Refuzaţi gogoşile neomarxiştilor sau ale altor farisei, fiindcă ajungeţi în râpa iadului! Aflaţi că în matricea gunoaielor demonice s-a întrupat Anticristul, care v a introiena lumea cu tot felul de promisiuni, soluţii, răspunsuri, semne, minuni, idolatrii şi alte amăgiri (luciferic de meşteşugite), căci… Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!” (Ier.17/5) Nu va mai hrăniţi cu firimituri popeşti! Încredeţi-vă în El şi mâncaţi Pâinea vieţii veşnice în fiecare zi (Ioan 6/48-58), întrupată- plămădită din toate bunătăţile, sfinţeniile şi frumuseţile Duhovniceşti; El ne-a iertat când l-am respins şi l-am răstignit, dar acum, fiindcă ştim ce facem, să nu-l mai lăsăm la uşa măcar pe Duhul Sfânt (Ap.3/20) ci, prin pocăinţă şi naşterea din nou, să-l primim să rodească, să domnească (prin noi, cei înnoiţi) permanent- în vorbire, gândire, făptuire, pentru că este mai bun (Gen.1/31), mai mare şi mai tare decât noi toţi la un loc, cei răstigniţi cu HRISTOS… (Gal.2/20)

tttCeaiul de lavandă trateaza peste 70 de boli si…1. Va prezentam citeva beneficii ale masajului ; 2 Exista un punct “secret” care poate trata 100 de boli! Ce se intampla daca il masezi? – Zu San Li ; 3 Consumul zilnic a două-trei felii de cartofi cruzi ajută la tratarea ulcerului/Cum ne racorim corect ; Alimente care NU trebuie tinute la frigider; SUNT si flori MORTALE; Cum ar trebui preparați cartofii prăjiți; Sucul de patrunjel un remediu extrem de puternic; Drojdia de bere ajutaTu trebuie să-L căuţi pe Dumnezeu până Îl găseşti !„Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” – Ieremia 29:13; Psalmul 130;5- Eu nadajduiesc in Domnul…by john Fischer;Hristos sau Satan (rumänisch) Botezul, Cina Domnului, spălarea picioarelor …Dr. Kurt E. KochHRISTOS SAU SATANOCULTISMUL ŞI EFECTELE SALE DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE”The word of faith movement”Mişcarea „Cuvântul Credinţei”… Dumnezeu îi iubește pe ucenicii Domnului Isus așa cum L-a iubit pe Isusscris  si Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului de Zac Poonen„Atunci, domnul Iliescu m-a apostrofat și mi-a spus: băi, lidere, habar n-ai, este un investitor bun, știu eu că-n America Latină, în Brazilia, are niște parteneri cu care facem treabă. A zis: ai să trăiești și ai să vezi. Am trăit și am văzut: iată!”, spune Cotescu= Amintiri despre Romania fesenizata… ROMÂNIA FURATĂ. Uzina Aro, cu un patrimoniu de 1,4 milioane de dolari, vândută la preț de apartament: 150.000 de euro… (Pentru ca hotii n-au patit nimic…)ROMÂNIA FURATĂ. Politicienii și firmele care au păgubit Loteria Română cu un miliard de euro… Pentru o bere si o galeata- ROMÂNII si-au votat alesii neamului,ca sa-l tepuiasca =ROMÂNIA FURATĂ. Bancorex, un faliment prin grija statului-Marele datornic Ioan Niculae

(Pentru ca hotii n-au patit nimic…)ROMÂNIA FURATĂ. Politicienii și firmele care au păgubit Loteria Română cu un miliard de euro 

Atunci când Regele Carol I a înființat Loteria Română, 40% din banii strânși de la jucători se întorceau la aceștia sub formă de premii. Din cele 60 de procente rămase, o buna parte ajungea la bugetul de stat pentru a finanța construcția de școli, spitale, azile și locuințe pentru tineri. Intențiile nobile ale regelui au fost uitate însă după 1990, când Loteria Națională a dat bugetului din ce în ce mai puțini bani. În schimb, a îngrășat conturile unor români influenți, dar și pe cele ale unui grec despre care presa germană spune că ar fi fost agent al celebrei STASI, fosta securitate a Germaniei comuniste.

Clădire cumpărată de 34 de ori mai scump decât prețul pieței

Cel mai mediatizat dintre contractele încheiate de Loterie este cel parafat cu grupul de firme Ana Electronic, controlat de George Copos. Prin acest contract, Loteria a cumpărat 38 de spații comerciale de la fostul vicepremier. Toate la prețuri mult mai mari decât cele ale pieței.

Unul dintre spatii a fost achiziționat pentru filiala din Cluj Napoca, la conducerea căreia se afla la acea dată Gheorghe Ciucă.

„A intrat la mine în birou și mi-a propus să cumpăr această clădire la valoarea de 4 miliarde de lei, spunându-mi că-mi dă mie comision 20%”, spune Gheorghe Ciucă.

Gheorghe Ciucă, fost director al filialei din Cluj a Loteriei Române

„L-am dat afară din birou. După o perioadă relativ scurtă, m-a sunat directorul general, Cristea Nicolae, de la București, mi-a dat un număr de celular, mi-a spus să caut o persoană cu numele Rațiu, să văd ce imobil are de vânzare în Cluj. M-am întâlnit cu el în cartierul Mănăștur, la această clădire și când l-am întâlnit era persoana pe care o dădusem eu afară din birou. Am văzut clădirea. Arăta foarte rău”, povestește el.

Gheorghe Ciucă a declinat oferta. Apoi a sunat la centru și le-a spus șefilor săi că este o investiție nepotrivită, mai ales că loteria mai avea în zonă cinci sedii.

„După o perioadă relativ scurtă, am primit un contract de vânzare-cumpărare încheiat la București, între directorul general Nicolae Cristea și Rațiu Stelian. Clădirea a fost cumpărată nu la patru miliarde de lei, ci la 6 miliarde și 885 de milioane de lei”, mai spune Gheorghe Ciucă.

Adică 237.000 de dolari. Și nu a fost o singură tranzacție, au fost 38, strânse mai târziu de procurori într-un dosar penal pe numele lui George Copos și al fostului director al Loteriei, Nicolae Cristea.

Procurorii anticorupție spun că pentru a-și majora câștigul, fostul vicepremier s-a folosit de cei trei interpuși și a înșelat, astfel, statul cu un impozit de un million de euro. Pentru sediul din Cluj, de exemplu, Loteria a plătit un preț de 34 de ori mai mare decât cel al pieței.

„Am aflat că această clădire, acest patron și-a vândut-o de la firma lui, unde era unic asociat, lui ca persoană fizică cu 200 de milioane de lei. A plătit la stat impozit și TVA după 200 de milioane de lei. Și la aproximativ 4-5 zile, deci foarte repede, a vândut-o la Loterie cu 6 miliarde 885 de milioane”, spune Gheorghe Ciucă.

Dosarul instrumentat de DNA a ajuns în instanță în iunie 2006 și a primit numele de Loteria I. Cei doi inculpați, George Copos și Nicolae Cristea, au fost condamnați, în ianuarie 2013, la câte patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală, dar sentința nu este definitivă. Nici Nicolae Cristea, nici George Copos, aflat în închisoare după ce a fost condamnat în alt dosar, nu au vrut să comenteze.

Contracte cu preț crescut de 10 ori

Un alt om de afaceri influent care a câștigat de pe urma Loteriei este Dinu Patriciu. Firma sa, SC Alpha SA, a construit sediul actual al companiei. Inițial, clădirea trebuia să coste puțin peste un milion de dolari, dar, în câțiva ani de la începerea lucrărilor, a ajuns să coste de 10 ori mai mult. Ilegalitatea a fost descoperită de Corpul de Control al premierului, condus la acea vreme de actualul prim-ministru al României, Victor Ponta.

„Valoarea investiției s-a majorat treptat de la 5,37 miliarde de lei, la 9,18 miliarde de lei, la 25,5 miliarde de lei, la 155,1 miliarde de lei, ajungând la 185 miliarde de lei (circa 8,6 mil. de dolari) în iulie 2000,” se arăta în raportul Corpului de Control.

Deși a încasat de zece ori mai mulți bani decât era stipulat în contractul inițial, firma lui Dinu Patriciu nu a finalizat construcția. Clădirea a fost terminată de firma Romcom International, care a primit și ea de la Loterie alte 2,7 milioane de dolari.

În momentul în care a obținut contractul, Romcom Internațional îi avea ca acționari pe Horea Dorin Uioreanu, fost deputat PNL, actual șef al Consiliului Județean Cluj, și pe Mihai Mureșan, liderul PRM Cluj. Afacerea Sediul Loteriei a fost parafată tot de fostul director, Nicolae Cristea.

Nicolae Cristea, fost director al Loteriei Române

Dan Voiculescu a bifat și el afaceri profitabile cu Loteria. Tipografia Intact SA, o firmă controlată de familia sa, a semnat în toamna lui 2008 un contract de aproximativ 60.000 de dolari pentru tipărirea revistei „Loto Prono”. Cea care a parafat înțelegerea a fost nimeni alta decât Liliana Mincă, susținută la conducerea Loteriei de partidul înființat de Dan Voiculescu.

Afacerea cartelelor Pelegrin

O altă afacere care a provocat o gaură serioasă în bugetul Loteriei este cunoscută sub numele de Pelegrin. Compania urma să vândă în sediile ei cartele telefonice, în regim de consignație. Adică Loteria nu plătea niciun ban anticipat dar își oprea un comision după vânzare.

„Loteria Română, prin directorul general Gheorghe Benea, a deturnat clauzele contractuale și a achiziționat un număr impresionant de cartele telefonice care nici într-o sută de ani nu ar fi fost vândute, dar cu banii jos. Cartelele nici nu erau în depozitul Loteriei și plata s-a făcut”, spune Liliana Mincă.

La doar câteva luni de la semnarea contractului inițial, pentru aproape 600.000 de cartele telefonice, Loteria a plătit anticipat peste 10 milioane de dolari.

Beneficiara acestui contract a fost firma SC Form Trade SRL din Focșani, despre care s-a scris că era controlată de un off shore din Cipru. Firma proaspăt înființată nu ar mai fi făcut înainte nicio altă afacere. Rapiditatea cu care s-a făcut plata anticipată a cartelelor telefonice ridică semne de întrebare.

„Directorul economic de la momentul respectiv era revocat din funcție, dar încă avea semnătura în bancă. Era la spital la Colțea, dacă nu mă înșel, și șoferul de la Loterie, împreună cu delegatul pentru bancă din cadrul Companiei Naționale Loteria Română, s-au dus și au alergat după a doua semnătură pe la spital, ca să se facă plata neapărat în ziua aia, neapărat. Iar pe factură scria „A se achita urgent acest contract””, spune Liliana Mincă.

Tranzacția este și ea verificată de procurorii anticorupție.

Caiete de sarcini venite de la viitorii câștigători ai licitațiilor

Curtea de Conturi a descoperit și alte achiziții făcute de Loterie în timpul mandatului lui Gheorghe Benea, „pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale”. Vorbim despre achiziționarea a 182 de mașini pentru sucursale. Tranzacția a creat un prejudiciu de peste un milion de dolari pentru că autoturismele erau supraevaluate. De asemenea, compania a beneficiat și de servicii de consultanță și avocatură nejustificate de peste trei milioane de dolari.

Liliana Mincă, fost director al Loteriei Române

Liliana Mincă explică cum a fost posibilă încheierea unor astfel de contracte.

„Inclusiv caietele de sarcini veneau de la societățile care urmau să câștige licitațiile. Erau niște licitații fictive. Și atunci, vă spun că șeful de la Serviciul de Achiziții, Natalia Diaconu, și-a dat demisia, pentru că a fost chemată în birou la Gheorghe Benea și i s-a prezentat un furnizor de produse și i s-a spus că cu acest furnizor trebuie să încheie contractul pentru o cantitate de, în valoare de…”, spune Liliana Mincă.

Fost director al Loteriei Române în perioada 2009-2012, Gheorghe Benea nu a vrut să comenteze.

Gaură de sute de milioane de dolari în bugetul Loteriei

Cele mai dezavantajoase contracte de achiziții încheiate de Loteria Română au fost cele cu grecii de la grupul INTRALOT – INTRACOM. Curtea de Conturi, ANAF, Garda Financiară și Corpurile de control ale Guvernului și Ministerului de Finanțe au susținut la unison că Loteria a pierdut sute de milioane de dolari din cauza acestor contracte. Fostii directori ai Loteriei vorbesc chiar de o valoare mai mare a prejudiciului.

„Pentru ultimii 10 ani vorbim de un miliard de euro pagubă. Și aici vorbim de pierderi directe și indirecte, adică directe prin achiziții cu costuri prea mari pe echipamente și servicii care poate nu erau necesare sau care poate în piață erau mai ieftine, și indirecte, prin proasta gestionare a echipamentului”, precizează Dan Ghiță, unul dintre foștii directori.

Contractele cu grecii de la INTRALOT au fost încheiate de Nicolae Cristea în 1993 și aveau o durată de zece ani. Unul dintre contracte viza introducerea sistemului informatizat în agențiile loto și apoi întreținerea lui.

Statul român a platit 1,5 milioane de dolari la început, apoi un procent de 8 – 8,5% din încasările lunare. Celălalt sistem era cel al mașinilor de jocuri, pentru care statul a plătit între 70 și 80% din încasări.

Contractul care nu poate fi reziliat

„Din păcate, cât am fost ministru al Finanțelor, nu am reușit să reziliez acest contract. Am pus juriștii, au analizat. Am înțeles că și alți miniștri de Finanțe au analizat posibilitatea rezilierii și nu s-a reușit, pentru că era încheiat beton, cum s-ar zice, cum spun juriștii. Nu exista nicio posibilitate de reziliere”, spune fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițianu.

Un raport al Corpului de Control al Guvernului din 2003, condus la acea vreme de actualul premier Victor Ponta, arată că în perioada 1993 – 2003, Loteria a plătit grecilor 46 de milioane de dolari doar pentru sistemul informatizat din sedii.

„Am chemat juriști și din afara ministerului și mi-au spus că dacă-l reziliez, ministerul va plăti de două ori mai mult decât nu încasează acum. Era o pagubă pe care nimeni nu și-o asuma”, spune Gheorghe Ialomițianu.

Deși erau păguboase, iar statul nu reușise rezilierea lor, în 2003 Nicolae Cristea decide să prelungească contractele pentru încă zece ani. De data aceasta procentul încasat de greci din veniturile Loteriei Naționale scădea la 7.5%.

„Nu puteai să reziliezi acele contracte, pentru că prejudiciul, penalitățile pe care Loteria Română ar fi trebuit să le plătească firmei cu care au fost încheiate contractele erau atât de mari, încât am fi băgat Loteria în faliment”, spune Liliana Mincă.

Grupul de firme INTRALOT-INTRACOM operează în România prin firma INTRAROM. Pe site-ul firmei, grecii se laudă că au avut o cooperare fructuoasă cu Loteria Română. Contactați de DIGI 24, reprezentanții firmei au refuzat să vorbească.

Grupul de firme INTRALOT – INTRACOM este controlat de omul de afaceri grec Sokratis Kokkalis. Potrivit unei investigații a unor jurnaliști germani, Kokkalis ar fi fost agent al STASI, ar fi fost recrutat în 1963 și ar fi activat sub numele de cod Rocco.

Contractul cu grecii de la INTRALOT a expirat in 2013. În iulie 2012, ministrul de atunci al Finanţelor, Florin Georgescu, l-a numit la conducerea Loteriei pe Dan Ghiță. O lună mai târziu, compania a intrat în programul de desemnare a unui manager privat. În martie 2013, în plin proces de alegere a noului manager, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a decis să-l demită pe Dan Ghiță și să-l numească șef la Loterie pe Adrian Mișu Manolache. Aparent fără nicio explicație, Ministerul Finanțelor Publice a renunțat la selecția managerului privat pentru Loterie.

„Această procedură nu a fost anulată, ci doar amânată, din cauza unor inadvertenţe în derularea etapelor procedurale”, susține Ministerul Finanțelor.

„Eu cred că procedura aceea cu managerul privat era așa… praf în ochi, pentru toți cei care ne privesc, pentru telespectatori. Trebuie să recunoaștem că în instituțiile statului, ministere, miniștri, secretari de stat, directori de departamente, directori de deconcentrate, președinți de agenții, președinți de consilii de administrații în instituții ale statului sunt numiți pe criterii politice de zeci de ani de zile”, spune Liliana Mincă.

Contractul păgubos, prelungit cu aprobarea Ministerului Finanțelor

După numirea lui Adrian Mișu Manolache la conducerea Loteriei, contractul vechi de 20 de ani cu grecii de la INTRALOT a fost prelungit automat. Ministerul de Finanțe se scuză și spune că nu avea o altă posibilitate.

„CN Loteria Română a prelungit, printr-un act adiţional, pentru o perioadă limitată de timp, contractul cu grupul de firme Intralot. În această perioadă, CNLR SA va face un studiu de piaţă, în vederea încheierii unui nou contract care să asigure cele mai avantajoase condiţii pentru companie”, explică reprezentanții ministerului.

Potrivit noului contract, statul român va plăti în continuare grupului INTRALOT 7,5% din încasările sale lunare pentru asigurarea întreținerii sistemului informatic al loteriei și furnizarea asistenței tehnice necesare. „E foarte grav că s-a întâmplat acest lucru, pentru că este în defavoarea statului român. În mod normal trebuia să se facă licitație, erau foarte multe firme care doreau să intre în competiție și cred că statul român avea posibilitatea să încaseze foarte mulți bani și nu mai era nevoie de introducere de noi impozite și taxe”, spune Gheorghe Ialomițianu.

Așadar, un contract care a produs statului român un prejudiciu de câteva sute de milioane de dolari și care nu a putut fi reziliat timp de opt ani a fost prelungit de bună voie de actualul președinte al Loteriei Române, cu aprobarea conducerii Ministerului Finanțelor Publice.

„Dacă eu aș fi luat o astfel de măsură, cu siguranță a doua zi eram demisă, pe motive imputabile mie”, spune Liliana Mincă.

Actuala conducerea a Loteriei spune că a luat măsurile necesare pentru continuarea activității companiei, dar președintele acesteia a refuzat un interviu filmat. Premierul Victor Ponta, cel care în 2003 susținea că afacerea INTRALOT nu este benefică statului, nu știe ce s-a întâmplat cu noul contract.

Discuție reporter- Victor Ponta:

Reporter: Loteria Națională a prelungit contractul cu firma grecească, în contextul în care dumneavoastră ați declarat anul trecut că nu se va mai prelungi acest contract.

Victor Ponta – Nu știu despre ce mă întrebați.

Reporter – Ați declarat anul trecut, în ianuarie, că nu va mai fi prelungit contractul și acesta a fost prelungit acum, recent.

Victor Ponta – Nu știu despre ce mă întrebați. Mă informez și vă răspund cu mare drag.

La 108 ani de la înființare, Loteria Română e departe de ceea ce Carol și-ar fi dorit. Implicată în trei dosare penale cu prejudicii de câteva zeci de milioane de dolari, organizatoarea celor mai populare jocuri de noroc din România se luptă încă să găsească formula salvatoare de a scăpa de sub dominația grecească. Conducătorii instituției au reușit să facă din companie un vasal fără scăpare al informaticienilor greci. Până când vor găsi soluția ca Loteria să nu mai depindă informatic de sistemele lor, statul își va plăti zeciuiala din încasările milioanelor de jucători.

Amintiri despre Romania fesenizata… ROMÂNIA FURATĂ. Uzina Aro, cu un patrimoniu de 1,4 milioane de dolari, vândută la preț de apartament: 150.000 de euro

masini aro

Băi, băieți, noi toți dacă ne strângem, putem salva uzina asta. E o clinică americană care ne cumpără sperma cu 50 de dolari bucata”, asta spune personajul lui Andi Vasluianu în filmul Despre oameni și melci, regizat de Tudor Giurgiu.

„Astea sunt solutiile cu care am venit noi, sindicatele”, spune Ioan Cotescu, fost lider de sindicat Aro.

„Nu mai era nimic de salvat. Cred că mafia era atât de mare și atât de însetată de a vinde tot și a face rost de bani, și când spun mafie vorbim de fosta Securitate. În primul rând vorbim de oameni cocoțați în puterea politică de după 90, de la ei a pornit totul”, afirmă regizorul Tudor Giurgiu.

„Atunci, cei sus-puși au spus că noi, sindicatele, am cerut, eu, Cotescu, am cerut muncitorilor să dea spermă. Și umblau cu gălețile prin secții”, mai spune Ioan Cotescu.

Ioan Cotescu era, în 1996, liderul sindicatului de la Aro. Ideea lui nu a salvat uzina de la faliment, dar a intrat în istorie. Din fosta fabrică, intitulată, neinspirat, Automobile Române, au mai rămas câteva colecții de autoturisme și o mână de hale abandonate. Dar și un film de excepție. Sub dealul Muscelului, pe locul unde se afla uzina nimic nu mai amintește, însă, de cele 500.000 de mașini construite piesă cu piesă aici.

Povestea uzinei începe la puțină vreme după retragerea sovieticilor din țară. Nici măcar cei care au gândit construcția colosului industrial nu și-au imaginat faima ce avea să o cunoască brandul Aro.

„Aro a fost una dintre cele mai bune mașini de teren din lume”, spune Mărțișor Ciobanu, fost director Aro între 1992-1994.

Aro a câștigat raliul Paris-Dakar și a fost exportat în peste 100 de țări. Era atât de bun, iar cererea era atât de mare la export, încât uneori autoturismele se vindeau fără roată de rezervă.

„Îmi lua și neterminată mașina din uzină”, își amintește Ciobanu.

Câte 2.000 de masini mergeau în fiecare an în Polonia, în Germania Democrată și în Cehoslovacia, iar 50.000 de mii de jeep-uri românești au ajuns în China din 1975 până la Revoluție.

Cea mai mare victorie a mașinii de teren românești a fost intrarea pe piața americană.

„Dacă ați fi văzut Aro 24 circulând pe șoselele din SUA, unde toată lumea, când se oprea, venea să întrebe de unde provine această mașină, ați fi avut o mare satisfacție”, mai spune Mărțișor Ciobanu.

Mașina Aro era râvnită pentru că putea urca pe orice teren accidentat. Ajungea în vârf de deal și trecea peste orice dună de nisip. Unde mai pui că pentru americani era și ieftină.

„La vânătoare se folosea, că urca cele mai înalte, de asta îi zicea la mașină Zimbrul Carpaților, că urca foarte mult pe terenurile înalte”, spune și Aurel Butoi, fost muncitor Aro.

În țară, Aro era mașina celor aleși. Până în 1981, singurul beneficiar a fost Armata. Mai apoi au putut să se plimbe cu Aro și cei care aveau norocul să primească aprobarea Ministerului Economiei sau direct a lui Nicolae Ceaușescu.

Revoluția a prins Uzina cu aparatură învechită, nemodernizată de zece ani. Chiar și așa, cererea pentru mașinile produse aici era mare, Fabrica nu ducea lipsă de contracte pentru export. Totuși, conducerea de atunci s-a orientat către piața internă. O decizie explicată de faptul că românii, dornici să se plimbe cu Aro și care stăteau zi și noapte la poarta uzinei, dădeau șpagă o mică avere ca să plece acasă cu mașina mult-râvnită.

O mașină costa 140.000 de lei și pe ea se dădea 400.000 de lei. Ciobanii din Transilvania veneau aici să cumpere Aro cu sacii, cu desagii de bani”, își amintește Ioan Cotescu, fost lider de sindicat Aro.

Așadar, spre deosebire de majoritatea uzinelor românești pentru care ieșirea din comunism a însemnat dispariția comenzilor, la Aro lucrurile stăteau cu totul altfel. Cererea de mașini, era, în 1990, mai mare decât capacitatea de producție a fabricii.

Dar a avut ghinionul să apară în existența ei Bancorex, care a acordat unei firme de peste Prut un credit de 20 de milioane de dolari pentru a cumpăra 3.200 de mașini Aro, adică jumătate din producția pe un an de zile.

Valeologia, firmă cu sediul în Chișinău, despre care s-a spus că ar fi fost o acoperire a mafiei rusești, a tras însă o dublă țeapă – n-a mai plătit nici creditul la Bancorex, nici mașinile Aro, pe care le-a vândut, mai departe, în țările ex-sovietice.

Mărțișor Ciobanu, care a fost numit la conducerea fabricii imediat după tunul dat de Valeologia, a fost martorul evenimentelor.

„Au plecat atunci garnituri de tren cu mașinile respective și containerele cu piese de schimb”, spune el.

Dan Pascariu, președintele Bancorex din acea vreme, spune că nu avea informații despre compania moldovenească și nici despre patronul ei, Vitalie Usturoi, care ar fi fost agent KGB.

„Asta nu știu. (Sunt povești?) Nu știu, nici nu vă pot confirma, nici nu va pot infirma”, declară Dan Pascariu, fost președinte Bancorex între 1992-1994.

Și totuși, Vitalie Usturoi reușește nu doar să deschidă ușile Bancorex, ci chiar să primească un credit de la bancă. Ulterior, procurorii constată că banii au fost împrumutați ilegal, motiv pentru deschid un dosar penal în acest caz. Cercetați sunt Dan Pascariu și Răzvan Temeșan, pentru care, în cele din urmă, dosarul se încheie cu neînceperea urmăririi penale. În schimb, pentru Aro, Valeologia reprezintă lovitura destabilizatoare.

„Nu se mai putea susține financiar. A dispărut foarte mult din banii societății, au dispărut sume impresionante”, afirmă Mărțișor Ciobanu.

În ciuda comenzilor, fabrica acumulează datorii. Inexplicabil, statul impune un preț de vânzare mult sub cel de producție, iar diferența este acoperită cu fonduri de la buget. Până în 1996, când Aro intră în colaps. Cu datorii de 30 de milioane de dolari și zguduită de tunul Valeologia, fabrica mai primește o lovitură: Guvernul închide conducta cu bani, nu mai plătește pierderile și lasă uzina să se descurce singură. Soluția găsită de conducere este să concendieze 1.000 de angajați.

„Totul era făcut să ne distrugă. Că în pofida loviturilor extraordinar de dure pe care le-am primit în anii 90, am îndrăznit să mai existăm”, susține Ciobanu.

Jaful continuă la Aro și după instalarea Guvernului Ciorbea, sub o formă mai subtilă. De data aceasta se fură prin firme-căpușă protejate chiar de directorii fabricii. Rețeta este simplă: înglodată în datorii, uzina nu mai primește credite de la nici o bancă. Dar, în numele ei se împrumută firmele căpușă care primesc în schimbul banilor mașini la preț de nimic, pe care mai apoi le vând de trei patru ori mai scump.

„Se fura îngrozitor. Ei, directorii nostri, făceau contracte cu acei dealeri și din străinătate și din țară, fără garanții bancare, iar în momentul când ăla falimenta, noi pierdeam totul”, declară Ioan Cotescu.

În timp ce Aro acumulează datorii de zeci de milioane de dolari, firmele intermediare se îmbogățesc. Printre cei care profită este chiar directorul uzinei de la acea vreme, Iustin Preoteasa, a cărui soție deschide hotelul Muscelul. Fostul director a refuzat un interviu filmat, dar a recunoscut că soția sa a lucrat cu Aro chiar pe vremea când el conducea uzina.

„Faptul că astăzi poți să furi astfel de bani din Aro și să-ți faci hoteluri, să faci tot felul de chestii, lucrurile astea se fac la geamantan. Deci cu banii jos, pentru că sunt bani negri”, susține Ionel Blănculescu.

Patronul unei alte firme preferate de directorii de la Aro povestește astăzi, după mai bine de zece ani, cum s-a îmbogățit din afacerile cu uzina. Cu ajutorul pieselor de schimb luate ieftin de la Aro, omul își deschide mai târziu o pensiune cu patru vile.

O altă firmă despre care se spune că ar fi căpușat Aro timp de 14 ani este IATSA Câmpulung, care aparținea la vremea aceea „baronului roșu” Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș. Condamnat astăzi în primă instanță la patru ani de pușcărie pentru contractarea banilor europeni cu acte false, Nicolescu este botezat în Argeș „Vecinul”. După retrocedări, el ar fi ajuns să dețină atât de multe proprietăți, încât ar fi vecin cu tot județul.

„N-a existat afacere în Muscel și în județul Argeș ca el să nu-și bage botul. Munți, păduri, nici nu vă imaginați. Sunt împrăștiate la rude”, afirmă Ioan Cotescu.

Ani la rând, IATSA este unul dintre partenerii privilegiați ai uzinei Aro, iar Constantin Nicolescu, patronul ei, protejatul lui Adrian Năstase și al lui Nicolae Văcăroiu. Prin IATSA curg comenzile guvernamentale la preț umflat: mașini pentru Parlament, pentru Ministerul de Interne sau pentru Romsilva. Nici Constantin Nicolescu, nici foștii directori ai fabricii, apropiați ai baronului de Argeș, nu au dorit să apară în fața camerei de filmat.

„Nu știu dedesubturile lor, ei au fost acolo o cloacă”, spune un fost director.

„Eu am fost avertizat să fiu atent cum merg pe stradă”, spune un altul.

Jaful cu acte în regulă și firmele-căpușă aruncă Aro într-o situație imposibilă. În anul 2002, uzina nu mai are bani nici de salarii, după ce toate Guvernele încercaseră, pe rând, să găsească soluții. Guvernul Năstase scoate uzina la privatizare, dar nimeni nu o vrea.

În paralel, liderul de sindicat Ioan Cotescu vine cu ideea donării de spermăca să-i ironizeze pe directorii Aro, incapabili să salveze uzina. Ca și personajele din filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci…

În film, Uzina Aro aflată în faliment va fi transormată în fabrică de melci.

Dacă e să găsesc o metaforă e că ajungem să ne târâm. A spălat cu noi pe jos puterea”, este replica actorului Andi Vasluianu.

În viața reală, salvarea nu ar fi trebuit să vină de la crescătorii de melci ci de la o firmă de apartament din Miami. După câteva tentative de privatizare eșuate, în peisaj apare John Perezun dealer american de origine cubaneză, dornic să cumpere uzina. Potențialul investitor ar fi fost protejat de însuși președintele României de atunci, Ion Iliescu. Liderul de sindicat susține că l-ar fi avertizat pe președinte.

„Atunci, domnul Iliescu m-a apostrofat și mi-a spus: băi, lidere, habar n-ai, este un investitor bun, știu eu că-n America Latină, în Brazilia, are niște parteneri cu care facem treabă. A zis: ai să trăiești și ai să vezi. Am trăit și am văzut: iată!”, spune Cotescu.

Data de 26 septembrie 2003 reprezintă sfârșitul pentru uzina Aro. Statul român o vinde pentru prețul infim de 150.000 de dolari firmei Cross Lander, al cărei patron este John Perez. Măreața uzină, mândria României comuniste, face pentru autoritățile României capitaliste cât un apartament mai răsărit în București.

„Vorbim despre o privatizare nereușită”, admite Mircea Ursache, fost președinte AVAS.

În schimb, americanul se obligă să investească 15 milioane de dolari, să plătească datorii și credite de 11 milioane de dolari și să lanseze în America o nouă mașină Aro.

„La momentul acela se punea problema: ce facem cu firma asta? Ori merge-n faliment, ori o vindem pe 150.000 de dolari acestor oameni”, declară Răzvan Orășanu, fost președinte AVAS.

„Nu exista bonitate, nu existau confirmări de la Exim Bank sau de la cei care au fost puși să verifice de bonitate, dar s-a trecut peste tot”, spune Ionel Blănculescu, fost președinte la Autoritatea Națională de Control.

Prin semnătura lui Ovidiu Mușetescu, președintele APAPS de atunci, România primește un dublu tun: vânzarea pe nimic a unui colos industrial cu un patrimoniu de 1,4 milioane de dolari și ștergerea datoriei rămase de 40 de milioane de dolari, totul pentru ca John Perez să primească o uzină curată. Însă primul lucru pe care-l face noul investitor este să câștige 2,7 milioane de dolari din vânzarea Fabricii de Scule și Matrițe, inima uzinei, deși îi era interzis să înstrăineze active din fluxul de producție.

„A fost vandută ilegal”, spune Blănculescu.

John Perez nu se oprește aici. Motivând că trebuie să mai facă rost de bani pentru salariile muncitorilor, vinde la fier vechi utilaje extrem de importante, prese, cuptoare și hale întregi. Încasează 530.000 de dolari, bani care, spun sindicaliștii, ar fi ajuns exclusiv în buzunarul americanului.

Răzvan Orășanu, fost președinte AVAS, a descoperit că nici contractul de privatizare al Aro nu a fost în regulă, fiind imposibil de reziliat.

„Era scris foarte prost, cu puține clauze de care te puteai lega de partea statului și foarte favorabil pentru Cross Lander”, spune fostul președinte AVAS.

La inițiativa sindicatelor și în urma numeroaselor controale la Aro, statul dă în judecată firma Cross Lander, reziliază contractul și reintră în posesia fabricii.

În 2005 este fabricat ultimul autovehicul Aro, sunt concediați ultimii 1.500 de angajați, iar uzina intră în faliment. Pentru miile de tone de fier vechi de utilaje întinse pe 50 de hectare, platforma Aro devine ținta samsarilor imobiliari.

Aro este astăzi business imobiliar. Ea a fost vândută companiei imobiliare Landmark Management, patronată de Nicolae Rațiu, fiul fostului lider țărănist, Ion Rațiu. După ce a vândut la fier vechi și ultimele utilaje rămase, compania a închiriat spațiul mai multor firme.

Ca în cazul tuturor marilor privatizări făcute de autoritățile României capitaliste, nici pentru moartea fabricii Aro nu există vinovați. Investitorul John Perez a scăpat de dosarul penal care i-a fost deschis și trăiește liniștit undeva în America.

Ovidiu Mușetescu, șeful de la Privatizare, considerat principalul responsabil pentru falimentul Aro, a murit. Prim-ministrul Adrian Năstase sub care s-a făcut privatizarea este la pușcărie în alte dosare, iar Ion Iliescu, susținătorul lui John Perez, spune că Aro n-a fost în stare să se adapteze la condițiile noii economii de piață.

„Înainte, ele erau susținute artificial de stat. Ei, în momentul în care s-a deschis economia românească pe piața internațională, au rezistat cei care au putut să facă eforturi să-și asigure competitivitatea”, spune Ion Iliescu, fost președinte al României.

Hăituit, vândut pe nimic, devalizat și furat, neînțeles de politicieni și neadaptat la economia de piață, Aro va rămâne, indiferent cât timp va trece doar o poveste despre idei inutile și politicieni hrăpăreți. O poveste despre oameni și melci.

„La noi, sus-pușii, cei care ne conduc, n-or să-și pună nici un fel de problemă. Ei or să râdă și ei odată cu publicul, dacă văd filmul ăsta. Dar nu știu dacă o să-i doară și o să-i atingă real și o să zică: bai, dar noi am cam distrus țara asta. Râzi, dar nu-i în regulă”, concluzionează actorul Andi Vasluianu.

Pentru o bere si o galeata- ROMÂNII si-au votat alesii neamului,ca sa-l tepuiasca =ROMÂNIA FURATĂ. Bancorex, un faliment prin grija statului

fost sediu bancorex

Bancorex nu mai există, dar Dallasul de Slobozia e încă în picioare. Pentru construcția exoticului loc și pentru o fabrică de ulei, firma Ewing Hermes a afaceristului Ilie Alexandru, din Slobozia, lua de la Bancorex, în 1995, un credit de 12 milioane de dolari. Nu l-a mai înapoiat niciodată.

Privite ca adevarate excentricități în România anului 1990, replica în miniatură a turnului Eiffel, hotelurile Dallas și Texas sau herghelia de la Slobozia reprezintă, economic, simbolul eșecului celei mai mari bănci din România comunistă, Bancorex.

Înființată în 1968, sub numele de Banca Română pentru Comerț Exterior, prin ea se derulau operațiunile comerciale externe iar, în decursul existenței sale, a rulat peste 245 de miliarde de dolari.

„Ba chiar, și după 1989, dar mai ales înainte de 89, gestiona rezerva valutară a României”, spune Răzvan Orășanu, fost director al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Revoluția a prins Bancorex cu rezerve de un miliard de dolari. După 90, bogăția în valută a țării a început să se evapore. O parte din bani s-au dus pe importuri mărunte, pentru a satisface nevoia de consum a unei populații abia ieșite din foamea comunistă.

„Bonibon, Topitop, tot felul de electronice cumpărate din Coreea. S-a importat inclusiv un vapor de vin din Argentina care din păcate a fost și acru până la urmă”, își amintește Răzvan Temeșan, fost director al Bancorex.

Pe lânga importurile pentru poftele poporului, tot la începutul anilor 90, statul, prin intermediul Bancorex, se hotărăște să susțină inițiativa privată și să ajute cu credite populația și firmele la început de drum. Nu oricine avea însă acces la banii de la Bancorex, chiar daca rețeta de creditare era simplă.

„Unii au luat bani de la Bancorex, nu i-au dat înapoi și după aceea au prosperat. Asta este toată povestea”, afirmă Răzvan Orășanu.

De la televizor la fabrică

Nu aveai nevoie de bonitate sau garanţii solide, ca să obţii un credit.

„Depunând garanție un televizor, luai credit o mașină, după aceea puneai garanție mașina și luai credit o casă, după aceea puneai în garanție casa și luai credit o fabrică. După aceea fabrica respectivă dispărea sau se închidea”, povestește Dan Pascariu, fost director al Bancorex.

Trebuia ca cineva cu funcţie în stat să intervină pentru tine.

„Telefonul suna: Măi, a venit la noi in circumscriptia mea electorală firma cutare care face cutare. Și vezi dacă se califică să primească un credit. Nu era intervenția: Măi, da-i un credit lu ăla sau dă-i un credit lu celălalt. Viorel Hrebenciuc a trimis mai mulți întreprinzători care doreau să obțină credite și care în marea lor majoritate au fost refuzați”, susține Răzvan Temeșan.

„În ceea ce-l privește pe domnul Văcăroiu, țin minte că mi-a trimis o adresă semnată de dânsul prin care îmi solicita imperativ să acordăm o garanție companiei Tractorul. Fără nici o analiză, fără nimic, pur și simplu: dați-i acea garanție!”, spune Dan Pascariu.

Fostul premier Nicolae Văcăroiu susține acum că nu a avut nicio legătură cu Bancorex.

1997, anul în care a început prăbuşirea

Prăbușirea Bancorex a început în 1997. O dată cu instaurarea Guvernului Ciorbea, Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave: acordarea de credite cu garanții fictive unor firme sau mari companii

de stat, astăzi falimentare. De exemplu, firma SANCA, a lui Alexandru Răducanu, a primit aproape 60 de milioane de dolari si a garantat cu nişte grajduri dărăpănate.

„În realitate, garanţiile valorau nimic. Pentru că erau nişte grajduri fără geamuri, fără acoperiş şi nişte terenuri luate în arenda”, afirmă Răzvan Temeșan.

Pe lista datornicilor au fost şi firmele fraţilor Viorel şi George Constantin Păunescu. Cu ajutorul celor 200 de milioane de dolari luaţi prin mai multe firme de la Bancorex, ei şi-ar fi consturit imperiul financiar pe care îl deţin acum şi care este evaluat la câteva sute de milioane de euro. Fraţii Păunescu ar fi primit banii în urma unor intervenţii politice.

Întrebat dacă a primit telefoane pentru a acorda credin familiei Păunescu, Dan Pascariu răspunde: „Mai multe. Lucrurile astea nu se fac aşa, direct, dă-i un credit lui X. Lucrurile sunt mai subtile. Ţi se sugerează, vine cineva la tine şi-ţi povesteşte şi-ţi transmite mesaje”.

Doar 20 de milioane de euro recuperate

Majoritatea creditelor acordate familiei Păunescu au fost făcute pe vremea când preşedintele Bancorex era Răzvan Temeşan. Statul a mai recuperat din datoria fraţilor Păunescu doar 20 de milioane de dolari, de zece ori mai puţin, după ce ar fi vândut datoria unui off shore din Luxemburg care ar fi aparţinut tot familiei.

Prin această tranzacţie, Viorel şi George Constantin au dispărut definitiv de pe lista datornicilor Bancorex.

„Creditele pe care le-a luat de la bancă au fost investiţii”, spune Răzvan Temeşan.

Marele datornic Ioan Niculae

Al treilea mare datornic al băncii este Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme Interagro. Deşi este considerat cel mai bogat român, cu afaceri de peste un miliard de euro, Ioan Niculae încă datorează Bancorexului 31 de milioane de dolari bani împrumutaţi pentru combinatul Azochim Săvineşti, acum falimentar.

Nici Fraţii Păunescu şi nici Ioan Nicolae nu au vrut să comenteze tranzacţiile cu Bancorex!

Bancorex ar fi pierdut nu doar de pe urma afacerilor cu firme născute peste noapte, dar şi pentru că a dat bani cu dobândă foarte mică.

Ca să intri pe lista bună trebuia să ai funcţie importantă în stat. Miron Mitrea este unul dintre cei 4.800 de demnitari, poliţişti, sindicalişti, procurori sau dintre cei care ar fi primit bani preferenţial.

„Parcă am luat un credit, a trecut mult de atunci, nu prea mai țin minte, am luat pentru casă, dar l-am dat inapoi”, spune deputatul Miron Mitrea.

Despre lista scurtă a fericiţilor care au primit banii impediat după revoluţia de la Bancorex, s-a spus că a fost făcută pe ochi frumoși.

„Da, acum că ziceți de ochi frumoși, îmi amintesc că mi-a dat creditul o doamnă cu ochi frumoși”, adaugă acesta.

Pe listă se mai află și chestorul Petre Tobă, fostul general de poliție Toma Zaharia, Marian Tutilescu, noul consilier al președintelui Băsescu, și mulți alții, cu funcții importante astăzi.

„Eterna și Fascinanta Românie” a înghițit 5,7 milioane de euro

O altă gaură neagră în istoria Bancorex a fost şi implicarea în tipărirea albumului „Eterna și Fascinanta Românie”.

În 1995, Departamentul de Informații Publice al Guvernului Văcăroiu, reprezentat de Viorel Hrebenciuc, a încheiat cu Adrian Costea, un afacerist cu dublă cetăţenie, română şi franceză, un contract pentru editarea unui album de fotografii care trebuia să spele imaginea unei ţări identificată cu bolnavii de SIDA și copiii abuzaţi în orfelinate.

Albumul a înghițit 5,7 milioane de euro, publicitate plătită de Bancorex. Banii au fost considerați o gaură neagră, fiindcă volumul n-a apărut niciodată în numărul stabilit de exemplare stabilite.

„Dacă are la baza un scandal, un jaf național, o fraudă, e normal că nu putea să fie decât un lucru de doi lei. Numai că n-a fost nici frauda și nu este nici o carte de doi lei. Este o carte făcută cu nesfârșită tandrețe. Este o Românie reală în cartea asta. Fără să fie batjocorită”, spune scriitorul Miron Manega.

În 1999 procurorii francezi au deschis o anchetă pe numele lui Adrian Costea, pentru spălare de bani în favoarea unor politicieni români. Au fost audiați Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Viorel Hrebenciuc, Răzvan Temeșan, Iosif Boda și alții. Ancheta s-a finalizat fără urmări.

„Există un interes foarte mare ca nimeni, niciodată să nu ajungă la finalul acestei povești”, este de părere Răzvan Orășanu.

Banca Mondială intervine

În 1999, statul român, la solicitarea Băncii Mondiale, decide lichidarea Bancorex. Banca era neperformantă şi trebuia împărţită. Activele performante şi sediul sunt preluate de BCR, iar creditele neperformante, de AVAB. Rolul autorităţii de stat era să recupereze prejudicicul.

„Toate acele credite neperformante au fost preluate la datoria publică și le plătim cu toții. 01, 32, 50 S-au dus în mai puține autostrăzi, în mai puține școli, într-un serviciu public mai prost, inclusiv în cel sanitar”, spune Dan Pascariu.

Fost şef al bancorex, Dan Pascariu spune că falimentul Bancorex a mâncat 2,4 miliarde de dolari, adică 7-8 la sută din Produsul Intern Brut al României de la acea vreme. Un calcul simplu arată că, pe fiecare român, gaura Bancorex l-a costat câte 100 de dolari.

Falimentul nu a pus punct jafului. Razvan Temeşan, preşedinte în cea mai neagră perioadă a Bancorex, spune că, de fapt, furtul adevărat a început cu adevărat o dată cu închiderea definitivă a băncii. De altfel, susține că acesta ar fi fost şi scopul pe care l-ar fi urmărit cei care, intenţionat, ar fi provocat falimentul Bancorex: AVAB a preluat imobile din zone exclusiviste din Bucureşti şi le-a dat pe nimic.

„Banca a avut multe terenuri din zona Kiseleff, Statuia Aviatorilor, preluate cu 50 – 100 dolari în garanție imobiliara la bancă și vândute unor persoane fizice de AVAB la prețuri apropiate de 50 – 100, când în realitate ele valorau de 10 ori mai mult sau de 20 de ori mai mult”, explică Răzvan Temeșan.

R. Temeşan spune că, după preluarea de către stat, toate clădirile şi terenurile trebuiau reevaluate şi vândute la preţul pieţei de la acea dată.

„De fapt acesta a și fost obiectivul celor care au distrus banca. A fost să pună mâna pe patrimoniul băncii, nereevaluat, astfel încât după aia să-l prăduiască reevaluat”, explică el.

Întrebată dacă au fost reevaluate activele Bancorex, Carmina Mircea, șef serviciu creanțe al AAAS, nu asre un răspuns: „Nu știu să vă răspund la această întrebare. Nu cred că trebuia s-o puneți. Vă rog s-o tăiați la montaj!”

Pentru jaful de la Bancorex, Parchetele din România au întocmit zeci de dosare finale, cele mai multe pe numele unor directori locali ai Bancorex. Printre numele sonore puse sub învinuire s-au numărat fostul peședinte Răzvan Temeșan și fosta directoare a sucursalei Lipscani, Ana Capeti, filiala care a atribuit cele mai multe credite neperformante. Amândoi au fost acuzaţi de abuz în serviciu.

Răzvan Temeșan susține acum că, de fapt, „clasa politică din România, la fel cum a jefuit toată economia”.

Ofițer acoperit al SIE

Răzvan Temeșan a condus Bancorexul în perioada 1994-1997. Pentru Digi24, recunoaşte, pentru prima dată, rolul său la Bancorex. Angajat sub acoperire ca ofițer al Serviciului de Informaţii Externe, Temeşan trebuia să se asigure că statul post-revoluţionar recupera toate datoriile pe care alte state le-ar mai fi avut faţă de România.

„Am avut proasta inspirație să accept să fiu recrutat în 1993 în legătura cu banii lui Ceaușescu și probabil că de aici și mi se trage, știi. Am deranjat pe diverse persoane interesate să treacă timpul și să pună mâna pe banii ăștia”, spune R. Temeșan.

Răzvan Temeșan a fost acuzat că a acordat cele mai multe credite neperformante.

„Păi dacă se găsea vreun credit care să aibă semnătura mea, vă închipuiți că mai eram acuma aicea? Nu pot să pretind că am citit 15.000 de dosare și am verificat 15.000 de garanții. Când am plecat eu din bancă, credite neperformante erau 7%. Acuma sunt 20%”, adaugă Răzvan Temeșan.

Răzvan Temeșan a fost cercetat în 27 de dosare penale, arestat preventiv câteva luni și apoi achitat în toate. A dat statul român în judecata la CEDO pentru ca ar fi fost destituit ilegal din funcția de Preoedinte Bancorex și a câotigat. Acum se judeca cu autoritățile și cere daune morale și materiale pentru perioada petrecută după gratii, pentru că atunci s-ar fi îmbolnavit de diabet.

Alți responsabili pentru eșecul Bancorex au fost foștii directori Ana Capetti, Mirela Fako și Grigore Maimuț, cu toții implicați în dosarul ce privea acordarea creditului de 60 de milioane de dolari către firma lui Alexandru Raducanu, SANCA.

Au fost condamnați la pușcărie de instanţele inferioare pentru abuz în serviciu, dar, până la rămânerea definitivă a sentinţei, faptele s-au prescris. Ana Capetti şi-a susţinut în permanenţă nevinovăţia.

„Avea şi trăsăturile de ţap ispăşitor, adică era o persoană cu un nume sonor, nu? În lumea artistică se alege şi numele, că nu poate orice nume să răzbată la public”, spune Sergiu Andon avocatul Anei Capetti.

 Rămas în istorie ca cel mai mare furt din istoria post-decembristă, falimentul Bancorex este încă intens contestat de cei care au condus vremelnic destinele băncii.

Ionel Blănculescu, fost şef al departamentului antifrudă al bancorex, fost şef al AVAB din ziua în care autritatea a preluat datoriile băncii, actual consilier onorific al premierului Victor Ponta pe probleme de economie, susține că așa-numitele tunuri Bancorex sunt simple legende

„Banca nu a fost devalizată, aceasta este o poveste care circulă în piață de foarte mulți ani”, declară Ionel Blănculescu.

Ionel Blănculescu pune prăbuşirea băncii pe seama hazardului numit devalorizarea leului.

„Au fost victime directe. Victime directe ale devalorizării primitive. Datornicii Bancorex. Pentru că 95%, deci aproape întreg portofoliul Bancorex a fost acordat în valută. Și când s-a dat această lovitură năprasnică de azi pe mâine, pur și simplu toți cei care urmau să dea banii înapoi au fost somați să dea de 3 ori banii înapoi” spune I. Blănculescu.

Economistul Răzvan Orăşanu s-a lovit şi el de Bancorex pe vremea când a condus Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului. S-a chinuit luni bune să dea de urma datornicilor şi să aducă la buget banii daţi credit.

„Este o hoție românească, în mare parte. Adică nu a venit Sfântul Duh, nici Sfântul Petru, nu masoneria, lojele, deci nu e chestie de felul ăsta”, spune Răzvan Orășanu.

Indiferent de cum e catalogată părbuşirea Bancorex, un lucru este cert: astăzi, pe lista debitorilor mai există 650 de firme de la care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului se chinuie să recupereze banii, fără succes. Contractele încheiate prost reprezintă principala problemă.

„Unii dintre ei susțin că nu au făcut niciodată acele credite, alții susțin că n-au făcut niciodată acele garanții”, spune Carmina Mirea.

După 15 ani de la închiderea oficială a Băncii de Comerţ Exterior, jaful Bancorex rămâne încă o necunoscută fără vinovaţi. Cei care au luat credite şi nu le-au mai returnat au ajuns pe locuri fruntaşe în ierarhia celor mai bogaţi oameni ai ţării, cei care au dat creditele ocupă şi acum funcţii cheie în sistemul bancar sau au propriile afaceri.

Politic nu şi-a asumat nimeni deciziile tumultoasei Bancorex – nici guvernele care au aruncat banca în 1990 în economia de piaţă , nici cele s-au ocupat apoi fără succes de recuperarea datoriilor după faliment.

La jumătate de secol de la înfiinţarea băncii care ar fi trebuit să pună România comunistă în relaţii economice fireşti cu partenerii economici străini, România europeană se chinuie şi acum să şteargă paguba de un miliard de euro rămasă pe imaginea sa şi aşa şifonată.

1. Va prezentam citeva beneficii ale masajului

Diminuarea durerilor de spate, musculare, de cap, ale articulaţiilor,sprijinirea organismului să îşi revină după efort  sau perioade de convalescenţă,întărirea sistemul imunitar-

relaxarea profundă a muşchilor şi ţesuturilor,
creşterea mobilitatea articulaţiilor
îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi fluxului limfatic,
reducerea stresului ,
diminuarea anxietăţii,
creşterea elasticităţii pielii,
combaterea celulitei,
eliberarea toxinelor din organism,
un plus de energie şi bună dispoziţie,
o concentrare mai bună,

Efectele benefice se văd chiar după prima şedinţă iar după câteva luni se poate constata o îmbunătăţire considerabilă a calităţii vieţii şi a somnului, creşterea tonusului fizic şi psihic, un aspect mai frumos şi sănătos al pielii şi o stare de bine generală.

Masajul a devenit, se pare, una dintre cele mai utilizate metode de relaxare, o armă împotriva anumitor imperfecţiuni corporale, o cale de acţiune pentru ameliorarea anumitor afecţiuni sau pur şi simplu un refugiu din stresul cotidian.
Tot mai multe SPA-uri pun la dispoziţia clienţilor diverse tipuri şi tehnici de masaj, dar există de câţiva ani şi trend-ul de a avea maseurul tău personal la domiciliu.

Atenţie, însă, un maseur care nu deţine cursuri în domeniu vă poate face mai mult rău decât bine, în special pentru că există locuri pe corp unde este interzis masajul sau zone unde nu se pot utiliza tehnici de presare sau frecare profunde.

Masajul, perfect împotriva stresului

Există multe tipuri de masaj însă cele mai cunoscute sunt: masajul de relaxare, masajul terapeutic, masajul facial, masajul anticelulitic, masajul sportiv, reflexoterapia, masajul shiatsu sau alte tipuri de masaj oriental care contribuie la reducerea stresului.

Indiferent de scopul pentru care alegeţi un masaj, este bine să ştiţi că,  pentru a ajunge la efectele dorite, este indicat să beneficiaţi de acesta de minim 2 ori pe săptămână.

Alegeţi pentru masaj un loc confortabil, unde să vă relaxaţi şi să vă simţiţi în largul dumneavoastră, iar imediat după masaj (în special cel de relaxare sau terapeutic) să nu depuneţi efort fizic. Puteţi opta pentru utilizarea unor uleiuri cu diverse arome, creme anticelulitice sau geluri antiinflamatoare în cazul recuperărilor sau durerilor fizice.

2 .Exiata un punct “secret” care poate trata 100 de boli! Ce se intampla daca il masezi? – Zu San Li

O legenda japoneza spune ca, odata acolo traia un om fericit care a primit cunostinte de nepretuit de la tatal sau – cunoasterea punctului longevitatii sau punctului celor 100 de boli.

In urma sfatului primit in dar de la tatal sau, fiul si-a masat acest punct in fiecare zi si a trait sa vada nasterea si moartea mai multor imparati.

Masarea unor puncte specifice este una dintre cele mai vechi metode de tratament orientale cunoscute, fiind folosita de mii de ani. In ansamblu, corpul uman are 365 de puncte si 12 meridiane principale, acelasi numar cu cel al zilelor si cu cel al lunilor dintr-un an. Efectul acestor masaje speciale se bazeaza pe teoria canalelor si meridianelor care se afla intr-o foarte stransa legatura  cu anumite organe ale organismului uman.

In medicina traditionala chineza, corpul este vazut ca fiind un sistem energetic si, prin urmare, acest masaj poate afecta intr-un mod pozitiv fluxul de energie si activitatea functionala a organelor.

Activarea punctului Zu San Li produce un efect de intinerire si de vindecare, intarziind procesul de imbatranire. In China, acest punct este cunoscut sub numele de “Punctul Longevitatii”, iar in Japonia sub numele de “Punctul celor 100 de boli”.

Unde este localizat punctul magic Zu San Li?

Punctul Longevitatii este localizat sub rotula genunchiului. Pentru a-l gasi, acopera-ti genunchiul cu palma corespunzatoare genunchiului pe care-l acoperi (ex. genunchiul drept – palma dreapta). Punctul este situat intre sfarsitul degetului mic si degetul inelar, sub forma unei adancituri intre oase. Acesta este punctul magic Zu San Li.

Ce responsabilitati are acest punct si de ce japonezii il numesc “Punctul celor 100 de boli”?

Acest punct:

  • controleaza activitatea organelor care se afla in jumatatea inferioara a corpului;
  • controleaza activitatea maduvei spinarii in partile responsabile de functionarea tractului gastrointestinal, organelor genitale, rinichilor si glandelor suprarenale;

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” poti creste activitate glandelor suprarenale, cele mai puternice glande care actioneaza ca un sistem de aparare principal al sanatatii tale. Aceste glande sunt cele care secreta adrenalina, hidrocortizon si alti hormoni foarte importanti in sange.

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” in fiecare zi, poti normaliza activitatea glandelor suprarenale, glande care indeplinesc urmatoarele functii la nivelul intregului organism:

  • Normalizeaza tensiunea arteriala;
  • Normalizeaza glucoza, insulina;
  • Elimina procesele inflamatorii de la nivelul intregului organism;
  • Regleaza activitatea sistemului imunitar;
  • Imbunatatesc digestia;
  • Vindeca boli ale tractului gastrointestinal;
  • Trateaza efectele unui accident vascular cerebral;

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” iti vei putea dezvolta increderea in sine, vei elimina stresul si tensiunea si vei gasi armonia interioara.

Prin masarea punctului “celor 100 de boli” se pot vindeca mai multe boli, inclusiv banalul sughit, constipatia, gastrita sau incontinenta.

Ceaiul de lavandă trateaza peste 70 de boli si…afectiuni

Ceai de lavanda
Lavanda are proprietăţi terapeu­tice valoroase: anticolitice, coleretic-colagoge, antiseptice, diuretice, relaxante şi anxiolitice. Preparatele din lavandă (infuzia şi tinctura) sunt de mare ajutor în caz de dischinezii biliare, de balonări sau de migrene; tinctura şi uleiul volatil sunt indicate în nevroză şi în suprasolicitarea psihică. La fel de eficientă este terapia internă cu infuzii, cu ulei volatil şi cu miere înceai de lavandaafecţiunile respiratorii (gripă, bronşită sau tuse convulsivă) care se asociază cu tratamentul extern: se fac inhalaţii cu ulei de lavandă în amestec cu apă caldă.

În afecţiunile aparatului urinar (colică, cistite) sunt indicate tinctura şi uleiul volatil, asociate cu băile calde de şezut.

În compoziţia plantei au fost identificate peste 40 de componente care nu pot fi obţinute pe cale de sinteză în laborator.În compoziţia plantei se regăsesc alcoolul olifalic, acidul acetic, taninul şi principiile amare, care atribuie lavandei virtuţi vindecătoare pentru mai bine de 70 de afectiuni.

Indicaţiile lavandei

Levănţica reduce starea de agitaţie şi de anxietate, atenuează simptomele depresiei, combate insomnia, ameliorează tulburările digestive de origine nervoasă, balonările, durerile spasmodice, nevralgice şi reumatismale, iar în balneoterapie ajută la ameliorarea tulburărilor de circulaţie.

Mod de administrare al ceaiului de lavandă

Administrare internă: recomandată pentru anxietate, agitaţie, insomnie, tulburări digestive de origine nervoasă, balonări.

Infuzie ceai de lavandă: Infuzaţi 0,8 g până la 1,5 g de flori uscate de lavandă (o linguriţă până la 2 linguriţe de flori) în 150 ml de apă fiartă timp de 5 până la 10 minute. Acest ceai se poate bea de până la 3 ori pe zi, în funcţie de afectiuni, sau înainte de culcare pentru a combate insomnia.

Ceaiul se prepară din patru linguri de plantă şi din 500 ml de apă, care se fierb cinci minute. Se bea zilnic câte o cană cu ceai, îndulcit cu o linguriţă de miere, după fiecare masă principală, iar leacul are efecte relaxante puternice.

Istoria lavandei

Romanii foloseau calităţile aromatice ale lavandei în terme şi îşi parfumau baia şi veştmintele. De altfel, numele său vine de la cuvântul latin “lavare” care înseamnă spălare.
În Evul Mediu calităţile dezinfectante ale lavandei erau recunoscute şi se folosea pentru combaterea ciumei.
În secolul al XVI lea, Facultatea din Montpellier studia proprietăţile medicinale ale lavandei. Acestă plantă este un tonic recunoscut, iar în unele regiuni din Spania era apreciată ca şi antidiabetic.

Cercetări asupra lavandei

Lavanda combate unele forme de cancer cancer

De peste 20 de ani cercetătorii s-au concentrat asupra anumitor substanţe prezente în extractul de lavandă (limonenul şi alcoolul perilic) care se pare că pot combate mai multe forme de cancer.

Agitaţie şi anxietate

Mai multe studii menţionează că lavanda diminuează agitaţia şi agresivitatea persoanelor în vârstă care suferă de diferite forme de demenţă. De asemenea, ceaiul de lavanda atenuează anxietatea persoanelor expuse, în mod voluntar sau nu, la diferite situaţii generatoare de stress.

Ceai de lavanda pentru insomnie

Studiile in vitro şi pe animale, precum şi câteva studii clinice preliminare tind să confirme utilizarea tradiţională a lavandei pentru un somn liniştit sau pentru combaterea insomniei.
Comisia Europeană a aprobat administrarea internă a infuziei de lavandă pentru tratarea stării de agitaţie şi a insomniei, precum şi a durerilor digestive de origine nervoasă (depresie, tulburări intestinale, balonări, etc). De asemenea, a fost aprobată pentru administrarea externă, în balneoterapie pentru tulburări ale circulaţiei sanguine.
Ceaiul preparat dintr-o mână de flori de lavandă este un remediu eficient pentru insomnii. Așadar, înainte de culcare, bea un ceai de lavandă sau pune sub pernă un săculeț cu flori de lavandă. Mirosul acestei plante te va ajuta să ai un somn liniștit.

Ceaiul de lavanda, bun in momentele de depresie

Are proprietăţi sedative, antispastice, antiseptice, hipotensoare, carminative, diuretice şi sudorifice. De asemenea, lavanda reduce inflamaţiile şi grăbeşte procesul de cicatrizare a rănilor. O cană de infuzie preparată dintr-un amestec de plante: flori de lavandă, de tei, de sulfină şi de captalan (câte o linguriţă din fiecare) este recomandată de două ori pe zi, persoanelor depresive.

Ceaiul de lavanda tratează durerile de stomac

Polifenolii din lavandă au capacitatea de a distruge bacteriile din stomac care sunt responsabile de digestia lentă și apariția arsurilor stomacale.
Dacă ai astfel de probleme, bea ceai de lavandă sau folosește-o la prepararea prăjiturilor sau în combinație cu diverse alimente, deoarece dă un gust aparte mâncărurilor și, totodată, vei scăpa de problemele digestive.

Precauţii

Anumite persoane sunt alergice la lavanda, iar în timpul ultilizării pe piele aceasta poate provoca iritaţii sau inflamarea pielii.

Contraindicaţii ceai lavanda

Lavanda nu este indicată în timpul primelor trei luni de sarcină

Efecte adverse
Lavanda este, în general, bine tolerată dacă este consumată în dozele recomandate.

Bibiografie articol ceai de lavanda
Baudoux Dominique. L’aromathérapie – Se soigner par les huiles essentielles, Atlantica, 2001.
Blumenthal M, Goldberg A, Brinckmann J (Ed). Expanded Commission E Monographs, American Botanical Council, publié en collaboration avec Integrative Medicine Communications, États-Unis, 2000.
Drugs.com. Natural Products (Professional). Lavender. [Consulté le 18 mai 2011]. www.drugs.com
European Medicine Agency – Science Medicines Health. Herbal medicine for human use.Lavandulae flos, Lavandulae aetheroleum. [Consulté le 18 mai 2011]. www.ema.europa.eu
Franchomme P. et Pénoël D. L’aromathérapie exactement. Encyclopédie de l’utilisation thérapeutique des huiles essentielles. Roger Jollois Éditeur, France, 1990.
National Library of Medicine (Ed). PubMed, NCBI. [Consulté le 18 mai 2011]. www.ncbi.nlm.nih.gov
Natural Standard (Ed). Foods, Herbs & Supplements – Lavender, Nature Medicine Quality Standard. [Consulté le 12 mai 2011]. www.naturalstandard.com
Organisation mondiale de la santé. WHO monographs on selected medicinal plants, vol. 3, Suisse, 2007.
The Natural Pharmacist (Ed). Natural Products Encyclopedia, Herbs & Supplements – Lavender,ConsumerLab.com. [Consulté le 12 mai 2011]. www.consumerlab.com
Weiss RF, Fintelmann V. Herbal Medicine. Second edition. Thieme, États-Unis, 2000.
Articol despre ceaiul de lavanda(levantica)

3′ . Consumul zilnic a două-trei felii de cartofi cruzi ajută la tratarea ulcerului

Cartoful este o legumă aparent banală dar cu proprietăţi foarte eficente în tratarea unor boli. Această legumă este bogată în vitamine din complexul B, dar nu trebuie neglijate nici cantităţile de vitamina C şi K. Cartoful este sănătos, hrănitor, foarte digest – mai ales copt în coaja lui, aliment de balast ce înlesneşte funcţiile intestinale, anti-ulceros şi cicatrizant.
Sucul crud preparat din cartof este un bun diuretic, calmant şi cicatrizant al mucoaselor digestive şi un eficient antispasmodic. Această legumă constituie una din principalele surse de vitamina C a francezilor, care consumă în jur de 120 kilograme de cartofi pe an. Consumat , fără grăsime, cartoful nu îngraşă ci este chiar recomandat obezilor, hepaticilor, pentru favorizarea diurezei. În cazul durerilor în gât, se aplica cartofi cruzi raşi şi daţi prin alcool încălzit. Acest amestec se aşează într-o ţesătură de bumbac şi se aplică pe zona gâtului de câte ori este nevoie. De asemenea , pentru a scăpa de ulcer, se recomandă consumarea zilnică a două- trei felii de cartofi cruzi sau 100 ml de suc de cartofi cruzi. Produsul este folosit şi în tratamentele cosmetice. Dacă aveţi tenul gras, aplicaţi o dată pe săptămână, o mască pe bază de cartof ras amestecat cu zeama de lămâie şi lăsaţi să acţioneze 10 minute. Pentru tenul uscat sau mixt se face o mască pe bază de cartof fiert şi pasat amestecat cu gălbenuş crud şi lapte fiert.

Cum ne racorim corect pe canicula

Cele mai bune lichide pentru zilele caniculare sunt reprezentate de: apa, limonada, socata, ceaiuri (asiatice, medicinale) preparate in casa. „Putem consuma si sucuri naturale, preparate in casa, din fructe proaspete, care ne racoresc: suc de lamaie, de portocale, de grapefruit, cu putina miere si apa plata sau carbogazoasa, suc de rodie, de struguri, de pepene.
Benefic este si sucul de catina, bogat in betacaroten, care ne ofera in plus o protectie contra radiatiilor UV“, detaliaza dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competente in apifitoterapie, din Bucuresti. Nu ar trebui sa uitam de faptul ca bauturile dulci din comert, cele carbogazoase, alcoolul, cafeaua ne satisfac doar pe moment setea, dar, in realitate, ele ne deshidrateaza, adauga medicul.
„Ceaiul verde, ceaiul alb, ceaiul negru ne hidrateaza si, in acelasi timp, gratie compozitiei lor, au efecte tonice si energizante asupra sistemului nervos, inlatura oboseala fizica si psihica. Sunt o sursa bogata de antioxidanti, care constituie adjuvanti in protectia fata de radiatiile UV, foarte puternice pe timpul verii. Tot efecte energizante au si ceaiurile de guarana si mate (n.r. – d planta din America Latina, cu gust amarui)“, recomanda medicul.
Alte ceaiuri care se pot consuma in zilele caniculare sunt: cel de rozmarin, de iasomie, de cicoare, ele avand efecte tonifiante si energizante, chiar daca nu contin teina. Pentru copii sunt indicate ceaiurile din fructe de padure, capsuni, lamai, mandarine, portocale, caise sau fructe exotice. Acestea sunt vitaminizante si placute la gust, ideale pentru zilele caniculare. Medicul reaminteste ca toate bauturile trebuie consumate la temperatura camerei, fie ca e vorba de apa, de ceaiuri sau de sucuri.
„Este falsa impresia ca un lichid rece ne racoreste. Cu cat lichidul pe care il bem este mai rece, cu atat organismul nostru consuma mai multa energie pentru a restabili echilibrul intre temperatura bauturii si cea a corpului nostru. Deci, va elibera mai multa caldura. In plus, consumul excesiv de bauturi reci poate determina vasoconstrictia, deci senzatia va fi de incalzire, si nu de racorire“, explica specialistul. Lichidele foarte reci actioneaza negativ si asupra faringelui si laringelui si produc inflamatii la acest nivel. „Deci unui organism incalzit  ii face bine consumul de lichide la temperatura camerei, eventual putem adauga un cub de gheata“, conchide medicul de familie.sursa: sanatate.bzi.ro

Alimente care NU trebuie tinute la frigider

Cand arunci multa mancare din frigider, e semn ca faci cumparaturi haotice. Ori ca… refrigerezi anumite alimente care n-au ce cauta la rece! Am facut o lista cu 10 alimente pe care n-ar trebui sa le pastrezi niciodata in frigider!

Banane si avocado

Bananele – daca le tii la frigider, se vor innegri mult mai repede. Cel mai indicat este sa infasori bananele individual in plastic ca sa le pastrezi proaspete mai mult timp.

Ai cumparat un avocado tare si necopt? Nu-l pune in frigider! Pasteaza-l intr-o punga de hartie, alaturi de o banana sau un mar ca sa-i grabesti coacerea!

Mierea si uleiul de masline

Uleiul de masline se va ingrosa si va capata o culoare mata daca il tii la frigider. Doar uleiurile de nuci trebuie refrigerate.

Mierea nu se strica niciodata – nu e nevoie sa fie tinuta in frigider. Trebuie doar sa o pastrezi bine inchisa ca sa nu patrunda aer inautru!

Painea si ceapa

Painea lasata in frigider isi schimba textura si devine mai tare. Totusi, o poti pastra in frigider daca nu o poti consuma, intr-o punga de hartie!

Ceapa – umezeala din frigider va inmuia ceapa si o va face chiar sa capete mucegai. Pasteaz-o intr-un loc intunecat si uscat!

Cafea(facuta) si busuioc

Cafeaua facuta tinuta in frigider isi poate pierde gustul mai repede si chiar poate sa capete gustul alimentelor langa care sta. Mai degraba, tine cafeaua intr-un loc uscat si intunecat.

Busuiocul risca sa inghete daca-l tii in frigider – se inmoaie si se vestejeste. Cel mai indicat este sa-l pastrezi intr-un vas cu apa, in bucatarie.

Alte doua alimente importante interzise pentru frigifer: usturoi si cartofi

Usturoiul va incepe sa incolteasca daca il lasi in frigider. Poate chiar sa dezvolte mucegai.

Cartofii pastrati in frigider se vor indulci si vor deveni “nisiposi” din cauza ca temperaturile scazute transforma amidonul in zaharuri. Pastreaza-i intr-o punga de hartie, intr-un loc uscat, dar nu rece!

SUNT si flori MORTALE

Sunt frumoase, atrag prin miros şi culoare, dar pot fi extrem de periculoase pentru oameni sau pentru animalele de companie. Unele flori din grădina casei sau dintre cele cultivate în apartament pot provoca moartea dacă sunt ingerate. Rhododendron şi arbuştii de azalee sunt plante ornamentale potrivite pentru gradină. Frunzele acestora sunt însă extrem de toxice, scrie adevarul.ro.

„Frunzele rhododendronului sunt toxice şi la fel este şi mierea provenită din nectarul florilor. Ingerarea acestei plante îţi va provoca senzaţii de arsură în cavitatea bucală, salivare excesivă, vărsături, diaree şi senzaţii de furnicături ale pielii. Acestea pot fi urmate de dureri de cap, slăbirea musculaturii şi pierderea treptată a vederii. De asemenea, poţi prezenta convulsii şi bătăi neregulate ale inimii, urmate în cazuri grave de comă. În cazul în care persoană intoxicată nu ajunge la timp la medic, poate muri. Tratamentul constă în înlocuirea fluidelor şi administrarea de medicamente pentru reglarea ritmului cardiac”, potrivit specialiştilor.

Leandrul – arbustul mediteranean care poate provoca moartea

Leandrul este un arbust mediteranean cu frunzele groase şi flori mari, de culoare roz, alb sau galben. Planta se numară printre cele mai toxice din lume, consumul acesteia fiind deseori fatal.

„În ceea ce priveşte leandrul, toate părţile acestuia sunt toxice. Chiar şi inhalarea accidentală a fumului ieşit din arderea leandrului constituie o problemă. După fiecare atingere a plantei se impune spălarea mâinilor înainte de a face alte activităţi casnice sau de a mânca. Ingerarea toxinelor pe care această plantă le conţine îţi poate crea probleme de sănătate majore. De obicei, simptomele implică modificarea ritmului cardiac şi creşterea nivelului de potasiu din organism”, mai spun biologii.

Crinul – toxic pentru animalele de casă

Amaryllisul sau crinul de cameră este o plantă decorativă pe cât de frumoasă, pe atât de otrăvitoare pentru animalele din casă. Bulbul crinului conţine toxine care odată ingerate pot provoca dureri abdominale, diaree şi chiar moartea animalelor de companie.

„Crinul de apartament este toxic, atât pentru pisici, cât şi pentru câini. Semne ale otrăvirii includ: vomă, salivare, diaree. Dacă planta este consumată în cantităţi mari poate cauza convulsii, tensiune scăzută, tremurat, aritmii cardiace. Cei mai otrăvitori sunt bulbii. De asemenea, animalele care ingerează crini pot suferi de insuficienţă renală. Printre soiurile de crin care dau aceste simptome se numără Crinul Asiatic, Crinul Alb, Crinul Portocaliu, Crinul roz şi Crinul Tigrat. Şi Crinul de grădină este foarte toxic atât pentru pisici cât şi pentru câini. Simptomele otrăvirii includ: iritaţii la nivelul gurii, arsuri ale limbii şi buzelor, vomă şi dificultăţi de înghiţire. Mâncat în cantităţi mari, crinul poate provoca şi moartea animalului de companie”, au declarat specialiştii.

Bulbii de narcisă sunt toxici

Dacă florile narciselor conţin substanţe cu proprietăţi calmante, emoliente, dezinfectante, bulbii sunt cât se poate de toxici. Substanţele toxice conţinute de bulbii de narcisă sunt alcaloizii: licorenina, gelantina, licorina, narcisidina.

Printre plantele de apartament care conţin substanţe toxice se număra şi ficusul, care poate provoca mâncărimi locale ale pielii, înroşiri şi mici băşici.

Până şi aloe vera, deşi are proprietăţi miraculoase, ingerată incorect poate produce simptome de ameţeală, diaree sau erupţii cutanate. Dacă tulpina şi seva din interiorul plantei sunt benefice pentru organism, în schimb membrana care se regăseşte între tulpină şi sevă este toxică.

Reuters: Cum ar trebui preparați cartofii prăjiți pentru a fi mai sanatosi

Alimentele bogate în amidon preparate la temperaturi foarte înalte pentru o perioadă lungă de timp, precum cartofii prăjiți intens, pot crește riscul de cancer în cazul persoanelor care le consumă în mod frecvent, au anunțat luni oamenii de știință britanici din cadrul unei agenții guvernamentale, informează Reuters.

Potrivit Agenției guvernamentale pentru standarde alimentare din Marea Britanie (FSA) citată de Agerpres, o substanță numită acrilamidă, produsă atunci când alimentele bogate în amidon sunt prăjite, fripte sau coapte pentru o perioadă îndelungată la temperaturi foarte înalte, poate crește riscul de cancer. Acest lucru a fost relevat în urma studiilor efectuate pe animale, au precizat reprezentanții Agenției.

Într-o declarație care a stârnit critici din partea unor experți independenți, FSA susține că pentru reducerea pericolului consumatorii ar trebui să gătească alimentele bogate în amidon la temperaturi scăzute și să le mănânce atunci când acestea au o tentă aurie, nu maronie. „Părerea generală în rândul cercetătorilor este că acrilamida are potențial cancerigen în cazul oamenilor”, se arată în declarație. „Ca regulă generală, trebuie vizată o culoare aurie sau mai deschisă în timpul coacerii, prăjirii sau frigerii alimentelor bogate în amidon, precum cartofii, rădăcinoasele și pâinea”, precizează FSA, potrivit sursei citate.

Alți experți susțin, însă, că există o serie de factori cu un mai mare potențial cancerigen, precum fumatul, consumul de alcool și obezitatea, iar consumatorii ar trebui să își concentreze atenția în primul rând asupra lor. „În urma studiilor efectuate pe animale s-a observat că acrilamida are potențialul de a interacționa cu ADN-ul din celulele noastre, așadar poate fi asociată cu cancerul„, susține organizația Cancer Research UK într-un răspuns emis după anunțul FSA. „Însă, în urma cercetărilor efectuate pe oameni, dovezile arată că, în cazul majorității tipurilor de cancer, nu există o asociere între acrilamidă și riscul de cancer”, precizează aceasta.

 Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), parte a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), clasifică acrilamida drept „un potențial factor cancerigen uman” punând această substanță în aceeași categorie de risc ca și utilizarea steroizilor anabolizanți, consumul de carne roșie și de băuturi foarte fierbinți, dar și meseria de lucrător în saloanele de coafură.

Drojdia de bere ajuta in tratamentul pentru multe afectiuni grave

Drojdia de bere se numără printre cele mai sănătoase alimente. Pe lângă faptul că este un produs la un preț foarte accesibil, o poți consuma proaspătă sau uscată și să ai parte de aceleași beneficii pentru sănătate.

Foarte bogată în vitamine

Drojdia de bere conține multe vitamine (B, E, D, H), dar și numeroase minerale de care organismul tău are nevoie în fiecare zi, pentru buna funcționare. Drojdia de bere mai conține proteine, lipide și glucide.

O cură cu drojdie de bere durează între 10 și 30 de zile, cu o săptămână pauza dacă vrei să repeți procesul. Află toate beneficiile pe care ți le poate oferi o astfel de cură și cum se ține:

Drojdia de bere previne bolile cardiovasculare, ajută la tratarea bolilor de piele (inclusiv acnee, alopecie, psoriazis sau eczeme), menține sănătatea părului și a unghiilor, tratează ulcerațiile vaginale și anale, poate preveni diferite tipuri de cancer (de prostată, de ficat, de piele, de gât), ajută la tratarea hepatitelor, ajută la vindecarea bolilor infecțioase.

Drojdia mai are și alte proprietăți: ajută la reglarea florei intestinale, reglează secreția de insulină, tratează insomniile, consolidează sistemul osos în special la copii, întărește arterele și te ajută să slăbești.

Drojdia de bere mai este folosită pentru tratarea diareei sau pentru tratarea răcelilor de sezon, datorită proprietăților sale anti-infecțioase.

Cum se consuma corect drojdia de bere

Dacă vrei să ții o cură cu drojdie de bere proaspătă, atunci consumă o linguriță de drojdie frecată cu 2 lingurițe de miere de albine (cât mai curată, preferabil nu din comerț) frecate până s-a format o pastă omogenă. Ia 3 porții preparate astfel pe zi, pe stomacul gol, înaintea meselor principale.

Pentru drojdia uscată, trebuie mai întâi s-o dizolvi pe aceasta în suc natural proaspăt de fructe sau de legume (poți folosi și ceai). Dizolvă 2 lingurițe de drojdie uscată într-un litru de suc sau ceai, pe care îl bei în 3 reprize, înaintea meselor principale. Dacă îți rămâne din amestec, îl poți păstra o zi la frigider

Sucul de patrunjel un remediu extrem de puternic

Pătrunjelul este o remediu al cărui suc este foarte puternic, prin urmare, nu ar trebui să beți mai mult de 30-60 de grame in formă pură.Amestecand sucul de patrunjel cu suc de morcov, de telina sau de spanac se obtin efecte terapeutice dintre cele mai puternice. Sucul de patrunjel crud are proprietati care ajuta la functionarea naturala a tiroidei si glandelor suprarenale dar este si excelent pentru bolile sistemului ocular, în special pentru cele de la nervul optic.
Patrunjelul este o plantǎ cunoscuta în principal în bucǎtǎrie, dar el este şi o plantǎ medicinalǎ exceptionala. Putine medicamente din lume se pot compara ca eficienta cu patrunjelul, care corect preparat si administrat, are o actiune terapeutica atat de puternica incat multe laboratoare ale unor universitati si firme farmaceutice prestigioase din lume l-au luat in studiu pentru a-i afla tainele. În farmacie rǎdǎcina de pǎtrunjel este folositǎ ca diuretic, consumatǎ sub formǎ de infuzie, iar frunzele sunt folosite ca stimulent digestiv, diuretic şi circulator. Din pǎtrunjel se extrage esenţa numitǎ apiol.

Pǎtrunjelul poate combate icterul, este eficace în blocajul funcţiei hepatice, al plǎmânilor şi rinichilor. Frunzele sale vindecǎ tǎieturile adânci, vânǎtǎile, pot duce la resorbirea unor tumori.Frunzele proaspete de pǎtrunjel sunt foarte eficiente în tulburǎrile menstruale, în special în dismenoree, prin efectul sau analgezic, calmând spasmele dureroase ale uterului.

Pǎtrunjelul poate fi folosit si în apa din acvariile cu peşti bolnavi,redându-le sǎnǎtatea.

Sǎ nu uitǎm cǎ pǎtrunjelul este indispensabil în asezonarea multor feluri de mâncare. El aromatizeazǎ dar este şi o comoarǎ de binefaceri. Este bogat în vitaminele A şi C. Se cunosc douǎ tipuri de pǎtrunjel: cel cu frunza simplǎ şi cel cu frunza creaţǎ. Fructul este mic şi dur şi conţine o cantitate mai mare de uleiuri aromate decât frunzele. Rǎdǎcina de patrunjel este partea cea mai utilizatǎ în tratamentul funcţiei renale,  fiind un foarte bun diuretic, precum şi în afecţiunile ca edeme, ascitǎ, calculi renali reumatism, artrita, erupţii cutanate.

Cura cu suc de patrunjel

Sucul de pătrunjel s-a dovedit eficace și pentru o serie de boli ale sistemului ocular, în special pentru cele de la nervul optic. Vizibilitate redusă, probleme ale corneei, cataracta, conjunctivita, oftalmie (în toate etapele sale) sau oboseala ochilor, toate acestea pot fi cu succes tratate cu combinația dintre suc de morcov, pătrunjel, țelină și cicoare.

Este important ca sucul de pătrunjel să nu se bea singur, deoarece aceasta poate provoca tulburări la nivelul sistemului nervos. Prin urmare, acesta trebuie să fie combinat cu alte legume. împreună cu suc de sfeclă, de morcovi sau de castraveți, sucul de pătrunjelul amelioreazp problemele de menstruație.

Pentru a se prepara suc de patrunjel se pun frunzele in storcator si apa cat sa le cuprinda. Se preseaza compozitia pana devine o pasta ce se poate bea ca atare sau filtrata. Este recomandat ca sucul sa se bea imediat ce a fost preparat si in nici un caz nu se tine in frigider mai mult de cinci ore. Se bea zilnic sucul obtinut dintr-o legatura de patrunjel preferabil inainte de masa principala.
Cura cu suc de patrunjel dureaza doua saptamani.

Pentru combaterea menstrelor dureroase si pentru reglarea ciclului menstrual se bea cu cateva zile inainte de menstruatie cate 100 ml suc de frunze pe zi in doza unica.

Sucul de patrunjel este fextrem puternic si din acest motiv el se consuma in cantitati mici (cantitatile mari pot produce tulburari ale sistemului nervos) sau in amestec cu alte sucuri de legume.
Amestecand sucul de patrunjel cu suc de morcov, de telina sau de spanac se obtin efecte terapeutice dintre cele mai puternice.

Sucul de patrunjel este folosit si in cosmetica pentru curatirea tenului sau ca remediu contra pistruilor. Sucul se aplica pe fata seara, mentinandu-se peste noapte. Dimineata se spala cu apa calda. Este o cura contraindicata femeilor insarcinate

Este indicat sa bem suc de patrunjel in toate starile cu imunitate slabita, stari infectioase, alergii, convalescenta, batranete, boli de uzura, oboseala, astenie, surmenaj fizic si intelectual, anemie, boli ale sangelui, atonie a vezicii biliare, afectiuni hepatice (hepatita, ciroza, colicistita), afectiuni renale sau ale vezicii urinare, reumatism, guta, dureri articulare (in special cele din timpul menopauzei), menstre dureroase, ciclu menstual neregulat, celulita.

Pǎtrunjelul şi frumuseţea

Remediu pentru Tenul tern
Pentru a reda strǎlucirea şi luminozitate tenului, fierbeţi un pumn de frunze proaspete de pǎtrunjel în ceva mai puţin de o jumǎtate de litru de apǎ mineralǎ, timp de 10 minute. Filtraţi şi dupǎ ce se rǎceşte ştergeţi cu acest decoct faţa curǎţatǎ în prealabil. Dupǎ aceasta nu clǎtiţi faţa. Realizaţi aceastǎ operaţiuni dimineaţa şi seara timp de mai multe zile.
Acest decoct este ideal şi pentru atenuarea pistruilor şi a ridurilor.

Îngrijirea pǎrului cu decoct de patrunjel
Pǎtrunjelul tonifiazǎ pielea capului, stimuleazǎ creşterea pǎrului, fǎcându-l mai puternic şi strǎlucitor. În acest scop, masaţi pielea capului cu decoctul preparat cum am descris mai sus.
Frecarea scalpului cu seminţe de pǎtrunjel mǎcinate este recomandatǎ pentru prevenirea cǎderii pǎrului.

Ochi obosiţi
Pentru a calma pleoapele umflate, fierbeţi câteva crenguţe de pǎtrunjel într-un litru de apǎ mineralǎ. Lǎsaţi sǎ se rǎceascǎ şi aplicaţi pe pleoape comprese îmbibate în acest preparat, timp de 10 minute.
Puteţi înlocui pǎtrunjelul proaspǎt cu frunze de ceai verde.

Respiraţie urât mirositoare
Dacǎ aţi mâncat usturoi crud, condiment care ar trebui consumat în fiecare zi, pentru numeroasele sale virtuţi, mestecaţi câteva frunze de pǎtrunjel pentru a combate respiraţia mirositoare. Sfat: conţine 0 calorii, este bogat în antioxidanţi, vitamina C şi fier, este mult mai eficace decât pasta de dinţi mentolatǎ în anihilarea compuşilor cu sulf din usturoi, cei care dau mirosul particular.

Lipsa de energie
În fiecare dimineaţǎ, pe nemâncate, mixaţi într-un blender câteva crenguţe de pǎtrunjel proaspǎt cu puţinǎ apǎ şi beţi acest  suc. Aceastǎ reţetǎ este excelentǎ pentru obosealǎ, lipsǎ de energie, digestie dificilǎ, balonare sau constipaţie pasagerǎ, datoritǎ proprietǎţilor detoxifiante, depurative şi diuretice ale pǎtrunjelului. Mai mult decât atât, acest preparat, vǎ poate ajuta sǎ vǎ pǎstraţi silueta, deoarece pǎtrunjelul are şi proprietǎţi de reducere a poftei de mâncare şi mai are şi o acţiune anticelulliticǎ.

„The word of faith movement”
Mişcarea „Cuvântul Credinţei”


„Nu demult, în timp ce-i observam pe nişte pescăruşi ce se hrăneau pe o plajă de lângă Sydney, în Australia, Dumnezeu mi-a arătat ceva deosebit. Pescăruşii s-au strâns pe acea plajă fiindcă ştiau că vor primi de mâncare. Oamenii le aruncau mâncare de la picnicurile lor. Deşi cei mai mulţi le aruncau bucăţi de pâine şi de carne, am observat pe un om care îi păcălea aruncându-le bucăţi din polistirenul unui ambalaj pe care pescăruşii le prindeau în cioc, crezând că sunt mâncare.
Aproape instantaneu am văzut legătura dintre creştinii care asemenea pescăruşilor, caută să fie hrăniţi pentru a creşte din punct de vedere spiritual şi pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu, şi aceşti pescăruşi, care pentru a creşte din punct de vedere se hrăneau cu ceva dăunător. La fel ca şi polistirenul pe care-l mâncau pescăruşii, astăzi unii creştini consumă o mâncare spirituală, oferită în numele Creştinismului, care nu este deloc hrănitoare!
Cu toate că pescăruşii credeau că primeau mâncare, polistirenul oferit nu avea nici o valoare nutritivă. De fapt, dacă continuau să-l mănânce, mureau.”

Roger Oakland, „Un Vin Nou sau O Amăgire Veche?”

Acest material a fost scris în spiritul acestei ilustraţii. Autorul, deşi nu a fost niciodată în Sydney, Australia, din păcate a putut privi acelaşi „spectacol”, şi în această ţară. Pentru ca mulţi să fie feriţi de o astfel de dietă otrăvitoare şi pentru ca adevărul să fie separat de eroare, a fost necesar efortul culegerii şi prezentării acestor informaţii privitoare la cei ce servesc creştinilor români, un „polistiren teologic”.

CUPRINS:

1. Un îndemn la verificare

2. Câteva doctrine caracteristice mişcării

3. Ce este mişcarea „Cuvântul credinţei” („Word of Faith”)?

4. Câţiva dintre principalii promotorii ai „Cuvântului Credinţei”

5. Consecinţe ale acceptării „Cuvântului Credinţei”

6. Concluzie

1. UN ÎNDEMN LA VERIFICARE

Fondatorul lui „Rhema Bible Training Center” din Tulsa, statul Oklahoma, este Dr.Kenneth E. Hagin, considerat bunicul mişcării credinţei, iar părintele ei fiind, Essek William Kenyon. Acestei şcoli biblice i se suprapun „Kenneth Hagin Ministries”, astfel încât totul orbitează în jurul acestui om, a viziunii sale, a profeţiilor, şi a interpretărilor Scripturii de către acesta. Alături de Jeff Beard, care a părăsit mişcarea, foarte mulţi îl consideră ca fiind un autentic profet al Domnului.
Hagin a afirmat că, chemarea sa divină a fost atestată de către cazuri de vizite ale îngerilor şi bineînţeles, ale lui Isus Hristos.
Pentru a-şi proteja pretinsa chemare divină, el cât şi alţi „învăţători ai credinţei”, se folosesc în mod abuziv de un pasaj din Scriptură care, chipurile, indică imunitatea lor. În acest fel, ei neputând fi chestionaţi pentru ceea ce învaţă şi nici autoritatea lor pusă la îndoială fiindcă făcând aceasta se nesocoteşte avertismentul lui Dumnezeu de a nu-i atinge pe „unşii Săi”: Ps.105:15 „Nu vă atingeţi de unşii Mei, a zis El şi nu faceţi rău proorocilor Mei!”. În mărturia sa personală, după desprinderea din adunările „credinţei”, Jeff Beard, povesteşte cum încă din prima sa săptămână de la şcoala biblică Rhema li s-a spus că nu puteau să-l „atingă” pe unsul Domnului, nici măcar într-un mod prietenos, nicidecum agresiv, fiindcă, „Doctorul Hagin este mult prea ocupat cu lucrarea şi umblarea în Duhul pentru rezolvarea întrebărilor şi problemelor lor”.
Deşi foarte mulţi creştini ar începe să bănuiască din cele citite până acum că acesta este un atac asupra acestor venerabili reprezentanţi ai unor segmente importante ale evanghelicilor din Statele Unite sau de pretutindeni, doresc să vă încunoştiinţez că afirmaţiile pe baza cărora aceştia sunt „judecaţi” se pot documenta. Este necesar să se facă o astfel de precizare, având în vedere faptul că aceşti învăţători cât şi simpatizanţii lor au pretins că lucrurile pe baza cărora un Benny Hin, un Kenneth Hagin sau un Kenneth Copeland au fost criticaţi şi demascaţi ca fiind învăţători aberanţi, au fost inventate cu scopul de le distruge cariera şi de a li se compromite imaginea publică a acestor „vrednici slujitori”. Aflându-ne în posesia unor casete audio pe care aceşti învăţători sunt înregistraţi proclamându-şi învăţăturile, aceste contraacuzaţii, de fapt, se comportă asemenea unui bumerang: nu numai că nu-şi ating ţinta, dar se şi întorc împotriva celor ce le-au aruncat!
Sinceritatea acestor oameni nu doresc să o pun la îndoială, dar trebuie să recunoaştem că pentru a promova doctrina biblică sănătoasă sinceritatea, deşi necesară, nu este suficientă. În mărturia sa personală, Jeff Beard a menţionat că la începutul „aventurii” sale în „credinţă”, i-a exprimat lui Dumnezeu următoarele: „Doamne, vreau mai mult de la tine, în viaţa mea!” O foarte sinceră dorinţă care dealtfel se întâlneşte la mulţi, dar care nu l-a împiedicat pe Jeff să trăiască experienţa pe care el o descrie:

„Am ajuns să cunosc mişcarea credinţei prin intermediul programului televizat al lui Kenneth Copeland iar la scurt timp după aceea am găsit o biserică care se conforma învăţăturilor reverendului Copeland şi ale mişcării credinţei. De îndată, am luat parte trei zile la rând la studii ţinute de învăţătorul credinţei, Charles Capps. El a predicat un mesaj despre credinţă şi despre mărturisirea pozitivă intitulat, „A numi acele lucruri care nu sunt ca şi cum ar fi”El cunoştea mai mult din Biblie decât mine şi vorbea cu o asemenea autoritate încât am fost convins să-i accept expunerea sa biblică. Fără să-mi fi dat seama pe atunci, am fost foarte subtil influenţat să accept ideea că eu aveam puterea de a transforma realitatea sau chiar de a o crea, utilizând puterea credinţei.
Cu doi ani mai târziu, simţind chemarea în lucrare, am decis să frecventez singura şcoală despre care ştiam că-şi pregăteşte studenţii cu „adevărata” putere a revelaţiilor Bibliei. Aceea şcoală era, Rhema Bible Training Center din Tulsa, Oklahoma, fondată de Dr.Kenneth Hagin…

Pot acum să înţeleg cât de uşor este să ajungi să fi implicat în grupuri cultice. Modul cel mai bun de a descrie ce mi s-a întâmplat este experimentul „broaştei fierte”. În acest experiment o broască este pusă într-un vas cu apă iar după aceea vasul asupra unei flăcări mici. În timp ce temperatura apei creşte încetişor şi constant, broasca rămâne nemişcată şi este complet nepăsătoare faţă de ceea ce i se întâmplă. După o perioadă de timp apa atinge în cele din urmă punctul ei de fierbere, fierbând împreună cu broasca. Fără să simtă schimbarea de temperatură (şi putând oricând să sară singură afară), ea moare nesesizând că ceva nu era în regulă.
În tot acest timp în care devoram această eretică teologie a „credinţei”, eu am crezut sincer că învăţam Creştinismul istoric ortodox. Am fost convins că presupuşii cărturari ai celorlate universităţi cunoşteau doar litera legii dar că nu aveau nici o pricepere reală a lucrurilor spirituale.
Îmi amintesc de o oră de la Centrul de Pregătire Biblică Rhema, la care toţi am fost învăţaţi cum să proorocim şi cum să vorbim în limbi (?!). La un alt curs intitulat „Legile Dărniciei” s-a discutat modul de aplicare al legilor lui Dumnezeu pentru dare şi primire. De la dr.Hagin am învăţat despre vindecare şi despre creşterea spirituală, împreună cu o mulţime de alte subiecte. Am participat la asemenea cursuri fiindcă doream „ungerea”, un lucru de care auzisem ca aveam nevoie pentru a putea să-i ajut eficace pe cei bolnavi, pe cei în suferinţă şi pe cei pierduţi. Am fost convins, din ceea ce am auzit de la învăţătorii credinţei că aceasta era într-adevăr, calea spre o viaţă spirituală mai puternică…”

Aici Jeff şi-a cunoscut soţia, iar după absolvirea de către ea a şcolii în 1985, s-a căsătorit. La scurt timp, au acceptat împreună poziţia de pastori asistenţi şi de directori de şcoală biblică dintr-un alt stat unde s-au devotat aplicării întru-totul a ceea ce au fost învăţaţi. Dar s-a întâmplat ceva. În pregătirea claselor sale de Biblie i-au căzut în mâini scrierile lui Arthur W.Pink (un remarcabil autor creştin cunoscut pentru integritatea teologiei sale), care nu erau aprobate de Rhema şi care o contraziceau fără echivoc. Astfel s-au născut primele semne de întrebare cu privire la ceea ce el personal credea, pe atunci. Dar să-l urmărim în descrierea sa a acestei etape nu tocmai premergătoare „evadării” sale din mişcare.

„…mi-am dat seama că aveam nevoie de nişte explicaţii. Am decis astfel să-i vizitez pe doi învăţători ai Bibliei din Tulsa pe care-i cunoşteam şi cărora le-am explicat că nu puteam să găsesc în Scriptură argumente pentru multe din lucrurile pe care le-am învăţat şi aplicat în mişcarea credinţei şi la Rhema. Însă răspunsurile pe care le-am primit mi-au otrăvit şi mai mult sufletul, făcându-mă să mă îndepărtez şi mai mult de adevăr. „Jeff, trebuie să înţelegi că în duhul sunt unele lucruri care nu se pot găsi în Biblie (?!). Îţi dai seama că sunt corecte după mărturia interioară”, mi s-a spus.
Şi într-adevăr eram destul de înfometat după putere spirituală încât să accept acest raţionament şubred. Mi s-a spus că profeţii credinţei care au dobândit acest profund nivel spiritual au reuşit să ajungă aici după multe ore de rugăciune în duhul şi de postire. Astfel, „mi-am turnat benzină pe foc” şi mi-am început încă odată căutarea mea spirituală, mai hotărât ca niciodată.
Curând am ajuns în mişcarea „Latter Rain” („Ploaie Târzie”), care m-a adoptat în cercurile ei de „izbăvire” şi de „mijlocitori”. Aici mi s-a spus că fiecare creştin are demoni, chiar dacă este născut din nou.
Am continuat să păstoresc timp de doi ani o biserică, unde am practicat expresiile, formulele şi mărturisirile de „credinţă” pe care le-am învăţat încercând să-l
 „ajut pe Isus, să-i slobozească pe captivi”Dar am devenit tot mai epuizat şi frustrat fiindcă nu vedeam rezultatele care mi s-au spus că vor veni. „Ceva e greşit”, mi-am spus şi eram pregătit pentru reale răspunsuri – răspunsuri scripturale„.

Acum, oare veţi pune d-voastră la îndoială sinceritatea acestui om? Sigur că nu! Dar ceea ce trebuie să puneţi la îndoială este totuşi teologia care l-a dus în eroare pe Jeff. Şi este ceea ce nu voi pregeta să fac, tocmai pentru ca cei sinceri care sunt înrobiţi de aceste doctrine aberante să fie stimulaţi să le pună la îndoială.
Pentru aceasta voi pune la îndoială autoritatea spirituală a acestor personaje, exact cu scopul de a-i face pe cei sinceri, dar amăgiţi, să-şi piardă încrederea în corectitudinea învăţăturilor enunţate de apostolii acestei alte evanghelii.
Cu toate că această analiză este critică, vreau să afirm de la bun început că se va face o deosebire atentă între învăţătorii falşi şi învăţăturile false. Nu afirm fără echivoc că toţi cei criticaţi în această analiză sunt fără îndoială nişte învăţători falşi, dar nu voi ezita să demonstrez că promovează doctrine nebiblice. Dintr-o perspectivă obiectivă, un învăţător fals este acela care cunoaşte adevărul dar care în mod deliberat, îl respinge. De partea cealaltă, învăţăturile false reprezintă un amestec de adevăr şi de eroare. Astfel unii oameni pot să fie încurajaţi şi hrăniţi de unele lucruri spirituale care sunt adevărate, dar din neatenţie, să accepte în acelaşi timp şi eroarea. Din nefericire, şi aici e tragedia spirituală a multora, chiar şi o mică cantitate de eroare poate fi dăunătoare. Ceea ce aceşti învăţători oferă este paharul cu apă dat celui însetat care conţine doar un gram de otravă. Crezând că el este tot adevărul, intenţia oferirii lui poate fi sinceră. Doar conţine 99,999 apă. Tot sinceră poate fi şi primirea lui, însă efectul este fatal.
Este util să ne amintim aici de exemplul lui Apolo din cartea Faptele Apostolilor. Despre el ni se spune că Priscila şi Aquila „l-au luat deoparte (la ei) şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu” (Fapte 18:26). Este evident că Apolo nu era instruit cum trebuie în lucrurile lui Dumnezeu şi ca prin urmare el promova eroarea fără să-şi dea seama. Cu toate acestea, el a fost dispus să asculte sfatul lor chiar dacă era deosebit de respectat şi era considerat un mare învăţător în biserică: „avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus” (Fapte 18:24-25). Ca rezultat, atât el cât şi biserica au avut mult de câştigat (vezi vers.27,28).
Speranţa noastră este ca şi foarte stimaţii predicatori români care promovează astfel de doctrine, să asculte la sfatul conţinut în această analiză şi ca rezultat cauza Evangheliei să aibe de câştigat.

Poate vă temeţi că aducerea în atenţia publicului a acestor probleme după unii, doar interne, ale bisericilor nou-testamentale, va clătina credinţa celor ce le frecventează, creând o suspiciune şi o neîncredere care le va stânjeni progresul şi aşa îngreunat într-o ţară unde există o accentuată tendinţă de monopolizare a religiei de către o singură biserică naţională.
Dar cum ortodoxia nu este privilegiul numai al unui singur grup religios, credem că o reîntoarcere a celor ce au deviat de la calea creştinismului istoric la doctrina sănătoasă a Scripturii este preferabilă chiar şi pluralizării religiei. De aceea, această temere este nejustificată pentru că dacă ceea ce vor afla este adevărul şi minciuna va fi demascată, atunci credinţa lor în Dumnezeu, în loc să se piardă va fi mai degrabă, testată şi înobilată.
Reputabilul A.W.Tozer a spus: „O grădină neîngrijită va fi în scurt timp biruită de buruieni. Inima care nu se ocupă de cultivarea adevărului şi de smulgerea erorilor, va deveni în scurt timp o sălbăticie teologică”. Despre cei din Berea s-a spus că, „aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa (Fapte 17:11), iar acesta este un deziderat pentru Biserica Creştină a secolului XX.
Credinţa este un dar, spune Biblia (Efes.2:8-9). De aceea, dacă l-ai primit, nu-l poţi pierde. Adevărata credinţă rezistă oricărui test, mai ales testului Cuvântului lui Dumnezeu. De altfel, noi suntem îndemnaţi să ne testăm singuri dacă suntem în credinţă: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşte-ţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi” (2 Cor.13:5). A face lucrul acesta nu-ţi va zgudui credinţa, ci o va asigura!

Henry Drummond a spus despre îndoială următoarele: „Hristos a deosebit îndoiala de necredinţă. Îndoiala spune, « Nu pot să cred ». Pe când necredinţa spune, « Nu vreau să cred ». Îndoiala înseamnă sinceritate, pe când necredinţa înseamnă încăpăţânare”.
Dacă, în timp ce citiţi analiza critică a acestei mişcări vă încearcă neîncrederea, nevenindu-vă să vă credeţi ochilor că nişte foarte populari predicatori ai zilelor noastre pot afirma aberaţiile doctrinare ce li se atribuie, căutaţi ca mirarea d-voastră să se transforme rapid într-o febrilă căutare a tuturor pasajelor abuzate pentru confirmarea, respectiv, infirmarea criticilor sau suspiciunilor.
În schimb, dacă ambiţia personală şi interesele care câştigă întâietate înaintea unei simplităţi în viaţa şi relaţia d-voastră cu Dumnezeu, vă conving să neglijaţi sau să ignoraţi aceste îngrijorătoare curente contemporane din spectrul evanghelic din România sau de pretutindeni, atunci vă revine aceeaşi răspundere pe care a purtat-o naţiunea israelită într-o situaţie din Vechiul Testament. Atunci, într-o încercare de a cuceri cetatea Ai, evreii au fost în mod neaşteptat înfrânţi de locuitorii ei. Dumnezeu ne revelează de ce: „Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire” (Iosua 7:1). Dar aşa cum ştim, numai un singur om a făcut răul şi a furat din lucrurile de aur date spre nimicire, şi în ciuda acestui fapt, Dumnezeu a tras la răspundere întreaga naţiune: „Israel a păcătuit…de aceea, copiii lui Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor…” (Iosua 7:11-12). Atunci, întreaga naţiune a suferit consecinţele tolerării doar a unei singure nelegiurii. Aplicând această ilustraţie întregului trup al lui Hristos de astăzi, Bisericii, dacă numai un singur membru al Său tolerează, ignoră, neglijează, existenţa în biserică a doctrinelor false, fără a lua atitudine, toţi ceilalţi creştini vom avea de suferit. Lucrul şi mai înspăimântător, este că urmările acestea nu se limitează numai la generaţia care le-a cauzat. Multe din erorile doctrinare ale zilelor noastre sunt erorile necontestate şi tolerate ale trecutului. Ceea ce noi confruntăm acum sunt, „erezii vechi, în veştminte noi”. Ele s-au moştenit generaţiilor care au urmat de creştini, fiindcă biserica vremii aceleia, „şi-a pierdut voinţa de a discerneA neglijat divina poruncă de a, „lupta pentru credinţa care a fost dată sfinţilor, odată pentru totdeauna”(Iuda 3).

Departe de a fi ceea mai recentă mişcare de trezire spirituală, „THE WORD OF FAITH MOVEMENT” este de fapt principala platformă de pe care se emit grave deformării ale credinţei creştine istorice. Spre deosebire de teologia ortodoxă reformată, reafirmată şi pecetluită de sângele martirilor reformatori din sec.XVI-lea, „mişcarea credinţei” se concentrează inconfundabil asupra sănătăţii, bogăţiei, prosperităţii şi proeminenţei de care adepţii ei pot beneficia. În timp ce teologia reformată îl repune pe Dumnezeu în centrul ei, „mişcarea credinţei” îl pune în centrul ei pe om, şi toate capriciile lui. Suveranitatea lui Dumnezeu este noţiunea ceea mai abuzată şi absentă din „mărturisirile de credinţă” şi „confesiunile pozitive” ale acestei mişcări. Jeff Beard povesteşte cum pe toată durata prezenţei sale la Rhema, suveranitatea lui Dumnezeu nu a fost menţionată „nici măcar odată (!?)”.
Dar, Dumnezeu nu ar mai fi deloc Dumnezeu dacă El nu ar fi suveran în toate împrejurările. Chiar şi împăratul Nebucadneţar devine perfect conştient de acest fundamental adevăr, atunci când spune: „…eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerului şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să zică: « Ce faci? »” (Daniel 4:34-35). Cu menţiunea că, pentru a recunoaşte aceasta, Nebucadneţar a trebuit să fie smerit!

2. CÂTEVA DOCTRINE CARACTERISTICE MIŞCĂRII:

– sănătate absolută credincioşilor
– prosperitatea credincioşilor
– credincioşii, „micii dumnezei”
– doctrina lui „Isus – născut din nou”
– doctrina „mărturisirii pozitive”, etc.

O primă presupunere de la care învăţătorii „Word of Faith”, pornesc este că,

Vindecarea divină şi prosperitatea sunt drepturi absolute ale copiiilor lui Dumnezeu care „umblă prin credinţă”.

Toţi credincioşii ar trebui să trăiască în prosperitate din moment ce însuşi Isus şi ucenicii săi au fost bogaţi. Astfel, John Avanzini a afirmat într-o emisiune tv a unui canal tv creştin că Isus a avut o „casă mare şi că a purtat haine făcute la comandă”. Aceste afirmaţii învăţătorii „credinţei” (sau mai popular spus, teleevangheliştii respectivi) şi le sprijină pe interpretări deformate ale unor pasaje care sunt dealtfel, foarte simplu de interpretat. Faptul că cei doi ucenici ai lui Ioan Botezătorul care au vrut să afle unde locuieşte Isus, au putut să rămână la Isus „cam de la ceasul al zecelea”, ei îl explică spunând că lucrul acela a fost posibil numai fiindcă Isus a avut o casă mare (?!). Atunci cum ramâne cu ceea ce tot Isus a spus privitor la locuinţa Lui, că „vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul” (Mat.8:20)?

Tot în aceaşi manieră, unul dintre aceşti faimoşi teleevanghelişti, Robert Tilton, interpretează motivul neobservării furtului frecvent de bani din punga pe care o ţinea Iuda Iscarioteanul (tot el fiind şi cel care o ţinea cât şi cel ce o golea!), ca fiind, „existenţa în ea a unor bogăţii incomensurabile şi nelimitate” (?!). Aceste, nici măcar subtile deformări ale Scripturii dezvăluie visele care-i stapânesc pe aceşti „umili slujitori” ai Evangheliei. Micul „imperiu” achiziţionat de Tilton, produce cam 65 de milioane de dolari, anual. Cu toate acestea, în urma numeroaselor procese şi scandaluri, în prezent se pare că acest „imperiu” s-a restrâns considerabil.

O altă premiză, sau presupunere nebiblică de la care pornesc învăţătorii „credinţei”, este că,

Toţi credincioşii trebuie să fie sănătoşi!

În ce priveşte „doctrina sănătăţii”, se afirmă că credincioşii născuţi din nou care exercită credinţă nu ar trebui niciodată să fie bolnavi şi că boala indică o lipsă de credinţă, sau prezenţa unui păcat în vieţile acestora. Frederick Price foarte stupefiat apelează la bunul simţ al ascultătorilor săi, întrebând:

„Cum poţi tu să-l glorifici pe Dumnezeu în trupul tău, atunci când el nu funcţionează bine? Cum poate El oare să primească glorie când trupul tău nici măcar nu-i bun? Iar Biblia spune că trupul tău este templul (lui Dumnezeu)! Duhul Sfânt locuieşte înăuntrul tău, în trupul tău. Atunci ce te face pe tine să crezi că Duhul Sfânt vrea să locuiască într-un trup din care nu poate privi prin ferestre (adică, ochi), nu poate auzi cu urechea? Ce vă face să credeţi că Duhul Sfânt vrea să locuiască într-un trup în care organele şi ligamentele nici măcar nu funcţionează corect? Ţie nu ţi-ar place să locuieşti într-o casă cu acoperişul spart! Ţie nu ţi-ar place să locuieşti într-o casă în care toaleta s-a inundat. Nu ţi-ar place să locuieşti într-o casă distrusă în care curentul electric nu merge şi firele atârnă din perete? O vei repara-o! Fiindcă ştii că aceea casă nu va fi bună până ce tot ceea ce a fost făcut să meargă în ea nu va funcţiona bine. Atunci cum crezi că Dumnezeu îşi poate primi slava din trupul tău, dacă trupul tău este un templu unde Dumnezeu locuieşte şi atunci ce te face să crezi că Dumnezeu vrea să locuiască într-un trup din care el nu poate vedea cu ochii, nu poate umbla pe picioare şi nu poate mişca mâinile?…”

Atrăgătoare ilustraţie, însă o simplă înşiruire de personaje biblice, de la Iov la Domnul Isus Hristos şi la Pavel ne poate demonstra fără echivoc că aceştia au suferit trupeşte îngrozitor şi că în ciuda acelor infirmităţi Dumnezeu a fost glorificat în trupurile lor, iar ei au devenit cunoscuţi prin puterea credinţei lor, şi nu printr-o eventuală lipsă a ei! Susţinerea unor asemenea aberaţii indică o crasă necunoaştere a Scripturilor şi o consecventă practică de scoatere din context a pasajelor care, doar par, să justifice această doctrină „health and wealth”, a „sănătăţii şi prosperităţii”, pe care acum o promovează la nivel mondial.

O altă presupunere eronată de la care învăţătorii „credinţei”, pornesc este că,

Creştinii sunt „mici dumnezei” („little gods”), care pot rosti (aduce) sănătatea şi bogăţia în existenţă.

Doctrina afirmată cu neînfricare de către proemineţii lideri ai acestei mişcări este:

Dumnezeu l-a creat pe om din „clasa lui Dumnezeu” (God’s class), el având potenţialul să exercite „felul de credinţă al lui Dumnezeu” („God’s kind of faith”), prin a aduce în existenţă (adică, a crea) lucruri şi prin a trăi în prosperitate şi succes ca fiinţă superioară. Noi am pierdut acestă ocazie, prin a ne răzvrăti în grădina Edenului împotriva lui Dumnezeu, şi luând astfel asupra noastră (adică, îmbrăcându-ne cu) natura lui Satana. După ce Isus ne-a salvat, a trimis Duhul Sfânt pentru ca Încarnarea să poată fi copiată/duplicată în noi, credincioşii, astfel putând fi împlinită chemarea noastră de a fi „mici dumnezei”.

Nu-ţi trebuie prea multe cunoştinţe de teologie pentru a observa de unde s-au inspirat aceşti pseudo-învăţători: „…veţi fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5)!! A fost visul dintotdeauna al diavolului de a ne face să credem că noi suntem proprii noştri dumnezei, trăind în răzvrătire faţă de Cel Adevărat! O întrebare pertinentă pe care ar trebui ca ceilalţi creştini să le-o pună simpatizanţilor acestor doctrine ar fi: „Mai este nevoie să crezi în Dumnezeu, din moment ce tu eşti unul?”

O altă afirmaţie şocantă pe care învăţătorii „credinţei” o fac (şi pe care îndrăznesc să susţină că o dovedesc cu Scriptura) este că,

Isus a murit din punct de vedere spiritual.

O singură deducţie putem avea din această afirmaţie: Lucrarea de pe cruce (jertfa de ispăşire) a lui Isus, este insuficientă pentru justificarea şi salvarea omului!

Kenneth Copeland a afirmat că, atunci când Isus a murit pe cruce, a Doua Persoană a Trinităţii (a Dumnezeirii) a fost separată de celelalte Două.
Dar noi ştim că Isus Hristos este Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate să moară, nici nu încetează vreodată să fie Dumnezeu, fiindcă Biblia spune că El nu se schimbă (Mal.3:6; Ev.13:8; Iacov 1:17). Pe deasupra, în contradicţie clară cu doctrina „credinţei”, Scriptura este extrem de răspicată în a afirma că Isus şi-a încheiat lucrarea de răscumpărare pe cruce şi că nu trebuit să sufere continuând să ispăşească pentru păcate atunci când s-a coborât în iad, după cum afirmă „învăţătorii credinţei”:

Ioan 19:30 „Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!

Coloseni 2:13-15 „Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce”.

Evrei 9:28 tot aşa, Hristos, după ce S’a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora…”

De aceea, nu prin suferinţa suplimentară, care ei spun că a îndurat-o când s-a coborât în iad, ci prin moartea ispăşitoare şi jertfa adusă o singură dată, pe cruce, Isus a plătit pentru păcatele celor ce cred în El.
Apelaţi la materialul Capelei Creştine Petroşani, „Explicarea pasajului din 1 Petru 3:18-22 de către diverşi comentatori ai Bibliei: Warren W.Wiersbe”, pentru a vă informa despre acest pasaj foarte abuzat de Kenneth Copeland şi ceilalţi şi pe baza căruia au întemeiat o întreagă doctrină eretică, precum şi din studiul, „MOARTEA DE ISPĂŞIRE A DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS – DOCTRINA ISPĂŞIRII LUI ISUS HRISTOS”, disponibil prin intermediul lucrării apologetice a aceleiaşi biserici.

3. CE ESTE MIŞCAREA „CUVÂNTUL CREDINŢEI” („WORD OF FAITH”)?

Mişcarea „Credinţei” s-a născut din profanul mariaj al metafizicii Noii Gândiri a secolului al 19-lea, cu extremismul şi exagerările „revivalismului” de după cel de-al doilea război mondial. De aceea, nu ar trebui să constituie o surpriză faptul că doctrinele şi practicile acestei mişcării sunt nebiblice. În timp ce o raportare la istorie este necesară pentru a plasa fenomenul la locu-i potrivit, criticile că o analiză bazată numai pe împrejurările istorice ar fi irelevantă, sunt nefondate fiindcă cunoaşterea originii mişcării este ajutătoare la definirea poziţiei ei teologice faţă de celelalte curente teologice ale evanghelicilor. Astfel, aceste doctrine dintre care doar câteva au fost prezentate aici, detaşează Mişcarea „Word of Faith” de toate celelalte mişcări evanghelice şi o situează la extrema spectrului carismatic. Cu toate acestea multe doctrine ale ei ies chiar şi în afara acestui spectru intrând în zona cultică şi eretică a unor culte ca, Martorii lui Iehova, Mormonismul sau Ştiinţa Creştină. Însă, dificultatea determinării poziţiei acestei noi mişcări constă în abilitatea cu care îşi voalează cu versete din Biblie, învăţăturile aberante.
De aceea, examinarea Mişcării „Cuvântul Credinţei” din punctul de vedere al Scripturii este tocmai ceea ce trebuie făcut de fiecare creştin responsabil, deoarece numai Scriptura este calificată să demaşte atât adevaratele origini ale Mişcării „Credinţei”, cât şi adevărata ei natură doctrinară.

Putem totuşi observa că, în principal teologia „credinţei” îşi are sursa de inspiraţie din doctrinele cultice ale metafizicii „Noii Gândiri”. De aceea, mare parte a teologiei Mişcării „credinţei” poate fi descoperită la culte pseudo-creştine ca, Ştiinţa Religioasă, Ştiinţa Creştină, sau Şcoala Unită a Creştinismului. Pentru a avea o ideea generală, dar relevantă cu privire la doctrinele promovate de aceste culte, vă recomand excelentul pliant intitulat, „DUHUL ADEVĂRULUI ŞI DUHUL EREZIEI; CE A AFIRMAT DUMNEZEU ÎN 7 DOMENII FUNDAMENTALE ALE CREDINŢEI ŞI CE SPUN OAMENII ACUM”, compilat de Keith L.Brooks, revizuit de Irvine Robertson, editat şi publicat o vreme de editura creştină Logos din Cluj.

Cu aproape un secol mai înainte ca Mişcarea „Cuvântul Credinţei” să devină o forţă remarcabilă în interiorul Bisericii Creştine, Phineas Parkhurst Quimby (1802-1866), părintele Noii Gândiri, populariza ideea că boala şi suferinţa îşi au de fapt, originea într-o gândire incorectă. Urmaşii lui Quimby au susţinut că omul putea să-şi creeze propria lui realitate prin „puterea afirmaţiei (mărturisirii sau confesiunii) pozitive”, în felul acesta luând naştere „procedeul Quimby de vindecare mintală”.
Practicanţii metafizicii (Noii Gândiri) şi-au învaţat simpatizanţii să-şi, vizualizeze sănătatea şi bogăţia, apoi să le mărturisească pozitiv sau să le afirme cu gurile lor astfel încât impalpabilele imagini să fie transformate în realităţi palpabile.

Promotorii Mişcării „Cuvântul Credinţei” au încercat în schimb să salubrizeze (adică, să cureţe) conceptul metafizic de „putere a minţii”, prin a-l înlocui cu, „forţa credinţei”!
De asemenea, anumite practici comune mişcării pot fi observate la unii din „vindecători prin credinţă” şi „revivaliştii” care după cel de-al doilea război mondial au început să opereze îndeosebi prin cercurile penticostale.
Astfel, atât Kenneth Hagin cât şi Kenneth Copeland, doi lideri de seamă ai mişcării îl susţin doctrinar pe William M.Branham şi pe T.L.Osborn, considerându-i pe aceştia ca fiind nişte adevăraţi oameni ai lui Dumnezeu care le-au influenţat vieţile foarte mult. Unul dintre aceştia, Osborn, a copiat foarte fidel trucurile interpretaţionale ale lui Essek W.Kenyon, cel care este considerat părintele fondator al Mişcării „Cuvântul Credinţei”.
Despre William Marrion Branham se ştiu următoarele:

– Este principalul exponent al „mesajului vindecării” în rândurile Adunărilor lui Dumnezeu (Assemblies of God) şi bisericilor Penticostale. În conformitate cu acest mesaj, nu numai că creştinii se pot ruga pentru miracole şi vindecări, dar şi pot să se aştepte ca prin „credinţă” ele să se petreacă în mod automat, de la sine.
– Este susţinător al doctrinei „unităţii” (engl.”oneness”) Persoanelor din Trinitate. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este o singură Persoană (Dumnezeu este un singur Dumnezeu, dar nu o singură Persoană şi nici trei dumnezei! Trei persoane reprezintă Dumnezeirea, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!), care în momente diferite se poate arăta/descoperi ca Tată, ca Fiu sau ca Duh, în timp ce rămâne o singură Persoană. Această doctrină eretică a fost cunoscută în istoria Bisericii sub numele de „sabelianism”, după numele exponentului ei timpuriu, Sabelius.
Totuşi Scriptura ne învaţă că în natura unui singur Dumnezeu se afla trei persoane distincte/diferite dar egale între ele, care există simultan: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
În consecinţă la diferenţa sa de interpretare, Branham a condamnat doctrina Trinităţii afirmând că este demonică. Acuzaţie adusă şi de Martorii lui Iehova, Unitarienii, precum şi de alte grupuri cultice care susţin această doctrină falsă a „unităţii” persoanelor din Dumnezeire.
– De asemenea, Branham a mai afirmat doctrina „samânţei şarpelui”, în conformitate cu care, păcatul Evei din grădina Edenului ar fi fost relaţia sexuală pe care ea a avut-o cu şarpele şi care a dat naştere unei rase de oameni ce trăiesc şi astăzi şi al căror tată biologic este Satana (!?).
– Branham a pretins că este profetul „epocii Laodiciene”, presupusa perioadă finală a existenţei Bisericii, afirmând că el este profetul trimis de Dumnezeu înaintea Zilei Judecăţii, sau că în el s-a reîntrupat duhul lui Ilie.

În analizarea teologiei Mişcării „Cuvântul Credinţei”, suntem întâmpinaţi de dovada vie a maximei: „eroarea naşte eroare, iar erezia naşte erezie” sau mai biblic spus: „puţin aluat face să se dospească toata plămădeala” (Gal.5:9). Degradarea cultică a teologiei lui E.W.Kenyon a început cu abateri foarte minore de la Creştinismul biblic ortodox. Acum cu fiecare din discipolii care i-au succedat, devierile de la ortodoxia Scripturii au devenit tot mai pronunţate.
Kenneth Hagin sau „Dad” Hagin (adică, „Tăticul” Hagin!?) este unul dintre cei mai reprezentativi lideri ai acestei mişcări şi este un principal promotor al deformărilor şi interpretărilor lui Kenyon. Degradarea doctrinară a continuat apoi, fiind preluată de Kenneth Copeland, Charles Capps, şi acum ea atinge adevărate culmi eretice, escaladate de diverşi lideri ai Mişcării „Cuvântului Credinţei”, cum ar fi Frederick Price, Benny Hinn, Robert Tilton şi mulţi alţii.
Să cunoaştem puţin personalitatea şi concepţiile pe care unii dintre acestea le popularizează prin toate mijloacele mass-mediei, cuvântul scris, radio, televiziune în Biserica Creştină şi lumea secolului XX.

4. CÂŢIVA DINTRE PRINCIPALII PROMOTORII AI „CUVÂNTULUI CREDINŢEI”

ESSEK WILLIAM KENYON, PĂRINTELE MIŞCĂRII
Viaţa şi lucrarea acestui om au fost extrem de influenţate de culte ca, Ştiinţa Minţii, Şcoala Unită a Creştinismului, Ştiinţa Creştină şi de Noua Gândire a metafizicii. El este adevăratul părinte al modernei mişcări a „Credinţei”. Multe din expresiile popularizate în zilele noastre de predicatorii prosperităţii ca, „ceea ce marturisesc este ceea ce posed” („what I confess, I posses”), au fost iniţial inventate de Kenyon.
Kenneth Hagin, următorul asupra căruia ne vom îndrepta atenţia, a plagiat mare parte din munca lui Kenyon, inclusiv afirmaţia că, „fiecare om care a fost născut din nou, este o Încarnare, iar Creştinismul este un miracol. Credinciosul este tot atât de mult o Încarnare, precum a fost Isus din Nazaret”.

KENNETH E. HAGIN

Aşa cum s-a afirmat mai anterior, Ken Hagin preia teologia lui Kenyon şi o degradează din punct de vedere biblic şi mai mult. O foarte bună demonstrare mai pe larg a felului în care o face este oferită în cartea „Christianity in Crisis” a lui Hank Hanegraaff, preşedintele lui Christian Research Institute, viguros (şi îndreptăţit) oponent al mişcării pe care o discutăm. Dacă puteţi, procuraţi-o!
Astfel, Kenneth Hagin, nu numai că se laudă cu pretinse vizite făcute de el în cer şi în iad (!?), dar şi relatează multe experienţe de despărţire de (ieşire din) trup, pe care le-ar fi avut.
Într-o astfel de ocazie, el pretinde că se afla în mijlocul unei predici când dintr-o dată s-a trezit transportat înapoi în timp. A ajuns pe bancheta din spate a unei maşini şi a privit-o pe o tânără din biserica lui care comitea adulter cu şoferul. Întreaga experienţă a durat cam 15 minute, după care Hagin brusc, trezindu-se din nou în biserică, şi-a chemat membrii bisericii sale la rugăciune.
În ciuda inclinaţiei sale spre basme şi descrieri de vedenii false, practic fiecare reprezentativ învăţător al „credinţei” este influenţat de Hagin, incluzând-i pe „luminaţi” ca, Frederick Price sau Kenneth Copeland.

KENNETH COPELAND

Kenneth Copeland şi-a început lucrarea sa ca rezultat direct al memorării mesajului lui Hagin. În scurt timp a învăţat îndeajuns de la Hagin încât să poată să-şi câştige singur adepţi. Să spunem că învăţăturile sale sunt eretice ar fi cel puţin nepotrivit pentru că mai degrabă ele se pot considera blasfemii! Astfel, cu mare îndrăzneală, Copeland îl pronunţă pe Dumnezeu ca fiind „cel mai mare învins sau eşec” (engl.- „failure”), al tuturor timpurilor, afirmând cu confidenţă că, „Satana l-a învins pe Isus, la Cruce” (sublinierile sunt în original) şi-l descrie pe Hristos aflat în iad în felul următor: „un spirit slăbit, epuizat, şi ros de viermi”.
Totuşi în ciuda unor asemenea afirmaţii, Benny Hinn a avertizat ameninţător că, „aceia care-l atacă pe Kenneth Copeland, atacă chiar prezenţa lui Dumnezeu!”

BENNY HINN

Benny Hinn este una din stelele care câştigă cea mai mare popularitate din tot circuitul mişcării „Credinţei”. În conformitate cu un articol din 5 octombrie 1992 al revistei „Christianity Today”, vânzările din ultimul an şi jumătate al cărţilor lui Benny Hinn, le-au depăşit pe acelea ale lui James Dobson şi Charles Swindoll, puse laolaltă.
Deşi pretinde să „aibe ungerea”, Hinn a rostit unele dintre cele mai groteşti declaraţii care se pot imagina, incluzând printre acestea şi afirmaţia că Duhul Sfânt i-a dezvăluit lui, că la început femeile au fost făcute să nască printre coaste.
De asemenea, Hinn mai recunoaşte că frecventează mormintele lui Kathryn Kuhlman şi Aimee Semple McPherson pentru a primi „ungerea de la oasele lor”. În ciuda trucurilor sale scandaloase, Hinn a reuşit să câştige acceptare şi proeminenţă în bisericile creştine evanghelice.
Spaţiul pe care-l are pe canalul de televiziune, „Trinity Broadcasting Network” (TBN), cât şi promovarea sa de către un principal editor de carte creştină (Thomas Nelson Publishers), i-au catapultat popularitatea în orele de vârf de audienţă.
Fie că Hinn se referă la istoria familiei sale sau la randevu-urile sale cu Duhul Sfânt, fantezia este înţeleasă de la sine. Un exemplu potrivit îl reprezintă zecile de mii de vindecări „confirmate sau documentate”, pretinse de către Hinn. La un moment dat, el a trimis preşedintelui C.R.I. (Christian Research Institute) trei exemple, chipurile, dintre cele mai bune, ca dovadă a puterii sale miraculoase.
Unul dintre cazuri îl privea pe un om care se pretindea că a fost vindecat de cancer la intestinul gros. O persoană naivă din punct de vedere medical care ar fi citit raportul patologic s-ar fi putut să noteze observaţia, „nici o dovadă de malignitate” şi să fie indusă să creadă că, într-adevăr, s-a petrecut o veritabilă vindecare. Însă consultantul medical al C.R.I-ului, dr.Preston Simpson, nu s-a lăsat păcălit de raport. Cercetarea acestuia a dezvăluit că tumoarea cu pricina de pe intestinul gros, a fost mai degrabă înlăturată CHIRURGICAL, decât tămăduită miraculos. Celelalte două cazuri au prezentat, de asemenea, serioase probleme.

FREDERICK K.C.PRICE

Fred Price este cel mai notabil dintr-un număr crescând de predicatori negri ai prosperităţii. Biserica lui din Los Angeles pretinde să aibe acum în jur de 16.000 de membrii. El este urmărit la nivel naţional, la televizor şi s-a referit la el însuşi ca fiind, „exponentul suprem al lui ‘Name it and Claim it'” („numeşte-l şi pretinde-l”, sau „revendică-l”, fiind vorba de formula tipică de obţinere a prosperităţii sau a sănătăţii de la Dumnezeu!).
Price a adăugat teologiei „Credinţei” propria sa unică interpretare afirmând că înainte de crucificare Isus a luat/îmbrăcat natura Satanei şi a afirmat că rugăciunea „Tatăl nostru”, nu este pentru creştinii din zilele noastre. În ciuda faptului că le-a spus adepţilor săi că el nu îngăduie boala în casa lui, soţia lui Price a fost tratată de cancer în zona pelvică. Referindu-se la bogăţia lui, Price spune că motivul pentru care el conduce un Rolls Royce, este fiindcă, „calcă pe urmele paşilor lui Isus”!!

JOHN AVANZINI

John Avanzini este considerat de către tovarăşii săi de „credinţă” ca fiind o autoritate recunoscută (expertul) în domeniul finanţelor biblice (să-i zicem, modului biblic de administrare al banilor). Adevărul însă, este că Avanzini este o autoritate şi un expert în deformarea Scripturii ca mijloc de golire al buzunarelor celor săraci şi creduli. El şi-a dezvoltat vicleşugul într-o asemenea artă, încât atunci când vreunul din ceilalţi învăţătorii ai „credinţei” are nevoie de bani, în mod inevitabil îl cheamă în ajutor pe „fratele John”!
Înarmat cu o serie întreagă de trucuri obţinute din răstălmăciri ale Bibliei, el spune celor imprudenţi şi naivi că, „cineva mai mare decât loteria, a venit. Numele lui este, Isus!” Să fi avut în minte, Matei 12:6 sau 12:41,42?
În conformitate cu Avanzini, dacă Isus a fost bogat, şi noi ar trebui să fim bogaţi! Astfel, el îl descrie pe Isus ca pe o oglindită imagine a lui însuşi: îmbrăcat din cap până-n picioare cu haine făcute la comandă, având o casă mare, şi o bine finanţată şi întreprinzătoare echipă. A gândi altfel, declară Avanzini, îi va împiedica pe creştini să beneficieze de prosperitatea pe care Dumnezeu le-o oferă (!?). Avanzini oscilează de la a-i învăţa pe oameni cum să pună mâinile pe, „bogăţia celor răi”, la ceea ce ar fi foarte potrivit descrisă ca fiind a, „însutita lui păcăleală”. Când e vorba de jupuirea poporului lui Dumnezeu, doar câţiva se pot compara cu eficacitatea lui John Avanzini!
Există totuşi o excepţie: numele lui este Robert Tilton.

ROBERT TILTON

Robert Tilton a dat lovitura cea mare de pescuitor de fonduri, punând la punct o reclamă comercială numită, „Succes-N-Life” („succes în viaţă”). Totul a început atunci când el a călătorit în Hawaii pentru a-l căuta pe Domnul. Ascultaţi-l pe Tilton: „dacă va fi să merg la cruce, voi merge într-un loc frumos. Nu într-un loc prăfuit, ca Ierusalimul. Pietriş, e tot ce poţi să găseşti acolo!”.
În timp ce se desfăta în exotica sa pustie, Tilton, „şi-a dat seama că misiunea sa era să-i convingă pe săraci să-i dea ceea ce au, lui – ca surogat al lui Dumnezeu – astfel încât şi ei să poată fi binecuvântaţi”.
Atunci s-a făcut că într-o bună zi Tilton şi-a deschis televizorul şi l-a trecut pe reclamele comerciale de proprietăţi imobiliare ale lui Dave Del Dotto. Restul e istorie. Tilton a folosit ceea ce a văzut ca fiind un prototip pentru înălţarea unui imperiu care-i aduce un venit de aproximativ, 65 de milioane de dolari pe an!!
Acum se pare că câştigurile ilicite ale lui Tilton se vor diminua rapid din cauza zvonurilor de scandal provocate de diverse dezvăluiri şi din cauza diverselor procese. Răspunzând acuzaţiilor venite din partea emisiunii „Prime Time Live” („În direct, la ora de vârf”) de pe canalul ABC, privitoare la faptul că scrisorile cu cereri de rugăciune peste care el a promis că se va ruga, sfârşesc în coşurile de gunoi, Tilton a afirmat că, cităm, „m-am întins atât de mult peste acele cereri de rugăciune încât chimicalele lor mi-au intrat în sânge şi… am avut două accidente cerebrale”.

MARILYN HICKEY

Marilyn Hickey, care-l copiază mult pe Tilton, foloseşte pentru a-şi manipula adepţii să-i trimită bani, o gamă foarte largă de tactici.
Printre multele ei metode se numără, veştminte (basmale) de rugăciune unse, platoşa ceremonială şi frânghii, ce pot fi folosite ca puncte de contact. Într-una din scrisorile ei de apel, Hickey promite că ea va strecura sub platoşa ceremonială şi va „apăsa pe inima ei cererile de rugăciune” şi că, „va pune cererile lor pe umerii ei”, în vederea unei aşteptate donaţii.
În cea mai mare parte, trucurile şi învăţăturile ei sunt reciclate de la alţi amatori de prosperitate ca, Tilton, Hagin şi Copeland. Mesajul ei este presărat cu jargoane tipice mişcării „Credinţei”, de exemplu, „felul de credinţă al lui Dumnezeu”, „mărturisirea aduce averea” („confession brings possession”, sau confesiunea aduce posesiunea”) sau, „să primeşti vine după ce dai” („receiving follows giving”).

Următorul personaj bizar este o persoană a cărei vizită în România a fost aranjată şi organizată de membrii ai Alianţei Evanghelice din România. Faptul acesta este tulburător pentru nivelul de discernământ şi respect faţă de principiile sănătoase ale Biblie, pe care evanghelicii de la noi din ţară, le reclamă.

PAUL YONGGI CHO (sau, mai nou, „DAVID” CHO)

Paul Yonggi Cho, este într-adevăr pastorul celei mai mari biserici din lume (aprox.700.000), localizată în Seoul, Coreea de Sud. Dar, în mod foarte bizar acesta pretinde să-şi fi primit chemarea sa să predice, de la însuşi Isus Hristos, care chipurile i s-a arătat îmbrăcat în pompier.
Cho şi-a prezentat formulele sale de credinţă sub denumirea de, „puterea celei de-a patra dimensiuni sau tehnica vizualizării”. El este perfect conştient de legătura lui cu ocultismul, susţinând că dacă, budiştii şi yoginii pot să-şi atingă obiectivele lor folosind „puterile celei de-a patra dimensiuni”, atunci creştinii ar trebui să fie în stare să realizeze mult mai multe (?!) folosind aceleaşi mijloace.
În cazul în care cineva este tentat să confunde mărimea bisericii sale cu adevărul învăţăturilor sale, atunci îngăduiţi-ne să spunem că versiunea budistă a tehnicilor sale de vizualizare, budismul Nichiren Shoshu, are chiar mai mulţi adepţi decât Cho.
Recent Cho a făcut destăinuirea că şi-a schimbat numele din Paul, în „David”. După cum Cho povesteşte, Dumnezeu i-a arătat lui, că Paul Cho a trebuit să moară iar în locul său „David” Cho a fost înviat. După spusele lui Cho, Dumnezeu Însuşi i-a propus noul lui nume.
Aceste ciudăţenii pe care foarte abil le înveşmântează biblic sunt caracteristice unei mişcării care, în mod nelegitim, se află în sânul Bisericii Creştine a secolului XX, numită „WORD OF FAITH MOVEMENT” (MIŞCAREA „CUVÂNTUL CREDINŢEI”) sau „POSITIVE CONFESSION MOVEMENT” (MIŞCAREA „MĂRTURISIRII POZITIVE”). Cum au putut să ignore, sau să neglijeze, conducători ai Alianţei Evanghelice din România, avertismentele a numeroşi lideri evanghelici de pretutindeni din lume, cu privire la ce învaţă Yonggi Cho, nu ştiu. Dar ignoranţa acestora faţă de poziţia faţă de el, a confraţilor de credinţă, de denominaţiune chiar, din lumea creştină occidentală, nu este o scuză. Ei posedă Scriptura şi pe baza ei puteau singuri să determine, natura doctrinelor lui Cho şi că ceea ce el predică este un amestec dintre creştinism şi metafizică. Tehnicile recomandate de acest pastor nu sunt deloc creştine şi nu au fost practicate de apostolii Domnului Isus. Pentru cei ce sunteţi interesaţi de puritatea Evangheliei Domnului Isus şi de imaginea Creştinismului românesc în lume, acesta este un SEMNAL DE ALARMĂ!!!
Paul/David Yonggi Cho afirmă că Dumnezeu i-a vorbit şi că i-a dezvăluit personal învăţăturile pe care el le promovează acum. Astfel, în una dintre aceste învăţături revelate, el îi învaţă pe creştini o aşa-numită „lege a credinţei” care necesită „incubarea subconştientelor noastre” prin intermediul următoarelor noi (?!) metode, viziuni, numite „vizualizare” (imaginare mintală direcţionată înspre un scop exact) şi „vise”. După spusele lui Cho, subconştientul nostru este de fapt, duhul nostru, iar duhul nostru este conectat la „cea de-a patra dimensiune”, lumea spirituală. Fiindcă lumea spirituală întotdeauna formează şi transformă lumea fizică şi fiindcă noi suntem conectaţi în subconştientul nostru de lumea spirituală, „noi avem puterea de a o modela, ca prin urmare modelând această lume a noastră”. Realitatea fizică poate fi modificată/transformată în conformitate cu aceste dorinţe vizualizate. Prin a ne imagina ceea ce dorim lăuntric, în subconştientul minţii noastre, „noi pătrundem sau manipulăm ceea de-a patra dimensiune” (lumea spirituală) pentru ca astfel să-i permitem de fapt lui Dumnezeu să producă miracolele de care noi avem nevoie în ceea de-a treia dimensiune, tărâmul fizic al lumii noastre. Astfel, „ceea ce devine important/pregnant în inima şi mintea voastră va urma să iasă la iveală în împrejurările în care vă aflaţi…de fapt, cuvântul vostru iese şi creează (realitatea). Dumnezeu a vorbit şi întreaga lume a luat fiinţă. Cuvântul vostru este materialul pe care Duhul Sfânt îl foloseşte pentru a crea”.
Cho crede că autenticele miracole păgâne constituie o parte a potenţialului pe care îl are duhul omului fiindcă, prin a explora şi influenţa a patra dimensiune (lumea spirituală) chiar şi necredincioşii pot schimba realitatea celei de-a treia dimensiuni, devreme ce aceasta este controlată de o a patra dimensiune. Însă necredincioşii, folosesc cea de-a patra dimensiune într-o manieră greşită, după satana, în timp ce credincioşii o folosesc conform lui Dumnezeu şi ca prin urmare, „putând avea o cu atât mai mare stăpânire asupra circumstanţelor”. Principiul celei de-a patra dimensiuni este cheia misiunii lui Cho şi fără manipularea celei de-a patra dimensiuni, el crede că nu putem fi eficienţi în evanghelizare.
Vizualizarea este de asemenea, considerată ca fiind secretul rugăciunii victorioase. Puterea noastră mintală de a modifica cea de-a patra dimensiune este cea care realizează o slujbă eficientă aici pe pământ.
Dar, când a învăţat oare Dumnezeu aceste lucruri în Biblie? Ne pretinde nouă Dumnezeu să avem o anumită stare de conştienţă a minţilor noastre, sau numai o simplă încredere în El? Cine are de fapt, putere asupra creaţiei? Noi sau Dumnezeu? Este vizualizarea „limbajul mai profund” al Duhului Sfânt?
De curând, Cho i-a admonestat în mod îndreptăţit pe învăţătorii americani ai „credinţei” pentru excese şi dezeechilibru, dar în cartea sa „Salvation, Health and Prosperity” el afirmă că, fără a cunoaşte adevărurile întreitei binecuvântări a mântuirii, a sănătăţii şi a properităţii, aşa cum sunt schiţate în cartea lui, nu putem înţelege Biblia corect. „Asemenea unor orbi care pipăie un elefant pentru a-i percepe forma, aceia dintre noi care citim Biblia fără această bază nu putem înţelege pe deplin sau interpreta ceea ce citim”. Vă amintesc că, Charles Taze Russell a făcut o afirmaţie izbitor de asemănătoare pentru care întreaga mişcare iniţiată de el, Martorii lui Iehova este astăzi recunoscută imediat ca fiind cultică. Acesta a spus că, dacă cineva citeşte de unul singur Biblia, fără ajutorul volumelor sale de „Studii în Scripturi, la sfârşitul a doi ani va ajunge în întuneric”!
Cu aceeaşi uşurinţă inspirată de o bună cunoaştere personală a Scripturilor, creştinii zilelor noastre s-ar presupune să fie în stare să discearnă ce anume predică Yonggi Cho, la fel cum pot să indice originea doctrinelor Martorilor. Dar, „voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare…” (Evrei 5:12-14).

CHARLES CAPPS

Charles Capps a fost ordinat ca predicator în Convenţia Internaţională a Bisericilor şi Predicatorilor Credinţei („International Convention of Faith Churches and Ministers”), de către Kenneth Copeland, el derivându-şi învăţăturile sale direct de la Kenneth Hagin. Această combinaţie nefericită l-a împins pe Capps să emită unele dintre cele mai infame afirmaţii care sunt produse de echipa „Credinţei”. Capps a mers atât de departe încât să afirme că Isus a fost produsul mărturisirii pozitive a lui Dumnezeu: „Aceasta este cheia înţelegerii naşterii din fecioară. Cuvântul lui Dumnezeu este plin de credinţă şi de puterea duhului. Dumnezeu l-a rostit. Dumnezeu i-a transmis Mariei această imagine. Ea a primit imaginea înăuntrul ei… Embrionul care se afla în pântecele Mariei n-a fost nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu… Ea a conceput Cuvântul lui Dumnezeu”.
Capps, nu numai că predică blasfemia, dar mai predică de asemenea şi ridicolul. Spre exemplu, el pretinde că dacă cineva spune, „mor de nerăbdare să fac ceva” sau „mor de râs”, afirmaţiile respective se pot împlini literar, adică, persoana care le-a rostit să moară!?
După propriile spuse ale lui Capps, acesta este exact motivul pentru care rasa umană trăieşte acum doar până pe la vârsta de 70 de ani, în loc de 900 de ani, asemenea lui Adam.

JERRY SAVELLE

Jerry Savelle a făcut avere imitându-i practic pe toţi învăţătorii „credinţei” menţionaţi mai înainte. Totuşi, performanţa sa cea mai mare s-ar putea să fie abilitatea sa de a-l imita pe Kenneth Copeland. De fapt, Savelle chiar pare să fie o copie exactă a lui Copeland. Savelle demonstrează o totală lipsă de discernământ biblic atunci când înghite orbeşte virtualmente toate ereziile din mişcarea „credinţei”.
Cu privire la sănătate, Savelle se laudă că boala şi suferinţa nu pot pătrunde în lumea lui. În ce priveşte sănătatea, el spune că, poţi să-ţi creezi propria ta lume prin cuvintele pe care le rosteşti. Savelle îşi răspândeşte acum cărţile şi casetele lui în 36 de ţări din lume, în incredibilul ritm de 300.000 de copii pe an!

MORRIS CERULLO

Morris Cerullo pretinde să fi renunţat la ambiţia de a deveni guvernator de New Jersey pentru a deveni un slujitor al evangheliei. El susţine că l-a întâlnit întâi pe Dumnezeu la frageda vârstă de opt ani. Începând de atunci viaţa sa a devenit o întreagă succesiune de experienţe uluitoare. El spune că a fost învăţat de proeminenţi rabini ; că a fost scos dintr-un orfelinat evreiesc de două făpturi îngereşti; că a fost dus în ceruri pentru a avea o întâlnire faţă-n faţă cu Dumnezeu şi că i s-a spus că el va fi capabil să descopere viitorul.
Într-o împrejurare, Cerullo şi-a anunţat audienţa următoarele spunând că, „Voi nu priviţi la Morris Cerullo. Voi priviţi la Dumnezeu. Priviţi la Isus Hristos”. Cerullo este nu numai un maestru al prefăcătoriei, ci şi al manipulării. Pretinzând că Dumnezeu vorbea direct prin el, Cerullo a cerut: „Să-Mi cedaţi Mie portofelele voastre, spune Domnul, şi să mă lăsaţi să fiu eu Domnul portofelelor voastre…Aşa să ascultaţi de glasul meu”(!!).

PAUL CROUCH

Paul Crouch şi soţia sa, Jan, sunt fondatorii Reţelei de Televiziune Trinity Broadcast Network, care are astăzi un venit net de aproximativ jumătate de miliard de dolari. După cum însuşi Crouch a afirmat, într-adevăr Dumnezeu ne-a dat VOCEA CEA MAI PUTERNICĂ din istoria LUMII. Din nefericire, această „voce” este folosită pentru a promova doctrine ale împărăţiei cultelor. Influenţa lui Crouch a devenit atât de mare încât el poate acum strânge 50 de milioane de dolari numai într-o singură emisiune „Praise-a-Thon”. Ceea ce mulţi dintre creştinii bine intenţionaţi care sprijină TBN-ul, nu ştiu, este că parte a acestor bani este folosită pentru popularizarea unor grupuri cultice şi indivizi care nu numai că neagă Trinitatea, dar şi afirmă că această doctrină esenţială a Creştinismului, este o doctrină păgână. Este într-adevăr ironic că o reţea de televiziune numită „Trinity” răspândeşte doctrine anti-trinitariene!
Acelora care iau poziţie împotriva învăţăturilor false proliferate prin reţeaua sa, Crouch le spune următoarele: „Cred că ei sunt condamnaţi/blestemaţi şi se îndreaptă spre iad. Şi nu cred că mai există vreo salvare pentru ei„. Când Hank Hanegraaff (preşedintele lui Christian Research Institute – instituţie orientată spre demascarea religiilor false), s-a întâlnit cu Paul Crouch pentru a-i dovedi că „Faith Movement” (mişcarea „credinţei”) compromite doctrine esenţiale ale Creştinismului, Crouch a privit în obiectivul camerei de luat vederi şi a declarat cu furie: „Dacă vrei să-l critici pe Ken Copeland pentru predicarea lui despre credinţă, sau pe Dad („Tăticul”) Hagin, cară-te din viaţa mea! Nu vreau nici măcar să stau de vorbă cu tine sau să te aud. Nu vreau să-ţi văd faţa ta urâtă. Dispari din faţa mea, în numele lui Isus! „.
E trist că Paul Crouch consideră mesajul „Faith” ca fiind o, „trezire a adevărului…restaurat doar de o mână de oameni preţioşi”.

Numele înşiruite în continuare sunt ale altor reprezentativi exponenţi ai lui „Word of Faith Movement”: JOHN OSTEEN, CASEY TREAT, ROBERT SCHULLER, ORAL ROBERTS, FRANCES şi CHARLES HUNTER. Dacă le-aţi văzut cărţile, publicaţiile sau le-aţi recunoscut undeva învăţăturile este aşa fiindcă invazia de literatură cultică i-a prins descoperiţi pe mulţi creştini români ce au fost lipsiţi de informaţie, în anii precedenţi tinerei noastre democraţii. Totuşi, din nou vreau să spun că este inescuzabilă ignoranţa faţă de Scripturi care oferă metode infailibile de testare a învăţăturilor şi ale învăţătorilor.

1 Tes.5:21-22 „Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău”
1 Ioan 4:1-3 „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum”

Ce este rău în „Mişcarea Cuvântul Credinţei”? De ce trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită? Fiindcă, printre liderii ei se află cei mai populari teleevanghelişti ai zilelor noastre. Deci, prin intermediul televiziunii aceştia reprezintă Creştinismul la o mare masă de oameni din întreaga lume. Dacă reprezentarea de către aceştia a Creştinismului nu este fidelă lui Hristos, atunci datoria noastră de creştini este să demascăm caricatura care i se aduce.
Un alt aspect îngrijorător este faptul că aderenţii la această mişcare alcătuiesc o impresionantă cifră din rândul creştinilor carismatici. Fiindcă accentul lor pe credinţă, pe autoritatea credinciosului şi pe absoluta veridicitate a Scripturii poate părea să fie tocmai ceea ce biserica zilelor noastre are nevoie, aceşti învăţători ai „credinţei” atrag mase de protestanţi şi neo-protestanţi dezgustaţi de abandonul crezurilor dinamice de către denominaţiunile lor tradiţionale.
Cu toate acestea, mişcarea constituie cea mai mare ameninţare la adresa Creştinismului scriptural, ameninţare ivită chiar în interiorul spectrului evanghelic deoarece, o teologie cultică este acum acceptată ca fiind însăşi imaginea reală a Creştinismului!

5. CONSECINŢE ALE ACCEPTĂRII „CUVÂNTULUI CREDINŢEI”

Iată doar câteva din EFECTELE NEFASTE pe care le poate avea asupra creştinilor:

1. Poate clătina credinţa creştinilor.
Când le este recomandată o „formulă biblică” pentru a dobândi sănătate şi prosperitate, „formulă” care pur şi simplu nu merge, aceştia pot suferi mari dezamăgiri spirituale. Ei sunt înclinaţi atunci să concluzioneze că, „Biblia a dat greş”, când de fapt ceea ce a dat greş a fost metoda omenească de a obţine aceste lucruri folosind Biblia. Credinţa în Biblie şi în Dumnezeul ei, le este sever schilodită.

2. Poate cauza devieri în credinţa şi practica creştină.
Accentul pus în Biblie pe purtarea de către Hristos a păcatelor noastre este transferat de către „word of faith” asupra purtării de către El numai a boalelor noastre. Învăţătura Noului Testament este axată pe moartea lui Hristos pentru păcatele noastre şi pe învierea Sa pentru justificarea noastră (Rom.4:25), pe când „word fo faith” se concentrează pe vindecare trupească şi pe confesiune. Asemenea sublinieri deformează şi neglijează multe alte aspecte importante ale credinţei şi vieţii creştine.

3. Poate cauza tulburări mentale şi emoţionale.
Mulţi creştini foarte grav bolnavi se condamnă singuri şi cad în descurajare fiindcă s-au străduit ca prin propria lor credinţă să-şi înlăture boala. Unora le-a fost spus de către „învăţătorii credinţei” că, boala lor este rezultatul, ori a „păcatului nemărturisit” din vieţile lor, ori a „lipsei lor de credinţă”.

4. Poate să afecteze destinul etern (mântuirea) oamenilor.
Este foarte posibil ca oamenii să fie îndepărtaţi de la Dumnezeul Bibliei şi privaţi de adevărata evanghelie de către aceşti învăţători. Atunci când cineva crede că „credinţa” este o forţă care-l face în stare pe om să-şi creeze din nimic noi realităţi (la fel cum Dumnezeu a creat lumea din nimic), acesta poate să ajungă să creadă că nu mai are nevoie să se încreadă în Isus pentru mântuirea lui, sau că ar avea nevoie de o relaţie personală cu El! De asemenea, este perfect posibil ca mulţi oameni ce sunt orientaţi spre experienţe, să alunece în misticism, iar după aceea în ocultism, în tot acest timp crezând că sunt buni creştini. Puterea creatoare a cuvintelor oamenilor este mai mult similară filozofiei ocultice (şi ştiinţelor minţii), decât teologiei biblice!

Dorinţa mea a fost de atrage atenţia asupra acestui nou curent doctrinar ce străbate bisericile din ţara noastră. Recunosc că multe afirmaţii ar mai fi avut nevoie de acoperire. De analiză biblică şi de contextualizare a lor. Vă las dumneavoastră preocuparea de a dovedi că toate aceste îngrijorări exprimate aici de subsemnatul, au fost exagerate. Dacă nu reuşiţi s-o faceţi, în mod biblic şi creştinesc, atunci mă voi simţi şi mai îndreptăţit să mobilizez o campanie de demascare a acestor doctrine care circulă slobode prin cercurile evanghelice din ţară.
Totuşi am încrederea că veţi fi inspiraţi de Dumnezeu să veniţi în apărarea Evangheliei istorice a Domnului nostru Isus, de deformările la care este supusă în sânul adunărilor din care faceţi parte. Vă reamintesc de îndemnul apostolic al fratelui Domnului,

„Prea iubiţilor, pe când căutam cutot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m’am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Căci s’au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, cari schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos” (Iuda 3,4)

6. CONCLUZIE:

Această relativ tânără mişcare, dar care popularizează erori vechi în veştminte noi, poate fi definită ca fiind o mişcare doctrinară sau „şcoală de gândire”, aflată nelegitim în sânul Creştinismului şi care se situează între negarea adevărului biblic şi compromiterea sau răstălmăcirea lui.

Alte surse care s-au folosit la compilarea acestei analize a mişcării „Cuvântul Credinţei” sunt notiţele de subsol a paginii: , , .

Numerele aflate în dreptul unor afirmaţii pe care aceşti „învăţători ai credinţei” le-au făcut, indică sursa de unde s-au preluat. Pentru cei ce doriţi să verificaţi temeinicia celor spuse, v-au fost puse la dispoziţie.

Compilarea acestui material a fost posibilă datorită bunăvoinţei lui CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE (P.O.Box 500, San Juan Capistrano, CA 92693, USA), o reputabilă organizaţie anti-cultică din Statele Unite.

Teodor Macavei

Hristos sau Satan (rumänisch)

https://horst-koch.de/hristos-sau-satan/

 Dr. Kurt E. Koch

HRISTOS SAU SATAN

OCULTISMUL ŞI EFECTELE SALE DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

I. PREZICEREA (MANTICA)

I. ASTROLOGIA
II. CHIROMANŢIA
III. CARTOMANŢIA
IV. RABDOMANŢIA SI RADIESTEZIA ( NUIAUA ŞI PENDULA )
V. CRISTALOMANŢIA
VI. PSIHOMETRIA
VII. POZIŢIA BIBLIEI
VIII. ELIBERAREA DE SUB ÎMPOVĂRAREA OCULTĂ

II. MAGIA

I. MISIUNEA DE AVERTIZARE ŞI CLARIFICARE A CONSILIERII
II. NOŢIUNEA DE MAGIE
III. ORIGINEA, SCOPUL ŞI DEZVOLTAREA MAGIEI
IV. FORMELE MAGIEI
V. DOMENII DE APLICARE ALE MAGIEI
VI. RITUALUL MAGIC
VII. URMĂRILE MAGIEI ŞI COMBATEREA LOR

III. SPIRITISMUL

I. FENOMENELE PSIHICE
II. FENOMENE FIZICE
III. FENOMENE SPIRITIST-MAGICE
IV. FENOMENE METAPSIHICE
V. FENOMENE CULTICE
VI. EVALUAREA FENOMENELOR SPIRITISTE

IV. LITERATURA OCULTĂ

I. ISTORIC
II. RĂSPÂNDIREA CĂRŢII.
III. CONŢINUTUL
IV. EXEMPLE
V. PROBLEME ŞI INDICAŢII

V. MINUNI DE VINDECARE DIN EPOCA CONTEMPORANĂ

I. VINDECĂRI BIBLICE
II. VINDECĂRaI MEDIUMNICE

1.Vindecări prin formulă magică
2. ”Rugători” pentru sănătate
3.Vindecători spiritualişti
4. Vindecări prin puterea gândirii
5. Vindecări în transă
6. Vindecătorii din Filipine
7. Chirurgia în transă
8. Predicatori vindecători
9. Fenomene şi vindecări pseudocarismatice
10. Semne şi minuni demonice

III. DEOSEBIREA DUHURILOR

VI. EXEMPLE DE VINDECĂRI ŞI ELIBERĂRI

I. REDUTELE BEZNEI
II. ”PENTRU ACEASTA S-A ARĂTAT FIUL LUI DUMNEZEU, CA SĂ NIMICEASCĂ LUCRĂRILE DIAVOLULUI”,      1 Ioan 3:8
III. BOLNAV PSIHIC INCURABIL
IV. NU-ŢI ADUCE AMINTE DE PĂCATELE TINEREŢII MELE
V. ISUS ELIBEREAZĂ
VI. ELIBERAT DE SUB STĂPÂNIREA ÎNTUNERICULUI
VII. ISUS ESTE BIRUITOR
VIII. PUTERE ASUPRA FORŢEI DUŞMANULUI
IX. PE CINE-L FACE FIUL LUI DUMNEZEU LIBER, ESTE CU ADEVĂRAT LIBER
X. VOR SCOATE DRACI ÎN NUMELE MEU
XI. PUTEREA SÂNGELUI LUI HRISTOS
XII. FĂRĂ PUTAERE
XIII. NUMELE LUI ISUS MAI PRESUS DE ORICE
XIV. REGINA ÎNTUNERICULUI
XV. HRISTOS SAU SATAN ?

PREZICEREA (MANTICA)

DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

De mii de ani prezicerea este bastardul păgânismului, luând naştere din teamă, curiozitate şi superstiţie. În perioada actuală reprezintă o problemă cu mai multe faţete, implicând folclorul, psihologia şi teologia.

Punctul de plecare al acestei expuneri este necesitatea asistenţei spirituale din partea duhovnicului creştin. Evanghelizarea oferă necurmat surse de material în acest domeniu. Dosarul meu cu experienţe oculte a ajuns deja la peste douăzeci de mii de cazuri. Disertaţiile ştiinţifice au fost evitate în această carte. Doritorii le pot găsi în cartea mea ”Seelsorge und Okkultismus”. (Păstorire şi ocultism). Aici sunt prezentate cu precădere exemple direct de la sursă pentru a sprijini cititorul în formarea propriei opinii. Secretul confesării nu este lezat, existând aprobările pentru dezvăluiri, fără precizări de nume. Vor fi expuse următoarele aspecte ale prezicerii:

I. ASTROLOGIA

Prin astrologie, în sens mai restrâns, se înţelege tâlcuirea destinului omului, dedus în conformitate cu poziţia astrelor în momentul naşterii sale. Cât de mult influenţează acest obicei străvechi viaţa oamenilor, a demonstrat-o cu câţiva ani în urmă ”Institutul Pentru Demoscopie” din Allensbach, situat în apropierea lacului Constanţa (Bodensee), Germania. Acesta a efectuat un sondaj asupra a două mii de persoane din toate categoriile sociale. Scopul acestui chestionar era de a stabili numărul de oameni care sunt preocupaţi de astrologie, chiar dacă numai sub forma cea mai simplă, aceea a citirii horoscopului. Rezultatul a fost năucitor. Şaizeci şi şase la sută din cei intervievaţi au declarat că citesc horoscoape şi, parţial, ţin seama de ele.

Singurul argument ce poate fi adus împotriva acestui rezultat, este acela că sondajul s-a făcut la scurt timp după război. În perioade catastrofice, valul tulbure al prezicerii ia întotdeauna proporţii mai mari în comparaţie cu timpurile normale. Acum nu e de crezut că s-ar obţine un procent la fel de mare, însă chiar dacă numai o jumătate sau o treime din populaţie ar citi horoscoape, semnalul de alarmă s-ar menţine. Şi mai neliniştitor decât această primă constatare, este alt fapt. Cu ocazia unei săptămâni de conferinţe ţinute într-un mare oraş din vestul Germaniei, mi s-a relatat despre un psihoterapeut cu orientări creştine, care îşi trata pacienţii folosindu-se de astrologie.
Pentru a nu fi victima unui zvon, am telefonat imediat acestui creştin ciudat şi l-am întrebat dacă este adevărat că el îşi consiliază pacienţii folosind horoscopul. A răspuns afirmativ. La rugămintea mea a fost disponibil pentru o convorbire. Deoarece acest bărbat, care posedă titlul de doctor al unei universităţi germane, a fost atât de binevoitor încât a aprobat publicarea convorbirii noastre, îmi permit să o relatez aici.
Prezint câteva exemple în cele ce urmează:

E/1. O femeie tânără a apelat la acest psiholog şi s-a plâns de mariajul ei nefericit. El a rugat-o să-i indice data naşterii şi să revină după câteva zile. După patru zile horoscopul a fost gata. Când clienta a revenit a putut să audă spre mirarea şi spre groaza ei următoarele: “Dumneavoastră sunteţi răspunzătoare pentru tensiunile din căsnicie, şi nu soţul! Conform horoscopului, de patru ani aveţi o legătură cu un ofiţer din armata germană. Deci refacerea acestui mariaj trebuie să pornească de la dumneavoastră.” Femeia a pălit şi nu a negat. Nu a mai apărut niciodată la orele de consultaţie ale acestui bizar consilier..

E/2. Acest astrolog mi-a mai relatat alt caz din activitatea sa. A fost invitat într-o zi undeva. Un magnat s-a apropiat de el şi l-a rugat: “Domnule doctor, ştiu că sunteţi foarte ocupat! N-am îndrăznit să vin la consultaţiile dumneavoastră, dar n-aţi vrea să-mi explicaţi horoscopul? Am dat horoscopul meu spre prelucrare unui astrolog. Mă interesează numai să-l evaluaţi”. Psihologul ce era să facă? S-a aşezat cu magnatul intr-un colţ şi s-a uitat în horoscop. Apoi i-a relatat următoarele: “Sunteţi căsătorit şi aveţi patru copii, dar căsnicia nu e fericită. Ameninţarea vine de la dumneavoastră. Aveţi o înclinaţie bisexuală. Întreţineţi relaţii cu bărbaţi tineri .Dacă nu renunţaţi imediat la aceasta, în doi ani ajungeţi la închisoare”. Nici în acest caz nu a fost contrazis.

Când i-am prezentat psihoterapeutului îndoielile mele, dacă o asemenea consiliere poate fi indicată, el s-a apărat zicând: “În ambele cazuri am adus la lumină cauza unor căsnicii nefericite. Apoi i-am îndemnat pe ambii consiliaţi să renunţe la legăturile lor extraconjugale. Horoscopul a acţionat în ambele situaţii în serviciul moralei!”

Pe baza îndelungatei mele experienţe, i-am atras atenţia asupra pericolului folosirii horoscopului, mai ales în ceea ce priveşte viaţa de credinţă. Însă el s-a închis cu totul faţă de sfaturile mele.

După ce prin aceste două exemple am deschis mai multe semne de întrebare, voi prezenta foarte pe scurt problema citirii în stele de-a lungul istoriei şi în prezent.

1.  DIN ISTORIA ASTROLOGIEI

Primele dovezi ale citirii în stele le găsim la sumerieni şi la accadieni, popoare ce au existat cu trei mii de ani înainte de Hristos. După aceştia, caldeenii au fost cunoscuţi pentru practicarea astrologiei şi a citirii în stele. La babilonieni astrologia era ştiinţa preoţilor. Aceştia întocmeau horos¬coape pentru casa regală sau pentru ei înşişi. Deoarece s-au descoperit practici astrologice şi în cultura mexicană, astăzi se consideră în cercurile astrologilor că în această “ştiinţă” există un adevăr esenţial ce se referă la relaţia om-cosmos. S-a afirmat că astrologia, mai cu seamă aşa-zisele case astrologice, reprezintă un arhetip. Arhetipurile, expresie pusă în circulaţie de profesorul Carl Gustav Jung, sunt anumite elemente ancestrale ale istoriei omenirii, care ar exista în sufletul uman. Dintre aceste elemente ar face parte şi relaţiile dintre planete şi dezvoltarea omului. Cercetarea ştiinţifică a acestei probleme trece peste limitele acestui capitol.
De la babilonieni practica astrologiei a fost preluată de greci şi de romani. Desigur, au apărut deja în acele vremuri şi gânditori raţionalişti, care ridiculizau astrologia. Poetul roman Ennius declara cândva cu ironie: ”Horoscoapele costă o drahmă, şi cu o drahmă sunt prea scumpe!”
În timpul bisericii primare, preafericitul Augustin a fost cel care şi-a păstrat mintea limpede şi a avut o viziune clară asupra acestui fenomen. El definea astrologia ca fiind “rătăcirea cea mai distrugătoare” a minţilor contemporanilor săi.
În Evul Mediu, Europa a fost inundată de acest flux astrologic. Împăratul Frederic al II-lea (1194-1250), de exemplu, a fost influenţat în mod deosebit de acest curent. În universităţi astrologia a trezit un asemenea interes încât s-au stabilit catedre aparte pentru studiul ei. Este cunoscut faptul că reformatorul Philipp Melanchton cocheta cu această ştiinţă, în timp ce Luther a considerat-o însă o “arta detestabilă”.

E/3. Ni se relatează că în timpul reformei, un astrolog, Stöffler, afirma că este nemuritor. El prezisese un potop pentru anul 1524. Populaţia a fost cuprinsă de o mare groază. Nimeni nu mai vroia să desfăşoare vreo activitate. Terenurile agricole au rămas nelucrate. Astfel în iarna următoare a fost o mare foamete care a contribuit şi ea la nenorocirile războiului ţărănesc. Cei bogaţi au comandat construirea unor corăbii sau s-au retras pe culmile unor munţi înalţi. Chiar şi prinţul elector de Brandemburg, care de altfel era un om raţional, a făcut pregătiri pentru a se putea salva. Când potopul prezis n-a mai avut loc, Stöffler a trebuit să fugă, altfel îl aştepta spânzurătoarea.

E/4. Nici chiar marele fizician, matematician şi astronom Johannes Kepler nu a fost scutit de contaminarea astrologică. Un exemplu îl constituie profeţia sa că generalul Wallenstein va muri la şaptezeci de ani de moarte bună. Însă Wallenstein a fost ucis la cincizeci de ani.
Kepler se ocupa cu astrologia numai din necesităţi economice. El scria cândva: ”Astrologia este pentru mine o sclavie insuportabilă, dar necesară ! Pentru a-mi menţine venitul anual, titlul şi locuinţa trebuie să stau la dispoziţia curiozităţii ignorante.” Mai scrisese altădată şi următoarele: “Astronomia (ştiinţa care studiază stelele) este mama cea înţeleaptă, iar astrologia (cititul în stele) este fiica aiurită care se vinde oricui pentru a sprijini cu plata destrăbălării pe înţeleapta ei mamă”.
Din perioada raţionalismului, cam de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, astronomia s-a disociat definitiv de astrologie. În ochii astronomilor, astrologia era o pseudo-ştiinţă , un amestec de cunostinţe semiştiinţifice cu închipuiri superstiţioase.
Secolul al XX-lea a adus cu sine, în timpul celor doua războaie mondiale, o intensificare a studiului horoscoapelor. Pentru Hitler s-au întocmit încă din 1930 horoscoape care erau foarte contradictorii. Din 1933 influenţa sa urma să scadă. “Adevărul” acestei profeţii l-am cunoscut cu toţii. Acel astrolog a greşit calculul cu 12 ani. Însă ce ani dezastruoşi au fost aceştia!
Horoscopul lui Rudolf Hess îi prezisese că soarta l-a desemnat mediator între Germania şi Anglia. Aceasta l-a determinat pe superstiţiosul Hess să zboare în Anglia. “Corectitudinea” acestei profeţii este la fel de bine cunoscută ca şi horoscopul lui Hitler.
Să completăm acum această scurtă prezentare a evoluţiei astrologiei cu unele note de actualitate.

E/5. Acum câţiva ani am participat la o conferinţă ce reunea teologi şi jurnalişti. Pe parcursul conferinţei teologii i-au rugat pe jurnalişti să renunţe la publicarea horoscoapelor în ziare. Diferiţi redactori au lămurit că prin horoscop vin în întâmpinarea dorinţei abonaţilor. Ziarul care renunţă la horoscop ar pierde mulţi clienţi. După această convorbire, a luat cuvântul un redactor-şef al unui cunoscut ziar german şi a relatat o întâmplare plina de umor:
”Intr-o vineri, horoscopul săptămânal al astrologului nostru a ajuns prea târziu pentru numărul de sâmbătă. Nu ne puteam permite dezamăgirea abonaţilor noştri, interesaţi de zodiac. De aceea am scos la repezeală din cutia cu vechituri un horoscop vechi. Din nenorocire era unul fals în ceea ce priveşte semnele zodiacului. N-am descoperit de la început eroarea, deoarece nu mă pricep deloc la astrologie. De mirare este că nici cititorii n-au observat nimic. În orice caz acest lucru constituie un argument în defavoarea astrologilor noştri. Daca ar lua în serios horoscoapele şi le-ar citi, ar observa imediat greşeala. Fiindcă mi-a mers aşa de bine cu şmecheria asta, mi-a venit ideea să economisesc pe viitor onorariul primit pentru horoscoapele săptămânale. Mai apoi s-au folosit de douăzeci şi trei de ori horoscoape false, până când, în sfârşit, un cititor ne-a atras atenţia asupra semnelor greşite din zodiac, afirmând că este imposibil ca semnele Scorpionului să apară în iulie.”
Acestea au fost spusele redactorului-şef, care a adăugat zâmbind: “Dar de douăzeci şi trei de ori horoscoapele au fost totuşi în regulă, căci contează numai ceea ce cred oamenii supestiţioşi.”
Prin constatarea că omul superstiţios este uşor de sugestionat, acest ziarist a înţeles în mod corect una din consecinţele astrologiei, la care ne vom referi în cele ce urmează.

2.  CRITICA ASTROLOGIEI

Primul argument împotriva astrologiei este, din punct de vedere creştin, originea acesteia în păgânism. Cu mii de ani înainte de naşterea lui Hristos se presupunea existenţa unei armonii între cosmos şi om. Macrocosmosul, lumea stelelor de deasupra noastră şi microcosmosul, viaţa omenească, ar fi format o unitate; între ele ar fi existat o interdependenţă. Se credea că planetele ar produce în dezvoltarea umană anumite înclinaţii şi tendinţe. Omul ar fi fost condus de aceste forţe. Mai mult chiar, acest raţionament corespundea de fapt unei viziuni moderate. Astrologi fanatici au spus întotdeauna că omul nu numai este influenţat în ce priveşte destinul lui, ci şi că este cu totul predeterminat cu privire la acesta.
În plus, în legătură cu această relaţie a omului cu planetele nu s-a spus totul. Păgânii socoteau planetele zeităţi care îi apără sau îi ameninţă. Deci la baza astrologiei se află o gândire politeistă.
Privită de astronomi, deci din perspectiva cunoaşterii ştiinţifice a lumii stelelor, astrologiei i se pot aduce împotrivă încă multe alte argumente. Se atrage în acest sens atenţia că s-au menţinut vechile reguli ale citirii în stele, cu toate că au mai fost descoperite şi alte planete. In 1781 a fost descoperita Uranus, în 1839 Neptun şi în 1932 Pluto.

Alt argument al astronomilor este acela că astrologilor de azi le lipsesc posibilităţile de comparaţie. Faptul că axa planetei noastre descrie în 26000 ani o mişcare asemănătoare unui con şi produce aşa numita precesiune, adică schimbarea momentului când soseşte primăvara, dovedeşte că cel puţin 26000 de ani observatorului terestru nu i se va mai prezenta aceeaşi poziţie a constelaţiilor.
Dacă ţinem apoi seama de observaţiile cunoscutului astronom englez, Hoyle, care arată că bolta înstelată vizibilă a noastră răsare şi apune la orizont în decursul a 200 de milioane de ani, înseamnă că şi pentru 200 de milioane de ani ne lipsesc posibilităţile de comparaţie. Bineînţeles, ştiu că aceste indicaţii ale astronomilor nu-l interesează prea mult pe astrolog.

Un binecunoscut cercetător al astrologiei, Abbe Moritz Warburg declara ironic: “Astrologii sunt imuni la orice critică.”
Teoria astrologică a razelor este o altă imposibilitate ştiinţifică. Conform acestei teorii, razele stelelor care ating copilul în timpul naşterii, mai exact în momentul tăierii ombilicului, ar fi hotărâtoare pentru destinul său. În această concepţie există multe idei arbitrare. Pământul nostru este atins mai cu seamă de radiaţii luminoase şi cosmice. Ambele radiaţii nu vin însă de la planete căci acestea nu au lumina proprie. Lumina acestora provine de la alte surse, şi anume de la stelele fixe. Radiaţiile cosmice provin de la Calea Lactee.

Biologii mai aduc un alt contraargument. Se spune că soarta omului ar depinde de momentul secţionării ombilicului. Deci dacă medicul sau moaşa întârzie sau dacă moaşa nu vine destul de rapid ca să taie ombilicul pentru că este polei, copilul are altă soartă. De asemenea, cercetătorii eredităţii se întreabă: “Cum e atunci posibil ca din 240 copii care vin pe lume în fiecare clipă să existe numai un Albert Einstein?”
Nu în ultimul rând au cuvântul teologii şi folcloriştii. Ei spun: “Ce să fie cu această putere de farmece pe care o are un nume?” I se dă unei planete numele Marte. Această planetă ar trebui să formeze oameni bătăuşi. Venus ar da copiilor ei un aspect şi o purtare plăcută. Pluto, câinele infernului, ar produce persoane închise în ele însele şi având un aspect înfricoşător. Ce influenţă ar fi avut planetele dacă li s-ar fi dat cu totul alte nume ? Această umanizare a lor corespunde străvechii vrăjitorii păgâne, care utiliza analogiile. Această vrăjitorie pagână nu a fost eliminată nici din celebrul tablou ”Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci. Leonardo a aşezat sub figura apostolilor cele douăsprezece semne zodiacale. Deci şi acest mare artist aducea prinos astrologiei.

Bineînţeles, cu toată această critică a astrologiei, nu sunt negate relaţiile interplanetare. Multe fenomene naturale cum ar fluxul, refluxul, fluxul subit, fluxul uşor, apoi diferite stări nervoase îşi au originea în atracţia interplanetară. Asta nu înseamnă pentru noi creştinii că aceste fenomene naturale au ultimul cuvânt în orientarea noastră spirituală. În ultimă instanţă, noi nu avem de-a face cu creaţia, ci cu Creatorul.
În prezent există trei forme de manifestare a astrologiei: o aşa numită forma ştiinţifică, apoi forma populară (a horoscopului întocmit în funcţie de poziţia soarelui), şi forma intermediară, cosmobiologia, doctrină care-şi are ”sediul” în Aalen, Württemberg. Un horoscop – înţelegem prin aceasta o prezentare a destinului pe baza poziţiei constelaţiilor – se numeşte în cosmobiologie cosmobiograma. Aceasta semiştiinţă, aflată încă la începutul ei, vrea să ţină seama, pe de o parte de predispoziţiile ereditare şi pe de altă parte de poziţia astrelor la naştere. Prin aceasta se ia în considerare diversitatea oamenilor născuţi în aceeaşi zodie.

În zilele noastre nu numai creştinii ce respectă Biblia iau poziţie contra astrologiei ci şi în domeniul medicinii şi al psihologiei a început atenţionarea asupra prejudiciilor provocate de astrologie. Doctorul Schrank, medic şef în Wiesbaden, scria despre psihologia superstiţiei: “Cât de periculos acţionează astrologia, este dovedit prin faptul că la oamenii sensibili se observă grave vătămări sufleteşti, teamă de viaţă, disperare, dezechilibru. Astrologia paralizează iniţiativa şi puterea de discernământ. Ea prosteşte şi uniformizează personalitatea pentru o activitate psihică plată, distrugătoare.”
Dacă am mai avea îndoieli asupra a ceea ce este cu adevărat astrologia, atunci ultimele rezerve ar dispare daca am lua aminte la ceea ce spune cunoscutul astrolog Werle, care desemnează astrologia drept ghicire = mantică. Cuvântul mantică vine din grecescul mantis = văzătorul sau din manteuomai-ghicitorul. Este mai bine dacă spune un astrolog că astrologia este ghicitorie căci suntem noi scutiţi de această definiţie.

3.  ASTROLOGIA DIN PERSPECTIVA BIBLIEI

S-a spus deja că în păgânism planetele erau socotite zeităţi. Ştim aceasta din istoria religiilor, dar şi de la popoarele păgâne ce înconjurau Israelul. Cine doreşte o trimitere biblică o găseşte în Deuteronom 17: 2-5: “Dacă se va găsi poate în mijlocul tău,… un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum Eu n-am poruncit….să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea, şi să-i ucizi cu pietre ”..
Bineînţeles că astrologul secolului XX va spune “Asta nu e pentru noi, noi nu ne închinăm la constelaţii.” Desigur nu ne închipuim pe un om raţional din zilele noastre practicând un asemenea politeism grosolan. În principiu însă credinţa în planete a antichităţii şi determinismul (predestinarea prin astre) astrologiei de azi, sunt acelaşi lucru. Cine s-ar mai îndoi însă de aceasta, să asculte pe profetul Isaia care în capitolul 47: 12-14 spune: “Vino cu descâtecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pândesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple! Iată-i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări”

Când, acum câtva timp, i-am arătat unui astrolog cu vederi creştine acest pasaj, acesta a spus: “Asta nu e pentru noi, asta era scris pentru poporul Israel! ” O scuză comodă! Atunci nici scrisoarea către Romani nu e valabilă pentru noi, doar e adresată romanilor. Prin această metodă s-ar elimina toată Sfânta Scriptură. Creştinul cu respect faţă de Biblie, care se pleacă sub autoritatea ei, socoteşte important ce scrie Pavel în 2 Timotei 3: 16: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos”. Poziţia lui Zinzendorf este şi a noastră:
”Biblia când nu ţi-e valoare, Care-i baza pentru crez ? ”
De mii de ani Dumnezeu a spus un “Nu!” răspicat astrologiei de orice nuanţă. Nici teologii dispuşi la compromisuri nu pot da un alt înţeles acestui “nu!” Când Dumnezeu spune .”Da”,este da şi când spune ”Nu”,este nu.

Toată această poziţie a Sfintei Scripturi, arată că oamenii lui Dumnezeu vedeau în astrologie călcarea primei porunci: “Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine!” Astrologia în forma ei cea mai acută socoteşte universul creat ca autoritate supremă. Creaţia este opusă Creatorului. Aceasta e blasfemie. Omul care doreşte să i se întocmească horoscopul, chiar dacă este creştin, se face vinovat de această blasfemie. Dacă nu se pocăieşte serios de acest lucru şi nu renunţă la el, stă sub judecata lui Dumnezeu.

4.  ASTROLOGIA DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

Până acum nu s-a amintit prin nici un cuvânt dacă în cazul horoscopului e vorba de şarlatanie, sugestie sau tălmăcire greşită.
În nici un domeniu al ghicirii nu ne putem lăsa deviaţi spre concluzia superficială că totul ar fi trucaj şi inducere grosolană în eroare. Chiar dacă majoritatea prognozelor sunt neadevărate sau se împlinesc numai datorită unei sugestionări, există şi cazuri adevărate uluitoare. Am văzut acest lucru încă din exemplele 1 şi 2. Mai urmează şi alt exemplu.

E/6. Unui pastor luteran, care asemenea mie se luptă contra superstiţiei, i-a venit ideea de a aduce parohiei sale dovada clară a inconsistenţei astrologiei. Pentru o sumă importantă a lăsat să i se întocmească un horoscop detaliat şi l-a făcut cunoscut bisericii sale. Credea că fiind creştin este imun la împlinirea horoscopului. Ce cuprins de uimire a fost însă văzând că prorociile din horoscop se împlinesc toate! Nu-şi putea explica asta. Erau şi anumite amănunte, evenimente obiective, care nu puteau fi explicate prin sugestie. L-a apucat teama. De la an la an se împlinea prognoza astrologului. Timp de opt ani a observat această evoluţie cu îngrijorare crescândă. Până la urmă a trebuit să recunoască că a mers pe o cale greşită. Noi, creştinii, nu avem dreptul să facem cu intenţii bune experimente oculte. Acest preot s-a pocăit pentru experimentul său. A recunoscut şi faţă de enoriaşi că apucase pe o cale greşită. Din acel moment împlinirea altor evenimente din horoscopul său a încetat. Fără să ştie, acest pastor credincios s-a dat pe mâna unor forţe demonice şi s-a ”fript” serios. Căinţa sa reală a anihilat amestecul în viaţa sa a acestor puteri ale întunericului.

În activitatea mea de consiliere spirituală, mi s-a dezvăluit în nenumărate feluri, cât de mult se lasă ghidaţi de sfaturi astrologice chiar şi cei ce se numesc creştini. Astfel, două tinere active în biserică, mi-au dezvăluit că în privinţa unei aşteptate logodne, erau dependente de indicaţiile unui astrolog. Deoarece horoscopul datei lor de naştere nu era în armonie cu cel al viitorului logodnic, au renunţat la căsătorie .
Alte relatări mi-au descoperit că uneori, în vederea unor viitoare angajări, şefii întreprinderilor consultă horoscoapele acelor persoane. Aceeaşi metodă se foloseşte şi la alegerea unui asociat. Şi nu-i deloc neînsemnat faptul că în toate timpurile au existat politicieni sau conducători de stat care înaintea unei importante hotărâri politice sau militare au consultat horoscopul. Astfel, s-a spus despre Hitler că nu i-a permis lui Guderian să ocupe Moscova cu tancurile sale, pentru că astrologii îl avertizaseră că-l aşteaptă soarta lui Napoleon. De fapt, tot n-a scăpat de această soartă!
Chiar daca n-aş şti nimic din Sfânta Scriptură despre poziţia ei de respingere privind astrologia, experienţa mea de consilier spiritual mi-ar fi suficientă pentru a respinge acest curent ca fiind un amestec de şarlatanie, superstiţie, adevăruri semi-ştiinţifice şi demonie. Cine devine dependent de horoscopul său, pierde libertatea pentru deciziile sale. Horoscoapele sunt plătite cu preţul liniştii interioare. Indecizia care trebuia să ia sfârşit prin aflarea horoscopului, duce la înrobire. Cine caută pe această cale ghidare şi ajutor ajunge în stăpânirea unor puteri tenebroase.
Şi asta nu e încă tot ce se poate spune despre astrologie. Prin interdicţii nu poate lua naştere o viaţă schimbată. În spatele astrologiei, ca de altfel în spatele întregului ocultism, se ascund o serie de întrebări ca: Cine este sfătuitorul şi îndrumătorul meu? Ce forţe îmi ghidează viaţa ? Cine a ajuns în faţa acestor întrebări hotărâtoare, să asculte cuvântul lui Dumnezeu în Psalmul 32: 8:
“Eu”- zice Domnul-“te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
Aici ni se prezintă cineva care vrea să ne ia viaţa în mâna Sa. Cine este El? Este Cel ce ţine-n mâna Sa cerul şi pământul, e Cel ce susţine constelaţiile şi scurta noastră viaţă.

Un om de artă francez a dat un răspuns minunat acestei întrebări: În cine ne încredem? A făurit o sculptură: O mână cu palma deschisă în sus. În palmă se află o sferă din lut. Pe sferă umblă de-a buşilea doi omuleţi. Dedesubt artistul a scris: “La main de Dieu” – “Mâna lui Dumnezeu”. Aceasta este mărturisirea de credinţă a unui artist. Fără cuvinte sonore el spune totuşi: în mâna Sa e universul, în mâna Sa e Pământul, în mâna Sa e toată omenirea şi în mâna Sa e soarta mea. Acesta este răspunsul creştin faţă de ocultism, faţă de orice formă de astrologie.
Eu sunt în mâna Domnului meu şi acolo vreau să rămân. Este destul de puternică pentru a mă ghida prin toate pericolele vieţii. Mâna aceasta nu-şi pierde nicidecum atotputernicia. Domnul Isus a transmis ucenicilor Săi ca mângâiere de neclintit cuvintele din Ioan 10: 28: “Nimeni nu-i va smulge din mâna Mea”.

II. CHIROMANŢIA

Pentru a evita orice confuzie, unele noţiuni vor fi precizate. Este vorba despre chiromanţie, cititul în palmă. Nu intră în discuţie chirologia – explicarea ştiinţifică a formei mâinii şi a liniilor din palmă. De asemenea nu este vorba despre grafologie – interpretarea trăsăturilor scrisului unei persoane.
Cititul în palmă poate fi urmărit în trecut până la vechii babilonieni. Foarte timpuriu bagajul de idei al astrologilor a fost introdus şi în chiromanţie. Pe lângă cele patru linii principale (a inimii, a capului , a soartei şi a vieţii) mâna este împărţită în şapte culmi planetare. De la arătător la degetul mic sunt culmile: Mercur, Apollo, Saturn, Jupiter. Sub police este muntele Venus şi sub degetul mic culmea lui Marte şi cea a Lunii.

1. Un număr de exemple ne vor introduce iar în problema consilierii spirituale. Dacă s-a spus la începutul capitolului că există diferenţe între chiromanţie, chirologie şi grafologie, în practică apare deseori o relativă combinare a lor. Iată un exemplu de acest fel:

E/7. O tânără s-a prezentat la un grafolog şi a dorit să i se interpreteze scrisul şi liniile palmei. În referatul privind forma scrisului i se precizase că va fi ucisă la 30 ani. Ca urmare, fata declară membrilor familiei: “Dacă trebuie să mor atât de tânără, atunci măcar să-mi trăiesc viaţa din plin.” A devenit o depravată notorie şi a avortat nenumărate sarcini. La 24 ani, s-a îmbolnăvit datorită vieţii ei degradate şi a murit în urma unei colite ulceroase. Medicul a constatat că se ruinase datorită felului de viaţă dezmăţat. Mai e de remarcat că după consultarea grafologului, la această tânără au apărut aptitudini mediumnice. Ea avea abilităţi de radiestezist şi de rabdomant (putea găsi obiecte cu ajutorul pendulei sau baghetei).
Acest exemplu arată de la început că grafologul lucra de fapt cu forţe oculte. El s-a folosit de grafologie în scopul ghicirii. În afară de asta, se poate observa aici, forma cea mai frecventă a citirii în palmă şi a ghicirii în general. Există multe forme de prezicere care au caracter sugestiv. Conştient sau incoştient omul provoacă el însuşi împlinirea prezicerii. Aici se repetă ceea ce va fi arătat la procesul psihologic provocat de ghicitul în cărţi. Din punctul de vedere al consilierii spirituale, apare aici clar ceea ce se observă deseori, şi anume că datorită ghicirii, frânele morale ale omului sunt vizibil slăbite. Educaţia creştină, tradiţia şi buna cuviinţă au ridicat în vieţile noastre ale tuturor, un zid de apărare. Chiar şi omul fără credinţă creştină, trăieşte fără să ştie, după reguli creştine, chiar dacă se revoltă contra lor în sufletul său. Aceste ziduri se surpă când încep să acţioneze forţele oculte. Puhoaie întunecate şi tulburi pătrund în vieţile celor care au deblocat zăgazurile. În exemplul nostru, la acea tânără, viaţa uşuratecă trece pe primul loc şi o distruge. Ocultismul favorizează intrarea sub stăpânirea tuturor viciilor. Persoana subordonată influenţei oculte este de multe ori stăpânită de mânie, dedată uşor alcoolului, nicotinei şi unei vieţi destrăbălate.
Urmările sugestiei magicienilor pot fi observate în următoarele exemple.

E/8. O tânără femeie s-a dus să i se ghicească în palmă. Ghicitorul i-a spus că la 40 ani se va îmbolnăvi de cancer şi va muri. Stăpânită de această sugestie, înainte de a avea 40 ani ea a început să slăbească şi trăieşte de atunci cu ideea fixă că se va îmbolnăvi de cancer. Ea a pierdut 15 kg din greutate şi cântăreşte acum numai 42 kg.

E/9. 
Unul din colegii mei de facultate, avea o verişoară care ajuta în gospodărie la casa parohială. Într-o zi a apărut la uşă o ţigancă, oferind de vânzare obiecte casnice. Preţurile fiind exagerate, fata nu i-a cumpărat nimic. Atunci ţiganca i-a apucat mâna ca să-i ghicească. Fata voi să-şi retragă mâna. Atunci femeia, şmecheră, a întrebuinţă un truc cu efect psihologic şi zise repede: “O, ce interesant ! O să vă căsătoriţi peste doi ani.” Care fată nu-i bucuroasă să asculte când i se vorbeşte de căsătorie ? I-a lăsat ţigăncii mai departe mâna. Aceasta a continuat cu vorbele: “Vor veni mai mulţi peţitori. Pe cel mai înalt îl veţi lua de soţ. În primul an de căsnicie veţi avea un copil. Totuşi linia vieţii dumneavoastră se întrerupe brusc. Veţi muri în timpul primei lăuzii.”

Înainte de a continua relatarea, se va explica pe scurt caracterul acestei preziceri. Bineînţeles că nu trebuie să ai calităţi profetice, pentru a proroci unei fete frumoase că se va mărita. Apoi nu trebuie să fii ghicitor ca să-i spui că în primul an de căsnicie va avea un copil. Încheierea sumbră cu anunţarea morţii a fost cu siguranţă o răzbunare a ţigăncii pentru că nu i se cumpărase nimic. Şi aici este deci o prezicere mimată, o forma primitivă de sugestionare. Cum a reacţionat fata ? Într-adevăr, în următorii doi ani s-au prezentat mai mulţi pretendenţi la mâna fetei. Fata era de acum sub influenţa prezicerii. S-a căsătorit cu cel mai înalt. În primul an de căsnicie s-a simţit însărcinată. Cu cât se apropia vremea naşterii, cu atât creştea şi frica ei. Ea se lupta cu profeţia cea rea. Rudele, şi mai ales soţul ei, au încercat să i-o scoată din minte. N-au reuşit. Tânăra nu era aşa de tare în credinţa în Dumnezeu pentru a contracara superstiţia. Naşterea a fost normală. După câteva zile, febra i-a crescut foarte mult. Medicul familiei a declarat că n-ar fi nici un motiv organic cauzator de febră. La trei săptămâni de la naştere, mintea i s-a tulburat. A fost dusă la clinica psihiatrică unde a decedat după trei zile.
Numai cine nu cunoaşte psihologia ghicitului va spune că aici este vorba despre o profeţie reală. Cu mult mai probabil aici e prezentă o sugestie. Mai ştim din deplasările noastre misionare că băştinaşii necreştini sunt cu totul dependenţi de profeţiile vrăjitorului lor. Când vrăjitorul tribal îi prezice unui membru al tribului un anumit termen al decesului, acesta are loc cu promptitudine. Este vorba aici de reacţia psihologică a tanatomaniei. Există deces datorat sugestiei şi nu numai la primitivi ci chiar şi la noi, europeni civilizaţi. În această privinţă americanii au efectuat cu succes experimente asupra unor deţinuţi. Unui condamnat la moarte i s-au legat ochii. I s-a spus apoi că va fi executat prin deschiderea arterei carotide şi că va muri într-un minut. I s-a zgâriat un pic pielea la gât şi s-a dat drumul la robinetul cu apă. Condamnatul simţea tăietura şi auzea cum curge lichidul. Într-un minut leşina.Trucul a reuşit.

2. În ceea ce priveşte magia şi formele profeţiei, profesorul Zucker deosebeşte în cartea sa “Psihologia superstiţiei”, superstiţia magică şi cea mistică şi, ca a treia formă presimţirea. Superstiţia magică este activă. Ea foloseşte forţe sugestive şi vrăjitoreşti care acţionează hotărâtor şi transformator în viaţa celui intrat sub influenţa ei. Exemplele de până acum sunt aproape toate de acest gen. Superstiţia mistică are un caracter de transpunere, de adaptare. Ea acţionează intuitiv, meditând, sondând. Foloseşte şi combinarea, contactarea, adaptarea, asimilarea. Dacă fundamentul superstiţiei magice este: “Eul conduce universul !”, în superstiţia mistică, dimpotrivă: “Eul se dispersează în univers !”. În practica de contactare, se deosebesc două moduri. Se spune că previziunea în timp are două posibilităţi:

1) Ori omul care cuprinde în sine (în rudimente) tot viitorul său este contactat, sau 2) se presupune existenţa unei fiinţe, a unei conştiinţe universale care ar cuprinde în sine toate planurile soartei omului. Aceasta este, aproximativ, părerea profesorilor: Osty, E. von Hartman, Driesch. Această entitate ce cuprinde planuri poate fi contactată de persoane-medium. Celor două puncte de vedere le este comun un anumit determinism (predestinare) . Din punct de vedere biblic, cele două tehnici de ghicire nu pot fi explicate astfel. Din cea de-a treia grupă, cea a presimţirii, fac parte: presimţirile inconştiente, presentimentele, visele veridice, dedublarea şi fenomene de clarviziune, pe scurt toate exteriorizările unui medium. Cine vrea să citească un exemplu bun de acest fel, să se orienteze după exemplul cu diamantele din cartea mea “Seelsorge und Okkultismus” (“Consiliere şi ocultism”). Nu vreau să-l repet aici pentru a nu provoca o repetare a diferitelor scrieri.

3. Mai importantă decât toate deosebirile ştiinţifice, oricât de interesante ar fi ele, este însemnătatea pentru consilierea spirituală. Omului bolnav sufleteşte, al cărui tablou clinic nu se încadrează în psihiatria clasică, trebuie să i se dea ajutor. Pentru a se demonstra urmările ghicirii în palmă vor mai fi prezentate alte două exemple.

E/10. O ghicitoare refuza strict tot ce ţinea de dumnezeire. Într-o zi o tânără credincioasă s-a întâlnit cu ea undeva. Când a auzit de darul ei neobişnuit de ghicire, i-a întins în glumă mâna. Socotea că totul este o simplă aiureală. Femeia i-a citit în palmă. Fata a râs tare şi nu şi-a putut reţine o remarcă batjocoritoare. După aceea, această creştină a devenit melancolică şi şi-a pierdut credinţa. Şi la copiii chiromantei s-au arătat urmările tipice. Toţi s-au îmbolnăvit de nervi şi au apucat pe căi rele de depravare. Iată şi aici urmările tipice: depresie şi depravare.

E/11. Un bărbat a practicat ani îndelungaţi chiromanţia. De asemenea, lucra ca vindecător prin magnetism. De-a lungul anilor, a simţit el însuşi influenţa negativă a meseriei sale. A dorit să se îndrepte spre Hristos şi spre Cuvântul lui Dumnezeu. Luni întregi s-a chinuit să citească Biblia, cu toate că simţea o puternică repulsie. De câte ori venea în contact cu lucruri dumnezeieşti simţea o reacţie ciudată şi o tensiune interioară.
În acest exemplu se arată o altă faţetă. Ghicitul dă naştere fenomenului de rezistenţă faţă de sacru. Atunci când oamenii stăpâniţi de duhul ghicirii vor să vină la Hristos, nu pot să creadă. Apar forţe oculte puternice care vor să-i oprească de la o hotărâre pentru Hristos. Cine este otrăvit şi imunizat de ghicire, este aproape imun faţă de Duhul Sfânt. Asemenea oameni se întorc foarte greu la Hristos.

III. CARTOMANŢIA

Din punct de vedere istoric, ghicitul în cărţi poate fi urmărit cu multe veacuri în urmă. Romanii aveau un sistem de tăbliţe, pe care erau desenate simboluri. În secolul al VIII-lea au apărut cărţile. Tehnica de ghicire în cărţi e destul de simplă. Fiecărei cărţi i se dă o anumită semnificaţie. De exemplu, inima 7 este cartea dragostei, inima 10 este împlinirea dorinţei, pica 10 cartea norocului. Cu 32 de cărţi, există mii de combinaţii posibile. Să vedem deci principalele probleme ale ghicitului în cărţi, prin exemplificări.

E/12. Un evanghelist al unei misiuni, a ţinut o prelegere contra ghicitului şi a cărţilor de joc. După aceea conducătorul l-a luat la întrebări pe evanghelist şi i-a spus: “Ce-i cu protestul dumneavoastră faţă de cărţi ? Chiar eu fac pasienţe. E doar un joc de societate nevinovat !” Pe lângă acest exemplu din Germania, iată un exemplu din Elveţia.

E/13. Un preot elveţian a organizat un bazar. În clădirea bisericii au apărut chioşcuri, fiecare din ele redând un anumit basm. Un chioşc se numea “La vrăjitoare!”. Pentru 20 de bănuţi, copiii puteau să intre la vrăjitoare şi să li se ghicească. Un prezbiter s-a indignat şi a cerut explicaţii. I s-a răspuns: “E doar o glumă nevinovată !” Unui băiat care a fost şi el la ghicitoare i s-a spus: “Săptămâna viitoare vei cădea de pe bicicletă !”. Câteva zile mai târziu, chiar a avut loc această cădere. Băiatul şi-a rupt un picior. Unei fetiţe ghicitoarea i-a spus: “Învăţătorul nu te simpatizează !”. Începând din acel moment, fetiţa a suferit foarte mult din cauza presupusei antipatii a învăţătorului.
Primele exemple arată că ghicitul în cărţi nu este nicidecum un joc nevinovat. Cei doi copii au devenit victimele unei sugestii, iar cei doi preoţi au fost victimele teoriilor raţionaliste din timpul studiilor universitare, care prezintă importante lacune în ce priveşte magia (stăpânirea materiei cu ajutorul sufletului) şi mantica (ghicirea) şi susţin că totul este nonsens şi truc.
În cazul când la ghicire nu este vorba numai de câştig mârşav, adică de păcăleală, ci când acţionează forţe paranormale, intră în acţiune telepatia (citirea gândurilor, conectarea la gândurile cuiva) şi comunicarea subconştientă. Un exemplu va clarifica această situaţie.

E/14. O tânără de 16 ani s-a dus la o ghicitoare în cărţi. Vroia să ştie cât mai are de aşteptat până apare multdoritul prieten. Femeia s-a uitat ţintă la ea şi i-a spus: “Fratele dumneavoastră a avut, acum un an, un accident grav de motocicletă. E adevărat?” “Da!” “Mama dumneavoastră este bolnavă de inimă. E adevărat ?” “Da!” “Acum sunteţi certată cu tatăl dumneavoastră. E adevărat ?” “Da ! De unde ştiţi toate acestea ?” “Din cărţi. “În realitate femeia avea capacităţi telepatice şi îi citea fetei gândurile. Datorită acestor precizări, fata a căpătat încredere deplină. Acum ghicitoarea a făcut preziceri pentru viitor. Fata s-a încrezut în vorbele cu înţeles ambiguu şi psihicul ei s-a adaptat acestora. Datorită superstiţiei ea a devenit dependentă de cele spuse de ghicitoare, şi, inconştient, căuta să le împlinească. Aici s-a adeverit şi cuvântul biblic: “Facă-se după credinţa voastră !” Trecutul ghicit corect, a declanşat procesul psihologic inconştient de împlinire a celor proorocite.
O altă formă de dat în cărţi, se bazează pe predispoziţii pe deplin mediumnice. Cuvântul medium vine din latinescul medium, – mijloc – mijlocitor. Prin predispoziţii de medium se înţelege posibilitatea tainică, greu de descris, a anumitor persoane de a sesiza sau provoca anumite procese care par a scăpa de sub controlul celor cinci simţuri. Să dăm cuvântul unei ghicitoare în cărţi.

E/15. Întrebată, o ghicitoare a declarat că în momentul ghicirii este stăpânită de o forţă străină, că ar veni o putere străină asupra ei. Ar spune atunci lucruri pe care nici ea nu le ştie.Ar avea senzaţia ca şi cum în timpul ghicirii ar fi posedată. După aceea este iar normală.
Cu acest exemplu ne apropiem de situaţia din Faptele Apostolilor 16: 16-18. Pavel vestea Evanghelia în Filipi. O ghicitoare i-a ieşit în drum. Ea striga zilnic pe străzi poporului: “Aceşti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Atotputernic care vă vestesc calea mântuirii !” N-ar fi trebuit ca Pavel să se bucure de aceasta ? De ce s-a opus acestei femei ? Apostolul a văzut imediat că aici era o putere de ghicire ce venea din adâncuri. El s-a întors către ea în numele lui Isus şi i-a spus hotărât: “Îţi poruncesc în numele lui Isus Hristos să ieşi din ea !” Ghicitoarea a fost pe loc eliberată de duhul ei de ghicire. Această întâmplare de la începutul evanghelizării Europei, este plină de învăţăminte. În primul rând, vedem de aici că există anumite forţe obscure ale ghicitorilor, şi că nu e totul păcăleală şi înşelătorie. Ghicitoarea prezenta lucruri reale. Femeia datora cele ştiute unor inteligenţe supraomeneşti, forţelor demonice. Apoi este clar că vrăjitoria se serveşte şi vesteşte şi lucruri cu conţinut creştin. De foarte multe ori ocultismul este camuflat printr-o aparenţă creştină. Apostolul a cunoscut imediat originea acelei puteri de ghicire. El avea darul cercetării şi deosebirii duhurilor. De asemeni, în activitatea sa de vestitor al Evangheliei s-a dezvăluit clar deplina sa putere duhovnicească. Numele Domnului Isus, are stăpânire asupra tuturor uneltirilor lumii întunericului. Aici luminează întreaga biruinţă a Evangheliei asupra lumii păgâne stăpânită de demoni. În numele lui Isus s-au rupt legăturile şi lanţurile. Biata fiinţă chinuită a fost eliberată. – Această situaţie cu multiple înţelesuri, apare mereu în diferite forme când e vorba de ghicire.
În ce priveşte consilierea spirituală, nu interesează atât răspunsurile ştiinţifice contradictorii, cât urmările ghicitului şi combaterea lor. Câteva exemple vor clarifica acest lucru.

E/16. O studentă a relatat într-o convorbire, despre diverse tulburări psihice: teama de examene, lipsa de concentrare în timpul activităţii, paralizii intermitente. Dădea impresia unui psihic în sciziune. Întrebată, a recunoscut că a apelat deseori la ghicitoare în cărţi. Şi rudele din ascendenţa ei dădeau importanţă acestui lucru.

E/17. Un intelectual creştin, “dădea în cărţi”, şi nu făcea astfel numai pentru sine şi familie, ci şi pentru consilierea membrilor bisericii sale, timp de mulţi ani. După decesul său, soţia a căzut în patima beţiei şi a devenit o alcoolică notorie. Îşi bea toata pensia. În casa ei se găsea permanent o întreagă colecţie de sticle de băutură. Pe lângă aceasta, femeia şi fiica ei se ocupau cu magia albă, continuând astfel tradiţia bărbatului. Fiica umbla pe urmele părinţilor. Era şi ea prinsă în procedeele vrăjitoreşti ale mamei. La 17 ani fata şi-a pierdut minţile şi a ajuns la spitalul de nebuni. Magia şi superstiţia distruseseră o familie.

E/18. Un tânăr credincios mi-a povestit o întâmplare din vremea când era la armată. Era subofiţer într-o unitate unde un plutonier ghicea tuturor subofiţerilor în cărţi. Fiind creştin, tânărul subofiţer nu şi-a permis de la început această ghicire. Până la urmă a cedat. Omul acela i-a profeţit că va primi în ziua următoare o veste de deces şi apoi după câteva zile, o sumă de bani. Într-adevăr în ziua următoare a primit o telegramă care-l anunţa că unchiul său a murit. Cinci zile mai târziu au venit şi banii profeţiţi. Părinţii nu obişnuiau să-i trimită fiului lor bani, acesta fusese singurul mandat. După această întâmplare, tânărul subofiţer a intrat într-o perioadă de depresie. Viaţa sa de rugăciune s-a tulburat. A cerut atunci ajutor unui credincios. După ce acesta s-a rugat şi şi-a pus mâinile peste el, grelele stări depresive au dispărut cu totul.
În acest şir de exemple se prezintă mai multe probleme. Cel mai simplu complex de întrebări este cel legat de psihologie sau de parapsihologie (ştiinţa despre fenomene neobişnuite de la graniţa vieţii). Plutonierul avea într-adevăr darul previziunii? Din exemplul 18 nu reiese aceasta. Subofiţerul poate a ştiut de boala gravă a unchiului. Apoi poate îl stăpânea gândul că în urma depunerii jurământului, care avusese loc cu puţin timp înainte, părinţii s-ar putea să-i trimită un dar de felicitare. În acest caz, plutonierul putea să-i capteze aceste gînduri datorită unui simţ aparte sau a telepatiei. Nu pare să fie vorba că a ştiut aceste lucruri dinainte.

Al doilea grup de întrebări au caracter medical. Dereglările psihice au fost provocate sau au ieşit la iveală în urma ghicirii ? Nu exista cumva dinainte o boală latentă care s-a suprapus ghicirii ? Sau poate coinciderea lor a fost în mod eronat socotită cauzalitate ? Deci, nu cumva este schimbată cauza cu efectul ? Acestea sunt de obicei problemele ridicate de psihiatri. În spatele acestor obiecţii ale medicinei, se află importante probleme teologice. În medicină şi între mulţi teologi se combate ideea că practicile oculte pot provoca dereglări nervoase, psihice şi lezarea vieţii spirituale. Mergând înapoi pe firul problemei, este pusă întrebarea dacă există forţe demonice care pot acţiona asupra omului. În această privinţă, aproape toţi psihiatrii socotesc că în relatările Noului Testament despre cei stăpâniţi de duhuri, este vorba doar de nişte cazuri grave de isterie. Mulţi teologi se lasă antrenaţi de acest fel de a vedea lucrurile şi în cazul celor demonizaţi spun că este vorba de o boală, de un defect. În primul rând teologii sunt cei care nu ştiu ce să facă cu învelişul raţionalist al teoriei lor liberale, mai cu seamă toţi adepţii teologiei lui Bultmann. Ei înconjoară cu grijă realităţile descrierilor biblice. Nu au nici o receptivitate faţă de cele relatate de Biblie. Cochetarea cu filozofiile mai vechi sau mai noi, i-a închis faţă de lucrarea Duhului Sfânt. Penibil este în orice caz şi când, un teolog din Besel, în broşura sa “Heil und Heilung” (Har şi vindecare), pe lângă multe gânduri bune, nou-testamentale, socoteşte ghicirea numai un defect. Aceasta dovedeşte influenţa psihiatrilor. De fapt în Noul Testament un defect, o boală, este vindecată, dar celor stăpâniţi de duhuri rele li se porunceşte în numele lui Isus Hristos. Ghicitoarea din Filipi, nu avea un defect, ci era stăpânită de un demon din adâncuri. De aceea Pavel nu a vindecat-o prin rugăciune şi prin punerea mâinilor, ci a poruncit duhului necurat să iasă din ea. Din metodele de terapie pe care le foloseau Isus şi ucenicii Săi, putem deduce despre ce leziuni este vorba. Celor bolnavi trupeşte, li se puneau mâinile cu rugăciune, celor demonizaţi dimpotrivă, li se opunea cuvântul atotputernic al izgonirii duhului rău.
Dacă revenim la problemele medicale de la început, atunci din punct de vedere biblic trebuie luată o anumită distanţă faţă de psihiatrie. Bineînţeles că suntem de acord cu medicina că anumite boli psihice au un factor sau un complex magic. Aceasta reiese din discuţii cu schizofrenici, care de multe ori susţin că au fost vrăjiţi. Prin această observaţie, nu trebuie să subestimăm faptul că, în multe cazuri, magia este cauza primară şi leziunea psihică efectul secundar. Trei mii de cazuri cercetate cu grijă, sunt un material doveditor important. În afară de aceasta, parapsihologii noştri, de exemplu prof. Bender de la universitatea din Freiburg, cunosc boli care s-au instalat după o acţiune ocultă. Amintim doar psihoza mediumistică. Consilierea spirituală arată foarte clar că intrarea în contact cu spiritismul, magia sau ghicirea, provoacă tulburări, care deseori pot fi testate clinic. În aproape toate cazurile însă, este deteriorată viaţa de credinţă. Această observaţie indică spre faptul că, atunci când apar asemenea leziuni, cauza lor este de natură spirituală. Pentru tratarea lor este necesară mai întâi consilierea spirituală, adică asistenţa unui creştin care se bazează pe Biblie şi a unui psihiatru credincios.

IV. RABDOMANŢIA SI RADIESTEZIA ( NUIAUA ŞI PENDULA )

Asemenea multor practici oculte, şi radiestezia (practica cu pendula) încearcă să-şi dea o alură ştiinţifică. Radiestezia se consideră a fi ştiinţa despre raze şi a luat naştere pornind de la supoziţia că toată materia radiază. Magicienii cu nuiaua sau pendula ar fi în stare stare să simtă aceste radiaţii. Partea ştiinţifică a acestei probleme este discutată în “Seelsorge und Okkultismus” (“Păstorire şi ocultism”). În acest capitol, se vorbeşte mai ales despre partea practică a consilierii spirituale. Pentru a nu induce în eroare pe cei neiniţiaţi, se va preciza că prin intermediul nuielei sau a pendulei se lucrează asemănător, numai că pendulul ar da indicaţii mai detaliate. Pentru a asigura o luare de poziţie obiectivă, vor urma pentru început câteva exemple în care n-au putut fi dovedite, cel puţin aparent, efecte negative asupra persoanelor implicate în această practică.

1. Există medici, preoţi, misionari, ingineri, care sunt încredinţaţi de exactitatea folosirii acestor metode cu pendula. Ei spun că, în afară de o anumită slăbire a rezistenţei nervoase, nu simt nici o urmare negativă.

E/19.
 Un tânăr de 28 ani s-a sinucis. Corpul lui era căutat de poliţie. Cumnatul său a chemat în ajutor un om cu pendula. Acesta a cerut un obiect al dispărutului. I s-au adus ciorapii acestuia. Magicianul i-a pus pe podea şi s-a rotit cu o vergea de metal, în unghi drept faţă de ei. Apoi a indicat precis datele personale ale mortului. El spuse numele, data naşterii, şi locul unde s-ar afla. După aceea a făcut suplimentar proba indicaţiilor sale pendulând încă o dată pe o hartă căutând locul unde se află cel decedat. Pendula a confirmat datele nuielei. Cumnatul a mers cu poliţia în acel loc şi l-au găsit pe cel în cauză. Sinucigaşul se împuşcase într-o magazie în pădure.

E/20. Un medic din Alsacia foloseşte rabdomanţia. El socoteşte această aptitudine ca pe un dar de la Dumnezeu. Atrage însă atenţia nervozitatea sa şi aversiunea faţă de cele duhovniceşti.

E/21. Un funcţionar de poştă posedă capacitatea de a găsi cu pendula sau cu nuiaua vâne de apă. De asemenea poate preciza poziţia exactă în pământ a cablurilor de telecomunicaţii. Şi el spune că după mersul cu nuiaua se simte uşor obosit.

E/22. Un medic şi-a clădit o locuinţă şi i-ar fi plăcut să-şi amenajeze o fântână în grădină. Un prieten al său, preot evanghelic, a auzit de această dorinţă. A cerut doctorului un plan al casei şi al grădinii. Apoi a luat pendula şi a stabilit în acest plan unde e de găsit apa. Indicaţiile sale au fost corecte. La săpare s-a găsit apă în acel loc.

E/23. Un misionar are capacitatea de a stabili cu pendula, de la etajul doi, dacă la etajul unu a pătruns un bărbat sau o femeie. El poate stabili deasemenea, prin podea, dacă femeia de la etajul de jos aşteaptă un copil şi ce sex va avea copilul. De faţă cu prietenii a făcut multe asemenea experimente cu rezultate depline. În acelaşi fel indică în cimitire dacă sub lespede se găseşte un bărbat sau o femeie. Bineînţeles că stă în spatele pietrei, aşa că nu poate citi numele.

E/24. În cea de-a doua călătorie misionară pe care am întreprins-o în Orientul Îndepărtat, am auzit despre activitatea unei misionare. Ca membră a Societăţii Misionare Germane, îmi este foarte bine cunoscută. Această femeie ce a lucrat mulţi ani în China, poate răspunde cu ajutorul pendulei, la aproape toate întrebările privind situaţii necunoscute. Ea poate stabili de exemplu, de la o distanţă de 40 de km, când o misionară aşteaptă un copil. Mai poate spune de această situaţie misionarelor care încă nu ştiu nimic despre sarcină. Deasemenea ea poate indica dacă este băiat sau fată. Prognozele ei sunt corecte în toate cazurile. Întrebată în legătură cu această situaţie, ea a spus că se orientează după nimbul gravidelor.

E/25.
 Un ofiţer din Armata Salvării, folosea de ani de zile radiestezia. Când fiul său a dispărut în timpul războiului, a folosit pendula peste fotografia acestuia, pentru a şti dacă mai trăieşte. Când după război i-a fost furat un geamantan, a folosit pendula pentru a afla locul în care se găsea. Într-adevăr mişcarea pendulei i-a indicat locul respectiv. La întrebarea mea dacă simte urmări negative ale folosirii pendulei, acest lucrător pentru Împărăţia lui Dumnezeu a negat orice afectare a vieţii de credinţă.

Scurta trecere în revistă a acestor exemple livrează deja câteva puncte pentru o apreciere. În primul rând, este clar că nu se poate face uz de teoria trucajului. Există magicieni cu nuiaua sau pendula, care pot da indicaţii precise, chiar dacă mulţi geologi şi oameni de ştiinţă se opun cu înverşunare acestei realităţi. Bineînţeles că nu se poate nega faptul că există multe indicaţii încurcate, chiar confuze, care n-au nici un înţeles. Mai reiese din puţinele exemple faptul că folosirea pendulei şi a nuielei naşte multe controverse. S-a vorbit de medici, misionari, funcţionari care acţionează cu pendula. Cine are dreptate? Apărătorii fanatici sau opozanţii înfocaţi?

Dacă preoţii, misionarii sau alte persoane active religios practică această metodă a pendulei, este cu siguranţă ceva cu totul nevinovat, afirmă unii. Însă acest argument este în întregime fals. Doar n-am putea susţine că divorţul este permis, deoarece un misionar comite adulter. De asemenea poate fi atacat şi un alt argument şi anume că, de vreme ce unii lucrători în domeniul religios nu simt perturbări datorate folosirii pendulei, opoziţia faţă de această practică ar fi fără obiect. Nu poate fi neglijat faptul că uneori apar urmări latente. La unii oameni lezările mai vechi se arată abia pe patul morţii, sau înainte de asta, în momentul când vor să-şi predea viaţa lui Hristos. De altfel, trebuie să ne eliberăm de părerea că toţi cei ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu sunt cu adevărat creştini. Cuvântul din Scripturi ”Şi cum vor propovădui dacă nu sunt trimişi ?” (Romani 10 15), este şi azi valabil. Un preot care foloseşte pendula poate fi apăsat de păcat ca oricare practicant al altei meserii.

De altfel am observat în multe situaţii de consiliere spirituală că, datorită preotului catolic Emmenegger, care foloseşte pendula pentru pacienţii săi, asupra acestora se abat grele poveri sufleteşti. Cu câtva timp în urmă, un preot evanghelic care folosea pendula a fost acuzat şi condamnat datorită unor abuzuri grave în tratamentul pe care-l aplica cu acest instrument.

O eroare fatală este şi închipuirea că aptitudinea de a folosi pendula ar fi un dar de la Dumnezeu. Nu numai medicul alsacian amintit mai sus este de această părere, ci şi unii preoţi. Care este adevărul ? Cercetarea trecutului multor familii arată că predispoziţia pentru folosirea nuielei sau pendulei, magnetismul, clarviziunea apar la oamenii care au avut printre strămoşi magicieni sau spiritişti activi. Deci aceste capacităţi neobişnuite nu sunt daruri duhovniceşti, nici măcar de la natură, ci sunt abilităţi mediumice. Există mulţi oameni care posedă capacităţi de medium fără să ştie. Câteodată sunt descoperite din întâmplare. Apare şi cazul curios când deţinători ai unor astfel de puteri mediumnice devin credincioşi. Deodată, urmând pe Hristos, ei îşi descoperă puterile neobişnuite şi le cred a fi daruri ale Duhului Sfânt. Aceasta este bineînţeles o autoînşelare. În consilierea spirituală, se constată uneori că la întoarcerea unui om la Dumnezeu puterile mediumnice dispar. Deseori însă, ele îl însoţesc pe om şi în noua lui viaţă. Atunci când un ucenic al lui Hristos se roagă cu seriozitate ca aceste “daruri” să dispară, dorinţa lui este împlinită. Multor creştini aceste predispoziţii le sunt împovărătoare. Markus Hauser ne asigură că a fi clarvăzător nu este nicidecum un dar ci un chin. În nici un caz aceste capacităţi mediumniuce nu trebuiesc socotite daruri ale Duhului Sfânt. Nici prin întoarcerea la Dumnezeu ele nu sunt sfinţite. Ceea ce au dobândit strămoşii în slujba lui Satan nu este preluat şi sfinţit de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 16: 16, etc.).

2. Legătura dintre radiestezie şi forţele mediumnice se va vedea clar din două exemple:

E/26. Un tânăr s-a dus la un vindecător naturist care folosea pendula şi descântecul magic pentru a trata o anumită afecţiune. După tratament au apărut şi la pacient capacităţi mediumnice. Deodată a căpătat şi el posibilitatea clarviziunii şi putea hipnotiza de la distanţă.

E/27. O femeie a vrut să penduleze peste fotografia soţului ei dispărut. După aceasta, a căpătat şi ea posibilităţi de clarviziune şi a devenit somnambulă. Putea să-şi trimită sufletul la depărtări foarte mari. Starea sufletească deplorabilă, a adus-o la consiliere spirituală. După ce s-a destăinuit şi şi-a predat viaţa lui Dumnezeu, aceste predispoziţii au dispărut.
Există transmiteri conştiente sau inconştiente ale unor puteri de medium. În urma tratamentului efectuat de unii ocultişti cu proprietăţi mediumnice deosebite, pacientul tratat poate deveni şi el medium. Aici avem opusul demonic al binecuvântării prin punerea mâinilor, practicată de ucenicii lui Hristos şi descrisă în Faptele Apostolilor în capitolele 8, 17; 19,6. Există şi transmiterea conştientă la rabdomanţi sau radiestezi. Mulţi mi-au relatat la consiliere că şi-au căpătat sensibilitatea pentru baghetă, datorită faptului că un magician puternic, priceput în a folosi nuiaua le-a ţinut mâna în căutarea izvoarelor de apă. După aceea şi ei au putut dintr-o dată mişca bagheta , capacitate ce a persistat.
Pentru a se face deosebire între predispoziţiile de medium şi forţele duhovniceşti biblice, vor urma nişte exemple, care pot mai bine ca orice teorie să permită o privire în această problematică încărcată de tensiune.

E/28. O femeie care avea o suferinţă trupească s-a dus pentru o consultaţie la un vraci care folosea pendula. Diagnosticul şi denumirea medicamentului au fost stabilite cu ajutorul acesteia. Femeia, care manifesta interes pentru credinţa creştină, a simţit că asupra ei acţionează forţe sinistre. Aceste lupte sufleteşti, foarte curioase, au durat câteva luni. În răstimpul acestor crize neobişnuite de frică, a apelat la consilierea spirituală.

E/29. O tânără avea din copilărie predispoziţia dedublării. Ea vedea deseori stafii. Pentru sacru avea o repulsie puternică. La o evanghelizare a venit la credinţa în Hristos şi din acel moment repulsia faţă de cele duhovniceşti a dispărut. Odată, s-a îmbolnăvit şi s-a dus la un medic ce practica magia cu pendula, fără ca ea să ştie despre asta. Imediat tulburările ei psihice şi rezistenţa faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de rugăciune s-au reinstalat.
Acest exemplu confirmă următoarea situaţie. Mai sus s-a spus că şi aptitudinea dedublării face parte din repercusiunea târzie a activităţii oculte a strămoşilor. Un simptom al acestei repercusiuni este rezistenţa faţă de tot ce este duhovnicesc. Tânăra din exemplul 29 prezenta ambele simptome. După ce s-a întors la Hristos, puterile mediumnice au dispărut. După tratamentul cu pendula, au reapărut. Şi aici se poate observa caracterul medumnic al activităţii cu pendula. Particularitatea rezistenţei faţă de cele duhovniceşti se va demonstra şi prin alte exemplificări.

E/30. Datorită unei îmbolnăviri, o femeie a apelat la un foarte cunoscut vraci ce folosea pendula. Nu s-a gândit la nimic rău, căci nu auzise până atunci de ceva negativ legat de diagnosticarea bolii prin această metodă. În sala de aşteptare a fost cuprinsă de nelinişte sufletească. Această nelinişte s-a accentuat în timpul tratamentului. A luat medicamentele stabilite cu pendula, dar gradul tulburărilor ei psihice a luat o amploare tot mai mare. Nu mai putea să se roage, i-a apărut o repulsie faţă de Biblie şi avea o repulsie din ce în ce mai mare faţă de sacru. Fără a primi din partea nimănui sfatul corespunzător, în cele din urmă a aruncat medicamentul din proprie iniţiativă. Abia după aceea a venit la consiliere spirituală şi m-a întrebat ce gândesc despre pendulă şi medicamentele astfel stabilite.

E/31. Un magician care folosea pendula, m-a căutat pentru consiliere. A recunoscut deschis că această activitate îl stresează şi îl consumă nervos. El se specializase îndeosebi în tolerarea alimentelor de către unele persoane. Spunea că zahărul alb ar avea asupra lui efecte negative, cel din trestia de zahăr dimpotrivă, efecte pozitive. Mierea, după încălzirea la 60° ar avea aceleaşi influenţe pozitive. După ce a practicat magia mulţi ani, a observat că starea sa sufletească este schimbată. Energia sa şi hotărârea cu care lua decizii slăbiseră. O sensibilitate bolnăvicioasă îl cuprinsese. Avea ticuri nervoase şi devenise alergic la vânt şi la apă. Dacă încerca să citească Biblia avea senzaţii de vomă şi simţea o mare repulsie. Faţă de Hristos şi chiar faţă de orice cruce simţea dezgust. Observând singur că aceste tulburări psihice sunt legate de practica sa radiestezică, a solicitat consiliere spirituală şi a fost dispus să-şi pună viaţa sub autoritatea lui Hristos.
În aceste două exemple, se arată că atât femeia tratată radiestezic cât şi magicianul ce activa cu pendula au devenit atenţi asupra periculozităţii acestei practici, datorită felului de gândire realist şi datorită spiritulul de observaţie foarte activ. Ei au ajuns la refuzul folosirii radiesteziei înainte de a fi îndrumaţi la aceasta de către un consilier spiritual.

Opoziţia dintre folosirea pendulei şi o viaţă de rugăciune va fi demonstrată în 4 exemple.

E/32. Un vestit rabdomant fu rugat de către un profesor de la facultatea de medicină să parcurgă cu bagheta diferite corpuri ale clădirii clinicii şi să urmărească reacţiile acesteia. Motivul rugăminţii profesorului se datora faptului că în una din clădiri rata deceselor era foarte mare. Când în această clădire erau internate persoane grav bolnave, starea lor de sănătate de obicei se agrava. Profesorul n-a dezvăluit aceste lucruri magicianului, dorind un rezultat neinfluenţat. Magicianul a parcurs toate clădirile şi într-adevăr în cea în care se înregistra o rată a mortalităţii ridicată, impulsurile erau mai puternice. Pentru a perfecţiona experimentul, profesorul, care nu credea în indicaţiile nuielei, a dispus instalarea în acea clădire a unui sistem de ecranare. Rezultatul a fost uimitor. Rata deceselor era acum mult mai mică. Pentru a nu da naştere la comentarii din partea colegilor, profesorul s-a ferit să facă cunoscut experimentul.
Acel magician avea şi capacitatea clarviziunii. El putea spune în orice moment unde se află membrii familiei sale. Era solicitat şi de societăţi de asigurare şi de agenţii imobiliare pentru a stabili proprietăţile solului pe care sunt sau vor fi amplasate imobile. Acest ghicitor a declarat că nu poate să se mai roage, o forţă interioară îl împiedică.

E/33. Un creştin care avea un parc dorea să găsească un izvor. Nuiaua unui rabdomant a reacţionat în două locuri. S-au făcut săpături, dar fără rezultat. Ghicitorul a declarat: “Asta nu mi s-a mai întâmplat !”Stăpânul parcului răspunse: ”M-am rugat lui Dumnezeu pentru că nu îmi era clar, dacă eu, un creştin, trebuie să folosesc nuiaua magică”. La aceasta rabdomantul spuse: ”A, bineînţeles că în acest caz nu merge!”

E/34. Un magician cu pendula descânta negi, bătături, guşă endemică, erupţii ale pielii şi alte afecţiuni de acest fel. Deasemenea, experimenta descântul pentru a provoca moartea. Susţinea că poate îmbolnăvi şi însănătoşi oamenii. O femeie credincioasă, care nu ştia nimic de forţa lui magică şi crezându-l un mare vindecător naturist, s-a dus la el pentru tratament. În sala de aşteptare, pe când se ruga în sinea ei, magicianul i s-a adresat brusc: “Puteţi pleca acasă, nu vă pot trata !” Totuşi, începând cu acea zi, ea a fost tulburată. O chinuiau melancolia şi gândul sinuciderii. Soţul ei, care nu avea o poziţie fermă faţă de credinţa în Hristos, s-a dus la acelaşi magician pentru tratament. Copiii născuţi de soţia sa după acest tratament sunt anormali. Curios este că medicul internist îşi îndruma pacienţii cu boli mai dificile către acest vraci.

E/35. La o evanghelizare în sudul Germaniei, a venit la mine un creştin. El mi-a dat dezlegare pentru a face publică următoarea relatare. Din tinereţe a băgat de seamă că la el nuiaua reacţionează. Comparând cu rezultatele altor magicieni, a observat că în cazul lui, nuiaua indică foarte exact poziţia şi adâncimea izvoarelor. Rapid vestea s-a răspândit în împrejurimi. Pentru a găsi surse de apă n-a fost chemat numai de ţărani, ci şi de industriaşi. Fabricanţii, care datorită indicaţiilor precise economiseau mult din ceea ce trebuiau să aloce dotării cu utilaje de foraj moderne şi costisitoare, îi plăteau onorarii importante. Tânărul avea un cerc de clienţi plini de recunoştinţă. După această îndelungată experienţă s-a întâmplat ceva nou în viaţa acestui om. La o evanghelizare şi-a predat viaţa lui Dumnezeu. Negăsind nimic rău în a afla surse de apă, a continuat să desfăşoare aceeaşi activitate ca mai înainte. Deodată a observat că se petrece ceva ciudat cu fiinţa lui. A văzut cum, după ce căuta apa, nu mai putea să se roage şi nici să citească Biblia timp de două zile. Când citea din Biblie, îi pâlpâia ceva în ochi, ceea ce nu se întâmpla la citirea ziarului. Atunci când se ruga, atenţia îi era imediat distrasă de altceva. Două zile simţea o nelinişte puternică. După observaţii îndelungate, a stabilit o corelare între căutatul apei şi tulburările din viaţa sa spirituală. Aceste experienţe l-au adus pe acest om credincios la mine pentru consiliere spirituală. El spunea: “Activitatea de radiestezist îmi paralizează pentru o vreme viaţa mea spirituală, de aceea va trebui să renunţ la ea chiar dacă voi fi presat de clienţi şi îmbiat cu sume mari.” Aceasta este relatarea unui magician cu nuiaua şi cu importante posibilităţi de medium. E de amintit că nu cerea onorarii, ci clienţii săi îi erau recunoscători şi-i ofereau sume mari.

Aceste patru exemple arată că magia cu nuiaua paralizează disponibilitatea omului pentru rugăciune. Pe de altă parte, rugăciunea creştinului din exemplul 33 a fost cea care a făcut imposibilă găsirea apei. Femeia ce se ruga în sala de aşteptare paraliza activitatea magicianului. În ultimul exemplu am văzut cum, după convertire, magicianul a descoperit singur că activitatea de medium îi perturba serios relaţia sa cu Hristos. Pneuma (Duhul Sfânt) şi mediumnitatea (folosirea puterilor oculte) se exclud reciproc.

Un paragraf aparte va fi dedicat urmărilor radiesteziei. Nu este vorba aici de perturbarea vieţii de credinţă ci de leziuni ce pot fi dovedite medical.

E/36. Un tânăr care devenise şomer s-a dus la un magician să-i ghicească cu pendula un loc de muncă. Cu ajutorul acestui om a primit într-o singură zi cinci oferte. A căpătat un loc de muncă, dar a trebuit să-l părăsească după câteva zile, deoarece devenise bolnav de nervi. Câteva luni a fost la o clinică de boli neurologice. După ce boala s-a ameliorat s-a adresat unor călugări care l-au sfătuit folosind pendula. Apoi s-a dus la un descântător să primească sfat şi de la el. Urmarea a fost că după câteva zile a avut crize de furie şi a trebuit să fie dus din nou la clinică.

E/37. Un tânăr bolnav de astm bronşic a apelat la serviciile unui vraci ce folosea pendula. Cu ajutorul acesteia i s-a stabilit corect diagnosticul şi tratamentul. În afară de pendulă, vraciul folosea şi descântecul. Pentru acest tânăr a folosit un descântec magic din cărţile a 6/7-a ale lui Moise. Apoi a lipit pe diferite părţi ale corpului pacientului nişte plasturi. Plasturii de tip Hansaplast au fost unşi cu o alifie. După câteva zile sub plasturi se acumulase puroi. Acesta s-a scurs, dar nu a rezolvat problema astmului, n-a fost vorba nicidecum de vindecare. Din această vreme însă, tânărul a ajuns să aibă tulburări nervoase şi sufleteşti. Fiind student observase cum îi slăbeşte memoria, nu se mai putea concentra şi era confuz. Aceste dereglări l-au făcut să ceară asistenţă spirituală.

E/38. Un predicator al unei comunităţi evanghelice folosea radiestezia, căutând apa şi minereuri. Depista boli şi indica şi tratamentul. Un profesor elveţian a cercetat posibilităţile acestui om. În prezenţa asistenţilor săi şi a studenţilor, magicianul a fost îndemnat să pună unor persoane, 20 la număr, diagnostic. Tuturor 20 le-a pus diagnostice corecte. Nici acest predicator n-a fost ocolit de reacţiile negative ale magiei. Soţia sa a avut un accident mortal, toţi copiii i-au murit de o moarte nenaturală. El însuşi se află de trei ani la ospiciu.

E/39. Un preot din centrul Germaniei folosea pendula tratând bolnavi şi indicând medicamente. El trata şi la distanţă. Bolnavii îi trimeteau fotografii peste care acţiona cu pendula, apoi le stabilea medicamentul. O creştină şi-a trimis şi ea fotografia. A primit diagnosticul şi medicamentele. Ulterior a înnebunit şi a ajuns la ospiciu. Rudele ei s-au adresat superiorilor bisericii şi preotul a fost tras la răspundere.
Aceste patru exemple cunoscute prin consilierea spirituală dovedesc faptul, de altfel observat de sute de ori, că prin terapia cu pendula se obţin unele ameliorări şi anumite vindecări pe plan fizic. Acestea sunt însă deseori plătite prin lezări sufleteşti. Nici chiar predicatorul radiestez activ, despre care s-a scris mai sus, n-a fost ocolit. Gradul de îmbolnăvire psihică este mai accentuat şi mai complicat la magicianul activ datorită activităţii sale de medium decât la cel ce este supus pasiv tratamentului. Caracterul ocult al folosirii pendulei iese de multe ori în evidenţă, deoarece radiesteziştii folosesc deseori şi alte practici ca descântatul, spiritismul, clarviziunea, magnetismul etc. Folosirea pendulei este în acest caz în bună tovărăşie. Cine se aseamănă, se adună.

Ca observator şi critic am luat parte la conferinţa radiestezilor de la Academia Evanghelică din Tutzing. Conferinţa era condusă de un teolog. S-au reunit circa 60 de magicieni ce folosesc nuiaua şi pendula din diferite regiuni ale Europei. Ei făceau deosebire între pendularea fizică şi cea mentală. Pendulare fizică era socotită umblarea pe teren în căutare de bogăţii. Iar pendularea mentală era practicată numai, de exemplu, peste o hartă . Parcurgerea terenului nu este necesară în acest caz. Un magician din Elveţia spunea că el ar putea, folosindu-se de o hartă, să determine,să zicem, o sursă de apă lângă Tokio (Japonia). Harta este în acest caz o punte psihică, un mijloc de comunicare.

Cu pendularea mentală nu se caută desigur numai valori subpământene, ci se poate răspunde la toate întrebările adresate de cineva interesat. Astfel mulţi soţi, apelând la folosirea pendulei peste fotografia soţiei, aflau dacă aceasta le era credincioasă.
Încheierea şi punctul culminant al acestei conferinţe l-a constituit refuzul teologului ce prezida discuţiile de a accepta vreuna din criticile mele. Poziţia lui a fost aprobată cu mare larmă de cei prezenţi. În schimb, a apreciat drept bună orice formă de folosire a pendulei şi a nuielei (baghetei).
Motivul acestei recunoaşteri din partea teologului a fost un comentariu ciudat asupra primului articol din crez. Ceea ce pierde însă din vedere acest teolog sunt nenumăratele observaţii referitoare la practica rabdomanţilor şi radiesteziştilor. Problema radiesteziei însă, nu este rezolvată doar printr-o gândire logică şi teologică. Astfel, dacă s-ar face o comparaţie grosolană, nici învierea lui Hristos n-ar fi înţeleasă după ideologia teologică, ci trebuie percepută prin credinţă. În acelaşi fel, nici activităţile carismatice şi mediumnice nu pot fi confirmate prin concluzionări logice. Liderul conferinţei a căzut pradă acestei erori în paguba celor ce cred în Dumnezeu.

O a doua concluzie stă la baza acestei aprecieri ciudate asupra radiesteziei. Din primul articol al crezului nu se poate trage concluzia asupra îndreptăţirii forţelor mediumnice. Cosmosul, natura au fost cuprinse şi ele în căderea în păcat a omenirii. De aceea forţele nemijlocite care mai erau nealterate în paradis, nu s-au păstrat nici ele aşa cum erau la început .

În ultimul rând, se atrage atenţia că primul articol al crezului poate fi înţeles numai prin prisma paragrafelor 2 şi 3. Judecata izolată duce la devieri, după cum se întâmplă şi în realitate. Această aşa-numită “simţire a naturii” este de fapt o exaltare faţă de natură. Exaltarea şi fanatismul nu vin însă de la Duhul Sfânt. Asta am putut învăţa clar de la secte. Din orice articol de credinţă, luat separat, se poate extrage o ideologie fanatică. Din primul articol al crezului se poate extrage un misticism al naturii, din cel de-al doilea un misticism legat numai de Isus, iar din articolul trei binecunoscuta exaltare a Duhului Sfănt. Însă misticismul şi fanatismul n-au nimic de-a face cu adevărata cale trasată de Biblie.

V. CRISTALOMANŢIA

Există cărţi oculte despre mantica şi magia cu oglinda. Scopul magicianului care se serveşte de oglindă este acela de a face de la distanţă vindecări, vrăji de persecuţie, de apărare, de dragoste şi precum şi alte practici magice. Ghicitorul cu oglinda caută să descopere lucruri ascunse, să dea în vileag crime, să depisteze boli complicate, să înţeleagă fenomene ce se petrec în cosmos şi multe altele. Ca unelte oculte se folosesc nu numai oglinda magică, ci şi bila de sticlă, cristalul de stâncă şi alte obiecte care reflectă lumina. Unii folosesc chiar şi oglinda apei în acest scop.

Din punct de vedere istoric, practica ghicitului cu oglinda sau cristalul este cunoscută de câteva sute de ani. Chiar şi în basme întâlnim formulări ca: “Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară ?” Oglinda îşi are un loc al ei şi în mistică. Cele mai preţioase idei i-ar fi venit lui Jakob Böhme meditând în faţa “bilei cizmarului”. Vorbind din punct de vedere psihologic, s-ar putea ca privirea fixă să ajute la autosugestie sau autohipnoză şi la apariţia anumitor procese subconştiente. Aceasta este o dovadă că în forma de ghicire cu oglinda intră în acţiune forţe subconştiente. Şi pentru că aceste forţe se sustrag în general controlului conştient, pot constitui o poartă de intrare pentru anumite puteri din afară. Nu degeaba apostolul Pavel spunea că “noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12). Vom da în cele ce urmează câteva exemple referitoare la această formă de ghicire.

E/40. Un ţăran bogat de la ferma ”Tannenfels” avea multe oi. Într-o zi câteva din ele au dispărut şi nu au mai fost de găsit. Băiatul care le păzea a fugit la vraciul care dezlega toate misterele cu oglinda şi i-a cerut sfatul. Vraciul a intrat în camera sa şi a stat o vreme acolo. În sfârşit când ieşi afară dădu următoarea indicaţie: “Mergi de-a lungul văii în sus până la primul drum, apoi ia-o la dreapta şi urcă drept în sus pe coasta muntelui. Pe vârful cel mai înalt e o piatră mare, iar lângă piatra aceea sunt şi oile pierdute.” Băiatul a urmat sfatul şi a găsit oile pierdute.

E/41. Un ţăran din valea Kappler a venit la vraci şi i s-a plâns: “Astă noapte mi-a fost furată o vacă! Poţi să-mi spui unde e? “Vraciul s-a dus în camera sa şi s-a concentrat asupra globului. În fine, a ieşit afară şi i-a spus omului: “Vaca ta e în gospodăria lui Holzer Iörg, în şură, ascunsă după nişte baloţi de paie. Ia trei, patru oameni şi un poliţist. O parte din voi mergeţi în casă şi ceilalţi direct în şură.” Păgubitul a urmat indicaţiile şi şi-a găsit vaca.

Exemplu 42. 
Unui ateu i-a ars într-o noapte garajul cu tot cu automobil. Pentru că bănuia intervenţia unei mâini criminale, a anunţat poliţia. Cercetările poliţiei n-au dat nici un rezultat. Ca să-i găsească pe făptaşi a căutat un om care ghicea cu oglinda. Acesta s-a retras pentru 20 de minute în cabinet. Când ieşi din camera semiobscură, îi arătă păgubaşului oglinda sa magică, spunând: “Acesta este făptaşul !” Omul recunoscu în acea imagine figura unui fost coleg de şcoală şi izbucni: “E imposibil! Eram în relaţii foarte bune!” Magicianul îi replică: “Oglinda nu minte!”. La plecare îi spuse aşa, ca din întâmplare: ”De fapt, ai să mori în curând!”. Şocat de veste omul îşi căută totuşi fostul coleg, îl privi fix în ochi şi-l întrebă: “Ai cumva vreo legătură cu incendiul care mi-a distrus garajul ?” Cu totul răvăşit, colegul a recunoscut că el a fost cel care a pus focul. Fiind întrebat care este motivul acestui act, incendiatorul a mărturisit că era gelos pe succesul economic al colegului, mai ales că el se confrunta numai cu probleme la locul de muncă. Vinovatul îl rugă pe cel păgubit să ţină secretă întâmplarea cu incendiul, pentru aceasta fiind dispus să-i plătească contravaloarea maşinii şi a garajului. Ceea ce a şi făcut.

Cam la patru săptămâni după convorbirea cu vraciul, păgubaşul a scos în timpul nopţii un ţipăt îngrozitor. Soţia sa s-a trezit, a aprins lumina şi şi-a văzut soţul zbătându-se, având crampe îngrozitoare. A chemat de urgenţă medicul care l-a internat imediat într-o clinică universitară. Începând cu prima noapte a crizei, omul a zăcut inconştient şi a fost alimentat artificial timp de zece zile. În acelaşi timp, membrii unei biserici creştine s-au rugat zilnic pentru el. În cele din urmă, pacientul şi-a revenit din comă şi a povestit ce s-a petrecut cu el în acele zece zile. Când la începutul acestei boli ciudate se trezea noaptea, vedea în vis, sau pe jumătate treaz, venind spre el figuri diavoleşti,care îl târau cu ele spre iad. În acele momente, toate păcatele vieţii sale i se perindau prin faţa ochilor. Vedea secvenţe din noaptea incendiului, deasemeni vedea foarte clar secvenţele vizitei lui la ghicitor. Acele oribile creaturi întunecate care îl târau în abis, îi repetau că păcatele sale au întrecut măsura şi pentru fărădelegea lui trebuia să fie crucificat. Chiar a şi suferit în timpul visului o crucificare cu chinuri îngrozitoare. După o maltratare şi o tortură cu chinuri nesfârşite, aceste sinistre făpturi au dispărut, s-a făcut lumină şi el şi-a recăpătat conştiinţa. Mai târziu, medicul i-a comunicat că a fost în stare de inconştienţă timp de zece zile. După această experienţă îngrozitoare, omul acesta s-a schimbat radical. Dintr-un om care nu vroia să ştie de biserică şi de Dumnezeu, a devenit o persoană care frecventa regulat serviciul divin al bisericii locale. A devenit atât de zelos încât duminica îşi umplea maşina cu vecini pe care îi aducea la biserică.

În ciuda tuturor relatărilor confuze şi îndoielnice provenite de la mulţi ghicitori cu oglinda, aceste trei exemple arată că unii dintre ei pot obţine informaţii autentice de la oglinzile lor. În primele două cazuri n-am putut urmări influenţele ghicirii cu oglinda, însă în cel de-al treilea acestea se pot vedea clar. Se poate ca păgubitul cu garajul să fi fost victima unei sugestionări la auzul vorbelor magicianului care-i adresase teribilele cuvinte: “De fapt vei muri !”. Astfel, omul acesta a fost tulburat sufleteşte, gândurile sale concentrându-se asupra făptaşului şi a pierderii suferite. În acel moment, mintea sa îi era distrasă, iar subconştientul i-a rămas ”deschis”. Pentru vraciul cu oglinda, situaţia respectivă a constituit momentul prielnic ca să implanteze această sugestie, care i-a şi penetrat subconştientul. Îmbolnăvirea a fost probabil rezultatul acestei sugestii. Aici, folosind terminologia profesorului Zucker, nu a fost vorba despre o ghicire mistică sau un act de presimţire, ci despre un act magic, cu putere de influenţare. Consilierului spiritual îi sunt de ajuns astfel de exemple pentru a se pune în gardă în ceea ce priveşte acest gen de ghicire.

VI. PSIHOMETRIA

Cuvântul psihometrie se poate traduce prin “măsurarea sufletului”. Noţiunea a fost întrebuinţată pentru prima dată de către profesorul american Buchanan. Prezentarea acestei noţiuni este extrem de dificilă. Câteva exemple ne vor introduce mai bine în subiect.
E/43. Un tânăr care m-a vizitat avea rara capacitate de a putea stabili, pe baza unui obiect, datele personale şi particularităţile deţinătorului acestuia. Voi reda un exemplu. Într-o zi medicul familiei sale, care voia să-l testeze, i-a dat câteva rânduri scrise de mână, fără a indica al cui este scrisul. Tânărul s-a concentrat asupra celor scrise şi a dat indicaţii precise referitoare la persoana în cauză, la adresa ei, la relaţiile de familie, la bolile de care suferă şi la multe altele. Medicul a confirmat aceste date.

În acest exemplu se ridică întrebarea dacă nu este vorba pur şi simplu de telepatie. Poate tânărul nu a obţinut datele datorită textulului scris, ci prin telepatie, de la doctor. Totuşi, acest argument poate fi considerat plauzibil doar pentru o parte din datele furnizate. Însă tânărul a spus şi lucruri pe care medicul nu le ştia şi care în urma cercetărilor s-au dovedit a fi exacte.

E/44. Cu ocazia unor evanghelizări în Elveţia, în timpul consilierii spirituale, am intrat în contact cu un clarvăzător care avea abilităţi psihometrice şi care putea da informaţii foarte corecte. Dacă i se punea în faţă un obiect al unui pacient necunoscut, ca de exemplu o batistă, el putea spune de ce boală suferă acea persoană. Un profesor de la Zurich a cercetat această aptitudine şi a stabilit că datele relatate sunt exacte. Mai multe activităţi psihometrice ale acestui clarvăzător îmi sunt cunoscute. El putea indica în acelaşi fel bolile din cauza cărora au murit unele persoane. Un alt exemplu de psihometrie este relatat în” Seelsorge und Okkultismus” (Consiliere spirituală şi ocultism). Şi exemplul 19 din această carte se referă la acelaşi domeniu.

O întrebare dificilă este: cum ia naştere această clarviziune psihometrică? Unii parapsihologi ca Richet, Geley, Price, Gumppenberg, Gatterer, sunt de părere că omul şi-ar impregna într-un anumit mod îmbrăcămintea şi toate obiectele folosite. Psihometrul ar avea posibilitatea să surprindă şi să explice aceste impregnări psiho-mentale. Această explicaţie este foarte îndoielnică dacă ne gândim că psihometrul vede cu ajutorul unui obiect nu numai trecutul ci şi viitorul persoanei respective. Fără îndoială, aici ne aflăm în domeniul de ghicire mediumnic. Această presupunere este confirmată atunci când se urmăreşte soarta psihometrilor. În calitate de consilier spiritual am avut posibilitatea de a cerceta practicile psihometrice. De pildă, ghicitorul de la exemplul 43 voia să se întoarcă la Dumnezeu, să-şi dăruiască viaţa lui Hristos. În acel moment a avut experienţa unei mari opoziţii. Rezistenţa faţă de tot ceeace ţine de credinţă a devenit aşa de puternică, încât în momentul rugăciunii nu putea să-şi mai adune gândurile. După aceea psihicul său era iarăşi limpede. Nu a fost în stare nici măcar să repete după cineva o rugăciune, cu toate că era un om inteligent şi ar fi vrut să se roage. Faţă de orice îndemn sau încurajare din Biblie avea o reacţie de respingere. La rugăciune i se făcea totdeauna negru înaintea ochilor. După aceea, am aflat că acest psihometru folosea şi periculoasa carte de magie ”Cartea 6,7 a lui Moise”. Acest lucru, faptul că se asociază cu magia neagră, sugerează şi el deasemenea că psihometria este de natură mediumnică.

De fapt ar mai fi de tratat şi despre alte diferite forme de ghicire, de exemplu ghicitul ce se bazează pe fenomenul ”ieşirii din corp” sau al ”părăsirii de către suflet a corpului”.La această experienţă se referă şi multe speculaţii din domeniul ştiinţei creştine, al teozofiei şi antropozofiei. În cartea ”Seelsorge und Okkultismus” sunt enumerate circa douăzeci de forme de ghicire. Tehnica prezicerii diferă deseori, însă duhul şi forţa care o pun în mişcare sunt mereu aceleaşi.

VII. POZIŢIA BIBLIEI

Cartea Sfântă (Biblia) este foarte unitară în modul de a categorisi aceste lucruri, adică în opoziţia ei. În nici o epocă a poporului Israel ghicitorii n-au fost apreciaţi pozitiv. Din perioada cea mai timpurie până în timpul Domnului Isus Hristos şi până s-au scris cărţile Noului Testament, magia a fost condamnată în orice formă a ei. Câteva dovezi:
Levitic 20,6 ”Dacă cineva se duce la ghicitori şi cititori în stele,(…), îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din poporul lui.”
Levitic 20,27 ”Dacă un bărbat sau o femeie cheamă duhul unui mort,sau se îndeletniceşte cu ghicirea,să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre.”
Deuter.18,10 ”Să nu fie la tine nimeni…ghicitor, sau cititor în stele, vestitor al viitorului, vrăjitor, descântător,…sau care întreabă pe morţi. Căci cine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.”
Ceea ce era valabil în timpul lui Moise, s-a menţinut şi pe timpul regilor şi profeţilor:
1 Cron. 10,13 ”Saul a murit pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege şi pentru că a întrebat pe cei ce cheamă morţii.”
Zah.10,2 ” …Ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint şi mângâie cu deşertăciuni.”
Alte texte sunt la: I Sam. 28, 6-21 ; Isaia 8 ,19 ; 44, 25; Ier. 29, 8; Ezec. 21, 26; Mica 3, 6-7. Textul din Fapte.16,16-18 s-a comentat deja.

Noi reţinem din toate aceste texte faptul că ghicirea, în formă ştiinţifică sau în formă primitivă, stă sub judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a fost de acord cu ea. Acesta este motivul pentru care, în urma atâtor forme diferite de ghicire, apar lezări ale trupului şi sufletului. Vom face în cele ce urmează un scurt sumar al acestor efecte, deşi trebuie specificat faptul că lista reprezintă doar tiparul lor frecvent, obişnuit, şi deci nu este exhaustivă; în plus trebuie specificat că aceste efecte nu sunt totdeauna rezultatul practicilor oculte. Nu e vorba deci de o cauzalitate simplă. La cei ce intră în contact cu ghicirea şi la cei sub stăpânire ocultă, aceste urmări sunt foarte frecvente.
În privinţa religiei la tipul ateu apare rezistenţa faţă de sacru, împietrirea sufletului, tendinţa de a pune totul la îndoială, de a folosi cuvinte blasfemiatoare, neputinţa de a crede şi de a se ruga. Tipul ”cucernic” se socoteşte foarte sfânt, este fariseic, îşi maschează defectele, e lipsit de sensibilitate faţă de acţiunile Duhului Sfânt.

În privinţa caracterului apar pasiuni anormale, dependenţa de vicii, lipsa stăpânirii de sine (cu privire la nicotină, alcool, anomalii sexuale), crize de furie, zgârcenie, bârfă, egoism, blasfemii ş.a.
Din punct de vedere medical, în familiile cu antecedente oculte apar într-o proporţie însemnată tulburări nervoase, psihopatie, isterie, coree (mişcări involuntare), paralizii, epilepsie, copii anormali, surdomuţi, psihoze mediumnice, tendinţa spre boli psihice etc.  (Vezi Seelsorge und Okkultismus)
Pentru a se preveni orice confuzie grosolană, se remarcă aici că nu trebuie confundate cele două concepte: mantica (ghicirea) şi profeţia. Profeţia vine de sus, ghicirea vine de jos. Profeţia se produce datorită inspiraţiei de la Duhul Sfânt, pe când ghicitul este de natură demonică. Ghicitoarea din Filipi avea un duh din adâncuri. Profetul Agab din Fapte 21, 10 a primit o îndrumare de la Duhul Sfânt. Trebuie neapărat să fim atenţi, deosebind clar aceste noţiuni.

VIII. ELIBERAREA DE SUB ÎMPOVĂRAREA OCULTĂ

Există o eliberare de sub influenţa şi de urmările magiei. Întâlnirea apostolului Pavel cu ghicitoarea din Filipi a condus la eliberarea imediată şi deplină a femeii. Numele lui Isus are această putere asupra duhurilor întunecate din adâncuri. Biruinţa Domnului Hristos la Golgota pe cruce este piatra de care se frâng forţele infernului. Tratarea oamenilor aflaţi sub influenţa magică nu este în primul rând sarcina psihiatrului – care poate fi solicitat numai pentru probleme pur medicale – ci a consilierului spiritual creştin. De fapt, o eliberare reală este posibilă numai prin mijlocirea lui Hristos. Omul aflat sub presiunea produsă de magie trebuie să vină la Isus Hristos. Ca să ajungă acolo, este neapărat necesară o mărturisire completă a păcatelor (spovedanie). În Biblie spovedania este un act benevol. Noi, creştinii care ne bazăm pe Evanghelie, nu vrem să facem din acest lucru o obligaţie. Dar, în activitatea mea de consilier spiritual, n-am văzut pe nimeni aflat sub împilare ocultă care să se fi putut elibera fără mărturisire.

Indicaţii mai detaliate se găsesc pe ultimele pagini din partea a treia (Spiritismul) din această carte. Cartea ”Heilung und Befreiung” (Vindecare şi eliberare) se ocupă în mod deosebit de problema eliberării .Aici, pentru încurajare vor fi redate numai câteva exemple.

E/45. 
O fată, provenind dintr-o familie creştină pietistă, lucra într-o mare întreprindere. La secţia ei era o femeie care ghicea în cărţi tuturor fetelor din fabrică. Fata a ezitat multă vreme să se ducă la ghicitoare, pentru că mama ei o avertizase încă din copilărie să nu facă un asemenea lucru. În final a biruit-o curiozitatea şi s-a dus la ghicitoare. Aceasta a amestecat cărţile şi le-a pus pe masă. Deodată femeia i-a spus fetei: ”Dumneavoastră nu pot să vă ghicesc în cărţi ”.

E/46 
O femeie tânără s-a dus la un tratament magic, din cauza unei boli organice. Terapeutul i-a aflat cu ajutorul pendulei medicamentele necesare. Într-o zi, magicianul i-a explicat că peste câţiva ani va paraliza. După cinci ani i-au apărut într-adevăr simptome de paralizie pe partea dreaptă a corpului. Braţul şi o parte din picior au devenit insensibile şi nu le putea mişca. În acelaşi timp nu se mai putea ruga şi nu putea să citească Biblia. O teamă grozavă a pus stăpânire pe ea. După ce mi-a mărturisit în întregime tot, m-am rugat cu ea şi mi-am pus mâinile peste ea (conform textului din Iacov 5:14). Din acel moment paralizia a dispărut.

E/47. O femeie s-a dus deseori la ghicitoare. De multe ori a cerut sfaturi şi unui magician cu pendula. Începând cu această perioadă, în casa ei au apărut diferite fenomene anormale. Auzea bătăi şi zgârieturi şi vedea mergând umbre de strigoi. A fost cuprinsă de o mare spaimă. A cerut ajutor spiritual, şi i s-a arătat calea spre Hristos. După convertire, aceste fenomene terifiante au dispărut din casa ei.
Aceste trei relatări arată forţa credinţei creştine. Fata din acea familie creştină era înconjurată de rugăciunile celor de acasă. De fapt, se întâmplă de multe ori ca oameni pentru care se ridică multe rugăciuni către cer să fie păziţi în situaţii de primejdie. În cazul fetei, puterea magica a fost brusc paralizată. În al doilea exemplu întoarcerea la Hristos a fost cauza eliberării de sub influenţa sugestiilor magiei. În al treilea exemplu nu se poate preciza dacă femeia aceea vedea într-adevăr strigoi sau avea numai halucinaţii. În orice caz, prin întoarcerea la Hristos a scăpat de aceste stranii perturbări. Acum urmează două exemple de eliberare a doi radiestezişti, cei mai puternici pe care i-am putut cunoaşte.

E/48. Un medic şi-a dat seama că are înzestrarea de a folosi pendula. El a făcut experimente timp de opt zile. Dacă intra un nou pacient în cabinet, îi oferea un scaun şi se deplasa în camera de alături. Folosind pendula peste un alfabet, afla numele, prenumele şi afecţiunea pacientului. Rezultatul se potrivea întocmai cu ceea ce constata la consultaţie. Reuşita l-a îndemnat să continue experimentările. Astfel, când o soră de caritate de la filială i-a telefonat anunţând noi pacienţi, a procedat la fel. Cu ajutorul alfabetului ocult a detectat prenumele, numele, boala şi chiar vârsta pacientului încă necunoscut. Rezultatul a fost conform realităţii. Aceste realizări l-au îndemnat să facă experimente tot mai dificile. Dacă voia să ştie ora de sosire sau de plecare a unui tren, pendula îl informa exact. Cu ajutorul pendulei, putea stabili într-o fotografie de grup numele, prenumele, vârsta, relaţiile de familie şi alte lucruri de acest fel despre toate persoanele. Acestui clarvăzător i se ofereau toate şansele oferite de practicarea previziunii şi clarviziunii.

Medicul a observat însă odată cu aceste experimente şi anumite transformări psihicului său. A devenit nestăpânit în domeniul sexual cât şi faţă de alcool şi nicotină. Se înfuria uşor şi nu se mai recunoştea pe sine. Chiar din primele opt zile de experimente radiestezice simţea că-şi va pierde minţile. Nu a mai continuat cu pendulările, ci în tulburarea sa a căutat calea spre Hristos. A avut parte de eliberarea totală de aceste forţe. Medicul este astăzi de părere că reacţiile pendulei sunt de natură demonică, deoarece la el a apărut pe lângă urmările caracteristice din domeniul psihic şi o opoziţie faţă de religie.

E/49. La o conferinţă evanghelică din Elveţia, am cunoscut un predicator. Istoria vieţii sale reprezintă un triumf al harului lui Dumnezeu. Fiindcă în tinereţe logodnica sa îi era necredincioasă, a mers la ghicitori. Şi pentru că se împliniseră toate indicaţiile acestora, s-a apucat şi el să înveţe din curiozitate aceste metode. A început cu pendula şi stabilea astfel calitatea alimentelor. În curând s-a îndreptat spre o activitate mai bine remunerată. Obţinea cu pendula preţurile concurenţei şi a avut succes. Dacă îi intrau după aceea în mână listele cu preţuri ale firmelor concurente, ele se potriveau întocmai cu cele găsite de el cu pendula. Noaptea el îşi influenţa clienţii cu oglinda magică pentru a-i face să apeleze le serviciile sale. În cele din urmă s-a apucat de vindecat boli. Diagnosticele sale erau foarte precise, stabilind şi medicamentele corespunzătoare. Prin descânt magic, putea calma dureri de dinţi, putea opri hemoragii, vindeca reumatismul, trata de la distanţă şi putea efectua şi alte acţiuni. Dacă trebuia găsit locul pierderii unor obiecte, cu pendula le descoperea imediat. Iată pe scurt doua întâmplări.

Într-o zi s-a prăbuşit în munţi un avion cu pasageri. După căutări zadarnice, statul a promis o recompensă celui ce afla locul. Omul acesta a luat pendula şi a stabilit ca loc al accidentului poalele muntelui Piz Duan. A anunţat locul determinat de el, dar nu s-au dat curs indicaţiilor sale. Totuşi mai târziu au fost găsite resturile avionului la punctul respectiv. Odată, în Wallis-Elveţia a fost căutat un schior căzut în adâncul unei prăpăstii. Cu ajutorul pendulei şi al hărţii l-a găsit repede pe cel dispărut. Punctul culminant al acestor experienţe cu pendula a fost prezicerea viitorului. Când în 1938 regiunea Sudeţi a fost anexată Germaniei, a întrebat pendula daca va fi război şi când. Pendula a indicat septembrie 1939. Această previziune s-a împlinit. Asemenea multora care practică ghicirea cu pendula, credea şi el că acest dar l-a primit de la Dumnezeu. De fapt el socotea acestă activitate cu pendula drept o nouă ştiinţă.

Într-o zi cineva i-a pus în mână o cărticică scrisă de un creştin. Privirea i-a căzut pe textul din Deuteronom 18:10-12: “..Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înainte Domnului”. Cuvântul acesta l-a lovit ca un trăsnet. Cu sufletul zguduit a aruncat cărţile despre pendulă şi magie şi a început lupta pentru eliberare. De-abia acum şi-a dat seama cui îi slujise. Într-o broşură el scrie: “Satana, care prin activitatea mea câştigase dreptul asupra sufletului meu, mă lovea şi mă chinuia necurmat.” A ajuns la un faliment sufletesc total. Luni de zile s-a luptat pentru eliberare. Un grup de credincioşi a început să mijlocească prin rugăciune către Dumnezeu pentru el. Timp de cincisprezece luni s-a zbătut între biruinţă şi eşec. Perioade de bucurie şi credinţă alternau cu perioade de deprimare. Încă nu scăpase de magie, pentru că nu renunţase de tot în aceasta privinţă. Încă mai socotea folosirea pendulei ca fiind ceva ştiinţific. În cele din urmă Dumnezeu l-a ajutat să o rupă şi cu magia pendulei. Dintr-o dată a scăpat de orice senzaţie apăsătoare şi viaţa sa a fost inundată de bucurie. A aflat siguranţa iertării de orice vină. Isus Hristos a devenit esenţialul vieţii lui. De atunci el slujeşte cu credinţă lui Dumnezeu. La una din evanghelizările mele în Zürich el a ţinut conferinţa de încheiere cu tema: “De la magician la evanghelist” – Pe cine îl eliberează Fiul lui Dumnezeu, acela e cu totul liber !
Întregul capitol se încheie cu un exemplu care arată modul în care o persoană a fost eliberată după ce a citit despre pericolul implicării în practicile oculte:

E/50.
 Un tânăr provenind dintr-un mediu creştin, a ajuns să folosească pendula. El o socotea o nouă ştiinţă. S-a logodit cu o fată credincioasă, care i-a atras atenţia asupra pericolului folosirii pendulei. Ea i-a dăruit cartea lui Modersohn, “Im Banne des Teufels” (“În capcana Satanei”). El a recunoscut ce stă în spatele magiei cu pendula şi a încercat să se elibereze de ea. Toată osteneala lui a fost zadarnică, pentru că în locuinţa sa apăreau stafii. Logodnica a organizat un mic grup care se ruga lui Dumnezeu pentru el. Lupta a durat un an întreg până să fie complet liber datorită lui Hristos.
”Pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu: ca să nimicească lucrările diavolului!”…
Acestea fiind spuse, am parcurs principalele forme ale ghicirii. Mai este însă nevoie de o ultima clarificare.

IX. DESPRE CE ESTE VORBA ÎN CAZUL GHICIRII ?

Breasla întunecată a ghicitorilor şi activitatea lor distrugătoare reprezintă o acuzare contra noastră, cei care ne numim creştini. Această acuzare poate însă acţiona indirect ca o binecuvântare. Ce avem de învăţat nou ?
În primul rând, trebuie să ne încredinţăm din nou Tatălui ceresc, care ştie de ce avem nevoie încă înainte de ruga noastră. El îşi îndeplineşte promisiunea: “nu te teme căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” – Isaia 41:10.
În al doilea rând, ne este dăruit privilegiul de a putea umbla în lumina lui Isus. El ne spune: “Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” – Ioan 8:12. Scăldate în lumină, gângăniile fug de sub bolovanii înlăturaţi. Ghicirea este lucrarea iadului. Dinaintea luminii lui Isus ai cărui ochi sunt ca para focului, această viermuială întunecată se retrage.
În al treilea rând, ghicirea stârneşte în noi creştinii nevoia după o nouă umplere cu Duh Sfânt. Carismatici ai iadului sunt cu miile, dar aşa de rari au devenit cei plini de putere, umpluţi cu Duhul Sfânt din înălţimi. Nu trăirile extatice, nu excesele sufleteşti sunt răspunsul biblic contra valului mediumnic întunecat din zilele noastre, ci creştinii care se lasă zdrobiţi şi se predau înnoit Dumnezeului de trei ori Sfânt. “Fiţi plini de Duhul Sfânt !” – ( Efes. 5 18 ) -acesta este răspunsul pe care ni l-a dat un mare carismatic al Bibliei. Frontul ultim al Bibliei împotriva oricărei magii este: “Nu Belial ci Hristos.”

MAGIA

DIN PUNCTUL DE VEDERE AL CONSILIERII SPIRITUALE

I. MISIUNEA DE AVERTIZARE ŞI CLARIFICARE A CONSILIERII

Câteva mii de spovedanii mi-au arătat în mod cutremurător cât de mult ţine omul modern la obiceiuri vechi şi la practici vrăjitoreşti, cu tot stadiul înalt al cunoştinţelor despre natură. Dacă în cazul acestor practici magice ar fi vorba numai de nişte superstiţii nevinovate, n-ar fi necesară neapărat o clarificare. Însă din cauza magiei mulţi oameni se distrug. La o evanghelizare care a avut loc de curând aceasta situaţie deplorabilă s-a evidenţiat cu putere. Un pastor a declarat la sfatul bisericesc: “Dacă din cei 50 de membri ai comunităţii 49 ar fi ajutaţi şi doar unul singur s-ar rătăci, aş prefera să se renunţe la această evanghelizare”. Totuşi în pofida acestei intervenţii, evanghelizarea s-a ţinut, după ce prezbiterii au fost unanim de acord. În acea săptămână s-au prezentat la consiliere peste o sută de oameni. Discuţiile au arătat că în această parohie acţionau mulţi vraci care foloseau magia şi mulţi medici naturişti. O mulţime de oameni erau trataţi magic de ei şi mulţi ajungeau să fie posedaţi. În activitatea de consiliere am fost constant întrebaţi de către enoriaşi: “De ce nu suntem avertizaţi în biserică de la amvon despre aceste forme de magie şi vrăjitorie ?”. Aveam aici de a face cu două puncte de vedere: acela al pastorului local şi acela al congregaţiei.
Ne putem întreba în acest caz: “Este drept ca 49 de oameni să meargă în rătăcire şi să se încarce cu grele poveri de la magicieni, numai pentru că unuia i-ar dăuna cumva acţiunea de lămurire a acestor practici?” Dacă am vrea să evitam în felul acesta orice daune, atunci ar trebui să se renunţe şi la acţiunea de avertizare asupra pericolului dependenţei de droguri sau alcool sau asupra pericolului bolilor molipsitoare.
0ricum, nu argumentele noastre sunt importante în ce priveşte această problemă, ci ceea ce Biblia afirmă. Şi ea ne investeşte cu rolul de străjeri. Profetul Ezechiel primeşte însărcinarea de la Dumnezeu să-i avertizeze pe cei fără teamă de Dumnezeu (capitolul 3, 17-21).Ca părtaşi la Biserica lui Hristos, nu ne putem sustrage acestei însărcinări .
Această slujbă de străjer este grea, dar ne umple de nădejde. Ceea ce se poate spune despre forţele întunericului, se face prin prisma biruinţei Domnului Isus. Satana şi uneltele sale constituie o realitate îngrozitoare, dar prin Isus Hristos sunt învinse şi li s-a slăbit puterea. Cine vine la Isus păşeşte pe calea biruinţei. Domnului Hristos i-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. De aceea nu ne temem. Oricine citeşte această carte să facă acelaşi lucru: să privească la Hristos, sub a cărui mână atotputernică ne adăpostim.

II. NOŢIUNEA DE MAGIE

Ce se înţelege prin magie ? Răspunsul la o astfel de întrebare depinde întotdeauna de poziţia în care se află cel ce îl dă. Psihologul, medicul, folcloristul, jurnalistul, filozoful, ocultistul, teologul liberal şi ucenicul sincer al lui Hristos, fiecare va avea o altă perspectivă asupra magiei şi o va exprima într-un alt fel. Părerile sunt foarte diferite, începând cu teoria că totul este o aiureală, că nu există duhuri, şi continuând cu mania autodistrugerii cu bună-ştiinţă. Din punctul de vedere al duhovnicului aş da următoarea definiţie:
”Magia este posibilitatea controversată de a recunoaşte şi stăpâni prin intermediul unor mijloace extrasenzoriale şi făcând apel la anumite ceremonii, domeniul duhurilor, al plantelor, al animalelor şi chiar al materiei nevii.”
Să explicăm pe scurt diferitele părţi ale acestui enunţ.

1. Foarte controversată este existenţa magiei. Psihiatria tradiţională vede în complexul magic numai simptomul unei boli psihice. Psihologii tradiţionali văd în omul afectat de magie numai rezultatul unei dezvoltări anormale, patologice a unei poziţii şi concepţii greşite, superstiţioase faţă de viaţă. Teologia liberală, chiar şi în poziţia ei cea mai modernă, vede în magie doar un sistem de idei şi obiceiuri tradiţionale.
La fel de controversat este şi caracterul etic al magiei. Unii văd în ea darul lui Dumnezeu, alţii forţe neutre ale naturii care pot fi folosite fie negativ, fie pozitiv. Şi din nou o a treia categorie, duhovnicii creştini, consideră că magia are un caracter demonic.
De ce este aşa de dificilă categorisirea fenomenelor magice ?
Definiţia de mai sus ne dă răspunsul: Acţiunile magice se desfăşoară pe căi extrasenzoriale. Cele cinci simţuri ale noastre cuprind numai un domeniu de mică întindere. Acest lucru se întâmplă nu numai pe plan fizic ci şi în domeniul psihic. În fizică, omul recunoaşte sincer că are limite, deoarece ştiinţa oferă dovezi ale existenţei fenomenelor suprafizice, care nu pot fi testate prin simţurile umane. În domeniul sufletesc însă dovezile matematice nu sunt posibile. De aceea, caracterul divin sau demonic este negat de raţionaliştii cu orizont limitat.

2. Să explicăm acum căile extrasenzoriale despre care se vorbeşte în definiţie. Dau câteva exemple:

E/51. În Alsacia,un preot catolic face vindecări. El este poreclit Pater Papuc, fiindcă cei interesaţi trebuie să-i trimită un papuc. El se concentrează asupra acestuia şi poate da un diagnostic corect.

E/52.
 În Austria, în activitatea mea de duhovnic, am intrat în contact cu aşa-zişii “degustători de urină”. Urina pacientului nu este analizată medical în ceea ce priveşte albumina, glicerina, hematiile şi alte substanţe, ci este folosită psihometric(pentru ghicire) ca mijloc de sensibilizare, pentru a putea pune diagnosticul prin clarviziune. Asemenea “degustători de urină” există şi în Elveţia, Franţa, Germania, precum şi în alte ţări europene. Interesant este că asemenea metode neobişnuite de recunoaştere a bolii duc deseori la rezultate corecte. Aceste metode de vindecare magice includ folosirea forţelor mediumnice, paranormale.

E/53
. Un olandez avea mai multe dotări mediumnice. Fără ca pacienţii să observe,îi putea influenţa pozitiv. El simţea că puterea pentru aceasta porneşte de la un mic cerc de pe frunte, între ochi, mergând spre pacient prin intermediul privirii. O altă putere de vindecare acţiona prin mâinile sale. Sediul de unde pornea această putere era un inel din jurul craniului. Această putere cobora prin umeri, prin braţe şi străbătând palmele trecea asupra bolnavului. Un exemplu de vindecare al acestui olandez : Un om de 75 de ani suferind de inimă a intrat într-o criză şi a fost socotit un caz fără speranţă de viaţă de către medici. Fără ca pacientul să observe, vindecătorul l-a privit fix timp de un minut. Bolnavul cel irecuperabil s-a făcut bine şi a putut apoi să facă ture cu bicicleta pe 30 km distanţă într-o regiune deluroasă.
E interesant că asemenea metode neobişnuite au într-adevăr efect. Pentru aceste metode de vindecare şi diagnosticare sunt folosite puteri mediumnice extrasenzoriale.

3. În definiţie se vorbeşte despre diferite obiecte ale magiei. Contactarea şi stăpânirea lumii duhurilor se încearcă prin spiritism. În partea a treia a cărţii, ”Spiritismul”, se vor arăta cele şaisprezece forme ale spiritismului modern prin circa treizeci de exemple.
Despre recunoaştere, alt termen al definiţiei, am insistat în cele 42 exemple din capitolul “Ghicirea”
Alte obiecte aflate sub incidenţa magiei sunt: omul, plantele, animalele şi materia nevie. Practicanţii magiei negre încearcă să subjuge şi să stăpânească prin mijloace paranormale persoanele indezirabile. Vor fi date exemple în acest sens către sfârşitul cărţii. Alţii încearcă să influenţeze lumea plantelor şi animalelor. Iată câteva exemple.

E/54. Un mulgător a practicat timp îndelungat magia neagră. Specialitatea sa era să fure ţăranilor vecini laptele de la vaci. El lega un prosop de clanţa uşii, îşi murmura descântecele magice şi mulgea lapte din prosop. Asemenea exemple le-am aflat din spovedanii, verificarea nefiind posibilă.

E/55. O misionară mi-a relatat că de multe ori când vizita un vrăjitor, îi ieşeau în cale animale sălbatice. Ea a simţit imediat că forţele demonice erau cele care acţionau şi când pomenea numele lui Isus Hristos animalele se retrăgeau. Mai târziu a aflat că vrăjitorul se lăudase că va trimite în calea străinei animale sălbatice care s-o sfâşie în bucăţi.

E/56. Un tânăr, socotit de medici schizofrenic, a recunoscut faţă de mine, la spovedanie, că putea să omoare animale mici de la mică distanţă fără a se folosi de nici un mijloc de atac, cu excepţia forţelor sale magice.

E/57. 
În Toggenburg (cantonul St.Gallen-Elveţia), oamenii mi-au mărturisit de multe ori la confesiune că pot omorî cu ajutorul magiei negre cai, vaci şi porci. La întrebarea mea: cum au ajuns la această posibilitate, mi-au răspuns că s-au vândut Satanei, pecetluind legământul cu sânge. Un asemenea caz de moarte misterioasă a unor animale a fost cercetat de oameni de ştiinţă însă fără a fi descoperită cauza.

E/58. Un ţăran care avusese în mai multe rânduri recolte proaste, a primit sfat de la un vraci să pună sub limbă trei boabe de sămânţă în timp ce seamănă. După încheierea semănatului el trebuia să scuipe boabele pe ogor, să rostească un descânt magic şi să-şi încheie lucrarea în numele trinităţii. În acest fel plantele trebuiau să se dezvolte bine şi ogorul ar fi fost ferit de intemperii. Ţăranul chiar a avut impresia că tocmai acea zicală magică i-a adus belşugul, dar din acel moment n-a mai vrut să ştie de Evanghelie. De asemenea, printre animalele lui au apărut neobişnuit de multe situaţii nenorocite.
Nu numai mediul organic reprezentat de vieţuitoare este influenţat, ci şi cel anorganic, fără viaţă. Urmează nişte exemple.

E/59. Trei surori au dormit ani de zile în aceeaşi cameră. În încăperea cu uşi şi ferestre închise, cădeau din când în când pietre din tavan. În momentul în care sora mai mare s-a logodit şi a părăsit casa părintească, ploaia de pietre a încetat. Lucrul acesta mi-a fost povestit de una din surori. Asemenea căderi de pietre nu sunt chiar o raritate; şi alţi oameni, martori oculari mi-au vorbit de aşa ceva.

E/60.
 Un om a practicat magia neagră mult timp. Un experiment deosebit şi pe care îl repetă adesea era acela de a înfinge un cuţit în pământ, după care murmura un descântec. În locul străpuns apărea mereu cam o găleată de sânge. Sora acestui vraci, era şi ea expertă în practici vrăjitoreşti. Rămâne desigur întrebarea dacă nu era cumva un truc şi nu o experienţă magică reală.. Cazul acesta aminteşte mult de trucurile fachirilor. Totuşi asemenea lucruri mi-au fost mărturisite uneori în activitatea mea de consiliere.
În domeniul magiei se întâmplă lucrurile cele mai absurde. Dacă totul s-ar petrece chiar şi numai în fantezia şi prin superstiţia oamenilor, fără o bază reală, ar dovedi totuşi existenţa unei prăpastii adânci a rătăcirii umane, care necesită imperios clarificare şi ajutor spiritual. Alte probleme legate de definiţia dată vor fi lămurite în alte capitole.

III. ORIGINEA, SCOPUL ŞI DEZVOLTAREA MAGIEI

1. La începutul omenirii a existat o poruncă dată de Dumnezeu: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; “(Geneza 1:28). Sarcina şi dreptul omului era ca în armonie cu voia lui Dumnezeu să stăpânească paşnic forţele pământului. Acestei însărcinări, Satana, marele tulburător, i s-a opus prin ispitirea originară: “..Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:5). Magia este antipodul poruncii lui Dumnezeu de dezvoltare a omenirii. Dorinţa exagerată de a cunoaşte şi aviditatea după putere, sunt în contradicţie cu voinţa divină. Prin aceasta omenirea a fost pusă de la începuturile ei în faţa alegerii a două căi.

Macazul” este la îndemâna omului: ori alege subordonarea de bunăvoie faţă de Dumnezeu, ori doreşte cu tot dinadinsul să aibă putere prin revolta împotriva ordinii şi limitelor impuse de Dumnezeu. Acest schimbător de direcţie este şi azi la îndemâna noastră . Ori ne lăsăm dirijaţi pe calea mântuirii dumnezeieşti, ori facem rebeliune şi vrem să dispunem de forţele creaţiei printr-o rivalitate monstruoasă faţă de Dumnezeu. De aceea magia este de la începuturi până astăzi o rebeliune şi reprezintă punctul culminant al răzvrătirii omului contra lui Dumnezeu. Toată vorbăria despre forţele naturale inofensive şi folosirea lor fără pericole este, în lumina Bibliei, o enormitate.
Din punct de vedere formal, parapsihologia (ştiinţa despre fenomenele extrasenzoriale) spune câte ceva despre caracterul dublu al magiei. Se deosebesc acolo fenomenele Psi-Gama (gignoskein=a recunoaşte) şi cele Psi-Kappa (kinein=mişcare). Întâlnim şi aici cele două elemente de bază ale magiei: cunoaşterea şi forţa căpătate pe căi extrasenzoriale.

2. În consilierea spirituală mi-au fost arătate prin multe mărturisiri patru căi diferite de apariţie a forţelor mediumnice:

-moştenirea;
-semnătura de predare Satanei;
-experimentarea ocultă;
-transmiterea forţelor oculte.
Iată câteva indicii.

a) Din studiul cazurilor rezultă că forţele magice se transmit prin ereditate . Mediumnitatea poate fi urmărită deseori de-a lungul a patru generaţii ale aceleiaşi familii. Pe de o parte, ereditatea dă urmaşilor aceste proprietăţi întunecate, pe de altă parte ele sunt transmise şi prin succesiune. Acest lucru se întâmplă la moartea unuia din părinţi care transferă puterea magică fiului sau fiicei pentru a putea muri în pace. Dacă respectivii nu doresc să fie înzestraţi cu asemenea puteri, în camera celui aflat pe moarte au loc scene tragice. Muribundul poate să se vaite săptămâni de-a rândul: “Preluaţi-mi puterile ca să pot găsi odihnă !”. Câteodată se oferă rude indepărtate sau chiar străini de familie să preia puterile magice. În ce măsură sunt îndemnaţi să facă asta din milă, din curiozitate sau din dorinţa de putere, diferă de la caz la caz. Clipa morţii unor astfel de magicieni se tergiversează uneori multe săptămâni până ce se rezolvă problema “urmaşului”. Deci, nu există numai o succesiune apostolică, ci şi una diabolică.

b) O altă formă de apariţie şi dezvoltare a puterilor magice este vânzarea câtre Satana prin semnătură. Poate aici s-ar putea urmări o acţiune opusă botezului, căci magia are întotdeauna o paralelă demonică la toate acţiunile biblice. Vânzările pentru Satana sunt cele mai îngrozitoare cazuri care apar la consilierea spirituală.

E/61. La Paris există o biserică ocultă cu numele: “Noi slujim stăpânitorului acestei lumi!” Această biserică are filiale în Basel, Berna şi de curând şi în Roma. Pentru acceptarea ca membru trebuie să ai semnătura de vânzare Satanei. Această semnătură ar fi deci “botezul” de intrare în magia neagră.

E/62. Un om din Toggenburg-Elveţia avea de mulţi ani un cabinet de vindecător fiziastru (naturist) şi de descântător. Putea vindeca şi cazuri care pentru un medic nu aveau nici o şansă. Vindeca orbirea, infirmitatea, cancerul acut, tuberculoza pulmonară, leucemia pernicioasă, scleroza în plăci(multiplă) şi alte cazuri grave. La un moment dat el a dezvăluit marea sa nefericire, declarând: “Tuturor le pot veni în ajutor, dar mie nu mi se poate da ajutor!” Acest vindecător se dăduse în tinereţe cu semnătura de sânge Diavolului. De atunci poseda aceste forţe paranormale.

c) 
Forţele magice pot apare şi prin experimentarea ocultă.

E/63. Un muncitor dintr-o fabrică elveţiană s-a plictisit de munca lui. Şi, fiindcă a auzit de mai multe ori că vindecătorii oculţi şi magnetopaţii câştigă mulţi bani, şi-a cumpărat de la un magazin ocult literatură magică. A învăţat formulele magice, s-a supus ceremoniilor satanice şi a început să experimenteze vindecări. Puterea de vindecare s-a dezvoltat repede iar veniturile lui s-au mărit mult în comparaţie cu salariul său de muncitor.
Următorul caz reuneşte toate aceste faze menţionate anterior: ereditate, predare Satanei şi experimentare ocultă.

E/64. O tânără femeie mi-a relatat istoria strămoşilor ei. Străbunica se vânduse diavolului prin semnătură cu sânge. Ea practica magia neagră şi cu aceasta forţă vindeca oameni şi animale. Pe patul de moarte, aşa cum se întâmplă celor ce practică magia, s-a chinuit grozav. Fiica ei, bunica celei ce relatează, i-a preluat atunci puterile magice. A preluat şi cărţile de ghicit. După moarte, bătrâna apărea membrilor familiei ca strigoi. Bunica a continuat practicile magice. Ea descânta boli în nopţile cu lună plină şi practica magia cu cheia, luată drept pendulă, chiar şi deasupra Bibliei. De asemenea reuşea cu succes să oprească hemoragii. Când bunica a început să citească Biblia a avut de dat grele lupte spirituale. Odată cu înaintarea în vârstă vedea umblând prin locuinţa ei, nişte siluete întunecate. Moartea ei a fost de asemenea chinuitoare şi după deces apărea şi ea că strigoi. Mama povestitoarei a preluat literatura magică şi activitatea ocultă. A ajuns şi ea vindecătoare cunoscută. Soarta ei a fost asemenea cu cea a înaintaşelor ei. Acum, ca a patra în acest arbore genealogic îngrozitor urma cea care relatează. Copil mic fiind ,a fost descântată de propria ei mamă. În scurt timp după asta a devenit clarvăzătoare şi putea vedea şi ea siluetele întunecate din casă. Fratele şi sora ei sufereau de depresii. Ea însăşi avea grave tulburări spirituale şi psihice, care au îndemnat-o să caute consiliere spirituală.

d) A patra formă de apariţie a magiei este transmiterea ocultă..

E/65. Un tânăr mi-a destăinuit că trei oameni ce practicau magia neagră i-au pus mâinile pe cap murmurând formule magice. După aceea, a căpătat puteri care l-au uimit şi pe medicul de familie. Medicul l-a pus la probă şi a fost nevoit să confirme vindecările făcute de el prin magie. Această punere magică a mâinilor este opusul punerii mâinilor din Biblie.

E/66. Un tânăr urmărea un radiestezist care căuta apă cu pendula. Radiestezistul l-a îndemnat să încerce şi el. Însă, ajunsă în mâna sa, pendula nu mai reacţiona. Atunci radiestezistul i-a luat mâna. Deodată pendula a reacţionat şi la tânăr. Când a repetat experienţa fără atingerea radiestezistului , i-a reuşit iar. Chiar şi câteva zile după aceea puterea încă se menţinea. De atunci tânărul are capacitatea de a găsi apa cu pendula sau cu bagheta. În orice caz, viaţa sa spirituală s-a schimbat cu ceva. Înainte avea o activitate intensă de rugăciune şi citea cu interes Biblia. După ce i s-a transmis acea putere dragostea pentru Dumnezeu şi pentru rugăciune a dispărut.

IV. FORMELE MAGIEI

Diferite trepte premergătoare influenţei malefice, care pot îndrepta un om spre magie.

1. Prima ar fi hipnoza culpabilă.
E/67. O fată a făcut confesiunea că medicul pe care l-a vizitat a hipnotizat-o. Sub hipnoză, medicul a sedus-o în cabinetul său. Cu prietena ei a făcut la fel. După cum a reieşit, a procedat la fel şi cu alte fete. Când faptele au ieşit la iveală, medicul a plecat şi s-a stabilit în altă parte. Fata povestea că după aceasta întâmplare n-a mai putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu timp de mai mulţi ani. Ea avea repulsie puternică faţă de sacru, şi la rugăciune îi veneau în minte gânduri murdare.

E/68. Un medic de la un spital, viola femei şi fete sub hipnoză. A fost prins asupra faptului de o soră. Pentru a-şi acoperi faptele ruşinoase, el îşi interoga pacientele în anamneză, asupra relaţiilor sexuale din familie sau dinafara ei şi nota răspunsul în fişă. El voia să aibă acoperire dacă cumva ar fi fost tras la răspundere. O servitoare cuminte de la o casă parohială, care era logodită cu un tânăr credincios, a rămas gravidă în acel spital. Din această cauză logodicul a părăsit-o. După cum s-a confesat, ea nu întreţinuse relaţii sexuale niciodată până atunci.. Fusese violată sub hipnoză. Până la urmă, sora şefă şi altă soră l-au demascat pe acest medic.. Rezultatul: femeile au fost date afară de medicul-şef. Medicul hipnotizator a rămas în clinică.. Alte surori care cunoşteau situaţii ce-l acuzau pe acest medic au tăcut de teama desfacerii contractului de muncă, aşa cum au păţit cele două. Şi mie tot o soră martoră mi-a relatat aceste istorii murdare. Când a început să-i fugă acestui medic pământul sub picioare, a plecat în străinătate.

Printre reprezentanţii ştiinţifici ai hipnozei circulă părerea că sub influenţa acesteia omul nu poate fi obligat să facă lucruri pe care le-ar refuza în stare de veghe. Deci există părerea că nu se pot comite delicte sub hipnoză. În primul rând este de remarcat că nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de aceeaşi părere. În afară de aceasta, la confesiune mi-au fost relatate multe cazuri în care s-au comis delicte sub hipnoză. Din punct de vedere biblic este de înţeles că o fată până atunci fără prihană, poate fi sedusă sub hipnoză. Chiar Isus spune: “Din inima omului ies gânduri rele”. Şi în cel mai moral om zac tendinţe rele. În stare normală toate aceste rele sunt stăpânite şi reprimate de conştiinţa care este modelată de predispoziţiile caracterului, de educaţie şi de poziţia faţă de religie. În hipnoză acest regulator este decuplat. Impulsurile instinctuale urcă necontrolate din subconştient şi pot fi exploatate de oamenii fără conştiinţă. Apoi oamenii de ştiinţă nu ţin seama de faptul că în afara hipnozei obişnuite există şi hipnoza magică, cu acţiune mult mai extinsă decât cea normală. Aceasta se recunoaşte prin faptul că după aceea respectivul îşi pierde credinţa şi nu mai poate să se roage. Urmează câteva exemple de hipnoză magică.

E/69. O fată credincioasă a mers la psihiatru. Acesta folosea mai des hipnoza magică decât cea normală. Am întâlnit asemenea medici în regiunile în care se practică mult magia. În timpul tratamentului, medicul, întrebat de fată, a admis că darul acesta nu-l are de la Dumnezeu. A descoperit fetei că avea să-i aplice un experiment de sugestionare. După aceea fata n-a mai avut puterea să creadă şi nici să se roage. Ea avea îndoieli şi era mult ispitită. Încă un caz ieşit din comun este cel care urmează.

E/70. Un preot practica în timpul liber magia. El experimenta diferite domenii. A învăţat ghicitul în cărţi, radiestezia, descântecul şi hipnoza magică. Deoarece îi lipseau persoanele pe care să facă teste, se folosea de soţie. Cu cât forţele magice luau amploare mai mare, cu atât scădea la cei doi dragostea de Dumnezeu şi de rugăciune. Aceasta lipsă de dorinţă s-a transformat apoi într-o repulsie puternică. Odată cu experimentele au apărut şi perturbările psihice. La preoteasă au avansat atât de mult încât s-au transformat în nevroză acută, exprimată printr-o permanentă teamă. De fiecare dată trebuia încuiată în camera în care se găsea.

E/71. Un comerciant poseda neobişnuita proprietate de a-şi influenţa clienţii prin hipnoză magică, pentru ca aceştia să accepte toate ofertele lansate de el. În felul acesta câştiga cam 100.000 DM pe an. Faţă de lucrurile spirituale se afla într-o totală opoziţie.

E/72. O femeie a acceptat să fie hipnotizată de un maseur în scopuri terapeutice. Înainte de tratament citea Biblia, se ruga şi mergea la slujbele religioase. După tratament, la încercarea de a se ruga, s-a simţit obligată să blesteme numele Domnului şi să înjure. Nu mai voia să ştie nimic despre Dumnezeu şi avea o deosebită repulsie faţă de ce este sfânt. Urmările acestui tratament, dovedesc că maseurul a folosit hipnoza magică.

2. O altă treaptă premergătoare magiei este sugestia mentală. Prin aceasta se înţelege transmiterea de la distanţă a forţelor psihice sau ale duhului.

E/73. Un psiholog avea intenţia să-şi dea examenul de doctorat. Domeniul său de specializare era hipnoza, dar nu cea obişnuită, ci aceea prin sugestie de la distanţă. Pentru experimentare a căutat o persoană sensibilă şi a găsit-o în secretara şefului său, neurastenică şi uşor influenţabilă. Fără să ceară voie, a experimentat cu ea inducerea somnului. Se aşeza la distanţa de 3 m de ea sau chiar în camera alăturată şi se concentră asupra fetei. Deodată secretara nu mai avea putere în mâini şi o cuprindea o oboseală cumplită. Ea se lupta cu toate forţele împotriva somnolenţei. Experimentele au continuat mai multă vreme, fata opunându-se mereu. În această perioadă de experimente hipnotice, i-au apărut fetei tulburări sufleteşti ceea ce a determinat-o să consulte un psihiatru. Când a auzit medicul de aceste încercări de sugestionare i-a declarat: ”Asta nu e potrivit pentru dumneavoastră!” De fapt psihiatrul ştia de încercările tânărului psiholog. Din acea perioadă fata n-a mai fost aptă de muncă,apărându-I mereu paralizii curioase, de neexplicat.

E/74. 
O femeie catolică mergea deseori la un preot să se spovedească. Până la urmă a devenit dependentă sufleteşte de el datorită sugestiei. De câte ori citea preotul liturghia ea cădea jos şi-şi producea leziuni. De fiecare dată se lovea la faţă. Crizele apăreau şi dacă se afla la 30 km distanţă de preot şi nu ştia când acesta citea liturghia. Această dependenţă a devenit pentru femeie o povară de nesuportat. În suferinţa ei a început să se roage cu seriozitate. Şi pentru că nu mai ştia ce să mai facă, s-a dus la un pastor evanghelic pentru consiliere spirituală. Prin credinţă a putut găsi calea spre o părtăşie cu Hristos. Din acel moment, bizarele crize au dispărut. Femeia s-a retras apoi din biserica catolică.

E/75. Un meseriaş s-a ocupat ani de zile cu magia neagră. Îl interesau mai ales practicile care-i dădeau putere de influenţă asupra oamenilor. Făcea parte dintr-un cerc de magicieni care se ocupau cu experienţe neobişnuite. În timpul liber făcea el însuşi asemenea experimente. Prima sa victimă a fost o tânără asupra căreia şi-a exercitat influenţele atât de puternic, încât financiar şi sexual aceasta i-a căzut ca jertfă. După acest start reuşit în magia neagră, şi-a căutat alte victime. Experimentele îi reuşeau. În cele din urmă a găsit o fată care era dispusă să-i dea întregul ei salar lunar. De aceea a luat-a în casa lui. Ea trăit o vreme la el, până când părinţii fetei au făcut plângere împotriva lui.

3. A treia fază ce îndrumă spre magie este magnetismul magic de vindecare. La fel ca hipnoza şi ca sugestia, şi magnetismul de vindecare poate fi întărit prin magie. În exemplul 72 s-a dat o dovadă în acest sens.
Vom relata în cele ce urmează cazul Dr. Trampler, un jurist care a fost o vreme unul din elevii lui Gröning, însă, mai târziu, s-a despărţit de el. Doctorul Trampler şi-a descris metoda de vindecare în cartea sa “Gesundung durch den Geist” (“Sănătate prin duhul”). Partizane fanatice are mai ales printre femei. Am putut observa la persoanele pe care le-am consiliat că puterile sale vindecătoare nu aduc beneficii, ci dimpotrivă, sunt o povară pentru cei trataţi. Acest lucru va fi certificat prin două exemple.

E/76. O femeie s-a dus la Dr.Trampler la München. El a tratat-o bine pentru durerile ei de spate. În orele când venea la consultaţie trebuia să-şi ţină cele zece degete în sus ca antene de captare a energiei cosmice. După revenenirea acasă, din punct de vedere fizic era vindecată, dar începând cu acele zile, credinţa ei a intrat în dificultate. Nu putea să se mai roage şi simţea cum între Dumnezeu şi sine se ridicase un zid despărţitor.

E/77. O femeie credincioasă care venea la mine în orele de consiliere, s-a dus din neştiinţă la Dr.Trampler. Ea şedea aşteptând să-i vină rândul şi se ruga în cabinet. Toţi pacienţii au fost trataţi pe rând. În cele din urmă doctorul s-a oprit în faţa ei. Femeia, fiindcă se simţea tot mai neliniştită se ruga şi mai cu tărie. Atunci dr Trampler i-a spus: “Cu dumneavoastră nu pot să încep nimic !”.
Deoarece aceşti doctori îşi camuflează şi-şi împodobesc activitatea cu cuvinte religioase, caracterul funest al forţelor lor nu este recunoscut de multe ori. În regiunea Baden am cunoscut un vindecător care a avut o întoarcere clară la Hristos. Întrebat despre puterea sa de vindecare el a răspuns: “Magnetismul natural este suficient zilnic numai pentru două persoane. După aceea forţa s-a consumat şi trebuie acumulată din nou. Cine tratează mai mult de doi pacienţi pe zi,fie nu realizează nimic, fie are priză la forţele demonice ”. Prin aceasta el voia să spună că aceşti vindecători se folosesc de magie în practica lor. Încă un exemplu pentru a arăta această mascare înşelătoare a faptelor.

E/78. 
Un profesor creştin, prieten cu mine, s-a dus pentru tratament la un magnetopat socotit creştin. Mergea la slujba religioasă din comunitatea sa. Pentru siguranţă profesorul l-a întrebat: “Nu-i aşa că nu folosiţi forţele demonice?” Vindecătorul răspunse: “Forţele demonice sunt bune! Demonii ne ajută!”. Aflând acest lucru, profesorul a renunţat la tratament.

4. După aceste trepte preliminare vor fi prezentate formele principale ale magiei.. Profesorul Diepgen în cartea sa “Kultur und Medizin” (“Cultura şi medicină”), deosebeşte trei forme de magie a) magia neagră, în care intervin forţe demonice; b) magia albă, socotită a fi cu ajutor de la Dumnezeu; c) magia neutră(gri)care se crede că foloseşte acele forţe ale naturii care nu sunt dăunătoare (forţe neutre);
Clasificarea lui Diepgen este corectă când divide magia în trei forme, dar nu acelaşi lucru poate fi spus şi în ceea ce priveşte definiţiile sale. Consilierea spirituală ne revelează o imagine complet diferită faţă de cea pe care el o sugerează privind magia albă şi magia neutră.

a) Deocamdată iată câteva exemple pentru magia neagră.

E/79. 
Un preot mi-a povestit că întreaga sa parohie este contaminată de ocultism. Ca exemplu el prezintă vindecarea magică a unei tinere de 20 ani. În urma unei paralizii infantile, fata a rămas cu un picior mai scurt. Multă vreme a zăcut în spital şi a fost externată de acolo ca incurabilă. Fata şi mama ei erau acum foarte abătute. Până la urmă a căutat ajutor la un om ce se ocupa cu magia neagră. Acest magician a cerut să i se plătească 500 DM pentru o rădăcină de mătrăgună de care făcuse el rost. La indicaţia acestui om, fata a trebuit să ”îngrijească”acea rădăcină cu aspect de om ca şi cum ar fi fost un sugar. Această îngrijire presupunea: spălarea rufelor, baia, hrănirea, culcarea. După această perioadă de tratament, fata a primit de la vindecător îndemnul de a se ruga cu psalmi de răzbunare, apoi să-i copieze, să-i pună sub pernă şi să doarmă pe ei. În a treia fază de tratament fata a trebuit să-şi pună sub pernă doua cuţite şi la capătul patului să înfingă alte două. În cursul acestui ciudat tratament, fata a observat cum piciorul cel scurt se lungeşte. Deoarece după vindecare au apărut puternice tulburări sufleteşti, s-a dus la preotul din localitate, care n-a ştiut să-i dea un sfat potrivit. Fata nu mai putea să se roage Când voia să împreune mâinile pentru rugăciune, îi erau desfăcute automat. Dacă voia să citească în Biblie, îi veneau gânduri de blasfemie. Deoarece se temea să nu înnebunească, a dat în cele din urmă rădăcina de mătrăgună preotului local, ca şi o amuletă primită de la vraci. Din acel moment a cuprins-o o mare teamă de răzbunarea acelui om înfricoşător. Însă după ce a renunţat la rădăcină şi la amuletă, frământările sufleteşti s-au mai atenuat, iar piciorul adus la lungimea normală prin terapie magică, s-a scurtat din nou.

E/80. La o evanghelizare în Toggenburg, a venit la consilierea spirituală un ţăran, care mi-a povestit efectul tragic al unui descântec de magie neagră. Băiatul său avusese paralizie infantilă. Pentru că medicul a fost chemat prea târziu, băiatul a rămas paralizat. Cum ţăranul voia neapărat să aibă un moştenitor sănătos pentru gospodărie, a încercat tot felul de mijloace . Până la urmă a apelat la vraciul Hugentobler din Peterzell care i-a vindecat băiatul cu ajutorul magiei negre în aşa fel încât paralizia dispăruse cu totul. Câţiva ani totul a mers bine. Când băiatul avea 16 ani, tatăl l-a găsit în grajd cu artera carotidă secţionată. Nenorocirea s-a întâmplat aparent fără motiv. N-a fost ceartă în familie şi nici nu era vorba de vreo fată. Tatăl a găsit asupra fiului său o amuletă de la Hugentobler. A deschis punguţa de piele şi a scos un bileţel cu însemnarea: “Acest suflet aparţine Satanei!” Aceasta a fost dovada că Hugentobler a folosit magia neagră.

b) Şi mai răspândită decât magia neagră este aşa numita magie albă. Ea este folosită în multe cercuri creştine, socotită fiind o activitate creştinească, fără ca cei implicaţi să-şi imagineze caracterul ei demonic. În cazul magiei albe se împlineşte cuvântul lui Pavel din 2 Corinteni 11:14: “… căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” Magia albă este magie neagră sub o mască evlavioasă. Urmează câteva exemple:

E/81. Un misionar printre evreii din Africa de Nord ,numit Samuels, povesteşte despre un obicei magic al acestora. Dacă în astfel de familii se îmbolnăveşte un copil, părinţii iau un prosop, îi fac un nod şi spun: “În numele Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov fii eliberat de boala ta !”. Desfac apoi nodul şi copiii, după acest descânt magic, se fac sănătoşi. Aici este vorba de o acţiune inversă a magiei negre.

E/82. O femeie din Bucovina povestea că în toate cazurile de boală la om sau animal, rudele ei foloseau descântece de vindecare din magia albă. Acestora le erau alăturate cele trei nume sfinte. După rostirea lor boala dispărea. Cu toate că strămoşii ei au fost toţii oameni bisericoşi, totuşi practica descântatului era transmisă din generaţie în generaţie în această familie. Cea care povestea acestea, suferea şi ea şi fiica ei de tulburări nervoase. Acesta a fost motivul pentru care a apelat la consilierea spirituală. Un predicator s-a rugat cu ea şi de atunci stările ei s-au ameliorat. A devenit de asemenea o credincioasă adevărată.

E/83. Într-o casă ţărănească, stăpânul s-a spânzurat. Conform unei credinţe populare sinucigaşul s-ar întoarce în locul în care a comis suicidul. De aceea rudele au fost sfătuite să măture toată casa rostind numele Sfintei Treimi. Aşa sinucigaşul n-ar mai bântui pe acolo. Oamenii au făcut astfel, urmând acel sfat straniu. Totuşi începînd cu acea perioadă, pe ţărancă o chinuia o nelinişte ciudată.

E/84. O fată de 15 ani avea o maladie de ochi . Multă vreme a stat într-o clinică de specialitate, dar, cu toată ştiinţa medicală, nu s-a putut vindeca. Şi pentru că nu a putut beneficia de tratamentul medical, a apelat la ajutorul magic al unui vindecător. A fost descântată prin magie albă. În cabinetul respectivului vindecător era la vedere Biblia. El mergea din când în când la slujbele religioase din parohie. La 24 ore după descânt, boala de ochi i-a dispărut. Începând cu perioada vindecării, fata a fost cuprinsă de o puternică nelinişte. L-a căutat pe Hristos în rugăciune, dar n-a aflat pace. Când după această vindecăre neobişnuită a mers la controlul medicului specialist, acesta a dat din cap mirat şi a întrebat-o pe fată cum de s-a putut produce o astfel de vindecare.

E/85. O femeie şi-a dus cele doua fiice încă foarte mici pentru a fi descântate. În procedeul magic, vraciul a folosit de trei ori rugăciunea ” Tatăl nostru ”. Când copiii au mai crescut, mama s-a lăsat sfătuită deseori de astrologi, de ghicitorii în cărţi, de chiromanţi. Ea primise ani de zile revista unui vestit medic ocult. Fiica cea mare a fost dusă de la 27 de ani la un spital de psihiatrie şi este socotită bolnavă incurabilă. Întreaga familie avea o puternica aversiune faţă de Hristos şi de tot ce e sacru. Acum, când disperarea lor a ajuns la culme, caută ajutor spiritual.

E/86.O femeie care mergea la adunările de fraţi avea diferite reţete de magie albă. Pentru mirosul neplăcut al gurii, ea indica aghiazma ce trebuia băută rostind numele Sfintei Treimi.

E/87. 
O femeie zăcea în spital având grave probleme cu zona-zoster şi cu răni deschise la picioare. Starea ei se înrăutăţise aşa de mult, încăt medicul-şef a dispus ca o soră să o supravegheze separat doar pe ea. Sora din schimbul de noapte stătea lângă patul muribundei. Bolnava îi repeta mereu: “Soră, puteţi să-mi ajutaţi ?” Sora se temea că va trebui să se roage cu bolnava şi să-i spună un cuvânt din Biblie, dar bolnava nu dorea asta, şi de altfel ea nici n-ar fi fost pregătită pentru aşa ceva. Era cuprinsă de spaimă în apropierea bolnavei şi nu reuşea să se roage nici pentru ea însăşi. Pe când bolnava tot repeta “Soră, puteţi să mă ajutaţi ?” aceasta a întrebat: “Păi, cum să vă ajut ?” Atunci suferinda s-a înviorat vizibil şi a dat explicaţii: “Eu îmi voi dezgoli corpul, dumneavoastră puneţi mâna pe locul bolnav, faceţi trei cruci pe deasupra, spuneţi numele Trinităţii şi rostiţi şi un vers pe care am să vi-l spun !” Surorii i s-a făcut şi mai frică. Fiindcă în acea clipă trecea un medic pe coridor, l-a întrebat dacă e bine să împlinească dorinţa pacientei şi i s-a răspuns: “Faceţi lucrul acesta, soră! Poate ajută bolnavei !? Omeneşte şi medical vorbind oricum nu mai este nimic de aşteptat în privinţa ei !” Sora a intrat în cameră şi imediat bolnava a implorat-o iar să o descânte. Sora a făcut trei cruci peste trupul grav bolnav, a spus numele Trinităţii şi a murmurat versul pe care femeia i-l spunea. După aceea bolnava s-a liniştit imediat, pe soră însă a cuprins-o o mare groază şi nelinişte. În următoarele zile a fost mare mirare printre doctori. Rănile de la picioare s-au închis imediat, toate simptomele de boală au dispărut în următoarele zile. Astfel în cinci zile era complet vindecată. Medicii nu-şi puteau explica această schimbare spectaculoasă. Medicul care îndrumase sora spre descânt, a păstrat acest lucru pentru sine. De la acest incident sora nu şi-a mai găsit liniştea – sunt şase ani de atunci. Nu mai poate să se roage. Se simte îngreţoşată de Cuvânt şi de cele sfinte. Se simte deseori confuză, nu se mai poate concentra cu uşurinţă şi are sufletul greu rănit. Această stare a adus-o la mine la confesiune. Ea personal crede că grelele ei perturbări sufleteşti i se trag de la acel neliniştitor descântec. Fără să ştie, atunci i-a ajutat pacientei cu magie albă.

În toate exemplele de mai sus simbolurile creştine şi cifra trei au un rol important. Se descântă în numele Trinităţii, se spune de trei ori ”Tatăl nostru”sau trei cuvinte din Biblie. Se fac trei semne ale crucii sau se folosesc trei lumânări. Magia albă este de fapt o “răsturnare” rafinată a rugăciunii făcute cu credinţă. De aceea şi cad mulţi în capcana acestor vrăji “religioase”.

Deosebirea magiei albe de biblica punere a mâinilor peste rană, este de multe ori foarte dificilă, chiar dacă diferenţele esenţiale se cunosc.
În rugăcinea biblică cel ce se roagă se supune voii lui Dumnezeu, în magia albă însă Dumnezeu pare a fi forţat să dea ajutor. În adevărata rugăciune există părtăşie între cel ce se roagă şi Dumnezeu, pe când magia albă foloseşte “metodele” creştine doar ca mijloace tehnice. Creştinul biblic care se roagă este întărit în slăbiciunea sa după aceea, chiar dacă ajutorul cerut nu este aprobat în forma dorită de om. Cel ce practică magia este perturbat şi apoi paralizat în viaţa sa spirituală, dacă eventual a avut aşa ceva, chiar dacă a avut parte de ajutorul cerut imperios. De multe ori abia după urmări se poate cunoaşte dacă rugăciunea a fost biblică sau magică. Graniţele pot fi foarte neclare. Câteodată cel ce dă verdictul trebuie să aibă darul deosebirii duhurilor dacă vrea să despartă ceea ce este autentic de ceea ce este mimat. Pentru folosirea magiei albe nu este nevoie de spovedanie. Punerea mâinilor conform Bibliei se face însă numai după o recunoaştere amănunţită a păcatelor. Magia albă este simţitor stânjenită de o a doua persoană care se roagă, în timp ce punerea mâinilor este sprijinită şi întărită de o astfel de persoană. Aşadar magia albă şi punerea biblică a mâinilor sunt total diferite, chiar dacă în ambele cazuri se spun cuvinte asemănătoare.

c) O altă formă de magie este aşa numita magie neutră.. Ea este folosită azi de medicii aparţinând curentului psihosomatic. Ei cred că pot folosi în scopuri terapeutice aceste forţe neutre, fără efect pozitiv sau negativ. Cunosc unele exemple care pot fi interpretate diferit.

E/88. Un tânăr medic care avea o mână plină de negi l-a întrebat pe şeful unui seminar psihosomatic: “Domnule profesor cum să scap de negi ?” Profesorul răspunse: “Există numai un mijloc verificat, descântecul!” Tânărul medic s-a supus procedeului, care a dus la deplina sa vindecare. N-am fost informat despre eventualele urmări, cel scăpat de negi n-a vorbit despre asta.

E/89. 
Un tânăr psihiatru a întrebat pe şeful unei clinici psihiatrice: “Domnule profesor cum scap de negi?” Profesorul a dat următorul sfat: “Legaţi negii cu un fir negru şi faceţi atâtea noduri cât numărul lor. Puneţi firul în timp ce murmuraţi un descântec sub un burlan şi atunci veţi scăpa de aceste urâţenii.” Medicul crezu întâi că aude o glumă. În cele din urmă s-a lăsat convins să facă o încercare. Experimentul a reuşit peste aşteptări, negii au dispărut .

Această propunere a profesorului nu este magie neutră. Această reţetă neobişnuită este scrisă în cărţile a şasea şi a şaptea ale lui Moise care nu conţine decât formule ale magiei negre sau albe. Până acum această aşa-zisă magie neutră (gri) n-a putut să-şi dovedească lipsa de nocivitate. Confesorii aduc necurmat dovada că magia este o lucrare diabolică, indiferent dacă stă sub o flamură neagră, albă sau neutră.

V. DOMENII DE APLICARE ALE MAGIEI

După cum a arătat deja capitolul referitor la obiectul magiei, tot ceea ce noi oamenii credem că putem găsi în cer , pe pământ şi sub pământ, este cuprins şi în domeniul ţintit de magie. Face parte din rebeliunea originară a lui Satan, ca Dumnezeu, Hristos, îngerii şi duhurile, toate vieţuitoarele pământului şi materia, să fie atinse. Este imposibil să se descrie în această lucrare întinderea uriaşă a magiei. Deci se vor schiţa numai câteva domenii de acţionar

1. Vindecare şi îmbolnăvire

S-au dat până acum un număr mare de exemple de vindecări. Mai urmează deci numai unul.

E/90. O femeie catolică se afla grav bolnavă în spital. A trimis după soră şi a rugat-o să-i facă un serviciu. Ea a povestit că fiica ei e posedată de ani de zile, fiind foarte rar lucidă. Fiind grav bolnavă, avea posibilitatea să-şi ajute fiica. Ea o rugă pe soră spunând : “Soră , înainte de a muri, anunţaţi vă rog pe rudele mele. Ei vor aduce atunci pe fiica mea. Noi două schimbăm cămaşa de noapte. Prin aceasta, eu iau posedarea fiicei mele cu mine în mormânt şi fiica mea devine liberă.” Sora nu a îndeplinit dorinţa acestei muribunde.

Inversul vindecării este vraja de îmbolnăvire.

E/91. Un tânăr voia să se sustragă serviciului militar. Tatăl său l-a trimis la un descântător care să-i asigure o îmbolnăvire. Acest experiment a reuşit. Tânărul a devenit inapt militar.

E/92. Un medium spiritist s-a confesat că aparţine unui cerc spiritist care ia legătura cu morţii şi care practică magia neagră. Specialitatea lor era vraja de boală şi de moarte. Ei provocaseră mai multe decese, cărora poliţia nu le-a putut găsi explicaţie. De asemeni se ocupaseră de un preot care apoi a avut tulburări nervoase, aşa încât nu a mai putut lucra câteva luni. Nu am putut verifica cele relatate. Ştiu numai că acel preot a fost bolnav mai multă vreme în perioada acelor experimente magice.

E/93. O fată dintr-o familie cu orientare strict catolică, s-a căsătorit , împotriva voinţei părinţilor, cu un bărbat evanghelic. Primul lor fiu s-a îmbolnăvit de poliomelită. Părinţii au făcut fiicei lor reproşuri cu indicaţia: “Aceasta este pedeapsa pentru căsătoria ta cu un protestant!” Apoi ei au însărcinat pe un magician să vindece copilul şi să transfere asupra mamei starea de boală. Într-adevăr vindecarea copilului progresa surprinzător de repede, mama în schimb s-a îmbolnăvit. A fost dusă la spital cu tulburări ciudate: paralizii, depresiune, dureri îngrozitoare de cap etc. Medicii nu puteau clarifica natura bolii. Au făcut una după alta puncţii lombare, teste metabolice , electrocardiograme, etc. În final au adus şi un specialist de boli neurologice. În timpul mai multor săptămâni de testări, n-au putut găsi cauza. Apoi starea de sănătate a femeii s-a ameliorat surprinzător de repede. Ea a cerut externarea. Medicii s-au învoit. Părinţii catolici au fost foarte speriaţi de această schimbare şi i-au raportat magicianului că acţiunea sa n-a avut rezultat.

E/94. Un om care folosea magia neagră, a spus unei fete căreia îi făcea curte un bărbat căsătorit, bine situat: ” Pe acest bărbat îl aduc în aşa hal din punct de vedere psihic, încât îşi va pierde postul.” N-a durat mult şi omul acela a început să sufere de tulburări nervoase. El se plângea că aude zgomote de lovituri în cap şi în afara capului. Avea pâlpâiri de imagine înaintea ochilor, îi scăzuse vederea şi puterea de gândire.

E/95. În timpul unei evanghelizări, o fată s-a convertit la credinţa în Hristos. În bucuria ei a încercat să-i aducă şi pe vecinii ei la adunările religioase. Unul din aceştia era un om care avea multă literatură ocultă, pe care o folosea în diferite experimente. Pe acesta îl enerva mărturia plină de entuziasm a fetei. Vrăjitorul a declarat: “Fetei ăsteia îi provoc eu nebunia. O aduc eu în starea de a nu mai merge la slujba religioasă.” După câteva săptămâni, fetei credincioase i-au apărut într-adevăr tulburări psihice. Vedea în cameră mici flăcări şi chiar strigoi. În această stare a venit la mine pentru sfat duhovnicesc.

2. Vrăji de dragoste şi duşmănie.

Exemplele 93 – 95 pot fi privite şi ca vrăji de duşmănie. Urmează numai exemple de vrăji de dragoste.

E/96. Ciobanii din Alpi care îşi coboară în septembrie vitele de pe păşunea alpină acasă, leagă deseori trei plante în coada vacii din fruntea cirezii. Acestea nu sunt numai de frumuseţe, ci ele trebuie să aducă şi noroc în dragoste.

E/97. O fată avea o relaţie cu un bărbat căsătorit. Într-o zi acest bărbat şi-a schimbat domiciliul. Înainte de plecare i-a spus amantei sale: “Chiar dacă acum suntem despărţiţi, totuşi te voi vizita regulat, în orice caz nu venind încoace. Te voi vizita numai în vis. Tu doar ştii ce vrea un bărbat de la o fată. Pot să-mi iau oricând ceea ce am nevoie fără ca tu să mă poţi opri. Niciodată nu vei putea acţiona în vreun fel împotriva mea, pentru că nu vei avea dovezi pentru aceasta.” Fata n-a înţeles prea mult din această declaraţie neobişnuită. La o săptămână însă după plecarea iubitului, i-a simţit deodată noaptea prezenţa. Vizitele se repetau în mod regulat până ce aceste întâlniri stranii îi deveniră fetei lugubre şi-i provocau silă. Întâi a apelat la ajutorul medical. După cum era de aşteptat, medicul a declarat aceste întâlniri psihice nocturne, drept halucinaţii sexuale, care constituie stadiul incipient al schizofreniei. Fata, care este cu mintea foarte clară, nu recunoaşte acest diagnostic al medicului ci este de părere că aici este vorba de alte lucruri.

3. Persecuţia şi apărarea fac parte din cele mai frecvente forme ale magiei.

E/98. Două femei din Basarabia care se ocupau de ani de zile cu magia neagră, au ajuns să se certe. Amândouă folosiră puterile magice pentru a provoca daune celeilalte. În cadrul acestei lupte, una din femei a căzut fără motiv vizibil la pământ, a avut o criză de paralizie şi nu s-a mai putut ridica. Ea a blestemat pe duşmana ei. Când a fost ridicată de la pământ, a urlat către cealaltă: “Nu ai să mai ieşi vie din casa aceasta. Am eu grijă de asta.” După trei zile, pe cea ameninţată au apucat-o dureri îngrozitoare de cap şi după opt zile era moartă.

E/99.
 Un copil ţipa în fiecare noapte de la unsprezece până la unu. Mama, disperată, s-a dus să ia sfat de la un magician. I s-a spus să pună sub perna copilului un cuţit, o furculiţă şi o foarfecă şi atunci se va termina necazul. Prin această apărare, duşmanul respectiv urma să fie lovit. Mama a urmat acest sfat. Când în ziua următoare femeia de serviciu a apărut legată cu un pansament, a fost sigură că aceasta este provocatoarea supărărilor nocturne.

E/100. Un ţăran a observat că laptele unei vaci avea urme de sânge. Noaptea între unsprezece şi douăsprezece a pus acest lapte să fiarbă, a lovit în el cu o seceră şi a murmurat un descântec. A doua zi o vecină avea faţa rănită. El a socotit că această femeie i-a vrăjit vaca.

Legarea şi dezlegarea sunt practicate de unii magicieni ca un exerciţiu iar alţii urmăresc prin ele interese egoiste.

E/101. Un bărbat dintr-o casă de odihnă creştină, avea puterea de a lega şi dezlega prin magie. El putea provoca oamenilor de pe stradă înţepenirea, aşa că nu puteau păşi mai departe. De asemenea lega şi copiii, încât le era imposibil de a vorbi sau păşi. Acest om era socotit un bun creştin .

E/102.
 Un vindecător din Elveţia care are o licenţă oficială, îşi tratează pacienţii prin magie albă. El foloseşte ori numele Sfintei Treimi, ori de trei ori rugăciunea Tatăl nostru. Din cauza acestor cuvinte cucernice, pacienţii săi îl socotesc un creştin. Acest vindecător are puteri magice. Dacă un pacient nu plăteşte conform înţelegerii, este legat prin magie. La plecare, pacientul ajungând la gară nu poate să se urce în tren. Angajaţii gării, care ştiu despre puterile magice ale vindecătorului, spun atunci râzând către pacient: “Plătiţi întâi magicianului şi apoi veniţi înapoi şi veţi putea călători.”

E/103. Un învăţător s-a ocupat ani de zile de magia neagră. El nu numai că şi-a făcut rost de literatură ci a şi experimentat. Obiectele experimentelor sale erau elevii săi. El îi punea pe copii să se ridice spunând în acelaşi tip o formulă magică. Copiii respectivi nu puteau nici să se scoale nici să vorbească. De abia când el spunea cuvântul de eliberare, copilul putea să se scoale şi să vorbească. El folosea legarea şi dezlegarea ca metode de pedepsire. După ce a exersat ani de zile asupra copiilor de la şcoală, a început să folosească ca obiecte ale experimentării propria sa familie: soţia şi fiica. El le stăpânea într-un mod aşa de perfect încât putea să le lege magic oricând voia. Soţia şi fiica nu puteau să scoată o vorbă câteodată ore întregi sau chiar zile. Soţia a fost distrusă sufleteşte şi a decedat. A doua soţie, după prima încercare a legării magice, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, După aceasta tatăl şi-a siluit fiica. Fata nu se putea apăra faţa de tată. Când tatăl şi-a găsit o a treia femeie, îşi legă fiica prin magie, astfel încât acesteia îi apăru o paralizie permanentă a vorbirii. Deoarece fata stătea mereu în calea tatălui, care îşi aducea multe femei, acesta a internat-o într-un spital de psihiatrie. Medicilor de aici nu le-a reuşit înlăturarea muţeniei fetei. Rudele fetei care ştiu de relaţiile îngrozitoare din familia învăţătorului, nu o pot vizita pe fată, datorită interdicţiei tatălui.

5. Vrăjile de moarte asupra animalelor şi a oamenilor, fac parte din domeniul cel mai întunecat al magiei. Deţin diferite relatări ale unor misionari. Numai puţini oameni ştiu că asemenea lucruri se întâmplă şi în Europa. Chiar dacă nu se pot dovedi rezultatele vrăjilor de moarte, asemenea obiceiuri demonstrează însă un nivel foarte decăzut al civilizaţiei noastre.

E/104. Un expert în magia neagră s-a specializat mai ales în persecuţia magică, vrăji de moarte şi vrăji asupra animalelor. El a reuşit cu ajutorul acestora să omoare în patru zile o vacă. Aşa mi-a relatat nepotul acestui om.

E/105. O femeie a practicat ani de zile magia neagră. Ea avea cărţi de vrajă foarte periculoase ,de exemplu cărţile VI şi VII ale lui Moise, “Cartea izvoarelor”, “Pavăza psihică”, şi multă altă literatură ocultă. Ea a experimentat în domeniul persecuţiei şi a vrăjilor de moarte. Se lăuda singură: “Eu i-am curăţat pe soţul şi pe fiica mea.” Pe duşmanii ei îi urmărea cu boli. Declara că poate provoca duşmanilor ei erupţii pe piele, diaree, disfuncţii cardiace, urticarie, dureri de stomac, inflamaţii ale diferitor organe şi alte lucruri. După ce a trimis, în felul acesta, întreaga familie la moarte, după cum spunea singură, ea a devenit cu ajutorul unui preot, soră de caritate. Femeia îşi practică şi astăzi ca şi în trecut vrăjitoriile, Este închisă faţă de tot ce ţine de credinţa creştină. Pe Domnul Isus îl numeşte fiul unei destrăbălate şi derbedeu. În zilele de sărbătoare religioasă are crize grozave de furie şi blasfemie. În ceasurile ei bune are mustrări de conştiinţă şi explică: “Viaţa mea este o porcărie. Nici nu vreau să fac lucrurile astea către care sunt împinsă. Dar trebuie să le fac. Diavolul mă are în stăpânire. Nu mai pot ajunge la pace…”

E/106. Un bărbat căsătorit a ajuns la relaţii extraconjugale cu o fată necăsătorită mai vârstnică. Despre aceasta se spunea că ar practica magia neagră. Într-o bună zi, bărbatul s-a scârbit de relaţia sa nepermisă şi a explicat amantei că nu mai vine la ea. Aceasta a fost foarte afectată şi l-a ameninţat: “Ai o nevastă şi doi copii, trebuie să afle şi ei asta.” Bărbatul nu s-a lăsat impresionat şi a rămas la hotărârea lui. La două zile după despărţire, fiul său s-a îmbolnăvit, a fost dus la spital şi a murit. A fost o boală neobişnuită, care nu a putut fi diagnosticată de către medici. După alte câteva zile s-au îmbolnăvit şi soţia şi fiica. Bărbatul s-a speriat şi şi-a amintit de ameninţările amantei. El a alergat la ea şi a rugat-o să nu folosească magia neagră contra lui. Ea s-a înduplecat şi a spus: “Bine, am să renunţ!” După aceasta soţia şi fata s-au făcut repede sănătoase.

E/107. Cu ocazia unei evanghelizări a venit un om care a relatat următorul caz petrecut în satul său natal.Unui vecin i s-a furat un fierăstrău. Furtul s-a petrecut în plină zi şi a fost observat de cineva. Păgubaşului i s-au adus imediat la cunoştinţă fapta şi numele hoţului dar el nu a reclamat la poliţie ci s-a dus la un om care experimenta persecuţia cu ajutorul magiei negre. A povestit cazul şi l-a plătit bine pe magicianul specialist. Acesta a promis ajutor imediat şi a declarat: “Hoţul trebuie să crape!”. Păgubaşul s-a întors în satul său. La trei ore după consultaţia la ocultist, hoţul a suferit un infarct de cord fatal.

VI. RITUALUL MAGIC

Aproape tot ce se referă la magie, inclusiv formele pe care le ia, precum şi ritualurile asociate lor, dau impresia că avem de-a face cu o religie a Diavolului. În oricare domeniu ea caută să mimeze lumea credinţei, aşa cum o găsim pe aceasta revelată în Biblie.

1. Liturghia magică este opusul închinării biblice şi al formelor de desfăşurare a slujbei religioase. O acţiune magică este formată de obicei din patru elemente: invocarea, descântecul, acţiunea simbolică şi fetişul. Invocarea se adresează Trinităţii sau lui Satan. Prin ea se decide dacă se foloseşte magia albă sau neagră. Invocarea este opusul felului nostru de adresare în rugăciune: Tatăl nostru sau Doamne Isuse Hristoase. Descântecul pune în mişcare apoi puterile magice. Descântecul magic este opus versetului biblic sau rugăciunii biblice. Acţiunea simbolică subliniază descântecul şi imită acţiunile simbolice biblice, cum ar fi punerea mâinilor sau formele de rugăciune. Folosirea unui fetiş, a unui obiect încărcat cu puteri magice, corespunde cumva, în domeniul creştin, folosirii apei sau a pâinii şi vinului.
E/108. Fiul unui ţăran avea deseori dureri mari la genunchi. Conform sfatului unei “doftoroaie” a făcut următorul tratament magic. Pe timpul când luna începea să scadă, merse noaptea pe câmp, invocă Sfânta Treime, spuse o formulă magică, unse genunchiul cu ulei şi trimise lunii sărutări. În urma acestora durerile au dispărut.
Acest exemplu cuprinde următoarele: Invocarea Sfintei Treimi care stabileşte felul magiei, în acest caz magia albă, formula magică, care aici înlocuieşte rugăciunea, ungerea cu ulei, care este acţiunea simbolică şi luna, care este folosită drept fetiş. Aşa cum lumina ei scade, aşa să scadă şi durerile.

2. Simbolismul magic are menirea să întărească puterea descântecului (formulei magice). De asemeni aici este vorba de o vrajă de transferare. Despre esenţa transferării oculte nu se poate relata aici din lipsă de spaţiu. Exemplele următoare însă vor prezenta problema pe scurt.
E/109. Prof. Frobenius, cunoscutul speolog, a relatat într-o conferinţă că unele din desenele rupestre din epoca de piatră, s-ar putea interpreta ca mijloace de vrajă pentru vânătoare. Unele din animalele desenate pe pereţii peşterilor sunt prezentate cu răni. Aceste observaţii corespund vrăjilor de vânătoare ale primitivilor din Africa. Un călător prin Africa povesteşte că triburile băştinaşilor folosesc uneori o vrajă de vânătoare şi au într-adevăr rezultate cu ea. Ei desenează animale şi trag cu săgeţi în ele, rostind formule magice. În aceeaşi zi sunt găsite la vânătoare animale care au aceleaşi răni ca animalele din desen. Această vrajă primitivă corespunde de asemenea unor observaţii similare făcute în Germania. Dacă sunt rănite fantome umane sau animale atunci şi mediumul este lovit în acelaşi fel.
E/110. Pentru descântecul magic, avem exemplul unei reţete contra durerilor de dinţi. Se înţeapă de trei ori în gingie cu un cui nou. Apoi cuiul se îngroapă în beci spre răsărit, murmurându-se o formulă magică.

E/111. Un copil şcolar a fost descântat contra unei inflamaţii la un braţ. În timp ce se murmurau formule magice, a fost îngropat un ou de găină şi s-a pus apoi o piatră peste el. Pe măsură ce oul se descompunea, dădea şi inflamaţia înapoi. Vraja cu simbol a dus la rezultat.

Tratamentul cu simbol se sprijină de obicei pe un fetiş, prin fetiş înţelegându-se un obiect încărcat magic. Fetişul trebuie să fie suportul forţei. De multe ori se folosesc ca fetiş lucruri absurde. De exemplu oase omeneşti, lilieci, urină, fecale, păr din regiunea pubiană, unghii de la mână, lemn de la sicriu şi multe altele. Drept fetiş se poate folosi orice obiect care a fost descântat magic şi a fost astfel încărcat. Un exemplu:

E/112. Soţia unui predicator a primit de la o femeie credincioasă din comunitate o alifie ce fusese preparată de către un vraci ce a folosit formule magice. Alifia a ajutat imediat. Nu a acţionat ca medicament ci ca fetiş, ca mijloc încărcat cu putere. După această cură, soţia predicatorului şi-a rupt mâna. Fiica ei, care înainte făcuse progrese importante pe calea credinţei, nu a mai putut să creadă şi să se roage din acel moment.

E/113. La o evanghelizare în Elveţia, mi s-a mărturisit că o mănăstire catolică dă populaţiei amulete (fetişe) contra bolilor şi epidemiilor. E vorba de nişte punguliţe mici. Unul mai curios a tăiat şi a deschis un asemenea săculeţ. Înăuntru erau unghii de la picioare şi coji de ouă. Această relatare ar putea părea unora neadevărată. Din păcate însă am constatat deseori că unele mănăstiri se ocupă cu magia

3.Formula magică (descântecul) Importanţa formulei magice este foarte controversată. Un cunoscut reprezentant al descântătorilor, Traugott Egloff din Zurich, vorbeşte despre caracterul nemijlocit şi direct al cuvântului. El spune despre cuvânt că este o putere în sine care face minuni. Noi socotim că în momentul în care descântătorul foloseşte cuvinte din Biblie, el le desparte de Dumnezeu, le izolează şi le idolatrizează. El opune creaţia Creatorului. Această izolare a cuvântului duce la folosirea sa mecanică şi prin aceasta la o golire de conţinut. Prof. Bender spunea cândva:” Esenţa magiei şi a diabolicului este mecanica.”

Cuvântul rupt de Dumnezeu şi izolat nu poate însă exista ca realitate independentă. Conţinuturi străine pătrund în el. Ceea ce s-a desprins de Dumnezeu şi a decăzut, revine demonilor. De aceea folosirea mecanică a cuvintelor biblice este de natură vrăjitorească şi demonică. Cuvântul lui Dumnezeu destinat mântuirii devine tehnică magică destinată nenorocirii şi împovărării omului.

Noi ne opunem deci ideii descântătorilor, conform căreia cuvântul are putere în sine, în timp ce descântătorul ar fi doar reprezentantul acestei puteri. Cuvintele sunt doar instrumente neutre. Ele pot fi folosite pentru bine sau pentru rău. Depinde de inspiraţia care stă în spatele lor. Un creştin foloseşte cuvântul bazându-se pe autoritatea lui Dumnezeu. Magicianul şi descântătorul folosesc cuvântul ca instrument demonizat al vrăjitoriei.

E/114. Un pastor mi-a povestit că a avut în parohia sa un caz neobişnuit de deces. Un bărbat care avea reputaţia de a fi vrăjitor era pe moarte. Timp de 14 zile muribundul a gemut: “Preluaţi-mi dascântatul, preluaţi-mi descântatul ca să mă pot linişti.” Rudele s-au dus la pastor ca să primească un sfat. El i-a avertizat să nu asculte de rugămintea muribundului. După chinuri îngrozitoare, omul a murit. Pastorul spunea că omul zăcea în sicriu având chipul complet negru. Mulţi vrăjitori se liniştesc abia atunci când li se preia formula magică şi prin aceasta obligaţia de a continua acţiunea de descântător.

4. Ritualul magic. Există cărţi oculte care au pentru magicieni aceeaşi importanţă pe care o are Biblia pentru creştini. Există multă literatură ocultă. Cele mai răspândite în prezent sunt cărţile 6 şi 7 ale lui Moise. Din păcate o editură din Braunschweig a scos o nouă ediţie a acestor cărţi, care nu au nimic de a face cu Moise. Această denumire este numai un paravan. Magicienii au vrut să vadă în minunile făcute cu toiagul lui Moise ceva magic. De aceea au fost de părere să-l ia pe Moise i ca patron. Cartea 6 arată cum poate intra omul în legătură cu Satana. Cartea 7 dă indicaţii cum poate omul să-şi supună prin magie toate puterile pământului şi ale iadului. Sunt cărţi de vrăjitorie care au produs în popor dezastre îngrozitoare. Oamenii care citesc aceste cărţi sunt oameni nenorociţi. Casele în care se găsesc aceste cărţi sunt case nenorocite. Exemple în acest sens sunt în număr mare. Din lipsă de spaţiu nu mai pot fi prezentate aici. Exemplele 66 şi 68 fac parte din această serie. Există multiple exemplificări ce vor fi prezentate în partea a patra a cărţii.

VII. URMĂRILE MAGIEI ŞI COMBATEREA LOR

Toate exemplele de consiliere spirituală arată urmările îngrozitoare ale magiei. Ajutorul magic se plăteşte foarte scump.
1. Principiul imitaţiei. Magia, în aproape toate formele ei, se prezintă cel puţin aparent ca paralelă la adevărurile biblice. În ceea ce priveşte acţiunea ei, se situează în orice caz de partea opusă. Ajutorul şi minunile dumnezeieşti încurajează şi zidesc sufleteşte, pe când ajutorul magic distruge şi prăbuşeşte. Magia aduce în unele domenii un ajutor aparent, iar în altele distrugeri înspăimântătoare. Neînsemnatele uşurări într-un domeniu, se plătesc cu îngrozitoare împovărări în alte domenii. Răul provocat este cu mult peste limita aşa zisei ajutorări. Aşa de groaznic înşeală Satana pe cei ce-i devin pradă! Câteva exemple în acest sens:

E/115. La naşterea unui copil, moaşa a stabilit că are o anumită fractură. Aceasta n-a fost tratată la medic, ci moaşa a sfătuit rudele să ia o mostră din scaunul sugarului şi să o îngroape într-un loc unde nu pătrunde nici lumina soarelui, nici lumina lunii. Neobişnuitul sfat a fost ascultat de rude, şi fractura a dispărut. Când copilul s-a făcut mai mare, i-a apărut la nas o pungă de puroi. Permanent avea o scurgere purulentă din nas. Tratamentul medical n-a dat rezultate. Astăzi fata are 28 de ani, iar sinuzita de care suferă încă nu s-a vindecat. În afară de această boală ea simte nevoia de a blestema. De multe ori blestemă, face scandal şi este cuprinsă de tremurături, fără a se şti care-i motivul declanşării lor.

E/116. Un om a întrebuinţat cărţile a şasea şi a şaptea ale lui Moise ocupăndu-se ani de zile cu magia neagră. A sfârşit la casa de nebuni. Nevasta s-a ocupat în continuare cu magia şi a avut parte de aceeaşi soartă. După acestea fiul a preluat literatura ocultă a părinţilor. Şi el a ajuns într-o clinică de psihiatrie. Soţia acestuia a dus mai departe tradiţia ocultă. Şi ea s-a îmbolnăvit psihic şi a trebuit să fie internată. Întreaga familie a fost distrusă de această carte a lui Moise. Un vecin, prieten de familie, a preluat literatura ocultă. Nerozia şi curiozitatea l-au împins să încerce şi el formulele magiei negre. A devenit lesne o jertfă a lor şi a ajuns la spitalul de boli nervoase.

2. Falsa apărare. Acum se naşte o întrebare: Ce poziţie trebuie luată în faţa magiei negre? Există oare mijloace eficiente de apărare? În datina magică a poporului, există părerea că magia neagră poate fi anihilată prin magia albă. Practica arată însă că acest sistem nu funcţionează. Privit serios, acest lucru nici nu este posibil, pentru că şi magia albă are acelaşi caracter demonic precum magia neagră. Ar însemna că Satana se dezbină prin sine însuşi. Câteodată se întâmplă ca un magician să se apere de un altul. Acest lucru se bazează însă pe puterea magică mai mare a celui biruitor. În astfel de cazuri se desfăşoară de fapt un duel în care cel mai puternic învinge. De fapt lupta se dă între doi inşi din aceeaşi tabără. Şi la partidele de box câştigă de asemenea cel care e mai tare. Totuşi ambii luptători sunt pugilişti. Un astfel de duel magic este arătat în exemplul 98.

3. Armele duhovniceşti. Apostolul Pavel spune: “Armele cu care ne luptăm nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4). Orice activitate magică poate fi contracarată de rugăciunea plină de credinţă. Aici se dovedeşte că magia albă şi cea neagră sunt totuna. Ambele reacţionează exact la fel în faţa rugăciunii sincere. Câteva exemple:

E/117. Un om credincios a adus la băiatului său bolnav un vindecător magnetizator. Tatăl s-a rugat în sinea lui ca, dacă omul acela nu lucrează cu forţe divine, să fie împiedicată vindecarea. Vindecătorul a sosit, s-a uitat la pacient şi a declarat spontan: ”Aici nu pot ajuta!”

E/118. Un bărbat avea tuberculoză osoasă care fusese descântată magic cu ajutorul magiei albe. Durerile au dispărut imediat după descânt . Omul acesta se ocupa cu practicarea diferitelor forme de magie. El păstra în locuinţa sa diferite cărţi oculte, cum ar fi: “Cele şapte zăvoare ale cerului”, “Binecuvântarea lui Tobias”, “Scrisoarea de apărare a lui Ioan”, “Scrisorile lanţurilor” şi ”Scrisorile norocului”. Asemenea scrisori de apărare le păstra mereu la sine cusute în căptuşeala hainei. Într-o zi a ajuns în mare chin sufletesc şi a căutat pe Hristos. A încercat să se roage şi n-a putut. Pe de o parte avea o mare dorinţă de a veni la Isus, iar pe de altă parte simţea o mare repulsie şi silă faţă de Hristos şi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Această situaţie l-a împins spre o confesare duhovnicească, în urma căreia s-a lepădat de toate cărţile sale oculte. Sufleteşte a fost apoi cuprins de o uşurare şi un calm evident.

E/119. O femeie care frecventa biserica şi era legată de o adunare creştină, a fost cuprinsă de o stare de melancolie. În timpul unei crize de depresie şi-a tăiat artera de la o mână. Membrii familiei au descoperit-o la timp şi au chemat un medic. Prin transfuzie de sânge a fost salvată. După acest incident femeia a vizitat un funcţionar prieten cu mine, care a îndrumat-o să consulte un medic credincios. Şi pentru că o astfel de călătorie la medic era greu de făcut, a apelat la sfatul unei femei vârstnice din biserică. Această ciudată ”creştină” a trimis-o la un descântător magic. Femeia a ascultat sfatul şi s-a dus la vindecător. Acesta însă îi declară: “În cazul dumneavoastră nu pot să ajut! Cineva se roagă pentru dumneavoastră! Când oamenii aceia vor înceta cu mijlocirea puteţi veni din nou, doar atunci pot să vă vindec!” Funcţionarul prieten mi-a spus mai târziu că el şi soţia se rugau de mult timp pentru această femeie cu nervii bolnavi.

E/120. Un magician a vrut să organizeze o seară în care să facă diferite experimente oculte. Preotul credincios al comunităţii locale a chemat la el pe câţiva prieteni cu aceleaşi convingeri ca şi el. Au mers împreună la spectacol şi s-au rugat în timpul experimentelor. Magicianului nu i-au reuşit experienţele. Până la urmă a declarat agitat că totul se dereglase din cauza apariţiei unor curenţi potrivnici şi a cerut celor ce perturbau să părăsească sala. Credincioşii n-au dat ascultare acestui îndemn, fiindcă în fond plătiseră biletul de intrare. Spectacolul ocult n-a reuşit.

E/121. O pereche de soţi credincioşi locuiau în casa unei femei care se pricepea să folosească magia neagră. Vrăjitoarea chiar spusese într-o zi că este în stare să provoace moartea unor oameni fără că aceştia să observe. De altfel ea făcea experimente magice, îi plăcea să chinuiască şi să influenţeze în rău oamenii care îi erau antipatici. Când familia care locuia împreună cu ea şi-a încredinţat total viaţa sub protecţia lui Hristos, vrăjitoarea s-a umplut de mânie pentru că influenţele ei nu răzbeau până la cei doi.

E/122. Un inginer suferind de paralizie s-a dus la un descântător să se trateze magic. Surorile lui credincioase se rugau mult pentru fratele lor. Aşa că descântătorului nu i-a reuşit tratamentul şi a exclamat: “Nu pot să vă ajut, cineva se roagă pentru dumneavoastră !”
Aceste exemple dovedesc că adevărata rugăciune împiedică magia să acţioneze şi de asemenea că oamenii trataţi magic sunt tulburaţi în credinţă şi în rugăciune. Puterea magică poate fi deci oprită de armele biblice ale Duhului Sfânt!

4. Eliberarea prin Hristos. Psihiatrii, psihoterapeuţii, psihologii nu sunt indicaţi pentru tratarea bolnavilor dependenţi de magie. Împovărarea magică nu este o problemă din sfera medicinii sau psihologiei, ci ţine de asistenţa spirituală bazată pe Biblie. Despovărarea şi eliberarea sunt posibile numai prin Hristos. Numai în cazul în care omul apăsat vrea de bunăvoie să accepte pe Hristos va putea fi posibil ajutorul adevărat şi deplin.

E/123. 
Misionara M.S. a cunoscut la o pensiune creştină o fată care îşi încredinţase viaţa Diavolului, semnând cu sânge. Directoarea instituţiei i-a explicat misionarei că n-o mai poate scoate la capăt cu această fată. Misionara a chemat fata la ea în cameră şi a început să lupte pentru sufletul ei. Prin rugăciune şi asistenţă spirituală s-a reuşit eliberarea totală de sub povara grea a lui Satan.

E/124. Un tânăr voia să se căsătorească cu o fată aparţinâd unei pături sociale mai înalte. În mod normal ar fi trebuit să aibă puţine speranţe de succes. El însă s-a încredinţat Celui Rău spre a fi sigur de reuşită şi a semnat cu propriul sânge. Şi-a crestat degetul, a scris cu sângele curs un contract şi l-a ascuns într-o peşteră. În felul acesta voia să-şi acorde dinainte biruinţa printr-o vrajă de dragoste. La scurt timp însă l-a cuprins frica. A vrut să renunţe la contract, s-a dus în peşteră, dar nu a mai găsit biletul. Fata a fost de acord cu căsătoria şi tânărul a fost fericit în căsnicie cu ea. Era o tânără deosebit de frumoasă. Când tânăra soţie a născut, copiii, gemeni, arătau îngrozitor de desfiguraţi. Femeia s-a speriat cumplit şi acest fapt i-a provocat moartea în timpul lăuziei. Din ziua semnării acelui contract cu sânge, bărbatul n-a mai avut linişte nici zi, nici noapte. Suferinţa l-a adus la un duhovnic. El a făcut o mărturisire completă, a renunţat la toate legăturile ce le avea cu puterile întunericului şi şi-a predat viaţa lui Isus Hristos. După convertire a fost martor activ al Evangheliei. La un an şi jumătate după această transformare în viaţa sa, a plecat în veşnicie împăcat cu Dumnezeu.

E/125. O fată s-a căsătorit cu un bărbat care a adus în casă cărţile a şasea şi a şaptea ale lui Moise. De la primii paşi făcuţi pe calea căsniciei tânăra a început să sufere de anxietate. Vedea stafii şi uneori noaptea simţea că o entitate nevăzută o sugruma. Bărbatul era ca un tiran mereu nervos, care-şi bătea soţia. Dacă se întâmpla să rămână însărcinată, bărbatul o forţa să ia tablete ca să provoace avort. O supunea şi unor perversiuni. În cele din urmă femeia a vrut să-şi pună capăt zilelor şi a luat opt tablete de somnifer şi amoniac. Dar a putut fi salvată. După toate acestea a venit la consiliere spirituală şi a ajuns la siguranţa mântuirii.

E/126. O femeie a locuit ani de zile la o descântătoare magică. Noaptea o înfricoşau diferite arătări. I se arăta deseori o figură întunecată sau vedea şerpi prin cameră. Groaza ei a adus-o la consiliere spirituală, în urma căreia prin credinţă şi-a dat viaţa lui Isus Hristos. În fiecare seară se încredinţa în mâna Domnului. Din acel moment fenomenele terifiante au dispărut complet.

E/127. Soţia unui decan era bolnavă psihic. Ea avea şi unele abilităţi de medium alături de halucinaţii vizuale şi acustice. O fată creştină din Svabia (regiune a Germaniei) a fost adusă spre a îngriji de această bolnavă. Ea a început să facă rugăciuni de mijlocire pentru soţia decanului. Încet, încet, fata şi-a dat seama că pacienta nu era doar bolnavă psihic, ci este şi împovărată ocult. Când într-o zi femeia a avut o criză, fata a poruncit în numele Domnului Isus ca puterile întunericului să plece din ea şi acest lucru a dus la imediata ei liniştire.

E/128. O femeie credincioasă a început să mijlocească în rugăciune pentru o alta, care suferea de depresie. Bolnava s-a făcut bine şi a devenit o persoană normală şi veselă. Credincioasa a început însă să aibă din această perioadă stranii experienţe în timpul nopţii. Avea impresia că se află cineva în cameră care voia s-o omoare. Tremura din tot corpul şi o groază teribilă pusese stăpânire pe ea. Până la urmă a strigat la Hristos în rugăciune şi a poruncit acelor puteri ale răului să dispară în numele Mântuitorului. Puterea demonică a dispărut şi ea n-a mai avut tulburări.

E/129. Omul lui Dumnezeu, Alfred Zeller, iniţiatorul aşezămintelor Ma’nnerdorf, a fost solicitat să ofere ajutor unei femei. Copilul acesteia era chinuit noaptea între orele 12 şi 1, ţipând îngrozitor. Zeller a chestionat-o asupra îngrijirii copilului: dacă nu îi e foame, dacă nu este ud, dacă nu îi e frig, dacă nu are probleme cu alimentaţia ş.a. Nu putea fi de acord cu femeia care spunea că este o persecuţie magică. Şi fiindcă femeia îl solicita mereu, s-a hotărât să se ducă în locuinţa ei, să-şi pună mâinile peste copil şi să se roage pentru el. În timp ce Alfred Zeller se ruga cu copilul, uşa s-a deschis şi înăuntru a pătruns un omuleţ cu chip zbârcit şi privire înţepătoare. Fără a saluta, întrebă: “Ce se petrece aici?” Zeller îl privea pe intrus şi în acelaşi timp asupra lui era îndreptată o privire nimicitoare. Zeller se ruga în sinea lui şi privea şi el insistent la acel om. S-a ajuns la un duel spiritual. Cei doi bărbaţi nu încetau să se privească unul pe altul. Zeller se ruga în sine “Isus este învingător!” Curând acea privire ascuţită s-a frânt. Hristos a învins. Străinul a fugit jos la lac şi a intrat în apă. A doua zi a fost găsit mort.

Toate aceste exemple de ajutor spiritual, arată că efectele magiei pot fi anihilate complet prin Hristos. “Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36). “Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.”(1Ioan 3:8).”El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului…” (Coloseni 1:13). Indicaţii cu privire la eliberarea de sub jugul ocultismului au fost date în cărţile mele Seelsorge und Okkultismus (“Păstorire şi ocultism”)  şi Heilung und Befreiung (“Vindecare şi eliberare”). În lista cărţilor de specialitate de la sfârşitul ediţiei de faţă sunt incluse şi acestea două. Aici ne vom rezuma la a spune ceva pe scurt despre eliberare.

Cine vrea să fie eliberat fără a-l primi pe Hristos, nu va avea parte de un ajutor ferm. Împovărarea ocultă nu este o boală, aşa cum afirmă majoritatea psihiatrilor, ci este o influenţă a forţelor demonice. Psihiatrii credincioşi sunt de aceeaşi părere. Pentru a recunoaşte o situaţie de acest gen, trebuie să ai ochii deschişi de Duhul Sfant. În aceast caz nu este suficient un studiu medical sau teologic. În procesul de eliberare este indicată o spovedanie sau confesiune completă. Mărturisirea este benevolă în mod normal, însă în ceea ce priveşte această situaţie n-am întâlnit vreo eliberare fără mărturisire. Apoi este necesară rugăciunea de lepădare de puterile întunericului. În anumite ocazii confesorul poate porunci în numelui lui Isus. Încă mai sunt şi astăzi creştini care postesc în vederea rugăciunii de mijlocire. Prin aceasta, ei se află pe un teren biblic (Matei 17:21). Cel eliberat trebuie să rămână credincios şi statornic în folosirea mijloacelor de întărire în credinţă din Faptele Apostolilor 2:24: Cuvântul lui Dumnezeu, părtăşia cu alţi credincioşi, frângerea pâinii, şi rugăciunea.
Biruinţa finală este a Domnului nostru Isus Hristos. Numele Lui fie pururi lăudat !

SPIRITISMUL

DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

Spiritismul a devenit o ameninţare pentru comunitatea creştină şi pentru mesajul Evangheliei. Activitatea pastorală dovedeşte în cât de mare măsură oameni chiar dintre cei care se numesc creştini sunt prinşi şi înşelaţi de rătăcirea spiritistă.
Un director de şcoală din Rio de Janeiro mi-a spus că în Brazilia ar fi cam 10 milioane de spiritişti. În 1984 erau de-acum circa 50 de milioane. În cele opt vizite în Brazilia am avut ocazia să cunosc urmările îngrozitoare ale spiritismului criminal, macumba, precum şi ale spiritismului cu nuanţe religioase, umbanda. De asemenea, am cunoscut spiritismul cardecşen, cu tendinţe sociale. Mai cu seamă marile oraşe sunt centrele cultelor spiritiste. Un oraş cum e Rio are aproximativ 7000 de cercuri spiritiste.
Haiti este alt centru mare al spiritismului. Voodoo este un amestec de magie şi spiritism.
În S.U.A, California este un adevărat cazan vrăjitoresc al activităţiilor spiritiste. Mi s-a relatat acolo că numai în districtul Los Angeles ar fi peste 6000 de cercuri spiritiste şi circa 40 de biserici spiritiste.
Religiile păgâne din Africa sunt şi ele impregnate de spiritism. Apoi o mare putere spiritistă există în Asia de est, unde trăiesc un miliard de oameni care direct sau indirect practică cultul morţilor. Cultul morţilor nu este numai o formă de pietate, de cinstire a rudelor decedate, ci este în acelaş timp şi un cult al demonilor. Cei ce practică cultul morţilor se roagă către morţi, le cer sfatul, şi le aduc jertfe. Dacă la cei ce practică spiritismul se adaugă şi numărul acelora ce practică cultul morţilor, s-ar putea spune că o treime din omenire practică spiritismul.

În Europa, Anglia se află în fruntea mişcării spiritiste. Anglia are peste 100 de biserici spiritiste. Alte locuri unde spiritismul se manifestă în voie sunt Parisul şi Lyonul, unde nu numai că înfloreşte spiritismul, ci se şi serbează multe congrese magice. În Germania sunt în Hamburg circa 200 de cercuri spiritiste. La fel şi în Frankfurt.
Profesorul Blanke de la Universitatea din Zürich-Elveţia, mi-a spus că în Basel ar fi circa 400 cercuri de spiritism, iar în Zurich cam 600.

Cercuri spiritiste există în toate oraşele şi în toate păturile populaţiei. În afară de asta am găsit în regiuni cu specific agricol, de exemplu în Luneburger Heide, gospodării ţărăneşti în care mişcarea paharului este socotită joc de societate duminical.

La o evanghelizare în Salzburg, un preot mi-a povestit cum a fost de faţă cu un coleg la o demonstraţie de levitaţie (plutire liberă a corpului) a unui medium din Wels.

La Viena un preot, în a cărui biserică am predicat, mi-a spus că la Universitate ar fi mai mulţi profesori spiritişti. Prin ei au fost acaparaţi şi studenţi în această periculoasă activitate.

În Scandinavia am întâlnit teologi care slăveau spiritismul. În Islanda se pare că au apărut cinci ziare spiritiste.
Pe lângă aceste situaţii cunoscute din călătorii, în consilierea spirituală mi-a fost dat de sute de ori să cunosc realităţile spiritiste. Vreau să accentuez că eu n-am participat niciodată la şedinţe spiritiste şi nici nu voi participa. Refuz acest lucru radical. Numai spovedaniile m-au orientat către fenomenul magic, spre deosebire de colegii de breaslă care s-au lăsat ispitiţi să participe activ la astfel de şedinţe.

Exemplele întâlnite în spovedanii şi pentru care am primit permisiunea publicării le-am adunat într-o cartotecă ce cuprinde azi câteva mii de cazuri. Dacă aici se foloseşte cuvântul ”cazuri” vreau să fac totuşi specificaţia că pentru mine omul care caută sprijin şi ajutor nu este un caz oarecare, ci o fiinţă pentru care Hristos şi-a dat viaţa .
Privirea de ansamblu asupra acestui material face posibilă o concluzie care mi-a fost confirmată chiar de cea mai mare maestră spiritistă a Germaniei.

Cine caută şi alte exemple le poate găsi în cartea mea “Okkultes ABC”. Persoanele care doresc o prelucrare ştiinţifică a acestor fenomene o pot găsi în “Seelsorge und Okkultismus”.

Este important să citim acest capitol având privirea aţintită la Hristos. Prin credinţă ne putem refugia sub paza Lui. Nu avem nici un motiv să ne temem, căci Isus este Domn asupra puterilor demonice.

Cuvântul spiritism vine din latinescul spiritus=duh. Poate fi tradus deci prin cultul duhurilor. Prin mişcarea spiritistă se înţelege străduinţa de a intra în legătură cu morţii aflaţi în împărăţia morţilor. Din punct de vedere istoric spiritismul poate fi urmărit cu mii de ani în urmă. Pentru acest lucru avem dovezi în Vechiul Testament (1Samuel 28; Deuteronom 18:10 etc.). De asemenea sunt multe referinţe în istoria Bisericii creştine. Materialul cel mai bogat este oferit de istoria religiilor şi de activitatea misionară. Religiile necreştine au în cea mai mare parte o orientare spiritistă. Dacă spiritismul ar fi numai o activitate păgână lipsită de importanţă pentru lucrarea lui Dumnezeu din prezent, nu ar merita ca sfătuitorul creştin să se ocupe în mod deosebit de el. Dar în activitatea confesorului din ţările aşa-numite creştine, se prezintă o asemenea multitudine de forme spiritiste, cu un complex întreg de suferinţe sufleteşti, încât în lucrarea evanghelică a devenit o necesitate imperioasă să se dea lămuriri în această problemă. În fond, această carte nu este decât o prezentare de material prin care cititorul să-şi formeze propria opinie. În acest capitol deci interesează mai puţin întrebarea dacă un anumit fel de a privi spiritismul sau animismul este valabil, ci se intenţionează revelarea problemelor puse în faţa consilierului spiritual. În activitatea mea de evanghelist, timp de 50 de ani, am putut cunoaşte 16 tipuri diferite de practici spiritiste, care pot fi grupate în cinci domenii.

I. Fenomenele psihice

În timpul asistenţei duhovniceşti, evanghelistul şi sfătuitorul pe tărâmul Evangheliei au ocazia să li se relateze despre experienţe spirituale cu vise reale, vedenii, apariţii, viziuni. Aceste lucruri trebuie să atenţioneze pe confesor la cea mai mare reţinere şi atenţie. Fără îndoială că există asemenea fenomene produse prin Duhul lui Dumnezeu. Adevăratele apariţii în acest domeniu se exteriorizează însă printr-o atitudine sfântă şi smerită. Dar cine face din aceasta un fenomen de senzaţie, sau ajunge să caute obţinerea unui profit, dovedeşte că are de-a face numai cu aşa-zise experienţe spirituale. Observaţiile păstorilor sufleteşti arată, din păcate, că tocmai acestea din urmă sunt cele mai frecvente. Procentul faţă de cele de origine divină este de nouă la unu. Noi trăim într-o lume care i-a întors spatele lui Dumnezeu. Răul, demonicul, satanicul se desfăşoară astăzi în toată voia. Tot mai puternică devine convingerea că noi trăim în prezent în epoca apocaliptică a falsului profet al timpurilor din urmă. Cu o grozavă acuitate şi putere se împlinesc azi cuvintele apostolului Pavel: “Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare mirare dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2 Corinteni 11:14-15) În domeniul spiritismului se dovedeşte cu mare claritate îndreptăţirea şi actualitatea acestui avertisment.

E/130. Un student la teologie a venit la consiliere spirituală şi a rugat să i se explice o experienţă stranie. El spunea că de multe ori noaptea a avut o viziune a lui Hristos. La aceste apariţii nocturne, avea o senzaţie neplăcută. Nu simţea bucurie, ci numai teamă. Eu i-am spus studentului că, în fond, adevăratele viziuni ale lui Hristos sunt posibile, dar că de obicei o asemenea situaţie are alte origini. Există, de exemplu, proiectarea spre exterior a unei fantezii foarte cucernice. Există şi un fapt consemnat în psihologie că un eidetic îşi poate vedea propriile închipuiri ca pe o proiecţie optică. Apoi există diferite forme de halucinaţii. Din Biblie ştim că adevăratele apariţii ale lui Hristos au provocat celor care au avut harul să le aibă senzaţia că sunt foarte păcătoşi. Această senzaţie de neputinţă spirituală este cu totul diferită de frică. Studentul a înţeles imediat diferenţa şi a declarat că nu se simte păcătos la aceste apariţii, ci că este cuprins de o nestăpânită frică. Atunci l-am întrebat dacă el sau strămoşii s-au ocupat cu activităţi oculte. El a recunoscut că bunica şi mama lui practicaseră spiritismul şi că se ocupau cu mişcarea paharului. Prin acestea, caracterul aşa-zisei viziuni a lui Hristos mi-a devenit clar. Aici era vorba de un fenomen mediumnic şi nu de unul duhovnicesc.

E/131
 Într-o familie, străbunicul practica în mod frecvent spiritismul. Ani de zile s-a ocupat cu mişcarea mesei. El era de părere că în felul acesta ia legătura cu morţii. S-a ocupat aşa de intens cu această activitate, încât, după un timp, a suferit traume psihice. La urmaşii săi efectele practicii spiritiste s-au arătat în mai mare măsură. Fiul cel mare s-a sinucis. Al doilea fiu suferea de mania persecuţiei. Cea mai mare fiică a ajuns la spitalul de neurologie suferind de o boală psihică. A doua fiică suferea de sindromul Parkinson. Şi la nepoţi este o situaţie asemănătoare. Un nepot este schizofrenic. O nepoată este socotită ca având nervii slabi, fiind hipersensibilă şi având un acut sentiment de inferioritate. Altă nepoată duce o viaţă uşuratică şi a născut un copil din flori. Primul strănepot din acest şir este psihopat şi greu de educat.

În ce priveşte ştiinţa, acest exemplu ar putea fi estimat diferit. Pe psihiatri îi va interesa dacă într-adevăr activitatea spiritistă a fost cauza bolilor mentale şi emoţionale care au urmat, sau dacă n-au existat nişte predispoziţii declanşate de activitatea spiritistă sau cel puţin dacă nu au fost favorizate de ea. Parapsihologul va explica fenomenul mişcării mesei ca pe un automatism psihic, ca pe o activare a unor forţe subconştiente. Pe consilierul spiritual îl interesează însă în primul rînd frecvenţa tulburărilor sufleteşti în raport cu activitatea ocultă.

E/132. O tânără femeie a venit la o şedinţă de consiliere spirituală plângându-se de diferite tulburări. Avea silă de viaţă şi depresii. Câteodată o apuca o furie cumplită. Datorită frigidităţii ei, îi era ameninţată căsnicia. În casa ei apăreau fel de fel de arătări. La început soţul a a văzut diferite siluete, însă n-a spus nimic soţiei ca să n-o sperie. Apoi a văzut şi ea noaptea figuri schilodite în locuinţă. Întâi am stabilit toate bolile de care suferise femeia. Apoi am îndemnat-o să-mi spună şi despre bolile rudelor şi ale ascendenţilor. Femeia însă era singulară în familie cu tulburările ei. La întrebarea mea referitoare la acţiuni oculte, după multă ezitare, a ieşit la iveală că domnişoara fusese membră a unei grupări evanghelice de fete. Preoteasa, conducătoarea acestui grup, se ocupa împreună cu toate fetele de mişcarea spiritistă a mesei. Întotdeauna la început se întreba: “Duhule eşti aici?” O singură bătaie însemna “Da”, două bătăi erau “Nu”. Dacă duhul era pregătit pentru întrebări, începea un joc cu întrebări şi răspunsuri la care participau toţi. Soţia preotului s-a ocupat ani de zile cu mişcarea mesei până când a fost paralizată printr-un atac de apoplexie. Femeia mai spunea că fetele din cercul respectiv se tem să o viziteze pentru că paralizia i-a desfigurat faţa îngrozitor.
Din punct de vedere ştiinţific, acest exemplu este asemănător cu exemplul 131. În ce priveşte atacul de apoplexie al preotesei, din perspectiva a peste o mie de cazuri oculte cunoscute, pot spune că deseori apar la cei ce practică ocultismul paralizii, suicid, accidente mortale şi nebunie.

E/133. Administratorul unei moşii îmi povestea că soacra sa ar avea darul prezicerii. Cu ajutorul mişcării paharului poate să prevadă toate întâmplările. În timpul războiului şi-a surprins odată familia cu următoarea indicaţie: “Hubert moare în Kurland şi moartea îi vine din aer.” Hubert era o rudă. A murit o jumătate de an mai târziu împuşcat dintr-un avion de vânătoare. În toate hotărârile importante această femeie dă sfaturi prin mişcarea paharului.
Pentru oamenii de ştiinţă chestiunea cunoaşterii viitorului este o mare problemă. În “Seelsorge und Okkultusmus” am prezentat 30 dintre cele mai cunoscute teorii despre clarviziune. În literatura modernă parapsihologică mai apare din când în când câte o altă teorie. În cercurile de gânditori ocultişti se vorbeşte despre existenţa unui suflet magic universal-astral. În spatele acestei noţiuni stă convingerea despre o lume interioară în care toate evenimentele exterioare îşi au echivalent. În domeniul sufletului astral n-ar domni concepţiile noastre despre spaţiu şi timp. Distanţele în spaţiu şi în timp, trecutul, prezentul şi viitorul sunt toate pe acelaşi plan. Aici ar stăpâni sincronizarea şi simultaneitatea. Pentru cine este capabil să-şi pună sufletul în legătură cu acest suflet astral, timpul şi spaţiul sunt în acelaşi nivel de proiecţie. Uniunea mistică cu sufletul astral îl transferă pe omul cu predispoziţii la un nivel de inteligenţă superioară la care limitările noastre în spaţiu şi timp sunt anulate. Oricât ar fi de strălucitoare această ipoteză, până acum lipseşte dovada exactă a existenţei unui suflet astral etic şi neutru. Chiar dacă s-a găsit în noţiunile Chokma (înţelepciunea din Proverbe 8:22 etc.) şi Logos (Cuvântul lui Dumnezeu din Ioan 1) conceptul de hipostazie ( personificarea unei noţiuni), saltul către acceptarea unui suflet astral este poate posibil, dar nu este demonstrabil. În Noul Testament relaţiile sunt mai simple. Noi găsim scris că proorocia este inspirată fie de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 21:10), fie de demoni (Faptele Apostolilor 16:16 etc.).

E/134. O ţărancă simplă avea dureri în partea terminală a braţului drept care au fost tratate la început ca reumatism. Într-o bună zi femeia a făcut interesanta observaţie că atunci când scrie scrisori, durerile o lasă deodată. Dacă în zilele ce urmau suferinţa se intensifica, apuca un creion şi scria ca să se uşureze. După un timp a observat că i-a apărut un fel dependenţă de scris. Scria lucruri pe care cu conştiinţa trează n-ar fi putut şi n-ar fi vrut să le scrie. Când a citit ce scrisese, a băgat de seamă că era vorba de tratate religioase. Ea a dus respectivele articole biblice preotului local spre examinare. Acest teolog a fost foarte surprins de conţinutul lor intelectual. Însă, ceea ce fusese la început un joc a devenit un obicei bine definit de scriere automată. Într-o zi în scrisul ei şi-a anunţat prezenţa un duh numit Felix cu următoarele cuvinte: “În numele lui Isus preaînălţatul, prealăudatul nostru Domn şi Mântuitor!” A spus femeii că a fost aleasă de Dumnezeu pentru descoperiri deosebite cu care ea trebuie să fericească omenirea în viitor. Deci această ţărancă simplă a devenit un medium care scria automat.

Parapsihologul vede în acest exemplu un automatism psihic, o expresie a conştientizării unui conţinut din subconştient. Fără îndoială, nu trebuie să ne închipuim că este vorba despre o descoperire din împărăţia morţilor sau de dincolo. Dacă însă această femeie simplă se socoteşte profeta care fericeşte lumea prin descoperirile ei, înseamnă că este totuşi stăpânită de un duh de mândrie. Aici nu este vorba de o demonizare directă, ci de una indirectă.

E/135. Un preot evanghelic a luat parte la o şedinţă de spiritism pentru a controla un medium cu vorbire automată. Acesta a intrat în transă (somn hipnotic adânc). A apărut apostolul Pavel care a ţinut celor prezenţi o predică. Apostolul nu era vizibil, ci “vorbea” prin medium. Preotul a urmărit foarte atent predica apostolului despre care se spunea că este prezent. A fost foarte dezamăgit de conţinut. Aşa-zisa predică nu avea nimic în comun cu epistolele apostolului. Părea mai mult a fi rezultatul gândirii mediumului şi conţinea în principal câteva proverbe morale dichisite cu aspect creştin. Preotul n-a fost convins nicidecum de această activitate spiritistă, ci era de părere că este vorba de o înşelătorie inconştientă.

Filosoful Wundt a spus odată: “La trecerea lor în nefiinţă marile personalităţi trebuie să fi fost slabe de minte, deoarece toţi vorbesc lucruri triviale şi fără miez atunci când sunt citaţi de mediumuri.” Afirmând asta, Wundt voia să ironizeze faptul că el socoteşte vorbirea marilor personalităţi citate de mediumuri drept propriile lor exprimări.

E/136. Într-o şedinţă de spiritism i s-a cerut unui medium să cheme şi să materializeze duhul poetului mort Uhland (1787-1862). Într-adevăr, în timpul şedinţei a apărut o fantomă albă. Cei de faţă au cerut acestei fantome să li se dea o poezie drept dovadă a autenticităţii sale. Însă, în loc să spună o poezie, fantoma şi-a întins mâna până la o carte din bibliotecă şi a rupt o foaie din ea. Apoi mâna a apucat o servietă din încăpere şi a scos prin piele un creion, fără să o deschidă. A scris câteva versuri pe foaie şi a dispărut. Foaia a rămas şi există şi azi. Cunoscătorii operei lui Uhland s-au apucat să-i cerceteze versurile, căutând cele scrise pe foaie, dar nu le-au găsit. Senzaţională a fost declaraţia unui grafolog, care a confirmat că trăsăturile celor scrise de mâna fantomei sunt identice cu ale lui Uhland. Mai târziu s-a ajuns la Berlin la un proces legat de posesorul acelei foi. Judecătoria a stabilit că aparţine mediumului, care şi este şi azi în posesia lui, după cum am aflat de la un cunoscut al acestuia.
Din punct de vedere ştiinţific nu este necesar să se susţină prezenţa reală a lui Uhland. Apariţia fantomelor poate fi explicată azi prin psihologia abisală. Să explicăm pe scurt: Mediumul transmite energie şi o condensează în masă. Această transformare este posibilă, după cum o demonstrează fizica atomică. Materia este tot o formă de energie concentrată. Afirmaţia este ilustrată de formula lui Einstein: E=mc². Dacă mai este necesar un exemplu din fizică, poate fi amintit următorul. Când un tub Röntgen este alimentat la un milion de volţi, la catod apar particule şi antiparticule. Şi aici întâlnim acelaşi fenomen: energia existentă sub forma unor oscilaţii electromagnetice se transformă în materie. Următoarele două fenomene mediumnice sunt captarea subconştientă de informaţii şi modularea psihică (structurarea energiei transformate în masă cu ajutorul materialului informativ captat). Apoi, fantoma este pusă în mişcare şi astfel mortul ”apare” din împărăţia morţilor. Prin urmare, conform psihologiei abisale, nu este deloc necesar să fie ”deranjaţi” morţii. Explicaţia aceasta, care trimite la puterile subconştiente ale sufletului omenesc, este suficientă în cazul materializărilor. Însă nu se poate spune că folosind această teorie raţionalistă se ajunge la explicarea oricărui fenomen spiritist. Nu, problema nu este chiar aşa de simplă! Nu este aici spaţiul pentru a dezbate ştiinţific această problemă. Privind din perspectiva consilierii spirituale, am observat multe situaţii distructive în cazul materializărilor. La mediumi ca şi la participanţi apar în multe cazuri distrugeri ale personalităţii. În toate cazurile însă, la cei ce participă deseori la şedinţe spiritiste apare o imunitate faţă de Duhul Sfânt şi faţă de tot ce este sacru. Contactul cu lumea spiritistă provoacă insensibilitate faţă de forţa ce izvorăşte din Cuvântul lui Dumnezeu.

E/137. Un om susţinea că posedă puterea clarviziunii, cu ajutorul căreia căuta soldaţi dispăruţi în război. O femeie care avea doi fii pe frontul de est a luat două fotografii ale acestora şi s-a dus la acest clarvăzător. A prezentat întâi numai o fotografie. El s-a concentrat asupra acesteia, a căzut în transă şi a explicat femeii care aştepta: “Cu acest fiu nu intru în contact, probabil nu mai este în viaţă!” Atunci, pentru a verifica, femeia a prezentat şi cea de-a doua fotografie, a fiului care în 1943 fusese declarat mort de şeful său de companie. Omul s-a concentrat asupra fotografiei şi a spus: “Cu acest fiu intru în legătură. Îl văd într-o clădire mare de piatră la sud-est de Moscova. Se va întoarce la începutul lui 1954 din prizonierat.” Femeia n-a dat crezare celor auzite, fiindcă băiatul ei fusese declarat mort din 1943, şi nu a mai dat de atunci nici un semn de viaţă. Cu atât mai mare a fost surpriza ei când fiul crezut mort s-a întors într-adevăr în 1954 acasă. Şi celelalte indicaţii s-au dovedit exacte. Fusese cazat într-o clădire mare, albă, din piatră şi nu în barăci. Acest clarvăzător avea acea capacitatea de a se concentra asupra unui obiect al soldatului dispărut, şi dacă respectivul mai era în viaţă, el vedea locul unde se află.

Din punct de vedere parapsihologic aici merg paralel două direcţii. Clarvăzătorul lucrează psihometric, adică se foloseşte de un obiect al respectivului şi prin divinaţie provoacă o acţiune de căutare. Apoi el susţine că-şi poate trimite sufletul la mare distanţă. De această aptitudine de călătorie a sufletului ar fi capabili laponii din Scandinavia şi mai ales tibetanii. Unii membri ai grupării rosacrucienilor din Germania chiar cultivă această capacitate. Spiritiştii spun că există oameni care-şi expediază trupul astral din trupul material, dându-i diferite însărcinări.

Cu aceasta s-ar încheia călătoria noastră prin principalele fenomene spiritiste. Te cutremuri în faţa acestei jungle sumbre a aberaţiilor în care zace spiritismul. Ce clar, luminos, limpede este dimpotrivă Cuvântul lui Dumnezeu cu îndemnurile sale: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.” Toate domeniile vieţii noastre, toate puterile sufletului nostru trebuie să fie orientate spre Hristos.

II. Fenomene fizice

Dacă în prima parte a relatării despre formele de apariţie spiritiste s-a relatat în principal despre fenomene psihice, în acest subcapitol ne vom îndrepta spre cele fizice. În telekinezie, levitaţie şi aportare, pe căi neştiute, legile fizicii sunt învinse. Prin telekinezie se înţelege mişcarea unui obiect la distanţă, fără cauze vizibile. Cuvântul este compus din două cuvinte greceşti: “telos” şi “kinein”. Cuvântul levitaţie vine din latină şi însemnă uşurare, ridicare. În limbajul spiritist înseamnă plutirea liberă a unor obiecte sau a oamenilor. Noţiunea de aportare vine din latinescul “apportare” şi înseamnă aducerea unor obiecte într-un anumit loc şi producerea dispariţiei lor din spaţii închise sau containere. Putem include aici şi fenomenul penetrării materiei. Exemplele vor clarifica aceste procese stranii.

E/138. Într-un sat izolat oamenii erau foarte agitaţi datorită unei case bântuite de stafii. În această casă ţărănească zburau prin aer tot felul de obiecte ca şi cum ar fi fost aruncate de o mână nevăzută. În afară de aceasta mobilierul din camere se muta singur de la locul său. Casa a fost cercetată de preotul local, de învăţător, de primar, de poliţie, de multe persoane oficiale sau de curioşi. Nu s-a ajuns la clarificarea deplină a cazului. S-a observat doar că fenomenele telekinetice apăreau mereu în preajma unui băiat de 14 ani. Învăţătorul de exemplu a observat că un dulap greu de mişcat dintr-o cameră s-a deplasat cu doi metri la apropierea băiatului.

E/139. Într-o casă ţărănească dintr-o vale a Alpilor, apăreau diferite fenomene paranormale. Totul a început cu sunete curioase de ciocănituri şi zgârieturi. Apoi fără vreo cauză vizibilă, prin casă zburau diferite obiecte. Curios la aceste obiecte zburătoare era faptul că îşi schimbau brusc direcţia în unghi drept, fapt imposibil din punct de vedere al fizicii cunoscute. Aceste fenomene au devenit tot mai complicate. Aveau loc aportări (apariţii şi dispariţii ale obiectelor dintr-un spaţiu închis). În acest stadiu lucrurile au trezit interesul câtorva persoane interesate de originea fenomenelor. S-a format o comisie având câţiva membri, care s-a însărcinat să găsească cauzele naturale ale fenomenelor ce aveau loc. Din comisie făceau parte un profesor, un inginer electronist şi un filolog familiarizat cu fenomenele parpsihologice. Prima constatare a comisiei a fost că băiatul de 14 ani din acea familie era un medium puternic. În prezenţa celor trei, el provoca fenomene telekinetice uimitoare. Punctul culminant al realizărilor sale era ridicarea şi deplasarea patului său. Fenomenul acesta de levitaţie era repetat de multe ori. Patul era ridicat în sus chiar şi dacă cei trei bărbaţii îl ţineau cu toată forţa jos.

E/140. Proprietarei unui magazin de la ţară i-au dispărut tacâmurile de argint. Bănuielile au căzut asupra foarte tinerei servitoare din gospodărie, cunoscută ca neserioasă. Stăpâna a chemat în ajutor pe un spiritist cu puteri extraordinare. Acest om era cunoscut pentru calitatea lui de clarvăzător şi medium capabil de materializare şi dematerializare. Omul a mers cu stăpâna în curtea imobilului şi a intrat în transă. Deodată s-au auzit zgomote neobişnuite pe acoperişul casei. Tacâmurile furate au căzut de acolo pe gunoiul de grajd. Femeia nu şi-a putut da seama cum s-a ajuns la această aportare.

În cazul acesta, nu trebuie neapărat să se considere că a fost aport, ci mai degrabă este plauzibilă o explicaţie naturală. Argintăria ar fi putut fi aruncată de cineva prin geamul podului. Orişicum, fata din fusese dată afară din casă înaintea acestui experiment, pentru că avusese relaţii nepermise cu argatul. Se prea poate însă că prietenul ei, pentru care hoţia devenise prea periculoasă, să fi dat înapoi cele furate. Însă, următorul caz, confirmat de persoane de încredere ,nu poate fi explicat aşa de uşor.

E/141. Un caz la cercetarea căruia am participat şi eu, a făcut multă vâlvă. Casa în care au avut loc bizarele fenomene a fost cercetată de profesori universitari, poliţie, un preot catolic, un pastor protestant, o persoană oficială şi de mulţi curioşi. În mod inexplicabil au zburat în decurs de trei săptămâni 135 de obiecte. Toate situaţiile au fost înregistrate cu exactitate. În ceea ce priveşte unele obiecte existau şi aportări. O dată când preotul catolic împreună cu alţi doi bărbaţi erau în bucătărie, înăuntru a pătruns o bilă de sticlă, cu toate că uşile şi ferestrele erau închise. Bila a căzut la picioarele preotului, care a ridicat-o. Era fierbinte şi fără ştirbituri. Pe bilă era imaginea localităţii Maria Einsiedel, centru catolic de pelerinaj din Elveţia. Stăpânul casei a spus imediat: ”Această bilă era aşezată pe o mobilă din camera de zi.” Verificând locul, s-a stabilit lipsa ei de pe mobilă.

La cercetarea acestui caz de bântuire, am constat două lucruri, care deseori se repetă când este vorba despre astfel de fenomene. Obiectele zburătoare s-au arătat adesea în legătură cu un adolescent cu predispoziţii mediumnice. Apoi, în acea casă se mai practicase magia. Prima întrebare pe care am pus-o stăpânului casei a fost: “Dumneavoastră sau strămoşii v-aţi ocupat cumva cu practicarea magiei sau a spiritismului?” El a confirmat că tatăl său fusese descântător de animale şi vraci. Din câte cunosc, aportarea spontană apare numai acolo unde este un medium în apropiere şi în casele în care s-a desfăşurat o activitate ocultă. În nici un caz de bântuire cercetat de mine n-am găsit devieri de la această regulă. Cu acest ultim exemplu ne-am apropiat de fenomenele spiritist-magice.

III. Fenomene spiritist-magice

Cel ce meditează la relatările de până acum, mai ales la fenomenele de materializare, telekinezie, levitaţie şi aport poate înţelege că prin ele se pot produce multe farse şi delicte. O abilitate de medium mai deosebită poate provoca mult rău când cei care o practică au un caracter josnic sau chiar criminal. De multe ori în şedinţele de consiliere spirituală am descoperit unele corelări îngrozitoare în acest domeniu. Cea mai sinistră mi s-a părut activitatea unui cerc spiritist format din 20 de membri care practicau magia neagră. Ei experimentau să vadă dacă pot crea neplăceri sufleteşti sau chiar îmbolnăvirea persoanelor care le displac.

De exemplu un medium înzestrat cu puteri mari, membru al acestui cerc, a luat un preot în vizor şi a declarat: “Pe ăsta îl scot la reformă. Se va îmbolnăvi! ” Într-adevăr, preotul a suferit după aceea o prăbuşire nervoasă, a fost bolnav luni de zile şi încapabil de muncă. Prin exemple se va încerca clarificarea acestei situaţii neliniştitoare.

E/142. O femeie tînără a povestit cum timp de mulţi ani a fost înfricoşată noaptea de o vedenie. De obicei între orele 12 şi 1 noaptea, vedea pe o vecină în dormitorul ei. Femeia se trezea de fiecare dată la aceste apariţii şi se temea îngrozitor. Această fantomă nu era deci vis, ci vedenie în stare trează. Vecina respectivă era socotită în sat ca fiind o femeie rea, care umblă cu magia neagră şi chinuie pe oameni. După moartea vrăjitoarei, apariţiile fantomatice n-au mai apărut în casa povestitoarei.

E/143. Un ţăran tânăr şi voinic era bătut noaptea la sânge, fără să poată observa pe cineva. Tot satul îl vedea mereu plin de vânătăi albastre sau roşii.

E/144. O femeie a venit la confesare şi s-a plâns de anumite apariţii nocturne. Mereu ar veni la ea o pisică neagră care o zgârie şi o muşcă. La întrebarea mea dacă suferă cumva de dereglări ale circulaţiei sanguine, de eczeme sau mâncărimi ale pielii, sau de boli ale bătrâneţii cum ar fi arteriscleroza, ea a negat. Povestea că odată, urmele unei astfel de muşcături au fost vizibile timp de 14 zile. Altădată pe piciorul ei nu apărea o urmă de zgârietură şi muşcătură ci un trei roşu. Arăta de parcă ar fi fost tatuat cu un ac fin.

În cazurile de spiritism magic trebuie eliminate elementele care sunt din afara domeniului. Noi cunoaştem destule cazuri de tablou clinic psihiatric în care o anumită afecţiune psihică îşi are partea ei de influenţă. De exemplu mulţi schizofrenici spun că se află sub anumită influenţă sau că sunt urmăriţi magic. În realitate este vorba numai de un simptom al maladiei lor psihotice. Însă în cadrul magiei spiritiste sunt şi fenomene oculte reale. Un material bogat din sursă directă îmi stă la dispoziţie pentru studiu. Deseori în acest material apar cazuri de lovire fără să poată fi văzut cel ce o provoacă. În majoritate acestor cazuri nu se poate folosi o explicaţie psihiatrică, socotindu-le afecţiuni precum isteria, tulburări onerogene sau dermografisme psihogene. Argumentul principal contra acestor observaţii psihiatrice este faptul că problemele dispar imediat, dacă cel în cauză îşi predă viaţa lui Hristos şi se aşează sub paza sângelui Lui. Un asemenea caz l-am prezentat în cărticica ”Jesus lebt ” ( “Isus e viu”)

Privită din punct de vedere parapsihologic, persecuţia magică este o problemă mediumnică în cadrul materializărilor. Aşa cum mediumi foarte activi pot emite energie prin care dau naştere unor fantome cu forme umane, în acelaşi fel pot transforma această energie în fantome-animale.

În această privinţă am luat cunoştinţă de multe cazuri de materializări în câini, pisici, broaşte, şerpi sau corpuri de om cu cap de animal. Faptul că este vorba de materializări reiese din următoarele observaţii. La şedinţele spiritiste s-a stabilit că toate leziunile provocate fantomei se întorc asupra mediumului. August Winning a prelucrat aceste motive în volumul său de povestiri “În der Höhle” (“În peşteră”). Cine cunoaşte regulile mediumnităţii ştie de acest fapt. Cercetările au demonstrat că rănile unei fantome-animal se întorc şi ele asupra mediumului. Este deci îndreptăţită concluzia că persecuţia magică este legată în primul rând de fenomenul materializării. Acest fenomen stă la baza obiceiurilor magice de apărare din popor. Dacă cel torturat reuşeşte să provoace o rană fantomei care-l chinuie, a câştigat lupta. Există deci magie spiritistă de persecuţie şi magie spiritistă de apărare bazate pe materializări. Mai jos un exemplu în acest sens.

E/145. 
Într-o regiune în care se practică mult magia neagră mi s-au povestit următoarele. La naşterea unui copil în jurul casei se învârtea a pisică mare neagră care nu se lăsa izgonită. Până la urmă au aruncat un topor în urma ei şi au rănit-o la picior. În ziua următoare o bătrână din vecini a fost văzută rănită la un picior. Femeia era cunoscută în popor ca practicantă a magiei negre. Câteva zile mai târziu descântătoarea s-a răzbunat. A vizitat-o pe lăuză şi i-a mângâiat, murmurând, copilul pe frunte. Începînd cu acest timp, copilul a ţipat într-una şi nu putea fi liniştit. Mai târziu a ieşit la iveală o accentuată debilitate mintală a copilului.

În cartoteca mea am circa 40 de asemenea cazuri cu pisici şi aproape toate prezintă aceleaşi situaţii. În majoritatea cazurilor este vorba de pricinuirea problemelor de către o stafie, în casă sau în grajd. Despre toate aceste lucruri se ştie puţin sau deloc în universităţile noastre aflate încă în mrejele raţionalismului. Poporul de rând este mult mai bine orientat decât academicienii noştri, care sunt încă majoritatea lor discipolii teoriei nivelatoare, conform căreia magia este un nonsens şi o şarlatanie.

În consilierea spirituală, omul persecutat magic trebuie să se pună sub paza lui Hristos. Pentru creştini acesta este singurul ajutor posibil şi eficace. Creştinul n-are nevoie de magia de apărare. Apostolul Pavel spune că armele noastre nu sunt cele ale cărnii, ci cele duhovniceşti.
Acum ne vom ocupa de altă formă de spiritism mult mai complicată, mai greu de explicat şi mai greu de înţeles în comparaţie cu toate fenomenele prezentate până acum.

IV. Fenomene metapsihice

În acest capitol se va trata o parte din problema strigoilor şi a fantomelor în legătura lor cu spiritismul. Fenomenul strigoilor are multe faţete. La fel ca în cazul celorlalte fenomene şi aici sunt situaţii reale sau numai închipuiri. În categoria închipuirilor intră proiecţiile exterioare ale bolnavilor psihici eidetici. Tot aici se înscriu şi halucinaţiile produse de diferite boli şi care sunt asociate cu viziuni. Tot aici se pot include viziunile cu stafii în cazul dedublării. Din numărul mare de relatări despre stafii pot fi considerate autentice doar cele confirmate de-a lungul a mai multor generaţii. Un exemplu de acest fel va clarifica situaţia.

E/146. Un academician, fiu de pastor evanghelic mi-a relatat următoarea întâmplare petrecută în casa părintească. Tatăl său a fost transferat într-un orăşel mic. După mutarea în noua locuinţă, familia a obervat într-o noapte că prin casă umblă fantome. Auzeau paşi urcând din beci în pod şi invers şi din hol într-o cameră. Când au realizat că aud aceşti paşi au crezut că este vorba de un infractor. Odată a fost chemată şi poliţia în ajutor. În afară de paşi erau deschise robinetele de gaz şi luminile se aprindeau brusc în toată casa. Toate cercetările făcute n-au putut oferi vreun punct de reper pentru cauza a ceea ce se întâmpla. Când cei doi fii mai mari au ajuns studenţi şi-au făcut planuri pentru a intra în legătură cu acest duh turbulent. Noaptea s-au aşezat cu părinţii în jurul unei mese, au format un lanţ cu mâinile şi au încercat să intre în contact cu acest duh prin mişcarea mesei. Întâi au întrebat: “Nu cumva eşti un duh care n-are odihnă ?” Răspunsul a venit prin puternice bătăi în masă. Apoi a urmat un dialog interesant cu întrebări şi răspunsuri. Cel nevăzut a spus că fusese un preot catolic şi că locuise acolo cu 200 de ani în urmă. El şi-ar fi omorât menajera şi a îngropat-o în beci. De atunci fusese condamnat să se întoarcă la locul faptei. Când a fost întrebat unde o omorâse pe femeie s-a întâmplat ceva deosebit. Masa a alunecat uşor pană la uşă şi se izbi în ea aşa de tare încât lăsă o urmă pe lemnul ei. Când unul dintre studenţi a deschis uşa, masa a pornit cu mare viteză într-o cameră alăturată spre un colţ. S-a izbit puternic de un pat de stejar lăsând urme adânci care n-au mai dispărut. La întrebarea:”Ce am putea face pentru tine ?” duhul a răspuns: “Rugaţi-vă!” Preoteasa s-a rugat pentru duhul neliniştit şi s-a potolit câţiva ani. Unul din fii, doctorul X, cel care povestea, a făcut cercetări şi a aflat următoarele: În urmă cu 200 de ani acolo chiar locuise un preot catolic, iar stafia lui a fost observată de-a lungul mai multor generaţii. Familiile preoţilor care se mutau, păstrau tăcerea pentru a nu înfricoşa noua familie care se instala. Interesant este că după ce s-a mutat această familie, stafia a reapărut.

Pentru fenomenul stafiilor sunt date mai multe explicaţii. Martensen Larsen este de părere că omul şi-ar impregna locuinţa şi de fapt această impregnare este un rest al psihicului care ar duce mai departe o existenţă de sine stătătoare. Profesorul Gatterer crede că omul mort îşi lasă în urmă nu doar trupul fizic, ci şi un fel de “larvă” psihică. Profesorul Bender nu merge atît de departe, ci vorbeşte doar de formarea unui vârtej de energie la plecarea unui om în veşnicii. Spiritualiştii cred că omul nu-şi lasă numai trupul pe Pământ, ci şi un complex psihic a cărui existenţă se perpetuează în lumea astrală şi uneori se dizolvă abia după sute de ani. Tocmai acest lucru ar provoca fenomenul duhurilor fără odihnă şi al fantomelor. Unii creştini au părerea că nu trebuie să ne închipuim locuinţa morţilor ca pe un spaţiu, ci numai ca pe o stare a fiinţei. Există momente când această locuinţă a morţilor devine transparentă, de exemplu în clipa morţii sau la oamenii cu predispoziţie mediumnică. Teozofii creştini Hahn şi Oetinger presupun că omul activ, legat de cele pământeşti, se mişcă după moarte în sferele sale pămînteşti pînă ce aceste legături sunt dizolvate. Această presupunere corespunde părerii populare conform căreia răufăcătorul sau criminalul revine mereu în locul în care a comis fapta pînă ce, după principiul trecerii în sfere mai înalte sau mai inferioare, este dizlocat de acolo. În ciuda acestor teorii, rămânem tot în incertitudine, deoarece nu avem un text biblic limpede pentru explicarea apariţiei stafiilor. Pentru a se evita orice confuzie, nu trebuie uitat că apariţiile de acest fel nu ţin doar de domeniul spiritist. Discuţia aceasta s-a ivit doar în legătură cu exemplul de mai sus, deoarece aici s-a luat legătura cu un duh prin intermediul mesei spiritiste.

E/147. Cu prilejul mutării unui predicator, soţia sa şi el au observat că în noua casă aveau loc fenomene neobişnuite. Mereu auzeau noaptea zgomote de paşi care umblau prin casă. În noaptea Învierii şi în duminica Paştelui auzeau zgomote şi gălăgie de parcă cineva spărgea toată mobila. Credeau că este un hoţ şi au cercetat casa. Însă prin camere nu era nimic modificat. Totuşi se auzeau ciocănituri în continuare. Aceste fenomene au fost observate şi de musafiri, deşi aceştia nu erau iniţiaţi în problemă. De multe ori străinii au fost deranjaţi pe timp de noapte sau de zi. Cei doi s-au rugat cu stăruinţă ca aceste lucruri să se rezolve. În cele din urmă au îndrăznit în numele Domnului Isus să poruncească duhului neliniştit să dispară. În zorii unei zile au auzit lovituri în ţiglele de pe casă şi un zgomot de parcă sute de porumbei şi-ar fi luat zborul. Cei din familia predicatorului simţeau că de-acum s-a isprăvit cu bântuirea stafiilor. Aşa a şi fost. Din acel moment casa a fost eliberată. Cercetând posibilele cauze, predicatorul a aflat că timp de mulţi ani în acea casă locuise un spiritist. De asemenea, acolo se produsese o sinucidere doar cu câţiva ani în urmă.

Fiindcă am fost rugat să dau sfat şi ajutor în cazuri cu fantome, am putut constata două fenomene care se repetau constant. În primul rînd, apariţiile îşi au originea întotdeauna în activitatea ocultă a celor ce au locuit anterior în acea casă, şi în al doilea rînd, deşi duhurile asociate anumitor locuri sînt mai persistente decât cele asociate anumitor persoane, ele se vor retrage imediat cînd cei care locuiesc în casă se dedică lui Hristos şi se pun sub protecţia Lui. Aceasta este dovada că fenomenele în cauză nu pot fi explicate doar pe o cale ştiinţifică sau alta, ci un răspuns metafizic trebuie căutat pentru înţelegerea întregului adevăr.

V. Fenomene cultice

Cînd cineva caută să avertizeze asupra pericolelor spiritismului utilizînd diverse exemple negative, primeşte de obicei următorul reproş:”Noi nu ne angajăm în forme atît de primitive de spiritism. Ne interesăm de spiritualism, o îndeletnicire nobilă şi spirituală.” Un spiritualist mi-a spus chiar că el socoteşte spiritismul un delict.

Care este însă situaţia în acest domeniu ? În realitate spiritismul este înlocuit cu o formă mai elevată, spiritualismul, care doreşte o extindere spirituală şi religioasă a concepţiilor sale faţă de vechiul spiritism care se ocupă mai mult de experimente. Fără îndoială spiritualismul are un nivel intelectual şi etic mult mai înalt decât spiritismul vechi. Forme clare de spiritualism întâlnim de exemplu în Elveţia, la loja spiritualistă din Zürich. De curând a luat naştere şi în Winterthur o societate creştin-spiritualistă. La Zürich în cadrul lojei spirituale au loc slujbe religioase cu cântări, rugăciune şi predică. Predica este rostită de un duh de pe lumea cealaltă printr-un medium. Predicile sunt stenografiate şi date săptămânal publicităţii. Am citit şi eu mai multe predici de acest fel. Ele cuprind concepte morale, idealiste şi creştine. Însă în esenţă ele nu se ridică la nivelul Noului Testament. Partea cea mai importantă a mesajului Evangheliei, şi anume că omul este un păcătos nenorocit şi pierdut şi că are nevoie de eliberare prin Hristos este prezentă în mică măsură în aceste predici spiritualiste. În afară de această observaţie, ar mai fi de adăugat faptul că spiritualiştii răstălmăcesc toate evenimentele Noului Testament. Întâmplările ce însoţesc perioada Învierii şi arătarea celor doi reprezentanţi ai Vechiului Testament pe muntele schimbării la faţă capătă o explicaţie spiritistă. De asemenea textele biblice care interzic chemarea morţilor primesc o interpretare tendenţioasă şi forţată. Când am citat o dată unui adept al acestei mişcări textul din Deuteronom 18:10-12 atrăgându-i atenţia că a chema morţii este o urâciune pentru Dumnezeu, el a replicat: “Noi chemăm duhurile vii din locuinţa morţilor şi nu pe morţi.” Spiritualismul ca totalitate reprezintă o metodă de derută pentru oamenii care nu au o viziune clară asupra Evangheliei, tocmai pentru că foloseşte şi elemente creştine.

Spiritismul cu aspect cucernic este răspândit mai cu seamă între popoarele vorbitoare de limba engleză. Anglia şi Scoţia au peste o sută de biserici spiritualiste. Circa 90 de conferinţe şi discuţii în biserici, şcoli biblice şi universităţi din Anglia mi-au permis să cunosc situaţia acestui popor din punct de vedere duhovnicesc. După o conferinţă la ”All Saints Hall ” din Londra,am cunoscut un fost spiritist .El mi-a relatat frânturi din viaţa sa şi mi-a permis să public aceste lucruri. Merită să fie reţinută experienţa sa de viaţă. Ea ne familiarizează mai bine decât orice explicaţie teoretică cu situaţia respectivă.

E/148.Alfred Millen era actor la teatrul Garrick din Londra. Într-o seară se afla în cabină şi se gândea asupra sensului vieţii sale. În încăpere a intrat un alt actor. Millen îl întrebă: ”Kenneth, poţi să-mi spui ce este spiritualismul? Am fost invitat la o grupare spiritualistă şi nu ştiu ce se face acolo.” Kenneth răspunse:”Eu însumi sunt spiritualist.” Millen s-a dus apoi la slujbele religioase ale bisericii spiritualiste din cartierul său. Ritualul era asemănător celui creştin. Se cântau cîntece creştine şi se citeau pasaje din Biblie. Predica era înlocuită de profeţiile unei femei. Chiar din prima zi ”profeta” a arătat spre Millen şi a declarat:”Ştiţi că deţineţi puteri foarte mari?” Millen era mirat şi n-a răspuns. Atunci această femeie a început să-i relateze trecutul şi prezentul său. Millen s-a speriat. Acest medium îi cunoştea cele mai intime secrete. Îi prezenta întâmplări din diferite locuri unde fusese pe front în timpul războiului. Văzând privirea mirată a lui Millen îi explică: ” Aveţi de fapt aceleaşi dotări ca şi mine,numai că nu o ştiţi. Cu mine s-a întâmplat la fel. Nu ştiam că sunt un medium, până nu mi-a descoperit un alt medium acest lucru.”

După slujba religioasă Millen a rămas la o discuţie personală cu acel medium. A rugat-o să-i explice cum se poate deveni un medium. Femeia i-a răspuns : ”Participaţi la un cerc spiritist bun şi totul va veni de la sine.” La întrebarea lui Millen unde se poate găsi un asemenea cerc, răspunsul a fost : ” Rămâneţi pe loc după fiecare slujbă religioasă; aici se întîlneşte un asemenea cerc.”

În acest cerc, Millen a fost introdus ca novice şi a avut imediat parte de a doua surpriză. A fost îndemnat să se concentreze asupra unor culori albe sau palide şi să-şi golească mintea de orice gînd. Millen devenise deci adeptul unei mişcări oculte. Respiraţia i-a devenit tot mai greoaie. Avea o senzaţie de parcă sufletul său voia să părăsească trupul. În acelaşi timp simţea cum o putere străină vine asupra sa. L-a apucat groaza şi a început să strige deodată : ” Stop, nu mai continui.” Imediat mintea i-a devenit iarăşi limpede. Era iarăşi stăpân pe gândurille şi simţirea sa. Auzea cum membrii cercului spuneau : ” Păcat, ar fi putut să dea un rezultat foarte bun.” De asemenea îi auzea vorbind în limbi pe care nimeni nu le înţelegea şi nici nu le putea traduce.

După acea duminică atât de bogată în evenimente pentru Millen, acesta era nerăbdător se se reîntâlnească cu prietenul său. De asemenea îi crea probleme faptul că simţea mereu tendinţa de a intra în transă. Trebuia să iasă mereu la aer pentru a învinge senzaţia de sufocare şi apariţia transei. Deoarece acest lucru îl neliniştea, s-a dus împreună cu Kenneth la secretarul bisericii spiritualiste. Acest spiritist l-a liniştit şi l-a lămurit că totul este absolut normal.
În următoarele săptămâni Millen s-a obişnuit cu practicile mediumnice. Poseda mai multe capacităţi oculte, atât în transă cât şi în semitransă. În semitransă putea vorbi în limbi necunoscute (logolalie). Nu exista însă nimeni care să explice înţelesul lor. Apoi tot în semitransă putea, fără a avea cunoştinţe medicale, să recunoască şi să influenţeze vindecarea oricărei boli. Dacă un bolnav se prezenta înaintea sa, el punea mâinile peste partea bolnavă a corpului. Bolnavul simţea atunci o căldură plăcută şi avea impresia că un curent electric îi străbate corpul. Fără a-i fi puse dinainte întrebări bolnavului, diagnozele erau sută la sută corecte.

În transă completă Millen efectua aşa zisa deplasare sau excursie a sufletului. Acesta este un proces de sciziune în care sufletul sau o parte din cunoştintă pare să părăsească corpul. Mediumul poate să cunoască în această stare lucruri ascunse şi îndepărtate. Poate de asemenea să privească prin materie. Englezii numesc fenomenul şi Extrasensory perception (percepţie extrasenzorială). Francezii îl numesc clairvoyance=clarviziune iar germanii Hellsehen. În orice caz, excursia sufletului este numai o parte a fenomenului clarviziunii.

Cea mai puternică proprietate mediumnică pe care o avea Millen în transă completă era aşa numita transfiguraţie. Prin aceasta se înţelege că o persoană putea să schimbe expresia feţei sale cu cea a feţei altei persoane. La această transformare Millen avea senzaţia că propria persoană se contractă. Se simţea ca un melc care se retrage în cochilia sa. Membrii cercului nu-l mai vedeau atunci pe scaunul său, ci pe altcineva, o persoană care decedase. De exemplu o femeie a cerut să se întâlnească cu bunica sa, şi imediat după transfigurare a recunoscut-o şi îmbrăţişat-o. Membrii cercului spuneau că cele două femei, cea vie şi cea decedată ar fi plâns cu această ocazie.
Acestea erau patru capacităţi mediumnice pe care Millen, medium foarte preţuit, le desfăşura în biserica spiritualistă din Londra.
Cum s-a întâmplat însă ca Millen să renunţe la toată activitatea mediumnică şi să devină un ucenic a lui Hristos ? Aşa cum se întâmplă deseori în viaţa creştinilor, Dumnezeu s-a folosit indirect de soţia lui Millen. Cu ocazia unei evanghelizări, ea s-a convertit la credinţa în Isus Hristos. Încredinţându-şi viaţa lui Dumnezeu, s-a despărţit şi eliberat şi de spiritismul practicat de soţul ei. A căştigat prietenia mai multor persoane şi a format un grup de rugăciune care mijlocea mai cu seamă pentru soţul ei. S-au rugat pentru el timp de aproape un an. Atunci în viaţa lui au început să apară grele necazuri. Duhurile adâncului, cărora le slujea Millen, se luptau contra puterii rugăciunii. N-au avut însă izbândă. Aceasta este de fapt şi experienţa minunată pe care o facem noi, creştinii. Satana şi slujitorii săi se retrag atunci când noi ne plecăm sub cruce.

Grupul de rugăciune a simţit că începe lupta şi s-a rugat şi mai fierbinte. Millen s-a dus la un medic, pentru că îi apăruse o eczemă pe picioare. El, care fusese de ajutor atâtor oameni, nu avea leac pentru sine. Acest lucru se observă deseori şi este o mărturisire curentă a mediumilor: faptul că nu se pot ajuta singuri. Millen a nimerit cu boala sa de piele la adresa potrivită. Medicul era un creştin adevărat. Ca dermatolog experimentat ştia că multe boli de piele sunt de natură alergică şi că de multe ori reprezintă reacţii care sunt cauzate de starea sufletească a bolnavului. Deci, într-o zi, medicul l-a întrebat pe pacient : ”Care este poziţia dumneavoastră faţă de Hristos ? V-aţi rugat vreodată pentru vindecare ? ” Millen s-a speriat. Unde nimerise ? Medicul însă nu l-a slăbit cu întrebările. În sfârşit, bolnavul răspunse:” Ştiu numai o rugăciune, pe care am învăţat-o odată la şcoală.” Medicul l-a pus să i-o spună. După ce a terminat, medicul l-a rugat : ”Acum încă o dată, dar cu mai multă concentrare, şi în acelaş timp gândiţi-vă la Hristos.” Millen se supunea ca un şcolar.

În momentul acesta s-a întâmplat minunea. Sosise şi pentru el clipa Damascului. Millen şi-a văzut grozava păcătoşenie. De-abia aştepta să ajungă acasă. Acolo a îngenunchiat şi a început să strige către Dumnezeu. Îi stătea în faţă tot trecutul său, toată viaţa plină de păcate şi distrugătorul cult al demonilor din biserica spiritualistă. Nimic n-a mai rezistat înaintea privirii de foc a lui Dumnezeu. Striga după iertare şi har, şi Dumnezeu s-a plecat asupra lui. Grupul de rugăciune, despre care Millen nu ştiuse nimic până atunci, era plin de bucurie şi dădea laude lui Dumnezeu. Un spiritist şi spiritualist aşa de înlănţuit fusese eliberat prin Biruitorul de pe Golgota.
Imediat, Millen s-a desprins de orice legătură cu spiritismul. Într-o singură oră şi-a dat seama cu o claritate plină de groază că bisericile spiritualiste sunt controlate şi stăpânite de demoni. A început să avertizeze pe toţi cunoscuţii săi asupra pericolului frecventării bisericilor spiritualiste. Apoi se simţea obligat să ia contact cu toţi aceia cărora le slujise ca vindecător spiritist. A dat publicităţii experienţele sale ca medium, avertizând asupra pericolului tuturor formelor de spiritism profan sau religios, cu toate că se putea aştepta la contraatacuri serioase. Conştient că stă sub ocrotirea Domnului Isus, nu-i păsa de duşmani şi ameninţări. Millen era de părere că ”cei ce se tem de Domnul n-au nevoie să se mai teamă de oameni. Cine a slujit aşa de multă vreme lui Satan şi a fost eliberat de Hristos trebuie să depună tot efortul pentru a fi oriunde la dispoziţia lui Isus.” În Luca 10:19, Domnul Isus spune : ” Iată că v-am dat putere…peste toată puterea vrăşmaşului, şi nimic nu vă va putea vătăma.”

Un lucru îngrozitor este faptul că există chiar şi unele cercuri creştine în care nu se recunoaşte acţiunea nefastă a spiritismului. Se va ilustra această situaţie printr-un alt exemplu.

E/149. 
O femeie credincioasă, membră a unei biserici de stat, a rămas văduvă de tânără. Niciodată n-a putut să se consoleze pentru acest deces. Atunci s-a întâmplat ceva neobişnuit. Soţul decedat i-a apărut noaptea, declarâdu-i că în viitor i se va permite să-i apară pentru a o mângâia. Astfel, această căsnicie a continuat la nivel spiritual prin apariţiile celui mort. Femeia a declarat că pentru ea aceste fenomene sunt o sursă de putere şi un sprijin în viaţa grea de toate zilele. În toate problemele ea primea sfaturi şi indicaţii de la soţul ei decedat. Un cunoscut pastor a sfătuit-o să refuze contactul cu cel decedat. Femeia nu s-a lăsat convinsă . Este de remarcat faptul că în urma relaţiilor sale cu cel decedat au apărut tulburări psihice, şi sănătatea ei s-a distrus încetul cu încetul.

Trist este că în cercurile creştine, datorită lipsei darului de deosebire a duhurilor, nu se face la timp deosebirea între ceea ce este de la Dumnezeu şi ceea ce provine de la duhurile spiritiste şi demonice. Argumentul că şi marii oameni ai credinţei au avut parte de apariţii ale duhurilor nu este un argument biblic. Pentru noi n-are importanţă activitatea acestor mari personalităţi, ci numai cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când bogatul a dorit să se scoale cineva din morţi (Lazăr), i s-a răspuns: “Au Cuvântul lui Dumnezeu !”. Markus Hauser, care văzuse duhuri, a declarat că acest fapt nu era pentru el un dar, ci un chin. Oberlin a fost influenţat să vadă stafii de către Swedenborg, care s-a dovedit a fi fost bolnav psihic în perioada în care avea viziuni. Noi nu avem nevoie de lumina înşelătoare a unor duhuri incontrolabile, ci numai de cuvintele lui Dumnezeu insuflate de Duhul Sfânt. N-avem nevoie nici de revărsări religioase şi nici de produsele mediumurilor scriitoare de “predici”, cum este de exemplu Jakob Lorbermadam Marguerite şi alţii, ci avem nevoie numai de Duhul Adevărului, care ne introduce în Cuvântul lui Dumnezeu. Extinderea spiritismului la nivel de cult religios este poate cea mai periculoasă formă a acestei mişcări, pentru că poate orbi şi duce în rătăcire pe cei naivi, datorită aspectului ei creştin. Cu aceasta am ajuns la problema evaluării fenomenelor spiritiste.

VI. EVALUAREA FENOMENELOR SPIRITISTE

1. Să vedem întâi ce spune ştiinţa neutră. În medicină, cu precădere în psihiatrie se cunoaşte starea de sciziune care apare atunci când cineva practică multă vreme activitatea de medium. Pentru această afecţiune se foloseşte termenul de psihoză mediumnistică. Şi în psihologie au fost trase anumite concluzii cu privire la această chestiune a mediumului. Un psiholog, profesorul Bender de la universitatea din Freiburg, avertizează în cartea sa “Parapsihologie. Ihre Ergebnisse und Probleme” (“Parapsihologia. Rezultatele şi problemele ei”): “Mii de oameni îşi pun nădejdea în prevestirile înşelătoare ale practicii spiritiste, permit să li se dea poveţe de pe cealaltă lume, şi devin dependenţi de aceste lucruri. Eu am văzut un şir întreg de pacienţi care s-au ales cu grave leziuni psihice de pe urma abuzului de practici de acest gen. Au devenit schizofrenici, căci duhurile invocate de ei le-au tulburat minţile. Cine caută să scruteze prin ocultism promisiunile vieţii de după moarte, este în pericol să cadă în cursele întinse de partea întunecată a propriului psihic.”

2. Punctul de vedere biblic referitor la spiritism este exprimat în cîteva versete foarte clare. Conform traducerii Kautzsch, Biblia afirmă în Leviticul 20:27: “Dacă într-un bărbat sau într-o femeie se află un duh de ghicire sau un duh al morţilor să fie dat morţii. Să fie omorîţi cu pietre.” Înainte de a intra în Canaan, poporul Israel a fost avertizat de Dumnezeu: “Să nu fie la tine nimeni care (…) să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului;” (Deuteronom 18:10-12). Ceea ce a fost interzis în perioada lui Moise s-a menţinut şi în timpul împăraţilor. Saul interzisese practicarea spiritismului până ce, îndepărtîndu-se de Dumnezeu, a apelat şi el la un medium pentru a afla viitorul.(1Samuel 28). În acest mod el şi-a primit propria condamnarea la moarte, şi a murit a doua zi. Nici profeţii nu au o altă atitudine fată de cele spuse prin Moise. Isaia, în capitolul 8, versetul 19, se opune celor ce prevăd viitorul cu următoarele cuvinte: “Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său ? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii ?” Spiritismul este un delict în faţa majestăţii şi autorităţii lui Dumnezeu, o încălcare a primei porunci. Spiritiştii părăsesc pe Dumnezeul cel viu pentru luminile înşelătoare ale duhurilor care îi duc în rătăcire. Voi dovedi acest fapt referindu-mă la un exemplu tragic.

E/150. Un preot evanghelic a fost timp de mulţi ani membru într-un cerc spiritist. Şi fiul său de 16 ani participa regulat la şedinţe. Când fiul nu s-a mai descurcat cu şcoala, a devenit secretar al asociaţiei spiritiste. În predicile de duminică preotul includea idei spiritiste, cum ar fi: “Duhul Sfânt reprezintă binele din noi.” În ceea ce priveşte concepţia lui despre călăuzirea Duhului Sfânt, se dovedea întru totul de acord cu spiritismul. El mai spunea membrilor parohiei sale că există duhuri bune, care ne influenţează în viaţa în fiecare zi şi ne pot călăuzi. Nu ascundea bisericii nici faptul că el însuşi se lăsa dirijat de aceste duhuri. Însă, odată, duhul său călăuzitor l-a înşelat şi l-a făcut astfel de ruşine în faţa întregului sat. Îşi comandase o trăsură care să-l ducă din cătunul său izolat în localitatea în care locuia mama sa. “Duhurile bune” îi spuseseră că aceasta este grav bolnavă. Imediat s-a răspândit în sat vestea că mama domnului preot trage să moară. Întâmplarea a făcut ca la o oră după plecarea preotului, poştaşul să aducă o scrisoare de la mama acestuia în care ea spunea că se simte minunat din punct de vedere al sănătăţii. Preoteasa a trimis imediat un emisar după trăsură ca să-şi anunţe soţul, şi acesta s-a întors din drum. Tot satul a comentat cu ironie cele întâmplate. De aceea în viitor preotul a găsit puţină crezare la membrii parohiei în ce priveşte teoria sa despre duhuri. El a avut parte mai tîrziu de un sfârşit tragic. Într-o vară a plecat cu soţia în concediu la mare. În timp ce se scăldau, a spus soţiei sale: ” Voi înota acum în larg şi nu mă voi mai întoarce.” I s-a întâmplat exact aşa cum a prezis.

Acest exemplu tragic demonstrează clar rătăcirea provocată de spiritism. Preotul a transformat Duhul Sfânt, cea de-a treia persoană a Trinităţii în câteva precepte morale. El a dizolvat persoana şi lucrarea Duhului Sfînt în nişte calităţi umane naturale, ridicînd pe de altă parte în slăvi duhurile sale spiritiste. Şi tocmai aceste “duhuri bune” au fost responsabile de înjosirea sa în faţa întregii comunităţi, şi cu mare siguranţă şi de sinuciderea sa.

3. În lucrarea de consiliere spirituală este absolut necesar să se facă o distincţie clară între aprecierea ştiinţifică a fenomenelor spiritiste şi impactul lor spiritual. Problema spiritistă, ca orice altă problemă ocultă, are două feţe. O parte din investigaţii vizează lămurirea ştiinţifică, materială a problemei, iar cealaltă urmăreşte dimensiunea spirituală a acesteia, înţelegerea ei prin prisma revelaţiei Sfintei Scripturi. Evaluarea din punct de vedere etic şi biblic este complet independentă de cercetarea ştiinţifică. Chiar dacă s-ar putea dovedi că toate fenomenele spiritiste sunt animistice, adică ar putea fi explicate prin acţiunea unor puteri sufleteşti subcoştiente, necesitatea ajutorului spiritual ar fi aceeaşi. Investigaţiile parapsihologiei, care avansează tot mai mult azi, nu vor putea fi niciodată capabile a înlocui activitatea de consiliere creştină. Doar aceasta din urmă poate veni în ajutorul celor ce suferă din cauza efectelor ocultismului. Latura spirituală a problemei cuprinde o dimensiune complet inaccesibilă celei ştiinţifice.
Pe de altă parte, lucrarea de consiliere spirituală biblică a arătat, fără nici un fel de umbră de îndoială, faptul că activitatea spiritistă reprezintă o cale de pătrundere a forţelor întunericului în vieţile oamenilor. Spun că este o cale, pentru că mai sunt şi multe alte căi. Avertizarea apostolului Pavel este de o deosebită importanţă în acest caz: “Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12) Această invazie a puterilor întunericului este uneori aproape palpabilă în consilierea spirituală.

Există cazuri în care numai citirea regulată a literaturii spiritiste este de-ajuns spre a face să devieze un suflet de pe calea dreaptă. Un exemplu în acest sens:

E/151. O tânără femeie credincioasă a primit nişte predici scrise de la un cunoscut, care proveneau de la un cerc spiritist. Ea le-a socotit literatură creştină şi le-a citit cu regularitate. Au urmat tulburări şi crize de depresie. Fără a bănui cauza tulburărilor, femeia a citit mai departe acele scrieri. Apoi într-o noapte a văzut în camera ei un om cu păr roşu şi înconjurat de flăcări. În plus, a început să aibă dorinţe impulsive şi furii distrugătoare. Voia chiar să-şi omoare copilul, cu toate că se opunea cu toată puterea acestui gând. La consiliere i-am spus să ardă imediat literatura care era de fapt ocultă, şi să consulte un medic.

Un psihiatru ne-ar spune bineînţeles că simptomele de impulsivitate anormală, conştientă sau semiconştientă, alcătuiesc un tablou clinic obişnuit în psihiatrie. Şi halucinaţiile indică spre acelaşi diagnostic, şi sunt recunoscute de toată lumea ca boli psihice. Vrednic de luat în seamă este însă faptul că ele sunt frecventele urmări ale practicării spiritismului. Chiar dacă nu se poate susţine că el este agentul provocator, există supoziţia că ar fi elementul declanşator. Deci nu causa efficiens ci causa exsolvens În ceea ce-l priveşte pe omul cu părul roşu, vreau să amintesc că în timpul citirii literaturii spiritiste apar deseori viziuni spiritiste. Cîteodată oamenii naivi consideră asemenea halucinaţii experienţe religioase. Dar este din nou un caz de prefacere sau deghizare al lui Satan în înger de lumină.

Observaţiile făcute din perspectiva consilierii spirituale dovedesc că activitatea spiritistă dăunează mult vieţii de credinţă creştine. Credinţa în Buddha, Mohamed, sau în oricare altă personalitate a istoriei religioase nu este afectată de activitatea spiritistă. Putem detecta aici strategia înşelătoare a Celui Rău. Spiritismul te face imun la orice acţiune a Duhului Sfânt (Pneuma), adică respectiva persoană va deveni insensibilă la mesajele Sale divine. Acest lucru nu trebuie însă înţeles greşit. Fenomenul nu deranjează viaţa religioasă; dimpotrivă, el însuşi se autointitulează “mişcare religioasă”. Cu alte cuvinte Satan nu intenţionează să atenteze la ”religiozitatea” noastră, dar vrea cu orice preţ să ne împiedice să fim ucenici ai lui Hristos. Deci, dacă membri ai cercurilor spiritiste caută să-mi dovedească sporirea prin spiritualism a cucerniciei şi religiozităţii lor, nu-i contrazic deloc. Însă a fi ucenic al lui Hristos şi a fi născut din nou prin Duhul Sfânt este ceva cu totul diferit de religiozitate. Din păcate şi în mediile creştine sunt mai mulţi oameni “religioşi” decât credincioşi. Cu privire la contrastul dintre spiritism şi lucrarea Duhului Sfânt am întîlnit uneori exemple sugestive în consilierea spirituală.

Voi reda un caz în cele ce urmează:

E/152. Un om credincios s-a pomenit că asistă fără să vrea la o şedinţă spiritistă, şi îngrozit a început să se roage în sinea lui. Grupul spiritist încerca să pună masa în mişcare, dar nu reuşea deloc. Însă după ce credinciosul a părăsit încăperea, experimentul a reuşit.

Constatarea consilierilor că activitatea spiritistă aduce cu sine tulburări sufleteşti deja nu mai trebuie să fie demonstrată. Cartea mea “Seelsorge und Okkultismus” tratează pe larg această constatare. Evaluarea spiritismului din perspectiva consilierii spirituale se încheie aici. Unele aspecte n-au putut fi prezentate, însă principalele forme au fost aduse în discuţie. Dar pentru a oferi vestitorilor Împărăţiei lui Dumnezeu o orientare, voi schiţa câteva indicaţii referitoare la îngrijirea sufletelor apăsate de spiritism.

4. O eliberare din legăturile spiritiste sau spiritualiste este posibilă numai prin Isus Hristos. Orice ajutor medical şi psihologic nu va fi de folos, pentru că astfel de cazuri găsesc rezolvarea numai pe cale duhovnicească. Prin ceea ce a înfăptuit Hristos pe cruce şi în zorii zilei de Paşti, sufletele apăsate de ocultism pot avea siguranţa biruinţei. Satan şi toţi slujitorii lui sunt o armată învinsă. Toate puterile oculte şi-au pierdut virulenţa datorită lui Isus. Iată imnul triumfal al Noului Testament: “A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor pe cruce.” (Coloseni 2:15). Ceea ce cânta comunitatea religioasă din Vechiul Testament (Psalmul 118:15) “Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului câştigă biruinţa !” s-a împlinit în Isus Hristos. Apostolul Pavel jubilează şi el: “Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” Biruinţa lui Isus este baza sprijinului şi speranţei pentru cei încătuşaţi de ocultism. În consilierea spirituală este de aceea necesar să se ţină cont de următoarele:

a) Cine doreşte să fie eliberat trebuie să se predea necondiţionat lui Isus Hristos. Nu poate fi vorba de o întoarcere parţială sau de o soluţie intermediară. Nu se poate sluji în acelaşi timp la doi stăpâni.

b) În aproape toate cazurile s-a observat că omul nu este eliberat cu adevărat dacă nu face o spovedanie sau confesare completă. În Noul Testament acest lucru nu este absolut obligatoriu. Însă la peste o mie de cazuri de stăpâniri oculte cunoscute de mine n-am putut observa eliberarea cuiva fără ca cel în cauză să se mărturisească total şi cu toată seriozitatea. Apostolul Iacov probabil a constatat şi el acest lucru, căci îndeamnă: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele”. (Iacov 5:16)

c) Există cazuri speciale mai dificile, unde este necesară o rugăciune de dezlegare. Activitatea ocultă reprezintă deseori încheierea unui contract inconştient cu Cel Rău. Acest contract se reziliază printr-o rugăciune de dezlegare făcută în prezenta confesorului care are rolul de martor. Rugăciunea se face o singură dată şi nu se repetă. Ea poate avea cu aproximaţie următoarele cuvinte: “În numele lui Isus Hristos mă dezleg de tine Satano şi mă încredinţez Domnului Isus Hristos.” Bineînţeles că nu este important a se folosi exact aceste cuvinte. Consilierea spirituală nu întrebuinţează formule magice de dezlegare.

d) În anumite situaţii se poate porunci în numele Domnului Isus. De cele mai multe ori însă este nevoie ca cel ce exorcizează să fie înzestrat cu un dar special, alături de cel al deosebirii duhurilor pentru a nu fi făcute greşeli. Ar fi incorect să se poruncească în cazul unui bolnav psihic, deci într-un caz cu dereglări doar de ordin medical. Pot fi făcute în acest fel greşeli mari. Mai bună este abţinerea, decât porunca în cazuri neclare. Cel ce exorcizează trebuie să fie un ucenic al lui Hristos, care se aşează conştient sub protecţia Lui. Dacă nu, s-ar putea să fie supus unor grele încercări. Pentru cei aflaţi sub împovărare ocultă nu se întrebuinţează, în general, rugăciunea cu punerea mâinilor. Domnul Isus a pus mâinile numai peste bolnavi, dar în cazul celor demonizaţi El a folosit porunca.

e) Cel eliberat trebuie să apeleze stăruitor la Cuvîntul lui Dumnezeu, părtăşia cu cei credincioşi, ,frîngerea pâinii şi rugăciune. (Faptele Apostolilor 2:42) Dacă după convorbirea cu confesorul are parte de lupte şi încercări, cel eliberat trebuie zilnic şi din oră în oră să se plaseze sub protecţia sângelui lui Isus Hristos. Acest lucru nu este misticism, ci realitate întemeiată biblic. Lupta cu forţele întunericului nu se poate duce cu dulcegării sentimentale. Dacă ispitele nu cedează, celui încercat îi este permis să poruncească el însuşi în numele Domnului Isus. Exorcizarea făcută de către oameni necredincioşi nu are nici un rost şi câteodată este chiar periculoasă, cum a fost cazul din Faptele Apostolilor 19:13. Făcută chiar de creştini care nu s-au dăruit suficient lui Hristos, ea rămâne tot fără efect. Deoarece duhurile rele se întorc cu predilecţie în vechea lor locuinţă (vezi Luca 11:24-26), cel eliberat trebuie să fie veghetor. Pentru apărare sunt necesare armele Duhului Sfânt (Efeseni 6:10-18). Cele mai importante sunt scutul credinţei şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cel ce a practicat spiritismul are toate motivele să evite orice fel de viziuni şi experienţe supranaturale. Duhurile rele, vrând să se întoarcă la vechea lor gazdă, se furişează sub aparenţe cucernice, deoarece astfel nu pot fi recunoscute imediat.

f) Există şi cazuri dificile, în care cel ce dă ajutor duhovnicesc nu poate realiza o eliberare imediată. Sunt două posibilităţi de sprijin în astfel de situaţii.De cele mai multe ori trebuie să se formeze un mic grup de rugăciune alcătuit din doi sau trei credincioşi, care să se adune şi să mijlocească pentru cel în cauză de cel puţin două ori pe săptămână. Persoana cu probleme va participa şi ea la aceste întruniri. Mijlocirea va continua până când apare eliberarea. Un grup cât de mic, dacă se roagă, are o mai mare putere duhovnicească decât un singur confesor. Pentru un astfel de grup există şi o promisiune: “dacă doi dintre voi se învoiesc să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri “(Matei 18:19) A doua modalitate de ajutor special este postul şi rugăciunea. Isus a spus în Matei 17:21: “Acest soi de draci nu iese afară decât cu post şi rugăciune.” Micul grup de rugăciune poate deci iniţia zile de post şi rugăciune, la care participă sau nu cel afectat. Numai să nu se infiltreze in asemenea situaţii vreun gând fariseic, precum că cei ce se roagă au vreun merit. Cei care participă la astfel de lupte pe linia întâi contra puterilor întunericului trebuie să fie personal foarte bine înarmaţi pentru a rezista atacurilor subtile ale duşmanului. Destul de mulţi mijlocitori au fost doborâţi în lupte de acest fel. Îngâmfarea în ce priveşte lucrurile duhovniceşti duce uneori la situaţii de păcătuire îngrozitoare.

g) În cazul descoperirii unor eventuale boli psihice trebuie consultat şi medicul specialist. Duhovnicul nu trebuie să pătrundă într-un domeniu în care nu este calificat a lucra.

Din mulţimea cazurilor întâlnite vor fi prezentate în încheiere trei exemple de eliberare.

E/153. Un tânăr spiritist a făcut experimente conform indicaţiilor carţii a 13-a a lui Moise. Dorea să încerce toate formulele ca să vadă dacă mecanismul funcţionează. Multe din ele au dat rezultate, deşi nu toate. Într-o zi a experimentat conform indicaţiilor cărţii formula magică a invocării duhului banilor. El a desenat cercul magic, a însemnat pe el simbolurile magice, a intrat în mijlocul cercului şi a spus de trei ori formula magică de chemare a duhului. Duhul n-a apărut, dar el s-a prăbuşit brusc şi a rămas inconştient mai multă vreme. Timp îndelungat a fost practic aproape paralizat şi nu mai avea putere nici fizică, nici psihică. Îi pierise şi orice dorinţă de a mai trăi. În această stare s-a îndreptat spre Hristos. După ce a beneficiat timp mai îndelungat de consiliere spirituală şi a fost sprijinit în rugăciune de un grup ce mijlocea pentru el, a fost eliberat şi a devenit un ucenic credincios al lui Hristos.

E/154. O tânără a participat la întâlnirile unui cerc spiritist la invitaţia unei prietene. La început i-a plăcut, dar mai târziu a observat că psihicul ei era tot mai mult tulburat. Avea depresii, ceea ce a obligat-o să consulte un medic psihiatru. Acesta a îndemnat-o să se interneze într-o clinică de neurologie. Rămasă fără timp liber, n-a mai participat la şedinţele spiritiste. Starea ei s-a îmbunătăţit. La însănătoşirea ei definitivă a contribuit preotul spitalului, prin îngrijirea sa duhovnicească. Femeia şi-a deschis inima spre Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a lăsat influenţată de el. A crezut în Hristos şi s-a hotărât să-l urmeze. După câteva luni, a fost externată complet vindecată.

E/155. În timpul deselor mele drumuri făcute în Elveţia cu ocazia a mai multor evanghelizări, am putut urmări transformările interioare ale unei femei care practicase multe forme de spiritism şi magie neagră. Încă din perioada intrauterină, mama ei a descântat-o, iar pe vremea când era copil, a fost vindecată de diferite boli tot prin descântec. Părinţii au iniţiat-o în practicile magice încă din perioada adolescenţei. A experimentat toate formele de magie neagră sau albă, persecuţia magică, descântecul, ghicitul, cartomanţia, chiromanţia şi spiritismul. Şi după căsătorie tânăra femeie a continuat practicile ei, până când într-o noapte pe când chema duhurile a auzit deodată zgomot de lanţuri, gălăgie şi ciocănituri. Simţea şi cum patul ei este ridicat în sus. S-a întrebat dacă aceste fenomene sunt închipuiri datorate unor perturbări psihice, sau au la origine magia neagră pe care ea o practica. În această perioadă de încercări a început să citească Biblia şi să se roage. Însă, făcea acest lucru cu mari eforturi. Aşa a ajuns ea la concluzia că puterile întunericului sunt cele care o afectează. S-a destăinuit unei creştine pe care o cunoştea şi s-a format un grup de rugăciune care mijlocea pentru ea. Au urmat luni de lupte interioare în care perioadele de izbândă alternau cu cele de înfrângere. Se zbătea între credinţă şi îndoială. Tânjea după pacea lui Dumnezeu, dar nu scăpa de sumbra ei anxietate. Lupta a durat doi ani de zile. A avut în cele din urmă o viziune. Vedea cum din cer i se oferă un vas cu sânge. A înţeles imediat că aceata era sângele lui Hristos care se varsă şi pentru ea. Din acel moment a fost încredinţată că Biblia este adevărată şi luptele ei au scăzut în intensitate. Prin Hristos a fost în cele din urmă eliberată complet. Femeia simte azi un mare îndemn să laude sângele Celui care i-a adus salvarea.

Această prezentare a pericolului care se ascunde în spatele spiritismului va fi încheiată cu un mesaj îmbucurător: Evanghelia este vestea minunată despre cea mai desăvârşită biruinţă pe care a cunoscut-o istoria. Crucea Golgotei este semnul biruinţei şi al eliberării de toate puterile întunericului. Cel ce vine la cruce beneficiază de acestă biruinţă a lui Isus Hristos!

LITERATURA OCULTĂ

DESPRE CARTEA A ŞASEA ŞI A ŞAPTEA ALE LUI MOISE AŞA CUM REZULTĂ DIN EXPERIENŢA ACUMULATĂ ÎN LUCRAREA DE CONSILIERE SPIRITUALĂ

1. ISTORIC

În ultimii 20 de ani mi-a trecut deseori prin mâini exemplare din această carte, oferite de cei care veneau la mine pentru consiliere. Exemplarul cel mai vechi care mi-a fost dat era editat în 1503. În prefaţă scria că manuscrisul original s-ar afla la Vatican şi că editarea s-ar fi făcut sub protecţia papei. Afirmaţia este însă destul de îndoielnică. O altă ediţie a acestei cărţi de magie consemnează în prefaţă că formulele magice conţinute în ea au fost culese de un călugăr din Erfurt. Dacă cineva ar studia diferitele ediţii ale acestei cărţi apărute de-a lungul ultimelor patru secole, ar observa o mare diferenţă de conţinut de la o ediţie la alta.

În secolul al XIX-lea cartea respectivă a fost combinată cu porţiuni dintr-o carte de magie franceză: “Zmeul de foc”. Această carte ar fi fost editată pe la sfîrşitul secolului al XVII-lea după un manuscris din 1522. După revoluţia franceză din 1789, care a vrut să-l detroneze pe Dumnezeu cu scopul de a întrona în schimb zeiţa raţiunii, “Zmeul de foc” a devenit Biblia sinistră a cercurilor de magie din Franţa. În istoria religiei acest fenomen se întâmplă deseori. Cei care îl resping pe Dumnezeul Cel Viu cad până la urmă în mâinile Satanei. Credinţa în Dumnezeu este astfel înlocuită cu o îngrozitoare aservire faţă de forţele răului. După combinarea acestor două cărţi au apărut ediţii purtând diferite titluri: “Zmeul de foc”, “Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise” sau “Comoara Magic-Simpatetică a Casei”.
Titlul “Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise” este un pseudonim, un nume de împrumut înşelător. Moise nu are nimic de a face cu aceste formule magice. Vrăjitorii însă l-au declarat patronul lor ocrotitor, datorită biruinţei sale asupra magilor egipteni.(Exodul 6-8). Acest lucru nu reprezintă altceva decât o diabolică tăgăduire a calităţilor de profet ale acestui om al lui Dumnezeu, aşa cum apare în Vechiul Testament. “Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise” a fost reeditată în ultimii ani. O editură din Braunschweig (Germania) are tristul merit de a fi răspândit această îngrozitoare carte vrăjitorească. Mi-au căzut în mână chiar exemplare care semănau foarte mult ca formă şi prezentare Noului Testament.

2. RĂSPÂNDIREA CĂRŢII.

În ultimii ani am ţinut mai multe conferinţe cu scopul de a să avertiza asupra pericolului pe care îl constituie ocultismul în aproape toate regiunile în care se vorbeşte limba germană: Germania, Elveţia, Austria, Alsacia şi regiunea Saar. Am mai vizitat şi unele comunităţi ce vorbesc limba germană din Spania, Italia, Anglia, Balcani şi ţările scandinave. Pot să spun că în Europa circulă o bogată colecţie de cărţi aparţinând literaturii oculte. Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise se găseşte în toate regiunile în care există vorbitori de limbă germană de pe continentul nostru. Am aflat despre larga răspândire a ei în urma unor conferinţe ce au durat circa de 70 de săptămâni, susţinute în Elveţia, în cantoanele Appenzell şi St.Gallen (Toggenburg), ca şi în Graubünden. În cantitate mai mică se găsesc exemplare şi în restul teritoriului Elveţiei. O întâlnim din abundenţă în văile Alpilor austrieci, în Alsacia şi Lorena. În Germania, zonele în care cartea este foarte răspândită sunt regiunile mai înalte ale munţilor Pădurea Neagră, Schwabische Alb, văile Alpilor Bavariei, munţii Germaniei de mijloc, Lüneburger Heide, Mecklenburg şi Schleswig-Holstein. Ca şi în Elveţia, cartea este mai puţin răspândită în restul ţării. În regiunile cu populaţie germană din Balcani cartea se găseşte în număr extraordinar de mare. Populaţia revenită în ţară din diaspora practică şi astăzi obiceiuri magice.

3. CONŢINUTUL

Ajunşi la acest punct, ar fi necesară o tratare pe larg a conţinutului cărţii, dar acest lucru nu este însă foarte indicat. În carte se dau indicaţii asupra modului în care omul poate să intre în contact cu Diavolul. Se găsesc şi descântece pentru persecuţie magică şi pentru apărare magică, diferite tipuri de vrăji de răzbunare, de boală, de moarte, de rodire, de dragoste şi multe altele. Multe formule poartă o mască religioasă, inducând astfel în eroare pe cel ce le foloseşte. Celor ce vor să citească şi să păstreze cartea le dezvăluim faptul că în Cartea a şasea, în capitolul 6, le este promisă ”o deosebita protecţie” din partea lui Satan.

4. EXEMPLE

Ceea ce urmează a fost selectat din cartoteca mea la întâmplare; numărul exemplelor poate fi mult mai mare.

E/156. 
Un om a folosit ani îndelungaţi Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise. Soţia lui participa şi ea la practicile sale oculte. Descendenţii acestei familii au serioase perturbări nervoase şi sufleteşti. O fiică a sa are impresia că între Dumnezeu şi ea există un zid. S-a îndreptat spre Hristos, dar n-a avut parte de eliberarea totală. O nepoată a ajuns diaconiţă. Şi ea avea impresia existenţei unui zid între ea şi Dumnezeu şi s-a îmbolnăvit de nervi. Medicul-şef al unei clinici psihiatrice i-a spus: “Boala dumneavoastră nu poate fi încadrată în tiparul clinic al bolilor psihiatrice.”

E/157. 
O mamă cunoştea câteva descântece deosebite pentru tratarea negilor şi a bolilor de piele. Le-a folosit şi pentru proprii copii, care de aceea au acum diferite tare. O fiică este schizofrenică şi mama însăşi suferă de depresii psihice şi are gânduri de blasfemie. Întrebată de unde ştie ea acele metode oculte de vindecare, a răspuns că soţul ei a adus în casă la căsătorie Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise. Din acel moment au apărut în viaţa ei lucruri noi, de care nu ştiuse nimic până atunci.
Femeia s-a lăsat condusă la Hristos şi a devenit liberă cu adevărat. În ziua convertirii ei răsunau pârâituri şi ciocănituri de parcă toată casa i-ar fi fost ocupată de duhuri rele. Mama este liberă acum prin harul lui Dumnezeu, dar copii sunt încă stăpâniţi de forţele oculte.

E/158. Un bărbat a învăţat magia neagră prin intermediul Cărţii 6-7 a lui Moise. Se ocupa cu persecuţia magică şi cu apărarea de impactul ei. Utiliza anumite ritualuri simbolice. Susţinea că se poate apăra de persecuţiile magice înfingând cuţitul în masă. Pe duşmanii săi încerca să-i lovească introducând urină într-o sticlă şi murmurând nişte formule magice. Prin aceasta duşmanii săi nu mai puteau urina.

E/159.
 Un bărbat s-a ocupat ani de zile cu practicarea formulelor magice din Cartea 6-7 a lui Moise. Cu puţin timp înainte de a muri a predat cartea fiului său mai mare şi l-a iniţiat în folosirea formulelor magice. Fiul a continuat activitatea părintelui său. Începând cu a treia generaţie, toţi urmaşii sufereau de depresie. Cele două fiice şi toţi nepoţii aveau stări depresive.

E/160.
 Un bărbat a folosit ani în şir Cartea 6-7 a lui Moise şi a făcut experimente în domeniul magiei negre. Urmările acestei activităţi întunecate se pot vedea asupra casei şi a urmaşilor săi. Ani de-a rândul toţi locatarii casei au auzit ciocănituri. Noaptea se auzeau tot felul de zgomote ce speriau pe cei care înnoptau acolo. Urmaşii acestui magician au dobândit caractere anormale. Fiul său era un om brutal şi furios, care şi-a bătut nevasta până ce a omorât-o. Şi a doua soţie a avut parte de aceleaşi monstruoase chinuri. A devenit un tiran îngrozitor care se purta foarte crud cu copii săi , maltratându-i. Din cauza tatălui, toţi copiii au părăsit casa înainte de a împlini 20 de ani. Soţia, o femeie harnică şi cumsecade, este pur şi simplu martirizată de acest om.

E/161.
 Un om s-a ocupat toată viaţa cu magia neagră, folosindu-se de Cartea 6-7 a lui Moise. Din cauza acestui fapt au apărut mari tulburări în locuinţa şi mai ales în familia acestui om. Magicianul a avut o moarte cumplită, cu dureri groaznice însoţite de emanaţii ale unui miros insuportabil. Soţia sa s-a otrăvit şi a murit în chinuri. Unul din fii săi a murit tânăr. Fiica are mari tulburări psihice. Deşi este matură, mai urinează încă în pat. Suferă de dereglări sexuale şi viaţa ei sufletească este zdruncinată. Casa acestei familii este bântuită de fantome. Se aud în ea ciocănituri şi alte zgomote ciudate.

E/162. Pe patul de moarte o femeie a vrut să dea fiului ei mai mare Cartea 6-7 a lui Moise. Fiul a refuzat să o ia. Printre urmaşii acestei femei care au acceptat practicarea magiei negre au existat multe persoane bolnave psihic, melancolice, certăreţe, furioase, având alte predispoziţii rele sau tendinţe extremiste.

E/163. Într-o familie de agricultori bunicul avea Cartea 6-7 a lui Moise şi cu ea practica magia. Din această cauză diferiţi urmaşi ai săi erau anormali. Două fiice mergeau mereu pe la ghicitori şi aveau tulburări psihice. Când a murit magicianul cel bătrân, în casă au apărut fantome. Mereu se repetau aparţiile unui om fără cap. Şi la nepoţi se observaau diferite dereglări. Unul dintre ei cădea mereu noaptea din pat. S-a făcut o vrajă de apărare şi de atunci băiatul nu mai era deranjat în aşternut. Alţii erau cleptomani sau anormali sexual. Un strănepot avea deja de la vârsta de 14 ani dereglări nervoase.

E/164
. Într-o casă s-a păstrat şi folosit ani de zile cartea 6-7 a lui Moise. Copiii din această familie erau cu toţii anormali. O fiică era depresivă, un fiu era obsedat sexual.

E/165. Cunosc patru preoţi care au Cartea 6-7 a lui Moise. Mai cunosc alţi doi predicatori, unul care predică într-o biserică neoprotestantă şi celălalt adventist, care păstrează şi ei în bibliotecă o astfel de carte pentru “orientare”. Observaţia pe care am făcut-o însă în toate cazurile este aceea că lucrătorii în ogorul lui Dumnezeu care păstrează o asemenea literatură conduc o comunitate moartă din punct de vedere spiritual.

E/166. Un predicator avea mari probleme în sânul comunităţii sale. El însuşi era cunoscut drept liderul unei biserici decăzute. După o conferinţă referitoare la domeniul ocult, acest predicator a recunoscut că se ocupa de ani de zile cu activităţi oculte şi că păstra toate cărţile de ghicit, inclusiv Cartea 6-7 a lui Moise.

E/167. O învăţătoare de şcoală duminicală s-a ocupat ani de zile cu spiritismul. Folosea şi Cartea 6-7 a lui Moise şi descânta diferite boli. Din confesiunile făcute am aflat că mulţi cunoscuţi ai acesteia au intrat sub stăpânire ocultă datorită ei.

E/168. Un ţăran tânăr a preluat în 1946 gospodăria părintească. În toamna aceluiaşi ani toţi porcii săi au murit. Şi pentru că medicul veterinar n-a putut găsi cauza morţii animalelor, ţăranul a trimis un porc întreg spre cercetare Institutului de Biologie Animală din Zürich. Asupra animalului mort s-au făcut toate testele posibile. Nici Institutul n-a putut ajunge la vreun rezultat; moartea animalelor a rămas în continuare fără explicaţie. Când anul următor au murit iarăşi toţi porcii, ţăranul a făcut eforturi şi mai mari că să descopere cauza. Au fost cercetate hrana, grajdurile, animalele moarte. Deşi fiecare şi-a dat toată silinţa, nu s-a ajuns la vreun rezultat nici de data asta. Apoi a pus să demoleze vechiul grajd şi să facă altul cu lemn nou. Şi în al treilea an porcii au avut aceeaşi soartă ca a celor dintâi. Ţipau cu toţii deodată şi cădeau jos morţi. S-au reluat toate cercetările. Straniu însă era faptul că fratele păgubitului şi-a hrănit porcii cu furajele rămase şi n-au păţit nimic. Ţăranul a început să primească atenţionări din toate părţile, oamenii spuneau cam aşa: “Probabil ai un duşman care îţi chinuie şi-ţi omoară animalele !” Omul în cauză a refuzat iniţial să creadă această idee, socotind-o iraţională. Totuşi a mers la veterinar, care n-a mai ştiut acum ce sfat să dea. Referitor la magie s-a adresat preotului local, care a râs de el, spunându-i: “Aşa ceva nu există !” Unii consăteni l-au făcut atent asupra faptului că în cantonul Toggenburg sunt vrăjitori care folosesc magia neagră tocmai pentru a omorî animale, printre care şi porci, vite şi cai. Aşa au continuat lucrurile an de an. Ţăranul şi-a înzestrat grajdurile cu încuietori duble. A înconjurat casa pe timp de noapte cu un fir negru ca să vadă dacă se apropie cineva. Grajdurile erau amenajate igienic, mâncarea era sortată cu grijă, rasele de prăsilă erau schimbate an de an. Toată osteneala avea mereu acelaşi rezultat. Toamna între două sărbători mari, cum sunt Paştele şi Crăciunul, porcii mureau toţi deodată. Într-o zi această situaţie misterioasă a luat o întorsătură neobişnuită. Preotul satului l-a chemat pe ţăran şi l-a rugat să vină că să aibă o convorbire cu el. Vecinul său cunoscut ca om rău se spovedise în legătură cu ceva şi voia să repete mărturisirea în prezenţa ţăranului şi să-şi ceară iertare. Cei trei bărbaţi s-au adunat în biroul preotului. Vecinul a mărturisit că el fusese cel care prin magie neagră îi omorâse porcii al căror număr se ridicase la 32. Fermierul indignat l-a întrebat de ce a făcut-o şi el a răspuns: “Întotdeauna m-au necăjit copii tăi care făceau o aşa de mare gălăgie în apropierea casei mele !” Preotul l-a întrebat apoi cum pune totul la cale, iar răufăcătorul a relatat următoarele: el de tânăr îşi făcuse rost de diferite cărţi, mai ales de Cartea 6-7 a lui Moise; le-a citit şi a aflat de aşa-numitele legăminte încheiate cu Satana; a căpătat o mare dorinţă de a experimenta acest legământ; într-o noapte, între orele 12-1 s-a dus la o încrucişare de drumuri şi prin semnătură cu sânge s-a dăruit pe sine diavolului; spunea că între el şi Satan s-a încheiat un contract în toată regula; şi că l-ar fi văzut pe Cel Rău, dar nu cum era descris în evul mediu, cu coarne, coadă şi picioare de ţap, ci ca o arătare îmbrăcată într-o haină neagră, cu ochii roşii ca sângele şi cu un beţişor în mână. Arăta ca un om elegant îmbrăcat în negru, după moda veche. De atunci acest elev studios al Cărţii 6-7 a lui Moise era în contract cu partenerul lui, Diavolul, ale cărui puteri oculte le folosise în omorârea celor 32 de porci. Preotul a mai întrebat pe cel ce se confesa de ce îşi descărca conştiinţa abia atunci. Răspunsul a fost că vecinul îi făcuse ani de zile atâta bine, încât a fost copleşit de ruşine. El a promis că pe viitor îl va cruţa pe ţăran de prezenţa duhurilor rele în grajd. Fermierul s-a abţinut să-l dea în judecată, pentru că oricum pentru aşa ceva nici nu există legi. După ce s-a spovedit, omul cu puteri de vrăjitor a mers o jumătate de an la biserică. În această perioadă ţăranului nu i-au mai murit porcii. Cealaltă jumătate de an vrăjitorul a decăzut, a început iar să bea şi n-a mai mers la biserică. Înainte de Crăciun i-au murit fermierului alţi doi porci la fel ca şi ceilalţi. În sat se ştia că acest vrăjitor, posesor al unor cărţi de vrajă, nu avea numai puterea de urmărire magică, dar putea face şi rost de bani prin aport spiritist. Pentru cercetarea acestui caz facem precizarea că sunt accesibile oricui este interesat concluziile adeverinţelor de la Institutul de Biologie Animală din Zürich. Cei doi preoţi locali pot confirma. Medicul veterinar a spus odată într-o conversaţie particulară că uneori are de-a face cu astfel de cazuri de porci morţi fără să descopere nimic. Şi el bănuise că sunt cauze magice. Eu personal deţin mărturisirea fermierului păgubit care m-a căutat pentru sfătuire duhovnicească. Între timp l-am vizitat odată pe ţăran. În prezenţa preotului satului a declarat că mi-a urmat sfatul pe care îl dădusem cu doi ani în urmă. Soţia, el însuşi şi întreaga familie s-a hotărât să-l urmeze pe Hristos. În casa lui s-a organizat un cerc de rugăciune care se aduna de doi ani. De atunci mortalitatea în rândul porcilor a încetat. Iată cum a câştigat Hristos biruinţa şi de această dată asupra puterilor întunericului.

5.  PROBLEME ŞI INDICAŢII

Să luăm acum în considerare explicaţiile acestor fenomene.Vom face acest lucru doar pe scurt, deşi am furnizat deja câteva răspunsuri în exemplele citate.

1) Psihologie. Din punct de vedere psihologic ,se sugerează că o persoană implicată în ocultism şi care crede în practicile oculte este o persoană care de fapt se lasă atrasă sau mai degrabă se predă unui impuls interior ce-şi caută propria împlinire.Ea este presată psihic de propria-i activitate şi de îndeplinirea cuvintelor pe care le rosteşte. În mod inconştient realizează chiar acele lucruri pe care doreşte să le obţină prin magie. Este prin urmare victima autosugestiei. Dar chiar dacă aceasta ar fi unica explicaţie, aşa cum unii afirmă, încă ar rămâne adevărat că practicile oculte au un efect distructiv asupra celor implicaţi în ele.

2) Parapsihologie Din punct de vedere parapsihologic, exemplele indică ideea că, indiferent dacă avem de-a face cu magie albă sau magie neagră, practicată cu ajutorul Cărţii 6-7 a lui Moise, există influenţe exercitate asupra oamenilor ce nu pot fi explicate mărginindu-ne doar la ideea sugestiei. Trebuie afirmat cu încredere că teoria care susţine că vrăjitoria nu-i decât un truc, aşa cum cred raţionalişti ca dr. Gubisch sau ca prof. Kurse, nu se poate susţine. Evidenţele arată că problema nu este chiar aşa de simplă şi ne îndreaptă, după părerea mea, spre o altă direcţie.

3) Psihiatrie. Din punct de vedere psihiatric observăm că în familiile în care se foloseşte cartea 6-7 a lui Moise apar în procent foarte ridicat alienări mintale, depresii psihice, perturbări sufleteşti şi nervoase. Psihiatrii sunt de părere că în astfel de cazuri, cauza şi efectul îşi schimbă rolurile. Cauza ar fi constituţia bolnăvicioasă a sufletului omului respectiv, iar efectul, experimentarea magiei. Consilierea spirituală oferită miilor de oameni care practică ocultismul arată însă şi contrariul. În multe cazuri magia se dovedeşte a fi impulsul provocator sau cel puţin declanşator al alienării mintale sau al depresiei psihice. Aşa văd lucrurile şi unii psihiatrii creştini, ca Dr. Lechler, medicul-şef al spitalului Hohe Mark. De asemenea şi dr.Bender are cunoştinţă de aşa zisa psihoza mediumnistică.

4) Religie-Creştinism. Din punct de vedere religios putem spune că magia naşte o repulsie faţă de tot ce este biblic. Nici magia albă, care are aparenţe religioase, nu face excepţie. De fapt experimentul magic şi împovărarea ocultă care rezultă din el sunt fenomene ce ţin de religie. Categoriile psihologice şi psihiatrice cunoscute nu sunt suficiente pentru a da seama de ele. Aşa cum Biblia afirmă, magia are un caracter demonic, indiferent sub ce nume ar fi ea cunoscută (albă sau neagră). Evident că nu există nici o dovadă matematică a acestui lucru, aşa cum la fel, nu există nici o dovadă matematică a faptului că Dumnezeu sau Diavolul ar exista. Însă, fără îndoială, există multe lucruri care sunt indicii asupra realităţii unei prezenţe demonice în lume.

5) Justiţie. Folosind magia se produc numeroase delicte şi crime. Spovedania mi-a descoperit lucruri îngrozitoare care din păcate nu au nici o încadrare juridică, deoarece în ce priveşte lucruri de natură metafizică nu se pot aduce dovezi din domeniul ştiinţelor naturii. Dovezile se bazează mai mult pe frecvenţă legăturilor dintre magie şi faptele culpabile. Principiul simplei cauzalităţi nu poate fi exprimat juridic aproape nicăieri.

6) Psihoigienă. În interesul sănătăţii sufleteşti a poporului nostru ar fi de dorit ca literatura magică să dispară din mijlocul lui. Acest lucru este aproape imposibil de înfăptuit, deoarece multe familii de ţărani deţin cărţi oculte copiate de mână. De asemenea, multe fomule de descânt sunt moştenite pe cale verbală din generaţie în generaţie. În orice caz s-ar putea face un început dacă nu ar mai fi posibile noi editări cum ar fi cele din Braunschweig, Pfullingen şi alte locuri. Apoi ar fi de asemenea recomandată investigarea problemei pe care o ridică grupul celor care practică magia într-o ţară, având autorizare legală în acest sens. S-a estimat că aproximativ 90 % dintre persoanele care practică clarviziunea, ghicirea, mesmerismul, divinaţia, radiestezia şi toate celelalte, se folosesc de puterile oculte în meseria lor. Pagubele sau afecţiunile negative cauzate pe plan psiho-mental celor care au apelat la astfel de persoane sunt imense.

În privinţa prevenirii infestării poporului nostru şi a ţărilor europene cu Cartea 6-7 a lui Moise, pentru confesorii creştini apare o sarcină dublă. E vorba de o lămurire bună a populaţiei şi de un ajutor şi o îndrumare duhovnicească. Timpul când vrăjitorii din Vechiul Testament erau lapidaţi a trecut. S-a dus definitiv epoca întunecată a vrăjitoarelor arse pe rug. Sarcina noastră nu este să folosim forţa, ci să ne luptăm pentru a convinge cu armele duhovniceşti. Nu este însă permis ca această activitate de supraveghere să fie subminată şi slăbită de o crasă necunoaştere a fenomenelor magice. Relaţiile magice nu pot fi sesizate cu cele cinci simţuri, deoarece au la bază factori paranormali, metafizici şi religioşi. În afară de slujba de avertizare, confesorului îi revine sarcina de a se îngriji de sufletele deja apăsate. Datorită faptului că împovărarea ocultă intră în sfera religioasă, tratamentul psihiatric sau psihoterapeutic nu este de folos. Cei împovăraţi ocult au devenit obiectul şi ţinta forţelor demonice. Nu pot ajuta nici medicii, nici teologii, ci numai Hristos. Există un singur loc în care cei apăsaţi pot fi eliberaţi: la crucea de la Golgota. Crucea este simbolul eliberării şi salvării. Acest fapt este pentru raţiunea omenească un scandal, o nebunie. Pentru rezolvarea situaţiilor de împovărare nici nu este vorba de ceva “raţional”, ci de procedee nou-testamentale. Puterea demonilor sfârşeşte în faţa credinţei în Hristos. Hristos stă ca lumină a lumii deasupra întunecatelor talazuri satanice. El a apărut ca să nimicească lucrările Celui Rău, şi le-a zdrobit pe cruce.

MINUNI DE VINDECARE DIN EPOCA CONTEMPORANĂ

METODE ŞI MIŞCĂRI DE VINDECARE DIN AFARA MEDICINII DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

I. VINDECĂRI BIBLICE

Realitatea vindecărilor prin credinţă nu este respinsă numai de oamenii din lume, ci chiar şi de mulţi creştini. Prin aceasta ei anulează toate promisiunile Bibliei spre propria lor pagubă. Trăiesc într-o aridă pustietate duhovnicească.
Cine se va apropia de Cuvântul lui Dumnezeu cu întrebarea asupra posibilităţii de vindecare prin credinţă cu rugăciune, va găsi răspunsul că nu ea este problema de prim rang pe care trebuie să o rezolve confesorul. Mai importantă şi mai pe prim plan decât vindecarea este vestea bună a salvării omului. Salvarea sufletului este mai importantă decât vindecarea trupului. Cea mai importantă problemă a vieţii noastre este să-l avem pe Isus Domn cu adevărat în inima noastră. Împlinirea voii Lui este mai superioară decât împlinirea dorinţelor noastre.
Vindecarea fără medicină este o problemă cu multe feţe. Pentru a se evita confuziile, vreau să declar că eu recunosc întru totul valoarea ştiinţei medicale, dar în acelaşi timp cred şi în posibilitatea unei vindecări prin credinţă şi rugăciune. Nu sunt de acord cu extremiştii care spun că un creştin adevărat n-are voie să apeleze nici la medici, nici la medicamente. Dumnezeu ne-a dat mintea ca s-o folosim.
În domeniul vindecărilor din afara medicinei tronează un mare haos. Vindecări demonice sunt anunţate deseori drept vindecări divine. Uneori Satan vindecă boala fizică, cerând ca preţ stăpânirea sufletului .
Există şi vindecări aflate la latitudinea omului, de exemplu cele făcute prin sugestie şi cele de sugestie religioasă. Acestea din urmă au aparenţă religioasă, dar nu sunt biblice.
Spre fericirea noastră, Dumnezeu n-a pierdut din vedere ajutorarea şi vindecarea. În Biblie sunt prezentate diferite forme de vindecare dumnezeiască.

1) Darul de vindecare primit de la Duhul Sfânt (1Corinteni 12:9);
2) Rugăciunea pe baza promisiunii biblice de vindecare fără punerea mâinilor;
3) Punerea mâinilor prin credinţă (Iacov 5:14);
4) Acţiunea Cuvântului lui Dumnezeu: “El a trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit “(Psalmul 107:20);   

Teologic, problema vindecării prin credinţă este flancată de două păreri extremiste. Dispensaţionaliştii extremişti cred că unele daruri ale Duhului au un caracter temporar, şi susţin că s-ar fi terminat chiar, la sfârşitul perioadei apostolice. De cealaltă parte cei mai înfocaţi adepţi susţin că ar trebui să avem toate darurile Duhului aşa ca-n primul secol. Însă ar trebui să dea de gândit ambelor extreme tocmai experienţele din timpul marilor treziri spirituale. Acolo se repetă în mică măsură ceea ce s-a întâmplat la cea mai mare trezire de la prima sărbătoare a Cincizecimii din Ierusalim.
În regiunile în care au loc treziri se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să dăruiască toate darurile de vindecare. Am intrat în contact cu toate marile treziri din acest secol. Trezirea din Wales (1906-1910) mi-a devenit apropiată datorită unor bătrâni veterani ca Dr.Evans şi Linsdey Glegg, care au participat la această trezire şi mi-au făcut relatări personale cu privire la ea. Prin repetate vizite, prelungite la mai multe săptămâni, am putut cunoaşte marile treziri din Indonezia, Coreea, Uganda, Etiopia, Thailanda de Nord, Taiwan, India de sud. În toate călătoriile pe care le-am făcut în regiunile unde aveau loc trezirile, am putut observa că acolo apăreau din nou binecuvântările şi darurile de la început, aşa cum ne sunt relatate în Biblie.

Însă trezirile din mijlocul popoarelor civilizate, care au Biblie, nu sunt de obicei însoţite de mari minuni. Ei au Cuvântul lui Dumnezeu şi medici pentru bolnavi. Bineînţeles că şi aici sunt rugăciuni ascultate, aşa cum se întâmplă peste tot unde sunt creştini credincioşi.

Trezirile printre popoarele primitive care nu au Biblie şi nici nu ştiu să citească, sunt de obicei însoţite de mari fapte ale lui Dumnezeu. Un exemplu bun este trezirea din Timor. Ea este o pildă inclusă de Dumnezeu în planul Lui spre a ne sluji de învăţătură. Locuitorii junglei, nelocuind în oraşe, nu au şcoli. În Timor sunt sute de mii de astfel de oameni care nu ştiu să scrie şi să citească. Acestora a găsit Dumnezeu cu cale să li Se descopere, în marea trezire din 1965, din Indonezia, prin extraordinare minuni. Când analfabeţii au început să înveţe a scrie şi a citi şi au primit apoi sute de mii de Testamente şi Biblii, numărul minunilor s-a redus rapid.

Iată că este aceeaşi situaţie ca în timpurile apostolice. Isus a făcut multe minuni ca semn al mesianităţii Sale. Ucenicii aveau darurile Duhului Sfânt ca dovadă a însărcinării lor apostolice. Şi asta nu numai ca dovadă puternică de trimitere ai lui Dumnezeu, ci şi pentru că situaţia jalnică în care era populaţia le frângea inima.

Din momentul în care omul a avut la dispoziţie Noul Testament, minunile au regresat, trecând pe primul plan Cuvântului lui Dumnezeu. Acest regres al darurilor Duhului Sfânt poate fi observat şi în perioada apostolică. Despre darul vorbirii în limbi străine auzim ultima oară în epistola către Corinteni. În scrisorile de mai târziu ale lui Pavel şi Ioan nu mai citim nimic referitor la acest lucru. La fel este şi cu darul vindecărilor. În Faptele Apostolilor 19 citim: “Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel.” Paisprezece ani mai târziu Pavel n-a mai putut să-şi vindece colegul. În Filipeni 2:27 citim: “Epafrodit (…) a fost bolnav şi foarte aproape de moarte. “La fel în 2Timotei 4:20 :”…pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.”

Minunile sunt de fapt un preludiu până ce Cuvântul inspirat, scris, tipografiat, este la îndemână. Aceasta a fost în toate timpurile înţeleapta desfăşurare a planului dumnezeiesc, în urma căruia cei credincioşi învaţă să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pe experienţele lor.

Darul Duhului Sfânt de vindecare. Noul Testament ne relatează în primul rând despre darul vindecării de la Duhul Sfânt, amintită în 1Corinteni 12. Este vorba despre charisma iamatou pe care o vedem plenar la Isus şi la ucenicii Săi. În istoria bisericii acest dar apare rar. Îl vedem de exemplu la Samuel Zeller, la Jungfer Trudel, la Johannes Seitz şi mai ales la preotul Johann Christoph Blumhardt. Mi-a fost dat să-i cunosc pe unii dintre ei.

Din cadrul întâlnirilor mele binecuvântate cu bărbaţi ai lui Dumnezeu, face parte şi cea cu Baron Üxküll. Viaţa lui reprezintă împlinirea promisiunii lui Isus Hristos: “Cine crede în mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” (Ioan 7:38). Acolo unde Baron Üxküll vestea Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt întărea cele spuse de el prin semne însoţitoare. Ascultătorii erau cuprinşi de dragostea lui Hristos şi trăiau minunea înnoirii. Orbii căpătau vederea, ologii mergeau, cei morţi sufleteşte renăşteau spiritual. Puterile vieţii veşnice se revelau. Voi da un exemplu:

E/169. O tânără bolnavă de tuberculoză acută a venit la acest predicator. Ea voia să se căsătorească. Medicul îi interzisese şi îi spusese: “În cazul dumneavoastră nici nu se discută!” Fata era disperată, voia să se vindece, dar nu voia să se predea lui Hristos. În asemenea situaţie, Üxküll a refuzat să-şi pună mâinile peste ea aşa cum scrie în Marcu 16:18. Dezamăgită, fata a plecat. În lipsa ei, s-au rugat mult pentru ea, şi aceasta a început să vină la adunările de evanghelizare. Sufletul ei a fost transformat datorită mustrărilor de conştiinţă şi datorită situaţiei precare a sănătăţii. Într-o seară, a rămas la urmă pentru consiliere spirituală şi s-a predat lui Hristos. Atunci s-a întâmplat ceva neaşteptat. Încă înainte de a fi solicitat Üxküll să se roage pentru ea prin punerea mâinilor, fata s-a ridicat şi a spus: “Sunt vindecată !” N-a fost doar o închipuire. Fata a mers la medicul ei să o consulte şi acesta foarte agitat a întrebat-o: “Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? V-aţi făcut bine !” Fata s-a căsătorit şi azi este sănătoasă.
Cercetând viaţa acestui Baron Üxküll mi-a fost clarificată problema deplinei puteri. Noul Testament mărturiseşte despre Isus că El predica şi vindeca precum ar fi avut deplină putere (Matei 7:29; Marcu 1:27). Isus a dat acest dar de a predica cu puterea Duhului Sfânt şi de a avea depline puteri ucenicilor Săi. În cuvintele de rămas bun Domnul a promis:”…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”(Ioan 14:12).Asemenea promisiuni pur şi simplu n-au fost luate în serios de creştinătatea slabă în credinţă. De aceea Domnul aşează din când în când în lucrare martori, la care se poate vedea puterea vie a Mântuitorului.

Dintre martorii cu putere apostolică deplină făcea parte şi părintele Daniel din Madras. Întâlnirile cu el au devenit pentru mine o nespusă binecuvântare. Era un om al rugăciunii. Încă din vremea când era elev de 16 ani se retrăgea pentru rugăciune câte o noapte întreagă. Această părtăşie cu Dumnezeu dădea putere mărturisirii sale.

E/170. Într-o zi soţia directorului şcolii în care învăţa Daniel s-a îmbolnăvit. Zăcea în spital fără cunoştinţă şi se credea că va muri în curând. Atunci Daniel a auzit glasul Domnului: “Mergi la spital şi roagă-te cu ea !” Directorul care stătea la căpătâiul soţiei sale l-a lăsat pe elev să intre. A îngenuncheat lângă pat şi s-a rugat Domnului pentru viaţa celei inconştiente şi a fost ascultat. Bolnava s-a însănătoşit. Această vindecare a fost povestită şi la şcoală. Acum inimile se puteau deschide larg să primească Evanghelia Domnului Isus.Şi familia proprie a observat că Dumnezeu este cu tânărul Daniel. Când mama acestuia s-a accidentat rupându-şi o coastă, l-a rugat: “Roagă-te cu mine!” Tânărul a rămas peste noapte în rugăciune şi Domnul s-a atins de bolnavă şi a făcut-o bine.Daniel a ajuns director de şcoală în oraşul său natal, Kakinada, pe coasta de vest a Indiei. În mijlocul carierei sale a auzit iar glasul Domnului care-i spunea: “Mergi la Madras!” Daniel a dat curs chemării care l-a dus la greutăţi, încercări, dezamăgiri. În Madras, Daniel era un necunoscut şi nu era băgat în seamă. Pentru el aceasta era calea care ducea la moartea omului vechi. S-a rugat mult în această situaţie. Răspunsul Domnului a fost următorul: “Dacă bobul de grâu nu moare, nu poate să aducă roadă”.Încercatul luptător al lui Dumnezeu a putut experimenta acest lucru. După patru ani de muncă în credincioşie şi fără teamă, uşile s-au deschis. Dumnezeu a îngăduit un început duhovnicesc care s-a extins în oraşele şi în satele învecinate. S-a împlinit ceea ce stă scris în Matei 11:5 “Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie, săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” Au început zile ca în timpul bisericii primare. Era o primăvară duhovnicească pe care n-o cunoaşte decât acela pentru care lucrarea Duhului Sfânt este o realitate. Părintele Daniel şi lucrătorii săi nu luau nici o hotărâre fără a cunoaşte voia Domnului. Orice progres al mişcării a fost câştigat în genunchi. Trezirea a cuprins atât cercul oamenilor cultivaţi cât şi al celor simpli, atât pe religioşi, cât şi pe răufăcători.

E/171. Lucrarea printre răufăcători a început cu un om numit Stuart Purem, dintr-un sat de bandiţi din sudul Indiei. El venise la Madras pentru a se trata de o boală grea de ochi. Cu ocazia acestei vizite la medic, acesta l-a luat după sine la o evanghelizare a Părintelui Daniel. Vestea mântuirii auzită de acest om pentru prima dată în viaţă, l-a impresionat aşa de mult încât n-a putut să doarmă în noaptea următoare. Şi-a împreunat mâinile şi s-a rugat pentru a ieşi din acest impas. Atunci Hristos i s-a revelat şi l-a încredinţat că s-a terminat cu păcatul său. Omul ce stăruia singur în noapte şi care fusese de atâtea ori un hoţ la drumul mare şi un bandit, s-a întors la Dumnezeu şi a devenit o unealtă a Lui în mijlocul bandiţilor. Boala de ochi i s-a vindecat în scurt timp. S-a întors înapoi în satul său şi a început să vestească Cuvântul Evangheliei.În acel sat stăpânit de demoni a început o trezire religioasă. Când John (noul nume de botez al fostului răufăcător) predica, hoţii erau îngroziţi. Mulţi dintre ei cădeau la pământ. Alţii erau trei zile orbi precum Pavel în faţa Damascului. Bolnavii erau vindecaţi şi feţele încruntate se înseninau datorită luminii Cuvântului lui Dumnezeu. Oamenii care nu ştiau să citească se rugau Domnului:”Ajută-ne să putem citi Cuvântul Tău !” Şi Dumnezeu făcea minuni cu ei şi în scurt timp puteau să citească. O fată indiană care se pocăise, auzea după ce se ruga deseori cuvintele: “Deschide Biblia în următorul loc !” Când a fost întrebată cum de a ajuns la aşa ceva ea răspundea: “De ce n-ar face Domnul Isus ceea ce pot face şi demonii ?” Ea se referă la practicile spiritiste din Orientul Îndepărtat, care, nouă, celor din vest nu ne sunt aşa de familiare.Unii dintre cei întorşi la Domnul au fost chiar atacaţi de demoni, care de mii de ani stăpâniseră de fapt satul. Copii mici au murit într-un mod neobişnuit. Puterile întunericului caută să-şi întindă tentaculele după tot ce ne este drag, atunci când ne-am hotărât pentru Hristos.
Vindecările orbilor ne amintesc de pasajul din Luca 4:18 “Duhul Domnului este peste Mine pentru că (…) M-a trimes să propovăduiesc (…) orbilor căpătarea vederii.” Vedem cum şi aici sunt amintiţi orbii care-şi capătă vederea şi prin asta nu se face nici o aluzie la faptul că Domnul va deschide numai ochii duhovniceşti. Nu! Evangheliştii relatează mai mult de 20 de cazuri de oameni care au primit lumina ochilor de la Isus. Între ei era chiar un orb din naştere (Ioan 9:1). De zeci de ani de când călătoresc în zonele unde au loc treziri, observ că darurile Duhului Sfânt sunt exact aceleaşi ca la început.

E/172. În Panambi, Brazilia, a avut loc o evanghelizare. O femeie bolnavă a venit la mine pentru consiliere duhovnicească. S-a spovedit şi şi-a predat viaţa lui Isus. Dintr-o dată am avut simţământul că Domnul vrea să facă şi mai mult pentru ea. Am vorbit despre asta cu ea şi am chemat încă un frate la rugăciune. Era pastorul Karl Gustav Braun, care mă invitase în comunitatea sa. Ne-am rugat împreună cu femeia şi ne-am pus mâinile peste ea. A doua zi a revenit cu fiica ei care avea un genunchi care-i tremura şi o făcea să şchiopăteze când mergea. După o discuţie referitoare la sufletul ei ne-am rugat cu fata, fără însă a pune mâinile peste ea. Mama m-a rugat să o vizitez pentru a discuta şi a mă ruga cu cealaltă fiică. Aceasta avea o infecţie la rinichi şi urma de mult timp un tratament medical. După ce am părăsit Brazilia am uitat de toate astea, căci urmau alte evanghelizări. După câţiva ani am ajuns pentru a treia oară la Panambi. Chiar la începutul săptămânii a venit la mine acea femeie spunând: “Mă mai cunoaşteţi ? Ultima dată când aţi fost aici v-aţi rugat cu mine şi cu fiicele mele!” Mi-am amintit repede de întâmplare. Apoi am auzit lucruri minunate. Această doamnă Bender, de origine germană, a povestit: “De când mi-am mărturisit păcatele şi mi-am predat viaţa lui Isus, am fost vindecată. Fiica mea, cea cu genunchiul bolnav, a găsit un chirurg care i l-a stabilizat prin operaţie. Cealaltă fiică a scăpat de infecţia de la rinichi.”

E/173. Mi-a fost povestită următoarea vindecare: Un medic legist zăcea în spital bolnav de osteomelită (TBC osos). Piciorul drept era pus în ghips până la genunchi. Pentru pacient acest timp de boală a fost o şcoală a credinţei şi a rugăciunii. Fiind creştin, a spus Domnului tot necazul şi toată suferinţa. A ajuns la stadiul în care era gata să accepte orice hotărâre a lui Dumnezeu cu privire la el. Pe durata spitalizării a fost vizitat de mai mulţi oameni. Printre alţii s-a numărat şi o femeie simplă, credincioasă. Ea l-a îmbărbătat cu promisiuni ale Sfintei Scripturi şi i-a amintit că Hristos face şi astăzi minuni. Vizita ei l-a întărit în credinţă. După o noapte neliniştită în care s-a rugat ore-n şir, dimineaţa a fost sigur că Dumnezeu vrea să-şi arate slava prin el. Când medicul-şef a venit la vizita medicală, pacientul a declarat: “Hristos m-a vindecat!” Medicul şi-a ieşit din fire. Credea că are de-a face cu un caz de fanatism religios şi n-avea linişte din pricina colegului bolnav. Pacientul era însă tare în credinţă. Şi chiar în acea zi a fost dovedit sănătos şi a putut fi externat. După aceea, osteomelita vindecată prin credinţă n-a mai reapărut.
După aceasta experienţă medicul legist este un martor viu al lui Hristos şi nu se ruşinează să relateze colegilor săi despre minunata să vindecare prin credinţă. Datorită încrederii depline în Dumnezeu a devenit o binecuvântare pentru mulţi.

A patra formă de vindecare pe care o indică Noul Testament este cea făcută prin punerea mâinilor, ungerea cu ulei şi rugăciunea prezbiterilor. Această promisiune este independentă de lucrările de trezire cu semnele şi minunile lor neobişnuite. Este un Cuvânt al Domnului care se adresează bisericii din toate timpurile şi locurile. Isus aminteşte de acest sprijin al credinţei în Marcu 16:17 etc. Apostolul Iacov vorbeşte despre punerea mâinilor legată de o ungere cu untdelemn în capitolul 5:14-16:”Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii că să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

E/174. Un pastor evanghelic mi-a povestit că a fost rugat odată de un bolnav din parohia sa să vină la el cu un bătrân din biserică, să-şi pună mâinile peste el şi să se roage. Preotul a apelat la diferiţi prezbiteri, dar a fost de fiecare dată refuzat. Nici unul dintre ei nu făcuse asta înainte şi nici unul nu avea curajul să o facă. Fiecăruia această punere a mâinilor îi era străină.

De ce această punere a mâinilor este atât de puţin cunoscută în vest? De ce creştinii noştri, care cunosc textul despre vindecarea prin credinţă, n-au curajul să o folosească? De ce aşa-zisa creştinătate de azi lasă acest pasaj al Bibliei pe seama sectelor, a învăţăturilor rătăcite şi a grupărilor ce au la bază exaltarea sentimentală ? Aceste promisiuni ale Sfintei Scripturi, sunt ele oare destinate orientărilor extremiste ? Oare Biserica lui Hristos vrea să obţină certificatul de pauperitate fiindcă nu mai trăieşte în bogăţia promisiunilor biblice ? Acestea toate sunt întrebări foarte actuale în vremurile noastre. Să cercetăm această problemă luînd ca bază textul din Iacov.
Pentru a nu porni de la început pe un drum rătăcit, aşa cum se întâmplă cu multe grupări sectante, să cercetăm întâi rădăcinile istorico-biblice ale acestui text din Iacov 5.14. În cadrul comunităţii evreieşti era un obicei ca bolnavii să cheme la sine pe bătrâni. Se aştepta un ajutor deosebit de la rugăciune. Şi, acest frumos obicei a fost preluat de comunitatea creştină. În rândul iudeilor circula gândul că cel bolnav a fost lovit de Dumnezeu pentru că este un om deosebit de păcătos. Din fericire această opinie negativistă nu s-a păstrat în punerea mâinilor la creştini. Este necesară o explicaţie referitoare şi la ungerea cu ulei. Vechiul Testament vorbeşte despre ungerea preoţilor şi a regelui. Era şi un semn al bucuriei sărbătoreşti aşa cum o vedem exprimată în Psalmul 23: ” Îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.” De mare însemnătate pentru înţelegerea textului este şi faptul că în vechime în arta medicală uleiul era considerat cel mai bun medicament. De aici şi indicaţia că vindecarea cu ajutorul medicului nu trebuie lăsată deoparte dacă se procedează la mijlocirea în rugăciune a bătrânilor. În Vechiul Testament, untdelemnul nu era numai un accesoriu liturgic, ci şi medicinal. Noi trebuie să reţinem toate aceste realităţi. Putem potoli zelul exaltaţilor, care sunt de părere că pot să nu meargă la medic, având ca bază teoretică textul din Iacov, prin însăşi sugestia pe care o dă acest pasaj de a nu se neglija şi sfatul medicului. Bineînţeles că pe primul plan rămâne totuşi vindecarea prin credinţă şi rugăciune. De asemenea nu putem obiecta atunci când un bolnav crede că poate renunţa la ajutorul medicului pentru a se rezuma la intervenţia Domnului. Însă o astfel de poziţie nu trebuie transformată în lege general valabilă. În această privinţă am avut ocazia să iau cunoştinţă despre multe fapte negative. Totuşi, abuzul nu îndreptăţeşte renunţarea la buna folosire a acestei metode de vindecare (prin credinţă).

Faptul care atârnă cel mai greu din punctul de vedere al istoriei religiilor, şi pe care exegeţii Bibliei caută să-l scoată în evidenţă, este că textul din Iacov prezintă o formă de însănătoşire contrară vindecărilor magice ale antichităţii. În vremurile vechi se credea că bolile sunt produse de demoni. De aceea vindecarea era posibilă doar prin alungarea duhurilor rele. Vindecarea consta în aceea că exorcistul, descântătorul magic, spunea numele duhului rău corespunzător sau invocau un zeu mai puternic. Despre un asemenea fapt citim în Faptele Apostolilor 19:13-16. Evreii care călătoreau din loc în loc încercau să izgonească duhurile rele în Numele lui Isus, fără a face parte din rândul celor ce cred în El si-L urmează. Acest lucru a fost însă spre răul lor. Noi am putea să ignorăm aceste vindecări magice, socotindu-le fapte din istoria religiilor, care nu mai sunt actuale, dacă aceste vindecări magice nu s-ar face şi azi într-un număr uriaş. Cu aceasta am ajuns la partea a doua a temei noastre.

II. VINDECĂRI MEDIUMNICE

Aproape toţi oamenii bolnavi sunt preocupaţi de întrebarea: cum mă pot face sănătos? Întrebarea este îndreptăţită. Mai întâi se cere sfatul medicului. Dacă ştiinţa medicală nu reuşeşte să le ofere ajutorul sperat, unii oameni apelează la metodele oculte. Ei caută să intre în contact cu oameni care posedă puteri de medium, “descântă”, “binecuvântează”, “ispăşesc”, “pot face ceva”. Aceste vindecări se fac cu aceeaşi intensitate de mii de ani, chiar şi acum, în plin secol XX. Vraciul, vindecătorul, descântătorul, cheamă în ajutor un duh puternic care să-l sprijine în vindecare. O mulţime de vindecări de tot felul le-am putut afla din mărturisiri. Unele dintre ele vreau să le schiţez aici.

1.Vindecări prin formulă magică

Cele mai uşor de calificat sunt vindecările prin magie neagră. Aici se ştie imediat cine şi cu ce lucrează. Un exemplu care vizează această metodă.

E/175. O femeie cu dereglări psihice a venit la o consiliere spirituală. În timpul convorbirii s-a descoperit că posedă o amuletă. La început femeia a refuzat să scoată amuleta pentru că altfel în trei zile trebuia să moară. Aşa-i spusese magiciana. Când în sfârşit a scos-o, a rămas îngrozită de conţinutul unui bileţel din interiorul acestuia.Pe el scria: “Sufletul meu aparţine Satanei!” A ieşit la iveală că femeia fusese mai înainte bolnavă de plămâni şi că o magiciană o vindecase invocând numele a trei demoni. După ce a predat amuleta s-a îmbolnăvit iar de plămâni, dar de data asta a găsit calea spre Hristos şi şi-a încredinţat soarta cu totul în mâna Lui .
Magia albă nu este aşa de simplu de etichetat ca magia neagră. În popor formele acestei magii depăşesc numeric pe cele ale magiei negre. Nu este sesizat imediat fundamentul ocult, aşa cum se întâmplă în cazul magiei negre,faţada religioasă inducând oamenii în eroare. Se va demonstra printr-un exemplu.

E/176. O femeie a aflat de la medicii chirurgi că piciorul ei bolnav trebuia să fie amputat. Pacienta a vrut să încerce totul înainte de asta şi a chemat în secret un descântător care a i-a spus: “Trebuie să credeţi în mine!” Apoi a folosit o formulă magică şi a spus de trei ori rugăciunea Tatăl nostru. Imediat după descânt durerile au dispărut şi piciorul n-a trebuit să mai fie amputat. Această vindecare subită a fost o enigmă pentru medici. Din acel moment însă femeia a început să aibă mari dereglări psihice, şi în familie i s-au întâmplat multe nenorociri.
Vindecările prin magie albă se fac folosindu-se diferite simboluri religioase: Numele Trinităţii, de trei ori Tatăl nostru, trei cuvinte din Biblie, trei Psalmi, trei cruci şi alte asemenea lucruri. Astfel omul naiv, şi uneori chiar şi cel cu studii teologice, este indus în eroare. Această metodă de vindecare este socotită creştină. Însă prin aceasta se încalcă porunca a treia a decalogului: “Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” Dumnezeu nu se lasă forţat de oameni. El nu este servul nostru, obligat să răspundă atunci când descântătorul comandă. Biblia condamnă toate formulele de vrajă şi cuvintele îmbrăcate în formule magice (Deuteronom 18:10-12). Magia albă este adesea numai magie neagră cu faţadă creştină. Aici se împlineşte Cuvântul din 2Corinteni11:14: “Satana se preface în înger de lumină”. Formula poruncitoare a magiei albe este total diferită de poziţia de credinţă şi rugăciune adoptată de creştinul adevărat:”Doamne, facă-se voia Ta!”

2. ”Rugători” pentru sănătate

Din aceeaşi categorie a celor ce practică magia albă sub o mască religioasă fac parte şi acele persoane care şi-au făcut o meserie din a se ruga pentru sănătatea altora.

E/177. Un om de afaceri cu o suferinţă organică a solicitat un “rugător”, căruia i-a oferit o retribuţie ”frumuşică”, pentru însănătoşirea lui. Câteva zile mai târziu el a vizitat o familie prietenă căreia i s-a plâns: “Nu mai pot să mă rog! Am sentimentul că forţe ale întunericului vor să mă omoare!” Îşi dădea toată silinţa să citească zilnic câte ceva din Testamentul său, dar nu-i reuşea. În necazul său s-a adresat prietenilor cu rugămintea: “Ajutaţi-mi ! Puteri întunecate, cum n-am cunoscut niciodată în viaţa mea, mă chinuiesc ! Lupta a mai durat câteva luni. Durerea trupească dispăruse complet, însă grele lupte sufleteşti îl încercau. În final această luptă neobişnuită s-a sfârşit cu o faptă disperată. Comerciantul, tată a patru copii, s-a sinucis. Dacă acesta ar fi doar un caz izolat poate n-ar avea o mare putere doveditoare. Eu însă am în cartoteca mea peste o mie de astfel de cazuri, lucru care face posibilă justa evaluare a vindecărilor mediumnice prin rugăciune.

3.Vindecători spiritualişti

Cei patru vindecători spiritualişti mai cunoscuţi mie sunt: Harry Edwards, Bruno Gröning, Dr.Trampler şi Johannes Bolte. Urmările activităţii lor de vindecători au ieşit mereu la iveală în timpul şedinţelor mele de consiliere spirituală .
În deplasările mele în Anglia, ”am avut mult de-a face” cu Harry Edwards prin intermediul mărturisirilor celor ce se confesau. El este unul dintre cei mai periculoşi vindecători din ţărilor vestice. Două scurte întâmplări mi-au fost revelatoare.

E/178. Harry declara că nu poate vindeca decât în prezenţa ajutoarelor sale spirituale. El se referea la fiinţe supranaturale pe care uneori le numea şi îngerii săi.

E/179. 
Harry câştiga mulţi bani cu vindecările sale. Şi-a vândut vechea casă unei familii de credincioşi. Perechea n-a rezistat însă mult. Soţul şi soţia au venit la mine la consiliere şi mi-au spus că acolo bântuiesc stafii şi în nici o noapte nu pot avea linişte. Gălăgia era aşa de puternică încât s-au hotărât să vândă casa. Pentru cumpărare s-a prezentat un domn care parcurgând încăperile casei exclama încântat: “O, ce minunat! Aici locuiesc cei cereşti !” Omul era spiritist şi a simţit imediat prezenţa “celor de dincolo”, în părtăşia cărora se simţea atât de bine.
Edwards a devenit cunoscut prin cartea sa “Spiritual Healing” (“Vindecare spirituală”). Citind din ea ne putem face o idee despre felul cum a ajuns vindecător şi felul cum vindecă. Pe la 41 de ani a mers cu soţia la o biserică spiritualistă, cum sunt destule în Anglia. La “şedinţă” un medium i-a spus că unii conducători ai duhurilor de dincolo ar dori să intre în legătură cu el. La început a fost pasiv. La una din “şedinţe” a simţit însă că este cuprins de o forţă interioară. Conform celor relatate în carte, cu această ocazie s-a dezvoltat mediumnitatea sa şi s-a produs o posesie de către duhuri.

Din acest moment s-a aflat sub controlul duhurilor. În adunările spiritualiste s-a făcut remarcat printr-o serie de vorbiri în transă. În această perioadă i-a apărut subit capacitatea de a vindeca bolnavi absenţi. Dacă i se spunea numele pacientului sau adresa, el vedea deodată încăperea în care se afla pacientul şi-l vindeca prin influenţare spirituală.

În ce priveşte metoda de vindecare, cartea spune următoarele: “Căuta să intre în transă, care era condiţia pentru intrarea în legătură cu duhul-tovarăş. Prin palparea pacientului se localiza focarul bolii. După aceea prin mâinile mediumului vindecător iradiau asupra pacientului nişte forţe însoţite de senzaţii de căldură.”

Toţi oamenii vindecaţi astfel se află sub influenţa spiritistă. Harry Edwards a făcut un îngrozitor deserviciu poporului englez: mii şi sute de mii de oameni au fost împovăraţi de acest profet al duhurilor spiritiste. Şi creştinii Angliei nu reacţionează în nici un fel.

Dr. Trampler din München, a cărui activitate de vindecător se aseamănă cu cea a lui Bruno Gröning, a putut observa zilnic vindecări uluitoare ale pacienţilor săi. Chiar boli cronice erau vindecate nespus de repede. Despre ce principiu este vorba în cazul acestui vindecător ? Vom prezenta doar ideile principale. Dr.Trampler vorbeşte despre o forţă sufletească care îl pătrunde pe el, pentru ca mai apoi să se răsfrângă asupra pacienţilor săi. Pentru ca aceste forţe cosmice să fie receptate mai bine, vârful degetelor se pot ţine în sus sau se foloseşte o folie de aluminiu. Este indicat ca această folie să fie ţinută sub pernă sau purtată pe corp. În ce priveşte religia sa, noul vindecător vorbeşte de mai multe surse de inspiraţie. Vorbeşte de Dumnezeu şi de Hristos, dar recunoaşte şi alte religii drept izvoare de cunoaştere a adevărului. Învăţătura acestui vindecător este un amestec de elemente panteiste şi mistice, de religii naturiste şi creştine. Un amestec periculos şi derutant. Mi s-a relatat despre metoda lui de vindecare în timpul şedinţelor de consiliere spirituală. Se postează în faţa pacientului concentrându-se câteva secunde asupra bolii sale şi punând diagnostice corecte. Apoi lasă forţele sale sufleteşti să influenţeze pacientul şi-l întreabă: “Simţiţi o senzaţie de căldură ?” Procedeul cuprinde întâi diagnosticul prin clarviziune urmat de influenţarea mediumnică. Următorul exemplu va arăta că nu este vorba de forţe dumnezeieşti, ci de mediumnitate.

E/180. O femeie dintr-o grupare pietistă s-a dus la Dr.Trampler pentru vindecarea unei boli organice. În sala de aşteptare ea şedea în mijlocul celorlalţi pacienţi şi se ruga fierbinte. Taumaturgul a intrat şi a trecut pe rând pe la pacienţi. Când a ajuns în faţa femeii a explicat scurt: “Dumneavoastră nu vă pot da ajutor ! Întoarceţi-vă acasă !” Apoi a trecut mai departe la alţii. În cartoteca mea am înregistrate câteva cazuri de acest fel.
O relatare despre cum se desfăşoară o întrevedere la Bruno Gröning mi-a fost furnizată de o membră a grupei misionare “Frohe Botschaft” (Vestea Bună) a lui Wolfgang Heiner. Mi-a dat apoi mărturisirea în scris.

E/181. “Din tinereţe am fost bolnavă. Am mers de la un medic la altul, dar nici unul nu m-a putut ajuta. Într-o zi tata a auzit de cunoscutul vindecător Bruno Gröning. Şi-a pus toată nădejdea în acest om. În anticamera cabinetului erau mulţi oameni şi toţi îl aşteptau pe Gröning. Eu şi tata ne număram printre ei. Mă rugam încet. Nu ştiu ce i-am spus atunci lui Dumnezeu, dar gândurile mele erau oricum la Isus. Deodată uşa s-a deschis şi în încăpere a pătruns un om cu fruntea înaltă. Era Bruno Gröning. Cu cât se apropia mai mult de locul unde eram, cu atât simţeam o apăsare sufletească mai mare şi am devenit neliniştită. El vorbea cu fiecare. Şi pe mine m-a întrebat dacă sunt încredinţată că mă va face bine. Eu am răspuns: “Dacă Dumnezeu vă dă puterea asta, da !” Ştiam că Gröning afirma despre sine că vindecă cu ajutorul puterii lui Dumnezeu. Totuşi brusc am observat o contrazicere când el mi-a spus: “În dumneavoastră există o putere care este contra puterii mele.” Am tăcut pentru că ştiam că era puterea lui Isus.

Groning însă nu a renunţat să se ocupe de mine, ci m-a asigurat că mă va face să cred în el. Mi-a dat o bilă de staniol pe care trebuia s-o ţin în mână şi o folie din acelaşi material pe care trebuia s-o pun noaptea sub pernă. În afară de asta tata a cumpărat de la el o carte cu fotografia lui pe ea. Trebuia să pun mâna pe ea şi să mă gândesc la el. Dacă aş fi făcut toate astea, aş fi ajuns să cred în el şi aş fi fost vindecată. Totuşi nu m-am vindecat. Dimpotrivă, de atunci am fost cuprinsă de o frică grozavă, care lua proporţii. Eram chinuită. Într-o zi n-am mai suportat şi am ars staniolul pe care trebuia să-l ţin sub pernă. După aceasta, inima mi s-a mai liniştit. Când, puţin mai târziu, în concediu, am mers la grupul “Vestea Bună”, m-am confesat referitor la ce-am păţit cu Gröning. S-au rugat cu mine, şi-au pus mâinile şi printr-o singură rugăciune m-am dezlegat de acele puteri ale întunericului. De atunci senzaţia de împovărare a dispărut, teama s-a dus; Isus Hristos m-a eliberat şi vreau să-i mulţumesc !”

Printre cei care mi-au produs mari necazuri în lucrarea de consiliere spirituală se numără şi preotul Johannes Bolte. El posedă puteri mediumnice foarte mari şi este socotit un radiestez cu experienţă. Într-o zi mi-a trimis o broşură a sa intitulată “Von der Pendelforschung zur Wunderheilung” (“De la cercetările radiestezice la taumaturgie”). Această scriere conţine declaraţii lămuritoare din îndelungata sa practică de radiestez, mai ales în ceea ce priveşte legăturile mediumnice. Bolte scrie la pagina 9: “în perioada istorică spirituală care va urma, va exista şi un nou mijloc de vindecare. Va fi un medicament care va lua naştere din această experienţă spirituală. Cercetarea radiestezică (cu pendula) şi vindecarea prin magnetism vor căpăta o mare importanţă în rândul medicilor. Radiestezia este de fapt cheia pentru deosebit de complicata homeopatie.” El afirmă că există o legătură esenţială între cercetarea radiestezică, vindecarea prin magnetism şi homeopatie.

Ar mai fi de spus şi alte lucruri în legătură cu activitatea radiestezică a lui Bolte şi despre vindecările sale spirituale. Ideea de la care pleacă Bolte în cercetarea sa radistezică este aceea că există o radiaţie emisă de nişte substanţe organice şi anorganice. Această radiaţie fictivă, aflată în afara posibilităţilor de măsurare fizică, a fost numită de Freiherr von Reichenbade ”od”. Chinezii o numeau ”chi”, socotind că joacă un rol important în acupunctură. De altfel în aproape toate religiile orientale se vorbeşte despre radiaţiile unei energii elementare ca despre unul din conceptele de bază.

Despre aceasta scrie Bolte la pagina 27: “Radiestezia este în primul rând o cercetare a radiaţiei misterioase, necunoscute. Înainte de toate sunt radiaţii ”od”, radiaţii biologice care, în mod stupid, nu sunt cunoscute astăzi fizicii şi medicinii, deşi joacă un rol primordial în întreaga natură, poate chiar mai mare decât electricitatea.

În pagina 29 Bolte scrie: “O a doua realitate este existenţa unei lumi de dincolo. Şi cei de acolo pot influenţa pendula, căci ”od” este o substanţă medie între lumea materială şi cea astrală, în care fiinţează cei din treapta de mijloc. Cu ajutorul lui ”od” se realizează toate fenomenele spiritiste, ciocăniturile în masă, scrisul mediumnic, materializarea şi multe altele.Deci, pendula este, într-o anumită măsură, un instrument periculos. Radiestezul trebuie să cunoască legile şi pericolele mediumnităţii. Ar putea altfel, în anumite împrejurări ,să-şi piardă minţile.”

Îi sunt recunoscător lui Bolte pentru exprimarea aceasta atât de deschisă. Mă scuteşte astfel de efortul de a aduce dovezi faptului că el însuşi, ca radiestez şi taumaturg supercalificat, arată legăturile radiesteziei cu spiritismul. Cam atât, deocamdată, despre încurcatele legături mediumnice ale vindecătorilor oculţi. De fapt s-ar putea încheia aici capitolul, dar e important să aruncăm o privire şi în practica acestui radiestezist.

Bolte spune la pagina 7: ”Cu pendula pot fi stabilite în mod corect pe hartă zăcămintele de cupru, detectând poziţia, adâncimea şi cantitatea acestora. Deasemeni de pe o fotografie se pot stabili caracterul şi chiar toate datele referitoare la viaţa persoanei reprezentate. Cu pendula se poate stabili pe un atlas anatomic orice boală a unui pacient, dacă se conduce cu mâna dreaptă pendula, în timp ce mâna stângă atinge pacientul. În acest fel radiestezul experimentat poate nu numai să detecteze, să măsoare şi să interpreteze radiaţii, ci să şi emită radiaţii pentru vindecare.”
Aceasta este problema vindecării spiritualiste.Există simţire de la distanţă şi vindecare la distanţă, deci acţiunea activă şi pasivă de la distanţă.

Tot mereu am dat în cartea lui Bolte de lucruri care îmi erau cunoscute din consilierea spirituală. Astfel el scrie la pagina 38: ”Să nu se întrebe cu pendula asupra unor lucruri cu care duhul nostru nu are nici o legătură. Care ar putea fi urmarea în caz contrar? Imediat se cuplează entităţi negative din lumea de dincolo, care ne înconjoară permanent în această lume a ispitelor şi încercărilor. Când ei văd că cineva este un medium şi vrea să-şi folosească mediumnitatea, sunt şi ei prezenţi şi încearcă să facă din respectiva persoană mediumul lor, adică să-l distrugă.” În afara faptului că eu sunt împotriva oricărei forme de folosire a pendulei, aici sunt fraze care corespund întru totul observaţiilor mele. Cine îşi recunoaşte mediumnitatea şi vrea să o folosească, va deveni baza de operare a duhurilor rele. Acest lucru nu a fost afirmat deci de un pietist sau de un neoprotestant, ci de un radiestez experimentat.

4. Vindecări prin puterea gândirii

O altă mişcare de vindecare în anumit sens este şi “Christliche Wissenschaft (“Ştiinţa Creştină”). Nu pot să prezint aici în detaliu activitatea ei. Kurt Hutten a făcut-o în cartea să despre secte “Seher, Grübler, Enthusiasten” (“Văzători, exaltaţi, entuziaşti”).

Spre informare asupra mind healing, a metodei de vindecare practicate de ”Stiinţa creştină”, am următoarele surse la dispoziţie: cele două volume importante ale americancei Mary Baker Eddy, iniţiatoarea acestei mişcări. Titlul lor este ”Science and Health”( Stiinţă şi Sănătate), apoi ‘‘Scrieri Diverse”, care se referă la perioada 1883-1896. De asemenea, am avut ocazia să vizitez centrul acestei mişcări din Boston (SUA). Este un zgârie-nori cu 27 de etaje. Majoritatea materialului l-am aflat din consilierea spirituală şi prin întruniri şi discuţii cu adepţi ai acestei mişcări oculte.  Apariţia şi efectele metodei de vindecare mind healing arată în mod clar că nu e vorba de procese de natură biblică. Începutul s-a făcut printr-o vindecare ocultă. Mary era încă din copilărie foarte bolnăvicioasă. Deoarece starea sănătăţii ei era tot mai precară,a apelat în disperarea ei, ca ultimă speranţă, la vindecătorul P.P. Quimby. Acesta făcea parte din gruparea lui Mesmer şi folosea metode de vindecare de tip sugestiv şi magnetic. În opt zile era vindecată. De acum înainte ea a fost admiratoarea lui, şi dorinţa de a se iniţia şi a practiva stiinţa vindecării sugestive a devenit scopul vieţii ei.

Quimby însuşi a cunoscut puterea de sugestie de la un hipnotizor itinerant, când acesta a cufundat pe un tânăr într-un somn adânc şi l-a făcut ţeapăn de parcă ar fi fost o scândură. Quimby a fost impresionat, socotind puterile mediumnice hipnotice drept puteri ale sufletului. Drept urmare, a experimentat timp de şapte ani cu ”puterile sale sufleteşti” şi a iniţiat o metodă de vindecare nouă. Această metodă se baza pe prezumţia că boala este în primul rând rezultatul unui fel de gândire fals, influenţat de teamă, griji şi alte stări sufleteşti negative. El socotea că boala poate fi învinsă prin puterea gîndirii.Gândirii false trebuia să i se opună o gândire corectă, simţămintelor negative, puterea celor pozitive. Deoareca puterile nevăzute magnetice trec de la un suflet la un altul, vindecătorii pot transmite propria credinţă către cel bolnav. Această credinţă ar face minuni. De ea ar depinde şi dacă un medicament este eficace sau nu. De aceea bolnavul ar avea în primul rând nevoie de o ”nouă gândire”, care ar exclude orice teamă şi descurajare. Această idee de bază a preluat-o M.B.Eddy de la Quimby, dezvoltând-o mai departe.

Sistemul M.B.Eddy este foarte complicat. Din fiecare pagină a cărţilor ei reiese că eşafodajul sistemului ei nu corespunde ideilor biblice, cu toate că sunt citate multe cuvinte din Biblie. Astfel ea scrie în principala ei carte, ”Science and Health”, că în gândirea noastră e nevoie numai să avem o atitudine pozitivă şi atunci am deveni sănătoşi. Aceasta ar presupune deci faptul că gândirea şi închipuirile noastre devin realitate. Însă acest lucru este autosugestie, şi nu are nici o legătură cu Biblia. În această privinţă M.B.Eddy are idei asemănătoare cu psihoterapeutul Coue(1857-1926). Acesta a imaginat o metodă de vindecare care se bazează pe autosugestie. Coue spunea că puterea de imaginaţie este motorul acţiunilor umane. Această putere de închipuire trebuie să fie amplificată pentru a deveni realitate ceea ce îşi imaginează omul. Asemenea gânduri nebiblice se întâlnesc din păcate şi în cercurile creştine, de exemplu la coreanul dr.Yonggi Cho.

Expresia engleză mind-healing, folosită de sute de ori de către M.B.Eddy are nevoie de o scurtă explicaţie. Mind se traduce prin suflet, duh, putere de gândire, intelect. Deci, mind healing înseamnă şi vindecare prin suflet şi vindecare prin puterea gândirii. Câteodată M.B. Eddy foloseşte şi expresia ”tratament prin gândire”.

Discipolii ei vindecă astăzi în toată lumea în mod direct sau de la mare distanţă prin puterea ”sufletească” sau prin ”puterea gândirii”. Ei numesc acest lucru ”rugăciune”, sau afirmă că ”lucrează ”pentru cineva. Practicanţii care nu sunt mediumi nu pot vindeca de la distanţă. Practica mind healing se înscrie în domeniile sugestiei, autosugestiei, sugestiei religioase şi sugestiei mentale (influenţare mediumnică de la distanţă).

Cea mai mare parte a informaţiilor asupra acestei mişcări oculte de vindecare le-am obţinut din confesiuni şi discuţii cu adepţii ei. Cuvântul “ocult” mi-a adus mari atacuri.

E/182. La o conferinţă misionară internaţională din Haiti am amintit de activitatea ocultă a sectei Christian Science. Un participant a sărit în picioare furios, m-a întrerupt şi mi-a explicat că el şi sora lui fuseseră vindecaţi de nişte adepţi ai acestei mişcări şi că în prezenţa sa nimeni nu poate defăima această biserică. După conferinţă, a venit la mine un pastor din California şi mi-a spus: “N-o luaţi prea în tragic! Acest om e un Troublemaker (tulburător) oriunde merge! Şi pe deasupra este predicatorul unei comunităţi!” Eu am răspuns: “Nu mă miră! După cunoştinţa mea, toţi cei care au fost vindecaţi la “Christian Science” s-au ales fie cu grele împovărări, fie cu traume psihice.”

E/183. Un alt atac l-am suferit în Germania. În una din cărţile mele am făcut observaţia că unii dintre practicanţi îşi folosesc facultăţile mentale pentru a face rău celor pe care vor să-i persecute. Chiar Mary Baker Eddy a amintit de aceste lucruri în scrierile ei. Ea numeşte această conversie a puterilor vindecătoare în puteri distrugătoare – malpractică (practică rea). Atacatorul susţinea că n-a găsit nici măcar gândul, cu atât mai puţin cuvintele acestea în cărţile liderei. M-am mirat şi nu prea de acest lucru. Aşa cum există creştini care nu-şi citesc Biblia, există şi scientişti care nu citesc ceea ce a scris lidera lor. Eu însă am găsit în cărţile doamnei Eddy cuvântul malpractică de circa 15 ori. În ”Scrieri amestecate”, cap. 3. 31, ea scrie : ” Malpractica mentală este opusul Stiinţei Creştine. Ea înseamnă a acţiona cu gândul în aşa fel ca norocul unui om să fie distrus, încât el să poată fi vătămat din punct de vedere moral, fizic sau psihic. Aceasta reprezintă o rea folosire a tratamentului mental.” Bineînţeles că doamna Eddy nu consideră malpractica ceva bun, ci o condamnă. Cunosc însă destule exemple care dovedesc depăşirea acestei graniţe de către practicanţi.
Asupra practicanţilor a trebuit mereu să fiu atent în cadrul consilierii spirituale. După efecte se poate concluziona că printre ei sunt şi oameni care practică ocultismul. Prea deseori mi-a fost mărturisit că scietiştii care se retrag sunt urmăriţi de practicanţii din mişcare.

E/184. Un practicant din cadrul “Christian Science” a recunoscut rătăcirea sa şi şi-a anunţat retragerea. De la sediul din Boston i s-a scris că se va căi pentru decizia luată. La scurt timp după asta s-a pomenit cu o boală de piele inexplicabilă, care n-a putut fi diagnosticată de nici un dermatolog. Pacientul năpârlea ca un şarpe. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori şi a treia oară a murit. Nu se poate aduce dovadă că această gravă boală ar fi fost malpractica unită a 6 sau 12 practicanţi cu puteri mediumnice. Eu pot numai confirma faptul că în consilierea spirituală asemenea lucruri mi-au fost mărturisite şi despre alte mişcări oculte. În S.U.A. există o astfel de mişcare care, în cazuri asemănătoare, foloseşte Soul Force (puterea sufletească) că să-şi aducă înapoi “oaia rătăcită”. Aceleaşi lucruri se pot spune şi despre magie. Aşa cum magicienii şi descântătorii pot vindeca boli, la fel pot şi chema boli asupra oamenilor.

E/185. Un academician a fost multă vreme membru al Ştiinţei Creştine. Încetul cu încetul, a recunoscut lipsa Duhului din această mişcare şi s-a hotărât să se retragă. Practicantul l-a ameninţat: ”O să vă pară rău .” Cu toate acestea academicianul s-a retras.După aceea i-au apărut multe tulburări. Avea dureri de cap îngrozitoare, insomnie, de multe ori avea pâlpâiri ale ochilor şi tulburări ale cunoştinţei. Şi în afaceri a avut multe necazuri. S-a împlinit, deci, ameninţarea.
Aceste vindecări ale scientiştilor nu au nimic în comun cu vindecările biblice. Atunci când un creştin se roagă pentru un bolnav, adoptă poziţia “Doamne, facă-se voia Ta!” În cazul vindecării biblice puterea de vindecare emană de la Hristos, pe când în practica mind-healing cauza este “cel ce acţionează cu mintea”. Cuvintele biblice deseori folosite şi aspectul de religiozitate sunt numai o mască.
În cazul “Christian Science” ne aflăm în fata unei mişcări oculte de care trebuie avertizaţi serios creştinii, deoarece adepţii ei folosesc Cuvântul Domnului în mod abuziv ca suport. Mai au şi scrieri minunat împodobite cu meditaţii creştine pentru a impresiona pe creştinul sincer. Pot aminti doar cartea “Lumina vindecătoare” de Agnes Standford, minunat scrisă, dar nu în concordanţă totală cu Cuvântul lui Dumnezeu.

5. Vindecări în transă
În multele mele călătorii misionare, încă n-am găsit nici o ţară în care să nu existe vindecători ocultişti. În ţările necreştine procedura mediumnică este metoda curentă de vindecare de mii de ani. Mult răspândită este diagnoza şi vindecarea în transă.

E/186. În legătură cu această metodă de vindecare este relevant cazul celor doi fraţi Seiler, care locuiau în regiunea sudică a districtului Baden. Dacă un pacient intra în cabinetul acestora, vindecătorul se retrăgea pentru o clipă într-o încăpere întunecată. Acolo intra pentru câteva secunde în transă. După aceea diagnosticul dat era perfect. Ca tratament, cei doi fraţi ofereau medicamente homeopatice. Dacă printre cei ce aşteptau la uşa cabinetului lor se afla vreun creştin care se ruga, ambii vindecători erau deranjaţi. Asemenea credincioşi erau alungaţi cu vorbe grosolane. În cartoteca mea am o scrisoare de la fraţii Seiler. Este cea mai veche scrisoare de la descântători care mi-a intrat vreodată în mână.

Fraţii Seiler,        Ottenheim, 5 martie 1933  Vindecători, Ottenheim-Baden

”Prea onorate domn !
Referitor la aleasa dumneavoastră scrisoare, aş dori să vă răspund pe scurt la întrebările dumneavoastră. Mă gândesc mereu cu inimă recunoscătoare la Dumnezeu care mi-a hărăzit acest dar de a ajuta omenirii. Nu putem crede că activitatea noastră poate fi contrară voii lui Dumnezeu, dacă privim înapoi la atâtea rezultate. Dacă ne veţi vizita cumva la cabinetul nostru, vă pot spune mai mult.
Cu stimă,           Seiler

Urmările diagnosticelor puse în transă de fraţii Seiler le-am putut urmări deoarece din satul meu de baştină Berghausen, aflat la o depărtare de 110 km de Ottenheim, mulţi apelau la tratamentul acestor vindecători. Odată am fost chemat în mijlocul nopţii la o femeie care fusese la ei la tratament. Era o persoană care mergea regulat la biserică. Ea nu a fost vindecată, dar în noaptea de după tratament a suferit un atac îngrozitor. Avea impresia că se sufocă şi că va muri. Tot corpul îi ardea. A înţeles apoi că a apelat la nişte forţe rele, periculoase.
Edgar Cayce. Cu ocazia călătoriilor mele prin SUA am dat de o carte intitulată ” Edgar Cayce, the Sleeping Prophet.” E vorba de o carte mică ce a fost editată în milioane de exemplare şi a devenit un bestseller. În afară de acest lucru am consiliat şi am avut discuţii cu mai multe persoane ce intraseră în legătură cu acest om.

E/187. Edgar Cayce este cel mai cunoscut vindecător mediumnic şi prezicător din America. Bunicul său a fost un fermier care deţinea puteri mediumnice. Putea găsi apă cu ajutorul nuielei. Edgar, nepotul său, a moştenit probabil de la bunicul său o mediumnitate succesivă, pe care a descoperit-o la vârsta de şapte, opt ani. Părinţii Cayce erau membrii unei biserici prezbiteriene. Edgar a mers la şcoala duminicală din biserica sa şi mai târziu a devenit chiar învăţător acolo.

Descoperirea mediumnităţii sale se bazează pe o întâmplare interesantă din copilăria sa. Într-o seară Cayce tatăl a spus fiului său: ” N-ai să te culci în seara asta până nu-ţi ştii lecţia pentru şcoală.” Către ora 23 puştiul era tare obosit şi şi-a culcat capul pe carte. Atunci a auzit un glas: ”Dormi liniştit, te ajutăm noi.” A adormit, s-a trezit după zece minute şi ştia cuvânt cu cuvânt lecţia din carte. Am întâlnit de câteva ori această posibilitate a clarviziunii în consilierea spirituală. Începând cu vârsta de 24 de ani Cayce a devenit o persoană vestită. Dacă un om bolnav căuta la el sfat şi ajutor, Cayce intra pentru câteva secunde în transă. După patru, cinci secunde putea să indice bolnavului boala sa. Scria apoi un medicament pe care bolnavul şi-l procura de la farmacie. În unele cazuri nu stabilea numai un diagnostic, ci prin sugestie mentală dădea şi un impuls de vindecare. În acest caz nu mai era nevoie de medicament. Când Cayce intra în transa spiritistă, putea descoperi cauza care a provocat boala. În stare trează nu ştia ce a vorbit. De multe ori nici nu putea să exprime corect denumirile medicale pe care în transă le folosise ca un specialist. O dată un italian l-a rugat pe Cayce să-i pună un diagnostic. În transă Cayce a răspuns într-o italiană corectă. El răspundea de asemenea în franceză, spaniolă, germană şi alte limbi pe care nu le învăţase. Ceea ce diagnostica în transă Cayce se numeşte readings (citiri), adică citirea gândurilor.

Dacă un american avea nevoie de ajutor sau vindecare, îi scria o scrisoare ”profetului”. Cayce se concentra asupra scrisorii şi intra în transă. În această stare recunoştea imediat boala expeditorului şi putea în acelaş timp să-i influenţeze însănătoşirea. În acelaşi fel putea găsi obiecte pierdute sau să dea prognoze pentru viitor care se împlineau.

Deoarece toate acţiunile de ajutor le realiza în transă, era denumit ”profetul adormit ”. De fapt, în această denumire avem de-a face cu două confuzii: nu era vorba de somn, ci de transă. Diferenţa se poate clarifica rapid. Când era în transă putea fi înţepat cu un ac . Nu simţea nimic. Un om cufundat în somn s-ar trezi la astfel de înţepături. Apoi, el nu este un profet, ci un magician. Simon vrăjitorul şi Elima erau magicieni şi nu oameni ai lui Dumnezeu. Noi trăim însă acum într-o epocă în care toate noţiunile se confundă şi s-a ajuns a i se da cinstire chiar şi Diavolului. Argumentul că Edgar Cayce ar fi ajutat multora este numai aparent corect. De fapt, el a împovărat pe mulţi şi a adus un deserviciu în acest fel poporului american. Bineânţeles că nu pot fi negate minunile sale de vindecare. Însă Biblia ne vorbeşte şi ea de minuni demonice. (Mat. 24,23; 2 Tes. 2, 9 ).

Cayce, pe lângă activitatea sa ocultă era şi membru activ al unei biserici creştine. Avea obiceiul lăudabil de a citi în fiecare an Biblia în întregime. Puterile sale mediumnice le socotea daruri ale Duhului Sfânt. Însă, în plus, el dezvoltase nişte doctrine aparte. Astfel, susţinea reîncarnarea, adică ideea conform căreia omul se naşte de mai multe ori, pentru a se ridica după un anumit timp pe o treaptă spirituală superioară. Cayce afirma că el însuşi ar fi trăit în timpurile biblice, cu 1900 de ani în urmă, şi că ar fi fost nepotul doctorului Luca. Ne aflăm aici în faţa unui amestec bizar de idei biblice şi vrăjitorie. Aceasta şi este de fapt specialitatea lui Satan: aceea de a se ascunde în spatele unor aparenţe pioase. Din păcate sunt şi mulţi creştini care se lasă înşelaţi de asemenea oameni, deoarece nu pot deosebi forţele duhovniceşti de cele mediumnice.

6. Vindecătorii din Filipine
În călătoriile mele în insulele Filipine, cu ocazia şedinţelor de consiliere spirituală, am intrat în legătură cu oameni care apelaseră la ajutorul unor asemenea vindecători spiritişti. De ani de zile se scrie despre aceşti vindecători. Ei organizează deja mari procesiuni în locurile unde îşi practică activitatea, cum ar fi de exemplu Baguino, aşa numitul ”oraş al vindecătorilor.” Din Europa şi din SUA vin la aceşti vindecători grupuri de medici şi alţi cercetători. Unii cred că este vorba de vindecări biblice, deoarece vindecătorii respectivi au în locuinţele lor Biblia, rozariul, crucea şi mici altare de familie, şi afirmă că sunt catolici. Aproape toţi vindecătorii din Filipine sunt membri în Union Espiritista Christiana de Filipinas (Uniunea Spiritistă Creştină din Filipine). Această combinaţie nu este însă posibilă. Sau suntem creştini, sau suntem spiritişti. Un amestec al celor două domenii de putere nu este posibil fără a produce lezări sufleteşti dintre cele mai grave.

E/188. În Filipine, am înregistrat rapoartele unui ”chirurg astral”. După credinţa spiritiştilor, omul nu are numai un corp material, ci şi unul astral. Filipinezul efectuează pacienţilor săi operaţii asupra acestui corp astral fără a folosi instrumente. El intră în semitransă şi execută deasupra pacientului mişcări de parcă ar opera cu adevărat. Pacienţii săi vindecaţi susţin că el ar putea în felul acesta să îndepărteze apendicul sau fierea fără ca abdomenul să fie secţionat. O femeie ai cărei calculi biliari se puteau observa la radiografie, s-a tratat la acest chirurg astral. După aceasta radiografia arăta că pietrele au dispărut. În acest caz ar putea fi vorba de un tip de aport spiritist. Aportarea este apariţia şi dispariţia de obiecte din spaţii închise. Ar putea fi şi procesul de dematerializare. Materia se descompune şi se dizolvă.
În legătură cu activitatea acestui filipinez am avut două confesiuni. Un student care a fost supus unei asemenea operaţii a ”fantomelor” s-a întors cu depresiuni grave. Îl frământa gândul sinuciderii, era complet apatic şi nu-şi mai putea continua studiile. A apelat întâi la un psihoterapeut care nu l-a putut ajuta. Terapeutul l-a trimis la mine.Am încercat să-i arăt drumul spre Isus şi spre eliberare. Nu a reuşit. Sufletul său era parcă împietrit.
A doua pacientă care a venit la mine şi care fusese tratată de acest filipinez era o credincioasă elveţiană. Era de ani de zile bolnavă şi a fost ispitită de povestirile despre vindecările miraculoase să se ducă în Filipine. Ea şi rudele ei s-au rugat mult pentru această călătorie şi pentru tratament. Filipinezul nu a putut interveni în cazul ei. Rugăciunea îl blocase.

7. Chirurgia în transă
Din Filipine ne îndreptăm spre Brazilia,o ţară pe care am străbătut-o de nouă ori. Pastorul Braun organiza deplasările mele la conferinţe. În cea mai mare parte el m-a dus cu automobilul său în localităţile respective.În aceste călătorii am trecut şi prin Belo Horizonte, localitate unde activează chirurgul-geniu spiritist Arigo. Ceea ce a realizat Arigo este un lanţ de minuni, însă în orice caz minuni demonice. Biserica catolică însăşi îl socoteşte vindecător spiritist cu toate că este membru al bisericii catolice.

E/189. În orăşelul Belo Horizonte amintit mai sus a avut loc o operaţie miraculoasă de necrezut, efectuată de Arigo. Senatorul Lucio Bittencourt ţinuse o adunare în vederea alegerilor, la care participase şi Arigo cu prietenii săi, care veniseră acolo de la Cogonhas. Bittencourt avea cancer la plămâni şi se gândea să se ducă după alegeri în SUA pentru operaţie.
Senatorul şi Arigo au înoptat în acelaş hotel. Noaptea, Bittencourt îl vede dintr-o dată pe Arigo în camera sa, având în mână un brici. El mai aude doar cuvintele lui Arigo: ”Sunteţi în mare pericol ”, apoi îşi pierde cunoştinţa. Când îşi revine simte că starea lui s-a schimbat. Aprinde lumina şi observă urme de sânge pe pijamaua sa .Îşi dezbracă pijamaua şi-şi priveşte partea de sus a corpului în oglindă. Observă pe torace urma fină a unei tăieturi. Deoarece ştie despre puterea de vindecre a lui Arigo, se duce în camera acestuia şi-l întreabă: ”M-ai operat tu ?” -” Nu, poate aţi întrecut măsura la băutură.” Senatorul răspunse: ” Asta trebuie să ştiu exact. Iau primul avion şi mă duc la medicul meu la Rio.” Bittencourt îi explică medicului numai că a fost operat. Specialistul a făcut o radiografie şi a confirmat: ”Da, aţi fost operat după regulile chirurgiei americane. Noi în Brazilia n-am ajuns aşa departe.” De abia după aceea a explicat senatorul ce se întâmplase. Această povestire a fost scrisă în ziare ca mare senzaţie şi a provocat un val de vizitatori în ”clinica ” lui Arigo. Au venit medici americani, jurnalişti, operatori cinematografici, care au făcut tot felul de teste, fără a putea descoperi vreo înşelăciune. Arigo era dispus pentru orice testare. El opera şi în timp ce era filmat. Un medic american, dr. Puharich, s-a lăsat chiar operat de un lipom. Operaţia s-a făcut cu un cuţit ruginit, fără anestezie locală, fără dezinfectante. Dr. Puharich n-a simţit nici o durere. Şi această intervenţie s-a filmat.
Ce caracter au aceste intervenţii chirurgicale curioase? Arigo, un muncitor necalificat, fără nici o pregătire medicală, execută toate aceste operaţii în transă. El susţine că duhul unui medic german, dr.Adolph Fritz, pune stăpânire pe el. Această indicaţie induce în eroare, pentru că nici un medic german n-ar face o astfel de operaţie fără narcoză, fără dezinfectant, cu un cuţit ruginit, şi încă o operaţie de plămâni! Tăieturile lui Arigo se vindecă foarte repede fără a fi suturate. Apoi nici un medic de pe lume nu poate pune de la distanţă diagnoze exacte fără nici un consult. Atunci când Arigo se află în transă, dă imediat oricărui vizitator diagnoze exacte. Aici e vorba de aşa numita diagnoză prin clarviziune, aşa cum o întâlnim numai la cei mai puternici mediumi spiritişti.

La Arigo nu este vorba decât de o posedare demonică. Nici chiar aparenţa de religiozitate nu poate să ne schimbe încredinţarea aceasta. Arigo are peste uşa casei sale o inscripţie: ”Aici, în această casă toţi suntem catolici.” Cînd operează în casa sa, el îşi plasează pacienţii sub un tablou al lui Isus cu inscripţia: ”Gândeşte-te la Isus”. Înainte de a începe lucrul dimineaţa, spune Tatăl nostru. Această aparenţă cucernică îi înşală pe vizitatori. Aceste vindecări miraculoase sunt ”decontate” Satanei prin pierderea mântuirii sufletului.

De fapt senatorul a murit mai târziu într-un accident aviatic, şi Arigo într-un accident rutier. Şi acest lucru se întâmplă frecvent: faptul că cei împovăraţi ocult sau chiar demonizaţi sfârşesc deseori în accidente mortale. În cartoteca mea am multe exemple de acest gen.

8. Predicatori vindecători
Mişcările emoţionale, exaltate, de vindecare sunt una dintre cele mai mari plăgi ale comunităţii creştine de azi. E vorba aici de ”carismata” şi ”pseudocarismata”, care nu pot fi confundate una cu alta. Diferenţierea dintre minunile mediumnice şi minunile dumnezeieşti este totuşi posibilă numai când există darul deosebirii duhurilor. Este important să se recunoască caracterul mediumnic al forţei care acţionează. Înainte însă este necesară o explicare a cuvântului medium, mediumnic.

Filologic el este de provenienţă latină. Medium=iu, mijloc, mijlocitor. Acest termen este întrebuinţat şi pentru persoanele spiritiste de contact. Un medium stabileşte legătura între oameni şi forţe, domenii, duhuri necunoscute . Energia care se dezvoltă în acele momente se numeşte energie mediumnică.
Mediumnitatea poate lua naştere în trei feluri:

1) prin transmitere;
2) prin experimentare magică sau spiritistă;
3) prin moştenire.

E/190. Un exemplu notoriu privind transmiterea mediumnică este pastorul – vindecător Oral Roberts. El este un medium puternic. În prezenţa mea a spus în 1966 la Berlin: “În copilărie am fost bolnav şi am fost vindecat de un indian bătrân. De atunci am darul de vindecare.” E grav când creştinii îşi descoperă într-o zi mediumnitatea şi cred că au forţe carismatice, dăruite de Duhul Sfânt.

Mediumnitatea poate fi şi dobândită. Atunci când un om se lasă tratat de un vindecător mediumnic devine de obicei şi el medium.

Mediumnitatea moştenită este, dimpotrivă, un efect întârziat al păcatelor vrăjitoreşti ale strămoşilor. Aceste predispoziţii mediumnice moştenite sunt uneori necunoscute celor ce le au. La început nu poate fi considerată vinovăţie. Spre exemplu un nepot nu poate fi tras la răspundere de ceea ce a făcut bunicul său. Într-adevăr, mediumnitatea se transmite ereditar uneori chiar până la al patrulea neam, şi asta este o împlinire a pedepsei aplicate pentru nerespectarea primei porunci. Chiar dacă nu este o vină directă, decurge din ea o împovărare. Cine se foloseşte de această mediumnitate moştenită se face vinovat. Mediumnitatea moştenită nu este demonică, ci doar o uşă deschisă pentru influenţele demonice. De aceea creştinul care descoperă o astfel de moştenire trebuie să-l roage pe Hristos să i-o ia şi să-i dea în loc puterea Duhului Sfânt.

Evaluarea predicatorilor vindecători face parte din misiunea de priveghere a Bisericii lui Isus Hristos. Există trei asemenea bărbaţi a căror evoluţie am cercetat-o personal: Branham, Hicks şi Zaiss. Toţi trei organizează mari întruniri religioase urmate de adunări pentru vindecare. Ceea ce voi spune despre aceşti trei oameni nu este o sentinţă uşuratică provenită din vreo dorinţă răutăcioasă de a critica. Ani de zile am adunat cu grijă orice material la care am avut acces despre aceşti trei predicatori-vindecători. Am citit orice comentariu pro şi contra lor, i-am ascultat pe ei înşişi, am cercetat vindecările lor şi am comparat totul cu Sfânta Scriptură. Mă interesează doar respectarea cuvântului biblic: “Cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu.” Mi-e imposibil să redau aici tot materialul care-mi stă la dispoziţie De aceea vor fi date numai câteva indicii.

William Branham este fără îndoială cel mai problematic dintre cei trei. La el sunt vizibile însuşiri de ghicitor, de hipnotizator, de magnetopat, de magician, dar şi însuşiri biblice. Totul este îmbrăcat în cuvinte creştine. A moştenit de la părinţii săi, care aveau darul prezicerii o anumită împovărare. În Karlsruhe el a declarat: “Eu am din naştere predispoziţii de vizionar.” Am fost şi eu de faţă cînd s-a exprimat astfel. În acest caz este trecut cu vederea un adevăr biblic. Darurile Duhului Sfânt (carismata) nu se primesc prin naşterea naturală, ci prin naşterea din nou. Un caz tipic s-a întâmplat la Zürich.

E/191. Branham a chemat un tânăr pe un podium. S-a desfăşurat următorul dialog: “Noi nu ne cunoaştem încă!” “Nu!”, răspunse tânărul. “În buzunarul hainei aveţi o scrisoare de la o tânără.” “Da.” “În scrisoare este o fotografie de a mea.” “E-adevărat.” Apoi tânărul a fost rugat: “Arătaţi scrisoarea.” Tânărul o scoase din buzunar. Branham a luat scrisoarea şi a arătat-o tuturor cu întrebarea: “Ei, sunt un profet al lui Dumnezeu?” Răspunsul a fost o furtună de aleluia. Să cugetăm: ” Oare o demonstraţie de ghicitor poate fi dovada unui dar profetic? ” Aici ghicitul este socotit profeţie. Însă ghicitul vine de jos, din adânc (Faptele Apostolilor 16:16), pe când profeţia este inspirată de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 21:1). Şi apoi de ce doreşte Branham aşa de mult să dovedească realitatea darului său profetic ? Ce rost are păgânul obicei de a binecuvânta o ladă cu şerveţele şi împărţirea lor la bolnavi ? Nu are cu siguranţă nici o legătură cu textul din Faptele Apostolilor 19:12. De ce după ce-şi ţine prelegerea, Branham este stors de vlagă ca un vindecător prin magnetism ? Isus şi ucenicii Săi nu erau duşi deoparte epuizaţi după ce vindecau bolnavii prin deplina putere de la Dumnezeu. De ce Branham este deranjat de prezenţa între ascultători a unor fraţi care se roagă ? De două ori a declarat în asemenea situaţie: ”Sunt curente potrivnice.” Ceea ce nu ştia Branham era faptul că printre cei doritori să se vindece erau amestecaţi membrii unui grup de rugăciune care doreau ca Dumnezeu să clarifice situaţia. De fiecare dată prompt, Branham era inhibat în tot ce făcea. El reacţiona deci la fel ca vindecătorii oculţi în cabinetele cărora erau oameni în rugăciune. Sunt atâtea dovezi care nu pot fi redate toate aici şi care îndreptăţesc următoarea concluzie: Branham are puteri de medium.

E/192. În Karlsruhe a venit la confesiune de mai multe ori un fost medium spiritist. Voia să-l urmeze pe Hristos şi s-a debarasat de toată activitatea spiritistă anterioară. Din păcate mai era de luptat cu înzestrarea de medium. Când am stat de vorbă mi-a explicat: “I-am auzit pe cei trei vindecători miraculoşi, Branham, Hicks şi Zaiss. Cu toţi trei am intrat în contact mediumnic, cel mai repede cu Branham, dar cu dumneavoastră n-am putut.” I-am răspuns: “Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu puteţi intra în contact mediumnic şi cu mine!” Acelaşi lucru s-a repetat la München. După o conferinţa cu temă lămuritoare asupra magiei s-a prezentat o femeie la mărturisire şi a relatat că a intrat imediat în contact mediumnic cu cei trei mari vindecători.

Branham a venit în tinereţea sa la Hristos, purtând cu sine fără să ştie predispoziţiile mediumnice. Acum atât el cât şi adepţii săi cred că ele sunt daruri ale Duhului Sfânt. Lucrarea sa produce în mediul creştin rupturi, confuzii şi fanatism. El este tipul exaltatului caracteristic, faţă de care creştinul cu respect faţă de Biblie este obligat să atragă atenţia. Exaltarea are multe în comun cu ocultismul. Se observă din efectul care se produce. De multe ori punerea mâinilor de către fanatici are aceleaşi efecte ca descântatul ocult. Demonstrativ este şi faptul că oamenii lui Dumnezeu, americani, precum Billy Graham, se distanţează de Branham şi de mişcarea propulsată de el.

E/193. O femeie din Zürich a fost la o adunare de vindecare condusă de Branham care i-a declarat: “Văd o lumină deasupra dumneavoastră. Un înger vine spre dumneavoastră. Vă veţi face bine.” Femeia se ruga în timpul acestei proceduri, de aceea nu i-a mers mai bine, ci mai rău. Săptămâni întregi a avut încercări şi îndoieli. Până la urmă marea ei disperare a adus-o la mine pentru confesare spirituală.

E/194. Într-o adunare de vindecare Branham a lansat îndemnul: “Cine crede că sunt un profet al lui Dumnezeu să confirme prin da !-” Un pastor aflat acolo a confirmat şi el. La întoarcerea acasă, pe drum, pastorul a leşinat. A vomat şi a avut o hemoptizie. La spital n-a putut fi detectată cauza. Pastorul a devenit depresiv şi era foarte zbuciumat. Criza lui de credinţă şi luptele interioare au durat câteva luni.
Până la urmă William Branham a devenit un medium spiritist foarte activ.

E/195. Branham a spus cu ani în urmă translatorului său, pastorul Ruff: “Dacă îngerul meu nu-mi dă un semnal nu pot vindeca”. Şi pentru că Ruff observa la el practici spiritiste l-a părăsit. Acest ”înger” nu este decât un duh rău îmbrăcat în haine de lumină ( 2 Corinteni 11:14).
Dacă Branham dînd impresia unui creştin lucra intensiv pe baze mediumnice, Tommy Hicks pe lângă elemente creştine are şi mari puteri sugestive. Uneori vindecă prin şoc sufletesc.

E/196. Un academician cu formaţie psihologică suferea de paralizie cronică. După ce a fost tratat de Hicks boala s-a ameliorat. Însă în decurs de trei săptămâni vechea suferinţă a revenit treptat. Pacientul însăşi a socotit ameliorarea drept terapie de şoc sugestivă. Sugestivitatea lui Hicks combinată cu rugăciuni şi cuvinte din Biblie, ca la Branham, este confundată cu darul Duhului Sfânt. Totuşi mulţi fraţi creştini sunt de părere că Hicks nu acţionează aşa de sinistru precum Branham, însă face parte din grupul exaltaţilor.

E/197. Un preot elveţian a participat la o slujbă de vindecare alui Hicks. Acesta a spus : ” Cine crede acum că Hristos se poate atinge de el, să-şi pună mâna pe partea bolnavă a corpului.Pe toţi îi va străbate atunci un curent de vindecare. Preotul a urmat acest îndemn. Trei săptămâni mai târziu a venit la mine la consiliere spunând că în aceste trei săptămâni a avut mari lupte sufleteşti şi că în mod trecător şi-a pierdut credinţa. Îi devenise clar că nu fusese o acţiune biblică. Efectele care îl fac să sufere i-au provocat suspiciunea faţă de acele puteri de vindecare.

E/198. Vindecătorul Hicks şi-a pus mâinile peste un copil cu strabism. Părinţii au venit după tratament la consiliere spirituală pentru că copilul nu mai putea de atunci să doarmă. Toată noaptea sta culcat în pătuţ cu ochii deschişi. Ei bănuiesc că între ce se întâmplă copilului şi activitatea lui Hicks este o strânsă legătură.

E/199. O femeie suferind de dureri mari s-a dus la o conferinţă a lui Hicks şi a rămas pentru a fi tratată. Hicks i-a îndemnat pe bolnavi să facă un lanţ ţinându-se de mâini. Bolnava mi-a spus că a făcut şi ea acest lucru. Unul dintre colaboratori si-a pus mâinile peste ea. După aceea a trebuit să stea în pat neliniştită şi cu o ciudată depresie. Siguranţa credinţei pe care o avea înainte dispăruse cu totul.

Multe probleme pune şi categorisirea mişcării de vindecare a lui Hermann Zaiss. Trebuie spus de la început că Zaiss nu poate fi pus pe acelaşi nivel cu Branham şi Hicks. Zaiss însuşi are dubii în privinţa activităţii acestor bărbaţi. Vindecările sale nu sunt pe baze mediumnice, ci de tipul religios mediumnic. El nu este de acord cu totul în ceea ce priveşte mişcarea penticostală. Totuşi mulţi oameni din acest mediu sunt adepţi ai lui. Categorisirea lucrării sale oscilează între două extreme. Adepţii săi îl consideră cel mai mare evanghelist german şi unii luptă fanatic cu toate mijloacele pentru a-i apăra cauza. Ceilalţi tind să vadă lucruri nebiblice în această mişcare.
În acest val de aprobare şi dezaprobare trebuie găsită o poziţie biblică corectă. Pentru a putea judeca situaţia am la dispoziţie cuvântări stenografiate, o conferinţă la care am participat personal, adunări de vindecare la care am fost prezent, două convorbiri cu H. Zaiss care au decurs într-o atmosferă plăcută, frăţească, apoi consilierea spirituală din mai multe localităţi cu oameni a căror vindecarea prin Zaiss nu s-a menţinut. Apoi se adaugă şi materialul adunat de prieteni.

E/200. Un medic mi-a declarat: “Prin fratele Zaiss am primit îndemnul de a-l urma pe Hristos. “Un învăţător a spus şi el că a fost mişcat şi s-a convertit într-o adunare a lui Zaiss.

Aceste mărturisiri trebuiesc luate în serios şi arată cum Dumnezeu poate salva oameni şi din mişcări deviate. Aceasta se datorează harului Său nemăsurat care nu cunoaşte îngrădire. În consilierea spirituală, constat cu regret că aceşti oameni, care au primit o nouă direcţionare a vieţii în mişcarea lui Zaiss, sunt legaţi puternic de personalitatea lui. Cu greu admit să asculte şi pe alt lucrător al lui Dumnezeu. Nu suportă nici cea mai uşoară critică. În felul lor de a fi creştini există o anumită trăsătură fanatică. Învăţătorul, de care am vorbit mai sus, a recunoscut acest lucru prin harul lui Dumnezeu. Pentru a ieşi din această îngustime fanatică şi a intra în lărgimea biblică el s-a desprins de gruparea lui Zaiss.

În mişcarea lui Zaiss sunt elemente biblice şi nebiblice. Vestirea Evangheliei atinge pe mulţi dinafară care sunt departe de Dumnezeu şi care nu intră decât greu sau deloc în contact cu bisericile sau adunările creştine. Şi apoi nu-i rău că, pentru vindecarea omului în întregul său, mai scutură şi Biserica creştină. În mare măsură s-a uitat că termenul evanghelizethai = evanghelizarea din Noul Testament cuprinde în sine o dublă misiune, “de salvare şi vindecare”. Aceasta este o sarcină reală. Însă felul în care este ea reprezentată în mişcarea lui Zaiss nu poate fi socotit biblic. Câteva lucruri senzaţionale şi sugestive am putut observa chiar eu, aşa că exprimarea pastorului Heitmüller de “duh amestecat” se potriveşte în cazul de faţă. Dumnezeu însă nu îngăduie ca acţiunii divine să i se adauge foc străin. O, de-ar îngădui Hristos ca această mişcare să sfârşească pe o cale biblică!

9. Fenomene şi vindecări pseudocarismatice

Biblia vorbeşte clar despre o perioadă viitoare de mare rătăcire spirituală. Situaţia actuală a omenirii corespunde pe deplin acestei perioade. Rătăcirea şi autorătăcirea sunt emblematice pentru timpul nostru. Împotriva duhului, sufletului şi trupului nostru este îndreptată întreaga forţă a înşelăciunii (1 Tes. 5. 23 ).

Omul inteligent este indus în eroare în domeniul intelectual. El devine victima filozofiilor contemporane curente. În această rubrică se înscrie şi teologia neoraţionalistă. Ea neagă tot ceea ce nu este croit conform raţiunii umane.
Omul materialist se rătăceşte şi este ispitit în domeniul plăcerilor vieţii. Sex –acesta este cuvântul care îl farmecă..
Omul cucernic se rătăceşte în domeniul religios. Isus de fapt a prezis că vor apare hristoşi falşi care vor face semne şi minuni demonice şi vor duce astfel pe mulţi în rătăcire (Mat. 24. 4;11;24). Există astăzi grupări creştine care vin în întâmpinarea dorinţei sincere după noi binecuvântări prin aceea că vorbesc mult despre darurile Duhului Sfânt. Cu darurile Duhului Sfânt suntem de acord, absolut de acord, dar să fie cu adevărat daruri ale Duhului Sfânt. (1 Cor.12. 7-11) şi nu imitaţii psihice sau chiar demonice. Exaltarea psihicului nu înseamnă în mod necesar şi puterea şi darul Duhului Sfînt. Din păcate mişcarea carismatică care cuprinde astăzi întrega lume nu are caracterul unei treziri spirituale cu adevărat carismatice, ci dă impresia unei epidemii psihice ce se dezvoltă în subconştientul omului religios sau chiar credincios. Trebuie precizat că pe lîngă toate influenţele nebiblice, se pot găsi în această mişcare şi mulţi credincioşi sinceri, cărora din păcate le lipseşte darul deosebirii duhurilor, altfel ar părăsi această cale. În ce priveşte începuturile, adepţii acestei mişcări pot fi înţeleşi foarte bine. Comunităţile bisericeşti reci, cu activitatea lor tradiţionalistă lipsită de duh, nu pot mulţumi foamea spirituală a multor creştini. Dacă această foame şi această căutare ar fi rămas în limitele biblice, ar fi adus creştinătăţii multă binecuvîntare. Aşa însă, puhoiul carismatic s-a acumulat într-un mare cazan în care se amestecă forţe şi rătăciri religios sugestive, isterice, hipnotice şi oculte. Această avalanşă pseudocarismatică a devenit o ameninţare pentru întregul Pământ, inducând în eroare pe mulţi credincioşi sinceri. Pseudocarismaticii sunt elita, avangarda lui Satan ,care vrea să atace prin ei nucleul cel mai valoros al comunităţii lui Hristos. În această epocă haotică nu avem numai dreptul, ci şi datoria de a cerceta toate curentele în lumina Sfintei Scripturi.” Cercetaţi duhurile ca să vedeţi dacă sunt de la Dumnezeu ” (1. Ioan 4.1).

Dorinţa exagerată de minuni este periculoasă pentru viaţa de credinţă. Cine vrea să meargă doar pe culmi înalte, va sfârşi într-o zi în prăpastie. Diamantele au apărut în natură numai la presiuni şi temperaturi înalte. Creştinul are nevoie de presiunea zilelor monotone, de presiunea luptelor sufleteşti, de presiunea situaţiilor grele, căci altfel îşi pierde profunzimea.
Minunile nu sunt toate la fel. Ele pot să-şi aibă originea fie în înălţimi, fie în abis. Nu numai Duhul Sfânt, ci şi Satan poate face semne şi minuni. Puterea lui Satan şi a falsului profet de a face minuni sunt amintite în Mat.24:24; Marc.13:22; 2 Tes.2: 8-9; Apoc.13:13; Apoc.16:14. Moise făcea minuni pe baza puterii venite de sus, în timp ce vrăjitorii Egiptului aveau puterea primită de jos (Exod 7-8). Petru şi Ioan îşi primiseră puterea de sus, vrăjitorul Simon, Elima, vrăjitoarea din Endor şi prezicătoarea din Filipi erau alimentaţi de jos. Pentru a ne descurca în jungla minunilor demonice, trebuie să fim înarmaţi cu:

-naşterea din nou prin Duhul Sfânt;
-darul de a deosebi duhurile;
-o experienţă religioasă îndelungată;
-o bună pregătire ştiinţifică.

Se ştie însă că sunt destui creştini care chiar dacă n-au cine ştie ce pregătire ştiinţifică, au în schimb un simţ deosebit pentru deosebirea fenomenor biblice de cele nebiblice.

Fenomene pseudocarismatice.  Pentru această temă am la dispoziţie atâta material încât nu ar putea fi cuprins de un singur capitol. Trebuie să mă limitez la un singur punct şi anume: “Căderea pe spate” sau “odihna în duhul”, care poate fi întâlnită din ce în ce mai mult în activitatea mişcării carismatice. Acest fenomen neobişnuit, proces religios mediumnic, parţial spiritist, este considerat adeseori “botezul cu Duhul Sfânt”. Există o seamă de evanghelişti extremişti la a căror atingere cu mâna oamenii cad pe spate şi-şi pierd pentru câteva secunde cunoştinţa. Unii vorbesc şi în limbi străine sau produc sunete de neînţeles.

Căderea în transă la popoalere necreştine.  În călătoriile mele misionare am avut posibilitatea de a intra în legătură cu creştini de la China Inland Mision. Discutam câteodată cu misionarii despre răscoala boxeurilor din anul 1900. Aşa am aflat că tinerii organizatori ai acestor răsculaţi făceau, în perioada lor de antrenament, exerciţii de intrare în transă. Trebuiau să spună de câteva sute de ori fără pauză o formulă scurtă, asemănătoare cu cea tibetană –koan- sau cu exerciţiile de meditaţie transcendentală, până ce ”zeii” lor se îndurau de ei şi-i făceau să cadă pe spate, rămânând câteva minute în transă. Acest lucru trebuia să le provoace o încărcare psihică cu forţe sufleteşti şi fizice care să-i poată face puternici în luptă. Acest antrenament făcea ca ei să se umple cu duhuri rele, care apoi porunceau uciderea creştinilor. Era deci un botez cu duhuri.

În cartea „Moartea unui Guru“, fostul guru Rabindranath R. Maharaj a povestit despre experienţa sa de convertire de la hinduism la Hristos. Acolo el scrie : ”Împlinisem abia treisprezece ani şi deja împărtăşeam acel Shakti-Pat vestit între guru. Aceasta dovedea că investirea mea era reală. Shakti este un alt nume al lui Kali, sângeroasa soţie a lui Shiva. Ea este zeiţa mamă a forţei. Eram încântat de a fi un canal de comunicare al ei.” La sfârşitul cărţii se găseşte o explicaţie a denumirilor. Acolo despre Shakti-pat=lovitura cea uşoară, sunt scrise următoarele: ” Asta înseamnă atingerea de către guru cu mâna dreaptă a frunţii celui ce se roagă. Această atingere are puteri supranaturale. Shakti este un cuvânt sanscrit care înseamnă putere, forţă. Prin acţiunea Shakti-pat, gurul devine un canal de transmitere al puterii cosmice originare care stă la baza întregului univers. Această putere este întruchipată de Kali, soţia lui Shiva. Acţiunea supranaturală a lui Shakti prin atingerea unui guru poate să-l arunce la pământ pe cel ce se închină, sau el poate să vadă o lumină puternică şi să aibă o experienţă mistică cum ar fi iluminarea, sau alta, psihică”. Ceea ce se întâmplă cu Shakti-pat se aseamănă cu căderea pe spate a pseudocarismaticilor. Avem aici de a face de fapt cu un proces mediumnic şi cu o pătrundere a religiilor orientale păgâne în creştinism.

E/201. Rabi Maharaj este acum un vestitor al Evangheliei şi locuieşte în Elveţia. În 1983 am avut o întrevedere cu el, având ocazia unui schimb de păreri cu privire la botezul în duhul al carismaticilor. L-am întrebat pe Rabi -aşa e numit de prieteni- dacă vede o legătură între Shakti pat şi fenomenul ”Slain in the Spirit” (lovit în duhul ). El a răspuns afirmativ, spunând că niciodată nu s-a gândit să califice căderea pe spate drept o acţiune a Duhului Sfânt.

E/202. Cu ani în urmă, m-am împrietenit cu un şef tânăr al tribului Vogai din Australia de vest. El mi-a spus că tribul său are şase vraci care oricând pot intra în transă,vorbind în limbi şi hotărând anumite lucruri pentru trib. Când acest şef, numit Puwantjara, a devenit creştin şi a auzit pentru prima dată vorbirea în limbi la penticostali, a comparat-o imediat cu vorbirea în transă a vracilor.
Toate popoarele păgâne cunosc fenomenul intrării în transă. În cărţile mele sunt sute de exemple. Starea de transă presupune o pasivitate totală în care pot năvăli cu uşurinţă duhurile rele. Dimpotrivă, drept condiţie preliminară pentru intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, Biblia cere trezie şi veghere deplină.
Transă în mediul creştin.  Pentru această temă îmi stau mult mai multe exemple la dispoziţie decăt pot fi prezentate aici.

E/203. O experienţă personală a avut darul de a mă lămuri şi pe mine. În timpul unei discuţii purtate cu Kathryn Kuhlman în 1970 la Pittsburgh, ea a început deodată să se roage împreună cu mine. Cu această ocazie şi-a ţinut mâinile cam la 15 cm distanţă de capul meu. Imediat m-am rugat în inima mea: “Doamne Isuse, dacă această femeie îşi are puterea de la Tine binecuvântează-ne pe amândoi, dar dacă nu, atunci apără-mă Te rog, căci nu vreau să ajung sub influenţe străine.” În timp ce Kathryn se ruga, în spatele meu s-au postat două persoane din comunitate ca să mă prindă. Eu însă n-am simţit nimic, am rămas ca o stâncă fără să-mi pierd nici o clipă cunoştinţa.
De atunci am stat atent cu ochii larg deschişi şi urechile ciulite să prind tot ce se petrecea în cadrul acestei uriaşe demonstraţii de vindecare. Cine vrea să se informeze despre asta găseşte mai multe amănunte în “ABC-ul ocult”.

E/204. Un profesor de teologie care se îndoia în legătură cu fenomenul ”căderii pe spate” s-a dus la Pittsburgh, la Kathryn Kuhlman. El şi-a exprimat îndoiala asupra acestei ”slain in the Lord”. Discuţia avea loc în biroul doamnei Kuhlman. Înainte de a pleca o rugă: ”Nu vreţi să vă rugaţi scurt cu mine?” Domna Kuhlmann a făcut un pas spre profesor şi i-a pus mâinile pe umeri. Încă înainte de începe ea să se roage, profesorul a început să se clatine şi a căzut jos.

E/205. Într-o adunare de vindecare ţinută de Kathryn Kuhlman, în Pittsburg, era un om care voia să fie vindecat şi s-a apropiat de ea. Înainte de a ajunge la o anumită distanţă, a început să se clatine, iar în preajma predicatoarei a căzut cu totul pe spate. Doamna Kuhlmann numeşte acest fenomen “going under the power” – “pătrunderea în câmpul de forţe”. Această problemă a forţei are o mare importanţă pentru toţi adepţii “căderii pe spate”.

E/206. O femeie s-a dus la predicatorul Kenneth Hagins vrând să fie vindecată. Când vindecătorul s-a rugat, nu s-a întâmplat nimic. Atunci Hagins i-a spus: “Am în jurul meu un câmp de forţă, dar sunteţi prea departe de mine. Veniţi mai aproape !” Bolnava s-a apropiat, i s-au pus mâinile, a căzut pe spate şi s-a vindecat.
În primăvara anului 1974, a avut loc, în Ierusalim, un congres aşa-zis carismatic cu tema “Duhul Sfânt”. Kathryn Kuhlman şi Corrie ten Boom au fost prezente. La câteva luni după aceea am primit o scrisoare de la din Ierusalim, de la o lucrătoare a misiunii finlandeze:

E/207.
17. 09. 1974, Ierusalim  Iubite frate K.Koch,
vă scriu tocmai dumneavoastră pentru că nu cunosc pe nimeni altul care mi-ar putea răspunde la anumite întrebări pe care mi le pun. Am citit cartea Kathrynei Kuhlman, “Dumnezeu poate să o facă din nou!”. M-a impresionat. Când, în 1974, Kuhlman a venit în Ierusalim, m-am dus cu mare entuziasm la adunările ei. La început am fost fericită. Apoi însă m-a cuprins îndoiala şi am început să mă întreb:

1) Cum poate ea stabili de la distanţă că un om este vindecat ?
2) Ce putere stă în spatele acestor vindecări ?
3) De ce oamenii cad pe spate când se roagă cu mâinile peste ei ?

M-am dus şi la o a doua adunare de vindecare şi m-am rugat tot timpul. În acelaşi timp am observat atentă tot ce se întâmpla. După adunarea de vindecare, Katryn părăsea platforma şi mergea printre rânduri. Deodată am simţit o tensiune interioară şi m-am temut că s-ar putea să mă atingă. Am închis ochii, am ridicat mâinile şi m-am rugat Domnului Dumnezeu să-mi ajute. Katryn a trecut şi pe lângă locul în care stăteam eu. Pentru o clipă mi-a prins braţul drept cu putere. Nu s-a întâmplat nimic. După o vreme am simţit în mine o putere asemănătoare electricităţii ca intensitate şi credeam că va trebui să mor. Mâinile mele erau că paralizate şi nu le-am putut lăsa jos prea repede. De atunci îmi vine greu să cred că puterea ei este de la Dumnezeu. Am citit şi cealaltă carte a doamnei Kuhlman, “Cred în minuni !”, care pare să fie interesantă. Nu pot şti însă de ce persoana ei face o cu totul altă impresie decât cărţile. Nu mă descurc în nedumeririle mele, care continuă să mă tulbure spiritual. Dacă mă puteţi înţelege şi dacă îmi puteţi răspunde cu toate că aveţi atâtea lucrări de făcut, v-aş fi foarte recunoscătoare.
A dumneavoastră…….
Nu numai misionara finlandeză a avut asemenea experienţe. Şi eu şi alţii am văzut diferenţa dintre carte şi persoană. Deseori s-a întâmplat ca oameni care se roagă fără încetare să perceapă o atmosferă nebiblică.

E/208. În faţa mea se află acum un lung raport despre activitatea Kathrynei Kuhlman în Vancouver şi Seattle. Din lipsă de spaţiu îl pot reda doar în mică parte. Observatorul scria: Kathryn Kuhlman se consideră un ”instrument al Domnului”. În realitate este un medium al Domnului acestei lumi. Un om nu poate primi naşterea din nou prin Duhul Sfânt doar pentru că vine cineva, îl apucă de faţă şi-i spune câteva cuvinte. Eu sunt de acord cu darurile Duhului Sfânt, cu carismata. Însă ceea ce pune ea pe tapet nu-s daruri divine, ci darurile duhurilor ce sălăşluiesc în văzduh. Duhurile se servesc de ea. Ea însăşi este dusă în rătăcire şi, la rându-i, rătăceşte pe alţii. Este un medium al lui Satan.”

E/209. Pe aceeaşi linie se află şi scrisoarea unui profesor de teologie de la Universitatea din Tübingen. Acest creştin născut din nou, prieten bun cu mine, mi-a scris: “Kathryn Kuhlmann este spiritistă!” Fără îndoială că noi doi n-am da astfel de sentinţe severe fără o cercetare atentă. Trebuie să vorbim de bine o persoană şi să gândim pozitiv despre ea până când ne este demonstrat că face rău. De asemenea, nu vreau să nu amintesc de uimitoare experienţe cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt de care au avut parte unii creştini smeriţi. Cunosc multe asemenea cazuri în biografiile multor oameni ai lui Dumnezeu. Pentru aceste lucruri spun plin de recunoştinţă: “da!” Spun însă “nu!” apariţiilor psihice paralele şi serviciilor de tip surogat ale duşmanului originar.

E/210. Părintele dominican Mac Nutt, relata în cartea sa “Însărcinat pentru vindecare” despre starea de transă ca un leşin. Când Mac Nutt se roagă cu bolnavii pentru vindecare interioară şi exterioară, ei cad pe spate. Unii sunt fără cunoştinţă iar alţii sunt conştienţi, dar paralizaţi. Atunci când părintele se roagă cu un bolnav care şade pe scaun, acesta este paralizat pe scaun şi nu se poate ridica. Această stare, numită de pater “odihnă în Duhul”, durează de la câteva secunde la şase ore. Această posibilitate de a aduce pe alţii în starea de “odihnă în duhul” a căpătat-o Mac Nut de abia atunci când a căzut şi el pe spate, la predica unui predicator.

Avem iarăşi un fenomen de transmitere al forţei de medium. Cine a fost cuprins de această forţă mediumnică o poate transmite şi altora. Prin practică regulată se pot forma mediumi religioşi-spiritualişti care predică în adunările creştine şi au şi posibilitatea de a aduce în transă alţi participanţi. Din punct de vedere al istoriei religiilor căderea pe spate nu este decât spiritism travestit religios. Este contrafacerea satanică opusă umplerii cu Duhul Sfânt. Forţele medimnice sunt doar opusul diabolic pentru darurile Duhului Sfânt. Această concluzie este îndreptăţită, deoarece forţele mediumnice pot fi limitate şi stăpânite de rugăciune.

Într-o călătorie în Africa de Sud am auzit de la un frate credincios următoarea relatare:

E/211. Kenneth Hagin, care se socoteşte singur profet, a spus în public la o adunare în Pretoria cum că duhul său ar fi fost răpit şi dus înaintea tronului lui Dumnezeu. Isus s-ar fi ridicat şi ar fi spus: “Iau, iată, un cărbune de pe altar şi-ţi ating mâinile. Aşa vei putea vindeca oameni. Apoi vei putea transmite şi altora darul tău de vindecare. În afară de asta vei putea împărţi cu aceste mâini daruri ale Duhului Sfânt !” După ce a povestit aceasta: Hagins a strigat mulţimii: “Cine vrea să aibă mâini vindecătoare să se ridice!” Mulţi s-au ridicat. El şi-a înălţat mâna dreaptă, a purtat-o peste mulţime şi a zis: “Prin aceasta căpătaţi darul dorit!” Majoritatea au căzut pe spate, dar nu toţi. Cei ce cădeau pe spate puteau apoi să provoace şi altora căderea pe spate şi să vindece.

Ceea ce s-a întâmplat la adunarea lui Hagins nu este o experienţă de natură biblică. Hagins descrie răpirea înaintea altarului lui Dumnezeu. Aceasta se aseamănă cu excursia spiritistă a sufletului afară din corp. Împărţirea “darului” de vindecare nu este decât o practică mediumnică şi o mascaradă demonică. Apostolul Pavel spune în 1Corinteni 12:14 cu privire la darurile Duhului Sfânt: “Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” Deci Duhul este cel care împarte daruri, şi nu voia sau mâna lui Hagins.

Despre problema parapsihologică şi mediumnică a mâinilor “fierbinţi” am tratat şi în alte cărţi.

E/212. Amintesc aici de un descântător cu mâini ”fierbinţi” din Schleswig-Holstein care vindeca boli. El era şi prezbiter al unei comunităţi luteran

E/213. Amintesc şi de Chief-Datu din Filipine, care putea fierbe ouă cu mâinile goale. Când a devenit creştin nu a mai avut mâinile fierbinţi. El a recunoscut că avusese parte de un dar demonic.

Iată, deci, grozava orbire a multor creştini: faptul că forţe mediumnice, oculte, sunt luate drept daruri ale Duhului Sfânt.. S-a observat că la întoarcerea la Dumnezeu, adică la convertire, nu dispare întotdeauna imediat mediumnitatea. Există mulţi creştini care sunt mediumi fără să ştie. Aceasta ia câteodată forme cucernice neobişnuite. Căderea pe spate fără cunoştinţă este un astfel de exemplu de mediumnitate
Capitolul exaltare nu trebuie să se sfârşească niciodată fără a ne bate cu pumnul în piept şi a ne căi. Este mare nevoie de asta în bisericile şi-n adunările noastre creştine pentru că deseori nu există adevărata putere a Duhului Sfânt.. De multe ori mişcările extremiste iau naştere datorită carenţelor Bisericii Creştine. O acţiune cu efect contra mişcărilor exaltat religioase ar fi o mişcare de pocăinţă în mijlocul creştinilor şi de rugăciune ca Dumnezeu să dăruie o adevărată trezire. De asemenea, comunitatea lui Hristos trebuie să se pregătească mai intens pentru întâmpinarea Domnului care vine şi care va pune odată capăt acestor grozave disensiuni şi rătăciri ale Bisericii sale.

10. Semne şi minuni demonice

Valul mişcărilor de vindecare se extinde tot mai mult. Trăim într-o perioadă a istoriei omenirii în care, cu toată demitologizarea, iau tot mai tare avânt forţele incontrolabile şi puterile demonice. Senzaţiile tari se perindă una după alta. Din Syracuza, s-a comunicat că un chip de lemn plânge cu lacrimi vindecătoare.

E/214. Când am fost în Sicilia am văzut Madonna plângătoare şi vindecătoare. La fiecare trei luni, din statuia de lemn curg lacrimi. În aceste zile se vindecă circa 50 de oameni. Până acum se crede că s-au vindecat cam 600 în total.
În America se povesteşte despre un conducător de sectă, Father Divine, care susţine că el este Dumnezeu şi că fiul său e Isus Hristos. Ambii ar deţine puterea de a vindeca şi omorî de la distanţă.

E/215. Un evanghelist din altă ţară, care mi-a fost musafir, a spus că mama sa ar fi fost omorâtă de acest om, care foloseşte magia neagră.

Din Orientul Apropiat, ne-a parvenit vestea că prinţul Abdul, rudă cu fostul rege Faruk, face minuni nemaipomenite. El ar face să coboare foc din cer şi ar fi iniţiator în minunile noutestamentale ale Domnului Isus. Ar avea puterea care a avut-o şi Hristos de a vindeca bolnavi şi de a învia morţi.

Din sudul Franţei, Georges de Montfavet se dă şi el drept Hristos revenit pe pământ. Câteva sute de minuni i-ar îndreptăţi afirmaţia.

Semne curioase s-au arătat şi în anturajul predicatorului R.Paulaseer Lawrie. Acesta predică în anii `50 în diferite biserici din America. El vindeca bolnavi şi îndrăciţi şi mulţi s-au convertit. Când Lawrie a vizitat o adunare a lui William Branham, acesta a “profeţit” despre el: “Fiul meu, te trimit ca pe un om deosebit. Mulţi oameni vor veni prin tine la picioarele lui Isus ! Du-te în India ! Marile semne şi minuni te vor urma ! Aşa vorbeşte Domnul !” În iulie 1960, Lawrie s-a dus în India. El a vindecat de lepră, cancer, paralizii şi din mii de posedaţi a alungat demonii. Sute de mii de oameni au fost cuprinşi de “focul trezirii”.

În 1969, pe când Lawrie predica în Tuscon, în comunitatea lui Branham, a tunat din senin şi un fascicul de lumină a atins locul unde stătea el. După aceea oriunde mergea era însoţit de tunet şi de fulger. Dacă era pe drum avea alături un vârtej de praf înalt de 200 m. Norii negri îl urmau oriunde şi cădea din ei ploaie în locul în care se oprea până pleca de acolo. Şi în Roma, Grecia, în Tel-Aviv şi Madras norul era deasupra lui Lawrie. Fenomene asemănătoare au continuat: Un nor la colţul locuinţei sale, fulgere fără tunet, tunet fără nor, o lumină mare peste capul lui Lawrie la o adunare… În 1971, a iniţiat un Ashram care s-a umplut repede. Mulţi care nici nu ştiau de el aveau viziuni cu “Isus” având chipul lui Lawrie. De aceea i se adresează cu “fiul omului”, iar el se numeşte pe sine “Dumnezeul perlelor”. Ashranul a primit numele de “noul Ierusalim”, iar împărăţia de o mie de ani trebuia să înceapă în 1977. Când nici o proorocie nu s-a împlinit, secta s-a împrăştiat.

Sute de mii de oameni au pătruns prin aceşti prooroci mincinoşi în raza de acţiune a Diavolului, şi valul acesta de răpitori nu se destramă. Oamenii umblă astăzi clătinându-se de la o noutate exaltantă la alta. Un şir întreg de făcători de minuni, de vindecători, de salvatori se perindă înaintea noastră. Oare cine îşi va mai păstra judecata limpede ?

III. DEOSEBIREA DUHURILOR

Am făcut câte o mică escală prin diferitele mişcări de vindecare actuale, începănd cu vindecările prin magie neagră şi sfârşind cu cele de la graniţa creştinismului. Ce putem spune deci în legătură cu ceea ce stă scris în Iacov, 5:14? Are vreo legătură cu perioada actuală? Da. Mişcările de vindecare la care ne-am referit constituie un semnal biblic în acest sens.

1) Trăim într-o vreme în care “taina fărădelegii a şi început să lucreze” (2.Tesaloniceni 2:7). Domnul Isus a spus de la început că vor apărea Hristoşi mincinoşi care vor face semne şi minuni, ducând astfel în rătăcire pe mulţi (Marcu 13:22). Efectul acestei induceri în eroare este înspăimântător, deoarece mulţi creştini nu-şi dau seama de pericolele legate de metodele oculte de vindecare ale falşilor profeţi. Dimpotrivă, ei se lasă atraşi de aparenţa religioasă a acestei activităţi şi ajung astfel a se implica în activităţile oculte, sau a apela la metodele de vindecare oculte.

2) În al doilea rând, aceste mişcări de vindecare dovedesc eşecul comunităţii creştine în a împlini nevoile spirituale ale zilei. La rădăcina problemelor omenirii stă faptul că oamenii pun interesele lor materiale mai presus de cele spirituale. Din păcate, Biserica a urmat lumea în această privinţă şi nu a fost gata a rămâne într-o completă dependenţă de promisiunile lui Dumnezeu. De aceea, consilierea oferită de majoritatea creştinilor nu este aşa cum ar trebui să fie, deşi Cuvântul lui Dumnezeu oferă încă ajutor real celor ce sunt pregătiţi a se baza pe promisiunile sale.

3) Epistola lui Iacov face afirmaţii hotărâte despre vindecare. Ea trebuie să fie în legătură corectă cu mărturisirea şi iertarea păcatelor. În contextul noutestamental, vindecarea este nedespărţită de iertare. Ordinea trebuie să fie întotdeauna următoarea: întîi iertarea, care este vindecarea omului dinăuntru, şi abia apoi urmează şi vindecarea fizică. Cel mai bine vedem acest lucru în întâmplarea cu paraliticul din Luca 5:20. Atunci când cele două procese sunt izolate sau relaţia dintre ele nu este cea corectă, apare devierea. În vindecarea magică motto-ul este: “Să ajute, nu contează în ce fel!” În cadrul Sfintei Scripturi se dă importanţă vindecării interioare; cea trupească poate urma, dar nu este obligatorie. Câteodată Domnul permite suferinţa ucenicului Său ca şcoală a credinţei, a răbdării şi ca proces de maturizare şi pregătire pentru veşnicie. Pentru clarificare va fi prezentată o vindecare care respectă ordinea biblică.

E/216. O tânără femeie suferea de o inflamare a gâtului cuplată cu o tumoare de dimensiunea unui ou. Tratamentul medicului internist şi al neurologului n-a dus la vindecare. A venit la consiliere şi a mărturisit că în lipsa soţului ei a săvârşit păcate grave. În credinţa ei sinceră s-a simţit iertată şi împăcată cu Dumnezeu. După câteva săptămâni soţul ei s-a întors din prizonierat. Fără a fi constrânsă ea a mărturisit soţului totul. Bărbatul a iertat-o. Trei zile după aceea infecţia şi tumoarea au dispărut. Vindecării sufletului i-a urmat vindecarea trupului.

Această ordine era pentru Isus şi ucenicii Săi o regulă de bază a Împărăţiei lui Dumnezeu, care a început odată cu El. De aceea toţi cei ce au experimentat prin Hristos o înviere spirituală şi sunt în părtăşie cu El pot acţiona conform Iacov 5:14;etc.; Marcu 16:17: “Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: …Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Faptul că magia are efecte negative nu trebuie să răpească sau să întunece adevărurile Scripturii referitoare la vindecarea şi sănătatea fizică. Acolo unde păcatul activităţilor întunecate ale magiei a devenit puternic, harul lui Hristos a devenit şi mai puternic.

La sfârşit cele două feluri de vindecări vor fi puse încă o dată faţă în faţă. Biblia ştie despre existenţa ajutorului oferit de demoni. Să ne gândim numai la vrăjitorii egipteni, la magii canaaniţi sau la Simon vrăjitorul. Ajutorul magic sau spiritist poate aduce într-adevăr o anumită uşurare în plan fizic, dar aceasta este o formă de scurtcircuit, pentru că sufletul persoanei este în acest proces complet ignorat. În Scriptură sufletul primează în mod evident asupra trupului, relaţia omului cu Dumnezeu este mult mai importantă decât starea sa fizică. În magie întrebarea este:”Ce anume poate ajuta?”, în timp ce în Noul Testament întrebarea este mai degrabă: ”Cine poate ajuta?” Vrăjitorul va spune: ”Ajută.” Creştinul va spune:”EL ajută.” Dincolo de ”Ce” şi ”Ajută” al magiei se află lumea întunecată a forţelor şi puterilor incontrolabile. În spatele acestora se ascunde însuşi Satan. Dincolo de ”Cine” şi ”El vindecă” al credinţei creştine se află Hristos, Cuvântul cel Viu. ”Domnul îl va însănătoşi”, confirmă Iacov cu bucurie şi credinţă recunoscătoare. Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci. Iar noi îi suntem datori. Îi datorăm vieţile şi recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce El a făcut priul Său pentru noi.

EXEMPLE DE VINDECĂRI ŞI ELIBERĂRI

I. REDUTELE BEZNEI

Era în anul 1938. În Odenwald, în Hessen, (Germania) ţineam o evanghelizare; cu această ocazie am avut o experienţă de consiliere spirituală pe care n-o voi uita niciodată. Un tânăr de 20 de ani a venit la mine foarte apăsat spiritual şi mi s-a confesat. Experienţele sale se potriveau tiparului clasic ocult, şi de aceea i-am spus că ori el, ori cineva din familia sa fusese implicat în practici oculte. A recunoscut imediat. Dar ceea ce mi-a povestit după aceea a fost atât de îngrozitor încât mi-a rămas adânc întipărit în memorie. Dacă voi relata povestea sa, nu însemnă că lezez secretul spovedaniei. Tânărul însuşi m-a rugat să spun peste tot cele trăite de el, pentru a avertiza oamenii asupra periculozităţii ocultismului.

Să începem, deci. Încă din copilărie suferise de melancolie, gânduri de sinucidere şi depresii de tot felul. Noaptea era speriat de anumite ciocănituri, a căror origine nu şi-o putea explica. Îl speriau şi nişte siluete ciudate care fie fâlfâiau în aer, fie se furişau pe lângă el. Psihiatrul poate pune aceste experienţe pe seama unui dezechilibru al vieţii psihice sau a unui sistem nervos labil al persoanei în cauză, fără însă a putea evidenţia cauza acestor tulburări. Oricum, atunci când cineva va urmări istoria acestei familii, lucrurile vor începe să capete înţeles.

Străbunica tânărului fusese descântătoare. Cu metodele ei neobişnuite, ea vindeca animale şi oameni. În afară de aceasta ea frecventa un cerc spiritist, care se ocupa de comunicarea cu duhurile morţilor. Implicarea acestei femei în fenomenele oculte au dus la tragicul dezastru din familia sa.

Fiul şi fiica au continuat practica mamei. Amândoi au folosit Cartea 6-7 a lui Moise. Au folosit şi radiestezia, pendulând cheia peste cartea de cântări bisericeşti. Practicau şi ghicitul în cărţi. Ambii au avut parte de un sfârşit îngrozitor. Femeia vedea umblând stafii prin camera ei şi avea senzaţia că duhurile rele încearcă să-i astupe nasul şi gura. A suferit aşa ani de-a rândul şi a ajuns la spitalul de boli psihice; însă pentru că nu era nebună, a fost trimisă acasă după o jumătate de an. Fratele ei a murit în chinuri. Înainte de moarte a rugat pe membrii familiei să ardă toate cărţile oculte. A cerut să i se aducă Biblia, dar n-a putut pricepe nimic din ea. A plecat întru cele veşnice cu mari dureri şi răspândind un miros pestilenţial.

Nici cu nepoţii situaţia nu a fost mai bună. O nepoată avea accese de furie din cauza cărora îşi spărgea mobila din casă. Câteodată se culca în mijlocul străzii ţipând cât o ţinea gura. A continuat aşa până a fost dusă la spitalul de boli psihice. Altă nepoată auzea noaptea ciocănituri. Avea o aşa de mare suferinţă sufletească încât într-o zi n-a mai suportat şi s-a aruncat de pe o stâncă înaltă de 40 metri împreună cu copii ei de 5 şi respectiv 8 ani… Alt nepot era medium la şedinţele spiritiste. Suferea de mania persecuţiei, care l-a condus în final şi pe el la ospiciu.

În rândul strănepoţilor a fost o fată care a continut tradiţia descântatului şi a ghicitului în cărţi. A murit devreme. Surorile ei susţineau că ar umbla prin casă ca stafie (poltergeist), provocând zgomote şi ciocănituri. Fratele ei era tocmai tânărul care povestea. El mi-a mărturisit că a suferit aşa de mult de pe urma acelor apariţii, încât acum avertizează pe oricine să nu intre în contact cu lucruri oculte; considera că zdruncinul sufletesc care n-a încetat în familia lui timp de patru generaţii se datora numai magiei practicate de strămoşi. Putem vedea şi prin intermediul acestui exmplu pedeapsa păcatului menţionată în a doua poruncă din Decalog:… “care va pedepsi păcatul părinţilor în copii pană la al treilea şi al patrulea neam”. Cazul nu este singular. În lucrarea de misiune am putut cunoaşte multe asemenea istorii de familii. Este apăsător faptul că în psihiatrie şi în consilierea spirituală această putere demonică a ocultismului este recunoscută prea puţin şi i se dă o importanţă atăt de minoră. Faptul că asemenea lucruri sunt bagatelizate sau socotite înşelătorie este urmarea raţionalismului atât de răspândit. Dacă vrem să ajutăm sufletelor unor astfel de oameni prinşi cu totul în robia Celui Rău, trebuie să luăm în serios influenţele satanice din viaţa lor. Omul este prins în focul luptei dintre Hristos şi Satan. Când oamenii gândesc la Satan doar ca la o sperietoare, o figură cu coarne şi coadă, fac o teribilă greşeală, permiţându-i acestuia să-i ademenească, să-i prindă în capacană şi să-i tragă în adânc, fără a fi în nici un fel împiedicat. Cel mai periculos domeniu de rătăcire satanică este ocultismul, pentru că aici oamenii participă conştient la lucrările Diavolului, chiar dacă el se ascunde sub masca unor ceremonii religioase.

Slavă Domnului că nu puterile demonice au de spus ultimul cuvânt cu privire la soarta acestui pământ ! Isus Hristos, Domnul, a venit tocmai că să surpe fortăreţele întunericului (1Ioan 3:8). Ernst Modershon, bătrânul şi înţeleptul evanghelist, obişnuia să spună că ”noi avem un Duşman puternic, însă şi un Prieten Atotputernic”. Dreapta lui Dumnezeu rămâne biruitoare chiar şi pentru oamenii care datorită legăturilor cu ocultismul au ajuns într-o directă dependenţă demonică. Această realitate o putem vedea şi în viaţa tânărului de care am amintit. Hristos l-a făcut liber şi fericit. Lanţurile şi legăturile s-au sfărâmat sub Mâna Atotputernică a Marelui Biruitor de pe Golgota. Isus este şi va rămâne învingător în vecii vecilor.

II. ”PENTRU ACEASTA S-A ARĂTAT FIUL LUI DUMNEZEU, CA SĂ NIMICEASCĂ LUCRĂRILE
DIAVOLULUI”, 1 Ioan 3:8

Situaţiile cele mai deosebite şi dificile de păstorire a sufletelor sunt cele care necesită tratarea cazurilor de ocultism. Prin aceasta se înţelege consilierea celor bolnavi sufleteşte, care practică magia, vrăjitoria sau altele asemenea lor. În primii 15 ani ai activităţii mele de evanghelist, am intrat în contact cu 570 de cazuri de ocultism. În cartea ”Seelsorge und Okkultismus” am făcut analiza a 120 dintre ele. Pentru orientare să redăm aici un caz.

O femeie sănătoasă din punct de vedere fizic şi mental a început să aibă în timpul nopţii un număr din ce în ce mai mare de experienţe ciudate. Avea impresia că este bătută, cu toate că nu putea observa pe nimeni în cameră. Dimineaţa avea pe corp urme de lovituri, verzi şi albastre. Acest lucru se repeta o dată sau de două ori pe săptămână. Nu-şi putea explica aceste fenomene. La început s-a sfiit să vorbească despre acestea, temându-se că nu va fi crezută. Până la urmă necazul a obligat-o să-şi dezvăluie situaţia preotului local. Acesta nu a putut să o ajute, nepricepându-se la asemenea cazuri. A consultat şi un alt preot, dar soluţia tot nu a putut fi găsită. Femeia nu dădea deloc impresia că ar fi o persoană bolnavă psihic. Era absolut normală în viaţa de toate zilele.

Într-o zi a vizitat-o un prieten de.al meu care avea cunoştinţe despre efectele ocultismului. El i-a pus femeii diferite întrebări. Deoarece a ajuns la concluzia că nu avea de-a face cu o boală mintală, a început a cerceta dacă în spatele acestui caz nu se afla vreo cauză ocultă. După o discuţie amănunţită, au ieşit la iveală următoarele. Când a fost domnişoară, femeia a fost curtată de un bărbat care voia neapărat să o ia în căsătorie. Deoarece înfocatul peţitor făcea impresia unui om întunecat, fata l-a refuzat. După aceea bărbatul a ameninţat că o va chinui. În perioada următoare fata nu s-a mai gândit la ameninţare. Netemându-se, n-a dat importanţă acestor vorbe. De-abia când au început problemele nocturne şi urmele de lovituri puteau fi văzute de toţi oamenii, şi-a adus aminte de acea întâmplare. Totuşi ea nu putea însă să credă că există o legătură între cele două evenimente.

Înainte de a afla urmarea acestei istorisiri, aş vrea să relatez pe scurt felul cum mă raportez eu însumi la astfel de cazuri. Primul lucru pe care îl fac este să văd dacă există vreo cauză medicală sau psihologică în spatele acestor experienţe. Dacă aşa stau lucrurile, trimit pacientul la un psihiatru creştin. De multe ori şi cazuri misterioase se pot explica datorită descoperirilor recente ale psihologiei. În diagnosticarea unor asemenea situaţii se recomandă o deosebită atenţie. O diagnosticare greşită are repercursiuni dezastruase. Pe de altă parte, dacă suntem siguri că nu avem de-a face cu un caz medical (adică un caz în care pot fi detectate cauze ”obişnuite”), ne putem întoarce la cunoştinţele despre parapsihologie şi ocultism pentru a vedea dacă nu există vreo legătură cu acestea. În acest domeniu au rămas multe lucruri nedescifrate de doctorii, psihologii şi teologii noştri, care se bazează numai pe cunoştinţele acumulate în universitate. Şi din păcate practicile oculte se pot întâlni la populaţie într-o proporţie impresionantă.
Să ne întoarcem iarăşi la cazul nostru. Prietenul meu a început să mijlocească cu putere la Dumnezeu pentru femeia chinuită. El i-a arătat că trebuie să se predea cu totul lui Hristos dacă vrea să fie eliberată. Numai în Hristos există o eliberare totală. După începerea luptei în rugăciune s-a întâmplat ceva straniu. Acel om care a ameninţat că o va chinui, s-a spânzurat. Din acel moment femeia a fost liberă, acele atacuri nemairevenind asupra ei.

Acest caz aparţine controversatului domeniu al sugestiei mentale, care nu poate fi eludat spunând pur şi simplu despre el că este un nonsens. Schopenhauer afirmase cândva: ”Există şi scepticismul ignoranţei”. Aici se potriveşte şi ceea ce a spus Shakespeare: ”Există lucruri între cer şi pământ pe care înţelepciunea acumulată în şcoli nici nu le poate visa”. Domeniul sugestiei mentale de la distanţă a fost cercetat cu exactitate de către o seamă de medici. Indic numai pe Dr.med.Dusert, Dr.med. Janet şi Dr.med.Gilbert, care puteau să-şi influenţeze pacienţii până la distanţa de 10 km. Sugestia mentală apare deseori în legătură cu Cartea 6,7 a lui Moise şi cunosc destule cazuri despre acest domeniu pentru a fi asigurat că nu e vorba doar de o superstiţie populară.

Chiar dacă în cazul nostru problema opresiunii nocturne s-ar fi putut socoti un simptom de isterie, vindecarea instantanee şi definitivă este în orice caz un fenomen extraordinar. Orice medic ştie cât de greu se vindecă asemenea boli. Aici însă, după cum stăteau lucrurile, nu era vorba de o asemenea boală, ci era o influenţare magică. Pentru creştin este clar că omul este înconjurat de forţe ale răului. Hristos nici n-ar fi trebuit să vină pe pământ dacă ideea de demoni ar fi fost numai o fantasmă a unei perioade întunecate a istoriei.

Puterea întunericului e o realitate, dar o realitate biruită de Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit ca să nimicească lucrările Diavolului. De aceea există nădejdea de a putea fi eliberat pentru oricine se află sub stăpânire ocultă. Noi avem un duşman puternic, însă avem şi un prieten Atotputernic, pe Isus Hristos.

III. BOLNAV PSIHIC INCURABIL

Un frate în credinţă mi-a relatat istoria strămoşilor săi şi a propriei sale familii. Străbunicii lui practicau magia. Ca urmare a acestei activităţi oculte, bunicilor le-au apărut puteri mediumnice. Bunica suferea de depresii şi avea o natură egoistă şi uşor iritabilă. Starea ei sufletească s-a înrăutăţit până a ajuns la crize de demenţă. A trebuit să fie legată şi dusă astfel la o clinică de neurologie. În a treia generaţie, deci la părinţii persoanei în cauză, s-au arătat deasemeni perturbări psihice cum ar fi depresie, idei fixe şi boli ale organelor interne de origine nevrotică. În momenul când tatăl a venit la credinţa în Hristos a fost eliberat de toate ideile fixe şi de toate complicaţiile psihice. Din a patra generaţie a acestei familii făcea parte cel ce mi-a relatat cazul. În tinereţe a suferit de depresii, însă prin Hristos a fost pe deplin eliberat de acestea. Despre cazul fiului său se va relata aici pe larg.

Acest tânăr a fost în copilărie, după cum spune tatăl, un copil normal. La 18 ani a apărut, ca şi la ascendenţii săi, o depresie urmată de alienare mintală. La început s-au arătat depresii cuplate cu o stare de fobie. Această perioadă a fost schimbată cu alta, când se forţa să stea ore întregi pe genunchi şi să se roage. Apoi a avut crize de furie, devenind agresiv faţă de părinţii săi. După această fază de furie, fugea afară, rătăcind zile întregi prin pădure până când cădea undeva istovit. De obicei, muncitorii forestieri îl aduceau pe nefericit acasă. De la serviciu bineânţeles a fost dat afară din cauza comportamentului său straniu. Într-o altă fază au apărut simptome schizofrenice. Auzea ciocănituri în pereţi, vedea apariţii luminoase şi auzea glasuri care îl îndemnau să-şi sfideze părinţii. În această situaţie, părinţii s-au văzut nevoiţi să-şi ducă fiul la un psihiatru. Acest medic a pus următorul diagnostic:”Schizofrenic incurabil în ultimul grad. Recomandăm internarea într-un spital de boli psihice.”

Tatăl s-a opus acestei internări. Cu câţiva credincioşi a format un mic grup de rugăciune pentru bolnav. Apoi şi-a dus fiul la o casă de odihnă creştină, care era condusă de un cunoscut om al credinţei. Bolnavul a continuat rătăcirile sale în mijlocul naturii. Permanent a trebuit să fie supravegheat de către o persoană. Conducătorul instituţiei stătea în fiecare zi un timp împreună cu bolnavul. Îi citea câteva versete din Biblie şi se ruga cu el. Acest ajutor spiritual a avut la început un rezultat negativ. Bolnavul era chinuit de stări de nebunie cu aspect mistic. El îngenunchia pe străzi lângă o bancă şi se ruga ore în şir. Acest spectacol se repeta deseori. Conducătorul instituţiei a format şi el un grup de rugăciune care a mijlocit pentru bolnav. După câteva săptămâni a apărut o ameliorare vizibilă. La sfârşitul celei de-a şasea săptămâni, în timpul unei şedinţe de consiliere, mintea sa a devenit absolut limpede. Acţiunile impulsive anormale au dispărut cu totul. După o perioadă de observare de 14 zile, conducătorul instituţiei l-a putut trimite acasă vindecat. Tânărul şi-a putut relua serviciul. Astăzi e constructor şef într-o mare întreprindere şi se dovedeşte a fi un creştin adevărat. De 18 ani, nu s-au mai arătat semne ale bolii. Schizofrenia avansată, socotită de medic nevindecabilă, a fost vindecată de Hristos.

În această istorie de familie ies la lumină două lucruri. Primul este acela că, întrucât magia a fost practicată de ascendenţi, urmaşii, pe parcursul a patru generaţii, au suferit de boli depresive şi alienări mintale. Al doilea lucru este faptul că la trei generaţii dereglările psihice au dispărut datorită întoarcerii persoanelor în cauză la Hristos. Acolo unde medicina eşuează, Hristos poate să ajute. La Dumnezeu nu există cazuri lipsite de speranţă. Prin credinţă, în viaţa ucenicilor lui Isus, se dezvoltă puteri creatoare şi înnoitoare. Un doctor care a avut mulţi pacienţi creştini, a spus odată:”La aceste cazuri trebuie să fii foarte atent cu diagnosticul. Dacă azi se află pe patul de moarte, mâine te pot întâmpina sănătoşi şi veseli la uşă. Credinţa lor are puteri aşa de neaşteptate încât de multe ori dau peste cap toate conceptele medicale. Nu mai pricep nimic!”

IV. NU-ŢI ADUCE AMINTE DE PĂCATELE TINEREŢII MELE

Un tânăr elveţian, care urmează de câtiva ani cu credincioşie pe Hristos, mi-a povestit cum L-a găsit pe Dumnezeu. El a scris:”Pe când aveam 15 ani, am fost descântat, deoarece pe mâna dreaptă eram plin de negi. În regiunea noastră era un obicei vechi ca la orice boală să nu te adresezi medicului, ci să te duci la un vraci. Într-adevăr metoda a dat rezultate imediate. Am scăpat de negi, dar am intrat pe de altă parte sub influenţa Celui Rău şi sub legătură vrăjitorească. Au apărut situaţii cu care m-am luptat ani de zile. Am început să citesc romane pornografice.
Cărţile”bune” mi se păreau prea plictisitoare. Filmele cu subiect erotic m-au atras în sfera lor de influenţă. Nici o avertizare nu a putut să mă schimbe. În acest domeniu am devenit cu adevărat posedat. Permanent eram excitat sexual. Faţă de orice era divin aveam repulsie. Duhul meu era otrăvit de toate relele posibile. Senzualitatea îmi fusese stârnită şi devenise incontrolabilă. Eram atât de înlănţuit de poftele mele, că nu mai puteam să scap de anumite obiceiuri. Recădeam mereu. Datorită înfrângerilor repetate, simţeam iritare şi dezgust. În această perioadă eram o mare povară pentru părinţii mei şi îmi era imposibil să mă concentrez la slujbă.

Ani de zile am suferit fiind prizonerul pasiunii mele. Aceasta a născut în mine dorul după o viaţă curată. Într-o zi am fost invitat la o întâlnire a bărbaţilor din biserică. Un preot a vorbit tocmai despre lucrurile care-mi produceau atâtea probleme. El a indicat o cale pentru eliberare şi a îndemnat la o hotărâre pentru Hristos. În acea seară am fost foarte impresionat, dar nu am îndrăznit să cer ajutor spiritual. O falsă pudoare mă reţinea de la o mărturisire deschisă a problemelor mele. Am crezut în final că prin căsătorie aş putea să scap de toate problemele.

M-am căsătorit cu o femeie care avea trei copii. În loc de o rezolvare a problemelor, ele s-au încurcat tot mai tare. Am căzut tot mai jos. Nu mai puteam suferi nimic şi pe nimeni. Cum aveau să se sfârşească toate astea? Dumnezeu ştia însă o cale.

Soţia mea s-a îmbolnăvit. Şi eu am ajuns deasemenea pe patul de boală. O boală de nervi, care nu putea fi diagnosticată de medici, m-a adus în pragul disperării. O teamă grozavă a pus stăpânire pe mine la gândul că n-o să mă mai vindec. Aceasta a fost perioada când am început să mă rog cu mare stăruinţă. Mereu şi mereu strigam la Dumnezeu pentru iertare şi eliberare. În final mi-a devenit clar că nu voi scăpa niciodată prin puterile mele. Toată neputinţa mi s-a revelat. În acel moment am primit de la un prieten o broşură ce-mi arăta calea de întoarcere. Disperarea ajunsese de nesuportat şi cartea a sosit la momentul oportun. Am simţit că Dumnezeu este totuşi un mai bun psiholog decât medicii şi preoţii noştri. El cunoaşte timpul potrivit, el ştie cum să dea ajutor. I-am mărturisit acestui prieten tot ce era rău în viaţa mea. A fost momentul schimbării vieţii mele. O mare bucurie a apărut în viaţa mea. Bucurie pentru eliberarea de toate păcatele. Bucurie pentru libertatea primită în dar. “Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi!” Rugăciunea psalmistului: “Nu-ţi aduce aminte de păcatele tinereţii mele !” a fost ascultată şi în cazul meu, fiind iertat şi eliberat. În perioada dinaintea convertirii mele (la 14 ani) am învăţat versetul:
“În Isus avem mântuirea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său.” Aveam acest verset în memorie, dar încă nu făcuse parte din propria mea experienţă. Acum însă, prin lucrarea Duhului Sfânt mi-am însuşit această siguranţă în aşa măsură încât, chiar dacă toată omenirea ar încerca să-mi dovedească contrariul, tot nu mi-ar putea-o răpi. În toţi anii aceia de îngrozitoare suferinţă interioară n-aş fi putut gândi că e posibil să mai fiu vreodată un om fericit. Acum însă, prin îndurarea lui Dumnezeu, pot confirma cu propria-mi experienţă promisiunea Domnului nostru:” Am venit să le dau viaţa şi să aibă această viaţă din belşug !”

V. ISUS ELIBEREAZĂ

“Cu ani în urmă făceam şi eu parte din categoria oamenilor care la orice tulburare a sănătăţii erau duşi de familie la vindecători, magnetopaţi, mesmerieni, medici naturişti etc. Se părea că aceşti bărbaţi stăpâneau toate metodele naturiste de vindecare, practicându-le după reţete străvechi îndelung testate. Pe lângă asta, aceşti vindecători populari mai foloseau şi mijloace metafizice, biologice sau de influenţare la distanţă. Cu cât denumirea metodei era mai stilată, cu atât mai mult puteau să-şi transforme arta lor întunecată în bani. De fapt în aproape toate cazurile era vorba de practicarea magiei. Foloseau mai ales descântul “das Brauchen”. Ceea ce le era comun şi le mai este şi azi era mascarea metodelor lor periculoase sub o formă creştină.Toţi jucau rolul omului cumsecade şi doreau să fie socotiţi personalităţi creştine. Unii chiar aveau această reputaţie. Cei care sunt iniţiaţi în activităţi că acestea, cum sunt eu, ştiu că, de fapt, aproape toţi se alimentau din lumea întunericului. Puterile şi “darurile” lor nu le aveau nici de la Dumnezeu, nici din domeniul forţelor neutre ale naturii (aşa cum doreau ei să-i facă să credă pe naivi), ci le aveau de la demoni. Am avut destul timp pentru a cerceta şi recunoaşte aceste realităţi.

Chiar tatăl meu a practicat această metodă de vindecare timp de 30 de ani. Asupra oamenilor şi animalelor folosea formulele sale de descântec, având un mare succes. Din toate părţile veneau oameni pentru ajutor, lăsându-se trataţi de el. Deseori era suficientă o scrisoare sau era de ajuns o convorbire telefonică a bolnavului cu tatăl meu. Printr-o acţiune la distanţă bolnavul era vindecat. Această formă de vindecare prin telefon se mai foloseşte şi astăzi în sute de cazuri. În acest caz nu e vorba de o simplă acţiune sugestivă sau hipnotică la distanţă ci de intrarea în acţiune a unor forţe demonice. Urmările îngrozitoare ale acestei practici de descântător a tatălui meu au devenit mai târziu foarte clare familiei. Încontinuu era ceartă şi o atmosferă încărcată în casa noastră. Toate acestea nu m-au putut împiedica însă să învăţ şi eu după moartea sa aceste metode. M-au atras lucrurile necunoscute şi speranţa că voi dispune de forţe pe care nu le are oricare om. Voiam să stăpânesc arta de a avea putere asupra oamenilor şi animalelor. În mod normal lucru acesta nu se învaţă uşor. Fiind însă predispus mediumnic datorită moştenirii ce o aveam de la tatăl meu, primele încercări în propria familie au avut succes. Încurajat, am continuat activitatea de vindecător între rude şi în cercul de prieteni. Şi faptul că descântecul meu funcţiona într-adevăr, m-a umplut de mândrie. Ca şi tatăl meu şi de altfel ca toate rudele, n-am scăpat nici eu de urmări. Pe neaşteptate o prăbuşire a sistemului nervos m-a pus la pământ. Am fost aşa de slăbit şi fără putere încât a trebuit să renunţ la serviciu. Săptămâni întregi am stat în casă fără să fac nimic, ajungând în cele din urmă la spital.

Acesta a fost momentul în care Dumnezeu mi-a vorbit. În linişte, am putut medita asupra căilor mele de până atunci. De mare ajutor mi-a fost faptul că un vizitator al regiunii noastre, aflat în concediu, a intrat în vorbă cu mine. Am descoperit că el ştia multe despre practicile descântului, aşa că am avut multe de discutat. Acest domn m-a avertizat asupra metodelor mele de vindecare şi asupra urmărilor lor. Mi-a pus unele întrebări referitoare la relaţiile de familie. A trebuit să recunosc că în cazul nostru se arătaseră toate semnele tipice pentru efectele ce le avea descântatul asupra celor ce-l practică. Nici la părinţi, nici în propria mea familie nu era pace. Feţele întunecate, cearta, exploziile de furie erau ceva obişnuit. Cu toate acestea, n-am recunoscut pe faţă că are dreptate. Ca să mă apăr i-am argumentat că prin descânt vreau să ajut oamenilor şi că fac totul prin credinţa în Dumnezeu. Atunci străinul mi-a explicat:
“Prin folosirea Sfântului nume a lui Dumnezeu dumneavoastră comiteţi blasfemie, căci prin această luare a Sa în deşert îl transformaţi în sluga dumneavoastră. Pentru că faceţi acest lucru, Satana vă ajută şi vă înşeală. El se bucură cînd numele lui Dumnezeu este luat în deşert. Şi pe deasupra luaţi asupra dumneavoastră păcatele pacienţilor dumneavoastră. Familia vă va fi nenorocită din cauza acestor descâtece.”
La început am respins aceste argumente pentru că nu credeam în ele, dar ciudat a fost că avertizarea m-a urmărit mereu după aceea. Am aflat mai târziu că străinul acela se ruga pentru mine. O mare luptă se producea acum în mine. Soţia mea a fost prinsă şi ea în această luptă dintre lumină şi întuneric. În cele din urmă am fost gata să renunţ la magie. Totuşi lucrul acesta era mai uşor de spus decât de făcut. Voiam să mă eliberez, dar puterile care stăteau în spatele magiei nu voiau să mă lase liber. Atunci mi-am dat seama că nu eu dispun asupra acestor puteri ci că ele stăpânesc asupra mea. Din momentul în care am recunoscut că sunt prizonier, lupta mea a devenit mai puternică şi mai precisă. Soţia mi-a fost o preţioasă aliată. Împreună am cerut ajutor de la Domnul, am început să citim Biblia şi să ne rugăm împreună cu copiii noştri. Totuşi niciodată n-am fi reuşit singuri. O operaţie grea pe care am făcut-o a constituit şi ea o experienţă hotărâtoare. Datorită atâtor încercări, inima mea a fost foarte afectată. La spital chirurgul a trebuit să aştepte 24 de zile până să îndrăznească intervenţia chirurgicală. Operaţia a reuşit. M-am însănătoşit repede şi am fost dăruit din nou familiei. Această întâmplare m-a umplut de recunoştinţă. Cucerisem încă o redută în lupta mea contra întunericului. În orice caz, n-am fost complet liber. Citind Biblia am ajuns într-o zi la istorisirea din Faptele Apostolilor 19:19:
“Mulţi din cei care făcuseră vrăji şi-au adus cărţile şi le-au ars în faţa tuturor.”
O lumină s-a aprins în mine. Literatura mea ocultă şi alte cărţi trebuiau să fie scoase din casă. Le-am adunat pe toate şi, în timp ce mă rugam, le-am băgat în foc. Toate comorile bine păstrate, formulele de acţiune rapidă, toate reţetele importante au ajuns acolo unde le era locul. Aceşti idoli casnici, aceste nuclee de putere magică au fost detronate şi date afară. Iarăşi s-a câştigat o eliberare şi o uşurare cu ajutorul lui Dumnezeu. Lupta însă nu s-a sfârşit. Magia trage de obicei după sine o lungă coadă de zmeu. Urmările se văd la toţi cei ce se ocupă cu magia neagră. Nici la mine n-a fost altfel. Viaţa mea era încă în umbra unor pasiuni ascunse: furia, înjurăturile, egoismul, jocul de cărţi, alcoolul, fumatul şi alte lucruri care nu se pot spune aici. Cu cât Hristos strălucea mai mult în viaţa mea, cu atât mai mult îmi era silă de toate aceste înrobiri. Soţia mea a parcurs şi ea în acelaşi timp o perioadă asemănătoare. Ani de zile a fost chinuită de depresie (apare de obicei la descântători sau la urmaşii lor). Prin prezenţa lui Hristos în vieţile noastre şi această ultimă bătălie a putut fi câştigată. Soţia mea a fost eliberată de depresiile ei, iar eu am fost eliberat de obiceiurile care mă ţineau anterior captiv. Bineânţeles, nu vreau să spun că orice stare depresivă este produsă datorită legăturilor cu domeniul ocult. Există asemenea stări sufleteşti care pot fi şi consecinţele unor boli. Impreună cu soţia am putut observa cum Hristos te eliberează din lanţurile oculte. Experienţă personală ne-a dovedit veridicitatea cuvântului din Luca 19:10: “Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

Eliberarea a avut un efect deosebit în viaţa mea. M-am gândit că dacă Dumnezeu a putut ajuta trupeşte şi sufleteşte unui nemernic plin de păcate ca mine, atunci El poate şi vrea să-i ajute şi pe alţii în acelaşi mod. Ţelul meu a devenit de atunci acela de a fi un îndrumător oamenilor care activ sau pasiv au intrat în contact cu magia şi cu toate celelalte forme de vrăjitorie. Am organizat un serviciu de evanghelizare pe tema superstiţiilor. Multe din problemele consilierii spirituale dovedesc că, deşi este avertizat în fel şi chip în multe rânduri, omul modern este foarte prins în mrejele magiei. Cu toate acestea există peste tot speranţă. Adevărul acesta este verificat,”Unde s-a înmulţit păcatul, harul lui Dumnezeu este şi mai mare. Biruinţa finală aparţine Domnului Isus.” (Rom.5,20)  –

VI. ELIBERAT DE SUB STĂPÂNIREA ÎNTUNERICULUI

La o evanghelizare m-au impresionat în mod deosebit cele povestite de un fost beţiv, cu numele Jochen. Omul acesta era în tinereţe un bătăuş periculos şi un beţiv notoriu. 15 sticle de vin pe zi era raţia lui obişnuită. Puţine zile din an era treaz. Dacă nu avea ce bea, alerga încoace şi-ncolo ca un animal turbat. Cel mai mic motiv era suficient pentru o izbucnire mânioasă în timpul căreia putea face totul fărâme în jurul său. Patima aceasta era dublată de nestăpânirea de sine în ce priveşte fetele. Nu era nici una care să nu fie necăjită de insistenţele sale necuviincioase. Unele îşi permiteau să aibă legături cu el, căci în afara faptului că era beţiv era un bărbat sănătos şi puternic. O dependenţă trage după sine şi altele. Despre Cuvântul lui Dumnezeu nu voia să ştie nimic. Dumnezeu şi Diavolul erau pentru el aiureli. Asupra adevărurilor biblice revărsa tot felul de batjocuri. Înjurătura şi blasfemia în mijlocul tovarăşilor săi îi deveniseră a doua natură. Şi lucrul ăsta i-a fost într-o zi fatal.

În cârciumă un om a povestit despre magia neagră şi despre faptul că poţi intra în legătură cu demonii. S-au povestit tot felul de întâmplări sinistre din acest domeniu. Unii bărbaţi au râs socotindu-le superstiţii. Cel mai exagerat a fost băutorul nostru care se lăuda că va intra în contact cu Diavolul ca să termine odată cu el. Colegii de băutură l-au aprobat frenetic. S-a făcut un pariu pe 20 DM pe care el l-ar fi câştigat dacă ar fi avut curajul o să se posteze într-o noapte de vineri la ora12 într-o încrucişare de drumuri dinafara satului pentru a se întâlni cu Diavolul. Altă condiţie era să deseneze în jurul său un cerc şi să cheme numele lui Lucifer de trei ori. Formula de invocare i-a spus-o la cârciumă tovarăşul său. Omul a fost de acord. Băieţii l-au condus o bucată de drum după care l-au lăsat singur. A făcut totul cum i-a fost indicat. A trasat cercul şi a spus de trei ori formula de invocare. Încordat a aşteptat o reacţie. Nu s-a întâmplat nimic.

Triumfător s-a întors la tovarăşi câştigând cele 20 DM. S-a bucurat însă prea devreme. Când s-a dus să se culce în acea noapte, a văzut deodată pe peretele de dinapoia patului o figură îngrozitoare care se apropia de el. Zăcea ca paralizat, nu-şi putea mişca membrele. Arătarea înspăimântătoare s-a apropiat la 20 cm de el. Pe om l-a apucat o frică groaznică. Când figura s-a retras, a putut să strige. La zbierătul lui groaznic au alergat la el sora şi cumnatul care locuiau cu un etaj mai sus în aceeaşi clădire. Au ajuns până la uşa camerei, dar n-au putut intra. Au rămas ca vrăjiţi, pironiţi înaintea pragului. Această scenă cu apariţia figurii s-a repetat de multe ori, dar numai când nu era băut. Membrii familiei îi spuneau că nu pot să intre deoarece o forţă inexplicabilă îi reţine.

Pe omul nostru aceste fenomene l-au determinat să ia o hotărâre. S-a dus la medic să întrebe dacă aceste tulburări se datorează alcoolului. Voia să ştie dacă a ajuns în stadiul de delirium tremens (nebunia beţivilor) sau în cel al halucinaţiilor alcoolice. Medicul l-a consultat amănunţit şi a negat existenţa acestor două boli. I-a confirmat că este sănătos şi că are o inimă rezistentă. Când i-a povestit vedeniile sale cu figura diavolească medicul a căzut pe gânduri. Nu le-a socotit aiureli sau excitare nervoasă deoarece era creştin. El i-a spus: “Dacă v-aţi apucat de asemenea lucruri atunci ar fi momentul să vă predaţi lui Hristos altfel o să vă ia Satana cu adevărat.” Pentru că cei doi se cunoşteau din timpul serviciului militar medicul i-a spus: “Ca să înţelegi ce spun trebuie să faci la stânga-mprejur faţă de tot ce-ai făcut până acum, dacă nu vrei să ajungi la distrugere.” Ceea ce beţivul n-a vrut să accepte de la preoţi a acceptat de la medic. Aşa a început să-L caute cu seriozitate pe Hristos. Apariţiile figurii i-au provocat un asemenea şoc încât nici ziua, nici noaptea nu a mai avut linişte. Stătea pe genunchi şi striga la Dumnezeu să-l scape de beţie, de destrăbălare şi să-l scape din ghearele lui Satan. Dacă în beţie a fost radical şi în predarea vieţii lui Hristos a fost tot aşa. A trecut prin zile de adâncă pocăinţă şi disperare. A fost însă o disperare bună. Hristos s-a ocupat de el. I-a fost dăruită o eliberare deplină. De atunci figura aceea de diavol n-a mai apărut niciodată. Pentru el a fost o confirmare că aceste apariţii nu erau delirium tremens, ci urmarea invocării nocturne a lui Lucifer. Prin puterea lui Isus, viaţa beţivului a devenit alta. Alcoolul n-a mai avut loc în ea. Au trecut zece ani de atunci şi pentru cei din jurul său este o mărturie vie a eliberării prin Hristos. Participă activ în biserică şi la asociaţia împotriva alcoolului, “Crucea albastră” . La ultima alegere a prezbiterilor a fost ales în rândul lor. Păcatul îl adusese la marginea iadului, dar puterea lui Hristos l-a smuls din domeniul de influenţă al lui Satan. De atunci în inima lui se află cântarea de laudă a bisericii primare: “Mulţumiţi Tatălui care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.” – Coloseni 1:12-13.

VII. ISUS ESTE BIRUITOR

Unul dintre prietenii mei elveţieni, mi-a povestit despre cazul cel mai dificil întâlnit de el pană atunci în activitatea de consilier spiritual. Era vorba despre consilierea şi îngrijirea cumnatei sale. Pentru a arunca o privire de ansamblu mai clară asupra acestui caz, îl vom prezenta într-un mod schematic.

Ea era bolnavă sufleteşte. De mulţi ani suferea de depresie, îndoială, dificultăţi legate de credinţă. Când intra în contact cu lucruri biblice precum Cuvântul lui Dumnezeu, biserica, imagini cu subiecte creştine, simţea o repulsie puternică. La încercarea ei de a discuta subiecte religioase o cuprindea imediat proasta dispoziţie şi furia. Psihologul ar spune că are un complex antireligios datorită unei solicitări excesive în acest domeni în copilărie. Dar nu putea fi vorba de suprasaturare religioasă, căci mama se ocupa cu lucruri religioase şi mai puţin decât fiica. În cazul fiicei era vorba de un fenomen des întâlnit la demonizaţi. Pe de o parte avea o puternică repulsie faţă de lucrurile dumnezeieşti iar pe de altă parte simţea nevoia să vină la Hristos. Iată aşadar dorinţe contradictorii. Psihiatrul ar spune schizofrenie. Trebuie menţionat în plus că în camera ei pacienta vedea stafii. Dacă ţipa de frică, era bătută de ele.
Fiind întrebată a recunoscut că a fost de mai multe ori la ghicitoare. Mama ei ghicea în cărţi. Şi încă ceva foarte important. Mama o promisese Diavolului încă de când era însărcinată cu ea şi semnase pentru asta. La început însă nu s-a văzut nimic.

O vreme s-a ocupat de ea un grup de la o comunitate penticostală. S-au rugat pentru ea şi şi-au pus mâinile peste ea. După aceea a fost mai rău că înainte. În urma aceastei experienţe neplăcute a plecat de la “sectanţi”, cum spunea ea. A urmat diferite tratamente pe la medicii neurologi. A fost temporar internată într-o clinică de boli nervoase. E revelator diagnosticul mereu repetat de medici, în care era precizat faptul că era sănătoasă din punct de vedere mental în ciuda faptului că suferea de tulburări psihice.

Începutul consilierii spirituale, făcut de prietenul meu a avut drept scop găsirea unei soluţii pentru femeia chinuită. A întrebat-o la început pe bolnavă dacă s-a făcut cumva vinovată de păcatul vrăjitoriei. Răspunsul a fost afirmativ. Încercarea de a-i arăta calea biblică de a ieşi din starea de decădere ocultă îi provoca tremurături însoţite de blesteme şi înjurături. Pe de altă parte bolnava părea că tânjeşte după iertare şi eliberare. Deoarece cu ocazia oricărei rugăciuni apăreau spasmele tipice, confesorul credea că este vorba de o influenţare demonică sau chiar de o posedare. Impresia aceasta era întărită de faptul că bolnava devenea de fiecare dată liniştită atunci când el poruncea acestor puteri în numele Domnului Isus. Într-una din zile, în urma unei şedinţe de exorcizare, femeia a putut crede că există eliberare prin Hristos şi iertare de păcat.

Prima fază a luptei – Şi-a atacat cumnatul cu un cuţit, decăzând în vechea ei stare, deşi cu o zi înainte învăţase să creadă în Hristos. În momentul în care bărbatul a poruncit puterii să înceteze, a apărut iar starea de calm. Atacatoarea s-a liniştit şi chiar s-a scuzat pentru purtarea ei. În aceeaşi zi a participat la o predică a cumnatului şi a luat parte la frângerea pâinii. Când trebuia să primească pâinea în faţă a început să tremure. Confesorul a observat şi în sinea să a poruncit puterilor întunericului să înceteze.. Ea a putut să ia liniştită pâinea. La primirea paharului s-a întâmplat la fel. Confesorul atent a făcut la fel că prima dată,obţinând acelaşi rezultat. Prin aceasta bolnava a fost întărită şi a plecat fericită acasă.

A doua fază a luptei – S-a produs o scurtcircuitare sufletească. După ce a stat opt zile la cumnatul-confesor a venit vremea să se întoarcă acasă la familia ei. Întoarcerea printre membrii familiei însemna o înrăutăţire a stării ei. În acea perioadă s-a nimerit a fi o prelegere a lui Billy Graham la Zürich.. Prietenul meu i-a trimis o invitaţie şi i-a promis că vine s-o ia cu maşina. Femeia l-a însoţit la stadion. În timpul predicii tremura din tot corpul. Cumnatul s-a rugat cu ea şi astfel s-a liniştit imediat. Câteva zile mai târziu criza a reapărut. Bolnava încercase să se sinucidă şi fusese dusă la spital. Medicii era de părere că bolnava trăieşte într-un mediu neprielnic. Confesorul era de altă părere, după ce studiase istoria familiei acestei femei şi observase puternica ei infestare cu ocultism. Nu exista nici un obicei magic care să nu fi fost practicat în acea familie.La spital, în ciuda administrării unor somnifere foarte puternice, bolnava nu putea dormi. După ce a fost externată, a fost dusă la un psihiatru. Acesta a recomandat să fie trimisă într-o clinică psihiatrică. Oare în felul acesta ajuţi un astfel de om ? A luat doze de insulină şi i s-au prescris cure de somn, dar n-au servit la nimic. Din îndelungata mea experienţă ştiu că asemenea pacienţi nu trebuie încredinţaţi psihiatrului, ci unui confesor care este în cunoştinţă de cauză. Alienaţii mintal şi cei cu depresii trebuie trataţi de medicul specialist. Cei aflaţi sub influenţa demonică nu au nevoie de medic, ci de confesor. În orice caz în aceste vremuri ducem lipsă de confesori care să ştie ce au de făcut şi care să poată asigura asistenţă spirituală unor astfel de persoane.
A treia fază a luptei – S-au repetat stările de agitaţie şi calm. În comunitatea confesorului urma să aibă loc o săptămână de evanghelizare, cumnata fiind şi ea invitată. Medicul de la clinică i-a dat voie să facă vizita. Pacienta a ascultat o singură predică după care a ieşit afară strigând: “Mă duc pe şine, am terminat-o cu viaţa !” Cumnatul a ajuns-o din urmă şi a luat-o în biroul său. Bolnava era tot mai era furioasă şi striga: “În noaptea asta se va întâmpla ceva. Ori mă distrug eu ori moare evanghelistul care a predicat !” Cumnantul i-a răspuns: “Nu va pieri nimeni. Isus este învingător!” şi s-a rugat cu ea. În final şi-a împreunat şi ea mâinile şi s-a rugat. A ieşit liniştită din cameră şi a avut o noapte calmă.

A patra fază a luptei – A apărut un moment prielnic pentru diagnosticarea cazului. În ziua următoare, o duminică, pacienta a luat parte le toate cele trei prelegeri fără a fi îndemnată să o facă. Seara l-a rugat pe evanghelist să aibă o discuţie cu ea. Străinul acela i-a ascultat mărturisirea şi a avut impresia ca şi fratele V., confesorul propriu-zis, că sunt la mijloc puteri demonice. El a întrebat-o: “V-aţi ocupat de vrăjitorie, magie, spiritism, ghicire şi altele de acest fel ?” I s-a răspuns afirmativ. Evanghelistul a poruncit puterilor rele să iasă din ea. Între timp fratele V. a mai aflat şi alte lucruri despre influenţa ocultă a mamei sale asupra ei. În timpul discuţiei dintre bolnavă şi evanghelist, aflându-se în aceeaşi cameră cu ei, el s-a rugat: “Doamne eliberează pe cumnata mea de păcatele şi împovărarea mamei ei.” În acel moment bolnava a avut o criză de furie şi s-a năpustit asupra confesorului. Deodată un glas străin a vorbit din ea astfel: “Asta este fiica mea şi trebuie să moară !” Fratele V. a înţeles imediat care este situaţia. El a răspuns: “Nu! Nu trebuie să moară, iar tu ca mamă trebuie s-o eliberezi !” Glasul a răspuns: “Fiica mea aparţine diavolului. Când era copil am semnat cu sânge că o voi da Satanei. “Fratele a poruncit: “Tu, duh al mamei pleacă ! Sângele Domnului Isus este de-ajuns pentru fiică. Ea este eliberată prin Hristos !” Glasul a zis iarăşi: “Dacă o eliberez pe fiica mea mi se tulbură mintea, duhul meu se întunecă, dacă cedez !” În perioada în care se dădea lupta, mama femeii mai trăia. Bărbatul a luat cuvântul şi a zis: “Chiar dacă duhul tău se tulbură, tu trebuie s-o eliberezi” După această dicuţie neobişnuită pacienta era complet extenuată. Putea însă să se roage liniştită. În această parte a luptei s-a arătat, la fel ca în Marcu 5 ,existenţa unei entităţi străine în bolnavă. Asemenea întâmplări sunt întâlnite în Biblie, în istoria Bisericii, în istoria misionară şi în situaţii din prezent. Am consemnat şi eu asemenea cazuri.
Faza a cincea a luptei – S-au făcut noi descoperiri şi s-au clarificat mai multe în ceea ce priveşte istoria bolii. În ziua următoare evanghelistul a îndemnat pe ascultători să se hotărască pentru Hristos. Bolnava s-a hotărât în inima ei: “Vreau să fiu şi eu printre cei ce-l urmează pe Domnul Isus!” Câteva zile la rând a fost plină de bucurie. După aceea a căzut iar. La micul dejun deodată n-a mai putut să mănânce şi a început să tremure. Faţa ei a căpătat o expresie îngrozitoare. Fiindu-i teamă, l-a chemat pe cumnat. Acesta a alergat şi s-a rugat cu ea. De data asta însă nu s-a liniştit. A spus că mai este o putere străină în ea. Vedea deseori o figură curioasă fără să ştie cine este. Fratele V. a poruncit atunci duhului rău să iasă din ea. În acel moment a început să vorbească din bolnavă un glas. Era alt duh care a declarat răspicat: “Nu plec ! Sunt de mult în ea!” Fratele l-a întrebat: “Cine eşti de fapt ?” I s-a răspuns: “Sunt o ţigancă bătrână.” Bolnava a luat iar un cuţit şi a sărit la cumnatul ei, dar el a apucat-o de mână şi s-a rugat. Femeia s-a liniştit, a lăsat cuţitul din mână şi a început să plângă. Era conştientă pe deplin.

Faza a şasea a luptei –
 Punctul culminant al consilierii este plin de dramatism. A doua zi acel glas a vorbit iar prin bolnavă batjocoritor: “Tuturor vă e teamă. Şi ţie ţi-e teamă, doar tremuri.” Predicatorul i-a răspuns: “Ba nu ! Să ştii că nu mi-e teamă !” Din pacientă izbucni un râs batjocoritor: “Nu puteţi face nimic, suntem legiuni şi ne apărăm cu tărie. Nici medicii de la neuropsihiatrie n-au băgat de seamă că tocmai noi suntem în spatele bolii. Aunci soţia a spus: “Dacă sunteţi legiune atunci intraţi în porci !” “Nu !Nu !Noi vrem să rămânem în oameni !”, veni răspunsul, “şi o să intrăm în voi” “Nu puteţi, noi suntem ai lui Hristos” “Atunci intrăm în nevasta ta” “Nu puteţi şi ea este a lui Hristos” “Atunci intrăm în copii tăi, pe un fiu l-am şi îmbolnăvit”. Fiul Theo chiar fusese bolnav. “L-am fi îmbolnăvit şi mai tare dacă ne-ar fi fost permis.” “Asta nu se poate, toţi copii mei aparţin lui Isus !” “Atunci hai să intrăm în adunarea creştină. Ştim noi nişte suflete care nu veghează.” “Nici asta nu vă este permis. Hristos veghează asupra adunării sale” În acel moment bolnava a voit să fugă. Fratele a oprit-o şi a forţat-o să stea pe o canapea şi a poruncit duhurilor să iasă din ea. Atunci au început să se audă glasuri văitându-se: “Terminaţi odată cu rugăciunea !” “Nu! Nu vom înceta pană în momentul în care dispăreţi toţi, toţi !” Glasurile începură a întreba: “Ce foloase aveţi voi pentru un singur suflet ?” “Mântuitorului, acest suflet îi este mai preţios decât întreaga lume.” “Noi tot nu ieşim din femeie, căci acolo unde se va duce va fi o pildă vie pentru cei din jur şi o să ne răpească din suflete. Dar terminaţi odată cu rugăciunile astea ! Mai este cineva în casă, aici se mai roagă cineva. Fratele nu ştia că şi copii se adunaseră la rugăciune într-o altă cameră şi răspunse: “Da! Şi Mântuitorul se roagă pentru voi !” “Ba nu ! El nu se roagă pentru noi !, răspunseră glasuri agitate iar pacienta se uita plină de ură la o ilustraţie cu Domnul Isus. “Adevărat, nu se roagă pentru voi, ci pentru tine sărmană femeie! Prin Hristos poţi fi eliberată !” Glasurile au început a striga: “Noi nu mai putem rezista la rugăciunile voastre !” Lupta a durat trei ore şi la ea au luat parte pastorul V. susţinut de soţie şi de cei zece copii adunaţi la rugăciune.

După această luptă îndelungată fratele a mai poruncit încă o dată puterilor întunericului să plece. Deodată pacienta s-a liniştit, a început să plângă şi să se roage. După eliberare, a doua zi, femeia a avut nişte dureri îngrozitoare în tot corpul. În ultima zi de evanghelizare a depus mărturie oficial pentru Hristos. Durerile au dispărut. Duminică a mers fericită la adunare şi a luat parte la frângerea pâinii. În timp ce înainte avea impresia , când lua parte la frângerea pâinii, că puterile întunericului vor să o sugrume, acum a putut lua parte fără nici o stingherire sau tulburare. Hristos a fost cel care a câştigat lupta pentru acest biet suflet.”

VIII. PUTERE ASUPRA FORŢEI DUŞMANULUI

“Lucrez ca misionară în Lishui, provincia Chekiang, China. În activitatea mea am întâlnit un anume tip de persoană posedată care respectă acelaşi tipar în China, Japonia şi în India. Sunt misionari care relatează aceleaşi lucruri din Asia şi Africa. Unii predicatori spun că apare şi în Europa (vezi “Seelsorge und Okkultismus” pag.141). Este vorba despre experienţe sexuale extrem de ciudate, care nu pot fi explicate fiziologic. Câteva relatări vor explica despre ce e vorba..
În Lishui era o familie creştină care îmi era dragă, care locuia la poarta mică a oraşului (a se citi Lişve). Mama mi-a povestit cum a ajuns ea la Hristos. Locuia în orăşelul Tsingtien, la jumătatea distanţei dintre Lishui şi Wentschow. Tatăl era chinuit noaptea de un demon. Era posedarea des întâlnită în regiunea noastră, numită “Fan-yiao”. Victimele erau chinuite sexual în aşa măsură încât până la urmă erau distruse de tot. Chinezii cunosc acest tip de posedare, dar se ruşinează să o recunoască deschis. Bărbatul era ruinat şi nu mai putea să lucreze. Nevasta era tare îngrijorată pentru că ştia care este sfârşitul unei asemenea posedări. Era în mare necaz. Într-o noapte a visat ceva. O figură luminoasă i-a spus: “Du-te mâine devreme pe stradă şi întreabă de doi oameni pe nume Ren şi Li. Aceştia pot da ajutor bărbatului tău”. Femeia s-a dus când mijea de ziuă pe stradă şi întreba pe toţi trecătorii: “Vă numiţi Ren sau Li ?” Cei cărora li se adresa, văzând purtarea ei ciudată la acea oră o credeau nebună. În cele din urmă unul îi zise: “Ren sau Li zici ? Păi ei sunt cei doi bărbaţi din Wentschow care au predicat ieri seară aici. Tocmai s-au pornit să facă cale-ntoarsă, dar dacă fugi repede ai putea să-i ajungi din urmă.” Femeia a alergat după cei doi evanghelişti cât de repede au putut-o duce picioarele ei bolnave. Strigătele ei au fost auzite de cei doi. S-au oprit şi, la rugămintea ei, s-au întors din drum. Cei doi au propovăduit familiei vestea bună a biruinţei lui Hristos asupra puterilor Diavolului. Membrii întregii familii au primit mesajul credinţei în inimile lor. Imediat în noaptea următoare capul familiei n-a mai fost chinuit. De atunci înainte el şi soţia sa l-au urmat pe Hristos şi au ajuns la eliberarea deplină. Pentru a avea mai multe ocazii de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu s-au mutat la Lishui. Tatăl a prins puteri vizibil şi a lucrat pentru Hristos până la o vârstă înaintată şi după zeci de ani a murit în pace. Acest bătrân şi încercat ucenic al lui Isus a avut parte de puterea Lui eliberatoare. Forţele întunericului se sfârşesc la Golgota. Strigătul de biruinţă al lui Isus pe cruce, “S-a săvârşit !” pătrunde până în străfundul culcuşului demonilor. Oameni chinuiţi de o grea dependenţă devin liberi atunci când vin înaintea Biruitorului de pe Golgota.

IX. PE CINE-L FACE FIUL LUI DUMNEZEU LIBER, ESTE CU ADEVĂRAT LIBER

Într-o zi, un mesager a venit la misiunea noastră din Lishui cu rugămintea ca ,dacă este posibil, câteva dintre femeile creştine să facă o vizită negustorului de sare şi soţiei lui, ambii fiind membri comunităţii noastre creştine. Astfel, am pornit la drum împreună cu câteva creştine de nădejde: cu femeia care vindea Biblii, cu soţia evanghelistului cu soţia învăţătorului misiunii şi cu soţia farmacistului. În casa negustorului am găsit o femeie foarte slăbită, ce ne-a fost prezentată ca fiind cumnata sa. Cei ce au adus-o cu lectica făcuseră un drum de peste şase ore, pentru a găsi ajutor la Dumnezeul creştinilor.

Ca în multe asemenea cazuri, am descoperit că femeia era chinuită de un demon numit Fan-yiao, care fusese cauza multor nenorociri abătute peste localnici, aşa cum se vede şi din istorisirea anterioră. Femeia a căutat ajutor la mai mulţi zei, dar fără nici un rezultat. Acum, ea a cerut Dumnezeului creştinilor să-şi arate puterea. Soţia negustorului de sare s-a înfricoşat la acest gând, ştiind că Fan-yiao era un zeu de temut. Totuşi nu putea să-şi refuze sora şi să-i interzică prezenţa în casa ei.După ce femeia şi-a încheiat relatarea, am început cu toţii să cântam”Se-apropie Isus acum”.

Acest cântec este foarte îndrăgit printre creştini deoarece în el apare de multe ori numele lui Isus, iar ei ştiu că Diavolul fuge la auzirea acestui nume. Apoi am continuat să-i spunem femeii mesajul lui Isus. În ciuda faptului că nu a priceput multe din ce i-am spus, ea a înţeles cel puţin faptul că Isus ar putea să o ajute. De lucrul acesta s-a agăţat cu toată puterea. Ne-am rugat pentru ea şi am continuat s-o învăţăm cum să-l cheme pe domnul Isus în ajutor şi cum să se încreadă în El. M-am bucurat simţind credinţa copilărească a însoţitoarelor mele chineze. În ziua următoare am venit iarăşi şi ne-am bucurat să aflăm că petrecuse noaptea în pace. Am stabilit cu femeile creştine ca în fiecare zi două dintre ele să o viziteze, să se roage cu ea şi să o încurajeze. Am putut observa că noapte de noapte femeia putea dormi liniştită fără incident Dar asta nu a durat mult, ceva mai tîrziu cele două vizitatoare fiind întâmpinate de strigătele:”

M-a găsit iarăşi!M-a găsit iarăşi!” Ea le-a spus că demonul a venit sub forma unei pisici negre şi ar fi chinuit-o. O soră a întrebat-o imediat:”Ai luat iarăşi legătura cu zeităţile ?” La început ea a refuzat să răspundă, dar în final a recunoscut că soţul ei o vizitase şi fiind foarte fericit de vindecarea ei, la plecare i-a spus:” Ştii doar că i-am promis zeului un porc gras dacă te face sănătoasă! Acum vreau să mă duc şi să împlinesc această juruinţă. Doar nu poţi fi sigură că Dumnezeul creştinilor te-a ajutat.” Femeia a fost de acord. În noaptea următoare ea a fost iarăşi în ghearele vrăjmaşului. Creştinele noastre au sfătuit-o să trimită imediat pe cineva să-i spună soţului ei ca nu cumva să jertfească ceva idolului, toată cinstea aparţinând numai Domnului Isus. Acest sfat a fost respectat imediat.

După această experienţă, femeia, fiind foarte speriată, ne-a rugat să-i permitem să vină la centrul nostru misionar. Nu aveam însă nici un spaţiu la dispoziţie. Atunci femeia care răspândea Biblii s-a oferit să o ia în camera ei şi să doarmă cu ea în pat. În paturile mari ale chinezilor dorm deseori patru persone la un loc. Astfel femeia a stat acolo trei săptămîni şi a auzit zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind eliberată total, voia să se întoarcă acasă în noiembrie. La plecare ea a spus:”Dacă totul va fi bine voi veni de Crăciun şi voi serba cu voi.” La începutul zilelor de sărbătoare o aşteptam să se reântoarcă. Fiindcă nu a sosit în prima zi de Crăciun, una dintre creştine s-a oferit să pornească a doua zi în lunga călătorie spre ”păgână”, pentru a vedea ce se întâmplă. Dar asta nu a fost necesar deoarece chiar în aceiaşi zi ”păgâna” noastră a sosit. În toate săptămânile din urmă ea rămăsese total eliberată, şi numai datorită unei mari inundaţii ea nu putuse să ajungă în prima zi de Crăciun. Ne îngrijorasem degeaba. Femeia îl lăuda plină de mulţumire pe Dumnezeu. Într-o regiune cu totul păgână, ea era acum singura creştină. Ani de zile am putut constata cu ocazia vizitelor noastre că ea I-a rămas credincioasă lui Hristos.În final am pierdut contactul cu ea, regiunea devenind nesigură datorită războiului ruso-japonez.

X. VOR SCOATE DRACI ÎN NUMELE MEU

Într-unul din centrele noastre misionare aveam un bun evanghelist chinez, care avea mare putere în rugăciune. În împrejurimile acelui centru misionar existau relativ multe cazuri de posedare demonică . Era uimitor cu câtă cunoştinţă şi siguranţă ştiau chinezii să facă deosebire între o persoană care era posedată şi una care era bolnavă psihic. În această privinţă sînt superiori multor psihiatri europeni, pentru care există cel mult cazuri grele de isterie, dar nu există posedare demonică.

Deci, dacă evanghelistul nostru avea impresia că e vorba de o posedare demonică, îşi chema grupul de rugăciune. Ei se rugau şi posteau uneori câteva zile, până când Domnul dăruia celui posedat ajutor şi eliberare. Pentru o femeie demonizată care locuia lângă sala de adunare, aceşti credinioşi au stăruit în rugăciune şi post timp de 52 de seri, până ce femeia a fost eliberată.Următorul caz arată cât de grea este lupta pentru sufletul unei persoane .
În apropierea staţiunii misionare locuia o familie în care, de-a lungul generaţiilor, cel puţin unul din membrii a fost posedat de Fan-yiao. Dacă respectivul posedat murea, atunci Fan-yiao trecea la alt membru al familiei. Din cauza acestei probleme familia era apăsată de teamă. Pe când mă aflam în acea regiune tocmai murise tatăl, chinuit de mari suferinţe. Acum demonul pusese stăpânire pe o mătuşă vârstnică. Era de presupus că bătrâna nu avea să reziste mult. În familie nu mai erau decât mama şi o singură fiică. Aşteptau cu groază ziua când Fan-yiao avea să pună stăpânire şi pe ele. Pe când eram împreună cu lucrătorii mei vestind cuvântul în acea regiune, cele două femei au venit şi au ascultat şi ele. Au primit evanghelia cu bucurie şi sau deprins să se încreadă în Hristos. Încă nu se ajunsese la o deplină predare a vieţilor lor.În acest timp mătuşa cea în vîrstă a murit. Fica a asistat la ceremonia de înmormântare oficiată de preotul zeităţii respective. În timpul ceremoniei ea a fost luată în posesiune de Fan-yiao. Îngrozită, mama a adus-o imediat în sala unde era vestit Isus şi i-a rugat pe creştini s-o ajute. S-a adunat cercul de rugăcine pentru fată şi astfel ea a devenit liberă din prima seară.

Ceva mai târziu fata s-a căsătorit cu un tânăr păgân. A trebuit să facă acest pas deoarece după obiceiul chinez îi era promisă cu mulţi ani înainte. După nuntă, socrii păgâni i-au interzis tinerei femei să meargă la adunările creştine. I-au luat Biblia şi cartea de cântări şi leau ars. Din acest moment Fan-yiao a avut iarăşi putere asupra ei . Glasuri străine se auzeau din ea şi era incapabilă să facă vreo treabă. Socrii ei au fost foarte speriaţi şi l-au rugat pe evanghelist să vină şi să se roage pentru noră. Evanghelistul a pornit la drum cu grupul său de rugăciune. Acea familie păgână a promis că o va lăsa pe tânăra femeie să-şi urmeze credinţa ei. Aveau de gând să procure iarăşi o Biblie şi o carte de cântări. Grupul de rugăcine s-a retras pentru a se putea ruga în linişte. Şi iată, tânăra femeie a devenit liberă chiar din acea seară. Imediat a putut să se scoale şi să se apuce de treabă. Teama şi disperarea au dispărut. Era nespus de fericită de ajutorul rapid. A sosit duminica, tânăra creştină vrând să se ducă la slujba religioasă. Atunci socrilor păgâni le-a părut rău de promisiunea făcută. Au ars din nou Biblia şi cartea de cântări şi n-au lăsat femeia să meargă să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. În aceeaşi zi Fan-yiao a pus iar stăpânire pe ea. În timpul nopţii tânăra a fost foarte chinuită aşa că a doua zi nu mai era bună de nici o treabă. Păgânii au băgat acum de seamă că nu e de glumit cu acest Isus al creştinilor. Datorită schimbărilor permanente ei au putut observa că demonii intră imediat în joc dacă te desprinzi de Isus. În frica lor socrii au pus să fie dusă într-o lectică la casa de rugăciune a lui Isus. Grupul de rugăciune s-a adunat iarăşi pentru femeia chinuită, postind şi rugându-se timp de trei seri. Însă de data asta Fan-yiao nu mai voia să plece. Atunci evanghelistul a simţit că trebuie să acţioneze. S-a apropiat de femeia posedată şi a poruncit duhurilor necurate în numele lui Isus să o părăsească. Pentru asta el a întrebuinţat în limba chineză expresiile:”Timpul vostru s-a terminat. Acum trebuie să o părăsiţi în numele lui Isus!” Atunci deodată, din tânăra femeie s-a auzit un glas de bărbat:”Cine mai poate să suporte atâta rugăciune?Asta e insuportabil!” Din acel moment femeia a fost eliberată. De-acum cu aprobarea socrilor, putea să-şi vadă de credinţa ei. Fan-yiao nu s-a mai reântors. Ea a fost complet vindecată. Aceste două exemple ne arată că omul nu e supus numai bolilor mentale şi emoţionale, ci şi influenţelor demonice ce transced toate barierele geografice şi rasiale. Cazuri similare pot fi observate în întreaga lume şi în Noul Testament deasemenea.

Deoarece posedarea demonică este o realitate biblică, psihiatrul obişnuit , nefiind creştin, nu va putea înţelege aceste lucruri. Un om care nu gîndeşte decât tridimensional, nu va putea înţelege niciodată sfera divină şi cea demonică. Deasupra imaginii despre demonic, străluceşte realitatea biruinţei Domnului Isus asupra puterilor întunericului. Şi cine s-a dăruit acestui Isus este părtaş la aceeaşi biruinţă. Însuşi Isus a spus:”În numele Meu vor scoate draci.”(Marcu 16:17).

O misionară lucra în mijlocul unui trib din Noua Guinee invadat de magie. Mulţi vrăjitori îi ţineau pe membrii tribului sub influenţa lor. Misiunea creştină făcea paşi neînsemnaţi în privinţa evanghelizării. Misionara simţea deseori apropiindu-se de ea o teribilă forţă malefică. I-a rugat pe toţi prietenii ei creştini din ţara de origine să se roage cu tărie pentru ca vraja ce stăpânea acea regiune să poată fi ruptă. Sora nu numai că simţea o nemaipomenită luptă a duhurilor rele în jurul ei, dar era ameninţată în mod ciudat de animale sălbatice. De fiecare dată când voia să viziteze un anumit sat în care se afla un vrăjitor vestit, îi ieşeau în cale şerpi care o obligau să se întoarcă. Ea lua aceste întîmplări cu animale drept coincidenţe, până ce într-o zi a priceput mai bine cum stau lucrurile.

Mergînd într-o călătorie misionară, pe drumul de întoarcere a trecut şi prin acel sat. Fără a bănui ceva a intrat într-o colibă cu scopul de a vesti evanghelia. În timp ce vorbea cu o femeie, a simţit că peste ea îşi revarsă puterea o forţă sinistră. Avea impresia că cineva vrea să o ucidă pe la spate. S-a întors şi a observat că un bărbat care se afla în colţul încăperii o fixează cu privirea. S-a speriat s-a simţit ca hipnotizată de această privire şi în clipa aceea a ştiut că puterea malefică provine de la acel om. A încercat să se roage în gând. Nu-i reuşea însă prea bine sub ameninţarea acelei puteri. În final n-a mai găsit altă soluţie decât să provoace demonul în numele Domnului Isus. Atunci s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Omul cu privirea fixă s-a prăbuşit la pământ şi a început să se târască spre misionară. Cînd ea a ieşit din colibă el tot se mai târa scâncind şi gemând în urma ei. Această întâmplare aminteşte de istorisirea despre zeul filistean Dagon (1 Sam 5:3) care zăcea dimineaţa în faţa chivotului lui Dumnezeu. După aceasta, misionara a aflat că fără să bănuiască, nimerise în casa marelui vrăjitor. Băştinaşii ştiau despre puterea acelui om de a-şi aduce sub ascultare animale sălbatice, folosind-le apoi în scopuri malefice.

XI. PUTEREA SÂNGELUI LUI HRISTOS

“Am vrut să organizez o evanghelizare într-un sătuc. Bine pregătit cum mă credeam eu, m-am prezentat în faţa unui număr de oameni care se adunaseră în curtea şcolii. Vorbirea mea era însă din ce în ce mai grea de parcă cineva ar fi vrut să-mi închidă gura. M-am pornit pe drumul de întoarcere tot ud de transpiraţie. Însă ceva îmi era clar. Întâmpinase împotrivire, dar eu, tânăr vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu nu bănuiam ce putea fi. Oare îmi mai foloseau la ceva predicile mele bine pregătite într-o astfel de situaţie ? Oare oamenii aceia n-aveau nevoie de cu totul altceva ? Preocupat de astfel de gânduri m-am urcat târziu în pat, în camera mea de la mansardă, şi am stins lumina. Vai, dar asta ce mai era ? În faţa mea stătea ceva ce semăna cu o umbră mare, întunecată. Auzeam şi un glas care spunea clar: “Dacă mai îndrăzneşti să faci evanghelizare am să te omor, căci acele suflete sunt ale mele !” Ce să spun la aşa ceva ? Pentru mine exista un singur răspuns: “Dacă Domnul îmi dă o însărcinare nimeni n-are voie să-mi stea împotrivă !” Însă glasul îmi spunea iar: “Bine, deci urmează să te omor!” În acel moment am simţit cârcei în mâini şi în picioare care se extindeau peste tot corpul că în final să-mi atace inima. Nu mă simţeam în stare să fac nici o mişcare şi mă răcisem de tot. Am zăcut aşa două ore, şi cârceii au început să cedeze. Atunci nu mă mai îndoiam că duşmanul vrea să mă ucidă. În acelaşi timp ştiam şi că nu va reuşi dacă Dumnezeu nu-i va îngădui.
Perioada următoare a fost grea pentru mine. Curând am aflat sursa opoziţiei din acel sat. În multe cămine domnea ghicitul şi vrăjitoria. Unii dintre ei erau chinuiţi de puterile răului sub stăpânirea cărora ajunseseră. Voiam să mă pregătesc pentru alte evanghelizări, dar nu mă simţeam în stare. Voiam să mă rog, dar nu putea decât să zac şi să suspin. Multă vreme am avut aceleaşi spasme ca în prima mea noapte petrecută acolo, dar nu mai apărea nimic. Eram în mare strâmtorare şi nu prea mai ştiam ce să fac. Dacă n-aş fi avut siguranţa că Domnul m-a chemat la acea lucrare, aş fi abandonat-o. Fraţii cu care eram nu mă luau în serios. Dar am dat peste un om al lui Dumnezeu, plin de har care avea experienţă în astfel de cazuri. L-am încredinţat de necazul meu. I-am spus că eu, predicator al lui Dumnezeu nu puteam să-mi pun mâinile peste alţi oameni care mă rugau ca să poată în sfârşit să aibă parte de ajutor şi eliberare. Eram eu oare chemat numai să predic ? Ca păstor sufletesc trebuia să mă prezint în faţa lor neajutorat la nevoile lor stringente ?
Ştiu acum că Domnul mă îndrumase spre bătrânul om al credinţei. Mi-a făcut un serviciu nepreţuit care a schimbat cursul lucrurilor. Ce-am aflat de la el ar fi trebuit să aflu în timpul pregătirii teologice. Totuşi poate atunci n-aş fi priceput eu aşa bine. Însă acum stând, în focul luptei, indicaţiile bătrânului frate mi-au fost de mare ajutor. Era un lucru nou ceea ce-mi spunea el despre puterea sângelui lui Hristos? Nu, dar toate aceste lucruri erau pentru mine noi şi măreţe.
Acest lucru n-a condus doar la încetarea spasmelor, ci poziţionarea mea sub protecţia sângelui Mântuitorului mi-a dat puterea de a acorda ajutor spiritual şi altora. Prin sângele lui Hristos ne-au fost dăruite puterea şi biruinţa.”

XII. FĂRĂ PUTERE

“Această întâmplare ne întoarce în timp în primăvara anului 1959. Un dentist ne-a chemat la telefon şi s-a interesat de obiectul lucrării noastre. Voia să ştie care este obiectivul final al asistentei noastre spirituale prin telefon şi cum procedăm. I-am dat informaţiile cerute şi el a spus că ne va vizita la birou şi am stabilit termenul.
Dentistul s-a prezentat punctual fiind foarte agitat. Nu putea sta o clipă locului pe scaun şi în plus bătea la ochi cum fixa totul cu privirea. Simţeam chiar că de la el de degajează o atmosferă sinistră şi că vrea să ne atragă sub influenţa lui. De obicei la asemenea discuţii participă doi dintre noi şi amândoi am avut aceeaşi senzaţie neobişnuită. Ne-am retras pentru câteva clipe de rugăciune. După aceea a avut loc o discuţie aprinsă.

După ce peste o jumătate de oră domnul acela a plecat am simţit planând asupra noastră o influenţă malefică şi printr-o rugăciune fierbinte ne-am pus la adăpost să nu fim afectaţi. În dimineaţa următoare sinistrul personaj ne-a sunat iar că să întrebe dacă n-am simţit nimic în seara ce trecuse. Am întrebat: “Ce trebuia să simţim ?” El însă a întrerupt brusc convorbirea. Următoarea dimineaţă a sunat şi a întrebat acelaşi lucru şi din nou a închis telefonul. Procedura neobişnuită ne-a pus pe gânduri.Au trecut câteva zile. Ne-a rugat să ne rugăm pentru el. Apoi ne-a sunat ca să ne spună că de la Satan pornise însărcinarea de a submina asistenta noastră spirituală prin telefon. Disperat ne-a spus că în timpul studiilor făcute în Marseille şi Paris s-ar fi dat Satanei semnând cu sânge. Şi oricât ar vrea să ne asculte sfaturile spunea că nu poate da înapoi. După câteva zile iar a sunat că să ne spună că venise la noi să ne ia vieţile, dar că prin metodele sale obişnuite nu i-a reuşit. Ceea ce a vrut să ne facă nouă s-a întors asupra lui. Că dinspre noi vine o putere mult mai mare ca a lui. Spunea că nu mai poate rezista. Nu poate să primească Cuvântul lui Dumnezeu pentru că el este al lui Satan, care acum îl împinge la moarte. A doua zi am primit o carte poştală. În partea dreaptă avea însemnată o cruce şi mai jos erau cuvintele nenorocitului: “Când această carte poştală va ajunge la voi eu voi fi mort.”Puţin după aceea am fost sunaţi de cei de la poliţia locală. Ne-au transmis că dentistul s-ar fi sinucis prin împuşcare şi că zace în camera sa. Lângă el era scrisă în latină aşa-zisa “reţetă a lui Solomon” şi că dacă ne interesează ne-ar putea-o trimite.Nefericitul chinuise mulţi ani pe alţii. Nu era un dentist atent şi totuşi avea o clientelă numeroasă. Însă, datorită pactului satanic, credinţa sa în Dumnezeu a trebuit să fie distrusă. Nu dovedeşte oare această întâmplare că puterea lui Dumnezeu, puterea lui Isus Hristos, este nespus mai mare decât cea a diavolului ? Nu dovedeşte ea că rugăciunea credincioşilor nu este în zadar ? Isus a biruit iadul şi pe diavol, El este cel puternic. El a nimicit puterea întunericului.”

XIII. NUMELE LUI ISUS MAI PRESUS DE ORICE

“Era pe la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Scăpasem cu bine din mâna ruşilor, dar mă cuprinseseră depresiile. Nu era de mirare, aveam 1,94 m înălţime şi era subnutrit. Foamea şi epuizarea îşi făcuseră efectul distrugător. Nevroza mea era tot mai jalnică şi nu se mai putea fără medic. Unul îmi prescrise picături cu opiu, de luat permanent pentru calmare. Altul a renunţat la medicamente, m-a luat la sanatoriul său şi a încercat o discuţie psihologică de vindecare. Ambele metode au dat rezultate minime. Opiul mă adusese într-o stare şi mai nenorocită, iar convorbirile aveau efect cât eram cu medicul. Am încercat să-mi reiau activitatea de pastor evanghelic. Munca a intensificat suferinţa. Am avut zile negre şi soţia a chemat medicul în ajutor.

Într-o zi când mi s-a părut că încercarea e la culme Dumnezeu însuşi a intervenit. A venit în vizită un predicator, pe care însă am căutat imediat să-l evit. Eram într-o stare în care nu-mi doream să vorbesc cu nimeni. Predicatorul a vorbit cu soţia mea. El i-a spus că are impresia că trebuie să se roage cu mine cu punerea mâinilor, conform Iacov 5:14. La început am fost cu totul împotrivă, căci punerea mâinilor conform Bibliei îmi era complet necunoscută. La universitate nici n-auzisem de asemenea obiceiuri creştine, iar cu pietiştii nu intrasem în contact. De aceea pentru mine dorinţa predicatorului era exagerată. Totuşi soţia mea a biruit. Mi-a vorbit de poziţia Bibliei şi m-am supus. Fratele s-a rugat astfel, dar nu s-a întâmplat nimic. Ziua următoare a venit iarăşi. Când a văzut că toată osteneala să nu dă nici un rezultat, a început să se intereseze despre împovărările din viaţa mea. Atunci am fost răscolit pe interior, ce împovărări aş putea avea eu care sunt preot?

Atunci fratele mi-a spus despre mulţimea descântătorilor din regiunea mea natală şi de mulţimea păcatelor săvârşite datorită vrăjitoriei. El mi-a atras atenţia că dacă strămoşii mei au săvârşit şi ei astfel de păcate atunci s-ar putea să apese asupra mea. Acum mi s-a aprins un beculeţ. Şi tata fusese bolnav de tânăr. Medicii nu l-au putut ajuta şi de aceea bunica l-a dus la un descântător. Şi de data asta tratamentul magic a dat rezultat. Evanghelistul mi-a atras atenţia că în cazul meu era încălcată prima poruncă, care zice că Domnul va pedepsi păcatul părinţilor în copii pană la al patrulea neam. Apoi m-a întrebat dacă eu iau vindecarea tatălui meu drept una normală. Şi am recunoscut că are dreptate. Am îngenunchiat împreună. Iată încă ceva străin titlului meu de preot. M-am pocăit de păcatele strămoşilor mei de ale mele proprii. A fost o pocăinţă care mi-a dat viaţă, căci am simţit prin credinţă că sunt iertat şi mi-am predat viata lui Hristos. Predicatorul mi-a pus mâinile cum făcuse cu o zi înainte. Deodată depresiile au dispărut şi în mine s-a făcut lumină. O pace de neînchipuit a pătruns în mine şi un simţământ necunoscut mie până atunci mi-a cuprins inima. Această bucurie a ţinut săptămâni şi luni la rând. Abia acum înţelegeam cum de-a putut Luther să traducă versetul din Filipeni 3:20 prin cuvintele: “Noi ne preumblăm prin cer”. Aveam senzaţia că picioarele mele nici nu mai atingeau pământul. Totul, inclusiv viaţa mea cenuşie, a fost schimbat prin dragostea lui Isus. Biblia şi misiunea mea aveau acum o altă înfăţişare. Când am fost la medic pentru consultaţie concluzia a fost o nespus mai bună stare fizică, dar mai ales sufletească. Însă senzaţia de viaţă trăită din plin s-a redus încetul cu încetul. Minunea se întâmplase după ce eu trăisem câţiva ani buni ca preot, dar cel care mi-a vestit adevărata salvare prin Isus a fost un modest evanghelist. Ceea ce prin harul lui Dumnezeu se întâmplase cu mine a avut oarecum un răsunet în parohie. Membrii bisericii au devenit atenţi la noul mod de vestire. Scopul meu era acum să apropii inimile ascultătorilor mei de Dumnezeu că să-L proslăvesc. Cuvintele nu s-au întors fără rod. Oamenii se întorceau la Dumnezeu. Chiar şi în împrejurimi pe unde eram chemat să slujesc au avut loc mişcări de trezire spirituală. Înainte nu era posibil să se ţină slujbe religioase în timpul săptămânii şi nici ore de rugăciune. Acum însă fără vreun efort toate acestea sunt posibile. Cel ce aprinsese focul îl întreţinea încă. Numele lui Isus a devenit flamura ce flutură peste întreaga mea slujire. Acest nume este pentru mine o putere menită să salveze pe mulţi. Mi-a revenit sarcina arzătoare să spun tuturor ce conţine Numele ISUS: “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. “- Faptele Apostolilor 4:12.

XIV. REGINA ÎNTUNERICULUI

Cu ani în urmă am primit invitaţia de a ţine câteva prelegeri la o conferinţă misionară în Haiti. Fără să vreau am ajuns pe această insulă ţinta puterilor întunericului. Haiti este cunoscută drept un amestec de: iudaism, spiritism macumba, zombeism african, lamaism tibetan şi vuduism, cele mai cunoscute măşti ale cultelor satanice.

Introducerea în vuduism mi-a fost făcută de misionarul Toirac, lucrător aici de 14 ani. În fiecare an vuduiştii organizează un festival magic pentru care aleg un rege al întunericului, pentru anul care urmează, şi regina. Dintre practicile înfiorătoare ale acestor regi numiţi “prin mila Satanei” face parte şi ritul jertfirii copiilor care se oficiază la fiecare 2 săptămâni. Copii mici sunt furaţi la miez de noapte şi jertfiţi Satanei. Prima mea întrebare a fost: “Cum, dar aceste răpirii şi jertfe nu sunt ele descoperite de poliţie şi condamnate de judecătorie ?” Toirac a spus că ei nu gândesc atât de european ca mine. Poliţia şi judecătorii sunt vunduişti şi sunt de acord. Chiar şi preşedintele ţării ar fi vuduist cu toate că oficial aparţine bisericii catolice. L-am întrebat apoi: “Copii credincioşilor pot fi furaţi şi jertfiţi ?” Misionarul a arătat că în Haiti sunt puţini creştini cu atitudine clară. Odată a avut un interviu cu una din reginele întunericului şi i-a adresat şi ei această întrebare. Răspunsul a fost următorul: “Pot să iau copii creştinilor cu numele, dar nu şi copii creştinilor adevăraţi.” Toirac n-a fost satisfăcut de răspuns şi i s-a adresat astfel: “Ei bine eu nu-i pot deosebi ! Cum se face că reusiţi ?” Când umblu noaptea prin sat văd pe creştinii adevăraţi cu o lumină strălucitoare pe frunte sau cu o Biblie la piept. Asupra lor n-am nici o putere !”
Aici tragem linie la istorisirea satanică relatată şi concluzia este: copiii creştinilor născuţi din nou sunt apăraţi de credinţa părinţilor lor care au o viaţă de rugăciune. Aceasta este explicaţia textului scris de apostolul Pavel în 1Corinteni 7:14: “Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altmintrelea copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.” Părinţii credincioşi ridică zidul de apărare al copiiilor lor. Într-o perioadă în care tineretul nostru este în decadenţă acest lucru este o lumină în întuneric.

XV. HRISTOS SAU SATAN ?

La sfârşitul cărţii vom mai da un singur exemplu care istoriseşte o dată-n plus despre puterea de biruinţă a lui Isus. Peter Oktavian a făcut parte timp de peste 15 ani din colectivul didactic al şcolii biblice din Batu, Java. Această şcoală sub îndrumarea a doi germani, D.şi V.Scheunemann a avut o influenţă deosebită asupra întregii mişcări de trezire din Indonezia. La această scoală a fost angajat şi un şofer care avea importante puteri magice. El o învăţase la Mecca în Arabia Saudită. Odată în India a pus să fie îngropat timp de patru săptămâni. Şi tocmai acest om cu puteri satanice conducea maşina şcolii biblice. Atât elevii cât şi profesorii au luat seama la el. Au observat că numai dacă se concentra un pic putea omorî de la distanţă câini, pisici şi alte animale.

Conducerea nu mai putea tolera această situaţie şi omul a fost luat la întrebări. A trebuit să se destăinuie în faţa a patru profesori. Ei l-au întrebat: “Este adevărat că tu poţi omori animale prin magie ?” El răspunse: “Da! Dar să stiţi că pot omori şi oameni, nu numai animale!” Zicând aceasta l-a privit intens pe Oktavian spunând: “Uită-te în ochii mei! În cinci secunde mori!” Oktavian a simţit că aşa se probează credinţa sa. Şi de data asta a spus el: “Uită-te în ochii mei! Dacă în Numele lui Hristos nu te laşi de magie şi nu te întorci la Domnul Isus în 15 minute vei fi mort.”
Ambii bărbaţi s-au privit cu intensitate. Au trecut cele cinci secunde şi nu s-a întâmplat nimic. Magicianul nu a avut nici o putere asupra lui Oktavian. Dimpotrivă peste 15 minute vrăjitorul a căzut de pe scaun fără cunoştinţă. Probabil s-ar fi îmtâmplat aşa cum proorocise Oktavian. Însă atât profesorii cât şi Oktavian au găsit cu cale că omul să nu moară înaintea lor, că nu era bine. Aşa că Oktavian i-a strigat: “În Numele lui Isus scoală-te!” Vrăjitorul şi-a revenit, de data asta însă arătând a om lovit şi slăbit. A predat celor prezenţi o grămadă de fetişe, amulete şi şi-a scos nişte ace din mână. Toate aveau menirea să-l apere de vrăjitoriile altora. A promis că-şi va da viaţa lui Hristos, dar n-a făcut-o. Conducerea a aflat că el deţinea încă multe alte obiecte magice şi au trebuit să-i desfacă contractul de muncă. El este cel mai periculos vrăjitor din Java de est. Şi un astfel de om a lucrat patru ani la şcoala biblică ! Putem astfel vedea cât de şiret este Satana care-şi infiltrează oamenii în Împărăţia lui Dumnezeu ca să poată produce tulburare. Această tactică este rareori sesizată.

Odată un predicator penticostal sincer mi-a spus: “Se întâmplă ca uneori la noi să pătrundă chiar mediumi spiritişti care vorbesc în limbi, dar tulburarea care se produce nu este pusă pe seama lor !” Dacă el poate recunoaşte acest lucru înseamnă că este pe o poziţie biblică.   –  „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne-a dat biruinţa prin Isus Hristos !“
=AMIN=

 info@horst-koch.de
www.horst-koch.de

Botezul, Cina Domnului, spălarea picioarelor

Introducere

Botezul în apă şi Cina Domnului sunt rânduieli biblice pe care le practică cele mai multe biserici creştine, chiar dacă sunt efectuate în moduri diferite. Dar practica originală a primei Biserici s-a pierdut pe parcursul istoriei. Ani de-a rândul, cei care s-au ocupat de istoria bisericii şi reformatorii, au discutat în contradictoriu despre aceste practici, folosind acelaşi Cuvânt, însă nu au reuşit să ajungă la un acord. Astfel, diferenţele au rămas, nefiind în conformitate cu practicile Bisericii primare, la care trebuie să ne întoarcem.

Despre primii creştini citim: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor…” (Faptele Ap. 2:42). Ei au recunoscut că apostolii au fost chemaţi de Domnul şi că aceştia aveau acces la tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. După învierea Sa, Domnul a rămas cu ucenicii Săi „până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care îi alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de 40 de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Ap. 1:2-3). Noi ne bucurăm când ştim că El a vorbit despre toate lucrurile referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. El a fost Acela care a dat însărcinarea. În ziua Cincizecimii, El a trimis Duhul Său peste ei şi le-a descoperit cu exactitate ce trebuia făcut şi cum să fie îndeplinit, conform voii desăvârşite a lui Dumnezeu.

Pavel nu a fost de la început cu apostolii. El a trebuit ca, mai întâi, să-şi termine „studiul teologic”. Dar, după convertirea sa a predicat aceeaşi Evanghelie şi aceleaşi învăţături, ca apostolii. El a fost chemat în mod supranatural şi s-a îndreptat mai întâi spre Arabia. Paisprezece ani mai târziu, pe baza unei descoperiri divine, a călătorit la Ierusalim ca să compare şi să vadă dacă ceea ce predica el era în acord cu ceea ce predicau apostolii. Altfel, el se temea că ar fi alergat în zadar (Gal. 2:1-2).

Cartea Faptele Apostolilor şi epistolele mărturisesc despre concordanţa deplină a învăţăturilor lor cu cele patru evanghelii şi cu Vechiul Testament. De aceea, tot ce ne-­a rămas de la apostoli, este învăţătură şi practică adevărată. Nu avem de-a face cu părerea lui Petru sau a lui Pavel, ci direct cu Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu şi cu planul Său, care şi astăzi este singura unitate de măsură prin care trebuie verificat totul.

Domnul Isus i-a întrebat odată pe ucenicii Săi: „«Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?» «Da, Doamne», I-au răspuns ei. Şi El le-a zis: «De aceea orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi»” (Mat. 13:51-­52). În toate timpurile, Domnul a folosit oameni pe care El i-a chemat pentru sarcini deosebite în Împărăţia Sa. Ei nu prezentau cunoştinţă teologică, ci au fost pregătiţi la şcoala cerească. Ei au vorbit conform înţelepciunii cereşti, care era ascunsă înţelepţilor lumii acesteia. Trimişii Săi au primit întotdeauna ambele: Cuvântul şi Duhul Său. Astfel au avut claritatea şi descoperirea voii Sale şi au ştiut cum s-o execute corect. Un semn de netăgăduit pentru aceasta este faptul că predicarea lor şi practica sunt în concordanţă deplină cu mărturia întreagă a Sfintelor Scripturi. Domnul nostru şi apostolii aveau la dispoziţie numai Vechiul Testament, pe vremea lor. Ei s-au referit la acesta, de repetate ori. În Noul Testament găsim 845 de citate din Vechiul Testament.

Predicatorii Evangheliei poartă astăzi o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu. Fiecare slujitor din Împărăţia lui Dumnezeu ar trebui să aibă curajul să compare dacă ceea ce învaţă şi practică el, corespunde cu învăţătura şi practica lui Pavel şi a celorlalţi apostoli. Dacă nu este în concordanţă cu vestirea şi practica originală, ceva nu este în ordine.

Dacă Pavel a considerat necesar să-şi compare învăţăturile sale cu ale celorlalţi apostoli, pentru a fi sigur că nu lucra în zadar, cum ar putea vreunul din noi să neglijeze lucrul acesta? Ceea ce nu corespunde cu originalul lucrurilor divine este imitaţie şi falsificare.

În mesajul adresat bisericii din Efes scrie: „…ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi” (Apoc. 2:2). Această constatare era posibilă pentru că ascultătorii comparau cele predicate, cu învăţătura apostolică originală. Acei creştini credincioşi biblic au observat că aceşti bărbaţi care susţineau că sunt apostoli erau în realitate mincinoşi, pentru că nu predicau mesajul dumnezeiesc curat, aşa cum l-au avut apostolii.

 În Biserica primară nu a existat nicio neclaritate asupra botezului în apă, a Cinei Domnului şi asupra celorlalte învăţături. Domnul le-a lăsat apostolilor îndrumări clare despre cum trebuiau făcute aceste lucruri. El a putut să spună despre cei pe care i-a trimis: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă” (Luca 10:16). Noi trebuie să prezentăm botezul şi Cina Domnului aşa cum ne-au fost descrise în Sfintele Scripturi. În legătură directă cu Cina Domnului este şi spălarea picioarelor pe care, de asemenea, o vom prezenta pe scurt, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

BOTEZUL

Mai întâi vom prezenta, pe scurt, botezul în apă. Domnul ne-a însărcinat să botezăm şi de aceea se botează oamenii din confesiunile creştine. Istoria bisericii ne arată, însă, devierile de la învăţătura originală şi practicarea botezului. În Biserica de la început exista o singură formă de botez. Astăzi, botezul este practicat în diferite feluri.

Cuvântul apostolului Pavel adresat credincioşilor din Efes este valabil şi astăzi pentru orice credincios din orice loc: „Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” (Efes. 4:5). De fapt există numai un singur Domn, adică Dumnezeu; numai o singură credinţă adevărată, adică cea scripturală; numai un singur botez, cel practicat de apostoli.

În această prezentare, dorim să răspundem la următoarele întrebări: ce înseamnă botezul? De ce se face? Cine poate fi botezat? Şi în cele din urmă: cum se execută un botez?

Necesitatea

 La începutul Noului Testament, Ioan Botezătorul a predicat: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Mat. 3:2). Domnul nostru S-a referit deseori la Ioan şi la slujba lui. În Luca 7:29-30, El a spus: „Şi tot norodul care 1-a auzit şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui”. Chiar şi Isus Hristos a mers la râul Iordan ca să fie botezat de Ioan Botezatorul, spunând: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Mat. 3:13-17).

Chiar din prima sa predică din ziua Cincizecimii, după turnarea Duhului Sfânt, Petru a spus mulţimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele Ap. 2:38). Botezul nu a fost lăsat la alegerea noastră, ci este necesar spre a arăta ascultarea celui credincios. Oricine recunoaşte lucrarea de răscumpărare şi Îl acceptă pe Hristos prin credinţă şi astfel primeşte neprihănirea, va trebui să devină un urmaş al lui Isus Hristos.

Apostolul Petru ne arată necesitatea botezului prin exemplul corăbiei lui Noe: „Când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un număr mic de oameni şi anume opt. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul” (1 Pet. 3:20-21). Potopul i-a nimicit pe toţi cei care nu erau în corabie. Numai câţiva au crezut mesajul acelui proroc şi au intrat cu el în corabie.

Am putea să întrebăm de ce foloseşte Petru exemplul cu corabia în legătură cu botezul credincioşilor. Cine crede cu adevărat, acela face ceea ce a poruncit Domnul şi se va lăsa botezat în Hristos. El este corabia noastră, singurul loc de scăpare. Numai în El vom fi ocrotiţi de judecăţile viitoare ale mâniei Lui Dumnezeu. Mântuirea vine la noi prin credinţa în Isus Hristos. Credincioşii acţionează apoi, în ascultare de Cuvânt şi se lasă botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Cel ce nu urmează rânduiala dumnezeiască, îşi arată prin aceasta necredinţa şi neascultarea faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său şi în cazul acesta nu intră în Hristos, care este corabia ocrotitoare. Când va veni prăpădul cel mare, mulţi dintre cei ce se pretind creştini vor constata că sunt pe dinafară şi vor fi pierduţi.

Sigur că, înainte de venirea potopului, oamenii ar fi putut să întrebe: „De ce trebuie să intrăm în corabie? Unde este apa? Noi credem în Dumnezeu. Asta ar trebui să fie suficient. Totul continuă în modul obişnuit. Nu trebuie să ascultăm de acest predicator”. Ei nu au recunoscut că Noe era un proroc cu o însărcinare directă din partea Domnului. Atunci a început numărătoarea inversă şi aceasta a început şi acum. În ciuda tuturor avertismentelor prorocului, oamenii au mers pe căile lor şi nu au ascultat. Dintr-o dată a sosit ziua şi catastrofa prezisă a lovit omenirea. Dintr-o dată, uşa a fost închisă. Cei rămaşi afară au pierit. Chiar şi acum, se pare că totul rămâne aşa cum a fost la început (2 Pet. 3:4) dar, în viitorul apropiat, la revenirea lui Hristos, se va vedea deosebirea. Ceasul lui Dumnezeu vine dintr-o dată. Timpul harului se va încheia şi uşa va fi închisă. Cei ce sunt înăuntru vor fi în siguranţă pentru totdeauna.

În această legătură putem doar să repetăm ceea ce a fost spus în zilele din vechime: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii” (Evrei 3:7). Chiar la sfârşit este valabilă promisiunea: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit” (Marcu 16:16). Cine este pregătit să asculte? Adevărata credinţă se vede prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa fără faptele cerute în Cuvânt este moartă şi nefolositoare. Aceasta este de fapt numai o mărturie religioasă care nu a mântuit, încă, pe nimeni. Toate învăţăturile creştine nu înseamnă nimic dacă nu sunt scripturale şi dacă nu au legătură cu trăirea omului. Legătura noastră cu Dumnezeu este prin Cuvânt şi prin Duhul care-l aduce la viaţă. Numai ce vine de la El, ne duce înapoi la El. Aşadar, pentru fiecare credincios autentic, ascultarea de porunca botezului în apă nu este un „s-ar putea” ci un „trebuie”.

Semnificaţia

Botezul este un act de identificare cu moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. Iertarea păcatelor nu este în botez. De fapt persoana care solicită botezul arată că a primit iertarea păcatelor prin sângele vărsat pe crucea Golgotei. Apostolul Petru scrie după cum urmează: „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume botezul, care nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu prin învierea lui Isus Hristos” (1 Pet. 3:21). Cel ce este botezat se identifică pe sine cu Hristos, înţelegând că este răstignit împreună cu El.

Botezul este un act de ascultare al credinciosului, care urmează mărturiei credinţei personale în Mântuitorul şi Domnul Său. După cum citim şi despre Filip şi famen, amândoi au intrat în apă. În felul acesta se practică şi astăzi, în toate bisericile credincioase Bibliei. Amândoi, atât acela care botează cât şi cei ce sunt botezaţi, intră în apă până la brâu. Înainte de a boteza, cel care botează spune: „Frate cutare” sau „soră cutare, pe baza mărturiei credinţei tale, te botez conform Cuvântului lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus Hristos”. Botezul este comparat cu o îngropare. Astfel, cel care este botezat va fi scufundat complet în apă spre înapoi, apoi va fi scos afară. Ridicarea celui botezat din apă simbolizează faptul că acesta a înviat la o viaţă nouă cu Hristos. Dar viaţa cea nouă, desigur, nu vine prin botez, ci prin naşterea din nou prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu. În orice caz, dacă nişte apă este stropită sau turnată pe frunte, acest act nu ar trebui să poarte numele de „botez”, pentru că nu este.

Apostolul scrie: „Fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi” (Col. 2:12). Scriptura nu învaţă că un sugar este născut din nou prin actul stropirii sau turnării de apă – din contră: învăţătura clară este că oamenii trebuie mai întâi să audă Evanghelia lui Isus Hristos, să primească Cuvântul în sufletul lor ca pe o sămânţă şi să aibă viaţă nouă produsă de Duhul lui Dumnezeu. Numai atunci ar trebui botezaţi. Botezul în apă nu înseamnă primirea Duhului Sfânt în mod automat. Botezul cu Duhul este o experienţă separată. Este răspunsul lui Dumnezeu dat credinciosului care a fost ascultător, lăsându-se botezat în apă. Prin botezul cu Duhul Sfânt credinciosul respectiv primeşte siguranţa că Îi aparţine lui Dumnezeu.

În epistola către romani, apostolul rezumă botezul în următoarele cuvinte: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (Rom. 6:4-5). Un gând asemănător este exprimat în epistola sa către galateni, cap. 3:26-27: „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos”. Nu este vorba că un păcătos uscat intră în apă ca să iasă apoi, unul ud; nu, noi vorbim despre oameni care au găsit har înaintea lui Dumnezeu, care sunt împăcaţi cu El, care au primit siguranţa că păcatele le sunt iertate, care sunt siguri că Dumnezeu i-a primit.

Condiţia

Condiţia fundamentală pentru ca o persoană să fie botezată, este credinţa personală în Mântuitorul. Chiar înainte de înălţarea Sa la cer, Domnul a dat o însărcinare foarte clară: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit” (Mar. 16:15-16). După cum vedem, în primul rând are loc vestirea Evangheliei şi nu o lucrare religioasă.

Prin predica despre împăcarea noastră cu Dumnezeu prin Isus Hristos, oamenilor le este prezentată oferta de mântuire a lui Dumnezeu. Aşa cum este scris, „credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17). Trebuie să vină mai întâi o astfel de credinţă, lucrată de Duhul Sfânt în inimile ascultătorilor. Trebuie să existe o încuviinţare interioară – un „da” spus din interior lui Dumnezeu – şi acceptarea harului divin al lui Dumnezeu în inimile noastre. Omul trebuie să aibă, mai întâi, o trăire personală a mântuirii, prin care el devine credincios. Conform Romani 8:16, „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”. Aceasta este siguranţa pe care o primeşte oricine este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin credinţa în lucrarea de răscumpărare, încheiată.

După aceasta urmează, simplu, al doilea pas: botezul. „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi…” (Faptele Ap. 2:41). Acest lucru s-a întâmplat imediat după ce Petru a predicat prima predică, în ziua Cincizecimii. Rezultatul a fost surprinzător. Aproape trei mii de oameni au acceptat mesajul divin, au crezut Cuvântul lui Dumnezeu care le-a fost vestit şi au fost botezaţi. Acest model biblic a existat până în secolul al treilea după Hristos.

Apostolii şi alţi bărbaţi îmbrăcaţi cu puterea Duhului Sfânt au plecat să predice Evanghelia. Unul dintre ei era Filip, care a avut o slujbă puternică, fapt ce a dus la o trezire minunată în Samaria. Şi acolo au venit oameni la credinţă şi au fost botezaţi în Numele Domnului Isus (Faptele Ap. 8:16).

Evanghelistul a lăsat trezirea şi a fost călăuzit de Duhul să se alăture etiopianului care tocmai citea din cap. 53 al prorocului Isaia (Faptele Ap. 8:26-39). În vers. 35 este scris: „Atunci Filip a luat Cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi L-a propovăduit pe Isus”. Predicarea a avut la bază Cuvântul profetic în care era prevestită mântuirea pe care Dumnezeu urma s-o dăruiască omenirii.

În mijlocul predicii, ascultătorul l-a întrerupt pe omul lui Dumnezeu şi a spus: „Uite apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?” (vers. 36). Condiţia era îndeplinită. Filip a acţionat în deplină concordanţă cu Cuvântul Domnului şi al apostolilor şi a spus: „Dacă crezi din toată inima, se poate” (vers. 37). Răspunsul a venit spontan: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”. Ce convertire minunată. „A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă şi Filip a botezat pe famen” (vers. 38). Credinţa a venit prin predicare, iar predicarea din Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul a lucrat în inima ascultătorului care şi-a exprimat dorinţa de a fi botezat.

Petru a fost condus printr-o descoperire deosebită în casa sutaşului roman, Corneliu din Cezareea. Predica lui a avut rezultate scripturale, ca la început. Găsim relatate următoarele: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul” (Faptele Ap. 10:44). Noi vedem că Duhul lucrează acolo unde este predicat Cuvântul. Se cuvine ca credincioşii să împlinească toată dreptatea şi să facă tot ce porunceşte Domnul. Apostolul a spus, atunci: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos” (vers. 47-48). Fiecare lucrător autentic de astăzi va urma acelaşi model şi fiecare credincios va dori să fie botezat scriptural, chiar dacă el a primit deja Duhul Sfânt. Tot ceea ce îşi are originea în Dumnezeu, rămâne până la sfârşit fără niciun fel de schimbare.

Despre vreun botez al sugarilor sau stropirea copiilor, nu găsim nici cel mai mic indiciu în Sfintele Scripturi. Oricine încearcă să justifice asemenea practici nescripturale, făcând referire la Luca 18:15-­17, ar trebui să citească şi versetele paralele din Matei 19:13-15 şi Marcu 10:13-16. Fără nicio urmă de îndoială, este clar că Domnul nostru Isus doar i-a binecuvântat pe copiii care au fost aduşi la El. El Şi-a pus mâinile peste ei şi i-a luat în braţele Sale. Nu se face niciun fel de referire la vreun botez sau stropire, în acest context. Până în ziua de azi, părinţii credincioşi îşi aduc copiii într-o biserică biblică pentru a fi înfăţişaţi şi dedicaţi Domnului şi pentru a fi binecuvântaţi în Numele Său.

De asemenea, celălalt verset care este aplicat în mod greşit pentru a susţine botezul sugarilor, nu spune niciun cuvânt despre aceasta. Atunci când Pavel şi Sila au fost întemniţaţi în Filipi, s-a întâmplat ceva supranatural. Temnicerul închisorii a fost speriat de moarte şi a venit şi i-­a întrebat pe acei bărbaţi ai lui Dumnezeu: „«Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?» Pavel şi Sila i-au răspuns: «Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta»” (Faptele Ap. 16:30-31). Chiar în versetul următor ni se spune despre cum s-a procedat: „Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui”. Vedem cât de exact a fost respectată rânduiala, conform însărcinării. Înainte de a putea fi făcut botezul, a fost predicat Cuvântul, Evanghelia lui Isus Hristos şi cei ascultători au crezut, apoi au fost botezaţi. Despre temnicer citim: „Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui” (vers. 33) Vă rog să observaţi: mai întâi a avut loc predicarea care a fost auzită de toţi, apoi ei au crezut şi numai după aceea au fost botezaţi. Nu se spune nimic, în acest context, despre sugari sau copii mici. Felul în care este practicat, în general, botezul în zilele noastre, nu are niciun fundament biblic. Acest lucru este confirmat şi de istoria bisericii. Acest fel de botez nescriptural provine din perioada când naţiuni întregi au fost creştinate cu forţa. În astfel de cazuri, toţi membrii unei familii, inclusiv sugarii, erau atinşi pe frunte cu trei picături de apă. Ca un înlocuitor pentru credinţa care era necesară pentru botez, au apărut naşii şi naşele, despre care Biblia nu aminteşte nimic. După cum am putut să vedem deja din ceea ce am arătat, omul trebuie să ia o hotărâre personală înaintea lui Dumnezeu. Din păcate, predicarea din bisericile creştine nu corespunde în mare parte modelului apostolic şi de aceea nu aduce rezultate biblice.

Numele

Aproape că nu există verset în Scripturi care să fie înţeles atât de greşit şi folosit în mod eronat, ca Matei 28:19: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Este de neînţeles, dar este adevărat: în secolul al treilea, aceste cuvinte au fost răstălmăcite şi s-a născut astfel o formulă trinitară care mai este folosită şi astăzi. Nimeni nu pare să observe că Domnul nostru a vorbit despre „Numele” (la singular). Care este acest Nume în care trebuie să botezăm? Tată, Fiu şi Duh Sfânt exprimă diferitele descoperiri ale lui Dumnezeu. Dar noi trebuie să ştim care este Numele, înainte de a putea să botezăm. O persoană poate fi multe: învăţător, avocat, judecător, ş.a.m.d. Poate fi tată, soţ şi fiu – multe lucruri. Acestea sunt denumiri ale funcţiilor persoanei şi îşi au locul lor, dar trebuie folosite în legătura corectă. Dar fiecare om, chiar dacă este învăţător sau judecător, are un nume. Tot aşa este şi cu Dumnezeu, care are multe titluri, dar S-a descoperit în Vechiul Testament cu Numele de legământ Iahveh. Pentru botezul în apă, trebuie să cunoaştem Numele Lui de legământ din Noul Testament. În Matei 28:19, a fost dată numai însărcinarea de a boteza în Numele în care El S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Dar Numele acesta n-a fost menţionat acolo.

Ne vom ocupa acum de unele versete în care este vorba despre Nume, fără ca acesta să fie pronunţat. Aceasta le va fi de mare ajutor tuturor celor ce caută adevărul. În Luca 10:17 citim: „Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis: «Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău»”. Nu se înţelege de la sine că ei se referau la puterea Numelui lui Isus, chiar dacă nu au pronunţat Numele? Cu siguranţă, da! Într-o împrejurare, Domnul a spus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu…” (Mat. 18:20). Cine s-ar îndoi că El S-a referit la Numele Isus, chiar dacă nu l-a pronunţat? În Luca 24:47 citim: „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor…”. Oricine ştie despre ce Nume este vorba în asemenea pasaje. În Ioan 2:23 găsim afirmaţia: „mulţi au crezut în Numele Lui”. Ciudat este că în cazul acestor versete, orice cititor ştie despre ce Nume a fost vorba, dar nu aceeaşi situaţie este în cazul versetului 19 din Matei 28. Este foarte ciudat. Trebuie să ne gândim serios la acest lucru.

În versetele amintite mai sus, era vorba despre Numele Fiului, dar în următoarele ne vom referi la Numele Tatălui. Aici păşim pe terenul descoperirilor lui Dumnezeu. Domnul ne-a învăţat să ne rugăm: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău” (Mat. 6:9). Milioane de oameni repetă această rugăciune în fiecare duminică, fără ca vreunul să se întrebe care este Numele Tatălui care trebuie sfinţit. În Ioan 12:28 Fiul a spus: „Tată proslăveşte Numele Tău!” Răspunsul de sus a fost: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” Despre ce nume vorbea El? Care este Numele lui Dumnezeu, care Şi-a proslăvit Numele şi-o va mai face? Există numai un singur Nume prin care putem să ne apropiem de Dumnezeu şi acesta este propriul Său Nume.

În rugăciunea Sa, Fiul a spus în legătură cu Tatăl: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume” (Ioan 17:6). Este vorba aici despre vreun Nume al lui Dumnezeu, din Vechiul Testament? Sigur că nu! Oricine a citit cu atenţie, ar fi trebuit să observe că Numele Tatălui este descoperit celor ce I-au fost daţi Domnului nostru prin răscumpărarea din lumea aceasta. Ei sunt adevăraţii fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu îi cunoaşte, iar ei, la rândul lor Îl cunosc pe Dumnezeu. Acum trebuie să aducem subiectul acesta la un numitor comun. „Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi I-ai dat” (vers. 11). Mai clar nu poate fi spus: Numele Fiului este Numele Tatălui. Astfel citim în versetul 26: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut…”. Noi vorbim aici despre un singur Dumnezeu, care are un singur Nume.

Domnul nostru a spus iudeilor: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi” (Ioan 5:43). Dar care este situaţia cu creştinii din zilele noastre? Îl primesc ei, recunoscând că Numele Tatălui şi al Fiului este acelaşi? Ferice de omul care crede că Tatăl S-a descoperit în Fiul şi că ne-a descoperit Numele care este mai presus de orice Nume: ISUS – Emanuel – Dumnezeu cu noi! Există o singură descoperire personală a lui Dumnezeu şi aceasta a avut loc în Isus Hristos. Există un singur Nume al lui Dumnezeu, care trebuie să ne fie descoperit: Domnul ISUS HRISTOS. În Numele acesta, noi avem acces la Tatăl şi la tronul harului. Orice genunchi se va apleca şi orice limbă va mărturisi că Isus este Domn. Dumnezeu ne-a întâlnit în Isus Hristos şi numai în Isus Hristos ne putem întâlni noi cu El. În lumina acestor câteva exemple prezentate, problema din Matei 28:19 ar trebui să fie rezolvată. Acolo se vorbeşte despre Nume fără a-l aminti, iar mai târziu, când este făcut botezul în apă, titlurile care aparţin acestui unic Nume sunt omise şi este folosit doar Numele.

 Învăţătura apostolică

Acum vom avea în vedere felul în care a fost făcut botezul în Biserica primară. Petru făcea parte dintre cei care L-au auzit pe Domnul dând însărcinarea din Matei 28. El a fost acela căruia Isus i-a dat cheile Împărăţiei, ceea ce înseamnă că el a avut acces la toate lucrurile care aparţineau Împărăţiei lui Dumnezeu. Deja înainte de turnarea Duhului Sfânt, el s-a ridicat în mijlocul celor o sută douăzeci şi a început să aşeze evenimentele acelea, conform Scripturilor (Faptele Ap. 1:15). Imediat după turnarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, el a predicat mulţimilor care se adunaseră. „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Faptele Ap. 2:37). Oriunde se predică astăzi aceeaşi Evanghelie şi acelaşi Hristos, inimile vor fi atinse, se va pune aceeaşi întrebare şi trebuie dat acelaşi răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre” (Faptele Ap. 2:38). Aici a fost prima ocazie când s-a practicat marea însărcinare. Cei care au crezut, au fost botezaţi exact conform textului din Matei 28:19, în Numele despre care vorbise Domnul.

Oricine ştie care este diferenţa dintre un titlu şi un nume. Argumentul că ar fi mai importante cuvintele lui Isus decât cuvintele apostolilor, nu-l poate influenţa pe un om care are teamă de Dumnezeu. Oricine este născut din Dumnezeu va crede în inspiraţia absolută şi în infailibilitatea totală a Sfintelor Scripturi în întregimea lor. Dacă i se pare cuiva că este o contradicţie în Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui mai degrabă să creadă că această contradicţie este doar în mintea lui, dar nu în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi suntem atât de copleşiţi când vedem cum i-a călăuzit Duhul pe apostoli, ca să împlinească marea însărcinare.

Deja am amintit că în Samaria oamenii au crezut şi au fost botezaţi. Vestea despre această trezire a ajuns până la Ierusalim. În legătură cu aceasta citim: „Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus” (Faptele Ap. 8:14-16). Accentul este pus pe faptul că ei au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Foarte ciudat? Poate că nu!

În casa lui Corneliu, apostolul Petru a poruncit celor care au crezut, să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos (Faptele Ap. 10:48). De-a lungul Noului Testament, putem vedea copleşitoarea continuitate a învăţăturii despre botezul în apă. Nu există niciun teolog care ar putea să tăgăduiască acest lucru, pentru că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu mărturiseşte despre aceasta. Pavel a mers atât de departe încât a spus: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de cea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Gal. 1:8).

Fiecare a observat că, de fiecare dată, botezul a fost făcut în Numele Domnului Isus Hristos. Apostolii au înţeles corect ce le-a spus Domnul. Ei au făcut totul exact după îndrumarea Învăţătorului. Porunca misionară trebuie citită cu atenţie şi în rugăciune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. „Tată” nu este un nume, nici „Fiul” şi nici „Duhul Sfânt”. Acestea sunt descrieri ale diferitelor descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu. Apostolii au fost învăţaţi de către Domnul Însuşi, chiar pe parcursul celor patruzeci de zile după învierea Sa. El a vorbit despre toate lucrurile ce ţineau de Împărăţia lui Dumnezeu şi, desigur, botezul este una dintre învăţăturile principale. Ei au recunoscut Numele în care S-a descoperit Dumnezeu Însuşi ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Acesta este Numele în care sunt botezaţi adevăraţii credincioşi. Ei au făcut exact ceea ce au fost însărcinaţi. Ei au putut să facă diferenţa între titluri, care sunt în legătură cu diferitele descoperiri şi Numele dat pentru mântuirea noastră.

Acum vrem să vedem cum a botezat Pavel, pe care Domnul l-a ales ca vas deosebit printr-o descoperire directă a lui Isus Hristos. Când a ajuns în Efes, el a găsit doisprezece ucenici care fuseseră botezaţi numai cu botezul lui Ioan. Atunci el le-a făcut de cunoscut planul de mântuire şi rezultatul biblic a fost: „Când au auzit ei aceste vorbe au fost botezaţi în Numele Domnului Isus” (Faptele Ap. 19:5). Totul trebuie să fie bazat pe mărturia a cel puţin doi sau trei martori. Noi am luat în considerare ceea ce s-a întâmplat în Ierusalim, în Samaria, în casa lui Corneliu şi, de asemenea, în Efes. Vedem că indiferent că au fost iudei, samariteni sau neamuri, fie că a predicat Petru, Filip sau Pavel – pretutindeni s-a botezat în Numele Domnului Isus Hristos.

Cum am amintit deja, în Sfintele Scripturi nu poate exista nicio contradicţie. Duhul lui Dumnezeu nu va da niciodată două sau trei descoperiri diferite despre acelaşi subiect. Dumnezeu Şi-a ales propriii Săi oameni, în acea primă generaţie. Fie că a fost Petru, Pavel sau alţii, ei au predicat aceeaşi Evanghelie şi au botezat în acelaşi fel. Aceasta s-a făcut în armonie deplină cu întreaga mărturie a Scripturilor. Cine ar îndrăzni să sugereze că acei bărbaţi care au umblat cu Isus şi, Pavel, care L-a întâlnit pe Domnul în lumina strălucitoare, L-au înţeles greşit pe Domnul şi au botezat greşit introducând astfel o erezie în Biserica nou testamentară proaspăt inaugurată? Un asemenea gând nu este altceva decât blasfemie.

Noi vrem să-1 auzim pe Pavel încă o dată, cum le scrie romanilor: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?” (Rom. 6:3). El se include şi pe sine aici, împreună cu aceia care au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Tu cum ai fost botezat? În Sfintele Scripturi nu există menţionat vreun caz când cineva să fi fost botezat într-o formulă trinitară folosind titlurile „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”. Lucrul acesta trebuie luat în considerare foarte serios.

Toţi aceia care au fost chemaţi la slujbă şi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt au avut aceeaşi înţelegere, aceeaşi învăţătură, aceeaşi credinţă, acelaşi botez, etc. Toţi au fost într-o armonie deplină cu Domnul, cu Cuvântul Său şi unii cu alţii. Niciunul dintre ei nu a repetat mecanic textul din Matei 28. Ei au ştiut că acolo s-a spus: „botezaţi-i în Numele (la singular, nu la plural) Tatălui…”. Domnul nostru n-a continuat să spună „şi în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt”. Există o singură menţionare a Numelui şi aceasta este la singular. Ei au crezut că Dumnezeu S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt şi au recunoscut şi Numele care aparţine acestor trei descoperiri. Ei erau oameni care au trăit în părtăşie directă cu Dumnezeu. Ei nu s-au aflat sub nicio influenţă teologică şi nici nu au folosit propriile lor interpretări. Ei au avut descoperirea divină.

Dacă cineva va lua literar Matei 28, fără descoperire, acela va repeta doar vers. 19, fără să înţeleagă care este în realitate scopul însărcinării. Matei 28 şi Marcu 16 se referă la ultima şi cea mai mare însărcinare dată de Domnul, pe care o găsim împlinită în Faptele Apostolilor. Acela este unicul model scriptural, valabil pentru totdeauna, cât timp există Biserica Dumnezeului celui Viu.

De exemplu, dacă un învăţător ar da elevilor o problemă spre rezolvare, cu siguranţă el ar aştepta răspunsul, rezultatul, nicidecum repetarea problemei. Dacă învăţătorul ar întreba „cât fac 3×3?” iar răspunsul ar fi „3×3 fac 3×3”, atunci oricine şi-ar da seama că ceva nu este în regulă, pentru că nu a fost dat răspunsul. Când este vorba despre botez, chiar şi învăţătorii repetă problema şi nu dau răspunsul. În loc să facă ceea ce a spus Domnul, ei repetă ceea ce a spus El. Numai dacă noi procedăm cum au procedat apostolii, avem confirmarea că acelaşi Domn ne-a chemat să predicăm aceeaşi Evanghelie. Apostolii şi învăţătorii din Biserica primară au înţeles şi au împlinit-o conform descoperirii desăvârşite a lui Isus Hristos. Mulţumiri lui Dumnezeu că noi avem mărturia scrisă. Avem nevoie, însă, de aceeaşi iluminare prin acelaşi Duh Sfânt, ca să vedem şi noi ceea ce au văzut apostolii, ca să putem învăţa ceea ce au învăţat ei şi să botezăm aşa cum au botezat ei.

Fiecare ar trebui să ia în serios această prezentare adusă ca o dovadă clară din Sfintele Scripturi. De multe ori se pare că două lucruri sunt identice. Acestea ar putea să pară apropiate, dar în acelaşi timp sunt atât de departe unul de celălalt, precum cerul de pământ. Noi nu trebuie să tăgăduim Numele Domnului. Bisericii din Filadelfia i-a fost spus: „…nu ai tăgăduit Numele Meu” (Apoc. 3:8). Cum este cu toţi credincioşii care cântă despre Numele lui Isus, folosesc Numele acela în rugăciunile lor, care predică atât de puternic despre Numele acela, dar refuză să primească acest Nume prin botez? Într-un asemenea caz, este evident că undeva este ceva greşit.

Ce este cu toţi marii evanghelişti care folosesc Numele lui Isus ca să scoată draci, ca să se roage pentru bolnavi, ca să facă  minuni în Numele acela puternic, tăgăduindu-L însă atunci când este vorba ca ei să se lase botezaţi în acel Nume şi chiar luptând împotriva acestuia? Ei mărturisesc cu buzele lor cât de minunat este Numele lui Isus, dar de fapt ei nu au recunoscut Numele şi ei nu sunt dispuşi să poarte ocara Numelui lui Isus. Despre asemenea oameni Domnul a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege»” (Mat. 7:22-23).

În textul acesta este vorba despre oameni care cred Evaghelia deplină. Pe de-o parte, ei beneficiază de binecuvântările promise şi date Bisericii, pe de altă parte ei rămân în învăţături nebiblice şi tradiţionale. Ei nu sunt dispuşi să ia în considerare o corectură scripturală. Nu ar trebui ca fiecare să fie dispus să accepte tot ceea ce spune Biblia? Dar este nevoie de curaj pentru a sta de partea Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru a tăgădui practica tradiţională, denominaţională şi nebiblică a botezului. Noi trebuie să ne identificăm, prin botez, cu moartea lui Hristos, dacă dorim să fim identificaţi cu El în învierea la o viaţă nouă (Rom. 6:3). Binecuvântările şi darurile în sine, nu spun nimic. Mai întâi trebuie ca învăţătura şi practica să corespundă. La sfârşit se va dovedi valabilă numai ascultarea credinţei. Aceasta este credinţa prin care ne este descoperită voia lui Dumnezeu, credinţa care atrage după sine lucrurile cerute de Cuvânt. Ferice de toţi aceia care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrează conform acestuia.

Deosebind duhurile

Este necesar să atingem un subiect foarte important. În bisericile tradiţionale de astăzi, cu greu mai găsim învăţătura despre o întoarcere la Dumnezeu autentică şi o naştere din nou. Chiar dacă este folosită terminologia aceasta, lipseşte trăirea. Dar, de asemenea, în cercurile Evangheliei depline, învăţăturile de bază nu sunt verificate cu atenţie. Cum este posibil ca nici învăţătorii biblici şi nici teologii să nu vadă cum ar trebui făcut botezul? Dacă în Biblie nu există niciun caz în care o persoană să fi fost botezată vreodată folosind formula „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”, de ce nu se corectează slujitorii lui Dumnezeu? Ei practică un botez inventat şi introdus atunci când a venit la existenţă biserica romano catolică. Trist, dar adevărat: chiar din zilele reformei, toate bisericile care au apărut, au început să folosească acelaşi botez nebiblic, până în vremea noastră.

Cei mai mulţi oameni vor fi surprinşi să afle că în lumea vestică, aceeaşi formulă este folosită în spiritism şi în ocultism, fiind numită „formula sacră” sau „cele trei nume înalte”. Este folosită chiar în vrăjitorie, de către cei care intră în legătură cu duhurile morţilor. Aceeaşi formulă este folosită atunci când se depune jurământul la intrarea în diferite loje. Participanţii care se îndoiesc de aceste lucruri, se simt uşuraţi când aud formula „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Chiar şi atunci când practică vrăjitoria, ei se gândesc că aceasta trebuie să fie de la Dumnezeu, pentru că această formulă le este atât de cunoscută, deoarece au auzit-o deseori  la biserică. Fie în magia neagră sau albă, fie la folosirea aşa ziselor „cărţi şase şi şapte ale lui Moise”, pretutindeni se foloseşte aceeaşi formulă.

Dacă acelor oameni li se vorbeşte despre astfel de practici, răspunsul lor este: „Nu poate fi ceva greşit, pentru că se face în Numele lui Dumnezeu”. Nu, niciodată! Numai ceea ce este făcut în Numele lui Isus, este de fapt făcut în Numele lui Dumnezeu. Toate celelalte lucruri sunt de la Satana, care este dumnezeul acestei lumi. Domnul nostru nu are nimic comun cu toate practicile demonice cum ar fi ridicarea mesei, prezisul în cărţi, ghicirea, chiromanţia, etc. În Cuvântul Său acestea sunt interzise! Dar pentru că astfel de lucruri se fac sub o mască religioasă folosind acea formulă, oamenii sunt înşelaţi. Ce au comun practicile oculte, spiritismul, etc., cu o lucrare autentică pe care o cere Cuvântul lui Dumnezeu? De când spun aceleaşi lucruri slujitorii lui Dumnezeu şi uneltele lui Satana? De când vine împărăţia Satanei în mijlocul Împărăţiei lui Dumnezeu?

Fiecare trebuie să-şi pună întrebarea dacă nu este acelaşi lucru când două persoane fac aceeaşi lucrare. Unii sunt uimiţi de-a dreptul când află ce fel de lucruri se fac prin această „formulă”. Însă când aceeaşi formulă este folosită pentru un aşa zis „botez” şi alte practici religioase, ei o consideră în regulă. În Noul Testament, tot ceea ce primim de la Dumnezeu şi tot ceea ce se întâmplă, are loc prin puterea lui Dumnezeu în Numele lui Isus. De aceea citim în Col. 3:17: „Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus”.

Cine cunoaşte Biblia ştie că niciun apostol n-a folosit vreodată, la botez, vreo formulă „în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. În broşura „Planul lui Dumnezeu cu omenirea”, este arătat clar că singurul Dumnezeu adevărat S-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt sub Numele de Domnul Isus Hristos. Ceea ce este scris în Matei 28:19 este adevărul absolut, la fel şi ceea ce scrie în Faptele Apostolilor 2:38 şi în toate celelalte Scripturi. Trebuie doar ca noi să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu în modul corect. Satana a răstălmăcit chiar de la început Cuvântul lui Dumnezeu. El a reuşit să-i înşele pe oameni în modul cel mai religios posibil, printr-un botez greşit. Este de fapt o înşelăciune. Când el a venit la Domnul a spus: „este scris”. Dar Domnul nostru a răspuns: „de asemenea este scris”. Satana a scos din context Scripturile şi le-a folosit în mod fals. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu însărcinarea de a învăţa şi de a boteza. Satana i-a orbit pe oameni, ca ei să nu vadă slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos (2 Cor. 4:4-6). Numele despre care a vorbit Mântuitorul, le rămâne ascuns.

Toată lumea creştină este ţinută în întuneric şi în neştiinţă. Unde găsim astăzi adevărata credinţă scripturală? Cine ţine seama de chemarea din Apocalipsa 18:4, pentru a ieşi afară din Babilonul religios al acestui timp? Cine are ochi ca să vadă, urechi ca să audă şi o inimă ca să înţeleagă? Cine poate să facă diferenţa şi să deosebească Cuvântul lui Dumnezeu de toate tâlcuirile omeneşti? Dumnezeu desparte întotdeauna lumina de întuneric. Cine are curajul să se lase îndrumat, să creadă şi să practice ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Toate lucrurile duhovniceşti nu pot fi făcute de cunoscut cu ajutorul cărnii şi al sângelui. Nu-l poate învăţa unul pe celălalt. Fiecare răspunde personal înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să hotărască singur.

În încheiere, un cuvânt de avertizare. Toţi aceia care doresc să ajungă în slavă ar trebui să ştie următoarele: Dumnezeu nu a ţinut cont de vremea de neştiinţă, dar acum Îşi descoperă voia Sa desăvârşită prin Cuvântul Său desăvârşit. El aşteaptă ca fiecare să creadă în El şi să procedeze conform Cuvântului Său. Noi trebuie să părăsim toate învăţăturile nescripturale, chiar dacă ne pierdem popularitatea şi prietenii. Trebuie să fim dispuşi să ne întoarcem la învăţătura, modelul şi practica originală a Cuvântului, care a ieşit din Ierusalim.

În Faptele Apostolilor 3 citim despre făgăduinţa că Dumnezeu va trimite o vreme de înviorare şi, de asemenea, că Hristos va rămâne în ceruri până la vremea reaşezării tuturor lucrurilor. În versetele 19-21 citim: „…ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi, pe Isus Hristos pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile reaşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi proroci din vechime”. Aici ni se spune foarte clar că Hristos rămâne în slavă până la vremea înviorării şi reaşezării. Acest lucru înseamnă că acum, la sfârşit, înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, toate lucrurile trebuie reaşezate în Biserica Dumnezeului celui Viu în starea originală a acesteia.

Toţi creştinii care cred în a doua venire a lui Hristos au auzit predicile despre acest subiect. De fapt, mulţi aşteaptă iminenta revenire a lui Hristos. Atunci de ce nu-şi dau ei seama că acesta ar trebui să fie timpul în care Dumnezeu doreşte să reaşeze toate lucrurile şi să dăruiască o vreme de înviorare din prezenţa Sa? Domnul şi Mântuitorul este interesat numai de un singur lucru: preocuparea pentru poporul Său, pentru cei răscumpăraţi care formează trupul lui Hristos. Biserica lui Isus Hristos trebuie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Botezul biblic şi toate celelalte învăţături şi practici aşa cum au fost făcute de către apostoli, fac parte din reaşezare. Pavel scrie: „…fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efes. 2:20). Domnul Îşi va zidi Biserica Sa până când aceasta va fi desăvârşită şi El Se poate întoarce ca s-o ducă Acasă. Dar mai întâi trebuie să fim aduşi la învăţăturile şi practicile originale. Apoi va veni Domnul şi ne va duce în slavă.

Nimeni nu ar trebui să treacă în mod uşuratic peste această prezentare a botezului biblic. Dacă Dumnezeu ne va fi îndurător, vom recunoaşte necesitatea de a ne potrivi cu tot ceea ce solicită El în Cuvântul Său şi, de bună voie, vom dori să fim botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. În felul acesta vom sfărâma vechiul jug care a fost pus peste toate confesiunile creştine şi care-i leagă spiritual pe toţi cei botezaţi într-o formulă trinitară. Oricine este din Dumnezeu, va asculta şi va proceda conform Cuvântului lui Dumnezeu. Ferice de cel ce ia în serios acest îndemn, deoarece este necesar pentru a fi găsiţi pregătiţi la revenirea lui Hristos. Ferice de cel ce recunoaşte mesajul divin pentru timpul acesta şi crede făgăduinţele acestui timp, având parte de împlinirea lor.

CINA DOMNULUI

Înainte de a ne ocupa de subiectul referitor la Cina Domnului, trebuie să vorbim despre subiectul Paştelor. Partea naturală din Vechiul Testament simbolizează şi se revarsă în realitatea supranaturală a Noului Testament.

Paştele face parte şi astăzi dintre cele mai importante sărbători ale comunităţii evreieşti. Domnul le-a spus israeliţilor ca fiecare familie să jertfească un miel, să-i mănânce carnea şi sângele să fie uns pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii casei respective (Exod 12). Pragul uşii nu trebuia uns, pentru ca nimeni să nu calce în picioare sângele!

Cuvântul ebraic „Pesah” înseamnă „a cruţa” sau „a trece pe lângă”. În timp ce toţi întâii născuţi ai Egiptului au fost ucişi de îngerul judecăţii, fiii întâi născuţi ai Israelului au fost cruţaţi, pentru că Domnul a spus: „Sângele vă va sluji ca semn pe casele voastre unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exod 12:13).

Sângele acelor miei era vărsat ca ispăşire pentru păcatele israeliţilor. În acelaşi timp era un semn pentru ocrotirea lor în timpul judecăţii. În toate casele egiptenilor se auzeau strigăte de disperare şi bocet pentru că moartea lovise pretutindeni, dar în casele israeliţilor era o siguranţă absolută. Mânia lui Dumnezeu nu putea intra, pentru că un miel fusese jertfit în locul lor. Ei au putut să iasă liberi. Acelaşi lucru este valabil în cazul celor răscumpăraţi. Ei nu pot fi atinşi de judecăţile îngrozitoare ale lui Dumnezeu, atunci când mânia Lui va izbucni împotriva necredincioşilor. Sângele Mielului lui Dumnezeu este ispăşirea şi ocrotirea noastră. Pavel scrie Bisericii: „…căci Hristos, Paştele noastre a fost jertfit” (1 Cor. 5:7). De asemenea, prorocul Isaia spune: „pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El” (Isaia 53:5). Prin moartea Lui noi am fost împăcaţi; prin sângele Lui s-a făcut răscumpărare pentru păcatele noastre şi noi am primit viaţă veşnică.

Domnul a poruncit, prin Moise, ca ziua aceasta a Paştelor, care a marcat şi ieşirea din Egipt, să fie pomenită într-un mod deosebit: „Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri” (Exod 12:14). În vers. 26-27 se subliniază încă o dată: „Şi când vă vor întreba copiii voştri: «Ce înseamnă obiceiul acesta?» să răspundeţi: «Este jertfa de ispăşire în cinstea Domnului care a trecut pe lângă copiii lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre»”.

În acelaşi fel, Cina Domnului se face ca amintire a răscumpărării noastre. Aceasta urmează să fie ţinută până când revine Domnul (1 Cor. 11:26). Pe de-o parte privim înapoi spre ziua cea mare a împăcării, pe de altă parte privim spre ziua cea glorioasă în care toţi răscumpăraţii Îl vor întâlni pe Răscumpărător la Cina cea mare, în slavă. La inaugurarea Cinei, Domnul a spus: „…să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea” (Luca 22:19). În timp ce participăm la Cina Domnului, ne aducem aminte de lucrarea încheiată de răscumpărare şi, de fiecare dată când participăm, ştim că am fost răscumpăraţi când Hristos, Mântuitorul nostru Şi-a vărsat sângele pe cruce.

Mielul care a fost jertfit ca un înlocuitor, urma să fie mâncat cu pâine nedospită. De aceea citim: „Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi şi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din casa lui Israel” (Exod 12:15). Această poruncă trebuia respectată.

Inaugurarea Paştelor a avut loc chiar înaintea eliberării şi ieşirii Israelului din Egipt. Cina Domnului a fost inaugurată în timpul Paştelor pe care le-a ţinut Domnul cu ucenicii Săi, chiar înainte de a fi răstignit. Prin răstignirea Lui a fost răscumpărată Biserica. „Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: «Am dorit mult să mănânc Paştele acestea înainte de patima Mea; căci vă spun că de acum încolo, nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu»” (Luca 22:14-16). În versetele 7-13 ne este relatat că Domnul i-a trimis pe Petru şi pe Ioan îndemnându-i: „Duceţi-vă şi pregătiţi Paştele, ca să mâncăm”. Când au ajuns la proprietarul casei, ei i-au spus: „Învăţătorul zice: «Unde este odaia în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?»” În Mat. 26:26 citim: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu»”. Domnul a fost prezent trupeşte când a luat pâinea în mâinile Sale şi a vorbit acele cuvinte. El nu a ţinut în mâini trupul Său, ci pâinea nedospită, care a fost coaptă şi pregătită conform instrucţiunilor pentru sărbătorirea Paştelor.

Oriunde este sărbătorită Cina Domnului într-un mod biblic, trebuie coaptă o pâine fără aluat dospit. Această pâine va fi binecuvântată prin rugăciune. Apoi va fi frântă în multe bucăţi şi toţi participă şi iau pâinea frântă. În timp ce credincioşii iau din această pâine, ei recunosc şi ştiu că trupul lui Hristos a fost bătut pentru ei. Ei ştiu că El a fost răstignit pentru ei. De asemenea, ei au recunoscut că au fost cumpăraţi cu preţul sângelui vărsat. Ei sunt acum proprietatea lui Dumnezeu şi formează trupul Său.

Apostolul Pavel scrie: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea aceea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi (vă rog să remarcaţi cuvintele „pentru voi”); să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea». Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el». Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (1 Cor. 11:23-26).

Pavel putea să spună: „Căci am primit de la Domnul…”. El a fost învăţat de către Domnul Însuşi cum trebuia sărbătorită Cina Domnului. El se referă la cuvintele Domnului nostru atunci când aşează Cina Domnului, conform Evangheliilor, după cum este scris.

În Luca 22:20 se spune: „Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi l-a dat zicând: «Acest pahar este legământul cel nou făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi»”. În pahar se afla vin. Sângele legământului celui nou, care urma să fie vărsat, încă mai curgea în venele Lui şi nu fusese vărsat pe cruce. Despre o transformare a celor două elemente în trupul şi în sângele lui Hristos, nu se aminteşte nimic. Nici Domnul nostru şi nici ucenicii Lui nu au băut sânge. De fapt Domnul nostru a spus: „Nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până în ziua când va veni Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 22:18). Pâinea şi vinul reprezintă trupul şi sângele lui Hristos, dar rămân totuşi pâine şi vin. El S-a referit la noul legământ şi noul testament, care a intrat în vigoare în clipa morţii Sale.

De asemenea, Hristos nu Se jertfeşte de fiecare dată când are loc împărtăşirea. Conform Evrei 10:12, El S-a jertfit o dată pentru totdeauna şi apoi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Participarea la Cina Domnului le oferă credincioşilor posibilitatea deosebită de a-şi aduce aminte şi de a înţelege de fiecare dată înaintea lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat prin jertfirea trupului lui Hristos şi prin vărsarea sângelui Său sfânt. Fiecare copil al lui Dumnezeu va trebui să-şi cerceteze inima înainte de a lua parte la Cina Domnului. Ori de câte ori găsim ceva ce nu-I place lui Dumnezeu, mărturisim lucrul respectiv şi-l punem pe altar, crezând că sângele a reparat totul. Noi simţim cu o durere interioară suferinţele Domnului nostru şi moartea Sa pe cruce pentru noi. Când ne gândim ce preţ mare a plătit iubitul nostru Răscumpărător pentru răscumpărarea noastră, acest lucru ne smereşte. Conform Sfintei Scripturi, El a intrat cu sângele Său în Locul Preasfânt din ceruri, l-a pus pe tronul de har, aducându-ne astfel o răscumpărare veşnică (Evrei 9:12).

În clipa când sângele a fost vărsat pe cruce, a fost încheiat un legământ; ziua mântuirii începuse. Din nou, trebuie să comparăm Vechiul cu Noul Testament. În Exod 24:6-8 este scris despre cartea legământului şi, de asemenea, despre sângele legământului cu care a fost stropit poporul legământului. Isus a spus: „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” (Mat. 26:28). Prin aceasta El nu S-a referit la vinul care era în pahar, ci la sângele Lui curat, sfânt şi divin, care urma să fie vărsat. El a aşezat astfel Noul Testament. Noi suntem poporul legământului celui nou şi avem acces direct şi legătură cu cartea noului legământ.

Pavel scrie: „Paharul binecuvântat pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine” (1 Cor. 10:16-17). Aceste două versete sunt folosite foarte rar când se vorbeşte despre Cină şi, de fapt, mulţi nici măcar nu ştiu că acestea există. Dar ele exprimă cel mai adânc adevăr găsit în Cina Domnului. Acestea ne arată Biserica ca trup, ca părtăşia vie a sfinţilor, care se adună în Numele lui Isus. Ei sunt rezultatul lucrării de răscumpărare a lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru, care S-a jertfit în trupul Său pentru noi. Pâinea pe care noi o folosim la Cina Domnului, reprezintă pe de o parte trupul lui Hristos care a fost răstignit şi, pe de altă parte, reprezintă Biserica, care formează acea unitate a trupului format din mai multe mădulare individuale.

Trupul lui Hristos a fost bătut şi rănit, dar nu rupt, după cum este scris: „Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: «Niciunul din oasele Lui nu va fi rupt». Şi în altă parte, Scriptura mai vorbeşte: «Vor vedea pe Cine au străpuns»” (Ioan 19:36-37). Aici este vorba despre taina lui Hristos şi a Bisericii Sale. Prin răscumpărare, Biserica a devenit trupul Său; este vorba de toţi aceia care sunt împăcaţi şi răscumpăraţi şi care şi-au primit iertarea păcatelor lor. Pavel scrie: „Căci după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos” (1 Cor. 12:12). Aici este o taină mare. Hristos are părtăşie numai cu mădularele trupului Său. Despre El citim: „El este Capul trupului, al Bisericii” (Col. 1:18).

Aşa cum trupul nostru pământesc formează o unitate, dar este format din multe mădulare legate între ele şi conduse de către cap, la fel este cu toate mădularele din trupul lui Isus Hristos. 1 Corinteni 12:13 ne spune cum putem ajunge la această unitate: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”. Este de reţinut: nu prin apă, ci prin Duhul care lucrează în toţi cei care cred în Isus Hristos şi sunt botezaţi biblic. Apoi ei sunt aşezaţi, prin Duhul, în trupul lui Hristos. Toţi răscumpăraţii care ajung prin Duhul Sfânt la această unitate dumnezeiască, formează trupul Domnului şi Îl recunosc pe El ca şi Cap şi I se supun Lui în toate lucrurile. Ei simt cu fiecare mădular, se bucură cu aceia care se bucură şi suferă cu aceia care suferă, pentru că 1 Corinteni 12:26 spune: „Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el”. Dacă tu nu simţi aşa, atunci analizează-ţi atent relaţia ta cu Hristos.

Nu putem să ne ocupăm acum de diferitele slujbe ale mădularelor din trupul lui Hristos. Dar Pavel face următoarea afirmaţie: „Acum Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup” (1 Cor. 12:18-20). În vers. 27 el rezumă totul astfel: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi, fiecare în parte, mădularele Lui”.

Apostolul îi îndeamnă pe credincioşi să-şi cerceteze inimile înainte de participarea la Cina Domnului: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din vinul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului” (1 Cor. 11:28-29). Toţi aceia care fac parte din trupul lui Hristos, recunosc că El a luat asupra Sa pedeapsa noastră, păcatul nostru – totul a fost pus asupra Lui. Cei care cred în această răscumpărare deplină şi iertare, se iartă, de asemenea, unii pe alţii, aşa cum i-a iertat Dumnezeu pe ei, în Hristos. Niciunul nu-i ţine ceva în socoteală altui mădular, niciunul nu are ceva împotriva altuia. Noi trebuie să deosebim trupul Domnului. În cazul acesta este vorba despre toate mădularele care sunt deplin răscumpărate, neprihănite, sfinţite şi fac parte din trupul ireproşabil şi desăvârşit al lui Hristos, care este fără pată sau zbârcitură. Ei se văd unii pe alţii în şi prin Hristos, ei se văd unul pe celălalt aşa cum îi vede Dumnezeu: fără păcat şi desăvârşiţi. Ei nu se cunosc unul pe altul după trup, ci după duh.

Aşa cum pâinea este fără aluat dospit, Biserica, de asemenea, trebuie să fie eliberată de tot ceea ce este o parte a unei învăţături tradiţionale şi nescripturale. Domnul Isus a folosit noţiunea de „aluat” pentru a arăta învăţăturile greşite ale conducătorilor religioşi din vremea Sa. El a spus: „«Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini? Ci v-am spus să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor?» Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor” (Mat. 16:11-12).

Pavel, de asemenea, se referă la aluat în domeniul spiritual: „Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul vechi ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat: căci Hristos, Paştele noastre a fost jertfit. Să prăznuim dar, praznicul, nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului” (1 Cor. 5:6-8). Oricine ia parte la Cina Domnului, mărturiseşte înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor că el este eliberat de astfel de lucruri amintite mai sus, că are o viaţă nouă şi este aşezat în adevăr. Aceasta trebuie să se fi întâmplat cu adevărat şi viaţa trebuie să poarte roadele acelei mărturii. Numai cuvintele nu sunt suficiente, ci trebuie să fie în realitate aşa.

În Romani 11, apostolul se referă la neprihănirea deplină şi la sfinţirea celor ce fac parte din Biserica Sa. Aceste lucruri au devenit valabile atunci când Hristos a murit pe cruce. Apostolul scrie: „Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte şi plămădeala este sfântă şi dacă rădăcina este sfântă şi ramurile sunt sfinte” (vers. 16). Hristos este primul rod, iar cei care-I aparţin Lui sunt şi ei o parte. El este Cel Întâi născut şi toţi cei ce sunt născuţi din aceeaşi sămânţă a lui Dumnezeu, formează grupul celor întâi născuţi. El este rădăcina acestei Viţe noi, iar adevăraţii credincioşi sunt mlădiţele care poartă roadele, conform Ioan 15. Aşa cum în domeniul natural mlădiţele primesc viaţa prin seva care urcă din rădăcini în viţă, apoi poartă roadele viţei, aşa este cu toţi cei născuţi din Dumnezeu. Ei nu se alătură la ceva, ci sunt rezultatul şi poartă în ei viaţa lui Dumnezeu şi roadele Duhului Sfânt; de aceea sunt părtaşi firii dumnezeieşti. În această legătură Petru scrie: „De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră, fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (2 Pet. 1:5-7). Aici nu ne ocupăm numai de o învăţătură sau cunoştinţă, ci acesta este rezultatul şi rodul lucrării de răscumpărare, adică, adevăratul credincios. Cerinţa este următoarea: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt». Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre” (1 Pet. 1:15-17).

Clarificare

Datorită tradiţiei nescripturale, mulţi cred într-o transformare a celor două substanţe în sângele şi trupul lui Hristos. Dacă aceasta s-ar întâmpla cu adevărat, atunci ar fi ceva groaznic. Cine ar putea să-şi închipuie că mănâncă trupul sfânt şi că bea sângele sfânt şi că, apoi, acele lucruri şi-ar urma cursul lor firesc? Chiar şi gândul acesta nu este altceva decât blasfemie. Aşa ceva este exclus cu desăvârşire.

Aşa cum evreii de atunci au înţeles greşit cuvintele lui Isus, pentru că ei nu au recunoscut aplicarea duhovnicească, tot aşa este acum cu creştinii. Pe vremea aceea, mulţimea a avut impresia că Domnul nostru îi cerea să acţioneze contrar cu ceea ce spunea Legea, atunci când El a spus: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică” (Ioan 6:54). Fiecare evreu ştia ce este scris în Levitic 17:10-12: „Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor, mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce faţa împotriva celui ce mănîncă sângele şi-l voi nimici din mijlocul poporului său. Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire. De aceea am zis copiilor lui Israel: «Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge»”. Din cauza aceasta, evreii au fost revoltaţi după ce a vorbit Isus despre mâncatul trupului şi băutul sângelui Său.

Cele două simboluri pământeşti arată înspre cele duhovniceşti. Dumnezeu nu putea, pe de o parte, să interzică într-un mod atât de ferm băutul sângelui, iar mai târziu să ceară ucenicilor Săi s-o facă. Oricine ia din pâine şi vin, mărturiseşte că el este răscumpărat prin jertfirea trupului şi vărsarea sângelui. Aceasta se face în amintirea acelui eveniment măreţ. Răscumpărarea şi iertarea nu vin prin participarea la Cina Domnului, ci a avut loc pe Golgota. Prin Cina Domnului doar se aminteşte ceea ce s-a întâmplat acolo.

În Ioan 6 citim despre miracolul înmulţirii pâinilor, când au fost hrăniţi mii de oameni. În ziua următoare, oamenii au venit la Domnul, iar El le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu numai pentru că aţi văzut semnele, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului” (Ioan 6:26-27).

El vorbea despre pâine, despre hrană, despre viaţa veşnică, iar mulţimea şi-a amintit cum au fost hrăniţi copiii lui Israel în Vechiul Testament. Din cauza aceasta au exclamat: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: «Le-am dat să mănânce pâine din cer»” (vers. 31). Isus a spus, în continuarea acestui gând: «Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţă». «Doamne», I-au zis ei, «dă-ne întotdeauna această pâine». Isus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată»” (vers. 32-35). Acesta este un răspuns foarte clar. Nu este nevoie de nicio tâlcuire proprie. Aşa cum noi mâncăm pâinea pământească pentru a trăi fizic, tot aşa avem nevoie să fim parte din Acela care este Pâinea vieţii, dacă dorim să trăim veşnic.

Domnul Isus ni Se prezintă ca Pâinea vie care S-a coborât din cer şi dă lumii viaţa veşnică, dumnezeiască. El subliniază gândul acesta în versetele următoare: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică. Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva pâinea aceasta, va trăi veşnic şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:47-51).

Aceasta este Evanghelia! El S-a jertfit în trupul Său de carne, pentru ca noi să fim răscumpăraţi din trupul nostru de carne şi să primim viaţa veşnică. Pâinea cerească nu este coaptă pe pământ şi hrana divină nu vine din mână omenească. Domnul a devenit jertfa. El a fost răstignit pentru ca toţi aceia care cred în lucrarea de răscumpărare, încheiată, să primească viaţa veşnică şi, de asemenea, să fie hrăniţi spiritual. El este Pâinea vieţii. Noi am devenit părtaşi Lui în Duhul. Aşa cum El a devenit unul dintre noi, noi suntem readuşi în Împărăţia Lui şi suntem făcuţi parte din El.

Evreii s-au certat între ei şi au întrebat: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?” (Ioan 6:52). Creştinii se ceartă şi astăzi asupra acestei teme, în loc să ia Cina Domnului în simplitate şi cu inimi recunoscătoare. Noi Îl vedem pe Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatele noastre şi Şi-a vărsat Sângele pentru noi. Sângele acela a fost ispăşirea noastră şi de aceea a trebuit adus pe altar. În Hristos era viaţa lui Dumnezeu. Prin moartea Sa, viaţa aceea a fost eliberată şi a putut să se întoarcă peste toţi aceia care au fost răscumpăraţi de El.

Cuvântarea Domnului făcea referire la suferinţa şi moartea Sa. Noi trebuie să recunoaştem această parte duhovnicească şi divină pe care o avem de la Dumnezeu şi care ne-a fost dată prin Isus Hristos care a fost răstignit pentru noi. Prin naşterea din nou, devenim fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Pavel se exprimă astfel: „Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui” (Efes. 5:30). Vorbind din perspectivă pământească, nimeni nu este carne din carnea Lui, sau os din oasele Lui. Din punct de vedere natural, noi toţi provenim din Adam. Dar vorbind din perspectivă duhovnicească, noi am devenit o parte din creaţia nouă (sau: zidirea – n.tr.) care îşi are originea în Isus Hristos, Domnul nostru. Ca răscumpăraţi, noi am fost readuşi în părtăşie cu Dumnezeu. Noi avem în sufletele noastre viaţa Lui divină, care este viaţa veşnică. Pentru mintea firească, toate acestea sunt o nebunie şi de aceea oamenii au propriile lor gânduri când citesc Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrurile duhovniceşti trebuie înţelese duhovniceşte.

Domnul Isus este multe: El este Calea, Adevărul, Viaţa, Pâinea vie, Lumina lumii, Învierea – El este totul pentru noi. Prin El suntem reaşezaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dar Isus nu a explicat niciodată Cuvântul, El doar l-a vorbit; El a procedat în conformitate cu Cuvântul şi tot ceea ce era cu privire la El, s-a împlinit. De aceea, El putea să spună: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4:34).

Oricine participă la Cina Domnului, trebuie să fie pregătit în interiorul său să facă voia lui Dumnezeu, aşa cum ne este arătată în Cuvântul Său. Noi trebuie să avem o relaţie personală cu Dumnezeu. Atunci putem spune cu adevărat: „Hrana mea este să fac voia Celui ce m-a răscumpărat”. Noi primim Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel, Îl primim pe Hristos, Pâinea vie care S-a coborât din cer. Sângele Lui ne-a răscumpărat, pentru că a fost vărsat pentru a fi ispăşirea noastră.

Isus a spus: „Astfel este Pâinea, care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac” (Ioan 6:58). După această cuvântare deosebită, mulţi dintre ucenicii Săi au spus: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate să o sufere?” Chiar şi cei ce-L urmau pe Domnul, aveau propriile lor păreri când Îl ascultau vorbind. El a vorbit foarte clar despre Sine ca fiind Pâinea care S-a coborât din cer. Dar El a văzut neputinţa lor şi a zis: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă” (vers. 63). Numai de sus vine lumină şi descoperire asupra Cuvântului vorbit de Domnul. Cuvântarea Lui despre mâncatul trupului şi băutul sângelui Său i-a determinat pe mulţi să nu-L mai urmeze. Cearta despre aceasta n-a încetat nici în ziua de azi. Este scris: „Din clipa aceea mulţi dintre ucenicii Lui s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: «Voi nu vreţi să vă duceţi?» «Doamne», I-a răspuns Petru «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi am crezut că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu»” (Ioan 6:66-69). Aceeaşi mărturie o vor poseda toţi aceia care-L urmează pe Isus Hristos. Indiferent dacă au înţeles sau nu ce a spus El, ei Îl cred, au încredere în El, Îl ascultă, Îl urmează şi apoi vine timpul când vor primi claritate.

Haideţi să facem un rezumat al celor scrise despre acest subiect: lucrarea de răscumpărare a avut loc o dată pentru totdeauna pe crucea de pe Golgota. Toţi aceia care o primesc prin credinţă, iau parte la Cina Domnului ca să-şi amintească de ziua aceea măreaţă şi de lucrarea de pe Golgota. Se coace o pâine suficient de mare, corespunzător numărului participanţilor – desigur, fără aluat dospit, cum deja am spus. Apoi pâinea este ridicată înaintea adunării şi binecuvântată în Numele Domnului, prin rugăciune. După aceea este frântă şi toţi participă şi mănâncă din aceasta. Dacă mai rămâne ceva, se mănâncă şi restul, astfel nimic nu se pierde.

Apoi, paharul cu vinul care trebuie să fie numai din struguri roşii este, de asemenea, ridicat înaintea adunării şi binecuvântat în Numele Domnului, prin rugăciune. Toţi aceia care au mâncat din pâine, iau şi din paharul cu vin. Totul se face în amintirea faptului că Domnul nostru Şi-a dat trupul Său şi Şi-a vărsat sângele.

Cina Domnului trebuie luată aşa cum a spus Domnul. Dacă nu se întâmplă acest lucru, slujba dumnezeiască alunecă repede în idolatrie, iar ceea ce este numit „credinţă” este de fapt necredinţă. Pavel scrie: „Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?” (1 Cor. 10:21-22).

S-ar putea ca el să se fi referit aici la versetele din Lev. 17, unde Dumnezeu a spus cum să fie aduse jertfele. În vers. 3-7 se spune clar că jertfele care nu-I sunt plăcute Domnului, nu-I sunt aduse Lui. Citim: „Dacă cineva din casa lui Israel junghie în tabără sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră şi nu-l aduce la uşa Cortului întâlnirii, ca să-l aducă dar Domnului înaintea Cortului Domnului, sângele acela va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său. De aceea copiii lui Israel, în loc să-şi înjunghie jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţumire. Preotul să le stropească sângele pe altarul Domnului, la uşa Cortului întâlnirii; şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului. Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei şi pentru urmaşii lor”.

Dumnezeu a dat porunca şi îndrumări precise despre cum şi ce trebuie făcut. Israeliţii erau convinşi că jertfesc Domnului, dar procedau conform închipuirii lor. Atunci El le-a spus clar că înaintea Lui sunt valabile numai jertfele aduse la locul stabilit de El şi în felul cerut de El. Orice altceva era valabil pentru demoni.

Cine face parte din poporul lui Dumnezeu, nu poate să facă ce vrea. Totul trebuie făcut conform Cuvântului lui Dumnezeu, ca să fie valabil pentru El. Altfel, dacă intervine închipuirea noastră, atunci se face voia demonilor. Acest lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte Cina Domnului. Pavel, în calitate de apostol luminat de Dumnezeu, a vorbit cu claritate despre aceasta. El nu a vrut ca credincioşii să se afle sub influenţa demonilor şi totuşi să participe la masa Domnului.

Pe vremea apostolilor, nu erau discuţii contradictorii despre Cina Domnului. Domnul Isus dăduse porunca, iar credincioşii procedau în consecinţă, în toată simplitatea. De aceea spune Scriptura că ei stăruiau în frângerea pâinii. Putem citi, de asemenea, în Faptele Apostolilor 20:7: „În ziua dintâi a săptămânii eram adunaţi la un loc ca să frângem pâinea”.

Din formularea „frângerea pâinii” înţelegem că, la Cina Domnului, accentul era pus pe pâine şi prin urmare pe frângerea pâinii, după cum Domnul Însuşi o făcuse şi i-a însărcinat şi pe ucenicii Săi să facă la fel. Despre ei este scris: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Ap. 2:42).

Toţi aceia care fac parte cu adevărat din Biserica Dumnezeului celui Viu, se vor întoarce la aceeaşi învăţătură şi practică de la început. Ei vor aşeza lucrurile la locul potrivit şi vor proceda conform modelului din Sfintele Scripturi. Ei nu vor avea tâlcuiri proprii, ci vor asculta pur şi simplu de Cuvânt. Pentru cei ce cred, este valabil numai ce spune Cuvântul. De aceea, Biserica adevărată ia parte la Cina Domnului în amintirea celor petrecute pe Golgota. Acolo a fost vărsat sângele sfânt, pentru iertarea păcatelor noastre. Nu există niciun text în Sfintele Scripturi care să spună că oricine ia parte la Cina Domnului primeşte astfel iertarea păcatelor. Oriunde se învaţă aceasta, mântuirea este legată de o lucrare religioasă şi nu de credinţa personală în Isus Hristos.

Împărăţia lui Dumnezeu îşi urmează drumul chiar şi acum. Evanghelia lui Isus Hristos Cel răstignit şi înviat, care este Domnul tuturor, este centrul vestirii în Biserica Dumnezeului celui Viu. De asemenea, orice rânduială conţinută în aceasta, trebuie respectată, în ascultare. În modul acesta Biserica se întoarce la starea de la început, în harul lui Dumnezeu. Domnul nostru este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, cu adevărat El este acelaşi ieri, azi şi în veci. Ferice de toţi aceia care Îi dăruiesc Lui şi Cuvântului Său locul cuvenit şi care-L recunosc ca fiind Domnul, făcând tot ceea ce a poruncit El să facem!

SPĂLAREA PICIOARELOR

După ce ne-am ocupat de Cina Domnului, trebuie să atingem, pe scurt, subiectul spălării picioarelor. Înainte de redarea textului corespunzător din Noul Testament, trebuie să vedem cum au fost însărcinaţi să procedeze preoţii din Vechiul Testament. Înaintea intrării în Locul Preasfânt, era un lighean care trebuia aşezat după rânduiala dumnezeiască, între altarul pe care se aducea jertfa şi cort, „…ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele” (Exod 30:19). Lor nu le era permis să intre în cort, nici să vină lângă altar, fără ca mai întâi să-şi spele mâinile şi picioarele (vers. 20). În Noul Testament, credincioşii adevăraţi sunt numiţi „preoţie sfântă”. Noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu un respect sfânt şi trebuie să respectăm Cuvântul Său în toate privinţele.

În Ioan 13:4-10 Domnul nostru a dat următorul exemplu: „S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: «Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?» Drept răspuns, Isus i-a zis: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea». Petru i-a zis: «Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!» Isus i-a răspuns: «Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine». «Doamne», I-a zis Simon Petru, «nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!» Isus i-a zis: «Cine s-a scăldat, nu are trebuinţă să-şi spele decât picioarele»”.

Dacă privim aceste versete doar ca pe o relatare a ceea ce s-a petrecut, nici măcar nu simţim că Dumnezeu ne vorbeşte nouă. Atunci, Domnul a vorbit celor ce erau prezenţi acolo; astăzi, El ne vorbeşte nouă prin acelaşi Cuvânt, în acelaşi fel. Acum, pentru o clipă, trebuie să ne transpunem în situaţia lui Petru. El a întrebat: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Domnul i-a răspuns: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. Petru şi-a mai subliniat încă o dată hotărârea lui, spunând: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” El nu vroia ca Domnul să Se înjosească înaintea lui şi să facă această slujbă pe care o făcea cea mai neînsemnată slugă atunci când intra cineva într-o casă. Dar Domnul şi Învăţătorul a dat ucenicilor Săi o învăţătură practică: „Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru”. Domnul Slavei a slujit în smerenie şi S-a predat pe deplin slujbei. El S-a dezbrăcat de haina Lui şi a luat un ştergar, S-a aplecat şi a devenit ca unul dintre ultimii sclavi dintr-o casă. Acesta a fost exemplu pentru ucenicii Lui, ca fiecare să-l respecte pe celălalt mai presus decât pe sine însuşi. Aici, în cazul acesta, El a arătat cum se face aceasta, printr-o lecţie practică.

Când Domnul i-a spus lui Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine”, atunci apostolul s-a speriat şi n-a putut decât să spună cu o dorinţă adâncă, următoarele cuvinte: „Doamne, nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!” Cum putem înţelege că nu am avea parte cu El, dacă această rânduială şi poruncă nu ar fi păzită? Are cineva parte cu Hristos Domnul, datorită spălării picioarelor? Punctul subliniat aici este ascultarea de ceea ce a spus Domnul. Aceasta i-o datorăm Lui şi, de asemenea, unul altuia. Indiferent cât de neînsemnată pare o cerinţă a Lui, dacă a spus-o El şi dacă este o cerinţă sau o hotărâre a Lui, noi trebuie s-o împlinim pur şi simplu într-o credinţă copilărească, fără să-L întrebăm de ce o cere. Noi nu putem întreba „de ce trebuie să facem aceasta?” Dacă nu ascultăm ce a spus El, atunci întrerupem legătura cu El, pentru că El a dat porunca. Un lanţ este numai atât de tare, precum cea mai slabă verigă a sa. Nouă ni se cere să procedăm conform fiecărui Cuvânt şi hotărâri, iar noi trebuie s-o facem de bună voie şi în mod serios, spre a-I fi plăcuţi Lui.

În Ioan 13:12-17 citim: „După ce le-a spălat picioarele şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: «Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi «Învăţătorul şi Domnul» şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi»”.

Cuvintele Învăţătorului sunt foarte clare. Acestea nu pot fi înţelese greşit de către cineva care le ia aşa cum au fost spuse. El a spus: „Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Nu este nevoie de nimeni care să explice sau să-şi prezinte interpretarea personală. Dacă Domnul a spus să ne spălăm picioarele unii altora, El a vrut să spună exact ceea ce a spus: „şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”. Aceasta nu are nimic comun cu obiceiul oriental. El n-a vorbit aici despre ceva ce era practicat în general. El a ştiut despre aceasta, dar a spus foarte clar: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”. Aceasta este o hotărâre clară care nu poate fi pusă sub semnul întrebării. El a subliniat porunca aceasta cu cuvintele: „Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis”.

De fiecare dată când Domnul foloseşte exprimarea „adevărat, adevărat”, trebuie să fim foarte atenţi ce spune, pentru că atunci El subliniază ceva important. Aici, în Ioan 13, El a făcut-o de mai multe ori.

Despre spălarea picioarelor nu este prea mult de spus. La începutul Bisericii nou testamentare, aceasta a fost înţeleasă şi practicată fără a fi amintită prea des. Pavel se referă o dată la condiţiile pentru primirea văduvelor care trebuiau ajutate de către biserica locală. Spălarea picioarelor era una din condiţiile stabilite de el, după cum scrie în 1 Timotei 5:10: „…să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună”.

Noi am arătat cu ajutorul Bibliei, că Domnul nostru a rânduit spălarea picioarelor şi a dat El Însuşi exemplul practic pentru noi. De aceea, nimeni care este într-adevăr sincer, nu va dezbate aceste lucruri. Acestea trebuie făcute! Dacă cineva explică vreun verset şi îi îndeamnă pe ascultători la neascultare de o poruncă dată de El, ce-l motivează pe respectivul? Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie sfânt pentru fiecare credincios şi noi trebuie să fim gata să ascultăm şi să împlinim şi cea mai mică poruncă. Într-un asemenea caz se aplică Cuvântul Domnului: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le

faceţi”. De la început şi până la sfârşit, binecuvântarea se odihneşte peste împlinitorii Cuvântului şi nu peste aceia care doar îl aud şi nu-l împlinesc. Fie ca Domnul să facă din noi astfel de oameni, care umblă pe căile Lui şi fac aşa cum ne-a poruncit El, chiar şi în cazul acesta. Nu întrebaţi „De ce?”, nu spuneţi „Este absurd!” şi să nu credeţi că nu este necesar. Domnul a spus-o, El a poruncit-o, El a practicat-o şi El a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu”. Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL în Cuvântul Său. Amin.

„Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” – Ieremia 29:13.  

Dragă cititor, dacă crezi în Dumnezeu, dacă Îl iubeşti, nu este suficient să te rogi, făcând cereri, implorări, mărturisiri, aducându-i mulţumiri şi laude, ci este nevoie să-L cauţi pe Dumnezeu în rugăciunile Tale. Rugăciunea prin care Îl cauţi pe Dumnezeu este la fel de importantă ca celelalte tipuri de rugăciuni. Fără a-L căuta pe Dumnezeu rugăciunea ta este insuficientă şi viaţa ta spirituală săracă.

O gramadă de probleme de diferite tipuri din viaţa ta, rămân nerezolvate deoarece tu nu L-ai căutat pe Dumnezeu, care „singur este înţelept” (Romani 16:27), singurul care îţi poate da soluţi şi rezolvări la problemele tale indiferent de ce natură sunt.

Necăutându-L pe El, vei fi obligat să te bazezi pe înţelepciunea ta sau a altei creaturi, iar aceasta este echivalentul eşecului.

Proverbe 3:5: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!”

Ieremia 17:5: „Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!”

Luca 6:39: Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?”.

Apoi, dacă nu-L cauţi pe Dumnezeu, tu nu poţi să-L afli pe Dumnezeu într-un mod personal şi intim, nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu de aproape, fără a-L căuta (Osea 6:3). Tu poţi auzi informaţii despre El, poţi să ajungi să cunoşti adevăruri despre El, dar tu nu-L cunoşti pe El, dacă nu-L cauţi din toată inima (Romani 3:11). Iar dacă tu nu-L cunoşti, veşnicia ta este în joc. Domnul Isus a spus în Ioan 17:3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Aţi observat Domnul Isus nu a spus: „să cunoaştem despre Dumnezeu şi Isus” sau „să cunoaştem informaţii despre Dumnezeu şi Isus”. Nu, El a spus: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Una este să cunosc pe cineva deoarece am o relaţie de prietenie cu aceea persoană şi alta să cunosc despre cineva citind cărţi despre viaţa şi lucrările lui!

Citirea Bibliei şi meditarea Bibliei sunt bune, mersul la biserică unde auzi predici care te fac să înţelegi Cuvântul lui Dumnezeu sunt bune, anlizarea însuşirilor (atributelor) lui Dumnezeu din Biblie este foarte bine, aşa vei ştii informaţii despre El. Să te rogi, lăudând pe Dumnezeu, cerându-i iertare, mulţumindu-i pentru toate lucrurile, etc. sunt foarte bune. Analizarea acţiunii lui Dumnezeu din viaţa noastră, prin credinţă, văzându-l pe Dumnezeu implicat în circumstanţele din viaţa noastră, şi recunoscându-l în toate căile noastre (Proverbe 3:6), ne face să înţelegem modul de a acţiona, şi începem să-l cunoaştem mai personal pe Dumnezeu. A observa cum răspunde Dumnezeu la rugăciunile noastre şi de ce unoeri nu răspunde, este un alt mijloc de al cunoaşte pe El, principiile Sale şi modul Lui de gândire.

Dar nu trebuie să rămânem aici. Prin Domnul Isus Cristos, prin jertfa Lui, avem acces la sfânta sfintelor din cer, la tronul lui Dumnezeu, noi putem să-L căutăm până când El se lasă găsit de noi. Dacă noi Îl vom găsi, noi putem fi învăţaţi de El (Psalm 119:10), putem sta la sfat cu El (Exod 18:15), El ne poate da soluţii la problemele noastre (Psalm 22:26; Psalm 34:10), dar mai mult decât atât, El poate deveni prietenul nostru cel mai bun (Iacob 2:23), putem să cunoaştem inima Lui pentru oameni, putem să-L cunoaştem pe El, putem să avem trecere (favoare) înaintea Lui! Putem să vorbim cu El gură către gură (Numeri 12:6-8).

Şi de atunci, putem predica, învăţa, cânta, profeţi, sluji din prezenţa lui Dumnezeu! Aleluia.

Nu mai trebuie să bâjbâi (Fapte 17:27), în închinare, în problemele familiale, în lucrarea lui Dumnezeu, în slujirea din adunare, în relaţiile tale cu oamenii, etc. Găsindu-L pe El găseşti viaţa, viaţa din belşug, găseşti sfatul Lui, călăuzirea Lui, prezenţa Lui, autoritatea Lui, slăvit să-I fie Numele!

Înainte de a muri Cristos, doar unii din poporul lui Dumnezeu avea acces la prezenţa lui Dumnezeu din templul din Ierusalim. Preoţii avea acces în prima încăpere din templu numită „sfânta”, însă doar marele preot aveea voie o dată pe an, să intre după ce s-a sfinţit în „sfânta sfintelor”, unde se cobora desupra chivotului legământului, între heruvimi din aur: slava şi prezenţa lui Dumnezeu.

La mortea lui Cristos, perdeaua despărţitoare dintre „sfânta” şi „sfânta sfintelor”, a fost sfâşiată de sus până jos (Matei 27:51), indicând că din acel moment, preoţii au acces şi ei nemijlocit la prezenţa lui Dumnezeu şi continuu, nu doar o dată din an.

Domnul Isus Cristos a instituit un nou legământ, în acest legământ, toţi credincioşii sunt preoţi (1Petru 2:5,1Petru 2:9), şi prin urmare toţi au acces la Dumnezeu direct pe baza sângelui vărsat de Domnul Isus pe Golgota (Evrei 4:14-16; Evrei 10:19-20), nu mai există o perdeauă despărţitoare, preoţii noului legământ au acces toţi la încăperea numită: „sfânta sfintelor”.

Iubite cititor, ce faci cu acest drept dat de Isus, de a intra în sfânta sfintelor?

Dumnezeu doreşte ca în noul legmânt să avem acces la Dumnezeu, de aceea El doreşte ca noi să-L căutăm. A nu-L căuta pe Dumnezeu, însemnă a avea un creştinim de formă, un Dumnezeu de formă, un Mijlocitor de formă, un cap de formă, şi o închinarea de formă.

Dacă tu nu-l cauţi pe Dumnezeu, ca să-L cunoşti, şi să ai o relaţie cu El, atunci tu în cel mai bun caz, vei avea informaţii despre El, prin care îţi vei forma o imagine despre Dumnezeu.

Însă fără a-L căuta pe El, tu poţi prelua, crede, sau interpreta greşit informaţiile biblice despre El (2Cronici 31:21). Biblia nu poate fi înţeleasă doar prin mintea omului (1Corinteni 2:11-16), este nevoie să întrebăm pe Autorul Biblie, ca El să ne dezvăluie înţelesul corect al Cuvântului Său. Dacă nu-L cauţi pe El, nu-L găseşti, atunci Biblia nu-ţi va folosi spre mântuirea ta, ci doar spre aţi umfla capul cu informaţii despre un Dumnezeu, pe care tu nu vrei să-L cunoşti personal şi intim.

Creştinismul autentic, nu este o schimbare făcută în viaţa unui om, ca urmare că El a studiat Biblia, a încercat să o înţeleagă cu mintea lui, a încercat să aplice cu puterea lui, prin silinţa lui. Nu, creştinismul autentic însemnă să înţelegem Biblia prin Duhul Sfânt şi să o aplicăm prin puterea Duhului Sfânt (comp. cu Romani 8:13-14), nu doar prin puterea şi voinţa noastră!

A avea pe Cristos ca cap, nu însemnă ca în orice moment sau în deciziile importante, să mă gândesc cum ar proceda Domnul. Mintea mea şi gândurile mele nu pot să-mi spună cum ar proceda Domnul, deoarece gândurile mele nu sunt gândurile Lui (Isaia 55:8).

Chiar dacă Îl întreb: Doamne Isuse, tu cum ai proceda într-o astfel de situaţie, şi după amin-ul de la sfârşitul rugăciunii, te-ai gândi cum ar proceda El, că doar te-ai rugat, nu-i aşa? NU! Dacă Isus este capul tău real, Tu trebuie să te rogi, să alergi la El, să-L cauţi, să insişti, să stai în prezenţa Lui, în sfinta sfintelor, până când El, SINGURUL ÎNVĂŢĂTOR (Matei 23:8), te va învăţa cum să procedezi.

Tot la fel când eşti rănit/rănită de oameni, tu nu ai nevoie de consiliere, de păreri omeneşti, de mângâieri omeneşti, tu ai nevoie de Domnul, tu trebuie să-l cauţi pe Mijlocitorul, pe Marele preot al tău (dacă Isus este cu adevărat marele tău preot), ca El să-ţi dea mângâierea, consolarea, speranţa, sau judecata dreptă, mustrare, pedeapsă dacă ai păcătuit. Oamenii lui Dumnezeu, dacă nu vorbesc cuvinte prin inspiraţie, îţi vor da cu siguranţă mult mai puţin decât Domnul sau uneori chiar mângâieri false sau sfaturi greşite. Dar dacă Tu Îl iubeşti cu adevărat, tu nu vrei mai puţin decât Domnul, nu vei fi mulţumit cu mai puţin decât ceea ce este El. A fi mulţumit cu mai puţin decât ceea ce este El, decât cu ceea ce vrea El, însemnă că Tu nu-l vrei pe Isus cel adevărat, ci pe un Isus fals (2Corinteni 11:4), care este altcineva decât Isus cel autentic. O amăgire care te statisface pe moment!

Tu însă să-L vrei pe El, căci El este Paracletul (1Ioan 2:1-2, Parakletul = Mângâietorul, Ajutorul, Avocatul, Apărătorul) dar şi Judecătorul (Ioan 5:22).

A alerga la fraţi şi surori, înainte de a alerga la El, însemnă a duce o viaţă creştină fără El, sau cu un Isus pe locul doi!

Tu ai nevoie să-L cauţi pe Cel ce te-a salvat de chinul etern şi de mânia lui Dumnezeu! Dacă cineva te-ar salva de la moarte şi din chinul etern, şi apoi din auzite ai ştii câte ceva despre el, te-ai mulţumi cu atât? Sau ai merge să-L cauţi ca să-i mulţumeşti personal?

Dacă tu Îl iubeşti cu adevărat pe Isus, o iubire care nu sunt doar nişte emoţii de moment, tu vei dori să-l cauţi cu scopul ca să-L găseşti, ca să cazi în genunchi în faţa Lui şi să-i mulţumeşti (Comp. cu Luca 17:12-19). Să sari în braţele Lui şi să-ţi exprimi adorarea şi iubirea ta.

Oare se mulţumeşte un iubit ca iubita lui să citească cărţi despre el, să îi dă mesaje telegrafice, ca apoi să nu mai stea şi să asculte răspunsul iubitului?

Din păcate, aşa fac mulţi care spun că sunt creştini, ei se roagă, mulţumesc, cer ce au nevoie, dar nu-L caută, ei au nevoie doar de darurile Lui şi nu Îl vor pe El, nu stau ca să audă răspunsul Lui, sfatul Lui, mustrarea Lui, sau cuvintele Lui de dragoste pentru mireasa Lui.

Sau chiar dacă încearcă să-L caute, după jumate de oră de rugăciune renunţă, mulţumindu-se cu un creştinism care are un Domn la distanţă, fiind mulţumiţi dacă primesc uneori darurile Lui.

Dragi cititori, darurile Lui nu sunt El, ci fiecare dar este o însuşire sau o lucrare a Lui, numai avându-l pe El avem totul, toate darurile, şi supremul dar: Mirele iubit Însuşi, care ne poate împlini total. În Coloseni 2:9-10 se spune: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri”,

Este pentru noi Cristos: TOTUL şi DEPLIN?

Aţi putea trăi fără biserică, fraţi şi surori, pe o insulă pustie sau într-o celulă de închisoare, doar cu El? Unde să nu aveţi: păstori, învăţători, profeţi, consilieri spirituali, fraţi care să vă sfătuiască, etc. Ci să Îl aveţi doar pe El care este TOTUL şi DEPLIN, slăvit să-i fie Numele!

Atunci când avem vreo problemă, când suntem în suferinţă, când avem o nelămurire, când trebuie să luăm o decizie, ce facem? Analizaţi-vă! Ce fac majoritatea celor ce spun că sunt creştini când au o problemă de sănătate: merg la medicul de familie sau specialist sau i-au ei medicamente după cunoştinţa lor, sau aplează la diferite tratamente, însă câţi din start (nu după luni de spitale) apelează la Medicul suprem în post şi rugăciune? Câţi caută călăuzirea lui Dumnezeu, faţa lui Dumnezeu, ca să vadă dacă nu cumva boala lor este o pedeapsă şi atunci a căuta vindecarea ei, însemnă a nu ‘suferii pedeapsa’, şi a lupta contra voinţei divine, contra loviturii de nuia a lui Dumnezeu (Evrei 12:5-11).

Când avem de luat o decizie, câţi nu apelăm mai degrabă la un păstor, la un profet, decât a căuta personal faţa lui Dumnezeu şi la călăuzirea Lui în mod personal?

Câţi, când au probleme financiare caută faţa lui Dumnezeu dar şi aşteaptă prin credinţă intervenţia lui Dumnezeu, nu aleargă pentru a lua cu împrumut şi a se face astfel robi oamenilor sau băncilor, câţi sunt dependenţi de El în ce priveşte banii, şi dau cu inima largă ştiind că Dumnezeu va purta de grijă?Câţi dau şi ultimii bănuţ adunării, lucrării Domnului sau săracilor ca şi bănuţii văduvei (Marcu 12:43), având încrederea neclintită că Dumnezeu este credincios?

Câţi îşi administrează banii sub călăuzirea divină şi nu prin metode umane de administrare?

Când avem o nelămurire, nu înţelegem ceva din Biblie, câţi alergăm la Domnul şi nu la păstorii sau învăţătorii bisericii, sau la publicaţiile de cult pentru a afla răspunsul? Nu ar trebui oare ca Isus să fie Învăţătorul nostru?

Da, Isus se poate folosi de păstori şi învăţători, de cărţi, dar El să se folosească de ei, cu alte cuvinte nu tu să alergi la ei, ci la Domnul, iar Domnul să te călăuzească fie direct spre un răspuns, fie indirect, prin oameni, cărţi, predici, etc. Dar El să te călăuzească, El să-ţi ofere răspunsul prin mijlocul hotărât de El, nu tu să alergi la instrument, ci El, şi El va decide ce instrument să folosească pentru a-ţi da învăţătura sănătoasă cea potrivită cu evlavia.

Câţi creştini tulburaţi, întristaţi, deprimaţi nu aleargă mai degrabă la fraţi, prieteni, centre de consiliere spirituală, păstori, dar prea puţin aleargă la Dumnezeu. Da, este Ok dacă căutând faţa lui Dumnezeu, Dumnezeu va lucra printr-un copil al Lui, printr-un slujitor, printr-un lucrător, însă El să o facă. Cu alte cuvinte dacă eu vin cu intristarea mea la Dumnezeu, iar El trimit pe cineva este OK, sau dacă sunt călăuzit să merg la un frate este OK, însă nu eu să caut instrumentele prin care Tatăl meu ceresc să lucreze, ci eu să-L caut pe El, iar El va alege şi va mânui instrumentul potrivit la timpul potrivit.

De multe ori am ales noi instrumentul pe care să-L folosească Dumnezeu şi lucrurile au ieşit prost, de ce am venit din vizită de la un frate mai trist de cum am mers la el? De ce citind o carte am devenit mai dezorientat ca mai înainte? De ce citind Biblia nu găsesc un răspuns cu parcă sunt tot mai plictisit şi secătuit? De ce mergând la păstor am primit o rană în plus faţă de cea pe care o aveam? De ce mergând la consilier în loc să mi se rezolve problemele, ele s-au agravat, nu am primit o soluţie viabilă la ele, ci doar descoaserea unui trecut care a făcut să mă doar mai tare?

De ce toate acestea? Deoarece am săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă, şi m-am amăgit zicând că sunt ‘puţuri sfinte’, puţuri care în trecut mi-au adus alinare, iar acuma parcă izvorul din ele (Dumnezeu) a secat! DEOARECE NOI NU L-AM CĂUTAT PE EL CI AM CĂUTAT CEVA MAI PUŢIN DECÂT CEEA CE ESTE EL!

Cu alte cuvinte: biserica, fraţii, surorile, păstorii, profeţii, învăţătorii, cărţile, DVD, CD, creştine, nu sunt rele sau greşite, dacă învaţă adevărul în dragoste, şi dacă sunt una cu Cristos, şi Cristos alege EL să se exprime prin ele. Însă este o idolatrie, ca să nu mai alerg la Cristos, să nu mai stau suficient în prezenţa Lui, ci să folosesc instrumentele Lui de capul meu, după alegerea mea!

Pentru unii cea mai mare piedică în al căuta pe Dumnezeu este biserica sau religia lui, el stă tihnit (fără Dumnezeu) gândind că Îl are pe Dumnezeu odată ce are o religie numită: „creştină”, şi aceasta este cea mai mare înşelare, el duce o viaţă creştină formală, şi se amăgeşte că are o relaţie cu Dumnezeu, pentru că se roagă dimineaţa şi seara, sau la masă, că mai citeşte Biblia sau cărţi religioase, că are un preot, duhovnic sau pastor care îl îndrumă. Dar el nu s-a întâlnit niciodată cu Dumnezeu în mod real.

Relaţia cu Dumnezeu însemnă, nu faptul că te rogi sau mergi la biserică, ci: faptul că atâta L-ai căutat pe Dumnezeu prin rugăciune, până când El s-a lăsat găsit de tine. Apoi ai început să comunici cu El, şi El cu tine, iar ceea ce El ţi-a spus tu ai ascultat şi ai împlinit, şi la rândul Lui El a ascultat rugăciunile tale şi ţi-a dat ceea ce ai cerut (1Ioan 3:24; 1Ioan 5:14-15). Şi ai devenit prieten cu El, şi El cu tine, intim cu El (Cantarea Cantarilor 2:16). Aceata este relaţie cu Dumnezeu!

Mulţi creştini NU sunt ca Sunamita, care atunci când nu a mai găsit pe iubitul ei, l-a căutat până l-a găsit, observaţi, în Cantarea Cantarilor 3:1-5: „Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, deci, nu l-am găsit M-am sculat, atunci şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele L-am căutat, deci, nu l-am găsit! M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetăţii; şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?” Abia trecusem de ei şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit”.

Observaţi Sunamita, nu i-a fost lene să se scoale noaptea din pat, cum ne este lene uneori nouă, să ne punem pe genunchi şi să Îl căutăm pe Domnul chiar în liniştea nopţii. Ea l-a căutat PÂNĂ LA GĂSIT. Auziţi, ea a căutat, cutreirând uliţele, pieţile, a dat ocol cetăţii, a trecut de străjeri, şi de abia atunci l-a găsit. Nu putea ea să aştepte până ziua la lumină. Sau nu putea aştepta ca iubitul să revină la ea? Nu, ea dorea ca iubitul să fie cu ea, tu Îl iubeşti pe Cristos astfel?

Ea l-a căutat, l-a găsit, l-a apucat, nu l-a lăsat până la adus în casa mamei ei.

Sunamita reprezintă mireasa lui Cristos, adunarea, iar iubitul pe Cristos. Citeşte această cartea din această perspectivă şi vei vedea o relaţie între mireasă şi Cristos, pe care o vrea Dumnezeu care a inspirat prin Duhul Sfânt această istoriară.

Ai tu iubite cititor, o astfel de relaţie cu El?

Tu trebuie să-L cauţi pe Mirele iubit, pe Domnul domnilor, până Îl găseşti, şi să Îl apuci să-l duci în casa ta.

Iacov s-a luptat toată noaptea cu îngerul ca să fie binecuvântat, el a fost învingătorul lui Dumnezeu, nu pentru că a învins îngerul în lupta fizică, care era arătarea lui Dumnezeu (Theofania), ci pentru că a perseverat să lupte, el a învins, pentru că a avut dorinţa şi râvna: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Geneza 32:26-28).

Lupţi şi tu până Îl găseşti, până Îl apuci de poala hainei, şi spui: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta”, nu te las până nu vindeci copilul meu, până nu-mi dai soluţia la problemă, până nu-mi dai tălmăcirea la acest verset, etc. !

Dumnezeu doreşte şi îi place ca noi să-L căutăm, şi El ne promite că dacă Îl căutăm din toată inima El se va lăsa găsit de noi (Ieremia 29:13).

Noi trebuie să-l căutăm şi să-L găsim pe Dumnezeu, uneori parcă El se ascunde (Isaia 45:15), provocându-ne să-l căutăm din răsputeri, uneori când ne vine să renunţăm, atunci El se lasă găsit de noi. El vede inima noastră, dacă Îl căutăm din sinceritate, în onestitate, din toată inima, nu doar pentru cadourile Lui, ci pentru ceea ce este El, pentru a înţelege legea Lui, pentru găsi voia Lui, atunci Dumnezeu se lasă găsit.

Iubite cititor a nu-l căuta pe Dumnezeu, însemnă a renunţa la bucuria ce o poţi găsi în El, şi a renunţa la iubirea Lui, la ajutorul Lui, a renunţa la El, şi a duce un creştinism de formă.

Iubite cititor dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu caută-L din toată inima Ta, fii dependent în toate de El şi atunci vei propăşi şi vei înainta spiritual.

Proverbe 8:17: „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.

Plangeri 3:25: Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută”.

Evrei 11:6: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

David a spus în Psalm 63:1: Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă”. Este Dumnezeu Bibliei Dumnezeul Tău? Dacă da, atunci fă ca David, omul lui Dumnezeu: „pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine”. Nimic altceva nu te poate împlini decât Dumnezeu Însuşi, CĂUTĂ-L PE EL DIN TOATĂ INIMA!

Psalmul 130;5- Eu nadajduiesc in Domnul….

f43bd-picture1bibliacutrandafir

Psalmul 130;5. Eu nadajduiesc in Domnul, sufletul meu nadajduieste, si astept fagaduinta Lui.

         Psalmul acesta ne vorbeste de o stare de suflet pe care o are orce om.Dar Psalmistul aduce Inainte aceasta stare de suflet care o numeste Nadejde, sau speranta sau In engleza Hope cuvinte sinonime pentru aceasta stare de suflet. Fara o asa stare omul ar fi tot timpul In depres.Cu alte cuvinte, daca nu ar fi nadejdea nu ar avea nici-o iesire din acest depres sufletesc. Asa a fost creiat de Dumnezeu ca sa aiba In el si aceasta Nadejde cum este pusa In romana.Dar ce este nadejdea? Care ar fi definitia ei Indefinitiv? Sunt multe aspecte ale vieti In care apelam la aceasta nadejde sau speranta. Dar pe noi ne intereseaza mai mult aceasta nadejde care leaga pe cei nascuti din nou de Dumnezeu care este deacum Tatal lor.La modul literal, copilul nadajduieste ca tatal lui ce a promis Ii va si aduce, ii v-a Implini ce a promis.Cu mult mai mult un Copil al lui Dumnezeu asteapta In nadejde promisiunile facute de Dumnezeu.

         Psalmistul leaga aceasta nadejde a lui de Dumnezeu pe care Il numeste Domnul. Spuneam cu alta ocazie, daca nu esti un copil al Lui nu poti sa  te adresezi cu Domnul lui Dumnezeu. Legatura Psalmistului cu Dumnezeu si nadejdea lui era la nivel pamantesc. Cei rascumparaati au o alta legatura cu Dumnezeu prin Domnul Isus la nivel de Cer.Daca Psalmistul nadajduia In Dumnezeu pentru anumite cereri pe care le aducea Inaintea lui Dumnezeu, asteptand implinirea lor.Cei rascumparati vin si ei la randul lor Inaintea Tatalui lor cu diferite cereri In situatiile prin care trec zilnic.Ce fac ei? Sau cel putin ar trebui sa faca In astfel de situatii? Sa le aduca si sa astepte si ei la fel ca si Psalmistul. Diferenta Intre cei rascumparati care se numesc Copii ai lui Dumnezeu este ca;Ei au Invatat dela Mantuitorul lor cum sa Incheie aceste cereri, rugaciuni cu facase voia Ta. Este greu sa Incheiem o cerere adusa cu aceste cuvinte faca-se voia Ta. Dar,Cei rascumparati stiu care este voia lui Dumnezeu cu privire la ei.

         Cuvantul ne arata ca;Voia lui Dumnezeu este;buna, placuta si desavarsita; Romani 12;2…… ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.Psalmistul Invatase ca numai In Domnul trbuie el sa Isi puna nadejdea.Este greu fireste sa ne Impacam cu voia lui Dumnezeu.Am Intalnit unii credinciosi care treceau printr-o situatie si spuneau. Am aranjat sa rezolve situatia cutare.Acestia au alergat la oameni si  Intr-un tarziu cand au realizat ca omul este schimbacios s-au neputincios, In ai Implini dorinta au fost dezamagiti. Acestia au fost profund amagiti de oamenii In care si-au pus nadejdea.Unii din ei,apoi,se Indreapta catre Dumnezeu rusinati. Si de data aceasta astepta In “nadejde” ca Dumnezeu sa-i rezolve acea situatie. Cuvantul nu ne arata ca Psalmistul ar fi intervenit pe langa cineva de ai rezolva o situatie sau alta. El mergea direct la Dumnezul lui.Este trist ca asa cum am spus, unii din noi cand vad ca asteptarea dela oameni i-a dezamagit,apeleaza la Domnul.

         Psalmistul parca ar vrea sa spuna;Nu I-mi pun nadejdea In om orcare ar fi el.Eu nadajduiesc in Domnul,Pentru cei rascumparati Cuvantul are si pentru ei o nadejde dar care nu Insala. Dece? Pentruca este adresata direct lui Dumnezeu ca si Psalmistul.Omul orcare ar fi el si orce pozite va detine In socetate In Adunare este schimbator, Inselator.Ce frumos spune Psalmistul de Domnul lui.Cum nadajduim noi sau In cine ne punem nadejdea?Fiecare se cunoaste personal.Apoi, pentru noi cei rascumparati mai spune Cuvantul cum este aceasta nadeje care ne motiveaza sa asteptam In tacere.Iata ce citim cu privire la o astfel de nadejde care nu ne Insala;Romani 5;5. Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat.Psalmistul care avea o legatura pamanteasc cu Dumnezeu avea liniste ca nadejdea lui e pusa In Domnul, cu mult mai mult noi ca Copii ai lui Dumnezeu care ne-a dat Duhul Sfant si prin el si aceasta nadejde care nu Insala.

         Psalmistul aduce In atentie Sufletul lui.sufletul meu nadajduieste,Iata deci  ce  legatura avea Psalmistul cu Dumnezeul lui.Era una de suflet pe care nu o gasesti la orcine. Nici chiar In vechime nu toti aveau o legatura cu Dumnezeu cum o avea Psalmistul.Indraznesc sa spun ca nu sunt multi nici chiar din cei care fregventeaza o adunare sau alta sa aibe o legatura de suflet.Oamenii acestei lumi au si ei o nadejde de care am spus mai sus.Dar nadejdea lor nu e una de suflet cum spune Psalmistul.Sau cum citim In Romani a celor rascumparati care nu Insala.Dupa ce si-a expus Inaintea lui Dumnezeu dorinta, nevoia, el asteapta.si astept fagaduinta Lui.Sunt convins ca Psalmistul avea o expierenta a lui personala de a astepta dela Dumnezeul lui. Nu stiu cati din noi avem o expierenta personala de a astepta linistiti fagaduintele lui Dumnezeu.Nu stim ce anume ar fi adus Inaintea lui Dumnezeu Psalmistul. Dar era convins ca are fagaduit;Stia Psalmistul dece nu se adresa la oameni.

         Am spus ceva mai sus cum este omul.Fie Inselator sau neputincios.Iata ce citim In Prorocul Ieremia despre om.Ieremia 17;5. Asa vorbeste Domnul: “Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul! Psalmistul stia si alternativa celor care se Incred sau se adreseaza numai Domnului. Nu te poti adresa lui Dumnezeu daca nu mai Intai te Increzi ca El Iti va Implini cererea pe care ai adresat-o.Asta ca sa nu fie confuzie Intre aceste doua cuvinte pe care l-am pus;A  nadajdui si a te Increde.Psalmistul era destul de constient ca omul nu poate sa-l binecuvinteze.Dumnezeu este cel care poate sa binecuvinteze pe cel care  nadajduieste cu Incredere In El. Ieremia aduce si latura aceasta  In atentie ca cel ce se adreseaza Domnului capata binecuvantarea care vine In urma acestei Increderi In Dumnezeu.Ieremia 17;7. Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul si a carui nadejde este Domnul! I-mi permit sa spun ca;Nadejdea de care spune Ieremia merge Impreuna cu Increderea. Nu poti avea nadejde atat timp cat nu ai Incredere In Dumnezeu.Apoi, Psalmistul spune In final ce face el dupa ce si-a pus Increderea, nadejdea In Dumnezeu.

         Asteptarea este o virtute In viata celoui rascumparat asa cum o avea si Psalmistul..si astept fagaduinta Lui.Era constient Psalmistul ca ce a fagaduit Dumnezeu va si Implini. Dar secretul este sa astepti si asa cum am spus e o virtute de a birui tentatia de a primi imediat. Asa a Inteles el si asa Ii era starea de suflet.In liniste astepta fagaduinta lui Dumnezeu. Am avut cu ceva timp In urma cate-va schimburi din Cuvant cu unul din Romania pe Skype.Acesta ca un moto pe pagina lui a pus aceste cuvinte;Dumnezeu nu Intarzie cu Implinirea fagaduintei Lui. 2 Petru 3;9.Dar una din fagaduinte este aceasta;Ca va trimite pe Domnul Isus sa Isi culeaga pe cei rascumparati ai Lui, care vor fi Mireasa Mirelui. Dar acesta sustine ca Mantuirea se pierde.Uite cata confuzie In mintea unor credinciosi cand se lasa indusi In eroare de acesti Invatatori falsi.Domnul sa dea Har Fratilor si Surorilor care iubesc sincer pe Domnul Isus sa stie ca nadejdea lor nu e pusa In om ci In Domnul Isus care i-a rascumparat sa fie cu El pe vecie.Intrun posting am pus cuvintele Mantuitorului; Ioan 6;37.

John Balarie

Los Angeles California!

Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului

EŞECUL OMULUI

Aceasta nu înseamnă că niciodată nu vei mai cădea în păcat. Dar, niciodată nu va mai fi vreo înşelătorie sau viclenie în viaţa ta. Niciodată nu va mai fi nici o şiretenie în viaţa ta.

Apoi, Dumnezeu i-a mai spus lui Iacov: „de azi înainte te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu, sau: Prinţ al lui Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor”. Ce transformare! Dintr-un înşelător un prinţ al lui Dumnezeu! Şi aceasta a fost complet săvârşită numai când Iacov a fost zdrobit.

Aceasta este şi chemarea noastră, de a fi înscăunaţi ca prinţi, împreună cu Hristos, pe tronul Lui, exercitând

autoritate spirituală peste Satan şi eliberând bărbaţi şi femei care au fost înrobiţi de el. Ca membri ai trupului lui Hristos, noi suntem chemaţi să avem putere să biruim cu Dumnezeu şi cu oameni. Suntem chemaţi să fim o binecuvântare pentru toţi oamenii. Dar acestea pot avea loc numai când suntem zdrobiţi. Şi putem fi zdrobiţi, numai când suntem sinceri cu Dumnezeu, în legătură cu făţărnicia şi viclenia noastră.

Cu multe secole după aceea, când Domnul Isus s-a întâlnit cu un descendent al lui Iacov, şi anume cu Natanael, „a zis despre el: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug”(Ioan 1:47)„Iată un Israel (prinţ al lui Dumnezeu) adevărat, în care nu este nimic din Iacov (nici o şiretenie, şmecherie, înşelătorie)”‼ Apoi, El a reamintit lui Natanael de scara pe care a văzut-o Iacov la Betel şi i-a spus că şi el era un „Israel”, nu pentru că Natanael ar fi fost perfect, ci pentru că nu era în el nici o viclenie sau prefăcătorie.

Iacov a numit acel loc „Peniel”, pentru că, acolo, a văzut în sfârşit faţa lui Dumnezeu. La Betel el a fost fascinat de casa lui Dumnezeu. Tu poţi fi în casa lui Dumnezeu de mulţi ani şi încă n-ai văzut faţa lui Dumnezeu. Atunci tu ai nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu, în care vei vedea faţa Lui.

Iacov a exclamat plin de emoţie: „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă” (Geneza 32:30).

”Acum văd faţa Ta, o Doamne, şi totuşi rămân în viaţă‼”

„ „Trebuia să fiu dat afară din companie, dar mi s- a triplat salariul‼”

„Trebuia să ajung în Iad, dar, în loc de aceasta, El

m-a umplut cu Duhul Lui cel Sfânt‼ Halleluiah‼”

Cred că acum ne putem da seama de justeţea faptului că mulţi credincioşi nu sunt umpluţi cu Duhul

Sfânt. Ei încearcă să câştige această umplere. Ei încearcă să o merite, să fie vrednici de a o poseda. În acelaşi mod, o mulţime de oameni sinceri, în multe religii, caută iertarea păcatelor lor. De ce nu obţin siguranţa iertării? Pentru că ei încearcă să câştige această iertare prin fapte.

Cum ai primit iertarea păcatelor tale? Ai obţinut-o pe bună dreptate, ca răsplată pentru munca ta? Nu. A venit o zi în viaţa ta când ai realizat că nu vei fi niciodată vrednic de iertarea lui Dumnezeu. Atunci ai venit la Isus, nu ca un creştin, ci ca un păcătos. Şi păcatele tale au fost imediat iertate. În acelaşi mod, trebuie să venim şi pentru a primi plinătatea Duhului.

Sunt mulţi credicioşi în zilele noastre care postesc, se roagă şi stăruiesc timp îndelungat, pentru a primi plinătatea Duhului Sfânt. Nu este nimic rău în a face oricare din aceste lucruri. Toate acestea sunt bune. Dar, dacă tu faci oricare din acestea pentru a deveni vrednic de a primi plinătatea Duhului, atunci ai intrat pe un făgaş greşit.

Dacă nu primeşti plinătatea Duhului, poate chiar întrebi pe Dumnezeu spunând: „Doamne, am postit şi m-am rugat şi am aşteptat în stăruinţă. De ce nu m-ai umplut?” Însă tu nu poţi să câştigi prin muncă, sau să-L meriţi pe Duhul Sfânt, la fel cum nu poţi câştiga prin merite iertarea păcatelor tale. Ambele le primim cadou de la Dumnezeu. Şi tu nu poţi plăti pentru niciunul din acestea. Trebuie să le primeşti ca pe daruri nemeritate, sau, dacă nu, nu le vei primi deloc.

Toate darurile lui Dumnezeu sunt fără plată. Dar omul face greşeala de a încerca să plătească lui Dumnezeu pentru ele şi, astfel, nu primeşte niciunul din aceste daruri. Dacă încerci să te faci vrednic pentru a merita darurile lui Dumnezeu, nu le poţi avea.

Acesta poate fi principalul motiv pentru care încă nu ai

fost umplut cu Duhul Sfânt.

Când a fost Isus pe pământ, fariseii considerau că sunt cei mai vrednici dintre toţi ca să aibă păcatele iertate. Dar, ei n-au obţinut această iertare şi au mers în Iad. Pe de altă parte, păcătoşi notorii, ca Maria Magdalena, au primit imediat, în dar, iertarea păcatelor lor. Un tâlhar, care a trăit o viaţă plină de hoţii şi crime, a fost iertat într-o clipă şi a mers în Paradis, chiar în noaptea care a urmat după crucificare.

Dumnezeu dă darurile Sale cele mai bune acelora care nu le merită. Aceia care au venit să lucreze în vie la ceasul al unsprezecelea, erau cunoscuţi de toţi ca fiind cei care nu merită nimic, aşa că Stăpânul i-a plătit pe ei întâi. Dar cei ce veniseră cel mai devreme, care simţeau că-şi meritau salariul, au fost retribuiţi ultimii.

În pilda fiului risipitor citim că tatăl avea un inel în deget. Într-o zi, el şi-a dat jos inelul şi l-a dat fiului mai tânăr, care irosise toţi banii lui. De ce nu l-a dat fiului mai mare? Pentru că acesta era auto-îndreptăţit. În ochii oamenilor el era fiul mai mare care merita acel inel. Dar tatăl l-a dat fiului mai tânăr.

Aceasta e calea lui Dumnezeu. El face astfel de lucruri pentru a smeri trufia omului, astfel ca, nimeni să nu se poată lăuda în prezenţa Lui. Căile Lui nu sunt căile noastre, iar gândurile Lui nu sunt gândurile noastre.

Dacă aţi înţeles acest adevăr, pe care încerc să vi-l scot în evidenţă, atunci aţi înţeles un principiu fundamental al modului în care Dumnezeu tratează cu omul.

A fost bunăvoinţa lui Dumnezeu că m-a condus pe mine primul la pocăinţă. Şi toată bunăvoinţa, de care Dumnezeu a dat dovadă în continuare după aceea, m-a condus numai la pocăinţă, şi pocăinţă tot mai mare.

Lasă bunăvoinţa lui Dumnezeu să te conducă şi pe tine la pocăinţă. Nu abuza de bunătatea Lui, prin faptul că-ţi avantajezi firea pământească. Dumnezeu este bun cu noi în multe feluri. Dar, n-ar trebui să ne imaginăm că El e şi mulţumit de noi, deoarece este bun cu noi. Nu! El este bun cu toţi oamenii. Bunătatea Lui ne este dată numai pentru a ne conduce la pocăinţă. Când ne întoarcem la El, fără nici o falsitate sau viclenie, El va pune inelul Său şi pe mâna noastră. El a păstrat acel inel, în mod special, pentru păcătoşi ca noi.

Isus le-a spus odată, usturător, fariseilor, că: „Voi toţi sunteţi sănătoşi şi n-aveţi nevoie de doctor. Cei ce au nevoie de doctor sunt oamenii bolnavi. Şi Eu pentru ei am venit” (Matei 9:12)„Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi…căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Dorind să-i trezească la realitate, El a fost caustic cu ei, dar motivat pe deplin de dragoste.

Isus nu a venit să cheme pe cei ce se consideră virtuoşi, ci pe cei ce recunosc că sunt păcătoşi. E foarte posibil că mulţi dintre cei care staţi aici şi mă ascultaţi să fiţi la fel de bolnavi cum erau acei farisei, şi nici măcar să nu vă daţi seama de aceasta. Bolnavi de prefăcătorie, înfumurare şi auto-îndreptăţire. Aceste boli sunt mai periculoase decât SIDA şi cancerul, şi pot să vă distrugă! Comparativ cu acestea, alte păcate, cum ar fi crimele sau adulterul, sunt numai ca o răceală sau o febră. Poate că ai reuşit să înţelegi că ucigaşul şi curvarul sunt bolnavi. Dar voi puteţi fi mai bolnavi decât amândoi la un loc‼

Dumnezeu vrea să ne dea viaţa Lui, puterea Lui şi autoritatea Lui. De aceea ne lasă să cădem din nou şi din nou, până când, în final, are loc zdrobirea noastră.

În relatarea despre Iov, vedem cum Dumnezeu l-a adus până la nivelul cel mai scăzut, lăsând să-şi piardă proprietăţile, copiii şi sănătatea. Într-un anumit sens el

îşi pierduse chiar şi soţia, (care a devenit cicălitoare şi-l îndemna la răzvrătire) şi a pierdut trei prieteni (care l-au înţeles greşit şi l-au criticat). Prietenii lui, transformaţi în predicatori auto-îndreptăţiţi, se întreceau în a-l „călca în picioare” prin cuvântările lor. Ei au continuat să „dea cu picioarele”,, până când Dumnezeu, în îndurarea Lui, a intervenit El însuşi şi a pus capăt lucrurilor. În mijlocul tuturor acestor presiuni, Iov s-a dezvinovăţit pe sine în mod repetat. În final, când Dumnezeu i-a vorbit, Iov a văzut putreziciunea propriei auto-îndreptăţiri şi s-a pocăit.

Într-adevăr, Iov „era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău” (Iov 1:1). Aceasta era bine. Însă era mândru de neprihănirea lui. Aceasta era rău. Dar, după ce Dumnezeu s-a socotit cu el, a devenit un om zdrobit. Din acel moment a slăvit numai pe Dumnezeu. Aşa că scopul lui Dumnezeu pentru Iov s-a împlinit.

Reţineţi ce a spus Iov lui Dumnezeu când a fost zdrobit: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:5-6). Aceasta a fost Peniel-ul lui Iov! Şi el a văzut faţa lui Dumnezeu, şi totuşi a rămas în viaţă. Şi care a fost rezultatul? S-a pocăit în praf şi cenuşă. Dumnezeu, printr-o descoperire a bunătăţii Lui, a săvârşit în Iov, într-o clipă, ceea ce predicatorii aceia n-au putut face nici chiar după zile întregi de predicare. Ceea ce l-a zdrobit pe Iov şi l-a condus la pocăinţă a fost bunăvoinţa lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi dintre noi auzim despre Dumnezeu de la predicatori, în adunări. Însă, ceea ce avem nevoie este o întâlnire faţă-n faţă cu Dumnezeu, unde vedem bunătatea Lui îndreptată spre noi şi revărsându-se înspre noi; şi prin aceasta suntem zdrobiţi. Aceasta s-a

întâmplat şi cu Petru. Vă amintiţi ce s-a întâmplat imediat după ce Petru s-a lepădat de trei ori şi a cântat cocoşul? El a văzut faţa Domnului. Şi Petru a avut Peniel-ul lui! Citim că: „Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru.” (Luca 22:61). Şi care a fost rezultatul:

„(Petru) a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:62).

Acea privire a lui Isus, plină de bunătate şi iertare, a zdrobit inima aceea aspră de pescar.

Sub Vechiul Legământ, Dumnezeu a promis lui Israel sănătate, bogăţie şi orice binecuvântare materială. Dar era o binecuvântare, care era cea mai mare dintre toate, şi anume, cea descrisă în Numeri 6:22-26. Aici, citim că i s-a poruncit lui Aaron să binecuvânteze poporul astfel: „Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!”

Nu e regretabil faptul că mulţi credincioşi din zilele noastre caută binecuvântările inferioare ale sănătăţii şi bogăţiei materiale (pe care necredincioşii le obţin fără rugăciune) şi experienţe emoţionale (dintre care multe nu sunt autentice), în loc de a căuta cea mai mare binecuvântare, care le poate transforma în totalitate viaţa, şi anume, întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu?

Chiar dacă n-am deveni niciodată bogaţi şi niciodată nu ne-am vindeca, dacă vedem faţa Domnului, avem împlinirea tuturor nevoilor noastre.

Când s-a întâlnit cu Dumnezeu, trupul lui Iov era plin de furuncule, dar, nu L-a întrebat pe Dumnezeu despre vindecarea lui. Întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu e de aşa natură încât omul, care are parte de ea, spune:

„Am văzut faţa Domnului şi aceasta este îndeajuns pentru mine”. Cei trei predicatori, care pretindeau să aibă

„judecată limpede” şi „un cuvânt de la Dumnezeu”, au spus lui Iov că el era pedepsit pentru ceva păcate secrete din viaţa lui. Există şi astăzi profeţi autoproclamaţi, care

vin cu mesajele lor false de genul: „aşa vorbeşte Domnul”, care condamnă şi rănesc oamenii lui Dumnezeu, aidoma celor care-l necăjeau pe Iov. Dar Dumnezeu nu l-a ameninţat pe Iov cu judecata, aşa cum au făcut acei trei predicatori.

Dumnezeu nu a vorbit cu Iov despre căderile lui şi nici nu i-a reamintit de lamentările şi reclamaţiile (împotriva lui Dumnezeu) pe care le făcuse când era sub presiune. Dumnezeu doar şi-a descoperit bunătatea înaintea lui Iov, bunătate relevată în universul minunat pe care L-a creat pentru desfătarea oamenilor şi relevată, de asemenea, în animale, care sunt subordonate oamenilor. A fost acel gen de descoperire a bunătăţii Lui, aşa cum ştie Dumnezeu s-o dea, încât aceasta l-a condus pe Iov la pocăinţă. Mulţi profită de bunătatea lui Dumnezeu, avantajându-şi firea pământească şi abuzând de favoarea acestei bunătăţi. Cât despre Iov, bunătatea lui Dumnezeu l-a condus la pocăinţă. Şi apoi, Domnul l-a binecuvântat pe Iov, cu dublul a tot ceea ce a avut înainte.

Scopul final al lui Dumnezeu, cu zdrobirea noastră, este să ne facă fericiţi, aşa cum citim în Iacov 5:11. Obiectivul pe care l-a avut Dumnezeu în minte, pentru Iov, a fost spulberarea auto-îndreptăţirii şi mândriei lui şi transformarea lui într-un om zdrobit, astfel încât Domnul să-I poată arăta faţa Lui şi să-l poată binecuvânta din abundenţă. Dacă nu vedem faţa Lui în spatele tuturor acestor lucruri, tocmai binecuvântările materiale şi fizice pe care ni le dă Dumnezeu pot să ne ruineze, prin faptul că ne abat direcţia de la El. Cât de mulţi credincioşi au deviat de la Dumnezeu prin prosperitatea materială!

O viziune a feţei lui Dumnezeu ne poate elibera de pofta nestăvilită după toate lucrurile pe care ni le poate oferi lumea:

„Arată-mi faţa Ta, o întrezărire doar a frumuseţii Tale divine;

Şi niciodată nu mă voi gândi şi nu voi visa la o altă iubire în afară de a Ta.

Toate luminile mai slabe se vor întuneca, orice

glorie mai mică va intra-n declin.

Frumuseţea pământului nu va mai apărea frumoasă niciodată”.

Petru a văzut faţa Domnului şi a plâns cu amar. Acum, ne-am putea închipui că Petru a fost zdrobit definitiv. Dar nu a fost aşa. Înainte ca el să fie gata pentru Peniel-ul lui, Domnul avea să-l mai conducă printr-o experienţă de eşec.

În Ioan 21:3 citim că Petru a spus colegilor lui apostoli: „Mă duc să prind peşte”. Prin aceasta, el n-a vrut să spună că mergea la pescuit doar în seara aceea. El se întorcea la slujba lui de pescar, renunţând la apostolia lui, deoarece eşuase ca apostol.

Cu câţiva ani în urmă, când a fost chemat de Domnul, Petru renunţase la ocupaţia lui de pescar. El a abandonat totul şi L-a urmat sincer pe Domnul, în cel mai bun mod pe care l-a ştiut el. Însă a eşuat. Acum, el simţea că această ocupaţie, de a fi un apostol, nu era pentru el. După trei ani şi jumătate de audiere a celor mai minunate mesaje care s-au predicat vreodată, venite de la cel mai mare predicator care a trăit vreodată, el, Petru, s- a lepădat de Isus categoric şi în public, nu numai o dată, ci de trei ori. Se săturase să tot încerce să fie un apostol.

Dar exista un lucru pe care încă ştia să-l facă bine: pescuitul. A practicat aceasta din copilărie şi era un expert în domeniu. Aşa că a decis să fie din nou un pescar. Unii din ceilalţi apostoli au simţit şi ei la fel. Şi ei

Îl părăsiseră pe Domnul chiar în ceasul nevoii Lui, au evadat de lângă El şi s-au ascuns. Aşa că şi ei s-ar fi întors la pescuit, pentru că eşuaseră în a fi „apostoli”‼

Ei erau oameni sinceri; apreciaseră mesajele lui Isus şi inimile lor ardeau în ei când Îl ascultau. Ei au vrut din toată inima să fie ucenicii Lui. Dar au căzut!

Experienţa ta poate fi similară cu a lor. Poate ai auzit mesaje pline de putere şi ai fost mişcat de ele. Poate că inima ta ardea în tine când ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Poate ai lăsat totul şi ai căutat în mod sincer să-L urmezi pe Domnul. Poate şi tu te-ai străduit, plin de speranţă, luând decizii din nou şi din nou, după ce auzeai acele mesaje pline de viaţă. Ai mers poate chiar mai departe de atât, şi, după căderi repetate, îţi spuneai din timp în timp: „de data aceasta chiar că-s hotărât să reuşesc”. Dar, ai căzut din nou şi ai simţit că te-ai epuizat. Azi, dacă te uiţi înapoi în timp, poate că poţi vedea doar o mulţime de eşecuri, cădere peste cădere, poate un morman format din mii de nereuşite. „Nu ies la liman. Tot aşa de bine m-aş putea retrage. Această Evanghelie poate că funcţionează la alţii. Dar, în cazul meu, nu s-ar părea că merge. Lucrurile s-au stricat prea tare la mine. Niciodată nu voi reuşi”.

Te simţi cumva astăzi aşa? Ai decis să nu mai încerci niciodată, pentru că nu e de niciun folos să mai încerci? Ai decis să mergi înapoi în lume, să-ţi cauţi acolo norocul sau ceva plăceri deşerte? Simţi că ar fi mai bine pentru tine să devii o persoană lumească, pământească în carne şi sânge, cu viaţă mondenă, care trăieşte clipa cu adevărat şi care nu are pretenţia de a fi un creştin? Ar fi mai bine decât să afirmi că eşti un ucenic al Domnului Isus?

Ei bine, exact aşa s-au simţit acei apostoli, când au decis să se întoarcă la ocupaţia de pescar. Şi Domnul i-a lăsat să plece, ca şi cum ar fi zis: „Daţi-i drumul înainte.Încercaţi să pescuiţi şi vedeţi dacă veţi izbuti în asta”. Aşa că Petru şi prietenii lui au încercat toată noaptea să prindă peşte şi au eşuat îngrozitor. Niciodată înainte, în toată viaţa lor, n-au avut aşa o noapte urâtă.

Odată ce Dumnezeu te-a chemat să fii al Lui, nu te va putea despărţi nimic de dragostea Lui. El se va asigura că tu eşuezi la pescuit şi la orice altceva ai încerca să faci! Poţi încerca cât de mult vrei, dar vei eşua. Iubirea lui Dumnezeu nu-ţi va permite să-ţi iroseşti viaţa în banalităţi. Aşa că, dacă încerci să o iei în sensul depărtării de El, frânghia dragostei Lui se va tensiona şi vei fi un ratat, pe oriunde vei merge, în orice vei încerca, până când te vei întoarce la El.

Dar aceasta nu se aplică la cei pe care Domnul nu i-a chemat. Sunt mulţi oameni de afaceri şi politicieni necinstiţi, care au făcut o mulţime de bani „negri”, care continuă să trăiască sănătoşi, fără Dumnezeu. De ce permite Dumnezeu asta? Pentru că ei nu sunt copiii Lui. Dar nu vorbesc despre ei acum. Îţi vorbesc ţie, pe care Dumnezeu te-a chemat dinainte de întemeierea lumii, ca să fii al Lui personal.

Oricât ar părea de ciudat, erau mulţimi de peşti în lacul Galileii, şi sunt sigur că alţi pescari au prins belşug de peşte în noaptea aceea. Acei peşti au mers în jurul altor bărci. Dar Dumnezeu i-a ţinut departe de barca lui Petru, aşa că niciun peşte nu s-a apropiat. Acei alţi pescari, poate chiar au vâslit aproape de barca lui Petru, spunându-i ce pescuire bogată au avut. Şi aceasta i-a făcut, probabil, pe Petru şi pe prietenii lui să se mire şi mai mult de faptul că ei nu prindeau nimic!

Te-ai mirat vreodată de ce n-ai putut niciodată să faci bani la bursa de valori, în timp ce alţii din jur făceau? Te-ai mirat de ce afacerea ta nu pare să vâneze

„milioane”, ca afacerile altora? Oamenii din jurul tău par să se îmbogăţească din ce în ce, dar prosperitatea nu pare

să vină deloc pe calea ta. E din cauza chemării pe care o are Dumnezeu pentru viaţa ta; El vrea ceva mai bun pentru tine decât ceea ce au oamenii din lume.

Petru a păşit în afara chemării pe care o avea Dumnezeu pentru viaţa lui şi Dumnezeu l-a lăsat să cadă, pentru că trebuia să-l zdrobească încă o dată. Acei apostoli au început să pescuiască cam pe la ora 6 seara. Dar Isus n-a venit la ei până în ziua următoare, pe la 5 dimineaţa. Domnul ştia că Petru nu va prinde niciun singur peşte în noaptea aceea. De ce nu a venit la ei mai devreme, de îndată ce au ieşit la pescuit, astfel încât să nu-şi mai piardă vremea? De ce nu a venit la ei, în seara aceea, să zicem pe la ora 9? De ce a aşteptat chiar până la 5 dimineaţa? De ce a aşteptat până când ei erau sleiţi de puteri, după ce s-au zbătut 11 ore şi n-au prins nimic?

În răspunsul la această întrebare descoperim schema după care ne lasă Dumnezeu să cădem. Aici vom vedea scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului. Vom înţelege de ce n-a venit niciodată să ne ajute în acele situaţii critice, pe care ni le amintim din trecut, când noi ne trudeam din greu, cu toate că strigam în mod repetat după ajutor, şi de ce unele din cererile noastre rămân încă fără răspuns.

Când Petru şi prietenii lui au ieşit în seara aceea la pescuit, pe la ora 6, încă nu erau nişte eşuaţi. Ei erau plini de speranţa reuşitei pe care o vor avea în curând. Pe la ora 9 seara n-aveau niciun peşte prins şi probabil erau puţin descurajaţi. Dar, nici acum încă, expediţia lor nu se putea numi un „eşec”. Pe la miezul nopţii, probabil că erau deja foarte deprimaţi. Pe la 4 dimineaţa, au început să-şi piardă orice speranţă de reuşită. Dar ei urmau să devină total falimentari. Pentru aceasta trebuia să mai cadă de câteva ori. Graficul încrederii în ei înşişi a început să coboare vertiginos. Dar trebuia să continue căderea până la zero, până la capătul de jos. Şi aceasta s-a

întâmplat numai la ora 5 dimineaţa. Atunci erau gata să abandoneze. Acum erau nevoiţi să spună: „N-are niciun rost să mai încercăm. Să mergem acasă!”.

Acela a fost momentul în care a apărut Domnul. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Şi Domnul a umplut plasele lor până la refuz. În toată viaţa lor, în nicio altă zi, ei n-au avut o pescuire aşa bogată. În dimineaţa aceea ei au prins 153 de peşti mari. Ei prindeau în zilele bune probabil 20 sau 30 de peşti. Dar aceasta a fost o minune reală. Nimeni n-a mai prins pe lacul acela, într-o singură zi, atât de mulţi peşti. Această prindere a intrat în cartea recordurilor din Galilea! Ei îşi vor aminti în veci că Domnul a făcut o minune pentru ei, chiar atunci când nu mai aveau nicio speranţă!

Eşti cumva astăzi în situaţia în care „ai fost lăsat perplex”, neştiind pe care cale s-o mai apuci sau ce să faci mai departe, pentru că, peste tot unde te-ai întors, ai avut numai dezamăgire şi eşec? Atunci, eşti probabil foarte aproape de locul în care Domnul este gata să apară. Nu te teme. El doar aşteaptă ca încrederea în tine însuţi să atingă punctul zero. Dacă n-a venit încă la tine, înseamnă doar că graficul încrederii tale în propriile aptitudini n-a scăzut încă la zero. El încă mai vede că au rămas în tine întărituri ale EU-lui, care, de asemenea, trebuie să plece. Lazăr avea să moară şi să fie îngropat, înainte ca Domnul să vină!

Ce i-a întrebat Isus când a venit, în final, în acea dimineaţă pe malul lacului? El ştia că n-aveau niciun peşte. Totuşi i-a întrebat: „Aveţi ceva peşte?” (Ioan 21:5). Îmi închipui tonul pe care ucenicii au răspuns: „Nu”. Ei au recunoscut că sunt falimentari. Au fost sinceri – aşa cum a fost înaintea lor Iacov şi Iov. Aceasta a fost tot ce a vrut Domnul – ca ei să recunoască, în mod sincer, că erau la pământ.

Una din marile bucurii din viaţa mea a fost când am descoperit acest adevăr glorios că: Principalul lucru pe care Dumnezeu îl pretinde de la noi, în orice moment al vieţii noastre, este sinceritatea. El poate atunci să facă minuni pentru noi.

„Aveţi ceva peşte?” „Nu”„Aruncaţi mreaja în partea dreaptă”. Şi ce minune a avut loc‼

„Care e numele tău?” „Înşelător”„Numele tău nu va mai fi Înşelător, ci Prinţ al lui Dumnezeu”. Iată ce minune a avut loc‼

Fraţii mei şi surorile mele – aceasta e calea lui Dumnezeu.

Tot ce pretinde Dumnezeu de la noi, este sinceritatea.

Simţi că azi încă nu poţi fi sincer cu El?

Biserica noastră e ca un spital. Aici, noi toţi suntem pacienţi. Nu suntem specialişti sau experţi. Unii din noi suntem în acest spital mai de mult timp decât alţii. Dar noi toţi suntem pacienţi. Există numai un singur Doctor, şi acesta e Isus Însuşi. Nu avem consultanţi în mijlocul nostru. Specialiştii şi consultanţii se găsesc printre oamenii auto-îndreptăţiţi, din cadrul cultelor, şi nu în Biserica Dumnezeului celui viu. Toţi sunteţi bine veniţi în spitalul nostru. Cu cât sunteţi mai grav bolnavi, cu atât aveţi mai mare nevoie să fiţi în mijlocul nostru, pentru a găsi vindecare. Chiar acesta este mesajul nostru:

„Isus n-a venit pentru sănătoşi, ci pentru bolnavi” şi

„Hristos Isus a venit în lume să salveze pe cei păcătoşi,dintre care cei dintâi suntem noi”.

Dumnezeu caută să întâlnească pe cei care n-au niciun merit. Rugăciunea vameşului spune:

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). El se numea pe sine „păcătosul”. Aceasta înseamnă că el îi simţea pe toţi în jurul lui ca pe nişte sfinţi în comparaţie cu el! În ochii lui, el era SINGURUL PĂCĂTOS de pe

faţa pământului! Isus a spus că acest om s-a dus acasă socotit neprihănit (îndreptăţit, justificat, aliniat – nota trad.). Numai pe astfel de oameni îi socoteşte Dumnezeu neprihăniţi.

Permiteţi-mi să vă împărtăşesc ceva, despre ceea ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt „a socoti neprihănit (a justifica)”. Este un cuvânt frumos şi totodată un cuvânt eliberator (Luca 18:14).

Uitaţi-vă la paginile unei cărţi. Vedeţi cum este aliniată, pe fiecare pagină, marginea din dreapta a scrisului, la fel ca marginea din stânga? Ca să obţii acest fel de aliniere când scrii pe calculator, foloseşti comanda „justify” (care înseamnă alinierea tuturor liniilor (justificare) prin umplerea spaţiilor dintre cuvinte cu caractere netipăritoare – nota trad.). Deşi, la fiecare rând, numărul de litere este diferit, totuşi calculatorul va alinia marginea din dreapta, adică o va face să fie perfect dreaptă. Acum, dacă vrei să scrii ceva pe calculator, fără să faci această „aliniere”, vei constata că marginea din dreaptă este neregulată. Aşa ieşeau paginile noastre, în zigzag, pe vremea când foloseam maşinile de scris. Era imposibil să scrii, chiar şi o singură pagină, într-un mod în care toate rândurile să aibă aceeaşi lungime. Dar acum vedem „minunea alinierii”, şi aceasta nu doar prin despărţirea în silabe a cuvintelor de la capătul rândurilor. Nu. Dacă te uiţi la paginile unei cărţi, vei vedea că, de obicei, nici nu se fac despărţiri în silabe, pentru că, ar arăta tot neplăcut. Calculatorul ajustează spaţiile dintre cuvintele fiecărui rând aşa încât fiecare rând este perfect „aliniat”.

Chiar dacă ai scris deja 30 de linii pe o pagină, care au marginea din dreapta a textului neregulată, acum poţi da calculatorului comanda de „aliniere” la tot ce ai scris deja – şi ce să vezi, prin apăsarea unei singure taste, toate liniile sunt imediat „aliniate”!!

Dumnezeu face exact acelaşi lucru cu noi, când ne justifică (ne socoteşte neprihăniţi (Biblia – Cornilescu), ne aliniază în raport cu dreptatea (sfinţenia) lui Dumnezeu – nota trad.). Poate că în trecut ţi-ai murdărit viaţa, şi fiecare zi a vieţii tale s-a terminat aidoma unei linii nealiniate, prea scurte, ce lasă marginea în zigzag. Dar, dacă vii la Hristos, în mod similar, Dumnezeu TE ALINIAZĂ (te justifică, te socoteşte neprihănit – nota trad.) într-o clipă. Fiecare din liniile vieţii tale din trecut este transformată într-o linie perfectă, ca şi cum n-ai fi păcătuit niciodată în toată viaţa ta, ci ai fi făcut numai fapte neprihănite, aliniate perfect la sfinţenia lui Dumnezeu. Nu mai rămân linii insuficiente ce dau zigzag, ci rămâne doar o singură aliniere perfectă.

Aceasta este nemaipomenit, nu-i aşa? Ceea ce face calculatorul pentru paginile noastre, face Dumnezeu pentru vieţile noastre. Astfel, avem o ilustraţie potrivită cu secolul XXI, pentru expresia „socotit neprihănit” (justificat, aliniat în raport cu sfinţenia lui Dumnezeu, pus într-o stare după voia lui Dumnezeu (Biblia – Cornilescu, Isaia 53.11) – nota trad.).

Permiteţi-mi să vă dezvălui ceva chiar mai mult de atât. Odată ce am dat calculatorului comanda de

„aliniere” (justificare), fiecare din rândurile pe care le scriem după aceea, vor fi şi ele automat aliniate, perfect aliniate cu celelalte linii. „Alinierea” se aplică şi la viitorul nostru, exact în aceeaşi măsură ca la trecutul nostru. Aceasta este cu adevărat o Evanghelie nemaipomenită!

Acum, Dumnezeu ne vede în Hristos. Nu mai avem nicio neprihănire a noastră proprie care ar putea fi vreodată obiectul mândriei noastre. Hristos Însuşi este neprihănirea noastră.

Când Dumnezeu ne consideră neprihăniţi prin meritele lui Hristos, este ca şi cum, în toată viaţa

noastră, n-am fi comis niciun singur păcat şi n-am fi făcut nicio singură greşeală. Şi suntem în mod continuu socotiţi neprihăniţi prin sângele lui Hristos; pentru că, în timp ce noi umblăm în lumină, sângele lui Hristos ne curăţeşte continuu de toate păcatele noastre, atât de cele de care avem cunoştinţă, cât şi de cele de care nu suntem conştienţi.

Una din cele mai mari greşeli pe care le putem face, când citim Scripturile, este să folosim raţionamentul logic, specific rezolvării unei probleme de matematică. Nu putem înţelege inima lui Dumnezeu în acest mod, pentru că Dumnezeu nu lucrează corespunzător logicii matematice‼ Aşa că, pentru viaţa noastră, nu putem utiliza logica seacă, atunci când încercăm să pricepem cum se face că, după ce am făcut atâtea greşeli în trecut, încă putem să împlinim planul desăvârşit al lui Dumnezeu. În concordanţă cu logica unei rezolvări aritmetice aceasta ar fi imposibil. La rezolvarea unei probleme de matematică, dacă un singur pas este greşit, întotdeauna rezultatul final este greşit.

Dacă ai folosi acest fel de logică, ar trebui să spui că, dacă în trecut ai ratat voia lui Dumnezeu vreodată (indiferent că aveai 2 ani sau 52 de ani), acum n-ai mai putea împlini niciodată planul desăvârşit al lui Dumnezeu, indiferent cât de conştiincios te-ai străduit şi indiferent cât de mult te-ai pocăit, pentru că, indiferent la care pas ai făcut o greşeală în cadrul rezolvării problemei matematice (la pasul 2 sau la pasul 52), rezultatul final ar fi tot greşit‼

Dar, Dumnezeu spune: „Căile Mele nu sunt căile voastre.” (Isaia 55:8-9).

Mulţumim lui Dumnezeu că planul Lui pentru viaţa noastră nu lucrează în concordanţă cu logica matematică. Dacă ar funcţiona astfel, atunci nici o singură fiinţă omenească (nici chiar apostolul Pavel) n-ar

fi fost capabil să împlinească planul desăvârşit al lui Dumnezeu. Pentru că, într-un moment sau în altul, fiecare din noi am căzut. Chiar şi după ce am devenit credincioşi, am căzut de atât de multe ori! Toţi, cei care sunt sinceri, recunosc aceasta imediat. Dar adevărul copleşitor este că mai există speranţă pentru fiecare din noi.

Matematica condamnă fără milă pe toţi cei care au comis cea mai mică greşeală. Nu este permisă nici cea mai mică eroare. 2 + 2 nu-i egal cu 3,99999999. Trebuie să fie exact 4. Cu nimic mai mult şi cu nimic mai puţin.

Dar planul lui Dumnezeu nu lucrează ca

matematica. În planul Lui, eşecul este necesar.

Nu există nicio altă modalitate, prin care oricare din noi ar putea fi zdrobit, în afară de modalitatea eşuărilor repetate. Şi deci, putem spune că, în educaţia noastră spirituală, eşuarea este o parte esenţială a planului de învăţământ. Isus a fost Singurul care a trăit fără să fi căzut niciodată în păcat. Dar noi ceilalţi, inclusiv şi cei mai buni dintre noi, toţi am avut nevoie să fim zdrobiţi de Dumnezeu prin eşecuri. Chiar şi Petru şi Pavel au trebuit să fie zdrobiţi prin căderi repetate.

Deci, bucuraţi-vă de mesajul Evangheliei şi fie ca bunătatea lui Dumnezeu să vă conducă la pocăinţă. Lăsaţi-o să vă conducă într-o viaţă plină de bucurie şi odihnă desăvârşită în Dumnezeu, o odihnă care vine prin cunoaşterea faptului că, Dumnezeu, „în Prea Iubitul Lui” Fiu (Efeseni 1:6), v-a acceptat şi vă acceptă permanent.

În fiecare zi noi facem atât de multe greşeli! Noi alunecăm şi cădem în păcat, chiar dacă numai accidental sau în mod

Introducere

About the Book

Do you see yourself as a “Hopeless Failure”? Have You failed repeatedly in your attempts to please God? Have Your made a mess of your life? Are you tired of pretending that you are victorious when you are not?

Then this books is for you.

It is an amazing truth, that God has a glorious purpose to fulfil even through the failures of His children.

Whatever blunders you may have made in the past, you can make a new beginning with God today. Even if you have made a thousand new beginnings in the past and have failed, you can make the 1001st new beginning today. God can still fulfil His perfect plan for your life.

If God does not do miracles for many of His children, it is not because they have failed Him in the past, but because they do not trust Him now.

If you have come to the end of yourself and are thinking of “Giving Up”, then this book will have an encouraging word for you. Read on…

Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului

Să citim din Luca 22 versetul 31.

Vedem aici că Domnul Isus îl avertizează pe Petru în legătură cu un pericol iminent. El i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi”.

Noi ştim cu toţii că Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, chiar în noaptea aceea. În versetul 34 citim că Isus i-a spus lui Petru: „Petre, fiindcă nu Mă cunoşti, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori”.

Ceea ce vreau să împărtăşesc cu voi acum este scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului. Acest scop ne va încuraja pe fiecare dintre noi, care ne simţim frustraţi şi descurajaţi din cauza eşecurilor noastre, dându-ne speranţă.

Înainte de toate, prima întrebare este: Dumnezeu lasă eşecul? Îl permite El? Există un scop în eşec? Sau, este eşecul ceva care nu are nici un scop în voia desăvârşită a lui Dumnezeu şi pe care Dumnezeu nu-l poate folosi în sprijinul scopurilor Sale?

Când citim acest pasaj, vedem că Dumnezeu nu l-a prevenit pe Petru să nu se lepede de El. De ce nu a spus Isus: „Simone, m-am rugat pentru tine, ca să nu te lepezi de Mine niciodată”. De ce Domnul s-a rugat doar ca

credinţa lui Petru să nu se piardă, chiar dacă Petru însuşi va eşua? Nu este interesant faptul că Domnul nu s-a rugat ca Petru să nu se lepede de El?

Unii am dori ca Domnul să se roage pentru noi să nu avem niciodată insuccese. Noi am dori ca Domnul să ne spună: „Fiul meu, fiica mea, m-am rugat pentru tine, astfel că tu niciodată nu vei cădea şi niciodată nu vei eşua”. Dar, destul de interesant, Domnul nostru nu rosteşte astfel de rugăciuni pentru noi.

Ce s-a rugat Isus pentru Simon? El S-a rugat ca atunci când Satan îl va ispiti, credinţa lui să nu se piardă. El nu s-a rugat ca Petru să nu cadă în ispită, ci ca atunci când va eşua, credinţa lui în dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu să nu-l părăsească, astfel încât, chiar şi când Petru a ajuns în fundul prăpastiei insuccesului, să poată recunoaşte: „Dumnezeu încă mă iubeşte”.

Aceasta trebuie să ne fie credinţa, şi această mărturisire trebuie s-o avem întotdeauna pe buzele noastre şi în inimile noastre, indiferent cât de adânc ne-am afundat sau am căzut: că Dumnezeu încă ne iubeşte, AŞA CUM SUNTEM.

Aceasta a fost ceea ce a recunoscut fiul risipitor. Când starea lui a ajuns în ultimul hal, încât nu putea fi mai rău, el totuşi a mai crezut că tatăl lui îl iubeşte. Nu-mi pot imagina pe cineva să ajungă atât de jos, încât să dorească să mănânce ceea ce mănâncă porcii. Acest băiat ajunsese la capătul drumului. Dar când a ajuns la punctul cel mai de jos, el şi-a adus aminte de un fapt: că tatăl lui încă îl mai iubea. Altfel, el nu s-ar mai fi întors niciodată acasă. Presupunând că ar fi auzit că tatăl lui a murit, şi acum fratele lui mai mare conduce casa, credeţi că s-ar fi întors acasă? Nu! El îl cunoştea pe fratele lui mai mare, şi ştia ce fel de om era acesta. Şi cunoscând aceasta, el niciodată nu ar fi venit înapoi. El s-a reîntors doar pentru faptul că ştia că tatăl lui îl iubeşte.

Sunt păcătoşi care niciodată nu vin la unele biserici, deoarece ei simt că pastorul sau cei care sunt la conducere sunt ca fratele mai mare din această pildă. Nu poţi arunca vina pe păcătoşii aceia pentru că nu vin. Dacă însă bătrânii bisericii sunt ca tatăl, atunci chiar şi cei mai răi dintre păcătoşi vor veni la acea biserică să caute salvare, tot aşa cum au venit oamenii la Isus. Biserica noastră trebuie să aibă o astfel de imagine, încât cei mai răi dintre păcătoşi să se simtă liberi să vină la noi. Dacă Isus este în mod real în mijlocul nostru, atunci, cei care simt că sunt foarte păcătoşi, vor veni cu siguranţă şi vor găsi salvare între noi.

Există speranţă pentru toţi cei care au eşuat complet, pentru toţi cei care şi-au ratat viaţa şi pentru toţi cei care au ajuns la fundul prăpastiei. De acolo Domnul poate să te ridice şi să te aşeze pe înălţimea gloriei. Rugăciunea Lui pentru noi este ca încrederea noastră în dragostea lui Dumnezeu să nu se piardă niciodată.

Dacă n-ai nevoie de acest mesaj astăzi, cândva, în viitor, când vei ajunge la punctul terminal, vei avea nevoie de el cu siguranţă. Aminteşte-ţi un fapt în ziua aceea: că Dumnezeu încă te iubeşte, indiferent unde eşti, oricât de mare este prăbuşirea. Fie ca, în acel ceas, încrederea ta în dragostea lui Dumnezeu să nu se piardă.

Esenţa credinţei este încrederea că Dumnezeu încă ne iubeşte. El nu iubeşte păcatele noastre, El nu vrea să continuăm să păcătuim. El este ca un tată care-şi vede copilul cuprins de o boală şi urăşte acea boală, dar îşi iubeşte copilul. Gândiţi-vă la o mamă, care-şi vede copilul plin de lepră sau tuberculoză. Acea mamă îşi iubeşte copilul aşa de mult! Dar urăşte acele boli din tot sufletul ei. Dumnezeu iubeşte pe păcătoşi, dar El urăşte păcătoşenia lor.

Iubirea lui Dumnezeu în favoarea păcătoşilor şi

oroarea Lui împotriva păcatului, le vedem manifestate la

crucea de la Calvar. Dragostea Lui pentru păcătoşi L-a determinat să-L lase pe Isus să moară pe cruce pentru noi. Ura Lui împotriva păcatului o vedem manifestată când şi-a întors faţa de la Isus, când El era încărcat cu păcatele tuturor la cruce.

Oamenii întreabă, uneori, cum poate un Dumnezeu al dragostei să trimită oameni în Iad. Cum este Iadul? Iadul este un loc complet părăsit de Dumnezeu, un loc unde Dumnezeu nu poate fi găsit. Acest Pământ nu a fost părăsit de Dumnezeu. De aceea sunt încă atâtea bunătăţi şi frumuseţi pe Pământ. Uitaţi-vă la frumuseţea creaţiei, de exemplu. Uitaţi-vă la decenţa şi bunătatea care este în multe fiinţe omeneşti. Demonii ar vrea să posede TOATE fiinţele omeneşti, dar ei nu reuşesc, deoarece Dumnezeu a pus un zid restrictiv în jurul oamenilor; de aceea, demonii nu pot face tot ce vor. Este indulgenţa lui Dumnezeu că oamenii au sănătate, prosperitate şi multe alte elemente de confort. Toate aceste binecuvântări sunt acordate de Dumnezeu atât oamenilor buni, cât şi celor răi. Toate acestea ne arată, că Dumnezeu nu a părăsit această lume. Dar Iadul nu este la fel. În Iad nu este deloc îndurare, deoarece Iadul este un loc cu adevărat părăsit de Dumnezeu.

Există bunătate în mulţi oameni nepocăiţi în această lume, deoarece influenţele lui Dumnezeu sunt încă peste ei. Dar aceiaşi oameni, de-ndată ce merg în Iad, vor ajunge la fel de răi ca diavolul însuşi, pentru că harul lui Dumnezeu nu va mai fi peste viaţa lor.

În Iad, oamenii experimentează pentru prima oară, cum e să fii complet părăsit de Dumnezeu. Aceasta a fost ceea ce a experimentat Isus pe cruce. Isus a trăit Iadul pe cruce în toate cele trei ore de întuneric, când Dumnezeu Îl părăsise în mod real. Se vede cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul.

Atunci, care este răspunsul la întrebarea: Poate un Dumnezeu al dragostei să trimită oameni în Iad? Răspunsul îl descoperim, dacă răspundem la o altă întrebare: Poate un Dumnezeu al dragostei să-L lase pe singurul Lui Fiu să experimenteze durerile teribile ale Iadului pe cruce, când păcătoşenia lumii era peste El? Dacă a putut face aceasta, El poate şi să trimită oameni în Iad. Un Dumnezeu al iubirii îşi va întoarce faţa de la aceia care continuă în păcătoşenie, care-I spun lui Dumnezeu: „Eu nu voi asculta de Tine. Mi-am ales propria cale şi voi continua să merg pe ea pentru totdeauna.”

Biblia ne spune în Proverbe 29:1 că: „Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac”. Cu alte cuvinte, un om care este mustrat de mai multe ori şi refuză să accepte corecţia va fi zdrobit la un moment dat şi el nu va mai avea o altă şansă. Dacă un om nu se opreşte din a refuza invitaţiile pline de iubire ale lui Dumnezeu, se află într-un pericol real.

Acum nu vreau ca nici unul din voi, fraţi şi surori, care aveţi un cuget foarte sensibil, să vă simţiţi condamnaţi auzind acestea, pentru că acest verset nu a fost scris pentru cei care cad în păcat, ci pentru a avertiza pe aceia cărora le place să păcătuiască şi care vor să continue să fie păcătoşi. Nu a fost scrisă pentru cei care încearcă să trăiască în nevinovăţie, dar adesea cad. A fost scrisă pentru cei răzvrătiţi, care-L sfidează pe Dumnezeu şi vor să păstreze posibilitatea de a păcătui.

Cum poţi şti dacă eşti un răzvrătit? E foarte uşor de constatat: întreabă-te pe tine însuţi, dacă ai vreo dorinţă de a te pocăi şi a te întoarce înapoi la Dumnezeu? Dacă există în tine chiar şi cea mai slabă dorinţă de a te întoarce la Dumnezeu şi a-L iubi pe El,

aceasta certifică faptul că Duhul Sfânt încă lucrează în viaţa ta şi că Dumnezeu caută să te apropie de El. Poate eşti un căzut, dar nu eşti un răzvrătit. Este o diferenţă enormă între unul care a căzut (eşuat) şi unul care se răzvrăteşte.

A existat un scop pentru care Dumnezeu l-a lăsat pe Petru să cadă. Acesta s-a întâmplat pentru a-l cerne pe Petru. Ceea ce Satan ar fi vrut cu adevărat era de a-l distruge cu desăvârşire pe Petru, însă Dumnezeu nu ar fi vrut una ca asta. Dumnezeu nu permite ca noi să fim încercaţi sau triaţi peste puterile noastre. Aşa că lui Satan i s-a permis să-l cearnă pe Petru. Ca un rezultat al eşecului prin care a trecut, Petru a fost curăţit de o mulţime de nonvalori din viaţa lui.

Acesta e adevăratul scop, pentru care ne lasă Dumnezeu şi pe noi să cădem.

Nu e acesta un lucru bun, să fie îndepărtată pleava din viaţa noastră? Cu siguranţă! Când un agricultor recoltează grâul, mai întâi, îndepărtează pleava de pe el. El trebuie să-l cearnă înainte de a-l putea folosi.

Domnul îl foloseşte pe Satan ca să îndepărteze nonvaloarea din viaţa noastră. Este uimitor faptul că Dumnezeu îşi duce la bun sfârşit planurile, lăsându-ne să eşuăm în mod repetat!! Dumnezeu a folosit pe Satan pentru a împlini acest scop în cazul lui Petru, şi El va folosi pe Satan, pentru a împlini acest scop şi în viaţa noastră. Există o mulţime de pleavă în fiecare din noi: îngâmfare, încredere în propriile puteri, auto-îndreptăţire; şi Dumnezeu îl foloseşte pe Satan să ne facă să cădem în mod repetat, pentru a îndepărta complet această pleavă din noi.

Tu însuţi cunoşti dacă Domnul a reuşit sau nu, să împlinească planul Său, în viaţa ta. Căci dacă pleava este îndepărtată, tu vei fi mai smerit şi mai puţin auto-îndreptăţit. Nu te vei uita de sus la alţii care trec

prin eşecuri în viaţa lor. Nu te vei considera mai vrednic decât oricare altul.

Aşa cum am spus, Dumnezeu permite ca Satan să acţioneze pentru a îndepărta pleava de la noi, prin faptul că ne lasă să cădem în mod repetat. Aşa că nu vă descurajaţi dacă aveţi eşecuri. Sunteţi mai departe în mâna lui Dumnezeu. Există un scop glorios, care este împlinit prin căderile voastre repetate. În aceste timpuri de eşec, trebuie neapărat să nu se împotmolească încrederea voastră în iubirea lui Dumnezeu pentru voi. Aceasta a fost rugăciunea lui Isus pentru Petru, atunci, şi este rugăciunea Lui pentru noi, azi. El nu se roagă ca noi să nu cădem niciodată, ci El se roagă ca atunci când atingem nivelul cel mai scăzut, să rămână neclintită certitudinea noastră cu privire la iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

Numai prin mai multe insuccese, vom atinge un

„punct zero”, unde vom fi îndeajuns de zdrobiţi. Acesta e punctul în care Petru a avut o a doua întoarcere (Luca 22:32). El a avut o întoarcere radicală. Dovada faptului că rugăciunea lui Isus pentru Petru a fost ascultată este că, atunci când Petru s-a lovit de fundul prăpastiei, el s-a pocăit cu adevărat. El n-a stat acolo întins, doborât şi descurajat. El nu şi-a pierdut credinţa, ci s-a ridicat, printr-o înnoire a minţii, la o nouă perspectivă. Dumnezeu nu a rupt legătura dintre El şi Petru, ci doar a lăsat ca frânghia de legătură să fie lungă. Dar, când Petru a ajuns la distanţa maximă, Dumnezeu l-a tras înapoi.

Este un lucru minunat să fii copilul lui Dumnezeu. Dacă ne-am predat în mâna Lui, ne leagă de El cu o frânghie ca să ne protejeze. Sunt multe bucle pe această funie de legătură, aşa că, probabil, vei face greşeli şi vei cădea de multe mii de ori şi căderile vor fi chiar în sensul îndepărtării de Domnul. Dar, într-o zi, tu vei ajunge la

capătul frânghiei de legătură şi atunci Dumnezeu te va trage înapoi la El, ca să ajungi mai aproape de El ca înainte.

Bineînţeles, când eşti la capăt şi frânghia e tensionată la maxim, tu poţi decide să tai frânghia şi să fugi dinaintea Domnului. Ori poţi alege să fii zdrobit în prezenţa bunătăţii Domnului, să plângi şi să te întorci la El. Aceasta a făcut Petru. A plâns şi s-a întors înapoi la Domnul. Dar, Iuda Iscarioteanul nu a făcut aşa. În răzvrătire faţă de autoritatea Domnului peste viaţa lui, el a tăiat frânghia şi a fost pierdut pe veci. Dar sper că tu vei face ceea ce a făcut Petru.

Isus a mai spus lui Petru: „…după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi”. Cu alte cuvinte, când te vei întoarce şi vei fi întărit, să întăreşti pe fraţii tăi.

Numai după ce suntem zdrobiţi putem fi întăriţi destul de mult, pentru a fi în stare să întărim pe alţii.

Numai după ce Petru a fost slab şi zdrobit a devenit cu adevărat puternic. Aşa de puternic încât era capabil să-i întărească pe fraţii şi surorile lui. Am putea spune că pregătirea lui Petru pentru o slujire plină de Duhul Sfânt a venit prin experienţa căderii lui. Dacă ar fi fost umplut cu Duhul Sfânt fără această experienţă a căderii, el s-ar fi ridicat în ziua Cinzecimii ca un om mândru, ca unul care niciodată n-a căzut, uitându-se-n jos cu dispreţ la săracii păcătoşi pierduţi din faţa lui. Şi Dumnezeu ar fi devenit duşmanul lui, pentru că, Dumnezeu stă împotriva celor mândri‼

Aceasta este tragedia care-i surprinde pe mulţi creştini din zilele noastre, care au avut odată experienţa umplerii cu Duhul Sfânt. Ei n-au fost niciodată zdrobiţi. Poate că au avut o umplere autentică cu Duhul Sfânt, dar ei niciodată n-au devenit cu adevărat zdrobiţi (vulnerabili

în prezenţa lui Dumnezeu – nota trad.). Şi astfel, prin mândrie, ei au pierdut ungerea foarte curând.

În propria mea viaţă, Dumnezeu m-a învăţat adevărurile căii crucii şi ale zdrobirii, cu mult timp înainte de a mă umple cu Duhul Sfânt. Aceasta a fost bine pentru mine, deoarece m-a păzit de a o lua pe căi greşite. Prin mulţi ani de căderi, Dumnezeu a sfărâmat încrederea în propriile-mi puteri şi auto-îndreptăţirea mea. Da, au fost ani de căderi, zi după zi. Dacă ar trebui să reprezint grafic cei 60 de ani ai vieţii mele, ar fi ceva de genul: când m-am născut am fost inocent şi drăgălaş, aşa cum sunt toţi bebeluşii, fără să fac nici un păcat. După ce m-am născut din nou (când aveam 19 ani), lucrurile au mers bine o perioadă de timp, de câţiva ani. Graficul a început să urce lent. Însă, pe măsură ce Dumnezeu a început să binecuvânteze slujirea mea şi să fiu mai bine cunoscut în cercurile creştine, m-a cuprins mândria şi graficul meu a început să meargă în jos, fără ca măcar să-mi fi dat seama de aceasta. În aparenţă, eram încă un predicator bine cunoscut. Dar viaţa mea interioară şi umblarea mea cu Dumnezeu au început să se deterioreze. În omul meu dinlăuntru am devenit un recidivist. În final, am ajuns la un punct în care graficul vieţii mele a atins minimul. Aceasta a fost acum 26 de ani. În acest punct al vieţii, mă gândeam în mod serios să renunţ de tot la slujirea publică, deoarece nu voiam să continui să-i înşel pe oameni, predicându-le ceea ce nu puneam în practică. În acel moment, eu meritam numai condamnare din partea lui Dumnezeu, pentru ipocrizia mea şi recidivismul meu. Însă în loc să mă judece şi să mă trimită în Iad, ştiţi ce a făcut Dumnezeu? El m-a umplut cu Duhul Sfânt.

De ce a făcut El asta? Deoarece căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre. Permiteţi-mi să folosesc o ilustrare să înţelegeţi minunea aceasta!

Gândiţi-vă că aţi fi un angajat al unei mari companii multinaţionale şi aţi fi necredincioşi companiei, neascultând ordinele primite, abuzând şi profitând de avantajele bunătăţii ei şi dizgraţiind numele ei. Într-o zi aţi face ceva teribil de rău, aceasta fiind ultima picătură care varsă paharul. Atunci, preşedintele ar veni la voi şi în loc să vă dea afară, v-ar spune: „Am hotărât în consiliul de administraţie să vă iertăm totul şi să vă triplăm salariul de azi înainte”. Puteţi să vă imaginaţi un astfel de lucru întâmplându-se? Nu? Bine, aceasta ilustrează chiar diferenţa dintre căile lui Dumnezeu şi căile omului. A fost o ilustraţie a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine, acum 25 de ani.

Care a fost rezultatul tratamentului pe care mi l-a administrat Dumnezeu? Oare m-a făcut un profitor de bunătatea Lui şi m-a făcut din acea zi un om care păcătuia tot mai mult? Nu! Din contră, aşa cum scrie în ,Romani 2:4 că: „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă”, aceasta m-a condus la o adâncă mâhnire şi la zdrobire. Bunătatea lui Dumnezeu m-a zdrobit şi a produs în mine, de atunci înainte, o dorinţă arzătoare să trăiesc o viaţă curată şi sfântă pentru El.

Dar aici aş vrea să fiu sincer cu voi. Din acea zi graficul vieţii mele nu a fost doar crescător. Nu. Am mai avut suişurile şi coborâşurile mele, ca alţi creştini care se luptă din greu. Ca şi Pavel, am mai avut „de afară lupte, dinăuntru temeri”. Încă mai am nevoie de ajutorul fraţilor mei, pentru a fi „consiliat când sunt apăsat”. Dar caut cu insistenţă să ajung desăvârşit.

Dumnezeu a trebuit să mă lase în mod repetat în groapa căderii, înainte de a mă putea folosi în lucrarea Lui. Şi acesta I-a luat 16 ani după naşterea mea din nou, înainte de a putea să mă aducă la acel punct zero. La acel moment eu aveam 35 de ani. Jumătate din viaţa mea s-a dus. Probabil că în cazul tău nu va lua atât de mult timp,

pentru că nu vei fi atât de încăpăţânat cum am fost eu. Dar am vrut să-ţi încredinţez mărturia mea pentru a te încuraja, astfel ca niciodată să nu îţi pierzi nădejdea. Dacă Dumnezeu a putut face asta pentru mine, atunci poate să o facă pentru oricare dintre voi.

Nu există cazuri fără speranţă. Ai auzit asta? Nu există cazuri fără speranţă. Există speranţă pentru fiecare din voi, pe toată durata cât eşti încă în viaţă. Speranţa este pierdută numai când ai murit.

Petru a trebuit să ajungă şi el la un astfel de punct zero, înainte de a putea fi ceea ce voia Dumnezeu să fie.

Odată ce noi înşine am fost în fundul prăpastiei, nu vom mai putea niciodată să dispreţuim pe alţii care încă mai sunt acolo. Nu vom putea să ne mai uităm în jos la cei care păcătuiesc, ori la credincioşi care au recidivat, sau chiar la conducători creştini care cad. Nu vom putea să fim mândri pentru biruinţa noastră asupra păcatului, pentru că ştim în ce prăbuşiri am fost noi înşine, odată.

De aceea, însuşi Petru avertiza pe alţi creştini spunând: „să nu uitaţi niciodată cum aţi fost voi înşivă curăţiţi cândva de păcatele voastre” (2 Petru 1:9). El îi avertiza că, dacă vor uita, vor deveni orbi, întocmai ca cei care umblă cu ochii închişi. Vreau să umblu cu ochii deschişi şi să am o vedere ascuţită, cu orizont larg, pentru a vedea tot timpul valorile cereşti şi veşnice.

Cine sunt cei orbi? Cei în ochii cărora au preţ lucrurile pământeşti, plăcerile păcatului, bunăstarea materială, onoarea dată de oameni şi aprobarea dată de ei. Toţi aceşti oameni sunt orbi. Ei nu pot să vadă mai departe de ceea ce pot pipăi.

Noi trebuie să simţim regret pentru astfel de credincioşi. Dacă vezi un om orb fizic, sau unul care are vederea atât de slabă încât nu vede mai departe de câţiva metri, nu te enervezi pe el. Simţi întristare pentru starea lui. Dacă vezi un om care ţine o carte la câţiva centimetri

de ochii lui ca să poată citi, nu devii mânios pe el. Simţi milă pentru el, nu? În cazul în care un doctor oftalmolog întrebă pe un om care poartă ochelari cu lentile groase dacă poate citi literele din diagrama oftalmologică şi omul răspunde că vede doar litera cea mai mare, dar nu e sigur că este “E” sau “S”, ce va face doctorul? Se va supăra pe acel bolnav? Nu. Va simţi compasiune pentru el.

Şi, când vedem credincioşi care sunt atât de orbi încât trăiesc pentru bani, pentru plăcerea păcatului şi pentru aprobarea oamenilor, nu trebuie să le reproşăm, plini de supărare. Trebuie să ne fie milă de ei, pentru că ei au ajuns să aibă vederea teribil de scurtată şi îngustată. Ei sunt pe calea care duce la mari regrete, când vor sta, într- o zi, în faţa Domnului.

Sunt mulţi, prea mulţi astfel de credincioşi. Şi ştiţi cum au devenit ei orbi? Ei au uitat de păcatele de care au fost curăţiţi (2 Petru 1:9). După ce Dumnezeu i-a ridicat din groapa lor, ei au uitat de prăpastia din care i-a scos El şi au devenit mândri de faptul că Dumnezeu i-a binecuvântat.

Nu vreau să uit niciodată de prăbuşirea din care m-a ridicat Dumnezeu. Ştiu că toate păcatele mele au fost şterse şi Dumnezeu nu mai ţine în evidenţa Lui niciun singur păcat pe care l-am comis vreodată. Stau în faţa lui Dumnezeu azi, prin meritele Lui, aşa ca şi cum n-aş fi păcătuit niciodată în toţi cei 60 de ani din viaţa mea, pentru că am fost „socotit neprihănit, prin sângele lui Hristos” (Romani 5:9). Aşa mă vede Dumnezeu. Dar nu voi uita niciodată ce am fost cândva. Dumnezeu mi-a spus: „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile tale” (Evrei 8:12). Dar eu îmi voi aduce aminte întotdeauna ceea ce am fost cândva.

Acum, nu-mi aduc aminte trecutul meu într-un mod în care să-l las pe Satan să mă condamne, sau să mă deprime, prin amintirea păcatelor mele. Nu! Niciodată.

Căci „nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Când diavolul mă acuză îi spun în faţă că: „sângele lui Isus m-a curăţat de TOATE păcatele mele”. Îl biruiesc pe Satan „prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12:11). Dar nu voi uita niciodată de groapa în care am fost cândva, când Dumnezeu s-a întâlnit cu mine, şi m-a umplut cu Duhul Lui cel Sfânt.

Aşa cum a spus odată Dumnezeu lui Iuda, aşa eram eu: „La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldat în apă, ca să fii curăţit, nici n-ai fost frecat cu sare, şi nici n-ai fost înfăşat în scutece. Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncat pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale. Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălit în sângele tău…erai tot gol, gol de tot. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost al Meu! Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn… Te-am îmbrăcat în mătase. Te-am împodobit cu scule scumpe,…astfel, ai fost împodobit cu aur şi cu argint…căci erai desăvârşit de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezechiel 16:4-14).

Cum stau lucrurile în cazul tău, fratele meu şi sora mea? Ştiu că mulţi dintre voi aţi fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Dar n-aş putea spune exact dacă Dumnezeu a terminat sau nu zdrobirea voastră, spulberarea încrederii în voi înşivă şi mândria voastră. Îţi poţi da seama foarte uşor dacă au avut loc în viaţa ta aceste transformări. Trebuie doar să răspunzi la următoarele două întrebări:

În primul rând: Te uiţi de sus la alţii, poate la cei

care sunt din alte confesiuni?

Poate că în materie de doctrină nu suntem de acord cu mulţi credincioşi, dar niciodată n-avem voie să ne uităm de sus la niciunul din ei. Pot spune, în mod sincer, că eu consider pe mulţi bărbaţi credincioşi, din alte confesiuni, ca fiind mai buni decât mine. Nu pot lucra împreună cu mulţi dintre ei datorită diferenţelor doctrinare; dar nu dispreţuiesc pe niciunul din ei.

Tu spui totdeauna ca fariseul: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni” (Luca 18:11)? Dacă da, atunci nu eşti un om zdrobit, oricare ar fi experienţa pe care ai fi avut-o cu Duhul Sfânt.

Şi apoi a doua întrebare: Cu privire la progresul tău spiritual, la înzestrările tale şi la realizările tale eşti îngâmfat, mândru, încrezut sau arogant?

Un om zdrobit recunoaşte că nimic bun nu locuieşte în firea lui pământească şi este gata să dea toată slava lui Dumnezeu pentru orice rod pe care-l vede în viaţa lui sau în slujirea lui publică.

Deci, acestea sunt cele două trăsături caracteristice

ale unui om zdrobit:

  • 1. El nu se uită de sus la nimeni, nici la credincioşi, nici la necredincioşi.
  • 2. El nu-şi atribuie o slavă proprie pentru creşterea lui spirituală sau pentru slujirea lui publică.

Iacov este un exemplu clasic de om în care a avut loc zdrobirea lui Dumnezeu. El a avut două întâlniri cu Dumnezeu: una la Betel (Geneza 28), iar cealaltă la Peniel (Geneza 32).

Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu” (un simbol al bisericii), iar Peniel înseamnă „faţa lui Dumnezeu”. Noi toţi avem nevoie să trecem mai departe de intrarea în Biserica lui Dumnezeu, pentru a vedea Faţa lui Dumnezeu.

La Betel citim că „asfinţise soarele”

(Geneza 28:11). Acesta pare a fi doar o împrejurare

geografică, dar de fapt e şi un indicativ, spre ceea ce s-a întâmplat în viaţa lui Iacov, deoarece următorii 20 de ani au fost pentru el o perioadă de adânc întuneric. Apoi, la Peniel, citim că „răsărea soarele” (Geneza 32:31). Din nou o împrejurare geografică, dar şi Iacov a intrat definitiv în lumina lui Dumnezeu.

Aşa cum Petru a avut cele două întoarceri la Dumnezeu, tot aşa mulţi credincioşi, care au umblat cu Dumnezeu de-a lungul anilor, au avut două întâlniri cu Dumnezeu. Prima a fost când ei au intrat în Casa lui Dumnezeu (Biserica), prin naşterea lor din nou. A doua a fost când ei l-au întâlnit pe Dumnezeu faţă-n faţă, au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi viaţa lor a fost transformată.

Citim că la Betel Iacov „a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la Cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.” (Geneza 28:12). În Ioan 1:51 Isus interpretează această scară ca referindu-se la El Însuşi, Calea de la pământ la Cer: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea Cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului”. Deci, ceea ce a văzut Iacov, era de fapt o viziune profetică despre Isus, care deschide calea către Cer. În acel vis, Domnul a promis multe lucruri lui Iacov. Dar, Iacov, era atât de înclinat spre lucrurile pământeşti, încât el s-a putut gândi numai la siguranţa vieţii pământeşti, la sănătate fizică şi la prosperitate financiară. Şi acolo,

„Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” (Geneza 28:20-22). Iacov l-a perceput pe

Dumnezeu ca pe o gardă personală care avea grijă de el. Iar dacă Dumnezeu făcea asta, Iacov Îi dădea comision 10% din venitul lui‼

Exact la fel îl tratează pe Dumnezeu şi mulţi credincioşi din zilele noastre. Ei doresc numai confort material de la El. Iar dacă Domnul le dă aceste lucruri, ei frecventează regulat adunările bisericii şi dau pentru lucrarea lui Dumnezeu o parte din banii lor. Astfel de credincioşi fac de fapt afaceri cu Dumnezeu, la fel ca un negustor din lume, căutând confortul şi profitul propriu.

Iacov a petrecut 20 de ani din viaţa lui agonisind lucruri materiale. El a încercat să intre în posesia unei soţii din familia lui Laban şi s-a ales cu două! El n-a vrut două, dar, i-a fost exploatată dorinţa de a o avea pe cea pe care şi-a pus ochii‼ Apoi el a folosit metode frauduloase de însuşire a oilor lui Laban, ajungând astfel foarte bogat. A intrat în casa lui Laban fără un ban, dar a ieşit cu mari avuţii de acolo. Fără îndoială că el a atribuit prosperitatea aceasta binecuvântării lui Dumnezeu, ca mulţi credincioşi ai zilelor noastre‼

Dar care este adevăratul semn distinctiv al

„binecuvântării lui Dumnezeu”? Este prosperitatea? Nu.

Este să fii transformat în asemănare cu Hristos.

La ce foloseşte să ai o slujbă bună, o casă bună şi multe elemente de confort, dacă viaţa ta rămâne nefolositoare lui Dumnezeu şi oamenilor?

Dar Dumnezeu nu Şi-a terminat încă socotelile cu

Iacov. El i-a dat o a doua întâlnire, la Peniel.

Vreau să vă spun, fraţi şi surori, că mulţi dintre voi aveţi nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu, o întâlnire care va avea loc atunci când veţi ajunge la punctul cel mai critic din viaţa voastră şi când Dumnezeu, în loc să vă judece şi să vă trimită în Iad, vă va umple cu Duhul Său cel Sfânt!

Citim în Geneza 32 că Iacov era îngrozit, pentru că tocmai auzise de ieşirea lui Esau (de la care, cu 20 de ani înainte, luase prin înşelăciune dreptul de întâi născut) pentru a se întâlni cu el. Acum era sigur că Esau căuta să-l omoare. Ne prinde bine atunci când Dumnezeu ne lasă să ajungem în situaţii care ne îngrozesc. Pentru că, fiind înfricoşaţi de ceea ce ar putea să ne facă omul, ne vom trage cât mai aproape cu putinţă de Dumnezeu.

La Peniel Iacov era singur (Geneza 32:24). Înainte de a se putea întâlni cu noi, Dumnezeu trebuie să prindă un moment când suntem singuri. De aceea, Satan a impus un ritm alert şi supraaglomerat de viaţă (mai ales în oraşele mari), pentru ca, în viaţa multor credincioşi, timpul petrecut singur cu Dumnezeu să fie redus la minim. Viaţa lor a devenit atât de ocupată, încât activităţile mai puţin prioritare (cum ar fi Dumnezeu) sunt scoase mereu din orarul lor! Aceasta e tragedia creştinătăţii de azi.

Dumnezeu s-a luptat cu Iacov ore întregi în noaptea aceea, dar Iacov nu s-a lăsat. Această luptă ne relevă antagonismul în care a ajuns Iacov faţă de Dumnezeu în cei 20 de ani care au trecut. Şi când Dumnezeu a văzut că Iacov era înverşunat în încăpăţânarea lui, în final, i-a dislocat articulaţia şoldului. Iacov avea în acea vreme cam 40 de ani şi era un om foarte puternic. Avraam, bunicul lui, a trăit peste 175 de ani. Deci putem spune că Iacov era în floarea tinereţii lui, având de trăit încă 75% din viaţa lui. La o aşa vârstă a tinereţii, a avea dislocată articulaţia şoldului, trebuie să fi fost ultimul lucru pe care şi l-ar fi putut dori Iacov, pentru că, dintr-odată, şi-a văzut spulberate toate planurile pe care şi le făcuse pentru viitor. Gândiţi-vă că era ca şi cum un tânăr de 20 de ani, din zilele noastre, ar avea dislocată articulaţia şoldului şi ar trebui să umble în cârje tot restul vieţii‼ Aceasta poate fi o experienţă zdrobitoare. În tot

restul vieţii lui, Iacov n-a mai putut umbla niciodată fără

cârje.

Dumnezeu a încercat în atât de multe moduri să-l zdrobească pe Iacov, dar n-a reuşit; şi, în final, i-a dat o dizabilitate fizică permanentă. Prin aceasta, în sfârşit, a reuşit să-l zdrobească pe Iacov.

Dacă consideră că e spre binele nostru, Dumnezeu poate face acelaşi lucru şi pentru noi. El disciplinează numai pe cei pe care Îi iubeşte, pentru a-i păzi de catastrofe mult mai mari.

Dacă totuşi Dumnezeu a încetat să te corecteze, atunci poate că te lasă, chiar ca recidivist, să trăieşti deplin sănătos, să câştigi bani din abundenţă şi să-ţi iroseşti viaţa. Dar cine vrea aşa ceva? Eu mai degrabă aş vrea ca Dumnezeu să mă determine cât mai repede să fac voia Lui, să mă disciplineze şi să mă zdrobească chiar acum (chiar şi fizic dacă e necesar), astfel încât să pot umbla cu El şi să împlinesc scopurile Lui pe pământ.

Pentru a-l ţine zdrobit, chiar şi marele apostol Pavel a avut nevoie de un ţepuş în carnea lui (2 Corinteni 12:7

Planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru cei care au căzut

Sunt mulţi fraţi şi surori care simt că nu pot împlini acum planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lor, din cauza faptului că au păcătuit şi s-au îndepărtat de Dumnezeu într-o anumită perioadă a vieţii lor din trecut.

Haideţi să ne uităm la ceea ce au de spus Scripturile în această privinţă, şi să nu ne sprijinim pe priceperea noastră sau pe propriul nostru simţ raţional.

În primul rând, observaţi cum începe Biblia: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1).

Când a creat Dumnezeu Cerurile şi Pământul, ele trebuie să fi fost perfecte, pentru că din mâna Lui niciodată nu poate veni în fiinţă ceva imperfect sau incomplet.

Dar, câţiva din îngerii pe care i-a creat El au căzut şi s-au răzvrătit, şi acest episod este descris pentru noi în Isaia 14:11-15 şi în Ezechiel 28:13-18. Acesta a fost momentul când Pământul a ajuns în condiţia descrisă în Geneza 1:2„pustiu, gol şi întunecos”.

Restul versetelor din Geneza 1, descriu cum Dumnezeu a prelucrat acest material pustiu, gol şi întunecos, şi a făcut ceva aşa de frumos din el, încât El Însuşi l-a calificat ca fiind: „foarte bun” (Geneza 1:13). Citim în Geneza 1:2-3 că Duhul lui Dumnezeu se mişca

peste ape şi Dumnezeu rostea Cuvântul Lui, şi acestea au produs marea schimbare.

Ce mesaj actual ne este comunicat prin acest cuvânt?

În mod similar, indiferent cât de mult am căzut sau cât de rău am încurcat lucrurile în viaţa noastră, prin Duhul Lui şi prin Cuvântul Lui, Dumnezeu încă poate scoate ceva glorios din viaţa noastră.

Dumnezeu a avut un plan perfect pentru ceruri şi pentru pământ, când le-a creat. Dar planul iniţial avea să fie pus de-o parte datorită căderii lui Lucifer. Şi Dumnezeu a refăcut cerurile şi pământul, producând totuşi ceva „foarte bun” din haos!

Acum fiţi atenţi, la ce s-a întâmplat mai departe.

Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva şi a început totul din nou. Dumnezeu trebuie să fi avut un plan desăvârşit şi pentru ei, care bineînţeles nu includea păcătuirea lor prin neascultare de porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului. Dar ei, totuşi, au mâncat din fructul oprit şi au zădărnicit planul iniţial al lui Dumnezeu pentru ei, oricare ar fi fost acesta.

Logica ne-ar sugera că ei nu mai puteau împlini vreodată planul desăvârşit al lui Dumnezeu. Totuşi, vedem că atunci când Dumnezeu a venit să-i întâlnească în grădină, El nu le-a spus că de acum înainte vor avea de trăit restul vieţii lor în cel mai bun plan secundar posibil. Nu! El le promite în Geneza 3:15 că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Aceasta a fost o promisiune a jertfei lui Hristos pentru păcatele lumii şi a victoriei, asupra lui Satan, la Calvar.

Acum, luaţi aminte la acest fapt şi vedeţi dacă puteţi face legătura.

Noi ştim că încă din veşnicie, jertfa lui Hristos a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu. În traducerea King James Version a Bibliei, este menţionat:

„Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii ” (Apocalipsa 13:8). Mai ştim că Hristos a murit doar din cauză că Adam şi Eva au păcătuit şi l-au dezamăgit pe Dumnezeu. Deci, în mod logic, noi am putea spune că planul desăvârşit al lui Dumnezeu de a-L trimite pe Hristos ca jertfă pentru păcatele lumii a fost împlinit nu în ciuda căderii lui Adam, ci din cauza căderii lui Adam! Noi n-am fi cunoscut dragostea lui Dumnezeu arătată la crucea de la Calvar fără să fi fost păcatul lui Adam.

Aceasta derutează logica noastră şi, de aceea, Scriptura spune ca să „nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbe 3:5).

Dacă Dumnezeu ar fi lucrat după logica matematică, atunci ar fi trebuit să spunem că venirea lui Hristos pe pământ a fost planul secundar cel mai bun al lui Dumnezeu. Însă ar fi o blasfemie să spunem aşa ceva. Aceasta a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu nu face nicio greşeală. Ci, din moment ce Dumnezeu este atotputernic şi veşnic, şi din moment ce cunoaşte sfârşitul încă de la început, şi din moment ce mereu plănuieşte tainic pentru noi în dragoste, raţionamentul uman eşuează când încercăm să explicăm cum se socoteşte El cu noi.

Căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre şi gândurile Lui nu sunt gândurile noastre. Diferenţa dintre ele este aşa de mare ca distanţa de la cer la pământ (Isaia 55:8-9). Aşa că e bine pentru noi, să punem deoparte raţionamentele noastre ingenioase şi logica omenească, atunci când încercăm să înţelegem căile lui Dumnezeu.

Care este atunci mesajul de pe aceste pagini ale Bibliei, pe care vrea Dumnezeu să ni-l transmită şi pe care ar vrea să-l transpunem în trăirea noastră? Tocmai faptul că, El poate lua un om care a căzut, să facă ceva

glorios din el şi să-l facă încă să împlinească planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui.

Acesta e mesajul lui Dumnezeu pentru om şi n-avem voie să-l uităm niciodată:

Dumnezeu poate lua un om care a căzut în mod repetat şi poate încă să-l facă să împlinească planul Lui desăvârşit; nu planul secundar cel mai bun care i-a mai rămas lui Dumnezeu, ci planul cel mai bun al lui Dumnezeu.

Aceasta deoarece, chiar căderea poate face parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu, în scopul de a-l învăţa, pe cel căzut, câteva lecţii de neuitat. Aceasta e imposibil de „prins” pentru logica omenească, pentru că Îl cunoaştem pe Dumnezeu atât de puţin.

Dumnezeu poate să folosească numai bărbaţi zdrobiţi şi femei zdrobite. Şi un mod de a ne zdrobi este prin căderi repetate.

Una din problemele majore, pe care le are Dumnezeu cu noi, este să ne binecuvânteze într-un astfel de mod, încât binecuvântarea să nu ne umfle de mândrie. A obţine biruinţă asupra unui acces de mânie şi apoi a deveni încrezut datorită acestei victorii, înseamnă a cădea într-o prăpastie incomparabil mai adâncă decât cea în care ai fost înainte! Dumnezeu trebuie să ne păstreze smeriţi în biruinţe.

Adevărata biruinţă asupra păcatului este totdeauna însoţită de cea mai adâncă umilinţă. Tocmai aici, căderile repetate au rostul de a distruge încrederea în noi înşine. Astfel, suntem convinşi că biruinţa asupra păcatului nu e posibilă separat de harul lui Dumnezeu. Numai harul care face posibilă această biruinţă. Atunci când vom obţine o victorie, niciodată nu vom putea să ne fălim cu ea.

Mai mult, dacă noi înşine cădem în mod repetat, nu vom putea niciodată dispreţui pe alţii care cad. Noi ne putem pune în situaţia celor care cad, deoarece am ajuns să cunoaştem slăbiciunea cărnii noastre prin nenumăratele noastre căderi. Noi putem fi ca acel „mare preot luat din mijlocul oamenilor” care „poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune” (Evrei 5:2-3).

Auzind un astfel de mesaj, omul care reduce totul la logica omenească, ar putea atunci să spună: „Hai să facem răul pentru ca din aceasta să iasă binele!” Însă Romani 3:7-8 răspunde unui astfel de om, prin cuvintele:„Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.”

Nu, noi nu predicăm că ar trebui să păcătuim, ca să vină binele din păcat. Nici nu spunem că putem profita de harul lui Dumnezeu pentru a ne avantaja firea pământească şi că putem întreţine neascultarea noastră faţă de Dumnezeu în mod deliberat şi sfidător, şi, totuşi, să evităm recoltarea a ceea ce am semănat prin aceste atitudini. Nu!

Ci, spunem că, logica omenească nu poate pricepe harul lui Dumnezeu faţă de omul căzut. Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu, nici chiar să ne aducă în voia Lui desăvârşită, după ce am căzut îngrozitor şi repetat. Numai necredinţa noastră poate să-L împiedice.

Dacă spui: „Dar, eu de aşa de multe ori am stricat deja lucrurile! Acum, este imposibil pentru Dumnezeu să mă mai aducă în planul lui desăvârşit”. Atunci, ai grijă că va fi „imposibil pentru Dumnezeu”, pentru că TU nu vrei să crezi în ceea ce El poate face pentru tine. Însă Isus a

spus că, dacă noi credem, nimic nu-i imposibil lui Dumnezeu să facă pentru noi.

„Facă-vi-se după credinţa voastră!”, este regula lui Dumnezeu în toate lucrurile (Matei 9:29). Ni se va acorda ceea ce cerem cu credinţă. Dacă credem că ceva e imposibil ca Dumnezeu să facă pentru noi, atunci acel lucru nu va fi împlinit în viaţa noastră.

Pe de altă parte, tu vei rămâne consternat, la Scaunul de Judecată al lui Hristos, descoperind că alt credincios care, cu toate că a încurcat mai rău lucrurile în viaţa lui decât tine, totuşi a împlinit planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Iar acest lucru se va întâmpla numai pentru că el a crezut că Dumnezeu poate ridica „piesele sparte” ale vieţii lui şi să facă din ele ceva „foarte bun”.

În acea zi, cât de mare regret va fi în viaţa ta, descoperind că nu căderile (oricât de multe ar fi fost ele), au fost cele care au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru tine, ci necredinţa ta!

Ceea ce s-a întâmplat în cazul fiului risipitor, care a irosit atâţia ani, ne arată că Dumnezeu dă tot ce are mai bun chiar celor rataţi. Tatăl a spus:

„aduceţi repede haina cea mai bună”,best robe pentru unul care l-a dezamăgit aşa de mult. Acesta e mesajul Evangheliei: un nou început; nu doar o dată, ci, din nou şi din noupentru că Dumnezeu nu abandonează şi nu renunţă la nimeni..

Pilda „gospodarului care a ieşit dis-de-dimineaţă, să-şi tocmească lucrători la vie” (Matei 20:1-16), ne dă aceeaşi învăţătură. Oamenii care au fost angajaţi la ceasul al unsprezecelea, au fost aceia care au fost răsplătiţi primii. Cu alte cuvinte, cei care şi-au irosit 90% (mai precis în proporţie de 11/12 = 91,66%) din viaţa lor, nefăcând nimic pentru valoarea veşnică, pot încă, în cele 10 procente rămase din viaţa lor, să facă ceva superb pentru Dumnezeu. Aceasta e o încurajare fantastic de mare pentru toţi cei care au căzut.

„Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (1 Ioan 3:8)

Acest verset s-ar mai putea traduce: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să desfacă toate încurcăturile şi înnodările pe care le-a legat diavolul” în vieţile noastre. Fixează-ţi acest adevăr, gândindu-te în felul următor: Când ne-am născut, am putea spune că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia din noi un ghem de sfoară înfăşurată perfect. Pe măsură ce trăiam viaţa de zi cu zi, noi am început să desfăşurăm acest ghem, spiră după spiră, şi am început să încurcăm sfoara şi s-o înnodăm din ce în ce mai rău (adică să păcătuim). Azi, după mulţi ani de desfăşurări şi încurcări, am ajuns la disperare, văzând miile de înnodări pe care le-am putut face. Dar Isus a venit să „desfacă toate înnodările pe care le-a legat diavolul”. Aşa că, există speranţă pentru aceia care au cele mai încurcate şi mai înnodate sfori ale vieţii lor. Domnul poate să deznoade toate nodurile şi să dea din nou în mâinile tale un ghem de sfoară perfect rotund. Acesta e mesajul evangheliei: Poţi să faci un nou început.

Tu spui: „Asta-i imposibil!”. Ei bine, ţi se va face după credinţa ta! Va fi cu neputinţă în cazul tău. Însă, am auzit pe cineva, care a avut viaţa mai coruptă decât a ta, spunând ceva diferit, de genul: „Da, eu cred că Dumnezeu va face acea lucrare în mine”. Şi în cazul lui, va fi tot după credinţa lui. Dar, în viaţa lui, planul desăvârşit al lui Dumnezeu va fi împlinit.

În Ieremia 18:1-6, Dumnezeu a rostit Cuvântul Său lui Ieremia printr-o ilustraţie practică. Lui Ieremia i s-a cerut să meargă la casa olarului şi acolo el l-a văzut pe olar încercând să facă un vas. Dar vasul „pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului”.

Ce a făcut olarul? „Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă”.

Atunci a urmat aplicaţia. Întrebarea lui Dumnezeu a fost: „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui …?”. (Completează numele tău în locul liniilor punctate şi aceasta ar putea fi, întrebarea lui Dumnezeu pentru tine).

Dacă există în viaţa voastră o mâhnire sfântă pentru toate căderile voastre, atunci chiar „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18), aşa cum a promis Dumnezeu sub Vechiul Legământ (Isaia 1:18); dar El a promis chiar mai mult, în Noul Legământ: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8:12).

Oricare ar fi greşelile grosolane sau căderile pe le-ai avut, tu poţi face un nou început cu Dumnezeu. Şi chiar dacă ai făcut o mie de începuturi noi în trecut şi ai ajuns să cazi, tu încă poţi face astăzi al 1001-lea nou început. Dumnezeu încă mai poate scoate ceva superb din viaţa ta. Cât timp mai este viaţă, mai este speranţă.

Deci niciodată să nu eşuezi în a te încrede în Dumnezeu. El nu poate face multe din lucrările Lui pline de putere, pentru mulţi din copiii Lui, nu pentru că ei L-au pierdut pe El în trecut, ci pentru că nu au încredere în El acum, în prezent.

Haideţi, ca întăriţi prin credinţa noastră să dăm slavă lui Dumnezeu, aşa cum scrie în Romani 4:20 despre Avraam, încrezându-ne în El în zilele care vor urma, încrezându-ne în legătură cu lucrurile pe care până acum le consideram imposibile.

Toţi oamenii, tineri şi vârstnici pot avea nădejde, indiferent cât de mult au căzut în trecut, dacă doar recunosc căderilor lor, vin cu umilinţă şi se încred în Dumnezeu.

Deci, noi toţi putem să învăţăm din căderile noastre şi să progresăm, înspre împlinirea planului desăvârşit al lui Dumnezeu pentru vieţile noastre.

Iar în epocile care vor urma, Dumnezeu ne va putea arăta o mulţime de alte exemple a ceea ce a putut face El cu aceia ale căror vieţi au fost complet eşuate.

În acea zi, El va arăta ceea ce a putut face în noi prin „nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (Efeseni 2:7).

scris de :   Zac Poonen

Rădăcina tuturor problemelor noastre spirituale stă în faptul că nu-L cunoaştem pe Dumnezeu ca pe Tatăl nostru Atotputernic și Iubitor.

Un adevăr care mi-a revoluţionat viaţa creştină este destăinuirea minunată pe care ne-a făcut-o Domnul Isus potrivit căreia: Tatăl îi iubeşte pe ucencii Domnului Isus exact aşa cum L-a iubit pe Isus . Isus S-a rugat Tatălui pentru ucenicii Săi, spunând: „…ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:23). Lumea din jurul nostru trebuie să cunoască acest adevăr. Dar înainte ca lumea să-l poată înţelege trebuie ca el să cuprindă, mai întâi, inimile noastre.

Promisiunea nu este pentru toată lumea, ci pentru cei care au devenit ucenici ai Domnului Isus – adică, pentru cei care Îl iubesc pe Isus (1) mai mult decât pe orice altă persoană de pe pământ, (2) mai mult decât propria lor viață și (3) mai mult decât posesiunile lor (Acestea sunt condițiile pentru ucenicie pe care Isus le-a menționat în Luca 14:26,27,33). Această promisiune este pentru cei care au îndeplinit aceste trei condiții.

La nivel teoretic, se poate să credem într-un Tată iubitor care este în Ceruri, dar, dacă suntem neliniştiţi, îngrijoraţi şi plini de nesiguranţă şi de frică, asta dovedește fie că nu suntem ucenicii Domnului Isus, fie că nu credem în adâncul inimii noastre că Tatăl nostru ne iubește la fel de mult cât Îl iubește pe Isus! Omenește vorbind, ar fi imposibil să credem că Dumnezeu ne iubește în acest fel, dar Însuşi Isus ne-a spus limpede că aşa stau lucrurile. Prin urmare, știm că este adevărat.

De-ndată ce ochii ne sunt deschişi pentru a vedea acest adevăr glorios, acesta ne va schimba întreaga noastră perspectivă asupra vieţii. Toate cârtirile, depresia şi perspectiva sumbră, frica și anxietatea vor dispărea din viaţa noastră. Ştiu că de o astfel de experienţă poţi avea parte şi tu, pentru că s-a întâmplat şi în viaţa mea. Aceasta este acum temelia de nezguduit a vieții mele: Dumnezeu mă iubește exact așa cum Îl iubește pe Domnul Isus.

Lipsa biruinței în viața noastră nu se datorează faptului că postim și ne rugăm prea puţin. Nu. Biruinţa vine prin credință – și nu prin efortul propriu. „Ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4). Poate te întrebi: „Credinţa în ce?” Răspunsul este: „Credinţa în iubirea desăvârşită ce o are Dumnezeu pentru tine.”

Mulţi credincioşi trăiesc sub condamnarea lui Satan care le spune mereu: „Nu posteşti destul. Nu te rogi destul. Nu mărturiseşti destul. Nu studiezi destul Biblia” etc. Ei sunt continuu hăituiți de asemenea gânduri de autocondamnare, într-un ciclu interminabil de activităţi şi într-o multitudine de lucrări moarte.

Îţi dai seama că autodisciplina, postul, rugăciunea şi mărturia ta sunt toate lucrări moarte, dacă acestea nu provin din iubire faţă de Dumnezeu? Şi ele nu pot proveni dintr-o astfel de iubire dacă tu, întâi de toate, nu eşti sigur de iubirea lui Dumnezeu faţă de tine. Rugăciunea lui Pavel pentru creştinii din Efes a fost ca ei să fie înrădăcinaţi şi statornici în dragostea lui Dumnezeu (Efeseni 3:16,17).

Lumea este plină de oameni care caută pe cineva care să-i iubească. Mulţi creştini merg din biserică în biserică dorind să fie iubiţi. Unii caută dragostea în prietenii, iar alţii în căsătorie, dar toate aceste căutări pot duce la dezamăgire. Asemenea orfanilor, copiii lui Adam se simt în nesiguranţă şi ca urmare sunt mereu doborâţi de crize de autocompătimire.

Care este răspunsul la această problemă? Răspunsul este să ne găsim siguranţa în dragostea lui Dumnezeu. Isus le-a spus în mod repetat ucenicilor Săi că toate firele de păr din cap le sunt numărate şi că Dumnezeu, Cel care hrăneşte milioanele de păsări şi îmbracă milioanele de flori, avea să se îngrijească în mod sigur de ei. Un argument şi mai puternic este următorul: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, TOATE lucrurile?” (Romani 8:32). Dumnezeu Se va îngriji de noi așa cum S-a îngrijit și de Isus.

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu ne lasă câteodată să fim dezamăgiţi de alţii, este pentru a învăţa să nu mai depindem de oameni. El doreşte să ne elibereze de o asemenea idolatrie – fiindcă dependenţa de oameni este o formă de idolatrie. Dumnezeu vrea să învăţăm să depindem pe deplin numai de El. Aşa că, atunci când Dumnezeu ordonează circumstanţele noastre într-un astfel de mod încât suntem dezamăgiți din toate părţile, asta nu trebuie să ne descurajeze. Acesta este felul în care Dumnezeu vrea să ne dezvețe treptat de a ne încrede în puterea omenească, astfel încât să învățăm să trăim prin credinţa în El.

„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor… Căci el este ca un tufiș în deșert. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul… Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod'” (Ieremia 17:5-8).

Toată concurenţa şi invidia între creştini apare ca urmare a acestei lipse de siguranţă. Un om care este sigur de iubirea lui Dumnezeu şi care crede că Dumnezeu n-a făcut nicio greşeală făcându-l pe el aşa cum este, cu darurile şi talentele care i-au fost date, nu poate fi niciodată invidios pe alţii, şi nu urmăreşte niciodată să se ia la întrecere cu alţii. Toate problemele de relaţionare între credincioşi se datorează, în fond, acestei lipse de siguranță.

Așadar, meditează la pasajul din Luca 14:26-34 și devin-o un ucenic din toată inima al Domnului Isus. Găsește-ți apoi siguranța în faptul că Dumnezeu te iubește acum exact așa cum L-a iubit pe Isus.=

https://romanian.cfcindia.com/books

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.