Pe drumul spre Betania, după moartea lui Lazăr, El i-a spus Martei: „Fratele tău va învia“. Marta Îi spune: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi“. Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în Mine nicidecum nu va muri, niciodată“ (Ioan 11:23-26 ).

Aici avem aceleaşi două categorii – cei care au crezut în Hristos, dar care au murit înainte de revenirea Lui, aceştia vor trăi; şi, în al doilea rând, cei care vor trăi atunci şi vor crede în El, aceştia nu vor muri niciodată – corespunzând celor două categorii din 1. Tesaloniceni 4 . Ca lucrurile să fie clare şi simple trebuie mai întâi să arătăm că doar credincioşii vor fi înviaţi din morţi la a doua venire a Domnului nostru. Nu există doctrină mai clar exemplificată în Scriptură şi totodată mai trecută cu vederea sau mai complet ignorată de masa credincioşilor cât şi a necredincioşilor, că toţi vor fi chemaţi înaintea scaunului de judecată şi că atunci va fi declarat destinul etern al fiecăruia.

Dar această concepţie teologică, deşi atât de larg vestită şi acceptată, nu numai că nu are nici un temei în Cuvântul lui Dumnezeu, ci se opune direct Cuvântului. Vom putea mărturisi aceasta dacă acordăm atenţie dovezilor ce vor fi aduse, că numai credincioşii vor fi înviaţi la venirea Domnului. Întâi de toate, câteva texte pot fi citate din evanghelii, pe lângă acela din Ioan 11 .

Coborând de pe muntele schimbării la faţă, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună ce au văzut, „decât atunci când Fiul Omului va fi înviat dintre morţi“ (eknekron). „Şi au păstrat cuvântul acela, întrebându-se între ei ce este învierea dintre morţi“ (Marcu 9:9-10 ). Ei credeau, ca şi Marta, că va fi o înviere în ultima zi – ziua de apoi (Ioan 11:24 ); dar până atunci nu au auzit niciodată de o înviere dintre morţi şi aceasta i-a uimit. Aici, desigur, era vorba de învierea Domnului Hristos Însuşi; dar, după cum El era cel dintâi rod dintre ai Săi, învierea Lui era în acelaşi timp o garanţie şi un model pentru învierea lor.

În Luca 14:14 găsim expresia: „învierea celor drepţi“; şi în Luca 20:35 , Domnul vorbeşte de aceia „vrednici să aibă parte de veacul acela“ (aionos) „şi de învierea dintre morţi“ (kai tis anastaseos tis ek nekron). Fraza pe care Domnul o foloseşte are o semnificaţie inconfundabilă, aceea că este o înviere parţială, adică, cei ce obţin această înviere vor lăsa în urma lor pe alţii în morminte. Învăţătura din Ioan 5:28-29 vine în sprijinul aceleiaşi concluzii. Întorcându-ne la versetul 25, notăm că termenul „ceasul“ include o întreagă dispensaţie. „Adevărat, adevărat vă spun că vine un ceas şi acum este, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor auzi vor trăi“ (Ioan 5:25 ). Acel ceas a durat din acel moment şi până în prezent, după cum spune şi versetul precedent: „cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“. Aceasta marchează o întreagă zi de har. În mod similar, termenul „ceas“ în versetul 28 include o întreagă dispensaţiune. „Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii“ (Ioan 5:28-29 ). Se disting clar două învieri: cea a vieţii, care va avea loc la venirea Domnului, şi cea a judecăţii, care va avea loc la încheierea mileniului (Apocalipsa 20:11-15 ).

Dacă ne întoarcem la epistole vom găsi expuneri şi mai precise. Subiectul din 1. Corinteni 15 este învierea trupului; şi totuşi nu învierea trupurilor tuturor, ci numai ale credincioşilor. Aceasta se poate vedea dintr-o privire. După ce arată consecinţele falsei învăţături – aceea că nu ar fi nici o înviere – apostolul expune adevărul: „Dar acum, Hristos a fost înviat dintre morţi, cel dintâi rod al celor care au adormit. Pentru că, întrucât prin om este moartea, prin om şi învierea morţilor. Pentru că, după cum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui“ (1. Corinteni 15:20-23 ).

Nici un limbaj nu ar putea fi mai explicit. La fel şi în textul deja citat (1. Tesaloniceni 4 ) se spune: „şi întâi vor învia cei morţi în Hristos“ (apostolul nu are în vedere pe alţii), „apoi noi cei vii, care rămânem“ şi aşa mai departe. Nici gând să fie incluşi cei necredincioşi. Acest fapt explică aceeaşi expresie a apostolului într-o altă epistolă: „dacă voi ajunge cumva la învierea dintre morţi“ (tis ekanastasin ti ek nekron) – Filipeni 3:11 .

În Apocalipsa 20:4-5 citim de unii care „şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere“. Este de amintit că unii comentatori au căutat să demonstreze faptul că este o înviere spirituală (nu ştim ce ar vrea să spună); dar, dacă este aşa, atunci învierea de la sfârşitul capitolului nu este literalmente înviere şi deci ei ar dovedi, ca şi falşii învăţători din Corint, că nu există nici o înviere a morţilor. Nu! Limbajul atât de clar şi inconfundabil, în special când îl luăm în legătură cu alte texte, pune dincolo de orice îndoială că Dumnezeu, în harul Său, a hotărât ca cei credincioşi să fie înviaţi din morţi la venirea Domnului; şi aceasta este numită prima înviere. De aceea termenul „cel dintâi rod“ este aplicat învierii Domnului nostru binecuvântat (1. Corinteni 15:20 ), El fiind cel dintâi rod al secerişului alor Săi care vor fi strânşi la venirea Lui (vezi Levitic 23:10,11 ).

Este totuşi un text care pare să contrazică în mintea celor care nu au examinat subiectul, cele spuse mai sus. Acesta este binecunoscutul pasaj din Matei 25 , în care găsim oile şi caprele adunate înaintea lui Hristos în acelaşi timp. Această scenă, popular concepută ca o descriere a judecăţii de apoi, este de obicei adusă în opoziţie cu adevărul primei învieri a celor credincioşi. Dar cea mai sumară examinare a cuvintelor folosite de Domnul nostru binecuvântat arată că El nu Se referă la subiectul învierii:

„Dar, când va veni Fiul Omului în gloria Sa, şi toţi îngerii cu El, atunci va şedea pe tronul gloriei Sale; şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui …“ (Matei 25:31-32 ).

Se referă deci la arătarea Lui şi la împărăţie şi la judecata celor vii, nu a celor morţi. Nu se vorbeşte despre naţiuni în legătură cu morţii: acest termen îi descrie pe cei vii. Şi observaţi, de asemenea, că sunt trei categorii: oile, caprele şi fraţii Împăratului, şi acest fapt în sine fixează interpretarea întregii scene, arătând în mod concludent că este vorba de judecata naţiunilor în viaţă, după arătarea Fiului Omului în glorie şi aşezarea Lui pe tron. „Fraţii“ sunt evrei, soli ai Împăratului, trimişi cu mesajul împărăţiei Lui; şi cei care i-au primit pe ei şi mesajul lor sunt oile, iar cei care i-au respins sunt caprele. Relaţia lor cu Împăratul se stabileşte după felul în care i-au primit pe solii Săi (vezi Matei 10:40-42 ).

Fiind stabilit că, atunci când Domnul Se va întoarce, va lua pe ai Săi, fie că au murit mai înainte, fie că trăiesc încă pe pământ – după cuvântul Său, „dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi“ (Ioan 14:3 ) – putem considera maniera venirii, ca răpirea sfinţilor. Cele mai precise indicaţii despre acest subiect ne sunt date într-un text la care ne-am referit deja, dar care poate fi citat mai pe larg:

„Dar nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au speranţă. Pentru că, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, aşa şi Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei care au adormit în Isus. (Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit; pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“ (1. Tesaloniceni 4:13-17 ).

Semnificaţia acestui pasaj important este uneori trecută cu vederea din neatenţie la declaraţiile lui exacte. Sfinţii din Tesalonic nu se îndoiau cu privire la partea lor în Hristos la venirea Lui; dar, într-un fel sau altul, au fost induşi în eroare, presupunând că cei adormiţi înainte de acest eveniment ar suferi o pierdere. Şi, pentru a îndrepta această greşeală, apostolul dă învăţături speciale „prin Cuvântul Domnului“, de exemplu printr-o descoperire cu privire la acest subiect.

El arată că pe cei adormiţi în (sau prin) Isus, Dumnezeu îi va aduce înapoi la El, că aceasta este în adevăr legată de credinţa noastră în moartea şi în învierea Domnului Hristos şi este o consecinţă a acestui fapt. De aceea şi explică cum este posibil aceasta, şi explicaţia este subiectul descoperirii deosebite la care ne-am referit. Domnul va veni, şi atunci cei morţi în Hristos vor fi înviaţi, cei vii vor fi transformaţi şi aşa vor fi luaţi sus împreună în nori, să-L întâlnească pe Domnul în văzduh.

Aceasta poate avea loc în orice moment. De aceea, haideţi să ne familiarizăm gândurile cu scena. Dintr-o dată Domnul Însuşi va coborî din cer în felul descris. Întâi cu un strigăt. Aceasta a creat dificultăţi în mintea multora. Dacă – gândeau ei – Domnul Se întoarce numai pentru poporul Său, şi El coboară cu un strigăt, nu va fi în mod public? În nici un chip nu este absolut necesar. Cuvântul în sine este unul de relaţie, indicând, de exemplu, ordinul unui comandant către soldaţii lui; şi astfel este un strigăt numai pentru cei cărora li se adresează şi al cărui sens nu va fi înţeles de alţii. Când Domnul nostru era pe pământ, un glas a venit din cer, şi unii dintre cei de faţă au crezut că a tunat, în timp ce alţii au spus: „un înger I-a vorbit“ (Ioan 12:29 ).

La fel şi la convertirea lui Saul, tovarăşii lui au auzit un glas, adică sunetul unui glas, „dar n-au auzit glasul Celui care-mi vorbea“ (Fapte 22:9 ), adică înţelesul glasului. La fel şi în Daniel 10:7 . Aşa va fi şi când Domnul Însuşi va coborî din cer. Toţi ai Săi vor auzi şi vor înţelege strigătul, dar, dacă va fi auzit de alţii, va părea ca un tunet îndepărtat sau, împreună cu glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu, dacă şi acestea vor fi auzite, vor fi luate ca un fenomen de discutat şi explicat de oamenii de ştiinţă. Probabil că cele trei – strigătul, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu (vezi Numeri 10 ) – nu au decât un scop: chemarea şi adunarea sfinţilor morţi şi a celor în viaţă pentru aducerea lor în prezenţa Domnului.

Două efecte decurg şi urmează imediat; după cum spune apostolul într-o epistolă: „Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă“ (1. Corinteni 15:51-52 ).

Mai întâi vor învia cei morţi. Ce scenă uimitoare! Toţi ai lui Hristos, inclusiv sfinţii din trecut ca şi cei din această dispensaţie vor învia la venirea Lui. În linie, de la Adam până la ultimul care va fi adunat, toată această mulţime nenumărată, „într-o clipă, într-o clipeală de ochi“ se va ridica din morminte – va învia în neputrezire. Şi nu numai atât, toţi sfinţii atunci în viaţă vor fi transformaţi, aşa că toţi la fel vor fi îmbrăcaţi cu trupurile lor de înviere, în chip asemănător cu trupul de glorie al Domnului Hristos (Filipeni 3:21 ). Atunci, când ceea ce este supus putrezirii va fi îmbrăcat în neputrezire şi ce este muritor va fi îmbrăcat în nemurire, se va împlini ceea ce este scris: „moartea a fost înghiţită de victorie“ (1. Corinteni 15:54 ; 2. Corinteni 5:1-4 ).

Şi imediat ce această schimbare minunată va fi fost înfăptuită, toţi cei transformaţi vor fi ridicaţi „în nori … pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“. Atunci Domnul Însuşi intră pentru prima dată, în ceea ce priveşte poporul Său, în rodul deplin al lucrării Sale de răscumpărare, al muncii sufletului Său.

Şi ce limbă ar putea spune, sau ce condei ar putea descrie bucuria Lui când El răscumpără astfel din mormânt chiar trupurile poporului Său, când El îi aduce prin cuvântul puterii Lui pe toţi aleşii Lui în prezenţa Sa, şi toţi făcuţi asemenea Lui! Nu se poate exprima bucuria noastră atunci când dorurile inimilor noastre sunt toate împlinite şi, asemenea Lui, Îl vom privi în faţă, Îl vom vedea aşa cum este şi vom fi cu El în veci.

Aceasta aşteptăm, şi nu este îndepărtat timpul când se va împlini, fiindcă ne bazăm pe cuvântul Domnului nostru credincios, care a spus: „Iată, Eu vin curând“.