Tetanosul; Stresul termic la pasari;  Prevenirea si combaterea intepaturilor cauzate de capuse;  Cadrul legal pentru neutralizarea deseurilor de origine animala………………CUM AU SCHIMBAT ISTORIA PRIMII MOGULI MEDIA,  de James Corbett; GHIDUL INCORECT POLITIC DESPRE ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI ECOLOGISM – Christopher C. Horner; A ȚINE SCLAVII FERICIȚI, de Joseph Sobran; TURNUL BABILONULUI de Sf. Ioan Iacob Hozevitul; „Educaţia patriotică” va contracara „revoluţia culturală” neo-stângistă în SUA  …DIFERENȚA DINTRE EDUCAȚIA MODERNĂ ȘI CEA CLASICĂ   de Annie Holmquist; 

Doctrine…Credinţa şi pocăinţaDarurile lui Dumnezeu (sau roade ale voinţei libere?), de Sam Storms… Un model de pocăinţă, O pildă a pocăinţei, Ce este pocăinţa? de R.C. Sproul;  ÎNCEPUTUL LUCRĂRII PUBLICE A LUI ISUS; CHEMAREA LA POCĂINŢĂ; SPERANȚĂ PENTRU CEL ZDROBIT ; EVANGHELIA ARE PUTERE-SECRETELE PERSOANEI CARE ESTE ÎN SUFERINŢĂ SI TOTUSI ARE BUCURIE ; Răni nevindecate din anii copilăriei ; Misiunea şi mesajul lui Pavel ; Cugetări despre îndemnul la pocăință al lui Isus ; Neprihanirea; Scopul lui Dumnezeu cu eşecul omului si… Un Singur Lucru Fac, de : Zac Poonen;HOLLYWOOD EZOTERIC: SEX SECTE ȘI OCULTISM ÎN FILM – Jay Dyer… EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE – Joseph Sobran; GEORGE SOROS, PUTEREA DIN UMBRĂ – David Horowitz, Richard Poe… „Răspunsul de solidaritate muncitorească la chemarea noastră”… Planul neomarxiștilor pentru controlarea societății și a generațiilor viitoare… Teroarea minciunii – o realitate… Economia și inșii fertili, buni de muncă grea„Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”… 

 

SPERANȚĂ PENTRU CEL ZDROBIT, de Gary Wilkerson

https://worldchallenge.org/ro/devotion/speran%C8%9B%C4%83-pentru-cel-zdrobit

Unii dintre voi proveniți din familii destrămate și poate că aveți această întrebare: „Mai este speranță pentru mine?” Am întâlnit pe cineva, nu cu mult timp în urmă, părinții lor divorțaseră și bunicii lor la fel. Aceștia se întrebau: „Va putea rezista oare căsnicia mea?”

Vreau să îți spun astăzi că indiferent din ce fel de familie provii, indiferent de trecutul pe care l-ai avut, poți fi precursorul unei noi generații de oameni care să se ridice și să-I slujească lui Dumnezeu.

Kelly și cu mine suntem prieteni foarte apropiați, cu o familie minunată. Cândva, soția lui a început să ne spună mărturia ei și am rămas cu toții uimiți.

Când era mică, mama ei avea probleme psihice severe, accese de furie și paranoia. Din cauza acestor condiții, lucruri ciudate o făceau pe mama ei să fie supărată, izbucnea de furie dintr-odată față de această fetiță care avea doar patru sau cinci ani. Mama o băga într-un dulap și o lăsa acolo toată ziua în întuneric. Pe deasupra la toate acestea, tatăl ei venea beat acasă multe nopți la rând, timp în care aceasta era abuzată fizic.

A crescut în acest mediu până când L-a întâlnit pe Isus, la vârsta de 15 ani. Nu avea voie să meargă la biserică, dar totuși mergea, slavă lui Dumnezeu! A început să crească în Hristos și să fie vindecată de anii plini de traume. Apoi a întâlnit un bărbat minunat. S-au căsătorit, au avut copii și nu am fi bănuit nimic despre trecutul ei, deoarece ea părea atât de sănătoasă din punct de vedere emoțional și spiritual.

Dacă vă aflați într-o situație familială dificilă, nu vă lăsați pradă deznădejdii! Când Pavel vorbea despre viitorul nostru plin de speranță în Hristos, el a spus: „Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă. Dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:12-14)

Nu te lăsa biruit! Gândește-te că puterea Duhului Sfânt trăiește în tine și El îți va da autoritatea de a te ridica și de a fi restaurat.

 

Un Singur Lucru Fac, de : Zac Poonen

 

categorii :   Devotament față de Cristos

„Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:7-14).

Să ne amintim, în primul rând, cu toţii că aceste cuvinte ale apostolului nu au fost scrise de un tânăr entuziast care de-abia ce a început să meargă pe calea creştină. Ele sunt mărturia unui creştin matur aflat aproape de sfârşitul unei vieţi roditoare şi pline. Trecuseră treizeci de ani de la convertirea lui Pavel. În timpul acelor ani, Dumnezeu îl folosise să întemeieze multe biserici, adeverind cu putere lucrarea lui prin semne şi minuni. De la început, Pavel s-a cheltuit pe sine fără rezerve în lucrarea evangheliei, călătorind constant şi trecând prin mari nenorociri. Ajunsese să cunoască realitatea biruinţei asupra păcatului pe măsură ce a crescut în asemănare cu Domnul lui. Şi, printre multele lui bucurii, avusese experienţa unică, aşa cum a considerat-o el, a ridicării în al treilea cer pentru a primi revelaţii deosebite ale adevărului spiritual.

Totuşi, la sfârşitul a toate acestea, el a afirmat că încă n-a ajuns la tot ceea ce Dumnezeu plănuise pentru viaţa lui. Iată-l pe unul dintre cei mai mari creştini din toate timpurile spunând, spre sfârşitul vieţii lui, că el încă trebuie să alerge în direcţia ţelului. Pentru majoritatea credincioşilor, vai!, mântuirea începe şi se sfârşeşete cu naşterea din nou şi cu scăparea asigurată de judecata divină pe care o presupune. Nu şi pentru apostol, nici pentru oricine altcineva care caută, ca şi el, să fie un ucenic adevărat al lui Hristos. Aici, în acest pasaj, el îşi mărturiseşte convingerea fermă că Hristos pusese mâna pe el cu un ţel. El, la rândul lui, era hotărât să apuce cu orice preţ acel ţel. Acesta este un adevăr extraordinar şi solemn că, atunci când Domnul Îşi pune mâna pe noi, la convertirea noastră, aceasta se întâmplă cu un ţel întinzându-se cu mult, foarte mult dincolo de simpla salvare a sufletelor noastre din focul iadului şi răscumpărarea lor pentru rai. Dacă, un om atât de matur ca şi apostolul Pavel a trebuit să spună la sfârşitul a treizeci de ani de slujire creştină asiduă că el nu ajunsese încă, ci trebuia neîncetat să se lupte pentru împlinirea întregului plan al lui Dumnezeu pentru viaţa lui, ce lucru colosal trebuie să fie acel plan!

Pavel merge chiar mai departe în acest pasaj. Pentru el, tot ceea ce lumea apreciază ca fiind preţios este gunoi fără valoare, în comparaţie cu acest obiectiv suprem al priceperii planului lui Dumnezeu şi al împlinirii lui. El îl consideră drept un premiu pentru câştigarea căruia se merită renunţarea la tot ceea ce este în lume (Filipeni 3:14). Când privim în jurul nostru şi vedem credincioşi care râvnesc la posesiuni lumeşti şi care se agaţă de lucrurile materiale, rezervându-le acestora un loc mai mare în vieţile lor decât lucrurilor lui Dumnezeu, suntem siliţi să concluzionăm că creştinismul lor este foarte îndepărtat de cel al lui Pavel.

Este un indiciu al infantilităţii spirituale să te gândeşti la mântuire numai în termenii unei poliţe de asigurare pentru salvarea de focurile iadului. Când ne maturizăm spiritual, realizăm că Dumnezeu ne-a salvat ca să putem merge în fiecare zi pe calea pe care El a planificat-o deja din veşnicie pentru fiecare dintre noi (Efeseni 2:10). Această cale e ceea ce Pavel a considerat a fi planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Dacă suntem mulţumiţi doar cu faptul că am primit harul Lui, dar nu suntem angajaţi în împlinirea voii Lui pentru vieţile noastre, atunci nu contează cât de profund evanghelici am fi, pentru că vom trece prin viaţă fără să realizăm nimic de valoare statornică înaintea lui Dumnezeu. Bineînţeles că primul obiectiv al diavolului este să-i orbească pe oameni într-un fel sau altul cu privire la harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, oprindu-i astfel de la a fi salvaţi (2 Corinteni 4:4). Dar dacă nu reuşeşte acolo, atunci următorul lui obiectiv este să-l orbească pe noul credincios faţă de faptul că Dumnezeu are un plan foarte precis pentru el. Aici el a reuşit într-o mare măsură. Sunt mii de credincioşi reali care nu caută niciodată cu seriozitate voia lui Dumnezeu, nici măcar în deciziile majore pe care le iau în viaţă.

Viaţa creştină este descrisă în acest pasaj din Filipeni ca una în care noi trebuie să alergăm neîncetat. Niciun grad de maturitate spirituală la care se poate ajunge pe pământ nu ne va scuti de această nevoie de urgenţă constantă. Tocmai pentru că mulţi credincioşi au neglijat această lecţie ei nu au o mărturie vie. Singura lor mărturie e legată de o experienţă din trecutul îndepărtat când, într-o zi binecuvântată, poate că şi-au ridicat mâna sau au semnat o hotărâre în vreo întâlnire evanghelică. A fost ceva minunat, dar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic! Proverbe 24:30-34 care aduce în prim plan imaginea unei grădini lăsată în paragină, descrie condiţia omului care se relaxează după aflarea mântuirii. O grădină necesită îngrijire şi plivire constantă, dacă e să fie apărată de buruieni şi de urzici – şi la fel are nevoie şi sufletul omenesc.

Cred că John Wesley a fost acela care a instituit regula din primele adunări metodiste de mărturisire potrivit căreia nimănui nu i se permitea să dea o mărturie mai veche de o săptămână. Oricine n-avea nimic de spus despre relaţiile Domnului cu el din timpul ultimelor şapte zile trebuia să se considere un apostat. Câţi dintre noi putem trece acest test? Într-o adunare de acest fel va trebui oare să rămânem într-o tăcere posacă?

Remarcaţi cuvintele lui Pavel din Filipeni 3: 13, 14: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Regăsim aici mai multe priorităţi ale creştinului. Înţelegerea ţelului lui Dumnezeu şi alergarea înainte pentru atingerea lui nu este ceva opţional şi rezervat doar elitei spirituale. Ar trebui să caracterizeze viaţa fiecărui copil adevărat al lui Dumnezeu.

Traducerea în limba română: Maria Magdalena

Neprihanirea

 

Totuşi, Dumnezeu doreşte atât de mult o relaţie cu omul, încât a găsit soluţia: prin jertfa Domnului Isus Hristos, omul poate fi considerat neprihănit în ochii lui Dumnezeu în momentul în care Îl acceptă pe Isus ca Domn şi Mântuitor personal, prin credinţă.  „…să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă” (Filipeni 3:9).

Neprihănirea noastră se bazează pe jertfa Domnului Isus Hristos pe cruce.  Astfel, neprihănirea lui Hristos este considerată ca fiind a noastră şi suntem neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu.

Cu toate că merităm osânda veşnică, suntem făcuţi neprihăniţi prin Isus Hristos.  Ieremia 23:5-6:„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.  În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!”

Omul nu are niciun merit în aceasta; este exclusiv decizia şi lucrarea lui Dumnezeu.  Putem alege să o acceptăm sau nu, dar este la îndemâna oricărui om, tocmai pentru ca nimeni să nu se mândrească cu neprihănirea lui.

Ca rezultat, vom petrece eternitatea în prezenţa Dumnezeului sfânt, curat, bun, blând şi neprihănit, care este neprihănirea noastră. Matei 13:43: „Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor”…

…Vom avea viaţă „…Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” (Romani 5:18).

Ce aduce neprihănirea:

Isaia 32:17: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roadele neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie.” 

Isaia 51:7: „Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.”

1 Petru 3:12: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.”

Habacuc 2:4: „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.”

Isaia 51:6: „Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.”

Romani 5:17: „Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!.”

Pocainta şi iertarea păcatelor

 

 

              Pocainta şi iertarea păcatelor: este forma care ne împaca cu YHWH şi ne scapa complet de pedeapsa cu moartea castigata prin păcat. Acest lucru poate fi realizat doar numai prin acceptarea lui Yashua ca Mântuitor.
              Pocainta, duce inevitabil la o cale de sfinţire.
              Pocainta este o adanca parere de rau pentru pacatele savarsite si o continua ferire de a le mai face. Este o schimbare radicala de atitudine fata de pacat si fata de YHWH.Regretul este sincer si nu este cauzat de frica pedepsei.     Pocainta se bazează pe recunoaşterea faptului că esti păcătos , şi care implică o schimbare a minţii şi a caracterului.

El zicea: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” 
Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.
Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!` Căci vă spun că YHWH din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc. (Matei 3:2,8-10)
De atunci incolo, Yashua a inceput sa propovaduiasca si sa zica: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” (Mat.4:17)

Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea lui Yashua, neteziţi -I cărările,„a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. El zicea: „S-a implinit vremea, si Imparatia lui YHWH este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.”(Marc.1:3,4,15)
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel. 
Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” (Luc.13:3,5)

„Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Yashua, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh. (Fapt.2:38)
Pocaiti-va, dar, si intoarceti-va la YHWH, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la YHWH vremurile de inviorare (Fapt.3:19)
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui YHWH te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2:4)

 Etapele Pocaintei

             Cu Mintea prin recunoasterea  pacatului 
 Cînd a văzut Simon Petru lucrul acesta, s’a aruncat la genunchii lui Isus, şi I -a zis: ,,Yashua, pleacă dela mine, căci sînt un om păcătos.„ (Luca 5,8)
            Cu Inima prin a regreta pacatul
După ce m’am întors, m’am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele.` – (Ieremia 31, 19)
            Cu Gura prin Marturisirea pacatului 
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. (1 Ioan 1,9)              
           Cu fiinta Intreaga( trup, minte, inima )prin a parasi pacatul 
 ,,Nimeni, Yashua„, I -a răspuns ea. Şi Yashua i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.„ (Ioan 8, 11)            
           Cu Fiinta Intreaga prin Consacrare
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui YHWH, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui YHWH: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12,1)

Concluzie: “Zideste in mine o inima curata, YHWH Elohim, si pune in mine un duh nou si statornic!”(Psalmul 51, 10)   Shalom !!!

 

https://israelshabbatschalom.wordpress.com/2012/07/13/pocainta-si-iertarea-pacatelor/

 

O Recapitulare a Capitolului 8, din Ev.după Ioan

https://rcrwebsite.com/preexist.htm

Acesta conţine povestea femeii prinse în adulter, a milei nespuse şi a înţelepciunii nemaivăzute a lui Isus (1-11). După aceea, poate având în vedere sfeşnicele din Templu, Isus se declară „Lumina Lumii” (12). Vedem împietrirea inimii fariseilor şi răspunsul lui Isus, prin care îşi arată autoritatea Sa (14-20). Isus oferă o a doua cuvântare, în care îi osândeşte de păcat, îi încurajează să-i fie adevăraţi ucenici prin rămânerea în Cuvântul Lui (30-31). Mulţi cred în El, pentru cuvintele pe care le-a rostit. Însă, doar rămânerea lor în Cuvântul Lui, îi califică ca adevăraţi ucenici şi înseamnă cunoaşterea adevărului. Iar cunoaşterea adevărului, este libertate (31). Ca răspuns la chemarea lui Isus la o adevărată ucenicie, Iudeii se împietresc din nou şi pretind că avantajele naşterii lor din Avraam îi face automat, copiii ai lui Dumnezeu (33-37). Însă Isus le arată falsitatea unei astfel de pretenţii (foarte întâlnită şi în zilele noastre!!), evidenţiind gândurile lor ucigaşe, care îi descalifica din urmaşi ai lui Avraam, în urmaşi ai Primului Ucigaş, ai Satanei. O veste şocantă, pe care mulţi aşa numiţi creştini, ar trebui să o primească! Originea lor naturală, vine într-adevăr de la Avraam, însă originea lor spirituală, Isus spune că vine de la Diavolul (34-47). Spre ruşinea lor, ei îl hulesc pe Hristos, dovedind răutatea inimilor lor, la care Isus răspunde cu o afirmaţie directă a Dumnezeirii Sale (48-58). Atunci, ei încearcă să-l omoare cu pietre. O tentativă de împlinire a gândurilor lor ucigaşe de „credincioşi autentici”!(59)

– He (John) is thought to have been the only apostle who died a natural death, and to have lived upwards of 100 years. Some say, having completed 100 years, he died the day following. This Gospel is supposed by learned men to have been written about A.D. 68 or 70; by others, A.D. 86; and, by others, A.D. 97; but the most probable opinion is that it was written at Ephesus about the year 86.
– „Evanghelia Dumnezeirii lui Isus Hristos”!

În răspunsul Iudeilor, îi vedem lăudându-se cu DESCENDENŢA LOR NATURALĂ DIN AVRAAM – care a fost nu doar „părintele fizic al iudeilor”, dar mai ales „părintele spiritual al tuturor credincioşilor” – ca şi cum această înrudire a lor de trup presupune şi acoperirea tuturor defectelor şi lipsurilor lor spirituale, chiar să suplinească lipsa unei relaţii personale a fiecăruia cu „Dumnezeul lui Avraam” – „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam”. Această pretenţie se observă şi la alte popoare, care deşi se fac pe alte baze, reprezintă acelaşi fel de pretenţie falsă de apartenenţă la Dumnezeu. Exemple? … „Noi suntem „biserica apostolică – penticostală”, „catolică – Petru”, „ortodoxă – Andrei”, etc.

O RELAŢIE SPECIALĂ?
Ei merg chiar mai departe afirmând că, „avem un singur Tată: pe Dumnezeu”. Astfel ei pretind că sunt copiii lui Dumnezeu şi că au o relaţie specială cu El, făcând parte din familia Lui, doar pentru că descendenţa lor trupească se poate identifica de la Avraam. Dar, aceşti Iudeii au uitat că o relaţie/legătură trupească cu Avraam nu însemna nimic şi nu le era de nici un folos, dacă nu împărtăşeau şi credinţa lui Avraam.

Iudeii se credeau în siguranţă şi având asigurată binecuvântarea lui Dumnezeu, doar fiindcă se trăgeau din Avraam.

Dar ceea ce ei caută să facă acum este EXACT OPUSUL a ceea ce Avraam ar fi făcut! Când la el a venit un „trimis” al lui Dumnezeu, el l-a primit (Gen.18:1-8), dar aceşti Iudei căutau să-l omoare pe „trimisul” lui Dumnezeu. Asta este o foarte mare diferenţă!
Cum îndrăzneau să-şi spună urmaşi ai lui Avraam când faptele lor erau atât de diferite de ale lui?

CUVINTELE LUI ISUS ALUNGĂ/ÎNLĂTURĂ ACEASTĂ AMĂGIRE.
Le zdruncină definitiv această iluzie pe care şi-au format-o. Este acelaşi argument pe care l-a folosit şi Pavel. Şi anume, că sângele şi carnea nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, ci doar duhul înnoit al omului. Nu carnea şi sângele îl făcea pe un om urmaş al lui Avraam ci calitatea lui morală şi loialitatea lui spirituală faţă de Dumnezeu.

J.C.Ryle – adaptat: „Să fie clar, odată pentru totdeauna, că legătura pe care o avem cu o biserică bună, cu strămoşii noştri credincioşi, nu reprezintă nicidecum dovada mântuirii noastre prezente. Nouă ne trebuie mai mult decât nişte legături tradiţionale cu Creştinismul. Nouă ne trebuie o legătură personală cu Hristos şi să fim altoiţi la El prin credinţă. Trebuie să cunoaştem personal şi pe viu legătura cu Duhul Sfânt şi lucrarea Sa, în inimile noastre. „Apartenenţa” şi calitatea de „membru” sunt noţiuni rafinate şi cauze vrednice de dispute partinice. Dar ele nu ne vor scăpa sufletul de „mânia viitoare”, şi nu ne vor inspira îndrăzneală în ziua judecăţii”.

Faptele lor i-au demascat, i-au deconspirat: nu sunt ai lui Dumnezeu! Sunt ai diavolului. Faptele lor indică ADEVĂRATA LOR APARTENENŢĂ : ei aparţin, nu lui Dumnezeu şi Împărăţiei Sale, ci diavolului şi împărăţiei întunericului!

DESPRE ORIGINEA LUI ISUS: DE UNDE VINE ŞI CINE ESTE?
AFIRMAŢIA DIRECTĂ DUMNEZEIRII SALE

Ioan 8:45-59
45. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi. 46. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? 47. Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu”. 48. Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?” 49. „N-am drac”, le-a răspuns Isus; ci cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi. 50. Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă. 51. Adevărat, adevărat vă spun, că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea”. 52. „Acum”, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac”; Avraam a murit, prooroci de asemenea au murit, şi Tu zici: „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea”. 53. Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât proorocii, care de asemenea au murit? Cine Te crezi Tu că eşti?” 54. Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea, nu este nimic; Tatăl Meu mă slăveşte, El despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; 55. şi totuşi nu-l cunoaşteţi. Eu îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-l cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc cuvântul Lui. 56. Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat”. 57. „N-ai nici cincizeci de ani”, I-au zis Iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” 58. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”. 59. La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.

Trebuie să recunoaştem aici LIMBAJUL DEFĂIMĂTOR cu care aceşti oameni religioşi I se adresează Domnului Isus. Epitetele insultătoare şi expresiile violente sunt armele favorite ale diavolului. – „Noi nu suntem copii născuţi din curvie„ (41) – „Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?” (48) – şi din nou, vers.52, „Acum”, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” Însă, insultele şi limbajul violent sunt primele semne ale unei cauze pierdute! Reduşi la tăcere de argumentele şi autoritatea Domnului, Iudeii, apelează la abuzul personal. Ca şi în politica românească! Atac, la persoană.

Când îşi pierde alte mijloace angajate împotriva Hristosului şi urmaşilor Săi, Satana îşi îndeamnă lucrătorii să lovească cu vorbe, să înţepe cu limba şi să apeleze la josnicii. Domnul ne-a prevenit mai dinainte că şi noi vom resimţi asupra noastră, ura lumii. Formele în care ea se manifestă sunt diverse, de aceea, nimic nu ar trebui să ne surprindă. Apost. Iacov ne aminteşte: Iacov 1:2 „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări…”

Când apar în ziare articole defăimătoare, se afirmă lucruri neadevărate despre noi, să le privim ca o mare bucurie şi un mare privilegiu, căci aşa I-au făcut şi lui Isus.

EXEMPLU: Vasile, a fost declarat în bisericile din Cluj, „persoană non-grata”! Indezirabil, nedorit! Nu este oare un privilegiu, pentru Vasile că i-au acordat acelaşi statut pe care i l-au acordat şi lui Isus?

Numeroase şi incredibile sunt rapoartele false care au circulat şi care continuă să se răspândească despre creştini, şi în zilele noastre! EXEMPLE? Pe cine a învinuit Nero de incendierea Romei? Pe creştini! Martorii, deşi nu sunt creştini, au fost acuzaţi că sacrifică copii!!

Faptul că noi ne identificăm cu Hristos, şi nu cu o organizaţie care să-i etaleze şi uzeze Numele îi indignează pe mulţi!

Nu reprezentăm un pericol Împărăţiei Întunericului, atâta vreme cât îi practicăm liber, obiceiurile! De îndată ce intrăm în „oastea Domnului”, începe războiul!

Ce este de asemenea foarte interesant cu privire la minciunile spuse despre creştini, este nu faptul că acestea se spun ci, faptul că acestea se cred. Oamenii, par să primească cu mai mare uşurinţă orice inepţie afirmată despre cineva, decât să dorească să ştie adevărul despre aceea persoană!

Într-adevăr, trebuie să fim întrebaţi ca şi Petru, dacă vom putea bea paharul pe care l-a băut El?

Mt 20:22-23 „Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu, şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei. Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu, şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu: dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru cari a fost pregătită de Tatăl Meu.”

1Petru 2:23 „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător”

Însă ştiind cine este şi de unde venea, Isus le aruncă „mănuşa” Iudeilor! „Cine Mă poate acuza de păcat?” (v.46)

AFIRMAŢIILE ŞOCANTE ALE LUI ISUS

A PĂZI CUVÂNTUL LUI, ADUCE VIAŢA VEŞNICĂ: v.53-51
ISUS, ÎL CUNOAŞTE „BINE” PE TATĂL: CUNOAŞTEREA
PERFECTĂ A TATĂLUI DE CĂTRE ISUS: v.52-55
PRE-EXISTENŢA LUI ISUS: v.56-59

51-53 „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea. „Acum”, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: ,Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea”. Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât proorocii, cari de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?”

ISUS FACE O AFIRMAŢIE MAI ŞOCANTĂ DECÂT ALTA! Aici (v.51), El spune că, „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea”. Această afirmaţie îi scandalizează şi mai mult pe Iudei. Dar, Isus nu a spus încă totul.

Cine este Isus să se pună mai presus de toţi profeţii lor şi să pretindă că, deşi aceia au păzit cuvântul lui Dumnezeu, totuşi au murit. Iar acum, Isus spune că cine păzeşte cuvântul Lui nu va gusta moartea deloc! Cine se crede, El?

Modul literar în care ei au interpretat cuvintele Lui le-a ascuns adevărata semnificaţie a celor spuse de Isus. Nu de viaţa fizică, sau de moartea fizică, le vorbea El, ci a vrut să spună că pentru cel ce-l primeşte moartea şi-a pierdut finalitatea. Omul acela a început o relaţie cu Dumnezeu, pe care nici timpul, nici moartea nu o poate întrerupe. Acesta trece nu de la viaţă la moarte, ci de la viaţă la viaţă, moartea fiind doar introducerea acestuia în prezenţa lui Dumnezeu. (Barclay) Şi nu doar atât, dar acesta nu va vedea „moartea a doua” (Apoc.20:14-15; 21:8)

Atunci Isus, face nişte afirmaţii care pot fi considerate însăşi baza vieţii Sale:

2. El spune că posedă o cunoaştere unică a lui Dumnezeu:
(ISUS, ÎL CUNOAŞTE „BINE” PE TATĂL: CUNOAŞTEREA PERFECTĂ A TATĂLUI DE CĂTRE ISUS: v.52-55)

V.54 „Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru; 55 şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui”.

Astfel, El spune că-l cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum nimeni nu l-a cunoscut sau îl va cunoaşte vreodată. A nu spune acest lucru ar fi o minciună din partea lui Isus, fiindcă „El a ieşit şi vine de la Dumnezeu: n-a venit de la El însuşi, ci El L-a trimis” (8:42). De aceea, Isus este numit pe drept cuvânt „Mediatorul”, pentru că doar prin El şi noi ajungem să-l cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu.

3. El spune că „este” (nu, „a fost”!), mai dinainte de Avraam. Isus spune că, „El este”?!
(PREXISTENŢA LUI ISUS)

8:56-58 „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” „N-ai nici cincizeci ce ani” , I-au zis Iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”

Isus merge mai departe afirmând nu doar că-l cunoaşte cel mai bine pe Dumnezeu dar şi că El „este” mai de dinainte de Avraam. Pentru a înţelege magnitudinea unei astfel de afirmaţii, este nevoie să înţelegem ce credeau Iudeii despre Avraam…

Pentru iudei, Avraam era considerat omul cel mai apropiat de Dumnezeu, omul care a avut o relaţie deosebită cu El, şi căruia Dumnezeu I-a făcut promisiuni nemaipomenite.

Cum „a văzut Avraam ziua Lui”? Ce înseamnă asta? Nu înseamnă că a prevăzut venirea Mesiei?

SAU, POATE L-A VĂZUT ÎN MELHISEDEC? V.56. „A văzut ziua Lui” Cum? Prin credinţă, putem să mai spunem că Avraam l-a văzut pe Isus, sau ziua Lui, în umbre sau în făgăduinţele pe care Dumnezeu I le-a făcut, cum ar fi că, toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa lui.

Geneza 22:10-18 „Apoi Avraam a întins mâna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam, şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea! „

ISUS ESTE ACEEA „SĂMÂNŢĂ”, NU ISAAC! De fapt, promisiunea acelei sămânţe privea dincolo de un fiu al său. Acestea sunt indiciile biblice care pot explica cum a putut Avraam să vadă „ziua lui Isus Hristos”.

POVESTEA LUI AVRAAM a lăsat o impresie puternică şi profundă iudeilor. Referinţe la ea se găsesc aproape în toate tradiţiile religioase ale popoarelor din Orientul Mijlociu. Dar Biblia, este cea care, în mod, deosebit explică proeminenţa pe care acesta o avea printre Iudei. Ea i-a acordat diferite denumiri pentru care a rămas celebru. Iată câteva care apar în Noul Testament

„PRIETENUL LUI DUMNEZEU” – Iacov 2:23 „Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”, şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”

„CREDINCIOSUL AVRAAM” – Galateni 3:9 „Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios”

„TATĂL NOSTRU AL TUTUROR” – Romani 4:16 „De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor”

Pe lângă aceste elemente biblice mai avem nişte CREZURI POPULARE, pe vremea aceea, ale Iudeilor…

Însă în această împrejurare, spunând că „Avraam a săltat de bucurie şi s-a bucurat fiindcă a văzut ziua Lui” (56) şi că El, Isus, „este” de mai dinainte să se nască Avraam”.

În felul acesta, Isus şi l-a subordonat pe Avraam, în cunoaşterea lui Dumnezeu. Prin aceste cuvinte Isus spune că L-a precedat în existenţă pe Avraam. Cine este El atunci? Este cineva care a călătorit în trecut, vine din trecut şi cineva pentru care timpul nu-i pune probleme existenţei!

Este foarte important să observăm că Isus nu spune că, „mai înainte ca să se nască Avraam, am fost Eu”, ci „mai înainte ca să nască Avraam, Eu sunt„, pentru că exprimându-se astfel Isus, nu doar afirmă că, El trăia înainte ca Avraam să se nască, ci că El (deja) „era”. Pe când s-a născut Avraam, Isus avea deja „vechime”. El exista de mult timp. De fapt, El era veşnic. Isus nu a avut un moment când a luat fiinţă, cum a avut Avraam, ci mai înainte ca Avraam să i-a fiinţă, Isus era etern. (afirmaţia îl indică pe Avraam ca fiind o creatură, iar pe Isus, ca fiind creatorul – Matthew Henry) Nu a fost nici un moment din timp, în care Isus să nu fi existat. Isus şi-a afirmat „pre-existenţa” lui din veşnicii.

CONFIRMARE, DIN PARTEA DUŞMANILOR.Această afirmaţie deosebită este atestată de faptul că iudeii l-au înţeles bine că pretindea că este Dumnezeu, pentru că Ioan ne spune că, „la auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El” (v.59). Duşmanii lui de moarte sunt cei care prin faptele lor ne atestă afirmaţiile lui Isus. Ei l-au înţeles bine (şi au acţionat greşit!): acest om, ce părea doar un om de rând, declara despre sine că este Dumnezeu. L-au înţeles bine, dar nu l-ar crezut! Cât mulţi oameni, fac astăzi acelaşi lucru!

VULGATA LUI IERONIM (c.345-c.419)– Exodus 3:14 „dixit Deus ad Mosen ego sum qui sum ait sic dices filiis Israhel qui est misit me ad vos”
Ioan 8:58 „dixit eis Iesus amen amen dico vobis antequam Abraham fieret ego sum„

ŞI-A ÎNSUŞIT NUMELE LUI DUMNEZEU!
Dacă n-ar fi fost de ajuns că a spus că este înainte de Avraam, ca să credem că Isus este de aceeaşi făptură, esenţă, natură şi substanţă, cu Dumnezeu Tatăl, faptul că şi-a însuşit titlul divin „Ego Eimi”, „Ego Sum” – traducerea grecească, respectiv latinească a evreiescului „YHWH” – ar trebui să constituie o probă suficientă a Dumnezeirii Lui. Atribuindu-şi sacrul, pentru evrei, „Eu Sunt”, Isus declara că El este Iehova. Că, este Unul şi Acelaşi cu Iehova Dumnezeul lor, care li s-a revelat în istoria naţiunii lor!

CE VRUT SĂ SPUNĂ ISUS? ŞI CE-A SPUS, DE AU VRUT SĂ-L OMOARE CU PIETRE? Omul Isus nu a existat dintotdeauna pentru că ştim că Isus s-a născut ca om în această lume, în Betleemul din Iudea. Dar, ca şi Dumnezeu, el nu şi-a început existenţa atunci. Cuvântul care a fost la început atunci, abia s-a întrupat. Cuvântul era veşnic. Isus avea viaţa lui Dumnezeu, şi de aceea existenţa lui era veşnică. El nu a căpătat viaţă la întrupare, sau mai înainte. La întrupare, El n-a făcut decât să ne arate, „slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (14). Deşi era mai în vârstă decât El cu câteva luni, Ioan Botezătorul a mărturisit şi El această preexistenţă a lui Isus spunând: Ioan 1:15 „Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu:, Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine„

ISUS – „EXEGEZA” LUI DUMNEZEU
La întrupare Isus n-a făcut decât să ni-l arate pe Dumnezeu: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Cum ar fi putut s-o facă, dacă El nu era una şi aceeaşi cu Dumnezeu? Poate altcineva s-o facă? Isus este numit aici „exegesa” lui Dumnezeu.
ISUS – „EXEGEZA LUI DUMNEZEU”: Cuvântul „l-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18) înseamnă, „a scoate”, „a evidenţia”, „a scoate în afară”. Prin Întrupare Isus l-a „scos la iveală” pe nevăzutul Dumnezeu. Cuvântul acesta devine în latină „exegesis”. EXEGEZA este metoda de studiu biblic care explică complet fiecare detaliu al textului. Prin întrupare Isus a explicat toate detaliile Persoanei lui Dumnezeu Tatăl. L-a făcut cunoscut pe Cel de Necunoscut!

„În sânul… ” (Ioan 1:18): o expresie evreiască care indică intimitate. Poporul lui Israel se spune că a stat la sânul lui Dumnezeu (Numeri 11:12), despre nevasta unui bărbat se spune că stă la sânul lui (Deut.13:6), despre cei mântuiţi se spune că vor fi duşi în sânul lui Avraam (Luca 16:22,23), la Ultima Cină, Ioan, cel ce-a scris evanghelia s-a lăsat pe pieptul lui Isus (Ioan 13:23). E clar că expresia indică apropiere, intimitate, afecţiune, prietenie. A spune că eşti „în sânul” cuiva exprimă cea mai mare intimitate la care se poate ajunge. Când Ioan foloseşte această expresie cu privire la Isus, nu face decât să spună că între El şi Dumnezeu există o neîntreruptă şi desăvârşită intimitate. Că Isus a avut o cunoaştere a lui Dumnezeu pe care un copil o are despre tatăl lui. O cunoaştere a caracterului acestuia, a planurilor şi a naturii acestuia, pe care nimeni altcineva nu o are şi care îl califică mai presus de oricine să ni-l facă cunoscut (Albert Barnes). Acest verset dovedeşte că Isus a avut o mai bună cunoaştere a lui Dumnezeu decât oricare din profeţii trecutului şi revelaţia deplină a lui Dumnezeu poate fi aşteptată doar de la EL.

ACESTEA SUNT AVANTAJELE INTRISECE ALE LUI ISUS ÎN REVELAREA LUI DUMNEZEU

O completă şi desăvârşită cunoaştere a lui Dumnezeu poate fi obţinută doar prin Fiul. De aceea, cei ce vor să-l cunoască pe Dumnezeu, la El trebuie să vină!
Alte deduceri:
– După cât de bine îl cunoşti pe Isus poţi să-ţi dai seama cât de bine îl cunoşti pe Tatăl.
– Dacă îl ai pe Fiul îl ai şi pe Tatăl (1 Ioan 2:22-23)
– Dacă îl cinsteşti pe Fiul îl cinsteşti pe Tatăl (Ioan 5:23)

Te-ai întrebat vreodată cum arată Dumnezeu? Exact ca Isus Hristos!

Ioan 14:9 „”Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?’

EVANGHELIA LUI IOAN, EVANGHELIA LUI „EU SUNT”!!

Ioan 6:20 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
Ioan 6:35 Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.
Ioan 6:41 Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer.”
Ioan 6:48 Eu sunt Pâinea vieţii.
Ioan 6:51 Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”
Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
Ioan 8:24 De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
Ioan 8:28 Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.
Ioan 9:9 Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu; dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.”
Ioan 10:7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sunt uşa oilor.
Ioan 10:9 Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.
Ioan 10:11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
Ioan 11:25 Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Ioan 13:19 Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt.
Ioan 14:6 Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Ioan 14:20 În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.
Ioan 15:1 Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.
Ioan 15:5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
Ioan 18:6 Când le-a zis Isus: „Eu sunt„, ei s-au dat înapoi, şi au căzut jos la pământ.
Ioan 18:8 Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă

Alte indicii biblice ale divinităţii (dumnezeirii) lui Isus, ce se găsesc în următoarele aspecte ale Fiinţei Lui:

PRE-EXISTENŢA LUI:
Mica 5:2 „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei”

Ioan 1:1 …
Ioan 8:58 …
Ioan 17:5, 24 „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea”. 24 „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”.

Col 1:17 El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

Evrei 7:1-4 „În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întâi, „Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămâne preot în veac. Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!”

Apoc.22:13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.

PUTEREA LUI:

Putere mântuitoare:

Isaia 63:1 „Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!”

Evrei 7:25 „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei”.

De iertare:

Matei 9:6 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, -„Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul, şi du-te acasă.”

Lu 5:21 Cărturarii şi Fariseii au început să cârtească, şi să zică în ei înşişi: „Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”

Lu 7:49 Ceice şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: „Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?”

Putere infinită:

Matei 28:18 Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

Putere asupra naturii:

Marcu 4:41 I-a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”

Asupra propriei Sale vieţi:

Ioan 10:17-18 Tatăl Mă iubeşte, pentrucă Îmi dau viaţa, ca iarăş s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”

Putere dătătoare de viaţă veşnică:

Ioan 17:1-2 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu.

Putere miraculoasă:

Fapte 10:38 Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

Putere demonstrată prin învierea Lui din morţi:

Rom.1:4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,

Isus este Dumnezeu prin unitatea lui specială cu Tatăl (acesta nu poate fi „una” decât cu cineva de acelaşi fel – substanţă – ca şi El!!) :
Ioan 10:30 Eu şi Tatăl una suntem.”

Ioan 10:38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl.”

Ioan 14:10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe cari vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.

Ioan 17:11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi.

Ioan 17:22 Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una

7 PASAJE BIBLICE CARE AFIRMĂ DIRECT DUMNEZEIRE LUI ISUS HRISTOS

1. Rom.9:5 …şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

2. Evrei 1:8 pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:

3. Ioan 1:1-2

4. Tit 2:13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

5. Ioan 20:28 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!’

6. 2 Petru 1:1 Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celuice ne-a chemat prin slava şi puterea Lui

7. Luca 4:11-13 Isus i-a răspuns: „S-a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.” După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme

CREZUL NICEEAN – 325 A.D. – ENGLISH VERSION 1549

„Noi credem, într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerurilor şi al pământului, şi al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile. Într-un singur Domn, Isus Hristos, singurului Fiu născut al lui Dumnezeu, născut de la Tatăl înainte de veacuri, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul adevărat, născut şi nu creat, având aceeaşi natură ca şi Tatăl, prin care au fost făcute toate lucrurile, ce pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră s-a coborât din ceruri, a fost întrupat prin Duhul Sfânt din Fecioara Maria, fiind făcut om. Apoi, a fost crucificat sub Pilat din Pont. A pătimit şi a fost îngropat, iar a treia zi a înviat din morţi, după Scripturi şi s-a înălţat la ceruri, unde stă la dreapta Tatălui. El va veni în glorie pentru a-i judeca atât pe vii cât şi pe morţi, …a cărui împărăţie nu va avea sfârşit…”

CREZUL ATANASIAN – de la începutul secolului al V-lea – scris împotriva lui Arius

– Iar credinţa creştină universală este aceasta, că noi ne închinăm unui singur Dumnezeu, în Trinitate (Treime), iar Trinităţii, în unitate, fără a confunda Persoanele şi fără a diviza făptura (Dumnezeirii).
– Căci există o singură Persoană a Tatălui, o alta a Fiului şi o alta a Duhului Sfânt.
– Însă, Dumnezeirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, este într-u totul una: deopotrivă în glorie, coeternă în mărire şi maiestate.
– La fel cum este Tatăl, este Fiul şi la fel este şi Duhul Sfânt. Tatăl, necreat (existent de sine, sau etern), Fiul, necreat şi Duhul Sfânt, necreat.
– Tatăl, infinit, Fiul, infinit, şi Duhul Sfânt, infinit.
– Tatăl, etern, Fiul, etern, şi Duhul Sfânt, etern.
– Şi totuşi, aceştia nu sunt trei eterni, ci Unul singur, etern.
– La fel, cum nu sunt trei necreaţi, nici trei infiniţi, ci unul singur necreat şi unul singur, infinit.
– În acelaşi fel, Tatăl este atotputernic, Fiul este atotputernic, şi Duhul Sfânt, este atotputernic.
– Şi totuşi, nu sunt trei Atotputernici, ci un singur Atotputernic.
– Cum Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu şi Duhul Sfânt este Dumnezeu.
– Dar, ei nu sunt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu.
– În acelaşi fel, Tatăl este Domn, Fiul este Domn, şi Duhul Sfânt, este Domn.
– Dar, ei nu sunt trei Domni, ci un singur Domn.
– Căci astfel suntem obligaţi de către adevărul creştin, să recunoaştem că fiecare Persoană în parte este atât Dumnezeu cât şi Domn; şi ne este interzis de către credinţa creştină universală (catolică – latină), să spunem că există trei Dumnezei sau trei Domni.
– Tatăl, nu este făcut din nimic: nici creat şi nici născut. Fiul, este doar al Tatălui: nu este nici făcut, nici creat, ci născut. Duhul Sfânt, este al Tatălui şi al Fiului: nu este nici făcut, nici creat, nici născut, ci este generat (iese de la ei).
– Astfel, există un singur Tată, nu trei Taţi, nu trei Fii, ci un singur Fiu, şi un singur Duh Sfânt, nu trei care să fie Duhul Sfânt.
– Iar în Trinitate, nici o Persoană nu este înaintea alteia, mai mare sau mai mică, ci toate trei Persoanele sunt împreună coeterne (existente din veşnicie) şi coegale: astfel ca în toate lucrurile, cum s-a spus înainte, Unităţii în Treime şi Treimii în Unitate, să se aducă închinare.
– De aceea, aşa trebuie să gândească despre Trinitate cel ce doreşte să poată fi mântuit.
– Pe deasupra, mai este necesar pentru mântuirea veşnică ca noi să credem cu statornicie în Întruparea Domnului nostru Isus Hristos. De aceea, credinţa adevărată (dreaptă), este ca noi să credem şi să mărturisim că Domnul nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu şi Om.
– Că este Dumnezeu de Substanţa (făptura, natura – n.tr.) Tatălui, născut înainte de întemeierea lumii; şi Om de substanţa (natura) mamei Lui, născut în lume.
– Dumnezeu desăvârşit (perfect) şi Om desăvârşit (perfect), având un suflet viu conştient şi trup omenesc.
– Egal cu Tatăl, în ce priveşte Dumnezeirea Sa, şi inferior Tatălui, în ce priveşte umanitatea Lui, care deşi era Dumnezeu şi Om, totuşi era un singur Hristos şi nu doi.
– Unul, nu prin convertirea (transformarea) Dumnezeirii în trup, ci prin luarea (asumarea) umanităţii (omenescului) în Dumnezeire. Căci la fel cum sufletul viu şi trupul firesc sunt un singur om, tot aşa acest Dumnezeu şi Om sunt un singur Hristos.
– Ce a suferit pentru mântuirea noastră, s-a coborât în Iad, a înviat din morţi, s-a înălţat la cer, s-a aşezat la dreapta Tatălui, de unde va veni pentru a judeca pe cei vii şi cei morţi.
– La a cărui venire, toţi oamenii vor învia împreună cu trupurile lor şi vor da socoteală pentru faptele lor.
– Cei ce au făcut binele, vor intra în viaţa veşnică, iar cei ce au făcut răul, în focul veşnic.
– Aceasta este credinţa creştină universală, în care dacă omul nu crede cu statornicie şi neclintire, nu poate fi mântuit.

A CUNOAŞTE CINE ESTE ISUS REPREZINTĂ ELEMENTUL DE BAZĂ ÎN CREDINŢA CREŞTINĂ: „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, si care este Isus Hristos” (1 Cor.3:11).

IMPORTANŢA ACESTEI DOCTRINE
De ce este necesar să înţelegem că El este Dumnezeu? De ce este important să credem că Isus este Dumnezeu? Care sunt implicaţiile practice ale unui asemenea crez? Doar Dumnezeu poate…

– ierta păcatele
– cere ascultare
– mântui; mântuirea este doar de competenţa Lui
– merită închinare

IMPORTANŢĂ PRACTICĂ
Ken Gire: (adaptare) „Existenţa eternă a lui Isus, Dumnezeirea Lui, reprezintă mai mult decât nişte concepte teologice îndepărtate de viaţa practică. Dimpotrivă, ele ne asigură de egalitatea lui cu Tatăl, ne validează autoritatea Lui, confirmă lucrările Sale şi justifică pretenţiile Sale. Înseamnă că există speranţa ca tot ceea ce ne-a făgăduit să se împlinească! Nu este nimeni calificat să ofere iertare. Nimeni care să nu ne lase şi să nu ne părăsească. Nu este nimeni care să-ţi înţeleagă cele mai profunde secrete ale inimii sau ruşinea ce te apasă. Nu este nimeni care să-ţi poată reda bucuria şi fericirea răpite de păcate şi vicii”

Fiindcă este Dumnezeu, el are dreptul si poate ierta păcatele (Marcu 2:7).
Fiindcă este om, poate înţelege slăbiciunile omeneşti şi poate ajuta (Evrei 2:17; 4:15)
Fiindcă este si Dumnezeu si Om, este singurul mijlocitor adecvat între Dumnezeu si om (Gal.3:20; 1 Tim.2:5)

De aceea, Lui să-i cerem iertare.
El e Dumnezeu. Lui să-i cerem ajutor; a trăit ca om, înţelege si ne poate ajuta.
Să venim la El, ca om doar El ne aduce în prezenta lui Dumnezeu!
CONCLUZIE: Trupurile noastre din instrumente, unelte ale păcatului, devin trupuri ale vieţii!

DAR MAI ALES…
…dacă Isus Hristos este Dumnezeu atunci, viaţa pe care El ne-o propune are sens şi înseamnă împlinirea destinului nostru. Înseamnă descoperirea scopului pentru care am fost creaţi, pentru care am primit viaţă şi pentru care vom muri!
Însă la aceste concluzii nu ajungem decât dacă există suficiente dovezi în sprijinul Dumnezeirii lui Isus, El fiind cel ce a pretins ascultarea noastră, mântuirea noastră, împlinirea noastră. Dacă se dovedeşte că Isus este Dumnezeu atunci toate aceste pretenţii îndrăzneţe de a avea ascultarea noastră, de a primi închinarea noastră şi de a ne conduce vieţile, sunt justificate!!

ÎNTREBAREA VEACURILOR – chestiunea identităţii Sale
În pasajul nostru de astăzi, întrebarea veacurilor, dilema cea mai stânjenitoare a umanităţii îşi găseşte răspuns:

O întrebare persistentă, de veacuri pusă de oameni: „Cine este…Isus?”
ÎN PRIMUL SECOL:
Iată, aici Iudeii întreabă, „Cine este omul acela…care ţi-a zis: Ridică-ţi patul şi umblă?” (vers.12)
Marcu 4:41 „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” s-au întrebat ucenicii Lui.
Ucenicii Lui au spus ceea ce credeau oamenii despre El: „Unii zic că eşti Ioan Botez.; alţii Ilie; alţii Ieremia sau unul din prooroci” (Matei 16:14)
Cărturarii şi Fariseii, de asemenea se întrebau: „Cine este acesta, de rosteşte hule?” (Luca 5:21)
Sau, „Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?” (Luca 7:49) (la cina fariseului Simon).
Întrebarea nu i-a ocolit chiar şi pe cei aflaţi în posturi de conducere: „Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri (fapte, minuni, etc.)?” (Luca 9:9)
Pilat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” (Luca 23:3) „Ce este adevărul?” (Ioan 18:38)

Oamenii au încercat de-a lungul vremurilor să răspundă la această întrebare: „Cine este Isus?”

Marcu 8 (Matei 16) Unde izvorăşte râul Iordan, la poalele Mt.Hermon: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”

RĂSPUNSURI DIN ZILELE NOASTRE: Ştiinţa Creştină, Spiritismul, Mormonismul, Martorii lui Iehova, Misticismul Oriental, etc. (vezi, suplimentele, „7” şi „Hristosul Cultelor”)

ILUSTRAŢIE: „Diferenţa dintre scrierile lui Plato, Socrate, Aristotel… sunt într-adevăr nişte investigaţii profunde, pe când cuvintele de aici ale lui Isus sunt mari revelaţii”

Rousseau, un mare gânditor francez a spus că, dacă viaţa lui Socrate a fost aceea a unui înţelept, atunci viaţa lui Isus a fost aceea a unui Dumnezeu.

Napoleon a spus că, îi cunosc pe oameni iar Isus ştiu că nu a fost doar un om!

Lordul Byron, care ştim că nu a acceptat Creştinismul a spus că, dacă un om a fost vreodată Dumnezeu sau Dumnezeu a fost vreodată om, Isus este amândouă!

Goethe, care-l numea pe Isus, Divinul şi Sfântul… a spus că dacă Divinul s-a arătat vreodată pe Pământ, aceasta s-a făcut în Persoana lui Isus Hristos.

Afirmaţii monumentale pentru cei ce-l iubesc pe Isus şi scandaloase pentru cei ce-l urăsc!

CONTEXTUL ACESTOR AFIRMAŢII
Imaginaţi-vă contextul în care Isus a făcut aceste afirmaţii. Cine era El pentru Iudei. De unde venea. Ce poziţie socială ocupa. Ce origine modestă avea. Vă imaginaţi indignarea şi furia acestor lideri religioşi?

SĂ ELIMINĂM DIN START POZIŢIA ATEISTĂ
Dacă un om spune că nu există Dumnezeu, acesta violează un elementar principiu filozofic. Acest om care are o cunoaştere mărginită şi limitată încearcă o afirmaţie absolută cu privire la cunoaşterea absolută. Adică? Albert Einstein (fizician căruia i s-a decernat premiul Nobel pentru ştiinţă) a spus că omul deţine doar un procent din cunoaşterea absolută (universală). Dacă Dumnezeu există în afara acestui procent de cunoaştere? Este posibil ca El să se găsească în restul de 99%?

EXEMPLU: „Strategii în Dialogul cu Ateişti” de Ron Rhodes

De aceea, este absolut imposibil dintr-un punct de vedere logic şi filozofic ca un om să afirme categoric că Dumnezeu nu există.

ILUSTRAŢIE: Următorul dialog a avut loc între un creştin şi un profesor de universitate.

CREŞTINUL: Cum puteţi spune că sunteţi ateist (adică, să afirmaţi categoric că ştiţi că nu există Dumnezeu!), când recunoaşteţi că posedaţi mai puţin de un procent din toată cunoaşterea?
PROFESORUL: Nu cred că sunt un ateu, ci mai degrabă un agnostic – adică, nu ştiu dacă există un Dumnezeu!
CREŞTINUL: Sunteţi un agnostic convins sau moderat?
PROFESORUL: Ce vrei să spui?
CREŞTINUL: Un agnostic convins spune că, „nu poţi ştii dacă există un Dumnezeu” iar un agnostic moderat spune, „nu cred că există un Dumnezeu”.
ROFESORUL: Eu cred că sunt un agnostic convins!
CREŞTINUL: Puteţi fi sigur că Dumnezeu nu există? Sau, puteţi ştii sigur că este sigur că Dumnezeu nu există?
PROF.: Nu, nu pot spune asta cu siguranţă!
CREŞT.: Atunci sunteţi un agnostic moderat, în realitate!
PROF: Probabil că ai dreptate. NU ştiu sigur dacă Dumnezeu nu există.
CREŞT.: Îmi păreţi mai degrabă un om care spune că nu a avut dovezi ale existenţei lui Dumnezeu şi de aceea nu ştie dacă există!
PROF: Ai dreptate! Nu mi s-au adus nici un fel de dovezi convingătoare ale existenţei unui Dumnezeu care să-mi influenţeze viaţa şi destinul.

Să zicem că un om se ridică în picioare la o adunare a unor experţi religioşi şi spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeu. Sunt Creatorul Universului. Eu v-am creat şi v-am dat un scop în viaţă. Pentru a descoperi menirea vieţii trebuie să mă cunoaşteţi şi să aveţi o relaţie personală cu Mine!”

Ei bine, a existat odată un astfel de om. Doar El a făcut fără echivoc astfel de afirmaţii. Nimeni altcineva. Aceasta este marea noastră şansă! El a existat şi examinând afirmaţiile Sale putem determina dacă are dreptul să ne pretindă aşa ceva. Dovezile din viaţa Lui vor determina justeţea sau falsitatea acestor afirmaţii.

Buda nu a pretins niciodată că este Dumnezeu. El a spus, sunt un învăţător în căutarea adevărului!
Mahomed nu a pretins că este Dumnezeu. În schimb a spus că „dacă Dumnezeu nu-şi aruncă veştmântul milei Sale peste mine, nu am nici o speranţă”.
Confucius, nu a afirmat niciodată că este Dumnezeu. De fapt, el a spus: „niciodată nu am spus că sunt sfânt” ….

UNICITATEA LUI ISUS CONSTĂ ÎN AFIRMAŢIILE CARE INDICĂ DUMNEZEIREA LUI.
Doar Isus a pretins că este singurul Dumnezeu adevărat şi Viu! Afirmaţiile Sale îl obligă pe cel ce le aude să aleagă (să decidă cu privire la El). Îl obligă pe om să-şi aleagă poziţia pe care să se situeze. În ascultare faţă de El sau în rebeliune faţă de El! Pur şi simplu ceea ce El spune aici nu ne permite să rămânem neutri faţă de El! Dacă este Dumnezeu, atunci trebuie să facem tot cea ce ne cere (de aceea le-a spus aceste lucruri Iudeilor) Dacă nu, atunci suntem liberi să-l respingem şi nu există consecinţe pentru aceasta.

Noul Testament, în lumina cercetării moderne – Deissman
As a source of pure historical information the Johannine Gospel stands behind the Synoptic Gospels. But that does not prejudice its religious value. It is just this Gospel with its indifference to minute historical records that painted the ever-present Christ before the eyes of the community. It reveals to us, as likewise the Johannine letters, the Living One who is the Spirit, who is the Word, who is the Paraclete with the Father, who is the Vine and we its branches. There stands forth He who is the Shepherd, He who is the Door, He who is the lasting atonement for our sins. The Johannine Gospel, in which Christ always says emphatically, „I am,” does not reveal the Christ who has been the Word, Spirit, Vine, and Shepherd in the past, but the Christ who is the Word, Spirit, Vine, and Shepherd today. And when the Gospel of John says, using the imperfect, „In the beginning was the Word,” it does not mean something completed in the past, but the eternal coming of Christ from the beginning, revealing the eternal, living God. It is this powerful, vibrating conviction running through the Johannine letters which constitutes the religious value of the Johannine writings, and not their biographical details. It is from this conviction that the facts of the past receive their divine light, and in particular the Cross receives its light by the exalted Christ.

C.S.Lewis: „Doar un învăţător moral, un profet? Aceasta nu este o opţiune posibilă!
(vezi, „Creştinismul redus la esenţe” – pag.38;
Josh McDowell: Capitolul 7 „Mărturii care cer un verdict” – pag.113 – TRILEMA : Domn, mincinos sau alienat? – Isus declară că este Dumnezeu, pag.114)

Acestea cuvinte, de aici, nu oferă aceste alternative. Nu ne permit acceptarea unor astfel de variante!

Tetanosul; Stresul termic la pasari;  Prevenirea si combaterea intepaturilor cauzate de capuse;  Cadrul legal pentru neutralizarea deseurilor de origine animala

Tetanosul

Este o boala infectioasa, necontagioasa, comuna omului si animalelor, cu o evolutie dramatica.A fost semnalata din cele mai vechi timpuri si descrisa corect ca manifestare clinica inca de pe vremea lui Hipocrat.

Este produsa de un germen (microb) anaerob, prezent in sol pe toate ariile geografice, foarte rezistent – datorita unei forme de conservare, numita spor.

Din sol, bacilul sporulat este introdus accidental in organism, unde, in ranile profunde si neaerate, produse de uneltele agricole sau de obiecte ascutite, gaseste conditii bune, care ii permit sa „invie”, sa se cantoneze si sa secrete o toxina foarte puternica, cu actiune asupra sistemului nervos si a sistemului circulator.
La animalele mari si la om, dupa o incubatie variabila de la cateva ore la zeci de zile (in functie de cantitatea de germeni din plaga si puterea toxinei elaborate), se produce starea de boala cu caracter „descendent”, adica, primele zone cuprinse de contractii puternice si paralizii spastice sunt muschii fetei.

Contractura dureroasa a muschilor fetei descopera dintii inclestati, cu aspect de „ras sardonic”.
Urmeaza, in ordine descendent, contractura muschilor gatului si a muschilor intercostali, care limiteaza amplitudinea respiratorie, apoi contractura maselor musculare ale membrelor in extensie; animalul isi mareste baza de sprijin, capatand aspectul de „cal de lemn”.

Pulsul si respiratia devin extrem de accelerate, animalul este inspaimantat, iar moartea survine prin asfixie si tulburari grave cardio- respiratorii. Procentul de mortalitate este de peste 50% in cazurile cu incubatie scurta.

Animalele bolnave trebuie ferite de lumina si zgomote, pentru a se evita declansarea seriilor de spasme dureroase si agravarea starii.

Animalele mici fac boala prin forme clinice „ascendente”: prima regiune care manifesta trismus (contractura muschilor masticatori) si contractii spastice este zona in care s-a produs plaga, urmand ascendent partea corpului corespunzatoare.

Alte cai frecvente de contaminare – ca si la om – sunt reprezentate de plagile chirurgicale, caile obstetricale, la femele, si calea ombilicala la nou-nascuti. De remarcat, ca solurile intens tetanigene sunt cele bogate in materie organica, dejectii de animale, cernoziomurile, in special cele in zonele populate cu cabaline.

La altitudini mari, riscul infectiei tetanice se reduce progresiv.

Tratamentul pentru tetanos

Primele masuri, dupa toaleta profunda a plagii, trebuie sa protejeze animalul de zgomote si lumina. Specific, se aplica de urgenta tratament cu ser antitetanic antitoxic, corespunzator greutatii corporale a animalului sau, in cazul celor vaccinate in prealabil, un rapel antitetanic.

Dintre antibiotice, eficace in cazul tetanosului este penicilina si antibioticele din grupul penicilinelor.  Nu, streptomicina! Conduita terapeutica este individualizata si apartine medicului veterinar.

Stresul termic la pasari/

Pentru a obtine rezultate tehnice si economice bune, aviculorii trebuie mai intai sa inteleaga cum sa contracareze eficient stresul termic in efectivele de pasari aflate in crestere. Aceasta necesita intelegerea cerintelor nutritionale ale pasarilor in conditii de stres termic.

Reactiile pasarilor la stresul termic apar, in general, cu scopul asigurarii homeostazei. Totusi aceste reactii au elemente potential producatoare de modificari in organism ce pot fi defavorabile cresterii si capacitatii reproductive ale unui animal. Este bine cunoscut faptul ca temperaturile ambientale crescute sunt responsabile de aparitia de tulburari fiziologice si reprezinta o incercare, atat pentru fiziologi, cat si pentru nutritionisti.

Stabilirea cerintelor nutritionale ale pasarilor, ca si ale altor specii de animale, a avut loc intr-un mediu termic optim, lipsit de extreme termice. Totusi, in practica, in multe cazuri, conditiile ambientale sunt departe de a fi ideale, influentand obtinerea performante sub potentialul genetic ale animalelor. De aceea trebuie sa avem in vedere posibilitatea unor asemenea cerinte prestabilite in conditii suboptime, in conditiile in care situatiile de stres sunt dominate. Probabilitatea ca pasarile sa sufere de pe urma caniculei creste serios cand sunt supuse la conditii de mediu implicand atat temperatura ambientala crescuta, cat si umiditate relativa ridicata. In plus, adaptarile fiziologice si comporatamentale ale pasarilor, provocate de acesti factori stresanti externi, afecteaza consumul de nutret combinat si metabolismul, nivelul productivitatii si rata conversiei furajului.

Ca parte a mecanismului lor fiziologic de adaptare, pasarile supuse stresului termic isi reduc consumul de nutret combinat cu aproximativ 48%. Acest declin al consumului de furaje reduce disponibilitatea substantelor nutritive si diminueaza, astfel, metabolismul pasarii. Scaderea consumului de nutreturi combinate implica o reducere a consumului de energie, proteine si alte substante nutritive, ceea ce contribuie la scaderea productiei, fapt observat frecvent in cursul perioadelor caniculare. Reducerea consumului de energie a fost acuzata de ritmul de crestere suboptim asociat stresului termic. Este deci, de dorit sa se incerce cresterea consumului de energie la un nivel comparabil celui obtinut in mediu termoneutru. Intr-un experiment, s-a observat ca broilerii hraniti cu cantitati variabile ale unui nutret echilibrat au crescut numai atunci cand cantitatea de furaje consumate a fost mai mare decat cea constanta, de regula, intr-un mediu canicular (circa 8,5% din greutatea corporala) si apropiata de cea consumata, de regula, intr-un mediu termineutru (circa 9,6% din greutate corporala). Totusi din acelasi experiment s-a constatat ca o crestere a consumului de furaje a fost insotita de scaderea supravietuirii pasarilor. Manipularea continutului de energie a generat rezultate diferite. Productia de oua, greutatea oului si grosimea cojii au fost ameliorate cand nivelul de energie al unei ratii pentru gaini de oua a crescut de la 2915Kcal/kg la 3206Kcal/kg intre-un mediu canicular. Dar intr-un experiment anterior cu broileri au fost constatate doar ameliorari minime cand continutul de energie al nutretului a fost sporit de la 2770 Kcal/kg la 3360 Kcal/Kg. Orice crestere a continutului de energie al nutretului trebuie insotita si e o crestere proportionala a altor substante nutritive.

In ceea ce priveste necesarul de proteina al pasarilor, au fost facute cercetari si in acest domeniu. Numerosi cercetatori au semnalat ca nivelul de proteine al hranei gainilor trebuie sa depaseasca 20%. Se stie, de asemenea, ca necesarul nutritional de proteine este, de fapt, un necesar pentru aminoacizii din proteine. Totusi actualele norme de hrana nu indica diferente datorate conditiilor de mediu. Intr-un experiment efectuat recent, in care au fost scazute nivelurile de aminoacizi sub normele minime, ritmul de crestere si conversia furajelor au fost ameliorate semnificativ fata de un nutret conventional. Mai recent, s-a demonstrat ca o crestere a continutului in proteina tinde sa amelioreze sporul mediu zilnic, conversia furajelor si caracteristicile carcaselor. Datele referitoare la efectul caniculei asupra digestibilitatii proteinelor si aminoacizilor mai cuprind un studiu care evidentiaza scaderea digestibilitatii proteinei si un altul ce nu evidentiaza nici un efect asupra digestibilitatii aminoacizilor.

Nutretul combinat, care contine niveluri minim recomandate de minerale, poate fi deficitar in momentul in care se administreaza in perioade caniculare. La gainile de oua expuse temperaturilor mari s-a semnalat o reducere a retentiei potasiului. In alt studiu, s-a observat o crestere de 63% a excretiei potasiului la puii de carne expusi caniculei, comparativ cu cei dintr-un mediu termoneutru.

Prezenta vitaminelor amelioreaza utilizarea eficienta a nutretilor din hrana pasarilor pentru crestere, reproductie si sanatate. Nivelurile minime de vitamine corespunzatoare pentru cresterea si supravietuirea nu sunt neaparat suficiente pentru performante optime pe timp de canicula. Una dintre consecintele caniculei este lipsa apetitului, iar efectul este o scadere a consumului de hrana si implicit reducerea pe asamblu a cantitatii de vitamine consumate este inevitabila. In plus, din cauza instabilitatii unor vitamine, este posibila cresterea ratei de degradare in cursul caniculei. De aceea modificarea nivelului de vitamine furnizate trebuie analizat prudent. Cercetarea efectelor caniculei asupra vitaminelor arata ca aceasta clasa de nutrienti nu este usor eliminata. De departe, cele mai multe informatii arata ca se recomanda o crestere a nivelului de viamina C in cursul caniculei, intrucat s-a constatat scaderea concentratiei de acid-ascorbic in perioade caniculare. Acidul ascorbic limiteaza cresterea temperaturii corporale pe vreme caniculara. Exista deasemenea probe ca adaugarea acidului ascorbic in hrana amelioreaza calitatea cojii oualor la reproductie rase grele. S-a stabilit ca vitamina E sporeste reactia imunitara.

Mediul intern al pasarii, este in esenta, unul lichid in care sunt transportati nutrientii. In plus, functiile foarte importante ale reglarii temperaturii si lubrifierii, impun recunoasterea clara a apei ca nutrient esential. Desi necesarul de apa nu a fost stabilit precis, se considera in general, ca pasarile trebuie sa consume aproximativ de doua mai multa apa decat furaje. Pe perioada caniculara, principala cale de eliminare a caldurii este evaporarea apei prin plamani, ceea ce sporeste mult necesarul de apa.

Prevenirea si combaterea intepaturilor cauzate de capuse/

Pentru ca populatia sa detina informatii cu referire la unele date caracteristice acestei specii, despre rolul pe care capusele il au ca vector in transmiterea unor boli grave la oameni si animale, dar si despre implementarea unor actiuni menite sa limiteze prezenta acestor paraziti in zonele favorabile inmultirii lor, precum si de prevenire a infestarii specilor receptive, facem urmatoarele precizari:
Capusele sunt artropode parazite ce populeaza suprafata corpului fiind gasite pe tegumentele mamiferelor, sau in blana lor, sau pe pielea pasarilor. Sunt paraziti hematofagi, care cu ajutorul aparatului bucal se hranesc prin intepat si supt si se prind ferm de pielea animalului, sau a omului. Sunt necesare mai multe zile pana cand sunt saturate cu sange. In acest timp masa lor corporala creste semnificativ.

Ciclul biologic al capuselor (larva, nimfa si adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvolta consumandu-le sangele. O femela adulta consuma cel putin 0,6 ml sange si depune cel putin 10.000 de oua.

Viata capuselor pe corpul gazdei este scurta (citeva zile), difera in functie de numarul de gazde necesare realizarii ciclului biologic si de capacitatea fiecarui stadiu de a rezista la infometare.

Capusele sunt de dimensiuni foarte mici, insa pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul rosu. Dupa afinitatile ecologice, capusele se clasifica in capuse endofile (de adapost) si capuse exofile.

Capusele endofile sunt cele care traiesc in grajduri, locuinte, crapaturile zidurilor, vizuini, pesteri si paraziteaza animalele in perioadele de odihna.

Capusele exofile, cu prezenta in spatiul liber, se urca pe firele de iarba sau se deplaseaza pe pasune pentru a gasi gazdele. In cazul in care conditiile sunt nefavorabile, ele se ascund in tufisuri, in sol etc.

Atasarea de gazda se face in timpul trecerii acesteia pe langa firele de iarba pe care se gasesc capusele. Capusele paraziteaza o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, pasari si mamifere. Calea de a infesta si de a infecta ca vector, o noua gazda este contactul fizic (ele nu sar, nu zboara, dar se ataseaza de corpul victimei).

Capusele se localizeaza preponderent in zona capului si a gatului. putand cauza imbolnaviri severe si uneori, chiar fatale, atat la animale cat si la oameni, din cauza toxinelor injectate odata cu saliva (paralizia de capuse) a consumului de sange care poate duce la anemie grava, inducerea unor stari alergice si chiar soc anafilactic etc.

Localizarea pe gazda difera in functie de specia acesteia si de stadiul evolutiv, astfel:

• • la bovine – pe perineu, pliul iei, axila dar si pe salba, la baza coarnelor , pe uger, coada,
  • la ovine – in zona sternala, membrlele, coada, pliurile salbei, etc.,
  • la cabaline – pe coama si coada,
  • la caine – in regiunea capului, regiunea axilara fata interna a coapsei,
  • la pisica si pasari – in regiunea capului.

In organismul uman afectiunile au ca simptome manifestari asemanatoare gripei: febra, cefaleea, greata, voma, uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

In plus, ranile pe care le produc creeaza porti de intrare pentru infectii secundare, sau produc diferite afectiuni ale pielii, durere sau tumefactii.

Capusele transmit (vehiculeaza) o serie de agentii patogeni prin:

• • saliva – injectarea de saliva produce lezarea vaselor de sange si transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalita).
  • prin consum de lapte crud sau produse lactate obtinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de capuse la om.

Inmultirea exagerata si raspandirea capuselor pe arii tot mai extinse, ajungand din zonele impadurite, pana in gradinile din spatele locuintelor. a fost generata de o serie de factori, incluzand: 

• • specificul inmultirii capuselor, o femela adulta depune peste 10.000 de oua intr-un ciclu evolutiv.
  • inmultirea exploziva a populatiilor de caini comunitari, pisici, rozatoare si de animale salbatice, ca principali vectori.
  • modificarile in utilizarea pesticidelor.
  • comertul intensiv cu animale.
  • numarul mare de cladiri sau spatii urbane parasite, adaposturi de animale neigienizate si nedezinfectate.
  • dezvoltarea zonelor suburbane.

In baza acestor informatii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare, atentioneaza autoritatiile locale, proprietarii de animale si nu in ultimul rand populatia de necesitatea implementarii a unor actiuni stabilite prin programe comune cu alte autoritati de la nivel judetean, respectiv:

• • Identificarea permanenta a zonelor considerate cu risc biologic ridicat si informarea celorlalte autoritati responsabile.
  • Initierea unor campanii de informare, prin medicii veterinari oficiali, in zonele cu risc ridicat, pentru constientizarea crescatorilor de animale, a organizatiilor pentru protectia animalelor cu masurile ce se impun pentru prevenirea infestarii animalelor si a imbolnavirii oamenilor prin intepatura de capusa.
  • Responsabilitatea autoritatiilor locale privind efectuarea dezinsectiilor in spatii si cladiri nefunctionale, in parcuri, zone de agrement, pajisti naturale cu vegetatie abundenta, precum si colectarea si deparazitarea cainilor comunitari.
  • Efectuarea lucrarilor de defrisare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafetele de pajisti naturale infestate.
  • Monitorizarea permanenta a modului cum sunt respectate reglementarile legale privind circulatiei animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localitati, in parcuri si locuri de agrement.
  • Efectuarea, prin personalul sanitar veterinar, de examene clinice la speciile de animale gazda a capuselor, precum si afluirea de probe la laboratorul D.S.V.S.A. judetean pentu identificarea capuselor prin examene de specialitate.
  • Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea actiunilor de prevenire si combatere, in special a tratamentelor antipartazitare, a dezinfectiilor, dezinsectiilor si a deratizariilor, in situatile in care aceste actiuni se impun.
  • Colaborarea permanenta cu alte autoritati judetene, responsabile, prin informari reciproce si actiuni comune pentru realizarea masurilor cuprinse in programul judetean.
  • Populatia sa se protejeze purtand imbracaminte adecvata, la picnic, sa evite zonele impadurite sau cu vegetatie inalta in perioada calda a anului si sa retina in cazul unei intepaturi cauzate de capuse, urmatoarele:
    • • capusele nu se rup, ci se extrag cu o penseta chiar de la locul de insertie pe piele, altfel clestii capusii raman in interiorul pielii si pot infecta locul unde au patruns;
      • dupa indepartarea capusei, se dezinfecteaza locul cu iod;
      • daca starea generala nu se amelioreaza, trebuie mers de urgenta la medicul de specialitate.

Combaterea efectelor nedorite cauzate de capuse este in mod fundamental, pe langa o problema de sanatate publica si o chestiune economica, care trebuie sa isi faca efectele pe termen mijlociu si lung. Reusita actiuniilor de combatere a capuselor cere o conceptie si o executie corecta, avand in vedere ca o activitate ocazionala, facultativa sau de rutina, este echivalenta cu o irosire a eforturilor specifice si a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populatiilor de capuse trebuie sa fie condusa prin metode ecologice si medicale, in mediul lor de viata libera si respectiv pe animalele gazda. Cu cat se au in vedere mai multe caracteristici biologice, cu atat cresc sansele de reusita.

In acest context este necesar ca toti factorii implicati in aceasta activitate, respectiv autoritatiile locale, crescatorii de animale, alte segmente de populatie, in colaborare cu specialistii din domeniu, pe langa necesitatea detinii unor informatii cu referire la rolul pe care capusele il au ca parazit si in principal ca vector in transmiterea unor boli grave la oameni si animale sa se si implice in realizarea actiunilor comune cuprinse in programul judetean stabilit.

Cadrul legal pentru neutralizarea deseurilor de origine animala

  Guvernul a adoptat in sedinta o ordonanta privind organizarea si desfasurarea activitatii de neutralizare a deseurilor de origine animala. Actul normativ stabileste cadrul legal de organizare si desfasurare a activitatii de neutralizare a subproduselor de origine animala, sub aspectele referitoare la sistemul de colectare, transport si eliminare a acestora.
Ordonanta, elaborata de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, raspunde recomandarii Comisiei Europene de la inceputul anului ca ‘autoritatile romane sa identifice, cat mai repede posibil, un Plan de actiune pentru un sistem adaptat conditiilor din Romania si viabil din punct de vedere financiar si al rentabilitatii’, astfel incat sa se evite deschiderea actiunii de infrigement impotriva tarii noastre, cu repercusiuni asupra producatorilor romani care, in caz contrar, vor fi penalizati prin interzicerea accesului la piata europeana.

Ordonanta reglementeaza situatiile si procedurile specifice de neutralizare a deseurilor de origine animala, precum si autoritatile responsabile in fiecare din cazuri, dupa cum urmeaza:

• • In cazul epizootiilor, autoritatile competente pot dispune incinerarea si/sau ingroparea la fata locului a subproduselor de origine animala, in vederea tinerii sub control si a limitarii extinderii bolilor;
  • In cazul focarelor de epizootii, considerata situatie de urgenta, prefectul coordoneaza la nivelul judetelor toate activitatile de ecarisare;
  • Neutralizarea deseurilor de origine animala este operata in unitati autorizate si aprobate sanitar-veterinar si de mediu;
  • Responsabilitatea bunei desfasurari a activitatii de neutralizare a cadavrelor provenite din gospodariile crescatorilor individuali de animale revine consiliului judetean, acesta avand obligatia de a asigura, contractual si in conditiile legii, realizarea activitatii de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizata;
  • Crescatorii individuali de animale care isi desfasoara activitatea in exploatatii nonprofesionale au obligatia sa anunte consiliul local in maximum 24 de ore asupra mortii animalelor detinute;
  • Permiterea, in localitatile izolate, a ingroparii cadavrelor de animale in locuri special amenajate pe baza autorizarii sanitare veterinare si a autoritatilor privind protectia mediului, amenajarea acestor locuri revenind consiliilor locale.

Normele metodologice de aplicare a ordonantei vor fi reglementate printr-o hotarare de Guvern, care va stabili:

• • organizarea activitatii de neutralizare a subproduselor de origine animala;
  • procedura asigurarii din bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a resurselor financiare necesare realizarii activitatii de neutralizare a deseurilor animale de catre Consiliile Judetene si Consiliul General al Municipiul Bucuresti, prin transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale ale judetelor;
  • categoriile de subproduse de origine animala provenite din gospodariile crescatorilor individuali de animale pentru a caror neutralizare se acorda sprijin financiar, precum si cheltuielile eligibile, cuantumul sprijinului financiar si modul de acordare a acestuia;
  • autoritatile abilitate sa verifice respectarea conditiilor de neutralizare din ordonanta de guvern;
  • contraventiile si sanctiunile.

• Planul neomarxiștilor pentru controlarea societății și a generațiilor viitoare

  De către

   Anonimus

   
  1. DISTRUGEREA EDUCAȚIEI

  Neomarxiștii doresc să-i îndoctrineze pe copii la școală cu ideologia de gen, făcându-i confuzi și/sau nesiguri dacă sunt băieți sau fete, pentru că aceștia să nu mai aibă energie pentru căutarea și aprofundarea cunoașterii care să le dezvolte și sporească capacitatea de raționare critică (critical thinking).

  În loc să învețe cum să gândească, raționeze, scrie, citească și socotească, fetele vor fi învățate că pot fi băieți, iar băieții că pot fi fete.

  2. VICTIMIZAREA COPIILOR PRIN SUPRASEXUALIZARE

  Copiii, tot la școală, vor învăța poziții pentru acte sexuale, cum deja se întâmplă în SUA sau în alte țări, și vor putea face avort ori tratamente hormonale pentru schimbare de sex în voie și fără acordul părinților.

  Scopul este de a-i deposeda pe părinți atât de drepturile naturale pe care le au față de copii, lăsându-i eventual doar cu obligații (responsabilitatea creșterii), cât și chiar de copii, dacă statul consideră că părinții le dau o altfel de educație copiilor decât cea dorită de autorități.

  Pe scurt, în această nouă paradigmă, copiii „sunt ai statului”. Acesta e și motivul pentru care tot mai mulți copii din diverse țări vestice sunt „confiscați” din familiile lor naturale de autorități și dați altor familii.

  Ca o paranteză, am propus un amendament în Parlamentul European în care am spus că sunt îngrijorătoare „recomandările unor specialiști și ONG-uri” care promovează scăderea vârstei de consimțământ pentru actul sexual la copii, ceea ce în fapt conducerea la legalizarea pedofiliei, și am solicitat țărilor membre UE să nu dea curs unor asemenea recomandări. Amendamentul a căzut la vot în plenul Parlamentului, inclusiv cu votul majorității românilor.

  3. LEGALIZAREA DROGURILOR

  La cele de mai sus adăugați „legalizarea drogurilor”, dorită de USR+ și de unii din PNL, droguri care au ca efect distrugerea sinapselor neuronale și distorsionarea modului de a gândi și a se comporta a unei persoane, iar rețeta dezastrului pentru generațiile viitoare e asigurată.

  Un om ieșit dintr-un sistem educațional care nu-l mai face să raționeze critic, un om victimizat de faptul că statul i-a ales familia sau i-a asigurat tratamente hormonale ori de schimbare de sex ireversibile când încă el nu era major, un om care nu mai are sinapsele necesare să judece în urma consumurilor de droguri, e un om ușor de controlat și manipulat.

  Un om care nu raționează, care nu chestionează, care nu se îndoiește, care nu pune întrebări, care nu cercetează, ci ajunge să creadă și să execute tot ce-i spune propaganda statală, nu are cum să fie un om liber.

  Acești oameni, însă, vor putea VOTA! Iar votul lor va fi pentru partide și politicieni care îi vor îndopa cu asemenea ideologii ce-i vor victimiza și, implicit, controla și mai mult. Aceste partide neomarxiste, apoi, odată ajunse la putere, vor promova în societate acte normative care să-i controleze pe cât mai mulți, după cum vedeți că deja se întâmplă.

  Vă spun aceste lucruri pentru că le-am văzut puse în aplicare în California. Dacă societatea americană, însă, și-a dezvoltat în timp anticorpi la această propagandă, deși vedeți ce luptă mare e și acolo, în societatea românească aproape nimeni nu vorbește despre aceste lucruri, de aceea foarte mulți români idee nu au ce li se pregătește lor și copiilor lor.

  Lupta noastră, de aceea, este pentru libertate și prezervarea drepturilor fundamentale! Nu trebuie să dăm niciun pas înapoi, fiecare dintre noi având datoria de a apăra inocența copiilor și de a lupta pentru a le asigura o bună și solidă educație. Doar așa vom avea atât generații viitoare puternice și libere, cât și o Românie puternică, prosperă și suverană.

  Orice politician sau partid care promovează ori susține îndoctrinarea copiilor în școală cu ideologia de gen, suprasexualizarea copiilor ori legalizarea drogurilor, nu vrea ca românii să fie liberi, ci cât mai ușor de manipulat și controlat!

  Cristian Terheș – Europarlamentar PNȚCD

  „Educaţia patriotică” va contracara „revoluţia culturală” neo-stângistă în SUA

  De către

   George Panait

   

  

  Președintele SUA, Donald Trump, contratatacă activismul tot mai radical al neo-stângiștilor, liberali și progresiști, prin anunțarea unei inițiative care lovește în plin ideologia „progresistă”, globalistă și adversarii patriotismul.
  Trump a anunțat un nou plan federal pentru Educaţie, menit să încurajeze „educaţia patriotică”, pentru a contracara „revoluţia culturală” promovată de neo-stângiști. 

  El i-a acuzat pe manifestanții și activiștii progresiști care au protestat în mai multe orașe americane la mijlocului lui 2020 pentru dărâmarea monumentelor unor personaje istorice, ca și pentru promovarea injustă a imaginii unei „Americi rasiste, create pe opresiune”.

  „Tinerii noştri vor fi învăţaţi să iubească America cu toată inima şi din tot sufletul”, a spus Trump, anunțând crearea unei Comisii naţionale pentru promovarea educaţiei patriotice.

  La sediul Arhivelor Naţionale, unde se află originalul Declaraţiei de Independenţă şi a Constituţiei, președintele Statelor Unite a susținut un discurs cu prilejul aniversării semnării Constituţiei, în 1787.

  Iată câteva pasaje relevante din acest important discurs:

  „În ultimele luni, statuile unor mari eroi americani precum Abraham Lincoln, Ulysses S. Grant și Theodore Roosevelt au fost amenințate, dărâmate, degradate și distruse.

  În orașele din toată țara noastră, grupurile radicale au atacat monumente care onorează contribuțiile de neegalat pe care le-au adus părinții noștri fondatori libertății umane.

  Aceste grupuri și indivizi încearcă să răstoarne legea și ordinea constituțională – chiar fundamentul autoguvernării – atacând Constituția și integritatea eroilor noștri naționali, denunțând în mod fals țara noastră și instituțiile sale ca fiind rele și nedrepte”.

  „În calitate de președinte, nu voi permite niciodată ca astfel de atacuri urâte să rămână nepedepsite. Voi continua să onorez moștenirea istoriei noastre protejând libertățile noastre și protejând Constituția noastră și ocazia nemărginită pe care aceasta o oferă oamenilor marii noastre națiuni”.

  „Ar trebui să-i sărbătorim întotdeauna pe curajoșii americani care au luptat cu tirania pentru a-și asigura chiar libertatea pe care acești extremiști o iau de la sine”.

  „În acest scop, în luna iunie a acestui an, am semnat un ordin executiv privind protejarea monumentelor, monumentelor și statuilor americane și combaterea violenței penale recente, asigurându-mă că anarhia și actele criminale de bază nu vor mai dateriora monumentele construite pentru a onora eroii care au ne-a servit țara și ne-a apărat Constituția”.

  „Nne angajăm din nou să ne susținem sistemul constituțional, să-i onorăm pe cei care i-au sacrificat pentru a-l apăra – care știau adevăratul preț al libertății – și să îmbrățișăm datoria pe care o avem noi, ca cetățeni. trebuie să păstreze societatea pe care a construit-o”.

  „Congresul, prin rezoluția comună din 29 februarie 1952 (36 USC 106), a desemnat 17 septembrie ‘Ziua Constituției și Ziua Cetățeniei’ și prin rezoluția comună din 2 august 1956 (36 USC 108), a solicitat Președintelui să proclame săptămâna care începe la 17 septembrie și se termină la 23 septembrie a fiecărui an ca ‘Săptămâna Constituției’.

  Acum, prin urmare, eu, Donald J. Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, în virtutea autorității care mi-a fost conferită de Constituție și de legile Statelor Unite, proclam prin prezenta 17 septembrie 2020, ca Ziua Constituției și Ziua cetățeniei și 17 septembrie 2020, până la 23 septembrie 2020, ca Săptămâna Constituției. În această zi și în această săptămână, sărbătorim cetățenii și Constituția care au făcut din America cea mai mare națiune pe care această lume a cunoscut-o vreodată. Făcând acest lucru, ne reașezăm la principiile durabile ale Constituției și astfel asigurăm Binecuvântările Libertății pentru noi înșine și pentru posteritatea noastră”.

   

  Economia și inșii fertili, buni de muncă grea

  De către

   Cristian Pătrașcu

   –

  6 septembrie, 2015

  31

  „Economia are nevoie de emigranți, pentru că sunt mai fertili”. Este declarația lui Jeb Bush, un posibil viitor președinte al Statelor Unite, țara cu un asemenea nivel ridicat al democrației, implicit al libertății de a alege și a fi ales, încât președinții se desemnează dintr-un club exclusivist, din rândul unei elite bine determinate, unei adevărate aristocrații, atunci când nu se aleg din anumite familii predestinate. Jeb Bush este fratele fostului președinte republican George W. Bush și fiul altui fost președinte republican, George H. W. Bush.

  Oamenii sunt reduși la funcția de producători-consumatori și puși exclusiv în slujba unui sistem economic în care 1% din populație deține 40% din întreaga bogăție, iar 80% dețin doar 7%. Ei nu mai sunt subiectul economiei, ci obiectul. În aceste condiții, devine normal ca acești „indivizi”, „inși”, „persoane”, „forță de muncă”, „unități statistice”, „subiecți” atât de nesemnificativi pentru clasa bogată și conducătoare să ajungă să fie priviți ca animale de prăsilă de care economia are nevoie, precum agricultura primitivă odinioară de animalele de povară și de plug. Mai rămâne să fie căutați la picioare și la dinți. Puțin altfel se întâmplă deja…

  Fost guvernator al statului Florida și candidat cu șanse reale al Partidului Republican pentru președenție în 2016, Jeb Bush a declarat că Statele Unite trebuie să facă o reformă în emigrație, pentru că economia țării are nevoie de emigranți tineri, care sunt „mai fertili”, dotați fizic și apți pentru munca grea.

  „Emigranții fac mult mai multe afaceri decât americanii nativi. Emigranții sunt mult mai fertili și iubesc familiile, au familii mult mai compacte și aduc o populație mai tânără. Emigranții crează un motor pentru prosperitatea economică”.

  Să nu avem îndoieli, nu poate fi vorba despre prosperitatea celor peste 50.000 de oameni care caută zilnic un loc unde să înnopteze pe străzile „celebrului” New York, dintre care peste 20.000 sunt copii, nici despre cele 44 de milioane de americani care au nevoie de asistență alimentară din partea guvernului, în vreme ce cei cu o situație mai bună, „de mijloc”, sunt educați într-un spirit al individualismului și egotismului închistat, într-o indiferență proprie condiției, sunt obișnuiți să nu le pese, cu excepția cazurilor în care fac „muncă socială”, adică (își) dovedesc că sunt „umaniști”, și nu umani, că au virtuți personale și sociale neostoite.

  „Dacă nu o vom face, vom intra în declin, pentru că productivitatea în această țară este dependentă de oamenii tineri care sunt dotați pentru a fi apți să muncească din greu („young people that are equipped to be able to work hard”).

  Tineri atât de bine dotați fizic încât sunt apți să muncească din greu. De ei are nevoie economia americană, economia celor 1% sau cel mult economia celor 20% care dețin 93% din întreaga bogăție a țării. Restul, așa cum ne spune foarte clar acest reprezentant al elitei economice și politice, sunt doar mijloace pentru atingerea unor obiective economice, producători și consumatori, mașini-unelte, animale de prăsilă, mici unități economice care trebuie să dea randament. Li s-ar mai putea spune totuși și „alegători”, dacă asta ar avea vreo importanță, în condițiile în care aceeași elită le pune la dispoziție candidații săi, potențând financiar, prin donații, și propagandistic, prin mass-media pe care o dețin, pe cel care trebuie să câștige.

  Ce este și mai cutremurător: un asemenea punct de vedere, pragmatic și utilitarist până la paroxism și dobitocie, care trece nu numai dincolo de sensibilitate, dar și de rațiune, care reduce la asemenea condiții omul, a ajuns să treacă, să fie privit cu un firesc ciudat, să intre într-o oarecare normalitate, pe când ar trebui cel puțin să șocheze.

  Americanii care comentează aceste declarații pe site-urile ziarelor se dovedesc „fertili” în aceleași speculații politice stupide privind câștigătorul alegerilor, aceleași dispute și contre politice dedicate, aceleași mondenități despre familia amintită sau alți politicieni cu care, la fel ca în țara noastră, sunt îndopați și uzați de mass-media ”liberă” din țara lor, și le scapă și ansamblu, și esențialul, așa cum numai aceeași mass-media poate ajuta atât de mult să se întâmple. Dintre toate, unul singur mi-a atras atenția: „Sadly, Jeb’s father was fertile, too” (Din păcate, și tatăl lui Jeb a fost fertil).

  Declarația progeniturii de președinte se produce în 2013, an în care averile celor mai bogați 400 de americani, dintre care fac parte și cei din familia amintită, atingeau o valoare record, 2,2 trilioane de dolari, cu 19% mai mult decât în 2012, dar este și anul în care numărul de săraci din SUA ajunge la 46 de milioane de oameni, 15% din populație.

  Economia elitei însă este cea care trebuie să meargă înainte, iar oamenii de rând vor trebui să o urmeze, în orice condiții, oricum va fi nevoie, iar dacă aceste mașini-unlte producătoare de profit nu vor funcționa în parametrii optimi, dacă animalele de povară care trebuie să poarte prișpileala bogaților mai departe nu vor da randamentul scontat, nu vor da urmași capabili să poarte povara, vor fi, pur și simplu, înlocuite cu altele, dotate și apte fizic și fertile.

  ---

  “Immigrants create far more businesses than native-born Americans”.

  “Immigrants are more fertile, and they love families, and they have more intact families, and they bring a younger population. Immigrants create an engine of economic prosperity”.

  “If we don’t do it, we will be in decline, because the productivity of this country is dependent upon young people that are equipped to be able to work hard”.

  „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”

  De către

   Anonimus

   

  Îmbătrânirea populației este o provocare cunoscută. Și Fondul Monetar Internațional îi acordă o analiză amplă în fiecare întâlnire trimestrială. Ceea ce atrage atenția este agresivitatea și cinismul, care decurg dintr-un spirit practic exacerbat, cu care pune în relief problema. Fondul reclamă, între alte măsuri, ca beneficiile să fie reduse și vârsta de pensionare să fie prelungită din cauza „riscului de a trăi mai mult decât era de așteptat”.

  De asemenea, propune soluții de piață pentru a reduce acest „risc”. În ceea ce privește economiștii FMI, spaniolul José Viñals numește „risc de longevitate”. „Dacă longevitatea crește cu trei ani peste ceea ce este prevăzut, până în 2050, costul îmbătrânirii – care deja este enorm pentru Guverne, întreprinderi, societăți de asigurări și particulari – va crește cu 50% în economiile avansate luând ca referință PIB-ul din 2010. Pentru țările emergente, acest cost suplimentar ar fi de 25%. În termeni absoluți, costul prevăzut va crește cu zeci de miliarde de dolari la scară globală. Acest lucru pune în pericol viabilitatea finanțelor publice prin declanșarea nivelurilor datoriei publice într-o proporție similară. În paralel, este un risc pentru solvabilitatea entităților private”.

  După cum a explicat Viñals la conferința de presă în care a prezentat raportul, „a trăi mai mult este bine, dar are un risc financiar semnificativ. Ne va costa mai mult ca indivizi, corporații și guverne. De aceea, trebuie să ne îngrijorăm acum pentru riscurile longevității, astfel încât costurile să nu ne sufoce pe viitor”, a spus Viņals, șeful Departamentului Piețe de Capital.

  Christine Lagarde: „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”

  În 1750, speranța de viață în țările Europei Occidentale nu ajungea la 40 de ani. Din 1900 a crescut, ajungând la 80 de ani, în 2010. La scală globală a trecut de la 48, în anii 1950, la 70 de ani, în ultimul an de referință. Dar ceea ce schimbă calculele, conform FMI, este speranța de viață când au împlinit 60 de ani. Națiunile Unite prevăd că pentru 2050 speranța de viață, plecând de la această vârstă, 60 de ani, va crește cu 26 de ani în economiile avansate și cu 22 de ani în țările în curs de dezvoltare. Trăind mai mult, populația va trebui să se plăteasca mai multe pensii și prestări la siguranța socială. În acest caz, pune ca exemplu planul de pensii private din SUA. „Companiile ar trebui să-și multiplice contribuțiile de mai multe ori pentru a putea face față acestor datorii suplimentare”, spune el. „Recunoașterea și atenuarea acestui risc este un proces care ar trebui lansat acum”.

  Christine Lagarde, directoarea FMI, vrea ca reuniunea din primavara lui 2018, de la Washington, să servească pentru a privi înainte. În acest context, cere Guvernelor să admită că îmbătrânirea le poate crea probleme serioase în viitor și că este un risc. Pentru a neutraliza efectele, recomandă combinarea creșterii vârstei de pensionare cu alte măsuri. Pentru prelungirea vârstei de pensionare propune ca aceasta să fie legată de speranța de viață, astfel ca numărul de ani în care pensionarul încasează pensia să nu crească. Dar asta nu e de ajuns. FMI crede că trebuie luate și alte măsuri, și, între ele, reducerea pensiilor, creșterea cotizațiilor și posibilitatea ca Statele membre să angajeze asiguratori privați pentru a acoperi acest „risc pentru persoanele care trăiesc mai mult decât se aștepta”.

  Economiștii FMI prevăd că cetățenii să-și crească economiile prin planuri de pensii, recomandă chiar să fie obligați să contracteze utilizarea ipotecilor inverse, pentru care casă în proprietate este livrată Băncii în momentul decesului, în schimbul primirii până la acea dată a unui venit lunar pentru aceasta. Fondul solicită țărilor, de asemenea, o mai mare transparență atunci când raportează tendința de îmbătrânire și modul în care se pregătesc să finanțeze pensionarea.
  FMI conchide, reamintind că toate aceste reforme „vor dura ani ca să dea roade”, iar orice întârziere în acest proces va face dificilă confruntarea cu această provocare așa cum ar trebui. „A acorda atenție îmbătrânirii populației și riscului de longevitate suplimentară face parte din setul de reforme necesare pentru a restabili încrederea în viabilitatea bilanțurilor sectorului public și privat”.

  Preluare: Karen Smith Blog

  Economia și inșii fertili, buni de muncă grea

  Oamenii sunt reduși la funcția de producători-consumatori și puși exclusiv în slujba unui sistem economic în care 1% din populație deține 40% din întreaga bogăție, iar 80% dețin doar 7%. În aceste condiții, devine normal ca acești „indivizi”, „inși”, „persoane”, „forță de muncă”, „unități statistice”, „subiecți” atât de nesemnificativi pentru clasa bogată și conducătoare să ajungă să fie priviți ca animale de prăsilă de care economia are nevoie, precum agricultura primitivă odinioară de animalele de povară și de plug. Mai rămâne să fie căutați la picioare și la dinți. Puțin altfel se întâmplă deja (Citește mai departe…)

  Teroarea minciunii – o realitate

  De către

   Anonimus

   

  Suntem conduşi de politicieni. Ştim cu toţii că politicienii au ca principală preocupare inventarea unor minciuni credibile destinate prostirii cetăţeanului. Cu toate acestea, o mare parte a românior are încredere în politicieni, îi alege încrezându-se în promisiunile electorale şi chiar îi susţine în efortul lor de face credibile cele mai josnice înşelăciuni. În mod sigur, am fi uimiţi dacă am putea afla câţi bani şi câtă energie se cheltuie pentru prostirea noastră colectivă.

  Permanenta înșelătorie: „Ei ne mint, noi îi alegem!”

  În afară de cultivarea minciunii şi de propria îmbogăţire, nimic altceva nu-i important pentru politician. Consecința? Conduşi de politicieni, întreaga noastră viaţă este dirijată de înşelăciune şi, în subsidiar, de lupta dură dintre ei pentru îmbogăţire prin furtul banului nostru. Banul acela care niciodată nu este suficient pentru salarii, învăţământ, sănătate, drumuri, agricultură sau pensii.

  Pe seama formulei extrem de simple a acestui mecanism lesne de priceput până şi de persoanele cele mai puţin dotate intelectual (ei ne mint, noi îi alegem), politicienii au construit un eşafodaj imens de teorii „atestate” ştiinţific, de îmbietoare strategii ale dezvoltării, de grijă pentru sănătatea noastră, de programe măreţe destinate creşterii nivelului de trai şi modelării unui om nou, prosper şi fericit. Toate, dar absolut toate fiind parte a marii şi permanentei înşelătorii.

  Ţările bogate, cu minciuna înainte!

  Mulţi dintre noi cred, privindu-le cu admiraţie, că ţările bogate sunt bogate fiindcă, aşa cum ni s-a spus, au cetăţeni mai responsabili decât suntem noi, românii. Ori că sunt bogate întrucât locuitorii lor, spre deosebire de noi, au ştiut să construiască de la temelii o societate solidă dedicată bunăstării tuturor, au pus bazele unei comunităţi drepte, supusă unor reguli democratice pline de compasiune şi grijă pentru cetăţean. „Sanchi!” – cum ar spune prietenul meu Viorel, cel ceva mai bronzat de la natură şi mai deştept ca mulţi nebronzaţi ce se dau drept fini intelectuali.

  Totul este minciună, este impostură! Popoarele au fost subjugate prin minciuna promisiunii de prosperitate.

  Bogăţia ţărilor bogate ce ne sunt date ca exemplu în mod ostentativ are ca izvor principal furtul, prădarea violentă a resurselor naturale aparţinând altora, exploatarea nemiloasă timp de secole a sute de milioane de locuitori nevinovaţi ai acestei planete, jafuri de proporţii, crime abominabile, vânzarea milioanelor de sclavi, iar mai apoi inventarea şi susţinerea unui nou tip de sclavagism: sclavagismul economic.

  Pentru bogăţiile afişate azi, prin minciună au fost pornite războaie nimicitoare. Tot prin minciună au fost defăimaţi şi executaţi mai apoi conducători care şi-au protejat cu adevărat poporul şi s-au opus jefuitorilor de profesie. Prin minciună au fost subjugate popoare, promiţându-le prosperitate. Au fost rupte în bucăţele state ce s-au dorit unitare şi puternice, dar care nu au acceptat asuprirea. A fost împărţită lumea în bogaţi şi săraci.

  O cârmuire samavolnică şi semibarbară

  Democraţiile fanion ale Europei, statele etalon prin bogăţia şi înalta lor civilizaţie (Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Franţa, Spania, Germania…) sunt exemple triste ale modului în care a fost (şi mai este) practicat jaful la scară internaţională. Karl Marx, cel care redevine azi popular prin înflorirea curentului neomarxist, autor al Manifestului Comunist, dar şi al lucrării de mare răsunet Capitalul, în articolul «Stăpânirea britanică în India», scris la Londra în 10 iunie 1853 şi publicat în New York Daily Tribune la 25 iunie acelaşi an, nota:

  „Nu mă refer aici la despotismul european, pe care Compania britanică a Indiilor orientale l-a cultivat pe terenul despotismului asiatic ceea ce constituie o îmbinare mai monstruoasă decât oricare din monştrii sfinţi care te înspăimântă în templul din Salsette. Această îmbinare nu este o trăsătură caracteristică a sistemului englez de administraţie colonială, ci o simplă imitaţie a celui olandez, şi aceasta în aşa măsură, încât, pentru a caracteriza activitatea Companiei britanice a Indiilor orientale, este de ajuns să repetăm textual cele spuse de sir Stamford Raffles, guvernatorul englez al Javei, despre vechea Companie olandeză a Indiilor orientale:

  ‘Compania olandeză, care era mânată exclusiv de setea de îmbogăţire şi care îşi trata supuşii mult mai rău decât îşi trata pe vremuri un plantator din Indiile de vest gloata de sclavi ce lucrau pe plantaţia sa – deoarece acesta plătise bani pentru oamenii pe care îi cumpărase şi care deveniseră proprietatea sa, pe când Compania olandeză nu plătise nimic -, a făcut uz de întregul aparat existent al despotismului pentru a stoarce de la populaţie ultimul ban sub formă de dări şi pentru a o sili să muncească până la istovire completă. În felul acesta ea a agravat răul pe care-l pricinuia ţării o cârmuire samavolnică şi semibarbară, îmbinând în activitatea ei toată iscusinţa practică a politicianului şi tot egoismul monopolizator al negustorului’”.

  România a fost înecată în minciună și prăduită sistematic sute de ani

  Nu este necesar să dezvoltăm acum ideea marilor minciuni privitoare la sursa bogăţiei statelor ce ne privesc cu milă sărăcia deşi, cu două decenii în urmă, unul dintre înalţii demnitari indieni îmi spunea că la apogeul dominaţiei britanice în India, timp de mai bine de 100 de ani, din portul Bombay (unde se înalţă şi astăzi Arcul de Triumf în cinstea reginei Victoria!) a plecat cu destinaţia Marea Britanie, la fiecare început de lună, câte o navă plină ochi cu tone de pietre preţioase şi aur.

  Avem la îndemână, viu, exemplul României. Ţară care, prin minciună, impostură şi viclenie a fost prăduită sistematic sute de ani. Conform studiului profesorului Eugen Stănescu, între 1400 şi 1945, din România s-a scos echivalentul a 12.564 tone aur (circa 484 miliarde euro). După 1990, în numai 26 de ani, s-a furat de patru ori mai mult. Adică 1900 miliarde euro!

  De-ar fi să enunţăm numai minciunile politicienilor români din ultimele decenii, am putea scrie un roman fluviu. Revoluţia populară din decembrie 1989 s-a dovedit a fi mai puţin populară şi mai mult instrumentată de forţe opuse lui Ceauşescu situate în afara graniţelor României.

  „Averile din băncile străine” ale cuplului prezidenţial împuşcat câineşte la Târgovişte n-au existat niciodată.

  „Operațiunea «Bechtel»” – un furt la drumul mare demn de „The Wild West”

  Ajutorul atât de mult aşteptat, oferit de partenerul nostru strategic de mai târziu, numai ajutor n-a fost. Între altele, ne amintim tristul şi costisitorul experiment „Bechtel”, un furt la drumul mare demn de „Vestul sălbatic”. Interesul american în România şi consecinţele ignorării acestuia ni le arată, fără ocolişuri, şi unul dintre exponenţii politicii americane – politologul american George Friedman:

  „Americanii vin aici să facă bani […]. Gazele de şist sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul. Rusia controlează Europa prin gaze. Aveţi nevoie de resurse alternative, iar România este cea mai bogată în astfel de resurse. De aceea americanii sunt atât de interesaţi de resursele voastre […]. Ori lăsați americanii să extragă gaze de şist pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori vă vom izola ca pe vremea lui Ceauşescu și vă lăsăm pradă războiului”.

  „Privatizarea” „grămezii de fier vechi” – demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone

  Nici privatizările atât de mult lăudate de proaspăta democraţie românească nu au adus bunăstarea promisă. A fost, practic, un demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone, care reprezenta un serios impediment în calea neocolonizării aflate pe rol. Epitetul „grămadă de fier vechi”, atribuit industriei autohtone în 1990, se voia să devină realitate. Şi aşa s-a petrecut. 80% din industria autohtonă a fost transformată în fier vechi, vândută ca atare, în lumea largă şi hapsână, încărcată în nesfârşite garnituri de trenuri sau topită în puţinele oţelării româneşti rămase temporar, special pentru asta, pe picioare.

  Economia românească aparţine companiilor străine

  Nici companiile străine, sosite în valuri şi primite cu aplauze, care ne-au promis înflorirea ţării nu s-au înghesuit să ne dezvolte economia. A fost, şi în acest caz, o imensă minciună. Rezultatul? Acum, peste 50% din economia românească aparţine companiilor străine, iar sectoarele importante sunt acaparate de străini în proporţie de 80%.

  „La vârf, acolo unde sunt rulajele de miliarde de lei, sectoare precum comerţul, industria auto, industria grea sau industria alimentară sunt teritorii rezervate exclusiv de companii cu capital străin […]. Potrivit studiului «Capitalul privat românesc», realizat de Z.F. împreună cu PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România, firmele străine deţin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de autovehicule şi echipamente electrice, telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi fabricarea de maşini şi echipamente”.

  Minciună s-a dovedit a fi construcţia de autostrăzi. Vă amintiţi?

  „Aici sunt banii dumneavoastră!”. Suntem, azi, ţara cu cele mai puţine autostrăzi din Europa, după ce din 1990 până acum s-au perindat la Ministerul Transporturilor 27 de miniştri, fiecare cu suita sa de minciuni.

  Minciună gogonată a fost promisiunea de dezvoltare a reţelei de căi ferate prin „spargerea” vechiului C.F.R., operă a „strategului” T. Băsescu. Azi circulăm mai încet şi mai nesigur pe calea ferată decât în secolul 19, la începuturile infrastructurii feroviare în România.

  Minciună a fost afirmaţia lui Isărescu că dacă România nu-şi păstrează rezerva de aur la Londra (demers pentru care plătim o taxă importantă) îşi pierde „credibilitatea internaţională”.

  Minciună a fost şi primirea noastră în Schengen. O alta, eliminarea vizei pentru America.

  Minciună a fost că Armata Română va deveni mai puternică şi mai bine plătită după accederea la NATO.

  Minciună a fost şi că prin intrarea în Uniunea Europeană economia românească va ajunge la nivelul economiilor prospere din Europa. Am ajuns deja de râsul Europei, iar la Bruxelles, la aşa-zisa masă a bogaţilor, nu ne bagă nimeni în seamă. Cele 86 de miliarde pe care „ni le dă” UE, ca urmare a intervenţiei providenţialului preşedinte român Klaus, s-au dovedit a fi o minciună imensă.

  Declaraţiile aproape zilnice ale premierului conform cărora am trăi mai bine sunt minciuni.

  Minciună pare a fi și „pandemia” care ne chinuie de mai bine de un an de zile.

  Minciună este cu siguranţă și „imunizarea” atribuită vaccinurilor apărute suspect de repede după declanșarea plandemiei.

  Minciună este şi că recent inventatul „bilet de voie” european ar contribui la mai uşoara circulaţie a persoanelor, din moment ce prin el se restricţionează sever circulaţia celor nevaccinaţi. Tot „persoane europene” şi ei.

  Ar fi uşor să umplem câteva pagini cu minciunile care ne inundă şi ne dirijează viaţa. Le ştim cu toţii. Sunt atât de multe încât înlocuiesc adevărul şi ajungem să le credem.

  Că adevărul a dispărut din viaţa noastră a descoperit şi un fost preşedinte al televiziunii naţionale: „Pentru noi adevărul este un dar pe care îl merită puțini, eventual copiii noștri și atât. Sau oglinda, și mai bine! Trăim de la jumătatea secolului al XX-lea în minciună și nu ne-am dezbărat de practicarea ei nici după 1989. Ne-am obișnuit cu ea, ne-a intrat pe sub piele, e aerul pe care îl respirăm”.

  O concluzie – Ne mințim pe noi înșine

  Concluzia acestui text, ce s-a dorit a fi sincer, este că ştim cu toţii că suntem minţiţi. Că acceptăm, în mod conştient, să trăim scăldându-ne zilnic în minciună. Că, deja, fiecare dintre noi depistăm ușor și recunoaştem minciuna politicianului. Dar, întâlnind-o, lăsăm privirea în jos şi trecem mai departe cu speranţa, laşă, că celălalt se va fi săturat şi, exasperat, îi va lua el de gulerele albe pe mincinoşi pentru a da cu ei de pământ.

  Marele Adevăr este că ne mințim pe noi înșine!

  Preluare: art-emis.ro / Autor: Teo Palade

• „Răspunsul de solidaritate muncitorească la chemarea noastră”

  De către

   Anonimus

   

  „Mă adresez dumneavoastră de această dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat la chemarea noastră.
  Mulţumesc, de asemenea, tuturor celorlalte delegaţii din judeţe, care au venit şi s-au adăugat acestor forţe solidare ale muncitorimii române. Îi rugăm pe ceilalţi să rămână aici, în piaţă.

  Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră.

  Aşa cum aţi văzut, de astă dată avem de-a face cu elemente, cu elemente de-a dreptul fasciste, care ieri s-au dedat la acte de vandalism, după ce, în cursul dimineţii de ieri, 13 iunie, forţe organizate de ordine publică au curăţit Piaţa Universităţii, la propriu adică, după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spaţiul verde, au eliminat tot spaţiul, s-au apucat de curăţirea zonei, pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să cureţe carosabilul, să spele, să pregătească pentru circulaţie.

  În după-amiază zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanţuri, cu pietre, cu cărămizi, cu ţigle, au atacat cordoanele de poliţişti, înarmate cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la maşini şi apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea Poliţiei, pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de Interne, spre seară, precum ştiţi, au invadat şi clădirea Televiziunii, care a trebuit să-şi întrerupă emisiunea.

  În cursul serii, grupuri de muncitori, de poliţişti şi ostaşi au reuşit să reelibereze televiziunea şi spaţiul din jurul acesteia.

  Peste noapte au fost eliberate clădirile Poliţiei şi ale Ministerului de Interne. Unii dintre ei s-au reîntors în Piaţa Universităţii. Acum, spre dimineaţă, se pare, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sunt acolo câteva formaţiuni de paraşutişti şi poliţişti.

  V-am ruga pe dumneavoastră, minieri, care sunteţi grupaţi, organizaţi, să vă îndreptaţi în coloană pe bulevard, până la Piaţa Universităţii, pe care s-o ocupaţi definitiv dumneavoastră, după care, în conlucrare cu forţele de ordine, va rugăm să asiguraţi paza Pieţei Universităţii, pentru că să se efectueze lucrări de curăţire şi de redare a circulaţiei acestui nod.
  Dumneavoastră să fiţi paznicii, în conlucrare cu forţele de ordine, a acestui punct central din Capitală.

  Va mulţumim foarte mult, va rugăm să faceţi totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase şi dumneavoastră să asiguraţi paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care şi-ar mai face apariţia în această zonă!

  Vă mulţumim foarte mult, tuturor! Drum bun şi cu bine! Succes!”

  Discursul lui Ion Ion Iliescu către minerii sosiți în București, 14 iunie 1990

  Citește și:
  Iliescu a ordonat: TAB-uri și arme chimice în Piața Universității
  Partidul! Iliescu! România?
  Ion Iliescu își tot lansează ultimele volume
  România, păsările pier, Iliescu rezistă

  

  • 

    

    1. 
    2. 

    GHIDUL INCORECT POLITIC DESPRE ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ȘI ECOLOGISM – Christopher C. Horner

     

    48,00 lei

    „Chris Horner ne poartă cu vervă, umor și o reală preocupare pentru corectitudine prin povestea lui care include investigații fascinante referitoare la rolul ramurilor majore ale industriei și la modul în care știința este redusă la tăcere. Descrierile lui vor provoca râsul dar şi recunoașterea faptului că lacrimile sunt de fapt mai potrivite.”
    Dr. Richard S. Lindzen, Profesor la catedra Alfred P. Sloan de științe ale atmosferei, MIT; membru al Academiei Naționale de Științe şi fost membru principal al Comisiei Interguvernamentale ONU pentru schimbările climatice

    „Ȋn Ghidul Incorect Politic despre Ȋncălzirea Globală și Ecologism Chris Horner demască miturile legate de cel mai discutat subiect al prezentului și al viitorului. El dezvăluie adevărurile neconvenabile invocate de sceptici și prezintă minciunile convenabile la care recurg adepții încălzirii globale. Această carte accesibilă vă furnizează instrumentele cu ajutorul cărora puteți să pătrundeți în această dezbatere națională în curs de desfășurare. De asemenea, este un document și o sursă foarte utilă celor care se adresează cu scrisori congresmanilor și senatorilor – precum și ziarelor. Lectură obligatorie pentru dezbaterile din școli și facultăți.”
    Dr. Fred Singer, fost director al U.S. Weather Satellite Service (serviciul meteorologic american); profesor emerit de ecologie, Universitatea Virginia

• https://contramundum.ro/produs/ghidul-incorect-politic-despre-incalzirea-globala-si-ecologism/
•  

• DIFERENȚA DINTRE EDUCAȚIA MODERNĂ ȘI CEA CLASICĂ

     de Annie Holmquist

   

   

   În urmă cu câțiva ani am intrat într-o conversație despre educația clasică cu cineva care m-a întrebat: „nu este genul acela de educație pe care o urmează toți copiii crescuți acasă și care au rezultate excepționale?”

  M-a bufnit râsul. Da, educația clasică are această reputație.

  Dar scopurile elevate ale educației clasice nu au stopat interesul pentru această formă de școală. În fapt, curriculum clasic proliferează la cei educați acasă, în școlile private și în școlile charter (școli finanțate public, dar operate independent).

  M-am întrebat, pentru a-i înțelege popularitatea, ce diferențiază educația clasică de școala obișnuită pe care o urmează atât de mulți copii.

  Autorul David Hicks a aruncat o lumină asupra subiectului în cartea sa „Norms and Nobility: A treatise on Education”. Potrivit lui Hicks, una din principalele diferențe care apare în educația clasică față de cea modernă o reprezintă deschiderea sa la întrebări, în special acele întrebări legate de moralitate:

  „Spre deosebire de Aristotel, educatorul modern se uită la fapte, nu la rațiune, ca punct de plecare. El dezaprobă toleranța educatorului clasic pentru întrebări normative și folosirea unor metode potrivite pentru a răspunde acestor întrebări, ca și insistența sa pentru căutarea unui conținut moral în istorie, literatură, religie și artă. Neajunsurile sale provin probabil dintr-o încredere prea mare acordată verificabilității experimentale sau dintr-o lipsă de simpatie pentru obiectivele profesorului clasic, care nu încearcă să livreze fapte verificabile, ci speră să sădească în studenții săi minunatul spirit al cercetării. Indiferent de motivele pentru respingerea curriculei clasice, orele obișnuite suferă din cauza aceste absențe în trei feluri: experiența umană este tratată reducționist și îngust, spartă în unități izolate și fără legătură între ele; studenților, ignoranți față de întrebările pe care trebuie să le pună, li se prezintă informații neatrăgătoare și, pe cale de consecință, lipsite de sens; nu există niciun fundament pe baza căruia să se poată face judecăți morale și estetice, sau pentru a conecta învățatul de comportament”.

  Pe de altă parte, educația clasică nu se limitează doar la întrebări. Odată ce aceste întrebări au fost puse, atât elevii cât și profesorii aflați în modelul clasic trebuie să lupte cu adevărul și să afle cum vor aplica acel adevăr în viețile lor:

  „Educația clasică are atât un scop cultural cât și unul intelectual. Îl cheamă pe elev să-și însușească cele mai înalte valori morale și estetice. În același timp, elevul învață regulile care guvernează procesul universal de cercetare. Există, desigur, mai mult decât o sugestie de dogmă în orice educație care încearcă să transmită o judecată despre felul în care o persoană trăiește și gândește. Dar educația clasică prezintă calea care trebuie, nu cu intenția de a strivi căutarea ulterioară, ci ca un punct de plecare necesar pentru dialog. În acest sens, dogma se aseamănă cu arta: îl confruntă pe om cu un adevăr despre el însuși, un tip de adevăr care i-ar fi luat o viață de greșeli și eșecuri pentru a-l descoperi de unul singur, dar, în cele din urmă, un adevăr pe care trebuie să îl testeze în propria sa experiență de viață dacă e să și-l aproprieze și să beneficieze de pe urma lui.”În urmă cu câțiva ani am intrat într-o conversație despre educația clasică cu cineva care m-a întrebat: „nu este genul acela de educație pe care o urmează toți copiii crescuți acasă și care au rezultate excepționale?”

  Educația clasică testează presupozițiile elevilor despre adevăr și moralitate. Poate părea că educația obișnuită în care elevilor li se prezintă fapte reprezintă o alternativă mai ușoară decât varianta în care ei se lupte cu niște concepte care pot avea implicații inconfortabile pentru viețile lor. Dar un număr din ce în ce mai mare de elevi și părinți dovedesc că sunt capabili de acest lucru.

  Editura Contra Mundum a lansat colecția „Educație clasică” pentru a veni în ajutorul părinților și copiilor care încearcă să se distanțeze de programa modernă. Cărțile pot fi comandate de aici.

• TURNUL BABILONULUI

  de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

   

   

  În urma potopului oamenii s-au abătut iarăşi de la calea lui Dumnezeu şi se aşteptau iarăşi la alt potop. Pentru asta au început să zidească Turnul Babei (adică cetatea Babilonului). Aveau de gând s-o înalţe mai  presus de norii cerului, ca să nu-i mai înece apa. Pentru nebunia lor, Dumnezeu le-a amestecat atunci limbile şi n-au putut isprăvi nimic.

  Lumea modernă de astăzi nu este mai brează decât cea de-atunci. Azi toţi oamenii cunosc că s-au depărtat de la Dumnezeu şi pentru asta se aşteaptă la o pedeapsă cerească.

  Dar în loc să alerge la chivotul scăpării (adică la corabia Bisericii) prin dreapta credinţă şi pocăinţă, în loc să caute pe Dumnezeu, oamenii buimăciţi cu civilizaţia, îşi zidesc iarăşi „Turnuri” ca şi oarecând la Babilon.

  „Turnul Babilonului” din zilele noastre nu este o clădire de piatră sau de cărămidă, ci goana cea nebună după născociri. Lumea zice că născocirea maşinilor şi a armelor moderne uşurează viaţa omului şi îi garantează siguranţa, adică ne pune la adăpost. Dar cât de înşelătoare este părerea aceasta! Căci noi vedem că de la o vreme încoace, de când s-a modernizat lumea şi au sporit născocirile, de atunci s-a înmulţit şi răutatea, iar viaţa omului s-a făcut mai amară şi mai împresurată de primejdii.

  Niciodată n-a fost lumea mai tulburată şi mai deznădăjduită ca în vremurile noastre, când a sporit civilizaţia. După cum vedem procopseala asta de civilizaţie cu moda cea nouă, i-a învăţat pe oameni să umble mai mult goi, adică a izgonit ruşinea din lume. I-a dăscălit pe oameni să nu mai caute pe Dumnezeu, deci a reuşit să strice şi sfânta credinţă. I-a învăţat pe stăpânitori ca să înşele mai bine şi să robească noroadele mai cumplit decât faraonii Egiptului. Cu alte cuvinte nevoia de civilizaţie a sugrumat dreptatea şi libertatea lumii. Civilizaţia falsă a învăţat pe oameni să inventeze, adică să născocească cele mai grozave arme pentru pierzarea lumii şi prin asta a izgonit şi dragostea de pe pământ.

  Ştiinţa modernă a făcut pe oameni să zboare prin văzduh şi să călătorească în cetăţi plutitoare pe apă (vapoare mari ca oraşele). Ştiinţa i-a făcut omului aripi de pasăre, şi picioare de metal ca să alerge în calea deşertăciunii, dar i-a împiedicat în calea rugăciunii. în calea spre Biserică ştiinţa modernă a înălţat ziduri uriaşe de împiedicare, iar pe calea fărădelegii a aşternut asfalt şi a presărat flori.

  (La Sf. Locuri norodul simplu nu mai poate veni spre închinare ca altădată, iar în zilele de sărbători s-au rânduit adunări deşarte, distracţie şi plimbări, ca să nu mai meargă lumea la Biserică).

  Prin viteza maşinilor s-au scurtat distanţele dintre ţări şi s-au apropiat urechile oamenilor prin telefoane şi prin radio. Meşteşugurile cele noi au apropiat şi au răsfăţat astăzi trupurile, iar pe Dumnezeu l-au depărtat de inimi. A sporit mintea, dar s-a răcit inima. S-a îmbogăţit ştiinţa, dar s-a păgubit credinţa. Civilizaţia de azi a scurtat hainele oamenilor, le-a secerat barba şi părul capului şi după asta a secerat şi Sfintele Aşezăminte.

  Deci, în scurt vorbind de pacostea asta de civilizaţie (sau progres) prin asta se făleşte pământeanul: a sporit mai mult ca niciodată lacrimile din lume, a lărgit în chip de speriat cimitirele prin războaie, a întunecat zarea cu fumul motoarelor şi a împânzit văzduhul cu păsările cele uriaşe (cu ciocul de fier) care stau gata să piardă lumea. Iar ca să aibă vreme să termine „Turnul Babilonului” (adică născocirile ştiinţei) samsarii ţărilor cei graşi fac mereu soboare pentru pace. Dar Dumnezeu văzând vicleşugul lor, le-a amestecat minţile (după cum la Babilon a amestecat limbile) şi nu se mai pot înţelege.

  A ȚINE SCLAVII FERICIȚI, de Joseph Sobran

   

  https://contramundum.ro/2021/10/20/a-tine-sclavii-fericiti/

  Eram sceptic când adulatorii Confederației insistau că majoritatea sclavilor din Vechiul Sud erau mulțumiți cu situația lor. Dar de la atacurile din 11 septembrie, îmi este tot mai ușor să cred acest lucru.

  Niciun sistem sclavagist nu poate funcționa dacă populația de sclavi este mereu nărăvașă și mereu înfierbântată după libertate. Este la modă acum să portretizezi sclavagismul din Sud ca o viață constantă de chinuri, cu lanțuri, cătușe și biciuiri zilnice. În fapt, acest tablou sângeros a fost creionat odată cu Războiul Civil, când propaganda unionistă a prezentat sclavia ca pe un fel de tortură neîntreruptă. Lincoln a vorbit misteriooris despre „fiecare strop de sânge care cade la atingerea biciului.”

  Dar nu ar fi fost foarte rentabil să fii un proprietar de sclavi dacă ar fi trebuit să îți petreci fiecare oră din zi pentru a-i pune la punct. Era mai ușor să-i ții mulțumiți, cu asigurarea că stăpânul este protectorul lor. Ar fi putut să tânjească după libertatea spirituală, după cum depun mărturie gospel-urile, dar între timp viețile lor erau suficient de suportabile, după cum a recunoscut în privat chiar Lincoln, în pofida retoricii sale publice.

  Aristotel, ca întotdeauna realist, a remarcat că majoritatea oamenilor sunt „sclavi de la natură”. Nu știu exact ce a vrut să spună, sau cum să testezi o astfel de propoziție; „majoritatea” s-ar putea să fie o exagerare. Dar natura umană cuprinde atât o dorință de libertate cât și o frică de responsabilitate, și vedem cât de des oamenii sunt dispuși să meargă după un lider și să-și înstrăineze voința, sau cât de repede se încred în presupusa expertiză a unei elite conducătoare. La rândul său, David Hume era și el uimit cât de ușor sunt conduși cei mulți de către cei puțini.

  În secolul al XX-lea, pretențiile și puterile statului au crescut atât de mult încât se poate spune că sclavia de stat a înlocuit-o pe cea privată.

  Sub comunism, autoritatea statului era manifest absolută. În societățile libere era înmuiată de moralitatea tradițională și de protecțiile legale personale. Niciuna una nici alta nu erau un rod al democrației. Dimpotrivă, au precedat-o și au fost slăbite de democrație. Dacă democrațiile sunt încă relativ libere, prin comparație cu statele comuniste, aceasta se întâmplă mai mult în pofida democrației, decât datorită ei (…)

  În perioadele de liniște, oamenii preferă libertatea și țin în frâu puterea statului. Dar în vremuri de panică, sunt foarte supuși unui dictator. După atacurile de la 11 septembrie, majoritatea americanilor au părut că au uitat că guvernul federal este teoretic slujbașul lor și erau dornici să conceadă guvernului tot felul de puteri arbitrare cu speranța și credința că îi va proteja. Închinarea la noua putere – servitutea în fața statului – a devenit o datorie patriotică.

  Nu este nimic nou. În timpul războaielor din trecut se întâmpla același lucru: slujbașul devenea stăpân. Voința personală a Liderului devenea lege. Firesc, abuzurile statului se înmulțeau. Libertățile civile erau încălcate, restricțiile constituționale uitate. Rezistența în fața statului era interpretată rapid drept trădare (…)

  Dar toate proiectele inteligente de tiranie nu ar putea funcționa dacă oamenii liberi și-ar concentra atenția asupra întrebării esențiale: care este sursa originară a autorității statale? De ce este o datorie obediența față de stat?

  În mod evident, societatea are nevoie de lege sau de reguli de conduită comun acceptate. Dar, după cum ne-a reamintit Michael Oakeshott, legile sunt, la drept vorbind, mai degrabă observate decât urmate. Îi constrâng pe toți la fel. Sunt impersonale. „Comenzile” sunt urmate iar comenzile reprezintă o expresie a unei voințe personale. Comenzile pot fi, desigur, mascate sub forma legilor, dar „legile” statului modern sunt în esență comenzi.
  Potrivit lui Toma din Aquino, toată legea pozitivă trebuie să se conformeze cu legea naturală imuabilă, pentru a fi validă. O lege umană care intră în contradicție cu legea naturală este nulă – neconstituțională, dacă vreți. Un conducător care le cere supușilor săi să comită sau să accepte acte imorale este un tiran.

  Legile bune sunt prin natura lor limitate, deoarece legea naturală este fixă. Într-o comunitate sănătoasă, legile sunt puține și se schimbă rar, iar un om se poate supune legilor respectând cele Zece Porunci. Comenzile sunt în schimb nelimitate deoarece își au sursa în voința umană care este inepuizabilă. Aici se află originea „statului mare”.

  Și cu toate acestea, astăzi se presupune peste tot că omul are o datorie morală să își asculte statul, indiferent de ceea ce i se cere. De ce? Cum poate fi o obligație morală să te  supui în fața unei voințe arbitrare? Este absurd să presupui că fiecare reglementare minusculă provine sau este în acord cu legea naturală.

  Statul modern a fost explicat, aproape de la înființarea sa, de Thomas Hobbes în cartea sa clasică din 1651 „Leviathan”. Hobbes a respins concepția creștină a legii naturale și a venit cu o perspectivă materialistă. Potrivit lui Hobbes, prima lege a naturii o reprezintă auto prezervarea. Dar în starea de natură, fiecare om se află într-un război cu toți ceilalți oameni. În acest război, autoprezervarea fiecărui om este mereu în pericol, iar viețile oamenilor sunt „singuratică, sărăcăcioasă, nebună, brutală şi scurtă“. Leviatanul apare când un singur suveran dobândește puterea de „a-i ține pe toți în frică”. Frica de conducător înlocuiește frica reciprocă și haosul. Se simplifică lucrurile.

  Adică, statul este definit de puterea sa de a ucide. Oamenii nu au altă cale decât să se supună, dacă doresc să trăiască. Obediența este rațională, și din acest motiv (în singurii termeni pe care Hobbes îi recunoaște) morală. Esența statului este un monopol al terorii.

  Au fost puțini cei care au îmbrățișat această viziune, deși are o plauzibilitate care o face să fie mereu fascinantă. Ca și Machiavelli, vorbește în numele multora dintre cei care nu ar fi fost de acord cu el în mod deschis. Oferă o filosofie cu care poți să trăiești chiar dacă nu o mărturisești.

  În fapt, noi ne supunem statului nu pentru că ne-o cere conștiința, ci pentru că ne temem de ce ne-ar putea face (…) În teoria democratică, o teorie în cel mai bun caz vagă, avem o datorie morală să ne supunem statului deoarece „noi” suntem statul și fiecare membru al comunității are o datorie să accepte dreptatea voinței colective întruchipată de un guvern liber ales. Putem să nu fim de acord, dar nu putem să nu ne supunem. Dar în fapt, foarte puțini oficiali sunt aleși, iar votul individual este lipsit de sens, și nimeni nu poate monitoriza toate activitățile birocraților. Nimeni nu poate numi măcar toate agențiile statului. Nici nu ar avea rost să le monitorizezi deoarece oricum nu poți face mare lucru în privința lor. Conduc prin forță și prin amenințarea forței, indiferent cât de aluzivă. La asta se reduce totul.

  Ținând cont de schimbarea vremurilor și a circumstanțelor, trebuie spus că Hobbes a avut, mai mult sau mai puțin, dreptate. În termeni clari, statul modern se bazează pe timiditatea umană și pe confuzie (care se potențează reciproc). Poate că asta a avut în minte Aristotel.

  Omul modern este cu mult mai supus statului – de departe! – decât era omul medieval față de Biserică. Și cu toate acestea, încă persistă iluzia că omul modern este liber. Este adevărat, omul modern nu este proprietatea nimănui, dar este un sclav al unei puteri amorfe pe care nu o poate defini. Deprinde lozincile democrației dar este bulversat de realitățile labirintice ale statului birocratic, care nu are nicio legătură cu lozincile (…)

  Joseph Sobran este autorul volumului de eseuri „Evul Întunecat, Noua Moralitate” apărut la Editura Contra Mundum.

•  

  • CUM AU SCHIMBAT ISTORIA PRIMII MOGULI MEDIA

      de James Corbett

    https://contramundum.ro/2021/10/27/cum-au-schimbat-istoria-primii-moguli-media/

     

    Sunt convins că știți vechea butadă „ești ceea ce mănânci”. Ei bine, iată o observație la fel de importantă pe care nu ați auzit-o când erați copii: ești ceea ce citești. Sau ca să o traducem într-un limbaj pe care să-l înțeleagă și  generația „Netflix și chill”: ești ceea ce privești.

    Ar trebui să fie ceva destul de evident. De ce credeți că una dintre primele mișcări ale lui Jeff Bezos în tentativa sa de a deveni o încarnare reală a unui superticălos a fost de a cumpăra The Washington Post? Se spune uneori că banii sunt puterea, dar achiziția WaPo de către Bezos arată că a deține un trust de presă reprezintă o cale de a profita de această putere și de a deveni și mai bogat. Așa cum am observat în „How to Save the World (in One Easy Step!)”, poveștile – abilitatea de a modela concepția despre lume a oamenilor prin intermediul poveștilor – reprezintă cea mai puternică armă din lume. Nu ar mai fi cazul să adaug că a deține o companie media reprezintă cea mai eficientă formă de utilizare a acestei arme.

    Spun „nu ar mai fi cazul să adaug” deoarece istoria mass media este istoria oamenilor bogați și puternici care încearcă să modeleze concepția despre lume a unor popoare întregi. Dar, cum se întâmplă de regulă, este genul de istorie care nu se predă în școli, așa că este perfect posibil ca această  observație să fie nevoie să fie adăugată.

    Să analizăm, așadar, câteva dintre biografiile primilor moguli media și efectul pe care l-au avut instituțiile lor de presă în modelarea istoriei secolului XX.

    William Randolph Hearst

    Având în vedere că astăzi William Randolph Hearst este probabil cunoscut drept modelul pentru Charles Foster Kane („Cetățeanul Kane”) s-ar putea să fie greu de înțeles cât de influent a fost Hearst la vremea lui sau cât de mult a contribuit la modelarea lumii așa cum o știm.

    Moștenind ziarul San Francisco Examiner de la bogatul său tată, la vârsta de 24 de ani, Hearst a construi Hearst Communications, un lanț de ziare naționale și companii media care au schimbat fața „jurnalismului” în SUA și a a avut un impact direct asupra reacției publicului față de cele mai importante evenimente ale vremii.

    Războiul tirajelor dintre ziarul lui Hearst, New York Journal,și cel al lui Joseph Pulitzer, New York World, din anii 1890, a dus la apariția termenului de „jurnalism tabloid” prin care se înțeleg articole exagerate, părtinitoare, folosite pentru a capta atenția cititorului și a vinde ziarul. Hearst a inventat tehnicile pe care le asociem astăzi cu cele mai vulgare tabloide – titluri senzaționaliste, layouturi ieșite din comun, povești emoționale care au în prim plan lubricul – și le-a folosit pentru a isteriza lumea.

    Consecințele acelor tehnici asupra publicului au fost cel mai bine evidențiate de povestea Războiului Americano-Spaniol, unde vorba (cel mai probabil apocrifă) circulă că Fredric Remington – reporterul delegat la fața locului să relateze despre revolta cubanezilor împotriva spaniolilor în 1897 – i-a telegrafiat lui Hearst pentru a-i spune că „e liniște și nu  va fi niciun război”, la care Hearst i-a replicat: „te rog să rămâi. Tu-mi dai pozele iar eu îți dau războiul.”

    Indiferent dacă a avut loc sau nu acest schimb de replici, Hearst a pus serios umărul la izbucnirea războiului. Relatarea din ziarul său a exploziei (cel mai probabil un atac sub steag fals) de pe vasul USS Maine din portul Havana, din februarie 1898, a fost în mod particular incendiară, accentuând ipoteza unei „mine spaniole” și oferind un premiu de 50.000 de dolari (lipsit de sens, dar bun pentru a atrage atenția) celui care oferă informații pentru prinderea celor responsabili.

    Publicul, fanatizat, a preluat strigătul de bătălie, pe care îl ține minte și astăzi: „Să nu uităm de Maine, la naiba cu Spania”. Hearst a reușit să stârnească războiul și a vândut printre altele, o mulțime de ziare.

    Moștenirea lui Hearst se simte până astăzi sub forma imperiului media Hearst, care continuă să publice o serie de ziare și reviste și deține acțiuni la televiziuni și companii media online. Este un fapt binecunoscut pentru cei din mișcarea „Adevărul despre 9/11”, care au fost prezentați tabloidizat în revista Popular Mechanics, unde articolele au fost scrise de un om pe nume Chertoff, care nu era altcineva decât un văr al țarului securității interne din vremea lui George W. Bush.

    Henry Luce

    Supranumit „cel mai influent cetățean particular din America zilelor sale”, Henry Luce a fost mogulul media din spatele imperiului Time-Life.

    Născut în China din părinți misionari, Luce a mers la Yale unde a intrat în frăția Skull and Bones, înainte de a fonda Time Inc, alături de foști colegi în 1923.

    Începând cu revista Time, care a fost foarte influentă în a rezuma și interpreta știrile săptămânii pentru un public larg, Luce a început să construiască metodic un imperiu media care s-a întins în fiecare colț al societății americane. Fortune, lansat în 1930 acoperea afacerile, Life, achiziționată în 1936, a devenit o revistă influentă de artă și cultură. Achizițiile mai târzii, ca „House and Home” și „Sports Illustrated” i-au înlesnit lui Luce accesul în viața personală a majorității americanilor.

    Dar nu s-a mulțumit să se oprească aici. Luce a pus, de asemenea, umărul la crearea jurnalului de știri cu foarte influenta serie March of Time, care a fost un eșec financiar, în pofida popularității sale incredibile. Cu toate acestea, a fost extrem de influent în modelarea percepțiilor publice cu privire la evenimentele definitorii ale epocii, de la prezentarea „filantropiei” fundației Rockefeller la evenimentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și Războiului Rece.

    Ca membru al Skull and Bones nu ar trebui să fie o surpriză că Luce și-a pus imperiul media la dispoziția CIA și a bunului său prieten Allen Dulles. Potrivit lui Carl Bernstein:

    „Allen Dulles a intervenit adesea la bunul său prieten Henry Luce, care a permis anumitor membri din rețeaua sa media să lucreze pentru Agenție și  a fost de acord să le ofere joburi și recomandări anumitor agenți CIA care nu aveau experiență jurnalistică.”

    Specialiștii în asasinarea lui JFK știu că revista Life a cumpărat filmul Zapruder și a negociat drepturile de exclusivitate pentru povestea Marinei Oswald. Știu, de asemenea, că mai apoi Luce a decis să nu publice povestea Marinei și să publice doar anumite cadre din filmul Zapruder fără ca peliculă să fie arătată în întregime.

    Specialiștii în istoria media știu, de asemenea, că Luce a fost principala forță din spatele înființării Comisiei pentru Libertatea Presei, un comitet apărut la mijlocul anilor 40 pentru a discuta Primul Amendament, libertatea presei și ceea ce ar putea sau ar trebui să facă guvernul pentru a limita aceste libertăți. Deși astăzi este în bună măsură uitată, această organizație – a cărei istorie a fost detaliată într-o carte „An Aristocracy of Critics”, publicată de cine altcineva decât de Yale University Press – este citată ca un punct de cotitură în studiile media și a anticipat genul de argumente folosite astăzi în favoarea reglementării libertății presei.

    The Ochs-Sulzbergers

    New York Times a fost fondat în 1851 de jurnalistul și omul politic Henry Jarvis Raymond și fostul bancher George Jones. Misiunea ziarului a fost, de la prima ediție, „să caute a promova cele mai bune interese ale societății în care trăim”.

    Dar după cum arată Ashley Rindsberg în noua sa carte „The Gray Lady Winked” acea promisiune a luat rapid o altă formă, mai cinică: a căutat să promoveze cele mai bune interese ale publisherului. Mai concret, NY Times a ajuns în 1896 sub controlul magnatului evreu Adolph Ochs și de atunci s-a transferat în familie, până astăzi, la Arthur Gregg  (A.G.) Sulzberger.

    Potrivit lui Rindsberg, clanul Ochs-Sulzberg au prezentat istoria potrivit intereselor proprii. Interesul lor era să promoveze dictatori și să-i demonizeze pe liderii populari din alte țării, după cum le convenea. Astfel, ziarul a fost decisiv în a-l promova pe prima pagină pe Hitler, Stalin și Castro, în diverse momente ale ascensiunii lor la putere. De asemenea, luau în colimator regimuri, cel mai celebru moment din istoria recentă fiind propagarea minciunilor despre armele de distrugere în masă ale Irakului înainte de războiul din 2003.

    Și după cum arată Alan MacLeod într-un articol din 2019 despre cum New York Times a susținut schimbările de regim operate de Casa Albă, tendința sa de a sprijini despoți și a justifica mișcările Departamentului de Stat împotriva liderilor aleși democratic a făcut ca New York Times să pice de partea proastă a istoriei în operațiunile pentru îndepărtarea lui Mossadegh de la putere din Iran, în 1953.

    Ziarul și-a exprimat „imensa ușurare” când Mossadegh „un om fanatic însetat de putere” și o marionetă a Kremlinului care „a distrus economia” în „tentativa sa de a instaura dictatura” a fost îndepărtat. Boardul editorial le-a adresat un avertisment celor care ar încerca să naționalizeze industrii deținute de corporații americane: „țările dezvoltate, cu resurse bogate, au acum în față o lecție din care să tragă învățăminte, cu privire la costurile care decurg din impunerea unui naționalism fanatic”, scria New York Times la două zile după îndepărtarea lui Mossadegh.

    Dacă ar încerca cineva să demonstreze că baronii media sunt o mafie care se întinde pe generații, familia Ochs-Sulzbergers ar fi primul nume care vine în minte.

    William Paley

    William Paley cu greu ar putea fi numit o vedetă în acest context dar influența sa s-ar putea să fi fost mai mare decât a altor moguli media din această listă. Precum Hearst, Paley a intrat în acest domeniu prin intermediul tatălui său, care a cumpărat rețeaua radio CBS în 1927 pentru a face reclamă afacerii cu trabuce a familiei. După ce i-a cedat managementul fiului său, William Paley și-a dat seama rapid de potențial: în doar un an, vânzările de trabuce s-au dublat. Mai mult, într-un deceniu, Palcey a extins rețea la 114 posturi și a născut imperiul CBS.

    Luând-o de la firul ierbii, Paley și-a dat repede seama de potențialul noului model. Nu doar că oferea oportunități de afaceri, dar juca un rol din ce în ce mai important în modelarea opiniei publice pe problemele la zi. Era deci logic ca Paley să fie angajat de guvernul SUA să conducă departamentul de război psihologic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o poziție din care nu doar că și-a rafinat tehnicile de propagandă, dar acolo l-a întâlnit pe vedeta în devenire Edward R. Murrrow, care s-a remarcat în transmisiuni live din Europa pentru CBS în timpul războiului.

    Nu e întâmplător, deci, că Paley (la fel ca Sulzberger și Luce) a fost printre protagoniștii articolului de referință a lui Carl Bernstein din revista Rolling Stone din 1977 „CIA și media” ca unul dintre mulții magnați media care au cooperat cu CIA. Relația dintre CBS și CIA a fost confirmată de Sig Mickelson – șeful CBS News în anii 50 și omul care i-a lansat cariera „celui mai de încredere om din America” Walter Cronkite – spre sfârșitul traiectoriei sale, când a recunoscut nu doar că „organizația sa a colaborat cu CIA distribuindu-și informațiile dar că acea colaborare s-a făcut la cererea lui Paley.”

    Concluzie

    Aceasta este doar o scurtă trecere în revistă a unor dintre cei mai mari moguli ai sec. XX, deși desigur nu este o listă exhaustivă. Au fost mulți alți baroni care au ajutat guvernul SUA să formeze și să influențeze percepțiile publicului american, și asta fără să amintim de mogulii altor țări – precum Lord Beaverbrook în Anglia – care au jucat un rol similar.

    Povestea se întâmplă și în zilele noastre. Deși mai există puțini proprietari de ziare sau rețele TV care să fie la fel de proeminenți în imaginația culturală de astăzi, se poate spune că Zuckerberg și Dorsey joacă același rol în media online.

    Dar a identifica mogulii și a le prezenta „realizările” nu spune toată povestea. După cum observa Zachariah Chafee de la mai sus numita Comisie pentru Libertatea Presei: „oamenii caută diavoli personali pentru a explica ceea ce nu merge, dar noi cei de la Comisie știm că linotipul și radioul sunt la fel de vinovate precum Hearst pentru neliniștea noastră.”

    Vom examina în episodul următor ce vroia acesta să spună și cum evoluția tehnologiei comunicației este la fel de responsabilă pentru felul în care înțelegem lumea ca și acțiunile acestor moguli media.

    Traducere din engleză de la Corbett Report.

    

    

    1. 
    2. 

    EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE – Joseph Sobran

    https://contramundum.ro/produs/evul-intunecat-noua-moralitate-joseph-sobran/

    30,00 lei

    O culegere de eseuri strălucitoare contra nebuniilor și idolilor moderni ale celui mai redutabil polemist conservator american de secol XX.
    „Cel mai bun scriitor al generației noastre. Chestertonul vremurilor noastre. Multe din aforismele sale erau atât de captivante încât toată lumea le repetă acum fără să-și dea seama de unde provin.” – Ann Coulter, scriitoare și comentatoare politică americană

    „Practic în fiecare text de-al său pe care îl citesc, măcar o dată mă opresc, citesc din nou o propoziție sau un paragraf, după care bodogănesc: Cât mi-ar plăcea să fiu și eu în stare să scriu așa!” – Robert Higgs, profesor și istoric al economiei, visiting professor la Oxford University și Stanford University.

    „Probabil cel mai bun editorialist al generației noastre.” – Patrick J. Buchanan, fost director de comunicare al Casei Albe și candidat la președinția SUA

    „În această antologie, însă, cititorul întâlnește un scriitor politic și social cu un simț al limbajului inegalabil, în opinia mea, printre contemporani. (Și îl includ aici și pe Buckley, care în pofida tuturor scăderilor sale personale, știa să întoarcă o frază, dar nu la fel de bine ca editorul pe care l-a dat afară în șuturi pentru a le face pe plac prietenilor săi bine plasați). Mișcarea conservatoare a comis un act de supremă prostie când a început să-l exileze pe cel mai mare talent al său. Au aruncat peste bord un stilist remarcabil. Sobran putea construi argumente teologice și constituționale cu o economie de cuvinte nemaiîntâlnită.” – Paul Gottfried, profesor universitar, istoric al mișcării conservatoare

    „Bardul Dreptei americane” – Matthew Scully scriitor și creator de discursuri pentru președintele George W. Bush

    

    

    1. 
    2. 

    GEORGE SOROS, PUTEREA DIN UMBRĂ – David Horowitz, Richard Poe

    https://contramundum.ro/produs/george-soros-puterea-din-umbra/

    25,00 lei

    O apariție-eveniment, o carte-document!

    Scrisă de doi autori americani de prestigiu, David Horowitz și Richard Poe, și prefațată de publicistul Adrian Pătrușcă, „GEORGE SOROS – Puterea din umbră” este prima carte tradusă în limba română care descrie, prin recurs la fapte și la documente de necontestat, metodele prin care miliardarul George Soros acționează pentru a infiltra și prelua partide și state în scopul de a le controla și de a le impune ideologia neo-marxistă. O ideologie care corupe și distruge valori morale și tradiții, pentru a le înlocui cu o utopie: „societatea deschisă”, guvernată de „corectitudinea politică”, pe care o propovăduiește George Soros………………………………………………………………………………………………………………….

    «George Soros – Puterea din umbră»

    De către

     Anonimus

     

    Pe 19 decembrie 2017, se lansa „prima carte apărută în România despre metodele în care miliardarul George Soros acționează pentru a impune ideologia progresistă/neo-marxistă și a infiltra partide și state”, după cum anunța Editura Contramundum.

    

    «GEORGE SOROS – PUTEREA DIN UMBRĂ» – o carte document, scrisă de doi publiciști conservatori americani, David Horowitz și Richard Poe, era prefațată de publicistul Adrian Pătrușcă.

    Cartea lui David Horowitz și Richard Poe, era, la acel moment, singura documentare serioasă, contrasă într-un volum, care dezvăluia, cu istorii incontestabile, informații oficiale și declarații publice, metodele prin care magnatul George Soros acționase, prin care și-a construit rețeaua globală cu ajutorul căreia influența politic, fără să fie mandatat de nimeni, viețile a miliarde de oameni.

    Volumul a fost scris pe când nu se știau prea multe despre mașinăria „puterii din umbră”, iar numele miliardarului abia dacă era menționat. Cartea are, așadar, meritul de a devoala un mecanism subversiv de influențare a politicii și a statelor, pe care îl vedem, astăzi, la lucru și în România.

    Cartea este cu atât mai relevantă, cu cât cei doi cercetători americani studiază un caz-școală: acapararea de către George Soros a Partidului Democrat din SUA, prin intermediul protejaților săi, în principal Hillary Clinton. Partidul Democrat a devenit practic principalul vehicul de promovare a ideologiei globaliste a lui George Soros, așa cum o confirmă cei opt ani de mandat la Casa Albă ai lui Barack Obama. De aici, mai departe, este descris traseul miliardarului spre cele mai înalte și ascunse coridoare ale puterii, cu ajutorul manipulărilor, șantajelor, intimidărilor și campaniilor de presă, parte integrantă din arsenalul „puterii/partidului din umbră”.

    Societatea tot mai deschisă, până la aneantizare

    „Scopul meu este să devin conștiința lumii”, îi mărturisea George Soros biografului său, Michael Kaufman.

    Istoria e plină de dumnezei pe pământ și de mântuitori care se ambiționează să salveze omenirea. Însă, vai, prea adesea omenirea se dovedește nătângă și obtuză, cârtitoare și nerecunoscătoare, incapabilă să priceapă ori să cuprindă măcar măreția idealurilor la care este chemată, așa că binele trebuie să îi fie administrat cu forța. Cu teroarea, cu războiul sau cu revoluția, după caz.

    Visul de aur la care aspiră George Soros se numeşte „Societatea deschisă”. Conceptul nu este nou, el îi aparţine lui Henri Bergson, autor între altele şi al teoriei elanului vital, ce nu poate fi stăvilit de opoziţia lumii materiale. Potrivit lui Bergson, o societate este „închisă”, atunci când acţionează exclusiv în interesul său propriu, egoist, „tribal”. Dimpotrivă, o societate „deschisă” este cea care îşi depăşeşte egoismul şi se ridică deasupra intereselor proprii, pentru a promova idealurile şi binele „universal”.

    Karl Popper, pe care Soros îl numeşte „mentorul meu spiritual”, merge mai departe, afirmând că nicio credinţă sau concepţie nu poate fi superioară alteia: din cauza faptului că orice cunoaştere este failibilă, o societate „deschisă” trebuie să permită nu doar exprimarea tuturor punctele de vedere, ci și să le acorde preţuire egală. Deoarece societățile „închise” nu permit un atare pluralism, este nevoie de lovituri de stat sau de revoluții pentru ca regimurile lor să poată fi răsturnate și înlocuite cu conduceri atot-tolerante, care să facă posibilă „deschiderea” societății, explică Popper.

    Deschiderea fără sfârșit

    Drumul de la o societate „închisă” spre una „deschisă” nu se încheie niciodată, procesul de „deschidere” este nesfârşit, dat fiind că omenirea, în dezvoltarea ei, nu va înceta să exploreze, să descopere şi să enunţe noi credinţe şi noi concepte . Care şi ele trebuie asimilate şi preţuite deopotrivă cu cele vechi. Fără discriminare.

    Dar, dacă toate valorile sunt egale, dacă noțiunile de „superior” și „inferior” sunt abolite prin decret, atunci orice scară axiologică dispare și, prin urmare, orice valoare dispare. Or, aceasta înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, decât deprecierea progresivă a societății omenești, până la o grămadă de forme fără fond, și destructurarea ei, până la pulverizare, până la aneantizare.

    Asemenea lui Marx şi a întregului şir de lideri socialişti aliniaţi în urma acestuia, Soros, în calitate de „conştiinţă a lumii”, este un acerb critic al prezentului, însă evită cu şiretenie să ofere prea multe detalii despre cum arată, în concepţia lui, societatea viitorului: „În rețeaua mea de fundații, nu am definit niciodată societatea deschisă. Dacă am fi făcut acest lucru, organizația ar fi devenit mai rigidă; așa cum este acum, flexibilitatea este ceea ce o definește”.

    Partidul din umbră

    Această fentă retorică nu reuşeşte să camufleze suficient de dibaci bătrânul concept marxist-leninist al „revoluţiei fără sfârșit”. De la Stalin ştim că un „revoluţionar de profesie” trebuie să rămână pururea vigilent, deoarece „duşmanul nu doarme niciodată”. Și ce sunt oare activiștii din ONG-urile tutelate de Soros dacă nu niște „revoluționari de profesie”? Niște „activiști de partid”?

    Dacă, însă, în societăţile ce asumau deschis socialismul, „Partidul” era învestit (sau se auto-învestea) oficial ca forţă politică conducătoare, într-o societate pretins deschisă, noţiunea de „partid” (în sine, sectară) ar fi un non-sens. De aici, tertipul cu reţeaua globală de ONG-uri la care recurge Soros pentru a-şi pune în practică viziunea, şi care este numită de David Horowitz şi Richard Poe „Partidul din umbră”. Când luptă să pună mâna pe putere, comuniștii se dau în vânt după clandestinitate și deghizări.

    Vocația de trădător

    Ideea „Revoluţiei fără sfârșit” i se potriveşte mănuşă lui Soros. Schimbarea permanentă, instabilitatea, criza, toate îl ajută să-şi promoveze planurile, să avanseze „pas cu pas”. „De obicei, e nevoie de o criză pentru a declanșa o schimbare profundă de direcție”, mărturisea Soros în «Open Society», carte apărută în anul 2000. Iar mogulul mesianic este un maestru în utilizarea crizelor și, dacă interesele i-o cer, în crearea și întreținerea lor. Chiar dacă asta ar presupune, de pildă, sabotarea țării sale de adopție. După atacurile de la 11 septembrie 2001, când marile companii americane îşi răscumpărau propriile acţiuni pentru a împiedica prăbuşirea bursei americane, Soros joacă împotrivă, câştigând de pe urma celei mai mari tragedii din istoria Statelor Unite. „Nu cred că piața poate să funcționeze pe principii patriotice”, decreta el cinic.

    „Teroriștii au și ei dreptatea lor”

    În această remarcabilă carte pe care am onoarea să o prefaţez, Horowitz şi Poe dedică o parte importantă sabotării de către Soros a războiului Statelor Unite împotriva terorii. Şi straniei sale simpatii faţă de terorişti. „Războiul este o metaforă falsă și amăgitoare în contextul combaterii terorismului”, nu se ferea să afirme Soros în «The Bubble of American Supremacy», apărută în 2002. Şi continua: „Bush pune semnul egal între libertate și valorile americane. Are o viziune rudimentară asupra ceea ce este bine și ce este rău: ‘Noi avem dreptate, ceilalți greșesc’. Această viziune se bate cap în cap cu principiile unei societăți deschise, care admite că este posibil să greșească”.

    Sugestia lui Soros este cât se poate de transparentă: teroriștii s-ar putea să aibă și ei dreptatea lor. O idee în perfect acord cu principiile „societăţii deschise”, în care toate conceptele şi credinţele au valoare egală şi trebuie preţuite deopotrivă.

    Sabotarea dolarului în plin război anti-tero

    Pentru a nu exista niciun echivoc, iată un alt citat din Soros: „Ziua de 11 septembrie i-a șocat pe americani, făcându- i să înțeleagă că alții îi pot percepe cu totul altfel decât se percep ei înșiși. Sunt mai pregătiți acum să reevalueze lumea și rolul pe care Statele Unite îl joacă în lume decât în vremuri obișnuite. Aceasta este o șansă deosebită de a regândi și recontura lumea întrun mod mult mai profund decât ar fi fost posibil înainte de 11 septembrie”.

    În 2003, în plină campanie americană în Irak, Soros apare la CNN anunţând: „Trebuie să mărturisesc că am rezerve în privința dolarului” fără a uita să precizeze că, din cauza asta, vinde dolari şi cumpără euro şi alte valute. Evident, numeroşi afacerişti îi urmează exemplul, astfel că dolarul suferă o devalorizare puternică. Nu există subminare mai perfidă pentru o acțiune militară decât provocarea unui șoc economic.

    Evreul Soros, un antisemit înverșunat

    Nici faţă de Israel şi de evrei, poporul său de sânge, George Soros nu are sentimentalisme. Probabil o reminiscență din copilărie, când, însoțindu-și tatăl adoptiv, participa la confiscarea averilor evreilor din Ungaria. Interviul pe care miliardarul îl acordă postului de televiziune CBS în 1998 a devenit celebru pentru nonșalanța cu care își exhibă cinismul rânjit:

    „Reporter: Sunteți un evreu maghiar care a scăpat de Holocaust… și ați privit cum familii întregi erau trimise la moarte.
    Soros: Corect. Aveam 14 ani și aș spune că acela a fost momentul în care mi s-a format caracterul. Am înțeles atunci că o persoană ar trebui să privească în viitor, să anticipeze evenimentele ce vor urma.

    Reporter: Ați fost împreună cu protectorul dumneavoastră și ați ajutat la confiscarea proprietăților evreilor…
    Soros: Da, e adevărat.

    Reporter: Pare o experiență traumatizantă… V-a fost greu?

    Soros: Nu… Nu, deloc. Copil fiind, poate că nu vezi anumite legături, dar nu mi-a creat nicio problemă ce s-a întâmplat.

    Reporter: Nu aveți niciun sentiment de vinovăție față de cele întâmplate?
    Soros: Nu. Aș fi putut fi de cealaltă parte a baricadei… Într-un mod amuzant, a fost ca pe piața de capital: dacă nu aș fi fost eu acolo, ar fi fost altcineva și proprietatea ar fi fost confiscată oricum. Nu aveam niciun rol în confiscarea proprietăților”.

    Disprețul față de poporul său de sânge nu l-a părăsit până azi. În iunie 2016, simultan cu serverele Convenţiei Partidului Democrat american, sunt piratate şi serverele companiilor miliardarului. Mii de documente ale Fundaţiei Soros sunt publicate pe un site creat special şi numit DCLeaks. Potrivit săptămânalului american «Jewish Press» din New York, ele demonstrează că Soros a finanțat cu milioane de dolari cauzele anti-israeliene și anti-sioniste, inclusiv mișcările palestiniene și islamiste. Printre organizaţiile generos stipendiate se numără de pildă Adalah, una dintre promotoarele aşa-numitei mişcări BDS (Boycott, Divestement, Sanctions) de boicotare a Israelului la nivel global. Între 2001 şi 2015, Adalah a primit de la Soros 2.688.561 de dolari.

    Relațiile financiar-ideologice cu terorismul

    În cartea de faţă, autorii Horowitz şi Poe prezintă cu lux de amănunte relaţiile financiar – ideologice dintre Soros şi Lynne Stewart, supranumită „avocata teroriştilor”, ea însăşi condamnată pentru „complicitate la terorism”, şi care nu a făcut niciodată vreun secret din simpatiile sale anarhist-comuniste. „Nu am nicio problemă cu Mao, cu Stalin, cu conducerea Vietnamului și în niciun caz cu faptul că Fidel îi închide pe cei pe care îi consideră periculoși”, declara ea, într- un interviu publicat, în noiembrie 2002, în revista maoistă «Monthly Review». Într-un interviu acordat în 1995, pentru «New York Times», Stewart afirma: „Eu nu cred în violență anarhistă, cred în violența direcționată. Mă refer la violența îndreptată către instituțiile care perpetuează capitalismul, rasismul, sexismul, și către oamenii care apără aceste instituții”.

    Arestată de FBI în 2002, Lynne Stewart a folosit procesul ca pe o tribună pentru mobilizarea Stângii americane la revoluţie: „Pentru a ne elibera de acest timp de capitalism, lacom, bine împământenit, care există în această țară și care perpetuează sexismul și rasismul, nu cred că putem fi pacifiști … Vorbesc despre o revoluție populară. Vorbesc despre schimbarea instituțiilor, care nu poate fi realizată fără violență”.

    Adrian Pătruşcă

     

     

    

    

    1. 
    2. 

    HOLLYWOOD EZOTERIC: SEX SECTE ȘI OCULTISM ÎN FILM – Jay Dyer

    https://contramundum.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-in-film/

    40,00 lei

    O carte care descoperă și decriptează cele ascunse în spatele imaginilor mișcate, vândute de marea industrie a iluziilor de la Hollywood.
    Jay Dyer rezolvă 24 de puzzle-uri formate fiecare din sute de piese – imagini și dialoguri – pline de aluzii cu semnificații oculte. Ne oferă chei de interpretare, dar ne lasă pe noi să alegem dacă ni le însușim sau le respingem. Ne dă posibilitatea să-i privim demersul ca pe un joc în care ne invită să intrăm, dar ne atrage – subtil și, în același timp, neechivoc – atenția asupra pericolului care ne pândește din spatele pânzei, al tubului catodic ori al ecranului LCD. Noi decidem, după ce citim această carte, dacă, printre înghițituri de pop-corn și Coca-cola, ne uităm la o joacă de copii sau la un joc sinistru, care-i folosește „iluzionistului-șef”, mai cunoscut ca „tată al minciunii”, ca „vrăjmaș”, ca „șarpele cel vechi”…