Va prezentam citeva conditii fundamentale de care trebuie sa se tina cont la infiintarea plantatiilor pomicole(CONTINUARE PE WWW.INFORMATII-AGRORURALE.RO/CAMERA AGRICOLA);2. Amplasarea livezii sa se face numai in zonele unde este maximul de potential natural pentru obtinerea de PROFIT; 3. Plantarea detaliata a pomilor

aaaa Pentru infiinţarea unei livezi  o atenţie sporită trebuie acordata polenizarii

 

  • Dintre speciile pomicole, mărul şi cireşul se situează pe primele locuri sub raportul secreţiei de nectar/floare, cât şi sub raportul productivităţii în polen, care a fost apreciat ca fiind foarte bun şi foarte necesar pentru creşterea puietului şi pregătirea familiilor de albine înaintea culesului principal de la salcâm. Producţia de miere (kg/ha) este la cireş 36,măr 36, vişin 30, prun 24 ,păr 8 gutui 3 .
    • Din asocierea apiculturii cu pomicultura rezultă avantaje mult mai mari pentru pomicultură decât pentru apicultură, DATORITĂ SPORURILOR DE PRODUCŢIE CARE SE OBŢIN ÎN URMA POLENIZĂRII
    • Apare întrebarea “ Ce se întâmplă cu pomii din livadă ? ” Florile nu formează fructe pentru că nu are loc procesul de fecundare, adică polenul dintr-o floare deşi este foarte abundent , el nu este capabil să fecundeze ovulele propriei flori, datorită fenomenului , numit de oamenii de ştiinţă AUTOSTERILITATE
    • Avem nevoie de cunoaşterea interdependenţei dintre procesele de fecundare şi polenizare mai precis cunoaşterea faptului că polenizarea nu conduce la formarea fructelor, dac ă nu sunt asigurate condiţiile de fecundare
    • În cadrul plantaţiei trebuie să există cel puţin un soi polenizator compatibil cu soiul care urmează a fi polenizat; în cadrul plantaţiei trebuie să fie asigurată sincronizarea între perioada de înflorire a soiului polenizator cu soiul ce urmează a fi polenizat; În cadrul plantaţiei trebuie să existe un număr corespunzător de arbori polenizatori.
    Adică:
    Unele specii şi soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite “soiuri androsterile”, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.
    Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sau parţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).
    Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au “afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.
    Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formează perechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.

Autofecundarea şi polenizarea străină

O serie de soiuri şi specii sunt adaptate la autofecundare, adică florile sunt fecundate şi formează fructe prin polenizarea cu polen propriu. Ele se numesc “soiuri autofertile” şi se întâlnesc frecvent la cais, piersic, măr şi la căpşuni. Această caracteristică este importantă mai ales la soiurile şi la speciile cu înflorire timpurie, când zborul insectelor polenizatoare este redus sau inexistent, precum şi în zonele cu condiţii climatice nefavorabile perioadei înfloritului.
Cercetările au dovedit că toate soiurile autofertile preferă totuşi polenizarea cu polen străin şi au tendinţa de a respinge autopolenizarea, care asigură recolte mult mai mici. Experimentele realizate la măr, prun şi la vişin au confirmat utilitatea biologică a polenizării străine şi acţiunea vătămătoare a autopolenizării.
Procentul de fructe legate prin polenizarea florilor cu polen de pe acelaşi pom a variat între 0,0 şi 28,75% (în medie de 9,89%) la prun şi între 0,0 şi 13,87% (în medie de 2,27%) la vişin. Unele soiuri de prun au capacitate de autofecundare pronunţată (Anna Spath, Grase româneşti), iar numărul fructelor legate se poate chiar dublă în condiţiile asigurării transportului de polen de la alţi pomi cu ajutorul insectelor polenizatoare.
Recoltele slabe, care se obţin adesea în livezi de vişin, cireş, migdal, coacăz negru şi chiar de prun sunt în mare măsură rezultatul necunoaşterii sau cunoaşterii insuficiente a complexităţii acestor raporturi între componentele florilor de la acelaşi soi sau de la soiuri diferite, precum şi a condiţiilor polenizării şi fecundării florilor. De asemenea, productivitatea scade şi din cauza lipsei totale sau parţiale a insectelor polenizatoare, precum şi a riscului de îmbolnăvire a acestor polenizatori în perioada de fecundare.
Totuşi, recolta nu depinde numai de numărul fructelor rezultate prin polenizare liberă, ci şi de alţi factori specifici soiurilor, printre care trebuie menţionaţi: modul de tăiere al pomilor, gradul de diferenţiere al mugurilor floriferi, numărul florilor şi inflorescenţelor, raportul dintre ramurile fructifere şi cele vegetative.

Necesitatea soiurilor polenizatoare

De aceea, vă recomandăm aşezarea în livezi a stupilor în număr cât mai mare, deoarece majoritatea speciilor pomicole sunt polenizate cu ajutorul insectelor, îndeosebi al albinelor. Doar la nuc, alun, corn şi parţial la castanul comestibil polenul este transportat de vânt.
Pentru polenizarea livezilor sunt necesare minimum două familii de albine la hectar, având cel puţin 4-6 rame de puiet la fiecare stup. Momentul optim pentru transportarea stupilor în livezi este la începutul înfloririi soiurilor timpurii.
Stupii pentru polenizare se aşează în imediata apropiere a livezii sau chiar în mijlocul ei, preferabil dispersaţi printre pomi, pentru ca albinele să asigure o polenizare completă şi uniformă şi, deplasându-se pe distanţe mai mici, să nu obosească. Astfel, insectele produc recolte mai mari de miere şi realizează un procent mare de fecundare. Acest mod de aşezare a stupilor permite albinelor să viziteze de mai multe ori aceeaşi floare, ceea ce are mare importanţă pentru producţia de fructe.
Cercetările făcute în diferite ţări au demonstrat că cel mai ridicat procent de fructe legate se înregistrează după ce florile au fost frecventate de 25 ori la măr, de şase ori la coacăz şi agriş şi de 21-25 ori la căpşuni.

Secreţia de nectar e decisivă

Vizitarea repetată a florilor, respectiv gradul de polenizare al unei specii entomofile, depinde de cantitatea de nectar pe care o secretă florile speciei respective. Cu cât secreţia de nectar este mai mare, cu atât frecvenţa şi intensitatea de vizitare este mai ridicată şi deci polenizarea este mai completă.
• Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.

Unele soiuri de pomi fructiferi sunt lipsite de polen, deşi au antere (organe purtătoare de polen), chiar şi în stare rudimentară, cum este cazul soiurilor de prun Tuleu gras şi Tuleu dulce. Acestea sunt denumite „soiuri androsterile„, care, pentru a lega fructe, au nevoie de polen de la alte grupe de pomi.

Există şi soiuri autosterile, care deşi au polen din belşug pe anterele, acesta nu germinează pe stigmatul florii respective sau al florilor din acelaşi soi, cum se întâmplă la soiul de prun Reine Claude d’Althan, la anumite soiuri de cireş, de migdal, de măr şi chiar de păr. Autosterilitatea poate fi totală (nu se obţine nici un fruct prin autopolenizare), la soiul de nectarin Rhone Gold, sauparţială (fecundarea se face într-o anumită proporţie, la nectarin – Rubygold).

Pentru a forma fructe, aceste soiuri au nevoie de „polenizare străină”, adică de polen de la alte soiuri cu care au „afinitate biologică”. Gradul de polenizare reciprocă a soiurilor variază foarte mult, de aceea s-au stabilit perechi de soiuri compatibile.

Când două soiuri se polenizează bine reciproc ele formează perechi interfertile şi invers, iar dacă nu se polenizează deloc între ele, formeazăperechi intersterile, frecvent întâlnite la soiurile de cireş şi de vişin şi mai puţin la alte specii. Aceasta este una dintre cauzele recoltelor slabe în livezile de cireş, chiar şi pentru plantaţiile cu 3-4 sau mai multe soiuri plantate în aceleaşi loturi.

  • Albinele participă în proporţie de 81-100% la polenizarea mărului, în timp ce bondarii, viespile şi alte insecte au un rol mai mare la polenizarea migdalului, piersicului, caisului, cireşului etc., deci a speciilor cu înflorire mai timpurie.
  • Polenizarea făcută de albine sau de alte insecte, precum şi cea făcută de vânt, se numeşte polenizare naturală sau polenizare liberă.
  • Cum într-o livadă poate exista un număr mare de soiuri, iar albinele le pot vizita pe toate şi fac amestec de polen, valoarea biologică a acestuia (facultatea germinativă, compatibilitatea etc.) este foarte variabilă. Eficacitatea hibridării libere între soiuri este cu atât mai mare cu cât sunt asigurate mai bine condiţiile unei alegeri libere a polenului de către plantele avizate la polenizare.
• Polenizarea naturală dă posibilitatea aprecierii capacităţii de producţie a soiurilor. Din acest punct de vedere, soiuri ca Anna Spath, Tuleu gras, Stanley, Grase româneşti, la prun; Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti, Montmotency, la vişin; Napoca şi Aniversare, la păr; Cardinal la măr şi altele, au un indice de fertilitate ridicat, deci o capacitate mare de producţie, în condiţii climatice normale.

2.  Amplasarea livezii sa se face numai in zonele unde  este  maximul de potential  natural pentru  obtinerea de PROFIT

 

Stabilirea polenizatorilorIntalnim deseori in livada de langa casa sau in plantatiile cu scop comercial, pomi care desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice, agrotehnice, ingrijiti cu multa migala si maiestrie de bunul gospodar, au inflorit dar nu au legat fructe. Acesti pomi care sunt din anumite specii si soiuri au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (fiind autosterile), de la alte soiuri autofertile pentru ca fructele lor sa lege.
Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari si de calitate, care trebuie avut in vedere chiar de la infiintarea livezii, este distribuirea soiurilor in livada, pentru a asigura polenizarea reciproca.
Toate soiurile de mar sunt autosterile, adica nu leaga fructe prin polenizare cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cercetari s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi si care este efectul polenizarii cu unul sau altul dintre polenizatori. Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicola in urmatoarele capitole.Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizarii dintre soiuri, trebuie respectate cateva reguli si anume:
– soiurile sa aiba aceeasi perioada de inflorire;
– distanta dintre soiul de baza si soiul polenizator sa nu fie prea mare;
– polenizarea se face cu ajutorul albinelor si al vantului (nuc, alun, castan);
– pentru o buna polenizare sunt necesare minimum doua familii de albine la hectar;
– pentru protejarea albinelor in perioada infloritului, se recomnda sa nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar daca acestea se executa, se vor folosi insecticidele care nu omoara albinele;
– asezarea stupilor in livada pentru pole-nizare, se va face in imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia si neaparat la inceputul infloritului;
conitia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului;- se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna;

– se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, luto-nisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pana la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3;- din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3-6%, ce permit o buna intretinere a solului cat si un transport usor al fructelor;- livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pana la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme;- trebuie de avut in vedere, ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cand pentru remedieri este prea tarziu;- sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m.

1.1. Pregatirea terenului si dimensionarea livezii

Dupa ce am ales terenul, acesta va fi supus unor lucrari complexe de pregatire, care sa asigure conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani dupa plantare.

Desfundarea terenului constituie lucrarea principala, care se poate face la o adancime de 50-60 cm. Daca terenul este greu, inainte de desfundat se va face o scarificare a terenului la 70-80 cm, urmata de desfundat sau de o aratura adanca.

Aceasta lucrare se executa de obicei in lunile august – septembrie, cu doua luni inainte de plantatul pomilor.

Daca terenul este saracacios si daca este posibil, se va administra gunoi de grajd inainte de desfundat pana la 150-200 t /ha.

Va urma apoi, maruntirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi maruntirea si tasarea solului cu combinatorul.

In cazul livezilor de agrement unde, datorita suprafetei reduse de teren nu se poate executa desfundatul, este de preferat sa se mareasca de peste 2,5 ori dimensiunile gropii de plantat, fiind folosit la plantare pamant de imprumut sau de padure.

Ca dimensionare, exploatatia pomicola devine rentabila incepand de la 1 ha si pana la 20-30 ha.

In cadrul acestor livezi, se asigura un control tehnologic permanent si riguros, pentru obtinerea unor fructe de calitate si usor de vandut.

1.2. Parcelarea terenului

In vederea usurarilor lucrarilor de intretinere si ingrijire a lucrarilor din livada, a recoltarii si transportului fructelor, terenul se imparte in parcele.

Trebuie sustinut faptul ca, la plantare, atat cat este posibil, lungimea randurilor de pomi sa fie orientata pe directia nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumina pe tot timpul zilei intregii plantatii si a evita fenomenul de umbrire. In cazul terenurilor in panta, orientarea randurilor se va face de-a lungul curbelor de nivel, pentru a evita degradarea solului.

Forma unei parcele este de regula dreptunghiulara iar latimea reprezinta aproximativ jumatate din lungimea acesteia.

In vederea transportului fructelor si nu numai, trebuie avuta in vedere amenajarea de drumuri, de preferat perpendiculare pe lungimea parcelelor.

La parcelarea terenului trebuie avut in vedere si stabilirea locurilor unde se va depozita temporar productia in asa numite constructii de productie.

Odata cu parcelarea terenului, trebuie avut in vedere si imprejmuirea viitoarei livezi.

1.3. Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului

Distantele dintre randurile de pomi si pe rand intre pomi se vor stabili in principal avand in vedere, vigoarea pomilor ce urmeaza a fi plantati, cat si de forma de coroana pe care o vom alege.

Distantele de plantare prea mari sau prea mici prezinta un mare inconvenient de productie.

Sistemul de pichetat ales este dat de figura geometrica, ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4 picheti si care poate fi: un patrat, un dreptunghi sau un triunghi. Denumirea acestor forme este atribuita si sistemelor de pichetat:

– Pichetatul in patrat, la care distantele dintre randuri sunt egale cu cele dintre pomi pe rand. Acest tip de pichetat se foloseste in general, pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenuri plane;

– Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre randuri si mai mici intre pomi pe rand, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara pentru toate tipurile de livezi; 

– Pichetatul in triunghi, ofera pomilor conditii mai bune de captare a luminii directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul.

Pentru executarea unui pichetat sunt necesare:
– jaloane de 2 m vopsite cu rosu si alb, pentru a fi vizibile;
ruleta sau panglica de otel de circa 50 m lungime;
– sarma cu noduri marcata din metru in metru de circa 50 m lungime;
– picheti, tarusi si maiuri din lemn;
– triunghi compas cu deschidere reglabila (2 – 2,5).

Pe terenurile plane pichetatul incepe cu jalonarea laturii lungi, luandu-se ca aliniament fix un drum, un gard, o perdea de copaci etc, care exista si nu poate fi mutat usor.

In zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt framantate si au diferite expozitii si pante, orientarea si pichetarea randurilor solicita o atentie si o pricepere deosebita.

Pe versantii scurti, cu pante mici si uniforme, pichetatul randurilor de pomi se face paralel cu curbele de nivel, plecandu-se de la un aliniament jalonat la baza pantei sau de-a lungul potecilor facute de animale in timpul pasunatului.

Pe versantii lungi ai dealurilor inalte, pichetatul constituie o lucrare mai complexa, care se executa de catre cadre calificate cu ajutorul aparatelor de masurat.

3. Plantarea detaliata a pomilor

Zonarea speciilor pomicole

Zonarea speciilor se va face in functie de pretentiile fiecarei specii si chiar a soiurilor fata de lumina si caldura, precum si de rezistenta la geruri, oscilatii de temperatura si alte accidente climatice.

Marul, parul, gutui, prunul, ciresul, visinul, se pot cultiva in zona dealurilor subcarpatice,iar in zonele calde de campie, se vor planta mai ales: cais, piersic, fara a exclude celelalte specii. Desi in cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri autocompatibile, se recomanda folosirea a cel putin 2-3 soiuri, pentru o mai buna polenizare.

Plantarea pomilor fructiferi
Perioada optima de plantare a pomilor fructiferi este toamna, incepand cu 15 octombrie si pana la venirea primului inghet. Exista avantajul ca prinderea este sigura, deoarece exista in sol umiditate suficienta. In perioada de iarna ranile de pe radacini au timp suficent sa se cicatrizeze, emitand noi perisori absorbanti, care permit reluarea vegetatiei primavara timpuriu.

Plantarea de primavara da rezultate bune cu cat se face mai devreme. Plantarea pomilor fructiferi primavara, este recomandata a se efectua inainte de umflarea mugurilor, prinderea fiind conditionata de udarile repetate, ce devin absolut obligatorii in perioada de seceta.

In vederea plantarii de toamna trebuie efectuate o serie de pregatiri absolut necesare si anume dupa care se executa plantarea propriu-zisa. De asemenea trebuie stabilite dinainte speciile ce se planteaza in livada.

Stabilirea corecta a distantei
dintre randuri si dintre pomi pe rand se face pentru fiecare specie in parte de pe grupe de soiuri cu vigoare asemanatoare, tinandu-se seama si de portaltoiul utilizat, deoarece el are importanta foarte mare asupra cresterii pomilor.

Distanta intre randuri trebuie sa nu fie mai mica de 3,5-4,5 m, pentru a asigura spatiul de lumina necesar. Sunt foarte pretentiosi la acest factor caisii, piersicii, migdalii, ciresii, ca si unele soiuri de mar si par. Pe solurile cu fertilitate naturala ridicata, distantele de plantare trebuie marite, deoarece pomii cresc mai voluminosi.

Pregatirea gropilor
Sapatul gropilor se face cu 40-60 zile inainte de plantarea propriu-zisa, cu scopul de a crea conditii de aerare a pamantului si de a activa dezvoltarea microflorei din sol. Pamantul rezultat de la sapatul gropilor se asaza de o parte si de alta a randului sub forma de musuroaie (se are grija ca peretii gropii sa fie verticali).

Stratul de la suprafata (30-35 cm) se asaza in aceeasi parte a randului la toate gropile (de exemplu spre est), iar stratul inferior in cealalta parte (spre vest). De aceasta asezare a straturilor de pamant in musuroaie se va tine cont la umplerea partiala a gropilor inainte de plantare.

Umplerea partiala a gropilor se executa cu 2-3 saptamani inainte de plantare. La fundul gropii se arunca 15-20 cm pamant din stratul inferior, apoi se completeaza pana la jumatate sau doua treimi cu pamant din stratul de la suprafata. Se urmareste ca pamantul cel mai fertil sa se gaseasca in zona radacinilor pomului.

Procurarea pomilor fructiferi
Pentru pomilor fructiferi, se face o alegere riguroasa a materialului saditor. Este indicat ca materialul saditor sa fie procurat din toamna, din pepiniere  autorizate , recunoscute oficial si controlate, care garanteaza autenticitatea, calitatea si sanatatea pomului.

Pomii fructiferi cumparati se vor transporta direct in gospodarie, mentinand radacinile protejate de contactul cu aerul, de caldura sau curent, pentru a nu se deshidrata. In functie de data cand are loc plantarea, pomii fructiferi se pot tine in beciuri, cu umiditate corectata prin udarea radacinilor.

Pentru pastrarea un timp mai indelungat, pomii fructiferi se vor stratifica in santuri sau gropi adanci de 30-40 cm, cu latimea de 30-50 cm, facute la adapostul cladirilor, in scopul protectiei pomilor. Materialul saditor se va aseza in picioare, in legaturi, cu eticheta, si se va acoperi pe radacini si pe 20-30 cm din tulpina cu nisip sau pamant bine maruntit.

Se vor planta numai pomi fructiferi bine dezvoltati, sanatosi, cu radacini lungi de peste 25-30 cm, neofilite, turgescente. Se inlatura toti pomii cu tumori canceroase pe radacini, oricat de mici ar fi acestea.

Alegerea portaltoilor
trebuie facuta in functie de calitatile solului. Pentru solurile uscate din zona de campie se prefera ca portaltoi zarzarul pentru cais, eventual pentru prun; migdalul amar si piersicul pentru piersic; mahalebul pentru cires si visin, corcodusul pentru prun, parul franc pentru par, marul franc pentru mar.

Cum trebuie sa arate un pom corespunzator pentru plantare?
– sa aiba 1-2 ani, si o inaltime de peste 1m;
– radacinile principale sa fie sanatoase, de peste 20-30 cm, iar in cazul pomilor altoiti pe portaltoi vegetativi sa fie cu un smoc de radacini subtiri;
– tulpina si radacina nu trebuie sa fie deshidratate sau cu rani;
– la pomii de 2-3 ani, coroana trebuie sa fie deja formata.

Fasonarea radacinilor
se face pentru improspatarea sectiunii la radacinile de schelet mai groase de 3-4mm. Tinand cont ca prinderea se face pe baza radacinilor groase, de schelet, acestea se lasa cat mai lungi daca nu sunt ranite, in caz contrar acestea se fasoneaza deasupra ranii. Prin aceasta se innoiesc taieturile facute la scos, operand cu foarfeca; se scurteaza radacinile frante ori ranite, imediat deasupra ranii, lasandu-se intregi cele sanatoase principale. Radacinile subtiri, sub un milimetru diametru, se scurteaza la 1-2 cm, iar cele uscate se pot suprima de la baza, pentru a stimula aparitia altora noi.

Mocirlirea radacinilor
consta in scufundarea repetata a radacinilor pomilor intr-un amestec alcatuit din parti egale de balega proaspata de vaca, pamant de telina si apa. Aceasta mocirla stimuleaza vindecarea ranilor si aparitia de noi radacini. Pomii se vor planta imediat dupa aceasta operatiune pentru ca mocirla sa nu se usuce pe radacini.

Ingrasarea la plantare
este o alta conditie esentiala. In pamantul destinat plantarii (stratul provenit de la suprafata) se amesteca 10-15 kg (1-2 galeti) de gunoi de grajd bine putrezit, plus 50-60 g superfosfat si 50-60 g sare potasica.

Stabilirea corecta a adancimii de plantare a pomilor fructiferi
Pomii se aseaza in gropi astfel ca punctul de altoire sa ramana deasupra nivelului solului.Pe fundul gropii se face un musuroi din pamant reavan pe care se aseaza radacinile pomulu. Se arunca apoi pamant marunt si reavan (din cel amestecat cu ingrasaminte), introducandu-se usor cu degetele rasfirate printre radacini.

Dupa ce au fost acoperite radacinile, se scutura usor pomul (fara sa fie tras afara) pentru ca pamantul sa patrunda bine intre toate radacinile. Dupa ce s-a nivelat solul tras peste radacini, se taseaza foarte bine prin calcare insistenta. Se trage apoi tot pamantul in groapa, pana la nivelul superior al acesteia si se calca din nou.

Daca este cazul se mai adauga 5-10 kg mranita, o galeata de apa, apoi se mai calca o data si se face un musuroi larg in jurul trunchiului pentru a proteja radacinile de ger. Cu restul pamantului ramas se executa apoi o copca (farfurie) in jurul pomului. In aceasta copca se toarna 1-2 galeti de apa.

Udarea este absolut necesara la plantare pentru ca apa dreneaza toti graunciorii de pamant intre radacini, elimina aerul, previne aparitia mucegaiului, iar pomul se lasa putin in jos, „se asaza” revenind astfel cu coletul exact la nivelul suprafetei solului; adica la fel cat a fost in pepiniera.

Dupa ce apa a patruns in sol, se strange tot pamantul din jurul pomului sub forma de musuroi. Acesta are rolul de a proteja radacinile pomului impotriva inghetului din timpul iernii.

Coroana sau partea aeriana a pomului ramane nefasonata;  Taierile se fac  in primavara, la sfarsitul lunii februarie, inceputul lunii martie.

 

 

Sistemul Kym Green Bush

Sistemul Kym Green Bush este o modificare a formei de coroană Tufa Spaniolă (Spanish Bush), fiind dezvoltat de producătorul de cireșe australian Kym Green cu o serie de modificări, care în final a dus la o simplificare a procesului de formare a coroanei și tăiere a pomilor de cireș, precum și asupra reducerii înălțimii lor. Aceste îmbunătățiri au facilitat procesul de recoltare a fructelor (fără scări sau platforme), forma coroanei fiind răspândită la nivel global în ultimii ani. Pentru prima dată, sistemul Kym Green Bush a fost implementat în Republica Moldova de către expertul internațional în producerea cireșului Profesorul Dr. Lynn Long de la Universitatea de Stat din Oregon, Statele Unite ale Americii, în anul 2012. Acest sistem este poreclit de producătorii de cireșe ca „sistemul KGB” și are un aspect în forma de tufă cu mulți-lideri ce se reînnoiesc permanent.

Formarea pomilor de cireș în primii ani după plantare este similară formei de coroană Tufa Spaniolă, dar după ce sau format pomii ele se diferențiază semnificativ. Pomii maturi au un trunchi cu înălțimea 40-45 cm, iar coroana este formată din 20 și mai mulți lideri (numărul lor depinde de vigoarea portaltoiului) și o înălțime a pomilor de circa 2,5 m.

Pentru plantare se folosesc pomi de cireș de tip vargă, care după plantare se scurtează la 45-60 cm de la nivelul solului (un factor foarte important este ca mai jos de tăietură să rămână 3-4 muguri vii). Pe parcursul perioadei de vegetație este necesar de a permite lăstarilor ce s-au format din mugurii de mai jos de locul scurtării din primăvară să ajungă la o lungime de cel puțin 60 cm fiecare pe parcursul unui sezon de vegetație.

În anul doi primăvara, toate ramurile formate se scurtează la o lungime de 5-12 cm. Cele care sau dezvoltat mai puternic se scurtează mai puternic, iar cele mai slabe se scurtează puțin mai lung, astfel încât toate să fie scurtate aproximativ la aceeași înălțime. Lăstarii noi formați până la începutul verii (aproximativ 15 iunie), trebuie să ajungă la o înălțime de 60 cm. După ce lăstarii au ajuns la dimensiunea menționată mai sus și în perioada respectivă, ei se scurtează din nou la 10-12 cm, cu scopul de a multiplica numărul de lăstari necesari pentru a forma coroana pomilor într-o perioadă mai scurtă de timp. Iar în cazul în care acești lăstari nu ajung la această lungime până la începutul verii, ei nu se taie, dar se lasă pentru sezonul următor de repaus.

Acest procedeu tehnologic se face până când se ajunge la numărul necesar de lideri (ramuri) pentru coroana dată și tipul portaltoiului. Aceasta se face cu scopul de a echilibra vigoarea pomului.

Se recomandă ca, pentru pomii de cireș altoiți pe portaltoii de vigoare semipitic (GiSelA 6, etc.) numărul ramurilor verticale rămase este de la 12 la 15 buc., iar pentru cei care sunt altoiți pe portaltoi de vigoare mare (MAXMA DELBARD® 60 broksec, etc.) numărul lor este în jur de 25-30 de ramuri pe un pom.

După ce s-a ajuns la numărul necesar de ramuri, se trece la următoarea etapă tehnologică în formarea coroanei, tăierile fiind concentrate mai mult în centrul coroanei prin eliminarea la inel a unor ramuri ce sunt umbrite. Aceasta se face cu scopul de a permite o penetrare mai bună a luminii în centrul coroanei. La următoarea etapă se ia în considerare soiul și portaltoiul folosit, spre exemplu dacă sunt folosiți soiuri moderat productive sau foarte productive pe un portaltoii semipitic și soiuri foarte productive altoite pe portaltoii de vigoare mare, în perioada de repaus a pomilor se recomandă să se scurteze toate creșterile anule la ¼ din lungimea lor. Aceasta se face cu scopul de a avea o balanță bună între fructele de calitate superioară și suprafață foliară. Principiul de bază la conducerea pomilor de cireș după sistemul KGB diferă de celelalte sisteme de formare a pomilor prin faptul că fructele sunt produse pe acești lideri verticali, care se reînnoiesc permanent și este foarte puțin orientat la dezvoltarea ramurilor laterale pe liderii verticali.

În următorii ani, când pomii de cireș ajung la maturitate, adică au luat dimensiunile descrise mai sus, tăierile sunt axate pe unele etape care în comun vor forma un tot întreg și duc în final la formarea fructelor de calitate superioară. În cazul în care pomii nu au ajuns la înălțimea de 2,5 m, se scurtează toți liderii la ¼ din lungimea creșterilor anuale. Iar în cazul în care pomii au ajuns la înălțimea dată, se scurtează vârfurile liderilor cu circa 20 cm. Se cunoaște faptul că mugurii de la vârful lăstarilor de un an tind să crească mai des decât cei de la baza lor și, ca rezultat, fructele care se obțin în această zonă sunt de o calitate mai proastă, deoarece se produce un dezechilibru între raportul dintre frunze și fructe. Operațiunea dată se efectuează vara târziu sau toamna devreme dacă este necesar  de a reduce vigoarea lor sau se poate de efectuat și în perioada de repaus la pomii care sunt altoiți pe portaltoi semipitic, la care este necesar de a menține vigoarea de creștere a lor. Tot în această perioadă, pe lângă scurtarea liderilor la 20 cm de la vârful lor sau la o pătrime din lungimea lor, se scurtează toate ramurile ce cresc lateral de pe fiecare lider, la un cep de aproximativ 8 cm, însă la dorință pot fi lăsate unele ramuri ce cresc la exteriorul coroanei. Ele se vor scurta în perioada de repaus la un cep cu aceeași lungime ca și cele efectuate vara târziu sau toamna devreme.

Următoarea intervenție se efectuează în perioada de repaus sau de înflorire a pomilor și constă în lansarea procesului de reînnoire prin alegerea celor mai groși lideri din coroana pomului sau orice lider pe care s-au format puțini muguri floriferi. Demonstrat este faptul că cele mai mășcate cireșe se formează pe formațiunile florifere tinere ce sunt amplasate pe toată lungimea liderului. Se recomandă ca anual să se reînnoiască 20% din numărul liderilor, cu scopul ca pe parcursul a cinci ani toți liderii din coroană să fie reînnoiți. Reînnoirea liderilor se face prin tăierea lor la un cep lung de aproximativ 25-30 cm și recomandabil este faptul că să aibă acces la lumina solară, ceea ce va permite ca din el să crească o ramură nouă cu muguri floriferi. Dacă un cep este amplasat într-o zonă umbrită din coroană, din el nu se pornește în creștere nici o ramură nouă. Pentru pomii altoiți pe un portaltoi semipitic de obicei se reînnoiesc circa 3-4 lideri și 4-5 pentru cei altoiți pe portaltoi mai viguroși. În cazul în care dorim să înlăturăm un lider format dintr-o bifurcare, este necesar să înlăturăm toți liderii din această bifurcare, în caz contrar ceilalți lideri vor deveni dominați și lăstarii formați pe cep vor fi foarte slabi. Dacă din cep s-au pornit mai mulți lăstari în creștere, alege pe cel mai puternic dezvoltat, care are o orientare verticală, iar pe ceilalți de înlăturat prin tăierea lor la inel. Anual, pomii trebuie menținuți la înălțimea de 2,5 m prin tăierea vârfului lor la sfârșitul verii sau toamna devreme. Această intervenție va contribui la moderarea vigorii pomului în partea de sus.

La folosirea sistemului KGB la formarea pomilor de cireși se va simplifica procesul de tăiere a pomilor, care este ușor de învățat chiar și pentru un muncitor necalificat, iar recoltarea cireșelor va avea loc la nivelul solului fără folosirea scărilor

 Livada superintensiva

În ziua de astăzi este posibil să obţii o recoltă mare de fructe (40-80 t/ha) de calitate extra. Însă pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuie să înfiinţezi o livadă superintensivă. Este demonstrat faptul că investiţia se poate recupera în 4 ani de la plantare cu condiţia ca livada să fie este gestionată corect.

În livezile de acest tip se aplică o altă tactică pentru înfiinţare comparativ cu cea practicată în livezile clasice. Livezile superintensive după tipul european au un număr foarte mare de pomi la hectar (de peste 3000 pomi), cu soiuri moderne Gala cu clonele sale, Golden cu clonele sale, Fuji cu clonele sale, Jonagold cu clonele sale, Granny Smith cu clonele sale, etc., portaltoi – M 9 sau clonele sale. Materialul săditor este recomandat să fie de tipul Knipp. Distanţa de plantare trebuie să fie de 3,25-3,50 m între rândurile de pomi şi 0,8-1,0 m între pomi pe rând. Forma de coroană – fus subţire sau fus zvelt ameliorat.

În continuare vă voi descrie care sunt paşii care trebuie de urmat:

• Evaluarea terenului. Cu minim 2 ani înainte de a înfiinţa livada, se organizează o vizită în teren cu o echipă profesionistă de proiectare a plantaţiilor multianuale, pentru a determina pretabilitatea terenului dat pentru cultivarea culturii date. Totodată, se colectează şi probele de sol, apă, etc. care după ce sunt analizate corespunzător vă vor da verdictul final, dacă terenul dat este favorabil pentru cultura dată. Acest moment este foarte important, deoarece de el depinde dacă pe terenul dat se merită de investit într-o livadă superintensivă sau nu.

• Comandarea materialului săditor. Materialul săditor cu soiul şi portaltoiul dorit, se comandă cu 2 ani înainte de a planta livada, deoarece această perioadă de timp este necesară unei pepiniere să producă pomi de tipul Knipp.

• Organizarea teritoriului. Conform proiectului elaborat de echipa de proiectare se delimitează terenul în parcele, se trasează reţeaua de drumuri, se amplasează centrul gospodăresc, etc.

• Pregătirea terenului. Pregătirea terenului se începe de cu toamnă prin ararea lui la o adâncime de 30-33 cm, şi în funcţie de analiza solului în proiectul elaborat de către proiectanţi sunt indicate administrarea îngrăşămintelor înainte de plantare ele se introduc sub arătură. Imediat după arătură, pe linia viitoarelor rânduri, pe o fâşie lată de circa 1,0 m se efectuează afânarea adâncă a solului cu ajutorul scarificatorului până la adâncimea de 0,5-0,6 m. După care terenul se nivelează, se pichetează locul stâlpilor pe rând.

• Instalarea sistemului de suport. Instalarea sistemului de suport ar fi de dorit să se facă de cu toamnă şi constă în utilizarea stâlpilor de beton precomprimaţi cu 12-14 fire fiecare. Deobicei stâlpii sunt de două tipuri: fruntaşi (marginali) şi intermediari (mijlocaşi). Stâlpii fruntaşi se instalează la ambele capete ale fiecărui rând şi pentru fiecare rând în fiecare parcelă, şi sunt cei de bază. Ei au un diametru de 9×9 cm şi o lungime de aproximativ 4,7-5,2 m, fiind mai duri ca cei mijlocaşi, deoarece ei trebuie să suporte greutatea pomilor cu fructe şi forţa firelor metalice întinse. Un moment foarte important este ca ei să fie instalaţi sub o poziţie puţin înclinată (180…300) spre exteriorul rândului. Adâncimea de instalare a acestor stâlpi este de 0,7-0,9 m. Pentru întărirea lor se utilizează ancorele din metal, ce sunt amplasate la o distanţă de 2 m de la stâlpul fruntaş. Stâlpii intermediari au un diametru de 7×8 cm sau 8×8 cm, cu o lungime de 4,7 m, la care 0,7 m, se bagă în sol. Distanţa dintre ei pe rând este de 8 m unul de la altul. După care urmează montarea primei sârme la 0,5 m de la sol, a doua la 1,5 m de la sol şi alta la 2,7 m de la nivelul solului. Sârma trebuie să fie de diametru de 2,8-3,0 mm, fără grad mare de tensionare şi protejată de ruginire. Pentru o întindere optimală, şi uşoară a sârmei se folosesc lacătele „Gripple”.

• Deschiderea rigolelor. Deschiderea rigolelor de plantare se efectuează în primăvară. Aceasta se efectuează când timpul ne permite să începem lucrările pe teren.

• Instalarea tutorilor de bambus. În funcţie de distanţa dintre pomi pe rând, în locul unde va fi necesar de amplasat pomii se fixează un tutore de bambus, de care ulterior va fi palisat fiecare pom în parte. Tutorele de bambus are o înălţime de 3 m şi un diametru 24/26 mm care se amplasează la 0,4 m de la nivelul solului. Pentru o fixare calitativă a tutorelui de bambus de sârmele metalice se folosesc fixatoarele speciale „STEBOFIX”.

• Instalarea sistemului de irigare/fertirigare prin picurare. Instalarea sistemului de irigare/fertirigare se face primăvara înainte de a planta pomii. Distanţa dintre picurătoare este în funcţie de distanţa dintre pomi, iar varianta optimală este de două picurătoare la un pom. Diametrul furtunului 16 mm.

• Pregătirea pomilor pentru plantare. După ce au fost scoşi de la păstrare, pomii de măr sunt supuşi unui nou control vizual, înlăturându-se cei ce nu corespund standardului. Ulterior pomii de măr sunt supuşi hidratării şi fasonării. Hidratarea se face timp de 24-48 ore înainte de plantare. După ce pomii au fost scoşi de la hidratare, la ei se fasonează rădăcinile cu scopul de a împrospăta secţiunile la rădăcinile de schelet mai groase de 3-4 mm. Ţinând cont că prinderea pomilor în livadă se face pe baza rădăcinilor groase (de schelet), acestea se lasă cât mai lungi dacă nu sunt rănite, în caz contrar acestea se fasonează deasupra rănii. Efectuând acest lucru, apoi, cu foarfecele de livadă se înnoiesc tăieturile rămase din timpul scosului pomilor din pepinieră, se scurtează rădăcinile frânte sau rănite, imediat deasupra rănii, lăsându-se întregi cele sănătoase principale. Rădăcinile subţiri, sub un milimetru în diametru, se scurtează la 1-2 cm, iar cele uscate se suprimă de la bază, pentru a stimula apariţia altor rădăcini noi. După ce a fost efectuată fasonarea rădăcinilor, pomii imediat se plantează.

• Amplasarea pomilor. După ce pomii au fost pregătiţi pentru plantare şi nemijlocit cu puţin timp înainate de plantare, unului sau doi muncitori repartizează pomii pe rânduri conform proiectului elaborat de echipa de proiectare. Acest moment se recomandă de efectuat chiar şi concomitent cu plantarea, deoarece rădăcinile pomilor se deshidratează rapid când sunt lasate la soare şi duce la uscarea pomilor. Tot la această etapă se atrage o atenţie deosebită la repartizarea polenizatorilor.

• Plantarea pomilor. Plantarea pomilor se efectuează primăvara devreme, prin amplasarea rădăcinilor pomilor în rigolele deschise anterior. Pomii se amplasează lângă fiecare tutore de bambus, în aşa mod încât punctul de altoire să fie cu 20 cm mai sus de nivelul solului, după care se trage solul peste rădăcini şi se tasează atent. Tasarea solului se efectuează cu o mare atenţie în apropierea tulpinii pentru a nu rupe rădăcinile. Imediat după plantare se porneşte sistemul de irigare prin picurare pentru a iriga pomii. Pomii se fixează de tutorii de bambus în cinci locuri cu un garou special elastic de 4 mm. Prinderea pomilor de primăvară este de peste 98%, în cazul în care se respectă tehnologia. Este ideal ca pomii să fie muşuroiţi pentru timpul iernii în primii 2-3 ani după plantare.

 

ZECE PAȘI CARE TE AJUTĂ SĂ ÎNFIINȚEZI O LIVADĂ PROFITABILĂ

Autor: Dr. Eugeniu Gudumac

Foarte mulți dintre agronomii actuali spun ca nu-i mare treabă să înființezi o livadă. Dar la economia de piață de astăzi nu este de ajuns să ai doar o livadă. Livada este o plantație multianuală, iar o greșeală efectuată înainte de a fi înființată aceasta, poate duce la cheltuieli suplimentare an de an, care vor micșora profitul și va dura în fiecare an pe toată durata de exploatare a ei. În continuare voi numi zece pași pe care ar trebui să îi iei în considerare atunci cînd te gîndești la înființarea unei livezi.

  1. Studierea informației din domeniu. O livadă de clasă sperioară și profitabilă se poate obține doar când producătorii îndeplinesc și mențin tehnologia de producere, precum și standardele cerute. Pentru acesta este necesar de a citi cât mai multă informație referitoare la înființarea livezii, dezvoltarea și fructificarea pomilor, precum și cum se gestionează o livadă corect și de lungă durată. Sursele de informare sunt binevenite cele din manualele și revistele de specialitate cît cele tehnologice, diferite forumuri destinate pomicultorilor, consultarea unor specialiști în domeniu, etc. Având cunoștințe ample despre livadă, dar și mai mult despre cultura (măr, cireș, prun, etc.) pe care doriți să le folosiți pentru plantare, veți putea evita efectuarea unor greșeli tipice ce se întâlnesc în perioada de dezvoltare și fructificare a pomilor în livadă.
  2. Locul de amplasare a livezii. La alegerea locului de amplasarea a livezii se iau în considerare un șir de factori, cum ar fi: rețeaua de drumuri, existența forței de muncă, sursele de aprovizionare cu apă pentru irigare, etc. Spre exemplu, rețeaua de drumuri are o mare importanță în procesul de producere a fructelor deoarece în livadă trebuie să fie acces în orice anotimp și condiție meteo existente pentru a efectua orice lucrare tehnologică. Drumurile asfaltate spre terenul preconizat pentru plantarea unei livezi are prioritate, însă sunt acceptate și cele pietruite. O însemnătate deosebită o are și existența forței calificate de muncă (sate, etc.) în apropierea livezii, care va permite reducerea cheltuielilor de transport a muncitorilor ce vor fi implicați în principalele procese tehnologice din livadă cum sunt recoltarea fructelor, tăierea (curățirea) pomilor, etc. Un alt factor ce influențează direct calitatea fructelor, precum și dezvoltarea pomilor este accesul la sursele de apă permanenentă. Având acces la o sursă de apă constantă și permanentă s-ar putea de instalat în livadă și un sistem de irigare care vă va ajuta la sporirea recoltei de fructe, deasemenea va influența și calitatea fructelor. În mod permanent când se alege locul de amplasare a livezii se ia în considerare următoarea expresie „O amplasare corectă a livezii duce la reducerea cheltuielilor de management a ei”.
  3. Condițiile ecologice ale terenului. Condițiile ecologice ale terenului ales influențează cel mai direct asupra dezvoltării și fructificării pomilor care vor fi plantați. În acest caz recomand să studiați detaliat datele meteorologice ale regiunii date, dacă sunt accesibile și disponibile. Factorii importanţi sunt îngheţurile severe şi spontane in timpul iernii; perioada îngheţului de primăvară; vânturile puternice de primăvară; prognosticul precipitaţiilor în apropierea perioadei de recoltare; şi probalitatea apariţiei grindinei. De asemenea, poate fi benefic şi faptul de a vorbi cu localnicii să vă ofere o descriere generală a condiţiilor climatice existentă în teritoriul respectiv. Pe lângă condițiile meteorologice, solul reprezintă unul dintre cele mai importante componente ce trebuie luate în calcul atunci când se alege terenul potrivit pentru înființarea unei livezi. El asigură ancorarea pomilor, asimilarea substanțelor nutritive, apa și oxigenul necesar pentru dezvoltarea sistemului radicular. Prin urmare, el trebuie evaluat atent, dar în același timp este necesar de a colecta probe de sol pentru a efectua o analiză chimică într-un laborator specializat acreditat. De rezultatele analizei chimice va depinde tipul portaltoiului (rădăcina) care va fi folosit la plantare. De asemenea și topografia terenului va influența direct asupra tipului și sistemului de cultură (clasic, intensiv sau superintensiv), etc.
  4. Alegerea soiului/soiurilor. La momentul actual pe glob există foarte multe soiuri, însă este foarte greu să iei o decizie corectă asupra soiului, deoarece durata de exploatare a unei livezi poate fi de la 15 ani și mai mult. Deci, soiul ales trebuie să fie în baza unor studii detaliate asupra piețelor de desfacere. Totodată trebuie să puneți accent pe forma, dimensiunile și culoarea fructelor, aspectele tehnologice ale soiului dat, modul de păstrare, etc. Cu toate acestea s-ar putea să ne conducem și după următoarea frază: „Când livada este amplasată într-o zonă de recoltare precoce, poate fi avantajos să se axeze pe plantarea unor soiuri timpurii pentru a profita de preţurile mai ridicate. În cazul în care livada este situată la o altitudine mai mare, atunci soiurile tardive pot oferi un avantaj financiar.”.
  5. Alegerea și amplasarea polenizatorilor. În funcție de soiul ales pentru a avea o recoltă foarte bună și constantă este nevoie de un polenizator (excepție o fac soiurile autofertile). Fructele soiului polenizator pot fi comercializate ca și cele ale soiului de bază. Însă în cazul în care dorim să plantăm numai un soi, atunci se folosesc numai soiuri autofertile, iar la unele soiuri de măr se poate de folosit şi soiurile ornamentale (Evereste, Prof. Sprenger, etc.), care sunt practicate pe larg în Europa. Amplasarea şi repartizarea soiurilor în livadă trebuie să se efectueze în strictă conformitate cu însuşirile lor de interpolenizare și perioadei de înflorire. Pentru a avea o amplasare corectă a polenizatorilor în livadă, recomand de apelat o echipă competentă de proiectare.
  6. Materialul săditor. Recomand mai întâi de studiat ce oferă unele pepiniere pomicole cu referire la soiuri, portaltoaie, tipul materialului săditor, etc. Contractarea materialului săditor se face prin încheierea unui contract cu cel puțin 2 ani înainte de înființarea livezii cu pepiniere pomicole licenţiate, recunoscute oficial şi controlate de organismele de resort, care garantează originalitatea (autenticitatea) şi calitatea pomilor. În acest contract se stipulează soiul, portaltoiul, tipul materialului dorit, etc. Totodată trebuie de luat în considerație următoarele aspecte importante, precum: „Utilizarea materialului săditor devirozat (virus free) și „Certificat” la înfiinţarea livezilor duce la majorarea dezvoltării pomilor, volumului producţiei şi duratei de exploatare a lor cu 10-20% în comparaţie cu cel nedevirozat. Iar în cazul mărului, folosirea pomilor cronaţi la fondarea livezilor duce la micşorarea timpului de intrare pe rod economic cu 1-2 ani, în unele cazuri pomii fructifică (2-5 fructe/pom) chiar şi în primul an după plantare.”.
  7. Proiectarea livezii. Aceasta este o etapă foarte importantă și se efectuează de o echipă de proiectanți profesioniști. Echipa de proiectare se deplasează la teren pentru a-l evalua și a studia relieful, se recoltează probele de sol, se determină adâncimea apelor freatice, etc. De asemenea cu ajutorul tehnologiei GPS se iau coordonatele terenului dat pentru a crea o hartă digitală a lui, care ulterior se importă într-un soft de proiectare. După ce au fost recoltate şi analizate toate datele necesare pentru înfiinţarea plantaţiei, proiectantul se orientează spre folosirea datelor obținute în elaborarea proiectului propriu-zis. Proiectul înfiinţării plantaţiei multianuale conţine informaţii vaste despre: modul de pregătire a solului înainte de plantare; condiţiile agro-climaterice şi pedologice ale terenului dat; tipul portaltoiului şi sortimentul recomandat, precum şi amplasarea lor pe teritoriul plantaţiei; numărul pomilor; numărul de rânduri; distanţa între rânduri; distanţa între pomi pe rând; sistemul de formare a pomilor în primii ani după plantare; modul de întreţinere a solului; volumul necesar de îngăşăminte şi modul de administrare a lor; sistemul de măsuri în combaterea bolilor şi dăunătorilor; se face un calcul asupra numărului de stâlpi, de sârmă şi de ancore al sistemului de susţinere (dacă este necesar), numărul de tutori; sunt descrise metodele de protecţie a mediului şi de protejare a solului de eroziune; organizarea lucrărilor de înfiinţare pas cu pas, etc. De asemenea sunt descrise detailat fişele tehnologice pentru fiecare an în parte, precum devizele de cheltuieli la înfiinţare şi întreţinerea plantaţiei în primii ani după plantare. Ei vă planifică și desenează şi planul general al plantaţiei, precum şi detailat în parcele; reţeaua de drumuri cu zonele de întoarcere a agregatelor; numărul de rânduri, precum şi direcţia de amplasare a lor; locul de amplasare a centrului gospodăresc, etc. Totodată este foarte important ca echipa de proiectare a livezii să efectueze și amplasarea parcelor pe terenul dat.
  8. Sursele de apă. Sursele de apă ce sunt în apropierea livezii sunt binevenite, deoarece ele vă vor ajuta să va faceți livada mai profitabilă prin majorarea recoltei și calității fructelor. Pomii necesită de a fi irigați la scurt timp după ce au fost plantați, pentru a le asigura un contact bun dintre rădăcini și sol cît și o ancorare bună a pomului pe toată durata de exploatare a livezii. Dar pentru aceasta obligatoriu se recomandă de efectuat analiza apei. În cazul în care calitatea apei corespunde cerințelo standarde pentru a fi folosită pentru irigare, se recomandă de instalat și un sistem de irigare.
  9. Agronom calificat. În zilele de astăzi un agronom calificat trebuie să fie la curent cu toate tehnologiile moderne care se aplică în livadă. Iar, pentru aceasta el trebuie să dispună de computator (preferabil NoteBook), internet, telefon mobil, abonament la revistele de specialitate, participare permanentă la instruiri tematice (seminare, mese rotunde, vizite de studiu, etc.), consultații de la experți din domeniu, o stație meteo instalată în livadă, precum și o mașină.
  10. Asigurarea livezii. Pentru a avea o siguranță în afacerea cu livada, recomand de asigurat livada contra condițiilor climaterice nefavorabile (grindina, etc.). Câteodată trebuie să vă gândiți și la o metodă pasivă de asigurare a livezii printr-un sistem de protecție antigrindină prin utilizarea plasei antigrindină. Dar despre acest lucru, vom scrie într-un articol separat.

Câteva etape ce ar trebui luate în considerare când întenționezi să procuri   materialul de plantat

de Eugeniu Gudumac

Exista câteva momente ce ar trebui luate în considerare când întenționezi să procuri materialul săditor:

  • Pomii trebuie să aibă o înălțime de 1,5-1,8 m;
  • Pomii trebuie să fie lipsiți de boli, dăunători și viruși;
  • Pomii trebuie să fie certificați conform categoriei biologice cerute;
  • Pomii trebuie să fie uniformi după dimensiune și structură;
  • Pomii sunt scoși din pepinieră doar în perioada de repaus vegetativ;
  • Pomii au șase sau mai multe ramuri în zona de cronare, fiind amplasate la o distanță de 50-80 cm de la suprafața solului.
  • Lungimea ramurilor din zona cronării trebuie să fie de 30-50 cm și să respecte principiul de 3 la 1;
  • Sistemul radicular trebuie să fie bine dezvoltat, iar conform aspectului standard, trebuie să fie întreg şi fără vătămări, să nu conţină rădăcini deshidratate, să nu aibă vătămări produse de păduchele lânos sau umflături de cancer radicular pe colet ori la baza rădăcinilor mari.

Actualmente, păsările aduc daune serioase în momentul producerii strugurilor, cireşelor, harbujilor, pomuşoarelor, legumelor, cerealelor etc. Ele pot să distrugă parţial sau în întregime recolta. Daunele aduse de păsări variază de la o cultura la alta si devine o problema destul de serioasa, deoarece metodele de protejare majorează costul de producere. Foarte des, păsările zboară foarte rapid şi în stoluri mari, astfel că, într-un interval de timp foarte scurt, pot distruge întreaga recolta.

O metoda destul de simplă şi accesibilă este de a transforma acest loc cît mai ”neprietenos” pentru ele. Deci, una dintre soluţiile eficiente este de a utiliza Dispozitivele de speriat păsări si animale „zon“. De regulă, aceste dispozitive se folosesc contra graurilor, ciorilor, vrăbiilor, piţigoilor, mierlelor, porumbeilor, pescăruşilor, etc., speriind, totodată, şi animalele sălbatice. Aceste dispozitive se instalează direct în livezi, vii sau pe cîmp. Ele funcţionează cu gaz propan/butan. Produc un zgomot mai puternic decît o împuşcătură, ce are un nivel sonic de 110-120 decibeli. Varianta mecanică este cea mai ieftină, iar cea electronică este puţin mai scumpă. Atît versiunea mecanică cît şi cea electronică sunt programabile. Versiunea mecanică trage o singură dată la un interval prestabilit, în timp ce versiunea electronică poate fi programată să tragă aleatoriu, poate face pauze pe timp de zi sau noapte. Fiecare dispozitiv poate fi montat pe un trepied ce îl plasează mai sus şi-l roteşte după fiecare foc, astfel încît să tragă în toate direcţiile. Funcţionează fără probleme în diferite condiţii meteo, sunt uşor de setat şi simplu de manevrat.

O altă soluţie este utilizarea unor ”dispozitive sonore pentru îndepărtarea păsărilor dăunătoare”. La fel ca şi cele menţionate anterior, acestea sunt amplasate direct in livezi, plantaţii de viţă de vie sau în cîmp, generează sunete de atac ale păsărilor de pradă, precum cele de vultur, bufniţă, şoim, etc. şi sunete de stres specifice fiecărei specii ţintă în parte. Volumul sunetului este reglabil, iar microcipul încorporat poate stoca pînă la opt sunete diferite, care pot fi schimbate în funcţie de specia de păsări şi cererea clientului. Aceste dispozitive funcţionează pe orice anotimp, pe timp de zi sau noapte, fiind alimentate de o celulă fotovoltaică.

De asemenea, sunt şi dispozitive pentru îndepărtarea păsărilor care emit ultrasunete de frecvenţă înaltă şi joasă, ce afectează sistemul nervos al păsărilor, acestea fiind foarte sensibile la undele ultrasonore. Aceste sunete transmise de dispozitivele de îndepărtat păsări nu sunt percepute sau sunt slab percepute de om.

Prin folosirea dispozitivelor moderne de îndepărtat (speriat) păsările, Vă veţi proteja eficient recolta de fructe, legume şi cereale şi în acelaşi timp, aceste dispozitive reuşesc cu succes să ţină la distanţă într-un mod ”ecologic” şi ”uman” păsările departe de zona protejată.

Deasemenea aceste sisteme moderne de îndepărtat păsările pot fi utilizate şi în ferme de dimensiuni reduse, ferme piscicole, gospodării, curţi, depozite, hale industriale, hangare, hipermarketuri şi magazine, etc.

 

Președintele Trump, la Micul Dejun de Rugăciune Națională: Îl iubim pe Dumnezeu. În istoria noastră vedem povestea providenței lui Dumnezeu. În fiecare oraș și localitate, vedem harul Domnului

Președintele Donald Trump s-a  adresat astăzi dimineața la Micul Dejun de Rugăciune Națională (al 66-lea eveniment anual), legând măreția americană de aderarea națională la valorile creștine. Peste 3500 de invitați au participat la discurs, inclusiv Mark Burnett, Roma Downey și Rep. Steve Scalise.
Trump a evitat tonul său tipic de conversație pentru un discurs mai înalt, în care a înălțat valorile creștinismului, a lăudat americanii de rând și chiar a citat Scriptura, potrivit Charisma.

„Drepturile noastre nu ne sunt date de om”, a spus Trump. „Drepturile noastre vin la noi de la Creatorul nostru, indiferent de situație, nici o forță pământească nu poate să înlăture aceste drepturi.” De aceea, cuvintele „Laudă fie lui Dumnezeu” sunt gravate deasupra Monumentului Washington și aceleași cuvinte sunt gravate în inimile oamenilor noștri. Așa că astăzi îl lăudăm pe Dumnezeu pentru cât de binecuvântati suntem să fim americani. În țara noastră vedem splendoarea creației lui Dumnezeu. În istoria noastră vedem povestea providenței lui Dumnezeu. În fiecare oraș și localitate, vedem harul Domnului în jurul nostru printr-un milion de acte de bunătate, curaj și generozitate. Îl iubim pe Dumnezeu „.

El a rugat publicul să-l vadă pe Dumnezeu în miracolele de zi cu zi și să recunoască frumusețea libertății religioase.
„Tot ce trebuie să facem este să ne deschidem ochii și să ne uităm în jurul nostru și să vedem mâna lui Dumnezeu în curajul concetățenilor noștri”, a spus Trump. „Vedem puterea iubirii lui Dumnezeu la locul de muncă în sufletele noastre și puterea voinței lui Dumnezeu de a răspunde la toate rugăciunile noastre. Când americanii pot trăi prin convingerile lor, să vorbească deschis despre credință și să-și învețe copiii ce este bine, familiile noastre se dezvoltă, comunitățile noastre înfloresc și națiunea noastră poate să obțină totul „.

În final, el a îndemnat americanii cu speranță pentru viitor.
”Astăzi, inspirati de concetățenii noștri, să ne hotărâm să găsim cele mai bune lucruri în noi înșine „, a spus Trump.” Să ne rugăm pentru acea măsură extraordinară a puterii și pentru măsura extraordinară a devotamentului. Să căutăm să construim o lume mai dreaptă și mai pașnică, în care fiecare copil să poată crește fără violență, să se închine fără teamă și să-și atingă potențialul dat de Dumnezeu. Atâta timp cât suntem adevărați principiilor fondatorilor americani și exemplul pe care toți acești mari fondatori l-au stabilit, noi toți putem fi eroii tuturor și ei pot fi eroi pentru noi. Atâta timp cât ne deschidem ochii spre harul lui Dumnezeu și inimile noastre față de dragostea lui Dumnezeu, atunci America va fi pentru totdeauna țara libertății, casa celor viteji și lumina tuturor națiunilor „

Ceaiul de Soc are efect miraculos daca este preparat corect

Socul (Sambucus nigra) este o plantă cu efecte terapeutice puternice ce poate trata şi preveni un număr urias de afecţiuni. Florile şi fructele de  sunt folosite pentru herpes simplex, probleme reumatice inflamaţii ale căilor respiratorii, reducerea inflamaţiilor, calmarea iritaţiilor. De asemenea ceaiul de soc are efect diuretic şi este foarte eficient în detoxifierea organismului deci si pentru piererea în . Frunzele de soc au si puternice proprietăţi insecticide.
ceai de socFlorile au efect diuretic, laxativ, antiinflamator şi au proprietăţi antivirale şi antiseptice, în timp ce fructele au excelente proprietăţi .

Atât florile cat si frunzele conţin rutin, izocuercitin şi hiperozid. Florile conţin glicozide, taninuri, sapine, pectine, uleiuri esenţiale,  şi , iar fructele conţin taninuri şi antociani cum sunt sambucin, sambucianin, crisantemin şi alte glicozide şi cianidine.
Numai florile şi fructele de soc pot fi folosite pentru uz intern. Frunzele si ramurile socului sunt otravitoare pentru consum.

 

 – proprietati si efecte

Beneficiile utilizării interne a socului, sub forma de (ceai de soc) sunt :
– florile de soc sunt folosite în mod tradiţional pentru tratarea gripei, răcelii, sinuzitelor, stărilor febrile (reduce febra), probleme ale căilor respiratorii superioare, precum şi a febrei fânului;
– fructele au efect analgezic dar au şi proprietăţi laxative (fiind foarte eficiente în constipaţie) şi diaforetice;
– fructele se folosesc în afecţiunile reumatice şi în ;
– florile şi fructele de soc sunt eficiente în tratarea bolilor degenerative, previn cancerul şi ajută la manţinerea sub control a tumorilor benigne. Sunt foarte eficiente în activarea sistemului imunitar;
– cu ceai de soc se pot distruge eficient si viermii intestinali;
– socul este un remediu natural în lupta cu obezitatea datorită proprietătilor laxative şi diuretice, ajutând la detoxifierea organismului şi la eliminarea excesului de apă din organism;
– socul creşte secreţia glandelor mamare;
– alte utilizări ale ceaiului de soc: stimulează sistemul imunitar, tratează infecţiile urechii, stimulează circulaţia.

Compresele cu Ceai de Soc trateaza celulita

Ceaiul de soc este folosit de mult timp datorita proprietatilor sale antilipidemice, sporind arderile, mobilizarea grasimilor si reducand tesutul adipos din corp. Ceaiul si tinctura de soc sunt indicate aproape in toate dietele, iar compresele de soc ajuta in eliminarea celulitei.

Indicaţii pentru uz extern:
– frunzele şi scoarţa de soc sunt folosite pentru a trata arsurile minore şi degerăturile;
– florile sunt folosite pentru ochii inflamţi, pentru pielea iritată şi inflamată, furuncule, eczeeme, urticarii, leziuni sau ulceraţii la nivelul cavităţii bucale;

Prepararea ceaiului de soc

 

Infuzia. Modul clasic de preparare a infuziei din  de soc este următorul: adăugaţi o lingură de  in 250 de apă fierbinte. Păstraţi vasul acoperit timp de aproximativ 5 minute. Filtraţi şi îndulciţi cu miere (dacă doriţi). În mod regulat se beau 3 căni de ceai de soc pe zi, după fiecare masă. În cazul în care aveţi gripă sau răceală se pot bea până la 6-8 căni cu ceai de soc pe zi, dar numai timp de câteva zile.
Decoctul din flori de soc este obţinut prin fierberea a 50 g de flori în 250 ml de apă timp de 3 minute.

Decoctul din scoarţă de soc este obţinut astfel: două mâini de scoartă de soc se fierb într-un litru de apă până când  se reduce la jumătate din cantitatea iniţială, apoi se filtrează şi se divide cantitatea în trei părţi. Se bea câte o parte înainte de fiecare masă.

Fructele de soc se pot folosi sub formă de infuzie în amestec cu alte fructe sau plante uscate, fiind preparată la fel ca şi infuzia de flori. De asemenea, fructele se pot folosi sub formă de suc preparat astfel: 20 de g de fructe se amestecă cu o lingură de miere şi se mixează. Se ia câte o ligurită în fiecare dimineaţă, ca laxativ.

Precauţii in utilizarea ceaiului de soc

– frunzele şi fructele crude conţin glicozide toxice. De aceea aceste remedii trebuie folosite cu grijă, doar aşa cum vă sunt indicate de către specialişti.
– Nu consumati continuu ceai de soc. Folosiţi-l maxim 10 zile cu 5 zile pauză.
– Când folositi remedii din plante, trebuie să fiţi conştienţi că acestea pot fi extrem de puternice, şi puteti avea reacţii adverse. Dacă apar reacţii adverse cum sunt intoxicaţii, vomă, iritaţii ale gâtului, arsuri stomacale, dificultăţi respiratorii sau convulsii, opriţi imediat folosirea remediilor din plante şi consultaţi medicul dumneavoastră.

GĂLBENELE : Planta minune pentru arsuri, ulcer, acnee si hemoroizi

galbeneleGalbenelele (calendula officinalis, pop.craite, coconite, galbenare,boace, salomie) sunt plante cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. Sunt intalnite in intreaga tara pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a cailor ferate si pe langa garduri.
Florile de  sunt cunoscute din vechime pentru proprietatile benefice în cazul unor forme de cancer si chiar in medicina contemporana unde se regasesc in compozitia unor produse moderne utilizate in lupta cu cancerul.

Galbenele – compoziţie chimică
Florile de galbenele au in compozitia lor saponozide, mucilagii, carotenoide (aprox. 3,5%), alcooli triterpenici, flavonoizi şi glicozizi flavonici, steroli, taninuri, ulei volatil (cca. 0,02%), substanţe amare, urme de ulei volatil (sesquiterpene oxigenate), vitamina C, acid malic, săruri minerale si substanţe proteice.

 

Galbenelele sunt o plante anuale ce infloresc din luna mai pana in luna septembrie.
Perioada de recoltare: Se recolteaza florile de galbenele fara codite cand sunt complet dezvoltate. Recoltarea galbenelelor se face 4-5 zile la rand, dupa ce se ridica roua si pana seara. Se pune la uscat in straturi subtiri, la umbra.

Galbenele –  uz intern si extern

– Pentru uz intern galbenelele au un efect terapeutic remarcabil in tratarea unor boli ca ulcerul gastric si duodenal, ictere, ulceratii canceroase, , inflamatii ale colonului sau .
– Ca uz extern folositi cu incredere galbenele sub forma de  de galbenele,  de galbenele, infuzie sau alifie de galbenele pentru tratarea unor afectiuni ca  purulente, acneed, leucoree, , leziuni ulceroase ale sanilor, cancerul mamar si al pielii

Infuzia cu galbenele

Pentru infuzia cu galbenele se pun 2 lingurite cu varf de floare uscata de galbenele in 350 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de trei ori pe zi inainte cu o jumatate de ora de a lua masa. O infuzie mai puternic concentrata se face din 4 linguri de flori de galbenele la 250 ml apa din care se beau 3 lingurite pe zi.

Alifie de galbenele

Pentru a prepara acasa alifia de galbenele se infierbanta 100 grame de untura de porc nesirata, peste care se padauga 25 g de flori proaspete de galbenele iar apoi se lasa sa prajeasca compozitia la foc mic. Se amesteca incet timp de 12 minute si apoi se da tigaia de pe aragaz si se lasa sa stea asa pana a doua zi cand se incalzeste din nou amestecul. Apoi se strecoara printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul ramas din prajirea plantei. Alifia de galbenele se aplica in straturi subtiri pe zonele corpului cu arsuri sau degeraturi.

Tinctura de galbenele

Tinctura de galbenele se obtine din20-30 grame de flori de galbenele proaspat culese care sunt introduce intr-un de sticla de un litru, peste care se toarna100 g alcool de 70-80 grade pana acopera florile in intregime. Vasul se aseaza apoi langa o sursa de caldura sau la soare unde trebuie sa ramana la macerat timp de 2 saptamani. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot consuma de trei ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura de galbenele in putina apa. Cu un amestec de 10-15 grame tinctura si 100 g de apa fiarta si racita se pot face cu succes comprese pentru rani, arsuri, ulceratii dar si pentru bolile de ochi. Acest amestec da bune rezultate excelente si pentru leucoree.

Ceai de galbenele

Daca se beau doua-trei cani de ceai de galbenele pe zi, intre mese, are efect excelent in tratarea gastritei hiperacide si a ulcerului gastroduodenal. Ceaiul de galbenele mai are proprietatea de a calma durerile menstruale, mai ale sla persoanele anemic. Galbenelele intra in compozitia ceaiului gastric si aromatizantului pentru bai. Compresele cu ceai de galbenele activeaza tenurile uscate. Ceaiul de galbenele mai este recomandat la tratarea icterului, ulcerului, leziunilor uterine.

Florile de Galbenele sub forma de bai, cataplasme sau tinctura se folosesc si ca pansament pentru ranile care se vindeca mai greu, cum sunt ulceratiile, plagi cu puroi, arsuri, degeraturi, acne si eczeme, deoarece principiile active din galbenele au proprietati de a stimula circulatia sangelui la nivelul tesuturilor, grabind astfel cicatrizarea si vindecarea ranilor.

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.