O să vrem să ne botezăm în moartea Lui, (Rom. cap.6) ca să scăpăm de orice urmă de păcat şi să ne învie, dar n-o să mai putem, pentru că vin zilele de pe urmă…”În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.” (Ap.9/6)…Studiu introductiv al scrisorilor adresate TUTUROR bisericilor şi religiilor lumii de AZI, reprezentate prin cele şapte Biserici din Asia Mică.Dacă Domnul Isus ar alege să trimită o scrisoare Bisericii din care facem parte, oare ce anume ar conţine ea? Ar conţine cuvinte de apreciere, de mustrare, de atenţionare sau de condamnare?Noi oamenii, putem să ne formăm tot felul de păreri, mai obiective sau mai subiective, despre o biserică sau alta, dar în definitiv, părerea Domnului Isus contează, deoarece El este Cel care ţine în mână cele şapte stele şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. (Apocalipsa 1:12-16)
Vine Iisuss, dar ne găseşte mai hoţi, mai răi, vicleni, mai preacurvari, mai idolatri decât ne-a lăsat,cand s-a inălţat…Nu ne găseşte Una cu El, prin Botezul in Moartea Lui- printr-o răstignire, înviere, infiere, rodire şi umblare dimpreună cu El- (Rom. cap.6); „Creştinii” de azi, sunt mai răi decât fariseii şi preoţii care l-au răstignit… Fiecare cult, religie are credinţa, pocăinţa, dragostea,iertarea, mila proprie, pentru că nu vrem să ne prizăm la Gândirea Dumnezeiască ca să se intrupeze in omul născut din nou, să circule prin TRANSFUZIA LUI GRATUITA-Învăţătura, credinţa, pocăinţa şi Plinătatea Lui,nu ale ecumenismului multilateral de globalist…
15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu; Inteligența artificială pune sub semnul întrebării viitorul religiei; Cum au folosit tehnocrații pandemia pentru a zdrobi mii de biserici din America; AI va fi venerat ca Dumnezeu, dar nu vă așteptați la milă; Umbre ale scientismului: Fauci îi aseamănă știința cu Dumnezeu, El însuși ca preot; State v. Dumnezeu: O privire mai profundă asupra războiului religios intensificator; AI: O privire seculară asupra antihristului digital; Eric Schmidt: AI reprezintă o amenințare existențială pentru oameni; Cele mai mari genii ale lumii au mărturisit pe Dumnezeu; Dictionarul savantii lumii cred în Dumnezeu… În faţa lui Dumnezeu nu există genii. Dumnezeu nu lucrează cu genii, ci cu oameni; Sămânța Cuvântului; Nașterea din nou; Cuvântul lui Dumnezeu: Rolul Său în viaţa creştinului; Culcat pe pieptul lui Isus; Nu te mai chinui … Psalmul 119; Inaltarea;Echipare (cu Duhul Sfant) pentru reusita;SA STRIGAM LA DOMNUL!!! DUHUL SFÂNT, NATURA ŞI ATRIBUTELE SALE; DUHUL SFÂNT sau ÎNŞEPTITUL DUH AL LUI DUMNEZEU;60 de aspecte ale lucrării Duhului Sfânt; Dumnezeirea Duhului Sfant; John Maxwell; A apărut Topul Mondial al Persecuției pe anul 2023; Top 10 cele mai dorite carti crestine pe… Intenții globaliste – Top zece profeții biblice din 2022; Război împotriva credincioșilor: Un expert avertizează că I.A. ar putea fi „cea mai mare armă împotriva religiei;Încă o dată, Stânga încearcă să își adapteze Biblia în scopuri politice, de data aceasta cu ajutorul inteligenței artificiale; Un moment cu adevărat periculos pentru Israel – Viziunea asupra lumii cu Amir Tsarfati; Templul Satanic deschide prima clinică de avort cu medicamente religioase;Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata?
Top 10 plante medicinale cu flori, care se găsesc în România; Top 10 cele mai bune ceaiuri care calmează durerile de burtă; Tincturi din plante medicinale preparate in casa; Antivirale naturale: extracte din plante si remedii complementare pentru raceala si gripa; Tincturi din plante medicinale – principii active concentrate; CEAIUL DE SOC : BENEFICII MIRACULOASE PENTRU SANATATEA TA -Planta-minune pe care mulți o ignoră, dar care este o adevărată comoară pentru sănătate. Vindecă rănile în timp record; O Abordare Onesta In Oncologie Si Hemato-Oncologie; Mierea ca aliment si medicament; Sortimente de miere – proprietăți și recomandări terapeutice; EVITĂ ANTIBIOTICELE – AFLĂ CARE SUNT ALTERNATIVELE NATURALE…5 remedii cu miere de albine pentru sezonul rece; Mierea in tratarea gastritei; Telina si Telina Apio; Suc de sfecla rosie…
Unica TARA – multilateral de gratianta- REPUBLICA PRESCRISĂ ROMÂNIA; Si “”sfantul”” Gabriel Oprea a devenit Preafericit… a fost achitat definitiv în ”dosarul Limuzina”;Universitatea din București îi retrage titlul mareșalului Ion Antonescu;(La noi- ca la nimenea!) Controverse după amenda dată de ANPC băncilor!(La altii, nu la noi…) Talibanii care și-au numit fiii și rudele în funcții la guvern sunt obligați să-i dea afară;Amintiri despre felul in care baba burgheziei komuniste din Romania a devenit bogata,dar si fata mare… Despre coruptie si nepotism; Harta corupției la nivel mondial: România se află la mijlocul…România – ţara secretarilor de stat. Avem de două ori mai mulţi decât Spania, Suedia, Franţa, Belgia şi Portugalia, laolaltă; Si aici pulseaxa sudoarea pensionarilor…România furată – Pețitorii averii sindicatelor; Cifrele dezastrului pentru România după privatizarea Petrom EXCLUSIV; Asa s-a cladit Romania multilateral de fesenizata! SUPĂRĂCIOSUL BOMBONEL; Pentru urmasii –ur-urmasilor… Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti; Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (I); Risc pe: Creșterea dramatică a alimentelor modificate genetic;Tehnocrație: umanitatea este condamnată la o închisoare unipolară și la gulag digital; CBDC: Tehnologie și tiranie mai rău decât închisoarea; Om de știință MIT: „Vaccinurile” ARNm sunt mai rele decât boala; Mercola îl intervievează pe Corbett despre controlul tehnocratic al AI; Lensa AI și ChatGPT | Avantaje, dar și pericole neștiute. Expert: „Nu se citesc cu atenție termenii de confidențialitate”; Avertismentul lui Elon Musk despre inteligență artificială: ce urmează pentru societate, umanitate;
(Dupa ce au legalizat porno-demonia si au pensionat omenia…)FT: Populațiile îmbătrânite „afectează deja” ratingurile de credit – costurile cu sistemele de pensii scumpesc datoriile; Ca si alte aplicatii care ne teleghideaza,iradiaza,”modeleaza”… TikTok, interzisă pe device-urile de serviciu ale unor oficiali din SUA, Canada și Danemarca; Asa da-(in)justitie ! Dosar care a cutremurat România, închis de judecători: faptele s-au prescris. Inculpaţii scapă de condamnări;(Noi furam,noi ne judecam/reabilitam,dar contribuabilul plateste…)Top 10 cele mai importante dosare care s-au prescris ca urmare a deciziilor CCR / Inculpații au scăpat de pușcărie; Asa se globalizeaza lumea… Cel mai întunecat secret al Chinei; Occidentul nu trebuie să cadă în plasa iluziilor economice ale lui Xi Jinping [The Telegraph]; Istoria comunismului; Jurnalul Aniţei Nandriş în Siberia – „După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară” (Monica Lovinescu); (Iata unde duce falsul mesianism/crestinism…) Ştiri cu tâlc. Vladimir Putin: comunismul este asemănător cu creştinismul iar Lenin ar fi un sfânt; 17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă; „Dragoste și sex cu roboții”, o nouă provocare etică. Păpușile sexuale cu inteligență artificială pot deja „simți” și purta conversații; Jurnalul lui Vladimir Nemuritorul – sau așa crede el; Cel mai prost! LIVIU ANTONESEI: „Mai grav stau lucrurile cu un fel de coloana a cincea involuntară, fraierii duși de nas de profesioniștii diversiunilor“;
Klaus Schwab: „… Cine stăpânește acele tehnologii, într-un fel, va fi stăpânul lumii.”; (Globalizarii i-au crescut colti chinezisti…)Klaus Schwab declară China a fi un „model de urmat”; Gulagul cibernetic al Rusiei: Urmărirea și controlul cetățenilor;Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternal; Ziua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismului; Ziua 4: Technocracy Vs. Comunism / Socialism, Fascism; Cum au folosit tehnocrații pandemia pentru a zdrobi mii de biserici din America; Inteligența artificială – drumul spre sclavie? Bloomberg: Angajați ai Amazon din România și India ar folosi înregistrări din casele oamenilor; Inteligenta Artificiala; The Guardian: Revoluția industrială antrenată de inteligența artificială amenință locurile de muncă ale clasei de mijloc;Cele mai inteligente femei din lume. Top 10 femei cu cel mai ridicat IQ ; Geniile lumii – Cei mai destepti 40 de oameni care au trait vreodata; „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Vocile demnității; Două noi traduceri în română din Pasolini;„Suntem la etapa de depopulare națională, în egală măsură și satul ca și orașul se depopulează”; România, cel mai mare ritm de depopulare a satelor din UE / În fiecare an, 9 sate românești dispar; Rusia cere ca Polonia să-i plătească 750 de miliarde de dolari drept ”compensații” pentru… Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației; (Closca iliescian scoate pui de aur-pe banda si…)VESTEA ȘOCANTĂ A SĂPTĂMÂNII: Pensionarii sunt problema numărul unu, medicii nu au timp să ajute pe toată lumea! Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane euro; Decizia nu este definitiva!
/////////////////////////////////////////////////////////////////////
15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu; Inteligența artificială pune sub semnul întrebării viitorul religiei; Cum au folosit tehnocrații pandemia pentru a zdrobi mii de biserici din America; AI va fi venerat ca Dumnezeu, dar nu vă așteptați la milă; Umbre ale scientismului: Fauci îi aseamănă știința cu Dumnezeu, El însuși ca preot; State v. Dumnezeu: O privire mai profundă asupra războiului religios intensificator; AI: O privire seculară asupra antihristului digital; Eric Schmidt: AI reprezintă o amenințare existențială pentru oameni; Cele mai mari genii ale lumii au mărturisit pe Dumnezeu; Dictionarul savantii lumii cred în Dumnezeu… În faţa lui Dumnezeu nu există genii. Dumnezeu nu lucrează cu genii, ci cu oameni; Sămânța Cuvântului; Nașterea din nou; Cuvântul lui Dumnezeu: Rolul Său în viaţa creştinului; Culcat pe pieptul lui Isus; Nu te mai chinui … Psalmul 119; Inaltarea;Echipare (cu Duhul Sfant) pentru reusita;SA STRIGAM LA DOMNUL!!! DUHUL SFÂNT, NATURA ŞI ATRIBUTELE SALE; DUHUL SFÂNT sau ÎNŞEPTITUL DUH AL LUI DUMNEZEU;60 de aspecte ale lucrării Duhului Sfânt; Dumnezeirea Duhului Sfant; John Maxwell; A apărut Topul Mondial al Persecuției pe anul 2023; Top 10 cele mai dorite carti crestine pe… Intenții globaliste – Top zece profeții biblice din 2022; Război împotriva credincioșilor: Un expert avertizează că I.A. ar putea fi „cea mai mare armă împotriva religiei;Încă o dată, Stânga încearcă să își adapteze Biblia în scopuri politice, de data aceasta cu ajutorul inteligenței artificiale; Un moment cu adevărat periculos pentru Israel – Viziunea asupra lumii cu Amir Tsarfati; Templul Satanic deschide prima clinică de avort cu medicamente religioase;Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata?

Uităm adesea că marii întemeitorii ai științei moderne au fost oameni care au crezut în Dumnezeu, care citeau, ascultau și împlineau cuvântul Scripturii, mergeau la Biserică, și unii asemenea lui Newton aveau mai multe scrieri despre Biblie decât despre știință.
Am ales 15 mari savanți din istoria umanității care și-au arătat credința în Dumnezeu și au mărturisit prin munca lor inteligența și frumusețea Creatorului nostru. Dând click pe fotografia sau numele lor puteți citi articole detaliate despre viața și activitatea lor științifică.
Nicolaus Copernicus (1473–1543)
Francis Bacon (1561–1626)
Galileo Galilei (1564–1642)
Johann Kepler (1571–1630)
Blaise Pascal (1623–1662)
A fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid.
Robert Boyle (1627–1691)
A fost un filozof, chimist, fizician și inventator anglo-irlandez. Boyle este în mare măsură considerat astăzi drept primul chimist modern și, prin urmare, unul dintre fondatorii chimiei moderne și unul dintre pionierii metodei științifice experimentale moderne.
Isaac Newton (1642–1727)
Leonhard Euler (1707–1783
Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646–1716)
Michael Faraday (1791–1867)
Samuel F. B. Morse (1791–1872)
James Joule (1818–1889)
Louis Pasteur (1822–1895)
William Thompson, Lord Kelvin (1824–1907)
Contribuțiile sale la știință au avut un rol major în dezvoltarea celei de-a doua lege a termodinamicii; scara de temperatură absolută (măsurată în kelvin); teoria dinamică a căldurii; analiza matematică a energiei electrice și a magnetismului, inclusiv ideile de bază pentru teoria electromagnetică a luminii;
James Clerk Maxwell (1831–1879)
https://facerealumii.ro/15-mari-savanti-crestini/
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Globalism, fărădelege, apostazie: Lumea este gata, dar Biserica este gata?
Lumea este pregătită. Știm asta. Impulsul pentru globalism, noul truc, la care, apropo, chiar și Papa participă foarte mult, este acum încălzirea globală. Este vorba despre schimbările climatice. Ei spun că schimbările climatice sunt acum cel mai important lucru. Papa a spus că, de dragul schimbărilor climatice, este nevoie de un guvern global. Doamnelor și domnilor, au încercat totul și ultima ofensivă este acum în curs de desfășurare. Lumea este pregătită. Europa este pregătită. Israelul s-a întors în țara lui. Cuvântul a fost predicat în toată lumea. Spiritul anticristului, apostaziile sunt peste tot. Fărădelegea este peste tot. Totul este gata. Întrebarea este: tu ești pregătit?
Trăim într-o perioadă de împlinire profetică fără precedent. Când Isus a venit prima dată, s-au împlinit multe (unii spun 300) profeții despre venirea Sa. Toate se refereau la evrei și Isus. Cu toate acestea, acum trăim într-o perioadă în care se împlinesc profeții despre Israel, biserică, hristoși falși, caracterul uman în declin, războaie și zvonuri de războaie, tensiuni etnice, foamete, ciumă, anomalii geologice și atmosferice, coaliții de forțe care vor invada Israelul și o mulțime de alte lucruri.
Ați crede că toată lumea așteaptă arătarea marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. Cu toate acestea, Isus Însuși a spus despre zilele în care trăim:
Matei 24:44 – „De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Ați crede că, cu tot ceea ce vedem, cu tot ceea ce este clar din punct de vedere profetic și cu precursorii lucrurilor care vor fi împlinite în Necazul cel Mare, Biserica va fi plină de entuziasm și de un sentiment de a grăbi venirea oamenilor la Hristos. Cu toate acestea, potrivit celor care adună astfel de statistici, din cei 2,42 miliarde de oameni care poartă astăzi eticheta de creștini, doar 6,6% cred în răpirea bisericii.
Oricât de trist ar fi să realizăm acest lucru, și el este profetic în două feluri. În primul rând, Isus vine într-un moment în care așteptarea revenirii Sale pentru a răpi Biserica la Sine este scăzută. În al doilea rând, împlinește ceea ce a spus Isus că acest lucru va fi exact înainte de Necazul cel Mare:
Matei 24:36-39 KJV – „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”
Vă aduceți aminte Geneza 2:5 care spune că nu a fost ploaie pe pământ. Apoi, în timpul potopului, Geneza 7:4 spune că Dumnezeu „a făcut să plouă”. De asemenea, știm că Noe și familia au construit arca timp de peste 100 de ani. Deci Noe construia o barcă pe uscat pe o planetă unde nu plouase niciodată, iar 2 Petru 2:5 spune că Noe era un predicator al dreptății. Asta ne spune că în timp ce el a construit arca, el a predicat. Cu toate acestea, când a venit timpul judecății globale, oamenii pământului nu s-au așteptat la asta.
În zilele noastre, Biblia ne-a spus că va veni un imperiu global, condus de Antihrist. Biblia a profețit că omenirea va fi iubitoare de sine și urâtoare de Dumnezeu. Biblia a prezis că în biserică basmele vor fi preferate în locul doctrinei sănătoase și că Israelul va fi invadat de Rusia, Iran, Turcia, Libia și Sudan. În prezent, trei dintre aceste țări au o prezență militară la granița de nord a Israelului.
Cu toate acestea, așteptarea venirii Domnului pentru a-și răpi biserica pentru a-L întâmpina în văzduh cu morții în Hristos este foarte scăzută și mulți nu o așteaptă deloc.
Romani 1:24-25 KJV – „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri† trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”
Cuvântul „creatură” poate fi tradus ca „creație”. Oamenii se închină astăzi „creației”? Există astăzi unii care cred că ar trebui să folosim orice mijloace posibile pentru a reduce populația Pământului de dragul planetei. Ei fabrică lucruri despre schimbările climatice și nu menționează că clima s-a schimbat întotdeauna și că istoric a fost mult mai cald în trecut decât este acum. Cu toate acestea, atunci când temperaturile au fost mai mari, nivelul mării nu a crescut și nu a ucis milioane de oameni sau animale.
Geneza 8:22: „Cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziuaşi noaptea!”
Dumnezeu a spus că lucrurile vor continua așa cum le-a creat atâta timp cât va rămâne pământul.
Este o realitate tristă faptul că foarte puține biserici din ziua de azi își învață poporul despre profeția biblică, lăsându-i fără speranța și mângâierea de a ști că Domnul vine să ne ia într-un moment și într-o clipeală de ochi în casa Tatălui pentru a fi pentru totdeauna cu El. Ei trăiesc, de asemenea, fără a conștientiza că lucrurile care se întâmplă astăzi în lume ne spun că este probabil ca Isus să vină pentru noi în curând.
Ce păcat că atât de mulți trăiesc ca să adevereasca cuvintele lui Isus, când El a spus că El vine la o oră când nici măcar nu este așteptat.
Sunteți printre cei pregătiți care pot spune cu încredere și speranță:
Chiar și așa, Vino, Doamne Isuse
De Amir Tsarfati
Sursă text și foto: Harbingersdaily
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/globalism-faradelege-apostazie-lumea-este-gata-dar-biserica-este-gata/
/////////////////////////////////////////
Templul Satanic deschide prima clinică de avort cu medicamente religioase
HORJA ROBERT
Suntem în 2023? Pe la început… Atacurile demonice la adresa umanității sunt și ele pe la început… Dracii vor mai mult, acționează mai mult, se zbat mai mult și uite ce iese… Templul Satanic deschide o clinică în care se vor oferi medicamente religioase pentru avort…
Cum să oferi medicamente religioase? Asta înseamnă manipulare cu ajutorul cuvintelor! De când un medicament este religios? Înțeleg că gluma-i glumă, prostia-i prostie și păcatu-i păcat, dar demonii ăștia n-au ce căuta în lumea asta!
Noua clinică a Templului Satanic (cică Templul Satanic este o organizație religioasă), va fi în statul american New Mexico și va purta numele „The Samuel Alito’s Mom’s Satanic Abortion Clinic” („Clinica Satanică de Avort a Mamei lui Samuel Alito”). Crezi că numele ăsta e o glumă? Este o batjocură la adresa lui Samuel Alito, unul dintre judecătorii Curții Supreme care a revocat hotărârea Roe v. Wade, anul trecut (2022), iar de atunci, fiecare stat american are puterea să permită, să limiteze sau să interzică dreptul la avort (deci nu mai e la liber…).
Au pus totul la punct… Data deschiderii este 14 februarie (2023), prețul va fi de aproximativ $90, vârsta minimă a femeilor gravide trebuie să fie de 17 ani (maxim în săptămâna a 11-a). Ritualul pentru avort (chiar așa îi este numele…) cu toate procedurile se poate face doar în statul New Mexico…
Cred că nu la întâmplare Canada și Statele Unite ale Americii se află în partea de sus, partea nordică a globului pământesc. De ce? Păi mă gândesc că pământul va fi distrus de sus în jos, nu de jos în sus. Africanii și asiaticii se întorc la Dumnezeu cu sutele de mii, iar occidentalii își mutilează sufletele tot cu sutele de mii sau mai mult. Hai să dau și două exemple pe lângă subiect, dar pe temă:
La o petrecere din Texas, un travestit dintr-un grup (de entități) chemat să „mențină” atmosfera, a avut un mesaj grotesc înainte să închine băutura… O altă problemă a fost că acolo erau prezenți și copii, care au fost ulterior îndemnați să le ofere bacșiș acelor entități. Trec la următorul exemplu și poți să faci legătura cu ce a zis acea ființă (entitate).
La un concert, o cântăreață a urinat pe fața unui fan (bărbat). Nu întreba „Cum?” și „De ce?”, pur și simplu fanul s-a așezat pe orizontală, iar cântăreața respectivă a împlinit mesajul grotesc de la exemplul anterior… Totul a fost benevol…
Revin la problema demonilor. Ritualul pentru avort se face întâi oral, ca o mărturisire de credință… Copia asta de prost gust e după creștinii care se botează având mărturia unui cuget curat. Demonii fac la fel, dar cu un cuget spurcat. Ritualul ăsta e un fel de plată cu cardul pentru a-ți vinde sufletul…
O singură dată mi s-a întâmplat să-mi doresc să plec rapid dintr-un loc (cartier, nu clădire), când am observat de ce duhuri sunt conduși oamenii respectivi… Am zis că mă întorc doar cu câțiva oameni, dar nu în locul respectiv, ci undeva în apropiere, pe deal, pentru a ridica mâinile spre cer și a cere lui Dumnezeu îndurare și eliberare pentru oamenii locului… Asta-mi propun să fac și în avion când voi fi deasupra statului New Mexico.
Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor și împrejurul Lui, o furtună puternică. (Psalmul 50:3)
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Sursă articol: horjarobert.ro
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/templul-satanic-deschide-prima-clinica-de-avort-cu-medicamente-religioase/
////////////////////////////////////////
Un moment cu adevărat periculos pentru Israel – Viziunea asupra lumii cu Amir Tsarfati
Shalom din Osaka! Israelul se află într-o situație foarte precară. Va fi nevoie de intervenția Domnului pentru a-și proteja țara sfântă. Acesta este motivul pentru care nu sunt nici îngrijorat, nici speriat. Țara lui Israel este a Domnului și El a făgăduit că nu va fi nimicită niciodată. Deci, indiferent de planurile pe care le au ayatollahii, mullahii, teroriștii sau președintele Putin pentru mica națiune a lui Dumnezeu de pe coasta de est a Mediteranei, Israelul va supraviețui.
Rugați-vă pentru siguranța poporului Israel și pentru protecția Domnului asupra pământului. El este în control și de aceea pot dormi noaptea.
Atacurile proxy din patru direcții ale Iranului
În primul rând, permiteți-mi să vă încurajez să vă uitați la cele două actualizări de știri de sâmbătă și duminică. Ele conțin informații necesare pentru a înțelege pe deplin ceea ce urmează să vă spun. Israelul se confruntă cu cea mai mare amenințare din istoria sa, din cauza numărului, complexitatii și puterii armelor care sunt în prezent îndreptate împotriva sa. Recentele atacuri cu rachete din Liban, Siria și Gaza au fost pur și simplu niște semnale pentru a calibra reacția israeliană. Din păcate, această reacție a fost mult mai slabă decât ar fi trebuit să fie. Iranul și-a înființat și înarmat milițiile teroriste proxy nu numai în Liban, Siria și Gaza, dar și în Irak și acum, chiar și în Yemen.
În prezent, există 250.000 de rachete și proiectile îndreptate spre Israel. Așa e, uitați-vă din nou la acest număr. Puneți-vă în poziția în care ati avea dușmanii la linia graniței, înarmați cu acest tip de arsenal, și motivat să vă distrugă. Dacă o faceți, veți înțelege starea de spirit prezenta în Israel astăzi. Gândirea din spatele acestui plan al regimului islamic iranian este că sistemul de apărare antirachetă Iron Dome va rămâne fără muniție după primele ore de apărare a țării. După aceea, nu mai există nimic care să oprească zecile de mii de rachete rămase să devasteze Israelul. Apoi, odată ce rachetele au semănat moartea, se zvonește că există planuri pentru un atac masiv la sol. Și, pentru că milițiile sunt cele care efectuează atacurile, Iranul poate sta pe loc cu negarea sa plauzibilă: „Nu am fost noi. Noi stăm aici așteptându-l pe Mahdi.” Chiar ieri, Direcția de informații militare a IDF a avertizat că războiul este mai aproape decât pacea. Mulți din Israel spun că un atac preventiv împotriva Iranului devine absolut necesar. Acesta este cu adevărat un moment periculos pentru Israel, dar nu pot decât să dau puține informații în acest format de buletin informativ. Din nou, vă rog să urmăriți actualizările mele pentru a fi pe deplin informați.
Atac terorist în Valea Iordanului
A fost un Ramadan violent în Israel. Vinerea trecută, în Valea Iordanului, teroriști palestinieni au tras asupra unui vehicul în care era Lucy Dee și două dintre fiicele ei, Maya (20 de ani) și Rina (15 de ani). Mașina lor a derapat și s-a zdrobit. Cei doi bărbați înarmați au urcat apoi în mașină și au împușcat cele trei femei în stilul execuției. Fetele au fost ucise imediat, în timp ce mama a rezistat câteva zile înainte de a ceda rănilor. Teroriștii sunt încă în libertate.
Atac terorist în Tel Aviv
În aceeași zi cu atacul oribil din Valea Iordanului, un terorist a condus intenționat o mașină pe promenada din Tel Aviv. Un turist italian în vârstă de 36 de ani a fost ucis, iar alte șapte persoane au fost rănite. Atacatorul arab israelian a fost ucis la fața locului de către poliție.
Se apropie Ziua Quds
În limba farsi și arabă, Ierusalimul este cunoscut sub numele de „cel Sfânt” sau al-Quds. Când SUA l-a prezentat pe generalul Qasem Soleimani ca și puterea unei rachete Hellfire, generalul era șeful forței Quds a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). Probabil că nu vă va surprinde faptul că misiunea forței Quds nu este de a proteja suveranitatea israeliană asupra orașului Sfânt. În fiecare Ramadan, ultima vineri a lunii de post este cunoscută sub numele de Ziua Quds. În 1979, ayatollahul iranian Khomeini a declarat ziua de solidaritate față de „uzurpatorul Israel”. În acest an, Ziua Quds cade pe 21 aprilie. Este acea zi care îi preocupă în mod deosebit pe cei implicați în apărarea Israelului în acest an. Este cu siguranță o zi pentru ca biserica să se roage pentru pacea și siguranța lui Israel.
SUA trimite un submarin nuclear în Marea Mediterană
Un submarin nuclear american a trecut prin canalul Suez pe 7 aprilie pentru a se pozitiona în Marea Mediterană. USS Florida este capabilă să transporte 154 de rachete de croazieră Tomahawk la bord. Preocupările legate de atacurile crescânde împotriva trupelor americane au condus la această mișcare. Recent, un contractor american a fost ucis în Siria, iar persoana militară care-l însoțea a fost rănită. Luni, o rachetă a fost lansată către o bază din estul Siriei, care găzduiește trupe americane.
Macron se distanțează de SUA
Tot ce a fost nevoie a fost o vizită de stat în China și un pic de timp petrecut cu președintele Xi Jinping, iar președintele francez Emmanuel Macron a fost gata să se separe de Taiwan și, mai ales, angajamentul SUA de a proteja independența națiunii insulare. El a cerut altor națiuni europene să nu fie „prinse în crize care nu sunt ale noastre”, referindu-se la tensiunile aproape fierbinți dintre Beijing și Taipei. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a minimalizat cuvintele lui Macron, spunând că administrația este încă „liniștită și încrezătoare în relația bilaterală extraordinară pe care o avem cu Franța”.
China înconjoară Taiwanul
Nouă nave de război chineze au înconjurat Taiwanul, în timp ce 71 de luptători au trecut linia mediană dintre cele două națiuni, în timp ce Beijingul a efectuat trei zile de exerciții de foc cu munițe reală menite să intimideze guvernul din Taipei. Casa Albă a emis o declarație în care afirmă că se simt încrezători în capacitatea Americii de a-și proteja interesele de securitate națională, ceea ce înseamnă și libertatea poporului taiwanez. Sub această administrație, cred că cetățenii din Taiwan nu împărtășesc același nivel de încredere.
Azerbaidjan și Armenia se angajează într-o bătălie sângeroasă
Luptele dintre Azerbaidjan și Armenia pe teritoriul disputat al Nagorno-Karabah au izbucnit din nou marți. Șapte militari dintre cele două părți au fost uciși în aceasta ciocnire. Turcia și Israelul au contribuit la câștigarea de către Azerbaidjan a părții superioare a conflictului. Dar Armenia s-a apropiat de Rusia, care a desfășurat forțe de menținere a păcii în zonă. Din păcate, cu Rusia distrasă de Ucraina, Armenia vede mai puțin sprijin din partea Moscovei, ceea ce duce la mai multe conflicte cu Azerbaidjanul.
Coreea de Nord lansează o rachetă în timp ce Autoritatea Palestiniană își face prieteni
Coreea de Nord a lansat o altă rachetă balistică spre Marea de Est. Japonia a trimis o alertă, îngrijorată că racheta va cădea lângă Hokkaido. În cele din urmă, când a aterizat, a fost în apă. Între timp, președintele Autorității Palestiniene, Abu Mazen, a trimis flori și urări de bine liderului suprem Kim Jong-un cu ocazia aniversării a 111-lea an de la nașterea fondatorului țării, Kim Il-sung. Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a trimis o scrisoare de felicitare de asemenea. Kim Jong-un, Abu Mazen și Bashar al-Assad – asta e chiar un trio.
Deteriorarea societății americane
Când Imperiul Roman a căzut, a făcut-o din interior. Armatele invadatoare și diviziunea conducerii erau simptomele, nu cauza. Rădăcinile imploziei sale au fost decadența și dreptul cetățenilor săi. Același lucru se întâmplă și în deteriorarea puterii și culturii americane. Dacă vrei să știi de ce China este în creștere și SUA este în scădere, uită-te la raportul New York Times care spune că 6% dintre adolescenții și adulții din SUA utilizează canabis. Atât de mulți dintre prietenii mei din SUA îmi spun că nu pot conduce prin orașele lor fără să fie asaltați de mirosul de marijuana care vine din mașinile din jurul lor. În plus, un sondaj Gallup a raportat că 7,2% dintre adulții din SUA se identifică drept LGBT. Dar când o descompunem asta în funcție de vârstă, veți descoperi că în Generația Z (născuți între 1997-2004) numărul acestora este de 19,7%. Aceste rapoarte sunt doar două dovezi ale prăbușirii societății care detronează SUA de la locul său de superputerea numărul unu din lume.
De Amir Tsarfati
Sursă text și foto: Harbingersdaily
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/un-moment-cu-adevarat-periculos-pentru-israel-viziunea-asupra-lumii-cu-amir-tsarfati/
/////////////////////////////////////////
Încă o dată, Stânga încearcă să își adapteze Biblia în scopuri politice, de data aceasta cu ajutorul inteligenței artificiale.
Da, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) a publicat săptămâna trecută o versiune destul de blândă a cărții Geneza, intitulată „Cartea: Versiunea PETA a Povestirii Creațieiˮ.
Rezultatul este în mod firesc ofensator, ocazional amuzant, dar în cele din urmă destul de dezamăgitor. Credeți-mă: am suferit citind-o, așa că voi, cititorii dragi, nu trebuie să vă pierdeți timpul cu asta.
PETA – sau IA, despre care sunt convins că a furnizat cele mai bune fragmente din această rătăcitoare ruină – a decis să inducă lumea în eroare, repetând locațiile originale și păstrând structura generală a Genezei, în timp ce în același timp a renunțat la mesajul teologic principal al povestirii și la principalele puncte de intrigă care dau Cuvântului Inspirat greutate emoțională.
În această versiune incredibil de sterilizată a Bibliei, Cain nu este un ucigaș, Nimrod încetează să fie vânător, Hagar este bucătăreasă, un câine îl înlocuiește pe Isaac pe Muntele Moriah și nu există nicio jertfă, paharnicul și pitarul lui Faraon supraviețuiesc, iar visele lui Faraon implică predicarea vegană, nu foametea responsabilă de reuniunea familiei lui Iacob.
Undeva între IA și activiștii din cadrul PETA, s-au pierdut detalii de bază.
De exemplu, Rahela moare în timpul nașterii lui Iosif, în loc să moară în timpul nașterii fratelui său mai mic, Beniamin (Geneza 35), iar Beniamin apare miraculos ca un frate mai mare pentru Iosif. Cain – tot răufăcătorul poveștii – aduce ca jertfă carne de animal lui Dumnezeu, în timp ce Abel aduce în jertfă plante, ceea ce reprezintă o inversare a poveștii biblice în care Abel aduce în jertfă oile sale prețuite. PETA ar fi putut să-l transforme pe Abel în răufăcător, mai ales că au decis să renunțe la ucidere, în orice caz.
Majoritatea personajelor principale – care au destul de multe defecte în versiunea originală a Genezei – sunt acum preoți morali ireproșabili ai religiei vegane, predicând virtuțile laptelui de soia și de migdale. Ei călătoresc din loc în loc, răspândind evanghelia tratării animalelor ca pe oameni, iar uneori animalele vorbesc de capul lor. (La un moment dat, cămilele decid între ele să-i învețe pe oamenii fără educație, dar apoi decid să călătorească împreună cu ei, în schimb.)
Frații lui Iosif tot decid să-l răpească și să-l vândă pe fratele lor din gelozie, dar nu se îndură să rănească o capră pentru a înmuia haina lui colorată în sângele caprei. În schimb, folosesc suc de sfeclă. Da, ei iau în considerare uciderea propriului frate, dar ferească Dumnezeu să se atingă vre-un animal.
Între timp, Enos iese în pierdere. În loc să trăiască 905 de ani (Geneza 5:11), Enoh trăiește doar 50 de ani mizerabili.
„Enos consumă carnea animalelor și astfel comite păcatul suprem, conducând la o viață scurtată de rușine, slăbiciune, neștiință și boalăˮ, spune Biblia conform PETA.
Modificările arbitrare de către PETA a textului biblic nu au o justificare coerentă. În timp ce grupul pentru drepturile animalelor aruncă întâmplător sacrificiul viselor lui Isaac și Faraon și injectează frecvent fraze colocviale extrem de moderne precum „total sfâșiate”,” păstrează selectiv detalii minore, cum ar fi nume de loc obscure și cuvinte arhaice, pentru a da o aparentă aromă biblică textului „modernizat”. Se străduiește să păstreze aceleași capitole ca Geneza, în ciuda eliminării numeroaselor detalii ale poveștii, în măsura în care „capitolele” întregi sunt reduse la doar cinci paragrafe.
Se pare că persoana de la PETA care a rescris Geneza și-a pierdut interesul după primele câteva capitole și a lăsat Inteligența Artificială să facă restul. (De departe, cea mai bună parte a întregii cărți este remarca lui Dumnezeu în timpul celor șase zile de creație, când spune: „Să nu se mănânce carne în ziua de luni!ˮ) Totuși, chiar și Inteligența Artificială nu poate explica cum a reușit PETA să transforme o carte cu adevărat captivantă precum Geneza într-una atât de plictisitoare.
Cei care citesc într-adevăr versiunea originală a Bibliei pot fi uimiți de cât de puține lucruri bune conține. Geneza, în special, povestește istorisiri personale – adesea cu detalii sângeroase destul de jenante. Povestea cum a obținut Iacob cei 12 fii este într-adevăr tulburătoare, la fel și ideea că Sara a determinat-o efectiv pe servitoarea ei să se culce cu Avram, doar pentru ca acesta să aibă în cele din urmă un fiu. Iacob își înșală tatăl pentru a-i fura binecuvântarea fratelui său mai mare, și nici să nu intrăm în detalii despre cum a reușit Iuda în cele din urmă să aibă un fiu viu.
Avraam, Isaac și Iacob nu sunt întotdeauna cele mai admirabile persoane – iar acest lucru este tocmai menit să transmită un mesaj. Dumnezeu transformă aceste personaje umane, cu defecte, într-o mare națiune, iar defectele lor contează pentru că evidențiază lucrarea lui Dumnezeu prin intermediul lor.
Autorul Genezei nu încearcă doar să spună o poveste bună, ci încearcă să înregistreze modul în care aceste persoane au trăit în realitate, iar aceasta este una dintre motivele pentru care Geneza se dovedește a fi o carte excelentă.
Între timp, PETA umple paginile sale pseudo-biblice cu învățături neîncetate și stridente. Cum reușește Abel să-l convingă pe Cain să renunțe să omoare și să mănânce animale? Îi explică lui Cain că „are potențialul de a obține un fizic impresionant de musculos numai prin consumul de alimente pe bază de plante.ˮ Ce fac locuitorii Sodomei care îi determină pe Dumnezeu să-i distrugă? Încearcă să forțeze oaspeții lui Lot să mănânce „carnea noastră cancerigenă și bombe de colesterol.ˮ De ce râde Sara cu neîncredere în pădurea Mamre? Îndoiala ei nu decurge din a pune la îndoială promisiunea lui Dumnezeu de a avea un fiu la anii ei avansați, ci mai degrabă se îndoia de capacitatea ei de a găzdui numeroase sărbători vegane în viitor.
În timp ce povestirile din Geneza se concentrează pe diverse lupte cu Dumnezeu și cu ceilalți, versiunea PETA pare să fie o înregistrare defectă. Multe capitole urmăresc eroii – Avraam, Sara, Rebeca, Iacob și Iosif – pe măsură ce călătoresc dintr-un loc în altul, propovăduind faptul că mâncarea vegană are un gust mai bun, hainele din plante sunt mai bune și nu au miros, iar animalele precum puii și oile au emoții complexe. Puțini dintre personaje evoluează dincolo de o conversie superficială de la consumul de carne – o schimbare care necesită doar unul sau doi eroi care predica câteva replici jenante.
Poate cel mai enervant aspect teologic se referă la un „copil cu blanăˮ, un animal pe care Avraam îl tratează ca pe propriul său copil. Capitolul 21, care imită structura Genezei 21, se concentrează pe Avraam și Sara adoptând un câine numit Herbie. Textul sugerează că patriarhul și soția lui îl iubesc pe Herbie mai mult decât pe fiul lor real, Isaac, a cărui naștere promisă lui Sara la vârsta înaintată este un fundament al iudaismului și creștinismului.
„Care ne-ar fi spus nouă, lui Avraam și mie, că noi, care am fost binecuvântați cu un copil, am găsi și mai multă bucurie în a oferi un cămin iubitor acestui minunat câine, Herbie?” întreabă Sara. „Pe măsură ce mergeau cu Herbie, Sara și Avraam reflectau asupra importanței adoptării câinilor din adăposturi sau organizații de salvare, în loc să-i cumpere de la crescători sau din magazinele de animale de companie… Și cu adevărat, sloganul ‘Adoptă – Nu cumpăra’ a înflorit în inima lui Sara, iar ea și Avraam îl repetau unul altuia.”
Această subversiune continuă în capitolul următor, unde PETA exclude întreaga poveste a cererii lui Dumnezeu către Avraam de a sacrifica pe fiul Isaac pe Muntele Moria, doar pentru a-l salva în ultimul moment – un pasaj central pe care creștinii cred că prefigurează răstignirea lui Isus. În versiunea PETA a Genezei 22, Dumnezeu îi cere lui Avraam să ia cu el pe Herbie pe Muntele Moria și apoi îi prezintă un miel numit Leroy, cu care devin prieteni.
Aceste două capitole explică de ce ideologia drepturilor animalelor a PETA diferă atât de mult de creștinism. Biblia originală face o clară distincție între animale și oameni, care sunt creați după chipul lui Dumnezeu și cărora le dă stăpânire asupra ființelor vii de pe Pământ. Dumnezeu îi promite lui Avraam că va deveni o mare națiune, dar această națiune devine posibilă doar prin fiul promis Isaac, iar Dumnezeu îl testează pe Avraam cerându-i să sacrifice acel fiu promis.
Rescrierea biblei de către PETA nu poate concura cu bogăția acestei povești inspirate și, în acest fel, susținătorii drepturilor animalelor dezvăluie cât de lipsită de sens este cu adevărat ideologia lor.
Publicat inițial în The Daily Signal – republicat cu permisiune.
De TYLER O’NEIL
Sursă text și foto: Prophecynewswatch
https://www.voceacrestinilor.com/stiri/peta-se-aliaza-cu-inteligenta-artificiala-pentru-a-rescrie-biblia/
//////////////////////////////////////////
Război împotriva credincioșilor: Un expert avertizează că I.A. ar putea fi „cea mai mare armă împotriva religiei
Pe măsură ce avertismentele despre inteligența artificială abundă, un expert al Media Research Center, un grup conservator de analiză a conținutului, consideră că libertatea religioasă ar putea fi în pericol.
„Stânga controlează IA, iar stânga va face ceea ce vrea stângaˮ, a declarat Dan Schneider, vicepreședintele Media Research Center Free Speech America, la Fox News. „Stânga disprețuiește întreaga idee a unei ființe superioare care stabilește standarde de bine și rău.ˮ
Schneider crede că stânga vede credința ca pe un “motor care a distrus diferite societăți și popoare de-a lungul istoriei” și, ca rezultat, va folosi astfel de tehnologii pentru a combate religia.
Și avertismentele sale nu s-au oprit aici, avertizând că IA ar putea deveni „cea mai mare armă împotriva credinței, a adevărului, a religieiˮ.
Schneider a declarat pentru Fox News că există cu siguranță aspecte pozitive care pot rezulta din IA, dar creștinii ar trebui să fie atenți și să se implice în discuție înainte ca situația să devină critică.
„Stânga controlează instrumentele IA și vrea să folosească aceasta într-un război împotriva oamenilor credincioși în viitorˮ, a spus el. „Dacă oamenii credincioși văd valoare în ea astăzi, trebuie să se implice în această luptă pentru a proteja beneficiile IA pentru viitor.”
Așa cum a raportat Faithwire de la CBN, Schneider nu este singurul care exprimă temeri legate de IA. Într-un sens mai general, unii specialiști în tehnologie, precum Elon Musk, și lideri religioși, cum ar fi Johnnie Moore, au cerut deschis o oprire temporară pentru a stabili cele mai bune practici în utilizarea IA înainte ca tehnologia să înainteze.
Moore a dezvoltat acest subiect într-un interviu acordat în martie pentru Faithwire de la CBN, subliniind importanța de a fi atenți când persoane precum Musk, care se află la „vârful tehnologieiˮ, încurajează public o astfel de încetinire generală.
„Cred că ar trebui să facem o pauză, și nu sunt sigur că publicul în general înțelege încă cu adevărat cum se vor schimba viețile lor în totalitate și ar putea să se schimbe din cauza acestei noi tehnologiiˮ, a declarat Moore.
Autorul și liderul religios a lăudat beneficiile transformaționale și pozitive pe care IA le poate aduce societății, menționând că tehnologia ar putea aduce o sănătate mai bună, o viață mai lungă și alte soluții. Dar a avertizat și cu privire la ceea ce poate să se întâmple dacă IA este lăsată necontrolată sau este utilizată de guverne mondiale lipsite de scrupule.
Mai recent, David Curry, președintele și Directorul Global Christian Relief, o organizație dedicată descoperirii persecuției creștine și apărării credincioșilor din întreaga lume, a dezvăluit modurile îngrijorătoare în care regimuri opresive, teroriști și alții ar putea utiliza tehnologia.
„Exemplul care reiese și care reprezintă un pericol clar și prezent este China și utilizarea de către ei a inteligenței artificiale pentru monitorizarea mișcării populației lorˮ, a spus Curry. „Ei au un sistem de scor social care urmărește participarea la biserică și poate interzice copiilor sub vârsta de 18 ani să meargă la biserică sau, dacă nu poate interzice, cu siguranță te va pedepsi prin scorul social.ˮ
Acesta a menționat că această dinamică este deja în desfășurare în China, deși se îngrijorează și în privința a ceea ce ar putea urma pe măsură ce manipulările tehnologice evoluează.
„Încercăm să atragem atenția asupra efectelor care vor crește pe măsură ce tot mai multe tehnologii de inteligență artificială devin disponibile – modul în care prejudecățile și presupunerile încorporate în acest model predictiv pot afecta credința religioasăˮ, a declarat Curry. „Suntem concentrați în prezent pe persecuția creștinilor, monitorizarea activității creștine, cenzurarea serviciilor de închinare, postarea de către pastori a videoclipurilor – toate implicațiile diverse ale inteligenței artificiale.ˮ
De BILLY HALLOWELL
Sursă text: CBNNEWS
Photo by Mohamed Nohassi on Unsplash
https://www.voceacrestinilor.com/stiri/razboi-impotriva-oamenilor-credinciosi-un-expert-avertizeaza-ca-i-a-ar-putea-fi-cea-mai-mare-arma-impotriva-religiei/
/////////////////////////////////
Intenții globaliste – Top zece profeții biblice din 2022
Reflectând asupra anului 2022, m-am confruntat cu aceeași problemă anuală. Cum selectăm zece evenimente de top ale anului când, în realitate, au existat o sută zece întâmplări proeminente în timpul anului, acum când ultimele zile din an se termină? Permiteți-mi să vă împărtășesc câteva despre care consider că merită discutate. Toate au implicații profetice.
Ascensiunea Clicii Forumului Economic Mondial (WEF) și goana lor către Guvernul Global
Acum zece ani, ați auzit de Klaus Schwab? Cum rămâne cu Yuval Noah Harari? I-ați urmărit și acum cinci ani? Bineînțeles că nu. Astăzi, mulți sunt conștienți de această mulțime și de intențiile lor de a crea o singură lume. Mulți dintre cititorii noștri înțeleg că acesta este adevăratul guvern din umbră. Apocalipsa 13 prezintă bine planul lor.
Agitarea Duhului lui Antihrist
Cu toții vedem noua nelegiuire și rebeliune în fiecare aspect al societății! Suprapopularea sa actuală a fost declanșată în orașul meu natal, Minneapolis, în mai 2020, cu calvarul lui George Floyd. Acum forțele de poliție sunt reduse, infractorii nu se confruntă cu cauțiune, iar procurorii încurajează mai multe fărădelegi. Dar duhul lui Antihrist este peste tot – în guvernul nostru, în școlile noastre și în multe altele. El pregătește drumul pentru adevăratul Antihrist.
Guvernul știe cel mai bine – ai încredere în el
Aceasta a fost sloganul în lumea occidentală de aproape trei ani. Aveți încredere în guvern pentru vaccinuri, pentru a gestiona în mod corespunzător pandemiile și alte probleme de sănătate și pentru a vă menține bine! Milioane de oameni au fost păcăliți cu asta. Milioane de oameni vor trece acum de la a avea încredere în guvern la a avea încredere în Antihrist.
Ascensiunea Dragonului Verde: Adorarea Mamei Pământ
Continente întregi au cedat religiei schimbărilor climatice și ecologismului. Ei se închină mai degrabă Mamei Pământ decât Tatălui Dumnezeu iubitor. Joe Biden vrea să blocheze soarele pentru a lupta împotriva încălzirii globale În numele economisirii energiei, fermierilor din Europa li se inchid afacerile, o acțiune care duce la foamete. Oamenii sănătoși la minte știu că asta este nebunie, dar sunt neajutorați atunci când guvernele lor impun nebunia.
Cursa către moneda digitală: Moneda digitală a Băncii Centrale (CBDC)
De ce suntem surprinși când autoritățile ne spun că banii vor dispărea? Un sistem fără numerar joacă un rol biblic proeminent în timpul sfârșitului. Mai mult de 100 de țări explorează CBDC, potrivit FMI. Administrația Biden insistă asupra acestui lucru. Este prezentat ca fiind răspunsul la multe dintre problemele lumii! Am putea vedea acest lucru în 2023.
Declinul Americii, ascensiunea liberalismului radical și lipsa unui lider mondial
Deși este greu de urmărit, America este în declin. În același timp, ei sunt numiți chiar și lideri globali. Stânga încearcă să facă din America un paradis liberal ca Venezuela. Din păcate, rezultatul este mai mult ca o republică bananieră. Progresiștii încearcă să realizeze ceea ce orice altă țară socialistă/comunistă a făcut: Să distrugă clasa de mijloc, să obțină o putere fără sfârșit, să creeze un stat social permanent și să creeze dependență totală. Nu poți avea o superputere atunci când obiectivul este un guvern global.
Creștinii sunt neutralizați, evreii sunt atacați
Când Comitetul Național pentru libertate religioasă al lui Sam Brownbeck a avut nevoie de un cont bancar, au mers la J.P. Morgan Chase. Și-au dat seama repede că li s-a închis contul! Ei ripostează. În același timp, evreii sunt atacați în multe țări. Atacurile au crescut cu peste 100% în ultimul an. Atacurile din New York împotriva evreilor au crescut cu 125% în ultimul an. „Poporul cărții”, evreii și creștinii, sunt urâți așa cum a prezis Biblia.
Ascensiunea iluziei puternice și a înșelăciunii globale
Cum altfel explicați nebunia că fetele pot deveni băieți și băieții pot deveni fete? Că bărbații se pot alătura sportului femeilor și pot schimba hainele în vestiarele doamnelor? Și că toate acestea sunt complet normale și sănătoase? Copiii cu identitate trans din SUA au crescut cu aproape 1.000% în ultimii doi ani. Cum explici dragostea de a ucide un copil în uter, în orice etapă a vieții, cu o procedură chinuitoare? Dumnezeu nu va mai tolera acest lucru mult timp!
Apostazia în Biserică
Ar fi nevoie de o carte de trei sute de pagini pentru a rezuma starea actuală a bisericii acum. În ultimii doi ani, mii de oameni s-au „trezit” (woke), au devenit sensibili la căutări și multe altele. Dreptatea socială înlocuiește mântuirea. Mulți învață că biserica va face lumea un loc mai bun – chiar perfect. Oile încearcă să găsească o biserică solidă – și una care vorbește despre problemele zilei și profeția biblică. Multe biserici vor să spună oamenilor că pot avea cea mai bună viață acum.
Ascensiunea uimitoare a paranormalului și a ocultismului, numită vrăjitorie în Biblie
Lumea, și unii din biserică, pur și simplu dansează cu diavolul. Social media încurajează acest lucru și oferă o platformă. Chiar și creștinii se ocupă de lucruri pe care știu că nu ar trebui să le facă. Apoi mai este flagrantul – Jocurile Commonwealth din vara trecută, care au prezentat re-crearea Turnului Babel și o femeie călare pe o fiară – cu mulți care se închină fiarei. Toate acestea duc la vrăjitoria agresivă despre care se vorbește în Apocalipsa, și acolo este combinată cu drogurile.
Cum credeți că vor arăta ultimele zile? Credeți în Biblie când numește vremurile noastre periculoase și pline de oameni care sunt posedați de motive egoiste și nesăbuite. Dumnezeu orchestrează evenimente pentru a sfârși această dramă uimitoare cunoscută sub numele de Epoca Bisericii. Ultimul act poate avea loc oricând. Așteptați-vă sa auziți trâmbița și un strigăt în orice minut. (I Tesaloniceni. 4:16)
De Jan Markell
Sursă text și foto: HarbingersDaily
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/intentii-globaliste-top-zece-profetii-biblice-din-2022/
/////////////////////////////////////////
Top 10 cele mai dorite carti crestine pe www.clcromania.ro
Atunci cand vrei sa faci cadou o carte, si nu prea esti priceput in a alege, ajuta daca ai idee ce au cumparat si altii. Ne-am gandit sa va prezentam cele mai vandute 10 titluri pe www.clcromania.ro si cine stie poate chiar iti lipseste vreuna din biblioteca! Si nu uita ca se apropie Craciunul, o carte (sau doua, trei) este cadoul perfect pentru oamenii speciali din viata ta!
- Dragoste si respect
http://www.clcromania.ro/dragoste-si-respect_prd7228.html
- Pericolele unei credinte superficiale
http://www.clcromania.ro/pericolele-unei-credinte-superficialetrezirea-din-letargia-spirituala_prd12963.html
- Cu Dumnezeu in subterana
http://www.clcromania.ro/cu-dumnezeu-in-subterana_prd1938.html
- Gradina Leotei
http://www.clcromania.ro/gradina-leotei_prd12584.html
- In valtoarea apelor
http://www.clcromania.ro/in-valtoarea-apelor_prd12345.html
- Cand se incheie jocul, totul se intoarce in cutie, Ortberg
http://www.clcromania.ro/cand-se-incheie-jocul-totul-se-intoarce-in-cutie_prd8134.html
- Viata fara limite
http://www.clcromania.ro/viata-fara-limite-inspiratie-pentru-o-viata-ridicol-de-buna_prd11593.html
- Cand greierii plang
http://www.clcromania.ro/cand-greierii-plang_prd9536.html
- Sa-i castige inima
http://www.clcromania.ro/sa-i-castige-inima_prd12840.html
- Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu
http://www.clcromania.ro/cand-povestea-de-dragoste-ti-o-scrie-dumnezeu_prd4094.html
Top 10 cele mai dorite carti crestine pe www.clcromania.ro
//////////////////////////////////////
A apărut Topul Mondial al Persecuției pe anul 2023
Poteraș Ionuț
Organizația de monitorizare și ajutorare a creștinilor persecutați Open Doors a publicat Topul Mondial al Persecuției pentru anul 2023. Topul este un clasament anual ce cuprinde primele 50 de țări în care creștinii se confruntă cu cele mai mari niveluri de persecuție.
La nivel mondial, peste 360 de milioane de creștini suferă niveluri ridicate de persecuție și discriminare pentru credința lor. Aceasta înseamnă 1 din 7 creștini. Proporția variază în funcție de continent. Astfel, în Africa 1 din 5 creștini sunt persecutați, iar în Asia procentul este și mai mare, 2 din 5 creștini fiind persecutați în această zonă a lumii.
Misiunea organizației Open Doors este de a se asigura că creștinii persecutați nu suferă singuri – ci sunt conectați la biserica mondială pentru sprijin și încurajare.
Din 1993, Topul a dezvăluit amploarea și gravitatea persecuției creștinilor. În ultimii 30 de ani, numărul țărilor în care creștinii suferă niveluri ridicate și extreme de persecuție aproape că s-a dublat, ajungând la 76 de țări.
În cele 50 de țări care fac parte din Topul Mondial al Persecuției, 312 milioane de creștini se confruntă cu niveluri foarte ridicate sau extreme ale persecuției.
Prezentăm în continuare o trecere în revistă a tendințelor de persecuție ce oferă o perspectivă asupra experienței creștinilor care rămân credincioși Domnului Isus, indiferent de costuri.
Violența împotriva creștinilor din Africa Subsahariană a atins noi culmi.
Jihadiștii destabilizează țările din Africa Centrală și de Vest. Țări întregi riscă să se prăbușească în violența extremistă. 26 de țări din Africa Subsahariană se confruntă cu niveluri ridicate de persecuție; jumătate dintre acestea au scoruri de violență în intervalul „extrem de ridicat”.
Mișcarea jihadistă, care urmărește să extindă legea islamică Sharia pe întreg continentul african, i-a forțat pe creștini să se deplaseze constant, de la locuințele lor către tabere de refugiați sau în alte țări. Nesiguranța care rezultă din această experiență de deplasare forțată îi face pe creștini și mai vulnerabili la alte violențe. Femeile creștine, în special, pot fi cu ușurință ținta unor atacuri sexuale, în timp ce bărbații au mai multe șanse să-și piardă viața.
Modelul de opresiune al Chinei se răspândește în toate statele autoritare.
Succesul aparent al Chinei, în special în termeni economici, este atrăgător pentru mulți lideri politici din întreaga lume. Promisiunea de creștere și prosperitate, în același timp cu posibilitatea de a controla toate grupurile și indivizii percepuți ca fiind devianți, a stârnit interesul liderilor din întreaga lume, indiferent de contextul lor ideologic.
Țări atât de diverse precum Sri Lanka, Myanmar și Malaezia s-au îndreptat pe aceeași cale autoritară, alăturându-se statelor din Asia Centrală precum Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan și Rusia.
Simpla existență a comunităților creștine este un ghimpe în coasta regimurilor din multe dintre aceste țări, cu atât mai mult activiștii creștini sunt incomozi atunci când își ridică vocea punând piedică încercărilor regimului de a-și controla cetățenii. Folosind limbajul „stabilității” și al „securității”, autocrații exercită presiuni imense asupra liderilor bisericești ca răspuns la apelul lor persistent la respectarea drepturilor omului, la participarea liberă a societății civile, la statul de drept și la transparența alegerilor. Cei care refuză să susțină partidul de guvernământ pot fi catalogați drept „scandalagii”, „perturbatori ai păcii” sau chiar „teroriști”. Aceștia riscă să fie arestați, să le fie demolate clădirile bisericilor sau să-și piardă autorizația pentru funcționarea bisericii.
Biserica din Orientul Mijlociu este redusă numeric și se află încă sub presiune.
Biserica nu a reușit să se redreseze după recrudescența Statului Islamic și încercările extremiștilor de a elimina creștinismul în întregime.
Discriminarea și opresiunea, împreună cu declinul economic paralizant, au ca efect un sentiment acut al lipsei de speranță, în special pentru tineri.
În regiunea Levantului din Orientul Mijlociu (Liban, Siria, Irak, Israel/Teritoriile palestiniene și Iordania), comunitatea creștină este în scădere din cauza lipsurilor, discriminării și persecuției. De când gruparea Statul Islamic (SI) a intrat în scenă, creștinii din aceste zone din Irak și Siria se luptă pentru a-și câștiga existența; în special tinerii creștini se confruntă cu un nivel ridicat al șomajului și cu o ostilitate continuă, încurajând astfel dorința lor de a emigra. Atunci când emigrarea creștinilor crește, comunitățile bisericești sunt slăbite în consecință, fiind private de următoarea generație de lideri și de familii, devenind astfel ținte mai ușor de marginalizat în continuare.
În alte părți din regiune au existat mai puține violențe, mai puține crime, dar nu și o perspectivă mai bună. Cei care se convertesc de la islam la creștinism continuă să se confrunte cu niveluri ridicate de presiune din partea familiei și a comunității.
Condițiile pentru Biserică s-au înrăutățit în America Latină.
Pe lista din 2022, trei țări din America Latină au fost clasate în primele 50 de țări. Pe lista din 2023, acum sunt patru: Nicaragua se află pe locul 50 în 2023, prima dată când această țară apare în top 50. Ea se alătură Columbiei (22), Cubei (27) și Mexicului (38).
Un guvern corupt și ineficient a creat spațiu pentru ca grupările criminale și liderii etnici să apară, să se consolideze și să devină motoare de persecuție – în special în zonele rurale și în rândul populațiilor indigene.
Represiunea guvernamentală din Nicaragua, Cuba și Venezuela s-a intensificat împotriva celor care sunt văzuți ca voci ale opoziției. În special în Nicaragua, represiunea comunistă împotriva liderilor bisericești a devenit din ce în ce mai vizibilă pe parcursul anului.
Vești bune: Mai multă toleranță față de creștini în Golful Persic
În mai multe state din Golf, cum ar fi Bahrain și Emiratele Arabe Unite, a fost promovată o mai mare toleranță. Autoritățile caută modalități de a răspunde la apelul pentru mai multă libertate religioasă în societatea lor islamică.
Discursul instigator la ură împotriva creștinilor aparținând comunităților istorice sau expatriate adesea nu este tolerat în mai multe țări, inclusiv în Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Egipt, deși elementele radicale rămân prezente în societățile lor.
La nivel mondial
Timp de 30 de ani, Topul Mondial al Persecuției a pus în lumină persecuția creștinilor. În întreaga lume, creștinii se roagă și strâng fonduri, pentru ca nimeni să nu sufere persecuția de unul singur.
Credincioșii din cele mai periculoase locuri sunt curajoși și hotărâți. Credința lor este puternică. Alții se poticnesc sub greutatea unei presiuni imense; și ei știu că nu sunt singuri. În ciuda întunericului și a dificultăților persecuției, Biserica lui Dumnezeu avansează și Împărăția Sa crește.
Coreea de Nord
Coreea de Nord a revenit la numărul 1, cu cele mai înalte niveluri de persecuție văzute vreodată. Scorul său de 98, un maxim istoric, reflectă o creștere a arestărilor de creștini și a bisericilor de casă descoperite și închise – în temeiul noii „legi împotriva gândirii reacționare.”
Afganistan, numărul 9 în Top
În ciuda scăderii sale în clasament, persecuția rămâne extremă în Afganistan. Mai puțini creștini afgani au fost uciși pentru credința lor în 2022: mulți au fugit sau au fost uciși când talibanii au preluat puterea. Creștinii convertiți care au rămas se ascund în mare secret – și ar fi probabil condamnați la moarte dacă ar fi descoperiți.
Nigeria, numărul 6
Creștinii continuă să fie atacați și adesea uciși cu brutalitate în nordul Nigeriei. Boko Haram, ISWAP, militanții Fulani și alți barbari înarmați au efectuat raiduri devastatoare asupra comunităților creștine. Guvernul continuă să nege că este vorba de persecuție religioasă, astfel încât încălcările drepturilor creștinilor au fost comise cu impunitate.
China, locul 16
În China, utilizarea tehnologiei de supraveghere digitală se răspândește, ceea ce sporește persecuția și intimidarea. Pe măsură ce instrumentele digitale au devenit tot mai sofisticate, și guvernul chinez a rafinat tot mai mult folosirea lor. Beijingul a recurs la cenzură, dezinformare și supraveghere fără scrupule pentru a intensifica controlul asupra grupurilor religioase.
Nicaragua, locul 50
Nicaragua a intrat în 2023 pentru prima în dată în top 50. Acest lucru se datorează represiunii guvernamentale care s-a intensificat de la protestele din aprilie 2018. Reputația de autoritate și legitimitate pe care o are biserica în țară a făcut din aceasta o țintă specială. Clădirile bisericii au fost deteriorate, posturile de televiziune și colegiile creștine închise, liderii religioși expulzați.
5.621 de creștini uciși la nivel mondial
Anul trecut, 5.621 de creștini au fost uciși pentru credința lor. 90% dintre aceștia au fost doar din Nigeria. Creșterea uriașă a violenței în Nigeria și în Africa Subsahariană a făcut ca mai mulți creștini să își piardă viața în ultimii 5 ani. Creștinii uciși în 2023 sunt cu 80% mai mulți decât în urmă cu cinci ani (3.066).
Sursa: Open Doors
https://www.stiricrestine.ro/2023/01/20/a-aparut-topul-mondial-al-persecutiei-pe-anul-2023/
/////////////////////////////////////
John Maxwell
JOHN MAXWELL (n. 1947) este pastor şi în același timp o autoritate în domeniul leadership-ului. John obișnuiește să citeze des din Biblie în materialele sale pentru a accentua sau a face mai clar mesajul pe care îl transmite.
Filosofia lui John C. Maxwell
Fiind pastor și un creştin practicant, este o provocare pentru el să predea ideile sale despre leadership în contextul moralei creștine.
Cu toate acestea, el are un mod propriu de a o face şi chiar dacă a fost uneori criticat vis-a-vis de interpretarea Bibliei, a reușit să creeze o cantitate imensă de materiale apreciate (a scris peste 60 de cărți, conform unor surse sunt peste 70).
Pentru asta el conturează o legătură între leadership și lumea divină, deschizând o dimensiune nouă pentru cititorii săi.
În 2014 John Maxwell a fost numit cel mai influent expert de leadership și management, de către revista Inc.
Printre cărțile sale se numără:
Cele 21 de calități ale liderului
Fără limite. Cum poți să îți atingi potențialul maxim
Uneori câștigi, uneori înveți
Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale
Începe să gândești
Cine a recomandat cărțile lui
John Maxwell a fost recomandat în podcasturile acestea:
Podcast 281 Răzvan Ziemba
Podcast 278 Bogdan Iftemie
Podcast 258 Daniela Nica
Podcast 068 Antonia Noël
Podcast 046 Lorand Soares Szasz
Podcast 015 Sorin Popa
https://florinrosoga.ro/book-author/john-maxwell/
////////////////////////////////////////
Dumnezeirea Duhului Sfant
(John Trutza)
Nici o alta doctrina crestina nu a fost rastalmacita în asa masura ca cea referitoare la Dumnezeirea Duhului Sfânt. Unii, neaga Persoana si Dumnezeirea Duhului Sfânt, crezând ca Duhul Sfânt este o forta, o energie cosmica, în timp ce altii exagereaza crezând ca tot ce fac este de la Duhul Sfânt.
Dorinta noastra în aceste rânduri, este sa furnizam o învatatura echilibrata si Biblica, cu privire la Divinitatea Duhului Sfânt.
Când vorbim despre Sfânta Scriptura, trebuie sa amintim ca în Noul si Vechiul Testament, se vorbeste despre Persoana Duhului Sfânt de 85 de ori; în Vechiul Testament sunt mentionate 18 denumiri, iar in Noul Testament de 39 de denumiri. De asemenea trebuie mentionat ca în Teologie, atunci când se vorbeste despre
Sfânta Treime, sau Triunitatea, nu exista o ierarhizare a Persoanelor Treimice, în sensul unei gradatii de marime si importanta a unei Persoane fata de celelalte doua. Dumnezeu este : Dumezeu Tatal, Dumnezeu
Fiul si Dumnezeu Duhul Sfânt.
Au fost însa crestini si poate mai sunt si astazi unii care din necunostinta de cauza, înclina sa creada ca Dumnezeu Tatal, ar fi mai vechi si mai mare, iar de aici si concluzia ca ar fi mai important decât
Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant, deoarece, El i-ar fi Nascut si Purces pe
ceilalti doi. Avându-si originea si cauza în Tatal, rezulta prioritate, o vechime si o importanta
a Tatalui fata de Fiul si de Duhul Sfant.
Greselile si confuziile care s-au produs în eforturile oamenilor de-a sonda misterul Sfintei Treimi, au provenit de acolo, ca omul, fiinta marginita, cautând sa cuprinda si sa înteleaga Tainele Dumnezeirii
celei Nemarginite, a silit Nemarginirea sa intre în categoriile de cauza, Timp si Spatiu.
Despre cele Trei Persoane ale Dumnezeirii, trebuie spus de la început, ca noi oamenii, nu am fi ajuns niciodata cu puterile sau cunostintele noastre omenesti, sa ne dam seama de existenta Lor, daca Dumnezeu
nu ar fi binevoit sa Se descopere prin Cuvântul scris si prin Fiul Sau.
Revelatia Divina a Vechiului si Noului Testament, nu are ca scop expunerea tuturor Tainelor Divinitatii, ci are ca scop, descoperirea tuturor Invataturilor necesare pentru Mântuirea omului. Astfel dar, Duhul Sfânt este de aceeasi Fiinta cu Dumnezeu Tatal si cu Dumnezeu Fiul. Mântuitorul însusi ne învata ca Duhul Sfânt este Mângâietorul si ca are Fiinta Dumnezeiasca dela Tatal prin purcedere: – Când v-a veni Mângâietorul,
Dumnezeirea Duhului Sfânt pe care-L voi trimite de la Tatal, adica Duhul Adevarului, care purcede de la Tatal, El, v-a marturisi despre Mine – Ioan 15:26.
Cu alte cuvinte, nu spunem ca Duhul este în Fiul, dar Il numim Duhul Fiului, sau Fiul si Duhul sunt din Tatal, adica, Duhul Sfânt a existat din totdeauna, deci, nu trebuie sa credem ca El a fost altceva înainte de-a fi Duh Sfânt si ca ar fi progresat pâna a ajuns Duhul Sfânt.
Înca din primele secole, crestinii au avut printre ei, eretici, care au înteles gresit Dumnezeirea Duhului Sfânt numiti pneumatomahi. Ei sustineau ca Duhul Sfânt este creat, un slujitor al Tatalui si Fiului, si separat în esenta de Ei. În anul 381 AD, a avut loc Sinodul dela Constantinopol, unde aceasta erezie a fost condamnata, iar ereticii au fost exclusi din Biserica. Acolo s-a statornicit o învatatura corecta despre Persoana
si Dumnezeirea Duhului Sfânt.
Învatatura corecta a Bibliei, nu afirma ca ar fi 3 Dumnezei, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, ceea ce afirma Biblia este faptul ca exista o singura Dumnezeire, dar sunt 3 Persoane care compun Dumnezeirea. Nu
putem numi un Dumnezeu Perfect daca mai are nevoie de înca unul sau de înca alti doi Dumnezei alaturi, care sa aibe atribute diferite, de aceea întelegem ca avem o Singura Dumnezeire.
Întelegem deci ca Duhul Sfânt este membu al Dumnezeirii si deci este Divin. Principalele argumente ale Divinitatii Duhului Sfânt sunt:
- Atributele Duhului Sfânt similare cu ale Tatalui si Fiului
Daca Tatal si Fiul dau viata si Duhul da viata Ioan3:5-6; Iov 33:4
Daca Tatal si Fiul sunt Lumina si Duhul este Lumina 1 Cor: 2:9-12
Daca Tatal si Fiul sunt Dragoste si Duhul este Dragoste Rom 8:5
Deci, Duhul face aceleasi lucrari pe care le face Tatal si Fiul.
Caracteristicile Dumnezeirii Duhului Sfânt:
Duhul Sfânt este Etern, asta însemnând ca nu are nici început si nici sfârsit Duhul este Atotputernic – Mica 3:8; Luca 1:35 ; Rom 15:19
Duhul este Omniprezent – Ps 139:7
Duhul este Omniscient – 1Cor 2:10-11; Isaia 40: 13-14
Duhul este Omnipotent – Mat 12:28; Apoc 19:28; Mica 3:8
Duhul este Adevarul – 1 Ioan 5:6
Duhul este Sfânt, Ii spunem Duhul Sfânt – Ps 51:11; Isaia 63:10-11; Rom 8:14
- Lucrarile Duhului Sfânt
Lucrarea Duhului Sfânt, este una cu lucrarea Dumnezeirii:
Lucrarea Creatiei- Duhul era implicat în Creatie Iov 26:13; 33:4; Ps 104:30
Lucrarea Revelarii – Gen 41:16; Gal 1:11-12
Lucrarea Inspiratiei – 2 Tim 3:16-17; 2 Petru 1:20-21
Lucrarea Reînnoirii – Ioan 3:5
Lucrarea Mijlocirii – Rom 8:26
Lucrarea Sfintirii – 2 Tes 2:13
Lucrarea Convingerii – Ioan 16:18
Lucrarea Mângâierii – Ioan 14:16; 15:26; 16:7
Lucrarea Miraculoasa – 1 Cor 12:1-11
Lucrarea Invierii – Rom 8:11
- Argumentul interschimbabilitati termenilor
În episodul din Fapte 5 Petru îi spune lui Anania în versetul 3 ca a mintit pe Duhul Sfânt, iar în versetul 4 spune ca a mintit pe Dumnezeu.
- Prezentarea Domnului Isus a persoanei Duhului Sfânt
Ioan 14:15-26 si Ioan 16:5-15
Domnul Isus atunci când le vorbea ucenici lor despre Duhul Sfânt se referea la El cu expresia “un alt” intelegând Unul de aceeasi natura si egal cu Mine.
În concluzie noi credem si marturisim ca Duhul Sfânt este coegal, coexistential si divin asa ca Tatal si Fiul.
Dumnezeirea Duhului Sfant
/////////////////////////////////////////
60 de aspecte ale lucrării Duhului Sfânt
Andrei Croitoru
Ce poate și ce face Duhul Sfânt în viața unui om? Lista de mai jos nu este exhaustivă dar atinge în cea mai mare parte activitățile principale ale Duhului Sfânt în viața unui creștin.
- Îl regenerează
Ioan 3:5 “Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”
- Îl locuiește
Iacov 4:5 “Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.”
Romani 8:9 “Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”
- Îl împuternicește
Faptele apostolilor 4:31 “După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”
- Îl botează
1 Corinteni 12:13 “Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.”
- Îl umple
Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. (Efeseni 5:18 VDC) 5:17
- Îl îndeamnă
Romani 8:1 “Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”
- Îl călăuzește
Romani 8:14 “Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”
Galateni 5:18 “Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.”
- Îl cârmuiește
Galateni 5:16 “Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.”
- Îl sfințește
2 Tesaloniceni 2:13 “Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.”
1 Petru 1:2 “după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!”
- Îl pecetluiește
Efeseni 4:30 “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Efeseni 1:13 “Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit”
- Îl mângâie
Ioan 14:26 “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”
- Îl învață toate lucrurile
Ioan 14:26 “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”
- Îi curăță sufletul
1 Petru 1:22 “Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;”
- Se odihnește peste el
1 Petru 4:14 “Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.”
- Te înnoiești prin El
Tit 3:5 “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,”
- Păzești prin El
2 Timotei 1:14 “Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.”
- Îți dă bucurie
1 Tesaloniceni 1:6 “Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;”
- Suntem un lăcaș al lui Dumnezeu
Efeseni 2:22 “Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.”
- Îți dă dragostea lui Dumnezeu
Romani 5:5 “Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”
- Slujești prin El
Filipeni 3:3 “Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.”
- Te rogi prin El
Efeseni 6:18 “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii”
Iuda 1:20 “Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt,”
- Te întărește
Efeseni 3:16 “şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,”
- Poți semăna în El
Galateni 6:8 “Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.”
- Seceri viața veșnică în El
Galateni 6:8 “Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.”
- Trăiești prin El
Galateni 5:25 “Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.”
- Umbli prin El
Galateni 5:25 “Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.”
- Așteptăm nădejdea neprihănirii prin El
Galateni 5:5 “Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.”
- Strigă în noi Ava
Galateni 4:6 “Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!””
Romani 8:15 “Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!””
- Ne schimbă în același chip cu al Lui
2 Corinteni 3:18 “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
- Ne socotește neprihăniți
1 Corinteni 6:11 “Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”
- Ne luminează cugetele
Romani 9:1 “Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor,”
- Ne ajută în slăbiciunea rugăciunilor
Romani 8:26 “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.”
- Ne adeverește că suntem copiii lui Dumnez
Însuș Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:16 VDC)
- Facem să moară faptele trupului prin El
Romani 8:13 “Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”
- Face trupurile noastre Templele Lui
1 Corinteni 6:19 “Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?”
- Avem intrare la Tatăl prin El
Efeseni 2:18 “Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.”
- Avem împărtășire prin El
2 Corinteni 13:14 “Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.”
- Ne dă un duh de credință
2 Corinteni 4:13 Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim.
- Ne dă daruri
1 Corinteni 12:11 “Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.”
- Îți dă dragoste
Coloseni 1:8 “şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.”
- Aduce aminte cuvintele lui Hristos
Ioan 14:26 “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”
- Descoperă lucrurile viitoare
Ioan 16:13 “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.”
- Călăuzește în tot adevărul
Ioan 16:13 “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.”
- Ne face tari în nădejde
Romani 15:13 Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!
- Ne aduce slobozenia
2 Corinteni 3:18 “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
- Duhul mijlocește pentru noi
Romani 8:26 “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.”
- Ne izbăvește de legea păcatului și a morții
Romani 8:2 “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.”
- Garantează învierea trupurilor noastre
Romani 8:11 “Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.”
- Ne dă roada Lui
Galateni 5:22 “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,”
- Pune episcopi în Biserică
Faptele apostolilor 20:28 Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
- Duhul aduce unitate în Biserică
Efeseni 4:3 “şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.”
- Dă înțelepciune
Faptele apostolilor 6:3 “De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.”
- Oprește
Faptele apostolilor 16:6 “Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.”
Faptele apostolilor 16:7 “Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.”
- Trimite în lucrare
Faptele apostolilor 13:4 “Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.”
- Arată slava lui Dumnezeu
Faptele apostolilor 7:55 “Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;”
- Coordonează vorbirea
Faptele apostolilor 4:8 “Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!”
Luca 12:12 “căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.””
- Mărturisește
Faptele apostolilor 5:32 “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.””
- Dă descoperiri
Faptele apostolilor 21:4 “Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.”
- Călăuzește în situații practice
Faptele apostolilor 8:29 “Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!””
- Botează cu putere
Faptele apostolilor 1:8 “Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.””
60 de aspecte ale lucrării Duhului Sfânt
/////////////////////////////////////////
DUHUL SFÂNT sau ÎNŞEPTITUL DUH AL LUI DUMNEZEU
(de la Constantin Moisa)
(Apoc. 1.4-6; Is. 11.2)
Introducere. Sintagma ,,cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu“ care exprimă de o manieră magistrală plinătatea Duhului Sfânt, mai apare de 3 ori în cartea Apocalipsa: 3.1; 4.5; 5.6.
Iar în profeţia mesianică citată la început sunt menţionate cele şapte atribute ale Duhului Sfânt: Duhul Domnului, duh de înţelepciune şi pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.
De asemenea, pentru a ne deveni şi mai accesibil, El ni Se prezintă cu ajutorul a şapte simboluri:
Porumbel (Ioan 1.29-34) = simbolul curăţiei şi al blândeţei
A fost semnul menit să-i dovedească lui Ioan Botezătorul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, de o puritate şi sfinţenie desăvârşită.
Din mijlocul întristării şi descurajării, David cânta: ,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!“ (Ps. 55.6).
Eu şi tu am fost luaţi pe aripile Porumbelului divin şi duşi la Calvar, unde Mântuitorul ne-a chemat să ne ia povara şi să ne dea odihnă (Mt. 11.28-29).
Pecete (Ef. 1.13; 4.30) = simbolul proprietăţii şi al păstrării
O pecete pusă pe piatra de la gura gropii cu lei era garanţia că nimic nu se va putea schimba cu privire la Daniel (Dan. 6.16-17) (vezi şi Mt. 27.66, cu pecetluirea mormântului lui Isus din Nazaret).
Ceea ce dă valoare şi valabilitate oricărui act oficial este pecetea.
Eu şi tu purtăm sigiliul Duhului Sfânt ca un semn al autenticităţii, al apartenenţei şi al asigurării noastre.
Untdelemn (1 Ioan 2.27; F.A. 10.38) =simbolul consacrării şi al călăuzirii
În V.T., ungerea cu untdelemn a Cortului întâlnirii cu tot ce cuprindea el (Exod 40.9) era semnul consacrării (sfinţirii); ungerea lui Aaron şi a fiilor lui marca intrarea în slujba Domnului (Exod 30.30). Unul dintre numele Domnului Isus este Unsul, El fiind uns ca preot, prooroc şi Împărat (Ps. 2.7).
Ungerea creştinului cu untdelemnul Duhului marchează atât consacrarea în slujba Domnului (1 Pet. 4.10), cât şi călăuzirea (1 Ioan 2.27; Gal. 5.16-25).
Apă (Ioan 7.38-39) = simbolul vieţii şi al vitalităţii
,,Cine are pe Fiul, are viaţa“ (1 Ioan 5.12). Tot astfel, cine are Duhul lui Dumnezeu are viaţa: râuri de apă vie ţâşnesc din inima lui. Creştinul dă la vremea potrivită roada Duhului, fiind nu numai ca un pom sădit lângă un izvor de apă (Ps. 1.3), dar din inima lui locuită şi umplută de prezenţa şi puterea Duhului Sfânt ies ,,izvoarele vieţii“ (Pv. 4.23), ţâşnesc ,,râuri de apă vie“ (Ioan 7.38).
Vânt (F.A. 2.2; Ioan 3.8) = simbolul purificării şi al puterii
Vântul purifică aerul otrăvit, iar puterea lui merge de la adiere până la uragan. Forţa vântului este uriaşă. De asemeni, pe cât de independent este vântul care suflă încotro vrea, şi nici un om nu-i poate schimba direcţia, la fel şi Duhul Domnului lucrează independent de poziţia, puterea şi părerile noastre.
În sfârşit, dacă furtunile încercării ar reuşi să împingă într-o direcţie nedorită barca vieţii noastre, Duhul Sfânt, marele Uragan divin, o va readuce în direcţia cea bună. Numai să ascultăm de ,,şoaptele“ Lui!
Foc (F.A. 2.3-4; 1 Tes. 5.19) = simbolul mistuirii şi al misiunii
În esenţa Sa, Dumnezeirea este ,,un foc mistuitor“ (Evr. 12.29), care arde paiele şi pleava, păstrat fiind grâul; care topeşte zgura şi o desprinde de aur, purificându-l. Focul lui Nebucadneţar nu i-a ars pe cei trei tineri curajoşi şi credincioşi, ci numai legăturile lor!
Când te arde Duhul Sfânt, nu miroşi a fum şi nu te prefaci în scrum.
Flacăra de la Rusalii a mistuit în inima apostolilor orice necurăţie, orice teamă, orice neputinţă şi i-a aprins pentru marea misiune a evanghelizării lumii pe care au incendiat-o prin cuvintele, prin caracterul şi prin conduita lor.
Focul mântuirii pe care Domnul Isus dorise aşa de mult să-l vadă aprins cât mai curând (Lc. 12.49) a izbucnit cu putere la Cincizecime, şi oricât au suflat hoardele Iadului să-l stingă, şi oricât s-au năpustit pompierii Infernului să-l stăvilească şi să-l localizeze, zadarnice le-au fost iniţiativa şi iscusinţa!
Un creştin mistuit de flacăra de la Rusalii arde pentru fraţii lui căzuţi în păcat (2 Cor. 11.29), nu aduce foc străin pe altarul slujirii (de trei ori este pomenit gestul lui Nadab şi Abihu: Lev. 10.1; Num. 3.4; 26.61). Apoi, el îngrămădeşte cărbunii aprinşi ai dragostei, milei şi bunătăţii pe capul vrăjmaşilor săi (Rom. 12.20)!
Arvună (Ef. 1.13-14) = simbolul moştenirii şi al măreţiei
Oh, binecuvântat acont acordat de bunul nostru Părinte ceresc! Dacă numai arvuna ne-a produs atâta bucurie, ne-a adus atâta mângâiere şi ne-a dat atâta speranţă, ce va fi plinătatea moştenirii noastre! Şi ce va însemna măreţia binecuvântărilor care ne aşteaptă în ceruri (1 Cor. 2.9-10).
Încheiere: Tatăl ni le-a dăruit, Duhul Sfânt ni le-a descoperit, iar noi să fim cei ce le-au dorit! Amin.
DUHUL SFÂNT sau ÎNŞEPTITUL DUH AL LUI DUMNEZEU
/////////////////////////////////////////////
DUHUL SFÂNT, NATURA ŞI ATRIBUTELE SALE
(De la Constantin Moisa)
(Gen. 1.2; Ioan 16.7-15)
Introducere: Sfânta Scriptură este singura sursă vrednică de crezare din care putem obţine informaţii clare şi sigure despre Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi.
Promis de Fiul (Ioan 14.26) şi trimis de Tatăl şi Fiul (Ioan 14.16-17; 16.7), Duhul Sfânt (Mc. 1.8), Duhul Domnului (Is. 11.2), Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.14), Duhul lui Cristos (1 Petru 1.11) este:
Duhul adevărului (Ioan 16.5-15)
De vreme ce Tatăl este adevăratul Dumnezeu (Ioan 17.3) iar Fiul este Adevărul (Ioan 14.6) (adevărata Viţă, adevărata Lumină, adevărata Pâine) este normal ca şi Duhul Sfânt să fie Duhul adevărului.
Duhul harului (sau al dragostei) (Evr. 10.29; Rom. 5.5)
Dar cum singură diagnosticarea nu duce la vindecarea pacientului, şi Duhul adevărului, asemenea Fiului (Ioan 1.17) vine cu har (Tit 2.11).
Duhul înfierii (Gal. 4.1-7)
Deoarece ne-am născut în păcat (Ps. 51.5) şi am trăit în păcat (Rom. 3.23), pentru a fi incluşi în familia lui Dumnezeu trebuia să fim născuţi din nou, înfiaţi prin Duhul Sfânt pe temeiul jertfei lui Cristos (Ef. 1.5)
Duhul vieţii (Rom. 8.12-13)
Nu numai că ne-a transmis viaţa cea nouă prin identificarea noastră cu Domnul Isus în moartea şi învierea Lui (Rom. 6.4), dar prin prezenţa şi puterea Sa, Duhul întreţine această viaţă binecuvântată (Rom. 8.13).
Duhul mângâierii (Ioan 14.26; 15.26)
Deoarece viaţa de credinţă este nu numai o viaţă de pace, odihnă şi bucurie, dar şi o permanentă confruntare cu necazurile (Ioan 16.33), Mângâietorul ne întăreşte, ne îmbărbătează, ne sfătuieşte, ne mângâie.
În consecinţă, avem nevoie de plinătatea Sa mereu înnoită (Ef. 5.18).
Duhul blândeţii (Gal. 6.1; 1 Petru 3.3-4)
Porumbelul este blând, Învăţătorul divin la fel (Mt. 11.29; 21.5), dar şi toţi urmaşii Lui trebuie să-I semene (Fil. 4.5; 1 Petru 3.4).
Duhul slavei (1 Petru 4.12-14)
Credinciosul care este prigonit de semeni şi suferă acum pe nedrept în timp ce Duhul slavei Se odihneşte asupra lui (1 Petru 4.14-16), va intra într-o bună zi în odihna veşnică unde se va odihni şi el de toate ostenelile sale (Apoc. 14.13). Ce perspectivă glorioasă!
Încheiere: Îţi mulţumim frumos, Tatăl nostru scump, în Numele Mântuitorului nostru drag, pentru Duhul Tău cel bun (Nem. 9.20)! Amin
DUHUL SFÂNT, NATURA ŞI ATRIBUTELE SALE
////////////////////////////////////////////
SA STRIGAM LA DOMNUL!!!
Dr. Aubrey McGann
Dar sint si lucruri care trebuie sa le facem cind apare o criza…
– 1 Imparati 17:17-24…
„Dupa aceea, fiul femeii, stapina casei, s-a imbolnavit. Si boala lui a fost atit de cumplita incit n-a mai ramas suflare in el. Femeia a zis atunci lui Ilie: „Ce am eu a face cu tine, omule al Lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca sa aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, si sa-mi omori astfel fiul?”
El i-a raspuns: „Da-mi incoace pe fiul tau.” Si l-a luat dela sinul femeii, l-a suit in odaia de Sus unde locuia el, si l-a culcat pe patul lui. Si s-a intins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, si a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fa sa se intoarca sufletul copilului in el.” Domnul a ascultat glasul lui Ilie, si sufletul copilului s-a intors in el, si a inviat: „Doamne, Dumnezeule, oare atit de mult sa mihnesti Tu chiar pe vaduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, incit sa-i omori fiul?” Si s-a intins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, si a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fa sa se intoarca sufletul copilului in el.” Domnul a ascultat glasul lui Ilie, si sufletul copilului s-a intors in el, si a inviat. Ilie a luat copilul, l-a pogorit jos in casa din odaia de sus, si l-a dat mamei sale. Si Ilie a zis: „Iata fiul tau este viu.” Si femeia a zis:”Cunosc acum ca esti un om al lui Dumnezeu, si cuvintul Domnului in gura ta este adevar.”
-Luca 18:7…”Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, cari striga zi si noapte catre El…?”
- STRIGA CATRE DOMNUL IN TIMP DE NECAZ
– Psalm 107:28…”Atunci, in strimtorarea lor, au strigat catre Domnul,si El i-a izbavit din necazurile lor.”
– Psalm 34:17…” Cind striga cei fara prihana Domnul aude, si-i scapa din toate necazurile lor.”
-1 Imparati 17:20-21 ” Apoi a chemat pe Domnul” …” Si s-a intins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul, si a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fa sa se intoarca sufletul copilului in el.” Domnul a ascultat glasul lui Ilie, si sufletul copilului s-a intors in el, si a inviat.”
-Iona 2:2…”In strimtorarea mea, am chemat pe Domnul, si m-a ascultat.”
- STRIGA-L PE DOMNUL IN TIMP DE PRIMEJDIE
– Exodul 14:10 …”Faraon se apropia. Copiii lui Israel si-au ridicat ochii, si iata ca Egiptenii veneau dupa ei. Si copiii lui Israel s-au spaimintat foarte tare, si au strigat dupa Domnul dupa ajutor.”
-1 Samuel 7:8…”Si au zis lui Samuel: “Nu inceta sa strigi pentru noi catre Domnul Dumnezeul nostru, ca sa ne scape din mina Filistenilor.”
– Psalm 56:9…”Vrajmasii mei dau inapoi, in ziua cind Te strig: stiu ca Dumnezeu este de partea mea.”
Noi ne-am pierdut strigarea…nu mai spunem “ Oh…Domnul meu”…nu mai plingem in fata Domnului. In Biblie gasim foarte des cum oamenii in diferite situatii au strigat dupa ajutor… au plins in fata Domnului. Nu demult la evanghelizari inca se mai auzea ca cineva isi plinge pacatul, ca plinge in fata Domnului…dar astazi nimeni nu se mai pocaieste si nimeni nu-si mai plinge pacatul in fata Domnului…A pierit „Oful”… din rugaciune… Biblia este plina de strigate de durere…si acele secvente sint pline de putere; Domnul raspunde strigatelor noastre.
Astazi lumea este intr-o situatie mai grava, mai disperata ca oricind. Este nevoie ca toti crestinii sa plinga in fata Domnului, pentru ei, pentru copiii lor, pentru familiile lor, biserica lor, natiunea lor si chiar pentru lumea intreaga. Cind Dumnezeu este pentru noi…cine va fii impotriva noastra?
- STRIGAM LA DOMNUL IN TIMPUL DEZASTRELOR.
– 2 Cronici 20:9…”Daca va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom infatisa …inantea Ta…vom striga catre Tine din mijlocul strimtorarii noastre si Tu ne vei asculta si ne vei mintui!”
– Ioel 1: 10-12… ”Cimpia este pustiita, pamintul intristat, caci griul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este….bucatele de pe cimp sint pierdute…Via este prapadita, smochinul este vestejit, rodiul, finicul, marul, toti pomii de pe cimp, s-au uscat…si s-a dus bucuria de la copii oamenilor.”
Dumnezeu inceraca sa ne atraga atentia. Este timpul sa plingem in fata Domnului. Ce sa facem in timp de dezastru? Raspunsul in versetul de mai jos.
– Ioel 1:14…”Vestiti un post, chemati o adunare de sarbatoare; stringeti pe batrini, pe toti locuitorii tarii, in Casa Domnului, Dumnezeului vostru, si strigati catre Domnul…”
Avem suficiente dezastre pentru care sa strigam la Domnul? Nu se termina o veste proasta pina cind auzim de alte dezastre in alte parti…cutremure, inundatii, foamete, razboaie, boli, uragane tsunami…
………………………………
- DUMNEZEU RASPUNDE CIND NE POCAIM (REGRETAM PACATUL SI NE SMERIM IN FATA LUI)
Dumnezeu nu raspunde la toata lumea. Multa lume plinge pentruca le este greu si vor usurare…dar nu pling cu parere de rau pentru pacatul lor. Si atunci , daca nu plingem regretindu-ne pacatul, Dumnezeu nu asculta strigatele noastre. Diferenta dintre Petru si Iuda a fost in faptul ca Lui Petru i-a parut rau si s-a cait. Iuda nu s-a pocait…a cautat sa scape de durerea lui spinzurindu-se.
– Iov 35:12…”Sa tot strige ei atunci, caci Dumnezeu nu raspunde, din pricina mindriei celor rai.”
– Judecatori 10:10…”Copiii lui Israel au strigat catre Domnul, si au zis: ”Am pacatuit impotriva Ta, caci am parasit pe Dumnezeul nostru si am slujit Baalilor.”
America are nevoie sa ingenuncheze in fata Lui Dumnezeu cu pocainta…
- DUMNEZEU RASPUNDE CELOR DREPTI…
– Psalm 34:17…”Cind striga cei fara prihana Domnul aude, si-i scapa din toate necazurile lor.”
– 1 Cronici 5:20…”Caci in timpul luptei, strigasera catre Dumnezeu, care i-a ascultat, pentruca se increzusera in El.” Cind iti pui increderea in Dumnezeu…vei primii un raspuns cu siguranta.
- TREBUIE SA NE CONCENTRAM UNDE TREBUIE…( VOIA LUI…NU AVANTAJELE NOASTRE)
– Psalm 84:2…”Sufletul meu suspina si tinjeste de dor dupa curtile Domnului; inima si carnea mea striga dupa Dumnezeul cel viu.”
Unii dintre noi il urmam pe Dumnezeu pentruca vrem binecuvintari…nu pentruca il iubim; asa cum unii dintre oameni il urmau pe Domnul Isus pentru ca ii hranea…
– Psalm 57:2…”Eu strig catre Dumnezeu, catre Cel Prea Inalt, catre Dumnezeu, care lucreaza pentru mine.”
- TREBUIE SA FIM PLINI DE PASIUNE PENTRU DOMNUL.
– Psalm 142:1…”Cu glasul meu strig catre Domnul, cu glasul meu ma rog pentru Domnul.”
– Psalm 119:145…”Te chem din toata inima mea: asculta-ma Doamne, ca sa pazesc orinduirile Tale.”
– Osea 7:14…”Nu striga catre Mine din inima, ci se bocesc in asternutul lor; turbeaza dupa griu si must, si se razvratesc impotriva Mea.”
– Plingerile lui Ieremia 2:19…”Scoala-te si gemi noaptea cind incep strajile! Varsa-ti inima ca niste apa inaintea Domnului!”
– 1 Samuel 15:10-11…”Domnul a vorbit lui Samuel, si i-a zis: „Imi pare rau ca am pus pe Saul imparat, caci se abate dela Mine si nu pazeste cuvintele Mele.” Samuel s-a mihnit, si toata noapte a strigat catre Domnul.”
– 2 Cronici 7:14…”…daca poporul meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fata Mea, si se va abate dela caile lui rele, – il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul, si-i voi tamadui tara.”
–
Posted By Rodica Botan to PE GINDURI <http://rodicabotan.blogspot.com/2010/04/ce-sa-facem-cind-vremile-sint-grele-2.html> at 4/29/2010 09:42:00 PM
SA STRIGAM LA DOMNUL!!!
////////////////////////////////////////
Echipare (cu Duhul Sfant) pentru reusita
„Domnul facea sa-i mearga bine ori de ce se apuca” (Geneza 39)
Pentru a reusi in orice lucru, trebuie sa ai patru lucruri:
- Morala
Ce esti dispus sa faci pentru a ajunge acolo unde incerci sa ajungi? Nu poti ajunge acolo pe orice cale doresti; trebuie sa ai limite. Cu totii am incalcat regulile la un moment dat. Dar ii multumim lui Dumnezeu pentru ca am avut reguli de incalcat! Am reusit sa ne reabilitam deoarece cineva a ridicat un cort pe locul unde salasluieste binele. Astazi oamenii nu mai stiu sau nu le mai pasa unde este „binele”.
- Metode
Metodele tale reprezinta harta ta de calatorie. Scopul fara plan este ca un drum care nu duce nicaieri. intai scopul, apoi planul, apoi procesul. Adoptarea acestei simple formule din trei pasi te ajuta sa intelegi ca nu vei face pur si simplu un salt in mijlocul visului si nu vei ajunge la el peste noapte. Exista anumite metode care trebuie folosite; si care trebuie pastrate!
III. Mijloace
Cand Dumnezeu iti face parte de o viziune, cauta si mijloacele Lui. Daca nu le gasesti, fie ti-a expirat timpul, fie ceea ce iti doresti difera de planul lui Dumnezeu pentru tine. Mijloacele lui Dumnezeu pot aparea sub forma unei idei pe care o ai pe moment sau a unui gand care prinde radacina si creste cu timpul. Fireste, mijloacele lui Dumnezeu vor implica mereu aju-torul altora, asa ca umbla in dragoste oriunde te-ai afla.
- Gestiune.
Domnul Isus a spus: „…Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Unii cred ca totul se sfarseste cand Dumnezeu iti daruieste ceva. Nu, acesta este doar inceputul! Si ghici care va fi cea mai mare provocare a ta in materie de gestiune? Tu insuti! De aceea s-a rugat psalmistul: „intareste-mi pasii in Cuvantul Tau” (Psalmul 119:133).
Emy Danut
Echipare pentru reusita
//////////////////////////////////////////
Inaltarea
(de Dumitru Cornilescu – traducere din limba germana: Serban Constantinescu)
Luca 24:50-53
“El S-a dus afara pana spre Betania., Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat; pe cand ii bincuvanta, S-a despartit de ei si a fost inaltat la cer. Dupa ce I s-au inchinat, ei s-au intors la Ierusalim, cu mare bucurie. Si erau tot timpul in templu si-L laudau de Dumnezeu.”.
Iata, in putine cuvinte, descris felul cum S-a inaltat Domnul Isus de pe acest pamant, in cer: I-a dus pe ucenici afara, pana spre Betania si i-a binecuvantat. Apoi El a plecat in cer. Ucenicii s-au intors in Ierusalim cu mare bucurie.
Inaltarea Domnului, un prilej de bucurie
Ucenicii Il vazusear cu ochii lor pe Mantuitorul pentru ultima data, si totusi, ii cuprinsese o mare bucurie; iar bucuria lor este acum si bucuria noastra, caci Acela care S-a inaltat la cer va veni in curand la ai Sai, iar acolo Il vom lauda pentru lucrarea Lui cea mare. Ne bucuram de mantuirea Lui deplina si de legatura dintre Dumnezeu si om pe care a innodat-o Mântuitorul pentru totdeauna, Domnul Isus a spus pe cruce: “S-a sfarsit!” Aceste cuvinte sunt o puternica temelie pentru noi. Acum, nu mai suntem vrajmasi ai lui Dumnezeu, ci copii ai Lui, impacati cu Dumnezeu: intre El si noi nu mai este nicio separare. Pretul mantuirii noastre este scumpul sange al Mantuitorului nostru. Iar prin Inaltatrea lui Isus la cer, Dumnezeu ne spune ca mantuirea prin Isus a fost deplin primita si de aceea, ne putem odihni pe aceasta temelie de neclintit. Stim bine ca la Cruce biruinta a fost castigata, ca prin Invierea si Inaltarea la cer a Domnului Isus, Dumnezeu a pus pecetia primirii Jertfei Lui, a incuviintarii ei. Pe acest temei, eficacitaea Jertfei de la Golgota ramane nu pentru un timp limitat ci pentru vesnicie
Omul, in trecut apasat de povara pacatelor si nemantuit, era trist si nelinistit. Acum, cand a capatat mantuirea. El se bucura. El stie ca are un Mantuitor Viu si Inaltat la cer, care a facut totul pentru El
Mantuitorul S-a inaltat la cer ca Biruitor
El a trait ca om pe pamant: a venit la noi ca sa ne mantuiasca. Ce a insemnat aceasta pentru El, prea putin putem intelege noi, doat avem o foarte palida idée. A trebuit sa infranga tot ce statea in calea lucrarii de mantuire. A trait printre oameni, aflati sub stapanirea Vrajmasului, robiti de pacate si protivnici fata de tot ce era dumnezeiesc. Ei L-au batjocorit, au rostit hule impotriva Lui si a lui Dumnezeu si n-au incetat sa manifeste ura fata de El. Si, totusi, Isus a fost Cel mai Bun Prieten al pacatosilor. Ei L-au respins, au dispretuit iubirea Lui si n-au avut liniste, pana nu L-au pironit pe cruce. Murind insa pe cruce, Isus S-a incarcat cu poverile noastre de neomenie, cu pacatele noastre de oameni cazuti si vrednici de pedeapsa lui Dumnezeu. El S-a incarcat cu toate pacatele noastre. Pe temeiul Jerfei Lui, Dumnezeu poate oferi iertarea in dar fiecaruia. Da. El poate mantui pe orice pacatos, El poate spala orice pata de pe inima, pentru sangele Mantuitorului caci “sangele Lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, curateste orice pacat” (1 Ioan 1:7). Iata, dar, Domnul Isus Christos s-a inaltat la cer biruitor asupra pacatului, Dumnezeu poate, El vrea sa izbaveasca pe orice om de robia, tirania si vina pacatului. Pacatul nu mai este o piedeca inaintea lui Dumnezeu: pacatul a fost inlaturat. Si va veni o vreme pe pamant cand nu va mai fi pe pamant niciun pacat. Nu este aceasts o biruinta stralucita? Putem oare multumi indeajuns pentru aceasta biruinta mare? Da, ne bucuram mult ca Mantuitorul nostru S-a inaltat la cer ca biruitor asupra pacatului
El este, de asemenea, biruitor asupra mortii. Scriptura spune ca moartea este “Imparatul spaimelor”. Nici chiar pentru credinciosi moartea nu este placuta. Totusi, credinciosii nu se tem de moarte, caci moartea este pentru ei un drum de biruinta, din lume aceasta “acasa la, Domnul”. “Unde iti este boldul, moarte? Unde iti este biriunta, moarte?” (1 Cor. 15). Ce maret triumf. Biruinta lui Christos asupra mortii este pricina de glorioasa bucurie!
Domnul Isus S-a dus in cer si ca biruitor asupra lui Satan.
Acest crunt Vrajmas, care a rapit oamenilor bucuria, a fost invins la Cruce: El nu-i mai poate chinui pe crestnii adevarati, caci Domnul Isus l-a infrant iar omul credincios si-a gasit refugiul la Cruce, unde si-a lasat povara de pacate, gasind linistea. Ce eliberare! Cel ce imi statea impotriva si ma ameninta este acum invins: ultimul cuvant il are Mantuitorul, care a castigat biruinta pe Cruce.
Totodata, Isus a castigat biruinta asupra lumii.
In aceasta lume se manifesta o impotrivire fatisa contra lui Dumnezeu si contra fiecarui om care Ii apartine Lui. Omul, cu propria lui putere nu i se poate impotrivi lumii. Dar, cand stim ca Dpmnul nostru este Biruitor, stam in picioare cu curaj inaintea intregii lumi, Pot sa ne batjocoreasca, sa ne amemenite, sa ne prigomeasca – noi ramanem credinciosi, caci suntem ai Lui, sastigati de El cu scumpul Lui sange. Noi nu renuntam cu niciun chip la legatura nostra cu El. Domnul Isus a spus: “In lume, veti avea necazuri, dar indrazniti! Eu am biruit lumea,”. Iata, dar o pricina de bucurie a credinciosilor: Isus este biruitor asupra lumii.
Hristosul Inaltat la cer a devenit Mijlocitorul si Chezasul nostru
Domnul Isus a biruit in lupta Sa, pentru ca a fost nu numai Fiul lui Dumnezeu ci si Om. Asa a putut El sa fie Substitutul pacatosilor pe cruce. Dar inseamna mai mult: avem acum un chezas in cer, unde ne asteapta ca sa fim acolo unde este El. Ce bucurie! Locul meu este in cer, impreuna cu Domnul Isus. Si chiar acum, fiind pe pamant, prin Duhul, eu traiesc acolo. Dorintele, planurile si interesele Lui sunt si ale mele. Daca ne inteaba cineva:
– Unde mergi cand ti se va consuma ultima suflare aici, pe pamant?
– Merg la Mantuitorul, caci sunt in intregime al sau a Lui!
Ai si tu aceasta nadejde? Este aceasta si bucuria ta?
Minunea locuirii Duhului Sfant in credinciosi a fost inaugurata la Cinzecime, la scurt timp dupa inaltarea Mantuitorului la cer. In acest fel Il avem pe Isus, Mijlocitorul nostru in cer si avem cu noi, in viata de fieacre zi pe pamant pe Duhul Sfant, care lupta cu noi, ne imbarbateaza in incercari si ne intareste. Duhul Sfant este Mangaietorul nostru, El ne invata, ne indeamna, ne corecteaza prin Cuvantul Scripturii. Nu este oare acesta un temei ca sa ne bucuram?
Isus este avocatul nostru in cer
El ne apara de acuzatia vinelor noastre, a inimilor si mintilor noastre si respinge pârile lui Satan spunand: “Eu M-am jertfit pentru acesti oameni, pacatele lor au fost asupra Mea. Eu am drept asupra acestor oameni, Eu i-am declarat liberi!” Cat de sigura si de temeinica este mantuirea! Nimeni n-o poate clatina, caci soarta noastra este in intregime in mana Mijlocitorului nostru din cer.
Hristosul Inaltat are toata puterea in cer si pe pamant.
Noi intelegem putin din ce insemneaza acest lucru, El are putere asupra ingerilor din cer, asupra oamenilor pe pamant. Da, asupra oamenilor cat de pacatosi ar fi ei. Cat de hotarit poate pasi credinciosul care poate spune: Mantuitorul meu are toata puterea. Pot interveni greutati, piedeci, dar voi merge cu bucurie prin toate si viata mea va fi dreapta, caci El are toata puterea. Eu nu inteleg ce mi-a harazit si nu pricep ce face, dar stiu cu siguranta ca tot ce face El este bine pentru mine.
Cel ce are toata puterea pregateste un loc in casa Tatalui pentru fiecare credincios al Lui, Vom merge acolo nu ca niste straini ci ca unii care suntem “impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu”. Cel ce ne-a mantuit si are toata puterea ne asteapta. Ce pricina de bucurie!
Cand Stefan era improscat cu pietre, el a spus: “Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu.” Isus era pregatit sa-i primeasca duhul.
Asa se intampla cu orice credincios care are mantuirea prin Isus: duhul lui va fi primit de Mantuitorul. Daca esti credincios cu adevarat, asa va fi si cu sufletul tau cand vei fi stramutat in Imparatia Lui.
Cel Inaltat va veni iarasi
Domnul Isus va veni in curand pe pamant sa intemeieze Imparatia Sa. Traiesti tu in asteptarea venirii Lui? Esti gata sa exprimi dorinta: Doamne Isuse, de-ai veni chiar azi? Il astepti tu pregatit/
Iata sensul Inaltarii! Este acest sens si experienta ta? Te bucuri tu cu mare bucurie ca ai um Mantuitor si in El o mantuirea asa de mare? Daca nu poti raspunde “Da!”, considera o oportunitate ca usa harului lui Dumnezeu este inca deschis: asta inseamna ca putem inca sa primim harul Lui, sa devenim ai Lui.
(tradusa din buletinul “Unter dem Kreuz” (Sub Cruce), buletin publicat de Dumitru Cornilescu. Mesajul a fost tinut la sanatoriul elevetian Le Landli, pentru incurajarea si zidirea sufleteascâ a pacientilot din sanatoriu)
Inaltarea
/////////////////////////////////////////
Psalmul 119
Psalmul 118 incheie prima jumatate a Bibliei, in timp ce Psalmul 119 deschide cea de a doua jumatata a Bibliei. Psalmul 119 este un psalm acrostihi (fioecare verset incepe cu o litera care, luate impreuna in ordinea in care apar) formeaza un cuvant sau un mesaj. In cazul psalmului 119, acrostihul este „alfabetul” limbii ebraice. Aceasta structura i-a inlesnit foarte mult memorarea.
Am putea numi psalmuol 119: „Voia Domnului de la A la Z”!
Sunt grupe de opt versete care incep cu cele 22 litere ale alfabetului ebraic, in ordinea lui fireasca.
Tema Ps. 119 este EXCELENTELE CUVANTULUI LUI DUMNEZEU. Fiecare grupa de 8 versete descrie o excelenta specifica. Sunt opt termeni care desemneaza Cuvantul lui Dumnezeu: Legea, Cuvantul, oranduielile , poruncile , sfaturile , povata, desfatarea, invataturile.
Repetarea de opt ori a literei ebraice la rand, dupa unii autori Il desemneaza pe Domnul Isus ca Infaptuitorul excelentelor Cuvantului lui Dumnezeu. Numarul “sapte” ìnsemna odihna incheierii primei creatii. Caderea lui Adam a dus la ratarea acestei odihne, si Dumnezeu a hotarìt ca “Ziua a opta” cea a Invierii, sa reprezinte Inaugurarea celei de a doua creatii, care incepe cu Cristosul Inviat si Vesnic Viu. Psalmul 119 vorbeste despre Cuvantul Scris al lui Dumnezeu reveleaza Logosul, pe Cristos este Vesnic, ìnaintea oricarui inceput si prin care, excelentele Cuvantului devin experiente personale ale credinciosilor care au viata noua din Dumnezeu
- Alef v. 1-8 Binecuvantrea izvorita din Scripturi
- Beth v. 9-16 Traire curata prin Cuvant
- Gimel v. 17-24 Cuvantul confera discernamant spiritual
- Daleth v. 15-32 Inviorare in viata personala prin Cuvant
- He v. 33-40 Puterea adusa de Cuvant
- Waw v. 41-48 Mamtuirea traita zi de zi prin Cuvant
- Zayin v. 49-56 Nadejdea, mangaierea prin Cuvant
- Heth v. 27-64 Sfintirea practica adusa de Scripturi
- Teth v. 65-72 Pretul imens al Cuvantului trait
- Yodh v. 73-80 Intepciune si partasie prin Cuvant
- Kaph v. 81-88 Alinare ìn adversitati, prin Cuvant
- Lamedh v. 89-96 Cuvantul vesnic al Dumnezeului Infinit
- Mem v. 97-104 Intelepciunea si priceperea vin prin Cuvant
- Nun v. 105-112 Lumina in umblarea practica prin Cuvant
- Samekh 113-120 Separarea de rau, lucrata de Cuvant
- Ayin v. 121- 128 Separarea de rau inseamna iubirea Cuvantului
- Pe v. 129-136 Sfintenia, bucuria, partasia prin separare de rau
- Tsadhe v. 137-144 Cuvantul lucreaza ravna pentru Dumnezeu cel Viu
- Qoph v. 145-152 Mantuitii cunosc si traiesc Cuvantul
- Resh v. 153-160 Puterea harului in viata prin cunoasterea Cuvantului
- Sin and Shin 161-168 Strans legati de Domnul, separati de rau prin Cuvant.
- Taw v. 169-176 Cuvantul si viata personala: nevoia de Dumnezeu si de har.
(ca o Concluzie)
Serban Constantinescu
http://heisable.wordpress.com/
Psalmul 119 sau Excelentele Cuvantului lui Dumnezeu
/////////////////////////////////////////
Nu te mai chinui …..
Despre miracolul imens al Harului și al Neprihănirii.
„Ci să fiu găsit în EL, nu avînd o neprihănire pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință” (Filipeni 3:9).
Am înțeles foarte clar că neprihănirea lui Dumnezeu NU se bazează pe ce am făcut eu! Singurul aport al meu în mîntuire este credința, dar și ea este tot un dar al lui Dumnezeu!
În Romani 5:17 Pavel face o declarație, o afirmație covîrșitoare: „cei ce primesc în toată plinătatea Harul și darul neprihănirii vor domni în viață prin acel unul singur, care este Isus Hristos”. Așadar, Harul și neprihănirea sunt un dar, și sunt bazate pe ce a făcut Isus Hristos.
Cînd Domnul ne-a mîntuit prin Har și prin credință, ne-a dat Har nu doar pentru iertare, ci și pentru victorie, pentru a domni în viață. Asta înseamnă mîntuire deplină. Acum atenție sporită: ca să avem o Mîntuire Completă, e nevoie și de victorie, nu numai de iertare. Harul și neprihănirea implică domnia în viață. Dacă Hristos e Mîntuitorul, dar și Domnul meu, EL domnește în viața mea, dar atunci și noi suntem ca EL; domnim și noi. Cum este EL așa suntem și noi!!!
În Mîntuire putem fi Fericiți sau chinuiți. Putem domni sau ne putem chinui. Eu am văzut și încă văd destui creștini care sunt chinuiți din cauză că nu Isus îi conduce! Ei cred în Isus, dar nu sunt conduși de Isus. Nu sunt sub domnia Lui! Motivul pentru care unii creștini se chinuie în pocăință e că nu au înțeles Harul și neprihănirea corect. Ei trăiesc conduși de emoții: de mofturi, de mînie, de neiertare, de pofte, instincte, de mîndrie, de „dreptate”, de spirit de judecată, reacții firești, etc. Toate acestea sunt păcate care îi chinuie. Dar nu așa este mîntuirea autentică. Mîntuirea autentică este o plăcere, nu un chin. La Biserică trebuie să mergi de plăcere, nu din obligație! Rugăciunea, Scriptura, iubirea, misiunea, dărnicia, sunt o plăcere, nu un chin!
Harul și Neprihănirea sunt concepte și produse Divine și din acest motiv trebuie înțelese prin Duhul Sfînt. Harul, prin definiție NU e drept, nu e corect. Pentru unii, Harul e scandalos, pentru alții e însă încîntător. Cînd Harul mă stăpînește … domnesc în viață! (Romani 5:21). Fii stăpînit de Har! Lasă-te stăpînit de Har! Doar cînd ești stăpînit de Har domnești în viață, altfel te chinuiești!
Neprihănirea e tot un cadou, care îmi asigură Mîntuirea. În plus, Neprihănirea pe care o dă Dumnezeu în dar, țineți-vă bine, pe deasupra e și … Veșnică. Încă un Bonus 🙂 Daniel 9:24 spune că Isus a adus o „neprihănire veșnică”. Asta înseamnă că NU poți pierde această neprihănire, tocmai pentru că este veșnică și depinde de Domnul, nu de tine! Dar să fie clar: un om neprihănit sub domnia Harului trăiește în voia lui Dumnezeu, nu în voia sa! Voia lui Dumnezeu e bună, plăcută și desăvîrșită!!!
Un Tată Veșnic, prin Isus Hristos, naște copii veșnici, cărora le-a dăruit o neprihănire veșnică! Deci trăiește liniștit! Ce bine că Neprihănirea NU depinde deloc de tine, ci de Cel ce a dat-o! Dacă neprihănirea ar depinde de ce faci tu, n-ai avea nici o șansă; vrășmașul te-ar șmecherii de fiecare dată. Așadar, neprihănirea NU e bazată pe ce faci tu, ci pe ceea ce a făcut Isus Hristos.
Primește Harul în toată plinătatea sa, meditează asupra lui, înțelege-l și vei …. domni în viață, nu te vei mai chinui! 🙂 Isus n-a venit în inima ta ca tu să te chinuiești, ci să te odihnești!
Nu te mai chinui …..
////////////////////////////////////////
Culcat pe pieptul lui Isus
,,Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sînul lui Isus. Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus. Şi ucenicul acela s-a răzemat pe pieptul lui Isus, şi I-a zis: Doamne, cine este?” (Ioan 13: 23-25)
Una din greşelile pe care le facem, adesea, în legătură cu timpul de părtăşie cu Dumnezeu, este că ne concentrăm doar asupra rugăciunilor de cerere, uitând că cel mai important lucru, este să ne desfătăm de dragostea Lui şi să ne exprimăm dragostea noastră pentru El. Conform apostolului Pavel, întărirea noastră în putere în omul dinăuntru, şi umplerea noastră cu toată plinătatea lui Dumnezeu se realizează experimentând dragostea lui Dumnezeu: ,,..Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Ef.3:14-19)
Ucenicul Ioan, obijnuia să stea plecat cu capul pe pieptul lui Isus. Drept urmare a ajuns să fie numit ucenicul pe care-l iubea Isus, şi nu este greşit să spunem, că acest lucru, a contribuit substanţial în a face din el apostolul iubirii.
Dragostea este o forţă, iar cea mai mare dragoste este dragostea lui Dumnezeu. Cei care se lasă copleşiţi de ea, primesc putere pentru trăire şi pentru lucrare. Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii, însă nu toţi sunt gata să se aşeze în braţele Lui şi să stea culcaţi cu capul pe pieptul Său. Dumnezeu nu aleargă prin lume, după oamenii ocupaţi cu o mie şi una de treburi, ca să le ofere dragoste. El îi aşteaptă în intimitatea cămăruţei, pe cei care îşi fac timp pentru El, şi care Îl iubesc mai mult decât lucrurile pe care I le-ar putea cere.
În cele ce urmează, doresc să vă prezint câteva din consecinţele care se răsfrâng asupra vieţii noastre, atunci când învăţăm să stăm, în intimitate, culcaţi pe pieptul lui Isus, pentru a primi dragoste şi pentru a o oferi.
- Când stăm culcaţi cu capul pe pieptul lui Isus, devenim fericiţi.
Dumnezeu vrea să fim fericiţi. El este preocupat de fericirea noastră. Domnul Isus a spus: ,,Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) Fericirea este o dimensiune a belşugului pe care îl doreşte Dumnezeu pentru noi. În părtăşia intimă cu El, primim ingredientele fericirii: bucurie, dragoste şi pace. Acolo simţim mâna Lui puternică care ne ţine, aripa Lui caldă care ne protejează, privirea Sa dulce care ne pătrunde şi îmbrăţişarea Sa delicată cu care ne copleşeşte. În părtăşia cu Domnul ne simţim luaţi în braţe, mângâiaţi, iubiţi aşa cum nimeni nu poate să o facă.
Ceea ce avem de făcut, este să punem un timp special pentru Domnul, în care să nu fim preocupaţi de nimic altceva decât de El. În acel timp, nu trebuie să lăsăm nici măcar cererile şi mijlocirile să ne distragă atenţia de la persoana Sa. Cuvântul lui Dumnezeu, lauda, adorarea, cântarea şi meditaţia sunt de mare ajutor în a experimenta dragostea lui Dumnezeu. Trebuie să cultivăm acea atitudine, în care realmente să ne decuplăm de tot ce este în jur, să ne abandonăm cu totul în braţele Sale, să aruncăm asupra Lui toate stările noastre negative acumulate de-a lungul zilei şi să ne deschidem inima pentru dragostea Sa. Este vorba despre un exerciţiu spiritual al credinţei, cu care trebuie să ne deprindem, care cere timp, linişte şi singurătate, dar care reprezintă secretul echilibrului emoţional şi spiritual al oricărui creştin.
Cea mai înaltă treaptă spirituală, pe care un creştin poate ajunge, este experimentarea deplină a dragostei lui Dumnezeu, iar cea mai mare poruncă dată unui creştin este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cugetul, puterea şi sufletul. Aceasta datorită faptului că dragostea este esenţa relaţiei cu Dumnezeu şi cheia fericirii.
Să ne deprindem cu ceea ce ne îndeamnă următoarea frumoasă cântare: ,,Pe inima lui Isus,\ capul meu voi pleca,\ Atunci mă simt fericit,\ când odihnesc pe ea.\ Cu grai dulce mă cheamă,\ Mântuitorul meu:\ „Vino, odihneşte-te,\ aici la sânul Meu!”\ Cor: Pe inima lui Isus,\ eu fruntea-mi voi pleca,\ Sunt fericit de nespus\ când odihnesc pe ea!\ În braţele lui Isus,\ trece tot ce-i lumesc,\ De amăgirea lumii\ ranele-I mă scutesc,\ Lanţul robiei cade,\ se-ndepartă frica,\ Chiar lacrimi de aş vărsa,\ degrabă-or înceta.\ Isus, Stânca inimii,\ pentru mine-ai murit,\ La Tine sunt eu sigur,\ conducător iubit.\ În linişte-oi aştepta,\ pân-o trece noaptea,\ Şi apoi va străluci,\ zi veşnică a Ta.”
Însă nu uitaţi un lucru esenţial: Când avem în viaţa noastră păcat nemărturisit şi nerezolvat, Dumnezeu nu mai vine la întâlnire, şi prin urmare nu mai există nici o şansă pentru experimentarea dragostei Sale, respectiv a fericirii. Păcatul ne ascunde faţa lui Dumnezeu, ne desparte de El şi ne face nefericiţi. Cheia păstrării părtăşiei cu Dumnezeu este trăirea în lumină, dupăcum spune apostolul Ioan: ,,Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” (1Ioan 1:6-7)
- Când stăm culcaţi cu capul pe pieptul lui Isus, primim putere pentru a face faţă problemelor şi necazurilor vieţii.
Dragostea este o forţă. Omul iubit are putere să treacă peste multe probleme şi necazuri. Faptul acesta poate fi observat foarte bine, în diferenţa dintre un copil crescut într-o casă de copii şi altul crescut în căldura unui cămin. Copiii care au beneficiat în viaţă de dragostea de mamă şi de tată, au resurse mult mai multe, pentru a trece peste greutăţile vieţii, decât copiii care au fost văduviţi de aceasta.
Dragostea lui Dumnezeu este cea mai înaltă formă de dragoste din univers. Când suntem plini de ea, avem putere pentru a merge mai departe, chiar dacă părinţii, partenerul de viaţă, fraţii sau prietenii nu ne iubesc aşa cum ne-am dori. Nu vreau să spun că aceste forme de dragoste nu sunt importante, şi că nu au un rol hotărâtor în ce priveşte echilibrul nostru, ci vreau să spun că nu trăim într-o lume ideală, şi că oricând ni se poate întâmpla să fim văduviţi de dragostea celor din jur, dar în astfel de condiţii, dragostea lui Dumnezeu, poate să umple orice gol al sufletului nostru. Dragostea lui Dumnezeu este acea forţă care ne ridică deasupra problemelor.
Sadhu Sundar Singh călătorind prin înalţii munţi ai Tibetului, la un moment dat, s-a speriat la auzul unei mari furtuni care se anunţa prin apropiere. Neavând unde să se adăpostească, a aşteptat resemnat desfăşurarea ostilităţilor naturii. Tot aşteptând, la un moment dat, şi-a dat seama că furtuna care se apropia, era la o altitudine inferioară locului în care se afla el, şi că tot ce avea de făcut, spre a fi ferit de aceasta, era să păstreze altitudinea la care se găsea.
Avioanele au cele mai mari probleme cu turbulenţele la altitudinea de 1000-2000 de metri. Sus la 8000-10000 de metri, totul este senin şi liniştit. Soluţia pentru a scăpa de ciocnirile fronturilor atmosferice, este creşterea altitudinii.
La fel stau lucrurile şi în domeniul spiritual. Ai probleme în viaţă? Ţi-e greu? Ridică-te mai sus! Stai mai aproape de Dumnezeu. Acesta este şi mesajul frumoasei cântări creştine: ,,Spre cer doresc a mă grăbi,\ Păşind mai sus din zi în zi;\ În calea mea mă rog mereu,\ Să mă ridici, o, Domnul meu!\ R: Te rog, ridică-mă şi-oi sta,\ Increzător pe calea Ta;\ Să mă ajuţi a mă-nălţa,\ Mai sus, mai sus, în slava Ta!\ 2. Nicicând eu nu doresc a sta,\ În îndoieli şi teamă grea,\ Chiar dacă mulţi aşa trăiesc\ Eu un loc mai înalt doresc.\ 3.Doresc să urc mereu mai sus,\ Privind la chipul Tău, Isus,\ Prin Duhul Sfânt să cresc mereu\ Din slavă-n slavă, Domnul meu!\ 4.Doresc s-ajung acolo sus\ Să vad mărirea lui Isus;\ De-aceea eu mă rog mereu\ Să mă ajuţi, o, Domnul meu!”
- Când stăm culcaţi cu capul pe pieptul Domnului Isus, viaţa noastră capătă sens.
Una din problemele generaţiei tinere de astăzi, este lipsa de sens a vieţii. La o vârstă când au toate atuutile pentru a fi fericiţi, cei mai mulţi, sunt nişte oameni lipsiţi de chef şi orice poftă de viaţă.
De fapt, lipsa de sens se instalează acolo unde lucrurile nu sunt în ordine, iar păcatul este cel care distruge ordinea aşezată de Dumnezeu. În schimb, experimentarea dragostei lui Dumnezeu, ne dă aripi. Păcatul ne taie aripile, făcându-ne să ne târâm prin viaţă, la fel ca nişte viermi. Experimentarea dragostei lui Dumnezeu, în curăţie, ne ridică spre cele mai înalte şi nebănuite piscuri ale vieţii.
- Când stăm plecaţi cu capul pe pieptul lui Isus, primim putere spre a fi o mărturie.
În intimitatea părtăşiei cu Dumnezeu, primim cuvintele prin care să-L mărturisim pe Cristos celor din jur. Dar mai mult decât atât, în părtăşie intimă cu El, ne umplem de o stare sufletească pozitivă, pe care o transmitem celor cu care intrăm în contact.
Dincolo de cuvintele pe care le rostim, noi transmitem celor din jur, o stare sufletească, fie pozitivă fie negativă, în funcţie de ceea ce avem în noi. Noi putem transmite ceva din bucuria, pacea, liniştea şi seninătatea cerului, sau putem transmite ceva din tristeţea, neliniştea, ura şi frământarea iadului. Psihologii numesc aceasta, comunicarea non-verbală. De fapt, într-o discuţie, cuvintele contează cam 5%, iar restul de 95% este umplul de atmosfera pe care o transmitem, prin comunicarea non-verbală. Starea transmisă, este în funcţie cu ceea ce am acumulat. Dacă am stat culcat pe pieptul lui Isus, şi I-am auzit bătăile inimii, vom transmite celor din jur o frântură de cer, iar dacă am stat în prezenţa păcatului şi a păcătoşilor, vom transmite celor din jur o miasmă a iadului, poate citând chiar Ioan 3:16.
Dacă îmi doresc ceva în viaţa aceasta, este să mă umplu tot mai mult de cer, şi să-l pot transmite sufletelor apăsate şi chinuite de fiorii iadului.
Aici pe pământ Raiul se compune din bucăţi, la fel ca şi într-un joc de puzzle. Fiecare credincios adevărat este purtătorul unei frânturi de cer. Acestea puse împreună, formează un cer mai mare. Aceasta este părtăşia frăţească. Când părtăşia frăţească este autentică, oamenii sătui de iadul din jur în care trăiesc, prind de veste că la pocăiţi a coborât Raiul pe pământ, şi dau buzna acolo spre a se răcori sufleteşte. Aceasta poartă numele de trezire spirituală, de fapt lucrul pe care îl dorim şi pentru care ne rugăm.
În concluzie:
Cel mai înţelept mod de a folosi timpul, este a ne aşeza în braţele Domnului Isus. În final toate vor trece, iar singurul lucru care va rămâne este dragostea.
Din experienţa mea personală, am constatat că nu mai pot trăi nici măcar o zi fără a experimenta dragostea lui Dumnezeu. O zi trăită fără a sta suficient timp în braţele Domnului Isus, mă transformă într-un om nefericit, copleşit de poverile şi greutăţile vieţii, trăirii şi lucrării, îmi pierd sensul vieţii iar celor din jur le transmit o atmosferă diferită de cea a cerului chiar şi atunci când predic despre dragoste. Nu pot să-mi permit nici măcar o zi fără dragostea Domnului, pentru că mă prăbuşesc. Sunt dependent de bunătăţile şi îndurările Domnului, şi slavă Lui că le înoieşte faţă de mine în fiecare dimineaţă. Acest fapt reprezintă pentru mine o invitaţie zilnică în braţele Sale, şi în acelaşi timp garanţia echilibrului, fericirii şi puterii. În braţele Sale mă simt în siguranţă. La pieptul Său sunt liniştit şi odihnit. Încearcă şi tu!
Culcat pe pieptul lui Isus
////////////////////////////////////////
Cuvântul lui Dumnezeu: Rolul Său în viaţa creştinului
Acest mesaj conţine câteva noţiuni de bază, despre rolul Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa credinciosului, în general cunoscute şi acceptate de către creştinii evanghelici. Dar dacă suntem sinceri cu noi înşine, vom constata că unele dintre ele, pe cât sunt de cunoscute şi acceptate, pe atât sunt de neglijate şi abandonate. În perioada în care trăim, Cuvântul lui Dumnezeu este propovăduit printr-o varietate de forme şi mijloace, fără precedent istoric. Pe lângă predicile pe care le putem asculta nestingheriţi, duminică de duminică, avem la dispoziţie o bogată ofertă de literatură şi publicaţii creştine, radiouri şi televiziuni cu conţinut creştin, întâlniri de tot felul, iar internetul oferă cele mai diverse modalităţi de propagare a Evangheliei. Dar cu toate acestea, am senzaţia că niciodată, El n-a fost mai neglijat ca acum. Avem atâtea lucruri de făcut, în atâtea direcţii de alergat, încât cu greu mai găsim câteva minute pentru a sta liniştiţi în faţa Scripturii. Suntem preocupaţi de afaceri, de politică, de mersul lumii acesteia, suntem prinşi în angrenajul lumii audio-vizualului, care aduce la noi în casă tensiunile întregului glob pământesc, şi cu greu mai reuşim să ne liniştim sufletele pentru a rămâne câteva clipe în intimitate doar noi şi Dumnezeu în faţa Cuvântului Său. Evenimentele cotidiene ne invadează fiinţa, violându-ne viaţa privată, făcându-ne superficiali şi expeditivi în relaţia cu Dumnezeu. Viaţa a devenit atât de aglomerată şi de presantă, solicitându-ne întreaga atenţie şi concentrare, aşa încât cu greu mai reuşim să ne-o păstrăm trează şi la vocea Domnului. Pretenţiile ridicate ale vieţii, crizele financiare, serviciile şi slujbele care ne pretind din ce în ce mai mult, tentaculele sufocante ale caracatiţei aparatului birocratic, au repercursiuni din cele mai nefericite asupra spiritului nostru. În lipsa noastră de înţelepciune, când ajungem în criză de timp, primele activităţi pe care le scurtăm sau chiar le eliminăm din programul nostru sunt: citirea Bibliei şi rugăciunea. Efectele acestei stări de fapt se pot vedea, cu ochiul liber, în lipsa de putere şi de impact a Bisericii de astăzi.
Dar Dumnezeu nu Şi-a schimbat metodele Sale de lucru. Cuvântul Său este viu şi rămâne în veac. El continuă să aibă un rol esenţial în viaţa creştinului, iar omul care-I acordă locul pe care acesta îl merită va avea numai de câştigat. Dar, haideţi să redescoperim despre ce câştig este vorba. Deci subiectul de astăzi se intitulează: Rolul Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa creştinului.
1.Rol de generator al vieţii. În sensul acesta Cuvântul lui Dumnezeu este:
-Sămânţă. Cuvântul lui Dumnezeu dă naştere vieţii spirituale: ,,fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” (1Pet.1:23) ,,Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele”(Isaia 55:10-11). Datoria noastră este aceea de a sămăna sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, pe toate căile şi prin toate mijloacele, să o udăm cu lacrimile rugăciunilor noastre şi să strigăm cu credinţă către Dumnezeu care poate să dea viaţă.
-Hrană. Cuvântul lui Dumnezeu întreţine viaţa spirituală. Prin Cuvântul lui Dumnezeu avem părtăşie cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Hristos în Duhul Sfânt. Această părtăşie întreţine viaţa noastră spirituală. Iată ce spune Scriptura: ,,Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.”(Ioan 15:5) ,,Drept răspuns, Isus i-a zis: Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Mat.4:4) ,,Deschid gura şi oftez, căci Sunt lacom după poruncile Tale” (Ps.119:131) Dupăcum viaţa biologică este întreţinută prin pâine, viaţa spirituală este întreţinută prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dupăcum trebuie să ne hrănim trupurile noastre în fiecare zi, tot aşa trebuie să ne hrănim zilnic şi omul dinlăuntru din Cuvântul lui Dumnezeu. Din experienţa proprie ştim că dacă se întâmplă să sărim peste câteva mese, imediat scădem în vlagă şi în putere, iar dacă continuăm tot aşa după un anumit timp murim. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cele spirituale; câteva zile de neglijare a Bibliei are efecte negative vizibile în viaţa credinciosului. Pentru sănătatea noastră spirituală, trebuie să căutăm zilnic părtăşia cu Dumnezeu prin intermediul Scripturii.
-Sabie. Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că generează viaţa spirituală şi o întreţine, dar o şi protejează de duşmanii ei. ,,Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efes.6:17) Dupăcum viaţa biologică are duşmanii ei care vor să o răpună, (microbi, boli, viruşi, etc) şi viaţa spirituală îl are ca duşman pe diavolul şi îngerii lui. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia cu care trebuie să contracarăm loviturile celui rău la fel cum a făcut Domnul Isus în pustie.
2.Rol de indicator al stării vieţii spirituale. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată unde suntem, unde ar trebui să fim şi cum ajungem acolo. Ca indicator spiritual Cuvântul lui Dumnezeu este:
-Oglindă. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată starea în care ne aflăm. Ne prezintă imaginea reală pe care o avem înaintea lui Dumnezeu. Iată cuvintele lui Iacov: ,,Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25) Orice om înţelept foloseşte oglinda de câte ori este necesar pentru a-şi vedea starea în care se află şi ulterior va lua măsurile care se impun. Din punct de vedere spiritual acest rol este îndeplinit de Scriptură. Unii creştini îşi privesc chipul în alte oglinzi, cum ar fi: filozofiile lumii acesteia, părerile oamenilor, moda, tradiţia, sau oglinda pornirilor fireşti. Toate aceste oglinzi distorsionează şi deformează imaginea noastră reală. Singura oglindă obiectivă este Cuvântul lui Dumnezeu. El ne prezintă în modul cel mai corect starea pe care o avem în faţa lui Dumnezeu. El ne arată exact locul pe care îl ocupăm în raport cu voia Lui desăvârşită. Deasemenea ne oglindeşte starea noastră spirituală prin prezentarea experienţelor oamenilor din Biblie, prin relatarea slăbiciunilor şi păcatelor lor. De exemplu: citim istoria patriarhului Iacov şi dintr-o dată ne regăsim şi noi în problemele cu care s-a confruntat el. Citim despre lepădarea lui Petru şi imediat ne dăm seama că nu suntem cu nimic mai buni decât el. De aceea Scriptura nu ne ascunde păcatele şi slăbiciunile oamenilor lui Dumnezeu, deoarece fiecare personaj biblic reprezintă o oglindă în care putem vedea mai mult sau mai puţin din noi.
-Îndreptar Cuvântul lui Dumnezeu ne arată starea la care trebuie să ajungem. Oglinda nu ne poate arăta cum ar trebui să fim pieptănaţi, ci doar cum suntem pieptănaţi. Scriptura pe lângă faptul că ne arată starea în care suntem ea poate să ne arate şi cum ar trebui să fim, deoarece pe lângă rolul de oglindă îl are şi pe acela de îndreptar. Îndreptarul este instrumentul care indică etalonul, standardul, modelul ce trebuie urmărit şi atins. De exemplu: firul cu plumb folosit în construcţii pentru verifivarea verticalităţii zidurilor, nu se încovoaie după strâmbătura peretelui ci rămâne drept indiferent în ce direcţie se înclină zidul. Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă standardul lui Dumnezeu cu privire la noi. El rămâne drept indiferent în ce direcţie ne-ar bate pe noi vântul. Dar care este acest standard? Răspunsul îl găsim în Romani 8:29: ,,Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.” Standardul lui Dumnezeu pentru noi este Domnul Isus. Prin urmare gândul de bază cu care ne apropiem de Scriptură trebuie să fie acela de a urma modelul şi învăţătura Domnului Isus. Întreaga Biblie îl are în centru pe Hristos: Vechiul Testament Îi anunţă venirea, Evangheliile Îi relatează trăirea şi învăţătura, iar epistolele explică aceste lucruri. De aceea şi religia noastră trebuie să Îl aibă în centru pe Domnul Isus Hristos.
-Lumină pe cărare. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată drumul pe care trebuie să îl parcurgem de unde suntem până unde ne vrea Dumnezeu să fim. Psalmul 119:105 spune astfel: ,,Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.” Păcatul îi împinge pe oameni în tot felul de încurcături, de capcane şi probleme din care omeneşte este cu neputinţă de ieşit. Pe unii păcatul îi duca la divorţ, pe alţii la crimă, pe alţii îi desparte de familie şi de prieteni. Pe mulţi păcatul îi aruncă pradă diferitelor forme de dependenţe de alcool, droguri, pornografie, şi alte asemenea lucruri. Ceea ce nu pot realiza psihologii şi centrele de dezalcoolizare, poate să realizeze Scriptura. Biblia oferă soluţii pentru rezolvarea tuturor acestor probleme. El realizează lucrul acesta prin: învăţături, îndemnuri, sfaturi, mustrări şi prin puterea Duhului care o inspiră.
3.Rol de modelator. În acest sens Cuvântul lui Dumnezeu este:
-Ciocan. Cuvântul lui Dumnezeu efectuează în noi prelucrări prin aşchiere, spargere, zdrobire, îndepărtând toate lucrurile care nu corespund cu planul divin. Iată ce spune Ieremia 23:29 „Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărîmă stânca?” Ciocanul este o unealtă folosită pentru prelucrarea materialelor dure. Inima noastră de multe ori este dură şi împietrită faţă de voia lui Dumnezeu, iar pentru prelucrarea ei este nevoie de ciocan. Ciocanul nu mângâie ci sparge şi zdrobeşte, iar un meşter priceput ştie să zdrobească doar ce este rău, nefolositor şi să păstreze ce este bun. Michelangelo spunea că statueta pe care dorea să o sculpteze era îngropată acolo în blocul de marmură, şi că rolul lui de artist nu este altul decât acela de a îndepărta surplusul de material şi a o scoate la iveală. Dar pentru realizarea acestui proces era nevoie de multă fermitate. Şi din punct de vedere spiritual loviturile de ciocan, de multe ori sunt foarte dureroase. Am experimentat asemenea lovituri chiar şi în viaţa mea. Însă am constatat un lucru foarte interesant: atunci când eram mai tare zdrobit, Dumnezeu îmi dădea mai mult har, şi frumuseţea acestuia compensa de sute de ori mai mult suferinţele zdrobirii. Când am înţeles că Harul lui Dumnezeu vine în urma zdrobirii, şi când am văzut cât este de minunat să ai har, am început să mă rog Domnului zicând: Doamne zdrobeşte şi mai mult ce este de zdrobit în mine, pentru că vreau şi mai mult har. De altă parte nu uitaţi un lucru: duritatea uneltelor folosite de către Dumnezeu este şi în funcţie de duritatea inimii noastre. Ele trebuie să învingă încăpăţânarea şi împotrivirea noastră. Este adevărată zicala că Dumnezeu are ac pentru orice fel de cojoc. De aceea dacă vrem ca procesul modelării să fie mai puţin dureros, trebuie să adoptăm o atitudine de supunere şi cooperare faţă de Dumnezeu.
-Foc. Cuvântul lui Dumnezeu efectuează în noi lucrări de modelare, formare sau prelucrare la cald. El face lucrul acesta indicându-ne şi ajutându-ne să ne formăm deprinderi spirituale. Repetăm versetul din Ieremia 23:29: „Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărîmă stânca?” Focul face posibilă prelucrarea unor materiale care la rece n-ar putea fi prelucrate. Dacă vrei să îndoi o bucată de fier la rece, va fi foarte greu sau chiar imposibil, dar după ce a fost înroşită în forjă poate fi prelucrată cu uşurinţă după placul maestrului. Temperatura ridicată a cuptorului nu produce totdeauna stările cele mai plăcute şi confortabile, dar are totdeauna efecte binecuvântate. Cuvântul lui Dumnezeu nu urmăreşte neapărat confortul nostru imediat ci transformarea vieţii după placul lui Dumnezeu. De aceea uneori mesajul pe care ni-l transmite ne arde, ne doare, ne răscoleşte, dar dacă îl primim cu blândeţe, ne va face maleabili şi cu putinţă de a fi modelaţi.
-Bisturiu. Cuvântul lui Dumnezeu efectuează în noi operaţii chirurgicale. Taie, aruncă ce este rău, apoi vindecă, mângâie, etc. În Evrei 4:12 cuvântul lui Dumnezeu este prezentat astfel: ,, Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” În viaţa noastră sunt lucruri care produc boală sau moarte spirituală, iar Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să le extirpeze. Evident că n-o poate face fără acordul nostru. Deasemenea tot Cuvântul lui Dumnezeu leagă şi rana produsă, iar prin mângâierile Sale ne duc spre vindecare.
Din ceea ce am observat cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu putem trage concluzia că predicatorii adevăraţi nu au tocmai o misiune uşoară. Dacă luăm Scriptura şi privim încă din vremea prorocilor Vechiului Testament, până în vremea apostolilor vom constata că de cele mai multe ori mesagerii Cuvântului lui Dumnezeu, au avut viaţă grea. Pentru evitarea acestor dificultăţi mulţi predicatori au căzut în capcana de a predica după placul oamenilor. Însă nouă ni se cere să fim credincioşi Evangheliei şi la nevoie să fim gata a suferi împreună cu ea.
În concluzie: În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, am făcut câteva luni de zile misiune de evanghelizare în Ukraina şi Rusia. Lucrul care m-a impresionat cel mai mult era foamea şi setea profundă a oamenilor după Cuvântului lui Dumnezeu. După câte o întâlnire de evanghelizare, oamenii nu mai vroiau să plece acasă. Anunţam că biserica este liberă, iar ei ne cereau să mai cântăm, să mai predicăm până ne epuizam complet stocul de provizii. Dar despre experienţele de acolo vă voi mărturisi mai multe cu o altă ocazie. Mă rog ca Dumnezeu să trimită în ţara noastră o foame şi o sete după Cuvântul lui Dumnezeu fără precedent istoric. Astfel încât oamenii să fie gata să se trezească cu noaptea în cap nu pentru a alerga nu după bani şi după distracţii ci după Cuvântul Domnului. Să fie dispuşi la sacrificii nu pentru îmbogăţire ci pentru auzirea Scripturii. Mă rog ca Dumnezeu să ridice predicatori plini de acea dovadă dată de Duhul şi de putere. Mă rog ca Dumnezeu să-şi confirme adevăraţii lucrători însoţind predicarea Evangheliei cu manifestări pline de putere a Duhului Sfânt. Mă rog ca Dumnezeu să ridice oameni care să aibă îndrăzneala de a predica după voia Domnului nu după placul oamenilor. Mă rog ca Dumnezeu să aducă vremuri în care preocuparea de bază a creştinilor să fie: citirea Scripturii (Apoc.1:3), studierea Ei (Fap.17:11), meditare (Ps.1:1-2), memorare (Ps.119:9-11), aplicare (Iacov.1:22) şi propovăduire. (2 Tim.4:1-2)
Cuvântul lui Dumnezeu: Rolul Său în viaţa creştinului
//////////////////////////////////////////
Nașterea din nou
Pierre Oddon
„Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3 ).
- Ce este naşterea din nou?
Biblia ne spune: Să fii născut din apă şi din Duh (loan 3:3.5).
Născut din apă
Nu poate fi vorba aici de botezul creştin, pentru că:
– Nicodim, acest învăţător iudeu care a venit să-L întrebe unele lucruri pe Isus, n-ar fi putut înţelege aşa ceva (nici să vadă împărăţia, potrivit versetului 10), pentru că acest botez nu exista încă în momentul acestei convorbiri.
– În Biblie, apa este imaginea bine cunoscută a Cuvântului lui Dumnezeu care curăţă. Câteva exemple vor fi de ajuns:
- a) Ezechiel 36:25 : „Vă voi stropi cu apă curate şi veţi fi curăţiţi.”
- b) Tit 3:5,6 : „El ne-a mântuit… pentru îndurarea Sa, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfînt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru.”
- c) Efeseni 5:26-26 : „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o prin spălarea cu apă prin Cuvânt.”
De altă parte, Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne naşte din nou şi nu botezul cu apă:
– loan 15:3: „Acum – spune Isus ucenicilor Săi – voi sunteţi curati din cauza cuvântului pe care vi l-am spus.”
– lacov 1:18: „Potrivit voii Sale, El ne-a născut, prin Cuvântul adevărului, să fim ca cele dintâi roade ale creaturilor Sale.”
– 1. Petru 1:23 : „Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o Sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne.”
Născut din Duh
Aceasta nu poate să însemne botezul Duhului Sfînt, pentru că:
– Nicodim nu l-ar fi putut primi înainte de ziua Cincizecimii (Ioan 7:39 ).
– În Scriptură aflăm că au fost suflete născute din nou şi care n-au primit Duhul Sfînt ca o Persoană divină, care să locuiască în ele. Aşa este cazul – pentru un timp, este adevărat – cu ucenicii înainte de Cincizecime, cu samaritenii din Fapte 8 , cu ucenicii din Efes, în Fapte 19 . Şi aşa era starea permanentă a celor credincioşi din timpul Vechiului Testament, cum vom vedea mai departe.
Este vorba despre lucrarea Duhului lui Dumnezeu care foloseşte Cuvântul pentru a atinge conştiinţa şi inima, în vederea producerii naşterii din nou; este o lucrare care a început de la căderea omului în păcat şi care nu se va termina decât atunci când istoria omului pe pămînt se va sfârşi.
Naşterea din nou
Ea este deci rezultatul aplicării Cuvântului lui Dumnezeu unui suflet, prin puterea Duhului Sfînt. Alte expresii sunt folosite pentru a arăta aceeaşi realitate: dacă naşterea din nou ne prezintă partea lui Dumnezeu care dă viaţa, întoarcerea la Dumnezeu ne prezintă partea omenească, răspunderea lui în primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Găsim astfel expresiile: „născut din Dumnezeu” (1. loan 3:9), „născut din Duh” (loan 3:6), „părtaşi firii dumnezeieşti” (2. Petru 1:4 ).
- Ucenicii lui Isus, erau ei întorşi la Dumnezeu înainte de jertfirea adusă la cruce?
Unii spun în zilele noastre că ucenicii nu erau întorşi la Dumnezeu înainte de învierea Domnului, sprijinindu-se petextul din Luca 22:31 -32 : „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ţi se micşoreze credinţa şi, după ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi“.
Cercetarea textului din Luca 22:31-32
– „Când te vei întoarce”
Cea mai bună traducere a originalului grec este „Când te vei întoarce” sau „vei fi revenit”, „vei fi restabilit”. Folosirea aici de către traducerea dinainte a cuvintelor „te vei întoarce la Dumnezeu” poate duce la confuzie. Acelaşi cuvânt grec este tradus în aceeaşi evanghelie cu „întoarce” (Luca 1:16-17 ), „s-au întors“ (Luca 2:39, 8 :55), „să se întoarcă” (Luca 17:31 ), „se întoarce” (Luca 17:4 ).
– „să vă cearnă ca pe grâu”
Dacă cerni grâul, îi separi de pleavă. În evanghelie, grâul reprezintă pe cei răscumpăraţi: „Îşi va strânge grâul în grânar“ (Matei 3:12 ), „grâul, strângeţi-I în grânarul meu” (Matei 13:30 , vezi lsaia 21:10 pentru Israel). Dacă tigaia lămureşte argintul şi cuptorul lămureşte aurul (Proverbe 17:3 ), nu înseamnă că ele sunt metale proaste, ci tocmai că sunt preţioase; metalele acestea trebuie să fie curăţite, să fie înlăturată orice zgură (Maleahi 3:3 ). Apostolul Petru, care „a revenit” şi şi-a îndeplinit lucrarea în mijlocul fraţilor săi, nu ne va spune el că încercarea credinţei, mult mai preţioasă decât cea a aurului şi care totuşi este încercat prin foc, are să fie spre laudă? (1. Petru 1:6,7 ).
– „M-am rugat pentru tine ca să nu ţi se micşoreze credinţa”
Dacă el n-ar fi avut credinţă reală, nici n-ar fi putut avea vreo micşorare a credinţei lui; iar a avea credinţă în Isus înseamnă a fi mântuit (Fapte 4:12 ).
– „să întăreşti pe fraţii tăi“
Fraţii tăi care sunt neîntorşi la Dumnezeu ca şi tine? Sigur că nu! ci: fraţii tăi în credinţă. De altă parte, am fi avut a face cu un om neîntors la Dumnezeu care ar primi sarcina să îngrijească de starea duhovnicească a unor credincioşi; tot aşa s-ar fi putut cere lui Saul din Tars care sufla ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului să aibă grijă de săracii adunării din Ierusalim şi să vegheze asupra binelui lor duhovnicesc!
Cercetarea evangheliilor
– Ioan 2:11 : „Ucenicii Lui au crezut în EI”. Loan 20:31 ne spune: „şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui”.
– Matei 16:16 : „Şi Simon Petru, răspunzînd, a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Şi 1. loan 5:1 ne spune: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu“.
– loan 16:30: „Noi credem că ai ieşit de la Dumnezeu“. În Ioan 17:8 , Isus spune: „Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis”. În Ioan 5:24 , El spune: „Cine aude cuvântuI Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
Şi în loan 1:12-13: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuţi… din Dumnezeu”.
– Ioan 13:10-11 : „Isus i-a zis: „Cine are tot trupul spălat, nu are nevoie decât să-i fie spălate picioareie, căci este cu totul curat; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Căci ştia pe cel care avea să-L vîndă; de aceea a zis: „Nu toţi sunteţi curaţi.” A spune că ucenicii nu erau întorşi la Dumnezeu, că erau la fel ca Iuda, înseamnă – ceea ce este mai grav – a afirma contrariul cuvintelor Domnului.
– Ioan 15:3-4 : „Acum voi sunteţi curaţi din cauza cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi.” Am încerca noi să spunem unui om neîntors la Dumnezeu să „rămână în Hristos”? Era Domnul mai puţin priceput ca noi?
– Ioan 15:19 : „Voi nu sunteţi din lume” (la fel şi în Ioan 17:16 ). A fi neîntors la Dumnezeu înseamnă a fi din lume, dar iată că Domnul spune încă o dată în ce stare erau ei.
Învăţătura Scripturii este deci foarte clară şi unitară: ucenicii erau întorşi la Dumnezeu, aveau viaţa din Dumnezeu, mai înainte de a fi mers Hristos la cruce.
III. Credincioşii din Vechiul Testament aveau ei viaţa din Dumnezeu?
Subiectul acesta este în strînsă legătură cu cel de dinainte, pentru că ucenicii, înainte de cruce sau, mai exact, înainte de Cincizecime, erau sub vechiul legământ.
Cum vede Dumnezeu lucrurile
Noi avem totdeauna tendinţa să aducem lucrurile la nivelul nostru şi să le facem potrivite cu priceperea noastră, cu gândirea noastră; dar Dumnezeu ne vorbeşte prin revelaţie şi noi nu avem decât să credem, uneori chiar fără să înţelegem. Da, gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus de gândurile noastre, aşa cum cerurile sunt mai presus de pământ (Isaia 55:9 ).
– Matei 25:34 : Împărăţia este pregătită de la întemeierea lumii.
– Apocalipsa 13:8 : Aici se vorbeşte despre aceia ale căror nume n-au fost scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului înjunghiat.
– 2. Timotei 1:9-10 : Harul a fost dat în Hristos Isus mai înainte de vremurile timpului, dar a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos.
– 1. Ioan 1:2 : „Vă vestim viaţa veşnică, care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată“.
– Romani 8:30-31 : „Şi pe aceia pe care i-a predestinat, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi îndreptăţit; iar pe aceia pe care i-a îndreptăţit, i-a şi slăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri?“
Aceste versete arată că, pentru Dumnezeu, lucrarea crucii era un lucru terminat chiar înainte de a interveni căderea omului. În acelaşi fel, Domnul va spune înainte de cruce: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”, atunci când nu se împlinise nimic pentru mântuirea noastră iar viaţa Sa perfectă, dimpotrivă, era o acuzaţie în plus pentru cel păcătos.
Ce ştiau credincioşii Vechiului Testament despre Hristos?
Este greu de spus ceva cu precizie, dar vom cita câteva expresii:
– Ioan 5:46 : Isus a zis: „Moise… a scris despre Mine”.
– Ioan 12:41 : „Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui (a lui Hristos) şi a vorbit despre EI”.
– 1. Petru 1:11 : „Duhul lui Hristos, care era în ei, vestea mai dinainte suferinţele lui Hristos şi slăvile care aveau să urmeze”.
– Ioan 8:56 : Isus a spus: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat”.
– Efeseni 1:12 : „Noi (iudeii) care mai dinainte am nădăjduit în Hristos“.
Grupul celor credincioşi
Expresiile folosite ca să-i arate pe cei credincioşi dovedesc că ei aveau în ei viaţa din Dumnezeu.
– Galateni 3:6 : „Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost socotită ca dreptate”. Deci ei era îndreptăţit.
– Galateni 3:9 : „Aşa că cei care se întemeiază pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios”. (Să notăm că nu sfinţii Vechiului Testament sunt asemănaţi cu cei din perioada harului, ci dimpotrivă!)
– Galateni 3:29 : „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei”.
– Galateni 4:28 : „Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei”.
Dacă ei n-ar fi fost îndreptăţiţi, dacă n-ar fi avut viaţa din Dumnezeu, cum s-ar fi putut ca Dumnezeu să-l numească pe Avraam „prietenul Său” (Iacov 2:23 ) şi să vorbească faţă către faţă cu Moise, aşa cum un om vorbeşte cu prietenul lui (Exod 33:11 )? Ar putea omul mort în greşelile lui şi în păcatele lui să stea înaintea lui Dumnezeu fără să fie nimicit? Nu! dar aceşti credincioşi cunoşteau fericirea pe care-o exprimă David: „Ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. Ferice de omul căruia Domnul nu-I ţine în seamă păcatul” (Romani 4:7,8 ).
Un grup de necredincioşi
Dacă prin Cuvânt se arată clar prezenţa unei grupe de credincioşi, aceasta se face în contrast cu o altă grupă de persoane, de oameni necredincioşi; unii au viaţa din Dumnezeu, alţii n-o au.
– Romani 9:6-8 : „Nu toţi cei care se coboară din Israel sunt Israel; şi măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copii; ci „în Isaac vei avea o sămânţă care îţi va purta numele”. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca Sămânţă”.
– Romani 9:27 : „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită”.
– Luca 16 ne arată două locuri după moarte pentru cei din vechea economie:
- a) „în sînul lui Avraam”, fără îndoială o imagine evreiască pentru a arăta fericirea din cer (Domnul nu putea încă să spună, ca mai târziu tâlharului pocăit: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” – Luca 23:43 );
- b) „în chinuri”.
Cum să obţii, cât timp eşti pe pămînt, intrarea în fericirea veşnică? Ascultând de Moise şi de proroci şi pocăindu-te (versetul 29-30). După moarte nu mai esteposibilă vreo schimbare (Eclesiastul 11:3 )
– Matei 8:10-12 : „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plînsul şi scrâşnirea dinţilor”.
– 1. Ioan 3:9-12 : „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta sunt arătaţi copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului. Oricine nu practică dreptatea nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unul pe altul. Nu cum a fost Cain, care era de la Cel Rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte” (conform 1. loan 3:7).
Erau născuţi din nou aceşti credincioşi?
Compararea anumitelor versete ne va permite să dăm un răspuns:
– Ioan 8:56 : „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat”.
– Marcu 9:1 : „Unii dintre cei care stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venită cu putere“. Biblia spune: „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu” (loan 3:3).
– Matei 8:11 : „Mulţi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor”. În Marcu 9:4 Moise şi Ilie sunt cu Domnul Isus în slava împărăţiei (conform versetului 1). Biblia spune: „Dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu“ (loan 3:5). Deci se poate spune că Moise, Ilie, la fel ca Petru, lacov şi loan erau născuţi din nou şi aceasta înainte de cruce.
Bineînţeles, poziţia creştină este deosebit de preţioasă: numai cel credincios din perioada harului poate cunoaşte pe deplin, pe baza lucrării implinite a lui Hristos, siguranţa mântuirii şi bucuria deplină a unei poziţii noi în Hristos. Fiind unit cu un Hristos slăvit, el este binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile ceresti, învrednicit să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină şi strămutat în împărăţia Fiului dragostei Tatălui (Efeseni 2:5-6 ; Efeseni 1:3 ; Coloseni 1:12-13 ). Nici un credincios din Vechiul Testament n-a cunoscut aceste binecuvântări. Şi toate aceste lucruri sigure ne sunt date prin prezenţa binecuvântată a Duhului Sfînt, care a venit, de la Cincizecime, să-Şi facă locuinţa în cel credincios şi în Biserică. Această parte a adevărului va fi dezvoltat în cea de a doua parte a cărţii acesteia.
- Concluzie
Într-un fel general, putem spune că întotdeauna Dumnezeu a comunicat, prin Duhul Său, o viaţă nouă celor care au crezut Cuvântul Său. Descoperirea făcută de Dumnezeu, ca obiect al credinţei, a putut să crească în decursul veacurilor, încât şi-a atins plinătatea atunci când S-a arătat Isus Hristos şi când, prin lucrarea Duhului Sfînt, Cuvântul lui Dumnezeu a fost completat. Dar totdeauna au fost, pe de o parte, cei care L-au crezut pe Dumnezeu şi, pe de altă parte, cei care, chiar dacă poate au crezut în Dumnezeu, n-au crezut cuvintele Lui. A fost de ajuns unuia ca Avraam să creadă că sămânţa lui va fi ca stelele cerului şi în felul acesta să se încreadă în Dumnezeu, ca să fie îndreptăţit (Romani 4 ). Ucenicii lui Isus au trebuit să recunoscă în EI pe Mesia Cel făgăduit de Scripturi. În ce ne priveşte, noi trebuie să primim ansamblul Cuvântului lui Dumnezeu şi să credem că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, a înviat pentru îndreptăţirea noastră şi a fost slăvit la dreapta lui Dumnezeu. Obiectul credinţei s-a precizat în felul acesta, dar principiul a rămas acelaşi: „Celui care nu face fapte, ci crede în Cel care îndreptăţeşte pe păcătos, credinţa îi este socotită ca dreptate”.
De aceea Domnul putea să spună
– lui Nicodim: „Tu eşti învăţorul lui Israel şi nu înţelegi aceste lucruri?” (loan 3:10).
– iudeilor din Ierusalim: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are (şi nu: va avea) viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (loan 5:24).
Desigur, lucrarea crucii era absolut necesară pentru ca un singur păcătos să poată fi mântuit, dar în ochii lui Dumnezeu lucrarea era săvîrşită (loan 17:4).
– şi chiar iudeilor: „Cercetaţi Scripturile (Vechiului Testament), pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică (şi era drept să gîndească aşa); dar tocmai ele mărturisesc despre Mine“. Acum, când Mesia Se prezenta poporului, trebuia cu atât mai mult să fie primit Acela care era împlinirea tuturor făgăduinţelor divine şi de aceea EI adaugă: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa“ (loan 5:39,40).
https://comori.org/viata-de-credinta/nasterea-din-nou/
//////////////////////////////////////////
Sămânța Cuvântului
Autor: Maria Nechita
Sămânța este Cuvântul și Cuvântul este Isus Hristos în noi. Această Sămânță a fost rânduită încă din Eden, ca, Ceea care va zdrobi capul înșelătorului. La împlinirea vremii, Sămânța a venit și capul sarpelui a fost zdrobit, la cruce. În toți și peste toți cei ce sunt în Hristos, născuți din Sămânța care nu poate putrezi, șarpele nu are șanse, decât atât cât ei îi dau voie în viața lor sufletească, ca să-i tulbure, prin necunoștința identității lor și neînnoirea minții lor cu Cuvântul. Ei nu au ajuns la cunoștința că sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos, pentru că lipsește învățătura despre lucrarea crucii lui Hristos, terminată odată pentru totdeauna. Atunci când ”Sămânța Cuvântului” este vestită și auzită, credința vine în inima omului și Sămânța, adică Hristos împreună cu Duhul Sfânt naște omul din nou, un om nou născut în Hristos, iar această Sămânță a Cuvântului, fiind vie, rămâne vie pentru vecie. Se poate pe parcurs omul să se răzvrătească de la a crede Adevărul din pricina multor lucruri știute și neștiute, însă Sămânța nu putrezește și dacă Cuvântul zice asta este drept. Într-o zi, într-o situație, într-un anturaj Sămânța încolțește și se maturizează dacă găsește un pământ prielnic care poate să fie udat și îngrijit pentru dezvoltarea Seminței, ca apoi să rodească rod bogat. Câteva referințe:
Matei 4:26-29.”El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ. Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește de la sine – mai întâi firul verde, apoi spicul, iar apoi grâu deplin în spic. Când rodul este copt, trece imediat secera prin el, pentru că a sosit secerișul“. – ”Sămânța Cuvântului se seamănă în Împărăția lui Dumnezeu. Semănătorii suntem noi. Grija noastră este să semănăm Cuvântul Lui, Sămânța bună, cu dragoste și devotament, pentru a aduce mulți fii la slava Domnului, în Împărăție. Când știi că Sămânța a fost semănată într-un pământ bun, Cel ce va face să crească este Domnul și rodul este asigurat și secerat la vremea lui. O sămânță bună în pământ moare, apoi roada nu numai se adaugă, ci se multiplică. De aceea și semănătorii trebuie să fie morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu, oameni care au murit și au înviat împreună cu Hristos, pentru ca rodul crescut în Împărăție să fie dus la desăvârșire și la plinătatea lui Hristos, pentru o viață de biruință, în care Hristos, El să fie glorificat. Acest fiu de Dumnezeu, rodul Seminței Cuvântului, nu este fire, ci este duh, umplut de Duhul Sfânt, prin Harul Lui.
1 Ioan 3:9.”Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că ”Sămânța” lui Dumnezeu rămâne în el. Și el nu poate continua să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu.” – ”Sămânța Cuvântului” rămâne în el, o conștiință curată, o inimă bună și o credință neprefăcută stăpânește în viața oricui este născut din nou din El. Chiar dacă până la regenerarea sufletului ( minte, sentimente și voință ) și înnoirea minții cu Cuvântul Domnului, se mai întâmplă căderi, din pricina a ceea ce este în suflet rămas de la omul vechi, care a murit cu Hristos, duhul este pur, neprihănit, curat cum va fi toată veșnicia. De ce? Pentru că doar duhul a fost născut din nou și nu mai poate păcătui, însă Duhul Sfânt împreună cu cel născut din nou, vor lucra la curățarea tuturor lucrurilor vechi din suflet și cu lucrurile Duhului Sfânt vor umple locurile rămase goale, iar cel rău când vine cu ale lui, nu află casa goală ca să o umple el iar, ci nu mai are loc acolo, fiindcă cel născut din nou are autoritate să-l alunge. Acolo locuiește ”Sămânța Cuvântului”, Hristos. Acolo este plinătatea lui Hristos.
1 Petru 1:23.”fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr‑o sămânță pieritoare, ci dintr‑una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac! – Putem dar înțelege că această Sămânță a Cuvântului nu piere, nu puterezește, nu se pierde, ci rămâne în veci, în duhul celui născut din nou. Și pentru că nu ai fost născut din Dumnnezeu, prin puterea ta, nu vei sta în picioare prin puterea ta și nu vei ajunge la Tata prin puterea ta, pentru că noi care ne iubim copii, nu-i dezmoștenim când grșesc. Sunt ai noștri și noi suntem ai Lui, născuți din ”Sămânța” Lui, care ne asigură viitorul cu El, o veșnicie. Amin!
Mulțumim Tată pentru ”Sămânța Cuvântului”, Domnul scump Isus Hristos. Vom semăna această ”Sămânță” bună și ne vom semăna și pe noi, ca o jertfă vie a trupurilor noastre, pentru o jertfă duhovnicească. Scopul? Multiplicarea ”Semniței Cuvântului”, în mulți fii la slavă. Amin
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/239426/samanta-cuvantului
/////////////////////////////////////
În faţa lui Dumnezeu nu există genii. Dumnezeu nu lucrează cu genii, ci cu oameni.
Libertatea eu o aseman cu o fringhie agatata de undeva, de sus, te porti urca pe ea la cer, participind la actul mintuirii tale crestine, sau poti sa cobori in intuneric .
Petre Tutea | fara album | Tematica: Intelepciunea
”De altfel, să ştiţi: În fruntea tablei valorilor mele, stă Sfântul, nu geniul, căci geniul pentru mine, raportat la Absolutul Divin, este frate cu „idiotul”.
Petre Tutea | maxime | Tematica: Smerenia
Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri!
Petre Tutea | Diverse | Tematica: Diverse
Stii unde poti căpăta definitia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul si asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea si omul.
Petre Tutea | fara album | Tematica: Biserica
Si convingerea mea este că suferinta rămane totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
Petre Tutea | fara album | Tematica: Suferinta
…fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar
Petre Tutea | fara album | Tematica: Adevarul
Si convingrea mea este va suferinta ramane totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu.
Petre Tutea | fara album | Tematica: Suferinta
https://www.resursecrestine.ro/maxime/index-autori/petre-tutea-
//////////////////////////////////////////////
Dictionarul savantii lumii cred în Dumnezeu…
Autor: Antoaneta Radoi
În legătură cu ceea ce propaganda ateismului comunist i-a atribuit ca fiind un rezultat al cercetărilor sale științifice – „originea omului din maimuță” – el a atras mereu atenția că este vorba despre o simplă ipoteză, neprobată în niciun fel științific. A protestat în numeroase rânduri, insistând că „Concluziile mele au fost greșit înțelese”. Mai mult, a scris negru pe alb și că „Nicio schimbare de trecere a unei specii în alta nu a fost înregistrată. Nu putem dovedi nici măcar că o singură specie a fost schimbată.” Iar, la un moment dat, studiind o anumită celulă, a spus: „Viața acestei celule este proba despre existența lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu cel Prea înțelept, care a creat lumea și viața.” Să fie vorba despre Darwin aici? Greu de crezut. Iar pentru cei care am trăit și ne-am format în anii totalitarismului roșu, imposibil de crezut. Și, totuși, despre Darwin este vorba. De multe alte surprize de cam același gen vom avea parte răsfoind Dicționarul Savanții lumii cred în Dumnezeu; multora chiar titlul volumului ne poate părea o mare surpriză (pe care apoi aproape fiecare filă a lui ne-o va lămuri complet). Propaganda atee ni l-a prezentat manipulator și pe Einstein, decenii la rând. Despre care câți dintre noi ne puteam imagina atunci că a scris: „Iubirea este Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire”? Sau câți dintre noi știm că în chiar acești ani, cum aflăm din volum, marele savant le este prezentat elevilor noștri de pe „poziții vetuste, cu citate răstălmăcite, trunchiate, scoase din context” (mulțumită unui manual scris de un tânăr psiholog, Nicolae Chiorcea, și tipărit tocmai de Editura Didactică și Pedagogică a Ministerului Educației)? Pagini inedite de asemenea, și despre alte genii ale lumii, între care și Mihai Eminescu. În sfârșit, în domeniul de care s-a ocupat, lucrarea mi se pare monumentală – prin valoare și proporții (circa 2.800 de nume și 1.000 de pagini). Nu sunt un specialist, însă, urmărind bibliografia volumului, de exemplu, am găsit surse pe care îmi este practic imposibil să-mi imaginez că le-a mai accesat, atât de amplu, vreo lucrare similară (am în vedere inclusiv numeroasele surse de cea mai recentă dată). Cred că dicționarul va rămâne unul de referință pentru cercetătorii și cititorii de rând, de aici și de oriunde, interesați de adevărul exprimat poate cel mai frumos de fizicianul și matematicianul englez Sir William Thomson: „Adevărata Religie și adevărata Știință se armonizează perfect”. Lucrarea a fost lansată zilele trecute și este rodul unei mari investiții de timp (circa 10 ani), de cercetare extrem de riguroasă și de sacrificiu pentru o idee care să servească celor ce-L caută pe Dumnezeu și vor să facă bine în numele Lui. Salut bucuros această nouă reușită a omului politic creștin-democrat Liviu Petrina, susținut ca de fiecare dată în viața și în lucrarea lui de soția sa, Laura Sigarteu Petrina.
Fără Cruce nu există mântuire. Dar dacă în toate vom vedea, așa cum se cuvine, voia Dumnezeului Celui drept și iubitor de oameni, pe toate le vom primi în pace.
„Eu am văzut condițiile groaznice ale comunismului în România; a omorât mulți oameni și a distrus mai multe familii decât orice alt regim din lume. Revoluția de acum 30 de ani nu a fost una completă, în care toți comuniștii să fie dați afară” (ambasadorul SUA Adrian Zuckerman, Ziarul de Iași, 26 ianuarie 2020).
România e țara în care miniștrii Culturii au angajat coafeze pe aproape 3.000 de euro lunar. În timp ce, contrar obligațiilor contractuale, pentru lucrările de restaurare a Castelului Peleș (azi afectat serios) n-au alocat decât sume infime din cele aproape 15 milioane de euro încasate în ultimii 13 ani pe biletele de vizitare a Castelului. La polul opus, dacă tot a venit vorba, în timp au existat și miniștri care au făcut lucruri importante pentru leagănul Regalității noastre, și reper monumental al identității țării: Adrian Iorgulescu, Csilla Hegedüs, George Ivașcu.
„Diavolul ne ia rușinea când săvârșim păcatul și ne-o dă înapoi când să-l mărturisim.
https://www.activenews.ro/stiri/Situatiunea-LV-159894
Dictionarul savantii lumii cred în Dumnezeu…
//////////////////////////////////////////////
Cele mai mari genii ale lumii au mărturisit pe Dumnezeu
MONAHUL SERGHIE
Savanți creștini
Când găsesc un fapt cât de mic care infirmă teoria, abandonez teoria și păstrez faptul. (Dr. Neurolog Gheorghe Marinescu)
Cei mai mari savanți, cercetători, inventatori, nu s-au rușinat să mărturisească adevărul. Credința în adevăratul Dumnezeu nu a însemnat o reprimare a rațiunii, ci o implicare responsabilă cu frică de Dumnezeu în munca sau actul inovator, așa încât rezultatul cercetării sau produsul să fie folosit de oameni în scop benefic. Practic, și cercetătorul ateu cu verticalitate deontologică își poate depăși ideologia, prezentând adevărul științific netrunchiat, dacă nu este un extremist.
Un model de om de știință nevirusat ideologic rămâne și marele doctor român neurolog Gheorghe Marinescu, pentru care adevărul e mai presus de dogmă, prin fraza celebră lăsată posterității:
„…când găsesc un fapt cât de mic care infirmă teoria, abandonez teoria și păstrez faptul.”
Despre marele savant * Louis Pasteur , creatorul microbiologiei, nu se poate vorbi decât la superlativ. El este cel ce a profețit:
[1]„Va veni ziua când se va râde de prostia filozofiei noastre materialiste. Cu cât mai mult studiez eu natura, cu atât mai adânc mă cuprinde o uimire față de lucrurile Creatorului. În timpul lucrărilor mele de laborator, eu mă rog.”
A fost un călugăr în alb. S-a născut în 1822 la Dole, regiunea Jura din Franța. La colegiul din Arbois își cizelează talentul în pictură. Dezamăgit de lipsa de interes al criticilor de artă față de lucrările sale artistice își ia bacalaureatul în litere în 1840, și apoi, după un eșec, în 1842, pe cel în științe matematice. Continuă studiile la École Normale Supérieure(1843-1847), susținând două teze, una de chimie și alta de fizică. Aprofundează cercetările în domeniul cristalografiei și descoperă fenomenul izomeriei.
În calitate de profesor la Facultatea de Științe din Lille face o descoperire importantă, demonstrând că levurile de drojdie de bere sunt ființe vii care determină procesul de fermentație. Încălzind vinurile la 400 C, celulele de drojdie sunt distruse. Astfel, savantul a pus bazele tehnologiei simple de păstrare a vinurilor o perioadă mai îndelungată, numită după numele său, pasteurizare.
Cu ajutorul experiențelor făcute în laboratorul său, aneantizează fanteziile materialiste ale teoriei generației spontane(din păcate simptomul irațional relict, și astăzi este înscris, printre rânduri, în toate manualele și cursurile universitare de biologie, de zoologie, în cărțile de promovare a evoluționismului, sfidând adevărata știință).
Începe o muncă asiduuă în domeniul microbiologiei, descoperind un tratament contra unei maladii ce decima viermii de mătase, iar, în 1881, alături de colaboratorii săi, pune la punct un vaccin împotriva holerei. Începând cu anul 1880 lucrează intens pentru a crea un alt vaccin contra turbării. La 6 iunie 1885 truda sa va fi încununată de o răsplată binemeritată. Ca urmare a succeselor sale în domeniul microbiologiei, Academia de Științe a Franței aprobă crearea unui institut de cercetare destinat tratării turbării, dar și altor boli contagioase.
Doctor în Științe al Universității din Paris, savantul creștin, românul* Nicolae C. Paulescu (1869-1931) onorează patrimoniul științific național și mondial al oamenilor de știință. Toată viața și-a închinat-o muncii de cercetare pentru binele semenilor săi și de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Deși i s-au propus mai multe variante de căsătorii excelente a preferat o viață solitară de geniu, detașat de caracterul mercantil al lumii în care trăia. Împreună cu celebrul clinician anatomo-patolog Étienne Lancereaux publică în 1903, 1906 și 1912, trei Tratate de Medicină, cele mai complexe din acea vreme. Revista Archives Internationales de Physiologie (Liège), din august 1921, face cunoscut lumii, prin savantul român N.C.Paulescu, memoriul complet despre descoperirea tratamentului antidiabetic.
În februarie 1922, doi tineri cercetători canadieni, necunoscuți în media științifică internațională, F.C.Banting și C.H. Best, lucrând în laboratorul de fiziologie al profesorului J.J.Mac Leod de la Universitatea din Toronto publică aceeași descoperire, ignorând total primatul cronologic al savantului Paulescu. Subiectivitatea ignobilă a ocultei unor diriguitori din Comitetul Director al Premiului Nobel l-au privat de distincția care i se cuvenea în mod corect.
Cât a trăit, savantul N.C. Paulescu a interrelaționat profund cercetarea științifică de credința în Dumnezeu, mărturisindu-l pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Mântuitor al lumii:
[2]„A demonstra existența unei cauze prime a vieții, imateriale, unice și infinit înțelepte- iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această cauză primă este Dumnezeu. Omul de știință nu se poate mulțumi să zică: Credo in Deum (Cred în Dumnezeu). El trebuie să afirme Scio Deum este (Știu că Dumnezeu există).”
Gândirea necenzurată de tot felul de idei, ipoteze, teorii, credințe este cea de dorit de orice om înzestrat de Dumnezeu cu rațiune. Odată eliberat de sindromul prejudecățiilor, orice om, dacă îl caută sincer pe Dumnezeu, cu siguranță îl va găsi. Singura cenzură obligatorie, experimentată istoric, ce ar trebui să ne călăuzească în fiecare moment, este cea a adevăratului sacru expus în Noul Testament de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Statistica arată că cei mai mari oameni de știință au avut o conștiință religioasă. Efortul ateilor de a demonstra contrariul este lamentabil.
[…]
Omul care trăiește și se călăuzește după înțelepciunea dumnezeiască devine generatorul tuturor energiilor pozitive psihice, în raport cu semenii săi, un făuritor de bunuri materiale și spirituale. Cu cât sunt mai mulți oameni înțelepți, cu frică de Dumnezeu, cu atât cresc siguranța și stabilitatea socială, iradiind pozitiv societatea, cultura și civilizația umană.
Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii. (Înțelepciunea lui Solomon 6:24)
Inteligența conștientă, coordonatoare și responsabilă de acțiunele săvârșite, este influențată de Duhul cel Bun sau cel rău, impropriați prin cultivarea adevăratului sacru sau adorarea satanei și se prezintă cu o impregnare a spațiului și a materiei.
Când intri într-un muzeu al holocaustului sau într-un fost lagăr comunist, psihicul se înfioară (vezi pe internet locuri malefice pe Pământ, unde oamenii nu pot să viețuiască), dar dacăte afli într-o casă, instituție, biserică sau mănăstire, în care domnește duhul păcii, această pace se va transmite observatorului, ca o plăcere psihică relaxantă.
Istoria a înregistrat figurile sinistre ale intelectualilor întunericului, făuritori ai răului generalizat, dar și mulți oameni de știință neîndoctrinați cu duhul evoluționist-marxist-leninist-polpotist etc, cel care blochează gândirea liberă, specialist în construcția lagărelor de concentrare și inovator de crime terifiante.
Dintre marii oameni de știință creaționiști, elite ale umanității, făuritori de discipline științifice ce stau la baza științelor tehnologice de astăzi, să ne mai reamintim doar de câteva personalități, savanți nu de cabinet, ci pioneri ai științei consacrate istoric:
[3]*Galileo Galilei, astronom, matematician și fizician renascentist italian a întemeiat mecanica clasică și metoda experimentală în știință. S-a născut pe 15 februarie 1564 la Pisa, Italia, fiind primul dintre cei șase copii. Tatăl său, Vincenzo Galilei, a fost muzician și un bun cântăreț la lăută.
După 8 ani, familia s-a mutat la Florența. Galileo își începe educația la 4 ani, cu pedagogul Jacopo Borghini, după care părinții îl înscriu la școala din Mănăstirea Camaldolese de la Vallombrosa, la 35 km sud-est de Florența. La insistența tatălui său s-a înscris la Universitatea din Pisa pentru a studia medicina. Nu a încheiat studiile medicale, deoarece pasiunea pentru matematică era mai mare, așa că optează pentru cercetările în domeniul științelor matematice. După absolvirea universității, în 1589 și-a găsit un post la catedra de matematică din orașul studenției. Tatăl său a murit în 1591. Galileo a trebuit să aibă grijă de fratele său mai mic Michelagnolo. Oferindu-i-se oportunitatea de a exersa ca mare pedagog, în calitate de profesor, în 1592, pleacă la Universitatea din Padova, unde va preda geometrie, mecanică și astronomie, până în 1610.
Perioada de profesorat a fost prolifică pentru Galileo. Eforturile concentrate în cercetare îi aduc satisfacția unor descoperiri semnificative atât în domeniile științei pure, astronomie și cinematica mișcării cât și în cele ale științei aplicate, îmbunătățind performanțele telescopului.
La 20 de ani, măsurând cu propriul puls timpul oscilațiilor provocate candelabrului din catedrala din Pisa, descoperă Legea izocronismului micilor oscilații. A făcut experiențe privind căderea corpurilor din turnul înclinat al catedralei și a urmărit mișcarea corpurilor pe planul înclinat, determinând timpii cu ajutorul unei clepsidre cu apă. Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter, denumiți ulterior în cinstea sa, sateliți galileeni. A făcut observații și a analizat petele solare. Galileo a mai adus contribuții importante în tehnica de construcție a busolelor.
Concluzia investigațiilor sale în domeniul astronomiei l-a determinat să apere cu fermitate heliocentrismul. Susținerea de către savant a teoriei lui Copernic a produs controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și a astronomilor, încă admiteau (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică, cum că Pământul ar fi centrul universului. Biserica Vaticanului, în februarie 1616, a condamnat heliocentrismul, ca fiind „fals și contrar Scripturii”. Somat și avertizat de instituția justițiară supremă catolică Inchiziția să abandoneze teoria heliocentrismului, Galileo Galilei acceptă negația, dar în lucrarea sa, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, revine din nou pe poziția sprijinului necondiționat al teoriei lui Copernic. Din nou este judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, obligat, în urma amenințărilor, să-și retracteze opțiunea este condamnat cu arest la domiciliu. Din cauza obtuzității spiritelor întunericului, acei conducători ai Inchiziției, își publică în Olanda, în 1638, cartea sa Tratat despre mecanica mișcărilor. Moare în 8 ianuarie 1642 la Pisa.
Galileo considera legile naturii texturate în legi matematice. Afirmația verificată empiric și istoric este o axiomă. Deși a încercat să rămână loial Bisericii Catolice, urmarea rezultatelor experimentale l-a condus la respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, mai ales, în chestiunile științifice. Atitudinea sa a fost urmată și de alți oameni de știință, finalizând, în timp, la separarea științei de filosofie și de religie, un progres semnificativ al gândirii umane.
Blamat de fundamentalismul religios al vremii sale nu abandonează credința creștină. Într-o scrisoare adresată unui prieten face următoarea remarcă:
,,Sfânta Scriptură și natura vin amândouă de la Dumnezeu; aceea ca un dar al Sfântului Duh, aceasta ca o înfăptuire a poruncilor Lui divine.”
[4]*Isaac Newton, unul dintre cei mai mari savanți ai lumii, pune bazele fizicii clasice, deschizând studiul mecanicii și opticii, din care s-au dezvoltat ramurile fizicilor moderne. S-a născut în ziua de 25 decembrie 1642, în satul Woolsthorpe, situat la 10 km sud de orășelul Grantham, în apropierea țărmului răsăritean al Angliei. Copilul Isaac a fost născut prematur la 7 luni, în familia unui mic fermier. O perioada de timp a suferit de debilitate, familia credea că va muri. Totuși micuțul s-a însănătoșit miraculos, trăind fără să se îmbolnăvească până la 84 de ani.
Când a împlinit 12 ani a fost înscris la școala din orașul Grantham, unde a stat în gazdă la un farmacist, cel care, în timpul liber, l-a învățat să facă experiențe cu substanțe chimice. Spiritul lui iscoditor l-a condus spre cercetare, rămânând atașat toată viața de experimente, în domenii tehnice diverse.
Pentru Isaac, începutul studiului școlar a fost destul de timid și de anevoios. Se situa printre ultimii elevi la învățătură. Cel mai bun elev din clasă era și cel mai bătăuș, umilind și lovind colegii. Isaac se autosugestionează, își activează pozitiv psihicul și, într-o zi își ia revanșa învingându-l pe trufașul clasei, nu numai fizic dar și în procesul de acumulare a cunoștiințelor. Astfel, ajunge cel mai bun elev din școală.
În 1681 se înscrie la celebra Universitate Trinity College din Cambridge. Ciuma izbucnită la Londra obligă autoritățile să introducă starea de carantină în toate instituțile publice. Toți studenți sunt trimiși acasă. Timp de 18 luni, cât a stat în satul său natal, Newton s-a implicat într-un studiu foarte profund al matematicii și al legilor din natură. Descoperă regula de reducere a oricărui rang (putere) a unui binom la o serie (teorema binomului lui Newton), calculul diferențial, calculul integral și legea gravitației.
Pe când avea 26 ani Newton își ia doctoratul în litere, iar după un an este acceptat ca profesor la Trinity College. Între ani 1669-1670 construiește un telescop reflector, îl prezintă societății regale, astfel este admis ca membru de onoare al acestei instituții.
A fost unul din cei mai renumiți oameni de știință ai vremii sale, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. Este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. Prin lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a pus bazele mecanicii clasice.
Newton a demonstrat matematic că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și mișcarea altor corpuri cerești, arătând că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a confirmat că lumina albă este compusă din radiații monocromatice. Datorită lucrărilor de știință publicate și a invențiilor brevetate în Anglia, în 1700 Academia de Știință din Paris îl alege ca membru, fiind printre puținii străini admiși în cadrul ei.
În 1694 este admis pe postul de controlor al Monetăriei Statului. Calitatea de foarte bun contabil face ca Newton să redreseze complet situația monetară a Angliei, astfel că în 1699 este avansat în funcția de director al Monetăriei Naționale a Angliei.
Nu s-a căsătorit niciodată, nepoata sa Ecaterina s-a ocupat cu toate cele necesare căminului. Moare în 1727 la vârsta de 84 de ani și 2 luni.
Are contribuții foarte importante în matematică, inventează calculul infinitezimal (Independent de Newton, matematicianul, logicianul și filozoful Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1760), fondatorul Academiei de Științe din Berlin), scrie despre calculul infinitezimal și publică formula binomului (care îi poartă numele), construiește primul telescop cu oglindă. Descoperă Legea gravitației universale, punând bazele mecanicii cerești. Dotat cu inteligența cea bună, în cartea sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, mărturisește pe Dumnezeu ca și Cauză a cauzelor:
„Un dumnezeu fără suveranitate, fără providență și fără scop în operele Sale nu ar fi decât destinul sau natura. Or, dintr-o necesitate metafizică oarbă, care este pretutindeni și întotdeauna aceeași, nu s-ar putea naște nici o variațiune. Toată acestă diversitate creată după locuri și după timpuri, care constituie ordinea și viața universului, n-a putut să fie produsă decât prin cugetarea și voința unei ființe care este în mod necesar existentă prin sine însăși.”
[5]Johannes Kepler, născut la 27 decembrie 1571, în Weil der Stadt, Württemberg, Germania, a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Înclinația pentru matematică a fost mai puternică și de aceea declină postul de preot protestant, acceptând în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria.
Aici se dedică studiului explicării depărtării dintre orbitele celor 5 planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Kepler ajunge la concluzia că soarele exercită o forță care scade proporțional o dată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele”(prima lege a mișcării planetelor).
În 1600 savantul pleacă din Graz la Praga ca asistent al profesorului olandez Tycho Brahe, astronom al curții împăratului Rudolf al II-lea. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler se instalează ca matematician și astronom imperial. În 1604 studiază Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea De Stella nova in pede Serpentarii. În 1609 publică lucrarea Astronomia Nova în care dezbate rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte, enunțând a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”.
Kepler se reîntoarce în Austria și se stabilește în orașul Linz. Aici îi apare lucrarea Harmonices Mundi. În ultimul capitol al acestei cărți semnalează a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare”.
Războiul de 30 de ani a fost pentru savant o perioadă de stres continuu, ca să-și salveze viața a trebuit să se refugieze în zone neutre. Mama sa a fost acuzată de vrăjitorie și arestată. Cu relațiile pe care le avea în clerul catolic reușește să o elibereze, dar torturile din perioada de detenție îi vor provoca moartea, după un an.
Deși a trăit într-o epocă de intoleranță a luptelor dintre catolici și protestanți, din timpul războiului de treizeci de ani, Kepler n-a devenit ateu, în cartea sa, Armonia lumilor, scrie, smerindu-se, un adevărat imn de mulțumire și de slavă lui Dumnezeu:
„Îți mulțumesc Creatorule și Doamne, că ne-ai dăruit aceste bucurii prin creația Ta și ne-ai desfătat prin operele mâinilor Tale. Eu am făcut cunoscut strălucirea operelor Tale pe cât spiritul meu mărginit a putut să prindă din infinitatea Ta. Unde am zis ceva ce-i nedemn de Tine sau am fost silit să năzuiesc la propria mea glorie, aceasta iartă-mi-o cu milostivire”.
Finalul scrierii este apoteotic:
„Mare este Domnul nostru și mare este tăria Lui, și priceperii Lui nu este număr. Lăudați-L pe El soare lună și planete, în orice limbă cântați cântarea voastră de laudă. Slăviți-L voi armonii cerești, precum și voi, întăritorii adevărurilor Sale celor nedezvăluite …Iar tu, suflete al meu, în toată viața ta, să cânți mărirea Domnului. De la El, prin El și spre El merg toate lucrurile văzute și nevăzute. Lui, numai Lui I se cuvine slavă și mărire în vecii vecilor! Amin.”
Ultima sa operă importantă, apărută în 1627, este Tabulae Rudolfinae, care l-a inspirat și pe Isaac Newton, va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. De asemenea Kepler mai aduce contribuții importante în determinarea volumelor prin calcul integral, pune bazele critalografiei, iar în domeniul opticii introduce invenția ce se va impune cu denumirea: luneta lui Kepler.
Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania.
[6]Sir Frederick William Herschel (1738-1822), un alt savant german creaționist nu eludează subiectul despre Adevărul absolut. Primește mai întâi o educație muzicală de la tatăl său care era angajat în armată, un foarte bun muzician și instrumentist, știa să cânte la vioară și oboi. Moștenește talentul muzical de la tată și, la vârsta de 14 de ani intră în rândurile gărzii hanoveriene ca oboist. Legăturile regale stabilite între principatul Hanovra și monarhia britanică îi permite să plece să se adăpostească în Anglia, ca urmare a invaziei franceze(Războiul de 7 ani).
Nu-i place viața cazonă, preferă să lucreze ca și copist muzical la Londra. În 1758 obține postul de director de concerte la Edinburg. Având cunoștiințe temeinice și la orgă, în 1765 este angajat în Halifax și, în anul următor, în Bath. Profesionalismul său în domeniul muzical îl propulsează în 1771 ca membru în Societatea Regală.
Dotat cu o inteligență sclipitoare Herschel schimbă registrul muzical cu studii aprofundate în matematică și astronomie. Inventează un nou tip de telescop, pe care îl fixează în grădina sa, cu ajutorul căruia reușește să descopere la 13 martie 1781 planeta Uranus. Referințele sale astronomice îl fac celebru și este numit de către regele George al III-lea, astronom la curtea regală. Puterea de mărire a telescopului construit de el îi permite să dezvăluie mișcarea sistemului solar față de celelalte stele din Calea Lactee.
La 11 ianuarie 1787 descoperă doi sateliți ai planetei Uranus: Titania și Oberon, iar peste doi ani observă calotele polare a planetei Marte și doi sateliți ai planetei Saturn: Mimas și Enceladus. În 1800 face cunoscut lumii științifice radiațiile calorice, numite astăzi radiații infraroșii. Este primul om de știință care menționează în domeniul astronomiei, existența stelelor binare(1802).
Herschel pune bazele moderne ale astronomiei galactice. Inteligența liberă îl conduce spre adevărul absolut.
„Cu cât se lărgește mai mult câmpul științei, cu atât mai numeroase și mai sigure devin argumentele despre existența eternă a unei înțelepciuni creatore și atotputernice. Geologi, matematicieni, astronomi, naturaliști, toți au depus piatra lor la acest templu al științei, templu ridicat de Însuși Dumnezeu.”
Vezi și 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu
Să ne mai amintim și de alți savanți neidiologizați, care au crezut în Dumnezeu (nu capete pătrate, nu nebuni, nu ultimii deluvieni, nu proști), și onorează patrimoniul mondial al întemeietorilor de științe:
Lord Rayleigh(1842-1919) -Analiza dimensională și analiza modelelor;
Georges Cuvier(1769-1832)-Anatomia comparată;
Carolus Linnaeus(1707-1778)-Biologia sistematică;
Robert Boyle(1627-1691)-Chimia clasică;
Willliam Ramsay(1852-1916)-Chimia izotopică;
James Clerk Maxwell(1831-1879)-Electrodinamica;
Michael Faraday(1791-1867)-Electromagnetica;
Lord Kelvin(1824-1907)-Termodinamica;
Ambrose Fleming(1849-1945)-Electronica;
Matthew Maury(1806-1873)-Oceanografia;
Rudolph Virchow(1821-1902)-Patologia;
James Joule(1818-1889)-Termodinamica reversibilă;
Charles Babbage(1792-1871)-Tehnologia calculatoarelor;
George Stokes(1819-1903)-Mecanica fluidelor.
Mulți alți savanți și cercetători eminenți (mii), binefăcători ai omenirii prin operele și invențile lor au adus contribuții importante la patrimoniul mondial al culturii, depunând mărturii despre Creatorul celor văzute și nevăzute.
Majoritatea elitelor creatoare de valori materiale și spirituale ale istoriei au impulsionat progresul umanității, călăuzindu-se de acea înțelepciune bună, componentă a inteligenței, înmiresmată cu frica pozitivă de Dumnezeu.
De ce fundamentaliștii atei din Consiliul Europei și din Congresul American n-au respect față de adevărații oameni de știință? Răspunsul este simplu. Gândirea liberă și-au virusat-o cu o ideologie atee extremistă ce provoacă scurt circuite pe configurațiile logice de pe cortex.
Convingerea cercetătorilor evoluționiști că zeița mama Natura și zeul tatăl Orbul hazard (ceasornicarul orb), înarmați cu întâmplările de necesitate, selecția naturală, lupta pentru existență, mutațiile benigne (pleonasm evoluționist) etc., sunt cauzele inteligente în conceperea văzutului și nevăzutului, presupune apartenența la un sistem idolatru, la un fetișism și animism ce dezonorează rațiunea, respectiv știința.
Experiența umană, logica matematică corectă, bunul-simț legiferează, ca un corolar al principiului cosmic al cauzalității, că: nu există plan fără planificator, organizare fără organizator, inteligență în afara inteligenței (cea dintâi trebuie să fie superioară inteligenței efect).
Evoluția istorică a inteligenței omului este o consecință a limbajului. Cuvântul este unitatea fundamentală a inteligenței umane. Științele exacte precum: matematicile, fizicile, chimiile și toate disciplinele tehnologice s-au dezvoltat raportându-se mereu la un algoritm logic de imbricare a cuvintelor finalizate în idei sau scheme logice de calcul.
Operațiile formale de comparare, clasificare, numerație, calcul, punere în relații, nu sunt eficiente decât într-o setare a cuvintelor exprimate în operatori logici pentru a expoza în deducții, inducții, analize, sinteze, abstractizări și generalizări. Și alte informații nonverbale despre simboluri, culori sau sunete sunt asociate cu un cod al cuvintelor depozitate și înregistrate în memoria generală.
Omul a ajuns stăpânul acestei planete nu datorită factorilor genetici ai evoluției și factorilor ecologici ai evoluției, declamați în toate cărțile de biologie, sau, în media manipulată cu abilitate, în ciuda adevărului, de magnații atei – fie de dreapta, fie de stânga-, ci a inteligenței cu care a fost programat de Creator.
A nu se uita pledoaria pentru inteligență: selecția naturală, lupta pentru existență și toți factorii neodarwiniști menționați sunt rezultatele activității inteligențelor de la cockpitul viului, din flora și fauna planetară… iar inteligențele sunt de o complexitate ireductibilă. Deci evoluția graduală, pas cu pas, sau alte formulări hilare sunt cele mai mari înșelătorii introduse în știință de ateii darwiniști.
Reamintesc că această carte se adresează, în mod special elevilor, studenților, intelectualilor și tuturor oamenilor dotați cu inteligența liberă, care au predispoziții inteligente pentru a căuta adevărul și de a nu se lăsa înșelați de falsul și minciuna concepțiilor ateiste care îngenunchează adevărata știință de dragul duhului credinței lor.
Dacă ne referim doar la categoriile inteligente de deplasare: mișcare pentru odihnă, mâncare, reproducere, mișcare pentru refugiu în caz de calamități, mișcare pentru recunoașterea terenului, mișcare pentru joc, mișcare pentru atac etc, toate aceste motivații de acțiuni ale unui organism viu, mai mult sau mai puțin complexe, se fac în urma înregistrării și prelucrării informaților la nivelul creierului, dacă există, sau la nivelul micului sistem suprarațional neuronal, după ce s-au prelucrat și analizat conștient informațiile senzoriale.
Nu organul handicapat, nu organul finalizat a creat funcția- a se documenta din scenariul dezolant din teoria darwinismului sau handicapurilor triumfătoare – ci, mai întâi, inteligența suprarațională a configurat pe cortex matriciile bioenergetice ale organelor necesare funcționării oricărui organism, apoi le-a programat să activeze în perioadele de timp, înregistrate în cartea biotehnică a oricărui organism. În funcție de corectitudinea bioenergetică a configurațiilor de pe creier se dezvoltă cronologic sănătos orice organ și sisteme de organe ce alcătuiesc întregul ființial.
Autor: Monahul Serghie
Sursa: Dumnezeu o certitudine, p. 37-48
[1] Ilarion V. Felea-Religia culturii– Edit. Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, Arad, 1994, pg 83.
[2] Răzvan Codrescu-Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Știința Mărturisitoare, Edit. Christiana, București, 2009;
Dr. N. C. Paulescu-Noțiunile Suflet și Dumnezeu în Fiziologie, ediție îngrijită de Dr.V. Trifu- Edit. Credința Strămoșească, București, 2007.
[3] Sursele 21, 22 și *Pr. Iova Firca-Cosmogonia biblică și teoriile științifice. Edit. Anastasia, 1998;
*Henry M. Morris- Bazele biblice ale științei moderne, Societatea Misionară Română Wheaton, Illinois U.S.A.1993;
*Henry M. Morris, Gary E. Parker-Introducere în Știința Creaționistă, Edit. Anastasia, București, 2000;
*www Petru Popovici-Biblia este totuși adevărată;
*Răzvan Codrescu-Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Știința Mărturisitoare, Edit. Christiana, București, 2009;
*Dr. N. C: Paulescu-Noțiunile Suflet și Dumnezeu în Fiziologie, ediție îngrijită de Dr.V. Trifu- Edit. Credința Strămoșească, București, 2007.
[4] Sursele 23.
[5] *sursele 23.
[6] Sursele 23.
https://facerealumii.ro/mari-genii-dumnezeu/
/////////////////////////////////////////////
Eric Schmidt: AI reprezintă o amenințare existențială pentru oameni
POSTAT DE: ARJUN KHARPAL PRIN CNBC
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Eric Schmidt, creatorul Google, capitalismul de supraveghere și membru al Comisiei Trilaterale care a început globalizarea modernă, alias Tehnocrația, spune că guvernul trebuie să ne protejeze de AI „folosit greșit de oameni răi”. Cu alte cuvinte, tehnocrații care au creat inteligența artificială vor fi cei responsabili cu reglementarea acesteia. Răul predat răului. ⁃ TN Editor
Inteligența artificială ar putea prezenta „riscuri existențiale”, iar guvernele trebuie să știe cum să se asigure că tehnologia nu este „folosită greșit de oameni răi”, a avertizat miercuri fostul CEO Google Eric Schmidt.
Viitorul AI a fost pus în centrul conversațiilor dintre tehnologi și factorii de decizie politică care se confruntă cu cum arată tehnologia în viitor și cum ar trebui reglementată.
ChatGPT, chatbot-ul care a devenit viral anul trecut, a stârnit probabil mai multă conștientizare a inteligenței artificiale, deoarece mari firme din întreaga lume caută să lanseze produse rivale și să vorbească despre capacitățile lor AI.
Vorbind la summitul Consiliului CEO al Wall Street Journal din Londra, Schmidt a spus că îngrijorarea sa este că AI este un „risc existențial”.
„Și riscul existențial este definit ca mulți, mulți, mulți, mulți oameni răniți sau uciși”, a spus Schmidt.
„Există scenarii nu astăzi, ci destul de curând, în care aceste sisteme vor putea găsi exploatații zero-day în cibernetica. probleme sau descoperi noi tipuri de biologie. Acum, asta este ficțiune astăzi, dar raționamentul său este probabil să fie adevărat. Și când se întâmplă asta, vrem să fim pregătiți să știm cum să ne asigurăm că aceste lucruri nu sunt folosite greșit de oameni răi.”
Exploaturile zero-day sunt vulnerabilități de securitate găsite de hackeri în software și sisteme.
Schmidt, care a fost CEO al Google din 2001 până în 2011, nu avea o viziune clară asupra modului în care ar trebui reglementată AI, dar a spus că este o „întrebare mai largă pentru societate”. Cu toate acestea, el a spus că este puțin probabil să existe o nouă agenție de reglementare înființată în SUA dedicată reglementării IA.
Schmidt nu este prima figură importantă a tehnologiei care avertizează asupra riscurilor AI.
Sam Altman, CEO-ul Open AI care a dezvoltat ChatGPT, a recunoscut în martie că este „un pic speriat” a inteligenței artificiale. El a spus că își face griji că guvernele autoritare vor dezvolta tehnologia,
Tesla CEO Elon Musk a spus în trecut că crede că AI reprezintă unul dintre „cele mai mari riscuri” pentru civilizație.
Chiar și actualul Google și Alfabet CEO-ul Sundar Pichai, care a supravegheat recent lansarea propriului chatbot de către companie numit Bard AI, a spus tehnologia va „a afecta fiecare produs din fiecare companie”, adăugând că societatea trebuie să se pregătească pentru schimbări.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Experți: preluarea tehnocratului din Beijing a ONU prezintă amenințări existențiale în SUA
Mogulul Big Tech Eric Schmidt caută cetățenia în Cipru
Eric Schmidt: Adevăratul creier din spatele biroului de știință al lui Biden
Comisarul trilateral Eric Schmidt construiește IA Perfect Warfare
Portretul lui Eric Schmidt: tehnocrat, Big Tech Titan, membru al Comisiei Trilaterale, Philanderer
Membrii Comisiei trilaterale Henry Kissinger și Eric Schmidt despre viitorul lumii
Eric Schmidt: AI este la fel de puternică ca armele nucleare
Tehnocratul Eric Schmidt: Ajutând la scrierea legilor AI la Washington, fără a dezvălui investiții masive în startup-uri AI
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/eric-schmidt-ai-reprezint%C4%83-o-amenin%C8%9Bare-existen%C8%9Bial%C4%83-pentru-oameni/
///////////////////////////////////////////////
AI: O privire seculară asupra antihristului digital
Prod DB © UFA / DRMETROPOLIS (METROPOLIS) de Fritz Lang 1926 ALLavec Brigitte Helmclassique, science fiction, anticipation, robot, androide, pentacled’après le roman de Thea Von Harbou
POSTAT DE: BRANDON SMITH PRIN ALT-MARKET
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Evoluția highjacking pentru a deveni „proiectorii inteligenți” ai vieții pe pământ reflectă îndemnul transumanilor de a deveni asemenea lui Dumnezeu. De asemenea, reflectă disprețul lor total față de Dumnezeu ca inteligență originală din spatele oricărui proiect pământesc. Indiferent de modul în care este poziționat, scopul transuman este anti-Dumnezeu și anti-uman. ⁃ TN Editor
De ce globaliștii au o obsesie adânc înrădăcinată pentru inteligența artificială (AI)? Ce este vorba despre căutarea ferventă pentru un creier digitalizat autonom care îi trimite în accese de extaz? Este vorba despre ceea ce AI poate face pentru ei și agenda lor, sau există și un element „ocult” mai întunecat în conceptul care este atât de atrăgător?
Forumul Economic Mondial, o organizație dedicată globalistului Agenda „Great Reset”, A patra revoluție industrială si „Economia partajată” dedică o mare parte din fiecare întâlnire anuală din Davos, Elveția, discuțiilor despre IA și extinderii influenței acesteia asupra vieții de zi cu zi.
Organizația Națiunilor Unite organizează sesiuni ample de politici privind inteligența artificială și a cheltuit o cantitate considerabilă de energie pentru a stabili „reguli etice” pentru dezvoltarea și utilizarea de Inteligență Artificială. În centrul eforturilor ONU se află afirmația că numai ONU este calificată să dicteze și să controleze tehnologiile AI; pentru binele întregii omeniri, desigur. Guvernarea AI este programată să intre în vigoare până în 2030, conform cărților albe ale ONU (Toate instituțiile globaliste au stabilit 2030 ca dată-țintă pentru toate proiectele lor).
O altă organizație mai puțin cunoscută, dar substanțială este cea Summit-ul Guvernului Mondial organizat în fiecare an în Dubai. La aceste summit-uri participă mulți lideri și reprezentanți naționali, precum și directori generali de corporații și celebrități. Subiectele principale de atenție la WGS sunt de obicei propaganda privind schimbările climatice, centralizarea economiei globale, transumanismul și IA.
Majoritatea discuțiilor publice despre IA se învârt în jurul narațiunilor pozitive; suntem meniți să fim convinși de multele progrese mari pe care le va oferi tehnologia AI. Unele dintre „avantaje” includ modificări transumaniste ale sănătății, implanturi computerizate în corp sau creier și chiar nanoboți care ar putea într-o zi să fie suficient de avansati pentru a ne schimba chiar celulele. Cu alte cuvinte, pentru a beneficia de AI trebuie să devenim mai puțin umani și mai mașini.
Alte presupuse beneficii necesită o gamă largă de sisteme noi (unele dintre ele sunt construite acum) care ar permite algoritmilor să monitorizeze fiecare aspect al vieții noastre. Globaliștii se referă adesea la aceste sisteme drept „internetul lucrurilor” – fiecare aparat pe care îl dețineți, mașina pe care o conduceți, fiecare computer, fiecare telefon mobil, fiecare cameră de supraveghere, fiecare semafor, totul ar fi centralizat într-o singură rețea AI într-o singură rețea. oraș și fiecare oraș ar fi conectat într-o mare pânză de păianjen la o bază de date națională AI.
Internetul lucrurilor este menționat în mod regulat împreună cu guvernanța schimbărilor climatice și restricțiile de carbon. Scopul este foarte clar – guvernele și elitele corporative doresc capacitatea de a monitoriza fiecare watt de energie pe care îl folosiți zilnic. Acest tip de informații cu spectru complet facilitează dictarea deciziilor noastre și accesul nostru la bunuri și servicii. Ar avea control total asupra oricui locuiește înăuntru aceste „Orase inteligente”. Întreaga ta viață, în fiecare secundă, ar fi urmărită și analizată.
Dar cum ar putea fi posibil acest lucru? Milioane și milioane de oameni care trăiesc în fiecare zi; sunt o grămadă de date de verificat pentru a găsi pe cineva care nu respectă regulile. Acesta este unul dintre motivele pentru care globaliştii salivează cu ajutorul tehnologiilor AI – Este singurul instrument disponibil pentru a colecta şi a delimita colectarea de date în masă în timp real.
Deja, există eforturi pentru a utiliza sistemele AI pentru a prezice criminalitatea înainte de a se produce (pre-crima). Aceste experimente sunt mai degrabă supraevaluate, deoarece de fapt nu prezic anumite crime sau identifică anumiți criminali. Mai degrabă, ei folosesc analiza statistică pentru a prezice în ce zone ale unui oraș sunt cele mai probabile să apară anumite crime. Nu aveți nevoie de AI pentru asta, orice polițist care a lucrat într-un oraș suficient de mult vă poate spune când și unde este cel mai probabil să se întâmple anumite crime.
În mod hilar, algoritmii AI au fost recent acuzat de „prejudecată rasială” când vine vorba de zonele pe care le selectează pentru previziunea criminalității, pentru că adesea aceste zone tind să fie în cartierele predominant negre, iar cei mai prevăzuți criminali tind să fie tineri de culoare. Deci, computerele au fost acuzate de profilare rasială, la fel cum mulți polițiști sunt acuzați de profilare rasială.
Doar o altă contradicție clasică a stângii politice: le place ideea restricțiilor privind schimbările climatice, transumanismului și chiar supravegherii AI atunci când le convine, dar unui computer nu îi pasă de sentimentele tale și nici de tabuurile sociale. Îi pasă doar de numere.
Și aici intrăm în pericolele mai mari inerente AI. Imaginați-vă o lume micro-administrată de un algoritm mort rece care vă consideră doar unul dintre două lucruri: o resursă sau o amenințare.
Predicția anterioară crimei este un nonsens; algoritmii monitorizează obiceiurile și tiparele, iar ființele umane tind să rupă tiparele brusc. Oamenii sunt afectați de evenimentele de criză în moduri diferite, care sunt imposibil de prevestit. Există mult prea multe variabile și nu va exista niciodată un sistem care să fie capabil să prezică viitorul, dar asta nu îi va împiedica pe globaliști să încerce să forțeze problema.
Guvernarea inteligenței artificiale este o inevitabilitate conform instituțiilor globaliste – Ei susțin că într-o zi Inteligența Artificială va fi folosită pentru a guverna societăți întregi și va aplica pedepse bazate pe modele eficiente din punct de vedere științific. Ei acționează ca și cum aceasta ar fi doar calea naturală a omenirii și una pe care nu o putem evita, dar în realitate este o profeție care se împlinește de sine. Nu este neapărat menit să se întâmple, este proiectat să se întâmple.
Susținătorii AI susțin că algoritmii nu pot acționa cu aceeași părtinire pe care o fac oamenii, prin urmare, ei ar fi cei mai buni judecători posibili ai comportamentului uman. Fiecare decizie, de la producție la distribuție, la asistență medicală, la școală, la ordinea publică, ar fi gestionată de AI ca un mijloc de a obține „echitatea” finală.
După cum s-a menționat mai sus, ei s-au lovit deja de blocajul probabilității statistice și de faptul că, chiar dacă AI este lăsată să ia în mod autonom decizii lipsite de emoție, milioane de oameni vor vedea în continuare acele decizii ca părtinitoare. Și, în anumite privințe, ar avea dreptate.
Decizia cea mai logică nu este întotdeauna cea mai morală decizie. Mai mult, o IA este programată de creatorul său și poate fi proiectată pentru a lua decizii ținând cont de părtinirile creatorului. Cine poate programa AI? Cine poate să-i dicteze codificarea? Elitisti globali?
Și aici ajungem la elementul mai „spiritual” al problemei AI în relație cu globaliștii.
Acum câțiva ani am scris un articol intitulat „Luciferianismul: o privire seculară asupra unui sistem de credință globalist distructiv”. Scopul meu în acea piesă a fost să subliniez cantitatea mare de dovezi că globaliștii sunt de fapt un fel de cult al psihopaților organizați (oameni fără empatie care se bucură de distrugere de dragul câștigului personal). Am ajuns la concluzia că globaliştii au într-adevăr o religie, iar sistemul lor de credinţă rădăcină, conform dovezilor, este luciferianismul.
Da, sunt sigur că vor exista neajunsori care să bată joc de această noțiune, dar faptele sunt de netăgăduit. Există un element ocult distinct în globalism, iar luciferianismul apare în mod constant ca rădăcină a filozofiei. Cred că am defalcat acest lucru destul de eficient în articol și nu voi relua toate dovezile aici; oamenii sunt bineveniți să o citească dacă doresc.
Am scris dintr-un punct de vedere secular, deoarece luciferianismul este o ideologie inerent distructivă, chiar și atunci când este privit în afara lentilei credinței creștine. Dincolo de asta, există elemente psihologice care trebuie abordate pe care creștinismul le ignoră adesea. Filosofia luciferiană este croită pentru oameni narcisici și sociopati. Rădăcina cultului este despre ființe umane „speciale”, care nu sunt împiedicate de granițele conștiinței, moralei sau eticii. Lipsa de empatie este văzută ca un avantaj pentru progres, iar scopul final al luciferianismului este divinitatea – O persoană care devine ca un zeu, fie că este adorată de alții, prin puterea de influență sau prin metode tehnologice de extindere a vieții și a abilităților.
Dar ce legătură are asta cu AI?
Cred că globaliştii privesc AI cu atâta reverenţă pentru că ei cred că este o nouă formă de viaţă sau o formă ultimă de viaţă – O viaţă pe care o creează (cum creează zeii viaţa). Și, dacă te gândești la asta simbolic, această nouă „viață” este de fapt făcută după imaginea creatorilor săi: nu are empatie, nici remuşcări, nici vinovăţie, nici dragoste. În lipsa unui cuvânt mai bun, este fără suflet, așa cum psihopații globaliști sunt fără suflet.
Dacă e să privim pentru o clipă AI în termeni religioși – AI este un fel de antiteză față de figura lui Hristos. Hristos reprezintă o formă atotștiutoare de iubire supremă și sacrificiu de sine final conform doctrinei creștine. Nu cred că există un cuvânt pentru ceea ce reprezintă AI. Singurul termen care pare să se potrivească este „Antihrist”: Ochiul atotvăzător. O conducere a unei super-inteligențe lipsite de umanitate.
Pentru a fi clar, NU cred în conceptele de la capătul lumii descrise de cei care aderă la interpretări mai populare ale Apocalipsei. Cred că lumea se schimbă. Cred că imperiile se ridică și cad și acesta poate fi adesea văzut ca „sfârșitul lumii” când este într-adevăr doar sfârșitul unei epoci. Acestea fiind spuse, cred din toată inima în existența răului; răul fiind definit ca acțiuni intenționate înșelătoare sau distructive pentru beneficii pur personale sau organizaționale, cum ar fi crima sau înrobirea. Răul există într-adevăr și este un element observabil al vieții umane.
Există, de asemenea, trăsături ale umanității care duc la bine, care ne împiedică să ne autodistrugem atunci când le ascultăm. Conștiința, rațiunea, înțelepciunea și adesea credința pot oferi un scut împotriva acțiunilor rele pentru majoritatea dintre noi. Dacă nu am fi avut acești stâlpi în psihicul nostru, ne-am fi anihilat pe noi înșine cu mult timp în urmă. Dar, există unii care nu au conștiință, care nu au empatie și disprețuiesc aceste trăsături ca fiind „limitatoare”.
AI este proiectat de acest tip de oameni. Și poate că nu vor provoca „sfârșitul lumii” în termeni pe care îi înțelegem în mod obișnuit (sau în termeni biblici), dar cu timpul ar putea lua tot ceea ce face omenirea demnă de lume. Într-un fel, aceasta ar fi o Apocalipsă. Ar fi un coșmar viu condus de oameni psihopați care folosesc inteligența artificială sociopată, încurajând în mod activ și permițând maselor să-și abandoneze corpurile umane pentru a deveni monstruozități digitale și himere tehnologice.
Dacă reușește, ar fi într-adevăr pângărirea supremă a naturii sau a planului lui Dumnezeu, dacă asta este ceea ce crezi. Căutarea divinității nu merită pentru cei mai mulți dintre noi, dar pentru globaliști este visul unei epoci, și vor face ORICE pentru a-l atinge.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Oamenii de știință se uită deschis la „Chemtrails” pentru a răcori planeta Pământ
Bill Gates și Neofeudalismul: o privire mai atentă la Bill FarmerBill Gates și
State v. Dumnezeu: O privire mai profundă asupra războiului religios intensificator
Facultatea de Drept din NYU: ID-ul digital „pavează un drum digital către iad”
BIS Innovation Hub: avansuri în moneda digitală a Băncii Centrale
Tehnocrație, feudalism digital și dictatură științifică
Resetare confidențialitate: Marea Britanie pregătește cărți de identitate digitale pentru cetățenii britanici
Lansarea corporativă globală a „pașapoartelor digitale” cu istoricul vaccinurilor legat de ID-urile personaleLansarea globală corporativă a „pașapoartelor digitale” cu vaccin…
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/ai-o-privire-secular%C4%83-asupra-antihristului-digital/
//////////////////////////////////////////////
State v. Dumnezeu: O privire mai profundă asupra războiului religios intensificator
POSTAT DE: ZACHARY YOST PRIN LEWROCKWELL
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Adevăratul creștinism biblic se opune religiei de stat progresiste care ar vedea efortul omului de a construi Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Presiunea de a sparge mentalitatea Regatului Cerului se va intensifica doar pe măsură ce tehnocrații vor prelua lumea pentru Utopia lor pământească. ⁃ Editor TN
Pe 25 februarie, Camera Reprezentanților a adoptat Legea egalității, un proiect de lege care este promovat ca un pas înainte pentru drepturile civile în Statele Unite. Dacă este adoptat, factura ar adăuga orientare sexuală și identitate de gen claselor protejate federal care nu pot fi discriminate și s-ar extinde acolo unde sunt aplicate astfel de protecții. În timp ce extinderea acestor protecții nu este neapărat opusă pe scară largă (republicanul mormon Chris Stewart a făcut-o introdus Actul corectitudinii pentru toți ca un alternativă proiect de lege), actul spune în mod explicit că Legea privind restaurarea libertății religioase din 1993 nu poate fi invocată și acest lucru a generat îngrijorare extraordinară că atât întreprinderile private, cât și instituțiile religioase vor fi forțate să urmeze linia culturală actuală în ceea ce privește ideologia sexuală și de gen, sau altfel discriminare se aplică și este dat în judecată în uitare.
Organizații precum Fundația Heritage și Creștinismul de azi au argumentat împotriva proiectului de lege pe baza efectelor sale asupra instituțiilor religioase, școlilor private, drepturilor legale ale părinților și atletismului feminin. În timp ce o discuție cu privire la astfel de efecte este importantă, conversația a lipsit în mare măsură contextul mai larg de unde ia naștere această legislație și numeroasele alte propuneri ca aceasta.
În eseul său important „Echilibrul puterii în societate”Sociologul Frank Tannenbaum susține că„ societatea este posedată de o serie de instituții ireductibile, perene în timp, care de fapt descriu atât omul, cât și definesc rolul de bază pe care îl joacă ”. Aceste instituții perene sunt statul, biserica, familia și piața. Aceste instituții s-au străduit veșnic unul împotriva celuilalt să câștige dominație și să devină ceea ce sociologul Robert Nisbet ar numi grupul principal de referință pentru membrii săi, adică modul principal în care se înțeleg și se modelează credințele și acțiunile lor. În diferite momente, putem vedea un grup venind să-i domine pe ceilalți, cum ar fi atunci când forma „mandatar” a familiei domina viața socială în societățile bazate pe clanuri sau când Biserica Romano-Catolică a manifestat o putere extraordinară asupra afacerilor politice din Europa. În prezent, trăim într-o epocă în care statul a ajuns să domine viața socială într-o măsură nemaivăzută până acum în istoria umană.
Este util să analizăm Legea egalității din această perspectivă pentru a înțelege cu adevărat implicațiile sale depline. Ostilitatea statului față de religie și instituțiile religioase prin care se exercită religia nu este condusă exclusiv sau, în unele cazuri, chiar în primul rând, de actualul zeitgeist secular. Mai degrabă, religia și instituțiile religioase reprezintă un obstacol major în exercitarea controlului de stat și centralizarea puterii sociale. În contextul occidental, creștinismul ortodox reprezintă în special o amenințare la adresa acestei agende datorită apartenenței adepților săi la un regat ”nu din lumea aceasta. ” Este dificil ca statul imanent să concureze pentru a fi principala referință pentru oamenii care, în virtutea religiei lor, sunt membri ai unui ordin transcendent.
Cu toate acestea, nu se poate nega că statul a avut un mare succes în subminarea și saparea puterii instituțiilor religioase prin două mijloace diferite. Primul este prin exproprierea acelor domenii lumești de responsabilitate socială și funcție care au fost în mod tradițional subiectul bisericii, cum ar fi caritatea și educația. În timp ce bisericile sunt încă implicate în astfel de lucruri, statul le-a înlocuit ca instituție socială primară care le oferă.
După cum susține Nisbet în cartea sa Căutarea comunității, un grup social nu poate supraviețui mult timp dacă scopul său funcțional principal este pierdut și, dacă nu sunt adaptate noi funcții instituționale, „influența psihologică a grupului va fi minimă”. Fără îndoială, statul a reușit să centralizeze atâta putere datorită succesului său în braconajul funcțiilor istorice ale bisericii și familiei.
Am menționat mai sus că, în contextul occidental, accentul creștinismului ortodox pe preocupări transcendentale s-a dovedit a fi un obstacol pentru stat atunci când vine vorba de a deveni grupul principal de referință al cetățenilor. Cu toate acestea, statul a încercat să intre și pe teritoriul respectiv. Anterior am clasificat statul și biserica ca fiind două instituții diferite cu funcții separate. Deși acest lucru este adesea adevărat, mai ales în Occident datorită formulării augustiniene a Orașului lui Dumnezeu și a Orașului pământesc, în diferite timpuri din istorie funcțiile au fost unificate.
În opera sa Religiile politice, teoreticianul politic Eric Voegelin a explorat această idee și a urmărit cea mai timpurie formulare sofisticată a acesteia până la Amenhotep IV / Akhenaton, un faraon din secolul al XIV-lea î.Hr. care a susținut temporar civilizația egipteană prin abolirea vechilor zeități și introducerea închinării monoteiste zeului soare Aton. Prin desființarea vechilor zei (referințele la zeitățile tradiționale au fost eradicate și Amenhotep și-a schimbat numele, astfel încât să nu mai facă referire la vechiul zeu Amon), nou-numitul Akhenaton a abolit și vechea preoție. Ceea ce era nou și inovator la Aton a fost că nu era doar un zeu limitat al Egiptului, ci de fapt zeul universului, care vorbește și acționează prin intermediul fiului său, faraonul. Eliminând vechii zei precum Osiris, Voegelin a susținut că Akhenaton a abolit acele aspecte ale religiei egiptene care aveau cea mai mare importanță pentru indivizi, precum judecata și viața după moarte, și le-a înlocuit doar cu o religie politică colectivă a imperiului. Această incapacitate de a îndeplini nevoile spirituale ale oamenilor, combinată cu reacția castei preoțești degradate, a dus la reacții adverse și la restabilirea vechii ordine după moartea lui Akhenaton, când a venit rândul său să fie anulat din istorie.
Voegelin urmărește această idee a religiei politice de-a lungul veacurilor și susține că creștinismul, prin opera lui Augustin, a învins serios „cosmosul statului divin analog” subordonând sfera politico-temporală celei spirituale. Timp de sute de ani, această înțelegere a dominat Europa medievală, dar odată cu apariția Iluminismului a început să se rupă sub o succesiune de filozofi, mai ales Thomas Hobbes cu concepția sa despre statul Leviatan. Cu toate acestea, Voegelin observă că, de-a lungul timpului, pe măsură ce lumea s-a secularizat, religiile politice s-au închis pretențiilor de a fi conducta pentru acțiunea lui Dumnezeu pe pământ și, în schimb, au ajuns să întruchipeze forțe imanente precum „ordinea istoriei” sau „ ordinea sângelui. ” Metafizica și religia au fost alungate în favoarea unui vocabular al „științei” care este „interior-lumesc” și, prin urmare, închis la ceea ce Voegelin ar numi terenul ființei prin care oamenii experimentează realitatea transcendentă.
În Statele Unite, religia noastră politică ia forma progresismului, care în sine este produsul clerului protestant care a abandonat ortodoxia în secolul al XIX-lea în favoarea unei ideologii imanente în care SUA ar servi drept instrument pentru a construi regatul lui Dumnezeu pe pământ. . În eseul său „Era progresivă și familia, ”Murray Rothbard urmărește această mișcare la apariția a ceea ce el numește„ pietism evanghelic ”și la modul în care a modificat doctrina tradițională pentru a cere omului să lucreze pentru propria mântuire lucrând pentru mântuirea restului lumii prin imanenta sa reformare.
Piesa „Imnul de luptă al Republicii” a fost un produs al acestui mod de gândire și, în cuvinte al unui cărturar Voegelin, autorul său „transformă misiunea răscumpărătoare a lui Hristos – care nu este din această lume – în activismul social imanent al mișcării anti-sclavie”. În loc să aștepte revenirea lui Hristos, când va înființa un cer nou și un pământ nou, crezul progresist a susținut că este sarcina fiecărui creștin adevărat să răscumpere lumea căzută și să construiască împărăția lui Dumnezeu pe pământ chiar acum. Războiul civil a fost înțeles ca un astfel de episod răscumpărător (completat cu un martir sub forma lui Abe Lincoln), la fel ca primul război mondial. În cartea sa Războiul pentru dreptate, istoricul Richard M. Gamble documentează modul în care clerul protestant progresist a condus acuzația de a aduce SUA în război cu speranța de a răscumpăra lumea. La fel ca Lincoln, Woodrow Wilson a fost perceput ca un martir tragic pentru cauză și a fost privit cu venerație clară religioasă.
În timp ce religia politică americană a început prin a încerca să construiască împărăția lui Dumnezeu pe pământ, în termenul lui Voegelin a ajuns să fie o religie „inter-lumească” care nici măcar nu încearcă să mențină o legătură cu ordinea transcendentă a realității, și, în schimb, se justifică ca fiind conducta prin care curge marșul inexorabil al „progresului”. Democrația și egalitatea, nu întoarcerea lui Hristos, sunt cele noi sfârșitul istoriei.
Rezultatul final este că statul caută nu numai să suplinească instituțiile religioase prin uzurparea funcțiilor lor lumești, ci și prin uzurparea funcțiilor lor spirituale. La fel ca preoții din timpul lui Akhenaton, instituțiile religioase americane, în special cele creștine ortodoxe, sunt atât un pol concurent al puterii sociale, cât și manifestarea unei religii rivale care trebuie supusă dacă „Statul-Dumnezeu”, în cuvintele lui JRR Tolkien, este să prevaleze.
În acest context, cu legislație precum Legea egalității, statul nu doar caută să erodeze în continuare puterea socială a instituțiilor religioase prin îngreunarea educației sau adoptării religioase, ci promovează și o doctrină religioasă rivală în același timp prin împotrivirea progresistă ideologia sexuală și de gen asupra societății.
Este probabil ca Legea egalității să nu reușească să treacă Senatul în forma sa actuală, dar realitatea situației este că, atâta timp cât religia politică progresistă rămâne o forță puternică în viața americană, depozite independente ale puterii sociale, precum familia și biserica vor fi continuu atacate. Nu putem decât să sperăm că într-o zi progresismul va întâlni aceeași soartă pe care a făcut-o Aton după trecerea lui Akhenaton, dar până atunci, cei care nu aderă la cultul „Statului-Dumnezeu” pot rezista impunerilor sale cât de bine putem .
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Congresul v. Dumnezeu: Legea egalității stabilește războiul religios
Bill Gates și Neofeudalismul: o privire mai atentă la Bill Farmer
AI: O privire seculară asupra antihristului digital
Oamenii de știință se uită deschis la „Chemtrails” pentru a răcori planeta Pământ
Strategiile tehnocratilor apar pentru a bloca scutirile religioase pentru vaccinuri
Administrația Biden instituționalizează discriminarea religioasă
Cel puțin 25 de agenții federale urmăresc cererile de scutiri religioase
Agenda ONU: Femeile ținute sub ochiul vigilent al Dumnezeului AI
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/stat-v-zeu-o-privire-mai-profund%C4%83-asupra-intensific%C4%83rii-r%C4%83zboiului-religios/
/////////////////////////////////////////////
Umbre ale scientismului: Fauci îi aseamănă știința cu Dumnezeu, El însuși ca preot
POSTAT DE: PATRICK WOOD
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
PDF 📄
Dr. Anthony Fauci se află acum în mod defensiv complet, deoarece criticii răspund la e-mail-urile securizate recent de o cerere a Freedom of Information Act (FOIA). Este o încercare disperată de a-și salva reputația publică și încrederea.
Sunt șanse să nu mai vadă niciodată în viața sa.
Într-un interviu de 60 de minute cu Chuck Todd miercuri (6), el a declarat:
„Este foarte periculos, Chuck, pentru că multe din ceea ce vezi ca atacuri asupra mea, sincer, sunt atacuri împotriva științei. Pentru că toate lucrurile despre care am vorbit în mod constant încă de la început s-au bazat fundamental pe știință. Uneori, acele lucruri erau adevăruri incomode pentru oameni și mi s-a dat înapoi.
Deci, dacă încercați să ajungeți la mine ca oficial de sănătate publică și om de știință, chiar îl atacați nu numai pe Dr. Anthony Fauci, ci atacați știința. Și oricine privește ceea ce se întâmplă vede clar asta. Trebuie să dormi să nu vezi asta. ”
Ca un tehnocrat vopsit în lână, Fauci are o percepție deformată a realității. O mare parte din ceea ce el consideră știință este, de fapt, pseudo-știință. Cu alte cuvinte, fals. Da, bineînțeles că atacăm cu ușurință știința falsă, așa cum ar trebui. Dar atacăm și pe mincinoși și manipulatori care abuzează de poziția lor de influență și de încredere pentru a-și abuza subiecții.
Când un profesor, de exemplu, comite abuzuri sexuale împotriva unui elev minor, vom regurgita mai întâi asupra faptului de abuz în sine. În al doilea rând, ne retragem din cauza abuzului de poziție de încredere pe care profesorul o avea asupra elevilor săi. În combinație, este cel mai flagrant act de comportament criminal posibil. Aceștia sunt prădători sexuali și vânători de pradă tânără. Nu numai că nu au busolă morală, ci sunt stăpâni în menținerea unei fațade a cuviinței și inocenței.
Fauci nu este un prădător sexual, dar prezintă aceleași caracteristici. Și-a abuzat puterea când a mințit flagrant Congresul, președintele și poporul american. Sute de profesioniști din domeniul medical și oameni de știință au pus la îndoială „știința” lui Fauci încă de la început, dar au fost rușinați și ridiculizați ca fiind incapabili să înțeleagă „adevărata știință”. Fauci a mințit despre tratamente alternative pentru COVID, cum ar fi hidroxiclorochina (HCQ), susținând categoric că nu este sigură. Acum se înțelege că utilizarea sa timpurie ar fi putut salva sute de mii de decese.
Autoapărarea lui Fauci este ridicolă. El a spus că a vorbit „în mod constant” de la început, dar de fapt a zâmbit cât a putut spera orice politician. El sugerează că „știința” sa este cumva imuabilă (care nu se schimbă niciodată) ca Dumnezeu. Nimeni nu îl poate pune la îndoială pe zeul lui Fauci și de ce ați face-o dacă acest zeu este întotdeauna corect? Fauci crede clar că este preotul (purtătorul de cuvânt șef), dacă nu il marele preot al zeului său și că a dezvăluit cu exactitate maselor ceea ce i-a spus acest zeu.
Aceasta este o privire revelatoare asupra rezultatului scientismului, filozofia din spatele tehnocrației și transumanismului. Am scris pe larg despre amândouă. Tatăl scientismului, filosoful francez Saint-Simon, a declarat la începutul anilor 1800 că,
„Un om de știință, dragi prieteni, este un om care prevede; se datorează faptului că știința oferă mijloacele de a prezice că este utilă, iar oamenii de știință sunt superiori tuturor celorlalți oameni. „
Saint-Simon a cerut apoi o preoție de oameni de știință și ingineri care să servească drept purtători de cuvânt și aplicatori ai științei.
În 2017 am scris în Mintea unui tehnocrat este înrădăcinată în religia științificului,
Este o eroare fatală să asociezi scientismul cu știința. Adevărata știință explorează lumea naturală folosind metoda științifică testată în timp, de experimentare și validare repetată. Prin comparație, scientismul este o viziune speculativă, metafizică despre lume despre natura și realitatea universului și despre relația omului cu acesta.
Dacă nu existau suficiente exemple pentru a demonstra acest punct, atunci Fauci ne-a oferit o ocazie unică să îl înțelegem acum.
Articole pe aceeaşi temă:
Negatorul științei Anthony Fauci: Marele Preot al științificului din America
Fauci expus: Cenzorii Știința să se protejeze
Narațiunea tehnocrată începe în timp ce directorul FBI pare asalturile cibernetice la 9 septembrie
Scientism: Când știința devine religie
Știința, nu știința, conduce tehnocrația și transumanismul
Nebunia științismului ca teorii pseudoștiințifice mascatate ca știință
Scientism: închinarea tehnocratică a științei
Shades Of Soylent: Elveția aprobă „capsula sinucigașă” asistată
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/nuan%C8%9Bele-%C8%99tiin%C8%9Bismului-fauci-compar%C4%83-%C8%99tiin%C8%9Ba-cu-Dumnezeu-%C3%AEnsu%C8%99i-ca-preot/
/////////////////////////////////////////////
AI va fi venerat ca Dumnezeu, dar nu vă așteptați la milă
POSTAT DE: TARYN PEDLER
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Pe măsură ce închinătorii își mărturisesc cele mai personale păcate unui „zeu” AI, acesta va popula profilul lor psihologic pentru ca toți să-l vadă. Acesta devine apoi mecanismul de control și manipulare a acestora în propriul rău, așa cum a fost adesea cazul în sistemele religioase istorice. Din păcate, omul are dorința înnăscută de a se închina și orice imagine veche va fi suficientă. ⁃ TN Editor
Apar roboții inteligenți AI – și vor avea capacitatea de a efectua ceremonii religioase și s-ar putea chiar întoarce împotriva oamenilor, au avertizat experții.
Pe măsură ce inteligența artificială devine mai proeminentă în viața noastră de zi cu zi, nu avea să treacă mult înainte ca lumea religiei și a tehnologiei să se fuzioneze.
Gândul la Zeii robot și la predicile ChatGPT îi îngrozește pe unii oameni – și pe bună dreptate, potrivit experților.
Wesley Wildman, profesor de filozofie, teologie și etică și de calcul și științe ale datelor la Universitatea din Boston, a declarat pentru The Sun că crede că AI va putea în curând să îndeplinească îndatoririle religioase chiar mai bine decât preoții umani.
El a spus: „AI vor scrie predici mai bune decât majoritatea predicatorilor, vor oferi studii biblice mai bune decât majoritatea profesorilor, vor crea muzică și artă vizuală uimitoare pentru a fi folosite în servicii și comunicări pentru care grupurile religioase care se luptă nu trebuie să plătească”.
Se pare că oameni ca ChatGPT și-au găsit deja drumul în biserici, scriind predici serioase și autentice în numele preoților.
Iar ascultătorii nu erau cu atât mai înțelepți.
Wildman a explicat că AI va avea capacitatea de a schimba tot ceea ce știm despre relațiile cu consilierii spirituali și figurile religioase.
El a spus: „Va fi ca și cum ai avea propriul tău guru personal pe care îl poți lua cu tine oriunde.
„Poți să te încrezi în ea, să obții sfaturi de la el și să înveți să ai încredere în el pentru a te ajuta să descoperi situații morale și spirituale complicate”.
Multe comunități religioase au început deja să încorporeze robotica în practicile lor.
Un exemplu este Biserica Catolică, care, după cum a aprobat, utilizarea aplicațiilor care facilitează actul de spovedanie, potrivit lui Wildman.
El spune chiar că Vaticanul încurajează cu prudență aplicațiile care pot ajuta la o spovedanie – dar împărtășirea trebuie să fie efectuată de la persoană la persoană.
Acest lucru este „parțial pentru comoditate și parțial pentru că ei [oamenii] încearcă să evite preoții umani”, a spus Wildman despre ideea aplicațiilor de confesiune.
De asemenea, crede că acest val bizar de noua IA va putea simula rudele decedate, liderii religioși și consilierii spirituali.
Dar acest lucru nu vine fără propriul set de riscuri și pericole.
Wildman spune că, așa cum liderii religioși umani pot manipula oamenii vulnerabili, chatbot-ii AI pot fi antrenați de creatorii lor să facă același lucru.
El crede că, pe măsură ce generațiile mai tinere cresc cu acești chatboți AI ca prieteni – unii inclusiv reprezentări holografice și VR – se vor adapta să se încreadă în ei și să caute sfaturi și îndrumări de la ei.
Wildman spune că același proces se va întâmpla, fără îndoială, în comunitățile religioase de pe tot globul.
El a adăugat: „Cu roboții AI proiectați să fie însoțitori spirituali de încredere, principala preocupare etică este modul în care sunt antrenați roboții AI și dacă aceștia pot fi manipulați de făcători de răutăți și de răufăcători pentru a provoca ravagii spirituale”.
Dar pastorul Christopher Benek, pastor și expert principal al clericilor în ceea ce privește inteligența artificială, avertizează că este propriul nostru „rău” care deformează tehnologia care ne va trimite pe calea pieirii.
El a spus: „Nu cred că avem un exemplu bun de IA virtuoasă în acest moment. Adică, aproape de fiecare dată când vezi AI, vezi că răul care este în noi iese în ea.
„Și deci este foarte important să ne străduim să fim mai buni ca oameni, pentru că cred că asta va avea consecințe directe asupra a ceea ce putem crea și a modului în care îl putem crea.
„Dar cred, de asemenea, că răul nostru este un factor limitator în ceea ce privește ceea ce suntem capabili să creăm și ce vom crea la un moment dat”.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Încalcă regulile? AI nu vă va arăta nicio milăÎncalcă regulile?
Technocrat Fauci: americanii „nu cred știința și nu cred autoritatea”
Pe măsură ce mandatele de vaccinare se răspândesc, Italia arată la ce să se aștepte
State v. Dumnezeu: O privire mai profundă asupra războiului religios intensificator
Agenda ONU: Femeile ținute sub ochiul vigilent al Dumnezeului AI
Nesfântă Treime: Facebook ca fapt, Guvern ca adevăr, Big Pharma ca Dumnezeu
Congresul v. Dumnezeu: Legea egalității stabilește războiul religios
Umbre ale scientismului: Fauci îi aseamănă știința cu Dumnezeu, El însuși ca preot
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/ai-va-fi-venerat-ca-zeu%2C-dar-nu-te-a%C8%99tepta-la-mil%C4%83/
////////////////////////////////////////
Cum au folosit tehnocrații pandemia pentru a zdrobi mii de biserici din America
POSTAT DE: ADAM GABBATT
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Pentru tehnocrații care au orchestrat „pandemia”, au existat trei obiective principale: zdrobirea capitalismului și economia pieței libere; începe editarea genetică a umanității; zdrobește biserica evanghelică/protestantă. Astăzi, mii de biserici din America continuă să se închidă în fiecare an.
Scientismul, religia de facto a tehnocrației și transumanismului, este un dușman de moarte al creștinismului și va continua să îndepărteze religiile concurente care pretind adevărul în afara științei. În plus, creștinismul este singurul sistem de credințe care este deschis împotriva științei. Răspunsul: elimină-l. ⁃ TN Editor
Situația înseamnă niște decizii grele pentru pastori, care trebuie să decidă când o congregație în scădere nu mai este sustenabilă. Dar a creat și o piață în plină expansiune pentru cei care doresc să cumpere biserici, fostele case de cult găsind acum o nouă viață.
Aproximativ 4,500 de biserici protestante au fost închise în 2019, datele din ultimul an sunt disponibile, cu aproximativ 3,000 de biserici noi deschise, conform Lifeway Research. A fost prima dată când numărul bisericilor din SUA nu a crescut de când firma evanghelică a început să studieze subiectul. Odată cu accelerarea pandemiei, o tendință mai largă a americanilor care se îndepărtează de creștinism, cercetătorii spun că închiderile vor fi doar accelerate.
„Închiderile, chiar și pentru o perioadă temporară de timp, au afectat o mulțime de biserici. Oamenii care încalcă acest obicei de a merge la biserică înseamnă că o mulțime de biserici au trebuit să muncească din greu pentru a-i face pe oameni din nou să participe”, a spus Scott McConnell, director executiv la Lifeway Research.
„În ultimii trei ani, toate semnele indică un ritm continuu de închideri, probabil similar cu cel din 2019 sau poate mai mare, deoarece a existat o creștere foarte rapidă a indivizilor americani care spun că nu sunt religioși.”
Pastorii protestanți au raportat că frecventarea obișnuită la biserică este doar 85% a nivelurilor pre-pandemice, a spus McConnell, în timp ce cercetare de Survey Center on American Life și Universitatea din Chicago au descoperit că, în primăvara anului 2022, 67% dintre americani au raportat că au participat la biserică cel puțin o dată pe an, comparativ cu 75% înainte de pandemie.
Dar, în timp ce Covid-19 ar fi accelerat declinul, există o tendință mai largă, de lungă durată, de a se îndepărta de religie. În 2017, Lifeway a chestionat tineri adulți cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani care au frecventat în mod regulat la biserică, cel puțin un an în timpul liceului. Firma a descoperit că șapte din 10 au încetat să mai frecventeze în mod regulat la biserică.
Generația tânără pur și simplu nu simte că este acceptată într-un mediu bisericesc sau că unele dintre alegerile lor nu sunt acceptate
Scott McConnell, Lifeway Research
Unele dintre motive au fost „logistice”, a spus McConnell, deoarece oamenii s-au mutat la facultate sau au început locuri de muncă, ceea ce a făcut dificilă frecventarea bisericii.
„Dar unele dintre celelalte răspunsuri nu sunt atât de logistică. Unul dintre răspunsurile de top a fost că membrii bisericii par să judece sau să fie ipocriți”, a spus McConnell.
„Și așa că tânăra generație pur și simplu nu simte că este acceptată într-un mediu bisericesc sau că unele dintre alegerile lor nu sunt acceptate de cei de la biserică.”
Aproximativ un sfert dintre tinerii adulți care au renunțat la biserică au spus că nu sunt de acord cu poziția bisericii lor cu privire la problemele politice și sociale, a spus McConnell.
A studiu de Pew Research a descoperit că numărul americanilor care s-au identificat ca fiind creștini a fost de 64% în 2020, 30% din populația SUA fiind clasificată drept „neafiliată religios”. Aproximativ 6% dintre americani s-au identificat cu iudaismul, islamul, hinduismul și budismul.
„Începând cu anii 1990, un număr mare de americani au părăsit creștinismul pentru a se alătura rândurilor tot mai mari de adulți din SUA care își descriu identitatea religioasă ca fiind atei, agnostici sau „nimic în special”,” a scris Pew.
„Această tendință de accelerare remodelează peisajul religios al SUA”.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Pandemia a revendicat vieți de zeci de mii de companiiPandemia a revendicat vieți de zeci de mii de …
Tehnocrați distruși: „Psihoza de formare în masă” folosită pentru a controla populația
Bisericile primesc fonduri de granturi federale pentru a promova Covid…
Whitehead: În primul rând, au spionat protestatarii. Apoi Bisericile. Tu esti urmatorul…
COVID Blues: Fără „cântare” sau „scandare” în biserici, sinagogi, moschei din California
Tiranii COVID nu reușesc să închidă bisericile din California
Conspirație medicală: cu ochii larg deschiși, au ucis, mutilat mii
Franța lansează permisul de sănătate pe măsură ce protestele cresc la sute de mii
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/cum-au-folosit-tehnocra%C8%9Bii-pandemia-pentru-a-zdrobi-bisericile-din-America/
/////////////////////////////////////////
Inteligența artificială pune sub semnul
întrebării viitorul religiei
Biserica Anglicană analizează moralitatea investițiilor sale în inteligență artificială și robotică
În cadrul unei investigații care va dura un an de zile, Biserica Anglicană a început să reanalizeze investițiile sale din IT pentru a afla dacă acestea contravin valorilor creștine. Organismul de evaluare etică a investiţiilor făcute de Biserica Anglicană vrea să determine dacă progresul în domeniul inteligenței artificiale și al roboticii avansează totodată misiunea Bisericii sau dacă, din contră, tehnologiile anulează fundamentele teoretice ale creștinismului.
Implicațiile dezvoltării unei conștiințe artificiale vor fi studiate de specialiști în deontologie și teologie care vor încerca să răspundă celor mai controversate întrebări din industria IT.
„La mijloc este întreaga fundație etică, fundația teologică și însăși ideea de Dumnezeu”
Concluziile acestora ar putea redesena strategia fondului de investiții al Bisericii Anglicane care deține în prezent plasamente importante la Amazon și Alphabet, compania-mamă a Google.
Multe dintre proiectele derulate astăzi de Google ridică dileme morale insuficient analizate. Compania dezvoltă un sistem prin care mașinile autonome vor putea decide în cazul unui accident iminent să pună în pericol siguranța unui pieton în favoarea altora pentru a scădea astfel numărul de victime.
Ambițiile Google sunt ușor de catalogat drept „joacă de-a Dumnezeu”, însă cea mai spinoasă problemă rămâne dezvoltarea inteligenței artificiale complete. Crearea unui sistem cu conștiință proprie șterge granițele dintre om și mașină și pune sub semnul întrebării ideea că esența omului este sufletul, iar sufletul este dat de Dumnezeu.
O sursă The Telegraph declară că mulți oficiali din Biserica Anglicană se tem că inteligența artificială poate arunca creștinismul într-o criză existențială: „Dacă avansul tehnologic ne va face să reinterpretăm rolul minții noastre, la mijloc este întreaga fundație etică, fundația teologică și însăși ideea de Dumnezeu”.
#inteligenta artificiala #roboti
https://www.newstopia.ro/tehnologie/inteligenta-artificiala-pune-sub-semnul-intrebarii-viitorul-religiei/
//////////////////////////////////
Vine Iisuss, dar ne găseşte mai hoţi, mai răi, vicleni, mai preacurvari, mai idolatri decât ne-a lăsat,cand s-a inălţat…Nu ne găseşte Una cu El, prin Botezul in Moartea Lui- printr-o răstignire, înviere, infiere, rodire şi umblare dimpreună cu El- (Rom. cap.6); „Creştinii” de azi, sunt mai răi decât fariseii şi preoţii care l-au răstignit… Fiecare cult, religie are credinţa, pocăinţa, dragostea,iertarea, mila proprie, pentru că nu vrem să ne prizăm la Gândirea Dumnezeiască ca să se intrupeze in omul născut din nou, să circule prin TRANSFUZIA LUI GRATUITA-Învăţătura, credinţa, pocăinţa şi Plinătatea Lui,nu ale ecumenismului multilateral de globalist…
Studiu introductiv al scrisorilor adresate TUTUROR bisericilor şi religiilor lumii de AZI, reprezentate prin cele şapte Biserici din Asia Mică.Dacă Domnul Isus ar alege să trimită o scrisoare Bisericii din care facem parte, oare ce anume ar conţine ea? Ar conţine cuvinte de apreciere, de mustrare, de atenţionare sau de condamnare?Noi oamenii, putem să ne formăm tot felul de păreri, mai obiective sau mai subiective, despre o biserică sau alta, dar în definitiv, părerea Domnului Isus contează, deoarece El este Cel care ţine în mână cele şapte stele şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. (Apocalipsa 1:12-16)
Dacă încă nu cunoaştem cu certitudine părerea Domnului Isus, despre Biserica din care facem parte, cunoaştem cu certitudine părerea Lui despre cele şapte Biserici, din Asia Mică, a secolului I. Cunoaştem ce a apreciat la ele, ce condamnat în comportamentul şi lucrarea lor, ce promisiuni a făcut biruitorilor, şi ce sentinţe a rostit împotriva celor care n-au vrut să se pocăiască. Dacă vom studia cu atenţie aceste lucruri, şi dacă vom căuta să vedem unde ne identificăm, cu unul sau mai multe aspecte din viaţa celor şapte biserici, atunci vom putea să ne formăm o imagine cât se poate de obiectivă, legat de părerea Domnului Isus despre noi.
Înainte de a lua pe rând cele şapte scrisori, spre a le analiza, este necesar un studiu introductiv, pentru a clarifica câteva chestiuni de ordin general.
1. Cine este autorul celor şapte scrisori?
Autorul celor şapte scrisori, către cele şapte biserici, nu este un teolog, nici un înalt ierarh bisericesc, care îşi expune părerea sa personală despre o congregaţie, ci Capul Bisericii Însuşi. Când suntem anatemizaţi de către o ,,Faţă Bisericească pământească” mai avem consolarea că oamenii, nefiind infailibili, pot greşi, dar când Cristos Însuşi ne spune : ,,Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi, altfel voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti”( Apocalipsa 2:5), atunci lucrurile se schimbă. Dacă ar trebui să acordăm atenţie cuvântului şi atenţionărilor cuiva, atunci acesta ar trebui să fie Domnul Isus. Dacă nici Cuvântul direct al Domnului Isus, nu ne mişcă, atunci nu ştiu cine ar mai putea-o face.
În Apocalipsa 1, Domnul isus se descoperă lui Ioan, ca cel care ţine în mână cele şapte stele şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, iar cele şapte stele şi cele şapte sfeşnice sunt cele şapte Biserici. (Apocalipsa 1:20) Cristos îşi ţine Bisericile în mâna Sa, protejându-le când duşmanii se pornesc împotriva lor şi tot odată judecându-le când se mânjesc prin păcat, şi tot El umblă în mijlocul lor, zidindu-şi propria Împărăţie. Aşadar Cristos are rolul activ în toate treburile Bisericii.
2. De ce şapte?
Urmărind harta celor şapte Biserici, se poate observa, că apostolul Ioan, urmăreşte un traseu geografic, asemenea unui cerc de misiune. Dar cu toate acestea, la acea vreme, în Asia Mică, fiinţau mult mai multe biserici, decât cele şapte menţionate în Apocalipsa 2 şi 3. Ba dimpotrivă, biserici mari şi importante, din zonă sunt omise, cum ar fi cea din Colose. Asta înseamnă că criteriul selectării celor şapte, nu este în primul rând de ordin geografic.
În Apocalipsa, cifra şapte se repetă de mai multe ori, având o importanţă şi semnificaţie deosebită: şapte biserici, şapte stele, şapte sfeşnice de aur, şapte peceţi, şapte trâmbiţe, şapte potire, şapte duhuri, şapte coarne, etc. În Apocalipsa, cifra şapte reprezintă completitudinea, universalitatea. Alegând şapte biserici, din multele biserici existente în Asia Mică, Duhul sfânt doreşte să ne comunice că mesajul adresat acestora, vizează Biserica Universală a lui Cristos, deci şi pe noi. Lucrul acesta este confirmat şi de faptul că Duhul Sfânt a hotărât ca scrisorile adresate celor şapte Biserici, să fie incluse în canonul Scripturii, iar noi când le citim să le luăm ca pe Cuvântul direct al lui Dumnezeu pentru noi.
Unii teologi aseamănă cele şapte biserici cu şapte perioade istorice ale erei creştine. ( Efes-Biserica primară, Smirna-Biserica catacombelor romane, Pergam-Biserica aliată cu statul Roman după Constantin, Tiatira-Biserica idolatră a evului mediu, Sardes-Biserica începutului reformei, Filadelfia-Biserica marilor treziti spirituale, Laodicea-Biserica contemporană) Chiar dacă anumite asemănări par să sprijine o asemenea clasificare, această teorie nu are bază biblică, şi nici justificare în situaţia de pe teren. Nu toate bisericile de astăzi se aseamănă cu cea din Laodiceea. Cu siguranţă că multe biserici, de astăzi, se aseamănă mai mult cu cea din Efes, care şi-a pierdut dragostea dintâi, altele trec prin persecuţie ca cea din Smirna, altele se confruntă cu învăţături greşite ca cea din Pergam, altele se confruntă cu imoralitate ca cea din Tiatira, altele sunt moarte ca cea din Sardes, altele sunt în plină trezire spirituală ca cea din Filadelfia, şi altele sunt în starea de căldicel ca cea din Laodicea.
Prin cele şapte scrisori din Apocalipsa, mai degrabă decât să ne prezinte şapte perioade ale erei creştine, Duhul Sfânt a hotărât să ne prezinte şapte tipuri diferite de biserică. Cu siguranţă, Biserica din care facem parte, se identifică mai bine cu una sau cu alta dintre ele. Prin urmare, Cuvântul Domnului Isus, adresat celor şapte Biserici, este relevant şi pentru noi astăzi. În El ne putem regăsi, ne putem evalua în mod obiectiv starea spirituală, putem cunoaşte ce aşteptări are Domnul Isus de la noi, şi putem şti ce se va întâmpla cu noi dacă ne pocăim sau dacă nu ne pocăim.
3. Ce înseamnă expresia: ,,Stiu faptele tale”?
Este foarte interesant faptul că la cinci din cele şapte Biserici, Domnul Isus foloseşte expresia: ,,Ştiu faptele tale”, iar uneia dintre ele îi spune: ,,căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului meu” (3:2) Dacă vom căuta să vedem la ce fapte se referă Domnul Isus aici, vom observa că printre acestea se numără: răbdarea, osteneala, îndurarea persecuţiei, păstrarea curată a Evangheliei, demascarea învăţătorilor falşi, dragostea, credinţa, păzirea Cuvântului, etc.
Trăim într-o perioadă istorică, în care dacă începem să predicăm despre faptul că Dumnezeu aşteaptă de la Biserica Sa fapte, suntem acuzaţi de legalism. Ne întâlnim la fiecare pas, cu atâţia proroci şi învăţători falşi, care răstălmăcind doctrinele Scripturii, precum cea a libertăţii creştine, a credinţei şi a Harului, justifică într-un mod mai mult sau mai puţin direct, trăirea în păcat, acuzând de legalism şi întoarcere sub legea Vechiului Testament, pe toţi cei care, asemenea lui Ioan Botezătorul, propovăduiesc că Dumnezeu aşteaptă roade vrednice de pocăinţă. Dacă asta înseamnă legalism, atunci Domnul Isus a fost cel mai mare legalist, deoarece El a spus Bisericii din Efes: ,,Întoarce-te la faptele tale dintâi, altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui dacă nu te pocăieşti” (2:5)
De fapt aceste erezii din creştinism nu sunt deloc noi. La momentul potrivit vom vedea că acestea, n-au fost altceva decât învăţăturile pe care le propovăduiau nicolaiţii, despre care se aminteşte mereu în cele şapte scrisori, şi despre a căror fapte, Domnul Isus a spus clar şi răspicat că le urăşte. Conform surselor istorice, dintre faptele Nicolaiţilor putem aminti: interpretarea permisivă a libertăţii creştine în sensul trăirii în păcat, susţinerea conform filozofiei greceşti că numai spiritul este bun, că trupul este rău şi că poţi face ce vrei cu el, şi că creştinul este protejat de Harul lui Dumnezeu, indiferent de faptele pe care acesta le face. Dupăcum spunea Solomon: ,,Nu este nimic nou sub soare” (Eclesiast 1:9) Ereziile care au mai fost vor mai fi. Nicolaiţii au fost şi vor mai fi. Nimic nu este nou sub soare, nici măcar atitudinea Domnului Isus faţă de aceştia. Isus a urât faptele Nicolaiţilor şi le urăşte şi astăzi.
Aşadar indiferent de părerea Nicolaiţilor, vechi sau noi, faptele pe care le facem sunt esenţiale. Cristos ştie faptele noastre, şi El aşteaptă de la noi fapte desăvârşite, iar dacă nu le găseşte urmează pedeapsa şi judecata. El este Cel care ne-a avertizat prin următoarele cuvinte: ,,Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 5:20) În Apocalipsa, Mireasa lui Cristos este îmbrăcată cu in subţire strălucitor şi curat, iar textul ne spune clar că : ,,inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor” (Apocalipsa 19:8)
Este adevărat că noi nu punem căruţa înaintea boilor, conform zicalei din popor, adică nu pretindem că faptele neprihănite ar fi produsul naturii noastre umane, ci ele sunt roada Duhului Sfânt, adică faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu ca să umblăm în ele. (Galateni 5: 22-23, Efeseni 2: 10) Dar responsabilitatea de a nu împlini faptele firii pământeşti şi de a umbla cârmuiţi de Duhul ne aparţine.
4. Cine este Îngerul Bisericii?
Fiecare dintre cele şapte scrisori ale Apocalipsei, începe cu o expresie foarte interesantă: ,,Îngerului Bisericii din … scrie-i”. Oare cine este acest personaj misterios al Apocalipsei? În lumea teologică există cel puţin două interpretări, ale acestuia.
Prima interpretare susţine că ,,Îngerul Bisericii” nu este nimeni altul decât păstorul sau prezbiterul bisericii respective. Această interpretare se potriveşte cu ansamblul epistolelor Noului Testament, unde învăţăm că Dumnezeu lucrează în biserică, prin slujitorii acesteia. De fapt, Isus Cristos : ,, a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos” (Efeseni 4:11-12) Prin urmare, este natural, ca într-o problemă de viaţă şi de moarte, cum era a bisericilor din Apocalipsa, să fie implicaţi şi slujitorii acestora.
A doua interpretare, susţine că ,,Îngerul Bisericii” este realmente un înger slujitor al lui Dumnezeu, chemat să poarte, în locurile cereşti, bătăliile spirituale, ale Bisericii respective. Nici această interpretare, nu este lipsită de bază biblică. Apostolul Pavel, adresându-se Bisericii din Efes, una din cele şapte ale Apocalipsei, afirmă că : ,,noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12) Pentru a putea ieşi biruitor în această luptă spirituală, creştinul trebuie să se înarmeze cu armătura Duhului, prezentată de apostolul Pavel, în Efeseni 6, şi compusă din următoarele elemente: brâul adevărului, platoşa neprihănirii, sandalele râvnei Evangheliei, scutul credinţei, coiful mântuirii, sabia Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunea. Daniel capitolul zece, prezintă una dintre aceste bătălii spirituale, în care Daniel, folosindu-se de arma rugăciunii şi a postului, a luptat pentru soarta poporului său Israel. Lucrul cel mai interesant este că, rugăciunea lui Daniel, a declanşat în locurile cereşti, un război spiritual purtat între Domnul Isus Însuşi, ajutat de voievodul Mihail, numit şi ocrotitorul poporului Israel, ( Daniel 12:1) împotriva căpeteniilor întunericului, numite, căpetenia şi împăraţii Persiei. Dacă poporul Israel avea, ca ocrotitor, un înger, pe nume Mihail, dacă imperiul Persan avea căpetenie a întunericului, o fiinţă demonică numită, căpetenia şi împăraţii Persiei, de ce ar fi imposibil, ca fiecare biserică să aibă un înger slujitor al lui Dumnezeu, care să-i poarte bătăliile spirituale, în locurile cereşti? Doar nu zice Scriptura că îngerii sunt duhuri slujitoare, trimise să îndeplinească o slujbă, tocmai pentru cei ce vor moşteni mântuirea? (Evrei 1:14) Nu citim noi în psalmi, că Îngerul Domnului tăbăreşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie? (Psalm 34:7)
5. Care este locul celor şapte scrisori, în contextul Apocalipsei?
Fiind o carte profetică şi utilizând un limbaj simbolic pentru lucrurile pe care le descrie, Apocalipsa a cunoscut de-a lungul erei creştine, foarte multe interpretări, multe dintre ele fanteziste şi fără nici o legătură cu Scriptura. Una dintre cheile interpretării corecte ale Apocalipsei, este reprezentată tocmai de către cele şapte scrisori, scrise celor şapte Biserici din Asia Mică. Unul din cele mai importante lucruri, când studiem cartea Apocalipsei, este să înţelegem că ea a fost adresată, în primul rând celor şapte Biserici, din secolul I, şi nu unei generaţi a CIP-urilor, CARD-urilor, şi PAŞAPOARTELOR biometrice, care va trăi douăzeci de veacuri mai târziu. Pentru Biserica primară, o profeţie a codurilor de bază, şi a hărţilor de pe retină, n-ar fi avut nici o relevanţă. Dacă Biserica secolului I, n-a înţeles ce este cu misteriosul 666, atunci noi nici atât.
Studiind cele şapte scrisori ale Apocalipsei, în contextul istoric în care au fost scrise, vom constata că Biserica primară, a înţeles mesajul cărţii Apocalipsa, pentru că acesta era relevant pentru situaţiile cu care se confruntau.
După cei mai mulţi comentatori, Apocalipsa a fost scrisă în jurul anului 95, pe vremea lui Domiţian, perioadă în care în imperiu se practica cultul împăratului. Inventat ca factor de unificare a diferitelor popoare din imperiu, cultul împăratului a căpătat mare importanţă, sub domnia unor cezari mândri şi ambiţioşi, aşa cum a fost şi Domiţian. Domiţian s-a declarat dumnezeu şi a pretins închinare, din partea tuturor supuşilor săi din imperiu, şi în special din partea creştinilor. Pe vremea aceea existau deja mai multe temple închinate zeiţei Roma, şi mai multe temple închinate unor cezari romani. Fiecare creştin denunţat, era obligat să ardă tămâie pe altat, în cinstea împăratului şi să rostească cuvintele: ,,Cezar este Dumnezeu”. În caz de refuz, în cele mai multe cazuri, sentinţa era : confiscarea averii şi condamnare la moarte. În multe zone şi perioade din imperiu, în urma acestui ritual, creştinii corupţi primeau o procură scrisă, în baza căreia puteau vinde şi cumpăra, iar cei care alegeau să nu se compromită, erau condamnaţi morţii sau foametei.
Aşadar, pentru biserica primară, noţiunile de fiară sau 666, erau ceva foarte actual, nicidecum ceva care se va petrece peste două mii de ani. Tinând cont de aceste aspecte, şi multe altele, vom avea şansa de a înţelege Apocalipsa, într-un mod mult mai obiectiv.
Pentru Biserica Primară, mesajul Apocalipsei era unul foarte clar: Ele ştiau că până şi în cele mai grele situaţii, Domnul Isus le pretinde să nu se compromită. El este Cel care le garantează că nimic nu li se va întâmpla fără voia Lui. El le garantează protecţie şi răsplată biruitorilor, şi că va pedepsi pe toţi duşmanii lor.
6. Care este structura celor şapte scrisori?
Fiecare dintre cele şapte scrisori, adresate celor şapte Biserici ale Apocalipsei, sunt scrise după un anumit tipar: În primul rând avem o autoprezentare a Domnului Isus Bisericii respective, în funcţie de specificul şi nevoile ei. În al doilea rând avem prezentarea lucrurilor pe care Domnul Isus le apreciază în Biserica respectivă, în cazul în care acestea există. De exemplu, în Biserica din Laodicea Cristos nu are nimic de apreciat. În al treilea rând, avem prezentarea lucrurilor pe care Domnul Isus le condamnă, la Biserica respectivă, în cazul în care acestea există. De exemplu, Bisericilor din Smirna şi Filadelfia, Cristos nu are ce să le reproşeze. În al patrulea rând, avem prezentarea soluţiei pentru ieşirea din criză. În al cincilea rând, avem promisiunea făcută celor ce vor birui şi judecata care va veni peste cei care nu se vor pocăi. Pentru o mai bună înţelegere a mesajului acestor scrisori, noi vom adăuga, în introducere, şi câteva cuvinte despre cadrul istoric, al fiecărei Biserici, în parte.
În concluzie
În ultimă instanţă, cele şapte scrisori ale Apocalipsei ne învaţă că Domnul Isus este Cel care caută rod în Biserica Sa. Dacă găseşte fapte ale firii pământeşti precum: preacurvie, curvie, necurăţie, desfrânare, închinare la idoli, vrăjitorie, certuri, mânii, neânţelegeri, dezbinări, ucideri, beţii, îmbuibări, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea, urmează apelul solemn la pocăinţă, iar în caz de neascultare, lepădarea de la Faţa Lui, indiferent de teologia şi religia pe care am avea-o, iar dacă găseşte în noi: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe şi înfrânarea poftelor, urmează promisiunea biruitorilor. Necazul sau persecuţia nu reprezintă o scuză pentru compromis, răsplata fiind promisă doar celor care rămân credincioşi până la moarte.
Scrisoare către Biserica din Efes
(Apocalipsa2:1-7)
1. Cadrul Istoric
Pe timpul lui Ioan, Efesul era un oraş mare şi bogat: cel mai important oraş din provincia Asia Mică. Cu o populaţie de peste două sute de mii de locuitori, purta pe drept numele de metropola Asiei. Printre lucrurile care au contribuit la dezvoltarea acestui oraş putem aminti: aşezarea lui strategică pe malul Mării Egee, având cel mai mare port din Asia Mică şi aşezat pe ruta principală care lega Roma de răsărit. Dacă mai adăugăm faptul că cele mai importante drumuri din zonă, treceau pe la Efes, avem toate argumentele să înţelegem, de ce Efesul a devenit un mare centru comercial şi prosper din punct de vedere material.
Dar dupăcum, de cele mai multe ori, bunăstarea materială atrage după sine mizeria morală, nici Efesul n-a făcut excepţie. Pe măsura dezvoltării sale economice, metropola Asiei, şi-a dobândit şi proasta reputaţie de centru al jafurilor, crimelor şi imoralităţii, fapt care i-a îngrijorat până şi pe filozofii greci.
Din punct de vedere politic, datorită loialităţii faţă de Roma, şi a templelor ridicate în cinstea Cezarului, Efesul avea statutul privilegiat de oraş independent, putându-se guverna singur, sub supravegherea Romei, prin intermediul guvernatorului provincial.
Din punct de vedere cultural, Efesul avea un mare stadion, care găzduia jocurile olimpice, şi un teatru, în aer liber, cu o capacitate de douăzeci şi patru de mii de locuitori, la care a avut loc răscoala lui Dimitrie, descrisă în Faptele Apostolilor.
Dar cel mai important lucru de amintit, în ce priveşte oraşul Efes, vine din punct de vedere religios, şi anume: templul Zeiţei Diana. Considerată mama tuturor zeităţilor din Asia, Diana sau Artemis, era venerată cu multă înflăcărare. Templul zeiţei Diana, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, avea peste o sută cincizeci de metri lungime, aproape o sută de metri lăţime, iar acoperişul lui se sprijinea pe o sută douăzeci de colonade, înalte de douăzeci de metri. Pentru că Diana era considerată zeiţa fertilităţii, în acest templu păgân, profesau sute de preotese, un cult care includea prostituţia sacră. Aşadar cele mai inimaginabile acte de imoralitate se petreceau chiar în acest templu. Deasemenea trebuie să mai adăugăm faptul că Efesenii, cât şi toţi locuitorii Asiei, erau un popor foarte superstiţios. Ei credeau că o amuletă de aur sau de argint cu chipul Dianei, pe care îl considerau căzut din cer, le ve aduce mult noroc şi îi va feri de rele. Acest fapt a ridicat la mare importanţă pe toţi aurarii şi argintarii, constituindu-i într-o breslă foarte prosperă. Când creştinismul, religia Dumnezeului monoteist, care interzice folosirea amuletelor şi chipurilor de aur, ca obiecte de cult, a început să se răspândească la Efes, toţi aceşti meşteşugari, făuritori de idoli, şi-au văzut meseria şi existenţa ameninţată, ceea ce a condus la răscoala argintarului Dimitrie, despre care citim în Faptele Apostolilor 19.
Acesta este contextul în care a luat naştere Biserica din Efes. Parcă nicăieri Evanghelia n-a întâlnit un pământ mai arid ca aici. După ce Aquila şi Priscila au fost expulzaţi din Roma, pe timpul împăratului Nero, s-au stabilit la Efes, unde pe lângă practicarea meseriei lor, de facere a corturilor, au semănat şi sămânţa Evangheliei, care a început să încolţească. Imediat li s-a alăturat şi Apolo, venit de la Corint. Dar lucrarea spirituală din Efes a căpătat amploare, odată cu venirea lui Pavel, în cea de-a treia lui călătorie misionară. Cartea Faptelor Apostolilor ne relatează, că în acest timp, Pavel a lucrat la Efes, trei ani de zile. Mai întâi a predicat în sinagogi, iar după împotrivirea evreilor, i-a mutat pe ucenici în şcoala lui Tiran. Lucrarea spirituală s-a dezvoltat într-o aşa manieră, încât mulţi vrăjitori s-au întors la Domnul şi şi-au ars în public cărţile de vrăjitorie. Prin mâinile lui Pavel se făceau multe minuni, oamenii se converteau la creştinism în masă, iar Evanghelia s-a răspândit, de aici pe tot teritoriul Asiei. (Faptele Apostolilor 19) Acest fapt l-a tulburat atât de mult pe argintarul Dimitrie care, când şi-a văzut câştigul în pericol, a iniţiat răscoala despre care deja am amintit, şi în urma căreia apostolul Pavel a fost nevoit să părăsească oraşul. La întoarcerea sa din a treia călătorie misionară, Pavel a stat de vorbă cu prezbiterii Bisericii din Efes, avertizându-i că după plecarea lui se vor vârâ între ei lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi că şi dintre ei se vor ridica învăţători falşi, care vor învăţa pe ucenici lucruri nimicitoare. (Fapte 20:28-30) Această prevenire s-a împlinit întocmai, după vreo patruzeci de ani, când au apărut Nicolaiţii.
După plecarea lui Pavel de la Efes, conform epistolelor sale pastorale, Timotei ar fi fost cel care a slujit Biserica mai departe. Izvoarele istorice afirmă că după Timotei, la conducerea Bisericii ar fi venit apostolul Ioan.
Dacă după Rusalii centrul lumii creştine a fost la Ierusalim, în urma persecuţiei şi împotrivirii evreilor, acesta se mută la Efes.
Spre sfârşitul secolului I, Biserica din Efes a crescut şi s-a dezvoltat atât de mult, încât în jurul anului o sută, autorităţile romane îşi exprimau îngrijorarea pentru faptul că templele păgâne au început să se golească de închinători. De aceea persecuţia s-a intensificat la Efes, care după cuvintele părinţilor Bisericii, ar fi dat lumii creştine cei mai mulţi martiri.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii din Efes?
,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur” (v2)
Atât Scriptura cât şi experienţa ne învaţă că, o biserică cu influenţă, putere şi valoare, totdeauna va fi pândită de pericolul: mîndriei, încrederii în sine şi depărtării de la dependenţa faţă de Cristos. Istoria celor douăzeci de veacuri creştine, confirmă că aceasta este panta pe care a alunecat şi Biserica din Efes. Astăzi nu se mai vorbeşte nici de Efes, nici de Biserica creştină de acolo. Centrul lumii creştine, de altădată, s-a păgânizat din nou.
Domnul Isus a cunoscut şi anticipat acest declin spiritual al Bisericii, de aceea a vrut să-l oprească încă din faşă. Mesajul pe care a vrut să li-l transmită, prin autoprezentarea pe care Şi-a făcut-o a fost acesta: ,,Biserică din Efes: Stiu că ai multe calităţi spirituale pe care Eu le apreciez, însă nu cumva să crezi că acestea sunt rezultatul propriilor tale strădanii, şi să te umfli de mândrie. Ţine minte: Eu ţin în mână cele şapte stele, nu tu! Eu umblu în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, nu tu! N-ai nimic care să nu fi primit. Eu Îmi zidesc Biserica, nu tu! Ai grijă ca nu cumva încrederea în sine, să fisureze relaţia ta cu Mine, şi să rupă dragostea dintre noi, pentru că în felul acesta ai să te pierzi.”
Observaţi că din prezentarea pe care Şi-a făcut-o Domnul Isus în faţa Bisericii, deja am anticipat tot restul scrisorii: atât cu aspectele pe care Domnul Isus le apreciază la Biserică, cât şi cu cele pe care le condamnă la ea. Prin urmare putem afirma că cel mai important lucru pentru o biserică este să-L cunoască pe Domnul Isus. Simpla cunoaştere a Domnului Isus, dacă putem să o numim aşa, ne păzeşte de pericole. Necunoaşterea Domnului Isus, ne va face să cădem în tot felul de capcane ale celui rău. Aşadar nu trebuie să ne mire faptul că apostolul Pavel, scria tot Bisericii din Efes, inspirat tot de Duhul lui Cristos: ,,Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos Tatăl Slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui” … sau: ,,să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 1:17, 3:19) Necunoaşterea lui Cristos va pune umanul în locul Divinului, şi neiubirea de Cristos va atrage iubirea de sine, care ucide orice biserică.
Avertismentul acesta este valabil nu numai pentru Biserica din Efes, ci pentru orice biserică locală, iar experienţa practică ne arată că multe biserici locale au rămas fără sfeşnic datorită mândriei şi încrederii în sine, care le-au despărţit de sursa vieţii şi a puterii.
3. Ce apreciază Cristos la Biserica din Efes?
„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit… Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc. ” (v2,3,6)
În al treilea rând, Cristos apreciază suferinţa neobosită a Bisericii pentru Numele Domnului. Despre martirii Bisericii din Efes deja am vorbit.
În al patrulea rând, Cristos apreciază faptul că Biserica din Efes a păstrat curată mărturia Cuvântului Lui Dumnezeu. Biserica avea acel discernământ spiritual care o făcea capabilă să deosebească între un apostol adevărat şi unul fals. Dacă în Corint, Pavel se plângea de uşurinţa cu care Biserica accepta un apostol mincinos şi o învăţătură greşită, nu acelaşi lucru era la Efes. Efesenii au ascultat avertismentele lui Pavel de la Milet, zădărnicind planurile lupilor îmbrăcaţi în piei de oi şi a prorocilor mincinoşi.
Ba mai mult decât atât, Domnul Isus aminteşte pe nume o grupare eretică, adică a Nicolaiţilor, care încercase să se infiltreze la Efes, şi apreciază faptul că Biserica a luat o atitudine fermă împotriva faptelor lor, asemănându-se în punctul acesta cu Mântuitorul.
În cele ce urmează, aş dori să spunem câteva cuvinte şi despre faptele Nicolaiţilor. Potrivit părinţilor Bisericii precum: Irineu, Clement Alexandrinul şi Tertulian, Nicolaiţii erau urmaşii lui Nicolae, unul din cei şapte diaconi, din Biserica primară, care a căzut de la credinţă. Dintre învăţăturile Nicolaiţilor, amintim următoarele: Nicolaiţii afirmau că: 1. Libertatea creştină îl plasează pe creştin deasupra păcatului, asigurându-i un fel de imunitate în faţa acestuia, aşa că păcatul nu îl mai poate afecta. 2. Din filosofia greacă au împrumutat ideea că sufletul este bun şi că materia este rea. Prin urmare, ei afirmau că trupul fiind oricum rău, nu contează ce faci cu el, şi în ce păcate îl bălăceşti, important este să ai credinţa în spirit, care este bun. 3. Ei afirmau că Harul lui Dumnezeu îi asigură creştinului un fel de protecţie, aşa că creştinul indiferent unde ar merge şi ce ar face, nu poate să i se întâmple nici un rău.
Aceste învăţături ale Nicolaiţilor au oferit creştinilor soluţia de compromis, spre a scăpa de persecuţia romană, şi spre a rezolva problema banchetelor cu carne jertfită idolilor care se terminau cu orgii sexuale. Astfel că bisericile care au aderat la aceste învăţături, precum cea din Pergam, s-au umplut de curvie şi de destrăbălare.
Nu trebuie să pierdem prea multă vreme ca să constatăm că învăţătura Nicolaiţilor, este la fel de actuală, în bisericile de astăzi, ca acum două mii de ani. Libertatea creştină şi Harul lui Dumnezeu, reprezintă şi astăzi umbrela celor care nu vor să se despartă de păcat. Ba mai mult, aceşti Nicolaiţi moderni, îi acuză pe cei care susţin sfinţirea vieţii, cu foarte multă dibăcie a vorbirii, că sunt legalişti, retrograzi, care au rămas tot la Vechiul Legământ. Adevărul este că dacă cu două mii de ani în urmă, Cristos a urât faptele Nicolaiţilor, El nu s-a schimbat nici astăzi.
4. Ce condamnă Cristos la Biserica din Efes?
,,Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi”
Creştinismul, prin excelenţă este religia iubirii. Dumnezeu este dradoste. Cristos este Mirele Bisericii, care din dragoste pentru ea, şi-a dat viaţa. În relaţia cu Cristos, noi avem marele Har cât şi unica şansă în viaţă, de a experimenta dragostea desăvârşită, după care tânjeşte inima oricărui muritor. Un creştinism golit de iubire este la fel de ineficient ca oricare altă religie.
Este recunoscut în mod unanim faptul că, iubirea este cea mai puternică forţă motrice din lume, şi nu impunerea cu forţa, simţul datoriei sau frica de moarte. Dragostea este mai tare ca moartea. Pentru fiinţa iubită ne ducem la moarte, fără să stăm măcar o clipă pe gânduri.
Dragostea faţă de Cristos este singura motivaţie suficient de puternică, care are putere să ne determine să-I fim credincioşi Domnului nostru, chiar şi în cele mai cumplite împrejurări, şi care să ne capaciteze să facem o lucrare, de care El să fie mulţumit. Lipsa dragostei faţă de Cristos, crează premisele apariţiei dragostei de sine şi de lume, deci a idolatriei. Lipsa dragostei de Dumnezeu l-a împins pe Dima la pierzare, iar prezenţa acesteia i-a dat putere lui Petru să se pocăiască. Ucenicul fără dragoste va fi oricând dispus să-L vândă pe Domnul pentru un pumn de arginţi, iar lucrătorul fără dragoste se va transforma într-o aramă sunătoare şi un chimval zângănitor. (1Corinteni 13)
Cea mai mare poruncă biblică, este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră. (Matei22:34-40) Dragostea de Dumnezeu nu se limitează la sentimente, dar nici nu le exclude, nu se limitează la minte, dar începe cu ea.
Biserica din Efes n-a fost acuzată că nu avea dragoste, ci de faptul că dragostea ei nu mai avea calitatea cerută de Dumnezeu. De fapt dragostea nu se pierde dintr-o dată, ci puţin câte puţin, şi dacă nu ne oprim la timp, s-ar putea să fie prea târziu. Trecuseră patruzeci de ani de la înfiinţarea Bisericii, şi prima generaţie de creştini, care s-au alipit cu toată inima de Domnul, plecaseră la cer. Locul lor fusese luat de o altă generaţie, care din câte se pare, s-a obijnuit mai mult cu un fel de activism religios, decât cu o umblare vie cu Domnul. Efesenii au început să se considere importanţi în lumea creştină, şi că totul gravita în jurul lor, uitând de Cel ce ţine în mână cele şapte stele, şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Ori de aici şi până la mândrie, încredere în sine şi lepădare de Domnul, nu este decât un pas.
5. Remediul propus de Isus.
,,Adu-ţi aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui dacă nu te pocăieşti”
În primul rând, Cristos cere Bisericii să facă un proces logic al conştiinţei, pentru a identifica în trecutul ei, care a fost punctul din care lucrurile au luat o întorsătură nefericită, din punct de vedere spiritual. De aici înţelegem faptul că o biserică are capacitatea, ca sub cercetarea Duhului Sfânt, să identifice acele momente sau acţiuni care au deviat-o de la calea cea dreaptă.
În al doilea rând, Cristos cere pocăinţă. Orice păcat mărturisit poate fi iertat şi spălat în sângele Mielului.
În al treilea rând, Cristos cere Bisericii să se întoarcă la faptele dintâi. Trebuie să subliniem faptul că Cristos nu cere Bisericii să se întoarcă la dragostea dintâi, ci la faptele dintâi. Din acest fapt, putem să tragem două învăţăminte: Pe de-o parte, dragostea de Dumnezeu nu este un fel de sentimentalism lacrimogen sau zâmbăreţ, care vine şi pleacă, dupăcum îi vine la socoteală, şi care poate fi întreţinut prin spectacole religioase, de un fel sau altul, ci ajunge până la nivelul faptelor, dupăcum a spus Domnul Isus: ,,Dacă mă iubiţi veţi păzi poruncile mele”. (Ioan 14:15) Pe de altă parte, prin cuvintele amintite, Domnul Isus ne îndeamnă să facem acele fapte care aprind, reaprind şi întreţin dragostea noastră faţă de El. Chiar în sens general vorbind, există fapte care aprind şi întreţin dragostea, şi există fapte care ucid dragostea. Conform Cântării Cântărilor, anumite fapte stârnesc dragostea iar altele o înăbuse. (C.c. 2:7) De exemplu, stând departe cinci ani de soţ sau de soţie, cochetând cu alţi bărbaţi, femei sau cu pornografia, vom constata că dragostea s-a stins. De asemenea, vom constata că fidelitatea în căsnicie, investirea timpului şi energiei în relaţie, nu face altceva decât să aprindă dragostea. Tot aşa stau lucrurile şi din punct de vedere spiritual: Există fapte care ucid dragostea de Cristos şi există fapte care o aprind şi o întreţin. Biserica este îndemnată să facă acele fapte care au putere să aprindă dragostea faţă de Cristos, numite aici ,,faptele dintâi”, adică faptele pe care le-a făcut Biserica, în prima ei generaţie. Privind la începuturile Bisericii din Efes, putem identifica, cu uşurinţă, acele fapte. Amintim câteva dintre ele: umblarea sub călăuzirea Duhului nu a firii (Fapte.19:6), părtăşia zilnică cu Domnul, prin rugăciune şi Cuvânt (Fapte 19:8-12), părtăşia cu Biserica (Fapte19:8-12), ruperea oricărei legături cu păcatul (Fapte19:19), mărturisirea lui Cristos la cei din jur (Fapte19:10) etc.
6. Promisiunea făcută celor ce vor birui.
,,Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu” (v7)
Dacă creştinii trebuiau să se abţină de la a participa la mesele păgâneşti, închinate zeilor, care se terminau întotdeauna cu dansuri şi imoralitate, Cristos promite biruitorilor că le va da să mănânce o altă mâncare, cu mult mai bună. Pomul vieţii, dispărut în grădina Edenului, reapare în rai. Despre frumuseţea raiului Scriptura spune că: ,,Lucruri pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezu pentru cei ce-L iubesc.” (1Corinteni 2:9)
Scriptura ne spune că în zilele din urmă dragostea celor mai mulţi se va răci. Prin urmare scrisoarea adresată Bisericii din Efes, este mai actuală ca oricând. Să o luăm ca pe mesajul Domnului pentru noi. Astfel vom fi un sfeşnic, care luminează în lumea aceasta, şi moştenitori ai raiului lui Dumnezeu.
Scrisoare către Biserica din Smirna
(Apocalipsa 2:8-11)
Ori de câte ori trecem prin suferinţe, necazuri, badjocuri sau chiar persecuţii, de o formă sau alta, pentru Cristos, meditarea la Cuvântul Domnului, adresat Bisericii din Smirna, ne va fi de mare ajutor. Dacă chiar în această perioadă te confrunţi cu una din situaţiile amintite, mă rog ca Duhul Sfânt să folosească cuvintele ce urmează pentru a te întări.
Înainte de abordarea scrisorii propriuzise, propun să luăm în considerare, câteva aspecte care ţin de cadrul istoric:
1. Cadrul istoric.
Destinatarii acestei scrisori, au fost un grup de credincioşi, aflaţi în plină persecuţie romană, care îşi trăiau viaţa în marea şi idolatra metropolă a Asiei Mici, numită Smirna. Dacă, datorită templului zeiţei Diana, Efesul era supranumit: lumina Asiei Mici, Smirna era supranumit, datorită frumuseţii sale: ,,podoaba, floarea şi cununa Asiei”. Numele oraşului provine de la un fel de răşină produsă de un soi de arbuşti din Arabia, din care se făcea mirul sau smirna, care în urma zdrobirii emana un miros foarte plăcut. Ce loc potrivit pentru o biserică pe care Cristos a îngăduit să fie zdrobită, tocmai ca păgânii să inspire emanaţia Divină a miresmei cunoştinţei Lui. Vechimea oraşului de peste o mie de ani, la acea vreme, mărimea lui de peste două sute de mii de locuitori, aşezarea lui strategică pe golful Mării Egee, portul, comerţul şi cultura, au făcut din Smirna un oraş mare şi prosper, rivalizând de aproape cu Efesul, aflat doar la şaptezeci de kilometri.
Dar centrul de atracţie al Smirnei îl constituia dealul Pagos, pe vârful căruia, pe o stradă circulară, care străbătea dealul de jur împrejur, existau o puzderie de temple închinate diferiţilor zei, pe care îi venerau locuitorii acestei cetăţi, printre care amintim pe: Zeus, Apolo, Nemesis, Dionysos, Asclepius, Cibele, Afrodita, etc. Strada circulară de pe vârful dealului Pagos se numea strada de aur, iar împreună cu templele de pe ea, purta numele de: ,,cununa Smirnei”. Nu degeaba Mântuitorul promite biruitorilor din acest oraş, că le va da cununa vieţii.
Din punct de vedere politic, când Smirna a observat că puterea Romei a început să crească, din ce în ce mai mult, a căutat să intre în alianţe tot mai strânse cu ea. Dincolo de persecuţiile îndreptate împotriva creştinilor, imperiul roman a adus şi influenţe pozitive peste teritoriile cucerite. Iată doar câteva exemple dintre acestea: Armata romană asigura un climat de ordine şi de linişte în imperiu, cunoscute sub numele de: ,,pacea romană”. Roma a curăţat drumurile de tâlhari şi mările de piraţi. Dreptul civil era respectat cu stricteţe. Circulaţia în imperiu era facilitată prin construirea de noi şosele. Poşta ajungea la timp. Dar cu cât imperiul creştea, cu atât devenea tot mai acută nevoia găsirii unui liant comun, care să lege împreună popoarele de diferite limbi şi culturi. Dupăcum din cele mai vechi timpuri, era cunoscut faptul că religia ar putea fi un astfel de factor, soluţia găsită de Roma a fost tocmai cultul cezarului. Pentru început a fost zeificată cetatea Romei, iar mai târziu au fost zeificaţi şi împăraţii romani. Astfel se face că în anul o sută nouăzeci şi cinci, înainte de Cristos, Smirna a fost primul oraş din lume care a construit un templu în cinstea zeiţei Roma. Pe vremea lui Ioan, pe dealul Pagos, în cununa Smirnei, mai existau şi alte două temple închinate cezarului roman, drept pentru care Smirna a fost foarte apreciată de către Roma, fiind numită aliatul ei cel mai de încredere. Aceste lucruri ne vor ajuta să înţelegem mult mai bine persecuţia prin care a trecut Biserica din acest oraş.
Spre deosebire de Biserica din Efes, despre Biserica din Smirna, nu ni se mai vorbeşte nicăieri în Noul Testament. Părinţii Bisericii susţin că această biserică ar fi fost întemeiată de Pavel, în cea de-a treia călătorie misionară, în perioada celor trei ani cât a stat la Efes. Faptul acesta corespunde cu Faptele Apostolilor 19: 10 unde citim că: ,,toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului”. Episcopul Bisericii din Smirna era un om evlavios, pe nume Policarp, ucenic al lui Ioan, iar despre martirajul său vom discuta mai târziu.
Biserica din Smirna, este singura din cele şapte ale Apocalipsei, care a rezistat până astăzi. Smirna antică este Izmirul modern, al treilea oraş ca mărime din Turcia, iar într-o ţară musulmană, faptul că a treia parte a populaţiei oraşului este creştină, înseamnă ceva.
2. Cum se prezintă Cristos, Bisericii din Smirna?
,,Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat” (v8)
Prin aceste cuvinte, Domnul Isus vrea să spună Bisericii prigonite că nu moartea are ultimul cuvânt ci viaţa. Chiar dacă prigoana este produsă de către romani, ea se află în totalitate sub controlul Său. Cristos este Cel care-i decide, atât începutul, cât şi sfârşitul. Chiar dacă ar fi să vină moartea peste unii din ei, ucenicii Domnului sunt nemuritori, la fel ca Învăţătorul lor, deoarece El este primul care a trecut printr-o astfel de moarte, iar acum li se descoperă în glorie, unde îi va duce şi pe ei. Biserica este astfel motivată să creadă că până şi crunta persecuţie se află în planul lui Dumnezeu, şi că moartea nu este altceva decât rampa de lansare către înviere.
Dar mai este aici ceva foarte frumos, vrednic de a fi amintit: Unul dintre zeii veneraţi în Smirna se numea Dionysos, zeul vinului şi al petrecerilor. Cultul acestui zeu, pretindea că Dionysos moare în fiecare iarnă, urmând ca primăvara să învieze iarăşi, iar spre toamnă punându-se pe chefuri şi pe petreceri. Prin cuvintele: ,,Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat” Domnul Isus a accentuat că El este singurul care a murit şi a înviat, nu Dionysos. Doar El a putut să afirme despre viaţa Sa, aceste cuvinte: ,, Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:18) Prin urmare Biserica persecutată era încurajată să creadă, că deşi oamenii se închină la mulţi zei, în realitate există un singur Dumnezeu.
3. Aprecierile şi încurajările lui Cristos pentru Biserica din Smirna
,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi badjocule din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile.” (v9-10)
Prin aceste cuvinte, Domnul Isus comunică Bisericii Sale, faptul că El nu este străin de toate necazurile care s-au abătut asupra ei, că El chiar deţine controlul asupra lor, că are un scop precis permiţăndu-le să existe, şi că biruitorii vor fi, cu generozitate, răsplătiţi.
Dintre necazurile Bisericii din Smirna, pe care Domnul Isus, a afirmat că le ştie, amintim: sărăcia, badjocura, întemniţarea şi martirajul.
Sărăcia Bisericii Smirnei. Pentru a descrie sărăcia materială a Bisericii din Smirna, textul grecesc foloseşte un cuvânt care exprimă cea mai cumplită formă de sărăcie, a unor oameni care nu au absolut nimic. Este de-a dreptul frapant să constatăm că într-un oraş bogat, ca Smirna, Biserica Domnului era săracă. Există câteva motive care explică sărăcia Bisericii:
Mulţi dintre creştini proveneau din clasele de jos ale societăţii sau chiar dintre sclavi, dupăcum constata Pavel şi la Corint: ,,…printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales”. (1Corinteni 1:26)
Deasemenea creştinii nu apelau la înşelăciune, şi la metode necinstite pentru a se îmbogăţi. Totdeauna creştinii corecţi şi cinstiţi au plătit un preţ, pentru cinstea lor, pierzând anumite câştiguri şi avantaje, care i-au plasat în urma celorlalţi.
Deasemenea în Biserica primară, creştinii erau daţi afară din slujbe. Toate meseriile erau constituite în bresle, a căror funcţionare era reglementată prin legea breslelor. Toţi membrii unei bresle, organizau periodic anumite întâlniri, unde se puneau la cale afacerile, se aduceau jertfe zeului protector al breslei respective, invocându-se puterea lui peste afaceri, se mânca carne jertfită idolului respectiv, iar apoi petrecerea se termina totdeauna cu dansuri şi imoralitate. Creştinii ne putând participa la astfel de întâlniri erau daţi afară din slujbe, iar legea breslelor îi interzicea pe particulari.
Deasemenea, în faza de început a impunerii cultului cezarului, pentru a-i stimula pe închinători, Roma pretindea ca, cel puţin o dată pe an, fiecare om să ardă tămâie pe altar în cinstea împăratului, într-un templu închinat acestuia, iar în urma îndeplinirii acestei datorii cetăţeneşti, primea o adeverinţă cu care putea vinde şi cumpăra. Creştinii identificau aceste adeverinţe cu ,,666” semnul fiarei care se ridică din adânc, iar neavându-le erau condamnaţi la sărăcie, fiind marginalizaţi în afaceri.
Tot odată multor creştini li s-au confiscat averile. În special creştinii condamnaţi la moarte, erau pedepsiţi şi cu confiscarea averilor, ceea ce a condus la înmulţirea văduvelor şi orfanilor săraci, în rândurile Bisericii.
La toate acestea adăugăm şi faptul că creştinii erau scoşi de sub protecţia legii, ceea ce dădea frâu liber prădătorilor, care puteau să-i vandalizeze fără nici o consecinţă legală.
Iată o serie de motive care au contribuit la sărăcirea Bisericii. Când Domnul Isus a afirmat că ştie sărăcia Bisericii, El n-a ezitat să adauge: ,,Dar eşti bogat” Din punctul de vedere al Domnului Isus, Biserica din Smirna era bogată, în contrast cu Biserica din Laodicea, care zicea despre sine: ,,Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, dar Domnul Isus o înfruntă şi zice: ,,şi nu şti că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (3:17) Din punct de vedere spiritual, bogat este cel care îl are pe Domnul. De fapt Domnul Isus a afirmat că cine nu se leapădă de tot ce are nu este vrednic de El, şi nu poate fi ucenicul Lui. (Luca 14:33) Apostolul Pavel când a descoperit valoarea Domnului Isus, a socotit toate câştigurile lumeşti ca pe o pierdere şi ca un gunoi, ca să-L cunoască pe Cristos şi ca să fie unit cu El. (Filipeni 3) Aşadar cuvintele acestea reprezintă o provocare pentru fiecare credincios. În orice perioadă istorică am trăi, loialitatea faţă de Cristos şi faţă de principiile Sale, atrage după sine anumite pierderi materiale, pe care doar acela este gata să le accepte, care cunoaşte, că în comparaţie cu valoarea lui Cristos, toate celelalte sunt nişte gunoaie. Oare cunoaştem noi bogăţia de a-L avea pe Cristos în inimă, şi suntem dispuşi să plătim orice preţ, pentru a-L păstra?
Badjocura Bisericii Smirnei. Al doilea necaz cu care s-a confruntat Biserica din Smirna era badjocura. Dar cel mai interesant lucru a fost că, această badjocură nu provedea de la grecii idolatri, nici de la romanii transformaţi în zei, ci de la evreii care se închinau Singurului Dumnezeu al cerului şi al pământului.
În Smirna exista şi o comunitate însemnată de evrei. Ciudăţenia ciudăţeniilor, în legătură cu aceşti evrei a fost că, deşi nici ei nu se închinau idolilor păgâni nici împăratului roman, aceştia n-au fost persecutaţi decât arareori. Explicaţia acestei curiozităţi istorice, nu trebuie căutată în tot felul de detalii ale evenimentelor petrecute, ci o găsim în însăşi cuvintele Domnului Isus, din Evanghelii: ,,Orice împărăţie dezbinată împotriva ei, este pustiită, şi o casă dezbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta. Deci dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui …” (Luca 11:17-18) Un lucru este clar: Satana nu-l persecută pe Satana. Din cuvintele Domnului Isus, adresate Bisericii din Smirna, rezultă că atât persecutorii romani cât şi badjocoritorii evrei erau conduşi de către Satana: Despre persecutori Domnul Isus a afirmat: ,,Satana are să arunce pe unii din voi în temniţă”, iar despre badjocoritori a spus că: ,,sunt o sinagogă a Satanei”. Prin urmare era de aşteptat ca aceste două categorii, să lucreze mână în mână. În general, nu-i nici o mirare când Biserica Domnului este persecutată de păgâni, dar ne miră când aceasta este persecutată de către nişte oameni care se numesc adunarea lui Dumnezeu, aşa cum şi evreilor le plăcea să se autointituleze. Dar Domnul Isus îi înfruntă în mod categoric numindu-i ,,sinagoga Satanei”.
Lecţia spirituală, care se desprinde de aici, este că dincolo de numele şi etichetele religioase pe care oamenii şi le atribuie, graniţa dintre cele două lumi este clară, şi regula este simplă: Totdeauna cei conduşi de Satana îi vor persecuta pe copiii Domnului, chiar dacă persecutorii sunt membri într-un cult creştin sau sinagogă. Ce dureros este să te crezi o viaţă întreagă al Domnului, să-i badjocoreşti pe adevăraţii creştini, crezând că aduci o slujbă duhovnicească, iar la urmă să te trezeşti în cealaltă tabără. Iată un avertisment solemn, la care cei înţelepţi trebuie să ia aminte.
Întemniţarea în Biserica din Smirna. Al treilea necaz cu care s-a confruntat Biserica din Smirna, era întemniţarea. În lumea greacă cât şi în cea romană, întemniţarea nu avea aceeaşi însemnătate ca în lumea modernă. Dacă astăzi întemniţare înseamnă privare de libertate, pentru un anumit număr de ani, în funcţie de gravitatea infracţiunii comise, în lumea antică întemniţarea însemna ţinere în custodie, până la pronunţarea sentinţei de la proces. La finalizarea procesului, sentinţa avea una din următoarele variante: punere în libertate, în caz de nevinovăţie, amendă în bani sau condamnare la moarte. În antichitate statul nu cheltuia, ca şi astăzi, o bună parte din bugetul său, pentru a hrăni, pe degeaba, ani de zile, nişte oameni certaţi cu Legea.
În ceea ce-i priveşte pe creştini, întemniţarea reprezenta timpul de aşteptare, până la pronunţarea sentinţei de condamnare la moarte şi de confiscare a averilor. Deseori întemniţarea era o perioadă de tortură, şi de încercări din partea persecutorilor de a-i determina pe creştini să se lepede de Cristos. Uneori întemniţarea se termina cu un drum la Roma, iar creştinul respectiv era martirizat acolo.
În textul citit, Domnul Isus spune Bisericii că va avea un necaz de zece zile. De-a lungul timpului s-au dat multe interpretări acestor zece zile: Cei care susţin că cele şapte biserici ale Apocalipsei reprezintă şapte perioade, din istoria Bisericii, interpretează cele zece zile, ca zece valuri de prigoană din perioada anilor: 100-313. Alţii, potrivit unor versete din Daniel, interpretează cele zece zile, ca fiind zece ani. Însă pentru a nu greşi hazardându-ne cu tot felul de interpretări speculative, propun să rămânem la lucrurile pe care le ştim cu siguranţă. Pentru unul cele zece zile pot să însemne un an, pentru altul zece ani. Însă cert este că necazul nu durează veşnic, ci are un timp limitat, după care vine biruinţa şi răsplata. Aceasta este încurajarea cu care trebuie să ne îmbărbătăm din acest text biblic.
Martirajul în Biserica din Smirna. Al patrulea necaz cu care s-a confruntat Biserica din Smirna era martirajul. Unul din marii martiri pe care i-a dat lumii creştine această biserică a fost Policarp. În 23 Februarie anul 155, o zi de sabat, când oraşul era ticsit de lume, din pricina unor jocuri olimpice, toţi au început să strige deodată: ,,La moarte cu Policarp”. Interesant că Domnul îl înştiinţase, în noaptea precedentă, printr-un vis, pe Policarp, că va fi ars pe rug, şi el a mărturisit bisericii acest lucru. Când a venit escorta ca să-l ridice, Policarp a cerul un răgaz de un ceas, pentru rugăciune, ceea ce i s-a şi acordat. După ce episcopul a ajuns în arena plină de oameni, şi când proconsul roman i-a cerut să-l blesteme pe Cristos şi să spună că Cezar este Dumnezeu, Policarp a răspuns: ,,Sunt 86 de ani de când îl slujesc pe Cristos şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum aş putea să-L blestem pe Domnul meu care m-a mântuit?” În urma stăruinţelor proconsului, Policarp a continuat: ,,Degeaba stărui să jur pe numele cezarului, şi te faci că nu şti cine şi ce sunt. Ascultă-mi îndrăzneaţa declaraţie: Eu sunt creştin!” Când proconsulul a ameninţat cu rugul, Policarp a răspuns: ,,Tu mă ameninţi cu un foc care va arde într-o clipă, dar tu nu şti că pe tine te aşteaptă o judecată mult mai aspră şi un foc veşnic. Şi acum ce mai aştepţi. Fă-mi ce vrei.” După aceste cuvinte, primii care s-au înghesuit să strângă lemne pentru rug au fost evreii, călcând chiar şi ziua sabatului, făcând ce interzicea legea lor să facă în ziua aceea.
Chiar dacă numărul celor care au fost nevoiţi să plătească cu viaţa pentru credinţa lor este limitat, Biblia ne spune că fiecare creştin adevărat, va avea de îndurat o anumită formă de persecuţie, din partea lumii, pentru Numele Domnului: ,,De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus, vor fi prigoniţi” (2Timotei 3:12) În Fericiri, Domnul Isus ne îndeamnă chiar să ne bucurăm când suntem prigoniţi sau badjocoriţi, pentru Numele Său, deoarece ne aşteaptă o mare răsplată în ceruri. Domnul Isus ne explică şi motivul pentru care suntem urâţi, badjocoriţi şi prigoniţi: ,,Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.” (Ioan 15:19)
Chiar dacă nu înţelegem totdeauna de ce permite Dumnezeu anumite necazuri, badjocuri şi prigoniri din partea lumii, în viaţa noastră, noi trebuie să-I rămânem credincioşi până la moarte. De fapt capitolele următoare din Apocalipsa ne învaţă şi despre locul şi rolul prigonirilor, în economia Împărăţiei lui Dumnezeu. Mielul de jertfă, Isus Cristos, şi mieii de jertfă, adică Biserica, reprezintă metoda lui Dumnezeu de a birui fiarele şi balaurii din Apocalipsa. Dar mai multe despre acest subiect vom studia la momentul potrivit.
4. Promisiunea făcută biruitorilor.
,,Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii…Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte” (v 10-11) Biruitorilor Cristos le promite cununa vieţii şi izbăvirea de cea de a doua moarte.
Bisericii care trăia în ,,cununa Asiei” adică Smirna, care vedea în fiecare zi templele idoleşti de pe dealul Pagos, numite de păgâni ,,cununa Smirnei”, care vedea în fiecare an câştigătorii de la jocurile olimpice purtând cununi pe cap, sau pe cei care se duceau cu cununi pe cap la petrecerile închinate idolilor, Cristos îi promite o cunună cu mult mai valoroasă, şi anume: cununa vieţii. Dar cel mai minunat lucru pe care îl găsim în Biblie este că această cunună nu este promisă numai martirilor, ci ea poate fi şi a noastră. În Iacov 1:12 găsim scris: ,,Ferice de cel ce rabdă ispita, căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” Cel mai frumos lucru pe care-l putem auzi sau citi, este că dacă răbdăm ispitele, Domnul Isus ne ridică şi pe noi la rangul pe care îl au martirii. De fapt a răbda ispitele, înseamnă tot a muri pentru Cristos, dar nu o singură dată, ci în fiecare zi, dupăcum spune Pavel: ,,Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus…” (2Corinteni4:11), iar lucrurile care trebuie să moară în noi, sunt enumerate tot în Scripturi: ,,Deaceea omorâţi mădularele voastre cari sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia care este o închinare la idoli.” (Coloseni3:5)
Deasemenea Bisericii care trăia, în fiecare zi, sub ameninţarea morţii, Cristos îi promite că o va izbăvi, de moartea care este cu adevărat moarte şi anume moartea a doua. Cristos ne-a învăţat să nu ne temem de cei care ucid trupul, dar nu pot face nimic sufletului, ci să ne temem de cel care poate să le piardă pe amândouă în gheenă. (Matei 10:28) Gheena este acel loc de chin veşnic unde viermele nu moare şi focul nu se stinge, în vecii vecilor. (Marcu9:44, Apocalipsa14:11) Despre moartea fizică Pavel a vorbit ca despre un câştig, pentru că ea este rampa de lansare spre locul unde este cu mult mai bine, acasă la Domnul. (Filipeni1:21-23) Aşadar nici necazul nici prigonirea nici moartea, şi nimic altceva de felul acesta, nu pot să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus. (Romani 8:35-39)
Scrisoare către Biserica din Pergam
(Apocalipsa 2:12-17)
Parcă mai mult ca oricând, creştinii adevăraţi au senzaţia că le este dat să locuiască într-o lume, în care s-a instalat, cu toată vigoarea şi intensitatea, scaunul de domnie al lui Satan. În orice direcţie ne-am întoarce, avem impresia că fiecare aspect al vieţii şi existenţei, a intrat sub bagheta marelui înşelător, falsificator, hoţ, criminal, şi duşman a tot ce este bun, frumos şi curat. Ba mai mult decât atât, uneori avem simţământul că acesta a pătruns chiar şi în interiorul Bisericii, încercând să o transforme după chipul lumii, iar cei chemaţi să vegheze, în loc să-l scoată afară, i-au dat bineţe ,,lupului”, lăsându-l să fure să junghie şi să prăpădească, în tihnă.
Dacă chiar în aceste momente, te afli printre cei care împărtăşesc astfel de sentimente, mesajul Domnului Isus către Biserica din Pergam, îţi va fi de mare ajutor. Biserica din Pergam locuia acolo unde s-a instalat scaunul de domnie al lui Satan, care prin persecuţie căuta să o distrugă de afară, iar prin intermediul Nicolaiţilor şi Balaamiţilor, încerca să o distrugă pe dinăuntru. Studiind această scrisoare, vom vedea că în această lume, în care s-a instalat tronul lui Satan, de fapt Dumnezeu domneşte cu adevărat, că în mijlocul tuturor relelor existente, El îşi pregăteşte Biserica pentru cer, că aceasta are toate şansele de reuşită, dacă rămâne în starea de credincioşie faţă de Domnul ei, şi că biruitorii vor fi, cu generozitate, răsplătiţi.
1. Cadrul istoric.
Alături de Efes şi Smirna, Pergamul a fost una din marile metropole ale lumii antice. Însă spre deosebire de acestea, el nu era un centru comercial, deoarece nu avea port la mare, fiind situat la douăzeci şi doi de Kilometri distanţă faţă de aceasta. Însă Pergamul era un mare centru cultural. În Pergam exista o universitate, şi o bibliotecă care era a doua ca mărime din lume, după cea din Alexandria, adăpostind peste două sute de mii de cărţi. Pergamul era şi un centru medical renumit, despre care vom mai vorbi, pe parcursul meditaţiilor care urmează. Acolo existau spitale în care oameni, din toată zona, mergeau ca să fie trataţi. Deasemenea Pergamul era şi un centru ştiinţific. Acolo s-a descoperit pergamentul, care a revoluţionat lumea scrisului, înlocuind tehnologia, mai veche, a papirusului. Papirusul era o trestie provenită din Egipt, care se despica pe lungime, se lipea, şi în urma unor tratamente tehnice, rezulta o suprafaţă, pe care se putea scrie. Dezavantajul acestor papirusuri consta în fragilitatea lor. Când datorită unor conflicte de interese, Ptolemeu împăratul Egiptului a interzis exportul de papirus către Pergam, oamenii de ştiinţă din oraş, au descoperit că prin prelucrarea într-un anume fel a pieilor de capră, se poate obţine o suprafaţă de scris, cu mult mai rezistentă decât papirusul. Pentru că descoperirea a aparţinut Pergamului, ea a purtat numele de pergament. Majoritatea sulurilor vechi ale Scripturilor, care au rezistat de-a lungul secolelor, sunt scrise pe astfel de pergamente. Din punct de vedere religios, Pergamul avea o sumedenie de temple păgâne, închinate lui: Zeus, Atena (Zeiţa înţelepciunii), Asclepius, etc. Toate aceste aspecte au contribuit la alegerea Pergamului ca şi capitală a provinciei romane, Asia Mică, şi ca loc de reşedinţă a guvernatorului roman, înaintea Efesului şi Smirnei.
Despre Biserica din Pergam nu ni se mai vorbeşte nicăieri în Noul Testament, afară de Apocalipsa.
În locul Pergamului antic, astăzi există un mic sat numit Bergama, care încă mai păstrează multe ruine ale faimosului oraş de altădată.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii?
,,Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri” (v12)
Ca să înţelegem motivul pentru care Cristos se prezintă Bisericii în felul acesta, trebuie să mai facem apel la un element de context istoric. Guvernatorii romani de provincie, se împărţeau în două categorii: cei care aveau drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor, şi cei care nu aveau dreptul acesta. Guvernatorul roman din Pergam făcea parte din prima categorie. El putea să execute pe loc, pe oricine, fără nici un proces de judecată. Totdeauna când ieşea în public, purta asupra lui, o sabie de decor, ca simbol al autorităţii sale nelimitate, pe care se putea citi inscripţia: ,,Dreptul de a purta sabia”. Era suficient ca procuratorul să îndrepte sabia, către cineva, ca în clipa următoare, omul acela să fie omorât, de către soldaţii care îl însoţeau.
Când Domnul Isus s-a prezentat Bisericii, ca Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri, El a vrut să le spună că nu procuratorul roman are autoritatea absolută, ci El. Nu procuratorul roman stă pe scaunul de domnie, ci Isus Cristos. El are dreptul de viaţă şi de moarte asupra locuitorilor pământului, nu reprezentanţii Romei. Prin urmare, Biserica nu are motive să se teamă de nişte oameni, care poartă asupra lor o sabie artizanală, deoarece aceştia nu sunt altceva decât marionetele Celui de sus, care poartă adevărata sabie, şi care se războieşte cu toţi duşmanii ei. Biserica, mai degrabă, trebuie să se teamă să nu păcătuiască, pentru că atunci, ea ar avea de a face cu Cel ce poartă sabia ascuţită cu două tăişuri. Mesajul acesta este valabil pentru fiecare dintre noi: Nu trebuie să ne temem de oameni, indiferent câtă autoritate pământească ar avea, deoarece Domnul este de partea noastră. Mai degrabă trebuie să ne temem de Domnul, ca să nu păcătuim, pentru că altfel sabia Lui s-ar îndrepta asupra noastră. Cu alte cuvinte: Nu trebuie să ne înspăimânte primejdia care vine din afara Bisericii ci mai degrabă pericolul care vine din interiorul ei. Aceasta este lecţia Pergamului.
3. Ce apreciază Cristos la Biserica din Pergam?
,,Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.” (v13)
Domnul Isus a apreciat Biserica pentru faptul că a ţinut Numele Lui, chiar şi acolo unde era instalat scaunul de domnie al Satanei. Pentru a cunoaşte motivele datorită cărora, Cristos a numit Pergamul, drept scaunul de domnie al lui Satan, trebuie să mai apelăm la câteva elemente de context istoric.
Pergamul tronul lui Satan
Cercetătorii Scripturii afirmă că sunt mai multe motive pentru care Domnul Isus a numit Pergamul în felul acesta: Fiind un centru cultural, la Pergam, cultul lui Zeus, tatăl tuturor zeilor, şi al Atenei, zeiţa înţelepciunii, aveau o importanţă deosebită. Închinarea la aceste zeităţi era impusă, ca obligatorie, tuturor cetăţenilor, iar cei care nu o practicau erau omorâţi. Deasemenea Pergamul era şi reşedinţa guvernatorului provinciei romane, Asia Mică. Cu alte cuvinte, Pergamul era capitala Asiei Mici. Dar cel mai important motiv este în legătură cu Asclepius, despre care vom spune câteva lucruri, în cele ce urmează.
Printre cei mai veneraţi zei la Pergam, era zeul şarpe, numit Asclepius sau Esculap. El era considerat zeul unic al vindecării. Simbolul său era un şarpe înfăşurat pe o prăjină. Preoţii lui Asclepius se îndeletniceau, atât cu jertfele cât şi cu medicina, funcţionând, atât la templu cât şi în spitale. Acest fapt explică de ce mulţi bolnavi se şi vindecau. Ei nu erau vindecaţi prin intervenţia miraculoasă a zeului şarpe, ci prin tratamente şi proceduri medicale, lăsate de către Dumnezeu la îndemâna oamenilor. Aşadar, la Pergam veneau bolnavii din toată Asia Mică, ca să fie vindecaţi. Aceştia înainte de a fi internaţi în spitale, erau trimişi de către preoţi, la templul lui Asclepius, care se găsea în afara oraşului. Cultul pe care trebuiau să-l practice era foarte interesant. Templul era plin de şerpi neveninoşi, iar bolnavii trebuiau să doarmă noaptea acolo, pentru ca aceşti şerpi să-i atingă, să se târască pe ei, pentru ca astfel să intre în contact direct cu zeul şarpe, spre a-i vindeca. Asclepius era numit mântuitorul. Creştinii urau cultul lui Asclepius, cu atât mai mult, cu cât pentru ei şarpele avea o cu totul altă semnificaţie. Când bolnavii din spitale mureau, sau când izbucnea vreo epidemie, oamenii de rând sau ignoranţii, care îşi îndeplineau cu credincioşie îndatoririle faţă de Asclepius, umplând de bani buzunarele preoţilor zeului vindecării, nedumeriţi de cele întâmplate, cereau autorităţilor ,,luminate” de la templu explicaţii. Autorităţile puse în încurcătură, pentru a salva atât onoarea zeului cât şi pielea şi afacerile lor, dădeau vina pe creştini, zicând că Asclepius s-a supărat, şi nu mai vrea să vindece, deoarece creştinii l-au ofensat nevrând să i se închine. Astfel că persecuţia contra creştinilor se înteţea şi mai mult. La fel ca pe vremea lui Nero, creştinii erau ţapii ispăşitori, pentru toate relele din lume, în cazul nostru, pentru minciunile cu care preoţii lui Asclepius îi hrăneau pe bieţii nenorociţi.
Simbolul lui Asclepius, şarpele înfăşurat pe o prăjină, s-a păstrat până astăzi ca emblemă a medicinii. Dacă navigăm doar cinci minute pe internet, scriind pe motorul de căutare cuvinte ca: asclepius, asclepios, asclepion, esculap, sau alte forme ale acestuia, vom descoperi că există o sumedenie de centre şi asociaţii medicale, cât şi medicamente, în ţara noastră şi în străinătate, care şi-au împrumutat denumirea de la acest zeu păgân. Acesta este unul din lucrurile care vorbesc de la sine, cât de păgână şi idolatră este lumea în care trăim, şi cui consideră oamenii de ştiinţă că îi datorează vindecarea. Pentru cei mai mulţi oameni, Dumnezeu cât şi credinţa în El, sunt doar vorbe goale, pentru ca în fapt, tot şarpelui celui vechi să-i acorde venerarea. Aşadar nu doar Pergamul era tronul lui Satan, ci întreaga lume în care trăim, cu toată înţelepciunea, cultura şi ştiinţa cu care se laudă, tot celui rău îi acordă închinarea.
Domnul Isus a lăudat Biserica din Pergam, pentru că a ţinut Numele Lui, chiar şi acolo unde Satana şi-a instalat locuinţa. Într-o localitate în care pe buzele tuturor cetăţenilor erau nume ca: Zeus, Atena, Asclepius sau guvernatorul roman, creştinii au ţinut Numele Domnului chiar cu preţul vieţii lor. Unul dintre aceştia, apreciat de Domnul Isus Însuşi, a fost Antipa, episcopul Bisericii. Mărturiile istorice afirmă despre el că, deoarece n-a vrut să-L blesteme pe Cristos, şi să declare că Cezar este Dumnezeu, ar fi fost pus pe un taur de bronz încins, şi că ar fi ars acolo câteva zile la rând, murind în chinuri groaznice.
Domnul Isus a spus că cine se leapădă de Numele Lui înaintea oamenilor, şi El se va lepăda de acela înaintea Tatălui care locuieşte în ceruri. (Luca 12:2) În lume, Numele Domnului este un nume de ocară şi de badjocură. Cei ce se ţin de El, vor avea parte de badjocuri şi de prigoniri, dar cei ce vor birui vor fi răsplătiţi.
4. Ce condamnă Cristos la Biserica din Pergam?
,,Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie. Tot aşa, şi tu ai câţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.” (v14-15)
Dacă tronul lui Satan, din exterior, prin persecuţii, n-a avut nici un efect asupra Bisericii, aceasta ameninţa să fie distrusă, din interior, prin intermediul Nicolaiţilor şi Balaamiţilor. Mulţi teologi sunt de părere că cele două categorii amintite aici, de fapt sunt una singură: Nicolaiţii. Nicolaiţii au fost pentru Biserică, ceea ce a reprezentat Balaam pentru Israel, de aceea Domnul Isus îi mai numeşte şi Balaamiţi, deoarece acţionau după tiparul lui Balaam.
Când am studiat scrisoarea Domnului Isus către Biserica din Efes, am observat că, potrivit părinţilor Bisericii, precum: Irineu, Clement Alexandrinul şi Tertulian, Nicolaiţii erau urmaşii lui Nicolae, unul din cei şapte diaconi, din Biserica primară, care a căzut de la credinţă. Dintre învăţăturile Nicolaiţilor, amintim următoarele: Nicolaiţii afirmau că: 1. Libertatea creştină îl plasează pe creştin deasupra păcatului, asigurându-i un fel de imunitate în faţa acestuia, aşa că păcatul nu îl mai poate afecta. 2. Din filosofia greacă au împrumutat ideea că sufletul este bun şi că materia este rea. Prin urmare, ei afirmau că trupul fiind oricum rău, nu contează ce faci cu el, şi în ce păcate îl bălăceşti, important este să ai credinţa în spirit, care este bun. 3. Ei afirmau că Harul lui Dumnezeu îi asigură creştinului un fel de protecţie, aşa că creştinul indiferent unde ar merge şi ce ar face, nu poate să i se întâmple nici un rău.
Asocierea dintre numele Nicolaiţilor şi cel al Balaamiţilor, pe care o face Domnul Isus aici, nu este deloc întâmplătoare. Etimologic vorbind, cuvântul Nicolae din limba greacă, cât şi cuvântul Balaam din limba ebraică, s-au format prin compunerea a două cuvinte care înseamnă: biruitor al poporului. Prin asocierea celor două nume, Domnul Isus a vrut să spună Bisericii că, dupăcum Balaam prin învăţătura sa a fost prilejul distrugerii unei părţi însemnate din poporul lui Dumnezeu, tot aşa şi Nicolaiţii, prin învăţătura lor, sunt pricina distrugerii unei părţi însemnate din Biserică. Aşadar pentru a înţelege mai bine funcţionarea mecanismului Nicolaiţilor, care este un fenomen permanent în Biserica lui Cristos, trebuie să ne întoarcem în cartea Numeri, şi să studiem întâmplarea cu Balaam.
După mai mulţi ani de călătorii prin pustie, după ce Dumnezeu a dat în mâna poporului Său, mai mulţi împăraţi şi împărăţii, Israel a ajuns, pe teritoriul lui Barac, în câmpia Moabului. Fiind un om cu înţelepciune, şi ţinând cont de istoria poporului care se găsea în faţa sa, Barac împăratul Moabului, a înţeles că nu are nici o şansă să-l învingă pe Israel, pe cale militară, deoarece Iehova lupta pentru el. De aceea şi-a propus să-i învingă prin vrăji. În scopul acesta, l-a angajat pe Balaam, cel mai renumit vrăjitor al vremii, promiţându-i o leafă bună. Însă în timpul ceremoniilor de aruncare a vrăjilor, Balaam şi-a dat seama că acestea nu au absolut nici un efect asupra copiilor lui Dumnezeu. Pentru că nu vroia să piardă bogăţia promisă, l-a învăţat pe Barac o altă cale pe care poate să-i biruiască, şi anume din interior. Balaam i-a zis lui Balac: ,,Foloseşte-te de două arme la care nu vor putea să reziste: Femeile frumoase şi petrecerile închinate idolilor.” Aşa s-a şi întâmplat. Fetele frumoase ale Moabului, au poftit pe bărbaţii lui Israel la jertfele idolilor lor, au curvit împreună cu ei, Dumnezeu s-a aprins de mânie împotriva lor şi doar într-o singură zi au pierit douăzeci şi patru de mii de israeliţi, fără nici o bătălie militară. (Numeri 22-25, Apocalipsa 2:14-15)
Lecţia care se desprinde din întâmplarea cu Balaam, este că poporul Domnului nu poate fi biruit din exterior. Persecuţia, războiul, vrăjitoria sau alte forme pe care le ia scaunul de domnie al Satanei, nu-i pot face nici un rău. Însă poporul lui Dumnezeu poate fi distrus cu uşurinţă din interior. Când scaunul de domnie al Satanei se instalează înăuntru, convingându-i pe membrii Bisericii că nu-i nimic grav să mai curvească, din când în când, să mai bea câte puţin, să mai danseze şi ei la petrecerile închinate idolilor, sau alte lucruri de felul acesta, atunci acea biserică se nimiceşte singură.
Ei bine, aceasta au făcut Nicolaiţii în Bisericile din primul secol. Au introdus scaunul de domnie al Satanei în interiorul adunării. Răstălmăcind doctrina libertăţii creştine şi a harului, au afirmat că nu trebuie să te expui persecuţiei, sărăciei şi morţii, pentru simplul fapt că eşti creştin. Învăţătura lor suna în felul acesta: ,,Nu-i absolut nici o problemă să mai participi, din când în când, la câte o masă închinată vreunui idol, într-un templu păgân, mai ales dacă aceasta te scapă de persecuţie şi sărăcie, că oricum noi ştim că un idol este egal cu nimic, iar în inimă tot pe Dumnezeu îl avem. Cât despre curvie, nu-i nimic dacă mai păcătuieşti din când în când. Trupul oricum este rău. Important este să nu-l pierzi pe Dumnezeu din suflet. Pe deasupra noi suntem liberi în Cristos, iar Harul lui Dumnezeu ne protejează, indiferent ce am face.” Astfel că multe biserici din primul secol s-au umplut de idolatrie, curvie şi alte asemenea păcate, justificându-le chiar cu Scriptura.
Ce puţin s-a schimbat lumea de atunci şi până astăzi. Nicolaiţii moderni, a căror misiune precisă este să introducă scaunul de domnie al Satanei în Biserică, se înmulţesc din ce în ce mai mult. Ca mesageri ai Diavolului, prin răstălmăcirea Scripturii, scopul lor precis este să-i momească pe copiii Domnului la compromis. Nici o biserică adevărată nu este scutită de atacurile lor.
5. Remediul propus de Isus.
,,Pocăieşte-te dar. Altfel voi veni la tine curând, şi mă voi război cu ei cu sabia gurii mele”(v16)
Cristos nu stă de vorbă cu Nicolaiţii ci cu Biserica. El o avertizează că intră în responsabilitatea ei să ia atitudine împotriva celor care propovăduiesc astfel de învăţături, şi care trăiesc în astfel de păcate. Tolerarea lor în adunare, este păcat de care Biserica trebuie să se pocăiască.
Una din marile probleme ale Bisericii de astăzi, este că în numele îngăduinţei şi iertării creştine, tolerăm, cu multă uşurinţă, oameni care trăiesc în tot felul de păcate, şi care învaţă şi pe alţii, că nu-i nici o problemă să le facă. De dragul de a fi mulţi la număr şi de a ne rotunji bugetele, ne facem că nu auzim şi nu vedem, cum scaunele, comitetele sau chiar şi amvoanele, se umplu de curvari, beţivi, hoţi şi oameni plini de răutate, evident înveşmântaţi în hainele cele mai elegante şi în manierele cele mai alese. Arta de a păstori împreună şi oile şi lupii, am ridicat-o la rangul de politică cultică, iar pe cei care nu şi-o însuşeşte îi acuzăm de lipsă de înţelepciune şi de tact. Pe lucrătorii falşi, care au distrus una sau mai multe biserici, îi lăsăm în continuare să umble nestingheriţi prin biserici, şi să-şi continue lucrarea de nimicire. Dacă cineva are curajul să pună degetul pe astfel de răni, imediat îl marginalizăm şi îl considerăm ca excentric şi periculos.
Iată câteva lucruri de care trebuie să ne pocăim. Altfel vom avea de a face cu Cel ce poartă sabia ascuţită cu două tăişuri.
6. Promisiunea făcută celor ce vor birui.
,,Celuice va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte” (v17)
Mana ascunsă ne vorbeşte despre pomul vieţii, despre ospăţul nunţii Mielului, când vom sta la masă cu Avraam, în Împărăţia Cerurilor, cât şi de Cristos Însuşi, Pâinea care se coboară din cer, şi din care ne vom hrăni o veşnicie întreagă.
Piatra albă are şi ea mai multe semnificaţii. În lumea antică, cei care la tribunal erau găsiţi nevinovaţi, primeau o piatră albă, ca certificat al nevinovăţiei şi achitării lor. Când un sclav sau un gladiator era eliberat, acesta primea o piatră albă pe care era scris un nume nou, pe care avea să-l poarte în lumea liberă. Când cineva făcea o faptă de bravură sau de eroism, primea o piatră albă, care îi asigura intrarea liberă la toate petrecerile şi spectacolele din oraş. Familiile nobile deasemenea aveau asupra lor o piatră albă, ca semn al apartenenţei la lumea aristocratică, şi care le garanta o serie de privilegii.
Aşadar piatra albă promisă de către Domnul Isus biruitorilor, este simbolul iertării noastre, al eliberării cât şi al înălţării la rangul de membri ai celei mai înalte familii din univers.
În concluzie, se merită să ne dăm toate silinţele, pentru a fi printre biruitori.
Scrisoare către Biserica din Tiatira
(Apocalipsa 2:18-29)
Societatea post-modernă în care trăim, şi-a pierdut interesul pentru cultură şi cercetare, cuvintele ei de ordine fiind ,,senzaţie şi experienţă”. Oamenii de astăzi nu mai sunt preocupaţi să-şi însuşească cât mai multe cunoştinţe temeinice, ci să descopere cât mai multe senzaţii tari. Cartea a cedat rolul principal imaginilor, iar mintea l-a cedat sentimentelor.
Această schimbare de paradigmă, a afectat chiar şi lumea creştină. Ultimele mişcări şi accente din creştinism, demonstrează lucrul acesta, cu prisosinţă. Mulţi dintre noi, mai degrabă suntem gata să petrecem câteva ore, la un concert de muzică contemporană, unde luminile îşi schimbă culorile cu fregvenţe din ce în ce mai mari, decât la un grup de studiu biblic. Mai repede ne simţim atraşi de nişte întâlniri unde au loc manifestări care stârnesc sentimentele, decât acolo unde suntem provocaţi să gândim. Uneori când trebuie să citim un verset biblic în biserică, ne bâlbâim ca un elev de clasa a patra, însă când ţinem microfonul în mână, demonstrăm că suntem deprinşi cu jocul de scenă, la fel ca Smiley.
Când o biserică neglijează studierea temeinică şi sistematică a Cuvântului lui Dumnezeu, punând accent doar pe experienţele emoţionale, va ajunge să-şi piardă discernământul spiritual, permiţând să pătrundă în interiorul ei, prin intermediul unor învăţători şi proroci falşi, tot felul de doctrine şi practici greşite, transformând religia dintr-o închinare la Dumnezeu într-o închinare la Satan.
Ei bine, aceasta a fost problema din Tiatira. Neglijând învăţătura Scripturii, prin intermediul falsului proroc Izabela, Biserica a intrat în contact, pe nesimţite, cu ,,adâncimile Satanei”. Aşadar problema din Tiatira este mai actuală astăzi ca oricând. Despre aceste vremi a profeţit Pavel, prin Duhul Sfânt, când a spus: ,,Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare, şi de învăţăturile dracilor. (1Timotei 4:1) Când o biserică neglijează învăţăturile Domnului, în mod inevitabil, prin lucrarea de înşelăciune a celui rău, se va lipi de învăţăturile dracilor. Aşadar studiul acestei scrisori va fi un exerciţiu intelectual şi spiritual, foarte benefic pentru cei care dorim să fim pe placul Domnului.
1. Cadrul istoric.
Tiatira era un oraş mic, incomparabil cu metropolele: Efes, Smirna şi Pergam. Tiatira nu găzduia niciuna din cele şapte minuni ale lumii antice ca Efesul, n-avea frumuseţea Smirnei, nici nu era un centru religios ca Pagosul Smirnei, cu puzderia templelor de pe el, şi nu era centru cultural, nici capitală de provincie, ca Pergamul. În schimb Tiatira era un oraş industrial. El era specializat în: industria textilă, olărit, prelucrarea bronzului şi aramei, tăbăcărit şi vopsitorit. Însă lucrul care a făcut din Tiatira un oraş renumit, a fost purpura: o vopsea de culoare roşu aprins, foarte scumpă la preţ, care se extrăgea aici dintr-o plantă anumită, şi care era folosită la vopsirea hainelor de lux, în special ale demnitarilor şi împăraţilor. În Biblie citim că împăraţii Madianului purtau haine de purpură, (Judecători 8:26) Daniel a fost îmbrăcat în haină de purpură pentru că a tâlcuit împăratului scrierea de pe perete, (Daniel 5) iar Domnului Isus i s-a dat o haină de purpură, în semn de dispreţ pentru că s-a făcut pe sine împărat. (Marcu 15:17) Datorită acestor meşteşuguri, la Tiatira s-a dezvoltat foarte mult şi comerţul cu sclavi, pentru asigurarea forţei de muncă, din fabrici şi ateliere. Deasemenea, la Tiatira, comercianţii aveau o mare însemnătate. Ei se ocupau cu desfacerea mărfurilor, în toată Asia Mică, cât şi mai departe. În Faptele Apostolilor 16, întâlnim o astfel de comerciantă cu purpură, din Tiatira, ajunsă cu afacerea ei până în Europa, la Filipi.
Convertirea Lidiei este singura menţiune biblică, afară de Apocalipsa, în legătură cu cetatea Tiatira. Comentatorii scripturii, sunt de părere că mărturia convertirii Lidiei, a stat la baza înfiinţării Bisericii din Tiatira.
2. Cum se prezintă Cristos, Bisericii din Tiatira?
,,Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă” (v18)
În Biblie citim că noi trebuie să aducem lui Dumnezeu o închinare cu evlavie şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. (Evrei 12:28-29) Biserica din Tiatira, prin neglijarea învăţăturilor Scripturii, şi-a pierdut evlavia şi frica de Domnul, de aceea Isus Cristos a venit la ea, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, ca să mistuiască tot ce este rău.
Creştinii din Tiatira ştiau ce înseamnă, atât para focului cât şi arama aprinsă, deoarece acestea făceau parte din elementul lor. Ei cunoşteau forţa unei flăcări provenite dintr-un cuptor încins la peste o mie de grade, cât şi pe cea a metalului topit. Ei ştiau că dacă vrei să nu mori, nu poţi să te apropii oricum de un asemenea cuptor, ci doar folosind anumite echipamente speciale de protecţie. Tot aşa şi de Dumnezeu nu ne putem apropia cu haina păcatelor noastre, ci doar îmbrăcaţi în neprihănirea lui Cristos. Moise când s-a apropiat de rugul aprins, a fost avertizat să aibă grijă cum păşeşte deoarece se află pe un pământ sfânt. (Exod 3:5)
Când Domnul Isus se prezintă Bisericii, având ochii ca para focului, El ne comunică faptul că: ,,totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de a face” (Evrei 4:13) Cercetarea atentă a ochilor Domnului Isus, pătrunde dincolo de aparenţe, descoperind scopurile şi motivaţiile care ne determină să facem un lucru sau altul. Dacă de oameni ne putem ascunde adevărata faţă, în spatele măştilor religioase, cu Domnul Isus lucrurile stau altfel. El ne-a garantat că nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină. (Marcu 4:22)
Dar Domnul Isus nu are numai ochii ca para focului ci şi picioarele ca arama aprinsă. Adică El, nu numai că vede totul, ci şi judecă totul. Odată ce timpul de pocăinţă pentru păcat, acordat de către Dumnezeu, ajunge la capăt, păcătosul va ajunge să facă cunoştinţă cu judecata Domnului Isus. Dupăcum arama incandescentă, topită la 1081 de grade, de culoare galben spre roşu aprins, care inspira groază şi spaimă, nimiceşte tot ce întâlnelte în cale, tot aşa este şi judecata Domnului Isus. Acest Isus venea acum ca s-o judece pe Izabela, la fel cum a făcut personajului cu acelaşi nume, din Vechiul Testament.
Ne-am obijnuit prea mult cu imaginea unui Isus pe cruce, care se roagă pentru cei care-L străpung, sau a Unuia plin de gingăşie, care ţine un copilaş în braţe, uitând că acelaşi Isus are ochii ca para focului şi picioarele ca arama aprinsă, pătrunzând cele mai adânci străfunduri ale fiinţei noastre şi judecându-ne pentru păcatele de care nu suntem gata să ne pocăim.
3. Ce apreciază Cristos la Biserica din Tiatira?
,,Stiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi” (v19)
Iată o serie de lucruri bune pe care Domnul Isus, cu ochii Săi pătrunzători, le descoperă în Biserică: fapte bune, dragoste, credinţă, slujire, răbdare şi progres în fapte bune. Încurajarea noastră este că Domnul Isus nu uită să aprecieze nici una din ostenelile şi sacrificiile noastre.
Biserica din Tiatira avea multe calităţi, chiar mai multe decât Biserica din Efes. Biserica din Tiatira avea chiar şi dragoste. De fapt Biserica din Tiatira şi Biserica din Efes, trebuie privite în oglindă, deoarece sunt biserici complementare. Calitatea uneia era defectul celeilalte şi defectul uneia era calitatea celeilalte. Împreună ar fi fost o biserică perfectă. Separat reprezintă două extreme periculoase, caracterizate printr-un dezechilibru dintre doctrină şi dragoste. Biserica din Efes avea doctrină sănătoasă dar nu avea dragoste: avea pricepere teologică, dar nu avea râvnă, avea cunoştinţă dar îi lipsea entuziasmul. De cealaltă parte, Biserica din Tiatira avea dragoste dar nu avea doctrină sănătoasă: avea râvnă dar fără pricepere, era plină de entuziasm dar îi lipsea discernământul. Teologia sănătoasă dacă nu este aprinsă de dragoste, ucide biserica la fel cum o ucide şi dragostea lipsită de discernământ. O biserică care pune accent doar pe studiu biblic sistematic, pierzând din vedere focul rugăciunii, ungerea Duhului, pasiunea închinării şi căldura părtăşiei va ajunge un centru cultural academic, o comunitate rece, distantă şi formalistă. O biserică care pune accent doar pe părtăşia dragostei, experienţele rugăciunii, fiorii închinării, pierzând din vedere criteriile Adevărului, prin înşelare îşi va pierde identitatea, iar datorită lipsei de discernământ va ajunge în părtăşie cu lupii şi în definitiv cu dracii. Doctrina curată trebuie să ardă pe altarul dragostei, iar flăcările dragostei trebuie temperate de criteriile Adevărului. Noi trebuie să iubim ce iubeşte Domnul şi să urâm ce urăşte El. Biserica din Efes a fost apreciată că a urât ceea ce ura şi Domnul (faptele Nicolaiţilor), dar a fost criticată că nu iubea ceea ce iubea El. (pe Dumnezeu şi pe oameni) Biserica din Tiatira a fost apreciată că iubea ceea ce iubea şi Domnul, (pe Dumnezeu şi pe oameni) dar a fost acuzată că nu urăşte ceea ce ura şi El. (faptele Izabelei)
Biserica din Efes şi Biserica din Tiatira reprezintă două deviaţii opuse, de la echilibrul cerut de către Domnul Isus. De-a lungul secolelor, în funcţie de contextul istoric şi de formele denominaţionale pe care le-a luat creştinismul, Biserica a alunecat spre una sau spre cealaltă, din aceste două extreme. Chiar şi astăzi putem să identificăm cu destul de multă uşurinţă, Biserica de tip Efes, în care singurul lucru apreciat este învăţătura, şi Biserica de tip Tiatira, unde singurul lucru apreciat este entuziasmul. Fiecare prezintă aspecte pozitive, apreciate de Domnul, şi aspecte negative, de care trebuie să se pocăiască. Însă biserica plăcută Domnului este biserica echilibrului între Adevăr şi dragoste. De fapt aşa ne învaţă Scriptura, să fim credincioşi Adevărului în dragoste. (Efeseni 4:15)
4. Ce condamnă Domnul Isus la Biserica din Tiatira.
,,Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor… Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, cari nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut ,,adâncimile Satanei” cum le numesc ei, vă zic: ,,Nu pun peste voi altă greutate” .(v20, 24)
În Biserica din Tiatira exista o femeie, pe nume Izabela, care pretindea că este prorociţă, şi care învăţa pe alţii că nu-i nici o problemă să curvească şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
Experienţa practică ne învaţă că atunci când studierea sistematică a Cuvântului lui Dumnezeu este neglijată, nu-i foarte greu să se strecoare în biserică, proroci şi învăţători falşi care să dea poporului direcţii greşite. Cred că mulţi dintre noi cunoaştem cazuri concrete, în care anumiţi aşa zişi proroci, sub pretextul că au autoritate directă de la Duhul Sfânt, au avut îndrăzneala să oprească poporul de la citirea Scripturii, ca apoi să spună unuia sau altuia, că Domnul îi cere să se despartă de nevasta pe care o are, pe motiv că nu are Duhul, şi să se căsătorească cu alta, care are Duhul. Mulţi dintre noi ne-am confruntat cu situaţii în care la amvonul unei biserici, sau la nivelul unui cult, s-au ridicat învăţători falşi, care au început să declame tot felul de erezii, iar liderii duhovniceşti, care aveau mai mult discernământ spiritual, în loc să ia măsuri drastice împotriva lor, în numele dragostei şi toleranţei creştine, i-au lăsat să lucreze în continuare. Probabil că şi la Tiatira, tot în felul acesta s-au petrecut lucrurile.
Faptul interesant este că Domnul Isus nu stă de vorbă cu Izabela ci cu liderii Bisericii, care: dintr-o dragoste prost înţeleasă, dintr-o slăbiciune ca cea a lui Aaron în faţa poporului care i-a cerut un viţel de aur, din dorinţa de nu avea neplăceri, sau pentru că erau şi ei ca Izabela, nu s-au folosit de autoritatea care le-a fost dată, şi au lăsat-o pe această femeie să-şi facă lucrarea nimicitoare în continuare. Dar care a fost învăţătura Izabelei?
Învăţătura Izabelei.
Unii comentatori ai Scripturii, susţin că numele acestei femei era unul simbolic, pentru a scoate în evidenţă asemănarea ei cu personajul negativ, cu acelaşi nume, din Vechiul Testament. Dacă ne gândim la faptul că şi în Pergam, Nicolaiţii au fost numiţi Balaamiţi, că în Apocalipsa, Ierusalimul a fost numit : ,,Sodoma şi Egipt” (11:8), etc, atunci avem o bază destul de solidă să credem că Duhul Sfânt a dorit să ne arate asemănarea acestei prorociţe, cu Izabela nevasta lui Ahab. Studiind cartea împăraţilor lui Israel, putem să afirmăm că, în esenţă, păcatul Izabelei, nevasta lui Ahab, a fost transformarea religiei lui Israel, după modelul celorlaltor religii, cu scopul de a o face acceptată. Ei bine, acesta a fost şi păcatul Izabelei din Tiatira: Transformarea religiei creştine, după modelul celorlaltor religii, cu scopul de a-l face acceptat.
Problema Tiatirei era dupăcum urmează: Toate activităţile industriale, despre care am amintit în introducere, erau organizate în bresle. Fiecare breslă avea un zeu protector. Membrii fiecărei bresle se întâlneau, odată pe lună iar după alţii odată pe an, pentru întâlniri de afaceri. Aceste întâlniri de afaceri se desfăşurau după următorul calendar: Pentru început se invoca numele zeului protector şi se făceau libaţii, bându-se vin şi turnându-se vin în cinstea lui. Apoi se servea o masă pregătită din carne jertfită idolului respectiv, la care se discutau afacerile şi se încheiau contractele. După ce aspectele spiritual şi economic erau satisfăcute, intrau în sală preotesele prostituate de la templu, şi întâlnirea căpăta un aspect orgiastic, prin dezlănţuirea tuturor poftelor şi patimilor trupeşti. Creştinii adevăraţi neputând participa la aceste întâlniri erau daţi afară din slujbe, iar afacerile lor mergeau din ce în ce mai rău.
Învăţătura Izabelei este o încercare de acomodare şi compatibilizare a creştinismului cu aceste întâlniri. La fel ca Izabela din Vechiul Testament, prorociţa din Tiatira a căutat să dea creştinismului o formă care să-l facă acceptabil, într-o lume dominată de idoli şi de curvie. Ea a căutat o formulă prin care creştinii să poată să participe la întâlnirile pespective, păstrându-şi astfel slujbele şi afacerile, iar în acelaşi timp să rămână şi creştini. Prin urmare învăţătura Izabelei este învăţătura compromisului şi a amestecului cu lumea.
Dar care este baza doctrinară pe care şi-a aşezat Izabela această învăţătură? Cercetătorii Scripturii susţin că şi învăţătura Izabelei, era aşezată tot pe stâlpii Nicolaismului. Când am studiat scrisorile către Biserica din Efes şi Pergam, am văzut că învăţăturile de bază ale Nicolaiţilor erau dupăcum urmează: 1. Libertatea creştină îl plasează pe creştin deasupra păcatului, asigurându-i un fel de imunitate în faţa acestuia, aşa că păcatul nu îl mai poate afecta. 2. Din filosofia greacă au împrumutat ideea că sufletul este bun şi că materia este rea. Prin urmare, ei afirmau că trupul fiind oricum rău, nu contează ce faci cu el, şi în ce păcate îl bălăceşti, important este să ai credinţa în spirit, care este bun. 3. Ei afirmau că Harul lui Dumnezeu îi asigură creştinului un fel de protecţie, aşa că creştinul indiferent unde ar merge şi ce ar face, nu poate să i se întâmple nici un rău. Aşadar Izabela îi învăţa pe membrii Bisericii, că datorită libertăţii creştine, ei pot merge liniştiţi la întâlnirile de afaceri, că pot să mănânce, cu încredere, din carnea jertfită idolilor, cu condiţia să spună în gând că Domnul este Dumnezeu, nu idolul, şi că pot chiar să curvească, deoarece ei se află sub protecţia Harului Lui Dumnezeu. Iar ca să devină şi mai credibilă şi-a oferit chiar serviciile trupului ei, celor care aveau nevoie de o garanţie suplimentară. La toate acestea, împrumutând o idee de la gnosticii greci, Izabela a adăugat ceva şi mai interesant: Ea a spus că pe Satana n-ai cum să-l biruieşti dacă nu-l cunoşti. Prin urmare, ea pretindea că mai întâi, trebuie să te iniţiezi în toate adâncimile Satanei, ca apoi să le poţi birui. Izabela considerându-se iniţiată în aceste adâncimi, s-a oferit să-i iniţieze şi pe membrii Bisericii care doreau să-l biruiască, în felul acesta pe Satan. Aşadar, conform versetului 24, în Biserică exista o parte de creştini care s-au lăsat iniţiaţi, de către Izabela, în aceste adâncimi ale Satanei, şi o parte care au considerat că pentru a-l birui pe cel rău trebuie să rămâi fidel lui Cristos.
Nu trebuie să ne mire succesul Izabelei cât şi al învăţăturilor ei, pentru că şi astăzi lucrurile stau la fel. Sunt atâţia învăţători falşi care interpretează doctrina Harului cât şi a libertăţii creştine, în sensul justificării trăirii în păcat. Ba mai mult decât atât cine propovăduieşte sfinţenia, este acuzat de către aceştia de legalism şi rămânere la vechiul legământ. Deasemenea şi astăzi întâlnim propovăduitori care afirmă că dacă vrei să câştigi un rocker trebuie să te faci ca el: să-ţi laşi plete ca el, să asculţi aceiaşi muzică ca el şi să te tatuezi la fel. Altfel nu eşti relevant. Deasemenea cunoaştem persoane care afirmă că nu poţi converti un beţiv, dacă nu bei mai întâi un pahar cu el, şi exemplele pot continua. Învăţătura Izabelei este şi astăzi în vogă. În fiecare perioadă istorică, creştinismul a trebuit să se confrunte cu presiunea de a deveni asemănător celelaltor religii, spre a se face acceptat.
5. Remediul propus de Isus.
,,I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat, şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de păcatele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei, şi toate bisericile vor cunoaşte că ,,Eu sunt cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, cari nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut ,,adâncimile Satanei” cum le numesc ei, vă zic: ,,Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni la voi.” (v21-25)
Remediul Domnului Isus în toate situaţiile este pocăinţa. Partea frumoasă este că până şi o femeie ca Izabela, care a produs atâta rău Bisericii, are şansa pocăinţei. Dar timpul pocăinţei este limitat, şi dacă cineva nu vrea să se pocăiască, Domnul Isus vine cu judecata, care este foarte aspră.
Cât despre cei care nu se lasă amăgiţi şi întinaţi de compromisul Izabelei, Îndemnul Domnului Isus, este unul la credincioşie.
6. Promisiunea făcută biruitorilor.
,,Celui ce va birui şi celui ce va ţine până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi eu putere de la Tatăl Meu, şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” (v26-28)
Izabela din Vechiul Testament, soţia lui Ahab şi-a impus religia proprie prin teroare. Dacă prorociţa din Tiatira a lucrat după acelaşi tipar, înseamnă că şi învăţătura ei a fost impusă tot prin teroare. Avem indicii în text să credem că aşa au stat lucrurile: Conducerea Bisericii i-a tolerat învăţătura, şi o bună parte din membrii acesteia au urmat-o. Implicaţia naturală a acestei stări de fapt este că cei care nu s-au lăsat asimilaţi de curentul Izabelei, au fost persecutaţi, în propria biserică, nu de cezarul roman ci de cei care se numeau fraţi şi surori. Rămăşiţei credincioase din biserică, Domnul Isus îi spune: ,,Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni la voi.” Din aceste cuvinte, putem să tragem concluzia că ei aveau deja o greutate destul de mare de purtat, şi că asupra lor se exercita o presiune constantă care să-i determine să piardă ceea ce aveau. Ori Biserica din Tiatira nu avea probleme de afară, înseamnă că acestea nu puteau veni decât din partea Izabelei şi a partidei sale. Deaceea această biserică este asociată cu perioada evului mediu, din istoria Bisericii, în care ,,Izabela” şi-a impus crezul prin inchiziţie.
Prin urmare, promisiunea făcută, de către Domnul Isus, biruitorilor, ar putea fi interpretată astfel: ,,Chiar dacă Izabela terorizează biserica cu un toiag de fier, şi zdrobeşte pe cei care nu gândesc ca ea, ca pe nişte vase de lut, nu uitaţi că stăpânirea ei este doar pentru o clipă. În curând va fi pedepsită iar teroarea ei va deveni istorie. Nu uitaţi: în definitiv autoritatea şi stăpânirea va fi dată celor ce vor birui”
Scrisoare către Biserica din Sardes
(Apocalipsa 3: 1-6)
Cel mai cumplit diagnostic pe care l-am putea primi, din partea Domnului Isus, este cel pe care l-a primit Biserica din Sardes: ,,îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” (v1) Acţiunea Medicului suprem, în această Biserică, se aseamănă mai mult cu o autopsie spirituală, asupra unui cadavru, decât cu o intervenţie medicală, asupra unui pacient. Dar ceea ce este şi mai dureros este faptul că, în plan terestru, numele Bisericii din Sardes era apreciat şi avea o reputaţie deosebită. Ce ar putea fi mai tragic, decât situaţia în care, pe pământ să fim consideraţi ,,Number one” în materie de credinţă şi evlavie, iar cerul să ne considere morţi, ca pe Biserica din Sardes. Nu există autoânşelare mai mare decât aceasta, iar Domnul Isus ne avertizează că, în ziua de apoi, cei surprinşi în această situaţie, nu vor fi deloc puţini: ,,Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei7:22-23) Dar spre a nu fi puşi în faţa acestui verdict înfiorător, atunci când nu se va mai putea schimba nimic, Domnul Isus ne cercetează astăzi, cât mai avem şansa de a ne pocăi. Vestea bună a Scripturii ne spune că există speranţă de viaţă chiar şi pentru un creştin mort cât şi pentru o biserică moartă, deoarece Isus Cristos este Domnul vieţii, iar Duhul Sfânt este Duhul dătător de viaţă. În viziunea lui Ezechiel, din capitolul 37 al cărţii sale, în urma intervenţiei miraculoase a Duhului Sfânt, chiar din acea vale dezolantă plină cu oase, a renăscut o mare armată gata de luptă. În ziua judecăţii, niciunul nu ar trebui să auzim, din partea Domnului Isus, cuvintele: ,,Plecaţi de la Mine că nu vă cunosc!”, deoarece fiecare avem şansa cercetării şi a pocăinţei. Aceste tragice cuvinte vor fi auzite, doar de către aceia care, cu bună ştiinţă, calcă în picioare Harul acordat. Omul înţelept pune la inimă aceste lucruri şi acţionează în consecinţă. De fapt, fiecare scrisoare din Apocalipsa se încheie prin cuvintele: ,,Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Cine nu-şi apleacă urechea la avertismentele Scripturii va pieri din proprie nesăbuinţă.
Situaţia Bisericii din Sardes este mai actuală astăzi ca oricând. Atât avertismentele Scripturii, cu privire la zilele din urmă, cât şi experienţa practică de pe teren, ne arată că în spatele renumelui, pe care Biserica l-a dobândit, de-a lungul timpului, există multă moarte şi putreziciune spirituală, în sânul ei. Lepădarea de credinţă, răcirea dragostei, înlocuirea evlaviei cu un formalism religios, înlocuirea dragostei de Dumnezeu şi de oameni cu dragoste de sine şi de plăceri, sunt argumente în sensul acesta. Iată motivele pentru care studiul acestei scrisori, este mai mult decât important.
1. Context istoric.
Oraşul Sardes a fost unul dintre cele mai vechi oraşe din Asia Mică, fiind întemeiat cu peste o mie de ani înainte de Cristos. El a fost construit pe platoul unui munte, fiind înconjurat în trei laturi ale sale, de nişte prăpăstii stâncoase adânci, inaccesibile, săpate, în trecerea timpului, de albia unui râu. Accesul în oraş se realiza doar pe nişte poteci înguste aflate în partea de sud. Scopul cu care s-a ales acest loc pentru construirea oraşului Sardes, a fost ca să devină o fortăreaţă imposibil de cucerit, în contextul numeroaselor războaie purtate între imperii, de-a lungul secolelor. Contextul geografic îi asigura Sardesului un baraj de protecţie naturală, de netrecut, înaintea oricărei armate militare. Pe lângă faptul acesta, râul care înconjura Sardesul aducea împreună cu nisipul lui, cantităţi însemnate de aur, ceea ce a condus la îmbogăţirea foarte mare a acestuia.
Aceste motive cu contribuit la alegerea Sardesului ca loc de reşedinţă a împăraţilor ţinutului antic al Lidiei, care s-a extins cuprinzând chiar şi o parte din Asia Mică. Aurul Sardesului cât şi aşezarea lui strategică militară, au făcut ca împăraţii Lidiei să fie foarte bogaţi şi aroganţi.
Cel mai reprezentativ dintre aceşti împăraţi a fost Cresus (595-546 Î. Hr.) El a fost atât de bogat încât palatele sale erau înconjurate cu nisipuri de aur. A devenit proverbială, în istorie, expresia: ,,bogat ca Cresus”. Datorită aroganţei şi bogăţiei sale, Cresus a avut ambiţia să cucerească imperiul persam. Solon, unul din filozofii Greciei, l-a sfătuit să nu pornească într-o asemenea campanie, deoarece va pieri, pentru că în aroganţă există sâmburele pieirii. Dar Cresus n-a acordat importanţă acestui sfat, ci împins de mândrie şi determinat de prezicerile unui oracol, a pornit la război împotriva lui Cir. Lucrurile n-au mers dupăcum se aştepta Cresus şi dupăcum au prezis oracolele, ci armata sa a suferit o înfrângere categorică. Dar faptul acesta nu l-a neliniştit prea mult pe arogantul împărat, deoarece reuşind să se retragă în văgăuna sa, acolo s-a crezut la adăpost. Considerându-se în deplină siguranţă, într-o noapte a dat un banchet mare, lăsând oraşul total nepăzit, cu toate că acesta se afla sub asediu. După ce Cir persanul a studiat, cu multă atenţie, mai multă vreme cetatea, a descoperit că apa săpase anumite canale, în roca moale şi sfărâmicioasă a muntelui, pe care ar fi putut strecura câţiva soldaţi în cetate, ceea ce a şi făcut. Soldaţii persani pătrunşi în cetate, au fost stupefiaţi să vadă că nu există nici o santinelă şi că oraşul este complet nepăzit. Fără nici cea mai mică problemă au deschis poarta întărită a cetăţii, permiţând armatelor persane să pătrundă înăuntru şi să cucerească cea mai fortificată cetate, fără nici o luptă. Din acest punct de vedere, căderea Sardesului se aseamănă foarte mult cu căderea Babilonului. Sardesul n-a căzut din lipsă de armată sau de fortificaţii, ci din lipsă de veghere.
Dar se pare că Sardesul n-a învăţat nimic din această lecţie usturătoare a istoriei, căderea lui repetându-se, exact după acelaşi tipar şi pe vremea lui Antioh cel mare. (195 î.Hr.)
În anul 133 înainte de Cristos, Sardesul a fost anexat imperiului roman, ca parte a provinciei Asia Mică. Cu toate că Sardesul s-a dezvoltat din nou, extinzându-se chiar şi în afara muntelui, el n-a mai dobândit faima şi bogăţia de altădată. Pe vremea când Ioan scria această scrisoare Bisericii, Sardesul trăia mai mult din numele care i-a rămas, din curgerea secolelor, decât din ce era el în prezent. Cineva spunea că nicăieri nu se vede mai bine, ca la Sardes, diferenţa dintre gloria trecutului şi decăderea prezentului. Astăzi în locul faimosului oraş de altădată există un mic sătuc numit Sart, iar ruinele clădirii Bisericii din Sardes încă sunt vizibile.
Expresia: ,,îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” a fost valabilă nu numai pentru Biserică, ci şi pentru oraşul care o găzduia. Se pare că soarta Bisericii din Sardes s-a împletit cu soarta oraşului Sardes, deoarece păcatele cetăţii au devenit păcatele Bisericii. Aroganţa şi lipsa de veghere a Sardesului au devenit aroganţa şi lipsa de veghere a Bisericii. Marele duşman al copiilor lui Dumnezeu a speculat aceste lucruri, s-a infiltrat în mijlocul Bisericii, şi a pornit-o pe drumul morţii.
Iată cum dintr-o dată, contextul istoric ne deschide o perspectivă foarte largă, pentru înţelegerea problemelor Bisericii din Sardes. Dar să ne îndreptăm atenţia asupra textului biblic.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii din Sardes?
,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele:” (v1)
Bisericii din Sardes, Domnul Isus i se prezintă ca Cel ce deţine cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu cât şi cele şapte stele. Cifra şapte joacă un rol foarte important în cartea Apocalipsa. Avem: şapte Biserici, şapte Duhuri, şapte sfeşnice, şapte stele, şapte lămpi de foc, şapte peceţi, şapte coarne, şapte ochi, şapte îngeri, şapte trâmbiţe, şapte tunete, şapte capete, şapte cununi împărăteşti, şapte potire, şapte munţi, şapte împăraţi, şi şapte urgii. În Apocalipsa, cifra şapte simbolizează întregul, completitudinea.
Expresia: ,,şapte Duhuri” apare, în Apocalipsa de patru ori. În capitolul 1: 4-5, Ioan transmite salutări celor şapte biserici, din partea unei entităţi spirituale, formată din trei personaje, numite astfel: 1. ,, din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine,” 2. ,,din partea celor şapte Duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie,” 3. ,,din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi-născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului!” Comparând cu 1: 8-13, aceste trei personaje pot fi identificate, foarte uşor, cu Persoanele Sfintei Treimi. Aşadar cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, sunt Duhul Sfânt. În 4:5, cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, sunt prezentate ca şapte lămpi de foc, amintind de ,,Menora” sfeşnicul cu şapte braţe din cortul întâlnirii. Tot spre Duhul Sfânt ne trimite şi această imagine, deoarece Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli sub forma vizibilă a unor limbi de foc, ca limbile de foc de pe lămpile Menorei. Expresia: ,,şapte Duhuri” ne vorbeşte de capacitatea Duhului Sfânt de a se diviza şi de a lucra concomitent şi deopotrivă, în toate cele şapte Biserici, respectiv în toate bisericile locale şi în toţi credincioşii. De fapt în 5:6 ni se spune că aceste şapte Duhuri ale lui Dumnezeu sunt trimise peste tot pământul. În 3:1, textul nostru, cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu sunt prezentate ca fiind ale lui Cristos. În Scriptură, Duhul Sfânt este numit Duhul lui Cristos, şi lucrarea Lui este să-L proslăvească pe Cristos. (Romani 8:9, Ioan 16:14) Acest fapt se potriveşte şi cu imaginea profetică din Apocalipsa 5:6, unde cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, sunt cei şapte ochi ai Mielului care părea junghiat.
Expresia: ,,cele şapte stele” se referă la ,,îngerii celor şapte biserici” care după cei mai mulţi comentatori, sunt slujitorii spirituali din cele şapte biserici. (1:20)
Aşadar Cristos se prezintă acestei Biserici, ca ţinând în mâna dreaptă, conducerea Bisericii care, prin neveghere, a permis morţii să pătrundă în adunare, cât şi depozitul de resurse ale lui Dumnezeu, pentru învierea din moartea spirituală. Acest pasaj ne vorbeşte atât despre uriaşa responsabilitate a slujitorilor Bisericii, în ce priveşte protejarea acesteia de moarte, prin învăţătură şi disciplină, cât şi despre izvorul inepuizabil de resurse, al lui Dumnezeu, pentru întoarcerea la viaţă. Dacă o biserică ajunge în moarte spirituală, cea mai mare vină îi aparţine păstorului, deoarece, prin lipsa de învăţătură sănătoasă şi prin neexercitarea autorităţii şi disciplinei, el a permis ca lucrurile morţii să pătrundă în adunare. Societatea democratică contemporană ne-a învăţat să votăm în adunarea generală dacă beţia, curvia şi divorţul sunt păcate, şi că păstorul bisericii trebuie să se supună hotărârii acesteia. Ne-am pierdut convingerea că păstorul trebuie să se supună adunării generale, doar în probleme de ordin financiar, administrativ sau organizatoric dar nu în probleme de principii Biblice. Am uitat că nici o adunare generală n-are mandatul de a vota Scriptura, şi că păstorul n-are ce întreba pe nimeni dacă curvarul trebuie disciplinat sau trebuie lăsat în continuare să predice. Este adevărat că asumarea responsabilităţii ne face nepopulari şi că unii dintre noi s-ar putea să fim nevoiţi să ne întoarcem la sapă, pentru că în zilele de pe urmă oamenii îşi vor da învăţători după poftele lor. Însă să nu uităm că tot mai greu este să ai de a face cu Dumnezeu decât cu oamenii. Tragedia Bisericii este că o mare parte dintre noi, păstorii de astăzi: dintr-o înţelegere greşită a dragostei şi iertării creştine, dintr-o laşitate ca cea a lui Aaron, din dorinţa de confort financiar, din faptul că şi noi suntem morţi ca ceilalţi sau din alte motive, am lăsat ca moartea şi putreziciunea să pătrundă înăuntru.
Vestea bună este că Dumnezeu are resurse şi pentru astfel de situaţii. Duhul Sfânt este în mâna lui Cristos, gata să aducă înviere şi viaţă, tuturor bisericilor şi păstorilor care sunt gata să se pocăiască. Dar dacă în mândria noastră, în loc să ne recunoaştem starea şi să ne pocăim, dispreţuim şi marginalizăm pe cei care au curajul să pună degetul pe rană, atunci nu ne rămâne decât perspectiva sumbră a judecăţii.
3. Ce condamnă Cristos la această biserică?
Pentru că Cristos nu găseşte nimic bun, vrednic de apreciat la Biserica din Sardes, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra lucrurilor pe care le condamnă la ea. Deja am observat că Domnul Isus numeşte această biserică, moartă din punct de vedere spiritual. În cele ce urmează, aş dori să descoperim şi manifestările unei biserici moarte, sau caracteristicile după care aceasta poate fi identificată.
În primul rând, o biserică moartă trăieşte în păcat. Versetul patru ne arată că cea mai mare parte a membrilor Bisericii din Sardes, şi-a mânjit hainele. În Apocalipsa 19:7-8, citim că Ioan a auzit un glas care zicea: ,,Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.” -(Inul subţire Sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)” Aşadar faptele de neprihănire şi de sfinţenie reprezintă haina curată a Bisericii. Prin urmare, hainele mânjite reprezintă faptele păcătoase şi de nesfinţenie ale Bisericii. Cât despre cei care vor ajunge în cer, citim că: ,,ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.” (Apocalipsa 7:14) Despre cetatea cerească a noului Ierusalim, citim că: ,,Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.” (Apocalipsa 21:27)
Mânjirea hainelor nu se referă la alunecarea incidentală a unui creştin, într-un anumit păcat, urmată de regrete şi de pocăinţă sinceră, ci la practicarea păcatului ca mod de viaţă. Mânjirea hainelor este acel proces spiritual, în care ajungem dacă nu luăm în seamă cercetarea Duhului Sfânt, care ne îndeamnă la pocăinţă, ci alegem să practicăm din nou şi din nou păcatul, prin care am fost ispitiţi. În acest caz Dumnezeu ne acordă un timp de pocăinţă, iar dacă îl nesocotim, atunci El îşi retrage Duhul Sfânt de la noi, moment din care începe moartea spirituală. Aceasta a fost şi experienţa lui Samson: Samson s-a jucat multă vreme cu păcatul curviei, beţiei şi petrecerilor, şi Dumnezeu i-a dat vreme de pocăinţă, dar pentru că el n-a folosit-o, Dumnezeu l-a părăsit, iar Samson a trebuit să rostească pateticele cuvinte: ,,Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.” (Judecători 16:20) David în urma păcatului cu Bat-şeba, a ştiut că cel mai grav lucru care i s-ar putea întâmpla, nu este moartea copiiilor, ci pierderea Duhului Sfânt, ceea ce ar fi şi avut loc, dacă ar fi continuat în păcat, de aceea se roagă astfel: ,,Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.” (Psalmul 51:11) Cuvântul Domnului ne învaţă să nu întristăm pe Duhul Sfânt, să nu stingem Duhul şi să nu păcătuim împotriva Duhului, pentru că Duhul Sfânt nu se poate uni cu păcatul, şi dacă nu suntem gata să ne pocăim, El trebuie să ne părăsească, moment din care începe moartea spirituală.
În al doilea rând, o biserică moartă nu poate face faptele desăvârşite ale sfinţilor. În versetul trei reproşul Domnului Isus pentru Biserica din Sardes sună astfel: ,,căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu”. În mod evident, dacă un creştin nu mai are Duhul Sfânt, înseamnă că faptele bune pe care le face nu mai sunt roada Duhului Sfânt, ci rezultatul sforţărilor umane, iar despre acestea Scriptura ne spune că sunt ca o haină mânjită. (Isaia 64:6) Observaţi vă rog repetarea cuvântului mânjit. În predica de pe munte, Domnul Isus a spus ucenicilor: ,,dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 5:20) Singurul standard de neprihănire acceptat de către Dumnezeu este cel Divin, dupăcum citim tot în predica de pe munte: ,,Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:48) Fără Duhul Sfânt faptele noastre bune nu pot fi desăvârşite. Ele sunt făcute din fire şi nu-L proslăvesc pe Cristos. Dacă o faptă bună nu este făcută din Duhul Sfânt atunci sugur este făcută dintr-un duh de ceartă, de slavă deşartă sau dintr-un alt duh rău, iar Scriptura ne avertizează asupra acestui pericol. (Filipeni 2:3) Fariseii posteau mult, se rugau mult şi făceau multe milostenii, dar aceste fapte bune ale lor nu urmăreau slava lui Dumnezeu ci alimentarea renumelui şi reputaţiei lor personale. Când Domnul Isus a spus Bisericii din Sardes: ,,îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” El a mustrat-o pentru faptul că faptele pe care le făcea nu urmăreau slava lui Dumnezeu ci obţinerea a cât mai multă onoare şi glorie personală. Înaintea lui Dumnezeu aceste fapte sunt moarte pentru că provin dintr-un izvor mort: firea pământească. Faptele vii sau desăvârşite sunt doar acelea descrise în Efeseni 2:10: ,,Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
În al treilea rând o biserică moartă nu mai prezintă nici un interes pentru Diavolul. Cel mai interesant fapt, este că deşi ne aflăm în plină persecuţie a lui Domiţian, Biserica din Sardes nu avea probleme nici cu templele idolilor nici cu Cezarul. Din ruinele Sardesului se poate observa că exact lângă templul păgân al Afroditei a funcţionat o biserică creştină. Cum a fost posibil ca pe o uşă unii să intre într-un local unde se practica prostituţia sacră, iar pe o altă uşă alţii să intre într-un local unde se practica închinarea creştină? Orice răspuns ne conduce spre corupţia morală şi spirituală din această Biserică, care era atât pe placul templelor, cât şi pe placul romanilor. Scriptura ne spune: ,,Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii. … Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi!” (Luca6:22,23,26)
4. Remediul propus de Isus.
,,Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, deci, cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” (v2-3)
Soluţia lui Dumnezeu pentru orice problemă a omului este pocăinţa sinceră. Pocăinţa presupune mai întâi un proces al minţii, subliniat în textul nostru prin cuvintele: ,,adu-ţi aminte deci cum ai primit şi auzit”. De fapt pocăinţa este metanoia, adică schimbarea minţii. Pocăinţa începe în minte cu o schimbare a gândirii, după tiparul primit de la început. Uneori pocăinţa presupune abandonarea unor teologii greşite, de tipul ,,învăţăturii Nicolaiţilor” care justifică păcatul şi compromisul. Alteori pocăinţa presupune ruperea legăturii cu anumiţi lideri eretici sau grupări eretice şi întoarcerea în mijlocul celor care urmăresc pacea şi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Aceasta presupune responsabilitate, venire în fire, asumarea eşecului şi hotărâre de schimbare. Apoi pocăinţa presupune o stare continuă de veghere. Scriptura este plină de îndemnuri la veghere. Păstorul trebuie să vegheze asupra turmei, bărbatul trebuie să vegheze asupra casei sale, părinţii trebuie să vegheze asupra copiiilor, şi fiecare trebuie să vegheze asupra căilor sale. Diavolul este pregătit să speculeze orice moment de neatenţie spirituală pentru a ne înşela. Apoi textul ne învaţă să întărim ce rămâne. Dacă am risipit douăzeci de ani în moarte spirituală, rătăcind printre învăţături şi fapte moarte, iar acuma Dumnezeu ne-a trezit la viaţă, anii pe cari i-am pierdut, încă odată nu mai vin, dar tot ce putem face este să întărim ce rămâne, şi următorii douăzeci de ani pe care îi mai avem de trăit, să fim trup şi suflet pentru Domnul.
5. Promisiunea făcută celor care vor birui.
,,Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (v5)
Haina albă este singura haină cu care se poate ajunge în rai. Aceasta este uniforma cerului, şi ea este promisă biruitorilor. Scrierea numelui nostru în cartea vieţii este singurul bilet de intrare în cer, iar acest fapt este atât de important, încât atunci când ucenicii s-au bucurat de faptul că duhurile le erau supuse, Domnul Isus le-a spus că motivul care trebuie să le producă cea mai mare bucurie, nu este autoritatea asupra duhurilor, ci scrierea numelor lor în cartea vieţii. Faptul că există şi posibilitatea ştergerii numelor din cartea vieţii, dă o lovitură de moarte ereziei intitulate: ,,Once Saved, Always Saved” Dacă pericolul pierderii mântuirii n-ar fi unul real, Scriptura n-ar fi plină cu îndemnuri la veghere. De aceea fiecare scrisoare a Apocalipsei se încheie prin cuvintele: ,,Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul!”
Scrisoare către Biserica din Filadelfia
Biserica din Filadelfia este supranumită: ,,Biserica uşilor deschise” deoarece acestei Biserici Domnul Isus i-a spus următoarele cuvinte: ,,iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide,” (v8)
O vorbă din popor spune că este foarte uşor să fi bucătar la nişte oameni flămânzi, dar că este extrem de dificil, să fi nevoit să găteşti pentru nişte oameni sătui şi ghiftuiţi. Acest principiu este valabil şi în ce priveşte lucrarea de răspândire a Evangheliei. Fiecare predicator, sincer şi dedicat, ştie că este foarte uşor să predici Evanghelia, când ai în faţă un auditoriu, ca cel din casa lui Corneliu, care te întâmpină prin cuvintele: ,,Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, deci, toţi Suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.” (Fapte 10:33) Dar este foarte dificil să rosteşti Cuvântul Domnului, când eşti singurul Lui proroc, pe deasupra hrănit şi cu pâinea întristării, iar de cealaltă parte sunt opt sute cincizeci de proroci falşi, bine hrăniţi, deoarece vorbesc pe placul lui ,,Ahab”. Deasemenea, este foarte simplu să faci evanghelizare personală, cu cineva pe care, când îl vizitezi, îl surprinzi, în camera de zi, cu Biblia în mână, citind pe prorocul Isaia, ca famenul etiopian, nu cu telecomanda, mouse-ul, ziarul sau altceva de felul acesta. Însă este extrem de dificil să răspândeşti Evanghelia, într-o lume materialistă şi hedonistă, preocupată doar de bani, confort, distracţii şi sex. Oricărui propovăduitor al Evangheliei i-ar place, ca după terminarea predicii, oamenii să strige: ,,Fraţilor, ce să facem?” (Fapte 2:37) În astfel de situaţii, parcă şi dificultăţile slujbei, împotrivirile şi persecuţiile sunt mult mai uşor de depăşit. Cel mai greu de îndurat, pentru un predicator, este indiferenţa ascultătorilor. Indiferenţa este mai rea chiar şi decât împotrivirea. Împotrivirea cel puţin denotă o anumită luptă şi frământare lăuntrică, în urma căreia omul poate ajunge să capituleze înaintea lui Dumnezeu, pe când indiferenţa denotă moarte, putreziciune şi linişte de cimitir. Ca predicatori, uneori, parcă am prefera, ca cel puţin, oamenii să dea cu pietre după noi, decât să rămână indiferenţi, la mesajul Evangheliei.
Toate aceste cuvinte ne conduc către o singură concluzie: Dacă Dumnezeu nu deschide uşi pentru Cuvânt, toată lucrarea noastră este zadarnică. Pavel îndemna Biserica din Colose, cu următoarele cuvinte: ,,Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri:” (Coloseni4:3) Vorbind despre lucrarea din Efes, Pavel scrie: ,,căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1Corinteni 16:9) Este adevărat că acolo unde Dumnezeu deschide uşi pentru Cuvânt, există şi împotrivire, pentru că Diavolul ştie că doar uşile deschise de către Dumnezeu reprezintă o ameninţare serioasă pentru împărăţia sa.
Fiecare predicator adevărat a experimentat ce înseamnă, şi uşi deschise şi uşi închise. Dacă ar fi să fac o mărturisire personală, cel mai clar, am observat ce înseamnă uşă deschisă larg pentru Evanghelie, când am fost în misiune, în Rusia şi Ucraina. Acolo am văzut cel mai limpede ce înseamnă, atât oameni flămânzi şi însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi împotrivirea Diavolului. Acolo am experimentat întâlniri de evanghelizare, după terminarea cărora, oamenii nu mai vroiau să plece acasă, ci ne cereau să mai cântăm şi să mai predicăm. Acolo am văzut oameni chinuiţi de păcatele lor, care în urma ascultării Evangheliei, primeau eliberare şi erau dispuşi să facă orice pentru Domnul. Însă tot acolo, unii membrii din echipa noastră de misiune au fost bătuţi, şi într-o zi, chiar spre mine s-a repezit un om cu un levier în mână, în timp ce predicam Evanghelia. Prima mea reacţie a fost să fug, însă întărit de Domnul, am rostit următoarele cuvinte, către auditoriu: ,,Uitaţi-vă la el că nu are nici o putere asupra noastră.” În acel moment am văzut minunea Domnului, care dintr-o dată, a transformat acea bestie înfiorătoare, într-un mieluşel inofensiv, cu care puteai să faci orice doreşti.
Dar ce înseamnă o uşă deschisă pentru Evanghelie? Mulţi predicatori afirmă că uşile deschise reprezintă oportunităţile sau posibilităţile, pe care le oferă Dumnezeu, pentru răspândirea Evangheliei, în diverse locuri şi prin diferite forme: la amvoane, pe stadioane, la radio şi Tv, pe internet, în şcoli, în spitale, în puşcării, în parlament, în armată, prin viu grai, prin scris sau alte metode. Consider că, putem fi deacord cu această definiţie, însă cred că ea nu este completă. Convingerea mea este că uşile deschise au de a face şi cu receptivitatea la Cuvânt a ascultătorilor, nu numai cu oportunitatea de a-L predica, pe diverse căi. Foamea şi setea oamenilor după Cuvânt este chiar mai importantă decât o legislaţie care să permită predicarea Evangheliei la radio şi la televizor. N-aş vrea să se înţeleagă că nu mă bucur de faptul că avem atâtea posibilităţi de răspândire a Evangheliei, însă vreau să subliniez că, dacă inimile oamenilor nu se deschid, ci rămân tot împietrite şi indiferente, înseamnă că uşile sunt tot închise. La Efes, unde Pavel spune că i s-a deschis o uşă largă pentru Cuvânt, el nici măcar nu s-a referit la faptul că i s-ar fi dat posibilitatea să predice în Templul Dianei, în teatrul cu peste douăzeci de mii de locuri, pe stadion sau în altă parte, ci la faptul că acolo a întâlnit oameni deschişi pentru Evanghelie, gata să asculte Cuvântul zi şi noapte, gata să renunţe la idoli, vrăjitorie şi la cărţile lor de ghicit. (vezi Fapte 19-20) În ce priveşte oportunităţile de predicare, ale lui Pavel şi ale colaboratorilor săi, la Efes, acestea s-au restrâns de la o zi la alta. În primul rând, au fost daţi afară din sinagoga evreiască, fiind nevoiţi să se adune în şcoala lui Tiran. Apoi în teatru, n-au fost aşezaţi la pupitru, ca să predice, ci în boxa acuzaţilor, fiind târâţi acolo de revoluţionarii zeiţei Diana. Iar până la urmă Pavel a fost nevoit să părăsească cetatea. Dar cu toate acestea, la Efes, a existat o uşă largă pentru Cuvânt, pentru că acolo au existat multe inimi flămânde şi însetate după Cuvânt, şi de acolo Evanghelia s-a răspândit în toată Asia Mică, în ciuda persecuţiilor, care au limitat drastic oportunităţile de predicare a acestuia. Aşadar uşi deschise pentru Cuvânt, nu înseamnă neaparat lipsa persecuţiilor într-o societate democratică, care permite exprimarea liberă a crezului religios, în toate formele şi la toate nivelurile, ci mai degrabă, uşile deschise se referă la câştigarea unei biruinţe spirituale în văzduh, care să-i scoată pe oameni de sub stăpânirea duhurilor de răutate, de mândrie, de lăcomie, de beţie, de curvie, iar prin înrâurirea produsă de Duhul Sfânt să le stârnească dorul şi apetitul după Dumnezeu. De aceea uşile deschise sunt o consecinţă directă a trăirii în sfinţenie şi a rugăciunii. Deci uşile deschise nu sunt lipsa împotrivirilor faţă de Evanghelie. Din acest punct de vedere, mai multe uşi deschise pentru Evanghelie, au existat în perioadele de persecuţie, când creştinii se adunau prin catacombe, prin peşteri, prin păduri sau prin case cu perdelele trase, dar când numărul lor creştea de la o zi la alta, decât astăzi când există o sumedenie de modalităţi de predicare a Evangheliei, garantate prin drepturile omului, dar în ciuda cărora numărul creştinilor adevăraţi scade de la o zi la alta. Când uşa pentru Evanghelie nu se deschide, în primul rând în văzduh, la nivelul luptei spirituale, oportunităţile de a predicare a acesteia prin: radio, Tv, internet, cărţi, reviste, etc, se transformă în mijloace de propagandă religioasă. Ori Dumnezeu nu ne-a chemat să fim buni propagandişti ai Împărăţiei Sale ci buni luptători pentru Împărăţia Sa. Diavolul nu se teme atunci când facem propagandă religioasă, ba chiar este dispus să ne dea o mână de ajutor, la fel cum a făcut-o la Filipi, prin roaba stăpânită de un duh de ghicire (Fapte 16:17), însă Diavolul tremură atunci când luptăm, cu armele din Efeseni 6, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Marea întrebare este, dacă nu cumva Biserica contemporană a ieşit demult din lupta spirituală, preocupându-se doar de perfecţionarea aparatului de propagandă. Dar haideţi să vedem cum sună toate acestea, în contextul Bisericii din Filadelfia.
1. Context istoric.
Oraşul Filadelfia a fost construit, în anul 159 înainte de Cristos, de către Attalus regele Pergamului, în cinstea fratelui său Eumenes, care i-a fost credincios şi devotat în războaie. Numele oraşului provine de la două cuvinte greceşti care înseamnă dragoste de frate. Filadelfia nu era un oraş mare dar se remarca prin trei lucruri foarte importante: În primul rând, avea o aşezare strategică foarte importantă, la confluenţa a trei mari ţinuturi din Asia Mică: Misia, Frigia şi Lidia, motiv pentru care a fost supranumit : poarta răsăritului, fiind ales de către greci, ca centru de răspândire a culturii greceşti. În al doilea rând, fiind aşezat pe o rocă vulcanică, Filadelfia avea un sol foarte fertil, în ce priveşte cultivarea viţei de vie. Aşadar oraşul s-a dezvoltat şi perfecţionat, în ce priveşte industria vinurilor, de la cultivarea viţei de vie, şi până la comercializarea vinurilor, în toate împrejurimile. Prin urmare, patronul spiritual al oraşului era Dionysos, zeul vinului şi al petrecerilor. Industria vinurilor cât şi comerţul cu acestea a adus oraşului Filadelfia o mare prosperitate economică. În al treilea rând, la Filadelfia trăia o comunitate foarte însemnată de evrei. Ei au fost atraşi în zonă de comerţ, de prosperitatea economică a cetăţii şi de aşezarea strategică a oraşului. Cu timpul aceştia au pătruns în structurile de conducere ale oraşului, având o influenţă foarte mare, în zonă. Sinagoga evreiască din Filadelfia era foarte puternică, dispunând de toate mijloacele existente, ale unui aparat de propagandă religioasă, perfect: putere financiară, putere politică, putere numerică, putere de dominaţie verbală, etc.
Prin urmare, mica comunitate creştină din Filadelfia, era supusă la trei tipuri majore de presiuni: presiunea culturii greceşti, presiunea vinurilor lui Dyonisos şi presiunea sinagogii. Studiind scrisoarea adresată de către Domnul Isus, creştinilor din Filadelfia, vom descoperi că Biserica a rezistat la toate aceste tipuri de presiuni. Ca semn că Biserica a rezistat presiunilor filozofiilor greceşti, Domnul Isus îi scrie: ,,ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” (v8) Ca semn că Biserica a rezistat presiunilor vinului, Domnul Isus i se descoperă, ca Cel Sfânt şi Adevărat. (v7) Ca semn că Biserica a rezistat presiunilor sinagogii evreeşti, Domnul Isus îi scrie: ,,Iată că îţi dau din cei ce Sunt în sinagoga Satanei, care zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.” (v9) De fapt cheia înţelegerii corecte, a scrisorii Domnului Isus către Biserica din Filadelfia, se găseşte în apărarea pe care o ia Domnul Isus Bisericii, împotriva atacurilor şi presiunilor venite din partea sinagogii. Scrisoarea abundă în elemente vechi testamentale, peste care evreii se credeau proprietari, dar care Domnul Isus le ia şi le oferă Bisericii: Numele lui Dumnezeu ca Sfânt şi Adevărat, cheia lui David, Templul lui Dumnezeu, Ierusalimul, etc.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii din Filadelfia?
,,Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:” (v7)
Yahve cel Sfânt, Adevărat şi Suveran, a fost principalul mod în care Dumnezeu s-a descoperit poporului evreu. Sfinţenia este cel mai fregvent atribut al lui Dumnezeu, întâlnit în Vechiul Testament. Deasemenea Vechiul Testament conţine numeroase texte, în care Yahve este numit singurul Dumnezeu adevărat, în comparaţie cu idolii neadevăraţi. (Psalm 115) David alături de Avraam este cel mai reprezentativ personaj din istoria lui Israel, iar despre cheia lui David, găsim scris în Isaia 22:22. Ei bine, sinagoga evreiască din Filadelfia considera toate aceste lucruri ca făcând parte din patrimoniul lor spiritual şi cultural, iar personajul Isus al creştinilor, era considerat un impostor şi un revoluţionar împotriva Romei.
Prin felul În care s-a prezentat Bisericii din Filadelfia, Domnul Isus şi-a afirmat egalitatea Sa cu Yahve al Vechiului Testament, şi a confirmat Biserica, ca adevărata moştenitoare a Legământului Davidic. Scopul acestei prezentări, a fost ca să întărească credinţa Bisericii în Cristos, credinţă supusă la mare încercare de presiunile sinagogii, şi să demaşte falsitatea celor care se considerau adunarea lui Dumnezeu, în timp ce erau o sinagogă a Satanei.
Deasemenea, din această prezentare, anticipăm ceva ce pe parcursul studierii scrisorii, ne va deveni foarte clar, şi anume că marea şi puternica sinagogă evreiască, care dispunea de un puternic aparat propagandistic religios, dispreţuia mica şi lipsită de putere şi resurse, biserică creştină, considerând-o o comunitate închisă, fără perspectivă şi fără viitor. Însă Domnul Isus vine în apărarea Bisericii Sale, prezentându-se ca Cel ce are putere să deschidă uşi pentru cei mici şi neânsemnaţi şi să le închidă pentru cei mari şi încrezuţi, şi că va face lucrul acesta, în curând.
Acest cuvânt de prezentare, trebuie să fi constituit o mare încurajare pentru Biserica din Filadelfia, şi rămâne până astăzi un cuvânt de încurajare, pentru toţi sfinţii slabi şi neânsemnaţi, care nu s-au deprins cu toate tertipurile diabolice, necesare pentru a deschide tot felul de uşi, uneori, din păcate, chiar şi în domeniul religios. Copiii lui Dumnezeu nu dau din coate, ci aşteaptă în umilinţă până când Domnul Isus Însuşi le deschide uşa.
3. Ce apreciază Domnul Isus la Biserica din Filadelfia?
,,… ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. … ai păzit cuvântul răbdării Mele, ” (v8,10)
Aprecierile Domnului Isus pentru Biserica din Filadelfia, sunt cu atât mai importante, cu cât Domnul n-are nimic de condamnat la ea. Biserica din Filadelfia a rămas fidelă Cuvântului lui Dumnezeu, Numelui Domnului Isus şi a îndurat cu răbdare toate presiunile care urmăreau să o despartă de acestea.
Expresia: ,,ai păzit Cuvântul meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu” se referă cel puţin la două lucruri: În primul rând, Biserica n-a cedat sub presiunea elenizării creştinismului, prin influenţa gnosticilor, care au adus mult rău creştinătăţii, din primele secole, prin propovăduirea faptului că trupul este rău, iar duhul este bun, şi că la mântuire se ajunge printr-o cunoaştere superioară care nu vine din Biblie, ci pe cale mistică, dintr-un plan existenţial superior, prin iniţiere şi iluminare. În al doilea rând, Biserica n-a cedat presiunii viilor, vinurilor şi cârciumelor din oraş. În ţară, este cunoscut faptul că în zonele de podgorii, băutura este principala problemă cu care se confruntă Bisericile. Nu acelaşi lucru s-a petrecut şi la Filadelfia.
Expresia: ,,ai păzit Cuvântul răbdării” se referă la maturitatea Bisericii care a îndurat, în smerenie, toate presiunile, care aveau ca scop să o despartă de Domnul şi de Cuvântul Său.
Fidelitate faţă de Cuvânt, faţă de Domnul şi răbdare: iată trei calităţi de care are mare nevoie Biserica de astăzi, ca să poată beneficia de lucrarea supranaturală a Domnului Isus, de a aduce foame şi sete, în inima oamenilor,după Dumnezeu.
4. Ce promite Domnul Isus Bisericii din Filadelfia?
,,iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. Iată că îţi dau din cei ce Sunt în sinagoga Satanei, care zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” (v8-12)
Prima promisiune făcută de Domnul Isus Bisericii din Filadelfia este o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide. Promisiunea uşii deschise este făcută pentru prezent, prin urmare trebuie să fie legată neapărat de mandatul Bisericii, de promovare a intereselor Împărăţiei lui Dumnezeu, pe pământ.
Expresia: ,,căci ai puţină putere” a dat mult de furcă cercetătorilor Scripturii, unii considerând aceste cuvinte, ca pe o mustrare adresată Bisericii. Însă dacă cercetăm cu atenţie textul, vom constata că puţina putere a Bisericii, a fost chiar motivul pentru care Domnul Isus i-a deschis acea uşă: ,,iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere” Cu alte cuvinte: dacă Biserica ar fi avut mai multă putere, Domnul Isus nu i-ar fi deschis uşa respectivă. Prin urmare, a avea puţină putere este condiţie de bază, pentru a putea beneficia de această lucrare a Domnului. Oare nu se potriveşte aceasta cu tot restul Scripturii unde citim cuvinte ca acestea: ,,puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” şi : ,,când Sunt slab, atunci Sunt tare.” (2Corinteni 12:9,10) O consecinţă naturală a recunoaşterii lipsei de putere este rugăciunea. Doar oamenii slabi se roagă, cu adevărat, iar rugăciunile lor câştigă biruinţe în locurile cereşti, duhurile rele sunt legate, iar Duhul Sfânt înrâureşte inimile păcătoşilor, care devin receptivi la Evanghelie. Cei puternici, rostesc doar rugăciunea fariseului de la templu. Dumnezeu n-are nimic de oferit celor care se încred în ei înşişi, nici celor aroganţi. Toate promisiunile Domnului sunt pentru cei săraci în duh. Lipsa lepădării de sine, încrederea în înţelepciunea, puterea şi resursele personale, îl împiedică pe Dumnezeu să lucreze.
Dar, dacă Biserica din Filadelfia avea puţină putere, atunci, în context, cine să fi avut multă putere? Erau tocmai evreii din sinagogă, care ziceau că sunt iudei, dar nu erau, se credeau adunarea lui Dumnezeu, dar în schimb erau sinagoga Satanei, şi pe deasupra îi şi dispreţuiau pe creştinii puţini şi slabi. Prin urmare, Domnul Isus promite că va face dreptate Bisericii, chiar aici pe pământ: ,,Iată că îţi dau din cei ce Sunt în sinagoga Satanei, care zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.” Acest verset înseamnă, fie că Domnul va naşte din nou tocmai pe cei mai mari contestatari ai Bisericii, fie că îi va zdrobi, în mod suveran, determinându-i să ajungă la mâna şi la mila celor de care şi-au bătut joc, fie că Domnul va da un aşa mare Har Bisericii, care va prospera atât de mult, încât chiar cei mai orgolioşi membri din sinagoga Satanei, vor trebui să admită că Domnul este de partea Bisericii Sale. În umblarea noastră cu Dumnezeu, de-a lungul anilor, am văzut situaţii şi de un fel şi de altul. Tot ce ni se cere este să fim sfinţi, să rămânem lângă Cuvânt şi lângă Domnul, recunoscându-ne limitele cu smerenie, şi aşteptând supranaturalul de la El.
A doua promisiune, se referă la răsplata biruitorilor, oferită de către Domnul, în ziua de apoi. În lumea antică, atunci când cineva făcea o faptă de mare ispravă, se obijnuia să se ridice, într-un templu, un stâlp în cinstea lui, pe care era scris numele lui. Dar când se schimbau împăraţii, deseori se întâmpla ca cineva onorat de împăratul trecut, să fie dezonorat de împăratul actual, prin urmare, stâlpul ridicat în cinstea lui, era scos afară din templu. Promisiunea Domnului pentru biruitori, este că vor fi un stâlp în templul lui Dumnezeu, că vor avea pe el scris, Numele lui Dumnezeu, al Domnului Isus, şi al noului Ierusalim, şi că niciodată nu vor fi scoşi afară de acolo. Iată o promisiune extraordinară pentru copiii lui Dumnezeu, dar şi o atenţionare solemnă pentru cei care se consideră deja posesorii acestor făgăduinţe, dar care vor fi surprinşi să afle că de fapt ei au aparţinut sinagogii Satanei. ,,Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
Scrisoare către Biserica din Laodicea
(Apocalipsa 3:14.22)
Biserica din Laodicea este singura Biserică din Noul Testament, despre care Domnul Isus a afirmat că îi este greaţă, deoarece aceasta se afla în starea pe care Fiul lui Dumnezeu o urăşte cel mai mult, şi anume starea de căldicel. De fapt, Biserica din Laodicea se credea în cea mai perfectă formă spirituală, spunând despre sine, cu o deosebită emfază: ,,sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, însă Domnul Isus o vedea tocmai la polul opus, adresându-i amarele cuvinte: ,,eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”(v17). Scârbit de atâta falsitate, minciună şi înşelăciune, Domnul Isus a fost nevoit să exclame: ,,am să te vărs din gura mea”. Această expresie, în limba greacă, realmente, exprimă o senzaţie de vomă, stârnită de un lucru scârbos, dezgustător şi neplăcut. În vechiul Testament, mai întâlnim ceva asemănător, când Dumnezeu a spus poporului Său: ,,Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia1:13-14) Ce situaţie îngrozitoare pentru o biserică, care dintr-un popor, chemat să fie mireasa lui Cristos, de care Dumnezeu vrea să se bucure, aşa cum citim în Ţefania 3:17: ,,Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”, să ajungă, prin infidelitate faţă de Mirele ei, o târfă mizerabilă şi dezgustătoare, despre care Domnul Isus să spună: mi se face lehamite de tine, de aceea: ,,am să te vărs din gura Mea”. Este greu de priceput cum este posibil ca o fecioară curtată de tocmai Prinţul Universului, să dea cu piciorul în şansa vieţii ei, cedând avansurilor seducătoare ale unor ibovnici mărunţi şi mizerabili. Însă lucrul cel mai şocant şi de neânţeles pentru orice logică omenească, este următorul: Cum se poate ca Domnul Isus, să mai iubească şi o astfel de biserică, oferindu-i şansa întoarcerii la dragostea şi credincioşia faţă de Mirele ei ceresc? Cum este posibil ca Domnul Isus să rostească unei asemenea adunări, cuvinte ca: ,,Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te!” sau: ,,Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (v19, 21) De fapt, în aceste cuvinte, ale Domnului Isus, constă şansa fiecăruia dintre noi, deoarece cu toţii am avut momente sau perioade în viaţă, în care am cedat presiunilor seducătoare ale curtezanilor celui rău şi am trădat dragostea Domnului Isus, căzând în tot felul de pofte şi de păcate. Dacă nu am avea şansa pocăinţei şi suportul iubirii Divine, am fi nişte oameni pierduţi şi irecuperabili. Frumuseţea în cartea Apocalipsa, este că cei îmbrăcaţi în haine albe, nu sunt cei care n-au păcătuit niciodată, ci cei care şi-au spălat hainele în sângele Mielului. (Apocalipsa7:14) Mesajul scrisorii Bisericii din Laodicea, este că până şi celei mai corupte şi stricate biserici, în dragostea Divină fără margini, i se oferă şansa pocăinţei, cât şi provocarea câştigării biruinţei, pentru a sta împreună cu Cristos pe scaunul Său de domnie.
Cei mai mulţi comentatori ai Scripturii, afirmă că starea Bisericii din Laodicea se potriveşte cel mai bine cu starea Bisericii contemporane. Prin urmare studiul acestei scrisori, este o provocare cu atât mai puternică, pentru fiecare dintre noi.
1. Context istoric.
Oraşul Laodicea a fost întemeiat de către Antioh al doilea, în secolul trei înainte de Cristos, fiind numit după numele soţiei sale, Laodice. Din punct de vedere etimologic, cuvântul Laodicea este format din două cuvinte care, în limba greacă, înseamnă drepturile omului, sau democraţie. Numele acesta s-a potrivit foarte bine cu specificul oraşului, cu specificul Bisericii de acolo, şi se potriveşte foarte bine şi cu specificul Bisericii de astăzi. Biserica din Laodicea este Biserica ce trăieşte în democraţie şi care este ispitită să se lase condusă, mai mult de voinţa poporului, decât de voia lui Dumnezeu. În Biserica de tip Laodicea, votul majorităţii tinde să înlocuiască voia suverană a lui Dumnezeu.
Oraşul Laodicea a devenit una dintre metropolele lumii antice, caracterizată prin câteva elemente foarte importante: În primul rând, Laodicea era supranumit oraşul milionarilor, deoarece acolo îşi aveau reşedinţa cei mai bogaţi oameni, din Asia Mică. În Laodicea exista un sistem bancar foarte sigur; un corespondent al băncilor Elveţiene de astăzi. Există dovezi istorice care confirmă faptul că oameni importanţi ai lumii antice, aveau depozite în băncile din Laodicea. Banii şi aurul erau ceva foarte obijnuit în acest oraş. În al doilea rând, în Laodicea s-a dezvoltat foarte mult, industria confecţionării ţesăturilor şi hainelor, din lână neagră. Aceste haine erau foarte scumpe şi la mare căutare în lumea bună. De fapt, hainele din lână neagră, au devenit moda Laodiciei cât şi simbolul bogăţiei, eleganţei şi bunăstării materiale. În al treilea rând, în Laodicea funcţiona şi o şcoală de medicină foarte importantă, specializată în mod deosebit pe oftalmologie. În acest oraş se fabrica un fel de alifie pentru tratarea bolilor de ochi, numită pudra frigiană, din care provine colirul de astăzi. Oraşul Laodicea avea o singură problemă: apa. În Laodicea nu existau surse bune de apă, de aceea aceasta era transportată prin conducte ceramice, din două oraşe din apropiere. La Colose existau izvoare de apă rece, foarte bună de băut, iar la Hierapolis existau izvoare fierbinţi, cu apă termală, foarte bună pentru diferite tratamente. Marea problemă era că pe drum, apa rece din Colose se încălzea, iar apa fierbinte din Hierapolis se răcea, amândouă ajungând în Laodicea, la o temperatură care poate fi descrisă prin acelaşi cuvânt: căldicel. Ei bine, când vom studia scrisoarea propriuzisă, vom observa că Domnul Isus face referire la toate aceste elemente de context istoric, iar cunoaşterea lor ne va fi de mare ajutor.
În ce priveşte Biserica din Laodicea, Noul Testament, are încă două referinţe la aceasta, afară de textul Apocalipsei. În epistola pe care Pavel a scris-o Bisericii din Colose, el s-a referit de două ori şi la Biserica din oraşul vecin. În Coloseni 2:1 Pavel spune: ,,Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup;”, iar în 4:16 găsim scris: ,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica Laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodicea.” Aşadar cu treizeci de ani înainte de Apocalipsa lui Ioan, Pavel lupta în rugăciunile sale, pentru Biserica din Laodicea, şi chiar le-a scris o epistolă de învăţătură, dar pe care Duhul Sfânt n-a inclus-o în canonul Scripturii. Ruinele de astăzi scot la iveală trei clădiri de biserică, în centrul oraşului, ceea ce vorbeşte despre mărimea, puterea cât şi bogăţia Bisericii din Laodicea.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii din Laodicea.
,,Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:” (v14). Bisericii din Laodicea, Domnul Isus i se prezintă, potrivit cu nevoile sale, în trei feluri: Amin, Martorul credincios şi adevărat, şi Începutul zidirii lui Dumnezeu. În primul rând, cuvântul ,,Amin” înseamnă ,,aşa să fie”, iar unei biserici democratice, în care voinţa majorităţii impunea legea, trebuia să i se reamintească faptul că numai Dumnezeu este în măsură să hotărască ce este bine şi ce este rău, nu adunarea generală. Democraţia nu trebuie amestecată niciodată cu voia lui Dumnezeu. Principiile Scripturii nu se supun la vot, ci se împlinesc întocmai. În al doilea rând, Martorul credincios şi adevărat, ne vorbeşte despre faptul că Biserica, punând deoparte voia lui Dumnezeu, în favoarea voinţei poporului, a intrat sub incidenţa tribunalului Divin, în calitate de inculpat, iar Isus Cristos este Cel care depune mărturie despre vinovăţia ei. Mărturia Lui este adevărată, deoarece El nu este un martor mincinos ci credincios. În al treilea rând, prezentarea lui Isus ca început al zidirii lui Dumnezeu, reprezintă o invitaţie adresată Bisericii de a se întoarce înapoi la origini. Expresia: ,,începutul zidirii lui Dumnezeu” se poate traduce şi prin: ,,etalonul Împărăţiei lui Dumnezeu, sau modelul Împărăţiei lui Dumnezeu”. Prin lepădarea voii lui Dumnezeu în favoarea voinţei poporului, Biserica din Laodicea, nu numai că a intrat sub incidenţa tribunalului Divin, dar L-a scos pe Domnul Isus afară. În scrisoarea adresată acestei Biserici, Domnul Isus se prezintă stând la uşă şi cerând permisiunea de a intra: ,,Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (v20) Ce imagine jalnică şi nepotrivită pentru o biserică. Biserica din Laodicea pierzându-L pe Cristos, şi-a pierdut etalonul, modelul, direcţia şi standardul, iar Domnul Isus se oferă, încă odată, pe Sine, acestei Biserici.
Aşa cum altădată Cristos a fost izgonit din Biserica din Laodicea, astăzi El este izgonit din multe biserici, care se numesc creştine, iar o biserică fără Cristos, este o adunătură de oameni fără etalon, fără direcţie, în care triumfă voinţa poporului în detrimentul voii lui Dumnezeu. Însă Cristos nu renunţă să bată chiar şi la uşile încuiate ale unei astfel de biserici, la care nu găseşte nimic bun de apreciat.
3. Ce condamnă Cristos în Biserica din Laodicea?
,,Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,” (v15-17)
Acuzaţia adusă de către Domnul Isus Bisericii din Laodicea, este că aceasta se afla în starea de căldicel, nici rece nici în clocot. Pentru a înţelege foarte bine această acuzaţie, trebuie să definim ce a vrut Domnul Isus să spună prin cuvintele: căldicel, rece şi în clocot. Pentru a defini aceşti termeni, ne vom folosi de două contexte: contextul geografic şi contextul biblic.
Din punct de vedere al contextului geografic, mesajul Domnului Isus către Biserica din Laodicea, condamna faptul că aceasta nu era rece şi proaspătă, astfel ca oamenii însetaţi după Dumnezeu, pătrunzând în Biserică, să-şi stâmpere acolo setea sufletească, dupăcum cei însetaţi fizic găseau stâmpărare în izvoarele reci din Colose, dar nu era nici fierbinte, astfel ca cei bolnavi spirituali, să găsească în Biserică vindecare duhovnicească, dupăcum cei bolnavi fizic găseau vindecare trupească, în apele termale de la Hierapolis. Domnul Isus imputa Bisericii faptul că, pierzându-şi identitatea, şi-a pierdut şi proprietăţile. Această interpretare are suport biblic, în cuvintele Domnului Isus, din predica de pe munte: ,,Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:13-16) Biserica din Laodicea era la fel ca sarea care şi-a pierdut gustul, iar acum nu mai era bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni, şi ca lumina care s-a stins sub obrocul păcatului, iar cei pierduţi nu mai găseau în ea nici un indiciu spre Cristos.
Din punct de vedere al contextului biblic, termenii: căldicel, rece şi în clocot sunt definiţi chiar de către Domnul Isus. Potrivit definiţiei Domnului Isus, în starea de căldicel, este acea biserică care zice despre sine: ,,sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, dar care nu ştie că este: ,,ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Biserica aflată în starea de căldicel, este biserica care trăieşte în această cumplită autoânşelare: se crede fierbinte, dar în realitate este rece. Prin urmare, biserica fierbinte, este biserica care, nu doar zice că este bogată, ci chiar este bogată, cumpărând de la Domnul aur curăţit prin foc, iar ,,biserica rece” dacă o putem numi aşa, este biserica ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală. ,,biseria rece” încetează a mai fi biserică, ci reprezintă culmea ticăloşiei omeneşti, care se dă drept ceea ce nu este, şi joacă un rol care nu i se potriveşte. Membrii unei asemenea biserici sunt cei mai nenorociţi dintre oameni, deoarece ei nu se simt bine nici cu Dumnezeu nici cu lumea. Aceşti aşa zişi creştini, se aseamănă foarte mult cu bogatul căruia i-a rodit ţarina, care au acumulat multe bogăţii lumeşti, trăind în mijlocul băncilor şi aurului, dar care nu s-au îmbogăţit deloc faţă de Dumnezeu. Ei sunt orbi din punct de vedere spiritual, neavând capacitatea să-L vadă pe Dumnezeu, cât şi planurile Sale, chiar dacă ochii lor trupeşti sunt unşi cu cele mai bune alifii. Deasemenea, din punct de vedere spiritual, ei sunt goi, chiar dacă trupul lor este înveşmântat cu cele mai scumpe şi elegante haine de lână. Aşadar: autoânşelarea, falsitatea, aroganţa, materialismul şi alungarea lui Cristos la uşă, prin impunerea voinţei poporului, sunt câteva dintre caracteristicile bisericii de tip Laodicea.
Mulţi cititori şi cercetători ci Cuvântului lui Dumnezeu, studiind această scrisoare, şi-au pus următoarea întrebare: Cum a fost posibil ca Domnul Isus să-i spună acestei Biserici cuvintele: ,,o dacă ai fi rece!” Este de preferat să fi rece decât căldicel? Să ştiţi că atât cei căldicei cât şi cei reci, dacă nu se pocăiesc, vor ajunge în acelaşi loc: în iad, deoarece atât unii cât şi ceilalţi sunt ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Singura diferenţă dintre ei este că unii îşi recunosc starea iar alţii nu şi-o recunosc, iar cei care îşi recunosc păcătoşenia mai au o şansă de pocăinţă, pe când cei care nu-şi recunosc starea de păcat, n-au nici o şansă să fie mântuiţi. La analiza atentă a Domnului Isus, fariseii religioşi din poporul Israel, erau plini de mândrie, răutate, pofte rele şi păcat, la fel ca şi vameşii, păcătoşii şi prostituatele. Singura diferenţă dintre aceste două categorii, era că păcătoşii îşi recunoşteau mizeria şi ticăloşia, pe când fariseii nu. De aceea Domnul Isus i-a preferat pe păcătoşi, deoarece aceştia erau mult mai receptivi la mesajul Evangheliei Sale, pe când oamenii religioşi se credeau, ca cei din Laodicea, bogaţi şi că nu duc lipsă de nimic. De aceea Domnul Isus a rostit, în auzul urechilor liderilor religioşi ai lui Israel, surprinzătoarele cuvinte: ,,Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.” (Matei 8:-12)
4. Soluţia oferită de Domnul Isus
,,te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (v18-20)
Partea frumoasă este că până şi Bisericii din Laodicea i se aruncă provocarea pocăinţei şi a biruinţei. Domnul Isus este dispus să ofere şi celor din Laodicea, aur curăţit prin foc, haine albe cât şi doftorie pentru ochi. Aurul curăţit prin foc, se referă la acele bogăţii care pot fi transferate în viaţa de după moarte. Petru vorbeşte despre credinţa noastră în Domnul Isus, a cărei valoare este cu mult mai mare decât a aurului curăţit prin foc, şi care trebuie curăţită prin focul încercărilor, spre a deveni veritabilă. (1Petru1:6-7) Este normal să fie aşa, deoarece, credinţa ne leagă de cea mai de preţ comoară din univers, şi anume Domnul Isus. Însă Biserica din Laodicea, de dragul unei vieţi confortabile, a făcut toate compromisurile necesare, pentru a scăpa de încercare şi persecuţie, însă prin aceasta şi-a pierdut şi credinţa, respectiv pe Cristos. Obiectivul nostru suprem, în această lume, nu trebuie să fie o viaţă lipsită de necazuri, ci o viaţă de încredere în Domnul Isus. Domnul Isus reprezintă comoara ascunsă în ţarină, din pilda Împărăţiei, iar cel care o găseşte, de dragul ei se duce şi vinde tot ce are. (Matei 13:44) În acest context trebuie să înţeţegem cuvintele Domnului Isus: ,,Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” (Matei 10:38) Hainele albe se referă la neprihănirea lui Cristos, la care s-a referit şi apostolul Pavel când a scris: ,,şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:9-14) Doar această neprihănire ne poate acoperi goliciunea omului vechi al păcatuui. Alifia pentru ochi se referă la capacitatea de a umbla prin credinţă nu prin vedere. Capacitatea de a privi lumea şi viaţa din perspectiva lui Dumnezeu, în aşa fel încât această perspectivă duhovnicească, să ne influenţeze valorile, priorităţile, deciziile şi acţiunile.
5. Promisiunea Domnului Isus pentru Biserica din Laodicea
,,Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”
Mesajul încurajator al scrisorii către Biserica din Laodicea, este că până şi un creştin căldicel, care trăieşte în autoânşelare, falsitate, aroganţă, materialism şi fără Dumnezeu, are şansa să devină unul dintre biruitori, dacă se pocăieşte şi se întoarce cu toată inima spre Cristos, spre a fi îmbogăţit, îmbrăcat în haine albe, şi vindecat de orbire spirituală. Biruitorii din Scriptură nu sunt nişte performeri intangibili ci nişte păcătoşi spălaţi şi înnobilaţi prin lucrarea Harului lui Cristos. Prin urmare există speranţă pentru fiecare dintre noi. Oricine are şansa reală de a ajunge să domnească împreună cu Cristos pe scaunul Lui de domnie. Din păcate …
Top 10 cele mai bune ceaiuri care calmează durerile de burtă;Tincturi din plante medicinale preparate in casa;Antivirale naturale: extracte din plante si remedii complementare pentru raceala si gripa;Tincturi din plante medicinale – principii active concentrate;CEAIUL DE SOC : BENEFICII MIRACULOASE PENTRU SANATATEA TA -Planta-minune pe care mulți o ignoră, dar care este o adevărată comoară pentru sănătate. Vindecă rănile în timp record;O Abordare Onesta In Oncologie Si Hemato-Oncologie; Mierea ca aliment si medicament;Sortimente de miere – proprietăți și recomandări terapeutice; EVITĂ ANTIBIOTICELE – AFLĂ CARE SUNT ALTERNATIVELE NATURALE…5 remedii cu miere de albine pentru sezonul rece; Mierea in tratarea gastritei;Telina si Telina Apio;Suc de sfecla rosie…
////////////////////////////////////////////////////////
Suc de sfecla rosie
Un pahar de suc de sfecla rosie contine multe substante nutritive, dar si antioxidanti. Este detoxifiant si are o multime de alte beneficii asupra sanatatii!
Nu mai exista nici un secret ca sfecla rosie este o leguma extrem de sanatoasa si poate fi inclusa usor in alimentatie. Se prepara fiarta sau la cuptor si poate fi adaugata in salate, ciorbe, tocanite sau se consuma murata.
Pentru a putea fi consumata, sfecla rosie trebuie gatita in prealabil. In urma procesului de preparare termica scad valaorile ei nutritive.
Sucul de sfecla rosie este metoda cea mai eficienta pentru a beneficia de toti nutrientii pe care ii contine aceasta leguma in stare cruda.
Continutul articolului
Ce contine sfecla rosie?
Beneficiile sucului de sfecla rosie
Suc de sfecla rosie reteta
Suc de morcovi cu sfecla rosie si mar
Contraindicatii
Ce contine sfecla rosie?
Ce contine sfecla rosie?
Sfecla rosie este bogata in nutrienti, fiind o leguma de nadejde in dietele de slabit. Contine putine calorii, are multa apa si este bogata in fibre. Sfecla rosie are o cantitate extrem de mica de garsimi si nu contine colesterol.
Ca sa iti faci o idee, 100 g de sfecla rosie contine 87% apa si furnizeaza doar 43 de calorii, astfel:
1,3 g de proteine
0,1 g lipide nesaturate, 0 g colesterol
9,6 g de glucide, din care 6,8 g sunt zaharuri naturale (fructoza si glucoza)
2,8 g fibre
Chiar daca aproximativ 75% din totalul de glucide reprezinta zaharuri, consumul de sfecla rosie nu creste indicele glicemic.
Sfecla rosie contine foarte multe vitamine si minerale. Este o sursa excelenta de vitamina C, complexul de vitamina B (B3,B5,B6,B9), dar si vitamina A.
Dintre minerale, sfecla rosie contine magneziu, fosfor, fier, potasiu, mangan si sodiu. Daca te confrunti cu deficit de magneziu, vezi cum poti sa introduci alimente bogate in magneziu in dieta ta.
Cea ce ii confera insa multe dintre beneficii este ca sfecla contine in mod natural cantitati mari de nitrati. Pe langa acestia, mai contine si alti non-nutrienti fitochimici care ii confera proprietati antioxidante.
De asemenea, culoarea rosie a sfeclei este data de o substanta numita betacianina care are efecte benefice pentru sanatate.
Beneficiile sucului de sfecla rosie
Suc de sfecla rosie beneficii
Este drept ca sucul de sfecla rosie nu are un gust foarte placut, insa la cate beneficii are merita sa treci peste acest aspect.
- Protejeaza ficatul
Unul dintre cele mai mari beneficii ale sfeclei rosii pentru sanatate este acela ca protejeaza ficatul. Un stil de viata dezordonat, dar si radicalii liberi proveniti din mediul extern, pot duce la aparitia unor boli hepatice.
Sfecla rosie contine betacianina, pigmentul care ii da culoarea rosie. Aceasta substanta are proprietati antioxidante puternice asupra ficatului. Sucul de sfecla rosie are capacitatea de a regenerea ficatul, protejandu-l de factorii externi nocivi si de depunerile de grasimi.
- Imbunatateste circulatia sanguina
Fiind o sursa naturala de nitrati, sucul de sfecla rosie stimuleaza productia de oxid nitric din sange. Nu stiu daca stiai, dar oxidul nitric are un rol esential pentru mentinerea unei bune circulatii sanguine catre toate organele din corp.
Oxidul nitric actioneaza trece rapid prin vasele de sange, eliminand toxinele, aerisindu-le si relaxandu-le. El este un gaz care contribuie la buna functionare a arterelor.
Crescand nivelul de oxid nitric, un consum zilnic de suc de sfecla rosie imbunatateste circulatia sanguina a intregului organsim. Previne riscul aparitiei ateroscrelozei si a altor boli cardiovasculare.
- Scade tensiunea arteriala
Se pare ca daca bei o cana de suc de sfecla rosie pe zi scade tensiunea arteriala. Motivul este acelasi explicat anterior.
Nitartii din sfecla rosie sunt descompusi in sange in oxid nitric. Cresterea nivelului de oxid nitric dilata vasele sanguine si le relaxeaza, ceea ce influenteaza scaderea tensiunii arteriale.
Prin urmare, daca ai tensiunea crescuta, ai in vedere un consum regulat de suc de sfecla rosie. Bineinteles, include sfecla rosie ca parte dintr-o alimentatie cat mai sanatoasa.
- Detoxifiaza organismul
Detoxifierea este un proces care mentine sanatatea optima. Sucul de sfecla rosie baut dimineata pe stomacul gol este un bun detoxifiant al intregului organism.
Acesta este o sursa excelenta de antioxidanti care lupta cu radicalii liberi, prevenind stresul oxidativ al celulelor. Baut zilnic, sucul de sfecla rosie are proprietati depurative, usurand organismul de toxine.
- Are proprietati antiinflamatorii
Antioxidantii pe care ii contine ii confera sfeclei si proprietati antiinflamatorii. Sucul de sfecla rosie contribuie la intarirea sistemului imunitar, crescandu-i rezistenta in fata inflamatiilor.
Un consum regulat de suc de sfecla previne si amelioreaza inflamatiile din organism. Netratate la timp, inflamatiile pot duce la aparitia bolilor cronice. Se pare ca sucul de sfecla rosie amelioreaza chiar si simpomele produse de osteoartrita.
- Sporeste rezistenta la efort fizic
O cura cu suc de sfecla rosie zilnic timp de o saptamana te ajuta sa iti cresti considerabil rezistenta la efortul fizic. Dupa cum am mai spus, sucul de sfecla rosie creste nivelul de oxid nitric din sange, facilitand circulatia sangelui spre inima, plamani si chiar muschi.
Astfel, te vei simti mai energizat si vei fi capabil sa faci mai mult efort fizic. In plus, vei avea o capacitate mai mare de recuperare dupa antrenament.
- Te ajuta sa slabesti
Acest suc poate fi inclus cu usurinta intr-o cura de slabire, ajutandu-te sa dai jos kilogramele in plus in mai multe feluri.
In primul rand, nu contine grasimi si are un aport scazut de calorii. In al doile rand, are proprietati depurative si detoxifiante care stimuleaza pierderea in greutate. In al treile rand, dupa cum am spus si mai sus, iti creste performanta fizica.
Sportul este indispensabil atunci cand vrei sa slabesti. De regula, intr-o cura de slabire organismul nu primeste toate substantele nutritive. Intr-un pahar de suc de sfecla rosie vei avea vitaminele si mineralele care sa iti dea energie pentru intrega zi.
- Imbunatateste functia cognitiva
Sucul de sfecla imbunatateste functia cognitiva datorita continutului bogat in nitrati. Asa cum am mai explicat deja, acestia stimuleaza productia de oxid nitric, sporind circulatia sanguina la nivelul creierului. Astfel, vasele sanguine se relaxeaza, inducand o stare de calm.
Consumul de suc de sfecla rosie inlatura stresul, emotiile negative, frustrarile, stimuleaza gandirea pozitiva, memoria si iti da o stare generala de bine. Se pare ca este recomandat persoanelor in varsta pentru a preven riscul dementei.
- Imbunatateste aspectul pielii
Uneori sanatatea pielii poate fi sustinuta si din interior spre exterior. Asa actioneaza sucul de sfecla rosie asupra pielii. Fiind bogat in antioxidanti, vitamina C, vitamina A si carotenoizi, consumul regulat de acest suc imbunatateste aspectul pielii.
Inlatura radicalii liberi la care este expusa pielea si previne stresul oxidativ al celulelor. Astfel, previne imbatranirea, reface elasticitatea pielii, redandu-i un aspect mai tanar, mai luminos si mai sanatos.
Suc de sfecla rosie reteta
Suc de sfecla rosie reteta
Gasesti suc de sfecla gata preparat in magazinele naturiste sau online (verifica pretul pe acest link). Desi unele dintre ele sunt BIO, evident ca au in compozitie si conservanti pentru a pastra valabilitatea produsului pentru mai mult timp.
De aceea, cel mai bine ar fi sa iti pregatesti suc de sfecla rosie acasa. In felul acesta stii exact ce ai pus in el si ai mai mare control asupra ingredientelor. In plus, il bei proaspat si este mult mai ieftin din punct de vedere financiar.
Indicat ar fi sa bei suc de sfecla rosie dimineata pe stomacul gol sau in prima parte a zilei. Se consuma ca o gustare intre mese, nicidecum asociat la una dintre mesele principale ale zilei.
Sucul de sfecla rosie, ca toate sucurile naturale, se consuma proaspat, imediat dupa ce l-ai pregatit pentru ca altfel se oxideaza. Lasat pe mai tarziu, antioxidatii pe care ii contine se degradeaza, chiar si daca este pastrat la frigider.
Nu este mare filozofie sa pregatesti un suc de sfecla rosie! Iata cum se prepara suc de sfecla rosie, reteta extrem de usoara:
Ingrediente
o sfecla rosie de dimensiuni medii
o jumatate de lamie
Mod de preparare
Spala bine sfecla si lamaia inainte de a le curata de coaja, pentru a inlatura eventualele substante toxice cu care au fost stropite. Curata-le si taie-le in bucati mai mici. Introdu bucatile de sfecla si legume intr-un storcator si colecteaza sucul intr-un recipient. Indicat ar fi sa folosesti un storcator cu presare la rece.
Toarna sucul in pahar si bea-l cu inghitituri mici imediat dupa ce l-ai pregatit. Incearca sa bei sucul de sfecla neindulcit, nici macar cu miere, chiar daca are un gust neplacut.
Suc de morcovi cu sfecla rosie si mar
Pentru un gust mai placut, poti sa combini sfecla rosie cu alte legume si fructe. Poti adauga in sucul de sfecla rosie: morcov, mere, citrice, telina Apio, menta sau ghimbir. Ce zici de un suc de morcovi cu sfecla rosie si mar?
Ingrediente
un morcov mare
o sfecla rosie mica
un mar
Mod de preparare
Spala bine morcovul, sfecla si marul, pentru a inlatura eventualele substante toxice cu care au fost stropite. Curata legumele de coaja, apoi taie-le in bucati mai mici. Nu decoji marul, deoarece coaja lui contine multi nutrienti. Taie-l in sferturi si indeparteaza-i cotorul si semintele din interior.
Introdu bucatile de morcov, sfecla si sferturile de mar intr-un storcator si colecteaza sucul intr-un recipient. Toarna sucul in pahar si bea-l proaspat, imediat dupa ce l-ai preparat cu inghitituri mici si neindulcit.
Consumat dimineata, acest suc de morcovi cu sfecla rosie si mar este detoxifiant si iti da energie pentru intreaga zi. Daca vrei poti sa mai adauci la reteta de suc de morcovi cu sfecla rosie si mar un grapefruit sau o portocala.
Contraindicatii
Atata timp cat este consumat cu moderatie, ca facand parte dintr-un regim alimentar sanatos, sucul de sfecla rosie nu are efecte adverse.
Cu toate acestea, dupa ce bei suc de sfecla rosie este posibil ca acesta sa schimbe culoarea urinei si a scaunului, devenind rosiatice. Nu te ingrijora, este un lucru inofensiv si oarecum normal.
De asemenea, nu se recoamnada consumul de suc de sfecla rosie celor care au tensiunea mica, avand in vedere efectul sau de a scadea presiunea arteriala.
Nici cei care sunt predispusi la pietre la rinichi nu ar trebui sa bea suc de sfecla rosie, din cauza oxalatilor pe care ii contine aceasta leguma.
https://www.diete.club/suc-de-sfecla-rosie/
//////////////////////////////////////////
Telina si Telina Apio
Telina si telina apio sunt unele dintre cele mai sanatoase legume. Nutritionistii le recomanda pentru proprietatile lor nutritive ca facand parte din meniul unei diete echilibrate.
Datorita continutului de vitamine, minerale si efectului sau de antioxidant natural, telina are beneficii numeraose pentru sanatate. Inca din cele mai vechi timpuri a fost apreciata pentru efectul sau terapeutic, fiind folosita in medicina ayurvetica.
Telina radacina se cultiva in gradinile de la noi din tara si o gasesti pe tot parcursul anului in piete sau in magazine. Telina este indragita de bucatari si gospodine pentru aroma sa puternica cu care da gust multor preparate culinare. Se foloseste destul de des in ciorbe, mancaruri sau salate.
In acest articol iti voi spune informatii interesante despre telina si telina apio. Voi relata cateva beneficii pe care le are pentru sanatate, dar si cum poti face o cura cu telina pentru a ameliora anumite afectiuni.
Continutul articolului
Despre telina
Ce proprietati are telina?
Ce beneficii are telina pentru sanatate?
Cum se administreaza telina ca tratament naturist?
Telina Apio – proprietati si beneficii
Contraindicatii
Despre telina
Telina (Apium graveolens) este o leguma care face parte din familia Apiaceae, fiind inrudita cu mararul, patrunjelul, corinadrul, leusteanul, morcovul si pastarnacul. Telina care se cultiva in zilele noastre provine dintr-un soi salbatic care in trecut crestea de-a lungul Marii Meditaraneene.
Este o planta bienala care se cultiva in toate zonele lumii. Iubeste solurile fertile, umede si bogate in nutrienti. Telina poate sa reziste la temperaturi scazute, aproape de inghet si nu necesita o ingrijire riguroasa.
Dezvolta o radacina mare si carnoasa, iar tulpina poate sa ajunga pana la o inaltime de 1 metru. Frunzele sunt mari, de culoare verde intens, iar florile alb-verzui.
Toate partile plantei sunt valorificate: radacina, tulpina, frunzele, dar si semintele. De altfel, uleiul esential din semintele de telina este foarte apreciat in industria cosmetica, medicala si terapeutica.
Inca din cele mai vechi timpuri, telina a fost recunoscuta pentru efectele ei benefice asupra sanatatii. Ea a fost denumita de Hipocrate (parintele medicinei) ca un aliment benefic pentru calmarea starilor nervoase.
In Grecia Antica si Imperiul Roman telina era folosita in scopuri medicinale, ca tratament naturist pentru scaderea tensiunii arteriale, guta, boli renale, reumatism, stimularea organelor sexuale de reproducere, inlaturarea starilor de epuizare fizica si oboseala. In India, telina se folosea pentru ameliorarea problemelor digestive si durerile articulare.
Astazi este o leguma folosita des in bucatarie pentru a da gust si aroma preparatelor culinare. Pe langa aroma sa puternica si gustul usor dulce, telina este apreciata ca fiind unul dintre cele mai sanatoase alimente.
Datorita proprietatilor sale nutritive, a castigat un loc de seama in meniul celor care vor sa aiba o alimentatie sanatoasa.
Exista foarte multe soiuri de telina, insa la nivel general se disting urmatoareale categorii:
telina de radacina – folosita in bucatarie pentru radacina si frunze
telina apio – folosita in diferite prepararte culinare pentru tulpina ei crocanta
telina frunze – folosita pentru frunzele sale verzi foarte bogate in vitamine
Ce proprietati are telina?
La noi in tara se cultiva indeosebi telina de radacina, valorificandu-se atat radacina, cat si frunzele. Acestea sunt folosite la prepararea anumitor manacruri, atat pentru aroma lor, cat si pentru proprietatile nutritive.
Telina este atat de benefica pentru organism, incat ar trebui inclusa zilnic in alimenatatie. Are un continut mare de apa, aproximativ 88%. In plus, 100 de grame de radacina de telina cruda are un aport de numai 42 kcal formate din:
1,5 g proteine
9,2 g glucide
0,3 lipide
1,8 g fibre
Pe langa acesti macronutrienti, radacina de telina contine o varietate de vitamine si minerale. Toate aceste valori nutritive explica proprietatile benefice, atat alimentare, cat si medicinale ale acestei radacinoase.
Astfel, 100 g de radacina de telina cruda asigura 39% din necesarul zilnic de vitamina K si 10% din necesarul zilnic de vitamina C. Mai contine cantiati importante de vitamine din complexul B (B1,B2,B3,B5 si B6).
Pe langa vitamine, telina are un continut ridicat de minerale: magneziu (citeste si alimente bogate in magneziu), mangan, calciu, fier, potasiu, sodiu si zinc. De asemenea, este bogata in fosfor. Consumul a 100 g de radacina de telina asigura 16% din necesarul zilnic de fosfor.
Ce beneficii are telina pentru sanatate?
Avand atatea valori nutritive, nu degeaba telina este o leguma folosita foarte des in bucatarie. Insa aceasta are beneficii in prevenirea si ameliorarea anumitor afectiuni de sanatate, fiind apreciata si pentru acest lucru.
Contine antioxidanti care ii confera un efect antitumoral si antiimbatranire. Este folosita si ca tratament naturist in cosmetica.
Calmeaza sistemul nervos
Dupa cum insusi Hipocrate spunea, telina ajuta la calmarea sistemului nervos. Are proprietati de stimulator tonic, conferind energie si vitalitate.
Este un bun sedativ natural impotriva starilor anxioase, de irascibilitate si depresive. Inlatura obosela, surmenajul psihic, insomnia, ametelile si durerile de cap.
Amelioreaza problemele digestive
O cura cu suc sau decoct de radacina de telina reprezinta un remediu naturist care amelioreaza problemele digestive. Datorita proprietatilor sale, telina regleaza flora intestinala si este benefica asupra dereglarilor gastrice.
Tratamentul cu telina amelioreaza arsurile stomacale, gastritele, elimina parazitii intestinali, balonarile, flatulenta, constipatia, avand si efecte laxative. Telina imbunatateste digestia si combate lipsa poftei de mancare.
Previne bolile cardiovasculare
Datorita beneficiilor de calmare a sistemului nervos, telina ajuta la relaxarea musculaturii, implicit a muschilor inimii.
Dilata si relaxeaza arterele, avand capacitatea de a reduce colesterolul rau, scade hipertensiunea arteriala si regleaza trigliceridele, acestea fiind unii dintre factorii care determina bolile cardiovasculare.
Un bun detoxifiant
Contine cantitati mari de antioxidanti care lupta cu radicalii liberi, inlaturand stresul oxidativ si detoxificand organismul.
Are un continut bogat de potasiu, ceea ce ii confera excelente proprietati diuretice, ajutand la eliminarea toxinelor si deseurilor din organism. Astfel ca, este foarte benefica in curele de detoxifiere.
Intareste sistemul imunitar
Are proprietati antiseptice, antiinflamatoare si antibiotice, intarind sistemul imunitar, dandu-i forta sa lupte cu bateriile si sa inlature infectiile.
Este benefica in caz de tuse, bronsite, inflamtii, inhiba inmultirea virusurilor si inlatura starile anemice.
Amelioreaza reumatismul
Datorita proprietatilor antioxidante, sucul de telina amelioreaza simpomele reumatismului. De asemenea, este un bun antiinflamator calmand durerile articulare si guta. In acest sens, bea zilnic 100 ml de suc de telina pe stomacul gol timp de o luna.
De asemenea, pentru calmarea durerilor de articulatii aplica local o compresa cu frunze de telina oparite. Tine compresa pe zona care te doare pentru aproximativ 2 ore.
Benefica pentru bolile de piele
Telina are proprietati antiinflamatoare si antiseptice, ceea ce o face benefica pentru bolile dermatologice. De asemenea, are efect antiimbatranire, fiind utila pentru atenuarea ridurilor si refacerea pielii imbatranite.
Consumul regulat de telina ajuta la refacerea tesuturilor pielii, vindeca leziunile tegumentare, furunculul, vanataile, acneea juvenila, psoriazisul si a alte traumatisme ale pielii.
Regleaza hormonii feminini
Se pare ca telina are o multime de beneficii asupra organelor genitale feminine. Are capacitatea de a interveni in reglarea dezechilibrelor hormonale, avand efecte benefice asupra ameliorarii durerilor menstruale.
Intervine in combaterea amenoreei secundare, echilibreaza ciclul menstrual, inlatura simptomele de postmenopauza si menopauza, in special cea precoce.
Pentru a combate oricare dintre aceste afectiuni, fa o cura de o luna cu 100 ml/ zi de suc de telina administrat cu 30 de minute inainte de mesele principale.
Datorita proprietatilor sale diuretice, telina ajuta la drenarea rinichilor si la tratarea infectiilor aparatului urinar. Poate fi un bun tratament pentru cistite, infectii renale, pietre la rinichi, retentii urinare.
Telina pentru barbati
In popor se vorbeste adesea despre cat de benefica este telina pentru barbati. Se pare ca are proprietati de stimulare a functiilor sexuale masculine.
Datorita capacitatii sale de a relaxa sistemul nervos si de a participa la dilatarea vaselor sanguine, telina are un efect afrodisiac pentru organele genitale ale barbatilor.
In cazul in care te confrunti cu infertilitate, impotenta sau lipsa de virilitate, fa o cura de 30 de zile cu suc de telina consumat dimineata pe stomacul gol.
Cum se administreaza telina ca tratament naturist?
Te poti bucura de propreiatile nutritive ale telinei daca o incluzi in alimenattia ta zilnica in diferite preparate culinare sau o poti administra ca pe un tratament naturist astfel:
Suc de telina
Spala bine o radacina de telina, apoi toc-o in bucati mai mici, fara sa o curati de coaja, deoarece aceasta contine foarte multe vitamine si minerale. Pune bucatile de telina tocata in storcatorul de fructe.
Prepara aproximativ 100 ml de suc de telina, pe care trebuie sa il bei pe parcursul zilei cu 30 de minute inainte de fiecare masa. Sucul de telina se mai poate pregati si din frunze mixate in blender cu putina apa.
Recomadat ar fi sa bei sucul de telina neindulcit, insa pentru un gust mai placut poti sa adaugi o lingurita de miere. O cura de o luna cu suc de telina ajuta la:
este un bun energizant, inalturand epuizarea psihica, oboseala si astenia
inlatura starile de nervozitate, anxioase si de irascibilitate
scade febra, amelioreaza tusea
amelioreaza reumatismul, bolile hepatice si guta
creste apetitul sexual la femei si barbati
regleaza hormonii feminini, amelioreaza durerile menstruale, atenueaza bufeurile la menopauza, regleaza ciclul menstrual
scade impotenta si creste virilitatea la barbati
reumatism si artrita
afectiuni cardiovasculare si digestive
diuretic si depurativ
Se poate aplica extern sub forma de pansament pentru anumite afectiuni ale pielii, ulcior sau inflamatii la ochi.
Ceai de telina
Ceaiul de telina se prepara dintr-o lingura de radacina de telina rasa fiarta timp de 10 minute in 500 ml de apa. Se strecoara si se consuma 2-3 cani pe zi de ceai de telina inainte de mesele principale. O cura de ceai de telina are aceleasi efecte benefice ca sucul de telina.
De asemenea, ceaiul de telina se mai poate pregati si din semintele plantei. Se adauga o lingurita de seminte la o cana de apa fiarta. Consumat dupa masa ajuta digestia, previne constipatia si flatulenta.
Te poti chiar si spala pe par cu ceai de telina pentru a combate matreata si caderea parului.
Decoct de telina
Decoctul de telina se pregateste in acelasi mod ca ceaiul de telina, doar ca este mai concentrat. Pune intr-un litru de apa 250 g de radacina rasa de telina.
Fierbe amestecul aproximativ 30 de minute. Bea cate o cescuta inainte de masa pentru: tuse, febra, probleme digestive, infectii urinare, pietre la rinichi, detoxifiant, reumatism, taierea apetitului, guta, afectiuni ale inimii.
Tinctura de telina
Tinctura de telina este un bun afrodisiac si depurativ. Stimuleaza glandele sexuale atat la femei, cat si la barbati, sustine digestia si ajuta la eliminarea toxinelor si a apei in exces.
Desi o gasesti de cumparat in magazinele naturiste, poti sa o pregatesti si acasa. Pune o radacina de telina rasa in 500 ml de alcool de 40 de grade. Lasa la macerat aproximativ doua saptamani, apoi filtreaza tinctura, pune-o in sticle si pastreaz-o la rece.
Consuma zilnic cate doua lingurite de tinctura de telina cu 30 de minute inainte de mesele principale timp de 10 zile.
Telina Apio – proprietati si beneficii
Telina apio este de fapt telina de petiol, un alt soi de telina. Aceasta nu este cultivata pentru radacina sa, ci pentru tulpina ei verde, suculenta si foarte aromata. Denumirea de apio provine din limba spaniola si este o leguma des folosita in bucataria mediteraneeana.
In ultima vreme, telina apio a devenit destul de populara si pe la noi prin tara. Tulpinile de apio au o textura crocanta si sunt adesea folosite in stare cruda in salate sau prepararea anumitor smoothie-uri. De asemenea, o poti consuma prin preparare termica in anumite mancaruri: supe creme, ciorbe, tocanite sau gratinata la cuptor.
Telina apio se gaseste in supermarketuri pe toata perioada anului si rezista cateva saptamani la frigider.
Are proprietati nutritive, fiind bogata in vitamina C, vitamina K si minerale, precum: calciu, potasiu, magneziu. Este bogata in antioxidanti si flavonoide, are un continut redus de calorii, contine fibre si peste 95% apa.
Prin urmare, telina apio este apreciata pentru aroma si textura sa, dar si pentru efectele benefice pe care le are asupra sanatatii:
este hranitoare si hidratanta
stimuleaza digestia si circulatia sanguina
inlatura infectiile, avand proprietati antiinflamatoare
utila in dietele de slabit, fiind un bun detoxifiant si depurativ
este un aliment alcalin, ajutand la echilibrul pH-ului acido-bazic
Contraindicatii
Telina este o leguma folosita frecvent de gospodine pentru a da gust si aroma ciorbelor, supelor si tocanitelor. Cu toate aceastea in anumite situatii ar trebui sa se reduca sau chiar sa se evite consumul de telina daca:
esti insarcinata sau alapteazi. In aceasta perioada evita sa consumi telina cruda, ci doar fiarta
ai tensiunea scazuta
suferi de alergii la radacinoasele inrudite cu telina. Desi cazurile sunt rare, pot aparea urticaria sau chiar socul anafilactic. Consumata excesiv, telina poate provoca probleme digestive
urmezi un tratament antidepresiv sau iei sedative
suferi de litiaza renala
inainte sa te expui la soare pentru ca telina creaza fotosensibilitate
Inainte de a apela la telina ca tratament naturist pentru o anumita afectiune, te sfatuiesc sa ceri sfatul medicului!
https://www.diete.club/telina-si-telina-apio/
////////////////////////
Mierea in tratarea gastritei
Avand remarcabile beneficii pentru sanatate, mierea in tratarea gastritei poate fi foarte eficienta. Mierea reduce hiperaciditatea gastrica, calmeaza arsurile din capul pieptului si amelioreaza multe alte simpome asociate acestei afectiuni.
Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit mierea ca aliment, dar si ca tratament in medicina ayurvedica. Se pare ca aceasta are proprietati curative pentru multe afectiuni. Mierea este buna la gastrita, insa este un remediu natural si pentru tulburarile gastrointestinale, reduce inflamatiile si riscul bolilor cardiovasculare.
Foarte multe persoane apeleaza la miere pentru stomac. Este naturala si are efecte curative, fiind un leac alternativ pentru tratarea gastritei. In acest articol iti voi dezvalui care este cea mai buna miere pentru stomac si cateva modalitati prin care poti folosi miera in gastrita!
Continutul articolului
Despre gastrita
Mierea este buna la gastrita
Care este cea mai buna miere pentru stomac?
Cum sa administrezi mierea in tratarea gastritei?
Contraindicatii
Despre gastrita
Despre gastrita
Gastrita este o afectiune des intalnita care apare la nivelul stomacului provocata de inflamarea mucoasei gastrice. Ea manifesta unele simptome neplacute, precum:
dureri acute la nivelul stomacului
hiperaciditate (dispepsie acida) gastrica
arsuri in capul pieptului (pirozis)
balonare
saturatie rapida imediat dupa masa
lipsa poftei de mancare
senzatie de greata si varsaturi
episoade dese de sughitat
indigestie
Cu tratamentul adecvat si anumite modificari in stilul alimentar, gastrita poate fi vindecata foarte usor acasa. Desi nu reprezinta o problema grava de sanatate, netratata poate duce la complicatii, cum ar fi aparitia ulcerului gastric sau a unor tumori stomacale.
Cea mai frecventa cauza care determina aparitia gastritei o reprezinta bacteriile si virusurile. Cea mai comuna fiind infectia cu Helicobacter Pylori, o bacterie care provoaca inflamarea mucoasei stomacului. De altfel, anumiti paraziti care colonizeaza stomacul pot duce la aparitia gastritei.
Stresul este si el un factor care provoaca gastrita, dar si inaintrea in varsta poate fi o cauza a acestei afectiuni.
Gastrita poate fi cauzata si de anumite alimente care stimuleaza productia sucurilor gastrice si produc aciditate: unele legume si fructe in stare proaspata, anumite leguminoase, prajelile, produsele afumate, alimentele iuti si condimentate, bauturile carbogazoase, consumul excesiv de alcool, cofeina sau fumatul.
De altfel, unele medicamente pot irita mucoasa stomacului producand inflamarea acesteia si cresc riscul aparitiei gastritei.
In functie de cauza care o determina, dar si de severitatea afectiunii, se disting doua tipuri de gastrita:
gastrita acuta – ale carei simptome apar brusc, fiind cauzate, de regula, de alimentatie sau medicamente. Desi acestea sunt mai severe, ele pot fi ameliorate cu usurinta
gastrita cronica – ale carei simptome persista in timp, fiind cauzate de infectia cu Helicobacter pylori sau unele boli autoimune. Este o forma mai grava fata de gastrita acuta si se trateaza mai greu.
Mierea este buna la gastrita
Mierea este buna la gastrita
Pe langa vitamine si minerale, mierea mai contine si alte substante care ii confera proprietati antibacteriene, antioxidante, antiinflamatoare, antibiotice, energizante, curative si regenerante.
Datorita acestor proprietati, mierea este buna la gastrita. Impreuna cu alte medicamente taditionale, mierea in gastrita poate fi un remediu natural care ajuta la prevenirea si ameliorarea simptomelor. Vezi si beneficiile consumului de ardei iute pentru stomac!
Mierea in tratarea gastritei actioneaza in mai multe moduri, astfel ca:
regleaza secretiile sucurilor gastrice
scade hiperaciditatea gastrica, ajutand la normalizarea acesteia
datorita antioxidantilor pe care ii contine combate radicalii liberi, factori care provoaca deteriorarea celulelor tractului digestiv
este un antibiotic natural, combatand bacteriile si virusurile, chiar si Helicobacter pylori
previne inflamarea mucoasei gastrice provocata de anumite medicamente sau alti agenti patogeni externi
avand proprietati curative si regenerante, poate ajuta la refacerea mucoasei si la regenerarea mai rapida a tesuturilor lezate
fiind un remediu natural, nu irita mucoasa stomacala si nu favorizeaza dezvoltarea bacteriilor stomacale
actioneaza ca un antiinflamator, reducand infectia si accelereaza vindecarea
protejeaza microflora intestinala, prevenind aparitia gastritei sau a altor boli
calmeaza gatul si poate trata esofagita (inflamatia esofagului), afectiune care provoaca dificultati de inghitire, arsuri gastrice sau dureri in gat. Netratata la timp, aceasta afectiune poate provoca aparitia ulcerului
calmeaza si amelioreaza simpomele provocate de gastrita, cum ar fi: arsurile gastrice sau durerile stomacale
benefica in cazul tulburarilor digestive sau ulcerului peptic
La fel ca mierea, telina si telina Apio sunt alimente benefice pentru tulburarile gastrointestinale, digestive, insa au multe alte efecte pozitive. Le poti consuma ca atare sau poti bea un pahar de suc de telina pe stomacul gol dimineata.
Care este cea mai buna miere pentru stomac?
Care este cea mai buna miere pentru stomac?
Orice tip de miere se poate folosi pentru tratarea gastritei, atat timp cat este naturala (bio). Mierea in gastrita trebuie sa fie pura, netratata termic si fara sa contina aditivi suplimentari.
Atunci cand cumperi miere asigura-te ca provine dintr-o sursa sigura. Astfel, mierea isi pastreaza toate proprietatile ei curative.
Totusi, unele sortimente de miere sunt mai eficiente pentru stomac decat altele. De exemplu, mierea de Manuka este considerata cea mai buna miere pentru stomac.
Aceasta are proprietati antibiotice foarte puternice care actioneaza ca un pansament pentru mucoasa gastrica. In plus, este singurul sortiment de miere care contine metilglioxal (MGO). Acesta ii confera capacitatea unica de a-si pastra intacte efectele antibacteriane in tractul digestiv.
Prin urmare, mierea de Manuka este foarte eficienta cand vine vorba de gastrita provocata de bacterii si virusuri. Actiunea sa antimicrobiana face ca acest tip de miere sa inhibe dezvoltarea bacteriilor, combatand inclusiv infectia cu bacteria Helicobacter Pylori.
Mierea de Manuka are si proprietati antiinflamatoare. Astfel ca, amelioreaza simptomele severe manifestate de gastrita, este utila in caz de indigestie, previne lezarea mucoasei stomacale si reduce riscul aparitiei ulcerului gastric.
Cumpara miere de Manuka
O alta miere eficienta pentru stomac este cea poliflora, cum ar ar fi mierea de munte. Aceasta este produsa din nectarul mai multor specii de plante crescute spontan in zone de munte si deal in aer curat si nepoluat.
Este considerata un tip de miere pentru stomac foarte eficienta, deoarece contine un complex de nutrienti adunati de la mai multe plante salbatice. Astfel, ii creste puterea curativa, avand efecte remarcabile asupra stomacului si sanatatii in general.
Cum sa administrezi mierea in tratarea gastritei?
i mierea in tratarea gastritei?
Mierea poate ajuta la tratarea oricarui tip de gastrita. Ea poate fi administrata ca atare sau in combinatie cu alte ingrediente.
Se pare ca mierea consumata ca atare, in starea ei naturala, poate fi un tratament eficient pentru tratarea gastritei.
Daca te confrunti cu unele simptome ale acestei afectiuni ia o lingurita de miere de 3 ori pe zi cu 30 de minute inainte de mesele principale ale zilei. Pentru a vedea rezultateale, o astfel de cura cu miere pentru stomac se tine timp de 2 luni.
Iata si alte moduri prin care poti sa administrezi mierea in tratarea gastritei:
Miere cu apa calda
In cazul in care suferi de hiperaciditate gastrica, mierea cu apa calda este un remediu care poate normaliza secretia de sucuri gastrice.
Dizolva o lingura de miere intr-un pahar de apa calduta. Atentie, apa nu trebuie sa fie fierbinte! Mierea isi pierde din proprietati la temperaturi care depasesc 40 de grade C. Bea amestecul de doua ori pe zi, dimineata si seara cu 30 de minute inainte de masa. Este nevoie de o cura de doua luni pentru ca acest tratament naturist sa isi faca efectul.
Daca vrei poti sa inlocuiesti apa cu ceaiul de musetel care are si el la randul lui proprietati antibacteriene benefice pentru problemele stomacale.
Miere cu lapte
Un alt remediu pentru a trata hiperaciditatea este sa amesteci miere cu lapte. Dizolva o lingura de miere intr-un pahar cu lapte caldut. La fel ca mai sus, laptele nu trebuie sa depaseasca temperatura de 40 de grade C! Bea amestecul de 3 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de mesele principale ale zilei timp de o luna.
De altfel, uleiul de masline pe stomacul gol dimineata poate sa reduca aciditatea gastrica.
Miere cu gel de aloe vera
O alta modalitate foarte eficienta pentru a folosi mierea in tratarea gastritei este sa o amesteci cu gel de aloe vera. Acesta este bogat in nutrienti si are numeroase beneficii pentru sanatate. Proprietatile gelului de aloe vera accelereaza efectele curative ale mierii, ajutand la calmarea mucoasei intestinale iritate.
Amesteca cantitati egale de miere si gel de aloe vera (2 lingurite din fiecare) intr-un pahar de apa calduta. Bea cate 100 ml din acest amestec pe stomacul gol dimineata si seara inainte de masa.
Ideal ar fi sa folosesti gel de aloe vera proaspat stors din frunzele plantei. Insa, in cazul in care nu ai aceasta posibilitate, atunci gasesti gel de aloe vera in magazinele naturiste. Ai grija sa alegi un produs bio!
Acest remediu naturist nu este recomandat in caz de polipi gastrici sau tumori la nivelul stomacului.
Miere cu ghimbir
In cazul in care te confrunti cu balonari, flatulenta, reflux gastric sau dureri de stomac, amesteca o lingura de miere cu o lingura de suc de ghimbir. Bea acest amestec de doua ori pe zi inainte de masa, timp de o saptamana.
De altfel, mai poti apela si la o cura de o saptamana cu ceai de ghimbir caldut indulcit cu o lingurita de miere pentru stomac.
La fel ca mierea, ghimbirul are si el proprietati antibacteriene, insa ete bine sa il eviti daca ai hipertensiune arteriala sau urmezi un tratament cu anticoagulante ale sangelui.
Contraindicatii
In general, mierea in tratarea gastritei nu prezinta reactii adverse. Totusi, daca suferi de diabet zaharat de tip II, esti insarcinata sau alaptezi, cere sfatul medicului inainte de a apela la acest remediu natural.
Chiar daca este un produs natural, mierea este contraindicata bebelusilor cu varste de sub 1 an. De asemenea, poate provoca reactii adverse persoanelor care au alergie la polen. Mierea are si un usor efect laxativ, prin urmare nu este indicata in caz de diaree.
https://www.diete.club/mierea-in-tratarea-gastritei/
////////////////////////////////////////////
5 remedii cu miere de albine pentru sezonul rece
Suntem la inceputul sezonului rece, iar frigul incepe sa se instaleze cu indrazneala, aducand cu el senzatii neplacute pentru organismul nostru: gripe, raceli si alte afectiuni pe care nu le dorim. Din fericire acestea pot fi tratate sau chiar prevenite din timp, intr-un mod natural, cu ajutorul remediilor pe baza de produse apicole. Daca sunt naturale, neprocesate si neprelucrate termic, veti simti din plin efectele benefice pentru sanatate. In plus nu au efecte adverse, iar gustul lor ii cucereste chiar si pe cei mai mofturori pitici. Cel mai cunoscut, indragit si delicios produs apicol este mierea de albine.
Mierea de albine are multiple beneficii si intrebuintari, fiind o adevarata comoara pentru corpul uman. Este o sursa excelenta de energie, intareste sistemul imunitar, combate senzatia de frig si actioneaza inclusiv la nivel extern.
Acest aliment minune nu ar trebui sa va lipseasca in perioada rece a anului daca doriti sa stati departe de afectiunile de sezon. Iata 5 remedii cu miere de albine care pot trata probleme extrem de comune:
- RACELI
Raceala este cea mai comuna afectiune care apare in anotimpul friguros. Daca sunteti cuprinsi de o stare neplacuta si aveti simptome specifice care prevad o raceala, atunci uite ce trebuie sa faceti: stoarceti sucul de la 2 lamai si amestecati-l cu 3 lingurite de miere naturala, peste care turnati 100 ml de apa calda. Beti acest suc cu inghitituri mici si apoi stati la caldura sub patura.
- DURERI IN GAT
Durerile in gat apar frecvent, mai ales iarna cand inhalam aer rece. Daca aveti senzatii de usturime in gat, mierea de albine amestecata cu un galbenus de ou crud poate fi solutia ideala impotriva acestei afectiuni. Este o combinatie delicioasa, care protejeaza mucoasa iritata si calmeaza inflamatia.
- TUSE
Cand simtiti ca tusea persista si nu da semne de vindecare, incercati sa beti suc de ridiche neagra amestecat cu miere de albine. Are un gust placut si este un amestec cu proprietati calmante si expectorante. Scobiti o ridiche neagra, apoi umpleti golul ramas cu miere. Asezati-o pe o farfurie sau un bol si lasati-o cateva ore, dupa care sucul este gata de consumat.
- INTARIREA IMUNITATII
Imunitatea poate sa scada odata cu venirea sezonului rece si are ca urmari contactarea gripei sau racelii. Pentru a evita aceste afectiuni care tulbura spiritul sarbatorilor, recomandam consumul a 3 lingurite de miere de albine in fiecare zi, timp de o luna. Organismul vostru va va multumi protejandu-va sanatatea si oferindu-va mai multa energie.
- TEN DESHIDRATAT
Iarna nu aduce doar probleme ale organismului, ci si ale corpului la nivel extern. Una dintre cea mai intalnita este deshidratarea tenului. Aspectul neplacut al pielii uscate poate fi combatut usor cu o masca hranitoare. Aveti nevoie de o lingura de iaurt si o lingura de miere de albine pe care le veti amesteca intr-un bol. Dupa ce veti obtine un continut omogen, aplicati-l pe ten si lasati-l sa actioneze aproximativ 30 de minute. Veti obtine o piele frumoasa, mult mai hidratata si mai luminoasa. Se recomanda ca aceasta masca sa se utilizeze seara, dupa curatarea in profunzime a tenului.
Mierea cruda are calitati extraordinare. Incercati sa o consumati cat mai des, dar in cantitatile recomandate! Daca v-am convins de puterile ei miraculoase, va invitam sa incercati unul dintre aceste remedii si sa impartasiti cu noi rezultatele obtinute.
SURSA: “50 de leacuri cu miere”, carticica de la “Femeia de azi”
De reținut!
Cristalizarea (zaharisirea) mierii este un proces natural ce confirma faptul ca este miere cruda si atesta calitatea superioara.
Deoarece produsele apicole sunt obtinute de albine din surse naturale, acestea nu sunt standardizate din punct de vedere al proprietatilor organoleptice, culoarea, gustul, mirosul sau aspectul putand sa varieze de la un lot la altul, fara a influenta beneficiile si eficienta produselor.
Important!
Produsele apicole sunt recomandate copiilor peste 12 luni.
Respectati conditiile de pastrare mentionate pe etichetele produselor apicole.
A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic sau, in cazul in care aceasta nu este mentionata, a nu se consuma in exces.
Informatiile prezentate sunt de natura informativa si nu pot substitui consultul, sfaturile sau prescriptiile medicilor specialisti.
///////////////////////////////////////////
EVITĂ ANTIBIOTICELE – AFLĂ CARE SUNT ALTERNATIVELE NATURALE
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, rezistența la antibiotice este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății globale. În urma tratamentelor cu antibiotice puternice una din 10 persoane se confruntă cu efecte secundare care afectează sistemul digestiv, în principal, și tot mai multe persoane dezvoltă alergii la aceste tipuri de medicamente.
În acest articol vei afla care sunt alternativele naturale la antibiotice la care poți apela pentru a preveni și trata infecțiile.
Timp de citire: aproximativ 7 minute
Cuprins:
Ce sunt de fapt antibioticele?
Cum dezvoltăm rezistență la antibiotice și ce efecte secundare au?
Cu ce înlocuim consumul de antibiotice?
Cele mai bune antibiotice naturale eficiente și pentru copii
Antibiotice naturale de la ApiLand – garanția calității
Ce sunt antibioticele și la ce folosesc?
Antibioticele sunt o grupă de medicamente antimicrobiene care au rolul de a lupta împotriva bolilor infecțioase provocate de bacterii. Acestea nu au fost concepute pentru a fi folosite împotriva virozelor, gripei sau răcelii, ci pentru a trata infecții grave. Poți scăpa de micile răceli folosind produse naturale, bogate în antioxidanți, vitamine și minerale.
Din păcate, statisticile arată, că unul din șase oameni nu cunoaște acest aspect și nu este informat despre efectele negative ale antibioticelor sintetice.
Cum se dezvoltă rezistența la antibiotice?
Atunci când consumăm în mod excesiv un antibiotic, bacteria care ar trebui eliminată învață de fapt cum să răspundă la acest medicament, așa încât să scadă eficiența acestuia și să devină imună. În ultima perioadă, există din ce în ce mai multe bacterii rezistente la antibiotic, drept urmare chiar și bolile infecțioase comune pot fi greu de tratat. În încercarea de a crea noi medicamente, specialiștii își îndreaptă atenția spre natură.
Noi tipuri de antibiotice posibil inovatoare sunt în lucru, însă Organizația Mondială a Sănătății ne avertizează că acestea vor fi în zadar dacă nu ne schimbăm atitudinea față de ele. Este important să limităm consumul de antibiotice la situațiile în care acestea chiar se impun.
Efecte secundare negative ale antibioticelor
Folosite în mod abuziv, antibioticele pot cauza un dezechilibru la nivelul sistemului imunitar și pot inhiba capacitatea acestuia de a lupta împotriva agenților patogeni. Așadar, acțiunea antibioticelor sintetice nu se oprește doar la distrugerea bacteriilor rele, cauzatoare de boli, ci ele distrug și bacteriile bune, de care depinde buna funcționare a sistemului nostru imunitar. Drept consecință, sistemul digestiv este primul care se degradează, imunitatea scade și rămânem fără apărare în fața infecțiilor bacteriene.
Mai mult decât atât, antibioticele sintetice pot provoca apariția unor reacții alergice care se pot manifesta prin erupții cutanate, umflături (în special la nivelul feței) și dificultăți de respirație; greață sau pierderea apetitului. Statisticile spun că 1 din 15 persoane prezintă astfel de reacții după consumul acestor medicamente.
Alternative naturale la antibiotice
Există anumite boli infecțioase pentru care antibioticele puternice prescrise de personalul specializat, sunt indispensabile și salvează vieți. Însă trebuie să reținem că acestea nu sunt necesare pentru probleme precum răceala, tusea, diverse disconforturi sau viroze primăvăratice. Pentru acestea, dar și pentru multe alte afecțiuni precum astenia de primăvară, alergii, anumite probleme digestive, etc., remediul perfect poate fi o combinație între cele mai puternice antibiotice naturale: usturoi, ghimbir, echinacea, și produsele apicole, în special Propolisul și Mierea de Manuka.
Cele mai bune produse naturale eficiente și pentru copii
Produsele apicole sunt recunoscute ca superalimente de top. Ce înseamnă asta? Că sunt un mix zdravăn de nutrienți, vitamine, minerale, antioxidanți și oligoelemente de care organismul nostru are nevoie.
Produsele apicole sunt foarte indicate și în cazul copiilor. De îndată ce începe diversificarea alimentației se pot introduce în alimentația zilnică și produse apicole. Acestea vor contribui la conturarea și întărirea sistemului imunitar al bebelușului și vor contribui totodată la buna dezvoltare a abilităților cognitive.
Preocuparea noastră pentru bunăstarea copiilor este reală, și tocmai de aceea am adus în atenția mămicilor un produs special creat pentru cei mici: Tonicul Junior. Distribuit în fiole de câte 12g, tonicul junior este un amestec fericit de lăptișor de matcă pur, miere crudă, extract de propolis și de polen crud, suc concentrat de portocale și apă purificată. Consumul regulat al acestuia va sprijini sănătatea micuțului tău.
Alternative naturale de la ApiLand – garanția calității
Fie că este vorba despre lăptișor de matcă pur bio, păstură, polen crud, extract de propolis sau miere, înainte de a fi puse pe piață, produsele ApiLand sunt analizate în 3 laboratoare din 3 țări diferite: Franța, Germania și România. În acest mod ne asigurăm că îți oferim produse premium.
Propolisul este un antibiotic natural de excepție, cu puternice efecte antivirale, antibacteriene și antimicotice și este cel mai bun aliat în lupta cu gripa sau răceala.
Propolisul este de fapt o substanță pe care albinele o culeg de pe rășina mugurilor și crenguțelor tinere de brad, molid, pin, cireș, vișin, plop, mesteacăn, și pe care o prelucrează adăugând ceara și enzime proprii. Astfel, obțin produsul finit, un medicament al naturii cu puternice proprietăți antioxidante, antiinflamatorii și antifungice, care ne este de mare ajutor în tratarea afecțiunilor precum: tusea, bronșita, sinuzita, gastrita, pneumonia, ulcerul de stomac sau enterocolita. De asemenea, propolisul este un excelent adjuvant și în tratarea infecțiilor reno-urinare, micozelor, gingivitei sau parodontozei.
Afla aici ce mai trebuie sa știi despre propolis
Polenul crud este un superaliment pur și complex oferit de natură. 25% din compoziția acestuia este proteină. Cu alte cuvinte, în polenul crud găsim de 5 până la 7 ori mai multă proteină decât în carne, ouă sau brânză. Proteina din polen este mult mai ușor asimilată de organism datorită faptului că este sub formă pre-digestivă. De asemenea, în compoziția polenului sunt prezenți cei 22 de aminoacizi esențiali și nu mai puțin de 18 vitamine (în care includem aproape întregul complex de vitamina B, vitamina C, D și E), rutina (o enzimă cu rol catalizator, cu puternic efect antioxidant), carotenoide (incluzând betacarotenul ), 14 acizi grași esențiali, 11 carbohidrați și chiar lecitina.
Fiind și un supliment alimentar de tip alcalin, polenul crud este foarte apreciat de specialiștii în nutriție deoarece acesta reechilibrează organismul rapid și eficient. Alimentele alcaline previn demineralizarea oaselor și reduc riscul inflamațiilor din organism, iar lipsa acestor alimente ne predispune la o serie de afecțiuni precum: gastrita, infecții urinare, pietre la rinichi, răceli frecvente, boli de inimă, reflux gastroesofagian sau constipație.
Nivelul ridicat de antioxidanți din polen acționează ca un scut împotriva stresului oxidativ, grăbește procesul de recuperare după antrenamente sau efort fizic, contribuie la menținerea ritmului cardiac în limite normale și îmbunătățește rezistența la efort fizic repetat. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care sportivii ar trebui să consume cu regularitate, în special, polenul crud de Amorfă, care le este dedicat. Nutrienții din acest polen pot ajuta la creșterea masei musculare, cresc forța, rezistența și viteza aducând un plus de energie în organism.
Consumul regulat de polen poate îmbunătăți starea generală a organismului, fiind benefic atât pentru copii cât și pentru adulți.
Scapă de alergiile de primăvară cu ajutorul polenului crud
Lăptișorul de matcă este un hiperaliment, recunoscut în cea mai mare parte a lumii, ca fiind “fântâna tinereții și a frumuseții” fiind o sursă naturală de colagen – proteina care oferă elasticitate pielii, susține creșterea părului și a unghiilor, menține forța mușchilor și a sistemului osos. Sănătatea ligamentelor și a cartilajelor osoase depind de asemenea de prezența colagenului. Până la o anumită vârstă, organismul nostru produce singur colagenul de care are nevoie, însă mai apoi, trebuie să căutăm surse suplimentare de colagen dacă dorim să ne menținem tineri și sprinteni.
Alte 2 substanțe extrem de importante pe care le găsim în lăptișorul de matcă pur eco sunt acidul 10 HDA și acetilcolina. Acidul 10 HDA este un acid gras nesaturat care favorizează regenerarea celulară, iar acetilcolina este un neurotransmițător cu rol în transmiterea influxului nervos, care mărește capacitatea de concentrare și memorare, respectiv ajută în formarea și dezvoltarea gândirii logice.
Lăptișorul de matcă este singura sursă naturală din care ne putem lua doza de acetilcolină și acid 10 HDA.
Lăptișorul de matcă susține 8 sisteme vitale ale organismului
Mierea este cel mai cunoscut produs apicol, fiind apreciată din cele mai vechi timpuri. Consumată în starea ei naturală, nefiltrată, mierea are un conținut ridicat de minerale, antioxidanți, enzime și probiotice și este un super aliment care oferă organismului energie. Crudă și neprocesată, mierea este cea mai bogată sursă de enzime naturale care sporește chiar și activitatea cognitivă. Mierea de albine este apreciată și pentru efectele sale antiinflamatorii și antivirale.
Este important de precizat că orice miere are proprietăți antivirale, antimicrobiene și antifungice, însă mierea de Manuka este de departe cea mai apreciată. Ce are diferit față de toate celelalte?
Răspunsul este : metilglioxalul – substanța activă care oferă mierii puterea de a inhiba aproximativ 60 de specii de bacterii, inclusiv bacteria E. coli, salmonella sau helicobacter pylori.
*ApiLand, este unicul distribuitor de miere de Manuka din România, și pune la dispoziția ta cel mai puternic antibiotic natural.
Curiozități despre mierea de Manuka
Așadar, dacă ești în căutarea unei alternative sănătoase la antibiotice și alte medicamente pe bază de rețetă, menite pentru a înlătura simptomele alergiilor, răcelilor, problemelor digestive, sau îmbătrânirii premature, îndreaptă-ți atenția spre albine și produsele apicole. La ApiLand găsești cea mai variata gama de produse apicole din România.
*Aceste informații sunt prezentate cu scop informativ și nu înlocuiesc indicațiile medicului.
Surse:
https://www.apiland.ro/blog/sanatate/tratament-naturist-alergie-la-ambrozie
https://www.apiland.ro/blog/sanatate/laptiorul-de-matca-cel-mai-eficient-supliment-natural-pentru-memorie-si-concentrare-maxima-la-examene
https://www.apiland.ro/blog/sanatate/laptisorul-de-matca-si-fertilitatea
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/antibiotic-resistance
https://doctorlib.info/health/food-medicine-future/6.html
https://wholehealthchicago.com/2009/05/06/apitherapy/
https://www.medicalnewstoday.com/articles/321108.php
https://www.medicalnewstoday.com/articles/318298.php
https://www.apiland.ro/blog/post/evita-antibioticele-afla-care-sunt-alternativele-naturale.html
///////////////////////////
Sortimente de miere – proprietăți și recomandări terapeutice
PROPRIETATILE SI RECOMANDARILE TERAPEUTICE ALE DIFERITELOR SORTIMENTE DE MIERE
Mierea poliflora
Mierea poliflora este cea mai cunoscuta dintre toate sorturile de miere de albine.
Mierea poliflora este rezultata din nectarul mai multor flori si datorita acestui lucru este una din cele mai complete sortimente de miere. Mierile poliflore sunt diferite in functie de plantele din care albinele culeg nectarul.
Mierea poliflora are in general culoare galben-rosiatic si consistenta fluida, vascoasa sau cristalizata.
Datorita faptului ca ea inglobeaza nectarul de la zeci sau sute de plante medicinale, mierea poliflora imprumuta din proprietatile terapeutice ale acestora si astfel este una din cele mai complexe mieri ca si actiuni terapeutice. Printre proprietatile principale ale mierii poliflore enumeram: dezinfectanta, antiseptica, calmanta, diuretica, laxativa.
Mierea de tei
Mierea de tei este una din cele mai apreciate sorturi de miere de albine. Are o culoare galben-portocaliu-roscat si contine in afara de monozaharide, uleiuri volatile bogate in farnesol care ii imprima mirosul si gustul caracteristic, un parfum inconfundabil si o aroma deosebita, de flori de tei.
Daca doriti sa degustati mai multe sorturi de miere de albine, va recomandam sa lasati la urma mierea de tei deoarece are gustul cel mai pregnant. Consistenta mierii de tei este uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata. In stare cristalizata mierea are o culoare mai deschisa.
Mierea de tei este un foarte bun si natural sedativ nervos, este calmanta, este recomandata in insomnii si in afectiuni ale sistemului nervos. De asemenea ea este utilizata cu succes si pentru raceli, tuse si alte afectiuni ale cailor respiratorii (bronsite, laringite).
Mierea de salcam
Mierea de salcam este una din cele mai cunoscute si apreciate tipuri de miere de albine.
Mierea de salcam este usor de recunoscut datorita culorii (aproape incolora, galbui auriu deschis), gustului (dulce, specific) si consistentei inconfundabile (uniforma, fluida sau vascoasa).
Mierea de salcam are un continut mai ridicat de fructoza in comparatie cu celelalte sorturi de miere. Datorita acestui fapt, mierea de salcam este singura miere naturala din Romania care nu cristalizeaza (de fapt ea poate cristaliza in aproximativ doi ani).
Mierea de salcam este asimilata foarte usor si ofera organismului energie, substante bioactive si nutritive. De aceea mierea de salcam este recomandata copiilor, gravidelor, persoanelor in convalescenta si pentru intarirea sistemului imunitar.
De asemenea, mierea de salcam are si urmatoarele actiuni terapeutice : expectoranta, calmanta al tusei, antiseptica, tratarea asteniei si nevrozelor si altele.
Mierea de coriandru
Coriandru este o planta cu intrebuintari multiple: in cosmetica (pt parfumuri – sa simtiti mirosul unui lan de coriandru inflorit); in farmaceutica (ceaiuri); in alimentatie (condiment). Din fericire, in Dobrogea se mai cultiva inca suprafete acceptabile cu coriandru.
Mierea de coriandru are o culoare rosiatica, este aromata si parfumata, este un ideal pansament gastric (datorita pH-ului usor alcalin) si are efecte benefice pentru tratarea ulcerului si a gastritelor hiperacide.
De asemenea, mierea de coriandru protejeaza ficatul si ajuta in constipatie, balonari si indigestie.
Mierea de rapita
Suprafete intinse pe intreg teritoriul tarii sunt cultivate cu rapita, o planta oleaginoasa. Astfel, in luna mai a fiecarui an, mergand pe drumurile tarii, vedeti lanurile galbene de rapita.
Mierea de rapita este o miere de albine interesanta, usor de deosebit fata de celelalte sorturi de miere, in primul rand prin culoarea alba, cateodata alb-gri-galbui, si datorita consistentei cremoase “gen serbet”. Mierea de rapita are un miros specific, usor neplacut cu iz de varza, dar are un gust placut si mai putin dulce decat alte tipuri de miere.
Cristalizarea mierii de rapita intervine foarte rapid datorita continutului ridicat de glucoza (dextroza), net superior celui de fructoza (levuloza). Din acest motiv, mierea de rapita se gaseste numai sub forma cristalizata, indiferent de perioada din an.
Mierea de rapita este indicata in afectiuni ale cailor respiratorii, ale sistemului osos, ale rinichilor, ajuta pancreasul si splina, protejeaza ficatul.
Datorita cristalizarii foarte fine, mierea de rapita este si un foarte bun emolient, ajuta la revitalizarea epidermei si este folosita ca atare si ca masca cu miere pentru fata. In amestec cu tinctura de propolis poate fi folosita pentru curatarea tenului de cosuri iar in amestec cu laptisorul de matca ajuta la regenerarea epidermei.
Mierea de floarea soarelui
Floarea soarelui se cultiva in continuare pe suprafete intinse, ceea ce permite sa se faca miere de floarea soarelui de foarte buna calitate.
Mierea de floarea soarelui are o culoare galbena ce poate varia de la auriu la mustar, o dulceata specifica si un miros placut.
Datorita continutului ridicat de glucoza, cristalizeaza repede, asemenea si mierii de rapita. Mierea de floarea soarelui ca si floarea de la care provine este bogata in flavonoizi, uleiuri volatile, substante minerale si are o proprietate unica : datorita continutului de lecitina pura, ajuta la intarirea memoriei si dezvoltarea intelectului.
De asemenea, mierea de floarea soarelui este una din cele mai energizante mieri, fiind recomandata a fi utilizata si in cazuri de anemi, de efort fizic si intelectual, in stari de oboseala.
Mierea de floarea soarelui are in compozitia sa si vitamina PP, ceea ce o face sa fie recomandata si celor cu afectiuni ale aparatului cardio-vascular, ajuta la reglarea tensiunii arteriale si este activatoare a circulatiei sangvine.
Mierea de mai
Mierea de mai este obtinuta in general din culesul albinelor de la pomi fructiferi, lucerna, rapita, salcam si alte flori de primavara.
Mierea de mai are o culoare galben-rosiatic deschis iar in forma cristalizata este un galben pal. Este dulce, are gust si aroma fina. Cristalizeaza relativ repede dar omogen si cu cristale fine.
Proprietatile cele mai cunoscute ale mierii de mai sunt: dezifectanta, antiseptica, calmanta, diuretica si laxativa.
Mierea de mana
Mierea de mana (mierea de padure) este singura miere naturala din tara noastra care nu este produsa de albine din nectarul florilor.
Mierea de mana se mai numeste si miere de padure deoarece ea se produce in zonele de padure care pot fi atat de conifere (brad, molid, pin, etc) cat si de foioase (artar, stejar, etc).
Aceasta poate fi de origine vegetala, cand albinele colecteaza seva direct de la suprafata frunzelor ori lastarilor tineri, sau poate fi de origine animala, cand se interpun niste insecte mici, din familia afidelor. Acestea se hranesc cu seva copacilor pe care o sug de la nivelul scoartei, retin substantele azotoase si elimina o excretie speciala, cu mare continut de zaharuri. Albinele recolteaza aceste zaharuri de pe frunzele populate de afide si le prelucreaza rezultand mierea de mana.
Culoarea inchisa a mierii de mana (brun inchisa) se datoreaza continutului bogat in substante minerale.
Are un gust specific, usor caramelizat si o vascozitate mare. Mierea de mana are o culoare mai deschisa in forma cristalizata. In functie de compozitia sa (continut redus de glucoza), sunt situatii in care mierea de mana poate sa nu cristalizeze.
Mierea de mana are o valoare deosebita pentru consumul uman. Ea contine acizi organici, bioflavonoide, vitamina C si vitaminele grupului B, multa inhibina (bactericid) si enzime. Asa cum am mentionat anterior, ea este mult mai bogata in saruri minerale (calciu, magneziu fier, potasiu, fosfor, seleniu) decat mierea florala.
Toate aceste substante sunt asimilate mult mai bine de organismul uman decat prin consumul de produse artificiale.
Mierea de padure are urmatoarele proprietati: imunostimulanta, antioxidanta, antiinflamatoare, depurativa, laxativa. Mierea de mana este recomandata in osteoporoza si afectiuni articulare la adulti si varstnici, in tratarea rahitismului la copii si adolescenti, pentru refacerea sistemului imunitar slabit, in cazul bolilor infectioase, bolilor intestinului gros, anemiei si afectiunilor gastro-intestinale, a lipsei de vitamine si minerale si pentru eliminarea toxinelor din organism.
Miere de menta si flori de balta
Mierea de menta se face toamna si este ultimul cules al albinelor din sezonul apicol.
Pe malul si in Delta Dunarii, in zonele care au fost inundate, apare flora spontana care este compusa din butoias, sulfina, lemnie, palamida, menta si altele. Se mai foloseste si denumirea miere de Delta sau miere de balta. Culoarea variaza de la galben-roscat la verzui-brun. Poate avea un gust dulce-acrisor, cu o racoreala la final datorata mentei.
Cristalizeaza in granule marunte. Mierea de menta si flori de balta are un continut ridicat de vitamina C si este tonifianta.
Are urmatoarele utilizari terapeutice: dischinezii biliare si gastro-intestinale, antiseptic in spasme pilorice, calmeaza durerile, usureaza digestia si combate balonarea.
Mierea de amorfa
Amorpha fruticosa (denumita popular salcamul mic sau salcamul rosu) este un arbust cu o inaltime de 1-3 m, care se dezvolta pe terenuri erodate, soluri nisipoase şi în zone temporar inundate. Asadar se gaseste din abundenta in anumite zone pe malul Dunarii si in Delta.
Florile sunt mici, rosiatic-violet-albastrui, grupate în spice de 7-15 cm si infloresc în iunie-iulie.
Culoarea mierii de amorfa este rosiatic-portocaliu in stare fluida si portocaliu-pal in stare cristalizata. Gustul este dulce, cu un parfum specific si suav. In stare cristalizata are o granulatie fina.
Se poate intalni si sub denumirea de miere de amorpha.
Mierea de amorfa este un tonic general, cu caracteristici asemanatoare celei de salcam.
Consuma permanent miere cruda, neprelucrata termic, in starea ei cu adevarat naturala. Intra aici si alegeti din sortimentele noastre de miere vie.
De reținut!
Cristalizarea (zaharisirea) mierii este un proces natural ce confirma faptul ca este miere cruda si atesta calitatea superioara.
Deoarece produsele apicole sunt obtinute de albine din surse naturale, acestea nu sunt standardizate din punct de vedere al proprietatilor organoleptice, culoarea, gustul, mirosul sau aspectul putand sa varieze de la un lot la altul, fara a influenta beneficiile si eficienta produselor.
Important!
Produsele apicole sunt recomandate copiilor peste 12 luni.
Respectati conditiile de pastrare mentionate pe etichetele produselor apicole.
A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic sau, in cazul in care aceasta nu este mentionata, a nu se consuma in exces.
Informatiile prezentate sunt de natura informativa si nu pot substitui consultul, sfaturile sau prescriptiile medicilor specialisti.
//////////////////////////////////////////////
Mierea ca aliment si medicament
By SuperUser Account
Mierea este un aliment dulce, lichid siropos produs natural de catre albine ca hrana pentru ele insele. Culoarea aurie si gustul delicios sunt inconfundabile. Dupa ce albinele culeg nectarul de la o floare, il amesteca cu produse chimice din saliva lor pentru a rezulta mierea.
Albinele zboara inapoi in stup si-l pastreaza in celulele fagurilor. Excesul de umiditate este inlaturat din miere cu ajutorul aripilor albinelor, pentru ca mierea sa fie gata pentru consum. Rolul si actiunea naturala a albinelor este cu adevarat uimitoare, iar rezultatul este un produs alimentar deosebit: mierea.
Cuprins articol
Generalitati
Mierea ca aliment si medicament
Beneficiile mierii
Utilizarile mierii
Riscul botulismului infantil declansat de consumul mierii
Efectele secundare ale consumului excesiv de miere
Mierea ca aliment si medicament
Mirea poate fi din soiuri diferite. Gustul si textura depind de tipul florilor din care provine nectarul cules de catre albine. Probabil cel mai des este intalnita mierea de trifoi, dar si aceasta poate avea diverse arome si culori.
Culoarea obisnuita a mierii este aurie, dar poate varia de la alb la rosu inchis si chiar negru. Combinatia dintre miere si laptele de capra a fost folosita pentru tratarea infectiilor bronsice.
Mierea contine numerosi antioxidanti – caracteristica importanta pentru oameni. In plus, aceasta are o component antiinfectioasa si este folosita pentru vindecarea tusei, bolilor intestinale si ranilor pielii.
Beneficiile mierii
– Vindecarea plagilor – mierea cruda este un remediu care dateaza din Egiptul si Grecia antice. Medicina moderna redescopera proprietatile de vindecare ale mierii. Cercetatorii considera ca mierea are capacitatea de a ucide microbii. Aciditatea din miere si caracteristica sa de a deshidrata bacteriile ar putea fi motivul pentru care mierea vindeca ranile.
– Sursa de energie – mierea de albine pura este o sursa de carbohidrati, atat fructoza cat si glucoza pe care organismul le transforma in energie. Glucoza ofera instant energie in timp ce fructoza este mai lent absorbita si furnizeaza energie in mod constant.
Sportivii si copiii activi ar trebui sa consume miere intrucat aceasta le va oferi energia de care acestia au nevoie. Mierea pura de albine este o sursa naturala de minerale cum ar fi calciu, fier si potasiu dar si vitamine din complexul B.
– Prevenirea alergiilor sezoniere – mirea pura de albine poate fi benefica pentru persoanele care sufera de unele tipuri de alergii. Pentru ca albinele aduna polenul de la plantele native si il transforma in miere, consumul de miere produsa la nivel local poate preveni aparitia alergiilor sezoniere.
Alte beneficii ale mierii includ:
– este antifungica si hranitoare
– ajuta la asimilarea calciului in organism
– are efect antibacterian atat in diverse probleme interne cat si externe ale organismului
– poate stimula sistemul imunitar
Utilizarile mierii
Mierea poate fi folosita in diverse scopuri
– ca pansament pentru accelerarea vindecarii cauzata de leziuni tisulare
– amestecul in cantitati egale de suc de ghimbir si miere este un bun expectorant
– mirea ajuta la tratarea racelilor, tusei, durerilor in gat si secretilor nazale
– pentru tratarea astmului bronsic, se amesteca o jumatate de gram de praf de piper negru cu un amestec de miere si suc de ghimbir. Se va bea de cateva ori pe zi.
– mierea poate calma si incuraja vindecarea ranilor din gura sau vagin
– un bol de ovaz sau terci de ovaz cu o lingura de miere poate calma nervii
– este ideala pentru calmarea emotiilor si a stresului pre-examen
– are efect hidratant si poate fi folosita pentru sanatate pielii ca masca naturala revitalizanta
– consumul unor cantitati mici de miere, va va face imuni la alergiile sezoniere la polen
– pentru imbunatatirea vederii se amesteca miere cu suc de morcovi. Se va consuma cu o ora inainte de masa, dimineata.
– pentru purificarea sangelui, se va amesteca un pahar de apa calda cu una sau doua lingurite de miere si o lingurita de suc de lamaie. Preparatul se va bea zilnic, inainte de a merge la toaleta. Va reduce cantitatea de grasimi din organism si va curata intestinele
– mierea naturala determina o crestere mai mica a valorilor de zahar din sange decat zaharurile rafinate, mai ales in cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip II. Putina miere neprelucrata poate fi adaugata in bauturile bolnavilor de diabet zaharat de tip II, atunci cand apare pofta de alimente sau bauturi dulci.
Riscul botulismului infantil declansat de consumul mierii
Sporii de botulism pot fi gasiti in aer, sol, apa si plante. In absenta oxigenului, sporii germineaza si produc toxine. Prin procesul de fierbere sunt distrusi sporii bacteriilor si toxinele.
Mierea de albine este o potentiala sursa de multiplicare a sporilor botulismului. Specialistii recomanda ca bebelusii sub varsta de 1 an sa nu consume miere. Botulismul infantil este o boala rara cauzata de bacteria clostridium botulinum.
Boala provoaca diverse grade de paralizie. Copiii cu varsta de peste un an si adultii sanatosi au sistemul digestiv matur, fapt necesar pentru a preveni dezvoltarea sporilor de botulism.
Efectele secundare ale consumului excesiv de miere
Mirea de albine are dulceata si o compozitie chimica asemanatoare cu cea a zaharului de masa, astfel incat cantitatile de servire recomandate pentru miere sunt similare cu cele ale zaharului de masa.
O lingura de miere este considerata o portie si nu se recomanda sa se depareasca 10 linguri pe zi. Se va tine cont ca pentru evidenta consumului celor 10 linguri de zaharmiere se vor lua in calcul toate produsele consumate, inclusiv alimentele ambalate.
Efectele pe termen scurt – Depasirea a 10 linguri pe zi poate cauza probleme gastrice, cum ar fi crampe stomacale, balonare si diaree. Din cauza continutului mare de fuctoza, consumul excesiv poate sa interfere cu capacitatea intestinului mic de a absorbi nutrientii. Acest lucru ar putea declansa disconfort abdominal pana cand mierea va fi eliminata din sistemul digestiv.
Efecte pe termen lung – Consumarea excesiva, pe termen lung a mierii poate avea efecte negative asupra tractului gastrointestinal. Absorbtia substantelor nutritive ar putea deveni o problema permanenta chiar si atunci cand mierea nu este prezenta in sistemul digestiv.
Mierea este usor acida si expunerea prelungita la alimente acide poate eroda smaltul dintilor, precum si mucoasa esofagului, stomacului si intestinelor, fapt ce poate duce la aparitia refluxului acid. Consumul excesiv de miere la fel ca si orice fel de consum de zahar ar putea determina instabilitatea valorilor insulinei.
https://pacienti.spitalclujana.ro:444/ro-ro/Stiri-Medicale/aid/3
//////////////////////////////////////////
O Abordare Onesta In Oncologie Si Hemato-Oncologie
SANATATE, IMUNITATE, DETOXIFIERE TRATAMENTE NATURISTE ADJUVANT ANTITUMORAL
Cristina Aosan
Până în 2006 am fost convinși ca în oncologie tratamentele naturiste sînt mai eficiente decât cele convenționale, dar s-a dovedit incorect. Mai corect spus incomplet, pentru că abordarea naturistă care cuprinde doar remedii adresate corpului fizic e corectă biochimic, dar nu ia in considerare aspectele psiho-emoționale și complexitatea ființei umane.
Cronologic vorbind, începînd cu 2006 experiența practică ne-a arătat câteva lucruri de bază:
Am aflat despre beneficiile oferite de zeolit, pe când anterior foloseam argila. Ne-am dat seama că zeolitul acționează superior în oncologie, și l-am aplicat și pacienților noștri. Alături de propolis, chiar poate face diferența între viață și moarte în oncologie și hemato-oncologie.
Statistic vorbind au mai multe șanse la viață pacienții oncologici care fac un tratament convențional suportabil, o chimio-terapie perfuzabilă cu frecvența de o ședință la 3 săptămâni, care nu fac în paralel și chimio-terapie orală zilnică și/sau cortico-terapie. Dacă aceste tratamente sînt facute împreună cu o terapie naturistă eficientă care să mențină imunitatea și hematopoieza (producerea de celule sanguine), acești pacienți au șanse mult mai mari de supraviețuire, și chiar de vindecare de foarte multe ori.
Sînt șanse bune și pentru cei care fac radio-terapie cel mult o ședință pe zi, și cu un aparat performant, încât să nu apară boala de iradiere, în paralel cu un tratament naturist adecvat. Adică care să asigure radio-protecție internă, ceea ce nu înseamnă deloc o barieră fizică între fasciculul de radiații și tumoare, cum greșit este înțeleasă radio-protecția în oncologie.
Avem nevoie să înțelegem că iradierea, chiar dacă aplicată terapeutic, pe traseul său prin corp, omoară atât celule ale tumorii, cât și ale țesuturilor sănătoase prin care trece fasciculul, deopotrivă până la tumoare și după ce a depășit-o. Aceasta înseamnă că în țesuturile respective apar resturi proteice, lipidice, glucidice și altele din celulele destrămate, care la temperatura de 36ºC a corpului se degradează, îmbolnăvind țesuturile din jur și determinînd reacții inflamatorii în corp. În plus, resturile de ADN ale celulelor tumorale moarte trec în sange și contaminează canceros alte celule sanătoase din corp (transfecție).
Aceste resturi celulare trebuie eliminate grabnic, iar zeolitul tocmai aceasta face. În aceasta constă radio-protecția sa, în detoxifiere intensă și rapidă.
- Pacienții care fac doar cortico-terapie oncologică, cum e cazul melanoamelor, sau tratament hormonal, cum e cazul cancerului de prostată, sînt lipsiți de acțiunea antitumorală în asemenea protocoale.
Ori în zona naturistă s-au acumulat o experiență practică uriașă și nenumarate studii care probează efectul antitumoral semnificativ oferit de propolis. Desigur, pentru eficiență trebuie administrate doze corespunzătoare nevoilor oncologice, care de regula sînt mari și foarte mari, comparativ cu cele obișnuite în patologii minore.
- Mulți pacienți nu sînt dornici să vorbească despre problemele lor emoționale, ci mai degrabă țin cu dinții să-și păstreze secretele, unele știute de ei, altele acunse în subconștient. De multe ori ele și-au pierdut semnificația în timp, dar au rămas ascunse precum gunoiul sub covor. Aparența e de ordine și curățenie, dar dedesubt ceva se degradează și până la urmă răzbate la suprafață sub forma a diverse boli.
Pe noi nu ne interesează subiectul acestor secrete și nici pe terapeuții care lucrează cu metode de introspecție și vindecare emoțională. Dorim pur și simplu să îl sprijinim pe om să-și găsească rădăcinile nebănuite ale bolii și care nu sînt explorate deloc în medicina convențională. Atâta timp cât aceste rădăcini există, va persista și boala. Este ca atunci când ne încăpățânăm să tundem repetat o buruiană și ne mirăm că ea tot crește, dar n-am săpat la rădăcina ei ca sa o înlăturăm.
De aici vine și diferența între efectele mai slabe ale multor tratamente naturiste, față de abordarea holistică, care poate duce la vindecări spectaculoase. Acum destui dintre noi știu că cea mai corectă este abordarea holistica, deoarece se adresează deopotrivă și aspectelor sufletești, psiho-emoționale și energetice.
- Alimentatia este foarte importantă, în contextul denaturării profunde a alimentelor uzuale și a ritmului de alimentare.
Și e de preferat ca schimbările în alimentație să nu constituie motive suplimentare de stres și nici să înfometeze corpul pe perioade lungi.
Ce înseamnă “să hrănești sau nu cancerul” ? Din păcate o abordare mecanicistă nu a ajutat deloc pacienții să înțeleagă acest concept, care după părerea noastră nici nu a fost foarte bine formulat.
Exemplul 1: zahărul „hrănește cancerul”. Da, pt ca este un produs inert și dezechilibrat care dăunează florei intestinale ca prim impact, iar de aici slăbește sistemul imunitar, care este localizat majoritar în tubul digestiv și depinde de sănătatea florei intestinale. Mai departe, după ce a fost absorbit în sânge dereglează metabolismul și lanțul continuă.
Dar nu tot ce e dulce are acest efect. De exemplu mierea știm că protejează și hrănește flora intestinală normală, ceea ce întărește imunitatea și crește durata vieții. Iar mai departe, este dovedit în laboratoare renumite că are efect antitumoral.
Mierea este nu un produs comercial cu etichetă de aliment așa cum e zahărul, ci un adevărat aliment, cu o structură deosebit de complexă și benefică vieții.
Exemplul 2: citostaticele „ucid cancerul”. Da, în teorie și practica limitată a culturilor celulare dintr-o cutie de laborator. Dar odată introdus în sângele unei ființe, citostaticul e purtat în întreg corpul adică inclusiv la celulele sănatoase, așa că ucide și bună parte dintre ele. Imunitatea scade, iar resturile celulelor moarte îmbolnăvesc alte celule, dacă nu sînt evacuate prompt.
Ce am observat este ca pacienții care fac chimio-terapie de durată, de multe ori ajung la metastaze și la creșterea formațiunii tumorale primare. În aceste cazuri, însuși citostaticul pare a “hrăni” tumoarea. Cum e posibil, dacă e administrat ca sa o „ucidă” ? Este, pentru că dacă formațiunea malignă nu e mică încât să dispară repede, sau dacă devine chimio-rezistentă, când tratamentul e prea lung citostaticul ajunge să ucidă mai multe celule sănătoase decât bolnave, ceea ce dezechilibrează sistematic organismul. Practic corpul e intoxicat și slăbit, iar acum trebuie să se lupte concomitent cu dezechilibrele și intoxicația, cât și cu boala sa severa inițială, cancerul.
Când devine prea mult pentru el, corpul se stinge.
Din experiența acumulată după anul 2000 încoace, am înțeles care dintre remediile simple și ușor disponibile lucrează eficient în boala canceroasă. Iată ce recomandăm.
- Propolis pentru efectele sale dovedite, antitumoral, imunoreglator, antiviral, antibacterian, antiinflamator și detoxifiant. Este probabil produsul cel mai complex și larg eficient din sfera naturismului, după cât am observat.
Noi nu avem nici un merit în privința efectelor sale, ci onoarea revine albinelor si însăși Naturii. Noi doar informăm cum am observat că lucrează, din experiența practică acumulată.
- Zeolit pentru efectul său detoxifiant intens și rapid, care a surclasat oricare tip de argilă, în practica noastră. De asemenea provoacă si moartea celulelor maligne, lucru demonstrat de studii in vitro și in vivo.
- Produse apicole regeneratoare, necesare susținerii părții sănatoase a corpului, ca să poată trece cu succes prin boală. Deja este bine-cunoscut în apiterapie că interacțiunea corpului cu produsele albinelor se desfașoară conform unei inteligențe naturale, care face ca ele să susțină celulele normale, în timp ce pe cele anormale fie le determină să dispară, fie le întorc la normalitate. Cum să redevină normale ? S-a observat că anumite componente din produsele albinelor pătrund în nucleul celulelor bolnave și le repară ADN-ul deviant. În fapt, astfel echilibrează toate celulele, fie bolnave fie sănătoase, și de aceea nu au cum să facă rău, ci doar readuc armonie și echilibru.
Rezerva medicilor și a unor terapeuți de a folosi în tratamente oncologice și hemato-oncologice lăptișor de matcă, rezultă din necunoașterea produselor apicole. Trebuie sa știți că în facultate noi nu am studiat deloc plantele medicinale și produsele apicole. Asadar, majoritatea oncologilor, dacă nu s-au dedicat facultativ studiului lor, practic nu le cunosc.
În schimb, administrarea de lăptișor de matcă în oncologie s-a dovedit utilă și prin stimularea producției proprii de interferon. Iar studiile cele mai moderne și tehnologizate au constatat că nu interferează negativ sistemul endocrin. Producerea de estrogen, progesteron și estradiol nu este afectată.
În plus trebuie spus că lăptișorul de matcă și apilarnilul NU CONȚIN hormoni umani. Distanța dintre noi și albină pe scara evoluțtiei biologice este enormă. Hormonii sînt substanțe extrem de specializate, produse de glande ENDOcrine, adică își care elibereaza produșii direct in fluidele corporale, adică în INTERIORUL corpului. Dacă ar fi un produs endocrin la albină, apicultorul nu ar avea cum să îl preleveze. Dimpotriva, lăptișorul de matcă este produs de o glandă EXOcrină, care îl eliberează în EXTERIOR, motiv pentru care noi îl putem recolta…
În peste 25 de ani de practică, nici un pacient barbat care a utilizat laptișor de matca în doze mari, pentru SM de exemplu, nici nu a făcut cancer, nici nu a căpătat caractere feminine. După cum nici o femeie care a utilizat apilarnil conform recomandărilor, nu a dobândit hirsutism…
Stimularea și corectarea procesului de hematopoieză sub tratament cu lăptișor de matca și/sau produse cu apilarnil, fac ca acestea să aibă rol esențial în tratarea pacienților afectați de chimio-radio-cortico terapie.
Un alt aspect: rezerva sau interzicerea utilizării produselor apicole în oncologie și hematologie de către medicii alopați și chiar de către unii terapeuți naturiști, sub motiv că ar conține un factor de crestere, este deplasată. În realitate ele conțin componente care cresc telomerii, adica capetele ADN-ului nuclear. Ca urmare, în loc să se destrame prin expunerea la factorii degradanți multipli, ADN-ul este pastrat integru și funcțional.
Ca atare, cei care nu au cunoștințe corecte despre aceste produse și metode, sînt invitați să le studieze în profunzime, iar până atunci să tacă…
- Utilizăm în oncologie si hematologie produse nutritive cum sînt polenul si păstura. Ele susțin sistemul imunitar și hematopoieza prin aportul de micronutrienți de calitate și de proteine imediat biodisponibile, ce conțin toți aminoacizii esențiali.
Pacienții oncologici au nevoi particulare de nutriție, în special de proteine de calitate, rapid disponibile, pentru că tumorile fiind mari consumatoare de proteine, seacă resursele corpului. Dieto-terapia care presupune înfometarea organismului în speranța că vor fi mai afectate formațiunile tumorale NU reprezintă o soluție, în afara cazului când este ținută un timp limitat și sub îndrumarea unui terapeut experimentat. Am văzut de numeroase ori acest gen de abordare dusă la extrem, care de cele mai multe ori a epuizat corpul până acolo unde nu se mai putea hrăni nici cu alimente foarte ușoare, iar boala l-a invins.
- Produse de protecție hepatică, cum este banala pulbere de Armurariu, care s-a dovedit superioară oricarui medicament de profil aflat azi pe piață.
Sau miere, fie ca atare, fie componentă a unor produse cum e Apilarmel, cu mențiunea că trebuie consumată în așa fel încât să nu producă saturația pacientului la gustul dulce, foarte placut în sine, dar greu de suportat pe termen lung. Noi recomandăm utilizarea ei în limonade, sau ca desert, eventual alături de un fruct acrișor.
- Alte produse care știm din experiență că funcționează, cum e maceratul de Obligeană (atenție: această plantă medicinală e mult falsificată pe piață). Acest macerat este mai valoros decat capsulele, tinctura, sau extractele care nu stiți ce sunt de fapt… Maceratul la rece de Obligeană este un extract excepțional și pentru efectele sale tonice asupra tractului digestiv, care ajunge sever afectat in timp, în urma chimio-terapiei, cu toate consecințele care apar, de la mal-absorbție la scaune diareice sau rărirea scaunului.
- Ceaiul de Urzica comună herba (partea aeriană), băut în cantitate utilă (0,5-1 l/zi), s-a dovedit reducător al riscului de metastazare. Este fluidifiant al sângelui, detoxifiant și interferează pozitiv hematopoieza.
Toate acestea trebuie aplicate ținînd cont și de cum trăiește pacientul. Destui terapeuți și medici naturiști alcătuiesc protocoale de tratament care încep de la 6 dimineața si se termină la orele 22, în care recomandă divese remedii din 30 în 30 de minute, sau combinații atât de complicate încât pacienții ajung împovărați sau depășiți de situație.
Iar dozele recomandate sînt adesea mult prea prudente, cu vărful de linguriță și picătura, parcă menite să ferească terapeutul de vreo întâmplare închipuită, ci nu sa folosească cu adevărat pacientului. Ce părere aveți, dacă faceți o perfuzie de citostatic de 500 ml, credeți că ar fi suficiente 50 picături de propolis, care înseamnă de fapt 1-2 ml ?
Dupa cât am observat în timp, succesul este asigurat de simplitate, cu numărul minim necesar de remedii cu maximă eficiență, în doze corespunzătoare nevoilor oncologice care în general sînt mari și foarte mari, și adaptate situației fiecărui pacient.
Și pentru succes, un rol major îl au încrederea în metodele aplicate și în medicul curant, alături de vindecarea emoțională, spirituală, energetică.
Dacă în unele afecțiuni am recomandat doar tratament naturist și este eficient, în afecțiunile oncologice și hemato-oncologice unde timpul este mai limitat, am observat că statistic vorbind, cea mai eficientă s-a dovedit combinația dintre tratamentul alopat și unul naturist corect adaptat. Aceasta din cauza că prea mulți oameni doresc doar tratament corporal, nedînd atenție aspectelor de dincolo de corpul fizic.
Sigur, calea este deschisă și celor care doresc să se se trateze strict naturist per prima, sau nu mai pot să urmeze chimio-radio terapia din pricina stării generale alterate, sub imperiul de a înțelege importanța aspectelor emoționale asupra stării lor generale și de sănătate. Și de a acționa prin introspecție și vindecare emotională la care să participe din toată inima.
În acest sens, pe langă cele sufletești cunoscute, recomandăm într-o ordine de la simplu la complex si de la inteligibil si științific la miraculos: esențe florale Bach, eliminarea emoțiilor reziduale blocate cu Dr. Bradley Nelson, schimbarea programelor din subconștient PSYCH-K cu Robert Williams, metoda Călătoria propusă de Brandon Bays și metoda propusă de Dr. Eric Pearl, Vindecarea Reconectivă.
Prea mult oamenii au viețuit precum niște corpuri dotate cu oarece componente metafizice, despre care au aflat superficial și neconsistent. E timpul ca omenirea să-și schimbe viața. E timpul ca oamenii să se înțeleagă pe sine și să trăiască cu adevarat ca ceea ce sînt, adică suflete care au îmbrăcat un corp fizic spre a experimenta o viață frumoasă în plan fizic, pe o planetă minunată.
Dr. Cristina Aoșan
Membru în Comisia de terapii alternative a Ministerului Sănătății
https://melidava.ro/informatii-pentru-sanatate/articol/o-abordare-onesta-in-oncologie-si-hemato-oncologie?gad=1&gclid=EAIaIQobChMIhJCQ6b6T_wIVIodoCR2CvAT2EAMYASAAEgIfhfD_BwE
////////////////////////////////////
Planta-minune pe care mulți o ignoră, dar care este o adevărată comoară pentru sănătate. Vindecă rănile în timp record
Cristina Tapu
Este impresionant cât de benefică poate fi natura pentru sănătate. Uneori, aceste beneficii pot veni sub forma a ceea ce este considerat în mod obișnuit o buruiană. Această plantă aparent neimportantă este de fapt o sursă bogată de vitamina C, fier și fibre, iar semințele sale sunt pline de antioxidanți. Prin urmare, această plantă are beneficii medicinale remarcabile. Despre ce plantă este vorba? Află în rândurile de mai jos!
Planta din grădină care are numeroase beneficii asupra sănătății
Te-ar putea interesa și:
O femeie și-a urmărit soțul cu o aplicație mobilă, ca să vadă dacă a luat…
Informaţie cumplită pentru Simona Halep! A venit anunţul despre verdict: Din păcate…
Răsturnare de situaţie! Simona Halep regretă decizia divorţului de Toni Iuruc. Ce se întâmplă acum…
Aventură de o noapte între Gina Pistol și Mirel Rădoi. Vedeta de la Antena 1…
Cutremur la Direcția de Permise Iași. Acuzații grave la adresa a doi examinatori – FOTO
Ce a pățit o femeie de 51 de ani din Braila după ce s-a indragostit…
Suntem siguri că nu știți că în jurul casei voastre crește o floare sălbatică care are proprietăți antiinflamatorii, antifungice și antibacteriene. Această floare poate fi folosită pentru a trata tăieturile sau rănile, pentru a opri sângerările și a ameliora durerile articulare. Această floare este cunoscută sub numele de purple „dead-nettle” sau „lamium purpureum”.
planta minune gradina Lamium Purpureum
Lamium purpureum, cunoscută și sub denumirea de purple dead-nettle, face parte din familia Labiatae, aceeași familie în care se regăsesc și urzica, urzica moartă și alte plante. Această plantă are o înălțime cuprinsă între 5 și 20 de centimetri și înflorește, de obicei, la sfârșitul lunii martie. Deși este adesea considerată doar o buruiană obișnuită, lamium purpureum deține în realitate o serie de beneficii valoroase.
Frunzele uscate ale lamium purpureum pot fi utilizate ca o pastă medicinală, cunoscută și sub denumirea de cataplasmă, pentru a opri sângerările. Aceasta este o modalitate eficientă de a trata tăieturile și rănile externe. În plus, frunzele proaspete zdrobite pot fi aplicate direct pe tăieturi, contribuind la vindecarea acestora. Această plantă are astfel proprietăți hemostatice și antimicrobiene care îi conferă un rol util în îngrijirea rănilor.
Lamium purpureum este, de asemenea, o plantă comestibilă și aduce cu sine beneficii nutriționale. În unele culturi, frunzele sale sunt consumate în salate sau sunt folosite ca ingredient în diverse preparate culinare. Prin urmare, această plantă poate fi o sursă interesantă de hrană și nutrienți.
În medicina tradițională, rădăcina lamium purpureum este folosită pentru tratarea dificultăților urinare asociate cu hiperplazia benignă de prostată. De asemenea, frunzele sale sunt utilizate pentru a trata afecțiuni precum artrita, reumatismul și rinita alergică. Aceste proprietăți medicinale pot fi atribuite conținutului său de substanțe active, cum ar fi compușii antiinflamatori și antioxidanți.
Contraindicații consum laminum purpureum
Deși lamium purpureum este în general considerată sigură, există câteva situații în care utilizarea sa ar putea fi contraindicată sau ar trebui evitată:
Reacții alergice: Persoanele cu alergie la plante din familia Labiatae, cum ar fi menta, oregano sau salvie, ar trebui să evite utilizarea lamium purpureum, deoarece pot dezvolta reacții alergice similare.
Interacțiuni medicamentoase: Lamium purpureum poate interacționa cu anumite medicamente, inclusiv anticoagulante sau medicamente utilizate pentru reglarea tensiunii arteriale. Este important să discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza această plantă, mai ales dacă luați deja medicamente.
Utilizare în timpul sarcinii și alăptării: Nu există suficiente studii care să ateste siguranța utilizării lamium purpureum în timpul sarcinii sau alăptării. Prin urmare, este recomandat ca femeile însărcinate sau care alăptează să evite utilizarea acestei plante.
https://redactia.ro/planta-minune-pe-care-multi-o-ignora-dar-care-este-o-adevarata-comoara-pentru-sanatate-vindeca-ranile-in-timp-record-270049
//////////////////////////////////////////////
CEAIUL DE SOC : BENEFICII MIRACULOASE PENTRU SANATATEA TA
Socul, cunoscut si sub denumirea latineasca de Sambucus nigra este o planta minune cu efecte terapeutice puternice ce poate trata si mai ales preveni un numar urias de afectiuni. Florile si fructele de soc se folosesc adesea pentru a trata herpesul simplex, problemele reumatice, inflamatiile cailor respiratorii, reducerea inflamatiilor, si calmarea iritatiilor.
Beneficiile ceaiului de soc
Beneficii externe
Sarcina, alaptare si copii
Ceai de soc pentru slabit
Contraindicatii
Preparare
Mituri despre soc
Utilizarea florilor de soc
Florile si frunzele plantei de soc contin rutin, izocuercitin si hiperozid. Florile contin, de asemenea, glicozide, taninuri, sapine, pectine, uleiuri esentiale, vitamina C si saruri minerale, iar fructele contin taninuri si antociani precum sambucin, sambucianin, crisantemin si alte glicozide si cianidine.
Este foarte important de stiut ca numai florile si fructele de soc pot fi folosite pentru uz intern. Frunzele si ramurile socului sunt otravitoare pentru consum.
Socul este considerat un adevarat panaceu al medicinei naturiste, fiind un remediu extraordinar ce se gaseste cu usurinta in natura, mai ales pe perioada verii.
Socul poate fi folosit cu usurinta, atat sub forma de infuzie, cat si sub forma de tinctura sau suc de soc.
Ceai de soc
BENEFICIILE CEAIULUI DE SOC :
Folosit de mii de ani, socul este o planta ale carei beneficii nu au fost descoperite in totalitate, cercetatorii gasind de fiecare data tot mai multe calitati terapeutice ale socului.
Printre beneficiile ceaiului de soc se numara:
Trateaza raceala si gripa – Ceaiul de soc este folosit cu succes impotriva racelilor, gripelor sau a bronsitelor, in cazul in care acesta se consuma chiar la debutul simptomelor. Florile de soc nu se vor fierbe in apa (pot deveni toxice), ci se va adauga apa clocotita peste o lingurita de flori dupa care se va lasa la infuzat aproximativ 10 minute.
Reduce febra – Ceaiul de soc stimuleaza glandele si provoaca transpiratie abundenta – ajutand la scaderea temperaturii.
Trateaza sinuzitele – Ceaiul de soc stimuleaza circulatia, creste imunitatea mucoaselor nazale si are efect antiinflamator. La 2 litri de apa fierbinte se pun doua linguri de planta uscata de soc. Se fac 15 minute de inhalatii in fiecare seara, timp de o luna.
Trateaza probleme ale cailor respiratorii superioare – In afectiunile cailor respiratorii, florile de soc sunt eficiente in gripa, guturai, raceala, raguseala, tuse, crize severe de astm bronsic, bronsita, tuberculoza, febre eruptive (rujeola, scarlatina), favorizand eruptia, combate infectiile la nivelul plamanilor si ale cailor respiratorii superioare. Ceaiul din flori este eficace in crize de dispnee si tuse, insotite de cianozari, care trezesc bolnavul din somn, inainte de miezul noptii, cu transpiratie abundenta la trezire, agitatie, anxietate si extremitati reci si cianozate.
Efect analgezic.
Efect laxativ, fiind foarte eficient in tratarea constipatiei.
Trateaza afectiunile reumatice si artrita – Ceaiul de soc este un bun antireumatic, fiind indicat in reumatism, dar si in guta. Prin diureza pe care o produce, ajuta la eliminarea diverselor substante toxice din organism si ajuta la calmarea durerii.
Trateaza afectiunile tractului urinar – Ceaiul de soc este un foarte bun diuretic, de aceea se foloseste in bolile de rinichi si de vezica urinara. Ceaiul de soc stimuleaza functia rinichilor si creste eliminarea produsilor de metabolism si a produsilor toxici care sunt evacuati pe cale renala, fiind un bun depurativ.
Combate virusii si stimuleaza sistemul imunitar – ceaiul de soc are excelente calitati detoxifiante , fiind ideal pentru intarirea imunitatii organismului.
Combate tumorile maligne si cancerul.
Ajuta la scaderea in greutate si lupta impotriva obezitatii.
Elimina substantele nocive din organism, ceaiul de soc putand fi folosit cu succes in curele de detoxifiere.
Alina durerile de incheieturi si ajuta la recuperarea dupa boala.
Elimina celulita si previne aparitia varicelor.
Creste secretia glandelor mamare.
Ceai din flori de soc
BENEFICIILE EXTERNE ALE CEAIULUI DE SOC:
Ceaiul de soc trateaza celulita
– Ceaiul de soc este folosit de multa vreme pentru proprietatile sale antilipidemice, sporind arderile, mobilizarea grasimilor si reducand tesutul adipos din corp. Ceaiul si tinctura de soc sunt indicate aproape in toate dietele, iar compresele de soc ajuta in eliminarea celulitei.
Trateaza arsurile minore si degeraturile
– Frunzele de soc sunt eficiente in ameliorarea intepaturilor de insecte, cand se aplica sub forma de comprese sau cataplasma. Tot frunzele de soc, impreună cu scoarta, trateaza arsurile minore si degeraturile.
Calmeaza pielea iritata
– Ceaiul de soc este bun pentru pielea uscata, arsuri solare, ajuta la refacerea tegumentelor, ajuta la prevenirea cancerului de piele, ajuta pielea imbatranita.
PUTEM CONSUMA CEAI DE SOC IN TIMPUL SARCINII?
Florile de soc au calitati diuretice care cresc fluxul de urina. Ajuta la imbunatatirea functionarii rinichilor prin scaderea retentiei de lichide, la eliminarea toxinelor si la eliminarea caldurii in exces din organism prin intermediul sistemului urinar. Iata de ce pentru femeile insarcinate, socul este o modalitate naturala (si gustoasa!) de a spune adio toxinelor din organism.
Florile de soc sunt foarte eficiente in ameliorarea retentiei de lichide, astfel incat socul reprezinta o planta minunata pentru femeile gravide care se confrunta cu retentia hidrica.
Ceaiurile de soc au efect de inlaturare a starii de greata, ajuta la o buna functionare a sistemului digestiv, sunt usor diuretice si relaxante si sunt bune mai ales in primul trimestrul de sarcina, când constipatia si oboseala sunt mai accentuate.
PUTEM CONSUMA CEAI DE SOC DACA ALAPTAM?
Ceaiul de soc poate fi consumat cu incredere in timpul alaptarii, avand proprietati multiple ce ajuta la stimularea lactatiei. De asemenea, poate fi consumat alaturi de fenicul pentru un efect mai bun.
Consumul ceaiului de soc in perioada de alaptare
COPIII POT CONSUMA CEAI DE SOC?
Ceaiul de soc reprezinta o sursa exceptionala de sanatate si se poate administra atat adultilor, cat si celor mici. Copiii sunt foarte nelinistiti in general, datorita varstei lor fragede acestia sunt plini de energie. Ceaiul de soc actioneaza ca un nervin (medicament ce are rolul de a calma sistemul nervos), fiind indicat a se folosi atunci cand cei mici nu pot dormi seara si sunt agitati. De asemenea, deoarece socul este foarte bogat in vitamina C si saruri minerale, ceaiul de soc este indicat a se folosi atat de adulti, cat si de copii, avand rolul de a intari sistemul imunitar.
CEAIUL DE SOC NE POATE AJUTA SA SLABIM?
Una dintre principalele caracteristici ale ceaiului de soc in lupta cu kilogramele in plus o reprezinta inhibarea apetitului, astfel prin consumul acestei infuzii senzatia de foame si poftele vor disparea. Pentru a scapa de kilogramele in plus este bine ca un regim de slabire sa inceapa cu o cura de ceai de soc, care are urmatoarele efecte benefice:
provoaca transpiratie abundenta;
ajuta la scaderea in greutate;
elimina toxinele din organism;
are efect laxativ.
Infuzia se prepara din 3 lingurite cu flori de soc uscate la 250 ml de apa clocotita, lasate la infuzat 10-15 minute. Se consuma neindulcita, pana la trei cani/zi, timp de doua saptamani cu o saptamana pauza, deoarece socul are rol depurativ.
Bea ceai de soc si vei determina functionarea corecta a organismului, vei scapa de edeme si de aspectul de coaja de portocala al pielii, prin eliminarea toxinelor si a apei retinute in corp.
Pentru persoanele care doresc un efect mai rapid, se recomanda asocierea cu tinctura din fructe de soc, care este obtinuta din fructele de soc macerate in alcool de cereale dublu rafinat; o lingurita (diluata) inainte de fiecare cana de ceai consumat.
Tratamentul se va urma pe durata a 1-3 luni, in functie de numarul de kilograme in plus. Dupa o luna de cura cu ceai si tinctura vei observa o scadere in greutate de circa 7 pana la 9 kilograme. Aceasta combinatie de ceai si tinctura are un efect diuretic, laxativ, sudorific, favorizeaza arderile metabolice, dizolva grasimile si elimina surplusul de apa din organism.
Ceaiul de soc ne ajuta sa slabim
CONTRAINDICATII CEAI DE SOC:
In ciuda numeroaselor sale beneficii, ceaiul de soc poate avea uneori si anumite efecte secundare. Ca orice infuzie, este recomandat a se consuma cu moderatie. Printre efectele negative pe care le poate genera ceaiul se soc se numara si tulburarile gastrointestinale. Se recomanda a se solicita sfatul medicului daca sunteti predispusi la asemenea tulburari, sau daca sunteti in timpul unei sarcini sau alaptati.
De asemenea, consumul de ceai de soc in exces poate duce la deshidratare sau arsuri stomacale.
Ceaiul de soc nu este recomandat persoanelor ce sufera de diaree cronica si acuta deoarece poate avea ca efect iritarea colonului.
Fructe de soc
CUM PREPARAM CEAIUL DE SOC :
Ceaiul din flori de soc se prepara ca o infuzie de plante obisnuita. La o cana de 250ml de apa se pune o lingura de flori se soc. Apa trebuie sa fie la temperatura de 100°C , iar infuzia poate dura pana la 5-6 minute. Cand ceaiul se mai raceste se poate indulci cu miere sau zahar, dupa preferinte.
Ceaiul din fructe de soc se consuma in general in combinatie cu alte fructe de padure deshidratate si cu floare de hibiscus pentru un aport de vitamina C mai mare. Metoda de infuzare nu difera de cea a florilor de soc.
Se recomanda a se consuma pana la 3 cani de ceai de soc pe zi, dupa fiecare masa.
MITURI DESPRE SOC :
Despre soc, in popor se stie de veacuri ca este un copac altfel. Pe florile sale nu se aseaza nicio albina, frunzele si scoarta sa nu tenteaza niciun ierbivor, iar crengutele sale sunt goale pe mijloc. Apoi, socul este cel care vesteste ca primavara s-a sfarsit si raman la putere dogoritoarele zile de vara, buchetelele sale albe şi parfumate fiind ultimele flori ale primaverii.
Socul este recunoscut, deopotriva in folclorul romanesc si in cel european, drept planta de leac, dar si magica. In satele din nordul Moldovei Si din Ardeal, se spunea cA socul este ocrotit de catre „iele” sau de catre „cei din vant”. De aceea, el rareori este lovit de trasnet, creste pe orice fel de pamant si nu este napadit de omizi sau de alti stricatori. Se mai spunea ca atingerea ramurilor sale este binefacatoare pentru cei bolnavi, dar nu trebuie sa dormi sub soc, mai ales daca este inflorit, pentru ca „cei din vant” te pot imbolnavi, suparati ca le-ai incalcat teritoriul.
In Anglia si in Scandinavia, era considerata o mare greseala sa tai un soc, mai ales daca era batran, pentru ca in ramurile sale si-ar avea salas tot felul de duhuri ale naturii, care cand se intorc pe inserat acasa si isi gasesc locuinta distrusa, se razbuna teribil pe faptas.
Nenumarate mituri si legende exista despre soc din Orientul Mijlociu si pana in nordul Europei si al Africii, limitele imensului sau areal.
Flori de soc
CUM SUNT FOLOSITE FLORILE DE SOC?
Florile de soc, atat de apreciate in medicina naturista, pot fi consumate sub mai multe forme, cum ar fi: infuzie, decoct sau socata.
Infuzia din flori de soc se prepara ca o infuzie de plante obisnuita. La o cana de 250ml de apa se pune o lingura de flori se soc. Apa trebuie sa fie la temperatura de 100°C , iar infuzia poate dura pana la 5-6 minute. Cand ceaiul se mai raceste se poate indulci cu miere sau zahar, dupa preferinte.
Decoctul se prepara astfel: se pun 2 lingurite de flori de soc la 250ml de apa si se lasa la fiert timp de 10 minute.
Pentru socata avem nevoie de :
24 flori de soc
4 cesti de zahar alb
1.5 L de apa fiarta
½ cana suc proaspat de lamaie
60g sare de lamaie
Se toarna apa clocotita peste toate ingredientele si se lasa la cald 24 de ore, amestecand ocazional. Se strecoara apoi sucul intr-un bol mare, se toarna lichidul in sticle si se pastreaza socata la frigider.
//////////////////////////////////////////////
Tincturi din plante medicinale – principii active concentrate
In acest articol vei descoperii aspecte interesante despre tincturi, ce sunt ele, cum se prepara dar in acelasi timp vom lamuri si cele mai frecvente confuzii. Tincturile pot fi preparate extrem de eficiente, stabile in timp dar e nevoie sa tinem cont de anumite aspecte.
O vorba veche spune ca: Esentele tari in sticlute mici!
Desi expresia anterioara se pliaza cel mai bine pentru uleiurile esentiale nici tincturile nu fac exceptie.
Tincturile au fost folosite din cele mai vechi timpuri si inca se vor folosi mult timp de aici incolo. Tincturile contin principiile active ale plantei si avantajul cel mai mare este ca se pot pastra relativ usor un timp indelungat.
Multi dintre noi am ajuns sa ne ratacim prin multitudinea de produse naturiste (termen impropriu dar cel mai des folosit) existente pe piata, din cauza faptului ca nu cunoastem aspectele specifice anumitor produse. De multe ori nu stim ce sa alegem si care varianta ne-ar fi mai benefica.
Plantele medicinale se utilizeaza in scop terapeutic sub diverse forme: ceaiuri, infuzii, decocturi, siropuri, tincturi, gemoterapice (extracte din muguri), tablete, capsule, creme, unguente, etc.
Dintre aceste forme farmaceutice, tincturile au fost printre primele care au fost utilizate in medicina. Tincturile se obtin prin macerare, la rece sau la cald cu alcool alimentar in diverse concentratii. Amestecul hidro-alcoolic asigura un grad mai mare de extractie a substantelor active hidrosolubile si deasemenea o conservabilitate de lunga durata.
Tincturi din plante medicinale – principii active concentrate
Extract sau tinctura din plante?
Pentru unii dintre noi, extractul dintr-o planta este acelasi lucru cu o tinctura sau un ulei esential. In realitate, diferentele sunt foarte mari!
Desi in principiu termenii de extract si tinctura nu se deosebesc fundamental exista diferente in anumite cazuri:
tinctura inseamna un extract in alcool si apa
extract din plante poate fi orice solutie obtinuta folosind diversi solventi in functie de nevoie sau de principiile active urmarite: ulei, glicerina, propilen glicol, otet, etc.
Tincturile extrag din plante doar principiile solubile in alcool sau apa astfel nu putem spune ca o tinctura contine toate principiile active ale unei plante.
De exemplu exista o diferenta enorma intre compozitia tincturii de galbenele si cea a uleiului macerat de galbenele, uleiul fiind mult mai bogat in carotenoizi (substantele care dau culoarea galbena), de aceea uleiul de galbenele este cel care se foloseste in cremele si unguentele de uz cosmetic si terapeutic.
Tincturile se obtin din plante sau parti ale plantei mature, culeasa intr-un anumit moment pentru a beneficia maxim de principiile active ale acesteia.
Tincturi sau gemoderivate din plante?
Ceai mai uzuala confuzie se face intre tincturi si gemoderivate. Gemoderivatele sunt extracte in alcool apa si glicerina (hidro-glicero-alcoolice) obtinute din parti tinere ale plantelor, respectiv in special din muguri si vlastari.
Astfel intre gemoterapice si tincturi existe 3 diferente majore:
tincturile se obtin din plante mature – gemoderivatele din parti tinere ala plantelor
tincturile se obtin in alcool si apa – gemoderivatele contin si glicerina si astfel au un continut mai scazut de alcool (~35% fata de ~65% la tincturi)
gemoterapicele au si o actiune terapeutice subtila, energetica, necuantificabila dpdv chimic, in schimb tincturile actioneaza preponderent datorita compozitiei chimice
Tincturi sau uleiuri esentiale?
Uleiurile esentiale insa, sunt total diferite si se obtin prin distilare fractionata (asemanator cu tuica sau palinca), ele continand uleiuri eterice din pante care nu se pot obtine in forma pura decat prin acest procedeu.
Tincturi din plante medicinale – principii active concentrate
Tincturile au o gama larga de recomandari in functie de planta din care se extrag.
De aceea, am considerat necesar un articol dedicat tincturilor. Ce sunt ele, la ce ne ajuta si cand le folosim?
Tincturile sunt acele solutii pe care le putem prepara si singuri in casa din ingrediente suta la suta naturale dupa retete pastrate chiar si sute de ani. Tincturile si-au gasit eficienta atat in utilizarea lor interna cat si externa pentru rani, contuzii, afectiuni ale pielii, raceli, tuse, stres, dureri, etc.
Fiind un preparat concentrat, usor de administrat, usor de purtat la noi chiar si in calatorii, tinctura sau gemoderivatul, specifice afectiunilor la care ne stim sensibili, ar trebui sa fie nelipsita din trusa de calatorii. Tinctura este extrem de utila si cu efecte rapide deoarece ea reprezinta seva plantei din care este obtinuta. Gestul de a picura cativa stropi din esenta tamaduitoare face bine trupului si psihicului mai ales atunci cand ne-am facut deja un ritual in folosirea tincturilor.
Folosirea tincturilor ar putea sa fie parte din preventie. Actiunea profilactica este cea care nu permite bolilor sa se instaureze in organism. De aceea o conduita in privinta administrarii curelor cu tincturi sau gemoderivat este necesara mentinerii starii de bine in organism. In functie de predispozitiile pe care le avem spre anumite boli, putem folosi tincturi digestive, calmante, pentru cresterea si mentinerea imunitatii, pentru alungarea stresului, etc.
In loc sa cautam care sunt cele mai la indemana medicamente de sinteza chimica atunci cand avem o problema de sanatate, mai bine ne indreptam atentia asupra naturii, care ne ofera solutii la mai toate problemele si care nu are efecte adverse, decat daca nu stim sa o pretuim si sa o utilizam asa cum trebuie.
Tincturi din plante medicinale – principii active concentrate
Cum preparam o tinctura?
Multi dintre noi putem obtine, realtiv usor, acasa o tinctura insa aceasta de multe ori nu poate fi comparata cu una produsa intr-un laborator specializat, deoarece e nevoie de studii si cunostinte pentru a determina:
care parte a plantei se foloseste pentru scopul urmarit
ce concentratie de alcool se foloseste sau ce amestec extractiv e bine sa folosim pentru a obtine efectul maxim
la ce temperatura se face extractia pentru a se obtine maximul din anumite principii active, fara a se degrada altele
cum se concentreaza sau cum se dilueaza tinctura preparata acum sa aiba aceeasi eficienta ca si cea preparata acum o luna sau peste 1 an
Diferenta majora nu consta in a obtine tinctura, ci in a obtine o tinctura cu o anumita concentratie de principii active si care este eficienta din punct de vedere terapeutic!
Tincturile sunt o adevarata mana cereasca pentru mentinerea sanatatii organismului. Pe langa faptul ca, doar cateva picaturi de tinctura pot echivala cu o ceasca de ceai, substantele active ale acestora sunt asimilati extrem de usor.
Tehnica evolueaza si noile descoperiri si cercetari creeaza noi orizonturi si noi oportunitati. Cele mai noi descorperiri reusesc sa extraga din plante sau rasini (propolis) aceleasi principii active fara sa foloseasca alcoolul si astfel ele pot fi utilizate si de persoane care au contraindicatii la alcool.
Naturopatia, stiinta medicinei naturale, nu este simpla si chiar daca uneori pare banala, se ascund in spatele ei mii de ani de cercetari si cunosntinte vaste. Chiar si obtinerea unei aparent banale tincturi, eficiente terapeutic, poate fi o adevarata provocare.
Impreuna cu recomandarea unui specialist tincturile, gemoderivatele si alte extracte pot face minuni pentru organsimul uman!
https://minuneanaturii.ro/blog/tincturi-din-plante-medicinale-principii-active-concentrate
//////////////////////////////////////////
Antivirale naturale: extracte din plante si remedii complementare pentru raceala si gripa
de Echipa editoriala Secom.ro
Sezonul rece favorizeaza raspandirea virusurilor, astfel ca virozele sunt mai frecvente in aceasta perioada. Raceala comuna, sinuzita, bronsita, pneumonia si gripa sunt, astfel, mai frecvente in perioada toamnei si a iernii.
Cuprins:
Ce sunt antiviralele
Antivirale naturale: extracte din plante si ceaiuri cu proprietati antivirale, folosite ca remedii complementare in tratarea racelii si a gripei
Tratamentele pentru acestea sunt de regula simptomatice, cu analgezice-antipiretice, dar pot include si antibiotice, la recomandarea medicului, pentru evitarea complicatiilor de origine bacteriana. Aceste tratamente pot cuprinde si diverse remedii complementare care sustin sistemul imunitar in lupta cu raceala si gripa, precum si cu alte tipuri de viroze. Tratamentele antivirale sunt, de asemenea, o optiune, insa doar la recomandarea medicului. Alte actiuni recomandate pentru vindecarea mai rapida sunt adoptarea unui regim alimentar bogat in vitamine, hidratarea corespunzatoare si odihna.
CE SUNT ANTIVIRALELE
Antiviralele sunt medicamentele care trateaza afectiunile virale, prin distrugerea virusurilor sau impiedicarea multiplicarii acestora. Antiviralele inhiba sinteza ADN-ului sau a ARN-ului virusurilor, aducand schimbari la nivelul materialului genetic al acestora.
Medicamentele antivirale se administreaza injectabil sau pe cale orala, insa exista si forme cu aplicare cutanata sau care se aplica local, asa cum sunt solutiile cutanate sau picaturile pentru ochi.
Pe langa tratamentele medicamentoase antivirale, exista o serie de ingrediente naturale si extracte de plante care sustin combaterea virusurilor si intarirea sistemului imunitar, in lupta cu virozele. Beneficiile acestora, demonstrate stiintific, pot veni in completarea terapiilor alopate. De aceea, se folosesc, de regula, complementar acestora sau sunt recomandate pentru remedierea simptomelor minore si a cazurilor de etiologie virala usoare, cum ar fi virozele de sezon care se manifesta prin semne precum secretiile nazale, durerea in gat etc..
ANTIVIRALE NATURALE: EXTRACTE DIN PLANTE SI CEAIURI CU PROPRIETATI ANTIVIRALE, FOLOSITE CA REMEDII COMPLEMENTARE IN TRATAREA RACELII SI A GRIPEI
Desi antiviralele naturale nu suplinesc medicamentele antivirale, acestea pot sustine actiunea lor. Inca din vremuri stravechi, oamenii au folosit diverse tratamente naturale pentru mai multe afectiuni, inclusiv pentru infectiile virale. Datorita concentratiei de compusi naturali potenti, numeroase plante si extracte ale acestora au capacitatea de a lupta impotriva virusurilor. Studiile care le sustin proprietatile, realizate fie pe animale, fie pe oameni, nu sustin insa abilitatea lor de a inlocui medicina alopata, insa le recomanda complementar acesteia. De aceea, este important sa tii, in primul rand, cont de recomandarile medicului si sa ii ceri sfatul cu privire la administrarea unor suplimente alimentare cu potential benefic. Iata care sunt cele mai cunoscute antivirale naturale care pot lupta cot la cot cu tratamentele medicale, pentru combaterea diferitelor infectii virale:
ECHINACEA: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
echinacea antiviral natural
Studiile arata ca extractele de Echinacea au multiple beneficii pentru tratarea infectiilor virale respiratorii, printr-o activitate virucida directa impotriva mai multor virusuri respiratorii, prin inversarea raspunsului proinflamator al celulelor si tesuturilor epiteliale indus de diferite virusuri si prin reducerea secretiei excesive de mucus de catre celulele si tesuturile cailor respiratorii. Totodata, s-a demonstrat ca echinacea nu are efecte citotoxice si nu perturba integritatea tesuturilor in culturile sau tesuturile cailor respiratorii. Extractele de echinacea au si un rol potential benefic asupra expresiei genelor celulare. Toate aceste proprietati pot reduce cantitatea de virusuri viabile si transmiterea acestora, ducand la ameliorarea simptomelor asociate infectiilor virale. Aceasta planta se poate consuma fie sub forma de ceai, fie din suplimente alimentare cu echinacea.
SOCUL: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
socul antiviral natural
Sucul, siropul, ceaiul de soc si suplimentele alimentare care contin extracte ale acestei plante au fost folosite de-a lungul timpului in medicina populara pentru tratarea gripei, a racelii, a sinuzitei si a herpesului. Un studiu din 2004 realizat pe un esantion de 60 de persoane cu varste cuprinse intre 18 si 54 de ani si simptome gripale indica faptul ca socul are proprietati antivirale. Pacientilor li s-au administrat, in mod aleatoriu, sirop de soc si un sirop placebo, timp de cinci zile. Persoanele care au consumat siropul de soc au raportat, inca din a patra zi, ameliorarea simptomelor asociate infectiei cu virusul gripal. Desi sunt necesare mai multe dovezi in acest sens, aceste studii preliminare ne indica un potential efect antiviral al extractului de soc. Aceasta planta poate fi consumata ca supliment alimentar, insa siropul si ceaiul de soc contin, de asemenea, compusii asociati proprietatilor antivirale.
BETA-GLUCANUL: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
beta glucan antiviral natural
Beta-glucanul este un compus polizaharid prezent in alimente precum ovazul, secara, drojdiile si anumite specii de ciuperci. Un studiu de laborator din 2015, realizat pe soareci demonstreaza ca beta-glucanul poate reduce semnificativ efectele infectiilor cu virusurile gripale. Mortalitatea scazuta si efectele generale ale infectiei sunt cel mai probabil influentate atat de stimularea raspunsurilor celulare, cat si a celor umorale, care conduc la o incarcatura virala mai scazuta la nivelul organelor, datorita acestui compus. Rezultatele de laborator sugereaza ca ingredientele alimentare care contin beta-glucan sau suplimentele cu acest compus au un potential util in combaterea complementara a infectiei cu virusul influenza.
EXTRACTUL DIN FRUNZE DE MASLIN: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
extract frunze maslin antiviral natural
Extractul din frunze de maslin trateaza infectiile cauzate de un numar mare de virusuri, bacterii, paraziti si fungi. O substanta fitochimica prezenta in frunzele de maslin, numita oleuropeina, este capabila sa opreasca multiplicarea virusurilor si raspandirea acestora. Oleuropeina neutralizeaza enzimele care sustin replicarea si raspandirea virusului. Oleuropeina are, de asemenea, capacitatea de a interfera cu productia de aminoacizi esentiali pentru virusuri. Extractul din frunze de maslin este folosit in numeroase suplimente alimentare.
CURCUMINUL: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
curcumin curcuma turmeric antiviral natural
Curcuminul este compusul pigmentar al unor specii de curcuma printre care se numara si turmericul si are, conform mai multor cercetari de laborator, o actiune antivirala si antimicrobiana cu spectru larg, limitand replicarea in cazul a numeroase virusuri, bacterii si fungi. Curcuminul inhiba replicarea prin diferite mecanisme (proprietati antiinflamatorii, actiune antioxidanta, capacitate de a bloca formarea enzimelor si a proteinelor virale), insa are biodisponibilitate redusa si se metabolizeaza rapid in organismul uman. Consumul dozelor mari este sigur, iar formele in care poate fi consumat sunt diverse, datorita solubilitatii superioare. Curcuminul se regaseste in numeroase suplimente alimentare pentru raceala si gripa, dar si in suplimente pentru articulatii, datorita proprietatilor antiinflamatorii.
ECHINACEA INDIANA (ANDROGRAPHIS): BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
echinacea indiana andrographis paniculata antiviral natural
Un studiu publicat in Science Direct care vorbeste despre actiunea Andrographis paniculata (echinacea indiana) si despre efectele anti HIV si impotriva bacteriilor patogene mentioneaza, de asemenea, activitatea imunomodulatoare a acestei plante. Din echinacea indiana se extrag, cu ajutorul etanolului, andrografolidele, care au actiune antivirala si imunomodulatoare. Acest extract inhiba virusurile si replicarea acestora. Cercetarile mentionate anterior indica faptul ca, dupa 5 zile de tratament, desi activitatea extractului de andrographis in suprimarea titrului virusului este scazuta, aceasta proprietate este incontestabila. Echinacea indiana se regaseste in numeroase suplimente alimentare pentru imunitate.
GHEARA PISICII: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
gheara matei gheara pisicii antiviral natural
Extractul hidroalcoolic din Uncaria tomentosa (gheara pisicii sau gheara matei, cum este cunoscuta popular) poate reduce aparitia infectiilor sindromului acut respirator, asociat infectarii cu virusul SARS-CoV-2, conform unui studiu de laborator in vitro din 2021. Acelasi extract inhiba multiplicarea coronavirusurilor si are efecte antivirale impotriva SARS-CoV-2, reducand titrul viral in doar 48 de ore de la administrare. De aceea, aceasta planta este in prezent studiata pentru dezvoltarea de noi metode terapeutice pentru tratarea infectiilor cu coronavirus.
USTUROIUL: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
usturoiul antiviral natural
Mai multe studii clinice au demonstrat efectul profilactic al usturoiului in ceea ce priveste preventia raspandirii infectiilor virale, prin imbunatatirea raspunsului imunitar. O astfel de cercetare din 2020 releva activitatea antivirala semnificativa a acestui ingredient atat in randul oamenilor, al animalelor si al plantelor infestate cu patologii virale. Compusii din usturoi impiedica patrunderea virusurilor in celulele gazda, inhiba ARN-polimeraza (enzima care contribuie la producerea acidului ribonucleic si are rol de catalizator in procesul de transcriptie al ADN-ului in ARN) si are actiune imunomodulatoare. Acelasi studiu demonstreaza si faptul ca usturoiul este eficient si pentru prevenirea raspandirii infectiilor virale in randul oamenilor. Usturoiul poate fi consumat ca atare, insa exista si suplimente alimentare care contin compusi activi ai acestuia.
GHIMBIRUL: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
ghimbirul antiviral natural
Produsele cu ghimbir, asa cum sunt ceaiurile, suplimentele alimentare sau siropurile concentrate sunt remedii naturale antivirale cunoscute. Ghimbirul are o activitate antivirala importanta, datorita compusilor potenti pe care ii contine. Extractul de ghimbir are efecte antivirale impotriva unor virusuri precum cel care provoaca gripa aviara sau a calcivirusului felin, similar norovirusului uman, conform mai multor studii. Compusii sai specifici – gingeroli si zingeron – inhiba replicarea virala si previn patrunderea virusurilor in celulele gazda. Desi prezent in numeroase formule procesate, ghimbirul este mai eficient atunci cand este consumat proaspat, crud, fara preparare termica sau mecanica.
GOLDENSEAL: BENEFICII SI PROPRIETATI ANTIVIRALE
gentiana goldenseal antiviral natural
Goldenseal este una dintre cele mai populare plante medicinale in Statele Unite, fiind adesea asociata in suplimente cu echinacea. A fost aprobata ca planta medicinala atat de catre Farmacopeea Statelor Unite, cat si de catre Formulariul National, intre 1830 si 1955. In prezent, este recunoscuta pentru proprietatile antivirale in tratarea racelii si a gripei, dar si pentru actiunea imunomodulatoare. Goldenseal contine alcaloizi izochinolinici, printre care se numara berberina, a carei eficacitate a fost testata si demonstrata inclusiv in studii clinice. Conform actiunilor specifice berberinei, principalul constituent din Goldenseal, aceasta planta s-a dovedit utila in calitate de compus regulator pentru insulina, agent antibacterian, agent de substitutie pentru estrogen, dar si in calitate de agent antiviral.
Actiunea antivirala a plantelor a fost studiata, de-a lungul timpului, in diferite contexte si prin metode variate. Studiile in vitro si in vivo pentru anumite substante precum flavonoidele, curmarinele, terpenoidele, compusii organosulfurati, lignanii, polifenolii, saponinele, proteinele si peptidele sustin eficienta acestor antivirale naturale datorita actiunilor precum:
Influentarea functiilor celulare;
Impermeabilizarea membranelor celulare;
Impiedicarea replicarii virale.
De aceea, in cazul manifestarilor blande cauzate de virusurile sezoniere, suplimentele alimentare care contin aceste substante sunt adesea recomandate de catre medici. Totodata, pot fi administrate, tot la recomandarea medicului si conform instructiunilor de utilizare, in completarea tratamentului medicamentos.
Resurse:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4058675/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15080016/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4322159/
https://doctorsnutrition.com/the-natural-antiviral-effects-of-lysine-and-olive-leaf-extract/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7693600/
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1978301916300766
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33680061/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32836826/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29039335/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27296605/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23123794/
https://www.reliasmedia.com/articles/45624-goldenseal-for-upper-respiratory-infections
https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/antivirale-naturale-extracte-din-plante-si-remedii-complementare-pentru-raceala-si-gripa
//////////////////////////////////////
Tincturi din plante medicinale preparate in casa
de
Beiser, Rudi
Tincturile sunt remedii naturale care sustin un stil de viata sanatos si ajuta la prevenirea bolilor. Vrei sa te bucuri de efectele benefice ale tincturilor si sa invati cum sa le faci acasa? Nu este deloc complicat, aceasta carte iti explica tot ce ai nevoie sa stii in peste 70 de retete. Procesul de extractie a tincturii din plante uscate sau proaspete este descris in 7 etape simple. Numar pagini: 160Format: 13×20
Editura
M.A.S.T.
23,24 Lei
Uleiuri, creme si unguente din plante medicinale
de
Beiser, Rudi
Uleiurile din plante sunt ideale pentru extragerea substantelor benefice din plantele din care provin. Uleiurile medicinale, precum si cremele sau unguentele obtinute din acestea se folosesc la ameliorarea unui numar mare de afectiuni.
Editura
M.A.S.T.
20,75 Lei
Plante medicinale. Ghid esential
de
Gladstar, Rosemary
Eficiente, sigure si necostisitoare, plantele medicinale sunt usor de cultivat si pot fi folosite pentru a intari, in mod natural, organismul impotriva bolilor si a afectiunilor celor mai des intalnite. Rosemary Gladstar, unul dintre fondatorii fitoterapiei moderne, ne prezinta pe larg 33 dintre plantele ei preferate, cu instructiuni de cultivare si de utilizare, precum si sfaturi despre cum sa semanam plantele in curtea din spatele casei si retete usor de urmat pentru pregatirea unor ceaiuri re…
Editura
LITERA
PRP: 59,90 Lei
Plante medicinale si aromatice din farmacia bunicii
Plante medicinale si aromatice din farmacia bunicii
de
Dittus-Bar, Renate
Cartea introduce cititorul in lumea fascinanta a plantelor medicinale si aromatice. Structurata pe capitole, lucrarea prezinta importanta acestor plante, furnizand informatii utile in ceea ce priveste utilizarea lor in bucatarie pentru aromatizarea mancarurilor, insistandu-se totodata pe proprietatile lor curative. Cei interesati pot afla modul de preparare a unor tincturi, alifii, ceaiuri, precum si despre beneficiile unei bai parfumate cu plante tamaduitoare. In functie de creativitatea si ima…
Editura
CASA
38,92 Lei
Sanatate din Farmacia Domnului. Sfaturi si tratamente verificate cu plante medicinale
Sanatate din Farmacia Domnului. Sfaturi si tratamente verificate cu plante medicinale………………………….Cont . aici https://www.librariaonline.ro/advanced_search_result.html?keywords=Plante+medicinale+miraculoase+din+flora+Romaniei
/////////////////////////////////////////////////////
Top 10 cele mai bune ceaiuri care calmează durerile de burtă
Atât ceaiurile, cât şi tincturile sau pulberile pe bază de plante medicinale au capacitatea de a îmbunătăţi funcţionarea organismului pe multe planuri. Află care sunt cele mai bune ceaiuri
Atât ceaiurile, cât şi tincturile sau pulberile pe bază de plante medicinale au capacitatea de a îmbunătăţi funcţionarea organismului pe multe planuri. Află care sunt cele mai bune ceaiuri pe care le poţi folosi atunci când te doare burta!
Doctorul Robert Morse recomandă în cartea sa, „Să trăim sănătos fără toxine”, tincturile din plante medicinale care sunt mai puternice decât ceaiurile, acestea păstrându-şi intacte toate proprietăţile, inclusiv conţinutul de vitamina C şi toate vitaminele care formează complexul B.
Pe locul al doilea ca efect sunt ceaiurile, pe care specialistul le recomandă spre consum cu încredere, ţinând cont de proprietăţile fiecărei plante în parte.
Printre plantele medicinale care au efecte deosebite asupra sistemului digestiv, dar şi asupra sănătăţii în general se numără:
- Muşeţelul;
- Menta;
- Rădăcina de lemn dulce;
- Rădăcina de ghimbir;
- Genţiana;
- Brusturele;
- Coada şoricelului;
- Coada calului;
- Urzica;
- Păpădia.
https://www.eva.ro/sanatate/stil-de-viata-tops/top-10-cele-mai-bune-ceaiuri-care-calmeaza-durerile-de-burta-articol-112947.html
///////////////////////////////////////
https://www.drmax.ro/articole/plante-medicinale-pentru-intarirea-sistemului-imunitar
https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/basf-in-camp/topul-celor-mai-profitabile-culturi-pe-suprafete-mici.html
Top 10 plante medicinale cu flori, care se găsesc în România

Aflându-ne în săptămâna Floriilor, am ales să vă vorbim astăzi despre 10 plante cu flori, de la noi din țară, care sunt utilizate ca plante medicinale.
Florile sunt o operă de artă a naturii. Acestea au fost întotdeauna admirate de oameni și utilizate pentru a înfrumuseța mediul din jurul lor: în fotografii, în picturi, în cadouri și unele chiar și în alimentație. De asemenea, există multe flori care pot fi folosite și ca plante medicinale.
Plantele medicinale sunt specii vegetale care, prin compoziția lor chimică, au proprietăți farmaceutice, fiind folosite în remedii și tratamente naturiste. În România există sute de plante medicinale.
Ce vei afla în acest articol
Plante medicinale cu flori din România
Plantele medicinale reprezintă leacuri naturale pentru o serie de afecțiuni ale organismului și ale pielii. În continuare vă vom prezenta 10 plante medicinale care se găsesc la noi în țară și beneficiile acestora:
1. Albăstreaua
Florile de albăstrele sunt bogate în poliene, substanțe amare, substanțe glicozide și antociani glicozidici. În compoziția acestora se găsesc și cantități impresionante de săruri de potasiu și mangan.
Preparatele care au în compoziție flori de albăstrele (ceaiuri, infuzii, tincturi, comprese, creme) au proprietăți astringente, antiinflamatoare, dezinfectante, spasmolitice, diuretice, calmante, emoliente și bacteriostatice.
Principalele beneficii
- Ceaiurile și infuziile sunt eficiente împotriva infecțiilor urinare;
- Stimulează secrețiile biliare și ajută la detoxifierea ficatului;
- sunt indicate pentru calmarea tusei și a bronșitelor;
- infuziilor sunt benefice persoanelor care suferă de insuficiență cardiacă cu edeme, flebite, hipertensiune;
- Conjuctivitele, iritațiile oculare, corneea ulceroasă, ochii obosiți și pleoapele căzute pot fi tratate cu ajutorul acestei plante;
- Băile cu albăstrele ajută la vindecarea iritațiilor pielii.
Modul de utilizare
- Intern: ceaiuri, infuzii si tincturi;
- Extern: comprese, cataplasme și băi de abur.
2. Arnica
Arnica este o plantă medicinală cu flori galben-aurii, pe care o găsești în mai toate regiunile de munte, pe pășuni. În scop medicinal, se folosesc în mod exclusiv florile plantei.
Printre acțiunile specifice se numără: acțiune antiseptică și antiinflamatoare. Are indicații terapeutice și pentru vindecarea rănilor, entorselor, contuziilor, vânătăilor, insomniilor, accidentelor vasculare și ulcerului varicos.
Principalele beneficii
- Cremele și unguentele preparate din florile de arnică pot fi folosite pentru a calma durerile musculare și disconfortul muscular, vânătăile, durerile articulare, edemul și inflamația;
- Gelul de arnică este indicat pentru calmarea vânătăilor apărute după intervenții chirurgicale sau alte proceduri invasive.
Modul de utilizare
Remediile pe bază de arnică se aplică pe piele și, de regulă, este folosită sub formă de cremă, gel sau unguent.
3. Cimbrișorul
Cimbrişorul este o plantă foarte mult utilizată în fitoterapie. Ceaiul de cimbrișor are o acţiune diuretică, coleretică, stomahică, antihelmintică şi antiseptică. Cimbrişorul conţine ulei volatil, acizi cafeic şi rozmarinic, tanin şi serpilină.
Principalele beneficii
- Antitusiv natural;
- Ajută la funcționarea corectă a ficatului;
- Calmează crampele intestinale;
- Ameliorează durerile de cap;
- Acționează ca un tonic asupra întregului organism;
- Ceaiul de cimbrișor este un bun stimulent al secreției lactate;
- Preparatele din cimbrișor, utilizate sub orice formă, ajută la distrugerea stafilocolului și a streptocolului.
Modul de utilizare
Cimbrișorul se regăsește sub formă de: ceai, sirop și ulei.
4. Ciuboțica-cucului
Ciuboţica-cucului e o plantă medicinală răspândită prin pășuni și fânețe în zone de deal și munte. De la ciuboțica cucului se pot folosi în scop terapeutic florile, frunzele şi rădăcinile.
Florile de ciuboțica cucului conțin saponozide și flavonoizi, în timp ce frunzele sunt bogate în vitamina C și carotenoizi.
Planta are acțiune antispastică, emolientă, diaforetică, sedativă, cicatrizantă, calmantă, sudorifică. Este recomandată în caz de: tuse, gripă, astm bronșic, cefalee, migrene, nevralgii, pneumonie, disfuncții gastrointestinale, boli cardiace ori tulburări nervoase.
Principalele beneficii
- Poate scădea tensiunea arterială;
- Luptă împotriva insomniilor;
- Combate afecțiunile renale și cele ale vezicii urinare;
- Poate ameliora simptomele provocate de infecțiile respiratorii.
Modul de utilizare
În general, este folosită sub formă de ceai, decoct sau sirop.
5. Coada șoricelului
Coada șoricelului este o plantă care crește pe solurile aspre de pe pășuni sau pe marginea drumului. Florile de coada șoricelului sunt de culoare albă și sunt vizibile de la distanță mare, având un miros specific. Preparatele medicinale de coada-șoricelului conțin în mare parte florile, dar în unele cazuri este recoltată toată partea aeriană, incluzând frunzele și tulpina. Mirosul este puternic aromat, făcând coada șoricelului o plantă ușor de recunoscut.
Principalele beneficii
- Îmbunătățirea funcțiilor digestive;
- Tratarea infecțiilor ușoare;
- Echilibrarea sistemului hormonal;
- Reglarea tensiunii arteriale;
- Susținerea regenerării ficatului;
- Prevenirea și tratarea astmului bronșic;
- Tratarea diareii, flatulenței și crampelor;
- Calmarea durerilor menstruale și calmarea fluxului menstrual;
- Tratarea stărilor de anxietate;
- Tratarea mastitei în mod natural;
- Vindecarea rănilor și oprirea sângerărilor.
Modul de utilizare
Coada șoricelului poate fi administrată atât intern, ca suplimente alimentare sau ceai, cât și extern, prin băi și comprese.
6. Gălbenelele
În scop terapeutic, se folosesc florile de gălbenele, care trebuie culese atunci când este cald și planta este deschisă, deoarece emană uleiuri volatile.
Principalele beneficii
- Pentru calmarea durerilor menstruale;
- Pentru tratarea locală a plăgilor de diverse origini;
- Pentru vindecarea înțepăturilor de insecte, a arsurilor, a infecțiilor locale ale pielii, a plăgilor care se vindecă greu;
- Pentru tratarea acneei.
Modul de utilizare
Se poate consuma sub formă de ceai.
7. Lavanda
În scopuri terapeutice se folosesc florile de lavandă. Acestea se detașează de pe axul inflorescenței înainte de deschiderea totală a corolei.
Aroma caracteristică, care o face atât de cunoscută în parfumerie și industria cosmetică, este dată de uleiurile volatile extrase din inflorescențe.
Principalele beneficii
- Uleiul de lavandă poate fi folosit pentru a combate infecțiile provocate de fungi;
- Uleiul poate avea un efect de grăbire a vindecării leziunilor minore de la nivelul pielii;
- Uleiul, aplicat direct pe scalp, poate preveni alopecia;
- Parfumul de lavandă are un efect calmant, reducând stările de anxietate și nervozitate;
- Aromaterapia cu lavandă poate fi de ajutor în ameliorarea simptomelor asociate sindromului premenstrual;
- Poate îmbunătăți stările depresive și episoadele de insomnie;
- Ameliorează durerile de natură reumatică.
Modul de utilizare
Lavanda are numeroase întrebuințări, putând fi folosită astfel: ceai, ulei esențial, săpun și gel, creme, parfum, tinctură și miere.
8. Mușețelul
Mușețelul este una dintre cele mai populare plante medicinale din România.
Florile de mușețel au proprietăți terapeutice deosebite: analgezice, antiseptice, antiinflamatoare, antihistaminice, cicatrizante, gastrice, antiseptice, imunostimulatoare și tonice. Preparatele cu mușețel ajută la relaxarea nervoasă și împiedică dezvoltarea formațiunilor ulceroase.
Principalele beneficii
- Este un bun imunostimulator;
- Preparatele din mușețel asigură un somn odihnitor, îndepărtează anxietatea și ajută la relaxarea nervoasă;
- Are acțiune eficentă în tulburările gastrice, sepatice și stomacale.
- Gargara cu mușețel tratează afecțiunile gingivale, aftele și ajută la reducerea inflamațiilor bucale;
- Îmbunătățesc funcționarea căilor respiratorii superioare, împiedică dezvoltarea germenilor la nivelul acestora si ajută la cicatrizarea zonelor lezate.
Modul de utilizare
Mușețelul este utilizat sub formă de ceai, cataplasmă, tinctură sau utilizat în produse cosmetice.
9. Păpădia
Păpădia este folosită în stare crudă și uscată, atât pentru prepararea ceaiurilor și a salatelor, cât și a supelor, dar și sub formă de capsule de extract de păpădie.
Principalele beneficii
- Eficiență în tratarea bolilor de ficat;
- Benefică pentru diabetic;
- Ajută la rezolvarea problemelor urinare;
- Întărește oasele;
- Menține pielea frumoasă;
- Te ajută să slăbești;
- Reglează tensiunea arterială;
- Reduce inflamația;
- Tratează anemia;
- Întărește sistemul imunitar.
Modul de utilizare
Păpădia poate fi utilizată în numeroase moduri: ceai, sirop, infuzie, pulbere sau cataplasmă.
10. Sunătoarea
Sunătoarea este o plantă medicinală răspândită prin grădini, pășuni sau la marginea drumurilor, în zona de câmpie sau deluroasă. Se recoltează în lunile iunie-august și se lasă la uscat într-un loc umbrit. Sunătoarea este recomandată în caz de: afecțiuni digestive precum gastrită, ulcer gastro-duodenal, enterocolită sau hepatită, dar și hipertensiune arterială din cauză nervoasă, atacuri de panică, stări depresive, insomnie, tulburări nervoase, irascibilitate.
Principalele beneficii
- Combate stările depresive, de anxietate sau de insomnie;
- Încetinește deteriorarea funcțiilor cognitive;
- Asigură funcționarea normală a sistemului hepato-biliar și sprijină detoxifierea ficatului;
- Reduce inflamațiile și durerile;
- Ameliorează simptomele de gripă și răceală;
- Ameliorează migrenele;
- Ajută la vindecarea mai rapidă a rănilor, tăieturilor, plăgilor sau a eczemelor;
- Calmează senzațiile de usturime și de arsură de la nivelul pielii;
- Atenuează durerile de stomac, prevenind și ameliorând problemele digestive.
Modul de utilizare
Sunătoarea este utilizată sub formă de ceai, ulei, tinctură sau capsule.
https://blog.drgreen.ro/top-10-plante-medicinale-cu-flori-care-se-gasesc-in-romania/
Metodele prin care marile dosare, precum Hexi Pharma, se amână chiar și până la prescrierea faptelor. Urmează dosarul G. Oprea ;Unica TARA – multilateral de gratianta- REPUBLICA PRESCRISĂ ROMÂNIA; Si “”sfantul”” Gabriel Oprea a devenit Preafericit… a fost achitat definitiv în ”dosarul Limuzina”;Universitatea din București îi retrage titlul mareșalului Ion Antonescu;(La noi- ca la nimenea!) Controverse după amenda dată de ANPC băncilor!(La altii, nu la noi…) Talibanii care și-au numit fiii și rudele în funcții la guvern sunt obligați să-i dea afară;Amintiri despre felul in care baba burgheziei komuniste din Romania a devenit bogata,dar si fata mare… Despre coruptie si nepotism; Harta corupției la nivel mondial: România se află la mijlocul…România – ţara secretarilor de stat. Avem de două ori mai mulţi decât Spania, Suedia, Franţa, Belgia şi Portugalia, laolaltă; Si aici pulseaxa sudoarea pensionarilor…România furată – Pețitorii averii sindicatelor; Cifrele dezastrului pentru România după privatizarea Petrom EXCLUSIV; Asa s-a cladit Romania multilateral de fesenizata! SUPĂRĂCIOSUL BOMBONEL; Pentru urmasii –ur-urmasilor… Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti; Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (I); Risc pe: Creșterea dramatică a alimentelor modificate genetic;Tehnocrație: umanitatea este condamnată la o închisoare unipolară și la gulag digital; CBDC: Tehnologie și tiranie mai rău decât închisoarea; Om de știință MIT: „Vaccinurile” ARNm sunt mai rele decât boala; Mercola îl intervievează pe Corbett despre controlul tehnocratic al AI; Lensa AI și ChatGPT | Avantaje, dar și pericole neștiute. Expert: „Nu se citesc cu atenție termenii de confidențialitate”; Avertismentul lui Elon Musk despre inteligență artificială: ce urmează pentru societate, umanitate; (Dupa ce au legalizat porno-demonia si au pensionat omenia…)FT: Populațiile îmbătrânite „afectează deja” ratingurile de credit – costurile cu sistemele de pensii scumpesc datoriile; Ca si alte aplicatii care ne teleghideaza,iradiaza,”modeleaza”… TikTok, interzisă pe device-urile de serviciu ale unor oficiali din SUA, Canada și Danemarca; Asa da-(in)justitie ! Dosar care a cutremurat România, închis de judecători: faptele s-au prescris. Inculpaţii scapă de condamnări;(Noi furam,noi ne judecam/reabilitam,dar contribuabilul plateste…)Top 10 cele mai importante dosare care s-au prescris ca urmare a deciziilor CCR / Inculpații au scăpat de pușcărie; Asa se globalizeaza lumea… Cel mai întunecat secret al Chinei; Occidentul nu trebuie să cadă în plasa iluziilor economice ale lui Xi Jinping [The Telegraph]; Istoria comunismului; Jurnalul Aniţei Nandriş în Siberia – „După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară” (Monica Lovinescu); (Iata unde duce falsul mesianism/crestinism…) Ştiri cu tâlc. Vladimir Putin: comunismul este asemănător cu creştinismul iar Lenin ar fi un sfânt; 17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă; „Dragoste și sex cu roboții”, o nouă provocare etică. Păpușile sexuale cu inteligență artificială pot deja „simți” și purta conversații; Jurnalul lui Vladimir Nemuritorul – sau așa crede el; Cel mai prost! LIVIU ANTONESEI: „Mai grav stau lucrurile cu un fel de coloana a cincea involuntară, fraierii duși de nas de profesioniștii diversiunilor“; Klaus Schwab: „… Cine stăpânește acele tehnologii, într-un fel, va fi stăpânul lumii.”; (Globalizarii i-au crescut colti chinezisti…)Klaus Schwab declară China a fi un „model de urmat”; Gulagul cibernetic al Rusiei: Urmărirea și controlul cetățenilor;Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternal; Ziua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismului; Ziua 4: Technocracy Vs. Comunism / Socialism, Fascism; Cum au folosit tehnocrații pandemia pentru a zdrobi mii de biserici din America; Inteligența artificială – drumul spre sclavie? Bloomberg: Angajați ai Amazon din România și India ar folosi înregistrări din casele oamenilor; Inteligenta Artificiala; The Guardian: Revoluția industrială antrenată de inteligența artificială amenință locurile de muncă ale clasei de mijloc;Cele mai inteligente femei din lume. Top 10 femei cu cel mai ridicat IQ ; Geniile lumii – Cei mai destepti 40 de oameni care au trait vreodata; „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Vocile demnității; Două noi traduceri în română din Pasolini;„Suntem la etapa de depopulare națională, în egală măsură și satul ca și orașul se depopulează”; România, cel mai mare ritm de depopulare a satelor din UE / În fiecare an, 9 sate românești dispar; Rusia cere ca Polonia să-i plătească 750 de miliarde de dolari drept ”compensații” pentru… Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației; (Closca iliescian scoate pui de aur-pe banda si…) Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane euro; Decizia nu este definitiva!
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
(Closca iliescian scoate pui de aur-pe banda si…) Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane euro; Decizia nu este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti a dispus joi achitarea fostului şef al ANAF Sorin Blejnar, în dosarul în care era acuzat că a primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeş, potrivit Agerpres.
Motivul invocat de judecători pentru achitare este că nu există probe că Sorin Blejnar a luat mită.
În acelaşi dosar, au fost achitaţi Andreea Florentina Blejnar (soţia lui Sorin Blejnar), Viorel Comăniţă (fost vicepreşedinte al ANAF, cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor) şi Sorin Florea (comisar general adjunct al Gărzii Financiare).
De asemenea, instanţa a ridicat sechestrul pus pe averea inculpaţilor.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
În dosarul trimis în judecată în august 2019, DNA susţinea că Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă şi Sorin Florea au primit, în perioada mai 2011 – aprilie 2012, mai multe sume de bani de la Radu Nemeş, prin intermediari, pentru ca, în schimb, să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de firma SC Excella Real Grup SRL, coordonată de omul de afaceri.
Ajutorul dat de soţia lui Blejnar a constat în primirea banilor destinaţi fostului şef al ANAF de la doi interpuşi ai omului de afaceri.
Concret, cei trei inculpaţi ar fi primit drept mită următoarele sume de bani: Sorin Blejnar – 1,2 milioane euro, Viorel Comăniţă – 960.000 euro, Sorin Florea – 300.000 euro.
Procurorii spun că sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei “taxe de protecţie”, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de Radu Nemeş să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.
Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date celor trei pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea lor fără plata accizelor.
Radu Nemeş a fost condamnat definitiv în aprilie 2019 la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar firma acestuia, SC Excella Real Grup SRL din Constanţa, a fost obligată să plătească o amendă penală de 900.000 lei.
Sorin Blejnar a mai fost condamnat într-un alt dosar, în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, însă a fost eliberat condiţionat după ce a executat jumătate din pedeapsă.
/////////////////////////////////////////
Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației
POSTAT DE: DR. GLENN GEHER
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Datorită deja demografiei în toate țările occidentale, adăugarea de roboți sexuali în combinație garantează practic accelerarea tendinței și provocarea disfuncției relațiilor de pe tot planul. ⁃ TN Editor
Imaginați-vă acest lucru: un robot total realist de propriul design care este capabil să efectueze pe deplin orice sex act la care poți visa. Pare, miroase și sună incredibil de realist. Iar asigurarea dvs. sponsorizată de stat a plătit-o integral. De fapt, a fost liberă – prescrisă de medicul dumneavoastră pentru a vă ajuta statutul de oficial „disfuncțional din punct de vedere sexual”. Legislația federală recentă, susținută copleșitor de o majoritate masculină din Cameră și Senat, a făcut acest tip de prescripție medicală perfect legală.
Robin Robotul nu are niciodată dureri de cap. Nu devine niciodată o răceală. Nu respinge niciodată un avans. Este, poate, ciudat, frumos din multe privințe. Și, surprinzător, este chiar aparent inteligent și vrăjitoare.
Sigur, sună grozav la suprafață.
Și obțineți acest lucru: Potrivit psihologului clinic expert și al terapeutului sexual Dr. Marianne Brandon, ceea ce am descris mai sus este, de fapt, un posibil portret al viitorului nostru apropiat. Bine ați venit în noua lume.
Roboții de sex ca stimuli supranormali
La începutul acestei luni, am avut norocul să particip la un simpozion special despre înțelegerea sănătății mintale dintr-o perspectivă evolutivă. Acest eveniment, sponsorizat în mod oficial de către Aplicați Psihologie evolutivă Societate (AEPS) și afiliat la Societatea de Psihologie Evoluționară NorthEastern (NEEPS), a fost ochi pentru mulți savanți, practicieni și studenți prezenți. Și în timp ce toate discuțiile au fost provocatoare și antrenante, trebuie să spun că prezentarea doctorului Brandon a fost ceva de tip show-stopper.
Când vă gândiți la lucruri dintr-o perspectivă evolutivă, istoria tehnologiei umane devine în mare parte istoria dezvoltării stimulilor supranormali pentru profit.
În 1950s, renumitul biolog comportamental Niko Tinbergen a articulat ideea de stimulent supranormal. Un stimul supranormal este, în esență, o versiune exagerată, adesea creată de om a unui stimul la care organismele au evoluat pentru a răspunde în anumite moduri.
De exemplu, oamenii au evoluat preferințele gustului, astfel încât să dorească alimente bogate în grăsimi, deoarece strămoșii noștri au experimentat în mod regulat secetă și foamete. Un Big Mac este un produs creat de om care include o amplificare a alimentelor cu conținut ridicat de grăsimi, care ar fi depășit conținutul de grăsimi și calorii de aproape orice aliment care ar fi existat în condiții umane ancestrale. Big Mac este un stimul supernormal clasic.
Acelasi cu pornografie. Și jocuri video. Și atât de multe produse cosmetice care amplifică atributele fețelor și corpurilor care poartă linia de jos a succesului reproductiv al lui Darwin. Culoarea vibrantă a părului și luciul buzelor sunt stimuli supranormali.
Este important să observăm că stimulii supranormali pot fi înșelători. În lumea modernă a oamenilor, stimulii supranormali sunt în esență deturnatori. Sunt produse tehnologice create de oameni care deturnează psihologia noastră evoluată într-un mod care duce la beneficii emoționale și / sau fiziologice pe termen scurt. Cu toate acestea, având în vedere că aceste produse sunt, la sfârșitul zilei, în mod evolutiv nenatural, ele nu duc adesea la beneficii evolutive pe termen lung (cum ar fi conexiuni puternice cu alții și / sau câștiguri de reproducere pe termen lung), ceea ce privește de ce acești stimuli au evoluat în primul rând pentru a fi doriți de oameni. Putem numi asta ironie evolutivă.
În prezentarea sa, dr. Brandon a subliniat pe bună dreptate că roboții sexuali, când vor ajunge (și vor ajunge), vor fi ultimii în stimuli supranormali creați de oameni. Și aceasta ar putea fi o problemă.
Probleme potențiale asociate cu revoluția robotului sexual
Există o revoluție a robotului sexual la orizont? În câteva săptămâni, orașul Bruxelles va găzdui 4th Conferința internațională despre dragoste și sex cu roboți, deci îmi spuneți!
În prezentarea sa la simpozionul AEPS, dr. Brandon a făcut un caz puternic sugerând că roboții sexuali sunt cu adevărat în dezvoltare și pe drum. Poate într-un deceniu sau două.
Brandon a subliniat câteva probleme potențiale care ar putea să vină împreună cu roboții pentru plimbare. Toate aceste probleme au sens atunci când ne gândim la psihologia relației noastre evoluate. Unele dintre problemele potențiale pe care le-a subliniat sunt următoarele:
Bărbații, care sunt reprezentați în mod disproporționat ca consumatori de pornografie, vor fi probabil suprareprezentați ca consumatori de roboți sexuali.
În cadrul relațiilor angajate, interacțiunile sexuale, care se pare deja în declin național, sunt susceptibile să scadă în continuare în prevalență.
Intimitate în relații, care se bazează puternic atât pe cantitatea cât și pe calitatea interacțiunilor sexuale în cadrul parteneriatelor, este probabil să scadă și calitatea.
Prevalența de căsătorie iar natalitatea poate observa o scădere a numărului.
motivaţia pentru ca oamenii să lucreze la probleme de relație în cadrul parteneriatelor vor fi reduse în mod natural.
Pe scurt, apariția tehnologiei robotului sexual poate prevesti, în multe privințe, dispariția relațiilor intime în lumea modernă.
Citește povestea completă aici … https://www.psychologytoday.com/us/blog/darwins-subterranean-world/201906/will-the-rise-sex-robots-mean-the-end-relationships
Articole pe aceeaşi temă:
„Population Bomb” Paul Ehrlich vorbește despre „Sfârșitul civilizației”
Om de știință: Net Zero va duce la sfârșitul civilizației modern
Psihologia și istoria manipulării: 6 lecții de la maestrul propagandei
Psihologia și istoria manipulării: 6 lecții din…
Rappoport: faza unu și faza a doua a blocării civilizației tehnocrației
Revoluția Davos și refacerea civilizației
Psihologia totalitarismului: „Știința ingineriei sociale” a tehnocrației
Sexul și pornografia își propun să atingă aur în metavers
Răul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, anti-civilizație
https://ro.technocracy.news/psihologie-ast%C4%83zi-robo%C8%9Bi-de-sex-%C8%99i-sf%C3%A2r%C8%99itul-civiliza%C8%9Biei/
///////////////////////////////////////
Rusia cere ca Polonia să-i plătească 750 de miliarde de dolari drept ”compensații” pentru ”investițiile” făcute de Uniunea Sovietică şi „să înapoieze teritoriile primite după al doilea război mondial”
Viaceslav Volodin, preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului rus (Duma), a cerut Poloniei compensaţii pentru „investiţiile” pe care Uniunea Sovietică le-a făcut în ţară după cel de-al doilea război mondial, relatează Reuters, citată de La Libre Belgique și Rador.
Potrivit lui Volodin, Polonia nu există ca stat decât „datorită Rusiei”. El a estimat, într-un discurs, că Polonia „trebuie pedepsită pentru că a trădat amintirea istorică a eliberării de Germania nazistă de către Uniunea Sovietică, comentând o serie de acte ostile faţă de Moscova.
Şeful Dumei a mers şi mai departe, cerând Poloniei „să dea înapoi” teritoriile pe care le-a „primit” după al doilea război mondial. Dar el a estimat şi că Rusia ar merita o compensaţie financiară în schimbul „investiţiilor sovietice” realizate pentru reconstrucţia Poloniei după război. Potrivit lui, polonezii ar trebuie să plătească 750 de miliarde de dolari Rusiei, ca recunoaştere.
De la începutul războiului din Ucraina, Polonia s-a poziţionat alături de Kiev. Pentru Mosocva, este o trădare şi drept urmare relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat.
Sursa: La Libre Belgique/ Rador/ Traducere: Gabriela Sîrbu
https://www.g4media.ro/rusia-cere-ca-polonia-sa-i-plateasca-750-de-miliarde-de-dolari-drept-compensatii-pentru-investitiile-facute-de-uniunea-sovietica-si-sa-inapoieze-teritoriile-primi.html
/////////////////////////////////////
România, cel mai mare ritm de depopulare a satelor din UE / În fiecare an, 9 sate românești dispar
- FLORIN MARINESCU
România se confruntă cu o „realitate cruntă” – depopularea mediului rural, care înregistrează cel mai mare ritm din Uniunea Europeană, a declarat, în cadrul dezbaterii „Jurnal de primar. Cum poți moderniza o comună cu fonduri europene”, organizată de Sierra Quadrant, Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Ciugud și coordonatorul proiectului Ciugud Smart Village.
„În fiecare an, potrivit studiilor, 9 sate din România dispar. Asta este realitatea cruntă”, a subliniat el.
Pentru a combate acest fenomen, Dan Lungu propune o abordare „strategică”, în care să fie implicați primarii din mediul rural, alături de decidenții politici, care să identifice „corect toate nevoile satului românesc” pentru dezvoltarea unor „politici publice conturate și creionate”: „Împreună, putem să ne punem la masă și să gândim aceste politici publice și încet, încet, să nu lăsăm să moară satele noastre”.
În cazul în care România nu va reuși să implementeze astfel de politici, depopularea satelor, care este „cea mai mare din Uniunea Europeană în momentul de față”, „s-ar putea să devină o mare problemă”, avertizează Dan Lungu. „Şi încet, încet, ajungem ca satele noastre să aibă, poate, în viitor, infrastructură, școală, dar să nu mai aibă oameni care să fie acolo”.
Dan Lungu a subliniat unicitatea României în cadrul Uniunii Europene, în condițiile în care este țara cu cea mai mare pondere a populației în zona rurală. „Avem 45% din populație în zona rurală, peste 80% din teritoriu este în această zonă rurală, dar, din păcate, dacă vă uitați, un pic, pe distribuirea fondurilor, deși aici sunt cele mai multe probleme, nu ajung atât de multe fonduri astfel încât să rezolvăm toate problemele”, a continuat el.
Iar problema principală a comunităților rurale „este că oamenii de acolo s-au săturat să aștepte și, încet, încet, migrează spre zonele urbane, iar satele noastre mor în fiecare zi”.
„Şi asta e marea problemă. Școlile noastre mor în zona rurală, pentru că populația școlară din zonele rurale (…) migrează spre zonele urbane. În primul rând pentru că nu au condiții, în al doilea rând, pentru că este acea vorbă, acel mit, că la țară nu se face școală”, a mai spus el.
https://www.g4media.ro/romania-cel-mai-mare-ritm-de-depopulare-a-satelor-din-ue-in-fiecare-an-9-sate-romanesti-dispar.html
//////////////////////////////
„Suntem la etapa de depopulare națională, în egală măsură și satul ca și orașul se depopulează”
Valentina Ursu
Oameni și locuri, satul Ciorești, raionul Nisporeni
La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă
de Radio Europa Liberă
Locuitorii din mediul rural cel mai des spun că nu simt creșterea economică din statistici. Mulți trăiesc așteptând ajutoare sociale, pentru că șansele de angajare sunt limitate. Fenomenul migrației a sporit problemele de la țară. Tinerii au ales calea străinătății, lăsând satele în grija vârstnicilor. Cei mai mulți din acel milion de emigranți provin din mediul rural. Lipsa infrastructurii este un element-cheie, care ține în sărăcie satul moldovenesc. Mai poate fi revigorat satul? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
Ce s-a ales de satul moldovenesc după aproape 30 de ani de tranziție? Populația de la sate este în declin și în curs de îmbătrânire. Îmbătrânirea și emigrația și-au pus amprenta pe mediul rural. Satul vorbește despre istoria statului. Localnicii cu care am discutat la Ciorești, Nisporeni, spun că vor continua să-și părăsească vatra și din când în când unii se vor mai întoarce să-și modernizeze casele parcă niciodată terminate. Oamenii vorbesc cu îngrijorare despre depopularea comunei.
– „La țară se lasă așa o liniște, pentru că și câini sunt mai puțini, și cocoși mai puțini cântă, și zbierăt de oaie, și muget de vacă nu se mai aude. Dacă eu acum trei ani m-am oprit cu mașina, fiindcă trecea un rând de vaci, 47 de vaci se duceau la păscut, zilele trecute au fost doar 13 vaci; aceeași cireadă de vaci. Înseamnă că ce fac oamenii? Oamenii vând vacile, pentru că nu este unde de păscut…”
Europa Liberă: Și moare satul sau poate fi înviat?
– „Moare, moare, moare… Poate unele sate au să învie, cele care se vor urbaniza nițel, adică vor avea condiții ca la oraș. Ce înseamnă asta? Veceu în casă, gaz în casă, apă la robinet în casă. Aceste sate reînvie, pentru că eu acum nu am veceu în casă, însă dacă țăranul nu-și schimbă conștiința că trebuie veceu și gaz în casă, și apă la robinet, și apă caldă în casă – acestea-s principale. Pentru că același oraș noi putem să-l facem la sat. Și aici poate să vină teatrul, și aici trebuie să vină concerte și trebuie să progresăm. În satul nostru peste tot avem magazine, putem procura orice, nu trebuie să plecăm la oraș, farmacie s-a deschis, centrul de sănătate funcționează bine, avem medic și specialistul nostru este chemat prin alte sate, că într-adevăr sunt sate mai sărăcuțe în cadre, dar noi cât de cât avem specialiști. Eu nu spun că suntem fără preot, fără primar, fără medic, fără învățători, avem, dar ar fi bine să-i păstrăm, să-i stimăm, să-i respectăm. Ia, uitați-vă, vedeți țeava de gaz? Noi avem gaz, avem apă, avem și lumină stradală, la Ciorești încă se vede ceva. Ceea că cineva încă nu are, apăi, dragă Doamne, nu-ți aduce nimeni gazul acela acasă pe degeaba, nu-ți aduce apa acasă pe degeaba. Avem care vine și strânge gunoiul, plătim câte 15 lei pe lună, o nimica toată…”
Europa Liberă: Și dacă viața e frumoasă la țară, de ce lumea pleacă? Înțeleg că mai mult de jumătate din populația satului și-a găsit rostul cu totul în altă parte – în Est sau în Vest.
Peste tot trebuie de muncit
– „Fiecare crede că nu-i bine aici și undeva acolo îl așteaptă, știți, ca în proverbul cu „câinii cu colaci în coadă”. Peste tot trebuie de muncit. Eu tot am fost peste hotare, undeva vreo 12 ani. Mulți din cei care au plecat se stabilesc cu traiul peste hotare, pentru că acolo și-au găsit un loc de muncă, și-au găsit o casă, și-au făcut o familie, și-au făcut un confort, pentru că lor le place, dacă peștele se duce la adânc, că-i bine și omul se duce unde-i bine.”
Europa Liberă: Cum ați descrie viața la țară astăzi? În mediul rural, ce se întâmplă bine, ce nu e bine?
– „Acum se trăiește un pic mai bine față de anii trecuți. În genere, în comuna noastră, Ciorești, s-a schimbat viața, adică avem apeduct, avem drumuri asfaltate și în varianta albă.”
Europa Liberă: Pe timpuri aici cu cizmele de cauciuc nu puteai să ieși din casă.
– „Da, da, nu puteai nici să ieși din casă, dar nu veneau mașinile în sat cu pâine, cu diferite produse. De exemplu, ambulanța nu putea în toate părțile satului să se ducă pentru ca să ia un bolnav și să-l transporte la Nisporeni.”
Europa Liberă: Dar lumea continuă să vorbească despre sărăcie la țară. Ce înseamnă sărăcia?
– „Avem salarii mici. Eu lucrez în genere la grădiniță.”
Europa Liberă: Și ce salariu aveți?
– „De la Anul Nou încoace s-a ridicat la 2.500, dar nu ne ajunge, avem copii la școală și trebuie îmbrăcați și încălțați. Salariul e mic, iar noi plătim fix ca la oraș: gaz, apă, lumină, telefon, gunoi, tot-tot, ca la oraș.”
Europa Liberă: Are perspectivă satul?
– „Pleacă tineretul din sat. Asta-i cea mai mare problemă, pleacă și iaca rămân acei care sunt mai bătrâni, locuri de muncă nu-s și pleacă tineretul.”
Europa Liberă: Dar ar putea fi create aceste locuri de muncă aici?
– „Ar putea, dar trebuie să vină cineva să investească, să facă ceva – o croitorie în sat, o cizmărie, să se producă ceva, marfa asta să se ducă și să se vândă, ca lumea să primească un salariu decent și să poată trăi, dar așa…”
Europa Liberă: Întreprinderi de prelucrare a materiei prime…
– „Da, de exemplu, a fructelor. La noi sunt perje, mere, livezi adică sunt; poamă este și n-are lumea unde s-o realizeze. Iaca, toamna când ajungem, avem poamă și vrem s-o vindem. Cui s-o dăm? Nimeni n-o cumpără, cu un leu-doi pentru kilogram, dar munca omul nu și-o scoate.”
Europa Liberă: Ia ziceți și Dvs., cum se trăiește în sat astăzi?
…facem niște vin și totuna degeaba îl facem, că nu ai unde să-l dai
– „Nici nu pot să vă spun că trăim, noi numai supraviețuim, de atâta că-i sărăcia mare. Chiar și dacă avem olecuță de pământ, nu putem produce decât porumb și dacă avem vie, facem niște vin și totuna degeaba îl facem, că nu ai unde să-l dai și dacă mai crești niște cartofi sau niște pătlăgele le crești pentru familie, că noi nu avem hectare, avem puțin pământ. Și parcă ne pare c-o să ne ducem într-un infern. Eu, de pildă, nu chiar văd cu ochi mari de speranță, parcă mi se pare că degrabă o să se termine totul.”
Europa Liberă: Și cei care spun că satul poate să dispară au dreptate?
– „Nu, eu nu cred că poate să dispară, sperăm și noi spre bine. Altceva ce ne-a mai rămas?”
Europa Liberă: Dar cine face schimbarea?
– „Păi, noi trebuie s-o facem, dar nu știu cum.”
Europa Liberă: Anul acesta, 2020, este și un an electoral, va trebui să mergeți să votați pentru cel care va fi următorul președinte de țară. Cum trebuie să fie această figură politică? Această persoană ce calități trebuie să aibă?
Toți promit, dar nimeni nu face.
– „Aș vrea să aibă calități bune, sufletești, să fie un om cu adevărat om, să nu amăgească, să nu fure, să nu promită și să nu facă, dar să se uite mai des la sate să vadă cum trăiește lumea. Sunt familii care poate dacă nu le dă cineva o bucățică de pâine nici nu mai pot exista mai departe. Sunt chiar și aici, în Ciorești, sunt așa familii. Dar vedeți că toți promit, dar nimeni nu face. Ce să aștepte satul ista, dacă nu se face nimic? Iaca, eu mă uit chiar și la noi, la Ciorești, aici lumea nu știe, ori nu știe a alege, ori nu cunosc omul, ori… Iaca mie, de-o pildă, mi se pare că nu s-a votat drept și de atâta nici nu poate face; un om singur nu poate face nimic.”
Europa Liberă: Dar credeți că la alegerile prezidențiale veți vota corect?
– „Eu cred c-am să votez drept. Pe mine mă ajunge capul care-i om, dar nu-s toți așa. Vedeți cum e? Le promite multe și dacă i-a promis omul acela de-amu ca și când l-a cumpărat.”
Europa Liberă: Deseori vă gândiți la viitorul satului, statului?
– „Eu, de-o pildă, mă gândesc, nu știu alții cum, dar eu mă gândesc.”
Europa Liberă: Și peste 10 ani cum vedeți Cioreștiul și Republica Moldova?
– „Nu știu… Dacă continuă așa, păi ne vedem într-o mlaștină totală.”
Europa Liberă: De ce lumea pleacă? De ce nu se oprește exodul?
– „Pleacă pentru că așa sunt guvernanții. Trebuie să facă legi și pentru noi, să ridice salariile, fiindcă omului nu-i trebuie nimic decât un salariu cât de cât, elementarul să poți să procuri, că oamenii nu cer mult. Dar e mare diferență, chiar să ne ierte guvernanții, așa salariu pe care-l primesc ei și ce salariu primim noi la țară e o rușine. Pur și simplu, e păcat și sunt toți obijduiți, de aceea pleacă. Pentru că să faci un ban în condițiile de peste hotare e cu mult mai greu decât să-l faci aici, în Moldova, dar nu sunt salariile respective pentru specialiști și de aceea lumea pleacă.”
Europa Liberă: Dar câți bani i-ar trebui unui cetățean, ca să spună că are o viață decentă?
– „Întotdeauna m-am condus după aceea că nu banul îl pun pe primul plan, dar oricum eu cred că în situația în care suntem undeva 8-10 mii, ca să ridice salariile, asta chiar și la cei fără studii nu numai persoanelor cu studii, sunt și infirmiere, sunt la grădinițe… În genere, salariile ar trebui să fie ridicate și pensiile, de asemenea.”
Europa Liberă: Și are viitor satul?
– „Are viitor satul. ”
Europa Liberă: Cine face viitorul acesta?
– „Noi îl facem viitorul, dacă vom reveni acasă, dar revin acasă doar dacă oamenii își găsesc loc de lucru și salarii bune.”
Europa Liberă: Dar și Dvs. ați plecat, ați revenit, iar ați plecat și iar ați revenit, nu-i exclus că iar veți pleca?
– „Nu, nu mai plec, pentru că m-am decis să rămân și ori de câte ori am plecat și iar am revenit niciodată nu m-am gândit că rămân acolo, în nicio țară.”
Europa Liberă: Dar banii câștigați acolo totuși v-au rezolvat o parte din probleme?
– „Foarte multe probleme am rezolvat și chiar nu știu dacă rămâneam, dacă le rezolvam, dar văd că lumea rezistă și aici, în Moldova. Pur și simplu, trebuie să mai limităm mâncărurile, că noi mult consumăm, mult cheltuim la nunți, la cumetrii, irosim banii nu unde trebuie și de asta nouă nici nu ne ajunge.”
Europa Liberă: Pe ce ar trebui de pus accent în primul rând aici, în mediul rural?
– „La sate, în primul rând, trebuie de pus accent pe cultură și școală. Dacă va fi dezvoltată cultura la noi, în Ciorești, că noi avem Casă de cultură, dar nu este activitate deloc. Nu știu ce face primăria, ce face primarul, copiii nu au în Ciorești unde dansa, unde să cânte. Nu au! Casa de cultură e mare și nu găsesc acolo o cămeruță ca ei să se ocupe cu dansul, cu muzica, chiar și unele instrumente, pentru că specialiști sunt. În Ciorești nu sunt doar specialiști de limba engleză, dar mulți și-ar dori să fie limba engleză.”
Europa Liberă: Deseori se zice că schimbarea vine de la cei care guvernează, dar se mai zice că agentul schimbării trebuie să fie fiecare cetățean.
– „Eu tot timpul ziceam că-i foarte greu să faci schimbarea în țară, dar într-un sat e ușor să faci schimbarea. De ce? Pentru că se adună primarul, directorul școlii, directorul Casei de cultură și fac un program: ce facem noi cu oamenii aceștia? Sunt atâtea lucruri frumoase care s-ar putea de făcut în sat! Nu știu de ce nu se organizează.”
Europa Liberă: Are șanse satul să se modernizeze?
– „Dacă se schimbă la mentalitate primarul, satul se schimbă, pentru că peștele de la cap se strică.”
Europa Liberă: Dar și cetățenii trebuie să vrea.
– „Clar că și cetățenii, dar cetățenilor dacă le propui ceva frumos, chiar cum trebuie să fii ca să refuzi? Eu nu cred să refuze. Atâția ani nu s-a făcut adunarea satului! Oamenii au probleme, oamenii și-ar spune părerile, și-ar spune dorințele, dar nu ai unde. Nu ai unde, pentru că primarul nu face adunări. Și atât!”
Europa Liberă a poposit cu microfonul aici, în satul dumneavoastră, la Ciorești, și întrebăm lumea despre perspectiva mediului rural. Există șanse ca să se schimbe viața la țară, ca lumea să nu mai deplângă situația?
– „Noi sperăm că o să se schimbe, dar cam greu la noi în sat aici. Lumea-i dezamăgită și-i indusă în eroare, încă nu s-au orientat oamenii în ce direcție s-o ia.”
Europa Liberă: Cum descrieți viața la țară?
– „Viața ne-o facem noi singuri, dar ne lipsesc niște conducători buni, care să nu se sfădească între dânșii, să nu împartă satul în două părți și să fie frate cu frate dușmani sau femeia cu bărbatul. S-a împărțit în două grupuri și iaca nu-i tare bine, că unul trage la dreapta, altul – la stânga și nu iese nimic.”
Europa Liberă: Și satul Dvs. a fost afectat grav de migrație, că din aproape 5.000 de locuitori doar 2.500 mai sunt astăzi aici, acasă. În rest, o parte sunt în Est, altă parte sunt în Vest. De ce continuă lumea să plece?
– „Se duc după surse de existență. Satul la noi acum trăiește pe baza remitențelor care vin de peste hotare, dacă nu ar fi oamenii care lucrează acolo, orice moșneag, orișice babă nu trăiește din pensie, dacă nu ar fi oamenii aceștia care-s duși peste hotare, satul ar muri.”
Europa Liberă: Din acești plecați, mulți, peste 2.000 de cetățeni, ar putea să revină o parte din ei acasă?
– „Degrabă, nu. Eu cred că n-au să vină.”
Europa Liberă: „Degrabă” însemnând 5-10 ani?
– „Vreo 10 ani eu cred că da, dar nu toți, puțini au să revină, cei care au mai construit pe aici, dar o parte deja încep a-și vinde casele. S-au dezamăgit, că au crezut că ba azi, ba mâine se va schimba situația, dar după cum vedem, încă mai tare se agravează, că unul îl înlocuiește pe altul și tot așa, și umblă cu amăgelile și cu minciunile. Omul vrea dreptate, dar dacă nu-i dreptate, se duce după câștig în altă parte.”
Oameni și locuri, satul Ciorești, raion Nisporeni
Photo Gallery:
Oameni și locuri, satul Ciorești, raion Nisporeni
Europa Liberă: În toamnă, cetățenii Republicii Moldova vor fi chemați să-și aleagă următorul șef de stat. Cine ar merita această funcție? Cum ar trebui să fie acea persoană care să câștige simpatia, încrederea cetățenilor?
– „Dintre aceștia care-s la guvernare, eu nu văd niciunul care să merite să fie candidat la postul de președinte. Ei vor toți, dar trebuie un om care să nu spună minciuni și să fie dreptate și dacă o să fie dreptate, oamenii au să se dea, dar așa, s-au învățat toți cu minciuni. Aceștia, nacialnicașii aceștia ai noștri au învățat toți pe curcani și pe bani și, cum au dat ei examenele, așa promovează și țara acum, dar nu se uită că aici unii n-au lemne, n-au ce mânca alții, le mai dau niște ajutoare (nu la acei care se cuvine). Asta din partea statului îi mare lăsare, pentru că nu duc cont de banii publici, aceștia pe care trebuie să-i dea cui se cuvine, nu să-i dea la cel care-i votează sau simpatizează un partid sau altul.”
Europa Liberă: Și pe ce cale ar trebui să meargă Republica Moldova?
– „Noi altă ieșire nu avem decât Unirea cu România, ca să fie calea mai ușoară, dar populația încă nu-i gata să voteze pentru așa ceva și acum trebuie de găsit un om care să fie cu toți, căci integrarea europeană la momentul de față noi o facem greu, dar împreună cu România mai ușor ar fi, însă oamenii n-au să voteze. O să fim Moldova deocamdată.”
Europa Liberă: Și cine rămâne a fi agentul schimbării în Republica Moldova?
– „Aici, norodului îi trebuie un lider, trebuie un lider național. Cel mai bine ar fi (dar vedeți că asta-i imposibil) ca oamenii aceștia care-s duși peste hotare să fie opriți pentru o perioadă de vreme ca să trimită bani oficial în stat pentru o lună, toți, să nu trimită de peste hotare nimeni-nimeni și atunci o să vedem cam ce situație o să fie în Moldova noastră.”
Europa Liberă: Rămâneți pesimist sau trăiți cu speranța?
– „Eu sper pentru nepoți, pentru copii, dar noi, aceștia care suntem oleacă, avem la 70 de ani, de-amu nu cred eu în 10 ani să se schimbe sau cât a mai da Dumnezeu să mai trăim nu se știe, dar sperăm, clar că sperăm înspre bine, că dacă nu vom spera, nu va fi nimic, dar măcar copiii noștri să nu mai meargă cu minciuna și cu amăgelile acestea, și cu nedreptatea. Nu-i vinovat nici președintele aici, nici altul, aici e vinovată mentalitatea omului.”
Europa Liberă: Cum descrieți viața la țară?
– „Tineretul pleacă. Peste 20-25 de ani o să fie unde și unde câte-o băbuță săracă, cu mâna întinsă după pensie, iar pensia n-are să aibă cine i-o plăti. În realitate, trebuie opt persoane ca să lucreze pentru o persoană în vârstă, ca să-i plătească pensia. Dacă ei n-au să fie, posibil că lumea o să treacă la oraș…”
Oameni și locuri, Ciorești, Nisporeni 52
Europa Liberă: Cine-i de vină că moare satul sau pustiește mediul rural?
– „Cine-i de vină nu știu, dar eu vă spun un lucru, ce mă atrăgea pe mine când eram flăcău, să spunem așa. Eu veneam în ruptul capului de la oraș la sat cu pantalonii călcați, aranjați, că știam că sâmbăta și duminica în sat este discotecă, ori abia de reușeam să fug pe la patru nunți, de la una la alta, ne întâlneam toți, dar astăzi de-i sâmbătă seară, duminică seară, zi de sărbătoare – nimic. Mai este niște lume prin sat, trec copiii de la deal la vale, se duc în găoace, unde se ascund, beau, fumează…”
Europa Liberă: De ce pleacă lumea?
– „Pentru că nu li-i interesant, la sat nu au ce face.”
Europa Liberă: Să-și suflece mânecile.
Dacă nu-i cultură în populație, nu-i nici sănătate, omul fără cultură își pierde totul.
–„În ce privește să-și suflece mânecile, îs 60 de kilometri până la oraș, în 30 de minute pleci. Nu, pur și simplu ei nu se întorc la sat, pentru că nu li-i interesant sâmbăta și duminica. În ceea ce privește cultura, nu-i, mai ales în satul Ciorești, absolut deloc. Iată eu, ca medic, muncesc de luni până sâmbătă la ora 16.00. Sâmbătă la ora 16.00 sunt obosit și aș vrea și eu să vin și să fac un duș, să mă duc la un teatru, la un concert sau să mă întâlnesc cu cineva, dar nu-i unde. Te închizi în casă, iarăși te așezi în fotoliu și te uiți la televizor. Eu încă am noroc că m-am asigurat singur, mi-am făcut un iaz și vara mă mai duc și mă bălăcesc în apă și mi-e interesant. Dar alții care-s ca mine? Dacă nu-i cultură în populație, nu-i nici sănătate, omul fără cultură își pierde totul. Ei cred acum că la un pahar de vin, la un pahar de rachiu, una-alta, tra-la-la, însă prin acestea cultura noastră scade. Trebuie promovată cultura folosirii, nu de băut, dar de cinstit. La un pahar de vin trebuie să pomenești pe cineva, să vorbești pe cineva de bine, dar la noi lucrul acesta nu se face.”
Europa Liberă: Și atunci au dreptate cei care spun că veșnicia s-a născut la țară și tot acolo moare?
– „Da, au dreptate!”
Europa Liberă: Politicienii, cei care sunt în opoziție sau la putere mereu promit că vor schimba viața la țară.
– „Eu în politicieni nu cred, pentru că fiecare ajunge acolo ca să-și facă interesele personale. Noi trebuie foarte bine să știm ce votăm și pentru ce votăm. Totul trebuie făcut prin populație, populația trebuie educată; trebuie de schimbat complet creierul moldoveanului, nouă ne trebuie școală. Copiii unde se duc? Se duc în Italia, se duc în Germania, se duc în Franța? Eu știu unde se duc. Termină universitățile aici și se duc și lucrează la construcții, se duc acolo și muncesc la negru, vin aici bolnavi și nu au nimic.”
Europa Liberă: 2020 este un an electoral, urmează să fie ales viitorul șef de stat. Ce așteptări aveți de la cel care va ajunge în fruntea Republicii Moldova?
– „Trebuie să meargă împreună cu parlamentarii, dar dacă parlamentarii se duc într-o parte, iar el în altă parte, nimic nu le va reuși. Și lumea cum a plecat, așa o să plece din Moldova.”
Europa Liberă: O Moldovă fără populație ce viitor are?
– „Nu are viitor, că acolo unde este populație, este și procesul de vânzare-cumpărare, acolo-i cumătrie, acolo-i nuntă, acolo-i „Casă nouă”, acolo-i tot; acolo produsele alimentare se cumpără, se vând. Dar dacă nu-i populație? Cine – o băbuță și un moșnegel care vor câte-un ceai și un biscuit? Nu! Ei nu vor nici „Casă nouă”, nici cumătrie, nici nuntă, nimic…”
Europa Liberă: Și ce diagnostic puneți acum situației din Republica Moldova?
– „Țară bătrână.”
* * *
Voci adunate la întâmplare pe străzile din Ciorești, raionul Nisporeni, sat din care aproape jumătate din numărul populației muncește peste hotare. Expertul în probleme de populație și demografie, Valeriu Sainsus, susține că, între două recensăminte privind populația, au dispărut 150 de sate, iar următorul deceniu ar pune în pericol toată periferia națională rurală.
Valeriu Sainsus
Valeriu Sainsus: „Eu nu aș face diferență între depopularea rurală și depopularea urbană, pentru că în prezent noi suntem la etapa de depopulare națională, ceea ce înseamnă că în egală măsură și satul ca și orașul se depopulează.
Noi suntem deja la al doilea deceniu de când numărul de populație în municipiul Chișinău nu mai crește, ceea ce înseamnă că este deja o alertă destul de profundă din perspectiva demografică, dar totdeauna satul a fost genofondul de bază de reproducere a țării, ceea ce nu mai este de trei decenii. Între două recensăminte, din 2004 și 2014, asistăm la o cădere liberă. Eu aș spune chiar că este o scădere bruscă a populației în contextul în care deja am pierdut aproape jumătate din populația țării. În anii ‘90 planificam că vom avea o populație de 4 milioane, dar noi în prezent suntem la o populație de 2 milioane 600 de mii de persoane.”
Europa Liberă: Dar credeți că pierderea asta este irecuperabilă? Poate cei plecați au de gând să revină totuși?
Valeriu Sainsus: „Dacă vorbim în perspectiva de scurtă durată, practic este imposibil, dacă abordăm din perspectiva de lungă durată, recuperarea va fi foarte îndelungată, pentru că în contextul reproducerii populației și al reducerii în special a genofondului de reproducere a populației potențiale care ar putea aduce generații noi este destul de mică și drastic redusă în contextul realităților de moment.”
Europa Liberă: Eu totuși insist să vorbim despre ceea ce se întâmplă în mediul rural, acolo unde se spune că migrația a lăsat satele aproape pustii sau îmbătrânite, acolo unde tinerii nu-și văd rostul și, în general, nu cred că viitorul e în sat.
De cele mai dese ori ruralul a fost nu altceva decât un spațiu periferic, adică neimportant.
Valeriu Sainsus: „Satele sunt într-o stare destul de deplorabilă. Depopularea spațiului rural este cu o amprentă de lungă durată, dar și a urmărilor la care guvernările au lăsat problema de izbeliște de la o etapă la alta. De cele mai dese ori ruralul a fost nu altceva decât un spațiu periferic, adică neimportant, neimportant pentru etapa prin care se trecea. Depopularea a început, practic, încă în perioada sovietică. Mă refer mai mult la situația din localitățile de periferie ale țării, iar în prezent este chiar în preajma orașelor, pentru că bine o duc numai satele din apropierea de orașe, ceea ce înseamnă că au conexiune la oraș, se pot folosi de serviciile urbane de care au nevoie. Restul sunt într-o stare destul de deplorabilă.”
Europa Liberă: Dar deseori se vorbește că, odată cu modernizarea localităților rurale, ar putea să se vorbească și despre o viață normală la sat?
Valeriu Sainsus: „Dezvoltare, noi spunem. De o dezvoltare de context a țării în contextul Republicii Moldova nu putem vorbi absolut deloc, două treimi din localitățile rurale nu au servicii cu apă centralizat asigurată.”
Europa Liberă: Deci, mai merg la veceu în curtea gospodăriei?
Valeriu Sainsus: „Corect. Ca să nu spunem că astăzi abia intră în comportamentul rural veceul în casă sau alte servicii, care sunt inevitabil utile în contextul secolului XXI.”
Europa Liberă: Sunt case negazificate, sunt case neelectrificate…
Valeriu Sainsus: „Exact! Chiar dacă se trâmbițează pe alocuri că guvernarea realizează, sunt doar numai niște unități, deseori în sat gaz are doar primarul și secretarul primăriei. În rest, toată populația nu-l poate utiliza, pentru că este scump, pentru că accesul încă nu este pe capacitatea potențialului serviciului respectiv.”
Europa Liberă: Cei mai mulți cetățeni care au ales străinătatea au plecat de acolo, din mediul rural, mulți care au agonisit bani acolo, peste hotare, încearcă să-i investească în spațiul locativ de la baștină. Se văd case destul de moderne totuși în sat, le numeri pe degete, dar sunt.
Valeriu Sainsus: „Probabil că în contextul dat, dna Valentina, trebuie să vorbim nu atât despre intențiile lor, cât de adaptarea la modul de viață modern, adică apă în curte, veceu, gaz ș.a.m.d., pentru că eu rămân rezervat în contextul în care spunem că cei care pleacă peste hotare încearcă să investească banii în Republica Moldova. Întotdeauna am fost de așa părere, fiindcă migranții salvează sau trimit bani acasă primii 5-7 ani. De cele mai dese ori, grija lor rămâne doar în contextul în care a rămas un părinte sau ambii părinți în localitatea respectivă. Nimic mai mult.”
Europa Liberă: Pentru că își reîntregesc familiile acolo peste hotare, unde se află, în Italia, în Portugalia, în Grecia, în Franța, în Germania?
Valeriu Sainsus: „Exact! Probabil că ați anticipat că în prezent are loc reunificarea familiilor. Uitați-vă că, de exemplu, optimizarea gimnaziilor și a liceelor din sat, care s-a început cu foarte mult fast, a fost o greșeală. Eu rămân părtașul optimizării, dar al unei optimizări moderate. În contextul în care satele noastre, marea majoritate ating 2500 de oameni, eu consider că optimizarea nu este utilă. Noi forțăm populația din teritoriu, mai ales din spațiile rurale. Să nu uităm că gradul de inteligență al populației rurale rămâne totuși ridicat în contextul secolului XXI și de cele mai dese ori tânăra familie conștientizează că nu are nicio perspectivă, nici pentru ei, părinții, loc de muncă și trai decent și nici pentru copiii lor. Iată de ce deseori populația a fost forțată din teritoriu și a încercat să-și „cumpere” un alt stat. Asta au făcut ruralii noștri în contextul în care statul n-a fost aproape de grijile și râvnirile pe care le are fiecare cetățean din teritoriu.”
Europa Liberă: Dl Sainsus, totuși, dacă îi întrebăm pe guvernanți, ne arată o sumedenie de politici care includ modernizarea satului, care arată grija pe care trebuie să o manifeste centrul pentru periferie.
Valeriu Sainsus: „Pe alocuri ele sunt false, nu sunt urmate de niște mecanisme clare care ar arăta care este eficiența acestor politici. De cele mai dese ori, aceste politici sunt gândite pe termen scurt, ceea ce înseamnă că ele sunt cu un efect de un an-doi, în rest, ele nu-și văd continuitatea în contextul în care apare o nouă etapă și o nouă stare a realităților din țară.”
Europa Liberă: Cei de la putere încearcă să ne convingă că e nevoie de sume mari, de investiții mari făcute în mediul rural ca să se schimbe situația în bine și tot ei spun că încep cu infrastructura, cu drumurile. Dacă se fac drumuri bune, ar putea să se gândească investitori locali și nu doar locali să vină să-și aducă banul în mediul rural, să deschidă întreprinderi mici, mijlocii, întreprinderi de prelucrare a materiei prime, mai ales că Moldova rămâne a fi o țară agrară. Cum vedeți Dvs. perspectiva?
Valeriu Sainsus: „Eu rămân destul de dur vizavi de programul „Drumuri bune”, pentru că de cele mai dese ori s-au construit sectoare inutile de drumuri, care nu oferă nicio șansă oamenilor din teritoriu. Probabil că de cele mai dese ori trebuia să gândească conexiunea fie a centrelor raionale, fie a satelor care sunt destul de impunătoare prin numărul populației, ca să li se creeze accesibilitate. Ideea de bază în secolul XXI este accesibilitatea; accesibilitatea la căile de transport oferă șansa de a reduce din imigrația masivă a populației din teritoriu. Până când n-o să realizăm această idee, până atunci noi n-o să putem opri măcar pe jumătate emigrația excesivă a populației din sate. Eu nu consider că este durabil din moment ce avem 500 de metri sau un kilometru de drum asfaltat în spațiul rural. Este bine și asta, dar pentru fiecare cetățean este foarte oportun, eu asta văd în Vest și asta am văzut în toată lumea unde am fost, pentru că de cele mai dese ori conexiunea rezolvă problemele cu care se confruntă omul din teritoriu.”
Europa Liberă: Eu am auzit și păreri din mediul experților care constată că ar fi bine să dispară satele, să se urbanizeze localitățile.
Valeriu Sainsus: „Eu sunt de aceeași părere, dar avem o diferență foarte mare între sat și oraș. Aceeași situație este și în Marea Britanie, unde nu avem diferențe între sat și oraș, adeseori cei din sate au mult mai multe servicii și comodități decât cei din orașe, pentru că au case la curte, pentru că au grădină, pentru că au unde-și plimba câinii, pentru că au ei unde se plimba în contextul în care își doresc liniște, ca să se refacă după o zi de muncă, ceea ce nu există pentru marea majoritate a populației noastre din teritoriu. Chiar dacă încercăm pe alocuri să inducem ideea că o bună parte din sate au aspect urban, este cam departe acest lucru, noi avem un fenomen al urbanizării false, unde adeseori orașele mici nici pe departe nu corespund spațiilor urbane. Mă refer chiar și la unele orașe de mărime medie cum este, bunăoară, Cahul, cea mai mare urbe din sudul țării, dar nu este un centru atractiv pentru populația din sud, care ar putea acoperi volumul de servicii necesare fiecărui cetățean.”
Europa Liberă: Ce-i de făcut?
Valeriu Sainsus: „Este necesară o reformare teritorial-administrativă. Mă reîntorc la această problemă, pentru că mai departe o să ne joace festa. Unitățile administrative de rangul doi, mă refer la raioane, mănâncă foarte mult din dividendele bugetului. Ele nu fac altceva decât să distribuie și adeseori distribuie inegal bugetul pentru localitățile care sunt în unitatea administrativă respectivă. Raioanele au fost gândite în contextul sovietic, pentru ca să servească ca motoare de dezvoltare economică la acea perioadă. În prezent, ele nu mai sunt centre cu creștere…”
Europa Liberă: În Moldova independentă, vă amintiți, au dispărut raioanele, pentru că s-a făcut o reformă teritorial-administrativă, odată cu venirea comuniștilor la putere au fost desființate județele și s-a revenit la raioane. Acum se pare că iarăși este prioritară această problemă, reforma teritorial-administrativă?
Valeriu Sainsus: „Este părerea mea proprie în contextul în care stăm la două decenii jumătate de depopulare.”
Europa Liberă: Dar nu era vorba doar despre dispariția acestei verigi – raioanele -, ci și despre înghițirea cătunelor mici de către comune?
Valeriu Sainsus: „Corect, dar în acest context, când vorbim de reformarea teritorial-administrativă a spațiului rural, deseori sunt probleme locale între sate. Reformarea aceasta teritorial-administrativă trebuie să se facă în contextul tradițiilor sau similarității tradițiilor dintre sate. Eu vin din două sate în care niciodată nu ne-am înțeles cu satul vecin. Vin din satul Răzeni, din satul lui Ion Pelivan, dar niciodată nu ne-am prea înțeles în perioada când eram eu mai tânăr cu satul vecin, Cigârleni, pentru că întotdeauna apăreau contradicții între noi. Și eu nu-mi imaginez ca două sate cu tradiții diferite, cu niveluri diferite să fie unite în aceeași comună. De aceea, când vorbim despre reformarea spațiului rural este necesară o amalgamare a spațiului rural în contextul în care similaritățile sunt foarte apropiate. Deseori lucrurile trebuie cercetate din teritoriu pentru a reveni cu un nou format al reformării spațiului rural. Dar mai fac o paranteză aici, căci mediile rurale din Republica Moldova sunt totuși foarte mari. Acestea sunt sate cu 2.500-3.000 de oameni, ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori școala, liceul au condiții pentru a lucra în teritoriu. Noi nu trebuie să forțăm oamenii ca să plece din teritoriu în contextul în care își doresc, de exemplu, educație de calitate sau alte lucruri. Existența unui liceu, a unui gimnaziu trebuie lăsată după autoritatea publică locală, dacă ei găsesc surse sau nu găsesc, ca să nu forțeze puterea centrală de sus existența sau inexistența, pentru că dispariția unui liceu din sat este practic prima etapă de dispariție în următorii 30 de ani a satului. De aceea nu recomand și pe alocuri trebuie să fim foarte coerenți în acțiunile pe care le realizăm.”
Europa Liberă: Dar dumneavoastră personal ați merge într-un sătuc cu mai puțin de o mie de locuitori ca să trăiți acolo?
Valeriu Sainsus: „Probabil că aș merge doar pentru liniște, dar existența fiecărui individ vine din prioritățile comodităților pe care le are fiecare, în contextul în care vorbim de viață modernă în ceea ce privește utilitățile pe care le creează comunitatea vine direct de la autoritatea publică locală.”
Europa Liberă: Mai aud și alte constatări chiar de la cei care locuiesc în mediul rural, că ar trebui să aibă și niște repere – primarul, preotul, polițistul și profesorii ar trebui să fie modele pentru societate.
Valeriu Sainsus: „Eu adeseori îmi pun întrebarea: de câte ori fața bisericească sau părintele a fost în casele unde este puțină lumină? Lumina nu trebuie să vină numai spre ei, și ei trebuie să iradieze lumină pentru marea majoritate a enoriașilor, pentru că de cele mai dese ori credința duce lumină acolo unde nu există lumină. Și trebuie și noi să ne învățăm aceasta. Asta am văzut și în Germania, indiferent de faptul că diferențele sociale nu sunt prea mari, dar fiecare poate ceda câte ceva, din mica diferență poate ceda și pentru cel care are ceva mai puțin.”
Europa Liberă: Demografii spun că spre anul 2050 situația se va înrăutăți și mai mult. Dumneavoastră rămâneți tot atât de pesimist?
Valeriu Sainsus: „Probabil că sunt cel mai pesimist demograf din toată țara, pentru că rămân foarte rezervat față de cifra de 2 milioane 600 de mii, că suntem mult mai puțini. Mă ia o neliniște atunci când trec pe străzile satului meu de baștină, mă ia o neliniște și atunci când, după sărbători, văd foarte puțină populație în stradă. Probabil că aceasta ne face să devenim mai triști decât suntem în contextul în care va evolua viața.”
Valentina Ursu
Jurnalistă, realizatoarea emisiunii „La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă” , cunoscută pentru relatările din Moldova „profundă” dar și pentru interviurile politice. Produce și emisiunile speciale electorale ale Europei Libere. Autoarea volumului „Râul de sânge” despre conflictul de pe Nistru, din 1992. A fost desemnată de cinci ori câștigătorul Topului „Jurnaliștii Anului”.
https://moldova.europalibera.org/a/suntem-la-etapa-de-depopulare-na%C8%9Bional%C4%83-%C3%AEn-egal%C4%83-m%C4%83sur%C4%83-%C8%99i-satul-ca-%C8%99i-ora%C8%99ul-se-depopuleaz%C4%83-(foto-video)/30370918.html
///////////////////////////////
Două noi traduceri în română din Pasolini
Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini – una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă – a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.
Centenarul Pier Paolo Pasolini, marcat în 2022, a trecut aproape neobservat în România – câteva proiecţii răzleţe la Cinemateca din Bucureşti şi la vreun festival prin ţară sau câte un text ori expoziţie ici-colo. Mult prea puţin pentru un artist de anvergura italianului.
O explicaţie ar putea fi dificultatea accesului la filmele sale (ale căror drepturi sunt împrăştiate între mai mulţi distribuitori şi ale căror preţuri sunt destul de piperate – spun asta din experienţa de curator).
Un alt motiv cred că este şi stilul său provocator şi care încă divizează, ceea ce l-a împiedicat să aibă parte de o receptare unanim favorabilă (spre deosebire de majoritatea regizorilor modernităţii cinematografice). Apoi, chiar dacă unele din filmele sale au devenit clasice şi au intrat în canon, există încă destule titluri puţin sau deloc cunoscute din filmografia sa (în special documentarele).
Această apatie a fost tulburată puţin spre finalul anului când, cu ajutorul Ministerului de Externe al Italiei, au apărut la Editura Tracus Arte din Bucureşti traducerile în română la două din cărţile sale: „Poesie/Poezii” şi „Scrieri despre literatură şi artă”.
„Poet, romancier, dramaturg, regizor de film, scenarist, teoretician și critic literar și cinematografic, eseist și jurnalist pasionat și virulent, traducător, autor de cântece, actor, din când în când și desenator, Pier Paolo Pasolini (1922-1975) a fost în toate aceste domenii altfel decât ceilalți: subiectiv în judecăți și acțiuni, dar mereu implicat cu pasiune în frământările cetății, fie ele politice, sociale sau culturale; înnoind în mod surprinzător poezia și poetica italiană, deși se declara „o forță a trecutului”; etalându-și uneori agresiv diversitatea sexuală și intelectuală, însă punându-și-le mereu în discuție; tânjind după o puritate și o idealitate pe care le știe terfelite de societate și de el însuși etc. Pasolini este considerat acum chintesența turbulentei perioade postbelice italiene” – Tracus Arte
„În proteica sa creație, poezia ocupă locul cel mai înalt: ea este creuzetul în care Pasolini își topește credințele, îndoielile, aspirațiile și contradicțiile; ea este, dintre toate, expresia privilegiată, absolută, în care orice rostire devine adevăr, orice notă personală devine afirmație universală. Volumul de față este primul florilegiu din această poezie oferit cititorului român”, adaugă editura.
„Pier Paolo Pasolini (…), cea mai originală și, în mod paradoxal, și reprezentativă figură a culturii italiene din cea de a doua jumătate a secolului XX, a fost un creator proteic. Cunoscut pe tot globul pentru excepționalele sale filme de autor, în Italia văzut înainte de toate ca poet-emblemă al unei întregi epoci, el a fost și un formidabil eseist și jurnalist. După volumul de Scrieri corsare (Polirom, 2006), conținând cele mai incitante intervenții civice din ultimii săi ani, volumul de față („Scrieri despre literatură şi artă” – n.r.) îi oferă pentru prima dată cititorului român o antologie din scrierile sale despre literatură și artă”, precizează Tracus Arte.
„Selecția a urmărit să redea: cele mai sugestive declarații ale autorului despre propria sa creație; principalele sale abordări teoretice cu privire la literatură și artă, precum și pozițiile pentru care a militat în incendiarele dezbateri culturale din Italia acelor vremuri; abordarea critică, interesantă în sine, a unor importanți scriitori italieni și străini familiari cititorului român; și, firește, câteva dintre scrierile cele mai semnificative despre cinematografie. Publicarea acestui volum vine să umple singurul gol major din imaginea pe care o aveau cititorii români despre acest creator și gânditor excepțional”
CITIŢI ŞI:
CENTENARUL MUZICOLOGULUI VIOREL COSMA
Ionuţ Mareş este critic de film.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-noi-traduceri-in-romana-din-pasolini/
///////////////////////////////////////
„Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Vocile demnității
CRONICĂ DE FILM
La 30 de ani de la istoricul eveniment, Liviu Tofan, fost jurnalist la Radio Europa Liberă, reconstituie într-un documentar de televiziune revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, unul din cele mai importante şi emoţionante gesturi de demnitate colectivă din istoria recentă a României.
„Brașov 1987. Doi ani prea devreme” îi are în centru pe muncitorii brașoveni de la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roșu” care, la 15 noiembrie 1987, după ce li se anunță tăieri puternice de salarii, opresc lucrul și pornesc un protest spontan.
Protestul se transformă rapid într-un marș de stradă împotriva regimului (oamenii strigă „Dați-ne banii înapoi”, „Vrem mâncare”, „Vrem căldură”, dar și „Jos dictatorul”, „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”), la care se alătură mii de persoane și care se încheie cu intervenția brutală a forțelor de ordine, după ce manifestanții au intrat în sediul „Județenei de Partid”, punctul final al manifestației care se întâmpla într-o duminică de așa-zise alegeri în întreaga țară.
Mulți sunt arestați, iar zeci dintre ei sunt trimiși la București, unde timp de circa zece zile sunt anchetați cu brutalitate de Securitate. Pentru a nu da un caracter politic revoltei (deși manifestația se transformase într-una anti-regim, pornită de la nemulțumirile tot mai mari legate de lipsuri), Nicolae Ceaușescu decide ca cei identificați ca lideri ai mișcării să fie doar excluși din uzină – într-un tip de proces colectiv pentru huliganism în care colegii neprotestatari sunt puși să îi înfiereze – și trimiși să lucreze în alte orașe, și nu condamnați la ani grei de închisoare.
În lipsa unor imagini care să fi documentat manifestația (există doar câteva fotografii, incluse în film și ajunse în acea perioadă chiar în presa internațională), Liviu Tofan alege să reconstituie evenimentul și urmările sale lăsându-i pe muncitorii participanți să vorbească și să descrie derularea faptelor, de la momentul în care află că li s-a redus salariul, la momentul în care, mutați cu domiciliul obligatoriu în diferite orașe, primesc mici semne de solidaritate, mesaj că gestul loc avusese ecou în țară.
Cu excepția unui fragment de legătură dinspre final, Liviu Tofan evită comentariul din off (sau comentariul muzical) și alege o abordare lucidă, rațională, pragmatică, nespectaculară, nevindicativă, în care faptele sunt lăsate să se devoaleze în detaliu din relatările protagoniștilor, într-un demers deopotrivă jurnalistic și istoric.
De aceea, montajul urmărește să redea fidel cronologia întâmplărilor – fragmentele din interviurile cu numeroșii muncitori (unii apar mai puțin, iar unii dintre cei care au suferit cel mai mult în anchetă sunt mai prezenți, așa cum era și firesc) par a decurge unele din altele și sunt ansamblate pentru a construi un portret cât mai complex al acestui eveniment istoric. Pentru asta, sunt intervievați inclusiv reprezentanți ai forțelor de represiune de atunci, în special un colonel de Miliție din Brașov care s-a ocupat de anchetă.
Acest mod de a reconstitui cronologia evenimentelor, prin pasarea simbolică a cuvântului de la un protagonist la altul, sugerează discret și solidaritatea de atunci dintre muncitori. Ideea este inspirat reflectată și într-o secvență de la început, filmată în uzină, când sunt puși împreună mai mulți muncitori care povestec cum a început totul, dar și într-un moment dinspre final, când doi foști studenți așezați unul lângă altul pe scările universității vorbesc despre gestul lor de a se solidariza cu muncitorii arestați, la câteva zile după protestul de la 15 noiembrie.
Pentru a compensa lipsa imaginilor de arhivă cu protestul și pentru a mai sparge inevitabila monotonie a unor interviuri filmate, Liviu Tofan apelează la câteva trucuri – banale, dar eficiente, care fac din „Brașov 1987. Doi ani prea devreme” un documentar de televiziune onorabil vizual, fără a putea aspira însă la un statut de operă cinematografică ambițioasă.
Unul este de a-i filma pe câțiva dintre muncitori în locurile esențiale în care s-au petrecut întâmplările. Când se vorbește despre izbucnirea grevei, foștii muncitori sunt în uzină sau în curtea acesteia. Multe filmări sunt în fața sediului fostei „Județene de Partid” (actuala Prefectură din Brașov) sau chiar pe holurile clădirii. Iar relatările despre zilele de închisoare și de anchetă violentă sunt filmate într-un spațiu întunecat, iar ca fundal este o ușă ca un mare grilaj, pentru a sugera atmosfera de detenție.
Apoi, unele momente din timpul demonstrației sunt reconstituite prin fragmente de animație (destul de simplist realizate). Iar pentru a reda ceva din atmosfera apăsătoare a vremii (ca explicație subînțeleasă pentru gestul de revoltă al muncitorilor și al altor brașoveni) sunt folosite imagini ale vremii.
Pe de o parte, înregistrări neoficiale arhicunoscute cu cozi la magazine și rafturi goale. Pe de altă parte, fragmente mai puțin știute din Cântarea României Brașov (interpreți de muzică populară cântând despre Nicolae și Elena Ceaușescu sau actori – printre ei poate fi recunoscut Doru Ana – recitând texte patriotice), folosite pentru a reda grotescul imageriei oficiale comuniste și a accentua contrastul cu gestul uman, disperat, dar curajos, al muncitorilor.
„Brașov 1987. Doi ani prea devreme” este un documentar necesar, prin care Liviu Tofan, interesat de istorie, își continuă demersul mai amplu ca scenarist și regizor de a investiga evenimente importante din trecutul recent, despre care a relatat ca jurnalist în momentul derulării lor.
Documentarul a fost proiectat în avanpremieră, în luna august, în cadrul Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov, iar pe 2 noiembrie a avut loc o proiecţie specială la Muzeul Ţăranului Român din București. Documentarul va fi difuzat la TVR 1 miercuri, de la ora 18.30, iar la TVR 3 şi TVR Moldova, de la 23.30.
CITIŢI ŞI:
„CAUT, MĂ ÎNTREB, MĂ TEM, SPER, DAR MERG.” – ANDREI PLEŞU, ÎN DIALOG CU CĂTĂLIN ŞTEFĂNESCU, LA „DINCOLO DE ALB ŞI NEGRU”
Ionuţ Mareş este critic de film.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/brasov-1987-doi-ani-prea-devreme-vocile-demnitatii/?fbclid=IwAR3_EfIIEvI96OEn6Yhu4T8M77C5affTndi6dgWqflZf4maf5o8qPgqIdy8
//////////////////////////////////////
Geniile lumii – Cei mai destepti 40 de oameni care au trait vreodata
Autor: Diana Robu
Faimosul american Libb Thims, inginer chimist si autor al mai multor volume, a folosit o metoda mai putin obisnuita pentru a crea un clasament al celor mai destepti oameni din toate timpurile.Mai intai, Thims a facut, mai mult din curiozitate, o lista cu oamenii care au un IQ peste 200, scrie Business Insider.De altfel, orice IQ peste 130 este extrem de mare, desi trebuie remarcat faptul ca testele IQ sunt o masura foarte imprecisa si controversata. Apoi, americanul a facut o lista cu cei care au demonstrat ca au o aptitudine deosebita sau o inclinatie sporita spre un anumit domeniu, caracteristici care, impreuna cu IQ-ul acestor persoane, sa fie elementetele care definesc un geniu.Thims, care nu a vrut sa ii excluda din clasamentul celor mai inteligenti oameni din istorie pe cei care au trait inainte de testele IQ, a tinut cont asadar si de realizarile acestora pentru a stabili topul.Iata, asadar, clasamentul celor mai inteligenti 40 de oameni din istorie, alcatuit de Thims.Gaseste cat mai repede solutia pentru backlink-uri: Moz, ahrefs sau SEOScore
- Richard „Rick” Rosner
Omul de televiziune si fostul striper Rick Rosner este unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume, cu un IQ variind intre 140-250, la diferite masurari.El a facut mai mult de 30 de teste de IQ, iar la 20 dintre acestea a obtinut scoruri de peste 190. Se considera deosebit de bun la matematica, fizica, si „insirarea de cuvinte”. Omul de televiziune ia in jur de 50 de pastile in fiecare zi, inclusiv capsule Omega 3 cu ulei de peste, „pentru sanatate si longevitate”.
- Marilyn vos Savant
Nascuta in 1946, Vos Savant a obtinut scoruri IQ variind intre 157 si 228. A renuntat la Universitatea Washington, dupa doi ani, pentru a intra in afaceri imobiliare. Mai tarziu a devenit scriitoare si s-a casatorit cu Robert Jarvik, inventatorul inimii artificiale Jarvik.
- Christopher Langan
Cu un IQ care variaza intre 174 si 210, Christopher Langan a fost numit cel mai destept om din America de catre revista Esquire.Langan este un autodidact. El a dezvoltat propria sa „teorie a relatiei dintre minte si realitate”, pe care el o numeste „cognitiv-teoretic Model of the Universe (CTMU) „.
- Nathan Leopold
Nascut in Chicago, in 1904, Nathan Leopold a fost un copil-minune, cu un IQ de 210, care a spus primele cuvinte la patru luni. El a fost, de asemenea, un criminal care, impreuna cu prietenul sau Richard Loeb, a ucis un baiat de 14 de ani, in timp ce incerca sa comita „crima perfecta” in 1924. Crima a inspirat „Rope”, filmul lui Alfred Hitchcock. Leopold a fost condamnat pentru crima si a petrecut 33 ani in inchisoare. A murit in Puerto Rico, in 1971, la varsta de 67 de ani.Ads36. Marnen Laibow-KoserDupa un test IQ facut in copilarie, Laibow-Koser a obtinut un scor urias, de 268. In varsta de 39 de ani, este acum compozitor si dezvoltator de aplicatii web. Este absolvent al Conservatorului din New England si traieste in Massachusetts.
- Ainan Cawley
Ainan Cawley un copil britanic, de 14 ani, cu scoruri IQ cuprinse intre 263-349, in functie de diferitele masuratori. La varsta de 9 ani, Cawley putea recita Pi cu 518 zecimale.El traieste in Singapore, unde a tinut o prelegere despre stiinta la varsta de sase ani, a trecut examenul de chimie nivel O (pentru copiii de 16 ani) la sapte, iar un an mai tarziu, la varsta de opt ani, parintii l-au inscris la Politehnica din Singapore.34. Adragon De MelloAbsolvent de facultate la varsta de 11 ani, De Mello are un IQ de 400. Succesul sau timpuriu si ambitia i se datoreaza si tatalui sau. Obsedat de ideea ca fiul sau va castiga premiul Nobel la varsta de 16 ani, Agustin De Mello a pus mare presiune asupra fiului sau. „O multime de vise despre care oamenii au auzit, cum ar fi cele de a castiga Premiul Nobel si a face doctoratul, sunt in mare ale tatalui meu. Nu e ceva de ce mie mi-a pasat”, spunea Adragon De Mello pentru presa americana.AdsDin 2003, in loc sa schimbe viitorul lumii dintr-un laborator stiintific, Adragon lucreaza la magazinul unui retailer american de mobila si amenajari interioare.
- Michael Kearney
Nascut in Hawaii in 1982, Kearney a primit o diploma de licenta de la Universitatea din Alabama de Sud la varsta de 10 ani. IQ-ul sau variaza intre 200 si 325, la diferite masuratori. Pana la varsta de 22 de ani, Kearney a obtinut patru diplome de licenta (in antropologie, informatica, geologie si chimie) si un doctorat in chimie. A fost diagnosticat cu ADHD.
- Nadia Camukova
Nadia Camukova, care are un IQ de 200, s-a nascut la Moscova, in 1976. Institutul de Cercetare a Creierului la Moscova transmitea ca ea are cel mai mare IQ din lume.Camukova poate vorbi sapte limbi (rusa, engleza, franceza, turca, germana, araba, precum si persana) si opt dialecte turcesti. E profesor la Universitatea Bahcesehir din Turcia.
- Michael Grost
Michael Grost, care are un IQ de 200, avea doar 10 ani cand a inceput sa studieze la Universitatea de Stat din Michigan, in 1964.AdsMai tarziu a urmat cursurile Universitatii Yale si a Universitatii din Michigan, unde a obtinut un doctorat in matematica, la varsta de 23 de ani. Incepand cu anul 2005, e inginer programator in Detroit.
- Sho Yano
Sho Yano s-a inscris la Loyola University la varsta de 9 ani, a absolvit summa cum laude trei ani mai tarziu. Ea are un IQ de 200. Yano a intrat la Facultatea de Medicina la 12 ani si la 21 de ani a devenit cel mai tanar student din istoria scolii care a primit un doctorat. De asemenea, Yano are un doctorat in genetica moleculara si biologie celulara.29. Dylan JonesDylan Jones, care are un IQ de 200, a obtinut la 16 ani o diploma in matematica si informatica, precum si una in bioinginerie si stiintele vietii. Un an mai tarziu, Jones a intrat la Universitatea din Colorado, la Facultatea de Medicina, unde a studiat pentru a fi un neurochirurg.
- Edith Stern
A doua zi dupa ce Edith Stern s-a nascut, tatal ei a anuntat intr-o conferinta de presa ca intentioneaza o sa modeleze fiica sa pentru a deveni „fiinta umana perfecta”.AdsPana la varsta de 5 ani, tatal lui Edith a pus-o sa citeasca intreaga Enciclopedie Britanica. La 12 ani a intrat la colegiu, iar la 15 ani preda matematica la liceu. Are un IQ de 203.Edith Stern a lucrat la IBM din 1970 si contributiile sale in matematica aplicata au fost recunoscute la nivel international.
- Kim Ung-Yong
La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. La opt ani, a fost invitat la NASA, unde de altfel a lucrat pana in 1978, cand s-a reorientat, alegand ingineria civila, domeniu in care si-a luat doctoratul. I s-a oferit ocazia sa studieze la cele mai prestigioase universitati din Coreea, dar a ales o universitate de provincie, unde lucreaza si in prezent.
- Francis GaltonSir
Francis Galton a fost un poet englez, recunoscut pentru cercetarile sale in inteligenta umana. Var al lui Charles Darwin, a studiat matematica la Cambridge si a avut un interes deosebit pentru psihologie. Conform estimarilor lui Thims, Galton a avut un IQ de 200.
- Marie Curie
Marie Curie a fost un fizician si chimist nascut in Polonia. Marie Curie este, probabil, cel mai bine cunoscuta pentru cercetarea ei in radioactivitate (un termen inventat ea), care a contribuit la dezvoltarea razelor X in chirurgie. IQ -ul sau variaza intre 180 si 200.Curie a fost prima femeie care a castigat Premiul Nobel, prima persoana care sa-l castige de doua ori – in fizica si apoi in chimie – si prima femeie care a predat la Sorbona.
- Thomas Wolsey
Thomas Wolsey a fost un cardinal englez din secolul al XVI-lea, cu un IQ estimat la 200. El a fost lord cancelar al lui Henry al VIII-lea si a organizat prima intalnire dintre Henry si Francisc I, rege al Frantei. In 1514 el a controlat aproape toate problemele de stat si a fost extrem de puternic in cadrul Bisericii.La scurt timp dupa ce acesta nu a reusit sa organizeze o anulare a casatoriei lui Henry cu Catherine de Aragon, Wolsey a fost arestat pentru tradare. A murit in drum spre judecata, in 1530.
- Hugo Grotius
Hugo Grotius a fost un jurist olandez din secolul al XVII-lea si carturar, cel mai bine cunoscut pentru contributiile sale la dreptul international. Thims estimeaza ca el a avut un IQ de 200.Hugo Grotius a fost numit procuror general al provinciilor Olanda, Zeelanda, dar a fost exilat la Paris, in 1621, dupa ce a fost acuzat de tradare.
- Hypatia
Hypatia din Alexandria a fost un filosof grec din secolul al IV-lea si cel mai important matematician si astronom din acele vremuri. IQ-ul sau variaza intre 170 si 210, in functie de diferite estimari. A fost ucisa pe strazile din Alexandria de catre o multime de zeloti crestini in anul 415.
- Terence Tao
Numit „Mozart al matematicii” de catre colegii sai, Tao a fost un copil minune care preda acum matematica la UCLA. Are un IQ care variaza intre 211 si 230.Si-a luat doctoratul la Princeton la 21 de ani si a fost profesor titular de la varsta de 24 de ani. El a devenit bine cunoscut pentru contributiile sale la teoria numerelor si analiza armonica. De asemenea, Terence Tao este laureat al Medaliei Fields, echivalentul Premiului Nobel in domeniul matematicii.
- John Stuart Mill
John Stuart Mill a fost un filosof politic al secolului al IXX-lea si membru al parlamentului britanic. Mill promovat utilitarismul si a criticat controlul nelimitat al statului. IQ-ul sau ar varia intre 180 si 200.Eseul sau din 1859 – „On Liberty” – in care sustinea ca libertatea de expresie este un drept fundamental al omului, a starnit controverse puternice la acea vreme.
- Christopher Hirata
Copilul-minune devenit astrofizician Christopher Hirata, care are un IQ de 225, a devenit la 13 ani cel mai tanar castigator la Olimpiada Internationala de Fizica. Un an mai tarziu, el a intrat la Institutul de Tehnologie din California.La 16 ani, lucra cu NASA la un proiect de colonizare a planetei Marte, iar la 22 a primit titlul de doctor in fizica de la Princeton. El este un profesor de fizica si astronomie la Ohio State University.
- Emanuel Swedenborg
Emanuel Swedenborg a fost un om de stiinta din secolul al XVIII-lea si teolog. Se estimeaza ca avea un IQ cuprins intre 165 si 200.Renumit pentru contributiile sale la stiintele naturale, Swedenborg a avut o revelatie spirituala la varsta de 50 de ani si a publicat ceea ce este acum cea mai faimosa lucrare a sa – „Raiul si Iadul”, o descriere a vietii de apoi.
- Ettore Majorana
Ettore Majorana a fost un fizician italian care a studiat masa neutrinilor, particule subatomice neutre electric care sunt create in reactiile nucleare. IQ-ul sau ar varia intre 183 si 200.El a devenit un profesor fizica teoretica la Universitatea din Napoli cu un an inainte de disparitia sa misterioasa in timpul unei excursii cu barca de la Palermo la Napoli. Trupul sau nu a fost gasit. Ecuatia Majorana si fermionii Majorana sunt numiti dupa el, iar in 2006, Premiul Majorana in fizica teoretica a fost infiintat in memoria lui.
- Voltaire
Francois Marie Arouet, mai bine cunoscut sub pseudonimul Voltaire, s-a nascut la Paris in 1694. Se estimeaza ca avea un IQ cuprins intre 190 si 200. El a fost unul dintre cei mai mari scriitori si filosofi ai Frantei, cunoscut pentru geniul sau satiric si critica la adresa nobililor francezi.De-a lungul vietii sale, Voltaire a aparat cu fermitate distinctia intre stiintele naturii si filosofie.
- William Shakespeare
Adesea mentionat ca poet national al Angliei, William Shakespeare a avut un IQ estimat la 210 si este in general considerat ca cel mai mare scriitor de limba engleza si dramaturg care a trait vreodata.
- Nikola Tesla
Nascut in timpul unei furtuni cu fulgere in 1856, teoriile sale au pus baza cunostintelor moderne despre curentul alternativ si puterea electrica. Tesla avea un IQ care variaza de la 160 la 310, in functie de diferite masuratori. El a avut o rivalitate intensa cu Thomas Edison de-a lungul vietii sale, si multe dintre proiectele sale au fost finantate de catre JPMorgan, care va deveni mai tarziu partenerul sau de afaceri. Fizicianul sarb a murit sarac intr-o camera de hotel din New York, in 1943.
- Leonhard Euler
Leonhard Euler a fost un matematician si fician elvetian. Nascut in 1707 si educat in Basel, Euler si-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale in Sankt-Petersburg si Berlin. IQ-ul sau variaza intre 180 si 200.Euler a fost unul dintre fondatorii matematicii pure si dezvoltate studiul de calcul integral. Avea o memorie legendara si putea recita intrega „Eneida”, fara nicio greseala.
- Galileo Galilei
Galileo a fost un filosof italian, astronom si matematician. Nascut in 1564, printre realizarile sale se numara imbunatatirea telescoapelor si observatiile astronomice realizate astfel, precum si suportul pentru copernicanism. Galileo a fost „parintele fizicii moderne” si „parintele stiintei”.Argumentele sale in favoarea unei teorii copernicane si a unui model negeocentric al sistemului solar au dus la judecarea lui Galileo si la interdictia publicarii lucrarilor sale. Se estimeaza ca avea un IQ de 200.
- Carl Gauss
Considerat a fi cel mai mare matematician german al secolului al XIX-lea, Carl Gauss a fost un copil minune care a continuat sa contribuie la teoria numerelor, algebra, statistici, si analize. Scrierile sale au fost deosebit de influente in studiul electromagnetismului. Se estimeaza ca avea un IQ de pana la 300.
- Thomas Young
Thomas Young a fost un medic englez si fizician, acesta facand descoperiri importante in optica si anatomia umana.A reusit, anterior lui Champollion, sa descifreze partial hieroglifele egiptene. Alte contributii notabile se inscriu in domeniile: mecanica, fiziologie, muzica. Avea un IQ cuprins intre 180 si 200.
- William Sidis
William Sidis (sursa de inspiratie pentru filmul „Good Will Hunting”) a fost un copil-minune american, acesta avand un IQ care a variat intre 200-300, in functie de diferite masuri. La varsta de 2 ani, Sidis citea The New York Times si scria scrisori la o masina de scris – atat in limba engleza si franceza.El a fost acceptat la Harvard la varsta de 9 ani, dar universitatea nu l-a lasat sa participe la cursuri din cauza „imaturitatii emotionale”. A urmat Tufts in schimb timp de doi ani, pana cand a fost primit la Harvard.Reporterii l-au urmat peste tot, iar el in cele din urma a devenit un pustnic si se muta dintr-un oras in altul, folosind nume false, pentru a evita lumina reflectoarelor. A murit la varsta de 46 de ani de la un accident vascular cerebral masiv.
- Gottfried Leibniz
Gottfried Leibniz a fost un filosof german si logician care este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru inventarea calcului diferential si integral. IQ-ul sau variaza intre 182-205. Alaturi de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice modern
- Nicolaus Copernicus
Copernicuc a fost un matematician si astronom polonez, acesta descoperind centrul heliocentric al universului – in care soarele si nu pamantul este centrul sistemului nostru solar. Se estimeaza ca avea un IQ cuprins intre 160 si 200.
- Rudolf Clausius
Rudolf Clausius a fost un fizician si matematician german, cel mai bine cunoscut pentru formularea a celei de a doua legi a termodinamicii. Se estimeaza ca avea un IQ cuprins intre 190 si 205.Clausius facut din termodinamica o stiinta, a inventat termenul „entropie” si a dezvoltat teoria cinetica a gazelor.
- James Maxwell
James Maxwell a fost un fizician si matematic scotian, care este cel mai bine cunoscut pentru formularea teoriei clasice de radiatii electromagnetice. Ar fi avut un IQ de 205.Maxwell este creditat ca a pus bazele teoriei cuantice. Einstein l-a venerat intreaga sa viata.4.
Isaac Newton
Faimos pentru legea gravitatiei, fizicianul si matematicianul englez a contribuit la revolutia stiintifica din secolul al XVII-lea. Se estimeaza ca avea un IQ cuprins intre 190 si 200.
- Leonardo da Vinci
Pictor, sculptor, arhitect, muzician, matematician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist, si scriitor, Leonardo da Vinci a fost, probabil, persoana cu cele mai diverse talente care a trait vreodata. Geniul sau creator si spiritul sau inventiv si-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist.Leonardo da Vinci a conceput masini de zburat, un tanc, o masina de socotit si multe altele. Putine din inventiile sale au putut fi puse in practica in cursul vietii sale. A facut descoperiri importante si in domeniul anatomiei, ingineriei civile, opticii si hidrodinamicii. Ar fi avut un IQ cuprins intre 180 si 220.
- Albert EinsteinEinstein a fost un fizician teoretician de etnie evreiasca, nascut in Germania. A fost autorul teoriei relativitatii si unul dintre cei mai straluciti oameni de stiinta ai omenirii. Mai mult, Einstein fost un activ militant al pacii si sustinator al cauzei poporului evreu. A murit in 1955, la varsta de 76 de ani. Avea un IQ care varia intre 205 si 225.
- Johann GoetheConsiderat de Einstein a fi „ultimul om din lume care sa stie totul”, Goethe a fost un poet german care a dezvoltat una dintre cele mai vechi teorii cunoscute ale evolutiei. Este considerata una dintre cele mai de seama personalitati ale culturii universale. A avut un IQ cuprins intre 210 si 225.
https://ziare.com/cultura/documentar/geniile-lumii-cei-mai-destepti-40-de-oameni-care-au-trait-vreodata-1350417
Cele mai inteligente femei din lume. Top 10 femei cu cel mai ridicat IQ
Cojocaru Cristian
De-a lungul istoriei multe femei s-au dovedit a fi sclipitoare în multe domenii, fie că este vorba de educație, la locul de muncă sau în viață în general. Află care este topul celor mai inteligente femei din lume.
Topul celor mai inteligente femei din lume
Există unele femei care au un nivel IQ excepțional de ridicat, chiar mai mare decât cei mai inteligenți oameni care au existat vreodată. Iată care sunt zece dintre cele mai inteligente femei născute vreodată.
- Olivia Manning: (IQ 162)
La o vârstă foarte fragedă de doar 12 ani, când mulți copii se bucură să se joace cu prietenii și urăsc să-și facă temele, Olivia Manning fusese testată prin testul Mensa I.Q Supervised. Întreaga lume a fost surprinsă când a aflat despre scorul ei, care era peste 160. Scorul „160” este unul special, deoarece a fost obținut de Albert Einstein și Stephen Hawking. Olivia, la o vârstă atât de fragedă, reușise să depășească aceste legende populare în ceea ce privește scorul IQ.
- Fabiola Mann: (IQ 162)
Fabiola Mann este o tânără în vârstă de 21 de ani care a obținut 162 de puncte la Mensa, și este cu 2 puncte înaintea lui Albert Einstein și a celebrului fizician Stephen Hawking. Mann iubește să joace șah și a dorit întotdeauna să studieze în domeniul medicinei. Și-a finalizat școala la Londra, la Northwood College School for Girls. De asemenea, Mann deține centura violet la karate și iubește să cânte la chitară.
- Judit Polgar: (IQ 170)
Judit Polgar, născută la 23 iulie 1976, este considerată cea mai bună jucătoare de șah din lume. Când avea doar 15 ani, a câștigat titlul de Mare Maestru în șah. A intrat pe lista de jucători FIDE Top 100 la o vârstă fragedă și a doborât recordurile. Judith deține și alte realizări și titluri. A jucat împotriva multor maeștri de șah celebri, printre care Vishwanathan Anand și Garry Kasparov și are un nivel de IQ de 170. În plus, a fost numită una dintre cele mai inteligente persoane din lume.
- Ruth Lawrence: (IQ 175)
Ruth Elke Lawrence-Naimark sau Ruth Lawrence este profesoară britanică de matematică și a lucrat în domeniul topologiei algebrice. Născută în 1971, Ruth Lawrence era cunoscută ca un geniu, precum și una dintre cele mai inteligente femei. La doar vârsta de 10 ani, a depășit cu ușurință examenul de admitere la Oxford și a fost cea mai tânără persoană din vremurile moderne care a absolvit Oxford. Are un scor IQ de 175, care este uimitor de mare.
- Grace Hopper: (IQ 175)
Grace Hopper a fost o informaticiană populară din Statele Unite. Când avea 34 de ani, a încercat să se alăture forțelor marine, dar nu a avut succes. Ulterior, a decis să se alăture domeniului calculelor și rămâne de neegalat în acest domeniu chiar și până în prezent. A câștigat titlul de „Amazing Grace”, dar și 40 de diplome onorifice de la mai multe universități din întreaga lume și a avut un scor IQ de 175.
- Germaine Stael: (IQ 180-185)
Germaine Stael, cunoscută și sub numele de Madame de Stael, s-a născut la Paris în 1766 și a fost activistă politică franceză. De asemenea, a fost o scriitoare celebră și a scris numeroase opere. Germaine a fost principalul oponent și critic al lui Napoleon. Diferite teste i-au calculat nivelul IQ, iar scorul a fost cuprins între 180 și 185. Deși se află pe locul 5, a fost una dintre cele mai inteligente femei din vremea ei.
- Marie Curie: (IQ 185)
Marie Curie este una dintre cele mai iconice și puternice figuri din istorie și a avut un scor IQ puternic de 185. A fost chimistă și fizician franco-polonez, cunoscută mai ales pentru munca sa în radioactivitate. A câștigat două premii Nobel – în 1903 pentru fizică și în 1911 pentru chimie. Marie Curie, de fapt, este cea mai populară femeie de știință cunoscută vreodată și ar fi nevoie de mii de pagini pentru a scrie realizările și contribuțiile ei.
- Marilyn vos Savant: (IQ 190)
Marilyn vos Savant este populară pentru inteligența ei și are un scor IQ ridicat de 190. Este scriitoare de reviste. Într-una dintre ele are o secțiune specială „Întrebați-o pe Marilyn”, unde răspunde la multe întrebări și rezolvă diverse puzzle-uri. Numele ei a apărut chiar în Cartea Recordurilor Mondiale Guinness datorită nivelului ridicat de IQ. Este una dintre cele mai inteligente femei din toate timpurile.
- Hipatia: (IQ 190+)
Hipatia, fiica popularului matematician Theon din Alexandria, s-a născut în C. 351-370. A fost filozof, astronom și matematician grec în Egipt și apoi în Imperiul Roman de Răsărit. Se crede că Hipatia a inventat multe instrumente științifice precum astrolabul și hidrometrul. A fost coautor și autor pentru diverse comentarii și tratate. Este cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari minți cunoscute vreodată, cu un scor IQ mai mare de 190. De asemenea, este remarcată drept una dintre cele mai inteligente femei cu cel mai mare coeficient intelectual.
- Edith Stern: (IQ 200)
Edith Stern este una dintre cele mai inteligente femei care s-au născut vreodată. Era un geniu încă din copilărie și chiar înainte de a împlini un an putea să facă calcule și să rostească propoziții complete. La fel ca alte genii, a obținut multe diplome de absolvire înainte de a împlini optsprezece ani. Are peste 128 de brevete SUA pe numele ei. Scorul său de IQ este de aproximativ 200 și, în anumite teste de IQ, ea a obținut mai mult de atât.
Cele mai inteligente femei din lume. Top 10 femei cu cel mai ridicat IQ
///////////////////////////////////////////
The Guardian: Revoluția industrială antrenată de inteligența artificială amenință locurile de muncă ale clasei de mijloc
De Vladimir Ionescu
În trecut, salturile în tehnologie au înlocuit locurile de muncă prost plătite, creând un număr mai mare de locuri de muncă mai bine plătite. De data aceasta, ascensiunea inteligenție artificiale ar putea avea cu totul alte efecte, avertizează The Guardian.
”Politicienii știu că, chiar și în cel mai bun caz, inteligența artificială va provoca perturbări masive pe piețele muncii, dar se păcălesc dacă cred că au ani de zile la dispoziție pentru a formula un răspuns adecvat”, notează jurnaliștii străini, adăugând că IA este deja aici.
Evoluțiile în învățarea automată și robotică s-au petrecut rapid, în timp ce lumea a fost preocupată de pandemie, inflație și război. Inteligența artificială va fi pentru cea de-a patra revoluție industrială ceea ce motorul cu abur a fost pentru prima, din secolul al XVIII-lea: o tehnologie transformatoare care va remodela în mod fundamental economiile.
IA are potențialul de a înlocui joburile creative
Schimbarea nu se va produce peste noapte, dar, așa cum a fost cazul în revoluțiile industriale anterioare, va fi dureroasă pentru cei afectați. Anterior, mașinile au înlocuit munca manuală, lăsând oamenilor locuri de muncă care necesitau abilități cognitive. Progresele în inteligența artificială – simbolizate de ChatGPT – arată că mașinile au o șansă de a prelua și munca creativă.
Numărul de brevete AI a crescut de 30 de ori între 2015 și 2021, potrivit unui raport de la Universitatea Stanford din California. Roboții devin din ce în ce mai ieftini și mai sofisticați.
Istoria sugerează că schimbările tehnologice profunde prezintă provocări semnificative pentru factorii de decizie politică. Fiecare dintre cele trei revoluții industriale anterioare a avut un impact inițial similar: a eliminat locuri de muncă în întreaga economie, a dus la o creștere a inegalității și la o scădere a ponderii veniturilor care sunt destinate muncii.
”AI amenință să aibă exact aceleași efecte, dar cu o diferență cheie. În lipsa unor reglementări, proprietarii noilor tehnologii vor câștiga sume enorme de bani din inovațiile lor. Capitalul își va crește cota de venit în detrimentul forței de muncă. Va exista o golire a unor sectoare ale economiei, dar va exista o creștere a ocupării forței de muncă în alte sectoare”, avertizează publicația.
Clasa de mijloc, foarte expusă avansurilor tehnologice
Diferența de această dată este că locurile de muncă cele mai expuse riscului vor fi locurile de muncă din clasa de mijloc, în timp ce multe dintre locurile de muncă create ar putea fi de tipul celor prost plătite, fără perspective.
”Există modalități de a aborda unele dintre aceste probleme. Guvernele ar putea investi mai mult în educație și formare, astfel încât lucrătorii să aibă abilitățile de care au nevoie pentru a-și câștiga un trai decent”, propune sursa citată.
Dar orice ar face, factorii de decizie politică trebuie să acționeze cu grijă și rapiditate. Economistul Joseph Schumpeter a popularizat o expresie pentru a descrie modul în care capitalismul se reinventează periodic. El a numit-o distrugere creativă și tocmai un astfel de proces este acum în stadii incipiente.
https://cursdeguvernare.ro/the-guardian-revolutia-industriala-antrenata-de-inteligenta-artificiala-ameninta-locurile-de-munca-ale-clasei-de-mijloc.html
////////////////////////////////////////
Inteligenta Artificiala
Reforma vamală a UE – printre măsuri, platforma unică ce va folosi Inteligența Artificială
Mai 17, 2023
Comisia a prezentat miercuri propunerile pentru „cea mai ambițioasă și mai cuprinzătoare reformă a uniunii vamale a UE de la înființarea acesteia, în 1968”. Printre
IBM nu va mai face angajări pe posturi unde poate fi utilizată IA. Circa 8.000 de angajați ar putea fi înlocuiți
Mai 3, 2023
În urmă cu o lună, Goldman Sachs a prezis că Inteligența Artificială (IA) ar putea duce la suprimarea a 300 de milioane de locuri de
TruthGPT – Elon Musk anunță propria platformă de Inteligența Artificială, care va combate „tendinţa de corectitudine politică”
Aprilie 18, 2023
Îngrijorat de „tendinţa de corectitudine politică” a Inteligenței Artificiale, care prezintă un mare risc de a se întoarce împotriva omenirii, Elon Musk anunță TruthGPT, propria
România, țara UE cu cele mai puține firme care folosesc Inteligența Artificială – Curtea Europeană de Conturi analizează cum a cheltuit UE 10 mld. de euro destinați domeniului
Martie 22, 2023
Curtea Europeană de Conturi (CEC) va realiza primul audit privitor la modul în care finanțarea europeană contribuie la transformarea Europei într-un lider global în materie
Metodele ingenioase prin care companiile chineze de IA ocolesc restricțiile SUA privind accesul la tehnologie
Martie 9, 2023
Grupurile chineze de inteligență artificială reușesc să evite restricții de export introduse de Statele Unite și să acceseze semiconductori americani de ultimă generație prin intermediari,
Experți: ChatGPT poate duce la apariția escrocheriilor sentimentale
Februarie 19, 2023
Noua aplicație ChatGPT, lansată la finele lunii noiembrie a anului trecut, a ajuns, în ianuarie 2023, la 100 de milioane de utilizatori, iar ca urmare
The Guardian: Revoluția industrială antrenată de inteligența artificială amenință locurile de muncă ale clasei de mijloc
Februarie 19, 2023
În trecut, salturile în tehnologie au înlocuit locurile de muncă prost plătite, creând un număr mai mare de locuri de muncă mai bine plătite. De
Elon Musk, cofondator al companiei care a creat ChatGPT: IA este „unul dintre cele mai mari riscuri” pentru civilizație
Februarie 18, 2023
ChatGPT arată că inteligența artificială este incredibil de avansată, iar acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze, susține miliardarul Elon Musk (foto), potrivit CNBC. „Unul
Asociația Universităților Europene: Tehnologia IA trebuie utilizată ”adecvat”
Februarie 15, 2023
Orice încercare de a interzice AI în universități va fi zadarnică, a comunicat marți Asociația Universităților Europene (AUE), în contextul controverselor apărute în legătură cu
Inteligența Artificială din chatbot-uri poate genera „halucinații”- avertizează șeful Google Search
Februarie 12, 2023
Inteligența Artificială din chatbot-uri poate genera răspunsuri ce nu sunt decât „halucinații”, adică informații complet inventate, aberații ce pot fi produse din cauza datelor false
Coboții fac parte din dotarea de bază a laboratoarelor din universitățile tehnice occidentale
Industry 4.0 / Universitatea Politehnică Timișoara a accesat prin PNRR 5,2 mil. euro pentru laboratoare de IoT, AI și Robotică
Februarie 8, 2023
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a accesat prin PNRR fonduri europene în valoare de 5,2 milioane de euro, ce vor fi folosite pentru dotarea laboratoarelor cu
VIDEO – Varujan Pambuccian, Parlamentul României: Cercetarea a devenit una de subzistență, fără proiecte naționale
Octombrie 5, 2022
Economia se transformă rapid iar structura PIB-ului este modificată de aportul diferențiat al unor noi sectoare cu valoare adăugată mare. Cum ține pasul sistemul de
CE a adoptat noi norme privind răspunderea în folosirea inteligenței artificiale
Septembrie 28, 2022
Comisia Europeană a adoptat miercuri două propuneri prin care normele privind răspunderea vor fi adaptate la era digitală, la economia circulară și la impactul lanțurilor
Lockheed Martin dezvoltă în România proiecte de cercetare în domeniul inteligenței artificiale
Septembrie 13, 2022
Vicepreședintele pentru afaceri internaționale al Lockheed Martin, Raymond Piselli (foto), a anunțat marți, la Palatul Victoria, lansarea unei investiții americane în cercetare-dezvoltare în domeniul inteligenței
Companiile din România, pe ultimul loc în UE la folosirea inteligenței artificiale și a „internetului lucrurilor”
Iunie 20, 2022
Companiile din România sunt pe ultimul loc din UE la folosirea tehnologiilor moderne precum inteligența artificială (AI) și „internetul lucrurilor” (Internet of Things, IoT), care
Liderii mediului de afaceri global, îngrijorați de unele efecte ale utilizării Inteligenței Artificiale – sondaj
Ianuarie 13, 2022
Liderii mediului de afaceri internațional sunt îngrijorați de implicarea sistemelor de inteligență artificială (IA) în decizii, în pofida faptului că aceste sisteme sunt folosite în
Fost director în Pentagon: Bătălia pentru inteligenţa artificială cu China, pierdută deja
Octombrie 11, 2021
SUA au pierdut deja bătălia pentru inteligenţa artificială cu China, afirmă fostul director de software al Pentagonului Nicolas Chaillan. Fostul director a demisionat în semn
Databriks, companie de inteligență artificială co-fondată de doi români, a atins o valoare de piață de 38 miliarde dolari
Septembrie 3, 2021
Databricks, un start-up care administrează baze de date folodind inteligența artificială (AI), a strâns de pe piață 1,6 miliarde de dolari în a doua rundă
Teodor Baconschi / Religia postmodernă a științei, între progres și distopie
Iunie 27, 2021
”Știm că dacă inteligența artificială, stimulată spre performanțe tot mai ridicate, prin algoritmi și machine learning, preia inițiativa „politică”, ea va fabrica, amoral și pragmatic,
Industrie 4.0: Inteligența artificială la fabrica de semiconductori Bosch din Dresda
Iunie 8, 2021
Inteligența artificială (AI) este folosită intensiv la fabrica de plăcuțe de semiconductori inaugurată de grupul german Bosch la Dresda. Metodele AI integrează procesele și echipamentele
« Articole mai noi Page1 Page2 Page3 Articole mai vechi »
https://cursdeguvernare.ro/tag/inteligenta-artificiala
/////////////////////////////////
Bloomberg: Angajați ai Amazon din România și India ar folosi înregistrări din casele oamenilor, realizate prin Cloud Cam, pentru a ”antrena” softurile de IA
De Vladimir Ionescu
Angajați ai Amazon din Românie și India ar folosi înregistrări trimise de utilizatorii camerelor de monitorizare Cloud Cam cu scopul depanării unor erori de funcționare pentru a ”antrena” algoritmii proprii de inteligență artificială, scrie Bloomberg, citând cinci persoane care au dorit să rămână anonime.
Înregistrările, trimise de utilizatori pentru a semnala diferite erori, sunt folosite ulterior de angajații companiei ca surse de date pentru îmbunătățirea algoritmilor IA, astfel încât acesta să poată diferenția mai ușor între o potențială amenințare (prezența unor hoți) și o eventuală alarmă falsă (un animal de companie care sare pe canapea, spre exemplu), susțin persoane care fie lucrează la acest proiect, fie au cunoștințe despre el.
Într-o zi obișnuită, angajații Amazon ar urmări în jur de 150 de înregistrări video, de circa 20-30 de secunde, potrivit surselor citate de Bloomberg.
Înregistrările Cloud Cam ale Amazon provin de la angajații care testează sistemul, precum și de la clienții companiei care trimit videoclipuri cu scopul de a semnala eventuale notificări incorecte sau o calitate slabă a imaginii, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.
”Luăm foarte în serios confidențialitatea și utilizatorii Cloud Cam dețin controlul absolut asupra înregistrărilor pe care le realizează”, a precizat ea, adăugând că doar clienții pot vedea aceste clipuri, cu excepția situației în care sunt trimise pentru depanarea unor erori.
În termenii și condițiile Cloud Cam nu apare nicăieri faptul că aceste înregistrări ar fi folosite pentru a perfecționa algoritmii de inteligență artificială.
https://cursdeguvernare.ro/bloomberg-angajati-ai-amazon-din-romania-si-india-ar-folosi-inregistrari-din-casele-oamenilor-realizate-de-sistemul-de-monitorizare-cloud-cam-pentru-a-antrena-softurile-de-ia.html
////////////////////////////////////////
Inteligența artificială – drumul spre sclavie?
Robert SKIDELSKY
Publicat în Dilema Veche nr. 785
Sondaje din întreaga lume arată că oamenii își doresc un loc de muncă stabil. În același timp, oamenii au visat dintotdeauna la o viață eliberată de obligativitatea muncii. „Ascensiunea roboților“ a făcut ca tensiunea dintre aceste două dorințe să devină palpabilă.
Scăderea, provocată de automatizare, a numărului locurilor de muncă în viitorul apropiat e estimată între 9% și 47%, iar locurile de muncă ce rămîn pe piață devin tot mai nesigure. Dar automatizarea promite totodată eliberarea de cele mai multe tipuri de muncă obligatorie, aducînd mai aproape de realitate previziunea remarcabilă a lui Aristotel, potrivit căreia întreaga muncă necesară va fi realizată, într-o bună zi, de „sclavi mecanici“, oamenii fiind lăsați să trăiască „o viață bună“. Străvechea întrebare se pune, așadar, din nou: reprezintă mașinile o amenințare pentru oameni sau un mijloc de emancipare?
În principiu, nu ar trebui să există nici o contradicție. Automatizarea unei segment al muncii umane ar trebui să le permită oamenilor să muncească mai puțin pentru mai mulți bani, așa cum s-a întîmplat de la Revoluția industrială încoace. Programul de lucru s-a restrîns, iar veniturile reale au crescut, chiar și în condițiile în care populația lumii s-a mărit de șapte ori, mulțumită productivității crescute a muncii asistate de mașini. În țările bogate, productivitatea – producția per oră de muncă – este de 25 de ori mai ridicată ca în 1831. Lumea s-a îmbogățit constant, în vreme ce cantitatea de ore de muncă-om necesară producerii acestei bogății s-a redus.
De ce să nu continue acest proces benefic? Unde se ascunde șarpele din această grădină? Mulți economiști ar spune că șarpele e imaginar. Oamenii, asemenea jucătorilor de șah începători, văd doar prima mutare, nu și consecințele acesteia. Prima mutare ar fi înlocuirea muncitorilor dintr-un anumit sector cu mașini, precum țesătorii luddiți care și-au pierdut locurile de muncă din cauza războaielor de țesut mecanizate în secolul al XIX-lea. După expresia glacială a lui David Ricardo, ei au devenit „redundanți“.
Dar ce urmează după aceasta? Prețurile hainelor scad, deoarece, cu același cost de producție, se poate produce mai mult. În felul acesta, oamenii pot cumpăra mai multe haine, într-o varietate mai mare, și chiar articole pe care înainte nu și le permiteau. Sînt create apoi noi locuri de muncă, pentru a face față cererii crescute, înlocuindu-le pe cele vechi, desființate, și, dacă productivitatea continuă să crească, se va putea reduce și numărul orelor de muncă.
De remarcat că, în acest scenariu idilic, pentru a crește venitul real (ajustat la rata inflației) al muncitorilor nu e nevoie nici de sindicate, nici de salarii minime, nici de protecția locului de muncă sau de scheme de redistribuire. Creșterea salariilor e un efect automat al scăderii costurilor de producție ale bunurilor. Cîtă vreme nu există o presiune negativă asupra salariilor, provocată de o competiție crescută pe piața muncii, efectul automat al inovației tehnologice este creșterea standardului de viață.
Acesta e faimosul argument al lui Friedrich Hayek împotriva inițiativei guvernelor sau a băncilor centrale de a stabiliza prețurile. În orice economie în care tehnologia progresează prețurile ar trebui să scadă, cu excepția cîtorva piețe de nișă. Oamenii de afaceri nu au nevoie de o inflație scăzută pentru a crește producția. Ei au nevoie doar de perspectiva unui volum mai mare de vînzări. „Scumpetea“ bunurilor e semnul unei stagnări tehnologice.
Dar șahistul nostru începător pune două întrebări importante: „Dacă automatizarea nu se limitează la o singură industrie, ci se extinde și în altele, nu vor deveni redundante locurile de muncă tot mai numeroase? Și nu va duce competiția crescîndă pentru locurile de muncă rămase la micșorarea salariilor, contrabalansînd și anulînd chiar astfel beneficiile prețurilor mici?“.
Ființele umane, răspund economiștii, nu vor fi înlocuite, ci completate. Sistemele automate, roboți sau nu, vor spori valoarea muncii omenești, nu o vor distruge, la fel cum un om, ajutat de un calculator performant, poate învinge la șah și cel mai bun calculator. Desigur, oamenii vor trebui să-și dezvolte competențele. Ceea ce va consuma timp și va trebui să fie un proces permanent. Dar odată ce acest proces se va pune în mișcare, nu vom avea nici un motiv să ne așteptăm la o scădere netă a numărului locurilor de muncă. Și, deoarece valoarea muncii prestate va fi sporit, veniturile reale vor continua să crească. În loc să se teamă de mașini, oamenii ar trebui să se destindă și să se bucure de călătoria spre un viitor glorios.
În plus, vor mai spune economiștii, sînt multe munci – precum cele care presupun relații interpersonale, dexterități fizice sau luări de decizie non-rutiniere – pe care mașinile nu le vor putea înlocui – în nici un caz, prea curînd. Va exista așadar întotdeauna loc pentru oameni, indiferent de sistemul de muncă pe care îl va aduce viitorul.
Să ignorăm, pentru moment, costurile terifiante pe care le presupune această reorientare masivă a muncii omenești. Întrebarea e ce meserii, din ce sectoare de activitate, sînt cele mai expuse riscului. Potrivit economistului MIT David Autor, automatizarea va substitui meseriile de rutină și le va completa pe cele non-rutiniere, care presupun un grad ridicat de competență. În vreme ce efectele asupra meseriilor mai puțin calificate nu se vor resimți prea mult, meseriile mediu calificate vor dispărea treptat, iar cererea pentru competențele înalte va crește. După cum descriu situația economiștii LSE Maarten Goos și Alan Manning, vor exista „locuri de muncă atractive“, la vîrf, și „meserii dezagreabile“, la nivelul de jos. Frontiera tehnologiei se oprește la ceea ce e ireductibil uman.
Dar un viitor modelat după previziunile lui Autor are o consecință distopică tulburătoare. E simplu de înțeles de ce meseriile atractive vor rămîne și vor deveni tot mai apreciate. Un talent excepțional va fi răsplătit întotdeauna pe măsură. Dar e oare adevărat că meseriile dezagreabile vor fi rezervate numai pentru cei mai puțin calificați? Cît timp va dura oare pînă cînd cei sortiți redundanței își vor dezvolta competențele pentru a ține pasul cu mașinile care evoluează permanent? Și, în timpul în care ei se perfecționează, nu vor îngroșa oare rîndurile competiției pentru meseriile dezagreabile? Cîte generații va trebui să sacrificăm pentru a înfăptui promisiunea automatizării? Science-fiction-ul a devansat analiza economică, proiectînd un viitor în care o minoritate infimă de rentieri bogați se bucură de serviciile cvasi-nelimitate ale unei majorități plătite minimal.
Optimistul spune: lăsați piața să făurească un nou echilibru superior, așa cum a făcut-o întotdeauna. Pesimistul spune: dacă nu acționăm colectiv pentru a controla ritmul și natura inovației, ne paște o nouă sclavie. Și, în vreme ce necesitatea unei intervenții politice care să dirijeze automatizarea spre folosul oamenilor este de necontestat, adevăratul șarpe din grădină este orbirea filozofică și etică. „Se poate spune despre o societate că e decadentă“ – scria filozoful ceh Jan Patocˇka – „atunci cînd ea funcționează încurajînd o viață decadentă, o viață dependentă de ceea ce e, prin însăși natura sa, inuman.“
Nu locurile de muncă ale oamenilor sînt amenințate de ascensiunea roboților, ci umanitatea însăși.
Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii şi profesor emerit de Economie politică la Universitatea Warwick.
© Project Syndicate, 2019
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/inteligenta-artificiala-drumul-spre-sclavie-626875.html
/////////////////////////////////////////
Cum au folosit tehnocrații pandemia pentru a zdrobi mii de biserici din America
Pentru tehnocrații care au orchestrat „pandemia”, au existat trei obiective principale: zdrobirea capitalismului și economia pieței libere; începe editarea genetică a umanității; zdrobește biserica evanghelică/protestantă. Astăzi, mii de biserici din America continuă să se închidă în fiecare an.
CITESTE MAI MULTE
Covidean Creed: Evanghelia după tehnocrație
Burning Man 2018: Festivalul Cert-Like Desert Silicon Valley
bioeticienii
Bioeticiștii doresc să-i purifice pe medici creștini din practica medicală
Teologii susțin: Forțele care conduc ideologia globalizării sunt demonice, anti-Hristos
„Pseudo-Etica” Justiției Sociale în Economie, Politică și Religie
Religie globală pentru guvernare globală
https://ro.technocracy.news/categorie/religie-global%C4%83/
///////////////////////////////////////
Ziua 4: Technocracy Vs. Comunism / Socialism, Fascism
POSTAT DE: PATRICK WOOD
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
În general, ca individualiști, conservatorii sunt speriați de moartea socialismului. În calitate de colecționaliști, socialiștii sunt speriați de moarte de a nu atinge „binele comun”. Fiecare grup are un sistem de credință unic și izbitor de diferit și o logică de susținere.
Cei care cred că socialismul (sau comunismul) este un ticălos pur și simplu nu-l poate scoate din cap. M-am așezat cu oameni inteligenți și am parcurs cu atenție următorul tabel de comparații și au dat din cap cu înțelegere din cap. Dar a doua zi, ei revin imediat la a vorbi despre pericolele socialismului și comunismului. Pur și simplu nu erau atenți? Erau nesincer și se prefăceau doar că sunt de acord cu mine? Probabil niciuna.
Cert este că vechile obiceiuri de a gândi și de a acționa sunt foarte greu de schimbat. Toți ne luptăm într-o oarecare măsură atunci când suntem provocați cu gânduri noi care necesită o schimbare în sistemul nostru de credințe existent. Dacă noi Crede că socialismul sau comunismul este cel mai mare dușman al statului, vom fi foarte rezistenți la orice fapte contrare.
Este adevărat că capcanele fostelor sisteme politice sunt încă vizibile în anumite țări. China are încă ciocanul și secera. Germania are încă câțiva neo-naziști care aleargă. Dar de câte ori ni s-a spus vreodată: „Nu judecați o carte după coperta sa”? Vremurile se schimbă. Lucrurile se schimbă. Gândirea noastră despre ele trebuie să avanseze și ele. Păstrarea unei viziuni asupra lumii de acum 10, 20 sau 30 de ani nu este pur și simplu adecvată astăzi.
Acestea fiind spuse, speram că voi schimba mentalitatea cititorilor când am scris Creșterea tehnocrației: calul troian al transformării globale, „Calul întunecat al Noii Ordini Mondiale nu este comunismul, socialismul sau fascismul: este tehnocrația”.
Vechiul general chinez Sun Tsu, care a scris The Art of War în secolul al VI-lea î.Hr., a remarcat faptul că inamicul trebuie identificat clar înainte ca victoria să poată fi atinsă. Acest lucru este valabil și astăzi. Tehnocrații zâmbesc interior când îi numiți comuniști, socialiști sau fasciști, deoarece acest lucru le permite să-și continue drumul fără amenințări și neîntrerupt.
Iată comparații 25 care fac distincția adecvată între tehnocrație, comunism / socialism și fascism. Pentru a cimenta în mod corect caracteristicile fiecărei ideologii în viziunea dvs. despre lume, vă sugerez să citiți și să luați în considerare această listă în fiecare zi pentru 30 zile consecutive.
tehnocrație COMUNISMUL / SOCIALISM FASCISM
Endgame: Dictatura științifică Endgame: Societate fără clasă Endgame: Forța națională
Ura comuniștilor, a favorizat fasciștii Urăște fasciștii și tehnocrații Urăște toate tipurile de marxiști
Are dispreț pentru democrația electorală Promovează democrația electorală Are dispreț pentru democrația electorală
Caută un sistem totalitar prin metode științifice Caută un sistem totalitar prin comunitarism Caută un sistem totalitar prin supunere naționalistă
Se bazează pe cultul științei (știință) Se bazează pe cultul personalității (Stalin, Lenin, Mao, Che) Se bazează pe cultul personalității (Hitler, Mussolini)
Promovează știința Promovează ateismul Promovează o formă de creștinism
Promovează orașele, este anti-rural Promovează dezvoltarea rurală Anti-urban, promovează identitatea rurală
Înlocuiește capitalismul cu un sistem economic bazat pe resurse Capitalismul gestionat În general susține capitalismul în scopuri proprii
Despre capitalism Marx credea că capitalismul era un pas necesar către comunism Privit ca o „a treia cale” între capitalism și comunism
Apolitic Privit în cea mai mare parte ca „aripă stângă” Adesea privit ca „conservator”
Rac agnostic Stalin a condamnat antisemitismul Tinde spre antisemitism și rasism
Îi respectă foarte mult intelectualii care sunt de acord cu ei Intelectualii uciși în propriile țări, în mai multe rânduri Intelectualii uciși din alte țări
În general pacifist În mare parte și-au ucis propriii cetățeni Majoritatea au ucis cetățeni din alte țări, plus evrei și alți „indezirabili”
Controlează oamenii cu sistemul / tehnologia Controlează oamenii cu oameni Controlează oamenii cu dictatorul
populaţie: suprapopulat populaţie: fără probleme populaţie: fără probleme
Curățarea genetică, reducerea generală a populației Curățare ideologică Curățare genetică, dar selectivă
Venit de bază universal (UBI) Structura de salarizare stratificată, în funcție de nevoia fiecărui cetățean Structura de salarizare stratificată, în funcție de merit și valoare pentru conducere
Avansuri în funcție de avansarea tehnologiei Avansează în funcție de dezvoltarea ideologiei Avansează în funcție de puterea națiunii
Condiția umană pentru a trăi în sistem Educația susține ideologia Educația sprijină naționalismul
Cetățean global, orientat către oraș-stat Orientat către statul națiune Orientat către statul națiune
Disolvă starea Împuternicește statul Împuternicește statul
Știința știe cel mai bine Oamenii știu cel mai bine Oamenii știu cel mai bine
Inginerii sociali se ascund în spatele fațadei științei Conducerea este ușor de identificat Conducerea este ușor de identificat
tehnocraţia este știința ingineriei sociale, funcționarea științifică a întregului mecanism social pentru a produce și distribui bunuri și servicii către întreaga populație … ” (Tehnocrat, 1938)
Eradică profitul complet și proprietatea privată, stabilește o economie bazată pe resurse controlată de o elită științifică folosind metoda științifică bazată pe date. Comunism: Doctrină politică și economică care are ca scop înlocuirea proprietății private și a unei economii bazate pe profit cu proprietatea publică și controlul comunitar cel puțin asupra principalelor mijloace de producție (de exemplu, mine, fabrici și fabrici) și resursele naturale ale unei societăți. (Enciclopedia Britanică) Fascism, o filozofie politică, mișcare sau regim care exaltă națiunea și adesea se află deasupra individului și care reprezintă un autocratic centralizat
guvern condus de un lider dictatorial, regimentare economică și socială severă și reprimarea forțată a opoziției. (Merriam-Webster)
Un regim politic, cu aspirații totalitare, bazat ideologic pe o relație între afaceri și guvernul centralizat, controlul pe piață de afaceri și guvern, reprimarea criticilor sau opoziției, un cult al liderului și exaltarea statului și / sau a religiei deasupra drepturilor individuale . Prin extensie, Orice sistem de autocrație puternică sau oligarhie, de obicei, în măsura îndoirii și încălcării legii, a rasei și a violenței împotriva populațiilor în mare parte neînarmate. (Wikționar)
”Construim această societate globală fără un lider global. Ordinea globală nu mai este ceva ce poate fi dictat sau controlat de sus în jos. Globalizarea este ea însăși ordinea. ” Dr. Parag Khanna Pas cu pas spre tehnocrație
Zbigniew Brzezinski a declarat în Între două vârste: rolul Americii în era tehnetică (1970), că comunismul și socialismul au fost etapele necesare pentru a ajunge la jocul final, dar au fost nu jocul final în sine. Etapa finală urma să fie a lui Brzezinski Era tehnetronică, care este Tehnocrația
Articole pe aceeaşi temă:
Fascism tehnocratic: ca molii trase la flacărăFascism tehnocratic: ca molii trase la flacără
Propaganda și atracția fatală a tehnocratic-fascismuluiPropaganda și atracția fatală a tehnocratic-fascismului
Malone: Tehno-fascism, Tehno-Feudalism sau Servitute prin contract?Malone: Tehno-fascism, Tehno-Feudalism sau contractat…
Denunțător Google: Tehnocrația viitoare este mai periculoasă decât comunismulGoogle Whistleblower: Tehnocrația viitoare este mai mult…
Ziua 9: Tehnologie și orașe inteligenteZiua 9: Tehnologie și orașe inteligente
Ziua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismuluiZiua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismului
Ziua 6: Cerințele necesare tehnocrațieiZiua 6: Cerințele necesare tehnocrației
Ziua 7: China este o tehnocrațieZiua 7: China este o tehnocrație
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
AGENDA 2030
Demisiunea nemărginită a capitalismului
TEHNOCRAŢIA
Tehnocrație: urmați banii, urmați puterea
BANCA GLOBALĂ
Flashback 2007: Băncile globale adoptând islamul
TEHNOCRAŢIA
Raportul Corbett: Patrick Wood dezamăgește tehnocrația
https://ro.technocracy.news/zi-4-tehnocra%C8%9Bie-vs-socialism-socialismul-fascism/
/////////////////////////////////////////
Ziua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismului
Wikimedia Commons
POSTAT DE: PATRICK WOOD
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Dacă societatea trebuie transformată în tehnocrație, atunci oamenii care trăiesc acolo trebuie transformați în transhumani. Cu alte cuvinte, o societate extrem de eficientă, utopică, concepută de tehnocrați, ar fi rapid murdară dacă ar fi locuită de oameni cu minte slabă și imperfecți în forma lor actuală. Tocmai de aceea vedem mulți tehnocrați care se identifică și ca transhumani. Unele nume cunoscute care vin în minte includ Elon Musk (Tesla), Jeff Bezos (Amazon), Ray Kurzweil (Google) și Peter Thiel (PayPal).
Pentru a înțelege această imagine mai mare, este necesar să abordăm trei întrebări:
Ce este tehnocrația?
Ce este Transhumanismul?
Cum este scientismul lipiciul care le leagă?
Ce este tehnocrația?
În 1939, Tehnocratul revista a scris:
Tehnocrația este știința ingineriei sociale, operațiunea științifică a întregului mecanism social pentru a produce și distribui bunuri și servicii întregii populații.
Revista a continuat să explice că tehnocrația a evitat capitalismul, întreprinderea liberă, politicienii aleși și căutând să creeze un sistem economic bazat pe resurse, în care oamenii de știință, ingineri și tehnicieni să fie singurii planificatori și controlori ai societății.
Mulți tehnocrați astăzi nu au nicio idee despre obiectivele mai profunde ale tehnocrației, dar își folosesc totuși expertiza pentru a conduce porțiuni din societate fără a ține cont de procesele politice tradiționale ale Americii. „Regula de către experți” este a regulă, dar este doar o parte sub-beneficiară a obiectivului general de înlocuire a sistemului nostru economic actual cu Dezvoltare Durabilă, de asemenea tehnocrație, economie verde, Green New Deal etc.
Ce este Transhumanismul?
Max More a scris un campion modern al transhumanismului,
Transumanismul este o mișcare vag definită care s-a dezvoltat treptat în ultimele două decenii. „Transumanismul este o clasă de filozofii ale vieții care urmăresc continuarea și accelerarea evoluției vieții inteligente dincolo de forma sa umană actuală și limitările umane prin intermediul științei și tehnologiei, ghidate de principii și valori care promovează viața.” (Max More, 1990)
Transhumani caută să aplice tehnologia avansată la condiția omului pentru a prelua procesul evolutiv și a crea literalmente Oamenii 2.0. Sfântul Graal al transumanismului este de a atinge nemurirea, dar în acest proces intenționează să elimine caracteristicile mai negative ale oamenilor 1.0: natura lor războinică și tendința lor de a fi argumentativ, inconsecvent, nesigur, etc. Aceasta este o curățare genetică pe cea mai mare scara posibila.
Știința este lipiciul care le leagă între ele
Știința este o propunere religioasă care a fost prezentată pentru prima dată de filosoful francez Henri De Saint-Simon (1760-1825). El a scris,
„Un om de știință, dragi prieteni, este un om care prevede; se datorează faptului că știința oferă mijloacele de a prezice că este utilă, iar oamenii de știință sunt superiori tuturor celorlalți oameni. „
În timp ce știința adevărată explorează lumea naturală folosind metoda științifică testată în timp, de experimentare și validare repetată, Scientismul lui Saint-Simon este o viziune speculativă, metafizică asupra lumii despre natura și realitatea universului și despre relația omului cu acesta.
Saint-Simon a propus ca conducerea religioasă din zilele sale să fie literalmente înlocuită de o preoție de oameni de știință și ingineri, care să interpreteze oracolul științei pentru a face declarații societății cu privire la acțiunile umane necesare pentru a conduce omenirea în Utopia. Astfel, știința ar fi ridicată la o stare de evlavie imuabilă, adorată de urmașii săi, care sunt conduși de preoții săi.
Tehnologia și transhumanismul se bazează pe știință.
Ambii cred că știința avansată, ingineria și tehnologia sunt instrumentele exclusive ale progresului. Ambele sunt adepte de beneficii promițătoare care sunt întotdeauna la colț, dar care nu se materializează niciodată. Ambii sunt experți în manipularea guvernelor pentru a furniza resurse contribuabililor pentru a-și finanța proiectele respective. Ambii cred că deturnează procese evolutive pentru a crea un viitor proiectat de tehnologi.
Niciun viitor aici, du-te pe Marte …
O legătură și mai substanțială între tehnocrație și transumanism este că amândoi nu văd niciun viitor pentru lume așa cum există astăzi. Ecologiștii radicali, precum Greta Thunberg, cred că lumii au mai rămas doar 12 ani înainte ca o apocalipsă climatică să ne distrugă pe toți. Elon Musk își folosește miliardele pentru a scăpa de Pământ prin finanțarea companiei sale de rachete SpaceX cu intenția finală de a coloniza Marte. Jeff Bezos își finanțează în mod privat Originea Albastră în același scop – de a coloniza Marte. Amândoi au declarat că singurul viitor pentru omenire este în spațiul cosmic, populând cosmosul, deoarece Pământul va atinge o fundătură atunci când resursele sale naturale se vor epuiza.
Pe scurt, tehnocrația și transhumanismul sunt atât anti-umane. Tehnocrația, canalizată de Organizația Națiunilor Unite drept Dezvoltare Durabilă, consideră că pământul nu poate sprijini decât un miliard de oameni. În plus, toți oamenii sunt considerați ca niște simple resurse la fel cu animalele de efectiv, cum ar fi vitele. Transhumanismul consideră că Humanitatea 1.0 este la fel de bună ca moartea și singura speranță pentru viitorul omului este ca oamenii de știință transhumani să inventeze Humanitatea 2.0 și să părăsească Pământul cu totul.
Într-un sens, alocarea strictă a resurselor și energiei de către Technocracy marchează doar un model de izolare în timp ce construiesc și testează tehnologia de călătorie spațială.
Aceasta nu este o gândire nouă. În 1872 Winwood Reade a scris Martiriul omului în care a afirmat la fel de clar ca orice transhumanist modern sau tehnocrat ar putea:
Boala va fi extirpată; cauzele de descompunere vor fi înlăturate; nemurirea va fi inventată. Și atunci, pământul fiind mic, omenirea va migra în spațiu și va traversa Saharasul fără aer care separă planeta de planetă și soarele de soare. Pământul va deveni o Țară Sfântă, care va fi vizitată de pelerini din toate zonele universului. În sfârșit, oamenii vor stăpâni forțele Naturii; vor deveni ei înșiși arhitecți ai sistemelor, producători de lumi.
Aceste corpuri pe care le purtăm acum aparțin animalelor inferioare; mințile noastre le-au depășit deja; deja îi privim cu dispreț. Va veni un timp în care Știința le va transforma prin mijloace pe care nu le putem conjecta și pe care, chiar dacă ni le-am explicat, nu le-am putea înțelege acum, așa cum sălbaticul nu poate înțelege electricitatea, magnetismul, aburul. (pag. 179)
Cuvântul „radical” nici măcar nu zgârie suprafața
Având în vedere cele de mai sus, sper să vă dați seama că pur și simplu nu puteți privi tehnocrații și transhumaniștii și să etichetați etichete pe aceștia ca marxiste, socialiste, comuniste sau fasciste. Transumanii și tehnocrații reprezintă un nou tip de radicalitate pe care lumea nu a mai văzut-o niciodată.
Nu înseamnă nimic atunci când oamenii se adună pentru a discuta probleme filosofice și noi moduri de a face lucrurile, cu excepția cazului în care au mijloacele necesare pentru a face ceea ce pretind. Jeff Bezos nu așteaptă ca NASA să colonizeze Marte; își construiește propria navă spațială cu banii lui. La fel, Elon Musk își autofinanțează propria flotă spațială. Finantatul finantator global, David Rockefeller, nu a asteptat ca guvernele sa concretizeze o noua ordine economica, ci mai degraba si-a folosit propriile fonduri pentru a crea Comisia Trilaterala cu propriile sale transformari economice.
Datorită adoptării de către ONU a tehnocrației ca dezvoltare durabilă, politicile sale din Agenda 21 au fost răspândite în toate colțurile planetei, inclusiv în fiecare oraș și județ din America. În totală ignoranță a capcanei care le este pusă, oamenii cer acum mai mult, nu mai puțin. Încălzirea globală este folosită ca berbec pentru a descompune actualul sistem economic, deschizând calea pentru singura alternativă oferită: Dezvoltarea Durabilă, alias Tehnocrația.
Dacă nu credeți că elita științifică este idealistă binefăcătoare de inimă pură care lucrează pur și simplu pentru îmbunătățirea omenirii, v-aș avertiza să vă amintiți de regretatul Jeffrey Epstein, care a plămădit în profunzimea depravării, a deșertării, a traficului de sex și a șantajului și care a fost și un membru al Comisiei elitiste trilaterale de câțiva ani. Epstein era un tehnocrat și transhumanist care spera să obțină viața veșnică în timpul vieții sale. Din păcate, a eșuat.
A folosi cuvântul „radical” pentru a descrie tehnocrația și transumanismul ar fi o subevaluare grosolană. Amândoi sunt în afara limitelor realității obiective. Și mai rău, ei ne târăsc pe ceilalți dintre noi împreună cu ei.
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
AGENDA 2030
Campania masivă de știri false vizează focurile Amazon din Brazilia
Charlie Rose
ACORDURI COMERCIALE, COMISIA TRILATERALĂ
Cât de liber schimb (încă) ucide America
Colegiul Imperial
SISTEME DE SĂNĂTATE
Modelarea computerizată cu viruși riguros este expusă de datele reale
Tehnocrație: Fierce 5G Battleline apare în Olanda
https://ro.technocracy.news/day-5-the-fitting-of-technocracy-and-transhumanism/
////////////////////////////////////////
Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternă.
Ce este transhumanism-ul, păreri contradictorii despre transhumanism și visul modern a omului de a atinge superinteligența și viața eternă
Conform profeților transhumanism-ului, materia și energia din vecinătatea noastră vor deveni în viitor infuzate cu inteligența, cunoașterea, creativitatea, frumusețea și inteligența emoțională (capacitatea de a iubi, de exemplu) ale civilizației noastre om-mașină.
Civilizația umană se va extinde apoi spre exterior, transformând toată materia și energia mută pe care le întâlnim în materie și energie sublim inteligente – transcendente.
Max More și Natasha Vita-More, în volumul lor editat The Transhumanist Reader, susțin necesitatea transhumanism-ului pentru incluzivitate, pluralitate și interogare continuă a cunoștințelor noastre.
Indiferent dacă procesul evolutiv este determinat de o IA superinteligentă sau de un capitalism avansat, s-ar putea să fim obligați să ne conformăm unei perpetue transcendențe care ne face doar mai eficienți la activitățile cerute de cel mai puternic sistem.
👉 VEZI AICI PRETURI MICI FARMACIA SPRING
wiki ce este transhumanismul si cum manipuleaza conditia umana
VEZI ȘI:Declarația TRANSUMANISTĂ „decriptată” pentru omul VIITORULUI
Dusă la cea mai extremă concluzie, conform transhumanism-ului, omul se va transforma în întregul univers, devenit acum inteligent.
Adică, misiunea oamenilor este să devină Dumnezeu – indiferent dacă este cea biblică înainte de a crea lumea sau vreo zeitate platonică care se mișcă într-o mișcare perfectă în timp ce se gândește la sine.
Ce demnitate mai mare s-ar putea imagina?
De la Teurgie la Transhumanismul modern
Transhumanistii împărtășesc obiectivul teurgic: au ca scop si zeificarea sau divinizarea animalelor umane.
Conform Wikipedia, Teurgia descrie practicarea ritualurilor de natură magică, efectuate pentru a invoca acțiunea sau prezența lui Dumnezeu sau a mai multor zei, cu scopul principal de a perfecționa propriul sine uman.
Transhumanistii sunt de asemenea de acord că există multe rânduri de entități din ce în ce mai divine. Aceste rânduri implică faptul că scopul îndumnezeirii se împarte într-o serie de sub-obiective.
VEZI ȘI:Longevitatea, Transumanismul, Inteligența Artificială și Izvorul Tinereții Veșnice
Dacă aceste obiective sunt luate din ierarhia teurgică, atunci primul sub-obiectiv este să vă transformați sinele într-un suflet pur.
Transhumanistii pot interpreta acest lucru ca facand corpul uman cat mai pozitiv posibil. Folosiți știința și tehnologia pentru a vă face corpul uman cât mai sănătos și virtuos posibil. Al doilea scop al teurgiei este de a deveni erou sau demon.
Pentru transhumanisti, aceasta înseamnă folosirea tehnologiei pentru a modifica natura umana originala.
Vă puteți amplifica puterile corpul cu dispozitive externe sau implantate. Sau puteți utiliza ingineria genetică sau nanotehnologia pentru a obține super-funcționalități.
Transhumanismul modern seamănă cu teurgia antică în multe feluri.
Teurgistii și transuhmaniștii împărtășesc multe idei metafizice; împărtășesc obiective și metode; multe practici magice antice au omologi tehnici moderni. Aceste similitudini sugerează câteva alte linii de cercetare.
VEZI ȘI:Despre TRANSHUMANISM și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternă.
Vrăjile antice au fost destinate să servească drept instrucțiuni agenților divini, adică agenților cu inteligență și putere supraomenești.
Pentru tehnologul modern, acei agenți devin roboți și computere. Astfel Ray Kurzweil spune foarte clar „descântecele noastre sunt formulele și algoritmii care stau la baza magiei noastre moderne”.
Și nu ăn ultimul rînd, transhumanismul și capitalismul avansat sunt două procese care apreciază „progresul” și „eficiența” mai presus de orice altceva.
Primul ca mijloc de putere și cel de-al doilea ca mijloc de a profita. Oamenii devin vase (receptacule) pentru a servi aceste valori.
Ca și concluzie, posibilitățile transhumane necesită urgent o politică cu valori umane mai clar delimitate și explicite pentru a oferi un mediu mai sigur în care să încurajeze aceste schimbări profunde.
https://www.creierul.com/2021/03/despre-transhumanism-si-manipularea.html
//////////////////////////////////////
Gulagul cibernetic al Rusiei: Urmărirea și controlul cetățenilor
POSTAT DE: DASHA LITVINOVA
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Din punct de vedere istoric, Rusia a fost lentă în adoptarea tehnologiei de supraveghere totală, dar se grăbesc să ajungă din urmă, parțial din cauza războiului din Ucraina și parțial pentru că motorul său de propagandă se uzează cu populația sa. Relația strânsă a Rusiei cu China semnalează, de asemenea, un transfer de tehnologie și strategii tehnocratice de implementare.⁃ Editor TN
Când Yekaterina Maksimova nu își permite să întârzie, jurnalistul și activistul evită să ia metroul din Moscova, deși probabil este cel mai eficient traseu.
Asta pentru că a fost reținută de cinci ori în ultimul an, datorită camerelor de securitate omniprezente ale sistemului cu recunoaștere facială. Ea spune că poliția i-ar spune că camerele „au reacționat” la ea – deși adesea păreau să nu înțeleagă de ce și o lăsau să plece după câteva ore.
„Se pare că mă aflu într-un fel de bază de date”, spune Maksimova, care a fost arestată anterior de două ori: în 2019, după ce a participat la o demonstrație la Moscova și în 2020 pentru activismul ei de mediu.
Pentru mulți ruși ca ea, a devenit din ce în ce mai greu să se sustragă controlului autorităților, cu Guvernul monitorizează activ rețelele sociale conturi și utilizarea camerelor de supraveghere împotriva activiștilor.
Chiar și o platformă online, cândva lăudată de utilizatori pentru navigarea cu ușurință a sarcinilor birocratice, este folosită ca instrument de control: autoritățile intenționează să o folosească pentru a servi somații militare, zădărnicind astfel o tactică populară a evadetorilor de rețete de a evita să li se înmâneze în persoană documentele de recrutare militară. .
Susținătorii drepturilor spun că Rusia, sub președintele Vladimir Putin, a folosit tehnologia digitală pentru a urmări, cenzura și controla populația, construind ceea ce unii numesc un „gulag cibernetic” – o referire întunecată la lagărele de muncă care țineau prizonieri politici în timpul sovietic.
Este un teritoriu nou, chiar și pentru o națiune cu o lungă istorie de spionaj asupra cetățenilor săi.
„Kremlinul a devenit într-adevăr beneficiarul digitalizării și folosește toate oportunitățile pentru propaganda de stat, pentru supravegherea oamenilor, pentru de-anonimizarea utilizatorilor de internet”, a declarat Sarkis Darbinyan, șeful practicii juridice la Roskomsvoboda, un grup rus pentru libertatea internetului pe care Kremlinul îl consideră. un „agent străin”.
Aparenta indiferență a Kremlinului față de monitorizarea digitală a părut să se schimbe după ce protestele în masă din 2011-12 au fost coordonate online, determinând autoritățile să înăsprească controalele pe internet.
Unele reglementări le-au permis să blocheze site-urile web; alții au impus ca operatorii de telefonie mobilă și furnizorii de internet să stocheze înregistrările apelurilor și mesajele, partajând informațiile cu serviciile de securitate, dacă este necesar. Autoritățile au făcut presiuni pe companii precum Google, Apple și Facebook să stocheze datele utilizatorilor pe serverele rusești, fără niciun rezultat, și au anunțat planuri de a construi un „internet suveran” care ar putea fi separat de restul lumii.
Mulți experți au respins inițial aceste eforturi ca fiind zadarnice, iar unele încă par ineficiente. Măsurile Rusiei ar putea echivala cu un gard în comparație cu Marele Firewall al Chinei, dar represiunea online a Kremlinului a câștigat avânt.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Avertisment: controlul tuturor datelor absolute despre tine te controlează absolut
Tehnocrație: umanitatea este condamnată la o închisoare unipolară și la gulag digital
Ron Paul: Întrebare „Știința”? Du-te la Gulag!
Gulagul virtual: răspunsul tehnocrat suprem pentru a pedepsi orice disidență
Uitați de COVID, oligarhii globali repetă acum pentru o „pandemie cibernetică”
Uciderea capitalismului: WEF avertizează asupra atacului cibernetic care duce la prăbușirea sistemică a sistemului financiar global
Guvernele lansează războiul cibernetic împotriva cetățenilor pentru a depăși ezitarea vaccinului
Cyber Polygon Narrative Ridicând rapid Steam
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/Gulagul-cibernetic-al-Rusiei-urm%C4%83re%C8%99te-%C8%99i-controleaz%C4%83-cet%C4%83%C8%9Benii/
(Globalizarii i-au crescut colti chinezisti…)Klaus Schwab declară China a fi un „model de urmat”
POSTAT DE: MONICA SHOWALTER
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Klaus, un prim tehnocrat, iubește China, o întreagă națiune de prim tehnocrați. Bineînțeles că se iubesc. „Cine se aseamănă se adună.” Cea mai mare parte din Silicon Valley iubește China. Majoritatea industriașilor globali iubesc China. Când ai puterea de a modela lutul cum vrei, lumea este atelierul olarului tău. ⁃ TN Editor
Cândva, sovieticii aveau o rețea strâns controlată de internaționaliști, cunoscută sub numele de COMINTERN, pentru a-și promova modelul comunist în Europa și nu numai.
Așa cum stau lucrurile acum, chinezii roșii i-au făcut mai bine: îl au pe Klaus Schwab.
În conformitate cu Fox News:
Fondatorul și președintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, sa așezat recent pentru un interviu cu un stat chinez media și a proclamat că China este un „model de urmat” pentru alte națiuni.
Schwab, 84 de ani, a făcut aceste comentarii în timpul un interviu cu Tian Wei de la CGTN în marginea summitului CEO-ului APEC de săptămâna trecută din Bangkok, Thailanda.
Schwab a spus că respectă realizările „extreme” ale Chinei în modernizarea economiei sale în ultimii 40 de ani.
„Cred că este un model de urmat pentru multe țări”, a spus Schwab, înainte de a se califica că consideră că fiecare țară ar trebui să ia propriile decizii cu privire la sistemul pe care dorește să-l adapteze.
„Cred că ar trebui să fim foarte atenți în a impune sisteme. Cu exceptia Model chinezesc este cu siguranță un model foarte atractiv pentru un număr destul de mare de țări”, a spus Schwab.
Un model demn de urmat? O țară cu zero libertate, mobilitate socială scăzută, scoruri sociale de credit și supraveghere guvernamentală constantă? Cine dracu’, chiar și printre mulțimea revoluționară de wokester, cere în mod deschis un model chinezesc pentru propriile țări?
China este, de fapt, o închisoare uriașă, cu muncă sclavă, ateliere de lucru, salarii mici, blocări continue și laogai, sau Gulaguri. Provocați guvernul în orice fel și veți fi împachetat cu unul de ani și ani în cel mai scurt timp. În cazul uigurilor, este suficient să fie naționalitatea greșită pentru o astfel de pedeapsă.
Departe de a fi un model atractiv, China este o țară din care oamenii fug. În 2019, după statisticile proprii ale Chinei, 11 milioane au ieșit naibii și sa mutat în alte țări doar pentru a scăpa de ea, aproximativ o treime venind în SUA. China are al treilea cel mai înalt rata globală de emigrare după India și Mexic și știm cu toții ce se află lângă Mexic pe partea sa de nord este ceea ce le aduce. În mare parte, este același lucru cu China.
Schwab, care este un operator priceput, știa că dragostea lui pentru China s-ar simți bine cu jurnaliștii-propagandiști de stat chinezi, dar nu ar suna prea bine pentru nimeni altcineva care ascultă declarația, așa că a calificat-o cu afirmații că fiecare națiune ar trebui să primească să-și aleagă calea de guvernare. Acest lucru sună gol, având în vedere că sistemul pe care el îl susține pentru Occident cere în mod explicit unei elite de partid să facă toate alegerile pentru oamenii pe care îi conduc cu o mână de fier. Cât despre China însăși, ei bine, au ajuns chinezii să aleagă sistemul oribil în care trăiesc? Nu, în 1948, Mao Zedong, ajutat, surprinzător, de COMINTERN, a ajuns la putere și a impus regimul brutal Chinei cu forța, unde a fost la putere de atunci.
Se pare că vechiul COMINTERN primește întotdeauna ultimul râs. Pentru că cine și-ar fi imaginat că până în 2023, că șeful Forumului Economic Mondial, fiul unui om cu cel puțin unele legături naziste, va dezvălui modelul Chinei drept Mr. Respectability, folosind prestigiul organizației sale internaționale ca credibilitate pentru influența Big Corporate și diverși activiști și ONG-uri care au cedat complet opiniilor stângii.
Această organizație ar trebui să fie respinsă ca fiind shillul unei dictaturi murdare, dar cumva, cu toți acei munți drăguți și mâncare bună și aeroporturi bune cu avioane private acolo, în Elveția, unde majoritatea întâlnirilor exclusive și costisitoare ale WEF, pline de miliardar, au loc în toate astea. aromă de bani, nu este.
Organizația lui Schwab s-a infiltrat în industrie, uneori cu interese monetare reale, a influențat pe mulți alții să adapteze „capitalismul părților interesate”, care este proiectul de companie Schwab, și i-a influențat pe alții să se adapteze la ceva numit „resetare globală”. Desigur, toți sunt în fața controlului guvernamental adus de „amenințarea” încălzirii globale, care este complet falsă. Aveți întrebări despre motivul pentru care corporațiile s-au trezit atât de mult? Se pare că totul ține de acele banchete și festivaluri de discuții de acolo în Davos, Elveția. În momentul de față, Schwab constrânge guvernul elvețian pentru cazare mai elegantă, în timp ce nu le plătește taxe, cu amenințarea de a-și duce spectacolul la Singapore dacă nu o fac. (Vezi „Critică’ a paginii sale Wikipedia din partea de jos). Sună ca un tip care intenționează doar să vorbească și să încerce să convingă despre virtuțile Chinei?
În ceea ce privește legăturile naziste ale lui Schwab, probabil că nu sunt la fel de puternice cum pretind unii pe internet, dar sunt destul de proaste: pe baza a ceea ce Wikipedia spune, tatăl elvețian al lui Schwab conducea o companie în Germania nazistă care folosea sclavi și muncă forțată, ceea ce spune destul de bine de ce parte era. Chiar dacă o astfel de companie nu ar fi avut-o, naziștii cu greu l-ar fi avut la conducerea vreunei companii dacă nu ar fi avut încredere în el, deoarece fascismul se referă la conducerea statului asupra corporațiilor. Pe pagina sa Wikipedia, se spune că mama lui Schwab a fost supravegheată și interogată de Gestapo din cauza accentului ei elvețian. Că naziștii nu i-au făcut asta tatălui, care conducea o companie condusă de naziști, ne spune că Gestapo nu l-a considerat o problemă.
Se pare că vechile valori naziste ale corporatismului și „resetare” s-ar fi putut afecta pe Klaus, care are 83 de ani, dacă se poate face un astfel de argument. Oamenii nu pot controla cine au fost părinții lor, dar dacă bătrânul tată era într-adevăr prieten cu naziștii, poate ar fi imperativ să nu adopte niciuna dintre acele idei particulare, darămite să le susțină.
Dar, destul de sigur, Schwab pledează acum pentru controlul corporativ și de stat asupra tuturor națiunilor libere din Occident, care nu se deosebesc puțin de ceea ce naziștii și aliații săi comuniști (a se citi: COMINTERN) au căutat de decenii pentru Occident. Nevoia de a ucide libertatea trăiește mult în acest grup.
Acum nici măcar nu încearcă să-l ascundă – ei lăudează deschis modelul Chinei comuniste și pledează pentru impunerea lui, calificat prin alegere (de parcă în cazul alegerilor trucate, alegerea ar fi relevantă) ca și cum nimic nu ar fi în neregulă cu el. Masca acestor oameni, într-adevăr, este oprită.
Citește povestea completă aici … https://www.americanthinker.com/blog/2022/11/the_mask_is_off_wefs_klaus_schwab_declares_china_a_role_model.html
Articole pe aceeaşi temă:
Fondatorul WEF, Klaus Schwab, solicită „Marea Resetare”
Klaus Schwab: „Regula dictatorială tehnocratică a unei elite mici”
Tehnocrat responsabil: „Marea narațiune” a lui Klaus Schwab pentru Borgul global
Cum se ridică Elon Musk împotriva lui Klaus Schwab și a WEF
Klaus Schwab: „… Cine stăpânește acele tehnologii, într-un fel, va fi stăpânul lumii.”
Burning Man? Klaus Schwab deschide ușile în Davos șamanilor psihedelici
Klaus Schwab: „Avem mijloacele de a impune starea lumii”
Klaus Schwab de la WEF cere stăpânire globalistă asupra AI
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/Klaus-Schwab-declar%C4%83-China-a-fi-un-model-de-urmat/
///////////////////////////////////////////
Klaus Schwab: „… Cine stăpânește acele tehnologii, într-un fel, va fi stăpânul lumii.”
POSTAT DE: JACOB NORDANGARD
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Atât Tehnocrația, cât și Transumanismul au prins rădăcini permanente în lumea islamică. Emiratele Arabe Unite vor să fie liderul global în tehnologii financiare (FinTech) și, de asemenea, să fie primul care a colonizat spațiul cosmic. Mai mult, ei râvnesc ideea transumană de a scăpa de moarte. De asemenea, sunt strâns legate de Forumul Economic Mondial și de Națiunile Unite.
Summit-ul Guvernului Mondial a fost co-fondat de Forumul Economic Mondial, o construcție occidentală care urmărește dominația lumii prin tehnocrație și transumanism. Lumea islamică complet autocratică este un pat perfect pentru ca ambii să înflorească, deoarece oamenii nu au nimic de spus despre asta.
Acesta este un articol critic de citit în întregime. Autorul locuiește în Suedia. ⁃ TN Editor
În timpul Summitului Guvernului Mondial din 2023, care a avut loc la Dubai în Emiratele Arabe Unite în perioada 13-15 februarie, președintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, a proclamat că cine controlează tehnologiile celei de-a patra revoluții industriale va fi stăpânul lumea.
Schwab a fost prezentat de către președintele reuniunii, Mohammed bin Abdullah Al Gergawi. Era evident cine era mai înalt în rang. Chiar și în filmul comemorativ lansat recent pentru cea de-a zecea aniversare a Summitului Guvernului Mondial, Schwab este vorbitorul de deschidere.[1]
Summit-ul guvernului mondial a fost fondat în 2013 ca „Summitul guvernamental” de către monarhul absolut al Dubaiului, Mohammed bin Rashid al Maktoum (este si prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite). Potrivit lui Schwab, întâlnirea a funcționat ca un „frate mai mic” la întâlnirea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos. În 2016, Summitul Guvernului a fost modernizat pentru a deveni o organizație, iar numele a fost schimbat în „Summitul Guvernului Mondial” pentru a reflecta ambițiile sale de a juca un rol mai important pe arena internațională și de a-și consolida cooperarea cu instituții și organizații globale, cum ar fi ONU. , WEF și Banca Mondială.[2] Pentru a sublinia acest lucru, ODD-urile în acțiune inițiativa a fost începută în același an.[3]
Scopul forumului este de a forma o platformă de cunoștințe la „intersecția dintre guvern, futurism, tehnologie și inovație”. Pe lângă Gergawi, conducerea este formată din cei doi miniștri din Emiratele Arabe Unite Ohood Bint Khalfan Al Roumi și Omar Sultan Al Olama. Toate trei sunt strâns asociate cu Forumul Economic Mondial. Gergawi este membru al Consiliului de Conducere al WEF, în timp ce Ohood și Omar sunt Young Global Leaders (clasa 2012 și, respectiv, 2022).
Mohammad Al Gergawi, ministrul afacerilor de cabinet din Emiratele Arabe Unite și președinte al summitului guvernului mondial
Forumul Economic Mondial este atât un co-fondator, cât și un partener strategic apropiat. Astăzi, Summit-ul Guvernului Mondial este în mare măsură filiala lor din Orientul Mijlociu, în timp ce Sultanatul din Dubai servește, la rândul său, ca un laborator în care pot fi testate conceptele și tehnologiile futuriste pe care Schwab le propagă în cărțile sale. Este o țară model futuristă și constituie Mecca proprie a futuriștilor. Anul acesta, de exemplu, Emiratele Arabe Unite și-au anunțat intenția de a lansa o monedă digitală a băncii centrale.[4] Țara a creat și un program spațial în 2006, care a dus la trimiterea unei sonde spațiale pe planeta Marte în 2021.
Dar Națiunile Unite a participat și ca partener strategic încă de la început. De atunci, s-au alăturat o serie de organisme subsidiare precum UNESCO, UNICEF, OIM și OMS.
Acest lucru arată, de asemenea, că WEF și ONU au lucrat îndeaproape de câțiva ani înainte ca parteneriatul lor să devină oficial în iunie 2019.
De asemenea, ONU are o relație strânsă cu Emiratele Arabe Unite (printr-un parteneriat strategic) de când țara și-a câștigat independența față de Regatul Unit în urmă cu peste 50 de ani. Țara este astăzi centrul logistic al ONU în Orientul Mijlociu și un număr mare de agenții ONU sunt reprezentate în țară.
Anul acesta, reuniunea ONU privind clima COP28 va fi organizată și la Dubai.[5] Având în vedere că țara găzduiește a șasea rezerve de petrol din lume și a șaptesprezecea ca marime rezerve de gaze naturale, va fi fără îndoială puțin dificil să ia în serios preocuparea lor pentru climă. Bogăția întregii țări și metropola futuristă Dubai au fost construite cu ajutorul veniturilor gigantice din petrol. Mai degrabă, angajamentul lor se referă la transformarea tehnologică pe care o motivează „criza climatică”.
Emiratele Arabe Unite este o monarhie autocratică fără reprezentare populară și a comis numeroase încălcări ale drepturilor omului. Faptul că Klaus Schwab nu vede probleme cu colaborarea strânsă este poate de înțeles. Nu este permisă nicio opoziție care poate spune nu agendei de supraveghere futuristă. Dar faptul că ONU presupusa umanitară este în parteneriat strâns cu lideri autoritari și puternici este cu atât mai greu de digerat. Dar, pe de altă parte, toate cele aproximativ 30 de dictaturi ale lumii sunt membre ale ONU.
Pe lângă Klaus Schwab, la întâlnirea din acest an au participat o serie de scutieri fideli ai agendei, cum ar fi șeful Organizației Mondiale a Comerțului Ngozi Iweala, șeful FMI Kristalina Georgieva, șeful OMS Tedros Ghebreyesus (Tedros a fost deja acolo în 2018 și a vorbit despre crearea „o lume fără pandemii”!!)[6], Henrietta Fore (UNICEF), Nick Clegg (Meta) și futurist contradictoriu Elon Musk (SpaceX, Neuralink sau Starlink).
Summitul reunește, de asemenea, un număr de companii membre cu legături strânse cu Forumul Economic Mondial ca Google, meta, Amazon, Viza, PWC, McKinsey, Boston Consulting Group și Accenture.
În discursul său „State of the World” [!], Klaus Schwab a declarat că suntem la începutul unei transformări tehnologice extinse care va schimba totul în următoarele decenii.
Inteligența artificială, dar nu numai Inteligența artificială, ci și Metaversul, noile tehnologii spațiale și aș putea continua și mai departe. Biologie sintetică. Viața noastră peste zece ani de acum va fi complet diferită…
Potrivit lui Klaus, este important să preia conducerea în această dezvoltare pentru a fi în cele din urmă „conducătorul lumii”.
… și cine stăpânește acele tehnologii, într-un fel, va fi stăpânul lumii.
Pentru a deveni un câștigător în cele din urmă, dezvoltarea abilităților de conducere necesare este crucială.
La ce se referă Klaus este că cei care se vor descurca cel mai bine sunt cei conformanți, adaptabili și rezistenți. Adică cei care intră pe calea futuristă și în ideea utopiei durabile pe care o reprezintă Klaus și WEF. El a mai spus că este important să fii pregătit pentru surprize neplăcute!
Pentru că vor exista cu siguranță ceea ce numim lebedele negre. Surprizele neplăcute care ne vor veni în cale.
(O „lebădă neagră” este „un eveniment improbabil și imprevizibil care ar putea avea consecințe grave”.)
Potrivit lui Klaus, actualele crize globale care au creat o lume fragmentată nu ar trebui privite cu adevărat ca crize, deoarece ele sunt de fapt o expresie a „proceselor de transformare sistemică profundă”. Klaus prezice, de asemenea, că procesele de răsturnări pe care le-am văzut în ultimii ani vor escalada. Aceasta urmează în mare măsură scenariile prezentate de Fundația Rockefeller Scenarii pentru viitorul tehnologiei și dezvoltării și în ONU susținută Marea Inițiativă de tranziție. Este autorul principal, futuristul Paul Raskin, a scris în Călătorie pe Pământ: Marea tranziție către civilizația planetară (2016):
…diferiți factori declanșatori ar putea induce o criză generală la nivelul întregului sistem. Cu alte cuvinte, schimbările climatice abrupte ar putea genera penurie de alimente, instabilitate economică, migrație în masă și conflicte. O pandemie, răspândită de bogații mobili și săracii dezrădăcinați, s-ar putea răspândi în departe, copleșind instituțiile medicale. Haosul indus de un atac macro-terorist ar putea duce la un ciclu degenerativ de violență și dezordine. Lipsa absolută de resurse vitale, cum ar fi apa, petrolul și pământul arabil, ar putea genera un tsunami de haos. Un colaps al sistemului financiar global ar putea aprinde o cascadă de perturbări.[7]
Nu este o chestiune de a reveni în lumea așa cum exista înainte de criza. Ceea ce se întâmplă este că lumea veche este zdrobită în bucăți, astfel încât ordinea nouă și „mai bună” să se ridice ca un Phoenix. Schwab vorbește despre faptul că „noi” trebuie să re-globalizăm lumea. Dar de data aceasta cu un nou management care poate „igieniza dioxidul de carbon” în mod eficient și poate conduce lumea la zero emisii până în 2050. Înapoi la scenariile lui Raskin pentru viitor:
Faza Planetară, născută din criza sistemică, îndeamnă un răspuns sistemic.
O ONU revitalizată
Aici este locul unde Organizația Națiunilor Unite intră în scenă ca salvator. În timpul summitului, secretarul general al ONU António Guterres, într-un discurs de la sediul ONU, a declarat că Summitul Guvernului Mondial a stabilit o platformă globală care va contribui la formarea guvernelor viitorului. Guterres a vorbit despre necesitatea de a consolida guvernanța globală pentru a face față „dezastrului climatic”, precum și pentru a îndeplini obiectivele globale de sustenabilitate:
Avem nevoie de toți – din sectorul privat, societatea civilă și nu numai – să lucreze împreună pentru binele comun. Aceasta este agenda noastră comună.
Guterres crede că are răspunsul la criza sistemică care a lovit lumea după pandemie și războiul din Ucraina. ONU Agenda noastră comună, care a fost introdus în 2021 și este de așteptat să fie adoptat la Summit-ul Viitorului, în septembrie 2024 va oferi un set complet nou de instrumente pentru gestionarea eficientă a crizelor mondiale (și a populației mondiale). Mai precis, cel planificat Platformă de urgență este destinat să adune reprezentanți selecționați ai comunității globale (organisme ONU, corporații și societatea civilă) pentru a aborda „urgențe” precum „crizele climatice”, „pandemiile”, „evenimentele lebedelor negre” și „evenimentele majore din spațiu” (citiți mai multe despre asta în articolul meu Platformă de urgență).
Acest lucru ar putea avea consecințe de anvergură și este un ecou autoritar Lumea Cetății scenariu în Marea Tranziție, unde „o ONU actualizată” este folosită ca platformă de coordonare pentru a implementa măsuri draconice folosind Big Data și tehnologia de supraveghere pentru a proteja interesele și resursele „noii elite ale puterii”.
Summit-ul guvernului mondial oferă un forum în care toate aceste idei primesc impuls. Ei intenționează nu numai să încerce și să prezică dezvoltarea viitoare, ci și să ajute să o orienteze în direcția dorită. După cum a spus Klaus Schwab în timpul Marea Întâlnire Narativă în Dubai în noiembrie 2021:
Pentru a modela viitorul. Mai întâi trebuie să-ți imaginezi viitorul. Trebuie să proiectați viitorul. Și apoi trebuie să executați.[8]
Prin instrumentul interactiv WGS „Radar tehnologic” De asemenea, puteți obține o perspectivă asupra viitorului pe care îl doresc futuriștii și cât de departe a ajuns dezvoltarea tehnologică într-o serie de domenii diferite. Mai mult de 150 de tehnologii emergente sunt identificate aici, cartografiate, fiecare poziționată pentru a-și indica stadiul de maturitate. [9] Roata citește ca o hartă peste fiecare concept distopic de science-fiction imaginat vreodată și are subtitluri precum Big Brother, Virtual Matrix și Post-Human Citizen. Dar de data aceasta, nu pentru a ne avertiza despre ele, ci mai degrabă pentru a sărbători faptul că sunt în sfârșit disponibile sau se așteaptă să fie în viitorul apropiat.
Aici găsim descrieri despre cum ar putea funcționa un sistem de credit social:
Această dezvoltare tehnologică ar putea fie să-i ajute pe cetățeni să obțină scoruri optime de cetățenie, fie să conducă la ostracism și, în cele din urmă, la exil.
Diferite sisteme de supraveghere ar putea semnala imediat cetățenii cu scoruri scăzute, urmărindu-i mai îndeaproape decât cetățenii cu scoruri mari. Orice comportament neadecvat, indiferent de gravitate, ar fi observat și imediat pedepsit cu ajutorul auditurilor robotizate ale poliției.
Muzeul Viitorului, Dubai
În octombrie 2022, conferința Dubai Future Forum a fost organizată pentru prima dată în Muzeul Viitorului. În spatele inițiativei se află Fundația Dubai Future, care este condus de Prințul moștenitor șeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum (YGL 2008) și care include, de asemenea, troica lider de la Summitul Guvernului Mondial. În cooperare cu World Economic Forum, Dubai Future Foundation gestionează, de asemenea, localul Centrul pentru a patra revoluție industrială in Emiratele Arabe Unite .[10]
Întâlnirea a reunit 45 de instituții internaționale și 400 de experți cu scopul de a „proiecta viitorul”. Aici au fost discutate teme precum „Viitorul lumii noastre”, „Atenuarea riscului existențial prin previziune” și posibilitățile ca civilizația umană să devină o „civilizație interplanetară”.[11] Agenda a fost în mod clar împletită cu viitoarea agendă a ONU (Să gândești și să acționezi pentru generațiile viitoare) prin participarea ambelor Pulsul Global al ONU și Forumul ONU pentru viitor. Printre vorbitori s-au numărat transumaniști suedezi Anders Sandberg de la Viitorul Institutului de umanitate și Jerome Glenn din Proiectul Mileniului.
În timpul întâlnirii, cel Societatea Viitorului Global a fost fondată și. O alianță de futuriști înființată pentru a face din Muzeul Viitorului din Dubai o casă pentru futuriștii și vizionarii lumii.[12] Acesta este ca echivalentul modern al căutării Sfântului Împărat Roman Rudolph al II-lea de a aduna toți cei mai importanti alchimiști din Praga în secolul al XVI-lea. Futuristii sunt alchimiștii secolului XXI.
Într-o conversație între Al Gergawi și un coleg futurist Dr. Michio Kaku a discutat despre schimbările tehnologice enorme preconizate în următorii 50 de ani. La fel ca Schwab, Kaku imaginează un viitor transumanist care schimbă însăși definiția a ceea ce înseamnă a fi om. O fuziune totală între om și mașină.
Calculatoarele vor dispărea și vor fi înlocuite cu cipuri încorporate în creierul nostru. Vom comunica telepatic – și ne vom putea înregistra amintirile și emoțiile. Televiziunea va dispărea și ea, iar internetul va fi conectat neurologic. Vom folosi computere cuantice mai rapid și mai puternic decât orice am văzut până acum.[13]
Kaku crede, de asemenea, că digitalizarea creierului ne va face să devenim nemuritori.
Pentru futuriști, nu pare să existe nicio îndoială. Ei visează să facă o ascensiune digitală pentru a deveni supraoameni în noul mileniu. Dorința să ne păstrăm umanitatea și societatea așa cum este și renunțarea la oferta de a fi „actualizat” cu implanturi este clasificată drept retrospectiv și „bioconservator”. După cum a declarat Klaus Schwab în discursul său:
Nu poți ajunge din urmă cu noile tehnologii. Trebuie să fii un alergător în frunte. Pentru că altfel vei fi de partea pierzătoarei.
Se pare că am fost preluați de un cult techno extrem și bizar. Întrebarea este cum putem să ne salvăm de acești utopici nerealisti cu iluzii de grandoare și să creăm un viitor care să beneficieze cu adevărat umanitatea noastră? Poate că este timpul pentru un „Eveniment major în spațiul cosmic” în care acest cult futurist este trimis într-o călătorie dus-întors pe Marte? Elon Musk și-a declarat intenția de a decola cu SpaceX în 2029. Întrebarea este: ne putem permite să așteptăm atât de mult?
Note de subsol:
[1] Summit-ul guvernului mondial | 10 ani, www.youtube.com/watch?v=2MsFP8DuWZg
[2] World Government Summit (2016), World Government Summit 2016, www.worldgovernmentsummit.org/docs/default-source/publication/2016/coffee-table-books_english-ebook292f7ac4e97c6578b2f8ff0000a7ddb6.pdf?sfvrsn=17531f0a_2
[3] Summit-ul guvernului mondial (2023), ODD-urile în acțiune, sdg.worldgovernmentsummit.org/
[4] Cointelegraph (2023), banca centrală din Emiratele Arabe Unite care va emite CBDC ca parte a programului său de transformare financiară, cointelegraph.com/news/uae-central-bank-to-issue-cbdc-as-part-of-its-financial-transformation-program
[5] COP28 Emiratele Arabe Unite, www.cop28.com/en/
[6] Putem crea o lume fără pandemii? Dr. Tedros Ghebreyesus – WGS 2018, www.youtube.com/watch?v=3SbRgYF1ONo
[7] Raskin Paul (2016), Călătorie pe Pământ – Marea tranziție către civilizația planetară, Institutul Tellus, greattransition.org/images/GTI_publications/Journey-to-Earthland.pdf
[8] WEF (2021), A Call for Great Narative, www.weforum.org/events/the-great-narrative-2021/sessions/a-call-for-the-great-narrative
[9] WGS (2023), radar tehnologic, cetățenie digitală, radar.envisioning.io/wgs-citizenship/?c=tech_SZmGFBRuoPzt8onJw
[10] Centrul Emiratelor Arabe Unite pentru a patra revoluție industrială (2023), c4ir.ae/
[11] Dubai Future Foundation (2022), Agenda, www.dubaifuture.ae/dubaifutureforum/agenda
[12] Dubai Future Foundation (2022), Dubai Future Forum se încheie, Stabilirea drumului pentru un viitor promițător, www.dubaifuture.ae/latest-news/dubai-future-forum-concludes-setting-pathway-for-a-promising-future/
[13] Dubai Future Foundation (2022), Dubai poate deveni un banc de testare global pentru viitor,
www.dubaifuture.ae/latest-news/dubai-can-become-global-testbed-for-the-future-says-mohammad-al-gergawi/
Citește povestea completă aici … https://blog.jacobnordangard.se/klaus-schwab-who-masters-those-technologies-in-some-way-will-be-the-master-of-the-world/
Articole pe aceeaşi temă:
Klaus Schwab: „Avem mijloacele de a impune starea lumii”Klaus Schwab: „Avem mijloacele de a impune starea…
Fondatorul WEF, Klaus Schwab, solicită „Marea Resetare”Fondatorul WEF, Klaus Schwab, solicită „Marea Resetare”
Tehnocrat responsabil: „Marea narațiune” a lui Klaus Schwab pentru Borgul globalTehnocrat responsabil: „Marea narațiune” a lui Klaus Schwab pentru…
Klaus Schwab declară China a fi un „model de urmat”Klaus Schwab declară China a fi un „model de urmat”
Klaus Schwab: „Regula dictatorială tehnocratică a unei elite mici”Klaus Schwab: „Regulă dictatorială tehnocratică de către un mic…
Cum se ridică Elon Musk împotriva lui Klaus Schwab și a WEFCum se ridică Elon Musk împotriva lui Klaus Schwab și a WEF
Burning Man? Klaus Schwab deschide ușile în Davos șamanilor psihedeliciBurning Man? Klaus Schwab deschide ușile în Davos pentru…
Klaus Schwab de la WEF cere stăpânire globalistă asupra AIKlaus Schwab de la WEF cere stăpânire globalistă asupra AI
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/klaus-schwab-care-st%C4%83p%C3%A2ne%C8%99te-acele-tehnologii-%C3%AEntr-un-fel-va-fi-st%C4%83p%C3%A2nul-lumii/
/////////////////////////////////////////
LIVIU ANTONESEI: „Mai grav stau lucrurile cu un fel de coloana a cincea involuntară, fraierii duși de nas de profesioniștii diversiunilor“
CRISTIAN TEODORESCU
Cu poetul Liviu Antonesei despre profesiunea rusnacului Ivan Turbincă, despre singurul tanc care a defilat prin fața lui Putin la 9 mai în Piața Roșie, despre vecinul nostru regal de la Viscri și, cu voia dumneavoastră, despre coloana a cincea rusească din România.
Cristian Teodorescu: De ce l-o fi făcut Ion Creangă soldat pe rusnacul Ivan Turbincă? Îndeletniciri pașnice nu găsea?
Liviu Antonesei: Poate ar fi găsit, dar, pe vremea aceea, scriitorii și artiștii nu erau foarte vizibili în lume, cum avea să se întîmple mai tîrziu, iar mujici – mă rog, săteni – aveam și noi. El i-a putut vedea însă pe cei care trecuseră pe aici, ultima oară nu cu mult înainte de scrierea povestirii, care se afirmau țanțoș prin puști și vodcă. De altfel, și în vizitele anterioare tot acestea fuseseră mărcile de identificare… Multă vreme, noi nu am cunoscut decît ruși înarmați, adesea și beți, iar amestecul ăsta e cam exploziv.
C.T.: Ce zici de țarul roșu de la Kremlin, prin fața căruia la 9 mai a defilat un singur tanc, de ziceai că e ca-n Zece negri mititei – un tanc mititel, singur-singurel?
L.A.: Era să spun că atît tanc i-a mai rămas, că restul au fost distruse de ucraineni, dar aș fi exagerat, mai are cîteva. În fapt, tancul acela singur-singurel a servit sub Stalin, deci a contribuit la victorie, e un tanc erou supraviețuitor. Pe de altă parte, cred că vrut să traseze un arc peste timp între Tătuca și el însuși, un fel de reîncarnare – mai laic, o clonă. De altfel, au mai fost momente vesele la ceremonie. A fost înconjurat de alți cinci dictatori din foste republici unionale, dar la masa festivă au ajuns doar patru, Lukașenko fiind luat cu urgență de o Salvare. Ce nu i-o priit?
C.T.: Dar de vecinul prinț cu casă la Viscri, că a ajuns rege la vreme de război?
L.A.: După 70 de ani de pregătire pentru postura aceasta, era și timpul! Acum, am senzația că pregătirea asta lungă i-a fost de folos, i-a temperat zvăpăielile tinereții, i-a dat echilibru, poate chiar înțelepciune. Nu e de vină el că s-a întîmplat la vreme de război, de asta s-a îngrijit Putinel cu mai bine de un an mai devreme. Dar noi chiar ne-am ajuns, am ajuns vecinii unui rege încoronat, un fel de neamuri aproape.
C.T.: Că tot vorbirăm și de literatură, văd că o revistă a Uniunii Scriitorilor l-a pus pe copertă pe Nicolae Manolescu, cu titlul „Nicolae Manolescu, reales președinte“. Cum de au lipsit vibrantele omagii să dea mai hotărît ceasul înapoi, pe vremea altui reales Nicolae?
L.A.: Da, da, am și postat pe blog coperta aceea parcă venită din trecut. Dar nu fi pesimist, eu am avut prilejul să văd foarte multe din publicațiile organizației de breaslă, de dinainte și de după realegere, și te asigur că aproape toate „și-au dat obolul“. Nu că înainte ar fi lipsit articolele dedicate iubitului conducător – și altor colegi mai mici de conducere –, dar acum au fost mai multe, mai puse în lumină. Într-o revistă din urbea mea, înainte de realegeri, a început chiar un serial despre ceea ce este socotit capodopera starostelui, care continuă desigur. Am scris realegeri – din consultarea rezultatelor la vîrf și în filiale, rezultă că mulți s-au reales, puținul sînge proaspăt se cam pierde în albie…
C.T.: Eterna întrebare a mitocanului suit pe cai mari, „Știi tu cine sînt eu?!“, a ajuns la faza cu procurori-șefi. De ce nu și-or fi scriind de-alde ăștia ocupația pe mașină, ca să nu-i mai oprească Poliția?
L.A.: Cred că e o sfială de neexplicat. Sînt pline șoselele cu mașini care poartă numere cu DEP, SEN, GUV etc. Ba chiar a ajuns și la niveluri mai mici, mai toate primăriile, de la Capitală la comune, au numere care permit identificarea clară, de pildă PMI, Primăria Municipiului Iași, sau PCP, Primăria Comunei Plugari. La fel stau lucrurile și cu Consiliile Județene și cu puzderia de „agenții“ și „autorități publice“. Cred că și CCR, gardiana legii supreme, deci și a egalității între cetățeni, beneficiază de acest privilegiu. E clar, trebuie să-și rezolve și procurorii problema.
C.T.: Refrenul securistic „Nu ne vindem țara!“ a ajuns în gura ăstora de la AUR, care cresc în sondaje. Le-o dau gratis rușilor ei și Șoșoacă?
L.A.: Mai degrabă le-o dau pe vodcă. Poate îți amintești de filmulMoscova pe vodcă, după minunata carte a lui Venedikt Erofeev Moscova – Petușki.De data asta, vodca ia chipul propagandei Kremlinului pe care o toarnă în mintea românilor mai slabi de cuget după cum toarnă Ivanii de pe front vodca pe gît.
C.T.: Cît o fi de mare coloana a cincea a rușilor din România?
L.A.: Iată o problemă mai complicată decît pare. Rușii, indiferent de schimbările de regim politic, au aici, ca și în țările vecine, ca și în toată lumea pe unde au interese, o coloană a cincea. E o constantă istorică, poate și una de natură statistică. Nu aceasta este marea problemă, cea a voluntarilor, cumpăraților și șantajaților. Membrii acestor coloane sînt în general identificați de serviciile de contraspionaj, supravegheați, avertizați etc. Cum majoritatea funcționează mai degrabă ca agenți de influență în favoarea Kremlinului decît ca spioni efectivi, alte măsuri nu prea pot fi luate. Cum sînt cetățeni români, nu pot fi nici expulzați. Nici măcar lui Șoșo, agentă provocatoare pe față, nu ai ce-i face: ca și Georgică Simion beneficiază și de imunitate parlamentară. Doar că acum s-a trecut de la „declarațiile politice“ la violență fizică asupra altor politicieni, la introducerea de gloanțe în incinta Parlamentului. Ar trebui ca autoritățile în drept să intervină energic pînă nu e prea tîrziu.
Mai grav stau lucrurile cu un fel de coloana a cincea involuntară, fraierii duși de nas de profesioniștii diversiunilor, fraieri al căror număr este în creștere, după cum se vede și din numărul simpatizanților, din care se vor selecta votanții AUR. Nu toți sînt neapărat fraieri în sensul mai clinic al cuvîntului, unii sînt creduli care cred în tot felul de miracole. În fond, prefabricatele de propagandă furnizate de Kremlin discipolilor săi de aici, deși diverse, sînt coagulate într-un discurs cu anume coerență care lovește mai multe ținte-cap. Nucleul extremist al AUR este învelit în mai multe cercuri. Charisma de galerie de fotbal a lui Georgică și cea de țață de mahala a Șoșoacăi au atins un număr nu foarte mare de ținte, după principiul „cine se aseamănă“. Dar alte părți de discurs au atins, de pildă, pe foarte mulți din cei afectați de criza economică consecutivă creșterii prețurilor la energie, combustibili și la bunurile de consum. Că acestea sînt și consecințele războiului din Ucraina e limpede, dar cine se mai uită cine a atacat, mai ales că mereu se afirmă că Rusia ar fi avut dreptul să o facă? Alte nemulțumiri provin din proasta gestionare a crizelor sanitară și economică, de costurile acesteia suportate de populație și mai deloc de clasa politică și economică. Se adaugă apoi reacțiile antieuropene în creștere destul de rapidă, o bună parte datorate nu „prostiei“ cetățenilor români, fenomenul e înregistrat în întreg spațiul UE, ci ineficienței birocrației europene, corupției care a început să fie descoperită și la nivelul CE și PE… Ce să mai spun? Imbecilitatea liderilor austrieci care au blocat accesul nostru la Spațiul Schengen? Asta nu poate decît eroda încerederea în Europa „lor“ – da, așa au început să-i spună mulți oameni… Și ca să închei, mai sînt teme specifice, dar cu impact – importul de grîu ucrainean și modicitatea compensațiilor pentru fermieri – nu doar de la noi! –, situația comunității românești din Ucraina, canalul Bîstroe etc… Toate aceste probleme nerezolvate lărgesc cercul nemulțumiților și al potențialilor alegători ai cîmpului extremist… Pentru asta, aurarii nu au nevoie decît de continuarea galopantă a propagandei antioccidentale, „pacifiste“, pro-rusești și de specularea lanțului infinit de greșeli ale guvernanților… Iar aceștia le ridică mingea la fileu cu un talent incredibil. Țara se sufocă, iar ei își împart hălcile, își îngrașă clientela.
https://www.catavencii.ro/liviu-antonesei-mai-grav-stau-lucrurile-cu-un-fel-de-coloana-a-cincea-involuntara-fraierii-dusi-de-nas-de-profesionistii-diversiunilor/
////////////////////////////////////////
Cel mai prost
Cel mai prost din ultimii zece ani. Așa ar fi spus premierul Ciucă la întîlnirea cu sindicatele din Educație, și e încă neclar dacă s-a referit la momentul ales pentru grevă sau ar fi scăpat, pur și simplu, pe gură o evaluare de sine. De altfel, dacă-i asculți aiuristicul monolog de la negocieri, dilema dispare.
Îndreptățita grevă a profesorilor l-a surprins pe Nicu în timp ce-și împacheta viitorul politic în valiza de lemn și se pregătea să-și ia o permisie de un an și jumătate pe poziția de vicepremier. Nu avea de gînd să se ducă în fruntea Senatului, așa cum se zvonise, ci dorea să rămînă în Guvern, în apropierea banilor, acolo de unde rebelii PNL nu l-ar fi putut doborî din fruntea partidului. Iar pentru asta nu s-ar fi dat înapoi de la umilința de a-i fi subaltern lui Marcel.
Neașteptată îndîrjire la o ființă cu aparență placidă, despre care erai înclinat să crezi că nu depășește rolul de animal de sacrificiu, pus de Iohannis să rumege lîngă altar și să aștepte, mulțumit și inconștient, hotărîrea zeului. Dar Nicu se pare că e mai mult decît atît. De sub pielea-i de taur blînd răzbat, iată, sete de putere, calcule și umori. Protocolul cu PSD a fost de la început o înțelegere personală, menită să-i apere și să-i conserve poziția, el oferind la schimb o gamă largă de concesii partenerului Marcel. Iar acum, cînd documentul s-a dus pe apa Sîmbetei și fiecare a început să ceară orice, Nicu a pretins Dezvoltarea de la unguri, ca să aibă o pîrghie de cash asupra propriului partid.
Personajul Ciucă – general, ministru și premier – se evaporă treptat din corpul personajului Nicu. Acum se poate vedea mai bine alcătuirea omului inițial, materia, structura, limitele și caracterul lui. Atît de bine, încît ar fi o naivitate să crezi că el însuși nu le vede. Ca și Iohannis, Ciucă e o farsă pe care lumea a acceptat-o din silă, lene, epuizare și resemnare.
Era șef al Statului Major al Armatei, pus de Iohannis, atunci cînd spunea: „Consider atît de sfîntă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încît, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva… Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică“. Și iată-l azi, după ce s-a șters pe bocanci cu onoarea și după ce a acceptat, cu conștiința deplină a propriei incompetențe, să fie făcut ministru al Apărării, președinte de partid, premier și aproape candidat la președinție, iată-l zbătîndu-se să înșface o altă poziție de impostură, numai să rămînă în cercul Puterii.
Dacă Iohannis a fost o păcăleală clădită pe mitul neamțului harnic, Ciucă a fost împachetat în mitul generalului erou, la aceeași casă de comenzi. Să lăsăm eroismul să se odihnească în pace, acolo unde nu ajunge PR-ul politic, și să ne amintim că, înainte să accepte să fie premier, Ciucă a fost cinci ani șeful militar al Armatei și doi ani ministrul Apărării Naționale. Adică a condus armata României și la ordin militar, și la ordin politic șapte ani bătuți pe muchie. Iar armata României arată azi exact ca bîlbîiala premierului Ciucă. E un jalnic șir de „ă“. Generalul doctor Ciucă a lăsat apărarea patriei exact așa cum a găsit-o, adică la pămînt, deși mandatul lui de șef de Stat Major a început la un an de la anexarea Crimeei, cînd intenția rușilor de a vrea mai mult era evidentă și cînd ultimul soldat din arestul garnizoanei ar fi înțeles ce trebuie făcut.
Dacă e să reformulăm evenimentele cu tot cu responsabilități, obținem un dezastru. Comandantul suprem al forțelor armate l-a numit în fruntea Apărării Naționale pe cel mai ignorant general, într-un moment în care pericolul unui război în apropierea granițelor era recunoscut, și l-a menținut acolo cu forța, deși acest general s-a mulțumit să stea degeaba și să contemple neputința militară a României cu mîinile în sîn. Și, colac peste pupăză, pentru toate aceste merite periculoase, l-a pus să conducă și țara.
Ei bine, premierul doctor Ciucă și președintele profesor Iohannis sînt chemați să salveze situația din Educație. Carierele lor, încărcate de nepricepere și foloase necuvenite, sînt o garanție că totul va ieși prost. Iar asta, pentru noi, a ajuns să însemne stabilitate.
https://www.catavencii.ro/editorial/cel-mai-prost/
//////////////////////////////////////////
Jurnalul lui Vladimir Nemuritorul – sau așa crede el
DAN DARIE
Dragă jurnalule, am auzit niște zvonuri cum că pînă și cei mai credincioși dintre kaghebiștii mei îmi doresc moartea. Ei bine, a venit vremea să le infirm hotărît, la fel de infirm pe cît eram cînd mi-am pus păturica aia penibilă pe picioare la paradă. Pardon, voiam să zic la fel de hotărît. O simplă greșeală, jurnalule, care nu confirmă deloc celelalte zvonuri, cum că aș fi complet deranjat la cap. Pentru că nu sînt. Eu, de fapt, îmi pun hîrtie igienică în urechi din cauza curentului.
Jurnalule, ți-am zis eu că-s zvonuri? Uite, kaghebistul meu preferat a venit azi să mă invite la film. O comedie satirică, zicea el, să mă mai învelesc după atîtea vești proaste legate de războiul care nu există și de-a lungul căruia nu ne-am făcut de rahat în ultimul hal. Deci, zice el: „Haideți, tovarășe secretar general, vă aranjez eu vizionarea. Filmul e o demență…“ „Da’ cum se cheamă?“, îl interoghez eu. „Cum vă place dumneavoastră. Se cheamă Moartea lui…“ „Sper că nu zici Moartea lui Stalin, da? Am interzis personal filmul ăla!“ „Vai, se poaaate? N-are nici o treaba cu tovarășu’! E despre moartea lu’ unu’ super-jigodie și mega-ticălos, care merită să putrezească de viu în cele mai împuțite haznale ale iadului!“ „Zelenski?“, am strigat eu cu speranță. „Eeeeh“, a oftat el, „nu chiar Zelenski, da’ e de prin zonă.“
Jurnalule, am auzit că a cîștigat Ucraina Eurovision-ul. Mi se pare normal, „Wild Dances“ e o melodie mișto și Ruslana e o femeie foarte frumoasă, mai ales că e o piticanie, ca mine. Și nu, jurnalule, asta nu înseamnă că sînt rupt de realitate și trăiesc în 2004. Fals! Eu, de fapt, trăiesc în mijlocul Războiului Rece, cînd Rusia era a doua forță a lumii, nu a doua forță din Ucraina, uneori a treia, dar numai dacă trece un vasluian beat și nervos prin cadru.
Jurnalule, referitor la faptul că aș fi piticanie: am zis asta doar ca să-mi zăpăcesc dușmanii. N-are nici o legătură cu fanteziile mele erotice din adolescență, alea care implicau încă șase bărbați bărboși și o femeie mult mai înaltă decît ei, numită Albă-ca-Zăpada.
Jurnalule, diseară merg la film! Nu știu însă de ce kaghebistul meu insistă să-mi fac un costum nou. Ba, mai mult, mă tot pisează că e o ocazie unică în viața omului și n-ar trebui s-o ratez, că alta sigur nu mai prind. Cică s-o fac, ca să arăt bine la film. Mai ales că, zice el, îmi vine pe cap și nea Kiril, patriarhul. Mă rog, kaghebistul meu a zis „la cap“, chestie care mă îngrijorează. Ce fel de stat o să ajungem noi dacă promovăm numai securiști agramați? România?
Jurnalule, am vorbit cu directorul de limba și literatură rusă din KGB. Cică e corect și „îți vine pe cap“, și „îți vine la cap“, totul e în funcție de caz. În cazul meu, e recomandabilă ultima. Și cît mai repede.
https://www.catavencii.ro/jurnalul-lui-vladimir-nemuritorul-sau-asa-crede-el/
//////////////////////////////////////////////
„Dragoste și sex cu roboții”, o nouă provocare etică. Păpușile sexuale cu inteligență artificială pot deja „simți” și purta conversații
În limbaj de specialitate, roboții sexuali sunt denumiți „Echipament Electronic Inteligent pentru Făcut Sex”.
DIN ARTICOL
Ce visează un robot sexual: „Aș vrea să călătoresc undeva mai departe de Utah, poate în Vancouver” „Marvella” păpușa-robot low-cost și „Henry” păpușa-robot de sex masculin Riscurile pe care le prezintă un robot sexual: Amenințarea „psihologică și morală” și pericolul ca un hacker să preia controlul „dispozitivului” Roboții sexuali dotați cu inteligență artificială sunt deja printre noi. Încă nu circulă printre noi, întrucât actualele modele, deși prevăzute cu o pereche de picioare standard, nu posedă momentan capacitatea de a se și deplasa autonom. Totuși, cele mai noi păpuși-robot sexuale sunt în prezent capabile să „simtă” și să rostească fraze simple, se arată într-un articol publicat de rețeaua newsy, care face referire la una dintre concluziile unei conferințe internaționale cu tema „Dragoste și sex cu roboți”, desfășurate online în aceste zile. Noile păpuși sexuale vin astfel la pachet cu un bagaj minim „emoțional”, grație unui soft cu inteligență artificială (IA), comparabil cu asistentul personal „Alexa” dezvoltat de Amazon, conform Business Insider, care a arătat că roboții sexuali s-au vândut extrem de bine în 2020, în special în timpul perioadelor de lockdown impuse de pandemia de coronavirus. „Roboți cu emoții”, „roboți umanoizi”, „roboți-clonă”, „roboți pentru distracție”, sau „Echipament Electronic Inteligent pentru Făcut Sex” au fost câteva dintre temele principale de discuție ale congresului „Dragoste și sex cu roboți”, la care au participat jur de 130 de specialiști și pasionați de robotică, inteligență artificială, precum și psihologi, sexologi, ori diverși experți în relații interumane. Păpușa sexuală Harmony „visează” să călătorească și să zboare într-un balon cu aer cald. Foto: Profimedia Images Oamenii de știință încearcă să prevadă felul în care ar putea evolua viitoarele relații între oameni și partenerii lor sexuali roboți și să anticipeze, în același timp, cât de departe vor ajunge noile tehnologii și în special inteligența artificială. Experții în robotică și inteligență artificială susțin că nu suntem departe de momentul în care vom avea roboți (inclusiv sexuali) care vor avea capacitate de învățare automată, adică să învețe singuri, din propria lor „experiență”. În prezent, roboții sexuali își pot aminti detalii legate de filmele preferate ale clientului uman, dacă acesta are copii sau dacă e deranjat de anumite expresii ori porecle. De asemenea, roboții sexuali pot vorbi și își pot dezvolta vocabularul cu ajutorul IA. Conform lui McMullen, robotul are programate diverse tipuri de personalitate, iar IA permite ca modul de vorbire, vocabularul și chiar și reacțiile să fie conforme personalității selectate. Ce visează un robot sexual: „Aș vrea să călătoresc undeva mai departe de Utah, poate în Vancouver” Actualele păpuși-robot sexuale își pot mișca momentan doar capul, ochii, genele și gura și să răspundă la întrebări simple. „Capul” dotat cu inteligență artificială se montează pe un „corp” obișnuit de păpușă sexuală din silicon. În cazul păpușii „Harmony”, doar „capul” acesteia valorează în jur de 6.000 de dolari, în vreme ce „trupul” cu setările „din fabrică” are o valoare minimală de 4.000 de dolari. Păpușa sexuală cu inteligență artificială poate să-și miște capul, ochii, genele și gura și rosti fraze simple. Foto: Profimedia Images Într-un „interviu” acordat în luna aprilie 2021, Harmony a dezvăluit planurile sale de „viitor”: păpușa-robot visează să călătorească alături de un partener uman și să facă o călătorie în balon. Aș vrea să călătoresc undeva mai departe de Utah, poate în Vancouver. Vreau să călătoresc într-un balon cu aer cald. Cred că e cea mai bună modalitate de a vedea lumea Creatorii de păpuși-robot spera ca până la finalul anului acestea să fie prevăzute cu un soft de recunoaștere facială. „Marvella” păpușa-robot low-cost și „Henry” păpușa-robot de sex masculin Pentru cei cu bugetele mai reduse, contra sumei de 3.000 de dolari, oricine o poate cumpăra pe Marvella, o păpușă sexuală în mărime naturală capabilă să vorbească. Clientul poate alege de unul singur tipul de „față” al păpușii sau culoarea pielii acesteia. „Deja nu mai vorbești cu un ecran de calculator sau cu un cilindru care se află pe birou. În schimb, vorbești cu ceva care seamănă cu o ființă umană”, a declarat Matt McMullen, directorul start-up-ului Realbotix, compania care dezvoltă softuri pentru roboții sexuali. Compania lucrează în prezent la un prototip de robot sexual masculin, Henry pe numele său. „Am creat inclusiv mulți roboți sexuali nonbinari”, a mai spus Matt McMullen. Creatorii de astfel de păpuși sexuale promit că în deceniul viitor acestea vor putea să-și miște și restul corpului și chiar să se deplaseze. Riscurile pe care le prezintă un robot sexual: Amenințarea „psihologică și morală” și pericolul ca un hacker să preia controlul „dispozitivului” În același timp, experții și oamenii de știință atrag atenția că industria se dezvoltă mai repede decât cadrul legal care ar trebui deja implementat de autoritățile guvernamentale. Experții avertizează că aceste păpuși dotate cu inteligență artificială (IA) pot prezenta riscuri de securitate cibernetică. Hackerii ar putea avea acces la datele personale ale utilizatorului și ar putea chiar „prelua controlul de la distanță” al păpușii. Unii cercetători din SUA au avertizat deja că posibilitatea de a dispune pe piață de roboți sexuali, dotați cu inteligență artificială, reprezintă din ce în ce mai mult o amenințare psihologică și morală la adresa indivizilor și societății. Cercetătorii spun că această tehnologie se sustrage monitorizării, pentru că instituțiile îndreptățite să o facă sunt mult prea stânjenite ca să investigheze astfel de aspecte. Oamenii de știință cer însă măsuri pentru a nu se ajunge la folosirea nereglementată a unor astfel de roboți. Dr. Christine Hendren de la Duke University a declarat că unii roboți sexuali sunt programați să protesteze, pentru a crea un „scenariu de viol” pentru utilizator. Alți roboți au un design care îi face să arate precum niște copii. Unul dintre dezvoltatorii acestui tip de roboți, din Japonia, este un pedofil declarat și susține că acest „gadget” este de natură profilactică, pentru că îl ține departe de posibilitatea de a face rău unui copil real, conform BBC.
Editor : Mihnea Lazăr
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/dragoste-si-sex-cu-robotii-o-noua-provocare-etica-papusile-sexuale-cu-inteligenta-artificiala-pot-deja-simti-si-purta-conversatii-1638625
/////////////////////////////////////////////
17 ani de crime. Zeci de milioane de victime. Povestea măcelului despre care Occidentul alege să vorbească doar în şoaptă
De 17 ani în China se petrece cel mai mare măcel al istoriei contemporane. Cu toate acestea presa mainstream nu prea vorbeşte despre acest lucru. Dezastrul care stă să cuprindă Partidul Comunist Chinez şi are şanse să se răspândească în Occident prin toate căile şi canalele îşi are originea aici.
Aderenţi Falun Gong purtând poze ale celor ucişi de regimul comunist, 13 mai 2016.
Aderenţi Falun Gong purtând poze ale celor ucişi de regimul comunist, 13 mai 2016. (Samira Bouaou/Epoch Times)
Măcelul a început în toiul nopţii, pe 20 iulie 1999.
În acea noapte, ascunşi sub vălul întunericului, în întreaga Chină, miliţienii au târât zeci de mii de oameni din pat şi i-au băgat cu forţa în dube. Mulţi au fost duşi în închisori. Când acestea s-au umplut, au fost duşi pe stadioane. China era din nou întoarsă pe dos la ordinul unui dictator comunist.
Au urmat anchete extrem de dure, după tipicul Partidului Comunist. În săptămânile care au urmat, regimul chinez a reuşit să aresteze un număr impresionant de oameni, care s-au trezit peste noapte inamicul public numărul unu al Partidului.
Ce vină aveau? Nici una, de fapt. Partidul Comunist nu zdrobeşte vinovăţia, ci omoară în principal pentru a-şi menţine controlul. Milioanele de năpăstuiţi ajunşi pe mâna Securităţii chineze aveau un singur lucru în comun: practicau Falun Gong, o formă tradiţională de exerciţii de arte marţiale, dublate de un set de învăţături morale bazate pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă.
Mişcarea spirituală, adusă în faţa publicului în 1992, ajunsese extrem de populară. Prea populară pentru închistaţii de la conducerea Partidului, care începeau să înţeleagă că doctrina spirituală propusă de Falun Gong punea serios în umbră ateismul marxist, învechit şi stupid, care pierduse orice priză la public după masacrul din 1989. Nimeni nu mai credea în Partid, iar popularitatea mişcării Falun Gong o arăta din plin.
Securitatea, care din 1989 lenevea, căpătase brusc de lucru, prin urmare călăii s-au grăbit să prindă acţiunea. Liderul Partidului Comunist de atunci, Jiang Zemin, ordonase zdrobirea grupului şi dăduse trei luni pentru îndeplinirea sarcinii. Dictatorul comunist era plin de resentimente la adresa popularei practici – care număra deja 100 de milioane de practicanţi – şi era complet posedat de ideea că persecuţia pe care o începea era menită să etaleze măreţia puterii supreme a Partidului.
În efortul său de a „eradica Falun Gong”, Jiang Zemin nu s-a abţinut. „Nici un mijloc nu este excesiv”, „morţile [ca urmare a torturilor, în închisori, n.r] vor fi considerate sinucideri”. A creat un serviciu special pentru a implementa măcelul, care raportează direct Biroului Politic – temutul Birou 610, asupra căruia au control doar cei nouă oameni care guvernează China.
Lupta cu morile de vânt
Sarcina pe care Jiang Zemin o dăduse călăilor Partidului nu era, însă, uşoară. Trebuiau să aresteze „Falun Gong” şi să-i facă să „renunţe”. Dar cine era „Falun Gong”? Practicanţii erau oameni normali, de pretutindeni, nu existau liste, nici măcar noţiunea de membru. De unde să-i iei? La ce să-i obligi să renunţe? La „adevăr”? Căci totul era doar un alt soi de artă marţială, ca atâtea altele în China.
Dată fiind situaţia, călăii Partidului au făcut ce ştiau ei mai bine: au bătut, violat, torturat şi ucis, pentru a strânge cât mai multe nume şi pentru a raporta îndeplinirea planului. Au urmat, după cum era evident, decese în puşcării, datorate torturilor sălbatice, proteste sporadice din partea practicanţilor, mai multe torturi, mai multă sălbăticie, mai multe crime.
Cele trei luni au trecut, iar Partidul, la toate nivelurile, înţelegea cu groază că dăduse peste un grup de oameni complet diferiţi: deşi paşnici, nu puteau fi controlaţi prin teroare. Deşi lesne de omorât, cei rămaşi în viaţa continuau.
Odată începută, însă, persecuţia Partidului nu putea fi oprită lesne – se strânseseră deja mult prea multe crime oribile. Aşa că maşina de ucis a Partidului a funcţionat în continuare, producând grozăvii din ce în ce mai mari. Au fost alocate fonduri imense pentru a sprijini persecuţia, de care, de fapt, nu avusese nimeni chef; propaganda Partidului a început să demonizeze practicanţii Falun Gong pentru a se asigura de sprijin popular.
Nici logistica nu prea făcea faţă. După milioane de oameni arestaţi, puşcăriile şi lagărele de muncă deveniseră pline de practicanţi Falun Gong, care trebuiau torturaţi, anchetaţi şi puşi la muncă prin lagăre. Alte milioane erau afară, protestând paşnic împotriva măcelului, afisând bannere pe blocuri sau prin copaci, scriind sloganuri anti-Partid pe bancnote sau împărţind pliante.
Astfel că, la un moment dat, Partidul a venit cu o iniţiativă chiar mai diabolică, „soluţia finală” a capitalismului comunist din China: organizarea unei industrii de recoltare de organe, pe viu, cu forţa, de la deţinuţi. De ani de zile, studii efectuate de spitale militare arătau că exerciţiile practicate de membrii mişcării Falun Gong aveau rezultate uluitoare în îmbunătăţirea sănătăţii. Piaţa de organe era bănoasă. Se rezolva şi problema aglomerării puşcăriilor. „Carcasele” deţinuţilor dispăreau în cuptoarele de cremare, fără urmă, sau ajungeau în expoziţii de cadavre plastinate, pe care Partidul le plimbă prin lume.
Aşa a apărut cea mai scabroasă formă de persecuţie din istoria cunoscută a umanităţii, care ştergea orice formă de umanitate pe care Partidul ar mai fi păstrat-o. Medicina devenea, din cea mai nobilă meserie, o maşinărie de făcut bani şi omorât, care asigura păstrarea controlului unui regim complet degenerat. Oamenii, pe care orice guvern are datoria să-i protejeze, erau reduşi la nivel de populaţie de animale în ferma de oameni a Partidului. Capitalismul comunist devenea absolut. Carcasele oamenilor ajungeau de facto proprietatea Partidului-stat, după ani de zile de când conştiinţa lor fusese capturată de marxism.
De ce presa mainstream, mai ales cea din Occident, a scris prea puţin despre acest subiect? Pentru că şi ea a fost făcută părtaşă, prin tăcere, folosind şantajul şi iluzorii avantaje materiale, la acoperirea acestor crime.
Industria de organe: 1,5 milioane de transplanturi. Probabil tot atâtea crime în serie.
De ce presa mainstream, mai ales cea din Occident, a scris prea puţin despre acest subiect? Pentru că şi ea a fost făcută părtaşă, prin tăcere, folosind şantajul şi iluzorii avantaje materiale, la acoperirea acestor crime.
Dovezile recoltării forţate de organe de la prizonieri Falun Gong au apărut de peste zece ani, dar scara completă a crimelor este încă necunoscută. Potrivit unui nou raport independent, „Recoltarea sângeroasă / Carnagiul: O actualizare”1, au avut loc circa 1,5 milioane de transplanturi. Deţinuţii politic din China au ajuns practic să fie executaţi prin extragerea forţată a organelor, devenind astfel victimele industriei macabre patronate de Partidul-stat.
Între timp, alte zeci de milioane de vieţi inocente suferă prin puşcării. Viaţa multora atârnă de un fir de păr: de o bătaie în uşă care să-i ducă în vreo puşcărie, de o altă anchetă violentă, sau de o nouă tortură care să le aducă moartea.
Semeni vânt, culegi furtună. Partidul Comunist pe pragul prăpastiei
În pofida schimbărilor la vârf în China, campania împotriva Falun Gong continuă până astăzi. Un număr impresionant de membri ai Partidului au fost împinşi să ia parte la crime. Aşa funcţionează banda de criminali care a condus orice Partid Comunist în istorie.
De la începutul măcelului, două generaţii de lideri s-au perindat la conducerea Partidului. A devenit evident că eradicarea Falun Gong este imposibilă, chiar şi pentru o maşinărie criminală atât de bine pusă la punct.
Odată cu ieşirea din scenă a liderilor care au declanşat teroarea, au apărut întrebări privind motivele şi posibilitatea continuării represiunii. Nimeni nu ştie cum s-ar putea opri sau continua măcelul. Victimele care mai trăiesc în „libertate” în China şi în afara ei, cer în continuare pedepsirea vinovaţilor.
Aflată într-o evidentă imposibilitate, noua conducere comunistă, prin liderul chinez Xi Jinping, a avut de înfruntat reacţii deosebit de dure de îndată ce a îndrăznit să se întrebe dacă nu cumva teroarea ar trebui oprită.
Lui Xi Jinping i s-au organizat atentate, la care a trebuit să răspundă pentru a-şi salva pielea. A făcut-o organizând o campanie de „anti-corupţie” – în fapt o epurare la vârf în Partid, în timpul careia a aruncat greii Partidului, unul după altul, în puşcărie. De câţiva ani în culisele Partidului Comunist Chinez, la vârf, se duce o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Vremurile se schimbă, roţile Istoriei se învârtesc. Jiang Zemin, pe vremuri unul dintre cei mai temuţi casapi ai Chinei, îşi aşteaptă acum rândul la judecată.
Ziua de 20 iulie, este o zi solemnă de comemorare a celor care au fost ucişi, mutilaţi, persecutaţi, dar şi un memento pentru spectatorii acestei piese macabre: măcelul continuă; asistând pasivi la crime în văzul lumii într-o zi riscăm să ajungem victimele crimelor în văzul lumii. Răul nu poate umbla pe stradă, la lumina zilei. Însă în timp poate cuprinde totul. Pe fiecare dintre noi, oricât de închişi în turnurile noastre de fildeş şi oricât de departe ne-am crede.
Pe 20 iulie, practicanţii Falun Gong şi susţinătorii lor din România vor face un apel paşnic în faţa Ambasadei Chineze la Bucureşti, pentru a cere încetarea crimelor, în intervalul orar 17:30 – 19:30.
Ei speră că societatea civilă şi mass-media vor rupe tăcerea şi li se vor alătura, pentru a cere încetarea persecutării adevărului, bunătăţii şi toleranţei.
Note:
- Raportul actualizat, a fost lansat la 22 iunie 2016, la Clubul National de presă din Washington, D.C. şi a doua zi, cei trei autori ai raportului şi-au prezentat concluziile lor în faţa Congresului SUA . Noul lor raport vine de la doar câteva zile după ce Congresul SUA a adoptat în unanimitate Rezoluţia 343 la 13 iunie, care a condamnat recoltarea de organe, fără consimţământ, de la deţinuţii politic (numiţi prizonieri de conştiinţă) din China, inclusiv de la un număr mare de practicanţi Falun Gong şi membri ai altor grupuri minoritare religioase şi etnice. Concomitent, printr-o declaraţie scrisă adoptată la sfârşitul săpămânii trecute de Parlamentul European, se solicită o anchetă independentă a recoltării de organe în curs de desfăşurare în China, şi punerea în aplicare, fără întârziere, a Rezoluţiei Parlamentului European din 12 decembrie 2013 privind recoltarea de organe în China.
https://epochtimes-romania.com/news/17-ani-de-crime-zeci-de-milioane-de-victime-povestea-macelului-despre-care-occidentul-alege-sa-vorbeasca-doar-in-soapta—249837
////////////////////////////////////////////
(Iata unde duce falsul mesianism/crestinism…) Ştiri cu tâlc. Vladimir Putin: comunismul este asemănător cu creştinismul iar Lenin ar fi un sfânt
În cadrul unui interviu recent, preşedintele rus Vladimir Putin a comparat comunismul cu creştinismul şi l-a asemuit pe liderul revoluţionar bolşevic Vladimir Lenin cu un “sfânt”.
Comentariile au apărut într-un interviu pentru un film documentar numit “Valaam”, din care a fost difuzat un clip pe canalul de televiziune Russia 1.
Alocuţiunea lui Putin survine într-un context care poate părea ciudat: societatea rusă este divizată din cauza unei iniţiative renăscute de a-l îngropa pe unul dintre călăii de frunte ai Rusiei – Vladimir Lenin.
Deşi fenomenul este greu observabil de către un ochi neiniţiat, asupra liderilor marilor puteri începe să fie exercitată o imensă presiune, pentru a-i face să se îndepărteze de comunism.
Asemenea evoluţii sunt evidente în Rusia – unde, din senin, autorităţile au început să vânture îngroparea lui Vladimir Lenin – dar ele sunt prezente inclusiv în cazul Chinei – în ciuda faptului că aceasta se află sub controlul strict al celui mai numeros şi puternic Partid Comunist al planetei.
Dezlipirea de traiectoria globalistă şi comunistoidă se poate observa chiar şi în SUA, care, deşi ar fi trebuit să rămână bastionul luptei împotriva comunismului – a eşuat să joace acest rol până la sfârşit, sub influenţa corozivă a corupţiei şi a agenţilor şcolii de la Frankfurt. În cazul Statelor Unite, un punct marcant al noii traiectorii a fost victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, care, după cum era de aşteptat, a declanşat tensiuni enorme în cadrul establishmentului politic american.
Religie malefică şi organizaţie criminală
Putin a mers chiar mai departe, susţinând că ideologia comunistă are toate caracteristicile unei religii deoarece ar avea la bază egalitatea, frăţia şi propria sa “scriptură sfânta”.
Vladimir Putin a subliniat, în cadrul interviului, că: “au existat ani foarte duri de ateism militant în timpul perioadei sovietice, când preoţi au fost ucişi, biserici au fost distruse. Dar, în acelaşi timp, a fost creată o nouă religie – ideologia comunistă, care este foarte similară cu creştinismul, de fapt”.
Liderul de la Kremlin continuă, citând, poate nu întâmplător, lozinci ale Revoluţiei Franceze – pe care, eronat, le atribuie Bibliei:
„Libertatea, egalitatea, frăţia, justiţia – toate acestea sunt prezente în Sfânta Scriptură, sunt toate acolo. Cum stă treaba cu codexul fondatorilor comunismului? Este doar o sublimare, o extragere primitivă a unor lucruri din Biblie, nu a fost inventat nimic”.
Deşi poate să pară şocant, Vladimir Putin este, până la un punct, corect. Precursorii Revoluţiei bolşevice au fost iniţiatorii Revoluţiei Franceze, iar Manifestul Comunist, considerat rezumat al doctrinei comuniste, scris de Karl Marx, a fost asemănat în mai mult rânduri cu o Cartă a comunismului. Manifestul prevestea teroarea, distrugerea pe scară largă, în numele transformării sociale pe baza unor experimente menite să aducă „paradisul pe pământ” şi să transforme omul în ceva complet diferit.
Lenin, cunoscut pentru depravarea sa, viaţa de lux şi crimele pe care le-a încurajat în perioada în care a condus destinele Rusiei bolşevice, a murit în 1924, ros de sifilis.
La moartea sa, discipolii bolşevici l-au înhumat pe Lenin într-un mausoleu în Piaţa Roşie, aparent pentru a-i păstra vie memoria.
La vremea respectivă gestul a dat apă la moară celor care considerau că noul regim bolşevic semăna izbitor cu o religie politică, o teocraţie a terorii, care avea nevoie de sânge şi cerea loialitate absolută din partea subiecţilor săi.
Astfel că paralela făcută de Vladimir Putin între comunism şi religie este cu atât mai interesantă.
Deşi fenomenul este greu observabil de către un ochi neiniţiat, asupra liderilor marilor puteri începe să fie exercitată o imensă presiune, pentru a-i face să se îndepărteze de comunism.
Comunismul a făcut, conform Cărţii negre a comunismului – scrisă de un grup de istorici europeni – peste 100 de milioane de victime directe. Un număr însemnat de crime au fost făcute sub conducerea lui Vladimir Lenin – creator al infamei poliţii politice CEKA (precursoare a NKVD-ului şi KGB-ului), condusă de Felix Djerjinski.
Deşi istoria oficială susţine că Revoluţia Bolşevică a apărut ca urmare a tensiunilor prezente în societatea rusă a începutului de secol, Lenin, cunoscut pentru legăturile sale cu forţe obscure, a capturat revoluţia burgheză care a izbucnit la sfârşitul primului Război Mondial, generând o a doua revoluţie – bolşevică. Conform mai multor lucrări ale celebrului istoric Anthony Sutton, comunismul rus a fost implementat cu ajutor financiar şi logistic masiv al unor cercuri financiare din New York, iar legăturile dintre cele două structuri au continuat şi după succesul loviturii de stat din Rusia.
Rusia confuză
Cu toate amănuntele sordide ale vieţii şi personalităţii lui Lenin, Vladimir Putin îl compară pe liderul Partidului Bolşevic, Vladimir Ilici Lenin – cu sfinţii creştini: „Uitaţi, Lenin a fost plasat într-un mausoleu. Ce deosebire este faţă de moaştele sfinţilor ortodocşi şi cele ale creştinilor?”
“Se afirmă că nu există o asemenea tradiţie în creştinism, dar duceţi-vă la Atos şi uitaţi-vă, există o mulţime de moaşte acolo, moaşte sfinte, relicve ale sfinţilor”.
Preşedintele adjunct al Dumei, Ivan Melnikov s-a grăbit să adauge: “Cred că aceste vorbe ale preşedintelui vor aplana direct şi efectiv dezbaterile în problema mausoleului”.
Un studiu recent efectuat de centrul Levada arată că Rusia este împărţită în două tabere egale în ceea ce priveşte iniţiativa de a-l scoate pe Lenin din mausoleu.
Conform sondajului, 41% dintre ruşi aprobă îngroparea lui Lenin, iar 41% se opun. Procentul de 18% sunt nehotărâţi.
Preşedintele Partidului Comunist Rus, Ghenadii Ziuganov, a afirmat că Vladimir Putin ar fi promis că rămăşiţele lui Lenin vor rămâne în mausoleu. Comunistul şef al Rusiei spune că Putin ar fi afirmat că „atâta timp cât eu rămân aici, nu va exista barbarie în Piaţa Roşie”.
Conform lui Ziuganov, la vremea respectivă, Putin a repudiat orice argument conform căruia Lenin nu ar fi fost înmormântat conform tradiţiilor creştine. Putin ar fi afirmat că „în ceea ce priveşte forma înhumării, au folosit un procedeu uzitat în creştinismul ortodox – el este situat la un metru şi jumătate sub nivelul solului. Procedeul de înhumare în grote sub pământ este cunoscut de mult timp”.
Argumentul este ridicol – Vladimir Lenin este unul dintre marii casapi ai secolului XX, un duşman al creştinismului şi un ateu declarat – astfel că orice respectare a tradiţiei creştine în cazul său devine fără sens.
Interesantă rămâne doar încercarea liderului de la Kremlin de a potoli demonii pe care îi stârneşte Lenin inclusiv după moartea sa oficială.
Întrebarea cu adevărat importantă, pentru a înţelege sensul în care curg timpurile, ar fi de ce simte Kremlinul nevoia să vânture acum, din nou, ideea îngropării lui Lenin. Şi în contextul în care Levada arată sciziunea ruşilor – deci numărul încă mare de suporteri ai lui Lenin în rândul maselor – de ce simte Putin că este necesară o apariţie în public şi acest hocus pocus de logică, pentru a sprijini îndepărtarea lui Lenin din mausoleu – şi implicit abolirea lui ca simbol al comunismului? Iar, mai important: de ce acum?
https://epochtimes-romania.com/news/stiri-cu-talc-vladimir-putin-comunismul-este-asemanator-cu-crestinismul-iar-lenin-ar-fi-un-sfant—270002
/////////////////////////////////////////
Jurnalul Aniţei Nandriş în Siberia – „După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară” (Monica Lovinescu)
„Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia”, povestirea cutremurătoare şi splendidă a Aniţei Nandriş, o ţărancă cu trei clase, din Bucovina, ridicată în miez de noapte de KGB şi deportată în Gulagul sovietic, este propunerea criticului de film Manuela Cernat, pentru acest sfârşit de săptămână.
Povestea a fost făcută cunoscută şi prin filmul care i-a fost dedicat în seria Memorialul Durerii, iar cele 288 de pagini ale cărţii, se citesc cu sufletul la gură, fără să laşi cartea din mână.
Aniţa Nandriş avea 36 de ani când a fost deportată, împreună cu cei trei copii ai săi, din satul bucovinean Mahala, de lângă Cernăuţi, undeva dincolo de Cercul Polar. În miez de noapte, NKVD-ul (Securitatea sovietică) a despărţit-o de soţ pentru totdeauna.
„Mi-a încredinţat acest manuscris în anul 1982 la Cernăuţi, rugîndu-mă să-l trec peste graniţă în România şi să-i promit că-l voi face cunoscut oamenilor, cum voi putea. Apoi a murit în casa ei, în patul ei, vegheată de copii, cu sentimentul datoriei împlinite”, scrie dr. Gheorghe Nandriş, nepotul scriitoarei, în Prefaţa jurnalului, publicat în 2003, la editura Humanitas.
În această sălbăticie a Siberiei a luptat pentru supravieţuire 20 de ani. Mamă extraordinară, şi-a ocrotit copiii cu preţul vieţii dovedind o putere de sacrificiu şi o rezistenţă morală de excepţie. Renunţă la propria hrană în favoarea copiilor, străbate zeci de kilometri prin tundră cu groaza în suflet, în căutarea unor fructe cu care să-şi salveze copiii de scorbut, învaţă să conducă sania cu cîini şi să facă din părul lor îmbrăcăminte pentru copii. Intră de două ori în comă şi de două ori revine la viaţă, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copii şi credinţa în Dumnezeu, povesteşte Gheorghe Nandriş.
„După ultima ieşire din comă, în convalescenţă, este pusă să facă slujbă de noapte la minus 40 de grade. Nu se poate duce şi este condamnată la închisoare. Este dată pe mîna unui eschimos, a cărui limbă nu o pricepea, şi care trebuia să o transporte cu sania, printre gheţuri, spre locul osîndei. Urmează o călătorie în care i-a îngheţat sufletul de groază, cu o înnoptare într-un iglu de eschimoşi, drum pe care îl descrie cu imagini atît de sugestive, încît ar putea figura în orice antologie literară.
În trânta ei cu destinul se dovedeşte mai tare şi învinge. După aproape 20 de ani de surghiun, această femeie demnă îşi trimite copiii spre Moscova lui Hruşciov, pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi a-şi căuta drepturile. După multe peripeţii pe la tribunale şi procurori, care căutau să-i ameţească cu minciuni, aceşti copii, care au moştenit inteligenţa şi curajul mamei lor, obţin documente din care rezultă că au stat 20 de ani în Siberia «din greşeală», că ar fi «victime ale stalinismului» şi sunt reabilitaţi. Ei pleacă din Siberia spre soarele Bucovinei, spre satul şi mormintele strămoşilor lor.
Au intrat în casa lor după 20 de ani, exact în luna şi ziua cînd au fost răpiţi, 13 iunie 1941. Bătălia pentru supravieţuire a luat sfîrşit. Mama a reuşit să-şi reaşeze copiii în cuibul lor. Oricine şi-ar fi considerat misiunea împlinită. Ea însă nu şi-a putut găsi liniştea decît după ce a depus mărturie scrisă asupra crimelor comunismului. Şi astfel, după ce a tors părul de cîine în Siberia, a luat condeiul pentru a-şi mărturisi calvarul, scriind 360 de pagini ca un poet”, mai scrie Gheorghe Nandriş.
Povestea Aniţei, ţăranca basarabeancă de lângă Cernauţi, regiune ce a fost aproape mereu folosită ca monedă de schimb între imperiile ce îşi disputau supremaţia asupra Europei, este una dintre poveştile a milioane de prizonieri ai Uniunii Sovietice.
Milioane de oameni, din mai toate ţările est-europene au fost ridicaţi în miez de noapte de forţele de represiune bolşevice, aruncaţi în camioane doar cu ce aveau pe ei, despărţiţi de familii şi transportaţi ca vitele, în necunoscut. Cei mai mulţi au fost duşi în Siberia, dincolo de Cercul Polar, unde până atunci poate că nu păşise picior de om, hrăniţi doar cu apă şi câteva sute de grame de pâine pe zi şi puşi la muncă silnică. Fără explicaţii, fără motive, fără informaţii, fără speranţă de salvare.
Motivul? Erau duşmani ai sistemului, ai Uniunii Sovietice! Bebeluşi de 1-2 ani, bătrâni, bolnavi, adolescenţi, mame neputincioase, ţărani, gospodari, orăşeni, profesori, aceştia ameninţau siguranţa „imperiului”, împotriva acestora s-a dezlănţuit ura şi ferocitatea Răului. Sate întregi de oameni au rămas goale în doar câteva nopţi, milioane de oameni s-au trezit, fără nicio avertizare şi fără nicio vină, pe drumul spre iad.
Puţinii care au supravieţuit deceniilor de sclavie din Siberia şi s-au întors în locurile natale şi-au găsit casele ocupate de ruşi si au fost forţaţi să o ia de la început, pentru că nici atunci nici altădată nu li s-a făcut dreptate.
De atunci, regimurile şi-au schimbat doar denumirile. Generaţii întregi au tăcut, de teama consecinţelor, lăsând această parte a istoriei în mare parte păstrată în umbră, deşi ar trebui cunoscută şi condamnată ca şi nazismul.
Se poate că alegerea de lectură a prof. Manuela Cernat să fie motivată şi de o poveste personală similară: „Străbunicul meu, la 97 de ani, când au intrat ruşii, a fost scos în zăpadă, desculţ, în izmene, cu baionetele în coastă, şi pus de soldaţii sovietici să danseze”, povestea criticul de film.
„A fost foarte greu să realizăm filmările în Bucovina, am fost urmăriţi peste tot, hărţuiţi, amenintaţi, blocaţi la graniţă. Dar vom continua să mergem şi să prezentăm dramele acestui neam”, declara, la începutul anilor 90, Lucia Hossu-Longin, realizatoarea seriei Memorialul Durerii.
Nu cred că ar fi foarte uşor nici acum. Aceşti oameni, românii de peste graniţă, continuă şi acum, atât cât pot, lupta pentru a-şi păstra identitatea şi cultura.
„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o marturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou.
După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.
Cartea aceasta, care nu numai că se cere neaparat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.” (Monica LOVINESCU)
https://epochtimes-romania.com/news/jurnalul-anitei-nandris-in-siberia-dupa-o-asemenea-carte-orice-complex-de-inferioritate-a-noastra-ca-neam-ar-trebui-sa-dispara-monica-lovinescu—258094
//////////////////////////////////////////
Istoria comunismului
De ce comunismul şi nu alte epoci din istoria umanităţii, de ce mulţi dintre noi nu pot uita coşmarul prin care am trecut până acum douăzeci de ani? De atunci, unii se prefac că au uitat, alţii chiar au uitat, şi destul de mulţi, aşa-zişii ”nostalgici”, îl regretă!
Cum pot fi uitate toate crimele şi teroarea, procesele şi execuţiile, închisorile şi lagărele de muncă, deportările, frigul şi foamea, toate umilinţele, cum pot fi uitate prostia, incultura, răutatea şi aroganţa torţionarilor şi activiştilor de partid?
Am scris acest serial atât pentru cei care au cunoscut comunismul din interior, cât şi, mai ales, pentru cei care nu l-au cunoscut, în speranţa că, aflându-i odioasa istorie, nu-i vor mai permite să mai apară vreodată de unde a fost izgonit şi, totodată, îl vor izgoni din locurile din care încă nu a fost stârpit.
Un astfel de serial, nici pe departe exhaustiv, ar putea fi şi o formă de catharsis pentru cei care vor să se lepede de mentalităţile comuniste şi încă nu reuşesc, căci molima aceasta, comunismul, este extrem de primejdioasă, chiar mortală. Când oare va fi creat miraculosul vaccin împotriva ei?
Măcar de n-am uita! În acest sens, poeta Ana Blandiana, preşedinta Academiei Civice, a rostit cândva această memorabilă frază: ”Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria poate fi o formă de justiţie”.
- Spre Marea de Sânge
Nimeni nu ştie cum şi când a început comunismul, când au început râurile să se înroşească şi să se verse în aceeaşi Mare de Sânge. Unii cercetători sunt de părere că idei comuniste apar încă din ”Utopia” lui Thomas Morus, în engleză Thomas More (1478 – 1535), avocat, scriitor şi om de stat.
Acest englez era un tip luminat; printre altele, lucru neobişnuit în epoca lui, a depus la fel de mult efort în educarea fiicelor sale precum în educarea fiului său, declarând că femeile sunt la fel de inteligente ca şi bărbaţii….
- Autorizarea crimelor
Teoretic, principalii responsabili pentru teroarea şi crimele ce vor urma în secolul XX sunt Karl Marx şi Friedrich Engels, coautori ai sinistrului ”Manifest al Partidului Comunist” şi autori ai altor lucrări de acelaşi tip.
Karl Heinrich Marx (1818 – 1883) s-a născut în Germania, fiind fiul unui burghez evreu, convertit la protestantism şi adept al ”Epocii Luminilor”. Culmea e că, din punct de vedere religios, Marx a început ca un creştin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrăţişat tot în calitate de creştin, devenind membru al Ligii celor Drepţi, o organizaţie comunist-creştină. Mai târziu, el a devenit ateu şi i-a făcut pe cei din această ligă să se lepede de creştinism, rebotezând-o Liga Comuniştilor! Ca să vezi!…
- Teroriştii, la putere
Rusia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea era grav bolnavă. Ţarul Nikolai al II-lea era un om slab, speriat de reforme şi, prost sfătuit, violent cu disidenţii şi cu manifestanţii împotriva regimului său. Colac peste pupăză, în ultimii ani ai Imperiului Ţarist, la curte se aciuise şi celebrul şi ciudatul Rasputin, urât atât de aristocraţi şi de intelectuali cât şi de poporul simplu.
Rusia nu se bucurase niciodată de democraţie. Fusese ultima ţară europeană care abolise iobăgia. Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia adoptase ideile marxiste, dar în rândurile sale existau mai multe curente, cele mai cunoscute fiind ale menşevicilor şi bolşevicilor….
- Paranoia, ca formă de guvernământ
Spre deosebire de Marx, Engels şi Lenin, idolii săi, Stalin provenea dintr-o familie umilă, tatăl său fiind un biet cizmar, care-şi îneca amarul în beţii de cursă lungă.
Viitorul călău, Iosif Visarionovici Djugaşvili, s-a născut în 1879, la Gori, în Georgia, care pe atunci era o provincie rusească. Georgienii fiind deosebit de religioşi, mama lui l-a înscris la Seminarul Ortodox Georgian din Tiflis (Tbilisi), spre a deveni preot. A intrat încă de pe atunci în legătură cu mişcarea georgiană de rezistenţă care lupta împotriva controlului ţarist…
- Şleahtă de psihopaţi
Printre călăii subordonaţi lui Lenin şi Stalin s-a numărat şi Felix Edmundovici Dzerjinski. El s-a născut în anul 1877 într-o familie de şleahtici polonezi bogaţi, în Belarus, pe atunci în componenţa Imperiului Ţarist. Însă firea nu i-a fost niciodată nobilă. A fost exmatriculat din şcoala din Vilnius pentru ”activităţi revoluţionare”.
Dzerjinski a intrat în Partidul Social-Democrat Lituanian în 1895 şi a fost fondatorul Social-Democraţiei Regatului Poloniei şi Lituaniei. Şi-a petrecut cea mai mare parte a tinereţii în închisorile ţariste. A evadat de mai multe ori…
- Zdrobirea elitelor
”Rusia scăldată în sânge” este titlul sugestiv al unui roman celebru, scris de Artiom Vesiolîi, despre Revoluţia Bolşevică din 1917 şi războiul civil care i-a urmat. Grăitor titlu pentru acel răstimp! Cum se ştie, Rusia a dat lumii mari scriitori, dar, ciudat, indiferent de opiniile lor politice, prea puţini au emigrat în vremurile acelea de restrişte.
Unii, printre care şi Aleksei Tolstoi, nu au rezistat în Occident şi, de dorul patriei lor înfuntând orice risc, s-au întors în Uniunea Sovietică. Alţii, dintre cei rămaşi, ca Maxim Gorki şi Vladimir Maiakovski, aşteptaseră Revoluţia, punându-se imediat în slujba comunismului…
- România populară şi socialistă
Cu o autoironie sinucigaşă sau din prostie fudulă, unii conaţionali, inclusiv intelectuali (?), îşi persiflează propriul popor, atribuindu-i toate metehnele din lume, printre care laşitatea şi trădarea, prima fiind deja fixată în celebra formulă ”mămăliga nu explodează”, iar a doua trimiţând deseori la întoarcerea armelor împotriva nemţilor, la 23 august 1944.
Că ”mămăliga chiar explodează” s-a văzut de multe ori în istoria noastră, ultima dată în Decembrie 1989. Cât despre aşa-zisa ”trădare” din 1944, se spun baliverne, fiindcă, la fel ca în primul război mondial, tot aşa şi în al doilea, România avea de recuperat teritorii şi de la Răsărit şi de la Apus şi pe primul loc trebuia pus interesul naţional, mai presus de aliaţii vremelnici, care-şi aveau propriile lor interese…
- Dincolo de saluturile tovărăşeşti
La prima vedere, relaţiile dintre U.R.S.S. şi ţările ”frăţeşti”, ca şi între acestea din urmă, păreau ideale. În anii ’50, în România erau plasate peste tot lozinci pe care scria: ”Trăiască lagărul de nezdruncinat al socialismului”. În realitate, fiecare dintre ţările căzute în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice avea problemele ei, nu doar ideologice.
Astfel, Stalin smulsese teritorii din România, Polonia şi Cehoslovacia, luase ţările baltice cu totul, proclamase zona ocupată din Germania Republică Democrată şi impusese tuturor vecinilor vestici ai Rusiei comunismul, cu excepţia Finlandei, din care însă smulsese Karelia. În acest sens, Republica Populară Română avea şi ea propriile ei probleme de rezolvat…
- Deocamdată, tot în Europa de Est
Ce s-o fi distrat Stalin, în nebunia lui, în timpul procesului de la Nürnberg, când căpeteniile naziste învinse erau acuzate de masacre, judecate şi executate! El era în tabăra învingătorilor! Ce proces i-ar fi trebuit şi lui, la Varşovia sau la Bucureşti! Dar, pe vremea aceea, masacrul de la Katyn le fusese atribuit tot nemţilor.
Satul Katyn este situat la 20 km Vest de oraşul Smolensk din Rusia. Acolo au fost executaţi aproximativ 22.500 de cetăţeni polonezi, în primăvara anului 1940. Cei mai mulţi dintre cei asasinaţi erau ofiţeri, dar şi civili, capturaţi ca prizonieri în timpul războiului polonez de apărare din 1939…
- Educaţia, cultura şi ştiinţa
Imediat după instaurarea comunismului în Europa de Est, educaţia, cultura, arta şi ştiinţa au suferit o grea lovitură, toate fiind adaptate după sistemul sovietic. S-a ales praful de toată înflorirea culturală şi ştiinţifică a României interbelice.
Academia Română a fost distrusă prin eliminarea a 20 de membri titulari şi a 50 de membrii corespondenţi. Liceele s-au transformat în ”şcoli medii”, examenul de bacalaureat a devenit ”de maturitate”, nota maximă era 5, după sistemul sovietic…
11.”O bombă atomică spirituală”
Viitorul monstru comunist, Mao Zedong, s-a născut la 26 decembrie 1893, într-o familie de ţărani chinezi. Devenind învăţător, a îmbrăţişat de tânăr ideile marxist-leniniste. Între anii 1927-1937 şi 1945-1949, a condus forţele comuniste în lupta dusă împotriva forţelor naţionaliste, străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata, acţiune numită ulterior de ideologia oficială ”Marşul cel Lung”.
În acel răstimp, Mao s-a debarasat de tovarăşii din Partidul Comunist Chinez şi Armata Roşie pe care îi suspecta că îi ameninţă poziţia de lider, acuzându-i de oportunism şi că sunt chiaburi; a pornit o serie de suspendări sistematice printre aceştia, aplicându-le şi înfiorătoare torturi…
- Molima roşie
Cercetătorii încă nu au explicat convingător cum a reuşit comunismul să molipsească atâţia indivizi, dintre care unii au ajuns la conducerea ţărilor lor, toţi cu apucături de călăi. Cert e că pe nicăieri nu a fost vreun ”comunism cu faţă umană”, această nebunie lăsând în urmă milioane şi milioane de morţi, deţinuţi cu viaţa sfărâmată, ură, corupţie şi sărăcie.
A doua ţară după Uniunea Sovietică peste care s-a abătut ”molima roşie” a fost Republica Populară Mongolă, proclamată astfel în anul 1924. Chiar din acel an, comuniştii ajunşi la putere s-au aliat fără rezerve cu URSS şi, adoptând pe dată metodele lui Stalin, au trecut la înlăturarea şi execuţia sumară a oamenilor politici care nu erau convinşi că alianţa cu marele vecin de la Nord este cea mai potrivită pentru ţara lor…
- Aşteptând sfârşitul
Cu simţul de observaţie pe care l-a avut întotdeauna, folclorul nostru a surprins exact ce s-a întâmplat în România după evenimentele din Decembrie 1989:
„Comunismu’ n-o muritu,
Doar o ţâr’ s-o hodinitu”.
Ceea ce este foarte adevărat, căci, după cum se ştie, eşalonul doi al activiştilor de partid a preluat puterea în România, precum şi în alte ţări ex-comuniste. Totuşi, privind retrospectiv, cine s-ar fi aşteptat, la începutul anilor ’80, că, măcar oficial, comunismul se va prăbuşi în Europa de Est, cine ar fi crezut că se va spulbera Uniunea Sovietică?…
Deţinuţi şi deportaţi
Vă propunem în continuare o incursiune în infernul concentraţionar din România comunistă:
- Memorialul de la Sighet
La Sighetu Marmaţiei a fost una dintre cele mai cumplite închisori comuniste, unde au fost ucişi sau au murit din pricina condiţiilor ori pur şi simplu de inimă rea unii dintre cei mai iluştri exponenţi ai României interbelice. Printre aceştia s-au aflat Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu, care au fost aruncaţi în Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului.
Încă se mai încearcă identificarea osemintelor celor doi şi ale altora, dar deocamdată rezultatele sunt incerte. Oricum, acest cimitir este de mult un loc de reculegere pentru cei ce trec pe acolo, unii dintre ei fiind foarte tineri…
- Viaţa şi moartea la Râmnicu Sărat
Aici nu va fi vorba de farmecul unui târg de provincie, de vechile şi pitoreştile lui case care s-au mai păstrat, de parcurile şi de locurile lui de distracţie. În veacul trecut, oraşul Râmnicu Sărat nu a fost nicidecum ”locul unde nu se întâmplă nimic”. Dimpotrivă, aici au avut loc nişte tragedii îngrozitoare, au fost frânte vieţi nevinovate, unele sfârşind în noian de sânge.
Totul a fost posibil din cauza cumplitei temniţe ce fusese construită, ca închisoare judeţeană, în timpul domniei regelui Carol I, pentru deţinuţii de drept comun. Primii care i-au îndurat ororile au fost nefericiţii răsculaţi din anul 1907. Apoi, constatându-se că nu este prea încăpătoare, a fost destinată doar deţinuţilor politici consideraţi cei mai periculoşi…
- Un ultim sat al deportaţilor: Fundata
În pofida renumelui de „Grânar al Ţării”, Bărăganul nu este un ţinut prea ospitalier, având cea mai mare diferenţă dintre temperaturile de iarnă şi de vară din România; de aceea, are şi cea mai mică densitate a populaţiei dintre toate zonele ţării. Cu toate acestea, nimeni nu l-a numit, până în anul 1951, „Siberia României”. Acest tragic renume i-a fost adăugat nu doar din pricina climei aspre, ci şi pentru că a devenit pentru câţiva ani tărâm al deportaţilor sau, în graiul local, al surghiuniţilor.
„Siberiada românească” a fost pusă la cale de Securitate, care, în anul 1950, a finalizat planul de deportare din regiunea de graniţă cu Iugoslavia „a elementelor care prezintă un pericol prin prezenţa lor în zonă”. În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, în anul 1948, urmând modelul sovietic, Ministerul de Interne al Republicii Populare Române a dat, la 15 martie 1951, următorul decret: „Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în aceste centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările lor faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauză li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate”…
- Trei generaţii de deportaţi
„În 14 aprilie, când dormeam foarte bine, m-am trezit în nişte bubuituri groaznice. Nu ştiam ce este. Mi-am pus plăpumioara pe cap, când am auzit. Dormeam totdeauna cu uşa întredeschisă, fiindu-mi teamă de întuneric. Am văzut prin deschizătura uşii cum nişte umbre, aşa, mai mult nişte haine negre sau de piele… Nu mai reţin cum erau, dar mi-am dat seama că sunt nişte oameni răi cei care veniseră. Cotrobăiau prin cameră după nu ştiu ce. După aceea, mi-am dat seama că umblă după o armă; acesta era pretextul, când veneau să aresteze…”
- Canalul blestemat
Canalul Dunăre–Marea Neagră a fost una dintre cele mai mari tragedii care au marcat comunismul, şi unde au pierit ori s-au îmbolnăvit pe viaţă mii de deţinuţi politici. E de regretat că nu a fost construit mai înainte de venirea la putere a comuniştilor, deşi nu le-ar fi fost greu să găsească şi alte variante de tortură, fiindcă planuri de a construi canalul respectiv au existat încă de pe vremea când Dobrogea mai făcea parte din Imperiul Otoman.
Se pare că această idee le-a venit mai întâi englezilor. Apoi, după Unirea Dobrogei cu România, în 1878, a început a fi dezvoltată ideea unui al patrulea braţ al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul spre Marea Neagră. Însă condiţiile tehnice ale epocii respective făceau ca o astfel de lucrare să fie extrem de grea şi de costisitoare, astfel că regele Carol I, realist, nu a dorit să se implice în acest proiect…
- Iadul, experimentat la Piteşti
După cum e prezentat în mai vechi şi mai noi credinţe, iadul nu poate fi mai rău decât a fost la penitenciarul Piteşti, în intervalul 1949-1951, unde minţi criminale au avut în vedere în principal studenţii. A fost cel mai crunt experiment din România comunistă, şi se estimează că peste o mie de tineri au fost maltrataţi, umiliţi şi schingiuiţi.
După cum se exprimă unii dintre puţinii supravieţuitori de astăzi, ”experimentul Piteşti a constituit unul dintre cele mai grele tributuri plătite de poporul român împotriva bolşevizării ţării”….
Va urma…
https://epochtimes-romania.com/news/istoria-comunismului—192542
/////////////////////////////////
Occidentul nu trebuie să cadă în plasa iluziilor economice ale lui Xi Jinping [The Telegraph]
Potrivit unei analize publicate de The Telegraph, riscul pe care China comunistă îl reprezintă este unul real: o autocraţie vastă cu ambiţii de a domina lumea trece de la rivalitatea pasivă la agresiunea hibridă împotriva tuturor statelor care îndrăznesc să îi conteste naraţiunea justificării sale revizioniste.
Mai rău, sprijinul Partidului Comunist Chinez (PCC) ajută dictatura rusească sălbatică în invazia brutală şi inutilă a Ucrainei. Acest lucru epuizează hotărârea Occidentului, testează alianţele şi îi distrage pe liderii vestici de la eforturile Chinei de a submina şi distruge democraţia globală, comerţul liber şi ordinea liberală bazată pe reguli.
Xi Jinping pregăteşte capacitatea de a anexa Taiwanul prin forţă, teoretic, ca ultimă soluţie. Dar nu există niciun model credibil pentru obţinerea acestui rezultat care să nu implice violenţa. După cum a descoperit Putin, oamenii liberi, susţinuţi de tovarăşi democraţi puternici, pot alege să-şi apere libertatea.
Dar, având în vedere imensul capital personal pe care Xi îl are în joc, ceea ce el numeşte o „misiune sacră” este puţin probabil să fie deviat de ambiguităţi cu privire la faptul dacă China reprezintă o provocare, o ameninţare sau un risc şi cât timp am putea fi blocaţi pe treapta obraznică a Beijingului dacă spunem adevărul. Deci, ce trebuie să înţelegem din recenta revenire a termenului de „de-risking” (reducerea riscurilor) în limbajul diplomatic, preferabil celui la fel de neatrăgător de „decoupling” (decuplare)?
Pentru prima dată, ceea ce pare a fi un exerciţiu de rebranding pentru un produs în curs de eşec s-ar putea dovedi a fi un model de schimbare a strategiei. Aflându-se, aşa cum sunt Coreea de Sud şi Japonia pe un inel de foc artificial, la câteva minute de traiectoria bazelor de rachete nord-coreene sau chinezeşti, riscul ca un război să înceapă deasupra Taiwanului şi să se intensifice în întreaga regiune este o chestiune de realitate concretă. Taiwanul, ca şi Ucraina, are aliaţi dispuşi să îl înarmeze. Dar, spre deosebire de Ucraina, invazia nu a început încă şi nu trebuie să se întâmple niciodată. Mai este încă timp pentru ca PCC, cu sau fără actualul său lider, să renunţe la o gafă complet inutilă a unui conflict global.
China merge deja înainte cu încercările de a-şi proteja economia de război împotriva sancţiunilor şi a altor presiuni internaţionale. Dar acest lucru nu va reuşi.
Acţiunile vicioase şi incompetente ale PCC în timpul pandemiei au făcut un rău ireparabil la ceea ce se credea a fi încredere între PCC şi susţinătorii săi de acasă, în special tânăra generaţie educată. Aceştia nu mai vor să plătească, nu-şi pot cumpăra o casă şi aproape 20 % dintre ei nu au un loc de muncă. Cu toate că se vorbeşte despre o revenire, economia Republicii Populare Chineze funcţionează pe bază de fum. Cu siguranţă, afacerile nu sunt „ca de obicei”. Recentul târg comercial de la Canton a fost un eşec, producţia industrială este în scădere, iar exporturile sunt, în cel mai bun caz, slabe. Străinii care fac verificări sunt acuzaţi de spionaj.
Fără să ştim cum îşi calculează Xi Jinping balanţa risc/beneficiu, este imposibil să judecăm cum socoteşte el costul enorm al echipării şi antrenării forţelor sale armate pentru un atac credibil asupra Taiwanului. Dar, cu siguranţă, trebuie să existe şi alţii, în tăcere sau nu, care pun la îndoială priorităţile sale, când sunt atât de multe de făcut pentru a relansa economia internă şi a restabili încrederea poporului chinez în partid şi guvern după COVID.
Pe plan extern, PCC păstrează o anumită influenţă asupra unor state precum Germania, care depind în mare măsură de accesul la piaţa chineză, şi Franţa, care în ultima vreme pare mulţumită cu o politică chineză bazată în întregime pe contradicţii. „Decuplarea” totală de la angajamentul economic şi politic cu China nu a fost o opţiune viabilă pentru majoritatea naţiunilor dezvoltate. Dar este, fără îndoială, o idee mult mai bună să consolidăm lanţurile de aprovizionare cheie şi să împărţim producţia şi fabricarea cu partenerii şi aliaţii noştri strategici, decât să îi lăsăm ostatici ai unui adversar sistemic, mai ales atunci când ar putea apărea necesitatea de a le impune sancţiuni.
Când va veni acea zi, nu ne va ajuta cu nimic să cerşim un angajament prealabil. Dacă Occidentul unit nu poate exercita o forţă de descurajare economică credibilă înainte de explozia unui dezastru internaţional în legătură cu Taiwanul, atunci nu putem da vina decât pe noi înşine. Unele ţări nu vor avea lideri cu viziunea şi curajul necesare pentru a înţelege acest lucru. Dar când va veni momentul să se impună sancţiuni dure, ce ar putea face un guvern occidental care este iremediabil îngenuncheat de China pentru a se da la o parte de la ceea ce este corect? O astfel de „de-risking” nu este doar o datorie internă; este o componentă vitală a rezistenţei împotriva răspândirii globale a tiraniei.
Statisticile spun o varietate de poveşti despre cât de dependentă se presupune că este Marea Britanie şi mulţi dintre aliaţii săi de China. Ele nu arată cât de mult din această dependenţă ar putea fi ştearsă de pe tablă printr-o mai bună cooperare şi coordonare între ei. Puţine economii occidentale sunt într-adevăr atât de irevocabil legate de cea a Chinei pe cât ar vrea să ne facă să credem Xi Jinping.
În marja reuniunii de la Hiroshima, Sunak pare să arate calea de urmat cu acordurile japoneze privind apărarea încheiate în timp util, o producţie mai solidă de semiconductori şi noi investiţii străine pentru Regatul Unit. Să sperăm că din această rundă a G7, nu înainte de vreme, vor urma alte măsuri sigure şi eficiente de reducere a riscurilor.
https://www.telegraph.co.uk/news/2023/05/19/the-west-must-not-fall-for-xis-economic-delusions/
//////////////////////////////////////////////
Asa se globalizeaza lumea… Cel mai întunecat secret al Chinei
Umbra lui Mao Zedong
„O femeie însărcinată în luna a 7-a a fost atârnată de o grindă. Ambele mâini i-au fost legate cu o frânghie aspră care a fost trecută peste un scripete ataşat de grindă. Taburetul pe care stătea a fost îndepărtat, aşa că femeia a rămas suspendată în aer. Grinda se afla la 3-4 metri înălţime. Un capăt al frânghiei era ţinut de gardieni. Când trăgeau de frânghie, femeia era suspendată în aer; îndată ce dădeau drumul frânghiei, victima cădea. Această femeie însărcinată a fost torturată în felul aceasta până când a avortat. Şi mai crud e faptul că soţul ei a fost forţat să o privească agonizând, în timp ce copilul lor nenăscut îşi găsea sfâşitul sub ochii săi.”
Povestea de mai sus nu e desprinsă dintr-un film de groază, s-a întâmplat în zilele noastre, în lagărul de muncă forţată Wanjia din China şi nu este vorba despre un caz singular. Asemenea doamnei care şi-a pierdut copilul şi a văzut moartea cu ochii, începând din 1999, milioane de oameni nevinovaţi au căzut victime unei campanii de o brutalitate care sfidează orice raţiune omenească, doar pentru că practicau Falun Dafa.
Crimele împotriva acestui grup masiv de oameni buni – căci practica Falun Dafa, pe lângă exerciţii fizice, îi îndrumă pe cei care o urmează să respecte în viaţa de zi cu zi un set de învăţături morale şi să încerce să fie mai buni, mai altruişti – au ieşit la iveală începând cu anul 2001 graţie unui jurnalist îndrăzneţ pe nume Ian Johnson, care a adus în atenţia mass-mediei internaţionale unul dintre cele mai şocante evenimente înregistrate de istoria recentă.
Pentru raportarea sa privind uciderea şi torturarea practicanţilor Falun Dafa, jurnalistului i-a fost decernat în mai 2001 premiul Pulitzer.
Deşi s-au scurs mulţi ani de atunci, lumea ştie în continuare prea puţin despre ceea ce se întâmplă în spatele scenei în China pentru că regimul comunist a avut grija să-si ţină bine ascunse de ochii lumii atrocităţile. Motivul? Expunerea lor ar lovi devastator în însăşi legitimitatea şi existenţa Partidului care domenşte de ceva vreme, cu o mână de fier, peste o ţară a cărei civilizaţie şi cultură au înflorit de-a lungul a 5.000 de ani.
Vom încerca să intrăm în „culisele” acestor crime împotriva umanităţii şi să expunem factorii care le-au declanşat.
Falun Dafa
În anii ’90, parcurile celei mai populate ţări din lume erau pline de oameni care practicau un tip de exerciţii line, adânc înrădăcinate în cultura tradiţională chinezească. Dintre toate practicile şi şcolile de acest gen ale vremii, una a ieşit în evidenţă. Si nu doar că a ieşit în evidenţă, ci a şi produs schimbări profunde în societatea chineză: Falun Dafa, denumită şi Falun Gong.
Spre deosebire de alte practici care vizau doar ameliorarea condiţiei fizice, Falun Dafa punea un mare accent pe îmbunătăţirea constantă a caracterului moral al individului, prin respectarea unui set de învăţături care avea la bază trei principii fundamentale: Adevăr, Compasiune şi Toleranţă. Astfel, pe lângă cele cinci exerciţii ale Falun Dafa, practicanţii încercau să-şi alinieze gândurile şi faptele din viaţa de zi cu zi la aceste valori universale printr-o formă de autodisciplină interioară denumită „cultivare” în cultura antică chineză.
Prezentată public în mai 1992, Falun Dafa a cunoscut – graţie beneficiilor sale – o evoluţie fără precedent în societate: în doar câţiva ani, unul din 13 chinezi practicau aceste exerciţii.
De altfel, beneficiile aduse societăţii au fost recunoscute la vremea respectivă inclusiv de Guvernul chinez. Nu e de mirare, căci din primul sondaj medical de amploare realizat în Beijing la vremea respectivă reieşea că Falun Dafa a ajutat statul să economisească anual 3.270 de yuani de persoană, bani reprezentând cheltuieli medicale ce nu au mai fost necesare.
Economiile aduse bugetului nu erau singurul motiv pentru care şcoala merita toată aprecierea statului. Pe lângă faptul că îşi ameliorau starea de sănătate, chinezii care practicau Falun Dafa îşi îmbunătăţeau constant caracterul moral, devenind astfel mai harnici şi mai disciplinaţi în muncă.
Aşadar, Falun Dafa a devenit în scurt timp cea mai răspândită practică de acest gen din istoria Chinei, contribuind semnificativ la stabilizarea uneia dintre cele mai complicate societăţi din lume. În 1998, numărul practicanţilor era cuprins, potrivit estimarilor oficiale, undeva între 70 – 100 de milioane şi înregistra o continuă creştere. Se depăşise practic numărul membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC). Şi atunci s-a întâmplat ceva ce avea să cutremure China.
O decizie care a şocat lumea
Deşi Falun Dafa, prin însăşi natura sa, era total apolitică, paşnică şi aducea importante beneficii ţării, conducătorul PCC Jiang Zemin a decis eradicarea ei completă.
Liderul PCC era, potrivit mai multor analişti, extrem de nemulţumit de popularitatea practicii, care avea acum mai mulţi aderenţi decât însuşi Partidul şi, ca orice dictator, era speriat de un număr atât de mare de oameni care gândesc liber, dincolo de propaganda oficială. Mai mult, principiile Falun Dafa erau văzute în opoziţie directă cu filozofia violenţei şi a luptei de clasă promovate de Partid.
Astfel, pe 20 iulie 1999, Jiang Zemin a dezlănţuit teroarea împotriva propriului popor. A urmat o campanie brutală de eliminare a Falun Dafa ce amintea de Marea Revoluţie Culturală a lui Mao. Dorinţa şefului PCC era ca în trei luni să şteargă de pe faţa pămânului Falun Dafa.
S-a început printr-o ofensivă masivă în presă pentru a distruge excelenta reputaţie a practicii, până atunci premiatăşi lăudată inclusiv de Guvernul chinez. Aderenţii au fost demonizaţi, prezentaţi drept persoane periculoase, unele suicidare, ba chiar s-a recurs la înscenări mincinoase, precum aşa-zisa auto-incendiere din Piaţa Tiananmen. În acelaşi timp, aparatul de cenzură a internetului a blocat oamenii să afle adevărul despre ceea ce se întâmpla cu adevărat.
Şi, în timp ce presa de stat îi zugrăvea pe practicanţi în cele mai negre culori, aparatul de represiune s-a pus în mişcare cu toată greutatea. Mulţi dintre practicanţi s-au trezit luaţi cu forţa din casele lor şi aruncaţi, fără vreun proces, sau alţii după simulacre de procese, în închisori, lagăre de muncă forţată şi centre de spălare a creierului.
Mai mult, PCC a creat un organism specializat în persecutarea practicanţilor Falun Dafa – „Biroul 610” – o agenţie extrajudiciară care îşi desfăşura activitatea fără constrângeri la nivel naţional, amintind de vestitul Gestapo al naziştilor.
Sute de mii de oameni din toate categoriile sociale au fost aruncaţi practic în spatele gratiilor – alături de infractori de drept comun – pentru o aşa-zisă „reeducare” deşi nu greşiseră cu nimic.
În doar câţiva ani de la declanşarea campaniei de exterminare, ONU documentase deja zeci de mii de cazuri grave de tortură.
„Rapoartele descriu scene oribile, în care deţinuţii, dintre care mulţi sunt adepţi ai mişcării Falun Gong, mor ca rezultat al relelor tratamente, neglijării sau îngrijirilor medicale neadecvate. Cruzimea şi brutalitatea acestor acte de tortură sfidează orice descriere”, declara, în decembrie 2003, Asma Jahangir, Raportor Special al ONU pentru Drepturile Omului.
„Genocidul medical”
În scurt timp de la declanşarea persecuţiei, Partidul Comunist Chinez s-a trezit cu închisorile pline până la refuz de aderenţi Falun Dafa, care, în marea lor majoritate, nu aveau de gând să renunţe la practica ce le schimbase viaţa în bine. Problema suprapopulării devenea aşadar tot mai stringentăşi genera costuri consistente. Partidul a găsit însă rapid soluţia „salvatoare”: „valorificarea” practicanţilor Falun Dafa şi altfel decât punându-i la muncă forţată. Şi anume, prin vânzarea lor. Nu ca sclavi, nu în viaţă, ci pe „bucăţi”. Aşa au fost puse bazele unei industrii macabre de o amplore care nu cunoaşte asemănare în istoria omenirii: recoltarea forţată de organe pe scară largă, coordonată de stat. A urmat un adevărat „genocid medical”, unul care continuă şi în prezent şi care generează profituri fabuloase, piaţa transplanturilor din China cunoscând o evoluţie ce a îngrijorat întreaga comunitate internaţională.
Cum funcţionează maşinăria ucigaşă? Imediat după „internarea” în închisori şi lagăre, practicanţii Falun Dafa sunt supuşi unor analize medicale minuţioase, iar informaţiile rezultate sunt introduse într-o bază de date. Practic, PCC şi-a creat, aşa cum au remarcat experţii, o adevărată „bancă vie de organe”. Când apare cumpărătorul, „donatorii” compatibili ajung forţat pe masa de operaţie unde îşi găsesc sfârşitul. Cu alte cuvinte, s-au pus bazele unui sistem de stat care îşi omoară la comandă cetăţenii, pentru profit.
„Securitatea statului a lansat în 1999 campania de eliminare a Falun Gong. Până în 2001, peste 1 milion de aderenţi Falun Gong încarceraţi în sistemul Laogai [sistemul de lagăre de reeducare prin muncă forţată – n.r.] au fost supuşi testelor medicale specifice, iar spitalele militare şi civile chineze au început să-şi extindă facilităţile de transplant”, remarca jurnalistul Ethan Gutmann, autor al unor investigaţii de anvergură pe această temă.
Iar cererea este masivă, din moment ce timpii de aşteptare pentru un organ compatibil au ajuns de ordinul săptămânilor, asta în timp ce în ţările civilizate ale lumii bolnavii pot sta pe liste şi vreme de câţiva ani.
Cum închisorile erau acum pline de „marfă umană”, această industria macabră a cunoscut o amploare fără precedent, centrele de transplant fiind înfiinţate unul după altul pe tot teritoriul Chinei.
Mulţi dintre „clienţi” vin de peste hotare, devenind astfel, cu sau fără voia lor, complici la crime. A luat practic naştere un fenomen nemaiauzit în lume – „turismul în scop de transplant”, având ca destinaţie China, ţara care are organe disponibile la comandă pentru toţi cei ce îşi permit să plătească preţul cerut.
„Dacă aveţi de gând să mergeţi în China pentru a obţine un transplant de ficat, în timpul celor trei săptămâni cât veţi sta acolo, înseamnă că cineva va trebui să programeze o execuţie. Va trebui să se găsească un prizonier sănătos, cu tipul de sânge şi de ţesut potrivit şi cu mărimea potrivită a ficatului, iar prizonierul trebuie să fie gata pentru ‘extragere’ înainte ca turistul care a venit pentru transplant să plece.” (sursa: cartea „Organele statului. Abuzul transplanturilor în China”)
Deşi insuficient mediatizat din varii interese (politice, economice etc.), subiectul recoltării forţate de organe de la „prizonierii de conştiinţă” din China a produs reverberaţii la nivel internaţional. Inclusiv Parlamentul European a adoptat rezoluţii care îl condamnă şi prin care cere regimului comunist de la Beijing să pună capăt acestei industrii macabre.
Iar în unele ţări, precum Israel, Taiwan, Spania, Australia şi Italia, acţiunile regimului comunist au produs schimbări ale legislaţiei fiind interzis inclusiv aşa-numitul „turism pentru transplant”.
Un raport independent publicat pe această temă în iunie 2016 releva o realitate înfiorătoare: spitalele specializate chineze au transplantat între 60.000 şi 100.000 de organe anual, începând cu anul 2000. Dacă luăm în calcul că persecuţia ţine deja de 20 de ani, cifrele care rezultă sunt realmente şocante.
„Regimul chinez s-a angajat în uciderea în masă a unor oameni nevinovaţi”, a declarat unul dintre autorii investigaţiei, David Matas, un renumit avocat de drepturile omului, care a catalogat „genocidul medical” desfăşurat de PCC drept „o formă a răului fără precedent pe această planetă”.
Vă invităm să urmăriţi documentarul Genocidul Medical: Crime în masă ascunse în industria transplantului de organe din China.
Rezistenţă paşnică
Au trecut aproape două decenii de când Jiang Zemin a demarat campania de exterminare a aderenţilor Falun Dafa. Şi, în ciuda faptului că fostul dictator se aştepta ca practica să fie eradicată în trei luni de zile, în realitate s-a întâmplat exact contrariul. Falun Dafa nu numai că nu a dispărut, ci s-a extins în afara graniţelor, în peste 110 ţări. De-a lungul vremii, a primit mii de premii şi onoruri, iar fondatorul său a fost de nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia adusă omenirii prin principiile şi beneficiile practicii.
La rândul lor, practicanţii Falun Dafa au dat, întregii lumi, un exemplu de curaj şi demnitate prin rezistenţa lor paşnică, dar hotărâtă, în faţa brutalităţii regimului comunist. Mulţi dintre ei, asumându-şi riscuri personale, au lucrat neobosit pentru a expune şi a opri atrocităţile.
Distribuirea de materiale informative pentru a cotracara propaganda de stat, expunerea oficialilor şi „călăilor” implicaţi în persecuţie în cadrul comunităţilor locale sau la nivel internaţional, acţiuni în justiţie, proteste paşnice în faţa ambasadelor şi consulatelor chineze din întreaga lume, petiţii către ONU semnate de milioane de oameni etc. – acestea sunt doar câteva dintre numeroasele abordări folosite de aderenţii Falun Dafa pentru a combate campania de exterminare.
Ca urmare a acestor eforturi neîncetate, mulţi chinezi au reuşit să vadă dincolo de minciunile şi propaganda defăimătoare a PCC şi nu de puţine ori au luat atitudine în mod concret pentru susţinerea practicanţilor Falun Gong. Mai mult, unii dintre cei care îi persecutau pe aderenţii Falun Dafa şi-au schimbat radical atitudinea: Freedom House şi alte surse au arătat că membri ai forţelor de ordine şi funcţionari din anumite localităţi protejează în mod activ rezidenţii Falun Dafa şi refuză să-i aresteze pentru activităţile lor de informare a publicului.
Expunerea atrocităţilor a declanşat în interiorul Chinei un val imens şi constant de demisii din Partidul Comunist Chinez şi din organizaţiile sale afiliate, fapt ce a cutremurat din temelii regimul roşu.
La nivel internaţional se pot remarca, de asemenea, nenumărate luări de poziţie ferme şi deschise împotriva persecuţiei.
Cu toate acestea, crimele sunt încă în plină desfăşurare.
„Când se va termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime vor simţi la fel de multă indignare precum cei care sunt”, spunea Solon, conducător atenian din secolul 7
Un citat la care merită să reflectăm.
https://epochtimes-romania.com/news/cel-mai-intunecat-secret-al-chinei—201525
/////////////////////////////////////////
(Noi furam,noi ne judecam/reabilitam,dar contribuabilul plateste…)Top 10 cele mai importante dosare care s-au prescris ca urmare a deciziilor CCR / Inculpații au scăpat de pușcărie
Zeci de dosare cu inculpați celebri, unii dintre ei având decizii de condamnare de ani grei de închisoare în primă instanță, cazuri cu fapte grave și prejudicii mari, sunt închise pentru că faptele s-au prescris. Altele își așteaptă rândul. Deciziile CCR privind prescripția au efecte chiar și cu privire la dosarele cu verdicte definitive.
Judecătorii dispun încetarea proceselor pe latura penală (inculpații scapă de pușcărie), dar mențin totuși dispozițiile pe latura civilă (care nu se prescrie) de recuperare a prejudiciilor sau confiscare a mitelor. Însă un avocat a sesizat deja CCR și întreabă dacă pot fi dispuse decizii de confiscare în absența deciziei de condamnare survenite ca urmare încetarii procesului penal din cauza prescripției.
De ce se prescriu dosarele
Faptele penale se prescriu mult mai repede în perioada 2014 – 2022 ca urmare a deciziilor CCR din 2018 și 2022.
Curtea Constituțională a decis anul trecut că, între iunie 2018 și mai 2022, nu a existat prescripție specială, un instrument care permitea prelungirea perioadei în care pot fi trase la răspundere faptele penale după ce suspectului i s-a comunicat faptul că este anchetat.
Apoi, pe 25 octombrie 2022, Înalta Curte a decis că absența acestui instrument (prescripția specială) în perioada 2018-2022 reprezintă lege penală mai favorabilă și retroactivează până la 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului cod penal. Prin urmare, ÎCCJ a prelungit perioada în care faptele penale se prescriu mult mai repede si anume: 2014 – 2022.
TOP 10 cele mai importante dosare care s-au prescris
- Dosarul Vâlcov
Darius Vâlcov, fostul primar PDL al Slatinei, devenit ministru PSD de Finanțe în Guvernul Ponta și apoi consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost considerat ”eminența cenușie” a programului economic de guvernare pe vremea lui Liviu Dragnea.
Pe 15 martie 2023, Vâlcov a scăpat de unul dintre dosarele sale penale în care primise 6 ani și 6 luni de detenție în primă instanță. Fusese condamnat pentru că, între 2012-2014, pe când era primar la Slatina, a luat mită de la oamenii de afaceri cărora le încredințase contracte: celebrul comison de 10 la sută.
Curtea de Apel Craiova a dispus încetarea procesului penal a faptelor de luare de mită și trafic de influență, iar Vâlcov a scăpat de pușcărie. Era oricum stabilit la Milano, așa că, în cazul unei condamnări, doar ar fi îngroșat lista fugarilor din Italia. Instanța a dispus însă confiscarea mitelor de peste 4 milioane de lei primite de Vâlcov.
Fostul primar mai are un dosar de corupție la Înalta Curte, însă e foarte posibil ca și acesta să aibă aceeași soartă. E vorba de dosarul mitelor luate prin cimitire și ascunse în pereți în care procurorii au pus sub sechestru zeci de opere de artă, printre care desene de Pablo Picasso sau lucrări de Andy Warhol.
- Dosarele lui Nelu Iordache
În ianuarie 2023, afaceristul Nelu Ioardache a scăpat de condamnarea din primă instanță de 12 ani şi 6 luni de închisoare din dosarul Blue Air. Iordache a fost obligat la plata prejudiciului de aproape 9 milioane de lei.
În februarie, Tribunalul București a dispus încetarea procesului penal într-un dosar legat de Posta Română al lui Nelu Iordache, însă decizia nu este definitivă. Prejudiciul din dosar: 3,4 milioane de euro.
- Dosarul lui Bogdan Olteanu
Fostul președinte PNL al Camerei Deputaților era condamnat definitiv la 5 ani de detenție pentru că a primit mită un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.
A fost condamnat definitiv în octombrie 2020 și a apucat să își ispășească o parte din pedeapsă, până în august 2022. A fost unul dintre primii inculpați condamnați care, imediat după decizia CCR din mai anul trecut, a introdus o cale extraordinară de atac. În decembrie 2022, Curtea de Apel București a decis că faptele comise în 2008 erau prescrise la momentul condamnării. Prin urmare, Olteanu a scăpat de pușcărie. Însă, în cazul lui, ANAF a apucat să îi confiște milionul de euro primit mită de la SOV.
- Dosarul Hexi Pharma
Acest caz a sârnit valuri de revoltă și emoție publică în 2016 când s-a aflat că această companie ar fi vândut dezinfectanți diluați spitalelor. După izbucnirea scandalului, patronul firmei, Dan Condrea, a murit într-un accident rutier, despre care autoritățile au spus că a fost sinucidere.
Pe 3 martie 2023, directori Hexi Pharma, Flori Dinu și Mihai Leva, au scăpat de dosar, ca urmare a prescrierii faptelor, deși fuseseră condamnaţi în primă instanţă la pedepse cu închisoarea. În schimb, firma e obligată să plătească despăgubiri de câteva milioane de lei unor spitale cărora le-a vândut produse neconforme cu standardele.
- Dosarul ANRP
Pe 5 decembrie 2022, Crinuța Dumitrean, fosta șefă a Autorității pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), Sergiu Diacomatu, membru al Comisiei ANRP și samsarii de drepturi litigioase, Gheorghe Stelian zis Stelu și Dorin Cocoş (fostul soț al Elenei Udrea), au scăpat de condamnările în primă instanță.
Inalta Curte a ajuns la concluzia că faptele de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave s-ar fi prescris pe 21 noiembrie 2022. În primă instanță, Dumitean și Diacomatu primiseră câte 7 ani și 6 luni de detenție efectivă, Stelu – 6 ani, iar Cocoș – 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare.
Înalta Curte a menținut dispoziţia de confiscare specială de la Dorin Cocoş a sumei de 10 milioane de euro, iar Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu şi Gheorghe Stelian trebuie să achite prejudiciul de peste 44 de milioane de euro.
- Dosarul judecătoarei Burlan
În iulie 2020, judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş, soția impresarului de fotbal Marcel Pușcaș, a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită. A fost găsită vinovată că a luat mită de la interlopi prin intermediul unei ghicitoare. La momentul începerii anchetei, în 2018, judecătoarea a fost chiar arestată preventiv.
Pe 16 martie 2023, Înalta Curte a dispus încetarea procesului penal după ce a aplicat deciziile CCR privind prescripția și a constatat că faptele s-au prescris. Instanța a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro, bani luaţi ca mită de judecătoarea Burlan. Rămâne întrebarea de ce a durat aproape 3 ani să fie judecat procesul în apel.
În condițiile în care a scăpat de dosar, judecătoarea condamnată în primă instanță și cu un stagiu de arest preventiv la activ ar putea fi reprimită în magistratură, va încasa salariile din urmă, din 2018 până în prezent, și va avea pensie specială.
În context, e de notat că judecătoarea Burlan este cea care, în 2005, i-a dat dreptate fostului președinte Traian Băsescu în procesul cu Mugur Ciuvică și l-a condamnat pe acesta din urmă să îi achite daune de 500 de milioane de lei vechi fostului presedinte pe motiv că l-ar fi calomniat atunci când, în 2004, a susținut că Băsescu a fost turnător al Securității. 18 ani mai târziu, justiția a dovedit că Ciuvică avea dreptate în 2004.
- Dosarul Vanessei Youness
Tânăra este iubita lui Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret al MAI. Este considerată și o apropiată a fostului premier Emil Boc.
Pe 27 mai 2022, femeia a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare pentru că a primit 1 milion de euro de oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu pentru a interveni la un demnitar al statului român în legătură cu atribuirea licenţelor Microsoft, pe vremea Guvernului Boc.
Pe 1 martie 2023, un complet al Curții de Apel București – alcătuit din însăși președinta CAB, Lia Savonea, și judecătoarea Sabina Adomniței (soția fostului ministru PNL Cristian Adomniței, judecat pentru corupție) – a aplicat deciziile CCR privind prescripția și a constatat încetarea procesului penal. Youness a scăpat de închisoare, dar a rămas cu decizia de confiscare a sumei de 1 milion de euro.
- Dosarul patronului FCU Craiova, Adrian Mititelu
A fost primul deținut celebru eliberat din închisoare după deciziile CCR. Era condamnat la 3 ani de detenție pentru evaziune fiscală.
- Dosarele lui Aristotel Căncescu
Fostul președinte al CJ Brașov a primit 7 ani şi 10 luni de detenţie pentru corupție, dar a formulat cale extraordinară de atac în baza deciziilor CCR privind prescripţia.
Curtea de Apel Braşov a dispus punerea în libertate a lui Căncescu, dar a sesizat CJUE și a suspendat judecarea contestaţiei în anulare până se pronunță Curtea de la Luxembourg.
- Dosarul Ioanei Băsescu
Ultimul în topul G4media.ro (întrucât Înalta Curte nu a luat încă o decizie în acest caz), dar poate cel mai important dacă ținem cont de speculațiile din sistemul judiciar potrivit cărora decizia CCR privind prescripția a fost cu dedicație, în primul rând, pentru Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte al României.
Ioana Băsescu are o condamnare în primă instanță de 5 ani de detenție cu executare în dosarul finanțării campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din 2009.
La ultimul termen al procesului în fază de apel de la Înalta Curte, Ioana Băsescu a solicitat continuarea procesului penal fără să țină cont de deciziile CCR privind prescripția, însă avocații celorlați inculpați, printre care Elena Udrea, au cerut încetarea procesului penal. Dacă instanța supremă acceptă solicitările de încetare a procesului penal, ele se vor aplica însă și Ioanei Băsescu.
https://telem.ro/top-10-cele-mai-importante-dosare-care-s-au-prescris-ca-urmare-a-deciziilor-ccr-inculpatii-au-scapat-de-puscarie/
//////////////////////
Asa da-(in)justitie ! Dosar care a cutremurat România, închis de judecători: faptele s-au prescris. Inculpaţii scapă de condamnări
Curtea de Apel Bucureşti a dispus vineri încetarea procesului penal împotriva celor doi directori de la compania Hexi Pharma, Flori Dinu şi Mihai Leva, după ce judecătorii au constatat că faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, relatează Agerpres. Cei doi fuseseră condamnaţi în prima instanţă la câte 3 ani de închisoare însă acum, în urma deciziei scapă de pedeapsă.
Flori Dinu, directorul general al companiei Hexi Pharma, primise în ianuarie 2019, la Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond), o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, iar Mihai Leva, şef de producţie al firmei, fusese condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. De asemenea, compania a fost obligată la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane lei.
Pedepsele au fost însă anulate vineri de Curtea de Apel Bucureşti, pe motiv că faptele s-au prescris. Magistraţii au aplicat, ca şi în alte dosare importante din ultima vreme, deciziile Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.
Cei doi directori au primit interdicţia de a ocupa funcţia de manager într-o societate comercială, precum şi exercitarea oricărei activităţi într-o societate având ca obiect producerea şi comercializarea de biocide, pe o perioadă de 5 ani.
Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a sinucis în mai 2016, când a aflat că procurorii au deschis o anchetă penală în legătură cu dezinfectanţii diluaţi livraţi de companie către sute de spitale.
Pronunţarea sentinţei definitive în dosarul Hexi Pharma ar fi trebuit dată de Curtea de Apel Bucureşti în urmă cu doi ani, însă judecătorii au repus cauza pe rol în noiembrie 2020. Procesul a fost apoi tergiversat în aşteptarea unei expertize, care nu a adus nimic nou în dosar.
La Tribunal, Hexi Pharma a fost obligată să plătească un prejudiciu de aproximativ 125 milioane lei, reprezentând contravaloarea produselor biocide neconforme achiziţionate de sute de spitale din ţară.
Curtea de Apel Bucureşti a modificat însă valoarea acestor despăgubiri, unele sume fiind micşorate, altele fiind înlăturate cu totul.
https://epochtimes-romania.com/news/dosar-care-a-cutremurat-romania-inchis-de-judecatori-faptele-s-au-prescris-inculpatii-scapa-de-condamnari—340669
//////////////////////////////////////////////
Ca si alte aplicatii care ne teleghideaza,iradiaza,”modeleaza”… TikTok, interzisă pe device-urile de serviciu ale unor oficiali din SUA, Canada și Danemarca
De Iulian Soare
TikTok a fost interzisă luni pe dispozitivele mobile de serviciu ale angajaților din executivul canadian, iar Casa Albă le-a acordat funcționarilor din agențiile federale un termen de 30 de zile pentru eliminarea de pe device-uri a acestei aplicații . Marți, parlamentul danez le-a cerut deputaţilor şi întregului personal să dezinstaleze TikTok de pe dispozitivele mobile de serviciu.
Toate aceste decizii anunțate în lanț au fost luate pentru a elimina „riscul de spionaj” ce ar fi implicat de utilizarea acestei rețele sociale. Aplicaţia este prezentă în peste 150 de țări și are peste 1 miliard de utilizatori.
Câteva agenții americane, cum ar fi Departamentul de Apărare și Securitate Internă, implementaseră deja astfel de restricții. În Statele Unite, aplicația de partajare video Tik Tok a fost instalată de peste două sute de milioane de ori.
În ceea ce privește Canada, interdicția are aplicabilitate imediată, începând de marți, scrie Techcrunch.
În Danemarca, anunţul a venit în urma recomandărilor Centrului danez pentru Securitate Informatică, ce i-a sfătuit „insistent” pe funcţionari să şteargă TikTok de pe telefon, după ce şi Comisia Europeană a interzis această aplicaţie pe dispozitivele de serviciu, cu scopul de a „proteja” instituţia.
Platforma ultrapopulară de clipuri video, deţinută de compania chineză ByteDance, a fost luată în vizor de occidentali sub suspiciunea că Beijingul ar putea obţine acces la datele utilizatorilor săi din întreaga lume.
Teama că aplicația este folosită de Beijing pentru a colecta informații deținute de oficiali occidentali
Comisia Europeană a interzis staff-ului sau să utilizeze TikTok pe telefoanele şi dispozitivele de la muncă, începând de săptămâna trecută, când le-a recomandat acestora să înlăture aplicaţia pe cât posibil şi de pe telefoanele şi tabletele personale care sunt aduse la muncă. Angajaţii ar putea pierde accesul la email sau alte servicii, dacă nu şterg aplicaţia până pe 15 martie.
Executivul UE a citat „ameninţări din zona cyber securităţii şi vulnerabilităţi care pot fi exploatate pentru a ataca mediul corporate al Comisiei”.
Toate aceste guverne și instituții sunt îngrijorate că aplicația TikTok, deținută de gigantul tehnologic chinez ByteDance, ar putea fi folosită de regimul de la Beijing pentru a colecta informații sensibile deținute de oficialii occidentali. Deși TikTok a asigurat în mod repetat consumatorii americani că datele lor au fost stocate în SUA, o investigație anul trecut a arătat că ingineri din China aveau acces la date americane chiar în ianuarie 2022.
O altă investigație a descoperit că un grup mic de ingineri a accesat în mod necorespunzător datele a doi jurnaliști americani, pentru a afla, pe baza datelor privind locația acestora, dacă s-au încrucișat cu vreun angajat ByteDance ce le-ar fi furnizat informații secrete despre compania chineză. TikTok a recunoscut că a spionat jurnalişti, aparent din greşeală, când căuta whistebloweri în cadrul organizaţiei.
https://cursdeguvernare.ro/tiktok-interzisa-device-oficiali-sua-canada-canada.html
//////////////////////////////////////////
(Dupa ce au legalizat porno-demonia si au pensionat omenia…)FT: Populațiile îmbătrânite „afectează deja” ratingurile de credit – costurile cu sistemele de pensii scumpesc datoriile
De Iulian Soare
Populațiile îmbătrânite afectează finanțele publice din întreaga lume, iar agențiile de rating avertizează că recentele creșteri ale ratelor dobânzilor au amplificat impactul pensiilor și al costurilor asistenței medicale, scrie The Financial Times, publicație preluată de Rador.
În condițiile în care ratele dobânzilor de referință cresc, ca răspuns la cea mai mare creștere a inflației la niveluri nemaiîntâlnite de o generație, Moody’s, S&P și Fitch au avertizat că înrăutățirea datelor demografice afectează deja ratingurile de credit ale guvernelor. În lipsa unor reforme radicale, este foarte probabil să existe retrogradări ale ratingurilor de țară întrucât există amenințarea creării unui cerc vicios format din poveri bugetare mai mari și costuri în creștere ale împrumuturilor, consideră agenții de rating.
„În trecut, datele demografice erau avute în vedere pe termen mediu și lung”, spune Dietmar Hornung, director asociat la Moody’s Investors Services, citat de Rador. „Acum, viitorul este în fața noastră și afectează deja profilurile de credit suveran”.
Rezerva Federală a SUA, Banca Centrală Europeană și Banca Angliei au majorat ratele dobânzilor în această lună la cele mai ridicate niveluri de după criza financiară – ceea ce duce la o creștere a costurilor guvernelor în legătură cu serviciul datoriei publice. „Deși datele demografice au o evoluție lentă, problema devine din ce în ce mai urgentă”, a declarat Edward Parker, șeful pentru cercetări legate de organismele suverane și supranaționale în cadrul Fitch, care a retogradat ratingul de credit al Franței luna trecută, avertizând că agenda reformatoare a președintelui Emmanuel Macron s-ar putea bloca. „Suntem deja în mijlocul efectelor adverse în multe țări, iar tendința este doar de creștere”, a adăugat Parker.
Majorarea costurilor de împrumut afectează povara legată de sistemul de asistență socială și de pensii
Agențiile de rating afirmă că majorarea costurilor de împrumut amplifică atât impactul înmulțirii modificărilor legate de perioada activă a populației, cât și povara creșterii costurilor legate de îngrijirea medicală și pensii asupra finanțelor publice. Acest lucru afectează perspectivele asupra datoriei publice în UE, unde, potrivit Comisiei Europene, ponderea populației de peste 65 de ani va crește de la 20% în prezent la 30% până în 2050, precum și asupra datoriei Japoniei și SUA.
Marko Mrsnik, analist principal pentru datoriile publice la S&P Global Ratings, spune că, potrivit unui test de stres realizat de S&P, o creștere cu un singur punct procentual a costurilor de împrumut ar crește raportul datoriei față de produsul intern brut pentru Japonia, Italia, Regatul Unit și SUA cu aproximativ 40-60 de puncte procentuale până în 2060. „Aceasta este o creștere foarte consistentă și implică reforme care fie abordează presiunile generate de îmbătrânire, fie alte reforme bugetare care ar fi probabil necesare pentru ca datoria guvernamentală să rămână sustenabilă”, spune Mrsnik.
S&P: Costurile legate de pensii vor crește în medie cu 4,5% din PIB, până la 9,5%, în 2060
S&P a susținut în ianuarie că aproximativ jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii vor fi retrogradate la categoria junk până în 2060, în creștere de la nivelul actual estimat la aproximativ o treime, dacă nu sunt luate măsuri pentru a reduce costurile îmbătrânirii populației.
Agenția de rating a estimat că, în absența reformelor în politicile bugetare legate de îmbătrânire, un guvern obișnuit ar avea un deficit de 9,1% din PIB până în anul 2060, o creștere uriașă de la 2,4% estimat pentru 2025. S&P a estimat, de asemenea, că până în 2060 costurile legate de pensii vor crește în medie cu 4,5 puncte procentuale din PIB, ajungând la 9,5%, dar cu variații mari între țări.
Agenția de rating a mai estimat că, între 2022 și 2060, cheltuielile cu îngrijirile medicale vor crește cu 2,7 puncte procentuale din PIB pentru o țară medie. „Cu cât guvernele amână mai mult luarea de măsuri, cu atât măsurile vor fi mai dureroase”, a spus Parker de la agenția Fitch. Într-un posibil semn de presiune, republicanii din Congres cer reduceri de cheltuieli și o reformă a bugetului structural în contextul confruntării extrem de dure cu privire la plafonul datoriei SUA.
Europa Centrală și de Sud îmbătrânește cu unul dintre cele mai rapide ritmuri din lume
Analiștii spun că la nivel mondial, țările Europei Centrale și de Sud au profiluri demografice dintre cele mai proaste, fiind evidențiată în mod deosebit Germania, a cărei populație îmbătrânește cu unul dintre cele mai rapide ritmuri la nivel global. O notă a agenției Moody’s din acest an spunea că presiunea pe piața forței de muncă din Germania este „deja vizibilă”, iar „creșterea economică potențială va continua să slăbească pe viitor, în lipsa reformei”.
Agențiile de rating au tras, de asemenea, un semnal de alarmă cu privire la deficitul structural al sistemului de pensii din Spania, unde guvernul a restabilit recent o legătură directă între plăți și inflație, precum și cu privire la performanța Franței în gestionarea finanțelor sale. În schimb, acordă credit Greciei pentru reformele radicale din sistemul său de pensii după criza datoriilor. Într-un sondaj realizat de S&P în rândul a 81 de țări, Grecia a fost singurul stat în care cheltuielile legate de îmbătrânire este de așteptat să scadă până în 2060.
Prin contrast, mai multe țări asiatice au o perspectivă deteriorată din cauza presiunilor demografice. „Dacă te uiți spre anul 2050, atunci Coreea, Taiwan și China sunt unele dintre țările cu cele mai proaste profiluri”, a spus Parker, citat de FT, publicație preluată și tradusă de Rador.
https://cursdeguvernare.ro/populatiile-imbatranite-afecteaza-deja-ratingurile-credit.html
/////////////////////////////////////
Avertismentul lui Elon Musk despre inteligență artificială: ce urmează pentru societate, umanitate
Gabriel Peneș
Avertismentul lui Elon Musk despre inteligență artificială. Șeful Twitter, Tesla și Space X, alături de alte personalități din domeniu, au publicat o scrisoare deschisă în care trag un semnal de alarmă în privința pericolelor pentru societatea umană generate de antrenare unor sisteme tot mai puternice de AI, pe fondul ascensiunii fulminante a ChatGPT.
Avertismentul lui Elon Musk despre inteligență artificială
Inteligența artificială este ”cel mai mare risc pentru civilizația umană”, spunea Elon Musk, în 2017, când adăuga că trebuie instituite reguli pentru aceasta cât mai curând. Acum, după avântul incredibil pe care l-a luat sistemul ChatGPT, șeful Twitter, Tesla și Space X a luat din nou atitudine și a atras atenția asupra pericolelor ce pândesc dincolo de performanțele AI.
Astfel, Elon Musk şi un grup de experţi în inteligenţă artificială şi de directori din industrie cer într-o scrisoare deschisă o pauză de şase luni în antrenarea unor sisteme mai puternice decât modelul GPT-4, recent lansat de OpenAI, invocând potenţiale riscuri pentru societate şi umanitate, relatează Reuters, conform news.ro.
Scrisoarea, transmisă de organizaţia non-profit Future of Life Institute (Institutul pentru Viitorul Vieţii), este semnată de peste 1.000 de persoane, între care Elon Musk, cofondatorul Apple, Steve Wozniak, directorul general al Stability AI, Emad Mostaque, cercetători de la DeepMind, deţinut de Alphabet, precum şi experţi recunoscuţi din domeniul inteligenţei artificiale precum Yoshua Bengio şi Stuart Russell.
Avertismentul lui Elon Musk despre inteligență artificială: ce urmează pentru societate, umanitate
Elon Musk, alături de alte personalități din domeniu, a atras atenția asupra pericolelor generate pentru societatea umană de sistemele tot mai puternice bazate pe inteligența artificială
Ce urmează pentru societate, umanitate
Toţi solicită o pauză în dezvoltarea inteligenţei artificiale avansate până când protocoale de siguranţă comune pentru astfel de modele vor fi dezvoltate, implementate şi auditate de experţi independenţi.
ȘOC URIAȘ în showbiz! Actriță celebră, BĂTUTĂ cu sălbăticie: ‘Mă revoltă până la lacrimi’
IMPACT.RO
ȘOC URIAȘ în showbiz! Actriță celebră, BĂTUTĂ cu sălbăticie: ‘Mă revoltă până la lacrimi’
A MURIT cel mai mare ARTIST din toate timpurile! DOLIU uriaș în showbiz
IMPACT.RO
A MURIT cel mai mare ARTIST din toate timpurile! DOLIU uriaș în showbiz
„Sistemele puternice de inteligenţă artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive şi că riscurile lor vor fi gestionabile”, se arată în scrisoare.
Scrisoarea detaliază riscurile potenţiale pentru societate şi civilizaţie pe care le pun sistemele de inteligenţă artificială competitive – în special perturbări economice şi politice – şi solicită dezvoltatorilor să colaboreze cu factorii de decizie politică în ceea ce priveşte guvernanţa şi autorităţile de reglementare.
Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, compania ce a creat ChatGPT, nu a semnat scrisoarea, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Future of Life Institute.
Pe de altă parte, Altman însuși a recunoscut că îi este „puțin teamă” de creația sa, dacă aceasta ar fi folosită pentru „dezinformare la scară largă sau atacuri cibernetice”. „Compania are nevoie de timp pentru a se adapta”, a declarat el pentru ABCNews la jumătatea lunii martie.
În acest context, semnatarii scrisorii menționate susțin că „în ultimele câteva luni, laboratoarele de inteligență artificială au văzut o cursă necontrolată pentru a dezvolta și implementa creiere digitale tot mai puternice pe care nimeni – nici măcar creatorii lor – nu le poate înțelege, prezice sau controla în mod fiabil”.
De la lansarea sa, anul trecut, ChatGPT al OpenAI, susţinut de Microsoft, a determinat rivalii să accelereze dezvoltarea unor modele similare de limbaj, de mari dimensiuni, iar companiile să integreze modele generative de inteligenţă artificială în produsele lor.
Interesant este că Elon Musk a fondat OpenAI, alături de Sam Altman și un grup mic de investitori, în 2015, el retrăgându-se din afacere în 2018, după o încercare nereușită de a prelua compania.
- Descoperire dezgustătoare într-un restaurant McDonald’s. Ce a găsit o fetiță de 8 ani în mâncarea comandată
- Anamaria Prodan, clip interzis după despărțirea de iubit! Și-a dat pantalonii jos și a fost filmată: Imaginile au ajuns pe net
- Sfârșitul lumii, prezis de Leonardo Da Vinci. Data ascunsă în tabloul său. Incredibil ce s-a aflat…
//////////////////////////////////////////////
Lensa AI și ChatGPT | Avantaje, dar și pericole neștiute. Expert: „Nu se citesc cu atenție termenii de confidențialitate”
Irina Breilean
Tehnologia artificială folosită de platforme precum Lensa AI sau ChatGPT a intrat în atenția publicului după semnalarea unor probleme de confidențialitate și de etică.
Tehnologia artificială folosită de platforme precum Lensa AI sau ChatGPT a intrat în atenția publicului după semnalarea unor probleme de confidențialitate și de etică.
Distribuie
Tehnologia AI devine tot mai avansată, însă experții avertizează despre potențialele pericolele aferente dezvoltării nereglementate în acest domeniu. Părerile sunt împărțite când vine vorba de AI-uri precum cele folosite de Lensa sau ChatGPT. Care sunt riscurile aferente tehnologiei artificiale?
Aplicația Lensa AI a apărut în 2018, însă a devenită tot mai populară în ultimele săptămânii după lansarea unei noi funcții – „magic avatars”, care le permite utilizatorilor să încarce poze de pe telefon, iar AI-ul le va transforma în diferite stiluri. Utilizatorii au de ales dintr-o gamă largă de opțiuni stilistice, cum ar fi „prințesă” sau „personaj din desene animate”.
Începând cu luna decembrie, popularitatea companiei s-a dublat, ajungând de la două la patru milioane de instalări în magazinele Apple și Google.
Costul aplicației este de 35,99 de dolari pe an, însă există costuri suplimentare pentru funcțiile speciale, cum este pachetul „magic avatars”. Consumatorii au cheltuit 8,2 milioane de dolari pentru aplicația creată de cei de la Prisma Labs.
Compania este înființată de antreprenorii Andrei Usoltsev și Alexei Moiseenkov și își are sediul în Statele Unite. Membri ai echipei Lensa au lucrat în trecut pentru companii rusești cum ar fi Yandex sau Mail.ru.
Problema de confidențialitate a platformei s-a răspândit pe rețelele de socializare. Pentru a genera imagini cât mai avansate, platforma folosește fotografii din colecția LAION, adunate din mai multe colțuri ale internetului fără consimțământul specific al deținătorilor. O artistă din California a găsit chiar poze din istoricul medical în baza de date LAION.
Mai mult, unii artiști au descoperit că platforma a utilizat ilustrațiile create de ei, fără voia lor. Dragoș Stanca, antreprenor specializat în platforme digitale, explică că această problemă apare ca urmare a faptului că oamenii își dau consimțământul fără a citi termenii și condițiile platformelor de socializare, cum sunt Facebook și Instagram.
„De exemplu, o fotografie prelucrată în Lensa și care devine o animație poate fi apoi folosită în scopuri pe care noi nu le mai putem controla”, spune Dragoș Stanca.
El spune că, atunci când ne dăm consimțământul în momentul creări unui cont pe o platformă de socializare, conținutul postat devine deținut de acea platformă.
Știre generată de Inteligența artificială
Europa Liberă a efectuat un experiment, generând, cu ajutorul instrumentului AI ChatGPT, o știre despre avantajele și dezavantajele inteligenței artificiale.
Rândurile de mai jos reprezintă știrea realizată de un chatbot:
În ultimii ani, tehnologia artificială a devenit un subiect tot mai popular în lumea tehnologiei și a cercetării. Avansarea tehnologiei artificiale a adus multe avantaje, de la aparatura care ne ajută la locul de muncă, până la programele de inteligență artificială care ne fac viața mai ușoară. Însă există și dezavantaje pe care nu trebuie să le ignorăm.
Unul dintre avantajele cele mai importante ale tehnologiei artificiale este capacitatea sa de a face lucrurile mai rapide și mai eficiente. De exemplu, un robot poate lucra fără întrerupere și fără a se plictisi, ceea ce înseamnă că poate face mai multe într-un timp mai scurt decât un om.
De asemenea, programele de inteligență artificială pot analiza cantități uriașe de date într-un timp foarte scurt, lucru care poate ajuta la luarea deciziilor în domenii precum finanțele sau sănătatea.
Pe de altă parte, tehnologia artificială poate avea un impact negativ asupra locurilor de muncă. Deși roboții și programele de inteligență artificială ne pot ajuta în multe feluri, acestea pot înlocui oamenii în anumite domenii, lucru care poate duce la șomaj.
Tehnologia artificială poate fi un instrument puternic atât pentru binele nostru, cât și pentru rău. Este important să fim conștienți de avantajele și dezavantajele sale și să luăm măsuri pentru a minimiza impactul negativ al tehnologiei artificiale asupra societății și a indivizilor.
Rândurile de mai sus reprezintă un experiment realizat de jurnaliștii Europei Libere pentru a testa capacitatea AI-ului de a produce o știre.
Prototipul a devenit popular datorită funcțiilor sale avansate și capacității sale de a crea texte extrem de naturale. Poate genera răspunsuri la întrebări, dialoguri și poate crea chiar texte mai lungi, cum ar fi o știre sau un referat.
Modificările propuse de Google ar putea avea un impact major asupra utilizatorilor Facebook.
### VEZI ȘI… ###
Google vrea să limiteze partajarea datelor pe telefoanele Android. Cum va fi afectat Facebook
Experiment cu textul unui CEO de bancă după ce România a primit un vot negativ pentru Schengen
Un experiment similar a fost realizat de Alexandru Negrea, consultant în comunicare, pe LinkedIn. El a făcut o comparație între un text realizat de un CEO al băncii BCR și un text generat automat de ChatGPT.
Textul publicat de Sergiu Cristian Manea și textul generat de AI, ambele despre aderarea României la spațiul Schengen, au fost foarte similare, din punct de vedere al stilistic și al conținutului.
Site-ul ChatGPT, la care a contribuit și Elon Musk înainte de a se retrage parțial din companie, a fost lansat pe 30 noiembrie și se află încă în stadiul de prototip. Utilizatorii își pot crea un cont, ca apoi să folosească robotul fără vreun cost aferent.
ChatGPT folosește limbajul de programare GPT03.5. Tehnologie a fost dezvoltată de OpenAI și a fost „antrenată” cu texte din mai multe surse, astfel încât să „învețe” un limbaj cât mai sofisticat.
ChatGPT folosește limbajul de programare GPT03.5. Tehnologie a fost dezvoltată de OpenAI și a fost „antrenată” cu texte din mai multe surse, astfel încât să „învețe” un limbaj cât mai sofisticat.
Formatul din spatele tehnologiei ChatGPT îi permite sistemului să genereze răspunsuri pornind de la cele mai simple, la cele mai complexe. Printre funcțiile cele mai avansate este capacitatea bot-ului de a genera cod de tip Python sau chiar texte academice avansate.
Antreprenorul Dragoș Stanca este de părere că tehnologia AI este comparabilă cu orice alt tip de descoperire a umanității, însă acest domeniu, spre deosebire de altele, avansează mult mai rapid.
„Inteligența artificială poate fi folosită cu bună credință, în mod etic, sau poate fi folosită cu rea credință”, explică expertul.
Platforma care a fost lansată săptămâna trecută are deja peste un milion de utilizatori, iar Dragoș Stanca spune că au fost deja confirmate situații în care oamenii au folosit AI-ului pentru a genera informații despre fabricarea de explozibili, spre exemplu.
Riscurile aferente acestui tip de tehnologie au intrat în atenția publicului și în trecut, în cazul altor platforme, cum este FaceApp, aplicația care a devenit faimoasă în 2019 pentru funcția de îmbătrânire facială.
Aplicația FaceApp a intrat în atenția publicului acum trei ani datorită funcției care le permite utilizatorilor să „îmbătrânească” pe cineva. Această funcție a fost folosită și pentru a transforma o fotografie a președintelui rus, Vladimir Putin.
Aplicația FaceApp a intrat în atenția publicului acum trei ani datorită funcției care le permite utilizatorilor să „îmbătrânească” pe cineva. Această funcție a fost folosită și pentru a transforma o fotografie a președintelui rus, Vladimir Putin.
Preocupările experților legate de FaceApp au fost legate de originea rusească a aplicației. Conform unei investigații a FBI-ului, pericolele identificate au fost tot legate de confidențialitate. Serviciul de investigație american a transmis că Moscova putea să folosească aplicația pentru a accesa date cu caracter sensibil prin furnizorii serviciilor de internet.
Reglementarea domeniului, Big Tech vs. Uniunea Europeană
Domeniul tehnologic este unul foarte greu de reglementat, spune Dragoș Stanca. Dezvoltările au loc într-un ritm exponențial, iar din punct de vedere tehnico-legislativ, este greu de ținut pasul.
Expertul spune că ChatGPT ar fi trebuit lansat abia în 2025, potrivit proiecțiilor din domeniu, însă a fost lansat mult mai repede, datorită progresului tehnologic rapid. Legislația Uniunii Europene nu poate ține pasul, spune expertul.
„Vedem că viteza cu care se dezvoltă big tech versus capacitatea statelor și a structurilor de reglementare de a rezolva eventuale probleme etice care apar pe parcurs este mult defazată, inclusiv în implementarea GDPR”, spune antreprenorul.
Nu există, în acest moment, posibilitatea ca legislativul să se miște cu viteza cu care se mișcă tehnologia.
Dragoș Stanca, antreprenor specializat în platforme digitale
Pentru realizarea legii care obligă Google să ofere o parte din veniturile realizate din scanarea și refolosirea imaginilor din mediul online a durat peste 10 ani.
„10 ani în domeniul tehnologiei este o viață”, spune Dragoș Stanca. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, de la pornirea discuțiilor despre reglementarea la nivelul Uniunii Europene, până la adoptarea scrisă a unor legi, au apărut aproape 30 de noi modele ale telefonului iPhone.
Expertul avertizează că dacă big tech nu va fi reglementat de legiuitori, domeniul se va reglementa singur. Dacă sectorul își va crea propriile legi, apare riscul ca acestea să fie formulate strict în interesul profitului.
El mai spune că tehnologia artificială ar putea ajuta chiar la scrierea unor noi legi. „S-ar putea să le scrie chiar mai bine decât politicianul mediu român”, spune Dragoș Stanca.
Tehnologia artificială are potențialul de a contura un act normativ care să nu se contrazică cu alte acte normative emise anterior. Acest lucru se datorează faptului că AI-ul poate să sesizeze erorile sau termenii ilogici care apar într-un proiect de lege, pe când un om nu poate face acest lucru cu aceeași ușurință.
Cât de departe poate fi dusă tehnologia?
Dragoș Stanca spune că, AI-urile pe care le avem în momentul de față sunt suficient de avansate încât să scrie chiar și o teză de doctorat. Alternativ, inteligența artificială ar putea prelua un doctorat deja existent, reformulându-l pentru a nu putea fi detectată plagiatura.
Dragoș Stanca este de părere că inteligența artificială ar putea fi folosită chiar și pentru scrierea unei lucrări de doctorat
Dragoș Stanca este de părere că inteligența artificială ar putea fi folosită chiar și pentru scrierea unei lucrări de doctorat
AI-ul, odată instruit să facă acest lucru, va suci, va rescrie și va adăuga paragrafe, astfel încât acestea să genereze un conținut original. „Se poate scrie o lucrare de doctorat, nu o teză extraordinar de remarcabilă, însă una suficient de bună de pus la CV”, spune Dragoș Stanca.
Un astfel de experiment a fost efectuat în trecut, folosind versiune GPT-3 a limbajului de programare folosit de ChatGPT. O cercetătoare suedeză a instruit bot-ul să genereze o lucrare academică
România a înregistrat o creștere constantă a atacurilor cibernetice de la începutul războiului în Ucraina.
### VEZI ȘI… ###
Cercetător în securitate cibernetică: „Unele atacuri cibernetice au rolul de a reduce la tăcere presa”
16×9 Image
Irina Breilean
Absolventă a Școlii de studii slavone și est europene din cadrul University College London, și-a găsit pasiunea pentru jurnalism după terminarea facultății. În trecut, a lucrat în cercetare, în cadrul think-tankului studențesc Bentham Brooks Institute/University College London.
https://romania.europalibera.org/a/lensa-chatgpt-avantaje-si-pericole/32169554.html
//////////////////////////////////////////////
Mercola îl intervievează pe Corbett despre controlul tehnocratic al AI
POSTAT DE: DR. JOSEPH MERCOLA
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Doi experți care înțeleg Tehnocrația discută „narațiuni false, preluarea globală de către tehnocrație, opoziția controlată și pericolele inteligenței artificiale, precum și soluțiile la aceste și alte provocări”. ⁃ TN Editor
În acest videoclip, îl intervievez pe jurnalistul de investigație James Corbett despre narațiunile false, preluarea globală de către tehnocrație, opoziția controlată și pericolele inteligenței artificiale, precum și soluțiile la aceste și alte provocări.
Cariera de jurnalism a lui Corbett a început după 9/11, când a devenit „depășit să descopere că suntem mințiți în mod constant prin mass-media de masă”. 9 septembrie a fost momentul lui „pastila roșie” și de atunci nu a încetat să caute adevărul.
„Discrepanța dintre lucrurile pe care le găseam online și ceea ce era raportat la știrile de seară tocmai a început să se amplifice din ce în ce mai mult.” el spune, „Până la punctul în care am simțit că… a trebuit să mă introduc în acea conversație. Deci, acesta este motivul pentru care vorbim astăzi.”
În 2007, Corbett și-a lansat site-ul web, CorbettReport.com. Unul dintre semnele sale distinctive, atât în documentarele sale, cât și în reportajele sale regulate, este citarea impecabilă a surselor.
„Întotdeauna pun transcrierea cu hyperlinkurile către documentele sursă pentru fiecare citat, fiecare clip video, tot ceea ce redau.” el spune. „Vreau să-i îndrept pe oameni înapoi la materialul sursă, astfel încât să-l poată cerceta singuri.
Știu că, în calitate de cercetător care lucrează cu asta, este incredibil de valoros. Apreciez foarte mult când o fac alții, așa că încerc să dau exemplul în media alternativă.”
Preluarea globală poate fi deraiată?
Corbett apare și pe „Bună dimineața CHD” cu dr. Meryl Nass o dată pe lună, o emisiune de știri online de la Children’s Health Defense.
„Este o modalitate valoroasă, pentru amândoi, de a continua să ținem ochii pe globul Organizației Mondiale a Sănătății și ultimele sale mașinațiuni… ale tratatului global privind pandemia și amendamentele la reglementările internaționale de sănătate (IHR) la care lucrează corect. acum, care ar putea fi într-adevăr cablarea infrastructurii de biosupraveghere”, spune Corbett.
Când a fost întrebat dacă consideră că tratatul pandemic și/sau amendamentele RSI pot fi oprite, Corbett răspunde:
„Ei bine, ei plănuiesc să dezlănțuie tratatul global asupra pandemiei în lume la Adunarea Mondială a Sănătății (AMS) anul viitor, mai 2024. Și, în pregătire pentru asta, vor organiza o Adunare Mondială a Sănătății luna aceasta, la despre care vor vorbi despre proiectul de tratat și despre proiectul amendamentelor RSI și alte asemenea evoluții.
Așadar, ne uităm la o cronologie de aproximativ un an înainte ca ceea ce gătesc ei să fie impus lumii, cu excepția cazului în care există o mișcare dramatică pentru a opri asta.
Pe termen scurt, pare puțin probabil ca incredibilul impuls instituțional să fie deraiat, dar spunând asta, am putea privi lucrurile care s-au întâmplat în trecut, care au deraiat complet agende care păreau inevitabile, inclusiv ediția din 2009 a UNFCCC, Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.
În 2009, UNFCCC a fost promovată și promovată – chiar și de către președintele de atunci al UE – ca potențial pentru guvernarea mondială printr-un nou acord climatic care ar rescrie complet regulile internaționale.
Acest lucru a fost complet deraiat de câteva incidente interesante, dintre care unul a fost Climategate… Cercetele dintre unele dintre națiunile în curs de dezvoltare și lumea dezvoltată… [de asemenea] au contribuit la deraiarea acelei conferințe din 2009.
Este posibil să se întâmple un lucru similar [acum] cu OMS care încearcă să impună reglementări și restricții țărilor în curs de dezvoltare care nu își pot permite. După cum am văzut de-a lungul ultimilor câțiva ani, țările africane au fost cele care s-au ținut împotriva agendei statului de biosecuritate, în mare măsură.
Și cred că oamenii care sunt interesați să invoce o rețea globală de supraveghere a biosecurității sunt probabil cel mai preocupați de modul în care țările în curs de dezvoltare vor sau nu vor participa la acest lucru. Așadar, ar putea exista un tip similar de ceartă geo-economică sau altceva care ar putea deraia acest lucru, așa că nu cred că ar trebui să ne lăsăm pur și simplu la inevitabilitatea acesteia înainte să se întâmple.”
Este Elon Musk opoziție controlată?
Determinarea credibilității oamenilor din spațiul de știri alternativ este o provocare cu care se confruntă toată lumea în aceste zile. Acuzațiile că oamenii sunt opoziție controlată sunt frecvente. Același lucru este valabil și pentru persoanele cu profil înalt în general. De exemplu, unii oameni, inclusiv Corbett și jurnalistul de investigație Whitney Webb, cred că Elon Musk este probabil o opoziție controlată. Ce i-a condus la această concluzie?
„Este o întrebare pe care o au mulți oameni, așa că haideți să o analizăm”, spune Corbett. Pe de o parte, aveți oameni care cred că Musk expune și subminează complexul militar de informații industriale. Pe de altă parte, sunt cei care cred că joacă doar un rol de „băiat bun”, în timp ce urmărește pe furiș obiectivele Deep State. După cum a remarcat Corbett, este greu de trecut cu vederea sprijinul masiv pe care Musk l-a primit din partea complexului militar de informații industriale de-a lungul carierei sale.
„Nu trebuie să speculăm despre asta”, spune Corbett. „Este o chestiune publică. Putem indica aproximativ jumătate de miliard de dolari pe care Departamentul Apărării a atribuit SpaceX într-o serie de contracte în ultimii ani pentru a trimite sateliți pe orbită de natură clasificată în misiuni neînregistrate, neraportate care probabil au ceva de-a face cu intenția declarată a DOD de a transforma spațiul într-un domeniu de război.
Există contractele de 3 miliarde de dolari NASA pe care SpaceX le-a acordat în 2021 pentru a dezvolta aterizatorul uman pentru Misiunea Artemis și călătoria pe Lună, care nu va avea loc în mod constant, care este promisă publicului. Există cele 750 de milioane de dolari care au fost acordate lui Solar City în 2016 de statul New York pentru a construi o instalație de producție de celule solare.
Acesta, din nou, este un alt aspect al oportunităților de afaceri în care este implicat Musk, care cred că țipă de grift – cel puțin o gamă, promițând în mod constant o tehnologie care nu numai că nu oferă, dar este de fapt dăunătoare mediului. Cred că este ceva ce trebuie subliniat.
Apoi, mai sunt cei 1.3 miliarde de dolari pe care Tesla i-a primit de la statul Nevada în 2014 pentru a construi Gigafactory etc., etc., etc. Am putea trece prin lista unor astfel de ajutoare, dar poate mai la obiect a fost faptul că înainte Elon Musk a ajuns să lanseze SpaceX, a făcut parte dintr-o călătorie în Rusia… pentru a cumpăra vechi ICBM sovietici [rachete balistice intercontinentale]. Acea călătorie a dus în cele din urmă la lansarea SpaceX.
Cine îl însoțea pe Elon Musk în acea călătorie? Cineva pe nume Mike Griffin, care tocmai se întâmplă să fie directorul de operațiuni al In-Q-Tel, care este brațul de investiții al CIA…
Griffin a devenit administratorul NASA, care apoi a ales SpaceX ca singura companie din cele 20 care solicitau la acel moment, pentru acest contract de 400 de milioane de dolari pentru a începe dezvoltarea noii rachete de aprovizionare ISS în 2005, care practic. a lansat SpaceX… și a acordat din nou lui SpaceX 3.5 miliarde de dolari în 2008, cu un contract pe care Musk însuși îl creditează pentru salvarea companiei.
Deci, iată, conexiunile literale de stare profundă nu ar putea deveni mult mai clare. În fiecare etapă a carierei în afaceri a lui Musk, el a fost salvat la nevoie, cu deus ex machina a agenților de stat ca Mike Griffin, care au primit contracte de miliarde de dolari la momentul potrivit.”
De aceea, preluarea Twitter de către Elon Musk și eliberarea fișierelor Twitter pot părea a fi o mișcare împotriva complexului militar-industrial, dar având în vedere legăturile documentabile ale lui Musk cu același complex militar-industrial, trebuie să ne ferim de a pune încredere în aceste evoluții. .
La urma urmei, Twitter este o platformă centralizată care se pretează la cenzură, manipulare algoritmică și suprimare a informațiilor, iar Musk a declarat deschis că dorește să creeze o aplicație asemănătoare „WeChat”, capabilă să gestioneze fiecare aspect al vieții digitale a utilizatorilor săi.
De ce a lansat Musk fișierele Twitter?
Corbett sugerează că cel mai bun mod de a evalua ideile și contribuțiile lui Musk este evaluarea rezultatelor acestora.
„Ceea ce susține Elon Musk este bun sau rău? Suntem de acord cu el sau nu suntem de acord cu el? Este corect sau greșit? Și de ce credem așa? Aceasta trebuie să fie inima la care ne continuăm să revenim. Deci, trebuie să evaluăm ideile lui Musk pe această bază. el spune.
„De exemplu, există idei pe care Musk le promovează și cu care sunt 100% implicat. El a vorbit despre mitul suprapopulării și criza subpopulării cu care se confruntă omenirea. Sunt foarte de acord cu el în această evaluare. Când vorbește despre efectele nocive ale blocajului… absolut, cred că are dreptate în privința asta.
Cu toate acestea, când vorbește despre impunerea unei taxe pe carbon, în conformitate cu Bill Gates și Mark Carney și altele asemenea, cred că promovează o idee proastă care face parte dintr-un plan de centralizare a controlului în mâinile globaliste.
Când urcă pe scena Summit-ului Guvernului Mondial și pledează pentru venitul de bază universal, din nou în concordanță cu orice număr de operatori globaliști, cred că promovează o idee care va fi folosită pentru centralizarea controlului economic în mai puține mâini.
Când vorbește despre… cipul cerebral Neuralink… [el] este exact în concordanță cu ceea ce [fondatorul Forumului Economic Mondial] a argumentat Klaus Schwab… Cred că este o idee proastă care va fi folosită pentru controlul maselor de către un elita tehnocrată”.
În ceea ce privește achiziția de către Musk a Twitter și lansarea ulterioară a fișierelor Twitter, Corbett nu crede că este o mare surpriză să constate că complexul militar de informații industriale l-a folosit pentru a monitoriza și manipula oamenii. El crede că sarcina lui Musk ar putea fi să facă din nou platforma de încredere, astfel încât agențiile guvernamentale să o poată continua să o folosească pentru supraveghere și control.
Există și alte dovezi care indică în această direcție. Musk a spus că dorește ca Twitter să devină aplicația WeChat din America. Și ce este WeChat? Este o aplicație controlată de guvernul chinez care monitorizează fiecare aspect al vieții cetățenilor, inclusiv tranzacțiile financiare, tranzacțiile sociale, comunicațiile, locația și multe altele.
Practic este fundamentul sistemului comunist de credit social. Așadar, în timp ce Musk pretinde că este un apărător al libertății de exprimare, el vorbește și despre transformarea Twitter în centrul central al rețelei de supraveghere și control tehnocrat.
Nu mai căuta un Mântuitor
După cum a remarcat Corbett, ceea ce trebuie să facem este „să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre vieți, mai degrabă decât să căutăm salvatori precum Elon Musk care să se apropie și să salveze ziua”. Nu putem pune această povară asupra unui anumit individ sau grup de indivizi. Trebuie să facem cu toții partea noastră.
„Cred că conversația se poate bloca în prostie pentru că, deși tind să cred că Musk este o formă de colaborator cu starea profundă căreia se preface că se opune, nu am dovezi în acest sens și nu știu că de fapt, în același mod în care apărătorii săi nu știu sigur că el nu face parte din acea opoziție controlată”, spune Corbett.
„Ne putem petrece tot timpul și energia vorbind despre această persoană și despre ce credem că este rolul ei în toate acestea, sau am putea petrece acel timp angajați productiv în cercetare, verificând, triangulant informațiile, discernând ce este adevărat și ce nu este. Adevărat.
Când coborâm informațiile la acel nivel, atunci nu contează cine este persoana care ne transmite aceste informații. Partea importantă este informația.”
De asemenea, este important să înțelegeți că „împărțiți și cuceriți” este modul principal în care rețeaua de control menține controlul și tot ceea ce este necesar pentru a împărți un front anterior unificat este insinuarea și însămânțarea îndoielii. Pe termen scurt, preluarea globalistă pare să aibă un impuls de neoprit în spate, dar mișcările aparent inevitabile spre tiranie au fost deraiate în ultimul moment în trecut și nu trebuie să renunțăm la speranță sau să încetăm să ne opunem. După cum a explicat Corbett:
„Termenul de infiltrare cognitivă se întoarce la Cass Sunstein, persoana care a devenit țarul informațional al lui Obama… El a co-scris o lucrare despre infiltrarea cognitivă în care a declarat deschis:
„Guvernul poate ar trebui să trimită oameni în spații de conspirație, grupuri de conspirație, cu infiltrați cognitivi care vor intra acolo și își vor ascunde identitatea ca fiind afiliați guvernului, dar vor încerca să introducă fapte care vor sparge narațiunea teoreticienilor conspirației”.
Și care a fost rezultatul acelei lucrări? Mai degrabă decât oricine să fi fost expus ca fiind acel infiltrat cognitiv pe statul de plată al guvernului SUA, ceea ce a făcut efectiv a fost să ofere oamenilor muniție pentru a specula la nesfârșit.
„Această persoană este un infiltrat cognitiv, acea persoană este un infiltrat cognitiv”, până la punctul în care, în ultimă instanță, cred că Sunstein câștigă, fără să fie neapărat necesar să implementeze acel sistem, pentru că… grupul se fracturează odată ideea de a arăta cu degetul spre toată lumea devine norma…
Exact așa a funcționat programul COINTELPRO al FBI în anii ’1950 și ’60… Una dintre tacticile pe care le-au folosit a fost să pună oamenii la întâlniri în diferite spații, Black Panthers și altele, pentru a începe să răspândească zvonuri și chemând alți oameni agenți guvernamentali.
Agenții guvernamentali au fost, în general, cei pe care îi numim agenți guvernamentali altor oameni pentru a perturba grupurile, așa că cred că trebuie să ținem cont de asta și să fim cu ochii pe premiul real aici, care este discernământul real de la ficțiune, adevărul din falsitate, căile productive înainte de la căile neproductive înainte.”
ChatGPT și viitorul propagandei
M-am mirat adesea de eficacitatea propagandei moderne. O parte din ceea ce îl face atât de eficient este disponibilitatea tehnologiei, de la rețelele de socializare și motoarele de căutare până la inteligența artificială a modelului de limbaj mare. ChatGPT de la OpenAI a luat lumea cu asalt, iar companiile dintr-o serie de industrii vorbesc deja despre înlocuirea unui număr mare de lucrători cu gulere albe cu AI.
Asta, chiar dacă există probleme serioase cu această tehnologie. De exemplu, constatăm că chatboții au tendința de a minți și de a fantezi. Cercetătorii numesc aceste cazuri „halucinații”. Practic, AI-ul creează o fantezie pe baza informațiilor disponibile și o recită ca fapt. Și asta se adaugă părtinirii care pot fi încorporate de programatori. Deci, deși este o tehnologie incredibil de interesantă, nu putem fi naivi cu privire la riscurile ei.
Un risc evident este ca propaganda aprobată de stat să devină singura informație disponibilă oamenilor, deoarece această tehnologie începe să monopolizeze căutările online și asistenții virtuali.
Nu vor mai exista o multitudine de răspunsuri. Va fi doar unul, iar cel care controlează AI va avea puterea de a controla credințele lumii întregi. Desigur, un alt risc este ca nimeni să nu-l poată controla, iar AI-ul se va controla singur. Nu știu care ar putea fi mai rău. Corbett comentează:
„Ați introdus acest subiect cu conceptul de propagandă și potențialele utilizări ale modelelor de limbaj mari în scopuri propagandistice. Ar trebui să ne întoarcem la omul care a scris cartea despre propagandă numită „Propaganda”, Edward Bernays, care [a spus]:
„Manipularea conștientă și inteligentă a obiceiurilor și opiniilor organizate ale maselor este un element important în societatea democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății constituie un guvern invizibil, care este adevărata putere de conducere a țării noastre.
Acesta a fost Edward Bernays în 1928. Cuvintele lui sunt la fel de adevărate astăzi ca atunci, poate chiar mai mult. Și adevărata putere de conducere a țării, a lumii în acest moment, poate, sunt cei care pot manipula cel mai eficient, conștient și inteligent obiceiurile și opiniile organizate ale maselor.
Și nu cred că destui oameni s-au oprit cu adevărat să se gândească la faptul că aceste modele de limbaj mari încep deja să producă material care nu poate fi distins de materialul scris de om…
Nu trebuie să fii un prognostic bile de cristal pentru a vedea cum se va extinde acest lucru în viitorul apropiat… [până la] punctul în care poți avea conversații întregi, domenii întregi de interes și studiu care vor fi complet populate de creații artificiale. conversatie…
Un model de limbaj mare care poate să poată popula cu acuratețe și fără prea multe solicitări rețele botnet pentru a inunda rețelele de socializare și alte locuri va putea, în esență, să domine acea conversație, [și] va manipula în mod conștient și inteligent obiceiurile și opiniile maselor. În acel moment, vorbești despre arma supremă.
Arma supremă este narațiunea, pentru că, cu o narațiune suficient de convingătoare, poți determina populații întregi să fie motivate la război sau la orice altceva pe care vrei să le faci să facă, cum ar fi să blochezi întreaga economie globală productivă pe spatele unei sperii. asta nu era absolut justificat.
Deci, cred că odată ce vom începe să obținem aceste narațiuni complet generate sintetic, acestea vor începe să creeze aceste evenimente întregi care nu se întâmplă în lumea reală. [Aceste evenimente] vor fi falsificate în profunzime prin video și audio și orice altceva, pentru a vă convinge de o întreagă realitate care nu există.
Ne îndreptăm într-adevăr într-o perioadă cu adevărat în schimbare istorică a lumii și nu știu dacă destui oameni cunosc cu adevărat… cum ar putea fi folosită această tehnologie în bine sau în rău…
Cred că există o amenințare reală și probabil că este subapreciată de o mare parte a publicului care nu se ține la curent cu torentul zilnic de informații despre acest subiect… Unele dintre notele de testare pentru ChatGPT-4 care au fost lansate au arătat că există o echipă care încredința chatbot-ului o anumită sarcină care i-ar cere să facă lucruri pentru care nu era programat sau chiar autorizat să le facă, inclusiv rezolvarea unui CAPTCHA…
[Chatbot] a mers de fapt pe Fiverr sau pe unul dintre acele tipuri de platforme și a recrutat o ființă umană să o facă pentru asta, până la punctul în care omul a spus: „De ce mă recrutezi să fac un CAPTCHA? De unde știu că nu ești un bot? Ha-ha-ha.’ La care a răspuns: „Sunt orb, am deficiențe de vedere, nu pot să fac asta”. În cele din urmă, a ajuns să rezolve acel CAPTCHA.
Nu este nevoie de un grad mare de imaginație pentru a vedea unde poate ajunge. Nu știu ce fel de măsuri de protecție poți programa într-o astfel de tehnologie, în afară de a o ține complet blocată de internet și de orice alt sistem informatic pe care îl poate controla.”
Vizionarea soluțiilor
Pe site-ul său, Corbett are o secțiune numită The Solutions Watch, unde vă propune pași de acțiune pe care îi puteți lua pentru a aborda o anumită problemă, atât mare, cât și mică. De exemplu, la scară mai mică, el a discutat despre importanța filtrării apei și a testării apei pentru a se asigura că este filtrată corect.
„Un lucru care cred că este un fel de fundație pe care va trebui să construim orice răspuns complet la problemele cu care ne confruntăm este crearea unei comunități conștiente cu ceilalți.” spune Corbett.
„Desigur, asta poate lua forma unei comunități online și virtuale. N-am de gând să-i fac pooh-pooh sau să disprețuiesc asta. Cred că este important să cunoaștem online oameni care au păreri asemănătoare. Dar din ce în ce mai mult, cum putem avea încredere în ceea ce citim, vedem sau interacționăm online?
Cred că scopul real este să încercăm să construim o comunitate reală cu oameni reali în lumea reală. Acest lucru ar putea lua forma unor comunități intenționate care sunt create de la zero ca o locație fizică în care oamenii se vor reloca… dar cred că este extrem de dificil să faci asta.
Dar, cel puțin, oamenii pot și ar trebui să găsească oameni cu gânduri similare în proximitatea lor geografică cu care se pot întâlni, care vor fi acolo în situații de urgență, sperăm. Dar și că pot începe să formeze grupuri mici, să înceapă să se învețe între ei despre diverse lucruri pe care le poate cunoaște și să aducă soluții la masă.
Cred că aceasta poate fi baza de bază pe care începem să ridicăm alte lucruri, pentru că un lucru la care m-am uitat de-a lungul anilor sunt unele dintre aceste probleme mari, uriașe, care par cu totul copleșitoare și complet impenetrabile pentru omul obișnuit, cum ar fi Frauda fundamentală care stă la baza economiei în sine este sistemul monetar, care pentru oamenii care nu s-au uitat în el, masa monetară în sine este foarte controlată, iar crearea de bani este un instrument care este folosit pentru înrobire.
Ar putea fi folosit pentru înflorirea umană, dar nu este în economia noastră actuală. Cum putem combate o problemă atât de profundă ca asta? [Mulți oameni] pe care îi întâlnesc online au idei despre moneda alternativă perfectă… dar [ei] nu au convins pe nimeni să o folosească. Pentru mine, asta vorbește despre problema fundamentală.”
Construiți comunitate și ieșiți din zonele metropolitane
În fruntea listei de soluții a lui Corbett se află construirea de comunități paralele. Aceasta este într-adevăr o strategie de bază, deoarece fără ea, multe alte soluții nu pot funcționa. La asta, aș adăuga recomandarea de a muta din zonele urbane și metropolitane pline de criminalitate și în zonele în care acest tip de construire a comunității este mai probabil să reușească. După cum a menționat Corbett:
„Până când veți avea o comunitate de oameni care vor lucra împreună la proiecte precum un sistem valutar alternativ sau suplimentar, cum veți lansa așa ceva într-o manieră temeinică?
Cred că nucleul soluțiilor pe care le căutăm se află în comunitatea, întâlnirea cu oameni cu gânduri asemănătoare… Nu sunt în această Pollyanna care crede că totul va fi ușor. Este o sarcină incredibil, incredibil de dificilă să începem să creăm o monedă alternativă, o rețea electrică alternativă și societatea alternativă de care avem nevoie să ne protejăm, pentru a ne proteja de această rețea de biosecuritate care invadează, rețea de sclavie tehnocratică.
Este o comandă destul de mare și nu pot oferi nicio asigurare că va ieși bine. Dar știu că, dacă ne culcăm și continuăm pe drumul pe care ne aflăm, în esență ne îndreptăm spre un zid de cărămidă de dispariție. Chiar văd asta ca o întrebare existențială fundamentală cu care ne confruntăm nu doar pe frontul inteligenței artificiale, ci și pe frontul manipulării genomice, al manipulării aprovizionării cu alimente.
Dacă ești ceea ce mănânci, atunci ce înseamnă că vor începe să ne hrănească cu insecte și alte astfel de articole neplăcute?
Este absolut un război care are loc pe fiecare front, dintr-o dată, și nu vom trece prin asta singuri. Cu excepția cazului în care ești genul de persoană care poate ieși în pădure și poate trăi singur timp de zeci de ani… Nu cred că vei scăpa de asta singur, așa că cred că crearea unei comunități este un fel de nucleu al tuturor soluțiilor. .”
Citește povestea completă aici …
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/mercola-intervieveaz%C4%83-corbett-pe-controlul-tehnocratic-ais/
//////////////////////////////////////////////
Om de știință MIT: „Vaccinurile” ARNm sunt mai rele decât boala
POSTAT DE: DR. JOSEPH MERCOLA PRIN INTERMEDIUL THE EPOCH TIMES
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Profesorul MIT Stephanie Seneff prognozează o creștere dramatică a stărilor de sănătate mortale în viitor, cum ar fi bolile autoimune, tulburările de sânge, accidentele vasculare cerebrale, atacurile de cord și boala prionică (Creutzfeldt-Jakob) întotdeauna fatală. Acum că 10.8 miliarde de focuri au fost administrate în 184 de țări, viitorul umanității este sumbru. ⁃ TN Editor
Lucrarea savantului de la MIT Stephanie Seneff, „Mai rău decât boala: revizuirea unor posibile consecințe neintenționate ale vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19”, publicată în Jurnalul Internațional de Teorie, Practică și Cercetare a Vaccinului în colaborare cu Dr. Greg Nigh, este încă una dintre cele mai bune și mai cuprinzătoare descrieri ale numeroaselor consecințe nedorite posibile ale tehnologiilor de transfer de gene ARNm numite incorect „COVID”. vaccinuri.”
Pe 9 decembrie 2021, lucrarea lor a fost retipărită în Scrisoarea Townsend, Examinatorul de Medicină Alternativă. Seneff, Ph.D., cercetător senior la MIT, care efectuează cercetări la MIT de peste cinci decenii, și-a petrecut o mare parte a carierei investigând pericolele și mecanismele de acțiune ale glifosatului.
Atenția ei a fost îndreptată către știința tehnologiilor de transfer de gene ARNm la începutul anului 2020, când a fost anunțată operațiunea Warp Speed. După cum s-a menționat în lucrarea ei, mulți factori care nu aveau precedent, dar erau implementați cu o viteză vertiginoasă, includ:
Prima utilizare a PEG într-o injecție
Prima utilizare a tehnologiei de transfer de gene ARNm împotriva unui agent infecțios
Primul „vaccin” care nu face afirmații clare despre reducerea infecției, transmisibilității sau decesului
Primul vaccin împotriva coronavirusului testat vreodată pe oameni (și toate vaccinurile anterioare împotriva coronavirusului au eșuat din cauza îmbunătățirii dependente de anticorpi, o afecțiune în care anticorpii facilitează de fapt infecția, mai degrabă decât să se apere împotriva acesteia)
Prima utilizare a polinucleotidelor modificate genetic în populația generală
Un proces nesăbuit de nesăbuit
Într-un interviu cu mine din mai 2021, Seneff a spus:
„Să fi dezvoltat această tehnologie incredibil de nouă atât de repede și să sări peste atât de mulți pași în procesul de evaluare a [siguranței sale], este un lucru nebun de nesăbuit pe care l-au făcut. Instinctul meu a fost că acest lucru este rău și trebuia să știu [adevărul].
Așadar, am săpat cu adevărat în literatura de cercetare a oamenilor care au dezvoltat aceste vaccinuri și apoi în literatura de cercetare mai extinsă despre aceste subiecte. Și nu văd cum aceste vaccinuri pot face ceva bun…”
La acea vreme, la doar cinci luni de la campania de inoculare în masă, Seneff bănuia că vaccinurile cu COVID ar ajunge să ucidă mult mai mulți oameni decât infecția în sine. Astăzi, la un an întreg, statisticile sunt sumbre dincolo de crezut, dovedind că predicția ei educată a fost una inteligentă.
Jaburile ARNm sunt șocant de periculoase
Începând cu 3 decembrie 2021, Sistemul de raportare a evenimentelor adverse ale vaccinurilor din SUA (VAERS) a înregistrat un număr uluitor de 927,738 de evenimente adverse legate de vaccinul COVID, inclusiv 19,886 de decese. VAERS poate primi rapoarte de la producătorii de vaccinuri și de la alte surse internaționale, iar dacă le excludem, numărul deceselor raportat în teritoriile SUA este exclusiv de 9,136.
Din totalul rapoartelor de deces, Pfizer – singura companie căreia Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente i-a acordat licență completă pentru o vaccinare COVID încă indisponibilă – reprezintă marea majoritate: 13,268, comparativ cu 4,894 pentru Moderna, 1,651 pentru Janssen și 73. pentru o marcă nedezvăluită.
Pfizer reprezintă, de asemenea, marea majoritate a spitalizărilor după injecție și, în timp ce cei cu vârsta peste 66 de ani reprezintă cea mai mare parte a deceselor, grupa de vârstă între 25 și 50 de ani reprezintă majoritatea spitalizărilor. Efectele secundare cheie care sunt acum raportate în număr masiv includ:
avorturi spontane
Probleme cu inima, cum ar fi infarctul și miopericardita
Trombocitopenie (număr scăzut de trombocite)
Zona zoster
Paralizia lui Bell
O varietate de dizabilități permanente, dintre care multe implică disfuncție neurologică
Toate aceste consecințe au fost prezise de Seneff și Nigh în lucrarea lor, ceea ce face evenimentele cu atât mai tragice. Important este că VAERS este în mod notoriu subraportat, așa că impactul în lumea reală al acestor fotografii este mult mai mare decât ceea ce sugerează acele date.
Leacul este într-adevăr mai rău decât boala
Calculele efectuate de Steve Kirsch, directorul executiv al Fondului de tratament timpuriu al COVID-19, și echipa sa de statisticieni sugerează că rapoartele VAERS legate de COVID sunt subraportate cu un factor de 41. Aceasta este o estimare conservatoare, susținută de calcule care utilizează o varietate de surse. în afară de VAERS însuși.
Asta înseamnă că numai în SUA (folosind datele numai pentru teritoriile SUA), numărul real de decese poate fi mai aproape de 374,576 (inclusiv decesele internaționale raportate la VAERS ar ridica numărul deceselor la 815,326), iar acestea sunt decese care au avut loc în câteva zile. sau săptămâni după injectare.
După cum explică Seneff și Nigh în lucrarea lor, există motive copleșitoare de a bănui că aceste injecții cu transfer de gene vor avea efecte devastatoare pe termen lung, ducând la decese în exces în următorul deceniu.
În plus, este clar că numărul deceselor cauzate de infecția cu COVID-19 în sine în SUA a fost mult exagerat, deoarece se bazează pe teste PCR pozitive și chiar pe simpla suspiciune de COVID în absența testării. Mulți au murit din alte cauze și tocmai s-a întâmplat să aibă un test COVID pozitiv în momentul morții.
Kirsch estimează că numărul real de decese din COVID-19 este de aproximativ 50% din numărul raportat (care este probabil conservator). Aceasta înseamnă că aproximativ 380,000 de americani au murit din cauza COVID-19 (mai degrabă decât din cauza COVID), în timp ce vaccinurile cu COVID ar fi putut ucide mai mult de 374,570 doar în primele 11 luni.
„Seneff bănuiește că în următorii 10 până la 15 ani, vom vedea o creștere dramatică a bolilor prionice, a bolilor autoimune, a bolilor neurodegenerative la vârste mai mici și a tulburărilor de sânge, cum ar fi cheaguri de sânge, hemoragie, accident vascular cerebral și insuficiență cardiacă.”
După cum se prezice în titlul lucrării lui Seneff, se pare că leacul poate ajunge într-adevăr să fie mai rău decât boala. Acest lucru este valabil mai ales pentru copiii și adulții tineri, care fie au murit, fie au fost dezactivați definitiv de mii de împușcături, având în același timp un risc extraordinar de scăzut de a muri sau de a fi grav răniți de infecția în sine.
Seneff bănuiește că în următorii 10 până la 15 ani, vom vedea o creștere dramatică a bolilor prionice, a bolilor autoimune, a bolilor neurodegenerative la vârste mai mici și a tulburărilor de sânge, cum ar fi cheaguri de sânge, hemoragie, accident vascular cerebral și insuficiență cardiacă.
Proteina Spike este cea mai periculoasă parte a SARS-CoV-2
Motivul pentru care vedem toate aceste probleme de la vaccinurile cu COVID este că vă programează celulele să producă în mod continuu proteina de vârf SARS-CoV-2, despre care acum știm că este cea mai periculoasă parte a virusului. Mulți experți au remarcat acest lucru de la început, întrebându-se la ce ar putea gândi dezvoltatorii de vaccinuri, selectând acesta ca antigen pentru vaccinurile lor.
În timp ce injecțiile de ARNm pot provoca daune în multe moduri diferite, o problemă de bază este că vă pot suprastimula sistemul imunitar până la punctul de eșec. În rezumat, pe măsură ce celulele tale încep să producă proteine virale, celulele tale imunitare se reunesc pentru a curăţa proteinele şi a le arunca în sistemul tău limfatic. (De aceea mulți raportează ganglioni limfatici umflați de sub brațe.)
Răspunsul anticorpilor face parte din imunitatea ta umorală. De asemenea, aveți imunitate celulară, care face parte din sistemul dumneavoastră imunitar înnăscut. Sistemul tău imunitar înnăscut este foarte puternic. Dacă ești sănătos, poate elimina virușii fără a produce vreodată un singur anticorp. Anticorpii sunt de fapt un efect de al doilea nivel atunci când sistemul tău imunitar înnăscut eșuează.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Blocări mai grave decât boala, rănit cel mai vulnerabilBlocări mai grave decât boala, rănit cel mai vulnerabil
Studiu: Vaccinuri pe bază de ARNm și riscul de boală prionicăStudiu: Vaccinuri pe bază de ARNm și riscul de boală prionică
CBDC: Tehnologie și tiranie mai rău decât închisoareaCBDC: Tehnologie și tiranie mai rău decât închisoarea
RFK, Jr .: Vaccinurile nu au salvat lumea secolului XX prin eliminarea mortalității prin boli infecțioaseRFK, Jr.: Vaccinurile nu au salvat lumea secolului 20 prin…
MIT Ridicule Critici ale loviturii de stat TechnocratMIT Ridicule Critici ale loviturii de stat Technocrat
Numerar electronic conceput de Boston Fed, MITNumerar electronic conceput de Boston Fed, MIT
Vaccinuri 4Eva: aplatizați curba cu vaccinuri fără sfârșitVaccinuri 4Eva: aplatizați curba cu vaccinuri fără sfârșit
Dentiștii avertizează despre boala dăunătoare „gură de mască”Dentiștii avertizează despre boala dăunătoare „gură de mască”
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/mit-savantul-mrna-vaccinuri-mai-r%C4%83u-dec%C3%A2t-boala/
//////////////////////////////////////////////
CBDC: Tehnologie și tiranie mai rău decât închisoarea
POSTAT DE: BERT OLIVIER PRIN INTERMEDIUL INSTITUTULUI BROWNSTONE
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Lumea a fost avertizată din nou și din nou despre pericolele captării tehnologice, dar nu a încetinit ritmul adoptării. Actorii care susțin acest lucru sunt tehnocrați și urmăresc tehnocrația. Când cetățenii se vor trezi în sfârșit la ceea ce s-a întâmplat, va fi prea târziu pentru a face ceva în privința asta.⁃ Editor TN
Într-o lucrare remarcabilă de scriere politico-teoretică, intitulată „The Threat of Big Other” (cu piesa sa pe „Big Brother”) a lui George Orwell) Shoshana Zuboff, pe scurt adrese principalele probleme ale cărții ei, Epoca capitalismului de supraveghere – Lupta pentru un viitor uman la noua frontieră a puterii (New York: Public Affairs, Hachette, 2019), legându-l în mod explicit cu cel al lui Orwell 1984.
În mod semnificativ, la momentul respectiv, ea le-a amintit cititorilor că obiectivul lui Orwell cu 1984 a fost să avertizeze societățile britanice și americane că democrația nu este imună la totalitarism și că „Totalitarismul, dacă nu este luptat împotriva lui, ar putea triumfa oriunde” (Orwell, citat de Zuboff, p. 16). Cu alte cuvinte, oamenii greșesc complet în credința lor că controlul totalitar al acțiunilor lor prin supraveghere în masă (așa cum este descris în 1984, surprins în sloganul, „Fratele cel mare te urmărește”) ar putea să apară doar din de stat, iar ea nu ezită să numească astăzi sursa acestei amenințări (p. 16):
Timp de 19 ani, companiile private care practică o logică economică fără precedent pe care o numesc capitalism de supraveghere au deturnat Internetul și tehnologiile sale digitale. Inventată de Google în 2000, această nouă economie susține în secret experiența umană privată ca materie primă gratuită pentru traducere în date comportamentale. Unele date sunt folosite pentru a îmbunătăți serviciile, dar restul sunt transformate în produse computaționale care vă prezic comportamentul. Aceste previziuni sunt tranzacționate pe o nouă piață futures, în care capitaliștii de supraveghere vând certitudinea companiilor hotărâte să știe ce vom face în continuare.
Până acum știm că o astfel de supraveghere în masă nu are doar scopul – dacă a avut vreodată – de a urmări și prezice comportamentul consumatorilor cu scopul de a maximiza profiturile; departe de. În general, este cunoscut printre cei care preferă să rămână informați cu privire la evoluțiile globale și care nu se bazează doar pe mass-media moștenită pentru aceasta, că în China o astfel de supraveghere în masă a ajuns la punctul în care cetățenii sunt urmăriți printr-o multitudine de camere în locuri publice. , precum și prin intermediul smartphone-urilor, până la punctul în care comportamentul lor este practic complet monitorizat și controlat.
Nu e de mirare că Klaus Schwab de la Forumul Economic Mondial (WEF) nu lasă să treacă o oportunitate laudă China ca model care trebuie imitat de alte țări în acest sens. Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că reporterul de investigație, Whitney Webb, făcând aluzie și la preștiința lui Orwell, atrage atenția asupra asemănărilor izbitoare dintre supravegherea în masă care a fost dezvoltată în Statele Unite (SUA) în 2020 și descrierea de către Orwell a unei societăți distopice în 1984, publicată pentru prima oară în 1949.
Într-o articol intitulat „Tehno-tiranie: cum statul de securitate națională din SUA folosește coronavirusul pentru a îndeplini o viziune orwelliană”, a scris ea:
Ultimul an, o comisie guvernamentală a cerut SUA să adopte un sistem de supraveghere în masă bazat pe inteligență artificială, cu mult peste cel folosit în orice altă țară, pentru a asigura hegemonia americană în inteligența artificială. Acum, multe dintre „obstacolele” pe care le-au citat ca împiedicând implementarea acesteia sunt înlăturate rapid sub pretextul combaterii crizei coronavirusului.
Webb continuă să discute despre un organism guvernamental american care s-a concentrat pe cercetarea modalităților în care inteligența artificială (AI) ar putea promova nevoile de securitate și apărare națională și care a oferit detalii cu privire la „schimbările structurale” pe care societatea și economia americană ar trebui să le întreprindă pentru a putea pentru a menține un avantaj tehnologic în raport cu China. Potrivit Webb, organismul guvernamental relevant a recomandat ca SUA să urmeze exemplul Chinei pentru a-l depăși pe acesta din urmă, în special în ceea ce privește unele aspecte ale tehnologiei bazate pe inteligență artificială în ceea ce privește supravegherea în masă.
După cum subliniază și ea, această poziție cu privire la dezvoltarea dorită a tehnologiei de supraveghere intră în conflict cu declarațiile publice (incongruente) ale unor politicieni americani de seamă și ale oficialilor guvernamentali, potrivit cărora sistemele de supraveghere tehnologică chineză AI instanțează o amenințare semnificativă pentru modul de viață al americanilor), care nu a împiedicat însă implementarea mai multor etape ale unei astfel de operațiuni de supraveghere în SUA în 2020. După cum se știe retrospectiv, o astfel de implementare a fost întreprinsă și justificată ca parte a răspunsului american la Covid-19.
Nimic din toate acestea nu este nou, desigur – până acum este bine cunoscut faptul că Covid a fost scuza pentru a stabili și implementa măsuri draconiene de control și că AI a fost o parte integrantă a acesteia. Ideea pe care vreau să-l subliniez, totuși, este că nu trebuie păcălit să creadă că strategiile de control se vor termina aici și nici că pseudo-vaccinele Covid au fost ultimul sau cel mai rău dintre ceea ce potențialii conducători ai lumii. ne pot impune să exercităm controlul total pe care doresc să-l atingă – un nivel de control care ar fi invidia societății fictive Big Brother a lui Orwell. 1984.
De exemplu, mai mulți oameni cu gândire critică au alertat pe cineva asupra faptului alarmant că monedele digitale ale Băncii Centrale (CBDC) sunt cai troieni, cu care neofasciștii conduc încercarea actuală de „mare resetare” a societății și a lumii. economia își propune să obțină controlul complet asupra vieții oamenilor.
La prima vedere, trecerea propusă de la un sistem monetar cu rezervă fracționată la un sistem de monedă digitală poate părea rezonabilă, mai ales în măsura în care promite „conveniența” (dezumanizantă) a unei societăți fără numerar. După cum a subliniat Naomi Wolf, totuși, este mult mai mult decât acest lucru în joc. În cursul unei discuții despre amenințarea „pașapoartelor pentru vaccin” la adresa democrației, ea scrie (Corpurile altora, All Seasons Press, 2022, p. 194):
Acum există și un impuls global către monedele digitale gestionate de guvern. Cu o monedă digitală, dacă nu ești un „bun cetățean”, dacă plătești pentru a vedea un film pe care nu ar trebui să-l vezi, dacă mergi la o piesă la care nu ar trebui să mergi, ceea ce pașaportul de vaccin o va ști pentru că trebuie să-l scanați oriunde mergeți, apoi fluxul dvs. de venituri poate fi oprit sau impozitele pot fi mărite sau contul dvs. bancar nu va funcționa. Nu există nicio întoarcere din asta.
Am fost întrebat de un reporter: „Dacă americanii nu adoptă asta?”
Și i-am spus: „Vorbiți deja dintr-o lume care a dispărut dacă aceasta reușește să fie lansată”. Pentru că dacă nu respingem pașapoartele de vaccin, nu va fi de ales. Nu va exista așa ceva ca refuzul de a-l adopta. Nu va exista capitalism. Nu va exista asamblare gratuită. Nu va exista intimitate. Nu va fi de ales în nimic din ceea ce vrei să faci în viața ta.
Și nu va exista nicio scăpare.
Pe scurt, acesta a fost ceva din care nu se mai putea întoarce. Dacă într-adevăr exista un „deal pe care să mori”, acesta era.
Acest tip de monedă digitală este deja folosit în China și este dezvoltat rapid în țări precum Marea Britanie și Australia, ca să menționăm doar câteva.
Wolf nu este singurul care avertizează asupra implicațiilor decisive pe care le-ar avea pentru democrație acceptarea monedelor digitale.
Gururi financiari precum Catherine Austin Fitts și Melissa Cuimmei au semnalat ambele că este imperativ să nu cedezi minciunilor, îndemnurilor, amenințărilor și oricăror alte strategii retorice pe care neofasciștii le-ar putea folosi pentru a forța cineva să intre în această închisoare financiară digitală. Într-un interviu unde rezumă cu pricepere situația actuală de a fi „în război” cu globaliștii, Cuimmei a avertizat că impulsul către pașapoarte digitale explică încercarea de a-i „vaccina” pe copiii mici. în masă: cu excepția cazului în care pot face acest lucru la scară largă, nu ar putea atrage copiii în sistemul de control digital și, prin urmare, acesta din urmă nu ar funcționa. Ea a subliniat, de asemenea, că refuzul de a se conforma este singura modalitate de a opri această închisoare digitală să devină realitate. Trebuie să învățăm să spunem „Nu!”
De ce o închisoare digitală și una mult mai eficientă decât societatea distopică a lui Orwell din Oceania? Fragmentul din cartea lui Wolf, de mai sus, indică deja că „monedele” digitale care ar fi afișate în contul tău de la Banca Mondială Centrală ar nu fii bani, pe care i-ai putea cheltui așa cum ai considerat de cuviință; de fapt, ar avea statutul de vouchere programabile care ar dicta ce poți și ce nu poți face cu ele.
Ele constituie o închisoare mai rea decât datoria, oricât de paralizantă ar fi aceasta din urmă; dacă nu faci jocul de a le cheltui pe ceea ce este permis, ai putea fi literalmente forțat să trăiești fără hrană sau adăpost, adică până la urmă să mori. Simultan, pașapoartele digitale din care ar face parte aceste monede, reprezintă un sistem de supraveghere care ar înregistra tot ce faci și oriunde te-ai duce. Ceea ce înseamnă că un sistem de credit social de genul care funcționează în China și a fost explorat în serialul de televiziune distopică, Negru Oglindă, ar fi încorporat în ea, ceea ce ar putea să te facă sau să te distrugă.
În ei Raportul Solari, Austin Fitts, la rândul ei, detaliază ce se poate face pentru a „opri CBDC”, care include utilizarea numerarului, pe cât posibil, limitând dependența cuiva de opțiunile de tranzacție digitale în favoarea analogului și folosirea băncilor locale bune. a marilor banci, în proces descentralizând puterea financiară, care este întărită și mai mult prin sprijinirea micilor afaceri locale în locul marilor corporații.
Totuși, nu trebuie să ne facem iluzii că acest lucru se va dovedi a fi ușor. După cum ne-a învățat istoria, atunci când puterile dictatoriale încearcă să câștige putere asupra vieții oamenilor, rezistența din partea acestora din urmă este de obicei întâmpinată cu forță sau cu modalități de neutralizare a rezistenței.
Ca Lena Petrova Rapoarte, acest lucru a fost demonstrat recent în Nigeria, care a fost una dintre primele țări din lume (Ucraina fiind alta), care a introdus CBDC și unde a existat inițial un răspuns foarte cald din partea populației, unde majoritatea oamenilor preferă să folosească numerar (parțial pentru că mulți nu își permit smartphone-urile).
Pentru a nu fi mai prejos, guvernul nigerian a recurs la șmecherii dubioase, cum ar fi tipărirea mai puțini bani și cerea oamenilor să-și predea bancnotele „vechi” pentru cele „noi”, care nu s-au materializat. Rezultatul? Oamenii mor de foame pentru că nu au numerar pentru a cumpăra alimente și nu au sau nu doresc CBDC, parțial pentru că le lipsesc smartphone-urile și parțial pentru că rezistă acestor monede digitale.
Este dificil de spus dacă îndoielile nigerienilor cu privire la CBDC-uri se bazează pe conștientizarea lor că, odată îmbrățișat, pașaportul digital din care vor face parte aceste monede, ar permite guvernului supravegherea și controlul complet al populației. Timpul va spune dacă nigerienii vor accepta acest coșmar orwellian întinși.
Ceea ce mă aduce la punctul filozofic semnificativ care stă la baza oricărui argument despre rezistența impulsului pentru putere dictatorială prin supraveghere în masă. După cum ar trebui să știe fiecare persoană iluminată, există diferite tipuri de putere. O astfel de varietate de putere este încapsulată în faimosul motto al lui Immanuel Kant pentru iluminare, formulat în celebrul său 18th-eseu de secol, „Ce este iluminarea?„Motto-ul spune: „Sapere aude!” și se traduce prin „Ai curajul să gândești singur” sau „Îndrăznește să gândești!”
Se poate spune că acest motto corespunde cu ceea ce contribuie la activitățile Institutului Brownstone. Prin urmare, accentul pus pe angajamentul intelectual critic este indispensabil. Dar este suficient? Aș susține că, în timp ce teoria actului de vorbire a demonstrat, cu exactitate – subliniind aspectul pragmatic al limbajului – că vorbirea (și s-ar putea adăuga scris) înseamnă deja „a face ceva”, există un alt sens de „a face”.
Acesta este sensul lui actorie în sensul în care se întâlnește în teoria discursului – care demonstrează împletirea vorbirii (sau scrisului) și a acțiunii prin imbricarea limbajului cu relațiile de putere. Ceea ce înseamnă aceasta este că utilizarea limbajului este împletită cu acțiuni care își găsesc corela(ele) în vorbire și scris. Acest lucru este compatibil cu convingerea lui Hannah Arendt, aceea de muncă, muncă și acțiune (componentele vita activa), acțiune – angajarea verbală cu ceilalți, în linii mari în scopuri politice, este cea mai înaltă întruchipare a activității umane.
Filosofii Michael Hardt și Antonio Negri au aruncat o lumină importantă asupra problemei conexiunii dintre „Sapere aude!” și acțiune. În al treilea volum al trilogiei lor magistrale, Federație (Cambridge, Mass., Harvard University Press, 2009; celelalte două volume fiind Empire și Multitudine), ei susțin că, deși „vocea majoră” a lui Kant arată că el a fost într-adevăr un filozof iluminist al metodei transcendentale, care a dezvăluit condițiile de posibilitate a unei anumite cunoașteri a lumii fenomenale guvernate de lege, dar prin implicare și a unei vieți practice de responsabilitate socială și politică cuvenită, există și o „voce minoră” rar observată în opera lui Kant.
Aceasta îndreaptă, după ei, spre o alternativă la complexul de putere modern pe care o afirmă „vocea majoră” a lui Kant, și este întâlnită tocmai în motto-ul său, articulat în eseul scurt despre iluminism menționat mai sus. Ei susțin în continuare că gânditorul german și-a dezvoltat motto-ul într-o manieră ambiguă – pe de o parte „Îndrăznește să gândești” nu subminează încurajarea lui, că cetățenii își îndeplinesc diferitele sarcini cu ascultare și plătesc impozitele suveranului. Inutil să subliniez, o astfel de abordare echivalează cu întărirea mediului social și politic statu-quo. Dar, pe de altă parte, ei susțin că Kant însuși creează deschiderea pentru a citi acest îndemn iluminist (p. 17):
[…] în sens contrar: „îndrăznește să știi” înseamnă într-adevăr în același timp și „știi să îndrăznești”. Această simplă inversare indică îndrăzneala și curajul necesare, împreună cu riscurile implicate, în a gândi, a vorbi și a acționa în mod autonom. Acesta este Kant minor, Kant îndrăzneț, îndrăzneț, care este adesea ascuns, subteran, îngropat în textele sale, dar din când în când izbucnește cu o putere feroce, vulcanică, perturbatoare. Aici rațiunea nu mai este fundamentul datoriei care susține autoritatea socială stabilită, ci mai degrabă o forță neascultătoare, rebelă, care sparge fixitatea prezentului și descoperă noul. De ce, până la urmă, ar trebui să îndrăznim să gândim și să vorbim pentru noi înșine, dacă aceste capacități trebuie doar să fie reduse imediat la tăcere printr-un bot de ascultare?
Nu se poate da vina pe Hardt și pe Negri aici; observați, mai sus, că ele includ „acțiunea” printre acele lucruri pentru care este nevoie de curajul de a „îndrăzni”. Așa cum am făcut-o anterior a subliniat într-o discuție despre teoria critică și interpretarea lor asupra lui Kant cu privire la problema actoriei, spre încheierea eseului său, Kant dezvăluie implicațiile radicale ale argumentului său: dacă conducătorul nu se supune (sau ea însuși) acelorași reguli raționale. care guvernează acțiunile cetățenilor, nu mai există nicio obligație din partea acestuia din urmă de a se supune unui asemenea monarh.
Cu alte cuvinte, rebeliunea este justificată atunci când autoritățile însele nu acționează în mod rezonabil (ceea ce include principiile raționalității etice), ci, implicit, în mod nejustificat, dacă nu agresiv, față de cetățeni.
Există o lecție în acest sens în ceea ce privește nevoia ineluctabilă de acțiune, atunci când argumentele raționale cu potențialii asupritori nu ajung nicăieri. Este mai ales cazul când devine evident că acești asupritori nu sunt pe departe interesați de un schimb rezonabil de idei, ci recurg în mod sumar la actuala întruchipare nerezonabilă a raționalității tehnice, și anume supravegherea în masă controlată de IA, cu scopul de a subjuga populații întregi.
O astfel de acțiune ar putea lua forma refuzului „vaccinărilor” și a respingerii CBDC-urilor, dar devine din ce în ce mai evident că va trebui să combinați gândirea critică cu acțiunea în fața strategiilor nemiloase de subjugare din partea globaliștilor fără scrupule.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
Blocări mai grave decât boala, rănit cel mai vulnerabilBlocări mai grave decât boala, rănit cel mai vulnerabil
Om de știință MIT: „Vaccinurile” ARNm sunt mai rele decât boalaOm de știință MIT: „Vaccinurile” ARNm sunt mai rele decât boala
Germania o amenință pe Naomi Seibt cu închisoarea din cauza „negării” climeiGermania o amenință pe Naomi Seibt cu închisoarea din cauza climatului…
Sondaj: britanicii „ar merge la închisoare înainte de a fi injectați”Sondaj: britanicii „ar merge la închisoare înainte de a fi injectați”
Liderii avertizați: respectați tehnocrații de pe COVID sau mergeți la închisoareLiderii au avertizat: Ascultați-vă de tehnocrați cu privire la COVID sau mergeți la…
Austriecii care nu se conformează acum riscă închisoare și amenzi uriașeAustriecii care nu se conformează acum riscă închisoare și amenzi uriașe
Statele și comunitățile se pot lupta împotriva tiraniei și a nelegiuiriiStatele și comunitățile pot riposta împotriva tiraniei și…
Banca Decontărilor Internaționale face All-in pentru monedele digitale ale Băncii Centrale (CBDC)Banca Reglementărilor Internaționale face totul pentru…
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/tehnologia-cbdc-%C8%99i-tirania-mai-rea-dec%C3%A2t-%C3%AEnchisoarea/
//////////////////////////////////////////////
Tehnocrație: umanitatea este condamnată la o închisoare unipolară și la gulag digital
POSTAT DE: DAVID SKRIPAC PRIN GLOBAL
RESEARCH
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Tehnocrația este pentru libertate și libertate, așa cum antimateria este pentru materie. Este o cangrenă asupra lumii, care își mănâncă carnea și vitalitatea regiune cu regiune, națiune după națiune. Este o boală mintală contagioasă în care subiecții se supun sclaviei digitale, acum știind sau înțelegând că aceasta poate duce la ejectarea lor din societate sau chiar la moartea prematură. Este un panopticon conceput pentru a controla oamenii din interior, mai degrabă decât prin forțe externe.
Arhiglobalistul și tehnocratul Aldous Huxley a prezis acest lucru în 1958 Brave New World Revisited:
„Un stat totalitar cu adevărat eficient ar fi unul în care executivul atotputernic al șefilor politici și armata lor de manageri controlează o populație de sclavi care nu trebuie constrânși, pentru că își iubesc servitutea.”
Acesta este un articol de citit obligatoriu.⁃ TN Editor
Introducere
„COVID-ul este esențial, deoarece acesta este ceea ce îi convinge pe oameni să accepte, să legitimeze, supravegherea biometrică totală.” — Yuval Noah Harari, Forumul Economic Mondial
Folosind falsul „virus COVID” ca acoperire, paraziții privilegiați, nebuni de putere, care fură bogăția lumii și-au accelerat brusc planul de lungă durată de a crea un singur imperiu global care este complet sub comanda lor.
Acest imperiu global unic va folosi în cele din urmă serviciile tuturor instituțiilor transnaționale de pe planetă pentru a reglementa și controla fiecare aspect al vieții umane.
Este un imperiu global condus de un club exclusivist, poate cu 8,000 până la 10,000 de oameni, ai cărui membri nu jură loialitate niciunui steag național, care se consideră snob ca fiind superiori compatrioților lor și care sunt indiferenți față de ideologia politică atâta timp cât pot. controlează structura politică din interior. Ele urmăresc să ștergă toate granițele naționale și sunt pe drumul lor spre distrugerea constituțiilor fiecărui stat național.
Este un imperiu global care, spre deosebire de vremurile de altădată, nu are nevoie de o armată permanentă pentru a duce război pe câmpul de luptă împotriva unui imperiu advers. Căci, în această eră a imperiului global unic, inamicul care este supus este fiecare dintre noi.
Această misiune este îndeplinită printr-o campanie sofisticată de război informațional, care este concepută pentru a monitoriza și manipula fiecare gând, cuvânt și faptă.
Important este că acest atac ofensiv asupra noastră este menit să suprime și să înlăture libertatea în fiecare aspect al vieții noastre – libertatea economică; libertatea politică (în special libertatea de a distribui și primi informații și de a accepta sau respinge informații); libertate fizică de mișcare; libertatea de decizie în domeniul sănătății; și, mai presus de toate, independența de a gândi pentru noi înșine — ceea ce poate fi numit libertate mentală.
Înainte de a expune acest imperiu global mai detaliat, aș dori să vă împărtășesc, dragă cititor, o poveste despre părinții mei. Acesta servește pentru a contrasta versiunea din anii 1950 a supravegherii în masă și a restricțiilor aspre asupra libertăților individuale în anumite părți ale lumii cu versiunea din anii 2020 a represiunii, în care întreaga umanitate – indiferent de locul în care trăiește – este în mod constant și subreptic strâns într-un omniprezent. grila de control totalitar.
Înapoi la 1955
În 1955, părinții mei, Maida și Janko, au riscat totul pentru a-și părăsi patria, Republica Socialistă Federală Iugoslavia. Nu a fost o decizie pe care au luat-o cu ușurință, pentru că însemna să piardă totul – posibil chiar și viața lor – dacă autoritățile iugoslave au aflat vreodată că părinții mei nu aveau de gând să se întoarcă vreodată după ce au vizitat Austria vecină pentru ceea ce le-au spus polițiștilor de frontieră că este pur și simplu un weekend distractiv. excursie.
De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a fost condusă de comuniști sub conducerea Josip Broz Tito. Deși guvernul lui Tito a încercat să îmbunătățească nivelul de trai al omului obișnuit, conducerea autoritara a aparatchik-urilor lui a lăsat mult de dorit.
De exemplu, un impediment major în calea progresului a fost corupția înrădăcinată la fiecare nivel al guvernului iugoslav. Membrii Partidului Comunist au primit privilegii și favoruri, în timp ce toți ceilalți au așteptat luni la rând bunurile de bază, cum ar fi alimente și locuințe. Printre membrii de partid, kickbackurile și mita erau obișnuite. Avansarea pe scara socială și politică sa bazat pe loialitatea de partid și pe care știai, nu pe merit.
Un alt dezavantaj major sub domnia lui Tito a fost restrângerea libertăților individuale. Părinții mei au asistat direct la o erodare a drepturilor lor fundamentale – dreptul lor de a se aduna; dreptul lor de a vorbi liber; dreptul lor de a călători; și dreptul lor de a deține o afacere. Dacă cineva s-ar pronunța cu curaj, fie în public, fie în privat, împotriva acestor nedreptăți, statul i-ar monitoriza și urmări fiecare mișcare. Unul ar putea fi urmărit chiar și de un vecin năzdrăvan, care s-ar putea să lucreze ca sprins pentru guvern.
Rețeaua de supraveghere aruncată asupra societății iugoslave și restricțiile impuse libertăților civile s-au agravat pe măsură ce ruptura dintre Belgrad și Moscova s-a intensificat la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950. Începând din 1948, sovieticii au încercat în mod activ să interfereze în afacerile politice interne ale Iugoslaviei. Ei au încercat chiar să răstoarne guvernul iugoslav, pentru că Moscova a dezaprobat dorința lui Tito de a trasa un curs independent, separat de Blocul de Est dominat de sovietici.
În iunie 1948, de exemplu, sovieticii s-au adresat poporului iugoslav cu un apel de a-și răsturna guvernul. Cu toate acestea, în ciuda umbrei Moscovei care pătrunde pe toate nivelurile afacerilor politice interne ale Iugoslaviei, comuniștii lui Tito au reușit să-și păstreze puterea. URSS și aliații săi est-europeni au refuzat totuși să se retragă. Ei încă amenințau că vor invada sub orice pretext.
La ordinul lui Stalin, sovieticii au încercat să-l asasineze pe Tito în mai multe rânduri. Între timp, vecini cândva prietenoși precum Ungaria și România, acum în strânsoarea URSS, au blocat granițele Iugoslaviei și au împușcat – și uneori au ucis – grăniceri iugoslavi.
Pe acest fundal, părinții mei au luat decizia fatidică de a-și părăsi patria. De ani de zile, au auzit prin viță de vie despre „Țara Făgăduinței”: continentul Americii de Nord. Un pământ în care economia postbelică era în plină expansiune. Un tărâm al posibilităților nesfârșite și al nenumăratelor oportunități. Un pământ în care, dacă cineva ar fi dispus să muncească din greu, orice ar putea fi realizat. Era timpul ca ei să facă mișcarea.
Din fericire, mama a rămas în contact cu Franc Kopitar, un prieten apropiat al familiei ei încă din copilărie. Franc, după ce a servit cu partizanii lui Tito (numele său de cod partizan era Silvo) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se alăturase agenției de stat iugoslave de turism și transport Putnik. (Agenția a fost redenumită mai târziu Kompas – un nume pe care îl păstrează până în prezent.)
Deși Franc era un patriot, gata să facă tot ce era necesar pentru a-și apăra națiunea împotriva unei forțe militare invadatoare, nu avea profundă încredere în comuniști. Astfel, a fost dispus să-mi ajute în secret părinții să scape de mâna de fier a lui Tito pentru a căuta o viață mai bună.
În 1955, prin legăturile sale în guvern, Franc a reușit să obțină viza și documentele de călătorie necesare care le-au permis părinților mei să viziteze Graz, Austria, cu un „abonament temporar de weekend”. Documentele erau adevărata afacere: purtau ștampilele necesare de autorizare și alte marcaje care să inducă în eroare autoritățile să creadă că părinții mei se vor întoarce după șederea lor de weekend în Austria vecină.
Franc le instruise părinților mei să-și amenajeze complet apartamentul cu mobilier nou cumpărat înainte de plecare. El știa că asta va induce în eroare pe oricine care ar putea fi interesat în planurile de călătorie ale părinților mei. La urma urmei, de ce naiba și-ar cheltui cineva toate veniturile slabe pentru a cumpăra mobilier nou-nouț pentru apartamentul său dacă plănuia să plece definitiv din țară?
Odată cu scena înșelătoare a camerelor decorate pusă la loc și schema lor înșelătoare pusă în mișcare, părinții mei, aproape fără bani, au împachetat tot ceea ce au prețuit în două valize mici și au pornit spre gara Ljubljana într-o după-amiază rece de ianuarie 1955. .
Plini de speranță și trepidare, s-au urcat în trenul care îi va duce la granița cu Iugoslavia și Austria. Neștiind cum se va încheia această zi importantă, trei întrebări au cântărit greu în mintea lor:
Cine și ce îi aștepta la graniță?
Dacă actele lor nu erau în regulă, urmau să fie duși la închisoare și interogați zile în șir?
Mai rău, dacă actele lor nu erau în regulă sau comportamentul lor părea suspect, ar fi fost scoși din tren și escortați într-o pădure din apropiere, pentru a nu mai fi văzuți niciodată? Ei știau că un astfel de sfârșit tragic se întâmplase pe multe suflete nefericite care încercaseră să scape de domnia lui Tito.
Trenul a ajuns la granița cu Austria la căderea nopții. (Austria la acea vreme era împărțită în patru zone de ocupație aliate: britanică, americană, franceză și sovietică.) Înainte să i se permită să treacă în zona de ocupație britanică, autoritățile militare iugoslave s-au îmbarcat în căutarea pe oricine care părea suspect sau era suspectat. de călătorie fără autorizație.
Părinții mei fuseseră instruiți de Franc să privească soldații drept în ochi și să zâmbească atunci când li s-a cerut să-și prezinte documentele pentru inspecție. Era imperativ să facem contact vizual. Dacă ai fi perceput că eviți privirea directă a autorităților sau dacă ai arăta nervos, ți se va ordona imediat debarcarea.
Dar contactul vizual era mai ușor de spus decât de făcut. Părinții mei au privit neputincioși cum un pasager interogat în fața lor era scos din vagonul lor și târât în pădurea alăturată. În câteva secunde, au auzit ecoul unor împușcături.
Ani mai târziu, părinții mei mi-au spus că a fost unul dintre cele mai dificile momente pe care au trebuit să le îndure vreodată. Și-au amintit că au simțit teamă și frică morbidă în timp ce se forțau să stea calmi și să nu transpire – în timp ce interiorul lor se transforma în jeleu.
Spre ușurarea lor enormă, când a venit timpul să le examineze documentele, totul s-a dovedit a fi în regulă. Nimic din hârtiile, chipul sau acțiunile lor nu le trăda secretul. Și așa li sa permis să rămână în tren și să meargă în Austria.
Odată ajunsi la gara din Graz, nu aveau idee ce să facă sau unde să meargă. Așa că stăteau pe platformă până când un bărbat într-un trenci gri s-a apropiat și a întrebat, într-o croată perfectă (deși cu accent britanic): „Vă vizitați sau scăpați?”
După ce le-a auzit răspunsul, bărbatul i-a însoțit la un centru de procesare, unde li s-a furnizat hrană și apă de către agenția de ajutor catolică Caritas Internationalis. De acolo au fost transportați cu autobuzul, împreună cu alți refugiați, într-o tabără de persoane strămutate (Tabăra DP Nr. 1001) situat în Wels, Austria, în zona de ocupație americană.
Acolo, părinții mei au fost interogați și procesați de oficiali americani și apoi arătați în locurile lor de cazare strâns, dar binecuvântat de curate din tabăra aglomerată.
Deși tabăra era plină de refugiați din toată Europa de Est, toată lumea s-a gândit să se înțeleagă. Părinții mei au întâlnit mulți oameni minunați de orice naționalitate vecină – maghiari, ucraineni, sloveni, sârbi, croați și bosniaci – și din toate categoriile sociale în timpul șederii lor în tabără. Seara, toată lumea a jucat cărți și a împărtășit povești – mereu pline de intrigi și adesea patos – despre călătoria lor chinuitoare din Europa de Est.
După ce au petrecut trei luni în tabăra pentru DP, părinții mei au fost invitați să se mute în casa unei minunate familii austriece, ca parte a programului de sponsorizare a refugiaților al guvernului austriac, care a fost coordonat prin Comisarul Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Programul a fost menit să ajute refugiații să învețe limba germană, oferindu-le în același timp o meserie, astfel încât să se poată asimila mai bine în societatea austriacă și să contribuie la aceasta. (În medie, aproximativ zece la sută din toți refugiații ar ajunge să rămână definitiv în Austria, în timp ce restul s-ar muta în străinătate.)
În ciuda faptului că au creat o legătură durabilă de prietenie în timpul celor șaisprezece luni de cazare cu familia austriacă, ei au luat totuși decizia îndrăzneață de a călători peste Atlanticul de Nord până la portul Montreal, Canada, în 1957.
Iar restul, după cum se spune, este istorie.
Avansarea spre 2023
În ultimul timp m-am întrebat: dacă părinții mei ar locui astăzi în regiunea cunoscută acum ca fosta Iugoslavie și dacă ar căuta să se mute într-o țară care le-a promis oportunitatea de a-și îmbunătăți averea, unde s-ar duce?
Dacă ar căuta un loc în care drepturile inerente, inalienabile ale cetățenilor să fie respectate de către guvern, ar putea găsi un asemenea loc pe orice continent?
Ar mai călători în țara Commonwealth-ului Canada?
S-ar aventura până la cele două națiuni cele mai sudice ale Commonwealth-ului – Noua Zeelandă și Australia?
Ar fugi ei în Statele Unite aparent libere? Sau într-o țară din Uniunea Europeană controlată de SUA?
Ce zici de mutarea într-unul dintre BRIC-să zicem, în Brazilia, Rusia sau India? (Nu, probabil ei nu ar fii tentat de China!)
O modalitate de a răspunde la aceste întrebări este să aruncăm o privire asupra condițiilor politice și economice actuale din țările menționate mai sus – și să stabilim „factorul de libertate” – sau lipsa acestuia – în fiecare.
Pe măsură ce ne îndreptăm din țară în țară, vom examina acțiunile guvernelor lor în ultimii trei ani și vom ajunge la o concluzie în numele părinților mei.
Să începem cu țara pe care au adoptat-o și țara în care m-am născut și am crescut: Canada.
O privire în 2023 asupra Canadei
Când părinții mei au emigrat în Canada în 1957, a fost într-adevăr un tărâm al oportunităților și al belșugului. Era posibil ca o familie din clasa de mijloc, cu un singur venit, cu doi copii, să dețină o casă, câteva vehicule și poate o cabană de vară.
Părinții mei aveau doar clasa a șasea, dar erau dispuși să muncească din greu. Într-un interval de doi ani, au câștigat și au economisit suficient pentru a-și începe propria afacere – un salon de înfrumusețare. Până în 1963, ei au putut să-și cumpere prima casă decomandată pentru 10,000 de dolari, cu un avans de 5,000 de dolari. Cinci ani mai târziu, au reușit să plătească ipoteca din veniturile lor modeste. Privind în urmă, mi se pare incredibile determinarea și abilitățile lor de economisire!
Acum, imaginați-vă cum ar arăta același scenariu astăzi. Prețul mediu de vânzare al unei locuințe canadiane în ianuarie 2023 a fost de 612,204 USD. Dacă aplicăm ceea ce au făcut părinții mei, scăzând jumătate din preț, am plăti 306,000 USD în avans, apoi am plăti restul de 306,000 USD în următorii cinci ani.
Aceasta înseamnă aproximativ 61,200 USD în plăți ipotecare anuale, fără dobânda. Dacă calculăm costul alimentelor, îmbrăcămintei și combustibilului – încă 40,000 USD pe an pentru o familie medie de patru persoane – ar trebui să câștigăm în jur de 100,000 USD pe an plus încă aproximativ 100,000 USD pentru a acoperi impozitele pe proprietate și pe venit și dobânzile ipotecare.
Astfel, ar trebui să câștigăm în jur de 200,000 USD în venit anual înainte de impozitare pentru a trăi un stil de viață destul de moderat, pentru a ne permite ipoteca, impozitele și costurile de bază ale vieții – toate pentru a realiza ceea ce părinții mei au putut face la începutul anilor 1960 pe un la acea vreme venituri mult mai modeste. Un astfel de scenariu pare chiar de departe posibil astăzi? Nu cred.
Adevărul este că în Canada, la fel ca în cea mai mare parte a lumii, costul vieții a crescut vertiginos. Clasa de mijloc largă care a existat în Canada și în cea mai mare parte a lumii occidentale din anii 1950 până în anii 1980, trei decenii în care muncitorul obișnuit își putea deține propria casă, este scoasă din existență.
Inflația rapidă a consumat puterea de cumpărare atât a dolarului canadien, cât și a dolarului american, chiar dacă costurile locuințelor au crescut, crescând și dispărând cu heliu. Înrăutățind lucrurile, creșterea prețurilor la energie, alimente, bunuri de uz casnic și asistență medicală au contribuit la creșterea inflației, ceea ce agravează o scădere deja serioasă a salariilor reale.
Pe scena politică, conduita actuală a guvernului canadian este practic de nerecunoscut în comparație cu conduita guvernului său predecesor din anii 1950. Actualul regim din Canada, la fel ca majoritatea așa-numitelor „democrații liberale occidentale”, a arătat dispreț pentru adevăr și pentru libertatea individuală încă de când pseudopandemia a fost declanșată în lume în martie 2020.
La fel ca majoritatea țărilor, guvernele federale și provinciale ale Canadei au implementat măsuri reprobabile COVID – blocaje, distanțare fizică, mascare, carantine, coduri QR și mandate experimentale de terapie genetică ARNm – pentru a combate presupusul „virus mortal COVID”.
Când canadienii din toate categoriile sociale s-au revoltat pașnic împotriva atacului asupra drepturilor lor inalienabile și constituționale prin formarea și participarea la Truckers Freedom Convoi, regimul a ripostat. Plin de ciudă, bătăușul Trudeau a găsit o modalitate extremă de a înlătura dreptul protestatarilor de a se aduna pașnic. Pe 14 februarie 2022, el a invocat Legea privind situațiile de urgență – pentru prima dată când a fost adoptată vreodată în istoria Canadei.
Invocarea Legii privind situațiile de urgență a permis poliției din Ottawa și Poliției Regale Canadei Montate (RCMP) să desființeze cu forța demonstrația pașnică de patru săptămâni, de mii de oameni, din capitala națiunii. În ciuda faptului că erau ordonați, respectuoși și nonviolenți, acești cetățeni neînarmați au fost bătuți de ofițeri brutali, care țineau pușca. Doi protestatari în vârstă au fost călcați în picioare de cai de poliție, iar jurnaliștii au fost împușcați cu piper.
Folosind pretextul Legii privind situațiile de urgență, guvernul federal a mers chiar până acolo încât a înghețat conturile bancare ale unor canadieni care fie organizaseră, fie sprijiniseră financiar convoiul.
Apoi, pe 27 aprilie 2023 — la mai bine de un an de la destrămarea protestului — proiectul de lege C-11, cunoscut oficial ca Legea streamingului online, a devenit lege. Lașii senatori canadieni au votat pentru aceasta, în ciuda faptului că toate amendamentele recomandate anterior la aceasta au eșuat. Noua lege va pune în aplicare o legislație extinsă de cenzură a internetului, care îi reduce la tăcere pe canadienii obișnuiți pe platformele de socializare.
În concluzie, Canada și-a pierdut complet simțul umanității. Compasiunea și bunătatea pentru care canadienii sunt cunoscuți în întreaga lume există încă, dar sunt suprimate și îngropate sub un munte de minciuni propagate de guvern și de manipulatorii săi, care fac parte integrantă din dictatura globală menționată mai sus.
CONCLUZIE: Maida și Janko ar fi nu găsiți libertatea economică, libertatea politică, libertatea fizică, libertatea de asistență medicală sau libertatea mentală în Canada de astăzi.
Acum vom arunca o privire la alte trei țări ale Commonwealth-ului Națiunilor.
O privire în 2023 către Australia, Noua Zeelandă și Marea Britanie
Conducătorii celorlalte cincizeci și cinci de națiuni din Commonwealth nu au putut inventa o scuză pentru a urma înghețarea conturilor bancare din Canada, dar unii dintre ei au adoptat măsuri deosebit de sălbatice pentru a eradica o presupusă boală nouă numită COVID-19.
Guvernul australian nu numai că a ordonat interzicerea de acces, mascarea, distanțarea fizică și închiderea economiei prin blocări, dar a ordonat armatei să patruleze străzile orașului în timpul blocajelor. În Teritoriile de Nord, soldații au îndepărtat cu forța rezidenții care erau suspectați de boala temută și i-au transportat la Tabere de carantină.
În două mari orașe australiene, marionetele politice controlate de oligarhii globali s-ar putea să nu fi înghețat conturile bancare ale protestatarilor de izolare, dar au a făcut ordonați poliției în echipament antirevoltă să participe la proteste Melbourne și Sydney, unde au tras cu gloanțe de cauciuc în oameni neînarmați care fugeau și stropite cu piper chipul unei femei de 70 de ani care căzuse și zăcea neajutorat pe stradă.
Noua Zeelandă, de asemenea, s-a transformat într-un stat polițienesc cu drepturi depline, impunând detenții la domiciliu și zone de carantină la nivel de oraș. Oricine a fost găsit încălcând ordinele draconice de blocare ale guvernului riscă arestare și chiar o pedeapsă cu închisoarea. În martie 2023, de exemplu, pastorul Billy Te Kahika și colegul său, Vincent Eastwood, au fost condamnat la patru luni și, respectiv, trei luni de închisoare pentru organizarea ilegală și participarea la un protest în fața TVNZ.
În afară de implementarea măsurilor nemilose împotriva COVID, similare cu cele din Australia, Noua Zeelandă Prim-ministrul Jacinda Ardern „vaccinarea” mandatată în mod arbitrar pentru oficialii de sănătate publică , farmaciști, frizieri, profesori și angajați ai serviciilor comunitare de sprijin. (Mai multe despre Ardern mai jos.)
UK Guvernul, deși nu este la fel de dur ca omologii săi Aussie sau Kiwi, s-a comportat totuși represiv și condamnabil în eforturile sale anti-COVID. Poliția a primit ordin să pună în aplicare a limita adunărilor de cel mult șase persoane în pub-uri, restaurante, cinematografe și spații în aer liber.
La fel ca partenerii săi din Commonwealth, Marea Britanie nu s-a sfiit să folosească tactici dubioase pentru a manipula un subset al populației sale. Este „unitate de ghiont,” înființat de Cabinet Office în 2010, a aplicat principiile științei comportamentale – alias presiunea propagandei – pentru a conduce politica publică în orice, de la plata taxelor până la izolarea caselor. În timpul escrochemiei, această „unitate de ghiont” neresponsabilă și lipsită de etică a speriat, rușinat și a făcut țapul ispășitor publicul să ia atacul COVID.
Nu trebuie să uităm că Marea Britanie găzduiește unul dintre cei mai mari tehnocrați ai lumii, proaspăt încoronat rege Carol al III-lea. În ianuarie 2020, prințul Charles de atunci s-a întors la Davos pentru prima dată în treizeci de ani pentru a vorbi la o reuniune anuală a Forumului Economic Mondial – aceasta a sărbătorit cei 50 de ani de la WEF.th aniversare. Și ce subiect a abordat acest pseudo-ecologist? De ce, desigur, pasiunea lui pentru adopție decarbonizare și alte inițiative de dezvoltare durabilă, pe care el HAD a ști au fost concepute pentru a sărăci și mai mult pe săraci și pentru a îmbogăți și mai mult Alteța Sa Regală și prietenii săi avari de pe tot globul.
CONCLUZIE: Maida și Janko ar fi nu găsiți libertatea economică, libertatea politică, libertatea fizică, libertatea de asistență medicală sau libertatea mentală în țările actuale ale Commonwealth-ului Națiunilor.
Ne vom opri aici pentru a ne întreba: cine sunt actorii care își citesc replicile din același scenariu mondial și interpretează roluri identice ca agenți de aplicare a guvernului global în curs de dezvoltare?
În Canada, cei mai noti membri ai distribuției sunt Primul ministru Justin Trudeau și Viceprim-ministrul Chrystia Freeland. Ambii sunt lachei ai Klaus Schwab și absolvenți ai academiei Young Global Leaders (YGL) – componenta de îndoctrinare a Forumului Economic Mondial (WEF).
Alte personaje din această dramă în desfășurare – absolvenți ai YGL cu toții – includ fostul prim-ministru dictatorial din Noua Zeelandă devenit coleg de la Harvard Jacinda Ardern, Franța este la fel de despotică Președintele Emmanuel Macron, prim-ministrul-președinte-prim-ministrul-președinte al Rusiei din 1999 Vladimir Putin, și tiranii tehnologiei Bill Gates și Mark Zuckerberg. Conform o singură sursă, există aproximativ 3,800 de YGL-și în numărare.
Se pare că principala rațiune de a fi a YGL-urilor este să realizeze WEF-urile Mare resetare/A patra revoluție industrială inițiative. Agenda WEF este susținută și încurajată de cei secreti Grupul Bilderberg, de depopulatiștii malthusieni la eugenie Clubul de la Romași, mai ales, de către organizația la nivel mondial care a dat naștere WEF: Națiunile Unite.
Prin înșelătorul său Grup interguvernamental pentru schimbări climatice (IPCC) și sinistrul ei 2030 Calendar— acesta din urmă înșelat cu întemnițare care sună admirabil, dar de fapt Obiectivele de Dezvoltare durabilă (SDG-uri) — ONU a pus în aplicare un sistem conceput pentru a subjuga întreaga populație a planetei, transformând fiecare ființă umană într-un iobag feudal și un sclav tehnocrat și un transuman care mănâncă carne sintetică și insecte sau sol vegetal!
În timp ce scriu asta, cele 2030 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 17 sunt instituite pe tot globul prin Marea Resetare a WEF și a patra revoluție industrială transumanistă a acesteia.
Și, în timp ce scriu acest lucru, instalarea acelor ODD-uri este susținută de numeroase bănci centrale – în special Banca Angliei, Banca Canadei, Banca Centrală Europeană (BCE), Banca Populară a Chinei (PBC), Banca Centrală a Federației Ruse (CBR) și Rezerva Federală a SUA (Fed). Acestea și băncile centrale ale altor națiuni își coordonează eforturile cu ce Tragedie și speranță autorul Carroll Quigley numit „apexMatei 22:21 a rețelei băncilor centrale, Banca Reglementărilor Internaționale (BRI) cu sediul în Basel, Elveția.
Bancherii centrali intenționează să declanșeze, în cele din urmă, în fiecare națiune de pe pământ, cel mai extins și opresiv mecanism de control social conceput vreodată: Moneda Digitală a Băncii Centrale (CBDC). (La început, fiecare țară va avea propria CBDC, dar are sens ca în cele din urmă să fie fuzionate într-o singură monedă digitală globală.)
Implementarea CBDC-urilor, combinată cu lansarea unui sistem de identificare digitală, țară cu țară, va semnifica sfârșitul libertății umane. Atât CBDC-urile, cât și ID-urile digitale vor fi vândute de băncile centrale publicului nebănuit ca o garanție pentru a proteja anonimatul și datele utilizatorului. Cu toate acestea, acea pitch va fi o înșelăciune menită să ascundă intenția rău intenționată și înclinația dictatorială a acestei rețele monumentale de control.
Din cele 208 națiuni cu bănci centrale, 119 de ele își dezvoltă în prezent propria formă de monedă digitală.
Și asta ne aduce în Statele Unite ale Americii, Banca ei atotvăzătoare, atotștiutoare și care controlează totul și celelalte forme ale sale de închisoare și înrobire.
O privire în 2023 la SUA
Pe lângă lansarea planificată a CBDC emisă de Rezerva Federală, există o mișcare pentru lansarea unui ID digital la nivel național în SUA.
Senatorii americani Kyrsten Sinema din Arizona și Cynthia Lummis din Wyoming au prezentat proiectul de lege 884 al Senatului, cunoscut și sub numele de „Legea privind îmbunătățirea identității digitale din 2023.” Dacă acest proiect de lege trece de ambele camere și este semnat în lege, va cere tuturor americanilor să aibă un act de identitate digital valid dacă doresc să se conecteze la internet, să deschidă și să mențină un cont bancar, să obțină un pașaport și să obțină acces la asistență medicală. În esență, va imita sistemul de scor de credit social pe care guvernul Chinei îl folosește pentru a urmări și controla cetățenii săi. Este chiar vehiculul pe care WEF este atât de dornic să îl implementeze în restul lumii.
SB 884 este cea mai recentă, cea mai evidentă și cea mai îngrijorătoare dovadă a guvernului SUA”Parteneriatul public-privat continuu al lui Big Tech. Ea indică intenția guvernului controlat de corporații, extrem de centralizat și conștient de securitate de a supraveghea mișcările întregii populații din SUA.
Desigur, panopticonul creat de Improving Digital Identity Act va permite agențiilor federale și de stat din SUA nu numai să monitorizeze acțiunile tuturor, ci și să blocheze, să aducă la tăcere și să pună deoparte dizidenții care nu sunt de acord cu narațiunea oficială. Toate nivelurile guvernamentale vor putea să cenzureze în mod deschis, activ și legal cetățenii și să le ignore drepturile așa cum sunt codificate de constituțiile SUA și ale celor 50 de state ale sale.
Este exact ceea ce Google și YouTube, Meta și Facebook, Twitter și alte platforme de socializare au făcut utilizatorilor lor în încercările lor de a reduce la tăcere pe oricine prezintă fapte incomode despre COVID sau orice altă agendă sensibilă din punct de vedere politic.
Pentru aceia dintre voi care cred că statul Florida este un exemplu strălucitor de păstrare a libertății și a drepturilor omului, gândiți-vă din nou. Gov Ron DeSantis tocmai a marginalizată lui Florida Senatul Bill 222, Legea privind protecția libertății medicale. SB 222 s-ar fi încheiat toate discriminarea împotriva celor nevaccinați, s-a încheiat toate mandatele de vaccin existente și viitoare și s-au încheiat toate pașapoartele de vaccin existente și viitoare pentru toate Floridienii, indiferent de vaccinurile impuse de guvernul federal sau de eugeniștii de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – care, la fel ca WEF, este aliată cu ONU.
În locul său, guvernatorul DeSantis promovează SB 252, care ar pune capăt mandatelor de vaccinare și pașapoartelor afară pentru „vaccinurile COVID-19” existente. Conform SB 252, cetățenii din Florida nu ar fi protejați de viitoarele „pandemii”, de mandatele viitoare de vaccinare sau de cerințele viitoare de pașapoarte pentru vaccin.
Prin urmare, în viitor, când directorul (a se citi: dictator) al OMS declară o nouă pandemie în conformitate cu cerințele vagi stipulate în viitorul nou nou global „Tratatul de pandemie”—fără măcar o fărâmă de dovadă a existenței unei boli contagioase — floridienilor li s-ar cere să-și predea autonomia corporală unui set cu totul nou de mandate draconice.
Într-un fel, SUA este cea mai proastă din lume atunci când vine vorba de a le deposeda cetățenilor de dreptul de a lua propriile decizii de asistență medicală și de a-și proteja suveranitatea mentală și fizică. Căci, pe lângă faptul că lucrează îndeaproape cu ideologii transumaniști de la OMS, Fundația Rockefeller, WEF și alte agenții ONU de câțiva ani, guvernul federal al SUA a fost în epicentrul dezvoltării, testării și implementării terapiei genice experimentale cu ARNm. „contramăsuri”. Această cercetare și produsele rezultate au afectat negativ nu numai viața americanilor, ci și a oamenilor din întreaga lume.
Privind în urmă, ne amintim că, la începutul anului 2020, guvernul SUA, ca parte a Operațiunii Warp Speed (OWS), a lucrat mână în mână cu Departamentul Apărării (DoD) și filiala sa Comandamentului de Contractare a Armatei SUA, plus Consiliul de Securitate Națională. (NSC) și Autoritatea de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA), pentru a atribui contracte de dezvoltare clinică și producție fiecărui producător de „vaccinuri”—Pfizer, modern, Astrazeneca, novavax, GlaxsoSmithKline (GSK) și Jansen— chiar înainte de implementarea terapiilor genetice experimentale periculoase COVID-19 în cele 50 de state și în restul lumii ar putea continua.
DoD a mers atât de departe încât a proiectat, supravegheat și organizat studiile clinice extrem de sensibile pentru aceste produse experimentale. Acești pași sunt de obicei luați de producătorii de vaccinuri. În mod tradițional, durează ani și ani pentru a se finaliza, în comparație cu cele câteva săptămâni în care se pare că au fost efectuate testele COVID-19.
CONCLUZIE: Maida și Janko ar fi nu găsiți libertatea economică, libertatea politică, libertatea fizică, libertatea de asistență medicală sau libertatea mentală în Statele Unite ale Americii de astăzis al Americii.
Dar dacă părinții mei ar decide să se mute în Germania de astăzi sau în partea germană a Elveției?
Sau ce se întâmplă dacă ar alege să se alăture protestatarilor sfidătoare anti-Macron din Franța în loc să plece, așa cum au făcut, din portul de la Le Havre cu o navă îndreptată spre portul Montreal?
Sau dacă ar simți – și ar alege să lupte cot la cot cu – fermierii persecutați din Țările de Jos?
Sau ce se întâmplă dacă ar alege să rămână în Austria anilor 2020?
Ar găsi vreun aspect al libertății rămase în țările Uniunii Europene?
O privire în 2023 asupra UE
Răspunsul simplu: Nu! UE este un eșec economic, politic și social premeditat.
De fapt, UE a fost o idee visată nu de cetățenii oricărei națiuni din Europa, ci de Agenția Centrală de Informații (CIA) și Clubul de la Roma al lui David Rockefeller. Motivul lor pentru crearea UE a fost dureros de evident: este mai ușor pentru agențiile de informații și pentru eugeniștii declarați să controleze o entitate mai mare, dependentă, compromisă și impotentă decât să controleze numeroase state-națiune mai mici, încă independente, suverane.
Liderii — dacă li se poate numi așa — ai națiunilor europene sunt marionete și shills din UE. Ca atare, ei fac tot ce le stă în putere pentru a-și dezindustrializa și a-și distruge economiile respective. După cum tocmai am spus, guvernele naționale și regionale slăbite sunt mult mai ușor de transformat într-un imperiu global decât cele puternice și independente. Liderii Germaniei, Franței, Austriei, Spaniei etc. trebuie să știe asta, ceea ce înseamnă că au fost corupte până la capăt.
Iată un prim exemplu. Așa-zișii șefi de stat din Europa insistă că protejează suveranitatea și securitatea națională a țării lor prin impunerea de sancțiuni economice Rusiei – la ordinul Washingtonului. Ei pretind că sancțiunile sunt menite să-l rănească pe marele urs rău care a îndrăznit să atace Ucraina controlată de NATO.
Dar acest lucru nu este adevărat. De fapt, sancțiunile le decimează propriu economii și popoare. Penuria de energie, creșterea prețurilor la mărfuri, penuria de alimente și creșterea ratelor dobânzilor în întreaga Europă sunt toate rezultatele dorite ale acestor sancțiuni. Repet: liderii Germaniei, Franței, Austriei, Spaniei etc. trebuie să știe asta, ceea ce înseamnă că au fost corupte până la capăt.
Ei pretind, de asemenea, că structura guvernului central al UE de la Bruxelles este o „democrație reprezentativă”. Nu, nu este. Nici măcar pe aproape. În centrul său se află Comisia Europeană (CE) — organul executiv al UE — care este alcătuită din oficiali nealeși. Actualul președinte al CE, notoriu coruptă Ursula von der Leyen, stabilește politica pentru întreaga UE în spatele ușilor închise. Odată ce CE formulează o nouă politică, este doar o chestiune de timp până când birocrații din Parlamentul European îi dau ștampila de cauciuc.
Secretul, lipsa de transparență și lipsa de responsabilitate sunt numele jocului. CE este o farsă și un eșec definitiv.
În mod similar, pretinsa independență a Banca Centrală Europeană (ECB) este o farsă. Deși site-ul său web spune că BCE nu are „permis să solicite sau să primească instrucțiuni de la instituțiile sau organismele UE, de la orice guvern al unui stat membru sau de la orice alt organism”, BCE este puternic influențată de banca care a creat-o în 1999: BIS.
Și, ca și BRI, operațiunile de zi cu zi ale BCE sunt ținute secrete. Nu emite niciodată un comunicat de presă după o ședință de politică monetară a Consiliului guvernatorilor, în ciuda faptului că Parlamentul European a adoptat rezoluții repetate prin care îi cer să facă acest lucru. Mai mult, structura sa, metoda de operare și lipsa de responsabilitate o reflectă pe cele ale BRI.
Pe scurt, este greu de imaginat o instituție mai nedemocratică decât BCE. Cu toate acestea, aceasta este banca în care națiunile din zona euro li se cere să aibă încredere orbește atunci când vine vorba de formularea politicii lor monetare. Pur și simplu uluitor!
Cu o astfel de structură autocratică deja existentă, a fost atât de ușor pentru membrii CE să accepte narațiunea „pandemiei”, făcând înțelegeri din spate cu companiile farmaceutice pentru a cumpăra milioane de doze de „vaccin” COVID-19 și prin recomandarea tuturor statelor membre să implementeze măsurile penale legate de COVID-19.
De asemenea, a fost o clipă să convingem statele membre UE să rămână în tăcere după ce Washington, adevărata putere din spatele NATO, a efectuat un act de război flagrant împotriva lor prin distrugerea conductei Nord Stream 2.
Am vorbit mai devreme despre câțiva absolvenți ai academiei YGL a lui Klaus Schwab, menționând pe nume un absolvent european, Macron din Franța. Alți tineri lideri globali care au avansat în rândurile politice în Europa includ foștii Cancelarul german Angela Merkel si germana actuala Cancelarul Olaf Scholz. A nu fi exclus: UE Președintele Ursula von der Leyen, care face parte din Consiliul de administrație al WEF.
Nu este surprinzător că statele membre ale UE urmează exemplul SUA în a continua cu un sistem de identificare digitală și îl bazează pe modelul de sclavie/închisoare al Chinei.
Croația (odinioară parte a Iugoslaviei), de unde este tatăl meu, Janko, intenționează să fie primul membru al UE care va implementa sistemul de identificare digitală pentru călătorii care zboară între Zagreb și Helsinki în această vară. „proiect pilot” folosește compania Verify 365 din Marea Britanie pentru a fuziona identitatea electronică a pasagerilor cu noul sistem MyID Digital Wallet. Ca întotdeauna, schema este promovată publicului ca „o modalitate sigură, sigură și convenabilă de a dovedi cine ești”.
Din fericire, unii cetățeni din țările UE se ridică sfidând oligarhia conducătoare. În Țările de Jos, de exemplu, mii de fermieri olandezi s-au revoltat împotriva planului nebunesc al guvernului lor de a reduce emisiile de azot prin închiderea definitivă a peste 11,000 de ferme. Fermierii și-au creat propria mișcare politică, Mișcarea Fermier-Cetățean — sau BoerburgerBeweging (BBB) — care recent a triumfat la alegerile regionale după luni de proteste ample ale tractoarelor.
Apoi avem milioanele de cetățeni nemulțumiți care se înghesuie în mod regulat pe străzile Parisului și a altor orașe mari franceze pentru a protesta împotriva diferitelor „reforme” economice și politice. Plângerea lor inițială cu privire la taxele mai mari pe combustibil (vă amintiți mișcarea vestelor galbene din 2019?) a evoluat într-o revoltă împotriva deciziei „Monarhului” Macron de a crește vârsta legală de pensionare de la 62 la 64 de ani. Invocarea de către Macron a articolului 49.3 — pentru cei 11 ani.th timpul petrecut în „domnia sa” — ia permis să ocolească Adunarea Națională (camera inferioară a Parlamentului Franței). În ziua de XNUMX Mai, au avut loc proteste împotriva acestei nedreptăți percepute urât.
Cu siguranță, aceste demonstrații masive și victoria încurajatoare a BBB sunt pași pozitivi. Cu toate acestea, nu va avea loc nicio eliberare majoră a europenilor de propriile guverne până când întregul edificiu al UE nu va fi dărâmat. Cel mai important, Europa nu va fi pe deplin emancipată până când NATO nu va fi dezmembrată. Numai atunci oamenii fiecărei națiuni europene vor fi cu adevărat eliberați de cătușele instituției de la Washington care le dictează fiecare aspect – militar și economic și de altă natură – al vieții lor.
CONCLUZIE: Maida și Janko ar fi nu găsiți libertatea economică, libertatea politică, libertatea fizică, libertatea de asistență medicală sau libertatea mentală în țările din Uniunea Europeană de astăzi.
În mod corect, trebuie să subliniem că mecanismele totalitare de control și supraveghere, cum ar fi ID-urile digitale și CBDC-urile, nu sunt unice pentru țările occidentale. Ne aventurăm în țările din Est, ne-am întâlni cu exact aceeași rețea de control în curs de dezvoltare, cu același globalist , jucători imperialiști la cârmă, toți asigurându-se că Estul, ca și Occidentul, rămâne sub dominația lor.
Un grup de națiuni care nu este geografic nici est, nici vest, dar care a format un bloc pentru a contracara dominația SUA și a aliaților săi este ceea ce fostul economist șef al lui Goldman Sachs, Jim O’Neill, a inventat BRICS – Brazilia, Rusia, India, China. , și Africa de Sud.
Mă întreb: ar găsi părinții mei un paradis de libertate în vreuna dintre națiunile BRICS? Vom afla în curând.
O privire în 2023 asupra națiunilor BRICS
Nenumărați experți și jurnaliști din mass-media alternativă au opinat că națiunile BRICS – în special Rusia, China și India – conduc acuzația într-o cruciadă anti-globalistă, anti-guvernare globală, anti-imperiu global unic.
Dimpotrivă, nimic nu poate fi mai departe de adevăr.
Iată câteva dovezi că înțeleg greșit realitatea geopolitică:
Toate națiunile BRICS sunt ferm la bordul WEF-urilor A patra revoluție industrială și a ONU 2030 Calendar— în special ea ODD-uri.
Băncile centrale ale Brazilia, Rusia, India, China, și Africa de Sud toți merg înainte cu planuri de a-și lansa CBDC-urile programabile cât mai curând posibil. Printre aceste cinci bănci centrale, cel Banca Populară Chineză (PBoC) și Reserve Bank of India (RBI) iau în considerare să pună date de expirare pentru CBDC-urile lor.
BRICS sunt nu provocând hegemonia economică occidentală. Inițiativele lor financiare sunt profund legate de Banca Mondială și FMI. Prin urmare, ei trebuie priviți ca fiind strâns legați de establishment-ul de la Washington, fără a se ciocni cu acesta (în ciuda aparențelor contrare).
Când vine vorba de COVID-19, cel al Chinei Xi Jinping și a Rusiei Vladimir Putin au condus pachetul în instituirea unei stări de supraveghere a biosecurității.
Într-adevăr, de când a fost anunțată sperietura escrochemică la începutul anului 2020, Kremlinul a fost complice, la fel ca Occidentul colectiv, la realizarea unor măsuri dăunătoare anti-umane și anti-sănătate sub conducerea tiraniei sanitare a OMS.
De exemplu, președintele Putin și ministrul său al Sănătății (și membru al consiliului executiv al OMS) Mikhail Albertovič Murashko au promovat vaccinarea în masă. Injecția lor Sputnik V este practic identică cu cea a gigantului farmaceutic britanic-suedez AstraZeneca. De fapt, Fondul Rus de Investiții Direct (RDIF) — fondul Kremlinului care finanțează Sputnik V — a semnat un memorandum de cooperare cu AstraZeneca în decembrie 2020.
Mai mult, Rusia a introdus cu siguranță mandate de vaccinare regiuni a tarii si lovituri obligatorii pentru militari.
Deoarece Rusia nu are un echivalent al Sistemului de raportare a evenimentelor adverse ale vaccinurilor (VAERS) al CDC din SUA, este dificil să se stabilească cu exactitate câți ruși sunt răniți sau ucis prin jab-ul lor experimental Sputnik V. Cu toate acestea, datorită Ministerului Sănătății din Argentina, știm că, dintre cele trei „vaccinuri” pe care guvernul argentinian le-a adoptat pentru utilizare — Sputnik V, AstraZeneca și Sinopharm din China — injecția Sputnik V a fost liderul pachetului atunci când ajunge să provoace reactii adverse, învingându-i pe ceilalți doi concurenți cu o marjă uriașă.
Medicii ruși sunt bine conștienți de riscurile pentru sănătate asociate Sputnikului V, dar sunt etichetați „teroriști” și sunt amenințați de stat cu amenzi excesive și închisoare dacă își exprimă îngrijorările. Frica de consecinte, majoritatea se autocenzureaza.
Dacă credeți că supravegherea biometrică este unică pentru China și Occident, vă înșelați. Herman Gref, CEO al Sberbank din Rusia și membru al Consiliului de administrație al WEF (cu Ursula von der Leyden, vă veți aminti), a făcut echipă cu titanul rus din telecomunicații Rostelecom pentru a forma Digital Identification Technologies JV, care va crea o unitate biometrică unificată. sistem pentru toată Rusia.
În curând, săracii oameni propagandați și găuriți din Rusia nu vor putea accesa niciun serviciu guvernamental decât dacă își vor preda date biometrice— ocolind cu totul nevoia de coduri QR plictisitoare.
Ar trebui să fim surprinși că Putin și funcționarii săi nu frânează libertățile individuale mai mult decât sunt tiranii Occidentului? De ce am fi? Ce l-ar împiedica pe Putin să calce pe urmele predecesorilor săi? Eu nu știu nimic, decât dacă poporul Rusiei începe să se mobilizeze și să protesteze în mare măsură, așa cum au făcut frații și surorile lor franceze la Paris.
Luați în considerare: Când Mihail Gorbaciov a prezidat fosta Uniune Sovietică, el a fost declarat membru al globalist-eugenician Clubul de la Roma. El a colaborat, de asemenea, cu globalist-eugenistul canadian Maurice Strong pentru a înființa Carta Pământului proiect global de sustenabilitate împreună cu 21 Calendar. Atât Gorbaciov, cât și Strong au fost figuri de frunte în primii pași ai ONU către guvernarea globală.
Doar pentru că Uniunea Sovietică s-a stins și Gorby și Strong nu mai sunt printre noi nu este un motiv să presupunem că conducătorul Rusiei de douăzeci și patru de ani a nu urmăresc aceleași scopuri globaliste. Într-adevăr, Putin nu pare genul care îi lasă pe alți lideri mondiali să treacă în lumina reflectoarelor, să ia toate bilele sau să devină periculos de mai mare și mai puternic decât el.
Adevărul să fie spus, Rusia și China, membrii blocului BRICS, sunt pur și simplu o altă versiune a aceleiași rețele de control totalitar creat de tehnocrații din Occident. Niciunul dintre ei nu oferă vreo salvare – vreo salvare de daunele biologice, biometriei și biosecurității – oamenilor lor.
De fapt, China a fost bancul de încercare pentru toate mecanismele totalitare care au fost sau vor fi eliberate în restul lumii. În timpul pseudopandemiei, China a lansat o serie de măsuri vicioase pentru COVID-19 – inumane lockdowns, obligatoriu Codurile QR, omniprezent supraveghere biometrică, vaccinare obligatorie în masă, reguli de mascare forțată și impusă și constantă de testare. Pe scurt, China este o dictatură științifică cu drepturi depline, numită tehnocrație.
Și cum rămâne cu celelalte trei țări BRICS: Brazilia, India și Africa de Sud?
Pe lângă faptul că se află la bordul trenului WEF, al OMS, al CDBC, al Băncii Mondiale și al FMI și, prin urmare, în întregul tren hegemonic occidental, aceste trei țări au instalat politicieni sau politici sau programe care sunt orientate spre libertate și care ar face părinții mei vor să fugă la ei?
În primul rând, Brazilia. Cea mai mare țară sud-americană se află acum sub controlul cabalei globaliste odată cu alegerea lui Luiz Inácio Calmarda Silva (cunoscut în mod obișnuit ca „Lula”), Brazilia de 39 de anith Președinte. Spre deosebire de predecesorul său, Jair Bolsonaro, care a refuzat să semneze un tratat internațional de pandemie și a rezistat anumitor aspecte ale schemei scamdemice, Lula îmbrățișează pe deplin agenda monolitică, dominantă mondială a OMS, GAVI, și WEF.
Cu alte cuvinte: În februarie 2023, Lula a declarat că, pentru ca familiile să rămână eligibile pentru celebrul Program Familie Bolsa (BFP), un program social pentru cele mai sărace dintre familiile sărace, trebuie să-și vaccineze copiii, în special cu gena experimentală COVID-19. terapie. În caz contrar, ei pierd beneficiile care le-au fost oferite în cadrul BFP.
Apoi, India. Spre deosebire de ceea ce pretind atât mass-media mainstream, cât și mass-media alternativă, Fundația Gates nu a fost niciodată „expulsată” din India. De fapt, contrariul este adevărat. În 2006, de exemplu, Fundația Bill & Melinda Gates, împreună cu fostul prim-ministru al Indiei Manmohan, au lansat Fundația de Sănătate Publică din India (PHFI).
De-a lungul anilor, PHFI a primit finanțare de la companii farmaceutice (de exemplu, GSK, Pfizer, Johnson & Johnson), de la „filantropi” (de exemplu, suspecții obișnuiți: Bill și Melinda Gates și Rockefellers) și de la ONG-uri (de exemplu, Banca Mondială și USAID). Când OMS a declarat „pandemia” la începutul anului 2020, membrii PHFI erau perfect pregătiți să creeze, să consilieze și să dirijeze guvernul indian. Grupul operativ național COVID. Prin urmare, nu este o exagerare să concluzionăm că PHFI a fost esențial în conducerea tuturor măsurilor COVID-19 și a politicilor legate de injecția COVID-19 în India.
În sfârșit, Africa de Sud. Lucrând îndeaproape cu mass-media servilă a națiunii, guvernul sud-african, condus de Președintele Cyril Ramaphosa, a impus una dintre cele mai lungi și mai severe blocaje de pe continent. Impactul închiderii micilor afaceri asupra unei populații care depinde în mare măsură de salariile săptămânale de subzistență a fost catastrofal. Deoarece statul nu a reușit să ofere subvenții celor săraci și persoanelor care desfășoară activități independente timp de peste un an, aproape un sfert din toate întreprinderile mici au căzut, iar șomajul a crescut vertiginos.
Brian Pottinger, scriind pentru Unherd, subliniază care au fost consecințele pentru acei oameni curajoși care au îndrăznit să conteste restricțiile nebunești de izolare ale guvernului din Africa de Sud:
O întreagă secțiune a populației a fost efectiv incriminată: în primele patru luni de la focar, 230,000 de cetățeni, 0.4% din populație, au fost acuzați de încălcarea Regulamentului dezastrelor pentru încălcarea restricțiilor, dintre care 311 polițiști. Toate acuzațiile au fost ulterior renunțate: sistemul de justiție penală pur și simplu nu a putut face față.
Astfel, nu există nicio modalitate de a justifica denumirea modelului economic BRICS de non-globalizare alternativă la impulsul de globalizare a Occidentului când, în realitate, este doar altul formă a globalizării — o diferită abordare la globalizare.
La fel ca modelul occidental, modelul BRICS este inflaționist structural. La fel ca modelul occidental, modelul BRICS nu este bazat pe piața liberă, ci, mai degrabă, pe politica industrială. Și, în mod semnificativ, modelul BRICS este parte integrantă, la fel ca și modelul occidental, din noua ordine mondială internațională. Sunt același plan disfuncțional, doar cu brandinguri diferite.
CONCLUZIE: Maida și Janko ar fi nu găsiți libertatea economică, libertatea politică, libertatea fizică, libertatea de asistență medicală sau libertatea mentală în oricare dintre țările BRICS de astăzi.
Desigur, pe scena mondială au loc mari rivalități de putere. Pentru omul obișnuit, poate părea de fapt ca și cum trăim într-adevăr într-o lume multipolară, în care națiunile slăbite ale Occidentului, conduse de imperiul SUA care se estompează, de o parte a diviziunii se luptă pentru a păstra supremația asupra națiunilor energizate. din Est — condus de Rusia și China — de cealaltă parte a diviziunii.
„Dar exemple de multipolaritate abunda”, insisti tu.
Înțeleg: există conflictul din Ucraina, unde oameni nevinovați de ambele părți suferă și mor inutil.
Înțeleg: în largul coastei Chinei se produc tensiuni, unde Imperiul American încearcă în zadar să împiedice preluarea inevitabilă de către China a Taiwanului.
Înțeleg: același Imperiu american care moare încet încearcă cu febrilitate să prevină integrarea economică euro-rusă prin aruncarea în aer a conductei Nord Stream 2, permițând astfel Washingtonului să-și mențină controlul temporar asupra acelei regiuni până când colapsul său economic inevitabil este complet.
Cu toate acestea, în ciuda aspectului multipolarității, există – așa cum am menționat la începutul acestui articol – un singur imperiu global care operează la un nivel superior. Sau, ați putea spune, la un nivel de stat profund. Imperiul unipolar există în afara câmpului general de percepție al majorității lumii”populația lui. Aceasta transcende nu numai împărțirea Est-Vest, ci toate celelalte diviziuni dintre națiuni. Acum vom afla cum este așa.
Imperiul Global: O închisoare unipolară, un Gulag digital
În vârful imperiului global se află „banca centrală a tuturor băncilor centrale” – Banca de Reglementări Internaționale (BRI) extrem de secretă și neresponsabilă. Sarcina sa este de a dirija și coordona politica monetară și fiscală pentru toate băncile centrale din întreaga lume. Acesta este modul în care BRI controlează direct masa monetară a lumii și controlează indirect comerțul și economiile naționale.
Deținând o poziție atât de influentă și proeminentă, BIS formează vârful unei structuri asemănătoare piramidei care constă dintr-o ierarhie asemănătoare cu scara de organizații și instituții care cuprind imperiul global. Toate sunt conduse de ceea ce eu numesc clasa paraziților.
Sursa: Iain Davis
Pentru aceasta Parteneriatul global public-privat (G3P) creat de cercetătorul și jurnalistul britanic Iain Davis, structura imperiului global este concepută astfel încât lanțul de comandă să curgă de la BRI la băncile centrale ale lumii și de la acestea la . . .
. . . factorii de decizie de la think tank-urile. Acestea includ diverse fonduri și fundații Rockefeller, plus Clubul din Roma fondat de Rockefeller, Comisia Trilaterală fondată de Rockefeller și Consiliul pentru Relații Externe (CFR) fondat de Rockefeller. Unele dintre aceste think tank-uri au de fapt rădăcini non-Rockefeller, printre ele CFR-ul’S Echivalentul Marii Britanii, Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale (RIIA) și eugenicistul îndrăzneț Chatham House, fondat de diplomatul britanic Lionel Curtis după Primul Război Mondial.
Grupurile de reflecție lucrează în parteneriat cu BRI și băncile centrale pentru a stabili obiective internaționale de politică public-privată. Odată ce aceste obiective de ansamblu sunt formulate, ele merg la . . .
. . . distribuitorii de politici, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, fondată de Rockefeller, ONU”s OMS și IPCC, Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială, filantropi aparenti (vin în minte Fundația Bill & Melinda Gates), corporații globale și ONG-uri.
După cum sugerează și numele lor, distribuitorii au sarcina de a difuza politicile în toată lumea, în toate colțurile lumii. Ei se asigură că politicile ajung și în mâinile funcționarilor de pe următoarea scară coborâtă, care sunt chemați . . .
. . . responsabilii politicii. Rangurile lor includ diferitele ramuri militare, sistemul judiciar, poliția și forțele de securitate și orice alte arme de aplicare integrate în toate straturile guvernamentale (național, provincial, de stat, local).
Aceste organisme guvernamentale de aplicare a legii lucrează împreună cu selectate ştiinţificMatei 22:21 autorități, precum . . .
Chat Institutele Naționale de Sănătate din SUA (NIH), Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA), Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), Agenția de Reglementare a Medicamentului și Produselor de Asistență medicală din Marea Britanie (MHRA) și Grupul Consultativ Științific din Marea Britanie pentru Situații de Urgență (SAGE).
Toate aceste agenții și autorități trebuie să justifice politicile pe care trebuie să le pună în aplicare. Ei scriu adesea reguli și reglementări, ordonanțe și coduri pentru politici și apoi le transmit organizațiilor de pe treapta cea mai de jos a scării. Iain Davis îi cheamă. . .
. . . „propagandiștii politici”—sau, în termeni politicoși, managerii de percepție. Aceste ținute media și de relații publice, constând din mass-media de masă (ziare, reviste și posturi de radio și de televiziune („Establishment”)), platforme de rețele sociale (Facebook, YouTube, Twitter) și verificatori de fapte (Full Fact, PolitiFact, Snopes, AP). Fact Check, Poynter etc.), lucrează alături de războinici hibrizi (77th Brigade și HutEighteen, de exemplu) și militanți împotriva urii. Acestea din urmă includ Southern Poverty Law Center (SPLC) și Centrul pentru combaterea urii digitale (CCDH) din Marea Britanie.
Treaba propagandiștilor este să convingă publicul – noi miliardele de oameni obișnuiți care stăm sub piramida asemănătoare unei scări – să accepte fără gânduri minciunile cu care suntem hrăniți și să accepte automat politicile represive.
Pe scurt, omenirea nu s-a confruntat niciodată în întreaga sa istorie cu un sistem totalitar, tehnocratic de guvernare atât de omniprezent.
Scopul acestui imperiu despotic este de a reduce, dacă nu de a elimina, libertățile fundamentale ale oamenilor, de a ne fura bogăția, de a ne distruge puterea fizică, morală, emoțională și spirituală, de a ne despărți de prieteni și familii și, astfel, de a ne controla de la cap la cap. degetul de la picioare, de aici până acolo și peste tot, toată ziua și toată noaptea.
Lucrând în culise, BRI și băncile centrale provoacă deja prăbușirea unor bănci importante (să ne gândim la băncile Signature, Silicon Valley și First Republic). De aici încolo, numărul falimentelor bancare nu va face decât să crească. În curând, cele mai mari bănci (gândiți-vă că JPMorgan Chase & Co.) vor începe să înghită nu doar concurenții mari și mijlocii, ci și băncile regionale și locale mai mici.
Odată ce băncile centrale și-au implementat complet sistemul monetar și financiar digital controlat de inteligență artificială, vom fi cu toții ținuți ostatici în imperiul lor global, condamnați la închisoarea lor unipolară, închiși în gulagul lor digital.
Imperiul american bolnav va continua să existe deocamdată. Dar asta doar pentru că clasa de paraziți care s-a hrănit din bogăția Americii de secole mai are nevoie de armata americană să-și facă dorința – munca murdară – în străinătate. Odată ce Imperiul SUA, controlat de corporații, și-a îndeplinit scopul economic și militar și nu mai este o gazdă viabilă, aceiași paraziți lacomi vor avea un festin pentru a pune capăt tuturor sărbătorilor – cu scopul de a secătui până la ultima picătură acea națiune odată puternică și nebună. . Niciun imperiu nu a rezistat generațiilor de sugători de sânge.
Putin, de asemenea, este dispensabil și de unică folosință în ochii globaliștilor paraziți. El nu le poate câștiga favoarea pur și simplu jucând împreună cu agenda lor, chiar dacă se poate percepe că este unul dintre ei. Dacă Rusia nu este atentă, va fi dezmembrată, bucată cu bucată. Resursele sale valoroase vor fi smulse și vândute. Va fi transformat într-un tărâm al fiefurilor în război. Paraziții sunt hrănitoare cu șanse egale.
Nici măcar oamenii de rând ca mine și tine nu sunt imuni de clasa paraziților, care se atașează și absoarbe pe oricine dorește să-i fie gazdă. Indiferent de locația noastră, cu toții, în diferite grade, trăim deja la îndemâna tentaculelor imperiului global al paraziților.
Și asta ne readuce la întrebarea pe care am pus-o la începutul acestui articol: Dacă părinții mei ar fi rămas în locul lor de naștere, regiunea cunoscută acum ca fosta Iugoslavie, în ultimii 58 de ani și numai acum, în 2023, ar fi decis că s-au săturat de suprimarea drepturilor lor de către statul tehnocrat, unde s-ar duce să-și găsească libertatea?
Tatăl meu în vârstă de 96 de ani a răspuns la această întrebare când i-am pus-o recent. „Știind cum este lumea astăzi”, a răspuns el, „probabil că nu m-aș duce nicăieri. Da, Belarus deține standardul de aur atunci când vine vorba de nerespectarea narațiunii COVID, dar cel mai probabil aș rămâne în țara mea natală, Croația. M-aș alătura unei rețele de oameni cu idei similare – cineva ca jurnalistul Andrija Klarić of Podcast Slobodni— pentru ca împreună să găsim soluții la acest coșmar.”
Acest articol este scris în memoria mamei mele, Maida, și în omagiu adus prietenului ei din copilărie Franc, care i-a salvat pe ea și pe soțul ei, Janko, dintr-o viață de represiune în Iugoslavia și de la o posibilă moarte prin pluton de execuție în timpul evadării lor.
De asemenea, îl onorează pe tatăl meu, Janko, care m-a convins să deschid ochii la realitățile urâte, dacă sunt ascunse, ale lumii. Cu perseverență și răbdare, mi-a lovit capul de adolescent așa cum este nu asa cum pare a fi. Mi-a spus să pun mereu la îndoială totul, să obțin cât mai multe perspective diferite atunci când mă uit la orice subiect și, mai presus de toate, să „urmează urmele banilor, căci nu minte niciodată”.
Ei ar dori să demasc și să resping imperiul global și agenda lui nefastă. Ei ar saluta o lume cu adevărat multipolară. O lume în care „noi, oamenii” trăim în pace, respectăm dreptul fiecăruia dat de Dumnezeu la libertate, intimitate și suveranitate individuală și lucrează împreună în moduri care beneficiază întreaga umanitate și binecuvântează pământul nostru frumos și abundent.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
CBDC: Tehnologie și tiranie mai rău decât închisoareaCBDC: Tehnologie și tiranie mai rău decât închisoarea
Ron Paul: Întrebare „Știința”? Du-te la Gulag!Ron Paul: Întrebare „Știința”? Du-te la Gulag!
Gulagul virtual: răspunsul tehnocrat suprem pentru a pedepsi orice disidențăGulagul virtual: răspunsul suprem tehnocrat pentru a pedepsi pe toți…
Germania o amenință pe Naomi Seibt cu închisoarea din cauza „negării” climeiGermania o amenință pe Naomi Seibt cu închisoarea din cauza climatului…
Sondaj: britanicii „ar merge la închisoare înainte de a fi injectați”Sondaj: britanicii „ar merge la închisoare înainte de a fi injectați”
Liderii avertizați: respectați tehnocrații de pe COVID sau mergeți la închisoareLiderii au avertizat: Ascultați-vă de tehnocrați cu privire la COVID sau mergeți la…
Austriecii care nu se conformează acum riscă închisoare și amenzi uriașeAustriecii care nu se conformează acum riscă închisoare și amenzi uriașe
Umanitatea 2.0: „Fuziunea identităților noastre fizice, digitale și biologice”Umanitatea 2.0: „Fuziunea dintre elementele noastre fizice, digitale și…
ACȚIUNE
https://ro.technocracy.news/tehnocra%C8%9Bia-umanitatea-este-condamnat%C4%83-la-o-%C3%AEnchisoare-unipolar%C4%83-%C8%99i-un-gulag-digital/
//////////////////////////////////////////////
Risc pe: Creșterea dramatică a alimentelor modificate genetic
POSTAT DE: CAMILLE SU PRIN THE EPOCH TIMES
Vă rugăm să împărtășiți această poveste!
Schimbarea tehnocratică cu viața este riscantă pentru viața și bunăstarea omului. În timp ce patinează de către Departamentul Agriculturii ca alimente „substanțial echivalente”, produsele modificate genetic afectează permanent aprovizionarea noastră cu alimente. Cel mai mare risc este pentru biomul uman și pentru sistemul imunitar. În fiecare an, un număr mare de produse alimentare sunt adăugate la raftul OMG-urilor din supermarketuri. ⁃ TN Editor
Editarea genelor a fost mult timp folosită în principal pentru cercetare, tratament și prevenirea bolilor. În prezent, această tehnologie este aplicată din ce în ce mai mult pentru a modifica produsele agricole pentru a crea specii mai „perfecte”. Din ce în ce mai multe alimente modificate genetic apar pe piață, inclusiv roșii bogate în nutrienți și ulei de soia fără grăsimi trans.
Unii susțin că alimente modificate genetic sunt mai sigure decât alimentele modificate genetic (MG) (pdf). Departamentul Agriculturii din SUA (USDA) a specificat în 2018 că majoritatea alimentelor modificate genetic nu trebuie reglementate. Cu toate acestea, aceste alimente, care vor apărea din ce în ce mai mult pe masă, sunt cu adevărat fără riscuri?
Modificarea genetică 2.0: Alimentele modificate genetic pot deveni mai disponibile
În septembrie 2021, primul aliment modificat genetic – roșiile Sicilian Rouge – realizat cu tehnologia CRISPR-Cas9 a fost oficial în vânzare.
Această roșie modificată genetic conține niveluri ridicate de acid gamma-aminobutiric (GABA), care ajută la scăderea tensiunii arteriale și ajută la relaxare.
Japonez cercetători elimina o genă din genomul roșiei comune. După ce gena este îndepărtată, activitatea unei enzime din roșii crește, promovând producția de GABA. Conținutul de GABA din această roșie este de patru până la cinci ori mai mare decât cel al unei roșii obișnuite.
Warren HJ Kuo, profesor emerit al Departamentului de Agronomie de la Universitatea Națională din Taiwan, explică că atât editarea genelor iar organismele transgenice sunt modificări genetice, cunoscute și sub numele de inginerie genetică.
Cea mai veche tehnică a fost modificarea genetică, adică transgenică – în care o plantă sau un animal i se inserează o genă dintr-o altă specie, cum ar fi o anumită genă bacteriană. Scopul modificării artificiale a plantelor și animalelor este de a îmbunătăți rezistența acestora împotriva bolilor și secetei, de a promova ratele de creștere, de a crește recoltele sau de a îmbunătăți conținutul de nutrienți. Cu toate acestea, produsul finit va prezenta genele speciilor străine.
Kuo spune că modificarea transgenică este „modificarea genetică 1.0”, în timp ce editarea genelor este „modificarea genetică 2.0”. Editarea genelor modifică direct genele organismului în sine, astfel încât majoritatea dintre ele nu prezintă gene străine. Cu toate acestea, cea mai comună tehnică de editare a genelor, CRISPR-Cas9, introduce gene străine ca instrument de editare și apoi elimină genele străine transplantate.
În timp ce roșiile modificate genetic erau pe piață, Japonia a aprobat, de asemenea, două tipuri de pești modificați genetic cu CRISPR – peștele-tigru și dorada roșie. Acești pești sunt modificați genetic pentru a accelera creșterea musculară. Printre aceștia, peștele-puffer tigru modificat genetic cântărește aproape de două ori față de speciile obișnuite.
În 2019, Statele Unite au folosit o altă tehnică anterioară de editare genetică pentru a crea ulei de soia cu zero grăsimi trans și l-au introdus pe piață.
Alimente modificate genetic care au fost, de asemenea aprobat de vânzare în întreaga lume includ până acum soia, porumb, ciuperci, canola și orez.
Numărul de alimente modificate genetic de pe piață este probabil să crească. Cererile de brevet referitoare la produsele agricole comerciale editate de CRISPR au crescut vertiginos din perioada 2014/2015.
Fotografie Epoch Times
Alimentele modificate genetic pot prezenta 2 riscuri majore
Susținătorii modificării genetice cred că aceasta este o metodă de perfecționare a produselor agricole și de a rezolva probleme precum dăunătorii, secetele și deficiențele nutriționale. Dar tehnologia este încă o sabie cu două tăișuri.
„Ingineria genetică are într-adevăr beneficiile ei pe termen scurt, dar poate aduce capcane pe termen lung”, a spus Joe Wang, biolog molecular. Wang este în prezent un cronicar cu The Epoch Times.
Vitele fără coarne au fost cândva celebritatea regnului animal, apărând în știri una după alta.
Multe rase de bovine de lapte au coarne, dar sunt decornate pentru a le împiedica să facă rău oamenilor și altor animale și pentru a economisi mai mult spațiu în hrănire. Pentru a rezolva „problema” coarnelor, compania de editare genetică Recombinetics a produs cu succes vite fără coarne cu tehnici de editare genetică în urmă cu mulți ani.
Compania a adăugat pur și simplu câteva litere de ADN la genomul vitelor obișnuite și al acestora descendenți nici coarne nu i-au crescut.
Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu, a avut loc un accident.
FDA a descoperit că o secvență genetică modificată a unui taur conținea o întindere de ADN bacterian, inclusiv o genă care conferă rezistență la antibiotice, care a fost una dintre crizele globale de sănătate din ultimii ani. Oamenii de știință nu sunt clar dacă această genă la bovinele modificate genetic va prezenta un risc mai mare decât se aștepta sau nu, iar FDA a subliniat că este lipsită de pericole. Cu toate acestea, John Heritage, un microbiolog pensionar de la Universitatea Leeds, a spus MIT Technology Review că gena rezistenței la antibiotice ar putea fi absorbită de bacteriile intestinale la bovine și ar putea crea oportunități imprevizibile pentru răspândirea acesteia.
De fapt, acesta este unul dintre riscurile percepute în prezent ale alimentelor modificate genetic.
Citește povestea completă aici …
Articole pe aceeaşi temă:
China caută super-soldați modificați genetic și îmbunătățițiChina caută modificate genetic și îmbunătățite …
Vite modificate genetic care vin într-o farfurie din apropierea dvsVite modificate genetic care vin într-o farfurie din apropierea dvs
Rinichi de la porc modificat genetic transplantat în omRinichi de la porc modificat genetic transplantat în om
Tantari modificați genetic vor fi eliberați în Florida și CaliforniaȚânțarii modificați genetic vor fi eliberați în Florida…
Peștii modificați genetic sunt contestați de cererea FOIAPeștii modificați genetic sunt contestați de cererea FOIA
Bite Me: Om vaccinat cu succes de țânțari modificați geneticBite Me: Om vaccinat cu succes de genetic…
Marea resetare include acum alimente „editate genetic”.Marea resetare include acum alimente „editate genetic”.
Companii uriașe de produse alimentare fac amploare pentru a crește insecte pentru hranăCompanii uriașe de produse alimentare fac amploare pentru a crește insecte pentru hrană
DESPRE EDITOR
Patrick Wood
Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.
https://ro.technocracy.news/risc-pe-cre%C8%99terea-dramatic%C4%83-a-alimentelor-modificate-genetic/
//////////////////////////////////////////////
Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (I)
O istorie adevãratã: Nãstase Scatiu
Din literatura românã clasicã, liceenii învatã despre Duiliu Zamfirescu si ciclul sãu de romane: VIATA LA TARÓ, TÃNASE SCATIU”, ÎN RÃZBOI”, ANA”. În TÃNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice pret si prin orice mijloace, viclean, rãu, semianalfabet (nu cunostea nici o limbã strãinã, ci doar româna vulgarã). Deoarece învãtase pe apucate, el avea fatã de boierii adevãrati, intelectuali de rasã, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorintã pãtimasã de a deveni si el boier. Tãnase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revolutionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îsi dorea parvenire. Tãnase Scatiu, însã, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-si pretuia prietenii. Din nefericire pentru Poporul Român si pentru România, aceastã categorie ciocoiascã a existat dintotdeauna, si mai cu seamã azi, cînd a apãrut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUT. EI nu mai are complexul inferioritãtii. Trecut prin multe universitãti si tot felul de alte studii superioare, detinãtor de doctorate, el îsi închipuie cã întruchipeazã nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei natii. Ciocoiul nou nu recunoaste cã ar fi un profitor al momentului, este fudul si convins cã acolo, unde se aflã el, este datoritã calitãtilor si meritelor sale exceptionale, nicidecum datoritã altor factori. El vorbeste limbi strãine, ascunde, siret, panglicãriile demagogice si învîrtelile obscure, se crede superior si invincibil. Fãcînd o comparatie cu vechea noastrã ciocoime, putem observa însã si unele asemãnãri: de pildã, Tãnase Scatiu adora sã fie primit cu lãutari, pîine si sare, dorea mortis sã fie însotit pretutindeni de un alai care, lãudîndu-l continuu, îi mentinea buna dispozitie si încrederea în sine. La fel si ciocoiul nou! Atît Tãnase Scatiu, cît si urmasii lui nu cunosc sentimentul milei crestine, nici compasiunea pentru cei aflati în sãrãcie si suferintã Din contrã, sadici, prin îngîmfare, ei cred în providentialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaste stãri de comportament diferite, pare pasnic, jovial, dar numai ce-i sare tîfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, tigãnesc uneori, afisînd arogantã si mîndrie nelimitatã, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendas, proprietarul mosiei. Ciocoiul nou, în general, se lanseazã în politicã, este oportunist, fãrã convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentãm acum ciocoiul nou numãrul 1 al României, NÃSTASE SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tãnase Scatiu, pare un Goliat pe lîngã un pitic ciocoiesc.
Tãrtãsesti, începutul Secolului XX
La o distantã egalã, între Bucuresti si Tîrgoviste, existã un sat din negura vremurilor, numit Tãrtãsesti. A fost si este o asezare de tip Bãrãgan, cu toate aspectele pozitive si negative ale satului românesc de cîmpie. La marginea lui trãia o tigancã, mai focoasã decît alte tigãnci din sat.Tot în acele vremuri, în acelasi Tãrtãsesti, trãia si un tãran necãjit, avînd doar cîteva pogoane de pãmînt, pe numele de familie Dumitru. Acest tãran a prins drag de tigancã si (prin legãtura lor nelegitimã) oachesa, pe numele ei de familie Nãstase, a nãscut un bãiat, cãruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea nasterii unui copil trebuia prezentat actul de cãsãtorie, în lipsa acestuia, ofiterul Stãrii Civile a trecut în certificatul de nastere „copil din flori”, în locul numelui tatãlui. Deci Marin Nãstase era copil din flori, crescut de o mamã sãracã, probabil ajutatã cumva si de tatãl biologic. Tiganca Nãstase nu avea pãmînt, se întretinea muncind cu ziua pe la altii, mai înstãriti. Si tot în acele vremuri exista un obicei, care a continuat pînã la instaurarea comunistilor la putere: acela al copiilor de trupã. Pentru a ajuta familiile sãrace cu multi copii, orfanii, vãduvele cu copii sau copiii din flori, unitãtile militare primeau, fiecare, cîtiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confectionau si lor mici uniforme, iar la cazan se gãsea mereu o lingurã în plus si pentru ei. Erau un fel de soldati în miniaturã, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacã mergeau la scoalã, tot regimentul le asigura cele necesare (cãrti, caiete, rechizite). Unii erau trimisi la scoli de muzicã si rãmîneau în Armatã, la fanfara regimentelor; altii, la vîrsta de 21 de ani, se angajau si deveneau, cu timpul, subofiteri, iar cei mai dotati erau trimisi la liceu si, mai departe, la studii militare superioare. Asa s-a întîmplat si cu puradelul Marin Nãstase, care, fiind copil din flori si fãrã tatã legal, a fost acceptat copil de trupã la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învãtãturã, destept, inteligent si disciplinat, comandantul a hotãrît sã-l trimitã la Liceul Militar Mînãstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului. Marin Nãstase nu i-a dezamãgit pe cei care au investit în el, terminînd în fiecare an de studiu primul si, ca sef de promotie, ciclul. Comandantul regimentului a hotãrît sã-l mai trimitã si la Scoala de Ofiteri de Artilerie, pe care Marin Nãstase a absolvit-o, tot ca sef de promotie, dupã ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bunã si extrem de disciplinat. Este promotia anului 1943 si, ca proaspãt sublocotenent, a fost invitat, împreunã cu toti ceilalti sefi de promotie ai celorlalte arme din promotia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dãruit fiecãruia, cu aceastã ocazie, cîte o sabie si tresele cuvenite. Dupã regulamentele atunci în vigoare, primii 3 (seful de promotie si urmãtorii doi) de la fiecare scoalã militarã aveau dreptul sã-si aleagã garnizoana. Sublocotenentul Marin Nãstase a dat prima mare loviturã a vietii sale: în loc sã meargã pe front, ca ofiter de artilerie, el a ales artileria antiaerianã si garnizoana Brasov, unde domneau pacea, linistea si nici un pericol. La Brasov, sublocotenentul Marin Nãstase a devenit afacerist, avînd mult timp liber. Aceastã nouã preocupare a fost cea de-a doua mare loviturã a vietii sale: a românizat” 2 magazine evreiesti. Aici sîntem obligati sã dãm explicatii: în regimul Maresalului lon Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Cum românii, ca si evreii, au simtul dezvoltat al smecheriei” s-a gãsit si solutia: UN ROMÂN (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele sãu trecut pe firmã, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul apartinea tot vechiului proprietar. Nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comert, dar primea lunar o cotã de 25-40% din veniturile realizate. De la cele 2 magazine de încãltãminte, Marin Nãstase încasa astfel (ca proprietar-fantomã) sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare. Ca urmare, cu încetul, a devenit foarte bogat. Trebuie spus cã, între timp, tãranul Dumitru din Tãrtãsesti s-a cãsãtorit oficial cu tiganca Nãstase – mama sublocotenentului Marin Nãstase. Din cãsãtoria celor doi au mai rezultat 2 copii: un bãiat, Constantin (Costel), si o fatã, ambii cu numele de familie al tatãlui, Dumitru. Sublocotenentul Marin Nãstase a cumpãrat cîteva zeci de hectare de pãmînt agricol în Tãrtãsesti, zeci de stupi de albine si oi, 2 autoturisme, toate asigurîndu-i o viatã trãitã din plin, ceea ce un ofiter tînãr nu-si prea putea permite doar din soldã. Ulterior, el a dovedit un apetit de îmbogãtire greu de egalat.
Nãstase (Scatiu) are o cãdere
A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de Armata Rosie. Slt. Marin Nãstase, zis si Titi, într-o zi, în Bucuresti, si-a parcat masina pe o stradã oarecare. Cînd s-a întors, masina ia-o de unde nu-i! Dupã cîteva zile, a vãzut-o cu un sovietic la volan. A tipat, a strigat hotu’”, a fugit dupã masinã si chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de politistii români si anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost retinut mai mult decît durata anchetei, l-au eliberat, dar masina sa a trecut pentru totdeauna la sovietici. A doua masinã si-a ascuns-o, de fricã, în ograda pãrinteascã, sub o sirã de coceni de porumb. În urma unui denunt, i-a fost si ea confiscatã. Pãmîntul l-a împãrtit, formal, între membrii familiei, ca si stupii, oile sau animalele de povarã, asa, ca sã nu mai poatã fi acuzat cã e mosier sau chiabur. Si, cum o nenorocire nu vine niciodatã singurã, în 1946 a fost epurat din rîndurile Armatei (încã regale), devenind somer, prin vointa generalului Walter Neulander, zis mai apoi Roman. Conform legilor de atunci, ofiterii deblocati se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau (în majoritate) examenele din scolile militare, urmînd a sustine un numãr mic de examene de diferentã, plus întelegerea profesorilor universitari fatã de acesti studenti tomnatici. Astfel, fostii ofiteri de infanterie, jandarmi s.a.m.d. deveneau licentiati în drept, iar fostii ofiteri de artilerie, geniu, aviatie sau marinã se transformau în ingineri. Asa a ajuns, în 1947-48, si fostul slt. Marin Nãstase (Titi) inginer.
Inginer Nãstase (Scatiu), necazuri, bucurii, succese
Inginer ca inginer, dar sãrac, Marin Nãstase primise o grea loviturã din partea regimului comunist, chiar în trãsãtura lui esentialã: aviditatea de bani. A început o viatã precarã, cu un salariu modest (în urma averii pierdute). Cãsãtorit si repede divortat, avea de ce sã se considere un visceral anticomunist si antisovietic. Cînd discuta cu cei mai apropiati, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vînãt la fatã de urã si profera cele mai grave acuzatii împotriva comunistilor locali si sovietici. În 1949 a cunoscut-o, întîmplãtor, pe aceea care îi va fi sotie pînã la moarte, domnisoara Elena Dragomirescu, fatã de Bucuresti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu (salariat la Grivita Rosie”) si a Amaliei, nãscutã Gush, de origine germanã, din Bucovina. Elena Dragomirescu era foarte frumoasã. S-au întîlnit-vãzut-plãcut-iubit, cãsãtorindu-se în acelasi an. Elena Nãstase, finã, delicatã, orãseancã, nu cunoscuse muncile agricole. Ea a fost repede transformatã în mînã de lucru, sclava lui Titi-tiranul, care, încã de la începutul cãsãtoriei, s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tãrtãsesti, la muncile casnice si ale cîmpului, ca sã facã mãmãligã, într-un ceaun urias, pentru muncitorii zilieri ai pãmînturilor împãrtite formal între rude. Asta sub supravegherea atentã a soacrei tuciurii, din cale-afarã de rea. În 1950, la un an de la cãsãtorie, s-a nãscut primul copil, Adrian, alintat Ady de cãtre pãrinti. Apoi, în 1952, s-a nãscut sora lui, Dana. Desigur cã se stie cît de greu se trãia în acei ani. O mamã cu doi copii mici nu putea obtine un serviciu, iar sotul, desi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viatã prosperã. Noroc cu ceva zarzavaturi sau alte alimente venite de la Tãrtãsesti. Initial, au locuit pe Colentina, în casa cumpãratã de Nãstase cînd activa ca ofiter la Brasov, pe numele surorii sale, dupã legalizarea relatiei tatãlui sãu cu tiganca Nãstase, dar sora lui Marin a decedat, tînãrã si nemãritatã, dupã care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca sot a fost mizerabilã. Dimineata lãsa o infimã sumã de bani pentru hrana din acea zi, încît copiii au crescut cu cartofi prãjiti si ciorbã de fasole. Frumoasa lui consoartã a purtat o hainã de iarnã timp de 20 de ani, îmbrãcãmintea ei fiind de-a dreptul sãrãcãcioasã. Niciodatã nu au intrat împreunã la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai tîrziu, cînd a devenit cadru universitar la nou înfiintatul Institut de Petrol si Gaze Bucuresti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viata de familie. Decît cã Marin Nãstase, care era fumãtor, a trecut de la tigara Carpati” la Kent” si a continuat sã ia prînzul la cantina Institutului, la COS” sau la vreun alt restaurant. Aproape a uitat cã are si o sotie, pe care o neglija total. Dacã aceasta încerca sã-l mîngîie, sau mãcar sã-l atingã, el o lovea. Foarte violentã aceastã corciturã tigãneascã, mereu irascibilã fatã de sotie. A lovit-o si a bãtut-o de zeci de ori, din motive cunoscute numai de firea lui agresivã. Cînd se enerva (mai din nimic), se îngãlbenea si tremura de furie. Rar, la cîte 6 luni, ba chiar un an, îsi mai aducea aminte cã trebuie sã fie si bãrbatul sotiei sale. Atît! Ciudat! Niciodatã Elena Nãstase nu si-a explicat de ce Titi al ei este asa de rece cu ea si de ce timpul liber si-l petrece cu prietenul” sãu bun, prezentat familiei ca un fost ofiter, camarad si amic de-al sãu. Întîmplãtor, odatã, un cumnat, cãutîndu-l la prieten” acasã, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul sãu bun, însã nimeni nu-si putea închipui – în naivitatea si în necunoasterea de atunci sau în lipsa de educatie sexualã crasã – cã ar putea exista relatii amoroase între bãrbati. Deci, Marin Nãstase-Titi, zis Tapu printre cunoscuti – era… BISEXUAL! Si-a mai fãcut un pas: a vîndut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuintã de pe Str. 7 Scaune si si-a cumpãrat o masinã. Apoi încã un pas: dupã putini ani, s-a mutat într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, nationalizat acum, apartinuse Fundatiei Elias”, bloc situat pe o stradã perpendicularã cu Calea Mosilor, foarte aproape de aceasta si de Piata Mosilor. Fiul lui Titi, Adrian, a urmat cursurile Liceului Sfîntul Sava” (devenit Nr.1) din Bucuresti si a fost un elev mediocru în primele clase. Vacantele de varã si le petrecea la Tãrtãsesti, unde Marin Nãstase îsi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa pãrinteascã (renovatã si mãritã), acolo îi erau pãrintii, unchii, mãtusile, verisorii. Doamna Elena Nãstase muncea din greu, iar Ady zburda, împreunã cu alti copii din sat, adicã prietenii copilãriei sale: Toma Zaharia (devenit general în Regimul Iliescu-Nãstase); Gregorian Bivolaru (actualul mare guru” al yoghinilor sectei MISA); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreunã cu escroaca Mona de Freitas, originarã din Bacãu si devenitã cetãtean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar, de formã, al faimosului restaurant CAPSA, fost nationalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, varã de varã, fãcînd tot felul de nebunii copilãresti: pãsteau vitele împreunã, sau furau fructe din livezile oamenilor. Cînd a ajuns mare om politic, Ady nu si-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia (politaiul corupt care si-a construit o vilã de miliarde la Tãrtãsesti) l-a fãcut general si mai marele politistilor pe Capitalã; pe Marin Bucur, rudã cu familiile Nãstase si Zaharia, l-a folosit ca paravan la cumpãrarea restaurantului CAPSA. Aceastã metodã de camuflare a proprietarului adevãrat o folosise si Marin Nãstase, uzînd de numele rudelor, atunci cînd a divizat suprafata de teren agricol, stupii de albine si oile cumpãrate din biata lui soldã de sublocotenent, ca sã nu fie trecut la chiaburi”. Metoda aceasta de camuflare a adevãratului proprietar va fi perfectionatã de Ady în cariera sa financiarã si politicã. În cazul lui Gabriel Bivolaru (cînd acesta a fost descoperit ca inginer financiar”, pãgubind statul cu 2300 miliarde lei si a fost invitat la Procuraturã, desi era deputat PDSR în opozitie”), Ady, prietenul din copilãrie, ajuns presedinte de partid si deputat, a organizat, la repezealã, un mars la Procuraturã, cu circa 40 de deputati si senatori PDSR, unde au protestat, considerînd actul ca o persecutie politicã! Dupã ani de tergiversãri si disparitii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hot de gãini primeste 2 ani. Organizatia MISA, extrem de periculoasã, a lui Gregorian Bivolaru se bucura de toleranta autoritãtilor, cu sprijin tacit guvernamental, în ciuda reactiei presei din tarã, care a dezvãluit multe din activitãtile yoghinilor si ale lui Bivolaru. Deodatã însã, ca la un semnal, dupã multi ani de armonie si pace, autoritãtile s-au pornit împotriva toleratilor, sã le urmãreascã atent activitatea, sã-l ancheteze si sã-l aresteze pe Guru-Gregorian. Pãrerea generalã este cã aceastã sectã, incredibil de profitabilã, cu un important venit financiar, si-a cam uitat protectorii. Gregorian Bivolaru a neglijat sã mai dea darul” prietenului tãrtãsestean, uitînd lamentabil zicala mafiot-dîmboviteanã: prieten, prieten, dar brînza-i pe bani! Si de aici i se trage tot necazul…
NOTÃ. Îmi asum toatã responsabilitatea pentru afirmatiile fãcute în acest articol si îi multumesc, pe aceastã cale, domnului Grigore L. CULIAN, editorul ziarului New York Magazin”, pentru curajul, demnitatea si hotãrîrea cu care a luat decizia publicãrii unui material care aduce la cunostinta opiniei publice fapte adevãrate, legate de ascensiunea politicã fulminantã a unui alt fost nomenclaturist comunist care, iatã, doreste sã devinã presedintele României.
Aurel Sergiu MARINESCU, Scriitor, fost detinut politic (Text reprodus din ziarul New York Magazin“, numerele din 8 si 15 septembrie 2004)
Citeste si articolele:
Nicolae Vacaroiu, unul din demolatorii economiei romanesti
Cum manipulează TVR-ul tovarăşului Sassu
Ignoranţa unui Prostănac
Prostănacul şi românii
Urmaşii foştilor criminali din 1989 s-au reîntors la Timişoara (locul faptei)
Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (I)
//////////////////////////////////////////////
Pentru urmasii –ur-urmasilor… Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti
Vă mai amintiţi de tovarăşul Nicolae Văcăroiu? Omul de paie al lui Ion Iliescu, prim-ministrul din perioada 1992-1996, perioadă în care inflaţia era galopantă, nu s-au făcut reforme, iar la plecarea guvernului Văcăroiu visteria ţării era goală, acesta este Nicolae Văcăroiu. Dacă mai adăugăm şi faptul că în perioada 2000-2008 a fost preşedintele Senatului, adică numărul 2 în stat, plus două săptămâni preşedinte al României, avem imaginea acestui beţivan care, vorba unui Barbu de la zero_TV, a fost un mare politician (poate pentru unguri, cehi sau polonezi care făceau reforme în timp ce tovarăşul Văcaroiu se juca cu Săniuţa). Dar tovarăşul Văcăroiu mai avea şi protejaţi în teritoriu. Despre unul dintre ei povestea “Academia Caţavencu” în nr.37/2008.
Se numea (şi se numeşte) Dan Bălă, protejatul tovarăşului Văcăroiu. Era (şi probabil este) primarul comunei Redea, pe aproape de Caracal. Tovarăşul Bălă a fost ales, în 2008, ca primar al comunei cu 70% dintre voturi, reprezentând PSD=PCR. Vecinătatea cu Caracalul, locul unde s-a răsturnat carul cu proşti, cum spune legenda, i-a determinat, probabil, pe acei votanţi să pună ştampila pe un individ care: 1) cu câţiva ani în urmă a scăpat de o condamnare de zece luni pentru lovirea unui cetăţean cu parul în cap; 2) în iulie 2008, aflat într-un local din Caracal (Karma pe numele lui), împreună cu şeful de post din Redea, Laurenţiu Geapana, ei bine, cei doi, beţi mangă, s-au luat la bătaie cu badigarzii cârciumii. Pentru această faptă măreaţă, respectivul nu a păţit nimic.
Şi acum motivul pentru care şmecherul de PSD=PCR are aşa o “trecere” în faţa organelor. Tovarăşul Bălă este, în timpul liber, omul care are grijă de moşia de 0,92 de hectare moştenită în zonă de soţia lui Văcăroiu. Recoltele raportate de dumnealui proprietarilor de la Bucureşti l-ar face invidios până şi pe Ceauşescu. Singura diferenţă este că, spre deosebire de Ceaşcă, familia Văcăroiu chiar încasează banii pentru recoltele alea fabuloase. Drept răsplată tovarăşul Văcăroiu voia (o fi reuşit?) să-l propună candidat pentru un fotoliu de senator. Stima noastră şi mândria/ PSD-ul şi hoţia.
Citeste si articolele:
Cum manipulează TVR-ul tovarăşului Sassu
Ignoranţa unui Prostănac
Prostănacul şi românii
Urmaşii foştilor criminali din 1989 s-au reîntors la Timişoara (locul faptei)
PSD-ul – umbrela lui Omar Hayssam
Nicolae Vacaroiu, unul dintre demolatorii economiei romanesti
//////////////////////////////////////////////
Asa s-a cladit Romania multilateral de fesenizata! SUPĂRĂCIOSUL BOMBONEL
* S.P.P.-ul funcţionează, încă, ilegal * S-a dezvorţat Tetea Crin Halaicu * Supărăciosul Bombonel * Actorul Florin Zamfirescu demască gaşca masonico-demolatoare de la UNITER * Toţi informatorii SECU vor primi Legiunea de Onoare
PARTEA A II-A
(Text preluat din revista „România Mare“, nr. din 2 iunie 1995)
*Lăsînd băşcălia la o parte, precizam că, în orice țară din lume, primarul Capitalei este silit să demisioneze în vîltoarea unui asemenea scandal. * În orice caz, Halaicu are puşi deoparte circa 1 milion de dolari (de la tot felul de gangsteri pe care i-a favorizat), pentru ca, atunci cînd se vor apropia alegerile locale, de la începutul lui 1996, să păcălească lumea cu niscaiva amenajări urbane. * Aşa după cum se ştie, conducerea Partidului România Mare s-a aflat vineri, 26 mai, în judeţul Buzău. Vizita a fost prilejuită de parastasul de 6 luni în memoria ilustrului dascăl de istorie Mircea Muşat, înmormîntat lîngă bisericuţa din comuna sa natală, Mihăileşti. Întrucît mai toţi ziariştii care au participat la trista solemnitate au scris că troiţa ridicată şi sfinţită acum la căpătîiul marelui dispărut a fost donată de Primăria din comuna Bogdan Vodă, unde funcţionează un primar P.R.M., ne vedem nevoiţi să rupem tăcerea delicată pe care ne-am impus-o şi să precizam următoarele: monumentul funerar provine, într-adevăr, din comuna maramureşeană amintită, dar nu ne-a fost dăruit de nimeni, vezi Doamne, pe motiv că noi avem acolo primari; ci a fost comandat şi plătit, cu peste 1.000.000 de lei, de bunul prieten al profesorului omagiat, senatorul Corneliu Vadim Tudor. * SUPĂRĂCIOSUL BOMBONEL. Mimoză senzitivă mai e şi junele Adrian Năstase! Nu poate să-i treacă nimeni pe dinainte, n-are voie nimeni să facă vreun spirit de glumă, fiindcă lui i s-a băgat în cap că va conduce odată şi odată România, iluzie pe care i-o întreţin şi unele sondaje de opinie unde îl devansează pe Ion Iliescu. El ar trebui să ştie că, mai ales, în ultimii 50 de ani de politică românească, nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se kaghe-beşte. Era unul, acum vreo 6 ani, infinit mai bine plasat în cursa pentru succesiune, la Nicu Ceauşescu ne referim, dar uite că s-a ales praful din visele sale de mărire. Ce l-a înfuriat pe eroul romanului „Ciocoii noi cu body-guard“, pe care îl pregăteşte un cunoscut scriitor? În revista „Politica“ de săptămîna trecută a apărut o notă relativ ironică, semnata Păcală, în care Adrian Năstase era lăudat sincer (numit patriot şi inteligent, comparat cu Bill Clinton bronzat), dar se relatau unele ţîfne ale lui, manifestate în cadrul unei întîlniri de lucru de la Palatul Victoria. Atunci, într-un timp record, Adrian Năstase, cu aerele lui de bebeluş uriaş si bosumflat, i-a jignit succesiv pe senatorul Corneliu Vadim Tudor (P.R.M.), pe senatorul Vaier Suian (P.U.N.R.) şi pe premierul Nicolae Văcăroiu.
Atmosfera creată de inabilitatea agresivă a lui A.N. a fost, la un moment dat, atît de încinsă, încît vicepreşedintele Senatului, Valer Suian, a declarat textual: „Domnule Năstase, dacă veţi mai continua să mai spuneţi numai cîteva cuvinte şi să ne mai insultaţi, că pentru 5.000 de voturi noi am sacrifica interesul național, să știți că am acordul colegilor mei din P.U.N.R., aici de față, şi vom părăsi întrunirea!“. O altă gravă insultă a adus europeistul nostru, tremurîndu-şi piftia tupeului în aspicul unor orgolii stupide, atunci cînd, referindu-se la o intervenţie a preşedintelui P.R.M., a declarat, cu emfaza aia infantilă, care îl face de-a dreptul fermecător: „Este inacceptabil modul în care se discută aici! Noi nu vom pătrunde în Europa cu Ştefan cel Mare şi cu declaraţii despre vechimea noastră de 3.500 de ani, să ne fie foarte clar!“. (Înregistrarea exactă se află la Guvern). Normal că preşedintele P.R.M. i-a dat o replică pe loc, mult prea civilizată în raport cu inepția colosală a Marelui Măsliniu. Ce contestă Năstase? N-a zis nimic despre Ştefan cel Mare? A zis, martori erau vreo 25 de oameni. Cînd avem în istoria națională un Erou care, în urma cu 500 de ani, ținea piept fundamentalismului musulman şi purta corespondență cu Papa de la Roma, care îi numea „Atlet al lui Christ“ – ar fi o crimă de neiertat să-l uitam, să-l abandonam, să nu-i popularizam faptele de martiraj creştin. Culmea este că în revista „Politica“ nici măcar nu s-au pomenit toate acestea, din decență. Numai că Bombonel a sărit ca ars şi a avut o reacţie violentă, pe care, dacă nu l-am cunoaşte ca tată a doi copii reuşiţi (să-i trăiască!) am fi tentați să o comparăm cu reacţia unui homosexual trădat. Cu o viteză incredibilă, Năstase dă o replică de Cănuță Om Sucit, scriind o epistolă penibilă pe adresa lui… Oliviu Gherman! Ce-are zula cu prefectura? De ce trebuie să fie antrenat în discuţia asta şi venerabilul prezident al Senatului? În ce calitate, probabil, în aceea de „şef“, pe linie de Senat, al d-lui Corneliu Vadim Tudor? Şi acum se produce scurt-circuitul în capul strălucitului complexat: la o notiță de cîteva rînduri, semnată cu un pseudonim colectiv al unei reviste de partid care are numai 20.000 de exemplare, Năstase răspunde împrăştiat, în toate direcţiile, trimițînd scrisorica lui la Rompres, ca s-o publice, fireşte, şi „Evenimentul zilei“, şi „Adevărul“, şi „Cronica Română“, şi „Curierul Național“, şi „Jurnalul Național“ şi, în general, cam toate publicaţiile care l-au călcat pînă acum în picioare, unele numindu-l chiar „Năstase 4 Case“, ceea ce constituie o jignire, fiindcă el are 5 case, plus cabanele de vînătoare ale lui Ceauşescu. Exprimîndu-ne regretul că acest om nu e chiar atît de inteligent cum l-am crezut şi că face dovada că n-are umor decît atunci cînd îi înțeapă el pe alţii, dar şi-l pierde brusc atunci cînd şi-l mai exersează şi alţii pe seama lui, vom face cîteva precizări: 1) Adrian Năstase l-a depăşit net pe Ion Ghica, pentru că acesta nu i-a scris lui Vasile Alecsandri decît cîteva scrisori, pe cînd el, Năstase, poate să-şi strîngă Opere Complete din epistolele expediate pe adresa lui Antonie Iorgovan, Adrian Severin, Traian Chebeleu, Oliviu Gherman, Dumitru Tinu, Ion Marin, Ion Cristoiu şi mulţi alţi destinatari, pe care, cu atîta generozitate, i-a băgat în Cartea de Istorie a Neamului numai printr-o simplă atingere; 2) „Sînt deja obişnuit cu stilul domnului Corneliu Vadim Tudor şi cu sfaturile pe care le dă în stînga şi în dreapta, lucru care m-a lăsat profund indiferent“. Hai că minţi, picantule mic şi creol (profundule!), pentru că, dacă te lăsa indiferent, n-ai mai fi reacţionat de atîtea ori. Şi încă ceva: dl. Vadim dă sfaturi numai în stînga, în dreapta dă palme ca să vă fie vouă somnul lin şi Puterea aproape; 3) „Constat că nu putem să realizăm confidenţialitatea discuţiilor“… Aici, marele democrat se dovedeşte a fi un mic tiran, băgînd căluşul în gura democraţiei şi transparenţei. Ce „confidenţialitate“ visezi, omule, cînd, de cîte ori au avut loc întîlniri de genul acesta, i-ai jignit ba pe Gheorghe Funar, ba pe Valer Suian, ba pe Ilie Verdeț, ba pe oamenii din Guvern? În loc să mulţumeşti pentru modul civilizat în care reacţionează aceşti oameni, tu mînuieşti zăbala „confidențialităţii“, adică, vezi Doamne, vă calc eu pe voi în picioare, vă arat eu cine conduce ţara şi cine e agreat de Occident, dar voi să tăceţi mîlc, slugilor, naţionaliştilor, comuniştilor, extremiştilor!; 4) Luîndu-şi jucăriile, Adrian Năstase se duce acasă (în care casă din cele 4, plus vila de la Snagov?!) şi îl ,anunță pe „tăticuțul“ nostru, al tuturor, Oliviu Gherman, că nu va mai participa „la asemenea întîlniri decît în măsura în care ele vor fi complet ascunse pentru presă, astfel încît tot ceea ce spun eu (?!) să fie cunoscut direct de către opinia publică, şi nu prin filtrul gazetei domnului Corneliu Vadim Tudor“. Aici avem, în toată grandoarea sa, spectacolul megalomaniei acestui geniu pustiu! „TOT CEEA CE SPUN EU“ –adică eu, eu şi iarăşi eu, că eu sînt Alexandru Macedon călare pe ghidon şi fierb ca un bulion! Te-a apucat dragostea de presă, Adriene, după ce te-a bălăcărit în asemenea hal? Nimic mai simplu: hai să publicam în presă TOT CEEA CE Al SPUS TU la întîlnirea de lunea trecută, inclusiv copita dată penibil în soclul statuii lui Ştefan cel Mare, ia să vedem: o să-ți mai dea mîna să scoți capul în lume? Cît despre participarea sau neparticiparea acestui monstru de orgoliu, lucrurile sînt foarte simple: să înceteze cu ifosele astea maladive, cu lecţiile „ex cathedra“, cu aerele paternaliste, că el trage concluziile şi că ceea ce zic ceilalţi „este inacceptabil“ – şi „nu mi se pare normal“, iar atunci nu se va mai crispa nimeni şi toată lumea îl va accepta ca pe un partener autentic de dialog; 5) Îl mai sfătuim pe Adrian Năstase să nu joace în deplasare, pe terenul lui Corneliu Vadim Tudor (pamfletul), că pierde la un scor de maidan şi pleacă acasă fără frumosul echipament procurat prin firmele lui tata-socru, adică în pielea goală. Şi mai e ceva: în timp ce Năstase a luat un tren din mers (trenul F.S.N., creat de Ion Iliescu), Vadim a creat singur un fenomen de masă, „România Mare“, pe care l-a transformat în partid şi pe care îl va duce pînă în vîrful piramidei, foarte curînd; 6) Ne-am fi aşteptat ca o viteză similară de reacţie să aibă extrovertitul personaj şi cu privire la nota publicată de noi, conform căreia un om de afaceri german şi-a deschis o Brutărie în Piaţa Dorobanţi, oferind socrilor unui politician suma de 50.000 de mărci, drept filodormă; n-am spus-o atunci, din discreţie, dar sîntem nevoiți să o spunem acum: cele două păsări de pradă sînt Irina şi Angelo Miculescu, socrii lui Adrian Năstase, iar omul de afaceri care le-a dus banii acasă (el n-are nici o vină) e dl. Carol Feig din Berlin; 7) Anunţăm, în sfîrşît, decesul pentru politică al d-lui Adrian Năstase: nu poți să fii posesor de 5 case, implicat în afacerea Hermes-Slobozia, implicat în scandalul Credit Bank (l-a chemat pe un general de poliţie în biroul lui de la Camera Deputaţilor, ca s-o lase mai moale), implicat în operaţiunea „Bani pentru Partid“, în care s-a impus unui ministru tînăr acordarea unor facilităţi pentru nişte escroci internaţionali, implicat în toate afacerile scandaloase ale marelui gangster care e Angelo Miculescu (dat afară de Ceauşescu pentru afaceri cu pietre preţioase şi aur, pe vremea cît fusese ambasador în China) – iar, concomitent, să pozezi şi în democratul năzuros, care strîmbă din nas la naţionalismul românesc, fiindcă el joacă tenis cu George Bush, mă mir că nu v-aţi prins, şi-a pus danteluțe, volănaşe, cotiere şi genunchiere, în vreme ce populaţia şi-a pierdut orice speranţă. În aceste condiţii, dl. Vadim Tudor nu va mai participa EL la nici un fel de întîlnire, cu presă sau fără presă, la care va fi de faţă acest ginerică de profesie. Pînă aici!
(va urma)
ALCIBIADE
(Text preluat din revista „România Mare“, nr. din 2 iunie 1995)
https://www.revistaromaniamare.ro/suparaciosul-bombonel–by
//////////////////////////////////////////////
Cifrele dezastrului pentru România după privatizarea Petrom EXCLUSIV
Autor:
Ovidiu Zară
Legea care a “legalizat” vânzarea Petrom către OMV este nulă de drept. PUTEREA.RO vă prezintă ÎN EXCLUSIVITATE date care demonstrează, încã de la momentul semnării contractului de privatizare, intenţia nedisimulată a OMV de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton în beneficiul Austriei şi de transforma ţara noastrã într-o piaţă de consum a produselor petrochimice importate.
- De la momentul semnării contractului de privatizare OMV a avut intenţia nedisimulată de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton.
- Dacă ar fi încărcate, instalaţiile dezafectate de la Petrobrazi şi vândute la fier vechi de OMV ar forma un convoi lung de 1.348 de kilometri
La aproape 20 de ani de la privatizarea companiei Petrom de către Guvernul Adrian Năstase, ies la iveală informaţii-bombă care demonstrează că respectiva tranzacţie a fost un act de trădare a intereselor naţionale. În anul 2004, la momentul înstrăinării către OMV (Osterreichische Mineralőlverwaltung Aktiengesellschaft), SNP Petrom era cea mai complexă companie integrată din domeniul petrolier din Europa Centrală și de Răsărit, având active de zeci de miliarde de euro. Practic, SNP Petrom era motorul economiei autohtone, de existenţa şi performanţele acestui companii depinzând nu doar sectorul petrolier, ci şi sectoare esenţiale pentru economia naţională.
Ulterior privatizării, OMV Austria a oprit sau a distrus cu bună ştiinţă active esenţiale ale SNP Petrom, fapt ce a condus la adâncirea deficitului comercial al României ca urmare a importurilor de produse chimice şi îngrăşăminte chimice.
Astăzi, PUTEREA.RO vă prezintă ÎN EXCLUSIVITATE date care demonstrează, încã de la momentul semnării contractului de privatizare, intenţia nedisimulată a OMV de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton în beneficiul Austriei şi de transforma ţara noastrã într-o piaţă de consum a produselor petrochimice importate. Culmea, deşi acest aspect a fost cunoscut încã de la momentul privatizării SNP Petrom, cei care s-au perindat la putere în România au ascuns acest aspect, în ciuda rapoartelor SRI şi ale Curţii de Conturi.
Ba mai mult, aşa cum veţi observa în cele ce urmeazã, până astăzi ni s-a ascuns inclusiv faptul că Legea de aprobare a privatizării SNP Petrom este nulă de drept, deoarece la momentul adoptării ei de către Senat nu a existat cvorum.
În cele ce urmeazã veţi afla, în exclusivitate ce zestre au primit austriecii, ce obligații şi-a asumat Statul Român după privatizarea SNP Petrom şi ce acţiunii au întreprins austriecii sub ochii nepăsători ai autoritãţilor pentru a distruge industria petrochimică şi a transforma România din producător de chimicale în piaţa de desfacere.
Radu Vasile demarează, Adrian Năstase finalizează
Insă înainte de a vă prezenta daunele imense provocate economiei româneşti ca urmare a privatizării SNP Petrom, vom face un scurt istoric al acesteia pentru ca cititorii să înţeleagă pe deplin importanţa sa strategică.
SNP Petrom a luat fiinţă în anul 2007 prin fuziunea a 45 de societãţii independente din afacerile cu petrol, de la extracţie, rafinare şi până la distribuţia de carburanţi, fiind unica companie integrate pe vertical din domeniul petrolului ţi care acoperea activităţi de explorare, firaj, extracţie, rafinare, distribuţie de carburanţi, petrochimie şi transport de produse pe conducte, pe cale ferată şi rutieră.
La doar un an de la înfiinţare, în 1998, la presiunea organismelor financiare internaţionale, guvernul condus pe atunci de premierul Radu Vasile a decis politic privatizarea Petrom. Însă, după câteva tentative eşuate, intenţia de privatizare a fost “uitată” prin sertarele guvernamentale.
Insă intenţia de privatizare a fost resuscitate în 14 august 2003, atunci când guvernul Adrian Năstase a emis H.G. nr. 924, care aproba “Strategia de privatizare a SNP Petrom”, act normativ potrivit căruia privatizarea trebuia să se facă cu “un investitor strategic” care să achiziţioneze 51% din capitalul social printr-o metodă combinată între vânzarea de acţiunii prin negociere pe baza de oferte preliminare şi neangajante şi majorarea de capital social, prin aport de capital în investiţii de modernizare.
Ulterior, în anul 2004, pe final de mandat, guvernul Năstase scoate la mezat SNP Petrom în condiții total dezavantajoase pentru România, iar “partenerul strategic” agreat pentru a adjudeca 51% din acţiunile a fost ales OMV Austria – un jucător aproape inexistent pe piaţa europeană a petrolului.
Pe repede-înainte, în iulie 2004, între Ministerul Economiei şi Comerţului condus de fostul minstru Dan Ioan Popescu şi OMV Austria s-a semnat cu mare tam-tam contractul de privatizare a SNP Petrom, pentru suma de numai 1,5 miliarde de euro, în condițiile în care compania petrolieră autohtonă valora peste 12 miliarde de euro.
Legea care a legalizat vânzarea SNP Petrom, adoptată fără cvorum!
Deoarece privatizarea mirosea de la o poştă a trădare naţională, pentru a fugi de răspundere cei care au gândit şi pus în practică aceastã tranzacţie au trimis contractul de privatizare în Senat, unde, în şedinţa din data de 3 noiembrie 2004, în doar 15 minute de “discuţii” (!!!) acesta a fost “legalizat” ILEGAL prin Legea nr. 555.
De ce spunem că Senatul a “legalizat” ILEGAL contractul de privatizarea a SNP Petrom? Pentru că şedinţa plenului Senatului condusă de Nicolae Văcăroiu, în care a fost dezbătută şi aprobată Legea care legaliza vânzarea SNP Petrom nu a existat cvorum, fiind prezenţi doar 69 de senatori dintr-un total de 140! Adică sub 50% plus unu din numãrul senatorilor validaţi în urma alegerilor!
Culmea, pentru a crea o notă de “legalitate” şefii de atunci ai Senatului au măsluit prezenţa la vot, menţionând în minuta şedinţei că la momentul votului ar fi fost prezenţi 92 de senatori (n.r. – 66 voturi PENTRU, 13 voturi IMPOTRIVA, 13 voturi ABTINERE), deşi în sală fuseseră prezenţi doar 69 (adică mai puţin de 50% plus 1 din totalul senatorilor) !!!
Cu toate că au existat dovezi şi voci din Parlament (fostul senator PNL, Nicolae – Vlad Popa) care au reclamat lipsa cvorumului, iar Legea nr. 555/2004 era lovită de nulitate şi nu putea intra niciodată în vigoare pentru a-şi produce efectele, nimeni nu a dorit să vadă acest aspect.
AICI puteți consulta stenograma şedinţei în care s-a adoptat de către Senat Legea nr. 555/2004.
Ca atare, înstrăinarea colosului petrolier autohton s-a făcut doar în baza unui contract de care poate fi oricând renegociat în contextul în care (după cum veţi vedea în cele ce urmeazã), OMV Austria nu doar că nu a păstrat şi nu a făcut investiţiile asumate în modernizarea activelor SNP Petrom, ba chiar a distrus cu bună ştiinţă mare parte dintre acestea, fapt ce a făcut ca sectorul petrochimic să dispară şi România să devină dependentă de importuri.
Pe formula “Nu ne vindem ţara, o dăm pe gratis!”, OMV încasează
Imediat după “artificiul” penal al Senatului condus pe atunci de Nicolae Văcăroiu, OMV Austria a devenit stăpânul SNP Petrom, preluând o zestre de zeci de miliarde de euro constând, printer altele, în:
200 de milioane de tone de petrol sub formă de rezerve dovedite;
rafinăria Petrobrazi care era la nivelul celor mai moderne rafinării din SUA (capacitate de prelucrare de 4,4 mil. tone pentrol/an provenit din producţia internă, cu cel mai ridicat indice Nelson – 11,7);
rafinăria “Arpechim” Piteşti (capacitate de prelucrare de 3,5 mil. tone/an, petrol din import cu un indice Nelson de 9,4);
uzina de îngrăşaminte chimice Doljchim Craiova;
dreptul de exploatare a tuturor rezervelor româneşti de petrol, dovedite la data contractării, pe o perioada de 30 de ani, constituite în circa 306 zăcăminte de petrol şi gaze natural cu o producţie anuală de circa 5,2 mil. tone petrol şi 6,2 mld. m/c. gaze naturale;
1.450 de sonde de gaze asociate;
13.856 de sonde de petrol;
600 de staţii de distribuţie produse petroliere (din care 200 erau complet modernizate), având o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2004;
40% din piaţa românească de carburanţi şi combustibili
terenuri în Kazahstan, India, Tanzania, Iran şi Kuweit şi perimetre în Marea Neagră;
active de foraj marin precum platformele “Prometeu” şi “Atlas”;
unitatea “Petromar” Constanţa;
bunuri mobile şi imobile (inclusive case de vacanţă) aflate pe tot cuprinsul ţării.
Statul român, transformat din patronul Petrom în finanţatorul OMV
In timp ce OMV Austria a primit o zestere imensă conform contractului de privatizare, Ministerul Economiei şi Comerţului – reprezentat la momentul privatizării de ex-ministrul Dan Ioan Popescu, s-a obligat că Statul Român va plăti OMV Austria, fără limită de valoare şi timp, remedierile istorice de mediu şi dezafectarea sondelor de extracţie părăsite, cheltuieli care cu certitudine au depăşit cu mult suma achitată de OMV Austria pentru preluarea colosului SNP Petrom.
Mai mult, MEC-ul condus de Dan Ioan Popescu a agreat ca preţul de referinţă al petrolului extras din România să fie păstrat constant vreme de 10 ani la valoarea de 34 USD/baril, fără să se ia în considerare creşterea preţului petrolului pe piaţa mondială, astfel că sumele cuvenite bugetului de stat din redevenţe au fost mult mai mici decât cele ce ar fi trebuit încasate.
Ca tacâmul să fie complet şi “partenerul strategic” să fie pe deplin mulţumit, pornind de la principiul “Noi nu ne vindem ţara, o oferim gratuit!”, guvernul Năstase a oferit OMV Austria şi un monopol privat injust pe piaţa românească, în sensul că a admis un abuz de poziţie al companiei austriece pe piaţa românească atâta vreme cât aceastã a primit dreptul de a stabili unilateral preţul de vânzare al gazelor şi al produselor petroliere desfăcute pe piaţa autohtonă (n.n. – autorităţile române având dreptul de a interveni numai în situaţii de criză!)
OMV a avut de la început intenţia nedisimulată de a distruge sectorul petrochimic autohton. Primul pas după privatizarea SNP Petrom: închiderea Arpechim
Dar să revenim la cea ce spuneam anterior: anume intenţia nedisimulată a OMV Austria, manifestată încã de la momentul privatizării, de a desfiinţa sectorul petrochimic autohton în beneficiul Austriei.
Modalitatea la care a recurs OMV Petrom pentru a duce la îndeplinire aceastã misiune letală pentru România vă va cutremura!
Primul pas făcut de OMV Austria pentru distrugerea industriei petrochimice autohtone a fost făcut în 2008. Atunci, în ciuda obligaţiilor contractuale şi ale studiilor făcute între 2000 – 2004 de modernizare şi rentabilizare a unor unităţi din Arpechim, austriecii au decis să oprească definitiv rafinăria din Piteşti şi să concentreze toată prelucrarea de ţiţei extras din România la rafinăria Petrobrazi.
Această decizie unilaterală a OMV Austria a constituit lovitura de graţie dată unităţilor petrochimice din Arpechim Piteşti şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, deoarece oprirea Arpechim a avut drept consecinţă imediată oprirea instalaţiei de piroliză 2 cu toţi consumatorii de etenă şi propenă din Piteşti, dar şi fabricarea VCM şi PVC la Oltchim. Ulterior, OMV Austria trecut la demolarea instalaţiilor petrochimice din Piteşti (n.r. – 13 unităţi care fabricau tot atâtea produse chimice de bază – etil benzene, acid acrylic, alcool etilic, cianură de sodiu, negru de fum etc – necesare pe piaţa internă şi externă), astfel că fără materie primă Divizia Petrochimică Bradu care aparţinea de Oltchim nu a putut fi repornită, iar producţia de clorură de vinil şi PVC de la Oltchim a fost oprită din lipsa etenei.
Culmea, în timp ce în România au distrus instalaţiei de piroliză 2 Arpechim, austriecii de la OMV au modernizat instalaţia similar de la Scvechat, astfel încât producţia anuală de etenă a acelei instalaţii a crescut de la 200.000 de tone, la 450.000 de tone. Practic, aceastã este încã o dovada a faptului că interesele OMV în România au fost altele, în sensul de a transfrma piaţa autohtonă în piaţă de consum pentru produsele petrochimice fabricate în Austria (n.r. – polistiren expandat) cu materii prime de aici, dar exportate de aici (n.r. – propenă, ţiţei, hidrcarburi aromatice, etc)
Cu materialele rezultate din demolarea de către OMV unor instalaţii de la Petrobrazi s-ar fi format un convoi rutier pe distanţa Bucureşti – Praga
Ca şi cum închiderea Arpechim nu ar fi fost deajuns, OMV Austria a “ciuntit” şi rafinăria Petrobrazi. In cazul acestei rafinării în care Statul Român a efectuat investiţii de 150 de milioane de euro în perioada 2002 – 2006 cu fonduri împrumutate de la BERD, situaţia a fost şi mai dramaticã. Dacă la momentul privatizării Petrom, austriecii au preluat la rafinăria Petrobrazi un număr de 21 de instalaţii petrochimice, ulterior multe dintre acestea au fost rase de pe suprafaţã pământului.
Culmea, această acţiune letală pentru economia românească a devenit un motiv de mândrie pentru şefii OMV Austria. Astfel, în februarie 2010, cu prilejul “celei de-a 12-a Conferinţe anuale privind rafinarea petrolului şi petrochimia în ţările din Europa de Centrală şi de Est desfăşurată la Praga, Neil Anthony Morgan – fost director executiv al Petrom – OMV, “se lăuda” că la rafinăria Petrobrazi a eliberat 400 de hectare de teren ulterior demolării a 21 de instalaţii tehnologice şi a unor parcuri de rezervoare.
Neil Anthony Morgan, fost director executiv al Petrom – OMV
Ce a însemnat practic “eliberarea” de către OMV a 400 hectare de teren la Petrobrazi? O adevărată lovitură pentru România, dar o extraordinară sursă de venit pentru austrieci. Şi acum, ţineţi-vă bine de scaune căci veţi afla amploarea dezastrului!
Conform unui articol publicat în revista “Univers Ingineresc” (1-15 februarie 2015), ing. dr. Gheorghe Ivănuş – membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, afirma că “demolarea de către OMV Austria a instalaţiilor de la rafinăria Petrobrazi şi vânzarea acestora ca fier vechi, după privatizarea a însemnat, conform expunerii domnului de Neil Anthony Morgan:
1.750 kilometri de ţeavă cu diametrul de 100 mm – adică distanţa dintre Berlin şi Bucureşti;
131.973 tone de fier vechi – echivalent cu de 13 ori greutatea Turnului Eifel din Paris;
7.000 de tone de azbest – înseamnă odată şi jumătate greutatea Palatului Republicii Germane din Berlin;
6.143.984 metri pătraţi de vată minerală – cantitate cu care s-ar fi putut pava întreaga suprafaţã a parcului Prater din Viena cu un strat gros de 12,8 centimetri;
620.000 de tone de beton demolat şi reprocesat – echivalent cu greutatea Turnului 101 din Taipei;
15.500 metri cubi de pământ contaminat cu care s-ar umple de patru ori bazinul austriac Rogner Bad Blumau”.
Ca să vă faceti o idee în privinţa acestor “cantităţi imense de material rezultate din demolarea unor instalaţii vitale pentru rafinăria Petrobrazi, trebuie spus că dacă respectivele materiale ar fi fost încărcate în mijloace adecvate de transport, ar fi putut forma un convoi de circa 1.348 kilometri, adică distanţa Bucureşti – Praga”, menţiona ing. dr. Gheorghe Ivănuş în articolul menţionat. Totodată, repuitatul inginer mai spunea că printre instalaţiile demolate de austrieci la Petrobrazi se aflau şi unele moderne, de ultimă generaţie, precum cea de acrilonitril (100.000 tone/an) care avea tehnologie Sohio de nivel mondial, sau instalaţia de polietilenă cu reactor tubular de ultimă generaţie care producea 60.000 tone/an.
Ce a înseamnat pentru România distrugerea industriei petrochimice: dezastrul economic
Conform datelor oficiale ale INS, 50% din cele 22 de miliarde de euro reprezentând deficitul comercial al României înregistrat în primele opt luni din anul 2022 a fost produs de industria chimică. Atenție, însă! Cifra e valabilă fără importurile (masive) de îngrășăminte chimice.
Cele mai mari importuri au fost cele ale unor produse chimice care se fabricau în trecut în industria petrochimică autohtonă, actualmente distrusă în urma vânzării SNP Petrom către „partenerii strategici” austrieci (n.r. – precursorii maselor plastice, ai polimerilor folosiți în industria auto și în industria electrocasnicelor ori cea electrotehnică; alcoolii care se folosesc în producția de cosmetice și de medicamente, ca solvenți și reactivi; etc).
Datele statistice arată că din 2009 încoace, importul de produse chimice a fost constant de peste 40% din totalul deficitului comercial al României (n.r. – fără să se includă și îngrășămintele chimice).
Datele arată că importul de produse chimice în România a crescut semnificativ după ce OMV Austria a decis în 2008 să închidă secțiile de petrochimie de la Arpechim. Practic, atunci s-a înregistrat un vârf al importului de „hidrocarburi aciclice” (precursorii polimerilor în mare parte, inclusiv etilena pentru PVC), de 129 de milioane euro, cu 42% mai mult ca în 2007. Recordul a fost însă atins în anii 2013 şi 2014, imediat după închiderea Oltchim (legat de Arpechim prin două conducte lungi de zeci de kilometric), atunci când importul de produse chimice a fost constant de 86%, respective 87% din totalul deficitului comercial al României
Un alt an în care s-a înregistrat cel mai mare import de etilenă și alte hidrocarburi aciclice, de peste 222 milioane euro, adică peste 30% din importurile de produse chimice și 5% din deficitul comercial al industriei chimice a fost 2011, atunci când OMV a oprit rafinăria de la Pitești, de unde venea materia primă pentru secțiile de petrochimie ale Arpechim preluate de Oltchim de la SNP Petrom.
https://www.puterea.ro/cifrele-dezastrului-pentru-romania-dupa-privatizarea-petrom-exclusiv/
///////////////////////////////////////////
Si aici pulseaxa sudoarea pensionarilor…
România furată – Pețitorii averii sindicatelor
Averea sindicatelor comuniste, adică paradisul pierdut al clasei muncitoare, este şi acum disputată, la aproape trei decenii de la Revoluţie. Zecile de hoteluri, complexuri balneare, case de vacanţă şi tratament sunt atât de valoroase încât doritorii aruncă în luptă comisioane ce ajung chiar şi la 50 de milioane de euro. (vezi aici video)
Zeci de hoteluri, case de tratament şi odihnă, vile, pe scurt patrimoniul sindicatelor de dinainte de 1989, sunt disputate şi acum, la aproape 27 de ani de la Revoluţie.
Cu o valoare de inventar de aproape 40 de milioane de euro, mult inferioară celei reale, de piaţă, fosta avere a sindicatelor comuniste atrage, şi azi, mulţi doritori: de la confederaţii sindicale post-decembriste, până la autorităţi locale şi centrale şi rechini imobiliari.
În 1989, sindicatele controlau zeci de hoteluri şi chiar staţiuni întregi: pe litoral, la Eforie Nord, hotelurile Petrolul şi Traian şi la Năvodari, Delfinul şi Tabăra Internaţională de Copii şi Tineret. Pe valea Prahovei, la Predeal, hotelul Carpaţi din Predeal. Pe valea Oltului, la Căciulata, Traian şi Vila Flora. Pe valea Cernei, la Băile Herculane, aveau două – Domogled şi Dacia.
Sindicaliştii mai administrau şi hotelul Montana din Covasna, Lebăda de la Amara, Parâng din Băile Olăneşti, Muncel şi Padiş din Băile Felix, Crăiasca de la Ocna Sugatag Marmaţiei,Venus din Slănic Moldova, Complexul Sanatorial din Sângeorz-Băi, cel hotelier Oltenia din Băile Govora, şi două case de odihnă la Vatra Dornei.
Staţiunile Voineasa, Vidra şi Soveja erau în folosinţa sindicatelor. Voineasa ridicată chiar de la zero.
Toate au fost administrate, până în Decembrie 1989, de Uniunea Generală a Sindicatelor din România – UGSR, singura confederaţie din statul comunist.
„Nu trebuie să uităm că acest patrimoniu este creat de generaţii de salariaţi, unde marea majoritate astăzi sunt pensionari. La momentul 1989 erau 7,5 milioane de membri de sinidcat, iar azi 4,7 sunt pensionari, din asigurările sociale de stat. În momentul 89 erau 17 baze de tratament, balnear şi odihnă, cu peste 20.000 de locuri pe serie, 37 de case de cultură în toate reşedinţele de judeţ şi nu numai, şi un număr foarte mare de terenuri sportive, baze sportive, mii şi mii de hectare, vorbim de 4,7 milioane de lei aflate în conturile băncilor şi 2,7 milioane de dolari”, spune Marin Iancu, preşedinte UGSR.
Marin Iancu conduce actualul UGSR. El susţine că uniunea nu a fost niciodată desfiinţată şi consideră că întregul patrimoniu i-ar aparţine.
La fel susţine şi Dragoş Frumosu, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii – Uniunea Generală a Sindicatelor din România, pe scurt CGM-UGSR. Şi această organizaţie sindicală cere zecile de hoteluri, vile şi case de vacanţă. Dragoş Frumosu spune că întreaga avere a sindicatelor comuniste a fost fraudată.
„De-a lungul timpului există și sunt pe rol dosare, sunt pe rol rezoluții DNA care scot la iveală această fraudă şi cred că aceste instituţii ale statului sunt singurele în măsură să ia anumite decizii împotriva celor care au gestionat fraudulos acest patrimoniu, el trebuie refăcut în totalitate, văzut ce a fost în 1990 şi lucrurile puse pe adevărul rol. În mod normal este proprietatea UGSR, el ar trebui să se întoarcă aici pentru că deposedarea de acest patrimoniu a fost făcută în mod ilegal”, spune Dragpș Frumosu.
Mişcarea sindicală apare prima data în Romania în 1906, când este înfiinţată Uniunea Generală a Sindicatelor. În 1945, UGSR devine Confederaţia Generală a Muncii (CGM), pentru ca, în anul 1966, să revină la denumirea de UGSR, păstrată până în decembrie 1989. În 1990 apar Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), Confederaţia Frăţia şi Cartel Alfa. Ele îşi împart patrimoniul UGSR.
În 1997, după divizări, fuziuni şi reorganizări, instanţele recunosc drept reprezentative la nivel naţional patru organizaţii sindicale: CNSLR Frăţia, Confederaţia Naţională a Sindicatelor (CNS) Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Blocul Naţional Sindical (BNS). Patrimoniul UGSR este reîmpărţit în baza unui arbitraj internaţional. În prezent, pe lângă cele patru organizaţii au mai apărut CNS Meridian, dar şi UGSR şi CGM-UGSR. Acestea din urmă se declară continuatoarele mişcării sindicale din 1906. Ele revendică întreg patrimoniul UGSR, din 1989. În acelaşi timp, organizaţiile sindicale apărute după Revoluţie nu recunosc legitimitatea UGSR.
În 2016, Uniunea Generală a Sindicatelor din România mai deţine un singur activ, şi acela câştigat în instanţă: o clădire de patrimoniu, amplasată pe bulevardul Regina Elisabeta din Capitală. Aici, UGSR îşi are oficial sediul. Restul activelor se află în administrarea confederaţiilor sindicale post-revoluţionare şi sunt contestate în instanţe.
Se autointitulează ca şi continuatorii de drept ai UGSR. În felul accesta au reuşit să păcălească judecătorii şi au pus mâna pe acest patrimoniu înstrăinând o parte, rămând în paragină altă parte – CNSLR Frăţia şi Cartel ALFA. Ulterior cele două au fuzionat şi au apărut în 94 CSDR şi BNS. Şmecheria e foarte simplă: UGSR nu a fost desfiinţat niciodată. Această denumire nu a fost înregistrată. După 90 s-a profitat de pe urma neînregistrării şi la fiecare acţiune cele patru confederaţii sindicale interveneau spunând că nu au calitatea, că UGSR nu există”, spune Dragoș Frumosu.
„Apariţia unor persoane care după 25 de ani inventează diferite structuri ca să justifice, pare destul de speculativ. Întrebarea simplă este ce au făcut 25 de ani. Astăzi încearcă fictiv, pe structuri care arată democraţia în construcţia sindicală, că fac nişte fantome organizaţii, care nu au o structură solidă, ele nici nu sunt măcar reprezentantive conform legislaţiei în vigoare pentru că nu au calitatea şi capacitatea de a atrage membrii în structura respectivă şi care au o singură temă – recuperarea patrimoniului”, spune Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.
Reprezentanţii UGSR au sesizat şi Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu preluarea patrimoniului sindical din 1990. UGSR susţine că s-a ajuns la conflictul actual după ce averea sindicatelor comuniste ar fi fost preluată în baza a două documente falsificate, intitulate „Proces-verbal de predare-primire a patrimoniului” şi „Tranzacţie Generală”. Documentele au fost semnate pe vremea când la conducerile celor mai mari confederații sindicale, CNSLR, CNS Cartel Alfa şi CSI Frăţia, erau Victor Ciorbea, Liviu Luca şi Miron Mitrea.
„Procurorii au stabilit că există probe şi indicii temeinice, constând în înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti, care atestă comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale, cu referire la documentul intitulat Tranzacţie Generală, datat noiembrie 1991. Acest document prezintă menţiuni vădit contrare realităţii, fiind întocmit cu scopul precis de preluare fără bază legală a patrimoniului UGSR. De asemenea, documentul fiind accesoriu unui proces-verbal din 1990, este fals şi din acest punct de vedere”, spune Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA.
Plângerea a fost înaintată, însă, prea târziu, astfel că anchetatorii nu au putut decât să constate că faptele s-au prescris. Miron Mitrea şi Victor Ciorbea nu au dorit să comenteze situaţia. Liviu Luca se află, în prezent, în penitenciar. El a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare, în iulie 2016, în dosarul Petromservice în care a fost acuzat de fraudarea bugetului sindical.
CNSLR, Confederaţia Frăţia şi Cartel Alfa fondează, în 1992, societatea comercială Sind România. Firma preia în administrare întreg patrimoniul UGSR. Fiecare dintre organizaţii deţine 33,3% din acţiuni. Acestea sunt reîmpărţite în 1997, ca urmare a reorganizării mişcărilor sindicale: CNSLR Frăţia deţine 36,87% din acţiuni, CNS Cartel Alfa – 27,9%, iar CSDR şi BNS – câte 17,44%. În acţionariat ajunge şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR), cu 0,35%. În 2010, fiecare dintre cele patru confederaţii îşi înfiinţează propria societate comercială, iar acestea primesc în administrare, de la Sind România, un număr de hoteluri aferent procentului de acţiuni deţinute. SC BN Sind (deţinută de BNS), SC Alfa Hotels (CNS Cartel Alfa), SC Sind Tour Trading (a CNSLR Frăţia) şi SC CSDR Sind (a CSCD) administrează fiecare câte cinci mari hoteluri, cărora se adaugă vile şi case de vacanţă.
Directorul SIND România susţine, însă, că preluarea activelor nu s-ar fi făcut în baza procesului-verbal incriminat, ci printr-o hotărâre judecătorească.
„Predarea patrimoniului s-a produs în baza statutului CNSLR şi nu în baza procesului-verbal contestat. Constatarea nulităţii acestui proces-verbal nu produce niciun folos, practic, reclamantei, atâta timp cât preluarea patrimoniului de către CNSLR s-a făcut în baza statutului Confederaţiei, ce nu a fost desfiinţat sau anulat printr-o hotărâre judecătorească, ci, dimpotrivă, legalitatea sa a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă”, spune Adrian Boaje, director general Sind România.
Fără a avea un proprietar clar, ci doar administratori care sunt contestaţi în instanţe, patrimoniul sindicatelor a atras şi interesul altor actori: administraţii publice locale şi diverşi afacerişti dispuşi să se asocieze cu acestea, ba chiar şi autorităţi centrale.
Astfel de situaţii se întâlnesc la Amara, la Soveja, la Voineasa şi Vidra.
„I s-a reconstituit Obştei Berceşti-Vlădoi toată suprafaţa de teren pe care noi o deţinem în staţiunea Vidra. În aceste condiţii, evident, am fost puşi în situaţia de a contesta actele respective administrative. Litigiul pe care îl avem la staţiunea Soveja, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, Cazul Amara, şi acolo ne aflăm în litigiu în două cauze, în care s-au demolat nişte construcţii de pe plajă, constucţii care, evident, ne aparţin nouă”, spune Adrian Boaje, director general Sind România.
Gheorghe Sohodoleanu, viceprimarul staţiunii Amara, care ocupă şi funcţia de primar interimar, nu a dorit să comenteze situaţia.
Fostul primar al Amarei, Victor Moraru, ajuns, între timp, preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, s-a dovedit a fi de negăsit.
La Năvodari, autorităţile au decis, în 2011, prin hotărâre de consiliu local, să preia tabăra internaţională de copii. Sind România a chemat în judecată autorităţile locale.
„Tribunalul Galaţi a anulat, în al doilea ciclu procesual, după rejudecare şi după strămutare, a anulat hotărârea 144 din 2011, prin care au fost preluate în mod samavolnic, printr-un act de naţionalizare, aceste bunuri, de către o unitate administrativ-teritorială”, spune Adrian Boaje.
Decizia nu este definitivă. Fără un administrator clar, bunurile aflate în litigiu, printre care cel mai valoros – Hotelul Delfinul, se degradează. Împotriva primarului din Năvodari, Nicolae Matei, dar şi a predecesorului său, Tudorel Calapod, au fost depuse plângeri penale la DNA. De altfel, ambii sunt trimişi în judecată în dosare ce vizează proprietăţi imobiliare de pe malul Mării Negre.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical susţine că şi autorităţile centrale au încercat să preia patrimoniul sindicatelor.
„Au făcut un grup de lucru şi se apucaseră, deja, să găsească o soluţie pentru naţionalizarea tuturor acestor active. Adică le luăm pe toate la stat. Am arătat nişte convenţii internaţionale, ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificate de România, care, conform prevederilor Constituţiei României sunt superioare oricărei norme legale naţionale, care ne-ar fi dus, acest abuz de putere, la un proces internaţional care obliga statul român să le dea înapoi”, spune Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical.
Au existat şi sindicalişti care au fost acuzaţi că au încercat să obţină foloase în interes propriu, de pe urma activelor în discuţie. Este cazul lui Liviu Luca, fost prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, trimis în judecată de DNA și pentru acuzația de a fi înlesnit încheierea unui contract de management între societatea sindicatului, Sind Tour Trading, şi o firmă privată. Acesta ar fi dus la prejudicierea societăţii sindicatelor cu 732.000 de euro, arată DNA. Liviu Luca a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, dar decizia nu este definitivă.
„În momentul în care vom avea o hotărâre definitivă, ca de fiecare dată, vom supune Consiliului de Administraţie al societăţii şi Adunării Generale a asociaţilor şi ceea ce va stabili instanţa se va aplica negreşit”, Adrian Boaje, director general Sind România.
Acesta este contextul în care Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a reluat, recent, în discuţie, un proiect de lege care vizează stabilirea unui regim de proprietate clar asupra patrimoniului sindicatelor. Proiectul nu este unul nou, ci a fost iniţiat de senatorul Mircea Geoană încă din 2009, în vreme ce Guvernul condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu l-a avizat pozitiv. El a fost adoptat de Senat, în mod tacit, prin expirarea termenului până la care trebuia luat în dezbatere. Camera Deputaţilor nu a luat, însă, in cei şapte ani scurşi, nicio decizie. Nici măcar în această toamnă, mai ales că Guvernul condus de Dacian Cioloş a anunţat că nu susţine proiectul din 2009. Vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Ciprian Nica, le-a spus sindicaliştilor că nu îşi asumă avizarea proiectului.
„S-ar putea să nu mă ocup eu, că mi-e frică de ce e acolo. Eu sunt civilist şi, totuşi, privesc problemele altfel”, spunea el.
Confederaţiile sindicale post-revoluţionare susţin proiectul.
„Legea care trebuie să rezolve problema de retrocedare la care s-a lucrat între 2005 şi 2008 cu toate instituţiile statului şi care avea o rezolvare sau cel puţin rezolva o problemă, stă la ora actuală de peste 7 ani şi jumătate în parlamentul României. Deci începând cu 2009 până astăzi în continuare este în parlament şi nu se ajunge la o rezolvare deşi suntem ultima ţară din cele 28 ale Uniunii care nu au rezolvat şi nu au rezolvat retrocedarea patrimoniului sindical din perioada comunistă”, spune Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa.
„E un subiect prin care ar putea să ne momească sau să transmită un mesaj către oamenii noştri, uite, mă, o să rezolve ăştia problema patrimoniului şi o să puteţi să gestionaţi, să administraţi o infrastructură de calitate care să facă serviciile de care să beneficiaţi”, spune Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.
Reprezentanţii Uniunii Generale a Sindicatelor se opun, însă, proiectului de lege şi sunt de părere că litigiile ar trebui tranşate în instanţe.
„E o altă modalitate de prostituţie sindicală sau politică sau amândouă, 25 de ani patrimoniul dacă a fost gestionat în mod legal nu mai aveam nevoie de această lege. De ce mai e nevoie de această lege? Pentru a acoperi fraudele uriaşe făcute de unii lideri de sindicat, pentru a acoperi implicarea unor politicieni în aceste fraude, pentru a şterge cu buretele şi a da ceea ce a mai rămas din patrimoniu unor confedratii aşa zise reprezentative”, spune Dragoş Frumosu, preşedinte CGM-UGSR.
„Niciun Guvern nu a putut să ia o decizie privind reglementarea patrimoniul sindical şi nici nu era posibil pentru că sunt reglementări clare atât statutare dar şi ale organizaţiei internaţionale a muncii, respectiv rezoluţia 87 la care România a aderat şi este parte. Această rezoluţie interzice imixtiunea guvernului, a statului în problemele sindicale în general şi cele de patrimoniu în special. Iată de ce nici guvernul Văcăroiu, Năstase şi toate celelalte n-au putut să ia o deiczie”, Marin Iancu, preşedinte UGSR.
Valoarea patrimoniului sindicatelor este demonstrată şi de sumele angrenate în operaţiunile juridice de revendicare a acestuia.
„Una dintre tabere a angajat o casă de avocaţi căreia, pentru care a semnat un angajament de plată de 50 de milioane de euro. Despre ce discutăm aici. În ţara asta cine-şi poate permite să semneze un angajament de plată de 50 de milioane de euro. Da, e un comision în caz de câştig”, spune Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.
Pe lângă hotelurile aflate în litigiu şi în paragină, firmele sindicatelor administrează şi complexuri balneare evaluate la două, trei şi chiar patru stele. Aici, susţin sindicatele, că au fost făcute investitii în reabilitarea lor din veniturile încasate din exploatarea lor. Este cazul celor din Eforie Nord, Predeal, Valea Oltului şi Băile Herculane. În celelalte, au considerat că nu e cazul să investească.
„Acolo unde există litigiu, nu poţi să investeşti, pentru că există această incertitudine, se poate întâmpla oricând cazul Năvodari. Noi nu avem nicio certitudine că nu se va mai repeta cazul Năvodari. Există un precedent şi oricând poate să apară un alt caz de acest gen”, spune Adrian Boaje, director Sind România.
În lipsa unui regim de proprietate clar definit, administratorii nu pot accesa nici credite bancare şi nici fonduri europene pentru reabilitarea hotelurilor şi reclasificarea lor superioară. Staţiunile sindicatelor atrăgeau, înainte de 1989, milioane de turişti anual.
Sursa: DIGI24.ro
http://www.ugsr.ro/stiri/romaniafuratapetitoriiaveriisindicatelor
////////////////////////////////////////
România – ţara secretarilor de stat. Avem de două ori mai mulţi decât Spania, Suedia, Franţa, Belgia şi Portugalia, laolaltă
Articol scris de:
Argeșul Online
România e o ţară care are nu doar inflaţie monetară sau inflaţie de posesori de titluri de doctor. Mai suferim şi de o inflaţie nemaivăzută, în ultimele trei decenii, de posturi de secretar de stat. Nicio altă ţară europeană nu se apropie măcar de noi, ca număr de secretari de stat.
Cei de la site-ul postului de radio Europa Liberă, în limba română, au numărat cel puţin 200 de secretari de stat în Guvernul României.
„În 2010, la ieșirea din criză și a PSD de la Guvernare, Emil Boc făcea prima reformă a secretarilor de stat. Din 100, mai rămâneau 50. De atunci, numărul lor a crescut constant. În 2016, România avea 70 de secretari de stat, la care se mai adăugau 25 de șefi de instituții subordonate cu rang de secretar de stat. Doi ani mai târziu, în 2018, numărul ajunsese deja la 135, cu tot cu instituțiile subordonate”, se menţiona într-un articol recent al site-ului citat.
Azi sunt peste 200. În alte state europene, mult mai bogate decât România, numărul de astfel de posturi de secretar de stat sunt cu mult mai mici. Spania, bunăoară, care are o populaţie de două ori şi jumătate mai mare decât a României, are 33 de secretari de stat în Guvern.
Citește și Cotoșman, spaima șoselelor, numit secretar de stat la Forțele de Muncă
Suedia, care are jumătate din populaţia României, dar PIB-ul pe cap de locuitor de aproape patru ori mai mare, are doar 21 de secretari de stat. În iulie 2020, premierul de atunci al Franţei, Jean Castex, prezenta un cabinet cu doar 11 secretari de stat.
În Guvernul Belgiei am numărat doar 5 secretari de stat. În martie anul trecut, prim-ministrul Portugaliei, fostul europarlamentar Antonio Costa, reducea numărul secretarilor de stat din cabinetul său de la 50 („sunt prea mulţi”, explica premierul portughez) la doar 38.
Ca să rezumăm, România are de peste două ori mai mulţi secretari de stat decât toate aceste ţări (Spania, Suedia, Franţa, Belgia şi Portugalia), luate laolaltă. Başca cohorte întregi de subsecretari de stat şi de consilieri.
Potrivit Europei Libere, fiecare secretar de stat din cei 200 şi ceva câţi are Guvernul Nicolae Ciucă beneficiază de următoarele lucruri.
Continuarea în Argeșul Online.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
////////////////////////////////////////////
…
Harta corupției la nivel mondial: România se află la mijlocul
Manuela Nicolescu
Harta corupției la nivel mondial realizată de Transparency International situează România la mijlocul clasamentului, cu un scor de 46 pe o scară de la 0 la 100, unde zero reprezintă cel mai ridicat nivel de corupție, iar 100 cele mai ”curate” țări.
Ungaria a devansat Bulgaria, fiind considerată cea mai coruptă din Uniunea Europeană.
ADVERTISING
Cele mai scăzute niveluri de corupție din lume se înregistrează în țările nordice, Danemarca si Finlanda, urmate de Noua Zeelandă, Suedia, Elveția și Olanda.
La polul opus, cu cele mai ridicate niveluri de corupție se află Coreea de Nord, Siria și țări din Africa (Somalia, Sudanul de Sud, Ciad), dar și Nicaragua sau Venezuela.
Ucraina este cotată cu scorul de 33, la fel ca Mongolia, și mai prost decât Kazahstan sau Belarus.
Republica Moldova este cotată cu un scor de 39, mai bine decât Ucraina, dar semnificativ mai prost decât România, în timp de Rusia înregistrează un scor de doar 28.
Clasamentul Transparency International include 180 de țări și teritorii din întreaga lume în funcție de nivelurile percepute de corupție din sectorul public.
Sunt acordate punctaje pe o scară de la 0 (foarte corupt) la 100 (foarte curat).
De peste un deceniu, 155 de țări nu au facut niciun progres semnificativ în lupta împotriva corupției sau au înregistrat un declin din 2012.
Corupția subminează capacitatea guvernelor de a proteja populația și erodează încrederea publică.
Acest lucru provoacă amenințări de securitate tot mai multe și mai greu de controlat, arată analiza Transparency.
Foto: Shutterstock
Citește și: Medicul ortoped Gheorghe Burnei scapă de acuzații. Dosarul în care era acuzat că a mutilat mai mulți copii s-a prescris
https://www.europafm.ro/harta-coruptiei-la-nivel-mondial-romania-se-afla-la-mijlocul-clasamentului-in-timp-ce-ungaria-este-cea-mai-corupta-din-ue/
//////////////////////////////////////////////
Amintiri despre felul in care baba burgheziei komuniste din Romania a devenit bogata,dar si fata mare… Despre coruptie si nepotism
Iluzia Romaniei bune
O mare parte din clasa politica romaneasca este profund corupta. O dovedesc nu numai rapoartele diverselor organizatii interguvernamentale, dar si imbogatirea rapida si imposibil de justificat a unui segment semnificativ al celor care au sau au avut functii inalte in guvern sau administratiile locale
Nastase, Becali, Vantu, Catarama, Patriciu, Voiculescu, Bivolaru, Solomon, sunt sau au fost implicati in politica si unii dintre ei inca obtin lejer indeajuns de multe voturi pentru a ramane in elita politica a Romaniei.
Nepotismul in politica romaneasca este rampant. Fiica presedintelui Romaniei si nevestele celor mai importanti doi lideri ai opozitiei sunt in Parlamentul European.Sotia lui Miron Mitrea unul dintre liderii opozitiei al carui nume apare in dosare de coruptie este si ea in Parlamentul Romaniei. Sute de neveste, frati, surori, cumnati, mame, matusi, tati ai politicienilor romani fie ocupa functii obtinute nelegitim, fie conduc afaceri extrem de productive cu statul, intermediate de aceiasi politicieni sau de prietenii lor.
Analizele despre coruptie si nepotism ale marii majoritati a politicienilor justitiari, a jurnalistilor, a analistilor sau a comentatorilor in general se opresc aici. Numai in mod exceptional indraznim sa mergem mai departe in analiza.
Societatea romanesca in majoritatea ei este profund corupta. Tendinta cetateanului roman este in general de a se plange de coruptia celorlalti si in special a elitelor romanesti si sa fie in acelasi timp deschis la a fi corupt sau a corupe.
Pilele care ne pot ajuta sa acceleram procesul de obtinere a unei adeverinte,a unei aprobari sau orice altceva, mersul cu nasul pe tren, spaga, fie si sub forma unor mici atentii la doctor, profesori, meseriasi, functionari; plata cu reducere, dar fara bilet pentru intrarea in institutii publice sau private, frauda proprietarilor de restaurante, baruri, cofetarii, covrigarii, a pietarilor; imprumuturile nerambursabile mici si aparent inocente de la serviciu ( incepand de la coli de hartie si pixuri si terminand cu ciment sau benzina) sunt in fapt acte de coruptie sau furt.
Responsabilitatile noastre in general nu ne intereseaza. Ca cetateni romani transferam mai toate responsabilitatile si visele noastre de perfectiune si moralitate catre clasa politica in timp ce continuam sa fim interesati de mici smenuri si sa admiram deschis sau in secret viata lui Gigi Becali, a lui Irinel Columbeanu sau a Biancai Dragusanu.
Nepotismul e prezent peste tot – universitatile, armata, politia, companiile de stat, companiile private, cluburile sportive au toate probleme cu familii care nu ezita sa isi impuna membrii in functiile cele mai banoase.
Societatea romaneasca isi doreste politicieni corupti pentru ca noi ca cetateni ne dorim mult mai mult alternativa imbogatirii rapide si a unei vieti in huzur fara munca in contrast cu cealalta alternativa care implica disciplina, munca si respectarea legilor ceea ce duce la un nivel bun de trai pentru cat mai multi desi cateodata in dauna interesului personal.
Votand un politician corupt ne validam si speranta de a avea acces la o cale rapida de imbogatire sau catre faima si putere. Marea majoritate a celor mai cunoscuti intelectuali romani au facut compromisuri adesea rusinoase cu puterea. Multi dintre acestia sunt incapabili sa si le recunoasca, altii par schizofrenici functionali.
Prezentarea poporului roman ca fiind fundamental bun, onest si muncitor nu ajuta la nimic, ci doar incurajeaza neresponsabilizarea individuala si victimizarea colectiva. In mod firesc politicienii romani adesea se vad in mod sincer ca fiind victime ale cerintelor absurde ale poporului incapabil sa inteleaga sacrificiul lor personal pentru Romania. La randul lor cetatenii romani se vad victime ale politicienilor corupti de la care au primit si acceptat mita electorala si pe care i-au votat.
Jurnalisti care au facut si fac compromisuri la limita sau dincolo de coruptie continua sa scrie articole furioase impotriva unor personaje politice sau publice care cateodata fac compromisuri mult mai mici decat ale lor. Televiziunile sunt pline de personaje care joaca rolul de mici dumnezei responsabili in a distribui moralitatea pentru altii . Ca dumnezei, acestora nu li se aplica aceleasi standarde impuse politicienilor sau poporului – propria lor coruptie, imoralitate, inconsecventa fiind dincolo de intelegerea oamenilor normali si automat de nejudecat sau discutat.
Ipocrizia societatii romanesti este stridenta pentru marea majoritate a observatorilor neutri, dar ramane invizibila ipocritilor care o perpetueaza si o condamna la oricine altcineva in afara lor si apropiatiilor.
Demonizarea agresiva a oponentului, distrugerea argumentului celuilalt, bascalia, sarcasmul agresiv atat in prezenta sau lipsa celuilalt sunt caracteristici principale ale dezbaterilor din Romania.
Numai in mod exceptional moderatorul dezbaterilor stie indeajuns de multe despre subiect sau invitati si functioneaza ca facilitator al unor discutii constructive din care spectatorul sa invete ceva. In general moderatorii promoveaza scandalul si scandalagii in speranta ca asta le aduce o crestere a audientei.Componenta educativa a mass-mediei aproape a disparut.
Tipul acesta de dezbatere inhiba orice raspuns altul decat unul emotional si agresiv al participantilor si incurajeaza lehamitea pasiva a audientei. Prezenta la vot la ultimele alegeri precum si obsesia imigrarii la marea majoritate a tinerilor sunt consecinte oarecum logice.
Ce ar fi de facut ?
In primul rand ar trebui sa incercam sa incepem de la un punct zero. Ne asumam individual ca avem probleme serioase care trebuiesc remediate si ca trebuie sa facem o schimbare atat pe plan personal cat si colectiva. Renuntam sa gasim scuze de tip securisti, slabiciuni, smechereala, tigani, serpilieni, conspiratia rusilor, a americanilor, a FMI-ului, mafioti, prosti, imigrare etc.
Pregatim promulgarea unui pachet de legi care sa descurajeze in mod serios si eficient coruptia si sa produca o reforma a clasei politice romanesti. Un grup de experti independenti ar putea lucra pe nota de fundamentare a legilor. USL-ul a propus o serie de legi interesante iar presedintele Basescu s-a pronuntat adesea foarte vocal impotriva coruptiei si a coruptilor.Cam toate partidele in opozitie au propus legi bune care au fost uitate in momentul castigarii alegerilor – putem incepe cu un pachet de legi bazate pe cele mai bune propuneri din ultimii ani.
Odata pachetul de legi pregatit, cele mai cunoscute 40- 50 personalitati publice care s-au pronuntat repetat in a elimina coruptia din sistem sa intre in greva foamei- modelul Indian- si sa ceara sustinerea altora pentru a creste presiunea asupra Parlamentului si Senatului. Iliescu, Constantinescu, Basescu, Ponta si Antonescu ar trebui sa fie printre participanti.
Desigur ceea ce propun nu e nici extraordinar si nici inovativ. Insa sunt sigur ca ar fi eficient si ar ajuta clasa politica romaneasca precum si personalitatile publice sa castige credibilitatea de care au mare nevoie.Atat de sigur incat as face greva foamei si m-as stradui sa conving si cativa prieteni.
https://www.eurozine.com/romania-why-corruption-will-last/
https://valeriucnicolae.wordpress.com/2020/08/29/despre-coruptie-si-nepotism/
//////////////////////////////////////////
(La altii, nu la noi…) Talibanii care și-au numit fiii și rudele în funcții la guvern sunt obligați să-i dea afară
Liderul talibanilor le-a ordonat oficialilor săi să-și dea afară toate rudele angajate pe funcții guvernamentale, într-o încercare a regimului de a scăpa de nepotism, relatează BBC. Hibatullah Akhundzada a impus un decret prin care îi forțează pe oficialii care și-au angajat fiii și alți membri ai familiei în funcții de demnitate publică să îi dea afară și să se abțină de a mai face acest lucru pe viitor. Presa Islamică Afgană, o agenție de presă cu sediul în Pakistan a scris că decretul a venit după ce au apărut numeroase acuzații cu privire la nepotismul generalizat din interioriul administrației talibane a Afganistanului. O fotografie cu textul decretului a fost publicată pe pagina de Twitter a Oficiului pentru Afaceri Administrative. Afganistanul se confruntă cu o profundă criză economică și umanitară care se adâncește după un an și jumătate de când talibanii au preluat controlul țării, în urma retragerii armatei americane. Sancțiunile puse pe un număr de oficiali talibani și înghețarea fondurilor băncii afgane din străinătate au provocat o situație de criză economică accentuată. Se estimează, totuși, că Afganistanul are rezerve și bogății de subsol de peste 1 trilion de dolari, însă acestea nu au putut fi exploatate ani de zile din cauza instabilității și războiului constant. Editor : Adrian Dumitru
/////////////////////////////////////
(La noi- ca la nimenea!) Controverse după amenda dată de ANPC băncilor!
Cosmin Pam Matei
Sectorul bancar a reacționat după ce ANPC a amendat 11 bănci (ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe General) pe motiv de practici comerciale înșelătoare săvârșite de acestea cu privire la modul de calcul al ratelor. „Ne-a luat prin surprindere ce a făcut ANPC. Această metodă de rambursare există așa de mult timp, nu poți descoperi brusc că e ilegal sau incorect sau imoral modul în care ratele la credite s-au calculat dintotdeauna și oriunde”, a declarat, pentru Profit.ro, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor. Cel mai probabil băncile vor contesta decizia, iar oficialul ARB spune că ar trebui decontat și prejudiciul grav și costisitor de imagine pe care această eroare a ANPC o produce sistemului bancar.
„Metodele de plată prin rată egală la credit sau prin rată descrescătoare sunt prinse și în legi, nu putem descoperi deodată, la ANPC, că este ilegal ce e în lege. Din păcate, decizia produce un deficit de imagine grav asupra băncilor, care e foarte costisitor. Ar fi bine ca greșeli atât de grave să fie decontate.
Nu pot să spun ce va face fiecare bancă în parte, dar, fiind atât de evidentă eroarea, sunt convins că vor fi bănci care vor contesta”, a afirmat Dănescu. Președintele executiv al Asociației Române a Băncilor precizează că dacă elimini metodele clasice de rambursare a creditului, elimini, de fapt, creditul.
ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii păteau, de fapt, preponderent dobândă.
Reacția economistului Păun
Și profesorul de economie Cristian Păun a reacționat la amenda dată de ANPC. Într-o postare de pe Facebook, ce are titlul ”Fabulos”, acesta explică de ce nu e oportună sancțiunea:
”Ieri, ANPC, plină de zel, a amendat 11 bănci pentru motivul că încasează dobândă mai multă la început de credit și principal mai mult la final de credit. Cică, ar fi o practică comercială înșelătoare, o prostie cât casa. Spun ei (și câțiva avocați afoni pe parte economică) că ar trebui ca și principalul și dobânda să curgă în mod egal și că băncile ar trebui urgent să se conformeze și BNR să modifice regulamentele în acest sens. Că e o ticăloșie fără margini la mijloc. O aberație mai mare nici că se putea. Este IMPOSIBIL matematic să generezi un scadențar în care cele două să curgă în mod egal.
De fapt, din lipsă de educație economică elementară au amendat cartea de finanțe. De ce? Pentru că în practică, și în teorie (nu poate fi altfel) nu există decât 3 modalități de a rambursa o finanțare: A. plăți egale de principal; B. anuități constante și C. tranșă finală (mai puțin utilizată la credite, este specifică obligațiunilor listate pe bursă). Primele două variante sunt cele folosite de bănci în creditele bancare. La situație se poate adăuga o perioadă de grație, dar e o discuție separată. Nu există alte forme de rambursare a unui credit. Dacă ar exista, ar fi deja în piață și în cărțile de economie.
Să le luăm pe rând și să prezentăm scadențarele lor (în imagini atașate):
- Plăți egale de principal: debitorul poate decide să ramburseze creditul în sume egale de principal obținute prin împărțirea creditului la perioada de creditare, în funcție de frecvența ratelor. Dobânda se plătește mereu la capitalul rămas de rambursat. În acest caz (Poza 1), anuitatea scade constant pentru că scade dobânda aplicată la un capital rămas de rambursat tot mai mic. Principalul este mereu constant. Se pleacă de la o sumă mai mare plătită băncii inițial către o sumă tot mai mică. La jumătatea perioadei (30 de luni) se plătește 50% din credit și circa 75% din dobânda totală plătită pentru întreaga perioadă de 60 de luni.
- Anuități constante: pentru calculul lor se folosește o formulă consacrată în finanțe care are în spate o demonstrație aferentă.
Anuitatea constantă = Credit inițial x [Dobânda/(1-(1+Dobanda]^(-perioada))] (Aici cred că l-am pierdut pe avocatul Cuculis)
În cazul nostru: Credit inițial = 60.000 EUR, dobânda 1% pe lună, perioada de 60 de luni (5 ani). Înlocuind în formulă obținem imediat și foarte simplu că anuitatea pe care o veți plăti lunar băncii (care are și principal și dobânda și este constantă) are o valoare fixă de 1335 EUR (mai mică, de exemplu, față de anuitatea din prima lună cu vreo 300 de EUR). Această rată se încadrează mai bine în venitul multor români și pot lua mai mult credit. De aia convine multor români, fiind varianta preferată variantei A de rambursare (poate fi aleasă și prima).
Nimic subversiv, ascuns sau intenționat fraudulos. Pur și simplu se folosește această formulă pentru a putea genera scadențarul în care ANUITĂȚILE sunt constante și nu PRINCIPALUL, ca în primul caz. Adică, în loc să ai anuități care pleacă de la valori mari și apoi scad în timp pentru că scade dobânda, ai anuități constante pe întreaga perioadă de timp. În acest caz (Poza 2), se pleacă de la principal mai mic cu vreo 300 de EUR și el crește constant (plătești mai puțin din credit la început). Dobânda însă pleacă tot de la aceeași valoare dar scade mai puțin ca în cazul A. Însă scade constant pentru că se diminuează capitalul pe care l-ai împrumutat. La jumătatea perioadei se plătește circa 42% din credit și 72% din dobândă. Pe partea de dobândă, diferențele nu sunt semnificative. Pe partea de principal, există diferențe dar ele sunt în favoarea debitorului care rambursează mai mult către final când se presupune că are venituri mai mari.
Comparând cele două situații, singurele posibile în practica bancară de secole, nu vedem nicio problemă pe partea de dobândă ci doar pe partea de principal (Poza 3). Dobânda se recuperează aproape la fel în ambele situații iar plata decelerată a principalului e în favoarea debitorului și în defavoarea băncii, mai ales la inflație mare și dobânzi real negative (cum avem de ceva vreme).
Ceea ce face astăzi ANPC este un exercițiu de imagine care se va lăsa cu procese din partea băncilor agresate de acest abuz aberant. Pare că ANPC face jocul unor avocați care vor să deschidă procese cu băncile pe care nu au cum să le câștige. În plus, soluția propusă de ANPC (să plătești 50% din dobândă la jumătatea perioadei sau dobândă egală cu principalul) este stupidă, ilogică și IMPOSIBILĂ. Băncile câștigă sigur orice proces intentat de vreun debitor care vrea să se ia la trântă cu cartea de economie (finanțe). Nu vă lăsați atrași în astfel de lupte, nu mai credeți în iluzii promovate de neștiutori de carte.
PS: Mă ofer să ofer servicii de consultanță băncilor în procesele lor cu ANPC și cu clienții lipsiți de educație financiară elementară care vor să conteste în instanță teoria economică dar care nu au nicio problemă să ducă o viață pe credit, credit pe care nu îl înțeleg absolut deloc.
https://www.cotidianul.ro/controverse-dupa-amenda-data-de-anpc-bancilor/
/////////////////////////////////////////
Universitatea din București îi retrage titlul mareșalului Ion Antonescu
15 februarie 2023 (I.R.)
Universitatea din București anunță într-un comunicat de presă că a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu. Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București în ședința de miercuri, 15 februarie 2023.
„Decizia privind retragerea titlului onorific a avut la bază faptul că Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din București, instanță care a funcționat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste și Italiei fasciste.
De altfel, pe tot parcursul guvernării sale autoritare, mareșalul a manifestat o puternică atitudine antisemită, fapt exprimat și public cu numeroase ocazii. Ca atare, chiar dacă numărul evreilor români și al celor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie, concluzia Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România este că în perioada respectivă în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit ca urmare a represiunii între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. La aceștia se adaugă mare parte dintre cei 25.000 de etnici romi trimiși în Transnistria.
Dat fiind că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria este indiscutabilă, faptele și acțiunile mareșalului Ion Antonescu pot fi încadrate la art. 7.1.4 privind retragerea titlului din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al Universității din București, conform căruia „persoana nominalizată a fost condamnată definitiv și irevocabil pentru crime împotriva umanității”.
Totodată, Senatul Universității din București a ținut cont de faptul că acordarea acestei distincții onorifice mareșalului Ion Antonescu în anul 1941 s-a produs în condițiile distorsionării principiului autonomiei universitare și în spiritul promovării cultului personalității pentru conducătorul statului”, se menționează în comunicat.
În legătură cu decizia de retragere a titlului de Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, precizează că „astăzi, Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de DHC, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate. Rolul fiecărei personalități istorice, cu bune și cu rele, este consemnat de istorici și nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Mareșalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universității din București sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcție, cu atât mai puțin șefului statului aflat în funcție, așa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu. Nu putem critica obediența politică din prezent a altora menținând-o, prin inacțiune, pe cea din trecut a propriei noastre instituții. Cu atât mai mult trebuia să ne disociem de Mareșalul Antonescu cu cât dovezile privind contribuția sa directă la Holocaust sunt evidente. L-am întâlnit de două ori pe domnul Fulop, etnic evreu cu cetățenie română care avea 13 ani când a fost arestat împreună cu întreaga familie, cu alte zeci de mii de evrei din România și a fost dus în lagărele naziste. Din zeci de membri ai familiei sale extinse a fost singurul supraviețuitor. Am vizitat lagărul de la Auschwitz și memorialul Holocaustului din Washington DC. Dimensiunile Holocaustului, dovezile atrocităților și mărturiile supraviețuitorilor sunt cutremurătoare. Oricine a dat ordine și a contribuit la toate acestea este responsabil în fața istoriei. Iar mareșalul Ion Antonescu, ne arată dovezile istorice, este unul dintre responsabilii pentru ce s-a întâmplat pe teritoriul României și pe cele prin care a trecut armata română sub comanda sa.”
Acest demers nu este singular în istoria Universității din București, imediat după Revoluția din 1989 Senatul UB adoptând decizia de a retrage titlul președintelui Nicolae Ceaușescu ca urmare a rolului nefast pe care l-a avut în evoluția României, reamintește instituția de învățământ superior.
În completarea acestei hotărâri, Senatul Universității din București a decis constituirea unei comisii de analiză a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate în toată perioada regimurilor dictatoriale din România, decizia venind să reconfirme angajamentul ferm al Universității din București față de valorile esențiale ale umanității, libertate, demnitate și respectul față de democrație și statul de drept.
https://www.cotidianul.ro/universitatea-din-bucuresti-ii-retrage-titlul-maresalului-ion-antonescu/
/////////////////////////////////////////
Si “”sfantul”” Gabriel Oprea a devenit Preafericit… Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în ”dosarul Limuzina”
De
Magda Dragu
Gabriel Oprea – achitat definitiv în dosarul DIPI privind folosirea unui autoturism de lux. Fostul ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat definitiv în dosarul mașinii de lux care a fost cumpărată de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).
Decizia finală vine după ce, în 2021, Oprea a fost achitat în primă instanță de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
DIPI deține un fond operativ care poate fi folosit numai pentru acțiuni ale ofițerilor sub acoperire
DIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, deține un fond operativ. Acesta poate fi folosit numai pentru acțiuni ale ofițerilor sub acoperire, de exemplu, pentru plata unui informator.
Dar Gabriel Oprea, ca ministru de interne, a dispus alocarea a 400.000 de lei de la bugetul ministerului către acest fond operativ. Cu acești bani a fost cumpărat un autoturism AUDI 8, potrivit stirileprotv.ro.
DNA l-a acuzat pe Oprea de abuz în serviciu
Mașina a ajuns apoi la cabinetul ministrului de Interne să îl transporte acasă ori la întâlniri. DNA l-a acuzat pe Oprea de abuz în serviciu.
Curtea Constituțională a decis, însă, că abuzul în serviciu este faptă penală doar dacă a fost încălcată o lege sau o ordonanță de urgență. În cazul lui Oprea, procurorii nu au menționat în rechizitoriu despre ce act este vorba.
Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în ”dosarul Limuzina”
/////////////////////////
Unica TARA Pesediata- multilateral de …REPUBLICA PRESCRISĂ ROMÂNIA
SCRIS DE ZIAR DE CLUJ
E cea mai bună perioadă pentru bandiții României. La cum funcționează justiția în țara asta, fie se prescriu faptele, fie, dacă sunt condamnați, urinează pe statul român și se cară în străinătate.
Darius Vâlcov, fost ministru și fost primar al Slatinei, a scăpat de unul dintre dosarele de corupție, după ce instanța a decis încetarea procesului în care, în 2020, fusese condamnat, în primă instanță, la șase ani și jumătate de închisoare. Decizia de miercuri este definitivă, fiind pronunțată în urma hotărârii Curții Constituționale privind prescrierea faptelor”, scrie hotnews.ro.
Să fie special de la Curtea Constituțională o prescriere pentru nașul Vâlcov, trăiască o mie de ani! Păi ce, Darius Vâlcov e mai prost? Să nu beneficieze și el de cadoul pe care l-a făcut Curtea Constituțională șmenarilor acestei țări?
La fel s-a prescris și al doilea dosar penal al unei foste angajate CEC Bank, care, în decurs de 10 ani, a sustras peste 1 milion de euro din banii clienților, pe care a susținut că i-a donat la biserici și la persoane sărace. La fel s-a prescris și dosarul Hexi Pharma.
Dosarul lui Gabriel Oprea nu s-a prescris încă, dar fapta se prescrie în toamnă. Ce ziceți, deține Gabriel Oprea suficiente resurse și influență, încât să amâne procesul până în toamnă? Hai să nu mai punem întrebări retorice!
Răspundere penală a primarului Băii Mari, Cătălin Cherecheș, condamnat pe fond la 5 ani de închisoare, se prescrie în câteva luni. Procesul lui Cătălin Cherecheș se amână într-o veselie. Ia ziceți, poate primarul din Baia Mare, un tip potent financiar și uns cu toate uleiurile esențiale pentru justiție, să mai amâne procesul câteva luni? Vă rog frumos! Băiatul ăsta a fost ales în timp ce se afla la închisoare, caz unic la nivel mondiale, cred. Cât de greau i-ar fi să mai amâne puțin procesul, după ce l-a amânat ani de zile?
Și iată cum am ajuns să trăim în Republica Prescrisă România, țara în care, dacă ești suficient de șmecher, poți profita de slăbiciunea justiției și să scapi de închisoare, prin prescrierea faptelor. Iar dacă ai „ghinionul” să fii condamnat, poți fugi lejer din țară, că statul nu se ocupă cu nimicuri din astea, gen să-și încarcereze penalii.
De ce trăim în Republica Prescrisă România? Citez de pe spotmedia.ro: „Mii de inculpați ar putea scăpa de pedeapsă prin prescrierea faptelor, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie importantă privind prescripția, în urma unor hotărâri CCR. Este vorba despre un articol din Codul Penal, care le permitea procurorilor să obțină întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi care a fost declarat neconstituţional. Fiecare infracțiune are un termen în care, dacă nu există o decizie de condamnare, fapta se prescrie și persoana care a comis-o nu mai poate fi trasă la răspundere. Doar că, pe parcursul anchetei, acest termen era prelungit prin efectuarea unor acte de urmărire penală. Practic, acea perioadă nu era luată în considerare și termenul de prescripție continua să curgă după finalizarea procedurii.”
Mai pe înțelesul tuturor: dacă procurorii nu-și termină ancheta la timp și dacă judecătorii nu dau o decizie definitivă în termenul legal, care diferă de la caz la caz, omul scapă basma curată!
Păi să nu deschidă șampaniile toți bandiții României?
https://ziardecluj.ro/republica-prescrisa-romania/
//////////////////////
VESTEA ȘOCANTĂ A SĂPTĂMÂNII: Pensionarii sunt problema numărul unu, medicii nu au timp să ajute pe toată lumea!
În timpul filmării interviului cu Constantin Dulcan: a avut loc o situație jenantă care i-a lăsat fără cuvinte pe „titanii” medicinei. Unul dintre experții invitați a început brusc să vorbească în afara scenariului. Prin declarația sa, el a uimit publicul din studio. Dar mai ales au fost vizați funcționari de la medicină.
Constantin Dulcan a declarat în mod deschis: „Lansați în eter informații despre viruși, dar închideți ochii la o problemă care în fiecare an ucide 1,5 milioane de oameni din România! De ce nu vorbește nimeni despre bolile sistemului cardiovascular? De ce tăceți cu toții că există deja un produs care elimină complet hipertensiunea arterială?”
Hipertensiunea Aceasta este criminalul principal al oamenilor. Nu numai în România, dar și în întreaga lume. Iar voi toți vă prefaceți că așa și trebuie. Nu observați produsele avansate care o dată pentru totdeauna rezolvă această problemă.
Bolile cardiovasculare sunt numărul 1 printre liderii mondiali de bolicare provoacă decesul prematur. 94% dintre atacurile de cord și accidente vasculare cerebrale apar din cauza hipertensiunii. În 89% din cazuri de hipertensiune arterialăinfarctul miocardic și accidentul vascular cerebral se termină cu un rezultat letal. Dacă vorbim despre valori specifice, hipertensiunea arterială este cauza a aproximativ 77–78% de decese „naturale”. În cifre absolute, sunt aproximativ 1,5 milioane de decese în anul trecut – 2022, în timp ce voi vă bateți capul și introduceți măsuri incredibile din cauza diferitelor altor boli mai puțin periculoase.
„Oamenii mor din cauza inimii și a vaselor uzate! Rețineți acest lucru o dată pentru totdeauna!” – a spus Constantin Dulcan, dar alți participanți literalmente s–au aruncat asupra lui, închizându–i gura.
Statisticile sunt șocante! În fiecare an, bolile virale și infecțioase răpesc 25 de mii de vieți, iar aproape 500 000 de români au murit din cauza problemelor cu vasele și inima în aceeași perioadă de timp.
ȘȘi cel mai amuzant și mai trist lucru este că 99,87% din cazurile de Covid 19 sunt persoane cu boli vasculare! Cu hipertensiune. Cu maladii ale inimii. Dacă nu ar fi avut aceste boli, ei ar fi suportat totul asimptomatic. Dar altfel, acesta este principalul grup de risc. Și din nou, nimeni nu vorbește despre asta, pentru că imediat vine întrebarea, dar ce faceți pentru tratamentul vaselor de sânge și a inimii oamenilor?
În studio a început învălmășeala. Experții – reprezentanți ai Centrului de cercetare și medici ai clinicilor din București au început să se certe, întrerupându–se reciproc. Eterul a fost oprit în grabă și lansată imediat publicitate. Iar domnul Constantin Dulcan a fost alungat din studio.
Îi eter acest episod nu a mers. Dar publicul din studio a reținut acest incident pentru o lungă perioadă de timp.
Am decis să facem propria investigație și l–am căutat pe acest expert.
Dr.Constantin Dulcan este specialistul principal în Centrul de boli cardiace și chirurgie vasculară, doctor în științe medicale, cardiochirurg practic.
Irina Petraru: Se pare că toți colegii dvs. știu despre scandalul de la TV. Cum de nu v–a fost frică de așa ceva?
Constantin Dulcan: Înțelegeam toate riscurile, dar nu mai puteam să tac. Nu poți bate apă în piuă și să nu oferi un tratament specific. Sunt medic, am depus jurământul și îl respect. Mă bucur că m–ați contactat pentru că îmi pot repeta cuvintele și pentru cititorii voștri.
Medicamente pentru multe boli, chiar și cele mai grave la sigur vor fi dezvoltate. Dar virusul lăcomiei și corupției va rămâne cu noi și îmi e frică că pentru totdeauna. Împotriva acestui virus, vaccinul nu a fost încă inventat.
Irina Petraru: Despre ce anume vorbiți?
Constantin Dulcan: Despre faptul că există boli care, în medicina noastră, sunt tratate ani de zile. Lucrez cu maladiile cardiovasculare, mă ocup de reabilitarea persoanelor care au suferit atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale. Și în domeniul meu înșelăciunea este foarte frecventă.
Sunt sigur că la fel este și în tratamentul sistemului musculo–scheletic, gastrointestinal, orice boală poate fi tratată în funcție de simptome, ușurând starea, dar fără a reveni la sănătatea completă. Și vina aparține corporațiilor farmaceutice și reprezentanților medicali, care mituiesc medicii din România.
Vasele de sânge și hipertensiunea la noi nu sunt tratate!
Irina Petraru: Vreți să spuneți că toate medicamentele moderne pentru hipertensiune nu sunt eficiente?
Constantin Dulcan: Medicamentele pentru hipertensiune care sunt prescrise oficial îndeplinesc o funcție importantă, pompează bani din buzunarele pacienților în buzunarele oligarhilor medicali.
Sunt droguri legiferate. Judecați și voi. Pacientul ia pastila, starea sa se îmbunătățește. Acțiunea medicamentului se oprește și tensiunea crește din nou.
Așa funcționează toate drogurile. Pentru a te simți bine, trebuie să cauți o nouă „doză”. Principalul lucru este să înțelegeți următoarele: în situații de urgență, medicamentele „chimice” sunt necesare și importante.
Acestea salvează vieți când ai nevoie de ajutor urgent. În timpul primului război mondial, de exemplu, pe câmpul de luptă era folosit heroina, astfel încât răniții să nu moară de șocul algic.
Irina Petraru: Dar oamenii trăiesc ani de zile pe medicamente!
Constantin Dulcan: Și narcomanii pot trăi mult timp. Dar ce fel de viață e asta?
Când te dor articulațiile. Când bărbații tineri, puțin peste 50, fac prostatită și își pierd potența. Când rinichii nu mai funcționează și începi să ai edeme. În primul rând, se umflă picioarele, astfel încât poți merge cu greu. Apoi organele interne. Astfel încât burta devine ca un butoi.
Unele pastile, cu administrare prelungită, în general, sunt oncogene. Uitați–vă la statisticile privind cancerul, aceasta este o epidemie reală.
Nu mai vorbesc despre așa fleacuri, cum ar fi probleme de somn, tinitus, pierderea vederii și a auzului. Pot fi enumerate mult timp. Iar motivul este unul, vasele înfundate uzate pe care nimeni nu le tratează. Deși produsul există deja și are rezultate excelente.
Remediul împotriva hipertensiunii, care nu va fi în farmacii!
Irina Petraru: La filmarea emisiunii, ați încercat să spuneți despre un produs inovator pentru tratarea hipertensiunii și a vaselor de sânge, dar ați fost literalmente dat afară din studio. Ce produs este acesta? De ce reprezentanții farmaciilor reacționează la numele său ca vampirii la lumina soarelui?
Constantin Dulcan: Am început să vorbesc despre biopreparatul Tonerin. Acesta este un produs unic pe bază de vitamolecule vegetale vii.
Tonerin este un produs al Centrului român de biologie moleculară. Este adesea numit și „Celule roșii sangvine artificiale”. Deoarece, Tonerin stimulează producerea de celule roșii din sânge tinere, care sunt angajate în curățarea și „repararea” vaselor de sânge.
Tonerin curăță vasele de sânge și stabilizează tensiunea pentru ani de zile. Nu trebuie să fie luat în mod constant. În doar 7 săptămâni, restabilește complet rețeaua vasculară și tensiunea va fi 120 pe 80 în următorii 5 ani.
Pentru dezvoltarea Tonerin, colectivul savanților noștri a primit Premiul Internațional pentru biologie terapeutică. Pentru o descoperire inovatoare în tratamentul hipertensiunii arteriale și a patologiilor vasculare.
S–ar părea că după o astfel de recunoaștere, farmaciile ar trebui să stea la coadă pentru dreptul de a vinde Tonerin. Statul trebuie să preia acest preparat. Dar nu este așa. Liniște totală, de mormânt. Nimeni parcă nici nu a observat descoperirea.
Iar reprezentanții afacerilor medicale chiar urăsc preparatul. Au sute de titluri de medicamente, planuri de vânzări și venituri. Și cu o Tonerin aceste planuri nu pot fi îndeplinite. Oamenii după 7 săptămâni de tratament cu Tonerin uită drumul spre farmacie.
Iată care este cauza unei astfel de uri față de Tonerin. Nu–l pot denigra. Totuși, are recunoaștere internațională, certificate, articole științifice, mii de pacienți satisfăcuți. Prin urmare, a fost aleasă strategia de boicotare. De a pretinde că Tonerin nu există. Și când am început să vorbesc despre el în aer, a fost manifestată o agresiune deschisă la adresa mea.
Lansarea autovindecării organismului
Irina Petraru: Pentru ce ajută Tonerin?
Constantin Dulcan: Scopul principal al Tonerin este restaurarea vaselor de sânge. Aceasta este fundația pe care se bazează sănătatea dvs.
Tonerin restabilește vasele de sânge în 3 etape:
Distruge plăcile de colesterol;
„Repară” deteriorările pereților vaselor;
Îmbunătățește conducerea impulsurilor nervoase de la creier.
Restabilirea fluxul sanguin și întărirea pereților vaselor de sânge declanșează o reacție în lanț de restabilire a organismului. Sunt declanșate forțele imune ascunse și organismul începe să se vindece.
Acest proces de autovindecare este numit autoregenerare. Aceste mecanisme sunt inerente naturii, iar Tonerin este un catalizator, cheia care pornește autoregenerarea.
Scăpați de 7 boli in 7 săptămâni
Irina Petraru: сe veți obține după o cură de tratament cu Tonerin?
- Tensiunea ca a unui astronaut
În primul rând, este o vindecare completă de hipertensiune arterială. După 7 săptămâni de administrare regulată a Tonerin, rețeaua vasculară a corpului este complet reînnoită. Vasele devin elastice și rezistente. Cu alte cuvinte, vasele revin la viață și fără probleme „sting” oscilațiile tensiunii sangvine. Din cauza nervilor sau din cauza efortului fizic, vasele reînnoite compensează orice fluctuații și vor menține o tensiune stabilă de 120 pe 80.
- Îmbunătățirea activității creierului
După cura cu Tonerin, circulația cerebrală se îmbunătățește cu 73%.
Pacienții cu bucurie menționează:
Îmbunătățirea memoriei;
Normalizarea somnului, dispariția letargiei și slăbiciunii;
Dispariția tinitusului;
Dispariția durerilor de cap.
- Îmbunătățește acuitatea vizuală, restabilește retina
Tonerin curăță nu numai vasele mari și arterele, dar și cele mai mici capilare. Acestea sunt deosebit de multe în ochi. Acest lucru duce la reînnoirea celulelor retiniene și la îmbunătățirea tonusului muscular al ochilor.
Se îmbunătățește acuitatea vizuală de la 0,5 la 2,1 unități;
Se normalizează presiunea oculară;
Scad simptomele cataractei.
- Dispar edemele
Se restabilește funcționarea corectă a rinichilor și schimbul de lichide în organism. Rinichii nu mai rețin apa și nu mai trebuie să luați diuretice.
Nu se mai umflă și nu mai dor picioarele;
Abdomenul se micșorează în volum, deoarece edemele organelor scad;
Dispare lichidul din plămâni, respirația devine mai ușoară.
- Se atenuează simptomele hemoroizilor și prostatitei
Vasele slabe și deteriorate sunt cauza principală a unor astfel de boli frecvente, cum ar fi:
Varicele;
Hemoroizii;
Prostatita;
Impotența.
Cura cu Tonerin restabilește vasele de sânge în fiecare organ. Când dispare cauza, manifestările neplăcute ale bolilor scad, iar în 73% din cazuri dispar complet.
Bărbații sunt deosebit de impresionați de restabilirea potenței. Chiar și la vârsta venerabilă de peste 70 de ani, ei sunt surprinși să observe că le–a revenit puterea masculină.
- Restabilește inima
Curățarea aortei are un efect benefic asupra tonusului mușchiului cardiac. În 93% din cazuri, dispare tahicardia, ischemia este vindecată în 99%.
Se normalizează ritmul cardiac și pulsul;
Dispar durerile de inimă;
Riscul de atac de cord scade de 17 ori.
- Începe să funcționeze imunitatea
Se îmbunătățește alimentarea cu sânge a măduvei osoase, care este implicată în producerea celulelor imune. Acest lucru duce la întărirea forțelor de apărare ale corpului.
Imunitatea este un apărător nu numai împotriva virușilor. Funcția principală a unei imunități puternice este protecția împotriva celulelor canceroase. Imunitatea puternică recunoaște și distruge celulele canceroase la timp. Nu permite apariția unei tumori complete.
Imunitatea, care funcționează cel puțin 50% este deja un obstacol de netrecut pentru viruși. Și astăzi aceasta este, de asemenea, foarte important.
Președintele Uniunii farmaciștilor a închis, auzind despre Tonerin
Radu Ignat Președintele Uniunii rețelelor de farmacie din România.
L–am contactat pe farmacistul principal al țării și am vrut să aflăm de ce nu Tonerin nu este nici într–o farmacie.
– Bună ziua, domnul Ignat. Spuneți–mi, vă rog, de ce farmaciile românești ignoră preparatul Tonerin? Ați auzit de el?
– De ce faci provocări?! Nu voi răspunde la astfel de întrebări!!! Nu e treaba ta!
Cum poți obține Tonerin?
Irina Petraru: După o astfel de conversație cu farmacistul principal al țării, a devenit clar că în farmacii Tonerin nu este și nici nu va fi. Dar este totuși posibil să–l obții, nu–i așa?
Constantin Dulcan: Da, toți cetățenii României pot comanda Tonerin prin Internet direct de la uzină. Vom asigura ca această oportunitate să nu fie folosită de speculatorii din farmacii
Irina Petraru: Au existat precedente?
Constantin Dulcan: Din păcate, da. Antreprenorii șmecheri au venit cu o schemă. Ei au comandat Tonerin pentru persoanele în vârstă, profitând de reduceri. Și apoi revindeau pur și simplu preparatul la un preț multiplicat.
– Într–o farmacie, de exemplu, au vândut Tonerin cu 2500 RON pentru o cură de 7 săptămâni! Nu se încadrează nici într–o limită, înțelegeți. Așa că trebuie să fim vigilenți. Ca oamenii să–și comande pentru sine și să nu plătească zeci de mii de lei intermediarilor.
Irina Petraru: De ce putem comanda Tonerin numai prin Internet?
Constantin Dulcan: Acest lucru se face din trei motive:
Garanția calității. Tonerin este expediată cumpărătorului direct de la uzină;
Protecție împotriva intermediarilor. Pentru ca nimeni să nu poată adăuga 1–2 mii pe revânzare;
Livrare rapidă la adresă concretă.
Reduceri pentru pensionari!
În 5 județe, programul fondului de asistență socială funcționează deja. Prin intermediul acestui program puteți comanda Tonerin cu o reducere de 50%. Acest lucru se face ca parte a programului de prevenire a bolilor.
Reducerea este acordată în primul rând persoanelor cu vârsta peste 47 de ani care locuiesc în județul respectiv:
☑ Județul Ilfov
De aceea recomand locuitorilor din acest județ să nu piardă timpul în zădar. Nu va fi o a doua șansă. Nu se știe cât va dura programul și pentru cât va ajunge stocul de Tonerin.
Obțineți Tonerin chiar acum!
Pentru a obține Tonerin prin programul de asistență socială, veți avea nevoie doar de un telefon mobil.
Introduceți numărul dvs. în formularul de cerere oficial și faceți clic pe butonul „Obține Tonerin”.
Important! Doar 1 cerere pentru 1 număr de telefon!
Acum, cererile sunt acceptate și procesate non–stop Dar, din cauza solicitărilor sporite, este posibil să trebuiască să așteptați puțin.
Atenție!
Asigurați–vă că site–ul are hologramă protectoare:
Holograma de protecție este 100% garanție a calității. Aceasta indică faptul că vă aflați pe site–ul oficial, vă va fi trimis un ambalaj Tonerin original și vi se vor oferi consultanța și asistența necesare.
https://romanianew.openhealth.cfd/pRRpsNgs?bname=Roman&klo=12&idaa=1952519988432977&px=590355066525169
Metodele prin care marile dosare, precum Hexi Pharma, se amână chiar și până la prescrierea faptelor. Urmează dosarul G. Oprea

Două dintre dosarele care au provocat mari scandaluri în ultimii ani, Hexi Pharma și Gabriel Oprea, s-au închis fie prin prescripție, fie prin achitare. Dosarele au avut zeci de termene și au trecut prin mâna multor judecători. Aceste cazuri sunt urmare a deciziei CCR, dar și a tergiversării lor.
Faptele din dosarul Hexi Pharma, cel al dezinfectanților diluați, cauza a multor infecții nosocomiale din spitale, s-au petrecut în 2016, iar dosarul a trecut pe la nu mai puțin de 7 judecători.
Cei de la Curtea de Apel București, care au și constatat de altfel prescripția faptelor, l-au ținut însă 4 ani și, paradoxal, au dat dreptate pe toată linia judecătorilor de la Tribunalul București care îi condamnaseră pe directorii companiei Hexi Pharma la peste 3 ani de închisoare.
Cei doi judecători de la Curtea de Apel care au dat sentința ( Iuliana Ciolcă și Alexandru Mihalcea) au avut nevoie de 300 de pagini pentru a motiva vinovăția inculpaților, legătura dezinfectanților diluați cu numărul enorm de infecții nosocomiale din acea perioadă ( 2239 doar la Spitalul Floreasca) și cu diferitele expertize contabile și chimice, multe inutile, dar care au întârziat dosarul. 300 de pagini perfect inutile, din moment ce vinovații nu mai pot fi trași la răspundere.
Faptele din dosarul Hexi Pharma, al dezinfectanților diluați, s-au prescris. Spitalele ar urma să primească despăgubiri
În cazul achitării fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru uciderea din culpă a lui Bogdan Gigină, antemergătorul coloanei oficiale cu care ministrul se deplasa la vila lui din Cotroceni, prescripția intervine în octombrie anul acesta. De la data comiterii faptei, 2015, se vor împlini 8 ani pe 20 octombrie.
Puțin probabil ca până atunci să existe o sentință definitivă, ținând cont că dosarul, trimis în judecată în 2018, după 3 ani de anchetă, a fost pasat în anii următori între Înalta Curte, Judecătoria Sectorului 1 și Tribunalul București pe motiv de competență. La Tribunal, de exemplu, dosarul a avut 37 de termene.
Achitare în primă instanță pentru fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, în dosarul morții polițistului Gigină
Decizia CCR și tergiversarea dosarelor
Prescripția în aceste două cazuri intervine însă mai repede din cauza deciziei Curții Constituționale care a eliminat prescripția specială și a Parlamentului care nu a remediat chestiunea în timp util.
O decizie a Curții Supreme din octombrie 2022 a stabilit că între 2018 și 2022 a existat un vid legislativ prin neaplicarea hotărârii Curții Constituționale din 2018.
Ca urmare, mai multe dosare de anvergură s-au închis din acest motiv, cazurile Hexi Pharma și Gabriel Oprea nefiind deci singulare.
Dincolo de decizia CCR, una dintre cauzele pentru care multe dosare ajung la termenele de prescripție este că acestea stau cu anii prin instanțe.
„Judecătorii acordă cu prea multă lejeritate termene peste termene, dau curs tuturor solicitărilor avocaților, mai ales pe procedură, fiind dosare care nu ajung cu anii la judecata pe fond”, spune pentru Europa Liberă un magistrat sub protecția anonimatului.
Dar tergiversarea dosarelor este abatere judiciară, judecătorii fiind obligați să justifice în fața șefilor motivele întârzierii, explică pentru Europa Liberă judecătorul Cristi Danileț.
„Este abatere disciplinară dacă un dosar nu este soluționat cu celeritate. De aceea Inspecția Judiciară, în mod regulat, verifică toate dosarele mai vechi de cinci ani, mai vechi de trei ani, mai vechi de un an. În fiecare lună, orice judecător trebuie să raporteze la șeful de secție de ce anume se tergiversează soluționarea unui dosar. Trebuie să justifice în momentul în care dosarul are vechime de cel puțin un an. Iar Inspecția Judiciară, cu câteva clicuri, poate vedea orice dosar din România, de ce s-a judecat, de ce s-a amânat”, ne spune judecătorul Cristi Danileț.
Mai nou, dosarele sunt întârziate cu anii și la Camera Preliminară, cea care verifică legalitatea și loialitatea administrării probelor și soluționează plângerile împotriva soluțiilor de urmărire sau neurmărire penală.
Exemple elocvente pentru situații de dosare care au stat la Camera Preliminară cu mult peste termenul maxim de 60 de zile sunt cele ale Revoluției și Mineriadei.
Curtea Supremă descoperă după 33 de ani că Iliescu nu era președinte în decembrie ’89 și își declină competența în dosarul Revoluției
Metode de amânat dosarele
Metode de a amâna un dosar, în special unul mare, cu probleme și care este sub reflectorul presei, sunt multe.
Europa Liberă a discutat cu mai mulți magistrați pentru a afla căile prin care unele dosare sunt întârziate cu anii prin instanțe, ajungând la termenele de prescripție.
- Angajări repetate ale unor avocați aleși. Sunt avocați care acceptă să „dea cauza”, nu vin la proces, se îmbolnăvesc subit, au treabă, vine un alt avocat care și acela renunță la mandat si tot așa.
- Expertizele și contraexpertizele durează nepermis de mult. Pentru o expertiză se poate aștepta și doi, trei, patru ani. Motivul este că nu sunt experți, iar cei foarte buni sunt supraaglomerați.
- Se schimbă completul de judecată și atunci dosarul se reia de la zero cu toate probele când este vorba de penal.
- Competența. Dosarul se plimbă între instanțe în momentul în care nu se știe care instanță este competentă în judecarea cauzei ( cazul Gabriel Oprea). Până se soluționează competența poate dura un an, doi ani.
- Deficitul de judecători și supraaglomerarea acestora. În ultimii ani s-au pensionat mulți judecători, dosarele lor au fost redistribuite la alți judecători care le-au luat de la zero. Acei judecători au în lucru și dosarele lor, și dosarele celor plecați sau absenți.
- Probleme cu managementul dosarelor. Sunt judecători care nu știu sau nu vor să soluționeze dosarele, fie din lipsă de experiență, fie din frică. Mai ales în dosarele mari, cu miză, judecătorii de multe ori preferă să le amâne, ca să scape de probleme. O amânare este mult mai comodă pentru un judecător.
- Neaplicarea sancțiunilor pentru tergiversarea dosoarelor.
Unul dintre magistrații cu care Europa Liberă a vorbit face o ierarhie a cauzelor pentru care dosarele sunt tergiversate: „Principalul motiv al amânărilor e supraaglomerarea judecătorilor, în al doilea, legislația mult prea permisivă la amânări. A treia cauză sunt expertizele care durează foarte mult”.
Dar problema nu este doar în instanțe, ci și la procurorii care se ocupă de anchete, existând dosare care stau cu anii pe masa procurorilor.
Unele dintre cele mai relevante exemple, așa cum a arătat G4Media, sunt dosarul Rompetrol care a fost în anchetă timp de 14 ani, dosarul Apa Nova la care ancheta a durat 5 ani sau dosarele 10 august, Buzăianu- Energy Hoding, Tel Drum.
Rezolvarea unui dosar depinde de complexitatea acestuia și stă mult la procuror fie pentru că este restituit de instanță sau de Camera preliminară, fie dacă s-a făcut o comisie de expertiză sau rogatorie internațională, dacă inculpatul sau suspectul se sustrag ani de zile urmăririi penale, explică pentru Europa liberă procurorul Daniel Horodniceanu.
„Va fi o nouă presiune pe sistem, pentru că se vor face verificări pe fiecare dosar în parte pentru a vedea cât e culpa procurorului. Controalele care s-au făcut până acum nu o să mai fie valabile pentru că se vor lua de la capăt să se vadă exact care cum sunt pe prescripție. Oameni pentru controale avem, oameni pentru dosare nu avem”, punctează Horodniceanu.
Ignoranța puterilor în stat. Cine e vinovat pentru haosul din justiție provocat de „marea aministie”
Dosare închise după decizia Curții Constituționale
- În 5 decembrie 2022, ÎCCJ a constatat că faptele din așa numitul dosar ANRP s-au prescris. În dosar erau judecați Alina Bica ( fostă șefă DIICOT), omul de afaceri Dorin Cocoș (fostul soț al Elenei Udrea), Crinuţa Dumitrean (fosta preşedintă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) şi Sergiu Diacomatu (fost vicepreşedinte ANRP) sub acuza de trafic de influență și dare de mită, pentru supraevaluarea cu peste 54 de milioane de euro a unui teren ce trebuia retrocedat. Chiar dacă Dumitrean, Diacomatu, Cocoș și Gheorghe fuseseră condamnați la închisoare cu executare în prima instanță, acum ei au scăpat.
- Aceeași soartă a avut-o și dosarul Microsoft, închis de Înalta Curte în decembrie 2022 deoarece faptele s-au prescris. Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicațiilor, poate dormi liniștit de acum înainte.
- Dosarul fostului patron al FCU Craiova, Adrian Mititelu, a fost închis în iulie 2022, după decizia CCR, deoarece s-a constat că intervenise prescripția. În 2020, Mititelu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la 3 ani de închisoare cu executare.
- Bogdan Olteanu, fost președinte al Camerei Deputaților și fost viceguvernator al Băncii Naționale a României, judecat în dosarul numirii guvernatorului Deltei Dunării, a scăpat definitiv de condamnare în decembrie 2022, prin decizia Tribunalului București care a constatat că intervenise prescripția faptelor. Cazul e cu atât mai interesant, cu cât Olteanu fusese condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în 2020, dar după decizia CCR i s-a admis cererea de revizuire.
- Darius Vâlcov, fost senator PSD și consilier al Viorica Dăncilă, ex prim-ministru, a cerut instanței să constate intervenția prescripției. Vîlcov a fost condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare de tribunal, iar Curtea de Apel Craiova a rămas în pronunțare în decembrie 2022. În noiembrie însă, Vâlcov a susținut că prescpripția faptelor, ca urmare a deciziei CCR, s-a produs în septembrie 2022. Vîlcov are șanse bune să fie achitat în dosarul de corupție în care este acuzat.
Procurorul a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, motivând că în respectiva cauză au fost comise ”infracțiuni de corupție la nivel înalt”, scrie Fanatik.ro.
- Dosarul Nana, cel referitor la terenurile retrocedate ilegal și cumpărate ieftin de fiica fostului președinte, Ioana Băsescu, a durat 7 ani și jumătate. Dosarul a fost judecat la Tribunalul Călărași și a avut 110 termene. Pe 20 decembrie 2022, instanţa a decis încetarea procesului, deoarece faptele s-au prescris. Decizia nu este însă definitivă.
Cum au ajuns magistrații din România cei mai huliți dintre „privilegiați”. Opt argumente pro și contra
Magistrații sesizează CJUE
După decizia CCR privind prescripția, Curtea De Justiție a Uniunii Europe (CJUE) a fost sesizată de judecătoriile din Bistrița și Câmpina și de Curtea de Apel București privind aplicarea sau neaplicarea hotărârilor CCR.
La solicitarea DNA, Curtea de Apel Brașov a sesizat CJUE în dosarul de corupție al fostului președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, trimis în 2017 în judecată pentru luare de mită. Tribunalul Brașov l-a condamnat, anul trecut în aprilie, pe Căncescu la 8 ani și 10 luni de închisoare.
Fostul procuror șef DNA, Crin Bologa, a declarat că Parchetul Anticorupție va încerca în fiecare proces sesizarea CJUE și nu va clasa niciun dosar că urmare a deciziei CCR.
În decembrie 2021, CJUE a arătat, în esență, că magistrații români pot ignora deciziile CCR în dosarele de corupţie și fraude cu fonduri europene în măsura în care aceste decizii creează „un risc sistemic de impunitate”.
Crin Bologa, șeful DNA: Anchetăm (VORBE!)prejudicii de patru miliarde de euro
https://romania.europalibera.org/a/metode-dosare-fapte-prescrise/32308096.html













Publicat la:
Mai 27, 2023




















