Biruim şi masturbarea, beţia, curvia- cu toată demonia, (fesenia) din Galateni 5/20, prin UNIREA cu Iisus…Pentru că Isuss este unicul prieten al tuturor păcătoşilor, noi de ce îl refuzăm? El este singurul din univers, care- nu doar că ne vrea tot binele cosmic, dar ni se dăruie, dimpreună cu bunătatea, blândeţea, dragostea, iubirea nemaimuţărească etc; Tot El ne dă împăcare, iertare, slujire, îndumnezeire, vindecare, iertare, neprihănire, credincioşie şi… Această pâinea vie, plămădită din bunătăţi şi frumuseţi Dumnezeieşti, rumenită in cuptorul de la Golgota, noi de ce o respingem? De ce ne hrănim cu amăgiri, otrăvuri-mizeriile gunoierului cosmic, în timp ce pe El îl comprimăm în tablouri aurite,dar mute, surde, şchioape, îl ţintuim pe pereţi şi ne hrănim cu firimituri din an în paşte; Noi l-am scuipat, ţintuit şi îngropat, dar El s-a hrănit cu toate loviturile noastre, le-a asimilat şi a purtat toate boalele, neputinţele, păcatele, răutăţile, moartea noastră şi le-a îngropat! Le-a răstignit şi îngropat, ca să nu le mai dezgropăm, să nu le mai savurăm niciodată; El a plătit cu propria sângerare toate datoriile noastre şi ne-a dat gratuit cardul veşniciei, punând în contul fiecăruia toată Plinătatea Dumnezeiască, dar noi DE CE tot goi, răi, pădureţi, nealtoiţi şi morţi în păcate rămânem!?

Publicat la: Noiembrie 30, 2020

Nici un comentariu

În zadar aşteptaţi Venirea lui, cu o ureche lipită de plăcerile de o clipă ale senzualităţi şi cu una, (tot netăiată împrejur), lipită de globalizarea Marx-sismului… „Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.” (Ier.6/13) Dacă nu deveniţi UNA cu El şi cu toţi aşteptătorii, dacă nu vă înzidiţi ca o jertfă vie, (Rom.12/1-2) în Trupul lui, ca să circule NUMAI Sângele lui Hristos, Gândirea, Voia lui, Învăţătura Duhovnicească, degeaba îl aşteptaţi; Cât se mai poate, iubiţi şi grăbiţi Venirea lui, prin dezbrăcarea de sine şi prin îmbrăcarea cu nemurire şi neputrezire (1 Cor., cap.15); Naşteţi-vă din nou şi pocăiţi-vă în Duh şi în Adevăr, pentru a vă împăca toţi (şi cu Dumnezeu), ca să vă scape de povara păcatelor, care apasă pe sufletul rănit şi pe conştiinţa împrumutată de Tatăl, nu pentru a o întina, ci pentru a birui (prin El) moartea, Legea, blestemul, păcatul, dar şi pe satan (Rom. cap.6) … Deci, rămâneţi UNA cu El, lipiţi-vă urechea (circumcisă) de Bine, să vă umple sunetul Trâmbiţei triumfătoare şi îndrăgostiţi-vă NUMAI de Domnul, nu de doamna lume, căci nu vă desrădăcinează de pe plaja plăcerilor maimuţăreşti… (1 Ioan 2/15-17)

Fesenismul Globalist este intrupat din homosexualii care au ca tata pe diavol- Iliescu, liber cugetator, fiind matricea Neomarxismului Engelsist, Nazist si homoxist- Lenin și Hitler nu au fost OKay ci au fost O, Gay! O spun Arhivele KGB și CIA… Cel puțin jumătate dintre înalții ierarhi din cadrul Sf. Sinod sunt homosexuali, pedofili, simoniaci, foști informatori ai Securității, vinovați de alte fapte imorale și/ sau penale, incompatibile cu canoanele și regulamentele B.O.R., nevrednici de a primi sau de a exercita arhieria. Cum putem învinge masturbarea- primita de la Satan ?Vă prezentăm câteva modalităţi practice pentru a vă elibera de fumat: Ce vreţi să fiţi- SCLAVI AI ALCOOLULUI SAU „regi”AI LUI DUMNEZEU?

În zilele noastre mulţi creştini au fost răniţi în bisericile din care fac parte, mulţi oameni au fost abuzaţi spiritual de un cult, de o… Cum putem face față înfluențelor rele din zilele din urmă?

„Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” Dar nu cu un ochi la amanta lume şi cu unul la Isus… nu plini cu iubiri maimuţăreşti… ci umpluţi cu Plinătatea Lui…

Sa ne hranim dintr- „o religie curată şi neîntinată înaintea unui Dumnezeu şi Tată”

Daca vrea omul sa se elibereze ,inclusiv de IMORALITATE SEXUALA… din robia drogurilor… Solutii la probleme sexuale dinainte de casatorie… Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi, chiar dacă ești cu handicap, orb, surd, sau dacă ești neștiutor de carte (analfabeți), căci în…Intrebari si raspunsuri Biblice …

SFATURI PENTRU BISERICA Unirea cu Hristos…ÎN EL AVEM răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; Pr. Dumitru Stăniloae despre unirea cu Hristos…Puntea dintre Pământ și Rai;Idolatria din zilele noastre;Îngrijind de nevoile aproapelui;Ai fost adoptat;Ținându-te strâns de Dumnezeu;Căutând pe cei pierduți;Ce ți-a furat inima? De David Wilkerson si Gary Wilkerson… Crearea omului și întruparea lui Hristos; Răpirea sfinţilor Edward Dennett…

Cum putem învinge masturbarea- primita de la Satan ?

Prevenire:

A preveni este mai uşor decât a trata. Astfel creştinii trebuie preveniţi de pericolele şi capcana masturbării încă de la o vârstă fragedă. Din păcate stratagema pe care o propagă în mod subtil Satan, este mentalitatea că este ruşinos a discuta părinţii cu copii despre chestiunile sexuale, acest subiect fiind tabu în multe familii!

Însă Biblia învaţă altceva, de pildă în legea lui Moise, erau trecute învăţăturile despre relaţiile sexuale (Levitic 18), iar poporul Israel cu ocazia unor sărbători, îşi aduceau şi copiii şi ascultau cu toţii cartea legii care conţinea şi învăţături în domeniu sexual. În plus, părinţii erau obligaţi să-i înveţe pe copii toate legile lui Dumnezeu (Deuteronom 6:6-7).

De aceea putem spune că cine nu-şi educă copii, chiar şi-n această privinţă, îi lasă să-i educe strada, internetul sau televizorul, care îi va corupe inima copilului în privinţa sexului. Prin urmare, este potrivit ca părinţii să discute chestiunile elementare în acest domeniu cu copii lor, bineînţeles profunzimea discuţiei va fi determinată şi de vârsta copilului, de aceea să nu-i respingem pe copiii noştri dacă ne întreabă unele lucruri despre organele genitale. Ci să le explicăm cu seriozitate că aceste organe ne-au fost date de Creatorul nostru de a le folosi după legile Lui, iar atunci relaţiile sexuale nu vor fi necurate, ci sfinte (1Corinteni 7:14; Ezra 9:2). Trebuie să le vorbim despre masturbare, despre poluţie (Levitic 15:16) şi despre menstruaţie (Levitic 15:25). Este bine ca fetele să fie instruite în acest domeniu de mama lor iar băieţii de tatăl lor, sfătuind-ui totodată că de câte ori au probleme în acest domeniu pot apela la ei. Toate aceste măsuri sunt o dovadă de precauţie, prevedere, iubire şi ferire de pericole.

Adunările trebuie să prevină pericolele masturbării prin prezentarea de învăţături şi oferirea de consiliere privată în acest sens. Poate e bine ca o dată pe an să se facă adunare separată cu bărbaţii şi alta cu femeile şi să se discute aceste probleme şi altele de natură sexuală. E bine ca femeile mature spirituale să consilieze fetele şi femeile cu probleme (Tit 2:3), iar băieţi, tinerii şi bărbaţii să fie consiliaţi de bărbaţi maturi spirituali (Galateni 6:1).

Conştientizare:

Nu putem să ne căim de o practică sau să ne propunem să o lepădăm, dacă nu suntem mai întâi conştienţi de nocivitatea acelei practici. Astfel în lupta cu masturbarea primul pas este să devenim conştienţi de răul produs de PĂCATUL masturbării. Fie pentru a preveni, fie pentru a trata acest păcat.

Numai după ce ne dăm seama că acest păcat ne strică relaţia cu Dumnezeu, întristează spiritul lui Dumnezeu (Efeseni 4:30) şi ne face vrednici de hades (iad) şi de moartea a doua (Apocalipsa 21:8), vom avea motivaţia să luptăm din toată fiinţa noastră ca să-l stârpim. În capitolul precedent am văzut gravitatea masturbării şi dovezile că această practică este un păcat care ne poate duce la pierderea vieţii veşnice. Nu vom mai stărui cu alte argumente, doar vom spune că consilierea unei persoane care practică masturbarea nu începe cu soluţiile pentru eliminarea masturbării, ci cu conştientizarea acelei persoane că masturbarea este un păcatcare dacă nu-l mărturisim în faţa lui Dumnezeu şi nu ne lepădăm de el nu putem fi iertaţi şi nu putem intra în cer (Galateni 5:16-21; Proverbe 28:13).

Lupta spirituală:

În primul rând lupta cu masturbarea este o luptă spirituală, este o luptă cu ‚uneltirile Diavolului’ şi cu ‚duhurile răutăţii din locurile cereşti’ (Efeseni 6:11-12). Diavolul şi îngerii lui, va face tot ce atârnă de ei ca să comiţi acest păcat care te poate despărţi de Dumnezeu, şi să rămâi prizonier acestui obicei, ba chiar să te adânceşti şi mai mult în mocirla masturbării. Diavolul are spirite (duhuri) specializate în acest domeniu: demoni de iubire de sine, ce lucrează prin demoni de masturbare, de poftă, de curvie (Osea 5:4), de minciună, care îţi spun şi te mint că masturbarea nu-i păcat.

Dracii te vor ataca constant fie direct prin gânduri necurate, fie prin orice mijloace ale lumii cum ar fi: prin oameni ai lumii, care te încurajează la masturbare, prin reviste pornografice, prin internet, prin televizor, video casete, muzică senzuală, etc.

– Tu trebuie să-ţi iei crucea prin care să răstigneşti egoismul, să practici lepădarea de sine (Matei 16:24-25), şi astfel iei toată armura lui Dumnezeu prin care vei birui (Efeseni 6:10-11).

– Isus Cristos l-a învins pe Diavol, şi tu poţi să-l învingi!

– De asemenea, toate faptele şi acţiunile tale trebuie să arate că tu vrei ‚să fii sfânt în toată purtarea ta’ (1Petru 1:15), şi atunci Diavolul va fugi de la tine.

Astfel indiferent dacă ai comis masturbare, dacă o practici de multă vreme, sau dacă acum doar eşti tentat să o faci pentru prima dată, tu poţi să devii curat şi biruitor asupra ispitei Diavolului. Cere-i lui Dumnezeu în rugăciuni fierbinţi şi implorări să te ajute, fii cinstit cu Dumnezeu şi cu tine, fii sincer şi recunoaşte păcatul şi cere lui Dumnezeu putere, răbdare, ca să poţi duce crucea până la capăt! Ea te va curăţi de iubire de sine. Nu fugii de suferinţe, de încercări, Dumnezeu permite anumite suferinţe cu rol de a te curăţa de centrarea pe tine, şi a te centra pe Cristos care s-a sacrificat pe Sine de dragul Tatălui şi din iubire faţă de noi!

Uneori căderea în păcatul masturbării vine din mândria noastră. Unii cred că se pot stăpânii, şi încrezându-se în ei se uită, ascultă, văd ce nu trebuie la TV, pe net, etc. crezând că nu vor cădea!

Însă toţi trebuie să ne smerim, iar cei cu probleme trebuie să recunoaştem în faţa lui Dumnezeu că sunt slabi, şi de aceea să fie umili şi veghetori (1Corinteni 10:12). Cere-i lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă să te păzească de acest păcat şi de orice tentaţie în acest sens. De asemenea, posteşte pentru a fi eliberat, postul este o manifestare a crucii şi astfel are putere să te elibereze de iubire de sine care este rădăcina acestui păcat!

Căci dacă tu înveţi să te înfrânezi de la mâncare, vei cultiva: înfrânarea, stăpânirea de sine în toate domeniile.

Lupta cu lumea:

În al doilea rând, ai de luptat cu lumea care te asaltă din plin şi mai ales pe plan sexual. Indiferent că este vorba de o reclamă pe stradă sau la televizor, fie că este vorba de o glumă a colegilor, un îndemn al unei rude sau o revistă pornografică tu trebuie să învingi lumea (Ioan 16:33) şi să fi răstignit faţă de lume (Galateni 6:14).

Tu poţi învinge spiritul lumii deoarece Spiritul lui Dumnezeu care este în tine este mai mare decât cel ce este în lume (1Ioan 4:4). Spiritul lumii se foloseşte de ‚poftă’ (Efeseni 2:2-3), dar Spiritul lui Dumnezeu îţi poate da putere să te stăpâneşti (Galateni 5:22-23). Cum să învingi lumea practic? Roagă-te lui Dumnezeu ca să te umple cu Spiritul Său. Citeşte şi meditează asupra Scripturii, chiar memorează unele texte ca de pildă:Filipeni 4:13; Galateni 5:24; Coloseni 3:5 care te vor ajuta să învingi. Lasă-te modelat de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui, şi nu de învăţăturile, modul de viaţă şi practicile lumii (Romani 12:2).

Lupta mintală:

Pentru a câştiga lupta mintală trebuie să te rupi de la orice sursă de alimentare cu lucruri necurate. Nu vei putea câştiga bătălia aceasta, dacă mai ai prieteni din lume, cu care fiind astfel apropiaţi, îţi vor vorbi în glumă sau serios despre chestiuni sexuale, dacă mai îţi permiţi să citeşti romane de dragoste, reviste erotice, dacă ai vizionezi în continuare filme porno, imagini pe internet erotice, reviste de acest gen, poze despre sex, să asculţi muzică care te excită sau incită la sex, sau orice alt lucru care îţi alimentează imaginaţia şi gândirea şi îţi afectează viaţa.

Fugi ca de ciumă de orce program TV, DVD-uri, CD-uri sau lectură senzuală. Poate e timpul să faci curăţenie, distruge tot ce aparţine lui Satana şi acestei lumi decăzute moral, chiar dacă este vorba de postere, video casete, Cd-uri, DvD-uri, etc. (compară cu Fapte 19:19 ).

E timpul să-ţi înnoieşte mintea, şi să-ţi îndrepţi mintea spre alte centre de interes!

Poţi să citeşti Biblia, memorează versete care să te ajute, practică disciplinele spirituale. Disciplina: studierii Scripturii, meditaţiei, disciplina rugăciunii şi a postului. E timpul să-ţi controlezi mintea şi să ţi-o încingi pentru a te gândi la lucrări şi acţiuni sfinte (1Petru 1:13). Gândeşte-te la Dumnezeu, la calităţile Lui, la dragostea Lui, la natură, la creaţie, la legile Bibliei, la o viaţă curată. Vizualizează şi imaginează-ţi o viaţă curată în care nu mai eşti rob acestei patimi, năzuieşte la izbânda totală, gândeşte-te la posibilitatea de a fi pe deplin curat, nu eşti obligat să păcătuieşti. Fă-ţi un plan de luptă pentru a evita timpul şi situaţiile când ştii că eşti cel mai tentat să păcătuieşti. Dacă eşti ispitit cel mai mult seara când eşti singur în pat, roagă-te, fă eforturi ca înainte de culcare să citeşti un verset Biblic sau literatură creştină şi să faci ca ultimul gând cu care te culci să fie unul spiritual. Dacă dimineaţa când eşti singur e problema, e timpul să laşi lenevia şi să sari din pat. Trebuie să îţi ocupi timpul făcând o programare strictă cu ceea ce trebuie să faci, cu temele pentru şcoală sau cu respectarea unui program de citire a bibliei.

Lupta fizică:

Uneori e nevoie de o luptă fizică chiar pe lângă cea spirituală şi mintală, uneori ca şi Pavel trebuie să ne ‘purtăm aspru cu trupul nostru, şi să-l ţinem în stăpânire’ (1Corinteni 9:27). Astfel trebuie să facem eforturi conştiente şi susţinute pentru a nu ne lăsa cuceriţi de această practică. Noi trebuie să ne dăm toată silinţa să devenim virtuoşi, adică desăvârşiţi moral (2Petru 1:5-11).

Ceea ce putem face practic este să evităm mesele bogate în carne sau condimente şi evită consumarea alcoolului. Tu trebuie să fi prevăzător şi să eviţi lucruri ce nasc în tine impulsuri sexuale sau lucruri care îţi micşorează capacitatea de rezistenţă şi de stăpânire de sine. Lucruri cum ar fi: haine strânse pe corp, un anumit gen de gimnastică, consumarea unor alimente, consumul de alcool, etc. În mod similar e bine să se observe perioadele din an sau zi când dorinţa sexuală e mai puternică, e bine atunci să-ţi planifici activităţi ziditoare care să-ţi ţină mintea trează. Poate e bine să sporeşti în lucrul Domnului (1Corinteni 15:58). Evită prieteniile rele şi fă-ţi prieteni creştini care să te încurajeze şi să vă rugaţi împreună (2Timotei 2:22).

Dar uneori trebuie să treci la acţiuni nu doar de prevenire; ci, chiar de luptă, astfel uneori cel mai bun lucru este să ieşi imediat din pat şi să te ocupi de ceva, să iei poate o mică gustare, să-ţi faci pantofi cu cremă, dacă este zi să te ocupi de grădinărit, de şters praful, sau spălatul maşinii, al bicicletei, etc. Tu trebuie să-ţi îndrepţi mintea spre alte lucruri, cum ar fi: tot ce este curat, tot ce este drept, vrednic de cinste, adevărat, etc. (Filipeni 4:8). Tu îl poţi imita pe regele David care şi în aşternutul său s-a gândit la Dumnezeu, şi la lucrările Lui (Psalm 63:6). Este bine când eşti ispitit să te forţezi a te gândi la lucruri curate şi pure, să te forţezi să citeşti Biblia, o poţi face cu voce tare până când simţi că ispita pleacă. Mai presus de toate te poţi ruga, poţi striga şi implora mila lui Dumnezeu, care îţi va da puterea care depăşeşte normalul ca să rezişti în ziua cea rea (1Petru 1:5).

Ajutor în luptă:

E bine să le spunem fraţilor maturi problema noastră (Iacob 5:16), ca ei să se roage pentru eliberarea noastră (Iacob 5:15). Astfel uneori rugându-se mai mulţi pentru această problemă primim izbăvirea. Dar e nevoie şi de o legătură frăţească strânsă şi înjugată în scopul comun de a face binele şi de a practica virtuţile creştine.

Alteori poate e nevoie să fim consiliaţi de un păstor sau un creştin matur în care avem încredere. Consilierea poate dura o perioadă mai lungă cu monitorizarea (urmărirea cauzei păcatului) vieţii celui în cauză. A avea un confident matur poate fi de un real folos, atât pentru a primi sfaturi, înţelegere, compasiune în sentimente de vinovăţie acute. Acest confident poate deveni un partener de rugăciune util. Păcatele care nu le putem învinge singuri trebuie să cerem ajutor competent pentru a fi eliberaţi de el (Iacob 5:16). Un creştin matur spiritual ne va ajuta, va aprecia dorinţa şi progresele făcute în a abandona această practică, şi ne va încuraja dacă vom recidiva.

Pavel ne învaţă că putem să ne abţinem de la poftele tinereţii dacă urmărim(vânăm, urmărim cu ardoare): „neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea,împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” (2Timotei 2:22).

Recidivele:

Nu te oprii în ciuda eşecurilor, nu te descuraja din cauza recidivelor (repetării păcatului), aţi forma acest obicei rău a fost nevoie de timp tot aşa este şi cu dezvăţarea este nevoie de timp şi străduinţă. O recidivă nu este o dovadă că lupta este pierdută, vezi ce a dus la recidivă, ca altă dată să nu mai te laşi biruit din acelaşi motiv! Cu cât o faci mai rar, cu atâta slăbeşti lanţul Diavolului, iar în final îl vei rupe fiind eliberat complet.

Vindecarea nu e act magic, nu e vorba de o pastila pe care daca o iei, gata – scapi instantaneu! Nu, eliberarea poate să fie un drum lung şi anevoios, însă se merită să fi liber. Nimic pe lume nu se compară ca o viaţă în care îi slujeşti lui Dumnezeu şi semenilor cu o conştiinţă bună, nepătată, cu o inimă curată şi o credinţă neprefăcută.

Fie ca Dumnezeu să-ţi ajute, şi poţi face un prim pas, chiar acum rugâte:

Dumnezeule Sfânt, în numele Domnului Isus mă închin înaintea Ta, şi recunosc că am păcătuit practicând păcatul masturbării, îmi pare rău de ceea ce am făcut… Îţi mulţumesc că m-ai ajutat prin acest material scris să conştientizez gravitatea acestui păcat, şi efectele lui negative din viaţa mea, doresc ca de acum înainte să nu mai păcătuiesc, doresc să trăiesc o viaţă curată după legile Tale, ajută-mă să scot iubirea de sine din mine prin a lua zilnic: crucea şi a o purta voluntar spre binele meu şi spre gloria Ta. Fă ca zilnic să biruiesc pe cel rău dedicându-mi mintea, voinţa , inima: voinţei Tale şi căutând lucrurile care duc la binele meu etern! Amin.

Acum după ce ai făcut această rugăciune de căinţă, mărturisire, mulţumire, cerere şi dedicare, trăieşte conform Cuvântului lui Dumnezeu şi dedicării făcute, împlinind toate sfaturile şi principiile adevărului şi trăind în armonie cu învăţătura sănătoasă. Poţi păstra această broşură pentru a o reciti în vreme de nevoie.

În final întrebă-te:

Ø Consideri masturbarea un păcat care te duce la moarte?

Ø Ai distrus tot ce poate avea legătură cu trezirea poftelor sexuale?

Ø Eviţi cu grijă prieteniile rele cât şi materialele pornografice?

Ø Îţi înnoieşti mintea regulat din Cuvântul lui Dumnezeu?

[1] Cuvântul onanie vine de la Onan un personaj Biblic care din punct de vedere Biblic refuza împlinirea responsabilităţii leviratului, a cărui datorie era să însămânţeze pe văduva fratelui său (Geneza 38:9). Deci, păcatul lui Onan nu este masturbare, ci întreruperea actului sexual. Păcatul său consta în nesupunerea faţă de legea leviratului. De aceea, putem spune că este impropriu a numi masturbarea: onanie.

[2] Aceştia sunt cei descrişi în 2Timotei 3:5, unde se spune despre unii că au o formă de evlavie, dar ei nu sunt evalvioşi cu adevărat !!!

[3] Dacă nu se face altă precizare citatele biblice sunt extrase din Biblia Cornilescu (BC), sau Biblia Cornilescu revizuită (BCR).

[4] Păcatul lui Onan menţionat în Geneza 38:1-10 nu este masturbare ci este o întrerupere a actului sexual. Oanan este vinovat şi a fost omorât pentru că încălcase în mod egoist legea leviratului, adică el nu a vrut să dea urmaşi fratelui său decedat (veziDeuteronom 25:5-6).

[5] NW este sigla pentru Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi.

[6] Sigla NTLM se referă la Noul Testament al limbii române moderne (Bucureşti 2002).

Mulţi oameni au probleme cu masturbarea dar le este frică să vorbească şi să se destăinue. Alţi consideră masturbarea doar o joacă nevinovată, cel mult un obicei impur. Sexologii o consideră ceva normal pentru perioada pubertăţii. În trecut masturbarea era descrisă ca aducând efecte fizice nedorite. Care este adevărul despre masturbare? Învaţă ceva Biblia despre ea? Este ea păcat? La toate aceste întrebări şi la altele vom răspunde în continuare după cum urmează:

Ø Ce este masturbarea şi cât de răspândită e?

Ø Care sunt cauzele şi efectele ei?

Ø Este masturbarea păcat?

Ø Cum putem învinge această practică?

Ce este masturbarea şi cât de răspândită e?

Masturbarea sau onania[1] (cum mai este numită) este definită ca fiind: auto stimularea organelor genitale pana la atingerea orgasmului. Astfel masturbarea reprezintă excitarea proprie a organelor genitale pana la punctul atingerii orgasmului (plăcerii sexuale). Studiile au arătat că majoritatea tinerilor s-au masturbat cel puţin pentru o perioada în timpul adolescentei lor. Deşi este cert ca masturbarea nu dispare după adolescenţă, practicarea ei pare sa prevaleze totuşi în rândul adolescenţilor. Odată cu debutul pubertăţii, adolescentul de sex masculin devine capabil să ejaculeze şi pornind de aici, masturbarea este folosita de obicei pentru a atinge orgasmul. Dar şi fetele ajunse în pubertate o practică, deoarece în perioada pubertăţii dorinţele sexuale devin mai puternice. Astfel tinerii fie din curiozitate, fie pentru plăcere, sau pentru a fugi de tensiuni, nelinişte, frustrări, o practică.

Însă nu trebuie confundată masturbarea cu poluţia (emisii sau scurgeri de lichid seminal) sau cu excitările din timpul zilei sau nopţii care se produce involuntar, datorită stărilor de tensiune, sau a lichidului seminal acumulat. Poluţia nocturnă, este un proces fiziologic normal, chiar dacă de obicei este însoţită de un vis erotic. Emisiile nocturne reprezintă modul normal şi obişnuit în care băieţii ajunşi la adolescenţă se descarcă de lichidul seminal acumulat şi de tensiunile sexuale care cresc într-un ritm rapid. Poluţia sau excitarea din timpul zilei nu este un păcat, dacă nu este provocată deliberat de imagini sau o mentalitate erotică, ele nu au nimic cu masturbarea întrucât sunt în mare măsură involuntare, sunt reacţii normale ale corpului şi pe măsură ce te maturizezi intensitatea acestor lucruri va scădea.

Masturbarea a fost de cele mai multe ori o chestiune legata mai curând de băieţi decât de fete, şi asta din următorul motiv fundamental. În primul rând, fetele care se află în prima jumătate a adolescenţei nu resimt o nevoie puternica de descărcare sexuala. Stimularea lor sexuala este satisfăcută pentru o mai mare perioada de timp prin faptul ca sunt ţinute în braţe şi mângâiate. Senzaţiile lor mai puternice de excitare sexuala încep să apară odată cu mângâierile mai intense şi în special odată cu penetrarea genitala sau pierderea fecioriei.

Totuşi masturbarea este răspândită şi printre fete aproximativ la 40 sau 50%. Statisticile mai arată că peste 80% dintre adolescenţi şi aproximativ 50% dintre adolescente practica auto-satisfacerea sexuala (masturbarea).

În special între 13 şi 25 de ani masturbarea este foarte răspândită, după unele studii despre băieţii se arată că cel puţin 95% o practică. În 1971 Goldstein, Haeberle & McBride au decis că masturbarea e forma cea mai comună de activitate sexuală printre oameni. Studii recente au arătat că 95% din bărbaţi şi 89% din femei au practicat masturbarea. În trecut s-a spus despre masturbare că duce la orbire, la sterilitate, la debilitate mintala sau la creşterea parului în palma, etc. Astăzi este ştiut că masturbarea nu afectează biologic organismul. Însă afectează persoana din perspectiva comportamentală, dar mai ales din perspectivă spirituală, acest lucru îl vom dezbate mai pe larg în capitolele următoare.

Care sunt cauzele şi efectele ei?

Cum am mai spus, adolescenţa este o perioada de mari transformări fizice şi emoţionale. Schimbările pe care le trăiesc adolescenţii îi iau adesea prin surprindere şi îi derutează, iar ei sunt de cele mai multe ori slab pregătiţi pentru a înţelege sau a se acomoda cu ele. Probabil şi tu dacă eşti adolescent eşti unul dintre cei care au probleme, altfel eşti interesat de subiectul acesta. Nu trebuie sa te simţi jignit. Ai nevoie de ajutor, aşa cum am avut eu, şi alţii nevoie de el. Presiunile şi impulsurile care îi determina pe tineri să se masturbeze sunt o parte fireasca a procesului de creştere. Asta nu înseamnă ca masturbarea este fireasca, şi normală. Ci impulsurile sexuale puternice din perioada pubertăţi sunt ceva normal.

O alta cauza a masturbării o reprezintă o perspectiva nesănătoasa si ne educată asupra sexualităţi. Mulţi părinţi au evitat orice discuţie în legătură cu pubertatea. Este posibil ca părinţii să le fi spus copiilor că sexul şi sexualitatea sunt „murdare” şi „perverse”. Sau poate ca tinerii şi-au format aceasta imagine din alta parte. Este insa o înţelegere greşită a pubertăţii şi sexualităţii, şi tu trebuie să îţi revizuieşti perspectiva, daca gândeşti aşa. Ramurile şi secretele care înconjoară atât de des subiectul acesta îi determină pe mulţi tineri să creadă că presiunile şi pornirile care duc de obicei la masturbare sunt „ciudate”, „perverse” sau „jalnice”. Drept urmare ei evita sa îşi mărturisească frământările faţă de părinţi, prieteni sau conducătorii bisericii – într-o perioadă când sunt ne-pregătiţi să se descurce singuri în aceste chestiuni.

Deşi mulţi creştini consideră că masturbarea este o descărcare inofensiva, posibilele ei efecte justifică o judecare a ei cat se poate de serioasa.

Efectele masturbării

Vinovăţia. Unii din cei care se masturbează sunt cuprinşi de sentimente de vinovăţie. Aceste sentimente puternice de vinovăţie şi anxietate care însoţesc masturbarea, creează probleme, căci acei oameni îşi pierd respectul de sine.

Obsesia. Unii tineri sunt aşa de prinşi în problema masturbării încât abia daca se mai gândesc şi la altceva decât la sex. Cu cat perseverează mai mult în practica masturbării, cu atât mai mult depind de ea, o doresc şi o hrănesc tot mai mult. Şi cu cat o hrănesc mai mult, cu atât sunt mai prinşi de ea. Ei ajung astfel prizonierii unui cerc vicios de proporţii. Masturbarea poate dobândi un control atât de puternic asupra tinerilor, încât le subminează întreaga energie, le abate atenţia de la învăţătură sau de la alte lucruri importante în viaţă.

Păcate mai mari: Cei ce se dedau la plăceri solitare (masturbare) se angajează într-un cerc vicios astfel fără sfârşit. Cercul fără sfârşit este o dorinţă mereu şi mereu după senzaţii ale plăcerii. Astfel ei treptat, treptat, se lasă pradă robiei şi se cufundă progresiv în mlaştina sclaviei poftei, care uneori îi duce la păcate mai grave cum ar fi: urmărirea pornografiei, fornicaţia (relaţii sexuale înainte de căsătorie), adulter, homosexualitate, perversiuni sexuale, etc. Aşa cum drogurile slabe duc la cele tari, masturbarea hrăneşte pofta şi egoismul şi poate duce la alte păcate mai grave.

Pierderea plăcerii: Într-o revistă Cosmopolitan se spunea că în topul plăcerilor erotice pe primul loc este masturbarea. Pe locul trei era pomenit sexul normal, etc……..Astfel e foarte posibil că cel ce se va deda masturbării va avea parte de senzaţii pe care nu le va trăi în relaţia fireasca de cuplu, deci va fi nemulţumit de relaţia trupeasca fireasca. Astfel, dacă se va căsători aceea persoană va fi neîmplinită de soţie!

Există de asemenea posibilitatea conform unui Ghid Multimedia (Programul naţional de educaţie pentru sănătate, Ghid multimedia pentru profesori, partea I” – apărut sub egida MEC) ca cel ce se masturbează să aibă parte de ejacularea fără erecţia penisului (fără a mai simţi vreo plăcere).

Degradarea relaţiei în căsătorie: Daca luam în calcul animalitatea şi egoismul cu care respectivul s-a îmbogăţit prin practica masturbării, există mari şanse ca persoana să o practice şi după căsătorie, când va fi şi mai josnic şi degradant. Statisticile artă că 74% dintre femeile măritate se masturbează. Probabil ca procentajul bărbaţilor este puţin mai mare sau asemănător.

Până aici am văzut unele efecte negative în viaţa şi comportamentul persoanei care se masturbează, însă efectele spirituale sunt şi mai devastatoare.

De aceea să vedem în lumina Bibliei efectele nocive ale masturbării.

Este masturbarea păcat?

Unii ar spune ca nu, deoarece această practică este foarte răspândită, astfel chiar unii oamenii religioşi[2] o consideră normală printre tinerii necăsătoriţi. Ei spun: „nu suntem căsătoriţi ce să facem ca să scăpăm de tensiunile sexuale aferente tinereţii?”

Este interesant însă că Pavel inspirat de Spiritul Sfânt nu le spune celor ce ard sexual: masturbaţi-vă, ci îi sfătuieşte să se căsătorească dacă nu se pot înfrâna (1Corinteni 7:9), Într-adevăr Dumnezeu a prevăzut căsnicia ca singurul aranjament pentru satisfacerea acestor dorinţe (1Corinteni 7:2). Iar dacă nu au vârsta potrivită pentru căsătorie, sau nu sunt pregătiţi (spiritual, afectiv şi manterial) pentru căsătorie, pur şi simplu să fugă de poftele tinereţii (2Timotei 2:22). Astfel Domnul Isus ne spune clar şi tranşant în Marcu 9:43 „Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâni, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge”[3]. Iar faptul că este aşa de răspândită această practică nu înseamnă că este o scuză pentru a o practica şi noi creştinii. Minciuna şi furtul sunt la fel de obişnuite, dar e normal să le practicăm doar datorită motivului că sunt răspândite?

Masturbarea produce plăcere doar ţie însuşi, astfel tu devii „iubitor de sine” şi „iubitor de plăceri” (2Timotei 3:2,2Timotei 3:4). Masturbarea este un act centrat în totalitate pe propria persoană şi care provoacă şi mai multă preocupare de sine. Dar cei spirituali vor spune ca Pavel „nu mă voi lăsa dominat de ceva” (1Corinteni 6:12), ei vor asculta îndemnul din2Timotei 2:22: „Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.” Cu siguranţă tentaţia de a te masturba face parte din „poftele tinereţii” Pavel nu ne spune să le dăm curs acestor pofte ci să fugim de ele, şi să urmărim calităţile creştine, împreună cu alţi fraţi şi prieteni creştini.

Unii ar putea să spună că masturbarea nu este menţionată direct în Biblie[4], nu este trecută pe lista păcatelor. Şi cu toate că această practică era obişnuită în ţările vorbitoare de limba greacă, fiind folosite diferite cuvinte pentru a o descrie, însă nici unul dintre aceste cuvinte nu este folosit în Biblie.

Este adevărat că nu există texte directe care să condamne masturbarea, dar nu există texte nici să o aprobe. Creştinii în general recunosc că fumatul este păcat cu toate că nu găsim în Biblie vreo poruncă cu privire la fumat, căci acest practică este una modernă! Însă găsim principii care demască fumatul ca fiind păcat (vezi 1Corinteni 6:12;2Corinteni 7:1; etc.). Tot aşa chiar dacă masturbarea nu este menţionată direct în Biblie, există însă principii scripturale care o demască ca fiind păcat.

În primul rând, trebuie să ţinem cont că listele cu păcate din Biblie nu sunt exaustive (complete), ele nu enumeră toate păcatele ci doar unele pe care doreau să le evidenţieze. Totuşi în Galateni 5:19-21 după postarea listei de păcate, se precizează: „şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:21). Să ne gândim, ce ar fi asemănător cu „preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea” (Galateni 5:19)? Oare nu masturbarea? Apostolul pune în capitolul 5 din epistola către Galateni în contrast faptele cărnii (firii păcătoase) cu roada Spiritului care este şi „înfrânarea poftelor” (BC) sau „stăpânire de sine” (BCR). Putem spune că avem această roadă dacă noi nu putem stăpâni practica masturbării? Sau putem spune că noi ‚omorâm mădularele noastre care Sunt pe pământ: „curvia, necurăţia, patima („pofta sexuală” NW[5]), pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli ” (Coloseni 3:5), dacă noi practicăm masturbarea? Cu siguranţă că NU. Noi ca creştini ne-am îmbrăcat în omul cel nou care nu mai se ghidează în viaţă după „poftele înşelătoare” (Efeseni 4:22), ci el trăieşte o viaţă de sfinţenie pentru Dumnezeu. Iar cei ce sunt al lui Cristos „şi-au răstignit firea păcătoasă cu pasiunile şi dorinţele ei” (Galateni 5:24 NTLM[6]), ei nu sunt ca cei cu inima împietrită sau cu mintea întunecată care nu cunosc pe Cristos şi viaţa lui Dumnezeu. Despre ei Biblia spune în Efeseni 4:19 că „şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie”. Cu siguranţă că masturbarea se include în „s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie”. Cuvântul pentru „desfrânare” sau „destrăbălare” (în alte traduceri) în greacă este: „aselgeia” care are sensul de: senzualitate, indecenţă, imoralitate, ne înfrânare, destrăbălare, conduită libertină, excese, etc. Astfel nu cred că este greşit să spunem că masturbarea este o formă de „aselgeia”.

Trebuie spus de asemenea, că masturbarea slăbeşte conştiinţa bună, purtarea curată şi dragostea faţă de ceea ce este drept. Această practică îl face pe cel ce o practică tot mai insensibil spiritual, de aceea creştinii trebuie să aplice zilnic ceea ce spune apostolul Petru în 1Petru 2:11: „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi („abţineţi” NW) de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.” Cu siguranţă că numai dacă evităm masturbarea şi pornografia putem să ne ferim (abţinem) de poftele care se războiesc cu sufletul nostru, şi să ne păstrăm sufletul spre viaţa veşnică (Evrei 10:39).

Pe lângă toate acestea, masturbarea se diferenţiază de actul sexual legitim al căsătoriei. În căsătorie soţia este stăpână pe trupul soţului, şi soţul pe trupul soţiei. Iar fiecare trebuie să dea celuilalt ceea ce datorează ca partener (1Corinteni 7:3-4). Astfel aici este vorba de o iubire pentru celălalt, o căutare a foloaselor şi plăcerii partenerului, accentul cade pe a da, pe al satisface pe celălalt. Însă masturbarea este un act egoist, un act prin care căutăm propria plăcere. Dumnezeu a lăsat organele de reproducere ca prin ele să se reproducă specia umană, iar plăcerea era un efect al acestui scop, nu un scop în sine. De fapt, relaţiile intime dintre cei căsătoriţi trebuie să fie o finalitate a iubirii lor. Creaţia şi planul lui Dumnezeu era foarte bun (Geneza 1:27-31). Dar Diavolul l-a pervertit şi i-a îndemnat pe oameni pe parcursul secolelor la egoism şi la căutarea propriei plăcerii, fără a dărui, accentul fiind pe a primi, pe a fi satisfăcut, nu pe a-l satisface pe partener. Astfel din păcate cel ce se masturbează poate ajunge în căsnicie să considere partenerul de sex opus drept un obiect sexual care să-i satisfacă dorinţele, şi nu o expresie a iubirii celor doi.

În plus, masturbarea implică în general imaginarea, gândirea, vizualizarea unor relaţii sexuale ne-îngăduite. Isus Cristos ne avertizează în acest sens în Matei 5:28-29 „Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” Ce este de făcut? Cum să scoatem ochiul care ne face să cădem în păcat? Cum să omorâm mădularele care ne trag spre păcat? (vezi Coloseni 3:5).

Putem scoate ochiul, scoţând pofta cărnii din noi, eliminând privirea după lucruri pornografice, dorind voinţa lui Dumnezeu!

Această practică poate fi eliminată din viaţa oamenilor, cum? La acest lucru vom răspunde în capitolul următor:

Vă prezentăm câteva modalităţi practice pentru a vă elibera de fumat:

În primul rând, îţi trebuie omotivaţie bună pentru a te lăsa de fumat. Cea mai bună motivaţie este aceea de a-i plăcea lui Dumnezeu, dorind din toată inima să-i faci voia. O altă motivaţie ar fi aceea de a avea o sănătate mai bună, atât pentru voi cât şi pentru familia voastră.
Stabiliţi grabnic o ziîn care să vă lăsaţi de fumat, distrugeţi toate ţigările, pregătiţi-vă pentru acea zi printr-o aerisire bună a casei, spălaţi-vă hainele şi curăţiţi-vă de mirosul de ţigară. Nu amânaţi acest pas şi nu vă mulţumiţi să vă lăsaţi treptat, ci încercaţi dintr-o dată.
Evitaţi orice sursăposibilă de unde ai putea fi ispitit sau aprovizionat cu ţigări, cum ar fi prieteni care fumează, magazine unde se prezintă în mod ostentativ ţigări, evitaţi să intraţi în tutungerii până când aţi reuşit să vă lăsaţi de fumat, de asemenea evitaţi să mergeţi în locuri unde se fumează.
Spuneţi-le în mod ferm celor din familie că vreţi să vă lăsaţi de acest obicei dăunător,cereţi-le ajutorul. Dacă mai sunt fumători în familie,încercaţi cu toţii să stabiliţi o zi, cât mai degrabă, pentru a vă lăsă împreună de fumat. Faceţi cunoscută această decizie prietenilor şi cunoştinţelor.
Când simţi dorinţa de a fuma, probabil din cauza unui moment tensionat, adu-ţi aminte că acest impuls nu ţine de obicei mai mult de 5 minute. De asemenea, atunci când este momentul să-l implori pe Dumnezeu să te ajute, atunci trebuie să te rogi stăruitor să nu cazi în ispită (Romani 12:12; Matei 26:41). Cere-i Lui putere să te ajute să învingi această slăbiciune, dar să şti că El îţi va da putere doar dacă vrei cu adevărat să te laşi de fumat, fără să te îndoieşti că vei reuşi. (Iacob 1:5-8,Iacob 1:12).
Ocupaţi-vă mintea cu alte lucruri; citeşte Biblia, cugetă adânc la frumuseţea creaţiei, gândeşte-te la activităţile cotidiene, forţează-te să te gândeşti la altceva, ocupă-ţi mâinile cu ceva: faceţi-vă pantofii cu cremă, reparaţi ceva, scrie scrisori, pune-te şi spală hainele sau spală-te pe dinţi, etc. luaţi ceva în gură: alune, biscuiți, napolitane, bomboane, gumă de mestecat. Faceţi exerciţii fizice când sunteţi nervoşi şi când simţi un impuls nervos de a ceda şi a aprinde o ţigară, respiră profund şi rar în loc de o ţigară, mai bine bea un pahar de apă sau suc, beţi multe lichide, mai ales în primele zile.
Mai presus de toate, să şti că doar Dumnezeu vă poate ajuta cel mai mult să o rupeţi cu acest viciu, numai prin Duhul Sfânt sau puteţi să puneţi capăt în mod categoric şi în cât mai scurt timp fumatului. Dar, ca să primiţi Duhul Sfânt,trebuie să vă căiţi de păcatele voastre, printre care şi fumatul. Dumnezeu nu poate să-i dea ajutor unei persoane care nu se consideră păcătoasă şi neputincioasă. De aceea, căinţa sinceră şi căutarea ajutorului la Cel Prea Înalt este cel mai bun ajutor care ne poate furniza puterea interioară de a spune NU păcatului. (Fapte 3:21) Pentru că, dacă regretăm sincer ceva, părându-ne rău, nu vom mai face, nu-i aşa ? De aceea, este bine să vă mărturisiţi păcatele, printre care şi fumatul, în rugăciune la Tatăl ceresc şi să nu mai îl practicaţi (Proverbe 28:13).

Astfel, soluţia la orice viciu sau patimă este dată de principiul: „…umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta firii păcătoasă”. Pentru a umbla prin Duhul avem nevoie de studiu biblic, adică a citi şi reflecta la Cuvântul lui Dumnezeu zilnic (Psalm 1:1-3).

Îţi sugerez să citeşti următoarele texte biblice, mai ales în perioada primelor zile de abstinenţă de la tutun: Psalm 34:6-22; Psalm 86:1-13;Matei 7:7-8; Marcu 9:23; Ioan 16:23; Ioan 15:5-7,Ioan 15:11; Filipeni 2:13;Filipeni 4:13 – memorează un text care simţi că te întăreşte mai mult să nu fumezi. De asemenea, păstrează acest pliant cu tine tot timpul, iar când simţi nevoia să fumezi, citeşte-l din nou.

Dacă recidivaţi, adică dacă vă scăpaţi o dată şi fumaţi după ce v-aţi lăsat, nu abandonaţi hotărârea de a vă lăsă de acest viciu, ci aceasta ar trebui să aprindă şi mai mult dorinţa şi ambiţia de a vă lăsa complet. O recidivă sau mai multe nu înseamnă că aţi pierdut lupta, continuaţi şi veţi reuşi, deoarece atunci pierdeţi lupta când o abandonaţi, dacă continuaţi, veţi izbândi.

Fie să aveţi atitudinea mintală a apostolului Pavel care a spus: „…nu mă voi lăsa stăpânit de ceva…Nu ştiţi că trupul vostru este templu Duhului Sfânt…căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru” (1Corinteni 6:12,1Corinteni 6:19-20).

De aceea întrebaţi-vă , ce vreţi să fiţi: sclavi ai fumatului sau ai lui Dumnezeu?

Nu vă faceţi sclavii fumatului, ci deveniti copiii lui Dumezeu!

Orice fumător a văzut pe pachetul de ţigări sau pe reclamele de pe stradă, inscripţia: „TUTUNUL DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII”. Marea majoritate a fumătorilor sunt conştienţi că ţigară îi îmbolnăveşte şi le scurtează viaţa!

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe întregul glob, mor în fiecare an, 3 milioane de oameni din cauza fumatului – 6 persoane în fiecare minut.

Scopul acestui pliant nu este acela de a arăta cât de dăunător este fumatul, deoarece în această privinţă există mii de studii de specialitate care au dovedit nocivitatea tutunului; ci, în acest pliant încercăm să prezentăm sfaturi practice, pentru a ne împăca cu Dumnezeu, abandonând acest viciu periculos, atât fizic cât şi spiritual.

În primul rând, trebuie să înţelegem că această robie păcătoasă ne face: dușmani cu Dumnezeu, deoarece El este sfânt şi ne cheamă şi pe noi să fim sfinţi și curați (1Tesaloniceni 4:7; 1Ioan 3:3), tocmai de aceea suntem îndemnaţi în Cuvântul lui Dumnezeu: „…fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, căci este scris: Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt” (1Petru 1:15-16). Iar sfinţenia este opusul necurăţiei, astfel a fi sfinţi, înseamnă a fi curaţi din toate punctele de vedere, din punct de vedere spiritual, mintal şi fizic. Astfel, fumatul este un păcat, care ne desparte de Dumnezeu, care este izvorul sfinţeniei şi care nu poate fi prieten cu cineva ne-sfânt (Psalm 18:26).

Fumatul este un păcat împotriva corpului vostru, pe care îl ruinează şi întinează, care nu respectă principiul din Cuvântul lui Dumnezeu: „…să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, desăvârşind sfinţirea în frică de Dumnezeu” (2Corinteni 7:1). Dacă ne este teamă de Dumnezeul Atotputernic, dorind să facem lucruri plăcute înaintea lui, atunci vom lupta cu acest viciu, deoarece tutunul ne murdăreşte carnea, făcând să avem dinţi şi degete galbene şi plămâni înnegriţi, cât şi duhul întinat, adică o stare de sclavie, acea dependenţă de care scăpăm cu greu.

Ba mai mult, acest viciu ne distruge trupul, care pentru un creştin este templul lui Dumnezeu (1Corinteni 3:16), iar Biblia precizează în 1Corinteni 3:17: „Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi.”

În plus, cum putem spune că ne iubim aproapele așa cum avem porunca (Matei 22:39), dacă noi îl poluăm şi-l îmbolnăvim prin fumul de la ţigările noastre? Astfel această practică este condamnabilă în ochii lui Dumnezeu căci distruge viaţa creată de El.

Întreabă-te: Oare doreşti să faci din ţigară un zid între tine şi Dumnezeu? Doreşti să fi la nesfârşit sclav acestei păcat? Nu uita că acest Stăpân este foarte crud, deoarece te duce la o ruinare a sănătăţii fizice, conducând la diferite boli şi la moarte! Doar luând perioada dintre anul 1950 până în 1995, au murit din cauza lui: cca. 60 de milioane de oameni.

Vrei să te supui acestui Stăpân distrugător, sau unui Stăpân iubitor? Nu uita că Dumnezeu este iubire (1Ioan 4:8) şi doreşte ceea ce este cel mai bine pentru tine, doreşte fericirea ta (Isaia 48:17-18). El a arătat dragostea Sa prin faptul că a dat tot ceea ce a avut mai scump, pe Fiul său Isus Cristos, care a murit pentru tine, ca tu să primeşti viaţă veşnică şi să-ţi fie iertate păcatele (Ioan 3:16). Vrei tu să răspunzi la iubirea Lui? Aceasta o poţi face, ascultând de poruncile lui, care chiar dacă par restrictive, sunt spre folosul şi binele tău (2Timotei 3:16-17).

De pildă, El ne spune să ne preţuim corpul, nu să-l distrugem; ci să-l îngrijim cu drag (Efeseni 5:29). Ce poruncă iubitoare! de asemenea, când Creatorul I-a creat pe oameni, i-a „încununat cu slavă şi cinste” (Psalm 8:5). Oare nu este timpul să aduci cinstea, slava şi sfinţenia în viaţa ta, având o viaţă echilibrată prin pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere?

Ce vreţi să fiţi: SCLAVI AI ALCOOLULUI SAU „regi”AI LUI DUMNEZEU?Va invitam să analizăm modalităţile practice de a lepăda viciul beţiei, ce este alcoolismul? şi care sunt cauzele acestuia?

Citind acest titlu poate te întrebi: Este rău să bei? Este chiar dăunător? Poate fi alcoolul un zid în relaţia cu Dumnezeu? Ce este alcoolismul? Ce spune Biblia despre alcool?

În primul rând, trebuie să precizăm diferenţa între beţie şi alcoolism, astfel beţia este rezultatul consumului unei cantităţi excesive de alcool, de către o persoană, indiferent dacă acesta consumă regulat sau mai rar băuturi alcoolice. În schimb alcoolismul este preocuparea inveterată pentru băuturile alcoolice, care este caracterizată printr-o pierdere a controlului cauzată de consumarea acestuia, şi a unei dependenţa de alcool, astfel nu oricine se îmbată este alcoolic, şi nu toţi alcoolicii se îmbată, însă alcoolismul este o intoxicaţie cu alcool datorită consumului excesiv şi repetat de băuturi alcoolice.

Cauzele acestuia sunt:

Ø Cauze fizilogice, adică o predispoziţie moştenită-înnăscută (genetică), spre alcoolism. (Aceasta nu înseamnă însă predestinare, sau că cel care are această înclinaţie înnăscută nu se poate stăpânii sau abţine de la alcool).

Ø O altă cauză este exemplul părinţilor, al prietenilor, colegilor şi influenţa anturajului.

Ø O educaţie deficitară, toleranţa părinţilor, lipsa iubirii, aprecierii şi respectului în familie.

Ø Încercarea de a fugi din viaţa reală, de a fugi de nelinişte, deprimare, frustrare, eşec prin alcool.

Deci alcoolul pentru unii a devenit ca un fel de refugiu, dar din păcate nu un refugiu real, căci la început alcoolul este ca un calmant, îţi dă o senzaţie de bine, scade neliniştea, devii mai vorbăreţ, îţi oferă curaj, te relaxează, eşti mai puţin îngrijorat, uiţi de necazuri. Însă toate aceste aparente avantaje au efect de bumerang, căci atunci când efectul de calmant dispare, neliniştea şi îngrijorarea reapare, dar într-un mod diferit, şi anume mai puternic, astfel te simţi mai neliniştit şi încordat. Mulţi însă revin din nou la pahar să-şi potolească îngrijorarea, dar când se trezesc din nou, aceasta reapare cu şi mai multă putere, astfel acest om dacă continuă să bea intră într-un cerc vicios din care greu va mai ieşi.

Dar să prezentăm câteva modalităţi practice de a elimina viciul beţiei:

În primul rând, trebuie să menţionăm şi orice om trebuie să fie conştient că alcoolul nu face parte din lucrurile necesare vieţii, ca aerul, apa şi hrana, astfel omul poate trăi şi fără alcool.

Problema este însă că alcoolicul sau cei care au probleme cu beţia, de multe ori nu acceptă ajutorul şi nu recunoaşte că are vreo problemă. Însă primul pas în rezolvarea problemei, este recunoaşterea ei, dacă acestuia i se pun următoarele întrebări, el poate să-şi dea seama că ceva nu este în regulă în viaţa lui. Aceste întrebări ar putea fi: Poţi să trăieşti fără alcool, o lună? Dacă nu de ce? Ţi se întâmplă să te gândeşti la băutură când trebuie să te ocupi de altceva? Încerci să-ţi păstrezi o rezervă de alcool pentru ca să fi sigur că nu-ţi va lipsi atunci când vei avea nevoie de el?

Mai presus de toate, doar Dumnezeu poate ajuta pe persoană să o rupă cu acest viciu, beţia, numai prin Duhul Sfânt puteţi să puneţi capăt în mod categoric şi în cât mai scurt timp. Dumnezeu are putere să-i recupereze chiar pe un alcoolic atunci când acesta se predă complet lui Dumnezeu şi se lasă prelucrat de El (1Corinteni 6:10-11).

Dumnezeu nu poate să-i dea ajutor unei persoane care nu se consideră păcătoasă şi neputincioasă. De aceea, căinţa sinceră, smerenia şi căutarea ajutorului la Cel Prea Înalt este cel mai bun ajutor De aceea, este bine să vă mărturisiţi păcatele în rugăciune la Tatăl ceresc şi să nu mai îl practicaţi (Proverbe 28:13).

Ø Îţi trebuie o motivaţie bună pentru a stăpânii alcoolul, şi a nu-l lăsa ca el să te stăpânească pe tine. Cea mai bună motivaţie este aceea de a-i plăcea lui Dumnezeu, dorind din toată inima să-i faci voia. O altă motivaţie ar fi aceea de a avea o sănătate mai bună, atât pentru voi cât şi pentru familia voastră.

Ø Evitaţi orice sursă posibilă de unde ai putea fi ispitit sau aprovizionat cu băutură, cum ar fi prietenii de pahar, baruri, petreceri unde se consumă alcool, etc.

Ø Spuneţi-le în mod ferm celor din familie, prietenilor şi cunoştinţelor că vreţi să vă lăsaţi de băut şi cereţi-le ajutorul dacă este cazul.

Ø Când simţi dorinţa de a bea, probabil din cauza unui moment tensionat, atunci este momentul să-l implori pe Dumnezeu ă te ajute, atunci trebuie să te rogi stăruitor să nu cazi în ispită (Romani 12:12; Matei 26:41). Cere-i Lui putere să te ajute să învingi această slăbiciune, dar să şti că El îţi va da putere doar dacă vrei cu adevărat ă te laşi de băutură.

Ø Ce vă da putere hotărârii voastre este să vă consacraţi viaţa lui Dumnezeu spunând într-o rugăciune că de acum vreţi să vă trăiţi viaţa pentru El, puteţi să vă rugaţi astfel:

„Tată ceresc, Dumnezeule Sfânt în numele Fiului tău Isus Cristos, îţi mulţumesc pentru jertfa fiului tău, pentru darul vieţii, dar te implor să mă ierţi de păcatele mele printre care şi beţia, ajută-mă să nu-ţi mai întristez inima prin acest viciu şi dă-mi putere să mă eliberez de această sclavie, îmi dedic viaţa ţie, fă din mine un copil care să-ţi aducă cinste în orice moment al vieţii… amin.”

Astfel, soluţia la orice viciu sau patimă este dată de principiul: ,,…umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta firii păcătoasă” (Galateni 5:16). Iar înEfeseni 5:18-21 se spune: ,,Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.”

Deci cel ce are probleme cu alcoolul trebuie să se umple cu Duhul lui Dumnezeu pentru că rodul acestui Duh este stăpânirea de sine (Galateni 5:22-23), şi această umplere cu Spiritul Sfânt se obţine prin rugăciuni de mulţumire în care să-i mulţumim lui Dumnezeu de toate, şi de bune şi de rele cu încrederea că El are totul sub control şi că toate lucrurile lucrează în final spre bine (Romani 8:28). Atunci nu vom cădea pradă disperării sau îngrijorării pe care să o înecăm în alcool. Mai avem nevoie de studiu biblic, adică a citi şi reflecta la Cuvântul lui Dumnezeu zilnic pentru a ne umple cu principiile sfinte pe care să le spunem şi altora. Îţi sugerez să citeşti următoarele texte biblice, mai ales în perioada primelor zile de abstinenţă de la alcool: Proverbe 20:1;Osea 4:11; 1Corinteni 6:9-11; Efeseni 5:18-21; Filipeni 4:13 – memorează un text care simţi că te întăreşte mai mult să nu consumi alcool.

Un alt lucru pentru a fi plin de Duhul lui Dumnezeu, este să învăţăm supunerea, căci este scris: ,,Supuneţi-vă unii altora”, acest lucru putem să-l arătăm în momentul când ne integrăm într-o adunare creştină, în familie, sau în faţa lucrătorilor creştini care doresc să ne ajute să scăpăm de acest viciu. Însă dacă noi nu recunoaştem că avem probleme, nu acceptăm sfaturile, atunci nu vom putea fi plini de Duh şi astfel nu vom birui acest viciu. De asemenea, păstrează acest pliant cu tine tot timpul, iar când simţi nevoia să bei, citeşte-l din nou.

Dacă recidivaţi, adică dacă vă scăpaţi o dată şi consumaţi alcool sau chiar vă îmbătaţi după ce v-aţi lăsat, nu abandonaţi hotărârea de a vă lăsă de acest viciu; ci, aceasta ar trebui să aprindă şi mai mult dorinţa şi ambiţia de a vă lăsa complet. O recidivă sau mai multe nu înseamnă că aţi pierdut lupta, continuaţi şi veţi reuşi, deoarece atunci pierdeţi lupta când o abandonaţi, dacă continuaţi, veţi izbândi. Păzeşte-te de disperare, şi nu lăsa ca o recidivă sau mai multe să te facă să gândeşti: nu sunt bun de nimic; nu voi reuşi niciodată; ci, fi ca un alergător de la maraton care chiar dacă cade se ridică şi continuă cursa, tot aşa şi tu, nu contează de câte ori ai căzut, tu continuă cursa şi vei birui.

Faptul că poţi reuşi să te laşi de acest viciu este arătat în Biblie, căci despre unii beţivi se spune în 1Corinteni 6:9-11: ,,… Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Deci beţivi pot fi spălaţi, sfinţiţi şi declaraţi drepţi prin căinţa de păcate făcută în numele lui Isus, şi prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu care poate aduce ca roadă în viaţa celui ce sa căit, stăpânirea de sine sau înfrânarea poftelor.

Fie să aveţi atitudinea mintală a apostolului Pavel care a spus: ”…nu mă voi lăsa stăpânit de ceva…Nu ştiţi că trupul vostru este templu Duhului Sfânt…căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru” – 1Corinteni 6:12,1Corinteni 6:19-20.

Atunci când alcoolul îl face pe om rob, când consumul este în exces, omul se face vrăşmaş cu Dumnezeu (Iacov 4:4).

Biblia nu condamnă consumul moderat al acestora (Deuteronom 14:26; Ecleziast 9:7; Matei 11:19; Ioan 2:1-10; 1Timotei 3:3,1Timotei 3:8; 1Timotei 5:23). Însă Cuvântul lui Dumnezeu condamnă beţia, căci beţivii nu vor moştenii împărăţia lui Dumnezeu (Proverbe 20:1; 1Corinteni 6:9; Efeseni 5:18). Iar în cazul alcoolicului, sau a celor ce nu au stăpânire de sine, se pretinde o abstinenţă totală de la orice fel de băutură alcoolică, căci dacă nu reuşim să ne stăpânim; ci, ne stăpâneşte alcoolul pe noi, mai bine să renunţăm complet la el, după cum ne învaţă Isus în Matei 5:30: ,,Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (vezi şi (Coloseni 3:5). Da, mai bine să lepădăm complet un obicei sau o practică, decât să fim noi complet lepădaţi de Dumnezeu, mai bine să sacrificăm o plăcere de-a noastră decât să fim noi sacrificaţi complet în Gheena în focul veşnic.

Astfel, alcoolul în exces îl poate face pe om, neom, ducându-l la îmbolnăvirea sistemului nervos, distrugerea celulei nervoase, tulburări mintale şi fizice, distrugerea ficatului, el mai aduce dezechilibru, confuzie, pierderea controlului, depresie, imagine săracă de sine şi un respect de sine scăzut, depersonalizare sau deformarea personalităţii, maturizare frânată, vinovăţie şi ruşine, regrete, izolare şi disperare, afectându-l pe om în întregime, adică din punct de vedere spiritual, psihic, afectiv şi fizic. De aceea Biblia descrie înProverbe 23:29-35 efectele beţiei când spune: ,,Ale cui Sunt vaietele? Ale cui Sunt oftările? Ale cui Sunt neînţelegerile? Ale cui Sunt plângerile? Ale cui Sunt rănirile fără pricină? Ai cui Sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin, şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca o viperă. Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg. „M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”

Observăm din acest text că beţia muşcă ca un şarpe, dar ea nu-l afectează doar pe beţiv sau pe alcoolic; ci, şi pe cei din jurul lui. Căci câte familii nu sau destrămat din cauza alcoolului? Câtă violenţă şi crime din cauza lui, căci conform unui raport din New York Times ,,peste 80% din cauzele de omor prin lovire şi vătămări corporale grave sunt comise de beţivi.” Câte accidente de circulaţie, dacă numai în S.U.A mor în fiecare an peste 50.000 de oameni în accidente rutiere, din care mai mult de jumătate au ca cauză starea de beţie la volan.

Dar problema cea mai importantă este că această patimă ne face vrăşmaşi cu Dumnezeu, deoarece El este sfânt şi ne cheamă şi pe noi să fim părtaşi la sfinţenia şi la gloria sa, de aceea primim îndemnul: ,,…fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, căci este scris: Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt” (1Petru 1:15-16). Iar a fi sfinţi înseamnă a fi curaţi din punct de vedere spiritual, mintal şi fizic şi a trăi o viaţă după principiile lui Dumnezeu, şi nu ca robi a unor vicii. Astfel, beţia este un păcat, care ne desparte de Dumnezeu, care este izvorul sfinţeniei, căci prima poruncă din Biblie este: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu toată gândirea ta. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă.” cum poate cineva să-l iubească şi să-l slujească pe Dumnezeu cu ,,toată gândirea”, când alcoolul are efect direct asupra minţii făcându-l să nu mai aibă control. Nu degeaba Biblia spune în Osea 4:11 următoarele: ,,Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului.” Astfel capacitatea de a judeca, de a chibzuii, de a exercita stăpânire de sine şi alte funcţii importante sunt afectate serios.

De aceea, întreabă-te în mod serios: Oare doreşti să faci din alcool un zid între tine şi Dumnezeu? Doreşti să fi la nesfârşit sclav acestei patimi? Nu uita că acest Stăpân este foarte crud, deoarece te duce la o ruinare a sănătăţii fizice, conducând la diferite boli. Vrei să te supui acestui Stăpân distrugător, sau unui Stăpân iubitor? Nu uita că Dumnezeu este iubire (1Ioan 4:8) şi doreşte ceea ce este cel mai bine pentru tine, doreşte fericirea ta (Isaia 48:17-18).

A arătat dragostea sa prin faptul că a dat tot ceea ce a avut mai scump, pe Fiul său Isus Cristos, care a murit pentru tine, ca tu să primeşti viaţă veşnică şi să-ţi fie iertate păcatele. (Ioan 3:16) Vrei tu să răspunzi la iubirea Lui? Aceasta o poţi face, ascultând de poruncile lui, care chiar dacă par restrictive, sunt spre folosul şi binele tău. De pildă, El ne spune să ne preţuim corpul, nu să-l distrugem; ci, să-l îngrijim cu drag (Efeseni 5:29). Ce poruncă iubitoare! de asemenea, când Creatorul I-a creat pe oameni, i-a „încununat cu slavă şi cinste” (Psalm 8:5). Oare nu este timpul să aduci cinstea, slava şi sfinţenia în viaţa ta, având o viaţă echilibrată prin pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere?

Unii consideră că religia este rea, și unii cred despre cuvântul: “religie”, că are doar un sens negativ, de “închinare organizată falsă”, sau grupare nominală, formală.

Însă, cuvântul religie are sensul de manifestarea exterioară a închinării, evlaviei şi adorării faţă de Dumnezeu. La un mod de viață, trăit în ascultare de poruncile și rânduielile divine.

Iată cum defineşte Enciclopedia Wikipedia cuvântul religie: „Religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane.”

În DEX 1998, se defineşte cuvântul religie după cum urmează: „Sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinităţii şi care îi uneşte, în aceeaşi comunitate spirituală şi morală, pe toţi cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor corespunzătoare; confesiune, credinţă…”

Etimologia cuvântului „religie”, este din latină, fie din cuvântul:

re-legio: re-citire, în sensul creştin referindu-se la repetarea prin citire a Sfintelor Scripturi.
Fie din re-ligio = legătură, a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu.

În Scripturile Creștine care au fost scrise în mare parte, în limba greacă, există mai multe cuvinte ce exprimă ideea de religie după cum urmează:„threskeia” = religie, formă de închinare, (Iacob 1:26-27; Fapte 26:5,Coloseni 2:18); „latreia” = adorare, închinare, serviciu divin (Romani 9:4);,,proskyneo” = închinare, cinstire, omagiere, (Matei 28:17);„deisidaimonia” = cult, religie, teamă de zei, superstiţie, reverenţă, pietate, (Fapte 25:19); ,,eusbeia” = evlavie, devoţiune sfântă, cucernicie, teamă de Dumnezeu (2Petru 1:7).

Din aceste cuvinte în limba greacă, în special iasă în evisență cuvântul:„threskeia” = religie, formă de închinare, care apare ]n urm[toarele pasaje referindu-se la religia adevărată, dar și la cea falsă:

În Fapte 26:5, Pavel numește: religie, felul de închinare și de trăire religios al evreilor, adică: religia iudaică, care era adevărată până la Christos. Doar la moartea Lui s-a pus capăt legii lui Moise și a legământului de la Sinai (Coloseni 2:11-17) și casa lor a devenit pustie, fără prezența lui Dumnezeu, ei fiind lepădați de El (Matei 21:33-43; Matei 23:37-39).

Iar în Coloseni 2:18, este descrisă: religia falsă, manifestată aici prin:“închinare la îngeri”.

Despre religia adevărată, în textul din Iacob 1:26-27, SCC, se spune:“Dacă i se pare cuiva că este religios, neţinându-şi limba în frâu, ci amâgindu-şi inima; religia acestuia este deşartă. O religie curată şi neîntinată înaintea unui Dumnezeu şi Tată, este aceasta: a îngriji de orfani şi de văduve în necazurile lor, a se păstra nepătat de lume”.

Vedem aici că religia curată este un mod de viață, adică închinarea și teama față de Dumnezeu, duce la un comportament adecvat și față de semeni, astfel un om cu o religie curată se ferește de un comportament rău, cum ar fi: o limbă neînfrânată, sau a învăța un lucru și a trăi altceva prin care să ne amăgim inima.

Astfel, religia curată este o cale sau un mod de a viețui activ, în care ne îngrijim de orfani și văduve, categorii sociale cu probleme, ajutându-i din dragoste. Iar pe lângă lucrările creștine spre binele semenilor noștri, religia curată implică și a ne păstra nepătați de lume, de modul de gândire, de vorbire, de a acționa al lumii conduse de satan (Ioan 14:30).

Pe lângă toate acestea, vedem în Iacob 1:27, că există “O religie curată şi neîntinată înaintea unui Dumnezeu şi Tată”, iar această religie curată și neîntinată, aprobată de Dumnezeu putem să o găsim dacă prima dată Îl găsim pe Dumnezeu (Ieremia 29:13).

Însă fără a-L căuta pe El, tu poţi prelua, crede, sau interpreta greşit informaţiile biblice despre El (2Cronici 31:21). Biblia nu poate fi înţeleasă doar prin mintea omului (1Corinteni 2:11-16), este nevoie să întrebăm pe Autorul Biblie, ca El să ne dezvăluie prin Spiritul (Efeseni 6:17), înţelesul corect al Cuvântului Său (2Timotei 3:16-17).

Creştinismul autentic, nu este o schimbare făcută în viaţa unui om, ca urmare că El a studiat Biblia, a încercat să o înţeleagă cu mintea lui, a încercat să aplice cu puterea lui, doar prin propria lui silinţă.

Nu, creştinismul autentic însemnă să înţelegem Biblia prin Spiritul Sfânt (1Corinteni 2:12) şi să o aplicăm prin puterea Spiritului Sfânt, nu doar prin puterea şi voinţa noastră! – Romani 8:13-14; 1Petru 4:10-11.

„Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” Dar nu cu un ochi la amanta lume şi cu unul la Isus… nu plini cu iubiri maimuţăreşti… ci umpluţi cu Plinătatea Lui

„Atunci Regatul cerurilor va fi asemănat cu zece fecioare; care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Însă cinci dintre ele erau nechibzuite, şi cinci chibzuite. Cele nechibzuite, luând candelele lor, nu au luat cu ele ulei; dar cele chibzuite au luat ulei în vase, cu candelele lor. Întârziind însă mirele, au aţipit toate; şi dormeau. Dar la miez de noapte s-a făcut strigare: iată mirele! Ieşiţi în întâmpinare! Atunci s-au ridicat toate fecioarele acelea, şi au pregătit candelele lor. Iar cele nechibzuite au zis celor chibzuite: daţi-ne din uleiul vostru; deoarece candelele noastre sunt stinse. Dar cele chibzuite au răspuns, zicând: Nu! Nu cumva să nu ne ajungă nouă şi vouă. Mai degrabă duceţi-vă la cei vânzând, şi cumpăraţi-vă. Iar fiind ele duse să cumpere, a venit mirele; şi cele pregătite au intrat cu el în sala de nuntă, şi uşa a fost încuiată. Dar mai târziu, vin şi fecioarele celelalte, zicând: Doamne! Doamne! Deschide-ne! El însă, răspunzând, a zis: adevărat vă zic: Nu vă ştiu! Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” – Matei 25:1-13, SCC.

În Matei 25:1-13, Regatul cerurilor este asemănat cu 10 fecioare, care aşteaptă pe mire să vină cu alaiul lui nupţial şi să intre la petrecerea de nuntă. În această pildă ca şi în cea cu Fiul de Rege, nu apare vreo mireasă, tocmai că fecioarele care intră la nuntă sunt clasa miresei (2Corinteni 11:2; Apocalipsa 19:7-8).

Toate cele 10 fecioare îl aşteaptă pe mire, având candelele aprinse pentru a lumina calea lor şi a mirelui care va veni. Însă cinci dintre fecioare sunt nechibzuite, pentru că nu şi-au luat undelemn de rezervă, iar cinci fecioare sunt chibzuite pentru că au luat undelemn în plus faţă de cel avut în candelă, în vase de rezervă. Deoarece Mirele care este Christos, din punct de vedere uman: întârzie să vină, toate fecioarele au adormit.

Această adormire are loc înainte de venirea Lui, mai exact în timpul „libertăţii” aduse de călăreţul de pe cal alb, care este înţelepciunea firească (Apocalipsa 6:1-2), această „libertate”, „pace”, pentru mulţi va fi un prilej spre o viaţă lumească, ce va duce la aţipirea fecioarelor (Zaharia 1:8-11).

La miezul nopţii, are loc strigarea: „iată mirele! Ieşiţi în întâmpinare!” Acest strigăt care are loc la miezul nopţii, atunci când pe glob este un întuneric spiritual mare, şi pare ca întunericul a cuprins lumina (comp. cu Ioan 12:35), Dar Dumnezeu îi călăuzeşte pe cei care fac parte din alaiul nupţial, să meargă înaintea mirelul ca nişte heralzi (vestitori) şi anunţă: „iată mirele! Ieşiţi în întâmpinare!” Ei vestesc semnele sfârşitului, ei sunt cei care Îl urmează pe Mire ori unde merge El (comp. cuApocalipsa 14:4), ei nu sau întinat cu lumea! (comp. cu Romani 9:29), pe ei nu i-a cuprins întunericul, ei nu au aţipit, ei poartă sfeşnicul aprins (comp. Ioan 1:5, cu Luca 12:35-36).

Strigarea ce are loc pe pământ, după galopul călăreţului alb, când vine călăreţul pe cal roşu (mândria ce aduce războaiele), face ca fecioarele să se trezească, însă în două posturi diferite, cele chibzuite cu undelemn suficient pentru a lumina coloana nupţială care trebuia să vină, pe când cele nechibzuite, aveau candelele stinse, din pricină că nu aveau vase de rezervă cu undelemn de unde să-şi alimenteze din nou candelele. Prin urmare, cele chibzuite au răspuns la cererea lor după undelemn: „Nu cumva să nu ne ajungă nouă şi vouă”, astfel au fost sfătuite de cele chibzuite să se ducă la cei ce vând, pentru aşi cumpăra undelemn, conform Cuvântului care spune: „cumpără adevărul şi nu-l vinde; da, înţelepciunea şi îndrumarea şi inteligenţa.” (Proverbe 23:23). Orice om la timp dacă „cumpără” adevărul, înţelepciunea găseşte prin El şi Spiritul Adevărului şi Spiritul Înţelepciunii! Undelemnul reprezintă Spiritul Sfânt (Evrei 1:9; Zaharia 4:2,Zaharia 4:10-14).

Însă între timp Mirele cu alaiul de nuntă se apropie şi găseşte doar cinci fecioare care îl aşteptau cu candelele aprinse, astfel acestea împreună cu mirele şi cu însoţitorii acestuia au intrat la petrecerea de nuntă, adică în cer şi uşa s-a încuiat!

Mai târziu când au venit cele cinci fecioare nechibzuite, textul nu precizează dacă ei au cumpărat undelemn, era târziu şi nu au putut intra la nuntă, căci 1. Mirele nu le cunoştea, căci ele nu au fost la întâmpinarea lui; 2. Uşa era încuiată. Astfel acestea au fost respinse şi aruncate în întunericul de afară, suferind dezaprobarea şi pedeapsa împreună cu lumea. Ce trist deznodământ pentru acestea!

De aceea scopul pildei şi versetul cheie este: „Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” Deci fiţi prevăzători, vegheaţi, luaţi-vă undelemn de rezervă, căci din punct de vedere uman, mirele ar putea întârzia şi să fiţi pregătiţi pentru orice eventualitate căci nu ştiţi ziua şi ora!

Cum putem face față înfluențelor rele din zilele din urmă?

Conform Bibliei, zilele din urmă au început în primul secol d.Ch. la botezul lui Iesus, de când Iesus a început lucrarea și Dumnezeu ne-a vorbit prin El, după cum se spune în Evrei 1:2, SCC: “în zilele acestea din urmă ne-a vorbit prin Fiul”. În plus, potrivit cu Fapte 2:1-21, unde este relatată turnarea Spiritului Sfânt la Penticosta, apostolul Petru care citează din profetul Ioel 2:28,Ioel 2:29, el prin inspirație divină plasează această turnare a Spiritului în „în zilele de pe urmă” (Fapte 2:17 SCC).

Dumnezeu prin apostolul Pavel îi avertizează pe primii creștini și pe noi care trăim în această epocă până la sfârșitul epocii, și ne spune cum sunt aceste zile din urmă, în 2Timotei 3:1-5, SCC: “Cunoaşte dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele. Pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, nesfinţi, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar negând puterea ei…”.

Iată, aceste zile pe care le trăim și noi nu sunt zile ușoare, senine și fericite, ci sunt presărate cu “timpuri grele”, de ce sunt timpuri grele: deorece satan și demonii acționează prin oamenii care sunt conduși de el și sunt descriși în aceste versete ca aducând probleme în societate și în familie: “pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, nesfinţi, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”.

Chiar pe plan religios, oamenii în general au „o formă de evlavie, dar negând puterea ei…”.

Iată pe plan: religios, social, familial, oamenii sunt conduși de demoni, de iubire de sine, de mândrie, moarte de înțelepciunea firească.

Pe parcurs ce înaintăm în zilele din urmă, omenirea se drgradează tit mai mult, spiritual, moral, familial, personal, etc. Creștini trebuie să vegheze ca ei să nu fi prinși de aceste spirite necurate care lucrează în zilele din urmă (1Timotei 4:1-3).

Cum putem face față înfluențelor rele din zilele din urmă?

După ce Dumnezeu prin apostolul națiunilor ne avertizează despre zilele din urmă, El ne dă și soluții, descrise în versetele 5-17. Să le analizăm în continuare:

2Timotei 3:5, SCC: “având o formă de evlavie, dar negând puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia”. Prim soluție este să ne depărtăm de oamenii falși care se prezintă ca fiind evlavioși, dar care neagă puterea evalviei în viața lor, care prin faptele lor neagă teama de Dumnezeu așa cum se spune și în Tit 2:16, SCC: “Ei mărturisesc că Îl ştiu pe Dumnezeu; dar cu faptele Îl tăgăduiesc, fiind detestabili şi neascultători şi dezaprobaţi pentru orice lucrare bună”.

Apoi un lucru intersant, apostolul Pavel asociază purtarea destăbălată și umblarea în pofte nelegiuite, cu religia falsă care dă învățături religioase!

Astfel în 2Timotei 3:6-9, SCC, se spune: “Pentru că dintre aceştia sunt cei pătrunzând prin case şi subjugând femei uşuratice împovărate de păcate, mânate de felurite pofte; învăţând totdeauna şi neputând veni niciodată la cunoştinţa exactă a adevărului. Iar în felul în care Ianes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia, se împotrivesc adevărului; oameni stricaţi la minte, dezaprobaţi referitor la credinţă. Dar nu vor înainta mai mult, pentru că nebunia lor va fi arătată tuturor, precum a fost făcută şi a acelora”.

Iată există oamenii învață tot timpul, îi vezi că fac studii religioase, că merg la școala duminicală, sau la seminarii, facultății de „teologie”, însă pe de altă parte ei trăiesc vieți conduse de pofte carnale, unii trăind vieți duble, în curvii, destrăbălări, materialism, iubire de sine, etc. Ei în fața publicului se declară ca fiind: pastori, preoți, reverenzi, teologi, etc, însă în viața lor ei sunt tobă de carte, însă nu pot birui carnea păcătoasă și păcatul, ei nu pot veni la cunoștiința exactă a adevărului căci sunt stricați la minte, nu au credință reală în promisiunile lui Dumnezeu din Biblie, și astfel sopul vieții lor nu este ascultarea deplină de Domnul, cunoștiința exactă care te obligă la a trăi adevărul, ci scopul lor este unul egoist, lucrarea lor, școlile lor, sunt doar o perdea, Dumnezeu și perfecțiunea Lui nu este ținta vieți lor!

Iată, aceasta este o altă cursă din zilele din urmă, de a citi zilnic Biblia, de a face studii, școli, de a citi zeci de căți de „teologie”, însă fără a tări cu adevărat evlavia (teama de Dumnezeu).

Ei se împotrivesc adevărului, căci acesta îi demască ca fiind: superficiali, ignoranți, duplicitari, ca nefiind cu adevărat evlavioși!

Ca antitidot, pentru noi ca să nu trăim vieți formale, este să iubim adevărul și să ne silim ca ceea ce cunoaștem să și trăim în viața noastră.

Același lucru îl spune Pavel și în versetele următoare, în 2Timotei 3:10-17, SCC: “Tu însă, ai urmat îndeaproape învăţătura mea, purtarea, scopul, credinţa, îndelunga răbdare, dragostea, perseverenţa, persecuţiile, suferinţele; câte mi s-au făcut în Antiohia, în Iconia, în Listra; ce fel de persecuţii am îndurat. Dar din toate m-a scăpat Domnul. Şi toţi însă, cei vrând să trăiască evlavios în Christos Iesus, vor fi persecutaţi. Dar oamenii răi şi amăgitori, vor înainta spre mai rău; amăgind şi fiind amăgiţi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi pe care ai fost convins să le crezi, ştiind de la cine ai învăţat; şi că de copil şti Sfintele Scripturi cele putându-te înţelepţi spre salvare prin credinţa cea în Christos Iesus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu, şi de folos pentru: învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru disciplinare în dreptate; pentru ca omul lui Dumnezeu să fie complect, deplin pregătit pentru orice lucrare bună”.

Iată la ce trebuie să te ducă adevărul, la a răbda, a suferi pentru Christos, de fapt nimeni nu poate trăi evlavia în Christos fără a fi persecutat!

Aici își are rolul modelele de credință, oamenii maturi spirituali pe care să-i imităm, oameni ca și Pavel încercați în ce privește credința, răbdarea, dragostea, care preseverează în zilele din urmă în ciuda amăgirii crescânde , și care rămân la învățătura simplă a Domnului, la Sfintele Scripturi care ne pot înțelepți spre salvare și ne pot pregăti pentru orice lucrare bună.

Să ne rugăm mai mult ca altădată, ca Domnul să ne scape așa cum L-a scăpat și pe Pavel, după cum el însuși mărturisește: “Dar din toate m-a scăpat Domnul”.

În concluzie ca să facem față zilelor din urmă putem concluziona cinci sfaturi:

1) Să ne ferim de cei care au o formă de evlavie, dar care neagă puterea creștină a fricii de Dumnezeu; 2) să dorim cunoștința exactă a adevărului și să o împlinim; 3) Să urmăm modelele credinței, frați maturi care sunt încercați și care au rămas de partea adevărului; 4) Să ne rugăm stăruitor, mai mult ca altădată, cu cât vremurile sunt mai tulburi cu cât să ne extragem mai mult putere din Domnul Iesus, știind că El ne poate scăpa din TOATE așa cum l-a scăpat pe Pavel. 5) Să ne ținem strâns de Sfintele Scripturi păstrând o minte sănătoasă, ferindu-ne de filozofii, sau de cărți religioase scrise de oameni care au doar o formă de evalvie.

În zilele noastre mulţi creştini au fost răniţi în bisericile din care fac parte, mulţi oameni au fost abuzaţi spiritual de un cult, de o…

sectă, de unii lideri spirituali, care s-au dovedit a fi dictatori, diotrefii, mai degrabă ciobani, decât păstori iubitori. Dar chiar turma şi-a abuzat păstorii, cerându-le prea mult de la ei, extrăgându-şi seva, lumina din ei, făcându-i temelia vieţii lor, înlocuind relaţia cu Dumnezeu, cu relaţia cu oamenii lui Dumnezeu, sau nefiind loiali adevărului, trăind în păcat, aducând mai degrabă demonii în adunare decât prezenţa divină şi astfel îngreunând munca lucrătorilor. Unii nefiind loaiali adunării, principilor de credinţă acceptate, conducerii, lucrării Domnului, astfel că toată povara de a duce prezenţa lui Dumnezeu în adunare, toată povara lucrării a căzut pe lucrători (păstori, învăţători, diakoni, etc.).

La ora actuală există mulţi creştini dezamăgiţi de biserica din care a făcut parte caută altă biserică, şi acolo însă după un timp se simt dezamăgiţi, prin urmare existând multe oi fără păstor, fără a fi într-un staul, sau multe oi rănite, bolnave, tulburate, nesigure, abuzate spiritual.

CE ESTE DE FĂCUT? CUM POATE EXISTA O PĂRTĂŞIE FRĂŢEASCĂ ABUNDENTĂ, SĂNĂTOASĂ ŞI APROBATĂ DE DUMNEZEU? CUM POT AVEA O RELAŢIE SĂNĂTOASĂ CU PĂSTORII ŞI CU FRAŢII FĂRĂ AI ABUZA SPIRITUAL ŞI A FACE DIN EI TEMELIA VIEŢII MELE? CUM POT AVEA PĂRTĂŞIE FRĂŢEASCĂ FĂRĂ A CĂDEA ÎNTR-O IDOLATRIE SUBTILĂ DE FRAŢI?

La aceste întrebări şi la altele vom răspunde în acest articol.

Biblia spune că Dumnezeu este sfânt (Psalm 99:5,Psalm 99:9), El este dreptate (Deuteronom 32:4), El este perfect (Matei 5:48), El este lumină (1Ioan 1:5), El este Spirit (Ioan 4:24), El este dragoste (1Ioan 4:8).

În acelaşi timp, Biblia spune că Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia (1Timotei 6:16), El locuieşte în sfinţenie, îngerii cad în leşin înaintea Lui, dar El este prezent cu omul smerit (Isaia 57:15-16).

Cu alte cuvinte Dumnezeu Tatăl este inaccesibil, creaturilor păcătoase şi decăzute, doar creaturile spirituale, perfecte precum şi oamenii sfinţi şi foarte smeriţi, morţi faţă de păcat, au acces la acest Dumnezeu SFÂNT, care este şi un foc mistuitor, şi în special au acces la El, prin singurul Lui Fiu, care este Dumnezeul unic-născut (gr. Theos monogenes), şi anume prin intermediul lui Isus Cristos, care l-a făcut cunoscut pe Dumnezeul ne-născut, pe Tatăl cel nevăzut de oameni (Ioan 1:18).

Având în vedere inaccesibilitatea lui Dumnezeu, sfinţenia Lui, perfecţiunea Lui, atributele Lui, El s-a folosit de Spiritul Sfânt, de îngeri, apoi în final de Fiul ca să fie descoperit omenirii (Evrei 1:1,Evrei 1:2; Evrei 2:2-4).

Totuşi în istorie oamenii care au avut contact cu prezenţa lui Dumnezeu, cu gloria (slava) Lui, au avut două reacţii: 1) s-au lăsat marcaţi, transformaţi de gloria Lui; 2) alţii au fugit din prezenţa Lui.

Poporul Israel de multe ori a fugit, nu a dori să se confrunte cu un Dumnezeu care este un foc mistuitor (Evrei 12:29). Ei au avut ocazia la Muntele Sinai să audă personal cuvintele lui Dumnezeu, dar îngroziţi de prezenţa lui Dumnezeu, manifestată în manifestările fizice de la munte (tunete, muntele flăcăra şi fumega), au preferat mai degrabă să-l trimită pe Moise, după cum este consemnat în Exod 20:19: „Ei i-au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” Iată tendinţa umană: ‘Să nu vorbească Dumnezeu, ci omul lui Dumnezeu’, e mai confortabil, e mai uşor!

E mai uşor să vorbească omul lui Dumnezeu: profetul, păstorul, învăţătorul, etc. Decât să-mi vorbească Dumnezeu personal, de ce să postesc, să stărui ore în şir în rugăciune, să caut faţa lui Dumnezeu, să stau mult timp în prezenţa lui Dumnezeu ca să aud glasul lui Dumnezeu, când mult mai uşor îl întreb pe păstor, sau dau telefon la un profet, sau caut pe internet un posibil răspuns.

Cu siuranţă că a cere un sfat unui frate, a face cercetări nu este greşit, însă dacă facem toate acestea în Spiritul, adică dacă nu avem înţelepciune să o cerem de la Dumnezeu care ne-o va da. Dumnezeu ne dă înţelepciunea prin diferite mijloace: revelaţii, vise, Biblie, sfaturi frăţeşti, cărţi, articole creştine, etc. Însă El trebuie să ne dea răspunsul, nu noi să-l căutăm fără El.

Toate problemele din biserici pleacă de la un păcat, şi anume cel al despărţirii de El, şi alergării după alte puţuri (fântâni). Dacă evreii au săpat puţuri (fântâni), puţuri crăpate care nu ţin apă, şi s-au lepădat de Iehova Dumnezeu lor, alergând spre idoli, spre Dumnezei străini, spre alianţe cu ţări păgâne (Ieremia 2:10-25), poporul lui Dumnezeu de azi, săpă puţuri cu eticheta de ‘puţuri sfinte’.

Ce însemnă asta la nivel practic?

[Unii creştini aleargă şi spre puţuri nesfinte cum ar fi: tratarea bolilor prin metode de medicină dubioase, vindecare cu orice preţ chiar prin compromis, rezolvarea problemelor familiale mai degrabă prin psihologi decât prin păstorul Cristos, îşi fac planificarea familială mai degrabă prin metode omeneşti, sau contracepţionale păcătoase decât prin călăuzirea Spiritului Sfânt, etc. ]

Dar există pericole de idolatrie şi mai subtile, dincolo de închinarea la icoane, cruci, moaşte, statui, idolatria subtilă este şi mai periculoasă deoarece pot trăi o viaţă întregă, pot citi Biblia, merge la biserică o viaţă întreagă şi să rămân cu idolul în inimă (Ezechiel 14:3-4).

Şi problema este şi mai mascată, având în vedere că aceste puţuri, au eticheta sau aparenţa de ‘puţuri sfinte’. Care ar fi aceste puţuri?

Orice lucru, persoană, obicei, metodă, pe care ne bazăm, din care ne extragem seva, lumina, viaţa, fără Cristos, este acest puţ crăpat care nu ţine apă vie, apă care să ţâşnească spre viaţa veşnică (Ioan 4:14).

Cu alte cuvinte conform Bibliei, Domnul Isus este atât capul creştinilor, al adunării (1Corinteni 11:3; Efeseni 5:23), cât şi temelia, fundaţia adunării (1Corinteni 3:11), în El avem totul deplin (Coloseni 2:10). Prin urmare, nici biserica, nici fraţii, surorile, nici păstorii, nici conducerea vreunui cult, nici vreo publicaţie creştină, nici măcar Biblia, nu sunt temelia vieţii noastre, sau capul nostru; ci, Cristos.

În multe cercuri creştine, este la mare trecere afirmaţia lui Pavel dinColoseni 2:9-10: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri”, pentru a susţine doctrina trinităţii, cum că Domnul Isus ar fi un Dumnezeu deplin ca Tatăl [măcar că această plinătate, Fiul nu o are prin Sine; ci, de la Tatăl – Coloseni 1:19; Matei 28:18; Ioan 17:2].

Însă ceea ce îl impresionează pe Dumnezeu nu este să avem capul mare plin de teologie, ci să trăim potrivit acestui adevăr, că în Cristos avem totul.

Atunci când avem vreo problemă, când suntem în suferinţă, când avem o nelămurire, când trebuie să luăm o decizie, ce facem? Analizaţi-vă! Ce fac majoritatea creştinilor când au o problemă de sănătate: merg la medicul de familie sau specialist sau i-au ei medicamente după cunoştinţa lor, sau aplează la leacuri băbeşti, terapii naturiste, însă câţi din start (nu după luni de spitale) apelează la medicul suprem în post şi rugăciune? Câţi caută călăuzirea lui Dumnezeu, faţa lui Dumnezeu, ca să vadă dacă nu cumva boala lor este o pedeapsă şi atunci a căuta vindecarea ei, însemnă a nu ‘suferii pedeapsa’, şi a lupta contra voinţei divine, contra loviturii de nuia a lui Dumnezeu (Evrei 12:5-11).

Când avem de luat o decizie, câţi nu apelăm mai degrabă la un păstor, la un profet, decât a căuta personal faţa lui Dumnezeu şi a călăuzirea Lui în mod personal?

Câţi când au probleme financiare caută faţa lui Dumnezeu dar şi aşteaptă prin credinţă intervenţia lui Dumnezeu, nu aleargă pentru a lua cu împrumut şi a se face astfel robi oamenilor sau bancilor, câţi sunt dependenţi de El în ce priveşte banii, şi dau cu inima largă ştiind că Dumnezeu va purta de grijă?

Câţi dau şi ultimii bănuţ adunării, lucrării Domnului sau săracilor ca şi bănuţii văduvei (Marcu 12:43), având încrederea neclintită că Dumnezeu este credincios?

Câţi îşi administrează banii sub călăuzirea divină şi nu prin metode umane de administrare?

Când avem o nelămurire, nu înţelegem ceva din Biblie, câţi alergăm la Domnul şi nu la păstorii sau învăţătorii bisericii, sau la publicaţiile de cult pentru a afla răspunsul? Nu ar trebui oare ca Isus să fie Învăţătorul nostru? Da Isus se poate folosi de păstori şi învăţători, de cărţi, dar El să se folosească de ei, cu alte cuvinte nu tu să alergi la ei, ci la Domnul, iar Domnul să te călăuzească fie direct spre un răspuns, fie indirect, prin oameni, cărţi, predici, etc. Dar El să te călăuzească, El să-ţi ofere răspunsul prin mijlocul hotărât de El, nu tu să alergi la instrument, ci El, şi El va decide ce instrument să folosească pentru a-ţi da învăţătura sănătoasă cea potrivită cu evlavia.

Câţi creştini tulburaţi, întristaţi, deprimaţi nu aleargă mai degrabă la fraţi, prieteni, centre de consiliere spirituală, păstori, dar prea puţin aleargă la Dumnezeu. Da, este Ok dacă căutând faţa lui Dumnezeu, Dumnezeu va lucra printr-un copil al Lui, printr-un slujitor, printr-un lucrător, însă El să o facă. Cu alte cuvinte dacă eu vin cu intristarea mea la Dumnezeu, iar El trimit pe cineva este OK, sau dacă sunt călăuzit să merg la un frate este OK, însă nu eu să caut instrumentele prin care Tatăl meu ceresc să lucreze, ci eu să-L caut pe El, iar El va alege şi va mânui instrumentul potrivit la timpul potrivit.

De multe ori am ales noi instrumentul pe care să-L folosească Dumnezeu şi lucrurile au ieşit prost, de ce am venit din vizită de la un frate mai trist de cum am mers la el? De ce citind o carte am devenit mai dezorientat ca mai înainte? De ce citind Biblia nu găsesc un răspuns cu parcă sunt tot mai plictisit şi secătuit? De ce mergând la păstor am primit o rană în plus faţă de cea pe care o aveam? De ce mergând la consilier în loc să mi se rezolve problemele, ele s-au agravat, nu am primit o soluţie viabilă la ele, ci doar descoaserea unui trecut care a făcut să mă doar mai tare?

De ce toate acestea? Deoarece am săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă, şi m-am amăgit zicând că sunt ‘puţuri sfinte’, puţuri care în trecut mi-au adus alinare, iar acuma parcă izvorul din ele (Dumnezeu) a secat!

Cu alte cuvinte: biserica, fraţii, surorile, păstorii, profeţii, învăţătorii, cărţile, DVD, CD, creştine, nu sunt rele sau greşite, dacă învaţă adevărul în dragoste, şi dacă sunt una cu Cristos, şi Cristos alege EL să se exprime prin ele. Însă este o idolatrie, ca să nu mai alerg la Cristos, să nu mai stau suficient în prezenţa Lui, ci să folosesc instrumentele Lui de capul meu.

ILUSTRARE: un om care trăieşte în anturajul unui medic, poate alege să nu îl întrebe pe medic în cazul unei boli, şi să aleagă el tratamentul, instrumentele medicale prin care să se trateze, însă aceasta se poate solda cu un eşec sau cu vătămări grave, chiar cu moartea persoanei care a folosit de capul ei o medicamentaţie greşită.

În mod asemănător, numai Cristos ştie de ce avem nevoie la momentul respectiv, numai El poate alege instrumentele potrivite pentru noi. A alerga la instrumente şi nu la El care este CAPUL nostru, este idolatrie. Din păcate, în viaţa multor creştini, Cristos este doar teoretic capul şi temelia lor, ei nu-l întreabă pe Cristos şi nu aşteaptă răspunsul Lui, ci fac ei cum cred ei că ar fi bine, cum cred ei că ar gândi Cristos, cu alte cuvinte ei înşişi sunt capul lor, nu Cristos gândeşte în locul lor, ci ei gândesc pentru ei, şi de aici până la tragedie mai este doar un pas, deoarece: gândurile noastre nu sunt gândurile Lui, şi căile noastre nu sunt căile Lui (Isaia 55:8).

Şi atunci ce este de făcut? În primul rând, să aşezăm corect ca importanţă, Capul şi instrumentele în viaţa noastră.

Dacă eşti creştin adevărat, Domnul Isus este capul tău în mod real şi nu doar în mod teoretic (1Corinteni 11:3), ceea ce tu trebuie să faci este să-L urmezi pe acest cap şi să accepţi conducerea Lui în viaţa ta, El nu a delegat pe nimeni (nici conducerea vreunui cult, biserică, consilieri, etc.) care să fie cap al tău în locul Lui. Textul din 1Corinteni 11:3, nu spune că capul ORICĂRUI bărbat este conducerea cultului sau presbiterii, ci capul este Cristos.

În plus, fraţii, surorile, adunarea (congregaţia) sau biserica, poporul lui Dumnezeu nu sunt factori indispensabili pentru salvare, pentru a cunoaşte adevărul, pentru a fi iertaţi de păcate, pentru a primii viaţa veşnică. Biblia spune că viaţa veşnică este în Fiul, cine are pe FIUL, are viaţă, cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa veşnică – 1Ioan 5:11-12.

Iată în Domnul Isus, capul nostru, şi temelia vieţii noastre (1Corinteni 3:11;1Corinteni 11:3), avem totul, tendinţa creştinismului actual, este ca în cercul care ilustrează lucrurile indispensabile de care avem nevoie ca să trăim spiritual, să introducă: confesiunea lor, gruparea lor, fraţii, surorile, conducerea sau profeţii lor, vreo carte specială scrise de vreun lider, etc.

Dragă cititor, tu nu ai nevoie decât de Cristos pentru a fi plăcut lui Dumnezeu, pentru a fi iertat de păcate, a fi salvat (mântuit) şi a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, a cunoaşte adevărul, nu te lăsa amăgit, în cercul care ilustrează lucrurile indispensabile de care ai nevoie, nu este decât o persoană: Domnul Isus Cristos, Cel rânduit de Tatăl ceresc de a fi cap şi temelie, Cel în care locuieşte toată plinătatea lui Dumnezeu. Obsearvă iubite cititor afirmaţiile Scripturii în acest sens:

Matei 22:4: „A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.”

Luca 14:17: „La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: „Veniţi, căci iată că toate sunt gata.”

Iată toate sunt gata pentru a intra la nuntă cu Fiul lui Dumnezeu, pentru că El fiind pe cruce a spus: „s-a isprăvit” (Ioan 19:30).

Filipeni 4:13: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”.

Coloseni 2:8-10: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri”.

2Petru 1:2-4: „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte”.

Iată iubite cititor, iubite frate şi soră, tu ai totul în Cristos, nu ai nevoie de nimeni şi nimic în ce priveşte: salvarea ta, iertarea păcatelor, viaţa veşnică, intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu, înţelegerea adevărului, etc. Iată din pilda nunţii Fiului de împărat se arată că în ce priveşte mântuirea totul este gata, apoi din Filipeni 4:13, se arată că tu poţi totul în El, din Coloseni 2:19, înveţi că ai totul în El, iar din 2Petru 1:2, că ai primit în El tot ce priveşte viaţa spirituală şi evlavia, ce doreşti mai mult?!?

Cineva ar putea obiecta: Păi nu scrie în Evrei 10:23-25, să nu părăsim întrunirile adunării, ci să ne îndemnăm unii pe alţii la iubire şi la fapte excelente? Cum spui tu că nu avem nevoie de fraţi sau de adunare (biserică)?

Închipuieţi că eşti pe o insulă pustie ca şi apostolul Ioan (comp. cuApocalipsa 1:9), sau într-o închisoare singur într-o celulă, poate părăsit de fraţi (comp. cu 2Timotei 1:15; 2Timotei 4:16-18), sau fără ca fraţi sau adunarea să ştie de tine, poate chiar şi fără Biblie, Cristos îţi este suficient acolo?!? Poate chiar vei muri acolo, să înţeleg că nu vei fi salvat şi nu vei primi viaţa veşnică, deoarece aproape toată viaţa de creştin, ţi-ai petrecut-o într-o celulă sau pe o insulă în părtăşia ta doar cu Tatăl şi cu Fiul (1Ioan 1:3), fără fraţii tăi creştini? Cu siguranţă că nu vei crede acest lucru!

Atunci înţelegi că în Isus, ai totul deplin, iar, fraţii, surorile, adunarea, poporul lui Dumnezeu, fac parte din lucrurile ce ţi se dau pe deasupra (Matei 6:33; Luca 12:31).

Domnul Isus este Împărăţia (Luca 17:21) şi dreptatea lui Dumnezeu (1Corinteni 1:24,1Corinteni 1:30), pe care trebuie să le cauţi, iar celelalte lucruri materiale sau fraţii şi surorile sunt lucruri care îţi vor fi adăugate pe deasupra!

Domnul Isus a spus a învăţat în Marcu 10:28-30: „Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică”.

Iată Domnul învaţă că cei ce au lăsat lucrurile materiale, cariera lor, serviciu laic (Matei 4:18-21; Marcu 1:16-20), chiar casele lor, familiile lor, pentru Domnul Isus şi pentru a sluji deplin în câmpul evangheliei, vor primi în plus, pe lângă persoana lui Isus şi lucrarea evangheliei: case, fraţi, surori [o familie spirituală în casa lui Dumnezeu], holde [câmpuri de slujire cu evanghelia], prigoniri, iar în epoca viitoare viaţa veşnică.

Cu alte cuvinte apostolii pierzând totul de dragul Domnului, pe lângă a-l avea pe Domnul [plinătatea lui Dumnezeu] care îi va împlini, ei primesc ÎN PLUS, pe lângă Domnul: fraţi şi surori, adică o familie spirituală, holde spirituale unde vor lucra cu evanghelia, prigoniri şi în epoca viitoare: viaţa veşnică. Toate aceste lucruri le primesc automat mai devreme sau mai târziu, o dată ce Îl au pe Domnul (comp. cu 2Timotei 3:12).

Astfel ei au pierdut: casele fizice şi familiile lor naturale, dar au primit pe Domnul şi evanghelia, iar în plus: case unde vor sluji spiritual, vor primi o altă familie, familia Domnului Isus, persecuţii şi viaţa veşnică.

Prin urmare, toate aceste aranjamente (fraţi, surori, adunarea) sunt bune, când sunt în Cristos, adică în unitate cu Cristos şi-L exprimă (manifestă, arată) pe El (Galateni 1:15-16; Galateni 3:27-28; Coloseni 3:11).

Conform Scripturii noi trebuie să slujim în Cristos împreună cu fraţii (Romani 16:3,Romani 16:9), să vorbim în Domnul (Romani 9:1; Efeseni 4:17), să iubim în Domnul (Romani 16:8; 1Corinteni 16:24), să fim sfinţiţi în Isus Cristos (1Corinteni 1:2), să fim în Cristos (Filipeni 1:1; Coloseni 1:2), adunarea să fie în Cristos (1Tesaloniceni 2:14), să-i primim în Domnul (Romani 16:2), să fim lumină în Domnul (Efeseni 5:8), etc.

De ce toate lucrurile trebuie făcute în Domnul Isus? Deoarece doar aşa intrumentele sunt mânuite de Domnul Isus, şi atunci toate aceste instrumente, cum ar fi: găleata şi paharul de la o fântână, care ne poate da apă vie, proaspătă, din izvor, adică Spirit Sfânt şi har din fântâna care este însuşi Domnul Isus. În caz contrar încercăm noi să bem apă vie din ceea ce a mai rămas în găleată sau pahar, dar fără legătură directă şi proaspătă cu izvorul din fântână, e posibil ca apa din găleată să fie demult, să fie clocită, şi să ne facă rău. De aceea, este nevoie ca instrumentele să fie mânuite de El, în ‘strânsă legătură’ cu El (Efeseni 4:15-16), şi astfel să spunem cu Psalmistul: „Toate izvoarele mele sunt în Tine” (Psalm 87:7).

Conform Bibliei toate lucrurile vin „din” (în greacă: ek) Dumnezeu (în BC: „de la Dumnezeu” – 1Corinteni 8:6; 1Corinteni 11:12; 2Corinteni 5:18), astfel creaţia nu a fost creată din nimic, aşa cum susţin unii teologi, ci a fost creată dintr-o substanţă (energie) invizibilă, nevăzută care provine din Dumnezeu (Evrei 11:3).

Prin urmare, şi în mod normal, toate lucrurile spirituale din viaţa noastră trebuie să pornescă din El, indiferent că este vorba de: fraţii, surori (de fapt fraţii autentici sunt născuţi din Dumnezeu – Ioan 1:12-13; 1Ioan 3:9; 1Ioan 4:4,1Ioan 4:6-7; 1Ioan 5:1,1Ioan 5:4,1Ioan 5:18-19; 3Ioan 1:11), o adunare autentică este născută din Dumnezeu şi este în Dumnezeu şi Cristos (1Tesaloniceni 1:1; 2Tesaloniceni 1:1), ne bucurăm în El (Romani 5:11), suntem tari în El (2Corinteni 3:4), suntem ascunşi în Dumnezeu (Coloseni 3:3), darurile noastre spirituale nu doar că trebuie să provină din El (1Corinteni 2:12; Evrei 2:4), dar trebuie să le folosim în Cristos (2Corinteni 2:17; Efeseni 2:10; Filipeni 2:1; Filipeni 4:13), chiar lucrarea de predicare a evngheliei vine din El, El ne deschide uşiile de Cuvânt sau oportonitatea de a predica evanghelia (2Corinteni 2:12; Coloseni 1:28; Coloseni 4:3-4), de fapt toate faptele bune trebuie să vină din El, în sensul că sunt pregătite de El pentru a umbla în ele în Cristos (Efeseni 2:10).

În concluzie, toate darurile, arnjamentele, tot ce trebuie să ne împlinească pe noi, să ne satisfacă, trebuie să vină din Dumnezeu şi să le utilizăm în El, doar aşa vom putea glorifica pe Dumnezeu împreună cu apostolul Pavel prin cuvintele din Romani 11:36: „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin”.

Toate instrumentele şi aranjementele lui Cristos sunt bune, biblice şi de dorit, atât timp cât nu-i iau locul lui Cristos, nu-i iau locul Celui care umple toate, şi care-ţi poate împlini toate nevoile (Efeseni 4:10).

Dar atunci când, fraţii, bătrânii, păstorii, poporul lui Dumnezeu i-a locul lui Cristos, şi îşi asumă atribute de-a lui Cristos, comit un păcat grav, chiar putem spune că aceştia se aşează în templul lui Dumnezeu şi se pretinde a fi Dumnezeu (2Tesaloniceni 2:4). Dumnezeu nu a rânduit nici ca conducerea vreunei bisericii să fie temelia creştină a vieţii, ci l-a rânduit doar pe Cristos, iar orice conducere spirituală care nu-L exprimă pe Cristos, nu este una cu Cristos şi i-a din atributele Lui, este o conducere abuzivă şi toxică spiritual, care nu-i face pe oameni dependenţi de Cristos; ci, de ei, de oameni, de darurile lor, de interpretările lor.

Da, este adevărat că pentru a rămâne în credinţă şi a progresa spiritual avem nevoie de adunarea creştină (Efeseni 4:11-16), însă o adunare care este unită cu capul, dependentă şi supusă Acestuia şi care-L exprimă pe El.

Acum după ce am stabilit nevoia ta de Cristos şi amplasarea corectă a Lui, în viaţa noastră, ca fiind Cel în care putem găsi o împlinire totală pentru sufletele noastre, să răspundem şi la următoarea problemă:

Cum pot avea o relaţie frăţească corectă?

Dacă tu ai o relaţie corectă cu Cristos, atunci ai şi o relaţie frăţească corectă şi după voia lui Dumnezeu. Ceva asemănător spune apostolul Ioan în 1Ioan 1:5-8: „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”.

Observăm din text că apostolul Ioan, declară despre Dumnezeu Tatăl că este LUMINĂ, iar oricine umblă în lumină are părtăşie reală cu El, oricine umblă în întuneric nu are părtăşie cu El. Apoi oricine umblă în lumină poate ulterior avea părtăşie frăţească şi să fie curăţat de păcate prin sângele lui Isus, iar reversul acestui principiu ar fi: oricine umblă în întuneric, nu poate avea părtăşie frăţească şi nici să fie curăţat de păcate.

Cu alte cuvinte umblu în lumină pot avea părtăşie corectă cu fraţii şi surorile, nu umblu în lumină, părtăşia mea dacă o am este una falsă, eu nu pot sluji pe alţii fiind în întuneric, iar alţii dacă mă slujesc, este o muncă plină de suspine, dezamăgiri şi întristare (Evrei 13:17), deoarece Dumnezeu nu lucrează în întuneric.

Atunci care este soluţia?

Înainte ca eu să am părtăşie frăţească, trebuie să alerg la Dumnezeu, la lumină, în lumina Lui voi vedea lumina (Psalm 36:9), şi mă voi pocăi, mă voi îndrepta, şi voi intra în părtăşie cu lumina, cu Dumnezeu, şi doar apoi lumina mă va duce la ceilalţi fraţi care umblă în lumină, şi doar astfel pot avea părtăşie cu ei, şi astfel din Cristos, care este Capul curge harul şi sângele Lui care mă curăţeşte de orice păcat.

Cu alte cuvinte, în primul rând trebuie să-l caut pe Dumnezeu şi apoi poporul Lui, prima dată capul şi apoi trupul, nu pot avea o relaţie bună cu trupul dacă nu am o relaţie bună cu Capul.

A căuta mai întâi: poporul lui Dumnezeu, a căuta trupul lui Cristos, însemnă a face idol din adunarea lui Dumnezeu.

Din păcate în biserici s-a îngăduit foarte mulţi oameni care nu au o părtăşie reală cu Dumnezeul luminii, ei vin la biserică, citesc poate Biblia, se roagă formal, citesc cărţi creştine, sunt implicaţi poate în activităţi creştine, dar ei nu au o părtăşie profundă şi reală cu Dumnezeul luminii, şi cu Capul lor, Cristos. Domenii din viaţa lor sunt în întuneric, ei nu doresc o apropiere de Dumnezeu care să-i transforme radical, o viaţă de rugăciune care să-i transfigureze (Luca 9:28-29), ei nu doresc o întâlnire faţă în faţă cu Dumnezeu. Şi de ce să o dorească, atât timp că lucrătorii creştini au diluat evanghelia, au îngăduit să rămână astfel de oameni în biserică, ne place ca lucrători, ca oamenii să fie dependenţi de noi, de darul nostru, de lumina noastră, de înţelepciunea noastră. Acei oamenii sunt sortiţi toată viaţa lor, să se întâlnească cu imagini pale şi de multe ori deformate a lui Dumnezeu. Ei se întâlnesc nu cu prezenţa lui Dumnezeu, nu cu salva Lui, nu cu persoana Lui; ci doar cu: informaţii despre El (din Biblie, cărţi, predici), cu oamenii ai Lui (păstori, învăţători, etc.), cu un popor care nu-i mai poartă chipul decât într-o formă vagă. Aceşti oameni dacă L-au cunoscut vreodată pe Dumnezeu, dacă s-au întâlnit vreodată cu Dumnezeu cu ocazia naşterii de sus, dar apoi au acceptat mai degrabă poziţia comodă de a-l întâlni pe Dumnezeu doar prin intermediari care nu refelectă pe deplin sfinţenia şi gloria Lui, de a auzi vocea Lui prin intermediari, care în multe cazuri au diluat adevărul Lui.

Toate acestea a dat naştere la generaţii de creştini care nu sunt nici total cu lumea, cu puţurile (fântânile) crăpate ale lumii, dar ei nu sunt nici total cu Dumnezeu, ei cred într-un Dumnezeu, dar vor să relaţioneze cu acest Dumnezeu mai mult prin intermediari decât direct, ei spun la fel ca Israelul, (parafrazez): „să nu ne mai vorbeşti Tu Dumnezeule ca să nu murim, las că este suficient că ne vorbesc oamenii Tăi”.

Din păcate aceşti oameni ai lui Dumnezeu, la rândul lor, dacă nu au fost învăţaţi direct de Dumnezeu, avem de-a face cu o linie mare de intermediari, şi fiecare verigă din acest lanţ a redus gloria şi sfinţenia lui Dumnezeu, cu cât mergi mai mult spre sursă, spre izvor, cu cât te vei întâlni mai mult cu sfinţenia lui Dumnezeu.

Cu cât te întâlneşti mai des cu Dumnezeu direct, cu atât ţi se pare Calea Creştină mai grea, şi te simţi pierdut în faţa unui Dumnezeu atât de sfânt şi perfect, şi zici ca şi Petru: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos” (Luca 5:8), sau ca Isaia: „Vai de mine! sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:5). Sau ca Daniel care văzând o viziune prin Spiritul Sfânt a spus în Daniel 10:7-12: „Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă! Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, coloarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ. Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele. Apoi mi-a zis: „Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurând. El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!” Sau ca şi apostolul Ioan în Insula Patmos, când l-a văzut pe glorificatul Isus Cristos: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă” (Apocalipsa 1:17).

Iată singura metodă de a te schimba dramatic, de a te face din Iacob (înşelător) în Israel (biruitorul lui Dumnezeu) – Geneza 32:24-31; de a te face din fariseul Saul în apostolul Pavel (Fapte 9), singura metodă când ajungi să-l cunoşti pe Dumnezeu aşa cum este El, şi atunci toată neprihănirea ta se topeşte, toată sfinţenia ta, pare o joacă de copil în faţa Celui Etern. Atunci Îţi dai seama cine este El şi cine eşti tu! Numai atunci ştii cine eşti, şi ce eşti, numai atunci se produce o transformare care te ucide şi face ca Cristos să se nască, să învieze în tine, şi să i-a chip în tine.

Iată tu ai neoie de Dumnezeu nu de fraţi, căci Biblia spune „să n-aveţi nevoie de nimeni” (1Tesaloniceni 4:12), dependenţa noastră trebuie să fie doar de Dumnezeu, fraţi te pot înşela dându-ţi mai puţin decât Dumnezeu, şi este confortabil să crezi că eşti OK cu Dumnezeu şi să trăieşti mai puţin decât sfinţenia Lui, însă aceasta este amăgire, în final un astfel de mod de viaţă, mă face să mă închin la un Dumnezeu fals, care poate fi o imagine vagă a Celui Adevărat.

Sau un lucrător îi poate face pe oamenii din biserică dependenţi de el, el poate fi un zid între Dumnezeu şi turma Lui, dându-le părţi din Dumnezeu, sau o imagine vagă a lui Dumnezeu, sau mai puţin decât Dumnezeu, şi de aceea majoritatea creştinilor trăiesc o viaţă medicocră, slabă spirituală, fără a lăsa o mărturie clară de neşters, în jurul lor. Ei primesc mai puţin decât Dumnezeul adevărat şi reflectă şi mai puţin din cât primesc. Ei au nevoie să se întâlnescă cu Dumnezeu prin tine ca învăţător în poporul Domnului, dar au nevoie să se întâlnescă direct cu Dumnezeu, doar atunci pot vedea dacă slujba ta, şi lucrarea ta este autentică, şi doar atunci nu te vor împovăra ca să-ţi faci lucrarea suspinând, când ei înşişi merg la izvorul de apă vie, şi nu i-au apa vie, doar prin intermediul tău.

Tu ca lucrător ai nevoie să te hrăneşti la izvor, mulţi păstori însă se bazeză pe părerile omeneşti, ce a scris teologul cutare, ce interpretare are cultul lui la acel text, ce a găsit prin cărţi, dar dacă tu vrei să slujeşti în autoritatea lui Cristos, nu o poţi face decât adăpându-te din Cristos. Domnul Isus Cristos trebuie să-ţi devină izvor şi sursă de inspiraţie pentru predicile tale, pentru păstorirea ta, pentru organizarea bisericii, pentru înţelegerea doctrinei, este El prietenul tău, este El cel cu care îţi petreci cel mai mult timp sau biblioteca, sau alte activităţi aşa zis spirituale. Nu uita, orice lucrare, activitate, studiu, teologie, etc. Nu pot fi făcute în mod corect despărţite de El (Ioan 15:1-5).

Apoi, singura cale ca turma să nu-şi abuzeze în nici un fel păstorii, şi nici ca păstorii să nu-şi abuzeze turma, este ca atât unii cât şi alţii, să aibă o relaţie vie, profundă, intimă cu Dumnezeu, şi să-şi extragă seva, viaţa, puterea, înţelepciunea din El, iar în relaţie cu ceilalţi să vină după ce s-a umplut cu Dumnezeu şi este împlinit în El.

O oaie, care vine la păstor dar care nu ştie ce însemnă să fie împlinită în Cristos pe deplin, tot timpul va fi o oaie cu probleme, un păstor care slujeşte o turmă fără a fi împlinit în Cristos pe deplin, va fi un păstor cu probleme, care va otrăvi turma, o va abuza, se va simţi plictisit în slujire, se va simţi obosit, care va da mai degrabă altceva turmei: programe, dogme, povestiri plăcute, dar nu pe Cristos.

Un om în căutarea religiei adevărate, în căutarea unei biserici sănătoase, va fi amăgit dacă nu L-a găsit prima dată pe Capul, pe Cristos, şi nu doar să-L găsească, să aibă o relaţie de prietenie cu El, şi ca Isus să-l împlinească pe deplin. Orice căutare spirituală trebuie să plece de la Cel care este CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA.

Atunci când cred că-mi voi găsi împlinirea în fraţi şi surori într-o comunitate de creştini, pot fi înşelat să accept unele compromisuri doctrinale, sau de altă natură, doar să am o comunitate unde să fiu aprobat şi acceptat, însă şi aceasta este idolatrie şi poate rătăci pe drumuri greşite.

Am întâlnit oameni care au spus: „nu sunt de acord cu toate doctrinele din această biserică, dar nu pot fără fraţi, fără a fi acceptat, aprobat, fără a avea o comunitate ”. Însă o astfel de poziţie este idolatrie, o astfel de persoană Îl sacrifică pe Cristos (Adevărul) de dragul fraţilor.

Doar atunci nu voi fi idolatru şi nu mă voi rătăci, când voi găsi împlinirea deplină în Cristos, fiind împlinit, satisfăcut, nu mai voi căuta nimic care să mă împlinească, nu va fi necesar să fac compromisuri doctrinale sau de altă natură, doar ca să am fraţi sau comunitate, apoi Însuşi Domnul mă va călăuzi şi adăuga într-un trup local al Lui (Fapte 2:47), N.T. nu susţine aderarea la o adunare, ci adăugarea făcută de Domnul nu de om. Şi va fi minunat când fiecare frate şi sora va fi unit cu Capul şi-L va exprima pe acesta, aceasta este soluţia ca să avem o părtăşie frăţească ne-idolatră şi după voia lui Dumnezeu. Atunci apostolul din adunare fiind unit cu marele apostol (Evrei 3:1), Îl va exprima pe El; profetul unit cu ‘Isus profetul’ despre care mărturisesc toţi profeţii (Luca 24:19; Fapte 10:43), Îl va exprima pe El; păstorul din adunare fiind unit cu marele păstor al oilor (1Petru 5:1-4), îl va exprima pe El; învăţătorul din adunare doar dacă a văzut în lumina Lui lumina, şi este unit cu Învăţător Cel Mare (Ioan 13:13-14), va putea învăţa învăţăturile Lui şi Îl va predica pe El şi evanghelia în mod nediluat; diakonul unit cu diakonul (slujitorul) Cristos Îl va exprima pe Cel ce nu a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea viaţa pentru mulţi (Matei 20:28).

Astfel fiecare frate sau soră indiferent de darul, chemarea sau slujirea primită de la Domnul, va deveni arătarea lui Cristos pe pământ, fieecare creştin va fi un ‘mic cristos’, şi Domnul va fi totul în toţi, după cum este scris în Coloseni 3:11: „Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi”. Iată scopul lui Dumnezeu cu viaţa ta, de a fi Cristos totul în ea, şi astfel ca să nu mai trăieşti tu, ci El să trăiască în tine, şi El să fie arătat în tine şi prin tine (Galateni 1:15-16;Galateni 2:20), ca în final TOŢI să ajungem „la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13).

Tot acest scop al lui Dumnezeu nu se va împlini dacă fiecare creştin nu-l va căuta în mod real pe Capul, nu va trăi prin Capul, lăsându-se condus de acesta, dacă conducătorii turmei lui Dumnezeu, nu vor descuraja dependenţa de ei, şi vor încuraja dependenţa de Cristos, şi nu vor fi ei înşişi exemple în această privinţă.

În concluzie, cum putem avea părtăşie frăţească ne-idolatră? Putem avea părtăşie frăţească ne-idolatră, atunci când fiecare mădular nu doar că s-a întâlnit cu lumina când s-a născut din nou (de sus), dar continuă zilnic să se întâlnească cu lumina, el umblă în lumină având părtăşie cu Dumnezeu, o părtăşie care îl duce des la pocăinţă, smerenie şi dependenţă de Domnul. Acel frate este umplut cu Spiritul Sfânt, este împlinit de Cristos şi se bucură în Dumnezeu, fără a avea nevoie de nimeni, sufletul lui este împlinit pe deplin în Cristos, şi din această perspectivă el intră în părtăşie cu alţi fraţii şi îi slujeşte făcându-i şi pe aceştia dependenţi de Capul care este Cristos.

În momente de deprimare, dezorientare, suferinţă, nevoia de împlinire, etc. El apelează la Capul lui, şi ştie că în Domnul găseşte totul deplin, şi doar după ce este împlinit, revine la părtăşia frăţească. Uneori Domnul Isus se va folosi de fraţi, surori, adunare, metode, cărţi, lucrători, DVD, CD, casete audio, video, şi alte mijloace de al sfătui, mângâia, încuraja, dar toate aceste lucruri nu sunt căutate de creştin, ci El aşteaptă că Domnul Isus Cristos să le folosescă în modul dorit de El şi în circumstanţele pregătite şi aranjate de Dumnezeu. Deoarece creştinul este conştient că Din Dumnezeu, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile, a Lui să fie slava acum şi în veci vecilor, AMIN (Romani 11:36).

Daca vrea omul sa se elibereze ,inclusiv de IMORALITATE SEXUALA…„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” – Matei 16:24, GBV 2001.

Dumnezeu este cel care a creat omul, şi doar El ştie cu adevărat ce este mai bine pentru om, doar El ştie ce este cu adevărat folositor, ziditor şi care duce fericire în prezent şi în viitor, în Regatul lui Dumnezeu.

Oamenii cred că ştiu ce este bine, cred că ştiu ce le-ar aduce fericirea, însă Biblia ne avertizează: „Există o cale ce pare dreaptă omului, dar la urmă duce spre moarte” (Proverbe 14:12 Noua Traducere românească – NTR). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în zilele din urmă: „oamenii vor fi iubitori de sine…lipsiţi de sfinţenie…neînfrânaţi…iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu” (2Timotei 3:1-5, NTR).

Oamenii cred că dacă ţin cont de legea lui Dumnezeu, aceasta va duce la o viaţă nefericită, la o viaţă cu restricţii, privaţiuni, în care îşi vor pierde libertatea. Însă adevărata libertatea însemnă: „a fi liber fără ca acţiunile tale să aibă consecinţe rele”. De pildă, libertatea de a băga mâna în foc, sau a te arunca de pe o clădire cu zece etaje, nu duce la efecte pozitive; ci, la efecte negative. Libertatea pozitivă, o putem compara cu perimetrul acoperişului plat al unui bloc cu zece etaje, libertatea pozitivă, ziditoare este perimetrul acoperişului, dincolo de acoperiş dacă păşim este o libertate care duce la moarte!

Legea lui Dumnezeu este perimetrul vieţii, este o îngrădire spre fericire şi viaţă veşnică, a ieşi din ea şi a deveni fără de lege, însemnă mai devreme sau mai târziu: nefericire şi în final moartea şi chinul etern al sufletuluide care vor avea parte cei care nu ascultă de Dumnezeu (Ioan 3:36;2Tesaloniceni 1:6-9; Apocalipsa 20:10; Apocalipsa 21:8)!

Dumnezeu este Cel ce a creat omul şi Cel ce a creat familia. Bazele căsniciei sau ale familiei, este aranjamentul creat de Dumnezeu încă de la început, când lui Adam, i-a dat o singură soţie, pe Eva. Astfel, în cadrul unei familii, într-o căsnicie, trebuie să fie implicate doar două persoane: bărbatul şi femeia, deoarece Creatorul nu i-a dat lui Adam decât o soţie nu mai multe (Matei 19:4-6; vezi şi 1Timotei 3:2). Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, făcându-i să fie una, o familie (Geneza 1:27; Geneza 2:18,Geneza 2:24). El i-a poruncit primilor oameni, Adam şi Eva:„Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!”(Geneza 1:28, NTR). Iată că Dumnezeu doreşte înmulţirea speciei umane, doar în cadrul căsătoriei, unde cei doi sunt uniţi de Dumnezeu (Maleahi 2:14-16). În cadrul căsătoriei aceste relaţii sunt: sfinte, aprobate şi binecuvântate de Dumnezeu, ele fiind urmarea firească a iubirii dintre cei doi, care s-au unit prin legământ în faţa lui Dumnezeu şi unul faţă de celălalt, ei şi-au luat prin căsătorie, un angajament public, să se iubească şi să rămân fidel unul altuia până când moartea îi va despărţii.

În contrast relaţiile sexuale înainte de căsătorie sunt relaţii fără responsabilitate, fără un angajament, la o mică problemă, sau o neplăcere, ei se pot despărţii, nimic nu-i leagă. Dacă este iubire adevărată între cei doi, de ce ei se ruşinează să-şi consfinţească iubirea printr-un angajament public?

Căsătoria se face prin cununia civilă, deoarece legătura aceasta trebuie să fie înregistrată legal supunându-ne legilor statului (Tit 3:1), dar ea trebuia să fie un angajament sau legământ, în faţa lui Dumnezeu (Proverbe 2:17;Ezechiel 16:8; Maleahi 2:14; 2Corinteni 11:2). Căsătoria este un legământ şi unul faţă de celălalt, al iubirii şi respectului reciproc, până când moartea îi va despărţi (Marcu 10:8-12; Romani 7:2-3 comp. cu Efeseni 5:22-33).

Atunci ce putem spune despre concubinaj sau relaţii sexuale înainte de căsătorie, unii numindu-le căsătorii de probă?

RELAŢIILE SEXUALE ÎNAINTE DE CĂSĂTORIE SUNT PĂCAT:

Dacă relaţiile sexuale sunt aprobate de Dumnezeu doar în cadrul căsătoriei, atunci este clar că relaţiile sexuale înainte de căsătorie,căsătoriile de probă, concubinajul sau alte relaţii de acest gen, încalcă principiile Bibliei, care descriu aceste acte, ca fiind „desfrâu” NTR. Pri urmare, desfrânarea este păcat, ea nu este aprobată de Dumnezeu, ea are consecinţe spirituale, afective şi fizice, grave.

Cuvântul lui Dumnezeu este clar în această privinţă, astfel în 1Corinteni 7:1-2, NTR, se precizează: „Cu privire la lucrurile pe care mi le-aţi scris, „este bine pentru un om să nu se atingă de femeie”, însă, datorită cazurilor de desfrâu, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă propriul soţ”. Unii spun că relaţiile sexuale dinainte de căsătorie nu sunt păcat, doar adulterul (infidelitatea în căsnicie) este păcat. Însă Biblia este clară, vedem din textul citat, care este cauza pentru care fiecare bărbat să aibă propria soţie, şi fiecare femeie să aibă propriul soţ? Tocmai din cauza desfâului, astfel o relaţie sexuală înainte de căsătorie este catalogată de Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind „desfrâu”, în limba greacă în care s-a scris Noul Testament este „porneia”, care are sensul de: relaţiile sexuale dinainte de căsătorie. Şi pentru ca creştinul să nu comită desfrâu, o soluţie este căsătoria sau înfrânarea (1Corinteni 7:7-9,1Corinteni 7:37; 1Tesaloniceni 4:3-8).

Însă, ce mai spune Cuvântul lui Dumnezeu despre „desfârâu”? Să vedem în continuare:

Ø „Însă desfrâul şi necurăţia de orice fel sau lăcomia nici n-ar trebui să fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine sfinţilor! De asemenea, gesturile neruşinate, vorbirea nesăbuită sau glumele murdare nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulţumirile. Să ştiţi sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are parte de moştenire în Împărăţiaa lui Cristos şi a lui Dumnezeu” (Efeseni 5:3-5, NTR).

Ø „De aceea, daţi morţii tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti: desfrâul, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie. Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu (peste fiii neascultării)” (Coloseni 3:5,Coloseni 3:6, NTR).

Ø „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de desfrâu. Fiecare dintre voi trebuie să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi cinste, nu în patimi, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu-l nedreptăţească pe fratele său şi nici să nu profite de el, pentru că Domnul îl va pedepsi pentru toate acestea, aşa cum v-am spus şi v-am avertizat. Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie; de aceea, cel ce respinge aceste porunci nu respinge un om, ci pe Dumnezeu, Cel Care vă dă Duhul Sfânt” (1Tesaloniceni 4:3-8, NTR).

Putem spune categoric, că desfrâul este un păcat grav înaintea lui Dumnezeu, care sunt consecinţele acestui păcat? Un alt păcat grav este adulterul!

ADULTERUL ESTE UN PĂCAT GRAV!

Dumnezeu a poruncit clar: „Să nu comiţi adulter” (Exod 20:14, GBV 2001). În vechiul legământ acesta era pedepsit cu moartea (Levitic 20:10).

Domnul Isus a repetat acestă poruncă în Luca 18:20. El prin apostolul Pavel a scris:

„Pentru că: „Să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu pofteşti“ şi orice altă poruncă ar mai fi, este cuprinsă în acest cuvânt, şi anume: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ – Romani 13:9, GBV 2001.

Evrei 13:4, GBV 2001: „Căsătoria să fie ţinută în onoare în toate, şi patul neîntinat, pentru că pe curvari şi pe adulteri îi va judeca Dumnezeu“. Iată pe adulteri îi așteaptă judecata divină!

1Corinteni 6:9-10, GBV 2001: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici curvarii, nici idolatrii,nici adulterii, nici cei care se masturbează, nici homosexualii, nici hoţii, nici lacomii de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţiinu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu“.

EFECTELE NEGATIVE ALE ACESTOR PĂCATE:

Am văzut din textele citate mai sus, că desfrâul este un păcat care ne desparte de Dumnezeu, un om care a comis un astfel de păcat nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu şi a lui Cristos, peste acel om, dacă nu se pocăieşte, va veni mânia lui Dumnezeu, pedeapsa divină, toţi cei care resping sau nesocotesc porunca: ‘feriţi-vă de desfrâu’, ei resping nu pe un om; ci, pe Dumnezeu!

Efectele negative apar chiar în viaţa aceasta, multe dintre bolile grave cu care se confruntă oamenii sunt rezultatul unei conduite imorale, boli venerice ca sifilis, SIDA, etc. nu sunt decât consecinţele neascultării de legea lui Dumnezeu. Deprimarea, vinovăţia, sentimente negative, un respect de sine scăzut, sentimentul că eşti murdar, întinat, folosit, o conştiinţă tulburată, cât şi cel mai grav: vrăşmăşia cu Dumnezeu în care un om devine duşman cu Dumnezeu datorită imoralităţii sunt roadele acestui păcat grav!

În contrast cei ce-şi păstrează virginitatea până la căsătorie, cei îşi păzesc castitatea, puritatea, este ferice de ei, ei au pace, bucurie, ei sunt curaţi, puri, au o conştinţă curată, ei pot deveni prieteni cu Dumnezeu, Biblia spune despre ei: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8 NTR).

CUM POŢI SĂ PRIMEŞTI IERTAREA LUI DUMNEZEU ȘI SĂ O PĂSTREZI?

Biblia vorbeşte de oameni care în trecut au practicat acest păcat, cât şi alte păcate, ei însă au fost iertaţi, îndreptaţi, restabiliţi. Astfel, apostolul Pavel le scrie creştinilor din oraşul Corint, despre cum erau ei înainte de a fi schimbaţi în Cristos, el le spune: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici curvarii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei care se masturbează, nici homosexualii, nici hoţii, nici lacomii de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus şi prin Duhul Dumnezeului nostru” – 1Corinteni 6:9-11, GBV 2001.

Iată unii dintre păcătoșii din oraşul Corint au fost curăţiţi, sfinţiţi, îndreptaţi! Acest lucru este posibil şi pentru tine stimate cititor! Care sunt câteva lucruri pe care le poţi face pentru a deveni un om sfânt, împăcat cu Dumnezeu?

În primul rând,să studiezi Scripturile şi să permiţi Duhului Sfânt să te convingă de păcatul tău (Ioan 16:8), prin Cuvântul adevărului.

2.Căci numai conştientizând pe deplin păcatul tău, cât de grav este, poți să te căiești sincer, și apoi să îţi cere iertare la Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos! Numai conştientizând prin Duhul Sfânt, cât de mult L-ai întristat pe Dumnezeu care a creat mădularele trupului, cât de grav este a duce o viaţă în fărădelege, o viaţă independentă de Dumnezeu, cât de mult ai păcătuit împotriva trupului tău (1Corinteni 7:18), cât de mult ai întinat trupul tău care în loc să fi fost: templul Duhului Sfânt (1Corinteni 7:19), a fost un templu demonic, în care a intrat alte duhuri demonice necurate, în viaţa ta, ca duhul curviei (Osea 4:12) şi devenind prin păcat, rob al Satanei, căci fiecare este robul celui de care ascultă (comp. cu Romani 6:16).

Apoi, trebuie să crezi în Domnul Isus Cristos, nu doar că El există, sau că este Fiul lui Dumnezeu; ci, în faptul că numai prin El şi jertfa Lui de pe cruce, poţi primi iertarea de păcate şi împăcarea cu Dumnezeu. Numai sângele Lui te poate spăla de păcate şi doar El îţi poate da putere să te înfrânezi şi să îţi ţi trupul în cinste şi sfinţenie (Romani 3:23-25;Efeseni 1:7; 1Ioan 1:8-10; 1Ioan 2:1-2).
În general curvia, adulterul şi alte forme ale imoralităţii sexuale vine din iubirea de sine. Pentru a învinge iubirea de sine, este necesar să facem ceea ce Domnul a învățat:„Atunci Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” – Matei 16:24, GBV 2001.

Ai nevoie să nu te mai iubești pe tine, să te lepezi de tine însuți, ca să apuci pe Cristos și ca El să trăiască în tine (Galateni 2:20). Ai nevoie să iei crucea care însemnă a sacrifica orice care te îndepărtează de calea lui Cristos, a suferi ca urmare a ascultării de El! Și mai trebuie s-L urmezi pe o cale sfântă, pură, curată, după legea Lui!

De asemenea, căută părtăşia cu copiii lui Dumnezeu care trăiesc în sfinţenie, căci prieteniile rele strică obiceiurile bune (1Corinteni 15:33), anturajul rău i-a stricat pe mulţi, doar legătura cu oamenii sfinţi, ne ajută să ne păstrăm sfinţi (2Timotei 2:22).

Fugi ca de ciumă de orice film, sau lectură senzuală, de orice reviste pornografice. Dacă ai astfel de materiale, este timpul să faci curăţenie, distruge tot ce aparţine lui Satana şi acestei lumi decăzute moral, chiar dacă este vorba de postere, reviste, cărţi, video casete, Cd-uri, DvD-uri, etc. (compară cu Fapte 19:19). Domnul isus a spus în Matei 5:28, GBV 2001: „dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi comis adulter cu ea în inima lui” – Matei 5:28, GBV 2001.

Nu uita! Dumnezeu te iubeşte şi doreşte ca să duci o viaţă fericită, să trăieşti liber în perimetrul sfânt al lui Dumnezeu fără efecte negative; ci, cu efecte pozitive, fericite, ca în final să obţii viaţa veşnică!

Eliberarea din robia drogurilor

Definiție:

Drogurile sunt substanțe care acționează prin grăbirea, încetinirea sau modificarea proceselor unui anumit organ. Drogul activează creierul care eliberează anumite substanțe precum dopamina sau serotonina, responsabile pentru starea ta de spirit. Drogul crează o dependență psihică, fizică, spirituală chiar.

Oamenii i-au droguri pentru a fugi de problemele vieţii şi de a se refugia într-o stare de visare sau de a avea o senzaţie de fericire sau de euforie. Însă când iasă de sub euforia drogurilor, problemele vieții apar mai amare decât înainte, drgurile nu rezolvă: problemele!

Însă drogurile la fel ca alte substanțe dăunătoare îți scurtează viața, de pildă, fumătorul își scurtează viaţa omului cu cca. zece ani. Alcoolicul se lipseşte de 23 de ani din viaţă, iar dependentul de cocaină – de 34 de ani. Calculele se bazează pe statistica oficială, inclusiv datele instituţiilor de resort din SUA şi Marea Britanie.

Astfel în spatele drogurilor este duhul morții, care pentru „o fericire de moment”, o fericire falsă, indusă, artificială, îți i-a zeci de ani din viață!

Demonii nu îți oferă nimic fără plăti scump, ei doresc moartea ta (Marcu 9:22), pierderea rațiunii (Efeseni 4:17-19), pierderea lui Dumnezeu din cunoștiința ta (Romani 1:28).

De ce să nu alegei să trăiești viața cu Dumnezeu, astfel 1. Vei rezolva problemele vieții cu ajutorul Lui; 2. El îți va da un sens real în viață; 3. Care va duce la o bucurie deplină în viața ta (Ioan 15:7-11).

Să vedem în continuare:

Ce principii Biblice arată că nu poți fi creștin și să consumi droguri?

Statisticile arată că 2,2 miliare de oamenii se declară: „creștini”, din care unii chiar folosesc droguri, oare creștinii se droghează?

Un creștin adevărat împlinește prima poruncă care spune: “să iubeşti peIehova, Dumnezeul tău, din întreagă inimă a ta, şi în întreg sufletultău, şi în întreagă tăria ta, şi în întreagă mintea ta; şi pe aproapele tăuca pe tine însuţi. El însă i-a zis: drept ai răspuns; fă acestea şi veitrăi” – Luca 10:27-28, SCC). Nu poți să-L iubești pe Dumnezeu “înîntreagă mintea ta”, dacă mintea ta este afectată de droguri, iar de împlinirea porunci depinde de a trăi în prezent și în viitor (comp. cu Efeseni 6:3; 1Timotei 4:8).

2Corinteni 6:16-18, SCC: “Pentru că noi suntem un templu al unuiDumnezeu viu, după cum a spus Dumnezeu: „Eu voi locui între ei, şivoi umbla printre ei; şi Eu voi fi Un Dumnezeu al lor, şi ei vor fi unpopor al meu.” De aceea, „ieşiţi din mijlocul lor, şi separaţi-vă, ziceIehova; şi nu vă atingeţi de ce este necurat, şi Eu vă voi primi; şi văvoi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fice, spune Iehova-totputernic.” În continuarea se spune în 2Corinteni 7:1, SCC: “Având deci promisiunileacestea, iubţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi aspiritului, desăvârşind o sfinţenie în teamă de Dumnezeu”. Ca Dumnezeu să ne primească nu trebuie să ne atingem de ce este necurat, care întinează spiritul, devenind purați de demoni, inima drogaților va tânji după lucruri rele, își vor pierde bunul simț, judecata sănătoasă, echilibrul (comp. cu Proverbe 23:35; Romani 1:31; Efeseni 4:19).

Putem noi mai trăi cumpătat cum ne îndemnă Cuvântul (Tit 2:11-12), odată ce rațiunea noastră este alterată, degradată, și am devenit robi unei fericiri artificiale, false, induse, atunci când se trezec drogați, realitatea este mai dură, mai insuportabilă, ceea ce duce la mai multe sau droguri mai tari până la moarte, dacă nu intervine schimbarea în om!

Să vedem în continuare în acest sens:

Cum să biruim dependența de droguri?

Conştientizare:

Nu putem să ne căim de o practică sau să ne propunem să o lepădăm, dacă nu suntem mai întâi conştienţi cât mai profund de răul produs de acea practică păcătoasă. Numai după ce ne dăm seama că acest păcat ne strică relaţia cu Dumnezeu, întristează spiritul lui Dumnezeu (Efeseni 4:30) şi ne face vrednici de hades (iad) şi de moartea a doua (Apocalipsa 21:8), vom avea motivaţia să luptăm din toată fiinţa noastră ca să-o stârpim.

Domnul Isus a spus că adevărul ne va face liberi (Ioan 8:32), doar primind adevărul cu blândețe (Iacob 1:21), vom deveni prin ascultarea de el liberi, și ne vom corecta viețile după voia lui Dumnezeu!

În Galateni 5:19-21, SCC: „Însă sunt arătate faptele cărnii, care sunt: curvie, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, duşmănii, ceartă, gelozie, mânii, ambiţii, dezbinări, erezii, invidii, beţii, chefuri şi cele asemănătoare acestora; despre care vă spun dinainte, după cum am mai spus, că cei făptuind cele ca acestea nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu“.

Cuvântul grecesc pharmakía, tradus aici prin „vrăjitorie“, înseamnă literalmente „droguri“. Comentând acest cuvânt grecesc, un dicţionar biblic spune: „În vrăjitorie, folosirea drogurilor, slabe sau tari, era în general însoţită de incantaţii şi de invocarea forţelor oculte, de folosirea talismanelor, a amuletelor etc., care aveau menirea să-l ocrotească pe pacient de influenţa demonilor, dar care, în realitate, trebuiau să-l convingă de puterea misterioasă a vrăjitorului“ – An Expository Dictionary of New Testament Words, de W. E. Vine Londra, 1940, vol. IV, p. 51, 52.

Astfel toți cei care folosesc droguri (gr. Pharmakía), cât și cei ce trăiesc o viață de “chefuri şi cele asemănătoare acestora; despre care vă spun dinainte, după cum am mai spus, că cei făptuind cele ca acestea nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu“.

Iar o minte goală sau tulburată de halucinaţii ale drogurilor este o pradă uşoară pentru demoni, acel om este o casă goală stăpânită de demonii -Luca 11:24-26.

Coloseni 3:5-6, SCC: “Omorâţi deci mădularele voastre cele de pe pământ: curvie, necurăţie, pasiune, poftă rea, şi lăcomia care este idolatrie; din cauza cărora vine mânia lui Dumnezeu”.

Pofta după droguri este o poftă rea, care îți distruge mintea, rațiunea, și te face dușman cu Dumnezeu pentru că distrugând creația Lui: rațiunea, și pe tine te va distruge Dumnezeu (1Corinteni 3:17).

Singura soluție ca să scapi este să te căiești și să îți înnoiești mintea și viața (Efeseni 4:17-24).

Noi personal după ce medităm la aceste adevăruri, dacă am consumat droguri, trebuie să mărturisim păcatul, cauza păcatului (pofta, plăcerea, iubirea de sine, etc.) în faţa lui Dumnezeu şi să cerem putere de a renunța complet ducând o viață curată (Proverbe 28:13).

Lupta spirituală:

În primul rând, lupta cu efectele drogurilor, sau cu un mod de viață influențat de droguri (a vinde, a consuma, a influența pe alții, etc.), este o luptă spirituală, este o luptă cu ‚uneltirile Diavolului’ şi cu ‚duhurile răutăţii din locurile cereşti’ (Efeseni 6:11-12). Diavolul şi îngerii lui, va face tot ce atârnă de ei ca să comiţi acest păcat care te poate despărţi de Dumnezeu, şi să rămâi prizonier acestui obicei, ba chiar să te adânceşti şi mai mult în mocirla drogurilor. Diavolul are spirite (duhuri) specializate în acest domeniu: demoni de iubire de sine, ce lucrează prin pofta după o fericire fără Dumnezeu! Drogurile sunt ca un puț (fântână) fără izvor! În Ieremia 2:13, NTR, se spune: „căci poporul Meu a săvârşit două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri sparte, care nu pot ţine apă”. În Israel erau două tipuri de fântâni, una bazată pe un sistem de strângerea apei de ploaie ce cădea în anotimpul ploios în puțuri (fântâni), dar uneori în anotimpul secetos când aveai mai multă nevoie de apă, fântâna crăpa și se scurgea toată apa de ploaie din fântână!

Dar exista un tip de fântână ce avea apă continuu deoarece avea un izvor subteran.

Dumnezeu compară aceste două tipuri de puțuri cu o viață: 1. Puțuri fără izvor, fără Dumnezeu și 2. Puțuri cu izvor, conectată la El, la izvorul vieții!

Dragurile ca o fântână fără izvor nu poate să-ți procure apa (fericirea), multă vreme, el va crăpa, de ce să nu alegi puțul cu izvor, pe Dumnezeu și calea Lui?

Chiar dacă dracii te vor ataca, fie direct prin gânduri, fie prin orice mijloace ale lumii cum ar fi: prin oameni ai lumii, prin internet, prin televizor, etc. Tu trebuie să-ţi iei crucea prin care să răstigneşti egoismul, să practici lepădarea de sine (Matei 16:24-25), şi astfel iei toată armura lui Dumnezeu prin care vei birui (Efeseni 6:10-11). Isus Cristos l-a învins pe Diavol, şi tu poţi să-l învingi!

Cere-i lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă să te păzească de acest păcat şi de orice tentaţie în acest sens.

Lupta cu lumea:

În al doilea rând, ai de luptat cu lumea care te asaltă pe acest plan. Indiferent că este vorba influența prietenilor, colegilor, rudelor, tu trebuie să eviți tovărășiile rele și locurile unde se vând droguri sau unde ești ispitit (1Corinteni 15:33).

Spiritul lumii se foloseşte de ‚poftă’ (Efeseni 2:2-3), dar Spiritul lui Dumnezeu îţi poate da putere să te stăpâneşti (Galateni 5:22-23). Cum să învingi lumea practic? Roagă-te lui Dumnezeu, citeşte şi meditează asupra Scripturii, chiar memorează unele texte ca de pildă: Filipeni 4:13; Galateni 5:24; Coloseni 3:5 care te vor ajuta să învingi. Lasă-te modelat de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui, şi nu de învăţăturile, modul de viaţă şi practicile lumii (Romani 12:2).

Lupta mintală:

Pentru a câştiga lupta mintală trebuie să te rupi de la orice sursă de alimentare cu lucruri necurate. Nu vei putea câştiga bătălia aceasta, dacă mai ai prieteni din lume, cu care fiind astfel apropiaţi, îţi vor vorbi în glumă sau serios despre chestiunile acestea, dacă mai îţi permiţi să citeşti, vizionezi, asculți momelile satanei!

E timpul să-ţi înnoieşte mintea, şi să-ţi îndrepţi mintea spre alte centre de interes!

Poţi să citeşti Biblia, memorează versete care să te ajute, practică disciplinele spirituale. Disciplina: studierii Scripturii, meditaţiei, disciplina rugăciunii şi a postului. E timpul să-ţi controlezi mintea şi să ţi-o încingi pentru a te gândi la lucrări şi acţiuni sfinte (1Petru 1:13). Gândeşte-te la Dumnezeu, la calităţile Lui, la dragostea Lui, la natură, la creaţie, la legile Bibliei, la o viaţă curată. Vizualizează şi imaginează-ţi o viaţă curată în care nu mai eşti rob acestei patimi, năzuieşte la izbânda totală, gândeşte-te la posibilitatea de a fi pe deplin curat, nu eşti obligat să păcătuieşti. Fă-ţi un plan de luptă pentru a evita timpul şi situaţiile când ştii că eşti cel mai tentat să păcătuieşti.

Trebuie să îţi ocupi timpul făcând o programare strictă cu ceea ce trebuie să faci, cu temele pentru şcoală, serviciu sau cu respectarea unui program de citire a bibliei, de umblare pe calea lui Dumnezeu.

Cel mai mult drogurile prăjesc creierul, distrug capacitatea rațională a omului, și atunci trebuie să duci lupta de a deveni o ființă rațională, studiind, meditând, acesta va fi disciplina de căpătâi, cel puțin un timp bun după ce ai renunțat de droguri.

Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toată gândirea noastră (Marcu 12:30). Astfel, vom medita la Dumnezeu şi acţiunile Lui din Biblie (Psalm 143:5); la creaţia lui Dumnezeu (Geneza 24:63); la timpurile ce le trăim (Luca 12:54-56); la viaţa noastră (1Corinteni 11:31; 2Corinteni 12:5); la ceea ce este drept (Luca 12:57).

Prin meditare, noi comunicăm cu Dumnezeu (Psalm 5:1; Efeseni 3:20), iar uneori Dumnezeu comunică cu noi folosindu-se de gândurile şi reflecţia noastră, pentru a ne transmite un gând, o idee iluminatoare (Psalm 139:17,Psalm 139:18).

Legat de studiul Bibliei, meditare și rațiune, citește:

Cum să utilizăm Biblia cu folos!

A fi duhovnicesc, însemnă a nu fi rațional?

Lupta fizică:

Uneori e nevoie de o luptă fizică chiar pe lângă cea spirituală şi mintală, uneori ca şi Pavel trebuie să ne ‘purtăm aspru cu trupul nostru, şi să-l ţinem în stăpânire’ (1Corinteni 9:27). Astfel trebuie să facem eforturi conştiente şi susţinute pentru a nu ne lăsa cuceriţi de această practică. Noi trebuie să ne dăm toată silinţa să devenim virtuoşi, adică desăvârşiţi moral (2Petru 1:5-11).

Mișcarea fizică și intelectuală, a merge la o plimbare seara pentru aer proaspăt, a ne aerisi bine camera dimineața după ce ne trezim, a face exerciți fizice câteva minute, a studia și a ne ruga, vezi cum să biruiești moartea trăind în armonie cu suflarea de viață:

Trăieşti tu în acord cu suflarea de viaţă ?

Ceea ce putem face practic este să posteşti pentru a fi eliberat, și lasă-te călăuzit de Dumnezeu în ce privește alimentația potrivită.

Consumă în special alimentația care hrănește celula nervoasă, fagure de miere, miere de albine, fructe dulci, dulciuri, grăsimi, ouăle aliment complex, conţin lecitină şi asigură o bună funcţionare a celulelor nervoase, fructele dulci ce conțin zaharuri, fructele roşii (coacăze, căpşuni, zmeură, afine, mure) sunt considerate adevărate mine de vitamina C şi de antioxidanţi, care pot asigura o bună irigare a creierului. Bananele sunt bogate în magneziu şi vitamina B6, care îmbunătăţesc funcţiile mentale.

Laptele, smântâna, brânza dulce, lactatele, pentru detoxifică oranismul și care ne dă viață fiind un antidot împotriva duhului morții.

Peştele gras (tonul, somonul, macroul, heringul, sardinele) conţine acizi graşi omega 3, esenţiali pentru stimularea memoriei. Rolul lor este cu atât mai important cu cât acizii omega 3 sunt componenţi importanţi ai membranelor celulare cerebrale. Conform unei cercetări recente, persoanele care consumă de trei ori pe săptămână peşte bogat în acizi omega 3 prezintă un risc mai mic de a se îmbolnăvi de demenţă.

Legumele uscate (linte, năut, fasole) sunt bogate în fibre şi au rolul de a echilibra indicele glicemic. Ţine minte că cerealele pe care le consumi dimineaţa pot furniza creierului porţia zilnică de energie iar glucoza reprezintă un adevărat combustibil pentru creier. Usturoiul conţine compuşi puternici antibacterieni şi antivirali care ajută la prevenirea infecţiilor, dar şi antioxidanţi care contribuie la menţinerea sănătăţii creierului.

Ajutor în luptă:

E bine să le spunem fraţilor maturi problema noastră, ca ei să se roage pentru eliberarea noastră și să ne de-a sfaturile potrivite (Galateni 6:1-2). Dumnezeu se folosește de creștinii maturi să-i ajute pe începătorii cu probleme, cu vicii, cu dependențe, etc.

Împreună cu fratele matur se va discuta cauzele păcatului, soluțiile pentru a birui păcatul drogurilor, montitorizarea progreselor care le face elevul spiritual care s-a lăsat de droguri, acest confident poate deveni un partener de rugăciune util. Un creştin matur spiritual ne va ajuta, va aprecia dorinţa şi progresele făcute în a abandona această practică, şi ne va încuraja dacă vom recidiva.

Eliberarea poate să pretindă sacrificii, însă se merită să fi liber. Nimic pe lume nu se compară ca o viaţă liberă de dependențe de substanțe, în care ai ajuns la adevărata fericire, de a sluji lui Dumnezeu şi semenilor tăi.

Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi, chiar dacă ești cu handicap, orb, surd, sau dacă ești neștiutor de carte (analfabeți), căci în…

…1Timotei 2:4, SCC, se spune: „care vrea să fie salvaţi toţi oameni şi să vină la cunoştiinţa exactă a adevărului”. Astfel chiar dacă nu poți citi Biblia, fie pentru că nu ști carte sau ai probleme cu vederea, există și alte moduri de a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu, cum ar fi: citirea în braille, Biblia audio, sinteza vocală ce transformă textul scris în mesaj audio, precum și: lucrătorii Domnul care îți pot citi și explica Biblia, etc.

Pentru că Dumnezeu dorește ca și tu să crezi în Fiul pe baza Evangheliei!

În Ioan 3:16, se precizează: „Pentru că aşa a iubit Dumnezeul lumea, încât L-a dat pe Fiul Cel unic-născut; pentru ca oricine crezând în El, să nu fie pierdut, ci să aibă viaţă eternă.” Posibilitatea de a crede o are:„oricine”, chiar cei cu handicap sau fără școală, indiferent de ești sărac sau bogat, alb sau negru! Dumnezeu nu face deosebire între oameni, înIov 34:19 se spune: „Care nu caută la faţa celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui?”

Întrebarea care se ridică este:

Cum Îl poţi căuta pe Dumnezeu dacă nu ai posibilitatea să citeşti Biblia?

Rugăciune:

Prin ea Îl căutăm pe Dumnezeu, așa cum se învață în Daniel 9:3: „Şi mi-am îndreptat faţa către Iehova Dumnezeul, ca să-L caut prin rugăciune şi cereri, cu post şi sac şi cenuşă.”

Dacă-L căutăm din toată inima, se va lăsa găsit de noi, așa cum se spune în Ieremia 29:13: „Şi Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, pentru că Mă veţi căuta cu toată inima voastră”.

Pentru că Îl cauți pe Dumnezeu, trebuie să ceri înțelepciune și înțelegere (pricepere), așa cum suntem sfătuiți în:

Iacob 1:5-6, SCC: „Iar dacă cineva dintre voi este lipsit de înţelepciune, să ceară de la Dumnezeul, Cel dând tuturor cu generozitate şi nereproşând; şi ea îi va fi dată. Dar să ceară cu credinţă, neîndoindu-se de nimic; pentru că cel îndoit este asemenea valului mării, dus de vânt şi aruncat oriunde”.

Proverbe 2:3-5, SCC: „da, dacă vei striga după înțelegere, vei înălţa glasul pentru înţelegere, dacă o vei căuta ca pe argint şi o vei cerceta ca pe comorile ascunse, atunci vei înțelege temerea de Iehova şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu”.

Postul:

Prin post ne apropiem de Dumnezeu şi primim îndrumare divină, vedem un exemplu în acest sens în Luca 2:36-38: “Și era o profetesă, Ana, o fiică a lui Fanuel, dintr-o seminţie a lui Aşer, aceasta fiind înaintată în zile multe, vieţuind cu un bărbat şapte ani după fecioria ei. Ea era văduvă până la optzeci şi patru de ani, care nu se depărta de curtea templului, ci făcând zi şi noapte un serviciu sacru cu posturi şi rugăciuni. Și stând acolo chiar în aceeaşi oră, mulţumea Dumnezeului; şi vorbea despre El tuturor celor aşteptând o răscumpărare în Ierusalim”.

Un om care are handicap de vedere, de auz, sau nu are carte, poate posti des și să se roage mult și Spiritul Sfânt Îl va călăuzi, căci prin aceste discipline spirituale acel om se apropie de Dumnezeu, el va vedea și auzi spiritual, devenind foarte capabil de a trăi viața în voia lui Dumnezeu (Matei 13:16; Efeseni 1:17; Coloseni 1:9-11).

Cugetarea:

Prin cugetare dovedim iubirea faţă de Dumnezeu, în Marcu 12:30, ni se poruncește: „şi: Să iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău; din întreagă inima ta, şi din întreg sufletul tău, şi din întreagă mintea ta, şi din întreagă tăria ta”.

Prin cugetare comunicăm cu Dumnezeu, El i-a aminte la gândurile noastre căci în Efeseni 3:20, SCC se precizează: „Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi”.

Dar și Dumnezeu comunică cu noi prin cugetare, în Psalmul 139:17,18, SCC: „Şi cât de scumpe îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, cât de mare este numărul lor! Dacă aş vrea să le număr, sunt mai numeroase decât nisipul. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine!”.

Putem cugeta la învățătura primită prin lucrătorii Domnului (Psalmul 1:2).

La schimbările ce trebuie să le facem în viaţa noastră pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu ca acesta să se lase găsit de noi, așa cum se învață în următoarele versete:

1Corinteni 11:31, SCC: „Dar dacă ne judecam pe noi înşine, nu eram judecaţi”.

Luca 12:57: „Dar de ce nu judecaţi şi din sinea voastră ce este drept?”.

Folosește aceste discipline și crește în ele până Îl vei găsi pe Dumnezeu, și atunci El te va călăuzi mai departe (Psalmul 73:23,24; Romani 8:14).

Solutii la probleme sexuale dinainte de casatorie

Dumnezeu este cel care a creat omul, şi doar El ştie cu adevărat ce este mai bine pentru om, doar El ştie ce este cu adevărat folositor, ziditor şi care duce fericire în prezent şi în viitor, în împărăţia lui Dumnezeu.

Oamenii cred că ştiu ce este bine, cred că ştiu ce le-ar aduce fericirea, însă Biblia ne avertizează: „Există o cale ce pare dreaptă omului, dar la urmă duce spre moarte” (Proverbe 14:12, Noua Traducere românească – NTR). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în zilele din urmă: „oamenii vor fi iubitori de sine…lipsiţi de sfinţenie…neînfrânaţi…iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu” (2Timotei 3:1-5, NTR).

Oamenii cred că dacă ţin cont de legea lui Dumnezeu, aceasta va duce la o viaţă nefericită, la o viaţă cu restricţii, privaţiuni, în care îşi vor pierde libertatea. Însă adevărata libertatea însemnă: „a fi liber fără ca acţiunile tale să aibă consecinţe rele”. De pildă, libertatea de a băga mâna în foc, sau a te arunca de pe o clădire cu zece etaje, nu duce la efecte pozitive; ci, la efecte negative. Libertatea pozitivă, o putem compara cu perimetrul acoperişului plat al unui bloc cu zece etaje, libertatea pozitivă, ziditoare este perimetrul acoperişului, dincolo de acoperiş dacă păşim este o libertate care duce la moarte!

Legea lui Dumnezeu este perimetrul vieţii, este o îngrădire spre fericire şi viaţă veşnică, a ieşi din ea şi a deveni fără de lege, însemnă mai devreme sau mai târziu: nefericire şi în final moartea şi chinul etern al sufletului de care vor avea parte cei care nu ascultă de Dumnezeu (Ioan 3:36; 2Tesaloniceni 1:6-9; Apocalipsa 20:10; Apocalipsa 21:8)!

De aceea, Domnul Isus a spus: „…Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi într-adevăr ucenicii Mei. Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (Ioan 8:31-32 NTR). Iată adevărul ne eliberează pe deoparte de îngrădiri greşite, iar pe de altă parte el ne dă dimensiunea adevăratului perimetru creştin, care va duce la o viaţă împlinită, fără consecinţe negative! Dar, să vedem în continuare:

Relaţiile sexuale sfinte în cadrul căsătoriei:

Dumnezeu este Cel ce a creat omul şi Cel ce a creat familia. Bazele căsniciei sau ale familiei, este aranjamentul creat de Dumnezeu încă de la început, când lui Adam, i-a dat o singură soţie, pe Eva. Astfel, în cadrul unei familii, într-o căsnicie, trebuie să fie implicate doar două persoane de sex opus: bărbatul şi femeia, deoarece Creatorul nu i-a dat lui Adam decât o soţie nu mai multe (Matei 19:4-6; vezi şi 1Timotei 3:2). Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, făcându-i să fie una, o familie (Geneza 1:27; Geneza 2:18,Geneza 2:24). El i-a poruncit primilor oameni, Adam şi Eva: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!” (Geneza 1:28, NTR). Iată că Dumnezeu a creat organele de reproducere spre înmulţirea speciei umane, ca ele să fie folosite doar în cadrul căsătoriei, unde cei doi sunt uniţi de Dumnezeu (Maleahi 2:14-16). În cadrul căsătoriei aceste relaţii sunt: sfinte, aprobate şi binecuvântate de Dumnezeu, ele fiind urmarea firească a iubirii dintre cei doi, care s-au unit prin legământ în faţa lui Dumnezeu şi unul faţă de celălalt, ei şi-au luat prin căsătorie, un angajament public, să se iubească şi să rămân fidel unul altuia până când moartea îi va despărţii.

În contrast relaţiile sexuale înainte de căsătorie sunt relaţii fără responsabilitate, fără un angajament, la o mică problemă, sau o neplăcere, ei se pot despărţii, nimic nu-i leagă. Dacă este iubire adevărată între cei doi, de ce ei se ruşinează să-şi consfinţească iubirea printr-un angajament public? Un studiu din USA a arătat că cuplurile care au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie, divorţează ulterior, într-un număr dublu faţă de cei ce nu au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie!

Căsătoria se face prin cununia civilă, deoarece legătura aceasta trebuie să fie înregistrată legal supunându-ne legilor statului (Tit 3:1), dar ea trebuia să fie un angajament sau legământ, atât în faţa lui Dumnezeu (Proverbe 2:17;Ezechiel 16:8; Maleahi 2:14; 2Corinteni 11:2), cât şi unul faţă de celălalt, al iubirii şi respectului reciproc, până când moartea îi va despărţi (Marcu 10:8-12; Romani 7:2-3 comp. cu Efeseni 5:22-33).

Atunci ce putem spune despre concubinaj sau relaţii sexuale înainte de căsătorie, unii numindu-le căsătorii de probă?

Relaţiile sexuale înainte de căsătorie sunt păcat:

Dacă relaţiile sexuale sunt aprobate de Dumnezeu doar în cadrul căsătoriei, atunci este clar că relaţiile sexuale înainte de căsătorie, căsătoriile de probă, concubinajul sau alte relaţii de acest gen, încalcă principiile Bibliei, care descriu aceste acte, ca fiind „desfrâu” NTR. Pri urmare, desfrânarea este păcat, ea nu este aprobată de Dumnezeu, ea are consecinţe spirituale, afective şi fizice, grave.

Cuvântul lui Dumnezeu este clar în această privinţă, astfel în 1Corinteni 7:1-2, NTR, se precizează: „Cu privire la lucrurile pe care mi le-aţi scris, „este bine pentru un om să nu se atingă de femeie”, însă, datorită cazurilor de desfrâu, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă propriul soţ”. Unii care pretind că sunt creştini, spun că relaţiile sexuale dinainte de căsătorie nu sunt păcat, doar adulterul (infidelitatea în căsnicie) este păcat. Însă Biblia este clară, vedem din textul citat, care este cauza pentru care fiecare bărbat să aibă propria soţie, şi fiecare femeie să aibă propriul soţ? Tocmai din cauza desfâului, astfel o relaţie sexuală înainte de căsătorie este catalogată de Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind „desfrâu”, în limba greacă în care s-a scris Noul Testament este „porneia”, care are sensul de: relaţiile sexuale dinainte de căsătorie. Şi pentru ca creştinul să nu comită desfrâu, o soluţie este căsătoria sau înfrânarea (1Corinteni 7:7-9,1Corinteni 7:37; 1Tesaloniceni 4:3-8).

Însă, ce mai spune Cuvântul lui Dumnezeu despre „desfârâu”? Să vedem în continuare:

Ø „Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi înainte, că toţi cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5:19-21, NTR).

Ø „Însă desfrâul şi necurăţia de orice fel sau lăcomia nici n-ar trebui să fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine sfinţilor! De asemenea, gesturile neruşinate, vorbirea nesăbuită sau glumele murdare nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulţumirile. Să ştiţi sigur că nici un om desfrânat sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are parte de moştenire în Împărăţiaa lui Cristos şi a lui Dumnezeu” (Efeseni 5:3-5, NTR).

Ø „De aceea, daţi morţii tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti:desfrâul, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie. Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu (peste fiii neascultării)” (Coloseni 3:5-6, NTR).

Ø „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de desfrâu. Fiecare dintre voi trebuie să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi cinste, nu în patimi, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu-l nedreptăţească pe fratele său şi nici să nu profite de el, pentru că Domnul îl va pedepsi pentru toate acestea, aşa cum v-am spus şi v-am avertizat. Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie; de aceea, cel ce respinge aceste porunci nu respinge un om, ci pe Dumnezeu, Cel Care vă dă Duhul Sfânt” (1Tesaloniceni 4:3-8, NTR).

Putem spune categoric, că desfrâul este un păcat grav înaintea lui Dumnezeu, care sunt consecinţele acestui păcat?

Efectele negative ale acestui păcat:

Am văzut din textele citate mai sus, că desfrâul este un păcat care ne desparte de Dumnezeu, un om care a comis un astfel de păcat nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu şi a lui Cristos, peste acel om, dacă nu se pocăieşte, va veni mânia lui Dumnezeu, pedeapsa divină, toţi cei care resping sau nesocotesc porunca: ‘feriţi-vă de desfrâu’, ei resping nu pe un om; ci, pe Dumnezeu!

Efectele negative apar chiar în viaţa aceasta, multe dintre bolile grave cu care se confruntă oamenii sunt rezultatul unei conduite imorale, boli venerice ca sifilis, SIDA, etc. nu sunt decât consecinţele neascultării de legea lui Dumnezeu. Deprimarea, vinovăţia, sentimente negative, un respect de sine scăzut, sentimentul că eşti murdar, întinat, folosit, o conştiinţă tulburată, cât şi cel mai grav: vrăşmăşia cu Dumnezeu în care un om devine duşman cu Dumnezeu datorită imoralităţii sexuale sunt roadele acestui păcat grav!

În contrast cei ce-şi păstrează virginitatea până la căsătorie, cei îşi păzesc castitatea, puritatea, este ferice de ei, ei au pace, bucurie, ei sunt curaţi, puri, au o conştinţă curată, ei pot deveni prieteni cu Dumnezeu, Biblia spune despre ei: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8 NTR).

Cum poţi să primeşti iertarea lui Dumnezeu?

Biblia vorbeşte de oameni care în trecut au practicat acest păcat, cât şi alte păcate, ei însă au fost iertaţi, îndreptaţi, restabiliţi. Astfel, apostolul Pavel le scrie creştinilor din oraşul Corint, despre cum erau ei înainte de a fi schimbaţi în Cristos, el le spune: „Sau oare nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici cei desfrânaţi, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbaţii care practică prostituţia, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa erau unii dintre voi. Dar aţi fost curăţiţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”. 1Corinteni 6:9-11

Iată unii dintre desfrânaţii din oraşul Corint su fost curăţiţi, sfinţiţi, îndreptaţi! Acest lucru este posibil şi pentru tine stimate cititor! Care sunt câteva lucruri pe care le poţi face pentru a deveni un om sfânt, împăcat cu Dumnezeu?

În primul rând, să studiezi Scripturile şi să permiţi Duhului Sfânt să te convingă de păcatul tău (Ioan 16:8), prin Cuvântul adevărului, căci numai conştientizând pe deplin păcatul tău, cât de grav este desfrâul, îţi poţi cere sincer iertare la Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos! Numai conştientizând prin Duhul Sfânt, cât de mult L-ai întristat pe Dumnezeu care a creat părţile intime pentru a fi folosite în cadrul căsătoriei, cât de grav este a duce o viaţă în fărădelege, o viaţă independentă de Dumnezeu, cât de mult ai păcătuit împotriva trupului tău (1Corinteni 7:18), cât de mult ai întinat trupul tău care este templul Duhului Sfânt (1Corinteni 7:19), aducând alte duhuri demonice necurate, în viaţa ta, ca duhul curviei (Osea 4:12) şi devenind prin păcat, rob al Satanei, căci fiecare este robul celui de care ascultă (comp. cu Romani 6:16), te vei pocăi într-un mod profund.

În al doilea rând, trebuie să crezi în Domnul Isus Cristos, nu doar că El există, sau că este Fiul lui Dumnezeu; ci, în faptul că numai prin El şi jertfa Lui de pe cruce, poţi primi iertarea de păcate şi împăcarea cu Dumnezeu. Numai sângele Lui te poate spăla de păcate şi doar El îţi poate da putere să te înfrânezi şi să îţi ţi trupul în cinste şi sfinţenie (Romani 3:23-25; Efeseni 1:7;1Ioan 1:8-10; 1Ioan 2:1-2).

În al treilea rând, căută părtăşia cu copiii lui Dumnezeu care trăiesc în sfinţenie, căci prieteniile rele strică obiceiurile bune (1Corinteni 15:33), anturajul rău i-a stricat pe mulţi, doar legătura cu oamenii sfinţi, ne ajută să ne păstrăm sfinţi (2Timotei 2:22).

Fugi ca de ciumă de orice film, sau lectură senzuală, de orice reviste pornografice. Poate este timpul să faci curăţenie, distruge tot ce aparţine lui Satana şi acestei lumi decăzute moral, chiar dacă este vorba de postere, reviste, cărţi, video casete, Cd-uri, DvD-uri, etc. (compară cu Fapte 19:19).

Dumnezeu te iubeşte şi doreşte ca să duci o viaţă fericită, să trăieşti liber în perimetrul sfânt al lui Dumnezeu fără efecte negative; ci, cu efecte pozitive, fericite, ca în final să obţii viaţa veşnică!

Iov 42:7-8 – Care a fost nedreptatea cuvintelor prietenilor lui Iov?

Întrebare: Care a fost nedreptatea „invataturii” prietenilor lui Iov?

Răspuns: Conform cu Iov 42:7-8, GBV 2001, Dumnezeu spune: “Domnul a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit drept despre Mine, ca robul Meu Iov. Şi acum luaţi-vă şapte tauri şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere-de-tot pentru voi; şi Iov, robul Meu, se va ruga pentru voi, pentru că pe el îl voi primi, ca nu cumva să vă fac după nebunia voastră; pentru că n-aţi vorbit drept despre Mine, ca robul Meu Iov“.

Prietenii lui Iov chiar dacă erau temători de Dumnezeu, ei nu știau de ce suferă Iov? Ei nu-L cunoșteau bine pe Dumnezeu, dacă L-ar fi cunoscut ar fi știut că nu putea dreptul Dumnezeu să aducă suferință peste Iov și casa lui, căci Iov era un om drept. Iov este descris în Scriptură astfel: „omul acesta era integru şi drept şi temător de Dumnezeu şi se abătea de la rău” (Iov 1:1, GBV 2001), sau ca în Iov: “nu este nimeni ca el pe pământ, bărbat integru şi drept, temător de Dumnezeu şi care se abate de la rău“ (Iov 1:8, GBV 2001).

În al doilea rând acuzele lor nefondate la adresa lui Iov, ei îl acuzau că Iov suferă ca pedeapsă pentru păcatele lui.

Ei nu l-au cunoscut nici pe Dumnezeu, nici pe Iov, și au fost manipulați de satan ca să îl apese pe Iov prin cuvântări aspre, pe când în dragoste: “cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic” – Iov 6:14.

Unii oamenii și prezent vorbesc fără să știe situația reală, de aceea creștinii trebuie să se asigure că vorbesc voința lui Dumnezeu, nu păreri personale, închipuiri, presupuneri, etc. ci vorbesc sub călăuzirea Spiritului Adevărului, așa cum se spune și în 1Petru 4:11, SCC: “Dacă vorbeşte cineva, să fie ca nişte cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă serveşte cineva, să fie ca din tăria pe care o dă Dumnezeu; pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu prin Iesus Christos; pentru care sunt gloria şi puterea în epocile epocilor. Amen”.

Este gruparea: „Biserica lui Hristos”, cu adevărat biserica lui Hristos ?

Scurt istoric:

Gruparea religioasă auto-intitulată: „Biserica lui Hristos”, este o grupare apărută în America în la începutul secolului 19. Membrii grupării îsi spun „ucenici”, afirmând că în Noul Testament acest apelativ este folosit mai des în relatie cu urmaşii lui Hristos decât termenul „creştini”.

Fondatorii grupării au fost Thomas Campbell şi fiul acestuia, Alexander Campbell, foşti predicatori prezbiterieni. Adeptii lor s-au numit la începutcampbelisti, deşi preferau să fie numiţi: „Ucenicii lui Hristos”. În 1809 Thomas Campbell a fondat Asociaţia Creştină din ţinutul Washington, statul Pennsylvania, încercând, după spusele lui, o revenire la valorile creştinismului primar. În 1811, fiul său Alexander, i se alătură şi împreunã formeazã o adunare la Brush Run, Pennsylvania, de unde gruparea începe să se întindă în Statelor Unite ale Americii şi apoi în alte ţări. În 1832 predicatorul Barton Stone şi majoritatea adepţilor săi se unesc cu grupul lui Campbell.

În a doua jumătate a secolului 19, au apărut unele conflicte în cadrul Ucenicilor, legate în principal de activitatea misionară şi de utilizarea instrumentelor muzicale în timpul adunărilor religioase, o practică considerată de conservatori ca nebiblică. Ucenicii conservatori s-au separat în cele din urmă de secta principală, formând în 1906 o altă structură, cu numele de: „Bisericile lui Hristos”.

Denumirea de „ucenici”, a rămas distinctivă pentru ramura iniţială a sectei, iar ramura apãrutã în 1906 foloseste numele de „Bisericile lui Hristos” sau „creştini”.

Gruparea este prezentă în România în ambele variante.

Ce îi carcterizează pe grupul auto-intitulat: „Biserica lui Hristos”?

În localitatea în care locuiesc există o „biserică a lui Hristos”, personal am fost de câteva ori la programele lor religioase, am discutat cu misionari din USA, am citit din publicaţiile lor religioase.

Este un grup care se adună miercurea şi duminica. Duminica se începea cu rugăciune, prima parte a programului era o lecţie spirituală, sub forma unui mesaj, unei predici, iar după care se lua cina cu pâine nedospită, ruptă în prealabil, apoi mustul se dădea în păhăruţe de plastic. Iar partea a doua a programului o predică şi se încheia cu rugăciune. În timpul programului se cântau şi câteva cântări cu gura, fără acompaniament instrumental şi se făcea colecta.

În broşura: „Cine sunt ei?” Se dă anumite informaţii despre ei şi se explică anumite concepţii ale acestui grup religios. Câteva informaţii despre ei:

„La nivel mondial, există circa 20.000 de congregaţii…însumând 2,5 – 3 milioane de membrii…Cea mai mare concentrare a forţei numerice în bisericile lui Hristos este semnalată în sudul Statelor Unite ale Americii…În alte 109 ţări finţează biserici ale lui Hristos”.

În aceiaşi broşură se mai spune: „Denumirea de „Biserica lui Hristos” nu e folosită în sens denominaţional ci, mai degrabă, ca termen descriptiv, menit a sugera că biserica aparţine lui Hristos”.

Totuşi ei chiar prin faptul că folosesc o singură denumire pentru grupul lor, cu care se identifică, se deosebesc de alte grupări creştini. Prin urmare, denumirea tocmai că are carcter de identificare a grupului şi este folosită tocmai în sens denominaţional şi nu în sensul sugerat de ei, de „că biserica aparţine lui Hristos”, deoarece în Biblie, mai apar şi alte denumiri a Bisericii, şi anume: biserica lui Dumnezeu (1Corinteni 1:2), biserica care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos (1Tesaloniceni 1:1), biserica lui Dumnezeu în Cristos Isus (1Tesaloniceni 2:14), sau biserica sfinţilor (1 Corinteni 14:33), etc. Faptul că ei şi-au luat o denumire a mişcării religioase, cea din Romani 16:16, tocmai cu scopul de a fi identificaţi într-un mod aparte de alte grupuri religioase. Dar numele în sine, chiar dacă este luat din Biblie, nu garantează că ei sunt cu adevărat biserica lui Cristos!

Adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu Îl are pe Dumnezeul Bibliei (Ioan 17:3,Ioan 17:17), pe Cristosul Cel Viu şi adevărat (1Corinteni 1:2; 1Tesaloniceni 1:1), şi pe Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Ea are Evanghelia Domnului Isus (Fapte 5:42;Romani 15:19), Evanghelia veşnică (Apocalipsa 14:6), ea are învăţătura lui Dumnezeu (Ioan 7:16-18; 2Ioan 1:9), ea păzeşte „credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3 – Noua Traducerea Românească 2007 – sigla: NTR).

Adunarea lui Dumnezeu a fost născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la „învăţătura lui Cristos”, nu o i-a înainte (2Ioan 1:9), ea stăruie în „învăţătura apostolilor” (Fapte 2:42).

Orice om poate deosebi adunarea lui Dumnezeu, cea biblică, de o grupare religioasă, cercetând învăţătura acelei grupări, dacă ea corespunde cu ceea ce este scris în Biblie sau nu?

Creştinul este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1Timotei 6:3), căci alt fel, a crezut în zadar (1Corinteni 15:1,1Corinteni 15:2)!

Un grup care nu are învăţătura lui Dumnezeu, ci are un amestec, de grâu cu paie (Ieremia 23:28), de erezii şi lucruri luate din Biblie, nu poate fi adunarea lui Dumnezeu! Deoarece este scris: „Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul?” (1Corinteni 5:6 NTR). Iar în altă parte: „Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului, tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava” – Ecleziast 10:1.

Să analizăm în continuare, învăţăturile acestei mişcări religioase aşa cum le găsim în broşura: „Cine sunt ei?”, tipărită de Biserica lui Hristos.

În broşura: „Cine sunt ei?”, la p.5, se mai spune: „Biserica lui Hristos nu cuprinde nimic din „hamurile” birocraţiei organizatorice din zilele moderne…Fiecare congregaţie e autonomă (autoguvernantă)= şi independentă faţă de altele…nici o persoană sau grup de persoane nu emite politici sau decizii pentru alte congregaţii. Fiecare congregaţie este guvernată local de o pluralitate de aşa-numiţi „bătrâni” aleşi dintre membrii”.

În Biblie găsim că în adunarea din primul secol, fiecare membru al adunării participa la anumite decizii, ca cele de excludere (1Corinteni 5:4), reprimire (2Corinteni 2:5-11); alegerea sau recomandarea pentru slujbe (Fapte 6:2,Fapte 6:3).

Dar nu găsim în Scripturi că adunarea este autonomă şi independentă faţă de celelalte adunări! Toate sunt una, ele nu pot fi independente!

Atunci când a apărut problema dacă neamurile trebuie să se circumcidă şi să păzească legea lui Moise, în adunarea din Antiohia, apostolii Pavel şi Barnaba nu au rezolvat pe plan local, nu au decis ei ce este corect şi biblic şi ce nu este corect! Ci au decis să meargă la Ierusalim, la cei 12 apostoli şi la bătrînii (presbiterii) din adunarea din Ierusalim (vezi: Fapte 15:1-29).

Iar hotărârea pe care au luat-o apostolii şi bătrânii, a fost apoi răspândită în toate adunările, ca o circulară. Biblia afirmă clar în Fapte 16:4,Fapte 16:5:„Pe cînd trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărîrile apostolilor şi presbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi”. Iată că adunările de atunci aveau un grup de fraţi care de la Ierusalim le conducea prin Duhul Sfânt! Hotărârile lor, aveau caracter de lege, iar Dumnezeu binecuvânta adunările pentru ascultarea lor faţă de „hotărîrile apostolilor şi presbiterilor din Ierusalim”, deoarece „Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi”.

De fapt, apostolii, aveau slujba de supraveghere peste tot poporul lui Dumnezeu, nu doar peste o adunare locală, după cum se spune în Fapte 1:20 („Slujba lui de supraveghetor” – GBV 2001). Biblia este clară, când afirmă că: „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi” (1Corinteni 12:28 Biblia Cornilescu). Iată că nu „bătrânii” sunt cei ce trebuie să conducă în primul rând adunarea (biserica), ci apostolii!

Bătrânii, numiţi: supraveghetori şi păstori (comp. Fapte 20:17, cu 20:28), sunt pe locul trei în slujire, alături de învăţători (comp. 1Corinteni 12:28 cu Efeseni 4:11).

De fapt, nu pot exista bătrâni dacă nu există apostoli, deoarece în Biblie cei ce rânduiesc pe bătrânii dintr-o adunare erau apostolii (vezi: Fapte 14:14,Fapte 14:21,Fapte 14:23). Nu adunarea alegea pe bătrâni, adunarea putea recomanda, dar apostolii îi rânduiau prin rugăciunea făcută cu punera mâinilor (1Timotei 5:1-17).

Biblia este clară: „Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să pui în ordine mai departe cele rămase neorânduite şi să rânduieşti bătrâni în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit” (Tit 1:5 GBV 2001). Cine trebuia să rânduiască bătrâni? Adunarea sau Tit, delegatul apostolului Pavel?

Apoi, dacă „Fiecare congregaţie e autonomă (autoguvernantă) = şi independentă faţă de altele…nici o persoană sau grup de persoane nu emite politici sau decizii pentru alte congregaţii. Fiecare congregaţie este guvernată local de o pluralitate de aşa-numiţi „bătrâni” aleşi dintre membrii”, atunci cum de Pavel, Petru, Iacov, Ioan, etc. au trimis epistole cu porunci, cu reglementări altor adunări din care nu făceau parte? Chiar apostolul Pavel a exclus oameni din alte adunări (1Corinteni 5:4,1Corinteni 5:5; 1Timotei 1:20).

Învăţătura aceasta este nebiblică, cum că „Fiecare congregaţie e autonomă (autoguvernantă) = şi independentă faţă de altele…nici o persoană sau grup de persoane nu emite politici sau decizii pentru alte congregaţii” !!! Prin urmare, pretenţia lor că pentru ei: „Noul Testament este unica regulă de credinţă şi de practică existentă în bisericile lui Hristos”, este falsă!!!

Pretenţia lor exprimată în broşura: „Cine sunt ei?”, la p.4,5: „Considerăm diviziunea religioasă ca neavenită. Isus s-a rugat pentru unitate (Ioan 17);…Noi credem că singura cale în a dobândi unitatea o reprezintă întoarcerea la Biblie. Compromisurile nu pot crea unitate…Credem că a subscrie altui crez decât celui al Noului Testament, a refuza supunerea vreunei porunci din Noul Testament sau a urma orice practici nesusţinute de acesta înseamnă a adăuga sau a scoate din învăţăturile lui Dumnezeu. Şi, atât adăugarea cât şi ignorarea cuvântului lui Dumnezeu sunt condamnabile în Biblie (Galateni 1:6-9; Apocalipsa lui Ioan 22:18,Ioan 22:19). Acesta este unicul motiv pentru care Noul Testament este unica regulă de credinţă şi de practică existentă în bisericile lui Hristos”. Este o pretenţie falsă, în ce priveşte convingerle şi practicile lor!

Este frumos spus, o întoarcere doar la Noul Testament, dar dacă mergi şi le arăţi cu Noul Testament în mână, anumite adevăruri, ca de exemplu că va exista o mie de ani de domnie a lui Cristos (Vezi: Apocalipsa 20:4,Apocalipsa 20:6), vor accepta ei? NU! Dacă le arăţi că modul lor de organizare a bisericii este greşit, aşa cum am văzut, vor accepta ei şi se vor corecta? Nu!

Toate grupările care pretind că sunt creştine, susţin Biblia ca fiind norma şi ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu! Şi mişcarea „Biserica lui Hristos” susţine în teorie că crezul lor este Noul Testament, însă în realitate, adevărul este altul!

Faptul că ei nu au un crez tipărit în afara Noului Testament, aşa cum au alte grupuri religioase, nu este o garanţie că ei în realitate urmează cu rigurozitate: Noul Testament! Faptul că ei nu au un crez tipărit, aşa cum au alte grupuri religioase, aceasta nu înseamnă că ei nu au în realitate un crez extra-biblic!

Da, nu au un crez tipărit, dar în mintea lor, în practica lor, ei urmează un crez, un tipar de gândire, un ansamblu de convingeri! Doar că ele nu sunt tipărite sub formă de crez! Dar crezul lor, apare în predicile lor, în literatura lor.

Ei afirmă că „nici o persoană sau grup de persoane nu emite politici sau decizii pentru alte congregaţii”, dar dacă o congregaţie sau mai multe, ar începe să creadă în învăţătura despre mileniu, să cânte cu instrumente, etc. ceilalţi i-ar mai considera ei ca fiind: „Biserica lui Hristos”? Cu siguranţă, NU!

Vedem că ei deja s-au divizat în două grupări, pe bază de doctrine, atunci înseamnă că se aşteaptă de la toate congregaţiile noi care se formează, să creadă la fel ca primele congregaţii. Astfel primii care au înfiinţat mişcarea, aceştia au emis un crez, chiar dacă nu unul oficial, tipărit! Iar acest mod de gândire al pionierilor acestei mişcări, s-a perpetuat prin predici, literatură, astfel afirmaţia „nici o persoană sau grup de persoane nu emite politici sau decizii pentru alte congregaţii”, este o teorie pentru cei naivi!

În realitate nu există vreo grupare care să nu aibă un crez, doar dacă ei nu cred nimic, atunci nu au un crez! Nu contează dacă acel crez este tipărit sau nu, orice om sau grup religios are anumite convingeri proprii. Rămâne de analizat dacă ele corespund sau nu cu Biblia.

Să vedem mai câteva învăţături ale acestei grupări. În broşura: „Cine sunt ei?”, la p.6, se mai spune: „Cele cinci elemente ale închinării, respectate de biserica secolului întâi, erau: cântarea, predica, rugăciunea, strângerea contribuţiei şi Cina Domnului…noi cântăm fără a folosi instrumente muzicale…instrumentul muzical lipseşte evident din aceste pasaje”

În aceea broşură, sunt date textele biblice în care apare cântarea, şi anume:Matei 26:30; Fapte 16:25; Romani 15:9; 1Corinteni 14:15; Efeseni 5:18,Efeseni 5:19; Coloseni 3:16; Evrei 2:12; Iacov 5:13.

Din unele pasaje este clar că nu s-a cântat cu instrumente, de pildă, Pavel şi Sila în închisoare este evident că nu aveau instrumente de cântat (Fapte 16:25). Însă nu reiese de nicăieri că ar fi păcat să cânţi laude Domnului cu instrumente!

Această doctrină nu este făcută pe baza afirmaţiilor Bibliei că trebuie să cântăm fără instrumente, chiar dacă în anumite pasaje nu apar în mod explicit anumite instrumente, nu însemnă că nu putea să existe. Astfel pasaje ca:Romani 15:9; Evrei 2:12; Iacov 5:13, nu susţin neapărat o cântare fără instrumente.

De fapt, conform cu cartea Apocalipsa, sfinţi din cer cântă la instrumente, vezi: Apocalipsa 5:8,Apocalipsa 5:9; 15:2.

În cer nu intră nimic necurat, atunci cum se face că creştinii din cer cântă la instrumente (Apocalipsa 15:2), iar pe pământ este greşit să cânte la instrumente?

La p.8 se mai spune: „Simbolurile – pâinea şi fructul viţei reprezintă trupul şi sângele lui Isus. (1Corinteni 10:16)”. De unde reiese din Scripturi că Cina Domnului este un simbol? De nicăieri!

Astfel pretenţia că „În materie de religie, trebuie să umblăm prin credinţă. (2Corinteni 5:7). De vreme ce credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10:17), nimic din ceea ce nu este autorizat de Biblie nu poate fi realizat prin credinţă; iar „tot ce nu vine din credinţă, e păcat.” (Romani 14:23).- „Cine sunt ei?”, la p.6.

Astfel, ei i-au o cina care în opinia lor este un simbol, însă fără baza Cuvântului lui Dumnezeu, şi deci fără încredinţare. Prin urmare, aceea cină este păcat!

Conform Scripturii, pâinea şi rodul viţei este trupul şi sângele Domnului! Domnul Isus a spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu“. Şi, luând paharul şi mulţumind, le-a dat, spunând: „Beţi toţi din el; pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26:26-28 NTR). Domnul Isus nu a spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta este SIMBOLUL trupul Meu”, nu El a spus:„Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu”!

Iar, apostolul Pavel explică cuvintele Domnului, potrivit căreia, pâinea este o părtăşie (comuniune) cu trupul lui Isus, şi tot la fel rodul viţei este o părtăşie (comuniune) cu sângele Domnului vărsat (1Corinteni 10:16). De ce Pavel care comentează ulterior cuvintele Domnului, nu a spus că pâinea şi vinul este o împărtăşire cu simbolul trupului şi al sângelui, şi de ce spune el în1Corinteni 10:16 că: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?” (NTR). Astfel prin cină, creştinii au contact cu trupul şi sîngele Domnului.

Primii creştinii, cu ocazia Cinei Domnului, mâncau în prima parte a Cinei, o masă compusă din pâine nedospită şi vin, într-un mod asemănător asemănător cu noaptea de paşte în care Isus cu ucenicii au mâncat pâine care au înmuiat-o în bolul cu vin. Apoi, doar la finalul cinei pascale, după plecarea lui Iuda, s-a dat sfânta împărtăşanie care era trupul şi sângele Domnului (Ioan 13:26-30).

Consumarea de pâine nedosbită înainte de sfânta împărtăşanie, este numită în Noul Testament în multe pasaje: „frângerea pâinii” (Fapte 242). După frângerea pâinii, avea loc sfânta împărtăşanie, care era partea a doua a acelei mese sfinte. Corintenii din cauza neorânduielii confundau pâinea de lafrângerea pâinii cu pâinea binecuvântată de la sfânta împărtăşanie, şi astfel ei nu mai deosebeau care pâine (azimă) era trupul lui Cristos şi astfel luau cina într-un mod nevrednic. De aceea, Pavel îi mustră şi le dă sfatul să nu consume în chip nevrednic, căci cel ce i-a masa Domnului în chip nevrednic, de fapt el „nu deosebeşte trupul”, lui Cristos de pâinea de la frângerea pâinii din prima parte a mesei. Observaţi, Pavel nu vorbeşte de simbolul trupului. NU! Ci, el descrie pâinea binecuvântată ca fiind „trupul” (1Corinteni 11:27-29).

Apoi, când am fost la întrunirea „Bisericii lui Hristos”, o dată s-a dat cina, cu foaie de napolitană, în loc de azimă! Ceea ce denotă, o desconsiderare a trupului Domnului. A face lucrarea Domnului cu nebăgare de seamă, a lua în mod uşuratic jertfa Lui şi rânduielile date de El, duce la hulă, duce la erezia că cine este doar un simbol!

Cu altă ocazie, am văzut personal cum o femeie membră în această grupare, a dat din cină, copilului ei mic de câţi-va anişori, fără ca să fie oprită sau corectată, ceea ce este greşit conform Scripturii! Doar persoanele născute din nou pot lua din Cină, doar cei care sunt din trupul lui Cristos, care au fost introduşi în Isus, prin botezul în Numele Lui (1Corinteni 10:2-4; 12:13).

Apoi Cina la „bisericile lui Hristos”, nu este dată cu o singură pâine (azimă), uneori am văzut că se dă ostii, azimă preparată în bucăţi rotunde, o bucată pentru fiecare participant. Alteori azima era ruptă înainte de binecuvântarea pâinii. Iar rodul viţei se dă în păhărele mici, un păhărel pentru fiecare participant. Însă, conform Bibliei, cina Domnului se dă cu un singur pahar, o singură pâine (Vezi: 1Corinteni 10:16,1Corinteni 10:17).

Peste tot în Noul Testament se vobeşte de „frângerea pâinii”, nu „frângerea pâinilor” (la plural), de „paharul binecuvântării”, nu „Paharele binecuvântării” (la plural)!

A lua cina cu mai multe pâini şi cu mai multe pahare, denotă mai multe trupuri ale lui Cristos, şi sângele a mai multor trupuri, ceea ce ar fi nepotrivit, ar fi o mărturie falsă, ar fi chiar o hulă, o blasfemie la adresa Domnului care nu are decât un singur trup (Efeseni 4:4). Atunci nu ne vom împărtăşi prin cină cu Cristosul biblic, ci cu un Cristos fals, care are mai multe trupuri (comp. cu2Corinteni 11:4).

Mişcarea bisericile lui Cristos nu pot fi cu adevărat biserica Lui, o dată cei ei nu înţeleg rânduiala Cinei Domnului!

În aceiaşi broşură: „Cine sunt ei?”, la p.11, se afirmă: „Un copil nu are nici un păcat de care să se căiască şi nu poate fi califcat drept credincios”. Este o altă afirmaţie nebiblică!

Conform Bibliei, un copil nou născut a moştenit păcatul de la Adam prin părinţi, aşa cum se spune în Romani 5:12 (GBV 2001): „De aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit”. Fac parte şi copiii mici din termenul: „lume”? Cu siguranţă da! Deci prin căderea lui Adam, păcatul i-a întinat pe toţi! De fapt, Biblia declară clar: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul” (Iov 14:4 Biblia Cornilescu).

Chiar şi copiii pot fi deosebiţi după faptele lor, dacă sunt copii buni sau răi, înProverbe 20:11 (NTR), se spune: „Chiar şi un copil se face cunoscut prin faptele lui, dacă purtarea lui este curată şi dreaptă”. Astfel teorie că „Un copil nu are nici un păcat de care să se căiască”, este falsă potrivit Cuvântului lui Dumnezeu!

Am avut ocazia să discut cu misionari din USA ai grupării „Biserica lui Hristos”, din discuţiile cu ei şi cu alţi membrii, am înţeles că ei nu cred ce afirmă în mod clar Scriptura că va fi o mie de ani de domnie a lui Cristos cu sfinţii (Apocalipsa 20:4,Apocalipsa 20:6). Acest lucru este periculos, deorece oricine va „scoate din cuvintele cărţii acestei profeţii, Dumnezeu îi va lua partea de la pomul vieţii şi din Cetatea Sfântă, care sunt descrise în această carte” (Apocalipsa 22:19 NTR).

Apoi, ei nu cred în toate darurile Duhului Sfânt pe care Biblia le menţionează, că mai sunt încă actuale, cee ce este tot una cu a susţine că Dumnezeu s-a schimbat!

Biblia învaţă că toate darurile vor lucra până Domnul Isus va reveni:

În 1Corinteni 13:8-12 (Biblia Cornilescu) se spune: ,,Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este DESĂVÂRŞIT, acest „în parte” se va sfârşi… Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar ATUNCI, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar ATUNCI, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”

Deci textul spune clar că prorociile care sunt un lucru „în parte” se vor sfârşi. Când? ,,când va veni ce este desăvârşit”, dar la ce se referă termenul:,,desăvârşit”[1]? Cuvântul desăvârşit, în greacă: ,,teleion”, semnifică ceva pe deplin dezvoltat, perfect, complet.Unii interpretează că se referă la desăvârşirea Bibliei, adică la încheierea canonului Biblic, alţii spun că se referă la starea perfectă şi cunoaşterea desăvârşită de care vor avea parte creştinii odată cu răpirea lor la cer la venirea Domnului. Este clar că prima variantă nu se potriveşte, căci atunci când va înceta prorocia va înceta şi cunoştinţa, ori la încheierea canonului Biblic, la sfârşitul sec. I d.H. cunoştinţa nu s-a încheiat. Ba chiar sunt profeţii biblice că în viitor, la timpul sfârşitului, cunoştinţa va creşte (Daniel 12:4). Deci prorocia va exista până la venirea Domnului pentru că până atunci va exista şi cunoştinţa. Doar atunci la venirea Domnului, vine starea de perfecţiune,când ,,vom vedea faţă în faţă” şi ,,voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” Sau altfel spus, prorociile şi limbile şi cunoştinţa vor exista până va veni ceea ce este perfect, o stare de perfecţiune când nu mai avem nevoie de daruri. Întrebări: A încetat cunoştinţa? Când vom cunoaşte pe deplin lucrurile? Răspunsul corect este : ‘în viitor cunoştiinţa va înceta’, atunci când va veni „ce este desăvârşit”, vom cunoaşte deplin.

În versetul 13 se spune : „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. ”, mulţi înţeleg acest verset în ideea că credinţa, nădejdea, dragostea vor ramane şi darurile Spiritului vor înceta. Dacă ar fi asa, atunci verbul „rămân”ar trebui sa fie la timpul viitor, „vor rămâne” căci profeţie a existat şi după ce Pavel a scris aceste cuvinte (vezi 1Corinteni 14). În plus, în timpul lui Pavel darurile erau active, cum putea să spună Pavel că rămân doar credinţa, nădejdea şi dragostea?

Versetul se întelege în felul urmator: Pavel a vrut să spună că, în timp ce cunoaştem în parte, profeţim în parte, pentru a fi loiali lui Dumnezeu până la capăt, avem nevoie de: dragoste, credinţă, speranţă, darurile nu sunt suficiente să alergăm în cursa vieţii până la capăt. Pavel spune: „Acumvedem ca într-o oglindă”, chiar dacă creştinii aveau darurile, ei vedea ca într-o oglindă de metal din timpul acela, de aceea era nevoie ca complectare sau ajutor pe lângă daruri, să rămână şi „credinţa, nădejdea şi dragostea”. Expresia „Acum”, este o expresie de timp, indicând că „acum”, în acest sistem de lucruri avem nevoie de daruri prin care cunoaştem în parte, dar pentru că darurile nu aduc decât o cunoaştere în parte, avem nevoie şi de credinţă, nădejde şi dragoste pentru a rămâne în picioare din punct de vedere spiritual. Deoarece acum nu vedem bine, nu cunoaştem complet lucrurile, avem nevoie de credinţă, de speranţă şi de dragoste. Când vom fi în veşnicie şi vom vedea împlinirea profeţiilor atunci nu mai avem nevoie nici de daruri, căci atunci vom cunoaşte deplin, nici de credinţă în Isus, că Îl vom vedea pe Domnul Isus (1Ioan 3:1,1Ioan 3:2), nici de nădejde, căci atunci nădejdea noastră se va materializa fiind în împărăţia lui Dumnezeu, ci doar de dragoste, dar acum avem nevoie şi de cunoştinţă, şi de profeţie, limbi, dar şi de credinţă, nădejde şi dragoste.

Apoi, ei nu acceptă decât două slujbe: „bătrânii” şi „diakonii”, dar Biblia învaţă că sunt mai multe şi că toate aceste slujbe vor exista până la revenirea Domnului! În Efeseni 4:11-13 (Biblia Cornilescu) se afirmă: ,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, PÂNĂ vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”.

Din acest text reiese clar, că vor fi ,,apostoli… prooroci … PÂNĂ vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu”, întrebare: au ajuns toţi credincioşii „la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”? Orice creştin sincer va răspunde cu NU la această întrebare (vezi Filipeni 3:12).

Textul răspunde la două întrebări: Pentru ce s-au dat aceste slujbe, de apostol, profet, evanghelist, păstor şi învăţător? Răspuns: „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. Dar textul mai răspunde la o întrebare: Până când vor exista aceste slujbe? „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu”. Dacă nu am ajuns încă TOŢI la „unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”, atunci concluzia care se desprinde, este că avem nevoie de aceste slujbe şi în prezent.

Biserica lui Hristos cea biblică, are toate darurile şi toate slujbele rânduite de Domnul, dar cea care pretinde doar că este biserică şi nu este, nu le are, şi încearcă să fabrice tot felul de explicaţii, scuze motive, dar Biblia este clară:„Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi”.

Este gruparea biserica lui Hristos, cu adevărat biserica lui Hristos? Dacă da, atunci în ea vom găsi oamenii rânduiţi de Dumnezeu: apostoli, profeţi, etc. Dacă nu găsim aceşti oameni, ea nu este biserica lui Dumnezeu, ci o biserică falsă! Biblia nu spune că Dumnezeu a rânduit în „biserica”, ca să înţelegem biserica din primul secol. NU! Biblia spune: „Dumnezeu a rânduit în Biserică”, referindu-se la biserica Sa din orice vreme!

Am discutat cu un misionar despre trinitate, ei susţin aceiaşi învăţătură pe care o susţin şi alte culte, cea a unui Dumnezeu trinitar, care nu provine din Noul Testament! Prin urmare, pretenţia lor că pentru ei: „Noul Testament este unica regulă de credinţă şi de practică existentă în bisericile lui Hristos”, este falsă!!!

Căci observaţi ce afirmă The Encyclopædia Britannica: „În Noul Testament nu apare nici cuvântul «trinitate», nici doctrina explicită a Trinităţii. Isus şi continuatorii săi nu au intenţionat nici ei să contrazică Şema [o rugăciune evreiască] din Vechiul Testament: «Ascultă, Israele: DOMNUL Dumnezeul nostru este un singur DOMN» (Deut. 6:4)”.

New Catholic Encyclopedia face o afirmaţie similară în legătură cu originea Trinităţii: „Exegeţii şi teologii biblici, inclusiv un număr mereu crescând de romano–catolici, recunosc că nimeni nu ar trebui să vorbească despre Trinitarianism în Noul Testament fără o calificare serioasă. De asemenea, istoricii dogmei şi teologii sistematici recunosc în mod asemănător că atunci când cineva vorbeşte despre un trinitarianism necalificat, s–a deplasat din perioada originilor creştine, ca să zicem aşa, în ultimul pătrar al secolului al 4–lea. Abia atunci, ceea ce s–ar putea numi dogma trinitariană definitivă despre «un Dumnezeu în trei Persoane» a devenit temeinic asimilată în viaţa şi gândirea creştină. . . .Formula însăşi nu reflectă percepţia imediată a perioadei originilor; ea a fost produsul a trei secole de dezvoltare doctrinală.”(New Catholic Encyclopedia, 1967, Volumul XIV, pagina 295).

Cu acel misionar am discutat dacă Fiul este creat sau este etern, precum şi dacă Fiul este Atotcunoscător sau nu.

Am adus câteva argumente, pe care le redau şi aici, pentru că Sfânta Scriptură este clară şi la acest subiect:

În Apocalipsa 3:14, se precizează clar că Isus este „Începutul creaţiei lui Dumnezeu”, şi deci prin urmare, El are un început şi El este creat nu există din veşnicie ca Dumnezeu.

De asemenea, am discutat despre dacă Fiul este Atotcunoscător sau nu şi i-am pus următoarea întrebare la care nu a ştiut să-mi răspundă: „Dacă Fiul este atotcunoscător, de ce are El nevoie să primească revelaţii de la Altcineva?” Căci în Apocalipsa 1:1, se afirmă: „Descoperirea lui Isus Cristos pe care I-a dat-o Dumnezeu”. Iată că Domnul Isus nu este nici Dumnezeu, nici Atotcunoscător ca Tatăl (vezi şi Marcu 13:32). Prin urmare, Dumnezeul grupării ucenicii sau biserica lui Hristos, nu-L au pe Dumnezeul Bibliei!

În contrast cu dogma trinităţii, Biblia învaţă altceva despre Dumnezeu:

BIBLIA ÎNVAŢĂ DE UN SINGUR DUMNEZEU ADEVĂRAT

Biblia de la un capăt la altul învaţă că există un singur Dumnezeu adevărat şi real, şi acest lucru reiese din zeci de pasaje biblice, atât din Vechiul Testaent precum şi din Noul Testament ca de pildă:

Deuteronom: 4:35,39: „…ca să cunoşti că DOMNUL El este Dumnezeu şinu este alt Dumnezeu afară de El… Să ştii, deci, în ziua aceasta şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ şi că nu este alt Dumnezeu în afară de El.”

Isaia 45:21: „Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu suntsingurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu în afară de Mine nu este.”

1Timotei 1:17:„A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şisingurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.”

Galateni 3:20: „Dumnezeu, este unul singur” (vezi şi Romani 3:30; Iacob 2:19).

Afirmaţiile Scripturii sunt clare, există un singur Dumnezeu, El este Dumnezeul Bibliei. Atunci când El vorbeşte în Biblie, peste tot se exprimă despre Sine la singular (Eu, Mie, al Meu, etc. – Geneza 6:17; 9:9,15; 15:14;Levitic 26:23,Levitic 26:27; Exod 6:7; 13:2), şi nu vorbeşte nicăieri despre Sine la plural (Noi, nostru, etc.).

Numai atunci când vorbeşte cu alţii, El spune: „nostru”, „noi” (Geneza 1:26; 3:22). Astfel acest argument ar fi suficient, pentru a arăta că Dumnezeu NUeste o pluralitate de persoane (două sau trei persoane).

În plus, Biblia nu numai că ne spune că „Dumnezeu, este unul singur”(Romani 3:30; Galateni 3:20), dar ne spune şi cine este Acel unul singur.

DUMNEZEU ESTE DOAR TATĂL!

Învăţătura clară a Domnului Isus, Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind doar Tatăl.

În Ioan 6:27, El afirmă: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.” Cine este Dumnezeu? Conform afirmaţiei lui Isus: Tatăl este „însuşi Dumnezeu”!

Tot la fel în Ioan 6:45, Domnul Isus învaţă: „În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine”. Domnul Isus Îl identifică pe Dumnezeu care Îi învaţă pe toţi, cu „Tatăl”, iar cine a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Expresiile: „Lui” şi „Mine”, desemnează două persoane distincte. Astfel Dumnezeu nu se arată când ca Tată, când ca Fiu; ci, Tatăl şi Fiul sunt două persoane diferite, şi doar Tatăl este descris de Isus ca Dumnezeu!

În Ioan 8:54: „Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că esteDumnezeul vostru”. Domnul Isus descoperă cine este Tatăl Lui, El nu este Altul decât Dumnezeul vostru, al evreilor cu care vorbea Isus, despre care în lege era scris: „ca să cunoşti că DOMNUL El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El” – Deuteronom: 4:35. Iar Acest Dumnezeu era un altul decât Isus, căci Isus precizează că dacă El Însuşi se slăveşte, slava Lui este nimic, doar dacă Altul, adică Dumnezeu (Tatăl Lui) Îl slăveşte, El este trimisul Lui cu adevărat (vezi Ioan 8:42), căci El nu a venit în Numele Lui propriu (Ioan 5:43,Ioan 5:44)!

Domnul Isus, declară în Ioan 17:1,Ioan 17:3, ceva ce contrazice flagrant trinitatea, dualismul şi modalismul: „…Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:1,Ioan 17:3). Iată! Domnul Isus, declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care El se ruga. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Are nevoie Dumnezeu de ceva sau cineva (Fapte 17:24,Fapte 17:25)? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este El, sau că este: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; nici că este: Tatăl şi Fiul; ci, El a afirmat că Dumnezeul adevărat este doar Tatăl.

Tot la fel, apostolii au înţeles că Dumnezeu este doar Tatăl, ei învăţau:

1Corinteni 8:5,1Corinteni 8:6: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”

Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, iar Tatăl este o altă persoană diferită de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de agent, fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile”. Cel „de la” care vin toate lucrurile, este diferit de Cel „prin care” vin toate lucrurile!

1Petru 1:2,1Petru 1:3: „după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fieDumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos!” Iată că şi apostolul Petru, învăţa ca şi Pavel, că Dumnezeu este Tatăl, şi că Acesta este distinct de Isus Cristos şi de Duhul Sfânt!

De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu care este prezentat ca fiind: Tatăl, de Isus Cristos (prezentat ca Fiu sau ca Domn), şi de Duhul Sfânt, dar să prezint în continuare câteva exemple în acest sens.

DUMNEZEU ESTE DISTINCT DE ISUS CRISTOS ŞI DE DUHUL SFÂNT

Dacă Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind distinct de Fiul şi de Duhul Sfânt, aceasta ar fi fatal doctrinei trinităţii, doctrinei dualiste, cât şi cea a modalismului, care Îl include şi pe Fiul alături de Tatăl în Fiinţa lui Dumnezeu. Să vedem câteva exemple:

1Timotei 5:21: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte şi să nu faci nimic cu părtinire.”

Observăm din acest text, că Biblia face o distincţie între Dumnezeu (Tatăl), şi Cristos Isus; după cum în text se face o distincţie între Cristos şi îngeri. Dacă Isus este Dumnezeu, de ce Biblia face această distincţie ?

Romani 15:30: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şiprin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciunicătre Dumnezeu pentru mine” (Noua Traducere românească 2007).

În acest pasaj se face aluzie la Domnul Isus, la Duhul Sfânt şi la Tatăl, însă nu este vorba de o triadă de persoane într-un Dumnezeu. Nu, Dumnezeu este prezentat distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, „prin” care ne luptăm în rugăciuni către Dumnezeu. Prin urmare, Romani 15:30, nu susţine că Dumnezeu este o treime de persoane, nici că este o dualitate de persoane, nici nu susţine că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ar fi arătările aceleiaşi persoane aşa cum susţine modalismul; ci, susţine că există un singur Dumnezeu, şi alte două persoane intermediare, prin care omul se roagă la Dumnezeu.

1Corinteni 12:4-6: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; Sunt felurite lucrări, dar esteacelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”.

Expresia: „Duh”, din text, se referă la Duhul Sfânt, şi expresia „Domn”, se referă la Domnul Isus (vezi v.3). Astfel, în acest text, suntem învăţaţi că Duhul (Sfânt) dă darurile, Domnul (Isus) dă slujbele, iar Dumnezeu (Tatăl) face lucrările. Ne dăm seama în mod evident, că acest pasaj nu susţine un Dumnezeu trinitar, ba chiar este un argument contra trinităţii, dualismului şi modalismului, deoarece Dumnezeu este descris ca fiind distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, astfel mai degrabă acest text susţine că Isus şi Duhul Sfânt nu ar face parte din Fiinţa lui Dumnezeu.

2Corinteni 13:14: „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea luiDumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.”

Chiar dacă şi acest text face referire la Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, nu spune că ei sunt o singură persoană aşa cum susţine modalismul, nici că sunt egali sau deo-Fiinţă aşa cum susţine trinitarismul, ba mai mult, se arată că Fiinţa lui Dumnezeu este separată şi distinctă de Fiul şi de Duhul Sfânt!

În Efeseni 2:18, se precizează clar intermediarii prin care ne putem apropia de Dumnezeu: „Căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile]avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt]”. Iată, la Tatăl avem acces prin intermediul Fiului şi a Duhului Sfânt. Iată că Fiul şi Duhul Sfânt sunt intermediari la Dumnezeu, ei nu fac parte din Fiinţa lui Dumnezeu. Cei trei sunt distincţi şi ca persoane şi ca funcţie! Tatăl fiind Dumnezeu şi ascultătorul final al rugăciunii, iar Fiul şi Duhul Sfânt mijlocitori!

Efeseni 4:6: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

Iată crezul primilor creştini exprimat simplu, şi studiindu-l în contextul Noului Testament, ne putem da seama că expresia: „un singur Duh”, nu se poate referi decât la Duhul Sfânt, mijlocitor în rugăciune (Efeseni 2:18; 6:18), şi deci diferit de „un singur Domn”, care nu este altul decât Isus (1Corinteni 1:3;2Corinteni 1:2; etc.) şi diferit de „un singur Dumnezeu”. Căci acest singur Dumnezeu, este descris ca fiind: „Tată al tuturor”, şi deci şi Tată al Domnului nostru Isus (Ioan 20:17; Efeseni 1:17).

Iar tot în epistola către Efeseni (6:23), se arată din nou această distincţie între Dumnezeu şi Domnul Isus, când se spune: „Pace, fraţilor, dragoste şi credinţă de la Dumnezeu şi de la Domnul Isus Cristos!” (Noua Traducere românească 2007).

Iuda :20,Iuda :21,Iuda :25: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă îndragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică…singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru,prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.”

Acesta este un alt text care surprinde diferenţa dintre: Duhul Sfânt prin care ne rugăm, Dumnezeu, şi Isus Cristos. Astfel, persoana „singurului Dumnezeu”, este distinctă de ce a lui Isus Cristos, şi a Duhului Sfânt princare ne rugăm. Este interesant că această situaţie a unui ‘singur Dumnezeu’, care este altul decât Isus, exista încă înainte de naşterea lui Isus din Maria; căci Dumnezeu nu se schimbă, este acelaşi, mai înainte de epoci, acum şi pentru totdeauna. Întrebarea care se ridică pentru tine iubite cititor, este următoarea: Dumnezeul Tău, este Acelaşi, Unicul, Singurul, diferit de Isus, şi Duhul Sfânt, PRIN intermediul cărora Îi dăm lui Dumnezeu: „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci.” ???

Fie ca fiecare cititor să-şi răspundă personal la această întrebare, pentru a se asigura că îl recunoaşte ca Dumnezeu pe Tatăl, Dumnezeu Bibliei, Dumnezeul lui Isus, Dumnezeul apostolilor, şi nu pe alt Dumnezeu inventat de mintea omenească.

Biserica lui Hristos, cea biblică se închină la Dumnezeul Adevărat revelat în Sfintele Scripturi, gruparea care pretinde că este „Biserica lui Hristos”, se închină la un Dumnezeu fals, un Dumnezeu inventat de creştinătatea apostată din sec IV d.H. la conciliu de la Niceea şi la alte Concilii ulterioare!

În mod asemănător, botezul grupării: „Biserica lui Hristos”, în Numele Sfintei Treimi se bazează pe un text falsificat, şi astfel botezul lor nu produce învierea cu Cristos, regenerarea, naşterea din nou! Ei prin urmare, nu sunt mântuiţi şi iertaţi de păcate!

Şi ei, ca alte grupuri religioase, botează pe oamenii având ca formulă de botez cea din Matei 28:19,Matei 28:20, unde se spune: „botezându-i înNumele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Însă legat de acest text din Matei 28:19,Matei 28:20, se ridică o întrebare: apostolii care în primul rând au primit porunca de a boteza pe oameni, au ascultat ei de această poruncă? Cu siguranţă că ei, care erau temelia biserici (Efeseni 2:20), nu puteau să greşească, uitând formula atât de simplă de botez: ,,în numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh”.

Însă cum se face că ei nu au botezat pe nimeni în Numele a trei persoane; ci, ei au botezat întotdeauna ,,în numele lui Isus Cristos”, care este o singură persoană (Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,1Corinteni 1:13; Galateni 3:27)?

Astfel se ridică următoarele întrebări: de ce apostolii nu au ascultat de porunca Domnului Isus? De ce ei nu au botezat potrivit poruncii dată de Isus în Evanghelii? De ce, textul din Matei 28:19,Matei 28:20, spune una, iar celelalte texte despre botez susţine o altă formulă de botez?

Aceasta este într-adevăr o problema şi trebuie sa ne întrebam în mod onest cum este posibil aşa ceva? Cum se poate, ca o formula aşa de uşor de reţinut, cu un conţinut aşa de deosebit, să nu fie folosită ca atare? Erau ucenicii lui Isus uituci de felul lor? Cu siguranţă nu! Ei au urmat cu fidelitate porunca Domnului, ei au călcat fidel pe urmele Lui (1Corinteni 11:1). Şi atunci care este explicaţia? Este foarte posibil, să se fi strecurat vreo greşeală în raportul biblic. Adică, cei ce au copiat manuscrisele, au făcut o modificare asupra textului potrivit cu concepţia lor personală. Uneori scribii, la textul care îl copiau dintr-un manuscris, mai adăugau cuvinte sau fraze pentru ca cititorului să fie uşurată înţelgerea textului, alteori pentru a susţine doctrina scribului, sau pentru a atenua anumite texte mai şocante. În Biblia Ierusalim, din 1966, un romano-catolic, prezintă la nota de subsol de la Matei 28:19, următoarea opinie: „Se poate ca această formulă … este o reflectare a folosirii liturgice stabilită mai târziu în comunitatea primitivă. Acesta va fi amintit faptul că Faptele vorbeşte despre botezul în numele lui Isus”. Adică cu alte cuvinte, nu Domnul Isus a spus aceste cuvinte; ci, scribi trinitarieni au adăugat această frază, când au copiat Evanghelia după Matei, şi au înserat-o în text, ca o reflecţie asupra textului, fără ca Domnul Isus să fi rostit acele cuvinte.

Probabil acestă modificare a avut loc în sec. II d.H. Conform cu unii cercetători:

Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, spune: Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”…până pe vremea lui Iustian Martirul[2] [Iustian a trăit între anii 100-160 d.H.].Ei susţin că iniţial formula de botez a fost „în Numele lui Isus”, dar ulterior odată cu introducerea doctrinei trinităţii, şi formula de botez s-a schimbat, inserându-se fraza:„botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Iar în Enciclopedia Britanică, Vol. 3, pag. 365, afirmă că botezul a fost schimbat din „Numele lui Isus”, în cuvintele „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”[3] în secolul al-II-lea d.H. Deci după moartea apostolilor.

A History of Christian Thought; Otto Hieck; Vol. 1, pag. 53, spune: „la început botezul era realizat (administrat) în Numele lui Isus, apoi gradual în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.”[4]

Dicţionarul Biblic explicativ (1962), vol.I, pag. 351: „Dovezile… Sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Hristos sau în Numele Domnului Isus”.

Otto Heick, un istoric creştin de renume (1947), pag. 58: „formula trinitariană de botez…a luat locul vechii formul de botez “în Numele lui Isus”.

Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), pag. 58: „Formula de botez trinitarian … a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos”

Canney’s Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53: „Persoanele au fost botezate la început în „numele lui Isus Hristos” … Sau „în numele Domnului Isus”… După acea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.

Encyclopedia Biblica (1899), I, 473: „Este numai normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial „în Numele lui Isus Hristos”, sau „în numele Domnului Isus”. Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior”.

Alte dovezi interne ale Scripturii care susţin modificarea textului dinMatei 28:19:

Fraza trinitară din Matei 28:19, are o problemă de gramatică a textului. Astfel, dacă se va studia textul grecesc al acestui pasaj, observăm că nici cuvintele ‚botezându-i’ (pe ei, la masculin, în greacă: autous) şi ‚învăţându-i’ (pe ei, la masculin, în greacă: autous), nu se acordă în gen cu ‚naţiunile’ (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord, în gen, în loc de autous, ar trebui să fieauta; vezi în acest sens, nota de subsol de la Noul Testament Traducerea Fidelă – 2008, şi traducerea Noul Testament 1993 (CLV) care spune:„Cuvântul „botezându-i” nu se acordă în gramatical cu naţiunile (în gr. Neutru), ci cu cei care au devenit ucenici (botezându-i – în gr. Masculin)…”

Prin urmare, acest pasaj a fost modificat ulterior, dar fără a ţine seama de gen, atunci când s-a interpolat fraza: ,,botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh”, deoarece nicăieri în Scripturi nu mai apare fraza: „în numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh”!

Nici o doctrină sau nici un verset din Biblie în afară de Matei 28:19, nu susţine un botez sau vreo lucrare pe baza a trei Nume. Nicăieri în Scripturi nu găsim ceva să se facă ,,în numele… Sfântului Duh”. Astfel dar toate lucrările în vechiul legământ au fost făcute: ,,în numele lui Iehova” (1Cronici 16:2; 21:19; Matei 21:9; 23:39 NW; SS 1874), „în numele Tatălui” (Ioan 5:43; 10:25), iar în Noul Legământ, creştini, vindecau, se rugau, slujeau, făceau minuni, scoteau demoni, etc. ,,în numele lui Isus” (Fapte 3:6,Fapte 3:16; 4:18; 5:40; 16:18; 1Corinteni 5:4; 6:11; 1Tesaloniceni 4:1).

Toate versetele din Faptele Apostolilor sunt foarte clare şi nu se contrazic între ele. Totusi cum se poate explica contradicţia evidentă dintre Matei :28,Matei :19 şi versetele din Faptele Apostolilor?

Posibilitatea, ca atât Petru, cât şi Filip şi Pavel să fi făcut vreo greseala, nu este plauzibilă, pentru că nu există nici un text în Cuvântul lui Dumnezeu, care sa ne spună, sau să indice ca botezul practicat de apostoli ar fi fost în dezacord cu Adevarul învăţat de Isus sau că Dumnezeu i-a dezaprobat.

Ba mai mult, apostolul Petru, a fost de faţă în timpul vieţii pământeşti a lui Isus, când Isus a poruncit botezul, El le explicat modul în care se face botezul şi în Numele cui (Ioan 3:22-Ioan 4:2). În timpul serviciului Său pământesc, ucenicii şi alţi oamenii au utilizat Numele lui Isus, pentru a scoate draci şi a face vindecări şi pentru alte lucrări (Marcu 9:37,Marcu 9:39,Marcu 9:41; Luca 9:49; 10:17). Ei nu au utilizat trei nume sau un Nume pentru trei persoane. Apoi apostolul Pavel a primit Evanghelia prin revelaţie de la Domnul Isus (Galateni 1:11,Galateni 1:12), independent de Evanghelia primită de cei 12 direct de la omul Isus. Iar Evanghelia primită de Pavel, şi Evanghelia primită de cei 12, coincide, acelaşi botez în Numele lui Isus este învăţat de ambele Evanghelii (comp. Fapte 2:38 cu 19:5).

Pe lângă toate acestea, botezul este o identificare cu moartea şi învierea lui Isus (Romani 6:3,Romani 6:4; Coloseni 2:12), căci prin botez noi suntem,,îngropaţi (scufundaţi) împreună cu Isus”, şi deci „identificaţi cu El, printr-o asemănare cu moartea Lui…”. Astfel, prin botez (îngropare) noi ne identificăm cu Isus, însă noi nu ne putem identifica cu Tată ceresc care nu a murit (Deuteronom 32:4), nici cu Duhul Sfânt, care este un duh de viaţă şi nu poate să moară (Apocalipsa 11:11); ci, doar cu Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu singurul care a murit şi a înviat (Romani 6:8-10).

În mod similar, botezul este şi o identificare cu Cristos care a fost botezat în apă de Ioan Botezătorul, căci prin botez eşti una cu El şi îmbrăcat cu El (Galateni 3:27,Galateni 3:28), şi începi să calci pe urmele Lui. Iar după cum ştim, nici Dumnezeu Tatăl nu a fost botezat în apă, nici Duhul Sfânt; ci, doar Isus, atunci cum putem fi botezaţi noi în Numele lor?

În 1Petru 3:21, Sfânta Scriptură de la 1874, redă cel mai bine acest verset:„A cărei antitip, botezul şi acuma ne mântuie, (nu lepădarea necurăţiri corpului ci răspunsul unei bune conştiinţe către Dumnezeu prin învierea lui Iisus Christos”. Din acest text observăm şi învăţăm că botezul are loc prin învierea lui Isus, dar botezul este adresat către Dumnezeu. Dacă facem însă botezul În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, nu putem adresa acest botez Tatălui, căci Tatăl nu poate fi şi intermediar (mijlocitor) şi Dumnezeu în acelaşi timp şi la aceiaşi lucrare. Biblia spune clar: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1Timotei 2:5). De aceea botezul se face doar în Numele lui Isus Mijlocitorul, către Dumnezeu Tatăl, El este Cel ce acceptă răspunsul nostru prin botez la dragostea Lui şi ne dă Duhul Sfânt în botez.

Deci botezul în Numele Sfintei Treimi nu poate primi un răspuns din partea lui Dumnezeu, aşa cum o rugăciune făcută în Numele, Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh nu poate primi un răspuns, decât cea făcută în Numele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu!

În primul secol d.H. conform cu relatările din Biblie, botezul s-a efectuat în Numele Domnului Isus, aşa cum este consemnat în Fapte 2:38; 8:16; 10:44; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,1Corinteni 1:13; 6:11; Galateni 3:27.

Formula ‚în Numele lui Isus’, s-a folosit la botezurile care au înfiinţat, adunările (bisericile) din: Ierusalim (Fapte 238); Samaria (Fapte 8:16); Cezarea (Fapte 10:48); Efes (Fapte 19:5); Corint (1Corinteni 1:12,1Corinteni 1:13; 6:11); Provincia Galatia (Galateni 3:27); Roma (Romani 6:3,Romani 6:4).

Formula s-a folosit la: Evrei (Fapte 2:38); Samariteni (Fapte 8:16); oameni ai naţiunilor (Fapte 10:48; Galateni 3:27); la toţi creştini botezaţi atunci (Romani 6:3).

Noul Testament nu pomeneşte nicaieri, ca cineva să fi fost botezat dupa formula din Matei :28,Matei :19.

Lucrători ca: Petru (Fapte 2:38), Filip (Fapte 8:12-15), Pavel (Fapte 19:5;Romani 6:3; Galateni 3:27-29) şi alţii (Fapte 10:45,Fapte 10:48), au predicat botezul în Numele lui Isus Hristos şi nu au botezat niciodata în Numele Tatalui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

De fapt orice lucrare creştină trebuie să o facem în Numele Domnului Isus, Scriptura este clară în această privinţă şi ea precizează: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3:17). Iată! Dacă noi vom boteza în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, cum vom împlini Cuvântul care spune: „să faceţi totul în Numele Domnului Isus”? Numai dacă botezăm în Numele lui Isus, vom împlini acest principiu Scriptural şi numai aşa Dumnezeu ne va aproba!

Ce este de făcut dacă eşti un membru sau simpatizant al grupării: „Biserica lui Hristos”?

În contrast cu această grupare religioasă, care pretinde că este „Biserica lui Hristos”, biserica sau adunarea (ekklesia) lui Cristos, Îl are pe Dumnezeul Bibliei (Fapte 20:28), pe Cristosul Cel Viu şi adevărat (1Corinteni 1:2;1Tesaloniceni 1:1), şi pe Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Ea are Evanghelia Domnului Isus (Fapte 5:42; Romani 15:19), Evanghelia veşnică (Apocalipsa 14:6), ea are învăţătura lui Dumnezeu (Ioan 7:16-18; 2Ioan 1:9), ea păzeşte„credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 1:3 – citatele biblice sunt luate din Noua Traducerea Românească 2007).

Orice om poate deosebi adunarea lui Dumnezeu, cea biblică, de o grupare religioasă, cercetând învăţătura acelei grupări, dacă ea corespunde cu ceea ce este scris în Biblie sau nu?

Se poate cerceta: roada, comportamentul, faptele unei grupări, dacă corespund sau nu cu comportamentul învăţat de Cristos, căci Însuşi Domnul a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune” – Matei 7:16-18.

Cu o altă ocazie Domnul a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” – Ioan 13:34,Ioan 13:35.

Însă dacă învăţătura sau doctrina unei grupări, nu corespunde cu Biblia, atunci şi roadele şi lucrările spirituale sunt de la alte duhuri, nu de la Duhul Sfânt. Este imposibil ca un izvor de apă să producă şi apă amară şi apă dulce (comp. cu Iacov 3:11).

Apostolul Petru, le scrie creştinilor următorul avertisment: „Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică. Mulţi îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite…”. Apostolul Petru avertizează că vor exista „învăţători falşi”, care vor strecura erezii, şi învăţând ceea ce Domnul nu a învăţat, implicit ei se vor lepăda de Domnul Adevărului!

Creştinul este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1Timotei 6:3), căci alt fel, a crezut în zadar (1Corinteni 15:1,1Corinteni 15:2)!

Un grup care nu are învăţătura lui Dumnezeu, ci are un amestec, de grâu cu paie (Ieremia 23:28), de erezii şi lucruri luate din Biblie, nu poate fi adunarea lui Dumnezeu! Deoarece este scris: „Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte tot aluatul?” (1Corinteni 5:6 NTR). Iar în altă parte: „Aşa cum muştele moarte strică şi fermentează untdelemnul negustorului, tot aşa puţină nebunie copleşeşte înţelepciunea şi slava” – Ecleziast 10:1.

Apoi, adunarea lui Dumnezeu este născută din Cuvântul adevărului (Iacov 1:18), dintr-o sămânţă bună, nu dintr-o sămânţă impură (corcită), ea, este curăţită de Cristos prin Cuvânt (Efeseni 5:26,Efeseni 5:27). Ea trebuie să ajungă în final la „cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos” – Efeseni 4:13. Este aceasta ţinta adunării tale? Desăvârşirea în cunoştinţă şi în toate!

Chiar dacă vine şi amăgirea, duhuri de înşelare, ea primeşte mustrarea, se pocăieşte, se îndreaptă (Apocalipsa 2:14-16; 3:1-3). Iubite cititor, acceptă corectarea adunarea unde mergi? Dacă li se arată cu Biblia că au învăţături greşite, se corectează ei, îşi revizuiesc crezul? Se pocăiesc?

Dacă gruparea auto-intitulată: „biserica lui Hristos”, ar fi cu adevărat a lui Cristos, ea s-ar pocăi de ereziile ei, de pretenţiile ei false, de lucrările ei amăgitoare, de păcatul din mijlocul ei!

Iubite cititor, du-te la izvor la Cuvântul lui Dumnezeu şi compară biserica lui Cristos din Noul Testament cu această grupare şi roagă-te pentru lumină şi Domnul te va lumina.

Întrebare: ce sunt cerurile cerurilor?

Răspuns: În următoarele texte apare această expresie: „cerurile cerurilor”, În Deuteronom 10:14; 1Regi 8:27; 2Cronici 2:6; 1Cronici 6:18;Psalm 68:33, dar textul cel mai relevant este Neemia 9:6, care descrie cerurile cerurilor: „Tu eşti Acelaşi, Doamne, Tu singur; Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul şi tot ce este pe el, mările şi tot ce este în ele, şi Tu faci să trăiască toate; şi Ţie Ţi se închină oştirea cerurilor”.

În acest text se arată, că „cerurile cerurilor” sunt create de Dumnezeu, și că din ele fac parte oștirea cerurilor, care nu sunt planetele, stelele, constelațiile ca și în alte texte (Deuteronom 4:19; Deuteronom 17:3), ci ființe inteligente care se închină lui Iehova Dumnezeu Creatorul. Astfel cerurile cerurilor, nu se poate referi decât la cerul al treilea (2Corinteni 12:1-4), unde locuiește Dumnezeu, dar și îngerii, care sunt oștirea cerurilor (1Regi 22:19).

De ce este al treilea cer la plural: „cerurile”, deorece fiecare cer din cele trei, la rândul lor este împărțit în mai multe ceruri, de pildă primul cer numit: atmosferă în termeni științifici are, 5 starturi (ceruri): troposferă, stratosferă, mezosferă, termosferă și exosferă.

Cerul al treilea este compus dintr-un strat (cer) care este paralel cu pământul; din altul paralel cu cosmosul; dar fiind în dimensiunea spirituală, are în compunere și cetatea Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:2), și chiar o parte care este mai înaltă ca universul fizic, în înălţimea lui se află: tronul lui Dumnezeu, care nu are un corespondent în univerul material, fiind deasupra lui (Isaia 14:13-14).

Aceste ceruri spirituale sunt cerurile de unde se conduc cerurile fizice (atmosfera și cosmosul), de aceea sunt numite: „cerurile cerurilor”.

La timpul potrivit Dumnezeu ne va dezvălui mai profund organizarea acestor ceruri.

Întrebare: despre ce unire în Christos este vorba în Efeseni 1:10, nu sunt lucrurile din cer unite cu Christos?

Răspuns: Apostolul Pavel inspirat de Dumnezeu spune:“încunoştinţându-ne misterul voinţei Sale, potrivit cu buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine; pentru o administrare a plinătăţii timpurilor, ca să aducă toate împreună iarăşi în Christos; cele din ceruri şi cele de pe pământ; în El, în care am şi fost făcuţi moştenire, fiind rânduiţi dinainte potrivit unui plan al Celui lucrând toate după hotărârea voinţei sale; ca să fim spre o laudă a gloriei Sale, noi cei sperând dinainte în Christos” – Efeseni 1:9-12, SCC.

Conform cu Evrei 2:8, SCC, unde Pavel spune despre Domnul: “Ai pustoate sub picioarele lui.” Pentru că, supunându-i toate, nimic nu i-a lăsat nesupus; dar acum însă, încă nu vedem că i se supun toate”.Iată toate îi sunt supuse la Christos de către Tatăl, El a primit toată autoritatea în cer și pe pământ (Matei 28:18), dar alege să aibă răbdare, până când Dumnezeu va pune pe dușmanii Lui așternut al picioarelor (Psalm 110:1-2; Evrei 1:13), pentru că în prezent în această epocă, încă nu i se supun toate de bunăvoie, doar îngerii fideli și adunarea Sa. Iar atunci când Domnul va veni, va unii toate lucrurile din cer, adică: toți creștinii fiind răpiți ajungând în cer și primind răsplata (1Tesaloniceni 4:14-17). De asmenea toate funcțiile cerești: căpetenii, domnii, autorități, puteri, vor fi ocupate de câtre îngerii lui Dumnezeu, după aruncarea lui satan și demonilor în abis (Apocalipsa 20:1-3; Isaia 25:21-22), și astfel totul din cer va fi în Christos, adică subordonați și legați de Regele și Conducătorul: Iesus Christos!

Și lucrurile de pe pământ vor fi unite cu Iesus, pentru că Israelul și prozeliți, ce vor fi pe pământ în mileniu, Îl vor accepta pe Iesus ca Mesia ca Rege al lor (Osea 3:4-5; Zaharia 12:10), Îl vor binecuvânta pe Iesus Regele numit de Dumnezeu (Psalm 72).

Și astfel toate din cer și de pe pământ vor fi unite în El!

Cu ce scop?

Un scop a lui Dumnezeu este: “pentru o administrare a plinătăţii timpurilor”, atunci în mileniu când va conduce: Iesus și sfinții, va complecta (umple) timpul lui Dumnezeu, adică: cele 6 zile milenii de la facerea lumii, iar ultima zi sau ultimul mileniu (2Petru 3:8), devine: plinătatea timpului sau ziua (mileniul) cu care se sfârșește lucrarea lui Dumnezeu începută în începutul primei zile a creației (Geneza 1:1), astfel la sfârșitul mileniului Dumnezeu va fi totul în toți (1Corinteni 15:24-28).

Un alt scop din text este: “ca să fim spre o laudă a gloriei Sale, noi cei sperând dinainte în Christos”, astfel creștinii la răpire când vor deveni perfecți, nemuritori, glorificați (1Corinteni 15:52-54; Filipeni 3:20-21), vor fi deplin atunci: “spre o laudă a gloriei Sale”. Cu noi Iesus se va lăuda în fața universului, și ne va mărturisi în fața Tatălui și a îngerilor (Matei 10:32;Luca 12:8).

Întrebare: de ce s-a îndoit Ioan Botezătorul de Iesus? – Matei 11:2-6; Luca 7:17-23.

Răspuns: Ioan Botezătorul era în închisoare, el a auzit de lucrările miraculoase a lui Iesus, iar în relatarea din Luca el a auzit de învierea din morți a celui tânăr unic-născut al mamei lui, și fiind sub atacul și deznădejdea spiritului morții din temniță, el a trimis pe discipolii lui ca să-l întrebe pe Iesus:

“Tu eşti Cel venind, sau aşteptăm pe altul?” Ioan a avut un moment de îndoială, crezând că Mesia va elibera fizic Isaelul de jugul roman, pe cei din temnițe îi va elibera fizic (Isaia 61:1), chiar discipolii Domnului credeau că El va restabili Israelul ca Regat, așa cum a fost în timpul lui David și a lui Solomon (Fapte 1:6).

Având așteptări greșite la adresa lui Mesia, Ioan s-a îndoit, însă Domnul nu le dă un răspuns direct lui Ioan, ci îi spune: „ducându-vă, spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbi văd iarăşi, şi şchiopi umblă; leproşi sunt curăţiţi, şi surzi aud; morţi sunt înviaţi, şi săraci sunt evanghelizaţi; şi fericit este care nu are să fie poticnit în Mine.” – Matei 11:4-6.

Toate aceste lucrări de putere, erau suficiente ca să-L adeverească pe Iesus ca Mesia.

Dumnezeu lucra prin Iesus, nu era inactiv, era prezent în Israel. Însă de ce nu-l elibera din temniță pe Ioan? Deoarece vreme lui a trecut și a lucării lui, și pe de altă parte el trebuia să plece ca martir, susținând legea divină până la moarte ca mărturie deplină pentru Irod și familia lui pe care a mustrat-o și avertizat-o de păcatul curviei (Marcu 6:17-18).

Domnul explică în continuare despre Ioan: “Iar aceştia ducându-se, Iesus a început să zică mulţimilor despre Ioan: „ce aţi ieşit să priviţi în deşert? O trestie clătinată de vânt? Sau ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată! Cei purtând cele moi sunt în casele regilor. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un profet? Da, vă zic; şi mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care a fost scris: Iată! Trimit pe mesagerul Meu, înaintea feţei Tale; care va pregăti calea Ta, înaintea Ta.” Adevărat vă zic: între cei născuţi de femei, nu s-a ridicat mai mare ca Ioan Botezătorul; dar cel mai mic în Regatul cerurilor; este mai mare decât el. Dar din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Regatul cerurilor se ia cu năvală; şi năvălitorii îl apucă. Pentru că toţi profeţii şi legea au profeţit până la Ioan. Şi dacă vreţi să primiţi, acesta este Ilie, cel trebuind să vină. Cel având urechi, să audă!” –Matei 11:7-15, SCC.

Domnul Îl numește: “O trestie clătinată de vânt”, datorită îndoielii lui, însă El îl recunoaște ca profet, și ca fiind cel mai mare din cei născuți din femei. Ca fiind cel care a pregătit calea Lui, ca fiind Ilie, adică profetul venind pentru Israel în spiritul și puterea lui Ilie.

Însă a venit timpul Regatului cerurilor, celor născuți din Dumnezeu, care sunt mai mari ca Ioan Botezătorul să pună mâna pe Regatul cerurilor.

Ce învățăm din această relatare: 1. Așteptările greșite duc la îndoieli. 2. Când cineva își termină lucrarea, misiunea divină, nu mai trebuie să aștepe eliberarea pe pământ, ci trebuie să plece ca martor-martir. 3. Oamenii se pot îndoii, în loc să-I criticăm mai bine îi ajutăm (vezi și Iuda 1:22), dându-le mărturii de lucrarea lui Dumnezeu din prezent, că El este viu și lucrează.

Întrebare: Care este rolul schimbării la față a lui Iesus, și a aparției lui Moise și Ilie?

Răspuns: relatarea despre transformarea lui Iesus, când faţa Lui a strălucit ca soarele, iar mantiile Lui s-au făcut albe ca lumina, și a discutat cu sufletele lui Moise şi Ilie apare în Matei 17:1-9; Marcu 9:2-9; Luca 9:28-36.

Rolul acestei lucrări divine când un “nor luminos i-a umbrit. Şi iată! O voce din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în care am bună plăcere; ascultaţi de El!” A fost pe de o parte o adeverire pentru discipoli, că El este Fiul lui Dumnezeu de care trebuie să asculte, adeverire din partea Tatălui ceresc care a vorbit în favoarea Lui, iar pe de altă parte o prefigurare a prezenței (paraousia) Sale viitoare în glorie, prezență ce va avea loc la venirea Sa pe norii cerului, când ve veni în gloria Tatălui (comp.Matei 16:27-28; Matei 17:1; cu 2Petru 1:16-18).

Apariția lui Moise și Ilie, bineînțeles ca suflete (spirite), a fost pentru a-L adeveri doi martori dintre profeți, căci orice mărturie se face pe baza a doi sau trei martori (2Corinteni 13:1), în acest caz trei martori: Dumnezeu, Moise și Ilie.

Iar pe de altă parte, Moise și Ilie îi prefigurează pe cei doi martorii din Apocalipsa cap.11, care vor învia și se vor ridica la cer, se vor întâlni cu Domnul în nor, la prezența Lui (comp. Apocalipsa 11:12, cu Matei 24:30;1Tesaloniceni 4:16-17).

Apostolul Petru care a fost martor ocular la transformarea lui Iesus de pe munte, comentează acest eveniment și ne îndeamnă astfel: “Pentru că nu urmând nişte mituri iscusit alcătuite v-am încunoştinţat puterea şi prezenţa Domnului nostru Iesus Christos; ci, noi fiind făcuţi martori oculari ai măreţiei Aceluia. Pentru că, primind de la un Dumnezeu-Tată: onoare şi glorie, o astfel de voce I-a fost adusă de gloria măreaţă: „acesta este Fiul Meu, iubitul Meu; în care am bună plăcere.” Şi noi am auzit vocea aceasta adusă din cer, fiind împreună cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem mai sigur cuvântul profetic, la care bine faceţi luând aminte; ca la o lampă strălucind într-un loc întunecos, până ce are să crape de ziuă, şi are să răsară un luceafăr în inimile voastre” – 2Petru 1:16-19, SCC.

Acest miracol al transformării lui Iesus, ne dă siguranța că El va veni în gloria Tatălui, și Își va arăta puterea și prezența, iar dacă noi ascultăm de Fiul iubit al Tatălui, vom fi și noi glorificați cu El, iar dacă nu, vom suferi pierzarea veșnică (Romani 8:17; 2Tesaloniceni 1:7-10).

Această prezență a lui Iesus în glorie de pe munte, este garanțiaprezenței și gloriei viitoare, de aceea să luăm aminte la Cuvântul profetic, ca în perioada de acum (începutul durerilor) strălucește tot mai tare, până are să se crape de ziuă, adică: pe de o parte în inimile noastre unde poate străluci Christos ca profet și Rege, iar pe de altă parte va veni timpul sfârșitului când cunoștiința va crește (Daniel 12:4).

Iar la venirea lui Christos vom cunoaște deplin (1Corinteni 13:9-12).

Întrebare: De ce Dumnezeu a poruncit uciderea canaaniților?

Răspuns:

În Deuteronom 20:16-18, GBV 2001, se spune: “Însă din cetăţile acestor popoare, pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău de moştenire, să nu laşi viu nimic care suflă, ci să-i nimiceşti cu desăvârşire: pe hetiţi şi pe amoriţi şi pe canaaniţi şi pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău; ca să nu vă înveţe să faceţi după toate urâciunile lor, pe care le-au făcut dumnezeilor lor, şi să păcătuiţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru”.

Neavând lumină divină unii comentatori au ajuns la concluzia greșită, că în Biblie intalnim doi Dumnezei: unul al Vechiului Testament: rece, aspru, razbunator, manios si insetat de sange, iar altul al Noului Testament: bun, iubitor, iertator si intelegator.

Will Durant, de exemplu, autorul unei lucrari intitulate: “Civilizatii istorisite”, îl consideră Dumnezeul Vechiului Testament, ca fiind “un zeu intunecat, razboinic, inversunat, cu slabiciuni care-L fac aproape simpatic”, “un zeu al ostirilor, expansionist si imperialist”

Oare porunca lui Dumnezeu de exterminare a popoarelor Canaanului, data israelitilor, se încadrează în acestă interpretare a unora ?

Dumnezeu este dragoste (1Ioan 4:8), dar El este și dreptate (Deuteronom 32:4), și de a fapt a iubi, implică a urî! A iubi binele, însemnă a urî: răul (Psalmul 87:10; Amos 5:15; Romani 12:9), a iubi viața, copiii, însemnă a urî: avortul, a iubi curățenia, însemnă a urî: murdăria, etc.

A-l cunoaște exact pe Dumnezeu, implică a înțelege că Dumnezeu este și bunătate și asprime (Romani 11:22), și iertare și dreptate!

Conform Bibliei Dumnezeu este Judecătorul, El are atributul şi calitatea de judecător al universului, deoarece El este Cel care a creat universul (proprietarul), şi Cel care a dat legi în Univers (Psalm 94:2; Isaia 33:22;Evrei 12:23; Iacob 4:11; 1Petru 1:17).

Biblia vorbeşte de o judecata colectivă şi distrugerea oraşelor Sodoma şi Gomora (Iuda 1:7; Geneza 19:24-29), executarea judecăţii asupra lui faraon şi a armatei sale (Exod cap. 14), distrugerea canaaniţilor (Iosua cap.6;10-12), etc.

Motivul distrugerii popoarelor din canaan îl găsim în textul citat mai sus (Deuteronom 20:16-18), și anume ca Israelul, poporul lui Dumnezeu “să nu vă înveţe să faceţi după toate urâciunile lor, pe care le-au făcut dumnezeilor lor, şi să păcătuiţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru”.

Dumnezeu îi spune cu cca. 400 de ani înainte de cucerirea Canaanului, că“tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi înmormântat la o bună bătrâneţe. Şi în a patra generaţie se vor întoarce aici, pentru cănelegiuirea amoriţilor nu este încă deplină“ (Geneza 15:15,Geneza 15:16, GBV 2001).

Iată ei au avut timp să se căiască, dar Dumnezeu în preștiința Lui a știut că ei nu se vor căi, ba mai grav, nelegiuirea lor va atinge nivelul maxim, pe care Dumnezeu ca Judecaător drept al întregului pământ nu-l va mai putea permite!

În ce consta nelegiuirea popoarelor din Canaan?

Deuteronom 18:9-14, GBV 2001: “După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile acelor naţiuni. Să nu se găsească la tine cineva care să treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc, ghicitor, prezicător al viitorului, sau fermecător, sau vrăjitor, sau descântător, sau unul care întreabă duhurile, sau spiritist, sau unul care cheamă morţii. Pentru că oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului şi pentru aceste urâciuni îi alungă Domnul Dumnezeul tău dinaintea ta. Tu să fii corect în totul cu Domnul Dumnezeul tău. Pentru că aceste naţiuni pe care le vei alunga ascultă de prezicători ai viitorului şi de ghicitori; dar ţie Domnul Dumnezeul tău nu ţi-a permis aşa ceva”.

Iată câteva practici detestabile în ochii lui Iehova: sacrificarea copiilor pentru idoli și demoni, ghicitul, vrajitoria, cititul in stele (astrologia), descântecul și comunicarea cu spiritele (spiritismul).

Henry Halley, specialist în istorie biblică, a scris că, în urma săpăturilor arheologice făcute în această regiune, „au fost scoase la lumină numeroase urne care conţineau rămăşiţe ale unor copii jertfiţi lui Baal [un zeu important al canaaniţilor]“. El a mai spus: „Întreaga zonă s-a dovedit a fi un cimitir al copiilor nou-născuţi. . . . Canaaniţii comiteau orgii sexuale ca ritual religios în faţa zeilor, iar apoi îşi ucideau copiii întâi născuţi, aducându-i jertfă acestor zei. Se pare că, în mare măsură, ţara Canaanului ajunsese un fel de Sodoma şi Gomora. . . . Arheologii care fac săpături printre ruinele oraşelor canaanite se întreabă de ce nu le-a distrus Dumnezeu mai devreme“.

Dumnezeu nu i-a nimicit mai devreme; ci, doar când nelegiuirea lor a atins vârful, așa cum i-a profețit la Avraam! Iar scopul nimicirii lor era ca Israelul să nu fie contaminat cu aceste practice păcătoase!

Dumnezeu s-a implicat în distrugerea cananiților prin îngerul Său (Exod 23:22,Exod 23:23; Deuteronom 1:30), prin poporul Său: Israel (Deuteronom 20:16-18), prin viespi (Deuteronom 7:20; Iosua 24:11-13), deoarece nelegiuirea și răutatea cananilor a ajuns culmea răutății (Geneze 15:16; Deuteronom 9:5).

Nimicirea popoarelor din Canaan de către Israel la porunca lui Dumnezeu nu a fost un act lipsit de dragoste, căci tocmai din dragoste față de poporul Lui și față de dreptate și sfințenie a poruncit nimicirea cananiților! Judecata lui a fost dreaptă!

Conform cuvintelor Fiului lui Dumnezeu, oamenii răi primesc din pedeapsa ce o primesc și dracii, făcând faptele dracilor ajung și ei în focul veșnic pregătit pentru Diavolul și îngerii lui (Matei 25:41,Matei 25:46).

La fel și cananiții, au fost manifestări drăcești pe pământ, pedeapsa lor a fost nimicirea pentru a rupe perpetuarea unui mod de viață trait în părtășie cu Satan ucigașul și tatăl minciunii și cu dracii (Ioan 8:44).

Satan este dușmanul omenirii dar oamenii în general, oamenii tot lui i se închină conștient sau inconștient, atunci când nelegiuirea lor și ascultarea lor de cel rău, ajunge la un maxim de depravare este dreptul lui Dumnezeu de a interveni și a opri acest rău!

Dumnezeu este îndelung răbdător și încet la mânie, dând sufficient timp oamenilor să se căiască și dându-le suficiente dovezi ale dragostei Lui (Fapte 14:15-17), și mărturii că El există (Fapte 17:24-28: Romani 1:20;2Timotei 3:16).

Dacă oamenii nu i-au seama la aceste mărturii și nu se schimbă, Dumnezeu nu poate permite nelegiuirea la nesfârșit! Iar oamenii drepți se bucură atunci când se face dreptate (Psalmul 52:1-6; 107:42; 125:3).

ÎN EL AVEM răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;..

căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, SPRE A-SI UNI IARASI INTR-UNUL, IN HRISTOS, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. Efeseni1: 7-10.

Unirea IN Hristos a tuturor lucrurilor a fost si este TAINA VOII lui Dumnezeu. Toata voia lui Dumnezeu asezata si desfasurata in lungimea veacurilor se consuma aducand la indeplinire deplina unirea in Hristos a tuturor lucrurilor. Tot planul de lucru al lui Dumnezeu este gandit, este desenat si trebuie sa produca in finalul lui, in implinirea vremurilor lucrarea aceasta mareata: UNIREA IN HRISTOS A TUTUROR LUCRURILOR. Lucrarea unirii fiind rodul final al voii lui Dumnezeu, apostolul Pavel uimit si el de intelepciunea si puterea lui Dumnezeu, stiind cat de greu era pentu Iudei si chiar si pentru Greci sa inteleaga, sa primeasca si sa creada lucrarea unirii tuturor lucrurilor in Hristos, aduce in lumina insemnatatea mare a unirii tuturor lucrurilor cand zice: A lucrurilor din ceruri si a lucrurilor de pe pamant. Despartirea, separarea, indepartarea, vrajmasia sunt intiparite adanc in mintea si-n natura omului pamantesc. Pentru omul pamantesc, pentru omul care traieste inca in vremea stapanirii pacatului, pentru omul care are marama vremi lui Adam inca pe fata lui, pentru omul care nu cunoaste Taina voii lui Dumnezeu, unirea tuturor lucrurilor in Hristos este mai mult decat o nebunie. Omul pamantesc nu poate pricepe, si nu poate crede ca Dumnezeu uneste toate lucrurile de pe pamant intr-un singur trup, in Hristos. Daca unirea in Hristos a lucrurilor de pe pamant este o mare nedumerire pentru omul pamantesc, cat de mare tulburare produce in om, mintea firii pamantesti cand se vesteste unirea in Hristos a tuturor lucrurilor adica si a lucrurilor din ceruri. Isus a cunoscut felul de gandire al omului firesc si deaceea a zis El: Daca v-am vorbit despre LUCRURI PAMANTESTI, si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre LUCRURI CERESTI? Ioan3: 12. Isus deasemenea a vorbit de schimbarea, de reanoirea si unirea tuturor lucrurilor in locul unde gasim scris: Isus le-a raspuns: „Adevarat va spun ca ATUNCI CAND va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, LA INOIREA TUTUROR LUCRURILOR, voi, care M-ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel. Matei19: 28. Inoirea, asezarea si unirea tuturor lucrurilor in Hristos cred eu ca face parte din lucrurile ascunse de la facerea lumii, lucruri care au fost tot timpul in planul veacurilor, dar au fost descoperite ACUM in vremea lui Hristos potrivit Scripturi care zice: Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri in pilde; si nu le vorbea deloc fara pilda, ca sa se implineasca ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voi vorbi in pilde, VOI SPUNE LUCRURI ASCUNSE DE LA FACEREA LUMII Matei 13: 34,35.

Omul care a trait in VREMEA ACEEA, in vremea neascultari lui Adam, omul pamantesc obisnuit cu despartirea, separarea, indepartarea si vrajmasia, omul care nu a intrat IN Hristos pe poarta crucii Lui, omul care nu a vazut prin Duhul lucrurile ascunse de la facerea lumii, considera ca unirea tuturor lucrurilor in Hristos se va face tot sub o forma de separare adica lucrurile de pe pamant intr-un loc si lucrurile din ceruri in altul loc. In Hristos nu sunt doua locuri diferite: un loc pamantesc si unul altul ceresc, in Hristos este numai o singura stare cereasca, Trupul Lui, Sufletul Lui si Duhul Lui sunt de natura cereasca prin voia lui Dumnezeu, prin invierea din moarte. Planul inteleptului Creator este o mare comoara a tainelor si a gandurilor lui Dumnezeu, ce volum si ce greutate de slava poarta cuvintele scrise de apostol unde scrie el: Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute: fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri. Toate au fost facute prin El si pentru El. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. Ioan1: 3. Tatal iubeste pe Fiul si a dat toate lucrurile in mana Lui. Ioan3: 35. Caci Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El si SA IMPACE TOTUL CU SINE, ATAT CE ESTE PE PAMANT, CAT SI CE ESTE IN CERURI, FACAND PACE PRIN SANGELE CRUCII LUI.Coloseni1: 16,19,20.Toata plinatatea lui Dumnezeu a locuit si locuieste in Hristos in vederea finalizari planului lui Dumnezeu. Finalul planului lui Dumnezeu este chiar acesta prezentat de apostol, prezentat de toata Scriptura si de puterea Duhului lui Dumnezeu unde zice Scriptura: SA IMPACE TOTUL CU SINE, ATAT CE ESTE PE PAMANT, CAT SI CE ESTE IN CERURI, FACAND PACE PRIN SANGELE CRUCII LUI. Deci scopul final al planului lui Dumnezeu este sa impace TOTUL CU SINE, apostolul prin Duhul aduce in deplina lumina insemnatatea cuvantului “TOTUL” cand zice: , ATAT CE ESTE PE PAMANT, CAT SI CE ESTE IN CERURI. Care lucru de pe pamant sau din ceruri va ramane in afara SANGELUI CRUCII LUI? Care lucru va ramane in continuare intr-o stare de vrajmasie trecand peste jertfa crucii lui Isus Hristos? Care lucru nu numai de pe pamant dar chiar din ceruri va ramane neafectat, neschimbat, neampacat si neunit in fata puterii PLINATATII lui Dumnezeu asezata din plin in Isus Hristos Fiul dragostei lui Dumnezeu? Ce oare trebuia sa faca Fiul cu TOATE LUCRURILE pe care Tatal le-a asezat in mana Lui? Iata un raspuns potrivit: Si, dupa Lege, aproape totul este curatat cu sange; si fara varsare de sange nu este iertare. Dar, deoarece CHIPURILE lucrurilor care sunt in ceruri au trebuit curatate in felul acesta, trebuia ca insesi LUCRURILE CERESTI SA FIE CURATATE cu jertfe mai bune decat acestea. Evrei9: 22,23. Iata deci ca si lucrurile din ceruri au trebuit curatite printr-o jertfa mai buna decat jertfa prin sacrificarea animalelor, toate lucrurile trebuiau curatite, inoite, asezate si unite, imbracate in haina lor adevarata, haina lor originala cum spune Domnul in cartea lui Iov: Ca pamantul sa se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, si TOATE LUCRURILE SA SE ARATE IMBRACATE CA IN HAINA LOR ADEVARATA? Iov38: 14. Neascultarea lui Adam cel pamantesc iata ca a rodit in om despartire, indepartare, instrainare, vrajmasie, pedeapsa, chin si moarte, toate acestea sunt aceptate, crezute, cunoscute si cu multa ravna propovaduite de Imperiul Crestin. Cand insa este vorba de ascultarea lui Isus care a rodit in om apropierea, regasirea, iertarea, impacarea, curatire, darul harului lui Dumnezeu neprihanirea, unirea, bucuria vietii neperitoare, toate acestea sunt foarte greu de aceptat, greu de crezut, necunoscute inca, si interzis de a fi propovaduite in realitatea lor, de marea parte a conducatorilor Imperiului Crestin. Este evident ca unirea se poate face numai acolo unde este deja o despartire, o separare, ceia ce este unit, ceia ce este un intreg nu poate fi unit din nou, numai unde era, numai unde este inca o despartire, o fragmentare, numai acolo se face unirea.

Unirea tuturor lucrurilor In Hristos este in adevar o lucrare a lui Dumnezeu pe care mintea si intelepciunea omului pamantesc nu poate sa o inteleaga, aceasta lucrare, aceasta taina a voii lui Dumnezeu a fost tinuta sau pastrata ascunsa si fii oamenilor in rolarea veacurilor nu au vazut-o, nu au cunoscut-o, deaceea zice apostolul: Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui Veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă -. a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin. Romani16: 25-27. Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 1Corinteni2: 6-8. Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. PE EL IL PROPOVADUIM NOI, şi SFATUIM pe orice om, şi INVATAM pe orice om în toată înţelepciunea, ca să INFATISAM pe orice om DESAVARSIT IN Hristos Isus. IATA LA CE LUCREZ EU şi MA LUPT după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine. Coloseni1: 25-29. Pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.Coloseni2: 2,3. PRIN DESCOPERIRE DUMNEZEIASCA am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic (veacurilor) pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Efeseni3: 3-11.

Potrivit tainei voii lui Dumnezeu, asezata in planul veacurilor toate lucrurile, de pe pamant si din ceruri sunt si vor fi unite in final in Hristos. Referitor la toate lucrurile de pe pamant iata ca Scriptura declara ca TOATE lucrurile de pe pamant trebuie sa fie unite in Hristos, asa dar care lucru de pe pamant va ramane oare separat, neunit si despartit de Hristos? Daca toate lucrurile de pe pamant trebuie sa fie unite in Hristos, aceasta inseamna ce a declarat inca de la inceputul zidirii Duhul Sfant si Scriptura ca adica Hristos nu este numai Inceputul dar tot El este si SFARSITUL TUTUROR lucrurilor. In El, in Hristos se intalnesc si sunt din nou unite toate lucrurile. Omul care priveste si cunoaste numai pe Adam cel neascultator va privi si va cunoaste numai ceia ce a venit prin el. Cine priveste si cunoaste numai pe Adam cel pamantesc nu va vedea si nu va cunoaste UNIREA In Hristos, in Adam cel pamantesc nu este unire, prin el si in el este numai despartire, numai indepartarea, numai vrajmasie, numai vina si pedeapsa, numai stapanirea pacatului si-a moarti, numai chin si durere. Prin Adam cel pamantesc a venit moartea care a produs si produce numai despartire, dar prin Isus Hristos a venit viata care produce numai apropiere, numai iertare, impacare si UNIRE. Numai prin descoperirea Tainei voii lui Dumnezeu poate omul sa vada, sa inteleaga si sa se bucure de unirea tuturor lucrurilor in Hristos. Aceasta Taina a voii lui Dumnezeu a fost ascunsa adanc in Dumnezeu in lungimea veacurilor, fii oamenilor nu au vazut-o nu au cunoscut-o, asa dar nu aveau ce sa vorbeasca despre ea. In rolarea veacurilor au fost putini oameni carora Dumnezeu le-a descoperit intr-o masura mica bogatiile acestei taine. Daca Hristos Taina voii lui Dumnezeu a fost ascuns in toata vremea lui Adam, este evident ca si ceia ce era si este asezat de Dumnezeu in Hristos a fost ascuns. La implinirea vremi Hristos a fost aratat iar acum prin Duhul Sfant Dumnezeu descopera comoara bogatiilor Lui asezate in El.

Unirea in Hristos a fost un secret, o taina nearatata, necunoscuta, dar acum unirea in Hristos este descoperita, este propovaduita si crezuta de slujitorii si trimisii lui Hristos. Asa dar consecintele neascultari lui Adam nu au fost si nu sunt scopul final si sfarsitul planului lui Dumnezeu. Rodul neascultarii lui Adam nu a fost si nu este un secret, nu este o taina ascunsa, rodul si consecintele neascultarii au fost inca de la nasterea pacatului si sunt inca auzite, vazute, simtite, cunoscute si experimentate de multimea omenirii. Propovaduirea neascultari lui Adam si urmarile ei nu este o descoperire a Duhului, nu a fost si nu este Evanghelia Vestea Buna, nu este cu adevarat o veste noua, nu este nicidecum un lucru nou, ea face parte din lucrurile vechi care urmau sa fie schimbate, care urmau sa fie inlocuite cu lucruri noi. Rodul neascultarii, adica plata pentru pacatul neascultarii nu a fost si nu este un dar trimis omului, nu este o comoara, o bogatie despre care omul trebuie sa fie informat si pe care omul este chemat sa o primeasca. Plata pentru pacatul neascultarii chiar daca nu este propovaduita, chiar daca nu este crezuta, chiar daca nu este aceptata si chiar daca ea nu este cunoscuta si omul nu stie de unde vine, totusi ea este prezenta in fiecare fiinta omeneasca care este inca in Adam. Plata pentru pacatul neascultarii a venit peste omenire fara sa fie dorita, chemata, crezuta, aceptata si cunoscuta, ea nu este DARUL lui Dumnezeu DARUIT omului, ea a venit peste om ca o plata, ca o pedeapsa pentru vina neascultarii, ca un vrajmas, ca un hot inarmat LOVIND omul chiar in puterea vietii care-I fusese data. Adam si pacatul neascultari lui, pedeapsa pentru neascultare lui adica moartea nu sunt Taina Voii lui Dumnezeu, nu sunt Evanghelia Vestea Buna, nu sunt nicidecum Taina lui Dumnezeu Tatăl, adică Hristosul, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.

Neascultarea lui Adam, pacatul lui, judecata, pedeapsa si tot ce a venit prin el nu sunt nicidecum Vestea Buna a fagaduintelor lui Dumnezeu si nu sunt nici bogatia slavei Tainei lui Dumnezeu despre care scrie apostolul unde zice el: “Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.”Apostolul fiind TRIMISUL lui Dumnezeu in Hristos Isus descrie in cateva cuvinte scopul, motivul si mesajul trimiteri si a slujbei lui unde scrie el: Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine. Cat despre el si ceilalti care erau cuprinsi in cuvantul NOI, ei au fost trimisi sa-L propovaduiasca pe El adica pe Hristos care de fapt era Taina tinuta ascunsa din vesnicii si in toate veacurile, dar care taina a fost descoperita si a fost aratata sfintilor Lui adica sfintilor apostoli si proroci ai lui Hristos. Ei nu au fost trimisi de Dumnezeu sa-l propovaduiasca pe Adam cel neascultator sau sa propovaduiasca toate lucrurile venite prin el. Ei nu au fost trimisi sa propovaduiasca neascultare lui Adam, pacatul lui si plata pentru pacatul lui, lucruri care erau cunoscute si care erau prezente si active in fiinta umana. Ei nu au fost trimisii si slujitorii lui Adam cel pamantesc, deaceea mesajul principal si propovaduirea lor nu era in mare parte despre vremea, randuiala si neascultarea lui Adam unde oameni toti erau OAMENI VINOVATI, OAMENI PACATOSI IN MANA UNUI DUMNEZEU MANIOS. Apostolul Pavel aduce in lumina acest adevar unde scrie el: Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte SLUJITORI ai lui Hristos şi ca nişte ISPRAVNICI AI TAINELOR LUI DUMNEZEU. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul INCREDINTAT lui.1Corinteni4: 1,2. O neandoielnica realitate contin cuvintele apostolului Petru unde scrie despre chemarea si trimiterea lucratorilor lui Hristos: Ca nişte buni ISPRAVNICI ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a PRIMIT. Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un MARTOR al patimilor lui Hristos şi PARTAS al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.1Petru4: 10, 5:1,2.

Iata declaratia trimisilor, a slujitorilor lui Isus Hristos, ei au fost chemati sa fie slujitori ai lui Hristos administrand si vestind oamenilor lucrurile care sunt in Hristos, bogatia comorilor si a tainelor lui Dumnezeu. Ei erau ISPRAVNICI ai tainelor lui Dumnezeu asezate si ascunse in Hristos. Ei au cautat sa fie CREDINCIOSI in lucrurile INCREDINTATE lor. Ei nu au inceput in Hristos si nu dupa mult timp sa sfarseasca in Adam cel pamantesc. Ei nu au fost slujitori si nici ispravnici ai lui Adam cel pamantesc, ei nu au propovaduit lucrurile trecatoare venite prin Adam ca fiind vesnice, eterne. In descoperirea si aratarea lui Hristos ei au aflat ca neascultarea lui Adam nu era sa fie vesnica, ea trebuia sa sfarseasca in ascultarea lui Isus, pacatul lui nu era sa fie vesnic, el trebuia sa fie iertat, ridicat si nimicit in moartea lui Isus, pedeapsa lui, chinul lui, moartea lui nu era sa fie vesnica, ea trebuia sa sfarseasca in puterea jertfei a morti si a invierii lui Isus acolo unde cheile mortii si a Locuintei mortilor au fost predate in mana lui Isus Hristos Mielul lui Dumnezeu, si toti oameni prin El au dreptul la invierea din morti si la mostenirea vietii neperitoare. Ei nu au fost ispravnici, administratori si propovaduitori ai neascultarii eterne, ai despartirii eterne, ai pedepsei si a mortii eterne, ei au fost ispravnici ai HARULUI FELURIT al lui Dumnezeu asezat si descoperit nu in Adam cel pamantesc ci in Isus Hristos Domnul Vietii. Ei nu au fost gasiti ca voluntary in ispravnicia lor, lor le-a fost INCREDINTATA slujba si ispravnicia, ei AU PRIMIT darul harului lui Dumnezeu prin care au devenit ISPRAVNICI BUNI ai harului felurit. Ei au fost MARTORI ai patimilor lui Hristos si au devenit PARTASI ai slavei care urma sa fie descoperita in continuare. In Adam cel pamantesc nu au fost ascunse tainele lui Dumnezeu. Faptele lui Adam, pacatul, despartirea, pedeapsa si moartea nu sunt ascunse, nu sunt tainele intelepciuni si ale harului lui Dumnezeu, asa dar omul nu are nevoie de o descoperire, omul poate foarte usor sa vorbeasca despre ele. Omul nu are nevoie sa fie chemat, sa-I fie descoperit si sa-I fie incredintata lucrarea aceasta ca o ispravnicie ca un dar primit de la Dumnezeu. Aceasta se poate vedea practic si acum in vremea anului 2013, cei mai multi propovaduitori, sunt slujitori lui Adam cel pamantesc vestind cu ravna pacatul, despartirea, pedeapsa si moartea. Omul care este inca in Adam, care este inca un slujitor al lui Adam nu poate sa fie si in Hristos, un slujitor al lui Hristos, nu poate sa vesteasca lucrurile ascunse in Hristos. Pentru omul care nu a venit inca la Hristos, care inca nu este IN Hristos, lucrurile tainice care sunt IN Hristos: apropierea, iertarea, impacarea, sfintirea, neprihanirea, viata si UNIREA sunt considerate ca fiind o imposibilitate, o nebunie, ba chiar o invatatura nimicitoare, o erezie.

Unirea tuturor lucrurilor in Hristos este scopul si tinta finala a planului lui Dumnezeu, unirea aceasta a fost gandita, hotarata, proiectata, terminata si asezata de Dumnezeu in planul veacurilor inaintea oricarui inceput. Necunostinta, necredinta si impotrivirea omului nu poate anula, nu poate opri faptul unirii. Unirea in Hristos nu are nevoie de aprobarea omului pamantesc. Dumnezeu era in Hristos impacand lumea de oameni cu Sine fara sa ceara parerea, consimtamantul lumii. Iata ca lumea omeneasca era neunita, era despartita, era formata din doua popoare foarte diferite intre ele. Un popor era numit Israel iar celalalt popor erau numit poporul Neamurilor. Cand acestea doua popoare au fost UNITE intr-un singur trup prin crucea lui Isus, si cand acesta singur trup a fost impacat cu Dumnezeu in Isus Hristos, iata ca Dumnezeu nu a cerut parerea celor doua popoare. Dumnezeu nu a cerut parerea Bogatului din Locuinta mortilor si nici a lui Lazar din sanul lui Avraam cand in puterea crucii lui Isus cei doi au fost uniti intr-un singur trup devenind mostenitori ai aceleiasi fagaduinte. Dumnezeu in marea Lui indurare, in harul Sau aratat in Hristos Isus a inlaturat zidul despartitor, prapastia mare de la mijloc care-i despartea, care era intre cei doi oameni fara sa tina in socoteala neascultarea si pacatul necredintei lor. Omul secera ce a semanat, omul secera de unde a semanat si acest principiu nu poate fi schimbat. Dumnezeu deasemenea secera ce a SEMANAT si El secera din pamantul unde a semanat. Daca pamantul nu este un pamant bun El poate sa-l schimbe, El nu seamana grau si secera neghina, si nici cine a semanat neghina nu va secera grau. Cine seamana in firea pamanteasca a lui Adam va secera tot din firea pamanteasca putrezirea, lucruri trecatoare. Dar cine seamana in ascultarea Omului ceresc va secera tot din ascultarea Omului ceresc viata neperitoare. In Adam si in neascultarea lui toti oameni au fost judecati, dupa faptele lor, au fost gasiti si declarati vinovati si astfel vrednici de moarte, dar in ascultarea lui Hristos toti oameni sunt chemati sa PRIMEASCA darul harului lui Dumnezeu prin si in care sunt considerati apropiati, iertati, impacati, sfintiti, neprihaniti, uniti si vrednici in Hristos pentru mostenirea vietii neperitoare.

Adam cel neascultator si toata slujba lui pamanteasca cat si Isus Cel ascultator si toata slujba lui cereasca au fost asezati in planul de lucru al lui Dumnezeu inainte de orice inceput. Adam cel pamantesc trebuia sa fie aratat primul pe scena lumii, potrivit cu planul hotararilor lui Dumnezeu, mai intai vine ce este pamantesc, ce este trecator, ceia ce se poate termina, si numai dupa ce aceia ce era pamantesc sa terminat, vine ce este ceresc, ce este fara sfarsit, ceia ce nu se poate termina si ceia ce ramane vesnic. Asa dar Adam cel pamantesc, neascultarea si consecintele neascultari lui au fost inca de la inceputul lor auzite, vazute, simtite si traite de toti oamenii. In neascultarea lui Adam fata lui Dumnezeu era ascunsa, fata lui Dumnezeu era intoarsa de la ei, mania lui Dumnezeu era peste ei ca un rod al neascultarii lor. Moise care a trait si el in timpul si in vremea neascultarii lui Adam a dorit mult sa vada, sa fie luminat de chipul slavei fetei lui Dumnezeu dar in vremea neascultarii lui Adam nimenea nu putea vedea fata lui Dumnezeu potrivit Scripturi care zice: Domnul a zis: „Fata nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca!” (Exod.33:20) Iar cand Imi voi trage mana la o parte de la tine, Ma vei vedea PE DINAPOI; dar FATA MEA nu se poate vedea.” (Exod.33:23). Potrivit cu desenul planului lui Dumnezeu neascultarea lui Adam nu trebuia sa fie VESNICA, despartirea, indepartarea si pacatul lui nu trebuia sa fie VESNIC, desasemenea nici plata pentu pacatul lui, adica moartea nu trebuia sa fie VESNICA. Dumnezeu de la inceput a desenat, a hotarat ca neascultarea lui Adam, pacatul, moarteasa si chiar omul vechi, Adam cel pamantesc sa sfarseasca in ASCULTAREA si crucea lui Isus. Avand in vedere binecuvantarea care avea sa vina in Samanta lui Avraam, in ascultarea si jertfa crucii lui Isus, Dumnezeu a poruncit lui Moise sa binecuvinteze copii lui Israel in fagaduinta zilei ascultarii lui Isus Hristos unde gasim scris: Domnul a vorbit lui Moise si a zis: „Vorbeste lui Aaron si fiilor lui si spune-le: „Asa sa binecuvantati pe copiii lui Israel si sa le ziceti: „Domnul sa te binecuvanteze si sa te pazeasca! Domnul sa faca sa lumineze FATA LUI peste tine si sa Se indure de tine! Domnul sa-Si INALTE FATA PESTE TINE si sa-ti dea pacea! Astfel sa puna Numele Meu peste copiii lui Israel, si Eu ii voi binecuvanta.”Numeri6: 22-27.

Toata vremea neascultari lui Adam fata lui Dumnezeu era intoarsa de la om, era ascunsa, numai in ascultarea lui Isus Hristos, in Samanta lui Avraam trebuia sa vina binecuvantarea tuturor familiilor pamantului. IN EL, IN HRISTOS ISUS fata lui Dumnezeu se inalta si straluceste peste om dupa cum gasim scris: Si neamurile vor cunoaste ca din pricina nelegiuirilor ei a fost dusa casa lui Israel in robie, din pricina faradelegilor ei savarsite de ea impotriva Mea; de aceea LE-AM ASCUNS FATA MEA si i-am dat in mainile vrajmasilor lor, ca sa piara toti ucisi de sabie. (Ezec.39:23) Le-am facut dupa necuratiile lor si dupa faradelegile lor si LE-AM ASCUNS FATA MEA. Pana cand, Doamne, ma vei uita neincetat? Pana cand Iti VEI ASCUNDE FATA de mine? (Ps.13:1) Nu-mi ASCUNDE FATA TA, nu departa cu manie pe robul Tau! Tu esti ajutorul meu, nu ma lasa, nu ma parasi, Dumnezeul mantuirii mele! (Ps.27:9) Intr-o izbucnire de manie, IMI ASCUNSESEM O CLIPA FATA DE TINE, dar Ma voi indura de tine cu o dragoste vesnica, zice Domnul, Rascumparatorul tau. (Isa.54:8) INTOARCE-TI FATA SPRE MINE si ai mila de mine, dupa obiceiul Tau fata de cei ce iubesc Numele Tau! (Ps.119:132) Caci Domnul este drept, iubeste dreptatea, si cei neprihaniti PRIVESC FATA LUI. (Ps.11:7) Dar eu, in nevinovatia mea, VOI VEDEA FATA TA: cum ma voi trezi, ma voi satura de chipul Tau. (Ps.17:15) si NU LE VOI MAI ASCUNDE FATA MEA, caci voi turna Duhul Meu peste casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezec.39:29) Inima imi zice din partea Ta: „Cauta fata Mea!” Si fata Ta, Doamne, o caut! (Ps.27:8) FA SA LUMINEZE FATA TA peste robul Tau, scapa-ma, prin indurarea Ta! (Ps.31:16). Ei vor vedea FATA LUI, si Numele Lui va fi pe fruntile lor. (Apoc.22:4).

Dragi mei neascultarea lui Adam consecintele neascultari lui, mania, pedeapsa, fata ascunsa, fata intoarsa a lui Dumnezeu, toata vremea lui si toata randuiala lui a fost auzita, vazuta, cunoscuta, simtita si traita de toti oameni pana la venirea lui Hristos Isus. Propovaduitorul neascultari lui Adam nu propovaduieste nimic nou, neascultarea lui Adam, pacatul si moartea sunt parte din tragica cadere, sunt o invatatura veche, toti oameni o cunosc. Daca Dumnezeu nu era bine voitor, daca nu era bucuros sa ne descopere ceia ce era ascuns, ceia ce in mare parte omenirea nu auzise, nu vazuse, nu cunoscuse si nu traise, adica sa ne descopere Taina voii Sale, Vestea Buna, atunci nu erau unii oameni chemati, invatati, imputerniciti, trimisi, propovaduitori, vestitori si ispravnici. Nu era nevoie sa fie vestit, propovaduit, adus la cunostinta ceia ce omenirea toata stia si cunostea deja, ceia ce omenirea traia practic in fiecare zi. Daca Dumnezeu nu pregatea in marea Sa-ndurare o cale, un mijloc de salvare a omului, o reantoarcere din nou in sanul Tatalui, atunci nu era o Evanghelie, nu era Vestea Buna, atunci cu adevarat despartirea, indepartarea, vina, pedeapsa omului, chinul sub puterea mortii erau VESNICE. Mii, sute de mii, milioane de oameni, multe generatii sa-au coborat in Locuinta mortilor fara sa auda, fara sa vada, fara sa cunoasca Taina voii lui Dumnezeu. Despre starea acestor generatii de oameni scrie apostolul Pavel unde scrie el: Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre in care traiati ODINIOARA, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti ODINIOARA, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti. De aceea, voi, care ALTADATA erati Neamuri din nastere, numiti netaiati imprejur de catre aceia care se cheama taiati imprejur, si care sunt taiati imprejur in trup de mana omului: aduceti-va aminte ca in VREMEA ACEEA erati fara Hristos, fara drept de cetatenie in Israel, straini de legamintele fagaduintei, fara nadejde si fara Dumnezeu in lume. Si pe voi, care ODINIOARA erati straini si vrajmasi prin gandurile si prin faptele voastre rele, El v-a impacat ACUM prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina; negresit, daca ramaneti si mai departe intemeiati si neclintiti in credinta, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei pe care ati auzit-o, care a fost propovaduita oricarei fapturi de sub cer si al carei slujitor am fost facut eu, Pavel.

Iata starea omenirii de ODINIOARA, ALTADATA, in VREMEA ACEEA, adica in vremea neascultarii lui Adam, in vremea cand fata lui Dumnezeu era ascunsa, in vremea cand cand oamenii erau copii ai maniei, cand Dumnezeu era manios. In vremea aceea cand marea parte a omenirii nu aveau nici o nadejde, nici o speranta, fara cunostinta de Hristos si fara cunostinta de Dumnezeu. Apostolul mentioneaza in scrierea lui ca neascultarea lui Adam si consecintele ei au afectat poporul Neamurilor si poporul lui Israel, adica toata omenirea a fost sub stapanirea pacatului si in robia mortii cand zice el: Voi erati morti, voi care altadata erati Neamuri, apoi cand vorbeste despre poporul lui Israel el zice: Intre ei eram si NOI ODINIOARA, adica si poporul lui Israel a fost afectat de neascultarea lui Adam. Apostolul nu era trimis sa propovaduiasca vremea neascultari lui Adam despre care oameni vremi aceleia aveau multa cunostinta, apostolul apeleaza la cunostinta si memoria lor cand zice:“Aduceti-va aminte ca in vremea aceea” Dar dupa ce reaminteste starea tragica a omului in vremea neascultari lui Adam, apostolul continua cu un cuvant de mare importanta, un cuvant care descopera omului o alta vreme, o alta randuiala, o alta stare, care descopera omului ceia ce era ascuns, ceia ce omul nu stia, acolo unde scrie apostolul: DAR DUMNEZEU, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata IMPREUNA CU HRISTOS (prin har sunteti mantuiti). In vremea aceasta, in vremea ascultari lui Isus, Acum, Astazi, IN EL, IN HRISTOS este descoperit, este aratat, este daruit si este chemata toata omenirea sa vada, sa cunoasca, sa creada si sa primeasca in dar comoara tainei gandurilor lui Dumnezeu, a fagaduintelor Lui desenate cu multa placere si bucurie in planul hotararilor lui Dumnezeu.

IN EL AVEM scrie apostolul prin lumina si descoperirea Duhului, IN EL AVEM TOTUL SI DEPLIN. In El adica in Hristos avem TOTUL si acest TOTUL este si complect, deplin. Un perfect intreg, un lucru terminat, ceva la care nu se mai poate adauga nimic si ceva din care nu lipseste nimic Aleluia! Tot ce avem deja IN Hristos nu este o intamplare, nimic nu a venit de la sine, nu este nici un produs al stiintei, al realizarilor omului pamantesc. Tot ce avem IN Hristos nu este meritul, plata sau rasplata pentru faptele omului pamantesc, tot ce avem IN Hristos nu s-a putut si nici nu se poate castiga, nu se poate produce si nu este rodul hotararilor si a sacrificiilor omului vinovat. Daca in neascultarea lui Adam Dumnezeu si-a descoperit mania, omul a fost judecat, a fost gasit vinovat si Dumnezeu l-a pedepsit cu moartea, in ascultarea lui Isus Dumnezeu si-a reantors fata spre om, iar in bogata lui indurare, pentru DRAGOSTEA CEA MARE cu care a iubit omul, macar ca omul era sub puterea si robia mortii, totusi apostolul continua scrierea minunilor harului lui Dumnezeu unde zice: Dumnezeu ne-a adus la VIATA IMPREUNA CU HRISTOS Aleluia! Aducerea omului la VIATA cu toate ca era proiectata in planul veacurilor inca de la inceput, totusi ea a fost aratata si indeplinita numai IN HRISTOS. Aducerea omului MORT, adica aducerea lui DIN MOARTE LA VIATA a fost facuta de Dumnezeu pentru DRAGOSTEA CEA MARE in timpul si in vremea lui Isus sau mai correct IMPREUNA CU HRISTOS. Omenirea moarta sau sub puterea mortii A FOST adusa la Viata impreuna cu Hristos. Deci cand Hristos Isus a fost adus din moarte la viata tot atunci A FOST intreaga omenire adusa din moarte la viata, adica impreuna cu Hristos. Iata vestea buna, iata glasul Evangheliei, iata ce avem deja IN Hristos, iata descoperirea acestei taine ascunsa de veacuri in Dumnezeu. Iata ce propovaduiesc trimisii, apostoli lui Hristos, ispravnici tainelor lui Dumnezeu, ispravnici harului felurit, martori si partasi slavei descoperirilor lui Dumnezeu. Iata sfarsitul morti, iata cat de departe a mers moartea, iata Vestea Buna, iata ca omenirea a fost adusa din moarte la viata in acelasi timp, impreuna cu Hristos. Oare ce au de spus in fata acestui adevar, ce mai pot propovaduii propovaduitorii morti dar nu numai ai morti, acei propovaduitori si fabricanti ai morti ETERNE. Iata unde s-a terminat ETERNITATEA mortii, iata unde si cand sa terminat stapanirea pacatului si puterea domniei lui Satan, iata unde sa terminat indepartarea, despartirea, vrajmasia, iata unde si cand sa asezat o punte sigura, o punte de trecere peste prapastia mare, iata unde a fost oprita calea cea lata care ducea la pierzare, iata unde Dumnezeu si-a reantors din nou fata spre si peste om creatura manilor Sale, ce mare har, ce mare indurare, ce mare dragoste, ce veste buna, ce Evanghelie cereasca, ce mare credinciosie contin fagaduintele lui Dumnezeu, ce mare trimitere, ce mare incredintare sa vestesti comoara intelepciuni, a tainelor inimi lui Dumnezeu.

Iata ce avem deja IN Hristos, ce mare diferenta, ce mare schimbare, cu adevarat imposibilul a fost facut posibil si marea furioasa, marea imposibilitatilor a fost trecuta pe adancul ei pe un drum uscat, simt nevoia pentru toti cei dragi in Hristos, pentru toti cititori sa mai afisez din nou cuvintele pline de adevar scrise de apostol: De aceea, voi, care altadata erati Neamuri din nastere, numiti netaiati imprejur de catre aceia care se cheama taiati imprejur, si care sunt taiati imprejur in trup de mana omului: (Netaiati imprejur poporul Neamurilor, iar taiati imprejur poporul lui Israel, acestea doua popoare reprezinta de fapt tot neamul omenesc) aduceti-va aminte ca in VREMEA ACEEA (vremea lui Adam, vremea neascultarii) erati fara Hristos, fara drept de cetatenie in Israel, straini de legamintele fagaduintei, fara nadejde si fara Dumnezeu in lume. DAR ACUM, IN HRISTOS ISUS,(vremea ascultari lui Isus Hristos) voi, care odinioara erati departati, ATI FOST APROPIATI prin sangele lui Hristos. Caci El este pacea noastra CARE DIN DOI A FACUT UNUL si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea, si, IN TRUPUL LUI, a inlaturat vrajmasia dintre ei, Legea poruncilor, in oranduirile ei, CA SA FACA PE CEI DOI SA FIE IN EL INSUSI UN SINGUR OM NOU, facand astfel pace; si A IMPACAT PE CEI DOI CU DUMNEZEU INTR-UN SINGUR TRUP, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia. El a venit astfel sa aduca VESTEA BUNA A PACII voua, celor ce erati departe, si pace celor ce erau aproape. Caci, PRIN EL, si unii si altii AVEM INTRARE LA TATAL, intr-un Duh. Inca de la inceputul zidirii toate lucrurile au fost asezate intr-o singura directie, calatorind in lungimea vremi spre un singur loc, avand toate impreuna un singur scop, sa participe toate la implinirea dorintei, a visului, a Tainei voii lui Dumnezeu adica UNIREA IN HRISTOS Aleluia!

Dragi mei in neascultarea lui Adam a fost demonstrata, a fost vazuta si masurata puterea, credinciosia, ascultarea si cunostinta omului pamantesc, dar in ascultarea lui Isus Hristos este descoperita, este demonstrata, este vazuta si cunoscuta marea comoara a intelepciuni, a tainei gandurilor lui Dumnezeu, plinatatea puteri dragostei Sale, scopul final al planului hotararilor si a voii lui Dumnezeu desenata in planul veacurilor. Pentru propovaduirea neascultari lui Adam si a consecintelor venite prin neascultarea lui, nu trebuie sa ai vreo trimitere cu incredintare, nu trebuie sa ai nici chiar o descoperire, orcine citeste si studiaza putin Sfanta Scriptura poate in timp foarte scurt sa fie un propovaduitor voluntar al neascultari, al pacatului si al morti venita prin Adam. De aceea cred eu ca cei mai multi oameni sunt propovaduitori voluntary (netrimisi de Hristos cu o lucrare descoperita, vazuta, inteleasa, deci nu o lucrare incredintata lor) si propovaduiesc lucruri vazute si cunoscute de multimea omenirii cum sunt acestea: Ispita si viclenia lui Satan, pacatul neascultari omului pamantesc, judecata lui, pedeapsa lui, chinul lui si moartea ca plata pentru pacatul lui. Dar pentru propovaduirea ascultari lui Isus si a bogatiilor nepatrunse, a tainei voii lui Dumnezeu trebuie sa ai o trimitere cu incredintare, trebuie sa ai o descoperire a tainelor ascunse, o lumina a Duhului pentru a vedea si intelege desenul inteleptului Arhitect din Planul Veacurilor, iata ce declara unul dintre apostoli lui Isus Hristos: Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, MI-A FOST DAT harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic (veacurilor) pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere. Efeseni3: 8-12.

Iata ca TOATE LUCRURILE care au fost despartite in neascultarea lui Adam sunt reunite intr-unul singur in Hristos, In El nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi UNA sau UNITI în Hristos Isus.Galateni3: 28. Aici, adica IN Hristos nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este TOTUL SI IN TOTI. Coloseni3: 11. IN Hristos, noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim UN SINGUR TRUP, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.1Corinteni12: 13. Reasezarea din nou, reunirea in Hristos a tuturor lucrurilor a fost profetita, a fost vestita si este o fagaduinta a lui Dumnezeu dupa cum gasim scris: 11. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi SA ASEZE DIN NOU TOATE LUCRURILE. Matei17: 11. Si să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la VREMURILE ASEZARII DIN NOU A TUTUROR LUCRURILOR; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime. Fapte3: 20,21. Isus le-a raspuns: „Adevarat va spun ca atunci cand va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, LA INOIREA TUTUROR LUCRURILOR, voi, care M-ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel. Matei19: 28. „TOATE LUCRURILE MI-AU FOST DATE IN MAINI DE TATAL MEU; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Matei11: 27.

Daca rodul neascultari lui Adam cel pamantesc in final a fost moartea si moartea aceasta a LOVIT toti oamenii, a trecut asupra, a stapanit peste toti oamenii, tot asa rodul ascultarii lui Isus Hristos in finalul ei este invierea din moarte, este deci viata, care este DARUITA tuturor oamenilor. Toti oameni care in Adam au fost loviti cu moartea, toti acei oameni IN Hristos sunt adusi la viata prin indurarea si darul harului lui Dumnezeu. Iata ca odata cu moartea lui Adam, in moartea lui au murit TOTI oameni, tot la fel odata cu invierea lui Isus Hristos din moarte, In El au inviat TOTI oameni. Iar dupa cum moartea venita prin Adam este o putere care a lucrat o despartire, o indepartare, o fragmentare, tot la fel invierea si viata neperitoare care este in Isus Hristos este puterea lui Dumnezeu care lucreaza in omul indepartat apropierea, iertarea, impacarea, sfintirea, neprihanirea si in final UNIREA in puterea vietii neperitoare Aleluia! In Adam cel pamantesc, in neascultarea lui toate lucrurile au fost miscate din ASEZAREA lor, totusi Dumnezeu facuse fagaduinta ca TOATE LUCRURILE care fusesera miscate din asezarea lor vor fi ASEZATE DIN NOU. Despre vremurile ASEZARI DIN NOU A TUTUROR LUCRURILOR a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime. Iata marea Taina a reasezarii din nou, a reunirii din nou a tuturor lucrurilor: a tuturor lucrurilor de pe pamant si a tuturor lucrurilor din ceruri, dupa cum declara Duhul Sfant si toata Scriptura: ;Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, SPRE A-SI UNI IARASI INTR-UNUL, IN HRISTOS, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.

Astazi, Acum in Hristos Dumnezeu vorbeste cu putere despre aceeasi fagaduinta prin gura tuturor sfintilor Sai in Hristos Isus, da, El vorbeste si astazi despre implinirea neantarziata a fagaduintei vestita inca din vechime, in vremea neascultarii lui Adam: Unirea in Hristos a tuturor lucrurilor. Dumnezeu nu a fost inselat in fagaduinta Lui, Dumnezeu nu si-a schimbat hotararea, si planul Lui este tot acelasi. Separarea tuturor lucrurilor nu este fagaduinta lui Dumnezeu si nici Taina voii Sale sau scopul FINAL al planului Sau. Moartea venita prin neascultarea lui Adam nu este SFARSITUL tuturor lucrurilor, Hristos si viata neperitoare venita prin voia si indurarea lui Dumnezeu, prin ascultarea lui Hristos Isus este SFARSITUL TUTUROR LUCRURILOR. IN Hristos, in Taina voii lui Dumnezeu, in ascultarea si prin jertfa CRUCII lui Isus Hristos este complect indeplinita hotararea si planul voii lui Dumnezeu in vederea ASEZARII DIN NOU, in vederea INOIRII si UNIRII TUTUROR LUCRURILOR: a lucrurilor de pe pamant si a lucrurilor din ceruri Aleluia! Unirea aceasta, harul felurit, darul dragostei lui Dumnezeu in Hristos a fost Taina voii lui Dumnezeu tinuta ascunsa in lungimea tuturor veacurilor. Fii oamenilor din veacurile trecute nu au cunoscut aceasta Taina IN FELUL in care a fost si este descoperita ACUM prin Duhul, sfintilor oameni ai lui Hristos. Oameni vremilor din trecut nu au fost trimisi sa veasteasca, sa propovaduiasca Taina voii lui Dumnezeu, pentru ei in vremile acelea Taina voii Sale era acoperita, era ascunsa. Ei erau in CERCETARE, ei erau in CAUTARE, uni din ei proroci ai lui Dumnezeu au prevestit, au prorocit despre harul maret al Tainei voii lui Dumnezeu unde citim: Prorocii, care au prorocit despre harul care va era pastrat voua, au facut din mantuirea aceasta TINTA CERCETARILOR SI CAUTARII LOR STARUITOARE. EI CERCETAU SA VADA ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos, care era in ei, cand vestea mai dinainte patimile lui Hristos si slava de care aveau sa fie urmate. Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi LE-AU VESTIT ACUM cei ce v-au propovaduit Evanghelia PRIN DUHUL SFANT trimis din cer si in care chiar ingerii doresc sa priveasca.1Petru1: 10-12.

Este foarte adevarat ca lucrurile acestea prevestite de sfinti proroci despre SLAVA UNIRII IN HRISTOS au fost vestite ACUM, adica in vremea lui Hristos si continua sa fie vestite de oameni lui Hristos, de TRIMISII Lui prin puterea si descoperirea DUHULUI SFANT. Ei continua sa propovaduiasca o Evanghelie, Vestea Buna prin Duhul Sfant trimis din cer. Descoperirea acestei Taine si a planului lui Dumnezeu a fost o descoperire a Duhului, este si contina sa fie o descoperire PROGRESIVA a Duhului Sfant, descoperire care va continua si va fi aratata in nemarginita ei bogatie intr-o slava mereu crescanda in cursul veacurilor viitoare unde cu bucurie declara Scriptura: Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). El ne-a inviat impreuna si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus, CA SA ARATE IN VEACURILE VIITOARE nemarginita bogatie a harului Sau, in bunatatea Lui fata de noi in Hristos Isus. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Efeseni2: 4-9. Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, LA O NADEJDE VIE si la o mostenire nestricacioasa si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie DESCOPERITA IN VREMURILE DE APOI! In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere, si care totusi este incercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, LA ARATAREA lui Isus Hristos. 13. De aceea, incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-va toata nadejdea in harul care VA FI ADUS la aratarea lui Isus Hristos. 1Petru 1: 3-7,13. Dar, cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni, El ne-a mantuit, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin innoirea facuta de Duhul Sfant, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mantuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, SA NE FACEM, IN NADEJDE, mostenitori ai vietii vesnice. Tit 3: 4-7. „Cheama-Ma, si-ti voi raspunde; si iti voi vesti lucruri mari, LUCRURI ASCUNSE PE CARE NU LE CUNOSTI.”Ieremia33: 2,3. Cine a facut si a implinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la inceput, Eu, Domnul, CEL DINTAI SI ACELASI PANA IN CELE DIN URMA VEACURI.” Isaia41: 4.

Multi oameni, multi propovaduitori ai pacatului, ai despartirii, ai indepartarii, ai vrasmasiei, ai prapastiei aceia mare, ai pedepsei si ai mortii, multi din oameni care acum sunt inca in intuneric, care stau cu spatele lor spre ascultarea lui Isus, spre harul si indurarea Divina, spre jertfa crucii lui Isus si spre Taina voii lui Dumnezeu, privind tinta numai la neascultarea lui Adam, facand din aceasta (neascultarea lui Adam si consecintele ei) tinta cercetari lor staruitoare, in vremile si in veacurile viitoare, in descoperirea progresiva a Duhului, se vor intoarce cu fata spre Taina voii lui Dumnezeu, prin Duhul vor vedea ceia ce era ascuns si vor propovadui cu bucurie bogatia harului felurit, darul dragostei lui Dumnezeu aratat in Isus Hristos Domnul nostru. Da, Amin! Aleluia! Si ei privind spre marea jertfa a CRUCII lui Isus se vor alatura prorocilor, apostolilor, Scripturilor si prin Duhul Sfant vor declara Taina voii, a indurarii, a harului maret, a intelepciunii, finalul planului si a visului lui Dumnezeu: UNIREA IN HRISTOS. Tot mai multi oameni vor face din descoperirea acestei manturi, din unirea tuturor lucrurilor in Hristos, tinta cercetarilor si a cautarii lor staruitoare si prin Duhul lui Hristos vor declara aratand spre crucea lui Isus: IN EL, IN HRISTOS AVEM, IN EL AVETI, IN HRISTOS NOI TOTI AVEM DEPLIN: APROPIEREA, IERTAREA, IMPACAREA, SFINTIREA, NEPRIHANIREA SI UNIREA IN PUTEREA VIETII NEPERITOARE Aleluia!

Iata ca TOATE LUCRURILE au fost impacate cu Dumnezeu prin jertfa lui Isus Hristos, prin sangele crucii Lui, lucruri care sunt in ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute: fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri, da, prin El Dumnezeu a impacat TOTUL cu Sine facand astfel pace. Spre Cruce alearga si-n sfanta jertfa a lui Isus Hristos se aduna, se intalnesc si sfarsesc toate lucrurile, toate fapturile si toate acestea unite impreuna in crucea lui Isus, pe plan orizontal si pe plan vertical formand un singur sunet, formand o singura voce, declara o singura declaratie dupa scrierea apostolului care zice: M-am uitat, si, imprejurul scaunului de domnie, in jurul fapturilor vii si in jurul batranilor, am auzit glasul multor ingeri. Numarul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!” SI PE TOATE FAPTURILE care sunt in cer, pe pamant, sub pamant, pe mare, si tot ce se afla in aceste locuri, le-am auzit zicand: „A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor!” Si cele patru fapturi vii ziceau: „Amin!” Si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant si s-au inchinat Celui ce este viu in vecii vecilor! Apocalipsa5: 11-14. Apostolul Ioan a vazut si a auzit cuvintele care formau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu si cantarea Mielului. Acestea doua cantari impreuna formeaza una singura declaratie, unul singur mesaj: Victoria plina de slava a planului lui Dumnezeu asezat, descoperit si deplin implinit in puterea crucii lui Isus cum zice Scriptura: Si am vazut ca o mare de sticla amestecata cu foc; si pe marea de sticla, cu lautele lui Dumnezeu in mana, stateau biruitorii fiarei, ai icoanei ei si ai numarului numelui ei. Ei cantau cantarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, si cantarea Mielului. Si ziceau: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor! CINE NU SE VA TEME, DOAMNE, SI CINE NU VA SLAVI NUMELE TAU? Caci numai Tu esti sfant, si TOATE NEAMURILE VOR VENI SI SE VOR INCHINA INAINTEA TA, pentru ca judecatile Tale au fost aratate!” Apocalipsa15: 2-4. Dragi mei cititori, dragi prieteni UNIREA tuturor lucrurilor in Hristos este finalul planului lui Dumnezeu, este ULTIMA STATIE unde se intalnesc toate lucrurile, toate drumurile, toate fapturile. Neascultarea si pacatul, omul vechi, pedeapsa, moartea si chinul Iazului de foc, toate acestea si toate cate au venit prin Adam cel pamantesc se opresc, se intalnesc si nu pleaca mai departe de ultima statie crucea jertfei lui Hristos. O bogatie mare, un adevar neanvins contin cuvintele Scripturi care zice: O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si, in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin. Romani11: 33-36. Privind versetul 36 intr-o interpretare mai aproape de original, vom vedea valoarea, directia si insemnatatea celor scrise. Iata o interpretare in Limba Engleza al acestui verset: For from Him and through Him and to Him are all things. [For all things originate with Him and come from Him; all things live through Him, and all things center in and tend to consummate and to end in Him.] To Him be glory forever! Amen (so be it). Din El, prin El si la El, spre El, in El se consuma toate lucrurile, si toate lucrurile centreaza in, tind sa se consume si sa sfarseasca in El (Pentruca toate lucrurile au originea lor In El, si vin din El, toate lucrurile traiesc, exista prin El, si toate lucrurile centreaza in, tind sa se consume si sa sfarseasca in El) Aleluia, Amin! Pentru mai multe informatii vizitati va rog: http://www.kingdomplan.net Cu multa stima si respect David Ilea

Unirea cu Hristos

de Michael Horton

Salvador a fost un spion cubanez, infiltrat în Miami pentru a afla secrete militare de la guvernul Statelor Unite. Cu toate acestea, naţionaliştii cubanezi cu care Salvador s-a asociat fără a-şi dezvălui identitatea reală l-au determinat în cele din urmă pe abilul spion să renunţe la loialitatea lui faţă de Castro. Ca urmare, Salvador s-a predat guvernului Statelor Unite iar acesta i-a oferit azil, protecţie şi o nouă identitate. Guvernul a înscenat „uciderea” lui Salvador astfel încât oficialii lui Castro să îşi considere spionul mort, iar odată acest plan îndeplinit lui Salvador i s-au eliberat documente noi, a primit un nume nou şi o nouă viaţă.

Pavel face apel la acest gen de limbaj atunci când răspunde la întrebarea: „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” cu familiarul său răspuns: „Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (Rom. 6:1-5).
Apostolul merge mai departe şi vorbeşte despre răstignirea vechii noastre identităţi şi despre îngroparea acesteia, în timp ce credinciosul e trezit la o nouă viaţă. „Să nu uităm niciodată că vechiul nostru eu a murit împreună cu El pe cruce, astfel încât tirania păcatului asupra noastră să poată fi sfărâmată – pentru că despre un om mort se poate spune pe drept cuvânt că este liber de sub puterea păcatului” (v.7, traducerea Phillips).

Israel şi-a căutat multă vreme identitatea prin conformarea la cerinţele Legii. Prin ritualurile exterioare, mulţi credeau că unirea cu Legea şi cu Moise va duce la identitatea ce aduce împlinire, speranţă şi mântuire. Însă numai Hristos a avut în El Însuşi, atât în esenţa Sa cât şi în faptele Sale, neprihănirea pe care Dumnezeu o cere de la omenire. De aceea, doar prin unirea cu Hristos credinciosul poate să se bucure de identitatea celui ce Îi aparţine lui Dumnezeu. „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har” (v.14).

Această nouă identitate nu e ceva ce putem obţine prin convertirea noastră sau prin încercarea noastră de a ne-o asuma. Ea ne este dată de Dumnezeu în îndurarea Sa, fără ca noi să avem vreo contribuţie în acest sens şi fără ca ceva din noi să o merite. La fel cum Salvador nu mai putea să se întoarcă vreodată la vechea sa identitate şi era de-acum devotat celor ce i-au dat această nouă identitate, tot aşa „eliberaţi din slujirea păcatului, voi aţi intrat în slujba neprihănirii” (v.19). Înainte, nu am fi răspuns favorabil la nici una din cerinţele neprihănirii, dar acum, pentru că suntem uniţi cu Hristos, sentimente noi şi un devotament nou produc o slujire nouă.

Este important să ne dăm seama că Hristos nu vine să îmbunătăţească vechiul eu, să îl călăuzească şi să îl redirecţioneze către o viaţă mai bună; El vine să ne ucidă, ca să ne poată trezi la o viaţă nouă. El nu este prietenul omului cel vechi, bucuros să îl poată ajuta pe acesta. Este duşmanul lui de moarte, care intenţionează să îl înlocuiască cu un om nou. Observaţi că naşterea din nou nu este acelaşi lucru cu îndreptăţirea. Teologul wesleyan contemporan, John Lawson, confundă îndreptăţirea cu naşterea din nou exact în aceeaşi manieră în care au făcut-o învăţaţii medievali: „Îndreptăţirea este etapa iniţială şi esenţială a unei vieţi noi, schimbată în bine în minte şi în inimă, în voinţă şi în faptă.” Mai mult, „regenerarea este un cuvânt care descrie primul pas din viaţa credinţei mântuitoare în Hristos. Termenul legal ‘îndreptăţire’ se referă la acest pas…” (Introducere la doctrina creştină: Zondervan, pag. 226-7).
Noi nu suntem îndreptăţiţi prin convertire; dimpotrivă, convertirea sau naşterea din nou este darul lui Dumnezeu dat celor ce sunt morţi spirituali şi, prin urmare, incapabili să Îl aleagă pe Hristos. În naşterea din nou, Dumnezeu acordă credinţa necesară pentru a răspunde pozitiv şi prin această credinţă, nu prin convertire în ea însăşi, o persoană este acceptată de Dumnezeu.

Ce este „unirea cu Hristos”?
Dacă această doctrină este, aşa cum scria John Murray, „adevărul central al întregii doctrine a mântuirii,” ce înseamnă ea şi de ce este atât de importantă?

Mai întâi, unirea cu Hristos descrie realitatea despre care scria Pavel în Romani, capitolul şase. Aşa cum soţul şi soţia sunt uniţi prin căsătorie iar părintele şi copilul sunt uniţi prin naştere, tot aşa şi noi suntem uniţi cu Hristos prin botezul Duhului Sfânt. Cei ce sunt familiari cu discursurile istorice (chiar şi contemporane) ale predicării reformate şi luterane vor recunoaşte imediat accentul pus pe lucrarea obiectivă a lui Hristos în istorie. Teme ca alegerea, întruparea, ispăşirea înlocuitoare, ascultarea activă şi pasivă a lui Hristos, îndreptăţirea, înfierea şi aspectul obiectiv al sfinţirii (adică declaraţia că noi suntem deja sfinţi în Hristos), formează dieta predicilor celor mai bune şi mai credincioase Bibliei. Fiecare din aceste teme au rolul să aducă aminte credinciosului că neprihănirea lui sau a ei nu se găseşte înăuntru, ci în afară.

Cu toate acestea, există un aspect subiectiv al unirii noastre cu Hristos care primeşte o atenţie egală în Scriptură şi, prin urmare, cere o atenţie egală din partea noastră. Calvin scria, „Trebuie să înţelegem că atât timp cât Hristos rămâne în afara noastră, iar noi suntem despărţiţi de El, tot ce a suferit El şi tot ce a făcut pentru mântuirea rasei umane rămâne în zadar şi fără nici o valoare pentru noi… Tot ce are El nu înseamnă nimic pentru noi până nu creştem într-un singur trup cu El” (Teze, III.i.1).
Toată neprihănirea noastră, toată sfinţenia, răscumpărarea şi binecuvântarea se găseşte în afara noastră – în Persoana şi în lucrarea lui Hristos. Aceasta a fost declaraţia Scripturilor şi, urmând textul sacru, al reformatorilor, în faţa unei neprihăniri subiective ce se găseşte în credincios. Şi totuşi, aşa cum arată Calvin, această „neprihănire străină” care îi aparţine altcuiva din exteriorul nostru nu ar însemna nimic dacă această neprihănire ar rămâne pentru totdeauna în afara noastră. În acest punct ne-ar putea ajuta o ilustraţie. În primul meu an de colegiu, am plecat în Europa cu câţiva prieteni şi am rămas fără bani. Din fericire, părinţii mei au fost de acord să depună suficienţi bani în contul meu pentru a acoperi cheltuielile. Erau acei bani ai mei de-acum? Nu i-am câştigat eu. Nu am lucrat pentru ei. Nu erau ai mei în sensul că am făcut ceva ca să-i obţin. Dar acum erau în contul meu şi puteam să îi consider proprietatea mea.
Deşi nimic din neprihănirea noastră nu e a noastră, Hristos este al nostru! Deşi nimic din sfinţenia noastră nu ne aparţine, putem spune, păstrând respectul cuvenit, că Hristos ne aparţine! Demonii ştiu că Hristos e neprihănit, dar ei nu cred, nu pot să creadă, că El este neprihănirea lor.

De aceea, este esenţial să îndreptăm atât privirea necredincioşilor cât şi a credincioşilor spre Hristos în afara propriilor lor experienţe şi fapte subiective, dar asta nu e totul! Hristos, Cel care a făcut tot ce era necesar pentru mântuirea noastră în istorie în afara noastră, acum vine să locuiască în noi în persoana Duhului Său Sfânt. „Dumnezeu a voit să facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia printre neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei” (Col. 1:27). Deşi siguranţa noastră este înrădăcinată în lucrarea obiectivă a lui Hristos pentru noi, este în acelaşi timp adevărat faptul că noi „cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său” (1 Ioan 4:13).

Ioan foloseşte această expresie a unirii în Evanghelia sa, unde se vorbeşte despre Isus ca fiind viţa, iar credincioşii sunt mlădiţele (Ioan 15). La fel cum mlădiţa e moartă despărţită de hrana dătătoare de viaţă a viţei, tot aşa oamenii sunt morţi spirituali dacă nu sunt legaţi de viţă. În altă parte, „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el” (Ioan 6:56). După cum botezul este un semn şi o pecete a legării noastre de viţă (începutul unirii noastre), Cina Domnului este un semn şi o pecete a hranei noastre pe care o primim fără întrerupere din viţă.

Pavel apelează la această doctrină ca principiu organizator al întregii sale teologii sistematice. Contrastul dintre primul Adam şi al doilea Adam din Romani 5 se bazează pe acest concept. „În Adam” noi avem tot ce are el: păcatul originar, judecata, condamnarea, frica, înstrăinarea; „în Hristos” noi avem parte de toată neprihănirea, sfinţenia, viaţa veşnică, îndreptăţirea, înfierea şi binecuvântarea Sa. Mai mult, „măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus…” (Efes. 2:5). „Am fost răstignit împreună cu Hristos,” declară Pavel, „şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2:20).

Astfel, această doctrină este cercul ce uneşte spiţele mântuirii şi le menţine în unghiul potrivit. Expresia „În Hristos” (adică prin unirea cu El) apare, după cum am numărat eu, de nouă ori în primul capitol din Efeseni. Aleşi în Hristos înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu ne-a dat harul să fim acceptaţi „în Prea Iubitul Lui”. El nu ne poate iubi direct din cauza păcătoşeniei noastre, dar ne poate iubi atunci când suntem uniţi cu Hristos, pentru că El este Cel iubit de Tatăl. „În El avem răscumpărarea”; „în El am fost făcuţi moştenitori”, şi aşa mai departe.

Unirea cu Hristos şi convertirea
Această doctrină este un alt fel de a spune „Numai Hristos!” Toate binecuvântările spirituale din locurile cereşti se găsesc în El. Chiar şi darurile Duhului Sfânt sunt prin şi pentru slujirea lui Hristos Mijlocitorul. Nimeni nu se botează în Duhul Sfânt, ci este botezat de Duhul Sfânt în Hristos.
Regenerarea, sau naşterea din nou, este începutul acestei uniri. Dumnezeu aduce această legătură şi botezul chiar înainte să existe vreun semn de viaţă – pe când „voi eraţi morţi… Dumnezeu v-a adus la viaţă” (Efes. 2:1). Primul dar al acestei uniri este credinţa, unicul instrument prin care putem trăi şi putem rămâne în această viţă. Dar aceasta e o viţă bogată, plină de sevă hrănitoare ca să producă un rod îmbelşugat. Deşi noi nu suntem legaţi de viţă şi nici nu rămânem în ea din cauza rodului (care mlădiţă depinde de rod?), cei ce sunt cu adevărat mădulare ale lui Hristos în mod inevitabil aduc roadă. Prin unirea cu Hristos noi primim neprihănirea Sa atribuită (îndreptăţirea) precum şi neprihănirea Sa împărtăşită (sfinţirea).
Deci, convertirea la Hristos este un aspect al lucrării anterioare a harului lui Dumnezeu de unire a noastră cu Fiul Său. De aceea, în acest punct este esenţial să raportăm acest lucru la situaţia contemporană.

1. O schemă în două etape
Religia centrată pe om a creat întotdeauna două căi către viaţă: una pentru cel înzestrat spiritual şi alta pentru cei ce se mulţumesc cu cerul, dar nu îi preocupă „viaţa din belşug”. Roman-catolicismul (medieval şi modern) a prezentat aceasta prin distincţia dintre preoţime şi alţii din categoria „celor religioşi” pe de o parte, şi „cei laici” pe de altă parte. Mai mult, există cei ce s-au complăcut în păcate scuzabile (cele care întrerup părtăşia cu Dumnezeu) şi păcate de moarte (cele care şterg tabla şi fac o persoană să înceapă din nou de la zero).

Evanghelicii au făcut parţial acelaşi lucru, urmărind versiunea „Vieţii Înalte” a convertirii şi a vieţii creştine, în care super-sfinţii (adesea implicaţi în „slujire creştină totală”) sunt „umpluţi de Duhul Sfânt”, în timp ce creştinii normali (adică „fireşti”) reuşesc să ajungă în cer, dar fără să aibă vreunul din darurile Duhului Sfânt.

„Duhul Sfânt ne va umple cu puterea Sa în momentul în care ne supunem în totalitate”, declară Bill Bright, fondatorul organizaţiei Campus Crusade for Christ. „Dumnezeu şi-ar încălca propriile legi spirituale dacă l-ar forţa pe om să-I îndeplinească poruncile.” E tragic faptul că „În momentul convertirii voinţa umană se supune temporar în faţa voinţei lui Dumnezeu,” dar „după convertire inima îşi pierde frecvent prima sa dragoste” şi prin urmare ne cere să căutăm o nouă umplere. La fel cum credinciosul medieval se folosea de un anume ritual pentru a umple vasul harului care a început să picure din cauza unui păcat scuzabil, Bill Bright îndeamnă: „Dacă un creştin nu este umplut, el nu ascultă de porunca lui Dumnezeu şi păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu.” Ce se cere este ca acel creştin firesc să urmeze paşii care trebuie să-i fi fost familiari şi călugărului medieval: mai întâi, „meditează”; apoi, „obişnuieşte-te să petreci în fiecare zi un timp bine definit în rugăciune pentru călăuzirea lui Dumnezeu…”; creştinul trebuie de asemenea să îşi mărturisească fiecare păcat, pentru că „păcatul nemărturisit îi împiedică pe mulţi creştini să fie umpluţi cu Duhul Sfânt” (Manual pentru maturitate creştină, CCCI, pag. 133-145).
Charles Finney este citat aprobator de către Bright: „Creştinii sunt la fel de vinovaţi pentru că nu sunt umpluţi cu Duhul Sfânt ca şi păcătoşii pentru că nu se pocăiesc. Sunt chiar mai vinovaţi, pentru că, având mai multă lumină, ei sunt cu atât mai vinovaţi.” Şi Norman B. Harrison este citat: „Viaţa umplută de Duhul Sfânt… este singura viaţă care îi poate fi plăcută lui Dumnezeu.” Desigur, moştenitorii Reformei le răspund moştenitorilor evului mediu din zilele noastre că există o singură viaţă ce Îi poate fi plăcută lui Dumnezeu, şi aceea este viaţa lui Hristos. Pentru că viaţa Sa este acceptată iar noi suntem în El, ascunşi în El într-un fel, noi Îi suntem plăcuţi lui Dumnezeu şi suntem umpluţi de Duhul Sfânt, pentru că fiecare credincios beneficiază de tot ce are şi Hristos.

Ce fel de tată se împarte pe sine şi îşi împarte toate averile doar câtorva favoriţi iar celorlalţi le refuză tot ce are mai bun? Poate că unii vor răspunde, „Nu e vorba aici de generozitatea tatălui, ci de consimţământul fiilor de a primi.” Deşi acest lucru are coerenţă logică, el descoperă o perspectivă teologică fundamental diferită. Unirea cu Hristos nu este rezultatul deciziei, strădaniei, căutării, supunerii sau capitulării umane, ci a lui Hristos. Deşi suntem chemaţi să fim „plini de Duh” (Efes. 5:18), e vorba de o figură de stil: „Nu vă îmbătaţi de vin… Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” În alte cuvinte, asiguraţi-vă că sunteţi sub influenţa care trebuie!

2. Confundarea indicativului cu imperativul
Peste tot Scripturile ne oferă atât declaraţia a ce suntem noi în Hristos (indicativ) cât şi porunca să răspundem acestei declaraţii într-un anume mod (imperativ). De exemplu, Pavel nu rosteşte pur şi simplu un imperativ de genul, „Renunţă să mai trăieşti cu prietenul tău.” El spune, „Noi, cei ce am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Pavel nu-i cheamă pe oameni să moară faţă de păcat; el nu îi invită să intre într-un nivel mai înalt al vieţii îmbelşugate; nu se face apel la credincios să devină altceva decât ce el este deja. Credinciosul a murit, a fost îngropat, a înviat şi este aşezat împreună cu Hristos în locurile cereşti, şi aşa mai departe. Acestea nu sunt platouri pentru creştinii victorioşi care s-au predat cu totul, ci sunt realităţi pentru fiecare credincios, indiferent de cât de mică i-ar fi credinţa sau cât de slabă i-ar fi pocăinţa.
Astfel, trebuie să încetăm în încercarea noastră de a-i converti pe credincioşi la aceste realităţi prin imperative: „Fă asta”, „Mărturiseşte aceasta”, „Urmează aceşti paşi”, şi aşa mai departe. Unirea cu Hristos ne aduce la convertire iar convertirea ne conduce imediat la toate aceste realităţi astfel încât, aşa cum scrie Sinclair Ferguson, „Factorul determinant al existenţei mele nu mai este trecutul meu. Este trecutul lui Hristos” (Spiritualitatea creştină: cinci puncte de vedere, Zondervan, p. 57).

Pentru cei ce vorbesc ca şi cum umplerea cu Duhul Sfânt, darurile Duhului, îndreptăţirea, naşterea din nou şi unirea cu Hristos sunt lucruri ce pot fi obţinute prin ascultare de imperative, Pavel insistă: „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: ‘Cine se laudă, să se laude în Domnul'” (1 Cor. 1:30-31).

3. Pasivitate şi legalism
Unii creştini accentuează într-atât o pasivitate de genul „renunţă şi lasă-L pe Dumnezeu să lucreze” încât, chiar şi după convertire, ei se comportă de parcă ar crede că sunt încă „morţi în greşeli şi păcate” şi nu „înţeleg lucrurile Duhului lui Dumnezeu”. Dorind să atribuie totul harului şi lucrării lui Dumnezeu, ei confundă îndreptăţirea şi sfinţirea într-o măsură la fel de mare ca şi cei ce vor să sublinieze implicarea umană. În convertirea noastră iniţială noi suntem pasivi: mai degrabă acţionaţi decât activi, aşa cum spunea Luter. Suntem îndreptăţiţi primind ce altcineva a câştigat în locul nostru. Dar creştem în sfinţire trăind ce altcineva a câştigat pentru noi. Amândouă sunt daruri pe care le moştenim de la altcineva, dar primul este primit în mod pasiv iar al doilea este căutat în mod activ. Dacă aş fi sărac şi un binefăcător mi-ar depune un miliard de dolari în cont, aş fi considerat miliardar; dar ar exista nevoia să împart această nouă bogăţie cu prietenii mei care trăiesc pe stradă. Darul a fost primit în mod pasiv, însă a fost folosit în mod activ pentru a face bine.
Dacă sfinţirea este confundată cu îndreptăţirea, voi pierde încordarea, realismul şi rigurozitatea necesare pentru luptele vieţii creştine; dacă îndreptăţirea este confundată cu sfinţirea, rezultatul nu va avea nici o valoare răscumpărătoare. De aceea, haideţi să facem deosebirea dintre convertire şi îndreptăţire, şi să ne dăm seama de faptul că convertirea iniţială este o primire pasivă a acceptării noastre în Hristos de către Dumnezeu în îndurarea Lui, în timp ce procesul convertirii ce are loc pe toată durata vieţii este o urmărire activă a sfinţeniei şi neprihănirii, exact lucrurile pe care Evanghelia ne promite că le avem deja pe deplin şi în întregime în Hristos.

În concluzie, haideţi să medităm la promisiunea minunată că în Hristos noi avem toate bogăţiile Sale, nu doar una sau două dintre ele. Încercăm să Îl imităm? Da – nu doar ca exemplul nostru moral, la fel cum marinarii greci poate că îl venerau pe Neptun sau filozofii greci venerau etica lui Aristotel, ci ca şi Cap ce locuieşte în noi. Aşa cum frăţiorul mai mic îşi priveşte copleşit de respect şi admiraţie fratele mai mare, haideţi să Îl imităm şi noi pe Fratele nostru Mai Mare motivaţi de faptul că prin întruparea, moartea, învierea, înălţarea şi mijlocirea Sa noi suntem trup din trupul Lui şi os din oasele Sale. Căci „Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul” (Evr. 2:11).
Prin urmare, chemarea pentru cel convertit nu este „Vino la Hristos; doar El îţi poate da puterea să trăieşti viaţa creştină din belşug!” Ci, mai degrabă, „Vino la Hristos; doar El poate fi belşugul tău”, aşa cum numai Tatăl este Cel „care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos” (Efes. 1:3).

SFATURI PENTRU BISERICA

ELLEN G. WHITE

Capitolul 4

Unirea cu Hristos şi dragostea frăţească

(Una cu Hristos în Dumnezeu)

Scopul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este ca ei să fie uniţi. Nu aşteaptă ei să trăiască împreună în ceruri? Este Domnul Hristos împărţit împotriva Lui Însuşi? Va da El succes poporului Său înainte ca ei să îndepărteze gunoiul presupunerilor rele şi al discordiei, înainte ca lucrătorii, într-o unitate, în ce priveşte scopul, să-şi devoteze inima, mintea şi puterea lucrării atât de sfinte în ochii lui Dumnezeu? Unitatea aduce tărie; lipsa de unitate, slăbiciune. Fiind uniţi unii cu alţii, lucrând în armonie pentru mântuirea oamenilor, vom fi cu adevărat „împreună lucrători cu Dumnezeu”. Cei care refuză să lucreze în armonie, Îl dezonorează mult pe Dumnezeu. Vrăjmaşul sufletelor se delectează privindu-le cum lucrează unele împotriva altora. Astfel de persoane trebuie să cultive dragostea frăţească şi blândeţea inimii. Dacă ei ar putea să dea la o parte perdeaua care acoperă viitorul şi să vadă rezultatul lipsei lor de unitate, cu siguranţă că s-ar hotărî să se pocăiască.1

Unirea cu Hristos şi unul cu celălalt – unica noastră siguranţă

Lumea priveşte cu satisfacţie lipsa de unitate care există între creştini. Infidelitatea este mult îndrăgită. Dumnezeu cheamă la o schimbare în mijlocul poporului Său, unirea cu Hristos şi unul cu altul este unica noastră siguranţă în aceste zile din urmă. Să nu-i dăm ocazia lui Satana să arate cu degetul spre membrii bisericii noastre şi să zică: „Priviţi aceşti oameni care stau sub stindardul lui Hristos, cum se urăsc unul pe altul. Nu avem de ce să ne temem de ei atâta timp cât petrec mai mult tip certându-se unii cu alţii decât în luptă cu forţele mele.”

După coborârea Duhului Sfânt, ucenicii au pornit să-L proclame pe Mântuitorul înviat, unica lor dorinţă fiind salvarea de suflete. Ei s-au bucurat de dulceaţa comuniunii cu sfinţii. Ei erau blânzi, atenţi, îşi sacrificau propriile interese, plini de abnegaţie, fiind gata de orice sacrificiu de dragul adevărului. În asocierea lor zilnică unii cu alţii, au dat pe faţă acea dragoste pe care Domnul Hristos le-a poruncit să o facă cunoscut. Prin cuvinte şi fapte altruiste, ei s-au luptat să aprindă această dragoste şi în inimile altora.

Credincioşii trebuia să nutrească acea dragoste care umpluse inimile apostolilor după coborârea Duhului Sfânt. Ei trebuia să pornească în deplină ascultare de noua poruncă: „Cum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii”. (Ioan 13,14). Trebuia să fie atât de uniţi cu Hristos, încât să fie în stare să îndeplinească cerinţele Lui. Trebuia înălţată puterea unui Mântuitor care îi putea îndreptăţi prin neprihănirea Lui.

Însă cei dintâi creştini au început să privească la defectele unora şi ale altora. Zăbovind asupra greşelilor, dând loc criticii rele, ei L-au pierdut din vedere pe Mântuitorul şi marea Lui dragoste pe care a arătat-o faţă de păcătoşi. Au început să arate mai multă stricteţe pentru ceremoniile exterioare, să fie mai scrupuloşi faţă de teoria credinţei şi mai severi în criticele lor. În zelul lor de a-i condamna pe alţii, ei au uitat de propriile lor greşeli. Au uitat lecţia de iubire frăţească, pe care i-a învăţat Domnul Isus. Şi, cel mai trist lucru dintre toate, ei nu erau conştienţi de ceea ce pierduseră. Nu îşi dădeau seama că fericirea şi bucuria se îndepărtau din vieţile lor şi că, în curând, aveau să umble în întuneric, izgonind afară din inimile lor dragostea lui Dumnezeu.

Apostolul Ioan şi-a dat seama că dragostea frăţească pălea în biserică şi a zăbovit în mod special în acest punct. Până în ziua morţii sale, el i-a tot îndemnat pe credincioşi să exercite continuu dragoste unul faţă de altul. Scrisorile sale către biserici sunt pline de acest gând. „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii”, scrie el, „căci dragostea este de la Dumnezeu … Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El… Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, şi noi trebuie să ne iubim unii pe alţii”. (1 Ioan 4,7-11).

În biserica lui Dumnezeu de astăzi, dragostea frăţească lipseşte în mare măsură. Mulţi din cei care susţin că Îl iubesc pe Mântuitorul neglijează să-i iubească pe cei care sunt uniţi cu ei în părtăşie creştină. Noi suntem de aceeaşi credinţă, membri ai aceleaşi familii, toţi copii ai aceluiaşi Tată ceresc, cu aceeaşi binecuvântată nădejde a nemuririi. Cât de strânsă şi duioasă ar trebui să fie legătura care ne leagă laolaltă! Oamenii din lume privesc la noi să vadă dacă credinţa noastră exercită o influenţă sfinţitoare asupra inimilor noastre. Ei văd degrabă orice defect din vieţile noastre, fiecare inconsecvenţă din faptele noastre. Să nu le dăm ocazia să arunce ocară asupra credinţei noastre.2

Armonia şi unitatea constituie cea mai puternică mărturie a noastră

Nu opoziţia lumii este cel mai mare pericol pentru noi; ci răul nutrit în inimile aşa-zişilor credincioşi, care lucrează cel mai mare dezastru şi întârzie cel mai mult programul cauzei lui Dumnezeu. Nu există o cale mai sigură de a ne slăbi spiritualitatea decât prin a fi invidioşi, suspicioşi unul faţă de altul, căutând greşeli şi făcând presupuneri rele. „Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci acolo unde este duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.” (Iacov 3,15-18).

Armonia şi unitatea care există între oameni cu caractere diferite constituie cea mai puternică mărturie care poate fi adusă, că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru a-i mântui pe păcătoşi. Este privilegiul nostru să aducem această mărturie. Însă, pentru a face acest lucru, trebuie să ne aşezăm sub comanda lui Hristos. Caracterele noastre trebuie modelate în armonie cu caracterul Său, voinţa noastră trebuie supusă voinţei Lui. Atunci vom lucra împreună fără nici un gând de conflict.

Micile deosebiri asupra cărora se zăboveşte conduc la acţiuni care distrug părtăşia creştină. Să nu îngăduim vrăjmaşului să câştige astfel avantaj asupra noastră. Să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu şi unii de alţii. Atunci vom fi ca nişte pomi ai neprihănirii, sădiţi de Domnul şi udaţi de râul vieţii; şi cât de roditori vom fi! Nu a spus Hristos: „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit”! (Ioan 15,8).

Când rugăciunea Domnului Hristos este crezută pe deplin, când sfaturile Sale sunt aduse în viaţa de zi cu zi a poporului lui Dumnezeu, unitatea de acţiune va fi văzută în rândurile noastre. Frate va fi legat cu frate prin legăturile de aur ale dragostei lui Hristos. Numai Spiritul lui Dumnezeu poate produce această unitate. Cel care S-a sfinţit pe Sine Însuşi îi poate sfinţi şi pe ucenicii Săi. Uniţi cu El, ei vor fi uniţi şi unii cu alţii, în cea mai sfântă credinţă. Când ne vom da toată silinţa pentru această unitate, aşa cum doreşte Dumnezeu să ne străduim pentru ea, aceasta va veni la noi.3

Dumnezeu nu cere un număr mare de instituţii, clădiri mari, etalare exterioară, ci o acţiune armonioasă a poporului Său deosebit, un popor ales de Dumnezeu şi preţios, ai cărui membri sunt uniţi unii cu alţii, viaţa lor fiind ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Fiecare om trebuie să stea în partea lui şi la locul lui, exercitând o influenţă bună în gând, cuvânt şi faptă. Când toţi lucrătorii lui Dumnezeu vor face acest lucru, numai atunci lucrarea Lui va fi un întreg simetric.4

Domnul cheamă oameni cu credinţă autentică şi cu minţi sănătoase, oameni care să facă distincţie între ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals. Fiecare ar trebui să fie în gardă, să studieze şi să pună în practică lecţiile date în capitolul 17 din Ioan şi să păstreze o credinţă vie în adevărul pentru acest timp. Noi avem nevoie de acea stăpânire de sine, care să ne facă în stare să ne aducem obiceiurile în armonie cu rugăciunea lui Hristos.5

Inima Mântuitorului doreşte ca urmaşii Săi să îndeplinească scopul lui Dumnezeu în toată mărimea şi profunzimea sa. Ei trebuie să fie una cu El, chiar dacă sunt răspândiţi pretutindeni pe faţa pământului. Însă Dumnezeu nu îi poate face una în Hristos decât dacă ei sunt dispuşi să renunţe la calea lor pentru calea Lui.6

Cooperare

Când se înfiinţează instituţii în câmpuri noi, adesea este necesar să se aşeze responsabilităţi asupra unor persoane care nu cunosc în totalitate detaliile cu privire la lucrare. Aceste persoane sunt mult dezavantajate în lucrarea lor şi, dacă ele şi colegii lor lucrători nu ar dovedi un interes neegoist pentru instituţia Domnului, ar rezulta o stare de lucruri care ar împiedica prosperitatea ei.

Mulţi socotesc că domeniul lucrării pe care o fac ei le aparţine numai lor şi că nimeni altcineva nu ar trebui să dea nici o sugestie în legătură cu aceasta. Tocmai aceştia s-ar putea să fie cu totul în necunoştinţă faţă de cele mai bune metode de conducere a lucrării; totuşi dacă cineva se aventurează să le ofere sfaturi, ei se simt ofensaţi şi devin mai hotărâţi în a-şi urma judecata lor independentă. Unii dintre lucrători nu voiesc să ajute sau să-i înveţe pe colegii lor lucrători, iar alţii, care nu au experienţă, nu doresc ca ignoranţa lor să fie cunoscută. Ei fac greşeli, cheltuind mult timp şi material, deoarece sunt prea mândri ca să ceară sfat.

Nu este greu să descoperi cauza necazului. Lucrătorii au fost nişte firi independente, când ar fi trebuit să se considere asemenea unor fire care trebuie ţesute împreună pentru a ajuta la formarea modelului.

Aceste lucruri întristează pe Duhul Sfânt. Dumnezeu doreşte ca noi să învăţăm unii de la alţii. Independenţa nesfinţită ne aşază într-o poziţie în care El nu poate lucra împreună cu noi. Satana este foarte mulţumit cu astfel de stări de lucruri.

Fiecare lucrător va fi testat dacă el lucrează pentru înaintarea instituţiei lui Dumnezeu sau pentru a sluji propriilor sale interese.

Păcatul cel mai aproape de a fi de deznădăjduit şi incurabil este mândria propriei păreri şi îngâmfarea. Aceasta stă în calea oricărei creşteri. Când un om are defecte de caracter însă nu îşi dă seama de acest lucru; când este atât de plin de sine, încât nu îşi poate vedea greşeala, cum ar putea fi el curăţat? „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Mat. 9.12). Cum poate cineva să-şi îmbunătăţească starea când socoteşte că ceea ce face el este perfect?

Doar creştinii cu totul sinceri pot fi cu adevărat oameni.7

Unirea cu Hristos

3. Cum spune Pavel că putem deveni una cu Hristos? Rom. 6,3-6; 2 Cor. 5,17

Nu putem fi în Hristos în mod automat, fără o consacrare personală faţă de El. Unirea noastră cu Hristos, prin credinţă, se concretizează prin botez. Acest ceremonial are o mare importanţă.

În primul rând, botezul este o declaraţie publică prin care acceptăm că moartea lui Hristos a fost moartea noastră şi că prin învierea Sa am intrat în noua creaţiune, am devenit oameni noi. În al doilea rând, nu am murit „în Hristos”, dar am fost „botezaţi în moartea Lui”. Prin botez ne-am unit cu El în moartea Sa ispăşitoare, punând astfel temelia unei relaţii permanente cu El. În al treilea rând, expresia „botezaţi în Hristos” înseamnă pentru Pavel că am murit „împreună cu Hristos” (Rom. 6,3.8) şi că am fost aduşi la viaţă „împreună cu El” (Col. 2,13). Aceasta ne arată că moartea noastră faţă de păcat şi viaţa nouă sunt posibile numai prin unirea cu Hristos şi niciodată despărţiţi de El.

Cu alte cuvinte, putem să ne însuşim beneficiile complete ale morţii lui Hristos numai atunci când, prin credinţă, ne unim cu El în moartea şi învierea Sa. A muri împreună cu El înseamnă a-L recunoaşte ca Mântuitor al nostru. A-L recunoaşte ca Mântuitor personal înseamnă a-L vedea în El pe Fiul lui Dumnezeu murind pe cruce pentru păcatele şi răzvrătirea noastră şi a experimenta pocăinţa, botezul şi iertarea de păcat (Fapte 2,38). Convertirea adevărată înseamnă mai mult decât recunoaşterea şi acceptarea adevărului biblic. Ea înseamnă mărturisirea stării noastre reale de păcătoşi, mărturisire care ne va ajuta să ne dăm seama că despărţiţi de Hristos suntem sortiţi unei vieţi de robie totală faţă de păcat şi moarte şi că starea noastră disperată poate fi schimbată radical numai prin venirea la Isus. Toate acestea au loc când suntem făcuţi una cu moartea lui Hristos.

În final, includerea noastră în învierea lui Hristos înseamnă că El a devenit singurul nostru Domn. Participarea noastră la puterea învierii Sale ne arată că păcatul nu mai domneşte peste noi. Pavel lansa întrebarea: „Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Rom. 6,2). În mintea lui nu încape gândul că puterea păcatului i-ar mai putea stăpâni pe creştini. Totuşi, el este conştient de faptul că păcatul, deşi nu mai domneşte în viaţa noastră, încearcă să ne ia din nou în stăpânire. De aceea, el scrie: „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui” (Rom. 6,12). Acest lucru este posibil prin puterea Duhului Sfânt pe care am primit-o la botez. Participarea noastră prin credinţă la moartea şi învierea Sa este esenţială şi dovedeşte că suntem ai Lui (Gal. 3,27.29; Col. 2,12).

Pr. Dumitru Stăniloae despre unirea cu Hristos

Părintele Dumitru Staniloae a fost unul dintre cei mai mari teologi ai sfârșitului secolului XX, cu o vastă și o profundă operă, care exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice.

Câteva cuvinte de învățătură lăsate de Părintele profesor Dumitru Staniloae:

”Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura.

Cel ce prin fapte statornice de diferite feluri imprimă în sine diferitele virtuţi, imprimă prin aceasta trăsăturile chipului lui Hristos sau dă formă umană, în persoana sa, însuşirilor lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Şi aceasta e o adevărată participare la Dumnezeu şi o reflectare a lui Dumnezeu prin fiinţa noastră personală.

Răstignirea este prima înălţare.

Cel plin de frica lui Dumnezeu este plin de puterea Lui.

Precum există o beţie de Dumnezeu, care nu vede lumea sau urâţenia ei, aşa este şi o beţie de lume, care nu vede în urâţenia ei nici sfinţenia lui Dumnezeu.

Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea.

O viaţă pur individuală este oarbă şi atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari.”

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Lenin-si-Hitler-nu-au-fost-OKay-ci-au-fost-O-Gay-O-spun-Arhivele-KGB-si-CIA-147335

Homosexualii și puterea

Lucian Petrescu

Christiane Taubira, ministrul francez al Justiției, a deschis pe 29 ianuarie mult așteptata dezbatere parlamentară asupra ,,căsătoriei pentru toți” printr-un discurs emoționant, învățat pe dinafară și executat cu un talent oratoric ireproșabil. Doamna ministru nu a ezitat să evoce mariajul civil ca fiind ,,gloria ascunsă” a Revoluției franceze și să-și poziționeze propriul guvern în siajul triumfal al unei lupte republicane seculare pentru egalitate, libertate și fraternitate. Presa de stînga s-a simțit obligată să vorbească de un ,,moment Taubira”, se înțelege înălțător și istoric. A putut astfel să mai spele din luările de poziție hilar de ezitante ale președintelui Hollande: de la evocarea unei clauze a ,,libertății de conștiință” de care ar putea dispune primarii în aplicarea legii pînă la primirea în audiență a kitchissimului personaj Frigide Bardot, autoproclamat ,,catolică branșată” și purtătoare de cuvînt a opozanților. După trei zile de dezbateri, articolul 1 al legii a fost aprobat cu 249 de voturi pentru și doar 97 împotrivă: ,,căsătoria este contractată de către două persoane de sexe diferite sau de același sex”. Neavînd majoritatea, dreapta nu s-a mobilizat la vot, concentrîndu-se în schimb pe dezbatere și bețe în roate. Nu mai puțin de 5050 de amendamente la proiectul de lege au fost depuse, forțînd Adunarea să rămînă în ședință peste week-end. Singurul moment în care Franța își aduce aminte să fi lucrat peste week-end este adoptarea, sub o presiune similară, a pactului civil de solidaritate, în 1998.

Ziua următoare, aceeași Taubira, cu același coc strîns strict în șuvițe africane, părea a fi devenit oaia neagră și gonită a Hemiciclului. Opoziția țipa ,,Demisia!” mai ceva ca în Piața Universității. Mărul discordiei: copiii fantomă ai Republicii, cele aproximativ patruzeci de odrasle născute pe meleaguri străine din mame purtător la comanda unor cetățeni francezi. Taubira ceruse, printr-o circulară discretă către tribunale, recunoașterea acestor copii și aducerea lor la sînul protector al Republicii. Opoziția vedea însă în asta cauționarea en catimini a folosirii de mamă surogat, practică interzisă complet în Franța. Președintele Hollande, constant cu sine, nu a putut trage nici o concluzie din fapta doamnei ministru. A cere recunoașterea acelor copii nu spune, pentru domnia sa, nimic cu privire la folosirea de mamă surogat, pentru că domnia sa nu are din principiu ,,o poziție fermă” asupra subiectului în cauză. Mirosind sîngele, opoziția dirijează acum dezbaterea parlamentară spre chestiunile bioetice ale procreației asistate medical sau financiar. O diversiune inutilă, căci aceste chestiuni fuseseră deja extirpate cu lașitate din proiectul de lege de către socialiști. Meciul e însă încă la început, iar votul asupra întregului text de lege e prevăzut pentru 12 februarie. Marșul progresului e clar însă: Parisul va deveni un Las Vegas al căsătoriilor homosexuale, iar în curînd ne vom putea comanda progeniturile online de pe amazon.fr, cu livrarea berzei la domiciliu.

Acapararea cauzei homosexuale de către stînga și regruparea dreptei pe poziția retrogradă nu este un fenomen nou, dar nici unul lipsit de sinuozități. Marx și Engels aveau, ambii, păreri marcat nesimpatetice asupra practicii homosexualității. Episodul în care Marx atacă în termeni ireproductibili curajosul pionier al mișcării de emancipare a uraniștilor, Karl Heinrich Ulrichs (1825-1895), este cunoscut. ,,Așteaptă pînă ce Noul Cod Penal German va recunoaște drepturile curului! Guerre aux cons, paix aux trous-de-cul! Avem noroc că noi doi sîntem prea bătrîni ca să trebuiască să plătim tribut în natură învingătorilor”, îi scria Marx lui Engels în 1869. Iar Engels deplînge la un moment dat contaminarea triburilor germanice cu acest viciu în contactul avut cu locuitorii nomazi ai stepelor Mării Negre. Perversitatea, nu-i așa, vine de la Est.

După revoluția din 1917, Lenin a abrogat legile împotriva homosexualității din USSR — un respiro răzbunat cu vîrf și îndesat de Stalin. Marea Epurare din deceniul al patrulea a inclus depunerea în sistemul Gulag-ului a sute de mii de homosexuali, unde bătaia pînă la moarte era tratamentul recomandat acestei maladii incurabile. Spre sfîrșitul perioadei, homosexualii din Est trăiau sub amenințarea cotidiană a șantajului. Exaltarea feministă, hormonal-puberă a mișcării de eliberare sexuală din Occidentul anilor ’60-’70 nu le putea îmbunătăți cu nimic o viața sexuală ascunsă, reprimată, trăită rău. Dar, din fericire, Occidentul și progresul ne-au adus și luna mai 1968. În timpul insurecției, se forma un Comité pédérastique de la Sorbonne. În 1971, Frontul Homosexual al Acțiunii Revoluționare (FHAR) a fost prima asociație franceză de emancipare a homosexualilor care a defilat, alături de partidele de stînga, de 1 Mai (după ce unul din membri săi se afirmase prin lovirea repetată cu capul de masă a unui preot catolic în timpul unei emisiuni de radio). Apar slogane amuzante ca ,,Proletari din toate țările, mîngîiați-vă”, grupulețe lesbiene camp ca ,,les Gazolines” sau serios militante ca ,,les Gouines rouges”, apar groase Rapoarte împotriva normalității și Enciclopedii ale perversiunii în reviste dirijate de anti-psihanaliști ca Félix Guattari, iar Michel Foucault e încoronat zeu.

În același timp, dreapta europeană a urmat o tactică perdantă, sprijinindu-se pe esențializarea fără măsură a unor reputate valori familiare, care s-au dovedit a fi determinate istoric și erodabile, sau refugiindu-se în biologic, care s-a dovedit la fel de manipulabil. Guvernele Thatcher, deși au legalizat homosexualitatea în anii ’60, au încurajat în același timp homofobia afișată public în presa vremii și au interzis materialele de „propagandă homosexuală.” În dezbaterea franceză de astăzi, într-o țară în care manifestațiile de stradă sînt un sport național recreațional, nu se poate ieși decît cu stînga ,,pentru” și cu dreapta ,,împotrivă”. Iar stînga, în Franța, nu înseamnă trandafiri roșii, ci secera și ciocanul. Dacă homofob și de stînga se mai poate, e clar că nu poți fi în același timp homosexual și de dreapta. Singura asociație de apărare a drepturilor homosexualilor așezată politic la dreapta, Gay Lib, a fost forțată să părăsească UMP (principala grupare de dreapta) în momentul în care acest partid a pășit în stradă hotărît, fără teamă de ridicol, cu ai săi doi lideri contestați cu tot, împotriva unei inofensive orientări sexuale. Această polarizare politică a unei chestiuni general umane își vede însă uneori atinse limitele. Aprobarea căsătoriei homosexualilor a trecut în New York printr-o legislatură dominată de republicani, prin ,,trădarea” a cîtorva dintre ei. Parlamentul britanic dezbate și el în aceste zile legalizarea căsătoriei persoanelor de același sex, susținută de David Cameron și o parte a Partidului Conservator (Tories).

Învățămîntul adus de lunga, repetitiva și futila dezbatere franceză, care ține capul de afiș al presei încă din noiembrie, este tocmai revelarea homofobiei latente a unei societăți care se prezenta pînă ieri drept fraternitatea coborîtă pe pămînt. În ianuarie 2013, homofobia societății franceze nu a mai putut fi ignorată, pentru că a ieșit masiv în stradă și apoi a depus 5050 de amendamente în parlament. Principalele argumente aduse de opozanți se grupează în jurul chestiunii filiației. Nimeni, desigur, nu își poate permite să se exprime împotriva dreptului la conjugalitate al persoanelor de același sex. Sub acoperirea sloganelor ca ,,dreptul copilului, nu dreptul la copil” se ascunde considerația că familia homoparentală este din fire mai săracă, mai proastă și mai nepotrivită pentru a crește un copil decît un cuplu heterosexual sau decît o persoană singură luată aparte. Este o diferență ireductibilă, un dat al naturii, precum diferența rasială sau diferența dintre sexe. Premisa argumentului este că odraslele supuse perspectivei odioase a adopției homosexuale sînt de la bun început toate heterosexuale și de fapt sînt ele însele homofobe, astfel încît vor fi foarte nefericite într-o familie homoparentală. Existența copiilor homosexuali nu intră în discuție.

Poziția ,,tradiționalistă” a fost adoptată și de unii oameni politici autohtoni. Se aud deja voci din dreapta spectrului politic care deplîng alegerea franceză, în frunte cu Teodor Baconschi și discursul creștin. Stînga populistă a tăcut întotdeauna crunt. Între timp, homosexualii din România beneficiază de o atenție publică destul de anemică, manifestată o dată pe an cu ocazia marșului tradițional din primăvară. Programele de combatere a homofobiei în școli sau de educare a publicului sînt sublime, dar lipsesc cu desăvîrșire. Rata de infecție cu HIV în rîndul homosexualilor români a crescut din nou în ultimii ani, în timp ce în restul lumii civilizate scade. Din ordin ministerial, toți pacienții din București care beneficiază de o infecție cu HIV trebuie tratați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, indiferent dacă au o problemă neurologică, cardiologică sau îi doare limba. Ajuns într-un spital de provincie însă, ți se întoarce norocul: infirmierele nici nu îți iau mita de rigoare, de frica irațională a contaminării de la bancnote.

Președintele Băsescu, oarecum caracteristic, a adus o notă discordantă în acest peisaj atunci cînd a apărat, într-un memorabil program de televiziune din 2004, drepturile homosexualilor la egalitate cetățenească, și a deplîns cu aplomb și sinceritate homofobia societății românești. Au trecut aproape 9 ani de atunci.

http://www.contributors.ro/editorial/homosexualii-%C8%99i-puterea/

Citiţi şi vă cruciţi! Lista şocantă cu homosexualii din Sf. Sinod al B.O.R.

Publicat pe 26/09/2017de Lupul Dacic

Cel puțin jumătate dintre înalții ierarhi din cadrul Sf. Sinod sunt homosexuali, pedofili, simoniaci, foști informatori ai Securității, vinovați de alte fapte imorale și/ sau penale, incompatibile cu canoanele și regulamentele B.O.R., nevrednici de a primi sau de a exercita arhieria. Ca o ironie a sorții, dar și cu Voia Domnului, aceștia sunt cei care se întrunesc pentru a judeca faptele grave de homosexualitate ale unora dintre ei!

Crucea B.O.R se află la răscruce! Homosexualii se coalizează împotriva… homosexualilor! Război total în B.O.R.! Nu lipsesc amenințările cu relațiile la politicieni, oameni de afaceri și loje masonice! Este momentul reformei radicale în Biserica Ortodoxă din România, al cărei eșafodaj medieval este putred și se clatină. Se va lepăda Sf. Sinod de satanele care îl domină?

Lista cu înalţii ierarhi din cadrul Sf. Sinod despre care sunt indicii sau se afirmă că ar fi homosexuali, simoniaci, pedofili, foști informatori ai Securității, vinovați de alte fapte imorale și/ sau penale, incompatibile cu canoanele și regulamentele B.O.R., nevrednici de a primi sau de a exercita arhieria

(în ordine alfabetică, după numele de ierarh)

Notă: În această listă apar și înalți ierarhi decedați, ceea ce dovedește că în Sf. Sinod al B.O.R. nevrednicia nu este o excepție, ci un fenomen.

Ambrozie Meleacă – episcop al episcopiei Giurgiului, nu este absolvent de Seminar Teologic.
În anul 2006, când a fost „înscăunat” ca episcop, a cumpărat o casă, necesară pentru sediul Episcopal (a costat cca 750.000 dolari/mărci), la care ulterior a renunțat și și-a mutat reședința la Florești (Stoenești).

Andrei Andreicu (cu numele de mirean Ioan Andreicuț) – mitropolit al Mitropoliei Clujului (martie 2011), fost informator al Securității cu numele de cod „Ionicăˮ (dosar de rețea nr. 354), racolat pentru posibilitățile sale de a „penetra în intimitatea elementelor fost greco-catoliceˮ.

Ca informator a urmărit o călugăriță greco-catolică clandestină, l-a denunțat pe Octavian Bârlea, superiorul uniților din Germania, pentru apelul său către românii din străinătate etc. Într-o notă informativă din luna august 1985 l-a denunțat pe un preot romano-catolic care ținea cursuri de catehizare cu copiii și nepoții unor credincioși, „iar preotul respectiv îi notează în registrele lor cu numele maghiarizateˮ.

În altă notă informativă, Andreicuț a scris că unul dintre credincioși venise la el să-i mărturisească problemele de natură sentimentală și faptul că intenționează să se căsătorească cu o străină. Andreicuț l-a denunțat, informând Securitatea (28 octombrie 1983) despre toate aceste date intime.

Despre colaborarea cu Securitatea, Andrei Andreicuț a declarat că a semnat angajamentul sub amenințarea cu închisoarea și a vorbit despre perioada în care ar fi fost urmărit de Securitate, făcând apel la mila divină și la iertare pentru cei care au greșit și regretă.

La alegerile prezidențiale din 2014, între cele două tururi de scrutin, a devenit publică implicarea unor înalți clerici ai B.O.R., între care și cea a mitropolitului Andreicuț, în campania electorală a lui Victor Ponta (PSD).

La 25 Martie 2017, mitropolitul Andreicuț a participat la „Marșul pentru viațăˮ, declarând: „Dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii: unul pentru tată, unul pentru mamă și unul pentru țară și bisericăˮ. Controversa în jurul acestei declarații constă în faptul că el însuși nu are niciun copil.
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Antonie (Leonida) Plămădeală (născut la 17 noiembrie 1926 – decedat la 29 august 2005) – fost înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit ortodox al Ardealului (1982-2005), membru de onoare al Academiei Române, fost deținut politic, devenit colaborator al Securității. Personalitate diabolică și duplicitară, Antonie Plămădeală a reprezentat tipul clasic al basarabeanului mincinos și cu caracter pervers, refugiat în România.

Din student a ajuns deținut politic, în urma rebeliunii maghiare din anii ’56, în închisoare fiind „reeducat” de agenții comuniști. După eliberare a terminat studiile teologice și a urmat doctoratul, devenind un colaborator apropiat al Patriarhului Iustinian, care l-a trimis la studii în Anglia… cu misiuni propagandistice și de spionaj.

La scurt timp după revenirea sa din misiune, Securitatea intervine și Antonie Plămădeală a fost numit Episcop Vicar Patriarhal și responsabil al Sectorului Relații Externe al Patriarhiei Române, unde s-a afirmat ca bun propagandist comunist în raporturile cu organizații religioase din afara României. A fost un bun prilej pentru el să efectueze numeroase călătorii în străinătate, dar și cu multe și diverse misiuni specifice, fiind implicat în diverse scandaluri din diaspora românească din S.U.A.

La 9 decembrie 1979 a fost hirotonit Episcop al Buzăului.
La 10 ianuarie 1982 a fost ales Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, funcții pe care le-a deținut până la moarte.

După evenimentele din 1989 a devenit monarhist (!) și cel mai mare defăimător al dictatorului Ceaușescu și al sinistrei sale soții, de fapt al celor care îl ajutaseră să restaureze mănăstirea Sâmbăta și îl promovaseră în cariera eclesiastică, uitând cu desăvârșire că îi elogiase ani de zile în predicile și scrierile sale din timpul regimului comunist.

Inteligența sa și-a folosit-o în scopuri satanice, servind nu Biserica, ci regimul ateist de la București.
Se recomandă condamnarea memoriei sale.

Calinic Argatu – Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului (homosexual; în 2007 a fost deconspirat de C.N.S.A.S. ca fiind colaborator al Securității, încă de pe când era ghid la mănăstirea Căldărușani, dar peste un an a fost reabilitat printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București).
S-a remarcat și a promovat prin lingușeli și mese organizate pentru demnitarii și securiștii care veneau la mănăstirea Sinaia. În raporturile cu semenii săi, mai ales cu preoții, are o plăcere deosebită de a lovi și a bate, expresie a unor reprimate deviații comportamentale. Îi place compania tinerilor bărbaţi sub 20 de ani.
Se recomandă caterisirea individului.

Calinic Dumitriu Botoşăneanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor (acuzat că întreține relații sexuale cu femei).

Casian Crăciun – Arhiepiscop al Dunării de Jos (homosexual, informator al Securității, bate preoții în altar).
A fost ucenic al Mitropolitului Antonie Plămădeală, încă din vremea când acesta era Episcop de Buzău. Vizitator al casei unui preot de la mănăstirea Țigănești, unde se spune că aveau loc adevărate dezmățuri sexuale, de care nu este străin nici actualul Arhimandrit Ioan Justinian Cârstoiu, profesor la Facultatea de Teologie din București. Acesta din urmă a fost văzut de nenumărate ori în compania lui Dimitrie Bica, alias episcopul (necanonic) Avondios, care, în anul 2002, într-o emisiune televizată, a recunoscut că este homosexual.

Casian Crăciun a devenit informator al Securității încă din timpul studiilor seminariale. Deși inițial profesorii de la Institutul Teologic din București nu l-au admis la cursurile de doctorat, protectorul său, Antonie Plămădeală, l-a trimis la studii la Strasbourg.

La revenire, l-a urmat pe Plămădeală, între timp devenit Mitropolitul Ardealului, care îl numește preot spiritual la Institutul Teologic din Sibiu (1985). În această calitate, Casian se ocupa cu înregistrarea pe banda de casetofon a spovedaniilor și discuțiilor studenţilor și profesorilor, după care oferea înregistrările la Securitate și lui Plămădeală.

Studenții care refuzau să întrețină relații sexuale cu el erau amenințați, teorizați, eliminați. Faptul acesta a provocat un mare scandal la Sibiu, motiv pentru care „tăticul” Plămădeală l-a trimis la București ca Inspector Bisericesc la Sectorul Învățământ al Sf. Sinod.

La scut timp după evenimentele din decembrie 1989, fără alegere canonică, a fost hirotonit Episcop Vicar la Galați, deși, în momentul sfințirii, în biserică s-a strigat „Nevrednic este!”. Hirotonia și alegerea sa sunt acte necanonice și invalide.

Laicii și clericii vorbesc că Seminarul Teologic de la Galați și mănăstirile de călugări din eparhia sa au devenit pepinierele în care cresc „ucenicii” de chilie ai lui Casian Crăciun. Potrivit unor informații sigure, provenite din imediata apropiere a engolpionului arhiepiscopal, Casian Crăciun, zis Casu, are un copil (Andreea, studentă), rezultat în urma unor nopți albe petrecute cu maica stareță Macrina Humă de la Mănăstirea Buciumeni. Potrivit acelorași surse, homosexualul a mai întreținut relații nefirești cu numitul Florin Buhuceanu, președinte ACCEPT, preot al Bisericii Comunităţii Metropolitane.

Casian Crăciun

Mulți dintre consilierii din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost abuzați sexual de către „armăsarulˮ Casian, scopul fiind avansarea acestora la parohii mai bune, sexul fiind mijlocul sau condiția obligatorie. Cele mai multe orgii sexuale se petreceau la Palatul arhiepiscopal sau la Seminarul Sf. Apostol Andrei, locul unde, într-un timp, Casian l-a mai avut iubițel preferat pe un anume N. Țugui, din dragostea acestora rezultând repartizarea lui Țugui la Parohia Sf. Vasile cel Mare, cea mai mare și mai bănoasă din oraș.

Se vorbește că toți apropiații (consilieri) lui Casian sunt homosexuali. De altfel, este cunoscut faptul că unele dintre preotese i-au făcut reproșuri și i-au cerut explicații de ce le reține soții până noaptea târziu la Arhiepiscopie. Printre aceștia, pe o lista scurtă, se află Lucian Petroaia – vicarul Eparhiei, Gelu Aron – consilier administrativ și cel mai apropiat om de purtat șpăgile la transferurile de preoți în alte parohii, Eugen Buruiană – protopopul de Galați, Rareș Bucur – șoferul lui Casian, nepot al fostului patron de la ziarul local Viața Liberă, Horațiu Moldovan – consilierul pe construcții bisericești și alt om de mare încredere al homosexualului.

Se vorbește pe la colțuri, dar și prin birourile de la D.G.P.I. (Direcția Generală pentru Protecție Internă) Galați, că ar exista o înregistrare în care Casian îi face avansuri chiar lui Dănuț Lefter – fostul inspector șef al Insp. Jud. de Poliție Galați, în prezent mutat (disciplinar?) ca adjunct la I.P.J. Brăila (se spune, printre altele, că în urma unor combinații dubioase cu firme de-ale lui Casian!).

Lista mai poate continua cu preoți ca I. Barbu, N. Țugui, G. Molocea, C. Toma, I.M. Băncilă – protopopul de Brăila, I. Jalbă de la Biserica Sf. Ana, dar și multe alte persoane laice, gen pompieri sau asistente medicale.

Luptă mare a fost între Casian și preotul prof. Ioan Buga (buzoian, caterisit de Teoctist la insistența ticăloasă a nemernicului Teodosie). Se spune că, pe când erau la Seminarul de la Buzău, Ion Buga, mai chipeș ca viitorul episcop Casian, i-ar fi luat prietena cu care acesta urma să se căsătorească. Așa s-ar explică ruptura lui Casian cu familia creștină (ura împotriva femeilor si a preoților căsătoriți) și aplecarea/ atracția spre homosexualitate.

Părintele Ion Buga a slujit la Biserica Sf. Gheorghe-Vechi din Capitală până a fost mazilit de co-slujitorii săi și de Patriarhul securist Teoctist. Știe foarte multe „secrete de Palat”, el fiind mult timp invitatul permanent la masa ceaușistului Teoctist, până ce homosexualul, invidiosul, lașul și răzbunătorul Teodosnicu Șpagoveanu, pe atunci Episcop Vicar la Arhiepiscopia Bucureștilor, a intrat pe fir (preotul Ion Buga a predat și la Facultatea de Teologie de la Universitatea Ovidiusdin Constanța) și a reușit îndepărtarea acestuia. Pentru amănunte extrem de interesante, un adevărat rechizitoriu la adresa Bisericii Ortodoxe Române actuale, trebuie să lecturați cartea Rugați-vă pentru fratele Teoctist; informații interesante găsiți și aici: Culisele celei mai mari execuții din BOR: „Homosexualitate, turnătorii la Securitate, vânzare de parohii” și aici.

De asemenea, homosexualul Casian, când are hormonii „agitațiˮ la maxim, are apucături adolescentine întârziate, gen: sărută pe gât unii preoți și le lasă urme (relatare autentică a unui gălățean, pe care, în prezent, Casian îl ține la index!).

Se spune ca episcopul homosexual Casian este „guru” al arhiepiscopului- homosexual Ciprian al Buzăului și Vrancei, relațiile lor fiind foarte apropiate! Când își vizitează neamurile din Lopătari, homosexualul Casian al Galațiului se vede în particular (și) cu homosexualul Ciprian al Buzăului (probabil din motive de „împărtășanieˮ și „spovedanieˮ!).

Casian-homosexualul a supt la sânul mamei preotului C.V. – slujitor la Catedrala arhiepiscopală din Buzău, întrucât mama sa rămăsese fără lapte. Se pare că și acest preot, inginer la S.C.D.L. (Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură) Buzău, este „protejatul” acestuia încă de pe vremea nenorocitului Epifanie Norocel – afemeiatul și securistul (vezi cartea Pântecele desfrânatei, scrisă de seminaristul Ciprian Mega, după mărturiile episcopului Adrian Hrițcu, acum decedat).

Una dintre preocupările sale de bază a fost persecutarea martirei Veronica de la mănăstirea Vladimirești, fondatoarea numitei mănăstiri, maica vizionară prigonită de regimul comunist pentru convingerile sale religioase.

În prezent, PF Daniel intenționează retragerea și înlocuirea lui Casian Crăciun.
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Ciprian Spiridon Câmpineanu – Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, vlăstar al mănăstirii de homosexuali de la Crasna (homosexual, implicat în numeroase scandaluri). Ciprian Spiridon Câmpineanu este acuzat că a întreținut relații sexuale și cu Sebastian Pașcanu, Episcopul Slatinei și Romanaților.

În prezent, Patriarhul Daniel intenționează retragerea și înlocuirea lui Ciprian Câmpineanu.
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Corneliu Onilă – episcop al Hușilor (homosexual), implicat într-un recent scandal de homosexualitate din cadrul Sf. Sinod al B.O.R.

În prezent, Patriarhul Daniel intenționează retragerea și înlocuirea lui Corneliu Onilă.
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Daniel Ciobotea (cu numele de mirean Dan Ilie Ciobotea) – Patriarh al B.O.R. Este bănuit de homosexualitate, mare consumator de whisky, fumător de trabuc, bănuit că este ofițer S.I.E. cu gradul de general, mason de grad 33, protejat de frații cu șorțuleț; are o fată, căsătorită cu băiatul lui Laurențiu Strezea – Mitropolitul Ardealului. B.O.R. și Daniel au fost vehement criticați ca urmare a reacției întârziate și violente în cazul tragediei din clubul „Colectivˮ.

Se recomandă caterisirea acestui individ.

Epifanie Norocel (născut la 14 decembrie 1932 – decedat la 7 ianuarie 2013) – fost Episcop de Buzău. A fost informator al Securității, acuzat de adulter, fiind tatăl unui copil ilegitim, conceput cu soția unui preot. Meschin, bețiv, imoral, afemeiat, sadic cu preoții, cu tendințe maniacale de dictator, a fost alungat din scaun de preoții Eparhiei Buzău. În anul 1975 a întreținut relații sexuale cu soția unui preot, femeia rămânând însărcinată cu el. Copilul născut din această relație are acum aproape 42 de ani, dar nu a fost recunoscut de Epifanie.

Epifanie Norocel

La hirotonia sa în treapta de Episcop, în data de 9 noiembrie 1975, soțul trădat s-a prezentat în Catedrala din Constanța și a strigat „Nevrednic este!” (a fost reținut de Securitate și apoi transferat într-o parohie foarte bogată).
În anul 1981 a fost ales ca Episcop al Episcopiei Buzăului, devenind Arhiepiscop după ridicarea Episcopiei (în anul 2009) la rangul de Arhiepiscopie a Buzăului și Vrancei.

Preotul prof. Ion Buga scrie despre acesta: „Iată o prezentare succintă, dar suficientă, a unui protejat al lui (referire la patriarhul Teoctist – n. red.), un Borgia local – Epifanie, episcopul Buzăului din anul de (diz)grație 1982. Numele de familie – Norocel – nu mai are nevoie de explicații. Ne trimite direct la origine – Mălini de Suceava, fiul unui lingurar cu noroc la copii (o droaie de măslinii) ca și în cazul confratelui său mitro-fan, Porcu Macedon (referire la Teodosie Petrescu – n. red.), tot de Suceava.

Acest neam al Sakuntalei formând o a treia diasporă în lume (după cea iudaică și cea greacă), probabil că este trimis pe pământul Europei pentru a ne salva de «blestemul rasei albe» (N. Ionescu – n. a.), umplând casele rumânilor inhibați de «existența tragică», de plozi rezistenți la intemperii, belalii și de păduchi și mai și.

(…) Ce mai calea-valea, puiul de tuciuriu crescut la umbra deasă și la muncă rară, era un crai temut în al Neamțului ținut (…). Ceea ce se și întâmpla destul de des la chilia starețului, înconjurată de toți merii raiului, iar el era o mare poamă. Și foarte roditor de neam, încât își ajuta elevii din rasa albă naionesciană, trimițând pe câte unul azi la cununie, mâine la parohie și a treia zi la maternitate cu o nevastă care năștea în algoritmul «celor șapte sfinte nouă taine».

(…) Ca episcop nu numai că nu s-a lăsat de sportul lui preferat, învigorarea neamului debilitat al românilor, ci s-a ridicat pe noi și multe culmițe și munți ai lui Venus. Fiind el vicar pe la Dunărea de Jos, de care aparținea atunci și Dobrogea cu Delta danubiană, unul dintre mitropoliții de fin umor făcu propunerea ca rodosul mitro-fan să se supranumească «Sulineanul». Și nu s-a numit, dar era.

Ca episcop plin în una dintre cele mai importante și semnificative episcopii din Balcani – Buzăul – , omul și-a făcut mendrele din plin. Și-a luat o garnitură de măicuțe tinerele, blonde, brunete și roșcate, în frunte cu șambelana Eusebia, zisă și Irodiada cea nouă.

(…) Cu trecerea anilor, frumoasele subintroducte s-au deformat și băloșit, încât, mai zilele trecute, și-a înnoit preacuvioasa garnitură cu alte două tinerele, poate chiar fiicele duhovnicești ale celor de odinioară. Eusebia este foc și pară, amenințându-l cu dezvăluiri tip Monica Lewinski. Este total inutil. Nu știe ea câte știm noi.

(…) În U.R.S.S., probabil și-a făcut specializarea la școala «kaghebeului», împreună cu leatul lui, Ilici de Oltenița (referire la Ion Iliescu – n. red.), rămânând prieteni de duh și flacără toată viața. Ceea ce au învățat acolo au pus în practică în decembrie ’89, 21 – 22… tras în noi, fiecare în cetatea lui de scaun. (…)”

Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Galaction Stângă – Episcop al Alexandriei şi Teleormanului (iubire mare cu un anume Serafim, diacon, șofer și consilier, și cu Sebastian – starețul de la mânăstirea Pantocrator, jud. Teleorman). Alt amant al său, un suspect preot cu numele Iliescu Zavate Lucian, poreclit „Popa Oaseˮ (pentru furt de moaște!), izgonit ca escroc din S.U.A. și aciuat în Eparhia Alexandriei şi Teleormanului.

Este divorțat, soția sa este din București, fiică de colonel, care și-a surprins soțul în timp ce acesta se săruta cu un coleg din cadrul Facultății de Teologie! Acest impostor este bun prieten cu Teodosie Petrescu, pe care l-a tot sponsorizat/ plimbat în multe excursii la Ierusalim.

De menționat că mulți dintre preoții homosexuali caterisiți în alte eparhii și-au găsit așternut cald în Episcopia condusă de Galaction Stângă! Inițial, Galaction Stângă trebuia să fie ales Arhiepiscop la Constanța, dar, în urma intervențiilor telefonice de la Ion Iliescu și Adrian Năstase, Teoctist a măsluit voturile și, astfel, constănțenii s-au pricopsit cu alt homosexual notoriu, inculpatul Teodosie Șpagoveanul.

Se recomandă caterisirea acestui individ.

Notă: După publicarea acestei liste, redacția Rezistența.ro a primit pe adresa de e-mail (06 august 2017) următoarele informații:

„Deoarece consider că homosexualitatea în cadrul BOR este ca un vierme ce mănâncă pe dinăuntru într-o instituție ce se vrea a reprezenta moralitatea în lume, țin să vă aduc la cunoștință următoarele:
1. În ceea ce îl privește pe PS Galaction, ați punctat foarte bine dumneavoastră în legătura cu Serafim și Sebastian, însă ați omis esențialul, și anume relația permanentă de homosexualitate a «Vlădicii» cu Neacșu Vasile (zis Sinel) – un parvenit adus de la Crasna, localitatea de baștină a lui Galaction, care i-a devenit consilier episcopal și amant.
2. PS Galaction are peste 200 de misionari hirotoniți, toți aceștia fiind aduși din afara județului Teleorman, județ pe care de altfel îl păstorește. Este arhicunoscut faptul că toți cei care au fost izgoniți de pe te miri unde, și-au putut găsi întotdeauna, pentru o sumă de bani, un loc călduros în Episcopia condusă de Galaction.
3. PS Galaction disprețuiește preoții și credincioșii din Teleorman, fiind o entitate ce nu se intersectează niciodată cu nevoile preoților și ale enoriașilor.
4. PS Galaction practică simonia. De când a fost instalat ca Episcop al Teleormanului are buzunarele pline cu bani de la oameni, care și-au tocit coatele, și nu numai, prin școlile și facultățile de Teologie și care poate ar fi meritat un post de preot fără să fie nevoiți să-l cumpere.
Sper din tot sufletul ca aceste informații să vă fie de folos și să contribuie câtuși de puțin la îndepărtarea acestor nenorociți.ˮ

Gherasim Cristea (14 noiembrie 1914 – 9 aprilie 2014) – a fost un cleric ortodox român care, vreme de 30 de ani, a îndeplinit funcția de Episcop titular al Eparhiei Râmnicului și Argeșului.

Gherasim Cristea

Într-un interviu acordat în 2006 a afirmat că, în timpul regimului comunist, funcția de stareț presupunea colaborarea cu Securitatea. În același interviu a evocat vizitele pe care Patriarhul Justinian Marina i le făcea Episcopului Iuliu Hossu, pentru a-l convinge să treacă la Biserica Ortodoxă Română.

Potrivit justițiarul.ro, „Gherasim Cristea este, poate alături de Teodosie Petrescu al Constanței (cel securist, simoniac, arghirofil, pidosnic – după cum scrie părintele profesor Ioan Buga în cartea sa «Rugați-vă pentru fratele Teoctist» – deci vrednic este), unul dintre cei mai mari păcătoși din toată Biserica română. (…).

Gherasim, prigonitorul preoților și călugărilor foști deținuți politici, cel care, în 1958, în calitate de stareț la mănăstirea Căldărușani, l-a scos din mănăstire și l-a predat Securității pe părintele Adrian Făgețeanu, membru al grupului «Rugul Aprins», ocazie cu care securiștii i-au spus «Mulțumim că ni l-ați adus, tovarășe colonel!» (mărturie TVR a ultimului supraviețuitor al grupului).

Gherasim, cel care, în aceeași calitate de stareţ, îl supraveghea pe cardinalul Iuliu Hossu. Gherasim, cel care, mai târziu, în calitate de episcop, l-a alungat din mănăstirile din eparhie pe părintele Paulin Lecca.

Gherasim, cel care, după ce depusese jurământul de sărăcie (sau de neagoniseală, cum se spune mai nou), avea în cont la bancă, în anul 2006, 36 de miliarde de lei vechi (peste un milion de euro pe vremea aceea), iar când era întrebat ce face cu atâția bani, răspundea: «Pentru înmormântare, taică, pentru înmormântare!».

Gherasim, cel care, la peste 90 de ani, chema la episcopie după miezul nopții preoții cu voce, să cânte cântece lumești la chefurile pe care le trăgea până dimineața cu șefii locali ai P.S.D. Gherasim, generalul pe care, după cum am mai scris, un alt general (dar dintr-un alt serviciu) l-a avansat la gradul de episcop.ˮ

Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Gurie Gorjanu – Episcopul Devei și Hunedoarei, caracterizat ca „O mare Doamnă în viațăˮ!

Ieronim Crețu – Vicar Patriarhal, a fost caterisit de Sinodul Patriarhiei Ierusalimului (09 mai 2011), reprimit de B.O.R. și hirotonit Episcop Vicar Patriarhal (29 mai 2014).
A fost implicat într-un mare scandal (2005/2006) cu calendare false și lumânări.
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Ieronim Sinaitul – Episcop-vicar patriarhal de la data de 29 mai 2014.

Notă: După publicarea acestei liste, redacţia Rezistența.ro a primit pe adresa de e-mail următoarele precizări: „Din lista de ierarhi homosexuali lipsește Ieronim Sinaitul, despre care se știe în mediile homosexuale și bisericești că este gay, prieten la cataramă cu părintele protosinghel Justin Bulimar – stareț al mănăstirii Plumbuita (București) din octombrie 2014.
Se bârfește prin mănăstirile din București și am auzit chiar eu de la un preot că «Starețul de la mănăstirea Comana (referire la preotul arhimandrit Mihail Muscariu – n. red. rezistenta.ro) din Giurgiu este „soțiaˮ întâiului episcop de la Giurgiu» (referire la Ambrozie Meleacă – n. red. rezistenta.ro).
De altfel, la mănăstirea Comana s-a aciuat și preotul divorțat Florinel Ulmeanu – homosexual, fost arhidiacon al lui Nifon la Slobozia. Personal l-am surprins când se săruta pasional la mănăstirea Dealu cu un alt preot gay (din Dâmbovița).”

Ioachim Giosnianu – Arhiepiscopul Romanului și Bacăului (bănuit de homosexualitate, batjocorește preoții și canoanele B.O.R., la beție se laudă că are un castel în Franța, unde a și fost cleric și superior al unei mănăstiri ortodoxe).
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Iosif Pop – Arhiepiscop și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale – în curs de evaluare.

Irineu Dogaru zis și „Dogărițaˮ – Arhimandrit la biserica de la Cotroceni, supranumit „duhovnicul S.P.P.” (implicat în scandalul de pedofilie cu Doru Iuga, fostul director de la fostul OTV).
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Irineu Pop – Arhiepiscop la Alba Iulia, despre care se spune că are o relație secretă de iubire cu ÎPS Ciprian Câmpineanu.

Irineu Duvlea (nu face parte din B.O.R.), fost stareț al mănăstirii Sâmbăta, fost Episcop Auxiliar al Episcopiei Ortodoxe Române a Americii (O.C.A.).
A fost scos din rândul clerului de către membrii Sfântului Sinod din America, după ce a fost acuzat în repetate rânduri de către românii din Episcopie de „partizanat cu B.O.R.ˮ și că ar avea înclinații homosexuale/ pedofile.

Iustin Hodea Sighiţeanu – Episcop al Maramureșului și Sătmarului (homosexual, în facultate era alintat „Fetițaˮ).
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Lucian Mic – Episcop al Caransebeșului, fost stareț al mănăstirii Miron, ctitorită de Patriarhul Miron Cristea, primul patriarh al B.O.R. Încă de atunci este cunoscută iubirea lui Lucian cu părintele consilier Costică, zis „Chiorulˮ.
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Notă: După publicarea acestei liste, redacția Rezistența.ro a primit pe adresa de e-mail (08 august 2017) următoarele informații:
„Vreau să completez lista cu câteva informații despre episcopul Lucian Mic de la Caransebeș.
Este cunoscut ca fiind homosexual încă din tinerețe. Știa și fostul mitropolit Corneanu despre aventurile sale cu diaconul Valentin din Timișoara (despre care a și apărut o știre pe un site gay, că stătea pe un chat de gay ca să-și găsească parteneri de sex!).
Evident, totul a fost trecut sub tăcere, ba mai mult diaconul a fost promovat consilier economic. Deci pe consilier nu-l chema Costică, ci Valentin.
În al doilea rând, Lucian are o relație extraordinar de strânsă cu actualul vicar de Caransebeș, arhimandritul Constantin Timiș. De mai mai bine de 20 de ani stau împreună, unde a fost numit Lucian, la câteva luni maxim apărea și Constantin (1994 – preoți la Catedrala din Timișoara, 1996 – călugări la mănăstirea Izvorul Miron de la Romanești, 2006 – episcop și vicar la Caransebeș). E prea mult ca să vorbești de coincidențe!
Ba mai mult, acum Lucian Mic vrea să-l promoveze pe Constantin ca episcop la Vârșeț, Serbia (Daniil Stoenescu, fostul episcop al Daciei Felix, s-a retras luna trecută – iulie 2017 –, din cauza problemelor de sănătate).
Constantin se pregătește de câțiva ani pentru acel scaun episcopal, luna trecută, la București, dându-și teza de doctorat despre «Viața bisericească a românilor din Banatul sârbesc în prima jumătate a secolului XX». Oare de ce această temă nu are nicio legătură cu românii din Serbia?ˮ

Macarie Drăgoi (născut cu numele Marius Dan Drăgoi) – Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord (sediul la Stockholm) – în curs de evaluare.

Mihail Filimon – Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Australia și Noua Zeelandă (homosexual, implicat în acte de pedofilie), fost ucenic al Arhiepiscopului Calinic Argatul.
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Miron Cristea (1868-1939) – a fost primul Patriarh al B.O.R. (între 1925-1939).
Conform justițiarul.ro, Miron Cristea are trei mari păcate.
„În primul rând, s-a încurcat cu o curvă, și anume politica. Între 1927-1930 a fost regent, între 1938-1939 a fost prim-ministru.
În al doilea rând, în timp ce era prim-ministru, au fost uciși din ordinul regelui Carol al II-lea, pus în executare de sluga sa credincioasă și asasină, Armand Călinescu, liderii legionari în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu.
În al treilea rând, în timpul patriarhatului său a avut loc, punctul culminant fiind în 1935, masacrul de la mănăstirea de rit vechi Cucova, organizat de autoritățile bisericești, de cele civile și de jandarmi creștini de rit vechi (așa-zișii stiliști), soldat cu 5 morți (unii împușcați, alții înecați în fântâna mănăstirii) și 28 de grav răniți, cu trimiterea în închisoare a supraviețuitorilor, cu distrugerea icoanelor și a cărților sfinte, cu distrugerea mănăstirii și transformarea ei în livadă. Preoții din satele din jur și-au adus enoriașii cu carele cu boi ca să fure materialele din care fusese construită mănăstirea. În acel deceniu 4, stiliștii aveau parte de tratamentul acordat legionarilor.

Miron Cristea a luat poziție împotriva masoneriei. Astăzi, însă, unii spun că ar fi fost el însuși mason. Dacă luăm în considerare afirmațiile că moartea sa (la Cannes, în Franța) ar fi fost provocată de masonerie, este greu de crezut că ar fi fost mason. Cu atât mai mult cu cât avem în vedere declarațiile sale nu numai antimasonerie, ci și cele considerate antisemite.ˮ

Nestor Vornicescu (1 octombrie 1927 – 17 mai 2000) – Mitropolit al Olteniei (de la 23 aprilie 1978), membru de onoare (1992) al Academiei Române.
Este de notorietate relația homosexuală dintre activul Nestor Vornicescu și pasivul Vincențiu Grifoni – episcop al Sloboziei și Călărașilor, poreclit și „Madam Vornicescuˮ.

Nestor Vornicescu

Scriitorul Ciprian Mega, în cartea sa intitulată Pântecul desfrânatei, afirmă că, în calitate de stareţ al mănăstirii Neamţ, Nestor Vornicescu profita de elevii cursanţi ai seminarului de acolo.
Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Nicodim Munteanu (născut cu numele Nicolae Munteanu, 6 decembrie 1864 – 27 februarie 1948) a fost al doilea patriarh (după Miron Cristea) al Bisericii Ortodoxe Române (30 iunie 1939 – 27 februarie 1948), păstorind până la moarte, membru de onoare al Academiei Române. A avut neșansa de a fi patriarh numai în timp de dictatură. Apropiaţii săi au susţinut că a fost asasinat prin otrăvire. Unii spun că rușii i-au scurtat viața.
Există o scrisoare a preoților din Huși (anul 1924) despre apucăturile homosexuale ale episcopului Nicodim Munteanu, ales ulterior Patriarh al B.O.R.!

Notă: La data de 24 august 2017, în cotidianul VREMEA NOUĂ, liderul presei vasluiene, a apărut articolul intitulat „De când casa unui mirean este chilie pentru călugărul Onilă?”, în care se arată:

„(…) O scrisoare incendiară, semnată de un fost preot din județul Vaslui, pe numele său Iustin Păun, arată că, în urmă cu 100 de ani, episcopul de Huși din acel moment, Nicodim Munteanu, devenit ulterior Patriarh al României, s-a retras din fruntea Eparhiei, în mod ciudat. Fostul preot susţine – am cercetat si noi datele oficiale despre acest fost patriarh și am văzut că, în dreptul numelui său, apare «1923, 31 decembrie – retras din scaunul de la Huși», fără nicio altă explicație! – fiind acuzat, mai mult sau mai puțin deschis de relații compromițătoare cu elevi de seminar.
În cazul Episcopului Onilă, fostul șef al Eparhiei Hușilor, scenariul se repetă, la aproape 100 de ani distanță.

«În anul 1923, Episcopul Nicodim Munteanu s-a retras, necanonic, ca simplu stareț, la Mănăstirea Neamț (1923-1935) din cauza practicilor homosexuale și pedofilie. Avea metresă pe arhimandritul Chesarie Păunescu, directorul Seminarului din Huși, și el homosexual și pedofil, cum reiese din apelul preoților din Episcopia Hușilor către alegătorii de episcop din 1923, document găsit la arhiva Episcopiei Hușilor.» – susține fostul preot.

Acuze grave, însă iată că semnatarul scrisorii ne pune la dispoziție și un document vechi, semnat «Frate alegător» de către Preoțimea Eparhiei Hușilor, în care se scrie:
«Arhimandritul Chesarie Păunescu a fost timp de opt ani metresa și tovarășul de orgii homosexuale ale vestitului Nicodim, când a simțit că tovarășul său Nicodim este pe ducă a trecut în tabăra adversă, transformându-se rapid într-un fanatic moralist.» – scriau preoții vremii, în 1924, când se pregăteau alegerile pentru un nou episcop, după ce Nicodim fugise la mănăstirea Neamț.

«Suntem sătui de călugări pervertiți trupește și sufletește.» – mai scriau preoții din Episcopia Hușilor, acum aproape 100 de ani. Cum-necum, Nicodim a ajuns Mitropolit al Moldovei și, mai apoi, Patriarh al României, însă secretul său de la Episcopia Hușilor a fost bine ținut la secret de mai-marii Bisericii Ortodoxe Române.

Fostul preot, care ne-a trimis această scrisoare, susține că Nicodim, pe când era stareț, i-a dăruit reginei Maria a României lingouri de aur de 2 kg, pentru a fi pus Mitropolit al Moldovei și, ulterior, Patriarh al României. Sunt date uluitoare despre un trecut zbuciumat al Episcopiei Hușilor, în care apar numele unor ierarhi despre care istoria nu a mai menționat nimic, blocând aflarea adevărului. (…).”

Nifon Mihăiță – Arhiepiscop al Târgoviștei (homosexual și informator al Securității; a semnat note informative despre Ion Rațiu și Regele Mihai).
A fost racolat ca informator al Securității încă din timpul studiilor universitare, după care a primit diferite misiuni în străinătate, printre care și cea de preot misionar la românii din Canada. A fost expulzat din Canada, după ce a fost dovedit că era omul Securității.
Din anul 1986 este Episcop Vicar Patriarhal, Secretar al Sfântului Sinod, Relații externe bisericești (timp de opt ani).

Nifon Mihăiță

În urma aventurilor sale a fost supranumit și „Madam Panăˮ, după numele unuia dintre amanții săi (preot).

Renumit pentru interviurile pe care le acorda presei străine cu puțin timp înainte de decembrie 1989, când, în plină epocă de distrugere a bisericilor ortodoxe, individul declara că în România comunistă era deplină libertate religioasă!

Fiind la Busan în Coreea, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, a fost acuzat că ar fi făcut afirmații eclesiologice grave („Nu cunoaștem care e Biserica întemeiată de Apostoliˮ, „Unitatea Bisericii s-a pierdutˮ, „Biserica s-a divizatˮ, „Din cauza deselor scindări din Biserică nu se mai știe exact care grupare are succesiune apostolică sau nuˮ etc.), declarații combătute de cinci mitropoliți greci ortodocși (ÎPS Serafim al Pireului, ÎPS Ieremia al Gortinelor, ÎPS Serafim al Kitirelor, ÎPS Andrei de Konitza și Pavlos de Glifada) într-o scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, și de Popa Andrei Ionuț, în cadrul unei conferințe ortodoxe de la aula Facultății de Drept din București, dar și de părintele Matei Vulcănescu pe site-ul său personal.

Are un caracter fals: lingău cu cei tari, fără nicio milă cu preoții din subordinea sa. Îi place să primească mită și plocoane.
Pe când era Episcop de Slobozia (1994-1999) a abandonat și persecutat familia preotului Tiliță Gheorghe din Coșlogeni, preot cu viață sfântă, care a acceptat să se sacrifice pe sine pentru misiunea sa duhovnicească, fiind răpus la datorie de o boală nemiloasă. Ca să se răzbune pe curajosul preot Tiliță, Nifon a refuzat să acorde orice ajutor material familiei acestuia, pe motiv că acest preot l-a criticat deschis pentru imoralitatea vieții sale personale și corupția care domnește în eparhia sa. Mai mult, pe văduva și pe copiii preotului Tiliță i-a alungat din casa parohială ce fusese reconstruită chiar de preotul decedat.

Cu toate că Nifon Mihăiță, în multe feluri și în nenumărate rânduri, a demonstrat cât de meschin și de mizerabil este, Patriarhul Teoctist l-ar fi vrut ca succesor al său pe tronul patriarhal, făcându-se numeroase și mârșave manevre în acest sens, pentru modificarea Statutului Bisericii Ortodoxe Romane.

Se recomandă caterisirea acestui individ.

Paisie Lugojanul (nume real Ioan Gheorghe) – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, bănuit de homosexualitate, implicat într-un scandal uriaș cu fonduri europene.

Petroniu Florea Sălăjeanul – Episcop al Sălajului. Implicat în numeroase scandaluri cu preoții din subordine, utilizarea de fonduri financiare colectate de la credincioși în alte scopuri decât cele inițial angajate în fața acestora.

Pimen Zainea (născut cu numele Vasile Zainea) – Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor (informator al Securității, acuzat de poliție politică, acuzat de relații sexuale cu femei).

În octombrie 2007, C.N.S.A.S. a ajuns la concluzia că, potrivit documentelor studiate, ÎPS Pimen a avut legături atât cu Securitatea, cât si cu Direcția de Informații Externe (DIE), el având numele conspirative „Sidorovici” și, respectiv, „Petru”, fapte pe care ÎPS Pimen le-a contestat. Pe data de 15 martie 2011, Curtea de Apel București a decis (dosar nr. 7497/ 2/ 2010/ a1) să respingă apelul lui Pimen la hotărârea C.N.S.A.S. din 2007, când fața bisericească a fost catalogată ca turnător al Securității.
ÎPS Pimen ar fi fost racolat de Securitate în 1975, pe când era la Mănăstirea Putna. El a declarat că nu va ataca decizia Curții de Apel și a spus, în glumă: „Da, când am fost la Putna am omorât 100 de oameni și am băgat la pușcărie alți 1.000. Spun asta ca să fie mulțumiți cei de la C.N.S.A.S.ˮ. Totuși, ÎPS Pimen a contestat decizia și la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins însă irevocabil recursul în 18 octombrie 2012, susținând verdictul dat de instanțele inferioare privind colaborarea cu Securitatea.

Se recomandă caterisirea acestui individ.

Sebastian Pașcanu – Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Slatinei și Romanaților (fostul iubit al lui Ciprian Spiridon Câmpineanu – Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei). Apreciat pentru vocea sa, asemănătoare cu cea a Irinei Loghin, la diferite sindrofii duhovnicești ale înalților prelați.
Studiile de doctorat le-a urmat în Grecia, alături de Ciprian al Buzăului cu care, poate nu întâmplător, era coleg de cameră! Sebastian Pașcanu este acuzat că a întreținut relații sexuale cu Ciprian Spiridon Câmpineanu – Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Se recomandă caterisirea acestui individ.

Serafim Joantă – Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
După absolvirea liceului a urmat (1970-1974) studii teologice la Institutul Teologic din Sibiu. Mai înainte trecuse printr-un institut de învățământ superior tehnic, de unde s-a retras din motive legate de viața sa personală. Înainte de înscrierea la studiile teologice, Joantă a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Brașov, unde i s-a diagnosticat o formă gravă de schizofrenie și labilitate psihică, care se manifestau mai ales în timpul Sfintei Liturghii, când făcea spume la colțurile gurii și crize… mistice.

Serafim Joantă nu este absolvent de Seminar Teologic, iar acest fapt se reflectă negativ asupra formării sale liturgice, catehetice și muzicale, mai mult folcloristico-mănăstirească, decât bisericească. Intre anii 1974-1982, ca preot celibatar (necăsătorit), a activat la parohia Pojorta (Brașov) și la Catedrala Episcopală din Alba Iulia, fiind unul dintre „cățelușiiˮ despoticului Episcop Birdaș.

În ciuda zvonurilor de tot felul, nu a specificat niciodată motivele pentru care a ales calea puțin ortodoxă a celibatului clerical, în timp ce candidații ortodocși la preoție, dacă sunt persoane cu o dezvoltare fizică și psihică normală, preferă să se căsătorească și să aibă o familie (I Timotei III, 3-6).

După o perioadă în care a funcționat ca ghid turistic la Catedrala Episcopală din Alba Iulia, a fost promovat și trimis de Patriarhia Română la studii peste hotare. Din această perioadă datează primele sale contacte cu Securitatea, în măsura în care este un fapt cert și bine verificat că această instituție de forță a regimului comunist se interesa pe la așa-zișii „ghizi turisticiˮ de pe lângă mănăstiri și catedrale despre vizitatorii străini și români, iar aceste contacte trebuie să fi fost foarte bune și să se fi mers chiar mai departe, de vreme ce aceeași Securitate și Departamentul Cultelor (fața văzută a Securității), dădeau aviz favorabil pentru trimiterea în străinătate la studii. Cert este că Serafim Joantă a plecat în străinătate nu pe baza calităților sale intelectuale și a pregătirii teologice, în care nu excelează, ci pe baza dosarului confidențial de la Securitate. Este bine cunoscut faptul că alegerea se făcea mai ales pe baza defectelor și slăbiciunilor persoanei în cauză și pe disponibilitatea acesteia de a colabora cu Securitatea, pentru că numai în aceste condiții persoana respectivă putea fi manipulată și dirijată conform intereselor regimului comunist ateu, fapt confirmat matematic de evoluția ulterioară a carierei Mitropolitului Serafim Joantă.

Între anii 1982-1985 a studiat la Paris, la Institutul Teologic Ortodox Sfântul Serghie, iar între anii 1986-1989 funcționează ca lector la același Institut slavofil, de pe unde se racolează colaboratori ai masoneriei și serviciilor secrete străine țării noastre.

Pe durata șederii sale la Paris a dobândit alte merite prisositoare, datorită colaborării cu autoritățile comuniste: conform celor relatate de colegii de studii, Joantă vizita foarte des Ambasada română de la Paris și evita să aibă alte contacte cu persoanele române din emigrație, căzute în dizgrația superiorilor săi, în afara celor „preferateˮ, indicate și vizate de Securitate pentru acțiuni informative specifice.

Serafim Joantă

În anul 1989 a revenit în țară, având deja pregătit decretul de numire ca să fie hirotonit Episcop. Alegerea și sfințirea în Episcop a lui Serafim Joantă sunt acte necanonice și invalide, deoarece s-au făcut la presiunea guvernului lui Petre Roman, în martie 1990, fără respectarea Statutului B.O.R., respectiv art. 130 (Legiuirile B.O.R., ediția 1953). Împreună cu fratele său, în perioada 1990-1993 s-a întâlnit în repetate rânduri cu Petre Roman, în timpul vizitelor de lucru pe care acesta le efectua în județul Brașov.

La 16 octombrie 1993, un așa-zis „Colegiu electoralˮ, întrunit la Aachen (Germania), l-a ales pe Serafim Joantă ca Mitropolit, având jurisdicție canonică peste parohiile românești din Germania, Austria, Luxemburg, Suedia, Norvegia și Finlanda. Pentru această alegere, un cuvânt hotărâtor l-a avut Mitropolitul Antonie Plămădeală, care, astfel, voia să scape de prezența unui Vicar incomod și, poate, incapabil cum este Serafim Joantă. Și acest act este necanonic, deoarece compoziția Colegiului electoral nu respecta prevederile art. 130 din Statutul B.O.R., în măsura în care delegații laici nu au fost convocați. Apoi, preoții care au compus acea adunare nu făceau parte din clerul canonic al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Paris, care avea atunci jurisdicţie peste acel teritoriu. Preoții canonici ai amintitei Arhiepiscopii au refuzat să participe la acest act și nici azi, după 24 de ani de la acel eveniment, nu recunosc alegerea ca atare.

Convocarea Colegiului rămâne dubioasă și nu a respectat normele Statutare ale B.O.R., iar scopul pentru care fusese convocată adunarea preoțească de la Aachen a fost cu totul altul decât alegerea unui Mitropolit, întrucât acest fapt – deși foarte important – fusese înscris pe ordinea de zi la capitolul „Diverseˮ! Nerespectarea acestor legi bisericești a făcut ca, încă de la început și până în prezent, Mitropolitul Serafim Joantă să fie contestat cu vehemență de credincioșii și clerul din Germania, Belgia, Franța și Italia, care au cerut de mai multe ori Patriarhiei Române demiterea și rechemarea lui Joantă, dar fără niciun rezultat.

Din anul 1993, de la instalarea sa ca Mitropolit, și până azi, „opera pastorală” a lui Serafim Joantă a constat în dezbinarea comunităților ortodoxe române din toată Europa Occidentală și de Nord.
Se recomanda depunerea din treaptă a acestui individ.

Sofronie Drincec (cu numele de mirean Radu Ștefan Drincec) – Episcopul Oradiei și Bihorului (homosexual, simoniac, implicat în numeroase scandaluri și alte fapte grave, conform presei locale).
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Teoctist Arăpașu (cu numele de mirean Toader Arăpașu, născut la 7 februarie 1915, Tocileni, județul Botoșani, decedat la 30 iulie 2007, București) – fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007, considerat „(…) omul de curte al Ceaușeștilor, cu deosebire al ei, care semnase fără crâcnire demolarea tuturor bisericilor existente la vedere (…).ˮ

Preotul prof. Ion Buga scrie despre el: „Cu adevărat despre acest cameleon politic fără niciun scrupul s-ar putea spune ca și despre Talleyrand: «Cum să nu fie omul acesta atât de bogat dacă a vândut pe toți care l-au cumpărat!».ˮ

Conform unui raport al Securității din 1949, preluat de săptămânalul Academia Cațavencu și de cotidianul Libertatea, în ediția sa din 22 martie 2001, nevrednicul Patriarh Teoctist practica homosexualitatea încă de pe când era elev al Seminarului Teologic Monahal de la Mănăstirea Cernica. Pentru acest motiv, serviciile secrete recomandau racolarea și promovarea sa în funcții superioare, întrucât, fiind pătat, imoral și corupt, putea fi șantajat și manevrat.

Provenind dintr-o familie săracă și fără principii morale, a fost de mic îndepărtat de Marghioala și Dumitru, părinții săi, din sânul familiei și vândut ca slugă la mănăstirea Vorona. A crescut fără dragoste părintească, fapt reflectat de comportamentul său de om meschin și mutilat sufletește. A fost un călugăr nestatornic și a schimbat mai multe mănăstiri (Vorona, Neamț, Bistrița), în goana sa după un trai parazitar și după slava deșartă. Faptul că era efeminat și pedant, încă din vremea când era frate la mănăstirea Neamț, este menționat și recunoscut și de către ieromonahul Petroniu de la Muntele Athos, care afirma că Teoctist era un tânăr robust care își bucla părul.

După anul 1948 a devenit un colaborator al regimului comunist ateu, calitate în care îl spiona pe Patriarhul Justinian Marina al cărui Episcop Vicar fusese impus. Ca rector al Institutului Teologic Universitar din București a corupt mulți tineri. În anul 1962, americanii i-au refuzat viza de intrare în Statele Unite, unde urma să meargă ca episcop al românilor ortodocși de acolo. Acest refuz a fost un vot de blam pentru Teoctist, precum și confirmarea faptului că acesta era cunoscut de către autoritățile americane ca fiind o mediocritate servilă, om de nimic, sluga fără conștiință și vândută comuniștilor, ateu convins și imoral. De aceea, Patriarhul Justinian Marina, care voia cu orice preț să scape de el „exportându-lˮ peste hotare, a fost nevoit să-l numească Episcop al Aradului (iulie 1962), spre a-l îndepărta de Centrul patriarhal. Ulterior, ca Mitropolit al Olteniei, apoi al Moldovei și ca Patriarh, a vândut Biserica și a demolat multe lăcașuri de cult, culminând cu biserica Sfânta Vineri din București.

Dintotdeauna a fost un om redus intelectual, calic și zgârcit, mărunt la caracter, bârfitor, sărac duhovnicește, fiind traumatizat până în străfundurile ființei sale, anormal și imatur ca psihic. Suferind de un avansat complex de inferioritate, preocuparea sa cotidiană era provocarea de suferințe și de necazuri acelor persoane care, prin funcția pe care Teoctist o ocupa, ajungeau în contact cu el. Se pare că aceasta a constituit o a doua natură a sa, o plăcere satanică de care nu s-a putut lipsi.

Imediat după evenimentele din decembrie 1989 (10 ianuarie 1990), „în cadrul BOR a început altă revoluție, cea a coloneilor împotriva generalilor. Pe moment, Teoctist, crezându-se învins, s-a retras la mănăstirea Sinaia. Apoi, văzând că de fapt nu se schimbă nimic pe fond, s-a reîntors triumfal în fruntea bisericii.”, fiind sprijinit de regimul post-comunist și securist al lui Ion Iliescu, tocmai pentru incapacitatea acestuia de a redresa Biserica, pentru ca politicienii să poată controla și manevra prin el Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, să nu uităm că, după izbucnirea (22 aprilie 1990) manifestației maraton, „în Piața Universității, între un Tatăl Nostru și un cântec antisecurist, se auzea și câte un scandat în ritmul irmologic: «Jos Teoctist», «Teoctist antihrist» și chiar mai dulce: «Teoctist securist!».ˮ

Teoctist, patriarhul de tristă amintire, în nevrednicia și micimea sa sufletească, a fost principalul obstacol în calea procesului de renaștere spirituală și de asanare morală a Bisericii Ortodoxe Române, în jurul său coalizându-se toate elementele compromise și corupte din ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, care au făcut totul, cu orice preț, ca să împiedice ascensiunea Mitropolitului Daniel Ciobotea către scaunul patriarhal.
Se recomandă condamnarea memoriei sale, precum și ștergerea sa din catalogul ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Teodosie Petrescu (născut Porcu Macedon) – Arhiepiscop al Tomisului, poreclit „Șpagoveanuˮ, este homosexual, acuzat de relații cu minori, simoniac, informator al Securității, implicat în politica de susținere a P.S.D., aflat sub control judiciar din octombrie 2016, inculpat pentru fraudarea de fonduri europene în cazul fermei Nazarcea, jud. Constanța).

Provine dintr-o familie ucraineană cu 17 copii, din nordul Bucovinei. În satul natal sunt considerați ca fiind o familie de joasă condiție socială, întrucât toți ai lui erau săraci și neiubitori ai muncii cinstite.

Este cunoscut ca fiind homosexual încă de pe băncile Seminarului, având înclinații perverse către tineri sub 18 ani, ceea ce Codul Penal român definește ca fiind corupere de minori cu certe conotații pedofile. Pe unul dintre aceștia, Ciprian Stănescu, 17 ani la data abuzării sale sexuale, îl alinta „Ursulețulˮ! Acesta declara despre Teodosie: „Pe parcursul anilor 2010 – 2011, numitul Petrescu Teodosie a început să mă ademenească din nou cu promisiunea că mă va băga la facultate fără examen și că mă va face preot, dacă îi satisfac fantezia sexuală pe care și-o dorea recent, aceea de a fi lins în fund. Nu am putut accepta așa ceva, drept pentru care m-a alungat din Arhiepiscopia Tomisului, lăsându-mă efectiv pe drumuri, fără nici o sursă de subzistență.ˮ.

Pe durata studiilor universitare urmate în cadrul Institutului Teologic Universitar din București făcea pe „mentorulˮ și „meditatorul” unor tineri, pe care îi corupea către homosexualitate (cărțile preotului Ion Buga sunt edificatoare în acest sens, Teodosie neîndrăznind să le combată vreodată!). Era și cel care mijlocea vinderea locurilor la Seminar și la Facultate pe lângă profesorii Dumitru Radu și Necula Nicolae, pe care îi alimenta cu sute de mii de lei prin respectivii candidați, având și el partea lui. Teodosie Petrescu este un bun combinator al utilului pentru sine cu intrigile, hoția și desfrâul.

Fără să fi avut merite deosebite, afară de priceperea înnăscută de a linguși și minți cu nerușinare, imediat după evenimentele din decembrie 1989 este ales, necanonic, Episcop Vicar al Bucureștilor. Profitând în mod ticălos de această înaltă slujire, fiind pus pe hoție și căpătuială, a practicat simonia, o practică și în prezent, vânzând harul preoției pe bani, a vândut parohii din Capitală și din alte centre importante de pe cuprinsul Arhiepiscopiei pe sume de zeci și zeci de mii de dolari, ulterior de euro. De asemenea, a adus în București o seamă de preoți tineri, fără studii și fără experiență pastorală, pe care i-a instalat în alte posturi importante. Consilierul său economic era un preot transferat în București din judeţul Călărași, după ce acesta fusese acuzat de furt din fondurile bisericii parohiale.

Teodosie Petrescu

Șoferul său era și amantul său, motiv pentru care s-a îngrijit de viitorul acestuia așa cum se cuvine: l-a căsătorit cu o fată prostuță și, la nunta tinerilor, i-a obligat pe toți preoții din Capitală și din împrejurimi să cotizeze cu „benevole contribuții” bănești.

Casa sa era tot timpul frecventată de seminariști ale căror vârste nu depășeau 15-16 anișori, dar și de alți tineri, care îi treceau prin așternut, în genunchi sub masă și sub reverenda episcopală, pentru ca aceștia să fie „învrednicițiˮ de protecția și ajutoarele sale financiare!

A fost numit la Constanța pentru a se evita un scandal uriaș, cauzat nu numai de viața sa imorală, cât mai ales de afacerile sale necurate, care au sărăcit financiar Arhiepiscopia Bucureștilor și au diminuat patrimoniul acesteia prin vânzări și închirieri ilegale de terenuri și imobile. Cu banii obținuți prin tot felul de afaceri mârșave și-a construit complexul monahal de la Dorna Arini.

S-a aliat cu P.D.S.R./ P.S.D. și cu vârfurile acestui partid, inclusiv cu Ion Iliescu, care l-a susținut pe lângă Patriarhul Teoctist ca să fie ales Arhiepiscop al Tomisului, pentru a fi protejat de iminenta izbucnire a unui scandal de proporții, dar și de consecințele penale ale acestuia. Tot Ion Iliescu a fost cel care i-a conferit lui Teodosie Petrescu (29 noiembrie 2002) Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”, dar există extrem de serioase îndoieli că individul este capabil să demonstreze că operele sale sunt de o asemenea importanță! Este prieten intim cu alți doi politicieni de vază din P.S.D., sinucigașul Adrian Năstase și brontozaurul comunist Victor Opaschi, despre care se afirmă cu insistență că ar fi homosexuali ca și el.

În septembrie 1987, la vârsta de 32 de ani, fiind asistent universitar, Teodosie a intrat în atenția Securității, care, prin raportul secret nr. 001600 din 28.09.1987, întocmit de maior V. Căciulă, aprobat de colonelul Gorun și lt. col. Ionel Grigorescu, propunea „recrutarea în calitatea de informator a numitului Petrescu Macedon, asistent teolog la ITOB”. În martie 2005 a fost deconspirat ca fost informator al Securității (dosarul nr. 22227/ 1987) cu numele conspirativ „Macheˮ. Dosarul său cuprinde cinci pagini: raportul privind recrutarea sa, angajamentul propriu-zis și raportul de după recrutare.

Teodosie Petrescu este unul dintre cei mai detestați și ticăloși ierarhi din istoria B.O.R., pentru care Crucea și Credința reprezintă mijloacele prin care își atinge scopurile personale ticăloase, un individ meschin, mârșav, mincinos, arghirofil, laș, răzbunător și foarte periculos, care a adus grave prejudicii de imagine atât Bisericii Ortodoxe Române, cât și ortodoxiei.

Se impune urgent și ferm judecarea sa canonică și penală, caterisirea și ștergerea numelui său din evidențele cu ierarhi ai B.O.R.
La data prezentei, Patriarhul Daniel intenționează retragerea și înlocuirea inculpatului Teodosie.

Teofan Savu Sinaitul (născut cu numele Dumitru Savu) – mitropolit al Moldovei; homosexual și informator al Securității.
Imediat după absolvirea Facultății a devenit călugăr la mănăstirea Crasna, loc infestat de homosexualitate, devenind amant al ieromonahului Nicodim din acea mănăstire. Cercetat pentru homosexualitate, devine informator al Securității, Direcția de Culte a județului Prahova.

Peste puțin timp, în 1986, a fost trimis de Patriarhia Română cu o bursă de studii la Institutul Teologic Saint Serge din Paris (1986-1990), obținând titlul de Doctor în Teologie. La revenirea în țară de la Paris, în foarte scurt timp a fost hirotonit, fără să fie ales canonic, ca Episcop Vicar, fiind unul dintre ucenicii iubiți de patriarhul Teoctist, lângă care, cu protecția acestuia, s-a ocupat cu țeserea de intrigi între Patriarhie și organismele bisericești din exteriorul țării.

A fost unul dintre „așiiˮ ascunși în mâneca sutanei lui Teoctist împotriva mitropolitului Daniel Ciobotea, pentru a împiedica ascensiunea acestuia la tronul patriarhal, motiv pentru care a fost propulsat ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (anul 2000). Este considerat nul ca intelect și pregătire teologică.

Gurile spurcate spun că, printre amanții săi au fost propriul șofer și arhimandritul Dogaru, care, spun alte guri spurcate, îi mai aducea și băieți de la S.P.P., unde Dogaru era preot duhovnic.

Cariera și ascensiunea sa au fost „pilotateˮ de Securitate și, ulterior, de S.R.I.
A avut puternice simpatii față de PNŢCD și Convenția Democrată din România, forțe politice care au dezamăgit poporul român.

Este considerat unul dintre cei mai meschini, oportuniști, reduși și fățarnici ierarhi pe care i-a cunoscut vreodată România, toate faptele grave comise de acesta justificând din plin caterisirea sa.

Timotei Prahoveanul (născut cu numele Cristinel-Gabriel Aioanei) – episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Se spune despre el că este „sora de cruceˮ a lui Gurie Gorjeanul – episcopul Devei și Hunedoarei, acesta fiind caracterizat ca „O mare Doamnă în viațăˮ.

Timotei este considerat mâna dreaptă a patriarhului Daniel, individul care împarte numirile în parohii, evident, cu comisioanele aferente. Se vorbește despre el că atunci când se duce la câte o sfințire, cere preoților să fie servit cu „o găină (sic) grasăˮ!
De când el este mare eclesiarh și mare Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului, tot personalul în vârstă (consilieri, inspectori etc.) a fost înlocuit cu tineri sub 30 de ani!
Se recomandă caterisirea acestui individ.

Varlaam Ploieşteanul (fost Vasile Merticariu) – fost preot Vicar la Mitropolia Moldovei în timpul când Mitropolit era Daniel, în prezent este Episcop Vicar Patriarhal; bețiv notoriu.
Se recomandă depunerea din treaptă.

Varsanufie Gogescu – Arhiepiscopul de Râmnicu Vâlcea; bisexual.
Are un copil și este acuzat de practici oculte.
Lecturați despre apucăturile acestui individ: Exploziv. Înregistrare audio. „Pe mine ai vrut să mă omori”, inclusiv despre o „Stenogramă incendiară: Un fost elev la seminar se plânge că a fost traumatizat de ÎPS Varsanufie”.
Se recomandă caterisirea individului.

Vicenţiu Grifoni – poreclit „Păpușa ucigașăˮ, se pare din cauza faptului că și-a dat semnătura pentru ca Teoctist să fie operat a doua oară, fapt care s-a dovedit a-i fi fatal! – fost Episcop Vicar Patriarhal și Secretar și al Sf. Sinod al B.O.R., în prezent este Episcop al Sloboziei și Călărașilor, urmare a alegerii sale de către Sf. Sinod, în ședința din data de 18 iunie 2009.

Provine dintr-o familie de catolici. A fost ucenicul Mitropolitului Nestor Vornicescu. A urmat studii de doctorat în țară și la Atena. A funcționat o perioadă la Centrul Eparhial Craiova, apoi ca Superior al Căminului Românesc de la Ierusalim. Potrivit afirmațiilor preotului Adrian Făgeţeanu, Vincenţiu Grifoni a urcat relativ repede treptele puterii în B.O.R., fiind binecunoscută relaţia acestuia cu defunctul Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu, care a fost descrisă, de cei mai mulţi cunoscători, ca fiind una homosexuală.

În articolul intitulat Sexul bisericii, publicat în almanahul revistei „Caţavencu” din anul 2003, s-a dezvăluit, pe baza unor documente secrete, viaţa sexuală a mai multor ierarhi de frunte ai B.O.R., printre care şi Vincenţiu. Jurnaliştii bucureşteni dezvăluie că ierarhul proaspăt promovat este numit în cercurile bisericeşti Madam Vornicescu, adică partenerul pasiv al defunctului Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu.

Este cunoscut ca isteric și alcoolic. Fără alegere canonică a fost hirotonit Vicar Patriarhal.

A devenit informator al Securității pe durata studiilor universitare. Un timp a fost monarhist. A fost sprijinit de politicianul Teodor Meleșcanu, în vremea când acesta era președintele A.p.R., cu care se întâlnea prin diferite restaurante.
Ion Iliescu i-a conferit lui Vincențiu Grifoni (29 noiembrie 2002) Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

Se recomandă caterisirea acestui individ.

Citiţi şi vă cruciţi! Lista şocantă cu homosexualii din Sf. Sinod al B.O.R.

Căutând pe cei pierduți

David Wilkerson (1931-2011)February 6, 2020

Isus a venit în lumea aceasta pentru un singur scop – ca să atingă și să salveze sufletele pierdute. „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10). De asemenea, El ne-a dat aceeași însărcinare când a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură!” (Marcu 16:15)

Isus, când a rostit aceste cuvinte, se adresa bărbaților și femeilor simpli și fără educație. El punea pe umerii lor viitorul Bisericii Sale, ceea ce trebuie să fi fost chiar copleșitor pentru acest grup mic de credincioși. Încercați să vă imaginați discuțiile ce aveau loc după ce Stăpânul lor S-a înălțat la cer.

„Am auzit bine ce a zis? Suntem oameni săraci și obișnuiți. Cum să fim în stare să începem o revoluție mondială pentru Hristos? Oamenii ne tratează cu dispreț, iar romanii ne bat și ne omoară. Dacă se poartă așa cu noi în Ierusalim, închipuiți-vă cum se vor purta când vom ajunge în Roma și vom începe să dăm mărturie și să predicăm!”

În timpurile acelea, societatea nu avea parte de ispitele neobișnuite cu care se confruntă generația noastră. Nu exista televiziunea plină de nelegiuiri, cinematograful cu mizerii, calculatorul care oferă acces la tot ce se poate imagina. Guvernul de azi a încercat, în primul rând, să-L scoată pe Dumnezeu în afara legii, mijlocele mass-media sunt deschise la orice, până la punctul de a atinge ateismul, iar Wall Street e un loc din ce în ce mai lacom după bani. Mai rău decât orice este faptul că vedem cum se ridică o generație care îl blestemă pe Hristosul pe care Îl slujim.

În calitate de ucenici ai lui Hristos, avem nevoie să privim în jurul nostru! Să ne uităm la mulțimea care nu are un Mântuitor și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea o inimă care să ajungă la ei. Isus știa că puterea pe care le-a dat-o ucenicilor când i-a trimis în afară va fi mai mult decât suficientă ca să împlinească orice nevoie și opoziție. Tot astfel, Duhul Sfânt ne călăuzește și ne dă putere ca să ajungem cu Evanghelia la cei din jurul nostru. Nu trebuie sa mergi în țări străine ca să câștigi suflete. Membrii familiei tale, colegii de muncă, oamenii pe care îi întâlnești în activitățile tale de zi cu zi, toți aceștia au nevoie de Mântuitorul. Rămâi sensibil la vocea Duhului Sfânt și El te va călăuzi ca să mărturisești despre Domnul tău.

Download PDF

În încercări: înconjurat de dușmani

David Wilkerson (1931-2011)February 5, 2020

Petru scrie: „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9). Și în alt loc apostolul Pavel scrie: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13).

Este clar că Dumnezeu nu vrea să ne țină în încercări. El nu primește nicio slavă atunci când copiii Săi sunt testați, ci o primește din rezultatele acestor teste! Este o singură cale ca să fim izbăviți din încercările noastre, aceea de a trece testul. Gândește-te la acest lucru! Când te duceai la școală, cum ai „scăpat” până la urmă? Ai trecut examenul final – și dacă nu l-ai fi trecut, ai fi fost trimis din nou la cursuri (citiți relatarea din Exod 14).

Acesta a fost și cazul poporului Israel în vechime când Dumnezeu i-a adus la Marea Roșie. Dumnezeu își testa poporul, îi încerca, îi punea la probă. I-a adus chiar la un pas de nimicire, înconjurându-i de munți de ambele părți, marea în fața lor și în spatele lor dușmanul care se apropia de ei.

În fraza „când treceţi prin felurite încercări” (Iacov 1:2), Iacov se referă la momentele când Israel era încercat. Această frază înseamnă „fiind coborât într-o prăpastie și înconjurat de dușmani”. Este ceea ce s-a întâmplat cu Israel – Dumnezeu i-a lăsat într-o situație imposibilă din punct de vedere omenesc. A vrut ca poporul Său să își cunoască neputința și să spună: „Ne aducem aminte cum Dumnezeu ne-a scăpat de toate plăgile și de îngerul morții. Dumnezeu ne-a izbăvit atunci și o va face din nou! Să ne bucurăm de credincioșia Lui.”

Poate că te miri cum Dumnezeu ar fi putut aștepta o astfel de reacție din partea poporului Israel; la urma urmelor, erau doar oameni. Totuși Dumnezeu dorește ceva de la noi atunci când ne trece prin necazuri copleșitoare. Dorește să-i aducem o jertfă de mulțumire.

Iacov a descoperit acest secret când ne-a prevenit să „privim ca o mare bucurie” (Iacov 1:2). El spunea: „Nu te da bătut! Fă un altar în inima ta pe care să aduci jertfe de mulțumire chiar în mijlocul încercărilor prin care treci!” Felul cum reacționezi în momentele de răscruce determină umblarea ta cu Dumnezeu pe mai departe. De aceea, adu-I ca jertfă mulțumirile tale!

Download PDF

Tăcerea lui Hristos în fața acuzațiilor lui Satan

David Wilkerson (1931-2011)February 4, 2020

„Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta.” (Evrei 9:11)

Așa cum marele preot urca scările ca să intre în locul sfânt, în Ziua Ispășirii, așa și Marele nostru Preot Isus s-a înălțat la cortul din ceruri. Într-adevăr, Ioan descrie faptul că L-a văzut pe Isus în haina Sa preoțească: „îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.” (Apocalipsa 1:13)

Isus s-a înălțat la cer ca Mare Preot ca să mijlocească pentru noi. El se bucură de slava de care este vrednic, dar totodată face această lucrare pentru noi. Psalmistul ne împărtășește în Ps. 68: „Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni… Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, Mântuirea noastră” (Psalmul 68:18-19). El spune: „Mântuitorul nostru ne-a oferit toate darurile și ajutorul de care avem nevoie ca să trăim liberi!”

Autorul cărții Evrei ne amintește că lucrarea lui Isus în ceruri este în întregime pentru noi: „Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Evrei 9:24). „El trăiește pururi ca să mijlocească pentru [noi]” (7:25). Hristos face acest lucru pentru noi, copiii Săi.

Ce înseamnă mai exact această frază: „El trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi”? Unii își pot închipui că Isus stă înaintea Tatălui implorându-L să ne arate milă când greșim. Dar mijlocirea lui Hristos pentru noi este cu privire la acuzațiile pe care Satan ni le aduce. Vezi, diavolul vine la tronul lui Dumnezeu să ne acuze de fiecare eșec și îndepărtare, cerând să se facă “dreptate”. Dar Isus se înfățișează de grabă, cerând ca Satan să nu se atingă de noi.

Isus de asemenea mijlocește în inimile noastre, împăcându-ne cu Tatăl. Ne amintește că suntem iertați și că ne putem încrede în credincioșia lui Dumnezeu de a ne oferi toată puterea și tăria de care avem nevoie.

Datorită mijlocirii lui Hristos, poți spune: „Poate că am lupte cu firea mea, dar știu ce a făcut Isus pentru mine. Păcatul nu va mai stăpâni peste mine pentru că El este Marele Meu Preot”.

Download PDF

Fapte bune din motivații greșite

Gary WilkersonFebruary 3, 2020

„Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume, neprihănirea care se capătă prin credinţă.” (Romani 9:30)

Fiecărui ucenic al lui Isus îi tânjește inima să fie sfânt înaintea lui Dumnezeu – eliberat de păcat, biruitor asupra firii, curat și fără pată înaintea Domnului. Această dorință a fost sădită în inimile oamenilor, o dorință înnăscută de a trăi în curăție. Oameni de orice religie – chiar și cei care nu au nicio religie – se simt îndemnați să trăiască corect, să-i iubească pe ceilalți, să fie cât mai buni. Unii, în mod evident, sunt la polul opus, deși conștientizează că în adâncul inimii își doresc să facă ce este drept.

Toți am eșuat din cauza naturii noastre păcătoase. Pentru credincioși, eșecul în trăirea în modul care-L onorează pe Dumnezeu le poate zdrobi duhul. Celor necredincioși, duhul acestei lumi le poate întuneca mintea față de orice simțământ al curăției.

Dorința de a avea o viață integră este ceea ce definește cuvântul neprihănire – a fi bine cu Dumnezeu. Înseamnă că trăiești având motivațiile corecte, sentimentele și comportamentul adecvat. Este înlăturat ce este rău în noi – ce nu este în acord cu Dumnezeu – și viața ne este aliniată scopurile Sale.

A avea un bun comportament înseamnă a fi neprihănit? Nu neapărat. Poți face ceea ce trebuie și totuși să ai motivele greșite; de fapt, unii creștini fac fapte bune, dar sunt motivați de un duh fățarnic. Comportamentul lor exterior este corect, dar pe dinăuntru sunt plini de „oasele morților”. Mulți oameni caută neprihănirea cu multă râvnă, dar nu reușesc să o capete.

Cheia este îndreptățirea. Știm că Isus a plătit prețul pentru păcatele noastre prin jertfa Sa de pe cruce, ca să ne aducă într-o stare după voia lui Dumnezeu o dată pentru totdeauna. Dacă nu suntem îndreptățiți, nu putem fi niciodată neprihăniți, indiferent cât de multe fapte bune facem sau cât de multe ore petrecem în rugăciune.

Și de aceea există sfințirea. Atât îndreptățirea, cât și sfințirea sunt esențiale pentru neprihănirea noastră. Îndreptățirea ne face neprihăniți, iar sfințirea este procesul prin care trăim zi de zi neprihănirea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că am intrat în procesul neîntrerupt al unei umblări în curăție înaintea lui Dumnezeu.

Isus este sursa atât pentru îndreptățirea ta, cât și pentru sfințirea dăruită prin harul Său. El este puterea ta, viața ta cea nouă, așa că lasă-L să te elibereze de orice posibilă apăsare a neprihănirii proprii. Încrede-te doar în El pentru a fi biruitor!

Download PDF

Ce ți-a furat inima?

David Wilkerson (1931-2011)January 31, 2020

În timp ce citim epistola lui Pavel către Efeseni, vedem cum îi laudă în tot parcursul scrisorii. Li se adresează în acest mod: „credincioşii în Hristos Isus… ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (Efeseni 1:1-3)

Pavel adaugă faptul că ei sunt oameni iertați și că se roagă să aibă „un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi” (1:17-19).

În cartea Apocalipsa, și Isus îi laudă pe creștinii efeseni: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta” (Apocalipsa 2:2). Cu alte cuvinte: „Cunosc toate faptele bune din viețile voastre. Sunteți sârguincioși în fapte bune, ceea ce este vrednic de laudă.”

Isus continuă în a-i lăuda, subliniind că: „ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi” (2:2). El spune, în esență: „Voi urâți păcatul cu ardoare și nu îl tolerați în viața, în casa și în biserica voastră. Nu ați fost clătinați de învățăturile firești din ultima vreme și sunteți capabili să judecați drept învățătorii și prorocii mincinoși.”

Este evident că efesenii nu erau o congregație de începători sau sfinți căldicei. Totuși, Isus scoate în evidență un lucru care era profund greșit spunându-le: „Am văzut toate faptele tale – că urăști păcatul, am văzut dragostea ta pentru adevăr, curajul neprefăcut – și totuși, cumva, în toate lucrările tale ai permis ca iubirea ta față de Mine să se stingă.” (vezi Apocalipsa 2:4).

Acest lucru ar trebui să-ți sfâșie sufletul! În timp ce lucrezi cu credincioșie pentru El și practici trăirea în neprihănire, întreabă-L pe Domnul: „Oare mi-am pierdut dragostea dintâi față de Tine?” Într-o anumită măsură acest lucru se poate vedea în ceea ce îți fură inima în prezent. Cum îți petreci timpul? Ce îți fură timpul de calitate în singurătate cu El? Ce lucruri au prioritate pentru tine?

Întoarce-te la dragostea dintâi astăzi! Cere Tatălui har și putere ca să-ți păstrezi iubirea pentru Hristos, Domnul și Mântuitorul tău.

Download PDF

Nu ești scutit de ispită

David Wilkerson (1931-2011)January 30, 2020

Este înțelept să-ți amintești că, indiferent cât de curat, de sfânt și fără pată te simți, sau cât de sigur crezi că ești, aceasta nu te scutește să fii ispitit! Atunci când Îl iubești pe Isus, atunci când El este Salvatorul inimii tale și Stăpân peste voința ta, tu ești o țintă pentru iad. Satan va încerca să te doboare la pământ, iar cel care conștientizează acest lucru cu scopul de a se echipa pentru bătălie este un credincios înțelept.

Pavel explică de ce Dumnezeu permite diavolului să ne încerce atât de crunt: „Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.” (2 Corinteni 1:9). Scopul Satanei este să-i țină pe credincioși legați în vinovăție, teamă și condamnare și să-i facă să fie descurajați și abătuți, însă Domnul poartă de grijă copiilor Săi.

David spunea: „de n-ar fi fost Domnul de partea noastră când s-au ridicat oamenii împotriva noastră, ne-ar fi înghiţit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră.” (Psalmul 124:2-3).

David a fost foarte ispitit, a căzut în adulter, a mințit și a omorât un om nevinovat. Când prorocul Natan i-a expus păcatul, Satan a fost convins că David nu se va mai ridica. El se aștepta ca regele să-și ridice mâinile și să exclame: „La ce folos? L-am dezamăgit pe Dumnezeu și am înfăptuit toate păcatele împotriva cărora am predicat. Dumnezeu nu mă mai poate folosi niciodată!”

Dar ascultați strigătele lui David după ce s-a pocăit: „Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morţii” (Psalmul 118:18). El spunea: „Am fost ispitit și încercat, dar Dumnezeu nu m-ar fi lăsat pradă puterii Satanei!”

Preaiubitule, dacă diavolul vine la tine cu ispite puternice, nu este întotdeauna din cauză că ai păcat în viață. Te atacă probabil pentru că te-ai întors la Domnul și încearcă să-ți nimicească credința. Lasă-ți inima îmbărbătată de următorul verset din Scriptură:

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)

Download PDF

Mila deplină a lui Dumnezeu

David Wilkerson (1931-2011)January 29, 2020

În relatarea despre Sodoma și Gomora, răutatea și ticăloșia stăpâneau, lucru în care Dumnezeu nu Își găsea plăcerea. El a trimis doi îngeri în Sodoma să îl avertizeze pe Lot, nepotul lui Avraam, privind distrugerea care urma să vină. Lot era un om neprihănit (vezi Geneza 18:19) care trăia în acest oraș plin de răutate, iar Dumnezeu voia să-l avertizeze de apropiata nimicire a Sodomei, astfel încât să poată scăpa împreună cu familia sa.

Lot zăbovea să iasă din cetate, de aceea îngerii i-au luat de mână literalmente pe el și familia sa și i-au dus departe de distrugere. „…căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate” (Geneza 19:16). Este important de observat faptul că, deși Lot era neprihănit și Dumnezeu a văzut ceva de preț în el, totuși acesta a fost salvat datorită milei Tatălui.

În biserica de azi sunt oameni neprihăniți care Îl slujesc pe Dumnezeu și trăiesc vieți morale. Totuși, ei au fost salvați doar datorită sângelui lui Isus Hristos și nu datorită vreunui lucru bun sau vreunei moralități pe care Domnul le-a văzut în ei. Gândește-te la momentul când ai fost mântuit. Duhul lui Dumnezeu te-a luat de mână, te-a scos din păcatele tale și te-a dus departe de răutate și răzvrătire. Te-a scăpat de judecată – te-a scos afară din Sodoma și te-a dus departe de nimicire.

Vorbim de păcatele groaznice ale Sodomei, dar privind în jur, la lumea de astăzi, vedem cum păcatele societății noastre se înalță până la cer. Senzualitatea, imoralitatea și răutatea devin din ce în ce mai expuse și nestăpânite, încât ajung la un punct de neimaginat. Cum se face că nu am fost cuprinși de astfel de lucruri? Cum de nu am fost ademeniți în această prăbușire morală?

Vă spun eu, este doar datorită milei absolute a lui Dumnezeu! „Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.” (Psalmul 86:15).

Preaiubiților, căutați Cuvântul lui Dumnezeu și credeți tot ceea ce El a spus privind îndurarea Sa față de voi.

Download PDF

Lucrarea desăvârșită a credinței

David Wilkerson (1931-2011)January 28, 2020

Celui rău îi place să-ți spună că nu ești bun de nimic, că ești nefolositor și neputincios. Îți spune că ești un eșec total și că nu o să te ridici niciodată la înălțimea standardelor lui Dumnezeu. Mai presus de toate, vrea să te convingă că Dumnezeu este supărat pe tine.

Toate acestea sunt minciuni venite direct din adâncul iadului! Dușmanul sufletului tău este hotărât să submineze relația Ta cu Tatăl tău ceresc și să te abată de la scopul la care ai fost chemat și pentru care ai fost uns. Din moment ce știi că Satan este un mincinos, haide să privim dovada care arată că Isus te-a învrednicit prin jertfa de pe cruce.

„El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” (Coloseni 1:13-14).

Tatăl ne-a făcut să fim potriviți, vrednici, calificați de a avea “parte de moștenirea sfinților în lumină.” Ceea ce a făcut Isus la cruce te califică pentru moștenirea veșnică și dacă Dumnezeu te califică pentru viața veșnică, de asemenea El îți va da caracterul potrivit pentru aceasta.

Nu poți obține neprihănirea lui Hristos prin fapte, dar o poți obține în schimb prin a crede și a te încrede în Dumnezeu. Nu ești doar mântuit prin credință, ci și sfințit prin credință, îndreptățit prin credință, vindecat prin credință, păstrat prin credință. Totul are loc prin credința în ceea ce a făcut Mântuitorul.

Nu face greșeala să asculți minciunile Satanei despre umblarea ta cu Isus! Ești cu adevărat vrednic datorită jertfei Sale; dragostea Sa dăinuie veșnic! Poți rămâne în deplină siguranță și credință înaintea tuturor celor ce sunt în cer și pe pământ.

Download PDF

Ținându-te strâns de Dumnezeu

Gary WilkersonJanuary 27, 2020

Ucenicii Domnului Isus erau strânși laolaltă în odaia de sus când Duhul Sfânt a venit și i-a umplut pe toți care se aflau în locul acela (vezi Faptele Apostolilor 2:1-4). În timp ce mulțimea s‑a adunat afară, Petru a fost îndemnat de Duhul să predice și trei mii de oameni s-au întors la Hristos (vezi Fapte 2:41).

După această trezire spirituală istorică, Petru și Ioan, în drumul lor spre Templu au întâlnit un cerșetor olog. Pe când bărbatul cerea milostenie, Petru i-a spus: “Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3:6). Cerșetorul a fost vindecat numaidecât.

Această minune a avut un efect fascinant: „Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon” (Fapte 3:11). Bărbatul vindecat „se ținea” de Petru si Ioan; cu alte cuvinte acesta spunea: „Prezența lui Dumnezeu este reală. Am stat aici ani de zile, cerșind după ajutor, dar niciodată nu am experimentat ceva asemănător. Dumnezeu mi-a mișcat sufletul mult mai mult decât ce am putut cunoaște vreodată.”

Dumnezeu iubește să te ții strâns de El. El iubește inima care Îl caută și strigă: „Doamne, slava Ta e prea mare ca să o las să treacă pe lângă mine. Mă agăț de speranța pe care mi-o dai – speranță pentru vindecare, transformare, pentru prezența Ta în viața mea și a societății în care trăiesc.”

În versetul 11, tot norodul era uimit și a venit să vadă ce se întâmplase. Când Dumnezeu Își manifestă slava, măreția puterii Sale cere întreaga atenție a tuturor oamenilor din împrejurimi. Dacă o astfel de minune ar avea loc în biserica ta locală, nu ai avea spațiu suficient să adăpostești gloata care ar veni să o vadă și să fie părtașă la ea. Vezi, oamenii sunt flămânzi după atingerea lui Dumnezeu în viețile lor, atât credincioșii, cât și necredincioșii în egală măsură. Toți vor să experimenteze o înnoire a vieții, ceva autentic.

Dumnezeu a făcut să locuiască toată măreția, slava și puterea într-o singură sursă: Hristos. Datorită puterii Sale transformatoare, poți experimenta prezența Sa și poți trăi o viață biruitoare care să fie o mărturie pentru toți cei din jurul tău.

Download PDF

Evitând păcatul îndoielii

David Wilkerson (1931-2011)January 24, 2020

Asaf, levitul, era un conducător al închinării și un lider al corului împăratului David; de fapt, era cunoscut pentru că a scris unsprezece psalmi. Era un prieten apropiat al lui David, cei doi iubeau să fie împreună în casa Domnului. Totuși, în ciuda binecuvântărilor și chemării sale minunate, Asaf a mărturisit: „Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii!” (Psalmul 73:2).

Acum, noi îl știm pe Asaf ca pe un om cu inima curată care credea că Dumnezeu este bun. De fapt, își începe discursul în acest psalm prin faptul că spune: „Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.” (73:1)

Dar chiar în versetul următor, Asaf mărturisește că aproape a alunecat. De ce a declarat așa ceva? El remarcă faptul că a văzut că cei răi de lângă el prosperă, chiar dacă neglijează poruncile lui Dumnezeu și ar fi fost ușor pentru Asaf să se minuneze de ce Dumnezeu nu a „echilibrat balanța”, ca să zicem așa.

Te-ai întrebat vreodată de ce binecuvântările vin grămadă peste oamenii care trăiesc vieți duplicitare? Probabil că ai văzut un colaborator de-al tău recompensat în locul tău sau un vecin neconvertit care a obținut lucruri materiale, în timp ce tu te-ai străduit să trăiești de azi pe mâine.

Poate fi foarte ușor pentru creștinii îndurerați să alunece într-un păcat cumplit – păcatul îndoielii. Ei poate se gândesc: „Am trăit corect, dar toată strictețea și sârguința mea de a studia Cuvântul lui Dumnezeu, închinarea și lauda pe care I le-am adus, toate au fost în zadar. În ciuda a tot ceea ce fac, încă sufăr.”

Preaiubiților, în astfel de momente trebuie să fiți atenți. Când încercarea vine asupra ta, când ești îndurerat sau descurajat, ai nevoie să-ți păzești inima împotriva îndoielii. Nu-ți lăsa credința sau încrederea ta să fie clătinate. Dumnezeu este încă pe tron. Ia-ți ochii de pe încercările tale și fixează-i asupra Domnului Însuși! Dumnezeu te va ajuta să-L iubești și să nu aluneci niciodată în necredință.

Asaf a văzut că era cât pe ce să alunece, dar s-a ținut tare și a proclamat: „mi-am pus încrederea în Domnul Dumnezeu, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (73:28) Și tu poți face la fel!

Ai fost adoptat

David Wilkerson (1931-2011)January 23, 2020

Noi, cei care trăim în timpul Noului Testament, am primit o adevărată mărturie. Avem nu doar lucrările lui Isus la care să ne gândim, dar și faptele mărețe ale bisericii din primul secol. La acestea se adaugă cele două mii de ani în care oameni ai lui Dumnezeu „au făcut lucruri mai mari ca acestea” și astfel avem o licărire din ceea ce este Tatăl nostru ceresc.

Ai putea spune: „Îl cunosc pe Domnul. Am o relație în ascuns cu El și știu cine sunt în Hristos.” Totuși Isus poate că îți spune: „Este adevărat, am fost împreună pentru atât de mult timp și totuși nu Îl cunoști încă pe Dumnezeu ca Tată al tău.” Scopul intimității cu Isus este acela de a ți se revela cine este Tatăl.

Dumnezeu vrea ca noi să avem o revelație despre El ca Tată – un Tată ceresc! Isus S-a rugat: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una” (Ioan 17:21-22). Isus spunea aici: “Spui că vrei să Mă cunoști, și e un lucru bun, dar acum vreau ca tu să cunoști pe Tatăl Meu așa cum Îl cunosc Eu și să te bucuri de El așa cum o fac Eu.”

Dumnezeu nu doar te-a ales, dar te-a și adoptat ca pe copilul Său. Și Duhul Său îți spune să strigi: „Ava, Tată!”, să Îi spui: „M-ai făcut să fiu împreună-moștenitor cu Isus, un frate pentru El. Ești cu adevărat al Meu!”

Cât de minunat să știi că, doar datorită dragostei și milei Sale, ne-a ales pe fiecare din noi să fim copiii Săi. În mila Sa, El îți spune: „Te vreau – te aleg – pentru că vreau să fiu un Tată pentru tine.”

Renunță la iubirea a tot ce este lumesc și urmează-L astăzi!

Download PDF

Îngrijind de nevoile aproapelui

David Wilkerson (1931-2011)January 22, 2020

În timpul Său pe pământ, Isus a fost întruparea milei lui Dumnezeu. Scriptura spune adesea că lui Hristos „I s-a făcut milă” de suferința oamenilor (vezi Matei 14:14).

Multor creștini le place să creadă că ei sunt plini de milă. Dar chiar și cei mai răi păcătoși sunt „mișcați” când aud de suferința copiilor. Compasiunea nu este doar milă sau simpatie. Adevărata compasiune ne constrânge să acționăm.

Citim despre Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor.” (Matei 9:36). Fraza „I s-a făcut milă” înseamnă „împins spre acțiune.” Deci ce a făcut Isus în privința aceasta? El nu doar a vorbit despre acest lucru. Nu, inima Sa a fost pusă în mișcare de ceea ce a văzut și a avut o dorință mistuitoare să schimbe lucrurile.

„Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.” (9:35) Aceasta nu era cine știe ce teologie ieftină. Isus nu doar s-a retras să fie singur cu Tatăl și să spună: „Tată, trimite lucrători la secerișul Tău!” S-a dus El Însuși! Și-a întins mâinile peste leproși și s-a implicat profund, în mod practic și intim.

Citim: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.” (1 Ioan 3:17). În timp ce te uiți în jur și vezi nevoia oamenilor, inima ta plină de milă ar trebui să strige: „Doamne, ce vrei să fac?” Nu ar trebui să călătorim mai departe de vecinătatea noastră ca să găsim nevoi pe care să le putem împlini.

Dumnezeu vrea ca tu să fii o parte din inima Sa plină de milă pentru această lume. Dacă ești cu adevărat dispus să treci la fapte, El Îți va trimite nevoi chiar la ușa ta. Deci, prezintă-te înaintea Domnului ca să fii folosit și privește-L cum îți deschide multe uși.

Download PDF

Idolatria din zilele noastre

David Wilkerson (1931-2011)January 21, 2020

În această vreme complexă, ne este greu să înțelegem idolatria din Vechiul Testament. Este de necrezut să citești cum oameni inteligenți erau așa de orbiți încât aduceau închinare chipurilor cioplite din lemn, piatră și pietre prețioase. Totuși, ceea ce a făcut să cadă grozava mânie a lui Dumnezeu asupra propriului Său popor a fost păcatul idolatriei. „Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta… căci nu te voi asculta!” (Ieremia 7:16)

Aceasta este declarația lui Dumnezeu împotriva idolatriei din Vechiul Testament. Totuși El urăște idolatria la fel de mult ca și în ziua de azi. Chiar acum, o nouă formă de idolatrie se extinde de la un cap la altul al Americii. Se zvonește că sunt mișcările lui Dumnezeu în diferite părți ale țării, dar trebuie să fii atent unde te duci și ce duh te îndrumă. Trebuie să ai discernământ ca să eviți să ajungi în idolatria care te va îndepărta de crucea lui Hristos.

Crucea – inclusiv cerințele și speranțele ei – este chiar inima Evangheliei și orice mesaj de închinare trebuie să fie centrat pe ea. Fără cruce, tot ce rămâne este pleavă – o evanghelie diluată care Îl insultă pe Domnul. Sunt slujitori zeloși, elocvenți, plăcuți și foarte ingenioși, dar aceștia predică „o altfel de evanghelie.”

Pavel a văzut că aceste lucruri începeau să se întâmple chiar din timpul lui: “Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

Slavă Domnului pentru adevărații slujitori ai lui Hristos care proclamă cu îndrăzneală Evanghelia crucii. Ei sunt un zid de apărare împotriva idolatriei din aceste vremuri de pe urmă!

Download PDF

Revendicând biruința totală

Gary WilkersonJanuary 20, 2020

Când profetul Elisei era în pragul morții, Ioas, împăratul lui Israel, plângea în hohote pentru că un mare profet al luminii era pe punctul de a se stinge din viață. Își aducea aminte de faptele mari ale credinței lui Elisei și plângea, „Părinte! Părinte!… Carul lui Israel şi călărimea lui. ” (2Împărați 13:14). Elisei și-a adunat în scurt timp forțele, ceea ce a produs speranță în inima lui Ioas. Apoi profetul i-a dat împăratului anumite instrucțiuni: „Ia un arc și niște săgeți!” (13:15).

Elisei i-a spus împăratului să tragă săgeți în aer, ceea ce Ioas a și făcut, după care Elisei i-a spus să ia săgeți și să arunce pe pământ. Ioas i-a dat ascultare lovind în pământ de trei ori. Apoi, spre marea uimire a împăratului, Elisei s-a mâniat pe el și a izbucnit: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.”

Această scenă din viața lui Elisei poate părea mai degrabă ciudată, dar, de fapt, este vorba despre a zidi până la capăt credința celorlalți. El îi spunea împăratului Ioas: „Cum îndrăznești să aștepți atât de puțin de la Dumnezeu! Ai fi bătut Siria de cinci sau șase ori, dar îi vei învinge doar de trei ori.”

Cuvintele lui Elisei se aplică la fiecare creștin din ziua de azi. Domnul vrea ca noi să trecem dincolo de biruințele limitate. Prin intermediul relatărilor lui Dumnezeu din Cuvânt, trebuie să zidim credință pe credință – biruință pe biruință – și să fim tot timpul doritori ca El să lucreze. Nu trebuie să ne mulțumim doar cu faptul că lucrurile s-au calmat. Elisei ne spune în esență, „Dumnezeu îți va da atât de multe biruințe câte ești dispus să apuci. Continuă să lovești pământul credinței!”

Aceasta poate părea o pretenție lipsită de sentimente, dar, de fapt, este plină de compasiune. Există câte o relatare de la Dumnezeu pentru fiecare căsnicie conflictuală, pentru fiecare criză financiară, pentru fiecare situație stresantă de la muncă, pentru fiecare părinte înstrăinat de copil. Amintește-ți, Dumnezeu nu dăruiește biruințe parțiale, ci o victorie absolută!

Dumnezeu te-a înconjurat și toate puterile cerului sunt la dispoziția ta, ca să te protejeze și să-ți poarte de grijă. Fie ca Dumnezeu să stârnească credința ta, astfel încât să continui să lovești pământul cu convingere și încredere. Și, amintește-ți, fiecare încercare pe care o înduri este o oportunitate pentru ca lumea să fie transformată de povestea ta scrisă de Dumnezeu.

Download PDF

Puntea dintre Pământ și Rai

Gary WilkersonJanuary 13, 2020

În timp ce păstorii priveau pruncul în iesle, ei se uitau la un Mântuitor care urma să răscumpere toată omenirea. Când înțelepții L-au văzut, ei priveau un rege care urma să învingă moartea. Iar când profeții L-au privit, au văzut un cuceritor care deschidea ușile închisorii, care putea să rupă lanțurile și să îi elibereze pe cei captivi. Fiecare a avut viziunea lui cu privire la cine era Isus și care a fost motivul pentru care El a venit.

Hristos s-a născut într-o lume a necredinței, când poporul lui Dumnezeu trăia sub teroarea îngrozitoare a Imperiului Roman. Liderii religioși ai Israelului nu ofereau prea multe speranțe. Fariseii credeau că mântuirea se obține prin fapte, legând astfel oamenii de legile lui Dumnezeu printr-un sistem rigid de fapte imposibile, iar saducheii nici măcar nu credeau în înviere. De fapt, foarte puțini oameni au avut viziunea vieții veșnice. Acesta a fost întunericul din lume în care a venit Isus.

Când privim la iesle, Îl vedem pe Hristos asemenea unei punți între pământ și cer, traversând abisul morții care separă viața temporală și lucrurile veșnice. Într-o zi vom traversa acel pod, iar acest lucru se va întâmpla într-o clipă: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15:51-52)

Am putea medita la astfel de mistere, dar adevărul este că imaginația noastră pur și simplu nu poate înțelege slava și puterea lui Dumnezeu. Creierul nostru este limitat. Însă putem fi siguri de un lucru: fiindcă Isus a venit pe pământ, există o nouă lume care ne stă înainte. O lume fără păcat, sărăcie sau boală. Mântuitorul nostru s-a născut pentru a ne aduce viață veșnică – în acest sezon al Nașterii Sale, să păstrăm în minte imaginea învierii: să avem o minte și o inimă pline de speranță spre viața care urmează, datorită pruncului Hristos născut într-o iesle.

Download PDF

CONȘTIENT DE DUHUL SFÂNT

Jim CymbalaJanuary 11, 2020

Petru a fost un ucenic de frunte și totuși s-a lepădat de Domnul de trei ori. După aceasta, Petru a plecat în noapte plângând. El nu și-a pierdut relația cu Isus în acel moment, dar a simțit acut durerea trădării sale și pierderea parteneriatului strâns cu cineva pe care îl iubea profund. Duhul lucra în el pentru a aduce durerea care duce la pocăință și refacere.

Pavel a avertizat: „Nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu!” (Efeseni 4:30). Dacă Duhul este mâhnit, este neliniștit și trist. Deși știm că mântuirea noastră nu s-a pierdut prin păcatul nostru, devenim, de asemenea, conștienți prin durere că există o încordare în relația noastră cu El. Comuniunea cu Dumnezeu este afectată și simțim o goliciune inconfortabilă. Soarele este încă acolo și strălucește, dar nu mai simțim căldura lui. Este ca și cum un nor îl blochează.

O viață asemănătoare cu Hristos este un mister. Trăim viața – este vocea, corpul și mintea noastră – dar nu suntem cu adevărat noi înșine deloc. Hristos trăiește în noi prin Duhul Sfânt. Ioan, același apostol care a scris o epistolă pentru a-i încuraja pe credincioși să nu păcătuiască, a inclus și una dintre cele mai bune promisiuni din Biblie: „Dacă spunem că suntem fără păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele noastre și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:8-9)

Un adevăr pe care l-am auzit în urmă cu mulți ani este cheia pentru a fi conștient și a rămâne în legătură cu Duhul Sfânt: „A fi conștienți de lucrarea Duhului Sfânt ne va rezolva 90% din problemele noastre.” Trebuie să disciplinăm mințile noastre pentru a rămâne conștienți de prezența Duhului Sfânt.

Planul lui Hristos era să-l înlocuiască pe „eu” cu „El” prin prezența Duhului. Aceasta este oarecum un fel de „preluare corporativă” – dar are ca și rezultat o viață plină de pace și bucurie.

_{Jim Cymbala a început lucrarea Brooklyn Tabernacle cu mai puțin de douăzeci de membri într-o clădire mică, și modestă într-o parte dificilă a orașului. Este originar din Brooklyn și este prieten de multă vreme al lui David și Gary Wilkerson.}

Download PDF

VICTORIE PRIN MIJLOACELE LUI DUMNEZEU

Carter ConlonJanuary 4, 2020

„Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2: 4-5). Acum Pavel nu era un om slab în fire; de fapt, era un lider printre alți lideri. El a declarat chiar odată cu privire la faptele Legii, că era fără vină (vezi Filipeni 3: 6).

Nu aș vrea să ascult un predicator care nu are mărturie personală despre puterea miraculoasă a lui Dumnezeu la lucru în viața sa. Pavel era cineva pe care să-l poți privi și să spui: „Există o putere care îmi atinge inima, despre care știu că nu poate veni din acest vas fizic. Trebuie să fie de la Duhul Sfânt care lucrează în interiorul celui care îmi vorbește. Doamne, lasă ca aceasta să fie partea mea în zilele următoare!”

Când o nouă generație de israeliți urma să intre și să cucerească Țara Făgăduinței pe care alții o pierduseră prin necredința lor, aceștia au mers cu instrucțiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi.” (Iosua 6:2).

Ești tentat să te gândești la toate lucrurile cu care te lupți? Începe să te gândești, în schimb, la toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu. Vocile negative care nu te provoacă spre credință te vor conduce la moarte într-o pustie spirituală. Meditați la Cuvântul Său astăzi și aveți încredere în El!

_{Carter Conlon s-a alăturat personalului pastoral al Times Square Church în 1994, la invitația pastorului fondator, David Wilkerson, și a fost numit pastor senior în 2001.}

Download PDF

Umblând într-o minunată libertate

David Wilkerson (1931-2011)January 3, 2020

Adevărul de temelie al creștinismului este îndreptățirea prin credință. Nu vei cunoaște niciodată adevărata odihnă și pace până când nu vei fi convins că propriile tale fapte ale neprihănirii nu te pot face niciodată curat în ochii lui Dumnezeu. S-ar putea să te simți bine prin faptele tale bune pe care le faci și probabil că te bucuri o clipă de victorie ori de câte ori te opui ispitei. Simți favoarea lui Dumnezeu asupra ta, dar a doua zi cazi înapoi în păcat și îți pierzi bucuria. De ce? Pentru că prin tine însuți, întotdeanua vei rămâne dezamăgit. Și nicio neprihănire a firii nu va rezista vreodată înaintea lui Dumnezeu. Suntem acceptați de El câtă vreme rămânem în Hristos.

„Căci toți sunteți una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28). A rămâne „în Hristos” înseamnă că Dumnezeu ia în considerare neprihănirea lui Isus. Suntem socotiți drepți în ochii Tatălui nostru din cauza lui Isus. Toate păcatele noastre sunt spălate prin lucrarea Lui, nu a noastră!

Pavel scrie: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12: 2). Trebuie să ne desprindem complet de această lume și să ne asemănăm numai cu Hristos.

Dragilor, Isus nu a murit numai ca să vă ducă în paradis, El a murit astfel încât în fiecare zi să puteți trăi într-o legătură frumoasă și strânsă cu Tatăl. Puteți vorbi cu El, ascultați-L, cereți-I să vă conducă, să vă călăuzească, să vă spună unde greșiți, să vă convingă de păcat – toate acestea fiindcă El rămâne în tine prin Duhul Său!

Da, Isus a murit pentru a ne putea bucura de izbăvire în și din această lume prezentă. Aceasta înseamnă pur și simplu că:

El ne-a izbăvit de puterea, vinovăția și condamnarea păcatului.
El ne-a eliberat de condamnarea unei conștiințe acuzatoare.
El a ispășit fiecare păcat și le-a aruncat în marea uitării.
El a rupt vălul în două – deschizându-ne calea spre Sfânta Sfintelor, o modalitate prin care să venim la El și prin care El să vină la noi.

Tot ce ai nevoie pentru a umbla în această minunată libertate este o credință care tânjește să-L cunoască pe Acela în care ai crezut și o foame în inima ta față de El!

Download PDF

El rămâne credincios pentru a împlini

David Wilkerson (1931-2011)January 2, 2020

Este posibil ca și creștinii neprihăniți, evlavioși, plini de Duh să ajungă atât de slabi și deprimați încât să simtă că nu mai pot continua? Să ajungă chiar la un pas de a renunța? Aceștia sunt credincioși care sunt aproape de Isus, care cunosc inima și gândirea Lui, care au luptat în rugăciune și au experimentat minunile Sale.

Cum ar putea fi posibil ca astfel de creștini să se simtă presați și tulburați, în disperare și deznădejde? Pentru unii pare că, din momentul în care și-au dăruit viața lor Domnului, tot ce au primit în schimb a fost suferință. Nimeni din biserică sau din afara ei n-a înțeles vreodată cum un Dumnezeu iubitor poate permite celor care I-au dăruit totul să treacă prin momente de mare necaz și disperare.

Gândiți-vă la Iov, care a suferit multe, dar a revenit la o viață de biruință. Sau la Ieremia, profetul plângerilor; de asemenea, un alt profet, Ilie. Toți au suferit depresie și sentimente de înfrângere în timpul luptelor lor, dar Dumnezeu i-a adus înapoi.

În Noul Testament, îl vedem pe apostolul Pavel. El a fost cu adevărat un om evlavios și de mare preț, care a renunțat la întreaga lume ca să-L câștige pe Hristos. Și-a consumat fiecare suflare pentru Stăpân. El a avut o revelație a lui Hristos așa cum nu a avut nicio altă persoană de pe pământ, iar epistolele lui i-au instruit pe oamenii lui Dumnezeu de-a lungul secolelor.

Cu toate acestea, Pavel a întâmpinat neliniște și încercări. Când s-a dus în Asia să predice Evanghelia, a avut parte numai de necazuri: „În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.” (2 Corinteni 1:8)

Cum a putut să i se întâmple acest lucru unui om atât de puternic, folosit de Dumnezeu? Ei bine, Tatăl nostru le permite oamenilor Săi să treacă prin multe dificultăți, astfel încât credința lor să se crească prin acestea. Deci, cum ajungi la victorie? Secretul clar și simplu este să te încrezi în Duhul Sfânt, care rămâne în tine. Iar atunci te vei ruga și vei citi Cuvântul lui Dumnezeu cu credincioșie. Agață-te de promisiunile tale speciale și vei observa că și în momentul în care vrei să renunți, El va rămâne credincios ca să te salveze. Aleluia!

Download PDF

Împlinind destinul tău

David Wilkerson (1931-2011)January 1, 2020

Destinul, în termeni simpli, este scopul lui Dumnezeu pentru viața ta. Este viitorul tău prevăzut sau planificat. Am citit despre mulți bărbați și femei evlavioși din Scriptură, care au fost aleși pentru o lucrare sau o slujire destinată, dar au sfârșit prin abandonarea planului Său. Au început bine, înaintând o vreme în puterea chemării lor, dar, în cele din urmă, au murit în rușine și ruină, pierzând destinul pregătit de Dumnezeu pentru viețile lor.

Saul era un astfel de om. Dumnezeu Însuși l-a ales pe Saul pentru a conduce pe Israel și a-i scoate din apăsarea filistenilor. Când profetul Samuel a privit pentru prima oară pe Saul, Domnul i-a spus: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.” (1 Samuel 9:17). Domnul spunea: „Privește bine, Samuel! Aceasta este alegerea mea privind conducerea lui Israel.”

Nu Samuel l-a ales pe Saul și nici Israelul nu l-a ales; mai degrabă, Dumnezeu a spus: „Eu l-am numit pe acest om!” Biblia spune despre Saul: „Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.” (10:6). Într-adevăr, Saul a fost transformat prin atingerea lui Dumnezeu asupra vieții sale (vezi 10:9).

Aici vedem un om numit de Dumnezeu, mișcat de Duhul Sfânt, înzestrat cu un duh de profeție, predestinat de Dumnezeu ca să conducă Israelul – iar Domnul era cu el. Ce lucruri mai minunate s-ar putea spune despre el? O vreme și-a trăit destinul, umblând în frica lui Dumnezeu și câștigând mari bătălii. Dar, când a fost numit rege peste Israel, a început să cadă. Dumnezeu Și-a propus pe deplin ca Saul să-și trăiască zilele cu binecuvântarea Domnului și să fie amintit ca omul care a izbăvit pe Israel din robia filistenilor. Dar Saul și-a ratat destinul, în timp ce a început să se prăbușească în dorința de aplauze și acceptare umană. El a făcut compromisuri pentru a atinge aceste lucruri și a ratat planul pe care Dumnezeu îl avea pentru el.

Dragilor, dacă veți umbla în destinul vostru, singurul lucru care vă va face deosebiți este dorința voastră de a-i depăși pe toți ceilalți în cunoașterea lui Isus. Petrecând timp cu El și primind cu nerăbdare îmbrățișarea Sa minunată, toate acestea te vor face puternic și îți vor permite să continui să umbli în destinul tău!

https://worldchallenge.org/romanian-devotions?page=20

Crearea omului și întruparea lui Hristos

Ce chipul și asemănarea care au fost acordate lui Adam? Chipul și asemănarea lui Dumnezeu nemuritor care locuiește în lumina neapropiată că Pavel face referire La Timotei?

Nașterea primului om are un utilizat pe scară largă în ficțiunile științifice ingredient: timp.

Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; și stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, și peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ. Deci, Dumnezeu a creat pe om după chipul Său; chipul lui Dumnezeu, el la creat; bărbat și femeie ia creat “(Geneza 1:26 -27).

Prin urmare, trebuie să ne întrebăm: care chipul și asemănarea care au fost acordate lui Adam? Dumnezeu ia dat lui Adam chipul și asemănarea lui Dumnezeu nemuritor care locuiește în lumina neapropiată că Pavel face referire La Timotei “Cine are, el singurul care are nemurirea, care locuiește în lumina neapropiată;? cine nici un om a văzut sau se poate vedea, și care are cinstea și puterea veșnică Amin “(1 Timotei 6:16) .; “A Împăratului veșnic, nemuritor, invizibil, singurului Dumnezeu, să fie cinstea și slava în vecii vecilor. Amin “(1 Timotei 1:17).

Nu Face!

Imaginea care a fost dat la primul om nu a fost foarte chipul lui Dumnezeu nemuritor și invizibil, înainte de a fi dat lui Adam chipul lui Hristos care trebuia să vină în lume. Hristos a venit în lume a bărbaților în plinătatea timpului, și a fost roșu cu aceeași imagine care a fost dat omului atunci când a creat pe Adam (Galateni 4: 4).

Apostolul Pavel a interpreta Geneza 1, versetul 26, pune-l în acest fel: “Cu toate acestea, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră după asemănarea călcării lui Adam, care este cifra de el, care a fost vin “(Romani 5:14).

Cel ce ar trebui să vină, sau că de manifestare lui este Isus Hristos, singurul Fiu născut, care la început a fost în sânul Tatălui și a venit în lume în plinătatea timpului dezvăluie pe Tatăl oamenilor. Este credința care a fost revelat (Galateni 3:23).

Adam a fost creat după chipul Celui ce avea să vină, și nu ca Dumnezeu, care locuiește în lumina neapropiată, pentru că asemănarea lui Dumnezeu se acordă numai pentru oameni care reapar cu Hristos din morți “Cât despre mine, iată-ți fața în dreptate, voi fi satisfăcut când mă voi trezi în asemănarea ta “(Psalmul 17:15); “Dumnezeu a făcut pe om după chipul său” (Galateni 1:27).

Pentru Isus, singurul Fiu al lui Dumnezeu a venit în lume a fost necesar ca omul natural, primul Adam a fost creat (2 Sam 07:14; 1 Corinteni 15:45). Hristos a trebuit să fie părtaș de carne și sânge a primului Adam care în toate lucrurile a fost similar cu bărbați (Evrei 02:14, 17), asa ca atunci cand Adam a fost creat, ia fost acordat chipul lui Hristos care ar trebui să vină lumea, și nu imaginea glorificat Hristos.

Dumnezeu este Duh, la rândul său, primul Adam a fost creat un suflet viu, cu corpul și sol animală, astfel că Adam nu a avut în Eden asemănarea Dumnezeului invizibil. Ce Adam recuperează Dumnezeu în Eden a fost imaginea lui, care ar fi făcut mai prejos decât îngerii, Omul Isus Hristos (Evrei 2: 7).

Darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile, deci, dacă Dumnezeu a dat lui Adam în asemănarea Lui ar fi imposibil să dea lui Adam natura acordat lui. Nu ar fi ca Adam se elibereze de propria sa natură, ca și îngerii care nu au căzut desvencilharam naturii sale (Romani 11:29).

Ca un om, Isus a fost în toate participant la aceleași lucruri oameni: carne, sânge și supuse acelorași studii, dar a fost fără păcat (Evrei 4:15).

Isus a fost conceput de către Duhul Sfânt în pântecele Mariei, diferit de restul omenirii, care se află în păcat, deoarece acestea înstrăina pe Dumnezeu din pântecele mamei “Am fost aruncat asupra ta din pântece: Tu ești Dumnezeul meu din pântecele mamei mele” (Ps 22:10); “Dacă cei răi-înstrăinat din pântecele mamei: ei rătăcesc de la naștere, vorbind minciuni” (Ps 58: 3).

Când Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26), a început procesul de luare a om ca el, dar acest om similitudine atinge doar atunci când crede în Hristos, deoarece credincioșii vor fi chipului lui Hristos “pentru cei care cunoscut mai dinainte, ia și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca el să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați” (Romani 8:29).

Este din cauza similitudinii care va fi dat la oameni care au spus Isus, “Tatăl Meu lucrează până acum, iar eu lucrez” (Ioan 5:17), deși Dumnezeu Sa odihnit de toată lucrarea Lui în ziua a șaptea (Geneza 2: 3).

Și Dumnezeu Sa odihnit în ziua a șaptea în ceea ce privește lucrările acestei clădiri, dar în ceea ce privește bunurile viitoare, care este, noua creatura care nu este din lumea aceasta, această creație, Tatăl și Fiul să continue să lucreze “Dar Hristos a venit, marele preot al bunurilor, printr-un tabernacol mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, care este, nu de această clădire “(Evrei 09:11); “Și acest cuvânt, toate acestea încă o dată, arată îndepărtarea de aceste lucruri, așa cum făcut lucrurile astfel încât proprietățile rămân” (Evrei 12:27).

Acesta este motivul pentru care profetul Isaia a prezis: “Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou, și nu va fi nici amintire a Foștilor lucruri, nici veni în minte” (Isaia 65:17; Isaia 66:22, Apocalipsa 21: 1), și trebuie să așteptăm, “Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13).

Este prin Biserica pe care Dumnezeu creează omul după chipul și asemănarea Lui. Slăvit Isus este imaginea expresă a Dumnezeului invizibil (Evrei 1: 3), precum și cei care cred sunt generate din nou ca el, așa ca Dumnezeu “Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, și nu sa arătat încă ce vom a fi: dar știm că atunci când apare vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este “(1 Ioan 3: 2) ..

În mod similar, nu putem vedea că toate lucrurile sunt supuse lui Hristos, deci nu este evident modul în care trebuie să fie, un lucru este sigur, la fel cum am purtat chipul animalului și pământul, vom aduce imaginea expresă a spiritualului, asemănarea lui Isus Hristos glorificat (Evrei 2: 8; 2 Corinteni 15:48 -49).

La fel ca și cei care cred în Hristos sunt îngropate asemănarea morții sale, atunci când acestea reapar reapărea o făptură nouă, așteaptă să fie puse în neputrezire, cum cortul pământesc încă break (2 Corinteni 5: 1 -4).

Dar când coruptibili este îmbrăcat în casa care este de La cer, vom fi ca Cristosul glorificat, și Hristos, întâiul născut al mulți frați au pe Dumnezeu ca El “, care este oglindirea slavei Lui, și exprima imaginea de persoana sa, și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, când a făcut curățirea păcatelor noastre, a șezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte “(Evrei 1: 3).

Pentru a aduce mulți copii La slavă lui Dumnezeu era necesar ca Cuvântul lui Dumnezeu a venit în lume a bărbaților participant a tuturor lucrurilor din creației Sale (Evrei 2:10).

Pentru a înțelege relația dintre nașterea lui Hristos și crearea lui Adam, cititorul trebuie să ia în considerare faptul că Isus, Cuvântul lui Dumnezeu este pre-existente. Cuvântul lui Dumnezeu este mai mare decât timpul de spațiu, iar la început Cuvântul vor fi introduse în lumea a creat toate lucrurile, inclusiv pe om din țărâna pământului cu mâinile lor și a suflat în nări suflare de viață. El a făcut pe Adam imaginea pe care a manifestat atunci când teofanicamente în Eden.

“Botezul Domnului” este un termen teologic folosit pentru a descrie manifestări ale lui Dumnezeu în Biblie care au fost tangibil simțurilor umane.

Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul și asemănarea noastră” (Geneza 1:26), iar apoi Cuvântul veșnic făcut pe om după chipul Său. Cum? Cuvântul veșnic, imaginea expresă a Dumnezeului invizibil care a creat toate lucrurile, a luat lutul de praf de la sol și la creat pe om ca imaginea pe care el însuși va veni în lume (Geneza 1:27; Efeseni 3: 9; Evrei 1 : 3 Evrei 1:10 -12).

Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a spus că Adam a fost chipul Celui ce avea să vină, ca asemănarea Celui ce a înviat din morți este moștenirea exclusivă a organismului de membri Hristos.

Pentru a prooroci despre învierea lui Isus, Regele David subliniază că omul Hristos să fie îndeplinită atunci când asemănarea lui Dumnezeu învia din morți, la fel ca și re-emergente cu Hristos sunt ca El “Cât despre mine, iată-ți fața dreptate, voi fi satisfăcut când mă voi trezi în asemănarea ta “(Psalmul 17:15).

Psalmul 8 este mesianic, vorbește despre Cristos, Cuvântul veșnic atunci când este introdus în lume.Psalmul este o laudă a Cuvântului veșnic care a câștigat un nume care este mai presus de orice nume “De aceea și Dumnezeu La înălțat nespus, și l-au dat un nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2: 9; Ps 8: 1 ).

? Isus, atunci când vorbește de fariseii și cărturarii arată că versetul 2 din Psalmul 8 au spus despre el “Iar ei au zis: Auzi ce zic aceștia Isus le-a zis Da, niciodată nu ați citit gura pruncilor și sugari ai sân tu laude? “(Mt 21:16; Luca 00:44, Ps 8: 2).

Psalmul prevede că cerurile, luna și stelele de lucru din mâinile Cuvântul veșnic, așa cum se arată de către scriitorul către Evrei: “Și, Tu, Doamne, în Ai început întemeiat pământul, și cerurile sunt lucrarea mâinilor tale. Ele vor pieri, dar vei îndura; Și toate acestea, cum ar fi îmbrăcăminte, îmbătrânesc, iar rola le ca o mantie, și va fi schimbat. Dar tu ești la fel, și anii tăi nu vor eșua “(Evrei 1:10 -12; Ps 102: 25 -27).

Apoi Psalmul subliniază că Cuvântul veșnic a fost introdus în lume într-o poziție mai prejos decât îngerii, dar chiar și în condiția umană, Fiul lui Dumnezeu a fost încoronat de către Tatăl cinste și slavă, pentru tot ce a fost creat a fost sub conducerea lui Hristos: “Ce este omul, ca să Te gândești la el? și fiul omului, ca să-l viziteze? Pentru puțin mai prejos decât îngerii făcut-o, și cu slavă și cinste. L-ai făcut să aibă stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale; ai pus totul sub picioarele lui: oile și boii, da, și fiarele câmpului, păsările cerului și peștii mării, și trece orice prin cărările mărilor “(Psalmul 8: 4 -8).

Psalmul 8 este conformă cu propunerea divin cuprinsă în versetul 26 din capitolul 1 din cartea Genezei: “Și Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; și stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, și peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ “(Geneza 1:26).

În explicarea Psalmul 8, scriitorul către Evrei arată că omul care “toate lucrurile sub picioarele lui”, spune Hristos. Creștinii în momentul care a văzut pe Isus în trup nu a putut vedea că toate lucrurile au fost supuse Hristos. Prin urmare, explicația a scriitorului către Evrei: noi nu vedea încă toate lucrurile sunt supuse lui Hristos, cu toate acestea, vom vedea că Hristos care a fost urât mai prejos decât îngerii încununat cu slavă și cinste ca Tatăl supuse toate lucrurile lui (Evrei 2: 8 -9).

Pentru Hristos sunt toate lucrurile și prin El, care este tot ce există! El este cel care susține toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui, pentru că a fost făcut moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin el a fost făcut lumea (Evrei 1: 2 -3; Evrei 2: 8 -10).

Răpirea sfinţilor

Edward Dennett

Când Domnul Se va întoarce pentru poporul Lui se vor petrece două evenimente: învierea celor morţi în Hristos şi schimbarea (transformarea) credincioşilor în viaţă; şi apoi aceştia, în acelaşi fel, vor fi luaţi sus în nori ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh şi aşa vom fi totdeauna cu Domnul. Aceasta este spus în mod clar în 1. Tesaloniceni 4:16-17 . Domnul nostru binecuvântat a prevestit acest adevăr, deşi înţelesul cuvintelor Lui cu greu ar putea fi pătruns fără lumina adusă de epistole.

Pe drumul spre Betania, după moartea lui Lazăr, El i-a spus Martei: „Fratele tău va învia“. Marta Îi spune: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi“. Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în Mine nicidecum nu va muri, niciodată“ (Ioan 11:23-26 ).

Aici avem aceleaşi două categorii – cei care au crezut în Hristos, dar care au murit înainte de revenirea Lui, aceştia vor trăi; şi, în al doilea rând, cei care vor trăi atunci şi vor crede în El, aceştia nu vor muri niciodată – corespunzând celor două categorii din 1. Tesaloniceni 4 . Ca lucrurile să fie clare şi simple trebuie mai întâi să arătăm că doar credincioşii vor fi înviaţi din morţi la a doua venire a Domnului nostru. Nu există doctrină mai clar exemplificată în Scriptură şi totodată mai trecută cu vederea sau mai complet ignorată de masa credincioşilor cât şi a necredincioşilor, că toţi vor fi chemaţi înaintea scaunului de judecată şi că atunci va fi declarat destinul etern al fiecăruia.

Dar această concepţie teologică, deşi atât de larg vestită şi acceptată, nu numai că nu are nici un temei în Cuvântul lui Dumnezeu, ci se opune direct Cuvântului. Vom putea mărturisi aceasta dacă acordăm atenţie dovezilor ce vor fi aduse, că numai credincioşii vor fi înviaţi la venirea Domnului. Întâi de toate, câteva texte pot fi citate din evanghelii, pe lângă acela din Ioan 11 .

Coborând de pe muntele schimbării la faţă, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună ce au văzut, „decât atunci când Fiul Omului va fi înviat dintre morţi“ (eknekron). „Şi au păstrat cuvântul acela, întrebându-se între ei ce este învierea dintre morţi“ (Marcu 9:9-10 ). Ei credeau, ca şi Marta, că va fi o înviere în ultima zi – ziua de apoi (Ioan 11:24 ); dar până atunci nu au auzit niciodată de o înviere dintre morţi şi aceasta i-a uimit. Aici, desigur, era vorba de învierea Domnului Hristos Însuşi; dar, după cum El era cel dintâi rod dintre ai Săi, învierea Lui era în acelaşi timp o garanţie şi un model pentru învierea lor.

În Luca 14:14 găsim expresia: „învierea celor drepţi“; şi în Luca 20:35 , Domnul vorbeşte de aceia „vrednici să aibă parte de veacul acela“ (aionos) „şi de învierea dintre morţi“ (kai tis anastaseos tis ek nekron). Fraza pe care Domnul o foloseşte are o semnificaţie inconfundabilă, aceea că este o înviere parţială, adică, cei ce obţin această înviere vor lăsa în urma lor pe alţii în morminte. Învăţătura din Ioan 5:28-29 vine în sprijinul aceleiaşi concluzii. Întorcându-ne la versetul 25, notăm că termenul „ceasul“ include o întreagă dispensaţie. „Adevărat, adevărat vă spun că vine un ceas şi acum este, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor auzi vor trăi“ (Ioan 5:25 ). Acel ceas a durat din acel moment şi până în prezent, după cum spune şi versetul precedent: „cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“. Aceasta marchează o întreagă zi de har. În mod similar, termenul „ceas“ în versetul 28 include o întreagă dispensaţiune. „Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii“ (Ioan 5:28-29 ). Se disting clar două învieri: cea a vieţii, care va avea loc la venirea Domnului, şi cea a judecăţii, care va avea loc la încheierea mileniului (Apocalipsa 20:11-15 ).

Dacă ne întoarcem la epistole vom găsi expuneri şi mai precise. Subiectul din 1. Corinteni 15 este învierea trupului; şi totuşi nu învierea trupurilor tuturor, ci numai ale credincioşilor. Aceasta se poate vedea dintr-o privire. După ce arată consecinţele falsei învăţături – aceea că nu ar fi nici o înviere – apostolul expune adevărul: „Dar acum, Hristos a fost înviat dintre morţi, cel dintâi rod al celor care au adormit. Pentru că, întrucât prin om este moartea, prin om şi învierea morţilor. Pentru că, după cum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui“ (1. Corinteni 15:20-23 ).

Nici un limbaj nu ar putea fi mai explicit. La fel şi în textul deja citat (1. Tesaloniceni 4 ) se spune: „şi întâi vor învia cei morţi în Hristos“ (apostolul nu are în vedere pe alţii), „apoi noi cei vii, care rămânem“ şi aşa mai departe. Nici gând să fie incluşi cei necredincioşi. Acest fapt explică aceeaşi expresie a apostolului într-o altă epistolă: „dacă voi ajunge cumva la învierea dintre morţi“ (tis ekanastasin ti ek nekron) – Filipeni 3:11 .

În Apocalipsa 20:4-5 citim de unii care „şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere“. Este de amintit că unii comentatori au căutat să demonstreze faptul că este o înviere spirituală (nu ştim ce ar vrea să spună); dar, dacă este aşa, atunci învierea de la sfârşitul capitolului nu este literalmente înviere şi deci ei ar dovedi, ca şi falşii învăţători din Corint, că nu există nici o înviere a morţilor. Nu! Limbajul atât de clar şi inconfundabil, în special când îl luăm în legătură cu alte texte, pune dincolo de orice îndoială că Dumnezeu, în harul Său, a hotărât ca cei credincioşi să fie înviaţi din morţi la venirea Domnului; şi aceasta este numită prima înviere. De aceea termenul „cel dintâi rod“ este aplicat învierii Domnului nostru binecuvântat (1. Corinteni 15:20 ), El fiind cel dintâi rod al secerişului alor Săi care vor fi strânşi la venirea Lui (vezi Levitic 23:10,11 ).

Este totuşi un text care pare să contrazică în mintea celor care nu au examinat subiectul, cele spuse mai sus. Acesta este binecunoscutul pasaj din Matei 25 , în care găsim oile şi caprele adunate înaintea lui Hristos în acelaşi timp. Această scenă, popular concepută ca o descriere a judecăţii de apoi, este de obicei adusă în opoziţie cu adevărul primei învieri a celor credincioşi. Dar cea mai sumară examinare a cuvintelor folosite de Domnul nostru binecuvântat arată că El nu Se referă la subiectul învierii:

„Dar, când va veni Fiul Omului în gloria Sa, şi toţi îngerii cu El, atunci va şedea pe tronul gloriei Sale; şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui …“ (Matei 25:31-32 ).

Se referă deci la arătarea Lui şi la împărăţie şi la judecata celor vii, nu a celor morţi. Nu se vorbeşte despre naţiuni în legătură cu morţii: acest termen îi descrie pe cei vii. Şi observaţi, de asemenea, că sunt trei categorii: oile, caprele şi fraţii Împăratului, şi acest fapt în sine fixează interpretarea întregii scene, arătând în mod concludent că este vorba de judecata naţiunilor în viaţă, după arătarea Fiului Omului în glorie şi aşezarea Lui pe tron. „Fraţii“ sunt evrei, soli ai Împăratului, trimişi cu mesajul împărăţiei Lui; şi cei care i-au primit pe ei şi mesajul lor sunt oile, iar cei care i-au respins sunt caprele. Relaţia lor cu Împăratul se stabileşte după felul în care i-au primit pe solii Săi (vezi Matei 10:40-42 ).

Fiind stabilit că, atunci când Domnul Se va întoarce, va lua pe ai Săi, fie că au murit mai înainte, fie că trăiesc încă pe pământ – după cuvântul Său, „dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi“ (Ioan 14:3 ) – putem considera maniera venirii, ca răpirea sfinţilor. Cele mai precise indicaţii despre acest subiect ne sunt date într-un text la care ne-am referit deja, dar care poate fi citat mai pe larg:

„Dar nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au speranţă. Pentru că, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, aşa şi Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei care au adormit în Isus. (Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit; pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“ (1. Tesaloniceni 4:13-17 ).

Semnificaţia acestui pasaj important este uneori trecută cu vederea din neatenţie la declaraţiile lui exacte. Sfinţii din Tesalonic nu se îndoiau cu privire la partea lor în Hristos la venirea Lui; dar, într-un fel sau altul, au fost induşi în eroare, presupunând că cei adormiţi înainte de acest eveniment ar suferi o pierdere. Şi, pentru a îndrepta această greşeală, apostolul dă învăţături speciale „prin Cuvântul Domnului“, de exemplu printr-o descoperire cu privire la acest subiect.

El arată că pe cei adormiţi în (sau prin) Isus, Dumnezeu îi va aduce înapoi la El, că aceasta este în adevăr legată de credinţa noastră în moartea şi în învierea Domnului Hristos şi este o consecinţă a acestui fapt. De aceea şi explică cum este posibil aceasta, şi explicaţia este subiectul descoperirii deosebite la care ne-am referit. Domnul va veni, şi atunci cei morţi în Hristos vor fi înviaţi, cei vii vor fi transformaţi şi aşa vor fi luaţi sus împreună în nori, să-L întâlnească pe Domnul în văzduh.

Aceasta poate avea loc în orice moment. De aceea, haideţi să ne familiarizăm gândurile cu scena. Dintr-o dată Domnul Însuşi va coborî din cer în felul descris. Întâi cu un strigăt. Aceasta a creat dificultăţi în mintea multora. Dacă – gândeau ei – Domnul Se întoarce numai pentru poporul Său, şi El coboară cu un strigăt, nu va fi în mod public? În nici un chip nu este absolut necesar. Cuvântul în sine este unul de relaţie, indicând, de exemplu, ordinul unui comandant către soldaţii lui; şi astfel este un strigăt numai pentru cei cărora li se adresează şi al cărui sens nu va fi înţeles de alţii. Când Domnul nostru era pe pământ, un glas a venit din cer, şi unii dintre cei de faţă au crezut că a tunat, în timp ce alţii au spus: „un înger I-a vorbit“ (Ioan 12:29 ).

La fel şi la convertirea lui Saul, tovarăşii lui au auzit un glas, adică sunetul unui glas, „dar n-au auzit glasul Celui care-mi vorbea“ (Fapte 22:9 ), adică înţelesul glasului. La fel şi în Daniel 10:7 . Aşa va fi şi când Domnul Însuşi va coborî din cer. Toţi ai Săi vor auzi şi vor înţelege strigătul, dar, dacă va fi auzit de alţii, va părea ca un tunet îndepărtat sau, împreună cu glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu, dacă şi acestea vor fi auzite, vor fi luate ca un fenomen de discutat şi explicat de oamenii de ştiinţă. Probabil că cele trei – strigătul, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu (vezi Numeri 10 ) – nu au decât un scop: chemarea şi adunarea sfinţilor morţi şi a celor în viaţă pentru aducerea lor în prezenţa Domnului.

Două efecte decurg şi urmează imediat; după cum spune apostolul într-o epistolă: „Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă“ (1. Corinteni 15:51-52 ).

Mai întâi vor învia cei morţi. Ce scenă uimitoare! Toţi ai lui Hristos, inclusiv sfinţii din trecut ca şi cei din această dispensaţie vor învia la venirea Lui. În linie, de la Adam până la ultimul care va fi adunat, toată această mulţime nenumărată, „într-o clipă, într-o clipeală de ochi“ se va ridica din morminte – va învia în neputrezire. Şi nu numai atât, toţi sfinţii atunci în viaţă vor fi transformaţi, aşa că toţi la fel vor fi îmbrăcaţi cu trupurile lor de înviere, în chip asemănător cu trupul de glorie al Domnului Hristos (Filipeni 3:21 ). Atunci, când ceea ce este supus putrezirii va fi îmbrăcat în neputrezire şi ce este muritor va fi îmbrăcat în nemurire, se va împlini ceea ce este scris: „moartea a fost înghiţită de victorie“ (1. Corinteni 15:54 ; 2. Corinteni 5:1-4 ).

Şi imediat ce această schimbare minunată va fi fost înfăptuită, toţi cei transformaţi vor fi ridicaţi „în nori … pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul“. Atunci Domnul Însuşi intră pentru prima dată, în ceea ce priveşte poporul Său, în rodul deplin al lucrării Sale de răscumpărare, al muncii sufletului Său.

Şi ce limbă ar putea spune, sau ce condei ar putea descrie bucuria Lui când El răscumpără astfel din mormânt chiar trupurile poporului Său, când El îi aduce prin cuvântul puterii Lui pe toţi aleşii Lui în prezenţa Sa, şi toţi făcuţi asemenea Lui! Nu se poate exprima bucuria noastră atunci când dorurile inimilor noastre sunt toate împlinite şi, asemenea Lui, Îl vom privi în faţă, Îl vom vedea aşa cum este şi vom fi cu El în veci.

Aceasta aşteptăm, şi nu este îndepărtat timpul când se va împlini, fiindcă ne bazăm pe cuvântul Domnului nostru credincios, care a spus: „Iată, Eu vin curând“.

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.

În zilele noastre mulţi creştini au fost răniţi în bisericile din care fac parte, mulţi oameni au fost abuzaţi spiritual de un cult, de o… Cum putem face față înfluențelor rele din zilele din urmă?

„Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” Dar nu cu un ochi la amanta lume şi cu unul la Isus… nu plini cu iubiri maimuţăreşti… ci umpluţi cu Plinătatea Lui…

Sa ne hranim dintr- „o religie curată şi neîntinată înaintea unui Dumnezeu şi Tată”

Cum putem învinge masturbarea- primita de la Satan ?

Recidivele:

Efectele masturbării

Vă prezentăm câteva modalităţi practice pentru a vă elibera de fumat:

Nu vă faceţi sclavii fumatului, ci deveniti copiii lui Dumezeu!

Ce vreţi să fiţi: SCLAVI AI ALCOOLULUI SAU „regi”AI LUI DUMNEZEU?Va invitam să analizăm modalităţile practice de a lepăda viciul beţiei, ce este alcoolismul? şi care sunt cauzele acestuia?

Atunci când alcoolul îl face pe om rob, când consumul este în exces, omul se face vrăşmaş cu Dumnezeu (Iacov 4:4).

Sa ne hranim dintr-o ” religie curată şi neîntinată înaintea unui Dumnezeu şi Tată”

„Vegheaţi deci; pentru că nu ştiţi ziua, nici ora.” Dar nu cu un ochi la amanta lume şi cu unul la Isus… nu plini cu iubiri maimuţăreşti… ci umpluţi cu Plinătatea Lui

Cum putem face față înfluențelor rele din zilele din urmă?

În zilele noastre mulţi creştini au fost răniţi în bisericile din care fac parte, mulţi oameni au fost abuzaţi spiritual de un cult, de o…

Daca vrea omul sa se elibereze ,inclusiv de IMORALITATE SEXUALA…„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” – Matei 16:24, GBV 2001.

Eliberarea din robia drogurilor

Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi, chiar dacă ești cu handicap, orb, surd, sau dacă ești neștiutor de carte (analfabeți), căci în…

Solutii la probleme sexuale dinainte de casatorie

Întrebare: Care a fost nedreptatea „invataturii” prietenilor lui Iov?

Întrebare: ce sunt cerurile cerurilor?

Întrebare: despre ce unire în Christos este vorba în Efeseni 1:10, nu sunt lucrurile din cer unite cu Christos?

Întrebare: de ce s-a îndoit Ioan Botezătorul de Iesus? – Matei 11:2-6; Luca 7:17-23.

Întrebare: Care este rolul schimbării la față a lui Iesus, și a aparției lui Moise și Ilie?

Întrebare: De ce Dumnezeu a poruncit uciderea canaaniților?

ÎN EL AVEM răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;..

Unirea cu Hristos

de Michael Horton

Unirea cu Hristos

Crearea omului și întruparea lui Hristos

Răpirea sfinţilor

Adauga un comentariu

Cauta un articol

Articole recente