Soiuri şi hibrizi cu rezistenţă sau toleranţă la atacul agenţilor fitopatogeni-
Boala unei plante este determinată de prezenţa simultană a trei factori: plantă sensibilă, agent fitopatogen virulent şi condiţii de mediu favorabile infecţiilor şi evoluţiei lor.

În lipsa unuia dintre factori, boala nu apare şi nici nu este vorba de o rezistenţă (Severin, 2011).
Rezistenţa însumează reacţiile diferite ale organismelor vegetale la infecţii.
Toleranţa este însuşirea unor soiuri şi hibrizi de a reacţiona mai slab la acţiunea patogenului.
Adeseori, boala nu se manifestă deşi plantele sunt sensibile şi sunt cultivate într-un areal specific patogenului. În această situaţie, organismele vegetale prezintă rezistenţă falsă sau aparentă.
Imunitatea este o însuşire aparte a unui organism de a rezista la infecţiile unuia sau mai multor patogeni şi se referă la sisteme complet incompatibile (de exemplu tomatele, ardeii şi alte specii de legume sunt imune la rugina prazului sau tăciunele porumbului). Această capacitate absolută, permanentă şi invariabilă nu poate fi definită ca rezistenţă.
Plantele rezistă la infecţiile agenţilor fitopatogeni prin diferite mecanisme de apărare: structurale (grosimea unor ţesuturi, pubescenţă etc.), fiziologice sau funcţionale (producerea de substanţe inhibitoare, antigeni comuni ş.a.), reacţii care sunt controlate de anumite gene. Mecanismele implicate în procesele de autoapărare pot exista înainte de apariţia patogenului (rezistenţa preinfecţioasă), sau se declanşează sub acţiunea patogenului (rezistenţa postinfecţioasă).
Rezistenţa poate fi indusă sau dobândită ca urmare a unei infecţii spontane sau controlate (experimentale) cu un agent patogen cu virulenţă scăzută; infecţia declanşează în corpul plantei procese de producere a unor substanţe de apărare. Rezistenţa indusă, cunoscută pe plan internaţional ca rezistenţă sistemică dobândită (Systemic Acquired Resistance, SAR), poate fi realizată prin iradiere, prin hibridare sau prin biotehnologii şi cu ajutorul unor substanţe improprii plantelor, numite elicitori (de exemplu: Bion (benzothiadiazol), acid salicilic, acid isonicotinic, produse pe bază de cupru ş.a.).
Elicitorul este o substanţă care induce formarea de fitoalexine în plante şi poate fi de natură exogenă (din afara plantelor), adică produs de un agent patogen sau poate fi endogen (din interiorul plantelor), ca rezultat posibil al degradării pereţilor celulari. Sub influenţa unui elicitor, plantele produc fitoalexine – compuşi biochimici sintetizaţi de plante, similari anticorpilor din organismul uman sau animal. Fitoalexinele se formează sau sunt activate când planta este infectată sau se află sub influenţa unui elicitor; au rolul de a bloca înmulţirea şi răspândirea agentului patogen (virus, bacterie, ciupercă) prin distrugerea celulelor vegetale invadate, celule care constituie sursa de hrană a patogenului. Fitoalexinele sporesc rezistenţa plantelor.
Rezistenţa/toleranţa plantelor este limitată ca număr de specii patogene iar obţinerea de plante cu rezistenţă faţă de toţi agenţii patogeni care le afectează nu este posibilă (referire la prezent!). Totodată, rezistenţa este temporară, manifestându-se pe intervale de timp mai lungi sau mai scurte, dispariţia ei fiind determinată de modificarea virulenţei patogenului care îşi dezvoltă noi rase (sau patotipuri), dar şi de modificări ale condiţiilor climatice şi de sol.
Genele care controlează un anumit nivel de autoapărare pot fi introduse într-o plantă fie de la o altă specie vegetală, fie de la diferite organisme (bacterii, virusuri, fungi şi chiar de la animale).
Tehnicile de transfer sunt cele clasice (hibridare inter- şi intraspecifică) şi tehnicile moderne, elaborate în urma cercetărilor de biologie moleculară.
Pe plan mondial şi în ţara noastră, se desfăşoară o activitate susţinută de creare de cultivaruri care manifestă rezistenţă/toleranţă faţă de diferiţi patogeni, în scopul reducerii pierderilor de producţie pricinuite de organismele dăunătoare şi al reducerii consumului de pesticide poluante. Imunitatea nu este obiectiv de ameliorare. Prin lucrări de genetică şi ameliorare, specialiştii au reuşit transferul genelor care controlează fie rezistenţa, fie toleranţa în varietăţi noi, cu însuşiri agronomice superioare. Cele mai multe rezultate înregistrate vizează soiuri şi hibrizi cu rezistenţă/toleranţă faţă de infecţiile cu fungi, bacterii sau virusuri. Numărul varietăţilor noi de plante care să nu fie atacate de dăunători (acarieni, insecte, nematozi, etc.) este redus.

Lucrarea prezinta majoritatea bolilor si daunatorilor, plantele parazite, factori de nutritie si climatici care produc daune culturilor de tomate, ardei si patlagele vinete din spatii protejate si camp. Se aduce in atentie combaterea integrata prin masuri si mijloace care sa substituie cat mai mult produsele toxice. Este acumulata experienta de 35 de ani a unui cercetator. Are 350 pag. si costa 55 lei.
Lucrarea a fost premiata pe 2014 de catre A.S.A.S.- Academia de Stiinte Agricole si Silvice cu Premiul Teodor Bordeianu.
tel. 0745420536, www.totuldespreciuperci.blogspot.ro