Când Prietenul TUTUROR păcătoşilor a zis:” Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1/15), aşa s-a făcut şi ne-a dat (Geneza, cap.1) pocăinţa vie şi Credinţa Dumnezeiască! Deci, oricine îl primeşte dimpreună cu toate ale Sale, aşa plin de Har şi de Adevăr, (prin naşterea din nou -Ioan, cap. 3 şi Rom, cap.6), iradiază parfumul Plinătăţii lui (2 Cor.2/14-17), dacă rămâne în El (Ioan, cap.15) Una cu învăţătura, voia, suferinţa, iertarea, dragostea, slujirea, credinţa, pacea, cu neprihănirea lui (Fil. 3/9-15) şi…” să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi -o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să -L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să -l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, cari suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.”

zxTetanosul; Stresul termic la pasari;  Prevenirea si combaterea intepaturilor cauzate de capuse;  Cadrul legal pentru neutralizarea deseurilor de origine animala………………CUM AU SCHIMBAT ISTORIA PRIMII MOGULI MEDIA,  de James Corbett; GHIDUL INCORECT POLITIC DESPRE ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI ECOLOGISM – Christopher C. Horner; A ȚINE SCLAVII FERICIȚI, de Joseph Sobran; TURNUL BABILONULUI de Sf. Ioan Iacob Hozevitul; „Educaţia patriotică” va contracara „revoluţia culturală” neo-stângistă în SUA  …DIFERENȚA DINTRE EDUCAȚIA MODERNĂ ȘI CEA CLASICĂ   de Annie Holmquist; Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 7-1024x1024.jpg

Doctrine…Credinţa şi pocăinţaDarurile lui Dumnezeu (sau roade ale voinţei libere?), de Sam Storms… Un model de pocăinţă, O pildă a pocăinţei, Ce este pocăinţa? de R.C. Sproul;  ÎNCEPUTUL LUCRĂRII PUBLICE A LUI ISUS; CHEMAREA LA POCĂINŢĂ; SPERANȚĂ PENTRU CEL ZDROBIT ; EVANGHELIA ARE PUTERE-SECRETELE PERSOANEI CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ SI TOTUSI ARE BUCURIE ; Răni nevindecate din anii copilăriei ; Misiunea şi mesajul lui Pavel ; Cugetări despre îndemnul la pocăință al lui Isus ; Neprihanirea; Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului si… Un Singur Lucru Fac, de : Zac Poonen;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 55.jpgHOLLYWOOD EZOTERIC: SEX SECTE ȘI OCULTISM ÎN FILM – Jay Dyer… EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE – Joseph Sobran; GEORGE SOROS, PUTEREA DIN UMBRĂ – David Horowitz, Richard Poe… „Răspunsul de solidaritate muncitorească la chemarea noastră”… Planul neomarxiștilor pentru controlarea societății și a generațiilor viitoare… Teroarea minciunii – o realitate… Economia și inșii fertili, buni de muncă grea„Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”… 

„Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:7-14).

Să ne amintim, în primul rând, cu toţii că aceste cuvinte ale apostolului nu au fost scrise de un tânăr entuziast care de-abia ce a început să meargă pe calea creştină. Ele sunt mărturia unui creştin matur aflat aproape de sfârşitul unei vieţi roditoare şi pline. Trecuseră treizeci de ani de la convertirea lui Pavel. În timpul acelor ani, Dumnezeu îl folosise să întemeieze multe biserici, adeverind cu putere lucrarea lui prin semne şi minuni. De la început, Pavel s-a cheltuit pe sine fără rezerve în lucrarea evangheliei, călătorind constant şi trecând prin mari nenorociri. Ajunsese să cunoască realitatea biruinţei asupra păcatului pe măsură ce a crescut în asemănare cu Domnul lui. Şi, printre multele lui bucurii, avusese experienţa unică, aşa cum a considerat-o el, a ridicării în al treilea cer pentru a primi revelaţii deosebite ale adevărului spiritual.

Totuşi, la sfârşitul a toate acestea, el a afirmat că încă n-a ajuns la tot ceea ce Dumnezeu plănuise pentru viaţa lui. Iată-l pe unul dintre cei mai mari creştini din toate timpurile spunând, spre sfârşitul vieţii lui, că el încă trebuie să alerge în direcţia ţelului. Pentru majoritatea credincioşilor, vai!, mântuirea începe şi se sfârşeşete cu naşterea din nou şi cu scăparea asigurată de judecata divină pe care o presupune. Nu şi pentru apostol, nici pentru oricine altcineva care caută, ca şi el, să fie un ucenic adevărat al lui Hristos. Aici, în acest pasaj, el îşi mărturiseşte convingerea fermă că Hristos pusese mâna pe el cu un ţel. El, la rândul lui, era hotărât să apuce cu orice preţ acel ţel. Acesta este un adevăr extraordinar şi solemn că, atunci când Domnul Îşi pune mâna pe noi, la convertirea noastră, aceasta se întâmplă cu un ţel întinzându-se cu mult, foarte mult dincolo de simpla salvare a sufletelor noastre din focul iadului şi răscumpărarea lor pentru rai. Dacă, un om atât de matur ca şi apostolul Pavel a trebuit să spună la sfârşitul a treizeci de ani de slujire creştină asiduă că el nu ajunsese încă, ci trebuia neîncetat să se lupte pentru împlinirea întregului plan al lui Dumnezeu pentru viaţa lui, ce lucru colosal trebuie să fie acel plan!

Pavel merge chiar mai departe în acest pasaj. Pentru el, tot ceea ce lumea apreciază ca fiind preţios este gunoi fără valoare, în comparaţie cu acest obiectiv suprem al priceperii planului lui Dumnezeu şi al împlinirii lui. El îl consideră drept un premiu pentru câştigarea căruia se merită renunţarea la tot ceea ce este în lume (Filipeni 3:14). Când privim în jurul nostru şi vedem credincioşi care râvnesc la posesiuni lumeşti şi care se agaţă de lucrurile materiale, rezervându-le acestora un loc mai mare în vieţile lor decât lucrurilor lui Dumnezeu, suntem siliţi să concluzionăm că creştinismul lor este foarte îndepărtat de cel al lui Pavel.

Este un indiciu al infantilităţii spirituale să te gândeşti la mântuire numai în termenii unei poliţe de asigurare pentru salvarea de focurile iadului. Când ne maturizăm spiritual, realizăm că Dumnezeu ne-a salvat ca să putem merge în fiecare zi pe calea pe care El a planificat-o deja din veşnicie pentru fiecare dintre noi (Efeseni 2:10). Această cale e ceea ce Pavel a considerat a fi planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Dacă suntem mulţumiţi doar cu faptul că am primit harul Lui, dar nu suntem angajaţi în împlinirea voii Lui pentru vieţile noastre, atunci nu contează cât de profund evanghelici am fi, pentru că vom trece prin viaţă fără să realizăm nimic de valoare statornică înaintea lui Dumnezeu. Bineînţeles că primul obiectiv al diavolului este să-i orbească pe oameni într-un fel sau altul cu privire la harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, oprindu-i astfel de la a fi salvaţi (2 Corinteni 4:4). Dar dacă nu reuşeşte acolo, atunci următorul lui obiectiv este să-l orbească pe noul credincios faţă de faptul că Dumnezeu are un plan foarte precis pentru el. Aici el a reuşit într-o mare măsură. Sunt mii de credincioşi reali care nu caută niciodată cu seriozitate voia lui Dumnezeu, nici măcar în deciziile majore pe care le iau în viaţă.

Viaţa creştină este descrisă în acest pasaj din Filipeni ca una în care noi trebuie să alergăm neîncetat. Niciun grad de maturitate spirituală la care se poate ajunge pe pământ nu ne va scuti de această nevoie de urgenţă constantă. Tocmai pentru că mulţi credincioşi au neglijat această lecţie ei nu au o mărturie vie. Singura lor mărturie e legată de o experienţă din trecutul îndepărtat când, într-o zi binecuvântată, poate că şi-au ridicat mâna sau au semnat o hotărâre în vreo întâlnire evanghelică. A fost ceva minunat, dar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic! Proverbe 24:30-34 care aduce în prim plan imaginea unei grădini lăsată în paragină, descrie condiţia omului care se relaxează după aflarea mântuirii. O grădină necesită îngrijire şi plivire constantă, dacă e să fie apărată de buruieni şi de urzici – şi la fel are nevoie şi sufletul omenesc.

Cred că John Wesley a fost acela care a instituit regula din primele adunări metodiste de mărturisire potrivit căreia nimănui nu i se permitea să dea o mărturie mai veche de o săptămână. Oricine n-avea nimic de spus despre relaţiile Domnului cu el din timpul ultimelor şapte zile trebuia să se considere un apostat. Câţi dintre noi putem trece acest test? Într-o adunare de acest fel va trebui oare să rămânem într-o tăcere posacă?

Remarcaţi cuvintele lui Pavel din Filipeni 3: 13, 14: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Regăsim aici mai multe priorităţi ale creştinului. Înţelegerea ţelului lui Dumnezeu şi alergarea înainte pentru atingerea lui nu este ceva opţional şi rezervat doar elitei spirituale. Ar trebui să caracterizeze viaţa fiecărui copil adevărat al lui Dumnezeu.

Traducerea în limba română: Maria Magdalena

Neprihanirea


Totuşi, Dumnezeu doreşte atât de mult o relaţie cu omul, încât a găsit soluţia: prin jertfa Domnului Isus Hristos, omul poate fi considerat neprihănit în ochii lui Dumnezeu în momentul în care Îl acceptă pe Isus ca Domn şi Mântuitor personal, prin credinţă.  „…să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă” (Filipeni 3:9).

Neprihănirea noastră se bazează pe jertfa Domnului Isus Hristos pe cruce.  Astfel, neprihănirea lui Hristos este considerată ca fiind a noastră şi suntem neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu.

Cu toate că merităm osânda veşnică, suntem făcuţi neprihăniţi prin Isus Hristos.  Ieremia 23:5-6:„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.  În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!”

Omul nu are niciun merit în aceasta; este exclusiv decizia şi lucrarea lui Dumnezeu.  Putem alege să o acceptăm sau nu, dar este la îndemâna oricărui om, tocmai pentru ca nimeni să nu se mândrească cu neprihănirea lui.

Ca rezultat, vom petrece eternitatea în prezenţa Dumnezeului sfânt, curat, bun, blând şi neprihănit, care este neprihănirea noastră. Matei 13:43: „Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor”…

…Vom avea viaţă „…Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” (Romani 5:18).

Ce aduce neprihănirea:

Isaia 32:17: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roadele neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie.” 

Isaia 51:7: „Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.”

1 Petru 3:12: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.”

Habacuc 2:4: „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.”

Isaia 51:6: „Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.”

Romani 5:17: „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!.”

Pocainta şi iertarea păcatelor

 

 

              Pocainta şi iertarea păcatelor: este forma care ne împaca cu YHWH şi ne scapa complet de pedeapsa cu moartea castigata prin păcat. Acest lucru poate fi realizat doar numai prin acceptarea lui Yashua ca Mântuitor.
              Pocainta, duce inevitabil la o cale de sfinţire.
              Pocainta este o adanca parere de rau pentru pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai face. Este o schimbare radicala de atitudine fata de pacat si fata de YHWH.Regretul este sincer si nu este cauzat de frica pedepsei.     Pocainta se bazează pe recunoaşterea faptului că esti păcătos , şi care implică o schimbare a minţii şi a caracterului.

El zicea: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” 
Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.
Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că YHWH din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. (Matei 3:2,8-10)
De atunci incolo, Yashua a inceput sa propovaduiasca si sa zica: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” (Mat.4:17)

Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea lui Yashua, neteziţi -I cărările,„a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. El zicea: „S-a implinit vremea, si Imparatia lui YHWH este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.”(Marc.1:3,4,15)
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” (Luc.13:3,5)

„Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Yashua, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Fapt.2:38)
Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la YHWH, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la YHWH vremurile de inviorare (Fapt.3:19)
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui YHWH te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)

 Etapele Pocaintei

             Cu Mintea prin recunoasterea  pacatului 
 Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s’a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: ,,Yashua, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.„ (Luca 5,8)
            Cu Inima prin a regreta pacatul
După ce m’am întors, m’am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele.` – (Ieremia 31, 19)
            Cu Gura prin Marturisirea pacatului 
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1,9)              
           Cu fiinta Intreaga( trup, minte, inima )prin a parasi pacatul 
 ,,Nimeni, Yashua„, I -a răspuns ea. Şi Yashua i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.„ (Ioan 8, 11)            
           Cu Fiinta Intreaga prin Consacrare
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui YHWH, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui YHWH: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12,1)

Concluzie: “Zideste in mine o inima curata, YHWH Elohim, si pune in mine un duh nou si statornic!”(Psalmul 51, 10)   Shalom !!!

 

https://israelshabbatschalom.wordpress.com/2012/07/13/pocainta-si-iertarea-pacatelor/

 

Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului

https://romanian.cfcindia.com/books/the-purpose-of-failure-3

EŞECUL OMULUI

Aceasta nu înseamnă că niciodată nu vei mai cădea în păcat. Dar, niciodată nu va mai fi vreo înşelătorie sau viclenie în viaţa ta. Niciodată nu va mai fi nici o şiretenie în viaţa ta.

Apoi, Dumnezeu i-a mai spus lui Iacov: „de azi înainte te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu, sau: Prinţ al lui Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor”. Ce transformare! Dintr-un înşelător un prinţ al lui Dumnezeu! Şi aceasta a fost complet săvârşită numai când Iacov a fost zdrobit.

Aceasta este şi chemarea noastră, de a fi înscăunaţi ca prinţi, împreună cu Hristos, pe tronul Lui, exercitând

autoritate spirituală peste Satan şi eliberând bărbaţi şi femei care au fost înrobiţi de el. Ca membri ai trupului lui Hristos, noi suntem chemaţi să avem putere să biruim cu Dumnezeu şi cu oameni. Suntem chemaţi să fim o binecuvântare pentru toţi oamenii. Dar acestea pot avea loc numai când suntem zdrobiţi. Şi putem fi zdrobiţi, numai când suntem sinceri cu Dumnezeu, în legătură cu făţărnicia şi viclenia noastră.

Cu multe secole după aceea, când Domnul Isus s-a întâlnit cu un descendent al lui Iacov, şi anume cu Natanael, „a zis despre el: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug”(Ioan 1:47)„Iată un Israel (prinţ al lui Dumnezeu) adevărat, în care nu este nimic din Iacov (nici o şiretenie, şmecherie, înşelătorie)”‼ Apoi, El a reamintit lui Natanael de scara pe care a văzut-o Iacov la Betel şi i-a spus că şi el era un „Israel”, nu pentru că Natanael ar fi fost perfect, ci pentru că nu era în el nici o viclenie sau prefăcătorie.

Iacov a numit acel loc „Peniel”, pentru că, acolo, a văzut în sfârşit faţa lui Dumnezeu. La Betel el a fost fascinat de casa lui Dumnezeu. Tu poţi fi în casa lui Dumnezeu de mulţi ani şi încă n-ai văzut faţa lui Dumnezeu. Atunci tu ai nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu, în care vei vedea faţa Lui.

Iacov a exclamat plin de emoţie: „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă” (Geneza 32:30).

”Acum văd faţa Ta, o Doamne, şi totuşi rămân în viaţă‼”

„ „Trebuia să fiu dat afară din companie, dar mi s- a triplat salariul‼”

„Trebuia să ajung în Iad, dar, în loc de aceasta, El

m-a umplut cu Duhul Lui cel Sfânt‼ Halleluiah‼”

Cred că acum ne putem da seama de justeţea faptului că mulţi credincioşi nu sunt umpluţi cu Duhul

Sfânt. Ei încearcă să câştige această umplere. Ei încearcă să o merite, să fie vrednici de a o poseda. În acelaşi mod, o mulţime de oameni sinceri, în multe religii, caută iertarea păcatelor lor. De ce nu obţin siguranţa iertării? Pentru că ei încearcă să câştige această iertare prin fapte.

Cum ai primit iertarea păcatelor tale? Ai obţinut-o pe bună dreptate, ca răsplată pentru munca ta? Nu. A venit o zi în viaţa ta când ai realizat că nu vei fi niciodată vrednic de iertarea lui Dumnezeu. Atunci ai venit la Isus, nu ca un creştin, ci ca un păcătos. Şi păcatele tale au fost imediat iertate. În acelaşi mod, trebuie să venim şi pentru a primi plinătatea Duhului.

Sunt mulţi credicioşi în zilele noastre care postesc, se roagă şi stăruiesc timp îndelungat, pentru a primi plinătatea Duhului Sfânt. Nu este nimic rău în a face oricare din aceste lucruri. Toate acestea sunt bune. Dar, dacă tu faci oricare din acestea pentru a deveni vrednic de a primi plinătatea Duhului, atunci ai intrat pe un făgaş greşit.

Dacă nu primeşti plinătatea Duhului, poate chiar întrebi pe Dumnezeu spunând: „Doamne, am postit şi m-am rugat şi am aşteptat în stăruinţă. De ce nu m-ai umplut?” Însă tu nu poţi să câştigi prin muncă, sau să-L meriţi pe Duhul Sfânt, la fel cum nu poţi câştiga prin merite iertarea păcatelor tale. Ambele le primim cadou de la Dumnezeu. Şi tu nu poţi plăti pentru niciunul din acestea. Trebuie să le primeşti ca pe daruri nemeritate, sau, dacă nu, nu le vei primi deloc.

Toate darurile lui Dumnezeu sunt fără plată. Dar omul face greşeala de a încerca să plătească lui Dumnezeu pentru ele şi, astfel, nu primeşte niciunul din aceste daruri. Dacă încerci să te faci vrednic pentru a merita darurile lui Dumnezeu, nu le poţi avea.

Acesta poate fi principalul motiv pentru care încă nu ai

fost umplut cu Duhul Sfânt.

Când a fost Isus pe pământ, fariseii considerau că sunt cei mai vrednici dintre toţi ca să aibă păcatele iertate. Dar, ei n-au obţinut această iertare şi au mers în Iad. Pe de altă parte, păcătoşi notorii, ca Maria Magdalena, au primit imediat, în dar, iertarea păcatelor lor. Un tâlhar, care a trăit o viaţă plină de hoţii şi crime, a fost iertat într-o clipă şi a mers în Paradis, chiar în noaptea care a urmat după crucificare.

Dumnezeu dă darurile Sale cele mai bune acelora care nu le merită. Aceia care au venit să lucreze în vie la ceasul al unsprezecelea, erau cunoscuţi de toţi ca fiind cei care nu merită nimic, aşa că Stăpânul i-a plătit pe ei întâi. Dar cei ce veniseră cel mai devreme, care simţeau că-şi meritau salariul, au fost retribuiţi ultimii.

În pilda fiului risipitor citim că tatăl avea un inel în deget. Într-o zi, el şi-a dat jos inelul şi l-a dat fiului mai tânăr, care irosise toţi banii lui. De ce nu l-a dat fiului mai mare? Pentru că acesta era auto-îndreptăţit. În ochii oamenilor el era fiul mai mare care merita acel inel. Dar tatăl l-a dat fiului mai tânăr.

Aceasta e calea lui Dumnezeu. El face astfel de lucruri pentru a smeri trufia omului, astfel ca, nimeni să nu se poată lăuda în prezenţa Lui. Căile Lui nu sunt căile noastre, iar gândurile Lui nu sunt gândurile noastre.

Dacă aţi înţeles acest adevăr, pe care încerc să vi-l scot în evidenţă, atunci aţi înţeles un principiu fundamental al modului în care Dumnezeu tratează cu omul.

A fost bunăvoinţa lui Dumnezeu că m-a condus pe mine primul la pocăinţă. Şi toată bunăvoinţa, de care Dumnezeu a dat dovadă în continuare după aceea, m-a condus numai la pocăinţă, şi pocăinţă tot mai mare.

Lasă bunăvoinţa lui Dumnezeu să te conducă şi pe tine la pocăinţă. Nu abuza de bunătatea Lui, prin faptul că-ţi avantajezi firea pământească. Dumnezeu este bun cu noi în multe feluri. Dar, n-ar trebui să ne imaginăm că El e şi mulţumit de noi, deoarece este bun cu noi. Nu! El este bun cu toţi oamenii. Bunătatea Lui ne este dată numai pentru a ne conduce la pocăinţă. Când ne întoarcem la El, fără nici o falsitate sau viclenie, El va pune inelul Său şi pe mâna noastră. El a păstrat acel inel, în mod special, pentru păcătoşi ca noi.

Isus le-a spus odată, usturător, fariseilor, că: „Voi toţi sunteţi sănătoşi şi n-aveţi nevoie de doctor. Cei ce au nevoie de doctor sunt oamenii bolnavi. Şi Eu pentru ei am venit” (Matei 9:12)„Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi…căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Dorind să-i trezească la realitate, El a fost caustic cu ei, dar motivat pe deplin de dragoste.

Isus nu a venit să cheme pe cei ce se consideră virtuoşi, ci pe cei ce recunosc că sunt păcătoşi. E foarte posibil că mulţi dintre cei care staţi aici şi mă ascultaţi să fiţi la fel de bolnavi cum erau acei farisei, şi nici măcar să nu vă daţi seama de aceasta. Bolnavi de prefăcătorie, înfumurare şi auto-îndreptăţire. Aceste boli sunt mai periculoase decât SIDA şi cancerul, şi pot să vă distrugă! Comparativ cu acestea, alte păcate, cum ar fi crimele sau adulterul, sunt numai ca o răceală sau o febră. Poate că ai reuşit să înţelegi că ucigaşul şi curvarul sunt bolnavi. Dar voi puteţi fi mai bolnavi decât amândoi la un loc‼

Dumnezeu vrea să ne dea viaţa Lui, puterea Lui şi autoritatea Lui. De aceea ne lasă să cădem din nou şi din nou, până când, în final, are loc zdrobirea noastră.

În relatarea despre Iov, vedem cum Dumnezeu l-a adus până la nivelul cel mai scăzut, lăsând să-şi piardă proprietăţile, copiii şi sănătatea. Într-un anumit sens el

îşi pierduse chiar şi soţia, (care a devenit cicălitoare şi-l îndemna la răzvrătire) şi a pierdut trei prieteni (care l-au înţeles greşit şi l-au criticat). Prietenii lui, transformaţi în predicatori auto-îndreptăţiţi, se întreceau în a-l „călca în picioare” prin cuvântările lor. Ei au continuat să „dea cu picioarele”,, până când Dumnezeu, în îndurarea Lui, a intervenit El însuşi şi a pus capăt lucrurilor. În mijlocul tuturor acestor presiuni, Iov s-a dezvinovăţit pe sine în mod repetat. În final, când Dumnezeu i-a vorbit, Iov a văzut putreziciunea propriei auto-îndreptăţiri şi s-a pocăit.

Într-adevăr, Iov „era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău” (Iov 1:1). Aceasta era bine. Însă era mândru de neprihănirea lui. Aceasta era rău. Dar, după ce Dumnezeu s-a socotit cu el, a devenit un om zdrobit. Din acel moment a slăvit numai pe Dumnezeu. Aşa că scopul lui Dumnezeu pentru Iov s-a împlinit.

Reţineţi ce a spus Iov lui Dumnezeu când a fost zdrobit: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:5-6). Aceasta a fost Peniel-ul lui Iov! Şi el a văzut faţa lui Dumnezeu, şi totuşi a rămas în viaţă. Şi care a fost rezultatul? S-a pocăit în praf şi cenuşă. Dumnezeu, printr-o descoperire a bunătăţii Lui, a săvârşit în Iov, într-o clipă, ceea ce predicatorii aceia n-au putut face nici chiar după zile întregi de predicare. Ceea ce l-a zdrobit pe Iov şi l-a condus la pocăinţă a fost bunăvoinţa lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi dintre noi auzim despre Dumnezeu de la predicatori, în adunări. Însă, ceea ce avem nevoie este o întâlnire faţă-n faţă cu Dumnezeu, unde vedem bunătatea Lui îndreptată spre noi şi revărsându-se înspre noi; şi prin aceasta suntem zdrobiţi. Aceasta s-a

întâmplat şi cu Petru. Vă amintiţi ce s-a întâmplat imediat după ce Petru s-a lepădat de trei ori şi a cântat cocoşul? El a văzut faţa Domnului. Şi Petru a avut Peniel-ul lui! Citim că: „Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru.” (Luca 22:61). Şi care a fost rezultatul:

„(Petru) a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:62).

Acea privire a lui Isus, plină de bunătate şi iertare, a zdrobit inima aceea aspră de pescar.

Sub Vechiul Legământ, Dumnezeu a promis lui Israel sănătate, bogăţie şi orice binecuvântare materială. Dar era o binecuvântare, care era cea mai mare dintre toate, şi anume, cea descrisă în Numeri 6:22-26. Aici, citim că i s-a poruncit lui Aaron să binecuvânteze poporul astfel: „Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!”

Nu e regretabil faptul că mulţi credincioşi din zilele noastre caută binecuvântările inferioare ale sănătăţii şi bogăţiei materiale (pe care necredincioşii le obţin fără rugăciune) şi experienţe emoţionale (dintre care multe nu sunt autentice), în loc de a căuta cea mai mare binecuvântare, care le poate transforma în totalitate viaţa, şi anume, întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu?

Chiar dacă n-am deveni niciodată bogaţi şi niciodată nu ne-am vindeca, dacă vedem faţa Domnului, avem împlinirea tuturor nevoilor noastre.

Când s-a întâlnit cu Dumnezeu, trupul lui Iov era plin de furuncule, dar, nu L-a întrebat pe Dumnezeu despre vindecarea lui. Întâlnirea faţă-n faţă cu Dumnezeu e de aşa natură încât omul, care are parte de ea, spune:

„Am văzut faţa Domnului şi aceasta este îndeajuns pentru mine”. Cei trei predicatori, care pretindeau să aibă

„judecată limpede” şi „un cuvânt de la Dumnezeu”, au spus lui Iov că el era pedepsit pentru ceva păcate secrete din viaţa lui. Există şi astăzi profeţi autoproclamaţi, care

vin cu mesajele lor false de genul: „aşa vorbeşte Domnul”, care condamnă şi rănesc oamenii lui Dumnezeu, aidoma celor care-l necăjeau pe Iov. Dar Dumnezeu nu l-a ameninţat pe Iov cu judecata, aşa cum au făcut acei trei predicatori.

Dumnezeu nu a vorbit cu Iov despre căderile lui şi nici nu i-a reamintit de lamentările şi reclamaţiile (împotriva lui Dumnezeu) pe care le făcuse când era sub presiune. Dumnezeu doar şi-a descoperit bunătatea înaintea lui Iov, bunătate relevată în universul minunat pe care L-a creat pentru desfătarea oamenilor şi relevată, de asemenea, în animale, care sunt subordonate oamenilor. A fost acel gen de descoperire a bunătăţii Lui, aşa cum ştie Dumnezeu s-o dea, încât aceasta l-a condus pe Iov la pocăinţă. Mulţi profită de bunătatea lui Dumnezeu, avantajându-şi firea pământească şi abuzând de favoarea acestei bunătăţi. Cât despre Iov, bunătatea lui Dumnezeu l-a condus la pocăinţă. Şi apoi, Domnul l-a binecuvântat pe Iov, cu dublul a tot ceea ce a avut înainte.

Scopul final al lui Dumnezeu, cu zdrobirea noastră, este să ne facă fericiţi, aşa cum citim în Iacov 5:11. Obiectivul pe care l-a avut Dumnezeu în minte, pentru Iov, a fost spulberarea auto-îndreptăţirii şi mândriei lui şi transformarea lui într-un om zdrobit, astfel încât Domnul să-I poată arăta faţa Lui şi să-l poată binecuvânta din abundenţă. Dacă nu vedem faţa Lui în spatele tuturor acestor lucruri, tocmai binecuvântările materiale şi fizice pe care ni le dă Dumnezeu pot să ne ruineze, prin faptul că ne abat direcţia de la El. Cât de mulţi credincioşi au deviat de la Dumnezeu prin prosperitatea materială!

O viziune a feţei lui Dumnezeu ne poate elibera de pofta nestăvilită după toate lucrurile pe care ni le poate oferi lumea:

„Arată-mi faţa Ta, o întrezărire doar a frumuseţii Tale divine;

Şi niciodată nu mă voi gândi şi nu voi visa la o altă iubire în afară de a Ta.
Toate luminile mai slabe se vor întuneca, orice

glorie mai mică va intra-n declin.

Frumuseţea pământului nu va mai apărea frumoasă niciodată”.

Petru a văzut faţa Domnului şi a plâns cu amar. Acum, ne-am putea închipui că Petru a fost zdrobit definitiv. Dar nu a fost aşa. Înainte ca el să fie gata pentru Peniel-ul lui, Domnul avea să-l mai conducă printr-o experienţă de eşec.

În Ioan 21:3 citim că Petru a spus colegilor lui apostoli: „Mă duc să prind peşte”. Prin aceasta, el n-a vrut să spună că mergea la pescuit doar în seara aceea. El se întorcea la slujba lui de pescar, renunţând la apostolia lui, deoarece eşuase ca apostol.

Cu câţiva ani în urmă, când a fost chemat de Domnul, Petru renunţase la ocupaţia lui de pescar. El a abandonat totul şi L-a urmat sincer pe Domnul, în cel mai bun mod pe care l-a ştiut el. Însă a eşuat. Acum, el simţea că această ocupaţie, de a fi un apostol, nu era pentru el. După trei ani şi jumătate de audiere a celor mai minunate mesaje care s-au predicat vreodată, venite de la cel mai mare predicator care a trăit vreodată, el, Petru, s- a lepădat de Isus categoric şi în public, nu numai o dată, ci de trei ori. Se săturase să tot încerce să fie un apostol.

Dar exista un lucru pe care încă ştia să-l facă bine: pescuitul. A practicat aceasta din copilărie şi era un expert în domeniu. Aşa că a decis să fie din nou un pescar. Unii din ceilalţi apostoli au simţit şi ei la fel. Şi ei

Îl părăsiseră pe Domnul chiar în ceasul nevoii Lui, au evadat de lângă El şi s-au ascuns. Aşa că şi ei s-ar fi întors la pescuit, pentru că eşuaseră în a fi „apostoli”‼

Ei erau oameni sinceri; apreciaseră mesajele lui Isus şi inimile lor ardeau în ei când Îl ascultau. Ei au vrut din toată inima să fie ucenicii Lui. Dar au căzut!

Experienţa ta poate fi similară cu a lor. Poate ai auzit mesaje pline de putere şi ai fost mişcat de ele. Poate că inima ta ardea în tine când ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Poate ai lăsat totul şi ai căutat în mod sincer să-L urmezi pe Domnul. Poate şi tu te-ai străduit, plin de speranţă, luând decizii din nou şi din nou, după ce auzeai acele mesaje pline de viaţă. Ai mers poate chiar mai departe de atât, şi, după căderi repetate, îţi spuneai din timp în timp: „de data aceasta chiar că-s hotărât să reuşesc”. Dar, ai căzut din nou şi ai simţit că te-ai epuizat. Azi, dacă te uiţi înapoi în timp, poate că poţi vedea doar o mulţime de eşecuri, cădere peste cădere, poate un morman format din mii de nereuşite. „Nu ies la liman. Tot aşa de bine m-aş putea retrage. Această Evanghelie poate că funcţionează la alţii. Dar, în cazul meu, nu s-ar părea că merge. Lucrurile s-au stricat prea tare la mine. Niciodată nu voi reuşi”.

Te simţi cumva astăzi aşa? Ai decis să nu mai încerci niciodată, pentru că nu e de niciun folos să mai încerci? Ai decis să mergi înapoi în lume, să-ţi cauţi acolo norocul sau ceva plăceri deşerte? Simţi că ar fi mai bine pentru tine să devii o persoană lumească, pământească în carne şi sânge, cu viaţă mondenă, care trăieşte clipa cu adevărat şi care nu are pretenţia de a fi un creştin? Ar fi mai bine decât să afirmi că eşti un ucenic al Domnului Isus?

Ei bine, exact aşa s-au simţit acei apostoli, când au decis să se întoarcă la ocupaţia de pescar. Şi Domnul i-a lăsat să plece, ca şi cum ar fi zis: „Daţi-i drumul înainte.Încercaţi să pescuiţi şi vedeţi dacă veţi izbuti în asta”. Aşa că Petru şi prietenii lui au încercat toată noaptea să prindă peşte şi au eşuat îngrozitor. Niciodată înainte, în toată viaţa lor, n-au avut aşa o noapte urâtă.

Odată ce Dumnezeu te-a chemat să fii al Lui, nu te va putea despărţi nimic de dragostea Lui. El se va asigura că tu eşuezi la pescuit şi la orice altceva ai încerca să faci! Poţi încerca cât de mult vrei, dar vei eşua. Iubirea lui Dumnezeu nu-ţi va permite să-ţi iroseşti viaţa în banalităţi. Aşa că, dacă încerci să o iei în sensul depărtării de El, frânghia dragostei Lui se va tensiona şi vei fi un ratat, pe oriunde vei merge, în orice vei încerca, până când te vei întoarce la El.

Dar aceasta nu se aplică la cei pe care Domnul nu i-a chemat. Sunt mulţi oameni de afaceri şi politicieni necinstiţi, care au făcut o mulţime de bani „negri”, care continuă să trăiască sănătoşi, fără Dumnezeu. De ce permite Dumnezeu asta? Pentru că ei nu sunt copiii Lui. Dar nu vorbesc despre ei acum. Îţi vorbesc ţie, pe care Dumnezeu te-a chemat dinainte de întemeierea lumii, ca să fii al Lui personal.

Oricât ar părea de ciudat, erau mulţimi de peşti în lacul Galileii, şi sunt sigur că alţi pescari au prins belşug de peşte în noaptea aceea. Acei peşti au mers în jurul altor bărci. Dar Dumnezeu i-a ţinut departe de barca lui Petru, aşa că niciun peşte nu s-a apropiat. Acei alţi pescari, poate chiar au vâslit aproape de barca lui Petru, spunându-i ce pescuire bogată au avut. Şi aceasta i-a făcut, probabil, pe Petru şi pe prietenii lui să se mire şi mai mult de faptul că ei nu prindeau nimic!

Te-ai mirat vreodată de ce n-ai putut niciodată să faci bani la bursa de valori, în timp ce alţii din jur făceau? Te-ai mirat de ce afacerea ta nu pare să vâneze

„milioane”, ca afacerile altora? Oamenii din jurul tău par să se îmbogăţească din ce în ce, dar prosperitatea nu pare

să vină deloc pe calea ta. E din cauza chemării pe care o are Dumnezeu pentru viaţa ta; El vrea ceva mai bun pentru tine decât ceea ce au oamenii din lume.

Petru a păşit în afara chemării pe care o avea Dumnezeu pentru viaţa lui şi Dumnezeu l-a lăsat să cadă, pentru că trebuia să-l zdrobească încă o dată. Acei apostoli au început să pescuiască cam pe la ora 6 seara. Dar Isus n-a venit la ei până în ziua următoare, pe la 5 dimineaţa. Domnul ştia că Petru nu va prinde niciun singur peşte în noaptea aceea. De ce nu a venit la ei mai devreme, de îndată ce au ieşit la pescuit, astfel încât să nu-şi mai piardă vremea? De ce nu a venit la ei, în seara aceea, să zicem pe la ora 9? De ce a aşteptat chiar până la 5 dimineaţa? De ce a aşteptat până când ei erau sleiţi de puteri, după ce s-au zbătut 11 ore şi n-au prins nimic?

În răspunsul la această întrebare descoperim schema după care ne lasă Dumnezeu să cădem. Aici vom vedea scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului. Vom înţelege de ce n-a venit niciodată să ne ajute în acele situaţii critice, pe care ni le amintim din trecut, când noi ne trudeam din greu, cu toate că strigam în mod repetat după ajutor, şi de ce unele din cererile noastre rămân încă fără răspuns.

Când Petru şi prietenii lui au ieşit în seara aceea la pescuit, pe la ora 6, încă nu erau nişte eşuaţi. Ei erau plini de speranţa reuşitei pe care o vor avea în curând. Pe la ora 9 seara n-aveau niciun peşte prins şi probabil erau puţin descurajaţi. Dar, nici acum încă, expediţia lor nu se putea numi un „eşec”. Pe la miezul nopţii, probabil că erau deja foarte deprimaţi. Pe la 4 dimineaţa, au început să-şi piardă orice speranţă de reuşită. Dar ei urmau să devină total falimentari. Pentru aceasta trebuia să mai cadă de câteva ori. Graficul încrederii în ei înşişi a început să coboare vertiginos. Dar trebuia să continue căderea până la zero, până la capătul de jos. Şi aceasta s-a

întâmplat numai la ora 5 dimineaţa. Atunci erau gata să abandoneze. Acum erau nevoiţi să spună: „N-are niciun rost să mai încercăm. Să mergem acasă!”.

Acela a fost momentul în care a apărut Domnul. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Şi Domnul a umplut plasele lor până la refuz. În toată viaţa lor, în nicio altă zi, ei n-au avut o pescuire aşa bogată. În dimineaţa aceea ei au prins 153 de peşti mari. Ei prindeau în zilele bune probabil 20 sau 30 de peşti. Dar aceasta a fost o minune reală. Nimeni n-a mai prins pe lacul acela, într-o singură zi, atât de mulţi peşti. Această prindere a intrat în cartea recordurilor din Galilea! Ei îşi vor aminti în veci că Domnul a făcut o minune pentru ei, chiar atunci când nu mai aveau nicio speranţă!

Eşti cumva astăzi în situaţia în care „ai fost lăsat perplex”, neştiind pe care cale s-o mai apuci sau ce să faci mai departe, pentru că, peste tot unde te-ai întors, ai avut numai dezamăgire şi eşec? Atunci, eşti probabil foarte aproape de locul în care Domnul este gata să apară. Nu te teme. El doar aşteaptă ca încrederea în tine însuţi să atingă punctul zero. Dacă n-a venit încă la tine, înseamnă doar că graficul încrederii tale în propriile aptitudini n-a scăzut încă la zero. El încă mai vede că au rămas în tine întărituri ale EU-lui, care, de asemenea, trebuie să plece. Lazăr avea să moară şi să fie îngropat, înainte ca Domnul să vină!

Ce i-a întrebat Isus când a venit, în final, în acea dimineaţă pe malul lacului? El ştia că n-aveau niciun peşte. Totuşi i-a întrebat: „Aveţi ceva peşte?” (Ioan 21:5). Îmi închipui tonul pe care ucenicii au răspuns: „Nu”. Ei au recunoscut că sunt falimentari. Au fost sinceri – aşa cum a fost înaintea lor Iacov şi Iov. Aceasta a fost tot ce a vrut Domnul – ca ei să recunoască, în mod sincer, că erau la pământ.

Una din marile bucurii din viaţa mea a fost când am descoperit acest adevăr glorios că: Principalul lucru pe care Dumnezeu îl pretinde de la noi, în orice moment al vieţii noastre, este sinceritatea. El poate atunci să facă minuni pentru noi.

„Aveţi ceva peşte?” „Nu”„Aruncaţi mreaja în partea dreaptă”. Şi ce minune a avut loc‼


„Care e numele tău?” „Înşelător”„Numele tău nu va mai fi Înşelător, ci Prinţ al lui Dumnezeu”. Iată ce minune a avut loc‼

Fraţii mei şi surorile mele – aceasta e calea lui Dumnezeu.

Tot ce pretinde Dumnezeu de la noi, este sinceritatea.

Simţi că azi încă nu poţi fi sincer cu El?

Biserica noastră e ca un spital. Aici, noi toţi suntem pacienţi. Nu suntem specialişti sau experţi. Unii din noi suntem în acest spital mai de mult timp decât alţii. Dar noi toţi suntem pacienţi. Există numai un singur Doctor, şi acesta e Isus Însuşi. Nu avem consultanţi în mijlocul nostru. Specialiştii şi consultanţii se găsesc printre oamenii auto-îndreptăţiţi, din cadrul cultelor, şi nu în Biserica Dumnezeului celui viu. Toţi sunteţi bine veniţi în spitalul nostru. Cu cât sunteţi mai grav bolnavi, cu atât aveţi mai mare nevoie să fiţi în mijlocul nostru, pentru a găsi vindecare. Chiar acesta este mesajul nostru:

„Isus n-a venit pentru sănătoşi, ci pentru bolnavi” şi

„Hristos Isus a venit în lume să salveze pe cei păcătoşi,dintre care cei dintâi suntem noi”.

Dumnezeu caută să întâlnească pe cei care n-au niciun merit. Rugăciunea vameşului spune:

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13). El se numea pe sine „păcătosul”. Aceasta înseamnă că el îi simţea pe toţi în jurul lui ca pe nişte sfinţi în comparaţie cu el! În ochii lui, el era SINGURUL PĂCĂTOS de pe

faţa pământului! Isus a spus că acest om s-a dus acasă socotit neprihănit (îndreptăţit, justificat, aliniat – nota trad.). Numai pe astfel de oameni îi socoteşte Dumnezeu neprihăniţi.

Permiteţi-mi să vă împărtăşesc ceva, despre ceea ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt „a socoti neprihănit (a justifica)”. Este un cuvânt frumos şi totodată un cuvânt eliberator (Luca 18:14).

Uitaţi-vă la paginile unei cărţi. Vedeţi cum este aliniată, pe fiecare pagină, marginea din dreapta a scrisului, la fel ca marginea din stânga? Ca să obţii acest fel de aliniere când scrii pe calculator, foloseşti comanda „justify” (care înseamnă alinierea tuturor liniilor (justificare) prin umplerea spaţiilor dintre cuvinte cu caractere netipăritoare – nota trad.). Deşi, la fiecare rând, numărul de litere este diferit, totuşi calculatorul va alinia marginea din dreapta, adică o va face să fie perfect dreaptă. Acum, dacă vrei să scrii ceva pe calculator, fără să faci această „aliniere”, vei constata că marginea din dreaptă este neregulată. Aşa ieşeau paginile noastre, în zigzag, pe vremea când foloseam maşinile de scris. Era imposibil să scrii, chiar şi o singură pagină, într-un mod în care toate rândurile să aibă aceeaşi lungime. Dar acum vedem „minunea alinierii”, şi aceasta nu doar prin despărţirea în silabe a cuvintelor de la capătul rândurilor. Nu. Dacă te uiţi la paginile unei cărţi, vei vedea că, de obicei, nici nu se fac despărţiri în silabe, pentru că, ar arăta tot neplăcut. Calculatorul ajustează spaţiile dintre cuvintele fiecărui rând aşa încât fiecare rând este perfect „aliniat”.

Chiar dacă ai scris deja 30 de linii pe o pagină, care au marginea din dreapta a textului neregulată, acum poţi da calculatorului comanda de „aliniere” la tot ce ai scris deja – şi ce să vezi, prin apăsarea unei singure taste, toate liniile sunt imediat „aliniate”!!

Dumnezeu face exact acelaşi lucru cu noi, când ne justifică (ne socoteşte neprihăniţi (Biblia – Cornilescu), ne aliniază în raport cu dreptatea (sfinţenia) lui Dumnezeu – nota trad.). Poate că în trecut ţi-ai murdărit viaţa, şi fiecare zi a vieţii tale s-a terminat aidoma unei linii nealiniate, prea scurte, ce lasă marginea în zigzag. Dar, dacă vii la Hristos, în mod similar, Dumnezeu TE ALINIAZĂ (te justifică, te socoteşte neprihănit – nota trad.) într-o clipă. Fiecare din liniile vieţii tale din trecut este transformată într-o linie perfectă, ca şi cum n-ai fi păcătuit niciodată în toată viaţa ta, ci ai fi făcut numai fapte neprihănite, aliniate perfect la sfinţenia lui Dumnezeu. Nu mai rămân linii insuficiente ce dau zigzag, ci rămâne doar o singură aliniere perfectă.

Aceasta este nemaipomenit, nu-i aşa? Ceea ce face calculatorul pentru paginile noastre, face Dumnezeu pentru vieţile noastre. Astfel, avem o ilustraţie potrivită cu secolul XXI, pentru expresia „socotit neprihănit” (justificat, aliniat în raport cu sfinţenia lui Dumnezeu, pus într-o stare după voia lui Dumnezeu (Biblia – Cornilescu, Isaia 53.11) – nota trad.).

Permiteţi-mi să vă dezvălui ceva chiar mai mult de atât. Odată ce am dat calculatorului comanda de

„aliniere” (justificare), fiecare din rândurile pe care le scriem după aceea, vor fi şi ele automat aliniate, perfect aliniate cu celelalte linii. „Alinierea” se aplică şi la viitorul nostru, exact în aceeaşi măsură ca la trecutul nostru. Aceasta este cu adevărat o Evanghelie nemaipomenită!

Acum, Dumnezeu ne vede în Hristos. Nu mai avem nicio neprihănire a noastră proprie care ar putea fi vreodată obiectul mândriei noastre. Hristos Însuşi este neprihănirea noastră.

Când Dumnezeu ne consideră neprihăniţi prin meritele lui Hristos, este ca şi cum, în toată viaţa

noastră, n-am fi comis niciun singur păcat şi n-am fi făcut nicio singură greşeală. Şi suntem în mod continuu socotiţi neprihăniţi prin sângele lui Hristos; pentru că, în timp ce noi umblăm în lumină, sângele lui Hristos ne curăţeşte continuu de toate păcatele noastre, atât de cele de care avem cunoştinţă, cât şi de cele de care nu suntem conştienţi.

Una din cele mai mari greşeli pe care le putem face, când citim Scripturile, este să folosim raţionamentul logic, specific rezolvării unei probleme de matematică. Nu putem înţelege inima lui Dumnezeu în acest mod, pentru că Dumnezeu nu lucrează corespunzător logicii matematice‼ Aşa că, pentru viaţa noastră, nu putem utiliza logica seacă, atunci când încercăm să pricepem cum se face că, după ce am făcut atâtea greşeli în trecut, încă putem să împlinim planul desăvârşit al lui Dumnezeu. În concordanţă cu logica unei rezolvări aritmetice aceasta ar fi imposibil. La rezolvarea unei probleme de matematică, dacă un singur pas este greşit, întotdeauna rezultatul final este greşit.

Dacă ai folosi acest fel de logică, ar trebui să spui că, dacă în trecut ai ratat voia lui Dumnezeu vreodată (indiferent că aveai 2 ani sau 52 de ani), acum n-ai mai putea împlini niciodată planul desăvârşit al lui Dumnezeu, indiferent cât de conştiincios te-ai străduit şi indiferent cât de mult te-ai pocăit, pentru că, indiferent la care pas ai făcut o greşeală în cadrul rezolvării problemei matematice (la pasul 2 sau la pasul 52), rezultatul final ar fi tot greşit‼

Dar, Dumnezeu spune: „Căile Mele nu sunt căile voastre.” (Isaia 55:8-9).

Mulţumim lui Dumnezeu că planul Lui pentru viaţa noastră nu lucrează în concordanţă cu logica matematică. Dacă ar funcţiona astfel, atunci nici o singură fiinţă omenească (nici chiar apostolul Pavel) n-ar

fi fost capabil să împlinească planul desăvârşit al lui Dumnezeu. Pentru că, într-un moment sau în altul, fiecare din noi am căzut. Chiar şi după ce am devenit credincioşi, am căzut de atât de multe ori! Toţi, cei care sunt sinceri, recunosc aceasta imediat. Dar adevărul copleşitor este că mai există speranţă pentru fiecare din noi.

Matematica condamnă fără milă pe toţi cei care au comis cea mai mică greşeală. Nu este permisă nici cea mai mică eroare. 2 + 2 nu-i egal cu 3,99999999. Trebuie să fie exact 4. Cu nimic mai mult şi cu nimic mai puţin.

Dar planul lui Dumnezeu nu lucrează ca

matematica. În planul Lui, eşecul este necesar.

Nu există nicio altă modalitate, prin care oricare din noi ar putea fi zdrobit, în afară de modalitatea eşuărilor repetate. Şi deci, putem spune că, în educaţia noastră spirituală, eşuarea este o parte esenţială a planului de învăţământ. Isus a fost Singurul care a trăit fără să fi căzut niciodată în păcat. Dar noi ceilalţi, inclusiv şi cei mai buni dintre noi, toţi am avut nevoie să fim zdrobiţi de Dumnezeu prin eşecuri. Chiar şi Petru şi Pavel au trebuit să fie zdrobiţi prin căderi repetate.

Deci, bucuraţi-vă de mesajul Evangheliei şi fie ca bunătatea lui Dumnezeu să vă conducă la pocăinţă. Lăsaţi-o să vă conducă într-o viaţă plină de bucurie şi odihnă desăvârşită în Dumnezeu, o odihnă care vine prin cunoaşterea faptului că, Dumnezeu, „în Prea Iubitul Lui” Fiu (Efeseni 1:6), v-a acceptat şi vă acceptă permanent.

În fiecare zi noi facem atât de multe greşeli! Noi alunecăm şi cădem în păcat, chiar dacă numai accidental sau în mod

Introducere

About the Book

Do you see yourself as a “Hopeless Failure”? Have You failed repeatedly in your attempts to please God? Have Your made a mess of your life? Are you tired of pretending that you are victorious when you are not?

Then this books is for you.

It is an amazing truth, that God has a glorious purpose to fulfil even through the failures of His children.

Whatever blunders you may have made in the past, you can make a new beginning with God today. Even if you have made a thousand new beginnings in the past and have failed, you can make the 1001st new beginning today. God can still fulfil His perfect plan for your life.

If God does not do miracles for many of His children, it is not because they have failed Him in the past, but because they do not trust Him now.

If you have come to the end of yourself and are thinking of “Giving Up”, then this book will have an encouraging word for you. Read on…

Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului

Să citim din Luca 22 versetul 31.

Vedem aici că Domnul Isus îl avertizează pe Petru în legătură cu un pericol iminent. El i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi”.

Noi ştim cu toţii că Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori, chiar în noaptea aceea. În versetul 34 citim că Isus i-a spus lui Petru: „Petre, fiindcă nu Mă cunoşti, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori”.

Ceea ce vreau să împărtăşesc cu voi acum este scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului. Acest scop ne va încuraja pe fiecare dintre noi, care ne simţim frustraţi şi descurajaţi din cauza eşecurilor noastre, dându-ne speranţă.

Înainte de toate, prima întrebare este: Dumnezeu lasă eşecul? Îl permite El? Există un scop în eşec? Sau, este eşecul ceva care nu are nici un scop în voia desăvârşită a lui Dumnezeu şi pe care Dumnezeu nu-l poate folosi în sprijinul scopurilor Sale?

Când citim acest pasaj, vedem că Dumnezeu nu l-a prevenit pe Petru să nu se lepede de El. De ce nu a spus Isus: „Simone, m-am rugat pentru tine, ca să nu te lepezi de Mine niciodată”. De ce Domnul s-a rugat doar ca

credinţa lui Petru să nu se piardă, chiar dacă Petru însuşi va eşua? Nu este interesant faptul că Domnul nu s-a rugat ca Petru să nu se lepede de El?

Unii am dori ca Domnul să se roage pentru noi să nu avem niciodată insuccese. Noi am dori ca Domnul să ne spună: „Fiul meu, fiica mea, m-am rugat pentru tine, astfel că tu niciodată nu vei cădea şi niciodată nu vei eşua”. Dar, destul de interesant, Domnul nostru nu rosteşte astfel de rugăciuni pentru noi.

Ce s-a rugat Isus pentru Simon? El S-a rugat ca atunci când Satan îl va ispiti, credinţa lui să nu se piardă. El nu s-a rugat ca Petru să nu cadă în ispită, ci ca atunci când va eşua, credinţa lui în dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu să nu-l părăsească, astfel încât, chiar şi când Petru a ajuns în fundul prăpastiei insuccesului, să poată recunoaşte: „Dumnezeu încă mă iubeşte”.

Aceasta trebuie să ne fie credinţa, şi această mărturisire trebuie s-o avem întotdeauna pe buzele noastre şi în inimile noastre, indiferent cât de adânc ne-am afundat sau am căzut: că Dumnezeu încă ne iubeşte, AŞA CUM SUNTEM.

Aceasta a fost ceea ce a recunoscut fiul risipitor. Când starea lui a ajuns în ultimul hal, încât nu putea fi mai rău, el totuşi a mai crezut că tatăl lui îl iubeşte. Nu-mi pot imagina pe cineva să ajungă atât de jos, încât să dorească să mănânce ceea ce mănâncă porcii. Acest băiat ajunsese la capătul drumului. Dar când a ajuns la punctul cel mai de jos, el şi-a adus aminte de un fapt: că tatăl lui încă îl mai iubea. Altfel, el nu s-ar mai fi întors niciodată acasă. Presupunând că ar fi auzit că tatăl lui a murit, şi acum fratele lui mai mare conduce casa, credeţi că s-ar fi întors acasă? Nu! El îl cunoştea pe fratele lui mai mare, şi ştia ce fel de om era acesta. Şi cunoscând aceasta, el niciodată nu ar fi venit înapoi. El s-a reîntors doar pentru faptul că ştia că tatăl lui îl iubeşte.

Sunt păcătoşi care niciodată nu vin la unele biserici, deoarece ei simt că pastorul sau cei care sunt la conducere sunt ca fratele mai mare din această pildă. Nu poţi arunca vina pe păcătoşii aceia pentru că nu vin. Dacă însă bătrânii bisericii sunt ca tatăl, atunci chiar şi cei mai răi dintre păcătoşi vor veni la acea biserică să caute salvare, tot aşa cum au venit oamenii la Isus. Biserica noastră trebuie să aibă o astfel de imagine, încât cei mai răi dintre păcătoşi să se simtă liberi să vină la noi. Dacă Isus este în mod real în mijlocul nostru, atunci, cei care simt că sunt foarte păcătoşi, vor veni cu siguranţă şi vor găsi salvare între noi.

Există speranţă pentru toţi cei care au eşuat complet, pentru toţi cei care şi-au ratat viaţa şi pentru toţi cei care au ajuns la fundul prăpastiei. De acolo Domnul poate să te ridice şi să te aşeze pe înălţimea gloriei. Rugăciunea Lui pentru noi este ca încrederea noastră în dragostea lui Dumnezeu să nu se piardă niciodată.

Dacă n-ai nevoie de acest mesaj astăzi, cândva, în viitor, când vei ajunge la punctul terminal, vei avea nevoie de el cu siguranţă. Aminteşte-ţi un fapt în ziua aceea: că Dumnezeu încă te iubeşte, indiferent unde eşti, oricât de mare este prăbuşirea. Fie ca, în acel ceas, încrederea ta în dragostea lui Dumnezeu să nu se piardă.

Esenţa credinţei este încrederea că Dumnezeu încă ne iubeşte. El nu iubeşte păcatele noastre, El nu vrea să continuăm să păcătuim. El este ca un tată care-şi vede copilul cuprins de o boală şi urăşte acea boală, dar îşi iubeşte copilul. Gândiţi-vă la o mamă, care-şi vede copilul plin de lepră sau tuberculoză. Acea mamă îşi iubeşte copilul aşa de mult! Dar urăşte acele boli din tot sufletul ei. Dumnezeu iubeşte pe păcătoşi, dar El urăşte păcătoşenia lor.

Iubirea lui Dumnezeu în favoarea păcătoşilor şi

oroarea Lui împotriva păcatului, le vedem manifestate la



crucea de la Calvar. Dragostea Lui pentru păcătoşi L-a determinat să-L lase pe Isus să moară pe cruce pentru noi. Ura Lui împotriva păcatului o vedem manifestată când şi-a întors faţa de la Isus, când El era încărcat cu păcatele tuturor la cruce.


Oamenii întreabă, uneori, cum poate un Dumnezeu al dragostei să trimită oameni în Iad. Cum este Iadul? Iadul este un loc complet părăsit de Dumnezeu, un loc unde Dumnezeu nu poate fi găsit. Acest Pământ nu a fost părăsit de Dumnezeu. De aceea sunt încă atâtea bunătăţi şi frumuseţi pe Pământ. Uitaţi-vă la frumuseţea creaţiei, de exemplu. Uitaţi-vă la decenţa şi bunătatea care este în multe fiinţe omeneşti. Demonii ar vrea să posede TOATE fiinţele omeneşti, dar ei nu reuşesc, deoarece Dumnezeu a pus un zid restrictiv în jurul oamenilor; de aceea, demonii nu pot face tot ce vor. Este indulgenţa lui Dumnezeu că oamenii au sănătate, prosperitate şi multe alte elemente de confort. Toate aceste binecuvântări sunt acordate de Dumnezeu atât oamenilor buni, cât şi celor răi. Toate acestea ne arată, că Dumnezeu nu a părăsit această lume. Dar Iadul nu este la fel. În Iad nu este deloc îndurare, deoarece Iadul este un loc cu adevărat părăsit de Dumnezeu.

Există bunătate în mulţi oameni nepocăiţi în această lume, deoarece influenţele lui Dumnezeu sunt încă peste ei. Dar aceiaşi oameni, de-ndată ce merg în Iad, vor ajunge la fel de răi ca diavolul însuşi, pentru că harul lui Dumnezeu nu va mai fi peste viaţa lor.

În Iad, oamenii experimentează pentru prima oară, cum e să fii complet părăsit de Dumnezeu. Aceasta a fost ceea ce a experimentat Isus pe cruce. Isus a trăit Iadul pe cruce în toate cele trei ore de întuneric, când Dumnezeu Îl părăsise în mod real. Se vede cât de mult urăşte Dumnezeu păcatul.

Atunci, care este răspunsul la întrebarea: Poate un Dumnezeu al dragostei să trimită oameni în Iad? Răspunsul îl descoperim, dacă răspundem la o altă întrebare: Poate un Dumnezeu al dragostei să-L lase pe singurul Lui Fiu să experimenteze durerile teribile ale Iadului pe cruce, când păcătoşenia lumii era peste El? Dacă a putut face aceasta, El poate şi să trimită oameni în Iad. Un Dumnezeu al iubirii îşi va întoarce faţa de la aceia care continuă în păcătoşenie, care-I spun lui Dumnezeu: „Eu nu voi asculta de Tine. Mi-am ales propria cale şi voi continua să merg pe ea pentru totdeauna.”

Biblia ne spune în Proverbe 29:1 că: „Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac”. Cu alte cuvinte, un om care este mustrat de mai multe ori şi refuză să accepte corecţia va fi zdrobit la un moment dat şi el nu va mai avea o altă şansă. Dacă un om nu se opreşte din a refuza invitaţiile pline de iubire ale lui Dumnezeu, se află într-un pericol real.

Acum nu vreau ca nici unul din voi, fraţi şi surori, care aveţi un cuget foarte sensibil, să vă simţiţi condamnaţi auzind acestea, pentru că acest verset nu a fost scris pentru cei care cad în păcat, ci pentru a avertiza pe aceia cărora le place să păcătuiască şi care vor să continue să fie păcătoşi. Nu a fost scrisă pentru cei care încearcă să trăiască în nevinovăţie, dar adesea cad. A fost scrisă pentru cei răzvrătiţi, care-L sfidează pe Dumnezeu şi vor să păstreze posibilitatea de a păcătui.

Cum poţi şti dacă eşti un răzvrătit? E foarte uşor de constatat: întreabă-te pe tine însuţi, dacă ai vreo dorinţă de a te pocăi şi a te întoarce înapoi la Dumnezeu? Dacă există în tine chiar şi cea mai slabă dorinţă de a te întoarce la Dumnezeu şi a-L iubi pe El,

aceasta certifică faptul că Duhul Sfânt încă lucrează în viaţa ta şi că Dumnezeu caută să te apropie de El. Poate eşti un căzut, dar nu eşti un răzvrătit. Este o diferenţă enormă între unul care a căzut (eşuat) şi unul care se răzvrăteşte.

A existat un scop pentru care Dumnezeu l-a lăsat pe Petru să cadă. Acesta s-a întâmplat pentru a-l cerne pe Petru. Ceea ce Satan ar fi vrut cu adevărat era de a-l distruge cu desăvârşire pe Petru, însă Dumnezeu nu ar fi vrut una ca asta. Dumnezeu nu permite ca noi să fim încercaţi sau triaţi peste puterile noastre. Aşa că lui Satan i s-a permis să-l cearnă pe Petru. Ca un rezultat al eşecului prin care a trecut, Petru a fost curăţit de o mulţime de nonvalori din viaţa lui.

Acesta e adevăratul scop, pentru care ne lasă Dumnezeu şi pe noi să cădem.

Nu e acesta un lucru bun, să fie îndepărtată pleava din viaţa noastră? Cu siguranţă! Când un agricultor recoltează grâul, mai întâi, îndepărtează pleava de pe el. El trebuie să-l cearnă înainte de a-l putea folosi.

Domnul îl foloseşte pe Satan ca să îndepărteze nonvaloarea din viaţa noastră. Este uimitor faptul că Dumnezeu îşi duce la bun sfârşit planurile, lăsându-ne să eşuăm în mod repetat!! Dumnezeu a folosit pe Satan pentru a împlini acest scop în cazul lui Petru, şi El va folosi pe Satan, pentru a împlini acest scop şi în viaţa noastră. Există o mulţime de pleavă în fiecare din noi: îngâmfare, încredere în propriile puteri, auto-îndreptăţire; şi Dumnezeu îl foloseşte pe Satan să ne facă să cădem în mod repetat, pentru a îndepărta complet această pleavă din noi.

Tu însuţi cunoşti dacă Domnul a reuşit sau nu, să împlinească planul Său, în viaţa ta. Căci dacă pleava este îndepărtată, tu vei fi mai smerit şi mai puţin auto-îndreptăţit. Nu te vei uita de sus la alţii care trec

prin eşecuri în viaţa lor. Nu te vei considera mai vrednic decât oricare altul.

Aşa cum am spus, Dumnezeu permite ca Satan să acţioneze pentru a îndepărta pleava de la noi, prin faptul că ne lasă să cădem în mod repetat. Aşa că nu vă descurajaţi dacă aveţi eşecuri. Sunteţi mai departe în mâna lui Dumnezeu. Există un scop glorios, care este împlinit prin căderile voastre repetate. În aceste timpuri de eşec, trebuie neapărat să nu se împotmolească încrederea voastră în iubirea lui Dumnezeu pentru voi. Aceasta a fost rugăciunea lui Isus pentru Petru, atunci, şi este rugăciunea Lui pentru noi, azi. El nu se roagă ca noi să nu cădem niciodată, ci El se roagă ca atunci când atingem nivelul cel mai scăzut, să rămână neclintită certitudinea noastră cu privire la iubirea lui Dumnezeu pentru noi.


Numai prin mai multe insuccese, vom atinge un


„punct zero”, unde vom fi îndeajuns de zdrobiţi. Acesta e punctul în care Petru a avut o a doua întoarcere (Luca 22:32). El a avut o întoarcere radicală. Dovada faptului că rugăciunea lui Isus pentru Petru a fost ascultată este că, atunci când Petru s-a lovit de fundul prăpastiei, el s-a pocăit cu adevărat. El n-a stat acolo întins, doborât şi descurajat. El nu şi-a pierdut credinţa, ci s-a ridicat, printr-o înnoire a minţii, la o nouă perspectivă. Dumnezeu nu a rupt legătura dintre El şi Petru, ci doar a lăsat ca frânghia de legătură să fie lungă. Dar, când Petru a ajuns la distanţa maximă, Dumnezeu l-a tras înapoi.

Este un lucru minunat să fii copilul lui Dumnezeu. Dacă ne-am predat în mâna Lui, ne leagă de El cu o frânghie ca să ne protejeze. Sunt multe bucle pe această funie de legătură, aşa că, probabil, vei face greşeli şi vei cădea de multe mii de ori şi căderile vor fi chiar în sensul îndepărtării de Domnul. Dar, într-o zi, tu vei ajunge la

capătul frânghiei de legătură şi atunci Dumnezeu te va trage înapoi la El, ca să ajungi mai aproape de El ca înainte.

Bineînţeles, când eşti la capăt şi frânghia e tensionată la maxim, tu poţi decide să tai frânghia şi să fugi dinaintea Domnului. Ori poţi alege să fii zdrobit în prezenţa bunătăţii Domnului, să plângi şi să te întorci la El. Aceasta a făcut Petru. A plâns şi s-a întors înapoi la Domnul. Dar, Iuda Iscarioteanul nu a făcut aşa. În răzvrătire faţă de autoritatea Domnului peste viaţa lui, el a tăiat frânghia şi a fost pierdut pe veci. Dar sper că tu vei face ceea ce a făcut Petru.

Isus a mai spus lui Petru: „…după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi”. Cu alte cuvinte, când te vei întoarce şi vei fi întărit, să întăreşti pe fraţii tăi.

Numai după ce suntem zdrobiţi putem fi întăriţi destul de mult, pentru a fi în stare să întărim pe alţii.

Numai după ce Petru a fost slab şi zdrobit a devenit cu adevărat puternic. Aşa de puternic încât era capabil să-i întărească pe fraţii şi surorile lui. Am putea spune că pregătirea lui Petru pentru o slujire plină de Duhul Sfânt a venit prin experienţa căderii lui. Dacă ar fi fost umplut cu Duhul Sfânt fără această experienţă a căderii, el s-ar fi ridicat în ziua Cinzecimii ca un om mândru, ca unul care niciodată n-a căzut, uitându-se-n jos cu dispreţ la săracii păcătoşi pierduţi din faţa lui. Şi Dumnezeu ar fi devenit duşmanul lui, pentru că, Dumnezeu stă împotriva celor mândri‼

Aceasta este tragedia care-i surprinde pe mulţi creştini din zilele noastre, care au avut odată experienţa umplerii cu Duhul Sfânt. Ei n-au fost niciodată zdrobiţi. Poate că au avut o umplere autentică cu Duhul Sfânt, dar ei niciodată n-au devenit cu adevărat zdrobiţi (vulnerabili

în prezenţa lui Dumnezeu – nota trad.). Şi astfel, prin mândrie, ei au pierdut ungerea foarte curând.

În propria mea viaţă, Dumnezeu m-a învăţat adevărurile căii crucii şi ale zdrobirii, cu mult timp înainte de a mă umple cu Duhul Sfânt. Aceasta a fost bine pentru mine, deoarece m-a păzit de a o lua pe căi greşite. Prin mulţi ani de căderi, Dumnezeu a sfărâmat încrederea în propriile-mi puteri şi auto-îndreptăţirea mea. Da, au fost ani de căderi, zi după zi. Dacă ar trebui să reprezint grafic cei 60 de ani ai vieţii mele, ar fi ceva de genul: când m-am născut am fost inocent şi drăgălaş, aşa cum sunt toţi bebeluşii, fără să fac nici un păcat. După ce m-am născut din nou (când aveam 19 ani), lucrurile au mers bine o perioadă de timp, de câţiva ani. Graficul a început să urce lent. Însă, pe măsură ce Dumnezeu a început să binecuvânteze slujirea mea şi să fiu mai bine cunoscut în cercurile creştine, m-a cuprins mândria şi graficul meu a început să meargă în jos, fără ca măcar să-mi fi dat seama de aceasta. În aparenţă, eram încă un predicator bine cunoscut. Dar viaţa mea interioară şi umblarea mea cu Dumnezeu au început să se deterioreze. În omul meu dinlăuntru am devenit un recidivist. În final, am ajuns la un punct în care graficul vieţii mele a atins minimul. Aceasta a fost acum 26 de ani. În acest punct al vieţii, mă gândeam în mod serios să renunţ de tot la slujirea publică, deoarece nu voiam să continui să-i înşel pe oameni, predicându-le ceea ce nu puneam în practică. În acel moment, eu meritam numai condamnare din partea lui Dumnezeu, pentru ipocrizia mea şi recidivismul meu. Însă în loc să mă judece şi să mă trimită în Iad, ştiţi ce a făcut Dumnezeu? El m-a umplut cu Duhul Sfânt.

De ce a făcut El asta? Deoarece căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre. Permiteţi-mi să folosesc o ilustrare să înţelegeţi minunea aceasta!

Gândiţi-vă că aţi fi un angajat al unei mari companii multinaţionale şi aţi fi necredincioşi companiei, neascultând ordinele primite, abuzând şi profitând de avantajele bunătăţii ei şi dizgraţiind numele ei. Într-o zi aţi face ceva teribil de rău, aceasta fiind ultima picătură care varsă paharul. Atunci, preşedintele ar veni la voi şi în loc să vă dea afară, v-ar spune: „Am hotărât în consiliul de administraţie să vă iertăm totul şi să vă triplăm salariul de azi înainte”. Puteţi să vă imaginaţi un astfel de lucru întâmplându-se? Nu? Bine, aceasta ilustrează chiar diferenţa dintre căile lui Dumnezeu şi căile omului. A fost o ilustraţie a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine, acum 25 de ani.

Care a fost rezultatul tratamentului pe care mi l-a administrat Dumnezeu? Oare m-a făcut un profitor de bunătatea Lui şi m-a făcut din acea zi un om care păcătuia tot mai mult? Nu! Din contră, aşa cum scrie în ,Romani 2:4 că: „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă”, aceasta m-a condus la o adâncă mâhnire şi la zdrobire. Bunătatea lui Dumnezeu m-a zdrobit şi a produs în mine, de atunci înainte, o dorinţă arzătoare să trăiesc o viaţă curată şi sfântă pentru El.

Dar aici aş vrea să fiu sincer cu voi. Din acea zi graficul vieţii mele nu a fost doar crescător. Nu. Am mai avut suişurile şi coborâşurile mele, ca alţi creştini care se luptă din greu. Ca şi Pavel, am mai avut „de afară lupte, dinăuntru temeri”. Încă mai am nevoie de ajutorul fraţilor mei, pentru a fi „consiliat când sunt apăsat”. Dar caut cu insistenţă să ajung desăvârşit.


Dumnezeu a trebuit să mă lase în mod repetat în groapa căderii, înainte de a mă putea folosi în lucrarea Lui. Şi acesta I-a luat 16 ani după naşterea mea din nou, înainte de a putea să mă aducă la acel punct zero. La acel moment eu aveam 35 de ani. Jumătate din viaţa mea s-a dus. Probabil că în cazul tău nu va lua atât de mult timp,

pentru că nu vei fi atât de încăpăţânat cum am fost eu. Dar am vrut să-ţi încredinţez mărturia mea pentru a te încuraja, astfel ca niciodată să nu îţi pierzi nădejdea. Dacă Dumnezeu a putut face asta pentru mine, atunci poate să o facă pentru oricare dintre voi.

Nu există cazuri fără speranţă. Ai auzit asta? Nu există cazuri fără speranţă. Există speranţă pentru fiecare din voi, pe toată durata cât eşti încă în viaţă. Speranţa este pierdută numai când ai murit.

Petru a trebuit să ajungă şi el la un astfel de punct zero, înainte de a putea fi ceea ce voia Dumnezeu să fie.

Odată ce noi înşine am fost în fundul prăpastiei, nu vom mai putea niciodată să dispreţuim pe alţii care încă mai sunt acolo. Nu vom putea să ne mai uităm în jos la cei care păcătuiesc, ori la credincioşi care au recidivat, sau chiar la conducători creştini care cad. Nu vom putea să fim mândri pentru biruinţa noastră asupra păcatului, pentru că ştim în ce prăbuşiri am fost noi înşine, odată.

De aceea, însuşi Petru avertiza pe alţi creştini spunând: „să nu uitaţi niciodată cum aţi fost voi înşivă curăţiţi cândva de păcatele voastre” (2 Petru 1:9). El îi avertiza că, dacă vor uita, vor deveni orbi, întocmai ca cei care umblă cu ochii închişi. Vreau să umblu cu ochii deschişi şi să am o vedere ascuţită, cu orizont larg, pentru a vedea tot timpul valorile cereşti şi veşnice.

Cine sunt cei orbi? Cei în ochii cărora au preţ lucrurile pământeşti, plăcerile păcatului, bunăstarea materială, onoarea dată de oameni şi aprobarea dată de ei. Toţi aceşti oameni sunt orbi. Ei nu pot să vadă mai departe de ceea ce pot pipăi.

Noi trebuie să simţim regret pentru astfel de credincioşi. Dacă vezi un om orb fizic, sau unul care are vederea atât de slabă încât nu vede mai departe de câţiva metri, nu te enervezi pe el. Simţi întristare pentru starea lui. Dacă vezi un om care ţine o carte la câţiva centimetri

de ochii lui ca să poată citi, nu devii mânios pe el. Simţi milă pentru el, nu? În cazul în care un doctor oftalmolog întrebă pe un om care poartă ochelari cu lentile groase dacă poate citi literele din diagrama oftalmologică şi omul răspunde că vede doar litera cea mai mare, dar nu e sigur că este “E” sau “S”, ce va face doctorul? Se va supăra pe acel bolnav? Nu. Va simţi compasiune pentru el.

Şi, când vedem credincioşi care sunt atât de orbi încât trăiesc pentru bani, pentru plăcerea păcatului şi pentru aprobarea oamenilor, nu trebuie să le reproşăm, plini de supărare. Trebuie să ne fie milă de ei, pentru că ei au ajuns să aibă vederea teribil de scurtată şi îngustată. Ei sunt pe calea care duce la mari regrete, când vor sta, într- o zi, în faţa Domnului.

Sunt mulţi, prea mulţi astfel de credincioşi. Şi ştiţi cum au devenit ei orbi? Ei au uitat de păcatele de care au fost curăţiţi (2 Petru 1:9). După ce Dumnezeu i-a ridicat din groapa lor, ei au uitat de prăpastia din care i-a scos El şi au devenit mândri de faptul că Dumnezeu i-a binecuvântat.

Nu vreau să uit niciodată de prăbuşirea din care m-a ridicat Dumnezeu. Ştiu că toate păcatele mele au fost şterse şi Dumnezeu nu mai ţine în evidenţa Lui niciun singur păcat pe care l-am comis vreodată. Stau în faţa lui Dumnezeu azi, prin meritele Lui, aşa ca şi cum n-aş fi păcătuit niciodată în toţi cei 60 de ani din viaţa mea, pentru că am fost „socotit neprihănit, prin sângele lui Hristos” (Romani 5:9). Aşa mă vede Dumnezeu. Dar nu voi uita niciodată ce am fost cândva. Dumnezeu mi-a spus: „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile tale” (Evrei 8:12). Dar eu îmi voi aduce aminte întotdeauna ceea ce am fost cândva.

Acum, nu-mi aduc aminte trecutul meu într-un mod în care să-l las pe Satan să mă condamne, sau să mă deprime, prin amintirea păcatelor mele. Nu! Niciodată.

Căci „nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Când diavolul mă acuză îi spun în faţă că: „sângele lui Isus m-a curăţat de TOATE păcatele mele”. Îl biruiesc pe Satan „prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12:11). Dar nu voi uita niciodată de groapa în care am fost cândva, când Dumnezeu s-a întâlnit cu mine, şi m-a umplut cu Duhul Lui cel Sfânt.


Aşa cum a spus odată Dumnezeu lui Iuda, aşa eram eu: „La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldat în apă, ca să fii curăţit, nici n-ai fost frecat cu sare, şi nici n-ai fost înfăşat în scutece. Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncat pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale. Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălit în sângele tău…erai tot gol, gol de tot. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost al Meu! Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn… Te-am îmbrăcat în mătase. Te-am împodobit cu scule scumpe,…astfel, ai fost împodobit cu aur şi cu argint…căci erai desăvârşit de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezechiel 16:4-14).

Cum stau lucrurile în cazul tău, fratele meu şi sora mea? Ştiu că mulţi dintre voi aţi fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Dar n-aş putea spune exact dacă Dumnezeu a terminat sau nu zdrobirea voastră, spulberarea încrederii în voi înşivă şi mândria voastră. Îţi poţi da seama foarte uşor dacă au avut loc în viaţa ta aceste transformări. Trebuie doar să răspunzi la următoarele două întrebări:

În primul rând: Te uiţi de sus la alţii, poate la cei

care sunt din alte confesiuni?

Poate că în materie de doctrină nu suntem de acord cu mulţi credincioşi, dar niciodată n-avem voie să ne uităm de sus la niciunul din ei. Pot spune, în mod sincer, că eu consider pe mulţi bărbaţi credincioşi, din alte confesiuni, ca fiind mai buni decât mine. Nu pot lucra împreună cu mulţi dintre ei datorită diferenţelor doctrinare; dar nu dispreţuiesc pe niciunul din ei.

Tu spui totdeauna ca fariseul: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni” (Luca 18:11)? Dacă da, atunci nu eşti un om zdrobit, oricare ar fi experienţa pe care ai fi avut-o cu Duhul Sfânt.

Şi apoi a doua întrebare: Cu privire la progresul tău spiritual, la înzestrările tale şi la realizările tale eşti îngâmfat, mândru, încrezut sau arogant?

Un om zdrobit recunoaşte că nimic bun nu locuieşte în firea lui pământească şi este gata să dea toată slava lui Dumnezeu pentru orice rod pe care-l vede în viaţa lui sau în slujirea lui publică.

Deci, acestea sunt cele două trăsături caracteristice

ale unui om zdrobit:

  • 1. El nu se uită de sus la nimeni, nici la credincioşi, nici la necredincioşi.
  • 2. El nu-şi atribuie o slavă proprie pentru creşterea lui spirituală sau pentru slujirea lui publică.

Iacov este un exemplu clasic de om în care a avut loc zdrobirea lui Dumnezeu. El a avut două întâlniri cu Dumnezeu: una la Betel (Geneza 28), iar cealaltă la Peniel (Geneza 32).

Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu” (un simbol al bisericii), iar Peniel înseamnă „faţa lui Dumnezeu”. Noi toţi avem nevoie să trecem mai departe de intrarea în Biserica lui Dumnezeu, pentru a vedea Faţa lui Dumnezeu.

La Betel citim că „asfinţise soarele”

(Geneza 28:11). Acesta pare a fi doar o împrejurare

geografică, dar de fapt e şi un indicativ, spre ceea ce s-a întâmplat în viaţa lui Iacov, deoarece următorii 20 de ani au fost pentru el o perioadă de adânc întuneric. Apoi, la Peniel, citim că „răsărea soarele” (Geneza 32:31). Din nou o împrejurare geografică, dar şi Iacov a intrat definitiv în lumina lui Dumnezeu.

Aşa cum Petru a avut cele două întoarceri la Dumnezeu, tot aşa mulţi credincioşi, care au umblat cu Dumnezeu de-a lungul anilor, au avut două întâlniri cu Dumnezeu. Prima a fost când ei au intrat în Casa lui Dumnezeu (Biserica), prin naşterea lor din nou. A doua a fost când ei l-au întâlnit pe Dumnezeu faţă-n faţă, au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi viaţa lor a fost transformată.

Citim că la Betel Iacov „a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la Cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.” (Geneza 28:12). În Ioan 1:51 Isus interpretează această scară ca referindu-se la El Însuşi, Calea de la pământ la Cer: „Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veţi vedea Cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul omului”. Deci, ceea ce a văzut Iacov, era de fapt o viziune profetică despre Isus, care deschide calea către Cer. În acel vis, Domnul a promis multe lucruri lui Iacov. Dar, Iacov, era atât de înclinat spre lucrurile pământeşti, încât el s-a putut gândi numai la siguranţa vieţii pământeşti, la sănătate fizică şi la prosperitate financiară. Şi acolo,

„Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” (Geneza 28:20-22). Iacov l-a perceput pe

Dumnezeu ca pe o gardă personală care avea grijă de el. Iar dacă Dumnezeu făcea asta, Iacov Îi dădea comision 10% din venitul lui‼

Exact la fel îl tratează pe Dumnezeu şi mulţi credincioşi din zilele noastre. Ei doresc numai confort material de la El. Iar dacă Domnul le dă aceste lucruri, ei frecventează regulat adunările bisericii şi dau pentru lucrarea lui Dumnezeu o parte din banii lor. Astfel de credincioşi fac de fapt afaceri cu Dumnezeu, la fel ca un negustor din lume, căutând confortul şi profitul propriu.

Iacov a petrecut 20 de ani din viaţa lui agonisind lucruri materiale. El a încercat să intre în posesia unei soţii din familia lui Laban şi s-a ales cu două! El n-a vrut două, dar, i-a fost exploatată dorinţa de a o avea pe cea pe care şi-a pus ochii‼ Apoi el a folosit metode frauduloase de însuşire a oilor lui Laban, ajungând astfel foarte bogat. A intrat în casa lui Laban fără un ban, dar a ieşit cu mari avuţii de acolo. Fără îndoială că el a atribuit prosperitatea aceasta binecuvântării lui Dumnezeu, ca mulţi credincioşi ai zilelor noastre‼

Dar care este adevăratul semn distinctiv al

„binecuvântării lui Dumnezeu”? Este prosperitatea? Nu.

Este să fii transformat în asemănare cu Hristos.

La ce foloseşte să ai o slujbă bună, o casă bună şi multe elemente de confort, dacă viaţa ta rămâne nefolositoare lui Dumnezeu şi oamenilor?

Dar Dumnezeu nu Şi-a terminat încă socotelile cu

Iacov. El i-a dat o a doua întâlnire, la Peniel.

Vreau să vă spun, fraţi şi surori, că mulţi dintre voi aveţi nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu, o întâlnire care va avea loc atunci când veţi ajunge la punctul cel mai critic din viaţa voastră şi când Dumnezeu, în loc să vă judece şi să vă trimită în Iad, vă va umple cu Duhul Său cel Sfânt!

Citim în Geneza 32 că Iacov era îngrozit, pentru că tocmai auzise de ieşirea lui Esau (de la care, cu 20 de ani înainte, luase prin înşelăciune dreptul de întâi născut) pentru a se întâlni cu el. Acum era sigur că Esau căuta să-l omoare. Ne prinde bine atunci când Dumnezeu ne lasă să ajungem în situaţii care ne îngrozesc. Pentru că, fiind înfricoşaţi de ceea ce ar putea să ne facă omul, ne vom trage cât mai aproape cu putinţă de Dumnezeu.

La Peniel Iacov era singur (Geneza 32:24). Înainte de a se putea întâlni cu noi, Dumnezeu trebuie să prindă un moment când suntem singuri. De aceea, Satan a impus un ritm alert şi supraaglomerat de viaţă (mai ales în oraşele mari), pentru ca, în viaţa multor credincioşi, timpul petrecut singur cu Dumnezeu să fie redus la minim. Viaţa lor a devenit atât de ocupată, încât activităţile mai puţin prioritare (cum ar fi Dumnezeu) sunt scoase mereu din orarul lor! Aceasta e tragedia creştinătăţii de azi.

Dumnezeu s-a luptat cu Iacov ore întregi în noaptea aceea, dar Iacov nu s-a lăsat. Această luptă ne relevă antagonismul în care a ajuns Iacov faţă de Dumnezeu în cei 20 de ani care au trecut. Şi când Dumnezeu a văzut că Iacov era înverşunat în încăpăţânarea lui, în final, i-a dislocat articulaţia şoldului. Iacov avea în acea vreme cam 40 de ani şi era un om foarte puternic. Avraam, bunicul lui, a trăit peste 175 de ani. Deci putem spune că Iacov era în floarea tinereţii lui, având de trăit încă 75% din viaţa lui. La o aşa vârstă a tinereţii, a avea dislocată articulaţia şoldului, trebuie să fi fost ultimul lucru pe care şi l-ar fi putut dori Iacov, pentru că, dintr-odată, şi-a văzut spulberate toate planurile pe care şi le făcuse pentru viitor. Gândiţi-vă că era ca şi cum un tânăr de 20 de ani, din zilele noastre, ar avea dislocată articulaţia şoldului şi ar trebui să umble în cârje tot restul vieţii‼ Aceasta poate fi o experienţă zdrobitoare. În tot

restul vieţii lui, Iacov n-a mai putut umbla niciodată fără

cârje.

Dumnezeu a încercat în atât de multe moduri să-l zdrobească pe Iacov, dar n-a reuşit; şi, în final, i-a dat o dizabilitate fizică permanentă. Prin aceasta, în sfârşit, a reuşit să-l zdrobească pe Iacov.

Dacă consideră că e spre binele nostru, Dumnezeu poate face acelaşi lucru şi pentru noi. El disciplinează numai pe cei pe care Îi iubeşte, pentru a-i păzi de catastrofe mult mai mari.

Dacă totuşi Dumnezeu a încetat să te corecteze, atunci poate că te lasă, chiar ca recidivist, să trăieşti deplin sănătos, să câştigi bani din abundenţă şi să-ţi iroseşti viaţa. Dar cine vrea aşa ceva? Eu mai degrabă aş vrea ca Dumnezeu să mă determine cât mai repede să fac voia Lui, să mă disciplineze şi să mă zdrobească chiar acum (chiar şi fizic dacă e necesar), astfel încât să pot umbla cu El şi să împlinesc scopurile Lui pe pământ.

Pentru a-l ţine zdrobit, chiar şi marele apostol Pavel a avut nevoie de un ţepuş în carnea lui (2 Corinteni 12:7

Planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru cei care au căzut

Sunt mulţi fraţi şi surori care simt că nu pot împlini acum planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lor, din cauza faptului că au păcătuit şi s-au îndepărtat de Dumnezeu într-o anumită perioadă a vieţii lor din trecut.

Haideţi să ne uităm la ceea ce au de spus Scripturile în această privinţă, şi să nu ne sprijinim pe priceperea noastră sau pe propriul nostru simţ raţional.

În primul rând, observaţi cum începe Biblia: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1).

Când a creat Dumnezeu Cerurile şi Pământul, ele trebuie să fi fost perfecte, pentru că din mâna Lui niciodată nu poate veni în fiinţă ceva imperfect sau incomplet.

Dar, câţiva din îngerii pe care i-a creat El au căzut şi s-au răzvrătit, şi acest episod este descris pentru noi în Isaia 14:11-15 şi în Ezechiel 28:13-18. Acesta a fost momentul când Pământul a ajuns în condiţia descrisă în Geneza 1:2„pustiu, gol şi întunecos”.

Restul versetelor din Geneza 1, descriu cum Dumnezeu a prelucrat acest material pustiu, gol şi întunecos, şi a făcut ceva aşa de frumos din el, încât El Însuşi l-a calificat ca fiind: „foarte bun” (Geneza 1:13). Citim în Geneza 1:2-3 că Duhul lui Dumnezeu se mişca

peste ape şi Dumnezeu rostea Cuvântul Lui, şi acestea au produs marea schimbare.

Ce mesaj actual ne este comunicat prin acest cuvânt?

În mod similar, indiferent cât de mult am căzut sau cât de rău am încurcat lucrurile în viaţa noastră, prin Duhul Lui şi prin Cuvântul Lui, Dumnezeu încă poate scoate ceva glorios din viaţa noastră.

Dumnezeu a avut un plan perfect pentru ceruri şi pentru pământ, când le-a creat. Dar planul iniţial avea să fie pus de-o parte datorită căderii lui Lucifer. Şi Dumnezeu a refăcut cerurile şi pământul, producând totuşi ceva „foarte bun” din haos!

Acum fiţi atenţi, la ce s-a întâmplat mai departe.

Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva şi a început totul din nou. Dumnezeu trebuie să fi avut un plan desăvârşit şi pentru ei, care bineînţeles nu includea păcătuirea lor prin neascultare de porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului. Dar ei, totuşi, au mâncat din fructul oprit şi au zădărnicit planul iniţial al lui Dumnezeu pentru ei, oricare ar fi fost acesta.

Logica ne-ar sugera că ei nu mai puteau împlini vreodată planul desăvârşit al lui Dumnezeu. Totuşi, vedem că atunci când Dumnezeu a venit să-i întâlnească în grădină, El nu le-a spus că de acum înainte vor avea de trăit restul vieţii lor în cel mai bun plan secundar posibil. Nu! El le promite în Geneza 3:15 că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Aceasta a fost o promisiune a jertfei lui Hristos pentru păcatele lumii şi a victoriei, asupra lui Satan, la Calvar.

Acum, luaţi aminte la acest fapt şi vedeţi dacă puteţi face legătura.

Noi ştim că încă din veşnicie, jertfa lui Hristos a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu. În traducerea King James Version a Bibliei, este menţionat:

„Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii ” (Apocalipsa 13:8). Mai ştim că Hristos a murit doar din cauză că Adam şi Eva au păcătuit şi l-au dezamăgit pe Dumnezeu. Deci, în mod logic, noi am putea spune că planul desăvârşit al lui Dumnezeu de a-L trimite pe Hristos ca jertfă pentru păcatele lumii a fost împlinit nu în ciuda căderii lui Adam, ci din cauza căderii lui Adam! Noi n-am fi cunoscut dragostea lui Dumnezeu arătată la crucea de la Calvar fără să fi fost păcatul lui Adam.

Aceasta derutează logica noastră şi, de aceea, Scriptura spune ca să „nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbe 3:5).

Dacă Dumnezeu ar fi lucrat după logica matematică, atunci ar fi trebuit să spunem că venirea lui Hristos pe pământ a fost planul secundar cel mai bun al lui Dumnezeu. Însă ar fi o blasfemie să spunem aşa ceva. Aceasta a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu nu face nicio greşeală. Ci, din moment ce Dumnezeu este atotputernic şi veşnic, şi din moment ce cunoaşte sfârşitul încă de la început, şi din moment ce mereu plănuieşte tainic pentru noi în dragoste, raţionamentul uman eşuează când încercăm să explicăm cum se socoteşte El cu noi.

Căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre şi gândurile Lui nu sunt gândurile noastre. Diferenţa dintre ele este aşa de mare ca distanţa de la cer la pământ (Isaia 55:8-9). Aşa că e bine pentru noi, să punem deoparte raţionamentele noastre ingenioase şi logica omenească, atunci când încercăm să înţelegem căile lui Dumnezeu.

Care este atunci mesajul de pe aceste pagini ale Bibliei, pe care vrea Dumnezeu să ni-l transmită şi pe care ar vrea să-l transpunem în trăirea noastră? Tocmai faptul că, El poate lua un om care a căzut, să facă ceva

glorios din el şi să-l facă încă să împlinească planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui.

Acesta e mesajul lui Dumnezeu pentru om şi n-avem voie să-l uităm niciodată:

Dumnezeu poate lua un om care a căzut în mod repetat şi poate încă să-l facă să împlinească planul Lui desăvârşit; nu planul secundar cel mai bun care i-a mai rămas lui Dumnezeu, ci planul cel mai bun al lui Dumnezeu.

Aceasta deoarece, chiar căderea poate face parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu, în scopul de a-l învăţa, pe cel căzut, câteva lecţii de neuitat. Aceasta e imposibil de „prins” pentru logica omenească, pentru că Îl cunoaştem pe Dumnezeu atât de puţin.

Dumnezeu poate să folosească numai bărbaţi zdrobiţi şi femei zdrobite. Şi un mod de a ne zdrobi este prin căderi repetate.

Una din problemele majore, pe care le are Dumnezeu cu noi, este să ne binecuvânteze într-un astfel de mod, încât binecuvântarea să nu ne umfle de mândrie. A obţine biruinţă asupra unui acces de mânie şi apoi a deveni încrezut datorită acestei victorii, înseamnă a cădea într-o prăpastie incomparabil mai adâncă decât cea în care ai fost înainte! Dumnezeu trebuie să ne păstreze smeriţi în biruinţe.

Adevărata biruinţă asupra păcatului este totdeauna însoţită de cea mai adâncă umilinţă. Tocmai aici, căderile repetate au rostul de a distruge încrederea în noi înşine. Astfel, suntem convinşi că biruinţa asupra păcatului nu e posibilă separat de harul lui Dumnezeu. Numai harul care face posibilă această biruinţă. Atunci când vom obţine o victorie, niciodată nu vom putea să ne fălim cu ea.

Mai mult, dacă noi înşine cădem în mod repetat, nu vom putea niciodată dispreţui pe alţii care cad. Noi ne putem pune în situaţia celor care cad, deoarece am ajuns să cunoaştem slăbiciunea cărnii noastre prin nenumăratele noastre căderi. Noi putem fi ca acel „mare preot luat din mijlocul oamenilor” care „poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune” (Evrei 5:2-3).

Auzind un astfel de mesaj, omul care reduce totul la logica omenească, ar putea atunci să spună: „Hai să facem răul pentru ca din aceasta să iasă binele!” Însă Romani 3:7-8 răspunde unui astfel de om, prin cuvintele:„Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.”

Nu, noi nu predicăm că ar trebui să păcătuim, ca să vină binele din păcat. Nici nu spunem că putem profita de harul lui Dumnezeu pentru a ne avantaja firea pământească şi că putem întreţine neascultarea noastră faţă de Dumnezeu în mod deliberat şi sfidător, şi, totuşi, să evităm recoltarea a ceea ce am semănat prin aceste atitudini. Nu!

Ci, spunem că, logica omenească nu poate pricepe harul lui Dumnezeu faţă de omul căzut. Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu, nici chiar să ne aducă în voia Lui desăvârşită, după ce am căzut îngrozitor şi repetat. Numai necredinţa noastră poate să-L împiedice.

Dacă spui: „Dar, eu de aşa de multe ori am stricat deja lucrurile! Acum, este imposibil pentru Dumnezeu să mă mai aducă în planul lui desăvârşit”. Atunci, ai grijă că va fi „imposibil pentru Dumnezeu”, pentru că TU nu vrei să crezi în ceea ce El poate face pentru tine. Însă Isus a

spus că, dacă noi credem, nimic nu-i imposibil lui Dumnezeu să facă pentru noi.

„Facă-vi-se după credinţa voastră!”, este regula lui Dumnezeu în toate lucrurile (Matei 9:29). Ni se va acorda ceea ce cerem cu credinţă. Dacă credem că ceva e imposibil ca Dumnezeu să facă pentru noi, atunci acel lucru nu va fi împlinit în viaţa noastră.

Pe de altă parte, tu vei rămâne consternat, la Scaunul de Judecată al lui Hristos, descoperind că alt credincios care, cu toate că a încurcat mai rău lucrurile în viaţa lui decât tine, totuşi a împlinit planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Iar acest lucru se va întâmpla numai pentru că el a crezut că Dumnezeu poate ridica „piesele sparte” ale vieţii lui şi să facă din ele ceva „foarte bun”.

În acea zi, cât de mare regret va fi în viaţa ta, descoperind că nu căderile (oricât de multe ar fi fost ele), au fost cele care au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru tine, ci necredinţa ta!

Ceea ce s-a întâmplat în cazul fiului risipitor, care a irosit atâţia ani, ne arată că Dumnezeu dă tot ce are mai bun chiar celor rataţi. Tatăl a spus:

„aduceţi repede haina cea mai bună”,best robe pentru unul care l-a dezamăgit aşa de mult. Acesta e mesajul Evangheliei: un nou început; nu doar o dată, ci, din nou şi din noupentru că Dumnezeu nu abandonează şi nu renunţă la nimeni..

Pilda „gospodarului care a ieşit dis-de-dimineaţă, să-şi tocmească lucrători la vie” (Matei 20:1-16), ne dă aceeaşi învăţătură. Oamenii care au fost angajaţi la ceasul al unsprezecelea, au fost aceia care au fost răsplătiţi primii. Cu alte cuvinte, cei care şi-au irosit 90% (mai precis în proporţie de 11/12 = 91,66%) din viaţa lor, nefăcând nimic pentru valoarea veşnică, pot încă, în cele 10 procente rămase din viaţa lor, să facă ceva superb pentru Dumnezeu. Aceasta e o încurajare fantastic de mare pentru toţi cei care au căzut.

„Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” (1 Ioan 3:8)

Acest verset s-ar mai putea traduce: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să desfacă toate încurcăturile şi înnodările pe care le-a legat diavolul” în vieţile noastre. Fixează-ţi acest adevăr, gândindu-te în felul următor: Când ne-am născut, am putea spune că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia din noi un ghem de sfoară înfăşurată perfect. Pe măsură ce trăiam viaţa de zi cu zi, noi am început să desfăşurăm acest ghem, spiră după spiră, şi am început să încurcăm sfoara şi s-o înnodăm din ce în ce mai rău (adică să păcătuim). Azi, după mulţi ani de desfăşurări şi încurcări, am ajuns la disperare, văzând miile de înnodări pe care le-am putut face. Dar Isus a venit să „desfacă toate înnodările pe care le-a legat diavolul”. Aşa că, există speranţă pentru aceia care au cele mai încurcate şi mai înnodate sfori ale vieţii lor. Domnul poate să deznoade toate nodurile şi să dea din nou în mâinile tale un ghem de sfoară perfect rotund. Acesta e mesajul evangheliei: Poţi să faci un nou început.

Tu spui: „Asta-i imposibil!”. Ei bine, ţi se va face după credinţa ta! Va fi cu neputinţă în cazul tău. Însă, am auzit pe cineva, care a avut viaţa mai coruptă decât a ta, spunând ceva diferit, de genul: „Da, eu cred că Dumnezeu va face acea lucrare în mine”. Şi în cazul lui, va fi tot după credinţa lui. Dar, în viaţa lui, planul desăvârşit al lui Dumnezeu va fi împlinit.

În Ieremia 18:1-6, Dumnezeu a rostit Cuvântul Său lui Ieremia printr-o ilustraţie practică. Lui Ieremia i s-a cerut să meargă la casa olarului şi acolo el l-a văzut pe olar încercând să facă un vas. Dar vasul „pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului”.

Ce a făcut olarul? „Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă”.

Atunci a urmat aplicaţia. Întrebarea lui Dumnezeu a fost: „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui …?”. (Completează numele tău în locul liniilor punctate şi aceasta ar putea fi, întrebarea lui Dumnezeu pentru tine).

Dacă există în viaţa voastră o mâhnire sfântă pentru toate căderile voastre, atunci chiar „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18), aşa cum a promis Dumnezeu sub Vechiul Legământ (Isaia 1:18); dar El a promis chiar mai mult, în Noul Legământ: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8:12).

Oricare ar fi greşelile grosolane sau căderile pe le-ai avut, tu poţi face un nou început cu Dumnezeu. Şi chiar dacă ai făcut o mie de începuturi noi în trecut şi ai ajuns să cazi, tu încă poţi face astăzi al 1001-lea nou început. Dumnezeu încă mai poate scoate ceva superb din viaţa ta. Cât timp mai este viaţă, mai este speranţă.

Deci niciodată să nu eşuezi în a te încrede în Dumnezeu. El nu poate face multe din lucrările Lui pline de putere, pentru mulţi din copiii Lui, nu pentru că ei L-au pierdut pe El în trecut, ci pentru că nu au încredere în El acum, în prezent.

Haideţi, ca întăriţi prin credinţa noastră să dăm slavă lui Dumnezeu, aşa cum scrie în Romani 4:20 despre Avraam, încrezându-ne în El în zilele care vor urma, încrezându-ne în legătură cu lucrurile pe care până acum le consideram imposibile.

Toţi oamenii, tineri şi vârstnici pot avea nădejde, indiferent cât de mult au căzut în trecut, dacă doar recunosc căderilor lor, vin cu umilinţă şi se încred în Dumnezeu.

Deci, noi toţi putem să învăţăm din căderile noastre şi să progresăm, înspre împlinirea planului desăvârşit al lui Dumnezeu pentru vieţile noastre.

Iar în epocile care vor urma, Dumnezeu ne va putea arăta o mulţime de alte exemple a ceea ce a putut face El cu aceia ale căror vieţi au fost complet eşuate.

În acea zi, El va arăta ceea ce a putut face în noi prin „nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (Efeseni 2:7).

Misiunea şi mesajul lui Pavel

 
Textul de memorat: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13,14)
 

 

Pavel s-a inspirat din textele profetice ale Vechiului Testament, din istoria evreilor şi din viaţa şi învăţăturile Domnului Isus, dezvoltând conceptul creştin de istorie a mântuirii, al cărui nucleu îl constituie viaţa, moartea şi învierea lui Hristos. Datorită mediului cultural în care a trăit, atât în iudaism, cât şi în societatea greco-romană, el avea o înţelegere suficientă pentru a reuşi să extragă Evanghelia din complexitatea practicilor evreieşti civile, ritualice şi morale şi să o facă mai accesibilă lumii multiculturale.

Cele treisprezece epistole trimise de el credincioşilor aplicau credinţa la viaţa practică. El a abordat atât teme doctrinale, cât şi teme practice. Le-a dat sfaturi, i-a încurajat şi i-a mustrat în chestiuni legate de creştinismul personal, de relaţii şi de viaţa de biserică. Cu toate acestea, tema principală a tuturor epistolelor a fost „Isus Hristos, şi… El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

Pavel nu a fost doar un autor de epistole, ci a devenit cunoscut şi ca misionar apostolic prin excelenţă, răspândind Evanghelia din Siria şi până în Italia, probabil, chiar până în Spania. Într-o singură decadă, Pavel a înfiinţat biserici în patru provincii ale Imperiului Roman.

Greci şi iudei

1. Citeşte 1 Corinteni 1:22-24. Ce scria Pavel despre atitudinea grecilor şi a iudeilor faţă de mesajul creştin? Ce lecţii desprinse de aici ne pot ajuta în mărturia pe care o dăm în lucrarea cu diferitele categorii de oameni?

Cu ocazia eliberării israeliţilor din sclavia egipteană, Dumnezeu le-a dat câteva semne uimitoare ale grijii Sale providenţiale pentru ei. Generaţiile ulterioare de evrei şi-au creat aşteptarea ca orice nou mesager trimis de Dumnezeu să facă minuni. Spre deosebire de ei, grecii, în acord cu moştenirea lor filosofică şi ştiinţifică, erau interesaţi de fundamentul raţional pentru a crede, fundament care să satisfacă exigenţele înţelepciunii omeneşti.

Pavel nu a respins moştenirea culturală şi spirituală a popoarelor cărora li se adresa, ci a utilizat-o ca punct de intrare pentru a-L propovădui pe Hristos cel răstignit. Cei dornici de minuni, le puteau găsi în viaţa şi în slujirea lui Isus şi a bisericii primare. Cei care doreau eleganţa logicii şi gândire raţională le-au găsit în argumentele prezentate de Pavel în favoarea Evangheliei. Ambele categorii aveau în definitiv una şi aceeaşi nevoie: să-L cunoască pe Hristos şi puterea Învierii Lui (Filipeni 3:10). Metoda folosită pentru a le face cunoştinţă cu Hristos a depins de oamenii cărora le dădea mărturie.

Când le predica iudeilor, îşi clădea cuvântările pe istoria poporului Israel, legându-L pe Hristos de David şi evidenţiind profeţiile din Vechiul Testament care arătau spre Hristos şi care preziceau răstignirea şi învierea Sa (Faptele 1316-41). Cu alte cuvinte, el pornea de la lucrurile pe care le ştiau, de la lucrurile pe care le respectau şi în care credeau şi, de aici, căuta să-i aducă la Hristos.

Când li se adresa neamurilor, mesajul lui Pavel includea teme ca: Dumnezeu în calitate de Creator, Susţinător şi judecător; intrarea păcatului în lume; mântuirea prin Isus Hristos (Faptele 14:15-17;17:22-31). În lucrarea cu aceşti oameni, el a fost nevoit să plece dintr-un alt punct decât în lucrarea cu iudeii (sau cu neamurile care credeau în religia iudeilor). În ambele cazuri însă, obiectivul său era să-i îndrume spre Isus.

Pe ce se bazează credinţa ta? Ce motive ai să crezi? În ce privinţe pot diferi motivele tale de cele ale altor oameni şi de ce este important să recunoşti aceste diferenţe?

Ostaşi şi alergători

Fiind un bun vorbitor şi scriitor, Pavel a folosit în lucrarea sa misionară metoda explicării lucrurilor necunoscute prin cele cunoscute. El a apelat la lucrurile obişnuite din lumea greco-romană pentru a ilustra realitatea practică a vieţii noi în Hristos. Metaforele sale s-au inspirat în mod special din două domenii cunoscute convertiţilor săi: viaţa sportivilor, cu jocurile lor, şi viaţa ostaşilor romani, întâlniţi la tot pasul.

2. Ce lecţii importante pentru viaţa creştină au găsit cititorii lui Pavel în următoarele pasaje? 1 Corinteni 9:24-27; Galateni 5:7; 1 Timotei 6:12; 2 Timotei 2:5

Realizările sportive îi fascinau pe oamenii din vremea lui Pavel la fel de mult ca pe contemporanii noştri. Grecii antici, mari amatori de competiţii, au organizat de-a lungul secolelor patru cicluri distincte de concursuri olimpice în diferite locuri din Grecia. Romanii au moştenit competiţiile sportive şi le-au promovat într-o şi mai mare măsură. De cea mai mare popularitate se bucurau cursele de alergări, care includeau şi o cursă de alergare pentru bărbaţi îmbrăcaţi în armură militară completă. Şi luptele erau apreciate. Sportivii se antrenau cu asiduitate, iar câştigătorii primeau premii valoroase. Etnia, naţionalitatea şi clasa socială contau prea puţin, de vreme ce obiectivele erau rezistenţa şi performanţa.

3. Ce comparaţii a făcut Pavel între viaţa de ostaş şi viaţa de creştin? 2 Corinteni 10:4,5; Efeseni 6:10-18; 1 Timotei 6:12; 2 Timotei 2:3,4.

Începând cu August Cezar, împăraţii romani au înlocuit soldaţii temporari cu războinicii de carieră, plasând trupele pe tot teritoriul Imperiului Roman şi îmbunătăţind şi standardizând armura şi armele. În vremea lui Pavel, soldaţii erau recrutaţi din grupuri etnice şi naţionale diferite, fie că aveau sau nu cetăţenia romană. Pentru răsplata primită la sfârşitul serviciului militar, soldaţii jurau loialitate totală faţă de împăratul în funcţie, care îi conducea personal în bătălie.

Pavel a aplicat viaţa de soldat şi viaţa de sportiv la viaţa sa de misionar creştin: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7).

În ce privinţe se aseamănă credinţa cu o luptă şi cu o competiţie sportivă? Cum ai experimentat în viaţa ta realitatea din spatele acestor metafore? Care dintre ele descrie cel mai bine experienţa ta?

Pavel şi Legea

4. Citeşte Romani 3:31. La care lege se referă Pavel aici?

În versiunea în limba română a epistolelor lui Pavel, cuvântul „lege” apare de circa o sută patruzeci de ori, iar în Faptele apostolilor, de circa douăzeci de ori. Pavel s-a străduit să îi ajute pe ascultătorii şi pe cititorii săi, indiferent de mediul din care proveneau, să înţeleagă că termenul „lege” avea mai multe înţelesuri, îndeosebi pentru iudei. El a arătat că o lege de tipul Decalogului rămâne în vigoare pentru toţi oamenii din orice timp, dar că alte tipuri de legi din Vechiul Testament şi din cultura iudaică nu mai sunt în vigoare pentru creştini.

În scrierile sale, apostolul a utilizat cuvântul „lege” în general cu referire la regulile pentru ceremoniile religioase, la legea civilă, la legile sănătăţii şi la legile purificării. El a scris despre a fi „sub Lege” (Romani 3:19) şi despre a fi „izbăviţi de Lege” (Romani 7:6). A vorbit despre o „lege a păcatului” (Romani 7:25), dar şi despre „legea [care] este sfântă” (Romani 7:12). A amintit „Legea lui Moise” (1 Corinteni 9:9), dar şi „Legea lui Dumnezeu” (Romani 7:25). Expresiile acestea erau probabil derutante pentru cei dintre neamuri, însă pentru credinciosul evreu crescut în cultura ebraică, contextul clarifica la care lege se făcea referire.

5. Citeşte Romani 2:21-24; 13:8-10; 1 Corinteni 7:19; Efeseni 4:25,28; 5:3; 6:2. Ce adevăr subliniază aceste texte cu privire la Legea morală?

Pavel a înţeles că legile ceremoniale, care arătau în detaliu modul în care se putea apropia cineva de Dumnezeu prin intermediul preoţiei, al sanctuarului evreilor şi al jertfelor, şi-au încetat valabilitatea după răstignire. Ele îşi împliniseră menirea la timpul lor, dar nu mai erau necesare. (Adevărul acesta avea să devină evident în special după distrugerea templului.)

Situaţia este totuşi diferită în ceea ce priveşte Legea morală, formulată în zece porunci, „articole” cum le-am spune astăzi. În epistolele sale, Pavel citează câteva porunci din Decalog şi face aluzie la alte câteva, arătând că ele sunt norme etice universale, obligatorii în egală măsură pentru toţi oamenii, iudei şi neamuri. El a condamnat păcatul şi nu ar fi diminuat în niciun fel valabilitatea legii care defineşte păcatul. Este ca şi cum i-am recomanda cuiva să nu încalce limita de viteză, dar i-am spune că indicatoarele de limită de viteză nu mai sunt valabile!

Moartea şi învierea Domnului Hristos

6. Care a fost esenţa mesajului lui Pavel? 1 Corinteni 2:2

Viaţa şi învăţăturile lui Pavel au avut în centru răstignirea Domnului Hristos. Totuşi el nu a prezentat acest subiect esenţial separat de alte învăţături, ci în relaţie cu ele; iar una dintre aceste învăţături, probabil cea mai strâns legată de răstignire, este învierea, eveniment fără de care moartea lui Hristos ar fi fost zadarnică.

7. Citeşte 1 Corinteni 15:12-22. Ce cuvinte şi expresii din aceste versete ne arată cât de importante sunt moartea şi învierea lui Isus pentru Evanghelie? De ce este esenţială pentru înţelegerea acestor texte înţelegerea corectă a morţii ca somn? Altfel spus, dacă morţii în Hristos ar fi deja în cer, despre ce ar mai vorbi Pavel aici? Care este centrul de greutate al argumentaţiei lui?

Din nefericire, majoritatea confesiunilor creştine, ca şi religiile necreştine, cred cu tărie învăţătura despre nemurirea sufletului omenesc. Totuşi Pavel a subliniat în mod repetat următoarele adevăruri:

a. Numai Dumnezeu este nemuritor (1 Timotei 6:16);

b. Nemurirea este un dar oferit de Dumnezeu celor mântuiţi (1 Tesaloniceni 4:16);

c. Moartea este un somn până la revenirea lui Hristos (1 Tesaloniceni 4:13-15; 1 Corinteni 15:6,18,20).

În aproape toate religiile, închinarea cuprinde numeroase învăţături bazate pe ideea falsă a nemuririi sufletului. Dintre aceste învăţături amintim reîncarnarea, rugăciunea la sfinţi, venerarea spiritelor strămoşilor, arderea veşnică în focul iadului şi multele practici New Age, precum comunicarea cu morţii prin medierea spiritistă sau experienţa părăsirii temporare a corpului fizic. Înţelegerea corectă a învăţăturii biblice despre moarte este unica măsură reală de protecţie împotriva acestor amăgiri. Este regretabil că, printre creştini, mulţi sunt înclinaţi să respingă adevărul cu privire la starea omului în moarte!

Argumentaţia apostolului Pavel despre realitatea Învierii morţilor s-a bazat pe logică, pe o raţiune coerentă şi consecventă. Ce alte adevăruri creştine mai pot fi argumentate logic?

Relaţiile de bună înţelegere

Pavel era un om harnic, cu o personalitate puternică şi perseverent în urmărirea ţelului. Un astfel de om poate fi singuratic, cu puţini prieteni şi mulţi admiratori. În călătorii, Pavel era însoţit de doi sau trei colaboratori. Cel puţin opt dintre cei apropiaţi sunt amintiţi pe nume (Faptele 13:2; 15:22,37; 16:1-3; 19:22; Coloseni 4:7,10,11; Filimon 24). La aceştia trebuie adăugaţi cei menţionaţi în saluturile din Romani 16-24 şi familiile menţionate în saluturile generale.

Apostolul credea în lucrul în echipă, mai cu seamă în acţiunile de pionierat. Însă, uneori, el a intrat în conflict cu colaboratorii săi.

8. Citeşte Faptele 15:38-41. Ce aflăm aici despre limitele umane ale acestor mari lucrători, Pavel şi Barnaba?

„În acel moment, Marcu, copleşit de frică şi de descurajare, a şovăit o vreme în intenţia sa de a se devota cu toată inima lucrării Domnului. Neobişnuit cu greutăţile, şi-a pierdut elanul din cauza primejdiilor şi privaţiunilor de pe cale. (…) Faptul că i-a părăsit l-a determinat pe Pavel să-l judece pe Marcu nefavorabil şi chiar aspru pentru un timp. De cealaltă parte, Barnaba, avea tendinţa să-l scuze din cauza lipsei de experienţă. Fiindcă a văzut în el calităţi care aveau să-l facă potrivit ca lucrător folositor pentru Hristos, Barnaba se temea ca nu cumva Marcu să abandoneze lucrarea.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 169-170

9. Ce ni se spune în 2 Timotei 4:11 despre creştere şi iertare?

Relatarea din Faptele apostolilor ne arată că Pavel se aştepta ca tovarăşii lui de lucru să persevereze când dădeau de pericole şi greutăţi. Pentru el, echipa de lucrători era o biserică în miniatură. El punea accent pe importanţa unui exemplu bun, a unui model demn de imitat. Relaţiile dintre membrii echipei, bazate pe respect şi pe dragoste, au devenit un exemplu de urmat pentru biserici, care se adunau de obicei în case particulare. De asemenea, echipa oferea un cadru ideal pentru instruirea noilor evanghelişti şi misionari. Desigur că lucrurile nu au funcţionat întotdeauna perfect, cum am văzut în incidentul cu Ioan Marcu.

Cu toţii facem greşeli. Cum poţi învăţa să-i ierţi pe cei care te-au rănit prin greşelile lor? Gândeşte-te şi la cei pe care i-ai rănit prin greşelile tale. Ce ai făcut pentru a le aduce vindecare în acele situaţii? Dacă nu ai făcut nimic până acum, ce ai putea începe să faci chiar acum?

Studiu suplimentar

Activitatea de scriitor şi predicator a apostolului Pavel a ajutat la transformarea unei grupări religioase iudaice dintr-un colţ obscur al Imperiului Roman într-o religie mondială. Ideile prezentate în cele treisprezece epistole ale sale au exercitat, probabil, o mai mare influenţă decât oricare alt text antic grec de dimensiuni similare.

Întrebări recapitulative

1. Cum se raportau iudeii şi grecii la mesajul creştin şi cum i-a abordat apostolul Pavel, pentru a-i ajuta să înţeleagă Evanghelia? Ce învăţăm de aici în privinţa lucrării noastre din prezent?

2. Ce metafore a folosit apostolul Pavel pentru a ilustra viaţa de creştin? Cu ce poate fi comparată astăzi viaţa de creştin?

3. Cum a utilizat apostolul Pavel termenul „lege” în scrierile sale şi care a fost atitudinea lui faţă de Legea morală (Cele Zece Porunci)? Care este motivul pentru care este necesară, în prezent, o distincţie între diversele legi care apar în Vechiul Testament şi Legea morală?

4. Conform studiului, care a fost esenţa mesajului lui Pavel? De ce este necesar ca esenţa mesajului nostru, astăzi, să rămână aceeaşi?

5. La ce metodă de argumentare a recurs apostolul Pavel pentru a sublinia necesitatea credinţei în învierea morţilor?

6. Care este starea spirituală a majorităţii oamenilor din societatea în care trăieşti? Care sunt convingerile lor cele mai larg răspândite? Care ar fi cea mai bună metodă de lucru cu ei?

7. Meditaţi mai mult asupra rolului minunilor în viaţa de credinţă, precum şi asupra rolului logicii şi raţiunii. Povestiţi grupei ce rol au avut minunile, logica şi raţiunea în viaţa dumneavoastră.

8. De care erori şi amăgiri ne fereşte credinţa în învierea morţilor?

9. Cum s-au manifestat limitele umane ale apostolilor Pavel şi Barnaba în timpul colaborării lor? De ce credeţi că Dumnezeu, prin inspiraţie, ne-a lăsat şi astfel de mărturii despre aceşti mari oameni ai credinţei?

Răni nevindecate din anii copilăriei

Sursa: www.intrebariimportante.ro

Ce pot să fac pentru a uita unele lucruri urâte care mi s-au întâmplat în copilărie? Se pot vindeca vreodată aceste răni adânci?

Mulți oameni au încă, un simțământ de amărăciune împotriva acelora care le-au greșit în copilărie.

Voi încerca să enumăr câteva versete biblice prin care sper că vor putea fi ajutați unii dintre cei prinși în cursa amărăciunii și resentimentelor legate de evenimente din trecut. Poate că ei vor reuși să permită Duhului Sfânt să le vindece rănile copilăriei.

 1. Biblia ne sfătuiește să lepădăm ceea ce este copilăresc, INCLUSIV rănile din copilărie

1 Corinteni 13:11: “Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.”

 2. Dumnezeul ne sfătuiește să uităm lucrurile din trecut.

Filipeni 3:13-15: “Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți, care suntem desăvârșiți;…

 3. Noi putem uita trecutul numai dacă suntem cinstiți cu noi înșine și cu ceilalți Trebuie să spunem și să recunoaștem adevărul.

Efeseni 4:25: “De aceea, lăsați-vă de minciună: “Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora.

 4. Dumnezeu ne cunoaște de dinainte de a fi fost născuți. El are un plan pentru viețile noastre.

Ieremia 1:5: “Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte și te făcusem prooroc al neamurilor.”

 5. Deoarece Dumnezeu este suveran iar noi suntem lucrarea mâinilor Lui, nimeni nu poate împiedica planul pe care El Il are pentru viețile noastre.

Ieremia 49:19 u.p.: “Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Cine-Mi va sta împotrivă?”

 6. El are un plan cu privire la tot ce ni se întâmplă și El va face orice lucru frumos la vremea lui.

Eclesiastul 3:11: “Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”

 7. El vindecă inima zdrobită, dându-ne o cunună împărătească în loc de cenușa din viețile noastre.

Isaia 61:1-3: “Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângîi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”

 8. Noi Ii putem ierta cu adevărat pe ceilalți pentru felul în care s-au purtat cu noi, pentru că și Hristos ne-a iertat pe noi pentru felul în care ne-am purtat cu El.

Efeseni 4:31-32 :“Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.”

 9. Iertându-i pe cei care ne-au greșit, îndepărtăm focarul de amărăciune. Noi Ii putem ierta pe cei care ne-au rănit, în același fel în care Isus i-a iertat pe cei care L-au răstignit.

Luca 23:33-34: “Când au ajuns la locul numit “Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga. Isus zicea: “Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.

Coloseni 3:13: “Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plîngă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”

 10. Spiritul de răzbunare este auto-distructiv. Atunci când biruim răul cu bine, noi înșine suntem vindecați.

Romani 19:19: “Prea iubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: “Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănînce; dacă-i este sete, dă-i să bea, căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.”

 11. Poate că alții se gândesc să ne facă rău, dar Dumnezeu, dacă-L lăsăm să lucreze, poate transforma răul în bine.

Geneza 50: 19-21: „Iosif le-a zis: “Fiți fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr. Fiți dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi și pe copiii voștri.” Și i-a mângâiat, și le-a îmbărbătat inimile.”

 12. Dumnezeu poate să vindece. A făcut-o și o va mai face și cu cei care-i cer lucrul acesta cu mare seriozitate.

Ieremia 33:6 : “Iată, îi voi da vindecare și sănătate, îi voi vindeca, și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie.”

Viorel Dascalu

 

Tinta noastra cerul

https://dimenyrobert.wordpress.com/tag/tinta-noastra-cerul/


Forest-Arrow-Target-1080x1920

 

Filipeni 3:

12. Nu ca am si castigat premiul sau ca am si ajuns desavarsit; dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat si eu am fost apucat de Hristos Isus.

13. Fratilor, eu nu cred ca l-am apucat inca; dar fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea si aruncandu-ma spre ce este inainte,

14. alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus.

15. Gandul acesta, dar, sa ne insufleteasca pe toti care suntem desavarsiti; si, daca in vreo privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va lumina si in aceasta privinta.

Inca de mic copil am o mare dragoste pentru sporturile de iarna.Una dintre preferatele mele fiind Biathlonul.E un sport foarte interesant mai ales pentru ca combina Schi-ul fond cu tragerea la tinta.

Poti fi un foarte bun Schior dar daca nu stii sa tragi bine ,ai mari sanse sa nu castigi nici o etapa din sezonul regulat.Romania se poate mandrii in acest an (2015) cu un titlul European castigat de sportiva Luminita Piscoran in proba individuala 15 km  din cadrul Campionatelor Europene ce s-au desfasurat la Otepaa.O performanta remarcabila pentru sportul Romanesc,asta pentru ca a avut un parcurs si o tragere buna in  conditii meteo extreme.

Noi ca si crestini de multe ori in viata ar trebui sa ne oprim din agitatia de zi cu zi ,sa ne aducem aminte si sa nu uitam ca avem o tinta in fata noastra dincolo de fizic si anume CERUL.

1.Uitand ce este in urma

Trecutul nu trebuie folosit ca un punct de reper pentru viitor.Multi crestini au in urma lor multe poveri,pacate,regrete,greseli,cuvinte rostite de ei sau impotriva lor,porecle,critici,criticatori,abuzuri,tragedii.Iar diavolul are o insarcinare de a aduce aceste lucruri in prezent cu scop de a influenta viitorul.Pavel avea multe lucruri in urma lui: a fost un lider religios,a fost un prigonotor al crestinilor,a suferit din partea evreilor dar si al crestinilor,dezamagire,abandon etc

2 Corinteni:

24. De cinci ori am capatat de la iudei patruzeci de lovituri fara una;

25. de trei ori am fost batut cu nuiele; o data am fost improscat cu pietre; de trei ori s-a sfaramat corabia cu mine; o noapte si o zi am fost in adancul marii.

26. Deseori am fost in calatorii, in primejdii pe rauri, in primejdii din partea talharilor, in primejdii din partea celor din neamul meu, in primejdii din partea paganilor, in primejdii in cetati, in primejdii in pustiu, in primejdii pe mare, in primejdii intre fratii mincinosi;

27. in osteneli si necazuri, in privegheri adesea, in foame si sete, in posturi adesea, in frig si lipsa de imbracaminte!

28. Si, pe langa lucrurile de afara, in fiecare zi ma apasa grija pentru toate bisericile.

Dar cu toate astea a putut zice cu onoare:” Uit ce este in urma mea …”

ph

Ce este in urma ta crestine ?

Poate un statut important in societate pe care l-ai abandonat ca sa-l urmezi pe Hristos,poate succes in afaceri ilegale,poate relatii cu diferiti oameni importanti,poate o familie zbuciumata,cuvinte dureroase rostite impotriva ta,poate chiar abuz din partea cuiva,poate critica in Biserica ta,relatii care nu functioneaza asa bine….

Poti tu sa lasi toate acestea in urma si sa privesti inainte?Poti tu sa realizezi ca TINTA TA ESTE CERUL ?

2.Aruncandu-ma spre ce este inainte…

Sa te arunci inainte e un lucru un pic nebunesc…Un lucru care necesita credinta… De CREDINTA este nevoie de multe ori in vietile noastre pentru a trece prin framantarile,necazurile,dezamagirile,esecurile din prezent.Credinta este acel lucru care iti va da putere tie ca crestini sa treci prin timpurile dificile sau instabile din crestinismul tau.Credinta este acel lucru care te va trece chiar prin valea umbrei mortii fara sa patesti nimic ci chiar sa iesi mai victorios…

Pavel a stiut si de asta el foloseste aceste cuvinte „aruncandu-ma spre ce este inainte” dand clar in telesul ca el are credinta si se arunca inainte crezand ca Dumnezeu o sa-l prinda.

credinta-este-gandul

3.Tinta Noastra E Cerul

Apocalipsa 21:

1. Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera, si marea nu mai era.

2. Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei.

3. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

4. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.”

 

EVANGHELIA ARE PUTERE-

SECRETELE PERSOANEI CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ SI TOTUSI ARE BUCURIE

SITUAŢIA APOSTOLULUI PAVEL
1:7 în lanţuri; 1:13- pus în lanţuri; 3:2 biserica pe care el a plantat-o era atacată de Iudei care erau vrăjmaşi crucii lui Hristos; 4.14 se alfă în strîmtorare
Ce înseamnă aceasta? Imaginaţi-vă că aveţi copii acasă, Iar dumneavostră sînteţi legat, închis departe de casă. Şi aflaţi că copii sînt vizitaţi de unele persoane care le spun minciuni, îi îndepărtează de credinţa în Hristos. Cum ar fi durerea aceia foare mare nu-i aşa?
Şi totuşi în aceste condiţii Pavel repetă cel mai des decît în orice epistolă cuvîntul „bucuraţi-vă”
Cum de a fost posibil aceasta? Care era secretul lui? Ce principii de viaţă avea care îl ajuta să păstreze optimismul şi clarviziunea într-o situaţie atît de stresantă?
Să vedem în continuare SECRETELE APOSTOLULUI PAVEL

  1. APOSTOLUL PAVEL ERA ÎNCREDINŢAT CĂ ACELA CARE A ÎNCEPUT ACESTĂ BUNĂ LUCRARE O VA ISPRĂVI PÎNĂ ÎN ZIUA LUI HRISTOS
    Argumentare: Filipeni 1: 6. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
    2. PENTRU PAVEL A TRĂI ESTE CRISTOS ŞI A MURI ESTE UN CÂŞTIG.
    Argumentare: Filipeni 1: 21. Căci pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
    3. APOSTOLUL PAVEL SE UITĂ NU LA FOLOASELE LUI, CI ŞI LA FOLOASELE ALTORA
    Argumentare: Filipeni 2:4. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
    4. APOSTOLUL PAVEL CONSIDERĂ TOATE CA UN GUNOI , CA SĂ CÎŞTIGE PE HRISTOS
    Argumentare: Filipeni 3:7. Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. 8. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos, 9. şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
  2. APOSTOLUL PAVEL UITĂ CE ESTE ÎN URMA LUI ŞI ALEARGĂ SPRE ŢINTĂ PENTRU PREMIUL CHEMĂRII CEREŞTI
    Argumentare: Filipeni 3: 13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,
    14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
    6. APOSTOLUL PAVEL POATE TOTUL ÎN HRISTOS CARE ÎL ÎNTĂREŞTE
    Argumentare: Filipeni 4: 13 Pot totul în Cristos, care mă întăreşte.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:

REZULTATELE:
Filipenii iau parte la Evanghelie 1:5
Hristos este propovăduit 1.18

PUBLISHED IN: 

 ON 01/28/2009 AT 11:31  LASĂ UN COMENTARIU  
TAGS: APOSTOLUL PAVELBUCURIECISTIGHRISTOSPREMIUSUFERINŢĂ

CE ADUCE BUCURIE UNUI CRESTIN CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ?

  1. O PERSOANĂ CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ SE BUCURĂ CÎND ALŢII CONSTANT IAU PARTE LA EVANGHELIE
    Argument: Filipeni 1: 4. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie
    5. pentru partea, pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.
    Explicaţie:
    Ilustraţie:
    Aplicare:
  2. O PERSOANĂ CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ SE BUCURĂ CÎND HRISTOS ESTE PROPOVĂDUIT
    Argument: Filipeni 1: 18. Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Cristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura
    Explicaţie:
    Ilustraţie:
    Aplicare:
  3. O PERSOANĂ CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ SE BUCURĂ CÎND COPII ÎN DOMNUL AU O SIMŢIRE, O DRAGOSTE , UN SUFLET ŞI UN GÎND.
    Argument: Filipeni 2: 2. faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.
    Explicaţie:
    Ilustraţie:
    Aplicare:
    4. O PERSOANĂ CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ SE BUCURĂ CÎND ARE POSIBILITATEA DE A SE JERTFI PENTRU ALŢII
    Argument: Filipeni 2: 17. Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.
    Explicaţie:
    Ilustraţie:
    Aplicare:

PUBLISHED IN: 

 ON 01/28/2009 AT 11:27  LASĂ UN COMENTARIU  
TAGS: BUCURIECRESTINDRAGOSTEEVANGHELIEJERTFASUFERINŢĂ

ATITUDINEA APOSTOLULUI PAVEL FAŢĂ DE PERSOANELE CARE I-A NĂSCUT ÎN HRISTOS

  1. APOSTOLUL PAVEL SE RUGA PENTRU TOŢI CU BUCURIE PENTRU PARTEA PE CARE O IAU LA EVANGHELIE
    Argumentare: Filipeni 1: 4. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie
    5. pentru partea, pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
  2. APOSTOLUL PAVEL ÎI POARTĂ ÎN INIMA LUI
    Argumentare: Filipeni 1: 7. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
  3. APOSTOLUL PAVEL ÎI IUBEŞTE PE TOŢI CU O DRAGOSTE NESPUSĂ ÎN HRISTOS
    Argumentare: Filipeni 1: 8. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Cristos.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:
  4. APOSTOLUL PAVEL ÎI SFĂTUIE SĂ CREASCĂ ÎN CUNOŞTINŢĂ ŞI ORICE PRICEPERE PENTRU CA :
    a) SĂ POATĂ DEOSEBI LUCRURILE ALESE;
    b) SĂ FIE CURAŢI,
    c) SĂ NU SE POTICNEASCĂ;
    d) SĂ FIE PLINI DE ROADA NEPRIHĂNIRII
    Argumentare: Filipeni 1: 9. Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, 10. ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Cristos, 11. plini de roada neprihănirii, prin Isus Cristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.
    Explicaţie:
    Ilustrare:
    Aplicare:

PUBLISHED IN: 

 ON 01/28/2009 AT 11:25  LASĂ UN COMENTARIU  

De ce s-a nascut Domnul Isus?

  1. ISUS A VENIT CA SĂ MĂRTURISESC DESPRE ADEVĂR
    ARGUMENT: Ioan 18:37 (Whole Chapter)
    ,,Atunci un Împărat tot eşti!„ I -a zis Pilat. ,,Da„, a răspuns Isus. ,,Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M’am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.„
    EXPLICARE:
    ILUSTRARE:
    APLICARE:
  2. ISUS S-A NĂSCUT CA SĂ RĂSCUMPERE PE CEI CE ERAU SUB LEGE
    ARGUMENT: Galateni 4:4
    Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, 5. ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
    EXPLICARE:
    ILUSTRARE:
    APLICARE:
  3. ISUS S-A NĂSCUT CA PENTRU CA SĂ CĂPĂTĂM ÎNFIEREA
    ARGUMENT: Galateni 4:4
    Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, 5. ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
    EXPLICARE: Pentr aînfia un copil, e necesar de preyentat multe acte. O condiţie este ca cei care înfiază să aibă spaţiul locative. Fără spaţiu locative nu-ţi permite sa înfiezi copii . Biblia argumentează că Dumnezeu are spaţiu locative pe care ni-l pregăteşte de 2000 de ani. Ioan 14.6 În 6 zile zile a creat acest pămînt atît de minunat, dar în 2000 de ani!?
    ILUSTRARE:
    APLICARE:
  4. EL A VENIT ASTFEL SĂ ADUCĂ VESTEA BUNĂ A PĂCII VOUĂ CELOR CE ERAŢI DEPARTE, ŞI PACE CELOR CE ERAU APROAPE.
    ARGUMENT: Efeseni 2:17 (Whole Chapter)
    El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
    EXPLICARE: Aceasta înseamnă că oamenii erau vrăjmaşi şi nepăsători faţă de Dumnezeu.
    ILUSTRARE: Cînd 2 ţări sînt în război, nu se ajută , ci cel puţin în parte atacă mai agresiv ca alta. Însă Dumnezeu are un character atît de minunat că îţi face bine chiar şi atunci cînd îl înjuri, eşti neppăsător. El trimite soare, ploaie, face să crească ceia ce mănînci în fiecare zi.
    APLICARE: Nu rămînea rece faţă de Dumnezeu. Acceptă să te împaci cu El. Nu te gîndi la prietenii tăi. Gîndeşte-te la sufletul tău. Dacă nu te împaci cu El, dacă nu asculţi de Dumnezeu acum cît eşti pe pămînt nici o rugăciune rostită de altcineva după ce tu mori nu va conta.
  5. HRISTOS ISUS A VENIT ÎN LUME CA SĂ MÎNTUIASCĂ PE CEI PĂCĂTOŞI
    ARGUMENT: 1 Timotei 1:15 (Whole Chapter)
    O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice: ,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi„, dintre cari cel dintîi sînt eu.
    EXPLICARE: De mic copil am auzit cuvîntul “păcaătos”. Dar el folosit pentru animale si persoane slabe fizic. Biblia foloseşte cu alt înţeles cuvîntul păcătos. Falimentar, bun de nimic, greşit.
    Toţi mergeam în direcţie greşită. Dar Isus a venit ca să ne arate direcţia corectă. El a zis. Eu sînt Lumina Lumii. Adică veniţi după Mine, urmaţi-mă pe Mine şi veţi merge correct.
    ILUSTRARE: G. Bush a afirmat că regretful său este că a invadat Iracul. Oamneii iau decizii greşite. Merg greşit. Isus a venit să ne redirecţioneze.
    APLICARE: Ascultă de Isus. Priveşte la viaţa ta. Ai atîtea probleme care nu ar fi fost dacă ai fi ascultat de Isus. Lasă-te condus , direcţionat de Domnul Isus. Cum ? Citeşte Biblia şi El prin Duhul Lui Cel Sfînt îţi va vorbi în mintea t ace să faci. La ce obiceiuri să renunţi.
  6. DOMNUL ISUS A VENIT, ŞI NE-A DAT PRICEPERE SĂ CUNOAŞTEM PE CELCE ESTE ADEVĂRAT
    ARGUMENT: 1 Ioan 5:20 (Whole Chapter)
    Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Celce este adevărat. Şi noi sîntem în Celce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică.
    EXPLICARE: Mulţi oameni se pretend a fi cineva. Dar aceasta e pentru cîteva zile. După cel cunoşti mai bine îţi schibi părerea cu privire la el. Nu-I aşa? Dar Domnul Isus a venit să ne facă cunăştinţă cu Cel care este aşa cum este, cu Cel care este adevărat. Dumnezeu care te iubeşte şi doreşte să te ajute.
    ILUSTRARE:
    APLICARE:

PUBLISHED IN: 

 ON 12/24/2008 AT 09:04  LASĂ UN COMENTARIU  
TAGS: COLINDCRACIUNDOMNUL ISUSNASTEREA

CUM SĂ TE PORŢI CU PERSOANELE DE CURÎND NĂSCUTE DIN NOU?

  1. ATITUDINEA
    1.1 PLINI DE ÎNCREDERE ÎN DUMNEZEU INDIFERENT DE „EŞECURI”
    1 Tesaloniceni 2: 2. După ce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:

1.2 VORBIND ÎN AŞA FEL CA SĂ PLACI LUI DUMNEZEU ŞI NU OAMENILOR
1 Tesaloniceni 2:4. Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

  1. COMPORTAMENTUL
    2.1 BLÎND CA O DOICĂ CE-ŞI CREŞTE CU DRAG COPII
    1 Tesaloniceni 2:7. Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:

2.2 SFÎNT, DREPT, FĂRĂ GREŞELI
1 Tesaloniceni 2:10. Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, care credeţi.
SFÎNT pus deoparte.

DREPT Fii corect. Mai mult ca tine probabil, cel  născut din Duh  de curînd are un cîntar mult mai exact şi mai sensibil faţă de ceia ce este corect sau ce este incorect.
FĂRĂ GREŞELI Unele greşeli sînt imposibil de evitat. După cum spune Scriptura „toţi greşim în multe feluri”, însă sînt unele greşeli care dacă sînt comise conştient  pentru mulţi ani vor paraliza  viaţa cuiva.

ILUSTRARE:

APLICARE:

2.3 NEPĂRTINITOR: CA UN TATĂ CU COPIII LUI.
Sfătuie ca un tată, încurajează ca un tată, aduce dovezi ca un tată.
1 Tesaloniceni 2:11. Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream (a aduce argumente, dovezi)
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

2.4 ESTE EXEMPLU DE COMPORTAMENT MOTIVAT DE ÎNTREBAREA: „DOAMNE ÎŢI PLACE CE ŞI CUM FAC?”
1 Tesaloniceni 4:1. Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

  1. SENTIMENTE
    3.1 IUBIND, FIIND GATA SĂ-ŢI DAI ŞI VIAŢA PENTRU EI
    1 Tesaloniceni 2:8. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:

3.2 DOREŞTI FOARTE MULT SĂ VEZI PERSOANA RESPECTIVĂ
1 Tesaloniceni 2:17. Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi câtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorinţa să vă vedem.
1 Tesaloniceni 3:6 Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la noi, şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

  1. RECUNOŞTINŢĂ
    4.1 MULŢUMESC LUI DUMNEZEU PENTRU COPII LOR ÎN DOMNUL
    1 Tesaloniceni 2:13. De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.
    1 Tesaloniceni 3:9. Cum putem noi oare să mulţumim în de ajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria, pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru?
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:
  2. ATENŢIONARE
    5.1 PREÎNTÎMPINĂ NOU-NĂSCUTUL CĂ VA AVEA DE TRECUT PRIN MULTE SUFERINŢE, NECAZURI
    1 Tesaloniceni 3:4. Şi când eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a şi întâmplat, cum bine ştiţi.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:

5.2 PREÎNTÎMPINĂ SĂ IA ÎN SERIOS CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU DE LA ÎNCEPUTUL NAŞTERII DIN NOU.
1 Tesaloniceni 4:8. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat şi Duhul Său cel sfânt.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

5.3 PREÎNTÎMPINĂ SĂ FIE GATA PENRU REVENIREA DOMNULUI ISUS
1 Tesaloniceni 5: 2. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. 3. Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.
4. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.
Să nu ne relaxăm.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

5.4 ÎI ÎNCURAJEAZĂ , EXPLICÎNDU-LE EVENIMENTELE VIITOARE
1 Tesaloniceni 4:15. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.
16. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos.
17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
18. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

6 ÎI ÎNVAŢĂ CALR ŞI DIRECT CARE ESTE VOIA LUI DUMNEZEU CU PRIVIRE LA EI.
6.1 ÎI ÎNVAŢĂ CĂ TREBUIE SĂ EXISTE GRANIŢĂ ÎNTE CE ESTE LUMESC ŞI DUHOVNICESC
1 Tesaloniceni 4:3. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie;
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

6.2 ÎI ÎNVAŢĂ CĂ SFINŢENIA ÎNSEAMNĂ CURĂŢENIA ÎN TRUP şi CONTROLUL POFTELOR
1 Tesaloniceni 4:4. fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, 5. nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.
EXPLICAŢIE: Nimeni nu se naşte curvar. Fiecare sîntem tentaţi să facem nebunii în viaţă. Trebuie doar să folosim mecanismul numit – autocontrolul.

ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

6.3 ÎI ÎNVAŢĂ CĂ SFINŢENIA ESTE CORECTITUDINE ÎN RELAŢII CU ALŢII.
TREBUIE SĂ FIE SINCERI ŞI CORECŢI ÎN RELAŢIILE SALE ŞI ATENŢIONEAZĂ CĂ LIPSA ACESTORA VA FI PEDEPSITĂ DE DOMNUL.
1 Tesaloniceni 4:6. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit. 7. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. 8. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat şi Duhul Său cel sfânt. 9. Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii,
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

PUBLISHED IN: 

 ON 12/24/2008 AT 07:13  LASĂ UN COMENTARIU  

O problema in biserica detectata de Iosif Ton

Simion Cure, prin 1972 a spus: „Istoria baptistilor din România se împarte în douã: Pânã pe la 1930, foarte mulþi predicatori erau experti în a arãta erorile si coruptia din ortodoxie si în a chema oamenii sã iasã de la ei si sã vinã în bisericile noastre. În 1925 s-a construit Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti si au venit mai multi teologi baptisti americani pentru a preda cursuri la acest Seminar. Profesorii acestia au observat ce fac predicatorii români care se concentrau pe criticarea ortodoxiei si, de prin 1930, au început sã ne spunã celor ce eram atunci în Seminar: „Lãsati ortodoxia în pace si predicati-L pe Domnul Isus, asa cum scrie apostolul Pavel: „Noi predicãm pe Isus Cristos cel rãstignit.” Slujba noastrã – au continuat ei – trebuie sã fie aceasta: Sã chemãm oamenii la Domnul Isus!” Este de remarcat cã semnul clar cã toatã frãtietatea baptistã a receptat acest mesaj a fost faptul cã în mai toate bisericile baptiste din tarã s-a scris de atunci deasupra amvonului: „Noi predicãm pe Isus Cristos cel rãstignit.” Dar ceea ce m-a izbit pe mine a fost ceea ce a adãugat Simion Cure la aceastã istorie: „Profesorii mei m-au învãtat cum sã chem oamenii la Domnul Isus, dar nu m-au învãtat ce sã fac cu ei dupã ce vin la Domnul Isus. Asa se face cã de treizeci de ani tot chem oamenii la Domnul Isus, dar nu mai stiu ce sã fac cu ei dupã aceea.” Problema care mi s-a formulat mie atunci a fost aceasta: Ce învãtãturã ar trebui sã le dãm noi oamenilor dupã convertire, adicã dupã ce vin la Domnul Isus. Am observat ca regulã generalã cã facem evanghelizãri, îi introducem pe cei convertiti într-un scurt si adeseori superficial curs de catehezã, îi botezãm si apoi îi lãsãm sã trãiascã linistiti în bisericã, fãrã sã mai avem pentru ei un program sistematic si coerent de învãtãturã.
Cândva am fost profesor de limba si literatura românã la clasele ciclului II ( de la cl. a V-a la cl. a VIII-a). Ca profesor, stiam exact ce si cât stie un elev când vine la mine în clasa a V-a. si eu stiam exact ce trebuie sã stie el când terminã clasa a VIII-a. Eu stiam cã trebuie sã le dau un volum de cunostinte si sã le formez o sumã de deprinderi. Pentru aceasta, în primul rând, eu aveam un plan de lectii pe care trebuia sã le predau în acel an scolar si, în al doilea rând, în planul acela aveam prevãzute si o serie de exercitii pe care trebuia sã le fac cu ei si o sumã de teme de casã pe care trebuia sã li le dau. Lucrarea mea de profesor trebuia sã fie extrem de bine gânditã si planificatã încã înainte de începutul anului scolar. De fapt, nu aveam voie sã intru la prima orã de clasã pânã nu mã duceam cu planul la dl Director ca sã mi-l semneze!
Si m-am gândit atunci: Oare de ce când am trecut de la catedrã la amvon nu mi-am pãstrat aceastã gândire organizatã si acest fel de muncã bine gânditã dinainte si amãnuntit planificatã? Ar fi trebuit ca atunci când am devenit pastor sã mã fi întrebat: În ce stadiu al cresterii spirituale se aflã noii mei elevi? Ce stiu ei si ce ar trebui sã stie ei? Ce subiecte ar trebui sã abordez eu în predici, adicã ce cunostinþe ar trebui sã le dau? Ce deprinderi de viatã crestinã au ei si ce deprinderi ar trebui sã le formez eu? Cu alte cuvinte, ce fel de oameni sunt ei acum, ce fel de oameni ai lui Dumnezeu as vrea eu sã ajungã si cum sã procedez ca sã-i fac sã ajungã acolo?Preluat de pe http://www.iosif-ton-mesaje.eu/introducere

PUBLISHED IN: 

 ON 12/19/2008 AT 07:12  LASĂ UN COMENTARIU  
TAGS: CRESTERE SPIRITUALADOMNUL ISUSISTORIA BAPTISTILOR DIN ROMÂNIASEMINARUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCURESTISIMION CURESTADIU

INSTRUCŢIUNI DE EXPUNERE A ACESTOR STUDII

În general fiecare studiu este compus ca şi exemplul oferit în continuare:

 

 

Tema: DOREŞTI SĂ FII ÎNŢELEPT?

Scopul: Să înţeleg cum pot fi înţelept si să doresc să aplic în practică cunoştinţele plăcute lui Dumnezeu

  

De ce este necesar de a fi înţelept?

 Ce face cel înţelept?

Cum pot fi înţelept?

Prov 16:22  Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor.

Ideia: ÎNŢELEPCIUNEA ESTE NECESARĂ PENTRU CĂ EA ESTE UN IZVOR DE VIAŢĂ PENTRU CINE O ARE.

Deut 32:29 Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, Şi s-ar gândi la ce li se va întâmpla.

 

Ideia: CEL ÎNŢELEPT ÎNŢELEGE ŞI SE GÎNDEŞTE LA CE SE VA ÎNTÎMPLA

Prov. 3: 13. Ferice de omul care găseşte înţelepciunea, şi de omul care capătă pricepere!

Ideia: POŢI FI ÎNŢELEPT DACĂ CAUŢI ŞI GĂSEŞTI ÎNŢELEPCIUNEA.

 

Pentru a putea preda acest studiu într-un mod efficient, este foarte important să înţelegi următorii 4 paşi:

  1. FORMULEAZĂ IDEIA.

Ideia este compusă din: a) detectarea nevoii, dorinţei, necesiatăţii, problemei cu care se confruntă asculătorul şi b) răspunsul biblic la această nevoie, dorinţă, necessitate, problemă.

IDEIA = a) cum pot fi înţelept?  + b) răspunsul biblic  

IDEIA= a+ b)

 la întrebarea : cum pot fi înţelept? răspunsul este: POT PRIMI ÎNŢELEPCIUNE FIIND PLĂCUT LUI DUMNEZEU.

 

  1. EXPLICĂ IDEIA: Răspunde la întrebarea: Ce înseamnă ideia aceasta? 
  2. ARGUMENTEAZĂ IDEIA: Răspunde la întrebarea: Este adevărată ideia aceasta?
  3. ILUSTREAZĂ IDEIA: ilustraţiile ajută ca ideia să fie memorată, deasemenea motivează la aplicarea acesteia.
  4. APLICĂ IDEIA: explicînd şi argumentînd ideia tu ai generat o întrebare în mintea lor: Ce să fac? Deaceia sugerează ascultătorilor, cum pot aplica ideia respectivă în practică. Răspunde la întrebarea: Unde şi cum pot aplica în viaţa mea acestă ideie?

 

Pentru a explica, a argumenta şi a aplica ideia, foloseşte la fiecare din aceşti paşi minimum 5 propoziţii şi 15 propoziţii maximum. Propoziţiile să fie scurte, clare şi simple. Foloseşte cuvintele tale. Chiar dacă te consulţi cu alte surse, vorbeşte în aşa fel pentru ca să fii înţeles de toţi.

 

Domnul să te ajute!

PUBLISHED IN: 

 ON 12/17/2008 AT 10:46  LASĂ UN COMENTARIU  
TAGS: APLICAREARGUMENTEAZĂÎNŢELEPCIUNEÎNŢELEPTEXPLICAFORMULEAZĂ IDEIAIDEIAPREDICASTUDIU

CE SĂ FAC PENTRU CA SĂ-MI MEARGĂ BINE?

CE SĂ FAC PENTRU CA SĂ-MI MEARGĂ BINE?

CE SA FAC CA SĂ AM SUCCES DE DURATĂ?Cuvinte biblice care arăta succes: propăşire, a merge bine,
Toti doresc să le meargă bine. Şi tu doreşti, nu-i aşa?
ILUSTRARE:

 

E BIBLIC SĂ DOREŞTI SĂ AI SUCCES, SĂ PROPĂŞEŞTI?

Isaia 52:13 Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. Domnul Isus are succes
Efeseni 1: 3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos.
Iacov 1:4. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic
1 Timotei 4: 15 Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

DIN CE CAUZĂ UNII NU PROPĂŞESC?

PENTRU CA NU CAUTA PE DOMNUL SI SE IMPOTRIVESC ADEVARULUI

Ieremia 10:21 Păstorii s-au prostitn-au căutat pe Domnul; pentru aceea n-au propăşit, şi li se risipesc toate turmele.
2 Timotei 3: 8. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa. 9. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

CINE ESTE SURSA PROPASIRII?

DOMNUL ESTE SURSA PROPASIRII

Geneza 24:35 Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
Geneza 39:2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, Egipteanul

Explicatie: Nu numai Domnul a fost cu Iosif dar şi Iosif a fost cu Domnul. Nu totdeauna i-a mers bine. A fost si în groapă aruncat. A fost şi în temniţă. Nu i-a fost delioc comfortabil. Însă a fost cu Domnul. Înainte de a ajunge în vîrful dealului trebuie să treci prin vale. Ca să ajungi în poiana frumoasă a unei păduri, trebuie să treci prin desişul pădurii, unde sînt capcane, animale, marăcini cu spini, pericole de a te rătăci.
Deut.30:9 Domnul, Dumnezeul tău, te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău; căci Domnul se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinţilor tăi,
Isaia 45:7 Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
ILUSTRARE:
APLICARE:

PERICOLELE SUCCESULUI SAU A PROPĂŞIRII

  1. ÎNGÎMFAREA INIMII ŞI RIDICAREA ÎMPOTRIVA DOMNULUI

Daniel 8:25. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.

EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

  1. SĂ CAZI ÎN IDOLATRIE

Osea 10:1. Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a ziditcu cât îi propăşea ţara, cu atât înfrumuseţa stâlpii idoleşti.
EXPLICAŢIE:
ILUSTRAŢIE:
APLICARE:

  1. SĂ N-ASCULŢI DE GLASUL DOMNULUI
    Ieremia 22: 21. „Ţi-am vorbit când îţi mergea bine; dar tu ziceai: ,Nu pot s-ascult!’ Aşa ai lucrat din tinereţea ta, şin-ai ascultat glasul Meu.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:
  2. SĂ TE ÎNCREZI ÎN FORŢELE PROPRII
    Psalmul 30:6. Când îmi mergea bine,ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:

CUM POŢI AVEA PROPĂŞIRE sau SUCCES?

  1. SĂ FII ÎN LOCUL UNDE TE VREA DOMNUL
    Ieremia 42: 10. ,Dacă veţi rămâne în ţara aceasta, vă voi face să propăşiţi în ea, şi nu vă voi nimici, vă voi sădi şi nu vă voi smulge; căci Îmi pare rău de răul, pe care vi l-am făcut!
    Fiecare în biserică tre să ne avem locul nostru.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:
  2. SĂ CAUŢI PE DUMNEZEU ÎN TOT TIMPUL
    2 Cronici 26:5. A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:
  3. ÎMPLININD CUVÎNTUL DOMULUI
    1 Cronici 22:13. Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe care le-a dat lui Moise Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te înspăimânta.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:
  4. MĂRTURISINDU-ŢI PĂCATELE ŞI LĂSÎNDU-TE DE ELE
    Proverbe 28: 13. Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:
  5. AVÎND MILĂ ŞI JUDECÎND DUPĂ DREPTATE
    Psalmul 112:5. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate!
    Psalmul 30: 6. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”
    EXPLICAŢIE:
    ILUSTRAŢIE:
    APLICARE:

PUBLISHED IN: 

 ON 12/12/2008 AT 15:07  LASĂ UN COMENTARIU  
TAGS: ADEVARULMERGE BINEPROPASIRESUCCESSURSA PROPASIRII

Cum ne învaţă Biblia să ne folosim darul?

  1. SA SLUJEASCA ALTORA DUPA DARUL, PE CARE L-A PRIMIT
    1 Petru 4:10 Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul, pe care l-a primit.
    Explica:
    Ilustrează:
    Aplicare:
  2. ÎN TOATE LUCRURILE SA FIE SLAVIT DUMNEZEU PRIN ISUS HRISTOS.
    1 Petru 4:11 Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu. Daca slujeste cineva, sa slujeasca dupa puterea pe care i-o da Dumnezeu: pentru ca in toate lucrurile sa fie slavit Dumnezeu prin Isus Hristos, a caruia este slava si puterea in vecii vecilor!
    Explica:
    Ilustrează:
    Aplicare:
  3. ÎNFLĂCĂREAZĂ DARUL LUI DUMNEZEU
    2 Timotei 1:6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele.
    Explica:
    Ilustrează:
    Aplicare:
  4. NU FI NEPĂSĂTOR DE DARUL CARE ESTE ÎN TINE
    1 Timotei 4:14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi -a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor
    Explica:
    Ilustrează:
    Aplicare:
  5. TOATE SĂ SE FACĂ SPRE ZIDIREA SUFLETEASCĂ
    1 Corinteni 14:26 Ce este de făcut atunci, fraţilor? Cînd vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.
    Explica:
    Ilustrează:
    Aplicare:

 

 

Cugetări despre îndemnul la pocăință al lui Isus 

 

De John Piper Despre Pocăinţă
Parte a seriei Taste & See


Scrisori de la Cambridge # 2

În timpul acestui an sabatic la Cambridge, Anglia, lucrez la o carte cu titlul provizoriu Ceea ce cere Isus omenirii. Îndemnul la pocăiță este esențial în mesajul lui Isus. Este la fel de important și are un sens apropiat poruncii: „Trebuie să fiți născuți din nou” (Ioan 3: 7). Una dintre preocupările mele este aceea de a demonstra că pocăința despre care vorbește Isus nu se referă la un anumit comportament, ci la o schimbare lăuntrică care dă naștere unui comportament nou, punându-L pe Dumnezeu în centrul atenției și preamărindu-L pe Hristos. Iată câteva cugetări care pot ajuta la a explica mai bine înțelesul pocăinței.

Din vremea aceea, Isus a început să predice, spunând: „Pocăiți-vă, pentru ca s-a apropiat Împărăția cerurilor.” (Matei 4:17)
N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. (Luca 5: 32)
Bărbații niniviteni se vor ridica la judecată cu generația aceasta și o vor condamna: pentru că ei s-au pocăit la vestirea lui Iona; și, iată, aici este mai mult decât Iona. (Matei 12: 41)
Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. (Luca 13: 3, 5)

Primul îndemn al ministerului public al lui Isus a fost: „Pocăiți-vă.” El a dat această poruncă, fără deosebire, tuturor celor care doreau să-L asculte. A fost un apel la o schimbare lăuntrică, radicală față de Dumnezeu și față de om.

Există două aspecte care ne arată că pocăința este o schimbare lăuntrică a minții și a inimii, și nu doar o simplă părere de rău cauzată de păcat sau o simplă îmbunătățire a comportamentului. În primul rând, sensul cuvântului grecesc a termenului tradus „Pocăiți-vă” (metanoeo) demonstrează acest lucru. Cuvântul este compus din două părți: meta și noeo. Cea de a doua parte (noeo) se referă la minte și la gândurile, percepțiilor, dispozițiile și intențiile acesteia. Prima parte (meta) este un prefix care înseamnă, de cele mai multe ori, mișcare sau schimbare.[1] Deci, sensul de bază al termenului „Pocăiți-vă!” este acela de a experimenta o schimbare a percepțiilor, dispozițiilor și a intențiilor gândirii.

Celălalt aspect care confirmă acest sens al termenului „Pocăiți-vă!” este felul în care Luca 3: 8 descrie relația dintre pocăință și un nou comportament. Spune, „Faceți roade, vrednice de pocăință.” Apoi, dă exemple de aceste roade: „Cine are două cămăși să dea celui care nu are; și cine are mâncare să facă la fel” (Luca 3: 11, 12). Acest lucru înseamnă că pocăința are legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, schimbare care conduce la roadele noului comportament. Pocăința nu înseamnă fapte noi, ci o schimbarea lăuntrică care determină aceste fapte noi. Isus ne îndeamnă să experimentăm această schimbare lăuntrică.

De ce? Răspunsul Său este pentru că suntem păcătoși. „N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși” (Luca 5: 32). Ce înțelegea Isus prin păcat? În parabola fiului risipitor, Isus descrie păcatul fiului în felul următor: „El și-a risipit averea trăind în destrăbălare. . .[și] ți-a mâncat averea cu desfrânatele „(Luca 15: 13, 30). Dar când fiul risipitor se pocăiește, spune: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău „. De aceea, risipindu-vă viața în mod nechibzuit și în desfrânare nu este doar dureros, ci este și o jugnire împotriva cerului – împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este esența păcatului. Păcatul este o insultă adusă lui Dumnezeu.

Vedem acest lucru și în felul în care Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să se roage. Le-a spus că ar trebui să se roage astfel: „Şi iartă nouă păcatele noastre, pentru că și noi iertăm oricui ne este dator” (Luca 11: 4). Cu alte cuvinte, păcatele iertate de Dumnezeu sunt comparate cu cele pe care oamenii le fac împotriva noastră, iar acestea se numesc datorii. Prin urmare, interpretarea pe care Isus a dat-o păcatului a fost aceea că dezonora pe Dumnezeu și ne făcea datori să restabilim onoarea divină pe care o defăimasem prin comportamentul și atitudinea noastră, astfel minimalizându-L pe Dumnezeu. Această datorie este plătită de Isus însuși. „Fiul Omului (a) venit. . . să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10: 45). Dar, pentru ca noi să ne bucurăm de acest dar, El ne spune că trebuie să ne pocăim.

A se pocăi înseamnă a experimenta o schimbare a modului de a gândi, un mod care Îl vede pe Dumnezeu ca fiind adevărat, frumos și demn de toată lauda și supunerea noastră. Această schimbare a mentalității Îl include, în același fel, și pe Isus. Ştim acest lucru, deoarece Isus a spus: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, m-ați iubi, căci am venit de la Dumnezeu.” A-L vedea pe Dumnezeu cu o mentalitate nouă, înseamnă a-L vedea și pe Isus cu o mentalitate nouă.

Nimeni nu este exclus de la îndemnul la pocăință al lui Isus. El a explicat acest lucru în mod clar, când un grup de oameni a venit la el cu știri despre două calamități. Oameni nevinovați fuseseră uciși în timpul masacrului lui Pilat și în momentul căderii turnului din Siloam (Luca 13: 1-4). Isus a folosit această ocazie pentru a atrage atenția și acestor mesageri: „dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13: 5). Cu alte cuvinte, să nu credeți că aceste evenimente înseamnă că unii oameni sunt păcătoși și au nevoie de pocăință, iar alții nu. Toți au nevoie de pocăință. La fel cum toți au nevoie să se nască din nou, deoarece „ce este născut din carne este carne” (Ioan 3: 6), așa că toți trebuie să se pocăiască pentru că toți sunt păcătoși.

Când Isus a spus: „Nu am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși” (Luca 5: 32), nu a vrut să spună că unele persoane sunt suficient de bune pentru a nu avea nevoie de pocăință. El s-a referit la faptul că unii se încredeau în ei înșiși că sunt drepți (Luca 18: 9); însă, între timp, alții deja se pocăiseră și se îndreptățiseră întru Dumnezeu. De exemplu, tânărul bogat dorea „să se îndreptățească” (Luca 10:29), în timp ce „vameșul. . . se bătea în piept, spunând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” [și] acesta a coborât acasa îndreptățit [de către Dumnezeu]” (Luca 18: 13-14).

Prin urmare, nici unul nu este exclus. Toți au nevoie de pocăință. Iar nevoia este urgentă. Isus a sups: „Dacă nu vă pocăiți, veți pieri și voi la fel.” Ce a vrut să spună cu ”veți pieri”? A vrut să spună că judecata finală a lui Dumnezeu va cădea asupra acelora care nu se pocăiesc. „Bărbații niniviteni se vor ridica la judecată cu generația aceasta și o vor condamna: pentru că ei s-au pocăit la vestirea lui Iona; și, iată, aici este mai mult decât Iona” (Matei 12: 41). Iisus, Fiul lui Dumnezeu, avertizează oamenii cu privire la judecata ce va veni, și ne oferă ajutor dacă ne vom pocăi. În cazul în care nu ne vom pocăi, Isus poate să ne spună doar: „Vai de tine” (Matei 11: 21).

Acesta este motivul pentru care îndemnul la pocăință face parte din mesajul Său principal, și anume că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. „S-a împlinit timpul și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu; pocăiți-vă și credeți în Evanghelie „(Marcu 1: 15). Evanghelia – vestea cea bună – este că domnia lui Dumnezeu a ajuns la noi prin intermediul lui Isus pentru a-i salva pe păcătoși, înainte de a-i judeca la A Doua Sa Venire. Astfel, îndemnul la pocăință se bazează pe milostiva ofertă de a ne ierta, și pe îngăduitorul avertisment că, într-o zi, cei care refuză oferta, vor pieri prin judecata lui Dumnezeu.

După ce a înviat din morți, Isus s-a asigurat că apostolii săi vor îndemna la pocăință întreaga omenire. El a spus: „Așa este scris, și așa trebuia să pătimescă Hristosul și să învieze dintre morți a treia zi, și să se predice în Numele Său pocăința și iertarea de păcate la toate neamurile, începând de la Ierusalim” (Luca 24 : 46-47). Prin urmare, îndemnul lui Isus la pocăință este adresat tuturor neamurilor. Este adresat nouă, oricine am fi și oriunde ne-am afla, revendicându-și dreptul asupra noastră. Îndemnul lui Isus pentru fiecare suflet este: Pocăiește-te. Fă o schimbare în profunzimea interiorului tău. Înlocuiește toate percepțiile, dispozițiile și intențiile ce necinstesc pe Dumnezeu și Îl fac pe Hristos să pară neînsemnat, cu cele care îl cinstesc pe Dumnezeu și Îl preamăresc pe Hristos.

Pentru Hristos și împărăția Sa,

Pastorul John

  1.  De exemplu, meta este utilizat ca prefix în cuvântul metabaino (a se transfera sau a se schimba dintr-un loc în altul), metaballo (a-și schimba modul de a gândi), metago (a conduce sau a se muta dintr-un loc în altul), metatithemi (a transporta dintr-un loc în altul sau a pune într-un alt loc, a transfera), metamorphoo (a se schimba într-un mod vizibil pentru ceilalți, a se transfigura), metastrepho (a provoca o schimbare a stării sau a condiției, a altera), metaschematizo (a schimba forma cuiva, a transforma, a schimba) etc.

CHEMAREA LA POCĂINŢĂ

Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului)Evanghelia de la Matei 4, 12-17

 

„De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să zică: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”

(Matei 4, 17)

„Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: «Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit». De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor.”

 

În Evanghelia Duminicii de după Botezul Domnului (Matei 4, 12-17), se aude chemarea Mântuitorului la dobândirea Împărăţiei Cerurilor punând început bun nădejdii: pocăinţa. După Botezul în Iordan, după ce a înfruntat cele trei ispitiri ale Satanei la sfârşitul postului de patruzeci de zile în pustie, Iisus pleacă din Galileea şi, „părăsind Nazaretul, a venit şi a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi ale lui Neftali” (Matei 4,13). De altfel, ştim că în Nazaret, după ce a deschis cartea, în ziua sâmbetei la sinagogă, a citit profeţia lui Isaia (61,1) şi le-a vorbit ascultătorilor despre „plinirea Scripturii”, dar nazarinenii „s-au umplut de mânie” vrând să-L omoare (Luca 4, 28-29). În Capernaum Îşi va începe propovăduirea, localitatea rămânând centrul activităţi Sale, „patria” sa, unde va săvârşi multe din slăvitele Lui minuni (Matei 13,54; Marcu 6,1). Evanghelistul Matei vede în alegerea Capernaumului împlinirea profeţiei prorocului Isaia: „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neflali, spre calea mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul ce stătea în întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Isaia 8,23; 9,1).

Venind Hristos în lume, a adus „lumina cunoştinţei”, care se va revărsa peste toţi oamenii, dacă vor asculta şi urma chemarea la pocăinţă. Chemarea Mântuitorului a fost auzită şi din gura Sfântului Ioan Botezătorul, care striga şi el, cum notează Matei: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” (3, 2). Adică Împărăţia lui Dumnezeu, a fericirii veşnice, pentru aceia care într-adevăr fac pocăinţă şi cred în Evanghelie. La Sfântul Evanghelist Marcu găsim acelaşi mesaj, cu câteva accente suplimentare: „După ce Ioan a fost întemniţat, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi zicând: Plinitu-s-a vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 14-15).

Chemarea la pocăinţă, ca o condiţie iniţială a intrării în Împărăţie, se adresează tuturor oamenilor. Botezul lui Ioan era expresia văzută a chemării, „botez al pocăinţei spre iertarea păcatelor” (Marcu 1, 4), fiindcă „se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele” (Marcu 1, 5). Fără o schimbare radicală a vieţuirii, a întregii fiinţe, nu era posibilă înţelegerea, necum participarea la o viaţă nouă în Împărăţia lui Dumnezeu. Hristos Domnul, venind pe pământ, a desfiinţat opreliştile, cum spune Sfântul Apostol Pavel, şi a deschis calea către Tatăl, făcându-i pe oameni fii ai lui Dumnezeu după har, adică a deschis calea îndumnezeirii firii umane, a urcuşului ei către Dumnezeu, pentru ca toată zidirea, restaurată, să fie „locaş sfânt întru Domnul”, iar oamenii „concetăţeni ai sfinţilor şi casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19-22).

Înţelegerea noii realităţi cerea o pedagogie specială, în centrul căreia se află şi pildele, la care apelează mereu Mântuitorul. O schimbare a fiinţei fără lepădarea de trecutul ei păcătos, prin mărturisire şi hotărârea de a începe o viaţă nouă, cu Hristos, nu era posibilă. Cât timp Domnul Iisus Hristos a propovăduit, a trăit în trup pe pământ, ierta păcatele celor care veneau spre vindecare şi dovedeau pocăinţă sinceră. Chiar pe Cruce se arată puterea pocăinţei, căci tâlharului celui bun, care îşi vede păcatele şi-L roagă pe Iisus „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!”, primeşte răspuns bun de îndată: „Şi Iisus i-a zis: Adevăr îţi spun Eu ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai!” (Luca 23, 42-43).

De iertarea păcatelor au nevoie toţi creştinii, căci numai Dumnezeu este fără păcat. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, prin Sfânta Sa Jertfă, a şters „păcatul lumii” (Ioan 1, 29) şi a lăsat Taina Pocăinţei (Spovedaniei), ca semn al iubirii pentru creştini. Taina Pocăinţei, ca una din cele şapte Taine ale Bisericii, a fost instituită odată cu Taina Preoţiei, după Înviere, când Iisus, arătându-Se apostolilor, le-a spus: „Luaţi Duh Sfânt!; cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta, cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 22-23). Mântuitorul le făgăduise ucenicilor că le va da „cheile Împărăţiei Cerurilor”, puterea de a lega și de a dezlega, adică de a ierta sau nu păcatele (Matei 18, 18), dar harul şi puterea reală a tainelor nu le-au primit decât prin suflarea Duhului Sfânt peste ei.

Când ucenicii vor începe propovăduirea, după pogorârea Duhului Sfânt, îndeamnă la pocăinţă şi botez, după cum i-a învăţat Mântuitorul. „Pocăiţi-vă, zice ascultătorilor Sfântul Petru, şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele Apostolilor 2, 38).

Cuvintele Mântuitorului şi ale ucenicilor lui răsună cu atât mai puternic azi, când orgoliul lumii, lăcomiile de toate felurile, strâmbătăţile acoperă calea spre pocăinţă, tulbură grija pentru mântuire. Uşile pocăinţei aşteaptă, numai să fie voinţa noastră de a lucra poruncile sfinte ale Domnului Iisus şi de a le deschide prin spovedanie vrednică de mila Lui. Amin.

 

ÎNCEPUTUL LUCRĂRII PUBLICE A LUI ISUS

 

Text: Marcu 1:14-15 „După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând Evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: «S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!»”

 

 

            În acest text Marcu ne relatează despre începutul lucrării publice a lui Isus. Din versetul 14a aflăm că Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare şi de aici ne putem da seama că lucrarea lui printre oameni a încetat. Imediat după acest lucru, apostolul Marcu ne spune despre Isus că şi-a început lucrarea publică predicând şi spunând (vorbind). Astfel, putem observa că prima lucrare publică a lui Isus şi cea mai importantă a fost predicarea sau propovăduirea. Adică nu minunile şi vindecările, ci Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia. Pavel spune în 1 Corinteni 1:21b că „Dumnezeu a binevoit să mântuiască pe cei care cred, prin nebunia predicării” şi în Romani 10:10b că „prin mărturisirea cu gura ajungi la mântuire”. Vedem deci că, chiar dacă pentru lumea necredincioasă predicarea este o nebunie, pentru noi, copiii lui Dumnezeu predicarea sau vestirea Cuvântului duce la mântuire.

            Haideţi dar să vedem care este predica lui Isus. Versetul 14b ne spune că Isus predica despre Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi L-a trimis pe Isus ca să vestească această veste bună. Mai mult decât atât, Evanghelia sau vestea cea bună era chiar Isus Hristos. În continuare în versetul 15 Isus proclamă că „s-a împlinit timpul”, adică ne spune că a venit timpul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Aceasta înseamnă că a venit vremea să-şi facă apariţia Mesia cel demult promis şi să fie declanşată lucrarea de mântuire. Dacă stăm puţin să ne gândim la aceste cuvinte, există un timp potrivit pentru orice lucru şi că noi trebuie să nu pierdem ocazia care ni se oferă gândindu-ne că este timp oricând. De aceea noi nu trebuie să ne amânăm pocăinţa atunci când avem ocazia de a auzi cuvântul vieţii, ci să ne întoarcem la Dumnezeu, să scoatem din inima noastră îndoiala şi să ne încredem absolut în Isus. Amin!

            Isus ne spune în continuare că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat. Aceasta înseamnă că Dumnezeu S-a apropiat de noi astăzi, este chiar lângă noi, în mijlocul nostru. Înseamnă că El aşteaptă ca noi să-L primim. Împărăţia lui Dumnezeu începe chiar cu venirea Isus Hristos, dar ea încă nu este desăvârşită. De aceea în rugăciunea „Tatăl nostru” Isus ne învaţă să ne rugăm: „vie împărăţia Ta”. Dumnezeu va instaura împărăţia Lui desăvârşită abia la a doua venire a lui Isus, când vor veni şi judecata de apoi şi noua creaţie. Important pentru fiecare din noi este însă ceea ce reprezintă împărăţia lui Dumnezeu. Ea reprezintă de fapt domnia lui Dumnezeu, care biruie şi înlătură răul. Această domnie se produce astăzi în plan spiritual, prin faptul că oamenii vin la credinţă şi se adună ca membrii ai împărăţiei lui Dumnezeu în Biserica lui Isus Hristos. Deci, a primi împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ, înseamnă a accepta domnia lui Dumnezeu peste toate aspectele vieţii noastre. Şi după cum am învăţat din textul de astăzi, împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi odată ce L-am întâlnit pe Isus.

            Mai departe Isus ne spune ce trebuie să facem ca să putem intra în împărăţia lui Dumnezeu. Porunca Lui e scurtă şi la obiect: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Prima poruncă: „pocăiţi-vă” nu era ceva nou pentru poporul Israel, pentru că mulţi proroci chemaseră până atunci poporul la ascultare de Dumnezeu, începând cu Samuel şi terminând cu Ioan Botezătorul. Cuvântul „pocăiţi-vă” înseamnă în ebraică „întoarceţi-vă de pe calea greşită” şi în greacă „schimbaţi-vă întregul mod de gândire”. De aceea prin pocăinţă fiecare dintre noi îşi schimbă viaţa în întregime şi nu doar parţial. Viaţa nouă pe care o apucăm trebuie să fie o viaţă îndreptată în întregime spre Dumnezeu şi nu spre propriile noastre dorinţe sau spre idoli. Tocmai de aceea tu şi eu trebuie să ne pocăim dacă suntem membrii ai bisericii doar formal sau dacă suntem creştini doar cu numele şi nu suntem născuţi din nou prin Duhul Sfânt.

            A doua poruncă a lui Isus care este de fapt alternativa oferită de Dumnezeu oamenilor este: „credeţi în Evanghelie” sau altfel spus: „credeţi Evanghelia”! Cine face acest lucru nu mai trebuie să se teamă de judecată. Va primi viaţa veşnică şi va locui cu Isus în împărăţia cerurilor pe vecie. De aceea, când Isus ne strigă „credeţi în Evanghelie”, El de fapt ne spune: „credeţi în Mine şi credeţi în Cel care M-a trimis”. Evanghelia vieţii este Isus Hristos Însuşi. Ce putem învăţa de aici este că pe Isus îl interesează pocăinţa noastră, adică convertirea noastră de la viaţa în păcat la viaţa prin har. Un al doilea lucru pe care mai vreau să-l adaug este că noi nu trebuie să căutăm o altă evanghelie. Evanghelia Domnului Isus rămâne aceeaşi până la revenirea Sa, deci nu putem nici să schimbăm Evanghelia şi nici să o scriem în continuare. Noi trebuie deci să apucăm această Evanghelie şi astfel să ne ţinem strâns de Domnul vieţii Isus Hristos.

            Pregătind acest cuvânt, am înţeles în primul rând că nu datorită interesului meu pentru Isus am ajuns eu să-L descopăr, ci datorită harului Său pe care l-am primit prin studiul Bibliei. De aceea, prin acest text am înţeles importanţa Cuvântului Domnului în viaţa şi în vorbirea mea. În al doilea rând am înţeles că Dumnezeu nu aşteaptă de la mine o viaţă creştină formală, ci o viaţă de slujire fierbinte în duh şi în adevăr. Din minimesajele pregătite până acum am văzut că atât Ioan Botezătorul, cât şi Isus au dus o viaţă activă pentru lucrarea lui Dumnezeu. La fel trebuie să fac şi eu. Chiar dacă din punct de vedere omenesc n-am cine ştie ce viziune pentru viaţa mea, am credinţa puternică cum că Dumnezeu are. Tot ce trebuie să fac este să mă încred în El. Domnul atât îmi cere. Mă rog deci ca El să lucreze minunat în adunarea noastră şi să ne folosească pe fiecare în împlinirea misiunii pe care ne-a lăsat-o.

 

Amin!

Ce este pocăinţa? de R.C. Sproul


Aţi fost vreodată întrebaţi de cineva, „Dacă aţi avea posibilitatea de a vă retrăi viaţa, ce aţi face diferit?” Eu am fost întrebat această întrebare. Sunt, de asemenea sigur că noi toţi am fost întrebaţi această întrebare într-un anumit moment şi eu nu încetez niciodată să fiu uimit când aud oamenii răspunzând la această întrebare prin a spune, „eu nu aş face nimic diferit de la cum mi-am trăit viaţa.” Pur şi simplu nu pot să îmi imaginez aceasta. Eu nu pot să cred că cineva ar gândi că dacă ar avea prilejul să refacă tot ce au făcut vreodată nu ar exista nimic să schimbe. Mie mi se pare că afirmaţia „Voi face totul la fel” ar fi cel mai perfect exemplu de lipsă de căinţă, deoarece am afirma că nu regretăm nimic din ceea ce am spus sau am făcut vreodată. Iar aceasta este pur şi simplu imposibil mai ales când recunoaştem că toţi suntem păcătoşi şi că toţi am făcut lucruri care sunt greşite; anume că l-am ofensat pe Dumnezeu şi cu siguranţă dacă suntem creştini, ne-am dori să putem să facem acele lucruri din nou mai degrabă decât să păcătuim împotriva lui Dumnezeu.

Ceea ce avem de gând să facem în zilele următoare este să privim la conceptul biblic de pocăinţă. Noi înţelegem că această idee de pocăinţă este centrală, nu numai în Noul Testament dar în toată Scriptura. Ne amintim că lucrarea Noului Testament începe cu apariţia lui Ioan Botezătorul care vine din pustiu anunţând apariţia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi mesajul său către poporul Israel este foarte simplu. El rosteşte aceste cuvinte, „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Iar după aceea, la puţin timp, Isus îşi începe lucrarea publică şi când începe să predice, mesajul Lui este exact acelaşi – „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Peste tot în Noul Testament când oamenii ascultă pe Hristos sau ascultă predicile apostolilor şi întreabă, „Ce ar trebui noi să facem? Care ar trebui să fie răspunsul nostru în acest moment în istorie?”. Răspunsul este întotdeauna o formă a replicii, „Credeţi în Hristos.” Sau „Crede şi fii botezat.” Sau „Pocăieşte-te şi fii botezat.” Întrucât conceptul de pocăinţă este atât de central în predicarea biblică, este foarte important ca noi să câştigăm puterea de a înţelege tot ce este implicat în el.

Haideţi să începem prin a privi la însăşi termenul „pocăinţă”. Cuvântul „pocăinţă” vine la noi dintr-un cuvânt grecesc pe care îl găsim în Noul Testament cuvântul fiind „metanoia”. Acesta este un cuvânt din acelea care au un prefix şi o rădăcină. Prefixul „meta” este unul, cred eu, cu care suntem toţi familiarizaţi deoarece îl auzim şi în limba română. Ne gândim la „metafizică”, de exemplu. Obiectul de studiu al fizicii este studiul acelor elemente din natură care sunt vizibile, care sunt perceptibile, care sunt fizice. Iar metafizica este o încercare de a ajunge dincolo de sfera lumii fizice până la sfera transcendentală. Şi prefixul „meta” poate să însemne „cu” sau „alături de” sau de asemenea „după”. Rădăcina „noeo” este forma verbală a substantivului pe care noi îl găsim adesea în Biblie – substantivul „nous„. Şi care pur şi simplu este cuvântul grec pentru „minte”. În forma lui cea mai simplă, termenul „metanoia” are de a face cu mintea în fond şi la urma urmei. Am putea să ne gândim la „gândul ulterior”. Şi s-a ajuns ca în limba greacă să însemne o schimbare semnificativă a minţii cuiva. În cel mai rudimentar sens conceptul de pocăinţă în Biblie înseamnă a schimba mintea cuiva. Dar dacă noi privim mai atent, vom vedea că aceasta nu este doar o chestiune de vreun fel de judecată intelectuală unde noi încercăm să rezolvăm o problemă şi la prima abordare a problemei ajungem la o concluzie dar apoi, după ce îi acordăm beneficiul unei a doua priviri rapide şi o examinăm suplimentar noi hotărâm să ne schimbăm concluzia şi să adoptăm o ipoteză diferită. Nu aceasta este ideea lui „metanoia”.

„Metanoia” are de a face, vorbind în general, cu transformarea minţii cuiva cu privire la comportamentul lui. Şi poartă cu el ideea de „a regreta”. Când noi regretăm ceva, înseamnă că noi regretăm ceea ce noi am făcut o anumită acţiune şi ideea de a regreta, purta cu ea nu numai o evaluare intelectuală ci şi un fel de răspuns emoţional sau interior. Sentimentele sunt implicate. Sentimentul care este cel mai adesea asociat cu pocăinţa în Scriptură este sentimentul de remuşcare, de regret. Un simţământ de supărare şi mâhnire pentru că s-a acţionat într-un anumit mod pe care noi să dorim să-l refacem – pe care noi să dorim să-l ştergem din dosar dacă am putea. El implică o oarecare supărare pentru o formă precedentă de comportament.

Ideea de pocăinţă este adânc înrădăcinată în Israelul Vechiului Testament. Când savanţii examinează acest concept al pocăinţei aşa cum a fost el prezentat în Vechiul Testament ei fac uneori distincţie între două tipuri de pocăinţă. Primul gen de pocăinţă pe care îl găsim în Vechiul Testament este numit pocăinţă „cultică” sau „ritualistică”. Iar cel de-al doilea gen de pocăinţă este numit pocăinţă „profetică”. Primul fel este pocăinţa „cultică” sau „ritualistică”. Ce înseamnă aceasta? Cuvântul „cultic” poate fi foarte înşelător pentru noi în acest moment. Deoarece în momentul în care folosim termenul „cult” (sau sectă) ne gândim la ceva ce este puţin descentrat, un fel de grup asemănător grupului „Jonestown” (un oraş în Guyana fondat de organizaţia Templul Poporului condusă de liderul sectant Jim Jones, unde au avut loc sinucideri în masă) sau David Koresh şi acel grup. Iar sectele sunt ceva ce noi considerăm a fi, aşa cum am afirmat deja, orice altceva dar nu ortodoxe. Ele sunt eterodoxe – grupuri eretice care sunt implicate într-un fel de mişcare religioasă eronată.

Dar termenul „cultic”, atunci când îl folosim într-un sens tehnic în teologie, nu se referă la secte, după cu am menţionat deja, ci se referă la tiparele comportamentale sau la viaţa religioasă a unei anumite comunităţi. Când privim în Vechiul Testament şi ne uităm la naţiunea lui Israel vorbim despre „cultul” lui Israel sau practicile comunitare ale Israelului exprimate în sărbătorile lor religioase. Aşadar nu există nici o asociere negativă sau peiorativă a cuvântului „cultic” aici. Cu alte cuvinte, ne referim la ceea ce se întâmplă în viaţa religioasă organizată a lui Israel în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care instituie cultul lui Israel şi el defineşte prin legea Lui, nu numai cum trebuie oamenii să se comporte moral, dar El, de asemenea, oferă direcţiuni specifice pentru cum trebuie să se comporte religios. Cu alte cuvinte, cum trebuie ei să se roage, cum să-şi aducă jertfele, cum trebuie îndeplinite slujbele închinării la templu. Toate acestea fac parte din ritualul sau practicile cultice ale naţiunii lui Israel.

Când privim la aceasta în Vechiul Testament vedem că sunt anumite practici esenţiale pentru sistemul ritualistic şi pentru practicile cultice ale poporului evreu şi care erau preocupate în mod specific cu pocăinţa. Iar scopul pocăinţei în aceste observaţii şi în aceste rituri şi ritualuri a fost să atragă atenţia asupra tiparelor care trebuiau urmate atunci când poporul păcătuia împotriva lui Dumnezeu şi provoca mânia Lui. Odată ce Dumnezeu a devenit supărat pe naţiune, atunci poporul era chemat să facă anumite lucruri pentru a împăca mânia lui Dumnezeu. Aceasta era ideea din spatele acestor practici rituale – să satisfacă supărarea lui Dumnezeu în aşa fel încât mânia Lui să fie înlăturată, oamenii să poată fi iertaţi de păcatele lor şi pacea cu Dumnezeu să poată fi restaurată în comunitate.

Unele dintre lucrurile care compuneau această procedură, ritualul penitenţei sau al pocăinţei în Vechiul Testament includea următoarele elemente. În primul rând ar fi o chemare pentru un post general, sau uneori chiar naţional. Dacă oamenii ar fi păcătuit, profeţii ar fi venit, de exemplu, şi I-ar fi chemat la o adunare solemnă. Iar apoi, când era anunţată adunarea (şi fiecare era necesar să vină la adunare – bărbaţi, femei şi copii) întreaga naţiune era adusă afară înaintea cortului întâlnirii în pustie iar apoi, mai târziu, la templu. Şi profetul vorbea şi anunţa judecata lui Dumnezeu împotriva oamenilor iar apoi chema adunarea la un post general în aşa fel încât fiecare trebuia să nu mănânce pentru o perioadă bine definită de timp ca un semn naţional al pocăinţei în aşa fel încât Dumnezeu să-şi îndepărteze mânia departe de popor.

Al doilea element al acestui ritual pe care îl găsim în Vechiul Testament implică anumite articole de îmbrăcăminte care erau anume pregătite pentru a fi veşmintele de jale. Aceste articole speciale de îmbrăcăminte au fost prima dată asociate în mod specific cu procesul de jelire. Ne amintim că atunci când copilul lui David s-a îmbolnăvit şi a fost bolnav de moarte, David şi-a rupt hainele; şi-a sfâşiat veşmintele. Citim această expresie, „sfâşierea veşmintelor cuiva”. A le sfâşia însemna a le rupe şi a le rupe de tot. Şi câteodată vom citi această descriere ciudată şi bizară a unor oameni din Vechiul Testament loviţi de jale că ei îşi exprimă întristarea prin smulgerea hainelor de pe ei. Apoi, pentru a adăuga la ruperea veşmintelor, cealaltă parte a ritualului care era atunci asociată cu pocăinţa nu era numai sfâşierea veşmintelor dar şi îmbrăcarea unei pânze de sac şi cenuşă. Citeşti despre aceşti oameni care umblă îmbrăcaţi cu această ţesătură aspră pe trupurile lor care era foarte lipsită de confort. Era un fel de măsură punitivă prin care oamenii îşi produceau acest disconfort ca un semn al pocăinţei lor. Aşadar, ei îşi sfâşiau hainele, îmbrăcau pânză de sac iar apoi luau cenuşă (şi ei chiar stăteau într-o grămadă de cenuşă) şi împrăştiau cenuşa pe hainele lor şi o împrăştiau în jurul frunţii lor şi pe capul lor. Tot acest proces, ca un ritual, era un semn de degradare de sine. Poate fi văzut de mai multe ori. Ce spune Iov după ce Dumnezeu îi vorbeşte din vârtejul de vânt? El spune, „Eu mă detest” („mi-e scârbă de mine” – Iov 42:6). Aceasta a fost pocăinţa lui Iov. Şi el a mai spus „Mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Şi el îmbracă sacul. Aşadar aceasta este în totalitate parte a tradiţiei lui Israel. Împreună cu schimbarea hainelor, ceea ce a fost desemnat să indice în mod simbolic o schimbare a inimii, o schimbare a minţii.

Mai apoi, elementul verbal care ar fi asociat cu aceasta ar fi un fel de cântec care era un cântec de jale, în Vechiul Testament, era de fapt „plângerea”. Plângerea era o expresie a durerii şi câteodată plângerea era folosită când murea cineva sau avea loc vreo catastrofă atunci oamenii cântau acest cântec de jale. Avem în Biblie o întreagă carte de plângeri scrisă de un om care este cunoscut ca „profetul plângăcios”. Numele lui a fost Ieremia. Iar după cartea lui Ieremia avem o carte mai scurtă numită Cartea Plângerilor. Iar acolo, Ieremia deplânge distrugerea Ierusalimului – rezultatul judecăţii lui Dumnezeu asupra naţiunii deoarece ei au fost impenitenţi. Adevărata penitenţă trebuia exprimată printr-o plângere – un cântec de jale şi acompaniată de ţipete puternice şi vaiete.
Observaţi de asemenea în Noul Testament sunt ocazii în care Îl vedem pe Isus înviind oameni din morţi. Într-una din aceste ocazii serviciul funerar este deja început şi ei au bocitori profesionişti. Erau oameni care erau plătiţi să poarte mai departe aceste rituri şi ritualuri în eventualitatea morţii cuiva. Deci chiar dacă nu simţeau în mod necesar durerea şi jalea pierderii personale ei erau actori buni şi se văicăreau şi plângeau şi se comportau emoţional, bătându-se în piept, îmbrăcându-se în sac şi cenuşă pentru a exprima această formă cultică de plângere. Dar acelaşi fel de activitate era asociat cu ritualul pocăinţei. Când o persoană exprima durere înaintea lui Dumnezeu pentru că a păcătuit împotriva Lui, se angaja la un post general, îşi schimba hainele şi îmbrăca sacul şi cenuşa, îşi exprima plângerea iar odată cu aceasta avea plânsete, gemete şi văicăreli.

De asemenea putem observa rugăciuni specifice care au devenit parte a sistemului religios al lui Israel. Dacă mergem în cartea de imnuri a Vechiului Testament, care este cartea Psalmilor, aici unde avem rugăciuni şi poezii aranjate pe muzică şi care erau parte a liturghiei (închinării) comunităţii Israelite. Putem de asemenea să împărţim Psalmii în diferite grupuri. Avem Psalmi de imprecaţie (blestem). Avem Psalmi de înălţare. Avem Psalmi ai încoronării. Există toate aceste feluri diferite de Psalmi. Există psalmi laudativi care slăvesc bunătatea Legii lui Dumnezeu. Dar una din secţiunile Cărţii Psalmilor sau unul din tipurile de Psalmi pe care i-am determinat sunt chemaţi Psalmi ai penitenţei – dintre care cel mai faimos este Psalmul 51, Psalmul pe care David l-a scris după ce profetul Natan l-a confruntat cu păcatul lui cu Bat-Şeba. Iar David îşi mărturiseşte păcatul şi cere iertare lui Dumnezeu. Acesta nu e singurul Psalm de pocăinţă. Există o serie întreagă de astfel de Psalmi ai penitenţei şi toţi cuprind o recunoaştere a păcatului împotriva lui Dumnezeu, o hotărâre de a se întoarce de la comportamentul cel rău şi o cerere adresată lui Dumnezeu în smerenie ca El să restaureze persoana la o (nouă) stare de har. Toate acestea fac parte din viaţa religioasă.
Una din ultimele sublinieri ale acestui aspect este că periodic, anul religios Iudaic, aşa cum era, existau anumite zile care erau desemnate, nu numai pentru praznice, sărbători şi comemorări ale trecutului, dar existau şi anumite zile care erau puse deoparte pentru a fi zile de penitenţă. Zile în care exista o exprimare colectivă, o recunoaştere a păcatului şi jale pentru acel păcat. Toate aceste lucruri sunt parte al vieţii cultice a lui Israel.

Al doilea fel de pocăinţă, despre care vom vorbi pe larg în expunerea noastră următoare, este numită „pocăinţă profetică”. Aici proorocii nu au dispreţuit ritualurile pe care Dumnezeu le-a hotărât, şi pe care poporul le folosea pentru a-şi exprima părerea de rău pentru purtarea lor, ci pocăinţa profetică era o judecată împotriva Israelului pentru practicile cultice când acestea degenerau într-un simplu externalism unde oamenii doar treceau prin mecanismul pocăinţei dar pocăinţei lor îi lipsea sinceritatea reală. Nu venea din inimă. În perioada marilor profeţi în secolele al şaptelea şi al optulea Înainte de Hristos profeţii au accentuat nevoia de autentică jale evlavioasă, care să vină din inimă. Dar vom analiza acest fel de pocăinţă în sesiunea următoare.

Gânduri de încheiere.
În Vechiul Testament am observat că au existat anumite practici şi ritualuri pe care Dumnezeu le-a instituit pentru naţiunea Lui, Israel prin care poporul putea să exprime, să verbalizeze şi să demonstreze durerea lor pentru păcat. Permiteţi-mi să vă întreb astăzi, cum faceţi voi aceasta? Cum arătaţi o inimă zdrobită pentru că L-aţi ofensat pe Dumnezeu? Cum demonstrăm aceasta în viaţa Bisericii? În sistemul Romano Catolic avem un întreg organism de penitenţe care este legat între sacramentele bisericii. Iar pentru Protestanţi există foarte puţin care să facă parte acum din ritualul bisericii. Câteodată Duminica dimineaţa avem o rugăciune pe care o citim care este o mărturisire comună a păcatelor urmată de asigurarea iertării de către preot. Dar se pare că noi am rătăcit calea referitor la a avea o metodă prescrisă de a arăta pocăinţa. Şi cred că suferim consecinţele acestui lucru, pentru că, într-un cuvânt, nu ştim să demonstrăm pocăinţa evlavioasă. Dar bineînţeles lucrul principal este că o avem şi că vine din inimă. Dar este de asemenea de ajutor dacă putem găsi căi prin care să demonstrăm schimbarea inimii noastre şi a minţii noastre înaintea lui Dumnezeu.

Tradus de Sergiu Bradean

 

O pildă a pocăinţei, de R.C. Sproul


Anterior, într-una dintre celelalte emisiuni pe care le-am transmis în cadrul acestui program, fiind cuprins de o oarecare nostalgie v-am povestit tuturora despre o întâmplare petrecută pe când eram doar un băieţel în biserica unde cântam în corul copiilor, dar nu datorită râvnei sau vreunui devotament religios deosebit, ci fiindcă nu prea aveam de ales. Fusesem obligat de părinţii mei să fac parte din acel cor al copiilor unde mă trezeam pus într-o situaţie extrem de stânjenitoare fiindcă trebuia să apărem îmbrăcaţi în nişte robe şi cămăşi albe purtând un guler mare alb cu o fundă mare neagră la gât. Atunci când ne găteam aşa, ceilalţi băieţi pe mine mă strigau „micuţul Lord Fauntleroy” (un personaj dintr-o povestire pentru copii; n.tr.), făcându-mă să intru în pământ de ruşine.

Poate la fiecare două luni cântam o dată în serviciul de închinare din biserica noastră locală. Însă punctul culminant din an al corului era atunci când cântam un anume imn acompaniaţi de solistul principal al corului celor mari, un tenor magnific. Cântecul pe care-l cântam era imnul „Căutaţi-L pe Domnul”. Pe atunci eu nu eram un creştin, dar cuvintele respectivului cântec erau cântate atât de grandios de către acel solist încât mi-au rămas în minte. Adesea mă miram cum Dumnezeu îşi arăta puterea Cuvântului Său atunci când nişte versete preluate din Scripturi erau puse în contextul unui cântec ce-l asculţi şi cum acestea reuşeau să ţi se strecoare încetul cu încetul în suflet şi-n minte, până ce-ţi intrau în sânge. La fel s-a întâmplat şi cu acel cântec. Parcă-l văd încă pe Dick Dodds (asta aproape cu 50 de ani în urmă!) cum apărea pe platforma corului şi interpreta, „Căutaţi-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi. Chemaţi-L cât este aproape. Să-şi lase cel rău gândurile sale şi păcătosul de calea sa. Căci El va avea milă (parcă-l pot auzi cântând!). Va avea milă şi va ierta generos”. După asta tenorul schimba registrul muzical cântând foarte înalt acelaşi refren – „El va avea milă, va avea milă şi va ierta generos”. Desigur şi aceste versuri erau preluate direct din Scripturi, mai precis din cuvintele acelor profeţi care s-au arătat extrem de preocupaţi ca pocăinţa reală să se regăsească în viaţa poporului lui Dumnezeu.

Vizavi de acest subiect al pocăinţei am examinat deja ritualurile pe care poporul iudeu le ţinea în Vechiul Testament. Am recapitulat obiceiurile pe care le respecta cu sfinţenie în zilele rânduite pentru postire şi pocăinţă, am aflat de schimbarea hainelor, de plânsetul şi bocitul care le însoţeau. Dar mai ales, am menţionat profeţii celui de-al VIII-lea şi ai celui de-al VII-lea secol (în.de H.), de Amos şi Osea care s-au înfăţişat poporului aşa cum au făcut un Ieremia şi Isaia pentru a-i aminti că genul de pocăinţă pe care Dumnezeu o pretindea de la el era cel care venea din inimă. Ideea fiind aceasta, ca ei să-şi sfâşie inimile, nu veştmintele. Însă când profeţii declarau asta ei nu exprimau opoziţie faţă de obiceiul sfâşierii hainelor, doar subliniau că acesta nu era îndeajuns ca să se facă demonstraţia unei pocăinţe reală. Şi inima trebuia frântă! Avem nevoie să resimţim o reală zdrobire a sufletului nostru când ne dăm seama că l-am ofensat pe Dumnezeu.

Pentru a pricepe mai bine această perspectivă profetică asupra pocăinţei vreau să vă îndrept azi atenţia înspre una dintre cărţile micilor profeţi care se concentrează asupra relaţiei dintre ritualurile pocăinţei şi realitatea pe care acele ritualuri erau menite să o reprezinte, şi anume la cartea profetului Ioel. Haideţi să aflăm cum debutează aceasta! Din primul capitol aflăm despre „Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.” Apoi aşa cum au obişnuit toţi profeţii când proclamau cuvântul pe care Dumnezeu le-a dat, Ioel le cere şi el să facă o adunare solemnă pentru a asculta veştile care le aducea de la El: „Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării!”. Apoi îi îndeamnă: „S-a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinţilor voştri? Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!”. Le-a vorbit apoi despre judecata de nimicire care le-a distrus ţara, şi le-a spus: „Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil”, în acest fel descriind copiilor lui Dumnezeu cum au fost loviţi de năpastă după năpastă venită de la Dumnezeu şi atrăgându-le atenţia cum mai întâi ţara le-a fost devastată de secetă, apoi de invazia de insecte care le-au devorat recoltele. Toate acestea sunt interpretate de profet ca reprezentând judecata cu care Dumnezeu i-a lovit pentru păcatul lor. După acestea vine chemarea de a se schimba şi de a se trezi: „Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!” Chiar şi recoltele viilor le-au fost nimicite! Iar cei ce căzuseră sub ameţeala băuturii trebuiau acum să se trezească şi să-şi dea seama că până şi plăcerea pe care rodul viţei le-o dădea, le-a fost refuzată. Venise vremea, declara Ioel, ca poporul să plângă, să se bocească şi de aceea le pune în vedere că trebuiau acum să ţină acele rituri ale pocăinţei. Despre ele le-a vorbit în vers.8 când le spune: „Boceşte-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţei ei!” Ce imagine!

Săptămâna trecută am fost la o nuntă. La nunţi eu mă uit foarte atent la rochia miresei. Ştiu că în viaţa unei femei probabil nu există alt moment în care să se acorde o atenţie mai mare alegerii unei rochii cum se face pentru rochia de mireasă. Cred că aşa aţi făcut toate doamnele! Soţia mea îşi păstrează încă rochia ei de mireasă. Dar ce se mai întâmplă este că după cheltuieli serioase pentru această rochie care lasă falite multe familii şi este purtată o singură dată de mireasă, ea ajunge să fie împachetată foarte atent într-o pungă de plastic şi pusă în pod, în speranţa ca moliile să n-o atingă. Însă toată lumea aşteaptă acel moment în care apare mama miresei iar orga schimbă registrul interpretând marşul nupţial şi toată lumea se întoarce pentru a urmări alaiul miresei. Atunci se aud acele nelipsite exclamaţii spontane de uluire şi uimire la adresa femeii îmbrăcate probabil cu cea mai frumoasă rochie pe care o va purta vreodată.

Revenind, profetul tocmai spunea că Israelul să fie asemenea unei mirese fecioare care este împodobită într-o pânză de sac. Închipuiţi-vă că mergeţi la o cununie la care mireasa va aparea îmbrăcată în pânză de sac! Nu vă puteţi imagina aşa ceva, nu-i aşa? Cu toate acestea, a fost imaginea folosită în acest moment de către profetul Ioel pentru a arăta cum se presupune să fie demonstrată pocăinţa.

După aceea, în a doua parte a versetului 9 şi în versetul 10 el spune, „preoţii, slujitorii Domnului, jelesc. Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este”. Dacă aveţi idee despre economia Israelului antic, ştiţi că era o societate agricolă care se baza în principal pe cultivarea grânelor şi vânzarea produselor, că era o ţară care depindea enorm de rodul viţei, de strugurii şi vinul provenit de la aceştia. Însă cel mai important pentru economie era industria de uleiuri de măsline. Aţi auzit de muntele Măslinilor şi de presele folosite pentru extragerea uleiului de măsline pentru care se găsise de asemenea foarte multe rosturi. Astfel că ceea ce profetul le spune este că în acel moment întreaga industrie, toată economia naţională a Israelului era ruinată. Totul secase! „Înmărmuriţi, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grâului şi orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute. … Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” s-a spus în vers.11 şi 12, iar în vers.13 le este repetat îndemnul la pocăinţă: „Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! …”

Observaţi că există o chemare la pocăinţă adresată şi plugarilor, lucrătorilor ogoarelor. Există şi o chemare la pocăinţă care se adresează tuturora, în general. Însă cea mai severă chemare la căinţă din acest moment de suferinţă naţională se adresează clerului, preoţilor şi slujitorilor templului. Ei sunt aceia care poartă răspunderea vinii naţionale. Profeţii Israelului spuneau despre preoţi că ei ar fi conştiinţa neamului. Astfel că sarcina profeţilor care se dovedea cea mai grea era să-i cheme la pocăinţă pe preoţii din ţară. Fiindcă aceştia deveniseră corupţi şi s-au stricat, adevărata evlavie le-a fost ascunsă oamenilor. Iar în loc de a-i învăţa pe oameni despre frica de Dumnezeu şi adevărul despre El, aceşti preoţi stricaţi şi-au abandonat vocaţia lor fundamentală. În loc de a le sluji oamenilor, ei încercau să placă acestora. În loc de a-i îndemna, îi linguşeau. În loc de a-i chema la pocăinţă pe oameni atunci când păcătuiau, ca să nu-i jignească şi să nu fie alungaţi de poporul mâniat, preoţii şi-au dat mâna cu el în nelegiuire şi l-a amăgit. Se ajunsese la genul de religie „comodă”. Aşa că acum apare în mijlocul lor acest profet care vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu din gura lui şi care le spune slujitorilor, „jeliţi şi plângeţi-vă, …bociţi…veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci”. După care în vers. 14 le declară: „Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.” Toate acestea reprezentând elementele ritului (ceremonialului) pocăinţei regăsite în tot Vechiul Testament. Dacă mergem mai încolo în text, citim aceste lucruri în capitolul 2, vers.12 şi prima parte a vers.13: ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!” „Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele…”.

Elementul care este central conceptului profetic al pocăinţei din Vechiul Testament poate fi exprimat într-un singur cuvânt pe care-l auzim frecvent în jargonul folosit astăzi de creştini. Punctul focal al chemării profetice la pocăinţă se poate deduce din acest cuvânt: convertire. Adeseori eu însămi povestesc despre convertirea mea la Creştinism. Nimeni nu se naşte automat un creştin. Pentru a deveni un creştin trebuie să se întâmple ceva care să ne schimbe, să ne transforme. Acel ceva este legat de conceptul biblic de „metanoia” (greacă), o schimbare a gândirii care nu înseamnă doar însuşirea unui crez, adaptarea la o nouă idee. Este vorba de schimbarea şi transformarea întregii vieţi a omului. Pentru acest profet pocăinţa nu înseamnă doar un ritual, sau ceremonial ţinut în biserică. Pentru el pocăinţa este indispensabilă convertirii esenţiale a sufletului. Înseamnă o schimbare a întregului om şi face referire la o anume întoarcere.

În viaţa fiecăruia există un punct de cotitură. Aş putea să vă întreb pe voi care a fost punctul vostru de cotitură în viaţă. Voi însă s-ar putea să vă gândiţi la cunoaşterea unei anumite persoane care mie mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Sau, un punct de cotitură a fost atunci când mi-am găsit slujba care o am acum. Poate tu îţi spui că pentru tine a fost un dezastru sau o nenorocire care a venit. Aşa privim noi acele momente cruciale care ne definesc existenţa. Dar pentru iudeu şi pentru profetul lui Israel, punctul suprem de cotitură al vieţii cuiva era momentul convertirii. Era o schimbare care era înţeleasă şi de Vechiul Testament ca fiind un fel de întoarcere. ,,Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape… să se întoarcă la Domnul…” (Is.55:6,7). Deci însemna nu doar să se întoarcă la Domnul, ci amintiţi-vă că în Israel Domnul mai era de asemenea şi întemeietorul naţiunii. Dumnezeu pusese bazele acestui popor şi le-a dat o identitate de popor al Său. El a făcut un legământ cu ei. Tot El le-a dat anumite precepte de urmat. Iar poporul a făcut la rândul său un jurământ că-l vor urma pe Dumnezeu şi că-i vor respecta poruncile, că-l vor iubi din toată inima. Însă poporul s-a depărtat după aceea. Astfel că profeţii au venit la el şi l-au anunţat: trebuie să vă întoarceţi şi să vă întoarceţi la Domnul.

Acest lucru poate încurca un pic deoarece cu o clipă în urmă am spus că nimeni nu este mântuit din start. Din fire îi suntem vrăjmaşi lui Dumnezeu. Astfel că am putea să vorbim mai precis despre o întoarcere de la viaţa pe care o trăim acum şi a ne întoarce la Dumnezeu. Însă imediat la început după creaţie, toată umanitatea era cuprinsă în capul nostru comun care era Adam şi care a arătat ascultare şi se bucurase de o legătură desăvârşită cu Dumnezeu. Milton a descris-o în opera sa epică „Paradisul pierdut”. Într-adevăr, noi am pierdut paradisul când ne-am depărtat de Dumnezeu şi fiecare şi-a văzut de calea lui. Aşa că acum când îi îndemnăm pe oameni la convertire, nu greşim dacă le-o spunem sub forma că, „e vremea să ne întoarcem acasă”. Că s-ar cuveni să ne revenim unde ne găseam la început, în prezenţa lui Dumnezeu, în părtăşia cu El, redevenind supuşi Lui. Aşadar, chemarea la pocăinţă suna în gura profetului ca o invitaţie la reîntoarcere, sau la întoarcerea acasă.

Cel mai important punct de cotitură al vieţii mele a fost convertirea mea. Nu cunosc nici un alt eveniment din viaţa mea care să fi avut un impact atât de radical asupra a tot ce-a urmat după aceea. Întreaga mea viaţă a fost schimbată şi întoarsă pe dos. Adevărat, n-am fost făcut perfect. Nu scăpăm de păcat peste noapte! Însă „metanoia”, această transformare a gândirii laolaltă cu această convertire indică faptul că înaintea punctului de întoarcere viaţa ta se îndrepta într-o anume direcţie. Acea direcţie, dragilor, este îndepărtarea de Dumnezeu. Şi cu cât mai mult trăim în împietrirea inimii şi rămânem mai mult într-o stare neconvertită, ne îndepărtăm şi mai mult de El. Ce se întâmplă la convertire nu este trecerea instantanee de la păcat la perfecţiune. Este mai degrabă o schimbare de direcţie a vieţii. Din clipa convertirii noastre, vieţile ni se îndreaptă într-o direcţie diferită. Înapoi în prezenţa lui Dumnezeu. De ce i se spune atunci pocăinţă? Fiindcă acest punct de cotitură nu reprezintă doar o îndreptare într-o anume direcţie, ci şi o întoarcere de la ceva. Acela este elementul pe care-l vom discuta în următoarea lecţie.

Gânduri de încheiere
Aş vrea acum să-ţi recapitulezi întreaga ta viaţă. Dacă ai timpul şi plăcerea, totodată locul comod unde să fii singur şi netulburat, să-ţi aşterni pe un carneţel de notiţe o listă a celor mai cruciale momente din viaţa ta. Care au fost acele momente, care au fost deciziile, evenimentele care te-au îndepărtat pe tine de la Dumnezeu? Noi avem expresia „m-am lăsat de Dumnezeu”. Sau, care au fost acele momente din viaţa ta care reprezintă momente de cotitură în care te-ai schimbat în bine? Mai îngăduie-mi să-ţi mai cer şi asta: întreabă-te singur, „sunt un om convertit?” Încotro te îndrepţi? În ce direcţie te deplasezi? Vă aduceţi aminte cum Alice în Ţara Minunilor a ajuns la o răspântie de drumuri şi nu ştie încotro s-o apuce. Acolo ea a privit în sus şi ochii i-au căzut pe Motanul de Cheshire care era cocoţat în copac. În confuzia ei Alice priveşte la el şi îi spune: „Nu ştiu încotro să merg. Pe care drum s-o apuc?” La care Motanul de Cheshire îi zâmbeşte şi-i răspunde, „păi, depinde”. „Depinde de ce?” a întrebat Alice. „Încotro mergi?” a fost ea întrebată şi răspunse, „nu ştiu”. Ce-a spus atunci motanul? „Atunci nu contează!”. Atunci asta-i întrebarea pe care eu ţi-o pun. Încotro mergi tu? În ce direcţie ai apucat? Este nevoie de o întoarcere în viaţa ta?

Tradus de Teo Macavei

 

Un model de pocăinţă, de R.C. Sproul


În continuarea examinării pe care o facem a conceptului biblic al pocăinţei vom descoperi că pocăinţa nu este o noţiune de mică importanţă în Noul Testament, dimpotrivă ea se află chiar în centrul întregului plan de mântuire. Totuşi uneori noi privim pocăinţa ca fiind un fel de adăugire sau supliment la credinţă. Spunem că îndreptăţirea noastră este prin credinţă şi din acest motiv avem tendinţa să credem că pocăinţa poate sau nu poate să fie implicată. Însă eu sper că atât acum cât şi în următoarea lecţie noi să înţelegem că îndreptăţirea şi convertirea implică şi includ întotdeauna pocăinţa, conform Scripturilor. Deja noi am aflat în ce fel pocăinţa este reprezentată în Vechiul Testament. Prima dată în termenii expresiilor ei religioase prin intermediul ritualului şi aşa mai departe. Apoi, am aflat în ce fel este prezentată dintr-o perspectivă profetică. Astăzi, vreau să privim cu atenţie la rugăciunea model de pocăinţă pe care o putem găsi în Psalmi, mai precis în Psalmul 51. Am pomenit în trecut faptul că mai mulţi psalmi sunt categorisiţi drept psalmi penitenţiali, adică de pocăinţă. Dar exemplul suprem de pocăinţă îl găsim în Psalmul 51 scris de David după ce a fost confruntat de către profetul Natan, cel care-l înştiinţase pe David „tu eşti omul acesta!” (vezi, 2Sam.12:7). Ce este important pentru noi privind la acest exemplu nu este neapărat să percepem chinul personal exprimat de David, sentimentul profund de remuşcare resimţit de acesta, căci ne dăm seama că în primul rând pocăinţa este cauzată în inima omului prin lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Aşadar ne este înfăţişat aici un om pocăit care se căieşte datorită influenţei Duhului Sfânt asupra sa şi care în plus îşi consemnează rugăciunea tot sub inspiraţia Acestuia. Astfel, într-un fel Duhul Sfânt ne învaţă ce trebuie Duhul Sfânt să producă în noi atunci când îşi face lucrarea de pocăinţă în inimile noastre. Să ţineţi minte acest lucru în timp ce studiem acest psalm.

El începe cu aceste cuvinte: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!” Găsim aici un element fundamental pocăinţei. Şi anume, atunci când un om ajunge în situaţia să-şi dea seama de păcatul său şi se întoarce de la acesta, de regulă el se încredinţează total în îndurarea aceasta a lui Dumnezeu. Acela este primul semn al unei pocăinţe autentice. Să recunoşti că singura speranţă ca să stai înaintea lui Dumnezeu este că odată ce ţi-ai recunoscut vina, El să-ţi facă potrivit cu mila Lui. De aceea, David nu-i cerea dreptate lui Dumnezeu. Ştia că dacă Dumnezeu l-ar fi judecat potrivit dreptăţii Sale, el ar fi fost nimicit. În consecinţă, el îşi confesează păcatul înaintea lui Dumnezeu şi-şi începe psalmul prin implorarea şi cererea, „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!”

Există un tablou sugestiv pentru asta, o metaforă. O găsim la Shakespeare. Vă amintiţi că atunci când Lady Macbeth şi-a văzut mâinile pătate cu sânge a încercat din răsputeri să elimine proba fizică a crimei ei. Dar nu exista un săpun destul de puternic care să-i înlăture sângele de pe mâini. A început atunci să strige cu disperare (vă amintiţi replica?), „Ieşi, ieşi pată nenorocită!” Dar nu putea să scape de ea! Imaginea aceasta a curăţirii se găseşte şi în miezul noţiunii biblice a iertării. Pe David îl vedem cerându-i lui Dumnezeu să-i şteargă pata sângelui din suflet, apoi ca Dumnezeu să-i acopere nelegiuirea şi să-l cureţe de păcatul care-i stăpânea viaţa în acel moment.

Aşa că el îi spune: „Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!”
Ce contează să reţinem este că dovada convertirii cuiva care vine în urma pocăinţei este că cel ce se căieşte cere nu doar iertare ci şi curăţire. Acestea nefiind unul şi acelaşi lucru. Înţelegem acest lucru din Noul Testament acolo unde Ioan ne spune că dacă vreunul din noi păcătuieşte să ne amintim că avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit, dar precizând, „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Aşa că atunci când ne găsim într-o atitudine de pocăinţă, venim înaintea lui Dumnezeu şi ne mărturisim păcatul, dispreţuim păcatul acesta, cerem iertarea lui, dar nu doar atât, ci cerem şi puterea de a ne abţine să-l mai repetăm. Cerem ca acea parte a sufletului sau duhului nostru care ne-a împins la nelegiuire, să fie curăţită. Acesta este strigătul înfăţişat în acest psalm.

În versetul 3 David continuă: „Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.” Of, avem treburi serioase aici! Aceasta nu a fost doar o recunoaştere banală a vinovăţiei. În acest moment, David este un om chinuit, bântuit. Unul care spune „ştiu că sunt vinovat”. De aceea, nu vedem la el nici o tentativă de minimalizare a vinei. Nici o încercare de îndreptăţire de sine. În schimb, cu toţii noi suntem nişte maeştri ai dezvinovăţirilor. Ne grăbim să ne scuzăm şi oferim tot felul de motive pentru purtarea noastră păcătoasă. Asta până ce Duhul Sfânt ne aduce sufletele în punctul în care să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu şi să putem spune, „stai aşa, sunt un om vinovat şi-mi dau seama că sunt aşa. Nu voi încerca să-mi micşorez această vină, iar păcatul îmi stă veşnic înainte. Nu mă pot scăpa de el, el mă urmăreşte”. Acela este un om bântuit: de fiecare dată când îşi închide ochii, îşi vede propria vină înaintea lui.

După acea exclamă: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta…”. Despre asta am comentat în alte prilejuri în clasă spunând că David se foloseşte într-un fel de hiperbolă când declară că „împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit”, deoarece el păcătuise împotriva Batşebei, împotriva lui Urie, a păcătuit împotriva nevestei sale şi a păcătuit împotriva întregii naţiuni. Însă David realizează că în ultimă instanţă păcatul înseamnă sfidarea lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu este singura Fiinţă perfectă din lume, El este judecătorul pământului şi al cerului, iar păcatul se defineşte în lumina încălcării Legii lui Dumnezeu ca fiind o jignire adusă sfinţeniei Sale. Astfel că David mărturisea exact acest lucru. Şi nu minimaliza deloc realitatea păcatului său săvârşit împotriva oamenilor şi împotriva lumii. Doar că numai acum se simţea parcă gol înaintea lui Dumnezeu şi mărturisea că, „împotriva Ta în ultimă instanţă eu am păcătuit şi am comis această nelegiuire.”

Apoi el face o afirmaţie care adesea este trecută cu vederea. Ea se găseşte în a doua parte a versetului 4. Cu toate acestea eu cred că ea este una dintre cele mai puternice expresii ale adevăratei pocăinţe pe care o avem în Scripturi: „Aşa că vei fi drept în hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta.” Pavel a citat-o în epistola sa către Romani. Ceea ce David spune înseamnă „O Doamne, Tu ai tot dreptul să mă judeci. E limpede că nu merit decât judecata şi mânia Ta.” Asta face parte din pocăinţă. Înseamnă a recunoaşte. Una înseamnă să ceri iertare şi alta să pretinzi iertarea, să te închipui deja iertat şi să uiţi că Dumnezeu ar avea de fapt tot dreptul să-ţi arate dreptatea Sa în locul milei Sale. David ştie asta şi de aceea a spus, „Doamne, vei fi fără vină când vorbeşti şi curat când judeci. Ai tot dreptul să mă găseşti vinovat fără drept de apel.” O ştie şi o recunoaşte! Din această cauză nici nu-l vedem să se târguiască sau să negocieze cu Dumnezeu.

„Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!” Acest verset l-am menţionat în trecere atunci când am studiat doctrina adevărului. Ceea ce Dumnezeu doreşte de la noi nu este adevăr doar la suprafaţă, ci vrea un adevăr care să vină chiar din adâncul fiinţei noastre. Aşa că David îi spune „ştiu ce-ţi doreşti. Iar ce-ţi doreşti, eu nu ţi-am oferit. Ce-ai poruncit, eu n-am făcut. Ce eram obligat să achit, n-am achitat. Ce vrei Tu O Doamne, este o adevărată integritate. Nu doreşti numai nişte ritualuri exterioare, ci vrei ca adevărul să se găsească în mine. Vrei ca el să fie în adâncul fiinţei mele. Vrei adevăr înăuntrul meu. Iar eu nu m-am conformat.”

Din nou el imploră curăţirea sa. „Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.” Aici dăm iarăşi peste acea notă de dependenţă totală faţă de Dumnezeu, observăm o completă neajutorare la el. David nu a spus, „Doamne stai un pic! Înainte să continui acest dialog în rugăciune, trebuie să merg să-mi spăl mâinile. Trebuie să mă curăţ”. Nu a zis aşa fiindcă David îşi dădea bine seama că era incapabil să înlăture de la el pata vinei sale. Nici nu mai putea să repare ce-a făcut. Dragilor, noi nu putem să ne ispăşim păcatele! Astfel că David a spus, „singura şansă ca eu să fiu curăţit este dacă Tu mă speli, dacă tu mă scapi. Vestea bună este că dacă Tu, O Dumnezeule, mă speli, eu voi fi curat, voi fi mai alb ca zăpada.” Aceasta fiind de fapt o promisiune a lui Dumnezeu ce a fost exprimată mai târziu prin intermediul profetului Isaia: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” În respectiva invitaţiei Dumnezeu spunea cu alte cuvinte „doar Eu vă pot curăţi. Numai eu pot.” Într-adevăr, lui Dumnezeu îi face plăcere să ne cureţe atunci când ne găseşte plini de noroi.

„Fă-mă să aud veselie şi bucurie,…” Iată ce se întâmplă aici. De multe ori eu am spus că pocăinţa este ceva dureros. Cui poate să-i facă plăcere să treacă prin mărturisirea păcatului şi recunoaşterea propriei vini? Vina este cel mai straşnic inamic al bucuriei din câţi există! Aşa că David nu este prea fericit în acest moment. Cu toate acestea, îi cere lui Dumnezeu să-i restabilească sufletul şi în această vindecare să-l facă să cunoască iarăşi veselia şi bucuria. În acest pasaj, el a repetat această temă mai mult decât o dată. „…şi oasele, pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.” Oare nu este aceasta o expresie interesantă? Ca şi cum i-ar fi spus lui Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai zdrobit. Oasele mele sunt frânte. Nu, nu diavolul mi-a rupt oasele! Nici Natan nu este cel care mi le-a rupt. Tu ai făcut-o atunci când m-ai făcut să-mi dau seama de vinovăţia mea. Astfel că acum mă aflu înaintea ta ca un om înfrânt. Singura şansă de a mai trăi ar fi ca Tu să mă tămăduieşti şi să-mi redai veselia şi bucuria.”

„Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!” Apare din nou aici imaginea curăţirii. David îi cerea, „Dumnezeule, nu mai privi la păcatul meu. Întoarce-ţi faţa, dar nu de la mine, ci ascundeţi-o de păcatele mele.”

În continuare a spus „zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” Repet, singura şansă ca să pot avea o inimă curată se găseşte în săvârşirea unei lucrări de creaţie de către Dumnezeu. Eu sunt incapabil să-mi fac singur aşa ceva. Doar Dumnezeu poate zidi, adică crea, o inimă curată. Numai Dumnezeu poate crea o inimă curată, într-adevăr El face inimile curate şi a făcut-o şi pentru David.

„Nu mă lepăda de la Faţa Ta,…” a mai spus apoi. A fi alungat din prezenţa Lui este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla lui David sau oricărui păcătos. Este lucrul pe care omul necăit nu-l poate înţelege. Şi anume, că dacă continuăm să rămânem nepocăiţi, fără doar şi poate Dumnezeu ne va alunga din prezenţa Lui. Parcă David i-ar spune aici, „Tu, Doamne ai trimis judecată în familia mea, mi-ai pedepsit familia. Apoi ai trimis judecată asupra neamului meu, dar orice ai face Doamne, te rog nu mă părăsi. Nu mă izgoni din prezenţa Ta.” Isus ne-a avertizat că în ziua de pe urmă El va spune celor ce în viaţa lor au insistat să nu se pocăiască, „depărtaţi-vă de la Mine. Niciodată nu v-am cunoscut”. „Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.” Cel mai interesant lucru de menţionat aici este faptul că asta era de fapt rugăciunea unui credincios. Noi nu asistăm la convertirea cuiva aici. Acesta este un om deja convertit, dar care a căzut în nişte păcate grave.

Să continuăm: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.” Adeseori auzim spus de unii că nu le place să se găsească în prezenţa unor creştini deoarece aceştia dau dovadă de o atitudine îngâmfată de neprihăniţi de sine şi par a fi „mai catolici ca papa.” Dar David spunea că „s-ar bucura să meargă să-i înveţe căile Lui pe cei ce le încalcă. Însă n-o pot face până ce eu însumi nu sunt refăcut, nu am din nou bucuria mântuirii şi înţeleg că sunt un om iertat.” Odată un predicator spunea că „de fapt tot ce se petrece într-o evanghelizare este că un cerşetor îi spune altuia unde să găsească pâine.” Nu e deloc vorba despre corectarea celui strâmb de către „cel drept”. Principala diferenţă dintre un credincios şi un necredincios se găseşte în iertare, iar singurul lucru care-l face vrednic pe un om să devină un slujitor în Numele lui Hristos este ca acesta să fi cunoscut iertarea şi să-şi dorească să o poată aduce şi la cunoştinţa altora. „Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.” În această cerere găsim atitudinea şi secretul a ceea ce denumeam în lecţia trecută „pocăinţa dintr-o perspectivă profetică”.

„Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.” Adevărata natură a pocăinţei plăcute lui Dumnezeu se regăseşte în această expresie: „Tu nu dispreţuiesti o inimă zdrobită şi mâhnită.” Dacă s-ar putea să-mi ispăşesc păcatele aducând jertfe sau făcând o donaţie bisericii, ori încercând să-mi îndrept singur purtarea, dacă toate acestea ar merge, le-aş face pe toate. Însă ştiu că aceste lucruri nu pot să-mi dea ce caut. Singura mea nădejde este ca Tu Dumnezeule, să nu mă dispreţuieşti ci să te arăţi bun cu mine, potrivit milei şi îndurării Tale. Biblia se asigură să ne repete de mai multe ori, cum o face şi Iacov, şi anume că Dumnezeu se opune celor mândri însă dă har celor ce se smeresc. David se arată încrezător în acest moment şi oricât de frânt ar fi, el îl cunoaşte pe Dumnezeu. Ştie cum se raportează Dumnezeu la omul pocăit. Mai înţelege şi că Dumnezeu nu urăşte niciodată sau nu dispreţuieşte o inimă zdrobită şi cuprinsă de remuşcări. De fapt este exact ce-şi doreşte Dumnezeu de la noi. Este ceea ce Isus a vrut să spună prin cuvântarea „fericirilor” atunci când a declarat, „ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi”, lucru care nu se aplică aşa pur şi simplu doar la pierderea cuiva drag, ci se mai aplică întristării şi mâhnirii pe care o resimţim când suntem cuprinşi de vină şi venim la Dumnezeu pentru a-i implora iertarea. Isus sublinia că pentru cei care se tânguiesc din pricina păcatului lor, acelaşi Duh Sfânt care i-a adus în respectiva stare de remuşcare devine şi Mângâietorul care le va reda bucuria mântuirii lor. Nu ar strica să învăţaţi pe de rost Psalmul 51!

Gânduri de încheiere
Am afirmat la sfârşitul acestei lecţii că n-ar strica să memoraţi Psalmul 51. V-aş recomanda să o faceţi pentru binele vostru. Dar dacă găsiţi că vă vine prea greu să memoraţi întreg psalmul, fiind destul de lung, atunci vă sugerez să selectaţi doar nişte pasaje din el pe care să le păstraţi în minte fiindcă în mod sigur vă veţi întâlni în viaţă cu prilejul să aveţi nevoie de ele. Eu unul am întâlnit o mulţime de ocazii în viaţa mea în care să mă găsesc pe genunchi înaintea lui Dumnezeu şi să-i spun, „zideşte în mine o inimă curată, o Dumnezeule”, sau „şterge-mi fărădelegile şi curăţeşte-mă cu isop, spală-mă şi fă-mă curat.” În rugăciunile mele i-am spus de multe ori lui Dumnezeu „O Doamne, dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” şi i-am mărturisit, „împotriva Ta, numai împotriva Ta, eu am păcătuit.” Fiind copleşiţi de vina noastră ni se întâmplă să nu găsim cuvintele care să exprime pocăinţa noastră înaintea lui Dumnezeu. Atunci vom putea să apelăm la cuvintele Scripturii, cuvinte care în primul rând au fost revelate de către Duhul Sfânt şi care ne indică ce se cuvine să exprimăm lui Dumnezeu în acele momente.

Tradus de Teo Macavei

Credinţa şi pocăinţa

Darurile lui Dumnezeu (sau roade ale voinţei libere?), de Sam Storms


Să vorbim pentru un moment, despre cazul ipotetic al fraţilor gemeni, Jerry şi Ed. Dacă mărturia biblică asupra condiţiei omenirii decăzute este să fie crezută (şi dacă suntem creştini trebuie să fie crezută), niciunul din aceşti tineri, din propria lui iniţiativă, nu are nici o dorinţă după Cristos sau după binecuvântările oferite în Evanghelie. Dacă niciunul nu vine la Cristos nu este pentru că ei vor, dar nu se numără printre cei aleşi sau li se spune că, în pofida dorinţei lor, Dumnezeu nu îi va lăsa. Dacă niciunul nu vine la Cristos este pentru că ei nu vor să aibă nimic de-a face cu Isus sau cu orice altceva de natură spirituală. Ei se delectează în necredinţa lor, chiar dacă se comportă în ceea ce am putea numi o manieră civilizată şi umană. Nu se găseşte nimic în Cristos care să îi atragă; nimic în persoana Sa care le-ar putea momi inimile lor din păcat spre mântuire.

Apoi se întâmplă. Fie în mod gradual, de-a lungul unei perioade care durează luni de zile, sau cu repeziciunea unei furtuni de primăvară, inima lui Jerry este înmuiată faţă de adevărul pe care odată l-a urât. Realitatea păcatului său şi poziţia primejdioasă din punct de vedere al eternităţii, în care l-a plasat, afectează puternic sufletul său, iar el tremură la gândul de a fi ofensat pe Dumnezeul infinit de sfânt şi neprihănit. Ed, care a auzit aceeaşi Evanghelie proclamată, nu poate înţelege această schimbare bruscă în fratele său. Ceea ce Jerry consideră acum întru totul demn de iubit, Ed continuă să deteste. Necredinţa lui Jerry dispare sub o revărsare de pocăinţă şi o dragoste din tot sufletul său pentru Cristos. Printr-un act al voinţei sale, Jerry îmbrăţişează suferinţele răscumpărătoare ale lui Isus ca singura lui speranţă şi refugiu. El respinge de bună-voie păcatul şi bizuirea pe sine, şi cu bucurie se încrede în Cristos. Însă Ed rămâne îndărătnic, iar acum mai indignat chiar, în necredinţa lui. În cele din urmă, asemenea celor doi tâlhari crucificaţi de o parte şi de alta a Domnului nostru, ei părăsesc această lume: Ed în necredinţă, Jerry în Cristos

Iată aici întrebarea critică: Ce i-a făcut pe Jerry şi Ed să difere? Arminianul insistă că ceea ce i-a făcut pe Jerry şi Ed să fie diferiţi a fost Jerry. Singura raţiune suficientă şi ultimă pentru care Jerry a crezut iar Ed nu a crezut este faptul că Jerry şi-a exercitat propria sa voinţă liberă. Fiindcă Dumnezeu a prevăzut din eternitatea trecută faptul că Jerry avea să creadă, iar Ed nu, El l-a ales pe Jerry să fie moştenitor al vieţii veşnice, lăsându-i lui Ed răsplata cuvenită lui.

Calvinistul, pe de altă parte, cunoscând faptul că datorită depravării morale totale atât a lui Jerry cât şi a lui Ed, niciunul dintre fraţi nu ar putea sau nu ar avea dorinţa de a crede, consideră motivul diferenţei dintre ei ca fiind în Dumnezeu şi în harul Său necondiţionat şi suveran. Atât Jerry cât şi Ed doreau, şi prin urmare meritau să fie abandonaţi în păcatul lor şi rezultatului lui inevitabil, moartea veşnică. Însă datorită unui motiv ascuns în adâncul inimii Sale, Dumnezeu l-a iubit pe Jerry cu o iubire veşnică şi i-a dat atât darul credinţei cât şi al pocăinţei.

În afirmarea faptului că credinţa şi pocăinţa sunt darurile lui Dumnezeu pentru Jerry dar nu şi pentru Ed, noi nu trebuie să ne gândim la ele ca la un lucru material, tangibil, care se prezintă ambalat ca şi un cadou cu fundiţă roşie! Biblia descrie credinţa şi pocăinţa ca daruri din partea lui Dumnezeu pentru aleşii Săi ca să accentueze faptul că deşi Jerry este autorul acestor acţiuni, Dumnezeu este cauza ultimă. Jerry a dorit să creadă, însă doar după ce, şi doar datorită faptului că Dumnezeu i-a oferit puterea. Aşadar, pocăinţa lui Jerry de păcat şi credinţa lui în Cristos sunt înfăţişate ca daruri deoarece ele se revarsă din harul suveran al lui Dumnezeu. Jerry nu le-a câştigat sau nu le-a obţinut prin îndeplinirea unei anumite condiţii. Nu a fost nici pentru că Dumnezeu ar fi văzut în Jerry anumite calităţi ale caracterului sau potenţial pentru a face binele care i-ar fi lipsit lui Ed. Nu s-a datorat faptului că părul lui Jerry era puţin mai închis decât al lui Ed, şi că Dumnezeu preferă părul negru faţă de cel blond. Mai degrabă, folosind limbajul Scripturii, „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, [Jerry a fost ales] – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă…” (Rom. 9:11).

Atât Jerry cât şi Ed erau morţi spiritual în păcatul şi fărădelegile lor. Niciunul dintre ei n-ar putea pretinde că favoarea divină i se cuvenea, nici că ar fi dorit-o. Însă Jerry a înviat, pe când Ed nu. De ce? Întocmai cum Lazăr s-a ridicat şi a ieşit din mormântul său deoarece Dumnezeu l-a insuflat cu viaţă fizică şi respiraţie, la fel şi Jerry a fost insuflat cu un nou principiu al vieţii spirituale prin care s-a ridicat şi a venit la Cristos în credinţă şi pocăinţă. Haideţi să vedem dacă Scriptura asigură dovada adecvată descrierii noastre a credinţei şi pocăinţei mai degrabă ca daruri ale harului lui Dumnezeu decât rezultatele pretinsei voinţe libere a omului.

Texte biblice relevante despre credinţă ca dar al lui Dumnezeu

Să observăm trei pasaje care se referă la o credinţă mântuitoare. Primul este Efeseni 2:8-10.

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Care este mai precis „darul” (v. 8) lui Dumnezeu? Arminienii au apelat deseori la un aspect al gramaticii greceşti care credeau că face imposibil ca „credinţa” să fie „darul” la care se referă Pavel. Cuvântul credinţă, argumentează ei, este de genul feminin, pe când pronumele tradus aceasta („şi aceasta nu vine de la voi”) este neutru. Dacă Pavel ar fi intenţionat să descrie „credinţa” ca fiind darul, el ar fi folosit forma feminină a pronumelui. Atunci, la ce se referă cuvântul aceasta? Care este „darul” lui Dumnezeu?

Unii arată înspre „harul” (v. 8) prin care noi am fost mântuiţi. Însă cuvântul „har” asemenea „credinţei” este la fel de genul feminin. Prin urmare, dacă „aceasta” care nu vine de la noi înşine nu se poate referi la „credinţă”, cu atât mai puţin nu se poate referi la „har”, care are înclinaţia adiţională de a fi chiar mai mult îndepărtat în propoziţie de pronumele „aceasta”. Deci, ce spune Pavel? Care este precedentul lui „aceasta”?

Evident că „darul” lui Dumnezeu este mântuirea în totalitatea ei, o mântuire care decurge din harul lui Dumnezeu şi devine a noastră prin credinţă. De la început până la sfârşit, de la iniţierea ei şi până la desăvârşirea ei, mântuirea este un dar al lui Dumnezeu pentru aleşii Săi. În consecinţă, acea credinţă prin care noi ajungem în posesiune experienţială a ceea ce Dumnezeu a pregătit în har este la fel un dar ca oricare alt aspect al mântuirii. Cineva nu mai poate nega faptul că credinţa este înfăşurată în darul lui Dumnezeu pentru noi mai mult decât nu o poate nega ca fiind legată de harul lui Dumnezeu. Totul este din Dumnezeu! Mântuirea este a Domnului!

Să luăm în considerare şi ce spune Pavel într-un alt text. În Filipeni 1:29 el scrie, „Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El.” Ceea ce se poate să fi fost greu de înţeles în Efeseni 2 este inevitabil de clar în Filipeni 1:29. Totuşi, aspectul uimitor în legătură cu acest verset nu este că credinţa în Cristos este un dar al lui Dumnezeu, ci şi că a suferi pentru Cristos este!

Traducerea „a fost dat” nu evidenţiază deplinătatea înţelesului dat de Pavel. Nu trebuie să considerăm fie suferinţa sau credinţa în Cristos doar ca o concesie din partea lui Dumnezeu. Deseori vorbim de „a dărui sau acorda” ceva cuiva, dar avem în vedere faptul că noi oarecum şovăitor ne dăm permisiunea sau încuviinţarea la ceea ce, de altfel, se poate să ne fi opus. Nu aşa este aici. Cuvântul în greacă pe care Pavel îl foloseşte înseamnă „a da cu îndurare şi în mod gratuit”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este încântat să ne ofere aceste lucruri în dar. El o face cu dragoste şi cu toată exuberanţa unui tată care se bucură de binecuvântarea copiilor săi. Aşadar, suferinţa în viaţa creştină nu este mereu impusă ca o pedeapsă, nici nu apare întâmplător ca şi cum o anumită nenorocire s-a abătut asupra noastră în afara voinţei şi puterii lui Dumnezeu. Suferinţa de dragul lui Cristos, la fel ca şi credinţa în numele Lui, este un privilegiu pe care ni-l oferă Dumnezeu în mila Sa plină de iubire şi preocuparea Sa plină de îndurare.

Un alt pasaj care tratează subiectul credinţei ca dar din partea lui Dumnezeu este 2 Petru 1:1. Acolo citim, „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră.” Petru face referire la cititorii săi ca recipienţi ai unei credinţe care nu este în niciun fel inferioară celei a apostolilor. Versiunea NIV o traduce astfel, „o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră.” Alţii preferă să-l interpreteze pe Petru ca spunând faptul că, credinţa acestor bărbaţi şi femei creştini, cărora el le scrie, îi plasează în aceeaşi poziţie privilegiată ca şi pe apostoli, având acces egal la Tatăl prin Fiul.

Ceea ce este de cea mai mare importanţă aici este cuvântul tradus „au primit”. Are legătură cu un verb care înseamnă „a obţine prin tragere la sorţi” (vezi Luca 1:9; Ioan 19:24; Fapte 1:17). Aşadar, credinţa este înlăturată din sfera voinţei umane libere şi plasată în perspectiva ei adecvată ca avându-şi originea în voinţa suverană şi întru totul îndurătoare a lui Dumnezeu. Fiindcă nu este prin hazard sau noroc că unii ajung la credinţa mântuitoare, ci în virturea dreptăţii Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos.

Texte biblice relevante despre pocăinţă ca dar al lui Dumnezeu

Dar cum rămâne cu pocăinţa? O descrie Biblia la fel ca dar al lui Dumnezeu? Am putea începe cu un pasaj din 2 Timotei:

„Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia. „ (2:24-26).

Apostolul îl îndeamnă pe tânărul Timotei să fie blând şi răbdător cu oamenii în nădejdea că Dumnezeu ar putea binevoi să le dea pocăinţă care duce la cunoaşterea adevărului. Oamenii sunt prin natură incapabili de a se pocăi de păcatul lor, nu pentru că doresc şi ar fi împiedicaţi de Dumnezeu sau de circumstanţe dincolo de controlul lor. Sunt incapabili de pocăinţă fiindcă este în natura lor să iubească păcatul, nu să îl urască. Ei aleg să nu se pocăiască; preferă să persiste în căile lor păcătoase şi răzvrătite.

Dacă un om are să se pocăiască el trebuie să fie făcut capabil de Dumnezeu pentru a face acest lucru. Lui trebuie să-i fie „dată” pocăinţa ca dar. Dacă o persoană se pocăieşte sau nu, spune Pavel, depinde în ultimă instanţă de Dumnezeu. Depinde de El şi de buna Sa plăcere suverană de a dărui sau de a reţine ceea ce duce „la cunoaşterea adevărului.” Faptul că Dumnezeu nu a acordat acest dar în mod universal este evident de la sine. Dacă pocăinţa era ceva ce Dumnezeu dădea tuturor, Pavel cu greu ar mai fi spus „în nadejdea că” Dumnezeu i-ar putea da pocăinţă. În mod clar el prevede ca posibilitatea reală, ca Dumnezeu să nu i-o acorde.

Este important de observat faptul că în mintea lui Pavel suveranitatea lui Dumnezeu nu minimalizează în niciun fel obligaţia etică a lui Timotei sau stringenţa cu care o duce la îndeplinire. Pavel nu spune, „Relaxează-te, Timotei; nu te îngrijora cu privire la modul în care acţionezi. La urma urmei, dacă aceşti oameni se pocăiesc sau nu este în mâinile lui Dumnezeu, nu ale tale. Aşa că linişteşte-te şi fă cum îţi place.” Pavel ştia că dragostea răbdătoare a lui Timotei poate foarte bine să fi un mijloc folosit de Dumnezeu în acordarea plină de har a pocăinţei. Aşadar, vedem încă o dată că antecedenţa suveranităţii divine nu subminează însemnătatea morală sau necesitatea voinţei umane.

Să nu fiţi duşi în eroare prin declaraţii neadecvate referitoare la învăţăturile Calvinismului. Nu este ca şi cum păcătoşii chinuiţi de remuşcări şi întristaţi stau înaintea lui Dumnezeu stăruind ca El să le dea pocăinţă, iar Dumnezeu obligat prin decretul Său neîndurător, refuză să ia în seamă cererea lor. Nu este „niciunul neprihănit”, spune Pavel, „niciunul măcar”. Nu este „niciunul care să înţeleagă”, nu este „niciunul care să caute pe Dumnezeu” (Romani 3:10-11). Dacă vreunul se pocăieşte, el va fi mântuit. Însă niciunul nu se va pocăi afară de cazul în care Dumnezeu îi oferă cu îndurare pocăinţă.

Acest adevăr fundamental este repetat în cartea Faptele Apostolilor: ” După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.” (Fapte 11:18; vezi şi 5:31). Atunci când Petru şi asociaţii săi au fost martori la răspunsul mântuitor din partea acestor Neamuri în faţa Evangheliei, la ce concluzie au ajuns ei? Prin voinţă liberă au îndeplinit ei condiţiile pe baza cărora Dumnezeu avea să-i aleagă? Doamne fereşte!

Petru a văzut răspunsul lor şi a putut deduce doar că Dumnezeu le dăduse darul pocăinţei. Petru nu trebuia să fi tras o asemenea concluzie dacă pocăinţa era un dar universal pe care toţi îl primesc. El vede şi aude credinţa lor în Cristos, din care concluzionează că Dumnezeu le-a dat pocăinţă. Dacă tuturor, chiar şi celor care persistă în necredinţă, le este acordată pocăinţa, Petru nu putea şi n-ar fi raţionat aşa cum a făcut-o.

Aşa cum a fost pentru Petru şi Pavel, la fel şi cu noi, această doctrină va afecta în mod radical motivele şi metodele noastre în evanghelizare. J.I. Packer a explicat cum anume:

„În timp ce noi trebuie să ne amintim mereu că responsabilitatea noastră este să proclamăm mântuirea, nu trebuie să uităm niciodată că Dumnezeu este Cel care mântuieşte. Dumnezeu este Cel care aduce bărbaţi şi femei la proclamarea Evangheliei şi Dumnezeu este Cel care-i aduce la credinţa în Cristos. Lucrarea noastră evanghelistică este instrumentul pe care El îl foloseşte în acest scop, însă puterea care mântuieşte nu se află în instrument: este în mâna Celui care foloseşte instrumentul. Nu trebuie să uităm nicicând acest fapt. Căci dacă uităm că este dreptul lui Dumnezeu de a produce rezultate atunci când Evanghelia este predicată, vom începe a crede că este responsabilitatea noastră de a-i aduce la mântuire. Şi dacă uităm că numai Dumnezeu poate da credinţă, vom începe să credem că a face convertiţi depinde, în ultimă instanţă, nu de Dumnezeu, ci de noi, şi că factorul decisiv este modul în care noi evanghelizăm.”

O dată ce începem să credem că pocăinţa şi credinţa sunt în puterea omului spre a le produce, noi vom adopta acele metode şi procedee inventate prin care să le extragem de la el. Am deveni păcătos de pragmatici: orice funcţionează în a garanta o decizie este din acest motiv considerat ca fiind acceptabil. Ştiind ceea ce este Evanghelia, ar fi doar jumătate din însărcinare. De asemenea, am avea nevoie să dezvoltăm o tehnică irezistibilă pentru provocarea unui răspuns. Ca urmare, veridicitatea sau falsitatea unei metode evanghelistice va fi determinată doar pe baza roadei pe care chipurile o aduce. În plus, Packer continuă, „noi ar trebui să privim evanghelizarea ca o activitate care implică o bătălie a voinţelor între noi înşine şi cei la care mergem, o bătălie în care victoria depinde de lansarea unui baraj suficient de greu de efecte calculate. Aşadar, filozofia noastră despre evanghelizare ar ajunge îngrozitor de asemănătoare filozofiei de spălare a creierului.”

Însă nu este corect, concluzionează Packer, atunci când luăm asupra noastră înşine să facem mai mult decât ne-a încredinţat Dumnezeu nouă să facem:

„Nu este corect când ne considerăm pe noi înşine responsabili pentru a face convertiţi, şi privim spre propriile noastre eforturi şi tehnici pentru a realiza ceea ce numai Dumnezeu poate înfăptui. A face acest lucru înseamnă a ne amesteca necuvenit în oficiul Duhului Sfânt, şi a ne slăvi pe noi înşine ca agenţi ai naşterii din nou. Iar aspectul esenţial pe care trebuie să-l înţelegem este acesta: doar permiţând cunoaşterii noastre a suveranităţii lui Dumnezeu, să dirijeze modul în care plănuim, ne rugăm şi lucrăm în slujba Lui, putem evita să ajungem vinovaţi de această greşeală.”

La încheierea acestei lecţii doresc să vă îndemn să nu concluzionaţi în grabă că dovada Noului Testament pentru credinţă şi pocăinţă ca daruri este insuficientă pur şi simplu fiindcă am discutat numai cinci pasaje (oricât de uşor de înţeles ar fi ele). Vă asigur că, Noul Testament este plin de texte care afirmă iniţiativa divină în mântuire. Aici am limitat intenţionat studiul nostru la pasajele în care se face o referire clară la credinţă şi pocăinţă ca daruri ale harului divin.

În acest moment cineva ar putea obiecta: „Dar dacă Jerry (sau oricare persoană aleasă) ar refuza sau chiar ar abuza de dar? Doar pentru că Dumnezeu ne dăruieşte credinţă şi pocăinţă nu garantează faptul că noi le vom accepta şi folosi, nu-i aşa?” Foarte cert că aşa este! Însă iarăşi, acesta este un subiect pe care îl voi trata mai târziu. Pentru momentul de faţă este suficient să se spună că alegerea trebuie să fie necondiţionată, fiindcă aşa-numitele condiţii de care o agaţă Arminianul sunt dincolo de abilitatea şi bunăvoinţa omului de a le satisface. Dacă Jerry se pocăieşte şi crede Evanghelia, se datorează faptului că Dumnezeu l-a făcut capabil în mod suveran şi îndurător să acţioneze astfel; iar dacă Jerry şi-ar face numai timp să ia în considerare problema în dezbatere, el ar fi cu siguraţă de acord. Mărturia lui Charles Spurgeon în privinţa propriei lui convertiri ilustrează ceea ce m-am străduit să explic:

„Într-o noapte în timpul săptămânii, când mă aflam în casa lui Dumnezeu, nu mă gândeam prea mult la predica transmisă de predicator, fiindcă nu o credeam. Gândul acesta m-a izbit, «Cum ai ajuns să fi creştin?» L-am căutat pe Domnul. «Dar cum ai ajuns să-L cauţi pe Domnul?» Adevărul a străfulgerat mintea mea într-o clipă – Nu L-aş fi căutat pe El dacă n-ar fi fost o influenţă precedentă în mintea mea care să mă determine să-L caut. M-am rugat, am gândit eu, dar apoi m-am întrebat: Cum am ajuns să mă rog? Am fost determinat să mă rog prin citirea Scripturilor. Cum am ajuns să citesc Scripturile? Le-am citit, dar ce m-a determinat să fac asta? Apoi, într-o clipă, am înţeles că Dumnezeu era cauza a tot şi că El era Autorul credinţei mele, şi astfel întreaga doctrină a harului s-a deschis înaintea mea, iar de la această doctrină nu m-am îndepărtat până în ziua de faţă şi doresc să fac aceasta mărturisirea mea constantă, «Atribui schimbarea mea în întregime lui Dumnezeu»” (Charles H. Spurgeon, Autobiography, vol. 1, The Early Years, 1834-1859).

Tradus de Lacrisa Novac

Doctrine

https://rcrwebsite.com/doctrine.htm

Pentru a vedea un scurt sumar al fiecărui articol, faceţi click pe imagine SUMAR

Puteţi să citiţi on-line sau descărcaţi fişierul în format RTFPDF, sau EPUB.

Puteţi descărca fişiere direct de pe telefonul mobil. Faceţi click pe imagine qrcode şi scanaţi codul QR cu ajutorul aparatului foto integrat. Aveţi nevoie de o aplicaţie pentru scanare. Puteţi folosiţi aplicaţia gratuită Beetagg.

Articole

Doctrine Biblice In Serie

pointer Autoritatea Scripturilor SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Doctrina Despre Dumnezeu SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Doctrina Lui Isus Cristos SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Doctrina Despre Duhul Sfânt SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Doctrinele Mântuirii-Partea 1 SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Doctrinele Mântuirii-Partea 2 SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Doctrina Ispăşirii Lui Isus Hristos SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Întruparea Cuvântului SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Demonstrarea Biblică A Dumnezeirii Domnului Nostru Isus Hristos SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Siguranţa mântuirii sau siguranţa veşnică SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Despre Doctrina Biblică SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Despre Originea Lui Isus SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Introducere În Escatologie SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer O Analiză Nepenticostală A Lucrării Duhului Sfânt SUMAR [1] RTF PDF EPUB qrcode [2] RTF PDF EPUB qrcode
[3] RTF PDF EPUB qrcode

Partea a II-a SUMAR
Partea a III-a SUMAR

pointer Relaţia fiu-tată dintre Isus Hristos şi Dumnezeu SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Disputa Dintre Catolici şi Protestanţi Asupra Justificării SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Iubeşti Trinitatea? SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Doctrina Învierii lui Isus Hristos SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Voia lui Dumnezeu SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Lucrarea de ispăşire a lui Isus

pointer Providenţa SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

Doctrina Păcatului

pointer Natura păcatului SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Păcatul originar SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Transmiterea păcatului SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Mici şi nevinovaţi? SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Iubirea Care Alege SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Membrul timid al Trinităţii SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer J.I. Packer despre alegerea necondiţionată SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Cine pe cine mântuieşte? SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Unirea cu Hristos SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Chemarea eficace SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Perseverenţa sfinţilor SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Predestinare

pointer Sfinţirea SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Depravarea totală

pointer Îmi pot pierde mântuirea? SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Libera voinţă

pointer Învierea lui Hristos SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Ce este pocăinţa SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer O pildă a pocăinţei SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Un model de pocăinţă SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Botezul cu Duhul Sfânt SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Atribuţiile lui Cristos SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

Numai Cristos SUMAR

pointer Solus Christus în Scripturi RTF PDF EPUB qrcode

pointer Fundamentul principiului Solus Christus: Legea RTF PDF EPUB qrcode

pointer Solus Christus şi pastorul RTF PDF EPUB qrcode

pointer Credinţa şi pocăinţa SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Moartea şi starea intermediară SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

pointer Consecinţele căderii omului în păcat SUMAR RTF PDF EPUB qrcode

O Recapitulare a Capitolului 8, din Ev.după Ioan

 

https://rcrwebsite.com/preexist.htm


Acesta conţine povestea femeii prinse în adulter, a milei nespuse şi a înţelepciunii nemaivăzute a lui Isus (1-11). După aceea, poate având în vedere sfeşnicele din Templu, Isus se declară „Lumina Lumii” (12). Vedem împietrirea inimii fariseilor şi răspunsul lui Isus, prin care îşi arată autoritatea Sa (14-20). Isus oferă o a doua cuvântare, în care îi osândeşte de păcat, îi încurajează să-i fie adevăraţi ucenici prin rămânerea în Cuvântul Lui (30-31). Mulţi cred în El, pentru cuvintele pe care le-a rostit. Însă, doar rămânerea lor în Cuvântul Lui, îi califică ca adevăraţi ucenici şi înseamnă cunoaşterea adevărului. Iar cunoaşterea adevărului, este libertate (31). Ca răspuns la chemarea lui Isus la o adevărată ucenicie, Iudeii se împietresc din nou şi pretind că avantajele naşterii lor din Avraam îi face automat, copiii ai lui Dumnezeu (33-37). Însă Isus le arată falsitatea unei astfel de pretenţii (foarte întâlnită şi în zilele noastre!!), evidenţiind gândurile lor ucigaşe, care îi descalifica din urmaşi ai lui Avraam, în urmaşi ai Primului Ucigaş, ai Satanei. O veste şocantă, pe care mulţi aşa numiţi creştini, ar trebui să o primească! Originea lor naturală, vine într-adevăr de la Avraam, însă originea lor spirituală, Isus spune că vine de la Diavolul (34-47). Spre ruşinea lor, ei îl hulesc pe Hristos, dovedind răutatea inimilor lor, la care Isus răspunde cu o afirmaţie directă a Dumnezeirii Sale (48-58). Atunci, ei încearcă să-l omoare cu pietre. O tentativă de împlinire a gândurilor lor ucigaşe de „credincioşi autentici”!(59)

– He (John) is thought to have been the only apostle who died a natural death, and to have lived upwards of 100 years. Some say, having completed 100 years, he died the day following. This Gospel is supposed by learned men to have been written about A.D. 68 or 70; by others, A.D. 86; and, by others, A.D. 97; but the most probable opinion is that it was written at Ephesus about the year 86.
– „Evanghelia Dumnezeirii lui Isus Hristos”!

În răspunsul Iudeilor, îi vedem lăudându-se cu DESCENDENŢA LOR NATURALĂ DIN AVRAAM – care a fost nu doar „părintele fizic al iudeilor”, dar mai ales „părintele spiritual al tuturor credincioşilor” – ca şi cum această înrudire a lor de trup presupune şi acoperirea tuturor defectelor şi lipsurilor lor spirituale, chiar să suplinească lipsa unei relaţii personale a fiecăruia cu „Dumnezeul lui Avraam” – „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam”. Această pretenţie se observă şi la alte popoare, care deşi se fac pe alte baze, reprezintă acelaşi fel de pretenţie falsă de apartenenţă la Dumnezeu. Exemple? … „Noi suntem „biserica apostolică – penticostală”, „catolică – Petru”, „ortodoxă – Andrei”, etc.

O RELAŢIE SPECIALĂ?
Ei merg chiar mai departe afirmând că, „avem un singur Tată: pe Dumnezeu”. Astfel ei pretind că sunt copiii lui Dumnezeu şi că au o relaţie specială cu El, făcând parte din familia Lui, doar pentru că descendenţa lor trupească se poate identifica de la Avraam. Dar, aceşti Iudeii au uitat că o relaţie/legătură trupească cu Avraam nu însemna nimic şi nu le era de nici un folos, dacă nu împărtăşeau şi credinţa lui Avraam.

Iudeii se credeau în siguranţă şi având asigurată binecuvântarea lui Dumnezeu, doar fiindcă se trăgeau din Avraam.

Dar ceea ce ei caută să facă acum este EXACT OPUSUL a ceea ce Avraam ar fi făcut! Când la el a venit un „trimis” al lui Dumnezeu, el l-a primit (Gen.18:1-8), dar aceşti Iudei căutau să-l omoare pe „trimisul” lui Dumnezeu. Asta este o foarte mare diferenţă!
Cum îndrăzneau să-şi spună urmaşi ai lui Avraam când faptele lor erau atât de diferite de ale lui?

CUVINTELE LUI ISUS ALUNGĂ/ÎNLĂTURĂ ACEASTĂ AMĂGIRE.
Le zdruncină definitiv această iluzie pe care şi-au format-o. Este acelaşi argument pe care l-a folosit şi Pavel. Şi anume, că sângele şi carnea nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, ci doar duhul înnoit al omului. Nu carnea şi sângele îl făcea pe un om urmaş al lui Avraam ci calitatea lui morală şi loialitatea lui spirituală faţă de Dumnezeu.

J.C.Ryle – adaptat: „Să fie clar, odată pentru totdeauna, că legătura pe care o avem cu o biserică bună, cu strămoşii noştri credincioşi, nu reprezintă nicidecum dovada mântuirii noastre prezente. Nouă ne trebuie mai mult decât nişte legături tradiţionale cu Creştinismul. Nouă ne trebuie o legătură personală cu Hristos şi să fim altoiţi la El prin credinţă. Trebuie să cunoaştem personal şi pe viu legătura cu Duhul Sfânt şi lucrarea Sa, în inimile noastre. „Apartenenţa” şi calitatea de „membru” sunt noţiuni rafinate şi cauze vrednice de dispute partinice. Dar ele nu ne vor scăpa sufletul de „mânia viitoare”, şi nu ne vor inspira îndrăzneală în ziua judecăţii”.

Faptele lor i-au demascat, i-au deconspirat: nu sunt ai lui Dumnezeu! Sunt ai diavolului. Faptele lor indică ADEVĂRATA LOR APARTENENŢĂ : ei aparţin, nu lui Dumnezeu şi Împărăţiei Sale, ci diavolului şi împărăţiei întunericului!

DESPRE ORIGINEA LUI ISUS: DE UNDE VINE ŞI CINE ESTE?
AFIRMAŢIA DIRECTĂ DUMNEZEIRII SALE

Ioan 8:45-59
45. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi. 46. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? 47. Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu”. 48. Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?” 49. „N-am drac”, le-a răspuns Isus; ci cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi. 50. Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă. 51. Adevărat, adevărat vă spun, că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea”. 52. „Acum”, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac”; Avraam a murit, prooroci de asemenea au murit, şi Tu zici: „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea”. 53. Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât proorocii, care de asemenea au murit? Cine Te crezi Tu că eşti?” 54. Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea, nu este nimic; Tatăl Meu mă slăveşte, El despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; 55. şi totuşi nu-l cunoaşteţi. Eu îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-l cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc cuvântul Lui. 56. Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat”. 57. „N-ai nici cincizeci de ani”, I-au zis Iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” 58. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”. 59. La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.

Trebuie să recunoaştem aici LIMBAJUL DEFĂIMĂTOR cu care aceşti oameni religioşi I se adresează Domnului Isus. Epitetele insultătoare şi expresiile violente sunt armele favorite ale diavolului. – „Noi nu suntem copii născuţi din curvie (41) – „Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?” (48) – şi din nou, vers.52, „Acum”, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” Însă, insultele şi limbajul violent sunt primele semne ale unei cauze pierdute! Reduşi la tăcere de argumentele şi autoritatea Domnului, Iudeii, apelează la abuzul personal. Ca şi în politica românească! Atac, la persoană.

Când îşi pierde alte mijloace angajate împotriva Hristosului şi urmaşilor Săi, Satana îşi îndeamnă lucrătorii să lovească cu vorbe, să înţepe cu limba şi să apeleze la josnicii. Domnul ne-a prevenit mai dinainte că şi noi vom resimţi asupra noastră, ura lumii. Formele în care ea se manifestă sunt diverse, de aceea, nimic nu ar trebui să ne surprindă. Apost. Iacov ne aminteşte: Iacov 1:2 „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări…”

Când apar în ziare articole defăimătoare, se afirmă lucruri neadevărate despre noi, să le privim ca o mare bucurie şi un mare privilegiu, căci aşa I-au făcut şi lui Isus.

EXEMPLU: Vasile, a fost declarat în bisericile din Cluj, „persoană non-grata”! Indezirabil, nedorit! Nu este oare un privilegiu, pentru Vasile că i-au acordat acelaşi statut pe care i l-au acordat şi lui Isus?

Numeroase şi incredibile sunt rapoartele false care au circulat şi care continuă să se răspândească despre creştini, şi în zilele noastre! EXEMPLE? Pe cine a învinuit Nero de incendierea Romei? Pe creştini! Martorii, deşi nu sunt creştini, au fost acuzaţi că sacrifică copii!!

Faptul că noi ne identificăm cu Hristos, şi nu cu o organizaţie care să-i etaleze şi uzeze Numele îi indignează pe mulţi!

Nu reprezentăm un pericol Împărăţiei Întunericului, atâta vreme cât îi practicăm liber, obiceiurile! De îndată ce intrăm în „oastea Domnului”, începe războiul!

Ce este de asemenea foarte interesant cu privire la minciunile spuse despre creştini, este nu faptul că acestea se spun ci, faptul că acestea se cred. Oamenii, par să primească cu mai mare uşurinţă orice inepţie afirmată despre cineva, decât să dorească să ştie adevărul despre aceea persoană!

Într-adevăr, trebuie să fim întrebaţi ca şi Petru, dacă vom putea bea paharul pe care l-a băut El?

Mt 20:22-23 „Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu, şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei. Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu, şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu: dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru cari a fost pregătită de Tatăl Meu.”

1Petru 2:23 „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător”

Însă ştiind cine este şi de unde venea, Isus le aruncă „mănuşa” Iudeilor! „Cine Mă poate acuza de păcat?” (v.46)

AFIRMAŢIILE ŞOCANTE ALE LUI ISUS

A PĂZI CUVÂNTUL LUI, ADUCE VIAŢA VEŞNICĂ: v.53-51
ISUS, ÎL CUNOAŞTE „BINE” PE TATĂL: CUNOAŞTEREA
PERFECTĂ A TATĂLUI DE CĂTRE ISUS: v.52-55
PRE-EXISTENŢA LUI ISUS: v.56-59

51-53 „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea. „Acum”, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: ,Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea”. Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât proorocii, cari de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?”

ISUS FACE O AFIRMAŢIE MAI ŞOCANTĂ DECÂT ALTA! Aici (v.51), El spune că, „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea”. Această afirmaţie îi scandalizează şi mai mult pe Iudei. Dar, Isus nu a spus încă totul.

Cine este Isus să se pună mai presus de toţi profeţii lor şi să pretindă că, deşi aceia au păzit cuvântul lui Dumnezeu, totuşi au murit. Iar acum, Isus spune că cine păzeşte cuvântul Lui nu va gusta moartea deloc! Cine se crede, El?

Modul literar în care ei au interpretat cuvintele Lui le-a ascuns adevărata semnificaţie a celor spuse de Isus. Nu de viaţa fizică, sau de moartea fizică, le vorbea El, ci a vrut să spună că pentru cel ce-l primeşte moartea şi-a pierdut finalitatea. Omul acela a început o relaţie cu Dumnezeu, pe care nici timpul, nici moartea nu o poate întrerupe. Acesta trece nu de la viaţă la moarte, ci de la viaţă la viaţă, moartea fiind doar introducerea acestuia în prezenţa lui Dumnezeu. (Barclay) Şi nu doar atât, dar acesta nu va vedea „moartea a doua” (Apoc.20:14-15; 21:8)

Atunci Isus, face nişte afirmaţii care pot fi considerate însăşi baza vieţii Sale:

2. El spune că posedă o cunoaştere unică a lui Dumnezeu:
(ISUS, ÎL CUNOAŞTE „BINE” PE TATĂL: CUNOAŞTEREA PERFECTĂ A TATĂLUI DE CĂTRE ISUS: v.52-55)

V.54 „Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; 55 şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui”.

Astfel, El spune că-l cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum nimeni nu l-a cunoscut sau îl va cunoaşte vreodată. A nu spune acest lucru ar fi o minciună din partea lui Isus, fiindcă „El a ieşit şi vine de la Dumnezeu: n-a venit de la El însuşi, ci El L-a trimis” (8:42). De aceea, Isus este numit pe drept cuvânt „Mediatorul”, pentru că doar prin El şi noi ajungem să-l cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu.

3. El spune că „este” (nu, „a fost”!), mai dinainte de Avraam. Isus spune că, „El este”?!
(PREXISTENŢA LUI ISUS)

8:56-58 „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” „N-ai nici cincizeci ce ani” , I-au zis Iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

Isus merge mai departe afirmând nu doar că-l cunoaşte cel mai bine pe Dumnezeu dar şi că El „este” mai de dinainte de Avraam. Pentru a înţelege magnitudinea unei astfel de afirmaţii, este nevoie să înţelegem ce credeau Iudeii despre Avraam…

Pentru iudei, Avraam era considerat omul cel mai apropiat de Dumnezeu, omul care a avut o relaţie deosebită cu El, şi căruia Dumnezeu I-a făcut promisiuni nemaipomenite.

Cum „a văzut Avraam ziua Lui”? Ce înseamnă asta? Nu înseamnă că a prevăzut venirea Mesiei?

SAU, POATE L-A VĂZUT ÎN MELHISEDEC? V.56. „A văzut ziua Lui” Cum? Prin credinţă, putem să mai spunem că Avraam l-a văzut pe Isus, sau ziua Lui, în umbre sau în făgăduinţele pe care Dumnezeu I le-a făcut, cum ar fi că, toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa lui.

Geneza 22:10-18 „Apoi Avraam a întins mâna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam, şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea! „

ISUS ESTE ACEEA „SĂMÂNŢĂ”, NU ISAAC! De fapt, promisiunea acelei sămânţe privea dincolo de un fiu al său. Acestea sunt indiciile biblice care pot explica cum a putut Avraam să vadă „ziua lui Isus Hristos”.

POVESTEA LUI AVRAAM a lăsat o impresie puternică şi profundă iudeilor. Referinţe la ea se găsesc aproape în toate tradiţiile religioase ale popoarelor din Orientul Mijlociu. Dar Biblia, este cea care, în mod, deosebit explică proeminenţa pe care acesta o avea printre Iudei. Ea i-a acordat diferite denumiri pentru care a rămas celebru. Iată câteva care apar în Noul Testament

„PRIETENUL LUI DUMNEZEU” – Iacov 2:23 „Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”, şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”

„CREDINCIOSUL AVRAAM” – Galateni 3:9 „Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios”

„TATĂL NOSTRU AL TUTUROR” – Romani 4:16 „De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor”

Pe lângă aceste elemente biblice mai avem nişte CREZURI POPULARE, pe vremea aceea, ale Iudeilor…

Însă în această împrejurare, spunând că „Avraam a săltat de bucurie şi s-a bucurat fiindcă a văzut ziua Lui” (56) şi că El, Isus, „este” de mai dinainte să se nască Avraam”.

În felul acesta, Isus şi l-a subordonat pe Avraam, în cunoaşterea lui Dumnezeu. Prin aceste cuvinte Isus spune că L-a precedat în existenţă pe Avraam. Cine este El atunci? Este cineva care a călătorit în trecut, vine din trecut şi cineva pentru care timpul nu-i pune probleme existenţei!

Este foarte important să observăm că Isus nu spune că, „mai înainte ca să se nască Avraam, am fost Eu”, ci „mai înainte ca să nască Avraam, Eu sunt„, pentru că exprimându-se astfel Isus, nu doar afirmă că, El trăia înainte ca Avraam să se nască, ci că El (deja) „era”. Pe când s-a născut Avraam, Isus avea deja „vechime”. El exista de mult timp. De fapt, El era veşnic. Isus nu a avut un moment când a luat fiinţă, cum a avut Avraam, ci mai înainte ca Avraam să i-a fiinţă, Isus era etern. (afirmaţia îl indică pe Avraam ca fiind o creatură, iar pe Isus, ca fiind creatorul – Matthew Henry) Nu a fost nici un moment din timp, în care Isus să nu fi existat. Isus şi-a afirmat „pre-existenţa” lui din veşnicii.

CONFIRMARE, DIN PARTEA DUŞMANILOR.Această afirmaţie deosebită este atestată de faptul că iudeii l-au înţeles bine că pretindea că este Dumnezeu, pentru că Ioan ne spune că, „la auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El” (v.59). Duşmanii lui de moarte sunt cei care prin faptele lor ne atestă afirmaţiile lui Isus. Ei l-au înţeles bine (şi au acţionat greşit!): acest om, ce părea doar un om de rând, declara despre sine că este Dumnezeu. L-au înţeles bine, dar nu l-ar crezut! Cât mulţi oameni, fac astăzi acelaşi lucru!

VULGATA LUI IERONIM (c.345-c.419)– Exodus 3:14 „dixit Deus ad Mosen ego sum qui sum ait sic dices filiis Israhel qui est misit me ad vos”
Ioan 8:58 „dixit eis Iesus amen amen dico vobis antequam Abraham fieret ego sum

ŞI-A ÎNSUŞIT NUMELE LUI DUMNEZEU!
Dacă n-ar fi fost de ajuns că a spus că este înainte de Avraam, ca să credem că Isus este de aceeaşi făptură, esenţă, natură şi substanţă, cu Dumnezeu Tatăl, faptul că şi-a însuşit titlul divin „Ego Eimi”, „Ego Sum” – traducerea grecească, respectiv latinească a evreiescului „YHWH” – ar trebui să constituie o probă suficientă a Dumnezeirii Lui. Atribuindu-şi sacrul, pentru evrei, „Eu Sunt”, Isus declara că El este Iehova. Că, este Unul şi Acelaşi cu Iehova Dumnezeul lor, care li s-a revelat în istoria naţiunii lor!

CE VRUT SĂ SPUNĂ ISUS? ŞI CE-A SPUS, DE AU VRUT SĂ-L OMOARE CU PIETRE? Omul Isus nu a existat dintotdeauna pentru că ştim că Isus s-a născut ca om în această lume, în Betleemul din Iudea. Dar, ca şi Dumnezeu, el nu şi-a început existenţa atunci. Cuvântul care a fost la început atunci, abia s-a întrupat. Cuvântul era veşnic. Isus avea viaţa lui Dumnezeu, şi de aceea existenţa lui era veşnică. El nu a căpătat viaţă la întrupare, sau mai înainte. La întrupare, El n-a făcut decât să ne arate, „slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (14). Deşi era mai în vârstă decât El cu câteva luni, Ioan Botezătorul a mărturisit şi El această preexistenţă a lui Isus spunând: Ioan 1:15 „Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu:, Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine

ISUS – „EXEGEZA” LUI DUMNEZEU
La întrupare Isus n-a făcut decât să ni-l arate pe Dumnezeu: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Cum ar fi putut s-o facă, dacă El nu era una şi aceeaşi cu Dumnezeu? Poate altcineva s-o facă? Isus este numit aici „exegesa” lui Dumnezeu.
ISUS – „EXEGEZA LUI DUMNEZEU”: Cuvântul „l-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18) înseamnă, „a scoate”, „a evidenţia”, „a scoate în afară”. Prin Întrupare Isus l-a „scos la iveală” pe nevăzutul Dumnezeu. Cuvântul acesta devine în latină „exegesis”. EXEGEZA este metoda de studiu biblic care explică complet fiecare detaliu al textului. Prin întrupare Isus a explicat toate detaliile Persoanei lui Dumnezeu Tatăl. L-a făcut cunoscut pe Cel de Necunoscut!

„În sânul… ” (Ioan 1:18): o expresie evreiască care indică intimitate. Poporul lui Israel se spune că a stat la sânul lui Dumnezeu (Numeri 11:12), despre nevasta unui bărbat se spune că stă la sânul lui (Deut.13:6), despre cei mântuiţi se spune că vor fi duşi în sânul lui Avraam (Luca 16:22,23), la Ultima Cină, Ioan, cel ce-a scris evanghelia s-a lăsat pe pieptul lui Isus (Ioan 13:23). E clar că expresia indică apropiere, intimitate, afecţiune, prietenie. A spune că eşti „în sânul” cuiva exprimă cea mai mare intimitate la care se poate ajunge. Când Ioan foloseşte această expresie cu privire la Isus, nu face decât să spună că între El şi Dumnezeu există o neîntreruptă şi desăvârşită intimitate. Că Isus a avut o cunoaştere a lui Dumnezeu pe care un copil o are despre tatăl lui. O cunoaştere a caracterului acestuia, a planurilor şi a naturii acestuia, pe care nimeni altcineva nu o are şi care îl califică mai presus de oricine să ni-l facă cunoscut (Albert Barnes). Acest verset dovedeşte că Isus a avut o mai bună cunoaştere a lui Dumnezeu decât oricare din profeţii trecutului şi revelaţia deplină a lui Dumnezeu poate fi aşteptată doar de la EL.

ACESTEA SUNT AVANTAJELE INTRISECE ALE LUI ISUS ÎN REVELAREA LUI DUMNEZEU

O completă şi desăvârşită cunoaştere a lui Dumnezeu poate fi obţinută doar prin Fiul. De aceea, cei ce vor să-l cunoască pe Dumnezeu, la El trebuie să vină!
Alte deduceri:
– După cât de bine îl cunoşti pe Isus poţi să-ţi dai seama cât de bine îl cunoşti pe Tatăl.
– Dacă îl ai pe Fiul îl ai şi pe Tatăl (1 Ioan 2:22-23)
– Dacă îl cinsteşti pe Fiul îl cinsteşti pe Tatăl (Ioan 5:23)

Te-ai întrebat vreodată cum arată Dumnezeu? Exact ca Isus Hristos!

Ioan 14:9 „”Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?’

EVANGHELIA LUI IOAN, EVANGHELIA LUI „EU SUNT”!!

Ioan 6:20 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
Ioan 6:35 Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.
Ioan 6:41 Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer.”
Ioan 6:48 Eu sunt Pâinea vieţii.
Ioan 6:51 Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”
Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
Ioan 8:24 De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
Ioan 8:28 Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.
Ioan 9:9 Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu; dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.”
Ioan 10:7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sunt uşa oilor.
Ioan 10:9 Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.
Ioan 10:11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
Ioan 11:25 Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Ioan 13:19 Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt.
Ioan 14:6 Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Ioan 14:20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.
Ioan 15:1 Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.
Ioan 15:5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
Ioan 18:6 Când le-a zis Isus: „Eu sunt„, ei s-au dat înapoi, şi au căzut jos la pământ.
Ioan 18:8 Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă

Alte indicii biblice ale divinităţii (dumnezeirii) lui Isus, ce se găsesc în următoarele aspecte ale Fiinţei Lui:

PRE-EXISTENŢA LUI:
Mica 5:2 „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei”

Ioan 1:1 …
Ioan 8:58 …
Ioan 17:5, 24
 „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea”. 24 „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”.

Col 1:17 El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

Evrei 7:1-4 „În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întâi, „Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămâne preot în veac. Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!”

Apoc.22:13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.

PUTEREA LUI:

Putere mântuitoare:

Isaia 63:1 „Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!”

Evrei 7:25 „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei”.

De iertare:

Matei 9:6 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, -„Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul, şi du-te acasă.”

Lu 5:21 Cărturarii şi Fariseii au început să cârtească, şi să zică în ei înşişi: „Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”

Lu 7:49 Ceice şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: „Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?”

Putere infinită:

Matei 28:18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

Putere asupra naturii:

Marcu 4:41 I-a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”

Asupra propriei Sale vieţi:

Ioan 10:17-18 Tatăl Mă iubeşte, pentrucă Îmi dau viaţa, ca iarăş s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”

Putere dătătoare de viaţă veşnică:

Ioan 17:1-2 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu.

Putere miraculoasă:

Fapte 10:38 Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

Putere demonstrată prin învierea Lui din morţi:

Rom.1:4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,

Isus este Dumnezeu prin unitatea lui specială cu Tatăl (acesta nu poate fi „una” decât cu cineva de acelaşi fel – substanţă – ca şi El!!) :
Ioan 10:30 Eu şi Tatăl una suntem.”

Ioan 10:38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl.”

Ioan 14:10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe cari vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.

Ioan 17:11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi.

Ioan 17:22 Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una

7 PASAJE BIBLICE CARE AFIRMĂ DIRECT DUMNEZEIRE LUI ISUS HRISTOS

1. Rom.9:5 …şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

2. Evrei 1:8 pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:

3. Ioan 1:1-2

4. Tit 2:13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

5. Ioan 20:28 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!’

6. 2 Petru 1:1 Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celuice ne-a chemat prin slava şi puterea Lui

7. Luca 4:11-13 Isus i-a răspuns: „S-a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.” După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme

CREZUL NICEEAN – 325 A.D. – ENGLISH VERSION 1549

„Noi credem, într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerurilor şi al pământului, şi al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile. Într-un singur Domn, Isus Hristos, singurului Fiu născut al lui Dumnezeu, născut de la Tatăl înainte de veacuri, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul adevărat, născut şi nu creat, având aceeaşi natură ca şi Tatăl, prin care au fost făcute toate lucrurile, ce pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră s-a coborât din ceruri, a fost întrupat prin Duhul Sfânt din Fecioara Maria, fiind făcut om. Apoi, a fost crucificat sub Pilat din Pont. A pătimit şi a fost îngropat, iar a treia zi a înviat din morţi, după Scripturi şi s-a înălţat la ceruri, unde stă la dreapta Tatălui. El va veni în glorie pentru a-i judeca atât pe vii cât şi pe morţi, …a cărui împărăţie nu va avea sfârşit…”

CREZUL ATANASIAN – de la începutul secolului al V-lea – scris împotriva lui Arius

– Iar credinţa creştină universală este aceasta, că noi ne închinăm unui singur Dumnezeu, în Trinitate (Treime), iar Trinităţii, în unitate, fără a confunda Persoanele şi fără a diviza făptura (Dumnezeirii).
– Căci există o singură Persoană a Tatălui, o alta a Fiului şi o alta a Duhului Sfânt.
– Însă, Dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, este într-u totul una: deopotrivă în glorie, coeternă în mărire şi maiestate.
– La fel cum este Tatăl, este Fiul şi la fel este şi Duhul Sfânt. Tatăl, necreat (existent de sine, sau etern), Fiul, necreat şi Duhul Sfânt, necreat.
– Tatăl, infinit, Fiul, infinit, şi Duhul Sfânt, infinit.
– Tatăl, etern, Fiul, etern, şi Duhul Sfânt, etern.
– Şi totuşi, aceştia nu sunt trei eterni, ci Unul singur, etern.
– La fel, cum nu sunt trei necreaţi, nici trei infiniţi, ci unul singur necreat şi unul singur, infinit.
– În acelaşi fel, Tatăl este atotputernic, Fiul este atotputernic, şi Duhul Sfânt, este atotputernic.
– Şi totuşi, nu sunt trei Atotputernici, ci un singur Atotputernic.
– Cum Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu şi Duhul Sfânt este Dumnezeu.
– Dar, ei nu sunt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu.
– În acelaşi fel, Tatăl este Domn, Fiul este Domn, şi Duhul Sfânt, este Domn.
– Dar, ei nu sunt trei Domni, ci un singur Domn.
– Căci astfel suntem obligaţi de către adevărul creştin, să recunoaştem că fiecare Persoană în parte este atât Dumnezeu cât şi Domn; şi ne este interzis de către credinţa creştină universală (catolică – latină), să spunem că există trei Dumnezei sau trei Domni.
– Tatăl, nu este făcut din nimic: nici creat şi nici născut. Fiul, este doar al Tatălui: nu este nici făcut, nici creat, ci născut. Duhul Sfânt, este al Tatălui şi al Fiului: nu este nici făcut, nici creat, nici născut, ci este generat (iese de la ei).
– Astfel, există un singur Tată, nu trei Taţi, nu trei Fii, ci un singur Fiu, şi un singur Duh Sfânt, nu trei care să fie Duhul Sfânt.
– Iar în Trinitate, nici o Persoană nu este înaintea alteia, mai mare sau mai mică, ci toate trei Persoanele sunt împreună coeterne (existente din veşnicie) şi coegale: astfel ca în toate lucrurile, cum s-a spus înainte, Unităţii în Treime şi Treimii în Unitate, să se aducă închinare.
– De aceea, aşa trebuie să gândească despre Trinitate cel ce doreşte să poată fi mântuit.
– Pe deasupra, mai este necesar pentru mântuirea veşnică ca noi să credem cu statornicie în Întruparea Domnului nostru Isus Hristos. De aceea, credinţa adevărată (dreaptă), este ca noi să credem şi să mărturisim că Domnul nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu şi Om.
– Că este Dumnezeu de Substanţa (făptura, natura – n.tr.) Tatălui, născut înainte de întemeierea lumii; şi Om de substanţa (natura) mamei Lui, născut în lume.
– Dumnezeu desăvârşit (perfect) şi Om desăvârşit (perfect), având un suflet viu conştient şi trup omenesc.
– Egal cu Tatăl, în ce priveşte Dumnezeirea Sa, şi inferior Tatălui, în ce priveşte umanitatea Lui, care deşi era Dumnezeu şi Om, totuşi era un singur Hristos şi nu doi.
– Unul, nu prin convertirea (transformarea) Dumnezeirii în trup, ci prin luarea (asumarea) umanităţii (omenescului) în Dumnezeire. Căci la fel cum sufletul viu şi trupul firesc sunt un singur om, tot aşa acest Dumnezeu şi Om sunt un singur Hristos.
– Ce a suferit pentru mântuirea noastră, s-a coborât în Iad, a înviat din morţi, s-a înălţat la cer, s-a aşezat la dreapta Tatălui, de unde va veni pentru a judeca pe cei vii şi cei morţi.
– La a cărui venire, toţi oamenii vor învia împreună cu trupurile lor şi vor da socoteală pentru faptele lor.
– Cei ce au făcut binele, vor intra în viaţa veşnică, iar cei ce au făcut răul, în focul veşnic.
– Aceasta este credinţa creştină universală, în care dacă omul nu crede cu statornicie şi neclintire, nu poate fi mântuit.

A CUNOAŞTE CINE ESTE ISUS REPREZINTĂ ELEMENTUL DE BAZĂ ÎN CREDINŢA CREŞTINĂ: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, si care este Isus Hristos” (1 Cor.3:11).

IMPORTANŢA ACESTEI DOCTRINE
De ce este necesar să înţelegem că El este Dumnezeu? De ce este important să credem că Isus este Dumnezeu? Care sunt implicaţiile practice ale unui asemenea crez? Doar Dumnezeu poate…

– ierta păcatele
– cere ascultare
– mântui; mântuirea este doar de competenţa Lui
– merită închinare

IMPORTANŢĂ PRACTICĂ
Ken Gire: (adaptare) „Existenţa eternă a lui Isus, Dumnezeirea Lui, reprezintă mai mult decât nişte concepte teologice îndepărtate de viaţa practică. Dimpotrivă, ele ne asigură de egalitatea lui cu Tatăl, ne validează autoritatea Lui, confirmă lucrările Sale şi justifică pretenţiile Sale. Înseamnă că există speranţa ca tot ceea ce ne-a făgăduit să se împlinească! Nu este nimeni calificat să ofere iertare. Nimeni care să nu ne lase şi să nu ne părăsească. Nu este nimeni care să-ţi înţeleagă cele mai profunde secrete ale inimii sau ruşinea ce te apasă. Nu este nimeni care să-ţi poată reda bucuria şi fericirea răpite de păcate şi vicii”

Fiindcă este Dumnezeu, el are dreptul si poate ierta păcatele (Marcu 2:7).
Fiindcă este om, poate înţelege slăbiciunile omeneşti şi poate ajuta (Evrei 2:17; 4:15)
Fiindcă este si Dumnezeu si Om, este singurul mijlocitor adecvat între Dumnezeu si om (Gal.3:20; 1 Tim.2:5)

De aceea, Lui să-i cerem iertare.
El e Dumnezeu. Lui să-i cerem ajutor; a trăit ca om, înţelege si ne poate ajuta.
Să venim la El, ca om doar El ne aduce în prezenta lui Dumnezeu!
CONCLUZIE: Trupurile noastre din instrumente, unelte ale păcatului, devin trupuri ale vieţii!

DAR MAI ALES…
…dacă Isus Hristos este Dumnezeu atunci, viaţa pe care El ne-o propune are sens şi înseamnă împlinirea destinului nostru. Înseamnă descoperirea scopului pentru care am fost creaţi, pentru care am primit viaţă şi pentru care vom muri!
Însă la aceste concluzii nu ajungem decât dacă există suficiente dovezi în sprijinul Dumnezeirii lui Isus, El fiind cel ce a pretins ascultarea noastră, mântuirea noastră, împlinirea noastră. Dacă se dovedeşte că Isus este Dumnezeu atunci toate aceste pretenţii îndrăzneţe de a avea ascultarea noastră, de a primi închinarea noastră şi de a ne conduce vieţile, sunt justificate!!

ÎNTREBAREA VEACURILOR – chestiunea identităţii Sale
În pasajul nostru de astăzi, întrebarea veacurilor, dilema cea mai stânjenitoare a umanităţii îşi găseşte răspuns:

O întrebare persistentă, de veacuri pusă de oameni: „Cine este…Isus?”
ÎN PRIMUL SECOL:

Iată, aici Iudeii întreabă, „Cine este omul acela…care ţi-a zis: Ridică-ţi patul şi umblă?” (vers.12)
Marcu 4:41 „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” s-au întrebat ucenicii Lui.
Ucenicii Lui au spus ceea ce credeau oamenii despre El: „Unii zic că eşti Ioan Botez.; alţii Ilie; alţii Ieremia sau unul din prooroci” (Matei 16:14)
Cărturarii şi Fariseii, de asemenea se întrebau: „Cine este acesta, de rosteşte hule?” (Luca 5:21)
Sau, „Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?” (Luca 7:49) (la cina fariseului Simon).
Întrebarea nu i-a ocolit chiar şi pe cei aflaţi în posturi de conducere: „Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri (fapte, minuni, etc.)?” (Luca 9:9)
Pilat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” (Luca 23:3) „Ce este adevărul?” (Ioan 18:38)

Oamenii au încercat de-a lungul vremurilor să răspundă la această întrebare: „Cine este Isus?”

Marcu 8 (Matei 16) Unde izvorăşte râul Iordan, la poalele Mt.Hermon: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”

RĂSPUNSURI DIN ZILELE NOASTRE: Ştiinţa Creştină, Spiritismul, Mormonismul, Martorii lui Iehova, Misticismul Oriental, etc. (vezi, suplimentele, „7” şi „Hristosul Cultelor”)

ILUSTRAŢIE: „Diferenţa dintre scrierile lui Plato, Socrate, Aristotel… sunt într-adevăr nişte investigaţii profunde, pe când cuvintele de aici ale lui Isus sunt mari revelaţii”

Rousseau, un mare gânditor francez a spus că, dacă viaţa lui Socrate a fost aceea a unui înţelept, atunci viaţa lui Isus a fost aceea a unui Dumnezeu.

Napoleon a spus că, îi cunosc pe oameni iar Isus ştiu că nu a fost doar un om!

Lordul Byron, care ştim că nu a acceptat Creştinismul a spus că, dacă un om a fost vreodată Dumnezeu sau Dumnezeu a fost vreodată om, Isus este amândouă!

Goethe, care-l numea pe Isus, Divinul şi Sfântul… a spus că dacă Divinul s-a arătat vreodată pe Pământ, aceasta s-a făcut în Persoana lui Isus Hristos.

Afirmaţii monumentale pentru cei ce-l iubesc pe Isus şi scandaloase pentru cei ce-l urăsc!

CONTEXTUL ACESTOR AFIRMAŢII
Imaginaţi-vă contextul în care Isus a făcut aceste afirmaţii. Cine era El pentru Iudei. De unde venea. Ce poziţie socială ocupa. Ce origine modestă avea. Vă imaginaţi indignarea şi furia acestor lideri religioşi?

SĂ ELIMINĂM DIN START POZIŢIA ATEISTĂ
Dacă un om spune că nu există Dumnezeu, acesta violează un elementar principiu filozofic. Acest om care are o cunoaştere mărginită şi limitată încearcă o afirmaţie absolută cu privire la cunoaşterea absolută. Adică? Albert Einstein (fizician căruia i s-a decernat premiul Nobel pentru ştiinţă) a spus că omul deţine doar un procent din cunoaşterea absolută (universală). Dacă Dumnezeu există în afara acestui procent de cunoaştere? Este posibil ca El să se găsească în restul de 99%?

EXEMPLU: „Strategii în Dialogul cu Ateişti” de Ron Rhodes

De aceea, este absolut imposibil dintr-un punct de vedere logic şi filozofic ca un om să afirme categoric că Dumnezeu nu există.

ILUSTRAŢIE: Următorul dialog a avut loc între un creştin şi un profesor de universitate.

CREŞTINUL: Cum puteţi spune că sunteţi ateist (adică, să afirmaţi categoric că ştiţi că nu există Dumnezeu!), când recunoaşteţi că posedaţi mai puţin de un procent din toată cunoaşterea?
PROFESORUL: Nu cred că sunt un ateu, ci mai degrabă un agnostic – adică, nu ştiu dacă există un Dumnezeu!
CREŞTINUL: Sunteţi un agnostic convins sau moderat?
PROFESORUL: Ce vrei să spui?
CREŞTINUL: Un agnostic convins spune că, „nu poţi ştii dacă există un Dumnezeu” iar un agnostic moderat spune, „nu cred că există un Dumnezeu”.
ROFESORUL: Eu cred că sunt un agnostic convins!
CREŞTINUL: Puteţi fi sigur că Dumnezeu nu există? Sau, puteţi ştii sigur că este sigur că Dumnezeu nu există?
PROF.: Nu, nu pot spune asta cu siguranţă!
CREŞT.: Atunci sunteţi un agnostic moderat, în realitate!
PROF: Probabil că ai dreptate. NU ştiu sigur dacă Dumnezeu nu există.
CREŞT.: Îmi păreţi mai degrabă un om care spune că nu a avut dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi de aceea nu ştie dacă există!
PROF: Ai dreptate! Nu mi s-au adus nici un fel de dovezi convingătoare ale existenţei unui Dumnezeu care să-mi influenţeze viaţa şi destinul.

Să zicem că un om se ridică în picioare la o adunare a unor experţi religioşi şi spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeu. Sunt Creatorul Universului. Eu v-am creat şi v-am dat un scop în viaţă. Pentru a descoperi menirea vieţii trebuie să mă cunoaşteţi şi să aveţi o relaţie personală cu Mine!”

Ei bine, a existat odată un astfel de om. Doar El a făcut fără echivoc astfel de afirmaţii. Nimeni altcineva. Aceasta este marea noastră şansă! El a existat şi examinând afirmaţiile Sale putem determina dacă are dreptul să ne pretindă aşa ceva. Dovezile din viaţa Lui vor determina justeţea sau falsitatea acestor afirmaţii.

Buda nu a pretins niciodată că este Dumnezeu. El a spus, sunt un învăţător în căutarea adevărului!
Mahomed nu a pretins că este Dumnezeu. În schimb a spus că „dacă Dumnezeu nu-şi aruncă veştmântul milei Sale peste mine, nu am nici o speranţă”.
Confucius, nu a afirmat niciodată că este Dumnezeu. De fapt, el a spus: „niciodată nu am spus că sunt sfânt” ….

UNICITATEA LUI ISUS CONSTĂ ÎN AFIRMAŢIILE CARE INDICĂ DUMNEZEIREA LUI.
Doar Isus a pretins că este singurul Dumnezeu adevărat şi Viu! Afirmaţiile Sale îl obligă pe cel ce le aude să aleagă (să decidă cu privire la El). Îl obligă pe om să-şi aleagă poziţia pe care să se situeze. În ascultare faţă de El sau în rebeliune faţă de El! Pur şi simplu ceea ce El spune aici nu ne permite să rămânem neutri faţă de El! Dacă este Dumnezeu, atunci trebuie să facem tot cea ce ne cere (de aceea le-a spus aceste lucruri Iudeilor) Dacă nu, atunci suntem liberi să-l respingem şi nu există consecinţe pentru aceasta.

Noul Testament, în lumina cercetării moderne – Deissman
As a source of pure historical information the Johannine Gospel stands behind the Synoptic Gospels. But that does not prejudice its religious value. It is just this Gospel with its indifference to minute historical records that painted the ever-present Christ before the eyes of the community. It reveals to us, as likewise the Johannine letters, the Living One who is the Spirit, who is the Word, who is the Paraclete with the Father, who is the Vine and we its branches. There stands forth He who is the Shepherd, He who is the Door, He who is the lasting atonement for our sins. The Johannine Gospel, in which Christ always says emphatically, „I am,” does not reveal the Christ who has been the Word, Spirit, Vine, and Shepherd in the past, but the Christ who is the Word, Spirit, Vine, and Shepherd today. And when the Gospel of John says, using the imperfect, „In the beginning was the Word,” it does not mean something completed in the past, but the eternal coming of Christ from the beginning, revealing the eternal, living God. It is this powerful, vibrating conviction running through the Johannine letters which constitutes the religious value of the Johannine writings, and not their biographical details. It is from this conviction that the facts of the past receive their divine light, and in particular the Cross receives its light by the exalted Christ.

C.S.Lewis: „Doar un învăţător moral, un profet? Aceasta nu este o opţiune posibilă!
(vezi, „Creştinismul redus la esenţe” – pag.38;
Josh McDowell: Capitolul 7 „Mărturii care cer un verdict” – pag.113 – TRILEMA : Domn, mincinos sau alienat? – Isus declară că este Dumnezeu, pag.114)

Acestea cuvinte, de aici, nu oferă aceste alternative. Nu ne permit acceptarea unor astfel de variante!

Tetanosul; Stresul termic la pasari;  Prevenirea si combaterea intepaturilor cauzate de capuse;  Cadrul legal pentru neutralizarea deseurilor de origine animala

Tetanosul

Este o boala infectioasa, necontagioasa, comuna omului si animalelor, cu o evolutie dramatica.A fost semnalata din cele mai vechi timpuri si descrisa corect ca manifestare clinica inca de pe vremea lui Hipocrat.

Este produsa de un germen (microb) anaerob, prezent in sol pe toate ariile geografice, foarte rezistent – datorita unei forme de conservare, numita spor.

Din sol, bacilul sporulat este introdus accidental in organism, unde, in ranile profunde si neaerate, produse de uneltele agricole sau de obiecte ascutite, gaseste conditii bune, care ii permit sa „invie”, sa se cantoneze si sa secrete o toxina foarte puternica, cu actiune asupra sistemului nervos si a sistemului circulator.
La animalele mari si la om, dupa o incubatie variabila de la cateva ore la zeci de zile (in functie de cantitatea de germeni din plaga si puterea toxinei elaborate), se produce starea de boala cu caracter „descendent”, adica, primele zone cuprinse de contractii puternice si paralizii spastice sunt muschii fetei.

Contractura dureroasa a muschilor fetei descopera dintii inclestati, cu aspect de „ras sardonic”.
Urmeaza, in ordine descendent, contractura muschilor gatului si a muschilor intercostali, care limiteaza amplitudinea respiratorie, apoi contractura maselor musculare ale membrelor in extensie; animalul isi mareste baza de sprijin, capatand aspectul de „cal de lemn”.

Pulsul si respiratia devin extrem de accelerate, animalul este inspaimantat, iar moartea survine prin asfixie si tulburari grave cardio- respiratorii. Procentul de mortalitate este de peste 50% in cazurile cu incubatie scurta.

Animalele bolnave trebuie ferite de lumina si zgomote, pentru a se evita declansarea seriilor de spasme dureroase si agravarea starii.

Animalele mici fac boala prin forme clinice „ascendente”: prima regiune care manifesta trismus (contractura muschilor masticatori) si contractii spastice este zona in care s-a produs plaga, urmand ascendent partea corpului corespunzatoare.

Alte cai frecvente de contaminare – ca si la om – sunt reprezentate de plagile chirurgicale, caile obstetricale, la femele, si calea ombilicala la nou-nascuti. De remarcat, ca solurile intens tetanigene sunt cele bogate in materie organica, dejectii de animale, cernoziomurile, in special cele in zonele populate cu cabaline.

La altitudini mari, riscul infectiei tetanice se reduce progresiv.

Tratamentul pentru tetanos

Primele masuri, dupa toaleta profunda a plagii, trebuie sa protejeze animalul de zgomote si lumina. Specific, se aplica de urgenta tratament cu ser antitetanic antitoxic, corespunzator greutatii corporale a animalului sau, in cazul celor vaccinate in prealabil, un rapel antitetanic.

Dintre antibiotice, eficace in cazul tetanosului este penicilina si antibioticele din grupul penicilinelor.  Nu, streptomicina! Conduita terapeutica este individualizata si apartine medicului veterinar.

Prevenirea specifica se face prin vaccinarea antitetanica a animalelor de tractiune, in zonele tetanigene, si, de asemenea, a animalelor care urmeaza sa fie supuse interventiilor chirurgicale descoperite (armasari, vieri s.a.).

„Vaccinul” este o anatoxina.
„Rezervorul” de bacili tetanici din sol este continuu „alimentat”, de catre om si animale, datorita faptului ca acest germen se afla prezent in mod curent in tubul digestiv.

Cunoscand aceasta realitate ne putem explica de ce frecventa tetanosului la om este mult mai mare in tarile subdezvoltate, unde populatia munceste la camp, in general, desculta (India) si unde animalele sunt utilizate preponderent ca mijloace de munca, cum se intampla si la noi.

cc

 

Stresul termic la pasari/

 

Pentru a obtine rezultate tehnice si economice bune, aviculorii trebuie mai intai sa inteleaga cum sa contracareze eficient stresul termic in efectivele de pasari aflate in crestere. Aceasta necesita intelegerea cerintelor nutritionale ale pasarilor in conditii de stres termic.

Reactiile pasarilor la stresul termic apar, in general, cu scopul asigurarii homeostazei. Totusi aceste reactii au elemente potential producatoare de modificari in organism ce pot fi defavorabile cresterii si capacitatii reproductive ale unui animal. Este bine cunoscut faptul ca temperaturile ambientale crescute sunt responsabile de aparitia de tulburari fiziologice si reprezinta o incercare, atat pentru fiziologi, cat si pentru nutritionisti.

Stabilirea cerintelor nutritionale ale pasarilor, ca si ale altor specii de animale, a avut loc intr-un mediu termic optim, lipsit de extreme termice. Totusi, in practica, in multe cazuri, conditiile ambientale sunt departe de a fi ideale, influentand obtinerea performante sub potentialul genetic ale animalelor. De aceea trebuie sa avem in vedere posibilitatea unor asemenea cerinte prestabilite in conditii suboptime, in conditiile in care situatiile de stres sunt dominate. Probabilitatea ca pasarile sa sufere de pe urma caniculei creste serios cand sunt supuse la conditii de mediu implicand atat temperatura ambientala crescuta, cat si umiditate relativa ridicata. In plus, adaptarile fiziologice si comporatamentale ale pasarilor, provocate de acesti factori stresanti externi, afecteaza consumul de nutret combinat si metabolismul, nivelul productivitatii si rata conversiei furajului.

Ca parte a mecanismului lor fiziologic de adaptare, pasarile supuse stresului termic isi reduc consumul de nutret combinat cu aproximativ 48%. Acest declin al consumului de furaje reduce disponibilitatea substantelor nutritive si diminueaza, astfel, metabolismul pasarii. Scaderea consumului de nutreturi combinate implica o reducere a consumului de energie, proteine si alte substante nutritive, ceea ce contribuie la scaderea productiei, fapt observat frecvent in cursul perioadelor caniculare. Reducerea consumului de energie a fost acuzata de ritmul de crestere suboptim asociat stresului termic. Este deci, de dorit sa se incerce cresterea consumului de energie la un nivel comparabil celui obtinut in mediu termoneutru. Intr-un experiment, s-a observat ca broilerii hraniti cu cantitati variabile ale unui nutret echilibrat au crescut numai atunci cand cantitatea de furaje consumate a fost mai mare decat cea constanta, de regula, intr-un mediu canicular (circa 8,5% din greutatea corporala) si apropiata de cea consumata, de regula, intr-un mediu termineutru (circa 9,6% din greutate corporala). Totusi din acelasi experiment s-a constatat ca o crestere a consumului de furaje a fost insotita de scaderea supravietuirii pasarilor. Manipularea continutului de energie a generat rezultate diferite. Productia de oua, greutatea oului si grosimea cojii au fost ameliorate cand nivelul de energie al unei ratii pentru gaini de oua a crescut de la 2915Kcal/kg la 3206Kcal/kg intre-un mediu canicular. Dar intr-un experiment anterior cu broileri au fost constatate doar ameliorari minime cand continutul de energie al nutretului a fost sporit de la 2770 Kcal/kg la 3360 Kcal/Kg. Orice crestere a continutului de energie al nutretului trebuie insotita si e o crestere proportionala a altor substante nutritive.

In ceea ce priveste necesarul de proteina al pasarilor, au fost facute cercetari si in acest domeniu. Numerosi cercetatori au semnalat ca nivelul de proteine al hranei gainilor trebuie sa depaseasca 20%. Se stie, de asemenea, ca necesarul nutritional de proteine este, de fapt, un necesar pentru aminoacizii din proteine. Totusi actualele norme de hrana nu indica diferente datorate conditiilor de mediu. Intr-un experiment efectuat recent, in care au fost scazute nivelurile de aminoacizi sub normele minime, ritmul de crestere si conversia furajelor au fost ameliorate semnificativ fata de un nutret conventional. Mai recent, s-a demonstrat ca o crestere a continutului in proteina tinde sa amelioreze sporul mediu zilnic, conversia furajelor si caracteristicile carcaselor. Datele referitoare la efectul caniculei asupra digestibilitatii proteinelor si aminoacizilor mai cuprind un studiu care evidentiaza scaderea digestibilitatii proteinei si un altul ce nu evidentiaza nici un efect asupra digestibilitatii aminoacizilor.

Nutretul combinat, care contine niveluri minim recomandate de minerale, poate fi deficitar in momentul in care se administreaza in perioade caniculare. La gainile de oua expuse temperaturilor mari s-a semnalat o reducere a retentiei potasiului. In alt studiu, s-a observat o crestere de 63% a excretiei potasiului la puii de carne expusi caniculei, comparativ cu cei dintr-un mediu termoneutru.

Prezenta vitaminelor amelioreaza utilizarea eficienta a nutretilor din hrana pasarilor pentru crestere, reproductie si sanatate. Nivelurile minime de vitamine corespunzatoare pentru cresterea si supravietuirea nu sunt neaparat suficiente pentru performante optime pe timp de canicula. Una dintre consecintele caniculei este lipsa apetitului, iar efectul este o scadere a consumului de hrana si implicit reducerea pe asamblu a cantitatii de vitamine consumate este inevitabila. In plus, din cauza instabilitatii unor vitamine, este posibila cresterea ratei de degradare in cursul caniculei. De aceea modificarea nivelului de vitamine furnizate trebuie analizat prudent. Cercetarea efectelor caniculei asupra vitaminelor arata ca aceasta clasa de nutrienti nu este usor eliminata. De departe, cele mai multe informatii arata ca se recomanda o crestere a nivelului de viamina C in cursul caniculei, intrucat s-a constatat scaderea concentratiei de acid-ascorbic in perioade caniculare. Acidul ascorbic limiteaza cresterea temperaturii corporale pe vreme caniculara. Exista deasemenea probe ca adaugarea acidului ascorbic in hrana amelioreaza calitatea cojii oualor la reproductie rase grele. S-a stabilit ca vitamina E sporeste reactia imunitara.

Mediul intern al pasarii, este in esenta, unul lichid in care sunt transportati nutrientii. In plus, functiile foarte importante ale reglarii temperaturii si lubrifierii, impun recunoasterea clara a apei ca nutrient esential. Desi necesarul de apa nu a fost stabilit precis, se considera in general, ca pasarile trebuie sa consume aproximativ de doua mai multa apa decat furaje. Pe perioada caniculara, principala cale de eliminare a caldurii este evaporarea apei prin plamani, ceea ce sporeste mult necesarul de apa.

Prevenirea si combaterea intepaturilor cauzate de capuse/

 

 

Pentru ca populatia sa detina informatii cu referire la unele date caracteristice acestei specii, despre rolul pe care capusele il au ca vector in transmiterea unor boli grave la oameni si animale, dar si despre implementarea unor actiuni menite sa limiteze prezenta acestor paraziti in zonele favorabile inmultirii lor, precum si de prevenire a infestarii specilor receptive, facem urmatoarele precizari:
Capusele sunt artropode parazite ce populeaza suprafata corpului fiind gasite pe tegumentele mamiferelor, sau in blana lor, sau pe pielea pasarilor. Sunt paraziti hematofagi, care cu ajutorul aparatului bucal se hranesc prin intepat si supt si se prind ferm de pielea animalului, sau a omului. Sunt necesare mai multe zile pana cand sunt saturate cu sange. In acest timp masa lor corporala creste semnificativ.

Ciclul biologic al capuselor (larva, nimfa si adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvolta consumandu-le sangele. O femela adulta consuma cel putin 0,6 ml sange si depune cel putin 10.000 de oua.

Viata capuselor pe corpul gazdei este scurta (citeva zile), difera in functie de numarul de gazde necesare realizarii ciclului biologic si de capacitatea fiecarui stadiu de a rezista la infometare.

Capusele sunt de dimensiuni foarte mici, insa pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul rosu. Dupa afinitatile ecologice, capusele se clasifica in capuse endofile (de adapost) si capuse exofile.

Capusele endofile sunt cele care traiesc in grajduri, locuinte, crapaturile zidurilor, vizuini, pesteri si paraziteaza animalele in perioadele de odihna.

Capusele exofile, cu prezenta in spatiul liber, se urca pe firele de iarba sau se deplaseaza pe pasune pentru a gasi gazdele. In cazul in care conditiile sunt nefavorabile, ele se ascund in tufisuri, in sol etc.

Atasarea de gazda se face in timpul trecerii acesteia pe langa firele de iarba pe care se gasesc capusele. Capusele paraziteaza o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, pasari si mamifere. Calea de a infesta si de a infecta ca vector, o noua gazda este contactul fizic (ele nu sar, nu zboara, dar se ataseaza de corpul victimei).

Capusele se localizeaza preponderent in zona capului si a gatului. putand cauza imbolnaviri severe si uneori, chiar fatale, atat la animale cat si la oameni, din cauza toxinelor injectate odata cu saliva (paralizia de capuse) a consumului de sange care poate duce la anemie grava, inducerea unor stari alergice si chiar soc anafilactic etc.

Localizarea pe gazda difera in functie de specia acesteia si de stadiul evolutiv, astfel:

    • la bovine – pe perineu, pliul iei, axila dar si pe salba, la baza coarnelor , pe uger, coada,
    • la ovine – in zona sternala, membrlele, coada, pliurile salbei, etc.,
    • la cabaline – pe coama si coada,
    • la caine – in regiunea capului, regiunea axilara fata interna a coapsei,
    • la pisica si pasari – in regiunea capului.

In organismul uman afectiunile au ca simptome manifestari asemanatoare gripei: febra, cefaleea, greata, voma, uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

In plus, ranile pe care le produc creeaza porti de intrare pentru infectii secundare, sau produc diferite afectiuni ale pielii, durere sau tumefactii.

Capusele transmit (vehiculeaza) o serie de agentii patogeni prin:

    • saliva – injectarea de saliva produce lezarea vaselor de sange si transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalita).
    • prin consum de lapte crud sau produse lactate obtinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de capuse la om.

Inmultirea exagerata si raspandirea capuselor pe arii tot mai extinse, ajungand din zonele impadurite, pana in gradinile din spatele locuintelor. a fost generata de o serie de factori, incluzand: 

    • specificul inmultirii capuselor, o femela adulta depune peste 10.000 de oua intr-un ciclu evolutiv.
    • inmultirea exploziva a populatiilor de caini comunitari, pisici, rozatoare si de animale salbatice, ca principali vectori.
    • modificarile in utilizarea pesticidelor.
    • comertul intensiv cu animale.
    • numarul mare de cladiri sau spatii urbane parasite, adaposturi de animale neigienizate si nedezinfectate.
    • dezvoltarea zonelor suburbane.

In baza acestor informatii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare, atentioneaza autoritatiile locale, proprietarii de animale si nu in ultimul rand populatia de necesitatea implementarii a unor actiuni stabilite prin programe comune cu alte autoritati de la nivel judetean, respectiv:

    • Identificarea permanenta a zonelor considerate cu risc biologic ridicat si informarea celorlalte autoritati responsabile.
    • Initierea unor campanii de informare, prin medicii veterinari oficiali, in zonele cu risc ridicat, pentru constientizarea crescatorilor de animale, a organizatiilor pentru protectia animalelor cu masurile ce se impun pentru prevenirea infestarii animalelor si a imbolnavirii oamenilor prin intepatura de capusa.
    • Responsabilitatea autoritatiilor locale privind efectuarea dezinsectiilor in spatii si cladiri nefunctionale, in parcuri, zone de agrement, pajisti naturale cu vegetatie abundenta, precum si colectarea si deparazitarea cainilor comunitari.
    • Efectuarea lucrarilor de defrisare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafetele de pajisti naturale infestate.
    • Monitorizarea permanenta a modului cum sunt respectate reglementarile legale privind circulatiei animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localitati, in parcuri si locuri de agrement.
    • Efectuarea, prin personalul sanitar veterinar, de examene clinice la speciile de animale gazda a capuselor, precum si afluirea de probe la laboratorul D.S.V.S.A. judetean pentu identificarea capuselor prin examene de specialitate.
    • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea actiunilor de prevenire si combatere, in special a tratamentelor antipartazitare, a dezinfectiilor, dezinsectiilor si a deratizariilor, in situatile in care aceste actiuni se impun.
    • Colaborarea permanenta cu alte autoritati judetene, responsabile, prin informari reciproce si actiuni comune pentru realizarea masurilor cuprinse in programul judetean.
    • Populatia sa se protejeze purtand imbracaminte adecvata, la picnic, sa evite zonele impadurite sau cu vegetatie inalta in perioada calda a anului si sa retina in cazul unei intepaturi cauzate de capuse, urmatoarele:
        • capusele nu se rup, ci se extrag cu o penseta chiar de la locul de insertie pe piele, altfel clestii capusii raman in interiorul pielii si pot infecta locul unde au patruns;
        • dupa indepartarea capusei, se dezinfecteaza locul cu iod;
        • daca starea generala nu se amelioreaza, trebuie mers de urgenta la medicul de specialitate.

Combaterea efectelor nedorite cauzate de capuse este in mod fundamental, pe langa o problema de sanatate publica si o chestiune economica, care trebuie sa isi faca efectele pe termen mijlociu si lung. Reusita actiuniilor de combatere a capuselor cere o conceptie si o executie corecta, avand in vedere ca o activitate ocazionala, facultativa sau de rutina, este echivalenta cu o irosire a eforturilor specifice si a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populatiilor de capuse trebuie sa fie condusa prin metode ecologice si medicale, in mediul lor de viata libera si respectiv pe animalele gazda. Cu cat se au in vedere mai multe caracteristici biologice, cu atat cresc sansele de reusita.

In acest context este necesar ca toti factorii implicati in aceasta activitate, respectiv autoritatiile locale, crescatorii de animale, alte segmente de populatie, in colaborare cu specialistii din domeniu, pe langa necesitatea detinii unor informatii cu referire la rolul pe care capusele il au ca parazit si in principal ca vector in transmiterea unor boli grave la oameni si animale sa se si implice in realizarea actiunilor comune cuprinse in programul judetean stabilit.

 

Cadrul legal pentru neutralizarea deseurilor de origine animala

  Guvernul a adoptat in sedinta o ordonanta privind organizarea si desfasurarea activitatii de neutralizare a deseurilor de origine animala. Actul normativ stabileste cadrul legal de organizare si desfasurare a activitatii de neutralizare a subproduselor de origine animala, sub aspectele referitoare la sistemul de colectare, transport si eliminare a acestora.
Ordonanta, elaborata de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, raspunde recomandarii Comisiei Europene de la inceputul anului ca ‘autoritatile romane sa identifice, cat mai repede posibil, un Plan de actiune pentru un sistem adaptat conditiilor din Romania si viabil din punct de vedere financiar si al rentabilitatii’, astfel incat sa se evite deschiderea actiunii de infrigement impotriva tarii noastre, cu repercusiuni asupra producatorilor romani care, in caz contrar, vor fi penalizati prin interzicerea accesului la piata europeana.

Ordonanta reglementeaza situatiile si procedurile specifice de neutralizare a deseurilor de origine animala, precum si autoritatile responsabile in fiecare din cazuri, dupa cum urmeaza:

    • In cazul epizootiilor, autoritatile competente pot dispune incinerarea si/sau ingroparea la fata locului a subproduselor de origine animala, in vederea tinerii sub control si a limitarii extinderii bolilor;
    • In cazul focarelor de epizootii, considerata situatie de urgenta, prefectul coordoneaza la nivelul judetelor toate activitatile de ecarisare;
    • Neutralizarea deseurilor de origine animala este operata in unitati autorizate si aprobate sanitar-veterinar si de mediu;
    • Responsabilitatea bunei desfasurari a activitatii de neutralizare a cadavrelor provenite din gospodariile crescatorilor individuali de animale revine consiliului judetean, acesta avand obligatia de a asigura, contractual si in conditiile legii, realizarea activitatii de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizata;
    • Crescatorii individuali de animale care isi desfasoara activitatea in exploatatii nonprofesionale au obligatia sa anunte consiliul local in maximum 24 de ore asupra mortii animalelor detinute;
    • Permiterea, in localitatile izolate, a ingroparii cadavrelor de animale in locuri special amenajate pe baza autorizarii sanitare veterinare si a autoritatilor privind protectia mediului, amenajarea acestor locuri revenind consiliilor locale.

Normele metodologice de aplicare a ordonantei vor fi reglementate printr-o hotarare de Guvern, care va stabili:

    • organizarea activitatii de neutralizare a subproduselor de origine animala;
    • procedura asigurarii din bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a resurselor financiare necesare realizarii activitatii de neutralizare a deseurilor animale de catre Consiliile Judetene si Consiliul General al Municipiul Bucuresti, prin transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale ale judetelor;
    • categoriile de subproduse de origine animala provenite din gospodariile crescatorilor individuali de animale pentru a caror neutralizare se acorda sprijin financiar, precum si cheltuielile eligibile, cuantumul sprijinului financiar si modul de acordare a acestuia;
    • autoritatile abilitate sa verifice respectarea conditiilor de neutralizare din ordonanta de guvern;
    • contraventiile si sanctiunile.
  • Planul neomarxiștilor pentru controlarea societății și a generațiilor viitoare

    1. DISTRUGEREA EDUCAȚIEI

    Neomarxiștii doresc să-i îndoctrineze pe copii la școală cu ideologia de gen, făcându-i confuzi și/sau nesiguri dacă sunt băieți sau fete, pentru că aceștia să nu mai aibă energie pentru căutarea și aprofundarea cunoașterii care să le dezvolte și sporească capacitatea de raționare critică (critical thinking).

    În loc să învețe cum să gândească, raționeze, scrie, citească și socotească, fetele vor fi învățate că pot fi băieți, iar băieții că pot fi fete.

    1. VICTIMIZAREA COPIILOR PRIN SUPRASEXUALIZARE

    Copiii, tot la școală, vor învăța poziții pentru acte sexuale, cum deja se întâmplă în SUA sau în alte țări, și vor putea face avort ori tratamente hormonale pentru schimbare de sex în voie și fără acordul părinților.

    Scopul este de a-i deposeda pe părinți atât de drepturile naturale pe care le au față de copii, lăsându-i eventual doar cu obligații (responsabilitatea creșterii), cât și chiar de copii, dacă statul consideră că părinții le dau o altfel de educație copiilor decât cea dorită de autorități.

    Pe scurt, în această nouă paradigmă, copiii „sunt ai statului”. Acesta e și motivul pentru care tot mai mulți copii din diverse țări vestice sunt „confiscați” din familiile lor naturale de autorități și dați altor familii.

    Ca o paranteză, am propus un amendament în Parlamentul European în care am spus că sunt îngrijorătoare „recomandările unor specialiști și ONG-uri” care promovează scăderea vârstei de consimțământ pentru actul sexual la copii, ceea ce în fapt conducerea la legalizarea pedofiliei, și am solicitat țărilor membre UE să nu dea curs unor asemenea recomandări. Amendamentul a căzut la vot în plenul Parlamentului, inclusiv cu votul majorității românilor.

    1. LEGALIZAREA DROGURILOR

    La cele de mai sus adăugați „legalizarea drogurilor”, dorită de USR+ și de unii din PNL, droguri care au ca efect distrugerea sinapselor neuronale și distorsionarea modului de a gândi și a se comporta a unei persoane, iar rețeta dezastrului pentru generațiile viitoare e asigurată.

    Un om ieșit dintr-un sistem educațional care nu-l mai face să raționeze critic, un om victimizat de faptul că statul i-a ales familia sau i-a asigurat tratamente hormonale ori de schimbare de sex ireversibile când încă el nu era major, un om care nu mai are sinapsele necesare să judece în urma consumurilor de droguri, e un om ușor de controlat și manipulat.

    Un om care nu raționează, care nu chestionează, care nu se îndoiește, care nu pune întrebări, care nu cercetează, ci ajunge să creadă și să execute tot ce-i spune propaganda statală, nu are cum să fie un om liber.

    Acești oameni, însă, vor putea VOTA! Iar votul lor va fi pentru partide și politicieni care îi vor îndopa cu asemenea ideologii ce-i vor victimiza și, implicit, controla și mai mult. Aceste partide neomarxiste, apoi, odată ajunse la putere, vor promova în societate acte normative care să-i controleze pe cât mai mulți, după cum vedeți că deja se întâmplă.

    Vă spun aceste lucruri pentru că le-am văzut puse în aplicare în California. Dacă societatea americană, însă, și-a dezvoltat în timp anticorpi la această propagandă, deși vedeți ce luptă mare e și acolo, în societatea românească aproape nimeni nu vorbește despre aceste lucruri, de aceea foarte mulți români idee nu au ce li se pregătește lor și copiilor lor.

    Lupta noastră, de aceea, este pentru libertate și prezervarea drepturilor fundamentale! Nu trebuie să dăm niciun pas înapoi, fiecare dintre noi având datoria de a apăra inocența copiilor și de a lupta pentru a le asigura o bună și solidă educație. Doar așa vom avea atât generații viitoare puternice și libere, cât și o Românie puternică, prosperă și suverană.

    Orice politician sau partid care promovează ori susține îndoctrinarea copiilor în școală cu ideologia de gen, suprasexualizarea copiilor ori legalizarea drogurilor, nu vrea ca românii să fie liberi, ci cât mai ușor de manipulat și controlat!

    Cristian Terheș – Europarlamentar PNȚCD

    „Educaţia patriotică” va contracara „revoluţia culturală” neo-stângistă în SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, contratatacă activismul tot mai radical al neo-stângiștilor, liberali și progresiști, prin anunțarea unei inițiative care lovește în plin ideologia „progresistă”, globalistă și adversarii patriotismul.
    Trump a anunțat un nou plan federal pentru Educaţie, menit să încurajeze „educaţia patriotică”, pentru a contracara „revoluţia culturală” promovată de neo-stângiști. 

    El i-a acuzat pe manifestanții și activiștii progresiști care au protestat în mai multe orașe americane la mijlocului lui 2020 pentru dărâmarea monumentelor unor personaje istorice, ca și pentru promovarea injustă a imaginii unei „Americi rasiste, create pe opresiune”.

    „Tinerii noştri vor fi învăţaţi să iubească America cu toată inima şi din tot sufletul”, a spus Trump, anunțând crearea unei Comisii naţionale pentru promovarea educaţiei patriotice.

    La sediul Arhivelor Naţionale, unde se află originalul Declaraţiei de Independenţă şi a Constituţiei, președintele Statelor Unite a susținut un discurs cu prilejul aniversării semnării Constituţiei, în 1787.

    Iată câteva pasaje relevante din acest important discurs:

    „În ultimele luni, statuile unor mari eroi americani precum Abraham Lincoln, Ulysses S. Grant și Theodore Roosevelt au fost amenințate, dărâmate, degradate și distruse.

    În orașele din toată țara noastră, grupurile radicale au atacat monumente care onorează contribuțiile de neegalat pe care le-au adus părinții noștri fondatori libertății umane.

    Aceste grupuri și indivizi încearcă să răstoarne legea și ordinea constituțională – chiar fundamentul autoguvernării – atacând Constituția și integritatea eroilor noștri naționali, denunțând în mod fals țara noastră și instituțiile sale ca fiind rele și nedrepte”.

    „În calitate de președinte, nu voi permite niciodată ca astfel de atacuri urâte să rămână nepedepsite. Voi continua să onorez moștenirea istoriei noastre protejând libertățile noastre și protejând Constituția noastră și ocazia nemărginită pe care aceasta o oferă oamenilor marii noastre națiuni”.

    „Ar trebui să-i sărbătorim întotdeauna pe curajoșii americani care au luptat cu tirania pentru a-și asigura chiar libertatea pe care acești extremiști o iau de la sine”.

    „În acest scop, în luna iunie a acestui an, am semnat un ordin executiv privind protejarea monumentelor, monumentelor și statuilor americane și combaterea violenței penale recente, asigurându-mă că anarhia și actele criminale de bază nu vor mai dateriora monumentele construite pentru a onora eroii care au ne-a servit țara și ne-a apărat Constituția”.

    „Nne angajăm din nou să ne susținem sistemul constituțional, să-i onorăm pe cei care i-au sacrificat pentru a-l apăra – care știau adevăratul preț al libertății – și să îmbrățișăm datoria pe care o avem noi, ca cetățeni. trebuie să păstreze societatea pe care a construit-o”.

    „Congresul, prin rezoluția comună din 29 februarie 1952 (36 USC 106), a desemnat 17 septembrie ‘Ziua Constituției și Ziua Cetățeniei’ și prin rezoluția comună din 2 august 1956 (36 USC 108), a solicitat Președintelui să proclame săptămâna care începe la 17 septembrie și se termină la 23 septembrie a fiecărui an ca ‘Săptămâna Constituției’.

    Acum, prin urmare, eu, Donald J. Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, în virtutea autorității care mi-a fost conferită de Constituție și de legile Statelor Unite, proclam prin prezenta 17 septembrie 2020, ca Ziua Constituției și Ziua cetățeniei și 17 septembrie 2020, până la 23 septembrie 2020, ca Săptămâna Constituției. În această zi și în această săptămână, sărbătorim cetățenii și Constituția care au făcut din America cea mai mare națiune pe care această lume a cunoscut-o vreodată. Făcând acest lucru, ne reașezăm la principiile durabile ale Constituției și astfel asigurăm Binecuvântările Libertății pentru noi înșine și pentru posteritatea noastră”.

     

    Economia și inșii fertili, buni de muncă grea

    31

    Sclav Bogat Capitalism„Economia are nevoie de emigranți, pentru că sunt mai fertili”. Este declarația lui Jeb Bush, un posibil viitor președinte al Statelor Unite, țara cu un asemenea nivel ridicat al democrației, implicit al libertății de a alege și a fi ales, încât președinții se desemnează dintr-un club exclusivist, din rândul unei elite bine determinate, unei adevărate aristocrații, atunci când nu se aleg din anumite familii predestinate. Jeb Bush este fratele fostului președinte republican George W. Bush și fiul altui fost președinte republican, George H. W. Bush.

    Oamenii sunt reduși la funcția de producători-consumatori și puși exclusiv în slujba unui sistem economic în care 1% din populație deține 40% din întreaga bogăție, iar 80% dețin doar 7%. Ei nu mai sunt subiectul economiei, ci obiectul. În aceste condiții, devine normal ca acești „indivizi”, „inși”, „persoane”, „forță de muncă”, „unități statistice”, „subiecți” atât de nesemnificativi pentru clasa bogată și conducătoare să ajungă să fie priviți ca animale de prăsilă de care economia are nevoie, precum agricultura primitivă odinioară de animalele de povară și de plug. Mai rămâne să fie căutați la picioare și la dinți. Puțin altfel se întâmplă deja…

    Fost guvernator al statului Florida și candidat cu șanse reale al Partidului Republican pentru președenție în 2016, Jeb Bush a declarat că Statele Unite trebuie să facă o reformă în emigrație, pentru că economia țării are nevoie de emigranți tineri, care sunt „mai fertili”, dotați fizic și apți pentru munca grea.

    „Emigranții fac mult mai multe afaceri decât americanii nativi. Emigranții sunt mult mai fertili și iubesc familiile, au familii mult mai compacte și aduc o populație mai tânără. Emigranții crează un motor pentru prosperitatea economică”.

    Să nu avem îndoieli, nu poate fi vorba despre prosperitatea celor peste 50.000 de oameni care caută zilnic un loc unde să înnopteze pe străzile „celebrului” New York, dintre care peste 20.000 sunt copii, nici despre cele 44 de milioane de americani care au nevoie de asistență alimentară din partea guvernului, în vreme ce cei cu o situație mai bună, „de mijloc”, sunt educați într-un spirit al individualismului și egotismului închistat, într-o indiferență proprie condiției, sunt obișnuiți să nu le pese, cu excepția cazurilor în care fac „muncă socială”, adică (își) dovedesc că sunt „umaniști”, și nu umani, că au virtuți personale și sociale neostoite.

    „Dacă nu o vom face, vom intra în declin, pentru că productivitatea în această țară este dependentă de oamenii tineri care sunt dotați pentru a fi apți să muncească din greu („young people that are equipped to be able to work hard”).

    Tineri atât de bine dotați fizic încât sunt apți să muncească din greu. De ei are nevoie economia americană, economia celor 1% sau cel mult economia celor 20% care dețin 93% din întreaga bogăție a țării. Restul, așa cum ne spune foarte clar acest reprezentant al elitei economice și politice, sunt doar mijloace pentru atingerea unor obiective economice, producători și consumatori, mașini-unelte, animale de prăsilă, mici unități economice care trebuie să dea randament. Li s-ar mai putea spune totuși și „alegători”, dacă asta ar avea vreo importanță, în condițiile în care aceeași elită le pune la dispoziție candidații săi, potențând financiar, prin donații, și propagandistic, prin mass-media pe care o dețin, pe cel care trebuie să câștige.

    Ce este și mai cutremurător: un asemenea punct de vedere, pragmatic și utilitarist până la paroxism și dobitocie, care trece nu numai dincolo de sensibilitate, dar și de rațiune, care reduce la asemenea condiții omul, a ajuns să treacă, să fie privit cu un firesc ciudat, să intre într-o oarecare normalitate, pe când ar trebui cel puțin să șocheze.

    Americanii care comentează aceste declarații pe site-urile ziarelor se dovedesc „fertili” în aceleași speculații politice stupide privind câștigătorul alegerilor, aceleași dispute și contre politice dedicate, aceleași mondenități despre familia amintită sau alți politicieni cu care, la fel ca în țara noastră, sunt îndopați și uzați de mass-media ”liberă” din țara lor, și le scapă și ansamblu, și esențialul, așa cum numai aceeași mass-media poate ajuta atât de mult să se întâmple. Dintre toate, unul singur mi-a atras atenția: „Sadly, Jeb’s father was fertile, too” (Din păcate, și tatăl lui Jeb a fost fertil).

    Declarația progeniturii de președinte se produce în 2013, an în care averile celor mai bogați 400 de americani, dintre care fac parte și cei din familia amintită, atingeau o valoare record, 2,2 trilioane de dolari, cu 19% mai mult decât în 2012, dar este și anul în care numărul de săraci din SUA ajunge la 46 de milioane de oameni, 15% din populație.

    Economia elitei însă este cea care trebuie să meargă înainte, iar oamenii de rând vor trebui să o urmeze, în orice condiții, oricum va fi nevoie, iar dacă aceste mașini-unlte producătoare de profit nu vor funcționa în parametrii optimi, dacă animalele de povară care trebuie să poarte prișpileala bogaților mai departe nu vor da randamentul scontat, nu vor da urmași capabili să poarte povara, vor fi, pur și simplu, înlocuite cu altele, dotate și apte fizic și fertile.


    “Immigrants create far more businesses than native-born Americans”.

    “Immigrants are more fertile, and they love families, and they have more intact families, and they bring a younger population. Immigrants create an engine of economic prosperity”.

    “If we don’t do it, we will be in decline, because the productivity of this country is dependent upon young people that are equipped to be able to work hard”.

    „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”

    Îmbătrânirea populației este o provocare cunoscută. Și Fondul Monetar Internațional îi acordă o analiză amplă în fiecare întâlnire trimestrială. Ceea ce atrage atenția este agresivitatea și cinismul, care decurg dintr-un spirit practic exacerbat, cu care pune în relief problema. Fondul reclamă, între alte măsuri, ca beneficiile să fie reduse și vârsta de pensionare să fie prelungită din cauza „riscului de a trăi mai mult decât era de așteptat”.

    De asemenea, propune soluții de piață pentru a reduce acest „risc”. În ceea ce privește economiștii FMI, spaniolul José Viñals numește „risc de longevitate”. „Dacă longevitatea crește cu trei ani peste ceea ce este prevăzut, până în 2050, costul îmbătrânirii – care deja este enorm pentru Guverne, întreprinderi, societăți de asigurări și particulari – va crește cu 50% în economiile avansate luând ca referință PIB-ul din 2010. Pentru țările emergente, acest cost suplimentar ar fi de 25%. În termeni absoluți, costul prevăzut va crește cu zeci de miliarde de dolari la scară globală. Acest lucru pune în pericol viabilitatea finanțelor publice prin declanșarea nivelurilor datoriei publice într-o proporție similară. În paralel, este un risc pentru solvabilitatea entităților private”.

    După cum a explicat Viñals la conferința de presă în care a prezentat raportul, „a trăi mai mult este bine, dar are un risc financiar semnificativ. Ne va costa mai mult ca indivizi, corporații și guverne. De aceea, trebuie să ne îngrijorăm acum pentru riscurile longevității, astfel încât costurile să nu ne sufoce pe viitor”, a spus Viņals, șeful Departamentului Piețe de Capital.

    Christine Lagarde: „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”

    În 1750, speranța de viață în țările Europei Occidentale nu ajungea la 40 de ani. Din 1900 a crescut, ajungând la 80 de ani, în 2010. La scală globală a trecut de la 48, în anii 1950, la 70 de ani, în ultimul an de referință. Dar ceea ce schimbă calculele, conform FMI, este speranța de viață când au împlinit 60 de ani. Națiunile Unite prevăd că pentru 2050 speranța de viață, plecând de la această vârstă, 60 de ani, va crește cu 26 de ani în economiile avansate și cu 22 de ani în țările în curs de dezvoltare. Trăind mai mult, populația va trebui să se plăteasca mai multe pensii și prestări la siguranța socială. În acest caz, pune ca exemplu planul de pensii private din SUA. „Companiile ar trebui să-și multiplice contribuțiile de mai multe ori pentru a putea face față acestor datorii suplimentare”, spune el. „Recunoașterea și atenuarea acestui risc este un proces care ar trebui lansat acum”.

    Christine Lagarde, directoarea FMI, vrea ca reuniunea din primavara lui 2018, de la Washington, să servească pentru a privi înainte. În acest context, cere Guvernelor să admită că îmbătrânirea le poate crea probleme serioase în viitor și că este un risc. Pentru a neutraliza efectele, recomandă combinarea creșterii vârstei de pensionare cu alte măsuri. Pentru prelungirea vârstei de pensionare propune ca aceasta să fie legată de speranța de viață, astfel ca numărul de ani în care pensionarul încasează pensia să nu crească. Dar asta nu e de ajuns. FMI crede că trebuie luate și alte măsuri, și, între ele, reducerea pensiilor, creșterea cotizațiilor și posibilitatea ca Statele membre să angajeze asiguratori privați pentru a acoperi acest „risc pentru persoanele care trăiesc mai mult decât se aștepta”.

    Economiștii FMI prevăd că cetățenii să-și crească economiile prin planuri de pensii, recomandă chiar să fie obligați să contracteze utilizarea ipotecilor inverse, pentru care casă în proprietate este livrată Băncii în momentul decesului, în schimbul primirii până la acea dată a unui venit lunar pentru aceasta. Fondul solicită țărilor, de asemenea, o mai mare transparență atunci când raportează tendința de îmbătrânire și modul în care se pregătesc să finanțeze pensionarea.
    FMI conchide, reamintind că toate aceste reforme „vor dura ani ca să dea roade”, iar orice întârziere în acest proces va face dificilă confruntarea cu această provocare așa cum ar trebui. „A acorda atenție îmbătrânirii populației și riscului de longevitate suplimentară face parte din setul de reforme necesare pentru a restabili încrederea în viabilitatea bilanțurilor sectorului public și privat”.

    Preluare: Karen Smith Blog

    Economia și inșii fertili, buni de muncă grea

    Capitalism paine pe bat pentru saracOamenii sunt reduși la funcția de producători-consumatori și puși exclusiv în slujba unui sistem economic în care 1% din populație deține 40% din întreaga bogăție, iar 80% dețin doar 7%. În aceste condiții, devine normal ca acești „indivizi”, „inși”, „persoane”, „forță de muncă”, „unități statistice”, „subiecți” atât de nesemnificativi pentru clasa bogată și conducătoare să ajungă să fie priviți ca animale de prăsilă de care economia are nevoie, precum agricultura primitivă odinioară de animalele de povară și de plug. Mai rămâne să fie căutați la picioare și la dinți. Puțin altfel se întâmplă deja (Citește mai departe…)

    Teroarea minciunii – o realitate

    Suntem conduşi de politicieni. Ştim cu toţii că politicienii au ca principală preocupare inventarea unor minciuni credibile destinate prostirii cetăţeanului. Cu toate acestea, o mare parte a românior are încredere în politicieni, îi alege încrezându-se în promisiunile electorale şi chiar îi susţine în efortul lor de face credibile cele mai josnice înşelăciuni. În mod sigur, am fi uimiţi dacă am putea afla câţi bani şi câtă energie se cheltuie pentru prostirea noastră colectivă.

    Permanenta înșelătorie: „Ei ne mint, noi îi alegem!”

    În afară de cultivarea minciunii şi de propria îmbogăţire, nimic altceva nu-i important pentru politician. Consecința? Conduşi de politicieni, întreaga noastră viaţă este dirijată de înşelăciune şi, în subsidiar, de lupta dură dintre ei pentru îmbogăţire prin furtul banului nostru. Banul acela care niciodată nu este suficient pentru salarii, învăţământ, sănătate, drumuri, agricultură sau pensii.

    Pe seama formulei extrem de simple a acestui mecanism lesne de priceput până şi de persoanele cele mai puţin dotate intelectual (ei ne mint, noi îi alegem), politicienii au construit un eşafodaj imens de teorii „atestate” ştiinţific, de îmbietoare strategii ale dezvoltării, de grijă pentru sănătatea noastră, de programe măreţe destinate creşterii nivelului de trai şi modelării unui om nou, prosper şi fericit. Toate, dar absolut toate fiind parte a marii şi permanentei înşelătorii.

    Ţările bogate, cu minciuna înainte!

    Mulţi dintre noi cred, privindu-le cu admiraţie, că ţările bogate sunt bogate fiindcă, aşa cum ni s-a spus, au cetăţeni mai responsabili decât suntem noi, românii. Ori că sunt bogate întrucât locuitorii lor, spre deosebire de noi, au ştiut să construiască de la temelii o societate solidă dedicată bunăstării tuturor, au pus bazele unei comunităţi drepte, supusă unor reguli democratice pline de compasiune şi grijă pentru cetăţean. „Sanchi!” – cum ar spune prietenul meu Viorel, cel ceva mai bronzat de la natură şi mai deştept ca mulţi nebronzaţi ce se dau drept fini intelectuali.

    Totul este minciună, este impostură! Popoarele au fost subjugate prin minciuna promisiunii de prosperitate.

    Bogăţia ţărilor bogate ce ne sunt date ca exemplu în mod ostentativ are ca izvor principal furtul, prădarea violentă a resurselor naturale aparţinând altora, exploatarea nemiloasă timp de secole a sute de milioane de locuitori nevinovaţi ai acestei planete, jafuri de proporţii, crime abominabile, vânzarea milioanelor de sclavi, iar mai apoi inventarea şi susţinerea unui nou tip de sclavagism: sclavagismul economic.

    Pentru bogăţiile afişate azi, prin minciună au fost pornite războaie nimicitoare. Tot prin minciună au fost defăimaţi şi executaţi mai apoi conducători care şi-au protejat cu adevărat poporul şi s-au opus jefuitorilor de profesie. Prin minciună au fost subjugate popoare, promiţându-le prosperitate. Au fost rupte în bucăţele state ce s-au dorit unitare şi puternice, dar care nu au acceptat asuprirea. A fost împărţită lumea în bogaţi şi săraci.

    O cârmuire samavolnică şi semibarbară

    Democraţiile fanion ale Europei, statele etalon prin bogăţia şi înalta lor civilizaţie (Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Franţa, Spania, Germania…) sunt exemple triste ale modului în care a fost (şi mai este) practicat jaful la scară internaţională. Karl Marx, cel care redevine azi popular prin înflorirea curentului neomarxist, autor al Manifestului Comunist, dar şi al lucrării de mare răsunet Capitalul, în articolul «Stăpânirea britanică în India», scris la Londra în 10 iunie 1853 şi publicat în New York Daily Tribune la 25 iunie acelaşi an, nota:

    „Nu mă refer aici la despotismul european, pe care Compania britanică a Indiilor orientale l-a cultivat pe terenul despotismului asiatic ceea ce constituie o îmbinare mai monstruoasă decât oricare din monştrii sfinţi care te înspăimântă în templul din Salsette. Această îmbinare nu este o trăsătură caracteristică a sistemului englez de administraţie colonială, ci o simplă imitaţie a celui olandez, şi aceasta în aşa măsură, încât, pentru a caracteriza activitatea Companiei britanice a Indiilor orientale, este de ajuns să repetăm textual cele spuse de sir Stamford Raffles, guvernatorul englez al Javei, despre vechea Companie olandeză a Indiilor orientale:

    ‘Compania olandeză, care era mânată exclusiv de setea de îmbogăţire şi care îşi trata supuşii mult mai rău decât îşi trata pe vremuri un plantator din Indiile de vest gloata de sclavi ce lucrau pe plantaţia sa – deoarece acesta plătise bani pentru oamenii pe care îi cumpărase şi care deveniseră proprietatea sa, pe când Compania olandeză nu plătise nimic -, a făcut uz de întregul aparat existent al despotismului pentru a stoarce de la populaţie ultimul ban sub formă de dări şi pentru a o sili să muncească până la istovire completă. În felul acesta ea a agravat răul pe care-l pricinuia ţării o cârmuire samavolnică şi semibarbară, îmbinând în activitatea ei toată iscusinţa practică a politicianului şi tot egoismul monopolizator al negustorului’”.

    România a fost înecată în minciună și prăduită sistematic sute de ani

    Nu este necesar să dezvoltăm acum ideea marilor minciuni privitoare la sursa bogăţiei statelor ce ne privesc cu milă sărăcia deşi, cu două decenii în urmă, unul dintre înalţii demnitari indieni îmi spunea că la apogeul dominaţiei britanice în India, timp de mai bine de 100 de ani, din portul Bombay (unde se înalţă şi astăzi Arcul de Triumf în cinstea reginei Victoria!) a plecat cu destinaţia Marea Britanie, la fiecare început de lună, câte o navă plină ochi cu tone de pietre preţioase şi aur.

    Avem la îndemână, viu, exemplul României. Ţară care, prin minciună, impostură şi viclenie a fost prăduită sistematic sute de ani. Conform studiului profesorului Eugen Stănescu, între 1400 şi 1945, din România s-a scos echivalentul a 12.564 tone aur (circa 484 miliarde euro). După 1990, în numai 26 de ani, s-a furat de patru ori mai mult. Adică 1900 miliarde euro!

    De-ar fi să enunţăm numai minciunile politicienilor români din ultimele decenii, am putea scrie un roman fluviu. Revoluţia populară din decembrie 1989 s-a dovedit a fi mai puţin populară şi mai mult instrumentată de forţe opuse lui Ceauşescu situate în afara graniţelor României.

    „Averile din băncile străine” ale cuplului prezidenţial împuşcat câineşte la Târgovişte n-au existat niciodată.

    „Operațiunea «Bechtel»”  un furt la drumul mare demn de „The Wild West”

    Ajutorul atât de mult aşteptat, oferit de partenerul nostru strategic de mai târziu, numai ajutor n-a fost. Între altele, ne amintim tristul şi costisitorul experiment „Bechtel”, un furt la drumul mare demn de „Vestul sălbatic”. Interesul american în România şi consecinţele ignorării acestuia ni le arată, fără ocolişuri, şi unul dintre exponenţii politicii americane – politologul american George Friedman:

    „Americanii vin aici să facă bani […]. Gazele de şist sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul. Rusia controlează Europa prin gaze. Aveţi nevoie de resurse alternative, iar România este cea mai bogată în astfel de resurse. De aceea americanii sunt atât de interesaţi de resursele voastre […]. Ori lăsați americanii să extragă gaze de şist pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori vă vom izola ca pe vremea lui Ceauşescu și vă lăsăm pradă războiului”.

    „Privatizarea” „grămezii de fier vechi”  demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone

    Nici privatizările atât de mult lăudate de proaspăta democraţie românească nu au adus bunăstarea promisă. A fost, practic, un demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone, care reprezenta un serios impediment în calea neocolonizării aflate pe rol. Epitetul „grămadă de fier vechi”, atribuit industriei autohtone în 1990, se voia să devină realitate. Şi aşa s-a petrecut. 80% din industria autohtonă a fost transformată în fier vechi, vândută ca atare, în lumea largă şi hapsână, încărcată în nesfârşite garnituri de trenuri sau topită în puţinele oţelării româneşti rămase temporar, special pentru asta, pe picioare.

    Economia românească aparţine companiilor străine

    Nici companiile străine, sosite în valuri şi primite cu aplauze, care ne-au promis înflorirea ţării nu s-au înghesuit să ne dezvolte economia. A fost, şi în acest caz, o imensă minciună. Rezultatul? Acum, peste 50% din economia românească aparţine companiilor străine, iar sectoarele importante sunt acaparate de străini în proporţie de 80%.

    „La vârf, acolo unde sunt rulajele de miliarde de lei, sectoare precum comerţul, industria auto, industria grea sau industria alimentară sunt teritorii rezervate exclusiv de companii cu capital străin […]. Potrivit studiului «Capitalul privat românesc», realizat de Z.F. împreună cu PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România, firmele străine deţin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de autovehicule şi echipamente electrice, telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi fabricarea de maşini şi echipamente”.

    Minciună s-a dovedit a fi construcţia de autostrăzi. Vă amintiţi?

    „Aici sunt banii dumneavoastră!”. Suntem, azi, ţara cu cele mai puţine autostrăzi din Europa, după ce din 1990 până acum s-au perindat la Ministerul Transporturilor 27 de miniştri, fiecare cu suita sa de minciuni.

    Minciună gogonată a fost promisiunea de dezvoltare a reţelei de căi ferate prin „spargerea” vechiului C.F.R., operă a „strategului” T. Băsescu. Azi circulăm mai încet şi mai nesigur pe calea ferată decât în secolul 19, la începuturile infrastructurii feroviare în România.

    Minciună a fost afirmaţia lui Isărescu că dacă România nu-şi păstrează rezerva de aur la Londra (demers pentru care plătim o taxă importantă) îşi pierde „credibilitatea internaţională”.

    Minciună a fost şi primirea noastră în Schengen. O alta, eliminarea vizei pentru America.

    Minciună a fost că Armata Română va deveni mai puternică şi mai bine plătită după accederea la NATO.

    Minciună a fost şi că prin intrarea în Uniunea Europeană economia românească va ajunge la nivelul economiilor prospere din Europa. Am ajuns deja de râsul Europei, iar la Bruxelles, la aşa-zisa masă a bogaţilor, nu ne bagă nimeni în seamă. Cele 86 de miliarde pe care „ni le dă” UE, ca urmare a intervenţiei providenţialului preşedinte român Klaus, s-au dovedit a fi o minciună imensă.

    Declaraţiile aproape zilnice ale premierului conform cărora am trăi mai bine sunt minciuni.

    Minciună pare a fi și „pandemia” care ne chinuie de mai bine de un an de zile.

    Minciună este cu siguranţă și „imunizarea” atribuită vaccinurilor apărute suspect de repede după declanșarea plandemiei.

    Minciună este şi că recent inventatul „bilet de voie” european ar contribui la mai uşoara circulaţie a persoanelor, din moment ce prin el se restricţionează sever circulaţia celor nevaccinaţi. Tot „persoane europene” şi ei.

    Ar fi uşor să umplem câteva pagini cu minciunile care ne inundă şi ne dirijează viaţa. Le ştim cu toţii. Sunt atât de multe încât înlocuiesc adevărul şi ajungem să le credem.

    Că adevărul a dispărut din viaţa noastră a descoperit şi un fost preşedinte al televiziunii naţionale: „Pentru noi adevărul este un dar pe care îl merită puțini, eventual copiii noștri și atât. Sau oglinda, și mai bine! Trăim de la jumătatea secolului al XX-lea în minciună și nu ne-am dezbărat de practicarea ei nici după 1989. Ne-am obișnuit cu ea, ne-a intrat pe sub piele, e aerul pe care îl respirăm”.

    O concluzie  Ne mințim pe noi înșine

    Concluzia acestui text, ce s-a dorit a fi sincer, este că ştim cu toţii că suntem minţiţi. Că acceptăm, în mod conştient, să trăim scăldându-ne zilnic în minciună. Că, deja, fiecare dintre noi depistăm ușor și recunoaştem minciuna politicianului. Dar, întâlnind-o, lăsăm privirea în jos şi trecem mai departe cu speranţa, laşă, că celălalt se va fi săturat şi, exasperat, îi va lua el de gulerele albe pe mincinoşi pentru a da cu ei de pământ.

    Marele Adevăr este că ne mințim pe noi înșine!

    Preluare: art-emis.ro / Autor: Teo Palade

  • „Răspunsul de solidaritate muncitorească la chemarea noastră”

    Ion Iliescu mineri„Mă adresez dumneavoastră de această dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat la chemarea noastră.
    Mulţumesc, de asemenea, tuturor celorlalte delegaţii din judeţe, care au venit şi s-au adăugat acestor forţe solidare ale muncitorimii române. Îi rugăm pe ceilalţi să rămână aici, în piaţă.

    Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră.

    Mineriada 13-15 iunie 1990Aşa cum aţi văzut, de astă dată avem de-a face cu elemente, cu elemente de-a dreptul fasciste, care ieri s-au dedat la acte de vandalism, după ce, în cursul dimineţii de ieri, 13 iunie, forţe organizate de ordine publică au curăţit Piaţa Universităţii, la propriu adică, după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spaţiul verde, au eliminat tot spaţiul, s-au apucat de curăţirea zonei, pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să cureţe carosabilul, să spele, să pregătească pentru circulaţie.

    În după-amiază zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanţuri, cu pietre, cu cărămizi, cu ţigle, au atacat cordoanele de poliţişti, înarmate cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la maşini şi apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea Poliţiei, pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de Interne, spre seară, precum ştiţi, au invadat şi clădirea Televiziunii, care a trebuit să-şi întrerupă emisiunea.

    În cursul serii, grupuri de muncitori, de poliţişti şi ostaşi au reuşit să reelibereze televiziunea şi spaţiul din jurul acesteia.

    Peste noapte au fost eliberate clădirile Poliţiei şi ale Ministerului de Interne. Unii dintre ei s-au reîntors în Piaţa Universităţii. Acum, spre dimineaţă, se pare, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sunt acolo câteva formaţiuni de paraşutişti şi poliţişti.

    Mineriada iunie 1990V-am ruga pe dumneavoastră, minieri, care sunteţi grupaţi, organizaţi, să vă îndreptaţi în coloană pe bulevard, până la Piaţa Universităţii, pe care s-o ocupaţi definitiv dumneavoastră, după care, în conlucrare cu forţele de ordine, va rugăm să asiguraţi paza Pieţei Universităţii, pentru că să se efectueze lucrări de curăţire şi de redare a circulaţiei acestui nod.
    Dumneavoastră să fiţi paznicii, în conlucrare cu forţele de ordine, a acestui punct central din Capitală.

    Va mulţumim foarte mult, va rugăm să faceţi totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase şi dumneavoastră să asiguraţi paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care şi-ar mai face apariţia în această zonă!

    Vă mulţumim foarte mult, tuturor! Drum bun şi cu bine! Succes!”

    Discursul lui Ion Ion Iliescu către minerii sosiți în București, 14 iunie 1990

    Citește și:
    Iliescu a ordonat: TAB-uri și arme chimice în Piața Universității
    Partidul! Iliescu! România?
    Ion Iliescu își tot lansează ultimele volume
    România, păsările pier, Iliescu rezistă

    Ion Iliescu portret mineri

    • GHIDUL INCORECT POLITIC DESPRE ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI ECOLOGISM – Christopher C. Horner

      48,00 lei

      „Chris Horner ne poartă cu vervă, umor și o reală preocupare pentru corectitudine prin povestea lui care include investigații fascinante referitoare la rolul ramurilor majore ale industriei și la modul în care știința este redusă la tăcere. Descrierile lui vor provoca râsul dar şi recunoașterea faptului că lacrimile sunt de fapt mai potrivite.”
      Dr. Richard S. Lindzen, Profesor la catedra Alfred P. Sloan de științe ale atmosferei, MIT; membru al Academiei Naționale de Științe şi fost membru principal al Comisiei Interguvernamentale ONU pentru schimbările climatice

      „Ȋn Ghidul Incorect Politic despre Ȋncălzirea Globală și Ecologism Chris Horner demască miturile legate de cel mai discutat subiect al prezentului și al viitorului. El dezvăluie adevărurile neconvenabile invocate de sceptici și prezintă minciunile convenabile la care recurg adepții încălzirii globale. Această carte accesibilă vă furnizează instrumentele cu ajutorul cărora puteți să pătrundeți în această dezbatere națională în curs de desfășurare. De asemenea, este un document și o sursă foarte utilă celor care se adresează cu scrisori congresmanilor și senatorilor – precum și ziarelor. Lectură obligatorie pentru dezbaterile din școli și facultăți.”
      Dr. Fred Singer, fost director al U.S. Weather Satellite Service (serviciul meteorologic american); profesor emerit de ecologie, Universitatea Virginia

  • https://contramundum.ro/produs/ghidul-incorect-politic-despre-incalzirea-globala-si-ecologism/
  •  
  • DIFERENȚA DINTRE EDUCAȚIA MODERNĂ ȘI CEA CLASICĂ

       de Annie Holmquist

     
     

     În urmă cu câțiva ani am intrat într-o conversație despre educația clasică cu cineva care m-a întrebat: „nu este genul acela de educație pe care o urmează toți copiii crescuți acasă și care au rezultate excepționale?”

    M-a bufnit râsul. Da, educația clasică are această reputație.

    Dar scopurile elevate ale educației clasice nu au stopat interesul pentru această formă de școală. În fapt, curriculum clasic proliferează la cei educați acasă, în școlile private și în școlile charter (școli finanțate public, dar operate independent).

    M-am întrebat, pentru a-i înțelege popularitatea, ce diferențiază educația clasică de școala obișnuită pe care o urmează atât de mulți copii.

    Autorul David Hicks a aruncat o lumină asupra subiectului în cartea sa „Norms and Nobility: A treatise on Education”. Potrivit lui Hicks, una din principalele diferențe care apare în educația clasică față de cea modernă o reprezintă deschiderea sa la întrebări, în special acele întrebări legate de moralitate:

    „Spre deosebire de Aristotel, educatorul modern se uită la fapte, nu la rațiune, ca punct de plecare. El dezaprobă toleranța educatorului clasic pentru întrebări normative și folosirea unor metode potrivite pentru a răspunde acestor întrebări, ca și insistența sa pentru căutarea unui conținut moral în istorie, literatură, religie și artă. Neajunsurile sale provin probabil dintr-o încredere prea mare acordată verificabilității experimentale sau dintr-o lipsă de simpatie pentru obiectivele profesorului clasic, care nu încearcă să livreze fapte verificabile, ci speră să sădească în studenții săi minunatul spirit al cercetării. Indiferent de motivele pentru respingerea curriculei clasice, orele obișnuite suferă din cauza aceste absențe în trei feluri: experiența umană este tratată reducționist și îngust, spartă în unități izolate și fără legătură între ele; studenților, ignoranți față de întrebările pe care trebuie să le pună, li se prezintă informații neatrăgătoare și, pe cale de consecință, lipsite de sens; nu există niciun fundament pe baza căruia să se poată face judecăți morale și estetice, sau pentru a conecta învățatul de comportament”.

    Pe de altă parte, educația clasică nu se limitează doar la întrebări. Odată ce aceste întrebări au fost puse, atât elevii cât și profesorii aflați în modelul clasic trebuie să lupte cu adevărul și să afle cum vor aplica acel adevăr în viețile lor:

    „Educația clasică are atât un scop cultural cât și unul intelectual. Îl cheamă pe elev să-și însușească cele mai înalte valori morale și estetice. În același timp, elevul învață regulile care guvernează procesul universal de cercetare. Există, desigur, mai mult decât o sugestie de dogmă în orice educație care încearcă să transmită o judecată despre felul în care o persoană trăiește și gândește. Dar educația clasică prezintă calea care trebuie, nu cu intenția de a strivi căutarea ulterioară, ci ca un punct de plecare necesar pentru dialog. În acest sens, dogma se aseamănă cu arta: îl confruntă pe om cu un adevăr despre el însuși, un tip de adevăr care i-ar fi luat o viață de greșeli și eșecuri pentru a-l descoperi de unul singur, dar, în cele din urmă, un adevăr pe care trebuie să îl testeze în propria sa experiență de viață dacă e să și-l aproprieze și să beneficieze de pe urma lui.”În urmă cu câțiva ani am intrat într-o conversație despre educația clasică cu cineva care m-a întrebat: „nu este genul acela de educație pe care o urmează toți copiii crescuți acasă și care au rezultate excepționale?”

    Educația clasică testează presupozițiile elevilor despre adevăr și moralitate. Poate părea că educația obișnuită în care elevilor li se prezintă fapte reprezintă o alternativă mai ușoară decât varianta în care ei se lupte cu niște concepte care pot avea implicații inconfortabile pentru viețile lor. Dar un număr din ce în ce mai mare de elevi și părinți dovedesc că sunt capabili de acest lucru.

    Editura Contra Mundum a lansat colecția „Educație clasică” pentru a veni în ajutorul părinților și copiilor care încearcă să se distanțeze de programa modernă. Cărțile pot fi comandate de aici.

  • TURNUL BABILONULUI

    de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

     
     

    În urma potopului oamenii s-au abătut iarăşi de la calea lui Dumnezeu şi se aşteptau iarăşi la alt potop. Pentru asta au început să zidească Turnul Babei (adică cetatea Babilonului). Aveau de gând s-o înalţe mai  presus de norii cerului, ca să nu-i mai înece apa. Pentru nebunia lor, Dumnezeu le-a amestecat atunci limbile şi n-au putut isprăvi nimic.

    Lumea modernă de astăzi nu este mai brează decât cea de-atunci. Azi toţi oamenii cunosc că s-au depărtat de la Dumnezeu şi pentru asta se aşteaptă la o pedeapsă cerească.

    Dar în loc să alerge la chivotul scăpării (adică la corabia Bisericii) prin dreapta credinţă şi pocăinţă, în loc să caute pe Dumnezeu, oamenii buimăciţi cu civilizaţia, îşi zidesc iarăşi „Turnuri” ca şi oarecând la Babilon.

    „Turnul Babilonului” din zilele noastre nu este o clădire de piatră sau de cărămidă, ci goana cea nebună după născociri. Lumea zice că născocirea maşinilor şi a armelor moderne uşurează viaţa omului şi îi garantează siguranţa, adică ne pune la adăpost. Dar cât de înşelătoare este părerea aceasta! Căci noi vedem că de la o vreme încoace, de când s-a modernizat lumea şi au sporit născocirile, de atunci s-a înmulţit şi răutatea, iar viaţa omului s-a făcut mai amară şi mai împresurată de primejdii.

    Niciodată n-a fost lumea mai tulburată şi mai deznădăjduită ca în vremurile noastre, când a sporit civilizaţia. După cum vedem procopseala asta de civilizaţie cu moda cea nouă, i-a învăţat pe oameni să umble mai mult goi, adică a izgonit ruşinea din lume. I-a dăscălit pe oameni să nu mai caute pe Dumnezeu, deci a reuşit să strice şi sfânta credinţă. I-a învăţat pe stăpânitori ca să înşele mai bine şi să robească noroadele mai cumplit decât faraonii Egiptului. Cu alte cuvinte nevoia de civilizaţie a sugrumat dreptatea şi libertatea lumii. Civilizaţia falsă a învăţat pe oameni să inventeze, adică să născocească cele mai grozave arme pentru pierzarea lumii şi prin asta a izgonit şi dragostea de pe pământ.

    Ştiinţa modernă a făcut pe oameni să zboare prin văzduh şi să călătorească în cetăţi plutitoare pe apă (vapoare mari ca oraşele). Ştiinţa i-a făcut omului aripi de pasăre, şi picioare de metal ca să alerge în calea deşertăciunii, dar i-a împiedicat în calea rugăciunii. în calea spre Biserică ştiinţa modernă a înălţat ziduri uriaşe de împiedicare, iar pe calea fărădelegii a aşternut asfalt şi a presărat flori.

    (La Sf. Locuri norodul simplu nu mai poate veni spre închinare ca altădată, iar în zilele de sărbători s-au rânduit adunări deşarte, distracţie şi plimbări, ca să nu mai meargă lumea la Biserică).

    Prin viteza maşinilor s-au scurtat distanţele dintre ţări şi s-au apropiat urechile oamenilor prin telefoane şi prin radio. Meşteşugurile cele noi au apropiat şi au răsfăţat astăzi trupurile, iar pe Dumnezeu l-au depărtat de inimi. A sporit mintea, dar s-a răcit inima. S-a îmbogăţit ştiinţa, dar s-a păgubit credinţa. Civilizaţia de azi a scurtat hainele oamenilor, le-a secerat barba şi părul capului şi după asta a secerat şi Sfintele Aşezăminte.

    Deci, în scurt vorbind de pacostea asta de civilizaţie (sau progres) prin asta se făleşte pământeanul: a sporit mai mult ca niciodată lacrimile din lume, a lărgit în chip de speriat cimitirele prin războaie, a întunecat zarea cu fumul motoarelor şi a împânzit văzduhul cu păsările cele uriaşe (cu ciocul de fier) care stau gata să piardă lumea. Iar ca să aibă vreme să termine „Turnul Babilonului” (adică născocirile ştiinţei) samsarii ţărilor cei graşi fac mereu soboare pentru pace. Dar Dumnezeu văzând vicleşugul lor, le-a amestecat minţile (după cum la Babilon a amestecat limbile) şi nu se mai pot înţelege.

    A ȚINE SCLAVII FERICIȚI, de Joseph Sobran

     
    https://contramundum.ro/2021/10/20/a-tine-sclavii-fericiti/

    Eram sceptic când adulatorii Confederației insistau că majoritatea sclavilor din Vechiul Sud erau mulțumiți cu situația lor. Dar de la atacurile din 11 septembrie, îmi este tot mai ușor să cred acest lucru.

    Niciun sistem sclavagist nu poate funcționa dacă populația de sclavi este mereu nărăvașă și mereu înfierbântată după libertate. Este la modă acum să portretizezi sclavagismul din Sud ca o viață constantă de chinuri, cu lanțuri, cătușe și biciuiri zilnice. În fapt, acest tablou sângeros a fost creionat odată cu Războiul Civil, când propaganda unionistă a prezentat sclavia ca pe un fel de tortură neîntreruptă. Lincoln a vorbit misteriooris despre „fiecare strop de sânge care cade la atingerea biciului.”

    Dar nu ar fi fost foarte rentabil să fii un proprietar de sclavi dacă ar fi trebuit să îți petreci fiecare oră din zi pentru a-i pune la punct. Era mai ușor să-i ții mulțumiți, cu asigurarea că stăpânul este protectorul lor. Ar fi putut să tânjească după libertatea spirituală, după cum depun mărturie gospel-urile, dar între timp viețile lor erau suficient de suportabile, după cum a recunoscut în privat chiar Lincoln, în pofida retoricii sale publice.

    Aristotel, ca întotdeauna realist, a remarcat că majoritatea oamenilor sunt „sclavi de la natură”. Nu știu exact ce a vrut să spună, sau cum să testezi o astfel de propoziție; „majoritatea” s-ar putea să fie o exagerare. Dar natura umană cuprinde atât o dorință de libertate cât și o frică de responsabilitate, și vedem cât de des oamenii sunt dispuși să meargă după un lider și să-și înstrăineze voința, sau cât de repede se încred în presupusa expertiză a unei elite conducătoare. La rândul său, David Hume era și el uimit cât de ușor sunt conduși cei mulți de către cei puțini.

    În secolul al XX-lea, pretențiile și puterile statului au crescut atât de mult încât se poate spune că sclavia de stat a înlocuit-o pe cea privată.

    Sub comunism, autoritatea statului era manifest absolută. În societățile libere era înmuiată de moralitatea tradițională și de protecțiile legale personale. Niciuna una nici alta nu erau un rod al democrației. Dimpotrivă, au precedat-o și au fost slăbite de democrație. Dacă democrațiile sunt încă relativ libere, prin comparație cu statele comuniste, aceasta se întâmplă mai mult în pofida democrației, decât datorită ei (…)

    În perioadele de liniște, oamenii preferă libertatea și țin în frâu puterea statului. Dar în vremuri de panică, sunt foarte supuși unui dictator. După atacurile de la 11 septembrie, majoritatea americanilor au părut că au uitat că guvernul federal este teoretic slujbașul lor și erau dornici să conceadă guvernului tot felul de puteri arbitrare cu speranța și credința că îi va proteja. Închinarea la noua putere – servitutea în fața statului – a devenit o datorie patriotică.

    Nu este nimic nou. În timpul războaielor din trecut se întâmpla același lucru: slujbașul devenea stăpân. Voința personală a Liderului devenea lege. Firesc, abuzurile statului se înmulțeau. Libertățile civile erau încălcate, restricțiile constituționale uitate. Rezistența în fața statului era interpretată rapid drept trădare (…)

    Dar toate proiectele inteligente de tiranie nu ar putea funcționa dacă oamenii liberi și-ar concentra atenția asupra întrebării esențiale: care este sursa originară a autorității statale? De ce este o datorie obediența față de stat?

    În mod evident, societatea are nevoie de lege sau de reguli de conduită comun acceptate. Dar, după cum ne-a reamintit Michael Oakeshott, legile sunt, la drept vorbind, mai degrabă observate decât urmate. Îi constrâng pe toți la fel. Sunt impersonale. „Comenzile” sunt urmate iar comenzile reprezintă o expresie a unei voințe personale. Comenzile pot fi, desigur, mascate sub forma legilor, dar „legile” statului modern sunt în esență comenzi.
    Potrivit lui Toma din Aquino, toată legea pozitivă trebuie să se conformeze cu legea naturală imuabilă, pentru a fi validă. O lege umană care intră în contradicție cu legea naturală este nulă – neconstituțională, dacă vreți. Un conducător care le cere supușilor săi să comită sau să accepte acte imorale este un tiran.

    Legile bune sunt prin natura lor limitate, deoarece legea naturală este fixă. Într-o comunitate sănătoasă, legile sunt puține și se schimbă rar, iar un om se poate supune legilor respectând cele Zece Porunci. Comenzile sunt în schimb nelimitate deoarece își au sursa în voința umană care este inepuizabilă. Aici se află originea „statului mare”.

    Și cu toate acestea, astăzi se presupune peste tot că omul are o datorie morală să își asculte statul, indiferent de ceea ce i se cere. De ce? Cum poate fi o obligație morală să te  supui în fața unei voințe arbitrare? Este absurd să presupui că fiecare reglementare minusculă provine sau este în acord cu legea naturală.

    Statul modern a fost explicat, aproape de la înființarea sa, de Thomas Hobbes în cartea sa clasică din 1651 „Leviathan”. Hobbes a respins concepția creștină a legii naturale și a venit cu o perspectivă materialistă. Potrivit lui Hobbes, prima lege a naturii o reprezintă auto prezervarea. Dar în starea de natură, fiecare om se află într-un război cu toți ceilalți oameni. În acest război, autoprezervarea fiecărui om este mereu în pericol, iar viețile oamenilor sunt „singuratică, sărăcăcioasă, nebună, brutală şi scurtă“. Leviatanul apare când un singur suveran dobândește puterea de „a-i ține pe toți în frică”. Frica de conducător înlocuiește frica reciprocă și haosul. Se simplifică lucrurile.

    Adică, statul este definit de puterea sa de a ucide. Oamenii nu au altă cale decât să se supună, dacă doresc să trăiască. Obediența este rațională, și din acest motiv (în singurii termeni pe care Hobbes îi recunoaște) morală. Esența statului este un monopol al terorii.

    Au fost puțini cei care au îmbrățișat această viziune, deși are o plauzibilitate care o face să fie mereu fascinantă. Ca și Machiavelli, vorbește în numele multora dintre cei care nu ar fi fost de acord cu el în mod deschis. Oferă o filosofie cu care poți să trăiești chiar dacă nu o mărturisești.

    În fapt, noi ne supunem statului nu pentru că ne-o cere conștiința, ci pentru că ne temem de ce ne-ar putea face (…) În teoria democratică, o teorie în cel mai bun caz vagă, avem o datorie morală să ne supunem statului deoarece „noi” suntem statul și fiecare membru al comunității are o datorie să accepte dreptatea voinței colective întruchipată de un guvern liber ales. Putem să nu fim de acord, dar nu putem să nu ne supunem. Dar în fapt, foarte puțini oficiali sunt aleși, iar votul individual este lipsit de sens, și nimeni nu poate monitoriza toate activitățile birocraților. Nimeni nu poate numi măcar toate agențiile statului. Nici nu ar avea rost să le monitorizezi deoarece oricum nu poți face mare lucru în privința lor. Conduc prin forță și prin amenințarea forței, indiferent cât de aluzivă. La asta se reduce totul.

    Ținând cont de schimbarea vremurilor și a circumstanțelor, trebuie spus că Hobbes a avut, mai mult sau mai puțin, dreptate. În termeni clari, statul modern se bazează pe timiditatea umană și pe confuzie (care se potențează reciproc). Poate că asta a avut în minte Aristotel.

    Omul modern este cu mult mai supus statului – de departe! – decât era omul medieval față de Biserică. Și cu toate acestea, încă persistă iluzia că omul modern este liber. Este adevărat, omul modern nu este proprietatea nimănui, dar este un sclav al unei puteri amorfe pe care nu o poate defini. Deprinde lozincile democrației dar este bulversat de realitățile labirintice ale statului birocratic, care nu are nicio legătură cu lozincile (…)

    Joseph Sobran este autorul volumului de eseuri „Evul Întunecat, Noua Moralitate” apărut la Editura Contra Mundum.

  •  
    • CUM AU SCHIMBAT ISTORIA PRIMII MOGULI MEDIA

        de James Corbett

      https://contramundum.ro/2021/10/27/cum-au-schimbat-istoria-primii-moguli-media/
       

      Sunt convins că știți vechea butadă „ești ceea ce mănânci”. Ei bine, iată o observație la fel de importantă pe care nu ați auzit-o când erați copii: ești ceea ce citești. Sau ca să o traducem într-un limbaj pe care să-l înțeleagă și  generația „Netflix și chill”: ești ceea ce privești.

      Ar trebui să fie ceva destul de evident. De ce credeți că una dintre primele mișcări ale lui Jeff Bezos în tentativa sa de a deveni o încarnare reală a unui superticălos a fost de a cumpăra The Washington Post? Se spune uneori că banii sunt puterea, dar achiziția WaPo de către Bezos arată că a deține un trust de presă reprezintă o cale de a profita de această putere și de a deveni și mai bogat. Așa cum am observat în „How to Save the World (in One Easy Step!)”, poveștile – abilitatea de a modela concepția despre lume a oamenilor prin intermediul poveștilor – reprezintă cea mai puternică armă din lume. Nu ar mai fi cazul să adaug că a deține o companie media reprezintă cea mai eficientă formă de utilizare a acestei arme.

      Spun „nu ar mai fi cazul să adaug” deoarece istoria mass media este istoria oamenilor bogați și puternici care încearcă să modeleze concepția despre lume a unor popoare întregi. Dar, cum se întâmplă de regulă, este genul de istorie care nu se predă în școli, așa că este perfect posibil ca această  observație să fie nevoie să fie adăugată.

      Să analizăm, așadar, câteva dintre biografiile primilor moguli media și efectul pe care l-au avut instituțiile lor de presă în modelarea istoriei secolului XX.

      William Randolph Hearst

      Având în vedere că astăzi William Randolph Hearst este probabil cunoscut drept modelul pentru Charles Foster Kane („Cetățeanul Kane”) s-ar putea să fie greu de înțeles cât de influent a fost Hearst la vremea lui sau cât de mult a contribuit la modelarea lumii așa cum o știm.

      Moștenind ziarul San Francisco Examiner de la bogatul său tată, la vârsta de 24 de ani, Hearst a construi Hearst Communications, un lanț de ziare naționale și companii media care au schimbat fața „jurnalismului” în SUA și a a avut un impact direct asupra reacției publicului față de cele mai importante evenimente ale vremii.

      Războiul tirajelor dintre ziarul lui Hearst, New York Journal,și cel al lui Joseph Pulitzer, New York World, din anii 1890, a dus la apariția termenului de „jurnalism tabloid” prin care se înțeleg articole exagerate, părtinitoare, folosite pentru a capta atenția cititorului și a vinde ziarul. Hearst a inventat tehnicile pe care le asociem astăzi cu cele mai vulgare tabloide – titluri senzaționaliste, layouturi ieșite din comun, povești emoționale care au în prim plan lubricul – și le-a folosit pentru a isteriza lumea.

      Consecințele acelor tehnici asupra publicului au fost cel mai bine evidențiate de povestea Războiului Americano-Spaniol, unde vorba (cel mai probabil apocrifă) circulă că Fredric Remington – reporterul delegat la fața locului să relateze despre revolta cubanezilor împotriva spaniolilor în 1897 – i-a telegrafiat lui Hearst pentru a-i spune că „e liniște și nu  va fi niciun război”, la care Hearst i-a replicat: „te rog să rămâi. Tu-mi dai pozele iar eu îți dau războiul.”

      Indiferent dacă a avut loc sau nu acest schimb de replici, Hearst a pus serios umărul la izbucnirea războiului. Relatarea din ziarul său a exploziei (cel mai probabil un atac sub steag fals) de pe vasul USS Maine din portul Havana, din februarie 1898, a fost în mod particular incendiară, accentuând ipoteza unei „mine spaniole” și oferind un premiu de 50.000 de dolari (lipsit de sens, dar bun pentru a atrage atenția) celui care oferă informații pentru prinderea celor responsabili.

      Publicul, fanatizat, a preluat strigătul de bătălie, pe care îl ține minte și astăzi: „Să nu uităm de Maine, la naiba cu Spania”. Hearst a reușit să stârnească războiul și a vândut printre altele, o mulțime de ziare.

      Moștenirea lui Hearst se simte până astăzi sub forma imperiului media Hearst, care continuă să publice o serie de ziare și reviste și deține acțiuni la televiziuni și companii media online. Este un fapt binecunoscut pentru cei din mișcarea „Adevărul despre 9/11”, care au fost prezentați tabloidizat în revista Popular Mechanics, unde articolele au fost scrise de un om pe nume Chertoff, care nu era altcineva decât un văr al țarului securității interne din vremea lui George W. Bush.

      Henry Luce

      Supranumit „cel mai influent cetățean particular din America zilelor sale”, Henry Luce a fost mogulul media din spatele imperiului Time-Life.

      Născut în China din părinți misionari, Luce a mers la Yale unde a intrat în frăția Skull and Bones, înainte de a fonda Time Inc, alături de foști colegi în 1923.

      Începând cu revista Time, care a fost foarte influentă în a rezuma și interpreta știrile săptămânii pentru un public larg, Luce a început să construiască metodic un imperiu media care s-a întins în fiecare colț al societății americane. Fortune, lansat în 1930 acoperea afacerile, Life, achiziționată în 1936, a devenit o revistă influentă de artă și cultură. Achizițiile mai târzii, ca „House and Home” și „Sports Illustrated” i-au înlesnit lui Luce accesul în viața personală a majorității americanilor.

      Dar nu s-a mulțumit să se oprească aici. Luce a pus, de asemenea, umărul la crearea jurnalului de știri cu foarte influenta serie March of Time, care a fost un eșec financiar, în pofida popularității sale incredibile. Cu toate acestea, a fost extrem de influent în modelarea percepțiilor publice cu privire la evenimentele definitorii ale epocii, de la prezentarea „filantropiei” fundației Rockefeller la evenimentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și Războiului Rece.

      Ca membru al Skull and Bones nu ar trebui să fie o surpriză că Luce și-a pus imperiul media la dispoziția CIA și a bunului său prieten Allen Dulles. Potrivit lui Carl Bernstein:

      „Allen Dulles a intervenit adesea la bunul său prieten Henry Luce, care a permis anumitor membri din rețeaua sa media să lucreze pentru Agenție și  a fost de acord să le ofere joburi și recomandări anumitor agenți CIA care nu aveau experiență jurnalistică.”

      Specialiștii în asasinarea lui JFK știu că revista Life a cumpărat filmul Zapruder și a negociat drepturile de exclusivitate pentru povestea Marinei Oswald. Știu, de asemenea, că mai apoi Luce a decis să nu publice povestea Marinei și să publice doar anumite cadre din filmul Zapruder fără ca peliculă să fie arătată în întregime.

      Specialiștii în istoria media știu, de asemenea, că Luce a fost principala forță din spatele înființării Comisiei pentru Libertatea Presei, un comitet apărut la mijlocul anilor 40 pentru a discuta Primul Amendament, libertatea presei și ceea ce ar putea sau ar trebui să facă guvernul pentru a limita aceste libertăți. Deși astăzi este în bună măsură uitată, această organizație – a cărei istorie a fost detaliată într-o carte „An Aristocracy of Critics”, publicată de cine altcineva decât de Yale University Press – este citată ca un punct de cotitură în studiile media și a anticipat genul de argumente folosite astăzi în favoarea reglementării libertății presei.

      The Ochs-Sulzbergers

      New York Times a fost fondat în 1851 de jurnalistul și omul politic Henry Jarvis Raymond și fostul bancher George Jones. Misiunea ziarului a fost, de la prima ediție, „să caute a promova cele mai bune interese ale societății în care trăim”.

      Dar după cum arată Ashley Rindsberg în noua sa carte „The Gray Lady Winked” acea promisiune a luat rapid o altă formă, mai cinică: a căutat să promoveze cele mai bune interese ale publisherului. Mai concret, NY Times a ajuns în 1896 sub controlul magnatului evreu Adolph Ochs și de atunci s-a transferat în familie, până astăzi, la Arthur Gregg  (A.G.) Sulzberger.

      Potrivit lui Rindsberg, clanul Ochs-Sulzberg au prezentat istoria potrivit intereselor proprii. Interesul lor era să promoveze dictatori și să-i demonizeze pe liderii populari din alte țării, după cum le convenea. Astfel, ziarul a fost decisiv în a-l promova pe prima pagină pe Hitler, Stalin și Castro, în diverse momente ale ascensiunii lor la putere. De asemenea, luau în colimator regimuri, cel mai celebru moment din istoria recentă fiind propagarea minciunilor despre armele de distrugere în masă ale Irakului înainte de războiul din 2003.

      Și după cum arată Alan MacLeod într-un articol din 2019 despre cum New York Times a susținut schimbările de regim operate de Casa Albă, tendința sa de a sprijini despoți și a justifica mișcările Departamentului de Stat împotriva liderilor aleși democratic a făcut ca New York Times să pice de partea proastă a istoriei în operațiunile pentru îndepărtarea lui Mossadegh de la putere din Iran, în 1953.

      Ziarul și-a exprimat „imensa ușurare” când Mossadegh „un om fanatic însetat de putere” și o marionetă a Kremlinului care „a distrus economia” în „tentativa sa de a instaura dictatura” a fost îndepărtat. Boardul editorial le-a adresat un avertisment celor care ar încerca să naționalizeze industrii deținute de corporații americane: „țările dezvoltate, cu resurse bogate, au acum în față o lecție din care să tragă învățăminte, cu privire la costurile care decurg din impunerea unui naționalism fanatic”, scria New York Times la două zile după îndepărtarea lui Mossadegh.

      Dacă ar încerca cineva să demonstreze că baronii media sunt o mafie care se întinde pe generații, familia Ochs-Sulzbergers ar fi primul nume care vine în minte.

      William Paley

      William Paley cu greu ar putea fi numit o vedetă în acest context dar influența sa s-ar putea să fi fost mai mare decât a altor moguli media din această listă. Precum Hearst, Paley a intrat în acest domeniu prin intermediul tatălui său, care a cumpărat rețeaua radio CBS în 1927 pentru a face reclamă afacerii cu trabuce a familiei. După ce i-a cedat managementul fiului său, William Paley și-a dat seama rapid de potențial: în doar un an, vânzările de trabuce s-au dublat. Mai mult, într-un deceniu, Palcey a extins rețea la 114 posturi și a născut imperiul CBS.

      Luând-o de la firul ierbii, Paley și-a dat repede seama de potențialul noului model. Nu doar că oferea oportunități de afaceri, dar juca un rol din ce în ce mai important în modelarea opiniei publice pe problemele la zi. Era deci logic ca Paley să fie angajat de guvernul SUA să conducă departamentul de război psihologic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o poziție din care nu doar că și-a rafinat tehnicile de propagandă, dar acolo l-a întâlnit pe vedeta în devenire Edward R. Murrrow, care s-a remarcat în transmisiuni live din Europa pentru CBS în timpul războiului.

      Nu e întâmplător, deci, că Paley (la fel ca Sulzberger și Luce) a fost printre protagoniștii articolului de referință a lui Carl Bernstein din revista Rolling Stone din 1977 „CIA și media” ca unul dintre mulții magnați media care au cooperat cu CIA. Relația dintre CBS și CIA a fost confirmată de Sig Mickelson – șeful CBS News în anii 50 și omul care i-a lansat cariera „celui mai de încredere om din America” Walter Cronkite – spre sfârșitul traiectoriei sale, când a recunoscut nu doar că „organizația sa a colaborat cu CIA distribuindu-și informațiile dar că acea colaborare s-a făcut la cererea lui Paley.”

      Concluzie

      Aceasta este doar o scurtă trecere în revistă a unor dintre cei mai mari moguli ai sec. XX, deși desigur nu este o listă exhaustivă. Au fost mulți alți baroni care au ajutat guvernul SUA să formeze și să influențeze percepțiile publicului american, și asta fără să amintim de mogulii altor țări – precum Lord Beaverbrook în Anglia – care au jucat un rol similar.

      Povestea se întâmplă și în zilele noastre. Deși mai există puțini proprietari de ziare sau rețele TV care să fie la fel de proeminenți în imaginația culturală de astăzi, se poate spune că Zuckerberg și Dorsey joacă același rol în media online.

      Dar a identifica mogulii și a le prezenta „realizările” nu spune toată povestea. După cum observa Zachariah Chafee de la mai sus numita Comisie pentru Libertatea Presei: „oamenii caută diavoli personali pentru a explica ceea ce nu merge, dar noi cei de la Comisie știm că linotipul și radioul sunt la fel de vinovate precum Hearst pentru neliniștea noastră.”

      Vom examina în episodul următor ce vroia acesta să spună și cum evoluția tehnologiei comunicației este la fel de responsabilă pentru felul în care înțelegem lumea ca și acțiunile acestor moguli media.

      Traducere din engleză de la Corbett Report.

      EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE – Joseph Sobran

      30,00 lei

      O culegere de eseuri strălucitoare contra nebuniilor și idolilor moderni ale celui mai redutabil polemist conservator american de secol XX.
      „Cel mai bun scriitor al generației noastre. Chestertonul vremurilor noastre. Multe din aforismele sale erau atât de captivante încât toată lumea le repetă acum fără să-și dea seama de unde provin.” – Ann Coulter, scriitoare și comentatoare politică americană

      „Practic în fiecare text de-al său pe care îl citesc, măcar o dată mă opresc, citesc din nou o propoziție sau un paragraf, după care bodogănesc: Cât mi-ar plăcea să fiu și eu în stare să scriu așa!” – Robert Higgs, profesor și istoric al economiei, visiting professor la Oxford University și Stanford University.

      „Probabil cel mai bun editorialist al generației noastre.” – Patrick J. Buchanan, fost director de comunicare al Casei Albe și candidat la președinția SUA

      „În această antologie, însă, cititorul întâlnește un scriitor politic și social cu un simț al limbajului inegalabil, în opinia mea, printre contemporani. (Și îl includ aici și pe Buckley, care în pofida tuturor scăderilor sale personale, știa să întoarcă o frază, dar nu la fel de bine ca editorul pe care l-a dat afară în șuturi pentru a le face pe plac prietenilor săi bine plasați). Mișcarea conservatoare a comis un act de supremă prostie când a început să-l exileze pe cel mai mare talent al său. Au aruncat peste bord un stilist remarcabil. Sobran putea construi argumente teologice și constituționale cu o economie de cuvinte nemaiîntâlnită.” – Paul Gottfried, profesor universitar, istoric al mișcării conservatoare

      „Bardul Dreptei americane” – Matthew Scully scriitor și creator de discursuri pentru președintele George W. Bush

      GEORGE SOROS, PUTEREA DIN UMBRĂ – David Horowitz, Richard Poe

      25,00 lei

      O apariție-eveniment, o carte-document!
      Scrisă de doi autori americani de prestigiu, David Horowitz și Richard Poe, și prefațată de publicistul Adrian Pătrușcă, „GEORGE SOROS – Puterea din umbră” este prima carte tradusă în limba română care descrie, prin recurs la fapte și la documente de necontestat, metodele prin care miliardarul George Soros acționează pentru a infiltra și prelua partide și state în scopul de a le controla și de a le impune ideologia neo-marxistă. O ideologie care corupe și distruge valori morale și tradiții, pentru a le înlocui cu o utopie: „societatea deschisă”, guvernată de „corectitudinea politică”, pe care o propovăduiește George Soros………………………………………………………………………………………………………………….

      «George Soros – Puterea din umbră»

      Pe 19 decembrie 2017, se lansa „prima carte apărută în România despre metodele în care miliardarul George Soros acționează pentru a impune ideologia progresistă/neo-marxistă și a infiltra partide și state”, după cum anunțEditura Contramundum.

      «GEORGE SOROS – PUTEREA DIN UMBRĂ» – o carte document, scrisă de doi publiciști conservatori americani, David Horowitz și Richard Poe, era prefațată de publicistul Adrian Pătrușcă.

      Cartea lui David Horowitz și Richard Poe, era, la acel moment, singura documentare serioasă, contrasă într-un volum, care dezvăluia, cu istorii incontestabile, informații oficiale și declarații publice, metodele prin care magnatul George Soros acționase, prin care și-a construit rețeaua globală cu ajutorul căreia influența politic, fără să fie mandatat de nimeni, viețile a miliarde de oameni.

      Volumul a fost scris pe când nu se știau prea multe despre mașinăria „puterii din umbră”, iar numele miliardarului abia dacă era menționat. Cartea are, așadar, meritul de a devoala un mecanism subversiv de influențare a politicii și a statelor, pe care îl vedem, astăzi, la lucru și în România.

      Cartea este cu atât mai relevantă, cu cât cei doi cercetători americani studiază un caz-școală: acapararea de către George Soros a Partidului Democrat din SUA, prin intermediul protejaților săi, în principal Hillary Clinton. Partidul Democrat a devenit practic principalul vehicul de promovare a ideologiei globaliste a lui George Soros, așa cum o confirmă cei opt ani de mandat la Casa Albă ai lui Barack Obama. De aici, mai departe, este descris traseul miliardarului spre cele mai înalte și ascunse coridoare ale puterii, cu ajutorul manipulărilor, șantajelor, intimidărilor și campaniilor de presă, parte integrantă din arsenalul „puterii/partidului din umbră”.

      Societatea tot mai deschisă, până la aneantizare

      „Scopul meu este să devin conștiința lumii”, îi mărturisea George Soros biografului său, Michael Kaufman.

      Istoria e plină de dumnezei pe pământ și de mântuitori care se ambiționează să salveze omenirea. Însă, vai, prea adesea omenirea se dovedește nătângă și obtuză, cârtitoare și nerecunoscătoare, incapabilă să priceapă ori să cuprindă măcar măreția idealurilor la care este chemată, așa că binele trebuie să îi fie administrat cu forța. Cu teroarea, cu războiul sau cu revoluția, după caz.

      Visul de aur la care aspiră George Soros se numeşte „Societatea deschisă”. Conceptul nu este nou, el îi aparţine lui Henri Bergson, autor între altele şi al teoriei elanului vital, ce nu poate fi stăvilit de opoziţia lumii materiale. Potrivit lui Bergson, o societate este „închisă”, atunci când acţionează exclusiv în interesul său propriu, egoist, „tribal”. Dimpotrivă, o societate „deschisă” este cea care îşi depăşeşte egoismul şi se ridică deasupra intereselor proprii, pentru a promova idealurile şi binele „universal”.

      Karl Popper, pe care Soros îl numeşte „mentorul meu spiritual”, merge mai departe, afirmând că nicio credinţă sau concepţie nu poate fi superioară alteia: din cauza faptului că orice cunoaştere este failibilă, o societate „deschisă” trebuie să permită nu doar exprimarea tuturor punctele de vedere, ci și să le acorde preţuire egală. Deoarece societățile „închise” nu permit un atare pluralism, este nevoie de lovituri de stat sau de revoluții pentru ca regimurile lor să poată fi răsturnate și înlocuite cu conduceri atot-tolerante, care să facă posibilă „deschiderea” societății, explică Popper.

      Deschiderea fără sfârșit

      Drumul de la o societate „închisă” spre una „deschisă” nu se încheie niciodată, procesul de „deschidere” este nesfârşit, dat fiind că omenirea, în dezvoltarea ei, nu va înceta să exploreze, să descopere şi să enunţe noi credinţe şi noi concepte . Care şi ele trebuie asimilate şi preţuite deopotrivă cu cele vechi. Fără discriminare.

      Dar, dacă toate valorile sunt egale, dacă noțiunile de „superior” și „inferior” sunt abolite prin decret, atunci orice scară axiologică dispare și, prin urmare, orice valoare dispare. Or, aceasta înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, decât deprecierea progresivă a societății omenești, până la o grămadă de forme fără fond, și destructurarea ei, până la pulverizare, până la aneantizare.

      Asemenea lui Marx şi a întregului şir de lideri socialişti aliniaţi în urma acestuia, Soros, în calitate de „conştiinţă a lumii”, este un acerb critic al prezentului, însă evită cu şiretenie să ofere prea multe detalii despre cum arată, în concepţia lui, societatea viitorului: „În rețeaua mea de fundații, nu am definit niciodată societatea deschisă. Dacă am fi făcut acest lucru, organizația ar fi devenit mai rigidă; așa cum este acum, flexibilitatea este ceea ce o definește”.

      Partidul din umbră

      Această fentă retorică nu reuşeşte să camufleze suficient de dibaci bătrânul concept marxist-leninist al „revoluţiei fără sfârșit”. De la Stalin ştim că un „revoluţionar de profesie” trebuie să rămână pururea vigilent, deoarece „duşmanul nu doarme niciodată”. Și ce sunt oare activiștii din ONG-urile tutelate de Soros dacă nu niște „revoluționari de profesie”? Niște „activiști de partid”?

      Dacă, însă, în societăţile ce asumau deschis socialismul, „Partidul” era învestit (sau se auto-învestea) oficial ca forţă politică conducătoare, într-o societate pretins deschisă, noţiunea de „partid” (în sine, sectară) ar fi un non-sens. De aici, tertipul cu reţeaua globală de ONG-uri la care recurge Soros pentru a-şi pune în practică viziunea, şi care este numită de David Horowitz şi Richard Poe „Partidul din umbră”. Când luptă să pună mâna pe putere, comuniștii se dau în vânt după clandestinitate și deghizări.

      Vocația de trădător

      Ideea „Revoluţiei fără sfârșit” i se potriveşte mănuşă lui Soros. Schimbarea permanentă, instabilitatea, criza, toate îl ajută să-şi promoveze planurile, să avanseze „pas cu pas”. „De obicei, e nevoie de o criză pentru a declanșa o schimbare profundă de direcție”, mărturisea Soros în «Open Society», carte apărută în anul 2000. Iar mogulul mesianic este un maestru în utilizarea crizelor și, dacă interesele i-o cer, în crearea și întreținerea lor. Chiar dacă asta ar presupune, de pildă, sabotarea țării sale de adopție. După atacurile de la 11 septembrie 2001, când marile companii americane îşi răscumpărau propriile acţiuni pentru a împiedica prăbuşirea bursei americane, Soros joacă împotrivă, câştigând de pe urma celei mai mari tragedii din istoria Statelor Unite. „Nu cred că piața poate să funcționeze pe principii patriotice”, decreta el cinic.

      „Teroriștii au și ei dreptatea lor”

      În această remarcabilă carte pe care am onoarea să o prefaţez, Horowitz şi Poe dedică o parte importantă sabotării de către Soros a războiului Statelor Unite împotriva terorii. Şi straniei sale simpatii faţă de terorişti. „Războiul este o metaforă falsă și amăgitoare în contextul combaterii terorismului”, nu se ferea să afirme Soros în «The Bubble of American Supremacy», apărută în 2002. Şi continua: „Bush pune semnul egal între libertate și valorile americane. Are o viziune rudimentară asupra ceea ce este bine și ce este rău: ‘Noi avem dreptate, ceilalți greșesc’. Această viziune se bate cap în cap cu principiile unei societăți deschise, care admite că este posibil să greșească”.

      Sugestia lui Soros este cât se poate de transparentă: teroriștii s-ar putea să aibă și ei dreptatea lor. O idee în perfect acord cu principiile „societăţii deschise”, în care toate conceptele şi credinţele au valoare egală şi trebuie preţuite deopotrivă.

      Sabotarea dolarului în plin război anti-tero

      Pentru a nu exista niciun echivoc, iată un alt citat din Soros: „Ziua de 11 septembrie i-a șocat pe americani, făcându- i să înțeleagă că alții îi pot percepe cu totul altfel decât se percep ei înșiși. Sunt mai pregătiți acum să reevalueze lumea și rolul pe care Statele Unite îl joacă în lume decât în vremuri obișnuite. Aceasta este o șansă deosebită de a regândi și recontura lumea întrun mod mult mai profund decât ar fi fost posibil înainte de 11 septembrie”.

      În 2003, în plină campanie americană în Irak, Soros apare la CNN anunţând: „Trebuie să mărturisesc că am rezerve în privința dolarului” fără a uita să precizeze că, din cauza asta, vinde dolari şi cumpără euro şi alte valute. Evident, numeroşi afacerişti îi urmează exemplul, astfel că dolarul suferă o devalorizare puternică. Nu există subminare mai perfidă pentru o acțiune militară decât provocarea unui șoc economic.

      Evreul Soros, un antisemit înverșunat

      Nici faţă de Israel şi de evrei, poporul său de sânge, George Soros nu are sentimentalisme. Probabil o reminiscență din copilărie, când, însoțindu-și tatăl adoptiv, participa la confiscarea averilor evreilor din Ungaria. Interviul pe care miliardarul îl acordă postului de televiziune CBS în 1998 a devenit celebru pentru nonșalanța cu care își exhibă cinismul rânjit:

      „Reporter: Sunteți un evreu maghiar care a scăpat de Holocaust… și ați privit cum familii întregi erau trimise la moarte.
      Soros: Corect. Aveam 14 ani și aș spune că acela a fost momentul în care mi s-a format caracterul. Am înțeles atunci că o persoană ar trebui să privească în viitor, să anticipeze evenimentele ce vor urma.

      Reporter: Ați fost împreună cu protectorul dumneavoastră și ați ajutat la confiscarea proprietăților evreilor…
      Soros: Da, e adevărat.

      Reporter: Pare o experiență traumatizantă… V-a fost greu?

      Soros: Nu… Nu, deloc. Copil fiind, poate că nu vezi anumite legături, dar nu mi-a creat nicio problemă ce s-a întâmplat.

      Reporter: Nu aveți niciun sentiment de vinovăție față de cele întâmplate?
      Soros: Nu. Aș fi putut fi de cealaltă parte a baricadei… Într-un mod amuzant, a fost ca pe piața de capital: dacă nu aș fi fost eu acolo, ar fi fost altcineva și proprietatea ar fi fost confiscată oricum. Nu aveam niciun rol în confiscarea proprietăților”.

      Disprețul față de poporul său de sânge nu l-a părăsit până azi. În iunie 2016, simultan cu serverele Convenţiei Partidului Democrat american, sunt piratate şi serverele companiilor miliardarului. Mii de documente ale Fundaţiei Soros sunt publicate pe un site creat special şi numit DCLeaks. Potrivit săptămânalului american «Jewish Press» din New York, ele demonstrează că Soros a finanțat cu milioane de dolari cauzele anti-israeliene și anti-sioniste, inclusiv mișcările palestiniene și islamiste. Printre organizaţiile generos stipendiate se numără de pildă Adalah, una dintre promotoarele aşa-numitei mişcări BDS (Boycott, Divestement, Sanctions) de boicotare a Israelului la nivel global. Între 2001 şi 2015, Adalah a primit de la Soros 2.688.561 de dolari.

      Relațiile financiar-ideologice cu terorismul

      În cartea de faţă, autorii Horowitz şi Poe prezintă cu lux de amănunte relaţiile financiar – ideologice dintre Soros şi Lynne Stewart, supranumită „avocata teroriştilor”, ea însăşi condamnată pentru „complicitate la terorism”, şi care nu a făcut niciodată vreun secret din simpatiile sale anarhist-comuniste. „Nu am nicio problemă cu Mao, cu Stalin, cu conducerea Vietnamului și în niciun caz cu faptul că Fidel îi închide pe cei pe care îi consideră periculoși”, declara ea, într- un interviu publicat, în noiembrie 2002, în revista maoistă «Monthly Review». Într-un interviu acordat în 1995, pentru «New York Times», Stewart afirma: „Eu nu cred în violență anarhistă, cred în violența direcționată. Mă refer la violența îndreptată către instituțiile care perpetuează capitalismul, rasismul, sexismul, și către oamenii care apără aceste instituții”.

      Arestată de FBI în 2002, Lynne Stewart a folosit procesul ca pe o tribună pentru mobilizarea Stângii americane la revoluţie: „Pentru a ne elibera de acest timp de capitalism, lacom, bine împământenit, care există în această țară și care perpetuează sexismul și rasismul, nu cred că putem fi pacifiști … Vorbesc despre o revoluție populară. Vorbesc despre schimbarea instituțiilor, care nu poate fi realizată fără violență”.

      Adrian Pătruşcă

       

       

      HOLLYWOOD EZOTERIC: SEX SECTE ȘI OCULTISM ÎN FILM – Jay Dyer

      40,00 lei

      O carte care descoperă și decriptează cele ascunse în spatele imaginilor mișcate, vândute de marea industrie a iluziilor de la Hollywood.
      Jay Dyer rezolvă 24 de puzzle-uri formate fiecare din sute de piese – imagini și dialoguri – pline de aluzii cu semnificații oculte. Ne oferă chei de interpretare, dar ne lasă pe noi să alegem dacă ni le însușim sau le respingem. Ne dă posibilitatea să-i privim demersul ca pe un joc în care ne invită să intrăm, dar ne atrage – subtil și, în același timp, neechivoc – atenția asupra pericolului care ne pândește din spatele pânzei, al tubului catodic ori al ecranului LCD. Noi decidem, după ce citim această carte, dacă, printre înghițituri de pop-corn și Coca-cola, ne uităm la o joacă de copii sau la un joc sinistru, care-i folosește „iluzionistului-șef”, mai cunoscut ca „tată al minciunii”, ca „vrăjmaș”, ca „șarpele cel vechi”…

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.