Cele mai eficiente plante împotriva sinuzitei…GĂLBENELE fac minuni pentru arsuri, ulcer, acnee si hemoroizi…Ceaiul de Soc are efect miraculos daca este preparat corect…Ce plante sunt bune pentru sanatatea dintilor si a gingiei; Retete culinare; Remedii naturiste pentru pietrele la rinichi; Ce pericole se ascund in cosmetice; Orele recomandate pentru consumul alimentelor preferate; Cele mai eficiente plante împotriva sinuzitei etc Va prezentam citeva conditii fundamentale de care trebuie sa se tina cont la infiintarea plantatiilor pomicole …ZECE PAȘI CARE TE AJUTĂ SĂ ÎNFIINȚEZI O LIVADĂ PROFITABILĂ…Plantarea detaliata a pomilor…

  polenizariiSfarsitul capitalismului si nasterea statului politienesc global… Corporatocraţia, Banca Mondiala şi FMI… Stirile dauneaza grav sanatatii tale ! Metode pentru Tâmpirea Populaţiei… Functionarea Guvernului Mondial… Sclavul modern II… Sfarsitul capitalismului si nasterea statului politienesc global… Sfarsitul capitalismului si nasterea statului politienesc global… Arma supremă de distrugere în masă: Controlul vremii… În lesa lungă a Statului!… Noţiuni despre războiul psihologic… Stapânii lumii… DEMONUL DIN NOI – Cum reuseste sistemul sa controleze miliarde de oameni …Guvernul Mondial: Elitele mondiale ale francmasoneriei urmăresc să conducă treptat umanitatea prin unificarea tuturor superputerilor lumii şi instituirea supravegherii generalizate…Când lupii tac, se aud doar oileNAŞTEREA DIN NOU ŞI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU… Personaje biblice’; Studiu asupra Evangheliei după Ioan  –  W. Kelly… Nevoia simţită de Nicodim; necesitatea naşterii din nou- de  J. N. Darby; Bizuirea pe promisiuni cu nădejde şi curaj, de Sinclair Ferguson…MARTYN LLOYD JONES Botezul cu Duhul Sfânt…Răscumpăraţi, adoptaţi, sălăşluiţi de Duhul, (Galateni 4:1-7), de Phil Johnson; Mari amăgiri în vremurile din urmăde Petru Popovici; THOMAS BROOKS – Unul din planurile lui Satan de a-i tine pe sfinti intr-o stare mizerabila… Fragment din cartea autobiografică „Har din abundență pentru căpetenia păcătoșilor”, de JOHN BUNYAN…Femeia îmbrăcată cu purpură şi stacojiu…Scara lui Petru… Îți întărești chemarea și alegerea? 2 PETRU- Daniel Branzei si … Jorge Luis Borges – un geniu într-un univers al ficţiunii-un orb care vede totul …

http://www.perlasuferintei.ro/editorial/174

THOMAS BROOKS – Unul din planurile lui Satan de a-i tine pe sfinti intr-o stare mizerabila

Planul 3. Prin a face sufletul să tragă concluzii greşite din acţiunile contrare ale Providenţei. Zice Satan: Nu vezi cum Providenţa dă răspunsuri contrare rugăciunilor tale, dorinţelor tale, lacrimilor tale, speranţelor tale, trudei tale? Cu siguranţă că dacă te‑ar iubi, dacă sufletul Lui şi-ar găsi plăcerea şi desfătarea în tine, atunci nu ar trata astfel cu tine.

Remediul (1) Primul remediu împotriva acestui plan al lui Satan constă în a te gândi cu seriozitate că multe lucruri pot fi contrare dorinţelor noastre, fără să fie contrare binelui nostru. Avraam, Iacov, David, Iov, Moise, Ieremia, Iona şi Pavel au avut parte de multe lucruri contrare dorinţelor şi încercărilor lor, dar care nu au fost contrare binelui lor; lucru pe care-l ştiu toţi cei care şi-au comparat cu înţelepciune dorinţele şi încercările, cu acţiunile lui Dumnezeu. Medicina e adeseori contrară dorinţelor pacientului, deşi nu lucrează contrar binelui lor. 

 

Îmi amintesc de povestea unui om evlavios, care a avut marea dorinţă de a merge în Franţa, şi care, pe când se îndrepta spre corabie, şi-a rupt piciorul; căci a plăcut Providenţei să rânduiască astfel lucrurile, deoarece corabia pe care s-ar fi dus s-a scufundat şi niciun om nu s-a salvat; astfel că, prin ruperea osului, i-a fost salvată viaţa. Cu toate că Providenţa a fost contrară dorinţei sale, nu a fost contrară binelui său. 

 

Remediul (2) Al doilea remediu împotriva acestui plan al lui Satan constă în a te gândi cu seriozitate la faptul că mâna lui Dumnezeu poate fi împotriva unui om atunci când dragostea Lui şi inima Lui sunt peste omul acela. Niciun om nu poate afirma cum e inima lui Dumnezeu pe baza lucrării mâinii Lui. Mâna lui Dumnezeu a fost împotriva lui Efraim, cu toate că dragostea Sa, inima Sa, erau peste Efraim: „Aud pe Efraim bocindu-se: «M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce‑mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi‑am recunoscut greşelile, mă bat pe pulpă; sunt ruşinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele». – «Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine?» «Căci când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el, şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul»” (Ier. 31:18‑20). 

 

Dumnezeu poate privi încruntat, poate certa cu tărie, poate lovi aspru chiar şi atunci când iubeşte mult. Mâna lui Dumnezeu a fost puternică împotriva lui Iov, cu toate că dragostea Sa, inima Sa, au fost peste Iov, aşa cum puteţi vedea dacă comparaţi capitolele 1 şi 2, respectiv 41 şi 42. Mâna lui Dumnezeu a fost puternică împotriva lui David atunci când inima lui a fost plină de dragoste faţă de el. Cel care trage concluzia că inima lui Dumnezeu e împotriva celor împotriva cărora e întinsă mâna Sa, va ajunge să condamne generaţia celor drepţi, pe care Dumnezeu nu i-a condamnat. 

 

Remediul (3) Al treilea remediu împotriva acestui plan al lui Satan constă în a te gândi că toate acţiunile contrare ale Providenţei, care vin peste sfinţi, sunt trimise cu scopul de a lucra vreun bine nobil pe care Dumnezeu intenţionează să-l reverse peste ei. Providenţa a fost contrară dorinţelor lui David atunci când i-a luat copilul născut din păcat, dar nu a fost contrară în ce priveşte un bine mai nobil; căci nu a fost mai bine pentru David să aibă ca urmaş legitim pe unul ca Solomon, decât să fie un bastard cel care să poarte coroana şi să ţină sceptrul?  

 

Ştiţi că Iosif a fost vândut într-o ţară îndepărtată din cauza invidiei şi răutăţii fraţilor săi, iar mai apoi pus la închisoare din cauză că nu a vrut să fie prizonierul poftelor stăpânei lui; însă toate aceste providenţe au dus la avansarea sa şi la păstrarea familiei tatălui său, care era atunci Biserica vizibilă a lui Hristos. În aşa fel a condus Providenţa lucrurile cu o mână înţeleaptă, încât ceea ce au intenţionat ei spre distrugere, a fost spre promovare. Aşa că Iosif a fost vândut de fraţii săi pentru ca aceştia să nu i se închine, deşi i s-au închinat apoi din cauză că a fost vândut.  

 

David a fost destinat la împărăţie, dar, o, strâmtorările, problemele şi morţile prin care a trebuit să treacă înainte să poată simţi greutatea coroanei! Şi toate acestea au fost cu scopul de a-i face coroana mai dulce, şi pentru a o fixa mai ferm şi mai slăvit pe capul lui. Dumnezeu aşa a lucrat, încât ofensa simţită de Iona, cât şi lucrurile care i s-au întâmplat, să promoveze acel scop final căruia i s‑a opus el cel mai mult la început. Iona a fugit la Tarşiş, apoi a fost aruncat în mare, dar salvat printr-un miracol. Apoi marinarii care l‑au aruncat pe Iona în mare, după cum e foarte probabil, au spus celor din Ninive ce s-a întâmplat; aşa că el trebuie să fie un om al lui Dumnezeu, iar avertismentele sale trebuie crezute şi ascultate, aşa că trebuiau să se pocăiască şi să se smerească, pentru ca mânia cu care au fost ameninţaţi să nu se dezlănţuie. 

 

Remediul (4) Al patrulea remediu împotriva acestui plan al lui Satan constă în a te gândi cu seriozitate la faptul că toate acţiunile ciudate, întunecate, profunde şi schimbătoare ale Providenţei, cu care dau faţă credincioşii, îi vor duce mai departe pe calea lor către cer, în călătoria lor spre fericire. Înţelepciunea şi dragostea divină vor orchestra în aşa fel lucrurile de aici de pe pământ, încât ele vor lucra spre binele real, lăuntric şi veşnic al celor ce-L iubesc. Toate acţiunile aspre ale Providenţei din viaţa lui David au contribuit la aducerea lui pe tron; şi toate acţiunile aspre ale Providenţei din viaţa lui Daniel şi a celor trei prieteni ai lui au contribuit la avansarea lor. Aşa că acţiunile aspre ale Providenţei de care au parte credincioşii vor contribui la înălţarea sufletelor lor deasupra tuturor lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu. Aşa cum apele au ridicat corabia lui Noe mai aproape de cer, şi cum toate pietrele care treceau pe lângă urechile lui Ştefan l-au adus mai aproape de Hristos, piatra din capul unghiului, la fel, toate acţiunile ciudate şi aspre ale Providenţei, de care avem parte, ne vor înălţa mai aproape de ceruri şi ne vor aduce mai aproape de Hristos, această piatră din capul unghiului, atât de preţioasă.

Scara lui Petru

Îți întărești chemarea și alegerea?

Petru ne spune să ne întărim chemarea și alegerea. Lucrezi conștient la asta?

 

  Paul Dokken

Un început plin de speranță trebuie să aibă și o urmare pe măsură. În 2 Petru 1:10 apostolul Pavel ne îndeamnă să ne „întărim chemarea și alegerea.”

„Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.” Matei 12:43-45.

Acest om din pildă a primit un har mare să-și pună casa în ordine după ce, cu siguranță a fost distrusă de un duh necurat. Gândește-te ce binecuvântare trebuie să fi fost când a experimentat o atmosferă nouă în casa din care fusese scos afară acel duh vechi necurat, iar un nou duh de lumină i-a luat locul. Din păcate, acest lucru n-a fost durabil. După un timp, el nu s-a mai îngrijit de casa lui și a lăsat-o goală, și astfel a devenit pradă ușoară pentru duhurile răutății din văzduh. El uitase că fusese curățit de păcatele lui anterioare.

Cum să-ți întărești chemarea și alegerea

„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.” 2 Petru 1:5-9.

Petru a înțeles, din experiența proprie, că nu putea să savureze slava care radiază din Trupul lui Hristos. Sunt bătălii de dus, dușmani de învins și o viață care trebuie apucată. Chemarea și alegerea lui nu erau în siguranță, de aceea, el ne îndeamnă în următorul verset să fim mai diligenți și să ne „asigurăm chemarea și alegerea.” Dacă nu suntem preocupați activ de a ne asigura chemarea și alegerea, viitorul și „casa” noastră sunt în pericol.

„De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” 2 Petru 1:10.

Când o casă este neglijată, ea se deteriorează, iar în timp se dărâmă. Petru face referire la un proverb care îi privește pe cei care au cunoscut calea dreptății, dar care s-au întors de la porunca sfântă – „Câinele s-a întors la ce vărsase şi scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” 2 Petru 2:21-22. Ce sfârșit groaznic după un început atât de promițător!

Hai cu toții să urmăm exemplele de credincioșie pe care le avem: „Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.” Evrei 3:5-6.

EXPLICAȚII LA BIBLIE

„CERCETAȚI SCRIPTURILE PENTRU CĂ ELE VORBESC DESPRE MINE“

 

 

2 PETRU- Daniel Branzei

CĂRȚILE BIBLEI

• About
• Prefață
• VT
  • Prezentare
  • Elementele de cult ale evreilor
  • Pentateucul
  • Popoarele Bibliei
  • Cărțile istorice VT
  • Cărțile poetico-didactice
  • Cărțile profetice
  • Eseuri în VT
• Personalități din VT
• Perioada intertestamentară
• NT
  • Prezentare
  • Cărțile istorice NT
  • Cărțile Neamurilor
  • Cărțile de ucenicie
  • Cărțile evreilor
  • Eseuri în NT
• Personalități din NT
• Introducere în teologie

META

• Înregistrare
• Autentificare
• Flux intrări
• Flux comentarii
• WordPress.com

 

Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Petrou B” -„Petru B”.

Autorul: Primul verset al cărţii îl prezintă pe autor drept „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos” (2 Petru 1:1). Numele de „Simon” este o aducere aminte a vieţii lui Petru dinainte de întîlnirea cu Domnul Isus, „Petru” este numele pe care l-a primit acest apostol prin Cristos. „Petru” înseamnă „stîncă” şi desemnează simbolic stabilitatea şi statornicia. Viaţa şi scrisorile apostolului sînt marcate din plin de aceste caracteristici. 2 Petru 3:1 ne spune clar că epistola este o continuare a mesajului din prima scrisoare: „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amîndouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări”.

Data: Cea de a doua epistolă a fost scrisă la puţin timp după cea dintîi, probabil din acelaşi loc. Pentru mai multe detalii vă rugăm să citiţi introducerea făcută celei dintîi epistole a lui Petru.

Contextul scrierii: Cea de a doua epistolă a lui Petru este o chemare la seriozitate şi la curăţie. 1 Petru s-a ocupat cu problemele care au asaltat Biserica din afară. 2 Petru tratează problemele care pot măcina viaţa Bisericii din lăuntru. Apostolul le scrie credincioşilor ca să-i avertizeze de pericolul „învăţătorilor mincinoşi” strecuraţi în rîndul credincioşilor. El începe prin a le atrage tuturor atenţia asupra vieţii lor personale de umblare cu Domnul. Vieţuirea creştină presupune perseverentă şi sîrguinţă în credinţă şi fapte, în cunoştinţă şi înfrînare, în răbdare şi evlavie, în dragoste de fraţi şi în iubire de oameni. Prin contrast cu acestea, învăţătorii mincinoşi sînt dedaţi plăcerilor, obraznici, pofticioşi şi lacomi. Ei batjocoresc venirea Domnului şi Judecata viitoare, lansîndu-se în desfrîuri şi petreceri. Petru vrea să le aducă aminte tuturor că deşi este îndelung răbdător, Domnul îşi va împlini planurile cu pămîntul şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cine ştie aceasta, face bine dacă trăieşte frumos şi în curăţie, pregătindu-se în fiecare zi a călătoriei lui înspre lucrurile viitoare.

Conţinutul cărţii:

Tema centrală a epistolei este „cunoaşterea”. Nimic nu este mai important într-o vreme de rătăciri spirituale decît o cunoaştere adecvată a Scripturilor. Verbul „a cunoaşte” şi derivatele lui apar de 13 ori în textul scrisorii. O altă caracteristică a acestei epistole este caracterul ei escatologic. Aflat el însuşi în preajma morţii, Petru sfătuieşte Biserica să se încreadă în promisiunile Domnului şi să creadă că El îşi va duce la bun sfîrşit programul său cu lumea şi că în curînd vom păşi sub un cer noii pe un „pămînt în care va locui neprihănirea” (2 Petru l:21; 3:10-13).

„Se începe cu credință și se sfârșește cu dragoste. Dragostea este rezultatul credinței, dar de la credință la dragoste, creștinul trece printr-un proces, care constituie subiectul lui Petru. Pasajul poate constitui o descriere a creșterii și relevării tuturor forțelor de viață obținute în credință, în timp ce rodirea finală este dobândită în dragoste. Pe de altă parte, acest text ne amintește un alt pasaj măreț, cel al lui Pavel în care ne vorbește despre „roada Duhului“ care este „dragostea“. Ca urmare, Pavel face o analiză profundă a dragostei în Galateni 5. Revenind la Petru, el continuă afirmând: „căci, dacă aveți din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ceea ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Christos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și au uitat că au fost curățiți de vechile păcate …“ Cel care nu reușește să înainteze în experiența creștină este comparat cu un orb care umblă „cu ochii închiși“ sau care nu vede decât „ceea ce este aproape“. Aceste stări descriu condiția în sine și motivația ei. Practic, nu este vorba de o orbire totală, ci de o miopie spirituală; acest tip de om vede lucrurile prezente, dar nu reușește să le remarce pe cele veșnice. Lucrurile prezente sunt cele materiale, care sunt trecătoare. Un astfel de credincios îi vede pe oameni, dar nu Îl deslușește pe Dumnezeu. Miopia aceasta spirituală are un efect nociv asupra dezvoltării spirituale, făcând de multe ori ca înaintarea sa să fie îngreunată. Un astfel de om „a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate“. Altfel spus, el a ignorat viziunea primită cu ocazia curățirii la începutul vieții creștine. Ce revelație cu privire la măreția binecuvântării sufletului atunci când el este primit, iertat, justificat și curățit! Această experiență minunată exprimă relația cu cele veșnice, deschiderea ochilor înspre Dumnezeu, pe care trebuie să-L vedem cu cea mai mare claritate.“ (G. C. Morgan)

Aşa cum a fost arătat deja, cea de a doua epistolă a lui Petru este un avertisment împotriva lucrării proorocilor mincinoşi: „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău” (2 Petru l-2).

Epistola a doua a lui Petru tratează tema apărării adevărului încredințat de Dumnezeu. Capitolul 2 prezintă învățătorii falși din biserică care contrazic doctrina sănătoasă, pe când capitolul 3 ne amintește de persoane din afara bisericii care sunt „batjocoritori, plini de batjocuri“ și care caută să distrugă credința în revenirea Domnului Isus. Capitolul 1, însă, ne reamintește că înainte de a ne împotrivi celor care luptă contra adevărului lui Dumnezeu trebuie să avem garanția trăirii cu El. Primele două capitole accentuează faptul că apărarea adevărului doctrinar trebuie să se bazeze pe aplicarea acestuia în viața noastră. Cu alte cuvinte, trebuie „să trăim ceea ce predicăm.“

Această a doua espistolă seamănă foarte mult cu cea de a doua epistolă scrisă de Pavel lui Timotei. Şi Petru, ca şi Pavel, se aşează la scris cu sentimentul că viaţa lui se apropie foarte repede de sfîrşit: „Dar socotesc că este drept, cît voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducîndu-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos” (2 Petru 1:14; Ioan 21:18-19). Amîndouă epistole sînt luminoase, chiar dacă întrevăd viitoarea lepădare de credinţă şi decadenţa care va caracteriza „zilele din urmă”. Secretul optimismului autorilor lor este în faptul că amîndoi priveau dincolo de orizontul timpului, spre revenirea Domnului Isus şi spre încoronarea Lui în slavă.

Teme importante din cuprinsul epistolei lui Petru sînt: perseverenţa sfinţilor ca un răspuns dat „alegerii divine” (2 Petru l:4-14), aducerea aminte despre „schimbarea la faţă” petrecută cu Domnul pe munte (2 Petru 1:15-18), învăţătura despre inspirarea şi tălmăcirea Scripturilor (2 Petru 1:19-21), învăţătura despre venirea Domnului (2 Petru 3:4-13, precum şi îndemnurile la vigilenţă şi credincioşie (2 Petru 3:14-17).

 

SCHIŢA CĂRŢII

Introducere, 1:1

I. Îndemnare apostolică
a. Promisiuni scumpe, 1:2-4
b. Progres spre ţintă, 1:5-7
c. Priorităţi sfinte, 1:8-11

I. Îndemnarea apostolică

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.“ – 2 Petru 1:3

Epistola a doua a lui Petru tratează tema apărării adevărului încredințat de Dumnezeu. Capitolul 2 prezintă învățătorii falși din biserică care contrazic doctrina sănătoasă, pe când capitolul 3 ne amintește de persoane din afara bisericii care sunt „batjocoritori, plini de batjocuri“ și care caută să distrugă credința în revenirea Domnului Isus. Capitolul 1, însă, ne reamintește că înainte de a ne împotrivi celor care luptă contra adevărului lui Dumnezeu trebuie să avem garanția trăirii cu El. Primele două capitole accentuează faptul că apărarea adevărului doctrinar trebuie să se bazeze pe aplicarea acestuia în viața noastră. Cu alte cuvinte, „să trăim ceea ce predicăm.“

a. Promisiuni scumpe (1:1-4)

Viața creștină începe cu manifestarea unei credințe pe care Petru o numește „o credință de același preț cu a noastră.“ Aceasta înseamnă că noi trebuie să avem aceeași relație cu Domnul Isus ca și apostolii.

Cum poate să se înmulțească harul? Doar prin „cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Christos.“ Cu cât Îl vom cunoaște mai bine pe Dumnezeu, cu atât vom va crește „harul și pacea.“ Cunoașterea lui Dumnezeu este una din resursele nădejdii noastre.

„Dumnezeiasca lui putere ne-a dat tot …“  Petru ne asigură că Dumnezeu a prevăzut tot ceea ce este necesar pentru o viață de sfințenie. Această asigurare este una a puterii Sale divine. Darurile asigurate în Christos constituie o temelie sigură pentru viața pe care Dumnezeu vrea să o trăim. Petru enumeră patru cuvinte cheie, grupate câte două. Primele două sunt „viața și evlavia.“ Suntem chemați să ne cultivăm un caracter ca al Domnului Isus și să avem o comportare similară cu a Sa. Dumnezeu, prin puterea Sa, ne-a dat aceste lucruri ca să promoveze în noi o viață de sfințenie. De asemenea, să nu uităm de „făgaduințele Lui nespus de mari și scumpe …“ Și aceste făgăduințe și promisiuni sunt resurse importante ale nădejdii.

Caracterul nădejdii (1:5-9)

Nașterea din nou constiuie doar începutul. Dumnezeu le-a dat copiilor Săi tot ce este necesar pentru a trăi o viață creștină, ei trebuind să-și dea „toate silințele“ ca să beneficieze de harul oferit. Creșterea spirituală nu are loc în mod automat, ea  necesitând o strânsă cooperare cu Dumnezeu, credinciosul fiind chemat la hărnicie și disciplină creștină (Filip. 2:12, 13). Dorința lui Dumnezeu este de a deveni „asemenea chipului Fiului Său“ (Rom. 8:29).

Persistența nădejdii (1:10-21)

„De aceea … căutați … să vă întăriți chemarea și alegerea voastră … .“ Prin creșterea noastră și prin străduința noastră de a deveni tot mai mult ca și Domnul, noi ne confirmăm chemarea noastră.Trăind o viață sfântă, în Duhul, vom fi feriți de alunecări.

Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar pentru o viață divină. „Se începe cu credință și se sfârșește cu dragoste. Dragostea este rezultatul credinței, dar de la credință la dragoste, creștinul trece printr-un proces, care constituie subiectul lui Petru. Pasajul poate constitui o descriere a creșterii și relevării tuturor forțelor de viață obținute în credință, în timp ce rodirea finală este dobândită în dragoste. Pe de altă parte, acest text ne amintește un alt pasaj măreț, cel al lui Pavel în care ne vorbește despre „roada Duhului“ care este „dragostea“. Ca urmare, Pavel face o analiză profundă a dragostei în Galateni 5. Revenind la Petru, el continuă afirmând: „căci, dacă aveți din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ceea ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Christos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și au uitat că au fost curățiți de vechile păcate … “. Cel care nu reușește să înainteze în experiența creștină este comparat cu un orb care umblă „cu ochii închiși“ sau care nu vede decât „ceea ce este aproape“. Aceste stări descriu condiția în sine și motivația ei. Practic, nu este vorba de o orbire totală, ci de o miopie spirituală; acest tip de om vede lucrurile prezente, dar nu reușește să le remarce pe cele veșnice. Lucrurile prezente sunt cele materiale, care sunt trecătoare. Un astfel de credincios îi vede pe oameni, dar nu Îl deslușește pe Dumnezeu. Miopia aceasta spirituală are un efect nociv asupra dezvoltării spirituale, făcând de multe ori ca înaintarea sa să fie îngreunată. Un astfel de om „a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate“. Altfel spus, el a ignorat viziunea primită cu ocazia curățirii la începutul vieții creștine. Ce revelație cu privire la măreția binecuvântării sufletului atunci când el este primit, iertat, justificat și curățit! Această experiență minunată exprimă relația cu cele veșnice, deschiderea ochilor înspre Dumnezeu, pe care trebuie să-L vedem cu cea mai mare claritate.“ (G. C. Morgan)

Autenticitatea creștină poate fi testată în două moduri: doctrinar și practic. Testul doctrinar lansează întrebarea: Care este atitudinea față de persoana și lucrarea Domnului Isus? Testul practic ridică următoarea problemă: Ce caracter și ce comportare rezultă din trăirea noastră? 2 Petru tratează ambele aspecte.

1. Pericolul unei vieți lipsite de creștere (1:1-8). Viața fără creștere se atrofiază, copilul lui Dumnezeu trebuie să crească, ca urmare a hrănirii cu Cuvântul lui Dumnezeu. „De aceea, dați-vă și voi toate silințele …“ ca să folosiți ceea ce v-a asigurat harul.

2. Pericolul cunoașterii fără aplicare practică (1:9-14) Dacă nu aplicăm practic ceea ce știm, vom ajunge la orbire spirituală (1:9).

II. Mărturie apostolică 

a. Mărturie despre adevăr, 1:12-15
b. Trăire în adevăr, 1:16-18
c. Studiu despre adevăr, 1:19-21

III. Avertizare apostolică 
a. Învăţătura proorocilor mincinoşi, 2:1-3
b. Exemple de prooroci mincinoşi, 2:4-9
c. Caracterul proorocilor mincinoşi, 2:10-19
d. Soarta proorocilor mincinoşi, 2:20-22

IV. Nădejdea apostolică 
a. Cei ce se îndoiesc de promisiuni, 3:1-7
b. Certitudinea împlinirilor profetice, 3:8-10
c. Vieţuirea în aşteptarea marilor împliniri, 3:11-18

Fără îndoială că Petru i-a înțeles pe cei care doreau să cunoască cât mai mult despre vremurile din urmă. El a fost unul din cei patru ucenici care L-au întrebat pe Isus despre acest subiect. A urmat marea predică prezentată de Matei (cap. 24, 25; Marcu 13:3, 4). Chiar în ziua Înălțării, ucenicii au dorit să știe când urma să fie instaurată Împărăția. Dar în viziunea lor, ei se gândeau la o împărăție politică, aici pe pământ (Fapte 1:6-8). Domnul Isus le-a spus că „vremurile și soroacele“ sunt problema Tatălui. Când a scris această epistolă, Petru cunoștea mult mai mult datorită maturizării sale și a Duhului Sfânt, în mod special (1:20, 21). Epistola se încheie punând accentul nu pe venirea Împărăției, ci pe responsabilitățile celor care o așteaptă.

În privința venirii Domnului Isus există patru perspective posibile. Petru le enumeră și le analizează pe fiecare dintre ele:

1. Perspectiva batjocoritorilor (3:1-4)

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de adevăr, iar Petru le scrie prea iubiților săi ca să le trezească „mintea sănătoasă prin înștiințări.“  El evidențiază unitatea Cuvântului lui Dumnezeu. „… În zilele din urmă, vor veni batjocoritori plini de batjocuri.“ Atunci când aceștia tăgăduiau puterea și venirea lui Isus, ei practic respingeau adevărul scrierilor profetice, învățătura Domnului din Evanghelii și cea din scrierile apostolilor. Biblia nu numai că prezice venirea Domnului, dar și anunță apariția batjocoritorilor. Prezența lor dovedește adevărul Cuvântului pe care-l resping și nu trebuie să ne surprindă (1 Timotei 4; 2 Timotei 3). Batjocurile sunt motivate de dorința învățătorilor falși de a trăi în păcat (3:3). Dacă un stil de viață contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, ceva trebuie schimbat: stilul de viață sau Cuvântul. Învățătorii falși de care vorbește Petru au ales să schimbe Cuvântul. Dar pe ce bază? Bazându-se pe faptul că „toate rămân așa cum erau la începutul zidirii,“ ei au adoptat „calea științifică,“ care uneori dă rezultate când e vorba de universul material, dar nu poate descifra problemele Bibliei. De multe ori, așa numitele „legi științifice“ nu sunt altceva decât concluzii rezultate dintr-un număr limitat de experiențe. Ele sunt supuse schimbărilor, deoarece nici un om de știință nu poate efectua un număr infinit de experiențe. Cuvântul Domnului este demn de crezare și „ o lumină care strălucește într-un loc întunecos“ (1:19).

2. Perspectiva istorică (3:5-7)

Petru arată că lucrarea lui Dumnezeu în istorie are un caracter constant. În sprijinul acestei afirmații, el amintește două evenimente istorice: Creația (3:5) și Potopul (3:6). Dumnezeu a creat cerurile și pământul prin Cuvântul Său. În Geneza 1, expresia „Dumnezeu a zis“ se repetă de nouă ori (Ps. 33:9). Mai mult, Creația este păstrată tot prin Cuvântul Său (3:5). Cel de-al doilea eveniment citat este Potopul, care reprezintă tabloul judecății divine (2:5). Deoarece El a creat totul, Dumnezeu intervine când vrea și cum vrea în Creația Sa (Ps. 115:3). Petru trece la aplicare: va fi o judecată viitoare (3:7).

3. Perspectiva lui Dumnezeu (3:8, 9)

Petru ne prezintă harul uimitor al lui Dumnezeu; El ne arată că Dumnezeu este etern în afara și deasupra timpului. Întârzierea Sa se datorează faptului că El „are o îndelungă răbdare … și dorește“ ca toți păcătoșii să aibă prilejul „să vină la pocăință“ (3:9). Dumnezeu are un plan care trebuie să se desfășoare conform voii Sale.

4. Perspectiva credinciosului (3:10-18)

Ce trebuie să facem? Petru ne învață cum să-L așteptăm pe Domnul. Să ne silim să ducem o viață de sfințenie (3:11-16). Atitudinea de așteptare trebuie să producă schimbări în conduita personală (3:11). Trebuie să fim sfinți și evlavioși.

Să ne silim să creștem spiritual (3:17, 18). „Creșteți în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos… .“

Epistola se încheie cu câteva aplicații practice necesare: „… Să nu uitați … că pentru Domnul o zi este ca o mie de ani și o mie de ani sunt ca o zi.“

1. „Astfel, apostolul provoacă toate sufletele creștine care se gândesc la căile și lucrările lui Dumnezeu să anuleze elementul timp. Din totdeauna, timpul nu a avut semnificație pentru Dumnezeu. Noi ne grăbim și suntem agitați, zi de zi, deoarece mereu trebuie să facem ceva. Dumnezeu nu are o astfel de frământare deoarce în decursul zilei noastre, care trece repede, El este capabil să realizeze lucruri pe care omul poate doar spera să le facă într-o mie de ani. Pe de altă parte, privind la perspectiva anilor care vin și la timpul lung care trebuie să treacă pentru ca lucruri dorite cu nerăbdare să se întâmple, suntem imediat descurajați. Dumnezeu nu are această problemă deoarece timpul pentru El are o cu totul altă dimensiune. Omul fie că declară că promisiunea venirii Domnului este falsă, deoarece au trecut mai mult de 2000 de ani de când a fost făcută, sau este tentat să gândească că Cel care a făcut promisiunea este într-un fel inactiv și nu acționează atât de repede cum ar putea să o facă. Chiar o simplă enunțare a acestor lucruri ne arată cât sunt de false. De aceea, este bine să fim atenți și să nu uităm acest măreț adevăr. Scopurile lui Dumnezeu sunt atât de vaste și de minunate încât înfăptuirea lor în experiența umană are nevoie de ceea ce noi, din lipsa unui cuvânt mai bun, numim timp. Pe de altă parte, puterea Sa este așa de uriașă încât El poate să facă lucruri „într-o clipeală din ochi“, dacă vrea și când vrea El, lucruri care vor revoluționa orice viață și o va aduce în ordinea finală.“ (G. C. Morgan)

2. „Ziua Domnului va veni ca un hoț …“ (3:10). Petru, Domnul Isus, și Pavel au folosit această expresie (Matei 24:25; Luca 12:39; 1 Tes. 5:2). Să veghem dar!

3. „Domnul nu întârzie … ci are o îndelungă răbdare …  și dorește ca toți oamenii să nu piară, ci toți să vină la pocăință“ (3:9). El dorește ca toți oamenii să beneficieze de mântuirea Sa (1 Tim. 2:4).

4. „Ziua Domnului va veni …“ (3:10). Pocăiește-te acum, până nu e prea târziu!

5. Creșteți spiritual! De patru ori întâlnim afirmația „Prea iubiților … să vă aduceți aminte … (3:1, 2); … să nu uitați … (3:8); … siliți-vă … (3:14); … păziți-vă … (3:17).

6. De aceea, prea iubiților, siliți-vă și păziți-vă!

 

Femeia îmbrăcată cu purpură şi stacojiu

https://israelshabbatschalom.wordpress.com/category/biserica/

Curva cea mare Babilonul

Strîns legat de lucrarea de înșelăciune este lucrarea Curvei .

Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. (Apoc. 17:4)

Curva are pe frunte scris un nume Babilon taină; mama curvelor și spurcăciunilor întregului pămînt . 

Taina acestei femei misterioase (biserică) este înșelăciunea, Supremația peste lumea creștină prin putera minciunii. Curva ( biserica – babilon ) se folosește de înțelepciune; înțelepciunea lumească, dracească.

 Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămîntească, firească, drăcească. (Iacov 3:15)

Înțelepciunea lumii în interpretarea scripturilor și mai cu seamă; mijloacele de amăgire care fac posibil ca împarații pămintului (lideri religioși) și nu numai ei, să se adape din cupa curvei și sînt într-o nebunie spirituală .

Babilonul era în mîna lui Yahveh un potir de aur, care îmbăta tot pămîntul; Neamurile au băut din vinul lui; deaceea au fost neamurile ca într’o nebunie. (Ierem. 51:7)

Curva = biserica Romei și ficele ei protestante si evanghelice au înbătat tot pămîntul cu falsa doctrină a mîntuiri numai prin credință;(a bisericii) Cînd Iacov spune hotărît că Credința fară faptă e moartă. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.  (Iac. 2:26)

Credința = Har
Fapta = Legea

Acestea amîndouă trebue să lucreze mîna în mîna; Credința și fapta, nu este nici o altă cale de mijloc. Kifa (Petru) menționează; De aceia dați-vă și VOI toate silințele ca să uniți cu Credința voastră fapta  :  De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; (2 Pet. 1:5)

Deci fapta = Legea, trebue unita cu credinta; Shaul (Pavel) spune; Prin credință desfințăm noi Legea? NICIDECUM, din contra noi întărim Legea (idolatria) este piatra unghiulară a religiei curvei; și ca atare idolatrii o iubesc și se desfată în acest sistem idolatru.

Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea. (Rom.3:31)

 Este bine cunoscut faptul că biserica romei practică închinarea la imagini (icoane-statui) și mai nou ficele ei protestante și evanghelice au introdus imagini in locașurile lor de cult (porumbei; ciobănași cu oile, cerbi si alte imagini) Și asta se potrivește cu cuvîntul din: şi au schimbat slava lui Yahveh, Creatorul nemuritor într’o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. (Rom. 1:23).

Au schimbat slava lui Yahveh, Creatorul, Cel nemuritor într-o ICOANĂ care seamană cu omul muritor; păsări dobitoace cu patru picioare și tîrîtoare.

Sistemul curvei se bazează pe submiterea (supunerea) totală față de doctrina bisericii și instrucțiunile liderului. In babilon, bisericile curvei, nimeni nu poate contesta cu succes o doctrină sau practica (tradiție) pe care liderul o propagă, ca divină cu autoritate divină. Și pe lîngă asta, mult mai periculoși sînt idoli din inimă.

 De aceea vorbeşte-le, şi spune-le: ,Aşa vorbeşte Yahveh Elohim(Atotputernic): ,Orice om din casa lui Israel, care îşi poartă idolii în inimă, şi care îşi pironeşte privirile spre ceeace l -a făcut să cadă în nelegiuirea lui-dacă va veni să vorbească proorocului, -Eu, Yahveh, îi voi răspunde, în ciuda mulţimei idolilor lui, (Ezec.14:4)

Oamenii nelegiuiți (fără Lege) umblă cu neadevărul (minciuna) în gură: Învățătura lor este mincinoasă .Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, clipeşte din ochi, dă din picior, şi face semne cu degetele. (Prov. 6:12-13)

Fii preotului Eli erau nelegiuiți nu cunosteau pe יהוה Yahveh (PREFIGUREAZĂ ACEST SISTEM DE ÎNCHINARE BABILONIAN), fără יהוה Yahveh deși se afirmă că slujesc Creatorului.

Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Yahveh. (1Sam.2:12)

 Lucrurile acestea sînt lucruri ce יהוה Yahveh le urăște; Iată ce urasc Eu zice יהוה Yahveh…șapte lucruri Îi sînt urîte; Aceste 7 lucruri urîte de יהוה Yahveh sînt:

1) Ochii trufași
2) Limba mincinoasă
3) Mîinile care varsă sînge nevinovat
4) inima care urzește planuri nelegiuite
5) Picioarele care aleargă repede la rău
6) Martorul mincinos care spune minciuni
7) Cel ce stîrnește certuri între frați 

Şase lucruri urăşte Yahveh, şi chiar şapte Îi sînt urîte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mînile… cari varsă sînge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stîrneşte certuri între fraţi. ( Prov.6:16-19)

Curva cea mare s-a așezat ca împărăteasă în toate bisericile creștine (tot ce stă sub semnul crucii). Toți fără excepție urmează doctrina ce cu mult zel și adorație; o propagă ca o otravă îmbătăoare pentru cei ce le place minciuna ,vîndută de la amvoanele bisericilor și sorbită cu nesaț de cei orbiți și îmbătați de această otravă a lui Satan.  Shalom !!!

 

Desțeleniți-vă un ogor nou!

„Căci așa vorbește Domnul către oamenii din Iuda și din Ierusalim: Desțeleniți-vă un ogor nou și nu semănați între spini!” (Ier.4:3) 

 

„Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă ploaie mântuire.” (Osea 10:12) 

 

A venit din nou toamna. După strânsul roadelor urmează imediat pregătirea pământului pentru următorul semănat. Agricultorii știu tot ceea ce implică acest lucru, dar totul începe cu aratul. Așa că toamna tractoarele își înfig adânc plugurile pentru a desțeleni ogoarele, iar primăvara brazdele se sfărâmă cu ușurință sub greutatea discului după înghețul din timpul iernii. În acel pământ pufos agricultorii aruncă sămânța și așteaptă de la Dumnezeu ploaia la vreme potrivită pentru ca acea sămânță, murind să rodească. Acesta este procesul pe care agricultorii îl repetă în fiecare an pentru a avea roade.  

 

Dar să presupunem că cineva are un ogor de pe care a cules rodul toamna, dar nu mai ară acel câmp. Primăvara când vine vremea semanatului iese și el pe câmp și aruncă sămânță pe ogorul lui. Apoi se roagă ca Dumnezeu să trimită ploaie.Ce ar spune agricultorii despre el? Iată un fanatic! Da, aceasta este o descriere perfecta a unui fanatic. 

 

Dumnezeu s-a uitat la poporul Israel de odinioară și i-a văzut semănând pe un pământ bătătorit și plin de spini care nu a fost arat de ani de zile, apoi se rugau ca Dumnezeu să trimită ploaia. 

 

Văd o descriere atât de exactă a zilelor de acum!!! Semănăm, ne rugăm dar Domnul nu trimite ploaia mântuirii. De ce? A venit vremea să ne întrebăm: Pe ce fel de ogor semănăm? Dacă dorim ca Domnul să trimită ploaia mântuirii peste cei din casele noastre, peste vecinii noștri, peste satele și orașele noastre, este nevoie de o arătură adâncă, adică o pocăință profundă. Dacă un om, o familie, o adunare, o denominație vrea ca Domnul să trimită ploaia mântuirii, atunci să asculte porunca Domnului: „Pocăiește-te și întoarce-te la dragostea dintâi!” 

 

Oare accentul în zilele noastre nu se pune pe „a semăna” și „a ne ruga”? Pe de o parte, se fac tot felul de  conferințe care să motiveze oamenii să semene cu zel, pe de altă parte, alții cheamă poporul la rugăciune: să ne rugăm, să ne rugăm! 

 

Dumnezeu a spus poporului atunci și ne spune și nouă acum: Încetați cu semănatul! Încetați cu rugatul! Pocăiți-vă! Desțeleniți-vă un ogor nou! Semănatul are vremea lui, rugatul își are vremea lui; dar acum este vremea să căutați pe Domnul, să vă întoarceți din toată inima le El. 

 

Dar astăzi pocăiții nu mai suportă mesajul pocăinței. Sunt gata să meargă până la marginile pământului semănând numai ca sa nu se pocăiască. Alții sunt gata să petreacă zile și nopți în post și rugăciune, dar nu vor să renunțe la minciună, răutate, lăcomie, pornografie, invidie, gelozie,… 

 

Cuvântul Domnului de aici se adresează „oamenilor din Iuda și Ierusalim”, nu preoților, nu păzitorilor Legii, nu păstorilor sufletești, ci oamenilor simpli: „Desțeleniți-vă un ogor nou!” Tu, creștin simplu, care ai fost răscumpărat cu sângele Mielului lui Dumnezeu, care ai primit o neprihănire veșnică, ai fost luat din Adam și așezat în Hristos, unit cu El în moartea, învierea și înălțarea Lui, nu-i așa că s-a înțelenit ogorul inimii tale? Nu-i așa că nu mai arde inima ta de dragoste pentru El? Nu-i așa că au crescut spinii pe acest ogor înțelenit? Nu-i așa că ai sufletul plin de griji? Nu-i așa că iubești mai mult confortul din lumea aceasta decât tânjești după patria cerească? 

 

Recunoaște numai aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu. Fii onest. Nu mai încerca să dai impresii false semănând și rugându-te pentru ploaie. Mărturisește Domnului starea ta și cere-i o inimă nouă, o dragoste aprinsă, o viață curată. Ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu. El va face ceva nou pentru tine. „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”, a spus Domnul Isus. 

 

Apoi, renunță la tot ceea ce te-a adus în starea aceasta: o învățătură legalistă, anturaje, prieteni, căutări. Schimbă direcția vieții tale de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede. Alipește-te de El cu orice preț, chiar dacă te vei simți singur pentru un timp. Toți sfinții au trecut pe aici. E vorba de un ogor nou. Da, fanaticii care doar seamănă și se roagă te vor numi pe tine fanatic pentru că iei în serios Cuvântul lui Dumnezeu. Ciudat. Știu. Dar e ok. Vei dori să-i faci conștienți pe cei ce te lovesc că greșesc. Nu este necesar să o faci. Lasă-i pe mâna lui Dumnezeu. El se va ocupa de ei, dar acum tu trebuie să înțelegi că El Se ocupă de tine.  Așa că, fă ceea ce a făcut și David: „Stau mut, nu deschid gura, căci tu lucrezi.” Nu încerca să te aperi. Domnul este Apărătorul tău, El este Scutul tău. E posibil ca toți să fie împotriva ta și chiar tu însuți să te osândești, dar în Isus Hristos, Dumnezeu este pentru tine și va folosi toate loviturile pentru purificarea ta. Aleluia! 

 

Atunci, peste sămânța aruncată în ogorul desțelenit Dumnezeu va da ploaie și această ploaie va face să aduci rod veșnic, rod care va rămâne, unul 30, altul 60, altul 100. Aleluia! 

 

Trimite, Doamne ploaia după făgăduința Ta peste toți cei ce și-au desțelenit ogorul și Te așteaptă pe Tine. Amin.

Fragment din cartea autobiografică „Har din abundență pentru căpetenia păcătoșilor”, de JOHN BUNYAN 

Abia am început să îmi amintesc şi să mă gândesc la felul în care am experimentat bunătatea lui Dumnezeu arătată sufletului meu, că s-au şi năpustit în mintea mea nenumărate păcate şi nelegiuiri pe care le-am  săvârşit. Dintre acestea, cel mai mult mă chinuiau apatia, trândăvia şi răceala în îndeplinirea îndatoririlor sfinte; rătăcirile inimii mele, plictiseala mea de toate lucrurile bune, lipsa mea de dragoste pentru Dumnezeu, pentru căile Lui şi pentru poporul Lui; şi, ca o concluzie, îmi puneam întrebarea: ‘Sunt acestea roadele creştinismului? Este aceasta mărturia unui om binecuvântat?’ 

 

 

Când am înţeles toate lucrurile acestea, am simţit cum boala mea s-a înrăutăţit de două ori mai mult, pentru că acum şi omul dinlăuntru era bolnav – sufletul meu era împovărat de vină. Şi atunci experienţa pe care am avut-o mai înainte şi în care am cunoscut bunătatea lui Dumnezeu faţă de mine mi-a fost scoasă din minte şi ascunsă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată. Sufletul meu era prins între aceste două constatări: ‘Să trăiesc nu pot’, ‘Să mor nu îndrăznesc’. Apoi am căzut şi m-am prăbuşit; mă consideram deja pierdut, dar în timp ce mă plimbam prin casă, ca cel mai nefericit om, Cuvântul acesta al lui Dumnezeu mi-a cuprins inima: „sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Rom. 3:24). Oh, ce schimbare a produs în mine! 

 

Acum eram ca un om trezit dintr-un somn neliniştit şi, ascultând cuvintele acestea divine parcă am auzit cum îmi spuneau: ‘Păcătosule, tu crezi că din pricina păcatelor şi a slăbiciunilor tale nu pot să îţi mântuiesc sufletul; dar, iată, Fiul Meu este lângă Mine şi Eu mă uit la El, nu la tine şi mă port cu tine potrivit cu plăcerea pe care Mi-o găsesc în El.’ Acest lucru mi-a luminat mintea şi m-a făcut să înţeleg că Dumnezeu poate îndreptăţi un păcătos oricând – El doar Se uită la Hristos, ne atribuie nouă privilegiile Lui şi cuvântul se împlineşte imediat. 

 

Şi pe când cugetam la lucrul acesta, un alt pasaj din Scriptură a venit cu mare putere în sufletul meu: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (2 Tim. 1:9; Tit 3:5). Eram pe culme, mă vedeam în braţele harului şi ale îndurării şi chiar dacă înainte îmi era frică să mă gândesc la ceasul morţii, totuşi acum strigam: ‘Lasă-mă să mor!’ Acum moartea era frumoasă şi minunată în ochii mei, deoarece vedeam că nu voi trăi niciodată cu adevărat până când nu voi ajunge pe lumea cealaltă. Oh, mi se părea că viaţa aceasta nu era decât un somn faţă de cea de sus. În perioada aceasta am înţeles mai profund cuvintele „moştenitori ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:17) decât voi putea vreodată să exprim în viaţa aceasta – „moştenitori ai lui Dumnezeu”! Dumnezeu însuşi este partea sfinţilor. Am văzut lucrul acesta şi m-am minunat, dar nu vă pot spune ce anume am văzut.

 

http://www.perlasuferintei.ro/editorial/164

Bizuirea pe promisiuni cu nădejde şi curaj, de Sinclair Ferguson

Una dintre primele posesiuni „creştine” pe care le-am avut vreodată, în afara unei Biblii, a fost o „cutie de promisiuni” – o cutie care conţinea sute de promisiuni biblice tipărite pe cartonaşe, câte una pentru fiecare zi din an. Nu-mi pot aminti dacă a fost un dar sau o achiziţie personală. Probabil că uitarea este un avantaj personal. S-ar putea să-mi fie azi jenă să admit înaintea prietenilor mei că am folosit totuşi o cutie de promisiuni. La urma urmei, noi nu scoatem şi nu interpretăm textele scripturale în afara contextului lor, nici nu folosim Biblia aşa cum cei din antichitate foloseau renumita formă de prezicere virgiliană (prin care se căuta sfaturi sau preziceri ale viitorului prin selectarea la întâmplare a unui pasaj din Eneida lui Virgiliu) – luând la întâmplare un vers din Virgiliu care să-i îndrume pe calea lor zilnică. A trăi în acest mod sugerează abordarea „prăjiturii chinezeşti de ghicit” la viaţa creştină. Cutia mea de promisiuni a dispărut. Promisiunile lui Dumnezeu nu sunt „prăjituri de ghicit” sau „răvaşe prezicătoare”. Nu le folosim pentru a obţine un „fixaj” spiritual pentru ziua respectivă. Progresul serios în viaţa creştină necesită înţelegerea profundă a mesajului biblic ca întreg, înţeles în contextul acesta şi aplicat în mod adecvat la propriul nostru context. La urma urmei noi învăţăm să gândim aşa cum gândeşte Dumnezeu – despre El Însuşi, despre lume, despre alţii, despre noi înşine. Cuvântul lui Dumnezeu nu are drept scop a ne face să ne simţim bine, ci este sabia Duhului; el este într-adevăr mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.

Toate acestea sunt adevărate. Dar în ziua următoare, când mi-am amintit de cutia mea de promisiuni pierdută demult, m-am aflat punându-mi întrebarea: „Am aruncat şi copilul cu apa de baie (m-am detaşat de ceva valoros alături de ceva nedorit)?” Am încă o înţelegere solidă a promisiunilor pe care mi le-a dat Domnul şi trăiesc pe această bază zi de zi? Ce promisiuni L-am văzut împlinind pentru mine recent? Ce promisiuni aştept să continue în viaţa mea?

Sunt două locuri în Noul Testament unde trăirea dreaptă este văzută ca şi o consecinţă directă a încrederii în promisiunile lui Dumnezeu. Pavel scrie corintenilor: „Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe . . . să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului . . .” (2Cor. 7:1) „Promisiunile” la care se referă el sunt legământul lui Dumnezeu cu poporul Său că El: 1) va fi cu ei, 2) îi va primi pe cei care „nu se ating de niciun lucru necurat” şi 3) va fi un Tată pentru ei (2Cor. 6:16-18). Raţionamentul lui Pavel este următorul: dacă aceasta este ceea ce promite Dumnezeu să fie pentru poporul Său ales, haideţi să facem orice efort pentru a fi astfel de oameni sfinţi. Dacă acestea sunt bogăţiile care mă aşteaptă pe mine, fie ca eu să umblu pe această cale a sfinţeniei care mă duce la ele. Aici sfinţenia este un rezultat direct al trăirii în lumina promisiunilor divine. Petru scrie într-o manieră asemănătoare: „[Dumnezeu] ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2Pet. 1:4). Aici sunt avute în vedere promisiunile lui Dumnezeu în general. Care este rodul lor? Din nou este sfinţenia sau trăirea dreaptă.

Întrebările pe care o ridică aceasta sunt următoarele: Ce promisiuni ale lui Dumnezeu au fost întipărite permanent în inima mea? Ce aştept cu nădejde să-mi dăruiască Tatăl luminilor, care nu se schimbă ca umbrele trecătoare (Iacov 1:17)? Trăiesc într-adevăr ca şi copilul legământului Său având cuvintele „Tată, Tu ai promis” formate pe buzele mele, în timp ce trăiesc în aşteptare ca El să-şi ţină Cuvântul? Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa în lumina promisiunilor lui Dumnezeu?

În primul rând, trebuie să ştiu care sunt promisiunile lui Dumnezeu. Întrebarea de la studiul biblic zilnic nu era departe de ţintă: „Este vreo promisiune aici pentru mine astăzi?” Ne-am dezvăţat cu vârsta de „cutia de promisiuni la nivel mental”, dar nu ne putem niciodată dezvăţa de promisiuni. Scriptura este plină de ele. Este vreo promisiune în pasajul din Scriptură pe care l-am citit astăzi? (Mi-am amintit măcar să citesc un pasaj din Scriptură astăzi?)

În al doilea rând, trebuie să-mi hrănesc mintea cu promisiunile lui Dumnezeu. Ca şi copil eram deseori uimit de abilitatea generaţiei bunicilor mei de a suge o bomboană (drops) timp de o jumătate de oră, pe când a mea era spartă în bucăţi în câteva minute! Trebuie să învăţăm să facem la fel cu promisiunile lui Dumnezeu – metaforic vorbind să le aşezăm „sub limba noastră” îngăduindu-le să elibereze binecuvântările lor plăcute de-a lungul întregii zile. Trebuie să medităm la ele dacă dorim ca ele să îndrepte gândirea noastră şi să ne umple de nădejdea că Domnul Îşi va ţine Cuvântul Său. Numai atunci vom fi în stare să spunem: „Ce dulci sunt cuvintele Tale (promisiunile Tale) pentru cerul gurii mele! (Ps. 119:103).

În al treilea rând, trebuie să permit promisiunilor lui Dumnezeu să guverneze stilul meu de viaţă. A promis El că nu mă va părăsi niciodată? Atunci voi avea părtăşie cu El regulat ca o expresie a credinţei mele că El este aproape. Voi permite cunoştinţei prezenţei Lui să-mi confere stabilitate în vremuri de criză şi presiune. Voi trăi în aşa mod încât nu-mi va fi ruşine că El este aproape.

Nu este surprinzător că Petru vorbeşte despre „promisiunile nespus de mari şi scumpe.” El însuşi se ancorase cu fermitate în promisiunea lui Cristos atunci când totul înlăuntrul lui şi în jurul lui părea să se prăbuşească. Isus a spus: „Simone, M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce . . .” (Luca 22:32). Nădejdea lui în promisiunea implicită a lui Cristos privind restaurarea lui a fost „însuşi motivul”de care s-a ţinut el.
Fie ca promisiunile lui Dumnezeu să vă înnoiască viaţa în mod asemănător.

Tradus de Lacrisa Novac

 

 

EDITORIAL

MARTYN LLOYD JONES 

Botezul cu Duhul Sfânt

„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). 

 

 

Permiteți-mi să încep prin a vă reaminti de contextul acestor cuvinte. 

 

„Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; și oamenii veneau ca să fie botezați. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniță. Între ucenicii lui Ioan și între un iudeu s-a iscat o neînțelegere cu privire la curățire. Au venit deci la Ioan și i-au zis: «Învățătorule, Cel ce era cu Tine dincolo de Iordan, și despre care ai mărturisit tu, iată că botează, și toți oamenii se duc la El». Drept răspuns, Ioan i-a zis: «Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. Voi înșivă Îmi sunteți martori că am zis: ‘Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.’ Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă și‑l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui; și această bucurie care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez. Cel ce vine din cer, este mai presus de toți; cel ce este de pe pământ, este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toți. El mărturisește ce a văzut și a auzit, și totuși, nimeni nu primește mărturia Lui. Cine primește mărturia Lui adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui»” (Ioan 3:23-35). 

 

Sunt nerăbdător să analizăm această porțiune din Scriptură în lumina a ceea ce ne reamintește Duminica Cincizecimii și a ceea ce comemorăm. Este bine să ne reamintim în mod constant de marile evenimente istorice pe care se bazează credința noastră. Aici nu e simplă filosofie; nu este doar o învățătură. Este o consemnare a istoriei, o consemnare a sensului acestei istorii. Când oamenii l-au auzit pe Petru predicând în Ziua Cincizecimii, și mai târziu, și pe ceilalți apostoli care vorbeau în limbi, i-au auzit pe toți vorbind despre „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” și este vital să avem mereu în minte lucrul acesta. 

 

Așadar, care este mesajul acelei zile pentru noi? În primul și în primul rând, ne aduce aminte de acest mare fapt istoric, de marele eveniment. Oamenii aceștia, 120 la număr, erau toți adunați în camera de sus și deodată Duhul Sfânt a venit peste ei, așa cum este descris în capitolul 2 din Fapte. 

 

Acum, dacă nu credem acest lucru și dacă nu cunoaștem ceva despre ce înseamnă acest lucru, nu putem fi creștini deloc. Niciodată nu ar fi existat o biserică creștină fără acest lucru. Fiecare creștin, într-o formă sau alta, este legat de această experiență măreață și fundamentală, botezul cu Duhul Sfânt. 

 

Deci, întrebarea este: care este relevanța lui pentru noi? Ce are să ne spună nouă? Este doar ceva adevărat ca un eveniment din istoria trecutului, sau ne vorbește și nouă astăzi într-un mod viu? Care este sensul acestui botez cu Duhul Sfânt? După învierea Sa și chiar înainte de înălțare, Domnul nostru le-a spus apostolilor adunați că, nu după multe zile, aveau să fie botezați cu Duhul Sfânt, și ceea ce s-a întâmplat în Ziua Cincizecimii a fost împlinirea acelei făgăduințe și a acelei prorocii. Așadar, ce înseamnă aceasta pentru noi? Care este mesajul ei? 

 

Aș vrea să sugerez că unul dintre cele mai bune moduri de a analiza acest lucru este acela de a lua în considerare contrastul dintre botezul făcut de Ioan Botezătorul și botezul cu Duhul Sfânt. Aceasta este tratată în partea pe care o analizăm din capitolul 3 din Evanghelia lui Ioan. Citim despre modul în care ucenicii lui Ioan Botezătorul au venit la el, fiind foarte enervați și geloși din cauza faptului că acest învățător, Isus din Nazaret, boteza oameni și că mari mulțimi se adunau la El. Într-adevăr, mulțimile păreau să-l lase pe Ioan și să urmeze lucrarea Domnului nostru. Ucenicii lui Ioan erau tulburați din cauza aceasta și li se părea că era cu totul greșit. Dar Ioan însuși i-a înfruntat și a răspuns la întrebarea lor în modul consemnat aici. Și aici găsim diferența dintre botezul lui Ioan Botezătorul și botezul cu Duhul Sfânt. Ioan spune de fapt: „Voi greșiți cu totul. Nu trebuie să adoptați această atitudine. Nu trebuie să vă gândiți că este implicată vreo rivalitate aici. Nu trebuie să vă gândiți că eu sunt mai mare decât El. Nu trebuie să fiți geloși în numele meu.” „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez” (Ioan 3:30). 

 

Există multe motive pentru care Ioan a spus acest lucru. Aici ne sunt date mai multe, și este foarte important să le avem în minte. Ioan spune că el este doar prietenul Mirelui, dar că Isus din Nazaret este Mirele Însuși. Mireasa este biserica, și există această relație specială între mireasă și Mire, între biserică și Domnul Isus Hristos. Ioan este prietenul Mirelui; el are rolul lui de îndeplinit. El este premergătorul, vestitorul, dar nimic mai mult decât atât. Și acum, spune el, lucrarea lui se apropie de sfârșit când lucrarea lui Hristos începe, și începe să izbutească. „Prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui; și această bucurie care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29). Dar apoi, Ioan continuă să dea și alte motive, și de acestea suntem noi preocupați acum. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (vers. 30). De ce? Deoarece „Cel ce vine din cer este mai presus de toți” (vers. 31). Ioan spune de fapt: „Eu sunt doar un om. El este mai mult decât un om. El a venit de sus. Eu sunt un om născut ca toți ceilalți oameni, dar El nu este așa. El „vine de sus și este mai presus de toți”. Cu alte cuvinte, Ioan depune încă o dată această mărturie despre Domnul nostru și despre Persoana Lui, care ne este descrisă în prolog, în primul capitol din această Evanghelie măreață. Ioan rezumă în aceste cuvinte: „de sus”. „Cel ce este de pe pământ, este pământesc și vorbește ca de pe pământ” (vers. 31). „În starea mea cea mai bună”, spune Ioan, „sunt doar un om, un slujitor omenesc. Am un mesaj, și este un mesaj care mi-a fost dat de Dumnezeu. Dar sunt doar un om. Am această comoară, cum ar veni, într-un vas de lut, însă El este complet diferit; «Cel ce vine din cer este mai presus de toți.»” Remarcați că el repetă acest lucru în mod constant. „El mărturisește ce a văzut și a auzit” (vers. 32). Apoi continuă să spună că mărturia aceasta nu este primită. Dar adaugă: „Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu” (vers. 34). 

 

Acum, vedeți diferența. Într-un sens, Ioan rostise și el cuvintele lui Dumnezeu, dar numai în anumite ocazii, numai când se afla sub inspirație specială. Alteori, vorbea ca un om firesc. Nu toate cuvintele lui Ioan erau cuvintele lui Dumnezeu; cuvintele lui Ioan erau imperfecte. Dar aici este un contrast: „Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu” (vers. 34). Toate cuvintele lui Isus erau cuvintele lui Dumnezeu, toate cuvintele Lui, fără absolut nicio excepție. Și apoi Ioan a adăugat această afirmație extraordinară: „pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (vers. 34). Mie Duhul îmi este dat cu măsură. Iată aici Unul, a spus Ioan, care a primit Duhul în plinătate, nu cu măsură, nu într-un mod parțial, ci în toată plinătatea Lui. 

 

Aceasta este cheia înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. „Tatăl iubește pe Fiul, și a dat toate lucrurile în mâna Lui” (vers. 35). Și unul dintre lucrurile pe care I le-a dat a fost Duhul Sfânt, pentru ca El să-L poată da Bisericii. Și asta s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Așadar, botezul cu Duhul este un botez administrat de Însuși Domnul Isus Hristos. Lui I-a fost dat Duhul de către Tatăl în toată plinătatea Lui, nu numai pentru Sine Însuși câtă vreme a fost aici în lumea aceasta, dar și ca să-L poată da celor care cred în El și devin copii ai Tatălui. 

 

Iată, așadar, motivele date de Ioan pentru care ucenicii lui nechibzuiți nu ar fi trebuit să fie geloși pentru el. El spune de fapt: „Botezul meu, într-un sens, este doar unul pregătitor. Botezul Lui va fi cel real.” Toate acestea se subînțeleg aici. 

 

Dar aduceți-vă aminte că Ioan a afirmat deja lucrul acesta într‑o altă formă, chiar și mai clar și mai explicit. Este consemnat în Luca 3 și în textele paralele. Ioan predica și boteza, iar oamenii veneau îmbulzindu-se ca să-l asculte. Apoi ni se spune: 

 

„Fiindcă norodul era în așteptare și toți se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul, Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: «Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine, și căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Acela Își are lopata în mână; Își va curăți aria cu desăvârșire și Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge»” (vers. 15-17). 

 

Mai târziu, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Botezul în apă era doar pregătitor; iată botezul: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.” 

 

Acum, aici este același contrast care este evidențiat și în capitolul 3 din Ioan. Dați-mi voie să vă ofer un alt verset din Scriptură care ne ajută să înțelegem exact ce spune Ioan în punctul acesta. Mai târziu, Ioan Botezătorul era în închisoare. Era un lucru cumplit să fii în închisoare în zilele acelea; deținuții nu erau tratați așa cum sunt azi tratați. În vremea aceasta, sunt tratați aproape cu pompă și îl compătimim pe sărmanul prizonier. Însă în zilele acelea, îi aruncau în niște pivnițe insalubre, umede și reci și le dădeau puțină hrană. Și Ioan era acolo de ceva timp. Sărmanul Ioan devenise depresiv și nesigur, așa că a trimis pe doi din ucenicii săi la Domnul nostru să-L întrebe: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?” (Mat. 11:3), și Domnul nostru a răspuns. 

 

Dar făcând acest lucru, Domnul nostru S-a adresat și mulțimii adunate în jurul Lui și a spus: aici îi aduce un mare omagiu lui Ioan: 

 

„Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc; căci el este Acela despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea Feței Tale pe solul Meu, care Îți va pregăti calea înaintea Ta.» Adevărat, adevărat vă spun că dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.” (Mat. 11:7-11). 

 

Cuvintele acestea aduc multă lumină asupra acestei situații. Ioan spune: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Ioan spune: „Botezul meu e unul cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. Nu mă comparați pe mine cu El. Eu nu sunt în același domeniu; nu sunt pe același tărâm. Eu sunt un om, pământesc; El este mai presus de toți. El este Domnul care a venit din cer.” 

 

Dar observați că Domnul nostru duce acest lucru un pas și mai departe. El spune: „Dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mat. 11:11). Ce înseamnă lucrul acesta? Din nou, aici aș vrea să vă arăt modul în care lucrul acesta aduce multă lumină asupra întregii chestiuni a botezului cu Duhul Sfânt. Înseamnă lucrul acesta că Ioan Botezătorul nu este mântuit? Înseamnă că Ioan Botezătorul nu este în împărăția cerului? Evident, nu poate însemna așa ceva deoarece omagiul care îi este adus dovedește că nu așa stau lucrurile. Într‑adevăr, Domnul nostru merge mai departe să spună că „din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea” (Mat. 11:12). Ioan este un copil al lui Dumnezeu; nu există nicio îndoială în privința aceasta. 

 

Toți sfinții Vechiului Testament erau copii ai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îi învață pe galateni că toți aceia dintre noi care suntem creștini suntem, într-un sens, copii ai lui Avraam. „Înțelegeți și voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință” (Gal. 3:7). Avraam era un copil al lui Dumnezeu, și el este în împărăție. Însuși Domnul nostru a spus acest lucru cu altă ocazie. Le-a spus iudeilor că urmau să vadă oameni din toate părțile lumii șezând în Împărăție cu Avraam, Isaac și Iacov, iar ei înșiși urmau să fie excluși. Sfinții Vechiului Testament și toți copiii credinței sunt toți în Împărăția lui Dumnezeu, și toți sunt copiii lui Dumnezeu. 

 

Deci, care este sensul afirmației: „Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mat. 11:11). Fără îndoială, există o singură explicație adecvată: Ioan Botezătorul nu era botezat cu Duhul Sfânt. Ioan este într-un stadiu preliminar, botezul în apă. 

 

Ni se spune același lucru într-un alt pasaj și este important ca noi să observăm aceste distincții. În capitolul 7 din Evanghelia după Ioan, citim despre întâmplarea care a avut loc în ultima zi a praznicului. „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare și a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.» Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7:37-39). Ioan Botezătorul trăia în acea fază și în acel stadiu. Duhul încă nu fusese dat în felul acesta. Ioan aparținea unui stadiu preliminar. 

 

Care este diferența între Ioan Botezătorul și cineva botezat cu Duhul Sfânt? Este diferența dintre un copil și un adult. Un copil este la fel de mult copilul familiei când are doar o zi de viață, ca și atunci când are 20 sau 30 de ani. El nu este un fiu al părinților lui într-un mod mai deplin când ajunge la maturitate; în clipa în care se naște, el este copilul lor. Așadar, chestiunea relației nu este cea vitală în acest caz. Diferența constă în maturitate, este diferența dintre un copil și un adult. Și sugerez că aceasta este diferența esențială între acest botez al lui Ioan și botezul cu Duhul Sfânt. Prin urmare, aș vrea să preiau aceste cuvinte pe care Ioan le-a folosit despre sine însuși și să le aplic la noi: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). 

 

Altfel spus, este posibil ca noi să fim creștini și totuși, să fim doar copii. Este posibil ca noi să fim cu adevărat mântuiți și să facem parte din Împărăție, dar să rămânem doar copii. Botezul cu Duhul Sfânt ne ridică din această stare de copilărie la starea de adult. 

 

Acum, haideți să elaborăm puțin lucrul acesta deoarece ne ajută să ilustrăm tot sensul. Ioan îl înțelesese; lui Ioan i s-a dat să înțeleagă acest lucru. „Eu vă botez cu apă… El vă va boteza” (Luca 3:16). Aceasta înseamnă: „Nu vă uitați la mine; uitați-vă la El. Eu sunt aici doar ca să vă îndrept spre El, spre lucrul glorios pe care a venit să-l facă și pe care numai El îl poate face.” „Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Ioan 3:34). Tatăl I-a dat Fiului toate lucrurile și este în puterea Lui, și numai în puterea Lui să ne dea acest botez cu Duhul Sfânt. Acesta, cred eu, este marele mesaj pe care ar trebui să-l auzim astăzi. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este aceasta: Am fost noi botezați cu Duhul Sfânt? Nu întreb dacă ești creștin; presupun că ești. Spun că e posibil să fii creștin, născut din nou, cu Duhul lui Dumnezeu în tine, și să fii încă în starea de copil, fără să cunoști botezul cu Duhul Sfânt. 

 

Așadar, care este diferența dintre starea aceasta de copil și starea de maturitate care este descrisă aici? Haideți să o explicăm în felul următor, folosindu-l pe Ioan Botezătorul în special ca exemplu și ilustrație. Bineînțeles, prima mare diferență este în înțelegere. Aceasta este diferența dintre copil și adult. Copilul este copilul părinților; are viață în el de la părinți, însă el nu înțelege, nu știe, și pe măsură ce crește și se dezvoltă, cunoaște și înțelege lucruri despre familie și despre posibilitățile vieții. Dar pe măsură ce se dezvoltă și se maturizează, este uimit de lucrurile pe care le descoperă și pe care le învață. Este tot un fiu, amintiți-vă, în sensul ultim și real în acei ani târzii ca și în anii de început, dar oh!, ce diferență, ce contrast în înțelegere și în pricepere! Pavel ilustrează totul în 1 Cor. 13:11 „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil (totul era ca un copil); când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc”. Există o mare creștere în înțelegere. 

 

Aceasta este diferența esențială între sfinții Vechiului Testament și sfinții descriși în Noul Testament. Sfinții Vechiului Testament cunoșteau ceva despre aceste lucruri. Domnul nostru a spus că „Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut‑o și s-a bucurat” (Ioan 8:56). Citim relatarea acestui lucru în cartea Geneza. Avraam nu o înțelegea clar, dar a văzut ceva. Nu o înțelegea pe deplin, dar știa că Dumnezeu avea de gând să facă ceva uimitor pentru sămânța lui. Iată starea de copil. Vezi ceva, dar este nedefinit. Nu este clar; nu îl poți urmări. Este de ajuns să-ți dea bucurie și fericire, însă nu există o pricepere și înțelegere reale. 

 

Același lucru este adevărat despre proroci și psalmiști. Lor li s‑au dat licăriri ale acestui lucru. Găsiți lucrul acesta în Psalmi; îl găsim și mai limpede în scrierile prorocilor. Dar ascultați ce spune Petru despre ele în 1 Petru 1:10-12: 

 

„Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească.” 

 

Lucrul acesta este foarte clar și explicit, nu-i așa? Cu alte cuvinte, când citiți profețiile, veți descoperi că au o licărire a acestui lucru, dar e foarte nedeslușită, foarte neclară. Uneori este exprimată prin ilustrări materiale, alteori este exprimată într-o formă istorică, și te afli în pericolul de a materializa adevărul, așa cum au făcut mulți. Chiar și evreii au căzut în această capcană. Însă mesajul spiritual era ceea ce conta; acesta era despre venirea lui Mesia. Însă ideea era că ei nu erau clari în înțelegerea lor. Autorul epistolei către Evrei spune: „…în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu…” (Evrei 1:1). În părți și fragmente, în băcăți și bucățele, un pic aici, un pic acolo. Fiecare vedea ceva, însă nu era o înțelegere sau o comprehensiune deplină. Ei au lucrul esențial, sunt copii ai lui Dumnezeu, sunt copii ai credinței, sunt sămânța lui Avraam, dar sunt numai copii. Și într‑adevăr, apostolul Pavel, în epistola către Galateni, la începutul capitolului 4, o spune destul de clar afirmând că ei erau copii sub un pedagog, și că Legea a fost un fel de învățător care să îi îndrepte spre Hristos. 

 

Poți fi un copil deficient și imperfect în înțelegere. Haideți să luăm ceea ce este, probabil, cea mai clară ilustrație a tuturor acestora, și anume apostolii. Uitați-vă la acești oameni, citiți despre ei în Evanghelii, comparați-i și contrastați-i apoi cu ceea ce au devenit în Ziua Cincizecimii și ce au fost după aceea. În Evanghelii este destul de clar că oamenii aceștia erau deja creștini; erau născuți din nou. În rugăciunea Sa de Mare Preot, de exemplu, Domnul nostru trasează o distincție între ei și cei care sunt în lume. Spune: „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume” (Ioan 17:9). El spune că oamenii aceștia au crezut în El. 

 

„Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le‑am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M‑ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi” (Ioan 17:6-9). 

 

Acum, oamenii aceștia erau deja creștini, erau regenerați, și cu toate acestea, vedeți cât de tulburi erau în mințile lor, în înțelegere și în pricepere. Chiar și atunci când Domnul nostru a fost răstignit, ei erau cu totul confuzi. Erau deprimați și demoralizați. A fost nevoie de înviere ca să-i convingă în ce privește Persoana Lui. Și apoi, i-a instruit în Scripturi, și începeau să priceapă, dar chiar și atunci, nu aveau înțelegere. Numai în Ziua Cincizecimii, a botezului cu Duhul Sfânt, au primit-o cu adevărat în plinătatea ei. El deja suflase Duhul Sfânt peste ei în camera de sus, îi constituise ca biserică, le dăduse însărcinarea, însă cu toate acestea, le-a spus să rămână acolo unde erau, în Ierusalim, până când aveau să fie îmbrăcați cu puterea Lui de sus. 

 

Ceea ce vreau să spun este că există mulți creștini de felul acesta. Nu poți să spui că nu sunt creștini. Ei sunt conștienți de păcatul lor; sunt conștienți de neputința lor de a face ispășire și de a se împăca cu Dumnezeu. Se încred numai în Domnul Isus Hristos și în lucrarea Lui perfectă și cu toate acestea, nu sunt clari cu privire la acest lucru. Există un fel de confuzie care rămâne; sunt „legați în vaduri și în mizerii”, după cum spune Shakespeare. Ei nu se bucură de viața creștină așa cum ar trebui. Este acea stare și condiție în care un om se află în împărăție, dar este doar un copil, neîndemânatic. Cu foarte puțină înțelegere, poți deveni un creștin, și un copil al lui Dumnezeu. Însă tragedia este că mulți rămân la acest nivel și nu realizează posibilitățile mai depline care sunt în Hristos. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Luca 3:16). Deci, există această diferență în ce privește înțelegerea. 

 

O altă diferență, cea de-a doua, este diferența ce ține de certitudine sau siguranță. Aici este punctul în care ilustrația cu Ioan Botezătorul este deosebit de folositoare. Vă prezint faptele despre Ioan și v-am amintit de ceea ce găsim la începutul lui Matei 11 legat de bietul Ioan care își depusese mărturia pentru Domnul Isus Hristos. Făcuse acest lucru la Iordan. Mai înainte spusese în esență: „Nu sunt eu Hristosul. Eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Eu, da, botez cu apă; dar El va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc”. Apoi, în altă zi, stătea împreună cu doi dintre ucenicii săi când Domnul nostru a trecut pe acolo și Ioan a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Depusese mărturie pentru El și cunoștea aceste lucruri. Ne spune că Dumnezeu îl înștiințase că avea să vadă Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel (vers. 33) atunci când avea să-L boteze pe Isus, și că El avea să boteze cu Duhul Sfânt. 

 

Ioan știa toate acestea și le credea pe toate, și cu toate acestea, în închisoare, în circumstanțe potrivnice, cu totul împotriva lui, cum ar veni, sărmanul Ioan a devenit plin de îndoieli. Deși văzuse acest adevăr central, încă era tras în jos de prejudecățile sale evreiești. Evreii greșeau cu totul în privința ideilor lor despre Mesia. Ideea lor despre Mesia era aceea a unui mare personaj militar, respectabil care avea să vină și să adune o armată, să-i nimicească pe romani și pe alți dușmani, să-Și instaureze Împărăția în Ierusalim, și să-i înalțe pe evrei la poziția supremă pe care o aveau în vremea lui David și Saul. Însă Isus Își petrecea timpul cu oameni obișnuiți, comuni, acolo în Galileea, iar Ioan a început să se gândească la aceste lucruri și a spus drept urmare: „Oare am greșit, până la urmă? Este El Hristosul?” Așa că a trimis doi mesageri să-L întrebe: „Tu ești Acela care are să vină, sau să așteptăm pe altul?” (Mesia 11:3). Cu alte cuvinte, „Ești Tu Mesia sau nu?” 

 

Acum, există această stare de credință și totuși de nesiguranță, o credință care poate fi încercată, și chiar clătinată, o credință care uneori, poate fi înconjurată și aproape înghițită de îndoieli. Aduceți‑vă aminte că Ioan este în Împărăție, este un copil al lui Dumnezeu, și cu toate acestea, aici este împresurat de jur împrejur de îndoieli. Îi lipsește certitudinea; îi lipsește siguranța. Are credință, dar este o credință tulburată. Aceasta este poziția clară a lui Ioan Botezătorul, iar apostolii sunt exact la fel ca înainte de ziua Cincizecimii. Ei cred, și cu toate acestea, nu sunt limpezi, nu sunt siguri. La începtul cărții Faptelor, în capitolul 1, versetele 6-7, pun acea întrebare nesăbuită: „În vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”, iar Domnul nostru, într-un sens, o respinge și spune în esență: „Nu e treaba voastră să vă frământați cu lucruri de felul acesta. Voi veți primi putere. Asta trebuie să apucați voi! Descotorosiți-vă de aceste noțiuni evreiești; ele trebuie să se micșoreze. Genul acesta de perspectivă și de învățătură vă încurcă și vă ține în confuzie.” Lucrul acesta duce întotdeauna la o stare de nesiguranță. 

 

Ce este, atunci, cu botezul cu Duhul? Botezul cu Duhul este ceea ce oferă siguranță absolută, siguranța deplină a mântuirii. Uitați-vă la el în cazul acestor apostoli. Ce transformare! Lucrul acesta este adevărat în mod deosebit despre Petru. Petru cel îndoielnic, cel tăgăduitor, omul care s-a lepădat de Domnul lui ca să‑și salveze viața; uitați-vă la îndrăzneala lui în ziua Cincizecimii. Ce este aceasta? Nu este altceva decât certitudine absolută, siguranță deplină. Și acesta este scopul suprem al botezului cu Duhul Sfânt. 

 

Lucrul acesta este clarificat bine în cartea Faptelor, ca și în alte părți. Să luăm ca exemplu modul în care o spune apostolul Pavel în Romani 8:15 „Și voi n-ați primit un duh de robie ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: «Ava!», adică «Tată!»” Și apoi adaugă: „Însuși Duhul adeverește împreună cu (alături de) duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos” (vers. 16-17). Apoi Pavel merge mai departe la acele afirmații puternice, la acele certitudini inconvertibile, care sunt slava celui de-al optulea capitol din Romani: 

 

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu… Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (vers. 28, 38-39). 

 

„Știm”! Oh, marile afirmații, marea certitudine! „Știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea” (2 Tim. 1:12). Aceasta este o siguranță absolută. Uneori lucrul acesta este descris ca a fi pecetluire cu Duhul. „Ați crezut în el și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care era făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu (Ef. 1:13-14). Acesta este scopul suprem al botezului cu Duhul Sfânt, acela de a ne da o certitudine absolută a faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu. 

 

Din nou, aceasta este diferența dintre copil și adult. Copilul este copil, dar nu știe asta, nu este sigur de asta în modul în care știe persoana adultă. El nu poate investiga drepturile de proprietate; el nu are această siguranță. Dar starea de adult include lucrul acesta. 

 

Aș putea contiua ore în șire ilustrând acest fapt cu istoria bisericii. În istoria bisericii nu există nimic mai glorios ca modul în care bărbații și femeile care erau creștine, dar care erau pline de îndoieli și nesiguranță, au intrat deodată în această siguranță măreață și binecuvântată ca rezultat al botezului cu Duhul. Toate marile treziri din istorie sunt exemple ale acestui lucru. Asta se întâmplă întotdeauna într-o trezire. În general, începe într-un singur om. Dintr-o dată este purtat printr-un proces care îl aduce în această siguranță glorioasă și grandioasă. Toată lumea știe povestea legată de ceea ce i s-a întâmplat lui John Wesley, dar el este doar unul dintre mulții oameni despre care este adevărat acest lucru. Acesta a fost secretul și adevărata explicație a tuturor marilor evangheliști din istorie. Ei puteau arăta spre un timp în care s-au aflat în această stare preliminară, iar apoi Dumnezeu i-a botezat cu Duhul Său și i-a făcut oamenii care au fost. 

 

De asemenea, lucrul acesta s-a întâmplat în mulți indivizi care sunt destul de necunoscuți. Ați cunoscut vreodată oameni care au trecut printr-o trezire? Eu am cunoscut astfel de oameni. Fuseseră creștini ani de zile. Credeau cu adevărat. Dar erau nefericiți, uneori sus, alteori jos, târâindu-se obosiți, cu greutate în viața creștină. Apoi a venit trezirea, și deodată au fost umpluți cu această certitudine și siguranță absolută pe care nimic nu o putea clătina, acest martor și această mărturie imediată, directă a Duhului. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Ioan Botezătorul nu putea oferi nimănui acest lucru. Ioan era incapabil de așa ceva și știa acest lucru. „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Mat. 3:11). 

 

Un alt mod în care funcționează acest lucru este următorul: botezul cu Duhul Sfânt dă o satisfacție măreață și glorioasă. Poți fi creștin și totuși, creștinismul tău să fie aproape o îndatorire. Nu cunoașteți ceva despre această stare? Dumnezeu știe că eu am cunoscut-o! Creștin? Da. Crezând, mântuit, în împărăție, și totuși, tot acest lucru era o îndatorire; încă era o mare măsură de legalism. Diavolul ne poate clătina când cădem în păcat și poate face credinciosul să se îndoiască de mântuirea lui. Există mulți creștini pentru care creștinismul lor pare a fi o povară, o greutate și o datorie. De aceea spune Pavel în Romani 8:15: „voi n-ați primit un duh de robie”. Nu vă întoarceți la asta, spune el; voi înțelegeți greșit ceea ce aveți. Însă există mulți oameni de felul acesta. Și există mulți alții care, deși sunt creștini, caută încă și speră la ceva mai mult. Dar nu există odihnă, nu există liniște, nu există satisfacție în sufletele lor. Însă în clipa în care o astfel de persoană este botezată cu Duhul Sfânt, există un simțământ de satisfacție deplină. 

 

Ce face Duhul Sfânt? Ei bine, așa cum a spus Domnul nostru, Duhul Sfânt a fost trimis ca să-L glorifice pe Domnul Isus Hristos. Aceasta este funcția Lui primordială, primul Lui scop. Asta face El întotdeauna, și marele test pentru a vedea dacă un bărbat sau o femeie a fost botezată cu Duhul Sfânt sau nu este că Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos și Îl glorifică într-un mod în care nu au făcut‑o niciodată înainte, și își află satisfacția deplină în El. Faptul acesta a fost de multe ori exprimat de scriitorii de imnuri care au experimentat lucrul acesta. 

 

Așa cum sunt, sărac, nenorocit și orb; 

Vedere, bogății și vindecare a minții, 

Da, tot ce am nevoie, în Tine găsesc 

Oh, Miel al lui Dumnezeu, vin, vin. 

 

Ascultați-l pe Charles Wesley: 

 

Tu, oh, Hristos, ești tot ce vreau, 

Mai mult decât totul găsesc în Tine. 

 

Poți tu să spui acest lucru? Te satisface El în mod complet? Ascultați-l din nou pe Pavel în Filipeni 4. Se află în închisoare, suferă foarte mult și aude vești de la bunii oameni din Filipi. Însă el le spune că totul este bine. „Am avut o mare bucurie în Domnul că, în sfârșit, ați putut să vă înnoiți iarăși simțămintele voastre față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul. Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Fil. 4:10-13). Iată un om pe deplin satisfăcut. Însuși Domnul nostru a spus acest lucru în ziua cea mare a praznicului de la Ierusalim când a strigat spunând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37-38). 

 

Deja îi spusese acest lucru femeii din Samaria. Relatarea ne este dată în Ioan 4: „Isus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete»” (vers. 13). Mulți creștini trăiesc acest gen de viață: înapoi și înainte, înapoi și înainte; o satisfacție temporară, apoi dispare. Dar „oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac (niciodată!) nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică” (vers. 14). Satisfacție deplină. Botezul cu Duhul Sfânt oferă acest lucru și o face prin faptul că ni-L revelează pe Domnul înaintea ochilor noștri în toată plinătatea caracterului Său de Mântuitor divin. Poți crede în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și ca Mântuitor al sufletului tău, poți fi foarte limpede în ce privește ispășirea și așa mai departe, dar întreb lucrul acesta: Îl cunoști pe El ca satisfacția deplină, finală, completă, totală a fiecărei nevoi a ta și a fiecărei nevoi care poate apărea vreodată în viața și în experiența ta? Botezul cu Duhul Sfânt face acest lucru. Noul Testament este plin de acest gen de învățătură. Iată ce i-a făcut pe acei oameni să fie ceea ce au fost. 

 

Ceea ce mă aduce la următorul punct: botezul cu Duhul Sfânt aduce întotdeauna bucurie și veselie. Din nefericire, există un astfel de lucru ca un creștin mizerabil. Aproape că este o contradicție în termeni, dar nu chiar. Însă atunci când oamenii sunt botezați cu Duhul Sfânt, sunt umpluți de bucurie. Ascultați relatarea lirică ce ne este dată despre oamenii din primele zile ale bisericii, la sfârșitul celui de-al doilea capitol din cartea Faptelor: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod” (Vers. 46-47). 

 

Apostolul Petru vorbește despre creștini obișnuiți împrăștiați prin diferite părți ale lumii. Nu îi cunoaște; nu i-a întâlnit niciodată. Dar Petru, deoarece știe că ei sunt ceea ce sunt în Hristos, este în stare să spună despre ei, în privința Domnului Isus Hristos: „pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită” (1 Pet. 1:8). Aveți așa ceva? Poți fi creștin fără așa ceva. Dar odată ce ai fost botezat cu Duhul Sfânt, aceasta este starea ta. Te „bucuri cu o bucurie negrăită și strălucită”, o bucurie care este un fel de pregustare a gloriei finale. Toată cartea Faptelor este cea mai entuziastă carte din lume deoarece este o descriere și o relatare despre bărbați și femei botezate cu Duhul Sfânt. 

 

Și în cele din urmă, acest botez nu numai că ne oferă satisfacție și bucurie și veselie, așa cum a promis Domnul nostru în ziua aceea a praznicului, ci ne face și să devenim persoane foarte roditoare: „Din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38). Acesta este un punct extraordinar de vital. La vremea actuală, nu există nimic mai important. Masele de oameni sunt în afara bisericii. Lucrul de care este nevoie mai presus de orice altceva la vremea de față este de bărbați și de femei, oameni creștini, din a căror inimă să curgă râuri de apă vie. Așa a cucerit creștinismul lumea veche; s-a făcut prin acei oameni creștini. Alți oameni nu îi puteau înțelege. În Ziua Cincizecimii, mulțimea a venit și a spus: „Ce este aceasta?” Unii credeau că creștinii erau beți. De ce? Deoarece erau atât de fericiți, din pricina extazului, din pricina „bucuriei negrăite și strălucite”. Ei nu îi puteau înțelege. 

 

Și lucrul acesta a continuat oriunde mergeau. Oamenii erau uimiți de ei. Uitându-se la ei, spuneau: „Ce este aceasta?”Așa că începeau să fie preocupați de propriile suflete. Spuneau: „Este posibil ca o ființă umană să fie în felul acesta?” Ei vedeau că atunci când acești oameni erau arestați sau aruncați la lei, în arenă, Îi mulțumeau lui Dumnezeu că fuseseră socotiți vrednici să sufere pentru numele lui Isus. Iar privitorii spuneau: „Ce este aceasta?” „Din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38). Odată ce bărbații și femeile sunt botezate cu Duhul Sfânt, sunt atât de transformați încât devin un fel de magnet. Ei atrag oamenii și sunt nerăbdători să îi ajute. Ei au cunoașterea care îi poate împuternici să facă acest lucru. Ei pot da altora un motiv pentru nădejdea care este în ei. Ei le pot arăta calea mântuirii; ei au putere să mărturisească. „Voi veți primi o putere când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și‑Mi veți fi martori„ (Fapte 1:8). Botezul cu Duhul Sfânt face oamenii niște martori vii pentru Hristos. Devin niste persoane atât de transformate încât oamenii pot vedea diferența. Sunt atrași și uimiți de acest lucru, și vin ca să încerce să descopere motivul și explicația lui. 

 

„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.” Ești mândru de religia ta? Ești mândru de viața bună pe care o duci? Crede-mă, odată ce știi ceva despre acest lucru, le vei urî pe toate celelalte; vor trebui să plece, să descrească, să dispară. Iată ce oferă El, și numai El îți poate oferi așa ceva. 

 

Nu este vorba de Ioan Botezătorul, ci despre Domnul Isus Hristos. El Însuși a primit Duhul în toată plinătatea Lui. A demonstrat acest lucru în timp ce a fost aici, pe pământ. Când S-a înălțat la cer, Dumnezeu I-a dat din nou darul Duhului, ca să ni-L poată da nouă: nu ca să ne facă creștini, ci ca să ne facă creștini fericiți, să ne facă creștini plini de bucurie, să ne facă creștini roditori, să ne facă niște oameni care să fie o binecuvântare pentru toți cei din jurul nostru, căci din noi vor curge râuri de apă vie înspre pământurile uscate, pârjolite, însetate, aride care ne înconjoară pe fiecare dintre noi. 

 

Dragii mei prieteni, cunoașteți voi acest botez? Vă aflați voi acum în poziția de a spune: „Să crească El! Cât despre mine, nu-mi doresc nimic decât pe El și slava Lui și tot ce are El de dat”?

Mari amăgiri în vremurile din urmă
de Petru Popovici

Cuprins:
– Cuvânt înainte –
1. Amăgirea cu ateism
2. Amăgirea cu evoluţie
3. Amăgirea cu formalism
4. Amăgirea cu plăceri spre înmulţirea fărădelegii
5. Amăgirea cu ocultism
6. Amăgirea cu necredinţă
7. Amăgirea cu liberalism
8. Amăgirea cu învăţături rătăcitoare
9. Amăgirea cu Anticrist
Încheiere

Cuvânt înainte

Semnele vremurilor striga tuturor celor credincioşi că trăim în zilele din urmă. E necesar ca fiecare să-şi dea seama de aceasta.

Biblia ne înştiinţează că în zilele din urmă, Satan, care ştie că mai are puţină vreme, prin uneltirile lui, va încerca să-i înşele chiar şi pe cei aleşi. El îi supune la fel de fel de teste subtile, aşa cum nu se aşteaptă mulţi din copiii Domnului. Pentru Iosif încercarea a fost prin femeia lui Potifar, pentru Iov prin pierderi şi boală, pentru cei trei tineri din Babilon să se închine chipului de aur, pentru Daniel să nu se roage o lună, pentru Iuda să-L vândă pe Fiul lui Dumnezeu, pentru Petru să se lepede de Domnul, pentru Dima să iubească lumea de acum.

Fiindcă îmi dau bine seama de această luptă ce se dă ca să ne doboare, am căutat în aceste pagini să demasc planurile vrăjmaşului şi să strig să ne alipim în totul de Domnul. E necesar să fim foarte atenţi la toate amăgirile lui. Indiferent pe ce cale vin, trebuie să ştim că Satan vrea doborârea noastră, vrea să ne despartă de Domnul, de Cuvântul Său sfânt. El caută să ne determine să ascultăm de minciunile lui. Mulţi sunt deja amăgiţi fără să ştie. O, de ar da voie Duhului Sfânt să-i trezească!! Iar cei ce încă nu s-au lăsat amăgiţi, e bine să folosească genunchii, să se roage şi să vegheze, ca să poată înfrunta pe vrăjmaşul. Lupta copiilor Domnului din vremurile din urmă va fi grea, foarte grea, ca a creştinilor din primele veacuri. Fiecare însă trebuie să lupte vitejeşte prin puterea Duhului Sfânt, ascultând în totul de ordinele Celui ce a biruit lumea şi este Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. Fie prin viaţa noastră, fie prin moartea noastră, a Lui şi numai a Lui să fie toată gloria şi închinăciunea!

În clişeul de pe copertă, Luther a căutat să redea că fiara roşie poartă biserica apostată, desfrânata cea mare, având fiara cu trei trepte, iar în faţă, mulţimea cu regi şi domnitori li se închină. Puţin mai în spate îngerul îi explică lui Ioan. E bine să nu fim amăgiţi la o aşa închinare

Petru Popovici – 6 August 1993 

1. Amăgirea cu ateism

„Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El” Ieremia 5:12
„…şi veţi şti că Eu sunt Domnul” Ezechiel 6:7

Hristos Domnul a spus că în vremurile din urmă vor fi mari amăgiri din partea Satanei, care înşeală lumea şi caută „să înşele, dacă e cu putinţă şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Amăgirile, care se petrec sub ochii noştri, ne spun că trăim vremurile din urmă şi ne strigă să veghem, ca să nu fim înşelaţi. Amăgirile Satanei sunt de mai multe feluri.

Una din amăgirile subtile a vremurilor din urmă e ateismul, tăgăduirea lui Dumnezeu. Biblia spune clar că înainte de venirea Domnului Isus Hristos va fi lepădarea de credinţă, apostazia (2 Tesaloniceni 2:3). Iar lui Timotei, apostolul Pavel i-a scris: „Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1).

De fapt, atei au fost întotdeauna. Pe vremea proorocului Ieremia chiar şi în poporul Israel existau atei. În Ieremia 5:12 este scris: „Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea”. Dar în vremea noastră ateismul s-a răspândit mult. Nicuşor Ghiţescu în cartea sa „Izvorul puterii”, vol. I, Chicago 1986, la pag 13 spune: „În anul 1900, 34 procente din populaţia globului era creştină şi mai puţin de 1 procent era atee. Astăzi 32,8 procente din populaţia globului este creştină şi mai mult de 20 procente este atee”. Progresul acesta mare al ateismului se datorează în mare parte dominaţiei comuniste, care s-a extins mult după cel de-al doilea război mondial, când cei mai mulţi fripturişti, dornici după poziţii, după slujbe mai bune, s-au declarat atei. În cartea proorocului Ezechiel, se spune de peste 50 de ori: „Şi vor şti ca Eu sunt Domnul”. Toţi ateii vor învăţa într-o zi că există Dumnezeu şi că El e Domnul.

1. Ateismul nu are nici o bază, nici o dovadă că nu există Dumnezeu, ci e amăgire satanică

Crezul lor nu e bazat pe studii serioase, pe cercetări, pe convingeri, ci doar pe înşelăciunea satanică. Oamenii s-au vândut pe un blid de linte. La Bruyere în cartea sa „Caracterele”, apărută şi în limba română în Editura pentru Literatură, Buc. 1966, vol. II, pag. 298, serie: „Ateismul nu există. Cei mari, cel mai mult bănuiţi de ateism, sunt prea leneşi ca să conchidă în mintea lor că nu există Dumnezeu”.

E curios şi totodată foarte important de notat că în ţările subjugate de comunism, Satana a amăgit lumea cultă, pe savanţi şi profesori. Aceasta fiindcă de ei s-a putut sluji mai bine spre îndoctrinarea tineretului în ateism. Toţi aceştia au fost trimişi prin sate ca misionari ai ateismului, ca lectori, şi ei n-au avut curajul să zică: „Nu”. Cunosc un profesor din Timişoara, care în câteva rânduri a fost trimis la sate să spună că nu există Dumnezeu, dar el s-a făcut bolnav şi n-a mers, căci el nu era ateu. Toţi lectorii aceştia trebuiau să spună ţăranilor, muncitorilor adunaţi la Casa de Cultură că majoritatea savanţilor din lume sunt atei. Dar aceasta era o minciună, ca atâtea altele. O revistă din Statele Unite a făcut o anchetă trimiţând chestionare cu privire la credinţa în Dumnezeu. Din 1500 oameni de ştiinţă de la Universităţile americane chestionaţi, numai 35 au declarat că sunt atei. Toţi ceilalţi au declarat că ei cred în Dumnezeu.

Ai tu dovezi că nu există Dumnezeu? Ştii precis că nu există? Ai reuşit tu să cercetezi tot universul acesta mare, ca să poţi face o aşa afirmaţie? Nici dacă ai trăi trei miliarde de ani şi ai avea o rachetă să zbori cu viteza luminii, nu ai putea spune că nu există Dumnezeu. Numai în galaxia noastră există peste o sută de miliarde de corpuri cereşti, unele cu mult mai uriaşe decât globul pământesc. Apoi, în afară de galaxia noastră numită Calea Lactee, nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ştiu precis câte alte galaxii mai există. Unii spun că mai sunt o sută de miliarde de alte galaxii. Astronomul Huble, care e o autoritate în astronomie, e de părere că mai sunt vreo cinci sute de miliarde până la un trilion de alte galaxii. Ca să poţi afirma că nu este Dumnezeu, întâi trebuie să le fii cercetat pe toate şi atunci să te pronunţi. Omul care nu a cercetat nici cea mai apropiată stea, cu viaţa lui efemeră de vierme, cum ar putea să cerceteze toate galaxiile, ca în cunoştinţă de cauză să spună că nu există Dumnezeu?

Ateii sunt nişte amăgiţi la rebeliune faţă de Dumnezeu spre a face lucrarea diavolului. Nici un demnitar nu ar fi dat dispoziţii draconice şi nici un securist nu şi-ar fi torturat fratele cu cele mai oribile mijloace, dacă ar fi crezut în Dumnezeu. Şi milioane de credincioşi în Dumnezeu au fost chinuiţi şi mulţi chiar martirizaţi. Iată cum oameni cu multă pregătire au ajuns scule în mâna diavolului. Vremea era critică. Ei trebuiau să aleagă: să fie prigoniţi sau să prigonească. Şi au ales să prigonească, să se ridice împotriva lui Dumnezeu, căci n-au avut curajul să se ridice împotriva şefilor lor. Nu e izbitoare această amăgire? Dacă ar fi fost la cei de jos, la măturătorii de stradă, ei nu ar fi putut aduce aşa servicii Satanei, cum au adus cei cu multă pregătire. O, cât de mare ar trebui să fie pocăinţa tuturor acestor amăgiţi!

2. Se vede că e amăgire şi din faptul că ei judecă iraţional

Amăgirea a prins şi le-a întunecat mintea. Biblia spune: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit” (Romani1:22). Iar în Psalmul 14:1 şi Psalmul 53:1 este scris: „Nebunul zice în inima sa: „Nu este Dumnezeu”.

Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu. De ce oare Dumnezeu îi numeşte nebuni pe atei? Se pare că e un cuvânt prea tare, şi totuşi aşa este scris. El nu e pus ca să ofenseze, ci să arate realitatea cum o vede Dumnezeu.

Există o nebunie mentală şi există o nebunie spirituală. La nebunia mentală omul nu mai poate judeca bine, vorbeşte prostii şi unii devin periculoşi, violenţi. Aceştia sunt internaţi în ospicii de nebuni. Nebunii spirituali sunt sănătoşi mental, dar nu pot face deosebire între lucrurile vremelnice şi cele veşnice, vorbesc în mod nechibzuit de lucrurile spirituale, tăgăduiesc ce nu ştiu, tăgăduiesc pe Dumnezeu, tăgăduiesc că au suflet, tăgăduiesc că va fi o zi a judecăţii, tăgăduiesc că există viaţă veşnică.

În 2 Samuel 24:10 citim despre împăratul David că a zis: „Am săvârşit un mare păcat… am lucrat în totul ca un nebun!” De fapt, orice păcat e un act de nebunie spirituală. Desfrâul oare nu e un act de nebunie? Omul pentru o plăcere de o clipă îşi dărâmă căminul, îşi nenoroceşte trupul în cele mai multe cazuri şi îşi pierde sufletul, îşi zice că se fericeşte prin desfrâu şi în realitate ei se nefericeşte. Nu e nebunie în gândirea aceasta? Nu e nebunie furtul, crima, beţia? Nu arată nebunie înjurăturile la adresa lui Dumnezeu? Îi faci Lui vreun rău prin înjurături sau ţie? E om sănătos la minte cei ce îşi face rău lui însuşi? Cum numeşti tu pe un aşa om? Şi tot aşa e cu cel ce tăgăduieşte pe Dumnezeu.

Poate te revoltă această spusă a Bibliei, dar stai şi judecă la rece. Nu e nebunie să te laşi amăgit de diavolul şi să zici că nu există Dumnezeu când Ei există? Cartea „Principiile matematice ale filozofiei naturale”, apărută în traducere la Bucureşti în Editura Academiei 1956, în Prefaţa Editorului la ediţia II-a, semnată de Roger Cotes, pag.23, spune: „Trebuie să fie orb acela care din structurile cele mai bune şi mai înţelepte ale lucrurilor, nu vede imediat înţelepciunea şi bunătatea infinită a Atotputernicului Creator; nebun acela care nu vrea să o recunoască”.

Dacă ar judeca raţional, logica i-ar constrânge să mărturisească existenţa lui Dumnezeu. Dr. Russel Lowell Mixter este profesor de zoologie şi şeful Diviziei Ştiinţifice la Colegiul Wheaton, Illinois. El mărturiseşte că e constrâns de logică să creadă în Dumnezeu. Iată cuvintele lui: „Logica ne constrânge să spunem că o Minte Divină a conceput, a plănuit şi executat varietăţile şi similarităţile din viaţa animală, mai degrabă decât să zicem că acest material viu a venit în existenţă prin combinaţii accidentale de elemente sau o coeziune a elementelor canalizate mai mult sau mai puţin de împrejurări. Aceeaşi logică ce notează că o minte umană face lucruri complicate, îţi spune că fiinţele vii au fost făcute de o Minte superioară. Nu are importanţă cât de mult se deosebesc între ele vieţuitoarele din cadrul unei specii şi nu are importanţă ce schimbări par să fi fost într-o specie, care e trasată la străbunii ei vii şi la fosile, nu se poate să nu se observe că ea a început ca o creatură foarte bine adaptată. Şi o creatură este opera unui Creator”.

Renumitul om de ştiinţă Isaac Newton în cartea sa „Principiile matematice ale filozofiei naturale” I, Ed.1964, pag.444, spune: „Cel mai frumos sistem ai soarelui, al planetelor şi al cometelor a putut să apară doar din sfatul şi stăpânirea unei Fiinţe inteligente şi puternice”.

De altfel, Creatorul nu trebuie căutat în creaţiune. Nici cel mai nepriceput elev de clasa I-a nu îl caută în Abecedar pe autorul Abecedarului. Şi dacă l-ar căuta fără să-l găsească, oare nu ar fi o nebunie să spună că Abecedarul lui nu are autor. Sau poţi tu să te gândeşti că îl poţi găsi pe ceasornicar printre rotiţele ceasului tău? Nu ar fi nebunie să te gândeşti la aşa ceva? Pe de altă parte, trebuie să ştii că Dumnezeu e Spirit” (Ioan 4:24), şi ochiul material nu-L poate vedea, nu-L poate găsi. Deci, afirmarea ateului că nu există Dumnezeu e o nebunie, e iraţională. El nu a cercetat, ci a acceptat amăgirea Satanei.

3. Ateismul e amăgire căci ei văd plan, scop, ordine, simetrie, dar lor nu le spune nimic

Ca ateu, îmi spui că tu nu poţi crede în Dumnezeu fiindcă nu-L vezi. Biblia spune despre unii că diavolul a orbit ochii minţii lor ca să nu vadă (2 Corinteni 4:4). Azi sunt mulţi din aceştia. Oamenii cred multe lucruri pe care nu le-au văzut niciodată. Există unde, raze, radiaţii, ultrasunete, atomi, iar în atomi se spune că sunt vreo 150 de particule diferite. Oare tu nu ai considera nebunie dacă eu aş tăgădui existenţa acestora pe motiv că nu le văd? Noi credem în gânduri, în sentimente: dragoste, repulsie, frică, preţuire, deşi acestea sunt nevăzute, sunt lăuntrice. Credem, căci am fost înzestraţi cu raţiune, care trage concluzii. Despre Robinson Crusoe se spune că într-o dimineaţă a văzut urme de paşi pe nisip şi astfel el a ştiut că mai sunt oameni pe acea insulă. El nu a văzut oamenii, ci a văzut urmele lor.

Urmele lui Dumnezeu se pot vedea pretutindeni în Univers. Apostolul Pavel a scris: „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi Dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:19,20). Deci, în tot ce e în jurul tău, poţi vedea urmele lui Dumnezeu.

Universul mare cu miliardele de galaxii poţi tu să crezi că s-a făcut singur? Dacă mergi pe drum şi în bătaia soarelui jos sclipeşte ceva, te apleci şi îl iei şi vezi că e un ac. Nimic complicat, dar te poţi tu gândi că acul acela mic s-a făcut singur? Dacă cineva ţi-ar spune aşa ceva, oare nu ai considera nebunie o aşa afirmare? Chiar dacă ai fi din junglă şi n-ai fi văzut niciodată un ac, n-ai putea crede că s-a făcut singur. Privind la urechea acului, raţiunea ţi-ar spune că acea ureche are un scop precis. Astronomul Flamarion arătând spre un instrument, a zis: „Cine e omul de bun simţ care să admită că acest instrument s-a construit singur şi la întâmplare, sub imboldul nu ştiu cărei puteri neroade şi fără nici un scop hotărât pentru construirea sa? Planul şi scopul întotdeauna vorbesc raţiunii noastre de o inteligenţă. Orice floare, prin simetria ei, îţi strigă că ea are un Creator minunat, orice fir de iarbă îţi mărturiseşte aceasta.

Chiar Voltaire, necredincios cum era, n-a putut tăcea când alţii au tăgăduit cauzalitatea, în „Dicţionarul de Filozofie”, el zice: „În filozofie, Lucreţiu îmi pare mai prost decât un portar de la Colegiu şi decât un paracliser de la o biserică. A afirma că nici ochiul nu e făcut spre a vedea, nici urechea spre a auzi, nici stomacul spre a digera, nu este oare cea mai mare dintre absurdităţi şi cea mai revoltătoare nebunie în care a căzut vreodată spiritul omenesc? … Această prostie îmi pare evidentă şi trebuie să o mărturisesc”. A tăgădui pe Dumnezeu, care a conceput plan şi scop la toate nu vezi şi tu că e nebunie? Dacă nu vezi, înseamnă că Satana a orbit ochii minţii tale, te-a amăgit.

Mergând pe stradă, vezi jos o foaie de caiet scrisă. Te apleci, o iei, şi după felul scrisului, îţi dai seama că cel ce a scris-o e un elev de clasa întâia, căci are o seamă de litere A. Nicidecum nu poţi să te gândeşti că s-a scris singură. În librărie vezi o Enciclopedie nouă. În timp ce te uiţi la ea, sunt vreo 30 de volume, vine un vânzător şi îţi spune că seara trecută el a închis uşa, iar acum dimineaţa a găsit aşezată aici toată Enciclopedia, că ea s-a făcut singură în atâtea volume peste noapte. Poţi tu să crezi o aşa aberaţie? Raţiunea ta nu te lasă să crezi că s-au făcut singure. Acolo sunt atâtea date care au trebuit adunate, sortate, date la tipografie, tipărite, apoi legate. Chiar un nebun mental nu ar putea crede aşa ceva, căci e o nebunie prea mare în acea afirmare. Totuşi orice ateu crede şi susţine aşa ceva. De aceea nu trebuie să te mire cuvintele din Psalmul 14:1: „Nebunul zice în inima sa: ‚Nu este Dumnezeu’”.

Prof. Dr.J. P. Moreland în cartea „Does God Exist?” Nashville, 1990 la pag.35 a spus: „Argumentul pentru Dumnezeu văzut din plan în Univers… a primit un puternic suport în anii recenţi din astronomie, fizică şi biologie”. Iar la pag.37 spune: „Dumnezeu a creat Universul din nimic într-un timp finit în trecut. Această credinţă este raţională în lumina suportului filozofic şi ştiinţific pentru ea”.

Dr. F.H. Crich, laureat al Premiului Nobel, spune că în celula umană de reproducere se află peste 100.000 gene. Celula e atât de mică încât în punctul ce îl pun la sfârşitul acestei fraze ar încape 250.000 celule. Genele poartă înscris în ele toate informaţiile genetice. Şi acum fii atent: dacă toate informaţiile ce sunt înscrise în gene ar fi decodificate şi scrise pe hârtie, ele ar umple 1000 de volume cu 500 pagini fiecare. Ele poartă toate informaţiile ereditare de la părinţi, moşi şi strămoşi. Ele au planul sau tiparul cum să fie clădit corpul omenesc spre a avea 198 oase, 639 muşchi, 4.000.000 celule senzorii în piele, 16.000.000.000 neuroni, dimensiuni, format, culoare, etc. În celula aceea mititică se află înscrise toate. Nu e uimitor numai faptul că o aşa mare enciclopedie de 1000 volume e înscrisă pe ceva mult mai mic decât un punct, şi enciclopedia aceasta intră în acţiune şi pregăteşte diferite tipuri de celule: de muşchi diferiţi, de oase, de nervi, de glande, de cartilaje, de smalţ şi multe altele. Toate laboratoarele din organismul omenesc cu proiectul lor sunt înscrise acolo şi pe toate le aşează la locul lor şi le umple cu viaţă. Foaia de caiet, cu scrisul stâlcit, te-a convins că un elev de clasa I-a a scris-o. Enciclopedia din librărie nu poţi să crezi că s-a făcut singură, ci ştii precis că are un autor, aşa îţi spune raţiunea, dar aceasta care e cu mult, cu mult mai uimitoare, înscrisă pe un spaţiu infinit de mic, ateu fiind spui că nu are Autor? Nu-ţi dai seama că aceasta e o nebunie mult mai mare? Înscrisul din gene îţi strigă că există Unul care a conceput tot planul, a dat mădularelor scop, a înscris totul şi a predeterminat în gene realizarea.

Dacă ajungi în California şi vizitezi Castelul Hearst, îţi dai seama că e o artă în arhitectură. Stilul, aşezarea, ornamentele, toate dovedesc că a fost construit de un arhitect foarte iscusit. Tu nu vezi arhitectul, dar îl vezi lucrarea şi ea spune raţiunii tale aceasta. Tot aşa creaţia ar trebui să-ţi vorbească despre Creatorul, Marele Arhitect al Universului. Prof. dr. doc. Petru Raicu în cartea sa „Ingineria genetică”, apărută la Bucureşti 1983, la pag.22, scrie; „Diferitele tipuri de molecule chimice, care intră în alcătuirea cromozomilor eucariotici, nu sunt dispuse la întâmplare, ci într-o ordine spaţială. Ca urmare, în prezent se consideră că este vorba de o adevărată arhitectură moleculară a cromozomilor eucariotici”. Tu ştii că în nici o ţară nu a apărut arhitectură fără arhitect. Cine e Arhitectul care în microscopica celulă a putut să facă o „adevărată arhitectură moleculară”? În arhitectură trebuie plan şi realizare. Dacă eu ţi-aş spune că acel castel al lui Hearst s-a făcut singur, m-ai considera că nu sunt întreg la minte. Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor afirmaţii ale raţiunii, ateul tăgăduieşte pe Dumnezeu. Nu dovedeşte aceasta că el e un amăgit al Satanei?

4. Amăgirea se vede şi în faptul că ateii recunosc legile din Univers, dar tăgăduiesc pe Legiuitor

Oricine vede un cod de legi, nici pentru o clipă măcar nu se poate gândi că s-a făcut singur. În Universul mare, în cosmos, şi în universul mic al atomilor există legi precise după care se mişcă giganticele galaxii şi la fel minusculele particule atomice. Cine a întocmit aceste legi? Unde au fost afişate ca să fie cunoscute? Şi cine a avut forţa necesară să le impună materiei din Marele Univers? Ca legea circulaţiei să fie impusă e necesară o armată de poliţişti, care sancţionează pe oricine o calcă, trecând pe roşu la stop sau având exces de viteză.

Un copil de şcoală a ajuns cu lecţiile la legea gravitaţiei lui Newton şi el nu putea pricepe legea aceasta. Sir Isaac Newton a descoperit legea atracţiei universale în anul 1637. Copilul a cerut tatălui său să-i explice legea aceasta. Tatăl a căutat să-i spună că datorită acestei legi toate lucrurile se ţin împreună. Copilul a stat a cugetat puţin, apoi a întrebat iarăşi: „Dar înainte de a fi fost votată legea aceasta, cum s-au ţinut toate împreună?” Era doar copil, dar ştia că legile se votează, şi raţiunea lui nu putea pricepe cum înainte de 1637, înainte de legea lui Newton lucrurile s-au ţinut totuşi împreună. Toate legile nu pot fi înţelese fără un legiuitor. În cazul acesta, tatăl a trebuit să explice copilului că nu Newton a făcut legea, că ea a fost de la început dată de Creatorul, iar Newton datorită mărului căzut a ajuns să o recunoască.

În lume există legi ale naturii, legi civile şi legi morale sau spirituale. Dacă sari de la etajul patru, legea gravitaţiei nu te iartă, ci te izbeşte de pământ de te alegi cu picioarele rupte sau cu capul spart, încât nu mai zici nici „au”. Calci o lege penală, eşti dus la tribunal, condamnat şi aruncat în închisoare. Iar ateul crede că nu există nici un Legiuitor şi că încălcarea legilor spirituale sau morale nu au consecinţe, fiindcă nu există Dumnezeu. Acum cugetă, dacă un hoţ în timp ce fură îşi spune că nu există judecători, oare spusa lui anulează realitate? Nu, ci se înşeală pe sine însuşi. Cum numeşti tu pe cel ce se înşeală pe sine?

Încălcarea oricărei legi atrage după sine pedeapsa. Biblia spune: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Gândeşte-te, ce a fost potopul? Nu o sancţiune pentru păcătoşenia lor? Ce a fost nimicirea Sodomei şi Gomorei prin foc? Ce a fost dărâmarea Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului pe timp de 70 de ani? Nu li s-a spus oare mai dinainte lucrul acesta? (Ieremia 25:8-18). Ce a fost dărâmarea Ierusalimului, incendierea templului de către romani în anul 70 d.Cr. şi împrăştierea poporului Israel printre neamuri timp de aproape 2000 de ani? Nu o pedeapsă anunţată de Domnul Isus? (vezi Luca 19:43,44). În Romani 2:3 este scris: „Şi crezi tu omule… că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” Decât să-L tăgăduieşti pe Dumnezeu, e mult mai bine să te întrebi ce vei face când vei vedea că totuşi El există? Căci ţine minte: tăgăduirea ta nu anulează realitatea. El există fie că vrei sau nu vrei să crezi. Şi „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu” (Evrei 10:31). E necesar să-ţi recunoşti vina ta, să dai la o parte amăgirea ce ţi-a pus-o diavolul pe ochi şi să te pocăieşti. Cere iertare Dumnezeului pe care L-ai tăgăduit. El nu vrea condamnarea şi trimiterea ta în iad, în ospiciul de nebuni al veşniciei. Eu am scris aceste rânduri cu dorinţa ca cei amăgiţi cu ateismul să se trezească şi să scape de această amăgire până nu e prea târziu.

5. Amăgirea ateilor se vede şi din faptul că împotriva ştiinţei de care fac caz, ei susţin că viaţa a provenit din neviaţă

Biblia afirmă că Dumnezeu a creat viaţa, El e Izvorul vieţii. Ştiinţa a demonstrat în mod clar că viaţa nu poate veni din neviaţă. Experienţele lui Pasteur au rămas epocale. De atunci, ştiinţa, legea biogenezei, afirmă că viaţa provine numai din viaţă anterioară. Dar ateii fiindcă îl tăgăduiesc pe Dumnezeu, ei susţin că toată viaţa a apărut la întâmplare. S-au cheltuit sume mari, s-au străduit capete luminate, s-au folosit laboratoare ultramoderne în care s-au creat fel de fel de condiţii, ca doar, doar, va ţâşni viaţă, chiar un virus sau microb, dar rezultatul a fost zero. Acum gândeşte-te, dacă ar fi apărut viaţa, ar fi fost ea la întâmplare? Nu ar fi fost ea rezultatul unor inteligenţe ce s-au străduit timp de aproape 150 de ani? Dar ei n-au ajuns la cheia vieţii. Şi în ciuda tuturor eşecurilor lor, ei încă afirmă că viaţa nu e de la Dumnezeu.

Prof. Chandra Wickramasinghe, un astronom din Anglia ce nu e credincios, împreună cu alt savant, Dr. Hoyle, au făcut cercetări amănunţite cu privire la apariţia vieţii pe pământ. În revista „New Scientist”, vol. 93,21 Ian. 1982, pag. 140, a scris: „Şansele ca viaţa să fi apărut pe pământ la întâmplare sunt tot aşa ca şi când un uragan suflând peste un cimitir de maşini ar construi un avion Boeing 747″. Calculele lor pentru posibilitatea apariţiei la întâmplare a unei singure celule vii cu cele 2000 de enzime ale ei, sunt de 1 din 10 urmat de 40.000 de zerouri. Deci, ceva cu totul absurd.

Prin analize amănunţite noi am ajuns să cunoaştem precis din ce e compus bobul de grâu. Deci îl putem face întocmai din aceeaşi compoziţie şi cu aceeaşi formă, încât să nu poţi deosebi care e bobul real şi care e cel realizat de om. Ştiţi care e deosebirea? Când îl pui în pământ, bobul real încolţeşte, cei imitat putrezeşte, nu are puterea de viaţă, de germinare. În acest caz, nu e vorba de a plănui bobul, de a stabili compoziţia iui, căci totul e stabilit, ci e vorba doar de a-l duplica, dar şi acest lucru e imposibil. Principiul de viaţă şi apoi întreg sistemul de duplicare nu pot fi imprimate în bobul de grâu imitat. Ateii ştiu aceasta şi totuşi îl tăgăduiesc pe Dumnezeu. Fiindcă sunt amăgiţi, intră în conflict chiar cu ştiinţa de care ei fac atâta caz. Au ochi, dar nu vreau să vadă.

6. Ateii sunt oameni amăgiţi de Satana, de aceea nu văd consecinţele nefaste ale ateismului

Prietenul meu ateu, te rog uită-te doar puţin la roadele ateismului în viaţa oamenilor. Ia o carte de istorie a revoluţiei franceze. În 1793, Dumnezeu a fost scos din Franţa, religia creştină a fost desfiinţată şi orice închinăciune lui Dumnezeu a fost strict interzisă. Mademoiselle Miliard, o actriţă destrăbălată, a fost declarată „zeiţa raţiunii”, şi în alai triumfal a fost dusă şi aşezată pe altar în catedrala Notre Dame din Paris, iar oamenii în frunte cu episcopul catolic şi cu un sobor de preoţi, i-au adus închinare. Dar ce a urmat? Ceea ce istoria numeşte „Domnia Terorii”. Istoricul Lacratelle în cartea sa „Istoria”, vol .II, dă groaznice amănunte. Toţi se spionau unul pe altul, se acuzau şi ghilotina intra în funcţie. Toate atrocităţile din acea vreme sunt prea înfricoşătoare, ca să mai fie redate.

Tot aşa de bine îţi poţi da seama de urmările nefaste ale necredinţei nu în Franţa, ci în România. Oare nu am gustat noi amărăciunea lor? Nu au suferit mii de persoane torturile securităţii? Minciuna domnea peste tot, chiar şi în unele biserici. S-a proclamat că nu există Dumnezeu şi oamenii s-au dedat la minciună, care era pe toate drumurile şi în toate statisticile, la desfrâu nepotolit, apoi boli venerice, SIDA, avorturi, divorţuri, homosexualitate, lesbianism, violuri, înşelăciuni, hoţii, crime, sinucideri. Ateismul a ridicat zăgazul tuturor relelor, care său revărsat în omenire. Nu e acesta un lucru evident? Nu l-am observat cu ochii noştri?

Grigore Alexandrescu, marele fabulist român,1810-1885, prevedea aceste urmări nefaste ale ateismului. În poezia sa intitulată „Scrisoare lui Voltaire”, îndurerat de valul năpraznic de păcătoşenie ce-l aducea ateismul asupra generaţiei tinere, spune într-o strofă:

Toate acestea le ştii, dar furia te-a orbit,
Tu, ca odată Satana, pe om din rai l-ai izgonit;
Nădejdea, rodul ceresc în inimi o ai călcat
Şi care despăgubiri în locul ei ne-ai lăsat?
Ucideri şi desfrânări, iată ce-ţi suntem datori!
Viaţa ai făcut-o grea, sărmanilor muritori…

7. Ateismul e amăgire care face pe oameni să nu ţină seama nici chiar de sfârşitul altor atei

Atâţia atei la sfârşitul vieţii au mărturisit deschis că au fost înşelaţi de ateism. Căutaţi şi citiţi sfârşitul grozav al lui Voltaire şi al altora. Sir Thomas Scott a fost sfetnicul privat al regelui Iacob al V-lea al Scoţiei, mare ateu şi prigonitor al puritanilor. Când a fost pe patul de moarte, câţiva preoţi anglicani au venit să-l încurajeze şi să-i dea împărtăşania, dar el furios, le-a zis: „Plecaţi de aici cu toate ale voastre. Până acum am crezut că nu există nici Dumnezeu, nici iad. Acum ştiu şi simt că există şi Dumnezeu şi iad, iar eu sunt condamnat la pierzare de dreapta judecată”.

Căutaţi şi citiţi mărturia Svetlanei, fiica lui Stalin, ca să vedeţi cum a murit Stalin. Învăţaţi de la alţi atei că nici unul nu a fost fericit, nici în viaţă, nici în moarte. În clipa morţii şi-au dat seama de marea lor amăgire, dar a fost prea târziu. Curând vine moartea, care intră cu coasa ei şi în bordei şi în palat şi îţi seceră firul vieţii. Atunci vei vedea ce nebun ai fost că te-ai lăsat amăgit.

O, atei treziţi-vă din înşelăciunea diavolească. Altfel, urmează cea mai groaznică consecinţă: iadul, ospiciul de nebuni spirituali. Şi nu uitaţi că iadul nu are uşă de ieşire. Condamnarea e pentru veci de veci.

De aceea, prietenul meu, e bine să-ţi cauţi mântuirea sufletului prin Hristos Domnul înainte de a ajunge acolo. Dă-ţi seama de vina ta. Tu ai trăit respirând aerul lui Dumnezeu, ai băut apa şi ai mâncat pâinea crescută de Dumnezeu, te-ai bucurat de lumina şi căldura lui Dumnezeu, te-ai reconfortat prin somnul dat de Dumnezeu, te-ai plimbat pe pământul creat de Dumnezeu şi totuşi ca un nemernic, fără pic de recunoştinţă, te-ai răsculat împotriva Lui, ai luptat împotriva Lui, l-ai tăgăduit existenţa. Nu eşti tu vinovat? Ce adâncă ar trebui să fie acum pocăinţa ta! Dacă nu vrei acum, să ştii că te vei pocăi o veşnicie întreagă în iad, căci „acolo e plânsul şi scrâşnirea dinţilor”, dar fără posibilitate de scăpare. Ca să scapi de mânia lui Dumnezeu, fugi acum în braţele Dumnezeului pe care L-ai tăgăduit şi n-ai vrut să existe.

Iar voi, fraţii mei de credinţă, vegheaţi şi vă rugaţi ca să nu fim înşelaţi. Trăim vremuri de mare înşelăciune. Şi e bine să ştiţi că suntem ţinta atacurilor diavolului. Frate, nu te socoti prea înţelept, căci diavolul e foarte viclean, şi a înşelat chiar pe unii din marii înţelepţi ai veacului. Se cere o intensificare a vieţii de rugăciune ca să rămânem în picioare (Luca 21:34-36).

O, Doamne, deschide-ne ochii să vedem că trăim în zilele din urmă, să nu ne lăsăm amăgiţi de vrăjmaşul sufletelor noastre, ci credincioşi şi pregătiţi să aşteptăm venirea Ta în glorie!

2. Amăgirea cu evoluţie

„Pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi, din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tesaloniceni 2:10b,11)

Astăzi o mare parte a lumii crede în evoluţie. Evoluţionismul învaţă că nu Dumnezeu a creat lumea, ci toate plantele, vieţuitoarele şi omul provin dintr-o celulă vie, care a apărut la întâmplare pe pământ. Nu se ştie când, nu se ştie unde, nu se ştie datorită cărei cauze, dar se afirmă că a apărut. Natural, nici un evoluţionist n-a fost acolo să fie naş, dar ei ştiu precis că din acea celulă vie au crescut plante, apoi plantele au căpătat picioare, o fi fost o amibă la început, apoi poate râme, şi având condiţii prielnice s-au dezvoltat în peşti, târâtoare, păsări, animale, iar o maimuţă mai deşteaptă a născut un puişor, ba trebuie să fi fost doi, care au devenit oameni. Deci, pe cale de evoluţie s-a ajuns de la amibă la om. Nimeni n-a văzut trecerile acestea, căci ei spun că s-au petrecut cu milioane, ba miliarde de ani în urmă, dar le presupun.

Evoluţionismul este contra lui Dumnezeu, contra Bibliei şi contra ştiinţei. Gânduri despre evoluţie a avut Hipocrat (460-380 î.Cr.), Teofrast (370-283), Aristotel (384-322), Lucreţiu (99-55 î.Cr.), Lamark (1744-1829 d.Cr.) şi alţii. Dar cel ce a lansat evoluţia ca teorie cu care a amăgit lumea a fost Charles Darwin (1809-1882 d.Cr.).

I. Amăgirea cu evoluţia e văzuta din înştiinţările Bibliei. Apostolul Pavel a scris fraţilor din Colose: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos” (Coloseni 2:8). El îi înştiinţa să fie cu grijă să nu fie înşelaţi. În 2 Tesaloniceni 2:11,11 este scris despre vremurile în prag de venirea Anticristului. „Fiindcă oamenii n-au primit dragostea adevărului să fie mântuiţi, din pricina aceasta, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi”. Evoluţia e o abatere de la adevăr, o lucrare de rătăcire să creadă o minciună. E o lucrare de amăgire satanică pentru toţi cei cărora le-a plăcut păcatul. Prin Evanghelie le-a fost oferit adevărul despre ei că sunt păcătoşi şi despre Dumnezeu că vrea să-i mântuiască, prin credinţa în Hristos Domnul. Ca Anticristul însă să-şi poată ocupa tronul spre a guverna lumea, e nevoie ca oamenii să devină atei, să nu mai creadă în Dumnezeu. Chiar şi cei mai înapoiaţi păgâni credeau că Dumnezeu a creat lumea. Deci, trebuia să vină cineva cu o altă explicaţie privitoare la începuturile lumii şi a vieţii pe pământ. Prin Darwin a venit o aşa explicaţie, care părea ştiinţifică, şi a amăgit lumea.

Dumnezeu nu forţează pe nimeni să creadă adevărul spus de El, dar sancţionează pe cei ce cred minciuna spusă de Satan, marele înşelător. Mama Eva n-a ascultat de adevărul spus de Dumnezeu, ci a crezut minciuna diavolului şi au urmat consecinţele nefaste ale păcatului pentru ei şi urmaşii lor. Ahab a fost un împărat care a dus pe Israel în rătăcire. În 1 Împăraţi 22:9-23, ni se spune că i-a încolţit gândul să meargă să cucerească Ramotul din Galaad, iar cei aproape 400 de prooroci mincinoşi îl îndemnau să meargă că îl va cuceri. Dar când a venit Mica, proorocul Domnului, el a dat în vileag faptul că un duh de minciună a fost pus în gura acelor prooroci, ca să-l amăgească pe Ahab să meargă la luptă spre a fi răpus. Ahab a iubit nelegiuirea şi Dumnezeu a trimis duhul de înşelăciune spre a-l pedepsi. Şi oamenii vremii noastre iubesc păcătoşenia, care a ajuns la culme, iar Dumnezeu a lăsat lucrarea aceasta de rătăcire cu mai mult de 400 de prooroci mincinoşi ai evoluţionismului, spre a înşela pe cei ce nu primesc adevărul spre a fi mântuiţi, ci preferă minciuna.

Amăgirea cu ateismul nu prinde la cei cu adevărat credincioşi, ci doar la cei ce au o religie formală, care se numesc creştini, dar trăiesc în toate păcatele; se numesc creştini, dar îl blestemă şi pe Dumnezeu şi pe Hristos. Dar amăgirea cu evoluţia e mult mai subtilă şi prinde chiar şi pe unii credincioşi, dacă nu bagă de seamă. E un ateism deghizat ce intră pe uşa din dos. Căci nu e mare deosebire între a spune că nu există Dumnezeu şi a afirma că nu Dumnezeu a creat lumea. Chiar Darwin nu a tăgăduit direct pe Dumnezeu, ci în „Originea speciilor”, apărută la Bucureşti în Editura Academiei RPR, în 1957, la pp.385,386, a spus că Dumnezeu a pus viaţă în celula primară, apoi ea a făcut totul. Divinizând celula, oamenii au ajuns să-L scoată pe Dumnezeu din lumea lui Dumnezeu. Sir Julian Huxley se bucura de valul de ateism ridicat de teoria evoluţiei predicată de Darwin şi spunea că Supranaturalul a fost măturat din Univers şi Dumnezeu a fost forţat să abdice de a mai fi Conducător al Universului. Nu se poate să fii credincios în Dumnezeu şi credincios în evoluţie. Sunt lucruri ce se exclud. De aceea, caut să sesizez această amăgire. Ea e a vremurilor din urmă şi pregăteşte calea pentru Anticrist, care va face semne şi minuni şi se va da drept Dumnezeu, căutând să primească închinăciunea tuturor locuitorilor pământului. Cei ce nu i se vor închina, vor completa numărul martirilor. Apostolul Pavel spunea că noi „nu suntem în neştiinţă despre planurile lui Satan” (2 Corinteni 2:11). El dă atacuri vehemente, căci mai are puţină vreme şi „caută să înşele, dacă este cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Un duşman nu poate înşela când îi sunt demascate planurile. Cei din Troia n-ar fi deschis porţile, dacă ar fi ştiut că e amăgire calul acela de lemn, mai degrabă i-ar fi dat foc. Dar n-au ştiut şi au fost înşelaţi.

Mă rog ca demascarea acestor amăgiri diavoleşti din vremea din urmă să-i facă pe toţi cei credincioşi să fie mai veghetori, mai vigilenţi, ca să nu fie amăgiţi.

II. Evoluţia e amăgire căci e fundamentată doar pe dovezi aparente. Între anii 1831-36, când Darwin a vizitat insulele Galapagos, a văzut acolo vreo 14 varietăţi de broaşte ţestoase, precum şi alte animale puţin diferite de cele ce le ştia el. Acestea i-au dat ideea că toate vieţuitoarele au un strămoş comun şi au evoluat în diferite forme. Similarităţile, faptul că toate au ochi, urechi, nas, gură, picioare, toate au sistem digestiv, de respiraţie, de circulaţie a sângelui, de reproducere, sistem nervos, anatomia comparată l-au făcut pe el şi pe mulţi alţii să creadă în evoluţie. Au întocmit şi arborele genealogic, arbore fără rădăcini, iar despre om au spus că se trage din maimuţă. Apoi au pornit în căutarea de dovezi. Unii au colindat peşterile, alţii au răscolit pământul să găsească verigile de trecere dintr-un soi în altul. Alţii, mai ales după cel de-al doilea război mondial, s-au apucat de educaţia maimuţelor, a gorilelor, să le facă să devină oameni. O seamă de bărbaţi de ştiinţă la Moscova s-au dedicat acestei munci de emancipare a primatelor. S-au străduit să le înveţe să vorbească, să deosebească culorile, să socotească, să deseneze, dar toată munca a fost un ruşinos faliment.

Azi maimuţele savante ce au studiat în şcoli speciale şi au fost învăţate să vorbească, vorbesc fără grai împotriva evoluţiei. Căci gândeşte-te cum în perioada preistorică, la voia întâmplării, o maimuţă, ba două, nesilite de nimeni, au sărit pragul şi au devenit oameni, iar acum s-au încăpăţânat, şi-au opus prostia lor împotriva ştiinţei savanţilor şi n-au vrut să devină oameni. Acele maimuţe, care şi după terminarea şcolii speciale urlă ca cele din junglă, prin urletele lor strigă savanţilor şi lumii că nu este evoluţie. Astfel, ei, evoluţioniştii, ne-au furnizat dovada ce nu se poate tăgădui. Cea mai mare dovadă că nu ne tragem din maimuţă e însăşi maimuţa. Dacă ar exista evoluţie, ea nu ar mai fi maimuţă.

În Decembrie 1954, revista „În apărarea păcii”, nr. 43, ce apărea şi în România, avea un documentar semnat de M. Rouze intitulat „Strămoşii noştri n-au fost maimuţe”. El spunea că azi savanţii dispun de procedee avansate pentru a cerceta gradul de înrudire între două specii. Rezultatul cercetărilor lor arăta că omul nu a descins din nici una din actualele specii de maimuţe superioare. Deci, pe cale ştiinţifică, s-a dovedit aceasta, totuşi evoluţia omului din maimuţă se trâmbiţa mereu în toate şcolile. Şi vai, să nu fii îndrăznit un elev, un student sau profesor să zică altfel că avea ce ispăşi!

Da, similarităţile există, dar ele nu sunt o dovadă în favoarea evoluţiei, ci a creaţiei. Carul cu boi al lui Grigorescu avea patru roţi; şi mă uit la o maşină Dacia, are tot patru roţi. Această similaritate însă nu spune că Dacia s-a născut din carul cu boi, ci că o minte înţeleaptă a luat ca prototip cele patru roţi pentru a ne da un mijloc de transport mai rapid şi mai comod. Ceasul mic şi ceasul mare au asemănări, dar nici pentru o clipă nu-ţi trece prin cap gândul că cel mic a ieşit din cel mare. Ar fi absurd un aşa gând. Raţiunea îţi spune că ceasornicarul îl poate face şi pe cel mare, şi pe cel mic. Aşa Dumnezeu a folosit .aceleaşi principii în crearea vieţii, principii ce sunt asemănătoare, dar în acelaşi timp a stabilit şi deosebiri prin pecetluirea celulelor fiecărui soi cu un număr specific de cromozomi. Chiar încrucişarea între soiuri apropiate dă urmaşi sterili, deci nu se poate merge mai departe. Încrucişarea între cal şi măgar dă catârul, iar acesta e steril. S-au făcut nenumărate încercări de încrucişare forţată în eprubetă, dar fără rezultat. În vremea din urmă s-a constatat că compoziţia chimică a protoplasmei, a membranei ovulului nu permite penetrarea unui spermatozoid de la altă specie. E un fel de barieră împotriva încrucişărilor între specii. Această incompatibilitate chimică între celulele seminale cauzează falimentul în fertilizarea ovulului de către o altă specie şi îngăduie fertilizarea numai între membrii aceleiaşi specii. Conştienţi de această piedică, care de altfel e o dovadă împotriva teoriei lor, evoluţioniştii au făcut nenumărate încercări să rupă acea membrană, ca spermatozoidul altei specii să facă fertilizarea, dar şi acestea au fost zadarnice, căci prima celulă se multiplica, dar la a doua sau a treia multiplicare murea, nu putea să meargă mai departe. Th. Dobzansky, mare evoluţionist, la 31 Mai 1945, pe atunci genetician la Universitatea Columbia USA, într-o scrisoare personală adresată lui Frank L. Marsh, profesor de biologie la Universitatea Andrews din Michigan, recunoştea că biologii sovietici au încercat să facă în eprubetă încrucişarea între om şi maimuţă, dar toate încercările au falimentat. Asemănări de suprafaţă sunt. Ele au servit ca dovezi aparente, dar ele au înşelat ochiul, căci deosebirile, multe nevăzute, sunt bariere de netrecut. Ele dovedesc că evoluţia e doar o amăgire.

Varietăţile, rasele la fel sunt dovezi aparente. În faţa casei noastre, au răsărit nişte trandafiri sălbatici cu floarea mică, dar avem şi o seamă de trandafiri cu floare mare, în mai multe culori şi foarte parfumaţi. Cineva ar putea obiecta: Cum nu se vede aici evoluţie? În grădină avem roşii mărunte ca cireşele şi mie îmi plac, dar avem şi roşii mari. La fel: Nu e aici evoluţie? La Firiteaz aveam o seamă de porumbei obişnuiţi, aveam porumbei mari şi porumbei păun. Nu arată ei evoluţie? Viţa de vie de la cea sălbatică până la cea tămâioasă are atâtea varietăţi, nu e evoluţie? La fel câinii au vreo 300 de rase, nu e evoluţie? Toate acestea sunt dovezi aparente. Şi Darwin a fost amăgit de cele 14 varietăţi de broască ţestoasă din Galapagos. Varietăţile nu dovedesc evoluţia, ele nu sunt treceri dintr-un soi în altul, ci îmbunătăţiri în cadrul soiului. Evoluţie înseamnă trecere dintr-un soi în altul, de la amibă la om. Evoluţie ar fi ca ţânţarul să devină armăsar, dar asta nu se întâmplă decât în mintea celor amăgiţi.

Biologul german Richard Goldschmidt, fost director a! faimosului Institut Kaiser Wilhelm din Berlin, mai târziu şeful Departamentului de Zoologie la Universitatea Californiei, a făcut cercetări serioase în laborator pentru trecerea dintr-un soi în altul, spre a dovedi evoluţia, dar fără rezultat. În cartea sa: „The Material Basis of Evolution” (Yale University Press) la pag. 29 el mărturiseşte: „…noi nu avem nici o cunoaştere că specii noi au fost formate în acest fel”. Hugh Ross în cartea sa „The Fingerprint of God” (Amprenta degetului lui Dumnezeu) Orange, Ca.1991, ia pag.78 arată că Sir Fred Hoyle, mare savant evoluţionist, după ce a făcut calcule minuţioase în ce priveşte durata de timp necesară pentru apariţia vieţii la întâmplare pe pământ, conform legii probabilităţii, spune că vârsta de zece sau douăzeci miliarde de ani a pământului şi a universului e mult prea mică pentru dezvoltarea la întâmplare a aminoacizilor spre a forma enzime şi apoi viaţă. Deci, evoluţia nu stă în picioare.

Dovadă că nu e evoluţie arată chiar varietăţile, rasele, prin reversibilitate. Reversibilitatea e revenirea de la treapta superioară a soiului la care s-a ajuns prin cultivare, la treapta de jos prin lăsare în voia sorţii, prin neîngrijire. Porumbei de toate rasele duşi şi lăsaţi pe o insulă să trăiască de a valma, devin sălbatici, după două, trei generaţii, cu penajul cenuşiu şi înfăţişarea porumbelului sălbatic. Dacă ar exista evoluţie, nu ar trebui să se oprească la limita de jos a soiului, ci porumbeii să devină vrăbii sau piţigoi. Dar aceasta nu se întâmplă niciodată.

III. Evoluţia e amăgire căci se întemeiază doar pe presupuneri, nu pe dovezi. În cartea „Originea speciilor”, (în original) de vreo 800 ori Darwin foloseşte expresia „să asumăm”, „să presupunem”. El nu a fost prezent când a luat fiinţă prima celulă. Unii presupun că a luat fiinţă în mâl, alţii în apă, alţii în spuma mării sau în craterul unui vulcan. E curată bâjbâire. Şi toate presupunerile au avut ca scop să-L scoată pe Dumnezeu din creaţie. Din ură faţă de Dumnezeu, au preferat să spună că maimuţoiul e strămoşul lor, au fost gata să creadă absurdul, să se ridice chiar împotriva ştiinţei. Dacă ar fi fost nişte analfabeţi, am spune că n-au ştiut mai mult, dar ei au fost oameni de ştiinţă, şi totuşi ei au susţinut împotriva ştiinţei generarea spontană, adică pe neaşteptate materia moartă a dat viaţă.

Ştiinţa, prin bărbaţi de seamă ca Francesco Redi, Lazaro Spallanzani, Liebig, Louis Pasteur, şi experienţe bine verificate ale altor cercetători, a demonstrat că viaţa provine numai din viaţă anterioară de acelaşi soi şi că niciodată materia moartă, neviaţă, nu poate da viaţă. Dar ei presupuneau că ştiinţa nu ştie. De aceea, Oparin, Urey, Fox, Olga Borisovna Lepişinskaia şi alte multe batalioane de savanţi din multe ţări s-au apucat de lucru. Au luat eprubete, au pus materie moartă, le-au învârtit, le-au scuturat, au pregătit retorte, le-au încălzit, le-au bombardat cu diferite raze, au creat condiţii, unii au făcut şi ore suplimentare, ca doar, doar va apare o celulă vie. Voiau să silească natura să nască viaţa, ca să dovedească lumii că viaţa a apărut la întâmplare, ca generare spontană. Acum, gândiţi-vă, dacă ar fi apărut, ar fi fost ea la întâmplare? Nu au fost oare la lucru sute, mii de inteligenţe? Vai, cum vreau oamenii să se amăgească pe ei şi să amăgească şi pe alţii, exact cum scria apostolul Pavel despre vremurile din urmă (2 Tesaloniceni 2:11,12). Dar toată munca lor a fost un mare faliment, căci viaţa n-a apărut. Savanţii n-au vrut să creadă nici Biblia, nici legea biogenezei. Astronomul francez Flamarion a scris: „Viaţa nu stă în mâna noastră… Nicăieri planta, chiar cea mai simplă, animalul cel mai jos aşezat pe scara zoologică, nu se nasc din conlucrarea afinităţilor chimice… Nu, domnilor, cu toată poziţia dvs. afirmativă şi îndrăzneaţă, nu puteţi crea viaţa. Nu puteţi nici măcar să ştiţi ce este viaţa şi sunteţi siliţi să mărturisiţi neştiinţa voastră… Nu se întâlnesc fiinţe care să nu se fi născut dintr-un tată şi o mamă sau a căror naştere să nu se fi făcut după legile stabilite”.

Toate strădaniile evoluţioniştilor au dovedit nu evoluţia, ci Biblia. Ei nu ar fi vrut aceasta, dar Dumnezeu prinde pe cei răi în viclenia lor. Încercările lor au eşuat, arătând prin aceasta că ei sunt nişte amăgiţi, iar adevărul afirmat în Biblie că Dumnezeu a creat viaţa a rămas în picioare.

Lord Kelvin, un mare savant, a afirmat: „Nici un proces artificial, oricare ar fi el, nu ar putea produce materie vie din cea moartă”. Dr. David Star Jordan, Preşedintele Universităţii Stanford, California, institut de învăţământ cu o vechime de peste o sută de ani, a zis: „Nici o protoplasmă n-a putut fi văzută sau probată că a venit în existenţă altfel decât prin intermediul existenţii vieţii anterioare”. Profesorul Trass, renumit paleontolog, tratând despre evoluţie, a scris: „Ea este, cu siguranţă, cea mai nebunatică idee născută vreodată de om”. Iar Arthur N. Field în broşura sa: ”Karl Marx ca evoluţionist” a scris că evoluţia „este bazată pe credinţa în realitatea nevăzută, pe credinţa în fosile ce nu pot fi produse, pe credinţa în evidenţa embriologică ce nu există, pe credinţa în experienţa încrucişărilor ce refuza să se realizeze”. Cuvântul „credinţă” din această frază dă în vileag cum diavolul a înşelat pe atâţia să creadă o minciună, şi nu pe oamenii de jos, ci tocmai pe cei de sus, ca prin ei să înşele pe cei de jos şi tineretul. Ce mare amăgire! Ea arată că trăim vremurile din urmă.

IV. Evoluţia e amăgire diavolească, lucru ce se poate constata din falsificările şi minciunile la care au recurs evoluţioniştii. În general, oamenii de caracter nu mint, chiar dacă nu sunt credincioşi. Rămâi însă stupefiat cum Satan, care e tatăl minciunii, a determinat pe oameni intelectuali să falsifice dovezi şi să mintă cu bună ştiinţă, spre a face pe alţii să creadă evoluţia.

1. Unul din ei a fost E. Haeckel, 1834-1919. El a studiat medicina şi ştiinţele naturale la Universitatea din Berlin, Würzburg şi Viena. El a fost evoluţionist înfocat şi a căutat să arate că ontogeneza recapitulează filogeneza.

În anul 1868, el a publicat prima ediţie a lucrării sale: „Naturalische Schöpfungsgeschichte”. Ca să arate că embrionii diferitelor mamifere şi ai omului nu prezintă nici cea mai mică deosebire, el a recurs la fals. La pag. 242 a pus clişeu cu embrioni de om, de maimuţă şi câine, spunea el; iar la pag 248, figuri a embrionilor de câine, găină şi broască ţestoasă, care erau întocmai. Un alt profesor de zoologie şi anatomie din Basel, Elveţia, Rutimeyer, în „Archiv für Anthropologie”, vol.8, pag.300, a dovedit că Haeckel a inventat figurile şi că altele au fost modelate şi generalizate în mod arbitrar. O cercetare amănunţită a celor două rânduri de figuri a dovedit că toate cele trei figuri au fost tipărite pe rând cu acelaşi clişeu. V. His, un alt profesor de anatomie din Leipzig, a reluat chestiunea şi a dovedit alte falsificări ale lui Haeckel. Constrâns de adversari cu probe zdrobitoare, Haeckel a răspuns: „Recunosc bucuros că în utilizarea figurilor schematice am mers uneori prea departe şi regret că multe din ele (parte din cauza propriei mele greşeli, parte din greşelile lucrătorului de planşe), au ieşit foarte greşite. Iar în altă lucrare „Apologetisches Schlusswort der Antropogenie”, Haeckel mărturiseşte: „Specialiştii experţi ştiu că e vorba de o prostie foarte nesocotită, pe care am comis-o bona fide, la restaurarea pripită a celor câteva ilustraţiuni pentru prima ediţie…”. Falsitatea a fost dată pe faţă şi recunoscută. Omul de ştiinţă se pusese în slujba diavolului să falsifice şi să mintă pentru a amăgi şi pe alţii. Se pare că mai târziu, după peste 50 ani de evoluţionism, el a regretat mult aceasta, căci înainte de moarte, în „Christlicher Hausfreund” nr.45, anul 1919, la pag. 362, Haeckel a mărturisit că „cei mai mulţi cercetători din timpul din urmă au ajuns la rezultatul că teoria evoluţiei, şi mai ales darwinismul sunt o eroare care nu mai poate fi ţinută în picioare”.

Dar proorocii mincinoşi ai evoluţiei nu au învăţat minte, nu s-au oprit cu falsificările, ci au continuat cu unele mai grosolane, căci dictatorul ce urmează să pună mâna pe puterea lumii, Anticristul, se poate arăta numai într-o lume de minciuni, el, „Fiara”, să apară ca salvator.

Marii doctrinari ai evoluţionismul aveau nevoie de câteva fosile, ca să arate trecerea de la maimuţă la om. Aceasta considerau ei că va da lovitura de moarte afirmaţiei biblice că „Dumnezeu a făcut pe om”. Şi s-au pus pe lucru. Unii au cercetat peşteri, alţii au răscolit pământul. Era o adevărată goană nebună în privinţa găsirii strămoşului lor: maimuţoi-om.

2. Homo Neanderthalensis sau Omul de Neanderthal a fost găsit în Germania la Neanderthal, în anul 1856. Vârsta lui a fost stabilită la 100.000 de ani. El a fost considerat veriga lipsă a trecerii de la maimuţă la om şi l-au aşezat pe piedestal în muzeu. Dar încă în 1939, Prof. Sergio Sergi într-un studiu amănunţit publicat în revista „Science”, 1939, supliment, pag. 13, a dovedit că Omul de Neanderthal a fost om deplin dezvoltat, nu jumătate maimuţă, jumătate om, cum l-au falsificat evoluţioniştii. În 1957, Dr. W.Straus de la Universitatea John Hopkins şi Dr.A.J. Cave de la Colegiul Medical al Spitalului St. Bartholomew, ambii anatomişti, au reexaminat fosilele Omului de Neanderthal şi au scris: „Dacă ar putea fi reînsufleţit şi aşezat în metroul din New York, îmbăiat, bărbierit şi îmbrăcat în haine moderne, e îndoielnic că ar atrage mai multă atenţie decât alţii”. Evoluţioniştii au fost gata să-l degradeze, din om deplin, să-l facă maimuţă-om, ca să corespundă scopurilor lor.

3. Pitecanthropus erectus sau Omul de Java a fost găsit în anul 1891, de Dr. Eugene Dubois, medic în armata olandeză, deplasat în Indonezia. În albia râului Solo, el a găsit partea de sus a unui craniu. După un an, la o distanţă de vreo 16-18 metri de primul loc a găsit un femur, după câtva timp a găsit două măsele, iar în 1898 a mai găsit o măsea. El a susţinut că toate aceste fosile au aparţinut aceluiaşi individ şi l-a numit Pitecanthropus erectus (om drept). Vârsta acestor fosile a fost socotită la 750.000 de ani. Dubois a expus fosilele lui Pitecanthropus erectus la Congresul Zoologilor ţinut la Leyden în 1895. Autorităţile evoluţioniştilor l-au felicitat pentru contribuţia sa la dovedirea evoluţiei. Imediat i-au ticluit înfăţişarea şi l-au aşezat în muzeu ca fiind veriga de trecere a maimuţei de la umblarea în patru labe, la umblarea pe două picioare Alţi evoluţionişti i-au redus vârsta la 500.000 de ani. Nimeni nu a întrebat cum de n-au putrezit oasele în albia râului timp de 750.000 de ani. În 1906, o expediţie s-a dus şi a făcut săpături la faţa locului, dar n-au găsit nici urmă de fosile. Înainte de moarte, Dubois a recunoscut că fosilele găsite erau ale unui gibon.

4. Ramapithecus sau Omul de Heidelberg a fost fabricat de către Pilbeam, Simons şi alţii din nişte dinţi şi patru frânturi de falcă. Aceste fosile au fost găsite în anul 1907 într-o groapă de nisip din albia râului Mauer din Germania. Dinţii erau mărunţi, iar frânturile de falcă le-au cârpit şi le-au dat forma parabolică, cum e la om, nu în formă de U cum e la maimuţe. I-au făcut o frunte mică, cu toate că nu aveau nici un indiciu. Dr. Osborn a reconstituit de la această falcă un strămoş primitiv ce poartă pe umeri un mistreţ. Vârsta lui au stabilit-o la 700.000 de ani. Mai târziu l-au întinerit spunând că are 375.000 de ani. Falca a produs discuţii aprinse. Evoluţioniştii susţineau că e tocmai veriga lipsă. Recent, Dr. Robert Eckhard, renumit paleoantropolog a făcut cercetări minuţioase, 24 feluri de măsurători a acelor dinţi şi a constatat că acele fosile erau ale unui soi de cimpazeu ce trăieşte sălbatic şi azi în Liberia, Africa. Deci, nici el nu a consimţit să fie strămoşul evoluţioniştilor.

5. Eanthropos sau Omul de Piltdown a fost găsit sâmbătă 2 Iunie 1912, de Charles Dawson, un medic şi paleontolog amator, într-o carieră de pietriş de lângă Piltdown, Anglia. De fapt, tot ce a găsit a fost o mandibulă cu două măsele şi o parte de craniu. Falca părea de maimuţă, iar măselele şi partea de craniu păreau a fi de om. Ele au fost declarate că aparţin unui maimuţoi-om. Antropologii i-au şi stabilit vechimea că ar fi de 500.000 de ani. Deci, unul din cei mai vechi strămoşi ai evoluţioniştilor. Imediat i-au fabricat înfăţişarea feţei şi l-au aşezat în muzeu. În 1953, vârsta lui a fost coborâtă la 50.000 ani, iar în 1959 a fost coborâtă la 50 de ani. În 1950 s-a descoperit o nouă metodă de testare a fosilelor după cantitatea de fluor absorbită de oase din pământ. O grupă de savanţi britanici compusă din Ken P.Oakiey, J.S. Weiner şi J.E.Le Gros Clark au testat fosilele Omului de Piltdown şi ele nu aveau pic de fluor. Privite îndeaproape s-a constatat că dinţii au fost umpluţi jos, pentru a se deghiza forma lor originală, iar pentru a avea culoarea închisă au fost tratate cu bicromat de potasiu, dar acesta nu a reuşit să dea culoarea brună şi atunci au folosit compuşi de fier. Revista „Reader’s Digest” în Octombrie 1956, purta pe paginile ei un articol intitulat: „Marea mistificare de la Piltdown”, în care demasca toată falsificarea care a amăgit tineretul timp de 40 de ani să creadă că Eanthropus e maimuţa-om de 500.000 de ani, care a dovedit evoluţia.

6. Sinanthropus sau Omul de Peking a fost găsit de Dr. Davidson Black, profesor de anatomie la Paking, China. De fapt, nu au fost găsite fosilele unui om-maimuţă, ci doar un dinte. Pe baza lui a fost fabricat Omul de Peking. I s-a dat înfăţişarea feţei, poziţia frunţii, forma nasului, a gurii, etc. Totul era doar imaginaţie. Dr. Black a făcut acelui dinte o casetă de aur pe care a atârnat-o la ceas, căci considera că e descoperire epocală. Marcellin Boule şi H.M. Vallois în cartea lor: „Les Hommes Fossiles”, la pag 141, îl critică pe Black şi îl suspectează de fraudă în fabricarea Sinantropului. Ei consideră că a fost cu idei preconcepute, lipsit de obiectivitate. Mai târziu, în 1928-29 s-au făcut excavaţii şi s-au mai găsit fosile, dar azi sunt dispărute, nu pot fi verificate. M. Bowden în cartea sa: „Ape-Man Pact or Fallacy”, 1981, la pag 16, spune că acel dinte considerat de maimuţă-om era un dinte de rinocer.

7. Hesperopithecus sau Omul de Nebrasca a fost fabricat tot pe baza unui dinte. În anul 1922, un geolog a găsit în partea de vest a statului Nebrasca un dinte. Atât. Ca să ştie cărei specii îl aparţine, el l-a învelit şi l-a dus la dr. Henry Fairfield Osborn, unul din cei mai mari paleontologi ai lumii. Fac precizarea aceasta ca să nu credeţi că a fost un analfabet, ci unul din cei mai de seamă oameni de ştiinţă, dar fără Dumnezeu. Cum a privit dintele a spus că e veriga de tranziţie de la maimuţă la om. L-a şi văzut în imaginaţia sa cum arăta. I-a tăcut o faţă frumoasă şi a publicat marea descoperire în „Illustrated London News”. L-au popularizat şi spuneau că Hesperopithecus a populat America cu un milion de ani în urmă. Profesorul Wilder a publicat o carte despre Omul de Nebrasca. Cu faţa fabricată a fost aşezat pe piedestal în muzeu şi trecut în manualele de şcoală. Sir Smith a scris despre domnul şi doamna Hesperopithecus cum arătau, cum lucrau, le-a făcut şi două clişee, cu toate că nu i-a văzut niciodată. Totul de la un dinte. Ce imaginaţie înfierbântată de evoluţionism! La 27 Aprilie 1927, dr. Osborn în senzaţionala sa cuvântare ţinut în faţa Societăţii Filozofilor Americani, l-a aşezat pe Hesperopithecus la baza arborelui genealogic al strămoşilor omului. Dar culmea ironiei, tot în 1927, puţin mai târziu, o expediţie a mers în Nebrasca să caute şi alte fosile în acel loc. Săpând cu hârleţul au găsit scheletul întreg căruia îl aparţinea dintele. Scheletul, fără grai, a spus că nu a existat omul de Nebrasca, omul maimuţă, şi fără să dea măcar din picior, a prăbuşit de pe piedestal pe mult lăudatul Om de Nebrasca. Scheletul era al unui pecariu, un fel de porc mistreţ. Nici aceasta nu vă spune cât de puternică e amăgirea evoluţiei? Să fii unul din cei mai mari savanţi şi totuşi să nu fii cinstit, ci să induci pe alţii în eroare e ceva prea grav. Unde e onestitatea ştiinţifică? Dr. Duane T. Gish, în cartea sa: „Evoluţie? Fosilele zic ‚Nu’”, scrie: „Eu cred că acesta e un caz în care un porc a făcut dintr-un evoluţionist o maimuţă”. Mă opresc aici cu falsificările săvârşite de oamenii de ştiinţă cu scopul de a dovedi evoluţia, trecerea de la maimuţă la om. Milioane de copii şi tineri au fost îndoctrinaţi în mod fraudulos că ne tragem din animale. Şi care sunt roadele acestei învăţături? Trăirea ca animalele doar pentru satisfacerea poftelor, sexualismul, lesbianismul, homosexualitatea, incestul, violurile, crimele, avorturile, divorţurile, pornografia, asasinări, terorism, pogromuri, anarhia. Hristos Domnul spunea: „După roadele lor îl veţi cunoaşte”. Nu arată clar aceste demascări că toate falsificările sunt amăgire satanică menită să înşele lumea? Trăim vremuri de mare înşelăciune.

V. Evoluţia e amăgire diavolească, lucru ce se constată din recunoaşterea falimentelor în experienţele de a o dovedi, dar cu toate acestea o cred. S-au făcut zeci de mii de experienţe cu scopul de a da lumii dovezi pentru susţinerea evoluţiei, dar rezultatele au fost zero; ba nu, ci au confirmat creaţionismul. Dr. Francisc J. Ryan a făcut culturi şi a supravegheat 7000 generaţii de bacterie. A ales bacteria căci ea se înmulţeşte extrem de rapid. Omului îi trebuiesc 20 de ani ca să ajungă la maturitate, bacteria e matură în 20 de minute. Astfel în doi ani, bacteria trece prin mai multe generaţii decât trece omul într-un milion de ani. În fine, el a scris: „Aproape nicăieri evoluţia nu poate fi văzută în acţiune”.

Revista franceză „Figaro Literaire” nr.574, avea un articol de jelanie cu privire la evoluţie sub semnătura lui Jean Rostand, mare evoluţionist francez. El a scris: „Teoria evoluţiei nu dă nici un răspuns la importanta problemă a originii vieţii şi prezintă numai soluţii false la transformările evolutive… Noi suntem condamnaţi să credem în evoluţie, dar totdeauna aşteptăm sugestii cu privire la motivele transformărilor… Poate că noi acum suntem într-o poziţie mai proastă decât în 1859, fiindcă am făcut cercetări timp de un veac… Nu am găsit nici un mijloc prin care mamiferele au provenit din şopârle, iar şopârlele din peşti”. El recunoaşte că e condamnat să creadă în evoluţie, aceasta împotriva raţiunii sale care vede clar falimentul tuturor experienţelor cu maimuţe, cu drosofila, cu încrucişări, cu iradieri, cu ingineria genelor, cu mutaţii, cu combinaţii chimice în formarea de proteine, în producerea unei celule vii. Pentru a face o celulă vie s-a încercat sinteza de aminoacizi cu raze ultraviolete, cu fotosinteza, cu climat special, cu descărcări electrice de felul trăsnetului, dar totul a fost zadarnic.

Legea biogenezei afirmă categoric că viaţa vine numai dintr-o viaţă anterioară de acelaşi fel. Ceea ce ei susţin că viaţa s-a produs la simpla întâmplare, iată că zeci de mii de inteligenţe, cu laboratoare uriaşe şi cu aparatură ultramodernă, în timp de peste 130 de ani, nu au putut produce nici măcar o singură celulă vie şi nu au putut forţa pe nici o vieţuitoare să treacă în alt soi.

Dr. Arlton C. Murray este supranumit „Domnul Fosilă”. Aceasta din pricină că toată viaţa lui, mai bine de 45 ani, a fost un studiu asupra fosilelor. Timp de 27 ani a lucrat pentru Institutul Smithsonian din Washington, apoi pentru muzeul William Penn din Harrisburg, Pa., iar acum de câţiva ani lucrează pentru Muzeul Universităţii Liberty din Virginia. El a fost ateu şi mare evoluţionist. Doctrina evoluţiei îi era până în măduva oaselor, deşi îl vedea falsitatea. Totul a fost însă până într-o zi, când Evanghelia i-a luminat mintea. De atunci, viaţa lui a fost schimbată şi el a devenit un mare creaţionist. El a scris: „Nu s-a găsit nici o singură fosilă intermediară. Toate fosilele găsite arată clar că fiecare s-a dezvoltat ‚după soiul ei’, cum spune Biblia”.

Dr. Kuzenţov a fost ani de zile amăgit de evoluţie. El a lucrat ca cercetător ştiinţific în biologia moleculară şi în biochimie la Moscova. Cu vreo 10 ani în urmă, i-a ajuns în mână o carte a lui dr. Henry Morris despre creaţionism. Până atunci, nici nu s-a gândit că ar mai putea să fie şi o altă explicare a originii vieţii pe pământ decât cea a evoluţiei. De atunci, a început să cugete asupra problemei. A scris scrisori atât evoluţioniştilor, cât şi creaţioniştilor, iar în cercetările sale a căutat să vadă care din cele două modele face sens din punct de vedere ştiinţific. După multe cercetări stăruitoare şi verificări, s-a convins că explicaţia creaţionistă este cea mai ştiinţifică. Căci ştiinţa adevărată arată clar că viaţa provine numai din viaţă, nu din neviaţă. Creaţionismul arată că viaţă a dat-o Dumnezeu, care e Izvorul vieţii. Abia după doi ani de la această convingere, el a devenit credincios. El a înfiinţat la Moscova „Părtăşia Ştiinţifico-Creştină” cu 12 oameni de ştiinţă, iar la sfârşitul lui August 1991, număra peste 120 membri. El a zis: „Evoluţioniştii cred că imaginarul lor străbunic unicelular s-a transformat în peşte şi palmier, în broaşte, care apoi s-au transformat în prinţi… Dar desigur noi nu vedem aceasta”.

VI. Evoluţia este amăgire cu perioade extrem de lungi, ca să nu le poţi verifica. Spre a se auto-mulţumi pe ei înşişi cu evoluţia şi spre a amăgi pe alţii, evoluţioniştii pretind mereu că evoluţia s-a petrecut în perioade foarte lungi de milioane şi sute de milioane de ani. Fiindcă eu nu am trăit atunci, mi se cere să-i cred pe cuvânt. Eu stau şi cuget. Dacă ei vorbesc de perioade aşa de lungi, raţiunea mea îmi spune că nici ei nu au trăit pe acea vreme când a apărut viaţa pe pământ şi când vieţuitoarele au început să evolueze unele din altele. Pot să-i cred? Mai ales când ştiu ce minciuni au tras unii savanţi şi la ce falsificări grosolane s-au dedat numai ca să înşele pe alţii, cum pot să-i cred?

Eu nu vreau să fiu amăgit, ci doresc să ştiu dacă Dumnezeu a creat lumea şi toate sunt „după. soiul lor”, cum spune Biblia, sau că toate au apărut la întâmplare şi au evoluat din râme în şopârle, în crocodili, în maimuţe şi apoi în om? Ce pot să fac? Stau şi mă gândesc. Deodată îmi vine în minte îndemnul lui Iov să întreb dobitoacele, nu pe învăţaţii lumii. Iată ce este scris în cartea lui Iov cap.12:7,8: „Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului şi te va învăţa şi peştii mării îţi vor povesti”. Dar eu nu pricep graiul dobitoacelor, cum aş putea să ştiu ceva în privinţa aceasta? Da, pământul e un mare ţarc de dobitoace şi în sânul lui are atâtea mii, ba milioane de fosile, dar cum să-l fac să-mi vorbească?

După mai multă cugetare iată ce am făcut: am căutat cărţi de botanică şi de zoologie care arată vârsta anumitor plante şi vieţuitoare din cele ce există astăzi pe pământ, că poate, poate să o împlini vremea la unele să evolueze, ca să văd şi să mă conving şi eu că există evoluţia. Apoi am vizitat muzee de ştiinţe naturale din Statele Unite, din Australia, cu scopul să văd şi să verific ce schimbări au survenit la vieţuitoarele de altădată, care sunt expuse ca fosile, şi la forma lor actuală. Am făcut notări mai ales cu privire la vremea când spun savanţii că au apărut pe pământ. Unele sunt de sute de mii de ani, altele de zeci sau sute de milioane de ani. Nu aş vrea să credeţi că eu le-am dat vârsta aceasta, căci nu sunt expert în aşa evaluări. Alţii, care sunt savanţi evoluţionişti, le-au pus eticheta cu vârsta. De fapt, pentru unele vieţuitoare am găsit la diferiţi autori, două, trei diferite vârste. Cifrele nu se prea potrivesc, dar pe atunci desigur nu a fost calendar, iar pe un savant nu i-a costat nimic să dea unei specii un milion sau cincizeci de milioane în plus faţă de evaluarea altui savant. Deci, eu nu am umflat cifrele, ci le-am luat de bune în cercetarea mea, căci cu cât vârsta stabilită de ei e mai mare, cu atât adevărul ajunge să strălucească mai puternic. Este scris în Biblie că Dumnezeu „prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate” (Iov 5:13). Iată acum câteva din rezultatele investigaţiilor mele:

1. GRÂUL este una din plantele cele mai cultivate pe faţa pământului. Nu am găsit eticheta când a apărut, dar când am studiat arheologia mi-aduc aminte că în mormintele faraonilor şi în piramide au fost găsite boabe de grâu, care erau de vreo cinci mii de ani. Boabele erau întocmai ca cele de azi. Puse în pământ, au germinat şi au dat grâu. Singura deosebire ştiţi care a fost? Paiul era ceva mai înalt decât a grâului de azi, dar boabele erau întocmai. Deci grâul nu a evoluat, şi e bine, slavă Domnului, că aşa avem pâine.

2. ALUNUL e un arbust ce produce ca roadă alunele. În locuinţele palustre, care sunt datate cu o vechime mai mare ca a piramidelor, s-au găsit alune întocmai ca alunele noastre. În toată perioada aceasta de 5-6000 de ani alunul nu a evoluat.

3. FERIGA se găseşte aici în păduri şi la fel în ghiveci în casele oamenilor, ca plantă ornamentală. În straturile de cărbuni s-au găsit ferigi. Perioada carboniferă se susţine că a început acum 340 milioane de ani. Deci, nici feriga nu a evoluat, ba din contră a devoluat, a descrescut, căci pe acea vreme creştea ca copacii, iar azi e pitică. Când o să evolueze feriga? Tot în straturi de cărbuni s-au găsit frunze de stejar, de ulm, de tei, care sunt exact ca cele de astăzi. Deci nici aceşti copaci n-au evoluat.

4. RACUL este un animal marin care merge de-a-ndărătelea. Când o fi evoluat animalul acesta pe dos? Will Burnett, profesor la Universitatea Illinois şi Harvey Fisher, şeful Departamentului de Zoologie la Southern Illinois University, în cartea lor „Zoology”, apărută în 1958, arată că vârsta racului şi a crustaceelor este de 25.000 de ani. Dar când am vizitat Muzeul de Ştiinţe Naturale din Chicago, pe un panou mare era expus un rac fosilă din Perioada Jurasică ce se susţine că a avut loc cu 100 milioane de ani în urmă. El e expus alături de un rac din vremea noastră şi erau exact la fel. Deci, acum 100.000.000 de ani racii populau mările şi mergeau tot de-a-ndărătelea, ca cei de astăzi. Aceasta îmi spune că nu au evoluat, ci au rămas tot raci. De ce? Probabil fiindcă merg de-a-ndărătelea, racii n-au putut să evolueze. Şi nu prea sunt speranţe să evolueze în viitor, căci nu merg înainte, ci tot înapoi ca racul.

5. Iau BROASCA ŢESTOASĂ. Oare când o fi apărut ea pe pământ? Cercetez şi găsesc în cartea „The Book of Popular Science”, la pagina 2075 că broasca ţestoasă a ajuns la noi aproape neschimbată în formă şi obiceiuri din marea epocă a reptilelor, care a fost cu vreo 160 milioane de ani în urmă. Auzi, în o sută şaizeci milioane de ani ea nu a evoluat nici în formă, nici în obiceiuri! Curios!

6. Mă opresc la GÂNDAC, căci îi găsim peste tot. După ce am cercetat enciclopedii şi cărţi de zoologie, am găsit că gândacul a existat cu 200.000.000 ani în urmă. Au fost identificaţi vreo 12.000 feluri de gândaci şi sunt ca cei de azi. Deci nici gândacul nu a evoluat. Oare câte milioane de ani îi mai trebuie gândacului până evoluează, căci i-ar fi vremea să devină bondar.

7. Ia să văd ce se spune despre RECHINI. În apele oceanului Pacific sunt mulţi rechini şi uneori vin până aproape de plajă şi înhaţă piciorul câte unui înotător de rămâne schilod pe toată viaţă. T.H. Eaton Jr. spune că rechinii au apărut cu vreo 300-350 milioane de ani în urmă. Nici ei nu au evoluat şi sunt cam demult.

8. Dar ce zic despre SCORPION? Trebuie să fie de demult, căci şi Biblia vorbeşte despre ei. Îmi răspunde savantul în evaluări de vârste W.J. Gertsch spunând că scorpionii se pot lăuda că au cea mai veche familie dintre toate animalele de pe pământ. În decursul unei perioade de 400.000.000 de ani scorpionul nu s-a schimbat. E tare de cerbice, n-a vrut să evolueze!

9. Caut să vad ce se spune despre GASTEROPOZI. Îi găsesc în cartea „The living sea”. La pag. 202 autorul îmi spune că gastropozii sunt locuitorii foarte vechi ai mărilor şi au trăit acolo fără să se schimbe mai mult de 300-400 milioane de ani.

10. Mă uit să văd ce se spune despre MOLUŞTE. (Şi unii oameni sunt fără şira spinării, ca moluştele). Găsesc că ele bat recordul, sunt dintre cele mai vechi grupe de vieţuitoare: au peste jumătate miliard de ani. Oricine a ajuns la putere, ele s-u mlădiat şi au rămas tot moluşte. Acum, staţi şi judecaţi voi, dacă n-au evoluat în jumătate miliard de ani, când vreţi să evolueze???

După falimentul evoluţioniştilor de a găsi o probă validă pentru susţinerea teoriei lor, ascultaţi-l pe dr. George Wald cum îşi duce cu zăhărelul cititorii: „Timpul cu care avem de a face e de ordinul a două miliarde de ani. Dând atât timp, „imposibilul” devine posibil, posibilul probabil şi probabilul virtual sigur. Unul are doar să aştepte; timpul va săvârşi „minunea”. Citat dat în revista „Scientific American”, August 1954, în articolul „Originea vieţii”.

Aceste date oferite de ştiinţă mie îmi spun că nu există evoluţie şi că nu am ce aştepta să o văd, căci ea e numai în capul unora, nu în realitate. Marea vechime a acestora dovedeşte că nici una n-a putut sări pârleazul ca să treacă în altă specie, ci că aşa cum spune Biblia toate sunt create de Dumnezeu şi sunt „după soiul lor”.

Realitatea vieţii nu poate fi tăgăduită, ea are un grai mai puternic decât toate lăudăroşiile evoluţioniştilor. Botanica şi Zoologia îmi demonstrează prin exemplare de milioane şi de sute de milioane de ani, după socotelile lor, care desigur sunt false, că toate au rămas aceleaşi. Atunci unde e evoluţia? Faceţi şi voi cercetarea aceasta, e simplă, nu vă costă prea mult, spre a vă convinge.

E de ales între spusele evoluţioniştilor şi afirmaţiile Bibliei, să crezi că întâmplarea oarbă le-a făcut să apară toate sau că Dumnezeul cel Atotputernic şi Atotînţelept le-a creat pe toate. Eu am ales să cred în Dumnezeu, căci cealaltă credinţă e amăgire satanică, e evanghelia dracului şi eu nu vreau să o cred. Până şi dobitoacele, în graiul lor, îmi spun să cred în Dumnezeu.

În ce priveşte vechimea mare a pământului şi a sistemului nostru solar, Biblia nu stabileşte anul creaţiei, ci spune: „La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Când a fost acest început nu ştiu. Între versetul întâi şi doi din capitolul întâi din Geneza pot fi milioane sau miliarde de ani. De la versetul 2 e redată pregătirea globului pământesc pentru viaţă. Totuşi vârsta reală a pământului poate fi mult diferită. Noi nu avem încă aparatură precisă în privinţa aceasta. De exemplu: multe stabiliri de vârstă se fac cu metoda radioactivităţii pe baza carbonului 14. Mostre de roci aduse de pe lună la unii au dat 4,3 miliarde de ani, la alţii au dat 8,2 miliarde de ani. Care e vârsta reală? S-a constatat că metoda e greşită. Dintr-o stâncă din Rusia, despre care se ştie precis că s-a format în ultimii 200 de ani, s-au adus mostre şi au fost supuse examinării cu carbonul 14. Rezultatul dat a fost că s-a format cu milioane de ani în urmă. Aceeaşi eroare s-a constatat la bucăţi de stâncă care s-a format acum 185 de ani în Insulele Haway, iar aparatul îi dădea milioane de ani.

Savanţii evoluţionişti susţineau că luna trebuie să aibă o vechime de patru miliarde şi jumătate de ani. Dovezi ale vechimii e răcirea şi solidificarea ei din starea de materie topită, lipsa de un câmp magnetic şi o mare cantitate de praf cosmic colectată în decursul celor patru miliarde de ani. Geofizicienii presupuneau că luna s-a răcit chiar înaintea pământului. Dar testul făcut de astronauţi arată că luna e încă în stadiul de răcire, cu o radiaţie de temperatură la suprafaţă. De asemenea, spre surpriza neplăcută a evoluţioniştilor, s-a constatat un câmp magnetic, ceea ce indică un interior fluid, nu solid. Starea fluidă dovedeşte că luna e tânără, nu are vechimea presupusă de evoluţionişti. Dar cea mai zdrobitoare dovadă pentru aceştia este lipsa stratului de praf cosmic pe lună. S-a calculat că pe pământ cad anual vreo 14 milioane tone de particule, micro-meteoriţi sau praf cosmic. Dacă pământul şi luna sunt de patru miliarde şi jumătate de ani vechime, asta ar fi însemnat ca primii astronauţi coborâţi pe lună, să se înfunde într-un strat de 17 metri de praf cosmic, să se scufunde în el.

NASA a dat mare importanţă acestei teorii. A cheltuit sume de miliarde dolari, spune William Hartman în cartea sa „Lune şi Planete”, spre a stabili grosimea stratului de praf cosmic, ca să nu pericliteze viaţa primilor astronauţi, care aveau să umble pe lună. Dar Neil Armstrong, primul care a pus piciorul pe lună, a constatat că a pus piciorul pe stâncă. Doar în locurile joase era o acumulare de praf, dar nicăieri n-a găsit un strat mai gros de 3 metri. Astronauţii au lăsat pe lună aparatură seismografică, care să detecteze cutremurele de pe lună şi ele transmit că pe lună se petrec cutremure. Acestea de asemeni indică o vârstă tânără.

La fel, creşterea populaţiei pe pământ arată un pământ tânăr. În Biblie avem cifra precisă că după potop au rămas în viaţă doar opt persoane. În anul întâi după Hristos toţi statisticienii consideră că populaţia pământului a fost 200 milioane. În anul 1650, populaţia a fost estimată la 600 milioane. În anul 1800 d.Cr. a ajuns la un miliard. Deci în 150 de ani a crescut cu 400 milioane. Media de creştere a populaţiei a fost de 1k3 procente. Socotind această rată de creştere pentru a ajunge la populaţia de astăzi, calculul dă 6100 ani de vechime a omului pe pământ. Această cifră e mult prea mică faţă de cifrele evoluţioniştilor cu miliardele lor de ani. Dar în stabilirea vechimii trebuie luaţi în considerare toţi factorii. Dacă omul ar fi de un milion de ani pe pământ, populaţia ar trebui să fie densă, ce sardelele în cutia de conservă. Populaţia de azi dovedeşte că viaţa omului pe pământ e de dată recentă, nicidecum de miliarde sau milioane de ani. Dar evoluţia are nevoie de perioade lungi, foarte lungi, ca să amăgească pe mulţi.

VII. Că evoluţia e amăgire diavolească se poate vedea din mărturisirea deschisă a unor lideri de seama ai evoluţionismul a aversiunii, a duşmăniei lor faţă de Dumnezeu. Faptul că însuşi Darwin a recunoscut că evoluţia e „evanghelia dracului” ar fi dovadă suficientă. Totuşi redau citate ale altor vârfuri, ca să vă daţi bine seama că e amăgire.

Revista „Nature”, vol. 124, pag 231, spune că Dr.D.M.S. Watson, biolog britanic şi persoană marcantă între evoluţionişti, a arătat că evoluţia este o teorie universal acceptată nu pentru că ea poate fi probată prin dovezi logice, coerente, ci fiindcă singura alternativă, creaţia specială, este de neconceput pentru ei. Fiindcă Dr. Watson nu crede în Dumnezeu, de aceea creaţia este de necrezut pentru el.

Acelaşi lucru l-a mărturisit şi Sir Arthur Keith, mare evoluţionist. Iată cuvintele lui: „Evoluţia nu este dovedită şi nu poate fi dovedită. Noi o credem fiindcă singura alternativă este creaţia specială şi aceea e de neconceput”. Deci, se poate constata din aceste mărturisiri că doar aversiunea, duşmănia satanică faţă de Dumnezeu, îl face să creadă minciuna evoluţiei.

George Salet, distins bărbat de ştiinţă, în cartea sa „Hazard şi certitudine”, analizează problema transformismului şi dovedeşte că formarea de noi organe sau noi funcţii la fiinţele vii, prin simplul joc al întâmplării, este cu totul imposibilă. Din punct de vedere ştiinţific, afirmă el, teoria evoluţiei nu poate fi susţinută. Ea e bazată doar pe prejudecata ateistă.

Scott M. Huse în cartea sa „The Collapse of Evolution”, Grand Rapids 1989, la pag.3, dă mărturisirea despre evoluţie a lui Dr. George Wald, câştigător al Premiului Nobel în 1967, din care se constată în mod clar că ateismul, amăgirea e la bază. EI scrie: „Când se vine la originea vieţii pe acest pământ, sunt numai două posibilităţi: creaţia sau generaţia spontană (evoluţia). Nu există o a treia cale. Generaţia spontană s-a dovedit acum 100 de ani că e falsă, dar aceasta ne duce la cealaltă singură concluzie a creaţiei supranaturale. Pe aceasta nu o putem accepta pe baze filozofice (motive personale); deci noi alegem şi credem imposibilul: că viaţa a apărut la întâmplare”. Aceasta înseamnă că se mint pe ei înşişi, căci împotriva tuturor dovezilor ştiinţifice, fiindcă nu vreau să creadă în Dumnezeu, preferă să creadă o minciună. Nu e aceasta amăgire satanică?

Biblia spune clar că în vremea din urmă vor fi mari amăgiri şi că unii se vor lepăda de credinţă şi se vor alipi de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor (Matei 24:24; 1 Timotei 4:1). Noi trăim vremurile acestea. Aş vrea ca unii care au fost amăgiţi, să se trezească înainte de a fi prea târziu. Căci cine alege să-l creadă pe Satan, va avea parte cu Satan şi cu toţi demoni în iad pentru veci de veci. Tineri studenţi, profesori şi toţi ceilalţi, nu vă lăsaţi amăgiţi, ci rămâneţi lângă adevăr, chiar dacă trebuie să plătiţi un preţ. Satan prin evoluţie pregăteşte lumea să creadă că provine din animale, ca apoi să poată instala Fiara ca dictator al lumii (Apocalipsa 13). Vremea e aproape. Stările de criză în toate domeniile duc la starea de haos, moment prielnic de ridicare a lui Anticrist, care promite să salveze el lumea şi va cere închinarea tuturor. Urmează ca mulţi să fie martirizaţi pentru credinţa lor în Dumnezeu. Dar e mai bine să mori ca erou al lui Dumnezeu, decât să trăieşti ca apostat, ca lepădat de credinţa în Dumnezeu. Biruitorii fiarei vor fi în glorie eternă, apostaţii vor fi în chin veşnic.

O, Doamne, luminează prin Duhul Sfânt pe mulţi în privinţa aceasta!

3. Amăgirea cu formalism

„…având doar o formă de evlavie…” 2 Timotei 3:5

Biblia îl prezintă pe Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu că e Mântuitorul lumii. Apostolul Ioan a scris: „Noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii” (1 Ioan 4:14). El a venit în lumea noastră, a luat asupra Sa păcatele noastre a tuturor şi prin moartea Sa a săvârşit mântuirea noastră şi ne-a deschis o intrare liberă în cer, în locul preasfânt. El e Mântuitorul, dar nu toţi oamenii sunt mântuiţi. Există o cale îngustă care duce la viaţă, la fericire veşnică. Cum se face că deşi există Mântuitor, o mare parte nu sunt mântuiţi? Deşi există cale spre fericire, mulţi ajung în iad, în chinul veşnic? Care e cauza? Biblia ne dă explicaţia în Apocalipsa 12:9: „Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ, şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui”. Acelaşi lucru este scris şi în Apocalipsa 13:14; 19:20; 20:8,10. Textele acestea arată că omenirea e amăgită, e înşelată. Conform Bibliei, toţi oamenii se împart în două: în mântuiţi şi amăgiţi. Gândeşte-te tu din care faci parte? Eşti tu mântuit sau eşti amăgit?

E curios că cei amăgiţi nici nu îşi dau seama că sunt amăgiţi. Sunt ca peştele prins în mreje, dar încă nu e scos afară din apă. Când e tras afară, îşi dă seama, dar atunci e prea târziu. Apostolului Pavel Domnul i-a spus: „Te trimit ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 26:18). Aceasta e slujba tuturor vestitorilor Evangheliei: să deschidă ochii oamenilor, ca ei să vadă amăgirea în care se află, să se trezească şi să se întoarcă la Dumnezeu, înainte de a fi prea târziu. Eu vreau să fiu sincer în vestirea adevărului; oare vei fi şi tu sincer în primirea lui? Hristos Domnul a spus: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Eu mă rog ca Domnul să-ţi dea lumină de sus.

Amăgirea cu ateismul nu prinde la toţi, şi nici cea cu evoluţia. Oamenii îşi dau seama că există Dumnezeu şi că e imposibil ca lumea să fii apărut la întâmplare. Tot ce vedem şi ce nu vedem e mărturie monumentală că există Dumnezeu, mărturie mult mai puternică decât mărturia marii piramide din Egipt că a existat Keops. Dar vrăjmaşul nu se dă bătut, ci îşi face lucrarea de înşelare. O plasă mare şi foarte periculoasă de a prinde suflete e formalismul religios, care de fapt e apostazie, lepădare de credinţă, de care oamenii nu îşi dau seama.

Ce mari ravagii a făcut amăgirea cu formalismul în biserica creştină! Cu durere trebuie să exclamăm şi noi ca David: „S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte… toţi s-au rătăcit, s-au stricat; nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Psalmul 53:1,3).

Israel era poporul lui Dumnezeu, care a fost izbăvit din sclavia Egiptului cu braţ tare, au văzut semne mari şi minuni, au avut prooroci, mesageri ai lui Dumnezeu. Israel era un popor în care trebuia să predomine sfinţenia, dar prin vieţuirea lor, s-au depărtat de Dumnezeu. Preoţii au rămas în slujbă, la Templu a continuat închinăciunea şi jertfele, numele le-a rămas de „popor al lui Dumnezeu”, dar în realitate, ei nu mai erau ai lui Dumnezeu. Prin proorocul Isaia, Dumnezeu a zis: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (Isaia 29:13). Infecţia a început dinăuntru, de sus în jos. Preoţii, care aveau menirea să apropie poporul de Dumnezeu, să fie pildă poporului, tocmai ei nu-L mai cunoşteau pe Dumnezeu, nu-L slujeau, ci se slujeau pe ei înşişi. Prin proorocul Mica, Dumnezeu spunea: „Preoţii lui învaţă pe popor pentru plată” (Mica 3:11). Orice slujbă sau rugăciune trebuia plătită preotului. Aveau prooroci mincinoşi, iar preoţii stăpâneau poporul cu ajutorul lor (Ieremia 5:3l). Toţi erau interesaţi numai în câştig. „Toţi, de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la prooroc până la preot, toţi înşeală” (Ieremia 6:13). Poporul lui Dumnezeu a ajuns fără Dumnezeu. „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine” – spunea Dumnezeu (Isaia 1:3). Formalismul lui Israel devenise o scârbă lui Dumnezeu. El a zis: „Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea… Când vă întindeţi mâinile spre Mine, îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge” (Isaia 1:13,15). Israel căzuse în apostazie. Atunci Domnul i-a lăsat în mâinile împăratului Babilonului, care a asediat Ierusalimul, i-a înfometat, apoi a pătruns în cetate, a dărâmat-o şi poporul l-a dus în robie. Proorocul Ieremia umbla plângând printre dărâmături şi zicea: „Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi în mânia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot. Domnul Şi-a dispreţuit altarul, Şi-a lepădat locaşul Său cel sfânt… Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ din pricina prăpădului fiicei poporului Meu… Iată roada păcatelor proorocilor şi a nelegiuirii preoţilor săi” (Plângerile lui Ieremia 2:6,7,11; 4:13). Poporul Israel a păstrat forma religiei, dar a pierdut fondul: ascultarea de Dumnezeu.

Am dat această apostazie a lui Israel, ca să recunoaştem apostazia zilelor din urmă, proorocită de apostolul Pavel şi a cărei împlinire o vedem sub ochii noştri. Domnul Isus a spus că pomul se cunoaşte după roadă, nu după nume. Mulţi din creştinii de azi au rămas doar cu numele, cu firma că sunt creştini. Mi-aduc aminte că imediat după al doilea război mondial eram la Arad şi pe bulevardul din centru, la o prăvălie era o firmă mare pe care scria „Delicatese”, la alta „Mezeluri”, dar când te-ai apropiat de uşă, era închisă şi rafturile erau goale. A rămas doar firma, şi ea înşela şi decepţiona pe mulţi. Aşa e cu creştinismul multora., a rămas doar firma, căci înăuntru e doar moloz, dărâmături, murdărie. E un creştinism ce nu se deosebeşte de lumea păgână. Ba da, în unele privinţe necreştinii întrec pe creştinii de nume. S-au găsit triburi în pădurile virgine ale Amazonului, care deşi umblă goi, nu trăiesc în desfrâu şi nu divorţează de soţiile lor; alţii nu folosesc deloc băuturi îmbătătoare; dacă mor părinţii, copiii sunt crescuţi de rude sau vecini, bătrânii sunt respectaţi de cei tineri. Luaţi după aspectul moral, mulţi sunt mai creştini decât creştinii de nume.

Cum aş vrea ca slujitorii altarelor şi ai amvoanelor, preoţii şi pastorii, să-şi dea seama bine de starea reală a membrilor bisericii lor! Şi aceasta până nu e prea târziu. O salcie, copac gros pe marginea unui râu, avea o înfăţişare frumoasă, dar a venit o furtună şi a doborât-o la pământ. Ea avea o coroană frumoasă, dar s-a ţinut numai în scoarţă, căci în interior a fost mâncată de putregai. Ce multe biserici frumoase ca aspect, sunt doar un fel de morgă spirituală. Nu vreau să insult pe nimeni, căci n-am nici un câştig, dar trebuie să privim lucrurile aşa cum sunt. Falsitatea creştinismului mă doare. Oamenii sunt amăgiţi cu formalismul şi ajung în pierzare. De aceea caut să strig, să demasc aceasta amăgire. Oare care vor fi preoţii şi păstorii aceia gata să facă ce a zis proorocul Ioel? „Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi cu bocet. Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru… Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare. Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă… Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-te de poporul Tău!” (Ioel 2:12,13,15-17).

I. Amăgirea cu formalismul îl face pe oameni să se creadă creştini, când în realitate nu sunt. Aici e şiretenia ascunsă a diavolului. Preoţi şi popor se cred bine, în timp ce sunt pe marginea prăpăstiei iadului. Mă rog Domnului ca prin aceste rânduri, Duhul Sfânt să deschidă ochii multora să vadă starea gravă în care se află, cum sub numele de creştin este ascuns cel mai decăzut trai păgân. Până ce nu îşi dau seama de aceasta, nu poate fi nici o îndreptare. O scurtă paralelă între creştinismul biblic primar şi între creştinismul de azi poate convinge pe oricine de amăgirea formalismului religios.

Deosebirea între creştinii de azi şi cei de la început este enormă. E deosebire în fire, în gândire, în crez, în vorbire, în comportare, în vieţuire, iar deosebirea cea mai mare va fi în ziua judecăţii şi în viaţa după moarte, care e pentru veci de veci. Proorocul Maleahi a scris: „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-l slujeşte” (Maleahi 3:18).

Apostazia îl face pe oameni să nu aibă nici o teamă de Dumnezeu, nu cred ce a spus Dumnezeu despre păcat, despre pedeapsa păcatului, nu cred ce a spus despre mântuire, nu cred ce a spus Dumnezeu despre trăirea vieţii sfinte, nu cred Evanghelia, nu cred în iad şi nu cred în fericirea din rai, dar se numesc creştini. De aceea sunt nepăsători de Dumnezeu, nepăsători de jertfa Domnului Isus, nepăsători de sufletul lor, nepăsători de clipa morţii, nepăsători de ziua judecăţii şi nepăsători de soarta lor veşnică. Nu arată tocmai această nepăsare că sunt amăgiţi cu creştinismul formal?

Probabil că unii citind aceste rânduri se înfurie foc împotriva mea. Ei sunt ca unii negrii din Africa, care atunci când europenii le-au dus oglinda şi său văzut cum arată, au dat cu ea de pământ şi au spart-o, dar aceasta n-a schimbat realitatea. Pe mine mă doare că trebuie să scriu lucrurile acestea! Le scriu din dragoste şi aş vrea să vă ajut să scăpaţi din cursa diavolului, de care aţi fost prinşi să-i faceţi voia (2 Timotei 2:20). Prietenul meu, nu ai avea nici un câştig să-ţi spun că eşti bun creştin în timp ce tu nu ai şi nici nu-ţi cauţi mântuirea sufletului tău. Oare nu aş fi vinovat în faţa lui Dumnezeu, ştiind că eşti în cel mai mare pericol, poate mâine ajungi în groaznicele chinuri ale iadului şi eu să tac? Te rog nu te înfuria pe mine, căci îţi vreau binele tău etern. Stai însă şi cugetă la creştinismul tău, la starea sufletului tău. Fii sincer cu tine însuţi. Timpul zboară şi te poartă spre punctul final, unde vei ajunge?

Pe apele ce formează cascada Niagara, există un punct unde se află înştiinţarea: „Dincolo nu-i scăpare”. Toţi barcagii ştiu să nu depăşească acel punct, căci apele îşi iau viteză încât nu mai există posibilitate de scăpare. Odată un barcagiu, în timp ce îşi aştepta clienţi pe care să-i treacă de partea cealaltă a fluviului, avea barca legată de un ţăruş la mal, iar valurile legănându-l l-au adormit în barcă. Legănarea bărcii a făcut ca legătura la ţăruş să se desfacă şi barca a pornit în jos. Luată de curenţi, barca a fost dusă spre firul apei. Unii ce erau pe mal, au văzut pericolul şi au început să strige, dar barcagiul dormea dus, n-a auzit strigătele lor. Barca a depăşit punctul cu înştiinţarea şi curând barcagiul şi-a găsit sfârşitul în furtunoasa prăbuşire a apelor în abis. Cauza? El s-a crezut în siguranţă în barca lui, s-a lăsat pradă somnului, dar l-a costat viaţa. Aceasta încerc să fac şi eu să-ţi strig să te trezeşti înainte de a fi prea târziu. Martor îmi este Dumnezeu că îţi vreau binele. Samson a adormit cu capul în poala Dalilei şi a plătit scump aceasta prin pierderea ochilor, prin viaţa de sclavie şi la urmă cu moartea. Vai, pe câţi i-a adormit diavolul în barca bisericii şi duşi de val, curând se vor trezi în pierzarea veşnică. Tuturor celor ce sunt amăgiţi de formalism, indiferent de ce religie aparţin, le strig să se trezească, căci dincolo nu mai e scăpare. Şi din nou te întreb, prietenul meu, nu cumva în timp ce te crezi bine, eşti purtat spre abis?

II. Amăgirea cu formalismul îl face pe creştinii formali să nu-şi caute mântuirea. În cartea proorocului Isaia 44:22, este scris: „…inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” Observaţi, vă rog, că însuşi Dumnezeu spune despre unii că au inima amăgită. Nu cumva şi inima ta e amăgită? De altfel, toţi păcătoşii, care nu au iertarea păcatelor prin Hristos Domnul, sunt nişte amăgiţi. Satan nu vrea mântuirea oamenilor, ci pierzarea lor, de aceea îi amăgeşte. În textul acesta Domnul demască şi scopul ce-l are diavolul prin amăgire: „să nu-şi mântuiască sufletul”. El le-a pus o minciună în mână: formalismul religios. Ei cred ce spun oamenii, nu ce spune Dumnezeu.

1. Cei amăgiţi cu formalismul religios se bizuiesc pe ereditate. Ei îşi zic: Tata şi mama au fost creştini, deci şi eu sunt creştin. Ei pierd din vedere că creştinismul nu se moşteneşte. Tertulian încă în secolul al treilea a scris răspicat: „Ne facem creştini, nu ne naştem creştini”.

Şi la evrei era bizuirea pe ereditate. Ioan Botezătorul a strigat fariseilor şi saducheilor, care au venit să fie botezaţi, fără să se fii pocăit: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră. Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (Matei 3:7-9). Iar Domnul Isus a fost chiar mai tăios în privinţa eredităţii. El a zis evreilor: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam…! Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:39,44). Lui Nicodim, care era un fruntaş al evreilor, deci a fiilor lui Avraam, Hristos Domnul i-a spus: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Naşterea firească e pentru păcat, întreaga omenire e decăzută în păcat. De la părinţi noi moştenim firea păcătoasă cu toate înclinările spre rău. De aceea, copilul ce abia începe să vorbească, fără să-l înveţe cineva, el începe să mintă. Pentru Împărăţia lui Dumnezeu e necesară naşterea din nou prin Duhul Sfânt. Aceasta e o schimbare radicală a vieţii. „Ce este născut din came, este came, şi ce este născut din Duh este Duh. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi din nou” – a spus Hristos Domnul către Nicodim. Ea e o experienţă personală prin care se schimbă complet viaţa. Omul capătă o nouă fire, o fire dumnezeiască. Naşterea din nou îl face pe omul pătimaş în ale beţiei să nu mai bea, pe omul mincinos să nu mai mintă, ci să spună adevărul; pe cel desfrânat îl face să părăsească păcatul şi să trăiască în sfinţenie; pe cel ce înjura la fiecare vorbă, să nu mai înjure, ci să-L slăvească pe Dumnezeu; pe cel ce fuma ţigară după ţigară, să nu o mai pună în gura lui. Nu ai văzut tu aşa oameni schimbaţi? Există o forţă eliberatoare din robia păcatului. Oamenii s-au pocăit de păcatele lor, şi-au predat viaţa lor murdară şi robită de patimi Domnului, iar El, prin Duhul Sfânt, o înnoieşte. Uneori colegii de muncă sau de şcoală au căutat să-i provoace la înjurături, la ceartă, dar cel întors la Dumnezeu a devenit alt om. Pe de altă parte, nu ai văzut tu copii născuţi din părinţi buni, foarte buni credincioşi devenind foarte răi? De ce? Simplu, fiindcă ei n-au avut naşterea din nou. Ereditatea nu te face creştin. De aceea, sunt pline cârciumele şi puşcăriile de „creştini”. În Luca 16:19-25, Domnul Isus îl dă ca exemplu pe bogatul nemilostiv, care era „fiu al lui Avraam”, pe cale ereditară, dar aceasta nu l-a ajutat cu nimic să nu ajungă în văpaia iadului. Tot aşa creştinismul tău ereditar, formal, nu te face să intri în cer. Din contră, Domnul Isus spune că fără naşterea de sus, e imposibil să intri în Împărăţia lui Dumnezeu. Te rog, ţine seama de ceea ce spune Hristos Domnul. Predă-i Lui viaţa să ţi-o înnoiască. Adevăratul creştinism începe la naşterea din nou.

2. Pe alţii vrăjmaşul îl amăgeşte să se creadă creştini datorită faptului că au fost botezaţi când au fost copilaşi. Dar apa botezului nu are puterea miraculoasă să schimbe viaţa. Apa botezului, chiar dacă e numită „apă sfinţită”, în compoziţia ei a rămas tot apă. Pusă la analiză în orice laborator, nu e diferită de cealaltă apă. Oare apa ce o bem e spurcată? O, nu, nicidecum. Dovadă că botezul nu schimbă viaţa sunt sutele de mii de criminali, de pungaşi, de mincinoşi, de desfrânaţi. Toţi au fost botezaţi când au fost copii mici, dar prin aceasta nu au primit naşterea din nou. Şi ţin să precizez că nici cei ce au fost botezaţi oameni mari, apa nu le-a spălat păcatele şi nu le-a înnoit inima. Pot să dau sute de cazuri ca dovezi de netăgăduit în privinţa aceasta. Au fost copii de-ai pocăiţilor, care nu s-au pocăit şi nu au fost botezaţi. Când a fost vremea să se căsătorească au găsit tinere catolice sau ortodoxe şi înainte de a fi cununaţi, au fost botezaţi. Au fost ei născuţi din nou prin apa botezului? Nicidecum, căci după câteva luni unul şi-a bătut soţia, altul a fost prins în desfrâu, apoi a ajuns la divorţ. Acestea sunt cazuri triste, dar adevărate. Avem chiar pe paginile Bibliei un caz în Faptele Apostolilor 8:13, unul numit Simon a fost botezat fiind om mare, şi a fost botezat de Filip, evanghelistul, dar n-a fost mântuit, n-a fost înnoit de Duhul Sfânt, iar când a venit apostolul Petru a trebuit să-i spună: „…văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii” (Faptele Apostolilor 8:23). De aceea, înţelege, nu te lăsa amăgit că ai fost botezat când ai fost copilaş şi eşti creştin.

În Biblie nu avem nici măcar un singur caz de botez a copiilor. Ca cineva să fie botezat, se cer cele două condiţii: pocăinţa şi credinţa (Marcu 1:15; Faptele Apostolilor 20:21), ori copiii nu pot îndeplini nici una din ele. Unii, în zelul lor pentru botezul copiilor, spun că temnicerul din Filipi a fost botezat el şi toată casa lui. Da, însă nu se precizează că au fost copii mici. Dimpotrivă, cine citeşte, să înţeleagă, căci acolo se face clar că temnicerul „s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 16:34). Or copiii mici nu se ştiu bucura de credinţa în Dumnezeu. Urmarea botezului care a fost bucuria, denotă că toţi cei botezaţi au fost persoane conştiente, care au avut motive să se bucure.

Mai mult, botezul e un act voluntar. Persoana respectivă vrea şi cere să fie botezat. Famenul etiopian când a fost convins de adevăr şi în drumul lor a văzut apa, a zis lui Filip: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat? Filip nu îi spune: „Stai, domnule, că nu am apă sfinţită la mine”, ci au coborât amândoi în apă şi a fost botezat. Botezul copiilor nu e un act voluntar, ci un act ce se aplică copilului în mod forţat. Vrea, nu vrea, e făcut creştin. Dar este el creştin? Traiul lui de mai târziu, nu argumentele, îl arată că nu e cu nimic diferit de un păgân. Din contră, sunt păgâni care îşi cinstesc cu mai multă reverenţă zeul lor şi petrec un timp în rugăciune în fiecare zi, pe când creştinii formali nu se roagă, ci îl înjură pe Dumnezeu.

Ca să te ţină în amăgire, poate veni cineva să-ţi arate că Domnul Hristos a zis că trebuie să fii născut din nou „din apă şi din Duh” (Ioan 3:5), deci aici ar fi vorba de apa botezului. Nu, nicidecum, atât în capitolul 3 cât şi în capitolul 4 din Ioan, când Domnul Isus vorbeşte despre apă, nu se referă la apa naturală, ci la apa vie sau apa vieţii, care e Cuvântul lui Dumnezeu. Spre trezirea păcătosului şi spre schimbarea vieţii lui, Dumnezeu foloseşte Cuvântul sfânt şi Duhul Sfânt. Priviţi la ceea ce spune apostolul Petru în întâia sa epistolă 1:22,23, „…prin ascultarea de adevăr – Cuvântul – v-aţi curăţit sufletele prin Duhul… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi rămâne în veac”. Aici avem precizate ambele elemente care lucrează naşterea din nou: Cuvântul şi Duhul Sfânt.

3. Unii amăgiţi se bizuiesc pe faptul că sunt membri întră biserică creştină. Deşi mulţi nu merg la biserică decât la Crăciun şi ia Paşti, ei se consideră membri. În 1972, am fost invitat la aniversarea Unirii Principatelor Române ce avea să se ţină în sala Bisericii Ortodoxe din Los Angeles. Împreună cu fratele Petre Denisiu am mers la slujba religioasă, ca apoi să fim şi la aniversare. Pe acea vreme, preot era Richard Grabowschi. Când am intrat în locaşul de închinăciune era doar preotul ce cânta Evanghelia în altar, cantorul care dădea răspunsurile în strană şi bătrâna Conie Căpăţână din Long Beach. Conform unor statistici, în aria Los Angeles trăiau vreo 12-15.000 de români. Cei care şi-au plătit membralitatea la biserică nu erau decât vreo 400. Am văzut tabelul lor. Spre terminarea slujbei au sosit mai mulţi la biserică. Ştiu că şi preotul s-ar fi bucurat dacă biserica ar fi fost plină, şi eu m-aş fi bucurat să văd pe români că îl caută pe Dumnezeu. Când am trecut în sala alăturată, era plină de români, care fumau, beau, se cinsteau. Ei au venit doar pentru sarmale şi o oră socială, nu să se închine şi să mulţumească lui Dumnezeu.

Unii spun că biserica e corabia mântuirii, deci cei ce sunt membrii în biserică sunt mântuiţi. Oare aşa să fie? Eu nu am găsit nicăieri în Evanghelie scris lucrul acesta. Asta înseamnă că poţi să înjuri, să bei să minţi, să trăieşti în toate păcatele, dar dacă îţi plăteşti membralitatea, eşti mântuit. Dar mântuirea noastră de păcate a fost plătită mult mai scump. Apostolul Petru a scris: „Căci ştiţi că nu cu argint şi cu aur aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care îl moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al Mielului fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:18,19). Nu, nu biserica mântuieşte, oricare ar fi denumirea ei, ci numai Hristos Domnul, căci aşa au spus apostolii: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12). Oricine îţi spune altfel, înseamnă că te amăgeşte să nu-ţi mântuieşti sufletul. În prima biserică creştină oamenii întâi primeau mântuirea, apoi deveneau membri. În Faptele Apostolilor 2:47 este scris: „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”.

Mergerea la biserică nu dă iertarea păcatelor ci te ajută să auzi Evanghelia spre a primi mântuirea, iar dacă ai primit-o, te ajută să creşti în har. Biserica nu te naşte din nou. Tu poţi intra în garaj de sute de ori, dar intrarea nu te face maşină. Aici de Crăciun o catedrală, ca să atragă lumea, căci li se părea că Hristos Domnul nu mai are puterea de a-i atrage pe oameni, şi ca Sărbătoarea să fie mai cu moţ, au băgat cămile şi măgar în biserică; dar acestea dobitoace au intrat şi dobitoace au ieşit, clădirea nu le-a făcut creştine.

4. Unii creştini formali se consideră bine fiindcă iau parte la ceremonialul din biserică, se închină şi sărută obiectele de cult, crucea şi icoanele. Dar în biserica creştină din primele trei secole nu a fost nici un ceremonial şi nici un obiect de cult. Toată închinăciunea lor era simplă: cântau laude lui Dumnezeu, se vestea Evanghelia şi se rugau. Pliniu cel tânăr, guvernatorul Bitiniei, într-o scrisoare adresată împăratului Traian spunea din informaţiile pe care le-a primit despre creştini, care erau mulţi în părţile Bitiniei, căci templele păgâne aproape că au rămas pustii, că ei se adună în zorii dimineţii într-o anumită zi şi cântă imnuri lui Hristos ca Dumnezeul lor şi că se îndeamnă să nu comită nici un fel de crimă. La fel „Istoria Bisericii” de A.M.Renwick şi A.M. Harman, Intervarsity Press 1986, la pag.22, spune despre creştini: „Adevărata esenţă a organizaţiei bisericii, a vieţii şi a închinăciunii creştine în primele două veacuri a fost simplitatea. Nu era nici un fel de formalism şi pompă. Acestea au pus stăpânire doar mai târziu, când viaţa spirituală a ajuns în declin… Biserica activa cu putere. Nu numai păstorul, ci mulţi din cei prezenţi luau parte la serviciu, căci pentru ei preoţia tuturor credincioşilor era o puternică realitate”. Iustin Martirul în prima sa Apologie, la cap. 129, spune: „În ziua dedicată soarelui – Duminica – toţi cei ce locuiesc în oraşe sau la ţară se adună într-un anumit loc şi cât le permite timpul, citesc din Memoriile Apostolilor sau din scrierile proorocilor. Când s-a sfârşit cu citirea, cel ce conduce dă îndrumări şi apelează la toţi să imite acele bune exemple. Apoi ne ridicăm cu toţii la rugăciune…”

Totul era simplu, dar plin de viaţă, de dinamism. Nici Petru, nici Pavel nu au tămâiat şi nu au purtat odăjdii. Aşa ceva au purtat preoţii care L-au răstignit pe Domnul Isus. Ucenicii Domnului au fost în îmbrăcămintea lor simplă, obişnuită. Mândria şi pompa au intrat în biserica creştină odată cu creştinarea forţată a preoţilor păgâni în timpul lui Constantin cel Mare, când creştinismul a fost decretat religie a imperiului şi a cerut păgânilor să devină creştini. Atunci localităţi întregi cu preotul păgân în frunte au trecut prin apa unui râu şi au zis că au fost botezaţi. Ei au făcut aceasta nu pentru că s-au văzut păcătoşi şi au dorit mântuirea, ci pentru că au dorit favorurile împăratului. Se părea că păgânismul a fost înfrânt, dar nu păgânismul a fost înfrânt, ci adevăratul creştinism a suferit înfrângerea.

Împăratul Constantin a fost trecut în rândul sfinţilor şi mulţi îi sărută icoana, fiindcă nu ştiu. El după ce a dat libertate creştinismului din motive politice, el numai creştin nu a fost. Harry R. Boer în „A Short History of the Early Church”, Grand Rapids 1976, la pag. 106 spune că împăratul Constantin întâi a făcut prizonier pe socrul său, pe împăratul Maximian, pe care l-a făcut apoi să se sinucidă. În 324 şi-a ucis cumnatul pe Lucinius. În 325 şi-a ucis fiul, pe Crispus, apoi şi-a ucis soţia, pe Fausta, iar după aceea l-a ucis şi pe un alt cumnat pe Maxenţiu. Mereu se temea să nu-şi piardă tronul. Constantin însuşi nu a fost botezat decât atunci când a fost pe patul de moarte, dar el e considerat mare sfânt şi e sărbătorit în fiecare an.

În „Istoria Bisericii”, pomenită mai sus, la pag.51, autorii spun că împăratul Constantin cel Mare a făcut cadou episcopului Ierusalimului odăjdii strălucitoare pe care le purtau numai marii preoţi păgâni. Ei fac precizarea: „Aceasta e prima ocazie de folosire a odăjdiilor în biserica creştină”. Preoţii păgâni au adus cu ei odăjdiile, ceremonialul, altarul, tămâierea şi în locul imaginilor păgâneşti, au făcut icoane de sfinţi pe pereţi. Istoricul Henry C. Sheldon în „History of the Christian Church”, 1988, vol. 1, pag.501, spune: „La sfârşitul secolului IV, a devenit ceva obişnuit să înfrumuseţeze clădirea bisericii cu icoane, în special cu scene din istoria martirilor”. Adevăraţii creştini nu le-au acceptat, considerau aceasta o profanare a locaşului de închinăciune, o idolatrie. Au urmat adevărate lupte pentru şi împotriva icoanelor. Epifaniu a rostit o afurisire împotriva închinării la icoane. La fel Grigore cel mare s-a împotrivit cu dârzenie introducerii icoanelor şi închinării la ele sau cinstirii lor. Până în secolul al IV-lea nici una din bisericile creştine nu a avut nici un fel de icoane. În anul 303, împăratul Diocleţian a dat edictul de stârpire a creştinilor, de dărâmare a locaşurilor de închinăciune şi de ardere a cărţilor sacre. Când Prefectul a intrat cu oamenii săi în marea clădire a bisericii din Nicomedia, capitala imperiului roman de răsărit, au fost uimiţi că n-au găsit înăuntru nici un semn, nici o imagine, nici o icoană. Dumnezeu a spus că acestea sunt urâciuni. În Exod 20:4, este scris: „Să nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor…” Aici e interdicţia pentru toate sculpturile de sfinţi, pentru icoane şi pentru cruce, care e înfăţişarea crucii de pe Golgota. Ele erau lucruri de care biserica creştină s-a ferit ca de foc. Ei ştiau că Dumnezeu nu permite aşa ceva.. Azi aproape pe toate locaşurile de închinăciune se văd cruci. Oare s-a schimbat Dumnezeul mântuirii noastre?

Cineva poate întreba: Dar statuile sfinţilor, icoanele, Madona şi altele, sunt capodopere; vitraliile cu scene biblice înfrumuseţează locaşul, crucile de lemn, lustruite frumos sau de aur, toate sunt excelente, e păcat să le ai? Nu eu, ci Dumnezeu le etichetează ca păcat. Şi El a zis: „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Da, sunt foarte frumoase, şi nu e de loc de mirare că până şi unii protestanţi au încetat de a mai protesta. Noi ne schimbăm, dar Dumnezeu nu se schimbă. Vai, amarnic amăgeşte vrăjmaşul! Israel a căzut în idolatria Baalilor, dar niciodată n-au îndrăznit să şi-L zugrăvească pe Dumnezeul lor sau să facă o icoană a lui Moise, David, Ilie sau a altui mare prooroc. Am vizitat multe sinagogi, dar nicăieri nu am găsit aşa ceva. Şi ţineţi seama că de la darea poruncii pe Sinai sunt vreo 3500 de ani. În privinţa aceasta merită toată aprecierea. Şi pe nici o sinagogă nu vezi toiagul lui Moise cu care i-a scos din robie, cu care a despicat marea şi cu care a lovit stânca. Ţinem noi seama de ce spune Domnul sau de ce spun oamenii?

Din perioada aceasta a început ierarhia bisericească. Episcopii bisericilor din oraşele de seamă, care erau păstori de biserici ca şi ceilalţi, au început să poruncească celorlalţi. Ierarhia păgână şi superstiţiile au infectat biserica dinăuntru. În biserica creştină nu exista ierarhie, toţi mântuiţii erau fraţi, iar preoţia aparţinea tuturor membrilor, era preoţia universală (vezi 1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:6). După convertirea în masă a păgânilor, preoţia a devenit o castă aparte, apoi s-a format ierarhia. Ea a declanşat lupta pentru întâietate.

Lupta împotriva icoanelor a cuprins bisericile. În anul 726, împăratul bizantin Leo al III-lea a dat un edict de interzicerea închinării la Icoane şi a poruncit ridicarea lor, ca poporul să nu ajungă să le sărute. Fiindcă poporul n-a fost gata să asculte, împăratul a dat al doilea edict pentru distrugerea tuturor icoanelor. Soldaţii au trecut la executarea acestui decret imperial. Atunci unii preoţi şi călugări au aţâţat poporul la răscoală. Papa şi episcopul din Constantinopol au cerut venerarea icoanelor şi l-au excomunicat pe împărat. În anul 754, împăratul Constantin Capronimul a convocat un Sinod la Constantinopol la care au participat 338 episcopi. Acest Sinod a declarat că Satana însuşi a introdus în biserica creştină cultul icoanelor şi închinarea la făpturi. „…Cultul şi închinarea la ele – spuneau ei – sunt contrare Sfintelor Scripturi şi citau textele: Ioan 4:24; 1:15; 20:29; Deuteronom 5:8,9; Romani 1:23; 2 Corinteni 5:7; Romani 10:17. Cei 338 episcopi au declarat că închinarea la icoane a fost condamnată de sfinţii părinţi ai bisericii. De aceea, Sinodul a rostit anatemă împotriva celor ce se vor mai închina la icoane. Toţi preoţii au trebuit să semneze această hotărâre a Sinodului şi icoanele au fost scoase din biserici. În anul 769, papa Ştefan a înduplecat Sinodul din Lateran să condamne pe adversarii închinării la icoane şi icoanele iarăşi au fost puse în biserici. La fel, Sinodul din 787 de la Niceea cerea să se dea venerare şi închinare icoanelor. Dar Sinodul din Frankfurt, ţinut în anul 794, deci la 7 ani după cel din Niceea, a respins cu unanimitate hotărârile cu privire la închinarea la icoane ca fiind idolatrie, cu totul contrară Bibliei şi a rostit o gravă afurisenie asupra celor care le-ar aduce vreo cinstire prin slujbe, tămâiere sau sărutare a icoanelor. Timp de 116 ani au fost lupte aprige cauzate de icoane. Împărăteasa Irina a acceptat condamnarea celor ce luptau împotriva icoanelor. Sub Niceforus, succesorul Irinei, icoanele iar au fost scoase din biserici. În anul 842 împărăteasa Teodora le-a introdus din nou în biserici. Biserica Catolică s-a complăcut în această idolatrie şi preoţii au început să le atribuie puteri magice, că sunt făcătoare de minuni. Şi azi se spune că sunt icoane care vindecă, icoane care plâng, icoane care au inimă şi poţi auzi cum bate inima. De altfel, nu e aşa vinovat poporul, cât sunt vinovaţi preoţii şi călugării ce amăgesc poporul şi-l ţin în idolatrie şi în întuneric să nu cunoască Evanghelia, căci Evanghelia aduce eliberare de toate aceste superstiţii şi ar instaura creştinismul primar de care are lumea nevoie. Dar unii ar pierde sursa de câştig.

Nici acum la sfârşitul secolului al XX-lea, oamenii nu stau să gândească şi să se ridice împotriva idolatriei. Toate icoanele sunt lucrare de minciună. Nici Hristos Domnul, nici apostolii nu au fost fotografiaţi, căci nu era inventat aparatul de fotografiat. La fel nu li s-a făcut nici un fel de pictură, căci aşa ceva în biserica creştină era considerat un sacrilegiu. Atunci de unde ştiu pictorii cum arăta Domnul Isus, cum arăta Ilie, cum arăta Petru şi toţi ceilalţi sfinţi? Din imaginaţia pictorului. Dacă ar veni 100 de pictori şi ar face chipul lui tata Popovici, sunt sigur că nici unul nu ar reuşi să-i redea figura. Ei ar putea să scrie dedesupt Simeon Popovici, dar eu aş spune că e minciună, nu e chipul lui. Toată iconoclastica e o amăgire. În bisericile catolice sfinţii sunt frumoşi, grăsuţi, cu faţa rotundă. În bisericile ortodoxe sfinţii sunt slabi, cu faţa lungă. Dumnezeu care a spus că idolatria e o urâciune, credeţi că azi primeşte o aşa închinăciune? Care vor fi episcopii şi preoţii, care treziţi de Duhul Sfânt, se vor ridica împotriva acestui sistem de idolatrie ce amăgeşte pe atâţia? Cum să se ridice împotrivă că imediat pierd slujba! Dar e mai bine, dacă nu se poate altfel, sa devină cerşitori, însă să aibă conştiinţa curată, decât să fie în cinste şi să fie condamnaţi pentru veci de veci. Biblia spune că „Dumnezeu e Duh şi cine se închină Lui să se închine în Duh şi în adevăr,” deci fără mijlocirea icoanelor (Ioan 4:24).

Tot idolatrie e şi închinarea la cruce. Nici Domnul Isus Hristos, nici ucenicii nu şi-au făcut semnul crucii şi nu au cerut să avem în locaşurile de închinăciune sau pe turnul bisericii semnul crucii. Îmi veţi spune că e semnul creştinismului. Hristos Domnul nu a spus că crucea e semnul creştinismului, ci dragostea. El a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:35).

Da, crucea a fost semn de închinăciune, dar la păgâni. Preoţii egipteni în slujba lui Horus, zeul luminii, purtau pe odăjdiile lor semnul crucii. În mormintele Faraonilor din Teba se află zugrăvite vaci înjugate la plug şi înaintea lor e un viţel ce zburdă. Pe fiecare animal se află în mai multe locuri făcut semnul crucii. Atât zeul Osiris cât şi Jupiter Amon aveau ca monogramă semnul crucii. De asemenea, pe monumentele vechi feniciene se află semnul crucii – spune Unger în Dicţionarul său biblic. Crucea aparţinea idolatriei păgâne. Crucea pentru creştini a fost lemnul pe care Hristos a fost făcut „blestem pentru noi” (Galateni 3:13).

„Dar crucea Domnului a fost găsită de Sfânta Elena, mama împăratului Constantin” – poate spune cineva. Pe aceştia îl întreb: Ştiţi precis lucrul acesta? Legenda spune că în anul 326, Elena în vârstă de 79 ani a mers la Ierusalim, că acolo a găsit trei cruci şi împreună cu episcopul Macarie al Ierusalimului a apropiat pe un bolnav de fiecare din cele trei cruci şi crucea care l-a vindecat pe cel bolnav, ei au ştiut că e crucea Domnului. Ce uşor se îmbată oamenii cu apă rece! Să creadă cine vrea o aşa legendă, căci ea e absurdă. Crucea pentru evrei era o urâciune. Cine credeţi că a dorit să păstreze obiectul torturării, a răstignirii Domnului Isus? Oare dacă tatăl tău sau cineva drag ar fi condamnat la spânzurătoare, te-ai gândi tu să păstrezi ştreangul ca o scumpă amintire? Şi de ce au păstrat şi crucile tâlharilor, nu v-aţi pus întrebarea aceasta? Nu vedeţi nici în aceasta absurditatea legendei? Crucea era ceva de groază pentru evrei. Aproape zilnic pe străzile Ierusalimului evrei condamnaţi de romani îşi purtau crucea spre locul de osândă. Unii istorici relatează că într-o vreme au fost răstigniţi 30.000 de evrei încât nu se mai găseau lemne pentru cruci. Dacă Elena ar fi mers chiar după zece ani, nu după trei sute de ani, nu ar fi găsit-o.

Chivotul legământului a fost ceva sfânt pentru Israel. El întruchipa prezenţa Domnului în Sfânta Sfintelor la Templul din Ierusalim. Când oştirile Babilonului au asediat Ierusalimul, chivotul probabil a fost scos din Templu şi a fost ascuns (2 Ezra 10:21), ca să nu cadă în mâinile duşmanilor. Evreii, parte au fost omorâţi, parte au fost duşi în robie. Poate că cei ce l-au ascuns au fost omorâţi, căci după 70 de ani când său întors din robie, nu după 300 de ani, chivotul nu a mai fost găsit nici până în ziua de azi. Deşi său făcut cercetări minuţioase, chivotul nu a putut fi găsit nici până azi.

S-a putut oare găsi crucea Domnului după 300 de ani? Vă rog să ţineţi seama de situaţia istorică. În anii 69 şi 70, Ierusalimul a trecut prin asediul de sub Vespasian şi al doilea asediu sub Titus, A urmat cucerirea Ierusalimului, dărâmarea cetăţii, arderea Templului şi poporul dus în robie. Prin toate aceste situaţii grele cine s-a gândit să păstreze crucea? Cum de nu pomeneşte nici Petru, nici Ioan nimic de ea? Când Ierusalimul a fost pustiit şi toţi au fost duşi în robie, cine a ocrotit cele trei cruci? Cu vremea unii evrei s-au reîntors la Ierusalim şi în anul 135 d.Cr. sub conducerea lui Bar Coceba s-a produs o răscoală care a fost suprimată de armatele împăratului Adrian. Acesta a dărâmat tot ce au început evreii să reconstruiască, a tras brazde cu plugul ca semn de dărâmare totală, a schimbat numele Ierusalimului, numind localitatea Aelia Capitolina şi a pus interzicerea strictă că orice evreu care îndrăzneşte să se mute acolo, va fi pedepsit cu moartea. Elena a mers la Ierusalim după trei sute de ani, cum se putea să se păstreze toate cele trei cruci? Prin absurd vorbind, dacă cineva ar fi vrut să păstreze, ar fi păstrat imediat numai crucea Domnului, nicidecum şi pe ale tâlharilor.

Ce a urmat după aceea a fost mai fantastic. Multe din bisericile catolice mari au dorit să aibă bucăţi de lemn din crucea Domnului. Atunci au hotărât să o taie, să facă bucăţi, aşchii, pe care le-au vândut ca relicve nespus de preţioase. Am citit o relatare că unii interesaţi au făcut o investigare de inventariere a bucăţilor şi aşchiilor din crucea Domnului ce se află sub sticlă în multe biserici şi au ajuns la rezultatul că azi în lume se află câteva vagoane de lemn din acea cruce. Cu adevărat crucea a fost grea, dar nu chiar aşa! Ce mârşavă slujbă să înşeli pe oameni în numele lui Dumnezeu! Eu cred în Cel ce a murit pe cruce pentru mine, dar nu pot să cred în lemnele acelea.

E adevărat că Domnul Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16:24). Prin luarea crucii, Domnul Isus cerea ca urmaşii Lui să fie gata de suferinţă, de martiraj. Acesta e sensul. Pe vremea inchiziţiei, mulţi credincioşi au preferat să ardă pe rug decât să sărute crucea. Ei îl adorau pe Mântuitorul crucificat, nu obiectul de tortură.

Apostolul Pavel scrie de propovăduirea crucii (1 Corinteni 1:21), dar nu e vorba de propovăduirea lemnului crucii, ci de propovăduirea Jertfei Sale. Ei propovăduiau un Mântuitor răstignit pe cruce şi asta pentru neamuri era o nebunie. La fel în Galateni 6:14, când scrie de lauda lui „cu crucea Domnului nostru Isus”, e vorba tot de Jertfa Domnului, căci prin ea suntem mântuiţi, nu prin cruce.

5. Unii trăiesc toată viaţa în amăgirea formalismului datorită sucirii adevărului cu privire la iertarea păcatelor. Omul ştie că e păcătos, dar ca să fie iertat, i s-a spus că trebuie să meargă la preot să-şi mărturisească păcatele şi apoi să ia sacramentul, cuminecătura, căci aceasta prin transsubstanţiere, pâinea la ruga preotului se preface în trupul real al Domnului şi vinul se preface în sângele Domnului, iar păcătosul luându-le are iertarea păcatelor. Şi aceasta e tot amăgire, căci pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi după zece rugăciuni ale preotului. Puteţi verifica aceasta la orice laborator, ca să nu ziceţi că vorbesc în vânt. Judecaţi voi, dacă pâinea şi vinul ar da iertarea păcatelor, Hristos Domnul nu mai trebuia să moară, căci El a instituit Cina cea de Taină înainte de moartea Sa. În Luca 22:19 se precizează scopul pentru care a cerut ucenicilor să facă aceasta. El a zis: „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Cele două elemente: pâinea şi vinul sunt simboluri, să spun aşa fotografia suferinţelor Lui, nu realitatea. Oricine vede fotografia mea şi mă cunoaşte, spune: Acesta e fratele Pitt, dar nu sunt eu în realitate. Apostolul Pavel a scris fraţilor din Corint: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat că Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine, şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi, să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea” (1 Corinteni 11:23,24). El nu a spus să facem aceasta spre iertarea păcatelor, ci spre pomenirea Lui. Scopul e reamintirea suferinţelor Lui. Jertfa Lui reală a fost pentru iertarea păcatelor, Cina Domnului e doar amintirea acelei Jertfe.

Pe de altă parte, apostolul Pavel spune că cel ce se apropie de masa Domnului trebuie să aibă deja iertarea păcatelor, căci dacă cineva mănâncă pâinea şi bea vinul în chip nevrednic, se face vinovat. „Fiecare trebuie să se cerceteze pe sine şi aşa să mănânce” (1 Corinteni 11:27-29). A fi cu păcatele pe conştiinţă şi a te apropia aşa la Cina cea de taină, înseamnă a te apropia în chip nevrednic, a te face vinovat.

De asemenea e sucit adevărul cu privire la iertarea păcatelor prin amăgirea că iertarea o dă preotul prin dezlegarea ce o face la înmormântare. Omul şi-a zis creştin, dar toată viaţa a trăit-o în tot felul de păcate şi ştie că aşa nu poate ajunge în cer, dar se bizuieşte că vine preotul la groapă, îl face dezlegarea de păcate şi Dumnezeu imediat îl strămută în corturile drepţilor. Omul e un amăgit fiindcă nu stă să se gândească cine îi face dezlegarea. Au fost cazuri când preotul care făcea dezlegarea era mai beţivan şi mai desfrânat decât cel ce era în sicriu. El, sărmanul, nu s-a putut dezlega pe sine de păcate, cum să poată dezlega pe altul? Nu e un secret că sub regimul trecut au fost unii preoţi făcuţi peste noapte. Pe dinăuntru era ateu, era satană, dar pe dinafară a îmbrăcat sutană. Nu era aceasta o amăgire? Numai ziua judecăţii va descoperi toate acestea. Cum putea un aşa preot să dea dezlegarea de păcate? Ce spune raţiunea ta? Nu vreau să insult, ci vreau să ne dăm seama de adevăr. Veţi spune că face aceasta în baza investiturii dată prin hirotonisire de a lega şi dezlega. Dar e bine să analizăm ce spune Hristos Domnul în privinţa aceasta, căci oamenii au sucit adevărul acesta, ca să poată stoarce bani tocmai în clipele de mare durere. Sunt două texte care vorbesc despre aceasta. Primul e în Matei 16:19 unde Hristos Domnul a spus lui Petru: „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în cer; şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în cer”. A avea cheile Împărăţiei însemna că putea vârî pe alţii în această Împărăţie. Şi Petru a făcut aceasta din plin. A vârât o mare mulţime în ziua de Rusalii, apoi a descuiat şi a vârât în Împărăţia lui Dumnezeu casa ofiţerului roman Corneliu. Toţi cei ce predică Evanghelia, deschid uşa Împărăţiei pentru ca alte suflete să poată intra. Misionarii au deschis uşa pentru popoarele păgâne. Al doilea text este Matei 18:18. Aici Domnul Isus a vorbit tuturor ucenicilor Săi despre mustrarea unui frate care a păcătuit. Dacă acela ascultă, primeşte mustrarea şi se îndreaptă, e câştigat, e dezlegat. Dacă nu ascultă, să mai ia doi martori şi dacă nici atunci nu ascultă să fie spus bisericii. Dacă nu ascultă nici de biserică, atunci să fie considerat ca un păgân. Apoi Hristos Domnul a adăugat: „Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ, va fi legat şi în cer, şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer”.

Întâi, aici e vorba de o împuternicire acordată tuturor urmaşilor Săi. El nu a spus preoţilor lucrul acesta, ci ucenicilor. Noi toţi avem îndatorirea să dezlegăm pe alţii de patimi şi păcate. În al doilea rând, aici e vorba de dezlegarea de păcate a unor oameni vii, nicidecum a unor oameni după moarte. Şi copiii de şcoală dacă fac analiza acestui text, îşi dau seama de adevărul acesta. În al treilea rând, aici e arătat cum se face dezlegarea de păcate. Dezlegarea nu e o formulă magică, nu, ci o cale practică. Să presupunem că fratele a fost văzut cu paharul de ţuică şi cel ce l-a văzut merge şi-l mustră pentru aceasta. Dacă respectivul se pocăieşte, îl pare rău de ceea ce a făcut, omul e dezlegat de păcatul beţiei; dacă nu, el rămâne legat şi pe pământ şi în cer. Dezlegarea nu se face cu forţa. Când un om nu acceptă dezlegarea, atunci păcatele îi sunt legate. Apostolul Pavel a vrut să dezlege pe Imineu şi Alexandru, dar ei n-au vrut şi atunci i-a dat pe mâna Satanei să înveţe să nu hulească (1 Timotei 1:20). În ce priveşte dezlegarea, un caz din Noul Testament ne poate da lumină. Când Domnul l-a înviat pe Lazăr, acesta a ieşit din mormânt cu mâinile şi picioarele legate cu făşii de pânză. Atunci Domnul le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă” (Ioan 11:41). Un păcătos când devine creştin prin întoarcerea la Dumnezeu, Duhul Sfânt îi naşte din nou. Apostolul Pavel numeşte aceasta înviere din păcat (Efeseni 2:1-6). Acum, acesta e viu, dar mai are unele legături ale păcatului, poate obiceiuri rele de care trebuie să fie dezlegat. Toţi cei credincioşi au îndatorirea să ajute la această dezlegare de legăturile păcatului: de minciună, de vorbire de rău, de fumat, de beţie, de mândrie, de bijuterii, de nervozitate, etc.

Apostolul Petru caută să facă această lucrare de dezlegare nu rostind o formulă magică, ci prin îndemnul: „Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire” (1 Petru 2:1). Unii din biserică se vede că mai aveau aşa legături de care trebuiau să fie dezlegaţi. Apostolul Pavel la Efes predicând Evanghelia a dezlegat pe vrăjitorii păgâni de vrăjitoriile lor. Dezlegarea aceasta a fost reală, căci ei imediat au fost gata să ardă cărţile lor oculte, deşi acestea costau 50.000 de arginţi (Faptele Apostolilor 19:18-20). Aceasta a fost o dezlegare practică, reală, de păcatele lor. Dacă apostolul Pavel ar fi făcut ceea ce fac preoţii astăzi, rostind formula de dezlegare, credeţi că ar fi fost dezlegaţi? O, nu, ei ar fi continuat în vrăjitoriile lor. Prin ascultarea de ceea ce a predicat Pavel, prin pocăinţă, ei au fost cu adevărat dezlegaţi de păcatele lor nu numai ca vină, ci dezlegaţi de robia păcatului. Apostolul Ioan a căutat să dezlege pe fraţi de dragostea de lume. El a scris: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15). Dezlegarea de păcate e lucrare spirituală reală pe care o poate verifica oricine. Ea se face aici, nu după moarte. Nicăieri nu veţi găsi că Petru sau Pavel să fii rostit dezlegări după moartea cuiva. Aşa ceva nu se găseşte în Biblie. Dezlegarea doar aduce bani în buzunarul preotului, nimic celui plecat.

Am citit despre un scoţian, care după înmormântarea tatălui, a mers la preot să-l întrebe în ce stare se află sufletul tatălui său. Preotul a văzut durerea fiului şi imediat s-a gândit că aici e rost de ciupit. El a spus fiului că tatăl său se află în purgatoriu în stare gravă, e în flăcări până la gât. Fiul a izbucnit în plâns, căci ştia că tatăl său a trăit în multe păcate. Preotul însă i-a spus că el, prin rugăciuni, poate interveni să-l scape. Fiul a plătit cât a cerut pentru o săptămână de rugăciuni şi a plecat. După o săptămână a venit să întrebe de starea tatălui. „Acum e în flăcări până la subsuori, deci e mai uşurat” – a zis preotul. Fiul a mai plătit pentru încă o săptămână de rugăciuni. Când a venit a treia oară, preotul bucuros i-a spus că acum e în flăcări numai până la brâu, că s-a făcut progres şi se apropie de marginea lacului de foc. Fiul a scos banii şi i-a mai plătit încă pentru o săptămână de rugăciuni. Data următoare când a venit, preotul i-a spus că acum e numai până la genunchi în flăcări; că trebuie încă puţină răbdare şi va fi scăpat. Fiul se gândea nu la răbdare, ci la bănuţi. I se părea curios că după atâtea rugăciuni, tatăl său încă nu e izbăvit. Fiul era sărac şi avea familie grea, dar l-a iubit pe tatăl său şi a fost gata să se împrumute de bani ca să-l scape. A mai plătit pentru încă o săptămână de rugăciuni. După o săptămână când s-a dus la preot credea că o să-i spună că tatăl său a scăpat din purgator. Dar n-a fost aşa. Acum preotul îl aprecie pentru inima lui bună faţă de tatăl său şi îl spuse că tatăl său e aproape la mal, că în foc e numai până la glezne. Fiul de data asta n-a mai adus bani, căci se gândea că e izbăvit. El stătu puţin pe gânduri, apoi zise: „Dacă e numai până la glezne în foc, acum să mai facă şi el un efort că eu am făcut destule, să sară singur afară”.

Vai, câtă înşelătorie, câtă amăgire, se face cu Evanghelia în mână! Ce răspundere grea îşi atrag aceştia pentru veşnicie! Ei fac aceasta fiindcă ei înşişi nu cred în veşnicie. La Timişoara se pocăise fratele Daul Traian cu soţia şi cu fiica. Ei se despărţiseră de toată stricăciunea cea lumească şi au devenit buni credincioşi. El era din Seceani, lângă Vinga. La o sărbătoare, s-a dus la sat să-şi întâlnească prietenii. Toţi au auzit că el s-a pocăit şi se mirau că nu mai cinsteşte cu ei un păhărel de ţuică. Acolo a întâlnit şi pe preotul satului, un om mai în vârstă, care l-a întrebat că de ce s-a pocăit. El a spus că a auzit chiar în biserica ortodoxă de calea pocăinţei, că a citit Evanghelia şi că acolo a găsit că Dumnezeu porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (Faptele Apostolilor 17:30), că el a cugetat că decât să fie beţiv, să mintă, să înjure, să trăiască în stricăciune, e mai bine să fie pocăit şi că se pregăteşte pentru viaţa viitoare. La aceasta preotul a zis: „Măi Trăiane, cine ştie dacă mai este ceva dincolo”. Şi fratele. Traian a venit foarte amărât cum se poate ca un preot să nu creadă în viaţa după moarte. Acum cugetă, cum poate un aşa preot să dea altora dezlegarea de păcate? Ei amăgesc pe alţii şi se amăgesc pe ei înşişi (2 Timotei 3:13).

Hristos Domnul prin jertfa Sa pe Golgota a săvârşit o mântuire deplină, suficientă, pentru toate păcatele şi pentru toţi păcătoşii. Nu aştepta să fii dezlegat de păcatele tale după moarte. Nu te lăsa amăgit cu aceasta, că te vei pomeni în adâncul iadului. Ia şi citeşte Evanghelia. Domnul Isus a zis: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Mii şi mii de suflete au primit dezlegarea de păcate primindu-L pe Hristos Domnul ca Mântuitor al lor. Fă şi tu aceasta acum, nu după moarte. Eu vreau să te dezleg de aceste amăgiri ale Satanei. E spre binele tău şi vremelnic şi veşnic. Domnul să-ţi dea lumină prin Duhul Sfânt!

4. Amăgirea cu plăceri spre înmulţirea fărădelegii

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele căci oamenii vor fi… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1,4)

Profeţia aceasta a apostolului Pavel se împlineşte sub ochii noştri. Împlinirea e o dovadă că Biblia e adevărată şi ea spune celor credincioşi că trăim în zilele din urmă. Astăzi, în general, oamenii sunt iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Nimeni nu poate tăgădui aceasta. Această dovadă că trăim vremea sfârşitului ne-o furnizează nu cei credincioşi, ci tocmai ei, cei necredincioşi. Dar poporul Domnului e bine să ia seama căci această amăgire prin plăceri îi poate înşela şi pe ei.

Unii poate vor spune că totdeauna oamenii au fost iubitori de plăceri. Da, dar azi e o cultură a plăcerilor, o dezvoltare sistematică a gustului şi o stimulare continuă pentru plăceri, precum şi industrii care exploatează la maximum pentru satisfacerea plăcerilor. Plăcerile au dus societatea umană la o depravare cum n-a cunoscut pământul. Datorită plăcerilor, lumea de azi a întrecut păcătoşenia Sodomei. Şi Sodoma n-a avut Biblie, n-a avut biserici, n-a avut preoţi şi păstori care să vestească Evanghelia în biserică, la radio, la televizor sau pe stadioane. Deci, cu atât vina celor de azi e mai mare. Înmulţirea fărădelegii a ajuns la culme încât te întrebi cum de mai rabdă Dumnezeu aşa ceva. Apostolul Pavel acum două mii de ani ne-a înştiinţat despre aceasta..

Există forţe specializate ale întunericului mobilizate în această lucrare de amăgire prin plăceri şi există organizaţii drăceşti care activează din umbră şi manipulează abuziv o întreagă industrie a plăcerilor, chiar contrar legilor statelor, organizaţii subversive ce deţin fonduri enorme, a căror membrii nici nu îşi cunosc preşedintele, dar lucrează după un plan diabolic bine stabilit să realizeze „taina fărădelegii”, care va culmina cu un singur guvern al lumii, condus de Anticrist, care va putea controla totul, şi o singură religie formală, fără Dumnezeu, condusă de proorocul mincinos.

Dan E. Stanton, în cartea sa: „Mistery 666″ 1986, la pag. 5 spune: „O clică de elită, formată din intelectuali, bancheri, politicieni, lideri de influenţă şi radicali, au formulat un plan de lungă durată – chiar veacuri. Această clică a antrenat pe mulţi în săvârşirea lucrării conspirative în întreaga lume”. El spune că este imposibil să cunoşti detaliile planului lor, căci e conspirativ, extrem de secret. Unele directive au ajuns cunoscute prin organizaţia „Illuminati”, datorită prof. John Robinson în cartea sa „Proofs of a Conspiracy” (Dovezi ale unei conspiraţii). Iată câteva:

– Să se lucreze în mod camuflat. Niciodată să nu apară numele lor, ci sub alte nume.

– Să câştige de partea lor poporul de rând.

– Să-şi pună în acţiune opiniile prin orice mijloc şi să fie răspândite cu ajutorul scriitorilor tineri.

– Trebuie să se acapareze direcţia educaţiei.

– Judecătoriile să fie completate cu oamenii noştri de încredere.

– Să se obţină influenţă în Academiile militare, în tipografii, în tot ce poate avea efect în dirijarea minţii oamenilor.

– Cea mai puternică armă în mânuirea oamenilor sunt femeile. Să li se insinueze gândul de emancipare şi asta le va face să lucreze pentru noi cu zel, fără să-şi dea seama.

Cele două obiective majore ale Organizaţiei Illuminati sunt:

1. Exilaţi-L pe Dumnezeu din ceruri şi pe creştini de pe pământ. Faceţi ca poporul să urască chiar numele şi gândul despre Dumnezeu şi Hristos.

2. Corupeţi tineretul. Îndopaţi-l cu sex. Răspândiţi literatură vulgară, imorală, pornografică.

Aceste ţeluri au fost formulate cu mai bine de două veacuri. Timp de 200 de ani, organizaţii ca Illuminati, Puterea 13, Francmasoneria, Insiders, Comunismul, Mişcarea Era nouă, Noua Ordine a lumii, Societăţile ateiste şi altele au lucrat sistematic, în mod camuflat, la atingerea acestor ţeluri, aşa că corupţia ce o vedem azi e rezultatul lucrării forţelor întunericului. S-au făcut şi se fac eforturi, uneori cu risc, pentru infectarea societăţii. Poate cineva susţine că acestea nu sunt planuri diavoleşti?

Prin anul 1860, traficanţii cu tutun, băuturi alcoolice şi praf de puşcă din Insulele Mării Sudului, înfuriaţi pe misionari din pricina că unde ajungea Evanghelia, băştinaşii se lepădau de aşa lucruri, deci ei pierdeau piaţa de desfacere, au infectat patru persoane cu pojar, pe care apoi i-au debarcat în patru puncte pe insula Tana din Noile Hebride. Băştinaşii erau foarte sensibili la pojar, nu aveau nici o imunitate şi mureau cu grămada. Pe de o parte ei voiau stârpirea canibalilor, ca să aducă colonişti englezi, iar pe de altă parte, ei doreau să răscoale populaţia împotriva misionarilor şi să-i omoare, răspândind zvonul pe insulă că misionarii au dus pojarul care făcea ravagii.

Exact aşa au făcut slugoii diavolului. Ei au infectat societatea vremii noastre cu o seamă de plăceri spre a o distruge. Plăcerile sunt doar mijlocul de a prinde oamenii în cursa diavolului. Ceea ce e râma pe care o pune pescarul în undiţă şi seminţele ce le pune păsărarul în laţ, aceea sunt plăcerile în lucrarea ascunsă a Satanei. Niciodată n-au fost pe faţa pământului atâtea plăceri inventate cum sunt astăzi. Şi ele sunt popularizate cu ajutorul a sume mari de bani, pe ascuns şi pe faţă, că fericesc viaţa. De aceea oamenii au ajuns iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.

Privind din alt unghi, îţi dai seama că vinovăţia o poartă într-o mare măsură bisericile şi slujitorii lor. Majoritatea au adormit spiritualiceşte, au devenit formale. Cele mai multe spre a avea linişte, au scos copiii din biserică, într-o altă sală, unde altcineva se ocupa de ei, le spunea istorioare, desenau, le arătau filme religioase, şi bisericile s-au pomenit fără tineret. Gândul părea bun, dar rezultatul a fost dezastruos. Bisericile trebuiau să fie lumină şi sare. Sarea opreşte stricăciunea. Câtă vreme sângele cu sarea în el circulă în organism, corpul e păstrat viu, dar de îndată ce sângele nu mai circulă, corpul intră în putrefacţie. Aşa s-a petrecut cu societatea vremii noastre, a ajuns să dorească numai dulcele, fără sare, şi s-a corupt. Prin plăceri amăgitoare, înmulţirea fărădelegii a cuprins lumea de azi. Şi focul plăcerilor nu cunoaşte bariere, graniţe, ci distruge totul. Ce mare amploare a luat această amăgire pe tot rotocolul pământului! Guvernul american cheltuieşte miliarde de dolari spre a stopa unele plăceri, dar e cheltuială zadarnică. Lumea iubeşte focul plăcerilor, şi numai focul din ziua cea mare a judecăţii va pune capăt acestei amăgiri.

O plăcere e FUMATUL Se fumează cu tutun, cu marijuana şi cu alte ierburi sau produse chimice. Nicotina din tutun ajunge să pună stăpânire pe om şi devine patimă. Paguba mare e că omul îşi arde banii câştigaţi cu multă trudă. Cineva aici a făcut o socoteală că dacă un om cheltuieşte numai 62 cenţi pe zi pentru fumat – în realitate se cheltuieşte mult mai mult – dacă ar depune banii aceia la bancă, cu dobânda ce ar avea, în 54 de ani s-ar ridica la suma de 58.754 dolari. Care om sănătos la minte, dacă ar avea această sumă în faţa sa, ar fi gata să le pună chibritul, să-i ardă? Şi totuşi fumătorii fac prostia aceasta în fiecare zi. Dar nebunia aceasta se constată că e mult, mult mai gravă. Doi bărbaţi de ştiinţă de la Institutul Sudvestic de Cercetări Ştiinţifice din San Antonio, Texas, Dr. Donald E. Johnson şi Dr. John W. Rhoedes au raportat că au găsit prezenţa nitrosaminei în fumul de ţigară. Nitrosamina se ştie că e producătoare de cancer. S-a bănuit mai de mult aceasta, dar acum s-a dovedit pe bază ştiinţifică aceasta – scria revista „The Plain Truth” în numărul 4, Mai 1972. Azi se ştie precis că numărul bolnavilor de cancer e cu mult mai ridicat la fumători. S-a calculat că în 1980 în Anglia şi ţinutul Wales numărul morţilor de cancer pulmonar, cauzat de fumat, s-a ridicat la 50.000 persoane. Acum stai şi cugetă: nu e aceasta o amăgire diavolească să-ţi cumperi cancer pe banii tăi, iar după aceea nici dacă ai avea miliarde să nu mai poţi scăpa de acea boală cumplită? Dar oamenii nu cugetă, ci se fălesc cu fumatul căci sunt nişte amăgiţi.

Din motive de sănătate, în Statele Unite s-a interzis prin lege fumatul în birouri, în localuri publice, în tren, în autobus sau avion.

Plăcerea fumatului a fost introdusă în Europa prin anul 1559, iar fumatul cu pipa a ajuns în Anglia după 1585. Sir Walter Raleigh fuma cu pipa sa în ascuns, dar într-o zi, în timp ce fuma, a strigat servitorului să-i aducă ceva lichior. Când a intrat servitorul în cameră, a văzut că din gura şi nările bărbatului de seamă iese fum, i-a aruncat lichiorul în faţă şi înspăimântat a fugit în jos pe scări strigând: „Foc! Ajutor! Sir Walter a studiat până ce i-a luat foc capul, că acum îl iese fum şi pe gură şi pe nas”.

Industria tutunului din Statele Unite încasează sume fabuloase din vânzarea ţigărilor în ţară şi în străinătate. Ca să vă faceţi o mică idee e de ajuns doar să ştiţi că ei cheltuiesc suma de două milioane şi jumătate anual numai pe reclame la televizor pentru ţigările „Salem”; iar pentru reclame la toate tipurile de ţigări suma se ridică la patru miliarde dolari – scria revista Reader’s Digest pe Apr. 1993, pag.50 şi 53. Toate reclamele lor sunt pentru amăgirea tineretului, amăgire ce se face pe scară mare nu numai în Statele Unite, ci în peste 20 de ţări din patru continente. La Buenos Aires în Argentina, o tânără blondă cu maşina vopsită ca reclamă la ţigările Camel, a oprit în faţa unui liceu şi oferea gratuit ţigări tinerilor de 15-16 ani, ce au primit pauza pentru masă. Aceasta numai să-i seducă în patima fumatului. Reclama la televizorul lor spunea că fiecare american fumează, deşi realitatea e cu totul alta. Aici foarte mulţi fumători au căutat să se scape de această patimă. Fabricile de ţigări sunt obligate să scrie că fumatul produce cancer. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a înştiinţat că fumatul omoară prematur 200 milioane din cei ce azi sunt adolescenţi şi bagă în groapă zece procente din populaţia lumii. Vai, ce plăcere diabolică, infernală!

În patima aceasta sunt prinşi chiar şi profesorii şi mulţi preoţi, care ar trebui să lumineze poporul să se scape din această amăgire. În 1945-46, la Arad încă nu erau taxiuri, ci se călătorea cu birja. Fratele Negrău a mers cu birja la gară să aştepte călători. Cum până la sosirea trenului mai era vreun sfert de oră, fiind iarnă şi-a acoperit calul, iar el a intrat în sala de aşteptare să se încălzească. În sală băncile erau ocupate, dar şi el ca alţii se plimba prin sală. Într-o parte a zărit un preot înalt ce trăgea cu patimă din ţigară. Fratele Negrău, om mic de statură, dar care cunoştea bine Biblia, s-a postat în faţa lui şi se uita în sus fix la el. Cumva incomodat de privirea lui, preotul îi zise: „Ce te uiţi aşa la mine?” Acesta îi răspunse: „Mă uit că în biserică am văzut mulţi sfinţi pe pereţi, dar nu am văzut pe nici unul cu ţigara în gură. Nu credeţi că dacă Dumnezeu ar fi vrut să fumaţi, v-ar fi făcut un horn în vârful capului?” Preotul iritat a spus unele cuvinte urâte şi a plecat afară.

Fumatul nu e interzis în Biblie, căci pe vremea aceea nu exista în Europa şi nici în Orientul Mijlociu tutunul. Dar Biblia spune categoric: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu” (Romani 6:13). Iar în 1 Corinteni 6:12 este scris: „…nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine”.

Prietenul meu, dacă eşti robit de această plăcere, medicii îţi spun că e dăunătoare sănătăţii tale, deci renunţă la ea. E spre binele tău. Nu poţi? Există Unul care te poate izbăvi de această patimă. E Hristos Domnul. El a izbăvit pe atâţia alţii, El vrea şi poate să te izbăvească şi pe tine din această robie a păcatului.

Odată eram pentru evanghelizări la Chicago. Într-o seară, după predică, a venit un tânăr şi a spus că el se predă Domnului, dar el are pachetul de ţigări în buzunar, să-i dăm voie să meargă la amvon şi acolo să lase pachetul, căci nu mai vrea să le pună în gura sa. Apoi s-a predat Domnului. După un timp, când am ajuns din nou la biserica din Chicago, un tânăr a venit la mine şi m-a întrebat: „Mă cunoaşteţi? Eu sunt tânărul care am pus ţigările pe amvon şi am făgăduit Domnului că nu mai fumez. Domnul m-a mântuit şi m-a izbăvit şi de patima fumatului, astăzi sunt frate botezat”. I-am strâns mâna şi m-am bucurat că Domnul a lucrat în viaţa iui. De aceea spun că El poate să te izbăvească şi pe tine din amăgirea şi robia acestei plăceri. Pune ţigările sub picioare, sfărâmă-le şi îngenuncheat spune Domnului că de acum vrei să fii un adevărat urmaş al Lui.

Fumatul cu marijuana şi cu alte droguri este mult mai periculos sănătăţii şi de aceea este interzis cu desăvârşire. Totuşi spre a vă da seama cât de amăgitoare e plăcerea aceasta e de ajuns să spun că în anul 1980, marijuana a fost o afacere de 57 miliarde pe an. A treia afacere bănoasă din Statele Unite. Fiindcă atâţia nu ţin cont de legi, ci vreau beţia acestei plăceri, când sunt prinşi, ajung condamnaţi la ani de închisoare. Oare nu vă spune chiar faptul acesta că e o mare amăgire şi că oamenii au devenit iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu? Nu dovedeşte aceasta că trăim în zilele din urmă şi că ce a spus Biblia se împlineşte?

BEŢIA este o altă plăcere ce pune stăpânire pe om, îl face să o dorească în fiecare zi, devine pătimaş, rob al băuturilor. Beţia a fost şi înainte la unii, dar acum a devenit plagă socială, şi aceasta nu într-o ţară, ci pe toată faţa pământului. Prin beţie, diavolul a pus stăpânire pe cei de jos şi pe cei de sus. John Wesley White, în cartea sa: „The Coming World Dictator”, 1981, la pag. 110, dă relatarea lui Dr. Hugh Lelang, redactor din Londra, care a aflat de la un martor ocular că în 1945, când Churchill, Roosevelt şi Stalin erau la Conferinţa de la Yalta şi trebuiau să traseze noua hartă a Europei, toţi trei erau morţi de beţi. Ruşii i-au amăgit cu băuturi tari şi i-au pus să semneze pactul prin care atâtea ţări au ajuns să sufere robia comunistă atâţia ani lungi şi grei.

Vai, câtă suferinţă produce plăcerea de a bea! Din plăcere, ea devine patimă, omul nu mai poate fără ea. Beţivul îşi risipeşte banii. El nu dă zeciuială lui Dumnezeu, ci dă tot ce a câştigat diavolului pentru această plăcere. Prin alcool îşi întunecă mintea încât nu mai judecă ce vorbeşte sau ce face, nu-şi mai are controlul şi se prăbuşeşte. Mulţi la beţie devin agresivi, se bat între ei, îşi bat soţiile, copiii, unii săvârşesc crime oribile şi sfârşesc în puşcărie. Alţii, după ce au băut urcă la volan şi cauzează accidente cu morţi şi nenorociţi pe viaţă.

În dosul plăcerii de a bea există o întreagă industrie producătoare de băuturi alcoolice, care stimulează această plăcere. Aici când intri la un magazin în sectorul băuturilor, rămâi uimit câte sortimente au, toate frumos etichetate, ca să te atragă. Apoi reclame măiestrit lucrate, puse la loc de frunte în ziare, în reviste, la radio, la TV. Îţi prezintă cum alţii închină cu pahare largi, căutând să trezească şi în tine plăcerea de a bea. Niciodată n-a fost atâta reclamă la băuturi ca astăzi. Nu e mirare că sunt milioane de alcoolici, oameni rataţi, care nu mai sunt folositori nici societăţii, nici familiei, nici lor înşişi. Plăcerea de a bea i-a făcut epave. Altădată era o ruşine să vezi o femeie beată, dar azi numărul femeilor alcoolice a crescut vertiginos. Până şi doamna Betty Ford, soţia fostului preşedinte al Americii, a trebuit să fie internată în spital pentru dezalcoolizare. Nu arată această o realitate tragică? Pe primul loc în statisticile cu milioane de oameni declaraţi alcoolici figurează nu ţările înapoiate ale Africii, ci ţările avansate ca Statele Unite, Franţa, Germania, Rusia. Amăgirea face ravagii.

Influenţa rea în privinţa băuturilor de multe ori pleacă de la preoţi, care în loc să frâneze plăcerea de a bea, o încurajează prin faptul că ei înşişi sunt gata să închine cu paharul la botezul copiilor, la pomeni, la parastase. Ce pilde pot fi aceştia pentru cei din parohia lor?

La o conferinţă a bisericilor episcopale, un preot de frunte a luat cuvântul în favoarea folosirii vinului, că nu e mare păcat să bei, dar să nu te îmbeţi. Când şi-a terminat pledoaria lui, s-a ridicat un bătrânel simplu şi a zis: „Domnule Preşedinte de zi, nu e scopul meu să contrazic pe un om învăţat, ci am un cuvânt umil, dar practic. Cunosc pe un tată, care în condiţii grele şi-a dat copilul să înveţe la facultate. Acolo copilul a devenit un beţivan. După ce a terminat studiile, a revenit acasă. Influenţa tatălui şi a mamei l-au ajutat să se scape de patima aceasta. Tatăl său s-a bucurat în mod deosebit de renunţarea sa la băuturi şi spera într-un viitor bun al fiului său. Au trecut câţiva ani şi fiul n-a mai pus băutură alcoolică în gura sa. Schimbând serviciul, înainte de a se muta în altă localitate, a fost invitat la masă la distinsul nostru preot. La acea masă s-a servit şi vin şi tânărul a fost îmbiat să bea, dar el a refuzat. S-au umplut din nou paharele şi iar a fost îndemnat să bea, iar tânărul a refuzat din nou. Atunci preotul a început să-l ridiculizeze că nu e în stare să bea un pahar de vin. Tânărul a biruit plăcerea, dar n-a putut birui ironia; el a luat paharul, l-a băut şi din acel moment patima s-a trezit în el şi a pus stăpânire deplină pe mintea lui. El a fost un beţivan până a intrat în mormânt. El a fost o pricină de mare durere pentru tatăl său”. Pe om l-au podidit lacrimile, a trebuit să stea puţin să se stăpânească, apoi a zis: „Eu sunt tatăl acelui tânăr, iar distinsul preot care a vorbit în favoarea vinului, este cel ce a pus paharul în mâna fiului meu şi l-a ruinat, iar viaţa mea a scăldat-o în lacrimi”.

În legătură cu plăcerea de a bea, Biblia spune: „Nu te uita la vin, când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic” (Proverbe 23:31,32). Iar apostolul Pavel a scris credincioşilor din Roma: „Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii” (Romani 13:13). Vrei să nu cazi pradă amăgirii? Nu pune în gura ta băutură alcoolică. Trupul nostru e Templul Duhului Sfânt şi nu trebuie profanat cu spiritul alcoolului. Eu am luat hotărârea aceasta la 14 ani şi slavă Domnului nici chiar când Prof. Dr. Haţegan din Cluj mi-a indicat să beau câte puţin vin din pricina slăbiciunii organismului meu, nu am cedat, ci i-am spus categoric că nu beau vin. E bine să fim fermi, neclintiţi în hotărârile noastre pentru Dumnezeu.

Altă plăcere înrobitoare şi foarte dăunătoare sunt DROGURILE. Ele pot fi sub formă de pastile, de bomboane, de praf ce se trage pe nări sau de injecţii. Ele poartă diferite numiri: LSD, PCP, heroină, cocaină, haşiş, opium, marijuana, crac, halucinogene ce au efect dezastruos asupra creierului şi a sistemului nervos. Ele sunt plaga tineretului zilelor noastre. Drogurile luate în organism produc o stare de euforie, de halucinaţie, un fel de beţie fără băutură. Prin droguri ei caută să evadeze de la cele reale. Ele fac captiv pe cel ce le ia încât nu mai poate fără ele. Fiindcă drogurile sunt scumpe, cei robiţi de ele ajung să fure, ca să-şi poată procura droguri. Beţia drogurilor duce la tâmpenie, studentul nu mai poate să înveţe, e tot ca adormit, trezeşte pofta de desfrâu, de viol, de crimă, îl duce la disperare. E un fel de nebunie. Adicţia, înrobirea aceasta, e atât de puternică încât nu se mai poate scăpa de ea. Unii pierd anul şcolar, apoi ajung la închisoare sau la sinucidere.

Plăcerea drogurilor deşi e interzisă prin lege, face ravagii între tinerii din licee şi universităţi. Fata de 12 ani a unui pastor american din Statul Michigan fusese eminentă la învăţătură, dar după un timp, părinţii au observat că ea era ca pierdută, privea în gol, nu mai avea chef de învăţătură, la şcoală a început să aibă note proaste. Fiindcă nu ştiau ce e cu ea, au dus-o la medic. Atunci au aflat că ea era drogată. Ce se întâmplase? O colegă de a ei îi dădea bomboane cu droguri. Imediat părinţii au oprit-o de la liceu şi numai după un tratament riguros, a putut fi recuperată.

Plăcerea drogurilor nu a existat pe vremea apostolului Pavel, dar el a profeţit că în vremea din urmă vor fi aşa plăceri captivante. Toţi drogaţii, şi azi sunt milioane de ei, sunt iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Oricine îşi poate da seama că drogurile sunt o puternică amăgire satanică ce duce la dezastru. Aceasta trebuie să spună tinerilor credincioşi să se ferească de tot ce se pare rău, chiar şi de bomboana ce ţi-o oferă cineva.

În perioada 1970-80 la Hollywood, California era o misiune care se ocupa în special de recuperarea drogaţilor. Cel ce a iniţiat misiunea a fost el însuşi un drogat ce s-a pocăit. Era foarte disperat de starea în care a ajuns şi în timp ce se gândea la sinucidere, la un colţ de stradă cineva i-a dat un tractat care îi spunea că Hristos Domnul îl poate izbăvi din robia drogurilor. El s-a predat Domnului, a scăpat de droguri şi a început să salveze pe alţi drogaţi. Din pricină că mai toţi drogaţii erau nespălaţi, bărboşi, neîngrijiţi, când a dus din ei la o biserică, toţi se fereau de ei. Atunci s-a gândit să formeze el o biserică cu aceştia. A închiriat o sală şi Duminica aducea cu grămada drogaţii să asculte Evanghelia, să le spună cum Hristos Domnul l-a scăpat pe el din robia acestei plăceri. Şi fiindcă toţi drogaţii, care s-au pocăit, au devenit activi în lucrarea de salvare a altora, în curând s-a format o biserică frumoasă. Acum însă erau spălaţi, îmbrăcaţi frumos, au înjghebat o orchestră frumoasă şi au început să dea programe religioase la televizor. Ei cântau cu toată bucuria şi mărturiseau cum Hristos Domnul i-a izbăvit din murdara şi nenorocita plăcere a drogurilor, cum i-a salvat din marginea prăpăstiei. Hristos Domnul e un Mântuitor minunat. El vrea şi poate să mântuiască pe orice suflet care în chip sincer vine la El.

O plăcere dusă la extremă azi este DESFRÂUL cu toate formele de deviaţii, de homosexualitate, de lesbianism, etc. Această depravare sodomică a fost plănuită sistematic şi este stimulată prin filme, casete video, televiziune, prin telefon la un anumit număr, prin discoteci, prin localuri de noapte, prin muzică erotică, prin reviste şi o întreagă literatură pornografică, prin educaţie sexuală în şcoli, prin îmbrăcăminte femeiască deşănţată, cu decolteuri, cu spatele gol, cu fustele crăpate, prin serate, baluri, festivaluri, prin escapade la munte sau la mare. Virusul desfrâului a contaminat lumea. Un foc nepotolit al patimilor mistuie societatea de la sfârşitul secolului al douăzecilea, în mod deosebit tineretul. Unii la manifestaţii sunt fără nici o ruşine, umblă goi ziua în amiaza mare. Obrăznicia lor a depăşit orice limită. Fac lucruri ruşinoase în văzul altora. La o manifestaţie recentă a lor, femei lesbiene despoiate de îmbrăcăminte au defilat pe strada din centru a oraşului Washington şi poliţia a avut ordin să nu le aresteze. În aceasta, cei de astăzi au întrecut păcătoşenia Sodomei şi a Gomorei, care au fost nimicite de Dumnezeu cu foc şi pucioasă.

Azi nu mai e modern să fii curat, moral, ci cât mai murdar. Nu mai există teamă de Dumnezeu şi nici ruşine de oameni, îşi spumegă pe faţă ruşinile lor. Limbajul a devenit provocator la desfrâu nu numai al bărbaţilor, ci şi al femeilor. Se petrec lucruri ce nu pot fi scrise. E un val năpraznic de destrăbălare. Acum îl înţeleg pe apostolul Petru ce a scris despre Lot că în Sodoma „neprihănitul acesta îşi chinuia sufletul din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite” (2 Petru 2:8).

Oricine îşi poate da seama că e amăgire satanică. Fetiţe de 12 ani rămân însărcinate şi milioane de copii sunt ucişi prin avorturi. Familia, celula de bază a societăţii e prăbuşită prin divorţuri datorită desfrâului. Statisticile arată că mai mult de jumătate din căsătoriile încheiate, se desfac prin divorţ. Niciodată nu a fost aşa ceva. Amăgirea divorţurilor atacă crunt şi familiile unor credincioşi. Grozava boală AIDS (SIDA), cauzată de homosexualitate, boală fără leac, contaminează milioane de tineri. Aici a devenit boala Nr.1, care duce pe cei mai mulţi tineri între 20 şi 45 ani la groapă. Spuneţi voi nu e amăgire? Toţi îşi dau seama de consecinţele înspăimântătoare ale acestei boli, şi totuşi merg înainte, „ca boul care se duce la măcelărie” – cum spune Solomon în Proverbe 7:22. Nu arată aceasta că oamenii au devenit iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, cum spune Biblia? Vai, ce teribilă împlinire!

În epistola către Romani 1:22-27, apostolul Pavel acum aproape două mii de ani a scris: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană, care seamănă cu omul muritor, pasări dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimii lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii şi s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbăteasca cu parte bărbătească, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor”.

Pentru plăceri unii îşi vând sufletul, dar aceştia îşi vând şi trupul, viaţa aceasta trecătoare. Ce puternică e amăgirea aceasta!

O altă plăcere ce pare mai puţin păcătoasă este SPORTUL cu diferitele lui ramuri. Milioane şi milioane au ajuns captivaţi de sport. Pentru biserică, unii nu au timp, dar pentru sport îşi fac timp şi plătesc o sumă frumuşică la intrare. Organizaţiile sportive mânuiesc miliarde de dolari. Evanghelistul Billy Graham a spus că într-o după masă în Florida, la o singură cursă, pariurile au fost de peste patru milioane dolari.

Datorită faptului că pare nevinovat, sportul amăgeşte şi pe mulţi credincioşi. Această plăcere le absoarbe timpul lor preţios. Ei nu mai au timp să citească Biblia, nu au timp să se roage, nu au timp să meargă la biserică, nu au timp să caute pe cei pierduţi în păcate, dar au timp pentru sport. Unii chiar dacă sunt ia biserică, sunt gata, când e ora de sport, să se ridice şi să plece la stadion. Dragostea pentru sport a devenit mai puternică decât dragostea pentru Dumnezeu. Exact cum a spus apostolul Pavel. Aceştia nu se întreabă: oare ar merge Hristos Domnul acolo? Sportul a devenit idolul acestui veac. Şi milioane îl caută şi se încălzesc pentru el, nu pentru Dumnezeu.

Cu adevărat azi oamenii sunt iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Hristos Domnul cere urmaşilor Săi să renunţe la toate aceste plăceri. Ele sunt de factură satanică. Cine nu renunţă la plăceri, cum va putea oare să renunţe chiar la viaţa sa când i se va cere? Apostolul Ioan a scris: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2:15).

Fraţii mei iubiţi, azi amăgirea aceasta e mare, de aceea e bine să ne dăm seama că trăim vremea sfârşitului, prezisă în Biblie. Dominaţia păcatului se intensifică, nu vă lăsaţi înşelaţi. Vegheaţi şi rugaţi-vă să rămâneţi neîntinaţi. Mai bine fără plăcerile acestea trecătoare decât fără de Hristos Domnul. Aduceţi-vă aminte că la dreapta Lui sunt „desfătări veşnice”. Fiţi statornici, credincioşi Domnului până la capăt.

5. Amăgirea cu ocultism

„Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1)

Amăgirea cu ştiinţele oculte, cu spiritismul e una din cele mai subtile amăgiri. Această amăgire trece lupta de pe tărâmul firesc al ispitirilor, pe tărâmul spiritual, cum nu se aşteaptă omul. Şi prin aceasta încearcă să înşele chiar şi pe cei aleşi. Sunt o seamă de cazuri când din cei aleşi, oameni buni credincioşi, au fost doborâţi, căci nu se aşteptau la o aşa amăgire. Pentru o aşa amăgire, Satana se preface chiar în înger de lumină (2 Corinteni 11:14). Anumite spirite se prezintă la buni credincioşi şi le propun să caute stări mai înalte după îndrumarea lor. Dacă le asculţi, te prăbuşeşti. De fapt, chiar la primii oameni diavolul le-a dat sugestia să devină ca Dumnezeu, prin ascultarea nu de Dumnezeu, ci de el.

Bizuirea noastră trebuie să fie totdeauna pe Cuvântul scris, nu pe simţirile noastre, nu pe ceea ce auzim sau vedem. Scriptura spune: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17), iar fraţilor din Corint le scrie: „…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Firea noastră ar vrea să vadă semne şi minuni, dar pierdem din vedere că în vremea din urmă Biblia spune că vrăjmaşul va face semne şi minuni tocmai ca să înşele (2 Tesaloniceni 2:9,10; Apocalipsa 13:13-15).

Acum lupta e de domeniul spiritelor din văzduh care au invadat pământul şi îşi desfăşoară cu furie lupta de amăgire. Încă înainte de prăbuşirea materialismului, a comunismului, vrăjmaşul şi-a mobilizat forţele, ca vidul lăsat prin prăbuşirea materialismului, să fie imediat inundat, umplut cu spiritismul secolului al douăzecilea: satanism, ghicitorie, vrăjitorie, prezicerea viitorului, astrologie, ocultism, necromanţie, etc.

William R. Goetz, în cartea sa „Apocalypse Next” (Apocalipsa urmează) 1991, la pag. 244-45 scrie că încă din 1970, reviste de seamă ca McCalls, Esquire, Time, dădeau în vileag o „explozie a ocultismului”. Universităţile au început să aibă cursuri de ocultism, vrăjitorie şi „magie albă”. Librăriile au început să fie saturate cu cărţi oculte. Spre sfârşitul anului 1979, Dr.Charles Malik, fost Preşedinte al Naţiunilor Unite, la o conferinţă ţinută la Arrowhead Springs, California, a vorbit despre o reînviere în vremea din urmă a păgânismului şi a spiritismului chiar în sofisticata Americă.

Un sistem de forţe ale întunericului îşi face intens lucrarea de subjugare a oamenilor. A vrăji e o acţiune a magiei când prin descântece se încearcă a încânta, a fermeca, a înrobi, a influenţa de obicei în rău voinţa altuia şi derivă de la acţiunea unor vrăjitori de a fermeca şerpii să-i asculte. În Galateni 3:1, apostolul Pavel întreabă: „O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat…?’’ Ei erau proaspăt convertiţi la creştinism şi cineva i-a abătut din cale. Azi se face pe scară largă lucrarea aceasta de amăgire. Spirite de mare inteligenţă azi caută să înrobească sufletele oamenilor şi mulţi cad victime. În dorinţa de a şti ceva mai mult, unii întreabă, consultă pe tatăl minciunii, căci nu vreau să întrebe pe Domnul.

Biblia interzice cu desăvârşire ştiinţele oculte, spiritismul, necromanţia sau chemarea duhurilor morţilor, astrologia, vrăjitoria, ghicirea viitorului cu ghiocul, în palmă, în ceaşca de cafea sau în balonul de sticlă. Biblia spune: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului” (Deuteronom 18:10-12). Iar în Levitic 20:6,27 este scris: „Dacă se duce cineva la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui… Dar dacă un om sau o femeie are duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea; să-i ucideţi cu pietre; sângele lor să cadă asupra capului lor”. Pentru aşa lucruri în Israel era pedeapsa cu moartea. Împăratul Saul a scos din ţară pe toţi aceştia. Mai târziu a ajuns el să recurgă la vrăjitoare, iar în ziua următoare a fost sancţionat cu moartea. Pentru unii, acestea par lucruri curioase. Ei ar vrea să ştie viitorul şi nu consideră că e mare păcat să i se ghicească după liniile din palmă, din reziduurile de la cafea sau din horoscop. Dar aici e un domeniu strict interzis de Dumnezeu.

BISERICA SATANEI. Revista „Prophetic News Letters” pe Dec. 1970, relata ştirea că la San Francisco a fost formată prima biserică a Satanei de către Anton Szandor La Vey ca preot. Szandor era de 40 ani şi era instructor de animale de circ, iar aparte de acestea se ocupa cu astrologia, hipnotismul şi magia neagră. El devenise stăpânit de duhuri satanice şi spunea că în fiecare om există un demon căruia trebuie să-i dea voie să-şi facă lucrarea. El credea că poate să le instruiască şi pe duhurile necurate ca pe animale, dar a ajuns el să fie stăpânit şi instruit de demoni ca să le facă lucrarea de amăgire. Astăzi Satanismul a ajuns foarte răspândit. E un fel de explozie în privinţa aceasta. Dan E. Stanton, în cartea sa: „Mistery 666″, Perth, Australia 1986, la pag.143, spune că în Statele Unite sunt peste 5.000.000 de satanişti şi că un singur oraş are vreo 600 biserici dedicate Satanei. John Wesley White în cartea sa „The Coming World Dictator”, p.101, spune că columnistul Max Rafferty a scris încă 1980 că satanismul şi vrăjitoria chiar acum taie o mare parcelă în activitatea tineretului american. Diavolul îi antrenează la torturi, la cruzimi, orori, atrocităţi demonice. Nu e aceasta o izbitoare împlinire a ceea ce a spus Duhul Sfânt prin apostolul Pavel că oamenii se vor alipi de învăţăturile dracilor? Şi amăgirea aceasta creşte cu repeziciune. E necesar ca cei credincioşi să-şi dea seama bine de vremea ce o trăim?

VRĂJITORIA a fost foarte dezvoltată în Egipt încă pe vremea lui Moise. Primul semn făcut în faţa lui Faraon, prefacerea toiagului în şarpe, a fost imitat şi de vrăjitori, deosebirea a fost că şarpele lui Aron a înghiţit pe ceilalţi şerpi. La fel au imitat plaga întâia şi a doua (Exod 7:11,12,22; 8:7), dar la plaga a treia n-au mai putut, ci au zis: „Aici e degetul lui Dumnezeu” (Exod 8:19). Izabela a adus vrăjitoria în Israel, dar Iehu o sancţionează cu moartea. În Noul Testament îl găsim la Samaria pe Simon, vrăjitorul, la Pafos pe Elima, vrăjitorul şi la Efes pe unii vrăjitori care s-au pocăit.

Vrăjitoria a fost interzisă prin lege în majoritatea ţărilor. În anul 1692, la Salem, Massachusetts, Statele Unite, a fost un mare proces al vrăjitoarelor şi 19 persoane au fost condamnate la spânzurătoare. În Anglia ultima condamnare pentru vrăjitorie a fost a Janei Wenham în 1712. Dar în Apocalipsa 9:21 se spune despre unii că „nu s-au pocăit de vrăjitoriile lor”. În alte cuvinte, la vremea sfârşitului, vrăjitoria va fi din nou la lucru. Noi asistăm la o redeşteptare a vrăjitoriei. Astăzi vrăjitoria e liberă şi e practicată pe scară largă, nu de câteva ţigănci, ci de profesori, de medici, de oameni cu multă cultură. Ei îşi au organizaţiile lor, congresele lor mondiale, când vrăjitori din toată lumea, ţigănci şi savanţi, se adună şi discută, fac schimb de experienţe şi pun la cale planuri diavoleşti. Amăgirea prin vrăjitorie merge crescendo. Cei mai mulţi nu o consideră păcat, dar în faţa Domnului ea e o urâciune, o desconsiderare a lui Dumnezeu. E o trecere de partea lui Satan şi o consultare a lui în ce priveşte viitorul. Ca să nu fie amăgiţi, credincioşii trebuie să aibă o atitudine categorică de împotrivire faţă de orice tip de vrăjitorie. Nu recurgeţi pentru nimic la serviciile vrăjitoriei. „Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine”. Răspândirea ei arată că trăim zilele din urmă a planetei noastre.

ASTROLOGIA. Această formă de amăgire în prezicerea viitorului pare mai nevinovată în ochii multora. Cunosc pe cineva care citeşte Biblia şi nu ar vrea să ajungă în iad, dar e stăpânit de astrologie în toată gândirea sa. Dumnezeu spune şi despre astrologie că e o urâciune. Când a prevestit prin proorocul Isaia pedepsirea copiilor lui Israel pentru păcătoşenia lor, Dumnezeu le-a zis: „Să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc după lunile cele noi, ce are să ţi se întâmple” (Isaia 47:13). Aici e o provocare făcută astrologilor. Dicţionarul enciclopedic al lui Candrea şi Adamescu dă următoarea definiţie astrologiei: „Pretinsă ştiinţă de altădată care credea că există o legătură între viaţa omului, între întâmplările de pe pământ şi între stele, şi că observându-se acestea, se poate cunoaşte soarta cuiva şi prezice viitorul”. Astrologia a cunoscut vremuri de înflorire îndeosebi în Asiria şi în Babilon. În cartea lui Daniel cap.2 ne este arătat că astrologii nu au putut spune împăratului Nebucadneţar visul şi au fost condamnaţi la moarte. Astrologii se orientează după mişcarea planetelor şi zodia în care te-ai născut, ca să îţi ghicească ce soartă vei avea. Planetele erau considerate zei şi poartă denumirea de zei: Jupiter, Saturn, Mercur, Marte, Venus, Neptun, etc. Astrologia căuta să întrebe creatura, înlăturând pe Creatorul. Astrologia duce la fatalism, adică dacă te-ai născut în zodie rea, caracterul tău şi toată soarta vieţii, orice ai face, îţi va fi rea. Dar Biblia spune şi experienţa dovedeşte că aceasta e o minciună, căci şi cel mai rău poate fi înnoit de Duhul Sfânt şi poate avea o soartă frumoasă.

În scurgerea vremii, astrologia aproape că s-a pierdut, doar unii din regi sau conducători căutau să aibă pe lângă ei astrologi. Hitler a avut cinci astrologi cu normă întreagă. Toate mişcările de înaintare sau retragere a trupelor căuta să le facă după cum îl sfătuiau astrologii. Vai, însă, la ce dezastru pentru ţară şi pentru el însuşi l-au dus astrologii! Dumnezeu nu se lasă batjocorit! În vremea noastră s-a petrecut o redeşteptare a astrologiei şi ea a depăşit cu mult astrologia Babilonului. Acolo doar împăraţii şi marii demnitari consultau pe astrologi, pe când astăzi amăgirea astrologiei s-a răspândit peste tot, ca niciodată în istorie. În Statele Unite sunt vreo 10.000 de astrologi, iar în celelalte ţări sunt vreo 15.000 care se ocupă cu astrologia. Horoscoape care îţi prezic viitorul sunt publicate zilnic în peste 300 de ziare. Există agenţii de astrologie care tipăresc lunar peste 30.000 horoscoape personale computerizate. Pe terenul a 2000 de Universităţi din SUA se găsesc chioşcuri, care cu ajutorul horoscopului caută să ghicească studenţilor viitorul. Există chiar şi un serviciu telefonic de 24 ore pe zi, care te serveşte cu horoscop scos din computer. Astrologia a invadat lumea noastră. Chiar mulţi credincioşi sunt ispitiţi şi caută să-şi ştie horoscopul lor. Horoscopul a ajuns atât de obişnuit încât li se pare o nimica toată să consulte astrologia. E o amăgire cum n-a cunoscut pământul. Unui tânăr înainte de a se căsători, horoscopul i-a spus că prima soţie nu îi va da zile bune, dar cu a doua va fi foarte fericit. El a crezut horoscopul. Când s-a căsătorit, a şoptit unui prieten că el ştie că nu va avea viaţă bună cu aceasta, ci abia când se va căsători cu a doua va fi fericit. La puţin timp a divorţat de prima şi s-a recăsătorit, dar a doua în loc să-l fericească, l-a nenorocit. A divorţat şi de aceasta, s-a căsătorit a treia oară şi aceasta i-a pus capac. Zicala românească: „Prostul a dat din lac în puţ”. Amăgirea prinde tocmai prin faptul că astrologia nu mai e considerată ca păcat. Dar ea e o încălcare conştientă a ceea ce a spus Dumnezeu.

Dr. James Kennedy, în cartea sa „The Real Meaning of the Zodiac”, Florida 1989, un studiu asupra astrologiei, la pag.9 şi 10, demască minciuna lui Satan. El scrie: „Distorsionarea, această falsificare satanică a proclamării originale a Evangheliei este într-adevăr tragică. Întotdeauna Satan a fost marele falsificator, marele amăgitor care a înşelat lumea să se încreadă mai degrabă în semn decât în ceea ce a vrut Dumnezeu prin acel semn. De exemplu: Dumnezeu a creat Biserica să proclame Evanghelia. Dar prea mulţi au ajuns să se încreadă în biserică pentru mântuirea lor. Ei caută să găsească „adevărata biserică”, una care să-i mântuiască. Nici o biserică nu va mântui pe nimeni. Biserica arată spre Hristos, singurul Mântuitor al omului. La fel, la Cina Domnului, Hristos ne-a dat marele simbol pipăibil al morţii Sale pe cruce. Trupul Său frânt şi sângele Său vărsat ne îndrumă la ispăşirea Sa pe cruce pentru toţi în care noi trebuie să ne încredem pentru mântuirea noastră. Dar în loc să facem aceasta, să ne încredem în semnificaţia Cinei, milioane se încred în sacrament, în pâinea şi vinul de la Cina Domnului ca singura lor speranţă de mântuire. Evanghelia în stele este un alt exemplu de pervertire de către Satan a mesajului original al lui Dumnezeu. În loc să se încreadă în Hristos, spre care aşa de glorios ne îndreaptă stelele, cei ce practică astrologia se încred în stele. Moderna corupţie a astrologiei exprimă ideea că un fel de puteri magice, misterioase şi supranaturale emană din cămările zodiacului, care afectează şi controlează viaţa oamenilor. Aceasta e o minciună a Satanei care va distruge pe orice suflet care o crede”.

Fraţii mei, tineri mai ales, nu intraţi în capcana diavolului. Feriţi-vă ca de focul iadului!

NECROMANŢIA sau chemarea spiritelor morţilor la fel e interzisă de Biblie. În România e cunoscut cazul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, profesor la Universitatea din Bucureşti, care după moartea fiicei sale Iulia, a căzut în păcatul acesta. În mai multe rânduri a recurs la necromanţie să stea de vorbă cu spiritul fiicei sale.

Cercetătorii Bibliei sunt de părere că spiritul sau sufletul celor plecaţi nu se poate reîntoarce pe pământ. Există o prăpastie de netrecut, un hotar între cei vii şi cei plecaţi. Dacă ar fi posibilitatea să vină, fiţi siguri că bogatul n-ar fi rugat pe părintele Avraam să trimită pe Lazăr în casa tatălui său, să înştiinţeze pe fraţii săi, să nu vină în locul de chin, ci ar fi mers el, dar aşa ceva a fost imposibil (Luca 16:19-31). Există spirite înşelătoare, care iau înfăţişarea acelei persoane, se deghizează în persoana chemată şi dă răspunsurile cerute. Dumnezeu nu îngăduie ca cei plecaţi să fie la cheremul unei vrăjitoare. Dar amăgirea e mare. Nu vă permiteţi nici măcar în gând să intraţi pe acest teren strict interzis de Domnul.

Aici, episcopului James Pike al bisericii episcopale pe California i-a murit fiul. În durerea sa, a fost ispitit să recurgă la necromanţie. Printr-un mediu spiritist Arthur Ford din Canada, a căutat să vorbească cu fiul său. Acesta l-a pus în legătură cu un spirit, care a spus că e fiul său. Contactul cu spiritul a prăbuşit credinţa episcopului. Au urmat coşmaruri în viaţa episcopului, era muncit. Spiritistul Ford l-a sfătuit să-şi caute liniştea mergând în Ţara sfântă, în pustia Iudeii din Israel. S-a dus acolo împreună cu soţia şi a rătăcit prin deşert până ce a murit. Nu vă lăsaţi târâţi în amăgirea necromanţiei, căci e pierzătoare de suflete.

SPIRITISMUL. Biblia spune că în vremurile din urmă duhuri înşelătoare, seducătoare, vor lucra de zor, căci au puţină vreme. Ştiinţele oculte, spiritismul, se bucură azi de toată libertate aproape în toate ţările. Anunţuri în ziare, nume frumos împrejmuite în cartea de telefon, reclame mari, luminoase, te invită să mergi să consulţi spiritele. Un consult la parapsihiatrii care ghicesc cu globul de sticlă se plăteşte cu 65 dolari ora la Sacramento. În alte oraşe se plăteşte mai scump. Ocultismul, fenomenele parapsihice au devenit obiecte de studiu în Universităţi. În vara anului 1974, un grup de 21 savanţi au avut la Toronto în Canada un seminar de studiu şi analiză asupra a trei medii spiritiste. Printre ei a fost şi renumitul profesor Brian Josephson, cercetător ştiinţific la Universitatea Cambridge, Anglia, care cu un an înainte a obţinu Premiul Nobel în Fizică. Ei au reuşit să pună în computer undele psihice ale memoriei de la cei trei spiritişti, care apoi să poată fi transmise altora şi astfel să dezvolte şi să determine dedublarea, adică pentru un timp limitat să ieşi din corpul tău şi cu spiritul să pleci la plimbare. Aceste studii au dovedit că fără ochii aceştia poţi vedea şi fără urechile acestea poţi auzi, că sufletul, spiritul tău, fără trup, fără creier, e conştient de sine, dar trupul în perioada aceasta e mort, deşi toţi nervi şi toate organele sunt acolo.

E curios cum Dumnezeu în vremea din urmă, în vremea necredinţei, a ateismului, îngăduie ca prin experimente probate ştiinţific să demonstreze necredincioşilor că omul are suflet şi că există o altă viaţă decât cea văzută şi pipăită pe pământ. Biblia afirmă şi noi credem aceasta fără să avem nevoie de aşa experienţe. Iar cei ce nu cred Biblia, nu vor avea nici o scuza, căci ştiinţa lor va mărturisi împotriva lor.

Asistăm la o creştere rapidă a tuturor deviaţiilor spiritismului. Libertatea mare acordată spiritismului, ocultismului, face ca mulţi să cadă pradă, să fie amăgiţi de şarpele cel vechi, de Satana. În anul 1975, la Bogota în Columbia, a fost un congres mondial al spiritiştilor şi vrăjitorilor la care au participat câteva mii de profesori, medici, ingineri şi ţigănci vrăjitoare din toată lumea. Ulterior în Europa a fost un alt congres al lor cu 15.000 de participanţi. Trăim vremea de mare amăgire prin lumea spiritelor. E un fel de asalt. Există organizaţii secrete demonice care trag sforile din umbră, care dirijează crize economice, financiare şi politice; care provoacă greve şi stări de haos; organizaţii care ridică şi coboară preşedinţi de state, care au persoane influente infiltrate până în cele mai înalte foruri. Spiritele căpetenii cu inteligenţe super-umane pregătesc calea lui Anticrist şi aplicarea pe scară mondială a numărului 666. Suntem în prag de evenimente incredibile, apocaliptice. Biblia ne-a avertizat de toate acestea, rău e că noi nu prea luăm seama, nu căutăm să ne întărim în Domnul, nu căutăm să întărim vegherea noastră, ci ne lăsăm absorbiţi doar de cele vremelnice. În timp ce toate acestea se petrec sub ochii noştri, mulţi din conducătorii religioşi şi din vestitorii Evangheliei îşi văd doar de interesele lor meschine şi uneori se răfuiesc între ei, uitând de turma Domnului. Mă simt îndatorat faţă de fraţii mei să trag semnalul de alarmă: Staţi gata! Urmează marea încleştare cu forţele întunericului! O, Doamne ai milă de noi!

Lucrarea de amăgire a spiritelor se face pe multe căi nebănuite de creştini. Şi uneori credincioşi buni, iubitori de o viaţă spirituală mai înaltă, ajung victime ale celui ce se preface în înger de lumină. Un caz izbitor e al lui George Ritchie. În cartea mea „Există viaţă după moarte”, la capitolul „Mărturia verificărilor”, am dat cum s-a petrecut revenirea sa la viaţă, după ce medicul spitalului semnase documentele de constatarea morţii sale pe data de 20 Dec. 1943. După revenirea sa la viaţă, el s-a pocăit şi a făcut medicina. Ca medic creştin a căutat să se ocupe în mod special de tineret. În iarna anului 1972, Ritchie avea o organizaţie numită „Universal Youth Corp”. El căuta să ajute tinerii să primească mântuirea şi să se pregătească pentru venirea Domnului. El studiase şi era foarte interesat în răpirea Bisericii. La o întrunire cu 200 tineri ţinută la Masaneta Springs, Virginia, l-a invitat şi pe prietenul său Tal Brooke. Acolo Ritchie a istorisit cum într-o noapte, fiind la o retragere în munţi, a avut o experienţă extraordinară. O voce, care el susţinea că era a lui Dumnezeu, l-a chemat să părăsească cortul în care dormea şi să urce pe munte. Desigur lui i s-a părut că e o chemare ca a lui Moise.

Cerul era plin de lumini strălucitoare. Cel ce l-a chemat era o fiinţă de lumină sclipitoare, el presupunea că e Dumnezeu. Fiinţa i-a spus că acele lumini mari de sus sunt nave, farfurii zburătoare, cu diametrul de cinci mile şi în număr de 60.000 care aşteaptă comanda cerească să-şi ia zborul şi să răpească pe cei credincioşi de pe pământ, înainte de cufundarea planetei în întuneric şi catastrofă. El a fost informat de acea fiinţă că el, George Ritchie, va fi un al doilea Noe al lumii. Brooke, care face relatarea, spune că imediat şi-a dat seama de amăgirea lui Ritchie şi că acea fiinţă luminoasă nu a fost Dumnezeu, ci Satana prefăcut în înger de lumină. Întâi, că răpirea Bisericii nu va fi cu farfurii zburătoare, care după părerea multor cercetători biblici sunt maşinaţii diavoleşti; doi, noi vom fi răpiţi la venirea Domnului ca să-l ieşim în cale, să-L întâmpinăm în văzduh, aceasta fiindcă la venirea Sa, într-o clipeală toţi cei credincioşi vor fi schimbaţi în trupuri proslăvite, care nu au nevoie de farfurii zburătoare, căci nu mai sunt supuşi legii gravitaţiei. Dar diavolul ca să-l amăgească pe Ritchie nu a venit cu o momeală la păcat, ci a venit ca înger de lumină, i-a vorbit după dorinţa adâncă a inimii lui, şi nimeni nu l-a mai putut restabili în credinţă pe Ritchie, căci amăgirea lui a fost mare.

DROGURILE. Altceva ce contribuie pe scară mare la contactarea spiritelor sunt drogurile. În starea de euforie, de beţie determinată de droguri, omul nu mai e stăpân pe mintea sa şi atunci unii ajung posedaţi de un alt duh. Mulţi din cei ce folosesc droguri afirmă că au avut aşa contacte cu lumea spiritelor. Unii ajung nenorociţi pe toată viaţa. Hal Lindsay, în cartea sa „There’s a New World Coming” la pag. 146 dă cazul scriitorului Carlos Castaneda, care a fost iniţiat în vrăjitorie de un indian din Mexico, care i-a dat droguri halucinogene şi apoi în starea aceea de halucinaţie l-a trecut în lumea spiritelor. El a scris trei cărţi despre acele contacte cu lumea spiritelor ce a avut-o timp de 10 ani.

Drogurile sunt o epidemie ce contaminează în chip dramatic tineretul şi-l face posedat de spirite. Nu credincioşii, ci ateii, oamenii fără Dumnezeu, ocultiştii, parapsihologiştii, ufologtii susţin că Veacul nou sau Era nouă în lume e proiectată de fiinţe ce nu sunt pe pământ, de inteligenţe uriaşe. Cei credincioşi să nu dorească şi să nu ia droguri, ci să trăiască pentru Domnul în toată curăţia, indiferent cum va fi ziua de mâine.

MUZICA ROCK e muzică spiritistă. Unii compozitori au spus că ei au fost în contact direct cu spirite care le-a dictat muzica. Amăgirea vremii noastre e mult mai mare decât ne gândim. Astăzi există partituri de muzică dictate de spirite, există cărţi dictate de spirite. Cartea „Jonathan Livingston Seagul” de Richard Bach o vreme a fost vândută chiar şi în librăriile creştine. Mai târziu, Bach a mărturisit deschis că a scris-o cum i-a dictat spiritul cu care el are a face. Mulţi compozitori spiritişti au ajuns să recunoască nu doar că au fost inspiraţi de spirite, ci că li s-a dictat muzica aceasta. Astfel, nu e nici o mirare că s-a ajuns la o aşa muzică. Muzica rock provoacă stări de tensiune şi trezeşte poftele carnale. Muzica bisericească linişteşte sufletul. Cu câţiva ani în urmă fiind la New York, am aflat că la o mare biserică baptistă americană, cineva din promotorii muzicii rock, acum pocăit, are să vorbească despre această muzică. Împreună cu câţiva fraţi români ne-am dus să-l ascultăm. Biserica era ticsită de tineret. Vorbitorul a arătat cum ani de zile a fost robit de muzica aceasta. Fiind mare cântăreţ ce dădea concerte în faţa a mii de tineri, a ajuns iniţiat în toate tainele ei. Acum însă mulţumea Domnului că a fost izbăvit din robia acestei muzici drăceşti. De aceea căuta să ajute şi pe alţi tineri să-şi dea seama de robia ei şi să scape la picioarele Domnului. El avea acolo aparatură specială pentru discuri cu care a putut demonstra dedesubturile acestui gen de muzică. El a pus câteva discuri care erau idolatrizate de tineretul american cu muzică rock de Beatles, de John Lennon şi alţii. Pus direct nu îţi dădeai seama, dar pus să meargă invers, auzeai rugăciuni adresate Satanei: „Diavole, vino şi ajută-mă, vino, vino acum” şi atâtea altele. Unele aveau îndemnuri la desfrâu, la perversiuni. Ţi se făcea părul măciucă ascultându-ie. Şi muzica aceasta a pătruns în România şi e îndrăgită de mulţi. Mai ales când Michael Jackson a fost în România, tineretul a fost ca înnebunit după el. Chiar şi unii tineri credincioşi au fost prinşi în plasa lui. E nevoie de mai mult discernământ spiritual. Tineri verificaţi-vă muzica ce o ascultaţi. Grupurile de cântăreţi cu muzică ritmică, cu microfoane, cu tobe şi cu staţii de amplificare date la maximum seamănă mai mult cu muzica unor triburi din Africa ce se pregăteau de război, decât cu cântarea îngerilor la naşterea Domnului. Trebuie să fim cu mare atenţie la cântarea de slăvire din Casa Domnului. Să nu ne lăsăm amăgiţi de muzica tineretului lumii de azi.

DUHURI DE PROFEŢI MINCINOŞI. Când Ahab a vrut să meargă să cucerească Ramotul din Galaad, un duh de minciună a venit şi a proorocit prin cei patru sute de profeţi ai săi să meargă că va avea reuşită (1 Împăraţi 22:1-28), dar numai reuşită n-a avut. Mica, proorocul Domnului, i-a spus aceasta, dar pe Mica l-a băgat la închisoare. Domnul Isus însuşi ne-a înştiinţat că în vremea din urmă vor fi mulţi prooroci mincinoşi. Şi azi sunt mulţi stăpâniţi de duh de minciună, unii poate fără să-şi dea seama, dar lucrările lor arată aceasta. Spre convingere iată câteva:

Psihiştii, spiritişti de seamă, au făcut „preziceri pentru 1987″, publicate în revista „National Enquirer” 6 Ian. 1987, pag.32,33: Economia Statelor Unite se va ridica dramatic. Mihail Gorbaciov va fi împuşcat în timpul paradei de 1 Mai la Moscova. Khadafi al Libiei va fi împuşcat de unul din garda sa şi va rămâne paralizat în partea stângă. Michael Jackson, marele cântăreţ de rock, va renunţa la cariera sa de cântăreţ şi va deveni evanghelist la televiziune. America va lansa un masiv atac asupra Iranului în care Ayatollah va fi omorât. Toate acestea au fost profeţii mincinoase.

Alte proorocii mincinoase au fost publicate în broşura: „88 motive pentru care răpirea poate fi în 1988″ Nashville,1988, de Edgar C. Whisenant. Cu calcule minuţioase, inspirate de duh de minciună, el a dat următoarele date:

– 1 Iulie 1987: Mişcarea Era Nouă va avea mari întruniri în toate capitalele lumii.

– 14 Mai 1988: se va închide uşa pentru neamuri.

– 12 Sept. 1988: de Rosh-Hash-Ana va fi răpirea Bisericii.

– 3 Oct. 1988: la apusul soarelui Anticristul va invada Israelul.

– 4 Oct.1988: la răsăritul soarelui va începe al III-lea Război Mondial.

– 30 Iunie 1989: se va termina cel de-al III-lea Război Mondial.

– 9 Martie 1992: cei doi martori din Apocalipsa 11:7 vor fi martirizaţi.

La fel o mulţime de alte date pe care timpul le-a declarat mincinoase. E bine să fim cu grijă şi ce citim, să nu dăm uşor crezare oricărei cărţi.

O amăgire de proporţii mari s-a petrecut în 1992, în Coreea. Un predicator a pretins că i s-a descoperit că pe data de 28 Oct. 1992, va fi răpirea Bisericii. La Seul, Coreea, s-au adunat zeci de mii de credincioşi. De asemenea la Naju. Oamenii şi-au vândut bunurile, casele, şi s-au adunat să fie împreună când vine Domnul. A fost veselie, toată seara au cântat. Pentru orice eventualitate, poliţia şi pompierii au fost aduşi la faţa locului. Dar au aşteptat, au aşteptat, şi Domnul n-a venit. La ora 12:16 noaptea au văzut că a fost profeţie mincinoasă de amăgire şi s-au împrăştiat dezamăgiţi, căci unii nu mai aveau case unde să se ducă. Unul din conducători, Lee Jang Rim de 46 ani a fost omul care a adunat vreo patru milioane dolari din aceasta. El a fost arestat şi băgat la închisoare. Aşa păţesc cei ce nu ascultă de cuvintele Domnului Isus. Ei a spus clar: „Băgaţi de seama să nu vă înşele cineva… cad se vor scula Cristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, până şi pe cei aleşi” (Matei 24:4,24). El a spus că ceasul venirii Sale nu-l ştie nimeni, nici îngerii, nici Fiul, ci numai Tatăl. Iar când va fi să se petreacă ceasul acela, Domnul Isus a zis că dacă cineva e pe casă, nici măcar să nu se pogoare; dacă e la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Atunci nu mai are nevoie ţie ea. Totul se petrece într-o clipită. În Coreea au fost amăgiţi unii din cei mai buni credincioşi. Acesta e un semnal roşu. Trăim vremuri de mari amăgiri.

Acum câteva săptămâni când am plecat dintr-o biserică unde am predicat Evanghelia, un tânăr a ieşit după mine şi m-a întrebat ce părere am despre o altă carte scrisă de unul ce predică la radio, care a dat anul 1994 ca fiind anul venirii Domnului Isus. I-am răspuns scurt şi clar: „Nu cred”. Acest autor pretinde că noi nu putem şti „ziua şi ceasul”, dar că putem şti anul. Cum fac oamenii joc de cuvinte numai să-şi susţină părerea lor, să nu rămână lângă Cuvântul Sfânt! Aceasta iar amăgeşte pe mulţi.

Fraţii şi prietenii mei, nu vă lăsaţi copleşiţi de afacerile pământeşti! Şi aceasta e o amăgire, căci nu veţi lua nimic cu voi. Smulgeţi de pe calea păcatului pe cei dragi ai voştri, pe atâţia pe câţi îi puteţi. Vremea e târzie! Iar vrăjmaşul cu forţele mobilizate caută să amăgească cu toate şiretlicurile lui. Rugaţi-vă să aveţi putere de discernământ ca să nu fiţi amăgiţi în nici un fel. Diavolul încearcă să vă preocupe cu nimicuri, ca să nu aveţi timp nici pentru biserică, nici pentru citirea Bibliei, nici pentru rugăciune. Şi aceasta e amăgire fără să vă daţi seama. Recunoaşteţi că suntem slabi, de aceea grupaţi-vă pe familii la rugăciune. Nu e vreme de pierdut. Cuvântul sfânt fie-vă singurul îndreptar, ca nici un alt duh să nu vă poată amăgi. Am înşirat aceste date nu ca să vă speriaţi. Vrăjmaşul e înfuriat, dar Cuvântul sfânt ne spune că „Cel ce este în noi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 3:4). Bucuraţi-vă în Domnul şi trăiţi cu Domnul din plin în ceasul de faţă, căci numai aşa nimeni şi nimic nu ne va putea despărţi de El. Fiţi cu Hristos Domnul ascunşi în Dumnezeu! El e Cel ce are biruinţa finală! Curând sună trâmbiţa, fiţi gata! Aliluia! El vine pe nori şi orice ochi îl va vedea.

GLORIE LUI!

6. Amăgirea cu necredinţă

„Nu oricine îmi zice: ‚Doamne, Doamne’, va intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 7:21)

Menirea acestui studiu este să ajute pe fraţii mei să dea o mai mare importanţă Cuvântului sfânt, ca să se întărească în Domnul şi în puterea tăriei Lui, să vegheze şi să se roage, pentru ca vrăjmaşul să nu-i poată doborî. E ceva groaznic să devii credincios-necredincios. Pare absurd, dar mulţi din cei ce azi se consideră credincioşi, sunt amăgiţi, şi în ziua cea mare vor fi dovediţi necredincioşi, pierduţi. Leonard Ravenhill, în cartea sa „De ce întârzie trezirile”, a scris: „Probabil Dumnezeu n-a mai avut niciodată un set de aşa „credincioşi-necredincioşi” ca şi generaţia aceasta de creştini. Ce adevăr umilitor!”

Înştiinţări sfinte

Atât Domnul Isus, cât şi apostolii Petru, Pavel şi Ioan ne înştiinţează că în zilele din urmă, Satan care înşeală lumea, va înşela şi pe „mulţi” credincioşi să nu mai creadă. Aceasta e una din amăgirile mari, pierzătoare de suflete, a vremii din urmă. Nu sunt pesimist, ci realist. Nu-mi place nici mie cuvântul „mulţi”, dar el e folosit chiar de Domnul Isus. În cuvântarea despre sfârşitul lumii din Matei 24:5, El spune că vor veni mulţi în Numele Lui şi „vor înşela pe mulţi”. La versetul 11, repetă că se vor scula prooroci mincinoşi „şi vor înşela pe mulţi”‘. Nu e vorba de o înşelare a celor ce trăiesc în păcat, căci aceia sunt înşelaţi. Cuvintele acestea au fost spuse apostolilor, celor aleşi de El pentru marea slujbă de vestire a Evangheliei. Versetul 4 arată clar aceasta: „Băgaţi de seama să nu vă înşele cineva”. La fel, în finalul Predicii de pe munte, El a zis: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău?’” Aceştia s-au considerat credincioşi, dar n-au primit intrare în Împărăţia Slavei.

E necesar să acordăm toată seriozitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Unii predicatori îşi leagănă ascultătorii cu cuvinte dulci, mieroase, despre bunăstare aici pe pământ, succes, mari treziri spirituale, cu convertirea a mii de suflete, dar nu spun nimic de zilele critice ce urmează. Noi trăim o vreme de luptă aprigă a Satanei împotriva credinţei şi suntem confruntaţi cu subtile amăgiri diavoleşti.

În Luca 18:8, Domnul Isus pune o întrebare foarte importantă: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Mulţi nu dau nici o importanţă acestei întrebări. Cum, în timp ce atâţia vin la credinţă, bisericile sunt ticsite de popor, se ţin evanghelizări în săli mari şi pe stadioane, acolo sute, ba chiar mii de suflete ridică mâna sau trec în faţă, arătând că vreau să-L urmeze pe Domnul; Evanghelia se predică la radio şi la televizor şi mulţi, chiar în casele lor, se întorc la Dumnezeu, mai are sens întrebarea aceasta? Da, e bine să privim lucrurile în mod real, nu superficial. Faceţi o verificare amănunţită să vedeţi câţi din cei ce au ridicat mâna sau au trecut în faţă, au fost născuţi din nou de Duhul Sfânt, câţi s-au despărţit complet de păcat şi trăiesc cu adevărat voia lui Dumnezeu? O mare parte din ei, chiar dacă au primit viaţa nouă, au fost amăgiţi să nu caute creşterea spirituală, sunt ca cei asemănaţi cu sămânţa între spini, care „îşi văd de drum şi lasă ca sămânţa să fie înăbuşită de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia”. În final, ei se vor dovedi credincioşi-necredincioşi. Vance Havner, un bătrân predicator de aici, a zis: „Noi am încercat să producem o nouă Evanghelie, care să fie pe gustul poporului, a celor ce vreau să-L recunoască pe Hristos ca Salvator, dar nu ca Domn… În aceste zile de ieftină ucenicie în bisericile pline de păgâni botezaţi, noi trebuie să începem a lua în serios Domnia absolută a lui Hristos Isus”.

Pocăinţa poruncită de Dumnezeu în Evanghelie nu prea e cerută ascultătorilor, ci li se spune doar să creadă. Fiul risipitor, la porci fiind, a crezut că acasă la tatăl său chiar şi slugile au belşug de pâine, dar ca el să aibă parte de acea pâine, a trebuit să lase porcii şi să se întoarcă acasă la tatăl său. Pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, părerea de rău, căinţa de păcat şi părăsirea lui. Noi ne despărţim numai de acele păcate de care ne pocăim cu adevărat. Apoi pocăinţa nu e experienţă de o clipă, ci un proces de o viaţă întreagă: o despărţire zilnică de orice păcat şi trăirea continuă a voii lui Dumnezeu. Da, ea începe cu o clipă binecuvântată, dar apoi e o despărţire totală de lume cu plăcerile şi poftele ei şi o trăire pentru Dumnezeu până la sfârşitul vieţii. Gipsy Smith a zis: „Dacă vrei să-L ai pe Dumnezeu înăuntru, trebuie să scoţi lumea afară”. Despre Democrit se spune că îşi întorcea chiar şi privirea de la vederea lucrurilor deşarte. Iar Alexander Maclaren a scris: „Măsura dezacordului nostru cu lumea e măsura acordului nostru cu Hristos”. Un alt text de înştiinţare să nu fim amăgiţi cu necredinţă e cel din Luca 12:45,46. Aici e vorba despre un „rob al Stăpânului”, care e amăgit în gândirea lui şi zice: „Stăpânul meu zăboveşte să vină”. Atunci începe şi îşi trăieşte voia sa, nu voia Stăpânului. Exact cum fac atâţia credincioşi de azi. Domnul spune că „soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor”. Şi aici e vorba de credincioşi-necredincioşi. Ei au fost angajaţi de Stăpânul la o lucrare, li s-au trasat sarcini ce au să facă până vine El, dar ei fac cu totul altceva. Într-un sens restrâns, acest text priveşte pe toţi vestitorii Evangheliei, care se lasă amăgiţi că Domnul zăboveşte să vină, şi în loc să dea hrană la vreme celorlalţi, ei se hrănesc doar pe ei, beau, se îmbată, iar pe ceilalţi îi biciuiesc. Ei trăiesc contrar voii Stăpânului şi vor da socoteală. Mă înfior de cuvântul acesta! Cum, unul care a îndemnat pe alţii să creadă, tocmai el să devină necredincios? Da, slujirea îl arată necredincios. E o asemănare cu cel ce a îngropat talantul în pământ. Şi mi se pare că în final mulţi preoţi şi predicatori vor avea soarta celor necredincioşi.

În alt sens mai larg, cuvintele acestea ne privesc pe toţi, căci toţi suntem robii Lui, toţi am fost cumpăraţi cu un preţ nespus de mare, toţi am avut o zi când am consimţit să fim robii Lui şi toţi am fost însărcinaţi să facem lucrarea Lui până va veni. Ce facem noi? Oare câţi ţin cont de ce El a spus şi caută să împlinească zi de zi? Să luăm şi un alt text. Apostolul Petru în a doua epistolă cap.2, în versetul întâi spune despre unii care se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat. Ei vor trăi în dezmăţ şi vor căuta să amăgească pe mulţi, dar osânda îi paşte.

La fel, apostolul Pavel a scris lui Timotei: „Sa ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3:1,4,5). Aceştia sunt în biserici, credincioşi fără credinţă, care nu pot să sufere învăţătura sănătoasă şi îşi vor da învăţători după poftele lor… Îşi vor întoarce urechea de la adevăr…” (2 Timotei 4:3,4). Sunt biserici fără credinţă, fără Hristos Domnul, ca cea din Laodiceea. Ce tablou trist!

Importanţa înştiinţării

Înştiinţarea cu privire la amăgirea cu necredinţă e din partea lui Dumnezeu, prin Cuvântul sfânt. De aceea, trebuie să-i dăm toată importanţa.

Importanţa e văzută din mulţimea mare a textelor ce ne avertizează în privinţa aceasta. În Matei 24, Domnul Isus foloseşte de patru ori cuvântul „înşele”. Azi, unii spun că diavolul nu poate să înşele pe cei aleşi. Dar cuvintele au fost spuse tocmai celor aleşi, care trebuiau să bage de seamă să nu fie înşelaţi. Dacă nu ar fi posibilă înşelarea, El nu ar fi spus: „Băgaţi de seamă”. El nu a căutat doar să ne sperie cu înşelarea. Niciodată El nu a făcut aşa ceva, ci a vorbit numai adevărul. Cuvintele acestea au fost o atenţionare serioasă pentru apostoli şi astăzi e pentru noi. Dacă înşelarea nu ar fi posibilă pentru cei aleşi, Domnul Isus le-ar fi spus: „Satan caută să vă înşele, însă voi fiţi fără grijă, căci pe voi nu vă poate înşela”. Dar nicăieri în Biblie nu veţi găsi o aşa asigurare. E bine să nu spunem altora ceea ce nouă ne place, ci ceea ce El a spus. Dacă eu afirm că cei aleşi nu pot fi amăgiţi, tocmai aceasta e amăgire. Însemnează că vrăjmaşul se slujeşte chiar de mine să spun ce nu a spus Hristos Domnul şi astfel să slăbesc vigilenţa, vegherea celor credincioşi. Noi trebuie să luăm cuvântul Domnului aşa cum e scris, nu să-i dăm altă interpretare. Şi nu trebuie să mă iau după părerile oamenilor, ci să rămânem mereu lângă Cuvântul Domnului. Eu îl cred pe Domnul Isus, căci El ştie mai bine decât toţi cum e lupta spirituală. Încercaţi să faceţi o listă cu aşa înştiinţări din partea Domnului Isus şi din partea celorlalţi scriitori ai Noului Testament şi veţi fi izbiţi ce numeroase sunt înştiinţările contra amăgirii.

Importanţa e văzută din mulţimea victimelor. Cuvântul „mulţi” repetat de Domnul Isus indică aceasta. Textul din Matei 7:21,22 arată că mulţi vor zice în ziua aceea „Doamne, Doamne”, deci e vorba de credincioşi din biserici, care ştiau să se roage, care au fost gata să vorbească în Numele Domnului, au proorocit, au făcut chiar minuni. Domnul Isus nu spune că ei mint, când zic că au făcut acestea. Nu, ci spune că au fost lucrători ai fărădelegii, au fost amăgiţi să-şi trăiască voia lor. De aceea sunt respinşi. Toţi sunt victime ale amăgirii. Mulţimea lor trebuie să-mi spună despre marea importanţă a înştiinţări. Să nu fiu superficial, uşuratic în trăirea mea.

La fel, gravitatea amăgirii trebuie să mă facă să înţeleg importanţa înştiinţării. Credincioşii-necredincioşi pierd raiul. Cei amăgiţi ajung în iad, ca cei mai mari criminali, ca cei mai murdari desfrânaţi. După ani de zile de viaţă bisericească, să ajungi în iad, e ceva grozav!

John Wesley, întemeietorul metodismului, într-o noapte a avut un vis în care a fost dus de o fiinţă necunoscută la poarta iadului. Acolo a întrebat dacă în iad se află catolici. Un înger al întunerecului, cu un rânjet sarcastic, a răspuns: „Da, sunt mulţi”. Apoi a întrebat dacă sunt protestanţi în iad. Din nou acelaşi răspuns: „Da, sunt mulţi”. Cumva cu strângere de inimă a întrebat dacă sunt şi metodişti în iad. Răspunsul a fost: „Şi din aceştia sunt mulţi”. El s-a întristat foarte. Apoi fiinţa care-l conducea i-a dus la poarta de mărgăritar a cerului. Acolo a întrebat pe portar aceleaşi întrebări: „Sunt aici catolici?” Răspunsul a fost: „Nu, aici nu sunt catolici”.- „Dar protestanţi?” – „Nu, nu avem protestanţi”. Şi din nou întrebarea de ai lui: „Dar metodişti se află aici?’ – „Nu, nu este nici unul” – a răspuns portarul. El a fost foarte uimit, căci ştia că metodiştii pe vremea aceea erau buni credincioşi. A stat puţin pe gânduri, apoi nedumerit a întrebat: „Dacă nu sunt catolici, nici protestanţi, nici metodişti, atunci cine se află aici în fericire?” La aceasta, portarul a răspuns: „Aici au intrat numai cei ce şi-au spălat hainele în sângele Mielului”. Atunci a învăţat clar adevărul că nu numirea unei religii îţi dă dreptul de intrare în cer şi că mulţi din cei ce se bizuiesc pe o religie oarecare sau pe faptul că se numesc credincioşi vor ajunge în iad. Azi trăim vremea de mare înşelăciune în privinţa aceasta. William Booth, întemeietorul Armatei Mântuirii, a scris: „Principalele pericole ale secolului al XX-lea vor fi: religie fără Duhul Sfânt, creştinătate fără Hristos, politică fără Dumnezeu, cer fără iad”. Şi tocmai acestea îl fac pe mulţi să ajungă în iad. Aceasta e cea mai groaznică dezamăgire, fiindcă s-au lăsat amăgiţi de vrăjmaşul. O, de am învăţa să ţinem seamă de înştiinţări, ca să nu plângem la urmă „şarpele m-a amăgit!”

Scopul amăgirii

E natural să ne întrebăm: „De ce Satan, în şiretenia lui, recurge la amăgirea credincioşilor cu necredinţa? Ce urmăreşte ei? El e duşmanul lui Dumnezeu şi a copiilor Săi şi ştim că poartă o luptă continuă. Dintre toate armele lui, amăgirea e cea mai periculoasă.

Prin amăgire, vrăjmaşul voia împiedicarea lucrării de mântuire a păcătoşilor prin Hristos Domnul. El a încercat să-L înşele pe Domnul Isus să nu moară pentru mântuirea lumii. Imediat după botez, i-a sugerat o cale mult mai uşoară decât crucea de a câştiga lumea: „Închină-te mie” – a zis diavolul. Dar a fost înfruntat cu cuvintele: „Pleacă, Satano, căci este scris: ‚Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-l slujeşti” (Matei 4:8-10). După un timp, vine cu aceeaşi ispită de amăgire, dar nu direct, ci prin Petru. Şi pe El îl înfruntă cu cuvintele: „Înapoia mea, Satano” (Matei 16:22,23). Ce mare băgare de seamă trebuie să avem chiar la cuvintele fraţilor noştri, ca să nu fim înşelaţi! Iar mai târziu, chiar în prag de suferinţe, vin câţiva greci, care voiau să-L vadă. Se pare că ştiau că evreii îl urăsc pe Isus. Dr. Stanley Jones, mare misionar în India şi autor al mai multor cărţi, e de părere că grecii dornici de cunoştinţă, ar fi vrut să-L invite să meargă în Grecia, ca să scape de cruce. Din text se subînţelege lucrul acesta. Era o altă ispită deghizată, să-L facă să nu moară. Nu ni se spune că Hristos Domnul ar fi stat de vorbă cu grecii, ci imediat El a zis că „grăuntele de grâu dacă nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă”. El a trecut printr-o înfiorare, apoi a exclamat: „Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!” Iar în noaptea arestării, a trecut prin agonia din Ghetsemani, unde la fel a repurtat victoria şi a mers să moară, ca noi să fim mântuiţi. Diavolul a fost înfrânt, a fost biruit prin cruce. Mântuirea lumii a fost săvârşită.

Satana e neînduplecat, a rămas vrăjmaş, el vrea azi stagnarea lucrării de mântuire a păcătoşilor prin cei ce cred. Prigoanele n-au putut să închidă gura robilor Domnului să nu vestească Evanghelia. Au vestit-o şi în închisori şi pe ruguri. Când lui Bunyan i s-a oferit eliberarea din închisoare, fiindcă acasă îi murise soţia, iar fiica oarbă ce o aveau a rămas fără ajutor, i s-a cerut nu lepădarea de credinţă, ci doar să tacă, să nu mai spună nimănui de mântuire, dar el a zis: „Dacă azi îmi daţi drumul, azi voi vesti Evanghelia, căci prefer mai bine să-mi mucegăiască oasele în temniţă, decât să fiu liber şi să nu spun altora de dragostea lui Dumnezeu”. Vrăjmaşul a constatat în atâtea rânduri că vântul prigoanelor nu a stins focul sfânt, ci l-a aprins mai tare şi i-a purtat până la mari depărtări. De aceea, ca să oprească lucrarea de mântuire a păcătoşilor, caută să amăgească pe robii Domnului să nu-şi facă lucrarea, să amăgească pe credincioşi cu necredinţă. În alte cuvinte, vrea să le fure credinţa primită de la Dumnezeu, dându-le o credinţă falsă, care de fapt e necredinţă.

Iată câteva săgeţi arzătoare ale celui rău, iar dacă tu nu foloseşti scutul credinţei, ele îţi străpung inima şi devii o victimă, un înşelat. Ele sunt cuvinte dulci, plăcute firii pământeşti, şi dacă nu ai discernământ spiritual, ajungi să le dai crezare.

1) el îţi şopteşte că starea păcătoşilor nu e chiar aşa de gravă;

2) că Dumnezeu nu e chiar aşa de rău încât să-i trimită în iad;

3) că nu eşti chiar tu răspunzător de sufletul lor, de salvarea lor;

4) că şi dacă le spui, ei sunt prea împietriţi şi nu se pocăiesc de păcatele lor;

5) că tu eşti prea slab să faci o aşa lucrare;

6) că această lucrare nu se face de oricine, ci doar de păstori;

7) că nu se face oricând, ci doar Duminica;

8) că nu se face oriunde, ci doar în biserică;

9) că nu se face faţă de oricine, ci e doar pentru cei aleşi, iar aceia îl caută ei pe Dumnezeu. Astfel că nu are rost să cauţi tu pe cei păcătoşi.

Vrăjmaşul a venit şi la mine de atâtea ori cu aceste amăgiri. Nu mă mir că a venit şi la tine. Ţinta lui e să te convingă să taci, să nu faci lucrarea sfântă. Şi reuşeşte la atâţia cu aceste amăgiri, îi scoate de pe făgaşul lucrării de salvare a păcătoşilor. La început se mulţumeşte cu atât. Şi cei ce au înghiţit pastila amăgirii, în loc să-L asculte pe Domnul, să spună altora vestea bună a mântuirii, ei îl ascultă pe diavolul.

Păianjenul, când îi cade o muscă mai mare în plasa lui, aleargă şi o injectează cu otrava lui, iar musca ce s-a zbătut cumplit, devine paralizată şi abia atunci se aruncă asupra ei şi o devorează. Aşa face diavolul cu cei credincioşi. Întâi îi injectează şi ei devin nepăsători de starea altora. Văd starea celui căzut între tâlhari, dar trec înainte pe alături. Nu-i doare nici de starea copiilor lor, care au apucat calea păcatului, dar cum să-i doară de vecini sau de ceilalţi oameni? Omul îşi zice că e credincios fiindcă nu merge la cârciumă, ci la biserică; el nu înjură pe Dumnezeu, ci îi cântă laude; nu trăieşte în certuri cu vecinii, dar e complet nepăsător de soarta lor veşnică.

Într-o Duminică, un credincios a mers la biserică. Acolo a văzut pe vecinul lui, care era necredincios. S-a dus şi s-a aşezat lângă el. Vecinul a fost foarte atent şi inima lui a fost mişcată. Vestitorul Evangheliei a arătat că toţi oamenii sunt păcătoşi, dar că Dumnezeu a pedepsit păcatele oamenilor în Fiul Său, iar toţi cei ce cred aceasta şi se pocăiesc, au iertarea păcatelor şi ajung în fericirea veşnică. Dacă însă cineva nu primeşte această iertare prin Jertfa lui Hristos Domnul, va ajunge în chinul veşnic. Tot ce a spus, a arătat că aşa e scris în Evanghelie. La terminare, au mers împreună spre casă. Vecinul avea o frământare lăuntrică şi era tăcut. După un timp, cel credincios îl întrebă: „Ei, cum v-a plăcut la biserica noastră?” La aceasta vecinul răspunse tot cu o întrebare: „Dumneata aici eşti membru?” – „Da, da” – afirmă el. „Şi dumneata crezi ce a spus păstorul acela?” – „Da, desigur”. – „Nu, dumneata. nu crezi, căci nu se poate să crezi că eu merg spre iad, şi de atâţia ani treci pe lângă casa mea şi să nu-mi spui nimic. Nu, dumneata nu crezi ce a spus omul acela, nu crezi ce e scris în Evanghelie”.

La câţi din cei ce îşi zic credincioşi nu ar putea colegii de şcoală sau de lucru să repete aceleaşi cuvinte? Oare credem cu adevărat sau suntem amăgiţi să ne considerăm credincioşi? Satan a reuşit pe mulţi credincioşi să-i facă necredincioşi, necredincioşi în Cuvântul sfânt, care azi e călcat în multe privinţe, necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Astfel, sunt pe linie moartă, scoşi din lucrare. Vai, câţi sunt în această stare de amăgire şi nici măcar nu îşi dau seama! Sunt mii de ei, care iau parte la serviciile de închinăciune ale bisericii, cântă, se roagă, dar nu au spus şi nu spun nimănui de mântuirea prin Hristos Domnul. Ba sunt nu numai simpli membrii, ci şi corişti, orchestranţi, dirijori, diaconi şi chiar păstori. Poate cineva obiectează: „Cum, doar preoţii, păstorii vorbesc oamenilor din Evanghelie”. Da, însă când preotul sau păstorul e nepăsător, el vorbeşte numai căci aceasta e slujirea lui, o face ca să fie în treabă, dar el nu suferă durerile naşterii pentru alţii, nu se topeşte în rugăciune pentru cei păcătoşi şi nu-i îndeamnă cu ardoarea sufletului său să părăsească plăcerile păcatului şi să se întoarcă ia Dumnezeu.

Cu mai mulţi ani în urmă, în Anglia, un capelan a fost trimis să însoţească şi să vorbească unui criminal ce era dus la spânzurătoare. Pe drum, el şi-a făcut datoria şi i-a spus că ar trebui să se pocăiască de faptele lui măcar acum, căci Dumnezeu îl iubeşte şi vrea salvarea lui. După ce l-a ascultat puţin, i-a strigat: „Domnule, dumneata însuţi nu crezi ceea ce spui, căci dacă ai crede, chiar dacă toată Anglia ar fi presărată cu cioburi de sticlă, chiar şi desculţ ar trebui să alergi într-o parte şi alta să spui păcătoşilor de o aşa mântuire. Nu, dumneata însuţi nu crezi ce spui!” Felul rece cum i-a spus Evanghelia arăta nepăsarea. Şi la câţi nu se observă azi această nepăsare? Toată lucrarea o fac în baza rutinei, nu mişcaţi de Duhul Sfânt, căci de El nu ţin seama. Ei sunt ca şi lampagiul orb din nuvela lui George Macdonald, care mergea seara de la stâlp la stâlp să aprindă felinarele oraşului, dar el nu se bucura de lumină, ci trăia în întuneric beznă. Îşi făcea slujba de lampagiu doar datorită rutinei. Aceşti vestitori ai Evangheliei poate altădată au fost calzi, plini de râvnă sfântă în căutarea celor pierduţi, dar azi doar le merge numele că trăiesc. O, Doamne, trezeşte pe toţi aceştia până nu e prea târziu!

După o vreme de aşa trăire în nepăsare faţă de alţii, vrăjmaşul îi amăgeşte să fie nepăsători şi de propria lor stare. În Matei 24:37-39 avem cuvintele Domnului Isus despre lipsa de credinţă şi starea de nepăsare a oamenilor din vremurile din urmă când îi aseamănă cu cei din timpul lui Noe. Deşi salvarea era la îndemână, căci uşa corăbiei a rămas deschisă şapte zile, nici unui n-a intrat să-şi salveze viaţa căci n-au crezut; n-au crezut că au nevoie de salvare, n-au crezut că vine potopul, n-au crezut că păcatul lor e aşa de grav şi va fi pedepsit, cum le-a propovăduit Noe.

Când păcatul nu mai e grav în viaţa altora, nu te alarmează, ajungi să-l admiţi şi în viaţa ta. Liberalismul pătrunde în viaţa celui ce a devenit nepăsător. Când îţi spui că asta nu e păcat, că azi trăim vremuri moderne şi îţi găseşti justificări raţionale pentru orice, să ştii că ai devenit lumesc. Prin aşa trai, Hristos Domnul e izgonit din viaţă, Duhul Sfânt e întristat şi pleacă, iar Satan jubilează. În această stare, conştiinţa nu te mai mustră nici pentru privirea nepotrivită, nici pentru vorba rostită, nici pentru acţiunea înfăptuită. Otrava nefastă a necredinţei te-a paralizat, din credincios ai devenit necredincios Eşti ca un vultur împăiat, bun pentru vitrină, dar care nu mai poate să urce înălţimile; e în totul vultur, dar nu mai are viaţă, nu se hrăneşte, nu se mişcă, nimeni nu mai poartă teamă de el. Am văzut păsări împăiate, păsări ce altădată au cântat frumos încât te desfătau cu trilurile lor, dar vrăjmaşul le-a prins în cursele lui, le-a luat viaţa şi le-a împăiat. Pe dinafară sunt în totul ca înainte, cu aceleaşi pene frumoase, dar nu mai cântă. Vai, şi în biserici sunt multe păsări cântătoare, care au fost prinse în cursa mândriei sau a geloziei şi au ajuns împăiate, nu mai cântă. Nu a fost ceva după voia lui sau a ei sau a fost pus altcineva să conducă, să cânte solo sau duet şi a devenit pasăre împăiată. Am văzut şi lei şi tigrii împăiaţi de care nimeni nu mai poartă teamă. Sunt doar de ornament. Nu cumva şi tu eşti un credincios împăiat?

Aceştia poate continuă să meargă la biserică, se roagă, ca fariseul în Templu, dar ruga lor nu e ascultată căci ei nu mai ţin cont de voia lui Dumnezeu, ci fac ce le place. Toată viaţa lor de credinţă se rezumă la un formalism rece, sunt creştini împăiaţi. Ei se roagă numai de la buze, căci inima lor a încetat să bată pentru Dumnezeu. Ei au o formă de evlavie, dar nu mai au puterea (2 Timotei 3:5). Diavolul le-a schimbat credinţa adevărată cu una falsă şi ei nici nu ştiu. Domnul însuşi spune că biserica din Laodiceea nu ştia nimic de sărăcia şi gravitatea stării în care se afla (Apocalipsa 3:17,18). Ei poate se feresc de păcate pe care le cred grave, şi astfel trăind o viaţă morală de ochii oamenilor, ei nu se consideră căzuţi. Dar sunt nişte amăgiţi.

Credinţa e legătura vitală între cel născut din nou şi Dumnezeu, Izvorul vieţii. Credinţa e vie, activă, dinamică. „Cel neprihănit va trăi prin credinţă”, dar când aceasta nu mai e, omul e credincios-necredincios. El are impresia că e credincios, dar realitatea vieţii îl arată necredincios, e mort duhovniceşte. Unii poate se grăbesc să spună că e imposibil aşa ceva, dar Domnul spunea îngerului bisericii din Sardes: „Ştiu… îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3:1). Cândva a fost viu, dar nu când i s-a spus lui Ioan să scrie. Să dăm voie Domnului să ştie adevărul mai bine decât îl ştiu oamenii. Amăgirea şi-a făcut efectul, omul a pierdut credinţa. Lui Petru înainte de arestare, Domnul Isus i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22:31,32).

Poetul român Vasile Militaru arată în următoarea poezioară valoarea mare a credinţei:

Poţi să pierzi averi şi ranguri, fericiri cu rai în spic,
Dacă n-ai pierdut credinţa, încă n-ai pierdut nimic.

Prin pierderea credinţei, faci inversarea poeziei:

Poţi să ai averi şi ranguri, fericiri cu rai în spic,
Dacă ai pierdut credinţa, nu mai ai nimic, nimic.

Pentru această doborâre finală, Satana îşi foloseşte toată şiretenia. El îl lasă pe om să se considere credincios, când în realitate el a devenit necredincios. Omul ce şi-a zidit casa pe nisip, nu e omul de lume, ci cei din biserică, el aude mereu Cuvântul, dar nu-i crede, nu-l trăieşte. „Cine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face”, e expresia Domnului Isus (Matei 7:26,27). Omul acesta nu a crezut că trebuie să zidească pe stâncă. El a putut să se fălească ce casă frumoasă are, arătoasă pe dinafară, poate asemănătoare în multe privinţe cu cea zidită pe stâncă, dar în final s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare. Aceştia ascultă Cuvântul Domnului Duminică de Duminică, se roagă „Doamne, Doamne”, dar tot ce zidesc e pe nisip, pe firea lor. La sfârşit vor vedea prăbuşirea şi vor auzi cuvintele: „Depărtaţi-vă de la Mine”. În alte cuvinte, de la poarta cerului să fii trimis în iad. Va fi ceva din cale afara de groaznic.

Mă doare că trebuie să repet acest avertisment pentru fraţii mei. Lupta spirituală e cumplită, vrăjmaşul îşi foloseşte azi toate amăgirile. În holda multora, spinii au crescut şi au înăbuşit sămânţa, fiindcă ei nu s-au interesat de creşterea ei, ci „şi-au văzut de drum”, iar grijile de cele trecătoare, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia au omorât firea nouă care era pentru viaţa veşnică.

Ce trebuie să facem ca să nu fim amăgiţi?

Hristos Domnul ne-a înştiinţat tocmai în privinţa aceasta, ca să veghem, să nu ne lăsăm amăgiţi. El a afirmat că slujitorii celui rău „vor înşela pe mulţi”, dar nu pe toţi. Eu nu vreau să fiu înşelat, de aceea trebuie să fiu cu băgare de seamă, trebuie să veghez. Fratele J.S. odată a luat trenul de la Arad spre Şebiş, voia să meargă la Buteni. Era seară şi fiind singur în compartiment şi-a dat jos pantofii şi s-a culcat pe bancă. Spre ziuă când sa trezit, nu mai avea pantofi. A trebuit să parcurgă drumul desculţ şi fiindcă el avea număr mare la pantofi, prăvălia din Buteni nu avea pantofi pentru el. Creştinul lui Bunyan când a dormit, şi-a pierdut mărturia. Ca să nu mi se fure credinţa, trebuie să stau treaz, să veghez. Azi e necesară o stare de trezire la toţi credincioşii, ca să-şi păzească credinţa şi să ajute şi pe alţii să creadă cu adevărat în Domnul Isus ca Mântuitor al lor. Leonard Ravenhill a scris: „Fără discuţie, cea mai mare nevoie a bisericii de azi este să-L întâlnească iarăşi pe Domnul ei Cel înălţat, ca să primească învestitura cu care să intre în trezirea trezirilor, înainta de a se lăsa noaptea nopţilor peste acest secol”. La sfârşitul vieţii, apostolul Pavel a scris: „Am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7). Aceasta trebuie să fac şi eu şi tu.

Apoi trebuie să păstrez un cuget curat, căci credinţa vieţuieşte numai într-un cuget curat. Apostolul Pavel se temea ca nu cumva prin şiretlic, gândurile fraţilor din Corint să se strice de la curăţia şi credincioşia faţă de Hristos Domnul (2 Corinteni 11:3). Lui Timotei îi cere să păstreze credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut şi au căzut din credinţă (1 Timotei 1:19). Iar despre diaconi spune că trebuie „să păstreze taina credinţei într-un cuget curat” (1 Timotei 3:9). Cugetul multor zişi credincioşi a devenit murdar de plăceri, de imaginaţii păcătoase. Unii şi-au îmbibat cugetul cu germeni de stricăciune citind cărţi murdare, pornografice. Alţii au privit scene de desfrâu la televizor sau au închiriat casete video care le-a murdărit cugetul. Alţii au lăsat ca ura faţă de un frate sau o soră să le fermenteze gândirea şi sunt în starea aceasta de săptămâni sau luni. Odată într-o biserică am auzit că doi fraţi nu vorbesc între ei. Aşa păreau buni credincioşi, dar vrăjmaşul le-a umplut inima de amărăciune unul împotriva altuia. Când am chemat la birou ambele familii, unu! a fugit, nu a vrut să vină, dar le-am pus în faţă: împăcarea sau excluderea din biserică. Duminica următoare au venit la biserică şi mi-au spus că s-au pocăit de păcatul lor, şi-au cerut iertare şi s-au împăcat. Murdăria din cuget trebuie scoasă, altfel omoară credinţa.

Şi trebuie să lupt lupta cea buna a credinţei (1 Timotei 6:12). Să am toată armura lui Dumnezeu. Nici într-o dimineaţa să nu plec neînarmat. Să mă întăresc în puterea tăriei Lui prin rugăciune. Să cred în totul Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic în plus, nimic în minus. Deviza ostaşului lui Hristos Domnul este: ,,Să nu trec peste ce este scris”. Mama Eva a pus la îndoială că e chiar aşa cum a zis Dumnezeu şi toţi ştim consecinţele grave ce au urmat. Şiretlicurile modernismului azi sunt mai momitoare ca oricând, de aceea se cere eroism să rămâi în cadrul Cuvântului sfânt. Dacă alţi înaintaşi ai credinţei au preferat mai degrabă să moară decât să arunce bobul de tămâie pe altar, oare nu ar trebui noi, care trăim în apropiata venire, să luptăm cu mai mare dârzenie lupta cea bună a credinţei, ca să nu fim amăgiţi nici prin plăceri, nici prin ameninţări? Nu uitaţi cetatea Troia nu a fost înfrântă pe calea armelor, ci prin şiretlic. De aceea fiţi treji, vegheaţi, păziţi-vă cugetul curat, nu admiteţi păcatul nici chiar în gând, oricât vi s-ar părea că e de mic, şi luptaţi cu eroism.

Doamne, ajută-ne să preţuim credinţa care a fost dată sfinţilor şi să rămânem în ea până la capăt!

7. Amăgirea cu liberalism

„…aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare” . „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când se va arăta El, să avem îndrăzneală… să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El” (Efeseni 4.22; 1 Ioan 2:28)

Ce frumoasă şi binecuvântată este viaţa de adevărat creştin, credincios copil al Domnului! Trecutul său e iertat, viaţa sa a fost înnoită prin naşterea din nou făcută de Duhul Sfânt, el e alt om. Fiul risipitor când a venit acasă, primit fiind de tatăl său, a fost dezbrăcat de zdrenţele sale şi îmbrăcat cu haina cea mai bună, apoi a fost aşezat la masa dragostei să se înfrupte din belşugul tatălui. Ce mare diferenţă între starea aceasta şi cea nenorocită dinainte! Dar el trebuie să rămână ascultător.

Aceasta e realitatea cu orice suflet păcătos, care a primit harul lui Dumnezeu. Bucuria mântuirii ce i-a copleşit inima, se revarsă ca nişte ape, faţa îi este străluminată şi nu ştie cum să mulţumească tatălui, care l-a strămutat din împărăţia întunericului în Împărăţia de Lumină a Fiului dragostei Lui. Fiecare ajunge să recunoască în sinea lui că nu a meritat aşa ceva, ci „Lui Ti datorăm faptul că prin credinţă am intrat în această stare de har” (Romani 5:2). Beţivanul de altădată se miră de el însuşi: ce a fost şi ce a devenit?! La fel, fiecare păcătos mântuit are pricini de uimire, când cugetă ia lucrarea harului lui Dumnezeu în viaţa sa, la preţul depus de Hristos Domnul pentru salvarea lui. De aici ţâşneşte adânca mulţumire şi adevărata cântare:

Chiar mii de limbi de aş avea,
O, Doamne Dumnezeu,
Oricum deplin eu n-aş putea
Să laud Numele Tău.

Căci Tu, Cel Sfânt şi Preaînalt,
A toate Creator,
Din moarte m-ai răscumpărat,
De-aceea Te ador!

Cătuşele păcatului le-ai rupt
Şi m-ai salvat,
Cu tot ce am, eu sunt al Tău,
Al Tău răscumpărat!

Apoi, Biblia spune, că Duhul Sfânt îl învaţă pe păcătosul mântuit lecţiile harului: „să o rupă cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăiască în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos” (Tit 2:12,13). Şi viaţa trăită în ascultare deplină de Domnul, în părtăşie cu El, e tot mai frumoasă, tot mai dulce din zi în zi. Eu ştiu aceasta nu numai din Cuvântul sfânt, ci din propria mea experienţă cu Dumnezeu. Pentru nimic în lume nu aş dori roşcovele păcatului. Marele evanghelist George Whitefield spunea că nu mai doreşte să fie în locul păcătosului „nici pentru zece mii de lumi”. Viaţa de adevărat creştin, nu a celui ce poartă doar numele, e binecuvântată, e glorioasă. Hristos Domnul ne este totul îndeajuns. Dragostea Lui ne-a legat de El mult mai puternic decât se leagă soţia de soţul ei. Voia Lui e bună, plăcută şi desăvârşită. Iar aplicând-o în viaţă, spunem împreună cu psalmistul: „Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile” (Psalmul 119:14). Aceştia extaziaţi de bucurie pot cânta:

„Pentru nimic eu n-aş schimba
Isuse, fericirea Ta!

Dar azi, sunt unii care au o viaţă de creştin searbădă, acră, posomorâtă. Ei nu cunosc puterea Duhului Sfânt pusă în slăbiciune. Pentru ei, trăirea voii lui Dumnezeu e ceva greu, e o viaţă de prea multă renunţare. Ei sunt nemulţumiţi. Se străduiesc să facă faţă de ochii altora, dar n-au pic de bucurie. Între ei şi Hristos Domnul a pătruns lumea şi credinţa lor s-a eclipsat, s-a întunecat

Atunci vine vrăjmaşul şi seamănă neghină şi buruieni, care înăbuşă sămânţa. Le arată strălucirea lumii – cum a arătat chiar şi Domnului Isus – şi le promite că le-o dă lor, dacă i se închină lui. Nu le cere să renunţe la Hristos ca Mântuitor, ci la Hristos ca Domn. Ca Mântuitor, în unele cazuri, el caută chiar să le inspire o încredere falsă, contrară Bibliei, le spune că odată ce Hristos te-a mântuit, de acum poţi să faci ce vrei, căci El e un Mântuitor mare şi te mântuieşte de orice păcat. Ba chiar cu cât păcătuieşti mai mult, cu atât se înmulţeşte harul; că odată fiind mântuit, tu nu îţi poţi pierde mântuirea. Şi cu această evanghelie falsă, cu şiretlic, diavolul amăgeşte pe mulţi. Dacă-l crezi pe el, adevărata credinţă dată sfinţilor ţi-a fost furată, şi înlocuită cu alta falsă, de factură satanică.

De acum îţi spui că Dumnezeu nu e chiar aşa de rău încât pentru o minciună sau pentru nişte fleacuri să te trimită în iad; că nu tot ce numesc predicatorii păcat, e păcat; ba şi păcatul nu e chiar aşa de grav, că uite şi cutare şi cutare face aşa lucruri şi totuşi îşi zice că e credincios. Când ţi se arată anumite texte din Biblie, care interzic unele lucruri, tu spui că acestea au fost scrise pentru oamenii de pe vremea aceea, care au fost mult mai înapoiaţi, noi trăim într-o lume modernă şi avem un standard mult mai înalt de civilizaţie, nu suntem ca şi baba Floare sau ca şi moşul Veicaş. Şi amăgirea liberalismului a cuprins mintea celui ce a făgăduit Domnului, înaintea multor martori, că îl va urma până la capăt! Azi e o epavă.

Păstorul unei biserici avea vederi liberale. La un sfârşit de an, un membru i-a făcut cadou o Biblie toată ciopârţită. Predicatorul nedumerit a întrebat că ce înseamnă lucrul acesta? Atunci omul a răspuns: „Aceasta e Biblia dumitale. Eu v-am ascultat predicile şi ori de câte ori aţi spus că textul acesta a fost scris pentru cei din Corint şi nu ne priveşte pe noi, celălalt a fost scris pentru cei din Tesalonic şi nu ne priveşte pe noi, când ajungeam acasă, eu luam foarfeca şi tăiam acea parte din Biblie. Aşa se face că ea are multe tăieturi, dar ea e Biblia dumitale. Eu nu vreau o aşa Biblie, de aceea v-am adus-o”.

Mulţi, prin liberalism, scot anumite părţi din Scriptură, care nu le plac. Ei nu taie filele, ci spun că acele adevăruri nu ni se aplică nouă. Prin acţiunea lor, ei dovedesc că nu cred că „Toată Scriptura este insuflata de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire…” (2 Timotei 4:16).

Amăgirea liberalismului se petrece în lumea gândirii pe nesimţite, abia mai târziu se reliefează în vieţuire. Voia lui Dumnezeu pentru el sau ea nu mai e bună, plăcută şi desăvârşită. Viaţa de slujire lui Hristos Domnul îi se pare o robie prea grea şi această libertate pe care le-o oferă diavolul să facă tot ce vreau, tot ce la place, îl încântă şi îl atrage în cursă. Aceştia uită că cine nu vrea să fie rob al lui Hristos, se face rob Satanei. Unor aşa oameni diavolul le-a schimbat macazul vieţii de pe firea nouă în Hristos, pe firea veche adamică. Pentru „haina cea mai bună” se cere prea multă grijă şi ei preferă iarăşi zdrenţele. Prin şiretlic, gândurile lor s-au stricat de la „curăţia şi credincioşia faţă de Hristos”, exact cum spunea apostolul Pavel în 2 Corinteni 11:3.

Când poporul Israel a pierdut credinţa, şi-a zis că „Dumnezeu nu vede”, că nu aude (Psalmul 94:7) şi că nu pedepseşte, „că nu va veni nenorocirea” (Ieremia 5:12). Aceasta l-a făcut să trăiască în toate păcatele şi astfel a ajuns un popor lepădat de Dumnezeu. Acelaşi lucru îl face vrăjmaşul şi azi. Nu e de glumit cu liberalismul.

Şi totuşi chiar unii vestitori ai Evangheliei zâmbesc când citesc aceste rânduri. Ei se consideră cu vederi largi. Ei nu cred că cei aleşi pot să fie amăgiţi. Dar nu se întreabă: oare nu sunt chiar eu un amăgit? Credeţi oare că Satan e chiar aşa de prost încât şi după mii de ani să încerce să amăgească pe cineva pe care nu-l poate amăgi? Din contră, el ştie şi noi ştim că a amăgit pe mulţi, chiar din cei ce s-au crezut mai tari. O, Doamne, ai milă de noi!

E foarte important că această amăgire nu are de-a face cu cei necredincioşi, ci ea apelează la cei ce merg la biserică, citesc Biblia, se roagă, dar din lipsă de veghere, din lipsă de discernământ, ajung amăgiţi. Şi semnalez aici că uneori cei cu multă pregătire şcolară, dar cu puţină creştere în har, cu puţină maturitate spirituală, cad mai uşor în cursă decât ceilalţi, cred oferta Satanei, care pentru ei pare foarte raţională. Pentru ei viaţa de simplitate pare absurdă, de aceea nu sunt gata să ţină credinţa într-un cuget curat, şi să o ţină până la capăt, ci se încurcă în fel de fel de motivări. Apostolul Pavel a scris celor din Corint, deci „către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2), care se credeau că sunt cineva, lor le-a scris: „Vă fac de cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel degeaba aţi crezut” (1 Corinteni 15:1-2). Aceste ultime cuvinte nu sunt sperietoare, ci arată o stare tragică în care pot ajunge unii credincioşi, şi unii au ajuns deja fără să-şi dea seama.

Partea dureroasă e că vestitorii Evangheliei liberalişti îi consideră pe cei cu adevărat credincioşi ce trăiesc Evanghelia ca fiind habotnici, înguşti la minte, înapoiaţi. Probabil că unii şi pe mine mă consideră aşa, n-are importanţă, eu vreau să rămân în cadrul adevărului biblic. Doamne, ajută-mă!

Prin sinea lui, adevărul e îngust, e ca şi în matematică: doi cu doi face patru; niciodată nu face trei sau trei şi jumătate, nici măcar trei şi nouăzeci şi nouă, ci patru exact. La fel Cuvântul lui Dumnezeu e îngust şi categoric. Nu e cuvânt de târguială, Dumnezeu să mai lase, iar tu să mai pui ceva. Are mare importanţă cum privim Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a zis: „Nimeri nu poate sluji la doi stăpâni… Nu poţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6:24). Ori liberalismul tocmai aceasta vrea. Diavolul îţi spune că e mulţumit la început chiar numai cu degetul tău cei mic, căci ştie că dacă tu faci aceasta, întristezi pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30), şi el te părăseşte. El nu-şi împarte Templul cu Satan.

În epistola către Timotei, apostolul Pavel scria că are să vină vremea când „oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă… îşi vor întoarce urechile de la adevăr” (1 Timotei 4:3,4), căci adevărul e prea îngust. Noi trăim vremea aceasta. Eu sunt conştient că liberalismul a pătruns azi ca o molimă în multe biserici. La Congresul nostru din Sept. 1992, am spus fraţilor: „Noi ne lăudăm cu înaintaşii noştri: Mihai Brumar, Teodor Clepea, Teodor Sida, Vărşăndan, Igna, Enaşcu, Florian, Ţirban, Mihai Vicaş, Berbecar, Cornea şi alţii, dar dacă aceia ar trăi astăzi pe mulţi i-ar exclude pentru liberalism, căci ei n-au permis în biserici multe lucruri, la care cei de azi închid ochii. De ce? Fiindcă ei au fost rămaşi în urmă? Nu, ci fiindcă ei cereau ca adevărul Evangheliei să fie aplicat în viaţa fiecărui credincios”.

Căci creştinismul nu-i numai vorbă,
Ci vieţuire zi de zi”.

Apostolul Pavel a scris: „Ca unii care cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredinţăm…” Şi eu cunosc frica de Domnul, de aceea vreau să rămân lângă Cuvântul sfânt, de aceea scriu aceste lucruri şi vreau să vă încredinţez de voia lui Dumnezeu. Am ţinut studiul acesta biblic despre amăgirile din vremurile din urmă în biserica noastră din Sacramento, California, şi acum îl scriu pentru copiii Domnului, fraţii mei de pretutindeni. Fraţi predicatori, diaconi, membrii în comitete şi toţi copiii Domnului, e bine să vă daţi seama de lupta aprigă a vrăjmaşului, de victimele ce le amăgeşte şi le nenoroceşte pentru veşnicie! Nu fiţi nepăsători, nu dormiţi în post pe front.

În 1937, fratele Burlaca Mihail din Noua Suliţă, care făcuse armata la grăniceri, mi-a istorisit cum un soldat în post la un pichet de grăniceri pe graniţa cu Bulgaria, a adormit în post şi comitagii bulgari au venit tiptil, i-au luat arma ce avea baioneta pusă, l-au ţintuit de gheretă, l-au ucis, apoi cu grenade au ucis pe toţi grănicerii ce dormeau în pichet. Domnul spunea proorocului Ezechiel că străjerul, care vede pericolul, trebuie să strige, să dea alarma. De aceea strig şi eu pe această cale. Nu vreau să fiu vinovat de sângele altora. Puteţi să mă numiţi rămas în urmă sau cum vreţi, n-are importanţă, eu sunt robul Domnului, nu al oamenilor. Şi îţi spun că însuşi faptul că această carte a ajuns în mâna ta, înseamnă că Domnul te iubeşte, că are ceva pentru tine, că vrea să te alipeşti mai mult de El şi în totul de adevărul Cuvântului sfânt, să înveţi să nu treci peste ce este scris; iar dacă ai trecut peste ce este scris, trebuie să te pocăieşti de amăgirea aceasta a liberalismului. O, de ai da voie Duhului Sfânt să-ţi cureţe ochii spre a vedea cum e starea ta în faţa Domnului. Doamne, Duhule Sfânt, fă lucrul acesta!

Să analizăm mai multe laturi în care se vede amăgirea liberalismului la cei credincioşi:

Întâi, amăgirea cu liberalism se petrece în gândire, în concepţie. Diavolul caută să-ţi strice tiparul gândirii tale. În Psalmul 10:11, psalmistul spune că omul rău îşi zice în inima iui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea” Aici  vorba de lumea lăuntrică a gândurilor. Solomon spunea în privinţa aceasta: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23). Satan, vrăjmaşul, vine şi otrăveşte tocmai concepţia ta despre Dumnezeu: că nu trebuie să iei Biblia chiar aşa de serios; că Dumnezeu îţi cere prea mult; că nu e bine să renunţi chiar la toate plăcerile; că Dumnezeu nu e chiar aşa de rău; că şi dacă păcătuieşti, n-o să-ţi dea în cap; că şi alţii îşi permit unele păcate şi Dumnezeu nu-i sancţionează, deci şi tu poţi face la fel.

Aceasta e vechea metodă a lui de amăgire. Nu a venit el chiar în Eden la primii oameni să le semene germenii de necredinţă, zicând: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” Aşa vine şi la tine: „Oare cere Dumnezeu cu adevărat aceasta?” Eva a căzut la examen şi vai, în ce hohote de plâns a ajuns să recunoască „Şarpele m-a amăgii”. Iar azi câţi nu sunt amăgiţi în gândirea lor în concepţia despre Dumnezeu că nu pedepseşte păcatul, că doar El e bun, e dragoste, şi odată ce ai devenit copilul Lui, îţi tolerează totul. Amăgirea liberalismului schimbă adevărul despre Dumnezeu, schimbă adevărul despre păcat, că nu e chiar aşa de grav şi schimbă adevărul despre tine, că tu eşti destul de tare şi îţi poţi permite unele lucruri. Ce e un pahar de băutură, o privire rea sau o glumă proastă, puţin ruj pus pe buze sau nişte bijuterii? Sunt doar nişte fleacuri. Pentru aşa ceva să te arunce Dumnezeu în iad? Nici un tată nu face una ca aceasta. Cum s-ar putea ca Dumnezeul cei bun să facă aşa ceva? Şi vai, ce uşor prinde momeala aceasta a Satanei!

Azi există chiar şi preoţi şi predicatori care spun că păcatul nu e vinovăţie în faţa lui Dumnezeu, ci doar o nereuşită să atingi ţinta. Şi pentru aceasta există motivări şi circumstanţe atenuante pentru diminuarea responsabilităţii: că tu eşti prea slab, că uneori aşa sunt împrejurările, că alunecări au fost şi sunt, dar omul se ridică, că unele nici nu sunt păcate, ci doar poporul le priveşte aşa. Şi mintea celui ce primeşte amăgirea liberalismului începe să se întunece, şi conştiinţa e amorţită de această otravă. Pentru el nici un păcat nu mai e grav, astfel că îşi poate permite orice. Această permisivitate, trăire voită în păcat, împietreşte inima şi nu mai sunt lacrimi de pocăinţă. Cineva care ajunsese într-o aşa stare de împietrire, spunea că nici sub bombardamentele celui de al doilea război, când în orice moment putea ajunge în veşnicie, el nu a avut nici un pic de căinţă pentru păcatele sale săvârşite în chip voit. E periculoasă din cale afară o aşa stare. În faţa lui Dumnezeu orice neascultare de voia Lui e păcat, iar păcatul atrage după sine pedeapsa. E bine să ni se imprime în minte adevărul acesta prin câteva cazuri. Mama Eva n-a dat în cap nimănui, n-a trăit în desfrâu, ci doar a luat un fruct, o mică neascultare de Domnul şi a urmat pedeapsa, au fost scoşi din rai. Vina lor a fost în faptul că au ascultat de diavolul, nu de Dumnezeu. Fraţii mei, gândiţi-vă cine a fost Moise! El a stat în atâtea rânduri de vorbă cu Dumnezeu. O singură dată în loc să vorbească stâncii să dea apă, a lovit stânca de două ori şi a fost pedepsit să nu intre în Canaan. Noi spunem că neascultarea lui a fost o nimica toată, dar Dumnezeu n-a tolerat neascultarea. Te gândeşti oare că tu vei fi tolerat? Proorocul din Iuda, care a mers şi a avut curajul în faţa împăratului Ieroboam să strige împotriva altarului din Betel, şi deşi a fost chemat de împărat, după ce şi-a putut retrage mâna, să vină la banchet, a refuzat; deci a ascultat de Domnul, iar când bătrânul profet a alergat după el, prin minciună, l-a amăgit şi sa întors să mănânce pâine şi să bea apă, Dumnezeu nu i-a acordat nici o circumstanţă atenuantă, ci a urmat imediat pedeapsa. La fel soţia lui Lot a fost pedepsită pe loc doar pentru o mică privire înapoi. Anania şi Safira erau membrii în prima biserică din Ierusalim şi n-au săvârşit păcate grele, ci doar o mică minciună şi au fost pedepsiţi imediat cu o moarte năpraznică.

Nu diminuaţi păcatul în mintea voastră, căci el e mult mai grav decât vă gândiţi. În Apocalipsa 21:27 ni se spune despre Cetatea sfântă: „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului”. De aceea nu glumiţi cu păcatul, nu-l permiteţi sub nici o formă în viaţă, căci orice păcat e ascultare de diavolul şi neascultare de. Dumnezeu, şi neascultarea e sancţionată aspru. Păcatul oricât ţi se pare de mic, te face să nu poţi intra în cer.

Liberalismul îţi perverteşte chiar şi optica ta despre tine însuţi. În America sunt un fel de oglinzi de mână cu două feţe: una te arată aşa cum eşti, iar cealaltă te măreşte mult, te vezi mare. Aşa face liberalismul. Prin pervertirea minţii îţi creşte mândria, orgoliul, te vezi mai frumos, mai deştept, mai talentat, mai învăţat, mai credincios, mai, mai decât alţii. De aceea doreşti întâietatea, doreşti să atragi privirile tuturor spre tine, ai pretenţia toţi să te asculte, te superi foc dacă alţii nu te apreciază. Fiindcă tu eşti cineva, tu îţi poţi permite orice că de, tu eşti mai emancipat decât toţi. Ce amăgire satanică! Mândria luciferică ţi-a fost strecurată în minte şi astfel eşti stăpânit în totul de liberalism. De acum nu mai doreşti să faci „orice gând rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10.5), ci ai vrea să-L faci şi pe Hristos rob ascultării de tine. Eu-l tău e pe tron ca o păpuşă şi Satan te mânuieşte, iar tu ai ajuns aşa de amăgit în gândirea ta că nici nu îţi dai seama în ce stare groaznică ai ajuns. O, cum aş vrea să te trezeşti din amăgirea aceasta înainte de a fi prea târziu!

În al doilea rând, amăgirea cu liberalism o poţi constata din vorbire. Cel ce altădată a lăudat pe Domnul, acum se laudă pe sine. Vorbirea cu har, dreasă cu sare, acum lipseşte. Soţul îşi permite să strige la soţie, soţia la soţ, băiatul sau fata la părinţi. În grup de tineri îşi permit cuvinte cu două sensuri, glume proaste, bancuri piperate, minciuni în glumă, vorbiri de rău. Vorbirea e infectată şi infectează şi pe alţii. Toate curg din izvorul infectat al gândirii şi al inimii.

E adevărat că Biblia spune: „Nici un cuvânt stricat să nu va iasă din gură… orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice fel de clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:29,31), dar aceasta a fost pentru credincioşii ce trăiau atunci în Efes, astăzi e necesar să strigi câteodată, şi ca să descreţeşti frunţile altora mai e nevoie de câte o glumă mai, mai… de câte un banc cu spirit – cu spirit drăcesc – ca să faci pe alţii să râdă, mai ales când respectivul îşi dă aere că e cineva. Pentru el astea sunt nimicuri, căci focul gheenei i-a aprins limba cu permisivitate şi se întinează pe sine şi întinează pe alţii (Iacov 3:6).

Când îl întreabă cineva cu cât şi-a cumpărat pantofii sau altceva, îşi permite să mintă spunând un preţ dublu, ca să arate că el nu cumpără orice. Îşi permite să mintă pe părinţi, pe colegi, pe şef la serviciu şi uneori chiar pe fraţi la biserică. Pentru el minciuna e o nimica. Aceştia uită că diavolul e tatăl minciunii şi uită că pentru o mică minciună Anania şi Safira au fost pedepsiţi cu moartea. La fel pentru o vorbire de rău, Maria, sora lui Moise, a fost pedepsită cu lepră. Dacă între persoanele care vorbesc de rău, la una i s-ar strâmba gura deodată, oare nu s-ar îngrozi? Dar apostolul Pavel spune: „Fie-vă groaza de rău şi lipiţi-vă tare de bine” (Romani 12:9). Deci, fie-vă groază de păcat, nu numai de consecinţa lui, căci păcatul aduce consecinţa.

În al treilea rând, amăgirea liberalismului se vede în ţinută. Tânărul sau tânăra caută cu tot dinadinsul să îmbrace haine care să atragă privirile altora. Mai ales fiicele amăgite ale Evei iubesc moda deşănţată, ispititoare, le plac pantalonii şi în unele locuri îndrăznesc să vină aşa chiar şi la biserică; iubesc fustele scurte, rochiţele crăpate, să li se vadă piciorul, hainele sclipitoare, luxul. Mary Quant, inventatoarea fustelor scurte a făcut precizarea: „Fustele scurte sunt simbolul acelor fete care vor să seducă un bărbat”. Şi vinovate nu sunt numai fetele care caută să imite pe altele, ci şi părinţii care dau voie.

În ce priveşte luxul, în unele locuri e o întrecere în risipirea banilor. Aceasta e o ispită puternică atât la bărbaţi cât şi la femei. Nu au bani pentru lucrarea sfântă, dar au bani pentru costumul sau rochiţa cea mai scumpă, pantofii cei mai eleganţi. Fac risipă de bani, în timp ce alţii, ca Lazăr, n-au nici fărâma de pâine. Odată am fost la o nuntă şi cineva avea o rochie care striga tuturor: „Mă vedeţi? Mă vedeţi?” Şi mirarea mi-a fost că se pretindea bună credincioasă. Mă îndurerează aşa lucruri.

Credincioasele altădată aveau o ţinută potrivită cu crezul, lor şi cu numele de copile ale Domnului. Slavă Domnului, există şi astăzi aşa credincioase, dar sunt şi unele amăgite. E bine fiecare când îşi cumpără îmbrăcămintea să se întrebe: oare îl place Domnului îmbrăcămintea aceasta? Ar purta-o El dacă ar fi în locul meu? O bogătaşă care se purta în mare lux, când s-a pocăit, a întrebat pe păstorul bisericii cum să se îmbrace de acum înainte? Acesta i-a răspuns: „Îmbrăcaţi-vă în aşa fel ca nimeni să nu ştie după plecarea din biserică cum aţi fost îmbrăcată”. El făcea referire la o îmbrăcăminte simplă, care să nu atragă privirile, să fie ca a tuturor celorlalte credincioase.

Biblia trebuie să fie ghidul nostru şi în îmbrăcăminte. Apostolul Pavel a scris: „Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială” (1 Timotei 2:9). În faţa Domnului nimeni nu are ce căuta în spirit de mândrie.

Creştinii în Biserica primară au excelat în modestie. Ei său dezbrăcat de felul deşert de vieţuire şi rămânerea la cele smerite era un mod de viaţă zi de zi. În timp ce la femeile romane era o întrecere în lux, la cele creştine caracteristica de bază era simplitatea, chiar şi la soţiile marilor bogătaşi sau senatori. Despre Narcis din Roma se ştie că poseda patru sute milioane sesterţi (aproximativ 20 milioane dolari), dar casa lui este pomenită că era creştină (Romani 16:11). Schimbarea inimii se învedera şi în îmbrăcăminte.

Tertulian în „Apologia” sa 39.19 afirma că creştinii „observă modestia şi castitatea”. Minucius Felix, un creştin din Roma în cartea sa „Dialog cu Octavius”,31.5, scrisă la 218 d.Cr. spune: „Noi menţinem modestia nu de suprafaţă, ci în minte”. Clement Alexandrinul afirma simplitatea în îmbrăcăminte. A.M. Renwick şi A.M. Hartman în „Istoria bisericii”, 1986, la pag.22, spun: „Adevărata esenţă a organizaţiei bisericii, a vieţii creştine şi a închinăciunii în timpul primelor două veacuri a fost simplitatea”.

În cartea „Fabiola sau Biserica din catacombe”, autorul vorbind despre Lucina, o creştină, spune: „Veşmântul ei îi este de o stofă şi de o culoare deopotrivă de simple, fără broderii… nici o podoabă preţioasă, nici o bijuterie, asemeni acelora cu care se împodobesc atât de bogat femeile romane, nu se vede pe ea”. Iar despre Agnia, o tânără creştină dintr-o familie de seamă, verişoară a Fabiolei, scrie: „Era îmbrăcată într-un veşmânt alb, fără pată, dar neavând nici o bijuterie”. Aşa erau tinerele creştine de la începutul credinţei. În „Qwo Vadis” se spune despre Pomponia, creştină, soţie de general roman, că purta rochii mohorâte şi era gravă.

Liberalismul în ţinută se vede nu numai în îmbrăcăminte, ci şi în îndrăgirea şi purtarea bijuteriilor. Vreau să fie legate cu lanţul la gât, cu brăţări de aur, cu inele ce au rubine, diamante sau alte pietre preţioase. Unele tinere de azi mai bucuros încalcă Cuvântul sfânt decât să renunţe la bijuterii. Biblia spune: „Podoaba voastră să nu fie în podoaba de afara, care stă în împletitura parului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie în omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei” (1 Petru 3:4,5). Dar fudulia, aroganţa unora, le face să nu mai asculte de Biblie, ele vreau să fie „ca lumea”. Când lipseşte podoaba lăuntrică, prin liberalism se recurge la podoaba de afară. Cum înşeală vrăjmaşul!

Când Iacov s-a întors la Betel, locul unde văzuse scara la cer şi unde pentru el era „Casa lui Dumnezeu”, a cerut tuturor din familia lui să scoată dumnezeii străini şi să se curăţească. Apoi ni se spune că „ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini… şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem” (Geneza 35:4). În faţa lui Dumnezeu nu ai ce veni în duh de mândrie, căci este scris: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5). La Sinai, Dumnezeu a zis lui Israel: „Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine!” (Exod 33:5).

Molima aceasta se observă şi pe feţele şi buzele unora. Nu sunt mulţumite cu frumuseţea naturală ce le-a dat-o Dumnezeu, ci recurg la una falsă. Asta nu e de inspiraţie divină. Gândiţi-vă, de ar trăi Michelangelo şi în timp ce sculptorul ar privi la lucrarea lui, un ţăran din Palermo să vină cu un bidon de vopsea roşie şi să dea pe buzele lui Moise, ce credeţi că ar zice artistul ce a sculptat statuia? Dar ce zice Dumnezeu de toate nemulţumitele vremii noastre? E lucrarea lor o glorie pentru Dumnezeu? Fardurile şi rujurile arată nu numai o faţă falsă, ci o inimă falsă faţă de Dumnezeu. Toate sunt izvorâte din duh de desfrâu, de a atrage şi seduce pe alt bărbat. Niciodată soţia nu se fardează acasă ca să placă soţului ei, ci când pleacă de acasă, atunci vrea să fie văzută şi plăcută altora. Şi e trist că unele au ajuns aşa de amăgite încât fac aceasta şi când vin la Casa Domnului. Ele se aseamănă nu cu sfintele femei de odinioară, pomenite de apostolul Petru, ci vreau să se asemene cu destrăbălată Izabela (2 Împăraţi 9:30). Vorbind despre starea de desfrâu spiritual, Dumnezeu spunea despre Israel: „…te-ai sulemenit la ochi şi te-ai gătit cu podoabele tale… (Ezechiel 23:40b). Iar prin proorocul Ieremia spunea lui Israel: „Şi tu pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa, ibovnicii tăi te dispreţuiesc…” (Ieremia 4:30). Şi exact aşa privesc tinerii credincioşi pe fetele amăgite! La cei credincioşi, rezultatul e invers: în loc să-i atragă, îl îndepărtează şi-i face să se întrebe cum se poate ca unele copile ale Domnului din vremea din urmă să caute să se asemene cu desfrânatele Hollywoodului şi cu prostituatele? Există o singură explicaţie: au fost amăgite în gândirea lor, de aceea îşi falsifică faţa.

Oricine foloseşte fardurile doreşte să fie mai frumoasă decât este şi nu îşi dă seama că pe un preţ scump se face mai urâtă. Întrebuinţarea produselor cosmetice produce după câţiva ani acea faţă cu riduri. Americanii îi spun „faţă de prună uscată”. În cartea de meditaţii zilnice „Pâinea cea de toate zilele”, pe data de 12 Iulie se ocupă tocmai de „remediul pentru ‚faţa de prună uscat’” şi arată că un ziar din Detroit oferă o altă soluţie. Autorul spune: „Doamnelor, vreţi să arătaţi mai tinere? Dacă da, atunci înscrieţi-vă în corul bisericii. Femeile care cântă arată mereu mai tinere. Muşchii obrajilor unei femei care cântă sunt atât de bine dezvoltaţi prin exerciţiu că nu vor avea de a face cu ridurile atât de repede ca în cazul celor ce nu cântă”.

Păstrarea bună a tenului nu stă în alifii şi preparate cosmetice, că multe n-au folosit preparatele cosmetice şi deşi sunt în vârstă au o faţă frumoasă. Faţa arată starea inimii. În India se ştie că e mare sărăcie. Un vizitator într-o zi, a întâlnit o bătrânică de peste 80 de ani ce avea o faţă frumoasă, radiantă, fără riduri. Curios să ştie ce produse cosmetice a folosit în viaţa ei, se gândea că poate a găsit un secret ce îi poate aduce un mare câştig, el o opri şi o întrebă. Bătrânica îi răspunse: „De vreo 65 de ani am dat viaţa mea lui Hristos Domnul să o dăltuiască şi nu-I pot mulţumi îndeajuns pentru tot ce a făcut şi face pentru mine. Bucuria care mi-a pus-o El în inima mea atunci şi părtăşia mea zilnică cu El, Domnul meu, îmi face faţa frumoasă, senină. El fie binecuvântat!

În broşura „Inima omului” se arată prin imagini că cel mântuit, curăţit de Domnul, a închis ochii pentru lume şi păcat, dar după un timp de ispite, la figura a şasea îl găsim că are un ochi închis şi unul deschis şi astfel începe să îndrăgească iarăşi lumea, că îşi deschide inima şi alte şapte duhuri vin şi ocupă inima ce a fast curăţită, iar starea din urmă devine mai rea ca cea dintâi. E lupta de amăgire a Satanei şi unii cad victime. Scriptura spune: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2:15-17). Acum gândeşte-te, îmbrăcămintea ta, obrazul tău arată că tu îl iubeşti pe Dumnezeu sau că iubeşti lumea? Iar apostolul Pavel a scris: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13). Citeşte, te rog încă odată versetul acesta şi întreabă-te pe tine, dacă tu asculţi de voia Lui.

Te rog cugetă cum stai tu în privinţa aceasta? Ai dat tu mădularele tale, viaţa ta în chip deplin Domnului? Este şi faţa ta consacrată Domnului? Este şi punga ta a Domnului său o foloseşti pentru lux, nu pentru El şi lucrarea Sa? Hristos Domnul „S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14). E trăirea ta un răspuns la Jertfa Lui? E Hristos Domnul mulţumit de felul cum te porţi?

Cu mai mulţi ani în urmă, în timp ce eram în aria Los Angeles, o familie s-a mutat acolo şi fata, cu un lănţişor frumos de aur la gât, venise la noi la biserică. La terminarea serviciului de închinăciune, am stat de vorbă cu ea şi i-am arătat că Biblia cere să-şi dea jos lănţişorul. Ea s-a iritat, s-a zbârlit la mine că de ce asta, cum în alte biserici americane se poate şi la noi nu-i voie? I-am spus că noi vrem să trăim ce scrie în Biblie, că în felul acesta poate merge la una din acele biserici să se facă membră, dar nu la noi, fiindcă în Biblia noastră se spune „să nu trecem peste ce este scris” (1 Corinteni 4:6). În cursul săptămânii, fetei i-a trecut iritarea şi Duminica următoare a venit tot la noi la închinăciune, dar fără lănţişor.

Trebuie să recunoaştem că azi vrăjmaşul înşeală pe mulţi şi cei amăgiţi, deşi spun că au părăsit lumea cu plăcerile ei, totuşi caută să fie ca lumea. Biblia ne cere: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). Dar cei amăgiţi pun mai mare preţ pe voia lor decât pe voia lui Dumnezeu. Cine însă nu renunţă la lume, ajunge să renunţe la Domnul Isus, la însăşi viaţa veşnică. Tocmai aici se dă în vileag grozăvia mare a acestei amăgiri. Domnul Isus a zis: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea” (Luca 11:23). Nu scriu acestea pentru că pun accent pe lucrurile dinafară. Nu, ci ştiu că lucrurile din afară arată pe cele din lăuntru. Naşterea din nou, schimbarea vieţii, trebuie să se vadă în toate: şi în gândire, şi în vorbire, şi în trăire. Hristos Domnul S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl” (Galateni 1:4). Oare cei sau cele ce au o ţinută necuviincioasă arată ei că au fost smulşi sau arată că său înrădăcinat mai tare în acest veac rău? Pot alţii să vadă în ei chipul lui Hristos Domnul sau chipul lumii? Eu nu sunt judecător, ci aş vrea să ajut pe fiecare copil al Domnului să fie la înălţimea chemării, să se poarte într-un chip vrednic de Domnul, nu să fie rebeli faţă de Cuvântul Său, faţă de voia Sa. De aceea, cugetă tu însuţi: e bine cum te îmbraci, cum îţi cheltuieşti banii? E bine cum te împodobeşti? Faci tu cinste Bisericii lui Hristos sau ceilalţi pot spune nu e nici o deosebire între noi şi ei?

De multe ori, noi, vestitorii Evangheliei purtăm o mare vină în privinţa aceasta, umblăm cu jumătăţi de măsură, căutăm să plăcem oamenilor, ni se pare că vom pierde pe unii, care de altfel sunt deja pierduţi; şi în loc să căutăm să-i smulgem din foc, noi închidem din ochi, nu vrem să supărăm nici pe tineri, nici pe părinţi. Disciplina în multe biserici s-a pierdut şi mustrarea pentru păcat nu se mai face (1 Timotei 5:20). Astfel înghiţim păcat după păcat, spunându-ne că astea sunt fleacuri mărunte.

Acan n-a făcut nimănui nici un rău, n-a trăit în desfrâu, nu a dat în cap, ci şi-a permis o mică neascultare de Domnul, care părea că nu afectează cu nimic pe alţii. Dar imediat Domnul nu a mai dat biruinţă, căci păcatul ascuns era în tabără. Şi în cele din urmă, după descoperirea păcatului, Iosua îl întreabă: „Pentru ce ne-ai nenorocit?” (Iosua 7:25). Şi mica neascultare ce Acan şi-a permis-o, a fost plătită scump cu viaţa lui şi a familiei sale. Şi dacă un păcat ascuns împiedică binecuvântările Domnului, cu cât mai mult păcate care sunt pe faţă? E necesar să se ia măsuri de însănătoşire a poporului lui Dumnezeu. Unde sunt bărbaţii care trebuie să stea în spărtură ca răul să nu se întindă? Unde sunt robii Domnului care să stea cu faţa la pământ, să agonizeze în post şi rugăciune pentru aceste victime ale amăgirii?

Cu mai mulţi ani în urmă, la curtea împăratului de la Viena se afla ca şi capelan un bătrân înflăcărat vestitor al Evangheliei. Când vremea s-a încălzit, el a observat ca damele de la curte veneau la biserică cu decolteuri, cu o ţinută necuviincioasă. Ei a pregătit o predică aspră împotriva modei deşănţate a femeilor. Cu texte biblice a tunat împotriva lor, arătând mânia lui Dumnezeu din cauza aceasta, şi într-o peroraţie de apogeu a strigat că cele ce se îmbracă astfel, nu merită nici să fie scuipate. Împăratul a lipsit de ta capelă în ziua aceea. Damele înfuriate de jignirea adusă mândriei lor, în loc să-şi fii recunoscut vina şi să se fii pocăit, au năvălit toate în sala de audienţe, au spus împăratului jignirea adusă de capelan şi l-au rugat să ordone capelanului să-şi retragă cuvintele cu care le-a jignit. Ca să aibă linişte, împăratul a chemat pe capelan, om la care el ţinea mult, şi i-a spus că e bine să le dea satisfacţie şi să-şi retragă acea expresie. Capelanul a stat puţin pe gânduri, apoi l-a asigurat pe împărat că a doua zi va face lucrul acesta. Damele au aflat imediat aceasta şi a doua zi au umplut capela, căci au adus şi pe altele, care nu fuseseră cu o zi înainte, ca să le arate umilirea capelanului. Acesta s-a ridicat la amvon, cu o voce domoală a spus cum a fost chemat la împărat şi i s-a cerut să-şi retragă cuvintele care le-a jignit. Ca să înţeleagă şi cele care nu fuseseră cu o zi înainte, el a repetat predica, iar când a ajuns la expresia că „nu merită nici să fie scuipate”, a spus că îi pare rău de acea expresie şi şi-o retrage spunând cu accent: „Ele merită să fie scuipate!” Unde sunt azi aşa martori neînfricaţi ai Domnului? Unde e un Ioan Botezătorul care să strige liberaliştilor ce totuşi vin la biserică: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră!” (Matei 3:7,8). Azi e nevoie de „fii ai tunetului”, care să strige şi să-i trezească pe cei amăgiţi, ca „să se desprindă din cursa diavolului de care au fost prinşi să-i facă voia” (2 Timotei 2:26).

O, Doamne, dă un val de trezire a liberaliştilor!

Apoi liberalismul se vede şi în faptul că în unele biserici sunt femei care vin la închinăciune cu capul descoperit. Şi aceasta e amăgire. În 1 Corinteni 11:4-16, apostolul Pavel spune că la închinăciune bărbatul trebuie să fie cu capul descoperit, şi femeia căsătorită, ca semn că e supusă soţului ei, că îl cinsteşte, să fie cu capul acoperit, iar în v. 10 spune că „femeia din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii. E adevărat că unii au dus în extremă această cerinţă şi au legalizat că şi fetele necăsătorite trebuie să aibă capul acoperit. Alţii cer ca toate femeile să aibă capul acoperit numai cu batic, deşi apostolul Pavel nu face precizarea aceasta, căci pe vremea aceea nu exista baticul. În Israel se folosea voalul cu care îşi acopereau capul şi faţa. Cine merge în Israel, la piaţa din Beerşeba poate vedea şi azi femei acoperite pe toată faţa, numai ochii li se văd. Dar Pavel nu cere aşa ceva, ci cere capul să fie acoperit. Deci fie că e batic, bască, turban, voal, pălărioară sau căciulă, Biblia spune să fie cu capul acoperit. Nu e bine să fim nici extremişti, nici liberalişti, ci ascultători de Cuvânt.

Unele motivează că vara le e prea cald. Dar în Israel, partea sudică, la Beerşeba, temperatura atinge 40-45 grade Celsius, ce ar fi dacă li s-ar fi cerut să poarte voalul pe cap şi pe faţă? Să asculte de Cuvânt le e cald în adunare, dar ce ar face dacă ar fi în câmp la seceriş sub arşiţa dogoritoare? Nu e o greutate să ai capul acoperit, cum cere Scriptura, dacă vrei. Noi trăim în însorita Californie şi soţia nu a fost niciodată cu capul descoperit la biserică şi nici nu s-a îmbolnăvit de cap din pricina căldurii. E bine să dăm importanţă Cuvântului lui Dumnezeu şi să-l ascultăm.

În al patrulea rând, există un liberalism camuflat. Diavolul a amăgit pe unii ca îi ascuns să citească literatură pornografică, să urmărească la televizor seriale cu stricăciune sau video casete cu scene de desfrâu. Vrăjmaşul a şoptit acestora că ei nu fac nimănui nici un rău, ci doar ei îşi îmbogăţesc cunoştinţele. Cu o aşa ispită a venit şi la primii oameni, dar şi-au făcut rău lor înşişi şi tuturor urmaşilor după ei. O minte hrănită cu stricăciune, se strică ea însăşi.

Într-o biserică, la o familie, ba la două, s-au ivit necazuri de erau cât pe ci să divorţeze. Biserica i-a exclus. Eu am căutat să-i ajut să nu divorţeze, căci deja se separaseră. Discutând şi cu soţul şi cu soţia am cercetat să văd cum de au ajuns în starea aceasta şi printre altele am aflat şi faptul că şi-au permis să vizioneze mai multe filme porno, astfel gândurile lor s-au stricat de la curăţia şi pacea care e în Hristos Domnul. Vai, câtă amărăciune au îndurat! Ce influenţă rea s-a răsfrânt asupra copiilor! Abia după câteva luni în care am căutat să le trezesc conştiinţa, am citit Cuvântul lui Dumnezeu, am plâns împreună, ne-am rugat împreună şi Domnul a câştigat biruinţa, iar diavolul nu a avut câştigul dorit de la noi. Ei şi-au refăcut căminul, iar după un timp biserica i-a reprimit ca membrii.

Vă rog nu vă permiteţi liberalismul acesta camuflat. Nu glumiţi cu păcatul sub nici o formă. Murdăria nu ajută, ci murdăreşte. Păcatul oricât ar fi de camuflat, el nenoroceşte. Nu vă otrăviţi gândirea cu scursurile drojdiei societăţii de azi. Nu citiţi cărţi care nu aţi putea să le citiţi în faţa mamei sau a tatălui, şi cu atât mai puţin în faţa Domnului. Nu le ascundeţi sub saltea. E mult mai bine să nu cunoaşteţi adâncurile depravării lumii de azi, ci să cunoaşteţi culmea bucuriei, a gloriilor şi a splendorilor de sus, oferite nouă prin harul lui Dumnezeu. Hrăniţi-vă mintea cu tot ce e bun, curat şi sfânt. Ca nişte aleşi copii ai lui Dumnezeu, nu vă lăsaţi amăgiţi de domnul întunericului, care uneori se preface în înger de lumină. Nu aveţi părtăşie cu el nici prin cărţi, nici prin video, nici prin televizor. Cine umblă cu petrol să nu se mire că miroasă a petrol, cine lucrează cu hoituri şi cadavre, va răspândi duhoare în jurul său, iar cine lucrează cu parfumuri, va răspândi parfum.

Tineri, nu vă lăsaţi amăgiţi că nu ştie nimeni ce citeşti sau ce vizionezi. Este Unul care ştie şi vede totul, de ochii Lui nu te poţi ascunde. Pe de altă parte, toate acestea se imprimă pe banda memoriei tale şi îţi infectează gândirea şi simţurile. Gândul de azi e fapta de mâine. Liberalismul acesta pe care diavolul îţi spune că e bine camuflat, foarte curând va fi dat la iveală. Sămânţa lui e acoperită azi, dar mâine va încolţi şi va răsări. Nu daţi prilej diavolului să-şi pună neghina lui în ogorul inimii voastre. Şi atunci când vi se pare că nu vă vede nimeni, rămâneţi copii curaţi ai Dumnezeului Preaînalt, care a plătit scump răscumpărarea voastră. Arătaţi-I recunoştinţa prin ascultare deplină şi nu veţi regreta niciodată. Ştiu aceasta din experienţă, de aceea vă dau îndemnul acesta.

8. Amăgiri cu învăţături rătăcitoare

„Dar Duhul spune lămurit că îţi vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească… de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1).

La capitolul „Amăgirea cu ocultism” am arătat alipirea de duhuri înşelătoare, aici voi căuta să vă înştiinţez despre alipirea de învăţăturile dracilor. Biblia ne înştiinţează despre aceasta că se va petrece în vremile din urmă. După cum există o învăţătură a lui Dumnezeu, tot aşa există şi o învăţătură a vrăjmaşului lui Dumnezeu, a lui Satan. Semnalarea din partea Duhului Sfânt e că în vremile din urmă, „unii se vor lepăda de credinţa” prin care avem mântuirea şi viaţa veşnică în Hristos Domnul, „ca să se alipească de învăţăturile dracilor”. Nu se poate cu amândouă, căci se exclud. Diavolul nu-l poate lua în şcoala lui, până nu se leapădă de credinţa în Hristos Domnul. Învăţăturile dracilor îţi promit fericirea aici pe pământ, scutirea de batjocuri şi persecuţii, fericirea de o clipă prin pofte şi plăceri prin realizările tale. Învăţăturile Domnului îţi oferă fericirea pentru timp şi eternitate prin ceea ce a făcut Hristos Domnul pentru noi, chiar dacă trebuie să întâmpini aici necazuri, greutăţi, prigoane din partea vrăjmaşului lui Dumnezeu şi poate şi martiraj.

Noi trăim azi vremea aceasta de mare amăgire. Banii falşi nu sunt făcuţi altfel, ci sunt imitaţi aproape în totul ca cei reali, numai că sunt de altă fabricaţia şi că nu au nici o acoperire. Tot aşa sunt şi promisiunile Satanei, nu au nici o acoperire. El e mincinos, promite fericirea, dar dă nenorocirea. Şi mulţi se pomenesc ca şi Esau că pentru un blid de linte şi-au vândut sufletul. Oare cauţi tu mereu lumina de sus, ca să poţi deosebi bine care e învăţătura lui Dumnezeu şi care sunt învăţăturile dracilor?

Cuvântul „învăţăturile” arată pluralul, deci sunt mai multe şi sunt diferite. Unii demoni folosesc învăţături din Biblie, dar distorsionate, le accentuează greşit, le schimbă sensul. De aceea cad în cursă chiar şi unii credincioşi. Oare n-a îndrăznit Satan să spună chiar Domnului Isus, când L-a suit pe straşina Templului „aruncă-Te jos, căci este scris: ‚El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi el Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră’”? (Matei 4:6). Încerca prin text biblic să îl determine să asculte de el. Nu te mira că vine la tine prin slughiţele lui tocmai cu texte biblice. Aşa consideră că te poate înşela mai uşor. E vremea testării credinţei tale nu prin persecuţie, ci prin învăţături rătăcitoare. Diavolul vrea doborârea ta. Cercetează-te: eşti tu printre cei aleşi, găsiţi credincioşi adevărului sau eşti printre cei înşelaţi. Azi înşelăciunea face ravagii. Fii cu mare grijă şi alipeşte-te mai mult de Domnul şi de Cuvântul Său sfânt.

Iată câteva curente de învăţături ale dracilor:

1. TĂGĂDUIREA CAMUFLATĂ A INSPIRAŢIEI DIVINE A BIBLIEI. Aceasta nu e o sectă sau grupare religioasă, ci un curent de învăţătură, care promite să dea lumină asupra Cuvântului Sfânt, dar în realitate întunecă. E o învăţătură drăcească ce caută să submineze credinţa, să aducă apostazia în mintea oamenilor de vârf. Ea se propagă tocmai în seminarii teologice şi se impune prin aşa numite „noi descoperiri”, ce sunt foarte sofisticate. De fapt, nu e decât că acelaşi drăcuşor, care a inspirat „Înalta critică germană” în secolul al XVIII-lea, acum o readuce din nou pe tapet, doar puţin diferit. Atunci pe bază de istorie căutau să tăgăduiască adevărul Bibliei. Fiindcă istoria nu îl avea pe Sargon în lista împăraţilor Asiriei, pe Belşaţar împărat al Babilonului, etc., ei căutau să doboare Biblia spunând că ea conţine nume şi fapte mitologice. Dar hârleţul şi lopata le-a înfundat gura, căci de sub dărâmăturile Ninivei şi Babilonului, Dumnezeu a făcut pe arheologi să scoată la lumină nenumărate dovezi, care i-au făcut pe ei şi ştiinţa lor de minciună şi au arătat că Biblia este adevărată. Aceeaşi învăţătură drăcească, îmbrăcată în alte haine, încearcă acum să amăgească pe mulţi care cred Biblia.

Revista „The Christian World Report” pe Ian.-Feb.1993, la pag.21 anunţa că a apărut un nou dicţionar biblic numit „The New Anchor Bible Dictionary”, care se intitulează non-denominational, deci nu exprimă vederile unei religii, dar care respinge părerea conservativă fundamentală că Biblia e în totul inspirată şi adevărată; nu afirmă că Hristos este Domnul, ci spune că El printr-o seamă de cazuri nu poate fi demonstrat că e Mesia. Prin analize a rădăcinii unor cuvinte în ebraică, greacă şi latină te trânteşte în labirintul întunecat al necredinţei.

Am citit două cărţi care tot aşa pe baza cuvântului grec „aionios” = eon, căutau să arate că osânda nu e veşnică, ci doar de un veac. Dar luând sensul acesta înseamnă că nici viaţa veşnică nu e eternă, ci doar de un veac. Cuvântul este folosit şi în legătură cu Dumnezeu, atunci e Dumnezeu doar de un veac, nu e veşnic? Ce înşelăciune e să pretinzi că dai lumină şi ea e întuneric! William Barclay în lucrarea sa „Analiza semantică a unor termeni”, tradusă în limba română de Societatea Misionară Română, Wheaton, 1992, la pag.254 spune: „Platon a fost acela care a luat cuvântul acesta „aionios” – este posibil că el l-a inventat – şi i-a dat sensul acesta misterios, deosebit. Pe scurt, pentru Platon „aionios” este cuvântul care descrie eternitatea, în contrast cu timpul. Platon îl foloseşte, după cum s-a afirmat, pentru a defini ceea ce nu are nici început, nici sfârşit şi care nu este supus nici schimbării, nici decăderii, ceea ce este mai presus de timp şi despre care timpul ne dă o imagine în mişcare”.

Platon foloseşte acest cuvânt în a doua carte a Republicii, vorbind despre răsplata oamenilor drepţi; în Legi afirmă că eternitatea aparţine zeilor; iar în Timeu unde vorbeşte despre Creatorul şi Universul Său, el arată că în eternitate nu există starea de bătrân sau tânăr, nu există nici un trecut, prezent sau viitor.

Acum, dacă pentru viaţa veşnică e folosit acelaşi cuvânt care arată eternitatea lui Dumnezeu, eu sunt mulţumit cu o aşa viaţă, chiar dacă unii spun că ea e doar de un veac. Opintelile lor nu mă clintesc de pe cale. În realitate sunt germeni de necredinţă.

O altă revistă a adus ştirea că un critic a pus Evanghelia lui Ioan în computer să o analizeze şi computerul i-a spus că nu toate cuvintele sunt ale lui Ioan. Şi când cineva citeşte de o aşa analiză ştiinţifică de ultimă modă, vai, cum să n-o creadă! Astfel, în mintea lui începe să nu mai creadă că Evanghelia e în întregime scrisă de Ioan. Dar eu ştiam fără computer că nu toate cuvintele de acolo sunt ale lui Ioan. În acea Evanghelie avem cuvinte ale lui Ioan Botezătorul, ale lui Nicodim, ale femeii samaritene, ale orbului din naştere vindecat, cuvinte ale Domnului Isus, ale marelui preot, ale aprozilor, ale lui Pilat, ale lui Toma, ale lui Petru. Era rău dacă computerul spunea că toate cuvintele sunt ale lui Ioan. Azi e atâta străduinţă să strecoare necredinţa în sufletele oamenilor cu privire la Biblie. Oare te-ai rugat tu azi dimineaţă să te învrednicească Domnul să-ţi păzeşti credinţa?

Revista „The Biblical Archaeology” arăta într-un număr că s-au făcut cercetări în pustia Sinai şi nu s-a găsit nici o urmă că Israel a fost pe Ia Muntele Sinai. Probabil că după 3500 de ani, se aşteptau să găsească vreun buletin de identitate al lui Moise sau Aaron. Din moment ce ei erau cu corturile, doar în trecere pe acolo, oare doreau să găsească vreun ţăruş de cort pe care să scrie „Israel a trecut pe aici”? Azi necredinţa caută să pătrundă în mintea credincioşilor pe cale de ştiinţă, ca să-i răstoarne. Bătălia vrăjmaşului se dă pentru minte. De aceea, cei mai greu atacaţi sunt cei cu multă pregătire, nu fratele Ion de la Filipeştii de Pădure, căci el ştie doar una, ca orbul din naştere vindecat; că a fost păcătos şi azi e mântuit, şi atât îl este de ajuns, slavă Domnului. El e ca scoica lipită de stâncă dintr-o predică a lui Spurgeon; ea nu ştie cine a făcut stânca, nu ştie când a fost făcută, nu ştie compoziţia ei, ci ştie doar că ea rezistă valurilor şi s-a agăţat de ea încât n-o poţi dezlipi de stâncă. O, de am face şi noi aşa cu Cuvântul sfânt! Fraţii mei, nimic să nu vă dezlipească de Domnul!

O mare parte a profesorilor de seminarii nu cred şi nu trăiesc tot ce e scris în Biblie. De aceea şi cei ce studiază e bine să fie cu mare băgare de seamă. Liberalismul şi modernismul a contaminat mintea multor profesori. Dr. Oswald Smith, când l-a trimis pe fiul său Paul la Seminar, după Crăciun, a primit o scrisoare în care printre altele îl spunea: „Ca o chestiune, aici ne-am văzut că alunecăm în modernism şi socialism, fără să ne dăm seama. Când am sosit aici se părea că toţi cred lucrurile fundamentale ca noi: în inspiraţia Scripturilor, în salvarea prin credinţă, în naşterea din Fecioară, în înviere şi chiar în a doua venire a lui Hristos. Dar după Crăciun, când am început să discutăm lucrurile, am descoperit că fără să ne dăm seama, noi am ajuns să avem vederi moderniste. Toate învăţăturile fundamentale ne-au fost dezrădăcinate şi nu ne-a mai rămas nimic în ce să credem… În fine, m-am decis că dacă modernismul e în tot ce mi-a rămas să cred, am să trântesc toate şi să nu mai cred în nimic. Timp de vreo zece zile nu am mai citit nici Biblia, nici nu m-am rugat…” El descrie cum a fost şocat în credinţa lui de spusele profesorilor săi, şi cum datorită rugăciunilor tatălui său, s-a echilibrat în credinţă şi în legătura sa cu Dumnezeu. Azi e o bătălie aprigă în câmpul acesta al învăţăturii şi mulţi ajung amăgiţi cu necredinţă în Cuvântul sfânt.

2. Altă învăţătură amăgitoare mult plăcută firii pământeşti e că MÂNTUIREA NU SE POATE PIERDE. Odată ce eşti mântuit – spun unii – poţi să faci orice, tu nu-ţi poţi pierde mântuirea, căci nu este cădere din har. Dar Biblia nu spune aşa ceva (Galateni 5:4; 1 Timotei 1:19,20; Evrei 6:1-4). Învăţătura aceasta e o supra-accentuare a unor versete biblice în dauna altora. Baza principală a acestei învăţături e Ioan 10:28: „Eu le dau viaţă veşnică, în veac nu, vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”. Dar în Ioan 15:2, tot Domnul Isus spune: „Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă, El – Tatăl, vierul – o taie”. E contrazicere între aceste versete? O, nu, ci amândouă sunt adevărate. Noi trebuie să luăm Biblia ca un întreg, nu să accentuăm unele texte, fără să ţinem seama de celelalte. Noi avem viaţa veşnică în Hristos Domnul (1 Ioan 5:11,12), nicidecum aparte de El. El fiind înăuntrul nostru, vrăjmaşii ne pot lua viaţa aceasta, dar nu viaţa veşnică. Ei nu ne pot răpi din mâna Lui. Martirilor li s-a răpit viaţa aceasta trecătoare, dar nu cea veşnică, căci nu i-au putut despărţi de Mântuitorul lor. Asigurarea Lui e că El e în stare să ne păzească. Al doilea text arată starea noastră: lipsa de roadă şi consecinţele ei. Mlădiţă e în viţă, dar fără roadă, atunci Tatăl însuşi o taie. Cauza nerodirii e în neglijenţa care a lăsat să crească spinii şi ei au înăbuşit sămânţa (Luca 8:14).

Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni cu forţa şi nu duce cu forţa pe nimeni în cer. Noi avem încă voinţa noastră liberă. După cum avem dreptul să o acceptăm, tot aşa trebuie „să o ducem până la capăt” (Filipeni 2:12). La fel în Ioan 15:6, se arată că noi, ca mlădiţe, avem încă voinţa liberă şi putem să nu rămânem în viţă. De aceea în Ioan 15:1-11, Domnul Isus foloseşte de 13 ori verbul „a rămâne”. Deci rămânerea e acţiunea noastră. Noi suntem îndemnaţi să rămânem în El. Toate înştiinţările şi toate îndemnurile apelează la voinţa noastră. În timp ce nimeni din afară nu ne poate smulge din mâna Lui, noi ne putem smulge, inima noastră rea şi necredincioasă ne poate despărţi de Dumnezeul cel viu (Evrei 3:12). Biserica din Laodiceea, prin felul ei de trai, L-a scos afară pe Hristos Domnul. El, viaţa veşnică, era afară. Învăţătura aceasta e foarte amăgitoare şi înşeală pe credincioşi. Liberalismului îi place o aşa învăţătură. Şi unii, ca să-şi acopere păcatele şi căderile lor, răspândesc această învăţătură. Biblia ne învaţă să ne dăm „toate silinţele”, să fim „credincioşi până la moarte”. Rămâneţi lângă adevărul întreg al Cuvântului sfânt.

O analiză mai amănunţită a acestei învăţături şi a perseverării în har, cum ne învaţă Biblia, am făcut-o în cartea „Harul lui Dumnezeu”.

3. O altă învăţătură rătăcitoare este a MARTORILOR LUI IEHOVA. Ei se prezintă cu Biblia în mână şi merg din casă în casă, dar ei nu cred ce spune Biblia. Ei nu cred că Domnul Isus e de o fiinţă cu Tatăl, deci nu cred că e adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, ci afirmă că a fost adoptat ca Fiu la botez. Ei de fapt nu spun lucrul acesta decât după ce au prins bine pe cineva în plasa lor. La suprafaţă nu pare mare lucru, dar în fond e o tăgăduire a Dumnezeirii Domnului Isus şi atunci Jertfa lui răscumpărătoare nu mai are valoare. Aici e partea gravă a învăţăturii lor. Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, e singurul Mântuitor. Biblia spune clar lucrul acesta: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12). Apostolul Pavel a scris: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7). La fel afirmă şi apostolul Ioan: „Şi noi am văzut şi mărturisim ca Tatăl a trimis pe Fiul Său, ca să fie Mântuitorul lumii” (Ioan 4:14). Când accepţi învăţăturile lor şi tăgăduieşti că El e de o fiinţă cu Tatăl, aşa cum el a zis: „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30), ci doar un simplu om, înfiat de Dumnezeu la botez, atunci nu-ţi mai rămâne nici o posibilitate de mântuire, nici o posibilitate a schimbării vieţii, a naşterii din nou prin Duhul Sfânt şi nici o speranţă de viitor.

Ei nu cred că Domnul Isus a înviat cu trupul, ci spun că a înviat doar în spirit. Ei afirmă: „Omul Isus Hristos a murit şi rămâne mort ca om”. Ei nu cred în a doua Sa venire glorioasă, ci spun că a venit în secret în anul 1914. Ei nu cred în Sfânta Treime, ci spun că e o învăţătură diavolească. Nu cred în răspunderea personală pentru păcat, nici în condamnarea veşnică dată de Dumnezeu în ziua Judecăţii, ei nu cred în pedeapsa veşnică, în iad. Ei nu cred în nemurirea sufletului. Deci, cu Biblia în mână, caută să te abată de la adevăr. Face aceasta Duhul Sfânt? Nu, ci duhul diavolului. Apostolul Ioan a scris: „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-l cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este de la Anticrist” (1 Ioan 4:1-3), Deci, învăţătura lor este o învăţătură a dracilor, o învăţătură amăgitoare. Fiţi cu mare grijă.

Ei afirmă că ei sunt cei 144.000 din Apocalipsa (Apocalipsa 7:4-8), deşi textul acolo face precizarea că aceia sunt „din toate seminţiile lui Israel”. Dacă întrebi de care seminţie a lui Israel aparţin, nu pot să-ţi arate spiţa genealogică. Ei merg din casă în casă şi vor să facă prozeliţi, nu oameni mântuiţi prin sângele Mielului lui Dumnezeu. Nu acceptă să te rogi cu ei. Nu sunt gata să discute decât textele pe care ei le-au învăţat şi ştiu să le sucească. Pun accent pe împărăţia de o mie de ani pe pământ, de aceea li se zice milenişti. Toată lucrarea lor este să te abată de la adevărul biblic la părerile lor, să te lege de ei, nu de Hristos Domnul. Nu Duhul Sfânt face aceasta, ci alt duh, contrar lui Hristos Domnul. Se cere mult discernământ spiritual, ca să nu fim amăgiţi.

4. Alt curent de învăţătură amăgitoare e MORMONISMUL. Ei spre înşelare vin cu Biblia, dar ei au o altă evanghelie, a lui Joseph Smith, întemeietorul şi profetul sectei mormonilor, care învăţa poligamia şi a practicat-o din plin. Unii istorici spun că el a avut 24 soţii, alţii spun că a avut până la 84 soţii. Învăţătura lor e că toţi mormonii până la urmă vor fi Dumnezei, că în veşnicie se vor căsătorii şi vor avea câte soţii doresc. Şi ei, deşi au învăţături contrare Evangheliei, sunt foarte harnici în câştigarea de aderenţi chiar dintre credincioşi. În spate este un duh de rătăcire de la învăţătura curată şi clară a Sfintelor Scripturi.

Dave Hunt, scriitor de seamă, bun prieten al românilor, a predicat de mai multe ori în biserica noastră. În cartea sa: „The Cult Explosion”, Irvine, Ca. 1980, la pag. 143, dă cazul lui Joanna Melville, care a fost convertită la mormoni de doi misionari zeloşi ce umblau din casă în casă. La biserica mormonă se spune că spre a-ţi da seama că eşti pe calea bună, că evanghelia lui Smith e adevărată, trebuie să capeţi un semn: începe să-ţi ardă pieptul. Dar Joanna n-a primit semnul acesta. Ea s-a rugat, era sinceră, dar au trecut vreo trei luni şi ea n-a primit semnul acesta. Într-o sâmbătă după masă, îngrijorată de lipsa acestui semn, singură acasă, stătea şi se uita pe geam. Deodată atenţia i-a fost atrasă de o pată luminoasă ce a zărit-o la distanţă, dar care, pe măsură ce se apropia de ea, a devenit tot mai mare, a pătruns înăuntru şi s-a materializat în figura străbunicii ei, la care ea a ţinut foarte mult şi care era moartă de vreo cinci ani. Ea a apărut întocmai cum era şi cu vocea pe care o cunoştea aşa de bine. Aceasta i-a spus să nu mai aştepte semnul, ci să creadă că Joseph Smith e profetul lui Dumnezeu şi să nu părăsească biserica mormonă, căci aceasta e biserica adevărată. Joanna nu şi-a dat seama că a ajuns în necromanţie, fără să vrea, făcuse legătură cu spiritele. De fapt, la mormoni e ceva obişnuit să intri în legătură cu spiritele celor plecaţi. Ea s-a bucurat că însăşi bunica ei, care pe pământ nu a fost mormonă, a venit să o întărească. Nu îşi dădea seama că un spirit a căutat să pună stăpânire pe ea îţi felul acesta. Cu vremea ea a ajuns să-şi dea seama de marea deosebire ce o spune Joseph Smith despre revelaţiile sale şi felul lui de trai în desfrâu nepotolit; a citit despre învăţătura lor de îndumnezeire, despre recăsătorii în lumea de dincolo, şi toate au stârnit nedumeriri. Între timp, soţul a ajuns de s-a predat Domnului şi mergea la o altă biserică. El i-a spus că nu se va face niciodată mormon. Necăjită, ea s-a dus la episcopul lor să-l întrebe ce-i de făcut. Acesta a sfătuit-o să divorţeze şi să se recăsătorească cu un mormon. Sfatul lui a pus-o şi mai mult pe gânduri. Ea îşi iubea soţul şi Biblia îi spunea să nu divorţeze. Apoi a aflat de alte şi alte învăţături ale lor contrare Bibliei. Acum voia să părăsească mormonismul, dar o forţă o ţinea. A început să aibă nopţi de coşmar. Auzea voci nu numai noaptea, ci şi ziua, care îi spuneau să nu părăsească biserica mormonă. După săptămâni de zbucium, a hotărât să se sinucidă, ca să scape, dar Dumnezeu a fost bun cu ea şi a trimis la ea pe un credincios. Acesta a ajutat-o să se predea Domnului şi astfel a scăpat de sub opresiunea spiritului care pusese stăpânire pe ea.

La ea amăgirea a venit cum nu s-a aşteptat. Ce mare trebuie să fie vegherea noastră în aceste vremuri!! Apostolul Pavel spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). De obicei noi trecem în mod fugar peste acest verset, dar apostolul ne înştiinţează că în lumea spiritelor sunt grade ierarhice: căpetenii, domnii, stăpânitori şi duhuri ale împărăţiei întunericului. Există inteligenţe super-umane, care în starea aceasta de mare încleştare în lupta spirituală, odată te prăbuşeşte, dacă tu nu eşti înarmat. La luptă dreaptă poate am fi gata să murim pentru Domnul, dar la amăgiri oare putem să rămânem în picioare?

Sesizez şi insist să veghem cu privire la aceste amăgiri, căci ne privesc pe toţi şi mi se pare că noi suntem prea nepăsători. Ne considerăm deştepţi, tari şi ne bizuim că Dumnezeu trebuie să ne păzească. Dar bizuirea nu e izvorâtă dintr-o încredere totală în Domnul şi o trăire în strânsă părtăşie cu El, ci e doar o camuflare a nepăsării noastre. Aici e pericolul! Apostolul spune că noi trebuie „să ne întărim în Domnul şi în puterea tăriei Lui”. Ce am făcut eu ieri, ce am făcut azi ca să mă întăresc? Am eu toată armura lui Dumnezeu? Iar apostolul Ioan spune: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1). Fiţi cu mare grijă la curentele de învăţături diavoleşti, care îmbracă haină de lumină. Au fost alţii cu mult mai multe cunoştinţe ca voi, dar lipsiţi fiind de lumina de sus, au fost amăgiţi. Rămâneţi lângă Cuvântul Domnului. Nu vă vindeţi sufletul nici pentru bani, nici pentru poziţii. Nu vreau să speri pe nimeni, ci doresc să fim treji şi tari în Domnul, cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm.

5. Altă învăţătură amăgitoare este MEDITAŢIA TRANSCEDENTALĂ. Meditaţia asupra Cuvântului sfânt, asupra lucrărilor lui Dumnezeu e o metodă de maturizare în viaţa creştină. Ea e necesară. Psalmistul spunea: „Robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale… voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate” (Psalmul 119:23,27). A medita înseamnă a cugeta la ceva. Cugetarea la Dumnezeu, ce bun e El, ne face să izbucnim în mulţumire şi în cântări de laudă. Contemplarea lucrărilor Sale minunate ne umplu de uimire, de adoraţie, de închinăciune. Noi trăim într-un veac al vitezei şi nu prea avem timp de meditaţie, asta e ceva rău. Dar meditaţia transcedentală e de inspiraţie diavolească. Ea a ajuns foarte răspândită astăzi chiar şi în România. Ea e o falsificare a meditaţiei. Numirea sună frumos, dar cu atât e mai înşelătoare. Poate chiar şi unii credincioşi au fost prinşi în cursa aceasta. În timp ce meditaţia creştină are ca obiect de gândire pe Dumnezeu, orânduirile Sale, lucrările minunate, meditaţia transcedentală e detaşarea de la orice obiect, plutirea fără ţintă pe aripile gândului, reducerea la tăcere deplină a minţii. Scopul de reclamă spre a amăgi pe cât mai mulţi e că această meditaţie aduce liniştire minţii, destindere omului vremii noastre atât de stresat.

„E ceva păcătos în aceasta?” – pot întreba unii. Nu destinderea, relaxarea nu e păcătoasă, e binevenită, dar predispoziţia ce se creează, prin aceasta e periculoasă. Experienţa a mii de cazuri e grăitoare. Între meditaţia transcedentală şi spiritism e doar un pas. Transcedental înseamnă ceva ce e deasupra simţurilor noastre. Aceasta e învăţătură orientală prin care oamenii au ajuns la spiritism, au făcut contact cu duhurile răutăţii din văzduh. În mintea mea, să zic în icoană de vorbire, am un pian şi dacă eu renunţ să cânt la el, vine un altul, se aşează şi cântă sau, cum a spus Domnul Isus, că spiritul găseşte casa goală, vine şi aduce cu el alte şapte spirite.

E bine ca cei credincioşi, copiii Domnului, să se desprindă de la cele trecătoare, să stea muţi înaintea Domnului şi să cugete adânc la ce a făcut Domnul pentru ei, la ce este Domnul pentru ei şi la ce fel de oameni ar trebui să fie ei. O aşa meditaţie vă relaxează, vă umple de bucurie, de adoraţie, de încredere în Dumnezeul nostru mare, precum şi de corectare continuă, de creştere în har. Dar nu vă jucaţi cu focul, cu lumea duhurilor, care sunt gata să năvălească mai rău ca barbarii de altădată. Împletiţi în totul meditaţia cu rugăciunea şi trăirea.

6. O altă învăţătură rătăcitoare este UMANISMUL zilelor noastre, care a captivat deja mintea multora. Trebuie să facem deosebire între „umanism” şi „umanitarism”. Umanismul e religia celor ce zeifică omul. Creştinismul e centrat în jurul lui Dumnezeu, umanismul e centrat în jurul omului. Pe el îl consideră capabil să rezolve toate lucrurile, fără Dumnezeu şi fără minuni. Ei zic că omul îşi este atotsuficient lui însuşi şi prin forţele sale e în stare să găsească soluţii la problemele sociale, economice, politice şi financiare. El poate eradica boli, poate alina suferinţa, poate face sateliţi, poate zbura în spaţiu, poate crea bunăstarea, raiul pe pământ. El e stăpânul lumii, deci el e dumnezeu. Vai, însă, ce mare diferenţă este între afirmaţie şi realitate. Omul a adus iadul pe pământ, iadul înainte de iad.

În general, umanismul este religia intelectualilor care doresc o libertate academică, o independenţă faţă de Dumnezeu, nu vor să-I fie supuşi Lui Dumnezeu. E aroganţa luciferică ce se trâmbiţează în sistemul de educaţie şi se îmbibă în mintea studenţilor până ce va culmina în arătarea lui Anticrist, care pe faţă se va proclama Dumnezeu. Deci umanismul pavează calea pentru ridicarea Fiarei pe tron. Această învăţătură drăcească s-a întins pe toată faţa pământului, atât în ţările capitaliste, cât şi în ţările socialiste sau comuniste.

În revista „The Humanist” pe Sept.- Oct.1992, la pag. 18, sub titlul „The Great Satan of Humanism”, umanistul Albert J. Menendez dă vederile altora despre umanism. Astfel David A. Fisher în „Istoria lumii pentru şcolile creştine”, descrie umanismul ca „o supra-accentuare a vredniciei şi abilităţii umane, ce duce pe om să se glorifice pe sine în locul lui Dumnezeu… În timp ce formele lui istorice pot varia, umanismul conduce poporul în mod inevitabil la depărtarea de Dumnezeu şi de preocupările spirituale.. El promovează ideea falsă că omul e bun şi că e superior lui Dumnezeu. Umanismul secular al veacului al XX-lea leapădă cu totul credinţa în Dumnezeu şi se închină omului ca dumnezeu. Oricum mândria umanismului nu va scăpa nepedepsită”.

Glen Chambers şi Gene Fisher în manualul „Istoria Statelor Unite” pentru şcolile creştine, definesc umanismul ca o „religie de tip uman, care înlocuieşte pe Divinul Creator cu evoluţia, cerul cu speranţa unei utopii realizată de om, pe Hristos cu lideri umani, păcatul cu devieri sociale, doctrinele biblice cu cunoştinţa omenească şi Evanghelia cu reforme sociale”.

Michael R. Lowman în „Istoria Statelor Unite şi perspectiva creştină” spune: „Secularizarea şcolilor publice în timpul decadei precedente a contribuit la revoluţia culturală din decada 60. Şcolile publice au învăţat filozofia umanistă cu permisivitatea ei şi cu teoria evoluţiei, reducând astfel omul la nivelul animalelor, fără să-i dea nici un scop în viaţă”.

Acestea nu sunt părerile mele, ci ale unor oameni competenţi, care au studiat umanismul în învăţăturile lui, precum şi în consecinţele acestei învăţături. Legea umaniştilor este Manifestul II, redactat în anul 1973. În articolul VI se decretează: „Dreptul de control al naşterilor, avortul şi divorţul să fie recunoscute, iar manifestările sexuale să nu fie interzise. O societate civilizată trebuie să fie tolerantă” (V. Kloes, Vestea bună” L.A. Dec. 1989, pag. 24). Şi după 20 de ani de la acest al II-lea Manifest, Statele Unite au milioane de avorturi, 1.170.000 divorţuri anual şi sute de mii sau milioane de bolnavi de AIDS (SIDA). Învăţătura semănată ieri în şcoli, azi aduce roadă, groaznică roadă: prăbuşirea familiei, alcoolism, desfrâu, violuri, avorturi, divorţuri, crime, sinucideri. Biblia spune: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit” (Romani 1:22). Umanismul e o învăţătură a dracilor. Încă în Eden, Satan a îndemnat pe Eva să asculte de el, să mănânce din pomul oprit şi „veţi fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5). Dar el e tatăl minciunii, ascultându-l, a urmat nenorocirea, rezultatul dezastruos pentru timp şi eternitate. Cu cât vedem învăţătura aceasta răspândită, cu atât trebuie să ne dăm seama mai bine că Biblia este adevărată, că proorociile ei se împlinesc sub ochii noştri şi că e bine să ascultăm de învăţătura lui Dumnezeu, nu de învăţăturile dracilor

Învăţăturile dracilor aduc Era Nouă (New Age), atât de mult trâmbiţată astăzi, când omul va ajunge pe cea mai înaltă culme a amăgirii. Credincioşii e bine să fie cu mare grijă să nu fie amăgiţi şi ei. Domnul Isus a zis: „Vegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită” (Marcu 14:38).

9. Amăgirea cu Anticrist

„Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei… şi amăgea pe locuitorii pământului” (Apocalipsa 13:3,4,14)

Aici e o mare proorocie. E mult mai mare decât toate previziunile lui Nostradamus sau ale lui Edgar Cayce, mare spiritist american. Şi ale acestora sunt crezute şi popularizate mereu, iar Biblia e desconsiderată. Amăgirea cu Anticrist e culmea şi cea din urmă amăgire. Şi ea e foarte, foarte aproape.

Mereu se vorbeşte despre globalism, să fie un singur guvern, o singură monedă, o singură religie. În Europa e vorba că deja sunt imprimate noile bancnote. La Bruxeless este deja de câţiva ani giganticul computer poreclit „The Beast” (Fiara), care să fie folosit pentru guvernarea lumii, cu informaţii despre fiecare locuitor al pământului, ca fiecare să poată fi controlat. Henry Spaak fostul secretar general al organizaţiei NATO a zis: „Daţi-ne un om care să poată ţine supuşi pe toţi, şi fie el Dumnezeu, fie diavol, noi îl primim”. Azi suntem purtaţi în mod rapid spre aşa vremuri.

În legătură cu Anticrist sunt o seamă de întrebări: Cine va fi? Din ce popor se va ridica? Cum va fi posibil să supună şi să conducă o lume întreagă? Biserica, mântuiţii Domnului, vor fi pe pământ în timpul domniei lui Anticrist? Se poate ca Dumnezeu să-Şi lase pe prea iubiţii Lui copii în mâinile fiarei? Ce spun unii oameni? Ce spune Biblia?

Ce spune profeţia despre prima fiară?

În Apocalipsa 13 avem descrierea făcută de apostolul Ioan: „Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coame şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură, ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice popor, peste orice limba şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat. Cine are urechi, să audă!!” (Apocalipsa 13:1-9).

Ce spune despre fiara a doua?

„Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea: cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un nume de om. Şi numărul ei este şase sute şase zeci şi şase” (Apocalipsa 13:11-18).

Codul de lămurire a termenilor figurativi

Apostolul Ioan se află exilat din pricina credinţei în insula Patmos. Acolo Dumnezeu i-a dat descoperiri cu privire la viitor. Ca să le poată trimite afară din lagărul lor, el le-a pus într-un limbaj figurativ. Balaurul e Satan (Apocalipsa 12:9); întâia fiară e Anticrist, cele şapte capete sunt munţi pe care şade femeia, marea sunt naţiuni, gloate, noroade, limbi; sunt şi şapte împăraţi, cele zece coarne sunt zece împăraţi (Apocalipsa 17:9,10,12); a doua fiară e proorocul mincinos, marea simbolizează mulţimea învolburată a locuitorilor de pe pământ, pământul din care iese a doua fiară e teren stabil, înseamnă creştinismul. Fiara dintâi are rol politic de amăgire. Fiara a doua are rol religios, să facă semne şi minuni spre a amăgi pe cei ce nu i-a putut amăgi prima fiară.

Marea enigmă: cine e fiara?

Cine va fi fiara întâi? Nu ştiu. Şi nu e ţinta acestui studiu să stabilesc cine e fiara, ci vreau să previn pe orice credincios, indiferent de religie, să nu se închine fiarei. S-ar putea să fie unul din Piaţa Comună Europeană, probabil un politician din Roma sau de pe teritoriul Italiei. El va face un legământ cu Israel şi la urmă ajunge să se aşeze în Templu, spre a i se închina. Mulţi au făcut calcule în ce priveşte numărul numelui fiarei 666. Numărul s-a potrivit şi lui Nero, şi papei (Vicarius filli Dei), şi lui Stalin, şi lui Hitler. Spaţiul nu-mi îngăduie să redau socotelile lor. E adevărat că toţi au avut spirit anticristic în ei, dar n-a fost nici unul care să întrunească toate caracteristicile relatate în textul acesta.

Anticristul va avea ferocitate de fiară. Va fi frumos ca înfăţişare şi sprinten, iute, ca un leopard. Va avea forţă de urs şi gură puternică de leu, care înspăimântă pe toţi. Anticristul va fi un mare dictator al lumii, geniu al răului cu supra-inteligenţă. Probabil va înlătura graniţele dintre ţări, va înlătura patriotismul, va schimba sistemul de guvernământ, va schimba sistemul politic, va schimba sistemul monetar. Probabil peste noapte toate conturile de bancă vor fi îngheţate, toţi vor primi un semn sau cifru pe frunte sau pe mână, fără de care nu poţi să vinzi, nici să cumperi.

În general, toate ţările se aşteaptă la mai bine. În prima parte a domniei lui se pare că va reuşi, căci el se dă drept salvator al omenirii din stările de crize, care acum se intensifică tot mai mult. Datorită progresului ştiinţei şi tehnicii te-ai aştepta să fie bunăstare şi belşug, dar noi constatăm că vin zile tot mai grele. Sunt ţări în care între 6000 şi 10.000 mor zilnic de foame. Spectrul negru al războaielor locale, al secetei, pe alocuri al inundaţiilor, al cutremurelor de pământ, al milioanelor de refugiaţi, îngreuiază viaţa. Vin zile grele, aşa cum spune Biblia (2 Timotei 3:1-5). Iar beţiile, furturile, crimele, violurile, desfrâul şi boala SIDA (AIDS) pun vârf păcătoşeniei şi nenorocesc suflete scumpe. Societatea umană e bolnavă, suferă din cauza înmulţirii fărădelegii. Omul s-a depărtat de Dumnezeu şi acum Dumnezeu îl lasă pe mâna lui Satan. Acesta prin Anticrist le promite fericirea, raiul pe pământ. Dar în perioada domniei fiarei va fi marea strâmtorare, necazul cel mare „cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi” (Matei 24:21).

El nu se va numi fiara, nici Anticrist, dar credincioşii trebuie să aibă discernământ să-l cunoască ca atare. În prima parte a domniei va fi foarte aclamat de popoarele lumii. Prin iscusinţa şi dibăcia lui în a rezolva unele probleme şi prin felul său de a se impune tuturor va câştiga inima popoarelor, aşa cum a câştigat Lenin.

Martirizarea sfinţilor

Una din principalele sarcini trasate lui Anticrist de către Satan, care l-a investit cu putere şi stăpânire, este să facă război cu sfinţii (v.7), nu să-i stârpească, ci să-i biruiască, să-i determine să i se închine lui, nu lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu, el va rosti hule (v.5,6). Ţinta e să-i amăgească să se despartă de Hristos Domnul, să-i facă să creadă că el e Hristosul. Aşa cum leul cu răcnetul lui îngrozeşte toate animalele, aşa încearcă el cu gura lui de leu. Vor fi unii credincioşi care se vor înspăimânta şi diavolul le va şopti: „Tu poţi în inima ta să crezi mai departe ce vrei, dar ca să scapi cu viaţă, fă forma aceasta de închinare, nu e mare lucru”. Şi unii vor fi amăgiţi să caute să-şi scape viaţa. Ei uită ce a spus Domnul Isus: „Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:25). Vor fi însă mulţi sfinţi care nu cedează, nu i se închină. Atunci se va ridica a doua fiară, dintre oamenii religiei, o altă fiară ce pare blajină, cu două corniţe ca ale unui miel, dar care vorbeşte ca un balaur, deci cu mare autoritate, căci lucrează cu toată puterea fiarei dintâi. Cele două coarne pot simboliza unirea a două mari religii creştine. Slujba ei este să determine pe locuitorii pământului să se închine fiarei dintâi. E izbitor faptul că deşi e şeful religios, el va lucra cu puterea Satanei. Ca să amăgească pe credincioşi, el caută să imite pe Ilie să coboare foc din cer, spre a demonstra că el e slujitorul Dumnezeului cel viu, şi va face mari semne şi minuni. Cum unii sunt foarte dornici de semne şi minuni, vor cădea uşor în capcana lui. Biblia nu ne spune că în vremea din urmă Dumnezeu va face semne şi minuni, ci ne înştiinţează că le face fiara a doua, Proorocul mincinos, spre amăgirea unor credincioşi. Aici e o imitare a Trinităţii: Satan, Fiara şi Proorocul mincinos.

Fiara a doua porunceşte să se facă o icoană a fiarei dintâi, care va vorbi şi toţi trebuie să se închine. Cei ce nu se vor închina vor fi omorâţi. Apoi va impune tuturor să primească semnul fiarei pe frunte sau pe mâna dreaptă, tatuat probabil cu laser, sau implantat un microcip, sau altfel. Şi din nou ispita va şopti unora care au scăpat de primul val de martiraj, să primească semnul acesta că doar nu e mare lucru, că nimeni nu-l vede, că pot să meargă cu el chiar la biserică. Şi din nou unii vor cădea. Domnul Isus ne-a dat înştiinţarea, vorbind despre zilele din urmă: „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate naţiunile din pricina Numelui Meu. Atunci mulţi vor cădea” (Matei 24:9,10). Oare tu vei fi printre martiri sau printre cei amăgiţi care vor căuta să-şi scape viaţa?

Prigoana zilelor din urmă, sub Anticrist, va fi înfricoşătoare şi pustiitoare. Mulţi credincioşi vor fi greu încercaţi. Datorită ştiinţei şi tehnicii avansate, torturile vor fi mult mai cumplite decât în primele veacuri sau chiar decât fioroasele torturi ale Inchiziţiei. Unii vor fi obosiţi de torturi.

Un strigăt binecuvântat la timp

O, binecuvântat va fi atunci strigătul îngerului cu Evanghelia veşnică în văzduh (poate un post de radio clandestin) căci este scris: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui” (Evrei 1:7) – care va striga: „Temeţi-vă de Dumnezeu”, deci nu de fiară, „şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7). Aceasta va dezmeticii pe unii aleşi ai Domnului din panica în care au ajuns la răcnetul fiarei, şi îl va face să-şi dea seama că numai de Domnul trebuie să se teamă, că numai Lui trebuie să-I dea slavă, că numai Lui trebuie să I se închine. Doamne, ajută-ne la aceasta!

Mă gândesc însă cu strângere de inimă la acei credincioşi ce azi iubesc lumea şi nu sunt gata să renunţe la unele plăceri, cum vor putea atunci să renunţe la însăşi viaţa lor? Cum vor putea să îndure frigurile foamei cei ce azi nu sunt deprinşi cu postul, ci numai cu mese încărcate? Aurul în cuptor se dovedeşte aur. Atunci Dumnezeu îşi va scoate pe aleşii Săi în faţă, ca să demonstreze lumii dragostea lor faţă de El şi le va oferi onoarea de a deveni martiri, eroi ai credinţei.

Hristos Domnul nu ne-a chemat la o viaţă uşuratică, ci la slujire serioasă şi jertfă. Vechiul tablou dintr-un muzeu italian cu boul între plug şi altar, zugrăveşte reala viaţă creştină. Unii au tras brazde adânci cu Evanghelia până la marginile pământului, iar alţii au urcat cu bucurie pe altarul jertfei. Numai în catacombele Romei sunt vreo două milioane şi jumătate de oseminte ale martirilor din primele veacuri. Dar mulţi au fost înecaţi în Tibru, în mare, alţii au fost prefăcuţi în scrum, iar alte milioane au fost martirizaţi în alte oraşe ale imperiului roman. La numărul acestora se adaugă marea mulţime a urmaşilor lui Hristos Domnul, care au suferit groaznicele torturi ale Inchiziţiei catolice. Spiritul anticristic şi-a făcut mereu lucrarea. Numai ziua judecăţii va da în vileag câţi credincioşi au suferit şi au fost martirizaţi în ţările comuniste şi în ţările musulmane! Dar ce va fi când fiara va stăpâni lumea prin puterea Satanei? Oare vom suferi cu demnitate pentru Cel ce Şi-a dat viaţa Sa ca noi să avem iertarea păcatelor şi viaţa veşnică? Oare tinerii de astăzi vor dovedi acelaşi eroism care l-au dovedit tinerii de altădată care au fost gata să se prezinte chiar voluntar să fie martirizaţi?

O, Doamne, învredniceşte-ne să fim gata să suferim mai degrabă moartea decât să fim amăgiţi de fiară!

Mulţi din fraţii noştri de credinţă în Mântuitorul au suferit foarte greu. Dau aici doar câteva fragmente dintre broşurică a unuia care a vizitat camerele de tortură ale Inchiziţiei, săpate în munte la Nürnberg, Germania. După ce a trecut prin multe camere cu fel de fel de instrumente de tortură, el descrie: „Ne găsim într-o cameră cam de 4 X 4 metri. Aceasta era camera de interogare. De-a lungul unui perete se găseşte o platformă joasă. Aici stăteau inchizitorii, trei la număr: un preot, un cazuist şi un civil… Lanterna noastră ne arăta sălbaticile şi înspăimântătoarele mobile ale acestei camere. În mijlocul ei se află patul orizontal de tortură pe care victima era întinsă până când erau smulse oasele din toate încheieturile lor, întinderea înceta numai când au ajuns la treapta că ameninţa moartea.

„Rezemat de peretele camerei era patul perpendicular de tortură. Acolo era lanţul de fier, care se aduna pe un scripete şi care ridica victima spre bolta tavanului. Tot aici erau cele două mari greutăţi de piatră ce se legau de picioarele victimei. Când victima ajungea aproape sus, se dădea drumul lanţului spre a se desfăşura în jos, dar calculat să se oprească cu o violentă smucitură înainte ca picioarele să atingă pardoseala. Astfel, braţele, picioarele şi şira spinării erau smulse din locul lor şi dislocate, iar în cădere trecea pe lângă tăvăluge cu dinţi, care tăiau adânc, îl scrijileau spatele, lăsându-i trupul o dislocată şi sângerândă grămadă de carne.

La o parte era leagănul de tortură, peste tot cu noduri crude, asupra cărora suferindul, legat de mâini şi de picioare, era legănat cu violenţă de o maşină şi fiecare mişcare îl zdrobea de tot. Când era scos afară era tot vânătăi, umflat, sângerând, dar încă în viaţă. De jur împrejur erau gata la îndemână instrumente mărunte de tortură: şuruburi şi degetare pentru degete, gulere cu ţepuşe pentru gât, bocanci de fier pentru picioare, căluşe pentru gură, cârpe pentru acoperirea feţei spre a permite o înceată strecurare a apei, strop cu strop pe gâtlejul victimei suferind această formă de tortură.

Dacă credinciosul, ajutat de puterea de sus, nu-şi tăgăduia Mântuitorul nici în urma acestor înspăimântătoare suferinţe, era luat şi dus mai departe în inima muntelui într-o altă cameră cioplită în stâncă, camera ’Fecioarei Maria de fier’. În momentul când este atins un resort, idolul îşi deschide larg braţele, care se aseamănă cu uşile unui dulap şi mâinile sunt căptuşite şi pâine cu „poinarde”, un fel de cuţite lungi de 31 cm, cu trei tăişuri. Unele din aceste cuţite sunt aranjate în aşa fel ca să pătrundă în ochii acelora pe care idolul îi înfăşoară în îmbrăţişarea lui; altele pătrund în urechi, în creier, altele îl străpung pieptul, altele îi spinteca abdomenul.

După această îmbrăţişare a morţii, se deschidea o uşă dedesubt şi victima cădea într-un canal săpat anume, care îl ducea în Pegnitz, apoi în Rin şi în ocean”.

Am dat numai o parte din această descriere oribilă, ca să vă daţi seama ce au suferit alţii înaintea noastră şi că Domnul Şi-a lăsat pe preaiubiţii Săi copii să treacă prin ele. Acum, dacă papalitatea a recurs la aşa torturi, ce va face Anticristul când va dezlănţui războiul împotriva sfinţilor?

Va trece Biserica prin Necazul cel mare?

În privinţa aceasta părerile sunt împărţite, mai ales ale teologilor. Sunt trei păreri:

1. Unii sunt de părere că Biserica nu va trece prin necazul cel mare, ci Hristos Domnul va veni în secret şi va răpi biserica. Teoria răpirii secrete e destul de nouă. „Timp de 1800 de ani, Biserica nu a crezut aşa ceva” -scrie David MacPhearson, directorul Societăţii Biblice „Inima Americii”, în lucrarea sa: „De ce eu cred că Biserica va trece prin necazul cel mare?” Iată cum descrie el originea acestei teorii: „Edward Irving a fost un predicator în biserica scoţiană. Personalitatea sa magnetică a atras mari mulţimi la biserica sa din Londra. În 1830, Irving a fost exclus de prezbiteriu din Londra fiindcă într-o broşura pe care a scris-o, susţinea că natura umană a lui Hristos a fost păcătoasă. El a nesocotit hotărârea lor şi şi-a continuat slujba. În 1831, au început să aibă loc tulburări în timpul slujbei. Anul următor, el a fost mutat de la biserica sa şi doi ani mai târziu a murit.

El relatează că în 1830 Irving avea ca membră în biserică pe Margaret MacDonald, o fetiţă de 15 ani, care pretindea că a avut o revelaţie cu privire la răpirea Bisericii înainte de necazul cel mare. „De la această presupusă revelaţie – spune MacPhearson – provine această doctrină modernă; ea nu vine din Scriptură, ci din pretinderea falsă că e din Duhul Domnului. Irving a acceptat aceasta şi a predat-o ca învăţătură la un studiu biblic cu privire la profeţii, la care a luat parte şi Darby. Irving l-a influenţat şi pe C.H. Mackintosh şi pe C.I. Scofield, care a popularizat-o, trecând-o în explicaţiile din Scofield Bible… Înainte de 1830, nu se găseşte nici o urmă de evidenţă că Biserica ar fi crezut într-o dublă venire a Domnului sau în răpirea Bisericii înainte de Necazul cel mare”.

John T. Sharit, preşedintele Societăţii misionare creştine, om de 77 ani şi 54 ani ca profesor, în cartea sa: „Soon-Coming World-Shaking Events” (Evenimente ce încurând vor zgudui lumea), 1978, Phoenix, Az., carte tipărită în peste patru milioane şapte sute de mii exemplare, la pag 215,217, spune că Irving vorbea în limbi şi preţuia mesajele unor profeţi şi profetese, care dădeau mesaje în duh, dar mai târziu s-a constatat că acele persoane erau sub controlul demonilor. În acele împrejurări a apărut teoria răpirii înainte de Necazul cel mare, căreia C.H. Spurgeon, Dr. Tregelles şi George Müller s-au opus. Lui Darby i-a plăcut teoria aceasta şi a căutat să calculeze data răpirii, care după socotelile lui şi ale altora ar fi trebuit să fie în anul 1844 său 1847 (Darby, Etudes sur l’Epitre aux Hebreux, p. 146). Dar şi socotelile lui, ca şi a altora, au fost greşite.

John L. Bray, în lucrarea sa: „Originea învăţăturii despre răpirea Bisericii înainte de necazul cel mare”, spune că prima carte care a formulat învăţătura aceasta a fost „Venirea lui Mesia în glorie şi maiestate”, scrisă de Emanuel Lacunza, un preot iezuit catolic din Chile sub numele de Rabi Juan Josafat Ben-Ezra, evreu convertit la catolicism. Cartea lui a fost tipărită în Spania în 1812 şi apoi a fost tradusă în limba engleză de Edward Irving. şi tipărită în 1827 la Londra. Azi ea e dispărută. Bray a mers la Oxford şi a găsit în biblioteca universităţii această traducere a lui Irving.

Toţi cei ce cred în răpire înainte de Anticrist, cred în două veniri ale Domnului Isus şi în două învieri înainte de ultima înviere de la sfârşitul mileniului, ceea ce contrazice total Sfânta Scriptură (Biblia).

2. A doua părere e că cei credincioşi vor fi pe pământ la arătarea lui Anticrist, dar la jumătatea domniei lui vor fi răpiţi. Deci după trei ani jumătate, pentru Biserică, Domnul va veni şi îi va răpi.

3. A treia părere e că Biserica va fi pe pământ până la venirea în glorie a Domnului Isus, când orice ochi Îl va vedea. Atunci morţii vor învia, atunci biserica îi va ieşi în întâmpinare, atunci fiara va fi nimicită, atunci va fi sfârşitul acestui veac.

Dar ce spune Biblia?

1. La 2 Tesaloniceni 2:1-4 se precizează că cei credincioşi vor fi pe pământ sub Anticrist. Apostolul Pavel a scris: „Cât priveşte venirea Domnului Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El… nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”. Aici ni se spune că întâi va fi lepădarea de credinţă, se ridică Anticristul şi numai după aceea e venirea Domnului şi strângerea noastră laolaltă. Orice altă învăţătură apostolul o numeşte amăgire. Şi e dureros că fraţii amăgesc pe fraţi. Tot în acel capitol la v.8 scrie: „Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Deci, Anticristul a fost pe scaunul de domnie, şi-a făcut lucrarea, iar la venirea Domnului va fi nimicit.

2. Biblia nu vorbeşte de o venire secretă a Domnului Isus. Cineva poate obiecta că este scris că „va veni ca un hoţ noaptea”. Da, sunt două texte care folosesc cuvintele acestea: 1 Tesaloniceni 5:2 şi 2 Petru 3:10, dar acolo e vorba de „ziua Domnului” că vine ca un hoţ, şi în ambele texte referirea e la elementul surpriză sau cum spune: „o prăpădenie neaşteptată”(v.3), nu e nici o aluzie la furt. E o blasfemie să-L acuzi pe Domnul Isus de furt. În versetul 4 e mai clar: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ”. E bine ca cine citeşte să înţeleagă ce spune Biblia, nu să sucească adevărul.

3. Venirea Domnului va fi anunţată, nu secretă. Cuvântul „răpire” se află la 1 Tesaloniceni 4:15-17, dar aici se spune: „Cad însuşi Domnul cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî din cer”.

Textul arată clar că nu e secretă, ci lumea întreagă, şi vii, şi morţii vor şti că El vine. Atunci morţii vor învia cu alte trupuri, iar noi vom fi schimbaţi. Trupurile proslăvite nu vor mai fi ţinute de legea gravitaţiei, ci îl vom ieşi în întâmpinare. A întâmpina pe cineva la aeroport nu înseamnă că după ce ai întâlnit pe cel întâmpinat să te urce în avion, să te răpească. A întâmpina înseamnă a ieşi în calea cuiva care vine la tine.

4. Venirea Domnului va fi vizibilă. În Apocalipsa 1:7 este scris: „Iată că El vine pe nori şi orice ochi Îl va vedea; chiar şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui. Da, Amin!”

5. Venirea Lui va fi după domnia lui Anticrist şi El va pune capăt Necazului cel mare. El a zis: „Îndată după acele zile de necaz… vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă” Matei 24:29,30. Atunci va prăpădi pe Anticrist „cu arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:8)

6. Venirea Lui va fi la cea din urmă trâmbiţă. Atunci morţii vor învia, „cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28,29). Atunci „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţă răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31; 1 Corinteni 15:50-53).

7. Venirea Lui va fi în ziua de apoi. În Ioan 6:39,40,44,54, de patru ori Hristos Domnul afirmă că pe ai Săi îi va învia „în ziua de apoi”. La fel, Marta ştia că învierea e „în ziua de apoi” (Ioan 11:24). În Biblie ziua de apoi e ziua finală, e ziua Domnului când „cerurile vor trece cu trosnet… şi pământul cu tot ce este pe el va arde” (2 Petru 3:10). Atunci va fi judecata şi un cer nou şi un pământ nou (Apocalipsa 20:11-15; 21:1).

În legătură cu prima părere pomenită că biserica va fi răpită în secret, e bine să cugeţi. Eu nu mă răfuiesc cu nimeni şi nici nu vreau să învăţ pe teologi escatologia, ci aş vrea ca fraţii mei să nu fie amăgiţi. Chiar dacă ai părerea aceasta, trebuie să ştii că Domnul Isus nu vine după programarea făcută de oameni, ci după cea făcută de Tatăl şi înscrisă în Cuvântul sfânt. Dacă e scris că vine în ziua de apoi, El nu vine cu şapte ani sau cu trei ani şi jumătate mai degrabă. Iar dacă vine în ziua de apoi, înseamnă că vei trece prin Necazul cel mare, căci nu te poţi aştepta ca necazul cel mare să fie după ziua de apoi. De asemenea gândeşte-te:

1. Dacă răpirea ar fi înainte, pe pământ n-ar mai fi sfinţi.

2. Fiara nu ar avea cu cine face război (Apocalipsa 13:7).

3. Nu ar fi cine să cadă (Matei 24:10).

4. Nu ar fi cine să nu se închine fiarei (Apocalipsa 13:15)

5. Nu ar exista biruitori ai fiarei (Apocalipsa 15:2).

6. Nu ar mai fi martiri (Apocalipsa 6:11).

7. Nu ar fi cei ce sosesc din Necazul cel mare (Apocalipsa 7:9).

8. Nu ar fi cine să ridice capul sus la venirea glorioasă (Luca 21:28).

9. Ar însemna că Domnul ne-a dus în eroare (Matei 24.29)

10. Ar însemna că Pavel a scris greşit (2 Tesaloniceni 2:1-8)

Cercetează-ţi personal părerile în lumina Cuvântului sfânt. În Biblie nu sunt greşeli, ele sunt numai în mintea noastră. Şi mintea noastră de multe ori ne minte. Vine marea strâmtorare! Tu crezi că vei fi scăpat prin răpire, dar dacă Domnul nu vine să te răpească, ce vei face? Oare nu vei avea cea mai amară dezamăgire? E Hristos Domnul de vină? O, nu căci El ne-a spus clar lucrurile acestea. Eu cred Cuvântul sfânt aşa cum este scris, fără răstălmăciri omeneşti. Apostolul Petru spune că unii fac răstălmăciri „spre pierzarea lor” (2 Petru 3:16).

Biruinţa finală e în Hristos Domnul

Urmaşii lui Hristos Domnul din vremurile din urmă nu sunt scutiţi de prigoane şi suferinţe, cum n-au fost scutiţi cei de la început. Apostolul Pavel a pus întrebarea „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”.

Dar în acele condiţii critice, el nu deznădăjduieşte, ci strigă: „Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţă, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o aftă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:35-39).

Am simţit imboldul Duhului Sfânt să scriu acestea nu să sperii pe nimeni, ci să ne dăm seama de marile amăgiri din vremile din urmă şi să rămânem în picioare. Bătălia va fi cruntă, dar nu e motiv de groază. Credincioşii, pe tărâm spiritual, trebuie să lupte vitejeşte sub comanda Celui ce are toată puterea în cer şi pe pământ. Apostolul Pavel dintr-o aşa bătălie ne strigă: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Dreapta Domnului câştigă biruinţa. Prin El suntem mai mult decât biruitori! Odată un tânăr în Australia m-a întrebat: „Cum se poate ca cei biruiţi de Anticrist să fie numiţi biruitorii fiarei?” I-am răspuns că fiarei i se pare că i-a biruit omorându-i, dar pentru Dumnezeu, ei sunt biruitori ai fiarei căci au preferat să moară, dar nu au renunţat la credinţa lor, nu i s-au închinat. Despre aceştia se spune: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apocalipsa 12:11). Iar apostolul Ioan a scris: „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi l-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai tare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). În cer intră numai biruitorii: „Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri” (Apocalipsa 21:7).

Lăsaţi ca „nemărginita mărime a putere Sale” să se arate în neputinţele noastre. Sus capetele, răscumpăraţi ai Lui! Maranata! Domnul nostru vine! Aleluia!

A Lui şi numai a Lui să fie toată slava şi închinarea!

Încheiere

Eu mă bucur şi mulţumesc Domnului meu că m-a ajutat să scriu cartea aceasta şi aş vrea să-ţi fie de mult folos, ca să nu fii amăgit în nici un fel. Apostolul Petru a scris: „Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire” (1 Petru 4:1). Aceasta am căutat să fac în paginile ce le-ai citit, să-ţi înarmez gândirea împotriva oricărei amăgiri, să te ajut să te desparţi de orice neascultare, de orice păcat conştient şi să te determin să fii gata să suferi pentru Domnul şi Mântuitorul, care a suferit osânda noastră. Înarmează-ţi gândirea să-I rămâi credincios până la moarte. Decât să mori de cancer sau de SIDA e mult mai glorios să mori ca martir. Suferinţele acestea sunt de o clipă şi ne aşteaptă gloria eternă.

Preaiubitul meu, leagă-ţi fiinţa în totul cu funiile nevăzute ale dragostei de Domnul Isus, căci El e viaţa vieţii noastre. Îngenunchează chiar acum şi cere Domnului putere pentru o aşa trăire. Spune şi tu cuvintele:

„Chiar dac’ar fi să-’ndur din greu
Dureri, şi lanţuri, şi ruşine,
Ajută-mi, Dumnezeul meu,
Să nu pot să mă las de Tine!”

Doresc să ne întâlnim în cer, biruitori prin Acela care ne-a iubit şi a murit în locul nostru! Doamne, ajută-ne!

Un trio al paradoxurilor, (Galateni 2:20)- de Phil Johnson

Textul nostru din această săptămână cuprinde unul dintre primele versete pe care le-am memorat, ca proaspăt convertit. Este un text cu care sunteţi probabil familiarizaţi cu toţii. Galateni 2:20 „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” Este încă unul dintre versetele mele favorite. Mult adevăr conţine această simplă afirmaţie! Este un sumar extraordinar al întregii teologii a lui Pavel. De fapt, acest verset comprimă aproape toate aspectele mântuirii într-o afirmaţie concisă, minunată, care, intenţionat – cred eu – vizează caracterul personal al justificării, al credinţei şi al unităţii noastre desăvârşite cu Cristos. Toate acestea sunt înglobate într-o singură frază. Am spus adesea că mesajul central al învăţăturii lui Pavel despre mântuire este rezumat în acest adevăr al unităţii noastre spirituale cu Cristos. Pavel a văzut această unitate ca fiind inima, miezul soteriologiei sale. Am subliniat mai înainte acest lucru, anume că apostolul Pavel folosea un limbaj specific atunci când făcea referire la creştini: el spune în mod repetat că noi suntem „în Cristos”, spiritual şi mistic uniţi cu Cristos. În Efeseni 5 versetul 30: „pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui, os din oasele Lui.” Noi suntem în El. O unitate spirituală de aşa natură încât viaţa Lui devine viaţa noastră, moartea Lui devine moartea noastră, învierea Lui – învierea noastră, iar puterea Lui de înviere devine energia prin care trăim. Coloseni 3 versetul 3 spune: „Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.”

Şi de aceea, ori de câte ori vorbeşte despre credincioşi, Pavel îi descrie ca fiind cei aflaţi în Cristos. Daţi-mi voie să vă aduc ca dovadă câteva versete familiare în care este folosită această expresie. Romani 8 versetul 1: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus…” Romani 12 versetul 5: „tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Cristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.” Romani 16 constituie un capitol extraordinar, în care Pavel transmite salutul său câtorva sfinţi pe nume, oameni din biserica din Roma, pe care îi cunoştea bine. În mod repetat, foloseşte expresia „în Cristos” sau alte expresii de acest gen. Deschideţi la Romani 16. Vreau să vedeţi cât de adânc infiltrat era acest lucru în gândirea lui Pavel. Romani 16 versetul 3: „Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Cristos Isus.” Versetul 7: „Salutaţi pe Andronic şi pe Iunia, rudele mele şi închişi împreună cu mine, care sunt distinşi între apostoli şi care erau în Cristos mai înainte de mine.” (GBV) Versetul 8: ”Spuneţi sănătate lui Ampliat, preaiubitul meu în Domnul.” Versetul 9: „Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Cristos…” Versetul 10: „Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Cristos…” Sfârşitul versetului 11: „Salutaţi pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul.”(GBV) Versetul 12: „Salutaţi pe Trifena şi pe Trifosa care lucrează în Domnul. Salutaţi pe Persida cea iubită, care a lucrat mult în Domnul.”(GBV) Iată cuvintele pe care le foloseşte Pavel, din nou şi din nou, când face referire la credincioşi: noi suntem „în Cristos”, noi suntem „în Domnul”. El vorbeşte de unitatea spirituală. 2Corinteni 5 versetul 17: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă…”

Şi el vorbeşte despre această unitate pe care o avem cu Cristos, care ne dă posibilitatea să fim părtaşi la toate virtuţile lui Cristos şi beneficiari. Este un gând uimitor, nu-i aşa? Noi suntem atât de uniţi cu Cristos încât Îi împărtăşim virtuţile. Suntem părtaşi cu El la acele virtuţi. Noi beneficiem de ele. De toate. În 1Corinteni 1 versetul 30, Pavel spune: „Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” În 1Corinteni 15 versetul 18 el vorbeşte despre acei credincioşi care au plecat din această lume, oameni care au murit, folosind aceste cuvinte: „cei ce au adormit în Cristos.” Aşadar, chiar şi în moarte avem această unitate cu Cristos; prin urmare Pavel refuză să spună că ei au murit, el spune că au adormit în Cristos. Întrucât se află în Cristos, ei sunt părtaşi la viaţa lui Cristos.

Să ne întoarcem la Galateni capitolul 1 versetul 22. Observaţi că el vorbeşte despre bisericile din Iudea care se aflau „în Cristos”. Apoi, din nou. În Galateni 3 versetul 28 spune: „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunt una în Cristos Isus.” Aşadar, această unitate nu ne face doar părtaşi cu Cristos, una cu El, ne face una şi unul cu celălalt – mădulare ale aceluiaşi trup. În acelaşi fel, el se adresează bisericii din Efes cu aceste cuvinte: „cei ce sunt credincioşi în Cristos Isus.” El le spune următorul lucru şi anume că Dumnezeu „ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus.” (Efeseni 2:6) Pentru că Isus Cristos Se află la dreapta lui Dumnezeu în locurile cereşti iar noi suntem uniţi cu El din punct de vedere al poziţiei, înseamnă că şi noi am fost aşezaţi acolo. El spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune…” (Efeseni 2:10) El spune în Efeseni 1:6 că Dumnezeu „ne-a primit în Preaiubitul Său.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne acceptă în Cristos, Preaiubitul Său Fiu. El este Cel Preaiubit, Cristos. Şi noi suntem acceptaţi, primiţi de Dumnezeu în Preaiubitul, Preaiubitul Său Fiu.

Aş putea continua mult şi bine pe această idee. Dar în fiecare din epistolele sale nou-testamentale, Pavel foloseşte această expresie, „în Cristos”, atunci când se referă la cei credincioşi, în fiecare din epistolele sale. Expresia apare de 40-50 de ori în Noul Testament. Şi aproape de fiecare dată este rostită de Pavel. Petru o foloseşte o singură dată în 1Petru 5 versetul 14. Dar, de obicei, este folosită de Pavel – „în Cristos”. Şi ea subliniază adevărul care stă la baza soteriologiei sale, anume că credinţa este cea care ne aduce într-o unitate vitală cu Cristos, astfel că putem să luăm parte la viaţa Lui, la moartea Lui, la învierea Lui. Este un adevăr, atât din punct de vedere al poziţiei cât şi al trăirii practice. Cu alte cuvinte, acest adevăr are şi un aspect judiciar sau legal. El presupune o socoteală divină, o declaraţie legală în ceea ce ne priveşte. Desigur că nu am fost literal răstigniţi cu Cristos. Cristos a murit ca substitut al nostru. A murit ca substitut legal al nostru. Moartea lui Cristos este socotită drept moarte a noastră. Moartea Lui este o ispăşire a păcatelor noastre. El a plătit pedeapsa păcatului aşa cum era rânduit prin Lege. A plătit-o în totalitate. Aşadar, există aici o socoteală legală sau judiciară prin care Dumnezeu ne socoteşte morţi împreună cu Cristos. Dar există şi latura practică şi empirică a unităţii noastre cu Cristos.Viaţa şi puterea Lui ne transformă, trezindu-ne dintr-o stare de moarte spirituală, care ne ţinea robi ca şi necredincioşi, iar puterea lui Cristos continuă să lucreze în noi, ca să ne umple cu dorinţe evlavioase, ca să ne dea dragoste reală pentru sfinţenie, ca să ne infiltreze cu puterea necesară pentru a dori şi a înfăptui, potrivit cu buna plăcere a lui Dumnezeu. Şi toate aceste lucruri îşi au punctul de plecare în unitatea cu Cristos. Iar acest verset, Galateni 2:20, înglobează toate aceste adevăruri într-un limbaj care este aproape poetic.

Pavel foloseşte oximoronul pe tot cuprinsul acestui verset. Oximoronul este o figură de stil care utilizează un limbaj paradoxal, uneşte doi termeni contradictorii. Oximoronul este o expresie care pare a fi contradictorie. De exemplu „tăcere grăitoare” sau „sticlă de plastic”. Ai băut vreodată dintr-o sticlă de plastic? Sau „dulceaţă amară”. Îmi plac oximoroanele, pentru că te fac să gândeşti. Ne place să unim cuvinte care par să nu meargă împreună. Anumite adevăruri legate de viaţa creştină sunt cel mai bine exprimate prin oximoroane, prin limbajul paradoxal. În textul nostru, Pavel foloseşte un trio al paradoxurilor pentru a rezuma realitatea şi plinătatea mântuirii noastre în Cristos. El spune: Am fost răstignit, totuşi trăiesc. Trăiesc, dar nu eu, ci Cristos. Şi, viaţa pe care o trăiesc în carne, o trăiesc în credinţă. Aş vrea să ne uităm la aceste paradoxuri pe rând şi să încercăm să descoperim o parte din adevărul despre mântuirea noastră, adevăr pe care Pavel l-a condensat într-o singură afirmaţie atât de plină de miez.

Să ne uităm mai întâi la paradoxul morţii. Pavel începe această frază afirmând că a fost răstignit, dar totuşi, trăieşte. „Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc…” Dacă înţelegeţi întreaga teologie a lui Pavel, observaţi că într-adevăr acest paradox este foarte profund. Pentru că înainte să fie răstignit, Pavel era de fapt mort. Spune acest lucru în Efeseni 2 versetul 5: noi eram morţi în păcatele noastre, dar Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos. El vorbeşte aici de viaţa lui dinainte de convertire, când era mort în păcate şi fărădelegi. Sau, aşa cum afirmă în Efeseni 4 versetul 18: „având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.” Mort spiritual. El a fost mort, însă acum, ca unul care a fost răstignit împreună cu Cristos, este viu cu adevărat pentru prima dată în viaţa lui. Şi Pavel a împrumutat acest paradox direct de la Cristos, care a spus în Matei 16 versetul 25: „Pentru că oricine va vrea să îşi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” Este un paradox. Mori, pentru ca să trăieşti. Ai fost răstignit, totuşi trăieşti.

În ce sens a fost răstignit Pavel împreună cu Cristos? Despre ce vorbeşte el? Vei auzi adesea oameni citând acest pasaj cu scopul de a arăta că Pavel vorbea de o ”viaţă mai adâncă”, de un ”al doilea nivel” în experienţa creştină, care l-a aşezat pe Pavel pe un nivel spiritul mai înalt. Am auzit vorbitori care au folosit şi au abuzat de acest pasaj, dându-i sensul de auto-răstignire pioasă, ca şi cum Pavel s-ar fi referit la o auto-flagelare sau la punerea sa zilnică pe cruce, prin negarea eu-lui său. Dar nu la aceasta se referă Pavel aici. Contextul este foarte clar. Observaţi versetul 19: „Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.” El vorbeşte despre a fi mort faţă de Lege. Mort în sens legal. Nu se mai află sub ameninţarea şi condamnarea Legii. Pedeapsa ultimă a Legii a fost plătită în numele lui, astfel că ea nu mai are nicio putere asupra lui. Cu alte cuvinte, este mort, mort în ceea ce priveşte Legea. Şi el vorbeşte aici despre doctrina justificării prin credinţă. În versetul 16 spune foarte explicit: „Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Cristos, am crezut şi noi în Cristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Cristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” Acum, spune el, este mort faţă de Lege, este mort în ochii Legii. Este mort în ceea ce priveşte Legea. Legea nu mai are nicio putere asupra lui. Şi în versetul 20 el explică de ce este mort în ochii legii. ”Am fost răstignit împreună cu Cristos.”

Apostolul Pavel nu a fost aşezat în mod literal împreună cu Cristos pe cruce. El nu a fost răstignit cu Cristos în sens literal sau istoric. Aşadar, ce a vrut să spună cu acest lucru? Cum a fost Pavel răstignit împreună cu Cristos? El explică exact ce-a vrut să spună, la sfârşitul acestui verset şi de asemenea în versetul 21. Uitaţi-vă. „…Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (versetul 20) De aceea, el spune: ”Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu, căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Cristos.” (versetul 21) El spune că moartea lui Cristos a fost pentru el, în numele lui. Cu alte cuvinte, moartea lui Isus a fost socotită, din punctul de vedere al legii, moartea lui Pavel. Cristos, spune Pavel, S-a dat pe Sine pentru mine. El a murit în locul meu. El a făcut acest lucru ca reprezentant şi ca substitut al meu înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu; şi El a primit pedeapsa mea. Aceasta înseamnă expresia ”pentru mine” în acest context. În locul meu. El S-a dat pe Sine Însuşi în locul meu. Moartea este pedeapsa dată de lege pentru păcat şi Cristos a îndurat cea mai îngrozitoare moarte care s-a dat vreodată ca pedeapsă. El a murit prin moartea unui păcătos. Dacă El a murit astfel, şi Pavel spune ”pentru mine”, atunci nu putea să o facă decât în locul meu, ca substitut al meu, ca procură, ca reprezentant al meu, pentru că Isus Cristos Însuşi nu a fost un păcătos. Exact acest lucru spune Pavel în Galateni 3 versetul 13: „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.””Aceasta este moartea cu care a murit Cristos – moartea unui păcătos care a încălcat Legea. Nu pentru El a murit, ci pentru noi, spune Pavel. Aşadar, este clar ceea ce vrea Pavel să înveţe aici în Galateni 2 versetul 20 – caracterul substitutiv al jertfei lui Cristos. Din punct de vedere al Legii, dacă Cristos a purtat pentru mine pedeapsa păcatului meu, aşa cum este ea arătată de Lege, atunci este ca şi cum eu am fost răstignit împreună cu El. Pentru că, în ochii Legii, pentru păcatul meu s-a făcut ispăşire. Aceea a fost moartea mea realizată printr-o procură. Aceea a fost măsura de mânie divină pe care o meritam. Astfel că Pavel spune: ”Am fost răstignit împreună cu Cristos.” Iată deci cum eu, prin Lege, sunt mort faţă de Lege. Pavel spune că, prin Lege, sunt la fel de bun ca şi mort. Aşadar, fiecare adevăr la care face referire Pavel în acest pasaj este înrădăcinat şi întemeiat pe doctrina ispăşirii substitutive. Participarea mea împreună cu Cristos, unitatea mea spirituală cu Cristos, părtăşia mea cu moartea şi învierea Lui, rolul Său ca reprezentant şi ca înlocuitor al meu – toate acestea atârnă de adevărul morţii Lui, ca înlocuitor al meu.

Au existat oameni de-a lungul istoriei creştinătăţii care au dispreţuit doctrina ispăşirii înlocuitoare. Dar şi astăzi sunt dintre aceştia. Şi drept rezultat, ei au încercat să redefinească, din punct de vedere istoric, semnificaţia morţii lui Isus. Unii au spus că Cristos a murit, nu ca substitut al nostru, ci ca exemplu pentru noi, doar pentru a ne da un exemplu de jertfire proprie şi blândeţe. Prin urmare, spun ei, ceea ce mântuieşte nu este ceea ce a făcut Cristos pentru noi, ci ceea ce facem noi pentru a-I urma exemplul. Aşa susţin şi învaţă, în fapt, toţi liberalii teologi, socinienii, moraliştii şi deiştii. Devine un fel de mântuire prin fapte, pentru că neagă practic eficacitatea obiectivă a morţii lui Cristos pentru mine. El nu este decât un exemplu pentru mine şi depinde de mine dacă urmez sau nu acest exemplu. Iată ce învaţă această doctrină. Alţii au recunoscut într-un fel că Isus Cristos a suportat pedeapsa păcatului, dar ei susţin faptul că El nu a făcut-o în numele nostru. Cu alte cuvinte, El nu a murit în locul nimănui. Moartea Lui, spun ei, a fost mai degrabă o manifestare publică a intensităţii cu care urăşte Dumnezeu păcatul. A fost o demonstrare a mâniei lui Dumnezeu atunci când El cere o plată pentru păcat. Şi din prisma lor, Dumnezeu nu cere persoanelor să plătească individual pentru păcat. El pur şi simplu îi iartă pe păcătoşi fără nicio plată, gratis, fără a cere nicio plată pentru păcat. Prin urmare crucea, după cum spun ei, a fost doar un gest simbolic şi nu o plată pentru păcatele cuiva. Astăzi, acest mod de a vedea lucrurile capătă tot mai mult teren. A fost propovăduit de-a lungul anilor de unii dintre cei mai cunoscuţi învăţători ai YWAM (Organizaţia creştină: Tineri în Misiune). Această învăţătură distruge eficacitatea obiectivă a morţii lui Cristos. De asemenea, distruge adevărul care explică şi susţine adevărul unităţii noastre cu Cristos.

Este important să înţelegem aceste lucruri. Nu am adus în discuţie acest subiect pentru a da naştere unei dispute teologice triviale. El este important pentru că astăzi sunt tot mai mulţi oameni care se împotrivesc acestei doctrine a ispăşirii cu caracter substitutiv. Oamenii cred că această noţiune a substituţiei Îl face pe Dumnezeu să pară prea aspru şi prea răzbunător. Nu este o doctrină care să se potrivească cu era postmodernă în care trăim. Este atacată din multe părţi astăzi. Ideea că Dumnezeu ar pedepsi păcatele unei lumi rele în Persoana Fiului Său nevinovat constituie un adevăr pe care mulţi îl găsesc dezagreabil. Pare vulgar şi lipsit de delicateţe. Este o ofensă, aşa cum spune Biblia. Crucea lui Cristos este o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere (engl.- o stâncă a ofensei). (1Cor. 1:23, 1Pet. 2:8) Şi acesta este unul dintre motivele pentru care lucrurile stau aşa. Dar pentru cei care cred, ea, crucea, este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (1Cor. 1:24) Ofensa adusă de cruce este exact ceea ce sărbătorim. Să nu te laşi vreodată ispitit să te retragi sub presiunea crucii, să îi atenuezi intensitatea sau să îi îndulceşti mesajul, numai pentru că înţelepciunea acestei lumi o consideră ofensă.

Şi în urmă cu o sută de ani, acest subiect se afla în plină dezbatere. Alexander McClaren, marele predicator, sublinia faptul că, atunci când oamenii pierd din vedere natura substitutivă a lucrării de ispăşire a lui Cristos, ajung, curând, să îşi piardă complet interesul pentru cruce. Oamenii din zilele lui atacau direct caracterul substitutiv al ispăşirii. Ei spuneau că este barbar. Şi McClaren a răspuns următoarele: ”Ori de câte ori doctrina completă a credinţei în Cristos ca substitut al nostru începe să se clatine şi să piardă din interes, oamenii nu mai ştiu ce să facă cu moartea lui Cristos şi, în curând, nici n-o mai pomenesc.” Apoi a adăugat: „Dacă Cristos nu a murit ca substitut şi ca jertfă pentru păcătoşi, este foarte greu să mai dai o semnificaţie crucii, poate doar o melodramă sentimentală.” Lucrurile avertizate de McClaren s-au întâmplat cu exactitate în mijlocul acelor modernişti şi teologi liberali, care erau în mare vogă la acea vreme. Foarte curând au început să nu mai vorbească despre cruce. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi în rândul creştinătăţii căutătoare de sensibilitate – creştinătatea postmodernă – Teismul Deschis, această nouă mişcare numită Biserica Emergentă şi toate celelalte varietăţi de pseudo-creştini, care încearcă să modifice mesajul Evangheliei, pentru a-l face accesibil postmodernismului. Dacă îţi este ruşine de această ofensă adusă de cruce, vei ajunge în cele din urmă să reduci la tăcere singurul adevăr care poate mântui. Iată deci cât de crucial este acest lucru.

Cuvintele lui Pavel din acest text relevă superioritatea doctrinei ispăşirii substitutive (ispăşire făcută pentru cineva), adevărul potrivit căruia Cristos a murit în locul păcătoşilor. Înseamnă că lucrarea de ispăşire înfăptuită de Cristos este eficientă în mod firesc şi obiectiv. Lucrarea Lui în numele meu a împlinit deja tot ceea ce este necesar pentru viaţa mea şi pentru mântuirea mea. Mie nu-mi mai rămâne nimic de adăugat la ea. Însă viaţa veşnică este posesiunea mea încă din momentul prezent, garantată de învierea lui Cristos. „…eu, prin Lege, sunt mort faţă de Lege…” spune el, „…ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine…” Isus Însuşi a subliniat acest lucru. El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică…” (posesiunea din prezent) „…şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5:24) În prezent, chiar acum. Viaţa veşnică este ceea ce eu deţin în prezent iar singura garanţie a acestui adevăr este faptul că Cristos a împlinit deja, ca înlocuitor al meu, tot ceea ce Legea lui Dumnezeu cerea de la mine. Diluează acest adevăr şi vei distruge Evanghelia. Unitatea mea spirituală cu Cristos este ceea ce pecetluieşte realitatea acestui adevăr la un nivel practic şi personal. Acesta este adevărul care îţi oferă siguranţa mântuirii.

Observaţi cum zugrăveşte acest text mântuirea şi unitatea noastră cu Cristos; le conferă un caracter personal şi individual. Aţi observat toate pronumele personale pe care le foloseşte Pavel în acest singur verset? Pronumele „eu” este folosit o singură dată în acest verset iar pronumele „mine, m-” apare de trei ori. Aşadar, patru pronume personale într-un singur verset. Se vede clar că Pavel pune aici accentul pe aspectul personal şi individual al mântuirii. Am menţionat mai devreme tendinţa teologică fatală, care a devenit acum atât de populară în cercurile academice, care se numeşte „O nouă perspectivă asupra lui Pavel”. Este o reinterpretare de mari proporţii a teologiei lui Pavel. Şi una dintre tendinţele cele mai periculoase ale acestei teologii este aceea că încearcă să elimine din doctrina justificării a lui Pavel noţiunea mântuirii personale. Potrivit „Noii perspective asupra lui Pavel”, potrivit multor oameni care încearcă în aceste zile să îl reinterpreteze pe Pavel, atunci când Pavel vorbeşte de justificare, el nu vorbeşte despre cum este îndreptăţit un individ înaintea lui Dumnezeu, ci mai degrabă despre modul în care Iudeii şi Neamurile se raportează corporativ la legământul lui Dumnezeu. Aceasta învaţă ei. Daţi-mi voie să îl citez pe N. T. Wright, care este, probabil, cel mai influent apărător al „Noii perspective asupra lui Pavel”. El spune: „Îndreptăţirea nu se referă atât la soteriologie cât la eclesiologie; nu vorbeşte într-atâta de mântuire cât vorbeşte de Biserică.” Cu alte cuvinte, el susţine că este vorba de un aspect colectiv şi nu unul individual. Este vorba de modul în care se raportează diferite grupuri de oameni, îndeosebi Iudei şi Neamuri, la comunitatea legământului; nu se referă la starea unui individ înaintea lui Dumnezeu.

Dar aici, Pavel dezbate în mod clar realitatea individuală şi personală. Versetul 16: „Fiindcă ştim că omul…” (un suflet privat, abordare personală şi individuală) „…nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Cristos…” În textul nostru, Pavel dezvăluie aceeaşi temă a îndreptăţirii individuale. El îi dă un caracter pe cât se poate de personal prin faptul că vorbeşte despre însăşi persoana lui. ”Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” El nu spune „noi”. Nu foloseşte termeni colectivi. Este un lucru personal şi individual. Şi acesta este paradoxul morţii. „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu…” Iată sumarul a tot ceea ce am spus până acum. Pavel descrie o credinţă personală, care vizează un eveniment istoric din trecut, acela al morţii lui Cristos şi al învierii Lui şi care se hrăneşte din cunoaşterea faptului că unitatea mea cu Cristos mă face părtaş la acel eveniment istoric şi beneficiar al lui. Eu sunt mort faţă de Lege, pentru că Isus Cristos a murit în locul meu. Şi aşa cum vom vedea, eu sunt de asemenea viu pentru Dumnezeu, pentru că iau parte, din punct de vedere spiritual, la învierea lui Cristos.

Vreau să vedeţi că această idee străbate toate scrierile apostolului Pavel. El spune mereu şi mereu că noi suntem morţi pentru că Isus Cristos a murit în locul nostru. Şi prin unitatea noastră cu El, noi luăm parte spiritual la moartea Lui. Galateni 6 versetul 14: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” Este un pasaj paralel. Romani 6 versetul 2: „…noi, care am murit faţă de păcat…” Cum am murit noi faţă de păcat? Versetele 3 şi 4: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Cristos Isus am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El…” Să spun lucrurile clar. Aici nu este vorba de botezul în apă. Nu spune nimic de botezul în apă. Nu întâlnim niciun strop de apă în Romani 6. Este vorba de botezul în Isus Cristos. Şi de botezul în moartea Lui. Acesta este acelaşi lucru cu ceea ce arată Pavel în 1Corinteni 12 versetul 13 unde spune: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” Pavel vorbeşte de un botez spiritual. Şi în acest caz, Duhul Sfânt este Cel care botează. El ne botează în Cristos. El ne scufundă în Cristos. Acesta este începutul acelei unităţi. Duhul lui Dumnezeu ne scufundă în Cristos. Şi Pavel spune că dacă sunteţi botezaţi în Cristos, uniţi cu El din punct de vedere spiritual, prin intermediul Duhului Sfânt, atunci sunteţi botezaţi în moartea Lui, uniţi cu El în răstignirea Lui. Aşadar, acesta este înţelesul cuvintelor din textul nostru: „Am fost răstignit împreună cu Cristos…” Răstignit, dar nu mort la propriu. „Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc…dar nu mai trăiesc eu…” Acesta este paradoxul morţii. Şi el conduce direct la cel de-al doilea paradox.

Iată paradoxul numărul doi. Paradoxul învierii. „…trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine…” Sunt răstignit, totuşi trăiesc. Trăiesc, dar totuşi nu este viaţa mea. El împleteşte o coardă din paradoxuri uimitoare, care acoperă întreaga experienţă creştină. Paradoxul morţii vorbeşte de îndreptăţire. Credinţa îndreptăţeşte, deoarece priveşte înapoi la evenimentul istoric al morţii lui Cristos. În ceea ce priveşte paradoxul învierii, acesta vorbeşte despre principiul vieţii veşnice. Pavel spune aici că credinţa ne regenerează şi ne dă putere atunci când privim la Cristosul cel viu, pentru viaţa şi energia noastră. Eu trăiesc, spune el, dar nu este viaţa mea. Viaţa mea nu este a mea. Cristos este sursa ei. Întocmai cum moartea Lui se socoteşte moarte a mea, la fel, învierea Sa dintre morţi îmi pecetluieşte îndreptăţirea, îmi dovedeşte îndreptăţirea şi îmi dă viaţă. Am înviat dintre morţi, pentru că Cel care mi-a luat locul a înviat dintre morţi. Şi eu sunt unit cu El prin credinţă. Pavel spune exact acelaşi lucru şi în Coloseni 3 versetul 3: „Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” Este unul dintre versetele mele favorite. Credincioşii sunt uniţi cu Cristos în aşa fel încât Dumnezeu vede plata păcatului nostru plătită în totalitate prin moartea lui Cristos, iar noi, drept urmare, suntem ridicaţi dintre cei morţi şi aduşi la viaţă împreună cu Cristos, prin învierea Lui, astfel că moartea nu mai are stăpânire asupra noastră. Viaţa noastră este în siguranţă în grija Lui pentru că este şi viaţa Lui, prin unire, prin faptul că suntem părtaşi cu El şi El cu noi. Acelaşi lucru spune Pavel în Romani 6 versetele 8 până la 10. „Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Cristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, Pavel spune că învierea lui Cristos este o garanţie pentru viaţa noastră veşnică. Şi de vreme ce moartea nu mai are stăpânire asupra Luişi întrucât noi suntem uniţi cu El prin credinţă, atunci viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu şi astfel suntem asiguraţi pentru veşnicie. Acesta este un adevăr uluitor. Şi Scriptura îl accentuează din nou şi din nou. În Ioan 14 versetul 19, Isus a spus: „…pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” Versetul 20: „În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” Cristos este una cu Tatăl Său. „Eu sunt în Tatăl”, spune El. Şi noi suntem una cu El. Spune: „…voi în Mine şi Eu în voi.” Astfel că viaţa noastră este literal ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Prin unitatea pe care o avem cu Cristos, noi suntem părtaşi împreună cu El la viaţa Lui de înviere.

Există un aspect practic al acestui adevăr. Pavel s-a sprijinit pe acest adevăr pentru a putea îndura toate suferinţele cumplite prin care a trecut. Ascultaţi ce spune în 2Corinteni 4 versetele 8-10. Spune următoarele: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” Apare deci aceeaşi idee a unităţii noastre cu Cristos în moartea şi învierea Lui. În 1Tesaloniceni 5 versetul 10 Pavel spune că Cristos „…a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.” Cu alte cuvinte, fie că suntem morţi, fie că suntem vii din punct de vedere trupesc, noi suntem vii împreună cu Cristos. Despre acest lucru vorbeşte viaţa veşnică. Aceasta este piatra de temelie a siguranţei noastre. Cu alte cuvinte, unitatea noastră cu Cristos ne face părtaşi nu doar la moartea Sa, ci şi la viaţa Sa de înviere. Şi calitatea, caracterul veşnic al vieţii Sale de înviere, este unul dintre lucrurile care îţi garantează faptul că nu poţi să-ţi pierzi mântuirea. Dacă ai această viaţă, atunci n-ai cum s-o pierzi. Aşadar, am fost răstigniţi cu Cristos, totuşi trăim. Mai precis, Cristos trăieşte în noi.

Aş vrea să mai remarcaţi un lucru semnificativ aici în Galateni 2:20. Mai devreme v-am dat o serie de referinţe biblice, texte doveditoare, pentru a vă arăta cât de des foloseşte Pavel expresia „în Cristos” ca echivalent pentru unitatea noastră cu Cristos. Dar aici, el întoarce expresia şi ne arată cealaltă faţă a acestui adevăr. Aici nu se vorbeşte doar de noi, că ne aflăm în Cristos, este spus şi faptul că Cristos este în noi. Iată cât de strânsă este această unitate. Este acelaşi lucru pe care Isus îl afirmă în Ioan 14:20 „Eu sunt în Tatăl Meu, voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi.” Este adevărat din orice direcţie ai lua-o. Unitatea noastră cu Cristos este atât de strânsă încât noi suntem în El şi El este în noi. Ascultaţi rugăciunea lui Pavel pentru biserica din Efes. Efeseni 3 versetele 16 şi 17. „…potrivit cu bogăţia slavei Sale să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă…” Coloseni 1:27 „Cristos în voi, nădejdea slavei.” Cristos trăieşte în noi şi viaţa Lui de înviere este cea care energizează şi conduce viaţa noastră spirituală. Noi suntem părtaşi atât la învierea cât şi la moartea Lui. Astfel că, în faţa Legii, noi nu numai că am fost răstigniţi împreună cu Cristos, dar şi trăim împreună cu El. „Am fost răstigniţi împreună cu Cristos, totuşi trăim.”

Cât priveşte aspectul practic al acestui adevăr, el ne învaţă să depindem de Duhul Sfânt din lăuntrul nostru, de Duhul lui Cristos, pentru a primi putere. Acest adevăr ar trebui să influenţeze modul în care gândim despre noi înşine. El ne învaţă să privim dincolo de noi înşine şi să ne rezemăm de Cristos, care este viaţa noastră. Exact acest lucru aminteşte Pavel în Romani 6. Insistăm să ne întoarcem la acest pasaj pentru că, într-o formă extinsă, Romani 6 spune exact acelaşi lucru cu acest text scurt, Galateni 2:20. De fapt, Romani 6 este practic un comentariu al versetului Galateni 2:20. Aici în Galateni 2:20, Pavel sumarizează întreaga sa teologie. În Romani 6, el înfăţişează acelaşi adevăr, dar în detalii clare. Aşadar ambele texte spun acelaşi lucru. În Romani 6, Pavel spune că noi am fost îngropaţi, prin botez, în moarte, împreună cu Cristos, prin acel botez spiritual al Duhului Sfânt care ne uneşte cu El. Versetul 8 spune: „Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Versetul 9 spune că „…moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui…” pentru că El a biruit moartea şi a fost înviat din morţi. Şi apoi, Pavel spune următoarele, versetul 11: „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.” Iată deci cum spune el că trebuie să ne considerăm.

Te consideri tu mort şi înviat? Ar trebui, dacă eşti cu adevărat unit cu Cristos prin credinţă. Aceasta este realitatea. Este o realitate spirituală, dar este certă. Şi de fapt, este mai certă decât oricare alt lucru pe care îl vezi cu ochii sau îl atingi cu mâna. Pentru că în acest mod te vede Dumnezeu. Şi la fel trebuie să gândeşti şi tu despre tine. Socotiţi-vă morţi. Pavel foloseşte acest cuvânt „a te socoti”. Cuvântul din greacă este „logizomai”. Este acelaşi cuvânt care este tradus în Romani 4 tot cu „a fi socotit”; ni se spune că Dumnezeu socoteşte neprihănit, fără fapte, pe păcătosul care crede. El ne socoteşte drepţi. Romani 4 versetul 8 foloseşte acelaşi cuvânt atunci când citează Psalmul 32, acolo unde spune că Dumnezeu nu le ţine în seamă păcatul credincioşilor. El ne socoteşte fără vină, absolut neprihăniţi. El ne socoteşte o neprihănire care nu este a noastră. Nu ne ţine în seamă păcatul. Iată cum stau lucrurile în ceea ce priveşte faptul că suntem socotiţi drepţi de către Dumnezeu. Şi Pavel spune că aşa trebuie să ne socotim şi noi. Trebuie să ne socotim morţi într-adevăr, morţi, cu adevărat, faţă de păcat. Morţi, cu adevărat, faţă de Lege. Să ne socotim în afara razei de condamnare a legii şi, prin urmare, eliberaţi de vina păcatului, prin moarte. Noi suntem eliberaţi de vină şi condamnare prin moartea lui Cristos. Şi întrucât suntem uniţi cu El şi părtaşi la moartea Lui, atunci să ne socotim cu adevărat morţi faţă de păcat.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Noi suntem vii pentru Dumnezeu, căci suntem părtaşi şi la învierea Lui, după cum am fost la moartea Lui. Aşadar suntem vii, dar nu este viaţa noastră cea pe care o trăim, ci puterea de înviere a lui Cristos. Ascultaţi cuvintele lui Pavel din Filipeni 3 versetele 10 şi 11. Iată aici tânjirea adevărată a fiecărei inimi care este unită cu Cristos prin credinţă. „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” Iată deci că moartea şi învierea lui Cristos merg mână în mână. Moartea Lui este cea care ne eliberează de păcat şi viaţa este cea care ne dă putere pentru dreptate. Noi ne ţinem de amândouă prin credinţă. Şi acesta este paradoxul învierii. „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.” Eu trăiesc, dar nu este viaţa mea.

Am văzut paradoxul morţii. Am fost răstigniţi, dar trăim. Am văzut paradoxul învierii. Trăim, dar de fapt este viaţa lui Cristos în noi. Iată acum cel de-al treilea paradox. Îl vom numi paradoxul vieţii. Când citim acest verset în engleză, pare un pic mai întortocheat. „Viaţa pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc în credinţa…”Aceasta este traducerea literală din greacă. „În carne” şi „în credinţă”. Sunt expresii paralele în greacă. Aceste expresii dau naştere unui alt paradox. În timp ce trăiesc în carne, spune Pavel, trăiesc totuşi în credinţă. Credinţa, şi nu carnea, este principiul cârmuitor al vieţii mele. Adevărata mea viaţă nu este în această carne, spune Pavel. Viaţa cărnii mele, viaţa organică, suflarea vie, care este vizibilă ochiului omenesc, aceasta nu este adevărata viaţă. Cu siguranţă, nu este adevărata mea viaţă. Însă, carnea este o mască ce învăluie principiul real al vieţii, care mă energizează. „Trăiesc în credinţa Fiului lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”(engl.) El vorbeşte despre viaţa pe care o trăiesc acum în carne ca fiind una care se opune vieţii mele de dinainte de convertire, care chiar constituia o imagine a morţii – moarte spirituală şi lipsă de interes pentru lucrurile lui Dumnezeu. Viaţa pe care o trăiesc acum, spune el, o trăiesc prin credinţă.

Observaţi că obiectul credinţei noastre este personal şi obiectiv. Este credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Credinţă în Persoana Lui, credinţă în lucrarea Lui. Şi vreau să vă arăt ceva. Fiţi cu luare aminte. Toate cele trei paradoxuri au la bază credinţa. Paradoxul morţii ne învaţă că credinţa îndreptăţeşte, căci priveşte înapoi la evenimentul istoric al morţii lui Cristos. Paradoxul învierii ne învaţă că credinţa regenerează şi dă putere, căci priveşte la Cristosul cel viu pentru a primi viaţă şi energie. Şi acum învăţăm din paradoxul vieţii că credinţa sfinţeşte, căci ne face asemenea lui Cristos. Este aceeaşi credinţă în toate trei cazurile. Credinţa care îndreptăţeşte este aceeaşi credinţă care sfinţeşte. Versetul 16 spune că noi suntem îndreptăţiţi prin credinţa în Isus Cristos. În versetul 20 Pavel spune că viaţa pe care o trăim în această carne, în timp ce aşteptăm să ajungem în slavă, ar trebui s-o trăim în energia şi puterea credinţei noastre în Fiul lui Dumnezeu. Este aceeaşi credinţă, nu-i alta. Obiectul credinţei noastre este acelaşi, este întotdeauna Cristos. Eroarea celor mai multe soiuri de teologii de tipul „o viaţă mai adâncă”, a tuturor tendinţelor către „perfecţionism”, doctrina care Îl propovăduieşte pe Cristos ca Mântuitor, dar nu ca Domn, şi cele mai multe forme de „pietism”, eroarea întâlnită la toate acestea este aceea că se tinde a se pune la baza îndreptăţirii şi sfinţirii, diferite acte de credinţă. Astfel că, eşti mântuit printr-un act de credinţă justificatoare atunci când priveşti la Cristos ca Mântuitor, ca să te elibereze de vina păcatului tău, dar apoi învăţătura lor spune că trebuie să ajungi la un nivel mai înalt sau la o a doua etapă a vieţii creştine, printr-un total alt gen de credinţă, un act de credinţă total diferit atunci când, în cele din urmă, predai totul sau Îl accepţi pe Isus ca Domn sau mori faţă de eu sau ai un gen de criză existenţială a credinţei, când treci la un alt nivel de spiritualitate. Consider că cei mai mulţi creştini de astăzi cred în acest fel. Anume că, adevăratul secret al trăirii după Scriptură este un alt pas al credinţei, un alt gen de credinţă, pe care încă nu o am. Nu aşa învaţă Scriptura. Credinţa care sfinţeşte este aceeaşi cu credinţa care priveşte la Cristos ca la Cel care ne-a luat locul şi care este Mântuitorul nostru. Şi dacă nu realizezi acest lucru, vei fi paralizat în procesul de sfinţire. Statutul de Domn al lui Cristos şi puterea Lui sfinţitoare, predarea noastră totală, toate acestea sunt cuprinse în acea primă credinţă care ne-a mântuit. Această credinţă se adânceşte şi se maturizează, pe măsură ce suntem transformaţi tot mai mult în asemănare cu chipul lui Cristos, dar este aceeaşi credinţă şi ea vizează întotdeauna acelaşi Obiect – pe Cristos. Este bine, vital şi chiar important, din punct de vedere teologic, să faci deosebire între îndreptăţire şi sfinţire, dar este o mare greşeală să crezi că acea credinţă care sfinţeşte este diferită de cea care îndreptăţeşte. Îndreptăţirea şi sfinţirea sunt diferite, noţiuni complet separate, dar amândouă sunt realizate printr-o credinţă vie, care priveşte doar la Cristos. Nu sunt realizate prin acte diferite de credinţă. Nu prin genuri diferite de credinţă. Şi cu siguranţă, nu prin obiective diferite ale credinţei noastre. Este un singur act de credinţă vie, care continuă şi persistă. Şi această credinţă, credinţa mântuitoare, este nu numai instrumentul îndreptăţirii noastre, ea este şi instrumentul prin care Duhul Sfânt ne face asemenea chipului lui Cristos.

Despre aceasta vorbeşte Pavel în acest verset. El vorbeşte despre o viaţă autentică chiar în această lume de acum. Viaţa pe care acum o trăiesc în carne. Aici vorbeşte un apostol matur. Nu este cineva care n-a trecut încă la nivelul următor. El se află în acest punct tocmai pentru că nu există un al doilea nivel. Este pur şi simplu un creştin matur. Şi el spune că principiul cârmuitor al vieţii lui este credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. Este aceeaşi credinţă care s-a născut pe drumul Damascului, atunci când el a fost convertit. Este aceeaşi credinţă pe care Pavel a hrănit-o şi a cultivat-o şi a susţinut-o de-a lungul vieţii sale. Este credinţa despre care a vorbit la sfârşitul vieţii sale atunci când i-a scris lui Timotei: „M-am luptat lupta cea bună a credinţei, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa.” Este credinţa Evangheliei. Credinţa în Cristos, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. Şi obiectul acestei credinţe este acelaşi eveniment istoric care ne-a adus îndreptăţirea. Aceasta este ţinta oricărei credinţe adevărate. El S-a dat pe Sine pentru mine, pe cruce, cea mai măreaţă manifestare a dragostei Sale. „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” Aşadar, crucea este obiectivul credinţei, care ne dă putere pentru a trăi o viaţă evlavioasă.

Nu este doar obiectivul credinţei noastre mântuitoare, este şi obiectivul credinţei noastre sfinţitoare. Şi dacă pierzi din vedere lucrarea pe care a făcut-o Cristos pentru tine, vei fi mai puţin eficient în încercările tale de a-ţi trăi viaţa pentru El. Dacă te lupţi cu păcate ce te hărţuiesc neîncetat, dacă sfinţirea ta pare greoaie sau chiar a încetat, dacă ajungi să fii frustrat de progresul atât de lent pe care-l faci înspre asemănarea cu Cristos, nu există un tonic spiritual mai tare decât acela de a-ţi predica ţie însuţi Evanghelia. Adu-ţi aminte de ce a făcut Cristos pentru tine ca Mare Preot care S-a dat pe Sine ca jertfă de ispăşire pentru păcatele tale. Acest lucru va restabili direcţia credinţei tale. Şi te va energiza spiritual, pentru a trăi prin puterea Sa de înviere. Adu-ţi aminte că eşti mort faţă de păcat, dar viu pentru Dumnezeu prin cruce şi prin învierea lui Cristos. Socoteşte-te mort faţă de păcat, mort faţă de puterea lui, mort faţă de cerinţele Legii împotriva ta, însă viu în Cristos cel înviat. Adu-ţi aminte că credinţa te uneşte cu El, astfel încât puterea şi viaţa Lui să curgă prin tine. Acest lucru va face mai mult decât toate şedinţele de consiliere din lume, te va îndrepta din nou pe cale. Sfinţirea ta, nu mai puţin decât îndreptăţirea ta, se produce prin credinţa în Cristos, nu prin propriul tău efort sau prin energia ta carnală. Iată spre ce a ţintit Pavel. Şi acesta este mesajul textului nostru. Întreaga viaţă creştină este o viaţă de credinţă, pentru că ea este cea care ne uneşte cu Cristos. Şi aceasta ne face să mergem înainte.

Dar dacă nu eşti cu adevărat copil al lui Dumnezeu? Ce relevanţă au toate acestea pentru tine? Poţi cunoaşte într-o anumită măsură faptul că El te-a iubit şi S-a dat pentru tine? Răspunsul este următorul: doar dacă devii unit cu El prin credinţă. Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, el nu este al Lui. Credinţa adevărată este una personală. Aceasta este una dintre lecţiile acestui pasaj. Nu poţi să te afli în unitate spirituală cu Cristos prin credinţa părinţilor tăi sau pentru că te-ai botezat sau datorită vreunui alt sacrament sau lucrare pe care le-ai împlinit. Nu eşti unit cu Cristos prin mersul la biserică, nici chiar prin faptul că devii membru. Doar credinţa, credinţa personală, ne poate uni cu Cristos; şi numai Duhul Sfânt este Cel care poate trezi o inimă moartă la o credinţă adevărată. Scriptura afirmă că credinţa vine în urma auzirii şi auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, însuşi faptul că ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu este un indiciu al îndurării şi bunătăţii Lui faţă de tine. Şi mesajul Evangheliei include o invitaţie, o rugăminte fierbinte pentru reconcilierea cu Dumnezeu. Şi Cristos îi invită pe toţi cei care aud să vină la apa vieţii şi să bea fără plată. Apocalipsa 22 versetul 17: „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” Isaia 55 versetul 1 spune acelaşi lucru: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!” Apa vieţii e un dar. Versetele 6 şi 7 spun: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” Ioan 7 versetele 37 şi 38: „…Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din el vor curge râuri de apă vie.” Din nou, El vorbeşte despre acea unitate. Eu sunt apa vieţii, spune El. Dacă credeţi în Mine şi sunteţi uniţi cu Mine prin credinţă, din inima voastră vor curge râuri de apă vie. Matei 11 versetele 28-30 spun următoarele : „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Nimeni nu este exclus de la această invitaţie, pentru că oricine este robit faţă de păcat este împovărat. Nimic altceva nu te împiedică să vii la El decât împotrivirea ta păcătoasă, necredinţa ta păcătoasă. Deci, dacă astăzi eşti aici fără a fi unit cu Cristos prin credinţă, te rog stăruitor să vii la El. Rugăciunea mea pentru tine este ca Cuvântul Său şi chemarea Lui blândă, aceste invitaţii, să fie instrumentul prin care El să te atragă la Sine.

Pentru cei care sunteţi în Cristos, lăsaţi ca acest pasaj să vă aducă aminte mereu de starea voastră înaltă. Sunteţi uniţi cu Cristos, aşezaţi cu El în locurile cereşti şi primiţi de Dumnezeu în Persoana Preaiubitului Său Fiu. În timp ce vei medita la aceste lucruri şi îţi vei hrăni credinţa cu acest adevăr, fă din Cristos modelul pentru sufletul tău, fă din El ţinta întregii tale vieţi, fă din El sensul vieţii tale, apoi extrage puterea Sa şi învaţă să vezi acea putere, puterea de înviere, ca principiu energizant al existenţei tale pământeşti. Pentru că, dacă eşti cu adevărat un credincios unit cu Cristos, aceasta este calea. Aceasta este realitatea. Aceasta este realitatea spirituală. Reţine, aceeaşi credinţă care priveşte la Cristos, pentru mântuire, deţine tot ceea ce a fost împlinit de El pentru noi. El mă iubeşte. El a trăit pentru mine. El a murit pentru mine. Şi El trăieşte în mine. Cheia pentru orice lucru o găsim într-un singur verset. „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

Să ne rugăm. Doamne, inimile noastre sunt umilite de adevărul acestui verset şi realitatea unităţii noastre cu Cristos, pe care o mărturisim, abia dacă am început să înţelegem profunzimea ei, cu atât mai puţin s-o apreciem. Doamne, Te rugăm să smereşti inimile noastre cu acest adevăr; fixează minţile noastre asupra lui. Fie ca să medităm la acest pasaj pe care l-am învăţat pe de rost. Şi fie ca adevărul lui să ne pătrundă cu o credinţă şi mai adâncă. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Tradus de Estera Sandau

Răscumpăraţi, adoptaţi, sălăşluiţi de Duhul, (Galateni 4:1-7), de Phil Johnson

https://rcrwebsite.com/galidx.htm

Astăzi doresc să mă întorc la secţiunea de început a capitolului 4 din Galateni şi, de data aceasta, vom lua în considerare versetele 1-7 ca un întreg, ca să puteţi înţelege cu exactitate modul în care acest pasaj se potriveşte în logica a ceea ce Pavel scrie bisericilor din Galatia. Iată o trecere în revistă a locului în care am ajuns şi cum am ajuns aici, în cartea Galateni. Amintiţi-vă că Epistola către Galateni este scrisă unui grup de biserici. Galatia este o regiune mare, nu un singur oraş. Prin urmare Pavel scria mai multor biserici o dată. Iar aceasta este o epistolă pe care el o scrie ca să ajungă la toate. Acestea erau, aparent, biserici pe care Pavel însuşi le înfiinţase, în lucrarea sa de început. Iar ele erau, în mare parte, biserici dintre neamuri. Pavel era apostolul neamurilor şi părintele lor spiritual. El era primul lor mentor şi cel care a plantat aceste biserici. Însă lucrarea sa misionară l-a dus, în cele din urmă, departe de Galatia şi, între timp, după ce a plecat (probabil nu la mult timp după plecarea lui), un grup de învăţători mincinoşi s-a mutat în Galatia şi ei au început să înveţe lucruri care produceau confuzie în bisericile de acolo. Nu ni se spune nimic despre învăţătorii mincinoşi. Nu ştim de unde proveneau. Adunăm informaţiile pe care le obţinem din Fapte 15, care par să descrie o mişcare care învăţa acelaşi lucru pe care îl învăţau aceşti indivizi şi există o dovadă că aceşti învăţători mincinoşi ar fi venit, de fapt, acolo din Biserica de la Ierusalim. Iar ei ar fi avut legături strânse cu apostolii de la Ierusalim şi, probabil, pretindeau că prezintă o versiune mai avansată a creştinismului decât ce a învăţat apostolul Pavel. Mă îndoiesc că ei au venit şi au început prin combaterea a tot ceea ce spusese apostolul Pavel. Este mai verosimil faptul că, ceea ce au făcut a fost aceasta: au venit în regiune şi au spus „ce v-a învăţat Pavel a fost bine, însă este doar un început. Există mult mai multe lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre ce înseamnă a fi creştini.” Şi au început să-i înveţe pe aceşti credincioşi dintre neamuri că, pentru a fi cu adevărat acceptabili înaintea lui Dumnezeu, ei trebuiau să urmeze anumite elemente ceremoniale şi rituale ale legii Vechiului Testament. Iar circumcizia a ajuns imediat subiectul central pe care ei s-au concentrat, deoarece acesta era ritualul necesar de iniţiere în religia evreiască. Ca urmare, aceşti indivizi spuneau că pentru a deveni un creştin adevărat, un creştin avansat, un creştin experimentat sau matur, trebuia să devii şi evreu. Iar aceasta te obliga atunci la păzirea tuturor cerinţelor ceremoniale, a ritualurilor şi a zilelor sfinte, a legilor privind alimentaţia şi a tot ceea ce consemna specific Legea Vechiului Testament pentru naţiunea lui Israel. Pentru acest motiv facem referire la aceşti învăţători mincinoşi ca iudaizatori, fiindcă ei doreau realmente să-i împovăreze pe credincioşii dintre Neamuri cu cerinţele ceremoniale preluate din iudaismul Vechiului Testament. Ei spuneau că, de fapt, creştinismul este evreiesc şi ar trebui să fie pe deplin evreiesc. Făcând astfel, ei impuneau toate aceste legi ceremoniale asupra oamenilor, iar rezultatul acestui fapt era de a schimba centrul mesajului creştin de la Cristos şi ce a făcut El cu îndurare pentru a ne oferi poziţia de îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu. Iar în schimb, ei inventau o religie care promova întru totul ceea ce păcătoşii trebuie să facă pentru a ajunge acceptabili înaintea lui Dumnezeu. Era o versiune a fariseismului, afişată cu o etichetă creştină. Deseori am avut suspiciunea că aceşti iudaizatori erau, de fapt, farisei care au avut un fel de convertire superficială la creştinism. Ei au adoptat un limbaj creştin şi idei creştine, dar ce făceau, realmente, era răspândirea unei versiuni a fariseismului cu numele de creştin întipărit pe el. Există o dovadă a acestui fapt în Faptele apostolilor 15, unde vedeţi că oamenii care provocaseră această controversă la Ierusalim erau, de fapt, farisei convertiţi sau farisei aparent convertiţi. Iar ei luaseră, în esenţă, tot sistemul fariseic şi au pus numele de creştin pe el. Însă Pavel spune că acesta nu era creştinism adevărat. De fapt, el a scris această Epistolă către Galateni ca să apere puritatea Evangheliei adevărate şi simplitatea doctrinei justificării prin credinţă. Şi este surprinzător când realizaţi anvergura sau proporţiile a ceea ce învăţau aceşti indivizi. Era o abordare legalistă a creştinismului. La suprafaţă părea un fel de eroare nesemnificativă. De aceea, este surprinzător să vedem cu câtă forţă li s-a opus apostolul Pavel acestor indivizi.

În capitolele unu şi doi, el îşi apără propria sa credibilitate apostolică. Le oferă mărturia sa personală şi un scurt istoric al relaţiilor sale cu ceilalţi apostoli, îndeosebi în capitolul doi. Iar în acest capitol el descrie chiar un conflict pe care l-a avut cu Petru, pe însăşi tema adevărului în privinţa căreia iudaizatorii se aflau în eroare. Şi aspectul central, pe care el îl evidenţiază când relatează toată acea istorie, este acesta: indiferent de neînţelegerile şi tensiunile care ar fi fost între ceilalţi ucenici şi el, ceilalţi ucenici recunoşteau autoritatea sa. Iar ei toţi erau, în ultimă instanţă, pe deplin de acord cu mesajul său. Ei toţi erau întru totul de acord cu principiul pe care îl apăra Pavel împotriva iudaizatorilor, chiar dacă aparent s-ar fi zis că iudaizatorii aveau o legătură personală mai strânsă cu apostolii aflaţi la Ierusalim decât apostolul Pavel, ceea ce probabil este adevărat. Aceşti indivizi îi cunoşteau probabil pe Iacov, Petru şi Ioan mai bine decât Pavel. Pavel nu neagă faptul că au existat neînţelegeri mari şi,la un moment dat, chiar o confruntare publică între el şi Petru. Pavel nu neagă niciuna din acestea. Aspectul său esenţial este că, în ultimă instanţă toţi ceilalţi apostoli erau de acord cu el în privinţa Evangheliei şi nu cu iudaizatorii. Şi prin urmare, el aşază temelia şi argumentează acest punct de vedere.

Iar apoi, cam pe la versetul 16 din capitolul 2, el schimbă metoda sa într-o apărare teologică a doctrinei justificării prin credinţă. Iar Galateni 2:16 este, probabil, versetul cheie al acestei întregi epistole. El rezumă punctul de vedere pe care Pavel îl argumentează; că noi suntem justificaţi prin credinţa în Cristos, şi nu prin faptele Legii, pentru că niciun om nu va fi justificat prin faptele Legii. Acesta este punctul său principal. Aceasta este tema centrală a întregii Epistole. Şi prin urmare, el spune că, de fapt, credinţa este singurul instrument de justificare. Niciun păcătos nu se poate face pe sine în mod posibil acceptabil înaintea lui Dumnezeu prin păzirea poruncilor şi ceremoniilor Legii (ascultarea ceremonială). El spune că acestea nu vă fac mai acceptabili înaintea lui Dumnezeu.

Capitolul 3 este secţiunea doctrinară a Epistolei. Iar subiectul central al lui Pavel în întreg capitolul este acesta: chiar în Vechiul Testament, justificarea era doar prin credinţă. Dacă înţelegeţi chiar iudaismul, ar trebui să înţelegeţi că ceremoniile, circumcizia, legile privind alimentaţia şi toate acele lucruri nu contribuie la neprihănirea pe baza căreia staţi înaintea lui Dumnezeu. Voi nu sunteţi justificaţi prin fapte, ci prin credinţă. Faptele ceremoniale care erau prescrise în Legea lui Moise nu au fost niciodată date ca mijloc de justificare. Ele n-au slujit niciodată această funcţie. Iar el evidenţiază faptul că Avraam, care a trăit cu sute de ani înainte ca Legea să fie dată, a fost justificat prin credinţă. Capitolul 3, versetul 6, „Tot aşa şi Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” Şi el citează un text din Geneza care spune că Avraam a crezut şi a fost justificat (Gen. 15:6). Ceea ce spune Pavel este că lucrurile au stat aşa întotdeauna. Credinţa este singurul instrument de justificare. Iar el spune, în versetul 17, că Legea lui Moise nu a schimbat termenii mântuirii, nu a adăugat nimic la ceea ce avem de făcut ca să fim mântuiţi, nu a instituit un sistem de justificare prin fapte. Chiar în Vechiul Testament, sub economia lui Israel din Vechiul Testament, în timpul perioadei mozaice, oamenii nu erau mântuiţi prin fapte. În tot Vechiul Testament credinţa a fost mijlocul de justificare. Credinţa, nu faptele, era instrumentul prin care oamenii dobândeau mântuirea. Acesta este exact acelaşi subiect pe care Pavel îl prezintă în Romani 4. El spune că Avraam a fost justificat prin credinţă, nu prin fapte. Iar Avraam a trăit înainte ca Legea să fie dată. Şi apoi el spune că David a fost justificat prin credinţă, nu prin fapte. David a trăit sub Lege. Şi ca urmare, el spune că faptele Legii nu au câştigat niciodată vreunui păcătos nici cea mai mică favoare înaintea lui Dumnezeu. Legea n-a fost niciodată un mijloc de justificare.

Dar în schimb, spune el, Legea a avut un scop diferit. A avut un scop bun şi îndurător. Însă Legea era ca un pedagog sau îndrumător spre Cristos, ca să arate drumul. Legea a împlinit acest scop prin câteva mijloace. Aspectul moral al Legii a prezentat clar cât de înalt este, realmente, standardul lui Dumnezeu de neprihănire. Şi această parte a Legii, partea morală a ei, poruncile care ne spun cum să fim neprihăniţi, acestea ne sunt date, de fapt, ca să reliefeze cu claritate că noi nu avem nicio speranţă, ca păcătoşi, alta decât credinţa pentru mântuire. Aspectul ceremonial al Legii a slujit unui scop puţin diferit. Conţinea o mulţime de simboluri care arătau spre Cristos prin ilustrarea rolului Său ca Răscumpărător. De exemplu, tot sistemul de jertfe animale era în mod intenţionat menit să fie o ilustraţie vădită a preţului răscumpărării şi a principiului de ispăşire substituibilă. Despre aceasta vorbeau toate acele jertfe din Vechiul Testament. Ele nu erau plăţi propriu-zise pentru păcat, fiindcă Epistola către Evrei spune că sângele taurilor şi al ţapilor nu pot să şteargă păcatele (Evrei 10:4). Însă ele erau imagini simbolice ale preţului pentru păcat, menite că arate spre o jertfă care era eficace, iar aceasta este Cristos. Şi tot ce avea legătură cu sistemul de jertfe din Vechiul Testament a slujit acestui scop. Chiar obiectele din Cortul întâlnirii aveau din plin simboluri care-L prefigurau pe Cristos. Preoţia era un simbol al rolului lui Cristos ca mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Şi prin urmare, Legea era plină de tipare şi de elemente de prefigurare care vorbeau despre Cristos. Aspectele ceremoniale ale Legii arătau spre Cristos. Aspectele morale ale Legii ne lăsau fără nicio speranţă. Însă Cristos este împlinirea a toate. El a împlinit cu desăvârşire aspectele morale ale Legii. Iar El vine ca împlinire a tot ceea ce tiparele şi imaginile din Lege arătau.

Legea a avut şi un alt scop. Arăta cât de extrem de păcătos este păcatul. Nu poţi citi Legea Vechiului Testament fără a dobândi o imagine foarte echilibrată a perspectivei lui Dumnezeu asupra păcatului. Conform celor afirmate de apostolul Pavel, în Romani 7:13, acesta este unul din aspectele esenţiale ale Legii. Ideea era „ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă,” spune Pavel. Şi tot astfel, Galateni 3:24, „…Legea ne-a fost un îndrumător spre Cristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.” Şi printre altele, cuvântul pe care Pavel îl foloseşte pentru „îndrumător” înseamnă, de fapt, gardian. Nu este un pedagog, este mai mult asemenea unui supraveghetor. Este un cuvânt care vorbea nu atât de mult despre pedagogul propriu-zis, ci de fapt despre un gen special de sclav, al cărui slujbă era să se asigure că respectivul copil ajungea la şcoală, în siguranţă şi la timp. Iar Legea a fost dată cu acest gen de scop avut în vedere. Nu era un mijloc alternativ pentru mântuire. Era asemenea unui gardian care punea copilul sub pază protectoare şi îl ducea în siguranţă la destinaţia lui. Aceasta este imaginea cu care el descrie Legea. S-o ţineţi minte, fiindcă este semnificativă în pasajul pe care-l vom studia de data aceasta.

Aceasta este imagistica exactă din Galateni 3, versetele 22 şi 23. „Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Cristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.” Credinţa, spune el, este ceea ce ne aduce în această stare privilegiată de fii şi fiice maturi. El vorbeşte despre aceasta în versetele 25 şi 26. „După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus.” El foloseşte un cuvânt acolo, „fii”, care înseamnă fii şi fiice adulţi. Voi toţi sunteţi fii şi fiice adulţi, ai lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos. Acesta este aspectul central pe care îl evidenţiază el. Nu doar că sunteţi membri ai familiei lui Dumnezeu, în calitate de copii ai Săi, ci aveţi un statut în familia lui Dumnezeu, fiind fii şi fiice adulţi cu privilegiile depline ale maturităţii.

Această imagine a maturităţii este cea care inspiră gândul lui Pavel şi la care revine el aici, la debutul capitolului 4. La sfârşitul capitolului 3, el încheie ideea cu care a început. Şi ea este aceasta: Orice credincios autentic este un adevărat descendent spiritual al lui Avraam şi moştenitor privilegiat al tuturor promisiunilor pe care le-a făcut Dumnezeu lui Avraam. Acesta este subiectul central al capitolului 3. Este credinţa noastră, nu ascultarea noastră de Legea mozaică, ci credinţa noastră este cea care ne evidenţiază ca moştenitori spirituali ai lui Avraam. Aşadar, în ce priveşte indicatorii limitelor din vechime, ele sunt desfiinţate. Capitolul 3 versetul 28: „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus.” Şi iată ce vrea să spună el prin aceasta. În pofida oricăror deosebiri şi diferenţe permanente şi legitime în funcţia biologică sau casnică ce pot exista între partea bărbătească şi cea femeiască; în pofida oricăror diferenţe culturale şi sociologice care pot exista între Iudei şi Neamuri, ca şi credincioşi în Cristos, spune el, noi toţi împărtăşim aceeaşi poziţie înaltă a privilegiului spiritual, ca moştenitori adevăraţi ai binecuvântării avraamice depline. În acest sens, noi cu toţi ne aflăm pe picior de egalitate. Iar el spune aceasta, amintiţi-vă, unui grup de biserici dintre neamuri. Voi, ca neamuri care credeţi, aţi intrat în aceeaşi stare privilegiată ca şi credincioşii iudei. Nu trebuie să deveniţi iudei ca să ajungeţi mai avansaţi în creştinismul vostru.

Acest fapt ne aduce la începutul capitolului 4. Această secţiune scurtă la care privim de data aceasta marchează, de fapt, un punct de răscruce în Epistola către Galateni. Aceste şapte versete pe care le examinăm sunt apogeul argumentului doctrinar al lui Pavel împotriva iudaizatorilor şi a ereziei lor. Capitolul 3 este în mare parte o argumentare doctrinară, care continuă în capitolul 4, primele şapte versete. Apoi, începând în capitolul 4 cu versetul 8, Pavel face un apel personal foarte lung şi vehement la oamenii din bisericile Galatiei. Acesta este întru totul foarte personal. El insistă cu multă stăruinţă pe lângă ei. Nu îi învaţă doctrină, nu-i încurajează în vreun fel practic; el doar stăruie de ei. Şi această stăruinţă continuă până la sfârşitul capitolului 4. Apoi, în capitolul 5, el revine la sfătuirea practică. Vedem acelaşi tipar oriunde scrie Pavel. L-am văzut de câteva ori. Romani 12:1 este punctul de răscruce în Epistola către Romani. Romani 12 marchează un punct de răscruce la fel de mult ca acela din Galateni. Totul înainte de Romani 12:1 este în esenţă doctrină sistematică. Totul după acest punct este în mod fundamental aplicarea practică a doctrinei prezentate înainte. Iar aceasta a fost mereu abordarea apostolului Pavel, în învăţătura sa. Practic, toate Epistolele sale principale încep cu o secţiune doctrinară, în care el apără adevărul împotriva unei anumite erori sau descrie, în linii generale, un subiect de doctrină cu mare atenţie. Şi există mereu un punct de răscruce în Epistolă unde el începe să dea învăţături practice, imperative, îndemnuri personale. Şi aplică simplu orice doctrină a învăţat. Ne aflăm la punctul din Galateni unde Pavel îşi încheie secţiunea doctrinară şi va începe să-şi prezinte îndemnurile practice. Iar între timp el face acest apel personal.

Secţiunea la care privim acum ne prezintă punctul culminant şi concluzia argumentului său logic. Aici este locul în care el rezumă totul la simpla sa esenţă. Iată de ce se opune el atât de mult doctrinei false a iudaizatorilor. Într-un cuvânt, el spune că eroarea lor era anti-creştină. Aceasta sună foarte strict şi sever, însă este ceea ce spune Pavel. Aceşti indivizi erau anti-creştini. Nu era doar o deviere minoră ce putea fi uşor remediată printr-o schimbare uşoară de accent. El spune, ceea ce învaţă aceşti indivizi este o evanghelie cu totul diferită. Dacă vă gândiţi la acest lucru, aceasta este o declaraţie uluitoare. Gândiţi-vă la ceea ce ştim noi despre iudaizatori. Atât cât ştim, ei nu negau divinitatea lui Cristos. Cu certitudine afirmau domnia lui Cristos, cel puţin verbal. Credeau în moartea şi învierea Lui. Afirmau că El era Mesia cel adevărat. Învăţau că credinţa în Cristos era necesară pentru mântuire. Aparent ei aparţineau Bisericii, probabil biserica din Ierusalim, şi aveau o anumită recunoaştere ca prezbiteri şi conducători, probabil în biserica din Ierusalim care era congregaţia creştină iniţială. De fapt, întreaga problemă în legătură cu care Pavel nu era de acord cu iudaizatorii putea fi rezumată şi declarată într-o singură propoziţie. Şi nici măcar nu sună întru totul atât de periculos.

În mod esenţial, aceasta este ceea ce învăţau ei: că, de fapt, creştinii trebuiau să trăiască în conformitate cu toate legile pe care le-a dat Dumnezeu prin Moise. Şi în cele mai multe biserici evreieşti acest lucru n-ar fi fost deloc o idee controversată, pentru că acei credincioşi care veniseră de la iudaism la creştinism crescuseră toată viaţa lor, trăind sub acele legi – legi privind alimentaţia, practici ceremoniale, păzirea zilelor sfinte evreieşti. Acesta era deja stilul lor de viaţă. Şi nimic din Scriptură nu le interzicea să continue să practice acele lucruri. Ei puteau să continue practicile lor evreieşti. Prin urmare, ceea ce învăţau aceşti indivizi n-ar fi produs, şi de fapt n-a provocat. o controversă în biserica din Ierusalim. Nu este nimic greşit cu circumcizia în sine. Chiar astăzi, mulţi copii neevrei sunt în mod obişnuit circumcişi. Şi nu este realmente clar pentru mulţi părinţi dacă aceasta se face din motive medicale sau culturale. Însă nu vom argumenta că este un act păcătos. Nu este. Adevărul este că diferenţa între apostolul Pavel şi iudaizatori se rezumă la ceva foarte simplu şi aparent minor, ce sună ca un subiect bun de teologie. Ascultaţi ce a spus marele lider prezbiterian, J. Gresham Machen despre aceasta în cartea sa, „Creştinism şi liberalism”. El a scris:

„Din punctul de vedere modern, diferenţa între Pavel şi iudaizatori ar fi părut să fie foarte neînsemnată. Ambele părţi sunt de acord că păzirea Legii lui Dumnezeu era importantă, că era inseparabil legată de credinţă. Diferenţa privea doar logica, probabil nici măcar ordinea temporală a celor trei paşi. Pavel a spus că un om 1) mai întâi crede în Cristos 2) apoi este justificat înaintea lui Dumnezeu 3) apoi imediat trece la păzirea Legii lui Dumnezeu. Pe de celaltă parte, iudaizatorii spuneau că un om 1) crede în Cristos 2) păzeşte legea lui Dumnezeu atât cât poate de bine 3) apoi este justificat.

Aceasta sună ca o diferenţă minoră nu-i aşa? Este doar o diferenţă în ordine. Ei nu erau în dezacord cu privire la ceva ce părea să fi avut mari urmări. Pavel nu sugera că circumcizia era păcat. El nu spunea că este greşit să practici aceasta. Prin urmare, ce era atât de important? De ce s-ar lupta Pavel atât de vehement împotriva iudaizatorilor şi a influenţei lor? Dacă Pavel ar fi sprijinit punctul de vedere care predomină în mişcarea evanghelică de astăzi, el ar fi încercat să găsească o cale de a face pace cu ei. El ar fi organizat un efort ecumenic împreună cu ei ca să elimine păgânismul din regiunea Galatiei. El şi-ar fi putut uni chiar forţele cu ei. Ar fi căzut de acord să nu fie de acord, ca să vorbesc în felul acesta. Şi ar fi folosit toate acestea ca o ilustraţie despre unitatea în trupul lui Cristos. Însă el nu a făcut aceasta. Şi mă bucur că nu a făcut-o pentru că aşa cum Machen continuă să evidenţieze, „Biserica de astăzi îşi datorează însăşi existenţa ei faptului că Pavel a refuzat să facă vreun compromis în privinţa acestui subiect neînsemnat.” Ceva ce părea un aspect foarte mărunt cu care să nu fie de acord. Dar se dovedeşte a nu fi deloc un aspect neînsemnat. Pentru că vizează chiar esenţa Evangheliei. Iudaizatorii subminau creştinismul la nivelul său cel mai fundamental, prin schimbarea esenţei Evangheliei de la adevărul referitor la ce a făcut Cristos pentru păcătoşi, în schimb ei inventând ceva total străin şi nerelevant pentru Evanghelia adevărată pe care, spuneau ei, credincioşii trebuiau să-l facă, după toate probabilităţile, ca să ajungă acceptabili înaintea lui Dumnezeu. Iar aceasta transforma creştinismul într-o religie total diferită. Ei îl numeau creştinism dar nu mai era aşa. Era un sistem legal care pretindea să-L onoreze pe Cristos, iar cu buzele lor mărturiseau domnia Lui, însă în realitate ignora semnificaţia deplină a ceea ce a făcut Cristos. Şi prin urmare, nu era de fapt o diferenţă minoră de opinie între Pavel şi iudaizatori.

La începutul acestei controverse, cred că apostolul Pavel ar fi putut fi singura persoană de pe faţa pământului care a înţeles cu claritate aceste probleme. Aşadar, el ia singur poziţie aici. Şi este o poziţie care în zilele noastre n-ar fi populară. Iar aici, în pasajul nostru, el face în mod fundamental o ultimă încercare de combatere a erorii iudaizatorilor pe temeiuri doctrinare. Amintiţi-vă, aproape de sfârşitul capitolului 3, Pavel a comparat Legea cu un păzitor al copilului, un slujitor angajat de un tată plin de putere ca să supravegheze protecţia copilului. Acesta este modul în care el a descris Legea. Acum revine la aceeaşi ilustraţie. De data aceasta ca să prezinte un subiect puţin diferit. Şi iată subiectul: Iudaizatorii pretindeau că doctrina lor, sistemul lor, era de fapt un creştinism avansat. În minţile lor, Evanghelia pe care a proclamat-o Pavel era prea simplistă. Nu ştiu sigur dacă ei au spus că Pavel greşeşte. Mă îndoiesc. Au spus doar că Pavel nu v-a spus suficient. Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le cunoaşteţi. Este un adevăr avansat. Şi ei erau convinşi că aceşti convertiţi dintre neamuri, în regiunea Galatiei, aveau nevoie să fie avansaţi dincolo de creştinismul simplu şi să ajungă la plinătatea sistemului Vechi Testamental cu toate ceremoniile mozaice, ritualurile şi sărbătorile lui. Ei spuneau că acestea trebuiau să devină parte a creştinismului.

Pavel spune că adevărul este exact opusul. Creştinismul este iudaism avansat. Cristos reprezintă împlinirea tuturor simbolurilor din Vechiul Testament şi, prin urmare, El este mai mare decât erau ele. El este apogeul a ceea ce indicau ceremoniile Vechiului Testament. Nu viceversa. Aşadar, îmbrăţişarea doctrinei iudaizatorilor ar însemna un pas uriaş înapoi. Răstoarnă practic creştinismul cu susul în jos. Este asemenea (şi aceasta este comparaţia pe care o face Pavel) unui om matur, în floarea vârstei, care se întoarce sub tutela unui supraveghetor. Acesta este elementul central. Aceasta-i ceea ce spune el aici. Sistemul legal al Vechiului Testament era ca o şcoală de copii în comparaţie cu privilegiul deplin al adulţilor şi libertatea perfectă de care noi toţi ne bucurăm sub Evanghelie. Dacă adoptaţi doctrina iudaizatorilor, spune Pavel, aţi făcut un mare pas înapoi în robie. Daţi ascultare pasajului şi ţineţi minte că el doar ce a prezentat argumentul că, de fapt, credinţa este trăsătura copilului adevărat al lui Avraam. Şi dacă voi sunteţi în Cristos prin credinţă, voi sunteţi socotiţi moştenitori, moştenitori pe deplin adulţi, cu toate privilegiile maturităţii conform promisiunilor făcute lui Avraam. Iată ce spune el în, capitolul 4 versetul 1 la 6.

„Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. … Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: «Ava», adică: «Tată!» Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.”

Acesta este un pasaj absolut remarcabil. Urmăriţi ideea de aici. El spune că fiecare credincios este moştenitor, împreună cu Avraam, al promisiunii făcute lui şi seminţei lui. În lumea orientului mijlociu, a fi moştenitorul cuiva important însemna că tu eşti la fel de important. Nu înseamnă că eşti doar puţin mai jos decât persoana importantă; înseamnă că eşti la acelaşi nivel. Tu eşti la fel de important. Prin urmare, el spune că noi suntem moştenitori ai promisiunii avraamice. Dacă suntem moştenitori ai promisiunilor pe care le-a făcut Dumnezeu lui Avraam, noi ne aflăm din punct de vedere spiritual pe picior de egalitate cu însuşi Avraam. Doar acest fapt ar fi suficient de uimitor, însă aşa cum Pavel descrie aici, noi suntem şi adoptaţi în propria familie a lui Dumnezeu şi făcuţi moştenitori împreună cu Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus. Acest fapt este remarcabil. Acesta este un privilegiu de neconceput, aproape. Şi a fost de două ori mai uimitor atât cât îi privea de galateni, fiindcă cei mai mulţi dintre ei fuseseră convertiţi din rândul păgânismului. Şi totuşi, Pavel îi descrie, nu doar ca moştenitori ai promisiunii lui Dumnezeu făcute lui Avraam, ci şi ca moştenitori împreună cu Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Pentru un evreu, Avraam era părintele credinţei sale. O asemenea persoană întotdeauna se considera pe sine însăşi la un nivel inferior faţă de Avraam. Pavel spune clar aici, voi neamurilor, convertiţi din rândul păgânismului, vă aflaţi la acelaşi nivel spiritual cu Avraam. Şi nu numai atât, voi sunteţi moştenitori împreună cu Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Este imposibil de conceput o poziţie mai înaltă şi mai privilegiată pentru orice făptură creată. De fapt, este o poziţie atât de privilegiată încât nu pare potrivită pentru făpturile create. N-ai spune-o, dacă n-ar afirma-o Scriptura. Şi sper că voi aţi înţeles ceva din însemnătatea ei.

Acesta este aspectul esenţial pe care-l prezintă Pavel: bucuria deplină a privilegiului, a puterii, a influenţei şi libertăţii moştenite de cineva nu se aplică în timpul copilăriei. Noi toţi am învăţat acest adevăr când eram copii. Un copil, chiar dacă este moştenitorul principal al cuiva puternic şi important, chiar dacă este de viţă regală, trebuie să i se spună ce să facă. Se află sub restricţii care, în termeni practici, îi conferă efectiv acelaşi statut ca un rob. Chiar într-o eră permisivă, cum este aceasta în care trăim noi, există un sens în care acest fapt este inevitabil adevărat. Pentru o vreme, copiii trebuie să fie puşi într-o poziţie de supunere totală faţă de o autoritate care să le spună ce să facă, când să facă şi să-i determine să facă. Şi atâta timp cât sunt suficienţi de tineri ca să-şi înveţe ABC-ul lor, ei trebuie să fie ţinuţi departe de exercitarea deplină şi independentă a privilegiilor adulţilor, la care vor fi îndreptăţiţi într-o zi. Iar totul este, în ultimă instanţă, pentru binele lor propriu. Acesta este modul în care lucrurile trebuie să funcţioneze. Dar totuşi, situaţia seamănă cu o formă de sclavie. Iar aceasta este tocmai ceea ce Pavel descrie aici. El descrie un copil care este singurul moştenitor al întregii averi a tatălui său şi, după dreptul câştigat prin naştere, acel copil este practic stăpânul viitor al întregii gospodării. Într-o zi, el va ajunge în acea poziţie de influenţă. Însă pentru timpul de faţă, când este copil, el nu se diferenţiază de un rob al casei. De fapt, unul dintre robii din casă deţine poziţia de supraveghere asupra sa. El se află sub îndrumarea tutorilor şi institutorilor care-i spun ce să facă şi când să facă, iar el rămâne sub acea supraveghere până la timpul hotărât de tatăl său.

Iar Pavel spune că, în imaginea de ansamblu a istoriei răscumpărării, economia sau sistemul Vechiului Testament, Legea Mozaică cu toate legile şi restricţiile ei, reprezentau o tutelă stabilită de Dumnezeu până la o asemenea vreme, când El era pregătit să elibereze poporul Său ca să se bucure de libertarea şi plinătatea privilegiului lor spiritual legitim. Iar venirea lui Cristos este ceea ce a semnalizat începutul acelei noi ere, împlinirea vremii, timpul hotărât de Tatăl pentru intrarea în libertatea şi privilegiul maturităţii spirituale. Aspectul central este acesta: creştinismul este iudaism avansat, nu viceversa. Elementele Legii Vechiului Testament, îndeosebi acele lucruri ceremoniale care erau unice pentru Israel (legile alimentare, practicile ceremoniale, regulile care reglementau profanarea sau necurăţia ceremonială, preoţia, sistemul jertfelor, întreaga structură a închinării la templu), toate acestea erau elementare, ABC-ul spiritual, în comparaţie cu libertatea şi privilegiul credinţei în Cristos. Dacă priviţi la cele două aspecte, pare ca şi cum creştinismul este mult mai simplu, fiindcă noi am lăsat în urmă toate ceremoniile preoţeşti şi toate celelalte lucruri. Aţi fi înclinaţi să credeţi că nu este atât de avansat. Însă contrariul este adevărat. Pavel spune că este întocmai ca şi copilăria. Priviţi la copilăria voastră. Vă aflaţi sub toate aceste reguli şi restricţii. Ca adulţi, viaţa arată mai simplă, dar de fapt vă aflaţi într-o stare mai avansată. Aşa stau lucrurile cu creştinismul. Este iudaism avansat, nu viceversa.

Versiunile King James şi New American Standard încep capitolul cu următoarele cuvinte, „Acum vă spun…” Îmi place această expresie. Este de fapt o traducere literală a unei expresii greceşti care transmite acest sens: „Daţi-mi voie s-o exprim în acest mod…” Este un indiciu că el continuă, de fapt, ideea cu care a încheiat capitolul 3 – „Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” Iar el se focalizează asupra acestui cuvânt „moştenitori”. Dacă sunteţi în Cristos, voi sunteţi moştenitori pe deplin ai promisiunii centrale a Legământului Avraamic. Iar statutul vostru spiritual este egal cu cel al lui Avraam însuşi, care este părintele credinţei. Şi nu numai atât, însă, de vreme ce Cristos este sămânţa promisă a lui Avraam, care este subiectul pe care Pavel l-a prezentat mai devreme în versetul 16 din capitolul 3, aceasta vă face şi moştenitori împreună cu Cristos. Şi din moment ce El este Fiul lui Dumnezeu, nu puteţi începe să vă imaginaţi privilegiul măreţ pe care acest statut vi-l conferă vouă. Este realmente uimitor. Şi mai mult decât atât, venirea lui Cristos a inaugurat apogeul istoriei răscumpărării. În versetul 4, el îl numeşte „împlinirea vremii”. Şi este absolut clar faptul că el face comparaţia şi cu privilegiul condiţiei adulte. În această stare am intrat noi. Iudaizatorii descriau Legea ca o pe evanghelie avansată. Însă adevărul este tocmai opusul. Evanghelia reprezenta punctul culminant şi împlinirea a tot ceea ce a semnificat Legea. Legea era aspectul elementar al revelaţiei lui Dumnezeu. Cristos întruchipează plinătatea a tot ceea ce are să ne spună Dumnezeu. Prin urmare, credinţa în Cristos ne aduce privilegiile depline ale adulţilor. Nu există niciun stadiu după acesta, cu excepţia revenirii lui Cristos.

Acest text ridică o problemă grea de interpretare. Pavel le scrie aici oamenilor dintre Neamuri. Ei n-au fost niciodată în mod formal şi practic sub Legea lui Moise. Într-un sens spiritual, ei nu au avut avantajul de a învăţa ABC-ul în acelaşi mod în care fraţii lor evrei au făcut-o. Cu toate acestea, în versetul 3 (acesta este versetul dificil), Pavel pare să-i includă când spune, „Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia (şi apoi foloseşte această expresie interesantă) învăţăturilor începătoare ale lumii…” Despre ce vorbeşte el acolo prin întrebuinţarea terminologiei „învăţăturile începătoare” sau elementele? Par să fie trei posibilităţi. Una este că el are în minte elementele concrete aşa cum erau concepute în lumea romană – pământ, aer, foc şi apă. Iar el le numeşte pe acestea, fiindcă aceste lucruri erau în mod frecvent obiecte ale închinării păgâne. Prin urmare, există un sens în care păgânii se aflau în robie faţă de aceste elemente. Sincer, eu cred că această interpretare este puţin exagerată. Dar sunt unii comentatori care susţin această perspectivă, fiindcă, la prima vedere, pare că s-ar potrivi cu versetul 9, în care el le spune „…cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?” Vom vedea data viitoare de ce cred că aceasta nu este o interpretate bună aici. Galatenii nu se gândeau la a se întoarce la păgânism. Ei erau tentaţi să se plaseze sub sistemul ceremonial al iudaismului din Vechiul Testament. Prin urmare, nu mi se pare că ei erau tentaţi să se întoarcă la închinarea păgână adusă elementelor respective. Iată acum cea de-a doua posibilitate. Şi este una populară susţinută de unii dintre cei mai buni comentatori. Ei spuneau că aceasta este o referire la Lege. Fiindcă aceasta este ceea ce ar părea să sugereze contextul imediat. De aceea spune el că Legea era elementară. Iar acolo trebuie să fie cel puţin un indiciu al acestei idei în înţelegerea lui Pavel, fiindcă tot acest pasaj arată că Legea în sine este elementară; ea nu este spiritualitate avansată. Este asemenea ABC-ului. Dar eu încă nu sunt satisfăcut cu această interpretare fiindcă el pare să-i includă pe cei dintre neamuri aici. Aşadar, a face elementele sau învăţăturile începătoare de acolo echivalente cu Legea Mozaică pare puţin confuz. Galatenii n-au fost niciodată sub acel gen de robie. Prin urmare, există o a treia posibilitate şi sunt înclinat să cred că aceasta este cea corectă. Cred că el vorbeşte despre religie în general. Toate sistemele de fapte umane, în contrast cu uniunea simplă cu Cristos prin credinţă. Şi este doar un termen general pentru un sistem al faptelor. Acesta capătă sens perfect în întreg pasajul şi corespunde subiectului central pe care-l prezintă Pavel. El spune acestor credincioşi dintre neamuri că, dacă adoptă practicile învechite ale legii ceremoniale vechi testamentale şi consideră acest fapt ca mijloc de mântuire sau ceva necesar pentru mântuirea lor, ei nu vor fi deloc mai bine decât obişnuiau să fie sub genul cel mai decăzut de păgânism. Este o religie a faptelor, în orice caz. Şi el continuă să dezvolte această idee în pasajul la care vom privi data viitoare.

Acum doresc să ajung la esenţa acestui pasaj. În ultimă instanţă, întrebarea cu privire la ce se referă el prin această expresie „învăţăturile începătoare ale lumii” din versetul 3 nu produce, de fapt, mare diferenţă în perspectiva de ansamblu a ceea ce spune Pavel aici. Putem tolera o anumită ambiguitate în privinţa aceasta. Doar să nu pierdeţi din vedere subiectul principal. Iar subiectul central este acesta: Evanghelia este un progres faţă de Lege, creştinismul este o revelaţie mai completă şi mai bună a lui Dumnezeu, a promisiunii avraamice de binecuvântare şi a căii de mântuire. Toate lucrurile spre care Legea doar arăta ne sunt oferite prin Evanghelie. Dacă cei dintre neamuri vor să adopte sistemul ceremonial al Vechiului Testament, acest lucru nu-i face creştini mai avansaţi. Umbreşte, de fapt, mesajul central al însăşi Evangheliei. Evanghelia reprezintă maturitatea. Legea ceremonială este grădiniţă, prin comparaţie. Iar Pavel spune că este timpul să ieşim de la grădiniţă şi să îmbrăţişăm plinătatea adevărului la care legea ceremonială putea doar să îndrepte atenţia, dar nu-l putea explica pe deplin şi, cu certitudine, nu-l putea conferi. Şi el afirmă că, creştinismul este sistemul avansat şi că trebuie să ne ţinem strâns de el.

Dacă ar fi să vă cer să numiţi trăsătura cea mai proeminentă a creştinismului nou testamental, care-l deosebeşte de iudaismul Vechiului Testament, ce aţi spune? Aceasta este o întrebare grea, nu-i aşa? Ce anume legat de creştinism îl face absolut diferit de iudaismul Vechiului Testament? Care este cea mai mare diferenţă proeminentă? Probabil că aţi putea numi o mulţime de diferenţe importante. Este absenţa preoţiei în creştinism şi eliminarea oricărui mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, cu excepţia omului Isus Cristos. Există sacrificiul făcut o dată pentru totdeauna de Cristos, care îndepărtează nevoia de jertfe zilnice şi împlineşte ceea ce indica întregul sistem al închinării de la templu. Există instituţia (ordinea stabilită) a Bisericii care uneşte credincioşii din orice trib, naţiune şi limbă şi nu doar naţiunea lui Israel. Ne uneşte pe noi toţi într-un singur trup. Prin urmare, există eliminarea, datorită acestui fapt, a tuturor legilor kosher, a sistemului ceremonial, a zilelor de sărbătoare, a regulilor care reglementează necurăţia ceremonială şi a tuturor celorlalte lucruri care erau unice pentru Israel în Vechiul Testament. Toate acestea sunt desfiinţate. Şi toate aceste lucruri fac, într-adevăr, creştinismul diferit de iudaismul Vechiului Testament. Doar că eu nu cred că vreunul dintre ele rezumă cea mai importantă distincţie centrală. Şi dacă ar fi să întrebaţi pe un evreu cunoscător, pe un bun rabin, ce anume face creştinismul diferit de credinţele şi practicile lui, primul său răspuns are să fie, probabil, cel corect. Este doctrina Trinităţii. Creştinismul Noului Testament ne aduce la o cunoaştere mai deplină a cine este Dumnezeu şi de ce anume şi cum anume s-a angajat El să mântuiască oameni păcătoşi. Şi totul este inclus în principiile trinitariene. Noul Testament Îl revelează pe Dumnezeu în trei persoane. Persoanele Dumnezeirii lucrează împreună pentru mântuirea noastră. Mântuirea este lucrarea Trinităţii şi toate persoanele din Trinitate lucrează împreună şi au făcut astfel încă dinainte de întemeierea lumii. Acesta este adevărul avansat. Iar acesta este însuşi subiectul central pe care-l prezintă Pavel aici. Doctrina trinităţii predomină în acest pasaj. Iar orice principiu al adevărului doctrinei trinităţii este fie declarat, fie implicit în acest text.

Iată aici mesajul lui Pavel pentru galateni. Mai întâi, el spune că voi sunteţi răscumpăraţi de Cristos. În al doilea rând, voi sunteţi adoptaţi de Tatăl. Şi în al treilea rând, voi sunteţi sălăşluiţi de Duhul Sfânt. Iar el spune că toate aceste trei lucruri rezumă motivul pentru care voi nu mai trebuie să fiţi sub tutela elementelor ceremoniale şi de sacrificiu ale Legii Vechiului Testament. Să privim îndată la acestea, pe rând. Mai întâi, el spune „voi sunteţi răscumpăraţi de Cristos”. Iar înţelegerea lui Pavel este clară din context. El le spune galatenilor că Isus Cristos i-a răscumpărat de sub orice pretenţie legală imaginabilă pe care Legea ar fi putut s-o aibă vreodată împotriva lor. La aceasta se referă el când spune că voi nu mai sunteţi sub Lege. Cristos este înlocuitorul credinciosului atât cât priveşte Legea. Iar acest fapt este adevărat în orice privinţă vă puteţi imagina. Aceasta-i ceea ce Pavel vrea să spună aici când afirmă, „Cristos născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege…” (Gal. 4.4, 5). El este înlocuitorul şi reprezentatul nostru. Este Răscumpărătorul nostru, în orice sens care poate fi conceput. El a împlinit toate aspectele ceremoniale şi morale ale Legii, la o perfecţiune totală, în timpul vieţii Sale. Iar apoi, El a plătit pedeapsa cerută de Lege pentru neascultarea noastră. Şi prin urmare, El a înlăturat orice pretenţie pe care Legea ar fi putut s-o aducă vreodată împotriva noastră. În capitolul 3 versetul 13 el se exprimă în acest mod, „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii…” Acesta a fost rolul lui Cristos în lucrarea trinitariană a răscumpărării noastre. A luat povara de neimaginat a tuturor cerinţelor Legii şi a tuturor ameninţărilor Legii şi a înlăturat toate acestea de la noi, prin împlinirea Legii pentru noi într-o manieră subtitutivă. Cristos a devenit substitutul nostru. Iar prin uniunea noastră cu El, noi devenim participanţi, într-un sens substitutiv legal, în viaţa, moartea şi învierea Lui. De asemenea, noi dobândim tot meritul legal al neprihănirii şi ascultării Lui, şi beneficiem de toată lucrarea Lui ca şi cum noi am fi fost cei care am realizat-o. Iar moartea Lui plăteşte sau achită pedeapsa pentru neascultarea noastră. 2 Corinteni 5:21 spune, „El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Şi acest text explică principiul ispăşirii substitutive, care reprezintă ceea ce Pavel spune aici despre lucrarea lui Cristos ca Răscumpărător al nostru. Dacă eşti credincios, tu eşti răscumpărat de Cristos.

Iată cel de-al doilea aspect al răscumpărării trinitariene – versetele 4 şi 5. Voi sunteţi adoptaţi de Dumnezeu Tatăl. „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu singurul Lui Fiul născut, care este moştenitorul de drept al universului. Iar noi avem o parte în moştenirea Lui. Aceasta descrie o poziţie de privilegiu, care era de neconceput în acea cultură şi, cu certitudine, este subapreciată în cultura noastră, fiindcă noi ne-am pierdut aprecierea pentru sensul deplin al privilegiului care este asociat cu ideea de a fi fiul întâi născut moştenitor al cuiva plin de putere. Însă este important să vedem că genul de adopţie pe care îl menţionează Pavel aici nu este doar o adopţie în familia Lui; vorbeşte de o înălţare la privilegiul deplin al adulţilor. Nu înseamnă doar că Dumnezeu ne-a adus din afară în propria Sa famile şi casă. Înseamnă aceasta, dar înseamnă mult mai mult. Vorbeşte de intrarea noastră imediată în privilegiile depline ale fiilor adulţi. Prin urmare, el spune că noi nu trebuie să ne întoarcem la grădiniţă ca să fim puşi sub îndrumarea ABC-ului. Noi moştenim privilegiile depline ale unui moştenitor matur care a primit deja moştenirea sa. Iar aspectul său central este acesta: De la o asemenea poziţie privilegiată este o prostie şi un păcat să vă întoarceţi la grădiniţă, plasându-vă sub restricţiile acelui timp trecut. Cristos ne-a răscumpărat deja de sub toate aceste aspecte ale Legii şi mai mult. Dumnezeu ne-a adoptat ca fii adulţi. A abandona acest privilegiul înalt pentru principiile elementare ale iudaismului vechi testamental este, de fapt, o expresie a necredinţei păcătoase. Acesta este aspectul esenţial de aici.

Iată un al treilea aspect al răscumpărării trinitariene în acest pasaj. Mai întâi, voi aţi fost răscumpăraţi de Cristos. În al doilea rând, aţi fost adoptaţi de Dumnezeu. Şi în al treilea rând, în voi locuieşte Duhul Sfânt. Iar el spune, „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: «Ava», adică: «Tată!»”. Termenul „Ava” este un termen de afecţiune sau dezmierdare şi familiaritate. Este personal, este intim. Este asemenea lui „tati”, numai cu onoarea şi respectul infinite adăugate la sensul familiarităţii. Duhul lui Cristos locuieşte în inimile noastre. Şi El a fost trimis să locuiască acolo de către Dumnezeu Tatăl. Aceasta este o idee uimitoare şi covârşitoare. Iată aici aspectul ei central. Nu doar că sunteţi uniţi cu Cristos prin credinţă şi sunteţi, prin urmare, beneficiari ai vieţii, morţii şi învierii Lui, ci voi sunteţi în permanenţă locuiţi sau sălăşluiţi de Duhul Sfânt, uniţi la fel cu El într-un asemenea mod încât trupul vostru este templul Său, în conformitate cu 1 Corinteni 6:19-20: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Duhul Sfânt trăieşte în voi. Voi aveţi Duhul de la Dumnezeu. Dumnezeu a fost Cel care a trimis Duhul în inima voastră. Acesta este încă un alt element al răscumpărării, care ne conferă o condiţie şi o poziţie privilegiată, care este de neimaginat şi de neînţeles în termeni umani. Cred că dacă am vorbi despre aceasta toată ziua n-aş putea începe să explic adecvat ce privilegiu imens este exprimat în aceste trei declaraţii. Voi sunteţi răscumpăraţi de Cristos, adoptaţi de Tatăl şi locuiţi sau sălăşluiţi de Duhul Sfânt. Chiar dacă aş fi fost cel mai elocvent om de pe pământ şi aş fi vorbit zile la rând cât mai elevat posibil, voi n-aţi fi început şi n-aţi fi putut începe să înţelegeţi în profunzime acest mare adevăr. De fapt, cred că niciunul dintre noi nu-l va aprecia pe deplin până vom ajunge în cer. Şi atunci vom petrece toată eternitatea doar încercând să examinăm adâncimea lui. Aceasta este o glorie de nedescris.

Daţi-mi voie să concluzionez prin evidenţierea faptului că acest pasaj subliniază cât de importantă este doctrina Trinităţii pentru creştinism. Dacă aveţi ideea că doctrina Trinităţii a fost inventată cândva în secolul 4 sau 5 de teologi învăţaţi care au folosit categorii filozofice greceşti în loc de teologie biblică, înlăturaţi din minte această idee. Nu este adevărată şi niciodată n-a fost. Pe scurt, doar acest pasaj ne prezintă adevărul Trinităţii. Puteţi vedea şi înţelege divinitatea Pesoanelor Dumnezeirii. Pasajul afirmă cu claritate pre-existenţa lor eternă. Prezintă clar faptul că ele sunt persoane diferite care lucrează distinctiv în procesul răscumpărării. Divinitatea eternităţii Fiului lui Dumnezeu este prezentată aici. Personalitatea şi omniprezenţa Duhului lui Dumnezeu se află aici. Iar dragostea şi compasiunea Tatălui se regăsesc aici. Orice aspect major al doctrinei Trinităţii este fie clar afirmat sau sugerat de acest text. Sper ca voi să vedeţi aceasta.

Să ne rugăm: Doamne, mărturisim că inimile noastre sunt prea întunecate şi minţile noastre prea slabe ca să absoarbă tot ceea ce este transmis de acest pasaj şi privilegiul pe care Tu ni l-ai conferit cu îndurare nouă. De asemenea, mărturisim că suntem prea păcătoşi ca să fim recunoscători aşa cum se cuvine. Ne rugăm, Doamne, ca Tu să ne ajuţi să intrăm în acest privilegiu cu bucurie, cu credinţă şi încredere, şi să trăim vieţi care-L glorifică pe Cristos, Cel care ne-a dăruit această răscumpărare. Ne rugăm în Numele Lui. Amin!

Tradus de Lacrisa Novac

Personaje biblice

https://comori.org/categorie/personaje-biblice/

Ştefan

 din revista „Cercetați Scripturile”

Nevoia simţită de Nicodim; necesitatea naşterii din nou-Capitolul 3, Evanghelia după Ioan , de  J. N. Darby–

Studiu asupra Evangheliei după Ioan  –  W. Kelly

Capitolul 3

   Am văzut lipsa de valoare a credinţei în Hristos bazată pe minuni. Dar în mulţimea unor astfel de oameni se pot găsi şi din aceia, la care s-a trezit sentimentul de lipsă, şi aceasta i-a condus personal la Isus. Şi în El era viaţa: nu numai că toate lucrurile au fost aduse la existenţă prin El, nu numai că prin Isus au fost făcute semne şi lucrări, care dacă ar fi fost scrise una după alta, lumea nu le-ar fi putut cuprinde – ci înainte de toate în Fiul este viaţă pentru credincioşi. Şi aceasta este realitatea relatată aici în detaliu.

Ioan 3,1-3: Dar era un om dintre farisei, cu numele Nicodim, un mai-mare al iudeilor. Acesta a venit la El noaptea şi I-a spus: „Rabi, ştim că ai venit Învăţător de la Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Isus a răspuns şi i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun: Dacă cineva nu este născut din nou (sau: de sus), nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”.

   Nicodim era unul din cei mai importanţi oameni dintre cei mai drept-credincioşi ai poporului ales; chestiunea care îl preocupa era foarte serioasă, ca să caute pe Isus şi să afle adevărul, însă el preţuia lumea destul de mult, şi nu voia să facă ceva ca să aibă parte de condamnare şi spini din partea ei. Aşa se face că a venit noaptea la Isus; însă s-a aşezat pe temelia convingerii cu privire la semnele pe care Domnul le-a făcut, convingere pe care în general o aveau şi tovarăşii lui. El nu ştia că o lucrare mai profundă avea loc în adâncul fiinţei lui, lucrare care l-a trimis la Isus. El, învăţătorul lui Israel, a recunoscut pe Isus ca Învăţător venit de la Dumnezeu, şi că Dumnezeu era cu El: pentru toţi ceilalţi oameni aceasta era o onoare vizibilă; pentru Isus era o dovadă că adevărata Lui glorie era necunoscută.

   De aceea Domnul îl întrerupe imediat cu explicaţia, că omul, şi anume orice om, trebuie să se nască din nou. Nu învăţătura se cere, ci o natură nouă, un izvor nou, să fi spiritual, ca să vezi Împărăţia lui Dumnezeu. Nimic altceva, oricât de logic ar fi deducţia, nu este credinţă. Nu este nici măcar o convingere a conştiinţei. Ar putea să fie o concluzie a minţii, întemeiată biblic pe anumite puncte raţionale, pe fapte palpabile de o deosebită formă; dar prin aceasta nici Dumnezeu nu este cunoscut şi nici propria persoană nu ajunge să se judece singură. Noul caracter al vieţii, care este potrivit pentru Împărăţia lui Dumnezeu, nu există încă pentru suflet. Într-o astfel de stare învăţăturile ar mări şi mai mult pericolul sau va expune totul unui nou pericol. Cuvântul lui Dumnezeu nu pătrunsese încă niciodată în inima lui Nicodim. El nu se cunoştea că este un om deosebit de murdărit şi mort spiritual în păcate. Ceea ce îi trebuia, era să devină viu. Şi în loc să se ocupe de valorile lui, Isus îi răspunde punându-i înainte toată nevoia lui, de care el însuşi s-ar fi preocupat, dacă ar fi cunoscut-o.

   Dacă apoi Nicodim ar fi presupus, că el, aşa cum era, era capabil să scoată foloase din adevăr, să slujească lui Dumnezeu şi să moştenească Împărăţia Sa, Domnul l-a asigurat cu o seriozitate incomparabilă, că naşterea din nou este indispensabilă, dacă cineva vrea să vadă Împărăţia. Căci Dumnezeu nu învaţă şi nu îmbunătăţeşte natura omenească. El a încercat deja aceasta cu răbdare, şi proba va fi în curând absolut completă.

   Este vorba de Împărăţia lui Dumnezeu şi nu de ceva oarecare din omul decăzut. Împărăţia nu era încă instaurată cu putere pe pământ, sau revelată, aşa cum va fi la arătarea lui Isus. Ea încă nu era predicată păgânilor, aşa cum a fost după răstignire. Dar pentru cel credincios ea era venită în Persoana lui Hristos, arvuna, că ea se va instaura tot mai mult, atât în lucrurile ei „cereşti” cât şi în cele „pământeşti”. Împărăţia lui Dumnezeu era în Hristos, care Şi-a revelat puterea în mijlocul lor, şi duşmanii vizibili şi invizibili erau martorii acesteia. Dar de ce Nicodim nu vedea aceasta? Nu lipsea ţelul credinţei sau al mărturiei sale, în ceea ce priveşte convingerea generală şi mărturia nu lipseau nici semnele, care dovedeau prezenţa şi puterea lui Dumnezeu. Vai! Greşeala este la om, şi ea este nevindecabilă pentru om; căci cine poate schimba natura lui? Şi într-adevăr, dacă totuşi ar fi posibil, n-ar folosi la nimic. »Dacă cineva nu este născut din nou (sau: de sus), nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.« Numai Dumnezeu poate să dea o natură nouă, şi anume o natură potrivită cu Împărăţia Sa. Fără aceasta nimeni nu o poate vedea.

Ioan 3,4: Nicodim I-a zis: „Cum poate un om să se nască, fiind bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?”

   Învăţăm din aceasta, că era vorba nu de o naştere de sus, ci de o naştere din nou, căci atunci nu ar fi avut nici un sens greutatea exprimată prin răspuns. Adevărul este însă, căci chiar şi atunci când ar fi putut avea loc transformarea imaginată a unui bătrân într-un tânăr, da, chiar dacă ar fi avut loc cazul ciudat, rostit de fariseul uimit, printr-o minune (aşa cum Iona a venit viu din pântecele peştelui mare, care l-a înghiţit), cu toate acestea aceasta nu ar fi corespuns cerinţelor Împărăţiei, aşa cum vom vedea în explicaţiile care urmează ale Domnului nostru. Căci ar fi încă natura omenească, chiar dacă ea s-ar înnoi cu vârsta tinereţii sau dacă naşterea ei s-ar repeta la nesfârşit. Din ceva necurat nu poate ieşi nimic curat; şi aşa este alcătuită natura omului începând de la căderea în păcat. Şi nu acesta este felul lui Dumnezeu de a reînnoi, ci El dă o natură absolut nouă, chiar de la izvorul ei; căci credinciosul este născut din Dumnezeu, nu dintr-o sămânţă care putrezeşte ci din una care nu putrezeşte, prin Cuvântul lui Dumnezeu viu şi care rămâne.

Ioan 3,5-6: Isus a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun: dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duhul este duh.”

   Acestea sunt cuvinte cu o valoare inestimabilă pentru om, cuvinte de o binecuvântare profundă, unde harul oferă omului o ureche să audă, şi o inimă ca s-o primească şi s-o păstreze. Şi totuşi aproape că nu cunosc alt loc din Scriptură care să fi fost răstălmăcit mai mult decât acesta şi aplicat la botez, sau unde tradiţia este mai periculos greşită, cu toate că „deoarece totdeauna, deoarece peste tot, deoarece toate” din acest loc sunt la fel de valabile ca interpretarea oricărui alt loc din Scriptură, care ar putea fi numit. Din aceasta ar rezulta un rezultat dublu, că:

1. nici un suflet nu ar putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu este botezat,
2. contextul ar dovedi, că natura nouă se identifică cu viaţa veşnică şi de aceea niciunul din cei botezaţi nu s-ar putea pierde, aceasta din urmă fiind o afirmaţie despre care toţi, în afara celor total neştiutori sau a celor stăpâniţi de prejudecăţi, trebuie să recunoască că stă în totală contradicţie cu alte locuri clare din Scriptură şi cu faptele arhicunoscute.

   Botezul creştin (şi aceasta este ceea ce este interpretat conform tradiţiei, şi nu ca botez al lui Ioan sau al ucenicilor) nu a fost instaurat înainte ca Domnul să moară şi să învieze, şi înainte de aceasta nu au existat realităţile pe care el le simbolizează. Cum putea Nicodim să vadă mai dinainte aceste lucruri sau să le înţeleagă, pe care Domnul le citează pentru clarificarea problemei lui referitoare la naşterea din nou? Însă Domnul îl mustră, pentru că el ca „învăţător al lui Israel” pricepe aşa de greu. Aceasta înseamnă: el (chiar şi ca învăţător al lui Israel) ar fi trebuit să ştie aceste lucruri, pe care probabil nu le-a putut şti, dacă Domnul s-ar fi referit la o rânduială creştină, care încă nu era descoperită.

   Învăţătura lui Hooker[1] (lucrarea 2, 262 şi aşa mai departe – Keble’s ediţia 5) şi alţii înainte şi după el greşeşte în privinţa lucrurilor decisive şi dovedeşte numai lipsă de atenţie faţă de Scriptură şi o cunoaştere superficială a adevărului. Nu este adevărat, că »născut din apă şi din Duh« luate împreună cuvânt cu cuvânt înseamnă botez. Niciodată acest ritual nu este prezentat ca ceva care simbolizează viaţa, ci ca ceva care simbolizează moartea, aşa cum rezultă clar din Romani 6, Coloseni 2 şi 1 Petru 3. »Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Hristos Isus, am fost botezaţi pentru moartea Lui?« Niciodată botezul nu este semnul aducerii la viaţă, ci mai degrabă semnul pentru faptul că cei care au fost treziţi sunt făcuţi una cu moartea lui Hristos; că ei prin El ar putea să ocupe locul oamenilor care sunt morţi faţă de păcate, dar trăiesc pentru Dumnezeu şi care prin har – căci noi stăm sub har – nu se consideră că stau sub Lege. Aceasta este învăţătura apostolului. Cuvintele Domnului nostru nu învaţă nimic altceva şi nici nu pot învăţa altceva, aşa cum ar trebui, dacă Ioan 3,5 s-ar referi la botez. Să luăm aici apa ca simbol pentru Cuvântul, pe care Duhul Îl foloseşte ca să trezească, şi atunci totul este clar, fără contradicţie şi adevărat. Dacă în Scriptură s-ar spune, că noi ne-am naşte din Duhul cu ajutorul apei, atunci am avea deja un motiv justificat să consimţim ce au dedus părinţii din aceasta şi care în mod necesar trebuie să constituie structura care în biserica anglicană şi în alte biserici, care aplică aceasta la botez, este prezentat „desfrânat”, „amăgitor” şi „periculos” şi discutabil cu privire la ce spune Domnul nostru chiar în versetul 5 – dar mult mai mult în versetul 6, unde „apa” este lăsată la o parte -, dar cel mai controversat cu privire la poziţia botezului, aşa cum este el prezentat în Scriptură. Botezul poate fi expresia formală a spălării păcatelor, dar niciodată nu este expresia vieţii, ceea ce este o învăţătură total greşită.

   Aşa este în Ioan 8 şi 15 – ca să nu mai vorbim de capitolul 4 şi 7. Compară pentru tabloul din Efeseni 5,26, pentru adevărul care se ascunde în acesta, 1 Corinteni 4,15; Iacov 1,18 şi 1 Petru 1.23. Nu este un ritual, care face onoare unei anumite poziţii oficiale, ci Cuvântul lui Dumnezeu, care este folosit prin Duhul Său şi aduce moartea asupra naturii noastre vechi, pentru ca noi să putem trăi în Hristos pentru Dumnezeu.

   Căci Hristos a venit prin apă şi sânge; El curăţă şi împacă (1 Ioan 5). El este Adevărul, care în puterea Duhului foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu, care judecă natura veche şi introduce natura nouă. »Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.« (Galateni 2,20) Este aceeaşi persoană, dar ea a primit o viaţă, care nu a avut-o înainte, care nu este din Adam, ci din Hristos, Omul al doilea. El este născut din Dumnezeu, el are parte de natura divină pe baza făgăduinţelor cele mai mari şi mai preţioase, şi el a scăpat de stricăciunea care este în lume, prin ispite. Asta înseamnă să fi născut din apă şi din Duh: ceva incomparabil mai profund decât oricare formă a adevărului, oricât de măreaţă ar fi ea la locul ei şi oricare ar fi scopul pe care Domnul, care a dat-o, l-a avut în vedere. Botezul era admiterea formală: era mărturisirea lui Hristos pe baza morţii şi învierii Sale, şi nu mărturisirea devenirii viu, care era adevărată înaintea lui Hristos pentru toţi sfinţii, pe când încă nu era nici un botez creştin. Dacă botezul ar fi cu adevărat semnul şi mijlocul pentru a deveni viu, atunci consecinţa logică ar fi, că noi ar trebui să spunem că sfinţii Vechiului Testament n-au avut viaţa, iar dacă au avut-o atunci trebuiau dă fi fost botezaţi în felul acesta, ceea ce nu a fost. Dar aceasta este clar un fundament greşit. Nu există nici o bază, să deduci că cei doisprezece ucenici au fost botezaţi cu botezul creştin: ei au botezat pe alţii, dar ei înşişi nu au fost botezaţi – aşa ar putea părea; nu erau ei atunci născuţi din nou? Nici circumcizia nu înseamnă viaţă; şi noi ştim, că au fost suflete născute din nou, înainte ca circumcizia să-i fi fost dată lui Avraam, care a fost deja îndreptăţit (sau, socotit neprihănit) prin credinţă.

   De aceea este important să se ţină seama şi de faptul că acela care a fost născut din nou în felul acesta, trebuie să fie născut din Duhul, la care – în versetul 6 – apa este lăsată la o parte. »Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duhul este duh.«

   Cuvântul (sau simbolic: apa) fără Duhul, care este puterea activă în transmiterea vieţii lui Hristos, nu poate face nimic pentru o trezire la viaţă. Apa curăţă, dar de la sine însuşi nu este în stare să trezească la viaţă; este moartea pentru carne (firea pământească). Înainte nu era decât carne; acum este omul care crede în Hristos, născut din Dumnezeu ( 1 Ioan 5); şi fiecare natură îşi păstrează caracteristica ei. Aşa cum carnea nu devine niciodată duh, tot aşa duhul nu degenerează niciodată în carne. Naturile rămân despărţite; şi misiunea practică a credinciosului este să se păstreze mort faţă de o natură, pentru ca el prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care l-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru el, să poată trăi în natura cealaltă.

Ioan 3,7-8: Nu te mira că ţi-am spus: „Trebuie să fiţi născuţi din nou”. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu şti de unde vine şi unde se duce: aşa este oricine este născut din Duhul.

   Nicodim nu trebuia să se mire nici de faptul că el şi ceilalţi iudei (nu numai păgânii – cu aceasta ei ar fi fost imediat de acord) aveau nevoie să se nască din nou. »Nu te mira că ţi-am spus: „Trebuie să fiţi născuţi din nou”.« (versetul 7) Dar dacă harul suveran a ieşit în întâmpinarea acestei nevoi, putea el să înceteze sau va înceta el să facă aceasta? Cu siguranţă nu. El va face să strălucească binecuvântarea corespunzător alegerii lui Dumnezeu, oricât de împotrivitor ar fi păcatul. Astfel cuvântul »oricine« din versetul 8 creează spaţiu pentru orice om decăzut – atât păgânilor cât şi iudeilor. Oricât de diferiţi ar fi ei în ceea ce priveşte firea lor, Duhul, care se revarsă liber, poate să binecuvânteze pe cei ce sunt cel mai departe, în timp ce aceia care sunt cel mai aproape sunt nimic fără el.

Ioan 3,9-10: Nicodim a răspuns şi I-a zis: „Cum se pot întâmpla acestea?” Isus a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti aceste lucruri?”

   S-a amintit deja, că în toate acestea nu era nevoie de un privilegiu deosebit, pentru ca un iudeu cu judecată să nu poată pricepe. De aceea Isus i-a zis, atunci când »Nicodim a răspuns şi I-a zis: „Cum se pot întâmpla acestea?”«: »Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti aceste lucruri?« (versetele 9 şi 10). Nu a citit el niciodată în cartea unui proroc despre făgăduinţa dată lui Israel? »Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale.« A uitat el cuvintele prorocilor Isaia şi Ezechiel? Compară Isaia 44 şi Ezechiel 36.

   Nu este greşit, că Israel va dori după naşterea din nou, pentru ca mai târziu să obţină cu adevărat chiar şi binecuvântările pământeşti ale Împărăţiei lui Dumnezeu şi să se bucure de ele, şi că pentru acest scop Dumnezeu în harul Său îi va face să aibă parte de naşterea din nou. Deci Nicodim nu trebuia să fie surprins de necesitatea atotcuprinzătoare pentru naşterea din nou – cu atât mai mult cu cât el era un iudeu – aşa cum spune Domnul. Dar deoarece binecuvântarea nu vine din carne ci din Duhul, harul nu o va reţine din cauza unor principii care oferă importanţă omului. Păgânul nu va fi izgonit de un astfel de har bogat, care este pentru Împărăţia lui Dumnezeu; lucrarea harului, nu a Legii sau a cărnii, pe care iudeul putea uşor să o accepte, este neapărat necesară. »Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, şi cei care nu aveţi bani, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi. Da, veniţi, cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!« Nu este aceasta har, şi nu este el exprimat aşa fel, că fiecăruia dintre naţiuni i se deschide uşa? Că nevoia se face simţită pretutindeni, nevoia fără sursă de ajutor? Dar cine în afară de Unul, care a spus aceasta, a preluat aceasta de la proroc şi putea s-o preia şi să dea principiului o formă absolută, ca aici la Nicodim? Alţii, inspiraţi de Duhul, vor urma în curând; şi dintre toţi niciunul nu este mai clar ca apostolul Pavel.

   Nicodim ca iudeu şi învăţător al lui Israel trebuia să fi cunoscut cel puţin natura şi necesitatea naşterii din nou. Vechii proroci nu au tăcut cu privire la aplicarea ei la Israel – chiar şi pentru timpul când binecuvântarea lui Dumnezeu se va revărsa din belşug peste ei potrivit cu făgăduinţa Lui. Nu numai păgânii, ci şi poporul Lui (oricât de mare ar fi orgoliul lor actual şi mândria lor, care se ridică chiar până la lipsă de cunoaştere) sunt descrişi ca fiind necuraţi, până când El va turna apă peste ei şi va pune Duhul Său peste ei. Fără îndoială Domnul, corespunzător propriei Lui glorii, prezintă adevărul cu o inegalabilă claritate şi profunzime şi de asemenea cu o bogăţie de conţinut atotcuprinzătoare; dar ce a fost prezentat nu trebuia să pară ceva ciudat pentru Nicodim aflat pe propria lui temelie. Noul urmează la cruce, fie că este vorba de prezentarea prin cuvinte, ori prin fapte, aşa cum vedem în chip înviorător în capitolul 4.

   Dar chiar şi aici Domnul face cunoscut, că o cunoaştere trebuia propagată, aşa cum ea a fost în realitate mai întâi la El Însuşi în Persoană, apoi a fost dusă mai departe prin Duhul Sfânt de martorii aleşi, o mărturie care depăşeşte mărturia prorocilor şi al cărei caracter este cu totul altul, şi nu numai în ceea ce priveşte dimensiunea ei.

Ioan 3,11: Adevărat, adevărat îţi spun: noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut, şi voi nu primiţi mărturia noastră.

   Nu este o privire a lucrurilor venită din privirea obişnuită a unui om, care era inspirat să fie un proroc, şi nu este nici un mesaj care se bazează pe autoritatea aceluia care a trimis pe robul său cu cuvintele »Aşa vorbeşte Domnul«. Numai Isus – Om adevărat printre oameni – putea totuşi, căci El nu era mai prejos de Dumnezeu, să apună: »noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut«. El ştia ce era în om şi nu avea nevoie să-I depună cineva mărturie despre om (capitolul 2); El ştia ce era în Dumnezeu, şi ca singurul dintre oameni putea să mărturisească despre El, fără o mărturie despre El (capitolul 3). »Eu Te-am cunoscut«, spune El mai târziu Tatălui Său în această Evanghelie (capitolul 17,25). Dar – preamărit să-I fie Numele! – dacă nimeni nu cunoştea pe Tatăl în afară de Fiul – nu lipseau din aceia, cărora Fiul le-a descoperit pe Tatăl; şi astfel Duhul Sfânt, care cercetează totul, chiar şi adâncimile lui Dumnezeu, revelează chiar şi ce odinioară era ascuns prorocilor, şi El dă creştinilor sensul sau cunoaşterea lui Hristos.

   Căci o Persoană divină cunoaşte totul în Sine Însuşi; nu aşa cum erau dependenţi prorocii de Unul din afara lor şi de sus, care le dă viziunea şi mesajul pentru îndeplinirea unei misiuni. În cercetările lor au învăţat că nu lor înşişi ci nouă ne slujeau în lucrurile care acum sunt relatate de aceia care au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer. Dar Isus vorbea ce ştia. El a venit de la Dumnezeu şi era Dumnezeu, şi de aceea cunoştea în chip desăvârşit natura divină şi a fost aici ca Om, pentru ca s-o descopere oamenilor. Dacă nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu, Singurul Fiu, ca Singurul născut dintr-o fecioară, a avut acest drept, ca Fiu şi ca Chip al Dumnezeului nevăzut, într-un sens nu numai extraordinar ci şi exclusiv, aşa cum învaţă clar epistolele către Coloseni şi către Evrei. Şi aceasta a spus-o într-un har nespus de mare, care a exprimat harul şi adevărul Aceluia care este Dumnezeu şi Tată, şi anume, a fost adus printr-o inimă de Om la inima oamenilor. El a depus mărturie şi despre gloria care Îi era foarte cunoscută de la Tatăl înainte de a fi lumea. Căci ce a reţinut dragostea divină faţă de aceia care erau în jurul Lui, ca ei să nu aibă parte cu El la slava în care El împreună cu ei se vor arăta lumii, şi ca ei să nu vadă slava Lui, cum nimeni altul nu o va vedea? În cer, da, în gloria cea mai strălucitoare, El era acasă; şi aşa cum El era preocupat să pregătească un loc în Casa Tatălui pentru ai Săi, tot aşa El depune mărturie, înaintea acelora pe care harul îi cheamă şi îi face apţi să fie acolo cu El, despre ce numai El a văzut.

   Şi ce mărturie este această dublă cunoaştere pentru persoana lui Isus, şi totuşi absolută în ceea ce priveşte legăturile! El este realmente Dumnezeul adevărat, dar în acelaşi timp este viaţa veşnică. Nu era pe baza experienţei, ci pe baza unei cunoaşteri lăuntrice. Aşa cum numai o Persoană divină putea, El a cunoscut atât pe om cât şi pe Dumnezeu; şi după ce El a făcut cunoscut necesitatea indispensabilă a naşterii din nou, El vorbeşte despre Dumnezeu cunoscut în natura şi slava de sus, aşa cum El a ştiut mai dinainte ce era în om. Ce binecuvântare este, că a fost adusă o astfel de cunoaştere, aceea care este acum în Hristos şi în creştinism! Nu voia omul nevoiaş, neştiutor şi orb, aşa cum este el, să spună bun venit unei astfel de binecuvântări? Vai! Nu: nici măcar atunci când harul i-o oferă şi i-o exprimă într-o limbă omenească. »Şi voi nu primiţi mărturia noastră«. El face pe Dumnezeu cunoscut şi revelează pe Tatăl. Nu rămâne nici un loc, ca cineva să primească slavă de la un altul. Omul este condamnat, aşa cum este el, egoist şi mândru, care nu numai că nu are inimă pentru Dumnezeu, ci nici nu vrea să creadă ce este în inima Lui pentru om, aşa cum se exprimă în fiecare cuvânt şi faptă a lui Isus. Aşa ne spune apostolul, că nimeni, în afară de Duhul lui Dumnezeu, nu cunoaşte lucrurile divine. Omul firesc este departe de a le înţelege, căci ele sunt pentru el o nebunie; el nici nu le poate înţelege, deoarece ele trebuie judecate duhovniceşte.

   Omul poartă în inima lui o aversiune firească împotriva mărturiei divine. Sentinţa depinde de sentimente, şi sentimentele omului sunt străine de Dumnezeu. Privilegiile nu schimbă nimic în privinţa aceasta, şi nici responsabilitatea care rezultă din faptul că cineva se îndepărtează de Dumnezeu. Privilegiile nu schimbă nimic în privinţa aceasta, şi nici responsabilitatea care rezultă din relaţia în care cineva stă faţă de Dumnezeu. El trebuie să se nască din nou. O natură divină se leagă de Dumnezeu; viaţa, care Îl are pe El ca izvor şi care vine din El, se înalţă spre El cu cereri, chiar dacă nu întotdeauna (până când cunoaşte răscumpărarea) cu încredere din inimă.

    Însă în această explicaţie serioasă Domnul Isus nu a depăşit necesitatea vastă a omului cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu; şi de aceea era nescuzabil la învăţătorul iudeu, că el a trecut cu vederea adevărul în aşa măsură, că atunci când Domnul i-a prezentat aceste lucruri el nu a putut să-şi ascundă uimirea. El ar fi trebuit să ştie din scrierile vechi, în mod deosebit din psalmi şi din profeţi, că Israel trebuie înnoit, ca să ia în primire şi să savureze moştenirea făgăduită pe pământ. »Dumnezeu este bun faţă de Israel«, aşa cum va dovedi împărăţia lui Moise; dar asigurarea este îngrădită: »Cu cei cu inima curată.« (Psalm 73,1) Marea parte a iudeilor va fi departe de a fi socotită demnă de Împărăţie, aşa că Duhul lui Hristos din rămăşiţa credincioasă nu va ezita să ceară judecata lui Dumnezeu şi exercitarea ei împotriva unei naţiuni păcătoase şi nemiloase (Psalm 43). Ei nu erau mai buni decât păgânii, ci mai vinovaţi decât ei. Erau duşmani înlăuntru şi în afară (compară cu Psalm 45,6-14).

   Oraşul (după nume, Oraşul sfânt, dar în realitate este foarte nesfânt) este pentru gândirea celui sfânt mai rău decât pustia, oricât de sălbatică ar fi ea. Nu numai păgânii, ci şi iudeii trebuie să se nască din nou; altfel Numele lui Dumnezeu va fi hulit printre naţiuni, după cum este scris (Romani 2,24).

   Dar se constată că, capitolul 36 din Ezechiel, pe care l-am citat deja parţial, şi care în mod normal este citat, ca să accentueze aceste cuvinte ale apostolului, explică în modul cel mai clar şi fără compromise, că Dumnezeu va sfinţi Numele Lui mare, care a fost aşa de mult hulit între naţiuni (vezi Ezechiel 36,23-36).

   În continuare, în discuţia Domnului nostru cu Nicodim cuvintele prorocului ilustrează „cele pământeşti”.

Ioan 3,12: Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede dacă vă voi spune cele cereşti?

    În vorbirea Sa despre necesitatea de a se naşte din nou – naştere din apă şi din Duh – Domnul nu a depăşit cadrul »celor pământeşti«. Fără acea naştere din nou Împărăţia lui Dumnezeu nu se poate vedea şi nu se poate intra în ea. Desigur naşterea din nou este indispensabilă pentru cer; dar Domnul merge mai departe şi insistă, că naşterea din nou este esenţială chiar şi pentru domeniul de jos al Împărăţiei lui Dumnezeu. Chiar şi iudeul trebuie să se nască din nou, pentru binecuvântările Împărăţiei de o mie de ani şi pentru veşnicie. După cum este adevărat, că nu toţi sunt Israel care sunt din Israel, tot aşa este adevărat că nu toţi sunt copii, fiindcă sunt din sămânţa lui Avraam.

   Vom vedea de asemenea, când Domnul nostru va continua vorbirea Lui şi vorbeşte despre crucea Sa şi despre dragostea lui Dumnezeu, care dă pe Fiul, că a fi născut din nou nu descrie în mod potrivit ce a fost dat credinciosului, ci descrie viaţa veşnică. În ceea ce priveşte fiinţa ei, ea este fără îndoială aceeaşi natură, pe care o are şi trebuie să o aibă orice sfânt; dar acum străluceşte caracterul ei deplin. Există mult mai mult, aşa cum ştim şi aşa cum ne arată capitolul următor: Duhul, care a fost dat, şi părtăşia copiilor lui Dumnezeu, pe care ei o savurează, şi rezultatele morţii şi învierii şi înălţării la cer a lui Hristos, care sunt deja acum partea noastră. Dar acum nu vreau să dezbat aceasta mai mult. Ni se spune numai, că Împărăţia lui Dumnezeu are »cele cereşti«, nu mai prejos decât »lucrurile pământeşti«, despre care au vorbit prorocii. Isus, Fiul, putea să reveleze cele cereşti, dar starea în care se găsea Nicodim nu permitea aceasta în momentul acela. Duhul a revelat din belşug toate acestea şi alte adâncimi ale lui Dumnezeu, după ce sângele vărsat a împăcat pe Dumnezeu şi a curăţit conştiinţa lor. După aceea ucenicii erau liberi să cunoască totul în puterea învierii lui Hristos şi în lumina cerului. Aceasta este cunoaşterea creştină.

   Dar chiar şi în timpul când Hristos a fost aici, El a vorbit clar despre Împărăţia Tatălui ca fiind sfera cerească, unde sfinţii înviaţi vor străluci ca soarele, în opoziţie cu Împărăţia Fiului Omului, care în mod clar este lumea, unde la venirea Lui vor fi trimişi îngerii ca să strângă toate lucrurile care sunt pricină de poticnire şi pe cei ce practică fărădelegea (Matei 13,41-43). Da, în rugăciunea, pe care El o dă ucenicilor Lui, putem recunoaşte o diferenţă asemănătoare, chiar dacă nu este aşa de delimitată, căci El le-a spus să se roage, ca să vină Împărăţia Tatălui lor, unde ei şi toţi sfinţii înviaţi vor fi glorificaţi, şi apoi, să se împlinească voia Sa, aşa cum se face în ceruri, tot aşa şi pe pământ, ceea ce va putea avea loc numai la împlinirea vremii, când Fiul Omului va apare în Împărăţia Sa (Matei 6,10). Acestea împreună constituie Împărăţia lui Dumnezeu, şi aceasta pentru că, aşa cum prezintă Domnul aici împreună „cele cereşti şi cele pământeşti”. Cititorul va găsi confirmat din belşug aceasta în Efeseni 1,10, Coloseni 1,20 şi Evrei 12,22-24.

   În continuare învăţăm, Cine este Cel care putea să vorbească cu autoritate şi cunoaştere competentă despre lucrurile cereşti. Este Fiul Omului, fără îndoială aceeaşi Persoană, care a binevoit să fie născut de o fecioară, Fiul lui David, Mesia. Dar ca Mesia El va trebui să judece în neprihănire pe poporul Domnului şi va domni cu o putere care nu poate fi lezată, şi orice rebel care se va atinge de ea va pieri. Căci Duhul Domnului se va odihni peste El, Duhul înţelepciunii, şi priceperii, şi sfatului şi tăriei, Duhul cunoştinţei şi fricii de Domnul, şi plăcerea Lui nu va judeca după înfăţişare şi nu va hotărî după cele auzite. Dar El va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu neprihănire asupra celor întristaţi ai ţării. Şi aşa S-a prezentat El Însuşi lui Israel, dar El a fost lepădat; şi, aşa cum ştim, ei Îl leapădă până în zilele de astăzi. Căci omul pierdut arată că el este complet orb faţă de gloriile lui proprii şi faţă de comoara lui cea mai bună, Hristos, Domnul. Şi aşa am văzut de la început în această evanghelie a lui Ioan, căruia i-a fost dat să prezinte lucrurile aşa cum sunt ele şi cum sunt în prezenţa harului şi adevărului în Persoana Sa, care revelează pe Tatăl.

   Aici nu este un proroc care descoperă viitorul împărăţiei Domnului pe pământ sau judecăţile, care vor premerge acesteia, sau viitorul răului, care va trebui judecat înainte să înceapă binecuvântarea din ziua aceea. Este mai mult decât un proroc, care cu responsabilitate dă mai departe ce primeşte, ca să dea oamenilor mesajul lui Dumnezeu. Isus ştie, ca nimeni altul, ce este în omul de pe pământ, pentru că numai Cuvântul întrupat putea să ştie, şi El ştie şi ce este acolo sus în Dumnezeu, aşa cum numai o persoană dumnezeiască putea să ştie, care acum este în acelaşi timp Om. Niciun proroc nu a vorbit vreodată ca El, sau putea să vorbească aşa ca El; nimeni nu a avut astfel de cunoştinţe şi nu a depus o astfel de mărturie. El putea să vorbească despre lucrurile cereşti şi pământeşti ca Unul care este inspirat să spună ce ştia şi ce a văzut în părtăşia Dumnezeirii – şi nu ca unul care era inspirat să spună ceea ce mai înainte era necunoscut. Întruparea Lui ca Om nu a diminuat cu nimic aptitudinea Lui divină şi nu a micşorat cu nimic drepturile Lui divine; era un har nespus de mare faţă de aceia, pentru al căror bine El a venit de la Dumnezeu şi S-a dus la Dumnezeu, nu numai să le ofere adevărul şi mărturia despre el, aşa cum numai El o putea face, ci şi ca Acela care era pe cale să moară moartea de ispăşire, aşa cum vedem pe scurt în acest context, pentru ca cel credincios să poată trăi veşnic şi în mod justificat.

   Cu ce putea să ajute omul, un înger sau o altă fiinţă? Era slava Sa, lucrarea Sa. Pe omul Adam, pe care l-a creat Iehova Elohim, El l-a aşezat în grădina Eden, ca şi căpetenie peste toate creaturile din jurul lui, pe care Dumnezeu le-a găsit foarte bune. Dar cerul este tronul Domnului, cu toate că nici el şi nici cerul cerurilor nu-L pot cuprinde. »Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.« Oamenii au fost ridicaţi la cer, şi vor fi ridicaţi la cer; îngerii au fost trimişi din cer. Numai Isus a venit ca să se suie, aşa cum El S-a coborât. Căci El era o Persoană dumnezeiască, şi El a venit în dragoste; şi dragostea este liberă şi sfântă totodată. »Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.« În sulul cărţii stă scris numai despre El. Şi El, căruia I-a plăcut să fie găsit la înfăţişare ca un om, care a primit trupul pregătit de Dumnezeu pentru El, a avut totdeauna bucuria să vorbească despre Sine ca fiind Trimisul, Omul Hristos Isus, care S-a coborât din cer, nu ca să facă propria Lui voie, ci voia Aceluia care L-a trimis. El a devenit Slujitor, dar nu a încetat – şi nu putea să înceteze, să fie Dumnezeu. Dar totodată El este Om, om tot aşa de adevărat cum era Adam; da, El este ce Adam nu a fost – Fiu al Omului, născut dintr-o femeie.

Ioan 3,13: Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.

   Şi El este denumit, după felul expresiei folosite aici, ca fiind Acela care S-a suit la cer: ajnabenbhken … oJ ejk tou¢ oujranou¢ kataban². Căci, aşa cum întreabă apostolul, faptul că El s-a înălţat la cer, ce este altceva, decât că El S-a coborât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel care S-a coborât este acelaşi cu Cel care S-a înălţat mai presus de toate cerurile, pentru ca să umple totul. Aşa cum apostolul Pavel ne spune aceasta în legătură cu lucrarea Sa şi hotărârile lui Dumnezeu, aşa o prezintă Ioan în cuvintele Domnului nostru în legătură cu adevărul referitor la persoana Sa – »Fiul Omului, care este în cer«. Şi este un adevăr care uimeşte. Dacă s-ar fi spus: „Fiul lui Dumnezeu care era în cer”, aceasta ar fi fost adevărat; dar ce adevăr imens este ceea ce s-a spus: »Fiul Omului, care este în cer«! Ar fi fost imposibil să se spună aceasta, dacă El nu ar fi fost Dumnezeu, Fiul Tatălui; dar, şi ce mare însemnătate are aceasta, s-a spus despre El ca Om, ca Mesia cel lepădat, ca »Fiul Omului, care este în cer«. Întruparea nu a fost o simplă revărsare a Divinităţii; şi nici măcar nu era o Persoană, care cândva a fost dumnezeiască şi prin întruparea ca om (în sine însăşi o absurditate imposibilă) a încetat să mai fie divină, ci era Unul, care, pentru ca să glorifice pe Tatăl şi să împlinească intenţiile harului pentru glorificarea lui Dumnezeu, în Persoana Sa a luat natura umană în unitate cu natura dumnezeiască. De aceea El putea spune – şi numai despre El se putea spune: »Fiul Omului, care este în cer«, căci El este singurul Fiu născut care este în sânul Tatălui (şi nu: era în sânul Tatălui). El este Cel care corespunde cuvintelor lui Agur (Proverbe 30), care vorbeşte profetic lui Itiel şi Ucal: »Cine s-a suit în ceruri şi cine s-a coborât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el şi care este numele fiului său? Ştii tu lucrul acesta?« (Proverbe 30,4). Este Dumnezeu, nu un om, care poate corespunde acestora; dar este Dumnezeu, Cel care a devenit Om, da, Fiul Omului. Cât de demn şi competent este El, să reveleze toate lucrurile, cele cereşti, cele pământeşti, cele omeneşti şi cele dumnezeieşti! El este cu adevărat Adevărul!

   Am văzut că suirea la cer a Domnului se bazează pe coborârea Sa din cer şi ambele rezultă din Persoana Sa şi aparţin Persoanei Sale ca Fiul Omului, care este în cer. Însă Domnul urmăreşte să înfăptuiască aceasta, prin aceea că prezintă lucrarea măreaţă, spre binele păcătoşilor. El a venit pentru ca ei să aibă viaţa veşnică – cu adevărat numai prin har, dar pe baza dreptăţii divine.

[1] Cartwright a spus, că botezul incorect a luat naştere dintr-o interpretare falsă a lui Ioan 3.5, „unde anumiţi oameni interpretează cuvântul apă ca materie şi apa adevărată ca element, în timp ce Mântuitorul nostru Hristos foloseşte apa aici ca o expresie introdusă pentru Duhul”. Cititorul va vedea, că aceasta este desăvârşit: căci apa este aici o imagine pentru Cuvânt, care rosteşte sentinţa de moarte asupra cărnii; şi astfel omul păcătos este curăţit de El, din a cărui coastă a curs apă şi sânge, aşa cum adevereşte Ioan. Hooker spune la modul general: „Consider a fi adevărul cel mai neîndoielnic în prezentarea Sfintei Scripturi, că acolo unde trebuie să stea exact o construcţie, care este cel mai îndepărtat de la literă, este şi de cele mai multe ori cel mai rău. Nu este nimic mai periculos decât metodele libertine şi înşelătoare, care schimbă înţelesul cuvintelor, aşa cum face alchimia sau aşa cum ar fi cu materia metalelor, făcându-se de toate din ele, şi în final tot adevărul este condus la ad absurdum. … Că să se ascundă derularea generală în antichitate, care a fost de acord cu o interpretare cuvânt cu cuvânt, ei afirmă cu dibăcie, că „anumiţi oameni” ar fi înţeles aceste cuvinte aşa fel ca şi cum apa ei ar fi interpretat-o ca materie, în timp ce noi ştim, că nu poate fi numit nici măcar unul din vechii părinţi, care ar fi gândit vreodată altfel şi ar fi atribuit acestui cuvânt un alt loc decât acesta: şi anume, să atribuie apei botezul exterior. (E. P., V. lix. 2,3). Antichitatea a fost probabil la fel de unanim să aplice Ioan 6 la Masa Domnului – şi anume cu la fel de puţine motive. În toate aceste cazuri nu este o construcţie cuvânt cu cuvânt exactă, ci o simplă imitaţie a unei asemănări superficiale; şi în ambele cazuri este o erezie deosebit de periculoasă pentru suflet, care a contribuit foarte mult la stricarea creştinătăţii şi la înşelarea unora. Este imposibil să tăgăduieşti, că Domnul a folosit în alte locuri deseori apa în sens simbolic; să afirmi, că El S-a referit aici la sensul strict al cuvântului înseamnă să discreditezi enorm de mult sensul şi să provoci cele mai grave urmări. Doresc să adaug, că este remarcabil, că evanghelia după Ioan nu vorbeşte despre botez şi despre Cină, şi în loc de aceasta se ocupă mai mult decât celelalte evanghelii cu viaţa şi Duhul.

NAŞTEREA DIN NOU ŞI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

Textul  : Ioan 3:1-16

V.cheie: Ioan 3:5 „Isus i-a răspuns:«Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu.»”

            Vreau să te întreb ce vrei: naşterea din nou? sau o viaţă de succes având mare bogăţie şi poziţie înaltă? Isus ne învaţă despre adevărul naşterii din nou prin convorbirea dintre El şi Nicodim. Prin discuţia aceasta noi ne putem da seama de faptul că condiţia preliminară a cetăţeniei cereşti este naşterea din nou. Dacă nu ne naştem din nou, nu putem vedea împărăţia lui Dumnezeu şi nici nu putem intra în împărăţia lui Dumnezeu. În această oră să ne gândim la trei întrebări: „cine trebuie să se nască din nou?; de ce trebuie să ne naştem din nou?; cum ne putem naşte din nou?” Fie ca Domnul să ne ajute să intrăm în împărăţia Lui prin naşterea din nou.

1. Întrebarea 1: Cine trebuie să se nască din nou?

            Dacă deschidem la Ioan cap.3, Isus Hristos repetă de trei ori: naşterea din nou. Cine trebuie să se nască din nou? Dacă observăm Evanghelia după Ioan, noi putem întâlni câteva persoane păcătoase. În cap.4, samariteanca a avut cinci bărbaţi şi a trăit ca o femeie imorală. În cap.8, este arătată o femeie prinsă în adulter. În cap.18, Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Isus. Bineînţeles, noi ne gândim că samariteanca imorală, femeia prinsă în adulter, Iuda Iscarioteanul şi tâlharul de pe cruce trebuiau să se nască din nou. Din punct de vedere moral sau legal, noi n-am păcătuit, de aceea putem spune: eu nu trebuie să mă nasc din nou. Dar în textul de azi, cui spune Isus că trebuie să se nască din nou? Cine era acest om? Să ne gândim în această oră la acest lucru.

Biblia începe aşa: „Dar între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.” Mai întâi, el era fariseu. În zilele lui Isus, fariseii erau lideri religioşi. Ei memorau cuvântul Scripturii, posteau de două ori pe săptămână şi dădeau zeciuială din tot ce câştigau (Luca 18:12). Nicodim a încercat din toată puterea să păzească cele zece porunci. El nu pleca nicăieri în weekend, ca să păzească sabatul. Ca să nu încalce a şaptea poruncă „să nu comiţi adulter” el nu se uita nici la televizor. Mai departe, el era iudeu. Iudeii se lăudau că ei sunt poporul ales de Dumnezeu. Nicodim nu era ateu, ci păzea legea lui Moise şi trăia după porunca lui Dumnezeu şi era foarte religios. Dar Isus i-a zis: Nicodim, trebuie să  te naşti din nou. De asemenea, el era un fruntaş al iudeilor, astăzi un fel de senator. Din punct de vedere lumesc, poziţia lui socială era foarte înaltă. Dacă observăm în versetul 10 discuţia lui cu Isus, Isus i-a zis: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu înţelegi aceste lucruri?” În zilele acelea, iudeii îi respectau foarte mult pe învăţători deoarece aceştia îi învaţă pe alţii lucrurile morale şi religioase. Dar Isus i-a zis: trebuie să te naşti din nou. Mai presus de toate, el era foarte bogat. Atunci când Isus a murit, a adus 100 de litri de aloe (19:39). Nicodim era obiect de invidie pentru poporul lui, mai ales pentru femeile evreice. Astăzi mulţi tineri vor să devină un astfel de om şi multe studente visează să aibă un astfel de soţ. Dar Nicodim n-a putut să-şi satisfacă sufletul prin aceste lucruri. Tradiţia fariseilor nu i-a explicat semnificaţia şi sensul vieţii. Poziţia socială nu i-a dat fericire şi bucurie adevărată. Banii mulţi nu i-au adus satisfacţie sufletului. Nicodim a auzit despre Isus că a transformat apa în vin. Nicodim era impresionat de lucrarea lui Isus. Într-o noapte, Nicodim a venit la Isus şi a bătut la uşa Lui.

            Nicodim n-a zis problema sau scopul vizitei lui, totuşi Isus cunoscând problema lui fundamentală, a zis: trebuie să te naşti din nou! Să te naşti din nou! Chiar dacă Nicodim era religios, învăţător şi avea poziţia socială înaltă şi bani mulţi, totuşi el nu era născut din nou, de aceea Isus i-a zis: trebuie să te naşti din nou. Cine trebuie să se nască din nou? Noi trebuie să ne naştem din nou şi tu trebuie să te naşti din nou.

1. Întrebarea 2: De ce trebuie să ne naştem din nou?

            De ce trebuie să ne naştem din nou? Unu, pentru că Isus accentuează acest lucru. În textul de azi, în discuţia dintre Isus şi Nicodim, Isus, repetând de trei ori, accentuează ca Nicodim să se nască din nou. În versetul 3:3 Isus a răspuns şi i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.”  Isus accentuează prima dată că dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu. În versetul 3:5 Isus îi zice: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din  apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” Isus accentuează a doua oară că dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. De asemenea, a treia oară în 3:7 Isus spune: „Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să fiţi născuţi din nou.” De ce Isus repetă să ne naştem din nou? Pentru că naşterea din nou e foarte importantă. Isus accentuează repetând de multe ori acelaşi lucru. În versetul 7, Isus folosind cuvântul „trebuie” accentuează necesitatea naşterii din nou. Naşterea din nou nu este opţiune, ci o obligaţie. De aceea Isus repetând accentuează: Trebuie să fiţi născuţi din nou.

            George Whitfield era un bun mesager şi multă lume s-a întors la Domnul ascultând mesajul lui. Dar tema mesajului lui era aceasta: trebuie să te naşti din Duh. Un tânăr a fost foarte impresionat ascultând mesajul lui şi a hotărât să devină secretarul lui voluntar. Deci tânărul umbla tot timpul cu George din sat în sat şi îi ţinea geanta. Dar el a observat că George umblând din sat în sat, predica doar un mesaj: trebuie să  te naşti din Duh, repetând de multe ori acelaşi lucru. Tânărul s-a supărat şi l-a certat: pastore George, tu n-ai alt subiect decât că trebuie să te naşti din Duh? Tu ai predicat acest lucru de 70 de ori. Atunci George i-a zis: ştii de ce predic astfel? Pentru că şi tu trebuie să te naşti din nou din Duh. Astfel, nu e important de când ai fost botezat; de când ai mers la biserică şi de câte ori ai citit Biblia. Trebuie să ne naştem din nou din Duh.

            De ce trebuie să ne naştem din nou? Doi, pentru că dacă nu ne naştem din nou, nu putem intra în împărăţia lui Dumnezeu. Relaţia dintre naşterea din nou şi împărăţia lui Dumnezeu este o relaţie inseparabilă. În v.5 Isus a zis că dacă nu ne naştem din nou, nu putem intra…unde? În împărăţia lui Dumnezeu. V.3, dacă nu ne naştem din nou, nu putem vedea…ce? Împărăţia lui Dumnezeu. Adică dacă nu suntem născuţi din nou, nici nu avem dreptul să facem excursie în Cer. A vedea împărăţia lui Dumnezeu nu înseamnă a o vedea cu ochii, ci a o experimenta cu inima. Astfel, împărăţia lui Dumnezeu nu se referă la spaţiu, ci la stăpânire. Împărăţia lui Dumnezeu este în contrast foarte mare cu lumea aceasta. În împărăţia lui Dumnezeu nu există tristeţe, grevă generală, sărăcie, boli, singurătate, disperare, eşec şi nici sesiune. Noi avem multe motive de tristeţe în lume, dar în împărăţia lui Dumnezeu nu avem fiindcă El domneşte cu pace, cu dreptate şi bucurie. Această lume e plină de nedreptate, corupţie, tulburare, război, tristeţe, dar în împărăţia Sa, El domneşte cu bunătate şi dragoste. Dumnezeul nostru e Dumnezeul dreptăţii, dragostei şi mângâierii. Isus Hristos ne-a dat bucuria cerească şi pacea prin învierea Sa. Dacă ne naştem din nou, pacea şi bucuria coboară peste noi. După ce L-a descoperit pe Isus, Pavel s-a bucurat foarte mult. El mult timp a fost în temniţă datorită persecuţiei pentru că a vestit evanghelia lui Isus. Totuşi Pavel n-a fost trist sau tulburat, ci s-a bucurat foarte mult. Deci în temniţă el L-a lăudat pe Isus cântând şi ne-a îndemnat de multe ori în epistolele lui: bucuraţi-vă totdeauna în Domnul, mulţumiţi pentru toate. Deci dacă Îl primim pe Isus şi pe Dumnezeu în inimile noastre ca stăpânul nostru şi suntem stăpâniţi de El, călăuziţi de El, atunci vom experimenta împărăţia lui Dumnezeu. Pentru creştini, împărăţia lui Dumnezeu este foarte importantă şi scumpă. După ce omul a păcătuit, a pierdut împărăţia lui Dumnezeu. De fapt, Isus a venit pe pământ lăsând gloria împărăţiei Sale ca să restabilească împărăţia lui Dumnezeu în inimile noastre. De când Isus a început misiunea evanghelică şi până înainte de a se înălţa la cer, El a predicat un mesaj. Acesta este Împărăţia lui Dumnezeu. Când ucenicii Săi se temeau foarte tare pentru viitorul lor, Isus le-a spus să caute mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Se pare că pe pragul de sus al porţii cerului este scris: „Aici intră cei născuţi din nou!” Intrarea în împărăţia lui Dumnezeu este  condiţionată de naşterea din nou. Noi nu putem intra în împărăţia lui Dumnezeu nici prin religie, nici prin fapte bune. Isus spune că numai cel născut din nou poate intra în împărăţia lui Dumnezeu. De aceea trebuie să ne naştem din nou.

De ce trebuie să ne naştem din nou? Trei, dacă nu ne naştem din nou, nu putem avea satisfacţie în suflet. Chiar dacă avem tot ce ne trebuie în această lume, totuşi nu ne naştem din nou, nu suntem satisfăcuţi. Nicodim a avut onoarea lumii, bogăţia lumii, poziţia socială înaltă şi suces, dar el nu era fericit şi sufletul lui era plin de disperare şi suspin, pentru că nu s-a născut din nou şi n-a avut împărăţia lui Dumnezeu. Prin onoarea, avuţia şi poziţia lumii, el n-a putut să găsească semnificaţia vieţii. El trebuia să se nască din nou, dar nimeni nu îi zisese  acest lucru până acum. Oamenii din lume nu ştiu importanţa naşterii din nou. Isus este cel mai bun doctor şi este atotputernic şi atotştiutor. Isus i-a vorbit despre naşterea spirituală şi despre necesitatea naşterii din nou. Cel născut din nou se bucură pentru că are împărăţia lui Dumnezeu în inimă.

De ce trebuie să ne naştem din nou? Patru, dacă nu ne naştem din nou, vom pieri. Noi cunoaştem bine Ioan 3:16: „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Omul născut din nou Îl iubeşte pe Isus şi crede în El. Deci dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate crede în Isus. Iar dacă nu crede în Isus, ce se întâmplă? Va pieri. De ce trebuie să ne naştem din nou? Pentru că dacă nu ne naştem din nou, vom pieri. Datorită păcatului s-a rupt relaţia dintre Dumnezeu şi noi. Biblia spune: toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu; plata păcatului este moartea. Dar Domnul Isus a suferit pe cruce pentru păcatele noastre şi a vărsat sângele scump în locul nostru. Când noi credem în Isus că El este mântuitor şi a murit pentru noi, atunci crucea lui Isus va deveni podul care ajunge în împărăţia lui Dumnezeu. Isus spune de multe ori: nimeni nu vine la Dumnezeu decât prin Mine. În momentul în care L-am crezut pe Isus, noi Îl putem chema pe Dumnezeu ca Ava Tată şi putem restabili relaţia cu Dumnezeu. În momentul în care am crezut în Domnul Isus, El ne-a dat viaţa veşnică. Plata păcatului e moartea, dar darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus.

III. Întrebarea 3: Cum ne putem naşte din nou?

            Ce înseamnă să te naşti din nou? Aşa cum avem o zi de naştere, trebuie să avem şi o zi a naşterii din nou. Născut din nou nu înseamnă a intra a doua oară în pântecele mamei noastre. Născut din nou nu înseamnă renovare sau reparaţie, ci o creaţie nouă. „Născut din nou” nu înseamnă naştere naturală, ci naştere spirituală. „Născut din nou” înseamnă transformat din omul vechi în omul nou. Deci prin naşterea din nou putem deveni o creaţie nouă şi un om nou.

            Dragii mei! Cum ne putem naşte din nou?

            Unu, ne putem naşte din nou prin apă şi prin Duh. Aici apa înseamnă botezul cu apă, sângele lui Isus Hristos sau pocăinţa. Pocăinţa înseamnă schimbarea direcţiei vieţii cu 180 de grade. Pocăinţa adevărată ne schimbă viaţa 100%. Mai departe, dacă ne pocăim Dumnezeu ne va da Duhul Sfânt.

            Doi, ne putem naşte din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Petru îi încurajează pe cei născuţi din nou astfel: „Aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne.”(1 Petru 1:23). Iacov în 1:18 spune: „El ne-a născut din nou, prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Doar Biblia ne învaţă că ne naştem din nou atunci când acceptăm cuvântul lui Dumnezeu în inimă. E adevărat. Martin Luther s-a născut din nou când a acceptat Romani 1:17b: „Cel drept va trăi prin credinţă.” Cuvântul lui Dumnezeu ne arată calea naşterii din nou. Cuvântul lui Dumnezeu înviorează sufletul nostru. Cuvântul lui Dumnezeu ne plantează speranţă şi viziune să trăim ca copiii luminii. Cuvântul lui Dumnezeu este cuvântul vieţii, ne binecuvântează, ne dă iertare, pace şi bucurie. Dacă ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu, ne putem naşte din nou.

            Trei, ne putem naşte din nou prin credinţă în Isus Hristos. 1 Ioan 5:1 spune „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.” Adică, pentru a ne naşte din nou trebuie să privim ţintă la Isus Hristos care a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Până acum Isus i-a explicat lui Nicodim ca să înţeleagă, dar Nicodim  n-a înţeles nimic. Isus n-a renunţat, ci s-a folosit de evenimentul din Numeri 21:9. Isus a spus: „După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Aici „Fiul Omului” se referă la Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a iubit atât mult încât ne-a dat pe Singurul Său Fiu ca Mântuitor. Dumnezeu ne-a promis că oricine crede în Isus să aibă viaţa veşnică. Ce mare har! Calea mântuirii adevărate este a privi la Isus cel răstignit. Aleluia! Isus Hristos a suferit pe cruce pentru păcatele noastre şi a înviat a treia zi după Scriptură. Să-ţi aduci aminte de Isus Hristos care a fost răstignit pentru păcatele tale.

Ce lucru este cel mai necesar pentru oameni? Banii, onoarea sau sănătatea, pe care le râvnesc foarte mult oamenii lumii? Să ascultăm cuvântul lui Isus: „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” Fără naşterea din nou, putem deveni religioşi, dar nu putem intra în împărăţia lui Dumnezeu. Cine trebuie să se nască din nou? De ce trebuie să ne naştem din nou? Cum ne putem naşte din nou? Fie ca Domnul să coboare Duhul Său peste inimile noastre şi să ne naştem din nou.

Amin!

  Jorge Luis Borges – un geniu într-un univers al ficţiunii-un orb care vede totul …

 

Motto: „Omul bun este inteligent, iar cel rău este, afară de asta, imbecil. Aptitudinile morale şi intelectuale merg împreună” – Jorge Luis Borges

Sâmbătă, 24 august, se împlinesc 120 ani de la naşterea romancierului, poetului şi eseistului argentinian Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului trecut.

Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo s-a născut la 24 august 1899, la Buenos Aires. Mama lui Borges, Leonor Acevedo Suárez, provenea dintr-o familie tradițională uruguayană de origine spaniolă, iar tatăl, Jorge Borges Guillermo Haslam, avocat şi profesor de psihologie, fiu de colonel, provenea dintr-o familie jumătate spaniolă, jumătate britanică.

La scurtă vreme după naştere, călătoreşte alături de familie în Europa.

La vârsta de nouă ani traduce în spaniolă „Prinţul fericit” al lui Oscar Wilde.

Borges a primit meditaţii la domiciliu până la vârsta de 11 ani, în spaniolă și engleză, iar la 12 ani citea deja din Shakespeare.

Tatăl său a renunţat apoi la practicarea dreptului ca urmare a unor grave probleme de vedere.

În anul 1914, familia sa s-a mutat în Elveția, iar Borges a studiat la Collège de Genève, unde a învăţat şi limba franceză şi unde a obţinut bacalaureatul.

În 1917, când a împlinit optsprezece ani, a cunoscut-o pe Maurice Abramowicz și de aici, între cei doi a început o prietenie literară care va dura pentru tot restul vieții lor.

În perioada 1918 – 1921, familia sa locuieşte în mai multe oraşe printre care Lugano, Barcelona, Mallorca, Sevilla și Madrid.

La întoarcerea sa în Argentina, în 1921, după încetarea tulburărilor politice din ţară, Borges a început să publice poezii și eseuri suprarealiste în reviste literare.

La acea vreme, Borges a descoperit scrierile lui Arthur Schopenhauer și Gustav Meyrink, care şi-au pus ulterior amprenta pe creaţia sa.

În anul 1923 Borges, a publicat prima sa colecţie de poezii „Fervor de Buenos Aires”.

A fost cofondator al publicaţei Proa, care a apărut între 1924 şi 1926, apoi principalul colaborator al publicaţiei Sur, înfiinţată de prietenul său Victor Ocampo, cea mai importantă revistă literară argentiniană a anilor ’30.

În 1935 publică prima carte de eseuri „Historia universal de la infamia”, de fapt un amestec de nuvele şi eseuri non-ficţiune.

În anii următori, el a servit ca şi consilier literar pentru editura Emecé Editores, iar în perioada 1936-1939 a scris articole săptămânale pentru publicaţia El Hogar.

În 1937, se angajează, cu ajutorul prietenilor, ca prim-asistent la Biblioteca Municipală Miguel Cané, chiar dacă vederea sa începuse să slăbească, apoi tatăl său moare, o tragedie cumplită pentru Borges, având în vedere apropierea celor doi. Spre finalul acelui an, el suferă un traumatism cranian sever în urma căruia face septicemie, se zbate între viaţă şi moarte, dar cu ajutorul doctorilor sănătatea sa se reface.

În mai 1939 apare prima sa povestire de după accident, „Pierre Menard, autor of Quixote”, care include una dintre lucrările sale cele mai cunoscute „Menard” care analizează natura autorului precum și relația dintre autor și contextul său istoric.

Prima sa colecție de povestiri scurte, „El Jardin de Senderos que se bifurcan”, apare în anul 1941, iar ulterior devine lector public.

Avea să fie concediat în anul 1946 de regimul lui Peron, căpătând în schimb un post mult mai „important”: acela de inspector de păsări în piaţa centrală a oraşului, ofertă pe care a respins-o, nu fără a se amuza.

Din anul 1946, Borges s-a ocupat de editarea unei reviste academice, Los Annales de Buenos Aires, iar în anul 1955 a fost numit director al Bibliotecii Naționale publice și profesor de literatură engleză la Universitatea din Buenos Aires.

După răsturnarea prin lovitură de stat a președintelui Juan Domingo Perón, în 1955, Borges a sprijinit eforturile de a curăța guvernul argentinian şi poziţiile cheie din societate de adepţii acestuia.

În anul 1956, primeşte primul dintr-o lungă serie de doctorate onorifice, cel al Universităţii din Cuyo, iar în 1957 a primit Premiul Național pentru Literatură.

Problemele de vedere începuseră să ia amploare, iar aproape de vârsta de 60 de ani a rămas complet orb, afecţiune provocată de un defect congenital, care afectase mai multe generaţii ale familiei sale. El nu a învățat alfabetul braille, oamenii de știință sugerând că orbirea lui progresivă l-a ajutat pentru a crea simboluri literare inovatoare datorită imaginației.

În 1961, el a intrat în atenția lumii atunci când a primit premiul „Prix International”, împreună cu Samuel Beckett, în acelaşi an având loc şi primul său turneu de conferințe în Statele Unite ale Americii.

În anul 1962, două antologii majore ale scrierilor lui Borges au fost publicate în presa de la New York: „Ficciones” și „Labyrinths”.

A urmat publicarea volumelor „El libro de los seres imaginarios” – în 1967, „El informe de Brodie” – în 1970, și „El libro de arena”, în 1975.

În anul 1967, Borges s-a căsătorit cu vechea sa prietenă Elsa Astete Millan, care rămăsese de curând văduvă, iar apropiaţii opinau că mama sa, care avea deja 90 de ani a dorit să găsească pe cineva să aibă grijă de fiul ei rămas fără vedere. Dar căsătoria a durat mai puțin de trei ani, iar Borges s-a mutat din nou cu mama sa, alături de care a trăit până la moartea ei, la vârsta de 99 de ani.

În această perioadă Borges primeşte numeroase premii, cum sunt Premiul Ierusalim, în 1971, Premiul Special Edgar Allan Poe, în 1976, Premiul Balzan pentru filologie, lingvistică și critică literară, Premiul Mondial Cino Del Duca și Premiul Cervantes (toate în 1980), precum și decoraţia franceză „Legiunea de Onoare”, în 1983.

Deşi s-a spus că ar fi trebuit să primească Premiul Nobel pentru literatură, fiind mai mereu printre nominalizaţi, Borges nu s-a bucurat niciodată de această onoare, pe care cu siguranţă ar fi meritat-o mai mult decât mulţi alţi laureaţi.

A demisionat, în anul 1973, din postul de director al Bibliotecii Naţionale şi s-a dedicat exclusiv scrisului şi conferinţelor.

Din anul 1975 până la finalul vieţii, Borges a călătorit în întreaga lume, fiind de cele mai multe ori însoțit de asistenta sa personală, María Kodama, o femeie de origine argentiniană, cu care se căsătoreşte, în aprilie 1986.

La doar câteva luni după aceea, la 4 iunie 1986, Borges a murit la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 86 de ani.

Borges a creat în scrierile sale un univers al ficţiunii rezultat, conform criticilor, din vasta sa cultură, de la literatură la filosofie, de la ezoterism la istorie, de la teologie la dramaturgie. El vedea astfel, în totalitatea manifestărilor intelectuale, căutarea sensului de către omul prins într-un univers fantastic şi infinit, elementul central fiind nu spaţiul, ci timpul, multiplicat în serii temporale. Borges a mărturisit că, încă din copilărie, a fost atras de ideea înfricoşătoare a labirintului, o altă temă importantă a preocupărilor sale existenţiale fiind oglinda, transpusă în reflecţia identităţilor, ambele fiind tratate în opera sa.

În rezumat, tema centrală a operei lui Borges poate fi ”paradoxul bizar de a fi om într-o lume misterioasă și incomprehensibilă”.

Sursa: RADOR (de Răzvan Moceanu)

PORTRET: Jorge Luis Borges – un geniu într-un univers al ficţiunii

Va prezentam citeva conditii fundamentale de care trebuie sa se tina cont la infiintarea plantatiilor pomicole(CONTINUARE PE WWW.INFORMATII-AGRORURALE.RO ); Amplasarea livezii sa se face numai in zonele unde este maximul de potential natural pentru obtinerea de PROFIT; 3. Plantarea detaliata a pomilor

Va prezentam citeva conditii fundamentale de care trebuie sa se tina cont la infiintarea plantatiilor pomicole

Pentru infiinţarea unei livezi  o atenţie sporită trebuie acordata polenizarii

• Dintre speciile pomicole, mărul şi cireşul se situează pe primele locuri sub raportul secreţiei de nectar/floare, cât şi sub raportul productivităţii în polen, care a fost apreciat ca fiind foarte bun şi foarte necesar pentru creşterea puietului şi pregătirea familiilor de albine înaintea culesului principal de la salcâm. Producţia de miere (kg/ha) este la cireş 36,măr 36, vişin 30, prun 24 ,păr 8 gutui 3 .
  • Din asocierea apiculturii cu pomicultura rezultă avantaje mult mai mari pentru pomicultură decât pentru apicultură, DATORITĂ SPORURILOR DE PRODUCŢIE CARE SE OBŢIN ÎN URMA POLENIZĂRII
  • Apare întrebarea “ Ce se întâmplă cu pomii din livadă ? ” Florile nu formează fructe pentru că nu are loc procesul de fecundare, adică polenul dintr-o floare deşi este foarte abundent , el nu este capabil să fecundeze ovulele propriei flori, datorită fenomenului , numit de oamenii de ştiinţă AUTOSTERILITATE
  • Avem nevoie de cunoaşterea interdependenţei dintre procesele de fecundare şi polenizare mai precis cunoaşterea faptului că polenizarea nu conduce la formarea fructelor, dac ă nu sunt asigurate condiţiile de fecundare
  • În cadrul plantaţiei trebuie să există cel puţin un soi polenizator compatibil cu soiul care urmează a fi polenizat; în cadrul plantaţiei trebuie să fie asigurată sincronizarea între perioada de înflorire a soiului polenizator cu soiul ce urmează a fi polenizat; În cadrul plantaţiei trebuie să existe un număr corespunzător de arbori polenizatori.
  Adică:
  Unele specii şi soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite “soiuri androsterile”, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.
  Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sau parţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).
  Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au “afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.
  Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formează perechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.

Autofecundarea şi polenizarea străină

O serie de soiuri şi specii sunt adaptate la autofecundare, adică florile sunt fecundate şi formează fructe prin polenizarea cu polen propriu. Ele se numesc “soiuri autofertile” şi se întâlnesc frecvent la cais, piersic, măr şi la căpşuni. Această caracteristică este importantă mai ales la soiurile şi la speciile cu înflorire timpurie, când zborul insectelor polenizatoare este redus sau inexistent, precum şi în zonele cu condiţii climatice nefavorabile perioadei înfloritului.
Cercetările au dovedit că toate soiurile autofertile preferă totuşi polenizarea cu polen străin şi au tendinţa de a respinge autopolenizarea, care asigură recolte mult mai mici. Experimentele realizate la măr, prun şi la vişin au confirmat utilitatea biologică a polenizării străine şi acţiunea vătămătoare a autopolenizării.
Procentul de fructe legate prin polenizarea florilor cu polen de pe acelaşi pom a variat între 0,0 şi 28,75% (în medie de 9,89%) la prun şi între 0,0 şi 13,87% (în medie de 2,27%) la vişin. Unele soiuri de prun au capacitate de autofecundare pronunţată (Anna Spath, Grase româneşti), iar numărul fructelor legate se poate chiar dublă în condiţiile asigurării transportului de polen de la alţi pomi cu ajutorul insectelor polenizatoare.
Recoltele slabe, care se obţin adesea în livezi de vişin, cireş, migdal, coacăz negru şi chiar de prun sunt în mare măsură rezultatul necunoaşterii sau cunoaşterii insuficiente a complexităţii acestor raporturi între componentele florilor de la acelaşi soi sau de la soiuri diferite, precum şi a condiţiilor polenizării şi fecundării florilor. De asemenea, productivitatea scade şi din cauza lipsei totale sau parţiale a insectelor polenizatoare, precum şi a riscului de îmbolnăvire a acestor polenizatori în perioada de fecundare.
Totuşi, recolta nu depinde numai de numărul fructelor rezultate prin polenizare liberă, ci şi de alţi factori specifici soiurilor, printre care trebuie menţionaţi: modul de tăiere al pomilor, gradul de diferenţiere al mugurilor floriferi, numărul florilor şi inflorescenţelor, raportul dintre ramurile fructifere şi cele vegetative.

Necesitatea soiurilor polenizatoare

De aceea, vă recomandăm aşezarea în livezi a stupilor în număr cât mai mare, deoarece majoritatea speciilor pomicole sunt polenizate cu ajutorul insectelor, îndeosebi al albinelor. Doar la nuc, alun, corn şi parţial la castanul comestibil polenul este transportat de vânt.
Pentru polenizarea livezilor sunt necesare minimum două familii de albine la hectar, având cel puţin 4-6 rame de puiet la fiecare stup. Momentul optim pentru transportarea stupilor în livezi este la începutul înfloririi soiurilor timpurii.
Stupii pentru polenizare se aşează în imediata apropiere a livezii sau chiar în mijlocul ei, preferabil dispersaţi printre pomi, pentru ca albinele să asigure o polenizare completă şi uniformă şi, deplasându-se pe distanţe mai mici, să nu obosească. Astfel, insectele produc recolte mai mari de miere şi realizează un procent mare de fecundare. Acest mod de aşezare a stupilor permite albinelor să viziteze de mai multe ori aceeaşi floare, ceea ce are mare importanţă pentru producţia de fructe.
Cercetările făcute în diferite ţări au demonstrat că cel mai ridicat procent de fructe legate se înregistrează după ce florile au fost frecventate de 25 ori la măr, de şase ori la coacăz şi agriş şi de 21-25 ori la căpşuni.

Secreţia de nectar e decisivă

Vizitarea repetată a florilor, respectiv gradul de polenizare al unei specii entomofile, depinde de cantitatea de nectar pe care o secretă florile speciei respective. Cu cât secreţia de nectar este mai mare, cu atât frecvenţa şi intensitatea de vizitare este mai ridicată şi deci polenizarea este mai completă.
• Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.

Unele soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite „soiuri androsterile„, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.

Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sauparţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).

Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au „afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.

Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formeazăperechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.

• Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
• Polenizarea făcută de albine sau de alte insecte, precum şi cea făcută de vânt, se numeşte polenizare naturală sau polenizare liberă.
• Cum într-o livadă poate exista un număr mare de soiuri, iar albinele le pot vizita pe toate şi fac amestec de polen, valoarea biologică a acestuia (facultatea germinativă, compatibilitatea etc.) este foarte variabilă. Eficacitatea hibridării libere între soiuri este cu atât mai mare cu cât sunt asigurate mai bine condiţiile unei alegeri libere a polenului de către plantele avizate la polenizare.

• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.

2.  Amplasarea livezii sa se face numai in zonele unde  este  maximul de potential  natural pentru  obtinerea de PROFIT

Sistemul Kym Green Bush este o modificare a formei de coroană Tufa Spaniolă (Spanish Bush), fiind dezvoltat de producătorul de cireșe australian Kym Green cu o serie de modificări, care în final a dus la o simplificare a procesului de formare a coroanei și tăiere a pomilor de cireș, precum și asupra reducerii înălțimii lor. Aceste îmbunătățiri au facilitat procesul de recoltare a fructelor (fără scări sau platforme), forma coroanei fiind răspândită la nivel global în ultimii ani. Pentru prima dată, sistemul Kym Green Bush a fost implementat în Republica Moldova de către expertul internațional în producerea cireșului Profesorul Dr. Lynn Long de la Universitatea de Stat din Oregon, Statele Unite ale Americii, în anul 2012. Acest sistem este poreclit de producătorii de cireșe ca „sistemul KGB” și are un aspect în forma de tufă cu mulți-lideri ce se reînnoiesc permanent.

Formarea pomilor de cireș în primii ani după plantare este similară formei de coroană Tufa Spaniolă, dar după ce sau format pomii ele se diferențiază semnificativ. Pomii maturi au un trunchi cu înălțimea 40-45 cm, iar coroana este formată din 20 și mai mulți lideri (numărul lor depinde de vigoarea portaltoiului) și o înălțime a pomilor de circa 2,5 m.

Pentru plantare se folosesc pomi de cireș de tip vargă, care după plantare se scurtează la 45-60 cm de la nivelul solului (un factor foarte important este ca mai jos de tăietură să rămână 3-4 muguri vii). Pe parcursul perioadei de vegetație este necesar de a permite lăstarilor ce s-au format din mugurii de mai jos de locul scurtării din primăvară să ajungă la o lungime de cel puțin 60 cm fiecare pe parcursul unui sezon de vegetație.

În anul doi primăvara, toate ramurile formate se scurtează la o lungime de 5-12 cm. Cele care sau dezvoltat mai puternic se scurtează mai puternic, iar cele mai slabe se scurtează puțin mai lung, astfel încât toate să fie scurtate aproximativ la aceeași înălțime. Lăstarii noi formați până la începutul verii (aproximativ 15 iunie), trebuie să ajungă la o înălțime de 60 cm. După ce lăstarii au ajuns la dimensiunea menționată mai sus și în perioada respectivă, ei se scurtează din nou la 10-12 cm, cu scopul de a multiplica numărul de lăstari necesari pentru a forma coroana pomilor într-o perioadă mai scurtă de timp. Iar în cazul în care acești lăstari nu ajung la această lungime până la începutul verii, ei nu se taie, dar se lasă pentru sezonul următor de repaus.

Acest procedeu tehnologic se face până când se ajunge la numărul necesar de lideri (ramuri) pentru coroana dată și tipul portaltoiului. Aceasta se face cu scopul de a echilibra vigoarea pomului.

Se recomandă ca, pentru pomii de cireș altoiți pe portaltoii de vigoare semipitic (GiSelA 6, etc.) numărul ramurilor verticale rămase este de la 12 la 15 buc., iar pentru cei care sunt altoiți pe portaltoi de vigoare mare (MAXMA DELBARD® 60 broksec, etc.) numărul lor este în jur de 25-30 de ramuri pe un pom.

După ce s-a ajuns la numărul necesar de ramuri, se trece la următoarea etapă tehnologică în formarea coroanei, tăierile fiind concentrate mai mult în centrul coroanei prin eliminarea la inel a unor ramuri ce sunt umbrite. Aceasta se face cu scopul de a permite o penetrare mai bună a luminii în centrul coroanei. La următoarea etapă se ia în considerare soiul și portaltoiul folosit, spre exemplu dacă sunt folosiți soiuri moderat productive sau foarte productive pe un portaltoii semipitic și soiuri foarte productive altoite pe portaltoii de vigoare mare, în perioada de repaus a pomilor se recomandă să se scurteze toate creșterile anule la ¼ din lungimea lor. Aceasta se face cu scopul de a avea o balanță bună între fructele de calitate superioară și suprafață foliară. Principiul de bază la conducerea pomilor de cireș după sistemul KGB diferă de celelalte sisteme de formare a pomilor prin faptul că fructele sunt produse pe acești lideri verticali, care se reînnoiesc permanent și este foarte puțin orientat la dezvoltarea ramurilor laterale pe liderii verticali.

În următorii ani, când pomii de cireș ajung la maturitate, adică au luat dimensiunile descrise mai sus, tăierile sunt axate pe unele etape care în comun vor forma un tot întreg și duc în final la formarea fructelor de calitate superioară. În cazul în care pomii nu au ajuns la înălțimea de 2,5 m, se scurtează toți liderii la ¼ din lungimea creșterilor anuale. Iar în cazul în care pomii au ajuns la înălțimea dată, se scurtează vârfurile liderilor cu circa 20 cm. Se cunoaște faptul că mugurii de la vârful lăstarilor de un an tind să crească mai des decât cei de la baza lor și, ca rezultat, fructele care se obțin în această zonă sunt de o calitate mai proastă, deoarece se produce un dezechilibru între raportul dintre frunze și fructe. Operațiunea dată se efectuează vara târziu sau toamna devreme dacă este necesar  de a reduce vigoarea lor sau se poate de efectuat și în perioada de repaus la pomii care sunt altoiți pe portaltoi semipitic, la care este necesar de a menține vigoarea de creștere a lor. Tot în această perioadă, pe lângă scurtarea liderilor la 20 cm de la vârful lor sau la o pătrime din lungimea lor, se scurtează toate ramurile ce cresc lateral de pe fiecare lider, la un cep de aproximativ 8 cm, însă la dorință pot fi lăsate unele ramuri ce cresc la exteriorul coroanei. Ele se vor scurta în perioada de repaus la un cep cu aceeași lungime ca și cele efectuate vara târziu sau toamna devreme.

Următoarea intervenție se efectuează în perioada de repaus sau de înflorire a pomilor și constă în lansarea procesului de reînnoire prin alegerea celor mai groși lideri din coroana pomului sau orice lider pe care s-au format puțini muguri floriferi. Demonstrat este faptul că cele mai mășcate cireșe se formează pe formațiunile florifere tinere ce sunt amplasate pe toată lungimea liderului. Se recomandă ca anual să se reînnoiască 20% din numărul liderilor, cu scopul ca pe parcursul a cinci ani toți liderii din coroană să fie reînnoiți. Reînnoirea liderilor se face prin tăierea lor la un cep lung de aproximativ 25-30 cm și recomandabil este faptul că să aibă acces la lumina solară, ceea ce va permite ca din el să crească o ramură nouă cu muguri floriferi. Dacă un cep este amplasat într-o zonă umbrită din coroană, din el nu se pornește în creștere nici o ramură nouă. Pentru pomii altoiți pe un portaltoi semipitic de obicei se reînnoiesc circa 3-4 lideri și 4-5 pentru cei altoiți pe portaltoi mai viguroși. În cazul în care dorim să înlăturăm un lider format dintr-o bifurcare, este necesar să înlăturăm toți liderii din această bifurcare, în caz contrar ceilalți lideri vor deveni dominați și lăstarii formați pe cep vor fi foarte slabi. Dacă din cep s-au pornit mai mulți lăstari în creștere, alege pe cel mai puternic dezvoltat, care are o orientare verticală, iar pe ceilalți de înlăturat prin tăierea lor la inel. Anual, pomii trebuie menținuți la înălțimea de 2,5 m prin tăierea vârfului lor la sfârșitul verii sau toamna devreme. Această intervenție va contribui la moderarea vigorii pomului în partea de sus.

La folosirea sistemului KGB la formarea pomilor de cireși se va simplifica procesul de tăiere a pomilor, care este ușor de învățat chiar și pentru un muncitor necalificat, iar recoltarea cireșelor va avea loc la nivelul solului fără folosirea scărilor

 

 Livada superintensiva

de Eugeniu Gudumac

Exista câteva momente ce ar trebui luate în considerare când întenționezi să procuri materialul săditor:

• Pomii trebuie să aibă o înălțime de 1,5-1,8 m;
• Pomii trebuie să fie lipsiți de boli, dăunători și viruși;
• Pomii trebuie să fie certificați conform categoriei biologice cerute;
• Pomii trebuie să fie uniformi după dimensiune și structură;
• Pomii sunt scoși din pepinieră doar în perioada de repaus vegetativ;
• Pomii au șase sau mai multe ramuri în zona de cronare, fiind amplasate la o distanță de 50-80 cm de la suprafața solului.
• Lungimea ramurilor din zona cronării trebuie să fie de 30-50 cm și să respecte principiul de 3 la 1;
• Sistemul radicular trebuie să fie bine dezvoltat, iar conform aspectului standard, trebuie să fie întreg şi fără vătămări, să nu conţină rădăcini deshidratate, să nu aibă vătămări produse de păduchele lânos sau umflături de cancer radicular pe colet ori la baza rădăcinilor mari.

CUM SĂ NE PROTEJAM RECOLTA DE PĂSĂRI

Actualmente, păsările aduc daune serioase în momentul producerii strugurilor, cireşelor, harbujilor, pomuşoarelor, legumelor, cerealelor etc. Ele pot să distrugă parţial sau în întregime recolta. Daunele aduse de păsări variază de la o cultura la alta si devine o problema destul de serioasa, deoarece metodele de protejare majorează costul de producere. Foarte des, păsările zboară foarte rapid şi în stoluri mari, astfel că, într-un interval de timp foarte scurt, pot distruge întreaga recolta.

O metoda destul de simplă şi accesibilă este de a transforma acest loc cît mai ”neprietenos” pentru ele. Deci, una dintre soluţiile eficiente este de a utiliza Dispozitivele de speriat păsări si animale „zon“. De regulă, aceste dispozitive se folosesc contra graurilor, ciorilor, vrăbiilor, piţigoilor, mierlelor, porumbeilor, pescăruşilor, etc., speriind, totodată, şi animalele sălbatice. Aceste dispozitive se instalează direct în livezi, vii sau pe cîmp. Ele funcţionează cu gaz propan/butan. Produc un zgomot mai puternic decît o împuşcătură, ce are un nivel sonic de 110-120 decibeli. Varianta mecanică este cea mai ieftină, iar cea electronică este puţin mai scumpă. Atît versiunea mecanică cît şi cea electronică sunt programabile. Versiunea mecanică trage o singură dată la un interval prestabilit, în timp ce versiunea electronică poate fi programată să tragă aleatoriu, poate face pauze pe timp de zi sau noapte. Fiecare dispozitiv poate fi montat pe un trepied ce îl plasează mai sus şi-l roteşte după fiecare foc, astfel încît să tragă în toate direcţiile. Funcţionează fără probleme în diferite condiţii meteo, sunt uşor de setat şi simplu de manevrat.

O altă soluţie este utilizarea unor ”dispozitive sonore pentru îndepărtarea păsărilor dăunătoare”. La fel ca şi cele menţionate anterior, acestea sunt amplasate direct in livezi, plantaţii de viţă de vie sau în cîmp, generează sunete de atac ale păsărilor de pradă, precum cele de vultur, bufniţă, şoim, etc. şi sunete de stres specifice fiecărei specii ţintă în parte. Volumul sunetului este reglabil, iar microcipul încorporat poate stoca pînă la opt sunete diferite, care pot fi schimbate în funcţie de specia de păsări şi cererea clientului. Aceste dispozitive funcţionează pe orice anotimp, pe timp de zi sau noapte, fiind alimentate de o celulă fotovoltaică.

De asemenea, sunt şi dispozitive pentru îndepărtarea păsărilor care emit ultrasunete de frecvenţă înaltă şi joasă, ce afectează sistemul nervos al păsărilor, acestea fiind foarte sensibile la undele ultrasonore. Aceste sunete transmise de dispozitivele de îndepărtat păsări nu sunt percepute sau sunt slab percepute de om.

Prin folosirea dispozitivelor moderne de îndepărtat (speriat) păsările, Vă veţi proteja eficient recolta de fructe, legume şi cereale şi în acelaşi timp, aceste dispozitive reuşesc cu succes să ţină la distanţă într-un mod ”ecologic” şi ”uman” păsările departe de zona protejată.

Deasemenea aceste sisteme moderne de îndepărtat păsările pot fi utilizate şi în ferme de dimensiuni reduse, ferme piscicole, gospodării, curţi, depozite, hale industriale, hangare, hipermarketuri şi magazine, etc.

Președintele Trump, la Micul Dejun de Rugăciune Națională: Îl iubim pe Dumnezeu. În istoria noastră vedem povestea providenței lui Dumnezeu. În fiecare oraș și localitate, vedem harul Domnului

Ce plante sunt bune pentru sanatatea dintilor si a gingiei;

Retete culinare; Remedii naturiste pentru pietrele la rinichi; Ce pericole se ascund in cosmetice; Orele recomandate pentru consumul alimentelor preferate; Cele mai eficiente plante împotriva sinuzitei etc 

 

Dantura în bună stare este un semn de sănătate.

 

Pe lângă vizitele regulate la dentist și igiena corespunzătoare, există câteva plante care te ajută să tratezi sau să previi problemele dinților și ale gingiilor.

 

Menta oferă respirație proaspătă

 

Menta este o plantă binecunoscută pentru calitățile ei antidiareice, dar este și un foarte bun dezinfectant și antiinflamator. În plus, răcorește și tonifică mucoasa bucală.

 Dacă ai gingiile ușor inflamate, clătește-ți gura după masă cu ceai de mentă călduț, proaspăt preparat. Astfel, durerile se vor atenua. Această gargară ajută și la curățarea dinților și a gingiilor. În plus, vei avea o respirație proaspătă, potrivit libertateapentrufemei.ro.

 

Cuișoarele te scapă de dureri

 

Cuișoarele au proprietăți anestezice și diminuează durerile de dinți sau de gingii. Totodată, înlătură mirosul neplăcut al gurii. Poți să le mesteci ca atare sau poți face gargară cu ceai din cuișoare. Pentru a-l prepara, fierbe patru cuișoare timp de unul-două minute în 200 ml apă clocotită. Vasul se acoperă cu un capac. După 10 minute se strecoară. Se utilizează călduț sau la temperatura camerei. Împotriva durerilor de dinți, pune câteva picături de ulei de cuișoare pe un tampon de vată și aplică-l direct pe locul cu problemă. La început poate ustura un pic, dar, mai apoi, zona dureroasă amorțește.

 

Cum sa tratezi    durerea de dinti   fara medicamente?

Asadar, in cazul in care aveti dureri de dinti, tot ce trebuie sa faceti este sa curatati o ceapa mica de coaja, sa o spalati  sa o taiati rondele.

 

Luati apoi o bucata de ceapa si asezati-o deasupra dintelui care va provoaca durere. Fixati bucata de ceapa prin simpla inchidere a gurii, astfel incat sa se creeze o mica presiune pe dintele in cauza.

 

Mentineti aceasta pozitie timp de 3-4 minute si va asigur ca durerile vor inceta in cel mai scurt timp.

 

Sub cele 7 foi, ceapa contine uleiuri eterice puternic mirositoare, cu acizi, vitamine si multe alte substante active ce au un puternic efect analgezic, calmand inflamatia ce se produce la radacina dintilor.

Contraindicații

 

Femeile însărcinate ar trebui să evite cuișoarele, întrucât pot declanșa travaliul înainte de termen. Mai este important să știi că acest remediu nu vindecă, ci are doar efecte analgezice. Nu ezita să mergi la dentist pentru a te trata.

 

Salvia previne infecțiile

 

Un remediu împotriva giingiilor dureroase este salvia, care are un efect astringent și previne sau înlătură infecțiile. Se poate face gargară de două-trei ori pe zi cu ceai călduț (infuzie din două lingurițe de plantă la 200 ml apă) sau se pot mesteca frunze proaspete de salvie.

Cele mai eficiente plante împotriva sinuzitei

 

Ai nasul înfundat, îți curge, te dor ochii și capul? Poate fi vorba despre o sinuzită. Până ajungi la medic pentru confirmare, încearcă remediile din plante cu efect decongestionant.

Sinuzita apare de cele mai multe ori în urma infecţiilor virale sau bacteriene, care duc la inflamarea sinusurilor. Poți face sinuzită și dacă ai deviaţie de sept sau ești alergică la praf. Din fericire, plantele te ajută să diminuezi simptomele neplăcute.

Atenţie!

Nu lăsa netrată o sinuzită mai veche, pentru că pot apărea complicații grave, cum este meningita. Mergi la medicul ORL-ist, pentru un control si tratament adecvate.

Uleiurile esenţiale desfundă nasul

Cel mai bun remediu pentru sinuzită îl constituie inhalaţiile cu uleiuri esenţiale de plante. Acestea eliberează nasul de secreţiile abundente. Fierbe 2 l de apă, iar când aceasta clocotește, vars-o într-un recipient cu deschidere mare (un bol, un lighean) și adaugă 5-6 picături de ulei esenţial de pin sau de eucalipt, cimbru, lămâie.

Acoperă imediat vasul și lasă lichidul să se răcească un pic. Ia capacul din timp în timp și încearcă să vezi dacă suporți fierbințeala vaporilor pe piele. Când temperatura vaporilor e suportabilă, acoperă capul cu un prosop și apleacă-te deasupra vasului, 10 minute. Inspiră adânc, ținând ochii închiși. Inhalaţiile se fac seara, înainte de culcare, pentru a degaja sinusurile.

Pont

Când faci inhalații, poți pune mai multe picături de ulei esențial în apa fierbinte, dacă vrei să obții un remediu mai eficace.

Inhalații cu ceaiuri din plante

Combat sinuzita și ceaiurile din muşeţel, coada-şoricelului, mentă, salvie și lavandă. Acestea au efecte antiinflamatoare şi calmante. Fierbe 2 l de apă, lasă la infuzat, în vas acoperit, câteva linguri cu plante uscate. Când vaporii sunt suportabili, inhalează-i 5-10 minute, cu capul acoperit cu un prosop.

Masaj cu ulei de sunătoare

Când ai sinuzită, este foarte posibil să te doară capul și să simți o presiune la nivelul frunţii. În acest caz, îți poți masa zona dureroasă cu ulei de sunătoare, care se găsește în magazinele naturiste. Rezultate bune în diminuarea disconfortului produs de sinuzită obții și dacă faci masaj local cu ulei de semințe de muștar alb. Aplici câteva picături pe tâmple și la nivelul sinusurilor frontale și maxilare – iar  durerile se vor calma.

Fiertură de usturoi

De ajutor în alinarea simptomelor sinuzitei sunt şi inhalaţiile cu usturoi. Acesta conţine substanţa numită alicină, care are proprietăţi antibacteriene. Într-un litru de apă fierbinte adaugă un căţel de usturoi pisat şi o lingură de oţet. Pune amestecul într-un vas și inhalează aburii până se răcește apa. E bine să repeți procedeul, pentru un plus de efect benefic.

Info

Sunt fitoterapeuți care cred că alimentele picante, cum este hreanul, contribuie la deblocarea sinusurilor congestionante.

4 Idei pentru femei

Reduci secreţiile nazale, dacă îți torni în fiecare nară câte o picătură de ulei de gălbenele, de 2 ori pe zi.

În caz de sinuzită cronică, e bine să iei suplimente cu echinacea, gheara-pisicii și astragalus, câte 2 săptămâni fiecare, pentru că acestea stimulează imunitatea.

Pune câte 2-3 picături de suc de lămâie în fiecare nară, de câteva ori pe zi.

Strivește foi de varză și aplică-le pe sinusurile frontale și maxilare. E bine să le lași câteva ore să acționeze.

Orele recomandate pentru consumul alimentelor preferate

 

Este important ce alimente consumi pentru a-ti asigura nutrientii si vitaminele necesare organismului, insa este vital sa stii in ce perioada a zilei acestea devin benefice sau periculoase. Stim cu totii ca ceea ce mancam are un impact major asupra bunastarii noastre fizice. De asemenea, ora la care mancam conteaza foarte mult. Dupa cum arata studiile, consumul alimentelor in anumite momentul ale zilei va pot ajuta sa obtineti beneficii maxime pentru organism sau dimpotriva, pot deveni periculoase. Pentru a va ajuta sa intelegeti unele dintre cele mai importante reguli cu privirea la sincronizarea in nutritie, site-ul Bright Side face cateva recomandari:

 

Ciocolata neagra

 

Daca mancati la micul dejun doua cubulete de ciocolata neagra veti oferi organismului oxidantii de care are nevoie, acest obicei ajutand si la imbunatatirea functiilor inimii. Totusi, nu uita ca un consum mai mare de 25 de grame de ciocolata pe zi iti poate afecta silueta.

 

Carne

 

Pranz: carnea este o excelenta sursa de fier, care ofera oxigen celulelor corpului. Consumul acestui aliment reduce oboseala. Cina: acest aliment are nevoie de 5 ore pentru procesul de digestie. Daca alegi sa consumi carne inainte de culcare, pe langa faptul ca sistemul digestiv va avea de suferit, nici somnul nu va fi unul de calitate.

 

Nuci

 

Pranz: consumate la pranz, 30 de grame de nuci pot asigura necesarul de Omega 3 organismului. Nucile contin minerale precum fier, fosfor, potasiu, magneziu, iod, vitaminele A, B, C, E si P, peste 20 de aminoacizi, grasimi nesaturate si proteine. Cina: nucile sunt bogate in grasimi si calorii, asa ca nu este indicat sa le incluzi la masa de seara.

 

Portocale

 

Gustare: portocalele sunt recomandate daca vrei o gustare sanatoasa. Acest fruct imbunatateste functiile sistemului digestiv, ofera energie organismului si accelereaza metabolismul. Mic-dejun: consumul de portocale pe stomacul gol poate provoca reactii alergice si iritarea stomacului, crescand riscul de a te confrunta cu o gastrita.

 

Paste

 

Mic-dejun si pranz: pastele din grau dur sunt bogate in fibre care ajuta la eliminarea toxinelor din corp. De asemenea, indicele glicemic scazut al pastelor reduce riscul de diabet tip 2. Cina: combinarea carnii cu paste, care sunt bogate in carbohidrati, va poate ingrasa daca sunt consumate in timpul serii. Recomandat ar fi sa alegeti alimente bogate in nutrienti, dar cu putine calorii.

 

Dovlecei

 

Cina: dovleceii sunt o buna sursa de fibre, extrem de benefice tractului intestinal. Mic-dejun: dimineata, corpul are un nivel scazut de hidratare. Avand efect diuretic, dovleceii pot contribui la deshidratare.

 

Rosii

 

Mic-dejun: servite la micul dejun, rosiile imbunatatesc digestia, regland functiile stomacului si ale pancreasului. Cina: acidul oxalic din rosii au efect negativ asupra procesului de absorbtie a sarii. Asa ca daca alegi sa consumi rosii inainte de culcare, te-ai putea confrunta cu inflamatii la nivelul organismului.

 

Cartofi

 

Mic-dejun: consumati in prima parte a zilei, cartofii pot scadea nivelul de colesterol din sange. De asemenea, sunt foarte bogati in minerale. Pranz sau cina: cartofii sunt de pana la trei ori mai bogati in calorii decat orice alta leguma. Asa ca ai grija la cantitatea pe care o consume, mai ales daca alegi sa mananci cartofi la pranz sau cina.

 

Banane

 

Mic-dejun: bananele sunt foarte bogate in fibre, reusind sa imbunatateasca digestia. Cina: consumul de banane in timpul serii poate perturba procesul digestiv, inhiband secretia sucului gastric.

 

Mere

 

Mic-dejun: pectina, substanta care se gaseste in coaja merelor, ajuta la curatarea intestinelor, eliminand substantele cancerigene. Cina: merele cresc nivelul acidului din stomac, oferindu-va o stare de disconfort. In plus, pectina este greu de digerat pe timpul noptii.

 

Zahar

 

Mic-dejun: zaharul este mult mai usor de digerat daca este consumat in prima parte a zilei. Cina: dulciurile irita tractul digestiv. Pe de alta parte, energia pe care o ofera nu iti va permite sa te bucuri de un somn linistit. Ca sa nu mai amintim de surplusul de grasime pe care il poate provoca.

 

Orez

 

Mic-dejun: bogat in carbohidrati, orezul iti va mentine nivelul de energie ridicat intreaga zi. Cina: consumat in timpul serii, orezul este un inamic al siluetei.

 

 

Ce pericole se ascund in cosmetice

 

Zilnic, pielea intra in contact cu zeci, sute de chimicale provenite din produsele cosmetice pe care fiecare persoana le foloseste.

Deodorantul, lotiunile de corp, sampoanele si parfumurile utilizate contin substante periculoase pentru organism: sunt iritante, perturba echilibrul hormonal sau chiar sunt cancerigene.

 

Putine dintre ingredientele periculoase pentru sanatate continute de produsele cosmetice au fost interzise de forumurile internationale competente, asta desi exista studii clinice care arata ca lista elementelor daunatoare pentru organism este mult mai mare.

Educarea consumatorilor este esentiala in acest caz. Acest lucru presupune cunoasterea ingredientelor nocive si evitarea produselor care le contin.

 

Ingredientele periculoase si produsele care le contin

 

Parabeni. Sunt utilizati pe scara larga in produsele cosmetice drept conservanti sintetici care previn dezvoltarea bacteriilor, a microbilor si a mucegaiului. Oricat de bine suna in teorie, in realitate, parabenii sunt absorbiti prin piele, fiind identificati in probele de biopsie ale tumorilor mamare.

 

Acestia sunt folositi in sapunuri, paste de dinti, sampoane si geluri de dus, in creme si in deodorante. Pot fi gasiti, de asemenea, in unele produse alimentare si farmaceutice.

 

Coloranti sintetici. Culorile sintetice utilizate pentru a infrumuseta aspectul produselor cosmetice sunt derivate, de regula, din gudron de petrol sau carbune si contin saruri de metale grele, care se depoziteaza sub forma de toxine in piele, provocand iritatii.

Mai mult, exista studii potrivit carora colorantii artificiali ar fi agenti cancerigeni, dar si ca ar duce la dezvoltarea ADHD la copii.

 

Parfum. Majoritatea produselor cosmetice – apa de parfum, balsam, sampon, creme – contin parfumuri, care le fac mai placute, mai atragatoare. La aceste parfumuri se ajunge printr-o combinatie de ingrediente chimice menite sa imite o anumita aroma.

Tocmai aceste combinatii nasc reactii care pot cauza alergii, eruptii cutanate, ameteli, dureri de cap sau probleme respiratorii. De asemenea, parfumurile pot produce dezechilibre hormonale si pot afecta fertilitatea.

 

Ftalati. Reprezinta un grup de substante chimice utilizate intr-o gama larga de produse cu rolul de a creste flexibilitatea materialelor plastice.

Principalii ftalati din produsele cosmetice si produsele de ingrijire personala sunt dibutil, utilizat cu precadere in lacul de unghii, si dimetil, utilizat in parfumuri, in lotiuni de corp, in creme hidratante si in fixativul de par.

 

Ftalatii perturba functionarea sistemului endocrin si au fost legati de un risc crescut de cancer la san, de dezvoltarea prematura a sanilor la fete si de malformatii congenitale.

 

Triclosan. Este un agent chimic antimicrobian, antibacterian si conservant utilizat pe scara larga in produsele cosmetice. Acesta afecteaza sistemul endocrin – in special tiroida si hormonii de reproducere – si este iritant pentru piele. Exista dovezi care arata faptul ca utilizarea triclosanului dezvolta rezistenta la antibiotice.

 

Tricolsonul pot fi gasit in pasta de dinti, in sapunuri antibacteriene si in deodorante.

 

Formaldehida. Este un ingredient chimic folosit ca dezinfectant si conservant. Aceasta se gaseste in creme, sapunuri, deodorante, oja, rimeluri. Formadelhida este potential cancerigena, putand provoca cancer nazal si nazofaringian. Poate afecta ochii, pielea, plamanii si favorizeaza aparitia durerilor de cap, a insomniilor, a alergiilor, putand inclusiv provoca crize de astm.

 

 

Legume care te ajută să scapi de grăsimea de pe burtă

Grăsimea de pe burtă este încăpățânată și le pune probleme multor persoane. Poate că îți dorești să scapi de grăsimea de pe burtă pentru a încăpea în rochia preferată, este un proces mult mai important pentru sănătatea ta pe termen lung.

Grăsimea de pe burtă, mai mult decât alte tipuri de grăsimi, este corelată cu unele probleme serioase de sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare, rezistența la insulină și anumite tipuri de cancer. Exercițiile fizice regulate și o dietă sănătoasă, care să includă multe legume, reprezintă cea mai bună și sigură metodă de a scăpa de această grăsime și de a-ți îmbunătăți starea generală de sănătate. Iată ce legume te ajută să scapi de kilogramele nedorite din zona taliei!

Legume care scad grăsimea de pe burtă

1. Legumele cu un conținut bogat de fibre

Legumele reprezintă o sursă perfectă de fibre – adică un tip de carbohidrați care te ajută să arzi grăsimea de pe abdomen. Dacă mănânci mai multe fibre, ești pe drumul cel bun către slăbit, după cum afirmă Școala de Medicină Harvard. Chiar dacă nu faci și alte schimbări în dieta ta, dacă mănânci 30 de grame de fibre poți pierde câteva kilograme. În principiu, orice legumă va contribui la aportul zilnic de fibre, dar unele sunt mai bune decât altele. O cană cu bucățele de dovleac sau păstârnac crud îți poate aduce 7 grame de fibre în dietă, pe când o cană cu spanac, napi verzi, conopidă și morcovi conține 5 grame de fibre.

De asemenea, mai poți mânca broccoli, varză, țelină și anghinare.

2. Legumele fără amidon

Atunci când vine vorba de reducerea grăsimii de pe burtă, legumele fără amidon sunt superioare față de cele care conțin amidon (cartofii), deoarece au o densitate a energiei mai mică decât legumele cu un conținut bogat de amidon. Broccoliul fiert are 0,3 calorii pe gram, iar un cartof roșu copt are 0,9 calorii pe gram. Iar dacă îți place să gătești cartofii cu smântână sau unt, grăsimea de pe burtă s-ar putea să mai rămână mult și bine. Legumele bogate în amidon se pot regăsi într-o dietă sănătoasă, doar ai grijă să le consumi în porții mai mici și ce garnituri alegi.

Cu toate că legumele te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus, includerea acestora într-o dietă în care există și alimente procesate sau fast food nu va avea niciun efect asupra siluetei tale. Legumele se consumă ca parte a unui regim alimentar echilibrat, care conține alimente slabe în proteine (carne de pui, piept de curcan, pește, nuci).

Ce beneficii au fructele goji pentru sănătatea ta

 

Probabil că ai auzit până acum de fructele goji și beneficiile pe care le aduc acestea sănătății.

Istoria lor ca o plantă medicinală a început în China Antică. Multe persoane folosesc fructele goji pentru a trata afecțiuni ale ochilor, ficatului și rinichilor. Aceste fructe roșii de pădure au un gust dulce, ușor acru, și pot fi găsite și în formă uscată, ca stafidele. Mai jos, poți regăsi beneficiile fructelor goji.

De ce este bine să incluzi fructele goji în dieta ta?

Fructele goji sunt o sursă bună de vitamine și minerale, iar printre acestea sunt incluse vitamina C, fibrele, fierul, vitamina A, zincul și antioxidanții. Cu ajutorul elementelor sănătoase pe care le conțin, fructele goji te pot ajuta astfel:

1. Întăresc sistemul imunitar și îl protejează de răceli

Un sistem imunitar întărit merge perfect în combinație cu protecția împotriva răcelilor și gripei. Vitaminele din fructele goji pot stimula sistemul imunitar. Testările din laboratoare au ajuns la concluzia că aceste fructe de pădure pot ajuta la sporirea eficienței vaccinurilor împotriva gripei, acest beneficiu fiind testat de șoareci de laborator în vârstă. Studiul a sugerat că goji pot preveni infecțiile ulterioare în cazul adulților în vârstă, care s-au vaccinat contra gripei. Dar fructele acestea de pădure nu reprezintă o protecție pe cont propriu împotriva gripei.

2. Ajută organismul să scape de kilogramele în plus

Fructele goji sunt ca o porție sănătoasă de energie.

Gustul lor dulce și bogat, împreună cu un conținut ridicat de fibre, te pot ajuta să rămâi pe drumul cel bun când vine vorba de o alimentație sănătoasă. Poți transforma aceste fructe într-o gustare ușoară, pentru a preveni kilogramele nesănătoase. Le poți adăuga în iaurt sau în salată. Valoarea lor nutrițională cu un conținut caloric scăzut le transformă în alternativa perfectă pentru fructele uscate pline de zahăr.

3. Oferă antioxidanți pentru ochi și piele

Fructele goji au un nivel ridicat de antioxidanți, în special zeaxantină. Antioxidanții protejează celulelor împotriva deteriorării, atunci când expuse la factori precum fumul și radiațiile. În plus, alimentele cu un nivel sănătos de antioxidanți sunt adesea bogate în fibre și sărace în grăsimi nesănătoase. Un studiu a ajuns la concluzia că persoanele în vârstă, care au consumat o dietă în care au inclus goji, au avut mai puține depozite galbene în zona ochilor.

4. Mențin nivelul zahărului din sânge

Aceste fructe pot scădea nivelul zahărului din sânge, îmbunătăți toleranța la zahăr, atenua rezistența la insulină, ajuta la recuperarea celulelor care produc insulina.

De asemenea, goji pot crește speranța de viață, micșora riscul apariției bolilor de inimă, reduce durerile cauzate de artrită.

Remedii naturiste pentru pietrele la rinichi

Pietrele la rinichi reprezintă o afecțiune medicală dureroasă ce poate fi tratată și cu medicamente, dar și cu remedii naturiste.

Pietrele la rinichi, cât de gravă este afecțiunea

Dacă suferi de dureri din pricina pietrelor la rinichi ideal ar fi să mergi la un consult medical.

Poți discuta cu specialistul despre un tratament combinat, eficient pentru afecțiunea de care suferi.

Aceste depozite minerale dure care se fac în rinichii tăi ajung să-ți deterioreze starea de sănătate.

Pietrele la rinichi se formează atunci când sunt în număr mare și permit mineralelor din urmă să se cristalizeze și să se lege între ele.

Acest lucru se întâmplă atunci când rinichii nu funcționează cum trebuie sau când ești deshidratată.

Partea dureroasă intervine atunci când una dintre pietre trece prin uretră.

Analizele vor arăta ce tip de pietre ai, acest lucru ajutând la urmarea și aplicarea unei scheme de tratament adecvate.

Medicamentele, remediile naturiste, schimbarea stilului de viață, înclusiv alimentar, vor fi necesare.

Remedii naturiste pentru pietrele la rinichi

Bea mai multă apă

Una dintre cauze este lipsa unei cantități suficiente de apă, mai bine zis deshidratarea.

Când nu ai o cantitate optimă de apă în organism, urina devine mai concentrată cu minerale și alte substanțe pe care urina le elimină, de obicei.

Apa va ajuta la spălarea rinichilor și la ruperea acestor pietre, va ajuta la o trecere mai puțin dureroasă prin uretră pentru eliminare.

Pietrele la rinichi și sucul de rodie

Fructul are proprietăți antioxidante și astringente ce ajută la dizolvarea pietrelor și previn creșterea nivelului de oxalați din corp.

Un pahar de suc de rodie pe zi ar trebui să fie suficient ca măsură de prevenire în dezvoltarea pietrelor.

Pepenele

Atunci când este sezonul lor este bine să faci o cură de pepeni.

Sunt bogați în potasiu și combat apariția pietrelor, mai ales pe cele din magneziu și fosfați de calciu.

Potasiul scade nivelul de acid din urină, fapt ce previne apariția pietrelor.

Cum pepenele conține multă apă, este un fruct tocmai bun pentru hidratare.

De evitat alimentele sărate

Sarea multă în organism duce la retenția de apă, ce conduce mai departe la balonare și edem, umflarea unor părți ale corpului.

Acest lucru înseamnă că apa nu trece prin rinichi spre vezică, acest lucru lăsând urina concentrată.

Prin evitarea alimentelor sărate ai mai multe șanse să eviți dezvoltarea acestor pietre minerale.

Pietrele la rinchi și magneziul

Comun pacienților care suferă de pietre la rinichi este deficiența de magneziu.

Cercetările arată că suplimentele cu magneziu pot ajuta în starea de sănătate.

Alimente bogate în magneziu sunt spanacul, nucile, peștele, fasolea, avocado, iaurtul, ciocolata neagră.

Oțetul de mere

Are proprietăți astringente și împiedică dezvoltarea mineralelor.

Poate ajuta și la dizolvarea lor și are efect de alcalinizare a sângelui și urinei.

Anumite doze zilnice de oțet de mere natural sunt o măsură de prevenție.

Busuiocul

Acest remediu naturist este considerat din cele mai vechi timpuri un remediu tonic pentru rinichi.

Ajută la eliminarea acestor materiale din rinichi din cele mai timpurii stadii de dezvoltare, fîcându-le mai ușor de suportat la trecerea prin uretră.

Precauții

Cel mai important pas este prevenirea apariției pietrelor și mai ușor de gestionat atunci când acestea sunt în stadii incipiente.

Un tratament corespunzător vine după efectuarea analizelor specifice la medicul specialist.

În acest mod eviți aplicarea unui tratament greșit ce poate duce la înrăutățirea stării de sănătate.

Discută cu specialistul ce remedii naturiste sunt mai potrivite în cazul tău.

Perisoare in salsa de rosii

Ingrediente:

 

3 rosii

2 cepe

un ardei rosu

rosii chery (optional)

Caldo de pui (lichidul de la fierberea unui pui)

Ulei

sare

bulion

 

Mod de preparare:

 

Punem intr_o cratita ceapa tocat marunta la calit,apoi adaugam ardeiul si la urma rosiile curatate de piele si taiate marunt.

Adaugam sare dupa gust si mestecam continuu.

Perisoarelele le prajim putin .in fripteuza 5 min,in tigaie 7-8 min.

Le punem peste salsa de rosii, amestecam si adaugam o juamte de pahar de caldo.Dupa ce da de cateva ori in clocot si se mai ingroasa salsa adaugam 2 linguri de bulion.

Ciuperci umplute

 

Ingrediente:

 

 12 ciuperci destul de marisoare

 un ardei capia rosu

 o ceapa

 2-3 catei de usturoi

 200 g kaiser

 150 g smantana lichida

 100 g vin alb sec

 ulei de masline

 2 rosii

12 feliute cascaval pentru fiecare ciuperca

 sare piper

 

Mod de preparare:

 

Curatam ciupercile le spalam si le punem la scurs.

Separat tocam cam trei sferturi din coditele ciupercilor, ceapa ,usturoiul, ardeiul si le calim intr-o tigaie cu ulei de masline…lasam 5 minute apoi adaugam si kaizerul taiat si amestecam , turnam vinul si lasam sa fiarba pana scade putin.

Dupa zece minute punem si smantana si amestecam incontinuu pana se ingroasa si totul devine aproape omogen, asezonam cu sare si piper.

Ciupercile le punem intr-o intr-o tava in care am pus hartie de copt, presaram sare si piper peste ele apoi le umplem cu aceasta compozitie si deasupra lor punem cate o felie de rosie.

Introducem la cuptor pentru 15 minute , scoatem tava punem peste ciuperci feliile de cascaval si le mai lasam zece minute in cuptor.

Le servim cu sos de iaurt cu usturoi si verdeata.

Se pot servi foarte bine si reci sunt delicioase!

Prajitura Cremoasa cu Ness si Mac

 

Ingrediente:

 

 Ingrediente blat:

 8 albusuri

 150 gr mac

 200 gr zahar

 4 linguri faina

 un plic praf de copt

 un varf de cutit sare

 Ingrediente foaie:

 2 oua

 2 linguri de apa

 4 linguri zahar

 4 linguri faina

 un varf de cutit sare

 Ingrediente crema:

 8 galbenusuri

 300 gr zahar

 150 ml lapte

 2 linguri ness

 300 gr margarina la temperatura camerei

 Ingrediente decor:

 ness

 

Mod de preparare: 

Pentru inceput se prepara foaia.

 

Mod preparare foaie:

Albusurile se separa de galbenusuri, se bat spuma cu sarea, dupa care se adauga zaharul. Aceasta compozitie se amesteca bine cu mixerul pana cand se dizolva zaharul si nu se mai simte. Se adauga cate un galbenus si se amesteca cu spatula de jos in sus pana la omogenizare. Treptat se adauga faina, dupa care apa. Compozitia se amesteca bine dupa care se pune intr-o tava (tava mea a avut 38x26cm) tapetata cu hartie de copt. Se pune in cuptorul preincalzit la foc potrivit pana trece de testul scobitoarei.

 

Cand este gata se scoate si se lasa la racit.

 

Intre timp se prepara blatul:

Albusurile se bat spuma cu sarea. Treptat se adauga zaharul. Compozitia obtinuta se amesteca bine pana ce zaharul se dizolva. Dupa aceea se adauga faina amestecata cu praful de copt. Atentie: Cand se adauga faina nu se mai amesteca cu mixerul se amesteca cu o spatula de jos in sus!

 

Dupa ce am incorporat faina se adauga macul.

 

Compozitia obtinuta se pune intr-o tava tapetata cu hartie de copt (38x26cm). Blatul se pune in cuptorul preincalzit la foc potrivit pana ce trece testul scobitoarei.

 

Cand este gata se scoate tava din cuptor si se lasa sa se raceasca. Intre timp se prepara crema.

 

Mod preparare crema:

Galbenusurile se amesteca bine cu zaharul pana ce acestea capata un aspect cremos si deschis la culoare. Treptat se adauga nessul, dupa care laptele. Cand s-a omogenizat bine compozitia aceasta se pune pe bain marie, amestecanduse continuu. Cand se ingroasa asemenea unei budinci, se ia de pe bain marie si se lasa la racit.

 

Cand s-a racit se amesteca cu margarina.

 

Peste blat se pune jumatate din crema, urmeaza foaia, iar peste foaie restul de crema. Deasupra se pudreaza nessul cu ajutorul unei strecuratoare.

Prajitura se da la rece, de preferat ar fi de seara pana dimineata pentru a se inmuia foaia.

 

Se serveste rece taiata bucatele potrivite.

Urzica, aliatul sănătăţii tale

Unul dintre cele mai bune tonice pentru corp, bogate în vitamine şi minerale, îl reprezintă urzicile. Însă beneficiile acestora pentru sănătate nu se opresc aici.

Utile în tratarea anemiei

Urzicile au un conşţinut important de vitamine, printre care  A, şi  B2, dar şi în fier, ceea ce le recomandă în tratarea anemiei. Eficiente sunt sub formă de suc proaspăt, căci astfel îşi păstrează toate proprietăţile.

Pentru obţinerea şocului, ai nevoie de doi-trei pumni de frunze de urzici proaspete. Le pui în blender alături cu 100ml de apă, apoi mixezi. Sucul se bea dimineaţa, în cură de o lună.

De ajutor în tratarea alergiilor 

Alergiile pot fi ameliorate dacă apelezi la ceaiul de urzică. Există şi un studiu  publicat în jurnalul „Planta Medica“, ale cărui rezultate au arătat că urzicile pot ameliora simptomele alergiilor. Pui 250 de ml de apă clocotită peste o linguriță de frunze mărunțite și lași să infuzeze 10 minute. Bei două căni pe zi, timp de o lună. Poți apela, de asemenea, și la suplimente alimentare cu urzici.

Te vindecă de astenie

Astenia poate fI ameliorată  cu ajutorul urzicilor. Acestea sunt bogate în complexul de vitamine B, vitamina A, dar și în potasiu, fier și magneziu. Poți lua  tinctura de urzici, pe care o obții din doi-trei pumni de urzici bine mărunțite, peste care pui alcool de 70 de grade, cât să le acopere.

Le lași la macerat două săptămâni, într-un loc întunecat. Iei câte 20 de picături pe zi, pe care le dizolvi în puțină apă, după mese. Dacă nu vrei să o prepari, poți cumpăra tinctura de la un magazin de produse naturiste. Remediul nu este recomandat dacă suferi de ulcer sau de gastrită.

Remediu pentru adenomul de prostată

Urzicile sunt un leac şi contra adenomului de prostată. Se beau câte doi litri de infuzie de urzică pe zi, cură pe care o ții o lună de zile.

Faci o pauză de două săptămâni, după care o poți repeta. De asemenea, le este de ajutor și bărbaților care au fost operați de cancer de prostată. Bărbații pot apela și la sumpliente alimentare pe bază de urzică.

Mierea, remediu naturist pentru conjunctivită

 

Ochii roșii pot fi un semn de conjunctivită, o infecție contagioasă a ochilor. Printre remediile naturiste se numără și mierea.

Conjunctivita este o infecție contagioasă la nivelul ochilor care se poate trata relativ ușor.

Este important ca diagnosticul să fie pus în urma unui control la cabinetul specialistului.

Tot cu medicul poți discuta și varianta aplicării remediilor naturiste, în afara tratamentului clasic.

Remediu naturist pentru conjunctivită – mierea

Mierea este de ajutor în cazul multor afecțiuni respiratorii și de piele, dar poate ajuta și în conjunctivită.

Amestecă miere cu lapte călduț și aplică comprese pe ochi, de 2-3 ori pe zi.

Mierea are proprietăți antibacteriene și luptă împotriva infecției de la nivelul ochilor.

Remediu naturist pentru conjunctivită – uleiul de neem

Uleiul de neem are proprietăți antibacteriene și anti-inflamatoare, calmează pielea iritată și alungă durerea.

Aplică o cantitate mică de ulei de neem în jurul ochilor afectați înainte de culcare și vei vedea o îmbunătățire a situației.

Păstrează curățenia

Dacă acționezi spre eliminarea conjunctivitei atunci ar fi indicat ca și hainele, lenjeria de pat să fie tot timpul curate pentru a evita reinfestarea.

Poți schimba fețele de pernă mai des, pentru a elimina din riscuri.

Chiar dacă nu te-ai reinfestat, curățenia te ajută și la eliminarea prafului și alergenilor care pot cauza probleme la nivelul ochilor.

Turmericul în conjunctivită

Acest remediu naturist vin în ajutorul afecțiunii cu proprietățile sale antivirale și de îmbunătățire a sistemului imunitar.

Ca tratament naturist pentru conjunctivită amestecă turmeric cu apă până faci o pastă.

Înmoaie comprese în amestec apoi pune-le pe ochi câteva minute.

Păstrează mânile curate

Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a te proteja este să-ți păstrezi mâinile curate.

Eviți infestarea proprie sau răspîndirea conjunctivitei la ceilalți din jur.

 

Evită, de asemenea, să-ți atingi ochii cu mâinile.

Prevenția ajută la scăderea riscului de a contacta afecțiunea.

Ceaiul verde pentru conjunctivită

Ceaiul verde conține antioxidanți și bioflavonoide, fapt ce face ca băutura să fie una extrem de apreciată pentru o varietate de afecțiuni.

Pentru conjunctivită, pune pliculețe de ceai verde pe ochi (după ce le-ai înmuiat în apă fierbinte, apoi s-au răcit).

Această procedură poate elimina infecția și inflamația.

Usturoiul în conjunctivită

Are alicina ca ingredient activ, un compus antioxidant, antiviral, antifungic și antibacterian.

Taie feliuțe de usturoi și cât sunt zemoase freacă zona afectată, dar să nu ajungă direct în ochi.

Mai poți înmuia o dischetă în sucul usturoiului, apoi ștergi ușor pleoapele, tot cu atenție pentru a nu-ți ajunge în ochi.

Aloe vera, un remediu naturist pentru conjunctivită

Aloe vera are o acțiune benefică și în cazul conjunctivitei.

Este benefică în cazul inflamațiilor. Înmoaie o dischetă de bumbac în gel de aloe vera și aplică blând pe pleoapele afectate și în jurul ochilor.

Precauții

Încă de la primele semne verificați suspiciunile afecțiunii la medicul oftalmolog.

Dacă observați aceleași simptome și la copii, mergeți imediat la medic căci infecția le poate afecta vederea sau le poate provoca alte probleme permanente.

Vinul rosu reduce colesterolul

 

Nivelul crescut al colesterolului total, dar si al celui „rau“ – LDL – este primul pas catre o boala cardiovasculara. De aici si importanta tinerii sub control a acestui parametru imprtant pentru sanatatea noastra.

 

Vinul rosu. Specialistii ne ofera inca un motiv pentru care putem trece aceasta bautura pe lista celor benefice pentru sanatate. Potrivit unui studiu al Universitatii Complutense din Spania un pahar de vin rosu pe zi reduce cu 9% nivelul colesterolului „rau“.

 

Somonul si pestele gras. Omega 3 sunt grasimi sanatoase care se gasesc din belsug in somon si alte tipuri de peste (sardine, hering). Nu doar ca somonul este unul din alimentele benefice pentru creier, dar specialistii sustin ca repertoriul de beneficii trebuie extins si asupra colesterolului. Inlocuirea grasimilor saturate din organism cu omega 3 din peste poate reduce colesterolul cu 4%.

 

Usturoiul. Pe langa faptul ca este un condiment care da savoare felurilor de mancare, usturoiul completeaza si lista aliemntelor care reduc nivelul LDL, reduce tensiunea arteriala si protejeaza impotriva infectiilor. Studiile recente au evidentiat rolul pe care colesterolul il are in desfundarea vaselor de sange, eliminarea placilor si a depunerilor la nivelul arterelor. Cantitatea recomandata este de 2-4 catei pe zi.

 

Ceapa. La fel ca si usturoiul, si ceapa contine alinaza, un compus care este responsabil de lacrimarea ochilor atunci cand o feliem si care este un contributor de nadejde in prevenirea bolilor de inima. Alaturi de alinaza, alti compusi precum quercetina, saponine, steroli, ajuta la reducerea colesterolului si imbunatatirea starii de sanatate.

Remedii naturiste pentru amețeli. Vitamina C este unul dintre ele

 

 

Poți apela la câteva remedii naturiste pentru amețeli ca măsură de prim ajutor până ajungi la medic. Iată la ce produse poți apela dacă ai vertij.

Când totul pare că se învârte în jurul tău, deși nu te miști, se poate spune că ai un episod de amețeli sau vertij.

Această senzație este neplăcută, căci îți oferă stări de confuzie, greață, instabilitate și, uneori, transpirație excesivă.

Există două tipuri de amețeli – periferice și centrale.

Primele sunt cauzate de probleme la nivelul urechii interne, iar aici sunt o mulțime de boli și afecțiuni care o pot cauza.

Amețeala – simptome, cauze, tratament

Vertijul central se referă la echilibrul centrilor de control al sistemului nervos.

Poate fi cauzată de o leziune la nivelul cerebelului sau la nucleul truncular, iar simptomele pot fi mai severe.

Persoanele care au acest tip de amețeli sunt complet incapabile să stea în picioare sau să meargă.

Alte cauze pot fi migrenele, problemele la nivelul coloanei vertebrale, scleroza multiplă, printre altele.

Simptomele vertijului periferic durează mai puțin spre deosebire de ale celui central.

Este importantă și necesară vizita la medic pentru a stabili cauzele și a găsi un tratament corespunzător.

Remedii naturiste pentru amețeli – vitamina C

Anumite studii arată că un nivel crescut de vitamina C în organism poate reduce din simptomele amețelilor, în special pe cel asociat cu boala Meniere sau alte versiuni ale acestei afecțiuni periferice.

Adaugă în alimentație mai multe fructe și legume, în special spanac, căpșuni, roșii, ardei verde.

Remedii naturiste pentru amețeli – usturoiul

Este bun pentru infecții la urechi. Ai nevoie de un cățel de usturoi curățat, mărunțit, pe care îl amesteci cu ulei de susan, pe foc, până devine maroniu.

Elimină uleiul rămas, iar după ce s-a răcit pune o picătură, două, în urechea afectată.

Cele două ingrediente au efect antioxidant și antibacterian și elimină infecțiile redându-ți echilibrul necesar.

Remedii naturiste pentru amețeli – semințe de coriandru

Anumite simptome ale amețelii pot să apară din cauza unor deficiențe de minerale, ceea ce face ca funcția congnitivă să încetinească.

Aceste semințe sunt bogate în fitonutrienți și mineralele de care organismul are nevoie în asemenea momente.

Înmoaie de seara câteva semințe în apă, iar a doua zi bea amestecul.

Remedii naturiste pentru amețeli – presopunctura

Când vorbim de o afecțiune ciudată precum amețeala, chinezii se gândesc imediat la medicina tradițională, în sepcial la presopunctură.

Există o sumedenie de strategii și puncte de presiune care au un impact direct asupra vertijului.

Remedii naturiste pentru amețeli – extra-hidratarea

Apa insuficientă din organism poate cauza simptome ale amețelilor.

Cum apa este o componentă importantă a corpului, când procentul ei scade și puțin corpul simte efectele negative.

Bea suficientă apă în fiecare zi pentru a-ți menține creierul și corpul sănătos.

Remedii naturiste pentru amețeli – ceaiul de ghimbir

Ghimbirul te poate scăpa de greață, stare ce apare în momentul în care totul se întârte cu tine.

Acționează ca un puternic antiemetic și ameliorează simptomele, reduce anxietatea.

Remedii naturiste pentru amețeli – migdalele

Sunt bogate în vitaminele B și E, ce îmbunătățesc simptomele de vertij.

Înmoaie de seara câteva migdale în apă, iar a doua zi pisează-le și le poți bea cu apă sau lapte.

Remedii naturiste pentru amețeli – timpul de odihnă

Dacă este insuficient, corpul va răspunde și va acționa ca atare.

Multe persoane cu amețeli au probleme cu somnul, astfel că dacă vrei să eviți problemele respectă timpul de odihnă.

Remedii naturiste pentru amețeli – masajul capului

Masajul capului poate stimula circulația în anumite zone, ceea ce va duce la relaxare și eliberarea de stres.

Te poți masa singură sau la altcineva. Rotațiile lente din apropierea tâmplelor și din zona urechilor sunt bune de făcut.

Remedii naturiste pentru amețeli – mai renunță la sare

După cum spuneam, deshidratarea se poate ascunde în spatele acestor simptome, iar cu cât vei avea mai multă sare în alimentație, cu atât va crește și retenția de apă.

Acest lucru va crea senzația sau iluzia de dezhidratare.

Mai taie din porția de sare zilnică pentru a-ți îmbunătăți starea.

Alimente care regenerează ficatul

 

Ficatul este unul dintre organele vitale ale organismului. Este responsabil pentru numeroase funcții: digestie, metabolism, imunitate și stocarea nutrienților de care corpul are nevoie pentru a supraviețui. Află care sunt câteva alimente care regenerează ficatul.

Alimente care regenerează ficatul. Usturoiul

Usturoiul este un aliment excelent pentru a curăța ficatul. Activează enzime care ajută la eliminarea toxinelor. În plus, conține doi compuși naturali (alicina și seleniul), care ajută la procesul de curățare și de protejare a ficatului de deteriorare. Mai mult, usturoiul reduce nivelul colesterolului și al trigliceridelor, care pot supraîncărca ficatul și-l împiedică să funcționeze bine.

Pentru a regenera ficatul, folosește usturoi proaspăt. Consumă doi-trei căței de usturoi pe zi și înglobează-l în preparate culinare cât mai des.

Alimente care regenerează ficatul. Grepfrutul

Pentru că este o sursă importantă de vitamina C, pectină și antioxidanți, grapefrutul stimulează procesul natural de regenerare a ficatului.

Mai conține glutation, un antioxidant puternic care neutralizează radicalii liberi și detoxifiază ficatul. Ajută și în cazul în care ai mâncat prea mult sau prea gras. Mai mult, o flavonoidă pe care o conține grepfrutul ajută la descompunerea grăsimii.

Bea un pahar de 100 ml de suc de grepfrut pe zi sau mănâncă un fruct întreg – preferabil la micul dejun.

Atenție! Dacă iei anumite medicamente pe rețetă, consultă medicul. Grefrutul poate interacționa cu anumite medicamente.

Alimente care regenerează ficatul. Sfecla roșie

Sfecla roșie este un alt aliment care regenerează puternic ficatul. Conține beta-caroten, care stimulează și îmbunătățește funcționarea ficatului. Sfecla roșie este și un purificator natural al sângelui.

Adaugă sfeclă proaspătă în meniul tău zilnic. Află și cum să prepari salată de sfeclă roșie și nuci.

Mai poți face și o salată care ajută la regenerarea ficatului cu următoarele ingrediente:

o cană de sfeclă rasă sau tăiată cubulețe

două lingurițe de ulei de măsline extravirgin

sucul de la o jumătate de lămâie.

Mod de preparare și de consumare:

Amestecă toate ingredientele și mănâncă două lingurițe din ea din două în două ore ziua timp de o săptămână. Nu e nicio problemă să o mănânci pe toată o dată și să-ți faci o astfel de salată în fiecare zi. Dar consumul din două în două ore ajută la regenerarea ficatului.

De ce este sanatos otetul de mere?

 

Se pare otetul nu este bun doar ca dressing pentru salate, ci si pentru sanatate. In diferite combinatii acesta te poate ajuta sa tratezi unele probleme medicale, asa ca iata 5 beneficii surprinzatoare ale otetului de mere. Atentie insa, nu trebuie consumat niciodata simplu, ci doar in anumite amestecuri, de exemplu o lingurita intr-un pahar mare de apa.

 

1. Ar putea sa reduca tensiunea arteriala

 

Datorita proceselor prin care trece pentru a fi produs, otetul de mere ar putea fi de ajutor daca ai probleme cu tensiunea arteriala. Consumat pe o perioada mai lunga (nu uita, nu simplu, ci amestecat cu apa), scade tensiunea arteriala, asadar daca ai aceasta problema ar trebui sa il incluzi in alimentatia ta.

 

2. Scade riscul aparitiei bolilor cardiovasculare

 

Potrivit mai multor studii, oamenii care consuma otet de mere in salate sunt mai putin predispusi la boli cardiovasculare. Explicatia ar fi ca acesta contine un acid alpha-linolenic care ajuta la mentinerea sanatatii inimii. Nu uita sa folosesti la salata acest dressing si sa uiti de sosurile pline de ingrediente daunatoare.

 

3. Te poate ajuta sa slabesti

 

Consumul de otet de mere te poate ajuta sa slabesti, insa trebuie sa stii ca nu vei scapa de un numar mare de kilograme fara o alimentatie potrivita si sport. Daca totusi iti doresti sa scapi mai repede de cel putin un kilogram, bea in fiecare zi un pahar mare de apa cu doua linguri de otet. Vei observa diferenta dupa 12 saptamani.

 

4. Poate reduce nivelul glicemiei

 

Pentru persoanele cu diabet de tip 2, otetul de mere poate ajuta la reducerea nivelului glicemiei, asadar este perfect pentru persoanele care au o sensibilitate la insulina. Consuma inainte de fiecare masa otet de mere si vei reusi sa tii in frau nivelul zaharului din sange.

 

5. Te poate ajuta daca ai probleme cu sistemul digestiv

 

Daca ai probleme cu stomacul, tipul potrivit de otet te poate ajuta. Alege un produs cat mai natural, adica cat mai putin procesat. Ar trebui sa para tulbure si sa aiba particule plutitoare. Nu-ti face griji, acestea sunt pline de proteine, enzime si bacterii bune. Contine si probiotice, asadar iti va ajuta sistemul digestiv sa functioneze cat mai bine.

 

Sfarsitul capitalismului si nasterea statului politienesc global

DE CRISTIAN TERRAN

 

  – partea a II-a

„Un singur guvern mondial, o singura moneda si o singura religie, sub o oligarhie permanenta, nealeasa de popoare, care se alege singura din cercurile ei, sub forma unui sistem feudal, ca in Evul Mediu.” – John Coleman, fost ofiter MI6 in cartea „Ierarhia conspiratorilor – Comitetul celor 300”

In ultimii ani in media oficiala, sau alternativa, o idee s-a propagat destul de repede si a fost asimilata de catre majoritatea oamenilor de pe glob… globalizare este cuvantul de ordine. Se intrevad avantaje economice datorita distrugerii granitelor dintre tari si apropierea popoarelor intre ele. Globalizarea are insa un scop ascuns. Cu toate ca majoritatea oamenilor au fost manipulati sa creada ca aceasta uniune a tuturor popoarelor e benefica pentru toata lumea, sunt multi cei care vad poza de ansamblu si scenariul ce se pune in practica zi de zi fara ca noi, oamenii obisnuiti, sa realizam scopul in sine. Acesti oameni sunt marginalizati si ridiculizati la extreme doar pentru ca prezinta o realitate paralela a lumii in care traim. In 1948 George Orwell scria faimosul roman 1984 in care prezenta in detalii un guvern ce va avea controlul absolut asupra oamenilor, un guvern ce nu se va multumi cu aprobarea din partea populatiei ci va dori ca populatia sa creada ceea ce puterea ii spune ca e adevarat.

Insa ce urmaresc elitele? In ultimii ani unii scriitori au ales sa „denunte” un sistem ce pare ca ne conduce spre un stat de tip Orwellian. Phillip Marshall, William (Bill) Cooper, Jim Keith, Kenn Thomas, Gary Webb, Timothy Green Beckley, Jan van Helsing, Tim Swartz, David Icke, Alex Jones, sunt doar cateva nume care au avut curajul sa dezvaluie planurile secrete ale elitelor, unii chiar pierzandu-si viata in urma dezvaluirilor.

O sa incerc sa fac un mic rezumat al ceea ce se va intampla pe aceasta prea frumoasa planeta pentru cei ce sunt prea preocupati cu treburile cotidiene si nu au timp sa priveasca in jur, pe voi ceilalti va voi plictisi dar sunt sigur ca daca tot ati ajuns pana aici veti continua. Planeta noastra care milenii de-a randul ne-a fost gazada, ne-a hranit si ne-a adapostit, se va transforma intr-o imensa inchisoare. Poate ca generatiile ce vor trai in viitor nu vor considera ca sunt asuprite dar privind din prisma noastra de acum faptele ne conduc catre aceasta idee. Metodele folosite pot fi catalogate de catre unii drept crime impotriva umanitatii iar altii vor considera ca oamenii nu vor lasa aceste lucruri sa se intample.

Insa, la fel cum vedem si in prezent, oamenii prefera sa-si traiasca viata in colivia lor de cristal neinteresati de problemele globale pentru care considera ca sunt prea neinsemnati sa schimbe ceva. Pe scurt, elita este pe punctul de a-si realiza visul. Acest vis a fost in planurile tuturor regilor, imparatilor si dictatorilor din vechime, anume de a controla toate teritoriile Pamantului prin putere absoluta.Realizarea acestor planuri se va desfasura prin miscari strategice simultane si pe care omul de rand le va vedea ca pe evenimente normale…

Agenda elitelor presupune in mare urmatoarele

1. Crearea unui guvern mondial dominat de catre o mica elita.

2. Crearea unei monede unice electronice cu ideea de a diviza lumea in doua clase : stapani si sclavi.

3. Implantarea in fiecare persoana a unui cip cu informatie biometrica cu datele sale si banii electronici care ii detine, asa obtinandu-se controlul asupra fiecarei persoane de pe planeta.

4. Reducerea drastica a populatiei pentru a ne controla mai usor si a administra resursele naturale.

Cum se va ajunge acolo ? Planul este in desfasurare de cativa ani. Inceputa deja de cativa ani criza economica face jocul marilor corporatisti ce au in biroul lor masina de facut bani. Prin aceasta criza foarte multi oameni si-au pierdut economiile si locul de munca, in special in Europa si Statele Unite. Dupa cum s-a vazut in ultimi ani multe corporatii au inregistrat cresteri economice tocmai datorita crizei. In concluzie, doar omul de rand a avut de pierdut de pe urma crizei. „Criza este o modalitate de jaf. Atunci cand cineva da faliment, altcineva castiga din asta” – Dmitri Smirnov, economist. O alta consecinta a crizei sunt protestele oamenilor. Odata cu cresterea protestelor, elita va crea grupuri teroriste antisistem false,care pe langa crime vor instala haos . Consecinta finala va fi instaurarea unui guvern cu o auterita puternica de tip fascist, probabil tot la cererea populatiei.

Evolutia colapsului economic a urmat si va urma cursuri diferite. In Europa e generata ideea ca nici o tara nu va putea supravietui singura iar guvernul european stabilit va avea puteri din ce in ce mai mari diminuand suveranitatea nationala. Tari ca Grecia si Cipru au fost date deja ca exemple in caz de nesupunere. Functiile publice ale statului se vor privatiza iar corporatiile se vor contopi cu statul .Vor fi tot mai multe cazuri dezvaluite de politicieni corupti. Acum apar liderii manipulati din umbra de catre corporatii. Acesti lideri se vor declara contra sistemului si vor oferii solitii pentru a da o iluzie de regenerare economica si speranta. Guvernul european se va umple de tehnocrati care inlocuiesc incet dar sigur pe vechii politicieni acuzati de ineficienta si coruptie. Se instaureaza astfel un stat european unificat aparent democratic, guvernat de o elita corporatista.

In SUA criza provoaca mari framantari. Prezenta armelor a fost cat de cat reglementata in urma cu putin timp. Totusi vor fi grupuri armate ce vor lupta impotriva statului federal creat si manipulat de catre elite producand victime nevinovate. Guvernul federal va instaura starea de urgenta si legea martiala pentru a se reface controlul. Vor intra in functiune campurile de concentrare FEMA, inchizand dizidentii si pe toti acei care protesteaza, sub pretextul terorismului. Detentii si represalii masive in numele securitatii. SUA va deveni un stat fascist… Totul va culmina cu introducerea serviciului obligatoriu in slujba statului. Masele de oameni ce traiesc in saracie, si nu numai, vor fi obligate sa munceasca pentru stat in schimbul hranei si a cazarii. Pentru a reprima populatia vor fi selectionati cei mai antisociali oameni ce vor forma servicii de militie. Inceputa deja tehnica denuntului si supravegherii intre cetateni va atinge cote cat mai mari in schimbul unor beneficii si al promovarii sociale.

Criza sanitara se va instala intr-un anumit moment al colapsului economic pentru a consolida controlul masiv asupra maselor. Astfel se va provoca o epidemie mondiala in care situatia (ca de obicei) va fi exagerata de catre mediile de comunicate generand astfel o stare de panica.Printre alte masuri, se vor interzice manifestatiile sub pretextul propagarii bolilor.Un alt avantaj al epidemiei e anihilarea silentioasa a multor dizidenti politici. CIP In acest moment autoritatile vor organiza programul de implementare a unui CIP pentru fiecare cetatean. Folosit initial pentru a depista noile focare de gripa acest CIP va contine toate datele cetateanului, profil fizic psihologic, cat si bani, eventual si un dispozitiv de emisie receptie tip GPS. Astfel mai devreme sau mai tarziu toti vor realiza ca fara CIP nu au acces la sanatate, la bani sau la interaciunea cu sistemul. Astfel baza controlului masiv e asigurata. Internetul, camerele de supraveghere, dronele civile si militare combinate cu internetul vor forma BIG BROTHER al lui Orwell.

Al treilea razboi mondial

In tot acest timp, vor izbucni razboaie regionale in Orientul Mijlociu, Africa, America Latina,etc… Aceste razboaie vor fi concepute de la bun inceput si vor fi pornite tot de catre „teroristi” manipulati din umbra de catre sistem. In aceasta faza marile puteri nu vor intra in conflict direct insa dupa mai multi ani de razboaie regionale si oadata obtinut controlul total al populatiei, va incepe si marele razboi intre puteri. Recrutate cu forta, masele de populatie vor fi trimise la razboi. Vor fi folosite arme chimice, biologige si poate chiar nucleare asupra marilor centre pentru a elimina marea parte a populatiei.

Razboiul se va sfarsi cand lideri controlati de catre elite vor aparea in fata oamenilor ca salvatori spirituali ai lumii si vor incheia o pace fundamentala intre toate natiunile. Acum toti sunt cu creierul spalat. Istoria se poate rescrie de catre invingatori asa cum a fost si pana acum. Controlul este total iar cei foarte putini care mai indrazanesc sa se incrunte la legile sistemului sau sa critice aplicarea acestora va fi dat drept exemplu. Toti vor fi de acord ca datorita acestor „teroristi” lumea a trebuit sa treaca prin cea mai mare criza sociala incheiata cu un razboi cum nu s-a mai vazut. Iar solutia va fi simpla : te supui sau mori ! Supravietuitorii, epuizati si supusi, accepta sistemul definitiv de unic guvern controlat de o elita cat mai mica si mai puternica. Astfel, stapanii lumi au la cheremul lor masele de „sclavi” controlati cu ajutorul tehnologiei avansate, sclavi ce nu se vor mai impotrivi niciodata.

Dupa estimarile mele durata intregului proces cred ca va dura intre 10 si 30 de ani…

Urmarile

Dupa asta lumea va arata cu totul diferit de ceea ce iti imaginezi. Nu va mai exista clasa de mijloc, vor fi doar stapani si slugi.Toate legile vor fi uniforme, intr-un sistem juridic unitar de curti mondiale, care aplica acelasi cod unificat, sprijinite de o forta politieneasca a guvernului mondial si de o forta militara mondiala, pentru impunerea legilor in toate fostele tari, care nu vor mai avea granite nationale.Sistemul economic va functiona de asa natura, incat clasa oligarhica va permite sa se produca exact atatea bunuri ?i servicii cate sunt necesare sa mentina clasa muncitoare in stare de functionare.

Toata averea va fi concentrata in mainile membrilor elitei. Sursele de energie, apa si hrana vor fi furnizate la nivel de supravietuire pentru cei care nu sunt membrii elitei, incepand cu popoarele Europei ?i Americii de Nord si trecand apoi la celelalte rase. Popula?ia Canadei, Europei de Vest si Statelor Unite va fi decimata mai repede decat a celorlalte continente, pana ce populatia globului va ajunge la cifra de un miliard, care va putea fi stapanita mult mai usor, dintre care 500 de milioane vor fi chinezi si japonezi, alesi pentru ca sunt popoare inregimentate de secole si sunt obisnuiti sa asculte ordinele fara sa le discute.

Bineinteles ca ceea ce am descris mai sus este planul general. In prezent se desfasoara in paralael si alte planurile ale elitelor. Unul dintre acestea ar fi limitarea inmultirii populatiei prin vaccinuri, miscorarea limitei de varsta prin alimente modificate genetic, arme de control in masa, supravegherea populatiei etc. Planu este de cateva sute de ani pregatit. Insa daca in urma cu 70-80 de ani dovezile erau prea putine, in zilele noastre acestea sunt in jurul nostru. Trebuie doar sa vrem sa le vedem. Trebuie doar sa vrem sa luptam cu ele.

Lumea noastra este la marginea sclaviei si a distrugerii. Suntem condusi de catre o elita de psihopati ce nu au pic de respect pentru viata noastra. Au in serviciul lor o armata de oameni corupti care sunt in stare de orice pentru a-si mentine statutul. Vom permite oare ca acestia sa ne extermine sau sa ne transforme in sclavi sau vom lupta pentru libertate si supravietuire ?

Solutiile sunt la indemana noastra !

Pentru a stopa planurile lor avem cateva obiective :

-Informarea cat mai multor persoane despre planurile elitelor;

-Convingerea fortelor de securitate sa protejeze populatia in schimbul slujirii elitei;

-Denigrarea mediilor de difuzare a stirilor elitiste si boicotarea acestora prin refuzul de a folosi televizorul, ziarele sau site-urile corporatiste;

-Deconspirarea clasei politice care serveste interesele acestor criminali in schimbul intereselor populatiei;

-Evitarea cu orice pret a implantarii oricarui dispozitiv ce va face din tine o unealta de control;

-Limpezeste-ti mintea de valorile false ce ti-au fost implantate de catre sistem, cu precadere consumerismul;

-Nu fi adeptul orb al vreunui lider oricat de morale par tehnicile sale sau oricata dreptate crezi ca are. Fi tu insuti liderul faptelor tale !

-Ura rasiala sau etnica duce doar la diviziunea populatiei. Nu te lasa pacalit!

-Informeaza-te despre orice. Incepand de la alimentatie sanatoasa si alternativa si terminand cu tehnici de supravietuire! poate parea o gluma acum, dar poate intr-o zi imi vei multumi.

NU TE SUPUNE !!!

Manipularea lor nu are limite. Te-au facut sa crezi ca esti un fir de nisip nesemnificativ, o simpla furnica in furnicarul omenesc, ca nu te poti apara, ca nu ai dreptul sa judeci; sa nu spui ce gandesti, sa nu gandesti; ca nu ai nici o valoare … Te-au facut sa crezi ca nu poti duce o viata fericita decat daca ai produsele lor, doar daca iti cumperi fericirea din mall-urile lor; fericirea constand in produsele lor… Ca nu esti decat o statistica, un numar simplu pe ecran, usor de sters… Dar nu este adevarat !

Daca esti capabil de iubire si lupta, sufletul tau face mai mult decat toate mintile lor la un loc. Daca vrei ca urmasii tai sa traiasca cu adevarat liberi sa nu te indoiesti de asta. Traiesti cele mai importante momente din viata ta si o sa faci parte din momentul cel mai important al umanitatii. Totul depinde de tine ! Tu decizi daca esti un simplu miel dus la abator sau te afli intre oamenii care au luptat pana la ultima suflare la eliberarea din sclavie a omenirii. Cred ca a venit momentul sa demonstrezi valoarea si curajul tau !

Corporatocraţia, Banca Mondiala şi FMI

 DE CRISTIAN TERRAN

Motto:
“Sunt douã metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune. Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.” – John Adams

Conceptul de Corporatocraţie este unul destul de recent vehiculat în limbajul curent însă el se regăsea şi până acum în explicitarea dominanţei transnaţionalelor asupra diverselor domenii sau ramuri şi chiar asupra unei întregi economii naţionale. Diferenţa o face amploarea semnificaţiei noţiunii, dacă democraţia este o formă de organizare şi conducere a unei societăţi în care poporul îşi exercită, direct sau indirect, puterea, corporatocraţia vorbeşte de o formă de conducere a unei societăţi în carea puterea este exercitată preponderent de către corporaţii sau de către „marile finaţe ale lumii”. La o analiză superficială ai spune că încă, în toată lumea occidentală sau mai puţin occidentală, domină democraţia – există un stat de drept, o separeţie a puterilor în stat, o putere şi o voce a opiniei publice, un statut privilegiat al individului, căruia îi sunt respectate drepturile. Intrând totuşi în profunzime, observăm că individul este în realitate cel mai lezat în drepturi – drepturi pe care până la urmă nu le apără nimeni, însă în numele cărora, individul şi-a asumat o serie largă de obligaţii, iar companiile (indiferent de proporţia acţionariatului privat-public) fie ele bănci, corporaţii transnaţionale, organisme internaţionale pot impune statului ce să facă.

Aşa cum ştim că există asasini plătiţi pentru a elimina persoane nedorite, tot aşa există şi asasini de naţiuni. Ei compun armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic mondial, pentru ca ţări întregi, împreună cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii supuşi ai Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor este de a ruina ţările lumii a treia pentru profitul şi beneficiul corporaţiilor internaţionale, cum sunt FMI şi Banca Mondială. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă de această dată avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani în rol de asasin economic, descrie pe larg în cartea „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat.

Conceptul pentru asasinul economic a apãrut la începutul anilor ’50 când Mosaddeq a fost ales în mod democratic în Iran. El era considerat “speranţa pentru democraţie” în estul mijlociu şi în alte pãrţi ale lumii. A fost ales de cãtre revista “Time” ca omul anului. Dar unul din lucrurile pe care le-a adus şi a început sã îl implementeze a fost ideea cã companiile petroliere strãine trebuiau sã plãteascã mult mai mult pe petrolul pe care îl cumpãrau din Iran, şi cã oamenii din Iran ar fi trebuit sã aibã de câştigat de pe urma propriului petrol. Ciudatã politicã. Desigur cã nu ne-a plãcut asta, dar ne era fricã sã facem ce fãceam de obicei, adicã sã trimitem armata. În schimb, am trimis un agent CIA, Kermit Roosevelt, rudã cu Teddy Roosevelt, cu câteva milioane de dolari şi a fost foarte eficient. Într-o scurtã perioadã de timp a reuşit sã îl dea jos de la putere pe Mosaddeq şi l-a adus pe shar-ul Iranului pentru a-l înlocui. El fusese dintotdeauna favorabil SUA şi a fost foarte eficient. Aici, în Statele Unite, la Washington, oamenii priveau în jur şi spuneau “uau, asta a fost uşor şi ieftin”. Asta a stabilit un nou mod de a manipula ţãrile, de a crea un imperiu. Singura problemã cu Roosevelt a fost cã era un agent CIA şi dacã era prins, urmãrile ar fi putut sã fie destul de serioase…aşa cã, foarte rapid în acel moment s-a luat decizia sã se foloseascã consultanţi privaţi, pentru a canaliza banii prin Banca Mondialã sau FMI sau una din celelalte agenţii de tipul acesta, sã se aducã oameni ca mine, care lucreazã pentru companii private. În caz cã am fi fost prinşi, nu s-ar fi gãsit legãturi cu guvernul.

Scurta istorie a fenomenului

Când Arbenz a devenit preşedinte al Guatemalei, ţara era controlatã de compania United Fruit şi de marile corporaţii internaţionale. Arbenz şi-a dat seama ce asta şi a zis: “Vrem sã dãm pãmântul înapoi oamenilor”. Dupã ce a ajuns la putere implementa politici care ar fi fãcut exact asta, sã dea drepturile asupra pãmânturilor înapoi oamenilor. Asta nu le-a plãcut prea mult celor de la “United Fruit” aşa cã au angajat o firmã de relaţii publice pentru a lansa o campanie pentru a convinge Statele Unite, cetãţenii Statelor Unite, presa SUA, congresul SUA cã Arbenz era o marionetã a URSS şi cã dacã l-am fi lãsat la putere,URSS ar fi avut o bazã în aceastã emisferã. În acea perioadã exista în minţile tuturor o fricã exageratã de teroarea roşie, teroarea comunistã. Şi aşa, ca sã scurtãm povestea, din aceastã campanie de relaţii publice s-a ajuns la un angajament din partea CIA şi a armatei de a-l înlãtura de la putere pe acest om. Asta s-a şi întâmplat. Am trimis avioane, am trimis soldaţi, am trimis şacali, am trimis tot ce am putut pentru a-l înlãtura şi chiar l-am înlãturat. Imediat ce a fost înlãturat de la putere, cel care i-a luat locul le-a redat corporaţiilor internaţionale, inclusiv United Fruit toate drepturile şi posesiunile precedente.

Ecuador a fost condus pentru mulţi ani de dictatori pro-SUA. Ei erau de multe ori destul de brutali. Apoi s-a decis ca ei sã aibã o alegere cu adevãrat democraticã. Jaime Roldos a candidat pentru preşedinţie şi scopul sãu principal, spunea el, era sã asigure folosirea resurselor Ecuadorului pentru ajutarea oamenilor. A câştigat…copleşitor. Nimeni nu mai câştigase atât de detaşat alegerile în Ecuador. Apoi a început sã implementeze aceste politici pentru a se asigura cã profiturile de la petrol ajungeau la oameni, pentru a-i ajuta. Nouã nu ne-a plãcut asta aici, în SUA. Am fost trimis acolo ca unul din numeroşi asasini economici pentru a-l schimba pe Roldos, pentru a-l corupe, pentru a-l suci, sã-l facem sã înţeleagã “ştii, poţi sã ajungi foarte bogat tu şi familia ta dacã joci jocul nostru dar…dacã continui sã implementezi politicile promise, vei pleca”. Nu a vrut sã asculte, a fost asasinat. Imediat ce s-a prãbuşit avionul, toatã zona a fost închisã. Singurii care aveau acces erau militarii SUA de la o bazã militarã din apropiere şi câţiva militari din Ecuador. Când a început investigaţia, doi din martorii principali au murit în accidente de maşinã înainte de a avea şansa de a depune mãrturie. Multe lucruri stranii s-au întâmplat în jurul asasinãrii lui Roldos. Eu, ca şi majoritatea oamenilor care s-au uitat la acest caz nu au nici o îndoialã cã a fost o asasinare. Desigur, în poziţia mea de asasin economic, mã aşteptam ca Roldos sã fie înlãturat fie printr-o revoltã, fie printr-o asasinare. Dar avea sã fie înlãturat pentru cã nu putea fi corupt, nu se lãsa sã fie corupt în felul în care vroiam noi sã-l corupem.

Omar Torrijos, preşedintele Panama a fost unul din preferaţii mei, mi-a plãcut mult, era foarte carismatic, el chiar vroia sã îşi ajute ţara. Când am încercat sã îl mituiesc sau sã-l corup spunea: “Uite, John…”de fapt mã numea Juanito. Spunea: “Uite, Juanito,nu vreau bani, ceea ce vreau este ca ţara mea sã fie tratatã în mod corect. Vreau ca SUA sã plãteascã datoriile faţã de acest popor, pentru toate distrugerile pe care le-a fãcut aici. Vreau sã fiu în poziţia în care sã pot ajuta alte ţãri din America Latinã sã-şi câştige independenţa şi sã fie libere de aceastã prezenţã teribilã din nord. Voi ne exploataţi atât de tare…Vreau sã fie Canalul Panama înapoi în mâinile acestui popor. Asta vreau. Aşa cã, lasã-mã în pace. Nu încerca sã mã mituieşti.” Era 1981 şi în luna mai Omar Torrijos a fost asasinat. Omar era foarte conştient de asta. Torrijos îşi ţinea familia împreunã şi spunea: “Probabil cã sunt urmãtorul dar este OK pentru cã am fãcut ceea ce am venit sã fac. Am renegociat Canalul. Canalul va fi în mâinile noastre. Am terminat negocierile cu Jimmy Carter şi avem un tratat.” În luna iunie a aceluiaşi an, doar douã luni mai târziu a murit şi el într-un accident de avion. Nu existã nici o îndoialã cã a fost executat de şacali finanţaţi de CIA. Existã foarte multe dovezi. Unul din bodyguarzii lui Torrijos i-a dat în ultimul moment în timp ce ieşea din avion, un casetofon mic care conţinea o bombã.

Este interesant cum acest sistem a continuat în acelaşi mod timp de mulţi ani doar cã asasinii economici au devenit din ce în ce mai buni. Apoi ne-a venit ideea, pe care am şi aplicat-o recent în Venezuela, în 1998, când Hugo Chavez a fost ales preşedinte. Înaintea lui fiind mulţi preşedinţi corupţi care au distrus practic economia ţãrii. Chavez a fost ales democratic. Chavez a înfruntat SUA şi a cerut ca petrolul Venezuelei sã fie folosit pentru a-şi ajuta poporul. Desigur cã nu ne-a plãcut asta aici, în SUA. În 2002 a pornit o revoltã. Nu este nici o îndoialã în mintea mea şi nici în mintea majoritãţii celorlalţi oameni cã CIA era în spatele acelei revolte. Modul în care acea revoltã s-a format reflecta ceea ce Kermit Roosevelt fãcuse în Iran. Au plãtit oameni pentru a ieşi în stradã pentru a se revoltã, pentru a protesta, pentru a zice cã Chavez nu este deloc popular. Dacã poţi convinge câteva mii de oameni sã facã asta şi aduci televiziunea, poţi sã faci sã parã cã şi cum ar fi ieşit toatã ţara în stradã. Apoi lucrurile încep sã degenereze. Chavez a fost destul de inteligent şi oamenii îl urmau cu atâta loialitate încât au reuşit sã înfrângã revolta. A fost un moment fenomenal în istoria Americii Latine.

„Irak este exemplul perfect pentru a arãta cum funcţioneazã întreg sistemul. Noi, asasinii economici, suntem prima linie de apãrare. Mergem, încercãm sã corupem guvernul, încercãm sã-i facem sã accepte împrumuturi uriaşe pe care le folosim ca pârghie pentru a-i cumpãra, practic. Dacã nu reuşim, la fel cum nu am reuşit eu în Panama cu Omar Terrijos şi în Ecuador cu Jaime Roldos, care au refuzat sã fie corupţi, a doua linie de apãrare este sã trimitem şacalii. Şacalii fie rãstoarnã guvernul, fie asasineazã. Apoi vine noul guvern care va face ce vrem noi. Preşedintele ştie ce se va întâmpla dacã face altceva. În cazul Irakului, ambele au dat greş. Asasinii economici nu au reuşit sã îl convingã pe Saddam Hussein. Am încercat de multe ori. Am încercat sã-l facem sã accepte ceva asemãnãtor cu ceea ce a acceptat Casa Saud în Arabia Sauditã dar nu a acceptat, aşa cã am trimis şacalii pentru a-l asasina dar nu au reuşit fiindcă securitatea lui era foarte bunã. Lucrase la un moment dat pentru CIA. Fusese angajat pentru a-l asasina pe preşedintele anterior al Irakului. Nu a reuşit, dar cunoştea sistemul. În 1991 am trimis armata noastră pentru a doborî armata Irakului. În acel moment presupuneam cã Saddam Hussein se va rãzgândi. Puteam sã-l înlãturãm, desigur, dar nu vroiam. Era destul de puternic, îşi controla oamenii. Credeam cã îi poate controla pe kurzi, sã îi ţinã pe iranieni la graniţã şi sã continue sã pompeze petrol pentru noi. Acum cã i-am învins armata, speram sã se rãzgândeascã. Asasinii economici au intervenit din nou în anii ’90 fãrã succes. Dacã ar fi reuşit, ar fi fost încã la putere şi i-am fi vândut câte avioane de luptã ar fi vrut şi ce ar mai fi vrut. Dar nu au reuşit. Şacalii nu au reuşit sã îl înlãture de la putere, aşa cã am trimis armata din nou. De aceastã datã am fãcut treaba pânã la capãt. L-am înlãturat şi, totodatã, ne-am ales cu contracte de construcţie foarte profitabile pentru a reconstrui o ţarã pe care am distrus-o. Este o afacere destul de bunã, dacã deţii companii de construcţii importante. Irakul arãtã cele trei stadii: asasinul economic – nu a reuşit, şacalii – nu au reuşit şi mãsura finalã – intervine armata. În acest mod ne-am creat un imperiu dar am fãcut-o foarte subtil, este clandestin. Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei şi ştiau cu toţii cã le construiau. Britanicii ştiau cã îl construiau, francezii, germanii, romanii, grecii, şi erau mândrii de asta. Întotdeauna aveau o scuzã: împrãştiau civilizaţie, împrãştiau o anumitã religie sau ceva de genul acesta; dar ştiau cã îl construiesc. Noi nu ştim. Majoritatea oamenilor din SUA nu ştiu cã trãim de pe urma unui imperiu clandestin. În ziua de azi e mai multã sclavie în lume decât a fost vreodatã.” John Perkins

Corporatocraţia

Trebuie sã te întrebi: dacã este un imperiu, cine este împãratul? În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împãraţi, împãrat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat şi nu raporteazã nimãnui. Deci, nu putem clasifica preşedinţii în acest mod dar avem ceea ce consider a fi echivalentul împãratului. Este ceea ce eu numesc corporatocraţie.

Corporatocraţia este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporaţii şi se comportã cã împãraţii acestui imperiu. Ei controleazã mass-media fie prin conducere directã fie prin publicitate. Controleazã majoritatea politicienilor noştri pentru cã le finanţeazã campaniile fie prin corporaţii fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii.
Nu sunt aleşi, nu au mandat limitat, nu raporteazã nimãnui. În vârful corporatocraţiei, nu-ţi mai poţi dã seama dacã persoana lucreazã pentru o corporaţie privatã sau pentru guvern pentru cã se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. Deci, ai un tip care într-un moment este preşedintele unei mari companii de construcţii, cum ar fi Halliburton şi în urmãtorul moment este vicepreşedintele SUA, sau preşedintele care este implicat în afaceri cu petrol. Acest lucru se întâmplã indiferent dacã sunt la conducere republicani sau democraţi. Se mişcă dintr-o parte în alta pe uşa care se învârte. Într-un fel guvernul nostru este invizibil de multe ori. Politicile lui sunt îndeplinite de corporaţii pe un nivel sau altul şi de fapt, politicile guvernului sunt create de corporatocraţie şi prezentate guvernului. Este o relaţie foarte strânsã.
Nu este ceva de genul “teoria conspiraţiei”, aceşti oameni nu trebuie sã se întâlneascã şi sã comploteze pentru a face lucruri. Cu toţii lucreazã având un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societãţii şi asupra mediului.”

Acest proces de manipulare de cãtre corporatocraţie prin îndatorare, mituire şi înlãturare politicã se numeşte GLOBALIZARE. La fel cum Rezerva Federalã menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatoratã, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobândă, Banca Mondialã şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scarã globalã.

Ideea de bazã e simplã: îndatoreazã o ţarã fie prin propria imprudenţã sau prin coruperea conducãtorului ţãrii. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structuralã care cel mai frecvent constau în:

-Devalorizarea monedei. Când moneda se devalorizeazã, se devalorizeazã toate lucrurile. Asta face cã resursele indigene (naţionale) sã fie disponibile ţãrilor prãdãtoare la o fracţiune din valoarea lor realã.

-Tãieri masive de fonduri pentru programele sociale. Acestea includ deseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunãstarea şi integritatea societãţii, lãsând oamenii vulnerabili exploatãrii.

-Privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnã cã sisteme importante social pot fi cumpãrate şi reglementate de companii strãine pentru profit.

De exemplu, în 1999 Banca Mondialã a insistat ca guvernul din Bolivia sã vândã sistemul de apã al celui de-al treilea oraş ca mãrime unei filiale a corporaţiei Bechtel din SUA. Imediat ce s-a întâmplat asta, facturile pentru apã potabilã au devenit foarte mari. Rezidenţii erau deja sãraci. Abia dupã o revoltã din partea locuitorilor contractul a fost anulat. Apoi este liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un numãr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de cãtre corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenã şi distrugând economii locale.

Un exemplu este Jamaica, care dupã ce a acceptat împrumuturi şi condiţii din partea Bãncii Mondiale, a pierdut în schimb pieţele pentru recoltele cele mai importante din cauza competiţiei cu importurile din vest. Astãzi, nenumãraţi fermieri nu pot lucra fiindcã nu pot concura cu marile corporaţii. Altã variaţie este crearea a numeroase, aparent neobservate, nereglementate, inumane fabrici de îmbrãcãminte, care profitã de pe urma problemelor economice. În plus, din cauza lipsei de reglementãri ale producţiei, distrugerea mediului este continuã, în timp ce resursele ţãrii sunt deseori exploatate de cãtre corporaţiile indiferente în timp ce produc intenţionat mari cantitãţi de poluanţi.

Cel mai important proces din istorie este pornit de cãtre 30.000 de oameni din Ecuador şi de pe Amazon împotriva Texaco, deţinut acum de Chevron.Deci, procesul este împotriva Chevron dar pentru acţiuni ale Texaco. Se estimeazã cã poluarea este de 18 ori mai puternicã decât cea cauzatã de Exxon Valdez pe ţãrmul Alaskãi. În cazul Ecuadorului nu a fost un accident. Companiile petroliere au fãcut-o intenţionat. Ştiau cã o fac pentru a economisi bani în loc sã aranjeze pentru eliminarea corectã a reziduurilor.

În plus, o scurtã privire la raportul performanţelor Bãncii Mondiale relevã faptul cã instituţia, care pretinde public cã ajutã dezvoltarea ţãrilor sãrace şi eradicarea sãrãciei, nu a fãcut nimic altceva decât sã mãreascã sãrãcia şi decalajul de bogãţie, în timp ce profiturile corporaţiilor sunt foarte mari. În 1960, decalajul dintre venituri între cincimea de locuitori din ţãrile cele mai bogate versus cincimea de locuitori din ţãrile cele mai sãrace era de 30 la 1. În 1998 era de 74 la 1. În timp ce Produsul Naţional Brut a crescut pe plan global cu 40% între 1970 şi 1985, în ţãrile sãrace a crescut cu doar 17%. Între 1985 şi 2000, numãrul celor care trãiesc cu mai puţin de un dolar pe zi a crescut cu 18%. Chiar şi Comitetul Economic al congresului SUA a admis cã existã o ratã de succes de doar 40% pentru toate proiectele Bãncii Mondiale. La sfârşitul anilor ’60, Banca Mondialã a intervenit în Ecuador cu împrumuturi mari. În urmãtorii 30 de ani sãrãcia a crescut de la 50% la 70%. Sub-angajarea şi şomajul au crescut de la 15% la 70%. Datoria ţãrii a crescut de la 240 de milioane dolari la 16 miliarde dolari, în timp ce cotã de resurse alocatã sãracilor a scãzut de la 20% la 6%. Pânã în anul 2000 s-a ajuns ca 50% din bugetul naţional al Ecuadorului sã trebuiascã sã fie alocat pentru plata datoriilor.

Este important sã se înţeleagã: Banca Mondialã este, de fapt, o bancã a SUA, sprijinind interesele SUA. SUA are drept de veto asupra deciziilor deoarece aduce cel mai mult capital. Vă întrebaţi de unde a luat aceşti bani? I-a creat din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale. Din primele 100 de economii mondiale clasate pe bazã Produsul Intern Brut, 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA. Walmart, General Motors şi Exxon sunt mai puternice economic decât Arabia Sauditã, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia si multe altele. Odatã ce barierele de comert protective sunt înlãturate, banii sunt aruncati împreunã şi manipulaţi în noi pieţe şi economiile statelor sunt rãsturnate în favoarea competiţiei deschise din capitalismul global, imperiul se extinde.

sursa – Libercugetatorul.info

Stirile dauneaza grav sanatatii tale !

 DE CRISTIAN TERRAN  

      

Din cele peste 10 000 de stiri, pe care poate le-ai citit in ultimul an, cate v-au permis sa luati o decizie intr-o problema din viata voastra ? Cate v-au ajutat sa treceti peste vreun obstacol ?

Un avion s-a prabusit … 321 morti. Cu ce te ajuta ca sti asta ? Atitudinea ta fata de acest risc se va schimba indiferent de probabilitatea sa. O masina s-a rasturnat, rezultand decesul a 4 persoane… O batrana a fost violata in timp ce alta femeie a fost omorata cu brutalitate cu un ciocan… Oamenii nu numai ca vizioneaza astfel de stiri, le si citesc si vor sa afle amanunte cat mai detaliate. Treziti-va ! Altii fura tara in timp ce tu te uiti hipnotizat la mizeriile din presa, legile sunt date impotriva ta, oameni cu idei radicale transforma planeta intr-o inchisoare iar tu ce faci ? Te uiti dupa fata de la nu stiu ce pagina … Ca mai apoi sa te intrebi – Cand s-o fi schimbat lumea asa repede ?

Stirile sunt daunatoare, duc la frica, agresiune si manipulare; impiedica creativitatea si capacitatea de a gandi profund. Mass-media ne hraneste zilnic cu probleme banale, sfaturi care nu au nici o utilitate in viata cotidiana si mai rau, nu necesita gandire. Actionam mecanic pentru ca asa am citit in ziare sau am vazut la televizor. Stirile sunt, in marea majoritate, despre lucruri pe care nu le putem influenta. Repetitia lor zilnică ne face pasivi. Spre deosebire de lectura unei carti, a unui articol lung dintr-o revista, stirile sunt cantitati nelimitate de flash-uri ce actioneaza asupra creierului nostru la fel ca bomboanele viu colorate pentru copii. La fel ca cei ce au descoperit pericolele alimentatiei moderne ce duc la obezitate, diabet si alte forme de boala, oamenii trebuie sa realizeze si cat de toxice pot fi stirile asupra gandirii noastre. Marea majoritate a populatiei nu este suficient de rationala pentru a face fata stirilor si efectului negativ al acestora. Indiferent daca informatiile primite corespund sau nu realitatii, oamenii folosesc bucati din ele penttru a le integra in sistemele personale. Trusturile de stiri vor ca tu sa crezi ca stirile pe care le ofera iti vor oferi un avantaj competitiv. In realitate consumul de stiri este un dezavantaj competitiv.

Noutatile din actualitati nu au putere explicativa, sunt lipsite de sens. Acumularea acestora va ajuta sa intelegeti mai bine lumea sau misterele ei ? Cu siguranta nu. Acumularea mai multor informatii nu te ajuta nici economic. Te-ai astepta astfel ca ziaristii sa fie in fruntea piramidei, ceea ce nu se intampla. Acolo sunt doar cei ce controleaza informatia, cei ce ne dau firimituri din masa lor imbelsugata cu adevaratele informatii ajutatoare.

Stirile inhiba gandirea. Gandirea necesita concentrare. Stirile sunt special concepute pentru a va intrerupe din concentrare; flash-uri date creierului pentru a-l dezorienta; virusi ce fura atentia pentru anumite scopuri. Ele functioneaza ca un drog, vrem sa stim cum se termina povestea din spatele cuvintelor, iar cu sute de povesti in capul nostru dorinta e din ce in ce mai convingatoare si greu de ignorat. Majoritatea consumatorilor de stiri, chiar daca obisnuiau sa fie consumatori de carte, si-au pierdut capacitatea de a absorbi articole lungi sau carti. Dupa patru cinci pagini obosesc, isi pierd concentrarea, devin nelinistiti si asta doar pentru ca stuctura creierului s-a modificat. Majoritatea stirilor sunt despre lucruri cere nu ne pot influenta pe noi personal iar repetarea lor contribuie la pasivitate. Viziunea asupra lumii ne este schimbata de catre oamenii ce stau in spatele cuvintelor asternute pe o bucata de hartie iar aceasta tinde sa fie pesimista si fatalista. Este posibil ca asta sa contribuie si la mentinerea starii de depresie. Stirile distrug creativitatea.

In concluzie, consumul de stiri este irelevant. In mare parte. Problema nu se pune sa nu fi la curent ci sa nu te lasi atras in jocul manipulator pe care il abate mass-media asupra ta. Cu cat consumi mai putine stiri cu atat esti in mai avantaj. Mintea ta lucreaza mai liber, esti mai original. Societatea are nevoie de jurnalism, dar intr-un mod diferit. Jurnalismul de investigatie are locul lui bine stabilit dar putini sunt cei ce aleg aceasta cale. Descoperirile importante nu trebuie sa ajunga sub forma de stiri.

Dacă vrei sa propui solutii vechi de cand lumea, cititi stiri. Daca sunteti în cautare de solutii noi, nu le cititi !

Acesta este un extras editat, dintr-un eseu publicat pentru prima data la dobelli.com  si preluat din The Guardian.

Când lupii tac, se aud doar oile

  DE CRISTIAN TERRAN

Sistemul… ce înțelegem de cele mai multe ori când spunem că suntem antisistem? Majoritatea persoanelor ar spune că sistemul este format din totalitatea instituțiilor care îngrădesc drepturile oamenilor,  prin legi care duc la asuprirea acestora în favoarea unei clase superioare numite de comun acord elită.

 Aș putea fi de  acord cu această definiție dar să nu uităm cine susține acest sistem. Tu. Eu. Noi. Dacă ne-am opune, dacă am gândi obiectiv și nu selectiv în funcție manipulare, dacă am lua măsuri când asemenea legi sunt promulgate, dacă am fi toți conștienți de toate astea, elitele n-ar avea nici o putere asupra noastră.

 Am spus intotdeuna că nu mă tem de cei care dau ordine mai mult decât de cei care le îndeplinesc. De acele persoane josnice care habar n-au pe ce lume trăiesc. Mulți sunt în slujba statului și asta e treaba lor, să îndeplinească ordinele chiar dacă acestea sunt îndreptate împotriva semenilor. Ar putea să ia atitudine și să demaște corupția din sistem. Nu o fac. De ce? Unii de frică, alții din anumite frustrări iar majoritatea din lașitate.

   Dar cele mai joase scursuri sunt acelea care nu primesc ordine și totuși te atacă. Se supun manipulării din plăcere, din ignoranță instinctivă, de teamă de adevăr și de nou. Pentru că nu pot gândi separat ci la unison, pentru că le e frică de cei care gândesc singuri și nonconvențional, pentru că dacă unul dintre ei are curajul să gândească diferit îi pune pe ei într-o poziție de inferioritate. Ei știu asta. Instinctiv. Și atunci te trezești că cei care ar fi trebuit să fie de partea ta sunt cei mai înverșunați dușmani ai tăi. Tocmai pentru că mintea lor îngustă nu poate concepe ca oamenii obișnuiți, fără doctorate, sprijin politic, fără vreo funcție importantă, oameni care nu apar la TV sau oameni care nu au o directivă din partea vreunei autorități, pot  discerne realitatea de matrix, pot vedea mai departe decât ei sau mai subtil, pot avea curajul de a le spune că s-au înșelat toată viața lor. Că trăiesc într-o minciună; că  sunt sclavi; că suntem sclavi.

Creierul lor poate face scurtcircuit în slaba încercare de a conștientiza lumea așa cum e. Pentru ei e foarte comod să trăiască așa cum o fac. Să lupți pentru idealuri pare utopic. (Mă-ndoiesc de prezența acestui cuvânt în vocabularul lor sau de prezența multor fraze pe care de multe ori le-am scris sau chiar le-am rostit în încercarea de a schimba mentalități; poate că asta a fost problema; n-am știut să vorbesc în limbajul celor 200 de cuvinte, limbaj deținut de către majoritatea celor care ne înconjoară.)

  Iubesc provocările și polemicile. Îmi dau șansa de a explica mult mai bine subiectele pe care le ating. Însă, cum nu poți explica unui copil de opt ani cum e cu fizica mecanică decât folosind puținele noțiuni pe care le înțelege și limitându-te la o mică porțiune pe care o poți explica, tot așa nici cu specimenele de genul asta nu poți discuta despre implicațiile pe care le au anumite familii în conducerea planetei și despre soluțiile care ne pot conduce la o îmbunătățire nu doar a nivelului de trai dar și a nivelului spiritual în care trăim. N-aș vrea să mai aduc în discuție și entitățile ce stau în spatele lor. Aceste animale purtătoare de tehnologie, ce posedă creiere cu jumătăți de neuroni orbitând haotic într-o cutie craniană semi-goală, creiere ce nu văd mai departe de femei/bărbați, băutură și mâncare, cu siguranță ar face implozie și poate chiar i-aș avea pe conștiință într-un spital de nebuni. Din păcate în aceste instituții ajung cei ca mine, ca voi, cei care vedem adevărata realitate ce ne râde în nas. Ei sunt mulți. Mulți și proști.

Așadar, merită să luptăm pentru ca ei să descopere adevărul? Din câte am observat eu doar o mică parte vor adevărul. Restul, stau alinitiati și se laudă că sunt liberi; execută și se mândresc că au un loc de muncă; se apleacă și sunt bucuroși să servească; înghit apoi și mulțumesc pentru partidă. Atât. Cei care vor să descopere realitatea, o descoperă, mai devreme sau mai târziu. Masa critică e departe de a fi atinsă. Dar nu imposibil. Însă nu se va realiza decât dacă noi, cei care vedem piese din marele puzzle, suntem uniți. Indiferent de părerile detaliate, cred că cei care conștientizăm anumite aspecte ale realității ăsteia iluzorii, aspecte generale, ar fi cazul să fim uniți. Să discutăm și să lăsăm deoparte orgoliile. Dezbinarea celor care sunt împotriva sistemului e cea mai ușoară cale a lor de a ne ține deoparte, de a ne îndepărta de la omogenizare și de la drumul pe care l-am ales. Schimbarea mentalității se poate observa ușor la o atentă analiză a societății. Oamenii au început să conștientizeze aspecte care le erau ascunse intenționat sau pe care nu le remarcaseră în trecut.
Însă oamenii stau în starea de transă, impusă poate și de către sistem, dar de cele mai multe ori pentru că ieșirea din această transă înseamnă părăsirea zonei de confort. Au fost setați ca doar oamenii cu bani mulți reușesc să facă și mai mulți bani, că doar persoanele provenite din familiile bogate pot accede la anumite funcții, că doar elitele se pot bucura de confortul vieții. E adevărat că de cele mai multe ori aceștia pot aspira la mai mult dar e și din cauza diferenței de mentalitate în care sunt crescuți.
Uitându-ne în jur observăm că sfaturile sunt de prisos, soluțiile nu sunt luate în calcul, oricât de simple ar fi, aceeași cloacă de psihopați ne conduc iar noi așteptăm ca dobitocii, să se întâmple ceva. Nu facem nimic nici măcar în privința propriilor noastre vieți, ce să mai zic de schimbarea mentalităților apropiaților sau lupta cu sistemul… Trăind în cercul pesimiștilor nu vei ajunge niciodată un optimist ci doar vei perpetua aceeași mentalitate care e prezentă peste tot.

 Așadar, merită să mergem mai departe ? Merită. Dar doar cu persoanele care vor să străbată acest drum. Pentru că energia consumată cu cei care așteaptă și se complac în situație e irosita în van.

 

P

DEMONUL DIN NOI – Cum reuseste sistemul sa controleze miliarde de oameni –

 

 

Un text de IO Sikander

   Sistemul malefic in care traim este construit cu scopul de a controla toti  cetatenii sai, indiferent de sex, rasa si religie. Pentru aceasta s-au creat de-a  lungul timpului anumite modalitati care sa mentina oamenii sub control si      ascultare. In primul rand fata de familie, apoi fata de institutii, de societate si per  total, de sistem. Toate aceste mecanisme au in comun atacarea celei mai intime  parti pe care omul o are in aceasta lume, sufletul. Scopul final este acela ca omul,  predandu-si controlul asupra sufletului, sa revina la nesfarsit in aceasta existenta  materiala, fara posibilitatea de ascensiune in dimensiunile superioare.

  Modalitatile de control ale cetatenilor sunt aplicate de la varste mici de catre  membrii societatii care au fost la randul lor programati de catre rude, sau membri ai sistemului (servicii secrete, armata, media, corporatii etc). In ultimul secol, aceste metode de control au devenit industializate de catre sistem si au primit nume, cele mai cunoscute fiind Monarch Mind Control si MK-Ultra. Spun ca aceste metode au devenit industrializate deoarece ele se folosesc la scara larga si cu precizie in industria de divertisment (muzica, filme, sport), in armata, in serviciile secrete, corporatii, institutii ale statului si politica. De aici ele se rasfrang asupra copiilor celor care au trecut prin asa ceva, pentru ca mai apoi acestia sa le folosesasca pe copiii lor s.a.m.d.. Astfel se ajunge cu timpul ca o mare masa din populatie sa fie programata de la varste mici in asa fel incat sa nu prezinte probleme pentru sistem.

   Aceste metode de programare urmaresc inhibarea personalitatii native ale victimei si dezvoltarea unor personalitati multiple, obediente in totalitate. Programarea are multiple scopuri in acest sens, victimele fiind folosite pentru o multitudine de actiuni meschine. Aici se pot aminti: asasinate la comanda (candidatul manciurian), crearea unor idei distructive pentru oameni (carti, filme, muzica, teatru), transmiterea de informatii secrete (spioni), crearea de soldati fara frica de moarte si fara sentimente etc.

    In programele sus mentionate victima este aleasa inca din copilarie, de preferat copii pana la varsta de 5 ani, deoarece la aceasta varsta mintea copilului primeste o bariera care blocheaza amintirile si experientele subtile pe care omul le-a experimentat inca din stadiul de embrio si inca dinainte de acesta. Copilul pana in 5 ani nu are mintea conectata la lumea materiala exterioara decat in foarte mica masura, iar capacitatile sale extrasenzoriale sunt mai avansate decat ale oamenilor. Mintea lui este pura, nealterata de virusurile energo-informationale ale lumii in care a intrat. El traieste deci intr-o lume a viselor constiente in care se infiripa o frantura mica de realitate materiala. Pe baza acestor vise constiente, programatorii vor lucra asupra mintii victimei. Odata ce bariera de la varsta de 5 ani va fi pusa, copilul va intra in rand cu lumea, iar mintea sa rationala ii ia locul celei irationale. Dupa varsta de 5 ani victima va putea fi programata, insa programarea nu va fi reusita in totalitate, victima avand posibilitatea de recuperare deplina rapida. Si o victima programata pana la varsta de 5 ani se poate recupera deplin, insa procesul de recuperare este extrem de lung si anevoios.

    Exista doua situatii de programare. Prima este cea industrializata, este gandita si realizata in conditii foarte bine stabilite, cu un orar bine pus la punct si prin metode introduse gradual si experimentate in prealabil stiintific. A doua este cea in familie si presupune o abordare neprofesionista, dar care fara-ndoiala isi atinge scopul in aceeasi masura.

Programarea industrializata

    Inca din vremuri stravechi oamenii au fost programati de catre indivizi obscuri care posedau cunostinte avansate in domeniul ocult, de la cultura tribala din preistoria oficiala (inca din momentul decaderii multor atlanti care au inceput practicarea stiintei si magiei intunecate; de fapt inca din momentul pacatului ancestral, in care omul a descoperit inmultirea sexuata) si pana in era multilateral dezvoltata in care ne aflam in prezent. Sunt cunoscute scolile secrete ale misterelor din antichitate care s-au perpetuat de-a lungul timpului sub forma de fratii, grupuri si ordine de la curtile regale medievale.

    Odata cu dezvoltarea stiintei psihologiei, realizata in boom-ul industrializarii mecanice, oamenii au descoperit felul in care functioneaza mintea umana, precum si organizarea ei. S-a stabilit ca mintea umana este formata din constient, subconstient si inconstient si s-au trasat particularitatile fiecarui compartiment. In acelasi timp s-au dezvoltat modalitati prin care aceste compartimente sa fie manipulate in defavoarea individului si in favoarea celor care au un interes in acest scop. Experimentele au scos la iveala capacitatea mintii de a se scinda in conditii extreme, dand nastere la personalitati multiple ale aceluiasi individ. Acest eveniment se datoreaza calitatii de autoaparare a mintii in momentul in care este supusa la anumiti stimuli externi si interni, stimulti care depasesc anumit grad de intensitate. Acele personalitati emergente vor fi formate de catre programator pentru indeplinirea unor scopuri diverse. Dezvoltarea medicinei alopate (neurologia) a permis de asemenea localizarea zonelor din creier care sunt afectate in momentul in care acei stimuli sunt aplicati si schimbarile produse la nivelul celulelor nervoase. Prin urmare stiinta a preluat ca studiu amanuntit si de multe ori ascuns aceste cazuri speciale de afectare anatomica si mentala a individului.

    Printre primele cazuri de programare care s-au semnalat la scara larga, folosind printre altele si descoperirile stiintifice, au fost cele prin care un numar foarte mare de oameni au aderat la doctrina si mentalitatea comunismului. Oamenii au devenit depersonalizati, iar despre unii dintre ei sunt relatari cum ca ar fi avut o latura demonica. Este vorba despre agentii sitemului comunist. Asa cum vom vedea pe parcursul textului, latura demonica este adevarata. Cum a fost posibil ca Lenin sa-si impuna vointa asupra a milioane de oameni? Reusita s-a datorat unui proces dus la extrem si incununat cu succes: cativa initiati au supravietuit suficient pentru a vorbi de o „initiere rosie” prin care treceau toti viitorii agenti in timpul antrenamentelor desfasurate in foste manastiri. Locul manastirilor nu a fost ales intamplator, ci pentru energiile intense pe care acesta le degaja. Tehnici oculte erau folosite pentru a intari vointa agentilor pana la nivel supranatural, acestia putand ulterior sa exploateze energiile psihice ale victimelor torturilor si sacrificiilor. Numai cineva care ucisese in numele cauzei putea deveni un initiat rosu! Tehnicile de formare a agentilor cuprindeau tortura fizica, psihica si emotionala, privarea de hrana, apa si simturi, electrocutari, fortarea indivizilor de a se lupta intre ei pana la moarte si abuzuri sexuale. Asa cum vom vedea, aceste tehnici au devenit un tipar de pregatire pentru proiectele ulterioare de programare utilizate ulterior de catre nazisti si mai apoi de catre marile puteri armate ale planetei in scopuri care depaseau sfera organizatiilor secrete. Actiunile respective au devenit de asemenea o unealta a serviciilor de informatii din multe state pentru formarea de spioni si s-a perpetuat si catre ramurile armate ale aparatelor de stat. In paralel aceste metode au devenit principalul mijloc de formare a indivizilor care activeaza in sfera mass-media, divertisment de orice fel si mai nou la un anumit nivel corporativ.

   In Germania nazista doctorul Mengele a reprezentat o figura de temut pentru foarte multa lume. Pe langa experimentele macabre pe care acesta le-a realizat in lagarele de concentrare si care sunt publice de foarte mult timp, el a fost si omul din spatele proiectului de programare a cetatenilor in doctrina nazista, in special in corpul de elita SS, care pe langa sarcinile de protectie se mai ocupa si cu practici oculte. Vom vedea ca latura stiintifica si cea oculta merg mana in mana, iar o programare din epoca recenta se realizeaza utilizand stiinta pentru a induce ocultul.

   Odata cu deznodamantul celui de-al doilea razboi mondial, foarte multi savanti germani au fost dusi in secret in Statele Unite in cadrul operatiunii Paper Clip. Printre acestia se afla si temutul dr. Mengele, supranumit ingerul mortii. Serviciul secret american OSS s-a transformat in actualul CIA la putin timp dupa terminarea razboiului, iar dr. Mengele a fost integrat in structurile noului serviciu cu rolul de a continua experimentele de programare si de a implementa programe de uz larg pe populatie. Se stie ca in America anilor 1950 exista raspanditul fenomen al copiilor disparuti la o varsta foarte mica, iar poza lor aparea perioade indelungate pe cutiile de lapte. Acei copii erau rapiti de serviciile secrete cu scopul de a fi folositi in proiectele de programare mentala. Scopul lor ulterior a fost divers in functie de calitatile particulare ale fiecaruie – asasini, spioni, programatori, formatori de opinii, paranormali, politicieni, cadre militare, membri in consiliile de administratie ale companiilor si ale firmelor din industria media si de divertisment si a altor tipuri de corporatii.

    Astfel s-au dezvoltat celebrele proiecte MK-Ultra (mind kontrol – scris cu K, din limba germana – ultra, sau 13-11 Ultra ca sa folosim si numerologie oculta) si Monarch Mind Control. Defapt MK-Ultra a fost stopat in mod oficial prin 1970, dar a continuat sa functioneze departe de atentia publicului sub forma de Monarch Mind Control. Nu asta e important, ci faptul ca aceasta metoda s-a perpetuat.

Metodele folosite in cadrul programarii sunt urmatoarele:

     Din cauza faptului ca viitorul programat va trebui sa se integreze neobservat in societate, tortura fizica nu cuprinde lovituri in urma carora sa rezulte semne pe corp. Un anumit timp se aplicau  electrosocuri care sa paralizeze omul pe perioade mai scurte, sau mai lungi, pentru ca mai apoi acesta sa nu isi mai poata utiliza o perioada corpul dupa voia sa – devine deci fizic o marioneta care este miscata de catre programatori. Informatia aceasta este stocata involuntar de catre minte in subconstient. Omul este de asemenea invartit la viteze ametitoare pentru a-si pierde echilibrul, atat fizic, cat si mental si este supus la extreme de temperatura pentru a-si bloca simturile la durere si este supus la lumini stroboscopice orbitoare. Privarea de somn, hrana, apa si spatiu (victima este incuiata in spatii stramte si incomode), spanzurarea in pozitii dificile sau cu capul in jos, asfixierea mecanica, scufundarea cu capul in apa pentru o perioada destul de mare, incatusarea si legarea membrelor cu funii (asocierea cu o marioneta), compresia sub greutati si discolcarea partiala sau totala a membrelor (din nou asocierea cu o marioneta) sunt si ele metode folosite frecvent – multe dintre aceste practici au fost folosite si de catre Inchizitie, tot pentru programare. De asemenea victima este injectata cu substante chimice care ii provoaca dureri si stari de rau atroce pentru ca dupa o perioada bine determinata sa i se administreze un antidot.

     Tortura psihica este si ea variata si cuprinde printre altele scene de sacrificiu uman sau animal la care victima este fortata sa priveasca. Astfel omul se desensibilizeaza. Programatorii mai folosesc metode de amenintare impotriva victimei, familiei acesteia, prietenilor etc. Scopul este acela ca victimei sa i se inoculeze ideea de lipsa de putere, siguranta si stabilitate in viata sa. Omul este fortat sa bea urina sa si a celorlalti, este manjit si fortat la consumul materiilor fecale personale si ale altora. Scopul este acela de a provoca individului senzatia de dezgust fata de propria persoana, fapt ce va duce mult mai usor la realizarea depersonalizarii. In acelasi scop, individul este fortat sa bea sange menstrual, sa manance viermi, gandaci si paianjeni si sa fie acoperit cu ei – observati aici paralela cu anumite show-uri televizate in care concurentii sunt supusi la probe in care sunt nevoiti sa manace gandaci, viermi si/sau sa fie acoperiti cu asa ceva pentru a avansa in cadrul concursului,  aceste show-uri fiind gandite cu scop precis. Alte metode cuprind insamantarea victimelor femei pentru ca mai apoi sa li se produca avort spontan, iar ele sa fie fortate sa asiste la ritualuri bizare realizate asupra fatului si eventual sunt fortate sa il manance. In general victimele sunt fortate la un moment dat sa asiste (chiar sa provoace) la sacrificii ceremoniale in special umane si mai apoi fortate sa manance din cel sacrificat si sa ii bea sangele. Aceasta actiune are o semnificatie oculta, semnificand printre altele asimilarea celui sacrificat de catre individul programat, din asta rezultand ca o parte din cel sacrificat va ramane in cel care l-a mancat si i-a baut sangele. Se creaza iluzia ca Dumnezeu este malefic din moment ce permite ca victima sa treaca prin asemenea chinuri si ca defapt programatorii sunt cei buni (sindromul Stockholm), din moment ce ii vor asigura o portita de aparenta scapare. Victima este fortata sa renunte la credintele sale spirituale. Se creeaza astfel despiritualizarea persoanei in cauza.

     Multe dintre aceste metode sunt realizate sub influenta drogurilor administrate de catre programatori cu scopul de a truca mintea victimei in asa fel incat aceasta sa nu ai discearna intre realitate si fantezie/vis. Scopul este acela de a ajunge la mintea de copil a victimei si de a o scinda, iar crearea unei atmosfere de fantezie/vis in constient si subconstient are scopul tocmai de a atrage la suprafata acea minte de copil. De asemenea, atmosfera de fantezie este creata pentru ca personalitatea victimei sa gaseasca un refugiu in ea in timpul torturilor la care este supusa (in filmul 1984 este prezentata o astfel de scena in care cel torturat se vede intr-un peisaj extern, dealuri inverzite). Astfel se inlatura personalitatea reala intr-o camaruta formata in subconstient si se pot forma noi personalitati in camarutele nou aparute prin scindarea trunchiului initial al mintii. Intre aceste camarute se pot crea bariere de protectie (la nevoie si in functie de scop), in asa fel incat personalitatile nou formate sa nu interactioneze una cu cealalta (in sensul ca ele sa nu se cunoasca intre ele si sa actioneze independent) si nici cu personalitatea adevarata si inhibata a victimei.Pe langa toate aceste practici victima este supusa la numeroase si repetate abuzuri sexuale, in special penetrarea anala, care, asa cum vom vedea in continuare are un rol extrem de important – cel mai important.

     Subiectii ajung ulterior sa fie programati oarecum hipnotic, prin declansarea starii de alter-ego de catre anumite simboluri, cuvinte, melodii etc. Dupa ce individul este programat, hipnoza se incheie folosindu-se alt (sau acelasi) declansator, iar omul nu mai tine minte nimic din ce i s-a intamplat.Victimele sunt programate in functie de scopul lor ulterior, iar programatorii folosesc pentru aceasta programarea in functie de undele cerebrale:

 – Undele Gamma (constientul foarte intens) – sunt folosite la toate categoriile de victime, datorita capacitatii mintii de a se scinda in conditii intense de stres, panica, teroare.

 – Undele Beta (constient) – sunt folosite pentru programarea sclavilor sexuali, mai exact a persoanelor care vor fi folosite in programe ample de inducere a unei sexualitati animalice catre public. Aceasta programare elimina toate convingerile morale ale victimei si stimuleaza instinctul primitiv/animalic din aceasta. Rezultatul este crearea de personalitati “pisica” si metoda este cunoscuta drept programare kitten (pisoi) – este folosita in special pentru celebritatile de sex feminin: modele, cantarete, actrite, acestea fiind deseori vazute purtand haine cu animal printuri. Victimele in cauza vor fi folosite ulterior pentru degradarea valorilor morale ale publicului si orientarea lui catre o sexualitate rudimentara exagerata in care predomina instinctele animalice.

 – Undele Alfa (constient relaxat) – sunt folosite in programarea uzuala/generala pentru alterarea memoriei victimelor si dividerea mintii in parte stanga si parte dreapta, folosing stimularea neuronala. Aceasta programare este folosita pentru inceput la toate categoriile de victime.

 – Undele Theta (subconstient) – sunt folosite pentru programarea psihica si se folosesc victime care deja poseda capatitati extrasenzoriale. Aceste capacitati sunt marite considerabil de catre programatori pentru ca mai apoi victima sa indeplineasca scopurile acestora.

 – Undele Delta (inconstient) – sunt folosite pentru a crea asasini si agenti/soldati de elita. Programarea are ca scop depersonalizarea si desensibilizarea victimelor, marirea capacitatii de a secreta adrenalina, inhibarea fricii, cresterea urii si sporirea capacitatii de concentrare asupra obiectivului trasat. Aceasta programare inoculeaza si comenzi de auto-distrugere, in cazul in care obiectivul nu poate fi realizat si exista riscul ca operantul sa fie capturat.

    Programarea industrializata este folosita la scara larga in sistem. Sistemul in sine nu reprezinta doar laturile politico-administrativa si economico-sociala ale omenirii ce tin de mediul public, ci si latura ce tine de mediul privat si anume sistemele bancare si marile corporatii din diverse industrii. Printre aceste industrii, industria media si de divertisment genereaza anual mii de miliarde. Prin urmare, aceasta industrie este intens populata de programatori, intrucat este principalul formator de opinii, mentalitati si curente de oric fel. Ca atare, victimele fac parte din aceasta industrie si sunt programate in asa fel incat sa transmita cat mai exact pentru marea masa dorintele programatorilor in conformitate cu planul gandit in ansamblu in medii inalte.

    Cele mai cunoscute victime din toate timpurile ale industriei de divertisment sunt si printre primele victime pe care programatorii le-au folosit la scara larga in mediul public. Ele se numesc Elvis Presley si Marilyn Monroe (Norma Jean). Elvis Presley l-a avut ca programator pe managerul sau colonelul Tom Parker de origine olandeza, cel care l-a transformat pe simplul taranus din Tennessee in megastarul secolului . Marilyn a fost initial o prostituata de lux (deci programata in prealabil) si mai apoi a fost transformata de catre corporatistii industriei media in figura marcanta a secolului din punct de vedere al senzualitatii oculte feminine. Simbolul ei este si astazi folosit de catre programatori pentru a transforma femei din lumea showbiz-ului in icoane ale desfraului.

Oamenii din umbra si metode de programare

    Dar cine sunt mai exact acesti programatori ai vedetelor? In primul  rand managerii/impresarii sunt cei care descopera “noile talente” si le  prezinta producatorilor. In cazul industriei muzicale, cei care conduc  marile case de discuri, iar in cazul industriei cinematografice, cei care  conduc marile studiouri arhicunoscute international. Victima este  “vrajita” cu promisiuni de marire, bogatie inimaginabila, oferirea lumii la  picioarele proprii, pe scurt – i se va indeplini Visul American. Acest vis a  fost sintetizat de catre cantaretul (programat) 50Cent/Curtis Jackson in  sintagma get rich or die trying! – imbogateste-te, sau mori incercand!

    Victima este invitata in cercul celebritatilor inca dinainte de a deveni  celebra si i se deschid portile unei lumi in care multi visatori (nestiutori)  isi doresc sa intre. Programatorii incep anumite proiecte ce tin de domeniul respectiv pentru victima, apoi urmaresc raspunsul publicului la aparitia acestei noi figuri pe piata. Daca raspunsul este pozitiv (si de cele mai multe ori este, foarte multi oameni fiind consumatori inraiti de “orice e nou”) programatorii pun in aplicare planul prestabilit pentru acel individ/victima. Ca un exemplu simplu, putem lua cazul Rihanna: se poate observa cu usurinta diferanta enorma intre maniera (gesturile, versurile, efectele) in care au fost facute primele ei piese si clipuri si momentul din care si-a lansat albumul Good Girl Gone Bad (Fata Buna Devine Rea).

    Planul respectiv consta in atragerea victimei intr-un spatiu controlat (de obicei o resedinta personala a unuia dintre programatori). Victima va fi apoi drogata si supusa primei etape a programarii in sine, timp in care toate actiunile victimei sunt atent inregistrate in format video. Dupa ce victima isi revine, ea este santajata folosindu-se materialul video in care acesieia i se efectuau toate acele nenorociri. Filmarea este atent editata in asa fel inca sa para ca victima face toate acele lucruri de buna voie si nu fortata. Pe langa santaj, victima este amenintata cu privire la integritatea fizica, morala si sociala a membrilor familiei. In acest fel victima cedeaza presiunilor si devine de buna voie sclavul programatorilor care isi vor urma gradual proiectul. In cazul in care victima nu cedeaza santajului si amenintarilor, aceasta va fi cei mai probabil gasita decedata in conditii aparent de sinucidere. Se va crea o poveste publica (la care iau parte cu buna stiinta autoritatile de investigatie si constatare) prin care oamenii vor fi informati cu privire la problemele personale ale victimei, pardon(!) vedetei si cum acestea au scapat de sub control, rezultand solutia in cauza aleasa in final. Acelasi lucru se intampla si cu vedetele de cinema, manechinele etc.

    In cazul copiilor care sunt introdusi in lumea divertismentului lucrurile merg mult mai usor. Ei sunt adusi de catre parinti (stiind ce va urma, sau nu) la castinguri inca de la varste fragede. Cei alesi (dupa criterii BINE stabilite) sunt introdusi in proiecte pentru copii, cum ar fi arhicunoscutul Mickey Mouse Club, o adevarata pepiniera de viitori sclavi programati. Dintre vedetele (victimele) actuale care au fost formate/programate de catre mintile diaboice a celor de la Mickey Mouse Club putem enumera Britney Spears, Christina Aguilera, Justin Timberlake, Miley Cyrus, Ryan Gosling, Selena Gomez. Imperiul Disney in sine este format cu scopul de programare in masa, direct si indirect. Personajele, desenele si animatiile Disney sunt create folosind numerologia oculta si mesaje subliminale.

    Nu o sa insist pe aceasta tema si nici pe tema legaturilor dintre acest imperiu si serviciile secrete, indivizi din politica si din societati obscure deoarece aceste informatii sunt usor accesibile pe net. E bine de stiu ca Walt Disney insusi a fost mason de gradul 33. Se pot obtine usor informatii despre semnificatia numerologica a acestei cifre, mai ales in ocultismul malefic. Cel mai cunoscut personaj al imperiului, Mickey Mouse, a fost realizat folosindu-se numerologia oculta a cifrei 33, care printre altele inseamna sodomie – urechile lui Mickey nu se misca in acelasi timp cu restul capului in asa fel incat conturul lor sa formeze in permanenta conturul cifrei 3. Acest 3 se alatura conturului altei cifre 3 formata de linia scalpului personajului, atat din fata, cat si din profile – mai multe gasiti pe net. Ideea este ca acest personaj este malefic si inoculeaza copiilor ideea de sodomie de la varste fragede.

     Spuneam ca mintea victimelor este pacalita de catre programatori in asa fel incat personalitatea initiala (de copil) sa creada ca programarea prin care trece este defapt o fantezie, o iluzie, un vis, un basm si sa se disocieze de realitate, refugiindu-se in aceasta fantezie. Pentru acest lucru victima este supusa stimularii cu scene din Vrajitorul din OZ (OZ este semnificatia cabalistica a numarului 77) si Alice in Tara Minunilor. Dorothy (actrita este evreica, programata de mica de catre sistem), cat si Alice (adaptata dupa o fata care a existat in realitate in Anglia victoriana si care a fost programata de tatal ei paroh si colegii acestuia) isi gaseau refugiul intr-o lume de basm pentru a scapa de viata grea din realitate, iar subcostientul victimei va intelege mesajul si se va conforma, gasindu-i un refugiu (o camaruta) personalitatii initiale ale acesteia.

    Pe langa acele doua filme care se folosesc in programare mai exista si filme despre programare. Cel mai cunoscut si mai flagrant dintre acestea este Hide and Seek cu Robert DeNiro (un evreu-irlandez care este membru in cercul ocult restrans de la Hollywood) si Dakota Fanning (o fetita care cel mai probabil a fost programata inainte de a-si incepe rolul, sau chiar in timpul turnarii filmului). Urmeaza printre altele The Shining cu Jack Nicholson (un alt membru al cercului restrans) si Klute cu Donald Sutherland si Jane Fonda (alte doua personaje cu o viata personala extrem de controversata).

     Mai sunt si filme precum Eyes Wide Shut si The 9^th Gate in care sunt prezentate oarecum in detalii ceremoniile oculte ale claselor conducatoare in care sunt folositi sclavi programati (prostituate masculine si feminine). Dealtfel, in foarte multe filme, clipuri muzicale, reclame etc putem observa printre alte elemente oculte si simbolul programarii, fluturele Monarch (Danaus Plexippus).

      In politica lucrurile stau asemanator, victima fiind cooptata in  grupurile elitiste ale universitatilor de prestigiu din toata lumea (gen  Skull and Bones). Acolo sunt initiate/programate, iar de acolo li se  traseaza viitoarea cariera in politica, chipurile in slujba cetateanului (tare  nu?). Fiind copii de oameni ultra bogati si influenti, ei au fost programati  in prealabil si in familie (voi expune mai incolo), deci programarea  aceasta va decurge fara probleme. Urmeaza alte si alte programari pe  parcursul carierei de politician, in functie de evenimente si noile scopuri si obiective ale programatorilor.

     In armata si servicii mersul este acelasi, programarea efectuandu-se la scurt timp dupa recrutare si repetandu-se ori de cate ori este nevoie, in functie de evenimente si scopurile ulterioare. Interesant este ca dupa inceperea “razboiului impotriva terorismului” in presa au aparut stiri socante despre felul in care erau tratati prozonierii din inchisorile secrete ale CIA (inclusiv in Romania). Metodele pe care jurnalistii le prezentau publicului drept umilitoare reprezentau defapt fix o programare a respectivilor, astfel incat ei sa devina sclavii programatorilor si sa dezvaluie fara nicio retinere tot ce stiu despre zona din care provin si oamenii cu care au avut legaturi. Acelasi lucru se intampla si cu spionii cand sunt prinsi de catre tabara inamica. Toate procedeele de tortura vazute in filmele cu spioni sunt de fapt inceputul programarii lor. Programatorii adversi refac programarea prin care spionii au trecut initial pentru a descoperi toate camarutele create in subconstientul spionului si a avea astfel accest la toate informatiile stocate in aceste camarute. Programarea este cel putin la fel de dura ca si cea initiala din cauza barierelor de protectie ridicate intre camarute.

     In cadrul bisericii insitutionalizate (in special cea catolica) programarea este la ordinea zilei, ca instument pentru a mentine pe linia de ascultare fata de biserica a indivizilor. Preotii pedofili nu sunt o simpla intamplare odioasa a istoriei, ci un flagel care se manifesta precis in cadrul institutiei respective. Elevi ale scolilor teologice, copiii de altar, elevi ale scolilor de duminica (celebrele Sunday School) au devenit de mult timp laboratoare de generat sclavi programati. Alte secte crestine practica aceasta programare, inclusiv in o parte din ritualul de initiere in acea secta. De aceea sectantii respectivi sunt fanatici. Exista pe internet stiri si despre rabini care molestau copii, in special baieti, asemeni popilor catolici (sau invers!?), deci programare.

     In lumea sportiva Tiger Woods este cel mai cunoscut exemplu de sportiv programat. El a fost programat de catre tatal sau si de catre celebrul actor si comediant Bob Hope, unul dintre marii programatori ai Hollywoodului de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Bob Hope era activ MI-6 si era si cavaler papal, iar afilierea la aceste doua organizatii ii permiteau trecerea libera pana la cele mai inalte nivele de guvernamant din SUA si Anglia. Bob Hope a colaborat indeaproape cu CIA pentru a dezvolta proiecte de programare in cadrul industriei de divertisment de peste ocean. David Beckham este un alt sportiv progrmat, asa cum a lasat de vazut cresterea popularitatii sale pana la scara planetara. Transferul sau in America la Los Angeles Galaxy a fost special planificat, nu numai din punct de vedere sportiv. Imediat a urmat includerea sa si a sotiei sale Victoria (programata in industia muzicala) in cercurile selecte de la Hollywood.

     Acelasi lucru se intampla si cu teroristii omniprezenti in societatea actuala. Inclin sa cred ca flagelul terorismului este alimentat si controlat de la nivel inalt de catre tarile occidentale puternice, caz in care metoda de pregatire a viitorilor luptatori impotriva infidelilor este aceeasi – programarea, de aici si fanatismul extrem al lor. Nu mai are rost sa precizez ca grecii si romanii (practicanti inversunati ai sodomiei) isi formau razboinicii prin programare. Programarea se mai realizeaza in spitalele si centrele de tratament psihiatric, orfelinate bordeluri de lux, etc.

Programarea in familie

     Aceasta programare apare inca din cele mai vechi timpuri, in special in  familiile clasei conducatoare. Avand accest la avansate cunostiinte oculte,  membrii acestor familii desfasoara ritualuri ample inca din momentul  conceperii unui copil, in asa fel incat sa conjure entitati precise care sa    vegheze asupra actului sexual in sine si care mai apoi sa se integreze in  matricea energo-informationala a nou-nascutului. Nasterea, ca si  conceptia, se desfasoara tot in conditii precise (data calculata exact,  moment al zilei, ritualuri oculte etc) pentru ca o data ajuns in lumea  actuala, mintea fragila a copilului sa fie bombardata cu informatii in  scopul viitoarei programari. In jurul varstei de 3 ani incepe programarea  in sine, iar copilul este supus procedeelor pe care le-am amintit.

      Viata copiilor respectivi este calculata inca dinainte de conceperea lor pe cale sexuala, iar programarea din frageda copilarie se desfasoara in functie de scopurile pe care acel copil le are de indeplinit. Foarte important este ca unii dintre acei copii vor deveni gazda (carcasa) in care se vor manifesta puternice entitati intunecate din dimensiuni sublime – de aceea conceptia si nasterea lor se calculeaza la micron, avand in vedere anul, luna, ziua, ora, minutul, secunda, pozitia astrelor pe cer, obiectele din jur, incantatiile folosite samd – that’s some sick shit!

     Nu dezvolt prea mult subiectul, ca sa nu plictisesc si mai tare cititorul, insa este important de retinut ca multe triburi folosesc aceasta programare. Tiganii pe care ii cunoastem de sute de ani isi programeaza pirandele si puradeii pentru a-si mentine familia unita, iar clanul este de asemenea unit din cauza programarii. De aceea comunistii au inregimentat foarte multi tigani in partid dupa venirea lor la putere. Ca tot vorbim de comunisti, Nicolae Ceausescu a fost inchis in tinerete alaturi de Gheorghiu Dej si de alti viitori lideri ai partidului. Istoricii actuali confirma ca el a fost supus la relatii homosexuale in acea perioada. Mai exact, el a fost programat de care ei. Elena Ceausescu fusese programata dinainte de catre membri din conducerea asociatiilor muncitoresti pe care le frecventa in calitate de femeie usoara. Teoreticienii comunismului, Marx si Engels au fost programati in cadrul organizatiilor secrete in care erau membri. La fel si Lenin, Stalin, Hitler etc. Stalin si Hitler chiar au facut parte din aceeasi organizatie in anii interbelici si se cunosteau personal.

     Musulmanii isi programeaza fetele pentru a le tine sub ascultare. Apropo de musulmani: stiti de ce imperiul Otoman impunea conducatorilor statelor vasale sa isi trimita mostenitorii la tron la curtea otomana? Tocmai pentru ca acestia sa fie programati si o data ajuns pe tronul tarii lor sa fie obedienti fata de programatorii lor. Este si cazul lui Vlad Tepes care a petrecut multi ani ai copilariei la Constantinopole. Ajuns inapoi in Valahia acesta a fost probabil deprogramat, dar a ramas cu sechele din cauza amintirilor celor traite. Astfel se explica cruzimea sa fata de otomani si chiar fata de unii supusi ai sai. Toti copiii luati de otomani din tarile cucerite pentru a deveni ulterior soldati in armata imperiului erau programati.

     Exista cazuri de familii care vazute din exterior par foarte unite. Copiii acestor familii nu ies din cuvantul parintilor chiar si dupa ce trec de varsta majoratului. Ei ajung sa se casatoreasca si tot obedienti raman, neputandu-se indeparta de parinti (se spune despre ei ca inca nu si-au taiat cordonul ombilical). In multe cazuri nurorile (chiar si ginerii) acelei familii ajung sa asculte obsedant de socri. Aici nu este vorba de respect exagerat, este vorba de programare. Am cunoscut personal cateva astfel de familii de-a lungul timpului si nu puteam sa-mi explic senzatia ciudata pe care membrii lor mi-o transmiteau. Abia dupa ce am aprofundat acest subiect mi-am dat seama care era de fapt motivul atmosferei ciudate din cadrul acelor familii – un fel de beatitudine falsa si vizibil fortata.

   Nu de putine ori auzim la stiri ca la noi in tara copii de varste mici sunt molestati si batuti crunt de catre parinti si/sau rude. In tari straine se cunosc cazuri ale unor tati care si-au sechestrat fetele in pivnita pentru a le folosi ca sclavi sexuali – toate acestea reprezinta programare, desi programarea nu se desfasoara dupa aceleasi rigori ca si in forma ei industrializata. Sunt folosite doar bataia/tortura si molestarea sexuala, mai exact sodomizarea.

     Se stie ca dupa arestarea celebrului criminal in serie Ion Rimaru acesta le-a spus anchetatorilor ca tatal sau este de vina pentru tot ce a facut el. Rimaru a fost diagnosticat cu grave probleme psihice de catre medici, de unde putem deduce ca a fost programat de catre tatal sau in copilarie.

Sodomia ca metoda de programare

     Acum ajungem la cea mai importanta si cea mai veche metoda a  programarii. Sodomia a fost practicata de mii de ani ca metoda de  programare de catre adeptii initierii de mana stanga – se numeste Cheia  lui David si este mentionata in Biblie de catre profetul Isaia (Isaia 22):  Voi pune pe umarul lui cheia casei lui David: cand va deschide el, nimeni  nu va inchide si cand va inchide el, nimeni nu va deschide. Il voi  implanta ca pe un drug intr-un loc tare si va fi un scaun de slava pentru  casa tatalui sau. Pe el se va sprijini toata slava casei tatalui asu,  odraslele alese si de ocara, toate sculele cele mici, atat lichenele, cat si  vasele.

     Aceasta practica este foarte importanta din cauza valentelor sale metafizice. Daca metodele stiintifice dezvoltate si practicate in ultimii zeci de ani sparg subconstientul victimei in mai multe fragmente, sodomia in sine populeaza acele fragmente cu entitati intunecate din lumile subtile. Mai exact demoni. Este important de precizat faptul ca rezultatul programarii este acelasi atat in cazul programarilor facute dupa vechile metode, cat si in cazul metodelor facute dupa metodele stiintifice. Ca o comparatie intre cele doua metode, bila metalica trasa dintr-o muscheta din secolul 17-18 este la fel de eficienta pentru a omori ca si un glont tras din cel mai nou model de mitraliera.

    Sexul a fost un subiect tabu pentru societate timp de multe secole, insa din momentul aparitiei tehnologiei cinematografice filmele porno au transformat acest subiect intr-unul banal, folosit din ce in ce mai uzual in conversatii. Dintre toate subiectele sexuale, sodomia a fost tabu. Industria pornografica a banalizat si acest tabu, iar oamenii sunt incurajati sa practice acest act fara a cunoaste insemnatatea lui oculta. De-a lungul timpului in filmele porno (anumite genuri de pornografie) au fost prezentate scene si secvente care reprezinta defapt metode de programare pe care le-am amintit anterior, in decoruri bine stabilite, pline de simboluri oculte, pe care privitorul le ignora. Actorii respectivi preced filmarea acelor scene cu tot felul de ritualuri specifice zonei oculte. Acest lucru se intampla pentru ca filmul in sine sa fie incarcat cu energia spirituala degajata in urma ritualurilor. Totodata, multe filme porno contin celebrul al 25-lea cadru, pentru a induce privitorului o multime de mesaje subliminale.

     Sodomia se realizeaza pe cale anala adica pe acolo pe unde ies substantele nefolositoare pentru organism si de asemenea se elimina energiile joase de care corpul normal ca nu are nevoie. Drept urmare, closetul (camera unde este latrina) este zona cu cele mai nocive energii dintr-o locuinta. Acesta este motivul pentru care in zonele rurale oamenii isi constuiesc latrinele in… fundul gradinii (hehe). Ca o curiozitate, am vazut niste desene japoneze cu puternic simbolism ocult in care se deschidea o poarta catre o dimensiune de energie foarte joasa (iadul) chiar in latrina unui liceu.

Sodomia genereaza trei rezultate:

1. Leaga victima de programator – prin sodomie se stimuleaza prima chakra care este raspunzatoare printre altele de constiinta de specie/grup; prima chakra la oameni corespunde cu ultima chakra la animale si induce individului apartenenta sa la turna, haita, cireada etc, iar stimularea ei intareste legatura (si dependenta) dintre victima si programator; prima chakra este responsabila pentru dimensiunea minerala a omului si inconstientul profund, dar si pentru instinctele animale primare, ceea ce creaza posibilitatea de a se fabrica criminali fara mila si scrupule.

2. Programatorul preia puterile victimei – initiatii de mana stanga cred ca daca Il sodomizezi pe Dumnezeu ii preiei puterile si devii asemeni Lui. Spuneam ca victimele vizate sunt in special copii cu varsta de pana in 5 ani, in parte si pentru ca ei sunt puri, energia lor vitala fiind maxima si nealterata. Programatorul va prelua aceasta energie de la copil. Un fapt de genul acesta este consemnat in Biblie in momentul in care locuitorii din Sodoma si Gomora insistau ca cei doi ingeri veniti in casa lui Lot sa iasa pentru a se deda placerilor impreuna cu ei.

3. Un demon este adus in subconstientul vitimei – mintea umana este formata din constient, subconstient si inconstient; inconstientul este infinit, reprezentand calea de lagatura dintre omul fizic si dimensiunile superioare nevazute, astfel daca omului i-ar disparea subconstientul acesta ar putea destul de usor sa comunice cu ele.

 

     De cand frecventa planetei s-a schimbat in urma cu mii de ani entitatile din lumile superioare nu se mai pot manifesta fizic printre oameni. Astfel, ele se manifesta direct prin oameni. In cadrul acestui articol se exclud situatiile in care un inger pazitor a salvat un individ si alte situatii de genul, pentru ca nu au legatura cu fenomenul acesta.

     Posesia demonica este de fapt cauza pentru aparitia personalitatilor multiple si este rezultatul programarii prin care acestia au trecut in anumit moment al vietii. Important este de mentinut ca victimele nu isi amintesc despre programare din cauza barierelor puse de programatori. Ele isi traiesc viata normal pana in momentul in care sunt activate prin diversi stimuli, coduri, imagini, propozitii etc.

     Scopul lui Satan este acela de a transforma omul intr-o carcasa materiala despiritualizata. Prin despiritualizata a se intelege ruperea totala a legaturii omului cu lumea spirituala (invizibila simturilor fizice) si transformarea constiintei acestuia in asa fel incat el sa doreasca intens doar existenta in planul material. De aceea, fortele intunecate fac tot posibilul pentru a prelua controlul asupra sufletelor oamenilor. Spiritul omului primeste suflet divin pentru a interactiona cu lumea materiala prin corpul fizic atunci cand se incarneaza. Spiritul este din aceeasi esenta cu Dumnezeu si nimeni, oricat de puternic ar fi, nu poate sa controleze spiritul, care este liber. Nici sufletul nu poate fi controlat de catre nimeni, cu exceptia cazului in care omul permite asta. De unde si expresia “sarac cu duhul”, adica un duh/suflet sarac de pacate. Dupa moartea fizica sufletul va fi cantarit si astfel se va hotari drumul sau ulterior – va ramane in dimensiunile superioare, sau va primi o alta existenta in cea materiala.

     Cam asta ar fi sistemul de control al maselor din cele mai vechi timpuri si pana astazi, iar o data cu folosirea la scara larga a nanobotilor este de asteptat ca aceasta programare sa fie efectuata fara a mai fi nevoie nici de ritualuri, nici de metodele de tortura; nanobotii vor altera mintea omului modificand celulele din anumite zone ale creierului pentru ca acesta sa devina o leguma, pentru ca mai apoi cel care i-a administrat nanobotii sa ii “administreze si demonul.

Stapânii lumii

 

„Fie ca vreti, fie că nu, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este dacă va fi acceptat sau impus”
(James P. Wartburg, bancher american şi consilier financiar al Preşedintelui Franklin D. Roosevelt)

 

 

 

Ca să ştim… Ca să înţelegem… (…) La câţiva ani de la evenimentele din decembrie 1989, piaţa de carte din România era „dată peste cap”, de romanele unui personaj controversat: Pavel Coruţ. Povestirile sale împletesc, după cum el însuşi mărturiseşte, realitatea cu fantezia, autorul lăsând la latitudinea cititorului să stabilească unde sfârşeşte una şi unde începe cealaltă.

Pavel Coruţ, fost şef adjunct al Serviciului de Contraspionaj Militar, (C.I.), din vremea lui Ceauşescu, este o persoană care ştie multe. Spre deosebire de alţii, domnia sa nu tace. Domnia sa scrie! Mai dă şi câte un interviu, dar nu este prea apreciat că interlocutor de către moderatori, întrucât are un stil de conversaţie foarte „milităros”. În schimb aflat în faţa foii de hârtie este capabil să dea din plin proba talentului său. În discuţiile despre el am aflat că ar fi un nostalgic sau un beneficiar al vechiului regim, în timp ce alte persoane sunt convinse că este un provocator, dar cei mai mulţi se văd constrânşi de „faptele sale de arme” scriitoriceşti, să-i recunoască buna credinţă şi patriotismul. Eroii romanelor sale sunt în principal agenţi ai serviciului de contraspionaj românesc, aflaţi într-o luptă inegală, pe viaţă şi pe moarte, cu slujitorii bine plătiţi ai „Bubulilor”, stăpânii din umbră ai lumii! Pe lângă lunga listă de romane de spionaj (pro şi contra), cu acţiuni normale, anormale şi mai ales paranormale, ale căror eroi sunt cât se poate de români şi de patrioţi, a scris şi o foarte interesantă şi utilă serie de cărţi destinate succesului în viaţă, în afaceri şi mai ales destinate tinerilor. Tematica abordată este foarte complexă, plecând de la lupta împotriva drogurilor, alcoolului şi tutunului şi până la formarea gândirii pozitive şi găsirea propriului drum în viaţă…

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe Antena 1, care se numea: „Marius Tucă Show”. Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… pe scurt, invita în fiecare seară, „Omul zilei”! …Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi „ierta” pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care din păcate s-a stins din viaţa… Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul „de mare calibru” din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se „pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La „Casa Albă”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american „în privat”, au început dezvăluirile:

Anghel Rugină (A.R.): George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!…”

Marius Tucă (M.T.): Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?” A întrebat, Tucă.

A.R.: Păi, nu prea… „Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări, a mai „ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…
Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Avram”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite” pentru a „câştiga alegerile”, în mod „democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.

Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt „aleşi” cu „binecuvântarea » acestui „Grup”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele” trasate de acesta…”

Telespectator (T.S.): Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de „Grup”?

A.R. : Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită „privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum”…

T.S.: Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?

A.R. : Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci „Grupulcare conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”

T.S.: Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia… Bună seara!…

A.R. : Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!… În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă…
Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE… Să afle şi să înţeleagă! Să înţeleagă că la nivel global „cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”

T.S.: (chiar dacă se tratează de către un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului): Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?

A.R. : Sunt şi masoni în „grup”, dar nu sunt majoritari!

T.S.: Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?

A.R.: Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre „muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din „GRUP”! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…

T.S.: Atunci sunt evreii?

A.R.: Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!

T.S.: Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…

A.R.: Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul „Grupului”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest „Grup” se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…

T.S.: Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?”

A.R.: Se zice că acest „Grup” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi „Grupul” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”

T.S.: Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?”

A.R.: O.K. Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi „administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un „Grup” de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250-300 de persoane!… ” …Toată lumea… mută. Inclusiv Marius Tucă…

Şi domnul profesor a continuat: „Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui „Grup”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul „independent”, a fost nevoie de un „război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria „GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul!

Acum suntem în faza în care „Grupul” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume „GLOBALIZAREA”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…

Trebuie să recunoaştem că acest „Grup” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de „Grup”. De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. „Drepturile omului”sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar…V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!…”

Marius Tucă (M.T.): Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

A.R.: În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!”

M.T.: Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?

A.R.: În primul rând, am o vârstă: „mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…

T.S.: Şi noi ce trebuie să facem?”

A.R.: Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”

Au trecut zece ani de la această emisiune. E greu să uiţi aşa ceva. În acest răstimp am încercat să deschid ochii şi să înţeleg ce se întâmplă în jurul meu.
Bineînţeles că dialogurile de mai sus sunt reproduse din memorie, întrucât nu am găsit arhivată emisiunea, pe internet, şi trebuiesc tratate cu rezerva necesară în acest caz. Memoria poate juca feste oricui. La un moment dat mă întrebam dacă această emisiune chiar a avut loc în realitate sau doar în imaginaţia mea.
Subiectul este bineînţeles foarte incitant, şi existenţa unui „Grup” de persoane iniţiate care „stăpânesc” lumea,a fost unul dintre primele lucruri care m-au frapat în romanele lui Pavel Coruţ. El i-a numit în aceste romane „Bubuli” Anghel Rugină l-a numit „Grup”.

Pavel Coruţ i-a menţionat pe „Bubuli” sub rezerva împletirii fanteziei cu realitatea. Anghel Rugină a părut ceva mai concret. Ambii însă ne recomandă să ne trăim viaţa liniştiţi. Sunt două personaje importante ale României şi ne putem mândri că suntem contemporani cu ei, chiar dacă domnul Anghel Rugină între timp a trecut în nefiinţă. Şi dacă ne mândrim cu ei, să încercăm să le şi dăm ascultare!
Concluzia finală: Să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru, şi să o trăim în armonie.

sursa – http://www.art-emis.ro/analize/1016-stapanii-lumii.html

 

Noţiuni despre războiul psihologic. Principalele forme de manifestare a agresiunii psihologice si cum sa ne ferim de ele

 

 Motto – „nu este nevoie să distrugi fizic inamicul,

ci este suficient să îi distrugi voința de a lupta!” Sun Tzu

Războiul psihologic reprezintă, în sensul cel mai larg, aplicarea unor părți din știința denumită psihologie, în ducerea unui război. Războiul psihologic include utilizarea propagandei împotriva inamicului, alături măsuri militare operative care completează propaganda.Tehnicile de război psihologic nu sunt deloc noi. Strategul chinez Sun Tzu a încercat sa le sistematizeze, în lucrarea Arta războiului, încă în urma cu 2.500 de ani . De atunci şi până în prezent, arsenalul de război psihologic a evoluat, s-a perfecţionat şi a devenit o forma deosebit de periculoasa de confruntare umana. Descoperirile ştiinţifice de vârf, din mai multe domenii, cum ar fi neurologia, psihologia, sociologia şi cibernetica, au accentuat gradul de periculozitate al acestuia, ridicându-1 deasupra războiului clasic şi nuclear. Acest pericol a determinat mai multi specialişti din tarile occidentale sa propună incriminarea şi pedepsirea agresiunii psihologice, prin hotărâri ale ONU şi legi naţionale. Propunerile lor, pe deplin justificate de periculozitatea extrema a agresiunii psihice, au fost trecute cu vederea de legiuitorii mondiali şi naţionali, din mai multe motive: unii nu le-au înţeles, deoarece erau ignoranţi în acest domeniu; anumiţi funcţionari statali şi ai organismelor internaţionale sunt beneficiari direcţi ai acţiunilor de război psihologic, aşa ca nu au nici un interes sa le interzică şi sa le pedepsească; în fine, destui legiuitori naţionali şi internaţionali sunt pur şi simplu inactivi, primind remuneraţii fara a face nimic util pentru contribuabili.

     Daca legislaţia naţională şi internaţională nu ne apară deloc împotriva acţiunilor de război psihologic, ce putem tace noi, cetăţenii simpli? Aşteptam sa fim apăraţi de specialiştii din domeniu, respectiv, de psihologi şi ofiţeri de informaţii? Ar fi o aşteptare zadarnica, deoarece, pe de o parte, aceştia sunt prea putini fata de numărul agresorilor iar, pe de alta parte, multi sunt „bota” în acest gen pervers de război. Avem o singura soluţie sa ne salvam integritatea psihica, viaţa şi libertatea de conştiinţă: trebuie sa învăţăm sa ne apărăm singuri. Nu e problema prea grea şi nici periculoasa Periculos e sa stam cu mâinile în sân şi cu creierele deschise către intoxicările şi manipulările duşmane, de orice fel (politice, religioase, economice, cultural-stiintifice etc.).

      Manipulatorii oculţi de diverse orientări (economice, religioase, politice etc.) au rezervat oamenilor obişnuiţi metode de război psihologic ceva mai blând, cum ar fi ameninţarea directa sau voalata, intoxicarea informativa (confuzionarea psihica), îmbolnăvirea psihica sau fizica, sclavizarea mentala şi manipularea psihica. Faptul ca aceste metode nu va ucid dintr-o lovitura nu înseamnă ca sunt mai putin periculoase pentru organismul dumncavoasatra. Ele va îngrădesc libertatea de conştiinţă şi voinţa, va determina sa acţionaţi împotriva propriilor interese ori împotriva intereselor de grup (familie, naţiune), va scurtează viaţa, datorita uzării premature a creierului agresat psihic. Din aceasta cauza, va propun sa analizam împreuna câteva aspecte practice privind agresiunea psihologica şi metodele de apărare folosite împotriva acesteia.

     De la bun început, va recomand sa nu credeţi orbeşte tot ce va scriu în acest articol, ci sa verificaţi raţional, cu creierele proprii, fiecare afirmaţie de-a mea. Nici un manipulator nu va va face o astfel de recomandare, nu va va îndemna sa va folosiţi conştiinţa şi gândirea pentru a judeca, a analiza şi a verifica veridicitatea informaţiilor oferite de el. De ce n-o face? Deoarece întreaga agresiune psihologica se bazează pe blocarea creierului cognitiv şi a raţiunii, în detrimentul emoţiilor puternice, chiar bestiale, declanşate de manipulator în creierul limbic al manipulatului.

     Agresorii psihici cunosc faptul ca pământenii actuali sunt conduşi, în luarea deciziilor şi în acţiuni, mai mult de creierul emoţional (80%), decât de creierul cognitiv-rational (20%). Ca atare, ei vor folosi metode care sa declanşeze emoţiile din oameni până la limita blocării totale a creierului raţional (cognitiv). În astfel de situaţii, oamenii nu mai judeca normal, ci preiau cu titlul de adevăr orice slogan, lozinca ori sugestie a manipulatorilor. Cel mai frecvent, manipulatorii folosesc declanşarea emoţiilor de ura, frica, agresivitate, indignare şi nervozitate din creierul sălbatic (emoţional) al oamenilor-tinta. În acest scop, ei folosesc stimuli chimici (droguri), imagini şi informaţii înfricoşătoare ori de natura a trezi ura şi indignarea, sugestii hipnotice şi alte mijloace. Agresorii psihici cunosc la perfecţie modul de creare, întărire şi folosire a reflexelor condiţionate cu diverşi stimuli: cuvinte, imagini, simboluri, sunete etc. Ei nu ezita niciodată sa va creeze astfel de reflexe negative, cu scop de a va sclaviza psihic şi a va manipula în direcţiile dorite de ei.

Metode de programare mentală

 – De regula, manipulatorii moderni folosesc următoarele metode de programare mentală negativă (robotica) a persoanelor tintă: Întâi slăbesc conştiinţa creierului raţional (cognitiv), cu ajutorul unor droguri şi al alcoolului. Când conştiinţa este suficient de slăbită, ei îşi imprima mesajele (ordinele) direct în subconştientul persoanei tinta (în creierul emoţional), unde acestea vor acţiona imperativ. După ce persoana-ţintă se trezeşte, nu-şi mai aminteşte nimic din cele întâmplate, în mod raţional. În străfundurile creiemlui ei emoţional, însa, zac „diavolii” care o vor determina sa facă exact ce i-a ordonat manipulatorul. Daca manipulatorul poseda o forţă hipnotica deosebita, el poate programa mental negativ persoana-ţintă chiar şi când aceasta este treaza (în stare de veghe). În aceasta situaţie, mesajul manipulator rostit de agent cu blândeţe şi în mod litanic, trece de filtrul conştiinţei înşelate de glasul blând şi se imprima direct în structurile neuronale ale creierului emoţional. Aceasta este tactica predilecta a propagandiştilor mistici de diverse orientări (preoţi, călugări, yoghini etc). Programarea mentala negativa din aceste cazuri este uşurată de sugestionabilitatea crescuta a persoanei-tinta, precum şi de gradul ei scăzut de cultura.

 – Unii agenţi manipulatori moderni folosesc un fel de creier cibernetic (radiator psihotronic) cu care pot imprima în subconştientul persoanei-tinta scurte mesaje. Încă din anii ’80, SUA şi URSS acţionau susţinut pentru dezvoltarea şi perfecţionarea acestui mijloc diabolic de programat conduita umana, prin creierul limbic (emoţional). Progresele obţinute de aceste doua tabere au fost ascunse, fapt pentru care Securitatea româna n-a ajuns niciodată la ele şi n-a folosit niciodată aparatura psihotronica de programare mentala, cum susţin unii propagandişti sau nebuni. Foarte probabil, însa, liderii Ocultei mondiale regresive au cumpărat aceste secrete şi le folosesc la manipularea unor lideri poiitico-economici sau religioşi de înalt nivel. Oculta mondiala regresiva nu e o ficţiune, ci o realitate foarte neplăcută a zilelor noastre.

 – Repetarea insistenta şi masiva a mesajelor manipulatorii, prin mass media sau zvon public, constituie una din cele mai uzitate metode de programare mentala negativa. Manipulatorii contează pe un fenomen probat ştiinţific: o idee repetata mult timp devine „adevăr” în majoritatea creierelor inculte sau semidocte, chiar daca este vădit neadevărata şi contrara intereselor persoanelor manipulate. Aceasta manipulare de amploare mondiala se face cu toţi „eroii” în scena: stăpâni (comanditari), organizatori – creatori de variante de manipulare, agenţi de influenta, roboti îndoctrinaţi prim metodele deja explicate şi „idioţi utili” (persoane inculte, care folosesc variantele de dezinformare însuşite).

 – Manipularea prin mesaje subliminale introduse în filme şi sporturi publicitare (emisiuni televizate). Aceasta metoda se bazează pe faptul ca ochiul omenesc poate distinge numai 16 cadre pe minut, în mod conştient. La aceasta frecventa de cadre, receptorul optic trimite imaginile în creierul cognitiv, spre a fi analizate raţional. Ce fac manipulatorii? Ei îşi înscriu mesajul de programare mentala negativa pe un cadru pe care îl intercalează între cele 16 recepţionate raţional, apoi măresc viteza de rulare a cadrelor către 20 pe minut. În acest caz, mesajul din imagine nu mai trece prin filtrul conştiinţei receptorului (discernământul), ci pătrunde direct în creierul emoţional, unde se imprima ca un ordin. Daca respectivul cadru cu mesaj subliminal a fost intercalat într-o secventa de film deosebit de emoţionantă, mesajul se imprima profund în creierul limbic, acţionând ca un ordin imperativ inconştient. Savanţii americani care au făcut acest experiment s-au îngrozit de efectele sale. Ei au intercalat un cadru cu mesaj subliminal relativ nevinovat – o reclama la o anumită marca de săpun, într-un spot de televiziune. A doua zi, zeci de mii de receptori ai mesajului subliminal au mers ca robotii la magazine, şi au cumpărat numai săpunul respectiv. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat, daca mesajul subliminal ar fi cuprins sugestii de violenta, crima, sinucidere etc! Din păcate, manipulatorii moderni folosesc astfel de mesaje, inclusiv pe Internet. Aceasta explica din plin alienarea unor tineri internauţi, sinuciderile şi crimele abominabile săvârşite de unii dintre ei.

     În concluzie putem afirma, fara a greşi cu nimic, ca agenţii confuzivi şi manipulatori folosesc cele mai noi descoperiri ale ştiinţelor pentru a ne agresa psihic, a ne intoxica informativ şi a ne manipula în direcţiile dorite de ei. Putem rezista la acest gen pervers de agresiune, daca ne însuşim solide concepţii de viaţă bazate pe cunoaşterea ştiinţifică a lumii, nu consumam droguri şi alcool, nu ne lăsăm intoxicaţi informativ când suntem obosiţi şi reacţionăm raţional, cu argumente logice, la orice încercare de intoxicare sau manipulare.

Metode si scopuri urmărite

     Acţiunile de război psihologic se organizează şi se desfăşoară întotdeauna cu scopuri foarte precise, tangibile, într-un timp mai scurt sau mai lung, de decenii sau chiar de secole. Nu oricine îşi poate permite sa pornească războaiele psihologice mondiale sau acţiuni agresive psihologice de mai mica amploare. Marile puteri se ocupa de aceasta forma deosebit de perversa şi extrem de periculoasa de confruntare umana.

     Acţiunile de confuzionare psihica întreprinse de agenţii, robotii şi idioţii utili din România sunt la fel de proaste şi de dezgustătoare ca şi propaganda comunista proletcultista. Ele nu se bazează pe adevăruri verificabile de către raţiunea cetăţenilor, ci pe slogane şi clişee manipulatorii. În unele cazuri, agenţii oculţi sunt de-a dreptul ridicoli în alegaţiile lor. Adevărata democraţie începe din sectorul economic. Numai persoanele asigurate economic (casa, loc de munca bine plătit, rezerve de bani, bunuri imobile, firme prospere etc.) se pot bucura de drepturile şi libertăţile democratice fundamentale: libertatea cuvântului, libertatea conştiinţei, dreptul de libera asociere în partide şi organizaţii etc. Cum să-şi spună un om sărac cuvântul, daca nu are bani să-şi facă un ziar ori un post de televiziune? Cu ce bani să-şi facă un om sărac partidul prin care să-şi promoveze interesele şi să-şi exercite dreptul de asociere? Ati înţeles ca drepturile şi libertăţile democratice sunt pentru cei bogaţi? Acesta este principiul fundamental secret al capitalismului.

       Ce capătă majoritatea săracă sau din clasa medie în capitalism? Ei căpătă firimituri de la masa bogaţilor şi iluzii, sa aibă impresia ca se bucura de drepturi şi libertăţi. Agenţii oculţi scot în evidenta tocmai aceste firimituri, le hiperbolizează şi susţin ca sunt cele mai grozave cuceriri ale „democraţiei” capitaliste. Am pus „democraţie” între ghilimele, deoarece capitalismul şi democraţia se exclud. Demos-popor şi kratia-putere nu exista în capitalism. În aceasta orânduire, adevărata putere o au persoanele situate deasupra poporului, făţiş sau ocult, care au concentrat în mâinile lor bogăţiile şi informaţiile.

     A doua jumătate a secolului trecut a fost dominata de doua mari forte de coaliţie, lagărul socialist şi gruparea capitalista, conduşi de doua superputeri politico-militare – URSS şi SUA. Aceste forte au dus un cumplit război psihologic, numit şi război rece, război finalizat cu victoria capitalismului. Desi socialismul avea destule neajunsuri, victoria capitalismului nu a însemnat victoria democraţiei, progresului şi civilizaţiei umane. Societatea de consum este la fel de periculoasa pentru viaţa prezenta şi de perspectiva a Umanităţii ca si Comunismul. Ea dezumanizează şi îmbolnăveşte masele largi, sărace şi medii, prin mai multe metode: nesiguranţa vieţii şi economica, promovarea imoralităţii şi degradării umane prin alcoolism şi consum de droguri, epuizarea şi îmbătrânirea prematura a cetăţenilor datorita supra-muncii în condiţii de crâncena concurenta. Societatea de consum epuizează rapid resursele limitate ale Terrei (combustibili, minereuri etc.) şi poluează masiv, astfel ca pune în pericol viaţa generaţiilor viitoare. Societatea de consum polarizează excesiv bogăţiile Lumii, adunând majoritatea avuţiilor în mâinile liderilor Ocultei globalist-regresive. Desigur, specialiştii societăţii de consum au grija sa ascundă toate aceste grave pericole pentru Umanitate sub acţiuni de război psihologic de lunga durata.

        Toate forţele implicate în războaiele psihologice mondiale sau zonale urmăresc trei scopuri principale: economic, politic şi religios. În subsidiar, unele urmăresc şi scopuri militare. De pilda, SUA urmăreşte sa izoleze, sa slăbească şi sa înfrângă Rusia şi pe plan militar, după ce a înfrânt-o în plan psihologic şi economic, impunându-i propriul sistem politic (capitalismul). Rusia nu se da bătută, astfel ca pericolul unui conflict mondial nuclear atârna deasupra capetelor noastre.

     Politica

 Scopurile politice ale marilor puteri se ating întotdeauna prin războaie psihologice de lunga durata, de decenii sau secole. De regula, aceste acţiuni de război psihologic urmăresc impunerea în conştiinţa maselor a unui anumit tip de orânduire politico-economica, cu excluderea hotărâtă a oricărei alte forme de organizare sociala. Din acest punct de vedere, noi, românii, ne aflam încă în plin război psihologic. Desi orânduirea socialista a fost înlocuita legal şi material (economic) cu capitalismul, fara sacrificii umane prea mari şi în scurt timp, liderii Ocultei globalist-regresive nu se culca pe laurii victoriei. Ei continua agresarea psihologica a populaţiilor din fostele state socialiste, printre care şi România, cu scop de a şterge din memoria cetăţenilor avantajele socialismului şi a le impune credinţe oarbe în superioritatea capitalismului. Pentru atingerea acestui obiectiv de lunga durata (de câteva decenii), oculţii regresivi folosesc adevărate armate de agenţi, roboti psihici şi idioţi utili, precum şi o mulţime de mijloace de informare în masa, transformate în mijloace de intoxicare psihica, dezinformare şi manipulare. Nu e nevoie sa vi le descriu în amănunt, caci le simţiţi zilnic acţiunea pe propriile creiere.

    Economia

Oculta globalist-regresiva reprezintă cea mai mare putere economica de război psihologic mondial: economic, politic, militar şi religios. Ea este compusa din câteva zeci de mii de indivizi de toate rasele şi naţionalităţile, care au acaparat, deja mai mult de 70% din avuţia mondiala. Procesul de acaparare continua, prin agresiuni militare, politice şi economice acoperite psihologic. Visul liderilor oculţi regresivi este de a stăpâni întreaga Lume pământeană ca pe un imperiu condus de ei, deocamdată, din umbra. Oculta globalist-regresiva este cea mat retrograda forţa actuala, cel mai mare pericol pentru viitorul sănătos, demn, prosper şi fericit al Umanităţii. Orânduirea sociala aleasa de Oculta globalist-regresiva pentru dominaţia mondiala este un melanj dintre capitalismul sălbatic şi sclavagismul „luminat”. În prezent, mai multi lideri statali şi din organizaţiile internaţionale sunt membri sau agenţi ai Ocultei globalist-regresive.     Scopurile economice ale oricărei agresiuni moderne sunt acoperite întotdeauna de acţiuni de război psihologic. În vremea noastră, nu mai poţi acţiona ca-n feudalism, sa jefuieşti pur şi simplu. Omenirea dispune de norme de drept international şi de organisme destinate sa menţină pacea şi colaborarea între naţiuni – ONU şi Consiliul de Securitate. Ca atare, orice agresor interesat să-şi atingă un scop economic se străduie sa dea aparenta de legalitate şi umanism acţiunilor sale jefuitoare. Aceasta îi obliga sa apeleze la diverse forme de război psihologic şi de propaganda neagra sau obişnuită.

     Religia

Marile culte religioase sunt de asemenea in acelas proces de război psihologic zonal, cu tendinţe de mondializare. În ultimii douăzeci de ani, trei mari culte religioase şi-au sporit agresivitatea acţiunilor de război psihologic. Creştinismul a devenii agresiv pentru a-şi recâştiga robotii şi idioţii utili din fostele tari socialiste. Islamul a devenit deosebit de agresiv, încercând sa justifice terorismul de grup sau individual şi sa racoleze noi adepţi din tarile civilizate. Hinduismul a invadat lumea occidentala cu mijloace şi metode de manipulare psihica specifice civilizaţiei simbolice orientale. Alături de ei, în ultimul timp, se impune viguros misticismul chinezesc, răspândit prin scrieri şi agenţi persoane fizice ori juridice (asociaţii). Confuzionarea şi manipularea mistica a Omenirii sunt disputate, în primul rând, de aceste patru mari forte aflate deja în război psihologic. Sectele şi curentele mistice mai mici desfăşoară acţiuni de război psihologic de mica amploare, individuala, de grup sau de mica zona.

„Drepturi şi libertăţi” ce scot în evidenta agenţii oculţi regresivi

 – Dreptul de a vota un partid sau o persoana, chiar daca nu le place niciunul (una).

 – Dreptul la homosexualitate şi perversuni sexuale.

 – Dreptul de a se lăsa intoxicaţi mistic.

 – Dreptul de a comenta pe Internet sau oral orice ştire ori informaţie.

 – Dreptul de a se manifesta bestial la diverse concerte cu urlete afro-americane, prezentate drept muzica ori la meciuri de fotbal.

 – Dreptul de a se tembeliza, recepţionând din televizoare ştiri negative şi morbide, zvonuri măruntele, variante de dezinformare şi manipulare, filme de groaza, porno ori mistice etc.

 – Dreptul de a ucide ori a se sinucide după modelele prezentate pe larg în mass media.

A auzit cineva de dreptul ia viaţa sănătoasă şi prospera?

De dreptul la un loc de munca sigur, plătit corect?

De dreptul la o locuinţă civilizata?

De dreptul la un trai minim decent?

De dreptul la … ? Nu, n-aţi auzit şi nici nu veţi auzi.

În schimb, agenţii Ocultei globalist-regresive susţin ca boschetarii şi copiii străzii se bucura de dreptul democratic de a trai cum vor. Halal democraţie! Halal civilizaţie umana! Va rog sa cugetaţi profund şi sa stabiliţi, cu minţile dumneavoastră, cam ce drepturi democratice fundamentale ati exercitat în folosul propriu! Pun pariu ca sunt descurajator de puţine. Agenţii oculţi regresivi va bombardează însa zilnic cu variantele lor „luminoase”.

          Din fericire, nici ei nu mai pot ascunde faptul ca până şi Justiţia din capitalism acţionează funcţie de poziţia economica a făptuitorului. Un amărât de taran bătrân, care a refuzat sa cedeze un petec de gradina moştenit de la părinţi, a încasat trei ani de puşcărie pentru încălcarea hotărârii judecătoreşti. Doamne, ce justiţiari judecători avem! Nici un infractor nu scapă de vigilenta lor. În acelaşi timp, indivizii bogaţi, acuzaţi de grave infracţiuni economice, cu pagube de multe miliarde de euro din averea tarii, sunt plimbaţi în limuzine şi dau interviuri televizate. Nici un judecător nu îndrăzneşte sa le mişte măcar un fir de par din cap. Hoţii se acoperă unii pe alţii în Parlament, indiferent de culoarea politica, refuzând sa trimită în Justiţie deputaţi acuzaţi de infracţiuni grave. Naţiunea româna nu are în sânge morbul corupţiei şi injustiţiei, orânduirea capitalista interbelica şi postdecembrista i l-a inoculat.

Principalele forme de manifestare a agresiunii psihologice si cum sa ne ferim de ele

          Până în prezent, se cunosc patru forme principale de agresiune psihologica: ameninţarea, intoxicarea informativa, dezinformarea şi manipularea. Tehnicile de condiţionare psihica şi programare mentala negativa pot fi folosite la toate cele patru forme de agresiune.

1. Ameninţarea directa sau voalata, de durata mica, medie sau îndelungata, este o forma de agresiune psihica prin care agresorul încearcă să-i impună victimei propriile soluţii şi interese economice, politice, militare sau religioase. Cel mai tipic caz de ameninţare de lunga durata cu caracter politic îl constituie acţiunile SUA îndreptate împotriva Coreei de Nord. În plan religios, cel mai flagrant şi mai abominabil exemplu de ameninţare sunt apocalipsele răspândite de diverse culte şi secte mistice. De regula, victimele ameninţării se sperie, îşi iau masuri de apărare ori se supun voinţei agresorului. Legislaţia ONU interzice folosirea forţei şi a ameninţării cu forţă între statele membre, însa acest principiu este încălcat cu nepăsare de superputerile mondiale. Cel mai des a fost încălcat de SUA, URSS (Rusia) şi Oculta globalist-regresiva. În plan religios, se practica frecvent ameninţarea cu pedepse divine sau cu sancţiuni aplicate de turmele de religioşi imbecilizaţi şi fanatizaţi (linşajul ateilor şi liberilor cugetători, uciderea femeilor islamice infidele, uciderea denigratorilor Islamului, ostracizarea persoanelor nereligioase etc). Ati întâlnit şi la noi în tara practici ameninţătoare de acest fel, aşa ca le cunoaşteţi prea bine.

2. Intoxicarea informativa sau confuzionarea este o forma de agresiune psihologica care urmăreşte zdruncinarea axelor de rezistenta a personalităţii victimei, prin distrugerea concepţiilor ştiinţifice sigure şi stabile despre lumea obiectiva şi înlocuirea lor cu iluzii, ficţiuni şi fabulaţii fara corespondent în realitatea vieţii. Mai direct spus, aceasta forma de agresiune psihologica vizează înebunirea victimei. Ea se aplica în plan politic, economic, militar şi religios, funcţie de interese. De exemplu, liderii politici care nu plac agresorilor sunt confuzionaţi şi compromişi, până la excluderea lor din viaţa publica. Oculta globalist-regresiva foloseşte intens acest mijloc, pentru excluderea din viaţa Lumii a tuturor politicienilor care se opun planurilor ei.

          Intoxicarea informativa (confuzionarea) constituie însăşi obiectul de activitate al tuturor religiilor din Lume. Acesta este supremul secret al tuturor religiilor: ele desfăşoară acţiuni psihologice agresive împotriva unor mase mari de oameni. Cred ca liderii ONU şi ai naţiunilor componente nu au dezbătut şi nu au incriminat războiul psihologic şi din cauza ca ar fi trebuit sa incrimineze agresiunea religioasa de orice fel. Aceasta incriminare ar fi stârnit mari manifestaţii ale fanaticilor religioşi de toate orientările. Pe de alta parte, daca ar fi incriminat agresiunea religioasa, orice ateu sau liber cugetător ar fi putut acţiona în justiţie orice cult religios, sub acuzaţia de agresiune psihica.

          Confuzionarea mistica este cea mai periculoasa forma de agresiune psihologica, deoarece se face în numele mmnitatii şi rupe omul modem de adevărurile fundamentale ale vieţii sale. Îmi trebuie o carte întreaga sa scriu numai pe aceasta tema. aşa cum am promis, voi scri-o şi voi publica-o, în ianuarie-februarie 2009. Până atunci, ţineţi minte un sfat de la un tip calit în războiul psihologic mistic: Nu va lăsaţi confuzionaţi cu nici un fel de mistica (religie, superstiţii, magie, astrologie etc), deoarece va veţi pierde libertatea de conştiinţă şi voinţa, va veţi pierde calităţile de om modem! Combateţi argumentat orice forma de misticism! Nu faceţi nici un compromis cu misticismul, nici de dragul tradiţiilor străbune (sălbatice!), nici de frica presiunii turmei imbecilizate mistic!

3. Dezinformarea este o forma de agresiune psihologica care îşi propune sa falsifice realitatea receptata de victime, prin diverse procedee, cum ar fi: înşelarea cu informaţii false sau numai parţial adevărate, extragerea unor informaţii minore, minimalizarea unor informaţii importante, schimbarea sensului unor informaţii, trecerea sub tăcere a informaţiilor neplăcute „stăpânilor” sau dezinformarea prin omisiune, manipularea perversa a lexicului, abuzul de semnificaţie şi altele. Dezinformarea urmăreşte atingerea următoarelor obiective:

1. Ea otrăveşte circuitele de cunoaştere corecta a realităţii.
2. Dezinformarea seamănă confuzie şi face inutilizabile cel putin o parte din informaţiile reale şi exacte cunoscute anterior.
3. Dezinformarea slăbeşte posibilităţile de gândire logica, raţională, corecta, pragmatica, creatoare.
4. Dezinformarea induce în creierele victimelor disfuncţii psihice şi le slăbeşte legătura cu realităţile vieţii.
5. În ultima instanţă, dezinformarea urmăreşte inducerea la victime a unei atitudini pasive ori conforme cu planurile agresorului

          Daca n-ar exista setea omeneasca pentru cunoaştere, pentru informare, dezinformarea n-ar fi posibila. Prin informare, obţinem informaţii şi reguli noi, cu care ne îmbogăţim cultura şi gândirea. Agresorii psihici ne interzic aceasta evoluţie pozitiva, prin dezinformare, adică prin bombardament cu informaţii falsificate prin diverse procedee. Toată mass media dezmformeaza într-o măsură mai mica sau mai mare, din diverse motive: subiectivitatea jurnaliştilor, interesele economice ale patronilor (cenzura economica), alinierea patronilor mass media la un curent politico economic sau religios, goana după senzaţional etc.

         Cum ne putem apăra de dezinformare? Simplu: prin dezvoltarea gândirii corecte, logice, pragmatic, realiste, creatoare şi morale.

4. Manipularea este cea mai îngrozitoare forma de agresiune psihologica. Ea urmăreşte să-i inducă victimei un comportament total dirijat, sa o facă sa gândească, sa vorbească şi sa acţioneze cum vrea manipulatorul. Tehnicile moderne de condiţionare psihica, programare mentala prin sugestie-hipnoza şi bombardamentul psihotronic pot transforma în victime ale manipulării mari lideri politici, economici, sociali, religioşi. Practic, victima manipulării este depersonalizata şi transformata într-un robot uman care executa orbeşte tot ce-i dictează manipulatorul. Tehnicile moderne de manipulare nu sunt SF, nici glume. Ele vizează în primul rând liderii de toate categoriile. Masele pot ajunge victime ale manipulării numai în caz de bombardament psihotronic de masa ori de mari acţiuni agresive de tipul celor prezentate în partea beletristica a cărţii.

          Cum evitam manipularea? Ţineţi minte următoarele reguli!

1. Formaţi-vă o credinţă corecta şi puternica a Adevărului
2. Însuşiţi-vă solide concepţii fundamentale de viaţă, bazate exclusiv pe cunoştinţe şi reguli ştiinţifice. Voinţa divina se exprima prin legile vieţii pământene cunoscute exact de ştiinţe. Zeii tuturor religiilor au fost inventaţi de oameni sălbatici, nu sunt dumnezei şi nu pot săvârşi nici un fel de miracole din cele pretinse de mistici. Când întâlnim un fenomen nou, aparent miraculos, nu ne speriem şi nu ne schimbam concepţiile fundamentale de viaţă; cercetam fenomenul cu aparenta de minune şi-i descoperim cauzele, modul de organizare şi funcţionare.
3. Judecaţi fiecare informaţie recepţionată din jur cu ajutorul operaţiilor gândirii logice, pragmatice, realiste, creatoare!
4. Nu va lăsaţi sugestfonati negativ, hipnotizaţi sau programaţi mental de către nimeni! Ca atare, nu aderaţi la nici un fel de cult sau secta religioasa ori la vreo organizaţie pseudo-stiintifâca! Daca întâlniţi hipnotizatori care vor sa va subjuge psihic, amintiţi-vă ca sunt şi ei oameni, cu posibilităţi limitate şi spuneţi-vă clar ca nu vor reuşi sa va schimbe comportamentul!
5. Nu va schimbaţi comportamentul modern, creator, moral, pragmatic, realist, demn, raţional şi civilizat sub influenta nici unui factor (sugestie negativa, hipnoza, drogare etc.). Aceasta regula este fundamentala pentru supravieţuirea în războiul psihologic. În timp ce eram contraspion cu o funcţie deosebita, am fost drogat şi hipnotizat să-mi schimb comportamentul în mod radical. Aceasta regula, respectata întocmai şi solidele concepţii fundamentale de viaţa mi-au salvat viaţa şi integritatea psihica (pe atunci, eram ateu, aşa ca n-am apelat la ajutorul Divinităţii).
6. Nu manipulaţi pe nimeni în direcţii negative şi ajutaţi persoanele manipulate să-şi revină la normal!

          Succes !!!

Fragmente din Razboiul psihologic de Pavel Corut

În lesa lungă a Statului!

Trăim astăzi o subjugare a libertăţilor native ale omului de rând, trăim printr-o dezinformare şi o manipulare duse la extreme. Există, de fapt, o continuare a vechii dictaturi, sub o altă formă, mult mai perfecţionată, mult mai subtilă, concepută în aşa fel încât sistemul politic actual să ţină în lesă marea masă de oameni, să deţină controlul asupra tuturor, fără a produce mişcări de stradă….

În fond, actualul sistem politic are extrem de bine structurate căile de atac către cetăţean pentru constrângerea sa din toate punctele de vedere. O constrângere programată şi care se strecoară uşor ca o umbră în mintea romanului, pe nesimţite. Un război cumplit, are loc acum şi  nimeni nu simte şi nimeni nu recunoaşte duşmanul perfid care s-a  instalt comod la cârma jocului. Regulile jocului nu le cunoaştem noi toţi. Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate şi aplicate discreţionar. Omul de rând nici nu are timp să reacționeze, crezând mereu că aşa sunt regulile. În realitate, însă alta este povestea…

În regimul comunsit erai ca un cobai închis în propria cuşcă, fără acces la surse de informare, cu o continuă preocupare pentru ziua de mâine, fără soluţii prea multe erai limitat în orice mişcare. Dimineaţa devreme la coadă la lapte sau carne, mai târziu la pâine, apoi la serviciu… Mai apoi la coadă la ulei, zahăr şi făină etc. Atenţi tot timpul la ce vorbim, cu cine vorbim, fără televiziune liberă… fără contacte externe. Erai limitat în toate!

Azi, această luptă a căpătat o altă faţă. Ai o iluzie a tuturor libertăţilor posibile. S-a deschis cutia Pandorei a libertăţilor, în mod impulsiv şi vădit nebenefic. O libertate care a muşcat ca un şarpe, inima romanului. TOTUL este posibil în România şi legal şi ilegal, sau mai ales ilegal. Libertatea de a alege orice formă de învăţământ, orice instituţie, de la cea de stat la cea particulară, un simplu SRL… poate produce diplome pe bani. Nu contează capacitatea aplicantului, contează doar banii pe care este dispus acesta să-i aloce. Rezultatul: mii de „diplomaţi’’ inutili societăţii, deprofesionalizaţi, agramaţi şi semianalfabeţi. Unde sunt aceştia?

Înregimentaţi în actualul sistem politic sau, în marea majoritatea, instituţionalizaţi! Rezultatul? O dezastruoasă dezvoltare a societăţii, o continuare a tulburării apelor în toate domeniile social-economice şi o degradare cultural-naţională. Pasul următor a fost simplu de aplicat, dezinformarea şi manipularea au continuat în forţă, promovarea în posturi cheie a acestor „diplomaţi’’ a produs şi mai multă confuzie şi intoxicare a maselor, dar au  intrat imediat pe fir relaţiile clietelei de partid sau gaşcă pentru împărţirea cozonacului. Statul a devenit o mină de aur pentru toţi aceştia, în care omul de rând era (şi este) doar sclavul minei…

Mass-media nu a fost ocolită nici ea de acest flagel al „diplomaţilor’’. Şi-au luat posturi de manager de companii media, au numit oameni de gaşcă în celebrul CNA, la fel de analfabeţi şi agramaţi, iar pornografia şi imoralitatea au ajuns la ordinea zilei. Au angajat reporteri inculţi şi obedienţi „boss-ului’’. Rezultatul? O îndobitocire a generaţiei tinere, o intoxicare a populaţiei cu incultură şi vulgarisme, cu pornografie politică. Ce este la TV este literă de lege, acolo se face şi desface, cacealmaua politică, sub ochii cât cepele ai cetăţeanului, cu mintea apatică şi demoralizată, de lipsa de perspective, confuzie şi frustrări de tot felul. Şi, dintr-o dată, avem prefigurată lesa sistemului politic actual, aceeaşi în esenţă ca în sistemul communist, doar că s-a schimbat formă şi s-a perfecţionat stilul…

Suntem prinşi într-un alt fel de colivie, mai frumos aranjată, vopsită şi cu mai multe ferestre deschise, doar că şi acestea dau tot într-o altă colivie mai mare. Devalorizarea monedei naţionale şi menţinerea acesteia la acest nivel este tot o metodă de încorsetarea a omului. Ţinerea preţurilor şi taxelor sus, asta tot de manipulare ţine, că şi discrepanţa dintre salarii şi preţuri. Avem preţuri europene în Euro şi salarii de mizerie în leul devalorizat…

Avem preţuri ca în Italia, Franţa sau Germania dar salariile din ţară sunt de 10-15 ori mai mici decât ale cetăţenilor acestor ţări europene. Avem şi o economie subterană înfloritoare şi veşnic „subvenţionată’’ de la buget, acolo totul este „free”, doar să faci parte din gaşca de partid. Fără taxe, fără impozite dar cu o mână lungă şi liberă în bugetul statului….

Toate sunt cu un scop anume menţinute. Omul de rând, românul, trebuie să aibă lesă, să fie bine subjugat… Să aibă mereu mintea ocupată. Ocupată cu grija zilei de mâine, să caute soluţii pentru plata ratelor la bănci, cu plata taxelor şi impozitelor, cu plata taxelor şcolare ale copiilor etc, etc… Menţinerea unor stări de fapt, a unor anormalităţi şi imoralităţi, a unor filiere mafiote de la nivel local la cel naţional, ai căror capi sunt unşi tot de sistemul actual politic şi unde, cu imensă aroganţă, sunt promovaţi ca baroni locali, toate acestea fac parte tot din programul de demoralizare socială.

Un om de rând,  cum poate percepe aceste imixtiuni asupra  libertăţilor sale, aceste fapte ce îl torturează precum picătura chinezească? Cum altcumva decât că se simte plictisit, confuz şi frustrat, unii dintre aceştia se complac în consumul de alcool, alţii cu alte substanţe, medicamente sau droguri, provocând dereglări ale sănătăţii lor, ale familiilor lor cât şi ale societăţii în ansamblu. O societate apatică, confuză şi plictisită, este cel mai uşor de manipulat, de dresat, de dezbinat. Şi aşa ne trezim mânaţi la vot, năuci şi psihopaţi, votând aceleaşi figuri şi aceeaşi rotire a cadrelor, perpetuând, acelaşi sistem politic haotic, care ştie să-şi ţină în lesă, prorprii săi cetăţeni…

Să ne gândim doar dacă economia subterană ar fi scoasă la suprafaţă, deci anihilată, măcar în proporţie de 80-90 la sută şi dintr-o dată ar fi rezolvată problema salariilor corelate  cu preţurile şi dintr-o dată ar fi rezolvată şi problema PIB-ului, iar economia ar fi cu adevărat în creştere. Dar, pentru această este necesar să scăpăm de oligarhi politici actuali care nu sunt altceva decât paznicii şi patronii acestei economii subterane înfloritoare, prin urmare să scăpăm de acest sistem oligarhic de partide, de Dictatură a Partidelor Politice….

Ieşirea din lesa sistemului politic actual nu mai este o opţiune, ci o cerinţă, este o obligaţie, o deviză a noastră a tuturor. Trebuie să ne stabilim acest obiectiv, altfel, vom merge mereu la vot, în turmă, cu mintea aplatizată, distrugându-ne cu bună ştiinţă viitorul copiilor şi nepoţilor noştri care vor fi şi mai umiliţi şi mai subjugaţi… şi mai sclavi. Să ne gândim foarte bine, măcar în al 25-lea ceas, ce viitor le alegem lor, ce viitor are această naţiune…

sursa – http://www.ziarulnatiunea.ro/

 

Arma supremă de distrugere în masă: Controlul vremii

 

Războiul meteorologic

Expansiunea semnificativă în ceea ce priveşte arsenalul de război meteorologic al Americii, care reprezintă o prioritate pentru Departamentul de Apărare, nu este un subiect nici de dezbătut şi nici de discutat. În timp ce ecologiştii dau vina pe administraţia Bush pentru că nu a semnat protocolul Kyoto, problema “războiului meteorologic”, în special manipularea tiparelor vremii pentru uz militar, nu este niciodată menţionată.

Forţa Aeriană Americană are capacitatea de a manipula clima fie în scopuri de testare, fie pentru simpla utilizare a informaţiilor militare. Aceste capacităţi se extind până la declanşarea inundaţiilor, uraganelor, secetelor şi cutremurelor. În ultimii ani, cantităţi masive de bani au fost alocate de către Departamentul de Apărare American pentru o dezvoltare şi o perfecţionare în continuare a acestor abilităţi.

Nu trebuie să mai spunem faptul că acest subiect este un tabu ştiinţific. Posibilitatea manipulării mediului sau a condiţiilor meteorologice, ca parte dintr-o agendă militară,nu este considerată niciodată relevantă. Analiştii militari sunt muţi în ceea ce priveşte acest subiect. Meteorologii nu investighează problema, iar ecologiştii sunt prea captivaţi de problema încălzirii globale şi a protocolului Kyoto.

Ironic, Pentagonul, în timp ce recunoaşte capacitatea sa de a modifica vremea Pământului pentru utilizare militară, s-a alăturat consensului încălzirii globale. Într-un studiu major, Pentagonul a analizat în detaliu implicaţiile diferitelor scenarii de încălzire globală.

Există mai multe explicaţii principale privind vremea şi schimbările climatice, însă niciuna dintre acestea nu explică complet evenimentele foarte neobişnuite şi complet haotice ale vremii, fără să mai menţionăm de “costurile umane” şi devastările produse, care au dus la destabilizarea unui sistem ecologic şi agricol. Aceste explicaţii nu s-au referit niciodată la problema manipulării climei pentru uz militar.

Tehnicile de modificare a mediului (ENMOD) pentru utilizare militară constituie în contextul prezent arma supremă de distrugere în masă.

 Ironic, Pentagonul, în timp ce recunoaşte oficial capacitatea sa de a modifica vremea Pământului pentru scopuri militare, spune că se alătură eforturilor de a studia impactul încălzirii globale.

Un fapt despre care nu se vorbeşte în dezbaterile privind schimbările climei la nivel global este cel al modificării condiţiilor meteorologice, prin apelul la o nouă generaţie de arme electromagnetice sofisticate. Atât SUA, Rusia, cât şi China, au dezvoltat capacităţi de manipulare a climei în scopuri militare.

Modificarea intemperiilor, potrivit documentului AF 2025 a Forţei Aeriene Americane “oferă luptătorului în război o gamă largă de posibile opţiuni de a învinge sau constrânge capacităţile unui adversar, acestea mergând până la declanşarea inundaţiilor, a uraganelor, secetelor şi cutremurelor.

Modificarea condiţiilor meteorologice va deveni o parte din securitatea internaţionalăşi ar putea fi realizată în mod unilateral. Ar putea avea aplicaţii ofensive şi defensive şi ar putea fi folosită chiar şi în scopuri de descurajare. Abilitatea de a genera precipitaţii, ceaţă şi furtuni pe Pământ sau de a modifica vremea spaţială şi producţia vremii artificiale sunt toate o parte dintr-un set integrat de tehnologii militare”.

Tehnicile de modificare a vremii au fost aplicate de către armata americană de peste jumătate de secol. Matematicianul american John von Neumann, în colaborare cu Departamentul de Apărare American, şi-a început cercetarea privind modificarea condiţiilor meteorologice la sfârşitul anilor ’40, în punctul culminant al Războiului Rece şi a prevăzut “forme de luptă de război care sunt de neimaginat”.

În timpul Războiului din Vietnam, tehnici de creare de nori au fost folosite, începând cu 1967 sub numele de Proiectul Popeye, al cărui obiectiv era să prelungească sezonul musonului şi să blocheze rutele de aprovizionare ale inamicului de-a lungul drumului Ho Chi Minh.

Există şi o Convenţie în ceea ce priveşte Interzicerea Utilizării Militare sau în Orice Alt Mod Ostil a Tehnicilor de Modificare a Mediului care spune că: “Termenul «tehnici de de modificare a mediului» se referă la orice altă tehnică pentru schimbarea, prin manipularea deliberată a proceselor naturale, a dinamicii, compoziţiei sau structurii Pământului, inclusiv a  biotei sale, a litosferei, hidrosferei şi atmosferei, sau a spaţiului cosmic”.

“Armamentul meteorologic” este arma supremă de distrugere în masă, cu potenţialul de a destabiliza ecosistemul inamicului, distrugerea agriculturii sale, dezactivarea reţelelor de comunicare. Cu alte cuvinte, tehnicile ENMOD pot afecta o întreagă economie naţională, pot sărăci milioane de oameni şi pot “ucide o naţiune” fără ajutorul trupelor şi armamentului militar.

Prin acest articol, profesorul Michel Chossudovsky doreşte reluarea dezbaterii privind pericolele armamentului de război meteorologic şi speră că va contribui la lărgirea obiectivului pacei mondiale care necesită “dezarmarea” neobosită a aparatului militar SUA-NATO.

sursa – Financiarul.ro

Sfarsitul capitalismului si nasterea statului politienesc global

 DE CRISTIAN TERRAN  – partea a II-a

„Un singur guvern mondial, o singura moneda si o singura religie, sub o oligarhie permanenta, nealeasa de popoare, care se alege singura din cercurile ei, sub forma unui sistem feudal, ca in Evul Mediu.” – John Coleman, fost ofiter MI6 in cartea „Ierarhia conspiratorilor – Comitetul celor 300”

In ultimii ani in media oficiala, sau alternativa, o idee s-a propagat destul de repede si a fost asimilata de catre majoritatea oamenilor de pe glob… globalizare este cuvantul de ordine. Se intrevad avantaje economice datorita distrugerii granitelor dintre tari si apropierea popoarelor intre ele. Globalizarea are insa un scop ascuns. Cu toate ca majoritatea oamenilor au fost manipulati sa creada ca aceasta uniune a tuturor popoarelor e benefica pentru toata lumea, sunt multi cei care vad poza de ansamblu si scenariul ce se pune in practica zi de zi fara ca noi, oamenii obisnuiti, sa realizam scopul in sine. Acesti oameni sunt marginalizati si ridiculizati la extreme doar pentru ca prezinta o realitate paralela a lumii in care traim. In 1948 George Orwell scria faimosul roman 1984 in care prezenta in detalii un guvern ce va avea controlul absolut asupra oamenilor, un guvern ce nu se va multumi cu aprobarea din partea populatiei ci va dori ca populatia sa creada ceea ce puterea ii spune ca e adevarat.

Insa ce urmaresc elitele? In ultimii ani unii scriitori au ales sa „denunte” un sistem ce pare ca ne conduce spre un stat de tip Orwellian. Phillip Marshall, William (Bill) Cooper, Jim Keith, Kenn Thomas, Gary Webb, Timothy Green Beckley, Jan van Helsing, Tim Swartz, David Icke, Alex Jones, sunt doar cateva nume care au avut curajul sa dezvaluie planurile secrete ale elitelor, unii chiar pierzandu-si viata in urma dezvaluirilor.

O sa incerc sa fac un mic rezumat al ceea ce se va intampla pe aceasta prea frumoasa planeta pentru cei ce sunt prea preocupati cu treburile cotidiene si nu au timp sa priveasca in jur, pe voi ceilalti va voi plictisi dar sunt sigur ca daca tot ati ajuns pana aici veti continua. Planeta noastra care milenii de-a randul ne-a fost gazada, ne-a hranit si ne-a adapostit, se va transforma intr-o imensa inchisoare. Poate ca generatiile ce vor trai in viitor nu vor considera ca sunt asuprite dar privind din prisma noastra de acum faptele ne conduc catre aceasta idee. Metodele folosite pot fi catalogate de catre unii drept crime impotriva umanitatii iar altii vor considera ca oamenii nu vor lasa aceste lucruri sa se intample.

Insa, la fel cum vedem si in prezent, oamenii prefera sa-si traiasca viata in colivia lor de cristal neinteresati de problemele globale pentru care considera ca sunt prea neinsemnati sa schimbe ceva. Pe scurt, elita este pe punctul de a-si realiza visul. Acest vis a fost in planurile tuturor regilor, imparatilor si dictatorilor din vechime, anume de a controla toate teritoriile Pamantului prin putere absoluta.Realizarea acestor planuri se va desfasura prin miscari strategice simultane si pe care omul de rand le va vedea ca pe evenimente normale…

Agenda elitelor presupune in mare urmatoarele

1. Crearea unui guvern mondial dominat de catre o mica elita.

2. Crearea unei monede unice electronice cu ideea de a diviza lumea in doua clase : stapani si sclavi.

3. Implantarea in fiecare persoana a unui cip cu informatie biometrica cu datele sale si banii electronici care ii detine, asa obtinandu-se controlul asupra fiecarei persoane de pe planeta.

4. Reducerea drastica a populatiei pentru a ne controla mai usor si a administra resursele naturale.

Cum se va ajunge acolo ? Planul este in desfasurare de cativa ani. Inceputa deja de cativa ani criza economica face jocul marilor corporatisti ce au in biroul lor masina de facut bani. Prin aceasta criza foarte multi oameni si-au pierdut economiile si locul de munca, in special in Europa si Statele Unite. Dupa cum s-a vazut in ultimi ani multe corporatii au inregistrat cresteri economice tocmai datorita crizei. In concluzie, doar omul de rand a avut de pierdut de pe urma crizei. „Criza este o modalitate de jaf. Atunci cand cineva da faliment, altcineva castiga din asta” – Dmitri Smirnov, economist. O alta consecinta a crizei sunt protestele oamenilor. Odata cu cresterea protestelor, elita va crea grupuri teroriste antisistem false,care pe langa crime vor instala haos . Consecinta finala va fi instaurarea unui guvern cu o auterita puternica de tip fascist, probabil tot la cererea populatiei.

Evolutia colapsului economic a urmat si va urma cursuri diferite. In Europa e generata ideea ca nici o tara nu va putea supravietui singura iar guvernul european stabilit va avea puteri din ce in ce mai mari diminuand suveranitatea nationala. Tari ca Grecia si Cipru au fost date deja ca exemple in caz de nesupunere. Functiile publice ale statului se vor privatiza iar corporatiile se vor contopi cu statul .Vor fi tot mai multe cazuri dezvaluite de politicieni corupti. Acum apar liderii manipulati din umbra de catre corporatii. Acesti lideri se vor declara contra sistemului si vor oferii solitii pentru a da o iluzie de regenerare economica si speranta. Guvernul european se va umple de tehnocrati care inlocuiesc incet dar sigur pe vechii politicieni acuzati de ineficienta si coruptie. Se instaureaza astfel un stat european unificat aparent democratic, guvernat de o elita corporatista.

In SUA criza provoaca mari framantari. Prezenta armelor a fost cat de cat reglementata in urma cu putin timp. Totusi vor fi grupuri armate ce vor lupta impotriva statului federal creat si manipulat de catre elite producand victime nevinovate. Guvernul federal va instaura starea de urgenta si legea martiala pentru a se reface controlul. Vor intra in functiune campurile de concentrare FEMA, inchizand dizidentii si pe toti acei care protesteaza, sub pretextul terorismului. Detentii si represalii masive in numele securitatii. SUA va deveni un stat fascist… Totul va culmina cu introducerea serviciului obligatoriu in slujba statului. Masele de oameni ce traiesc in saracie, si nu numai, vor fi obligate sa munceasca pentru stat in schimbul hranei si a cazarii. Pentru a reprima populatia vor fi selectionati cei mai antisociali oameni ce vor forma servicii de militie. Inceputa deja tehnica denuntului si supravegherii intre cetateni va atinge cote cat mai mari in schimbul unor beneficii si al promovarii sociale.

Criza sanitara se va instala intr-un anumit moment al colapsului economic pentru a consolida controlul masiv asupra maselor. Astfel se va provoca o epidemie mondiala in care situatia (ca de obicei) va fi exagerata de catre mediile de comunicate generand astfel o stare de panica.Printre alte masuri, se vor interzice manifestatiile sub pretextul propagarii bolilor.Un alt avantaj al epidemiei e anihilarea silentioasa a multor dizidenti politici. CIP In acest moment autoritatile vor organiza programul de implementare a unui CIP pentru fiecare cetatean. Folosit initial pentru a depista noile focare de gripa acest CIP va contine toate datele cetateanului, profil fizic psihologic, cat si bani, eventual si un dispozitiv de emisie receptie tip GPS. Astfel mai devreme sau mai tarziu toti vor realiza ca fara CIP nu au acces la sanatate, la bani sau la interaciunea cu sistemul. Astfel baza controlului masiv e asigurata. Internetul, camerele de supraveghere, dronele civile si militare combinate cu internetul vor forma BIG BROTHER al lui Orwell.

Al treilea razboi mondial

In tot acest timp, vor izbucni razboaie regionale in Orientul Mijlociu, Africa, America Latina,etc… Aceste razboaie vor fi concepute de la bun inceput si vor fi pornite tot de catre „teroristi” manipulati din umbra de catre sistem. In aceasta faza marile puteri nu vor intra in conflict direct insa dupa mai multi ani de razboaie regionale si oadata obtinut controlul total al populatiei, va incepe si marele razboi intre puteri. Recrutate cu forta, masele de populatie vor fi trimise la razboi. Vor fi folosite arme chimice, biologige si poate chiar nucleare asupra marilor centre pentru a elimina marea parte a populatiei.

Razboiul se va sfarsi cand lideri controlati de catre elite vor aparea in fata oamenilor ca salvatori spirituali ai lumii si vor incheia o pace fundamentala intre toate natiunile. Acum toti sunt cu creierul spalat. Istoria se poate rescrie de catre invingatori asa cum a fost si pana acum. Controlul este total iar cei foarte putini care mai indrazanesc sa se incrunte la legile sistemului sau sa critice aplicarea acestora va fi dat drept exemplu. Toti vor fi de acord ca datorita acestor „teroristi” lumea a trebuit sa treaca prin cea mai mare criza sociala incheiata cu un razboi cum nu s-a mai vazut. Iar solutia va fi simpla : te supui sau mori ! Supravietuitorii, epuizati si supusi, accepta sistemul definitiv de unic guvern controlat de o elita cat mai mica si mai puternica. Astfel, stapanii lumi au la cheremul lor masele de „sclavi” controlati cu ajutorul tehnologiei avansate, sclavi ce nu se vor mai impotrivi niciodata.

Dupa estimarile mele durata intregului proces cred ca va dura intre 10 si 30 de ani…

Urmarile

Dupa asta lumea va arata cu totul diferit de ceea ce iti imaginezi. Nu va mai exista clasa de mijloc, vor fi doar stapani si slugi.Toate legile vor fi uniforme, intr-un sistem juridic unitar de curti mondiale, care aplica acelasi cod unificat, sprijinite de o forta politieneasca a guvernului mondial si de o forta militara mondiala, pentru impunerea legilor in toate fostele tari, care nu vor mai avea granite nationale.Sistemul economic va functiona de asa natura, incat clasa oligarhica va permite sa se produca exact atatea bunuri ?i servicii cate sunt necesare sa mentina clasa muncitoare in stare de functionare.

Toata averea va fi concentrata in mainile membrilor elitei. Sursele de energie, apa si hrana vor fi furnizate la nivel de supravietuire pentru cei care nu sunt membrii elitei, incepand cu popoarele Europei ?i Americii de Nord si trecand apoi la celelalte rase. Popula?ia Canadei, Europei de Vest si Statelor Unite va fi decimata mai repede decat a celorlalte continente, pana ce populatia globului va ajunge la cifra de un miliard, care va putea fi stapanita mult mai usor, dintre care 500 de milioane vor fi chinezi si japonezi, alesi pentru ca sunt popoare inregimentate de secole si sunt obisnuiti sa asculte ordinele fara sa le discute.

Bineinteles ca ceea ce am descris mai sus este planul general. In prezent se desfasoara in paralael si alte planurile ale elitelor. Unul dintre acestea ar fi limitarea inmultirii populatiei prin vaccinuri, miscorarea limitei de varsta prin alimente modificate genetic, arme de control in masa, supravegherea populatiei etc. Planu este de cateva sute de ani pregatit. Insa daca in urma cu 70-80 de ani dovezile erau prea putine, in zilele noastre acestea sunt in jurul nostru. Trebuie doar sa vrem sa le vedem. Trebuie doar sa vrem sa luptam cu ele.

Lumea noastra este la marginea sclaviei si a distrugerii. Suntem condusi de catre o elita de psihopati ce nu au pic de respect pentru viata noastra. Au in serviciul lor o armata de oameni corupti care sunt in stare de orice pentru a-si mentine statutul. Vom permite oare ca acestia sa ne extermine sau sa ne transforme in sclavi sau vom lupta pentru libertate si supravietuire ?

Solutiile sunt la indemana noastra !

Pentru a stopa planurile lor avem cateva obiective :

-Informarea cat mai multor persoane despre planurile elitelor;

-Convingerea fortelor de securitate sa protejeze populatia in schimbul slujirii elitei;

-Denigrarea mediilor de difuzare a stirilor elitiste si boicotarea acestora prin refuzul de a folosi televizorul, ziarele sau site-urile corporatiste;

-Deconspirarea clasei politice care serveste interesele acestor criminali in schimbul intereselor populatiei;

-Evitarea cu orice pret a implantarii oricarui dispozitiv ce va face din tine o unealta de control;

-Limpezeste-ti mintea de valorile false ce ti-au fost implantate de catre sistem, cu precadere consumerismul;

-Nu fi adeptul orb al vreunui lider oricat de morale par tehnicile sale sau oricata dreptate crezi ca are. Fi tu insuti liderul faptelor tale !

-Ura rasiala sau etnica duce doar la diviziunea populatiei. Nu te lasa pacalit!

-Informeaza-te despre orice. Incepand de la alimentatie sanatoasa si alternativa si terminand cu tehnici de supravietuire! poate parea o gluma acum, dar poate intr-o zi imi vei multumi.

NU TE SUPUNE !!!

Manipularea lor nu are limite. Te-au facut sa crezi ca esti un fir de nisip nesemnificativ, o simpla furnica in furnicarul omenesc, ca nu te poti apara, ca nu ai dreptul sa judeci; sa nu spui ce gandesti, sa nu gandesti; ca nu ai nici o valoare … Te-au facut sa crezi ca nu poti duce o viata fericita decat daca ai produsele lor, doar daca iti cumperi fericirea din mall-urile lor; fericirea constand in produsele lor… Ca nu esti decat o statistica, un numar simplu pe ecran, usor de sters… Dar nu este adevarat !

Daca esti capabil de iubire si lupta, sufletul tau face mai mult decat toate mintile lor la un loc. Daca vrei ca urmasii tai sa traiasca cu adevarat liberi sa nu te indoiesti de asta. Traiesti cele mai importante momente din viata ta si o sa faci parte din momentul cel mai important al umanitatii. Totul depinde de tine ! Tu decizi daca esti un simplu miel dus la abator sau te afli intre oamenii care au luptat pana la ultima suflare la eliberarea din sclavie a omenirii. Cred ca a venit momentul sa demonstrezi valoarea si curajul tau !

Sclavul modern II

 DE CRISTIAN TERRAN

 

Sa fii o persoana libera nu este un ideal ci un scop obligatoriu pentru fiecare fiinta umana, desi multi oameni azi nu sunt liberi si traiesc cu lanturi invizibile pentru ca isi fac cadou toate libertatile de bunavoie si se trezesc cand e prea tarziu. Cel mai important lucru in viata pentru mine este libertatea cu toate sensurile ei… Sa fiu liber sa fac ce vreau, sa ma exprim cum vreau, sa traiesc cum vreau. Din aceasta cauza am avut vesnic probleme cu autoritatea. Parinti, profesori, sefi, oameni care imi spuneau ce sa fac si ce e bine pentru mine.

Traim intr-o lume in care 95% din populatie, spre sfarsitul vietii, este ori foarte saraca ori total dependenta de ajutor din partea guvernului, a familiei etc. In Statele Unite, intr-un sondaj de opinie, 93% din adolescente au spus ca activitatea care le provoaca cea mai mare satisfactie emotionala este sa mearga la cumparaturi. Sa existe oare o legatura intre cifrele astea?

Traim intr-o lume in care parintii si societatea insista si impun tinerilor sa urmeze sistemul educational pentru ca astfel succesul in viata este asigurat. Ceea ce nu discuta nimeni este faptul ca traim vremuri in care transformarile sunt rapide. Daca incepi azi o facultate, dupa 3, 4, 5 ani cunostiintele pe care le-ai acumulat nu mai sunt aplicabile pentru ca tehnologia si sistemul sunt schimbate.

Traim intr-o lume in care ne simtit obligati sa satisfacem nevoile si pretentiile tuturor, numai ale noastre nu. Urmam scoli si ne intemeiem familii pentru ca asa ni se spune ca e bine de catre oameni care nu pot sa ofere puterea unui exemplu bun. Parinti care zbiara la copiii lor sa ia note mari la scoala si sa isi gaseasca o slujba pentru a avea stabilitate in timp ce chiar acesti parinti se plang in fiecare zi de lipsurile pe care le indura DUPA ce au urmat aceeasi scoala pe care o recomanda si dupa ce au muncit ani de zile la slujba care trebuia sa le aduca stabilitate.

Traim intr-o lume in care familia si nunta sunt accesorii obligatorii. Cu divorturile care ating o rata de 50% in unele tari din europa, lipsa de educatie totala in ceea ce priveste o viata sanatoasa de cuplu isi pune amprenta puternic pe fericirea cuplurilor. Astfel ca dupa sclipirea pe care o lasa la prima impresie, nunta, viata de familie, relatia de cuplu, ceea ce urmeaza in spatele cortinei in viata de cuplu nu vedem in fimele Disney cu printi si printese.

Traim intr-o lume in care adulti de 50 de ani se comporta ca niste adolescenti de 14. Fara sa isi asume responsabilitatea totala pentru existenta lor continua sa faca pe victimele eterne. In randurile ce urmeaza am sa iti enumar primul dintre lucrurile pe care eu le consider cele mai importante pentru pastrarea libertatii si fericirii individuale. Cu lucrurile de mai jos ar trebui sa inceapa scoala, nu cu un exercitiu de testare a memoriei ce dureaza 16 ani in care esti doar pus sa memorezi si sa reproduci informatie fara sa iti dezvolti abilitatile de care vei avea atata nevoie pentru bunastarea si fericirea ta.

Oamenii cheltuie banii asa cum mananca. Adica compulsiv. Exista un mecanism psihologic care vine in ajutorul marilor corporatii si ne dauneaza noua enorm – Exprimarea personalitatii prin cumparaturi. In toata mass-media vedem cum oamenii sunt incurajati sa cumpere produse pentru a-si creste stima de sine si valoarea in ochii altor oameni. Fii diferit cumparand ceva. O sa fii mai sexy daca te dai cu un anumit deodorant. Banii tai vor fi in siguranta la noi. Mai stii sloganul “Dormi linistit. FNI lucreaza pentru tine”?

Marile corporatii au interesul sa iti ia banii pe care ii faci ( si care de obicei nu sunt multi) asa ca se folosesc de mass media si iti spala creierii cu emisiuni, reclame si stiri care sa te faca sa te simti inadecvat, ca nu esti destul de bun, sa ai o stima de sine scazuta, si sa te faca sa CUMPERI ceva ca sa iti iei medicamentul care te va face sa te simti bine. Pana data viitoare cand ai bani de cheltuit.

Nu mai mancam pentru a ne simti bine, pentru a fi sanatosi si productivi. Mancam ca sa obtinem o clipa de placere si pentru a uita in acea clipa de durerile noastre emotionale profunde. Mancam asa cum luam un medicament. Un medicament pentru uitare care din pacate are un efect de scurta durata. Cumparam din aceleasi motive. Placerea de o clipa.

Sa crezi ca statutul tau social, respectul si stima de sine vor creste daca iti cumperi masina, haine, obiecte este cea mai mare prostie a secolului nostru de mari consumatori. Si de naivitatea aceasta profita cei care vand aceste obiecte. Oricine si-a cumparat o masina ca sa impresioneze, haine, obiecte care credea ca il vor transforma in alt om, sunt sigur ca poate oferi marturie ca nimic nu s-a schimbat dupa ce emotia de moment a cumparaturii a trecut.

Cati dintre noi nu au spus:” daca as avea acel obiect, as fi cel mai fericit din lume si nu mi-ar mai trebui nimic?” doar ca sa ajungem sa ne dorim altceva la o saptamana dupa ce ne-am indeplinit visul…

Si eu am crezut ca haine de firma imi vor aduce succes cu femeile; si eu am crezut ca masina imi va creste statutul social; si eu am crezut ca daca o sa am laptopul acela special o sa pot sa imi fac treaba de 10 ori mai bine… Pana cand le-am avut si am vazut ca eu sunt la fel. Rezultatele nu au fost diferite. Stima si respectul meu de sine au crescut doar cand am lucrat la adevaratele cauze ale problemelor mele, care erau IN INTERIORUL MEU. Rezultatele au inceput sa apara doar cand am inceput sa imi dezvolt abilitatile si personalitatea.

Atunci cand ai acest gen de comportament pe care l-am descris mai sus si faci toate cumparaturile acestea EMOTIONALE pe CREDIT SI IMPRUMUT, in acest moment sapi o groapa din care probabil nu vei mai iesi toata viata. Acest gen de comportament , cumparaturile pentru a simti o emotie de scurta durata, este cea mai sigura cale de a te indeparta de adevarata avere si bogatie pe care o poti dobandi incepand de la 0. Nu exista rau mai mare pe pamant in acest moment, un pericol mai mare pentru libertatea ta decat creditele si imprumuturile pentru a cumpara lucruri care isi pierd valoarea.

Am urmarit programul lui Eben Pagan, ” Self made wealth” , care m-a inspirat pentru acest articol, in care se vorbea despre aceste lucruri. Si era o poveste: Acum 100 de ani, cand europenii vroiau sa emigreze in Statele unite insa nu aveau posibilitatea, semnau contracte cu americani care le finantau emigrarea. In schimb, acesti oameni se angajau sa devina servitori ai lor pentru o perioada determinata de timp. 1 an, 2 sau 3 pana cand era achitata datoria. Problema era ca din cauza lipsei de educatie, acesti europeni nu stiau sa gaseasca in acel contract conditii si comisioane ascunse ( cam cum e si azi cu contractele de creditare) si astfel pe masura ce anii treceau deveneau si mai datornici in loc sa le scada datoria. Astfel ajungeau sclavi pe viata.

Atunci cand mergi la cumparaturi si mai ales cand o faci pe credit, in mintea ta se petrece urmatorul proces:
Iti spui ca va veni o promovare, marire de salariu, mostenire, iti va iesi afacerea aia ce o planuiesti de mult si ca nu va fi problema sa te mai incarci cu o suma lunara de cateva sute de mii sau milioane. Problema e ca mintea rationalizeaza totul in favoarea deciziei de cumparare si de cele mai multe ori, lucrurile pe care le asteptam, banii aia multi ce trebuiau sa vina, nu mai vin, insa datoria este acolo si trebuie platita. Astfel, te oferi voluntar ca sa devii sclav al datoriilor tale. Astfel, iti amanetezi viitorul, pentru ca tot ce faci sunt compromisuri pentru a-ti putea achita datoriile. Sistemul este in asa fel pus la punct incat daca ai datorii neplatite sa nu mai poti face nimic. Nu mai poti avea proprietati, firme, conturi, nu mai poti sa construiesti ceva care sa iti aduca avere si bogatie in mod legal. – Esti un sclav in toata puterea cuvantului, prizonier in groapa pe care singur ai sapat-o.

Motivele pentru care oamenii au ajuns in situatia asta ?

– Programare negativa

– Nu suntem pregatiti pentru aceste vremuri

– Relatia emotionala proasta cu banii

– Obiceiuri proaste.

1. Programarea negativa

Programarea negativa consta in faptul ca oamenii au un creier care emotional, ii indeamna sa accepte recompensa imediata, desi dauneaza pentru viitor. Creierul ne indeamna sa avem ACUM ce se poate avea, fara sa conteze ziua de maine, la fel cum ursii acumuleaza grasime pentru lunile de hibernare, si oamenii acumuleaza ACUM ca si cand maine nu mai exista. Problema e ca maine exista si devine azi, un prezent care a fost sacrificat pentru placerea mica de ieri. Asadar, in primul rand, e foarte important sa depasim aceasta programare negativa si sa invatam sa traim azi pentru ca ziua de maine sa fie abundenta din toate punctele de vedere. Sa invatam sa sacrificam prezentul pentru un viitor lung si prosper.

2. Nu suntem pregatiti pentru aceste vremuri

Azi, totul se petrece in viteza. Oamenii nu sunt pregatiti sa traiasca in ritmul acesta. Daca parintii nostrii megreau la scoala si cautau o slujba de la care sa iasa la pensie, astazi nu mai poti fi sigur ca pana termini scoala industria sau domeniul de activitate pentru care te pregatesti va mai exista. E nevoie sa scapi de mentalitatea de “angajat“, mentalitatea saracacioasa de a-ti vinde timpul, orele din viata pentru un salar. E timpul sa te concentrezi pe cum sa devii acea persoana competenta si capabila sa rezolve probleme si sa duca la bun sfarsit proiecte. Sa investesti in educatia ta si abilitatile tale. Altfel nu vei supravietui in mediul economic a carui era deja a inceput.

3. Relatia emotionala proasta cu banii

Iubim si uram banii in acelasi timp. Ii iubim pentru ca ne pot aduce ceea ce ne dorim, ii uram pentru ca au asa o putere asupra noastra. In familiile care nu sunt bogate, inca de mici copiii sunt educati in ideea ca bogatii sunt rai si ca au facut lucrurile rele ca sa ajunga sa aiba multi bani. Orice padure are uscaturi, dar cum vrei tu sa fii ca cineva pe care nu apreciezi si de care nu iti place? Adica cum vrei sa fii bogat daca nu iti plac bogatii? E important sa nu judeci daca nu esti in cunostiinta de cauza si sa cauti in familia ta ce anume din educatie a fost gresit in privinta banilor.

4. Obiceiurile proaste

Mancatul compulsiv, cumparaturi compulsive, datorii permanente. Acestea sunt lucruri care ne indeparteaza in fiecare zi de bogatia adevarata.Obiceiurile proaste sunt mai greu de inlocuit pe masura ce trece timpul. Cu cat mai repede cu atat mai bine. Daca e sa fim sclavi, atunci sa fim sclavi doar ai pasiunilor noastre, ai viitorului nostru stralucit si al cauzelor pe care le sustinem, a valorilor noastre.

Pentru ca am vorbit de probleme sa vedem si ceva solutii.

1. Devino adult! Gata. S-a terminat. Acum e vremea sa iti asumi responsabilitatea. Nu te mai poti gandi ca altcineva va trebui sa iti rezolve problemele in timp ce tu poti sa cheltui. E timpul sa nu mai fi o oaie care traieste din inertie si sa devii un adult responsabil de viata si viitorul tau. E timpul sa devii o persoana educata si informata, care se pregateste sa fructifice oportunitatile cand ele apar.

2. Invata diferenta intre valoare si bani! ( valoarea aduce bani, nu invers)Daca te concentrezi pe bani nu vei face niciodata bani. Cum se fac banii? Cineva are de oferit ceva ceea ce altii percep valoros. De la pasta de dinti pana la masini, carti si orice lucru care costa bani. Tu ce ai valoros de oferit? Angajatul clasic isi imagineaza ca daca isi vinde timpul ( 8,10,12 ore pe zi) este indreptatit sa fie platit. Ei bine, cat valoreaza acele ore luate din viata ta si vandute ? Merita investita asta? Sa il faci pe altul bogat cu orele vietii tale in timp ce tu primesti niste faramituri? Daca iti place, continua. Daca nu iti place, invata sa creezi valoare, sa iti dezvolti abilitati care sa te faca o persoana valoroasa. Abia atunci vei incepe sa faci bani adevarati, cand vei intelege ce insemana valoarea.

3. Investeste, nu cheltui!O masina este o cheltuiala proasta daca nu produce bani. Pentru ca va continua sa consume bani fara sa produca. O barca de rafting este o investitie buna, pentru ca va produce bani cand este pusa in slujba unei afaceri. Asa sa gandesti de acum! Orice lucru pe care il cumperi, e o cheltuiala sau o investitie? Un calculator performant, o conexiune rapida de internet sunt o investitie buna pentru ca te poti educa si poti crea valoare multa cu aceste unelte. O plasma este o cheltuiala proasta.

Sa cheltuim mai mult in fiecare luna pentru o mancare foarte sanatoasa, vitamine, fructe, e o investite pentru ca te fac o persoana mai puternica, mai productiva, mai sanatoasa si poti crea valoare, poti face bani mai multi. Mancatul la fast-food este o cheltuiala foarte proasta. Daca poti implementa aceste concepte, am convingerea ca viata ta se va schimba ENORM de mult in bine.

Cele mai importante 3 lucruri incare sa investesti:
– Educatia ta.
– Relatii cu oameni valorosi si care pot produce valoare
– Bunuri ce produc bani.

Gandeste-te o clipa care sunt consecintele actiunilor tale? Te indrepti spre libertate sau sclavie? Construiesti fundatia pentru success sau groapa in care vei ramane toata viata? Preferi beneficiul marunt pentru satisfactia pe termen scurt, sau poti sacrifica placerea de moment pentru fericirea adevarata pe termen lung?

Guvernul Mondial – între conspirație și adevăr

 DE CRISTIAN TERRAN  

 – partea întâi –

Oamenii lucizi și în cunoștiință de cauză observă o serie de evenimente ce s-au desfășurat în ultimul deceniu mai exact , din 11 septembrie 2001 încoace, și cu siguranță și-au pus întebarea – ce Dumnezeu se întâmplă ? Vedem o escaladare continuă a violenței, minciuni pe față, invazii, false conflicte, revolte in masă, sărăcie, ruinare și moartea a milioane de oameni…Lumea întreagă a ajuns să fie un loc periculos și demn de compătimire, și pe zi ce trece lucrurile merg din ce in ce mai prost… Ceea ce ne conduce către întrebarea cât se poate de evidentă: De ce? De ce se întâmplă tóate acestea? Putem oare s-o explicăm ca fiind Natura Ticăloasă a Omului? Ori poate nebunia și ignoranța sa? Poate doar o serie greșeli impardonabile și decizii proaste privitoare la problemele-cheie ale societății?
Majoritatea ar găsi un răspuns pregătit, colorat fără îndoială de către punctul de vedere filozofic propriu. Cei mai raționali vor spune că sunt doar niște decizii pripite luate de oameni normali intr.-un context aflat în plina dezvoltare și expansiune. Cei optimiști vor ridica din umeri acceptându-și soarta ca fiind evidentă pentru că războaie, persecuții, sărăcie și corupție au existat dintotdeauna…Pesimiștii, ca de obicei, se vor plânge că toți vom fi condamnați la autodistrugere, în special dacă se numară printre adepții teoriei „2012-căiți-vă, sfârșitul lumii se apropie”. Și atunci ce ar trebui să credem?

Pentru început, ceva despre cuvântul Conspirații…

Dacă cumva vă numărați printre cei care nu dau doi bani pe explicațiile de mai sus, și simțiți că toate dezastrele în care a ajuns lumea sunt orchestrate cu intenții dubioase – că undeva există un grup de oameni ce controlează cursul evenimentelor la scară mondială, atunci – mare atenție: riscați să fiți etichetați drept niște ciudați paranoici pradă halucinațiilor, delirând despre teoria conspirației. Dar nu este cazul să vă îngrijorați prea tare, pentru că cei care resping a priori, ca fiind simple „teorii ale conspirației ” , toate încercările de a construi un model alternativ privitor la felul în care ar trebui să funcționeze puterea globală sunt fie:

a)săraci cu duhul și cred într-o „lume după chipul și asemănarea celei prezentate de CNN și Fox News”;

b) miopi, care nu percep importanța proceselor geo-politice pe termen lung; sau

c) cei care disimulează în mod intenționat, care servesc pe ascuns anumite interese, protejând astfel Elita Puterii Mondiale, și care întotdeauna devin neliniștiți atunci când cineva îi ia în colimator.

Mă voi ocupa direct doar de cei din ultima categorie. Nici măcar nu este atât de greu să respingi aceste acuzații de „teorii ale conspirației”, pentru că ceea ce se stigmatizează prin ele nu reprezintă altceva decât un comportament omenesc perfect normal. Sau poate ar trebui să strigăm cu toții „Săriți, Conspirație!” ori de câte ori doi sau mai mulți inși cu interese și scopuri comune se întâlnesc ca să-și planifice activitățile si să se pună de acord în privința lor, unindu-și eforturile pentru a-și atinge țelurile și obiectivele mai ușor și mai sigur? Vedem că acest mecanism funcționează în viața de zi cu zi in comunitate,la școală, chiar și în familie. Un asemenea comportament absolut normal este atât de generalizat încât nimeni nu-și mai bate capul cu el – dar numai până în momentul în care cineva scoate în evidență și punctează faptul că eșaloanele superioare ale puterii mondiale procedează exact la fel. De fiecare dată când cineva afirmă că unele entități și persoane foarte puternice și influente se angajează în mod deloc surprinzător în acțiuni comune, planuri și înțelegeri, urmărind atingerea unor țeluri comune, cuvântul acela cu „C” lovește cu toată forța gata să anihileze instantaneu orice idee sau investigație de acest fel.

Cum de îndrăzniți să spuneți că bancherii mondiali complotează să manipuleze banii și finanțele ca mai apoi să poată controla economiile naționale, piețele de capital, guvernele și mass-media! Cum de îndrăzniți să îndrăzniți să insinuați faptul că cei puternici și bogați înființează organizații precum Consiliul pentru Relații Internaționale (in original: Council on Foreign Relations-CFR) sau a Comisiei Trilaterale (în original: Trilateral Commision) ca să-și realizeze mega-planurile geo-politice sprijinind pe termen lung interesele Elitei Puterii Mondiale menite să impună un Guvern Mondial pentru toată Omenirea! Cum poți fi atât de paranoic încât doar să sugerezi faptul că Puterea Banilor este folosită precum o mână grea în a-și plasa „oamenii lor” către Casa Albă, Parlament, Strada Downing (cunoscută drept – cartierul general al guvernului majestății sale), Casa Rosada (reședință prezidențială – Argentina) șamd. și în birourile Editoriale ale liderilor mass-media (ex. CNN, Fox News, MSNBC, New York Times etc.) ?

Aceasta este reacția majoritară diseminată de trusturile de presă când ne trezim vorbind de bancheri, magnați ai petrolului, contractori pe sisteme de apărare, politicieni și jurnaliști împreună cu corporațiile aferente, organizații, bănci, lobbies (un fel de mită politică-nota traducătorului), loje, forțe armate – toate făcând parte dintr-un sistem clar bazat pe interese și obiective comune – coalizând și folosind vaste resurse financiare pentru a-și exercita precum o mână de fier controlul asupra societății. Toate acestea sunt atât de relevante încât doar oamenii foarte naivi (sau acei insolenți „analiști” aflați pe statul de plată al Elitei!) concluzionează altfel. Ceea ce este considerat naiv este ca și cum ai afirma că George Soros „nu și-ar bate capul” nici măcar să ridice receptorul telefonului și să răspundă apelului făcut de către Sir Henry Kissinger sau Christine Lagarde pentru a discuta ceva legat de niște planuri tacite; sau că David Rockefeller nu servește sau nu a servit niciodată cina împreună cu frățiile sale din familiile Rothchild, Morgan sau Warburg.

Nu fiți surprinși încă de acest cuvânt cu litera „C”. Cei ce-l uzitează sunt tocmai acei oameni care-i reduc la tăcere pe cei lucizi și treziți, deoarece nimic nu reprezintă ceva mai periculos pentru ei decât… oamenii care dau dovadă de luciditate și se află în cunoștiință de cauză!Acum, hai să aruncăm o privire la cum funcționează lumea, spune-i „conspirație” sau cum vrei.

Guvernul Mondial

Visul ridicării unui guvern mondial controlat de un grup relativ mic, minoritar dar eluziv a început acum câteva secole bune în urmă. Rădăcinile sale fiind înfipte nu numai pe scena politică, dar deasemenea în sferele sociale, culturale și religioase, folosind deseori tonalități simbolistice cu caracter ocult.
Revenind la timpurile noastre toate acestea sunt descrise sub o altă formă ascunsă vederii prin termeni precum o „Nouă Ordine Mondială” , „ O Singură Lume” , „ Deasupra-Lumii” și mai recent termenul de „Globalizare”. Gândiți-o sau denumiți-o cum credeți de cuviință, însă adevărul constă în fapte reale ce se desfășoară acum chiar sub spectrul nostru de înțelegere, lucruri precum suveranitatea națională, drept conferit Oamenilor să se reprezinte și să se organizeze în jurul statelor-națiuni, situație în care nici o autoritate externă nu are putere politică sau juridică într-un stat ( în caz că ați uitat definiția suveranității) liberi să decidă împreuna soarta sa ca stat și națiune, concept care acum este atât de erodat și difuz încât nimeni nu ar îndrăzni să definească ce mai înseamnă Suveranitate, sau ce definim prin ea.

Toate acestea poate ar fi acceptate, doar dacă suveranitatea națională s-ar reduce către problemele globale pentru o eventuală cooperare și găsirea unor soluții împreună pentru Umanitate ca întreg – pentru Binele Comun – dar iată din păcate că problemele actuale pe care le împărtășim sunt creșterea săraciei, foametei, bolilor, contaminărilor și nu în ultimul rând al războaielor, ceea ce ne prezintă o imagine cu totul altfel decât acel bine comun. Vă întrebați probabil, de ce? Ce motiv, și ce scop are acest Guvern Mondial care nu se afiliază în jurul acelor instituții robuste ale statului de drept sau ale unor alte instituții globale care dețin (sau mai bine zis ar trebui să dețină) acel Bine Public Comun al Oamenirii pe prim plan, dar care mai degrabă reprezintă și se afiliază cu acele organizații private ce dețin un sector profitabil și interesele lor mai presus de toate. De fapt, acest Guvern Mondial pe care-l vedem deja desfășurându-se sub privirea noastră, posedă acea cheie, foarte caracteristică, dar rar menționată, este privat.

Puterea Privată

Să începem de la elementele de bază: ce conduce lumea astăzi nu este nici justiția, nici căutarea acelui numitor comun pentru binele umanității, nici măcar legile internaționale nu se iau în considerare, nici sistemul de valori etice ar avea vreun efect, ce să mai vorbim de democrație. Ceea ce guvernează lumea este Puterea, și acea Putere din zilele noastre s-a comasat și a căzut în mâinile unei minorități uzurpatoare. Ce și cum definim acest cuvânt „Putere”?

Mai întâi de toate, Puterea se definește ca fiind abilitatea concretă de a plănui, promova, organiza, și a acționa ferm, obținând astfel o serie de rezultate care invariabil vor conduce spre obiective specifice și dorite într-un țel bine definit, fie de scurtă, medie sau de lungă durată. Puterea este capacitatea și tenacitatea cu care s-ar realiza acele lucruri indiferent de împrejurări, obstacole, sau rezistență, și în același timp blocând sau îndepărtând indiferent de forța de rezistență opusă ei, și dacă este necesar – fie chiar și prin război.

Această definiție se întinde de la un capăt la altul în politic, economic, industrial, mediul de afaceri, tehnologic, cultural, psihologic și (de obicei ca ultimă instanță) pe scena militară de acțiune – intervenție armată. Toate aceste războaie ale Puterii se exercită și sunt puse în practică în ziua de azi, necesitând o coordonare și folosire inteligentă ale resurselor aflate la îndemână, fie ele din belșug sau deficitare, reale sau virtuale – însă cu o perspectivă clară și concisă privind atingerea obiectivelor și țelurilor propuse.
În al doilea rând trebuie să subliniem faptul că este necesar să diferențiem Puterea Formală de Puterea Reală. Ceea ce ne arată mass-media sunt cele mai de top rezultate vizibile, rezultate care prezintă acțiunile exercitate de către structuri ale Puterii Formale, adică, guvernele naționale, piețele financiare și mediatice etc., și nimic mai mult. Cu toate acestea, pârghiile Puterii Reale care declanșează o serie de lucruri, sunt mult mai puțin vizibile. Ele plănuiesc ce se întâmplă în lume, când se întâmplă, unde, și cine trebuie să facă acestea. Simetriile dintre Puterea Reală și cea Formală ne ajută sa explicăm cum funcționează acest sistem global. Să recapitulăm:
– Puterea Reală este centrată pe structuri proactive discrete și organizații ce conduc concret și efectiv procesele politice, economice și sociale ale unei națiuni, regiuni, clasă socială, instituții publice sau private, sau o combinație dintre acestea. Eficiența ei derivă din continuitatea sa de-a lungul timpului care-i permite să crească și să poată înclina balanța în favoarea sa dezvoltând capacitatea de a domina întreaga lume. Structurile Puterii Reale generează niște cauze care, deși nu sunt vizibile, au rezultate foarte vizibile.
–  Puterea Formală în schimb este centrată pe structuri care în mare parte sunt executori reactivi ai strategiilor și deciziilor emanate din structurile Puterii Reale. Acestea includ structuri la nivel înalt ca marile corporații multinaționale, bănci transnaționale, monopoluri multimedia, universități cheie și eșaloane de top guvenamental din toate țările (președinți, membri ai guvernului, parlamentari, judecători) . Structurile Puterii Formale sunt direct răspunzătoare de efectele evidente din top ce își trag rădăcinile din cele mai puțin vizibile emanate de structura Puterii Reale.
–  Acapararea și uzul puterii seamănă în multe privințe cu sportul numit – surfing (navigare pe valuri cu ajutorul unei plăci aqvadinamice denumită surf-board): în care simți și esti conștient de pericol, dar îți păstrezi echilibrul, și rămâi pe placă, menținerea flexibilă a controlului asupra vitezei de deplasare, direcției și a înălțimii valurilor. „Surferii” buni „încalecă valul” și-l mențin sub ei, sau cum a spus filozoful de origine italiană Julius Evola care recomanda să învătăm cum „să călărim tigrul…”. Dacă stau să mă gândesc bine, puterea ar fi precum o felină ce ne vânează, abilă și gata de atac, aflată în continuă căutare a hranei folosindu-și toate tacticile necesare prinderii ei.
–   Aceasta ne conduce către necesitatea aprofundării „Legii Puterii” indiferent cât de brutală ni se prezintă. Cei ce dețin Puterea o folosesc tocmai pentru a-și promova și conduce obiectivele și interesele proprii; pe de altă parte cei care NU o dețin sunt nevoiți să suporte consecințele acțiunilor celor care dețin Puterea și le conduc astfel obiectivele și interesele comunitare.
Tocmai aici se înrădăcinează situația dramatică în care se regăsesc marea majoritate a țărilor pentru că puterea nu se mai află în mâinile popoarelor și organizațiilor aferente conlucrând către acel Bine Comun.

Piramida

Ne-ar ajuta poate să analizăm Puterea din punctul de vedere al corporațiilor. La urma urmei, corporația de tip modern s-a dezvoltat, a înflorit și a supraviețuit de-a lungul a câtorva secole devenind astfel un instrument cheie în schimbarea evolutivă care în cele din urmă s-a transformat într-un proces de privatizare a puterii, preluând frâiele de control de la instituțiile politice publice către structuri economice de rang înalt articulate în trei nivele ierarhice vertical:
–  1) Acționarii, cei care sunt proprietarii de drept și care dețin controlul asupra Corporației, chiar dacă rareori ajung să se implice în mod direct în procesele operaționale sau administrative, acționarii sunt concentrați doar pe finanțele ei și nu pe producția în sine.
–  2) Consiliul Director, cei ce reprezintă acționarii și interesele lor, supraveghind și controlând desfășurarea corectă, eficientă și ordonată a operațiunilor Corporației în deplină concordanță cu interesele acționarilor. Ei sunt direct răspunzători de creșterea maximă a valorii acțiunilor bazate pe cheltuieli minime fie atât în prezent cât și în perspectivă, în acest fel făcând din corporație de tip capitalist un agent intrinsec anti social.
–  3) Managerii, reprezintă acea pătură a angajaților foarte bine remunerați responsabili direct cu desfășurarea activităților de zi cu zi ale Corporației. În general ei sunt oameni cu o înaltă pregătire profesională, specialiști dedicați ce adaugă acea plus valoare Corporației prin talentul, abilități organizatorice și disciplină.

La ora actuală există deja o supertructură a unui veritabil Guvern Mondial, dar în mare parte nu poate fi recunoscută ca atare din cauza faptului că paradigmele asociate conceptului de „guvern” nu se lasă prea ușor descoperite. Mai curând din moment ce puterea a încăput pe mâna domeniului privat, Guvernul mondial de astăzi are mai multe în comun cu structurile puterii private de tip tradițional descrise mai sus(corporație). Aceast fapt constitue însăși temelia „globalizării”, unde puterea este de tip privat, iar democrația reprezintă sistemul politic preferabil prin care structurile puterii private controlează guvernele prin intermediul banului.
De aceea puterea poporului – „guvernul” – din aproape toate țările nu pot ocupa decât pozițiile inferioare la nivel decizional (Președinte, Prim Ministru, Congres, Parlament etc.). Pozițiile medii și superioare la nivel decizional se află în totalitate mai presus de sau în afara sferei de influență a guvernelor sau statelor, așadar poporul nu are acces sau control asupra lor, în ciuda faptului că ne afectează în mod direct pe toți.

– partea a doua – 

Functionarea Guvernului Mondial

Hai să vedem în continuare mai în detaliu cum funcționează practic această ierarhie a dominației globale:

Decizii la Nivel Înalt (adică Cei ce Dețin Lumea) – Scopul Geopolitic

În lumea corporațiilor private, deciziile la nivel înalt se iau de către acționari. În sistemul de Guvernare Mondială acestea se iau de către Elita Puterii Globale. Cu excepția țărilor mari precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Federația Rusă, China și Franța, guvernele naționale ale altor state au acces decizional restrâns sau nu-l au deloc la acest nivel superior unde „Stăpânii Lumii” au monopolul Puterii Absolute. Toate acestea sunt coordonate și grupate în jurul următoarelor axe principale care au de a face cu aspectul geopolitic:

Think Tanks – Organizație compactă, ierarhică, perfect consistentă și coerentă cu legături puternice în rețeaua globală de centre pe probleme geostrategice și planificare – așa numitele „think tanks” – mai concret exemple ca : Consiliul pe Relații Internaționale (CFR), Comisia Trilaterală (TC), Grupul Bilderberg, Institutul Regal pentru Relații Internaționale („Chatham House”), Forumul Economic Mondial, Proiectul pentru Un Nou Secol American (PNAC), printre altele. Atribuțiile lor sunt de a planifica dezvoltarea pe termen lung procese complexe legate de sfera politică, economică, financiară, tehnologică, militară și culturală, integrându-le intr-un complex consistent și sustenabil de modele geopolitice, echipat să atingă pe termen lung o dominare națională, regională și mai apoi globală in continuă creștere.
Dinastii de Familii Financiare deținătoare ale unor imense puteri economice, financiare si sfere de influență socială bazate pe averi acumulate de-a lungul câtorva generații, sau chiar timp de câteva secole și aici s-ar enumera următoarele familii: Rothschild, Rockefeller, Morgan, Mellon, Bin-Laden, Bush, Buffet și alții.
Dinastii Regale și Familii cu descendență Nobiliară ce au deținut puterea de-a lungul secolelor fie economică, financiară, socială sau religioasă, și intre acestea sunt de menționat familile nobiliare conducătoare ale Marii Britanii, Olandei, Spaniei, Belgiei precum și acele neîncoronatedar foarte influente ale Franței, Germaniei, Austriei, Italiei și Portugaliei. Toate aceste familii sunt într-o directă legătură cu echivalențele lor din lumea Islamică, șeici și regalități, sau nobilitățile financiare așa zise „patriciene” din SUA.
Organizațiile Religioase – Structuri politice bazate pe cultele principale religioase, notabil ar fi Vatican, Biserica Anglicană, Biserica Luterană, Biserica Calvinistă, Sinedriul Evreiesc, Biserica Evanghelică și Biserica Penticostală cu organizațiile aferente, multe dintre ele cu afinitate spre pro-Zionism;
Structuri Politice Supranaționale – Masoneria, Zionism, Social Democrația Internațională, Creștin Democrația Internațională, precum și alte ONG-uri și acele „lobbies”( lobby se referă la influențarea legitimă a deciziilor politice, prin activități de comunicare profesionist realizate, care implică expertiză legislativă, tehnici discursive si abilități strategice). În aceste structuri găsim eșaloanele cele mai înalte aflate în vârful piramidei puterii globale care împreună conduc și decid soarta lumii. Fără îndoială, orice s-ar afla în spatele acestor „Iluminați” tradiția se respectă, dăinuie și se continuă și acum: o grupare compactă aflată în jurul unei Mese Rotunde formată din așa ziși „Bătrâni Înțelepți” ce reprezintă puterea banilor, familii Dinastice, Regi, Regine, Șeici, Cardinali din Vatican, Rabini, clerici din Bisericile Luterane și Anglicane,precum și liniile directe de sânge din care se trage și va apare viitorul „Rege al Lumii”. Responsabilitatea nu trece de acest punct terminal.
Crima Organizată – Nu este surprinzător faptul că crima organizată interacționează cu aceste structuri „legitime” ale puterii și care au fost create chiar de ei sub pretextul de „ convenții operaționale”. Toate acestea se desfășoară sub acoperire; diferite Mafii, vânzători de armament, carteluri de droguri, spălători de bani, plus cei ce se ocupă de finanțele acestor organizații. Limtele lor de acțiune nu sunt trasate concret de sistem și aceasta se întâmplă din cauză că s-au infiltrat firm în organizații „legitime” incluse sunt CIA (Agenția Centrală de Inteligență), MI6 (Serviciile Secrete Britanice), Mossad (Serviciul Secret Israelian), DEA Agenția pentru Controlul Traficului de Droguri), FBI (Biroul Federal de Investigații), SEC (Comisia de Securizări și Schimburi), diferite instituții financiare, piața bursieră, precum și forțe armate și securitate. Această structură a puterii Noii Ordini Mondiale conține pacturi și înțelegeri tacite contopite cu organizațiile criminale de acest gen care sunt dispuse să respecte și să se supună acestor principii directive nescrise precum și regulilor de luptă.

Scop Strategic

În lumea corporatistă privată, toate acestea cad în mâna Consiliului Director. În Guvernul Mondial aceasta face referință la un set de jucători de top cum ar fi: corporațiile multinaționale, instituțiile financiare transnaționale, monopolurile de media, universități de prestigiu, și acele notabile sectoare de activitate din toate guvernele naționale, de menționat fiind cele ce se ocupă cu relații și afaceri externe, economie și apărare.
Toate acestea împreună coordonează și operează resurse uriașe, canalizându-le spre finanțarea campaniilor politice care promovează partidele politice, precum și candidații care în prealabil au fost atent selecționați, cercetați, stabiliți și aprobați partidele de ei, menținând astfel o balanță credibilă și o imagine bună pentru a se asigura că electoratul păstrează în permanență impresia – deși falsă – că „poporul îi alege pe acei care-l conduc”: hai să-i spunem acestei sintagme „jocul de-a democrația”.
Monopolurile de multi media, în schimb, execută campanii scurte dar intense cunoscute sub numele de PsyOps(operațiuni de război psihologic), chiar înainte de alegeri, în timp ce sistemul de educație(analiști politici etc.) execută presiuni psihologice pe termen mediu și lung, ca să se asigure de faptul că majoritatea polulației crede, acceptă, îmbrățișează și joacă „jocul de-a democrația” fără să-și pună prea multe întrebări, sau chiar deloc.

Scop Operațional

În lumea corporatistă privată, acestea sunt puse în mâinile Managerilor. În Guvernul Mondial, ele cad în slujba Autorităților, de exemplu: guvernele naționale(parlament, etc), instituțiile de menținere și respectare a legilor (poliție, instituțiile judiciare, jandarmerie etc.), armate și forțe de securitate națională, departamente de control și supraveghere, și altele. În această categorie este inclus și Președintele statului sau Primul Ministru în calitate de șef al Executivului, Parlamentarii (sau Congresmenii) în Legislativ și Judecătorii în Justiție.
Un președinte sau prim ministru al unei națiuni este, astfel, limitat la simpla execuție a deciziilor executive pe termen scurt pe durata scurtului lor mandat (de obicei trei sau patru ani și, eventual, cu un nou mandat la realegere: evident, o perioadă mult prea scurtă pentru a consolida continuitatea puterii). Ei pot fi considerați un fel de „directori executivi” (CEO) ai țărilor, dar cu „aripile tăiate” și combătuți permanent de un grup la fel de controlat de candidați preselectați ai „opoziției”, la rândul lor modelați, scanați și aprobați de către aceiași „Directori” și „Acționari” ai Elitei Puterii Mondiale, care controlează întregul joc democratic, finanțând campanii electorale costisitoare și campanii psihologice în mass-media.

Dinamica
O altă cauză majoră a escaladării violenței și stărilor conflictive din zilele noastre este faptul că procesele financiare, economice și sociale au o dinamică foarte diferită unul față de celălalt și au ceea ce am putea numi proprii lor factori „temporali”:
Finanțe (Schimbare Rapidă) – Tehnologia modernă permite domeniului financiar să se miște instantaneu, deoarece operatorii financiari și jucătorii din piața bursieră din lumea întreagă speculează, investesc, retrag bani din piață, migrează de pe o piață pe alta, de la o valută la alta, folosind rețele de telecomunicații, software și computere extrem de performante cu viteza luminii, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Dinamica: „Timpul” în Finanțe se măsoară în secunde și minute și a devenit puternic automatizat. Acest avantaj uriaș explică în linii mari de ce în prezent Finanțele au o dominație absolută asupra noastră.

Economia (Schimbare Moderată) – Procesele economice se derulează într-un ritm mult mai lent, deoarece producerea de autovehicule, avioane și mașini, fabricarea de dulciuri și îmbrăcăminte, construcția de fabrici și uzine, instruirea și recrutarea de personal – toate necesită planificare, cunoaștere, timp și efort.
Dinamica: „Timpul” în Economie se măsoară în zile, săptămâni, luni, ba chiar și ani. Economia Reală operează, deci, cu o viteză mai mică decât cea a Finanțelor Virtuale, cărora li se subordonează în mod cu totul nefiresc.

Societate (Schimbare Lentă) – Procesele colective ce guvernează schimbările în paradigmele mentale, valorile morale, moravurile sociale, obiceiurile sau moda etc. sunt și mai lente. În zilele noastre asistăm la o „reorganizare” socială și culturală globală fără precedent. Cele două instrumente fundamentale care produc Schimbarea Socială sunt:
Sistemul de Învățământ – Educația privind chestiunile sociale, culturale, economice și politice a devenit distorsionată, contaminată, deconstruită, erodată, golită de conținut și cu susul în jos în toate problemele ce presupun aculturarea și alinierea în scopul de a susține și promova profilul mental impus de Elita Puterii Mondiale.

Mass-Media – Pe lângă faptul că distorsionează prin presă perspectiva globală asupra realității, media se folosește de „entertainment” și „show business” pentru a promova conținuturi demoralizatoare, distructive, uneori perverse, inspirate din metoda străveche de „tâmpire” în masă de pe vremea declinului Imperiului Roman – panem et circenses, „pâine și circ” – plus „valoarea adăugată” a tehnologiei actuale.
Dinamica: Schimbarea socială și culturală se produce extrem de încet. „Timpul” său se măsoară în decenii, generații sau chiar veacuri.

„Roata” Puterii Mondiale

Arhitectura puterii geopolitice globale din zilele noastre ar arăta cam așa:
– Corporații Industiale Multinaționale – Top 500 al Averilor din industrie, servicii, comerț, petrol, energie, industrie minieră, cercetare și dezvoltare, apărare, spațiu aerian, alimentație, agricultură, industrie chimică, construcții, transporturi, consultanță.
– Instituții Financiare Private – Bănci internaționale și transnaționale, consultanți financiari, agenții de calcul al riscului, burse, administratori de fonduri, companii de asigurări și reasigurări, fonduri de pensii și investiții etc.
– Instituții Multilaterale Naționale și Supranaționale – Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Inter-Americană pentru Dezvoltare (IADB), Banca de Reglementări Internaționale, toate băncile centrale naționale, mai ales Banca Rezervei Federale a Statelor Unite și Banca Centrală Europeană, Organizația Națiunilor Unite ș.a.
– Universitățile și Mediul Academic – În ceea ce privește științele politice, relații internaționale și administrație publică, studii economice (în speță Harvard, MIT, Columbia, Princeton, Yale, Johns Hopkins, Chicago, Stanford, Georgetown, Oxford, Cambridge, London School of Economics).
– Trusturi Multimedia – The New York Times, Washington Post, Newsweek, CNN-Time Warner, CBS, MSNBC, Fox, BBC, The Economist, Der Spiegel, Foreign Affairs, Reuters.
– Instituțiile de Guvernământ – Politici-cheie interne și internaționale, poziții economice, financiare și monetare.
Pentru a servi scopurilor și intereselor Noii Ordini Mondiale, această „Roată a Puterii” trebuie să se învârtă într-o direcție specifică, dirijată printr-o osie controlată de către o rețea discretă, nu neapărat secretă, de instituții de dezvoltare („think-tanks”) și centre de planificare geopolitică ce acționează flexibil, pas cu pas și consecvent. Această rețea scrie „partiturile” pentru fiecare dintre axele principale ale puterii, care le vor interpreta de așa manieră, încât, la momentul potrivit, fiecare din ele să-și facă treaba în cadrul unui plan mult mai larg, care cuprinde viitorul întregii lumi pe o durată de câteva decenii.

Aceasta este o schemă piramidală extrem de bine ierarhizată și disciplinată și, pe măsură ce coborâm în josul piramidei, constatăm că operatorii și actanții devin din ce în ce mai numeroși, dar mai puțin conștienți de „imaginea de ansamblu”. Așa cum se întâmplă în lumea spionajului, fiecare actant operează după principiul „atât trebuie să știi”, și doar persoana sau persoanele de la vârf pot avea o imagine de perspectivă asupra a ceea ce se petrece și asupra moduluiîn care totul se leagă perfect într-un Plan Fundamental. Pentru amatorii de simboluri, aceasta este semnificația Ochiului Atoatevăzător de pe bancnota de un dolar american…

Puterea Banilor

Puterea dobândită cu ajutorul banului este total antidemocratică. Întotdeauna m-a surprins felul în care politicienii, media „intelectualii”, universitarii sau liderii de opinie declamă lozinci despre „democrație”, insistând asupra necesității de a o impune tuturor și pretutindeni, însă nu auzim niciodată nimic despre nevoia stringentă de a democratiza finanțele și economia. Există un adevărat tabu în legătură cu această idee, deși se vede cu ochiul liber că finanțele și economia sunt guvernate printr-un despotism strict, cu un puternic iz nedemocratic. Cu toate acestea, nimeni dintre cei care ar trebui să atragă atenția opiniei publice asupra acestui fapt – jurnaliști, analiști, politicieni – nu îndrăznește să o facă.
„Poderoso Señor es Don Dinero” – „Domnul Ban e un Stăpân Puternic” – scria poetul spaniol Don Francisco de Quevedo y Villegas cu patru veauri în urmă. Și ne trezește la realitate modul în care acest gentilom, „Măria-Sa Banul”, domină din ce în ce mai covârșitor cumplitul nostru secol XXI.

Guvernul Mondial este deja deasupra tuturor. Timp de multe decenii a funcționat ca un soi de „guvern-fantomă”, care se pregătea să facă saltul și să devină un „Guvern Mondial” oficial, cu pretenții „legitime”. El impune lumii un sistem de gândire în care „democrația” și capitalismul au valoare intrinsecă, ceea ce înseamnă că, pentru a putea să devenim parte a acestora, trebuie să acceptăm respectivele valori, inclusiv valorile transcendentale privitoare la chestiuni precum dreptatea, fericirea și altele asemenea. Așadar, cetățenii trebuie să-și încredințeze propriile minți Sistemului, care nu este unul nici politic, nici economic, ci, mai curând, unul al conștiinței.

Democrația și capitalismul sunt sisteme de conștiință. Oamenii nu-și dau seama, dar mințile lor sunt modelate de către aceste sisteme. Așa se explică de ce democrația și capitalismul reprezintă un regim totalitar. Totalitarismul înseamnă controlul total al societății… și niciodată n-a existat un totalitarism mai puternic ca cel de azi. Totalitarismul sistemelor democratic și capitalist este atât de sofisticat, încât până și dorințele noastre ne sunt determinate de Sistem. Ne dorim exact ceea ce societatea vrea ca noi să ne dorim.

Trebuie s-o strigăm în gura mare. Dacă adevărata democrație înseamnă guvernarea cu și pentru Noi, Poporul, în scopul de a apăra și susține Binele Comun, iar „jocul democrației” pe care suntem siliți să-l jucăm astăzi este complet aservit și subordonat puterii Nedemocratice a banului, atunci concluzia este că NU există nicăieri nicio democrație. Dacă nu înțelegem asta, atunci nu înțelegem cum funcționează realmente sistemul puterii mondiale, ceea ce înseamnă, în plus, că nu putem ajunge la un diagnostic corect privind motivul pentru care treburile merg prost în lumea aceasta. Și dacă nu găsim diagnosticul corect, atunci nu vom putea niciodată vindeca această situație bolnavă în care ne aflăm. A sosit clipa să ne deschidem mințile și ochii!

Gandeste.org

 

Toate guvernele practică spionajul cibernetic!

  DE CRISTIAN TERRAN  

 

Statele Unite au acceptat să informeze europenii in privinţa programului lor de supraveghere a comunicaţiilor şi să colaboreze cu ei pentru a proteja mai bine drepturile cetăţenilor din UE, au anunţat vineri doi comisari europeni, care au avut întâlnire cu ministrul american al Justiţiei, Eric Holder.

Grup de experţi

“Am convenit să iniţiem un grup de experţi de ambele maluri ale Atlanticului pentru a face un schimb de informaţii şi a studia garanţiile”, a explicat comisarul însărcinat cu Afacerile Interne, Cecilia Malmstrom, în cadrul unei conferinţe de presă la Dublin, retransmisă la Bruxelles de serviciile audivizuale ale Comisiei Europene. “Programul PRISM suscită multă preocupare şi multe întrebări sunt încă fără răspuns”, a adăugat aceasta. “Trebuie să existe un echilibru între lupta contra terorismului şi respectarea vieţii private a cetăţenilor”, a mai spus ea. Colega sa, Viviane Reding (Justiţie) s-a declarat foarte satisfăcută de faptul că a putut discuta între patru ochi cu Eric Holder despre acest program. “Experţii europeni şi americani trebuie să clarifice chestiunile rămase în suspensie”, a spus aceasta.

Ingrijorare

Comisia Europeană (CE) a cerut zilele trecte Statelor Unite să îi ofere „explicaţii şi clarificări” despre programele de spionare a comunicaţiilor, susceptibile să contravină drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni, într-o scrisoare adresată secretarului american al Justiţiei Eric Holder. The Washington Post şi The Guardian au dezvăluit săptămâna trecută existenţa programului PRISM, care permite serviciilor americane de informaţii să supravegheze date care circulă pe serverele unor giganţi ca Google sau Facebook.

Ce a spus Google

Compania Google a răspunsul celor două publicaţii printr-un comunicat în care afirmă că este “foarte atentă cu securitatea datelor utilizatorilor” şi orice divulgare de informaţii către autorităţile federale americane se face cu respectarea legii, negând totodată că ar avea un fel de “poartă de intrare ascunsă” în sistemele sale astfel încât statul american să acceseze datele utilizatorilor.
Accesarea acestor date a fost permisă de o lege votată în timpul mandatului preşedintelui George W. Bush, revizuită ulterior şi promulgată de Barack Obama în decembrie 2012, în ciuda neliniştilor exprimate de unii congressmani cu privire la drepturile oferite NSA.

Huawei, mereu surprinzătoare

Dar o altă declaraţie, demnă de luat în serios, schibă datele problemei. “Piratajul informatic în vederea spionajului şi furtului de date confidenţiale este practicat de toate ţările”, a declarat şeful pe probleme de securitate cibernetică de la Huawei, compania chineză de telecomunicaţii privită cu suspiciune de SUA, în contextul în care presa australiană a dezvăluit recent un nou atac cibernetic chinez împotriva agenţiei de servicii secrete a Australiei, relatează AFP. “Guvernele au făcut aceasta dintotdeauna”, a declarat John Suffolk pentru revista Australian Financial Review, apărută miercuri. “Realitatea dură este că toate guvernele lumii au aceleaşi directive pentru serviciile lor secrete”, a continuat el. “Se spune că profesia de spion este a doua cea mai veche din lume. Oamenii încearcă să fure informaţii de la alţii şi nu cred că este cineva surprins că un Guvern, oricare ar fi acesta, încearcă să fure informaţii de la un alt Guvern, oricare ar fi el”, a adăugat fostul responsabil informatic pe lângă Guvernul britanic. “Guvernele trebuie să se concentreze pe măsurile silenţioase pe care trebuie să le ia, acceptând că niciun Guvern nu poate avea încredere 100% într-un alt Guvern, indiferent de legi, politici sau proceduri”, a mai afirmat Suffolk.

Suspiciuni

În 2012, autorităţile australiene au interzis companiei de telecomunicaţii să depună o ofertă pentru programul naţional de internet în bandă largă, temându-se de riscul unor atacuri cibernetice. Huawei are o reputaţie proastă în rândul autorităţilor americane, care îi reproşează legăturile sale cu autorităţile chineze. Un raport al comisiei de informaţii a Congresului american aprecia, la sfârşitul anului trecut, că tehnologiile companiei, precum şi cele ale principalului său concurent chinez, ZTE, ar putea fi utilizate pentru a submina securitatea Statelor Unite. Potrivit lui John Suffolk, Huawei este prinsă la mijloc în disputa dintre SUA şi China privind piratajul informatic. Un tânăr de 29 de ani, Edward Snowden, este sursa care a dezvăluit pentru The Guardian informaţii confidenţiale privind programele SUA de supraveghere a comunicaţiilor, a anunţat duminică cotidianul britanic. “Nu am nicio intenţie să mă ascund pentru că ştiu că nu am făcut nimic rău”, a declarat Edward Snowden, într-un interviu publicat pe siteul de internet al cotidianului. Snowden a fost timp de patru ani consultant al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA), ca angajat al mai multor companii sub-contractante, ultima dintre acestea fiind Booz Allen Hamilton.

Poate fi contracarat spionajul online?

Se ştie deci că statul îţi urmăreşte fiecare click! Serviciile secrete americane au reuşit să obţină un volum imens de date de la persoane de pe întreg mapamondul. Combaterea spionajului online este deseori chiar riscantă. „Populaţia nu a fost sub nici o formă informată asupra dimensiunilor acestui spionaj online” Expertul în domeniul internetului Holger Bleich, redactor al publicaţiei de specialitate c’t, este uluit. Într-o discuţie cu DW, expertul critică direct practicile ieşite acum la iveală: „atunci când ştii că nu te afli sub protecţia anonimatului, că transferul de date este supravegheat, atunci te comporţi în consecinţă”. Tocmai aşa se prezintă situaţia în recent izbuncnitul „scandal Prism”. Serviciul secret american a analizat un volum de date imens,considerat pâmă acum ca fiind imposibil de prelucrat.

Ce le rămâne de făcut utilizatorilor de internet? O posibilă strategie ar fi evitarea paginilor controlate de companii americane. „Astfel se poate reduce riscul”, susţine Bleich. Finalul „.com” sau „.us” nu dezvăluie însă direct unde se află serverul din spatele domeniului, pe care vor fi salvate datele utilizatorilor. Şi tocmai această locaţie decide asupra siguranţei datelor. Fiecare ţară are legislaţie proprie, iar experţii sunt de părere că Islanda are cel mai înalt grad de siguranţă în domeniu.

Ce rămâne însă din internet, dacă excluzi Google, Facebook, Youtube, Microsoft, Skype sau Apple, pentru a numi doar câteva dintre ofertele sau firmele care au legătură direct cu programul Prism folosit de NSA? Christoph Meinel s-a decis să aleagă tocmai această variantă „Nu am cont pe Facebook şi sunt foarte atent la ce mail-uri reacţionez şi pe ce site-uri navighez. S-ar putea spune că practic o asceză în materie de furnizare a datelor personale”, spune şeful Institutului Hasso-Plattner din Potsdam. Meinel este profesor pentru tehnologii şi sisteme online. În discuţia cu DW, el avertizează asupra capcanelor din internet, atunci când te laşi atras de oferte pe care nu le înţelegi.

Legislaţia – o mare necunoscută

Fiecare stat are propriile legi, care se aplică şi în domeniul virtual. „Dacă este un serviciu străin ale cărui legi nu le cunosc, pot ajunge repede să am probleme” Statele Unite ale Americii nu sunt o excepţie. Aici străiniii au un regim total diferit faţă de cetăţenii americani, mai ales după atentatele teroriste. „Trebuie luată în calcul probabilitatea unor controale însăprite, în condiţiile în care starea de urgenţă este la ordinea zilei în SUA”. Dar nu doar Wasgington urmăreşte cu atenţie fiecare „mişcare virtuală”. În Germania, legea se supraveghere a telecomunicaţiilor se referă la cazurile în care anumite autorităţi pot intercepta email-urile, după ce un judecător a decis în acest sens. „Fiecare companie de internet care are peste 10.000 de clienţi trebuie să instaleze un program de supraveghere”, spune Holger Bleich.

Codificarea – o posibilă capcană

Chiar dacă legislaţia germană privind supravegherea este mult mai restrictivă decât cea nord-americană, Bleich subliniază că: „orice formă de comunicare se poate înregistra şi asculta. Este şi cazul internetului.” Prin urmare, nu trebuie să te bazezi pe tehnicile moderne de codificare. Bineînţeles că poţi apela la diverse programe precum PGP, pentru codificarea email-urilor, un program cu o vârstă apropiată de cea a internetului, sau Psiphon ori Tor, care facilitează navigarea anonimă. Dar tocmai folosirea acestor programe poate atrage atenţia autorităţilor, crede Bleich. „Dacă cineva apelează prea mult la asemenea metode, atunci atrage atenţia autorităţilor.” Autorităţi care i-au confirmat direct lui Bleich aceste practici.

Sfera privată nu contează

Există însă mulţi utilizatori de internet care nu au nici un fel de interes în codificarea datelor, este convins profesorul univesritar Christoph Meinel. Foarte multe persoane nu dau atenţie protecţiei datelor personale, dar pretind altora să le protejeze sfera lor privată. Şi tocmai aici internetul nu este nici pe departe atât de sigur pe cum s-ar aştepta necunoscătorii, mai adaugă Meinel.
Profesorul preferă însă ca datele sale să ajungă mai degrabă la serviciile secrete decât la companii private. „În societăţile democrate, serviciile secrete sunt controlate de parlament. De acestea mă tem mai puţin comparativ cu hackerii sau firmele care folosesc informaţiile în scopuri proprii sau le transformă în sursă de profit.” Meinel crede că practicarea ascezei în furnizarea datelor personale reprezintă singura soluţie. Cine nu postează informaţii sensibile în internet, nu are nimic de pierdut.

jurnalul.ro , capital.ro, gandeste.org

 

Metode pentru Tâmpirea Populaţiei

 DE CRISTIAN TERRAN

V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebuiâ să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii ? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.

Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei pe scurt MTP-uri. Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon” şi/sau “fraier”

MTP -1

În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.

MTP – 2

În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe este garanţia pentru creditul tau imobiliar (deşi în reclama TV, el cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.

MTP – 3

În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.

MTP – 4

În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP – 2 şi MTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine. Apoi, acesta aparent liniştit se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)

MTP – 5

În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară. Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”. Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraier conştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

Cartea #PlanetaArhonților poate fi comandată la adresa rayo.ro/carte

Sursa – Angel.org.ro 

 

Guvernul Mondial: Elitele mondiale ale francmasoneriei urmăresc să conducă treptat umanitatea prin unificarea tuturor superputerilor lumii şi instituirea supravegherii generalizate

BY DEPARTAMENTUL DE INFORMAȚII ROMÂNIA (DIR) ·

„Elitele mondiale ale francmasoneriei urmăresc să conducă treptat umanitatea prin unificarea tuturor superputerilor lumii şi instituirea supravegherii generalizate către instaurarea aşa-numitei Noi Ordini Mondiale, care de fapt presupune sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţiunilor, reducerea masivă a populaţiei.

Deja s-a constituit Parlamentul Noii Ordini Mondiale. Publicaţia sa este Planuri şi Acţiuni pentru o Lume Nouă (Designs and Actions for a New World). Până în anul 1991, în ea au fost tipărite 11 legi votate în Parlamentul Mondial (5 la Bringhton, în septembrie 1982, 3 la New Delhi, în martie 1985 şi 3 la Miami Beach, Florida, în iunie 1987). Ele vor intra în vigoare atunci când Constituţia Statelor Unite va fi abolită.

 

Pe prima pagină a publicaţiei respective se face publică şi o „listă parţială cu probleme globale”, în număr de 49, pe care Guvernul Noii Ordini Mondiale le va rezolva. Dintre acestea, 15 privesc mediul înconjurător, referindu-se la două probleme total opuse: „pericolul unei noi glaciaţiuni sau a topirii calotei polare de gheaţă”. Oricare dintre ele va avea loc, Guvernul Mondial o va rezolva, cu condiţia ca popoarele să renunţe la „libertate şi suveranitate naţională”.

„Bătălia pentru protejarea mediuluiˮ înconjurător a devenit sloganul cel mai des invocat de organizaţiile secrete finanţate de marea industrie şi marea finanţă internaţională. În realitate, cine face o analiză mai profundă a situaţiei în care a ajuns omenirea, îşi dă seama că pentru obţinerea de profituri imense, tot marea industrie şi marile finanţe au distrus natura.

De mii de ani, ţăranii, în epoca modernă – fermierii, s-au hrănit pe ei şi restul naţiunii. Agricultura era în mâinile lor, foloseau îngrăşămintele naturale şi rotaţia culturilor. De când micilor producători le-au fost acaparate pământurile şi vitele, de când au apărut adevărate fabrici şi uzine agricole, datorită chimicalizării intensive a produselor agricole în aceste concerne agro-industriale, datorită pompării continue cu hormoni, antibiotice şi cortizon a animalelor şi păsărilor pentru hrana oamenilor, de când îngrăşămintele chimice şi pesticidele au otrăvit solul, de când au fost poluate râurile şi lacurile cu scurgerile nocive şi concentrate ale reziduurilor de la aceste complexe, de când s-au defrişat în mod intensiv pădurile seculare ale continentelor, cancerul şi infecţiile alimentare au proliferat într-o proporţie îngrijorătoare.

Din ce în ce mai mulţi oameni se îndreaptă spre alimentele naturale, nechimicalizate, lipsite de otravă. Ideea că Guvernul Mondial va rezolva problema din acest domeniu este o absurditate care nu-i bună nici de adormit copiii…

Iar despre poluarea atmosferică a coloşilor industriali, ori a autovehiculelor de toate tipurile şi tonaje ce să mai vorbim? Este cunoscută de toată lumea. Ceea ce nu ştie opinia publică este că, atunci când, în anumite ţări (inclusiv în România) anumiţi cercetători, oameni de ştiinţă ori autodidacţi construiesc diferite tipuri de autovehicule sau alte utilaje, din pasiune, cu mult efort şi fără niciun sprijin financiar, care au un consum foarte redus de combustibil (s-a construit chiar un autovehicul care consumă doar 0,5 l benzina la 100 km) şi doresc să fie produse în serie, sunt refuzaţi şi li se pun tot felul de piedici.

Un exemplu elocvent îl constituie expoziţia comercială de la Viena, când, în cadrul unui pavilion, a fost prezentat un disc, un simplu disc, care produce curent electric pentru o perioadă foarte lungă. Pe acest disc se poate prepara mâncarea în cele mai bune condiţii, fără nicio poluare. Un prestigios post de televiziune britanic a prezentat a doua zi invenţia respectivă.

Ei bine, pe lângă faptul că discul respectiv a fost retras imediat de la expoziţie, directorul postului britanic ce a prezentat emisiunea respectivă a primit imediat „vizita” a doi bărbaţi, care foarte hotărâţi l-au pus în faţa următoarei alternative: sau dezminte şi nu mai dă pe post emisiunea respectivă, sau postul va fi desfiinţat! Bineînţeles că directorul a optat pentru prima variantă. Cine erau cei doi vizitatori? Dar, mai ales, pe cine reprezentau? Este uşor de înţeles.

S-au făcut descoperiri chiar şi în domeniul transmiterii curentului electric de la producător la beneficiar fără intermediul liniilor de înaltă şi joasă tensiune. Toate acestea şi multe altele sunt ţinute secrete de cei care dirijează din umbră soarta omenirii. Nu sunt deloc interesaţi ca aceste descoperiri să fie puse în slujba omului, deoarece atunci toate marile întreprinderi şi concerne care construiesc aragaze, frigidere şi alte obiecte de uz casnic ar da faliment. Faliment ar da şi industria extractivă de ţiţei şi cea care prelucrează acest produs natural. Din aceste exemple reiese clar că problema mediului înconjurător nu este cu adevărat o preocupare pentru conducătorii lumii.

Argumentul favorit în favoarea Guvernului Mondial, prezentat în publicaţia amintită, este ameninţarea omenirii cu o nouă glaciaţiune de care doar un Guvern Mondial ne-ar putea salva. Bazându-se pe teorii şi ipoteze enunţate de anumiţi oameni de ştiinţă, dar nedovedite, Philip Isely spune că această glaciaţiune are loc o dată la 90.000 de ani. Iar acest interval de când a avut loc ultima glaciaţiune aproape s-a scurs, mai afirma el.

Dar argumentul forte care să-i încânte pe cetăţenii lumii – câţi vor mai rămâne – este moneda unică internaţională şi concentrarea finanţelor lumii într-un singur sistem mondial. În publicaţia Planuri şi Acţiuni pentru o Lume Nouă se menţionează că fiecare cetăţean al globului va avea salariul asigurat de Guvernul Mondial. Resursele necesare vor reveni de la renunţarea la înarmare, care înghite sume colosale, ceea ce va duce şi la eliminarea războaielor.

În acest sens a fost deja emis Actul Legiferativ Mondial nr. 11, care va intra în vigoare atunci când va fi ratificat în cel puţin 10 state. Însă articolul 3 al actului respectiv prevede că fiecare naţiune va primi fonduri/credite invers proporţional cu natalitatea, fapt ce va ameliora explozia demografică. Iar articolul 5 prevede că naţiunile care nu au ratificat Constituţia Mondială, nu vor primi nimic.

Adevăraţii stăpâni ai lumii s-au dat de gol: în publicaţie se specifică faptul că cererile de bani se vor adresa Corporaţiei Creditului Financiar Bancar – o superbancă mondială particulară. Deci, iată-i pe adevăraţii stăpâni ai lumii! Moneda unică internaţională va fi globo-dolarul. Instituţiile financiare şi naţiunile care se vor afilia în primii doi ani la această corporaţie îşi vor schimba moneda la paritate de 100%, iar cu cât întârzie mai mult, acest schimb va scădea cu 10%, astfel încât după 12 ani valoarea capitalului va fi zero.

O altă promisiune a Guvernului Mondial este la fel de cinică. Zice-se lumea va fi condusă de un comitet în care vor participa delegaţii primelor 25 de ţări care au aderat, plus 30 de membri numiţi de către diverse agenturi ale Guvernului Mondial. În felul acesta, cei 25 de delegaţi vor face doar figuraţie, ei fiind mereu în inferioritate.

Am aderat, deja, la un Guvern Mondial?

Departamentele Executiv, Judiciar şi Legislativ ale Guvernului Statelor Unite au aplicat politica aprobată de Tratatul Naţiunilor Unite, respectiv Actul de Participare semnat în 1945 de Statele Unite ale Americii, respectiv Harry S. Truman, şi Senatul Statelor Unite, care tratat înlocuieşte Constituţia Statelor Unite şi termenii Articolului VI al Constituţiei Statelor Unite.

Consiliul pentru Relaţii Externe a creat Naţiunile Unite. Cei care s-au ocupat de actele legislative ale acestei organizaţii au fost mereu membrii-agenţi, Alger Hiss şi Leo Pasvolsky, dar onorurile au revenit unui comitet special numit de preşedintele Roosevelt, care a elaborat prima formă a Cartei.

Membrii Comitetului erau: Sumner Wells, Isaiah Bowman, Hamilton Fish Armstrong, Benjamin Cohen şi Clark Eichelberger – cu toţii membri ai Consiliului pentru Relaţii Externe şi membri ai organizaţiei secrete Ordinul Cuceritorilor, ramură a Societăţii JASON.

Carta a trecut prin Senatul Statelor Unite într-un singur exemplar, fără să existe copii care să poată fi studiate de fiecare senator în parte: conţinutul le-a fost Explicat de revoluţionarul de origine rusă Leo Pasvolsky.

Carta nu conferea Adunării Generale nicio putere reală: toată puterea se afla în mâinile Consiliului de Securitate, care avea drept de VETO. Articolul 25 inclus în această Cartă menţionează:

„Membrii Naţiunilor au căzut de acord să accepte şi să îndeplinească hotărârile Consiliului de Securitate, conform Cartei prezente.”

Fără restricţii, fără rezerve, acesta este Articolul 25. Observaţi cuvântul „prezente”, care indică faptul că ar putea fi şi alte Carte. VETO reprezintă o piedică în calea instaurării Guvernului Mondial – astfel că se dorea să fie anihilat cumva.

În 1950, Adunarea Generală, fără a fi autorizată legal, s-a întâlnit şi a adoptat ceea ce membrii au numit Rezoluţia „Unire în Scopul Păcii”. Prin intermediul acesteia, care de atunci a fost larg extinsă, Adunarea Generală avea permisiunea să-şi execute puterea de Consiliu de Securitate. Deci, Guvernul Statelor Unite recunoaşte Carta ilegală, amendată ca fiind „legea lumii”, fără a ţine cont de Constituţie.

Adunarea Generală a făcut legea în lume prin intermediul Rezoluţiilor Ratificate prin 2/3 vot majoritar. După ce o Rezoluţie este ratificată, este trimisă la Şeful Executiv al Statului Membru, iar Executivul este obligat să accepte şi să îndeplinească prevederile Rezoluţiei.

Guvernele implicate este nevoie să ignore, să desfiinţeze, să revizuiască şi să anuleze legile de pe teritoriile lor, care sunt în conflict cu rezoluţiile Adunării Generale şi să adopte alte legi prin care Rezoluţiile să fie impuse cu forţa. „Un om, un vot” este o lozincă ce aparţine Rezoluţiei nr. 1760.

Până acum s-au aplicat mai mult de 2.000 de astfel de rezoluţii. Acestea sunt adevăratele Legi ale Pământului. Legile noastre, din domeniul drepturilor civile, al agriculturii, sănătăţii, muncii, al ajutorului străin – toate sunt, de fapt, rezoluţii adoptate de Adunarea Generală sau tratate ale Naţiunilor Unite, ratificate de Senat. Dacă sunt în conflict cu Rezoluţiile Adunării Generale, toate legile statului vor fi anulate.

Fără a avea cea mai mică umbră de îndoială, se poate afirma că toate organizaţiile de securitate şi informaţii din Statele Unite lucrează pentru Naţiunile Unite, împreună cu Guvernul Secret, în scopul distrugerii suveranităţii Statelor Unite ale Americii şi instaurării Guvernului Mondial Unic.

Toate acestea ar fi necesar să ne ajute să înţelegem cum sunt elaborate legile noastre şi cine le elaborează. Întrebaţi-i pe senatorii votaţi de dumneavoastră, pe legislatori, dacă li s-au adus la cunoştinţă aceste fapte…

Vă invităm să reflectaţi asupra legilor adoptate de Parlamentul României, a Ordonanţelor de Urgenţă adoptate de Guvernul României după 1990. Asupra nenumăratelor vizite cu care ne-au „binecuvântat” şi ne vor „binecuvânta” comisarii din Occident. Apoi trageţi concluziile. Accentuăm doar faptul că, fără ca opinia publică din România să fie informată, întregul nostru sistem de guvernământ s-a schimbat:

– Parlamentul şi Guvernul nu mai sunt îngrădite de sistemul constituţional. Unica lor obligaţie este să promoveze drepturile omului, mai ales în domenii importante, cum ar fi: domeniul civil, politic, economic, social şi cultural. Acestea se regăsesc în Articolele 55 şi 56 ale Cartei Naţiunilor Unite, un tratat ratificat şi aprobat, şi sunt promovate de Naţiunile Unite în întreaga lume.

– Parlamentul şi Guvernul pot elabora legi fără a fi îngrădite de Constituţie. Iată o dovadă grăitoare a slalomului care se poate face printre legile României. Constituţia României este un contract pe care noi, cetăţenii României, l-am făcut unii cu ceilalţi pentru ca, prin Guvern şi Parlament, să se aplice acest contract.

Nicio instituţie, nicio oficialitate publică nu are dreptul să încalce prevederile contractului. Este necesar ca Preşedintele României să ştie că nu poate legaliza niciun tratat avansat cu Naţiunile Unite sau cu orice altă putere străină, dacă încalcă prevederile Constituţiei, fără să se expună acuzaţiei de trădare. Procedând astfel, ridiculizează jurământul sacru de respectare a Constituţiei.

 

Astăzi, mai mult ca oricând, sunt de actualitate cuvintele lui Abraham Lincoln:
„Cei mai periculoşi trădători sunt cei care, deşi se pretind a fi loiali Drapelului, se îmbogăţesc pe seama nenorocirilor care se abat asupra naţiunii.”

Merită să reflectaţi asupra celor de mai sus!”

Sursa: https://yogaesoteric.net/schimbarile-climatice-o-minciuna-globala-taxarea-globala-reducerea-populatiei-si-noua-ordine-mondiala-ii

Foto: Internet