”… şi s’a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fer şi de lut ale chipului şi le -a făcut bucăţi. Atunci ferul, lutul, arama, argintul şi aurul s’au sfărâmat împreună şi s’au făcut ca pleava din arie vara; le -a luat vântul şi nici urmă nu s’a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărâmase chipul, s’a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.” (Dan. 2/34-35)… Curând, noul Imperiu Romano-Anticristic, format dintr-o adunătură de ţări şi noroade împotrivitoare Dumnezeului neiconat (Ps.115 şi 135), va deveni praf şi deşertăciune după vânt; Acest ultim Imperiu (ostil Creatorului), care înflăcărează potopul de nelegiuiri, va aduna roada APOCALIPSEI… Adevărat vă spun că” Piatra Unghilară” desprinsă din” Muntele Duhovnicesc” va umple, nu numai pământul ci şi inimile înnoite, înzidite în Trupul Bisericii Lui ca pietre vii, cimentate de liantul Duh Sfânt, pregătite pentru răpirea ”Catedralei” Lui, (nu Ka/catedrala minţirii, mituirii, manipulării, jecmănirii Neamului nenăscut din Sămânţa Creatorului -Luca 8/11 ) … Ca să nu fim” fecundaţi” de sămânţa demonică (Gen.3/15), să nu mai rămânem anemici şi goi ci, să ne hrănim, să ne umplem cu El si cu Biblia lui, nu cu ea (1 Ioan 2/15-17)… Chiar dacă am călcat în picioare Poruncile lui…” Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (1 Petru 3/9)… Acum (Evrei, 3/7-15 şi…), să-l căutăm (Mat.7/7) pe Duhul Sfânt, căci încă se lasă găsit, pentru a ne hrăni cu gândirea, făptuirea, sfatul, rânduiala şi învăţătura nepieritoare…” Lucraţi nu pentru mâncarea peritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa vecinică şi pe care v’o va da Fiul omului; căci Tatăl…” (Ioan 6/27) Astfel citind și trăind Biblia, ne înarmăm şi pe dinăuntru cu tot” Alfabetul” Biblic-arsenalul biruinţei (Ef.6/10-20), ca să atacăm şi să ne apărăm ca şi Hristos în pustie (Mat.4/1-11); Deci, dimpreună cu Duhul Său, plin de Har şi de Adevăr, să nu mai luptăm ca nişte orfani (Ioan 14/18)! Prin Atotputernicia lui să-i zdrobim sub călcâiele noastre (Rom.16/20) nu doar” Căpetenia Imperiului”… Toată lumea de azi să înveţe din păţania evreilor, (când lăcustele au pârjolit orice verdeaţă), ca să ne găsească Potopul Apocaliptic pocăiţi şi născuţi din Sămânţa Duhovnicească…” Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci”… (Ioel 2/13-14)… De ce nu învăţăm din amurgul atâtor naţii şi popoare, care au” divorţat” de Dumnezeu şi care şi-au creat propriul zeu-propria catastrofă; De ce nu credem că de unde este scos El, îşi face loc Iadul cu sclavii Anticristului-sortiți gheenei, după modelul lui Cain, Lameh, Nimrod – fondatorul puterii mondiale-Babiloniene, Goliat – oratorul blasfemiat, Antioh Epifanes – distrugătorul sanctuarului, Nero – persecutorul creștinilor sau alţi globalii care îl păstrează ca” ŞEF „pe tata Satan (Ioan 8/44),dar care vor deveni una cu moartea a doua,” căci întunerecul se împrăştie şi lumina adevărată şi răsare chiar.” (1 Ioan 2/8 )” Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana şi l -a legat pentru o mie de ani. L -a… Şi diavolul, care -i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Apoi… Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Ap. Cap.20)

Publicat la: Decembrie 17, 2025

Nici un comentariu

… Pr. Nicolae Steinhardt: ”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”…Indiferent cat de inglodati (ratacim) prin pacate si chiar daca suntem carpiti si zdrentuiti, avem o speranta :«Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați!» A cere iertare este o vindecare, o golire de otravurile care rod pe dinauntru…Ce este mântuirea? Care este voia lui Isus pentru tine?… Iisus a sangerat ca sa ne dezbrace de caracterul satanic si sa ne imbrace in Haina țesută la războiul cerului…Pentru ca El este desavarsit si mai bun decat toti la un loc…umblați cârmuiți de Duhul…Numai daca ne facem UNA cu El, primim Biruinţa asupra păcatului…Explicarea credinţei…Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?

” Veniţi la Mine…” (Mat.11/28-30) înainte ca” stăpânii lumii” să vă vaccineze cu pofte, CIP-uiri, ispite, datini, porno-viclenii, răutăţi, cârtiri, manipulări, teleportări, preacurvii şi cu alte toxi-invățături; Cât se mai poate, umpleţi-vă cu Pâinea vieţii, plămădită din învăţături, gânduri, rânduieli,planuri şi… sfinţenii DUMNEZEIEŞTI, pâine rumenită în cuptorul de la GOLGOTA (Ioan cap.6 şi 7); Astăzi (dacă vă atrage Tatăl cu Învăţătura şi Înfăptuirea Lui-Ioan 6/44-45), Veniţi la Mine şi înhămaţi-vă la Jugul Învăţăturii Dumnezeieşti; Nu mai trudiţi pentru” bunătăţile trecătoare” ci, hrăniţi-vă cu pâinea (învăţătura) veşnică şi însetaţi după Apa vie, care nu se trece şi nu șubrezeşte pe nimeni…” DACĂ MĂ VEȚI CĂUTA CU TOATĂ INIMA” (Ier.29/13) şi, dacă inima este înnoită, să ne umplem cu plinătatea Duhovnicească –cu voia, evlavia, credinţa, pocăinţa, iertarea şi cu alte învăţături aduse din Cer, pentru ca nici o Fiară Apocaliptică să nu mai pătrundă în vreun om; Orice om- din inima căruia este scos Îndreptarul, ÎNVĂŢĂTORUL, Reperul, Dăruitorul Dumnezesc, va fi umplut cu dejecţiile demonicului zeu, pentru că politica globalistă de azi fac din inimile celor născuţi din sămânţa lui Satan (Gen 3/15 şi Ioan 8/44) o hazna, cum scrie în Marcu, cap. 7/14-23… devenind mădulare ale ANTICRISTULUI…Aşadar, degeaba ne numim creştini, dacă dimpreună cu Duhul Sfânt nu facem fapte Duhovniceşti, inclusiv faţă de vrăjmaşi (Mat.5/44-48), (nu pomeni, acatiste, taxe neimpozitabile, moaşte iconate, idolatrii), ci fapte CRISTICE, în care să pulseze Duhul Adevărului! Pentru că omul este mântuit prin har, prin credinţă, nu prin fapte (MESCHINE-” PREOŢEŞTI”)… Noi, prin pocăinţa şi credinţa dăruite de Hristos (Marcu 1/15), primim gratis darul faptelor Dumnezeieşti, ca să facem Voia Lui, nu a noastră (Îs.64/6), căci noi am fost răstigniţi împreună cu El şi cu toate faptele” bune” (Rom.7/18) şi am fost mântuiţi, ca să nu mai facem păcat-fapte ADAMICE, dacă rămânem una cu El în odihna, în voia, în grația, în Templul Faptelor Duhovniceşti, în învăţătura Lui; “Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru că acei care au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!” (Tit 3/8) şi…” Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Ef.2/8-10)☀ Nu-i da dușmanului un loc la masa ta: E timpul să câștigi bătălia minții tale…☀ Împotriviţi-vă Diavolului☀ Aspazia Oțel Petrescu – Un miracol al lui Radu Gyr (din emisiunea Mărturii și Evocări, Trinitas TV)☀ ME ASPAZIA SI MAICIILE EP☀ Neînfrântul poet al închisorilor – Radu Gyr☀ Legarea și dezlegarea: Exercitarea autorității asupra puterilor întunecate☀ Robie ocultă și eliberare☀ Ghidul credinciosului pentru războiul spiritual☀ Blestemele generaționale – Moștenirea demonilor de la strămoși☀Ocultismul ABC, Demascarea practicilor și ideologiilor oculte☀ Reiki: terapie sau ocultism?☀ Ocultism (WJOuweneel)☀ Lumea ticăloasă a vrăjitoriei: Demascarea ascensiunii întunericului☀ Distrugerea tacticilor demonice: 8 strategii supranaturale pentru a învinge cele mai noi planuri ale lui Satan☀ Dărâmând cetăți☀ Cum lupt împotriva păcatului și a ispitei?☀ Francmasoneria și revendicarea adevărului absolut al Domnului Isus Hristos☀ Religiile lumii☀ A Doua Venire a lui Isus☀ Ateism☀Anticristul☀ Lecția 103 – Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi☀Petru Popovici la Capela Universitatii Emanuel Oradea 30 octombrie 2007☀ Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi☀ …“Chemaţi-L câtă vreme este aproape.”☀ Sodoma și Gomora☀Cine este preotul care a provocat scandal la Huși și ar fi vrut să-l bată pe filologul Papahagi. Primar: „Vorbește de rău episcopii și patriarhul”☀ Dan Bercian – Marx și Satan – ( Schimbarea de Credință) Episodul 1.☀ MARX & SATAN (Richad Wurmbrand)☀ Cum să te eliberezi de blestemele vrăjitorilor☀ Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima…☀ CATE 20 de versete din Biblie pentru a te ajuta să găsești Tărie si …☀ Iata cativa ””parinti”” ai Anticristului☀ Dragoș Croitoru – Cum amăgește Diavolul pe oameni?☀ (In Daniel,cap. 2,aflam prorocia desfiintarii UEE!…Sigur, va deveni praf si pulbere,printr- o Mana INVIZIBILA…) Elon Musk spune că UE ar trebui „desființată”, iar Dmitri Medvedev îl susține. Cum a reacționat ministrul polonez de Externe☀ A sosit ceasul mafioților religioși și politici. Nici tu nu scapi!☀ Cel mai credincios președinte american☀ (Daca iubesti Adevarul, Dreptatea, Bunatatea, Sfintenia… Indumnezeirea si Biblicizarea…) Cum să urăşti păcatul☀ O deplină eliberare de sub puterea păcatului☀ Martyn Lloyd-Jones – Importanţa doctrinei despre păcat☀ Pregătirea pentru Biserica Subterană (RW)✡ (In timp ce amarastenii sunt deconectati,bastanii sunt prizati la cutia milei electizante…) Hidroelectrica a dat curent fără factură, de aproape 2 milioane de euro, pentru pile de partid și instituții religioase✡ (Nici nu ne-am eliberat de boierii speciali si am dat peste alti bastani…) Super specialii- Cine sunt șefii care pot cumula în continuare pensia cu salariul la stat✡ (Vrajitoria,minciuna, idolatria, preacurvia, betia, porno-globalia, barfa, cartirea, hotia,lacomia, descantecul si multe alte seminte DEMONICE…locuiesc in sangele omului nenascut din nou din Samanta lui Dumnezeu din Luca 8/11 , pentru ca nu se prizeaza la transfuzia cu Sangele Cristic, vesnic –inepuizalbil de hranitor, vindecator si purificator…) SPERMA DIAVOLULUI✡ Angajații BNR primesc bonus de 10 salarii când ies la pensie. Mugur Isărescu a primit încă din 2016 cei 800.000 de lei binemeritați… ✡ Amazon trage un semnal de alarmă: inteligența artificială ar putea duce la concedieri✡ DeepSeek din China emite un avertisment rar despre o apocalipsă a locurilor de muncă alimentată de inteligența artificială✡ Patrick Wood, Construind un imperiu pe spatele sclavilor digitali… „Atacul digital asupra umanității”✡„A ataca un jurnalist înseamnă a ataca dreptul tuturor de a fi informați.”✡ Umanitate vampirizată✡ Noua carte „Lovitura de stat planetară” este disponibilă….✡ Baronii spitalelor, fenomenul care duce la dezastru: locul în care nicio critică nu este acceptată✡ (Printre alte tinichele…) Cine sunt cei 18 ofițeri anchetați alături de generalul Florentina Ioniță-Radu în dosarul de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”✡ Planeta maimuțelor, de Pierre Boulle✡ Misiunea ta în Armata lui Dumnezeu: Descoperirea și îndeplinirea misiunii tale pline de credință înainte de întoarcerea lui Hristos✡ Cum sunt „rezolvate” marile dosare de corupție. Judecătoarea care i-a scris lui Nicușor Dan: „Ideea e de a se ajunge la prescripție. E nulă independența justiției” L-a torturat pe muncitorii care s-au revoltat în 1987 la Braşov, dar a ajuns deputat✡ Metode de tortură folosite în lagărele comuniste: izolator, bătaie la tălpi şi cătuşe americane✡ Oficial ONU: Romania este o corporatie condusa de straini✡ Pamfil Șeicaru – jurist, ziarist, scriitor✡ Pamfil Şeicaru, un condei de geniu (2)✡Directorul „Elie Wiesel”cere reacția Poliției sau Parchetului după ce un cor al Patriarhiei ar fi cântat versuri de poetul Radu Gyr✡ Dezinformare: Radu Gyr a fost un bun creștin care a ajuns în închisoare doar pentru că a scris o poezie✡„Șantajul și etajul”, butada adresată ziaristului Pamfil Șeicaru✡80 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru✡ Carl Schmitt, Cristian Pirvulescu si maniheismul politic✡ Un teoretician al nazismului (II)✡ Preot gălăţean persecutat de Securitate: „Te forţau să te dezici de familie şi să-ţi faci mama curvă”✡ Instituţia pentru care inchiziţia era copil mic: “Erau torturi fizice şi psihice inumane“…Torţionarul partizanilor…Şi-au schimbat hainele şi conduc tot ei…«Eram un cadavru pe verticală»…Fostul deţinut politic consideră că torţionarii comunişti au fost la fel de răi ca hitleriştii…Gherla – casa iadului…Drama unui fost deţinut politic: “A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat”✡ “PROFESIONISTII” – convorbire memorabila cu Ing. CONSTANTIN IULIAN,din Vaslui, un marturisitor si supravietuitor al LAGARELOR DE LA PITESTI, AIUD, JILAVA…✡ Metodele sălbatice de tortură ale miliţienilor bucureşteni. Cine au fost cei care au păstrat liniştea şi devotamentul comuniste cu bâta✡ Rod Dreher: Să nu trăim în minciună! Un manual pentru disidenții creștini, Contramundum✡ Vremea lui antihrist este aici✡ O lume fara oameni (Un monde sans humains)✡ Neurotehnologia și controlul minții- Creierul uman este următorul câmp de luptă✡„Ceasul Apocalipsei” se mută la 90 de secunde până la miezul nopții, pe măsură ce crește amenințarea nucleară✡Spionii lui Putin susțin că Londra va distruge planul de pace al lui Trump cu dovezi că acesta a colaborat cu FSB sau KGB✡(Oameni imbracati in alb pe dinafara,dar innegriti pe dinauntru nehandicapat …) CORUPȚIE LA SPITAL Medici și asistente din Satu Mare, anchetați pentru documente false de handicap✡ Bancherul diavolului. Necenzurat – Bradley C. Birkenfeld✡ Enigme Ale Piramidei Oculte✡ Generalii în rezervă îl somează pe Emmanuel Macron să oprească „dezintegrarea” Franței – manifest pentru apărarea patriotismului și a valorilor naționale✡ ANGHEL RUGINA vorbeste despre CEI 300 CARE CONDUC LUMEA, in cadrul emisiunii MARIUS TUCA SHOW, este un fals? Poate. Asta nu inseamna insa ca cei 300 nu exista✡ 40 de mari minți ale psihologiei: Pionierii psihologiei moderne (Seria Minte, Creier și Comportament)✡ Tobie Nathan: psihiatrul care se ocupă de sănătatea mintală a migranților✡ (Astfel de rataciri sunt mortale…)Transformații de posesie: un schimb cu Invizibilii – Interviu cu Tobie Nathan✡ Comunismul mondial✡ Muzică rock✡ Europa și Noul Ordin Mondial (L. Gassmann)✡ Războiul sfârșitului lumii” de Mario Vargas Llosa – un război apocaliptic✡„Pacea” rusească. Intențiile expansioniste din spatele cortinei✡ Viața de apoi✡ Superstiţie✡ Doi medici de top din București, plasați sub control judiciar de DNA. Ce sume de bani primea un neurochirurg de la pacienți✡ Variante luate în calcul pentru postul de Ministru al Apărării – Zona Zero✡ (INFRACTORUL NEVINOVAT…) Varujan Vosganian: Fiecare ou mâncat de la găina din curte văduveşte bugetul de 50 de bani✡ Istorii ascunse, ep. 3- invitat Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu✡Guvernul pregătește dronele pentru a amenda șoproanele și cotețele de găini fără autorizație✡Bolojan dă iama în curțile oamenilor și pune taxe pe cotețul găinilor și pe cușca câinelui✡ Averile noilor șefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat și 11 salarii în același timp✡Europa înfrântă și fragmentată! – invitat Gen.(SIE) Gheorghe Dragomir✡ Cum au distrus comuniștii cei mai buni oameni ai țării: Istoria închisorii Sighet✡ Cât de eficient au lucrat magistrații în ultimii ani: Topul ultimelor 20 de megadosare care urmează să fie închise prin prescripție Cele mai sinistre temniţe din comunism: locurile în care mii de români au fost exterminaţi prin tortură şi umilinţă✡ Tesla a aprobat salariu de 1 trilion $ pentru Elon Musk. Miliardarul devine cel mai bine plătit CEO din lume✡ Top 5 Jurnale✡ Cei mai celebri 5 scriitori și cărțile lor captivante✡ Planeta maimuțelor, de Pierre Boulle✡ CE ŢĂRI AU MAI FOST INVADATE DE TRUPELE RUSEŞTI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL✡ Rusia a invadat teritoriul României de 12 ori între anii 1735 şi 1944. Există pericolul ca România să fie invadată de Rusia pentru a 13-a oară?✡ Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate✡ Rusia a invadat teritoriul României de 12 ori între anii 1735 şi 1944. Există pericolul ca România să fie invadată de Rusia pentru a 13-a oară?✡ Numele de scenă date de ruși celor 10 invazii în țările vecine, în ultimii 80 de ani: „pace”, „unire”, „ajutor prietenesc”, „ajutor frățesc”, „restabilirea ordinii”, „operațiune specială” etc.✡ Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani✡ (In toata tara –FESENIADA a bagat la apa si avutia ne-buna…) LA CLANUL BĂLAN: soți, soții, veri, nași, fini, cumătri – cea mai mare rețea de neamuri angajate la Apele Române. Toți sunt rude cu inginerul-șef SGA Iași✡ (Ca si celelalte buldozere,au ”cazut” in capul picioarelor…) CONSTANTIN DĂSCĂLESCU – PREMIERUL CARE A CĂZUT ODATĂ CU CEAUȘESCU✡ Elon Musk îl contrazice din nou pe Donald Trump: „Tarifele afectează negativ piețele”✡ Cum s-a furat România: Top 10 bogați corupți ai României✡ Putin amenință că va ajunge la granițele României fie „prin arme”, fie „prin alte mijloace”. „Eliberăm Novorusia”✡ Ceaușescu: „Trageți în carne vie!” Masacrul de la Brașov, secretizat 37 de ani de Securitate✡ Psihiatria represivă a lui Ceaușescu: Cum medicii transformau oamenii în legume✡ Cum Ceaușescu Transforma Dizidenții în „Bolnavi Mintal O lovitură de stat globală văzută de Bernard Gensane…✡ Prefață la „Lovitură de stat planetară”,de Philippe Bourcier de Carbon✡ Zoom – Laetitia Pouliquen: Etica în centrul inteligenței artificiale✡ Adevărul te eliberează!✡ IA, o potențială armă supremă de subversiune ideologică. L-am intervievat pe GROK… de LHK✡ (Inainte ca Lumea Cabalistică să desființeze oamenii în favoarea mașinilor și a inteligenței artificiale,iata …) Identitatea digitală este simbolul digitalizării umanității…✡ Legea ChatControl și dictatura tehnotronică: puterea de a spune NU! și de a fi CURAJOȘI împreună… Deci cine poate fi considerat terorist în Franța de către guvernul nostru „ultra-securist”?(Muma padurii in/JUSTITIARE nu se dezminte nici pe catafalc…) Rodica Stănoiu, înmormântare stranie. Colinde în loc de veșnica pomenire✡ Forumul Economic Mondial recunoaște: planul său criminal de a ruina populația lumii pentru a o înrobi mai bine schemelor sale nefaste.✡ (S-a căsătorit Barack Obama cu un bărbat?)✡ PACTUL SATANIC AL SIONIȘTILOR (video): carte din 1926 despre „Guvernul Mondial Secret” sub numele de NWO Rothschild-Pike✡ Moștenirea dubioasă a lui Rumsfeld în timpul pandemiei: Intrigile GILEAD cu OMS și laboratorul din Wuhan. Testele de arme biologice cu CIA și Pentagonul✡ Președintele rus Vladimir Putin și-a schițat planul pentru dezmembrarea „Nouei Ordini Mondiale” în următorii câțiva ani✡ „Marxismul cultural” prinde contur✡ De ce sunt pedofilii cei mai de succes capitaliști?✡ Dugin: „Suntem gata să ștergem Europa de pe fața Pământului…”✡ Lumea tremură, timpul se clatină✡ Incredibila bătălie dintre SUA și „noi”✡ SUA sau China: Goldman analizează cine va câștiga războiul inteligenței artificiale✡ Rezumatul roboților umanoizi: Industria auto este pregătită să conducă primul val de adopție✡ Inconjurat de sefi prosti si de angajati lenesi✡ Prime de 720.000 de lei pentru conducerea ASF în anul falimentului Euroins. Câți bani a încasat fostul șef al instituției Cristian Andrei Cât cheltuie statul pentru a aduce parlamentarii la muncă. Ce este diurna de deplasare✡ Dezbaterea ZeroHedge – Analiză aprofundată a lui Epstein✡ Grânele care modelează puterea✡ PERLELE LUI PĂSTOREL✡ Elon Musk spune că Uniunea Europeană ar trebui „eradicată”. De ce s-a supărat✡ Cristian Grosu- Sexul îngerilor și sexul Europei. Despre dușmanul paraideologic din miezul UE✡ „UE a devenit URSS”, afirmă propagandistul lui Elon Musk, după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu✡(Dupa legea criminala a liberalizarii avortului,semnata ilegal de Iliescu ,a mers din lac in put…) CFSN emite Decretul-lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, privind „amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse” – un șiretlic legislativ prin care reprezentanții organelor de represiune din 1989 au devenit ingeri imbracati in zdrente curate -sfinte✡(Acestia sunt specialii dumneavoastra,pentru care cotizati din greu ,dar ei va scuipa in ochi…) Documentar Recorder: Justiția a fost capturată de un grup de interese format din magistrați și politicieni✡ Putin vrea să ajungă la granița României. Kremlinul cere retragerea totală a armatei ucrainene până la Odesa✡(Dupa ce au fost urecheati cei care s-au luat de ”sfantul” Lucian Duţă…) Judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef CNAS la 6 ani de închisoare excluse din magistratură✡(In timp ce gainarii clocesc in puscarii,”ingerii ”zboara nestingheriti…) Înalta Curte suspendă condamnarea fostului şef al CNAS, Lucian Duţă şi îl eliberează din închisoare✡(Pentru ca justitiarii de dupa 1944 au ciuruit si ingropat dreptatea ,adevarul,spuma tarii,fara sa se fi pocait… si dupa 1989 ROMANIA este cladita pe hotii,coruptie,injustitie,idolatrii si alte rasplati SPECIALE…)Moment șoc la conferința de presă a Curții de Apel București. O judecătoare a luat cuvântul și a spus că mărturiile din filmul Recorder spun adevărul 42 Curiozități despre președinții americani✡ Judecătoare: „Există probe”/Lia Savonea, liderul „structurii piramidale”- „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din justiție”✡ (Nu va mai hraniti cu…) „Minciuni milenare”✡ (Si fara voia lui Trump-se va sfarma UEE… ) Cele patru state pe care Trump ar vrea să le scoată din UE. Planul din versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate a SUA✡ (Inainte de Trump,Daniel a prorocit pulverizarea Imperiului Nedumnezeiesc…)Trump atacă virulent Europa: „Un grup de state în descompunere, conduse de lideri slabi”✡ (Dupa ce a omorat Avutia Romaniei prin privati-hotie-Pesedie…Dupa ingroparea Dreptatii si…Adevarului.i-a venit vremea decontarilor!) Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu. Înainte de a muri, ea fusese internată în spital cu urme de lovituri✡ Iluzie și iluzie în masă✡ Psihologie întunecată și manipulare: Descoperiți 40 de tehnici ascunse de manipulare emoțională, control mintal, spălare a creierului. Învățați cum să analizați oamenii, efect secret NLP… Influență subliminală Cartea 1)✡ 10 citate celebre despre prostie. Cine a spus „cele mai comune două elemente ale universului sunt hidrogenul şi prostia“✡ Jurnalul lui Elon Musk, suveranistul anti-UE✡ Liviu Antonesei dat în judecată de Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas✡ Violul minții: Psihologia controlului gândirii, a menticidului și a spălării creierului (Ediție Kindle)✡ (”Mama ” superbogata a Injustitiei din Romania deconteaza debandada tarii,pecetluita de fosta minisru…) Medicii legiști nu au găsit urme de violență pe trupul deshumat al Rodicăi Stănoiu✡ (Inepuizabila fantana cu hoti trandafirii nu se dezminte…) Cuc. Cât? Cui? Șpagă de peste 250.000 euro. Fost ministru, reținut✡ (Cei indopati cu salarii din bani publici isi bat joc de amarasteni) 32.000 lei/lună net salariu pentru șefii instituției acuzate că a lăsat 100.000 oameni fără apă în Prahova✡ Despre Pensiile speciale si Patriotismul romanesc✡ 10 memorii și jurnale de citit într-o viață✡ GULAGUL COMUNIST ROMAN. Marturii ale supravietuitoarelor din INCHISORILE PENTRU FEMEI- Cum a fost salvat SCHITUL MAICILOR din Bucuresti prin translare…✡ Secretul secretelor, de Dan Brown✡ (Dupa ce ne-am eliberat din URSS, am devenit fruntasi in…UEEE) Transparency International: Romania se afla pe locul trei in topul celor mai corupte tari din Uniunea Europeana. Este depasita doar de Bulgaria si Italia✡ Cât câștigă un parlamentar în România și ce înseamnă tăierea cu 10% a sumei forfetare primită de aleși

” Veniţi la Mine…” (Mat.11/28-30) înainte ca” stăpânii lumii” să vă vaccineze cu pofte, CIP-uiri, ispite, datini, porno-viclenii, răutăţi, cârtiri, manipulări, teleportări, preacurvii şi cu alte toxi-invățături; Cât se mai poate, umpleţi-vă cu Pâinea vieţii, plămădită din învăţături, gânduri, rânduieli,planuri şi… sfinţenii DUMNEZEIEŞTI, pâine rumenită în cuptorul de la GOLGOTA (Ioan cap.6 şi 7); Astăzi (dacă vă atrage Tatăl cu Învăţătura şi Înfăptuirea Lui-Ioan 6/44-45), Veniţi la Mine şi înhămaţi-vă la Jugul Învăţăturii Dumnezeieşti; Nu mai trudiţi pentru” bunătăţile trecătoare” ci, hrăniţi-vă cu pâinea (învăţătura) veşnică şi însetaţi după Apa vie, care nu se trece şi nu șubrezeşte pe nimeni…” DACĂ MĂ VEȚI CĂUTA CU TOATĂ INIMA” (Ier.29/13) şi, dacă inima este înnoită, să ne umplem cu plinătatea Duhovnicească –cu voia, evlavia, credinţa, pocăinţa, iertarea şi cu alte învăţături aduse din Cer, pentru ca nici o Fiară Apocaliptică să nu mai pătrundă în vreun om; Orice om- din inima căruia este scos Îndreptarul, ÎNVĂŢĂTORUL, Reperul, Dăruitorul Dumnezesc, va fi umplut cu dejecţiile demonicului zeu, pentru că politica globalistă de azi fac din inimile celor născuţi din sămânţa lui Satan (Gen 3/15 şi Ioan 8/44) o hazna, cum scrie în Marcu, cap. 7/14-23… devenind mădulare ale ANTICRISTULUI… Aşadar, degeaba ne numim creştini, dacă dimpreună cu Duhul Sfânt nu facem fapte Duhovniceşti, inclusiv faţă de vrăjmaşi (Mat.5/44-48), (nu pomeni, acatiste, taxe neimpozitabile, moaşte iconate, idolatrii), ci fapte CRISTICE, în care să pulseze Duhul Adevărului! Pentru că omul este mântuit prin har, prin credinţă, nu prin fapte (MESCHINE-” PREOŢEŞTI”)… Noi, prin pocăinţa şi credinţa dăruite de Hristos (Marcu 1/15), primim gratis darul faptelor Dumnezeieşti, ca să facem Voia Lui, nu a noastră (Îs.64/6), căci noi am fost răstigniţi împreună cu El şi cu toate faptele” bune” (Rom.7/18) şi am fost mântuiţi, ca să nu mai facem păcat-fapte ADAMICE, dacă rămânem una cu El în odihna, în voia, în grația, în Templul Faptelor Duhovniceşti, în învăţătura Lui; “Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru că acei care au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!” (Tit 3/8) şi…” Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Ef.2/8-10)

☀ Nu-i da dușmanului un loc la masa ta: E timpul să câștigi bătălia minții tale…☀ Împotriviţi-vă Diavolului☀ Aspazia Oțel Petrescu – Un miracol al lui Radu Gyr (din emisiunea Mărturii și Evocări, Trinitas TV)☀ ME ASPAZIA SI MAICIILE EP☀ Neînfrântul poet al închisorilor – Radu Gyr☀ Legarea și dezlegarea: Exercitarea autorității asupra puterilor întunecate☀ Robie ocultă și eliberare☀ Ghidul credinciosului pentru războiul spiritual☀ Blestemele generaționale – Moștenirea demonilor de la strămoși☀Ocultismul ABC, Demascarea practicilor și ideologiilor oculte☀ Reiki: terapie sau ocultism?☀ Ocultism (WJOuweneel)☀ Lumea ticăloasă a vrăjitoriei: Demascarea ascensiunii întunericului☀ Distrugerea tacticilor demonice: 8 strategii supranaturale pentru a învinge cele mai noi planuri ale lui Satan☀ Dărâmând cetăți☀ Cum lupt împotriva păcatului și a ispitei?☀ Francmasoneria și revendicarea adevărului absolut al Domnului Isus Hristos☀ Religiile lumii☀ A Doua Venire a lui Isus☀ Ateism☀Anticristul☀ Lecția 103 – Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi☀Petru Popovici la Capela Universitatii Emanuel Oradea 30 octombrie 2007☀ Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi☀ …“Chemaţi-L câtă vreme este aproape.”☀ Sodoma și Gomora☀

Cine este preotul care a provocat scandal la Huși și ar fi vrut să-l bată pe filologul Papahagi. Primar: „Vorbește de rău episcopii și patriarhul”☀ Dan Bercian – Marx și Satan – ( Schimbarea de Credință) Episodul 1.☀ MARX & SATAN (Richad Wurmbrand)☀ Cum să te eliberezi de blestemele vrăjitorilor☀ Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima…☀ CATE 20 de versete din Biblie pentru a te ajuta să găsești Tărie si …☀ Iata cativa ””parinti”” ai Anticristului☀ Dragoș Croitoru – Cum amăgește Diavolul pe oameni?☀ (In Daniel,cap. 2,aflam prorocia desfiintarii UEE!…Sigur, va deveni praf si pulbere,printr- o Mana INVIZIBILA…) Elon Musk spune că UE ar trebui „desființată”, iar Dmitri Medvedev îl susține. Cum a reacționat ministrul polonez de Externe☀ A sosit ceasul mafioților religioși și politici. Nici tu nu scapi!☀ Cel mai credincios președinte american☀ (Daca iubesti Adevarul, Dreptatea, Bunatatea, Sfintenia… Indumnezeirea si Biblicizarea…) Cum să urăşti păcatul☀ O deplină eliberare de sub puterea păcatului☀ Martyn Lloyd-Jones – Importanţa doctrinei despre păcat☀ Pregătirea pentru Biserica Subterană (RW)

RICHARD WURMBRAND

Pregătirea pentru biserica subterană

CUPRINS

1. Pregătește-te pentru suferință
2. Adevărul despre adevăr
3. Exerciții spirituale
4. Îndoiala îl transformă pe trădător
5. Testul torturii
6. Momentul de criză
7. Iubirea supremă
8. Învățarea
tăcerii 9. Viclenia permisă
10. Certurile trădătoare
11. Rezistența la spălarea creierului
12. Depășirea singurătății
13. Adevărata identitate

– Publicat recent în mai 2020 din cauza crizei provocate de coronavirus, care este și un prevestitor al unor vremuri anticreștine care vor veni. Vor fi acestea vremuri de persecuție pentru creștinii care cred în Biblie? – vom vedea.
Micile tăieturi și sublinieri îmi aparțin.
Horst Koch, Herborn –

PREFAȚĂ
Aceasta este perspectiva asupra viitorului bisericii a unui om a cărui viață spirituală, experiență în închisoare și predicare extinsă au contribuit deja mult la avertizarea lumii cu privire la pericolul comunismului ateu.
Scrierile lui Richard Wurmbrand sunt deschise și rareori îl lasă pe cititor indiferent la mesajul pe care îl conțin. Unele dintre expresiile folosite sunt caracteristice omului care gândește ca un evreu, citește ca un lingvist, se roagă ca un apostol și scrie ca un profet. Mesajul este foarte clar.
Dacă este adevărat, așa cum spun majoritatea liderilor bisericești din lume, că mai devreme sau mai târziu biserica se va confrunta cu două alternative – compromisul socio-politic cu ateismul sau mânia unei ierarhii politico-religioase controlate – atunci Wurmbrand are dreptate:

TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM ACUM.

Multe părți ale lumii s-au confruntat deja cu această alegere. Nu există niciun motiv să presupunem că generația noastră din Europa de Vest și America va fi cruțată.
Prin urmare, noi, creștinii, vrem să ne pregătim acum și să ne asigurăm că copiii noștri au un exemplu clar înaintea lor atunci când le va veni vremea.
HMK, Uhldingen/Lacul Constance ( Ajutor pentru Martiri – Biserică)

PREGĂTIȚI-VĂ ACUM PENTRU BISERICA SUBTERANĂ 

„Anania a răspuns: «Doamne, am auzit de la mulți despre omul acesta cât de mult rău a făcut sfinților tăi.» «Du-te, i-a zis Domnul, căci omul acesta este un instrument ales de Mine… Îi voi arăta cât trebuie să sufere pentru Numele Meu.»” Faptele Apostolilor 9:13-14

Din câte știu eu, nu există un singur seminar teologic în întreaga lume care să predea materia „Biserica Subterană ”. Poate că ți se vor preda despre sabelianism și apolinarism în seminarii, dar la cinci minute după ce se termină seminarul, vei fi uitat complet de ele. Probabil că nu vei întâlni niciodată un sabelianist sau un apolinarian. Biserica Subterană este biserica căreia îi aparțin o treime din membrii lumii.

În timp ce America era preocupată de Watergate, comuniștii au invadat cincisprezece țări. Pastorii creștini trebuie să știe cum arată o biserică clandestină și ce face.

Am vorbit aproximativ o oră în Anglia cu un episcop despre lucrările bisericii subterane. În cele din urmă, mi-a spus: „Scuzați-mă, dar am un hobby: sunt foarte interesat de arhitectura bisericească. Ați putea să-mi spuneți, vă rog, dacă bisericile subterane sunt construite în stil gotic?” – Dacă v-aș spune cine este acest episcop, v-ar fi greu să vă imaginați cum un om cu un nume atât de distins ar putea pune o astfel de întrebare.

Biserica subterană este relativ puțin cunoscută. Există în imediata noastră vecinătate, dar nu suntem dispuși să ne implicăm în ea și nu suntem pregătiți. Fiecare pastor creștin ar trebui să aibă în minte biserica globală și trebuie să fie capabil să ne informeze și despre biserica subterană…
În România, în Rusia, în China Roșie etc., mulți credincioși au devenit victime ale regimului. Mulți au fost închiși și mulți au murit în închisoare…

Pregătește-te pentru suferință. 

Suferința nu poate fi complet prevenită în biserica subterană, chiar și cu cele mai bune precauții posibile, dar ar trebui redusă la minimum.
Este imposibil să oferi un curs cuprinzător despre biserica subterană într-o broșură mică.

Ce se întâmplă cu o țară care este dominată de comuniști? În unele țări, teroarea începe imediat, cum ar fi în Rusia și Cambodgia. În alte părți, urmează o libertate religioasă cum nu s-a mai văzut până acum.

Comuniștii ajung de obicei la putere fără a avea de fapt putere. Nu au poporul de partea lor. Nu au încă propria lor forță de poliție, armată etc.

În Rusia, comuniștii au acordat inițial protestanților o libertate considerabilă cu intenția de a distruge Biserica Ortodoxă. După ce au distrus Biserica Ortodoxă, și-au îndreptat atenția către Biserica Protestantă.

Această situație inițială nu a durat mult. În acest timp, comuniștii s-au infiltrat în biserici, plasându-și oamenii în poziții de conducere . Acești oameni au descoperit slăbiciunile pastorilor: unii puteau fi ambițioși, alții obsedați de bani, iar alții puteau adăposti un păcat ascuns care putea fi folosit pentru a-i șantaja. Comuniștii au declarat că vor expune aceste informații, plasându-și astfel oamenii în poziții de putere.

Apoi, la un moment dat, începe marea persecuție. În România, acest punct de cotitură s-a întâmplat într-o singură zi. Toți episcopii catolici au fost închiși, alături de nenumărați preoți, călugări și călugărițe; la fel de mulți pastori protestanți de toate confesiunile, rabini și nenumărați laici. Mulți au murit în închisoare.

Isus, Domnul nostru, i-a spus lui Anania: „Găsește-l pe Saul din Tars. El va fi pastorul meu subteran.” Și asta era Pavel – un pastor al unei biserici subterane. Isus i-a dat acestui pastor subteran un curs intensiv. A început cu cuvintele: „Îi voi arăta cât trebuie să sufere pentru numele Meu.”

Pregătirea pentru munca subterană începe cu studiul suferinței, al martirologiei.
Soljenițân spune în cartea sa „Arhipelagul Gulag” că în Uniunea Sovietică, ofițerii de poliție trebuiau să urmeze un curs de arestare – o știință a arestării neobservate a oamenilor. Așa cum au creat noul termen „arestologie”, noi creăm termenul „suferinologie”.

Mai târziu vom analiza aspectele tehnice ale lucrării subterane, dar mai întâi vine pregătirea spirituală . Într-o țară liberă, apartenența la o biserică nu necesită nimic mai mult decât credință și botez. În biserica subterană, acest lucru nu este suficient pentru a deveni membru. Poți fi botezat și să crezi, dar nu vei fi membru al bisericii subterane dacă nu poți suferi. Poți avea cea mai puternică credință din lume, dar dacă nu ești pregătit să suferi, vei fi prins de poliție; vei primi două lovituri și vei dezvălui toate secretele bisericii subterane.

Pregătirea pentru suferință este una dintre principalele componente ale pregătirii pentru munca subterană.

Un creștin nu intră în panică atunci când este aruncat în închisoare. Pentru majoritatea credincioșilor, închisoarea este un loc nou pentru a mărturisi despre Hristos. Pentru un pastor, este o congregație nouă. Este o congregație care nu oferă un venit mare, dar oferă oportunități excelente de muncă. Scriu despre asta în cartea mea, „Mai puternic decât zidurile închisorii ” .
În alte cărți, menționez codul Morse, care face parte și din instruirea pentru biserica clandestină. Știi ce este un cod, un cod folosit pentru a transmite mesaje. Prin intermediul acestui cod, chiar dacă ești în izolare, poți predica evanghelia celor de la dreapta și de la stânga ta. Prizonierii se schimbă constant. Comuniștii scot o persoană dintr-o celulă și aduc o alta înăuntru. Dumnezeu le-a dat multor creștini care erau închiși privilegiul de a folosi codul Morse pentru a-i conduce la Hristos pe oameni pe care nu-i întâlniseră niciodată. Alții i-au întâlnit ani mai târziu pe acei oameni pe care îi aduseseră la credință prin codul Morse.

După ani de izolare, mi-am petrecut timpul în diverse celule comunale. În lumea liberă, clopotele bisericilor bat duminica dimineața. Cine vrea să meargă la biserică, cine nu vrea, nu merge. Dacă cuiva nu-i place predica din duminica aceea, va sta departe duminica următoare. Dacă plouă, oricum nu va veni. Dar când celula ta este locul de întâlnire, ai enoriași în jurul tău toată ziua.

Enoriașii liberi se uită la ceasuri: „Predică deja de o jumătate de oră; nu se va opri niciodată?” La arestarea ta, ți se ia ceasul; îi ai pe enoriași în jurul tău toată săptămâna și le poți predica de dimineața până seara. Ascultătorii nu au de ales.

În istoria bisericilor române sau ruse, nu au existat niciodată atâtea convertiri ca în închisoare. Așadar, nu vă temeți de închisoare. Pur și simplu considerați-o un loc nou, dat de Dumnezeu, pentru a da mărturie despre Hristos.

Dar cum rămâne cu torturile teribile pe care comuniștii le aplică prizonierilor? Ce vom face în fața unor astfel de torturi? Le vom putea îndura? Dacă nu pot, voi închide alte cincizeci sau șaizeci de persoane pe care le cunosc; comuniștii vor să-i trădez pe cei din jurul meu. De aceea este atât de necesar să ne pregătim pentru suferință acum. Este prea dificil să ne pregătim pentru ea odată ce comuniștii te-au închis deja.

Îmi amintesc de un caz din România în care un pastor păcătuise cu o femeie. Pastorii au discutat despre acest subiect – el fusese predicator de douăzeci de ani. Se spunea: „Păcatul lui nu a fost ceea ce a făcut în seara aceea; circumstanțele erau de așa natură încât nu a putut rezista ispitei. Dar acesta a fost marele lui păcat, că cu douăzeci de ani mai devreme, când nu fusese ispitit în acest fel, nu și-a spus: «În timpul vieții mele de pastor, mi se vor întâmpla diverse lucruri. Printre altele, se va întâmpla să fiu ispitit să comit un păcat sexual. Nu-l voi comite.»” Trebuie să te pregătești dinainte pentru toate posibilitățile. Trebuie să ne pregătim pentru suferință.

2. Adevărul despre adevăr 

Cât de mult poate suferi fiecare dintre noi depinde de cât de strâns suntem legați de o cauză; cât de dragă ne este acea cauză și cât de mult înseamnă ea pentru noi.
În acest sens, am trăit mari surprize în țările comuniste. Au existat predicatori și scriitori de cărți creștine talentați care au devenit trădători. Compozitorul celui mai bun imnologic al României a devenit compozitorul celui mai bun imnologic comunist. Totul depinde de dacă am rămas în tărâmul cuvintelor sau dacă ne-am contopit cu realitățile divine.

Dumnezeu este adevăr. Biblia este adevăr despre adevăr. Teologia este adevăr despre adevăr despre adevăr. O predică bună este adevăr despre adevăr despre adevăr despre adevăr. Nu este adevăr.
Adevărul este numai Dumnezeu. În jurul acestui adevăr există o structură de cuvinte, teologii și interpretări. Dar în vremuri de suferință, nimic din toate acestea nu este de vreun folos. Doar adevărul însuși ne poate ajuta și trebuie să pătrundem prin toate predicile, cărțile teologice, tot ce este scris și să ne contopim cu realitatea lui Dumnezeu Însuși.

Le-am povestit oamenilor din Occident cum creștinii din țara noastră au fost legați de cruci timp de patru zile și patru nopți. Crucile au fost așezate pe pământ, iar alți prizonieri au fost torturați până când au defecat peste fețele și corpurile celor răstigniți. De atunci, am fost întrebat: „Care verset biblic te-a ajutat și te-a întărit în astfel de circumstanțe?”
Răspunsul meu este: „NICIUN verset biblic nu te-a ajutat”. Este o retorică ipocrită și o înșelăciune religioasă să spui: „Acest verset biblic m-a întărit” sau „Acel verset biblic mă ajută”. Versetele biblice în sine nu sunt menite să ofere ajutor.

Știam Psalmul 23: „Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic… chiar dacă aș umbla prin valea umbrei morții…” Când treci prin suferință, descoperi că nu a fost niciodată intenția lui Dumnezeu ca Psalmul 23 să te întărească. Domnul este cel care te poate întări, nu psalmul care spune că o va face. Nu este suficient să ai psalmul. Trebuie să-L ai pe Cel despre care vorbește psalmul.
Știam și versetul: „Harul Meu îți este de ajuns”. Dar versetul în sine nu este suficient. Harul este cel care este suficient, nu versetul.

Pastorii și Martorii credincioși care tratează Cuvântul ca pe o chemare de la Dumnezeu sunt în pericolul de a acorda cuvintelor sacre mai multă valoare decât merită cu adevărat. Cuvintele sacre sunt doar mijloacele de a înțelege realitatea pe care o exprimă. Când ești unit cu realitatea, cu Domnul Atotputernic , comunismul își pierde puterea asupra ta; nu-L poate învinge pe Domnul Atotputernic. Dacă ai doar cuvintele Domnului Atotputernic, poți fi foarte ușor copleșit.

3. Exerciții spirituale 

Pregătirea pentru munca subterană este un proces de spiritualizare profundă. Așa cum o ceapă trebuie curățată înainte de a fi folosită, tot așa Dumnezeu trebuie să „îndepărteze” din noi ceea ce sunt simple cuvinte, emoții și o pasiune pentru religie pentru a ajunge la realitatea credinței noastre. Isus ne-a spus: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să-și ia crucea ” și El Însuși ne-a arătat cât de grea poate fi acea cruce. Trebuie să fim pregătiți pentru asta.

Gândiți-vă la modul în care funcționează lumea. O revistă pornografică sau o reclamă aprinde imaginația. În același mod, trebuie să aprindem imaginația ținând cont de realitățile spirituale. Trebuie să facem exerciții spirituale. Îmi pare foarte rău că exercițiile spirituale sunt aproape necunoscute în protestantism. În biserica subterană, trebuie să le reînviem. Exercițiile spirituale s-ar putea să fi fost folosite greșit de unii catolici; apoi a venit Reforma. Cunoaștem mișcarea pendulului: când unul cade într-o extremă, celălalt cade în opusul. Deoarece unii au folosit greșit exercițiile spirituale, alții le-au abandonat cu totul.

Nu ar trebui să avem doar timpul nostru de rugăciune, în care vorbim, ci ar trebui să avem și un timp de meditație și contemplare.
În Evrei 11, putem citi lunga listă a celor care au fost tăiați în două, arși pe rug și sfâșiați de lei, dar trebuie să ne și vizualizăm aceste lucruri. Acum stau înaintea leilor, sunt bătut, sunt în pericol de a fi ars etc. Cum reacționez?

Îmi amintesc că, cu ocazia ultimei mele lecții de școală duminicală înainte de a pleca din România, am dus un grup de zece până la cincisprezece băieți și fete nu la o biserică, ci la grădina zoologică. În fața cuștii leilor, le-am spus:
„Strămoșii voștri în credință au fost aruncați la astfel de fiare din cauza credinței lor. Să știți că și voi veți suferi. Nu veți fi aruncați la lei, ci veți avea de-a face cu oameni care sunt mult mai răi decât leii. Hotărâți acum și aici dacă vreți să rămâneți credincioși lui Hristos.” Cu lacrimi în ochi, au spus „Da”.

Trebuie să ne pregătim înainte de a merge la închisoare. În închisoare, pierzi totul. Ești dezbrăcat și ți se dă o uniformă de închisoare. Nu ai mobilă, nu ai covoare frumoase sau perdele. Nu ai soție sau copii. Nu-ți mai ai biblioteca și nu vei mai vedea niciodată o floare.
Nimic din ceea ce aduce bucurie vieții nu mai rămâne. Nimeni nu-i poate rezista dacă nu a renunțat mai întâi la plăcerile lumii.

Scrisoarea către Coloseni spune: „De aceea, omorâți-vă mădularele care sunt pe pământ.” Catolicii ignoranți și credincioși își impun uneori acte excesive de penitență. Protestanții, pe de altă parte, abandonează complet mortificarea mădularelor. Există însă o mortificare creștină a mădularelor – renunțarea la plăcerile lumești. Creștinul care se pregătește în consecință acum nu le va duce lipsa în închisoare. Trebuie să folosească lucrurile lumii fără a se atașa emoțional de ele.

Eu personal practic un exercițiu spiritual. Locuiesc în Statele Unite ale Americii. Vă puteți imagina cum arată un supermarket american. Găsești acolo multe lucruri frumoase și câteva delicatese. Mă uit la toate și îmi spun:
„Pot trăi fără aceste lucruri; și acel lucru este foarte frumos, dar nu esențial. Nici al treilea lucru nu am nevoie.” Mă plimb prin tot supermarketul fără să cheltuiesc un dolar. Am avut bucuria de a vedea multe lucruri frumoase, iar a doua bucurie a fost să știu că nu sunt legat de ele.
Am avut și teologi liberali. Niciunul dintre ei nu a putut rezista celui mai mic chin. „De ce să mor pentru un Dumnezeu mort și o Biblie problematică? Dacă povestea lui Adam și Eva nu este adevărată, dacă profețiile au fost scrise la mulți ani după împlinirea lor, dacă Isus nu s-a născut dintr-o fecioară și nu a înviat trupește din morți – atunci există mai multe minciuni în Biblie decât în Pravda.” De ce să mor pentru ceva ce nu este adevărat sau care cel puțin va rămâne mereu problematic?

4. Îndoiala îl face pe trădător 

Sunt evreu. În ebraică, limba vorbită de Isus și în care a fost dată prima revelație, cuvântul „îndoială” nu există. Când o persoană se îndoiește, este la fel de nefiresc ca și cum ai merge în patru labe – nu este menit să meargă în patru labe. O persoană merge în poziție verticală; nu este un animal. Îndoiala este subumană.

Îndoielile apar la toți, dar nu permiteți ca îndoielile cu privire la doctrinele esențiale ale Bibliei, cum ar fi existența lui Dumnezeu, învierea lui Isus Hristos sau faptul vieții veșnice, să prindă rădăcini în mintea voastră. Orice îndoială teologică sau filozofică vă face un potențial trădător . Vă puteți lăsa pradă îndoielii atunci când pregătiți o predică, așezați confortabil într-un fotoliu. După o masă bună, vă puteți deda la orice fel de idei și îndoieli îndrăznețe. Dar dacă sunteți sub tortură, aceste îndoieli vă vor conduce la trădare, deoarece va trebui să alegeți între a trăi sau a muri pentru această credință.

Unul dintre cele mai importante lucruri în pregătirea spirituală pentru munca subterană este rezolvarea îndoielilor. Dacă un calcul din matematica ta este incorect, cu siguranță ai făcut o greșeală undeva și continui să calculezi până când o găsești. Nu trăi cu îndoieli; în schimb, caută soluția lor.

5. Testul de tortură 

Acum să ne întoarcem la tortură în sine. Tortura este ceva foarte dureros. Se folosesc fieruri înroșite. Uneori este pur și simplu bătaie. Ca și copii, am fost cu toții pedepsiți; bătăile simple sunt foarte ușor de suportat. Isus a spus că ar trebui să venim la El ca niște copii, ceea ce înseamnă, în linii mari, ca niște candidați la pedeapsă.

Un doctor a venit la mine și mi-a spus: „Ce ar trebui să fac? Mă gândesc să sar pe fereastră. Poliția mă tot sună, vrea să mă facă informator despre biserica clandestină și astfel să le dezvăluie secretele. Mă amenință că mă vor bate dacă nu sunt de acord. Ce ar trebui să fac? E îngrozitor să mă gândesc că mă vor bate. Nu pot suporta. Am de ales între a deveni informator sau a mă arunc pe fereastră.”

Am spus: „Ai o altă soluție. Dă-i soțului tău un băț și roagă-l să te bată zdravăn. Vei vedea, poți îndura. Nu te teme să fii bătut.”
Dar comuniștii nu se opresc la bătăi; folosesc metode de tortură foarte sofisticate.

Dar trebuie să știi că tortura poate funcționa în două moduri. Te poate întări și îți poate întări hotărârea de a nu spune poliției. Există hoți care rezistă oricărei torturi și nu își trădează complicii. Cu cât sunt bătuți mai mult, cu atât devin mai încăpățânați. Pe de altă parte, tortura îți poate frânge voința.

Vă voi povesti despre un caz foarte interesant care a fost publicat de presa comunistă cehă. (Sub conducerea lui Dubcek, a existat o perioadă de destindere. În această perioadă, anumite lucruri puteau fi publicate în Cehoslovacia. Pe atunci a apărut un articol pe care îl voi cita acum.)

Nowotny, predecesorul lui Dubcek, un dictator comunist, îl închisese pe unul dintre cei mai apropiați camarazi ai săi, un lider comunist, un ateu convins și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist. (Nu doar creștinii, evreii sau patrioții sunt în închisoare. Un comunist îl arestează pe altul și îl torturează ca pe oricine altcineva.)
L-au arestat pe acest lider comunist și l-au închis singur într-o celulă. Unde electromagnetice amețitoare străbăteau celula. Un difuzor repeta zi și noapte: „Te numești Joseph sau nu?” Numele lui nu era Joseph. „Gândește-te cu atenție. Ești Joseph sau nu ești Joseph? Cel mai mare criminal al Americii a fost Dillinger, dar tu ești un criminal mai mare decât el. Care este prenumele tău? Este Joseph sau nu este Joseph? Ești un contrarevoluționar, ești un spion, dar ești Joseph sau nu ești Joseph?”

Au încercat să-l înnebunească – zi și noapte. Simțea că o să-și piardă mințile. La un moment dat, a avut o revelație: „Am întâlnit acum răul perfect. Când comuniștii torturează un creștin, nu este vorba de rău absolut, pentru că comuniștii cred că vor instaura un paradis pământesc. Creștinii îi împiedică. Așadar, este corect să-i torturăm. Dar când un comunist torturează un comunist, este tortură de dragul torturii. Nu există absolut nicio justificare pentru asta. Dar stai puțin. Fiecare monedă are două fețe; electricitatea are doi poli. Dacă există răul perfect, împotriva cui luptă acest rău perfect? Trebuie să existe binele perfect. Acesta este Dumnezeu, și împotriva Lui luptă.”

Când a fost chemat pentru interogatoriu, a intrat zâmbind și i-a spus ofițerului că acum poate închide difuzorul pentru că își atinsese scopul. „Am devenit creștin.”
Ofițerul l-a întrebat: „Cum s-a întâmplat?” I-a povestit toată povestea. Ofițerul a spus: „Stai puțin.” I-a chemat pe câțiva dintre camarazii săi și le-a spus: „Vă rog să repetați povestea în fața camarazilor mei.” A repetat-o, iar căpitanul le-a spus celorlalți ofițeri de poliție: „V-am avertizat că această metodă nu funcționează. Ați mers prea departe.”

Diavolul nu este omnipotent și omniscient precum Dumnezeu. El face greșeli. Tortura comunistă este ceva ce poate fi foarte bine folosit în scopuri spirituale.

6. Momentul de criză 

Tortura are un moment decisiv, iar torționarul așteaptă acest moment critic. Învață să depășești îndoiala și să gândești temeinic. Întotdeauna vine un moment de criză când ești gata să-ți numești complicele din clandestinitate sau să dezvălui locația tipografiei secrete sau ceva similar. Ai fost torturat prea mult; nimic nu mai contează.
Când nimic nu mai contează, nici măcar faptul că nu ar trebui să sufăr nu mai contează. Trage această concluzie finală în etapa la care ai ajuns și vei vedea că vei depăși acest moment de criză. Odată ce ai depășit acest moment de criză, îți va oferi o bucurie interioară intensă. Vei simți că Hristos a fost cu tine în acest moment decisiv. Comuniștii sunt acum exersați și vicleni – sunt conștienți că acest moment de criză există. Dacă nu obțin nimic de la tine în acest moment, vor opri tortura; știu că a o continua este inutil.

Ca tânăr creștin, mi s-a spus să citesc zilnic o pagină din Biblie și povestea vieții unui sfânt sau martir, iar fiului meu i-am spus același lucru. De la vârsta de trei sau patru ani, i-am citit. Am citit cartea lui John Fox despre martiri. Citiți-o copiilor voștri. Învățați-i cum au depășit martirii momentele de criză.

Mai sunt câteva aspecte de luat în considerare cu privire la tortură. Este foarte important să înțelegem ce a spus Isus: „Nu vă îngrijorați de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de sine”.
Eu am fost în închisoare timp de paisprezece ani; Fratele Chrapow 26, Wang-Min-Dao 28. Pare imposibil să înduri ani lungi de închisoare comunistă. Dar nu trebuie să înduri totul deodată. Nici măcar să nu înduri o zi întreagă deodată – să înduri o oră pe rând. Oricine poate îndura o oră de durere. Unii dintre noi au avut dureri de dinți groaznice, au fost implicați în accidente de mașină – poate am trecut prin dureri de nedescris. Nu trebuie să înduri durerea mai mult decât acest moment prezent. Amintirea cât de des am fost bătut și torturat și că vor veni din nou după mine mâine și poimâine, sporește agonia. Mâine s-ar putea să nu mai fiu în viață – sau torturatorii s-ar putea să nu mai fie în viață. Mâine ar putea fi o revoluție. Bătăile de ieri s-au terminat; tortura de mâine nu a sosit încă.

Trebuie să înțelegem tortura. La început, tortura este un șoc oribil și o agonie teribilă. Cardinalului Mindszenty nu i s-a permis să doarmă timp de 29 de zile și nopți. După aceea, le-a explicat tot ce voiau să știe.

După câteva zile și nopți de privare de somn sau după câteva zile de tortură fizică intensă, vine un moment în care nimic nu mai contează pentru tine. Uiți de datoria ta față de soție, față de copii, față de propriul nume bun și față de Dumnezeu. Devii complet indiferent la tot. Acesta este momentul critic în care nevoia de a respira corect devine realitate. Exersează respirația corectă.
Arta respirației este foarte importantă în practicile yoga ale hinduismului și budismului. Acum citește despre diferitele tipuri de respirație din Biblie.
Isus a „suflat” asupra apostolilor. Se spune că Isus a suflat în ei Duhul Sfânt. Așadar, există un tip specific de respirație care transmite Duhul Sfânt. În Biserica Ortodoxă, preotul și nașii respiră asupra copilului de trei ori în timpul botezului. Când Isus a suflat, a suflat Duhul Sfânt. În Faptele Apostolilor 9, este scris că Saul „a suflat cu amenințări și crimă”. Există criminali care respiră crimă. Cartea lui Ieremia vorbește despre cei care „nechează după soția aproapelui lor”. Este respirația unui adulter. Există respirație în căldura emoției puternice. Încearcă să respiri calm, uniform și profund în timpul unei dispute cu cineva. Vei descoperi că nu te poți certa.
Respirația corectă este una dintre mijloacele de a rezista torturii.

Trădarea înseamnă ruperea cu întreaga Biserică. Ești creștin, în care Dumnezeu și atât de mulți oameni au încredere. Erai familiarizat cu secretele Bisericii subterane. Trădarea ar fi o izbucnire emoțională puternică. Nu poți să te cerți și să țipi cu cineva în timp ce respiri uniform și profund. Nici nu poți trece prin frământarea emoțională profundă a trădării dacă respiri așa. Respiră uniform, calm – foarte profund – în timpul torturii. Un trădător nu poate face asta. Aportul de oxigen oferă rezistență întregului tău corp, echilibrându-ți reacțiile și dându-ți o atitudine calmă.
Mai este ceva ce un muncitor subteran trebuie să știe, nu doar în mintea lui, ci și în vârful degetelor: că aparține Trupului lui Hristos. Aparții unui Trup care a fost martirizat timp de aproape 2.000 de ani. A fost întotdeauna bătut, nu numai pe Golgota, ci și sub stăpânirea romană și prin atâtea persecuții. A fost bătut sub naziști și în Rusia timp de peste șaizeci de ani. Când m-am convertit, am devenit în mod conștient parte a unui corp bătut, a unui corp batjocorit, a unui corp care este lovit, încoronat cu spini și cu cuie înfipte în mâini și picioare. Am acceptat acest lucru ca posibilul meu destin viitor. Nu mă gândesc niciodată la Isus Hristos ca la cel răstignit acum 2.000 de ani. Suferința lui Isus în trupul Său mistic trebuie să devină realitate pentru mine.

7. Iubirea cea mai înaltă 

Biblia ne învață niște cuvinte foarte greu de înțeles: „Cine nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe copilul său, pe fratele său și pe sora sa, nu poate fi ucenicul Meu.” Aceste cuvinte nu înseamnă aproape nimic într-o țară liberă.
Probabil știți din literatura Programului de Ajutor al Bisericii Martirilor că mii de copii din Uniunea Sovietică au fost luați de lângă părinții lor pentru că aceștia îi învățau despre Hristos. Trebuie să-L iubiți pe Hristos mai mult decât familia voastră.
Sunteți judecați, iar judecătorul vă spune că vă puteți păstra copiii dacă Îl lepădați pe Hristos. Dacă nu, aceasta va fi ultima dată când îi veți vedea. Inima voastră poate fi frântă, dar răspunsul vostru ar trebui să fie: „Îl iubesc pe Dumnezeu”.
Nadja Sloboda și-a părăsit casa timp de patru ani în închisoare. Copiii ei fuseseră luați de lângă ea, dar ea a plecat cântând. Copiii, pe care poliția îi aștepta deja cu un camion când a plecat, i-au spus mamei lor care cânta: „Nu vă faceți griji pentru noi. Oriunde ne vor duce, nu ne vom abandona credința.” Și nu au făcut-o.

În timp ce Isus atârna pe cruce, El a suferit nu doar fizic: mama Lui a stat în fața Lui în suferință. Mama Lui avea un fiu suferind. Se iubeau unul pe altul, dar slava lui Dumnezeu era în joc și, în acel moment, fiecare sentiment uman trebuie să fie secundar. Numai atunci când adoptăm această atitudine o dată pentru totdeauna putem fi pregătiți pentru lucrarea bisericească subterană.

Numai Hristos, marele suferind, omul durerilor, poate locui în noi.
În țările comuniste, au existat cazuri în care torționarii și-au aruncat bastoanele de cauciuc, cu care îi băteau pe creștini, și au întrebat: „Ce este acea strălucire pe care o ai în jurul capului? Cum este posibil să-ți strălucească fața? Nu te mai pot bate.” Biblia spune despre Ștefan că „fața lui a strălucit ”. Cunoaștem cazuri în care torționarii comuniști le-au spus prizonierilor lor: „Strigați tare, strigați atât de tare ca și cum v-aș băte, ca să știe camarazii mei că vă torturez. Dar nu vă pot bate.”

Există și alte cazuri în care prizonierii sunt cu adevărat torturați, uneori până la moarte. Ei trebuie să aleagă între a muri cu Hristos și pentru Hristos sau a muri trădător. Care este valoarea continuării vieții dacă trebuie să te simți rușinat în fața reflexiei tale, pentru că este chipul unui trădător?
Acest mod de gândire este prima cerință pentru lucrătorul din clandestinitate, în special pentru pastorul din clandestinitate și, chiar mai important, pentru soția unui pastor din clandestinitate. Ea joacă un rol extraordinar. Trebuie să-l întărească; trebuie să-l încurajeze să facă totul. Dacă îl roagă să meargă la film și să se delecteze cu plăceri ocazionale, el nu poate fi un luptător din clandestinitate. Trebuie să-l îndemne să muncească, să lupte și să se sacrifice.

8. Învățând să taci 

Un alt lucru pe care trebuie să-l învățăm în biserica subterană este tăcerea . Pastorii, prin însăși natura profesiei lor, sunt tentați să devină vorbăreți. Sunt oameni care vorbesc. Dar nu este vorba că un pastor ar trebui să vorbească încontinuu. Nimeni nu poate predica bine fără să asculte cu atenție.

Privind în urmă la munca mea pastorală, constat că am câștigat mai multe suflete ascultând decât vorbind. Oamenii poartă atâtea poveri în inimă și nu există nimeni cu răbdare să-i asculte. Nici măcar propriul tău soț nu are răbdare, nici soția ta, nici copiii tăi. Aceștia din urmă sunt tineri și vor să meargă undeva. Nimeni nu vrea să te asculte. Dacă cineva găsește pe cineva care să-l asculte, l-a câștigat deja – fără prea multe vorbe.

În biserica subterană, tăcerea este una dintre primele reguli. Fiecare cuvânt inutil pe care îl rostești poate duce pe cineva la închisoare. Unul dintre prietenii mei, un mare compozitor creștin, a fost închis pentru că creștinii aveau obiceiul să spună: „Ce frumos a compus fratele N. acest cântec”. L-au lăudat și, pentru asta, a primit cincisprezece ani de închisoare. În biserica subterană, trebuie să cânți, dar să nu menționezi numele compozitorului.

Abia poți aștepta ca țara să fie copleșită de comuniști ca să înveți să taci. Trebuie să înveți să taci din momentul convertirii tale. Un creștin este cineva care vorbește puțin, dar cu mare greutate. Când vrea să vorbească, se gândește dacă ar putea face rău sau nu. Fiecare cuvânt inutil poate face rău în biserica subterană.

Soljenițân, laureatul Premiului Nobel, a declarat într-un interviu că cel mai mare persecutor al său – persoana care l-a trădat – a fost propria sa fostă soție. Cartea Eclesiastul spune că nimeni nu ar trebui să dezvăluie secretele inimii nici măcar propriei soții. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu știa că va exista o biserică clandestină și știa că, la un moment dat, soția ta s-ar putea supăra pe tine. Secretara lui Soljenițân a fost pusă sub o asemenea presiune din partea comuniștilor (soția lui Soljenițân o trădase) încât, în cele din urmă, s-a spânzurat.

Dacă Soljenițân ar fi tăcut, acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată.

O altă întrebare foarte importantă: Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru anii pe care i-am petrecut în izolare. Timp de trei ani, am fost la zece metri sub pământ. Nu am auzit niciun cuvânt, nu am rostit niciun cuvânt. Nu erau cărți acolo. Vocile de afară amuțiseră. Gardienii purtau pantofi cu talpă de fetru; nu-i puteai auzi apropiindu-se. Apoi, cu timpul, și vocile interioare au amuțit. Am fost drogați, am fost bătuți. Am uitat toată teologia mea. Am uitat întreaga Biblie. Într-o zi, am observat că uitasem Rugăciunea Domnească ; nu m-am putut abține să nu o spun. Știam că începe cu „Tatăl nostru…” Nu știam restul. Am rămas calm și am spus:
„Tatăl nostru, am uitat rugăciunea, dar tu cu siguranță o știi pe de rost. O auzi de mii de ori în fiecare zi. Lasă un înger să o spună pentru mine și voi tăcea.”

O vreme, rugăciunea mea a fost: „Isus, Te iubesc!” Și după scurt timp, „Isus, Te iubesc!” Și apoi, după puțin timp, din nou, „Isus, Te iubesc! Isuse, Te iubesc!”
Apoi a devenit prea dificil chiar și să spun asta, pentru că eram amorțiți de droguri menite să ne distrugă mințile. Ne era foarte foame. Au fost momente când primeam o felie de pâine pe săptămână. Au fost bătăi, torturi, lipsă de lumină și alte lucruri. Îmi era imposibil să-mi concentrez suficient simțurile pentru a spune: „Isus, Te iubesc”. Am renunțat pentru că știam că este necesar. Cea mai înaltă formă de rugăciune pe care o cunosc este bătaia constantă a unei inimi care Îl iubește. Isus știa că fiecare bătaie a inimii este pentru El.

Când am fost eliberat din izolare și eram cu alți prizonieri și i-am auzit vorbind, m-am întrebat de ce vorbeau! Atâta pălăvrăgeală este inutilă. Oamenii se cunosc și au tendința să întrebe: „Ce mai faci?”, iar celălalt răspunde: „Mulțumesc, și ce mai faci?”.
Care este rostul? Apoi unul va spune: „Nu-i așa că vremea este frumoasă?”, iar celălalt se va gândi o clipă și va spune: „Da, foarte frumoasă”. De ce trebuie să vorbim despre dacă vremea este frumoasă? Nu luăm în serios cuvintele lui Isus, care spune că nu orice cuvânt rău, ci orice cuvânt inutil va fi judecat. Asta spune Biblia. Într-o țară comunistă, pălăvrăgeala inutilă înseamnă închisoare și moartea fratelui tău. Un cuvânt bun despre fratele tău, dacă nu era necesar, poate declanșa un dezastru. De exemplu, cineva vine în vizită și tu spui: „O, ce păcat că nu ai fost aici mai devreme – fratele W. tocmai a plecat”. Vizitatorul ar putea fi un informator al serviciilor secrete. Acum va ști că fratele W. este în oraș! Ține-ți gura închisă. Învață asta acum.

9. Lista permisă 

Nu poți face muncă subterană fără să folosești viclenia. Cunosc un caz în Rusia. Comuniștii bănuiau că creștinii se adunaseră undeva și supravegheau strada. Știau că adunarea trebuie să fie în apropiere. Au văzut un tânăr mergând spre casa în cauză. L-au oprit pe băiat și l-au întrebat: „Unde te duci?” El a spus cu o expresie tristă: „Fratele meu cel mare a murit, iar acum toată familia se întrunește pentru citirea testamentului său.” Ofițerul de poliție a fost atât de impresionat încât l-a bătut pe băiat pe umăr și i-a spus: „Mergi mai departe.” Băiatul nu mințise.

Un frate a fost dus la secția de poliție și întrebat: „Vă mai întâlniți pentru întâlniri de rugăciune?” El a răspuns: „Tovarășe căpitan, întâlnirile de rugăciune sunt acum interzise.” „Ei bine, e bine că respectați această regulă. Puteți merge.” Nu spusese că se conformează și nici nu spusese că nu merge la întâlniri.
Un curier al Organizației de Ajutor a Bisericii Martirilor a mers într-o țară comunistă. La graniță, a fost oprit și întrebat: „Ce cărți aveți asupra dumneavoastră?” El a spus: „Am operele lui Shakespeare și ale lui Iehova.” Ofițerul de poliție nu a vrut să arate că este ignorant. Iehova putea fi un alt mare poet britanic, iar a spune că nu auzise niciodată de Iehova putea fi rușinos. El a spus: „Bine, bine, puteți trece.” Există liste permise.

Dacă îngerii există doar în basmele pentru copii, nu am nevoie de ei. Îngerii sunt o realitate. Fiecare dintre noi are un înger păzitor. Oriunde se adună creștinii, îngerii sunt prezenți, dar la fel sunt și diavolii. Trebuie să ne bazăm pe îngeri și pe Duhul Sfânt. Nu suntem obligați să spunem adevărul unui tiran ateu. Nu suntem obligați să-i spunem ce facem. Este impertinent din partea lui să-mi pună întrebări, un ultraj.

Dacă te-aș întreba pur și simplu: „Câți bani ai în bancă?” sau „Cât câștigi pe lună?”, nu ar fi o îndrăzneală? Astfel de întrebări nu ar trebui puse. În mod similar, nimeni nu are dreptul să mă întrebe despre activitățile mele religioase dacă nu doresc să le discut. Aceasta este o intruziune în treburile mele private. Statul ateu nu are dreptul să pună astfel de întrebări și nu trebuie să răspundem la ele.

În timpul interogatoriului, mi-au fost puse tot felul de întrebări . Comuniștii mi-au spus: „Ești creștin și pastor. Este de datoria ta să spui adevărul. Așadar, spune-ne acum, cine sunt liderii bisericii clandestine? Unde vă întâlniți? Pe cine întâlniți? Cine sunt liderii din diferitele orașe?”
Dacă aș fi spus adevărul, nenumărați oameni ar fi fost arestați, care la rândul lor ar fi spus adevărul și așa mai departe. Trebuie să se reziste la acest lucru. Acolo unde rezultatul rezistenței este bătăi și tortură, trebuie să le accepți, chiar dacă mori pentru asta.

Odată, un cerșetor s-a oprit în fața casei unui bogat și a spus: „Aș putea, te rog, să dorm aici peste noapte?” Bogatul a spus: „Pleacă de aici, cerșetorule. Acesta nu este un hotel.” Săracul a spus: „Scuză-mă. Îmi voi merge mai departe. Dar te rog să-mi răspunzi mai întâi la o întrebare? Mă uitam la această casă. Mi s-a părut atât de frumoasă.” „Cine a construit această casă?” Acum bogatul s-a simțit flatat și a spus: „Aceasta este casa pe care a construit-o bunicul meu.” „Și unde este bunicul tău acum?” „A murit cu mult timp în urmă.” „Cine a locuit în casă după bunicul tău?” „Ei bine, tatăl meu.” „Mai trăiește?” „Nu, a murit și el.” „Și cine locuiește acum în casă?” „Eu da.” „Și vei muri și tu?” „Da.” „Și cine va locui în casă după ce mori tu?” „Sper, copiii mei.” Atunci cerșetorul a spus: „De ce țipai la mine? Ai spus că acesta nu este un hotel. Este un hotel. Ocupanții lui se schimbă constant, exact ca într-o cameră de hotel. Îți faci lucrurile și vine altcineva.”

Mortalitatea ta este evidentă; accept-o ca filozofie generală de viață. Dacă Dumnezeu vrea să mor astăzi, nu are nevoie de un torționar comunist pentru a o face. Nici torționarul nu-mi poate scurta viața cu o singură zi. În mod similar, cel mai bun restaurant cu cele mai rafinate delicatese nu-mi poate prelungi viața nici măcar puțin. Mor când mă cheamă Dumnezeu.

10. Ceartă trădătoare 

În biserica subterană, nici cea mai mică ceartă nu este permisă. Fiecare ceartă în biserica subterană înseamnă arestări, bătăi și poate chiar moarte. Comuniștii privesc și ascultă.
Își au informatorii în biserica subterană. Oriunde există o ceartă, există acuzații reciproce. Unul îi spune celuilalt: „Când erai cu fratele Schmidt, ai făcut asta etc.” Așa îl prinde poliția pe Schmidt.
Certurile scot întotdeauna la iveală nume și fapte. De aceea Biblia spune: „Nu vă certați pe drum”. Într-un oraș românesc, a existat o ceartă teribilă între două congregații. Una era o biserică baptistă, iar cealaltă o biserică a Fraților. Cearta lor a fost amară și s-a încheiat cu arestarea liderilor ambelor congregații.

Știu că pot moșteni raiul doar dacă sunt sfânt. Prin urmare, ar fi mai bine dacă aș începe să fiu sfânt astăzi. Va fi prea târziu să începem drumul sfânt când vom ajunge în rai! Nu vom ști cum să începem. Trebuie să începem acum. Dacă e mai bine să nu ne certăm în cazul unei preluări comuniste, atunci ar fi bine să nu te cerți nici acum.

Din păcate, apar dispute în cadrul organizațiilor care operează în spatele Cortinei de Fier. Acestea au dus deja la consecințe dramatice și ar trebui evitate pe cât posibil. Chiar și o dispută familială poate însemna moartea într-o țară comunistă.
Eram într-o celulă cu un bărbat care avea o prietenă. Așa cum se poate întâmpla în tinerețe, el a întâlnit o altă fată pe care a preferat-o primei. Cu toate acestea, i-a mărturisit diverse secrete primei fete, iar ea a informat poliția secretă. A fost condamnat la închisoare pe viață. A înnebunit în închisoare.
Pregătirea pentru munca subterană este fundamentală pentru pregătirea oricărui lucrător creștin obișnuit; trebuie să fie profundă spiritual și bazată pe experiență practică. Cunosc țări în care multe biserici sunt distruse de dispute între doi pastori sau doi prezbiteri. Se întâmplă peste tot, dar într-o țară comunistă, înseamnă închisoare și poate chiar moarte.

11. Rezistă spălării creierului

Comuniștii folosesc nu doar tortura fizică, ci și spălarea creierului. Trebuie să știm cum să rezistăm spălării creierului.
Spălarea creierului există și în lumea liberă. Presa, radioul și televiziunea o practică asupra noastră. Nu există niciun stimulent să bei Coca-Cola. O bei pentru că ești sub influența spălării creierului. Apa este cu siguranță mai bună decât Coca-Cola. Dar nimeni nu sugerează: „Bea apă, bea apă”. Dacă s-ar face reclamă la apă, am bea apă.

Comuniștii au dus tehnicile de spălare a creierului la extrem. Metodele variază, dar spălarea creierului în închisorile comuniste constă în principal în a te pune să stai pe o bancă fără spătar timp de șaptesprezece ore, fără să ți se permită să închizi ochii.

Șaptesprezece ore pe zi trebuie să asculți: „Comunismul e bun, comunismul e bun, comunismul e bun” etc. „Creștinismul e mort, creștinismul e mort, creștinismul e mort” etc. „Renunță, renunță” etc.
După un minut te plictisește, dar trebuie să-l asculți timp de șaptesprezece ore întregi, săptămâni, luni, chiar ani fără pauză. Te asigur că nu e ușor. Este una dintre cele mai grave forme de tortură, mult mai rea decât tortura fizică.

Însă Hristos a prevăzut toate lucrurile, căci pentru El nu există timp. Viitorul, trecutul și prezentul sunt unul și același lucru pentru El: El știe totul de la început. Comuniștii au inventat spălarea creierului prea târziu! Hristos inventase deja opusul spălării creierului – curățirea inimii. El a spus: „Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu”.

Ștefan, primul martir creștin, avea sute de oameni în jurul său, ținând pietre cu care intenționau să-l omoare. El a spus:
„Înțeleg”.
Soția lui Ștefan probabil că a crezut că el a văzut pericolul în care se afla și avea să fugă. Dar el a spus:
„Îl văd pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu”.
Poate că ea a spus (nu este consemnat): „Nu vezi că oamenii din jurul tău sunt gata să te ucidă cu pietre?” „O, da! Văd niște furnici mici acolo jos, care nu merită menționate. Mă uit la Isus.” El nu se uita la cei care voiau să-l omoare. Fericiți sunt cei curați cu inima.

Am fost supus spălării creierului timp de mai bine de doi ani. Comuniștii spuneau că creierul meu este încă murdar. În același ritm în care spuneau: „Creștinismul este mort”, eu și alții repetam în liniște: „Și Hristos a fost mort, și Hristos a fost mort”. Dar știam că El a înviat din morți. Ne aminteam că trăim în comuniunea sfinților.

În timpul spălării creierului, m-am gândit: „Ce îmi spun ei, că creștinismul e mort?… Dacă întreaga congregație și-a pierdut credința, nu e un motiv să mi-o pierd și eu.”
Trebuie să dobândim certitudinea credinței. Ți-am spus deja că cuvântul „îndoială” nu există în ebraică.

Pot să vă atrag atenția asupra unui alt cuvânt care nu există în ebraică? Sunt acuzat foarte des de liderii Consiliului Mondial al Bisericilor. Au scris împotriva mea: „Wurmbrand pictează situația din spatele Cortinei de Fier în alb și negru. Nu este cazul. Există și gri.” Le răspund că accept acest lucru doar dacă îmi arată cuvântul „gri” în Noul Testament. Noul Testament conține multe culori – „gri”, un amestec, nu. Un lucru este adevărat sau neadevărat; este corect sau greșit. Este alb sau negru. Trebuie să mergi cu lumea sau trebuie să mergi cu Hristos.

În mod similar, cuvântul „îndoială” nu există în Vechiul Testament. Trebuie să fim la fel de siguri în aceste chestiuni de credință ca și în tabla adunării sau a înmulțirii. Doi și doi fac patru. Așa este. Fie că familia mea este în viață sau ucisă, fie că am suficient sau dacă îmi lipsește, fie că sunt liber sau în închisoare, fie că sunt bătut sau mângâiat – adevărul matematicii nu se schimbă. Doi și două mângâieri sunt patru mângâieri, iar două și două lovituri sunt patru lovituri.

Certitudinea adevărului și o dragoste precum cea a Mariei Magdalena ne împuternicesc pe oameni să rezistăm spălării creierului.
Nu vreau să fiu văzut ca un erou. Sunt un om și, ca orice om, am punctele mele forte și slăbiciunile mele. Trăim ca o comunitate, astfel încât să ne putem încuraja unii pe alții în momentele de slăbiciune. Sub o presiune teribilă, i-am șoptit unui frate la un moment dat: „Cred că mi-am pierdut credința. Nu mai sunt credincios.”
M-a întrebat cu un zâmbet care nu l-a mai părăsit niciodată: „Dar ai crezut vreodată?” Am spus: „Da, cu siguranță.” El a spus: „Atunci amintește-ți un verset din Biblie. Când Fecioara Maria a venit la Elisabeta, Elisabeta i-a spus:
« Fericită ești tu care ai crezut». Timpul este la timpul trecut. Dacă ai crezut în trecut, ești binecuvântat. Trăiește din acea binecuvântare.”
Nu vă pot spune ce au însemnat acele cuvinte pentru mine în circumstanțele de atunci. Nu știu cât de sănătoasă este teologia, dar nu trăiam după teologie în acele vremuri. Trăiam după amintirile trecutului. De aceea, Biblia ne învață să-L binecuvântăm pe Domnul și să nu uităm binecuvântările Sale anterioare. Amintește-ți de binecuvântările trecute, chiar și atunci când treci printr-o noapte întunecată a sufletului.

12. Depășirea singurătății

Una dintre cele mai mari probleme pentru un luptător clandestin este să știe cum să-și umple singurătatea. Nu aveam cărți, nici o bucată de hârtie și nici un creion. Nu auzeam niciun sunet și nu era absolut nimic care să ne capteze atenția. Ne uitam la pereți, asta era tot. În mod normal, ai înnebuni în astfel de circumstanțe. Îți pot spune cum am evitat eu să înnebunesc; dar asta ajută doar dacă te-ai pregătit dinainte printr-o viață de exerciții spirituale.

Cât timp poți fi singur fără Biblie? Cât timp poți îndura singurătatea fără radio sau pick-up etc.?

Eu și mulți alți prizonieri am făcut asta: Nu am dormit niciodată noaptea. Am dormit ziua. Am stat treji toată noaptea. Știți că un psalm spune: „…Lăudați pe Domnul, voi care stați noaptea în casa Domnului”. O rugăciune din timpul nopții valorează cât zece rugăciuni din timpul zilei.

Toate păcatele și crimele majore se comit noaptea. Jafurile majore, beția, petrecerile, adulterul – toată această viață de păcat este mai degrabă o viață de noapte. În timpul zilei, toată lumea trebuie să muncească, într-o fabrică, o școală sau în altă parte. Forțele demonice sunt forțe ale nopții și de aceea este atât de important să ne opunem lor în timpul nopții. Devoțiunile nocturne sunt foarte importante.

În lumea liberă, slujbele de rugăciune nocturne sunt în mare parte necunoscute. În țara mea, le aveam chiar și înainte de preluarea puterii de către comuniști. Când fiul meu, Mihal, avea trei sau patru ani, știa deja despre ele. Petreceam toată noaptea în rugăciune.
În izolare, ne trezeam când ceilalți prizonieri se duceau la culcare. Începeam cu o rugăciune care ne purta într-o călătorie în jurul lumii. Ne lua o oră sau două să ne întoarcem. Ne rugam pentru piloți, marinari și prizonieri. Biblia vorbește despre una dintre marile bucurii pe care le putem avea chiar și într-o celulă comunistă: „Bucurați-vă împreună cu cei ce se bucură”.
Mă bucuram că undeva erau familii cu copiii lor, citind Biblia împreună, spunând glume și fiind fericiți împreună. Există un tânăr care iubește o tânără fată și se întâlnește cu ea; pot să mă bucur pentru ea. Acolo se ținea o întâlnire de rugăciune și era cineva care studia, cineva care se bucura de mâncare bună etc. Am putut să ne bucurăm alături de oamenii bucuroși.

După ce am călătorit prin toată lumea, am citit Biblia din memorie. Pentru un muncitor în subterană, este foarte important să memoreze Biblia.
Odată, întins pe puținele scânduri care erau patul meu, am citit în memorie Predica de pe Munte din Luca. Am ajuns la partea care spune: „…dacă oamenii vă urăsc… pentru Fiul Omului, bucurați-vă și săltați de bucurie”. Vă veți aminti că așa este scris. Am spus: „Cum aș putea să comit un astfel de păcat de omisiune? Hristos a spus că ar trebui să facem două lucruri diferite: În primul rând, să ne bucurăm. Am făcut asta. În al doilea rând, «săltați de bucurie». Nu am făcut asta.” Așa că am sărit. M-am dat jos din pat și am început să sar. Ușa închisorii are un vizor prin care gardianul poate privi în celulă. Se uita înăuntru exact când eu săream. A crezut că am înnebunit. Aveau ordine să-i trateze foarte bine pe prizonierii nebuni, astfel încât strigătele și bătăile lor în ușă să nu tulbure ordinea din închisoare. Directorul a intrat imediat, m-a calmat și mi-a spus: „Vei fi eliberat; vezi, totul va fi bine. Stai foarte liniștit. Îți voi aduce ceva.” Mi-a adus o pâine mare. Rația noastră era o felie de pâine pe săptămână, iar acum aveam o pâine întreagă – și brânză. Era albă. Nu mânca niciodată doar brânză; admiră-i mai întâi culoarea albă. E frumoasă de privit. Directorul mi-a adus și zahăr. Mi-a mai spus câteva cuvinte amabile, a încuiat ușa și a plecat.

Am spus: „Voi mânca aceste lucruri când voi termina capitolul din Luca.” M-am întins la loc și am încercat să-mi amintesc unde am rămas. Da, la versetul „Fericiți sunteți voi când oamenii vă urăsc… din cauza Fiului Omului. Bucurați-vă, dar, și săltați de bucurie, pentru că răsplata voastră este mare.” M-am uitat la pâine și la brânză. Într-adevăr, răsplata a fost mare.

Apoi, ne-am cufundat în Biblie. În fiecare seară, compuneam o predică, începând cu „Dragi frați și surori” și terminând cu „Amin”. După ce o compuneam, o recitam. Apoi o puneam în rime foarte scurte, ca să mi-o pot aminti. Cartea mea, „Mai puternică decât zidurile închisorii”, conține câteva dintre aceste predici. Am memorat 350 de astfel de predici. Când am ieșit din închisoare, le-am notat pe unele dintre ele. Cincizeci au fost publicate. Îngerii au aripi și duc gânduri către o altă persoană. Predicile au fost publicate în multe limbi și sunt folosite. Așa ne ocupam timpul. Am creat cărți și poezii. M-am gândit la soția și copiii mei. În fiecare seară, îmi spuneam glume, dar întotdeauna glume noi pe care nu le mai auzisem înainte; toate erau optimiste.

Una dintre glume, de exemplu, era: O soție îi spune soțului ei: „Peter, ce să fac? M-am așezat pe proteza mea și mi-am rupt-o.” Soțul spune: „Bucură-te, imaginează-ți cum ar fi fost dacă te-ai fi așezat pe dinții tăi naturali.” Așa am văzut eu partea bună a lucrurilor.
Am făcut piese de șah din pâine. Am văruit unele cu var de pe perete; celelalte erau gri. Am jucat șah cu mine însumi. Nu am pierdut niciun joc în trei ani; am câștigat mereu, fie cu piesele albe, fie cu cele gri!
Asigură-te că mintea ta nu este niciodată încețoșată, pentru că atunci comuniștii te vor ține complet în strânsoarea lor. Trebuie să faci exerciții continuu și trebuie să gândești. Fiecare trebuie să facă ceva în funcție de abilitățile sale.

13. Adevărata identitate

Biserica subterană nu este nimic nou. După ce am lucrat în biserica subterană, am citit Noul Testament diferit. Am citit exemple în Cartea Faptele Apostolilor unde apostolii și ucenicii aveau nume diferite față de înainte și există multe exemple similare în tot Noul Testament (Apocalipsa 2:17 este un exemplu).
Alte exemple includ:
BARNABAS: „Iosif, pe care apostolii îl numeau Barnaba…” (Faptele Apostolilor 4:36)
 IUSTUS: „și pe Isus, care se numește Iustus.” (Coloseni 4:11) SIMON: „și pe Simon, care se numea Niger” (Faptele Apostolilor 13) 
IOSIF: „Și au rânduit doi: pe Iosif, numit Barsabas, care se numea și Iustus” (Faptele Apostolilor 1:23).
De ce ar fi numiți Iacov și Ioan „Fiii Tunetului”, iar Simon „Petru”? Nu am avut niciodată o explicație pentru asta. Găsim multe nume alterate în Noul Testament. Și exact asta se întâmplă în biserica subterană. Lucrătorii subterani au multe nume. Lucrează sub pseudonime.

Cred în inspirația literală a Bibliei, nu doar în cea orală. De ce, atunci, conține cuvinte aparent „superflue”? În Evanghelia după Luca se spune: „El era într-un loc anume și se ruga”. Nimeni nu vede vreun sens în aceste cuvinte. Nu te poți ruga nicăieri altundeva decât „într-un loc anume”. Trebuie să fii undeva dacă vrei să te rogi. Așadar, de ce aceste cuvinte – „într-un loc anume”? Este scris: „A venit într-un oraș”. Această propoziție nu spune prea multe. Dar acesta este tocmai limbajul bisericii subterane. Când un predicator se întorcea dintr-o călătorie, spunea: „Eram într-un oraș anume, într-un loc anume, unde am întâlnit un anumit frate. Am hotărât să ne întâlnim la o anumită oră, într-o anumită casă”. Nu a dat numele orașului sau o adresă.

Isus voia să ia cina cu ucenicii Săi (Luca 22:7-13). Ar fi fost normal ca El să spună: „Duceți-vă pe strada cutare, la numărul cutare și întrebați de domnul XYZ și pregătiți-i acolo o masă.” În schimb, El a spus: „Când veți intra în cetate, veți întâlni un om care duce un ulcior cu apă; urmați-l în casa în care va intra.” (Pe vremea aceea, era rar ca un bărbat să ducă un ulcior cu apă, deoarece femeile mergeau la fântână.) Și noi făceam la fel; când aveam o întâlnire de rugăciune, nu dădeam o adresă pentru că nu știam cine era informatorul. Spuneam: „Stați la colțul străzii «acelei» sau stați într-un parc acolo și veți vedea un om cu cravată albastră (sau alt semn distinctiv) trecând. Urmați-l.” Când o persoană o întreabă pe alta: „Cum te cheamă?”, știm că este un informator al poliției secrete.

Biserica subterană exista deja în vremea scrierii Noului Testament.

Cunoaștem critici care spun că munca noastră este ilegală înaintea lui Dumnezeu, deoarece o biserică nu ar trebui să lucreze în clandestinitate. Trebuie să ne supunem autorităților. Consiliul Mondial al Bisericilor ne acuză, dar dă bani gherilelor care nu se supun autorităților.

Biblia afirmă că autoritatea aparține celor care pedepsesc răul și răsplătesc binele.
O autoritate care interzice cuvântul lui Dumnezeu se plasează în afara sferei umanității; niciun verset biblic nu se aplică acestui lucru. Fiecare autoritate are nedreptățile și abuzurile ei, deoarece niciun guvern nu este alcătuit din sfinți. Este alcătuit din păcătoși. Fiecare autoritate face bine și rău. Principalul lucru este că nu ar trebui să împiedice o crisalidă să devină fluture. Nu ar trebui să împiedice un boboc să devină floare; nu ar trebui să împiedice un păcătos să devină sfânt. Atâta timp cât autoritățile îmi permit să fac asta, nu mă aștept să fie sfinți căzuți din rai. Nu mă deranjează că uneori promulgă legi false pe care le pot schimba după doi sau trei ani. Îi voi recunoaște ca autorități. Dar dacă îmi iau scopul vieții, care este pregătirea mea pentru o existență mai bună în rai, atunci nu mai sunt dator acelor autorități.

Misiunea noastră își continuă munca subterană de a ajuta această BISERICĂ SUBTERANĂ din țările comuniste și islamice. V-am oferit doar o mică privire asupra problemelor acestei BISERICĂ SUBTERANĂ, astfel încât să aveți măcar o idee despre cum este. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
 Richard Wurmbrand

Sublinierile din text au fost făcute de mine. Horst Koch, Herborn, 8 noiembrie 2007. Republicat în mai 2020

Mai multe articole de acest autor pe site-ul meu:

1. Ateismul – o cale?
2. Karl Marx și Satana (și în engleză)
3. De ce sunt revoluționar?
4. Hristos va cuceri – o biografie
5. Torturat pentru Hristos
6. Profeții despre Israel

www.horst-koch.de
info@horst-koch.de

/////////////////////////////////////////////

Martyn Lloyd-Jones – Importanţa doctrinei despre păcat

Sunt conştient că doctrina despre păcat nu este populară în zilele noastre. Oamenilor le displace întreagă această idee şi încearcă să o explice cu ajutorul psihologiei, în termenii dezvoltării umane şi ai temperamentului. Omul a evoluat din animal, spun ei, şi acum se descotoroseşte într-un proces extrem de lent de relicvele şi rămăşiţele trecutului său animalic şi ale naturii sale animalice. Astfel, întreaga doctrină despre păcat este negată şi evitată. Dar dacă aceasta este convingerea şi poziţia noastră, atunci conţinutul Scripturii nu mai poate avea sens pentru noi, deoarece în întregul Nou Testament, ca de altfel şi în Vechiul Testament, păcatul reprezintă o problemă centrală. De aceea trebuie să-l analizăm; într-adevăr, în momentul de faţă nimic nu este mai necesar decât să înţelegem corect doctrina biblică a păcatului. Sunt de părere că majoritatea eşecurilor şi problemelor noastre în Biserică şi în lume vin din faptul că nu am înţeles cu adevărat această doctrină. Am fost cu toţii influenţaţi de idealismul care a dominat gândirea ultimului secol, şi anume ideea că omul evoluează spre perfecţiune şi că educaţia şi cultura ne vor duce acolo unde trebuie să fim. De aceea, nu am luat niciodată în serios această învăţătură extraordinară ce se găseşte pe paginile Scripturii, de la începutul ei şi până la sfârşit; majoritatea necazurilor noastre pornesc de la neînţelegerea problemei păcatului.

Daţi-mi voie să ilustrez ceea ce vreau să spun. Consider că dacă nu înţelegem doctrina despre păcat, nu vom înţelege niciodată cu adevărat calea mântuirii prezentată de Noul Testament. Să luăm ca exemplu moartea pe cruce a Domnului nostru Isus Hristos. Priviţi la toate concepţiile greşite referitoare la ea. Marea problemă cu care ne confruntăm se reflectă în următoarele întrebări: De ce a murit Domnul pe cruce? De ce S-a îndreptat atât de hotărât spre Ierusalim şi de ce nu le-a dat voie ucenicilor Lui să-L apere? De ce a spus că, dacă ar fi vrut, ar fi putut să ordone ca douăsprezece legiuni de îngeri să-L apere, dar făcând aceasta nu ar fi împlinit toată dreptatea? Care este semnificaţia morţii Lui pe cruce? Cred că nu vom putea niciodată să cunoaştem adevăratele răspunsuri la aceste întrebări, dacă nu vom înţelege mai întâi doctrina despre păcat. Există o singură cale de a înţelege moartea pe cruce. Această unică modalitate de interpretare a morţii lui Hristos a inspirat de altfel şi următoarele cuvinte:Nu era niciun altul suficient de bun

Să plătească plata păcatului;

Doar El putea deschide poarta raiului,

Intrare oferind.

Această lucrare a Domnului nostru a fost determinată de păcat, întruparea nu ar fi fost niciodată necesară dacă nu ar fi existat păcatul. Iată cât de profundă este problema păcatului. Nu este suficient să spui omenirii ce trebuie să facă. Dumnezeu a spus deja ce trebuie făcut, prin Legea dată prin Moise, dar nimeni nu a ţinut-o. „Nu este niciunul drept, nici unul măcar.” Toate îndemnurile ca oamenii, bărbaţi şi femei, să trăiască o viaţă mai bună au eşuat înainte de venirea lui Hristos. Toţi filozofii greci au trăit şi au gândit înainte ca El să Se nască. Cunoaşterea, informaţia şi altele asemenea nu sunt suficiente. De ce? Din cauza păcatului prezent în inima omului. Astfel, singura cale de a înţelege doctrina despre mântuire din Noul Testament este să începi cu doctrina despre păcat. Indiferent ce anume este păcatul, el constituie o problemă ce nu a putut fi rezolvată decât prin venirea în lume a Fiului veşnic al lui Dumnezeu şi prin moartea Lui fizică pe cruce. Acest eveniment era necesar; nu exista nicio altă cale. Fără a fi lipsit de reverenţă, consider că Dumnezeu nu ar fi permis niciodată singurului Său Fiu, preaiubitului Său Fiu, să sufere atât de mult, dacă suferinţa şi moartea Sa nu erau absolut esenţiale; însă din cauza păcatului, ele au fost fundamental necesare.

Aceeaşi observaţie este valabilă şi pentru doctrina nou-testamentală a naşterii din nou. Gândiţi-vă la întreaga învăţătură despre naşterea din nou şi despre noua creaţie, învăţătură pe care o găsim în evanghelii şi în epistole. Ea nu ar avea niciun sens dacă nu am înţelege doctrina nou-testamentală despre păcat. Dar dacă o înţelegi, atunci vei ajunge cu siguranţă la concluzia că un om nu poate fi mântuit dacă nu este născut din nou şi dacă nu primeşte o natură şi o inimă nouă. Însă regenerarea nu are niciun sens pentru oamenii care contestă gravitatea păcatului şi care nu-şi dau seama de profunzimea lui. Prin urmare, de aici trebuie să pornim. Dacă îţi displace doctrina nou-testamentală despre păcat, înseamnă ca pur şi simplu nu eşti creştin. Căci nu poţi fi creştin fără să accepţi că trebuie să te naşti din nou şi fără să îţi dai seama că nimic în afară de moartea lui Hristos pe cruce nu te poate mântui sau nu poate realiza împăcarea ta cu Dumnezeu. Toţi cei care se încred în propriile lor eforturi neagă Evanghelia; aceştia se încred în ei înşişi pentru că nu şi-au văzut niciodată păcătoşenia sau nu au înţeles niciodată doctrina nou-testamentală despre păcat. Iată deci o problemă crucială.

Prin urmare, această doctrină este absolut vitală în felul cum concepem adevărata evanghelizare. Nu există evanghelizare autentică în absenţa doctrinei despre păcat şi fără o înţelegere corectă a ceea ce este păcatul. Nu vreau să fiu nedrept, dar cred că o Evanghelie care spune doar: „Veniţi la Hristos”, prezentându-L în primul rând ca prieten şi promiţând o viaţă minunată, fără condamnarea păcatului, nu este o evanghelizare conformă Noului Testament. Esenţa evanghelizării constă în a începe să predicăm pornind de la Lege; tocmai din cauză că Legea nu este predicată, avem atâta superficialitate în evanghelizare. Urmăriţi lucrarea Domnului nostru şi nu se poate să nu aveţi impresia că uneori, în loc să-i convingă pe oameni să-L urmeze sau să-L aleagă, El le pune mai degrabă obstacole mari în cale. De fapt, El le spune: „Vă daţi seama ce faceţi? Aţi socotit cât vă va costa? Vă daţi seama unde vă poate duce această decizie? Ştiţi voi că pentru a fi ucenicii Mei este nevoie să vă lepădaţi de voi înşivă, să vă luaţi crucea în fiecare zi şi să Mă urmaţi?”

Susţin că, din cauza păcatului, adevărata evanghelizare trebuie să înceapă întotdeauna cu predicarea Legii. Cu alte cuvinte, trebuie să explicăm că omenirea este obligată să se confrunte cu sfinţenia lui Dumnezeu, cu cerinţele Lui şi, de asemenea, cu consecinţele păcatului. Însuşi Fiul lui Dumnezeu vorbeşte despre pedeapsa de a fi aruncat în iad. Dacă nu-ţi place doctrina despre iad, nu faci altceva decât să nu fii de acord cu Isus Hristos. El, Fiul lui Dumnezeu, confirmă existenţa iadului; iar atunci când demască adevărata natură a păcatului, El proclamă că, în cele din urmă, păcatul îi duce pe oameni în iad. Astfel, evanghelizarea trebuie să înceapă cu sfinţenia lui Dumnezeu, cu păcătoşenia omului, cu cerinţele Legii, cu pedeapsa hotărâtă de Lege şi cu consecinţele eterne ale răului şi ale făptuirii răului. Doar omul care ajunge să-şi vadă vina în acest fel va alerga la Hristos pentru a găsi eliberare şi răscumpărare. Orice credinţă în Domnul Isus Hristos care nu se bazează pe această convingere nu este o credinţă autentică. Poţi să ai o credinţă psihologică, chiar şi în Domnul Isus Hristos; dar credinţa adevărată vede în Domnul nostru pe Cel care ne eliberează de sub blestemul Legii. Adevărata evanghelizare începe cu această perspectivă şi este în principal o chemare la pocăinţă, „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos”.

De asemenea, doctrina despre păcat este vitală şi pentru o concepţie corectă despre sfinţenie; cred că îi putem vedea foarte clar relevanţa şi pentru zilele noastre. Nu doar evanghelizarea noastră este superficială, dar şi concepţia noastră despre sfinţenie este, la rândul ei, superficială. Mult prea adesea oamenii manifestă aroganţă şi o mulţumire frivolă cu privire la viaţa lor, deoarece nefăcându-se vinovaţi de anumite păcate – de exemplu, de adulter – cred că se află într-o stare bună. Dar ei nu-şi cercetează niciodată inima. Sentimentul mulţumirii de sine, îngâmfarea şi superficialitatea sunt tocmai antiteza doctrinei nou-testamentale despre sfinţire.

Noul Testament prezintă sfinţenia ca pe o caracteristică a inimii, şi nu doar ca pe o problemă de comportament; nu doar faptele unui om contează, ci şi dorinţele lui; nu ajunge că nu trebuie să comitem faptele propriu-zise, nu trebuie nici măcar să le poftim. Această concepţie despre sfinţenie pătrunde până în profunzime şi de aceea duce la veghere constantă şi la cercetare de sine. „Vegheaţi” – le spune apostolul Pavel corintenilor – „pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă.” Cercetaţi-vă inimile şi vedeţi dacă nu cumva răul este încă prezent în voi. Aceasta este sfinţenia descrisă în Noul Testament. Cât de radical diferită este ea de concepţia superficială ce defineşte sfinţenia doar în termenii acţiunilor!

Mai presus de toate, doctrina despre păcat ne face să ne sesizăm că avem o nevoie absolută de o putere mai mare decât a noastră, care să ne elibereze. Această doctrină îl face pe om să alerge la Hristos şi să se bazeze pe El; să înţeleagă că fără El nu poate face nimic. De aceea, aş spune din nou că Noul Testament nu prezintă sfinţenia în termenii: „Vrei să trăieşti o viaţă adevărată? Vrei să fii mereu fericit?” Nu; conform Noului Testament, a vorbi despre sfinţenie înseamnă a vorbi despre păcat, a-i arăta omului cum este acesta, astfel ca, după ce şi-a văzut starea, să se urască pe sine şi să devină sărac în duh şi blând, să plângă, să fie flămând şi însetat după dreptate, să alerge la Hristos şi să rămână în El. Aceasta nu este o experienţă pe care cineva o poate avea, ci presupune, în primul rând, o viaţă ce trebuie trăită şi un Hristos ce trebuie urmat.

În fine, cu siguranţă că doar o înţelegere corectă a doctrinei nou-testamentale despre păcat ne poate face să ne dăm seama de măreţia dragostei lui Dumnezeu faţă de noi. Simţi tu că dragostea ta faţă de Dumnezeu este slabă şi vlăguită şi că nu-L iubeşti atât de mult cât ar trebui? Dă-mi voie să-ţi amintesc că acesta este testul suprem pentru modul în care ne trăim credinţa. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, nu doar să credem anumite lucruri despre El. Oamenii Noului Testament L-au iubit cu toată fiinţa lor pe Domnul Isus Hristos; citiţi biografiile sfinţilor şi veţi descoperi că dragostea lor pentru Dumnezeu a crescut de-a lungul vieţii lor. De ce nu-L iubim noi pe Dumnezeu aşa cum ar trebui? Fiindcă nu am conştientizat niciodată pe deplin ce a făcut El pentru noi prin Hristos, iar aceasta pentru că nu am înţeles natura şi problema păcatului. Doar când vedem gravitatea păcatului înaintea lui Dumnezeu şi când ne dăm seama că El, cu toate acestea, nu L-a cruţat nici pe Fiul Său, numai atunci începem să înţelegem măsura dragostei Lui. De aceea, dacă vrei să-L iubeşti mai mult pe Dumnezeu, caută să înţelegi doctrina despre păcat; când vei conştientiza ce a însemnat păcatul pentru El şi ce a făcut El în problema păcatului, vei vedea că dragostea Lui este într-adevăr „atât de uimitoare, de divină”.

(Fragment din volumul Studii asupra Predicii de pe munte, D. Martyn Lloyd-Jones, traducere Narcis Grama, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2003.)

https://www.monergism.ro/index.php/2013/11/martyn-lloyd-jones-importanta-doctrinei-despre-pacat/

/////////////////////////////////////////

O deplină eliberare de sub puterea păcatului

H. Mackintosh

Până acum ne-am ocupat cu acea parte a lucrării lui Hristos care se referă la problema iertării păcatelor, şi credem sincer că cititorul este în întregime lămurit şi convins cu privire la acest punct important. Va fi cu siguranţă privilegiu său fericit, doar dacă Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt. „Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1. Petru 3:18 ).

Dar, dacă Hristos a suferit pentru păcatele noastre, n-ar trebui noi să cunoaştem deplina binecuvântare de a fi veşnic eliberaţi de povara acestor păcate? Se poate ca, potrivit cu gândul şi inima lui Dumnezeu, acela pentru care Hristos a suferit să rămână într-o continuă robie, legat, înfăşurat cu lanţul păcatelor sale şi să strige săptămână de săptămână, lună de lună, an de an că povara păcatelor sale este insuportabilă?

Dacă asemenea afirmaţii sunt adevărate şi potrivite pentru creştini, atunci ce a făcut Hristos pentru noi? Poate fi adevărat că Hristos ne-a şters păcatele şi cu toate acestea noi să fim încă legaţi şi înfăşuraţi cu lanţul lor? Este adevărat că El a purtat povara grea a păcatelor noastre şi totuşi noi suntem încă zdrobiţi sub greutatea lor insuportabilă?

Unii ar fi dispuşi să ne convingă că nu este posibil să ştii că păcatele îţi sunt iertate – că trebuie să înaintăm până la sfârşitul vieţii noastre într-o stare de totală nesiguranţă asupra acestei chestiuni esenţiale şi de maximă importanţă. Dacă ar fi aşa, ce a devenit preţioasa Evanghelie a harului lui Dumnezeu – vestea bună a mântuirii? Din punctul de vedere al unei asemenea abjecte învăţături, ce înseamnă acele cuvinte strălucitoare ale binecuvântatului apostol Pavel în sinagoga din Antiohia: „Să vă fie cunoscut deci, fraţilor, că prin Acesta (Isus Hristos, mort şi înviat) vi se vesteşte (nu promis ca un lucru viitor ci vestit acum) iertarea păcatelor; şi de toate de care n-aţi putut fi îndreptăţiţi în legea lui Moise, oricine crede este (nu va fi, sau speră ca va fi) îndreptăţit în El.” Fapte 13:38-39

Dacă ne-am fi bizuit pe Legea lui Moise, pe păzirea poruncilor, pe faptele şi îndatoririle noastre, pe sentimentele noastre, pe preţuirea noastră cu privire la Hristos şi pe iubirea noastră faţă de Dumnezeu, ar trebui într-adevăr să fim în îndoială şi nesiguranţă întunecată, văzând că nu avem nicio temelie solidă pentru a avea siguranţă. Dacă am fi participat la această chestiune măcar cu o clipire din ochi, atunci într-adevăr ar fi fost culmea îngâmfării din partea noastră să ne gândim la siguranţă.Dar, pe de altă parte, când auzim vocea Dumnezeului Celui Viu, care nu poate să mintă, proclamând urechilor noastre vestea bună că prin singurul Său Fiu preaiubit, care a murit pe cruce, a fost îngropat în mormânt, înviat dintre morţi şi aşezat în glorie – că numai prin El – prin El, fără nimic din partea noastră, prin jertfa Sa adusă o dată şi pentru totdeauna, se vesteşte o deplină şi veşnică iertare de păcate, ca realitate prezentă, pentru a fi gustată de orice suflet care crede simplu în preţiosul Cuvânt al lui Dumnezeu, cum este posibil ca cineva să rămână în îndoială şi nesiguranţă? Este lucrarea lui Hristos încheiată? A spus că este! Ce a făcut? Ne-a şters păcatele! Sunt ele deci şterse, sau sunt încă asupra noastră? Care dintre aceste două lucruri?Citititorule, spune, care? Unde sunt păcatele tale? Sunt ele şterse ca un nor gros (Isaia 44:22 )? Sau ele încă atârnă ca o greutate mare de vină ce condamnă cu putere cugetul tău? Dacă nu au fost înlăturate de moartea ispăşitoare a lui Hristos, nu vor fi niciodată înlăturate. Dacă nu le-a purtat El pe cruce, va trebui să le porţi tu în flăcările mistuitoare ale iadului pentru totdeauna. Da, fi sigur de asta, nu există o altă cale să te debarasezi de această grea şi importantă problemă. Dacă Hristos nu a rezolvat această chestiune pe cruce, trebuie s-o rezolvi tu în Iad. Trebuie să fie aşa, dacă Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat.

Dar slavă lui Dumnezeu! Propria Sa mărturie ne asigură că Hristos a suferit o dată pentru păcat, El Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. Nu doar ca să ne ducă în cer atunci când murim, ci ca să ne aducă la Dumnezeu acum. Cum ne aduce El la Dumnezeu? Legaţi şi înfăşuraţi cu lanţul păcatelor noastre? Cu nesuportabila povară de vină asupra sufletelor noastre? Nu, cu siguranţă; ne aduce la Dumnezeu fără nicio pata sau acuzaţie. Ne aduce la Dumnezeu în toată puterea adevărului că El Însuşi a fost primit. Este vreo vină asupra Lui? Nu! A fost, binecuvântat să-I fie Numele, când a stat în locul nostru, dar a dispărut – pentru totdeauna – aruncată, în oceanul de nepătruns al iertării divine. A fost încărcat cu păcatele noastre pe cruce, Dumnezeu a pus asupra Lui toate fărădelegile noastre şi L-a judecat pe El pentru ele. Toată problema păcatelor noastre, potrivit cu estimarea lui Dumnezeu, a dispărut definitiv deoarece a fost rezolvată în mod divin între Dumnezeu şi Hristos în mijlocul umbrelor teribile ale Calvarului.

Da, acolo a fost împlinit totul, odata pentru totdeauna. Cum ştim asta? Prin autoritatea singurului Dumnezeu adevărat. Cuvântul Său ne asigură că avem răscumpărarea prin sangele Lui Hristos, iertarea păcatelor, potrivit bogăţiilor harului Său. Ne spune asta pe tonul dulce, bogat şi plin de îndurare, că nu-şi va mai aduce aminte vreodată de fărădelegile şi păcatele noastre. Este aceasta de ajuns? Trebuie încă să continuăm să ne plângem că suntem legaţi şi înfăşuraţi de lanţul păcatelor noastre? Să aruncam astfel insulta asupra lucrării perfecte a lui Hristos? Să întunecăm astfel strălucirea harului divin şi să facem mincinos pe Duhul Sfânt care mărturiseşte în Scriptură adevărul? Departe de noi să fie gândul acesta! Nu trebuie să fie aşa. Mai bine să întâmpinăm cu mulţumire binecuvântata favoare oferită în mod gratuit de dragostea divină, prin preţiosul sânge al lui Hristos. Este bucuria inimii lui Dumnezeu să ne ierte de păcate. Da, Dumnezeu găseşte plăcere în a ierta fărădelegi şi nelegiuiri. Îl satisface şi Îl glorifică să reverse în inima zdrobită şi mâhnită balsamul preţios al dragostei Sale plină de îndurare şi de iertare. El nu Şi-a cruţat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat, L-a zdrobit pe lemnul blestemat pentru a putea, în dreptate desăvârşită, să lase cele mai bogate torente de har să curgă din marea şi iubitoarea Sa inimă spre sărmanii, vinovaţii şi pierduţii păcătoşi cu cugetul încărcat.

Dar este posibil ca cititorul să simtă încă nevoia să întrebe cum poate avea siguranţa că iertarea păcatelor – acest rod al lucrării de ispăşire a lui Hristos – este şi pentru el. Să asculte cu atenţie acele cuvinte minunate care au ieşit de pe buzele Mântuitorului înviat, care i-au împuternicit pe întâii vestitori ai harului Său: „Şi le-a spus: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristosul şi să învieze dintre morţi a treia zi şi să se predice în Numele Său pocăinţa şi iertarea de păcate la toate naţiunile, începând de la Ierusalim” (Luca 24:46-47 ).

Aici avem marea şi glorioasa însărcinare – baza, autoritatea şi domeniul ei. Hristos a suferit, acesta este temeiul demn de laudă al iertării păcatelor. Fără vărsare de sânge nu este iertare de păcat, dar prin vărsare de sânge, şi doar prin aceasta, este iertare de păcat – o iertare atât de perfectă şi deplină pe cât de eficace este preţiosul sânge al lui Hristos.

Dar unde este autoritatea? „Este scris”. Binecuvântată şi incontestabilă autoritate! Nimic nu o poate clătina. Ştiu, bazat pe autoritatea puternică a Cuvântului lui Dumnezeu, ca toate păcatele mele sunt iertate, şterse pentru totdeauna, înlăturate, aruncate înapoia lui Dumnezeu, astfel încât niciodată, prin nicio posibilitate să nu se poată ridica împotriva mea.

În cele din urmă, cu privire la sfera ei de activitate, aceasta este „toate naţiunile”. Aceasta mă include şi pe mine, fără nicio îndoială. Nu există nicio excepţie, condiţie sau restricţie. Binecuvântata veste este purtată pe aripile dragostei la toate naţiunile – toată lumea – pentru orice creatură de sub cer. Cum aş putea eu să mă exclud din această însărcinare mondială? Mă îndoiesc pentru vreo clipă că razele soarelui lui Dumnezeu sunt şi pentru mine? Sigur că nu. Atunci de ce să pun la îndoială adevărul preţios că iertarea păcatelor este pentru mine? Nu trebuie să mă îndoiesc nici măcar o clipă. Este pentru mine chiar dacă aş fi fost singurul păcătos de sub cerul lui Dumezeu. Universalitatea acestei lucrări exclude orice îndoială în această privinţă.

Şi cu siguranţă, dacă mai era nevoie de încă o încurajare, este găsită în faptul că binecuvântaţii ambasadori trebuiau să înceapă „din Ierusalim” – cel mai vinovat loc de pe faţa pământului. Ei trebuiau să facă prima ofertă de iertare chiar ucigaşilor Fiului lui Dumnezeu. Aceasta face apostolul Petru în minunatele cuvinte pline de har „Dumnezeu, înviindu-L pe Slujitorul Său, vi L-a trimis întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare de la răutăţile voastre“ (Fapte 3:26 ).

Nu este posibil să concepi ceva mai bogat şi mai deplin sau mai minunat decât aceasta. Harul care poate ajunge la ucigaşii Fiului lui Dumnezeu poate ajunge la oricine. Sângele care poate curăţi vina unei asemenea crime poate curăţi pe cel mai josnic păcătos în afara hotarelor iadului.

Cititor neliniştit, poţi tu încă să eziţi cu privire la iertarea păcatelor tale? Hristos a suferit pentru păcate. Dumnezeu vesteşte iertarea de păcate. Îşi dă Cuvântul Său pentru aceasta. „Toţi profeţii mărturisesc despre El că, prin Numele Său, oricine crede în El primeşte iertarea păcatelor” (Fapte 10:43 ). Ce ai dori mai mult decât atât? Cum poţi încă să te îndoieşti sau să întârzii? Ce mai aştepţi? Ai lucrarea încheiată a lui Hristos şi Cuvântul fidel al lui Dumnezeu. Cu siguranţă acestea trebuie să-ţi împlinească inima şi să-ţi liniştească mintea. Permite-ne atunci să te implorăm să primeşti deplina şi veşnica iertare a tuturor păcatelor tale. Primeşte în inima ta dulcea veste a dragostei şi îndurării divine şi mergi mai departe pe cale bucurându-te. Ascultă vocea Salvatorului înviat, vorbind de pe tronul măririi din ceruri, asigurându-te că păcatele îţi sunt toate iertate. Lasă aceste cuvinte mângâietoare din gura lui Dumnezeu Însuşi să cadă cu toată puterea lor eliberatoare peste duhul tău tulburat : „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor”. Dacă Dumnezeu aşa îmi vorbeşte, dacă mă asigura astfel că nu-şi va mai aminti de păcatele mele, nu ar trebui să fiu pe deplin şi pentru totdeauna satisfăcut? De să trebuiască să merg mai departe îndoindu-mă şi şovăind când Dumnezeu a vorbit? Ce poate da siguranţă în afară de Cuvântul lui Dumnezeu, care trăieşte şi rămâne pentru totdeauna? Este singura temelie a siguranţei şi nicio putere de pe pământ sau din iad, omenească sau demonică – nu o poate zdruncina. Lucrarea împlinită a lui Hristos şi Cuvântul adevărat, credincios al lui Dumnezeu reprezintă baza şi autoritatea iertării depline a păcatelor.

Dar, binecuvântat pentru totdeauna să fie Dumnezeul oricărui har, prin moartea ispăşitoare a lui Hristos nu ne este vestită doar iertarea de păcate. Aceasta, în sine, este o favoare şi o binecuvântare măreaţa, şi am văzut, ne bucurăm de ea potrivit mărinimiei inimii lui Dunezeu şi valorii şi eficacităţii morţii lui Hristos, aşa cum o preţuieşte Dumnezeu. Dar pe lângă perfecta şi deplina iertare de păcat avem de asemenea:

O deplină eliberare de sub puterea păcatului

Aceasta este lucru important pentru orice adevărat iubitor al sfinţeniei. Potrivit glorioasei dispensaţii a harului, aceeaşi lucrare care asigură deplina iertare de păcat a frânt pentru totdeauna puterea păcatului. Nu doar că păcatele din viaţa de zi cu zi sunt şterse, dar păcatul ca natură este condamnat. Credinciosul are privilegiul să se privească fiind mort faţă de păcat şi poate cânta cu o inimă veselă:

„Pentru mine, Domane Isuse ai murit

şi eu am murit cu Tine;

Ai înviat, legăturile-mi sunt desfăcute

Şi acum trăieşti în mine

Faţa plină de har strălucitor a Tatălui

Străluceşte acum peste mine.”

„Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20 ). Acesta este creştinismul. Vechiul „eu” răstignit şi Hristos trăind în mine. Creştinul este o creaţie nouă. Cele vechi s-au dus. Moartea lui Hristos a încheiat pentru totdeauna istoria vechiului „eu” şi deci, deşi păcatul locuieşte în cel credincios, puterea lui este frântă şi distrusă pentru totdeauna. Nu doar vina îi este anulată ci şi teribila lui stăpânire i-a fost înfrântă.

Aceasta este doctrina glorioasă din Romani 6 – 8 . Cititorul preocupat al acestei minunate epistole o să observe că de la Romani 3:21 la Romani 5:11 se vorbeşte despre lucrarea lui Hristos ca rezolvare a problemei păcatelor şi de la Romani 5:12 până la sfârşitul capitolului 8 avem prezentat un alt aspect al lucrării şi anume ca rezolvare a problemei „păcatului” – omul nostru cel vechi, trupul păcatului, păcatul în carne. Nu există scris în Scriptura că Dumnezeu a iertat păcatul (păcatul ca natură). Dumnezeu a condamnat păcatul, nu l-a iertat – o importantă şi mare diferenţă. Dumnezeu şi-a exprimat întreaga repulsie faţă de păcat în crucea lui Hristos. Şi-a exprimat şi exercitat judecata Sa asupra ei şi acum cel credincios se poate vedea unit şi identificat cu Acela care a murit pe cruce şi a înviat dintre morţi. A trecut de pe terenul stăpânirii păcatului în acea nouă şi binecuvântată sferă unde harul domneşte prin neprihănire. „Dar mulţumiri fie lui Dumnezeu” spune apostolul „că eraţi (odinioară, dar acum nu trebuie să mai fiţi) robi ai păcatului, dar aţi ascultat din inimă de modelul învăţăturii în care aţi fost instruiţi. Şi, fiind eliberaţi de păcat (nu doar având păcatele iertate), aţi devenit robi ai dreptăţii. Vorbesc omeneşte, din cauza slăbiciunii cărnii voastre. Pentru că, după cum aţi dat mădularele voastre în robie necurăţiei şi nelegiuirii, spre nelegiuire, tot aşa, acum daţi mădularele voastre în robie dreptăţii, spre sfinţire. Pentru că, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. Deci ce rod aveaţi atunci în acele lucruri de care acum vă este ruşine? pentru că sfârşitul acelora este moarte. Dar acum, eliberaţi de păcat şi devenind robi ai lui Dumnezeu, aveţi rodul vostru spre sfinţire, şi sfârşitul: viaţa eternă” (Romani 6:17-22 ).

Aici se găseşte secretul preţios al trăirii sfinte. Suntem morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu. Domnia păcatului s-a încheiat. Ce are păcatul a face cu un om mort? Nimic. Ei bine atunci, credinciosul a murit împreună cu Hristos, a fost îngropat împreună cu Hristos, a înviat împreună cu Hristos, ca să umble în înnoirea vieţii. El trăieşte sub domnia scumpă a harului şi aduce roadă în sfinţenie. Un om care îşi găseşte scuza în belşugul harului divin pentru a trăi în păcat neaga chiar temelia creştinismului. „Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în el?” (Romani 6:2 ). Imposibil. Ar fi o negare a întregii poziţii creştine. A ne imagina că cel credincios este unul care trebuie să continue zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an păcătuind şi pocăindu-se, păcătuind şi pocăindu-se, înseamnă a înjosi creştinismul şi a falsifica întreaga poziţie creştină. Să spui că cel credincios trebuie să continue să păcătuiasca pentru că are firea veche în el înseamnă a ignora moartea lui Hristos într-unul din marile sale aspecte şi să socoteşti ca fiind o minciună toată învăţătura apostolului din Romani 6 – 8 .

Mulţumim lui Dumnezeu că nu este nicio obligaţie pentru creştin să înfăptuiască păcat. „Copilaşilor vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi”. Nu trebuie să ne îndreptăţim pentru nici măcar un singur gând păcătos. Este privilegiul nostru să umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină; şi în mod sigur când umblăm în lumină, nu înfăptuim păcat. Vai! Când ieşim din lumină facem păcat, dar normala, adevărata şi divina chemare a creştinului este să umble în lumina şi să nu facă păcat. Un gând păcătos este străin de adevăratul duh al creştinătăţii. Avem păcat în noi, şi îl vom avea atât timp cât suntem în trup, dar dacă umblăm în Duhul, păcatul din natura noastră nu se va arăta în viaţa noastră. A spune că nu trebuie să mai păcatuim înseamnă să afirmi un privilegiu creştin; a spune că nu putem să păcatuim este o înşelare şi o amăgire.

https://comori.org/dumnezeu/atotsuficienta-lui-hristos/o-deplina-eliberare-de-sub-puterea-pacatului/

//////////////////////////////////////////

(Daca iubesti Adevarul, Dreptatea, Bunatatea, Sfintenia… Indumnezeirea si Biblicizarea…) Cum să urăşti păcatul

de Richard Baxter

Indicaţia I. Străduieşte-te să Îl cunoşti pe Dumnezeu, şi să fii afectat de atributele Lui, şi întotdeauna să trăieşti ca înaintea Lui. – Nici un om nu poate cunoaşte păcatul în mod desăvârşit, pentru că nici un om nu Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu desăvârşit. Nu poţi cunoaşte păcatul mai mult decât cunoşti ce este Dumnezeu, împotriva cui păcătuieşti; pentru că răutatea păcatului este relativă faţă de măreţia voii şi atributelor lui Dumnezeu. Cei evlavioşi au o anumită cunoaştere cu privire la aspectul malefic al păcatului, pentru că ei au o anumită cunoaştere a lui Dumnezeu care este afectată negativ prin acesta. Cei răi nu au nici o cunoştinţă practică, preliminară despre răutatea păcatului, pentru că ei nu au un astfel de tip de cunoştinţă despre Dumnezeu. Cei ce se tem de Dumnezeu se vor teme să păcătuiască; cei care în inimile lor sunt lipsiţi de reverenţă faţă de Dumnezeu, vor fi, în inimă şi în viaţă, foarte păcătoşi: ateul, care crede că nu există Dumnezeu crede că nu există păcat împotriva Lui. Nimic din lumea aceasta nu ne va spune mai clar şi mai puternic despre răutatea păcatului, decât cunoştinţa măreţiei, înţelepciunii, bunătăţii, sfinţeniei, autorităţii, dreptăţii, adevărului, etc., lui Dumnezeu. Simţul prezenţei Lui, deci, va reînvia simţul răutăţii păcatului în noi.

Indicaţia II. Gândeşte-te foarte bine la funcţia vărsării sângelui, şi la viaţa sfântă a lui Hristos. – Scopul Lui este de a ispăşi păcatul, şi de a-l distruge. Sângele Lui a fost vărsat pentru păcat; viaţa Lui a condamnat păcatul. Iubeşte-L pe Hristos, şi vei urî tot ceea ce a cauzat moartea Lui. Iubeşte-L şi vei iubi să fii făcut ca el, şi vei urî tot ceea ce este contrar lui Hristos. Aceste două lumini vor arăta cât de odios este întunericul.

Indicaţia III. Gândeşte-te bine la cât de sfântă este funcţia şi lucrarea Duhului Sfânt, şi cât de mare este mila aceasta pentru noi. – Va coborî Dumnezeu Însuşi, lumina cerească, într-o inimă păcătoasă, pentru a o ilumina şi purifica? Şi din nou, voi păstra eu întunericul şi murdăria mea, în opoziţie cu o asemenea milă minunată? Deşi nu tot păcatul împotriva Duhului Sfânt va fi blasfemie de neiertat, totuşi păcatul face ca totul să se agraveze.

Indicaţia IV. Cunoaşte şi gândeşte-te la dragostea şi mila minunată a lui Dumnezeu, şi gândeşte-te la ceea ce a făcut El pentru tine; şi vei urî păcatul, şi te vei ruşina de el. Această gândire este o provocare ce face ca păcatul să fie respingător chiar şi pentru raţiunea şi logica obişnuită, ca să ofensăm un Dumnezeu de o bunătate infinită, care ne-a umplut vieţile cu milă. Te va mâhni dacă ai greşit unui prieten extraordinar; dragostea şi bunătatea Lui îţi va veni în minte, şi te va face să te mânii pe propria ta lipsă de bunătate. Priveşte la lista de lucruri pline de milă ale lui Dumnezeu către tine, pentru suflet şi trup. Şi observă aici că Satan, ascunzându-ţi dragostea lui Dumnezeu, şi ispitindu-te sub pretextul smereniei să tăgăduieşti mila Sa cea mai mare şi specială, caută să distrugă pocăinţa şi umilinţa ta, de asemenea, ascunzând cea mai mare agravare a păcatului tău.

Indicaţia V. Gândeşte-te pentru ce este făcut sufletul omului, şi la ce ar trebui să fie folosit, pentru a iubi, a se supune, şi a glorifica pe Făcătorul nostru; şi apoi vei vedea ce este păcatul, care îl slăbeşte şi îl perverteşte. – Cât de excelentă, înaltă, şi sfântă este lucrarea pentru care am fost creaţi şi la care suntem chemaţi! Şi cum să pângărim noi templul lui Dumnezeu? Şi să slujim diavolului în murdărie şi nebunie, când ar trebui să primim, să slujim, şi să preamărim pe Creatorul nostru?

Indicaţia VI. Gândeşte-te bine de ce încântări curate şi dulci se poate bucura un om sfânt din partea lui Dumnezeu, în slujba Lui sfântă; şi apoi vei vedea ce este păcatul, care îl jefuieşte de aceste încântări, şi preferă poftele carnale în locul lor. – O, cât de fericiţi ne-am putea noi îndeplini fiecare slujbă, şi cât de plini de roade am putea să-L slujim pe Domnul nostru, şi ce plăcere am găsi în dragostea şi acceptarea Lui, şi în anticiparea binecuvântării Sale veşnice, dacă nu ar exista păcatul; care coboară sufletul de la uşile cerului, să se tăvălească cu porcii într-o grămadă de bălegar.

Indicaţia VII. Gândeşte-te ce viaţă trebuie să trăieşti veşnic, dacă trăieşti în cer; şi ce viaţă trăiesc sfinţii aici şi acum; şi apoi gândeşte-te dacă păcatul, care este atât de contrar acestui fel de viaţă, nu este un lucru rău şi vrednic de urât. – Fie vei trăi în cer, fie nu. Dacă nu, atunci nu tu eşti cel căruia mă adresez. Dacă vei trăi, ştii că acolo nu există păcat; nici minte lumească, nici mândrie, nici pasiuni, pofte sau plăceri carnale. Oh, de-ai putea vedea şi auzi o oră, cum sunt absorbite acele suflete binecuvântate în iubirea şi preamărirea Dumnezeului glorios în curăţie şi sfinţenie, şi cât de departe sunt ele de păcat, te-ar face să urăşti păcatul pentru totdeauna, şi să priveşti la păcătoşi ca la nişte oameni în nebunie, umblând goi. În special, să te gândeşti că şi tu speri să trăieşti veşnic ca aceste suflete sfinte; şi apoi păcatul ţi se va părea teribil.

Indicaţia VIII. Doar să priveşti la starea şi tortura celor blestemaţi, şi să te gândeşti bine la diferenţa dintre îngeri şi demoni, şi vei cunoaşte ce este păcatul. – Îngerii sunt curaţi; demonii sunt poluaţi; sfinţenia şi păcatul fac diferenţa. Păcatul locuieşte în iad, şi sfinţenia în cer. Aminteşte-ţi că fiecare ispită este de la diavolul, ca să te facă asemenea lui; în timp ce fiecare intenţie sfântă este de la Hristos, pentru a te face ca El. Aminteşte-ţi când păcătuieşti, că înveţi şi imiţi pe diavol, şi eşti ca el, Ioan 8:44. Şi la urma urmei, ca să simţi durerile lui. Dacă focul iadului nu este bun, atunci păcatul nu este bun.

Indicaţia IX. Priveşte întotdeauna la păcat ca o persoană care este gata să moară, şi gândeşte-te cum îl judecă toţi oamenii la sfârşitul vieţii. – Ce spun oamenii din cer despre el? Şi ce spun oamenii din iad despre el? Şi ce spun oamenii la momentul morţii despre el? Şi ce spun sufletele convertite, sau conştiinţele trezite despre el? Mai este el urmat cu aceeaşi plăcere şi lipsă de teamă atunci cum este acum? Este el aplaudat atunci? Va vorbi vreunul din ei bine despre el? Nu, toată lumea vorbeşte rău de păcat în general acum, chiar când ei iubesc şi săvârşesc faptele păcătoase. Vei păcătui tu când vei fi pe moarte?

Indicaţia X. Întotdeauna priveşte la păcat şi la judecată împreună. – Aminteşte-ţi că va trebui să răspunzi pentru el în faţa lui Dumnezeu, şi a îngerilor, şi a lumii întregi; şi vei realiza mai bine seriozitatea lui.

Indicaţia XI. Priveşte acum la boală, sărăcie, ruşine, disperare, moarte şi putrezirea din mormânt, şi te-ar putea ajuta puţin să cunoşti ce este păcatul. Acestea sunt lucruri pe care le poţi vedea şi simţi; nu ai nevoie de credinţă să-ţi spună despre ele. Şi prin astfel de efecte ai putea căpăta puţină cunoştinţă despre cauză.

Indicaţia XII. Priveşte la unele persoane măreţe, sfinte pe pământ, şi apoi la lumea nebună, profană, rea; şi diferenţa ţi-ar putea spune în parte ce este păcatul. – Nu există oare o anumită prietenie într-o persoană sfântă, fără vină, care trăieşte în dragostea de Dumnezeu şi de oameni, şi în nădejdea bucuroasă a vieţii veşnice? Şi un beţiv sau unul care frecventează prostituatele, şi un om care înjură, şi un persecutor rău, nu sunt ei nişte creaturi foarte deformate, păcătoase? Nu este oare starea de nebunie, confuzie, ignoranţă, lipsă de evlavie a lumii o privelişte jalnică? Ce este atunci păcatul din care toate acestea sunt făcute?

Deşi marea parte a vindecării are loc prin întoarcerea voinţei spre urârea păcatului, şi se face prin această descoperire a răutăţii lui; totuşi voi mai adăuga câteva indicaţii pentru partea executivă (aplicativă), presupunând că totul ce s-a spus deja a avut efect.

Indicaţia I. Când ai descoperit boala şi pericolul în care te afli, predă-te lui Hristos ca Salvatorul şi Vindecătorul sufletelor noastre, şi Duhului Sfânt ca Sfinţitorul tău, amintindu-ţi că El este suficient şi doritor să facă lucrarea pe care a început-o. – Nu tu trebuie să fii salvatorul şi sfinţitorul tău însuţi (decât în măsura în care lucrezi sub Hristos). Dar El a început această lucrare şi o va duce la îndeplinire pentru gloria Sa.

Indicaţia II. Trebuie de asemenea să fii doritor şi ascultător în aplicarea remediilor prescrise de Hristos, şi să respecţi atent indicaţiile Lui spre vindecarea ta. Şi nu trebuie să fii sensibil, şi timid, şi delicat, şi să spui că ceva e prea amar, sau altceva este prea ascuţit; ci să te încrezi în dragostea şi îndemânarea şi grija Lui, şi să le iei aşa cum El le prescrie, sau ţi le dă, fără prea mult deranj. Nu spune, este greu şi nu pot să accept: pentru că El nu îţi porunceşte nimic altceva decât lucruri care sunt sigure, desăvârşite şi necesare, şi dacă nu le poţi primi, trebuie să te gândeşti dacă poţi să suporţi boala şi moartea ta, şi focul iadului! Sunt umilinţa, mărturisirea, restituirea, autocontrolul, şi viaţa evlavioasă mai rele decât iadul?

Indicaţia III. Asigură-te că nu iei parte deloc la păcat, şi nu te lupţi sau te împotriveşti Vindecătorului tău, sau oricui ţi-ar face bine. – Scuza pentru păcat, şi îndreptarea spre el, justificarea lui, sau împotrivirea faţă de Duhul şi de conştiinţă, şi lupta împotriva celor ce îţi slujesc sau îţi sunt prieteni, şi repulsia plină de ură, nu sunt mijloace prin care vei fi vindecat şi sfinţit.

Indicaţia IV. Să vezi această răutate în fiecare păcat singular, pe care o poţi vedea şi spui că se află în păcat în general. – Este o înşelare uriaşă, dacă vei vorbi împotrivitor faţă de răutatea păcatului, şi să nu vezi nici un pic din ea în mândria ta, sau spiritul tău lumesc, sau mânia şi răutatea şi lipsa de bunătate, şi minciuna, vorbirea de rău, bârfa, sau păcatul împotriva conştiinţei pentru bunuri pământeşti sau asigurare. Ce contradicţie este pentru un om care în rugăciune condamnă păcatul şi când este dojenit pentru el să îl îndreptăţească sau să caute scuze! Aceasta este ca acel om care se va exprima împotriva trădării şi a inamicilor împăratului, dar pentru că trădătorii sunt prietenii şi rudele sale, le va proteja sau ascunde, şi le va lua partea.

Indicaţia V. Menţine-te cât de departe poţi de acele ispite care hrănesc şi întăresc păcatele pe care le-ai birui. – Lansează un atac împotriva păcatelor tale, înfometează-le, păstrând la distanţă hrana şi combustibilul care este întreţinerea şi viaţa lor.

Indicaţia VI. Trăieşte în practicarea acelor fapte bune şi îndeletniciri care sunt contrare păcatelor faţă de care eşti cel mai expus. – Pentru că faptele bune sunt contrare păcatului, şi îl omoară, şi ne vindecă de el aşa cum focul ne vindecă de răceală, sau sănătatea de boli.

Indicaţia VII. Nu pleca urechea la lipsa de credinţă şi încredere care te slăbeşte, şi nu alunga mângâierile lui Dumnezeu care îţi sunt prieteni şi te întăresc. – O stare temătoare, deprimantă, disperată a minţii, nu este cea mai potrivită pentru a rezista păcatului; ci mai degrabă simţul încurajator al iubirii lui Dumnezeu, şi simţul harului primit plin de mulţumire (cu o teamă prudentă).

Indicaţia VIII. Fii întotdeauna suspicios cu privire la iubirea carnală de sine, şi veghează împotriva ei. – Pentru că acesta este adăpostul şi fortăreaţa păcatului, şi susţinerea lui obişnuită; gata să te atragă la el, şi gata să îl justifice. Noi suntem foarte predispuşi să fim părtinitori în cazul nostru; după cum arată şi cazul lui Iuda şi Tamar, şi al lui David când Natan l-a mustrat printr-o pildă. Patimile noastre, mândria, criticile, sau vorbirea de rău pe la spate, sau acţiunile vătămătoare, propriile noastre neglijări ale îndatoririlor, par mici, scuzabile, dacă nu chiar lucruri justificate pentru noi; în timp ce am putea vedea vina tuturor acestor lucruri la altcineva, în special un duşman; când totuşi noi ar trebui să fim confruntaţi cu noi înşine, şi noi să ne iubim pe noi cel mai mult, şi astfel să urâm propriul nostru păcat cel mai mult.

Indicaţia IX. Dedică-ţi prima şi cea mai importantă îndeletnicire ca să omori păcatul de la rădăcină; ca să-ţi cureţi inima, care este izvorul; pentru că din inimă vin răutăţile vieţii.- Cunoaşte care sunt rădăcinile principale, şi cu cea mai mare grijă şi iscusinţă stârpeşte-le; şi ele sunt în special următoarele: 1. Ignoranţa. 2. Necredinţa. 3. Nepăsarea. 4. Egoismul şi mândria. 5. Pornirile trupeşti, în satisfacerea unei dorinţe, pofte sau fantezii nesăţioase. 6. O inimă împietrită, nesimţitoare şi adormită în păcat.

Indicaţia X. Nu da o valoare mai mare lumii şi plăcerilor ei, bogăţiei şi onoarei şi Satan nu va avea o momeală cu care să te prindă. Socoteşte-le precum Pavel, gunoaie, în Filipeni 3:8, şi nici un om care va face aşa nu va păcătui şi nu-şi va vinde sufletul.

Indicaţia XI. Rămâi într-un fel de vieţuire ceresc, şi atunci sufletul tău va fi întotdeauna în lumină, şi ca în lumina lui Dumnezeu, fii absorbit de aceste lucruri şi plăceri care te feresc de atingerea momelilor păcatului.

Indicaţia XII. Fă-ţi din vegherea creştină, îndeletnicirea zilnică; şi preţuieşte o teamă prudentă, dar nu una ce te distrage şi descurajează.

Indicaţia XIII. Ia aminte la primele abordări şi începuturi ale păcatului. O cât de mult poate incendia această flăcăruie mică! Şi dacă ai căzut, ridică-te repede prin pocăinţă reală, oricât de mult te-ar costa.

Indicaţia XIV. Fă din Cuvântul lui Dumnezeu singura ta regulă, şi străduieşte-te să îl înţelegi cât mai bine.

Indicaţia XV. Şi în situaţii îndoielnice, nu te depărta de judecata unanimă a celor mai înţelepţi şi evlavioşi de toate vârstele.

Indicaţia XVI. În cazuri îndoielnice nu fi plin de pasiune sau asprime, ci acţionează deliberat, şi dovedeşte bine lucrurile, mai înainte de a lua o decizie.

Indicaţia XVII. Observă-ţi temperatura trupului, şi spre ce păcat te înclină cel mai mult, şi faţă de ce păcat te lasă descoperită chemarea ta sau situaţia ta de viaţă, apoi veghează mai strict în aceste aspecte.

Indicaţia XVIII. Menţine-te într-o ordine şi o viaţă sfântă, aşa cum ţi-a indicat Dumnezeu să trăieşti. Pentru că cei ce se rătăcesc sau rămân în urmă nu rezistă, sau cei ce nu se menţin aproape, ci îşi nesocotesc ordinul pe care Dumnezeu îl dă. – Şi acest ordin constă în principal în următoarele puncte: 1. Să păstrezi uniunea cu biserica universală. Să nu te separi de trupul lui Hristos sub nici un motiv. Din punct de vedere al trăirii spirituale, menţine comuniunea spirituală cu biserica, în credinţă, dragoste şi sfinţenie. Din punct de vedere congregaţional şi vizibil, accentuează comuniunea cu biserica, în mărturisire şi închinare. 2. Dacă nu eşti învăţător, trăieşte sub aceşti pastori credincioşi, ca ucenic supus al lui Hristos. 3. Fă-ţi prieteni, dacă este posibil, dintre cei mai evlavioşi. 4. Fii laborios într-o chemare exterioară.

Indicaţia XIX. Întoarce toate situaţiile pe care le aduce Dumnezeu, fie ele de prosperitate sau adversitate, împotriva păcatelor tale. – Dacă El îţi dă sănătate şi bogăţie aminteşte-ţi că El te cheamă la ascultare, şi îţi cere o slujbă specială. Dacă El ţi se va împotrivi, aminteşte-ţi că păcatul este cel care Îl supără, şi pe care îl caută; şi deci primeşte aceasta ca medicamentul Lui, şi vezi să nu Îl jenezi ci mai degrabă să ajuţi lucrarea Lui, ca aceasta să îţi curăţească păcatul.

Indicaţia XX. Aşteaptă răbdător pe Hristos până când El a terminat tratamentul, care nu se va întâmpla până când această viaţă de încercări se va termina. – Perseverează în apropierea de Duhul Său şi de căile Sale; pentru că El va veni la timp, şi nu va zăbovi. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţei, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!” – Osea 6:3. Deşi ai spus deseori, „nu mai este nici o vindecare” – Ieremia 14:19; „El va vindeca vătămarea adusă de neascultarea ta, te va iubi cu adevărat!” – Osea 14:4. „Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui;” – Maleahi 4:2; „ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” – Isaia 30:18.Astfel am dat aceste indicaţii pentru a ajuta în smerirea sub păcat, sau ura de păcat, şi eliberarea din el.

Tradus de Cristian Coţovan

https://rcrwebsite.com/sinhatred.htm

///////////////////////////////////////////

Cel mai credincios președinte american

De Semnele Timpului

Mulţi dintre cei care au fost la cârma Statelor Unite și-au mărturisit credinţa în Dumnezeu. Unii, în ciuda faptelor lor. Însă unul dintre liderii de stat americani a reușit să transmită un exemplu inspirator de credinţă și chiar să își atragă numele de cod „Diaconul”.

Dacă ar fi ales, Mitt Romney ar fi, cu siguranţă președintele cu cea mai ferventă activitate religioasă, potrivit celei mai recente ediţii a publicaţiei New Yorker. Însă până atunci, în topul alcătuit de revista Slate, cel care a fost desemnat cel mai credincios președinte american este Jimmy Carter.Istoricii care au studiat vieţile religioase ale președinţilor au apreciat, în repetate rânduri, atât cuvintele cât și faptele lui Carter, baptist care se declara „creștin născut din nou”. În timpul mandatului său, Jimmy Carter a participat la serviciile divine ale bisericii ori de câte ori putea, chiar și atunci când se afla în deplasare.

Când era acasă, a continuat să fie instructor la Școala Duminicală. Președintele se ruga în fiecare zi și citea Biblia. În tinereţe a fost misionar, mergând din ușă în ușă și invitând oamenii „să Îl accepte pe Christos ca Mântuitor personal”. După ce a devenit președinte și-a continuat călătoriile misionare anuale, lucrând împreună cu Habitat for Humanity. În anul 2002, când i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace, Carter a vorbit despre Iisus Christos, numindu-l, în discursul său, „Prinţul Păcii” (vezi Galeria Video). Serviciile Secrete americane foloseau pentru Carter numele de cod „Diaconul”.

Înainte de Jimmy Carter, cel mai credincios președinte american a fost considerat a fi James Garfield, un fost preot, care atunci când a fost ales președinte a declarat că „a demisionat din cea mai înaltă funcţie pământească, pentru a deveni președinte al Americii.” Garfield a fost în funcţie doar 6 luni, fiind asasinat de un fanatic religios.

America a avut și alţi președinţi religioși: metodistul William McKinley, prezbiterianul Woodrow Wilson și unitarianul John Quincy Adams. Toţi aceștia mergeau cu regularitate la biserică, se rugau și studiau Scriptura.Ronald Reagan, Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama au fost președinţii care au folosit cea mai multă retorică religioasă în discursurile lor dar, apreciază jurnaliștii de la The Slate, acest lucru s-a datorat, în parte, precedentului creat de Carter.

https://semneletimpului.ro/religie/cel-mai-credincios-presedinte-american.html

///////////////////////////////////////////

A sosit ceasul mafioților religioși și politici. Nici tu nu scapi!

https://www.youtube.com/watch?v=HEyHmJsZmQI

////////////////////////////////////////////

(In Daniel,cap. 2,aflam prorocia desfiintarii UEE!…Sigur, va deveni praf si pulbere,printr- o Mana INVIZIBILA…) Elon Musk spune că UE ar trebui „desființată”, iar Dmitri Medvedev îl susține. Cum a reacționat ministrul polonez de Externe

Elon Musk a cerut ca Uniunea Europeană să fie „desființată”, după ce blocul comunitar a amendat platforma sa de socializare, X, cu 120 de milioane de euro.

Iulian Moşneagu

„UE ar trebui desființată, iar suveranitatea returnată la statele individuale, astfel încât guvernele să își poată reprezenta mai bine cetățenii”, a scris Elon Musk pe platforma X.Comentariile sale vin în urma amenzii de 120 de milioane de euro aplicate rețelei de socializare X de către blocul comunitar pentru încălcarea Legii privind serviciile digitale (DSA).

Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a susținut apelul lui Elon Musk.

„Exact”, a comentat oficialul rus la postarea miliardarului.

Reacții din UE

Câteva ore mai târziu, premierul polonez Donald Tusk a apărat blocul comunitar, insistând că Europa rămâne cel mai apropiat aliat al Americii.

„Dragi prieteni americani, Europa este cel mai apropiat aliat al vostru, nu problema voastră. Și avem dușmani comuni. Cel puțin așa a fost în ultimii 80 de ani. Trebuie să rămânem pe această linie; este singura strategie rezonabilă pentru securitatea noastră comună. Dacă nu cumva ceva s-a schimbat”, a scris Tusk pe X.

„Du-te pe Marte. Acolo nu există cenzură pentru saluturile naziste”, i-a comentat lui Musk ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski.

De asemenea, Sikorski a reacționat după comentariul lui Medvedev la postarea lui Musk.„Dacă cineva mai avea îndoieli cui folosește toată această retorică anti-UE despre suveranitate. Celor care vor să câștige bani din răspândirea urii și celor care vor să cucerească Europa”, a scris Sikorski.

Citește și

Musk e de acord cu mema care portretizează UE ca fiind „al patrulea Reich”
Olandezii îl contrazic pe Musk în disputa privind sistemul de condus automat al Tesla
Departamentul pentru Eficiență al lui Trump a fost desființat pentru eficiență, dar nimeni nu poate cuantifica economiile, din lipsă de documente
Diana Șoșoacă, întâlnire restrânsă alături de Medvedev, dar și reprezentanți ai unor state. Gestul deosebit al fostului președinte al Rusiei
Tesla a dezvăluit cifrele reale: Musk a avut parte de un sprijin mai redus în acest an decât în 2018

Elon Musk spune că UE ar trebui „desființată”, iar Dmitri Medvedev îl susține. Cum a reacționat ministrul polonez de Externe

/////////////////////////////

Dragoș Croitoru – Cum amăgește Diavolul pe oameni?

///////////////////////////////////////

Iata cativa ””parinti”” ai Anticristului

În istoria biblică, au existat, printre alții

: Cain – instigatorul războiului religios,

Lameh – lăudărosul care se închina la sine,

Nimrod – fondatorul puterii mondiale (Babel)

, Balaam – ispititorul la desfrânare

, Goliat – oratorul blasfemiat

și Antioh Epifanes – distrugătorul sanctuarului…

În istoria bisericii și a lumii, au fost în special Nero – persecutorul creștinilor (Apocalipsa 13:7; 17:6), împărații Romei – reprezentanții puterii mondiale (Apocalipsa 17:3; 9), Mahomed – profetul fals, papalitatea – religia falsă, Napoleon – cuceritorul lumii– și, într-adevăr, toți cei care au păstrat și au reînnoit ideea Imperiului Roman.DECI,două linii străbat istoria omenirii: linia lui Hristos și cea a Anticristului.Dar toate acestea fără Dumnezeu, bazându-se doar pe sine, slăvind propria putere și îndumnezeiind duhul omenesc (2 Tes. 2:4)…duc spre moartea a doua!

/////////////////////////////////////////

20 de versete din Biblie care te ajuta să găsești Tărie si…

Biblia este o sursă de tărie spirituală. Prin exemple și învățături inspirate, ne arată că putem realiza orice prin puterea lui Isus Hristos.

Dumnezeu dorește ca noi să reușim în viață. El dorește ca noi să progresăm, să găsim bucurie și să ne întoarcem să trăim, într-o bună zi, în prezența Lui. El Și-a trimis Fiul, pe Isus Hristos, pentru ca noi să fim întăriți în timpul încercărilor și provocărilor de care avem parte. Următoarele 20 de versete din Biblie ne inspiră și ne învață cum să ne bizuim pe Isus și să găsim pace, curaj și tărie pentru a trăi potrivit Evangheliei.

Cine este adevărata sursă de tărie?

„Pot totul în Hristos, care mă întărește.”

Filipeni 4:13

„Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.”

Luca 1:37

„Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.”

Exodul 15:2

„Domnul dă tărie poporului Său. Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.”

Psalmii 29:11

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc; tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

Isaia 41:10

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia.”

2 Petru 1:3

De ce poate Isus să ne ofere tărie?

„Și prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.”

Evrei 2:18

„Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.”

Isaia 53:3-5

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați.”

Luca 4:18

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, și le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ».”

Matei 28:18

Cum ne poate ajuta tăria de la Isus?

„Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.”

Isaia 40:31

„Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele.”

Matei 9:6

„De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.”

Psalmii 34:19

„Nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele, și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.”

Isaia 25:8

Cum pot găsi tărie în Isus?

„Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: «Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face».”

Iosua 1:9

„Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Și arate puterea. A mustrat Marea Roșie, și ea s-a uscat; și i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu. I-a scăpat din mâna celui ce-i ura și i-a izbăvit din mâna vrăjmașului. Apele au acoperit pe potrivnicii lor. N-a rămas unul măcar din ei.”

Psalmii 106:8-11

„David a zis filisteanului [Goliat]: «Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o».”

1 Samuel 17:45

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.”

Matei 11:28-30

„Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța.”

Iacov 4:10

„Cereți, și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci orișicine cere, capătă; cine caută, găsește; și celui ce bate, i se deschide.”

Matei 7:7-8

////////////////////////////////////////////

Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima…

Am fost duminica trecuta in biserica metodista din Lucan, sa-L caut pe Dumnezeu. Sau mai bine zis sa vad ce sanse are un om sa-L gaseasca pe Dumnezeu acolo. Azi am fost intr-o biserica catolica. Cu cele evanghelice, in special cu cele baptiste si penticostale sunt obisnuit. In aceasta seara am fost la una penticostala: unde este Dumnezeu? Are oare un locas de inchinare? O fi pe munte, sau la Ierusalim?

Toti se lauda cu Dumnezeu in „locul” lor de inchinare. Si-mi vine in minte cuvintele Domnului Isus: nici acolo, nici dincolo, ci in duh si in adevar. Acuma daca inchinarea adevarata poate fi in orice loc Isus putea raspunde : si acolo si dincolo si ar fi fost adevarat. Dar Isus nu zice si acolo, si dincolo ci nici acolo, nici dincolo. Ce credeti? unde este adevarata forma de inchinare? Daca luam doar versetul din titlu am putea spune fara sa gresim prea tare ca … daca ai inima curata i-L vei gasi oriunde. Dar cat de „cu toata inima” il cauta cinava pe Dumnezeu? azi am vorbit cu cineva:”orthodox m-am nacut ,orthodox mor. Fiul meu, daca vrea, la 18 ani, poate sa aleaga”. Chiar asa, oare evanghelici se pot converti? adica se pot pocai? trebuie sa-L caute pe Dumnezeu? sau s-au nascut cu El in brate, sau in casa, sau in biserica. Tu care citesti, l-ai cautat pe Dumnezeu? sau L-ai cunoscut din intamplare? Fapte 17, asta e in legea harului :”… ca ei sa caute pe Dumnezeu, si sa se sileasca sa=-L gaseasca bajbaind,macar ca nu este departe de fiecare din noi.”

Daca-i aproape, dece sa se sileasca. inteleg bajbaind, bajbaim in intuneric dupa ceva care stim ca-i aproape, de exemplu dupa intrerupatorul de la lumina. Deci inteleg ca daca-i ascuns sa zicem, si e aproape 9nteleg bajbaind, dara inca odata : de ce sa se sileasca cineva?

Domnul Isus zice ca-s putini cei care afla poarta stramta, in mod evident si mai putini cei ce intra pe ea. dece se ascunde Dumnezeu? Ca sa fie gasit doar de cei ce cauta cu adevarat? Doar de cei ce vor cu tot dinadinsul sa-L gaseasca?

Unde era Dumnezeu in vremea cand traia Domniul Isus pe pamant? Era la Templu? Nu, nu era la templu, la templu erau cei ce aveau de tata pe diavolul. Aceia erau la templu si imparteau mantuirea, de fapt Isus zice: ati pus mana pe cheile cunostintei, sau ale imparatie in matei, nici voi nu intrati si pe cei ce vor sa intre ii impiedicati… , sau nu-i lasati sa intre. Citim bine oare? tocmai cei care trebuiau sa le arate oamenilor calea faceau tot ce le statea in putinta sa-i impiedice pe oameni sa gaseasca calea. Dar nu-si faceau si ei tovarasi de cedinta? Ba da. Faceau si ei „evanghelizare” si-si faceau tovarasi de credinta,aveau si ei turnee si saptamani de evanghelizare, eforturi, costuri , sacrificii personale, si tot ce era nevoie, tot ce le statea in putinta, ca sa faca ce? Inca un fiu al gheenei, mai rau decat ei insisi.

Mi se pare ca la fel e si acum. Dumnezeu nu mai are loc in bisericile noastre. suntem prea ocupati de noi insine, de imaginea noastra si nu ne pasa daca cineva are nevoie de mantuire. De fapt vreau sa spun ca asta am vazut eu in bisericile de azi si binenteles in cea dein care am iesit, scos daca vreti, impins afara. Am mai spus-o in particular si e prima oara in spatial public, virtual, dar public si anume ca cel putin cultul penticostal e putred pe dinnauntru si nu mai poate fi regenerat. Cu accent pe „nu poate fi regenerat”, sau cum spunea cineva:babilonul nu poate fi vindecat, trebuie parasit. Nu cred ca e vorba doar de o denominatiune ci de tot ceea ce inseamna organizatie religioasa. Nici u se putea ascunde diavolul mai bine dacat sa-si puna copiii lui in temnplul din Ierusalim si sa faca din el o pestera de talhari. Acum e plina lumea de pesteri de talhari care sunt gata sa-ti ofere orice cale vrei, numai sa nu-L gasesti pe Dumnezeu.

Revenind la titlu. Daca-l vei cauta pe Dumnezeu din toata inima, cu tot dinadinsul,cu staruinta, bajbaind se prea poate sa-l gasesti, dar nu acolo unde te astepti.Incepand din 2010 mi-am propus sa implinesc cuvantul lui Dumnezeu mai degraba decat sa-l predict, si m-am rugat Domnului sa ma ajute la aceasta. Nu ca nu voiam sa predict, dar voiam mai degraba sa implinesc cuvantul. Nu a trecut foarte mult timp si nu am mai fost lasat sa predic.Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa primesti!

Daca-L vrei Dumnezeu cauta-L pe El. E unul singur. Daca vrei o religie, nu te stradui prea mult: oricare te poate duce in ratacire si mai apoi la moarte, chiar daca par bune, sau oricat ar parea de bune. Va rog sa nu ma credeti: cautati voi singuri si rugativa sincer singurului Dumnezeu.

Cautare fructuoasa va doresc si pe Hristos in voi!

https://gratianmoza.wordpress.com/2015/07/23/ma-veti-cauta-si-ma-veti-gasi-daca-ma-veti-cauta-cu-toata-inima/

////////////////////////////////////////////

Cum să te eliberezi de blestemele vrăjitorilor?

Autor: Vasile Filat

https: //moldovacrestina. md/eliberare-blestemele-vrajitorilor/

Am primit următoarea întrebare, la care vin să răspund în acest articol:

Întrebarea mea e legată de persoanele care se ocupă de îndeletniciri oculte, vrăji, blesteme. Am o rudă foarte apropiată familiei mele, care se ocupă de câţiva ani cu aşa ceva, din invidie cred ca si lăcomie, şi familia mea a aflat din mai multe surse ca multe aceste rele dorite sunt menite pentru noi (a împiedica căsătoria pentru mine, părinţilor sa nu le meargă bine la serviciu) si nu vreau sa păcătuiesc sa spun ca cred în aşa ceva, dar, pur si simplu, am observat ca de un timp nu merg lucrurile pe un ton normal ca de obicei şi mă înspăimântă. Apoi la alţi vrăjitori care „desfac” nu se va duce nimeni din familia mea fiindcă ştiu că e un păcat mare aşa ca aş vrea să ştiu cum să lupt concret in afară de rugăciune şi post. Ce mai trebuie să fac, de asemenea cât de mult poate dura răul provocat de aşa peroane, cit de mult in timp (ani, luni, zile)? Ştiind ca durează situaţia aceasta de vreo 3-4 ani câte odată mă ajunge disperarea. Daca părinţii mei nu sunt creştini şi eu da cum pot să opresc răul care vine spre familia mea?

Puterea rea a vrăjitorilor este o realitate

Nu contează dacă cred oamenii sau dacă nu cred, este o realitate că vrăjitorii acţionează cu puterea Satanei şi pot face mult rău. Iată de ce Dumnezeu spune în Biblie astfel:Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe de cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe de morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului, şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. (Deuterоnom 18:0-13)Acolo unde oamenii se depărtează de Dumnezeu, aceste păcate urâcioase iau mare amploare, şi trebuie să recunoaştem că avem vrăjitori şi vrăjitoare în ţara noastră, care pricinuiesc mult rău oamenilor. În copilărie am văzut multe vieţi şi familii distruse prin vrăji şi nu o singură dată am văzut cum în curte a venit o broască legată cu aţe roşii la picioare, sau aruncate prin curte păr cu coarnele unui animal, sau alte obiecte. În articolul unde am povestit despre moartea mamei mele am relatat mai mult despre felul cum ne-a fost atacată familia prin vrăjitoriile celor ce făceau voia Satanei. Aşa că nu am nevoie să mă convingă cineva despre puterea vrăjitorilor şi a uneltirilor lor rele.

Vrăjile şi blestemele vrăjitorilor nu au putere asupra copiilor lui Dumnezeu

Când poporul Israel se aflau în drum spre Canaan şi au ajuns la hotarele Moabului, Balaac, împăratul Moabiţilor a trimis pe solii săi să cheme pe vrăjitorul Balaam, ca acesta să blesteme pe copiii lui Israel şi să facă vrăji împotriva lor. Apropo, este un lucru cunoscut că şi Hitler cu naziştii au recurs la astfel de vrăjitori în declanşarea planurilor diabolice pe care le aveau. Dumnezeu i-a spus vrăjitorului Balaam să nu plece cu solii şi el nu a plecat prima dată, dar apoi, fiind invitat din nou, în lăcomie după averea promisă de Balaac, vrăjitorul Balaam a insistat şi Dumnezeu l-a lăsat să plece, spre ruşinea şi nenorocirea lui. Ajuns în Moab, a încercat de trei ori să blesteme pe Israel, dar de trei ori Dumnezeu l-a făcut să binecuvânteze. Toate detaliile sunt scrise în capitolele 22-24 din cartea Numeri. La prima încercare de a blestema pe Israel, Balaam a spus:Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? (Numeri 23:8)

La a doua încercare de a blestema, Dumnezeu în pus în gura lui Balaam aceste cuvinte:Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, Nici vrăjitoria împotriva lui Israel. . (Numeri 23:3)

Oricine a încheiat un legământ cu Dumnezeu prin credinţă în Domnul Isus Hristos şi naştere din nou, a devenit copilul lui Dumnezeu, aşa cum scrie în Evanghelia după Ioan: (Isus) A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Evanghelia după Ioan 1:1-13)

Pentru că suntem copiii lui Dumnezeu, suntem binecuvântaţi de Dumnezeu. El nu ne blestemă şi nu dă voie la nimeni să ne poată blestema. Poate ţi-a fost „legată cununia”, adică te-a făcut cineva vrăji să nu te poţi căsători. Să ştii că acele vrăji au putut să aibă efect asupra ta până în clipa când ai încheiat legământ cu Domnul Isus. Acum, ele nu mai au nici o putere pentru că tu eşti binecuvântată de Dumnezeu. Şi dacă nu te-ai căsătorit încă, aceasta este pentru binele tău, aşa cum spune Dumnezeu când zice:

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:8)

Cât timp durează răul provocat de vrăjitorii?

Mult. Scriptura spune că durează până când vine eliberarea pe care o poate da doar Dumnezeu. Când aduceau la Domnul Isus pe oamenii stăpâniţi de duhuri rele, niciodată acele duhuri, sau draci, nu doreau să părăsească pe om şi doar la porunca Domnului Isus îl lăsau în pace. Aşa este şi cu blestemele, care nu sunt altceva decât uneltiri drăceşti cu implicarea puterii diavolului. Ele durează până când omul vine să ceară eliberare de la Domnul Isus, şi doar Mântuitorul poate da o eliberare deplină.

Cum să ajuţi pe cei ce sunt sub blestemele vrăjitorilor?

Când Apostolul Pavel i-a povestit împăratului Agripa despre întâlnirea pe care a avut-o cu Domnul Isus şi felul cum s-a întors la Dumnezeu, el spunea că Domnul Isus i-a spus aşa:

„Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertarea de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 26:7-18)

Orice om care se află sub blestemele vrăjitorilor tot se află sub puterea Satanei. Pentru a se elibera de sub această putere, trebuie mai întâi să deschidă ochii minţii şi inimii lui şi să caute a cunoaşte şi înţelege mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos, aşa cum este scris pe paginile Sfintelor Scripturi. Apoi, din moment ce va înţelege cum poate fi eliberat, trebuie să facă o alegere să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu. Aşa va primi, prin credinţă în Domnul Isus, iertarea de păcate şi moştenirea cu cei sfinţiţi. Aceasta şi este pocăinţa. Aceasta se întâmplă la naşterea din nou. Nu există o altă alternativă pentru oameni sau o altă posibilitate de a scăpa de blestemele sub care se află. Cei ce merg la alţi vrăjitori, care le promit eliberarea de sub blestem, nu fac decât să-şi agraveze starea şi să meargă din rău în mai rău. Noi putem să le vorbim rudelor şi să-i îndemnăm să primească mesajul Evangheliei, dar alegerea este după ei.

Cu mai mulţi ani în urmă am aflat despre o rudă care trăgea cărţile şi făcea tot felul de alte vrăji. Imediat cum am aflat, am mers să o confrunt cu adevărul Sfintelor Scripturi. Şi ce credeţi? Mi-a spus că nu este nimic rău, că uite aşa îşi poate întreţine familia, etc. Am avertizat-o şi i-am spus că urmează consecinţe grave pentru ea şi pentru întreaga familie. Nu vreau să dau detalii cu privire la consecinţele care i-au şi ajuns, dar sunt foarte, foarte grave şi toţi au ajuns foarte nenorociţi. Iar eu le-am vorbit atunci despre întoarcerea la Domnul Isus Hristos din toată inima şi ei au nesocotit. De fapt, nici acum nu este târziu, numai dacă ar vrea ei să înţeleagă şi să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu.

Ce vei face tu? Dacă eşti sub blestemul vrăjitorilor, aleargă la Domnul Isus, fă un legământ cu El, dă-ţi viaţa în întregime Lui şi Mântuitorul te va elibera şi te va copleşi cu pacea, bucuria şi fericirea pe care doar El o poate da. Spune la rudele tale care sunt sub aceste blesteme ca să nu rămână în întuneric ci să se întoarcă la Domnul Isus, care este Lumina lumii.

https://www.resursecrestine.ro/studii/174471/cum-sa-te-eliberezi-de-blestemele-vrajitorilor

////////////////////////////////////////

MARX & SATAN (Richad Wurmbrand)

//////////////////////////////////////////

Dan Bercian – Marx și Satan – ( Schimbarea de Credință) Episodul 1.

/////////////////////////////////////

Cine este preotul care a provocat scandal la Huși și ar fi vrut să-l bată pe filologul Papahagi. Primar: „Vorbește de rău episcopii și patriarhul”

Cornelia Mazilu

Un preot din județul Vaslui este implicat într-un scandal după ce, la conferința preoților de la Huși, ar fi declarat că ar vrea să-l bată pe filologul Adrian Papahagi. De asemenea, localnicii din Rânzești, comuna Fălciu, îl acuză că are un comportament bizar în biserică.

Localnicii din satul Rânzești, comuna Fălciu, susțin că preotul Samuel Misaros are un comportament dificil: nu cooperează cu alți preoți, refuză să respecte orele slujbelor propuse de familiile îndoliate și deviază de la predici, criticând episcopi și patriarh. „Noi i-am spus, părinte, veniți la 11 să facem pomana de 40 de zile pentru tata? Era într-o sâmbătă. Dar el a zis că nu îi facem noi lui programul niciodată și că el va veni la ora 16. Dacă nu ne convine, să îl lăsăm în pace. Doamne ferește!”, afirmă un localnic, pentru vremeanouă.

Potrivit sursei citate, preotul Misaros nu colaborează cu niciun preot din parohiile învecinate. „Nu vorbește cu nimeni. (…) Pe mine a vrut o familie din Rânzești, cadre didactice respectabile în sat, să mă invite la o înmormântare, să fim doi preoți, dar el a zis că dacă vin eu, el nu se mai prezintă, iar familia în cauză nu mai are ce căuta la biserica din Rânzești niciodată. Și nu m-am mai dus, vă dați seama”, spune un alt preot din zonă.

Primarul comunei: „Oamenii mi s-au plâns de multe ori”

Și primarul Neculai Moraru confirmă că nemulțumirile enoriașilor sunt vechi și numeroase:

„Recent, oameni din sat, foarte credincioși, mi-au sesizat că preotul Misaros vorbește de rău în timpul slujbei pe episcopi, pe patriarh, că vorbește fără sens de multe ori. Dar, să mă ierte Dumnezeu, că e un copil față de mine, cred că are ceva probleme care ar trebui mai atent analizate de oameni de specialitate”, a spus primarul.

Edilul spune că a fost informat și despre alte situații.

„Oamenii mi-au mai spus că le pune condiții privind înmormântările, că nu l-a primit în curtea bisericii pe preotul care a fost la noi și a ieșit la pensie și câte și mai câte. Acum, când am auzit ce scandal a făcut la Huși, noi nu ne-am mirat, că îl știam, dar ne-a fost rușine, că e de la noi, din comuna noastră. Îmi pare rău de el, că are 33 de ani, pentru mine e ca un copil, dar cred că este vorba despre niște probleme medicale, asupra cărora sunt specialiști care să se pronunțe, eu nu am competență”, a adăugat primarul Neculai Moraru.Documentele Episcopiei Hușilor arată că în martie 2023 parohia Rânzești a fost declarată vacantă și scoasă la concurs. Ulterior, Misaros a fost adus în parohie, provenind din județul Bistrița.„Nu știm sigur, dar se spune că Samuel Misaros a fost adus aici la rugămintea cuiva. A terminat o școală, are studii de preot, nu e nici băiat prost, dar cred că la fel a făcut și prin alte părți, aceleași probleme. Și cu siguranță cineva, văzând că are nevastă și copii, o fi zis, măi, poate îl luați acolo, într-un sat cuminte, liniștit, de pe valea Prutului, se va purta frumos. Dar iată ce poate să facă. Mare păcat de așa comportament, că are familie și copilăși de crescut”, a spus un preot care a fost prezent la conferința de la Huși.

Citește și: Preotul din Năvădari acuzat că a încercat să corupă sexual doi elevi a fost reținut de DIICOT

Citește și: Un preot a fost încătușat după un scandal în trafic, în Constanța. „A dat cu pumnii în mașină, țipa”

Citește și: Povestea preotului care a murit după ce s-a legat de 1.000 de baloane umplute cu heliu, pentru a bate un record mondial. Corpul i-a fost găsit după câteva luni

https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/cine-este-preotul-care-a-provocat-scandal-la-husi-2491177.html

////////////////////////////////////////////

Sodoma și Gomora

Kurt Quadflieg

Sodoma și Gomora astăzi

– În perioada premergătoare apocalipsei

CUPRINS

O lume fără Dumnezeu

; Falsificarea Evangheliei;

În strânsoarea prostituției spirituale;

Căsătoria cu Spiritul Veacului;

Sub blestemul lui Dumnezeu;

Puterea Întunericului

; Întruparea Lumii;

Quo Vadis Germania?;

În „Țara lui Dumnezeu”;

Ca înainte de Potop

; O chemare la pocăință

„Ca în zilele lui Lot, oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau și zideau, până în ziua în care Lot a ieșit din Sodoma. Apoi a plouat foc și pucioasă din cer și toți au pierit. Tot așa va fi și în ziua în care se va arăta Fiul Omului.” (Luca 17:28-30)

Dumnezeu a condamnat cetățile Sodoma și Gomora la distrugere și le-a prefăcut în moloz și cenușă. El a arătat prin acest exemplu ce se va întâmpla cu cei răi.

(2 Petru 2:6)

PREFAȚĂ

Această carte este o provocare pentru toți creștinii născuți din nou de a prezenta Evanghelia mai agresiv și mai consecvent într-o perioadă de decădere socială crescândă. Nu trebuie să cedăm spiritului epocii și să ne complăcem într-o toleranță greșită.

Acolo unde legea și justiția statului contrazic Sfânta Scriptură și poruncile lui Dumnezeu, trebuie să ne ridicăm vocile împotriva lor; refuzul este necesar. Noi, creștinii, vrem „binele cetății” (Ieremia 29:7) și același lucru pentru țara și poporul nostru. De aceea, ne rugăm pentru toți oamenii, în special pentru toți cei aflați la putere, așa cum ne poruncește Scriptura. Aceasta nu înseamnă, însă, că și ei nu trebuie să permită ca acțiunile lor să fie măsurate și judecate după Cuvântul adevărului, Sfânta Scriptură.

Această carte prezintă fapte care cu siguranță nu vor fi aprobate de toată lumea. Totuși, cei care, întăriți prin credință, nu se tem de moarte și se uită la Domnul lor, sunt greu de speriat. „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de înfrânare” (2 Timotei 1:7).

Gottlob Ling, Pforzheim, editor

CĂTRE ÎNCHIZĂTOR

Ezechiel, al treilea profet major al Vechiului Testament, a fost chemat de Dumnezeu să avertizeze poporul Israel. „Sunt un popor răzvrătit, care se răzvrătește împotriva Mea… insolent și sfidător… Vestiți mesajul Meu, ca să știe ce se va întâmpla”, citim în capitolul al treilea al Cărții lui Ezechiel. Și în versetul 18, Dumnezeu îi impune încă o dată în mod clar profetului responsabilitatea personală pentru soarta poporului său: „Când îi zic celui rău: «Vei muri negreșit», și tu nu-l avertizezi ca să trăiască, cel rău va muri pentru păcatul său și îi voi ține sângele din mâna ta.”

Această avertizare urgentă din partea lui Dumnezeu face aluzie la catastrofa care avea să se abată în curând asupra Ierusalimului ca o consecință a nelegiuirii omenirii. Chiar și astăzi, Biblia ne poruncește să slujim ca străjeri, să expunem nedreptățile și abuzurile din lume și să protejăm oamenii de iminenta cădere spre catastrofă. Trăim în condiții similare cu cele cu care s-au confruntat israeliții înainte ca Dumnezeu să pronunțe judecata asupra lor și să-i ducă în captivitate în Babilon. Paralelele cu lumea noastră de astăzi sunt incontestabile.

Decăderea morală aproape indescriptibilă a timpului nostru reflectă din ce în ce mai mult condițiile îngrozitoare din Ierusalimul antic, pe care Ezechiel 16 îl compară cu o femeie necredincioasă. Ca urmare a rușinoasei apostazii de Dumnezeu, condițiile de acolo erau mai rele decât în Sodoma. Biblia folosește această alegorie cu o sinceritate surprinzătoare, deoarece numai printr-o descriere uneori șocantă puteau fi descrise condițiile vremii, decadența totală a societății. Ca și cum ar fi fost transportate din Ierusalim acum două mii și jumătate de ani într-o metropolă modernă, citim în Cartea Profetului: „La fiecare colț de stradă ți-ai așezat paturile de curvă și ți-ai târât frumusețea prin murdărie. Erai nesățioasă și… ți-ai înșelat soțul cu alți bărbați și, în timp ce plăteai o curvă, ți-ai ademenit amanții cu daruri… Mă voi purta cu tine așa cum prescrie legea pentru o adulteră și un ucigaș. Pentru că mi-ai provocat mânia și mi-ai stârnit gelozia, te condamn la moarte.”

Judecata amenințată s-a abătut apoi necruțător asupra acestei generații degenerate. Chiar și astăzi, în timpul nostru, dezmembrarea totală a valorilor morale a atins deja proporții care amintesc de condițiile din vremea lui Ezechiel și de dinainte de Potop, când Dumnezeu, din cauza comportamentului nerușinat al omenirii, a trebuit să spună: „Îi voi șterge de pe fața pământului…” (Geneza 6:7).

Răutatea umană de astăzi este aceeași ca în vremurile biblice și este în mod clar în creștere. Din punct de vedere politic, moral și religios, această lume, care se îndreaptă spre sfârșitul ei într-un ritm uluitor, se află în ghearele mașinațiunilor anticreștine. De mult a bătut miezul nopții la ceasul mondial.

Când ucenicii lui Isus, pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, L-au întrebat pe Domnul lor care va fi semnul venirii Sale și al sfârșitului acestei ere, El a arătat spre o serie de necazuri care se vor abate asupra tuturor celor care L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu. Și pentru că nelegiuirea va prolifera și dragostea dintre oameni se va ofili, va fi o perioadă de decădere morală cum nu s-a mai văzut niciodată. Trăim deja în aceste zile. Acest lucru se reflectă și în imaginile și evenimentele din capitolele următoare ale acestei cărți.

Isus ne-a îndemnat cu tărie să fim atenți la semnele vremurilor, iar în parabola smochinului, El își exprimă îndemnul de a fi vigilenți prin cuvintele: „Căci precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și la venirea Fiului Omului” (Matei 24:36-40). Pavel și alți apostoli au denunțat, de asemenea, abuzurile și apostazia care vor predomina la sfârșitul timpurilor la o scară fără precedent. Ei au predicat neobosit împotriva erodării și dizolvării poruncilor lui Dumnezeu. Acest lucru ne obligă, de asemenea, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, să avertizăm și să arătăm condițiile pe care declarațiile profetice ale Scripturii le indică deja atât de clar.

Numai cei care cunosc Sfintele Scripturi pot înțelege cu adevărat caracterul timpului nostru. Omul firesc nu înțelege nimic despre Duhul lui Dumnezeu, ne spune Biblia. Nu poate vedea dincolo de evoluțiile sinistre care se ascund sub suprafață. Doar Duhul Sfânt conduce la tot adevărul.

Creștinii știu că scena este pregătită pentru marele scenariu apocaliptic final și că toți participanții și-au ocupat deja locurile. Ceea ce trăim astăzi este cea mai mare manifestare de lipsă de Dumnezeu, nedreptate, desfrânare și degenerare morală pe care lumea a văzut-o vreodată. Scriitorul Wolfgang Borchert a rezumat odată perfect acest lucru: „Suntem generația fără limite, fără constrângeri sau protecție. Suntem generația fără Dumnezeu.”

Având în vedere abundența problemelor actuale privind degenerarea completă a societății noastre, această carte a putut prezenta doar fragmente cu scop ilustrativ. Adevărata măsură a păcătoșeniei și a îndepărtării de Dumnezeu poate fi, în cel mai bun caz, doar ghicită. – Autorul

O lume fără Dumnezeu

Cu ceva timp în urmă, revistele creștine publicau titluri precum: „Dumnezeu a pierdut majoritatea în Germania”. Sau: „Doar un mic procent încă mai crede în Dumnezeu”. Lipsirea de Dumnezeu progresează tot mai mult în țara noastră. Omenirea s-a emancipat de Dumnezeu. Pur și simplu L-a respins pe Dumnezeu, nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu El. L-a înlocuit pe Dumnezeul cel viu cu idolii timpului nostru. Astăzi, se venerează doar nivelul de trai.

Nici bisericile nu sunt imune la ateism. Deși doar 26% dintre germani cred în Isus Hristos, el este recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu doar de puțin peste jumătate dintre membrii bisericii. Majoritatea oamenilor nu sunt capabili să numească nici măcar jumătate dintre Cele Zece Porunci sau cele patru Evanghelii. Șapte din zece germani nu știu cine a ținut Predica de pe Munte. Valorile și sistemele de credințe creștine tradiționale sunt din ce în ce mai mult abandonate.

Leslie Newbigin, un fost misionar britanic în India, consideră munca misionară în țările occidentale drept cea mai dificilă sarcină misionară a timpului nostru. El scrie: „Cea mai mare parte a Europei Occidentale este sub vraja unui păgânism care a apărut din respingerea creștinismului. Prin urmare, acest păgânism post-creștin este mult mai greu de pătruns și mai rezistent la Evanghelie decât păgânismul pre-creștin cu care misionarii din străinătate au trebuit să se confrunte în ultimii 200 de ani.”

La acest fapt tulburător se adaugă faptul că și clerul s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de creștinism. Umanismul și critica biblică distructivă subminează credința strămoșilor noștri. Învățăturile Noului Testament sunt înlocuite de teologia liberală și cedează din ce în ce mai mult locul unei abordări pluraliste, popor-biserică. Tot mai multe personalități bisericești de frunte neagă chiar și acum pretenția lui Hristos la adevărul absolut. De exemplu, secretarul general al Consiliului Bisericilor Creștine (ACK) a cerut, printre altele, ridicarea condamnărilor doctrinare dintre religii și implementarea „educației pentru toleranță în propriile rânduri”. ACK include toate bisericile regionale protestante și aproape toate bisericile libere, precum și bisericile catolice și ortodoxe.

O altă figură proeminentă din ierarhia bisericească care se luptă cu pretenția lui Hristos la adevărul absolut este Klaus Engelhardt, fostul președinte al Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania (EKD). Întrebat într-un interviu ce mai înseamnă în dialogul interreligios pretenția la adevărul absolut al creștinismului, așa cum este exprimată în Noul Testament, liderul bisericii a declarat că aceasta nu ar însemna în niciun caz „revendicarea celuilalt”. O astfel de afirmație subminează în mod deschis Marea Trimitere a lui Isus, considerată primordială în Biblie.

În eforturile ecumenice de unitate pentru o religie mondială anticreștină, Iisus Hristos, care a spus despre sine că numai el este adevărul, devine în mod natural din ce în ce mai mult un factor perturbator. Dar dacă o altă evanghelie ia locul Sfintei Scripturi și al declarațiilor ei date de Dumnezeu, atunci Biserica riscă inevitabil să devină o instituție a lui Satan.

Engelhardt, care se descria drept un „om modern”, a continuat în interviul menționat anterior: „Eu însumi sunt recunoscător că în studiile mele m-am familiarizat cu interpretarea istorico-critică a Bibliei…” Prin urmare, nu este nicidecum surprinzător faptul că tocmai în timpul mandatului său consensul creștin fundamental pe care fusese construită societatea noastră timp de secole s-a prăbușit tot mai mult.

Când i s-a pus următoarea întrebare, „Dacă un musulman v-ar întreba acum dacă și el ar putea găsi mântuirea în propria credință sau dacă trebuie neapărat să devină creștin, ce i-ați răspunde?”, Engelhardt a evitat întrebarea cu cuvintele grăitoare: „Nu voi răspunde pur și simplu cu da sau nu aici…” Deci, cu siguranță nu un da, care este, desigur, și un răspuns lipsit de ambiguitate. Este potrivit în acest moment să ne amintim că Iisus a spus odată: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea…”

Acest lucru este valabil și pentru episcopul de Hamburg, Maria Jepsen, cunoscută nu doar ca o feministă ce disprețuiește Scriptura, ci și pentru angajamentul său față de „grupurile marginalizate” de homosexuali și lesbiene. Mai mult, ea respinge pretenția creștinismului la adevăr absolut, remarcând că este vorba de „aroganță religioasă”.

Unul dintre pastorii și membrii sinodului Bisericii Nord-Elbiene care simpatizează cu ea a scris o carte în care și el îi îndeamnă pe creștini să renunțe la pretenția lor de adevăr absolut. Iisus Hristos este doar „unul dintre mulți… În cadrul unui supermarket spiritual, Hristos este plasat pe picior de egalitate cu fondatorii și idolii religioși precum Buddha, Mahomed, Dalai Lama și Prințesa Diana”.

Am citit recent într-o revistă creștină despre un om care nu putea accepta afirmația tot mai mare conform căreia toate religiile sunt căi legitime către mântuire și revelații divine. Pentru a ilustra această eroare fundamentală, de exemplu, folosind învățăturile islamului, a plasat un anunț în ziarul său local, citând doar două sure din Coran: „Așadar, tăiați-le capetele și tăiați-le vârfurile degetelor (8:13)” și „Omorâți-i (pe evrei și creștini), Sura 2:187”. A inclus în mod deliberat numărul său de telefon.

„Răspunsul a fost enorm”, a scris el mai târziu. „Telefonul încă suna zece zile mai târziu. Am fost în mare parte insultat. Când am încercat să plasez din nou anunțuri similare, editorii ziarului m-au informat că nu vor mai accepta anunțuri religioase… În august, o misiune islamică deghizată în expoziție a avut loc în primăria din Lennestadt, la care am participat și eu. Când reprezentanții bisericilor catolice și protestante au lăudat islamul până la cer, i-am atacat pe Mahomed, pe Allah și Coranul, fapt pentru care am fost întâmpinat cu critici aspre. Când moderatorul discuției s-a încheiat cu o rugăciune către Allah, am întrebat dacă mi se permite acum să mă rog și lui Iisus Hristos. Faptul că nu am fost lovit cu pietre s-a datorat probabil lipsei de pietre în primărie…”

Și acest lucru se întâmplă chiar în inima Reformei. Și aici avem o reflectare tipică a peisajului nostru spiritual și a încercărilor de a submina din ce în ce mai mult învățătura biblică. „Închinați-vă Domnului Dumnezeului vostru și slujiți-I numai Lui”, ne îndeamnă Isus în Matei 4:10, iar în Cartea Apocalipsei citim: Religiile străine sunt „locuințe de demoni, adăposturi de duhuri necurate” (18:2).

Organizația protestantă Family Aid din Bremen s-a opus, de asemenea, lui Isus și autorității sale divine , eliminând numele lui Isus Hristos din statutele sale la 26 noiembrie 1996. Acest lucru a fost justificat de afirmația că „un concept masculin de dominație poate fi derivat din numele Hristos”. Un ziar a titrat această îndepărtare a unei comunități creștine autoproclamate de Fiul lui Dumnezeu drept „verdictul orașului Bremen despre Isus Hristos”.

Poruncile lui Dumnezeu sunt practic lipsite de valoare în Occidentul creștin de astăzi. Omenirea le-a abolit de mult și le-a înlocuit cu ale sale. Acum aproape exact o sută de ani, pastorul A. Dächsel a profețit: „Hristos va fi izgonit ca o furtună din stat, din casă, din școală și chiar din biserică, astfel încât spiritul materialist, de renunțare la Dumnezeu al epocii, să poată lua în stăpânire toate aceste domenii.” Doar o persoană nevăzătoare nu ar putea vedea aceste semne astăzi.

Biblia spune că un popor fără Dumnezeu se rătăcește. Christian Morgenstern a scris odată: „Pentru nenumărați oameni, există un singur remediu – catastrofa.” Oamenii își creează propriul iad. Dostoievski a spus: „Iadul este acolo unde Dumnezeu nu se mai uită…” Adevărata criză are o dimensiune spirituală și intelectuală. Este secularismul și permisivitatea societății. Biblia subliniază acest lucru, printre altele, în Cartea profetului Ieremia, capitolul 2, referitor la poporul necredincios, unde Dumnezeu spune: „Răutatea ta este cauza lovirii tale și neascultarea ta este pedeapsa. Vei cunoaște și vei experimenta nenorocirea și durerea inimii care vin din părăsirea Domnului Dumnezeului tău și din nefricarea de a-L avea.”

Cu o forță extraordinară, o avalanșă masivă de fărădelegi și imoralitate se cufundă în țara noastră , trăgând oamenii tot mai adânc în abisul ruinei. Mai întâi, blasfemia a fost legalizată. Mai târziu, reprezentările grafice ale fornicației. La scurt timp după aceea, avortul a fost etichetat drept crimă în uter. Acesta a fost urmat de practici sexuale perverse, cum ar fi homosexualitatea și lesbianismul. Iar relațiile sexuale cu animale și rude sunt deja solicitate pentru legalizare. Această progresie este inevitabilă. Când se va ajunge în acest punct, lumea va fi ajuns în aceeași stare ca umanitatea înainte de Potop și orașele Sodoma și Gomora înainte de distrugerea lor. Există o singură spirală descendentă: închinarea deschisă la Satana și la Anticrist.

Este un șoc aproape insuportabil pentru cetățeanul de rând din țara noastră atunci când, în mass-media, cum ar fi la televiziune, stilurile de viață ale lesbienelor și homosexualilor sunt prezentate din ce în ce mai mult și în mod flagrant ca fiind complet normale și acceptabile social, cu o evidență uimitoare care, în același timp, demonstrează fără rușine și fără rușine un grad maxim de detalii abominabile și dezgustătoare de perversiune fizică.

Acum peste 20 de ani, sub conducerea ministrului federal al justiției de atunci, Gustav Heinemann (SPD), s-au deschis porțile pentru „curățarea legii penale sexuale”. Acesta considera că normele creștine nu mai pot fi așteptate de la o societate modernă. Și apoi, treptat, multe alte norme creștine și-au pierdut semnificația.

Unul dintre cei mai înalți teologi catolici, cardinalul Joseph Ratzinger, a fost cel care a inventat expresia: „Un stat care nu mai vrea să știe nimic despre Dumnezeu și se bazează exclusiv pe opiniile majorității se coboară la nivelul unei bande de tâlhari”.

Puteți simți asta peste tot astăzi, cum suflarea iadului mătură deja acest pământ, cum lumea demonică se pregătește pentru sprintul său final. Suntem în război. Toate domeniile vieții umane sunt implicate. Pământul este vasta arenă de operațiuni pentru această bătălie finală dintre Satana, pe de o parte, și Nazarinean și sfinți, pe de altă parte.

În zilele noastre, aproape că nu mai există tabuuri. Întrebarea dacă menționarea lui Dumnezeu în Legea fundamentală a Republicii Federale Germania este încă justificată este ridicată din ce în ce mai des. Aceasta este o chestiune care trebuie luată în serios în considerare. Preambulul Legii fundamentale germane din 1949 prevede, printre altele, că poporul german și-a dat această lege „în conștientizarea responsabilității sale în fața lui Dumnezeu”. Având în vedere înstrăinarea izbitor de mare de Dumnezeu în rândul celor aflați în poziții de responsabilitate, trebuie să ne întrebăm serios astăzi: Cum ar fi formulat astăzi preambulul Legii fundamentale? În urmă cu peste patru decenii, germanii încă reflectau asupra originilor lor creștine și începeau constituția cu sintagma „responsabilitate în fața lui Dumnezeu”. Dar în ce măsură se mai consideră politicienii și funcționarii publici din Germania obligați de aceasta astăzi?

Günter Verheugen , fostul secretar general al FDP (Partidul Liber Democrat) , scrie: „Pentru mine, este destul de clar că nu trebuie să existe nicio referire la Dumnezeu în constituție.” Verzii împărtășesc această opinie și, pe lângă eliminarea referinței la Dumnezeu din Legea fundamentală (Constituție), doresc și abolirea articolului 166 din Codul penal german. Conform acestui articol, constituie infracțiune insultarea convingerilor religioase sau filozofice ale altora într-un mod care este susceptibil de a tulbura liniștea publică. Se spune acum că articolul 166 îngrădește „libertatea de exprimare și libertatea artistică”. Ar fi trebuit aruncat la gunoiul istoriei de mult timp. Este evident că acești oameni intenționează să erodeze sistematic valorile creștin-occidentale.

Referitor la evoluțiile devastatoare din societatea noastră și la consecințele lor fatale, L. Ravenshill scrie în „Sodoma nu avea Biblie” : „Ce obligații ar putea avea Dumnezeu față de un popor ale cărui păcate multiple într-o singură zi sunt mai mari decât toate cele comise în Sodoma și Gomora într-un an? Și când ne gândim la privilegiul de care ne bucurăm pentru că evanghelia lui Isus Hristos a fost predicată printre noi timp de secole, o evanghelie pe care Sodoma nu a auzit-o niciodată. Sodoma nu avea congregații și biserici creștine. Avem multe mii. Sodoma nu avea Biblii. Avem milioane dintre ele. Sodoma nu avea pastori și predicatori ai evangheliei. Avem zeci de mii. Sodoma nu avea universități cu facultăți teologice, nici seminarii teologice și școli biblice. Avem un număr considerabil dintre acestea. Sodoma nu avea nicio modalitate de a primi mesajul creștin în format tipărit, la radio sau la televizor. Avem toate aceste posibilități. Sodoma nu se putea baza pe experiența mileniilor de istorie care ne-a învățat mânia și judecata, dar și harul și mila lui Dumnezeu sunt evidente. Deși Sodoma era într-un asemenea dezavantaj, trebuia să piară.”

Și apoi, pe bună dreptate, autorul întreabă: „Ce obligații are Dumnezeu față de un popor din care doar un procent minim merge la biserică timp de o oră duminica, în timp ce marea majoritate în aceeași zi nu întreabă deloc despre Dumnezeu, ci mai degrabă dezonorează numele sfânt al lui Dumnezeu? Ce obligații are Dumnezeu față de un popor la ale cărui chioșcuri de ziare abia dacă vezi un ziar creștin, ci în schimb o mulțime de reviste cu etalări frivole sexuale ale corpurilor goale? Ce obligații are Dumnezeu față de un popor care devine din ce în ce mai ostil față de copii, dar care cheltuiește milioane de dolari din asigurările publice de sănătate pentru a plăti avorturi? Ce obligații are Dumnezeu față de un popor pe care l-a ajutat, în harul Său, să devină una dintre cele mai bogate țări de pe pământ, dar căruia îi mai rămâne doar o mică parte din această bogăție pentru munca misionară în țările lumii a treia? De fapt, națiunile aflate într-o astfel de stare nu merită nimic mai puțin decât ca Dumnezeu să aducă asupra lor judecățile cu care a amenințat în Vechiul Testament pentru că au ignorat legile Sale.”

Falsificarea Evangheliei

Det. Aici

https://horst-koch.de/sodom-und-gomorrah-heute/

///////////////////////////////////////////

…“Chemaţi-L câtă vreme este aproape.”

(Isaia, 55.6)

Conștient de realitatea în care trăim, de un timp folosesc tot mai des această expresie care ne îndeamnă la meditare: “Nu știm cu cine nu vom mai avea ocazia să mai vorbim sau să-i strângem mâna” sau cu aceste cuvinte “Nu știm cine cu cine vorbește pentru ultima dată“. Căci nu este zi în care să nu primim vestea că a mai plecat cineva în veșnicie. Azi de dimineață am aflat că un tânăr român în vârstă de numai 42 de ani a murit în somn, în timp ce se odihnea ancorat în Singapore pe Vasul pe care lucra ca inginer, departe de familia din România. Vestea e cutremurătoare, pentru cei din familie și pentru cei care l-au cunoscut.

Înțeleptul Solomon spune că: “Toate își au vremea lor și fiecare lucru își are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; …căutarea îşi are vremea ei…tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei… războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul, 3.1-8)

Acum este vremea să-l căutăm pe Domnul Isus!

Omul, oricare ar fi el, trebuie să fie conștient de un singur lucru: Acum este vremea să-l caute pe Domnul Isus, acum, câtă vreme mai este pe această cale a vieții, căci după trecerea ei nu mai poate face nimic. Ce avem de făcut, trebuie să facem acum, fiecare om, cum își așterne așa va dormi, așa își va petrece veșnicia de dincolo. Nimeni nu-l va duce cu forța acolo sau dincolo, după cum a dorit și cum și-a rezolvat singur, fiecare în dreptul său. Dumnezeu l-a creat pe om liber, nu pot ceilalți să îndrepte altfel lucrurile decât cum și le-a reglementat el, între el și Dumnezeu (prin Domnul Isus Hristos, Singurul Mijlocitor).

Se spune că Hugo Chavez, președintele Venezulei, care a murit de cancer la 58 de ani, în aceste zile, ar fi strigat către cei de lângă el, care-l puteau auzi: “Nu mă lasați să mor!” Dar nimeni n-a putut face nimic să-i mai prelungească viața. Numai Dumnezeu (Dătătorul și creatorul vieții) mai poate zice inimii să mai bată în continuare, căci în El avem viața, mișcarea și ființa – suntem din neamul Lui. (Fapte, 17.28)

Astăzi în Statele Unite s-a trecut la ora de vară. Îmi puneam întrebarea “se întunecă mai repede sau mai târziu?” Pentru Chavez s-a întunecat totul rapid, mult prea rapid. Și nu a mai putut face nimic, a dorit să nu moară, însă nici medicii și nici cei apropiați nu au mai avut cum să-l ajute.

Tot astăzi un evanghelist american de la The Gideons International (din Hickory, NC) a povestit despre un copil din statul Tennessee care trăia într-un sat unde localnicii lucrau într-o Mină de Extracție a Cărbunelui. Acel băiat de clasa a V-a s-a îmbolnăvit grav, chinuit de un virus și încet-încet aparatul locomotor devenise tot mai neputincios, paralizându-i activitatea. Nu i-a mai rămas decât pasiunea lui de a citi. Medicii nu i-au mai dat decât un timp limitat de trăit. În acea zonă a Statelor Unite ale Americii a ajuns Societatea GIDEONS care împărțea elevilor în școli Biblia și Noul Testament. Așa se face că a primit și el o Biblie, pe care o citea cu mare interes mai tot timpul. A ajuns s-o citească de mai multe ori, căci era nedespărțit de Biblia lui. Mama, când mergea la cumpărături, îl ducea cu ea în cărucior, iar băiatul căuta prezența oamenilor de-a le vorbi despre “al meu Isus, din Biblie“. Mamei nu-i făcea plăcere și se rușina de Biblie, de aceea dorea să meargă fără el sau cel puțin să fie singură la Casa de achitat, să evite mărturia băiatului. Dar deseori se întâmpla câte ceva, ba se defecta aparatul de la Casă, iar lumea se aduna și băiatull vorbea despre “al lui Isus”, ba se întâmplau altele, când băiatul avea ocazia să vorbească despre Isus și Biblie.

Într-o ultimă seară tatăl îl așeză pe băiat în pat, pentru culcare, și-și plânge neputința de a-l ajuta mai mult. Însă, băiatul plin de credință, e cel care îl încurajează pe celălalt: “Tată, dar eu am tot ce-mi doresc; și tot ce-mi poate oferi lumea aceasta.”

În acea noapte, băiatul a murit, dar era cu inima împăcată deoarece îl avea în ea pe Isus, al lui prieten drag. Glorie Domnului!

Evanghelistul povestea că în urma mărturiei băiatului, despre cum i-a schimbat și i-a împlinit viața Isus și Biblia, 36 de persoane din familiea lui au iubit mai apoi Biblia și s-au întâlnit cu Isus Hristos care le-a schimbat și le-a împlinit viața și lor. Glorie Domnului!

“Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei, 4.4)

Pâinea cuvântului lui Dumnezeu, acea Pâine a vieții care este Isus, aduce viață și schimbare în credincios, aduce satisfacție, sațietate și împlinire, căci omul este împăcat cu Dumnezeu și este gata de a pleca în veșnicia pregătită de Dumnezeu.

Credința și ascultarea de Dumnezeu, vin în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea, scump cititor, prețuiește Evanghelia, fii ca și apostolul Pavel care le scria creștinilor din Roma:

“Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Epistola căre Romani, 1.16-17)

https://ioan11.wordpress.com/2013/03/11/cautati-pe-domnul-cata-vreme-se-poate-gasi/

///////////////////////////////////////

Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi

˝Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.˝ (Isaia 55:6-7)

Bunicul meu s-a întors la Domnul foarte târziu, avea deja de 85 de ani împliniți. S-a născut și a crescut într-o familie de ortodocși, și până în ziua când a fost născut-din-nou, a trăit la fel ca majoritatea ortodocșilor. Deși soția, două fiice ale lui și o parte din nepoți erau întorși la Domnul, el nici nu voia să audă de pocăință și de pocăiți. Preotul din sat i-a spus într-o zi, pe când umbla la Bobotează, cu crucea prin sat: ˝Bade Ioane, mare răsplată o să ai de la Dumnezeu pentru viața grea pe care o ai în casă cu păgânii (pocăiții) ăștia.˝ Ca și bunic al meu, m-aș fi bucurat să-l văd în Biserică, alături de familie, la nunta mea, însă nu a fost să fie așa; nu a vrut să calce într-o adunare de pocăiți. Am rămas dezamăgit de fiecare dată când îl chemam să vină la vreo evanghelizare sau vreo lucrare mai deosebită în biserică, însă când Dumnezeu cercetează inima unui om, o înmoaie, o despietrește și face din ea o inimă de carne, nimic nu va mai sta în calea acelui om, ci el Îl va căuta pe Domnul, oriunde ar fi El.

A venit de bună voie, într-o duminică dimineața la adunare, și îmi amintesc bine că, timp de trei ore, ochii lui erau umezi de lacrimi, lacrimi sincere ale unui bătrân aflat pe ultima sută de metri ai călătoriei pe acest pământ. De atunci, cât timp a putut merge pe picioare, nu a lipsit niciodată. La primul botez, a fost cel mai vârstnic candidat care a mărturisit public faptul că-L va urma pe Domnul până la sfârșitul zilelor. Câteva luni mai târziu, prin noiembrie, a suferit un atac cerebral care la ținut departe de biserica, atât de dragă acuma, pentru tot timpul cât a mai trăit. Îmi amintesc cum, de fiecare dată când îl vizitam, vedeam pe fața lui același calm și seninătate, de invidiat pentru mine. L-am întrebat odată: ˝Tânule (îi spuneam tânu), nu-ți pare rău pentru faptul că te-ai pocăit? Nu regreți nimic? la care mi-a răspuns, pe graiul său ardelenesc: ˝Apăi, Sănducule, de multă vreme trăbuie să viu io la Domnu`, da` amu mi-o sosât ceasu.˝ Pe la 89 de ani s-a dus, a plecat să-L întâlnească pe Cel pe care l-a slujit, chiar numai pentru câțiva ani, la bătrânețe. Ferice de el pentru că i s-a făcut har, și atunci când a simțit chemarea, a dat ˝clik˝.

Eu personal, cred că toți oamenii au parte de o zi a cercetării din partea Duhului Sfânt, însă nu toți iau seama la lucrul acesta. Nimănui nu-i este garantată o bătrânețe lungă și nimeni nu este prea tânăr pentru a muri, depinde însă de el dacă ia în seamă cuvintele profetului Isaia citate mai sus. Într-o împrejurare vine la Domnul Isus un om și-I zice: ˝Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă mai întâi să-mi îngrop părinții.˝, la care Domnul îi răspunde: ˝Lasă morții să-și îngroape morții, tu vino după Mine.˝ Adică Domnul Isus nu-i interzice să aibă grijă de ai lui și să nu-i îngroape atunci când vor muri, ci să nu amâne urmarea lui Cristos pentru ˝atunci˝, pentru altă data, după ce vor muri părinții. Ocazional, mă lovesc de astfel de slogane: ˝Lasă că o să-mi vină și mie timpul˝, sau ˝încă nu simt chemare˝. Autorul Epistolei către Evrei spunea: ˝…câtă vreme se zice: ˝Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii.˝ (Evrei 3:15)

În încheiere, citez cuvintele lui Robert Murray McCheyne: ˝Prezentul este singurul timp în care poți fi mântuit. Nu există credință, pocăință sau convertire în mormânt, niciun slujitor nu-ți va mai vorbi acolo. Acesta este momentul întoarcerii tale.˝

https://alexpop7620.wordpress.com/2013/04/14/cautati-pe-domnul-cata-vreme-se-poate-gasi/

///////////////////////////////////////////

Petru Popovici la Capela Universitatii Emanuel Oradea 30 octombrie 2007

////////////////////////////////////////////

Lecția 103 – Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi

https://video.resursecrestine.ro/predici/50973/lectia-103-cautati-pe-domnul-cata-vreme-se-poate-gasi

//////////////////////////////////////////

Anticristul

Erich Sauer

ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU CARE VA VENI

Partea I: SISTEMUL MONDIAL ANTIHRISTIC

Partea a II-a: ÎMPĂRĂȚIA VIZIBILĂ A LUI HRISTOS, la:

(https://horst-koch.de/1000jaehriges-reich/)

– Compilat de Horst Koch, în 2006 –

Secțiunea 1: SISTEMUL MONDIAL ANTIHRISTIC

Persoana Anticristului

Venirea Anticristului:

Scopul final al creștinismului este Isus Hristos; sfârșitul creștinismului nominal este Anticristul. Învățătura Bibliei este inconfundabilă că „scopul” istoriei nu este „rezultatul” istoriei, că Împărăția lui Dumnezeu nu ajunge la putere prin creștere și ascensiune, ci numai după prăbușiri și catastrofe globale. Fărădelegia

va „îndulci”, dragostea se va răci în mulți (Matei 24:12), iar Fiul Omului, când va veni, va găsi puțină credință pe pământ (Luca 18:8). Nu creștinizarea lumii până când creștinizarea culturii nu va fi completă, ci mai degrabă ostilitatea crescândă din partea lumii până la expulzarea creștinismului de către cultură – acesta este cursul profețit de profeția biblică.

Este un principiu fundamental în rânduiala divină a lumii că totul ajunge la maturitate, atât binele, cât și răul (Matei 13:29; Apocalipsa 14:15); dar pentru cei răi, răbdarea lui Dumnezeu duce la o judecată mai aspră. „Nimeni să nu vă amăgească, căci ziua Domnului nu va veni decât dacă va veni mai întâi răzvrătirea și nu se va descoperi omul fărădelegii, fiul pieirii, potrivnicul și cel rău. Domnul Isus, când va veni, îl va ucide cu suflarea gurii Sale” (2 Tesaloniceni 2:3). Prin urmare, nu reconciliere, ci o intensificare a luptei spre sfârșit; nu schimbarea la față, ci o inversare a dezvoltării umane; nu o alianță între Dumnezeu și slava umană, ci zdrobirea imperiului lumii de către Împărăția lui Dumnezeu (Daniel 2:34; Apocalipsa 19:11-21) – așa triumfă cauza Domnului.

Inițial însă, situația pare a fi inversată. Căci, conform mărturiei Scripturii, va apărea un sistem cultural care, se pare, va împlini toate dorințele umanității de milenii. În fruntea sa se află un conducător puternic care, printr-o organizare ingenioasă, este atât un conducător spiritual al lumii , cât și un aducător de fericire în lume (Apocalipsa 13:7), un consilier al oamenilor care îndepărtează cu încredere toate pericolele războiului (1 Tesaloniceni 5:3) și un organizator al umanității (Apocalipsa 13:16) care aduce ordine în haosul fără speranță al maselor.

 Astfel, el va ridica spiritul lumii și puterea lumii la cele mai înalte culmi, iar pentru cultura mondială va fi o perioadă de cea mai mare ascensiune și splendoare.

Dar toate acestea fără Dumnezeu, bazându-se doar pe sine, slăvind propria putere și îndumnezeiind duhul omenesc (2 Tes. 2:4).

De aceea, Cel Preaînalt nu va da greș (Ieremia 17:5). El nu va da slava Lui altuia și nici lauda Lui vreunui răzvrătit născut în țărână. Răspunsul Său la provocarea Anticristului va fi trimiterea Hristosului Său (Faptele Apostolilor 3:20); iar acest Hristos îl va nimici pe cel a cărui „venire (Parousia) a fost după lucrarea Satanei” „prin arătarea venirii Lui” (prin epifania Parousia Lui) (2 Tesaloniceni 2:8), „într-un foc arzător, când va pedepsi pe cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos” (2 Tesaloniceni 1:8).  Astfel, apogeul culturii devine drama finală a istoriei și, prin apusul lumii, strălucește ca un simbol al judecății: „Mene, mene, tekel, upharsin”, „Numărat, numărat, cântărit și găsit lipsit de valoare” (Daniel 5:25).

Numele Anticristului

Cuvântul „Antihrist” apare doar în Ioan și în trei sensuri: 

al Anticristului personal (1 Ioan 2:18),

 al spiritului Anticristului (1 Ioan 4:3) și

al Antihriștilor (la plural: 1 Ioan 2:18, 2 Ioan 7).

  Totuși, chiar și în antichitate s-a subliniat că acest „Antihrist” al lui Ioan se referă, fără îndoială, la aceeași figură pe care Pavel o numește omul păcatului, fiul pierzării , cel fărădelegit , adversarul (2 Tesaloniceni 2:3, 8) și care, conform Apocalipsei, se ridică ca „fiara” din marea neamurilor (Apocalipsa 13:1-10) și, conform profețiilor lui Daniel, iese ca cornul cel mic din al patrulea imperiu mondial (Daniel 7:23-25). 

Astfel, apar un total de șapte denumiri biblice principale pentru aceeași figură malefică, ca o descriere în șapte rânduri a nelegiuirii acestui rebel demonic.

Personalitatea Anticristului:

Anticristul este atât o persoană, cât și un sistem. El este vârful individual al unui sistem, întruchiparea unei ultraje umane cuprinzătoare. – Ca „duh” și „direcție”, el a existat dintotdeauna (1 Ioan 2:22; 2 Ioan 7), ca „taină a fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2:7) și ca „duh al anticristului” (1 Ioan 4:3) – de unde și linia milenară a predecesorilor săi, „antihriștii” la plural (1 Ioan 2:18); – dar ca formă pe deplin realizată la sfârșitul istoriei, el este un individ, un geniu demonic, o figură „supraumană”, un mesia diabolic.  

Faptul că Antihristul este și el un singur individ este evident din contrastul clar pe care Pavel îl face cu Antioh Epifanes, regele sirian fără de Dumnezeu din perioada macabeilor, în a doua sa scrisoare către Tesaloniceni. Despre el, acest precursor proeminent al Antihristului, Daniel profețește: „El se va înălța și se va preamări mai presus de orice dumnezeu… și nu va ține cont de Dumnezeul părinților săi” (Daniel 11:36). Și când Pavel spune apoi despre „omul fărădelegii” că el este „potrivitorul care se înălță mai presus de orice așa-zis dumnezeu sau lucru la care se închină, încât stă în templul lui Dumnezeu și se proclamă Dumnezeu”, legătura și înrudirea sunt inconfundabile: într-adevăr, formularea este aproape identică (2 Tesaloniceni 2:4). Apostolul vrea să spună: Cineva ca Antioh Epifanes este de așteptat înainte de întoarcerea Domnului, un potrivnic, un conducător plin de demoni, o întruchipare personală a oricărei ostilități față de Dumnezeu și a auto-îndumnezeirii.

Premergătorii Anticristului

În istoria biblică, au existat, printre alții

: Cain – instigatorul războiului religios, 

Lameh – lăudărosul care se închina la sine, 

Nimrod – fondatorul puterii mondiale (Babel) 

, Balaam – ispititorul la desfrânare

, Goliat – oratorul blasfemiat 

și Antioh Epifanes – distrugătorul sanctuarului.

În istoria bisericii și a lumii, au fost în special

Nero – persecutorul creștinilor (Apocalipsa 13:7; 17:6), împărații Romei – reprezentanții

puterii mondiale (Apocalipsa 17:3; 9)

, Mahomed – profetul fals 

, papalitatea – religia falsă 

, Napoleon – cuceritorul lumii

– și, într-adevăr, toți cei care au păstrat și au reînnoit ideea Imperiului Roman.

Două linii străbat istoria omenirii: linia lui Hristos și cea a Anticristului.

SISTEMUL ANTIHRISTULUI

Conform Apocalipsei 13, Anticristul vine ca și conducător al unui sistem al umanității fără de Dumnezeu. Acest sistem – în mod clar în contrast cu și imitând Trinitatea divină – este o unitate a trei trinități:

Trei persoane: balaurul, fiara și profetul; 

Trei cetăți: Ierusalim, Babilon și Roma;

 Trei principii : unitate politică, economică și religioasă.

Este „Turnul Babel” în punctul său culminant final, escatologic. Prin urmare, răspunsul lui Dumnezeu la această provocare adresată umanității este distrugerea și judecata.

  Natura anticreștinismului poate fi descrisă după cum urmează:

Antizeul – „ Balaurul ” este antiteza Tatălui. El este „prima” persoană din Treimea infernală (Apocalipsa 16:13), conducătorul și „amăgitorul” întregului, „șarpele cel vechi, care se numește diavolul și Satana” (Apocalipsa 12:9; Ioan 8:44). El se află într-o relație similară cu „fiara” așa cum Tatăl se află față de Fiul în Dumnezeire: Așa cum Tatăl a trimis pe Fiul în lume (Ioan 6:57), tot așa Satana îl trimite pe Anticrist după căderea sa din cer (Apocalipsa 12:7-12). Așa cum Tatăl „i-a dat toată puterea” Fiului (Ioan 17:2), tot așa balaurul îi dă fiarei „puterea și scaunul ei de domnie” (Apocalipsa 13:2).

Antifiul (Antihrist) – „ Fiara ” este „a doua” persoană din Trinitatea demonică (Apocalipsa 16:13), „adversarul” (2 Tesaloniceni 2:4) și marele antagonist al lui Hristos.
Originea Sa.  – Hristos a venit „din cer” (Ioan 6:38; Filipeni 2:8);

Antihrist se ridică „din abis” (Apocalipsa 11:7). 

Venirea Sa. – Hristos a venit în numele Tatălui; Antihrist vine în numele Său (Ioan 5:43).
Natura Sa. – Hristos, ca „sfânt”, întruchipează „adevărul”;

Antihrist, ca „cel fărădelege”, întruchipează „minciuna”. – Hristos, „taina

evlaviei”, este Mântuitorul (Matei 1:21). Antihrist, „taina fărădelegii

” (2 Tesaloniceni 2:7), este distrugătorul (Daniel 7:25). 

III. Antispiritul – A treia persoană din trinitatea satanică este „prorocul fals” (Apocalipsa 16:13). El este opusul imitativ al Duhului Sfânt, a doua fiară din Apocalipsa 13.

El este un „profet” (Apocalipsa 13:11), așa cum Duhul lui Dumnezeu este forța dătătoare de viață a oricărei profeții (2 Petru 1:21). El primește totul de la anti-fiu (Apocalipsa 13:12, 15), așa cum Duhul lui Dumnezeu ia totul de la Fiu. El animă toată închinarea la fiară (Apocalipsa 13:12), așa cum Duhul lui Dumnezeu realizează toată închinarea la Celu Sfânt (Ioan 4:23).

Astfel, întregul este o trinitate infernală, un organism abisal monstruos, spiritual-psihic-fizic. Balaurul este „duhul”, fiara este „trupul”, profetul fals este „sufletul” întregului. Odată cu aceasta, însă, sfârșitul poveștii diavolului atinge și începutul; căci acum devine clar că sistemul anticreștin nu este nimic mai puțin decât punctul culminant al întregii rebeliuni satanice, realizarea intenționată a poftei sale pentru evlavie: „Veți fi ca Dumnezeu!” (Geneza 3:5; Isaia 14:13).

TRINITATEA CULTURALĂ

Unitatea politică a Imperiului.

Dacă, conform Apocalipsei 13, „toți cei ce locuiesc pe pământ” se închină fiarei (v. 8) și „toți” primesc semnul ei, mici și mari (v. 16), dacă „nimeni” nu poate cumpăra sau vinde dacă nu face acest lucru (v. 17) și „toți” cei ce se opun închinării la chip sunt uciși (v. 15), atunci aceasta înseamnă că vine un sistem cultural care cuprinde politic și statal grupuri întregi de popoare, care monitorizează fiecare individ și nu tolerează nicio disidență.  

Aceasta înseamnă că profeția biblică prezice cooperarea între multe țări, un vast sistem cultural alcătuit din numeroase sisteme, o confederație cuprinzătoare de state cu o conducere unificată. „I s-a dat stăpânire peste toate semințiile, popoarele, limbile și neamurile” (Apocalipsa 13:7)! Iată o uniune de entuziasm (Apocalipsa 13:4) și frică (Apocalipsa 13:15), de fericire a omenirii (Apocalipsa 11:7-10) și asprime nemiloasă (Apocalipsa 11:7; 13:10; 17:6), de idealism cultural și despotism (Apocalipsa 17:6).

Iată îndrăzneața „construcție de turnuri” a „babilonienilor” din vremurile din urmă (Geneza 11:1; 5 cf. Apocalipsa 13:7), punctul culminant al întregii răscumpărări de sine a umanității fără Dumnezeu, cetatea cu șapte coline de lângă ape, „Marele Babilon”, desfrânata (Apocalipsa 17)…

„Babelul” din Apocalipsa, „prostituata de pe multe ape” (adică popoarele), stă pe o fiară cu șapte capete, care semnifică șapte munți (Apocalipsa 17:1-16) și este, prin urmare, fără îndoială „adunarea lumii”, Urbs Septicollis, orașul cu șapte coline al Romei însăși. Astfel, imperiul anticreștin are ca nucleu un grup de zece state, corespunzătoare celor zece degete de la picioare din statuia colosală… – În orice caz, teritoriul roman și ideea imperială romană vor fi nucleul politic și sufletul politic al întregului. 

Conform Apocalipsei 13:17, unitatea economică a imperiului înseamnă că „nimeni de pe pământ” nu va putea cumpăra sau vinde dacă nu a primit semnul fiarei . Acest lucru este posibil doar dacă, în imperiul anticreștin, toate întreprinderile comerciale, sociale și industriale sunt sub supraveghere comună, dacă există o singură autoritate care exercită controlul și dominația absolută asupra pieței.

 Dar, prin aceasta, Noul Testament profețește o organizație gigantică în cadrul umanității , cuprinzând fiecare membru în parte, un exercițiu al dreptului exclusiv de vânzare care se întinde pe multe națiuni… – Ostilitatea față de Dumnezeu la sfârșitul lumii constă în faptul că toate acestea vor fi folosite greșit pentru a lupta împotriva Celui Veșnic, pentru a distruge creștinismul biblic, pentru a suprima brutal martorii credinței creștine (Apocalipsa 13:17, 20:4).

Unitatea religioasă a Imperiului

: 1. Auto-zeificarea umanității. Conform profețiilor din Apocalipsa, Anticristul va fi „venerat”. El va aprinde admirația întregului pământ, venerația locuitorilor săi și entuziasmul maselor (Apocalipsa 13:8). Se va spune despre el: „Cine este ca fiara?” El, în zeificarea propriei puteri, se va înălța mai presus de tot ce este divin, va sta în templul lui Dumnezeu și se va prezenta ca Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:4).

Dar, procedând astfel, venerația sa devine venerația umanității în general, iar oricine i se opune se opune întregului: el este un ofensator al umanității în sensul cel mai jignitor al cuvântului; este un „rebel” și un „insurgent” și, prin urmare, cade pradă distrugerii.

Prin toate acestea însă, sistemul anticreștin devine o comunitate politică religioasă cu o fuziune între stat și religie, o biserică mondială auto-divinizată care nu tolerează credințe opuse. Cu alte cuvinte: abolirea libertății religioase, a coerciției religioase și a subjugării sistematice a conștiinței.

Aceasta este religia Anticristului: este doctrina oribilă a divinității omului , credința în sine, idolatrizarea propriului spirit. Este cea mai impunătoare încercare de a elimina consecințele păcatului fără păcatul în sine, punctul culminant al „progresului”, desăvârșirea întregii culturi fără Dumnezeu.

Naționalizarea religiei. Prin urmare , anticreștinismul nu este o antiteză ireligioasă, ci religioasă a creștinismului.  Este atât „creștinism” cât și păgânism în același timp, și anume o perversiune a creștinismului și punctul culminant al păgânismului. În exterior, apare ca o ligă religioasă mondială, ca o uniune de afaceri, politică și credință, ca o fuziune de politică economică, externă și religioasă, ca o ligă de state, comerț și biserici.

Punctul de vedere religios. Anticristul nu vrea doar să-l înlocuiască pe Hristos, ci să-l înlocuiască . Cu siguranță, el nu neagă, în termeni culturali, așteptările generale pe care creștinii le au de la persoana lui Isus din Nazaret – dimpotrivă, el le asumă și se bazează pe ele – ci se descrie pe sine ca împlinirea lor și, prin urmare, caută să-l facă pe adevăratul Hristos superfluu. Astfel, el afirmă persoana lui Hristos din punct de vedere cultural și este, prin urmare, „adversarul” (2 Tesaloniceni 2:4) și „antihrist”. În acest fel, el este, într-un fel, „Mesia” lumii, „salvatorul cultural” al acesteia.

Și adevărului ceresc că Dumnezeu a devenit om în Hristos i se opune minciunii demonice că omul a devenit Dumnezeu în El (2 Tesaloniceni 2:4). Astfel, este o secularizare a credinței, o umanizare a conceptului de Dumnezeu; și invers, este o îndumnezeire a spiritului uman, o însușire a asemănării divine și, prin urmare, păcatul suprem.

Posibilitatea istorică a anticreștinismului

Conform Scripturii, la sfârșitul lumii va exista o rebeliune universală împotriva lui Dumnezeu, o respingere a creștinismului biblic de către civilizație și cultură . Ce spune istoria culturală despre acest lucru?

Cultura în sine nu este ceva contrar lui Dumnezeu. Dimpotrivă, realizările culturale aparțin nobilimii paradisiace a omenirii. Invențiile și descoperirile, științele și artele, rafinamentul și perfecționarea – pe scurt, progresul spiritului uman – sunt în întregime voința lui Dumnezeu. Ele sunt executarea mandatului Creatorului de către slujitorii înnobilați ai lui Dumnezeu, o slujbă divină de domnie, rânduită pentru binecuvântarea pământului. „Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți pământul, supuneți-l și stăpâniți-l” (Geneza 1:28).  

Numai o neînțelegere completă a celor mai simple legi ale revelației poate, așadar, acuza Sfânta Scriptură de gândire înapoiată și ostilitate față de cultură. Nu, ceea ce Biblia respinge nu este cultura în sine, ci înstrăinarea de Dumnezeu a milioane de reprezentanți ai ei, falsitatea unei farse „religioase”, negarea domniei Celui Preaînalt, spiritul de mândrie și rebeliune, excluderea deliberată a lui Dumnezeu – pe scurt, rebeliunea împotriva Domnului Însuși. „Nu vrem ca El să domnească peste noi” (Luca 19:14).

Prin urmare, cadrul extern al istoriei culturale nu este anticreștin. Ceea ce contează este mai degrabă spiritul, conținutul moral al acțiunilor, utilizarea etică a realizărilor culturale și atitudinea inimii fiecărui individ față de Dumnezeu. Politica și istoria sunt, de asemenea, pe deplin incluse în planul lui Dumnezeu (Prov. 21:1; 1 Regi 11:14; Isa. 45:1-7) și sunt guvernate de Cel Preaînalt ca conducător suprem al lumii.

Secretul celui de-al patrulea imperiu mondial, cel al lui Daniel. Roma nu a fost niciodată moartă. Fierul din colosul lui Nebucadnețar se întinde de la coapsele până la picioare (Daniel 2:33). Conform profeției, Imperiul Roman va dăinui până la sfârșitul lumii. Al patrulea imperiu, Roma, va fi imediat urmat de instaurarea împărăției Fiului Omului (Daniel 7:7-14).

Istoria este de acord cu acest lucru. De la împărțirea imperiului de către împăratul Teodosie (395 d.Hr.), Imperiul Roman a fost împărțit în două părți, corespunzătoare celor două picioare din statuia lui Nebucadnețar: Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Roma , și Imperiul Roman de Răsărit, cu capitala la Constantinopol. Primul a căzut în 476 din mâna triburilor germanice (Odoacru), cel de-al doilea o mie de ani mai târziu (1453) din mâna turcilor ( sultanul Mehmed al II-lea); totuși, cultura romană și idealul imperial roman au dăinuit.

Administrația romană a continuat să existe în Biserica Romano-Catolică. Provinciile ecleziastice coincideau cu provinciile statale; iar Roma, capitala imperiului, a devenit capitala Bisericii universale (sediul papalității).

Limba romană a supraviețuit în limba Bisericii și este încă vie astăzi în terminologia internațională a dreptului, medicinei și științelor naturale.

Dreptul roman a continuat să existe în legislație. „Corpus Juris Romanum” al împăratului roman de răsărit Justinian (527-565) a devenit baza jurisprudenței în rândul popoarelor romanice și germanice de-a lungul Evului Mediu și până în epoca modernă.

Armata romană a dăinuit în sistemul militar. A devenit modelul pentru dezvoltarea armatelor și forțelor armate occidentale. Chiar și astăzi, folosim cuvinte latinești precum căpitan, maior, general, batalion, regiment, armată, infanterie, artilerie și cavalerie. Conducătorii Europei Centrale erau numiți „împărați”, cei din Europa de Est și de Sud-Est „țari”, după romanul Gaius Iulius Caesar, al cărui nume devenise un titlu.

Mai mult, „Sfântul Imperiu Roman al Națiunii Germane” este cel care a menținut această legătură într-o oarecare măsură de-a lungul secolelor.

Israel

Zwar: August 70: Distrugerea Ierusalimului de către Tit. 1.100.000 de morți. –

135: Prăbușirea statului național evreu după înfrângerea „Fiului Stelei” Bar Kochba (cf. Numeri 24:17). 500.000 de morți. Expulzarea tuturor evreilor din Iudeea și Ierusalim (Deuteronom 28:64; Levitic 26:33)

Dar: Indestructibilitatea poporului evreu, chiar și în judecata divină (Isaia 66:22; Ieremia 33:20-26; Matei 24:34). – În contrast – în afară de Roma – decăderea sau declinul invariabil al tuturor celorlalte popoare civilizate din antichitate.

Secolul al XIX-lea: Dezvoltarea rapidă a influenței evreiești până la statutul de putere majoră în politică, presă și finanțe înalte.

1897: Fondarea sionismului. Luptă sistematică pentru întoarcerea în țara părinților lor. 

27 februarie 1919: Conferința de la San Remo. Palestina a fost declarată patria națională a poporului evreu sub suveranitate britanică. – Toate acestea reprezintă trezirea în Orientul Apropiat. „Smochinul” lui Israel a înmugurit. „Oasele morților” încep să se adune (Ezechiel 37:7). Israel, „acul ceasului mondial al lui Dumnezeu ”, se apropie deja de miezul nopții.

Prin urmare, vedem peste tot dovezi ale posibilității istorice a profeției biblice despre sfârșitul lumii.

În viața politică: trezirea Orientului (Apoc. 16:12), renașterea celui de-al patrulea imperiu mondial, cel danilian (Apoc. 17:3), întoarcerea evreilor în Palestina și fondarea Statului Israel (Isa. 11:11), efervescența politică generală a lumii (Matei 24:6).
În viața economică: tensiunile dintre bogați și săraci (Iacov 5:1-8), organizarea și centralizarea (Apoc. 13:17).
În viața tehnologică: dezvoltarea comerțului global; apropierea dintre națiuni, îmbunătățirea tehnologiei militare; necesitatea înțelegerii globale din cauza riscului de autodistrugere în rândul civilizațiilor conducătoare.
În viața religioasă: auto-îndumnezeirea (2 Tesaloniceni 2:3), spiritualism (1 Timotei 4:1), pseudo-evlavie (2 Timotei 3:5), fanatism (Matei 24:4), erezii (2 Timotei 4:3; 2 Petru 2:1).
În viața morală : siguranță trupească (Matei 24:37-39; 1 Tesaloniceni 5:3), stil de viață imoral (2 Timotei 3:1-4), batjocoritori aroganți (2 Petru 3:3)
În natură: cutremure și dezastre naturale (Matei 24:7; Ioel 3:3)
În viața bisericească: distribuirea Bibliei și misiunea mondială (Matei 24:14), căldicel printre mulți (Apocalipsa 3:16; Matei 25:5; Luca 18:8), dar vegherea celor credincioși (Luca 12:37).

JUDECATA ANTIHRISTULUI

Punctul culminant glorios al istoriei umane este simultan punctul ei de cotitură spre colaps. Domnul însuși execută judecata.

Necazul cel Mare: Terorile judecății cutremură pământul (Apocalipsa 3:10), în special țara Iudeii (Luca 21:21). „Ziua Domnului” vine „ca o pustiire de la Cel Atotputernic” (Isaia 13:6). „Necazul cel mare” (Daniel 12:1; Matei 24:21; Apocalipsa 7:14) – „necazul lui Iacov” (Ieremia 30:7) – izbucnește asupra omenirii (Apocalipsa 6-19). Catastrofele sunt imense:

ruperea celor șapte peceți și suflarea celor șapte trâmbițe (Apocalipsa 6; 8-11), 

– rostogolirea celor șapte tunete (Apocalipsa 10:4) și

– revărsarea celor șapte potire ale mâniei (Apocalipsa 16), 

– călăreții apocaliptici și războiul mondial care va veni (Apocalipsa 6; 9:13-21), 

– pustiirea Ierusalimului (Zaharia 14:2) și distrugerea Babilonului celui Mare (Apocalipsa 17:16),

– campania Răsăritului și „tulburarea din valea hotărârii” (Apocalipsa 16:12-16; Ioel 4:14).

Multe detalii rămân nedezvăluite.

– Natura figurativă sau literală a multor profeții despre vremurile din urmă, împlinirea sau neîmplinirea celei de-a 70-a săptămâni de ani (Daniel 9:24-27),

– relația dintre Discursul Domnului de pe Munții Măslinilor (Matei 24) și restul profețiilor despre vremurile din urmă din Noul Testament,

– împletirea profețiilor din viitorul apropiat și cele din viitorul îndepărtat într-o imagine de ansamblu unificată,

– renașterea Imperiului Roman și liga celor zece state a „Fiarei”, întinderea stăpânirii Fiarei și misterul numărului său 666 (Apocalipsa 13:18),

– statul evreu din Palestina și invazia devastatoare a națiunilor (Apocalipsa 11:7; Zaharia 14:2), bătălia decisivă de la Armaghedon (Apocalipsa 16:16) și judecata națiunilor (Ioel 4:12),

– cetatea fără de Dumnezeu a Babilonului cu șapte dealuri și distrugerea sa prin Anticristul și mai fără de Dumnezeu – toate acestea sunt hieroglife profetice pe care nimeni nu le-a descifrat încă. cu certitudine absolută. Deși cercetarea este cu siguranță utilă, este esențial să fim conștienți de limitele acesteia. Interpretarea completă a profeției va fi dată doar prin împlinirea ei.

În cele din urmă, Domnul Se va arăta în glorie și va nimici armatele anticreștine (Apocalipsa 19:11-21).

Aratarea Domnului. – Cerurile se deschid. Se arată semnul Fiului Omului (Matei 24:30). Domnul vine ca un călăreț pe un cal alb, însoțit de oștirile cerurilor. Din gura Lui iese o sabie ascuțită cu două tăișuri și El Însuși calcă în picioare teascul mâniei Dumnezeului Atotputernic (Apocalipsa 19:11-16) – astfel, disprețuitul Isus din Nazaret Se va arăta din nou!

Atunci toate popoarele pământului vor urla. Căci a venit „ziua Domnului” (Ioel 1:15; Amos 5:20), „ziua aprinsă a mâniei Lui” (Isaia 13:13), „ziua cea mare și înfricoșătoare” (Maleahi 3:23), „o zi de întuneric și negură, o zi de nori și nori de noapte” (Zaharia 14:6).

 Domnul vine ca fulgerul (Matei 24:27), „carele Lui ca o furtună” (Isaia 66:15), ochii Lui ca flăcările de foc (Apocalipsa 19:12), glasul Lui ca glasul unui leu (Ioel 4:16; Isaia 30). Pe Muntele Măslinilor, de pe care S-a înălțat odată (Faptele Apostolilor 1:9, 12), Domnul Se va arăta din nou pentru prima dată (Zaharia 14:4). Orice ochi Îl va vedea (Apocalipsa 1:7); orice argument va fi redus la tăcere (Matei 22:12; Iov 9:3); orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul, spre slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2:11).

III. Distrugerea Trinității Satanice – Domnul îi va ucide pe „cei răi” cu suflarea gurii Sale și îi va nimici prin arătarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 2:8). Fiara și prorocul mincinos vor fi prinși și aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 19:20); balaurul, șarpele cel vechi, va fi legat și aruncat în abis pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:1-3). Odată cu aceasta, Trinitatea satanică va fi spulberată. „Prima” persoană va fi făcută inofensivă timp de o mie de ani; „a doua” și „a treia” persoană vor fi judecate în cele din urmă.

Astfel, Mielul triumfă asupra dragonului, Fiul Omului asupra fiarei, mireasa asupra desfrânatei, Trinitatea divină asupra Trinității satanice a minciunilor. Acum, însă, peste ruinele judecății, răsare soarele dreptății, aducând mântuire (Maleahi 4:2). După zdrobirea alianței anticreștine a națiunilor, apare comunitatea națiunilor din Împărăția Milenară.

Prin aceasta, calea către Împărăția lui Dumnezeu este clară . Legarea diavolului este premisa transistorică pentru împărăția pământească a gloriei. Acum trebuie doar să se decidă care dintre cei care rămân pot fi admiși în această împărăție. Acest lucru se face prin

Judecata Neamurilor în Valea lui Iosafat – Fiul Omului va ședea pe scaunul Său de domnie glorios și va judeca toate neamurile pământului. Toți se vor aduna înaintea Lui și îi va despărți unii de alții, cum desparte păstorul oile de capre (Matei 25:31). Unii vor merge la pieire veșnică, alții la Împărăția care le-a fost pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25:34, 46).

Aceasta este marea judecată a neamurilor de la începutul Împărăției Milenare (Apocalipsa 20:4). Este complet diferită de judecata finală dinaintea Marelui Tron Alb (Apocalipsa 20:11-15).

Locul: Nu are loc după distrugerea vechiului pământ (Apocalipsa 20:11), ci pe solul vechiului pământ, și anume în Valea lui Iosafat (Ioel 4:12; Matei 25:31).
Timpul: Nu se ține doar după sfârșit, ci deja la începutul împărăției pământești a slavei (Apocalipsa 20:11; Matei 25:31).
Persoanele: Nu judecă „morții”, adică pe cei readuși la viață la a doua înviere (Apocalipsa 20:12), ci pe cei care sunt atunci în viață și pe cei care au supraviețuit catastrofelor judecății fără moarte și înviere (Matei 25:32).
Decizia: Întrebarea nu este una despre distrugere sau doar despre împărăția veșnică, cerească (cf. 2 Timotei 4:18), ci mai degrabă una despre distrugere sau mai întâi despre o împărăție pământească a slavei (Matei 25:34; 46).

Instaurarea Împărăției Gloriei – Toate acestea constituie „manifestarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:8). Este triumful Celui răstignit , manifestarea Împărăției Sale (Luca 19:11). Îngerii Săi Îl vor însoți (Matei 25:31; 2 Tesaloniceni 1:7), mântuiții Săi vor fi cu El (1 Tesaloniceni 3:13; Iuda 14; Apocalipsa 19:14). Toată lumea Îi va sluji (Isaia 60:1-3); El va domni fără îndoială (Apocalipsa 12:10); căci El este „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (Apocalipsa 19:16; 1:5).

Însă împărăția pe care o aduce este „împărăția lui Dumnezeu”. Nu este dată pe pământ, ci în cer (Luca 19:12; Daniel 7:13); nu este o recompensă, ci un dar; nu vine prin „progres”, ci prin răsturnare; nu este o realizare a omului, ci un dar al lui Dumnezeu.

Dintr-o perspectivă externă , „piatra” discretă este cea care sfărâmă impunătorul colos al lui Nebucadnețar (cf. Matei 21:44),

dar apoi devine un munte mare și umple tot pământul (Daniel 2:35; 44-45).

Dintr-o perspectivă internă, împărăția „Fiului Omului” este cea care pune capăt fiarelor ucigașe din imperiile mondiale ale lui Daniel și, pentru prima dată, ridică adevărata umanitate în sensul Sfintei Scripturi, adică fiind făcută după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:27), pe tronul istoriei națiunilor (Daniel 7:13; Matei 26:64).

Dintr-o perspectivă superioară , „împărăția cerurilor” este cea care vine din ceruri și, prin urmare, aduce ființă cerească și fericire cerească în lumea pământească (cf. Dan. 4:23).

În toate privințele însă, este „Împărăția lui Dumnezeu” așa cum a fost plănuită de la început (Matei 25:34),

– s-a năzuit la ea de-a lungul veacurilor (Matei 6:10),

– a fost întemeiată de Hristos (Ioan 18:36),

– a fost propovăduită de biserică (Faptele Apostolilor 20:25),

– a fost așteptată de omenire (Romani 8:19),

– a fost întemeiată acum pe vechiul pământ (Apocalipsa 11:15), pentru a se contopi, după

catastrofele finale ale lumii de până acum (Apocalipsa 20:7-15),

– cu noua creație a veșniciei (Apocalipsa 21 și 22).

Din: TRIUMFUL CELOR RĂSTIGNIȚI

Partea 1: Apariția Mântuitorului Lumii

Partea 2: Biserica – Noul Popor al lui Dumnezeu

Partea 3: Împărăția lui Dumnezeu care va veni, Partea 1 (Anticristul)

Partea 3: Împărăția lui Dumnezeu care va veni, Partea 2 (Împărăția de o Mie de Ani)

Partea 4: Desăvârșirea Lumii și Ierusalimul Ceresc

info@horst-koch.de

www.horst-koch.de

https://horst-koch.de/antichrist-sauer/

////////////////////////////////////////////

Ateism

De Richard Wurmbrand

ATEISMUL – O CALE?

Partea I:

Părerile despre Dumnezeu sunt foarte diferite

Partea a II-a:

35 de dovezi ale existenței lui Dumnezeu

Argumentul cosmologic

Argumentul despre prezența conceptului de Dumnezeu în mintea noastră

Argumentul teologic

Argumentul istoric

Argumentul moral

Argumentul mișcării

Argumentul din profeții

Argumentul gândirii la cel mai înalt nivel

Argumentul privind existența funcției de credință

Argumentul despre prejudecățile minții umane

Argumentul din faptul inevitabilității

Argumentul din legile naturii

Argumentul despre excepțiile de la legile naturii

Argumentul miracolelor

Argumentul despre expansiunea universului

Argumentul din a doua lege a termodinamicii

Argumentul existenței genelor

Argumentul despre existența elementelor radioactive

Argumentul despre existența găurilor negre

Argumentul gradației în toate lucrurile

Argumentul metafizic al lui Anselm de Canterbury

Argumentul compoziției tuturor lucrurilor din natură

Mărturia celor mai bune exemple ale tuturor lucrurilor din natură

Mărturia oamenilor de știință

Dovada marii arte

Mărturia fermierilor

Mărturiile experiențelor cu animalele

Dovada satisfacerii nevoilor noastre

Dovezile sateliților artificiali

Dovada din industria automatizată

Dovada rugăciunilor ascultate

Argumentul despre necesitatea unui spirit etern

Dovada existenței răului

Argumentul pornind de la convingerea unei persoane

Argumentul din imposibilitatea dovedirii contrariului

Notă de H. Koch.

Mai jos veți găsi gândurile ușor prescurtate ale pastorului romano-german R. Wurmbrand. O atenție deosebită este acordată punctelor de vedere ale ateilor. 2007. – Am repostat această contribuție deoarece ateismul câștigă teren în prezent. Sublinierile îmi aparțin și mie. Horst Koch, Herborn, aprilie 2020

Partea I:

Părerile despre Dumnezeu sunt diferite.

Un om sărac a primit un ceas cadou, primul pe care l-a avut vreodată. A fost foarte mândru de el până când, într-o zi, bucuria i-a dispărut când și-a dat seama că nu arăta ora corectă.

A dus acele la ceasornicar pentru a le repara. „Dar am nevoie de tot ceasul!”, a spus ceasornicarul.

Săracul om a răspuns furios: „Vrei doar tot ceasul, ca să poți cere mai mult pentru reparație. Ceasul este perfect în regulă. Doar acele trebuie reparate.”

Și în viață, nicio problemă nu poate fi rezolvată izolat, fără a aborda întregul. În medicină, aceasta se numește „abordare holistică” sau „psihosomatică” – înțelegerea faptului că trupul, sufletul și spiritul sunt toate afectate în cazuri de boală sau disconfort. Un medic bun nu tratează ulcerul, ci cauza acestuia. În mod similar, rezolvarea problemelor sociale trebuie să implice întreaga persoană, altfel eșecul este practic garantat.

Nimeni nu este o insulă, izolată de familie, societate sau univers. Sentimentul de apartenență la cineva sau la ceva nu este doar esențial pentru bunăstare, ci este un fapt incontestabil al existenței.

Întrebarea este: cui aparținem?

Există o ființă superioară, cineva care stă deasupra noastră?

Există poate un Dumnezeu căruia îi aparținem?

Vrem să abordăm această întrebare sine ira et studio, fără a favoriza nici punctul de vedere religios, nici cel ateu. Orice examinare unilaterală a unei probleme este periculoasă. Doar cei care aud ambele părți văd clar. O persoană unilaterală rămâne în întuneric.

Lenin a spus odată: „Pentru a înțelege cu adevărat o problemă, trebuie să luăm în considerare și să studiem toate aspectele și conexiunile ei. Nu vom putea niciodată realiza acest lucru complet, dar efortul de a cântări toate aspectele ei ne protejează de eroare și înșelăciune.”

Prin urmare, este greșit și antileninist ca țările comuniste să permită doar cărți ateiste ca material de lectură. În alte țări, atât cărțile religioase, cât și cele antireligioase sunt disponibile gratuit.

O broască dintr-o fântână a spus: „Cerul nu este mai mare decât deschiderea fântânii.” Modul corect de a spune ar fi fost: „Partea din cer pe care o văd este la fel de mare ca deschiderea fântânii.”

Cerul, așa cum îl văd ateii din perspectiva lor limitată, nu conține niciun Dumnezeu, la fel cum cerul unor credincioși cu vederi înguste nu oferă nicio înțelegere pentru punctul de vedere al ateilor. Cu toate acestea, chiar și în lumea naturală, cerul este mult mai vast decât mica secțiune pe care o vedem.

Prin urmare, dorim să ne lărgim perspectiva și să discutăm despre credința în Dumnezeu versus ateism la un nivel diferit de înțelepciunea convențională a secolelor trecute.

Scriitorul italian Dino Buzzati povestește următoarea legendă: Iblis, Îngerul Morții, i-a apărut lui Einstein în timp ce acesta lucra la teoria relativității sale și i-a spus: „Timpul tău s-a terminat. Trebuie să mă urmezi în lumea cealaltă.” Einstein a cerut o perioadă de grație de o lună pentru a-și finaliza munca. Perioada de grație i-a fost acordată. După ce a trecut luna, Einstein a cerut încă una.

În cele din urmă, și-a terminat munca și, fidel înțelegerii, s-a dus în parc într-o noapte de decembrie pentru a-l întâlni pe Îngerul Morții. Einstein, care nu avea nicio ambiție personală pentru succes, faimă sau bani, era mulțumit că servise știința.

Iblis l-a întrebat: „Ți-ai terminat munca?” – „Da.”

„Atunci poți rămâne. Nu mă mai interesează nimic în tine. Te-am speriat cu ideea morții iminente ca să lucrezi mai repede. Sunt mesagerul diavolului. Știu că ai lucrat cu o inimă curată. Dar, pe baza a ceea ce ai descoperit, vor fi dezvoltate rachete și sateliți ucigași pentru a distruge Pământul și locuitorii săi. Promovăm dezvoltarea unei pseudoștiințe care nu se concentrează doar pe adevăr și iubire, ci și pe lucrările răului. «Doar repede, repede» este motto-ul nostru.”

Diavolul nu vrea să petrecem mult timp gândindu-ne. El are o aversiune față de adâncuri. „Nu ne trimite în adâncuri”, l-au implorat diavolii pe Isus (Luca 8:31).

Prin aceasta, ei sunt foarte diferiți de Dumnezeu, care evită superficialitatea și nu se teme de adâncuri (Psalmul 18:11).

„Repede, repede!”, îl îndeamnă diavolul. „Zidiți case, cetăți, state, imperii, instituții culturale, științifice și politice, biserici și misiuni! Faceți lucruri mărețe și faceți-le repede! Nu vă pierdeți timpul cu reglaje fine sau detalii! Căci în felul acesta, mă puteți ajuta să aprind focul, holocaustul cosmic, amurgul zeilor, în care nimic nu va rămâne din creația lui Dumnezeu.

Armata noastră demonică va fi singura supraviețuitoare, iar apoi Dumnezeu va trebui să ne primească înapoi și să facă pace cu noi în termenii noștri” (Buzzati).

Această carte este pentru cei care nu se grăbesc și care, înainte de a construi o casă sau de a lupta într-o bătălie, se așază mai întâi, calculează costurile și se gândesc la consecințele finale ale a ceea ce fac, exact așa cum a învățat Isus (Luca 14:28, 31).

Ani de zile am stat singur, aproape imobilizat de lanțuri grele, într-o celulă foarte mică, fără cărți sau hârtii și niciodată neputând vorbi cu nimeni. Nu puteam decât să gândesc. Nu puteam decât să încerc să pătrund în adâncuri. – Stai nemișcat și ascultă!

Unii cred în Dumnezeu, alții nu. Unii le spun altora să creadă sau să nu creadă. Unii merg chiar mai departe: încearcă să-i forțeze pe alții să creadă sau să nu creadă. În Iran, Khomeini a ucis oameni pentru că nu credeau în Dumnezeu; în Rusia, oamenii au fost uciși de comuniști pentru că credeau în Dumnezeu.

Prin urmare, nu vă așteptați la o soluție simplă la întrebarea dacă Dumnezeu există sau nu. Dacă ar fi existat o soluție simplă, această întrebare ar fi fost rezolvată de mult.

Disputa este despre un cuvânt, cuvântul „Dumnezeu”, deși există un consens în ceea ce privește conceptul de „Dumnezeu”.

Cuvântul ebraic „cuvânt” nu există. În schimb, se folosește cuvântul „Davar” , care înseamnă „lucrul real” sau „motivul ”. – Limbajul nostru nu este conceput pentru a transmite realitatea sau pentru a descoperi motive. Prin urmare, cuvintele noastre sunt vase fragile care se scufundă adesea în adâncurile neînțelegerilor și dezacordurilor. Cuvintele înțelepte ies la iveală din tăcerea profundă.

Realitatea transcende disputele. Realitatea transcende chiar și pozițiile pro sau contra adevărului. Dacă cineva este Dumnezeu, El se poate apăra.

Chiar și cei care vorbesc în numele lui Dumnezeu vorbesc adesea prea mult. Nu observă când, vorbind despre Dumnezeu, încep să vorbească despre atributele Sale. Atribute! Cuvântul latin „atribuire” înseamnă: a atribui ceva cuiva. Însuși cuvântul arată deja că nu vorbește despre Dumnezeu așa cum este El în Sine. Dacă El există, atunci El este cu siguranță doar așa cum este (Exodul 3:14), și nu așa cum gândim și spunem noi.

Există un adevăr ultim. – Nu ar fi, așadar, sincer din partea noastră să căutăm un adevăr ultim mai bun decât acela că nu există un adevăr ultim?

Dacă ar fi întrebat dacă Dumnezeu există, ateul ar răspunde: „O persoană rațională crede doar în ceea ce vede”.

Dacă i-ai cere ateului o explicație mai detaliată, fără îndoială și-ar modifica oarecum afirmația. Se pare că și el crede în soare, chiar și atunci când nu strălucește; în dragoste, chiar și atunci când nu o simte; sau în propriul intelect, pe care nu-l poate vedea. El crede în afirmațiile oamenilor de știință despre galaxii sau microparticule, precum și în explicațiile istoricilor asupra evenimentelor trecute.

Examinează-ți singur dacă este o anumită antipatie cea care te face să respingi existența lui Dumnezeu. Lucruri teribile s-au făcut în numele lui Dumnezeu și au fost scrise mari nebunii ca presupusa Lui revelație. „Dumnezeu” este într-adevăr un cuvânt uman, pătat. În numele Său, statui de monștri au fost declarate sfinte. În numele Său, s-au purtat războaie religioase, adesea cele mai înverșunate. Inchizițiile au fost conduse în numele Său. Soldații din național-socialism purtau catarame de curea inscripționate cu „Dumnezeu cu noi”.

Din acest motiv, credincioșii nu apelează niciodată la nimeni prin cuvântul „Dumnezeu”, ci mai degrabă la realitatea numită „Dumnezeu”. Este important să se facă distincția atentă între nume și realitate. Cei care nu pot distinge bine nu pot gândi bine.

Opiniile despre Dumnezeu variază foarte mult.

Unii cred în Dumnezeu doar ca „marele arhitect al universului”. Aceasta este o noțiune neutră. Toată lumea are dreptate: evrei, creștini, musulmani, budiști. Unii nu au nicio dogmă. Nu numai că le lipsește adevărul, dar refuză cu hotărâre să-l posede.

Lessing a scris: „Dacă Dumnezeu ar ține tot adevărul în mâna sa dreaptă și imboldul pur și mereu activ către adevăr în stânga sa, deși cu avertismentul că m-ar înșela mereu și veșnic, și dacă mi-ar spune: «Alege!», aș cădea cu umilință în mâna lui stângă și aș spune: «Tată, dă-mi-l! Adevărul pur îți aparține numai Ție.»” (GE Lessing, răspuns, 1977, Opere complete; V, 100)

Fiecare persoană normală vrea să știe exact care alimente sunt bune pentru ea și care sunt otrăvitoare, care medicamente îi vindecă bolile și care le agravează. În matematică și știință, vrem să știm adevărul. Cât despre religie, unii declară: „Nu o vrem. Nicio dogmă, asta înseamnă niciun adevăr absolut în materie de religie!” Ei cred doar în marele arhitect al universului, care evident nu este suficient de măreț pentru a se imagina pe sine.

Există un adevăr ultim . – Nu ar fi, prin urmare, sincer din partea noastră să căutăm un adevăr ultim mai bun decât acela că nu există un adevăr ultim?

Dacă ar fi întrebat dacă Dumnezeu există, ateul ar răspunde: „O persoană rațională crede doar în ceea ce vede”.

Dacă i-ar fi cerut ateului o explicație mai precisă, acesta și-ar modifica, fără îndoială, oarecum afirmația. Se pare că și el crede în soare, chiar și atunci când nu strălucește; în dragoste, chiar și atunci când nu o simte; sau în propriul său intelect, pe care nu-l poate vedea. El crede în afirmațiile oamenilor de știință despre galaxii sau microparticule, precum și în explicațiile istoricilor asupra evenimentelor trecute. Apoi s-ar corecta: „O persoană rezonabilă crede doar în ceea ce ea sau alții pot vedea…”

Credinciosul ar putea spune atunci: „Suntem în aceeași situație. Puțini pot pretinde că sunt sfinți sau că au o inimă curată, ceea ce este o condiție prealabilă pentru a-L vedea pe Dumnezeu. Totuși, unii L-au văzut pe Dumnezeu. Profeții din vechime spun că L-au văzut pe Dumnezeu. Isus a spus că a venit de la Dumnezeu. Prin urmare, putem crede.”

Știu că pământul Tibetului există, chiar dacă nu l-am văzut încă. Știu că unii oameni sunt foarte buni, chiar dacă numai din auzite: eu cred că Dumnezeul meu există, chiar dacă eu însumi nu L-am văzut niciodată…

Noaptea vedem multe stele pe cer; totuși, ele dispar din vederea noastră imediat ce răsare soarele. Putem afirma că nu există stele pe cer în timpul zilei?

Dacă nu-L putem vedea pe Dumnezeu, poate că trecem prin noaptea ignoranței în această privință. Este prematur să afirmăm că El nu există.

Examinează-ți singur dacă este o anumită antipatie cea care te face să respingi existența lui Dumnezeu. Lucruri teribile s-au făcut în numele lui Dumnezeu și s-au predicat sau scris mari nebunii ca presupusa Lui revelație. „Dumnezeu” este cu adevărat un cuvânt uman, pătat. În numele Său, statui de monștri au fost declarate sfinte. În numele Său, s-au purtat războaie religioase, adesea cele mai înverșunate. Inchizițiile au fost conduse în numele Său. Soldații din național-socialism purtau catarame de curea inscripționate cu „Dumnezeu cu noi”.

Există adevăr. Există adevărul despre adevăr, care, pentru a fi înțeles de oameni și pentru a contracara neadevărul, este adaptat, modificat și atenuat. Apoi, există prezentarea adevărului despre adevăr într-o formă ușor de înțeles la diferite niveluri, astfel încât să poată fi înțeles de copii, ignoranți, oameni obișnuiți și genii. Toate acestea devin adevăr despre adevăr despre adevăr. A-l numi pur și simplu „adevăr” este o denumire improprie. Doar adevărul este adevăr, nu adaptarea sa sau învelișul lingvistic uman.

Cine poate înțelege adevărul? Cine știe suficient despre el pentru a-l nega? El transcende punctele noastre de vedere și speculațiile.

Platon a scris: „O persoană trebuie să petreacă șapte ani cercetând în liniște pentru a afla adevărul, dar îi ia paisprezece ani pentru a învăța cum să-l comunice aproapelui său.”

Nu știu de ce a ales Platon numărul paisprezece.

După ce am ispășit paisprezece ani dintr-o pedeapsă de douăzeci și cinci de ani, am fost eliberat pe neașteptate din închisoare. A fost oare pentru că îmi învățasem lecția și acum știam cum să propovăduiesc adevărul?

Dumnezeu este adevăr. Isus a spus: „Eu sunt adevărul”. Biblia este, de asemenea, adevăr și vorbește despre frumusețea sfințeniei lui Dumnezeu. Oamenii pioși numesc biserica stâlpul adevărului.

După paisprezece ani de închisoare, voi fi capabil să transmit acest adevăr într-un mod atrăgător și convingător?

Dumnezeu este Dumnezeu. Prin termenul „Dumnezeu” înțelegem o persoană sau o putere omnipotentă care guvernează universul și este obiectul gândurilor și sentimentelor noastre pozitive sau negative. Eu sunt subiectul, El este obiectul.

Când mă gândesc la el în felul acesta, apar mari contradicții.

Dacă El este atotputernic și milostiv, de ce nu previne cutremurele, uraganele, războaiele, vărsarea de sânge, sărăcia și păcatul?

Dacă are puterea de a evita dezastrele și totuși nu o face, nu are nicio scuză.

Mulți evrei spun: „Am crezut până când milioane dintre noi am fost gazați de Hitler. Să-L las pe Dumnezeu să aleagă un alt popor acum!”

Dumnezeu nu are scuze. Poate că nici nu are nevoie de una. Își cere oare un olar scuze lutului pentru ceea ce modelează din el; pentru că pune ceea ce a modelat în cuptorul aprins, astfel încât să se întărească?

Puterea lui Dumnezeu este într-adevăr de un cu totul alt fel. Există multe feluri de putere: nucleară, atomică, calorică, electrică, mecanică, spirituală.

Dumnezeu este spirit. Prin urmare, puterea Sa trebuie să fie de natură spirituală. Această energie diferă de alte forme de energie prin faptul că nu exercită nicio constrângere. Nu este o cauză constrângătoare care trebuie să producă un efect specific.

Poate că El este atotputernic prin capacitatea Sa de a convinge, de a învăța, de a persuada, de a da exemple – o putere folosită de educatori, pastori și scriitori. Dumnezeu nu-i obligă pe oameni să fie buni, ci Își demonstrează omnipotența devenind un copil mic într-o iesle, un predicator itinerant care inspiră dragoste sau ură, un om răstignit printre tâlhari care îndură totul cu dragoste. Și datorită sacrificiului Său suprem, El are puterea de a câștiga mulți oameni din multe țări la dragoste și bunătate.

Dumnezeu nu este un fel de supraom care apare mereu ca un deus ex machina pentru a-i salva pe oamenii aflați în nevoie. Mai degrabă, El este o ființă atotputernică, senină, veselă și răbdătoare, care îi convinge pe oameni să accepte chiar aceste calități din mâna Sa generoasă.

A venit un moment când El a rostit un cuvânt și haosul primordial a devenit un univers ordonat. El a insuflat viață într-o așa-numită figurină de lut, iar aceasta a devenit un suflet viu…

El are puterea să ajungă la oameni, să le vorbească, să-i convingă, să-i schimbe și să-i facă fericiți pentru toată veșnicia.

Isus, Dumnezeu întrupat, în ciuda întregii Sale puteri în cer și pe pământ, nu a vrut să schimbe circumstanțele exterioare și nici nu a vrut să evite o moarte foarte dureroasă pe cruce. Dimpotrivă, acceptându-Și soarta cu dragoste și iertare, El a arătat că nu trebuie să ne temem de moarte. Odată ce această frică este depășită, viața însăși devine mai bogată, așa cum le-a promis celor care Îl urmează.

Este un mare dezavantaj să nu-L cunoaștem pe Dumnezeu, dar un dezavantaj și mai mare este să tragem concluzii greșite din greșeala noastră.

Într-un fel, întreaga viață este un joc de noroc, deoarece noi, ca ființe umane, nu putem prezice viitorul. Nu știu dacă mariajul la care mă gândesc mă va face fericit și nu știu dacă aș fi mai fericit dacă aș rămâne singur. Nu știu ce-mi va aduce cariera pe care am ales-o. Nu știu sigur dacă mâncarea pe care tocmai am mâncat-o îmi va fi de acord: dar cu toții luăm decizii bazate pe presupuneri.

Să procedăm în mod similar și în ceea ce privește existența lui Dumnezeu.

Să ne „jucăm”, așa cum sugerează Blaise Pascal . El spune de fapt: „Dacă îmi pun încrederea în Dumnezeu și El nu există, nu pierd nimic în afară de plăcerile păcătoase la care trebuie să renunț, care sunt oricum dăunătoare. Dar dacă El există, oh, atunci am dobândit bucuria veșnică.”

Încă din 1912, Lenin scria într-o scrisoare către Gorki : „Milioane de acte de violență, boli și epidemii sunt mai puțin periculoase decât cel mai mic gând la un zeu… Dumnezeu este dușmanul personal al societății comuniste.”

Lenin a mai scris: „Religia este un fel de vodcă spirituală în care sclavii capitalului își îneacă caracteristicile umane și respectul pentru orice viață umană demnă.” Unii oameni gândesc ca el; alții, dimpotrivă, cred în Dumnezeu.

Poate că te îndoiești de existența lui Dumnezeu, dar următoarea poveste evreiască cu siguranță există:

Un rabin i-a pus unui bărbat din comunitatea sa următoarea întrebare: „Doi bărbați intră într-o casă prin horn. Unul dintre ei este murdar, celălalt curat. Care dintre ei se spală?”

Evreul răspunde: „Fără îndoială, cel murdar.”

„Nu”, spune rabinul. „Din moment ce omul murdar vede că celălalt este curat, presupune că și el este curat. Omul curat, care vede murdăria de pe celălalt, crede că este murdar și se spală.”

„Acum am o a doua întrebare”, a continuat rabinul. „Doi bărbați intră într-o casă prin coș. Unul dintre ei este murdar, celălalt curat. Care dintre ei se spală?”

Evreul răspunde: „Acum știu: cea curată”.

„Nu”, a spus rabinul. „Omul curat își examinează mâinile și hainele și vede că sunt curate. De ce ar trebui să se spele? Celălalt om vede că este murdar peste tot și de aceea se spală.”

Rabinul pune o a treia întrebare: „Doi bărbați intră într-o casă prin horn. Unul este curat, celălalt murdar. Care se spală?” Disperat, evreul răspunde: „Amândoi!”

„Greșit”, a răspuns rabinul. „Dacă doi oameni coboară pe un horn, cum poate unul să rămână curat? Nu ți-ai dat seama că întrebarea este o prostie?”

Fiecare întrebare umană despre Dumnezeu este o prostie. Dacă nu ar exista un Creator inteligent, nu ar exista nicio ființă inteligentă care să pună întrebări sau să nege existența acelui Creator inteligent. Dumnezeu pur și simplu există. Chiar și afirmarea existenței Sale este o condescendență față de absurditatea gândirii obișnuite.

Vorbesc despre Dumnezeu. Dacă există un Dumnezeu și eu sunt creatura Lui, aceasta este pură îndrăzneală. El este un spirit etern, în timp ce eu sunt o ființă umană din carne și oase. El este etern, în timp ce eu sunt muritor.

Pe de altă parte, dacă nu există Dumnezeu, eu sunt produsul întâlnirii aleatorii a moleculelor. Care este probabilitatea ca acest produs aleatoriu să cunoască adevărul?

Dacă ateismul este corect, dacă nu există un Dumnezeu etern și nici viață veșnică, dacă am apărut ca urmare a mișcărilor aleatorii ale moleculelor de materie care există doar din întâmplare, dacă moartea înseamnă sfârșitul atât pentru necredincios, cât și pentru credincios, dacă în cele din urmă nu doar întreaga umanitate, ci și pământul și întregul univers se vor „pierde” într-un proces numit entropie, atunci totul este lipsit de sens.

Întreaga poveste se va sfârși fără a rămâne vreun suflet căruia să-i pese de ce s-a întâmplat cu omenirea în scurta perioadă de timp în care a existat.

Dacă Dumnezeu există, nu are nevoie de apărare. Dacă nu există, pe cine atac eu? O născocire a imaginației? De ce nu punem la îndoială alte basme?

Atacând credința în Dumnezeu, ateismul își face singur un deserviciu.

Un țăran rus a fost întrebat: „Crezi în Dumnezeu?” El a răspuns: „Da, desigur”.

„De ce crezi în El? L-ai văzut vreodată?” „

Nu, dar nici eu n-am văzut niciodată un japonez. Cred însă că japonezii există, pentru că armata noastră a purtat război împotriva lor. Și cred în Dumnezeu pentru că guvernul nostru duce un război atât de crâncen împotriva Lui. Lupti împotriva unei ființe inexistente?”

Știu că este o îndrăzneală din partea mea să scriu despre acest subiect. Totuși, deși abordez condeiul cu trepidație, cred că aproape cincizeci de ani de studiu și meditație asupra acestui subiect mă împuternicesc să sper că pot aduce o contribuție nu în întregime nesemnificativă, chiar dacă mică, în acest domeniu.

Ceea ce scriu este doar pentru oamenii care aspiră la cunoaștere, care preferă lumina adevărului întunericului ignoranței.

Unii cred că existența lui Dumnezeu este doar o chestiune etică: avem nevoie de conceptul de Dumnezeu, deoarece fără el, moralitatea se prăbușește.

Dostoievski a spus deja în „Frații Karamazov” : „Dacă nu există Dumnezeu, totul este permis.” Prin urmare, ar fi probabil de dorit să-L inventăm pe Dumnezeu dacă El nu ar exista, astfel încât societatea să poată funcționa și supraviețui.

„Nu este așa”, răspunde Isus în mod surprinzător. „Dacă nu este Dumnezeu și nu este cer, să știe toată lumea că în casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus.” (Ioan 14:2)

Există Dumnezeu sau nu?

Nimeni nu știe de ce a avut loc creația și de ce universul este alcătuit atât din materie, cât și din spirit.

Atât ateii , cât și credincioșii nu știu răspunsul la multe întrebări.

Creștinii cred că la sfârșitul istoriei va străluci o lumină, luminând tot ce a trecut. Dar calea de urmat este dificilă, iar răspunsul se află departe, în depărtare. Întunericul de astăzi dă naștere ateismului nu numai în țările comuniste, ci și în multe părți ale lumii occidentale.

Dacă Sfintele Scripturi spun că Dumnezeu a făcut ca Iona să fie înghițit de un pește (Iona 2:1), ar fi putut El oare să pregătească și acest mare potop de ateism care înghite atâția oameni?

În parabola fiului risipitor, Isus povestește despre un tânăr care s-a abătut de la calea cea dreaptă și apoi s-a întors la casa tatălui său. Tatăl, plin de bucurie, a chemat niște muzicieni și a dat un ospăț. Când fratele mai mare al fiului risipitor s-a întors acasă de la serviciu și a auzit muzica, a întrebat care a fost motivul. Muzica se auzea rar în casa tatălui său.

Muzica este rară chiar și în casa Tatălui nostru. Cei care Îi sunt credincioși gem sub crucea lor grea. Putem să învinovățim pe cineva care evită calea marii suferințe și preferă calea fericirii și a bucuriei?

Dar nu doar Dumnezeu este greu de înțeles. Întreaga realitate este de neînțeles. Un atom este un mister, la fel ca o plantă, o persoană, un talent…

Ateismul are motivele sale întemeiate. Dar oamenii dezvoltă multe modalități de a aborda realitatea. Probabil că și religia are câteva motive întemeiate. Nu vrei să le iei în considerare?

Jonathan Swift a scris: „Este inutil să încerci să scoți o persoană din ceva la care nu s-a gândit niciodată prin intermediul argumentelor logice.” Prin urmare, nu voi răspunde la niciunul dintre argumentele ateiste enumerate mai sus.

Sunt ca vulpea din fabula lui Esop care, privind strugurii la care nu ajunge, trage concluzia: „Trebuie să fie acri. Nu-i vreau deloc”.

Așadar, voi spune pur și simplu că Dumnezeu există. Trebuie să repetăm acest lucru din cauza sărăciei limbajului uman, deși recunoaștem că este o tautologie să spui „Dumnezeu există”. Cuvântul „Dumnezeu” conține deja conceptul de „existență”.

După toate acestea, îi îndemnăm pe atei să lase deoparte egourile lor meschine dacă doresc să recunoască adevărul. Sinele nu are ce căuta în căutarea adevărului.

Disperăm atunci când ne limităm existența în închisoarea strâmtă percepută de simțurile noastre și înțeleasă doar de intelectul nostru. Cu timpul, nu numai că ne îndoim de posibilitatea unei alte vieți, dar nici măcar nu o mai dorim, asemenea unei persoane aflate în greva foamei care își pierde orice senzație de foame după primele cinci sau șase zile.

Avem siguranța că există o altă viață pentru că există un Dumnezeu care o poate acorda.

Creștinii știu că Dumnezeu rămâne ascuns, chiar dacă S-a revelat în Biblie. Cuvântul latin „revelatio” are două înțelesuri: revelație și redescoperire. Creștinii știu despre slava care este ascunsă în spatele vălului.

Lacheii sunt adesea mai bine îmbrăcați decât prinții. Pentru majoritatea oamenilor, ceea ce este real și tangibil este mai atrăgător decât un zeu invizibil. Astfel, a apărut idolatria. Dar nu vrem să ne lăsăm seduși de aparențe, oricât de izbitoare sau frumoase ar fi. Îl căutăm pe cel invizibil care a împodobit vizibilul cu atâta splendoare.

Suntem recunoscători pentru puținul pe care îl putem ști despre El, chiar dacă suntem de acord cu Sfântul Bonaventura, care spunea: „Nu putem ști despre Dumnezeu decât ceea ce nu este El și nu ceea ce este”.

Alți gânditori au ajuns la aceeași concluzie. Nicolae din Cusa spunea: „Mintea știe că nu te cunoaște pentru că știe că nu poți fi cunoscut, întrucât necunoscutul nu poate fi cunoscut, invizibilul nu poate fi văzut și inaccesibilul nu poate fi atins.” Și mai departe: „Dacă cineva ar dezvolta un concept prin care să poți fi înțeles, aș ști că acest concept nu este despre tine, căci fiecare concept se termină la zidul Paradisului… La fel, dacă cineva ar spune că te înțelege și ar oferi o modalitate de a te înțelege, acea persoană este încă departe de tine… deoarece ești absolut deasupra tuturor ideilor pe care o persoană le poate avea.”

Goethe a spus: „Nu se poate vorbi despre cel mai înalt.”

Tersteegen a scris: „Un Dumnezeu care este înțeles nu este un Dumnezeu. Nu trebuie să oferi explicații despre El care par atât de plauzibile ca și cum ai vrea să alungi misterul care Îl înconjoară.”

Și Pascal : „Dacă ateii ar afla mai întâi despre religia căreia îi sunt aduși împotriva ei înainte de a se opune! Religia noastră nu se laudă că are o viziune clară asupra lui Dumnezeu, că Îl vede fără văl. Dimpotrivă, spunem că oamenii sunt în întuneric și departe de Dumnezeu, că El este ascuns de cunoașterea noastră și că până și numele pe care îl are în Sfânta Scriptură îl ascunde pe Dumnezeu.”

Deși nicio ființă umană nu L-a văzut pe Dumnezeu, totul este de la El, pentru El și în El.

Însă faptul că o ființă nu acționează conform rațiunii noastre nu dovedește că este inexistentă. Sfântul Pavel scrie cu îndrăzneală despre nebunia lui Dumnezeu, dar știe că El există și Îl iubește așa cum este.

El este mereu prezent, chiar și atunci când mulți dintre copiii Săi mor îngrozitor. Creștinii Îi rămân credincioși, chiar și atunci când El pare să-i abandoneze. Iov spune: „Chiar dacă mă va ucide, mă voi încrede în El. Știu că Mântuitorul meu trăiește.”

El știa că este mai bine să ai un Dumnezeu iubit decât unul neiubit. Fiecare ființă răspunde mai bine la iubire, cu atât mai mult la Dumnezeu, care este iubire.

Creștinii nu Îl iubesc pe Dumnezeu pentru ceea ce pot primi de la El – succes, talent sau sănătate. Ei Îl iubesc așa cum este.

Există doar patru soluții la întrebarea originii universului:

Soluția budistă este că universul este o iluzie. Dar aceasta nu răspunde la întrebarea cine a creat iluzia. Cum a apărut ea? Cum se face că există o minte care nutrește această iluzie și – ceea ce este un miracol și mai mare – că există o minte suficient de mare pentru a recunoaște că universul este iluzoriu?

Ideea că universul a apărut spontan din nimic. Dar un neant care dă naștere unei lumi nu este neant.

Universul a existat dintotdeauna. Dar asta ar contrazice a doua lege a termodinamicii. Un astfel de univers s-ar fi deteriorat din cauza creșterii entropiei, iar totul ar avea aceeași temperatură scăzută, deoarece raportul dintre energia indisponibilă și cea disponibilă crește constant.

Universul a fost creat. Există un Dumnezeu și, la porunca Lui, a luat ființă ceea ce astronomilor le place să numească „Big Bang”, prin care materia, energia, spațiul, timpul și însăși legile fizicii au fost aduse în existență.

Acum știm că universul nu a existat dintotdeauna. Se recunoaște că a avut un început și va avea un sfârșit. Cum a apărut, așadar?

Poate exista o harpă fără un creator, darămite o pasăre care ciripește?

Oamenii de știință consideră acum că este probabil să reușească în curând să producă sintetic un virus. Ei cred că vor putea crea viață din particule neînsuflețite în acest fel.

Această afirmație, însă, este incorectă. Pentru a crea viață sintetic, au nevoie de obiecte materiale, cunoștințe de chimie și fizică și creativitate umană. Fără aceasta din urmă, nimic nu s-ar putea realiza. Cărămizile singure nu fac o casă. Mai întâi, este nevoie de un arhitect și de un plan.

Darwinismul nu poate explica evoluția. Ce contribuție aduce muzica magnifică la evoluție? Oamenii pot trăi fără ea.

Cum au apărut canarul, ciocârlia și privighetoarea? În natură, precum și în viața umană, devine clar că energia este cheltuită și pe lucruri care nu sunt necesare pentru supraviețuirea biologică.

Conform darwinismului, limbajul uman este rezultatul unor mutații aleatorii. Cu toate acestea, pentru ca o persoană să vorbească, trebuie să aibă loc simultan schimbări majore la nivelul creierului, gâtului, maxilarului, gurii și limbii. Care este probabilitatea unei astfel de convergențe aleatorii?

George Gallup, decanul sondorilor americani, a scris că poate dovedi statistic existența lui Dumnezeu.

Să luăm, de exemplu, corpul uman cu vasele sale de sânge, care au mii de kilometri lungime. Ar susține cineva că rețeaua rutieră a Statelor Unite a apărut spontan? Vasele de sânge umane, cu funcțiile lor ordonate, sunt mult mai complexe. Afirmația că această rețea corporală – ca să nu mai vorbim de alte sisteme umane – ar fi putut apărea doar din întâmplare este o monstruozitate statistică.

Dumnezeu este revelat în natură și în viață nu mai puțin glorios decât în Biblie.

Energiile, materia și legile din sfera cerească sunt aceleași ca cele de pe planeta noastră. Experimentele efectuate pe Pământ oferă informații despre stele. Dumnezeu a creat un univers pe care îl putem înțelege dacă suntem dispuși să-l înțelegem.

Einstein a spus: „Cel mai de neînțeles lucru despre univers este că este inteligibil.”

În discursul său de acceptare a Premiului Nobel din 1969, Max Delbruck a spus : „Adevărul, copii, este că toți jucăm un rol într-un joc de-a marionetele, de-a păpușile. Cel mai important lucru într-un astfel de joc este să nu pierdem din vedere ideea autorului.”

Pascal a afirmat corect în „Gânduri” : „Natura prezintă anumite perfecțiuni pentru a arăta că este chipul lui Dumnezeu și defecte pentru a arăta că este doar chipul Lui. Natura este astfel constituită încât dezvăluie pretutindeni un Dumnezeu pierdut.”

Să-L căutăm, așadar, pe marele Dumnezeu pe care l-am pierdut, care a creat un univers din nimic. Căci este semnificativ faptul că universul vorbește nu doar despre Creatorul său, ci și despre nimicul din care a fost creat.

Și tu îl poți descoperi pe Dumnezeu.

Dumnezeu a creat o lume neterminată pentru ca noi să putem împărtăși bucuria creației. El a creat râuri; trebuie să construim poduri peste ele. El ne-a oferit păduri, materii prime, produse neterminate – toate mijloacele imaginabile pentru a îmbunătăți ceea ce El ne-a dat.

Cu toate acestea, omenirea poate doar rearanja și remodela. Nu poate crea …

Dacă această lume ar proveni exclusiv din materie și ar fi fost adusă în existență de acele forțe inerente acelei materii, lipsite de orice sens, atunci ar trebui să spunem că totul s-a întâmplat și continuă să se întâmple din întâmplare. Dar vedem în această lume o ordine care nu ar fi putut apărea sau fi menținută cu o asemenea frumusețe și permanență decât de către un intelect care posedă o înțelepciune infinită.

Vedem soarele trasându-și continuu calea – an după an.

Vedem animalele care își produc mereu propria specie.

Vedem pomii care rodesc mereu aceleași fructe, mereu în același anotimp.

Cine ar putea crede vreodată că întâmplarea, care nu posedă nicio pricepere, ar fi putut crea această lume și să mențină o astfel de ordine fixă în cadrul ei? Pentru păstrarea acesteia a fost nevoie, și încă mai este nevoie, de o mare inteligență.

Cei care îl neagă pe Dumnezeu ar putea răspunde că întreaga această ordine este opera naturii. Răspunsul la aceasta este fie că natura nu posedă intelect – și repet, că o natură fără intelect nu ar fi putut niciodată să producă această lume, a cărei proiectare necesita cea mai înaltă inteligență – fie că natura despre care vorbesc posedă o inteligență pură, perfectă – iar eu răspund că o astfel de natură este tocmai acel Dumnezeu care a creat lumea și căruia Îl venerăm.

Adevăratul Dumnezeu este cel care a inspirat cele mai mari opere de artă și literatură. Ce ar fi fost Dante, Michelangelo, Rafael și Bach dacă nu ar fi existat un Dumnezeu care să le inspire cele mai mari realizări și să binecuvânteze operele create spre slava numelui său?

Credința nu necesită dovezi. Credința este dovada existenței lui Dumnezeu. Nu există altă modalitate de a explica de ce oamenii care trăiesc într-o lume rea cred într-un Dumnezeu bun.

Credința, la fel ca dragostea, nu necesită cunoaștere verificabilă. Romeo nu are nevoie de nicio dovadă că Julieta îi satisface dorința. Julieta însăși întruchipează dovada.

Deoarece ochiul uman are limitări, știința a căutat noi modalități de a vedea. Acuitatea vizuală a fost îmbunătățită prin lupe, raze X, microscoape electronice și tomografie asistată de computer. Astăzi, asistăm la o explozie de noi dispozitive de vedere, multe dintre ele fiind înțelese doar de tehnicieni. Cu ajutorul lor, vedem realități care depășesc capacitățile ochiului uman.

Credința este pur și simplu o altă modalitate de a vedea mai departe decât poate vedea ochiul uman. Prin credință, cineva vede lumea lui Dumnezeu.

Pur și simplu crede în Dumnezeu, fără a lăsa logica și știința să pună întrebări erudite. Nu vei regreta niciodată.

…Dar permiteți-mi să vă pun o singură întrebare: eu însumi cunosc nenumărați atei care, pe patul de moarte, au regretat că nu au crezut și s-au pocăit. În ultimul moment, au strigat: Dumnezeu! Sau Isus! Sau Maria! Sau Mahomed! Dar vă puteți imagina un creștin pe moarte regretând că a fost credincios și implorând: Darwin! … Marx! … Voltaire! … vino și eliberează-mă de credința mea?

Ființele umane sunt ghidate de propriile gânduri. Dar pe care dintre ele ar trebui să se bazeze? Ca orice altceva, capacitatea de gândire are suișuri și coborâșuri. Uneori suntem pe vârful lumii, alteori la fundul prăpastiei sau pur și simplu nebuni. Trebuie să avem încredere în gândurile noastre atunci când sunt la apogeu. Acesta este cazul – filosoful Jaspers îl numește „situații limită” – când sufletul este captivat de vederea a ceva frumos sau caută urgent răspunsuri într-un moment de mare pericol, cum ar fi atunci când trece într-o lume necunoscută. Atunci mintea lucrează cu cea mai mare sârguință. În acest moment, nu există atei.

Când o persoană vede moartea apropiindu-se, este cuprinsă de venerație. Intră în marele mister. Credincioșii nu își renunță la credința lor în acest moment, dar ateii își abandonează adesea necredința, deoarece a crede este lucrul corect de făcut.

Cred că Dumnezeu există și că este absolut demn de încredere. Mă gândesc la un argument care ar putea stârni un răspuns nedumerit.

Biblia se declară a fi o carte inspirată de Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu este foarte ciudat. El i-a inspirat pe autorii biblici să includă în cărțile lor capitole întregi de plângeri împotriva Lui, ca și cum i-ar îndemna pe oameni să găsească alinare descărcându-și toate nemulțumirile asupra Lui.

Trebuie doar să citești Iov 16:11-14, Psalmul 88, Plângerile 3 și alte pasaje similare din Scriptură. În aceste secțiuni, niciun cuvânt nu este rostit în apărarea lui Dumnezeu.

Luați în considerare următoarele cuvinte ale profetului Ieremia:

„Eu sunt omul care trebuie să vadă nenorocirea prin nuiaua mâniei lui Dumnezeu.”

„El m-a călăuzit și m-a condus în întuneric, nu în lumină.”

„Și-a întors mâna împotriva mea și a ridicat-o împotriva mea zi de zi.

” „Mi-a îmbătrânit carnea și pielea și mi-a zdrobit oasele.”

„M-a înconjurat din toate părțile și m-a înconjurat cu amărăciune și trudă.”

„M-a pus în întuneric ca pe cei morți de mult.”

„M-a împrejmuit ca să nu pot ieși și m-a legat cu lanțuri grele.”

„Și chiar dacă strig și strig, El Își astupă urechile la rugăciunea mea.”

„Mi-a blocat calea cu pietre cioplite și mi-a făcut calea o cale a rătăcirii.

” „M-a făcut să rătăcesc de la cale; m-a sfâșiat în bucăți și m-a nimicit.

” „Și-a încordat arcul și m-a făcut ținta săgeții.”

„Sunt o batjocură pentru tot poporul meu și cântecul lor de batjocură zilnic.”

„M-a săturat de amărăciune și m-a dat să beau pelin.

” „M-a făcut să ciugulesc pietricele și m-a făcut să mă prăbușesc în cenușă.” ( Plângerile 3:1-16)

Așa se plânge un profet al lui Dumnezeu. El răspândește propagandă împotriva Dumnezeului său, iar Dumnezeu, la rândul său, o face cunoscută în întreaga lume. – Un Dumnezeu care permite unui profet să-L descrie în cartea Sa sfântă ca unul care „mă pândește ca un urs și ca un leu ascuns” este cu siguranță demn de încredere. El nu va ascunde adevărul de mine.

Dacă știi puține lucruri despre Dumnezeu, ascultă-ți vocea interioară, numită conștiință . Te avertizează că cineva te urmărește. Cine este această persoană? Pocăința este una dintre dovezile existenței lui Dumnezeu.

Atât ateii, cât și credincioșii cunosc angoasa care vine odată cu a face ceva greșit. În fața cui se acuză ei înșiși? Cui își mărturisesc vina? De asemenea, cunosc momentele de ușurare când simt că au fost iertați. Cine iartă?

O bătaie la ușă târziu în noapte înseamnă că cineva este afară, în întuneric. Conștiința dovedește existența lui Dumnezeu.

Noi credem în miracole. În timp ce legile naturii reflectă gândurile obișnuite ale lui Dumnezeu, miracolele reprezintă gândurile Sale extraordinare. Nu toată lumea recunoaște miracolele, dar toată lumea a experimentat „coincidențe” ciudate. Coincidențele sunt pur și simplu mici miracole în care Dumnezeu rămâne anonim.

Einstein l-a vizitat odată pe tatăl celebrului violonist Yehudi Menuhin , care, în ciuda faptului că avea doar șapte ani, era deja un virtuoz al concertelor. Într-o conversație cu tatăl său, Einstein a negat existența lui Dumnezeu.

Copilul a intervenit atunci: „Domnule Einstein, îi voi dovedi existența.”

Marele om de știință s-a uitat amuzat la băiat. „Foarte bine, vă voi asculta.”

Yehudi și-a scos vioara și a cântat în felul său unic și magistral. Când a terminat, Einstein a spus: „Există un Dumnezeu. Cum ar putea acest copil să cânte la vioară așa dacă El nu ar exista?”

Pentru cei care nu recunosc miracolele, simplele fapte ale naturii, precum și subtilitățile intelectului și sufletului lor, ar trebui să fie suficiente pentru a se închina înaintea lui Dumnezeu. Totuși, ar trebui să fie atenți să se închine înaintea singurului Dumnezeu adevărat.

Se presupune că știința este în contradicție cu religia . În mod ciudat, Albert Einstein, cel mai mare om de știință al acestui secol, după care universul îi poartă numele, nu știa nimic despre această contradicție.

Deși cu siguranță nu era expert în domeniul religiei, pentru scopurile noastre este important doar să știm că a fost de partea religiei. „În ea”, spunea el, „individul simte inutilitatea dorințelor și planurilor umane, precum și măreția și ordinea minunată care se dezvăluie în natură și în lumea gândirii.”

El a cerut ca știința și arta să trezească și să mențină vii aceste sentimente în oameni. El a scris: „Religia cosmică este cel mai puternic și mai nobil impuls pentru cercetarea științifică… Cel mai frumos și mai profund lucru pe care omul îl poate experimenta este sentimentul misteriosului. Cine nu l-a experimentat mi se pare ca mort, sau cel puțin la fel de orb… Cunoașterea și existența a ceea ce ne este necunoscut, a revelațiilor rațiunii celei mai profunde și a frumuseții radiante, la care intelectul nostru nu poate ajunge decât în forma sa cea mai originală, această cunoaștere și acest sentiment este adevărata religiozitate… Religiozitatea mea constă într-o admirație umilă pentru spiritul infinit superior care se dezvăluie în puținul pe care îl putem cunoaște despre realitate cu intelectul nostru slab și trecător.”

Știința nu îndrăznește să contrazică religia, întrucât știe mai bine decât orice altă disciplină cât de puțin știe în realitate.

Newton a scris: „Nu știu ce impresie ar putea avea lumea despre mine, dar mie mi se pare că aș fi doar un băiat care se joacă pe plajă, amuzându-se găsind din când în când câte o pietricică mai frumoasă, în timp ce marele ocean al adevărului se află complet nedescoperit în fața lui.”

Afirmația că știința contrazice religia este ca și cum ai spune că un băiețel de trei ani care se joacă pe plajă o contrazice.

Unde sunt afirmațiile antireligioase ale științei? Dezbaterea noastră nu este cu știința în sine, ci cu oamenii de știință .

Oamenii de știință sunt doar niște creaturi foarte mici pe un mic fir de praf în univers…

Deci să presupunem că există un Dumnezeu. Bine, cine este El? Ce înțelegem prin a spune „Dumnezeu”?

Există un singur răspuns posibil la aceste întrebări: Dumnezeu este Dumnezeu. Fiecare descriere a lui Dumnezeu este doar o descriere a Lui, și nu a lui Dumnezeu. Fiecare enumerare a atributelor lui Dumnezeu este o enumerare a atributelor Sale, și nu a lui Dumnezeu.

Numele „Dumnezeu” nu este Dumnezeu, așa cum eu nu sunt numele meu. Numai Dumnezeu este Dumnezeu.

Întrucât Dumnezeu este mai presus de orice altă creatură, toate afirmațiile făcute despre El care sunt aplicabile altor creaturi capătă semnificații diferite. Ceea ce un prizonier și un milionar consideră a fi mâncare bună sunt două lucruri diferite. Pentru o persoană primitivă, o simfonie Beethoven nu este muzică bună.

Cum este Dumnezeu? Biblia spune că „era ca iaspisul și sardiul la înfățișare” (Apocalipsa 4:3). Dacă vă întrebați de ce este comparat cu o piatră, răspunsul corect este că ați fi pus aceeași întrebare dacă s-ar fi folosit o altă comparație. În Biblie, Dumnezeu este numit și „Om”, „Războinic” și „Lucrător în vie”. El este comparat cu un „leu care răcnește” etc., pentru a arăta că Dumnezeu poate fi înțeles ca fiind asemenea tuturor acestor lucruri.

În „Exodul Rabbah”, ni se spune că rabinul Iosua ben Perachiah a fost întrebat de ce Dumnezeu i-a vorbit lui Moise dintr-un rug aprins. El a răspuns: „Tot ce face Dumnezeu poate fi pus la îndoială, dar nu vă voi lăsa să plecați fără un răspuns. Dumnezeu a ales acest mic tufiș sărac pentru a vă învăța că nu există niciun loc pe pământ unde Dumnezeu să nu poată fi prezent, nici măcar un rug aprins.”

Luther a încercat să răspundă la întrebarea „Ce înseamnă să ai un Dumnezeu?” sau „Ce este Dumnezeu?”: „Dumnezeu este Cel de la care așteptăm și primim toate lucrurile bune și în care căutăm refugiu în fiecare nevoie. A avea un Dumnezeu nu înseamnă, așadar, nimic altceva decât să crezi sincer în El și să te încrezi în El. Numai felul în care cred și am încredere în inima mea determină dacă am un Dumnezeu sau un idol. Dacă credința și încrederea ta sunt autentice și drepte, îl ai pe Dumnezeul tău adevărat. Dacă încrederea ta este falsă și neautentică, Dumnezeul adevărat nu este acolo, pentru că cele două aparțin împreună: credința și Dumnezeu. Cel de care te agați cu inima ta și în care ai încredere este cu adevărat Dumnezeul tău.”

Aceasta nu este o definiție pentru că nu-L cunoaștem suficient de bine pe Dumnezeu pentru a-L defini. Un proverb francez spune: „Un dieu de fini est un dieu fini”, un Dumnezeu definit este un Dumnezeu mort.

Ne mulțumim cu puținul pe care ni-l oferă credința.

Biblia spune că pentru Dumnezeu o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Asta pentru că El trăiește în afara timpului. În mod similar, un gram în stare de imponderabilitate este ca o mie de kilograme.

Într-o zi, nu va mai fi timp pentru noi. Vom fi cu El. Atunci vom ști.

Până atunci, nu-L vom deranja cu întrebări, mai ales nu cu toate „de ce”-urile și „de ce?”-urile noastre. Întrucât lumea lui Dumnezeu este atemporală, nu poate fi pur și simplu împărțită în cauză și efect. Întrebarea „De ce?” aparține unui alt tărâm și, prin urmare, nu poate primi un răspuns religios.

În loc să încercăm să coborâm în adâncuri de nepătruns, ar trebui să facem tot posibilul să-I aducem glorie lui Dumnezeu. Dacă cineva vrea să știe cum este Dumnezeu, ar trebui să se uite la un credincios adevărat. Caută persoana care seamănă cel mai mult cu Dumnezeu, care este așa cum ar fi Dumnezeu dacă ar umbla pe pământ și vei afla câte ceva despre cine este El.

Mulți L-au căutat pe Dumnezeu în ceruri. Căutarea lor a fost sortită eșecului. Cum poți căuta cu succes pe cineva al cărui nume, aspect și loc nu îl știi?

Dumnezeu trăiește sub multe forme și nume, ca cineva care dorește să rămână nedescoperit. Nimeni nu L-a văzut vreodată. Nu avem nici o fotografie a Lui, nici amprentele Sale. Fostul Său templu din Ierusalim nu mai există, nici biserica primară iubitoare, în care toți credincioșii erau dintr-o singură inimă și un singur suflet.

Nu există nici cea mai mică posibilitate de a găsi un astfel de Dumnezeu.

Dar El ne găsește și ne cheamă să ne naștem din nou și să începem o viață nouă, așa cum ar trăi-o Dumnezeu dacă ar fi pe pământ.

Dumnezeul cel nevăzut devine vizibil în cei care, prin credință, sunt schimbați dintr-o slavă în alta, după chipul Său (2 Corinteni 3:18).

Diamantele și alte bijuterii prețioase sunt păstrate în seifuri și expuse doar rar și numai sub strictă securitate. Sunt ele mai puțin reale pentru că sunt ținute secrete? Și credința are secretele ei. Lacătul care îi garantează securitatea se găsește în cuvintele lui Isus, care a spus: „Nu dați lucrurile sfinte câinilor și nu aruncați perlele voastre porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă și să vă sfâșie” (Matei 7:6).

Chiar și în această carte aș putea să comit păcatul de a merge prea departe și, prin urmare, de a păcătui. Dar dragostea pentru atei și dorința pentru mântuirea lor m-au obligat să fac ceea ce este inadmisibil, să spun ceea ce este de nedescris și să explic ceea ce este inexplicabil.

Dumnezeu nu are nevoie de apărare. Zelul și nerăbdarea mea de a te vedea de partea lui Dumnezeu mă obligă să scriu aceste rânduri.

Când a fost întrebat ce a făcut Dumnezeu înainte de a crea lumea, Luther a răspuns sec: „Înainte de asta, Dumnezeu a stat într-o pădure și a tăiat nuiele cu care voia să-i pedepsească pe cei care pun întrebări stupide”.

Nu a fost vorba serioasă. Singurul lucru pe care îl știm despre Dumnezeu înainte de crearea lumii este ceea ce El Însuși dezvăluie: că a avut un Fiu pe care L-a iubit și L-a glorificat (Ioan 17:5) și că Duhul Sfânt a purces din amândoi. Noi numim aceasta „Treimea”.

Aristotel a scris: „Structura triplă cuprinde un început, un mijloc și un sfârșit și, prin urmare, este potrivită pentru exprimarea ideii de completitudine. De asemenea, ne oferă o formă de bază pentru relațiile spațiale.”

În creștinism, însă, conceptul de Trinitate este analizat mult mai atent.

Dumnezeu este bunătatea supremă. „Dumnezeu” este înțeles ca o ființă dincolo de orice înțelegere. Pentru că El este bun, El trebuie să arate iubire. Nimeni nu arată iubire dacă se iubește doar pe sine. Dacă Dumnezeu iubește, trebuie să fi existat întotdeauna un iubit, un iubit și iubirea însăși.

Înainte de crearea lumii, trebuie să fi existat o Treime.

O ființă nu poate simți cea mai înaltă iubire decât pentru un egal. Persoana iubită din Treime trebuie să fie egală cu Tatăl. Dumnezeu nu ar fi perfect dacă nu și-ar împărtăși întreaga glorie cu altul.

Totuși, există ceva mai măreț și mai înalt decât a iubi doar o altă persoană: a împărtăși acea iubire reciprocă cu altcineva, astfel încât fiecare persoană să participe la iubirea pe care o oferă și la iubirea pe care o primește. Din nou, cei doi ar trebui să își împărtășească toată gloria cu o a treia persoană. Și cei trei trebuie să fie egali. Fericirea de a iubi și de a fi iubit trebuie împărtășită de cei doi cu a treia persoană, care, la rândul ei, ar împărtăși toată iubirea lor. Trei sunt necesari pentru a întruchipa și a împărtăși iubirea perfectă. Aceasta este singura concepție acceptabilă despre Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să fie triunic.

Dumnezeu este unul, spune Biblia ebraică. Dumnezeu este unul, spune literalmente în originalul grecesc al Noului Testament. Totuși, unitatea nu exclude trinitatea. Nu este adevărat că unul nu poate fi egal cu trei.

Asta e tot ce putem spune despre Dumnezeu. Nici măcar nu cunoaștem structura unui atom. Cum putem cunoaște detaliile Trinității?

Când vorbim despre unitate, nu înseamnă că nu există tensiuni între persoanele Treimii. Dacă nu ar exista tensiuni, care ar fi rostul iubirii? Iubirea este o punte între diferențe. Dacă nu ar exista diferențe, de ce ar fi importantă chestiunea unității dintre persoanele Treimii? Unitatea trebuie justificată doar dacă există individualitate.

Isus, Fiul lui Dumnezeu, s-a rugat Tatălui în Grădina Ghetsimani ca paharul amar al răstignirii să fie luat de la El. Dar Tatăl nu i-a îndeplinit dorința Fiului Său. Profetul Isaia a scris: „Domnul a binevoit să-L zdrobească” (Isaia 53:10). După învierea Sa, Isus le-a spus ucenicilor Săi că Duhul Sfânt se va coborî peste ei doar după plecarea Sa, ca și cum cei doi nu ar putea fi împreună pe planeta noastră.

Răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe pământul Tatălui Său a fost cel mai dramatic eveniment din istorie. Isus a strigat în agonia Sa pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” Dar în acest moment extrem, dragostea și unitatea dintre cei doi au fost intensificate, așa cum arată cuvintele ulterioare ale lui Isus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul”.

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt egali unul cu celălalt, dar nu identici. Există o diferență între o persoană umplută cu Dumnezeu, o persoană umplută cu Hristos și o persoană umplută cu Duhul Sfânt.

O persoană umplută de Dumnezeu cuprinde întregul univers. Pentru o persoană umplută de Hristos, Dumnezeu plus umanitatea sunt pur și simplu unul. În timp ce Dumnezeu este unitate pură, Hristos este mediatorul între cele două părți. Angelus Silesius a scris: „Fără umanitate, Dumnezeu nu este unul.” Persoana umplută de Hristos este limitată din punct de vedere istoric. Este legată de un singur episod din existența pământului: viața lui Hristos.

După învierea sa, Isus i-a întrebat pe doi ucenici care se aflau pe drumul spre Emaus: „Ce s-a întâmplat în Ierusalim în aceste zile?” Se întâmplaseră multe: furtuni făcuseră ravagii, natura fusese zguduită, pământul tremurase și un întuneric adânc se așternuse asupra țării. Se născuseră copii, oameni muriseră; bărbații își lucraseră în meserii, femeile pregătiseră mese. Ierusalimul a văzut mulți vizitatori, toți fiind atrași de aceste evenimente.

Însă acești ucenici erau umpluți de Hristos. De aceea, când au fost întrebați ce se întâmplase în Ierusalim, ei au relatat doar ce i se întâmplase lui Isus.

Hristos este o ființă compusă din mai multe persoane individuale. Biblia spune că fiecare credincios este un mădular al trupului Său.

Persoana plină de Duh este complet absorbită de lucrurile Duhului Sfânt. Biblia vorbește despre cum umblă el în lumină și cum „roadele Duhului sunt dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege”, scrie apostolul Pavel (Galateni 5:22, 23).

„Dumnezeu a creat omul după chipul Său… bărbat și femeie i-au creat” (Geneza 1:27). El este sursa a ceea ce este mai înalt și mai bun atât în femeie, cât și în bărbat. Calitățile fiecăruia au fost date de Dumnezeu.

În Epistola lui Iacov (1:18), expresia grecească „apegneseu”, adică „a naște”, este folosită cu referire la Dumnezeu, deși în greacă această expresie este folosită exclusiv cu referire la o mamă.

Aici avem o expresie feminină pentru Dumnezeu. El este tată, dar nu numai tată. În profetul Isaia (49:15), Dumnezeu este comparat cu o mamă în următoarele cuvinte de neuitat: „Poate o femeie să uite copilul pe care îl alăptează și să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar dacă l-ar uita, Eu nu te voi uita.”

Credința în Dumnezeu schimbă complet atitudinea unei persoane atât față de viață, cât și față de moarte.

În Grecia antică, spartanii strangulau copiii slabi. Nietzsche, filosoful preferat al lui Hitler și Mussolini, a criticat vehement spitalele și orfelinatele. Hegel spunea că omul are dreptul incontestabil de a pune capăt oricărei suferințe prin moarte. Astăzi, subiectul „eutanasiei” face furori în presă.

Dacă s-ar putea demonstra că universul este fără Dumnezeu, Nietzsche și Hegel ar avea dreptate.

În tinerețea mea, eram foarte sigur că Dumnezeu nu există, dar acest lucru mă întrista. Îmi doream ca Dumnezeu să existe și regretam că nu există, pentru că cineva care știe că Dumnezeu există se simte protejat și în siguranță. În Biblie, numele muntelui sfânt al lui Dumnezeu, Sionul, înseamnă pe bună dreptate „protecție”.

În măsura în care chiar și ateii se simt protejați, ei s-au îndreptat inconștient către Dumnezeu. Îl tânjiseră. Cu toate acestea, le lipsesc toate ajutoarele mărețe și supranaturale care vin doar odată cu credința în El. Credința, fără de care este imposibil să-I fii plăcut lui Dumnezeu și să te bucuri de părtășie cu ceilalți copii ai Săi, marchează începutul mântuirii unei persoane. Credința în Dumnezeu aduce pe cineva în tărâmul iertării.

O persoană care moare ca adult fără credință nu poate fi în mod normal mântuită conform legii lui Dumnezeu, ci este condamnată la focul iadului. Dacă însă crede în Dumnezeu, are pace spirituală și răspuns la multe întrebări despre sensul vieții și ce vine după aceea.

Odată ce a experimentat ce înseamnă să crezi într-un Dumnezeu bun, disperarea sa dispare complet. Într-adevăr, disperarea este un păcat pentru un credincios, deoarece învață să accepte toată viața așa cum vine, știind că în spatele întunericului necunoscut, Dumnezeu stă în umbră, veghind asupra poporului său.

Credința în acest Dumnezeu bun ne obligă să-L lăudăm neîncetat. Nemulțumirea față de nedreptățile vieții dispare precum roua dimineții. Greutățile sunt permise de un Tată înțelept și binevoitor pe care încă nu-l înțelegem. Asta e tot.

Nimeni nu ne-a putut convinge: „Toți oamenii se trage din maimuțe; prin urmare, ar trebui să ne iubim unii pe alții.” Stalin, un admirator al lui Darwin, a tras concluzia logică din cartea sa: Omul este rezultatul unei lupte aprige pentru supraviețuire împotriva altor specii. În această luptă, cei mai nemiloși au supraviețuit. Prin urmare, voi fi nemilos!

Numai credința într-un Dumnezeu al iubirii, care a fost creatorul nostru comun, ne poate face să ne iubim unii pe alții.

Credința în acest Dumnezeu îl face pe cineva virtuos.

Se spune că o femeie păcătoasă a încercat odată să-l seducă pe sfântul Efrem să comită desfrânare. Când Efrem i-a văzut planul malefic, i-a zis: „Vino cu mine!” Ajungând într-un loc cu mulți oameni, i-a zis: „Acum poți face ce vrei.” Ea a răspuns: „Ar fi rușinos să facem asta în fața atâtor oameni.” „Dacă ne este rușine în fața oamenilor”, a venit răspunsul, „cu cât mai mult ar trebui să ne fie rușine în fața lui Dumnezeu, care vede ce este ascuns chiar și în întuneric!” Apoi s-a pocăit și a renunțat la intențiile ei rele.

Nimeni nu-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu dacă iubește lucrurile pe care Dumnezeu le-a interzis. Cine nu-L protejează pe Dumnezeu de sine însuși nu-L iubește pe Dumnezeu. Dacă ai avea o boală contagioasă, respingătoare, ți-ai proteja cei dragi de orice contact cu tine. Întrucât fiecare întâlnire dintre Dumnezeu și un păcătos Îl degradează pe Dumnezeu, adevăratul credincios are grijă să nu-L împovăreze prea mult pe Dumnezeu cu prezența sa.

Dumnezeu este omniscient, ceea ce înseamnă că El știe tot ce aparține domeniului cunoașterii. El vede tot ce aparține domeniului văzului. El aude tot ce aparține auzului. Dar cum rămâne cu surprizele? Ar fi El perfect dacă nu ar cunoaște bucuria surprizelor și dacă nu ar exista situații de urgență care să necesite noi acțiuni din partea Lui?

Se pot observa lucrurile și se poate cunoaște lanțul cauzal în care sunt implicate, dar nu totul are o cauză. Heisenberg a introdus conceptul de „indeterminism” în fizică. Isus spune despre adversarii Săi: „Mă urăsc fără motiv” (Ioan 15:25).

Nu fiecare acțiune umană are o cauză. Avem anumite lucruri să-I spunem lui Dumnezeu. Chiar dacă El știe totul, Îi face plăcere să audă părerea mea. De asemenea, El dorește ca oamenii să stea cu El pe tronul Său, de pe care El creează și guvernează universul (Apocalipsa 3:21).

Chiar și unii teologi au opinia ciudată că nu există aproape nicio dovadă în materie de credință. Pur și simplu nu cunosc dovezile – asta e tot.

Acum este momentul să prezentăm sistematic dovezile existenței lui Dumnezeu. Aș dori să discut mai detaliat unele dintre dovezi, în timp ce pe altele le voi menționa doar.

Argumentul cosmologic sau argumentul cauzei și efectului.

Fiecare clădire mărturisește existența unui maestru constructor sau arhitect. Chiar dacă constructorul este necunoscut, faptul că clădirea există este o dovadă suficientă a existenței lor.

Cu toții trăim într-o casă imens de mare numită Cosmos. Opera „Lumea” dovedește existența unei cauze active, a unui arhitect înțelept.

Astăzi, cu ajutorul ceasurilor atomice, putem detecta chiar și cele mai mici neregularități ale mișcării Pământului. S-a descoperit că această mișcare încetinește. Susținătorii teoriei Big Bang-ului privind originea Pământului au stabilit că, privind în urmă, durata zilei scade cu 0,002 secunde pe secol, ceea ce înseamnă că ziua noastră devine cu o secundă mai scurtă la fiecare 50.000 de ani. Calculând înapoi până la o zi de lungime zero, ei susțin că au descoperit vârsta Pământului: patru miliarde și jumătate de ani.

Cu mult înainte de asta, a avut loc primul Big Bang, prin care a luat ființă universul.

Nu a fost o explozie în sensul obișnuit. Nu a fost expansiunea materiei într-un spațiu existent. Spațiul și timpul sunt proprietăți ale materiei. La primul Big Bang, timpul, spațiul, materia și toate legile și forțele lor au apărut simultan.

Mintea umană nu o poate înțelege, limbajul uman nu o poate exprima în cuvinte.

Dacă cineva acceptă această teorie, atunci trebuie să fi existat cineva care a declanșat Big Bang-ul.

Întrebarea pusă de Augustin, „Ce a făcut Dumnezeu înainte de a crea universul?”, este falsă și, prin urmare, fără răspuns. Nu a existat un „înainte”. Timpul a apărut odată cu materia. Înainte de Big Bang, a existat Dumnezeu, Cel Etern, fără timp, fără spațiu.

Să contemplăm minunile creației Sale! Să aruncăm o privire la una dintre cele mai mici părți ale ei, soarele nostru foarte mic!

Dacă energia totală furnizată de soare ar crește doar cu o fracțiune de grad, temperatura de pe Pământ ar crește: ghețarii s-ar topi, nivelul mării ar crește și ar inunda pământul, iar viața umană ar pieri. Dar dacă soarele și-ar reduce producția cu câteva grade, continentele ar fi acoperite de ghețari, iar omenirea ar muri de frig.

Cine a făcut ca soarele să aibă exact temperatura potrivită? S-a întâmplat pur și simplu de la sine?

S-a întâmplat pur și simplu ca niște cărămizi să se unească pentru a forma o casă? S-a întâmplat pur și simplu ca roți dințate, pârghii și șuruburi să se unească pentru a forma un ceas? Absurd, veți spune. Cu siguranță a existat o oarecare ingeniozitate în spatele construcției casei și a ceasului.

Mintea din spatele soarelui este Dumnezeu.

Dacă banii și energia intelectuală cheltuite pentru răspândirea ateismului ar fi folosite pentru promovarea descoperirilor științifice, lumina soarelui și energia solară ar putea fi folosite pentru a rezolva multe probleme globale presante.

Permitem energiei solare, cea mai prețioasă sursă de susținere a întregii vieți, să scape practic neutilizată.

Fotosinteza la plante captează doar o zecime de procent din energia disponibilă. Restul este irosit.

În termeni financiari: este nevoie de o lumină solară în valoare de 500.000 DM pentru a produce o cantitate de pește în valoare de 5 DM. Consumul anual de energie al omului este echivalent cu valoarea unei singure ore de soare total care scaldă pământul. Dumnezeu ne-a oferit bogății pe pământ, pe care ar trebui să le folosim cu înțelepciune, ca daruri ale Sale.

Să luăm în considerare un alt mic miracol al lui Dumnezeu: apa. Este una dintre cele mai simple molecule, constând dintr-un atom de oxigen și doi atomi de hidrogen. Greutatea sa moleculară este de 18. Prin comparație, o moleculă de insulină este formată din 777 de atomi și are o greutate moleculară de 5733.

Mintea care a făcut apa atât de simplă trebuie să fie incredibil de perspicace. Această simplitate permite apei să alunece nestingherit prin membranele celulelor vii, un proces imposibil în cazul moleculelor mai mari.

Apa are proprietăți puternice de dizolvare. Substanțele pot intra și ieși din celulele vii doar atunci când sunt dizolvate în apă. Acesta este modul în care acestea primesc nutrienți pentru a susține viața și produse reziduale pentru a le elimina.

Pentru a servi cât mai bine umanității, apa nu are nici un gust deosebit de bun, pentru a nu provoca hidropizie, nici un gust neplăcut, pentru a nu fi respinsă. Cei doi compuși cei mai asemănători cu apa ca structură moleculară, și anume hidrogenul sulfurat (H₂S) și amoniacul (NH₂), sunt gaze corozive care sunt respingătoare pentru celulele vii din punct de vedere al gustului, mirosului și ca toxine. (Extras din „ Semnele timpurilor” , noiembrie 1980).

Gândiți-vă la miracolul cu adevărat măreț care este omenirea. Cele șaizeci de trilioane de celule ale corpului uman lucrează împreună pentru a crea o personalitate unică. Niciun om nu este la fel. Chiar și amprentele digitale sunt unice. Dacă un vârf de deget este rănit, pliurile se vindecă înapoi la modelul lor original.

Luați în considerare plămânii cu milioanele lor de saci cu membrană elastică. Sau luați în considerare capacitatea oaselor de a se vindeca singure după o leziune.

Cum se face că o colecție de celule vii numită „ochi” poate vedea la fel de bine ca cel mai scump aparat foto? Este un aparat foto produsul accidental al unui proces evolutiv sau este fiecare aparat foto creația unei ființe inteligente?

Cine a creat memoria care poate, la comandă, să recupereze impresii ale trecutului din miliardele de particule stocate în baza de date personală a unei persoane? Cine a creat imaginația, puterea care poate aduce bucurie în cele mai nefericite circumstanțe, care poate chiar să-și imagineze o lume fără Dumnezeu, dacă o persoană este înclinată să facă acest lucru?

Corpul uman este format din două treimi apă. Conține două milioane de glande sudoripare care elimină produsele reziduale împreună cu apa pe care o eliberează pentru a menține corpul răcoros.

Cineva s-ar putea minuna la nesfârșit de structura și funcțiile corpului uman.

Nimeni nu ar crede că există un ceasornicar fără un ceasornicar, iar corpul uman, darămite universul, oferă infinit mai multe dovezi ale unui creator inteligent decât un ceas.

Dacă nu există spirit în spatele creației, cum se face că atmosfera este tocmai potrivită pentru sistemul nostru respirator și, de asemenea, exact așa cum este, astfel încât Pământul să nu fie pârjolit în timpul zilei și să nu înghețe noaptea? Că temperatura rămâne exact cea potrivită pentru a susține viața? Că există un strat de ozon perfect pentru a filtra razele cosmice mortale din spațiu?

Înclinarea Pământului este de 23,5 grade; acest unghi este exact cât trebuie pentru a preveni alternarea gheții și a inundațiilor, a căldurii arzătoare și a frigului usturător.

Viața umană nu ar fi posibilă pe Mercur, de exemplu, care are temperaturi de peste 400° Celsius pe o parte, în timp ce pe cealaltă parte sunt sub zero grade.

O parte a Pământului este întotdeauna orientată spre soare, în timp ce cealaltă este întunecată și rece. Pământul, însă, se află exact la distanța potrivită față de soare pentru a primi suficientă lumină, căldură și energie pentru viață. Toate aceste circumstanțe indică providența și geniul lui Dumnezeu.

O amprentă sau o amprentă digitală este uneori suficientă pentru ca un ofițer de poliție să găsească un suspect. Dar întregul univers, cu toate minunile sale, nu este suficient pentru ca ateul să-L descopere pe Cel care l-a marcat cu amprenta înțelepciunii Sale. El este atât orb, cât și surd. Și așa cum o persoană surdă nu este menită să scrie despre muzică, iar o persoană oarbă nu este menită să descrie o pictură, nu este corect ca ateii să vorbească despre lucruri care le sunt ascunse.

Să auzim acum ce are de spus Darwin, marele favorit al ateilor, despre ateism: „Imposibilitatea de a înțelege că acest univers minunat a apărut din întâmplare mi se pare a fi principalul argument pentru existența lui Dumnezeu”.

Un ateu a susținut odată că universul a apărut ca produs al unor forțe aleatorii. Cineva care l-a auzit spunând asta a răspuns nepoliticos: „Asta e o prostie!”

Ateul s-a simțit ofensat. „Ar trebui să ții minte că vorbești cu un doctor în filosofie!”

„Și ce dacă? Un doctorat e doar o întâmplare”, a răspuns celălalt. – „Dar am lucrat la disertația mea ani de zile!”

„Dacă crezi că intelectul tău a fost necesar pentru disertația ta, cu atât mai mult este inteligența necesară universului!”

Cea mai glorioasă dovadă a existenței lui Dumnezeu este universul.

Argumentul despre prezența conceptului de Dumnezeu în mintea noastră.

Filosoful englez Roger Bacon a spus odată: „Nu există nimic în intelectul nostru care să nu fi trecut mai întâi prin simțurile noastre”.

Nu avem nicio idee în mintea noastră care să nu fie fie o reflectare adevărată, fie o reflectare distorsionată a realității.

Un locuitor al junglei nu are conceptul de „televiziune” deoarece această realitate nu există în lumea sa.

Marea majoritate a omenirii a crezut în Dumnezeu într-un fel sau altul de-a lungul istoriei. Chiar dacă unii indivizi nu au crezut în El toată viața lor, au crezut în El în anumite momente.

Dacă omenirea nu ar fi avut deja niște experiențe cu Dumnezeu, dacă El nu ar fi fost niciodată perceput, ideea de Dumnezeu nu ar fi putut pătrunde în mintea umană și nu s-ar fi ancorat acolo cu atâta putere.

Argumentul teleologic

(derivat din cuvântul grecesc »telos«, care înseamnă »scop«).

Totul în această lume este orientat către un scop. Ovulul fertilizat din uterul feminin preia de la mamă atâta hrană câtă are nevoie pentru a deveni embrion, apoi făt și, în final, ființă umană. Într-un embrion feminin, glandele mamare se dezvoltă chiar și în uter, ceea ce va fi necesar doar atunci când persoana în cauză va deveni ea însăși mamă, poate douăzeci sau treizeci de ani mai târziu.

Sămânța unei plante preia din sol exact cantitatea de apă, fosfat, nutrienți etc., de care are nevoie pentru a deveni plantă.

Soarele și toți sateliții săi se mișcă constant către un anumit vârf în spațiu, ca și cum s-ar întâlni acolo.

Cum putem explica faptul că există cămile în regiuni aride, unde oamenii trebuiau să se bazeze pe animale de transport capabile să reziste săptămâni întregi fără apă? Cum se face că albinele sunt esențiale pentru polenizare? Au apărut pomii fructiferi și albinele simultan, din întâmplare? Sau o astfel de simbioză indică o inteligență care stă la baza realității?

Doar ființele inteligente pot lua decizii rapide. Nici soarele, nici celula-ovul, nici sămânța plantei, nici cămila nu își pot alege funcția.

Trebuie să existe o altă ființă care le-a predeterminat funcțiile. Această ființă este Dumnezeu.

Argumentul istoric

Dacă majoritatea oamenilor din toate timpurile – inclusiv cele mai mari genii – au crezut în Dumnezeu și dacă credința într-o chestiune atât de vitală este pură iluzie, atunci rațiunea este complet nesigură și incapabilă să confirme ateismul.

După cum au dovedit descoperirile arheologice, dovezile credinței religioase au existat încă din cele mai vechi timpuri. Acestea au fost prezente în toate civilizațiile dispărute. Istoria cunoaște o selecție naturală a ideilor. Ceea ce este nepotrivit este abandonat. Persistența conceptului de Dumnezeu în ciuda mileniilor de schimbări sociale îi dovedește valoarea. Schiller a exprimat-o pe bună dreptate: „Istoria lumii este judecata lumii”.

Argumentul moral

Există o mulțime de explicații pentru existența răului și a răului în lume. Viața îi învață pe oameni să fie răi și îi conduce pe căi rele. Trebuie să fii lup pentru altul ca să supraviețuiești. Se pare că numai cei care îi calcă în picioare pe ceilalți reușesc.

Dar cum putem explica existența iubirii, a blândeții și a tuturor celorlalte virtuți? Ele nu își au originea în experiența umană. Cum se face că avem o conștiință care ne împiedică să facem fapte rele sau cel puțin ne critică după aceea? De unde vine remușcarea?

Conștiința luminată nu poate fi decât vocea unei alte ființe din noi, vocea ființei pe care o numim Dumnezeu.

Argumentul mișcării

Fără un motor sau o mașină care se mișcă, mișcarea este imposibilă. Mulți potențiali inventatori au descoperit că mișcarea constantă este imposibilă. Dar un univers fără Dumnezeu ar fi o mașinărie în mișcare perpetuă.

În universul nostru, totul, de la particulele elementare până la galaxiile imense, este în continuă mișcare. Trebuie să existe un creator care să pună în mișcare această mișcare și să o susțină continuu. Cel care supraveghează totul, care ghidează particulele și planetele și face ca totul să se miște, se numește Dumnezeu.

Argumentul profețiilor

Nimeni nu poate spune cu siguranță ce se va întâmpla cu ei în zece minute, dar există o carte, Biblia, care conține profeții despre evenimente care s-au întâmplat abia la secole, chiar milenii, după ce au fost prezise.

Descoperirile recente ale multor manuscrise biblice antice din Wadi el-Qumran au dovedit încă o dată vechimea acestor profeții, multe dintre ele s-au împlinit deja, în timp ce multe altele se împlinesc chiar sub ochii noștri.

Numai dacă presupunem existența unui conducător mondial care a prevăzut întreaga istorie a omenirii putem explica existența profețiilor în Biblie. Deși există numeroase profeții și în alte scrieri nebiblice, Biblia, cu profețiile sale temporale detaliate, pe termen lung, majoritatea împlinite, este unică. Cele mai importante dintre acestea sunt profețiile referitoare la nașterea și lucrarea lui Hristos.

Profeția care se împlinește este o dovadă a existenței unui Dumnezeu atotcunoscător.

Argumentul despre gândirea la cel mai înalt nivel

Mintea care ghidează o persoană nu funcționează întotdeauna optim. Există doar momente în care funcționează la performanță maximă. Acestea sunt de obicei momente de emoție intensă sau de mare pericol. În aceste momente, toate puterile mentale sunt concentrate. Există și alte momente în care mintea rătăcește, se pierde din vedere sau este neconcentrată.

În vremuri de mare necaz, oamenii sunt de obicei religioși. Acest lucru este cel mai vizibil atunci când se află în pericol de moarte sau pe patul de moarte.

Au existat nenumărate cazuri în care oameni pe moarte care nu crezuseră și-au regretat necredința în ultimul moment, dar cu greu va exista o persoană care, după ce a fost credincioasă toată viața, să regrete că a crezut în fața morții și ulterior să își abandoneze credința. Aceasta este aproape o imposibilitate psihologică.

Dacă cineva a construit un pod și împinge o căruță peste el, aceasta nu este o dovadă suficientă că podul poate suporta sarcina. Un tren trebuie să-l traverseze.

Dovada că o credință este bună constă în faptul că ea persistă nu doar atunci când cineva este norocos, ci și atunci când trece printr-o criză sufletească severă, când este în pericol sau când se confruntă cu moartea. În astfel de momente, oamenii sunt în general religioși. Acest lucru este adesea adevărat și atunci când cineva are experiențe de o mare frumusețe. După o călătorie pe mare, Engels, unul dintre principalii gânditori atei, a scris: „Trăim în divinitate. O vezi cel mai bine când ești pe mare.”

Argumentul existenței funcției de credință

Nici oamenii, nici animalele nu ar avea nevoie de urechi dacă nu ar exista sunete. Nu am avea nevoie de ochi dacă nu ar exista lumină și culoare. Nu am avea nevoie de plămâni dacă nu ar exista aer pentru a respira. Organul își presupune funcția. Prezența unui organ senzorial este o dovadă că realitatea percepută de acel organ există.

Ființele umane posedă organul credinței în realități metafizice. Acest organ nu s-ar fi dezvoltat sau menținut niciodată dacă realitatea percepută prin funcția credinței nu ar fi existat.

Argumentul prejudecății minții umane

Trebuie să fim critici față de propria noastră gândire. Putem vedea multe lucruri, dar nu ochiul cu care vedem. Putem examina fiecare gând, dar nu gândul cu care îl examinăm.

Dacă cineva se oprește pentru o clipă din a se gândi la evenimente, oameni și lucruri și apoi începe să reflecteze asupra gândirii în sine, își dă seama curând că se află într-un impas mental și că mintea umană are deficiențe reale.

Cercetări recente arată că până și culorile ne influențează gândirea. În pajiști frumoase sau în camere vopsite în albastru deschis, galben sau portocaliu, tindem să avem gânduri fericite. Comportamentul nostru este mai prietenos în astfel de medii. În camere urâte, avem gânduri urâte. Culorile închise, terne, care nu sunt întrerupte de accente vesele, pot fi foarte apăsătoare. Gândiți-vă doar la griul unei celule de închisoare.

Un pod negru peste Tamisa era faimos pentru numeroasele tentative de sinucidere efectuate pe el. După ce podul a fost vopsit în verde, astfel de tentative au scăzut cu peste o treime.

Marxiștii sunt maeștri în a demonstra că mediul social, în special condițiile economice, determină gândurile oamenilor.

Când revoluționarii ajung la putere, se schimbă complet. Deși anterior au organizat și susținut greve, după ce ajung la putere, aceștia împușcă muncitorii în grevă.

Chiar și oamenii de știință au prejudecăți psihologice. Adesea, observațiile lor sunt adaptate la experiențe și date selectate care le confirmă presupunerile, mai degrabă decât la cele care le contrazic.

Modul nostru de gândire este adesea primitiv. Gândim foarte des prin analogii. Dar, așa cum se spune: comparația nu este o ceartă.

Nu este greșit să folosim analogii pentru a învăța despre Dumnezeu, atâta timp cât recunoaștem că El transcende imaginile noastre și este mai presus de orice nume pe care I-l putem da. Dionisie Areopagitul a spus: „Dumnezeu nu este nimic”, în sensul că El nu este nimic asemănător cu ceea ce ni L-am imagina. În Biblie, Dumnezeu spune pur și simplu: „Eu sunt ceea ce sunt”.

De îndată ce analogiile și antropomorfismele sunt folosite în raport cu Dumnezeu, riscul de denaturare devine foarte mare. Meister Eckhart, unul dintre marii scriitori creștini ai Evului Mediu, a spus, așadar, pe bună dreptate: „Numai o mână care șterge poate scrie ceva adevărat”. Credincioșii nu numai că afirmă faptul existenței lui Dumnezeu, dar neagă și multe dintre cele spuse despre El, știind că ateismul este uneori pur și simplu respingerea unui Dumnezeu care nu există cu adevărat.

Totuși, din moment ce suntem ființe umane, nu ne putem lipsi de toate descrierile antropomorfice ale lui Dumnezeu.

Gânditorul creștin Nicolae din Cusa a postulat, așadar, „docta ignorantia”, sau cu alte cuvinte, ignoranța cunoscută, ca fiind începutul înțelepciunii. Inteligența, intelectul în sine, este cea mai inferioară facultate umană de cunoaștere și incapabilă să înțeleagă realitatea. Conștientizarea propriei insuficiențe este cea mai înaltă conștiință pe care o poate atinge: aceasta este „docta ignorantia”.

De ce această neputință? Aceasta este natura lucrurilor – adevărul vine mai întâi, apoi cunoașterea. Orice cunoaștere nu poate fi decât aproximare și conjectură, în special cunoașterea realității ultime.

Trebuie să găsim o minte mai bună decât a noastră, pe care să ne putem baza.

În viața lui Isus putem vedea clar cât de nesigură este mintea umană.

Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, a crezut în mod greșit că ea păcătuise când a descoperit că era însărcinată. Cei mai proeminenți preoți evrei, bărbați extrem de pricepuți în chestiuni religioase, nu l-au recunoscut pe Isus așa cum era, ci L-au condamnat la moarte ca presupus blasfemiator.

Pilat a confirmat această judecată permițându-și să fie întunecată mintea de frică. Propriul popor al lui Isus L-a respins pe El, care era mândria lor. Iuda a preferat treizeci de arginți în locul prieteniei cu Fiul lui Dumnezeu.

Petru a prețuit mai mult propria siguranță decât fidelitatea față de Domnul său. În momentul arestării sale, toți apostolii l-au abandonat și au fugit. Și într-adevăr, niciunul dintre ei nu a crezut în învierea lui, nici măcar după ce l-au văzut cu ochii lor.

Religia creștină ne învață, în primul rând, să nu avem încredere în propria noastră înțelegere și, mai important, să acceptăm gândurile lui Dumnezeu, care este independent de circumstanțele externe și nu este supus niciunei influențe pământești. Numai El poate înțelege adevărul suprem, întrucât El este autorul său. Prin urmare, numai în religie poate fi găsit adevărul; numai în Dumnezeu pot fi cunoscute toate lucrurile. În măsura în care ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne excludem de la adevăr.

După cum am menționat deja, ideea de Dumnezeu nu ar fi putut pătrunde în mintea noastră și nu s-ar fi ancorat acolo cu atâta putere dacă omenirea nu ar fi avut experiențe cu Dumnezeu.

Totuși, mulți alți factori ar fi putut umbri sau distorsiona această idee. Nici în religie, nici în ateism nu ne putem baza doar pe intelectul nostru. Fără o revelație superioară, suntem condamnați la eroare.

Ateismul nu are revelație din sferele superioare și, prin urmare, nu este credibil. Religia posedă revelație, iar aceasta ne spune că există un Dumnezeu.

Argumentul din faptul inevitabilității

Totul în lume este supus schimbării și trecerii. Nimic nu este stabil. Oamenii și materia sunt în egală măsură supuse unor fenomene la fel de comune precum vremea – presiunea aerului, precipitațiile, umiditatea, temperatura.

Legea entropiei afirmă că totul tinde spre dizolvare și descompunere. Schimbarea și degradarea sunt prezente în tot ceea ce văd.

Lucrurile care există astăzi vor dispărea mâine. Acest lucru se aplică la orice, de la cele mai mici particule din atom până la cosmos. Se aplică și tărâmului spiritual.

Tot ceea ce este schimbător și trecător este, prin urmare, contingent. Ceva ce este aici astăzi și a dispărut mâine s-ar putea să nu fi fost aici astăzi. Este indiferent față de existență. Poate fi și poate nu fi.

Prin urmare, trebuie să aibă o cauză în afara sa. Dacă și această cauză este inevitabilă, atunci la rândul ei trebuie să aibă o cauză. Acest lanț de cauză și efect nu poate fi fără început și fără sfârșit, deoarece dacă totul ar fi inevitabil, la fel de bine ar fi putut să nu existe.

Cum și de ce a fost pusă în mișcare această roată?

Lumea contingenței presupune existența unei ființe care există în mod necesar, care nu poate să nu fie, care nu are nicio cauză în afara ei înșiși. Este reală fără a fi dependentă de nimic. Nu ar putea să nu fie sau să fie altfel. Numim această ființă „Dumnezeu”. El trebuie să existe. El nu ar putea să nu fie.

Argumentul legilor naturii

În natură, în societate, în suflet și în corpurile noastre, totul se desfășoară conform anumitor legi – legi naturale, legi sociologice, fiziologice și psihologice. Este de neconceput ca legile să poată exista fără un legislator și un executor care să se asigure că totul se desfășoară în mod legal.

Dumnezeu este legiuitorul, ale cărui legi le descoperim prin știință.

Vorbim despre legi chimice, fizice sau biologice. Vrem să fim foarte conștienți de faptul că chimia și fizica nu sunt doar chimice și fizice. Rațiunea umană este necesară pentru a le descoperi.

Când lui Fleming i s-au mulțumit pentru descoperirea penicilinei, el a spus: „Sunt uimit de această recunoștință. Nu eu am făcut penicilina; natura o produce. Eu doar am descoperit-o.”

Faptele naturii sunt pur și simplu acolo, așteptând să fie descoperite de omenire în setea sa eternă de cunoaștere. Deoarece sunt guvernate de legi, aceste fapte sunt bine ordonate și, în cele din urmă, ușor de discernut. Chimia și fizica se schimbă doar atunci când oamenii de știință își revizuiesc rezultatele cercetărilor pentru a le alinia cu faptele existente. Ordinea naturii rămâne aceeași.

Însă disciplinele științifice precum chimia și fizica sunt mai mult decât o simplă colecție de fapte obiective. Ele posedă un spirit. Sunt animate de spiritul care a promulgat legile chiar de la început.

Argumentul excepțiilor de la legile naturii

Chiar dacă ar fi posibil ca legile naturii să fie inerente și să nu fi fost adoptate de o ființă creatoare conștientă, cum se face că există excepții de la aceste legi?

Un mecanism nu poate face excepții; funcționează stereotipic. Cu toate acestea, excepțiile există în natură.

Toate solidele se contractă la frig. Doar apa face excepție: apa se dilată la frig. Prin urmare, gheața este mai ușoară decât apa în stare lichidă și plutește la suprafață, formând un strat care protejează iazurile și lacurile de frigul exterior. Acesta este motivul pentru care peștii pot supraviețui iernii. Ce a făcut această excepție pentru apă?

Toți compușii hidrogenați sunt toxici, cu o singură excepție: apa. Fără această excepție, viața nu ar fi posibilă. Cine a fost responsabil pentru asta?

Cine a decis că, timp de secole, o femeie poate rămâne însărcinată doar prin act sexual și apoi s-a asigurat că o fecioară trebuie să conceapă și să nască un copil – Maria, mama lui Isus?

Excepțiile de la legile naturii sunt o dovadă a existenței lui Dumnezeu.

Argumentul miracolelor

Există un argument foarte asemănător cu cel precedent: existența miracolelor.

Biblia relatează numeroase minuni. Una dintre cele mai izbitoare este existența lui Israel, poporul ales al lui Dumnezeu.

Cea mai veche referință la Israel în afara Bibliei poate fi găsită pe faimosul Stâlp Merneptah. Merneptah a fost succesorul faraonului Ramses al II-lea. Stâlpul documentează succesele sale militare, inclusiv laudă că „nu a mai rămas nicio sămânță a lui Israel”.

Timp de trei mii trei sute de ani, lumea a repetat următoarea afirmație: „Israelul este distrus; a încetat să mai existe sau «a fost asimilat».”

Inscripția de pe Arcul lui Titus din Roma, ridicat după distrugerea statului evreu, spune: „Iudeea s-a sfârșit”. Astăzi, evreii Romei se plimbă lângă acest arc. Cât despre Imperiul Roman, acesta s-a sfârșit într-adevăr.

Istoria Bisericii este, de asemenea, plină de miracole care nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat Dumnezeu. Aș dori să subliniez doar una:

Arhiepiscopul de Ufa, Andrei Uhtomski, a fost condamnat la moarte și împușcat în închisoarea din Iaroslavl. Înainte de execuție, arhiepiscopul a cerut permisiunea de a se ruga. Plutonul de execuție i-a acordat câteva minute. Când a îngenuncheat, a fost ca și cum un nor l-ar fi acoperit și a dispărut din ochii lor. Cei care urmau să execute pedeapsa au devenit atât de nedumeriți încât nu mai știau ce să facă. Nu putea scăpa – și totuși nu era acolo!

Abia după aproximativ o oră a reapărut ierarhul, îngenuncheat în rugăciune în același loc și învăluit parcă de un nor luminos care s-a risipit repede. Ucigașii au fost ușurați să-și aibă victima din nou în față și s-au grăbit să-l împuște.

Mulți oameni, după ce reflectează, își pot aminti de evenimente miraculoase din viața lor care nu s-ar fi putut întâmpla fără Dumnezeu.

Unele miracole de acest fel le numim „coincidențe”, care sunt doar miracole minore în care Dumnezeu dorește să rămână anonim.

Anatole France spunea: „Șansa este pseudonimul pe care oamenii îl folosesc atunci când nu vor să-l numească pe Dumnezeu pe nume.”

În mod ciudat, ateilor le este greu să creadă în miracolele lui Dumnezeu. Cât de ușor trebuie să-i fi fost lui Dumnezeu, care a creat Marea Roșie, să o despartă astfel încât poporul Său să o poată traversa pe uscat.

Mulți atei cred în lucruri mult mai inacceptabile.

Exclusiv datorită autorității Comitetului Central, comuniștii sovietici credeau cândva că Stalin era simultan cel mai mare politician, cel mai mare strateg, cel mai mare lingvist și cel mai mare om de știință și filosof. Ei credeau că acest om simplu, care fusese închis pentru furt, era practic infailibil. După moartea sa, pe baza unui singur discurs rostit de Hrușciov, ei credeau că același om era cel mai mare criminal în masă din istorie.

În urma unei declarații a lui Hrușciov din 1959, aceștia credeau că Rusia Sovietică va atinge și depăși standardul material al Statelor Unite în termen de cinci ani. Suntem în 1986, iar Rusia comunistă încă supraviețuiește doar importând grâu din țările capitaliste, în principal din Statele Unite.

Ateii sovietici au acceptat pasiv și subordonat toate basmele conform cărora comunismul ar crea frăție între națiuni. Ar trebui să încerce să citească ziarele comuniste chinezești, iugoslave și rusești și vor vedea cum se urăsc camarazii unii pe alții.

Ei cred fără critică orice anunță conducătorul suprem respectiv.

Biblia ne îndeamnă să ne folosim capacitățile critice. De exemplu: „Preaiubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1); „Doi sau trei proroci să vorbească, iar alții să le cerceteze ce spun” (1 Corinteni 14:19).

Credința creștină face apel puternic la rațiune. De exemplu, este scris: „Veniți, să ne judecăm împreună”, zice Domnul (Isaia 1:18). Unul dintre principalele principii ale lui Martin Luther a fost dreptul la o interpretare personală a Sfintei Scripturi. El a dat impuls libertății de exprimare în lume.

Comuniștii au negat această libertate biblică și au ajuns să creadă în miracole politice inexistente.

Se spune că minunile din Sfintele Scripturi contrazic legile naturii, dar oamenii uită că ei înșiși, deși au doar puteri foarte limitate, încalcă constant legile naturii.

Când te trezești dimineața, învingi legea naturală a gravitației. Când conduci o mașină, sfidezi legea inerției. Când divizi un atom, încalci legea coeziunii. Dacă oamenii pot încălca aceste legi, cât de logic este să credem că o ființă de ordin superior – îngerii, darămite Dumnezeu însuși – poate face lucruri care sunt imposibile pentru noi, la fel cum oamenii de știință pot face lucruri care uimesc o persoană ignorantă?

John Stuart Mill a spus odată: „Un miracol nu contrazice legea cauzei și efectului. Este un efect nou, probabil provocat de introducerea unei noi cauze.” Această cauză este Dumnezeu.

Argumentul expansiunii universului

Trecerea spre infraroșu în imaginea spectroscopică pe care o obținem a galaxiilor îndepărtate dovedește că universul nostru se află în continuă expansiune. Astronomii compară uneori universul cu un balon, o jucărie pe care sunt pictate stele. Când umfli balonul, stelele se îndepărtează una de cealaltă.

Întrucât astronomii cunosc rata de expansiune, ei pot calcula cât de mari erau distanțele acum un miliard sau cinci miliarde de ani.

Întorcându-se în acest fel, ei ajung la punctul de plecare – balonul în starea sa de dinainte de umflare, momentul creării universului sau ceea ce oamenii de știință de astăzi, așa cum am menționat deja, numesc „Big Bang”.

Expansiunea universului este o dovadă a existenței unui Dumnezeu care i-a determinat începuturile.

Argumentul din a doua lege a termodinamicii

Conform acestei legi, într-un sistem închis, ceva poate evolua doar de la ordine la hazardiu, haos sau anarhie. Dacă universul nostru ar fi existat dintotdeauna, s-ar afla într-o stare de haos. Sistemul și ordinea nu ar mai putea exista din cauza faptului irefutabil al entropiei.

Universul este bine ordonat doar pentru că provine de la un Dumnezeu al ordinii.

Argumentul pentru existența genelor

Această demonstrație este în realitate doar o extensie, sau mai degrabă o aplicație specifică, a argumentului din a doua lege a termodinamicii, dar are o valoare separată.

Fiecare organism viu conține un cod genetic care îi determină structura. Acest cod este o combinație de aminoacizi care, conform legii termodinamicii, poate evolua doar spontan de la ordine la haos – la fel ca orice altă materie. De unde provine, așadar, ordinea codului genetic?

Fiecare spermă umană și fiecare ovul conțin informații care, dacă ar fi scrise, ar umple 1000 de volume de câte 500 de pagini fiecare. Totul este scris acolo: culoarea ochilor și a părului, trăsăturile faciale, înălțimea, bolile ereditare, dar și talentele moștenite, toate detaliile corpului, precum și cadrul psihologic de bază etc. Niciun om de știință cu tot echipamentul modern nu ar putea rezuma această bogăție de informații într-un spațiu atât de microscopic, cu imboldul că viitorul embrion și, mai târziu, ființa umană ar trăi în consecință.

Când celulele sunt divizate, toate informațiile sunt copiate rapid. Rezultă miliarde de copii. Niciun copiator nu ar putea realiza acest lucru.

Ceea ce se întâmplă la oameni se întâmplă și în celulele animalelor și plantelor. Miliarde de informații din genele lor le spun crinilor, lalelelor și trandafirilor ce culoare și parfum vor dezvolta, ce fel de tulpină delicată trebuie să aibă și cum ar trebui să transmită aceste informații urmașilor lor.

O astfel de ordine nu poate apărea din dezordine. Lipsa de informație și inteligență din acizi nu le poate spune genelor cum să dezvolte inteligența la oameni. Moleculele de acid nu au instinct. Cum, atunci, le spun ele genelor cum să producă instincte la animale?

Genele sunt o dovadă irefutabilă a unui creator inteligent.

Argumentul existenței elementelor radioactive

Prin pierderea de electroni, elementele radioactive trec printr-o etapă după alta până când se degradează până la punctul de a deveni plumb. Aceasta se numește filiație radioactivă.

Oamenii de știință știu acum cât durează ca un element radioactiv să se transforme în altul și, în cele din urmă, să devină plumb.

Dacă universul ar fi existat dintotdeauna și nu ar fi fost creat, sau dacă ar fi existat de miliarde de ani, toate elementele radioactive s-ar fi transformat de mult în plumb.

Cum se face, atunci, că încă există? Însăși existența lor dovedește că universul nu a existat dintotdeauna de unul singur, că are un început, că trăim într-un univers creat și că, prin urmare, există un creator.

Argumentul existenței găurilor negre

În anii 1960, astronomii au descoperit pulsarii, sau stelele neutronice. Cunoscute și sub numele de „pitice albe”, acestea constau din materie comprimată într-un mod inimaginabil. Propria lor gravitație a acționat asupra acestei mase, provocând colapsul acesteia. Această presiune a dus la o creștere a gravitației. Avem o reacție în lanț: gravitația provoacă colapsul, colapsul provoacă o creștere a gravitației și așa mai departe. Steaua devine din ce în ce mai densă. Astfel de stele tind să atingă o densitate infinită și o lipsă completă de dimensiune.

Aceste stele nu doar curbează lumina, așa cum fac alte stele, ci o înghit. În această fază, ele sunt numite „găuri negre”. Devin invizibile pentru totdeauna, ca tot ce se află la orizontul lor. Vedem obiecte pentru că acestea emit sau reflectă lumină. „Găurile negre” care înghit fiecare rază de lumină sunt materie invizibilă. Unde este ateul vulgar care spune că crede doar în ceea ce poate vedea?

Există trei zone: La o anumită distanță de „gaura neagră”, lumina este în siguranță. Nu poate fi înghițită de această stea ciudată, ci doar refractată, așa cum orice obiect refractă lumina. La o altă distanță, este înghițită. Există o zonă între aceste două, așa-numitul „orizont al evenimentelor”, unde lumina nu este nici înghițită, nici refractată, ci captată. Va orbita în jurul găurii negre pentru totdeauna. Timpul va fi încetat să mai existe pentru ea.

În acest „orizont al evenimentelor”, continuumul spațio-temporal care constituie universul nostru nu mai există deoarece elementul timpului a dispărut. Ajungem la granița dintre realitatea noastră și o alta.

Afirmația materialismului dialectic conform căreia realitatea noastră, numită de știință „continuumul spațio-temporal”, este singura, contrazice existența „găurilor negre” care formează granița dintre realitatea noastră și o alta, care, în afara timpului, este eternă.

Wilder-Smith scrie în „Renunțarea la materialismul științific”: „Dincolo de orizontul evenimentelor, toate legile materiei pe care le cunoaștem încetează să se mai aplice. Legile chimice pe care le cunoaștem încetează să existe; același lucru se întâmplă cu legile fizicii și ale materiei, precum și cu realitatea noastră de materie-timp. Realitatea temporală atinge doar această limită. Ceea ce se află dincolo de această limită aparține «vieții de apoi».”

Biblia este o descoperire unică dintr-o altă realitate, realitatea lui Dumnezeu, în continuumul nostru spațio-temporal. Dogma fundamentală a materialismului, conform căreia realitatea percepută de simțurile noastre este singura, s-a prăbușit atunci când am descoperit colapsul stelelor.

Argumentul gradației în toate lucrurile

Sfântul Toma d’Aquino a făcut următoarea observație: „Printre creaturi există mai mult sau mai puțin bine, adevărat, nobil și așa mai departe. «Mai mult» sau «mai puțin» sunt însă predicate ale unor lucruri diferite, după cum seamănă în modurile lor diferite cu ceva care este cel mai înalt, așa cum ceva este descris ca fiind mai cald în funcție de cât de aproape este de ceva care este cel mai cald. Există, prin urmare, ceva care este cel mai adevărat, cel mai bun, cel mai nobil și, prin urmare, cel mai înalt.”

Aceasta este ceea ce numim Dumnezeu.

Argumentul metafizic al lui Anselm de Canterbury

Confucius a fost întrebat cum ar începe dacă ar trebui să guverneze o țară. El a răspuns: „Aș îmbunătăți utilizarea limbii”.

Ascultătorii lui au fost uimiți. „Asta nu are nicio legătură cu întrebarea noastră!”

Confucius a explicat următoarele: „Dacă limbajul nu este corect, ceea ce se spune nu corespunde cu ceea ce se înțelege. Dacă ceea ce se spune nu corespunde cu ceea ce se înțelege, lucrarea nu este făcută cum trebuie. Dacă lucrarea nu este făcută cum trebuie, obiceiurile și arta nu înfloresc. Dacă obiceiurile și arta nu înfloresc, nu există dreptate. Dacă nu există dreptate, oamenii nu știu încotro să se îndrepte. Prin urmare, limbajul arbitrar nu ar trebui tolerat. Căci totul depinde de el.”

În același sens, Sfântul Toma de Aquino spunea: „Există lucruri evidente pe care le cunoaștem imediat ce conceptele sunt cunoscute. Prin urmare, atunci când natura întregului și a părții este cunoscută, este evident că fiecare întreg este mai mare decât orice parte a acestuia.”

De îndată ce se înțelege sensul cuvântului „Dumnezeu”, se recunoaște imediat că Dumnezeu există. Căci prin acest cuvânt se transmite ceva dincolo de care nimic mai mare nu poate fi conceput. Dar ceea ce există cu adevărat este mai mare decât ceea ce există doar în intelect. Prin urmare, de îndată ce cuvântul „Dumnezeu” este înțeles și există în intelect, rezultă că acesta există cu adevărat.

Afirmația „Dumnezeu există” este, prin urmare, evidentă, deoarece existența adevărului este evidentă. Dacă cineva neagă existența acestuia, atunci afirmația ta „Nu există adevăr” trebuie să fie adevărată. Prin urmare, adevărul există.

Dumnezeu este adevăr. În propoziția „Dumnezeu există”, predicatul este același cu subiectul. Existența lui Dumnezeu este evidentă de la sine.

Spinoza a scris: „Numai dacă esența lui Dumnezeu nu include existența Sa, s-ar putea spune că El nu există.”

Asta este absurd. Prin urmare, Dumnezeu există în mod necesar, ceea ce trebuie demonstrat. Se poate argumenta că, deși avem cuvintele „cerc dreptunghiular”, nu există așa ceva ca un cerc dreptunghiular, deoarece acest lucru este inerent contradictoriu. Dar nu este cazul lui Dumnezeu. Ce L-ar putea împiedica pe Dumnezeu să existe? Nicio cauză externă sau internă nu-L poate împiedica să existe. Perfecțiunea permite existența; imperfecțiunea o împiedică. Putem fi mai siguri de nicio existență decât de cea a Ființei absolute, infinite sau perfecte, adică a lui Dumnezeu.

Avem acest concept. „Existența” este inclusă în el. Nu mai putem scăpa de concluzia logică că Dumnezeu există. Kant spune: „Este absurd să ne întrebăm dacă există un Dumnezeu”, deoarece conceptul de „Dumnezeu”, care semnifică ființa cea mai perfectă, include caracteristica „existenței”. Anselm de Canterbury scrie în „Proslogion”: „Când cineva spune că Dumnezeu nu există, se referă la acea ființă despre care nu ne putem imagina una mai mare. Dar trebuie să existe, altfel ne-am putea imagina o ființă mai mare. De asemenea, trebuie să fie o ființă despre care nu ne putem imagina că nu există. Nimeni care înțelege ce este Dumnezeu nu își poate imagina că Dumnezeu nu există… Dumnezeu este de așa natură încât nu ni-L putem imagina ca fiind mai mare.” Și oricine înțelege pe deplin acest lucru înțelege cu siguranță că această ființă există atât de adevărat încât nici măcar nu poate fi inexistentă în gândire. – Repet: Dacă Dumnezeu este de conceput, inexistența Sa este de neconceput.

Fénelon scrie în legătură cu acest argument: „Existența, adevărul și bunătatea sunt unul și același lucru: răul nu are realitate. Este incontestabil că pot concepe o ființă infinită de o perfecțiune infinită și, pentru că o pot concepe, trebuie să existe. Această ființă este identică cu concepția mea despre ea; poate fi înțeleasă ca existență doar pentru că existența este înțeleasă în esența sa. Concepția mea despre ea înțelege în mod clar existența sa actuală. Trebuie să afirmăm existența actuală a acestei ființe infinit perfecte, așa cum afirm existența actuală a gândului meu actual.” – Malebranche spune: „Este suficient să te gândești la Dumnezeu pentru a ști că El există.” – Descartes scrie: „Concepția de «infinit» nu ar putea exista în mintea unei ființe finite dacă nu i-ar fi fost insuflată de o ființă infinită.”

Argumentul compoziției tuturor lucrurilor din natură

Totul în natură este compus din elemente. Ce structură complexă găsești chiar și într-un atom, într-o celulă vie, într-un psihic complex! Tot ceea ce este compus servește altceva decât sieși. Un pat și un scaun servesc unei persoane; o celulă servește unui organism; moleculele servesc unei celule; particulele elementare servesc unei molecule și așa mai departe.

Masele în sine nu posedă niciodată o intenție, deoarece le lipsește inteligența și, prin urmare, nu pot urmări nicio intenție. Fiecare entitate compozită dovedește existența Creatorului: lucrurile compozite ale universului dovedesc existența Creatorului divin.

Dumnezeu trebuie să fie o substanță simplă și nu compozită, căci dacă ar fi o acumulare, ar servi la rândul său scopurilor altcuiva și așa mai departe la nesfârșit. Întrucât toate lucrurile Îi slujesc lui Dumnezeu, El trebuie să fie în esență diferit de ele. Deoarece El nu este compozit, El nu este supus schimbării, deoarece schimbarea este cauzată de reacții între constituenți.

Întrucât Dumnezeu este, prin urmare, neschimbător și imutabil, este evident că El este și nemuritor.

Mărturia celor mai bune specimene ale umanității

Având în vedere argumentele pentru existența lui Dumnezeu, vrem să fim ca un judecător imparțial care ascultă toți martorii și ca un judecător drept care le cântărește credibilitatea.

Martorii existenței lui Dumnezeu sunt acei membri ai umanității care au dat dovadă de calități de bunătate, blândețe, iubire și sfințenie.

Profeți, fondatori de religii, Iisus Hristos, apostolii și sfinții din toate timpurile și din toate părțile lumii au fost martori ai existenței Sale. Fără excepție, ei vorbesc despre experiența lor personală cu Dumnezeu. Profeții au auzit glasul Lui. Apostolii L-au cunoscut în persoana lui Iisus, despre care este scris că „El vine din sânul Tatălui”.

De-a lungul istoriei, Tatăl s-a revelat sfinților în multe feluri. Adevărul a fost principiul călăuzitor în viața tuturor acestor martori, mulți dintre ei mergând la moarte pentru a-l apăra.

Niciun judecător nu ar respinge pur și simplu mărturia unor astfel de martori. Nici noi nu ar trebui. Mărturia lor diversă este o dovadă convingătoare a existenței lui Dumnezeu.

Vreau să spun povestea doar a unuia dintre ei – Bartolome de las Casas .

În 1502, a ajuns în Santo Domingo și, așa cum era obiceiul, a trăit cu indigenii ca sclavi. Auzind Evanghelia, și-a dat seama că oamenii săi și bogățiile pe care i le aduceau erau bunuri nelegitime. Și-a eliberat imediat sclavii și i-a îndemnat pe ceilalți coloniști să-i urmeze exemplul și să înceteze să mai fie tirani.

El a reușit să convingă autoritățile spaniole să înființeze comune agricole autoguvernate de indieni, în care aceștia ar primi majoritatea profiturilor.

După ce a fost hirotonit preot, a pus capăt campaniilor de cucerire și sclavie din Nicaragua și i-a convins pe soldați să nu se supună ordinelor proprietarilor de sclavi.

În cele din urmă, l-a convins pe împăratul Carol al V-lea să abolească sclavia popoarelor indigene în 1542. Papa Paul al III-lea se pronunțase deja împotriva acesteia în bula sa „Sublimis Deus”.

Între timp, Bartolome devenise episcop. A refuzat să acorde absoluția proprietarilor de sclavi și și-a apărat poziția în broșura „Confessionario”, ceea ce a provocat un val de indignare împotriva sa în Spania. Guvernul credea că mersese prea departe: „Trădător! Este un trădător! Nu avem niciun drept asupra indienilor dacă, așa cum spune el, tot ce am făcut acolo este nedrept.”

Chiar și umaniștii din acea vreme susțineau că indigenii, o rasă inferioară, erau sclavi prin natura lor, justificând astfel cucerirea spaniolă. Las Casas a replicat: „Toată omenirea este una” și a spus că spaniolii nu aveau dreptul să cucerească sau să exploateze. Influența sa a dus la colonizarea pașnică a Filipinelor.

A publicat o carte după alta în apărarea celor asupriți. De asemenea, a scris pamfletul „Scurt raport despre distrugerea Indiilor de Vest”, care conține povestea cacicului nativ american din Cuba care, atunci când i s-a spus că spaniolii au mers în rai, a răspuns: „Atunci aș prefera să nu merg acolo, ci în iad, ca să nu fiu acolo unde sunt oameni atât de cruzi”.

De unde și-a luat Las Casas curajul? El însuși oferă răspunsul: „În bunătatea și mila Sa, Dumnezeu a considerat că este drept să mă aleagă pe mine, deși nevrednic, să fiu slujitorul Său, să apăr toți acești oameni din Indiile de Vest împotriva faptelor rele și nedreptăților despre care nimeni nu a auzit sau nu a văzut încă. Și am lucrat numai pentru Dumnezeu timp de aproximativ 50 de ani.”

Putem cita scrierile și consemnările nenumăraților sfinți de-a lungul istoriei în sprijinul religiei – în special al creștinismului. Ce autorități pot găsi ateii pentru a-și susține opiniile?

Nu pot pretinde că sunt binefăcători ai umanității. Martorii lor sunt cei mai mari criminali ai omenirii: Stalin, Hrușciov, Brejnev, Tito, Mao Zedong, Pot Pol și Karl Marx, inițiatorul ororii și al Holocaustului.

Care judecător imparțial ar avea cea mai mică dificultate în a decide în favoarea existenței lui Dumnezeu dacă ar trebui să aleagă între aceste două tipuri de martori?

Mărturia oamenilor de știință

Majoritatea marilor oameni de știință – cei care știau cel mai bine structura universului și secretul vieții – au fost credincioși.

Universul nostru avea două nume: universul newtonian și universul einsteinian. Atât Newton , cât și Einstein credeau în Dumnezeu, deși în moduri diferite. Niels Bohr, Piccard, Pasteur, Mendel, Filatov și nenumărați alți oameni de știință și fondatori ai disciplinelor științifice erau credincioși.

Sunt mărturii elocvente ale existenței lui Dumnezeu. Nu cred că cineva este mai îndreptățit să vorbească în numele științei decât Einstein, fie și numai pentru că universul îi poartă numele. El a spus că experiențele noastre de până acum ne-au justificat sentimentul că „în natură ideea simplității matematice este realizată”. Potrivit lui Einstein, universul este astfel realizarea unei idei. El a refuzat să abandoneze teoria sa a relativității, spunând că „nici rațiuni logice, nici experimentale, nici măcar considerații de simplitate și frumusețe nu pot fi ridicate împotriva ei”.

Dacă universul este frumusețe pură, atunci trebuie să existe un artist care l-a conceput.

Am un respect deplin pentru cunoștințele științifice ale gânditorilor atei, dar trebuie să admită și că Einstein este o autoritate mai mare decât ei.

La Universitatea Princeton , într-unul dintre frumoasele holuri de deasupra șemineului, se află următoarele cuvinte ale lui Einstein: „Dumnezeu, care creează natura și se află în ea, este foarte greu de înțeles, dar nu este nici arbitrar, nici rău intenționat.” Un Dumnezeu care gândește, un gânditor; un Dumnezeu care tinde spre frumos, un artist; un Dumnezeu care este bunătate – așa spunea Einstein. Și în comparație cu el, suntem cu toții – chiar și membrii Academiei de Științe din Moscova – niște pitici.

Poate ați dori să știți ce spune marele fizician Max Planck în autobiografia sa științifică. El este fondatorul teoriei luminii. Iată cuvintele sale: „Religia și științele naturii duc o luptă comună într-o campanie neîncetată și fără sfârșit împotriva scepticismului și dogmatismului, împotriva necredinței și superstiției, iar strigătul de luptă în această campanie a fost și va fi întotdeauna : «Spre Dumnezeu! »”

Ateii ar putea admite că unii oameni de știință sunt într-adevăr religioși – dar numai prin tradiție – și că religia nu joacă de fapt un rol semnificativ în viața lor. Acest lucru nu este adevărat. Einstein a fost ateu în tinerețe. Era evreu prin naștere, așa că întreaga educație l-a făcut să aibă prejudecăți față de creștinism. Cu toate acestea, descoperirile sale științifice l-au transformat într-o persoană religioasă și un mare devotat al lui Iisus Hristos.

Și, din moment ce vorbim despre Einstein, să-l cităm din nou: „Majoritatea oamenilor spun că intelectul este cel care îl face pe un mare om de știință. Se înșală, este caracterul .” Dar caracterul nu este produs de ateism, ci de religie.

Nu poți fi un adevărat om de știință decât dacă ai un caracter sincer și nealterat, străin de ateism.

Dovada marii arte

Religia a inspirat opere de artă, precum picturile lui Michelangelo, Rafael și Rembrandt, muzica lui Palestrina, Bach și Mendelssohn și poezia lui David, Dante și Milton. Pot ateii să numească cel puțin o operă de artă care a fost inspirată de negarea lui Dumnezeu?

Nimeni nu a fost vreodată elocvent în a susține ateismul; nimeni nu ar putea niciodată picta ateismul, nu i-ar putea cânta laudele sau nu ar putea scrie o poezie despre el. Acest fapt în sine ar trebui să ne facă să ne gândim. Este unul dintre cele mai convingătoare argumente împotriva ateismului.

Mărturia fermierilor

Ateismul este rodul locuitorilor orașelor înconjurate de ziduri, care văd universul prin geamuri acoperite de funingine. Ei nu văd universul așa cum este el cu adevărat.

Fermierii care încă trăiesc în contact strâns cu natura știu cel mai bine acest lucru. Fermierii nu sunt atei pentru că știu că natura poate fi înțeleasă doar ca o creație a lui Dumnezeu.

Mărturiile experiențelor cu animalele

Întrucât omul nu este singurul locuitor al universului, nu este corect să tragem concluzii generale cu privire la cele mai importante probleme fără a lua în considerare experiențele altor specii.

Oricine este familiarizat cu animalele, în special fermierii, recunoaște că animalele domestice, în special câinii, dar și caii, posedă un simț al realităților metafizice de care oamenii au nevoie. Un câine din casă pare să știe moartea stăpânului său dinainte, chiar dacă moartea survine la o oarecare distanță sau pe neașteptate. Această cunoaștere se manifestă sub formă de stări melancolice care pot duce la refuzul de a mânca, chiar la moartea animalului în cauză…

Acest lucru este de obicei atribuit instinctului, dar ce percep animalele prin intermediul instinctului? Ele percep o ființă pe care nu o putem vedea – îngerul morții. Realitatea metafizică, a cărei expresie supremă este Dumnezeu, este confirmată de experiențele lumii animale.

S-ar putea spune mult mai multe în legătură cu viața animală.

Pentru materialiști, gândirea este o funcție a creierului. Structura complexă a creierului uman ar trebui să explice abilitățile noastre. Dar cum se face că albinele pot calcula? Posedă ele un intelect atât de sofisticat?

Profesorul Dr. James Gould de la Universitatea Princeton a relatat la o conferință din SUA în 1983 despre un experiment uimitor pe care l-a realizat cu albine.

El a așezat un bol cu sirop de zahăr la o anumită distanță de stupul de albine. După ce albinele au descoperit siropul, a mutat bolul de 1,25 ori mai departe de stup. La a treia încercare, distanța a fost de 1,25 ori mai mare decât a doua oară și așa mai departe, până când bolul s-a aflat la 900 de metri de stup.

Totuși, când a sosit profesorul Gould, a avut parte de o surpriză: albinele erau deja acolo, așteptând siropul.

Albinele știau că distanța creștea cu un factor de 1,25 de fiecare dată și luaseră în considerare anterior noua locație a bolului.

Când Gould a fost întrebat dacă are o explicație pentru asta, el a răspuns: „Nu. Mi-ar fi plăcut dacă nu ar fi făcut-o”, deoarece se afla în fața unei enigme. Abilitățile animalelor sunt inexplicabile dacă nu există un Dumnezeu care gândește pentru ele.

În multe locuri de pe Coasta de Est a SUA, pescărușii aruncă stridii pe betonul parcurilor. Cochiliile se sparg, iar pescărușii pot mânca carnea, pe care altfel nu ar putea-o atinge. Vulturii din Africa, incapabili să spargă cojile tari ale anumitor ouă, le bombardează cu pietre. Gândesc ei logic fără un intelect corespunzător și fără să cunoască regulile de raționament ale lui Aristotel? Sau există un Dumnezeu care are grijă de toate creaturile Sale?

Balenele comunică folosind semnale de o frecvență atât de înaltă încât urechea umană nu le poate percepe. Pot distinge sunete care exprimă bunăstare, dorința de a se asigura că familia este în apropiere, dorința de a se juca sau de a dormi. Există un sunet pentru durerea cauzată de boală și un altul pentru durerile nașterii. Au cântecele lor de dragoste, cântece de leagăn pentru balene tinere, informații despre locurile de hrănire, comenzi precum „înainte” sau „oprește-te” și cântece triste pentru moarte.

Unele maimuțe africane au ceea ce am putea numi „nume” pentru diferite animale. Își avertizează prietenii cu tonuri diferite, în funcție de pericolul care vine de la un leopard, un șarpe sau o pasăre de pradă. Se ascund de șerpii din vârfurile copacilor și de păsările din tufișurile spinoase etc. („ Welt ”, 5 iunie 1983)

Viața animală ne spune că există un Dumnezeu.

Dovada satisfacerii nevoilor noastre

Pentru fiecare nevoie umană fundamentală, există o realitate dincolo de atingerea umană. Ne naștem cu plămâni și găsim aer pentru a respira. Venim pe lume dependenți de lapte și găsim sânul mamei. Creștem, iar nevoile noastre se schimbă; în consecință, și laptele din sânul mamei se schimbă. Ne naștem cu poftă de hrană și găsim legume, fructe și carne în lumea în care suntem meniți să locuim. Ne naștem cu un corp care se poate îmbolnăvi și găsim remedii pentru toate afecțiunile noastre în pământ, în sărurile, ciupercile și ierburile sale. Astfel, realitatea de pe Pământ corespunde întotdeauna nevoilor noastre fundamentale.

Dar omul nu este doar un corp. El este un organism care are nevoie de un tată care să-l protejeze și să-l mângâie și să-l încurajeze spre ordinea morală. Ar fi într-adevăr ciudat dacă o realitate exterioară ar corespunde cu tot restul și nu cu aceasta.

Dorința de a fi fericit și capacitatea umanității de a și-o imagina depășesc cu mult chiar și cele mai fericite momente ale unei existențe privilegiate – darămite ale uneia mizerabile – încât este de neconceput să nu existe o realitate exterioară care să-i corespundă. Dacă dorința presupune împlinire, atunci paradisul existent în imaginația noastră trebuie să existe cu adevărat. Iar paradisul, perfecțiunea visată care îndeplinește dorințele ascunse ale tuturor oamenilor, este locuința lui Dumnezeu, care o oferă tuturor celor care doresc să o locuiască.

Și cum rămâne cu binele și răul?

Dacă nu există un judecător suprem care să răsplătească binele și să pedepsească răul, nu ar mai avea rost să trăiești o viață virtuoasă.

Și când credința în acest judecător dispare, dispare și liantul fundamental al societății. Societatea umană are nevoie de un Dumnezeu drept. Această necesitate se reflectă și în realitatea exterioară.

Dovada existenței sateliților artificiali

Astăzi, oamenii sunt ei înșiși constructorii de „stele”. Vorbesc despre sateliți artificiali. Aceștia sunt într-adevăr planete foarte mici, dar ne-au dovedit experimental că, până și în spatele celor mai mici puncte din spațiu, care conțin doar o mână de oameni, există întotdeauna o inteligență imensă.

„Stelele” noastre create de om, care necesită calcule complicate și echipamente complexe, au o durată de viață scurtă. Și totuși, ca realizări, sunt cu adevărat extraordinare.

Ar fi putut apărea din pură întâmplare?

Pământul nostru este, de asemenea, un satelit, care își poartă miliardele de locuitori în jurul soarelui în fiecare an. De-a lungul istoriei înregistrate, nu s-a abătut niciodată de la cursul său și nu a intrat în orbita înflăcărată a soarelui. În spatele Pământului nostru și în spatele milioanelor de sateliți similari și alți sori, în spatele tuturor nenumăratelor stele de pe cer, trebuie să existe și o minte care a conceput aceste minuni, o persoană care le-a creat și le ghidează. Această persoană este Dumnezeu.

Dovada din industria automatizată

Într-o fabrică automatizată, te poți plimba mult timp înainte să vezi un inginer sau un muncitor. Motoarele și mașinile interacționează între ele, creând toate secvențele necesare de mișcări. În spatele automatizării, însă, se află inginerul care a inventat-o și a proiectat-o, iar în timpul fluxului de lucru, muncitorul este responsabil.

În mod similar, universul material pare să funcționeze automat. Dar să nu ne amăgim: fără un proiectant și un ghid, el nu ar fi putut niciodată să apară. Arhitectul și creatorul său este Dumnezeu.

Dovada rugăciunilor ascultate

Timp de secole și milenii, nenumărați credincioși au mărturisit faptul că rugăciunile rostite în situații fără speranță, când totul părea pierdut din perspectiva umană, au primit răspuns, uneori în moduri remarcabile.

Dacă astfel de experiențe nu ar fi fost confirmate, practica rugăciunii s-ar fi pierdut de mult, împreună cu multe credințe superstițioase care au dispărut de-a lungul timpului. Rugăciunea care primește răspuns este o dovadă a existenței Celui care o aude și o răspunde.

Argumentul pentru necesitatea unui spirit etern

Acest argument a fost dezvoltat în principal de filosoful englez Bishop Berkeley , care a afirmat că universul poate exista doar în interiorul unei minți. Mintea este „computerul” care procesează milioanele de impresii pe care le primește zilnic prin simțuri și creează un univers din acestea. După o analiză atentă, mintea clasifică toate evenimentele percepute prin simțuri în categoriile de cantitate, calitate, cauzalitate, modalitate și finalitate.

Simțul tactil îi spune minții că simte ceva moale; limba îi spune că are gust sărat; ochiul recunoaște ceva galben. Din aceasta, mintea construiește conceptul de „brânză”.

Dincolo de analiza obiectivă, mintea insuflă obiectelor valori. Trandafirul este frumos doar pentru ochiul cuiva care iubește frumosul. Universul este astfel construit în minte.

Dar unde era universul înainte de a exista rațiunea umană?

Întrucât universul este demonstrabil mai vechi decât rațiunea umană, trebuie să fi existat întotdeauna o minte care l-a conceput. Această minte eternă este Dumnezeu.

Dovada existenței răului

În loc să citez aceste dovezi, aș prefera să relatez cum a convins un comunist de frunte.

Comuniștii se urăsc, se arestează, se torturează și se ucid între ei în orgii de violență.

În timpul erei staliniste din Cehoslovacia, un comunist de frunte pe nume Löb a fost închis de propriii săi camarazi și supus spălării creierului. Singur într-o celulă, a fost forțat să asculte zi și noapte un difuzor care rostea cuvinte înnebunitoare: „Spion! Trădător! Contrarevoluționar! O, nu, mă scuzați, dragă și loial camarad! Nu, spion! Trădător! Nu, camarad! Veți fi spânzurat! Totul este atât de confuz: În curând veți fi eliberat. Arestarea dumneavoastră a fost o greșeală. Roșcat, josnic, dragă camarad, victimă nevinovată a nedreptății…” și așa mai departe. Aceasta a continuat săptămâni întregi.

Apoi, brusc, a avut o revelație. I-a venit următorul gând: „Când comuniștii torturează creștini sau alți dușmani, au un scop. Nu putem obține victoria dacă nu îi neutralizăm. Dar când comuniștii torturează comuniști, este o răutate fără niciun sens; este rău de dragul răului.”

„Am experimentat acum cele mai adânci adâncimi ale răului. Dar nu există electricitate fără doi poli, nu există monedă fără două fețe. Dacă există o adâncime extremă a răului, trebuie să existe și o culme extremă a iubirii. Acesta este Dumnezeu.”

Când a fost chemat ulterior pentru interogatoriu, i-a spus ofițerului de poliție: „Poți închide difuzorul acum. L-am găsit pe Dumnezeu.”

În fizică, există o lege care prevede că pentru fiecare acțiune există o reacție egală și opusă. În acest sens, excesele răului, cum ar fi Auschwitz, Arhipelagul Gulag sau masacrele din Cambodgia, dovedesc existența lui Dumnezeu.

Fiecare suferință umană profundă nu este un argument ateu rațional, ci o dovadă că trebuie să existe un mângâietor care să o răsplătească.

Multă suferință este, directă sau indirectă, pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcat. A concluziona din această suferință că nu există Dumnezeu înseamnă a nega scopul ei. La fel de bine s-ar putea demonstra că un copil nu are tată pentru că tatăl său îl pedepsește.

Dintr-o perspectivă umană, pedeapsa pentru o fărădelege poate părea incredibil de aspră. Dar Dumnezeu este preocupat să-și modeleze creaturile astfel încât acestea să fie întruchipări eterne ale bunătății și sfințeniei. O statuie mare necesită un ciocan și o daltă, precum și o pilă și o perie moale.

Argumentul pornind de la convingerea unei persoane

Fiecare ar trebui să lucreze la formularea propriului mod de gândire până când acesta devine adevăr cert, așa cum Isus a fost adevărul personificat.

Pe măsură ce cineva progresează în procesele sale de gândire, îndoielile interioare se diminuează. Pentru o astfel de persoană, faptul că crede în Dumnezeu este un motiv suficient pentru a avea certitudinea că Dumnezeu există cu adevărat.

Adevărul este mentalitatea unei persoane sfinte, precum Isus. Pe măsură ce devine din ce în ce mai asemănător cu Isus, el știe că credința sa este adevărată. Viața sa îi confirmă mentalitatea.

Argumentul din imposibilitatea de a demonstra contrariul

Nimeni nu va putea vreodată să demonstreze raționalitatea ateismului, care începe prin a nega existența unui anumit obiect de studiu, și anume Dumnezeu.

Dacă cauți cu atenție un obiect într-o cameră și nu îl găsești, aceasta nu dovedește că acesta nu există, ci doar că până acum căutarea a fost nereușită: Obiectul poate fi bine ascuns sau căutătorul poate fi orb.

Dacă un căutător poate eșua chiar și într-o singură cameră, cu atât mai mult în univers? Cine va fi vreodată capabil să pătrundă întinderile enorme ale universului infinit pentru a stabili că obiectul „Dumnezeu” nu există?

Simțurile noastre, intuiția noastră, considerațiile noastre raționale au limite. Cum putem nega cu încredere existența unei entități care poate depășește percepția noastră, „antena” noastră?

Chiar dacă nicio persoană nu ar fi experimentat vreodată existența lui Dumnezeu, acest lucru tot nu ar dovedi inexistența Lui.

La urma urmei, nimeni nu are un motiv insurmontable să creadă că Dumnezeu nu există. Într-adevăr, există suficiente dovezi pentru existența Sa (dintre care am menționat doar câteva aici), dar nicio dovadă pentru inexistența Sa. Indiferent dacă ateilor le place sau nu să admită, ei trebuie să accepte, fără dovezi , că Dumnezeu nu există.

Se spune că Louis Blanc, unul dintre cei mai importanți lideri ai socialismului, ar fi remarcat odată: „Când eram bebeluș, m-am răzvrătit împotriva bonei mele. Când eram copil, m-am răzvrătit împotriva profesorilor și a părinților mei. Când eram bărbat, m-am răzvrătit împotriva guvernului. Când voi muri și va exista un rai și voi ajunge acolo, mă voi răzvrăti împotriva lui Dumnezeu.”

Prin urmare, ateismul nu este atât o expresie a unei filozofii, cât a unui caracter rebel. Care este scopul său?

Șaizeci la sută din populația lumii este încă analfabetă. Există triburi întregi care încă trăiesc în epoca de piatră, de exemplu în Noua Guinee, în junglele adânci ale Ecuadorului sau în Filipine.

Bărbații care cred în Dumnezeu au mers la aceste triburi pentru a-i elibera pe băștinași de ignoranța și neglijența lor și pentru a-i educa. Acest lucru este posibil doar prin a le aduce mesajul lui Dumnezeu.

Este oare conceput ca cineva să meargă la băștinași și canibali care încă trăiesc în epoca de piatră și să le spună că nu există Dumnezeu și că, prin urmare, trebuie să-și reproiecteze viața și să trăiască ca ființe umane nobile?

Autorul acestei cărți a petrecut ani de zile în izolare. Cea mai rea tortură a izolării este plictiseala extremă. Pentru o persoană fără Hristos, este insuportabilă. Dar nu-mi pot imagina nimic mai plictisitor decât ateismul, care spune: „Lumea este un spațiu gol. Nu am pe nimeni, nici aici, nici după, pentru că nu există după. Sunt singur. Nu am niciun prieten aici și nimeni în rai, pentru că nu există rai. Nu este nimeni care să mă înțeleagă, nimeni care să mă iubească. Într-o zi voi muri și voi dispărea pentru totdeauna și nimănui nu-i va păsa. Nașterea mea a fost un accident. Moartea mea este lipsită de sens. Și sunt singur.”

Ateismul este cea mai chinuitoare formă de plictiseală. Copilul său este disperarea, iar nepoții săi alcoolismul și sinuciderea.

Deși unul sau altul argument pentru existența lui Dumnezeu poate fi pus la îndoială atunci când este privit izolat, puterea combinată a celor mai convingătoare argumente este ca frânghia făcută din mai multe fibre care susține un pod.

Pe de altă parte, ateismul, deși poate avea multe întrebări, nu are niciun fel de argumente.

Argumentele pentru existența lui Dumnezeu s-ar putea să nu te fi convins complet, dar să știi că nu există argumente pentru ateism.

Tu de ce parte iei?

Cum ar fi dacă Dumnezeu ar exista și tu ți-ai pierde viața departe de El?

Filosoful francez Holbach , care se autointitula „dușmanul personal al lui Dumnezeu”, nega existența Sa spunând că doar natura este reală. El descrie natura ca fiind necreată, dar totuși creând totul, ca fiind eternă și infinită, conținând înțelepciune, frumusețe, organizare, spirit, plan și ordine.

Săracul de prost! El i-a dat doar lui Dumnezeu un alt nume – Natură – în timp ce credea simultan în toate atributele Sale.

Dovezile existenței lui Dumnezeu pot fi discutabile, dar nu și dovezile inexistenței Sale. Astfel de dovezi pur și simplu nu există.

Mai mult, inexistența lui Dumnezeu este de neconceput. Cum ar fi ajuns omenirea la această idee fără un Dumnezeu atât de străin percepțiilor lor senzoriale?

Chiar și scriitorii și cineaștii de science fiction, în ciuda întregii lor libertăți creative, par incapabili să-și imagineze creaturi de un ordin diferit: ființele lor extraterestre au întotdeauna ochi, urechi și gură.

Crede în Cel după care sufletul tău tânjește atât de profund, dacă ești sincer cu tine însuți. Numele Lui este Dumnezeu.

Ne lipsește răspunsul la cea mai importantă întrebare: Ce ar trebui să fac cu viața mea? Goethe spunea: „O viață inutilă este o moarte prematură.”

În acest moment, nu vreau să neg că multe întrebări rămân fără răspuns, chiar dacă toate argumentele pentru existența lui Dumnezeu sunt acceptate. Dacă nu ar fi așa, sufletele marilor credincioși nu ar putea fi chinuite de furtuni de îndoială, așa cum se întâmplă uneori.

Permiteți-mi să vă prezint cel mai convingător argument împotriva credinței într-un Dumnezeu bun și atotputernic. Este existența suferinței umane. O parte din ea poate fi explicată ca fiind de origine umană, dar ce se întâmplă cu cutremurele și alte dezastre numite „fapte divine”?

Dar copiii născuți cu dizabilități severe, care au doar câteva zile, săptămâni sau ani tragici de trăit și nimic mai mult? Îl putem ascunde pe Dumnezeu în spatele tuturor acestor lucruri?

Răspunsul meu: O persoană căreia i s-a amputat un deget sau un picior poate suferi de „durere fantomă”, care este adesea foarte intensă. Simte durere în membrul care nu mai aparține corpului său. O persoană poate muri din cauza unei boli imaginare, ceea ce înseamnă că până și boala imaginară este extrem de reală.

Ce-ar fi dacă toată suferința ar fi iluzorie, un vis?

Multe organe interne nu au nervii necesari pentru a transmite semnale de durere, inclusiv plămânii, ficatul și creierul, un sistem complex de treisprezece miliarde de celule. Persoanele excepționale uneori nu simt deloc durere. Există un fel de anestezie spirituală. Unii sfinți păreau să nu simtă nicio durere atunci când erau arși pe rug.

Au fost și momente în viața mea când, după ce am fost prins predicând într-o celulă de închisoare comunistă, am fost bătut rău și nu am simțit absolut nimic.

În timp ce gardienii mă băteau, mă gândeam cum să-mi termin predica. Când am fost dus înapoi în celulă, mi-am continuat calm discursul.

Pascal a rezolvat probleme matematice dificile în timp ce suferea de dureri de dinți. Majoritatea femeilor fac față destul de bine nașterii. Durerea nu este un fapt necesar și obiectiv al vieții. Astăzi știm că creierul uman produce endorfine, care acționează ca un anestezic.

Durerea provine uneori dintr-o atitudine falsă față de viață la oamenii care, îndepărtându-se de Dumnezeu, se ridică la poziția de judecător al realității și clasifică evenimentele drept bune sau rele.

Nu suntem judecători, ci parte a realității, iar copilul lui Dumnezeu acceptă toată realitatea – cutremure și dureri de dinți – cu seninătate.

Dumnezeu este unul, iar realitatea este una. Un duh sfințit nu o împarte în lucruri plăcute și neplăcute. Pe măsură ce progresăm în credință, devenim mai receptivi și mai puțin critici și ne plângem mai puțin.

Ai stat vreodată pe un scăunel în copilărie și te-ai uitat la broderia mamei tale? Din perspectiva ta, era o încurcătură de linii zig-zag colorate și o încurcătură de fire care nu aveau niciun sens. Apoi, mama ta, observând confuzia ta, a întors broderia și ți-a arătat partea dreaptă, iar tu ai înțeles.

În cele din urmă, nimic nefericit nu se poate întâmpla în viața credinciosului care știe că Dumnezeu ne controlează viețile. Pe măsură ce ne înălțăm spre tărâmurile cerești, putem privi în jos de sus și ne putem da seama că suferințele noastre trecătoare sunt doar o colecție de perle și bijuterii care ne împodobesc viețile pentru veșnicie.

Recunosc, există ceva absurd în credința noastră în Dumnezeu, chiar și după ce am prezentat toate argumentele, revelațiile și explicațiile. Dar este și mai absurd să nu credem în El și, în schimb, să presupunem că ordinea evidentă atât în atom, cât și în cosmos a apărut fără intervenția unui creator.

Este absurd să credem că nu există nimic care să satisfacă nevoile religioase atunci când există hrană care să satisfacă foamea fizică. Este și mai absurd să credem că toți sfinții și cei mai mari oameni de știință s-au înșelat atunci când și-au pus încrederea în Dumnezeu și, în unele cazuri, chiar au murit pentru această credință.

Viața înseamnă îndurarea greutăților. Există greutăți și în credință. Dar când ești pus în fața unei alegeri între cele două extreme – credința în Dumnezeu și credința în ateism – este cu siguranță mai înțelept să o alegi pe prima.

Noi, credincioșii, recunoaștem că „cunoașterea noastră este fragmentară”, că „vedem doar printr-un pahar”, acționând într-o lumină slabă. Dar este mai bine să vezi un pahar pe jumătate plin decât pe jumătate gol. Cel care a umplut paharul pe jumătate îl poate umple până la refuz, chiar mai mult, astfel încât „paharul meu să dea pe dinafară”.

Argumentele pe care le înaintăm pentru existența lui Dumnezeu nu fac decât să facă saltul credinței în lucruri pe care nu le înțelegem mai rezonabil.

Nici mintea credinciosului, nici cea a necredinciosului nu pot rezolva toate întrebările, dar putem pune unele dintre ele în paranteză.

Multitudinea argumentelor care susțin existența lui Dumnezeu confirmă în unanimitate că El există. Pentru unii, existența lui Dumnezeu, deși bine argumentată, este o realitate care nu se armonizează cu o altă realitate: suferința. Totuși, dacă recunoaștem existența unei ființe înțelepte și iubitoare, Creatorul universului, atunci această realitate are cu siguranță prioritate față de un anumit aspect al realității, și anume, că suferința există într-un mic colț al universului, și anume Pământul nostru.

Întrucât această contradicție există, aleg să o pun în paranteză în mintea mea.

Nu trebuie să rezolv totul înainte să devin credincios. A pune o întrebare între paranteze nu înseamnă a fugi de ea. Timpul însuși clarifică adesea lucruri pe care nu le înțelegem astăzi.

Nimeni nu înțelege imediat întreaga credință creștină. Cunoaștem doar fragmente din ea, dar partea pe care o cunoaștem se dezvoltă în timp.

Eu însumi am avut mari dificultăți cu problema suferinței, dar nu am permis ca aceasta să mă deruteze.

Max Planck , fondatorul teoriei cuantice, a spus: „Atât religia, cât și științele naturii necesită credința în Dumnezeu. Pentru unul, Dumnezeu vine la începutul, pentru celălalt la sfârșitul oricărei gândiri.”

În timp ce credeam, indiferent de problema suferinței, într-o zi am primit următoarea iluminare:

Există două feluri de iubire: iubirea datorită lucrurilor bune și frumoase dintr-o persoană și iubirea în ciuda a tot ceea ce face acea persoană pentru a ne deruta și a ne răni. Evident, „iubirea în ciuda” este superioară. Este cea mai prețioasă bijuterie din univers. Dumnezeu ne iubește în ciuda păcatelor noastre. Isus i-a iubit pe cei care i-au torturat, indiferent de ceea ce I-au făcut.

Îl putem iubi pe Dumnezeu nu doar datorită lucrurilor minunate care ne fascinează la univers, ci și în ciuda suferinței pe care o întâmpinăm. Fără durere în această lume, cea mai înaltă formă de iubire nu ar putea exista. Această iubire își merită prețul.

Nu am niciun motiv să-L renunț la Dumnezeu din cauza suferinței.

Se spune că scopul nu scuză mijloacele. Ce altceva ar putea justifica mijloacele, dacă nu un scop nobil? Manifestarea celei mai înalte forme de iubire justifică multă suferință.

Fără Dumnezeu, viața este un mare semn de întrebare fără răspuns. Fără Dumnezeu, viața este ca o pasăre mânată de vânt sau ca un lac adânc, alternativ furtunos și calm, misterios și de nepătruns. Fără Dumnezeu, viața este doar un nor care plutește de la un capăt la altul până când se dizolvă și dispare, fără a lăsa nicio urmă a existenței sale.

Numai cu Dumnezeu viața devine cu adevărat viață. Așadar, căutați-L pe Dumnezeu!

Extrase din cartea ATEISMUL – O CALE? Sublinierile

îmi aparțin. Horst Koch, Herborn, septembrie 2007

info@horst-koch.de

www.horst-koch.de

https://horst-koch.de/atheismus/

////////////////////////////////////////////

A Doua Venire a lui Isus

Peter Beyerhaus

A Doua Venire a lui Hristos – speranța noastră comună

Și va veni din nou întru slavă să judece viii și morții, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit. – Aceasta este ceea ce creștinii de toate confesiunile afirmă împreună în Crezul niceo-constantinopolitan.

În revelația Sa profetică, Dumnezeu a dat omenirii pierdute o promisiune glorioasă: El dorește să acorde viață veșnică în Fiul Său, pe care L-a trimis ca Mântuitor al lor (Ioan 3:16) și îi invită să ia parte la împărăția Sa plină de bucurie. Acest lucru s-a împlinit deja în mod misterios în Isus Hristos (Luca 14:16) și într-o zi se va manifesta vizibil la întoarcerea Sa. Această speranță ar trebui să deschidă un viitor adevărat tuturor ascultătorilor asupriți prin predicarea evanghelică și să-i înalțe pe membrii descurajați ai congregației prin predicare și îngrijire pastorală.

Suntem convinși că a mărturisi această speranță este mai important astăzi ca niciodată, deoarece mulți oameni au pierdut-o sau nutresc speranțe false.

Introducere: Temeri și speranțe pentru viitor

Întâlnirea noastră a avut loc conștientizarea faptului că lumea se află în prezent în mijlocul unei crize istorice ample. Această criză se manifestă simultan în mai multe domenii și amenință serios viitorul umanității. Am fost afectați acut la mijlocul anului 2008 de prăbușirea sistemului bancar care a avut loc inițial în SUA, apoi s-a răspândit pe toate continentele într-un efect de domino, escaladând într-o criză economică globală.Tensiunile politice se intensifică în mai multe țări. Chiar și în țările anterior bine organizate, plasa de siguranță socială este tensionată într-o asemenea măsură încât decalajul dintre bogați și săraci se adâncește, iar sistemul de pensii nu mai este sigur.

Creștinii care urmează Sfintele Scripturi iau în serios aceste avertismente, mai ales că sunt bazate și pe profețiile biblice (de exemplu, Luca 21:24-28).

În același timp, însă, în lumina profeției despre viitorul imperiu mondial anticreștin (Apocalipsa, capitolele 13 și 17), ei ridică întrebarea îngrijorătoare despre ce forțe conduc astfel de planuri de a crea un guvern mondial, care sunt adevăratele motive și cine ar putea controla în cele din urmă puterea unei astfel de instituții înzestrate cu monopoluri.În sfera intelectuală, ne confruntăm cu o criză culturală amplă, cauzată de declinul valorilor. Acest lucru este evident în special la nivel moral în dizolvarea ordinii consacrate a căsătoriei și familiei, un proces parțial planificat ideologic și chiar susținut prin legislație.

Prin urmare, ne confruntăm cu incertitudine la toate nivelurile. Acest lucru declanșează anxietăți cu privire la viitor pentru numeroase grupuri și persoane afectate, parțial din cauza creșterii șomajului. Ne aflăm în mijlocul unei perioade de tulburări care, în loc de optimismul anterior răspândit cu privire la progres, dezvăluie sfârșitul capacității umanității de a modela viitorul. Premonițiile unei apocalipse iminente stârnesc emoții și se reflectă în filme, romane și muzică extatică. Cuvântul „răscumpărare” apare cu o frecvență uimitoare în literatura modernă, atât de mult încât aproape s-ar putea vorbi despre un „strigăt de răscumpărare”.

Această situație îi determină pe mulți creștini să își îndrepte atenția către profețiile biblice despre vremurile din urmă. Aceștia caută informații autentice despre sensul lor adesea neclar. Din păcate, în această căutare, sunt în mare parte lăsați pe cont propriu de către teologia universitară și predicarea bisericească. Multă vreme, aceste instituții au abordat cu greu subiectul în mod realist, fie sub influența criticii biblice și a îndoielii cu privire la fiabilitatea acesteia, fie datorită propriei lor participări la optimismul umanist modern despre viitor. Cu decenii în urmă, renumitul teolog Emil Brunner (1889-1966) a observat:

„O biserică care nu are nimic de spus despre viitorul veșnic nu are nimic de spus; este falită.”

Mai mult, chiar și printre creștinii care cred cu tărie în Biblie, există curente și opinii disidente cu privire la escatologie. Efectul lor este diviziv; subminează așteptarea revenirii Domnului, care este o poruncă comună pentru toți creștinii.Această constatare generală alarmantă a oferit Conferinței Internaționale a Comunităților Mărturisitoare (ICCC) un motiv în plus pentru a face din mesajul revenirii lui Hristos tema centrală a unui Congres Mărturisitor pentru prima dată… Am decis acum să ne adresăm congregațiilor și liderilor bisericii cu un cuvânt de îndrumare, încurajare și avertisment.

Vorbim împreună ca reprezentanți ai celor trei confesiuni principale. Scopul său este triplu:

În primul rând , își propune să trezească și să promoveze în toate bisericile și comunitățile creștine o credință care își trage impulsul și puterea unificatoare din dorința și certitudinea revenirii Domnului.

În al doilea rând, își propune să demonstreze că evenimentele și figurile din vremurile din urmă anunțate în scrierile profetice sunt deja prefigurate în prezent.

În al treilea rând, dorim să facem apel la o pregătire vigilentă pentru sfârșit, atât în perspectiva Judecății de Apoi anunțate de însuși Isus, cât și a invitației sale la împărăția sa de bucurie pregătită pentru toți cei care cred în el.

Mesajul biblic al celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos

Mărturia Vechiului și Noului Testament ne deschide ochii asupra istoriei și a scopului ei.

Doctrina celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos presupune o perspectivă temporală. Dumnezeul Treimic este Creatorul timpului și Domnul istoriei. El călăuzește istoria lumii și istoria mântuirii de la creație până la distrugerea ei, conform planului Său (Isaia 44:24 și următoarele; Efeseni 1:11):

începutul și sfârșitul se află în mâinile Sale. Nimic nu se întâmplă pur și simplu din întâmplare (Matei 10:29). Dimpotrivă, El a încorporat în mod semnificativ totul în lucrările Sale istorice (Isaia 45:7). Chiar și răul de neînțeles care a intrat prin Cădere trebuie, în cele din urmă, să-I slujească Lui.

Fiecare poveste de viață personală este, de asemenea, inclusă în planul lui Dumnezeu (Psalmul 73:24). Cunoașterea acestui lucru poate fi o sursă puternică de putere în călătorie, mai ales în fața tulburărilor vremurilor din urmă.

Punctul central și cotitura majoră a istoriei este întruparea lui Dumnezeu în Isus din Nazaret, lucrarea Sa mântuitoare pe cruce și în înviere și înălțarea Sa la dreapta Tatălui (Galateni 4:4; Evrei 10:5-9). De acolo, prin Duhul Sfânt trimis de El, El își exercită în mod invizibil domnia mesianică (Evrei 1:3), până când, la a doua Sa venire, va instaura în mod vizibil Împărăția lui Dumnezeu în putere și slavă .Întregul mesaj biblic indică acest eveniment memorabil: Isus Hristos se va întoarce pentru a judeca și a-Și desăvârși lucrarea fundamentală de răscumpărare, realizată pe cruce (2 Tesaloniceni 1:6-10; Evrei 9:27-28). Acest eveniment va avea loc la sfârșitul istoriei.

Reconcilierea mondială va fi urmată apoi de desăvârșirea lumii. Cu toate acestea, epoca actuală din istoria lumii – „vechea epocă” – nu va trece organic la epoca viitoare – „noua epocă”. Mai degrabă, între cele două se află o mare ruptură de proporții istorice mondiale și cosmice (2 Petru 3:12-13). Această răsturnare este marcată de a doua venire a lui Isus. Prin urmare, Evanghelia are un caracter escatologic: calea către nou duce prin judecata celor vechi (2 Petru 3:7).

Eshatologia Noului Testament conține următoarele puncte cheie

► Istoria mântuirii – pe scurt, „Creație – Cădere – Răscumpărare – Desăvârșire” – este instaurarea treptată a Împărăției lui Hristos. Aceasta cuprinde, într-un Advent triplu, trecutul în prima venire a lui Isus, prezentul în lucrarea plină de har a Celui Preaînalt în și prin Biserica Sa și viitorul la întoarcerea Sa.

► Istoria lumii se desfășoară în lupta dintre domnia lui Hristos și cea a diavolului. Diavolul (numit și Satana) este „prințul acestei lumi” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11), dar nu are o putere egală. Isus Hristos, prin moartea sa pe cruce, l-a învins deja fundamental pentru a călăuzi de acum înainte istoria lumii ca Domn suveran (Ioan 12:31; Apocalipsa 5:1-6). Cu toate acestea, deposedarea finală a lui Satana urmează să aibă loc (Apocalipsa 12:9, 12). Prin urmare, istoria omenirii va avea un dublu rezultat :

înfrângerea completă a domniei adversarului lui Dumnezeu și

instaurarea domniei lui Hristos (Apocalipsa 19:6-7). Ambele vor avea loc în legătură cu a Doua Venire a lui Hristos……………………………………………………………………..

det. aici

https://horst-koch.de/wiederkunft-jesu/

////////////////////////////////////////////

Religiile lumii

Prof. Dr. Peter Beyerhaus, DD

Cunosc religiile adevăratul Dumnezeu?

– Mărturia lui Hristos în întâlnirile interreligioase –

– Prelegere –

Prezența universală a religiei în întreaga umanitate nu poate fi explicată în mod convingător doar psihologic, așa cum au făcut-o Feuerbach și Freud, ca o simplă proiecție a proceselor mentale conștiente sau inconștiente asupra unei supralumi mitice. Mai degrabă, religiile, în toate formele lor diverse, își datorează existența unui impuls copleșitor din partea unei puteri misterioase, omniprezente, la care individul sau comunitatea socială reacționează apoi doar într-un al doilea pas. Biblia vede lucrurile și astfel: credința lui Israel și-a găsit temelia într-un act de revelație răscumpărătoare de sus, și anume întâlnirea lui Dumnezeu cu Avraam și Moise. Într-o paralelă negativă, Biblia vede și cultele păgâne ca fiind apărute printr-o influență transcendentală. Căci și zeilor lor li se acordă cu siguranță o realitate supraomenească, chiar dacă – în special pentru Israel – nu au nicio legitimitate.

Convingerea comună a aproape tuturor teologilor religioși este că religiile își datorează originea supranaturală cel puțin parțial sau – aici opiniile diverg – chiar în întregime, auto-manifestării unicului Dumnezeu. În cele din urmă, la nivel existențial, acesta este același Dumnezeu despre care Biblia mărturisește ca fiind Creatorul și Domn al cerului și al pământului și căruia Biserica îi mărturisește loialitatea ca Dumnezeu Treimic.

Aici însă trebuie remarcată o diferență considerabilă de opinie, iar în acest punct școlile de gândire diverg – și anume, teologia (dialectic) exclusivă, cea incluzivă și cea pluralistă a religiilor. Întrebarea crucială este: Poate fi explicată direct sau indirect identitatea zeității supreme, care poate fi dedusă din convingerea menționată anterior și este venerată în multe religii sub diverse nume și concepte, cu unicul Dumnezeu adevărat? Prin urmare, se pune în aplicare o ecuație completă? Sau se ia în considerare mai degrabă o transparență a anumitor imagini necreștine ale lui Dumnezeu față de Dumnezeul biblic, recunoscând în același timp că imaginile specifice ale lui Dumnezeu din religiile individuale pot fi, de asemenea, influențate de factori foarte diferiți și că ființe complet diferite pot fi ascunse în spatele imaginilor păgâne ale zeilor (greacă: eidola = idoli!), sau pot chiar vorbi și acționa prin intermediul lor?

Aceasta din urmă este perspectiva care stă la baza următoarelor mele observații. Prin urmare, presupun, împreună cu teologii apropiați mie – dogmaticieni și misiologi – că Dumnezeul triunic folosește și religiile precreștine pentru lucrarea sa universală și cu scop asupra umanității și că manifestările sale în acestea pot fi urmărite diacritic. Cu toate acestea, trebuie – și aceasta este preocuparea mea specială – să distingem trei cauze – sau poli – în concepțiile concrete despre Dumnezeu care au apărut de-a lungul istoriei religiilor, care se află într-o relație tensionată una față de cealaltă: acestea sunt 1. teonomul, adică divinul, 2. antropologicul, adică umanul și 3. factorul demonologic. Mă refer la această analiză ca la „viziunea tripolară asupra religiilor”. Această perspectivă pătrunde în toate declarațiile mele pe această temă din 1967 încoace. O împărtășesc și cu frații și surorile mele din Prezidiul Convenției Teologice. Căci este bine fundamentată biblic, patristic și dintr-o perspectivă a Reformei. Se reflectă și în proiectul unei Declarații Teologice privind Evaluarea Religiilor în Lumina Evangheliei, care vă este prezentat: „Niciun alt nume!”

Factorul teonomic: grija lui Dumnezeu pentru omenirea decăzută.
a) Apariția universală a ideii unei zeități supreme – demonstrată chiar și etnologic (Părintele Wilhelm Schmidt l-a numit Dumnezeu Înalt, Nathan Söderblom Dumnezeu Primordial) – poate fi explicată cel mai convingător, contrar tuturor ipotezelor evoluționiste, prin unitatea originară a istoriei umane (cf. Faptele Apostolilor 17:26). La începutul ei se află evenimentele relatate în istoria primordială a Vechiului Testament (Geneza 1-11). Aici, omenirea a avut experiențele sale fundamentale de binecuvântare, judecată și mântuire cu Dumnezeu, experiențe descrise și în numeroase mituri primordiale ale unor popoare răspândite pe scară largă. Astfel, la începutul fragmentării ulterioare a istoriei religioase se află o religie primordială monoteistă. Aceasta încă strălucește în numeroase religii empirice și oferă puncte de contact binevenite pentru întâlniri misionare.

O revelație fundamentală pentru patriarhii tuturor raselor umane, care determină întregul curs ulterior al istoriei umane, este legământul lui Dumnezeu cu Noe și fiii săi, așa cum este relatat în Geneza 8:21–9:17. În acest act, Dumnezeu garantează solemn că va proteja creația de o a doua catastrofă cosmică. El face acest lucru cu justificarea uimitoare, aproape paradoxală: „căci înclinația inimii omului este spre rău din tinerețe” (Geneza 8:21b). Păcatul adânc înrădăcinat al tuturor oamenilor este, așadar, tocmai cauza grijii continue a lui Dumnezeu pentru ei, prin care El le oferă hrană, binecuvântare, protecție și principii fundamentale pentru menținerea relațiilor sociale (Faptele Apostolilor 14:16–17; și Matei 5:45). Aparenta ilogică a acestui „căci” își găsește rezoluția inițial ascunsă în planul lui Dumnezeu pentru istoria mântuirii. El dorește să păstreze omenirea păcătoasă în răbdarea Sa (vezi Romani 3:26; macrothyme în 2 Petru 3:9) așteptând răscumpărarea sa viitoare prin Isus Hristos. Jertfa de mulțumire a lui Noe este, așadar, arhetipul unui cult monoteist practicat chiar înainte și în afara istoriei biblice a mântuirii care începe cu Avraam. Acest cult era dedicat mulțumirii și laudei pentru mântuirea și binecuvântările acordate de Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul. În Romani 1:21, Pavel indică faptul că aceasta este tocmai închinarea și mulțumirea pe care Dumnezeu le așteaptă de la toți oamenii datorită puterii și măreției Sale veșnice, evidente încă de la crearea lumii. Deși apostolul face această afirmație ca un reproș împotriva degenerării reale a închinării în istoria empirică a religiei păgâne, nu se poate exclude faptul că religia originală, exemplificată în Legământul lui Noe, a fost într-adevăr practicată timp de multe generații ulterioare. Melhisedec, misteriosul rege al Salemului – mai târziu Ierusalim – poate fi citat ca model pentru aceasta. El este descris ca „preot al Dumnezeului Preaînalt” (Geneza 14:18) și exercită autoritatea de a-l binecuvânta pe Avram de la „El, Creatorul cerului și al pământului”…………………………………………………………………..

Det. Aici

https://horst-koch.de/gott-in-den-religionen/

//////////////////////////////////////////

Francmasoneria și revendicarea adevărului absolut al Domnului Isus Hristos

FM și Isus Hristos (Hohl-Wirz)

Dr. Martin Hohl – Wirz

(Informații biografice pot fi găsite la sfârșitul acestui articol)

Literatura despre francmasonerie este extraordinar de vastă. „Bibliografia literaturii masonice”, fondată în 1911 de către savantul german August Wolfstieg, cuprinde acum peste 50.000 de titluri. Potrivit lui Zendralli, experții estimează literatura totală despre francmasonerie la aproximativ 100.000 de cărți și scrieri. O parte din această literatură este inclusă în catalogul Bibliotecii Masonice Germane, care este afiliată Muzeului Masonic German din Bayreuth ( Schneider , 1977).

În ciuda acestui avalanș de literatură, potrivit lui Mellor ( Alec Mellor, *Loji, Ritualuri, Grade Înalte: Manual de Francmasonerie*, 1985), „marea majoritate a publicului ignoră francmasoneria”, iar istoricii abia dacă o observă, și asta doar târziu. „Este un tabu, ceva ce nu se discută, ca să spunem așa, prin acord” (p. 33). „Doar în ultimii zece ani sau cam așa ceva, francmasoneria a devenit subiectul unei cercetări academice mai intense” ( Ulrich Im Hof, * Despre istoria francmasonilor în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea – Din perspectiva unui istoric*, Basel, 1984). Schenkel scrie: „Deși manualele de istoria bisericii conțin scurte referințe la francmasonerie, ele o tratează ca pe o chestiune secundară, ca pe un fenomen nesemnificativ din sfera ecleziastică și nu dezvăluie nimic despre conștientizarea importanței uneori decisive a francmasoneriei în politica culturală a unor state europene.” În opinia mea, această afirmație este valabilă și astăzi.

De ce această lipsă de cunoștințe, această ignoranță, această precauție? Motivul rezidă cu siguranță, nu în ultimul rând, în însăși francmasoneria, pentru care relațiile publice nu sunt conforme cu natura sa. Deși francmasoneria nu se mai consideră o societate secretă, ea se consideră în continuare o societate închisă: „nu secretă, ci privată”.

Până de curând, informațiile fiabile și autorizate erau dificil de accesat. În plus, francmasoneria a fost acerb contestată și înconjurată de o gamă largă de zvonuri încă de la fondarea sa în 1717. În funcție de perspectiva și interesele fiecăruia, relatările sunt variate și contradictorii. Mai mult, „nu există nici măcar un acord în cadrul Ordinului cu privire la natura și obiectivele esențiale ale francmasoneriei” ( Mellor ). Francmasoneria nu este doar controversată, ci și fracturată. Există diverse ramuri și ramificații, dintre care unele refuză să fie recunoscute. În această situație, este dificil și aproape imposibil pentru cei din afară să își formeze o opinie obiectivă.

Dar poate exista măcar o astfel de imagine „obiectivă”? Un francmason ar putea răspunde la această întrebare negativ. Fiecare persoană percepe francmasoneria în mod diferit. Adevărul este relativ, subiectiv. Mai mult, potrivit francmasonilor, esența francmasoneriei nu poate fi comunicată prin cuvinte și cărți. „Spiritul ritualului masonic… se bazează pe credința că există anumite adevăruri prea profunde pentru a fi exprimate prin cuvinte sau concepte. Doar simbolurile pot oferi o sugestie tăcută a acestora.” ( Alec Mellor, *Loji, Ritualuri, Grade Înalte*. Manual de Francmasonerie, p. 304)

În opinia mea, acesta este nucleul și numitorul comun al întregii francmasonerii: faptul că nu are încredere în cuvânt în sensul cel mai larg, adică nici în limbaj, ca forță formatoare, ordonatoare, conectatoare și salvatoare, și îl înlocuiește cu simbolul.

Nu eram conștient de această situație și de consecințele ei de amploare când am fost inițiat în „Loja Francmasonică Libertas et Fraternitas în Orient din Zurich” pe 5 iunie 1988. Mă așteptam la un schimb intelectual deschis, corect și stimulant, fără de care literalmente nu pot respira. În lojă, însă, orice discuție politică, teologică sau de altă natură aprinsă este evitată în mod conștient și constant. Și eu consider retorica goală, simpla despicare a părului și disputele intelectuale violente respingătoare și resping în egală măsură orice prozelitism prin forță, coerciție și intruziune. Dar ar trebui și putem înlocui războaiele religioase și confesionale sângeroase cu tăcerea? „Auzi, vezi și taci” este motto-ul francmasonilor englezi.

În această lucrare, pornesc de la o viziune diametral opusă celei a francmasoneriei: limbajul este cea mai importantă formă de comunicare. El constituie întreaga ființă, întreaga viață. Cele mai fundamentale adevăruri pot fi transmise doar prin limbaj, iar o comunitate adevărată și durabilă apare doar prin cuvânt. Scopul meu în cele ce urmează nu este de a respinge sau combate viziunea masonică, ci mai degrabă de a juxtapune cele două perspective și de a le face accesibile celei mai imparțiale evaluări și celei mai libere decizii personale posibile.

Dar ce limbă ar trebui să vorbim pentru a nu trăi într-o confuzie constantă a limbilor? În cele ce urmează, pornesc de la presupunerea că Iisus Hristos este autoritatea supremă, absolută în materie de comunicare verbală. El ne este atestat ca „Cuvântul întrupat”. El a mărturisit prin viața sa că Cuvântul lui Dumnezeu este valid; ne-a redat accesul la Dumnezeul care comunică, care vorbește cu noi și se dedică în mod explicit nouă; ne-a redat încrederea în Cuvânt, înțelegerea importanței înțelegerii reciproce și, prin urmare, limbajul în sine. Cu alte cuvinte, presupun că pretenția la autoritate absolută a lui Iisus Hristos, așa cum este atestată în Biblie, este justificată și voi încerca să luminez francmasoneria în lumina acestui Iisus Hristos. El este cel care a înviat, care, prin urmare, trăiește și căruia i-a fost conferită toată autoritatea în cer și pe pământ. Accept acest sistem de guvernare ca fiind în întregime real, chiar dacă nu văd conducătorul suprem, nu simt întotdeauna prezența sa și știu despre această realitate și adevăr doar datorită Evangheliei transmise nouă. Acceptarea acestei realități a însemnat o convertire care mi-a permis să părăsesc din nou loja francmasonilor. Acest lucru s-a întâmplat pe 28 septembrie 1988.

Francmasonii se opun – cu succes, după cum vom vedea – tuturor pretențiilor de adevăr absolut formulate de religii individuale, confesiuni, partide, rase, clase, instituții, națiuni etc. și caută să reconcilieze toate forțele opuse. Dacă pretenția lui Hristos la adevărul absolut este justificată, atunci această luptă a francmasonilor are și o anumită legitimitate din perspectiva noastră: Nu ne găsim mântuirea în nicio instituție, partid, clasă, națiune etc. anume, ci cu adevărat numai și exclusiv în persoana lui Hristos. Prin urmare, această lucrare nu are în niciun fel scopul de a susține vreun partid absolutist, totalitar, rasist, religios, confesional sau de altă natură care se opune francmasoneriei. Nu vrem să avem nimic de-a face cu aceste dispute dintre „antiabsolutiști”, pe de o parte, și susținătorii concepției noastre, pe de altă parte, dispute care sunt uneori purtate cu extremă amărăciune și animozitate față de pretențiile „false” de adevăr absolut. Literatura relevantă nu va fi luată în considerare în această lucrare. Nici nu intenționez să aprofundez nenumăratele zvonuri care înconjoară francmasoneria și întregul corp de literatură care se zvonește. Ceea ce contează este cea mai fiabilă informație posibilă. Atunci când se prezintă francmasoneria, francmasonii înșiși, precum și cercetătorii cărora li s-a acordat o perspectivă mai profundă, ar trebui să își spună părerea. Atunci când se fac aceste evaluări, afirmațiile făcute nu ar trebui niciodată să fie îndreptate împotriva francmasonilor ca indivizi, ci mai degrabă împotriva spiritului care stă la baza francmasoneriei.

În ultimii ani, au fost publicate mai multe lucrări importante ale francmasonilor și cadrelor universitare, care oferă perspective mai profunde asupra francmasoneriei și „secretelor” sale ( Binder, 1988; Mellor , 1985; Oslo , 1988; Valmy , 1988). În plus, documentarele au fost difuzate la televizor (de exemplu, ORF, 1990), iar revista GEO a publicat un reportaj foto (nr. 2/1988) care conține fotografii ale unor „lucrări importante la templu”. Cu toate acestea, aceste rezultate din urmă ale eforturilor de relații publice ale francmasoneriei s-au confruntat cu critici extrem de dure din partea francmasonilor (Alpina, nr. 8/9, 1988, p. 205: „cea mai amplă și iresponsabilă încălcare a disciplinei arcane”). Datorită, în mare parte, acestor publicații, putem lua francmasoneria pe cuvânt (și pe imagine) și trebuie să recurgem la așa-numita „literatură a trădătorilor” doar în cazuri excepționale.

Scopul acestei lucrări este de a oferi o imagine de ansamblu care să cuprindă cât mai multe aspecte importante, pentru a ilumina fenomenul francmasoneriei în ansamblul său. Aspectele individuale ar putea fi explorate mai în profunzime. La sfârșitul prezentării, acolo unde este cazul și fezabil, aspectele individuale vor fi comparate cu perspectiva biblică așa cum o înțelegem noi. O evaluare a francmasoneriei urmează în Capitolul 7.

Rădăcini spirituale

Francmasoneria, în sensul său modern, există din 1717. Originile sale nu sunt cunoscute definitiv, dar există diverse teorii. (Vezi Dieter A. Binder , *Die diskrete Gesellschaft. Geschichte und Symbolik der Freimaurer*, Viena, 1988). Aceste diverse teorii nu vor fi discutate aici. În schimb, suntem interesați de diferitele rădăcini spirituale din care derivă francmasoneria. ( C. Zendralli , *Freimaurerei hodiete*, p. 4) identifică următoarele: tradiția breslei pietrarilor, societățile creștine timpurii, rozicrucianismul, tradiția evreiască a Cabalei, legenda templierilor și cultele misterelor. Luând în considerare lucrarea lui Allan Oslo (Francmasoni. Umaniști? Eretici? Înalți trădători? Umschau-Verlag, Frankfurt/Main, 1988), care examinează pe larg rădăcinile intelectuale ale francmasoneriei, le împart în următoarele direcții principale, care, totuși, se suprapun și se interpenetrează parțial:

Tradiția breslei pietrarilor
Respectul pentru creația umană din toate timpurile și popoarele
Monahismul și ordinele cavalerești
Societăți secrete și culte misterioase
Tradiția evreiască și creștină
Umanismul, Iluminismul, Liberalismul
Reforma și Protestantismul

1.1. Tradiția Lojei

„Francmasonerie, Masonerie, Masonerie, Artă Regală, o mișcare cosmopolită cu idealul umanitar al umanității perfecte. Numele derivă de la pietrarii liberi (spre deosebire de cei legați de bresle) din lojile pietrarilor medievali.” (Neuer Brockhaus, ediția a 5-a, 1974, vol. 2, p. 259, citat în Oslo 1988, p. 12)

O altă perspectivă asupra originii numelui „francmason”, care se referă și la lojile pietrarilor, este prezentată de G.A. Schiffmann (Relația francmasoneriei cu creștinismul și biserica, Stettin, 1857-1883, pp. 28 și următoarele): „Numele francmasoni este o abreviere a termenului «pietrari liberi». Acesta era numele dat pietrarilor deoarece lucrau pietrele care stăteau expuse pe exteriorul zidurilor, astfel încât să poată fi văzute de toată lumea. În schimb, acei muncitori în construcții care așezau pietrele necioplite, deoarece proveneau din cariere, erau numiți «pietrari brute». Numele au fost apoi scurtate prin omiterea completă a cuvântului «piatră». În acest fel, a apărut cuvântul «francmasoni». Prin urmare, acest termen nu se referă de fapt la muncitorii care sunt numiți acum zidari, ci mai degrabă la pietrari. De aici și termenul de lojă sau lojă a pietrarilor. Zidarii de fapt nu aveau nevoie de loji speciale.” Își desfășurau munca direct asupra clădirii. Pietrarii, pe de altă parte, trebuiau să prelucreze cu pricepere pietrele brute aduse din cariere înainte de a putea fi încorporate în construcție. Prin urmare, aveau nevoie de un atelier lângă clădire, unde să poată ciopli pietrele. Acestea erau colibele pietrarilor.

În aceste loji de pietrari, care în Evul Mediu aparțineau mănăstirilor și au fost ulterior secularizate, pietrarii clerici și seculari își cultivau propriile tradiții distincte. Ei „se străduiau să-și ascundă secretele construcției de ochii neinițiaților; erau supuși unui sistem strict de breaslă, împărțit în ucenici, calfe și maeștri, cu o multitudine de reguli interne și externe. De asemenea, își considerau munca ca o «artă divină»” ( Jürg von Ins, Despre chestiunea surselor simbolismului masonic, 1974)

Pietrarii nu erau, în general, organizați local, ci mai degrabă supraregional, și au dezvoltat curând o conștiință internațională, cosmopolită. Clădirile din piatră erau rare, iar patronii erau adesea cele mai înalte autorități ecleziastice și seculare. Odată ce o clădire era finalizată, pietrarul trebuia adesea să se mute mai departe. El nu era afiliat la o biserică, parohie sau breaslă locală. „Casa lui era coliba pietrarului de la șantier, care, prin urmare, primea organizarea sa supraregională și libertățile sale de la patronii princiari.” (Rudolf Spitzbarth , Francmasoneria, originile și influența sa. 1968)

Datorită acestor libertăți, lojile pietrarilor au devenit locuri de refugiu pentru cei persecutați, proscriși și liber-cugetători de tot felul. (Spitzbarth) Acești non-pietari autorizați erau numiți zidari „acceptați”. De-a lungul timpului, meșteșugul tradițional de construcție a trecut în plan secund, iar tradițiile ezoterice, filosofice, morale și sociale au fost cultivate din ce în ce mai mult.

În 1717, patru loje de pietrari din Londra au fondat prima Mare Lojă. Acest an este considerat anul fondator al Francmasoneriei în sensul modern. Francmasoneria fondată în 1717 nu are nicio legătură cu domeniul construcțiilor inițial, denumit „zidărie operativă”. Nu mai este vorba despre construirea de clădiri din piatră, ci despre construirea „templului umanității”. Francmasoneria modernă este descrisă ca „zidărie speculativă” în contrast cu „zidăria operativă”. ( A. Oslo , p. 55)

Mai multe elemente au fost adoptate din tradiția lojelor pietrarilor: denumirea de „francmason”, „francmasonerie”, termenul „lojă” pentru locul de muncă, împărțirea primelor trei grade în ucenic, calfă și maestru, precum și „o interpretare a poziției oamenilor care muncesc în cosmosul creștin, bazată pe pietrari și meserii în construcții, și un cod de etică derivat din acesta” ( Spitzbarth) . În plus, sunt folosite diverse simboluri, cum ar fi: echer, nivelă, compas, fir cu plumb, riglă, planșă de desen, șorț, piatră brută etc. Mai mult, în francmasoneria ioanită (gradele 1-3) și în „etapa arhitecturală evreiască” a francmasoneriei de rit scoțian (gradele 1-14), munca și acțiunile simbolice se bazează, de asemenea, pe tradiția lojelor pietrarilor. Conform lui Lerich ( Konrad Lerich, Templul Francmasonilor. Gradul 1-33. De la Căutător la Cunoscător, Berna, 1937), „simbolismul arhitectural și legenda Francmasoneriei își ating apogeul ezoteric în gradul 13.” (Vezi Capitolul 3)

1.2. Respect pentru creațiile umane din toate timpurile și popoarele

1.2. 1. Această lume

„Adevăratele fapte ale francmasonilor sunt atât de mărețe, atât de ample, încât pot trece secole întregi înainte să se poată spune: aceasta au făcut! Cu toate acestea, au făcut tot binele care mai este în lume, observați bine: în lume! Și continuă să lucreze la tot binele care va mai fi în lume, observați bine, în lume.” (Din: G.E. Lessing, Ernst și Falk, Conversații pentru francmasoni.)

Faptul că francmasoneria este concentrată în primul rând asupra acestei lumi este evident și din declarațiile multor altor francmasoni.

De exemplu, Seydel ( Rudolf Seydel , Catolicism și francmasonerie, Leipzig, 1862) scrie că idealul cel mai înalt este „reprezentarea Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ”, iar ImHof spune, de asemenea: „Este vorba despre «Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ».”

În Lagutt ( Jan K. Lagutt, Piatra de temelie a francmasoneriei, Cunoaștere și neînțelegere, Zurich, 1958) citim: „În timp ce religiile își propun în primul rând să pregătească oamenii pentru viața de după moarte, francmasoneria își propune în primul rând viața pământească… Dacă strădania religiilor este îndreptată spre cer, atunci cea a francmasoneriei este îndreptată spre pământ… Ceea ce este adevărat, bun și frumos trebuie făcut de dragul pământului și al omenirii.”

Conform lui Valmy ( Marcel Valmy, Francmasonii. Lucrare asupra pietrei brute. Cu ciocan, compas și echer. München, 1988), francmasoneria este influențată de sistemul de credințe al deismului, „numit și liberă gândire sau religie a rațiunii, care își propune să fie un ghid pentru viața morală în această lume, nu pentru trecerea la transcendență”.

Această lume „aici și acum” cuprinde întregul tărâm accesibil și perceptibil al omenirii, întregul univers. Nu sunt de interes doar procesele de pe acest pământ, ci și „legile universului” ( Oslo) . „Locul activității masonice este loja. Are forma unui patrulater alungit și este concepută ca un simbol al cosmosului, ca locuință a întregii omeniri” ( Heinz Günter Deiters , *Francmasonii: Secret și revelație*, München, 1963). Templul reprezintă simbolic ceea ce orientează omenirea în această lume: direcțiile cardinale nord, sud, est și vest; soarele, luna și stelele; și alte ființe umane. Conform lui Oslo, calcularea timpului de către masonii antici a început cu Adam, odată cu începutul lumii: începutul lumii a fost, prin urmare, inevitabil, și începutul francmasoneriei. Prin urmare, în loc să o datați „în anul lumii” (anno mundi), au datat-o pur și simplu „în anul francmasoneriei” (anno maconii), iar ambele purtau abrevierea AM.

1.2.2. Acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele

„Este scris: «La început era Cuvântul!» Aici mă clatin! Cine mă va ajuta mai mult? Nu pot prețui cuvântul atât de mult; trebuie să-l traduc altfel, dacă sunt cu adevărat luminat de spirit. … Spiritul mă ajută! Deodată văd soluția și scriu cu încredere: La început era fapta!” (Din: J.W. von Goethe , Faust, 1225-1238)

Potrivit lui Schiffmann, francmasonii au folosit simboluri din domeniul meșteșugurilor pentru a clarifica „că adevăratul scop al asociației nou înființate nu era investigația teoretică, ci activitatea practică”.

Împărăția lui Dumnezeu trebuie realizată pe pământ prin acțiunea umană. „Munca este închinare, deoarece în ea și prin ea sunt realizate valorile superioare ale vieții” (Schenkel, 1926) . În lojile francmasone, se îndeplinește „munca”. „Toate ceremoniile se numesc «muncă» și, în funcție de grade, aceasta are loc pe piatră brută, piatră cubică sau planșa de desen.” (p. 66)

Francmasonii participă la un „cult al muncii și al eticii profesionale” (p. 67). „De la început, aspectelor teologice și dogmatice nu li se acordă nicio importanță; mai degrabă, totul este înțeles într-un sens etic practic. Nu este celebrată doar activitatea în sine, ci și faptul că este îndeplinită cu înțelepciune, frumusețe și forță. Valoarea muncii este independentă de succesul ei” (p. 67). „Întregul simbolism al muncii își găsește punctul culminant în conceptul de datorie. «Fă-ți datoria!» este tonul solemn, masculin care rezonează prin ritualul Francmasoneriei Meșteșugărești” (p. 69). Conceptul de muncă este completat de conceptul de recreere. Și acesta este consacrat… Fiecare sesiune de lucru este urmată de un banchet cu forme ritualice sau cel puțin de o reuniune socială.” (p. 69) Prin urmare, francmasoneria pune accentul pe activitate în detrimentul pasivității. „Mântuirea nu se caută în misticism, ci în afirmarea curajoasă a destinului și în exercitarea liberului arbitru (p. 85). Adesea, vorbitul, «simpla» rostire a cuvintelor, nu este considerată o acțiune și este pusă în contrast cu «a face»: «A face valorează mult mai mult decât simpla discuție» ( Ernst Moser , Francmasoneria și Statutele Națiunilor Unite, în: Alpina nr. 5/1964).”

Vom vedea că există o afinitate intelectuală strânsă între francmasonerie și protestantismul liberal și că au existat și continuă să existe relații strânse între cele două. Poate că celebra lucrare a lui Max Weber , „Etica protestantă și spiritul capitalismului”, ar trebui completată sau extinsă printr-o investigație asupra semnificației muncii francmasonice și a eticii profesionale pentru lumea economică modernă.

1.2.3. O inimă pentru Cain

A lua partea faptei și a oamenilor care au acționat implică, de asemenea, a lua partea lui Cain și a urmașilor săi. Legenda lui Hiram , care joacă un rol extraordinar de important în francmasonerie, „îi înfățișează pe copiii lui Cain ca fiind tipul de persoană orientată spre viitor, inventivă și creativă, în timp ce Abel reprezintă tipul care este mulțumit cu ceea ce a apărut în mod natural, cu ceea ce este «dat de Dumnezeu» (Lagutt) . Hiram Abif, legendarul arhitect și constructor al Templului lui Solomon, este considerat un descendent al lui Cain. «Conform tradiției, Hiram este considerat un cainit.» (Ibid., p. 45) «Hiram a ridicat minunatul Templu al lui Solomon, a creat magnificul tron regal de aur și a comandat multe lucrări și clădiri splendide.»” (p. 52) Din perspectiva acestei legende, pare nedrept și arbitrar faptul că Dumnezeul Bibliei a acceptat sacrificiul lui Abel, dar l-a respins pe cel al lui Cain. „Și Cain l-a ucis pe Abel. Dar acum Adonai i-a persecutat pe fiii lui Cain și i-a subjugat copiilor lui Abel. Linia genealogică a lui Cain, însă, a fost creativă și a inventat științele și artele.” (pp. 51 și următoarele)

„Enoh, un fiu al lui Cain, i-a învățat pe oameni arta cioplirii pietrei, a construirii de case și a trăirii în comunități. Fiul lui Enoh, Irad, și nepotul său, Mehuiahel, au construit baraje și au transformat trunchiuri de cedru în grinzi. Metusala, un alt descendent al lui Cain, a inventat literele sacre, cărțile Tau și simbolicul T (Tau) prin care muncitorii născuți din foc se recunoșteau unii pe alții. Lameh, ale cărui profeții sunt închise profanilor, a avut patru copii: Iabal, care a fost primul care a învățat să tăbăcească piei; Jubal, inventatorul harpei; Naama, mama torsului și țesutului; și Tubal-Cain, care a construit primul cuptor de topit. Tubal-Cain a săpat, de asemenea, puțuri adânci în munți pentru a-și proteja descendența de potopul care urma.” Doar el și fiul său au scăpat de ape.” (p. 51 și următoarele) Conform legendei lui Hiram , după ce Hiram a fost ucis de trei dintre tovarășii săi, Tubal-Cain l-a condus „în centrul pământului, în sufletul lumii, în tărâmul marelui Cain” (p. 54). Acolo, „Hiram l-a văzut pe strămoșul său, Cain… Și Cain și-a povestit suferințele pe care i le-a provocat cruzimea lui Iehova.” (p. 55) „Și Tubal-Cain i-a înmânat ciocanul cu care el însuși crease lucruri atât de mărețe și i-a spus: «Ia acest ciocan! Spiritele focului te vor ajuta să termini lucrarea.»” (p. 55)

Este cu siguranță evident „că o legendă nu ar trebui niciodată considerată o reprezentare a evenimentelor istorice” (p. 57), dar aceste fragmente, care sunt posibil necunoscute majorității francmasonilor, ar trebui să clarifice de partea cui este luată partea aici: Cain și descendenții săi. „Anumite nume din linia fiilor lui Cain au devenit parole” (p. 45). Parolele individuale sunt conținute în lucrarea lui Binder (164, 167, 203). Astfel, parola ucenicilor și a maeștrilor este: „ Tubalcain”. Din nou, majoritatea francmasonilor probabil nu știu ce este acest cuvânt și ce înseamnă; se pare că cuvintele nu sunt atât de importante.

1.2.4. Mari realizări, opere, personalități

Venerarea realizărilor, operelor și personalităților umane în Francmasonerie se extinde mult dincolo de Cain și descendența sa, cuprinzând întreaga umanitate, toate popoarele și toate epocile. În acest context, „construcția, construcția, este expresia vizibilă a activității creative prin excelență” (Lagutt, p. 106) . O astfel de activitate creativă apare în mod natural nu numai în industria construcțiilor, ci în toate domeniile vieții umane: economie, știință, tehnologie, artă și literatură. Peste tot sunt necesare cunoștințe, abilități și competențe, care trebuie dobândite, dezvoltate și transmise mai departe. Istoria umană apare ca o istorie a umanității care își dezvoltă constant realizările și lucrările și, astfel, pe sine, elevându-se mai departe și (evolutiv). „Este un singur proiect de construcție care trebuie continuat, cel mai simplu, cel mai mare; se extinde prin toate secolele și națiunile.” Așa cum fizic, tot așa și moral și politic este umanitatea în perpetuu progres și străduință. (J.G.v. Herder, citat în J.N.J. Schmidt, Rădăcinile comunității masonice, Zurich, 1961) Pentru Herder, francmasoneria este un „Areopag al meritului, moralei și talentelor”. (Imhof, p. 294)

Constituția Francmasoneriei, în vigoare din 1723 și scrisă de James Anderson, predicator în Biserica Prezbiteriană Scoțiană din Londra, conține o istorie mondială a strădaniei umane. Este adesea considerată „lipsită de valoare istorică” (Schenkel, 1926; Lagutt, 1958) și rareori tipărită. Cu toate acestea, această „secțiune istorică” este inclusă în anexa cărții lui Oslo (1988, pp. 366 și următoarele). Această parte a Constituției lui Anderson ni se pare importantă, nu pentru că exprimă o istorie adevărată, ci mai degrabă o „pseudo-istorie”, o stare de spirit. La urma urmei, „ceea ce au în comun francmasonii din întreaga lume… este că aderă la așa-numitele «Vechi Îndatoriri» din 1723 (Constituția lui Anderson) ” (Von Ins, p. 29).

În „Istoria” artelor umane de la Adam până în prezent a lui Anderson, „marii” din trecut menționați anterior apar ca „Mari Maeștri” și „Mari Oficiali”. Pe lângă Cain și urmașii săi – Abel nu este menționat aici – constructorii Templului Babilonian sunt, de asemenea, onorați, căci, în ciuda „vanității” lor, „îndemânarea lor în zidărie… este lăudată” (citat în Oslo, p. 366). De asemenea, este admirată în acest context „îndemânarea zidarilor” „de a comunica între ei fără a vorbi și de a se recunoaște de departe, în ciuda confuziei limbilor” (p. 367). După „orașele regale” și celelalte „structuri magnifice” (piramide etc.) ale Egiptului, este menționat și „Marele Maestru Moise”. (p. 367 și următoarele.)

După „Templul lui Dagon din Gaza filistenilor”, Templul lui Solomon și arhitectul și „meșterul constructor” său, Hiram Abif, sunt , desigur, deosebit de lăudați . În cele din urmă, această istorie a strădaniei umane menționează, printre alții: „Marele Maestru Maestru” Nebucadnețar; „artele și științele cu cei mai distinși cărturari și meșteri ai lor” din Grecia și Roma; și dezvoltarea „artei regale” în Occident, în special în Anglia și Scoția. (Numele Iisus Hristos lipsește din această „Istorie a Marilor”).

1.2.5. Comparație

O scurtă comparație în acest punct demonstrează clar că viziunea francmasonilor asupra lumii diferă semnificativ de cea atestată în Biblie: Împărăția lui Isus nu este din lumea aceasta. Această lume pământească nu este lipsită de sens, ci are doar o semnificație relativă, limitată. Chiar și Mileniul este trecător. Ceea ce este important și original este o lume invizibilă, inaccesibilă omenirii, din care tot ce este pământesc și lumesc își are originea și din care totul își derivă sensul și valoarea. În mod similar, în francmasonerie, viața de apoi nu este lipsită de sens, ci este ea însăși relativizată: Firește, fiecare francmason este liber să creadă într-o viață de apoi, dar această credință este subiectivă și supusă alegerii individuale și nu poate pretinde validitate absolută în cadrul lojei. Prin urmare, diferența constă în prioritate, în primat: viața de apoi absolută și lumea aceasta relativă în Biblie, viața de apoi relativă și lumea aceasta absolută în francmasonerie.

Același lucru este valabil și pentru contrastul dintre fapte și cuvinte. În Biblie, cuvântul are o semnificație absolută, iar ceea ce este „scris” îl servește chiar și pe Isus ca autoritate supremă, căreia adversarul său trebuie să i se supună. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece niciodată”, spune Isus. (Matei 24:35) Faptele omenești apar și ele în Biblie, dar au un rol subordonat. În francmasonerie, această „dinamică a puterii” este, de asemenea, inversată: faptele au o semnificație absolută, cuvintele o semnificație relativă. Francmasonii vorbesc și folosesc și ei cuvinte. Cu toate acestea, pentru ei, cele mai înalte perspective nu pot fi comunicate prin cuvinte. Ceea ce este mai important pentru ei este că „se cunosc și se iubesc unii pe alții, chiar și fără ajutorul limbii sau în limbi diferite”. (Anderson, citat în Oslo, 1988, p. 378)

Povestea biblică a mântuirii este asociată cu numele Abel, în timp ce Cain joacă un rol secundar mai puțin onorabil. În legendele masonice, Cain este, într-un fel, reabilitat, iar Abel este retrogradat în plan secund. Biblia nu binecuvântează toate realizările, lucrările și oamenii umani. Ceea ce este important, ba chiar primordial, este încrederea în Dumnezeu, relația cu Dumnezeu, pe care omenirea își bazează sacrificiile, muncile și construcțiile. Ființele umane poartă, de asemenea, o parte din responsabilitatea pentru această relație cu Dumnezeu: ele trebuie să spună „da” Dumnezeului biblic și Fiului său. Cei care neagă Dumnezeul biblic, care atribuie în mod ingrat și cu auto-îndreptămânare darurile lui Dumnezeu propriilor realizări umane, vor fi refuzați de această binecuvântare. Francmasoneria, pe de altă parte, caută să-i facă pe toți oamenii „drepți”, indiferent de relația lor cu Dumnezeu. Valoarea individului depinde de contribuția sa la umanitate. În loc să accepte harul și să aibă încredere în Dumnezeu, este vorba despre „o școală a rasei pentru a realiza cea mai frumoasă cunună a umanității și demnității umane” (Böni 1944, 290). Cel mai important: Subiecții și obiectele venerației masonice sunt trecători, morți. Cu Iisus Hristos, însă, putem presupune că trăiește veșnic.

1.3. Monahismul și ordinele cavalerești

Relația dintre monahism și ordinele cavalerești, pe de o parte, și francmasonerie, pe de altă parte, este descrisă în detaliu în Oslo (FM 1988). Francmasoneria însăși este adesea denumită un ordin și considerată succesorul spiritual și moștenitorul preoției și monahismului antic. Următoarele paralele mi se par a fi cele mai importante: conservarea și cultivarea cunoștințelor și abilităților, urmărirea perfecțiunii personale și scopul de a fi un refugiu pentru cei persecutați și ostracizați. Cavalerii Templieri joacă un rol special în francmasonerie. Templierii sunt considerați exemplari, susținători timpurii ai ideii de toleranță.

1.3.1. Conservarea și cultivarea cunoștințelor și abilităților

„Relatarea detaliată a dezvoltării monahismului și a Cavalerilor Templieri arată clar unde a fost cultivată și păstrată cunoașterea, unde a fost posibil studiul Artelor Hermetice și Liberale și al Artei Regale. Atracția mănăstirilor și a ordinelor cavalerești pentru nobilime și cler nu consta în rugăciune, nici în meșteșug, ci în cunoaștere. Și pentru a dobândi aceste cunoștințe, trebuia să treci printr-o perioadă de probă și examene. Întâlnim toate acestea din nou mai târziu în Francmasonerie.” (Oslo, 1988, 51) „Aceste cunoștințe erau împărțite în trei grupe principale:

Artele Hermetice: înțelepciunea ocultă a lui Dumnezeu din religie, astrologie, magie, poțiune sau vindecare, misticism, ezoterism, alchimie, esența tuturor misterelor;

Artele liberale: scrisul, gramatica, retorica, dialectica, poezia, geometria, aritmetica, astronomia, armonia;

Arta Regală: nu meșteșugul construcției, ci mai degrabă designul, arhitectura, statica, știința materialelor, legile armoniei și managementul construcțiilor – pe scurt: arta construcției.” (Ibid., p. 99)

Conform lui Oslo, aceste cunoștințe au fost păstrate și cultivate în primul rând de preoți de-a lungul istoriei omenirii: „Preoții au scris cronicile timpului lor, au urmat studii de filosofie și teologie, au efectuat experimente în alchimie și științe naturale, au suplimentat cunoștințele de medicină și puterea vindecătoare a plantelor, au operat bolnavii și mumiile îmbălsămate, au dezvoltat meșteșugurile, au fabricat bere, au presat vin și au cultivat artele liberale, inclusiv arhitectura.” (p. 14)

1.3.2. Eforturi pentru dezvoltare personală

În mănăstiri, conform lui Oslo, accentul se punea întotdeauna pe „perfecțiunea interioară a călugărului”. „Meditația în singurătatea chiliei a favorizat dezvoltarea unui creștinism ezoteric, care de-a lungul secolelor s-a manifestat în ritualuri de inițiere deosebite, care amintesc de tiparele de gândire ale gnosticilor creștini timpurii. Un simbolism unic a influențat viziunea asupra lumii a ordinului. Scopul tuturor eforturilor călugărului era atingerea perfecțiunii personale”. (p. 24) Francmasoneria caută să continue această tradiție. Se prezintă ca un „mijloc către «integrarea interioară»”. ( Von Ins, p. 29)

1.3.3. Refugii pentru cei persecutați și proscriși

La fel ca breslele pietrarilor, mănăstirile, precum cele din Oslo, au fost adesea locuri de refugiu pentru cei persecutați și proscriși în vremurile de demult. Din această perspectivă, se conturează o anumită afinitate și o tradiție pe care francmasoneria se străduiește să le cultive. (Oslo, 1988, 16 și următoarele)

1.3.4. Templierii ca susținători ai toleranței

Templierii sunt considerați de Oslo drept campioni, dacă nu chiar fondatori, ai conceptului de toleranță central în francmasonerie: „Ceea ce era cu adevărat nou în legătură cu acest ordin cavaleresc era însă toleranța. Cavalerii erau de naționalități diferite și trebuiau să lupte împreună în Țara Sfântă, ceea ce a dus inevitabil la o estompare a caracteristicilor naționale. Clericii ordinului studiau inamicul, cultura și limba acestuia și acționau ca interpreți în numeroasele negocieri… De aici și respectul templierilor pentru realizările dușmanilor lor.” (Oslo, 1988, p. 45)

Oslo observă o altă asemănare între templieri și francmasoni în inițierea specială și în utilizarea simbolurilor: „Cel mai înalt rang, cercul interior al templierilor, era cavalerul spiritual.

El a fost chemat în cerc printr-o inițiere specială. Acum era demn să fie familiarizat cu simbolurile secrete ale Cabalei… Membrii acestui cerc comunicau între ei folosind simboluri picturale, jocuri fonetice de cuvinte și armonii muzicale.” (Ibid. 100)

1.3.5. Templierii și „gradul de răzbunare”

„Istoria Cavalerilor Templieri, Ordinul Templului (1118-1314), a avut o influență puternică asupra unui număr de doctrine masonice în secolul al XVIII-lea, deși nu se poate dovedi nicio legătură istorică directă între francmasonerie și templarism.” (Lerich, 1937, 41) Această influență este deosebit de puternică în sistemul scoțian de grad înalt, care este cel mai răspândit astăzi. Hiram Abif, constructorul Templului lui Solomon, a cărui ucidere joacă un rol major în francmasoneria ioanită ca legendă rituală, este înlocuit în Areopag, în atelierele gradelor 19-30, de ultimul Mare Maestru al Templierilor, Jacob de Molay, care a fost ars pe rug pe 3 martie 1314, din ordinul regelui Filip cel Frumos al Franței și al Papei Clement al V-lea… Execuția lui Molay își găsește o reprezentare realistă în actul cultic de gradul 30, în ritul inițierii. Conținutul învățăturii gradului Cavaler Kadosh simbolizează căderea templierilor din mâna puterii spirituale și seculare, care este înlocuită de victoria libertății conștiinței. (Ibid., p. 41) În gradul al 30-lea, numit și „gradul răzbunării” (vezi Capitolul 3), libertatea conștiinței, ideea de toleranță, se răzbună, ca să spunem așa, simbolic asupra autorităților dogmatice ecleziastice și seculare intolerante. (Vezi și Capitolul 3)

Organizația masonică de tineret poartă numele ultimului Mare Maestru al Templierilor, pe care îl putem numi și „martir masonic”. „Ordinul De Molay” este „rezervat celor cu vârste cuprinse între paisprezece și douăzeci și unu de ani”. „Sarcina Ordinului este dezvoltarea unei viitoare elite a francmasoneriei.” (Mellor, 1985, 91)

1.3.6. Comparație

O scurtă comparație relevă diferențe semnificative față de învățăturile lui Hristos. În timp ce francmasonii caută să păstreze și să cultive tot felul de cunoaștere, Biblia face distincție între cunoașterea inspirată de sus și cunoașterea inspirată de jos. Tocmai deschiderea umanității către „cunoașterea de jos” a dus la separarea de Dumnezeu. Artele „ermetice” sunt extrem de periculoase și o urâciune pentru Dumnezeul biblic. În sfințire, un creștin ar trebui să învețe să se distanțeze de aceste practici, spunând conștient și hotărât „nu, mulțumesc” acestei oferte de cunoaștere. Dintr-o perspectivă biblică, umanitatea nu poate atinge niciodată perfecțiunea prin propriile eforturi. Suntem întotdeauna dependenți de harul lui Dumnezeu și nu atingem niciodată perfecțiunea singuri, ci numai în părtășia lui Hristos și a bisericii Sale. Hristos compensează slăbiciunile noastre, iar punctele noastre forte relative devin roditoare doar prin comunicare și cooperare. Cunoașterea mântuitoare a lui Hristos nu este păzită și transmisă selectiv, ci ar trebui proclamată și răspândită public în întreaga lume. În plus, creștinii ar trebui, desigur, să se abțină de la răzbunare. Aceasta aparține numai lui Dumnezeu.

1.4. Societăți secrete și societăți misterioase

„Francmasoneria se consideră moștenirea spirituală a școlilor misterelor antice.” (Valmy, p. 19) „Din obiceiurile și învățăturile francmasoneriei, este foarte probabil ca aceasta să-și fi derivat principalele impulsuri din școlile misterelor, în special din cele de origine egipteană și greacă.” (Von Ins, p. 29) „Francmasonii sunt singura societate autentică a misterelor care este încă în viață astăzi.” (Schenkel, p. 65) Spitzbarth exprimă o opinie similară, sugerând că tocmai acestui aspect al francmasoneriei „i se poate atribui atractivitatea”. Potrivit lui Schenkel, francmasoneria încearcă să transmită un conținut umanist prin formele misterelor antice: „Cel mai particular lucru despre această fraternitate este că, în formele sale, este o fraternitate a misterelor, dar în conținutul său, o fraternitate pură a umanității.” (Ibid., p. 63) Care sunt caracteristicile esențiale ale formelor adoptate din misterele antice? „Componentele acestei forme de mister, pe lângă misterul fraternității, sunt ritul inițierii, călătoriile care aduc pe cineva în contact cu cele patru elemente antice: pământul, apa, focul și aerul și conduc la lumină prin frică și speranță, iluminarea treptată, dezbrăcarea parțială și îmbrăcarea rituală, puritatea, oglinda, fraternitatea, masa rituală, moartea și învierea. Menționez doar acele puncte care sunt prezente în aproape toate lojile din lume.” Acestea ar putea fi completate cu numeroase detalii suplimentare din diverse sisteme ale trecutului și prezentului.” (Ibid., pp. 71 și următoarele.) Cele mai importante componente vor fi examinate pe scurt mai jos.

1.4.1. Confidențialitate și izolare

Am văzut că francmasoneria de astăzi nu se mai consideră un „secret”, ci doar o societate „închisă”. (Valmy) Cu toate acestea, secretul joacă un rol important, iar societățile secrete de diferite tipuri au influențat francmasoneria, în special rozicrucienii. Mai mult, succesul francmasoneriei ar fi putut contribui la popularitatea societăților secrete în Europa spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Aspectul societăților secrete nu va fi discutat în detaliu aici, deoarece granițele dintre seriozitate și joc, realitate și înșelăciune, deghizare și fraudă devin estompate în cadrul acestora. Opera lui Kaltenbrunner conține diverse contribuții la istoria societăților secrete (reale și imaginare). Include, de asemenea, o „compilație a unei bibliografii despre societățile secrete”.

„Trăsătura caracteristică a cultului misterelor este secretul în care este învăluit… Tocmai elementul cultic posedă caracterul secretului.” (Schenkel) „Nu conținutul, ci simbolurile și formele ritualice ale prezentării sale sunt secrete. Tocmai acesta este ceea ce este tipic formei misterului.” (Ibid. 74) „Semnele de recunoaștere, ritualul gradelor individuale și, într-o anumită măsură, numele membrilor sunt supuse secretului.” (Ibid. 73) Secretul se aplică nu numai aspectelor externe, ci și interne: gradele inferioare nu ar trebui (încă) să știe ce fac cele superioare: „Acest secret este practicat și în cadrul ordinului în sine, în măsura în care este interzisă dezvăluirea semnelor de recunoaștere și a ritualului gradelor superioare fraților de grade inferioare.” (Ibid. 76) „Secretul oferă, de asemenea, fraternității un sentiment de comunitate mult mai puternică și de legătură fraternă.” (Ibid. 74) Am văzut că astăzi multe informații despre simbolurile, ritualurile, semnele de recunoaștere etc. ale Francmasoneriei sunt accesibile publicului în cuvinte și imagini. Totuși, potrivit francmasonilor, acest lucru nu dezvăluie încă „secretul”. Căci nu poate fi comunicat în cuvinte, ci trebuie experimentat personal de fiecare individ. Accesul la aceste experiențe masonice este, însă, supus unui control uman strict. Schenkel vorbește despre o „selecție strictă a membrilor”. „Francmasoneria nu a avut niciodată intenția de a fi o mișcare de masă.” (Ibid. 75) În plus, evenimentele au loc cu ușile închise, iar accesul este monitorizat pentru fiecare grad. Acest lucru este justificat, printre altele, de faptul că „ritualul, dacă vrea cu adevărat să atingă cel mai înalt grad de eficacitate, necesită izolare.” (Ibid. 75)

1.4.2. Acte, rituri și simboluri cultice

Francmasoneria caută să satisfacă „dorința umană aparent universală pentru un cult autentic”. (Lagutt FM 1958, 132) „Este inerent naturii practicii cultice faptul că aceasta îi cuprinde pe oameni mai profund și mai puternic decât, de exemplu, cuvântul didactic… Cultul apelează în primul rând nu la înțelegerea intelectuală, ci la facultățile emoționale… Este inerent naturii practicii cultice faptul că acesta leagă.” (Ibid. 131) „Nu trebuie uitat că în vremuri de demult, riturile și cultele erau mijloacele de ghidare a oamenilor.” (Ibid. 132)

Conform lui Schenkel, scopul cultelor constă în „a deveni om” și în „comunitate”. Și el subliniază aspectul lor de construire a comunității: „Cultul este de o importanță imensă pentru conservarea culturii umane. Este cea mai puternică legătură a comunității, mai captivantă și mai cuprinzătoare decât legătura dintre sângele comun, limba comună sau interesele economice comune. Comunitățile cultice dăinuie nu doar secole, ci milenii.” Schenkel consideră că cultura nu poate exista fără culte: „Chiar și oamenii moderni au nevoie de un cult.” Conform lui Schenkel, „orice acțiune cultică” este „experimentarea și acționarea în simboluri” (p. 59). Astfel, cuvântul este relativizat prin acțiune, pe de o parte, și prin experiență, pe de altă parte; experiențele și sentimentele sunt primordiale, cuvintele sunt secundare.

Cultul masonic nu diferă ca formă, dar diferă semnificativ ca și conținut de vechile culte misterioase. „Membrii vechilor culte misterioase au conceput efectul ritului lor ca fiind mediat mistic și magic.” (Ibid. 81) „Misterele antice au căutat să ofere revelație, mântuire și nemurire. Ele promiteau cunoașterea unor tărâmuri superioare, la fel ca Teosofia de astăzi. În schimb, loja își propune să încurajeze cunoașterea etică la membrii săi.” (Ibid. 80) Vom vedea că unii francmasoni speră, de asemenea, la „cunoaștere superioară” din partea cultelor lor. Conținutul acțiunilor ritualice și al strădaniei etice a francmasonilor este modelat în mod semnificativ de umanism, dar și de tradiția iudeo-creștină și de Iluminism.

Acțiunile simbolice (riturile) și semnele (simbolurile în sens mai restrâns) servesc atât în ritualul francmasonic, cât și în cultele misterioase, pentru a transmite cunoștințele dorite. „Din cele mai vechi timpuri, popoarele au folosit ritualuri și simboluri pentru a experimenta perspective spirituale care nu pot fi transmise prin simple cuvinte” (Valmy). Sursele simbolismului francmasonic nu se află doar în tradiția breslei pietrarilor, ci și în alte simboluri antice. Aceștia se angajează în studii pe tema simbolismului și practică „simbolismul comparativ” (Mellor Wiss. 1985, 307; vezi și von Ins, FM 1984, 78 și următoarele „despre chestiunea surselor simbolismului masonic”; Endres FM 1977). Pe scurt, francmasonii prețuiesc simbolurile din următoarele motive: Simbolurile servesc la transmiterea cunoștințelor, a „realităților” (Valmy FM 1988, 12; Lagutt FM 1958, 139).

Simbolurile sunt nedogmatice, antidogmatice și permit o interpretare „liberă”, individuală. (Valmy, p. 15, Schenkel, p. 78)

– Simbolurile sunt diverse, versatile și vii. (Zendralli, p. 13)

Simbolurile sunt permanente, neschimbabile, repetabile și reproductibile. (Imhof)

– Simbolurile permit reprezentarea realității ca fiind „ambivalentă”, așa cum este ea conform înțelegerii francmasonice (Deiters, 140).

Simbolurile ne permit să demonstrăm interpenetrarea și unificarea reciprocă a contrariilor. (Din Ins FM 1984, 78 și următoarele.) Cultul, riturile și simbolurile înlocuiesc astfel limbajul; ele creează și sunt încorporate într-o „ordine extralingvistică”. (Ibid. 82) „Priviți toată puterea activă și semințele și nu mai căutați în cuvinte.” (Faust de Goethe, 534)

1.4.3. Inițiere treptată și cunoștințe „superioare”

Ca și în vechile culte misterioase, francmasoneria are rituri de inițiere. În special, admiterea în francmasoni și „elevarea” la gradul de Maestru Mason sunt legate de vechile mistere nu doar prin formă, ci și prin conținut.

Ritualurile corespunzătoare, descrise pe scurt în Capitolul 3, prezintă „analogii până la cel mai mic detaliu cu ceea ce știm despre mistere” (Schenkel, 1926, 84; vezi Deiters, 1963, 123 și următoarele). Pentru mulți francmasoni, „munca la templu” nu este doar despre etică, ci și despre instruire și cunoaștere ezoterică. Ezoterismul este considerat „arta de a vedea lucrurile din interior” (Mellor, 1985, p. 308), iar intuițiile nu sunt pur și simplu impuse din exterior, ci trebuie să fie și „câștigate” prin propriile eforturi: „Toate școlile ezoterice vorbesc despre niveluri superioare de conștiință decât cele două pe care le numim în mod obișnuit somn și veghe. Cunoașterea potențială a nivelurilor superioare de conștiință este ceea ce noi, francmasonii, numim strădania pentru perfecțiune și căutarea luminii.” Lumina, ziua, soarele, aurul și așa mai departe sunt simboluri în ezoterism pentru o posibilă nouă conștiință. Starea crepusculară a omului natural, așa-numita stare de veghe, este de obicei reprezentată de lună. Acesta este și cazul în templul francmasonilor. Ceea ce strălucește la est deasupra Maestrului Lojei – steaua nopții, luna, și soarele auriu, radiant – este în realitate o revelație de o amploare impresionantă. Omul, reprezentat de Maestrul Lojei, se poate trezi din somn (luna) și se poate îndrepta către noi niveluri de conștiință, culminând cu soarele. Dar acest lucru trebuie auzit și înțeles: conștiința nu apare automat precum o plantă pur și simplu pentru că are suficientă lumină, aer, apă și pământ. „Creșterea conștiinței depinde de o muncă organizată, orientată spre scop, asupra propriei persoane.” (Hochreutener, 1981, p. 12) Francmasonii adoptă astfel din misterele antice credința în cunoașterea „superioară”, inițierea treptată și ritualurile individuale de inițiere, dar adaugă la aceasta aspectul „muncii asupra propriei persoane”.

1.4.4. Comparație

Din nou, apar diferențe semnificative în comparație cu învățăturile biblice ale lui Isus Hristos: adevărul Său nu trebuie ținut secret, ci proclamat întregii lumi; apostolii și discipolii Săi nu lucrează și nu acționează anonim, ci apar deschis și cu numele lor complete, în ciuda celei mai mari persecuții. Nu este un cult care îi unește pe creștini, ci Isus Hristos însuși. Chiar și Schenkel scrie: „că Isus nu atribuie nici cel mai mic rol practicilor cultice” (ibid., 58). El înlocuiește orice fel de cult, căci își conduce personal comunitatea. Orice efort religios și acțiune cultică depusă de om devine superfluă. Principalul Său mijloc de comunicare este cuvântul, nu simbolul. Cuvântul Său nu reconciliază contrariile, ci separă pleava de grâu, măduva de oase. Nu este ambiguu, ci lipsit de ambiguitate. Nu este reproductibil în mod arbitrar, ci legat de persoana lui Isus și de neînțeles fără El și Duhul Său. Nu efortul uman, ci Duhul Sfânt ne inițiază treptat în adevărurile biblice. Biblia ne avertizează în mod explicit împotriva cunoașterii „superioare” și împotriva celor care pretind că o posedă. El este lumina; Alte lumini strălucesc doar în strălucirea lui, sunt niște lumini de neuitat. El ne învață să ne bazăm exclusiv pe simțurile noastre naturale. Ceea ce este „supranatural” asociat cu persoana, viața și faptele lui Isus este unic, singular și nu poate fi reprodus prin nicio practică umană.

1.5. Tradiția evreiască și creștină

Ultima secțiune a tratat rădăcinile spirituale ale formei; aceasta și următoarea secțiune tratează rădăcinile spirituale ale conținutului „muncii templului” francmasonice.

„În ceea ce privește relația cu Biblia, care se află pe altarul fiecărui templu-lojă, este ușor de demonstrat că aproape toate simbolurile pe care francmasoneria le folosește pentru dezvoltarea spirituală a membrilor săi au paralele în tradiția biblică și, în special, în cea a Noului Testament.” (Schenkel, 150) „Când se iau în considerare gradele superioare englezești, este izbitor faptul că acestea se agață în mod repetat de Biblie pentru a justifica francmasoneria… Ceremoniile gradelor superioare sunt caracterizate prin rugăciuni lungi și citate biblice, a căror lungime este uneori plictisitoare. Francmasoneria era deja împodobită cu istoria poporului evreu ca decor de fundal în gradele albastre. În gradele suplimentare, aceasta devine o simbioză.” (Mellor, 387) În cele ce urmează, Ritul Scoțian, în care este cuprinsă francmasoneria ioanită „albastră”, va fi examinat mai detaliat. (Vezi și Capitolul 3)

Ritul Scoțian, cu diversele sale grade de inițiere, traversează simbolic dezvoltarea spirituală și culturală a umanității. Cele 33 de grade ale sale, care includ cele trei grade ale Francmasoneriei Artizanale – Ucenic Intrat, Coleg Artizanal și Maestru Mason – sunt împărțite în trei perioade, care sunt menite să corespundă epocilor culturale majore ale istoriei omenirii: era arhitecturală evreiască, era creștină religioasă și era iluminismului liberal. (Lerich, 1937, p. 27)

1.5.1. Tradiția evreiască

„Atelierele de gradul 4-14, așa-numitele Loje ale Perfecțiunii sau Îmbunătățirii, împreună cu cele trei grade ale Lojei Albastre, caracterizează perioada arhitecturală evreiască, deoarece ritualurile lor sunt înrădăcinate exclusiv în tradițiile biblice, au loc în mediul evreiesc al Vechiului Testament și se concentrează pe simbolul arhitectural al Templului lui Solomon și al constructorului său, Hiram Abif.” (Lerich, 1937, p. 7) Hiram din Tir menționat în Biblie (1 Regi 7:13) nu este identic cu Hiram Abif masonic. Originea legendei masonice Hiram este necunoscută. Potrivit lui Lagutt (pp. 46 și următoarele), mitologia evreiască nu include legenda Templului, dar este strâns legată de mitul evreiesc din jurul lui Cain. Se spune că Hiram Abif a fost un descendent al lui Cain, iar în legendă, abătându-se de la relatarea biblică, Cain și descendenții săi sunt, ca să spunem așa, reabilitați.

Conform legendei, Hiram Abif a fost ucis de tovarășii săi și a înviat după o călătorie în interiorul pământului. Prin urmare, aceasta este o reprezentare simbolică a vieții, morții și învierii, independentă de Iisus Hristos. Lagutt îl citează pe filosoful și francmasonul german Friedrich Schlegel (1772-1829): „Maestrul ucis Hiram (hic Jesus est resurgens a mortuis = Aici Iisus învie din morți) este, după toate probabilitățile, Dionysos sau Osiris, zeul morții și al noii vieți, cunoscut și venerat în misterele antice. Este Hristos ca idee anterioară și în afara creștinismului.” Astfel, tradiția evreiască servește doar ca decor de fundal pentru reprezentarea unui conținut diferit. Cu toate acestea, potrivit lui von Ins, sursele cabalistice evreiești au influențat simbolismul masonic.

1.5.2. Tradiția creștină

Continuăm cu etapele ulterioare ale Ritului Scoțian: „Atelierele gradelor 15-18 sunt Lojile Capitulare, ale căror ritualuri simbolizează perioada religioasă creștină a istoriei umane, timpul Cruciadelor.” (Lerich, p. 32) În gradele „Capitulare”, munca internă trece în plan secund, iar principalele activități se mută în acțiuni concrete, în primul rând cultural-politice. (Ibid., pp. 32–33) Cel mai important grad, procesat ritualic, este al 18-lea, „Cavalerul Ordinului Rozicrucian”, deși nu sunt demonstrabile influențe rozicruciene istorice. (Ibid., p. 34). Multe motive creștine joacă un rol în inițierea la acest grad, dar sunt reinterpretate. Literele INRI dobândesc „un al doilea sens, și anume «Igne natura renovatur integra» (Prin foc, natura este complet reînnoită)” (Mellor, 1985, 400, cf. Lerich, ed. 35). „Simbolul sacrificiului de sine până la capăt” este un pelican auriu, „care își sfâșie pieptul cu ciocul pentru a-și hrăni puii înfometați cu sângele inimii sale”. (Lerich, ibid., 35) Un frate pune simbolic o cruce peste altul și, în final, se celebrează un fel de comuniune cu un potir cu vin, un bol cu pâine și o „cădelniță fumegândă”. (Ibid., pp. 35–36) „Semnul gradului este cel al «Bunului Păstor», iar parola este «Emmanuel»” (Mellor). „Cavalerii Crucii Rosicruciene primesc toiege lungi, înalte cât un om, toiegele «Bunului Păstor»”, iar la sfârșitul ritualului li se spune „că rozicrucienii vor să fie bunii păstori ai oamenilor, luptătorii pentru libertatea națiunilor și reconcilierea lor. Francmasoneria ioanită construiește punți de legătură între persoane, francmasonii de grad înalt de gradul al 18-lea construiesc punți de legătură între națiuni” (Lerich). „Acest cult este Agapa, ospățul de dragoste al fraților capitulari, reprezentarea masonică a Euharistiei creștine. În ceremonia sa, ritualurile capitulare religioase creștine au atins punctul culminant.” (Ibid. 36)

În Suedia există o formă particulară de francmasonerie, adesea numită „creștină”, în care Hristos este venerat ca „Maestru Suprem”. Această formă este controversată în cadrul francmasoneriei (de exemplu, Schiffmann, 1883) și nu poate fi discutată mai departe în această lucrare. Profesorul danez de istorie bisericească, Nielsen, a examinat-o în detaliu (1882 și 1883). În opinia sa, aceasta diferă fundamental de creștinismul biblic.

1.5.3. Comparație

Legendele și practicile francmasoneriei de rit ioanit și scoțian dau impresia că se bazează pe tradiții iudeo-creștine, ca și cum conținutul lor ar fi legat de spiritul Bibliei. În opinia mea, această impresie este falsă, chiar dacă majoritatea francmasonilor se pot descrie drept „buni creștini”. Mellor scrie: „Când citești vechile rituri scoțiene, nu poți să nu ai impresia că acest grad este plin de emoții creștine. Fără îndoială, majoritatea Cavalerilor Rozacrucii l-au înțeles întotdeauna așa, dar acest creștinism nu mai este cel al Bisericii… În secolul al XVIII-lea, un strat de creștinism a fost pictat peste el, la fel cum este pictată peste o pictură” (p. 399). Aici, adevărata Sfântă Scriptură este inextricabil împletită cu un ritual inventat de oameni, iar Cuvântul lui Dumnezeu este… legat de legende. Cu toate acestea, nu se pare că acest cocktail a descurajat sau chiar a împiedicat episcopatul anglican sau nenumărații clerici care dețin funcția de capelan în loji să se alăture. Aceștia predică cuvântul Sfintei Scripturi de la amvon duminica și celebrează ritualul în lojă în timpul săptămânii, transformând Sfânta Scriptură în narațiuni” (p. 388).

Dacă presupunem din nou că pretenția la adevărul absolut al lui Iisus Hristos, așa cum este atestată în Biblie, este justificată, atunci se pot spune următoarele: În templele francmasonilor, narațiunile biblice și istoria creștină servesc drept fundal pentru conținut în care Iisus Hristosul biblic nu joacă rolul principal. Mai degrabă, Hristos este deposedat de unicitatea, singularitatea, absolutitatea sa. El este, ca să spunem așa, lipsit de putere și întreaga sa viață este relativizată, umanizată. Evenimentele importante din viața sa sunt transformate în experiențe umane universale care pot fi repetate și reproduse de oameni. În timp ce motivele francmasonice au adesea paralele biblice, fiind preluate din Biblie, Hristos nu mai este centrul tuturor evenimentelor. În rugăciunile francmasonilor, Hristos nu este niciodată abordat (de exemplu, rugăciunile masonice publicate în Schenkel, p. 151). Învierea apare ca o idee primordială, precreștină; Golgota devine un mit. Chiar și oamenii obișnuiți își pot da viața pentru alții; fiecare „Cavaler al Crucii Rosicruciene” are voie să se simtă ca un „bun păstor”. În timp ce în Biblie rolurile de lider, salvator și conducător aparțin exclusiv lui Hristos, în francmasonerie, umanitatea încearcă să își asume toate aceste roluri. Oamenii și națiunile se guvernează, se împacă și se unesc; Euharistia are loc fără Hristos. Francmasoneria relativizează atât tradițiile evreiești, cât și pe cele creștine, sugerând că aceste „etape ale dezvoltării umane” sunt urmate de o etapă „superioară”: În această epocă „eliberată și iluminată”, aceste tradiții au fost aparent depășite. Conținutul, substanța doctrinei masonice nu este nici evreiască, nici creștină. Astfel, în francmasonerie, găsim doar o aparență de creștinism. Creștinismul servește drept sursă de motive și fundal.

1.6. Umanism și Iluminism

„Omul este în centrul gândirii noastre.” (Zendralli, p. 10) Francmasoneria se vede ca o „frăție mondială a celor cu adevărat iluminați”. (Im Hof, p. 167)

6. 1. Umanism

Idealele francmasoneriei provin din umanism și Iluminism. Chiar și într-un context evreiesc și creștin, învățăturile sale sunt iluminate umanist. „Opinia francmasoneriei din întreaga lume este că este un cult al umanității” (Schenkel, p. 93). Discuții interesante despre rădăcinile umaniste și „idealul umanității în francmasonerie” pot fi găsite în Schenkel și Oslo. Această lucrare va prezenta preocupările și idealurile francmasoneriei în Capitolul 2.

Im Hof evidențiază legăturile dintre francmasonerie și „societatea sau mișcarea socială” umanistă, în special „mișcarea academică” cu aspectul său dublu de erudiție umanistă și convivialitate umanistă. „Francmasonii au devenit… maeștri ai unui nou stil festiv” (p. 11). (Frații francofoni se referă în glumă la lojă ca la „une église avec un restaurant” = O biserică cu restaurant (Hochreutener).

1.6.2. Iluminarea

„Francmasoneria a apărut într-o situație de criză deosebită din Europa. Este o expresie a reacției iluministe timpurii la ortodoxie și absolutism.” (Im Hof 1984, p. 10) „În secolul al XVIII-lea, cele mai progresiste minți ale timpului lor s-au adunat în loji: Lessing, Goethe, Herder, Fichte – aproape întreaga lumină a Iluminismului poate fi găsită înscrisă în vechile registre ale membrilor. Se pare că lojele erau singurul loc unde disidenții puteau fi în siguranță de puterea absolutistă a statului și a bisericii. La astfel de adunări, cei cu opinii diferite se bucurau de un fel de imunitate diplomatică.”

În afara lojelor, privilegiile de rang care prevalau au fost abolite; libertatea de opinie și gândire făcea parte din statutele asociației. Numai în aceste condiții puteau fi formulate ideile Iluminismului. (Rohländer, GEO 1988) Binder comentează, de asemenea, subiectul „Francmasoneriei și Iluminismului”. În Francmasonerie, misticismul rațional și misticismul sublim al Iluminismului sunt unite. Cei „cu adevărat” iluminați nu sunt doar raționaliști. Ei știu: „Alungă misticul, el se va întoarce în galop.” (Im Hof, p. 168)

Ideile Iluminismului sunt predate în cele mai înalte grade ale Ritului Scoțian. „Odată cu admiterea în atelierul de gradul al 19-lea, începe calea către «inițierea completă» pentru francmasonul de grad înalt, care se realizează în gradul al 30-lea. Atelierele masonice de la gradul al 19-lea la gradul al 30-lea se numesc Areopag, după curtea greacă antică din Atena. Împreună, ele formează a treia perioadă a gradelor de cunoaștere din Ritul Scoțian, care corespunde în istoria omenirii Epocii Iluminismului și libertății conștiinței și viitorului umanității, care va fi guvernat de victoria francmasoneriei.” (Lerich, 1937, p. 36) Gradul al 19-lea „predă lupta împotriva «ignoranței», «superstiției», «dogmaticii» și «fanatismului» în orice formă” (ibid., p. 37). În etapele următoare, accentul se mută pe pledoaria pentru o «suveranitate populară ghidată». „Despotismul maselor”, care echivalează cu anarhie completă, este respins. Scopul este de a „recunoaște și reprezenta drepturile poporului”. Religiile individuale trebuie depășite; adevărurile conținute în toate religiile trebuie unificate într-o „super-religie”. În cele din urmă, cele mai înalte etape se străduiesc să depășească toate etapele îndoielii religioase și să se situeze la nivelul unei etici și a unei viziuni asupra lumii care transcende orice dogmă și „prejudecată”. (Ibid. 37) În ritualul de inițiere pentru gradul 30 („gradul răzbunării”), candidatul trebuie să execute trei „lovituri simbolice de sabie: împotriva tiarei (tripla coroană papală) ca simbol al papalității și al puterii spirituale în general, împotriva coroanei regale ca simbol al întregii puteri seculare și împotriva unei a treia coroane, coroana civică, ca simbol al despotismului maselor și al arbitrariului în general!” (p. 42) În plus, el trebuie „să răstoarne cei trei piloni ai francmasoneriei (înțelepciunea, puterea, frumusețea) cu propria mână! Cuvintele ritualului interpretează acest act ca semnificând faptul că cavalerul Kadosch, acum inițiat în secretele supreme ale lojei, a atins imparțialitatea completă, libertatea spirituală necondiționată.” (p. 42)

1.6.3. Comparație

Idealele masonice vor fi discutate mai detaliat în capitolul următor. Evaluarea lor din perspectiva lui Hristos va urma în capitolul 7. Viziunea umanistă, în întregime centrată pe om, este cea a „bătrânului” din Biblie, cel care (încă nu) a recunoscut și acceptat că Hristos este conducătorul suprem al întregului cer și al întregului pământ.

Francmasonii resping orice pretenție de adevăr absolut din partea Bisericii, Statului, maselor sau indivizilor, deoarece din perspectiva lor pur umană, nu există adevăr absolut. Afirmațiile de mai sus demonstrează că această viziune este acum apărată (nu numai intern, ci și extern) cu o energie și o vehemență care sugerează că ea însăși ascunde o pretenție de adevăr absolut: și anume, credința că nu există o certitudine absolută. În schimb, conform concepției noastre, există o singură persoană care ar putea spune pe bună dreptate despre sine: „Eu sunt adevărul!”. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

1.7. Reformă și protestantism

Conform lui Schenkel, există o legătură strânsă, esențială și fatidică între francmasonerie și protestantism. Deși aceasta este abia resimțită în sfera publică sau în bisericile protestante, conștientizarea acestor conexiuni este foarte vie în cadrul francmasoneriei germane însăși, dar și, și acest lucru este deosebit de semnificativ, în rândul marelui lor adversar comun, Biserica Romano-Catolică. Catolicii conservatori văd francmasoneria ca pe o armă a protestantismului pentru a-și distruge biserica. Pentru ei, este clar: fără 1517, nu ar fi existat 1717! „S-a născut într-o țară protestantă, iar majoritatea lojelor se găsesc în țări protestante. Spiritul protestant este evident în francmasonerie nu numai în rândul popoarelor protestante, ci și în rândul altor națiuni. El pătrunde în viața culturală a tuturor statelor.” (Schenkel, p. 4) Care este, așadar, fatidică, care este legătura esențială dintre francmasonerie și protestantism?

1.7.1. Reforma

Oslo analizează în detaliu legăturile istorice specifice dintre Reformă și Francmasonerie. De asemenea, el discută despre precursorii reformatorilor: catarii, valdenzii, John Wycliffe, Jan Hus și alții. Doar câteva aspecte pot fi evidențiate aici. Reformatorul scoțian John Knox, spre deosebire de alți reformatori, a cerut dreptul la „rezistență armată” împotriva unui conducător „care amenința securitatea adevăratei religii” (ibid., p. 95). Mai mult: „Protestantismul a oferit nobilimii și proprietarilor de pământuri din Scoția nu numai o biserică vibrantă spiritual, cu participare laică, ci și posibilitatea de a nu fi nevoiți să returneze proprietățile bisericești pe care le dobândiseră. Astfel, sute de mănăstiri au fost jefuite, jefuite și desființate într-un timp foarte scurt.” Consecința a fost că mii de călugări au devenit refugiați și persoane strămutate, fără ascultare în țară, ceea ce ne aduce la nașterea Francmasoneriei. (Ibid., p. 99) Călugării posedau cunoștințele și abilitățile necesare. În plus, conform lui Oslo, există o componentă dinastică: „Istoria francmasoneriei este strâns legată de cea a Stuarților din Anglia.” (Ibid., p. 104)

În concluzie: „Originea și dezvoltarea francmasoneriei se bazează pe trei componente esențiale: ezoterica, religios-politica și dinastico-politica. Am văzut că dizolvarea mănăstirilor din Scoția, începând cu august 1560, a împins Artele Hermetice și Arta Regală, împreună cu cercul de persoane alese care le practicau, în corporațiile și lojile din domeniul construcțiilor. În timp ce aspectul religios-politic era legat de lupta Reformei împotriva doctrinei consacrate a Bisericii Creștine, acesta a jucat un rol decisiv pentru francmasonerie doar în cursul secolului al XVII-lea. În schimb, situația din jurul Casei Stuart a fost inextricabil legată de Ordin până în 1813. Din 1688, loja devenise locul secret de întâlnire al susținătorilor regelui Stuart detronat” (ibid., p. 121). Prin urmare, nu se poate spune că francmasoneria a fost o consecință necesară sau chiar intenționată a Reformei. Reforma a dezlănțuit forțe care, împreună cu condiții religioase-politice și dinastice adecvate, au condus în cele din urmă la fondarea Francmasoneriei. Mai mult, războaiele religioase care au însoțit Reforma au trezit o dorință profundă de iubire autentică, pace și toleranță. Aceste războaie, împreună cu revocarea Edictului de la Nantes (1685), au zdruncinat încrederea unor segmente mari ale populației în integritatea și fiabilitatea autorităților seculare și ecleziastice. Nu creștinismul în sine, ci mai degrabă o anumită disperare față de creștinismul practicat la acea vreme, a favorizat fondarea Francmasoneriei.

1.7.2. Protestantism

Autorii luați în considerare în această lucrare sunt în mare parte de acord că ideile centrale ale francmasoneriei despre libertatea de credință și conștiință, precum și toleranța, își au originea în protestantism. (Boller, p. 42; Oslo, p. 65; Schenkel, p. 6) Scopul eliberării, valorizării și promovării subiectivității și individualității umane este comun atât protestantismului, cât și francmasoneriei și, potrivit lui Schenkel (ibid., 6 și următoarele), este privit cu suspiciune de Biserica Catolică: „La Roma, se înțelege că protestantismul și francmasoneria izvorăsc în cele din urmă din aceeași sursă spirituală, și anume conștiința liberă și viața interioară pioasă a personalității independente. Ambele împărtășesc tendința spre considerații etice în secularizarea unor domenii mai largi ale vieții și ambele sunt liberale în sensul cel mai înalt de a acorda un drept la decizia conștiinței, care se manifestă ca ascultare față de realitatea cea mai înaltă, experimentată direct.”

O unitate intelectuală de amploare și, de asemenea, o penetrare reciprocă practică, despre care vom discuta mai târziu, există doar între protestantismul liberal și francmasonerie. „În schimb, francmasoneria este contestată în cercurile pietiste și ortodoxe.” (Ibid. 34) Biserica Anglicană, în special, a devenit un teren fertil pentru francmasonerie: „Biserica Anglicană dezvoltase o teologie a toleranței cu accent pe actul creștin de caritate. În această atmosferă, francmasoneria oferea un nou tip de comunitate.” (Im Hof, 1984, p. 10) Potrivit lui Schenkel, protestantismul liberal prezintă pericolul izolării și al singurătății. Francmasoneria, ca o comunitate stabilă, se oferă ca un contrapunct la această „suferință interioară” a protestantului liberal. (Ibid., p. 11) „Semnificația sociologică a francmasoneriei, precum și rolul său exemplar în istoria religiei, constă în această legătură dintre liberalism și o viață spirituală și un sentiment de apartenență, așa cum este altfel necunoscut protestanților contemporani.” (Ibid.)10

Preocupări și idealuri

Următoarea prezentare generală a scopurilor și idealurilor Francmasoneriei va fi scurtă, deoarece acestea sunt în general cunoscute și au fost discutate pe larg în literatura de specialitate. Aceste scopuri și idealuri reprezintă aspectul cel mai important, chiar lucrurile înscrise pe steaguri; ele sunt folosite pentru a câștiga încredere și sprijin. Prin urmare, acest capitol va aborda pe scurt și motivele aderării la Francmasonerie. Evaluarea acestor idealuri și realizarea lor vor fi prezentate în Capitolul 7.

2.1. Pace pe Pământ

Francmasoneria a apărut în Europa după războaiele religioase din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Toată lumea tânjea după pace. Mulți nu mai aveau încredere în creștini că vor aduce „pacea pe pământ” promisă, iar credința în „Prințul Păcii”, Iisus Hristos, se diminuase aparent în rândul unor segmente mari ale populației. În această situație, era firesc ca oamenii raționali să se unească și să caute să-i convingă pe conducătorii lumii să lucreze pentru stabilirea păcii pe pământ. Pacea este condiția prealabilă pentru realizarea obiectivului principal al francmasoneriei: „Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ” (Seydel, 1862, p. 24). Pacea este, de asemenea, necesară pentru creșterea economică, pentru ca prosperitatea tuturor să crească prin diviziunea internațională a muncii și pentru dezvoltarea societății. Industria construcțiilor, în special clădirile din piatră și cele religioase, au avut mult de suferit în timpul războaielor religioase.

2.2. Umanitate, Toleranță, Fraternitate

Pacea pe Pământ trebuie realizată prin relativizarea pretențiilor de adevăr absolut făcute de religii și confesiuni. Acest lucru este descris într-un mod izbitor și perspicace în „Pabila inelului” din „Nathan cel Înțelept” de Lessing. În loc de religii, confesiuni, stări sociale, națiuni, rase, clase etc., care împart oamenii, „umanitatea” apare ca obiect al venerației și bază pentru orientare. „Esența francmasoneriei nu este altceva decât esența umanității însăși.” (Böni, 1954) Herder descrie francmasoneria ca fiind „ochiul și inima umanității”. (citat în Imhof, 1944, p. 294)

„Motto-ul mondial «Libertate, Egalitate, Fraternitate», care a fost inventat pentru prima dată în lojile masonice franceze, este distilarea politică directă a principiului etic «Umanitate, Toleranță, Fraternitate».” (Valmy, 1988, p. 10) Referitor la umanitate: „Pentru francmason, umanitatea înseamnă pur și simplu doctrina și urmărirea demnității umane. Construcția simbolică a Templului Umanității, care are loc conform ritualurilor masonice, are scopul de a trezi, rafina și perfecționa cele mai bune calități și puncte forte ale fiecărui participant, astfel încât acestea să poată fi aplicate în realitățile vieții de zi cu zi și în întâlnirile cu semenii. Aceasta înseamnă respect pentru toți oamenii, indiferent de naștere, statut, religie, naționalitate sau culoarea pielii; recunoașterea necondiționată a drepturilor omului, și anume: dreptul la libertate personală și proprietate, libertatea de gândire, libertatea de conștiință, libertatea religioasă și, de asemenea, dreptul, dacă este necesar, de a se putea angaja personal în aplicarea acestor cerințe.” (Valmy, 1988, p. 10). Despre toleranță: „A doua maximă, «toleranța», contrastează, de asemenea, cu o imagine medievală din umbră, când omul, obosit de dogme și religie, a început să se revolte împotriva fanatismului și absolutismului domniei seculare și spirituale… Acceptarea opiniilor și convingerilor, obiceiurilor și tradițiilor străine ar fi trebuit să facă parte de mult timp din atitudinea fundamentală a unei persoane cultivate, ca semn al încrederii în sine și al cosmopolitismului, cu un caracter stabil, care este, de asemenea, atentă la susținătorii opiniilor opuse… Efortul neobosit de a reduce intoleranța rămâne unul dintre principalele obiective ale francmasoneriei.” (p. 10) Despre fraternitate: „Cel puțin în viața de lojă, cineva încearcă să se ridice la înălțimea chemării la fraternitate; Cea mai gravă acuzație pe care francmasonii o pot aduce unii altora este comportamentul și acțiunile nefrățești. Frăția le oferă conștientizarea întăritoare a integrării într-o rețea internațională de indivizi cu aceleași idei în fiecare țară a lumii libere unde frecventează o lojă, în care fiecare dintre ei are dreptul să fie primit ca un oaspete binevenit și să primească asistență în momente de nevoie. Această strădanie pentru sentimentul fratern este universală și nu se limitează la cercul intern al membrilor lojei; se extinde și la publicul larg, fără a fi intruzivă. Practicată conștient și discret, se manifestă în generozitatea donatorilor pentru cauze caritabile. (Ibid., p. 11)

2.3. Educația rasei umane

Deoarece oamenii nu acționează întotdeauna conform idealurilor naturale, „educația omenirii” (Lessing) devine o preocupare presantă. „Francmasoneria dorește să creeze o ființă umană nouă, mai bună, dar la fel și religiile. Rezultatul poate fi văzut în cursul istoriei lumii.” (Valmy FM 1988 7) Francmasonii vor să facă mai bine decât religiile, în principal prin a) „autoeducație”, „autoperfecționare” și „autorealizare” și b) prin „practica și promovarea unui trai moral”. (Schiffmann, 1883)

2.3.1. Autocunoaștere și autoeducație

„În esență, Francmasoneria este o artă. Scopul ei este maturizarea fiecărui membru într-o personalitate morală armonioasă.” (Böni, 1954, p. 9) Și acum, ce își dorește Francmasoneria? Să ne educe să devenim ființe umane adevărate, așa cum ar trebui să fim. Independent de orice afiliere religioasă, dar respectând fiecare. Steaua strălucitoare din Est, ca simbol al arhitectului atotputernic al tuturor lumilor, oferă direcția; cele trei mari lumini arată calea: necesitatea îndrumării divine, dreptatea, sinceritatea și îndeplinirea datoriei. Moderație și iubire atotcuprinzătoare, de amploare. Muncă neobosită pe piatra brută, progres neobosit în ciuda tuturor obstacolelor, libertatea de orice pasiune și dependență, o inimă deschisă și o mână deschisă pentru fiecare nevoie, cunoaștere de sine și autoeducație și încredere până la moarte. Acestea, pe scurt, sunt învățăturile și aspirațiile Francmasoneriei. (Bender, 1942, p. 217)

2.3.2. „Practica și promovarea unui trai moral”:

Conform definiției engleze, francmasoneria este un sistem moral special îmbrăcat în alegorii și reprezentat prin simboluri (v. Merhart, citat în von Ins, 1874, p. 29). Schiffmann (p. 47) descrie „practica și promovarea vieții morale” ca fiind „singura sarcină” a Ordinului. Aceasta nu trebuie realizată prin intermediul francmasoneriei ca organizație sau instituție, ci prin acțiunile fiecărui francmason în viața sa personală de zi cu zi. Vom vedea că o influență semnificativă ar putea și poate fi exercitată și prin această metodă.

2.4. Alte idealuri și preocupări

Multe alte idealuri masonice legate de cele de mai sus ar putea fi menționate aici. În opinia mea, această orientare și aliniere către idealuri comportă riscul unui anumit tip de politeism. În temple, trei stâlpi simbolizează idealurile înțelepciunii, frumuseții și puterii sau tăriei. Imaginea unei scări cu trei trepte este menită să ne amintească de credință, speranță și iubire. (Lurker, 1984, p. 200) Cei doi stâlpi, „Jachin” și „Boaz”, sunt interpretați și ca simboluri ale constanței doctrinei masonice sau ca pietre de temelie ale umanității (dreptatea și bunăvoința). (Ibid., p. 201) Cheia este considerată un simbol al secretului, șorțul un semn al inocenței. Firul cu plumb este menit să indice rectitudinea și sinceritatea. Echerul este un simbol al conștiinciozității, iar compasul este menit să simbolizeze iubirea atotcuprinzătoare pentru umanitate. (Ibid., p. 200) Conform lui Schenkel, francmasoneria satisface nu doar nevoia de comunitate, ci și, mai presus de toate, „nevoia de experiență și acțiune cultică”. Ea transmite experiențe religioase fără preoți sau dogme.

2.5. Motive pentru aderare

Francmasonii înșiși adesea nu știu prea multe despre francmasonerie decât preocupările și idealurile menționate anterior. Potrivit lui Schenkel, acestea sunt într-adevăr motivația principală pentru aderare. „Această atitudine etică fundamentală, de natură umană, a fost magnetul misterios care a atras oamenii. Desigur, diverse considerații mai puțin etice au jucat și ele un rol, cum ar fi simpla nevoie de companie, dorința de interacțiune familiară cu personalități de rang înalt, curiozitatea, vanitatea personală și alte lucruri.” (Schenkel, 1926, p. 24) „Deoarece discuțiile politice și religioase au fost excluse din această adunare, accentul s-a mutat către… evaluarea oamenilor în funcție de calitățile lor pur umane.” (Ibid., p. 24) Mellor citează nevoia de comunitate și „desăvârșirea unei orientări politice” ca fiind cele mai importante motive pentru aderarea astăzi, care pot include și speranța unor avantaje economice, politice și de carieră. Mai mult: „Pentru mulți este o tradiție de familie, iar tații lor erau deja francmasoni.” (Mellor, p. 327) În trecut, căutarea securității sociale prin solidaritatea fraților a fost, de asemenea, un motiv important pentru aderare.

2.6. Comparație

Capitolul 7 va încerca să evalueze idealurile masonice pe baza premisei că toată puterea din cer și de pe pământ i-a fost cu adevărat conferită lui Isus Hristos. Idealurile francmasoneriei nu sunt nicidecum necreștine, iar creștinii probabil au o înțelegere considerabilă a scopurilor acesteia. S-ar putea spune chiar că francmasonii își doresc exact ceea ce și-a dorit Hristos. Ei au adoptat scopurile sale și acum doresc în sfârșit să le realizeze. Cu toate acestea, intenționează să le realizeze fără El. Francmasonii caută să îndeplinească scopurile creștine fără Hristos. Nu Hristos și Împărăția Sa, ci omenirea și lumea se află în centrul tuturor eforturilor lor. Ei nu „lucrează” cu Hristos sau pentru Hristos, ci cu și pentru omenire.

Francmasonii venerează idealuri; creștinii, în sensul nostru, venerează o persoană vie. Există, desigur, diferențe fundamentale între venerarea idealurilor și venerarea unei persoane. Idealurile sunt abstracte; o persoană, chiar dacă invizibilă, este concretă. Idealurile sunt tăcute; cu o persoană, putem vorbi. Astfel, pentru francmasoni, „secretul” este o virtute, nu o conversație. Idealurile sunt de neînțeles, deschise la nenumărate interpretări și definiții; o persoană se poate exprima definitiv, se poate angaja și își poate asuma obligații. Idealurile sunt anonime; persoanele au nume. Idealurile ne aruncă constant înapoi asupra subiectivității noastre; o persoană poate fi motivul pentru care ne „golim” și intrăm într-o relație. Nu putem avea cu adevărat o relație semnificativă cu idealurile; prin relația noastră cu Hristos, participăm la plenitudinea Lui. Idealurile sunt și rămân umane. Hristos ne unește cu Dumnezeul biblic și cu slava Lui. Promisiunile Dumnezeului biblic și ale Fiului Său le depășesc pe cele ale Francmasoneriei cu ordine de mărime.

Evenimente și „muncă în templu”

În acest capitol, vom arunca o privire în interiorul lojelor pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Ne vom baza din nou în principal pe publicațiile masonice și pe cele autorizate sau aprobate de francmasoni. Singura excepție este „pamfletul trădător” al lui Lerich, care a fost un francmason de rang înalt de gradul 33 timp de zece ani și a părăsit loja în timpul erei naziste. Declarațiile sale corespund în detaliu cu ceea ce a fost publicat ulterior de francmasoni înșiși. Prin urmare, presupunem că și acele declarații pentru care nu am primit încă confirmarea din partea francmasonilor sunt corecte. Prezentarea va fi scurtă; unele aspecte au fost deja descrise în capitolul despre „rădăcinile spirituale”. Scopul aici este de a oferi o imagine de ansamblu coerentă.

3.1. Înregistrarea

În 1723, prezbiterianul J. Anderson a scris „Cartea masonică a Constituțiilor” 14, care conține și „Vechile Îndatoriri” la care francmasonii din întreaga lume aderă și astăzi. (Retipărită integral la Oslo, p. 364). Această Carte a Constituțiilor conține, de asemenea, detalii privind cerințele de admitere: 311 Cerințe de admitere. Sunt admiși doar bărbații adulți; nu sunt admiși femei sau copii. Candidatul trebuie să aibă cel puțin 25 de ani și să fie „propriul său stăpân”. (citat la Oslo, p. 384) Aceasta înseamnă că ar trebui să fie independent financiar. Ar trebui să fie un om liber, cu „bună reputație”, sociabil. Nicio lojă nu ar trebui să fie obligată să accepte un „membru încăpățânat” care ar putea perturba armonia. (Ibid.) „Integritatea fizică menționată în Vechile Îndatoriri amintește de acele noțiuni care au fost adesea formulate în sfera noastră culturală ca o condiție prealabilă pentru vocațiile preoțești.” (Binder, p. 138) Ca o condiție spirituală prealabilă pentru admitere, candidatul ar trebui să fie un „căutător”. „Pentru a deveni francmason, trebuie să cauți lumina.” (Mellor, p. 327) Pe lângă aceste prevederi, există diverse particularități regionale privind cerințele de admitere. „Cel mai flagrant exemplu este excluderea persoanelor de culoare din Statele Unite, ceea ce ar fi de neimaginat în Europa.” (Ibid., pp. 138-139)

3.1.2. Procedura de examinare

Pentru a verifica aceste cerințe de admitere, este necesară o procedură de examinare. Aceasta necesită „o investigație adecvată a reputației și abilității candidatului”. (Old Duties, citat în Oslo, p. 384) Această procedură de examinare este reglementată până la ultimul detaliu de către loje, aproape prin lege. Paragrafele relevante din „Legea casei unei loje vieneze” sunt tipărite în Binder. (Binder Wiss. 1985, pp. 139 și următoarele.) „Extrasele din cazierul judiciar” sunt adesea insuficiente. De exemplu, „lojile din Franța au contacte în instanțe și departamente de poliție pentru a obține informații directe. Trei informatori contactează candidatul și își depun rapoartele.” (Mellor, 331)

3.1.3. Inițierea

Procedura de inițiere, ritul de trecere, este descrisă în detaliu de mulți autori, de exemplu de Binder (140), Deiters (1963, pp. 118 și următoarele) și Mellor (p. 334). Un reportaj foto despre aceasta a apărut în revista GEO (nr. 2, 1988). Ritul a fost descris și în literatură, de exemplu în „Război și pace” de Tolstoi (Deiters, p. 118). Înainte de inițierea propriu-zisă, neofitului (neofit = un membru nou înainte de jurământ) i se oferă oportunitatea de a-și reconsidera decizia într-o cameră întunecată, la lumina lumânărilor, cu o Biblie și un craniu. Apoi este condus, legat la ochi, parțial dezbrăcat și fără niciun obiect personal („orb”, „gol” și „sărac”), la ușa templului. După ce maestrul de ceremonii a bătut de trei ori pentru el, ușa este deschisă. Acum, în această stare, el întreprinde trei călătorii simbolice în templu („pe pământ”), intrând în contact cu elementele pământului, aerului, apei și focului. În cele din urmă, candidatul își depune „jurământul” și legătura de la ochi este îndepărtată. Astfel, căutătorul și-a găsit simbolic drumul de la întuneric la „lumină”. „Ucenicul este introdus în simboluri, semne, cuvinte de recunoaștere și tehnici speciale. El primește șorțul alb ca simbol al purității morale și mănuși albe, care sunt menite să exprime faptul că, la fel ca mâinile, și gândurile și acțiunile sale ar trebui să rămână întotdeauna neatinse.” (Deiters, p. 127)

3.2. Evenimentele

Membrul nou inițiat poate participa acum la toate evenimentele masonice la care sunt admiși ucenici. Se disting următoarele tipuri de evenimente:

Lucrare rituală. „Se desfășoară în templul masonic. În timpul acestei lucrări trebuie purtată îmbrăcăminte masonică.” (Deiters p. 161)

Seri de instruire, în cadrul cărora se discută chestiuni de ritual și simbolism.

Prelegeri, la care sunt admiși ocazional și persoane care nu sunt membri.

Seri de discuții.

Lojele de masă. Acestea au loc după lucrări importante la templu. Implică o „ospăț săvârșit conform unui ritual specific”. (Ibid., p. 162)

Masa fraternă are loc după lucrările simple din templu și servește „pentru întărirea fizică” și „pentru adâncirea relațiilor fraterne”. (Ibid., p. 163)

Lojele de Doliu. Acestea se organizează anual în noiembrie. „În plus, există evenimente sociale care nu diferă semnificativ de cele ale altor asociații: sărbătoarea Zilei Fondatorului, evenimente cu «surori» și invitați… Pe 24 iunie, se sărbătorește Sărbătoarea Sfântului Ioan în onoarea sfântului patron al francmasonilor, Ioan Botezătorul.” (Deiters, 163) Un sondaj realizat în rândul a 1.500 de francmasoni americani a arătat că 89% nu participă în mod regulat la evenimente, chiar dacă participarea este de fapt „obligatorie”. (Ibid. 161, 164 și următoarele.)

3.3. Masoneria lui Johannis

Francmasoneria ioanină, cunoscută și sub numele de francmasonerie „albastră”, îl are ca sfânt patron pe Ioan Botezătorul. Este comună tuturor lojilor „regulate” din întreaga lume și cuprinde cele trei „grade ioanine”: Ucenic înscris, Coleg de meserie și Maestru Mason, care, potrivit lui Valmy (p. 245), „epuizează pe deplin conținutul doctrinei masonice”. Majoritatea francmasonilor sunt probabil familiarizați doar cu acest tip de francmasonerie. Lucrarea lui Binder prezintă în detaliu activitatea lojei acestor trei grade și discută semnificația lor simbolică. În plus, include descrieri ale catehismelor, dialogurilor instructive, semnelor și cuvintelor, precum și ale mânerelor.

3.3.1. Ucenicul: Din întuneric la lumină

Ucenicul este introdus, printre altele, în simbolismul masonic. El învață să se vadă pe sine ca pe o „piatră brută” pe care trebuie să învețe să o cioplească pentru a putea fi așezată ca o piatră cubică în „templul umanității”. El învață să considere Biblia ca pe un simbol al doctrinei morale universal obligatorii. Simbolul caracteristic gradului de Ucenic Intrat este cel al luminii. Acesta a jucat deja un rol important în timpul inițierii. „Cultul luminii, sau mai degrabă simbolul luminii și al iluminării, joacă un rol major. Lumina este probabil cel mai mare, mai cuprinzător, mai universal și mai răspândit simbol al umanității. Conexiunile sale sunt inepuizabile. Efectele sale asupra minții umane sunt puternice, înălțătoare și purificatoare” (Schenkel, p. 77).

3.3.2. Călătorul: spirit matur

Cu ocazia promovării ucenicului la gradul de calfă, oratorul masonic a spus: „Gradul de ucenic începe odată cu nașterea noastră în viața morală, care este o datorie sacră pentru noi, masonii. Gradul de calfă întruchipează progresul în educația noastră masonică… Astăzi ați fost inițiați în lojă cu ochii deschiși și v-ați încheiat noua călătorie cu o privire neoarbă.” (citat în Deiters, 1963, p. 130) În timpul călătoriilor sale, calfa a întâlnit cele trei „ispite” ale banilor, faimei și puterii, simbolizate de aur, laur și sabie. Înțelepciunea oferită de francmasonerie este menită să permită calfei să lase în mod suveran ispitele vieții să treacă pe lângă el (Binder, 182). În estul lojei calfei atârnă „Steaua Flăcătoare, în centrul căreia stă litera G, ca simbol cuprinzător al gradului de calfă și al francmasoneriei însăși” (ibid., 180). „Steaua în flăcări” este un pentagon (pentagramă, picior de vrăjitoare) din care emană raze. Semnificația sa simbolică este interpretată în multe feluri diferite. Pentru unii, „Steaua în flăcări” este un „simbol al trezirii și maturizării spiritului”, în timp ce pentru alții îl reprezintă pe Dumnezeu. (Binder, p. 188) Dumnezeu apare ca „lumina eternă care strălucește în inimile omenirii”. (Schenkel, p. 78)

3.3.3. Maestrul: Viață, Moarte și Înviere

În procesul de ridicare a calfei la rang de maestru, este reprezentată simbolic legenda lui Hiram Abif, arhitectul mitic al Templului lui Solomon. După finalizarea procesului pregătitor, care include călătorii cu un craniu în jurul și deasupra unui sicriu și depunerea jurămintelor, calfa este „ucis” simbolic cu trei lovituri de ciocan, aruncat la pământ și acoperit cu o pânză. „Călfa experimentează identificarea cu «Maestrul Hiram», ființa umană exemplară. În mormânt, are loc purificarea; el este pregătit pentru marea transformare. Lepădarea de vechiul Adam și nașterea noii ființe umane” (Binder, p. 204). După ce cuvântul noului maestru a fost căutat, găsit și șoptit la urechea calfei culcate în pat, acesta este „ridicat”, adică ridicat de un frate „picior la picior”, „genunchi la genunchi”, „piept la piept” și pus în picioare. Pentru Schenkel, „portretizarea legendei lui Hiram este probabil cea mai eficientă și emoționantă… din întreaga sferă a ritualului masonic”. Întreaga „elevare a Maestrului” este plină de semne și acțiuni simbolice care nu pot fi discutate în detaliu aici. Printre altele, în Loja Maestrului, steaua cu cinci colțuri este înlocuită cu una cu șase colțuri. În acest al treilea și ultim grad al francmasoneriei ioanite, teme precum „frica de moarte”, „depășirea morții”, „renașterea” și „învierea” sunt abordate în manieră masonică.

4. Zidărie de înaltă calitate

Francmasoneria de grad superior se bazează pe cele trei grade ale Francmasoneriei Artizanale. Este un „secret” în cadrul Ordinului și, prin urmare, controversat în mod corespunzător. (Vezi Mellor, 392, Valmy, p. 35). În continuare vor fi prezentate pe scurt gradele „Ritului Scoțian” (denumire completă: „Rit Scoțian Antic și Acceptat”). Acest rit este cel mai răspândit la nivel mondial și este considerat „aristocrația Francmasoneriei” (Mellor, p. 256).

„Gradurile superioare ale Ritului Scoțian îl consideră în mod tradițional pe Apostolul Andrei sacru; acestea sunt Francmasoneria Sfântului Andrei. Culoarea roșie predomină aici. Lojele Francmasoneriei de grad superior se numesc ateliere și lucrează pe gradele de la al 4-lea la al 33-lea. Nu sunt supuse administrației și îndrumării, «jurisdicției» Marii Loje, ci au propriul lor organism de conducere independent, «suveran» în fiecare stat… Membrii Ritului Scoțian… nu pot informa niciun frate, ucenic, calfă sau maestru că aparțin gradelor superioare. Astfel, nu numai învățăturile și riturile Ritului Scoțian, ci chiar și numele fraților de grad superior rămân necunoscute francmasonului obișnuit.”

„Gradurile superioare sunt un secret în cadrul societății secrete, un dublu secret pentru lumea «profană» exterioară” (Lerich, p. 24).

Așa cum am menționat deja, Ritul Scoțian, cu cele 33 de grade ale sale (inclusiv cele trei grade ale Francmasoneriei Ioanite), traversează simbolic dezvoltarea umanității, împărțind această dezvoltare în trei perioade: perioada „iudaico-arhitecturală”, perioada „creștino-religioasă” și perioada „liberal-iluminată”. Nu toate aceste grade sunt conferite ritualic; învățăturile lor sunt adesea comunicate oral. Potrivit lui Mellor (p. 393), doar gradele 4, 18, 30, 32 și 33 sunt practicate în prezent în Germania. Este posibil ca o figură importantă să fie inițiată într-un grad superior. În acest caz, gradele inferioare sunt conferite prin comunicare. În alte țări, numărul de grade practicate efectiv este mai mare. Numele gradelor date de Lerich și Mellor sunt în mare parte identice.

3.4.1. Gradele de arhitectură evreiască

Gradele de arhitectură evreiască sunt numite și „grade de perfecțiune” sau „grade de rafinament”. (Mellor, pp. 292, 296; Lerich, p. 27) Această perioadă de studiu cuprinde gradele de la 4 la 14. Potrivit lui Lerich, în majoritatea țărilor, cu excepția SUA, doar gradele 4 și 13 sunt „studiate ritualic”. Secvența gradelor este următoarea:

4.°: Maestrul Secret. Conform lui Schenkel, aceasta tratează din nou tema morții ca „tranziție de la vis la trezire”.

5.°: Maestru Perfect. Aici va fi prezentată tema „păcatului și harului”. (Schenkel p. 91)

Gradul 6: Secretar Privat. Conform lui Schenkel, acest grad tratează tema „speranței pentru nemurire”. (Ibid. 92)

7.°: Șef de sat și judecător.

8.°: Intendent de clădiri.

Gradul 9: Maestru Ales al Celor Nouă.

Al 10-lea: Ilustrul Ales Unul dintre Cei Cincisprezece.

Gradul 11: Cavaler Ales Exaltat.

A 12-a: Arhitect brut.

Al 13-lea: Maestrul Arcului Regal.

Gradul 14: Mare Ales, Perfect și Exaltat Mason.

„Cel mai important grad al lojelor masonice este nivelul de cunoaștere al Bolții Regale, acel atelier de gradul 13 care servește construcției unui templu ideal, a doua clădire a templului, care îl înlocuiește pe cel al lui Solomon cu cel al umanității masonice. Acesta este menit să stea deasupra tuturor apelor potopului care ar putea distruge pământul: de aceea, bolta sa se sprijină pe nouă contraforturi înalte. Simbolismul arhitectural și legenda francmasoneriei își ating apogeul ezoteric în gradul 13… Nu există limită de timp pentru inițierea în diferitele niveluri de cunoaștere a perfecțiunii, care, în învățăturile și ceremoniile lor, în simbolismul și ritualurile lor, în cele mai diverse moduri, colorat în decorarea camerelor lojei, fantastic în legende, magnific în șorțuri și panglici, dezvăluie întotdeauna tema construcției simbolice a francmasoneriei” (Lerich, pp. 31–32).

3.4.2. Gradele creștine religioase

Gradele creștine religioase cuprind gradele 15-18 și sunt numite și „grade de capitol” (Mellor, p. 393; Lerich, p. 32). Ritualurile sunt menite să simbolizeze perioada creștină a istoriei umane, cu cruciadele servind drept fundal. Potrivit lui Lerich, munca externă înlocuiește acum munca internă. Actele ritualice, cultice, au loc în general doar o dată pe an. Conținutul muncii constă în dezbateri și decizii despre acțiuni, obiective și planuri foarte reale. În francmasoneria romanică, capitolele funcționează deja ca cluburi politice (Lerich, p. 32). În alte țări, accentul se pune în principal pe politica culturală.

Secvența de grade este:

Gradul 15: Cavaler al Estului sau al Sabiei.

Gradul 16: Stăpân (sau Prinț) al Ierusalimului.

Al 17-lea Cavaler al Răsăritului și Vestului.

al 18-lea Cavaler al Ordinului Rozicrucian.

Am subliniat deja că temele, motivele și simbolurile Lojelor Capitulare se bazează în principal pe tradiția biblică creștină. Cu toate acestea, în loc de Hristos, accentul se pune acum pe umanitate. În majoritatea țărilor, doar gradul 18 este procesat ritualic. Pentru Lerich, „ritul de inițiere al Capitolului Rosicrucienilor… este unul dintre cele mai frumoase din Francmasonerie” și unul dintre „cele mai puternice ritualuri” (p. 34). Motive precum „predare perfectă”, „INRI” (care, în loc de „Jesus Nazarenus Rex Judaeorum”, înseamnă „Igne Natura Renovatur Integra”, „prin foc natura este complet reînnoită”), „crucea”, „Cina cea de Taină” și „Bunul Păstor” sunt exemple. (Vezi Lerich 34 și următoarele, Mellor 398 și următoarele.) În schema de dezvoltare a Ritului Scoțian, perioada „creștină” este urmată de o altă perioadă, aparent cea mai „înaltă” din istoria omenirii: perioada iluminată liberală.

3.4.3. Gradele iluminate liberale

Gradele liberale, iluminate, numite și „grade filozofice”, cuprinzând gradele 19-30, reprezintă punctul culminant al „operei” cultice, ritualice a francmasoneriei. (Lerich 36, Mellor 393, 401) Gradele superioare 31-33 sunt pur „grade administrative”.

Secvența de grade este:

Gradul 19: Mare Preot sau Scoțian Exaltat (și: Mare Pontif).

Gradul 20: Mare Maestru al tuturor lojelor regulate (și: simbolice).

21.°: Cavaler noahit sau prusac.

Gradul 22: Cavaler al Toporului Regal sau Prinț al Libanului.

Al 23-lea: Stăpânul Cortului sau al Sfintei Sfintelor.

24: Marele Maestru sau Prinț al Tabernacolului sau al Sfintei Sfintelor.

A 25-a: Cavalerul Șarpelui de Aramă.

Gradul 26: Trinitarianul Scoțian sau Prințul Harului.

Gradul 27: Cavaler comandant sau Mare Maestru al Templului.

28°: Cavalerii Soarelui.

29°: Mare Scoțian de Sfântul Andrei.

30: Cavalerul Kadosch. (qadosch = ebraică: „sfânt”)

Majoritatea acestor grade (cu excepția celui de-al 28-lea și în special a celui de-al 30-lea) sunt conferite doar „istoric”, prin tradiție orală și interpretare. Lerich descrie conținutul lor astfel: „Chiar și gradul 19, cel al «Marelui Pontif», primul Areopag, predă… lupta împotriva tuturor valorilor, legilor, ordinelor și autorităților naționale și religioase. Predă lupta împotriva «ignoranței», «superstiției», «dogmaticii» și «fanatismului» în orice formă. «Marele Maestru al tuturor lojilor simbolice», gradul 20, semnifică ezoteric strădania francmasonului de grad înalt pentru cea mai înaltă «stăpânire». Exoteric, înseamnă că chiar și acest nivel de cunoaștere este suveran asupra întregii francmasonerii artizanale. Gradul 21 conferă demnitatea de «Cavaler Noahit sau Prusac».” Învățăturile sale preamăresc suveranitatea populară ghidată de principiile francmasoneriei, respingând despotismul maselor care duce la anarhie totală. „Cavalerul Toporului Regal”… se angajează să lupte pentru soarta claselor muncitoare… Gradele 23 și 24, „Șeful Tabernacolului” și „Prințul Tabernacolului”, trebuie să recunoască și să se străduiască să reprezinte drepturile poporului. „Cavalerul Șarpelui de Bronz”… își asumă obligația de a vindeca relele sociale ale societății umane. El este urmat de „Prințul Harului”, care trebuie să depășească fiecare religie prin sintetizarea adevărurilor conținute în toate religiile într-o supra-religie. „Comandantul Cavaler al Templului” și „Cavalerul Soarelui”… au trecut deja prin toate etapele îndoielii religioase și se află la nivelul unei etici și a unei viziuni asupra lumii care transcende orice „dogmatism” și orice „prejudecată”. Demnitarul de gradul 29, ultimul Areopag înainte de inițierea completă, „Marele Scoțian al Sfântului Andrei”, jură să realizeze toate principiile și îndatoririle masonice pentru binele umanității într-un sens cultural și social.

Am discutat deja despre gradul 30, „gradul pedepsei”, în al cărui rit de inițiere, printre altele, trebuie executate cele trei lovituri de sabie împotriva coroanei papale, a coroanei regale și a coroanei civice, precum și răsturnarea celor trei stâlpi ai templului (înțelepciunea, frumusețea și puterea). (Punctele 1.3.5 și 1.6.2) Aceste observații sunt completate de un citat din Mellor (p. 404): „Cavalerul Ordinului Kadosh este gradul 30 în cadrul Ritului Scoțian și practic cel mai înalt posibil, deoarece gradele ulterioare sunt de natură «administrativă». Prin urmare, studiul său este de o importanță deosebită. Simbolismul filosofic al gradului constă în esență în ritualul de urcare pe o scară misterioasă, ale cărei șapte trepte reprezintă cele șapte arte liberale. Nec plus ultra (Și nimic dincolo). Cea mai înaltă treaptă indică faptul că candidatul a atins apogeul inițierii masonice.” Acest rit și alte câteva părți ale ritualului… totuși, nu cuprind esența gradului. Aceasta constă mai degrabă în caracterul său de grad de pedeapsă. Ambiția, ignoranța și fanatismul – aceștia sunt cei trei dușmani infami ai Ordinului, care trebuie combătuți fără încetare, este instruit candidatul. Simbolul gradului este un pumnal, iar cuvântul sacru este „Nekam” (ebraică: pedeapsă). Pedeapsa în cauză este simbolic cea a Cavalerilor Templieri pentru uciderea Marelui lor Maestru, Jacques de Molay, de către „doi oameni de dispreț”. Aceștia sunt Papa Clement al V-lea și Regele Filip cel Frumos.

Formularea angajamentului arată clar că este vorba despre lupta necondiționată pentru libertatea individuală de credință și conștiință.

„(Arătând spre craniul cu coroana regală): «Sub niciun pretext nu voi face vreodată vreun fel de compromis cu un guvern care permite despotismului să ignore drepturile individului.»”

(Arătând spre craniul care purta tiara): „Sub niciun pretext nu voi face vreodată compromisuri de vreun fel cu vreo autoritate spirituală care întunecă conștiința și libertatea de gândire și care etichetează îndoiala sinceră și credința cinstită drept crime… Jur să nu aparțin niciodată vreunei societăți civile sau religioase care se opune francmasoneriei” (citat în Mellor, p. 411).

3.4.4. Gradele administrative

Ordinea gradelor administrative este următoarea:

31.°: Marele Judecător sau Marele Inspector, Inchizitor, Comandant.

32.°: Stăpânul secretului regal.

Al 33-lea: Suveran General Mare Inspector.

„În cele mai înalte consilii, activismul francmasoneriei și-a găsit cea mai pură și mai completă întruchipare; exoterismul a înlocuit complet ezoterismul, iar munca externă a înlocuit complet munca internă. Acestea sunt adevăratele și cele mai intime centre de acțiune ale lojelor mondiale.” (Lerich, 1937, p. 50)

3.5. Comparație

Spre deosebire de Francmasonerie, nu există cerințe speciale sau proceduri de examinare umană pentru admiterea în comunitatea lui Hristos, așa cum o înțelegem noi. Toată lumea este cu adevărat binevenită, indiferent de orice criterii umane. Admiterea este o chestiune de relație personală între individ și Hristos, de pocăință și de acceptare a pretenției lui Hristos la adevărul absolut. Francmasoneria, pe de altă parte, respinge pretenția lui Hristos la adevărul absolut și o înlocuiește cu libertatea de credință și conștiință fără compromisuri. Sunt convins că Hristos acordă tuturor această libertate de credință și conștiință. Cu toate acestea, are o semnificație extrem de relativă. Nu ne conduce la „lumină”, la „mântuire” etc. Francmasoneria, însă, dă impresia că numai umanitatea poate găsi lumina, că umanitatea se poate „învia” și „înălța”, că umanitatea însăși poate fi „bunul păstor” al omenirii și al întregii umanități.

Dispute, certuri

Încă de la înființarea sa, francmasoneria a fost însoțită de o varietate de conflicte, dintre care doar cele externe sunt în general cunoscute. Este foarte probabil, însă, ca și conflictele interne să fi avut o influență semnificativă asupra cursului istoriei universale, cel puțin temporar. Mă gândesc, de exemplu, la războaiele napoleoniene, în care armatele tuturor participanților au fost conduse aproape exclusiv de francmasoni. (Generalii lui Napoleon, precum și Wellington, Blücher și Gneisenau, erau francmasoni.) Din câte știu eu, a fost puțin cercetat în ce măsură opiniile diferite despre forma „corectă” a francmasoneriei au influențat conflictele „seculare”. În continuare, vom schița pe scurt rezultatele conflictelor interne; vom examina conflictele externe mai în detaliu.

4.1. Dispute interne

Lucrarea lui Mellor (Wiss. 1985) prezintă în detaliu și cu precizie cele mai importante conflicte interne. Acestea sunt extraordinar de confuze și greu de înțeles pentru cei din afară. În orice caz, formele care sunt acum cele mai răspândite și influente la nivel mondial (Francmasoneria de Rit Ioan și Francmasoneria de Rit Scoțian, care au fost introduse pe scurt) au putut să prevaleze intern doar după lupte uneori aprige. Democrații s-au opus regaliștilor, raționaliștilor ezoteriștilor și misticilor, rozicrucienii „antirosicrucieni”, creștinii umanitari, teiștilor ateiștilor, iar loialiștii bisericii anticlericalilor.

Cel mai mare contrast de astăzi este între francmasoneria anglo-saxonă și cea romană. În timp ce în Anglia Biserica și Coroana au fost câștigate de francmasonerie, în Franța francmasoneria s-a dezvoltat pe linii anticlericale și republicane. În 1877, francmasonii francezi, sub conducerea fostului pastor F. Desmons, au adoptat articolul 1 din Constituție, care impunea credința în existența lui Dumnezeu și nemurirea sufletului. Astfel, Marele Orient al Franței a devenit o francmasonerie „neregulată”.

4.1.1. Francmasoneria regulată și neregulată

Mellor scrie despre subiectul „regularității”: „Termenul «regularitate» poate însemna două lucruri: regularitate de origine și regularitate de principii. O obediență, sau în cadrul unei obediențe, o lojă, este de origine regulată dacă a fost legal constituită. Conform principiului englez, o Mare Lojă nou constituită este de origine regulată dacă a fost fondată fie de o altă Mare Lojă regulată, fie de trei loji regulate. Cu toate acestea, o obediență poate deveni neregulată. Dacă nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele masonice esențiale, cade în profanare. Își pierde calitatea masonică. Marele Orient al Franței este adesea citat ca exemplu. În 1877, a eliminat conceptul de «Mare Arhitect al Universului» din constituțiile sale, abandonând astfel cel mai important reper al său și, din perspectiva întregii francmasonerii regulate, devenind o pseudo-masonerie care împărtășește doar numele cu arta regulată.” Regularitatea de principiu este, prin urmare, statutul juridic care se dobândește și se menține prin recunoașterea acestor principii” (Mellor, p. 67).

Mellor distinge șapte francmasoni regulați: englezi, americani, francezi (Grande Loge Nationale Française), germani, austrieci, scandinavi și olandezi. Există uneori diferențe semnificative de doctrină între acești francmasoni și nu este nicidecum cazul în care toți se recunosc reciproc și mențin relații fraterne. De exemplu, există obediențe care nu sunt recunoscute de Marea Lojă Unită a Angliei (UGL), dar sunt recunoscute de Marea Lojă a Statului New York. Altele nu sunt recunoscute de Marea Lojă a Statului New York, dar sunt recunoscute de UGL a Angliei. (Mellor, p. 68 și următoarele.) Masoneria regulată include, în general, și „lojile speciale” care au înflorit în special în diferite țări și în diferite momente: lojile academice, lojile de câmp, lojile de cercetare, lojile comerciale, lojile prizonierilor de război, lojile militare, lojile regimentale, lojile de rezidență, lojile clericale, lojile universitare etc. (Vezi Binder, p. 220)

4.1.2. Tipuri de predare și sisteme de învățământ superior

De-a lungul istoriei francmasoneriei, au existat adesea întemeieri entuziaste și învățături fantastice (Valmy, 35 și următoarele).

Lucrarea lui Brodbeck oferă o imagine de ansamblu asupra sistemelor masonice și a organizațiilor similare care există și astăzi. De o importanță considerabilă în SUA și, mai recent, și în Europa vorbitoare de limbă germană, este „Ordinul Arab Antic al Nobililor Altarului Mistic” (= „Shriners”). Toți membrii se consideră francmasoni de grad înalt (Prantner Kath. 1989 16).

4.1.3. Organizații și „secte” de tip francmason

Brodbeck descrie următoarele „organizații asemănătoare francmasonilor”: ordinele cavalerești (Cavalerii Ospitalieri, Cavalerii Templieri, Cavalerii Teutoni), Sfânta Curte Vehmică, Haberfeldtreiben (o formă de proces simulat), Ordinul Odd Fellows, Ordinul Rozicrucian, Ordinul Illuminati, Ordinul Sfântului Martin, Ordinul Templierilor Orientali, Ordinul Graalului, Ordinul Druizilor, Ordinul Bunilor Templieri, Ordinul Recabitilor, Frații Asiatici, Ordinul Alchimiștilor și Les Compagnons. Potrivit lui Mellor, există și „secte” asemănătoare francmasonilor care, în unele cazuri, se îndreaptă în mod conștient către ocult și împotriva cărora însăși francmasoneria avertizează: „Fiecare îndreptare către ocult duce mai adânc în ocultism. Aceasta este o lege fundamentală a tuturor societăților secrete, precum și a asociațiilor inițiatice care nu se autointitulează secrete.” Acest lucru poate fi explicat prin motive mult prea familiare: curiozitatea dezamăgită, vanitatea, dorința de mister, mândria de a putea juca rolul inițiatului. Cei care exploatează aceste slăbiciuni umane astăzi poate că nu mai inventează noi grade înalte, dar continuă să stabilească asociații de tip masonic în afara francmasoneriei, folosind-o ca centru de selecție și cerând frecvent adepților (adept = cineva inițiat într-o doctrină secretă) să fie inițiați în grade înalte masonice (Mellor, 451).

4.2. Dispute externe

„Francmasoneria nu a fost niciodată compatibilă cu absolutismul și totalitarismul, nicăieri și pretutindeni. Oriunde cineva credea că deține și pretindea că deține adevărul suprem, au apărut conflicte deoarece idealul masonic al toleranței îi era fundamental intolerabil.” (Zendralli, p. 8) În istoria acestor conflicte externe, francmasonii se prezintă ca martiri ai libertății și progresului, în timp ce adversarii lor îi văd ca conspiratori și distrugători ai oricărei ordini. Pentru mai multe informații despre aceste „teorii ale conspirației”, vezi Rogalla von Bieberstein.

4.2. 1. Absolutism

Evenimentele Revoluției Franceze cu greu pot fi descrise ca fiind opera conștientă sau chiar planificată a francmasonilor. Mai degrabă, revoluția a dezvoltat un impuls propriu complet necontrolat, care uneori a devenit periculos pentru toți cei implicați. Cu toate acestea, francmasonii au jucat un rol semnificativ, dacă nu chiar decisiv, în lupta împotriva absolutismului (francez). Acest lucru va fi ilustrat de câteva fragmente dintr-un articol de Hess din revista „Alpina” (1989, nr. 6/7, pp. 162 și următoarele).

„În ajunul Revoluției, Franța avea 70.000 de francmasoni, aproape de două ori mai mulți decât astăzi, în ciuda faptului că are jumătate din populație (26 de milioane). Cele peste 600 de loje au exercitat o influență considerabilă. Dintre cei trei mari gânditori iluminiști, doar unul, Montesquieu, pionierul separării puterilor în stat, a devenit francmason de timpuriu. Rousseau, profetul egalității, nu a aparținut niciodată fraternității, iar Voltaire, luptătorul împotriva nedreptății și arbitrariului, a fost inițiat în loja «Les Neuf Soeurs» abia în anul morții sale. Enciclopediștii Diderot și Dalembert nu au fost nici ei francmasoni, dar numeroși gânditori iluminiști de rangul doi au fost: Helvetius, Marmontel, Chamfort, Condorcet, Beaumarchais și baronul Holbach.” (Hess, 1989, p. 162). În primăvara anului 1789, cele trei Stări Generale – nobilimea, clerul și Starea a Treia – s-au întrunit. „Din cei 578 de deputați ai Stării a Treia, 477 sunt francmasoni. Marea majoritate a lor vor reforme, vor o monarhie constituțională.” (p. 163) După luarea cu asalt a Bastiliei, nobilimea și clerul, la instigarea francmasonilor Ducele d’Aiguillon și Vicontele de Noailles, au renunțat „în mod voluntar” la toate privilegiile lor. (p. 164) Pe 26 august, la instigarea francmasonilor Lafayette, Mirabeau și Sieyès, adunarea a adoptat faimoasa „Declarație a Drepturilor Omului și ale Cetățeanului”. „Aceasta stabilește drepturile omului pe care le considerăm astăzi de la sine înțelese: «Fiecare om se naște liber și rămâne liber. Nicio autoritate nu poate fi exercitată decât de către popor.»” Douăzeci și șase de articole scurte proclamau siguranța personală, libertatea religioasă și a conștiinței, libertatea presei și protecția împotriva acțiunilor arbitrare ale guvernului și a arestărilor. (164) Pentru prima dată, o nouă putere a jucat un rol în politică: opinia publică. (165) Evoluțiile ulterioare au divizat francmasonii: unii francmasoni, precum Desmoulins, Danton și Marat, au împins radicalizarea și mai departe; pentru alții, precum Lafayette, Bailly și Mirabeau, revoluția a mers curând prea departe. (165) Robespierre nu a fost niciodată francmason, dar alte câteva figuri ale revoluției au fost, precum Rouget de Lisle, compozitorul Marsiliezei, și medicul Guillotin, care a cerut „o metodă de execuție mai umană și «egalitate în fața eșafodului»”. (168) Ghilotina a fost numită după el. „Doar câțiva francmasoni au rămas printre «regicidi»: Fouchè, Cauthon, Danton, Marat și vărul regelui, Philippe d’Orléans, Mare Maestru al Marelui Orient, care acum se numește Citoyen Philippe Egalité.” (167) Francmasonii se găsesc printre liderii revoltelor regaliste: Stofflet, Savare, Charette, Scepetaux. Dintre cei trei lideri ai „Comitetului de Salvare Publică” al Tribunalului Revoluționar (Robespierre, St. Just și Couthon), doar Couthon este francmason. (168) „Are loc o decreștinizare crescândă, în care fratele Chaumette se distinge; calendarul creștin este abolit, «cultul Ființei Supreme» este inaugurat.”altarul rațiunii ridicat.” (168)

În concluzie, se poate spune că francmasonii au orchestrat și condus revoluția. Dar revoluția „i-a separat pe frați” și, în cele din urmă, i-a distrus pe aproape toți francmasonii. Francmasonii nu sunt învingătorii, ci victimele revoluției. Cu toate acestea, este destul de clar că spiritul francmasoneriei a triumfat asupra absolutismului.

4.2.2. Biserica Catolică

Conflictul dintre francmasonerie și catolicism a modelat semnificativ viața culturală și politică a Europei, în special în secolul trecut („Kulturkampf”). Acesta a fost deja descris în detaliu în mai multe rânduri. (Vezi, de exemplu, Binder (Wissenschaftler, 1988, pp. 56 și următoarele), Conzemius (Kath. 1984, pp. 30 și următoarele), Seydel (FM 1862), Valmy (FM 1988, pp. 64 și următoarele) și literatura citată de acești autori.)

„Ceea ce respinge francmasoneria este domnia politică a clericalismului și pretenția papilor de influență dominantă în toate chestiunile culturale, deoarece acest lucru a dus la obstacole severe în calea progresului uman și a liberei dezvoltări a minții.” (Schenkel, 1926, p. 171) Francmasonii nu se opun catolicilor, ci mai degrabă pretenției de adevăr absolut făcute de Biserica Romano-Catolică, „deoarece Roma pretinde a fi singura biserică mântuitoare, care are putere autonomă asupra adevărului și iertării și se consideră reprezentantul vizibil al lui Dumnezeu.” (Böni, p. 68)

Răspunsul Bisericii Catolice la provocarea reprezentată de francmasonerie a fost rapid. „Prima condamnare a fost emisă în 1738 de Papa Clement al XII-lea în bula «In eminenti». Benedict al X-lea a confirmat acest verdict în bula «Providas» (1751). Între 1738 și 1918, peste 12 interdicții împotriva francmasoneriei au fost emise în bulele papale.” (Conzemius, Kath., 1984, 30) Schenkel comentează prevederile împotriva francmasonilor din Codul de Drept Canonic din 1917 (Codex juris canonici) după cum urmează: „Nu numai că francmasonilor li se interzice să intre în ordine ecleziastice și asociații religioase… dar francmasonii sunt excomunicați ca atare; clericii și membrii ordinelor religioase care sunt francmasoni își pierd funcțiile și sunt supuși unor pedepse speciale.” Unui francmason i se refuză o căsătorie bisericească. Nici măcar moartea nu șterge dușmănia. Chiar și cadavrul francmasonului este un obiect de ură și dezgust. Nu i se poate da o înmormântare în biserică, iar dacă acest lucru s-a întâmplat din greșeală, trupul său trebuie exhumat și înmormântat într-un loc neconsacrat. Fiul credincios al bisericii, însă, nici măcar nu poate afla despre scopurile și scopurile francmasoneriei; și acest lucru îi este interzis în mod expres (Schenkel, p. 171).

Contramăsurile catolice au avut doar un efect limitat: „Bulele papale aveau forță legală la acea vreme doar dacă erau înregistrate de stat. Acest lucru era exclus în țările protestante de la început; cu excepția Spaniei, Portugaliei și Poloniei, aprobarea de către stat a bulei papale a fost refuzată în unele țări catolice (de exemplu, Franța). Astfel, catolicii, atât laicii, cât și clericii, s-au alăturat francmasoneriei aici, indiferent de decretele papale. Printre cei mai proeminenți laici ar trebui menționați Mozart și Haydn; lista demnitarilor clerici este lungă.” (Conzemius, Catholic 1984, p. 32) Lucrarea lui Taute (FM 1909) despre „Clerul catolic și francmasoneria” conține o listă de peste 500 de clerici și demnitari catolici care erau demonstrabil francmasoni. „În 1772, Lord Robert Edward Petre, un catolic, a devenit Mare Maestru al Marii Loje Engleze… Țările catolice, în special, au devenit centre puternice ale francmasoneriei.” (Im Hof, Wiss. 1982, p. 166 și următoarele.) În Italia, în secolul trecut, activitățile revoluționare ale societăților secrete, dintre care unele au fost fondate de francmasoni (de exemplu, Carbonari), au amenințat existența politică a Statelor Papale. „De partea catolică, o isterie anti-masonică a izbucnit după mijlocul secolului. Au fost fondate jurnale și asociații pentru a demasca francmasonii… Această isterie a atins apogeul în infama escrocherie Leo Taxil (nume de cod pentru Gabriel Jogand Pagès). Aceasta a fost alimentată de enciclica anti-masonică a lui Leon al XIII-lea.” În „Humanum genus” din 1884, Taxil, în calitate de francmason presupus convertit, a instigat publicul catolic cu dezvăluirile sale… În 1887, Leon al XIII-lea l-a primit pe Taxil… La scurt timp după aceea, Taxil a mărturisit public înșelăciunea de la Paris. (Conzemius Kath. 1984, p. 33)

„Doar Conciliul Vatican II a adus o schimbare în pozițiile înrădăcinate. Declarația Conciliului privind libertatea religioasă și examinarea obiectivă a istoriei francmasoneriei de către juristul francez Alec Mellor au creat condițiile pentru o nouă relație… În noul drept canonic, Canonul 2335, care amenința cu pedepse ecleziastice, nu mai este menționat” (Conzemius Kath. 1984, p. 34). Cu toate acestea, eliminarea acestui canon de pedepse nu a adus claritate, ci mai degrabă a creat o situație de incertitudine: poziția Bisericii Catolice față de spiritul relativismului și ecumenismului a devenit neclară și contradictorie. De exemplu, pe de o parte, cardinalul Joseph Ratzinger a declarat într-o „Declarație a Congregației pentru Doctrina Credinței despre francmasonerie” din 26 noiembrie 1983: „Judecata negativă a Bisericii asupra asociațiilor masonice rămâne, prin urmare, neschimbată.” Pe de altă parte, această judecată este pusă sub semnul întrebării de importante personalități catolice. De exemplu, Herbert Vorgrimler, decanul Facultății de Teologie Catolică a Universității din Münster, a explicat într-un interviu acordat Televiziunii Austriace (ORF 1990) că Ratzinger își exprima doar rezervele și temerile personale în judecata sa despre francmasonerie într-un subiect despre care evident nu știa suficient.

Fie cum ar fi, abrogarea articolului penal nu a ușurat situația Bisericii Catolice, ci mai degrabă a îngreunat-o. Conflictul dintre „absolutismul catolic” și „relativismul masonic” are loc acum nu între catolicism și francmasonerie, ci chiar în interiorul Bisericii Catolice! Această luptă, care se manifestă în prezent în Elveția prin controversatele alegeri episcopale de la Chur, este, fără îndoială, extrem de dureroasă pentru toți catolicii implicați. Autori catolici conservatori precum Adler (Kath. 1975, 1982, 1983), Baum (1975, 1976, 1977), Feuling (1975) și Rothkranz (1990) sunt cuprinși de panică. Pentru ei, „Biserica se află în bătălia sa finală” (Baum). Nu trebuie să caute „conspiratori” chiar în Vatican, „deoarece noua «teologie» a adoptat în mod voluntar ideile francmasoneriei și le pune acum în practică din inima Bisericii”. (Feuling, Kath. 1975, p. 72)

4.2.3. Alte biserici resping

Francmasoneria este respinsă nu numai de Biserica Catolică, ci și de Bisericile Ortodoxe. „Pe 12 octombrie 1933, episcopii Bisericii Ortodoxe Grecești au investigat relația dintre francmasonerie și creștinism și au ajuns la un verdict condamnabil: «Francmasoneria este o religie misterioasă; este complet diferită de, opusă și străină credinței creștine». Nu poate fi reconciliată cu creștinismul. Apartenența la loje este interzisă atât clericilor, cât și laicilor. Dacă un membru al clerului se alătură unei loje, este exclus din cler.” (Bauhofer FM 1975, pp. 22 și următoarele.)

„Mai mult, Biserica Calvinistă din SUA, Biserica Reformată a Olandei din Africa de Sud (1940 și 1967), Adventiștii și Martorii lui Iehova s-au pronunțat oficial împotriva francmasoneriei” (Bauhofer FM 1975). În țările protestante, francmasoneria a fost inițial parțial interzisă, dar majoritatea bisericilor protestante au adoptat în cele din urmă o poziție neutră sau pozitivă. De exemplu, guvernul Olandei a interzis francmasoneria în 1735, guvernul Suediei în 1736, iar cele din Hamburg și Geneva, de asemenea, în 1736. (Hammer Prot. 1984, p. 26) „Trei ani mai târziu, pastorii zwinglieni din Zurich au obținut aceeași interdicție.” (Bauhofer FM 1975, p. 22) „Regele Frederic al Suediei din Casa de Hesse-Kassel a interzis inițial chiar și francmasoneria sub pedeapsa cu moartea, dar mai târziu, urmând exemplul prusac al lui Frederic al II-lea, s-a plasat în fruntea acesteia.” (Hammer Prot. 1984, p. 26) Potrivit lui Binder, chiar și astăzi – în special în Statele Unite – există congregații de origine calvinistă și luterană care se opun calvinismului și își amenință membrii cu sancțiuni în cazul afilierii la lojă. Congregațiile prezbiteriene din Scoția și Irlanda au rezoluții similare. Mai mult, potrivit lui Schenkel, francmasoneria este „opusă în cercurile pietiste și ortodoxe”. Per total, se poate spune „că relația dintre bisericile protestante și francmasonerie a fost și este încă la fel de variată și divizată pe cât este de complexă”. (Hammer, 1984, p. 26)

De altfel, francmasoneria a fost interzisă și în sfera de influență a altor religii, în special a islamului. „În regiunile non-creștine, sultanul a fost convins de musulmani zeloși să interzică «noua sectă»” (Bauhofer, 1975, p. 22). Francmasoneria a obținut o victorie împotriva fundamentalismului islamic în Turcia în 1923. Kemal Atatürk, „părintele Turciei moderne”, a fost francmason. (Oslo, 1988, p. 404)

neutralitate

„Metodiștii, baptiștii, prezbiterienii și episcopalienii nu au ridicat niciodată obiecții față de francmasonerie… Bisericile naționale catolice vechi nu au abordat francmasoneria în Convenția de la Utrecht din 1889, nici cu ocazia intercomuniunii cu Biserica Anglicană din 1932, nici în literatura lor.” (Bauhofer, 1975, p. 23) Recent, poziția Bisericii Anglicane a devenit, de asemenea, oarecum mai rezervată. Căci: „În 1984, în cursul unei ample dezbateri despre francmasonerie în Marea Britanie, vocile negative au devenit mai frecvente, anumite rezerve cu privire la fraternitate fiind ridicate și de Biserica Anglicană și Biserica Unitariană.” (Binder, 1988, p. 103).

aprobare

„În Anglia, Suedia, Prusia și în majoritatea statelor germane predominant protestante, participarea prinților la viața lojelor sugera deja o relație pașnică. Această relație pașnică nu a fost niciodată tulburată de francmasonerie nicăieri… Numeroși clerici protestanți au aparținut întotdeauna lojelor din Germania. Mulți francmasoni au fost și sunt membri ai consiliilor bisericești. Clericii protestanți ocupă poziții importante în viața lojelor germane ca oratori, Maeștri Onorabili și chiar ca Mari Ofițeri. La reuniunea anuală din 1925 a Asociației Francmasonilor Germani, unele dintre cele mai importante subiecte de discuție au fost prezentate de pastori. Climatul intelectual al majorității lojelor germane este determinat în mare măsură de faptul că majoritatea membrilor sunt protestanți educați.” (Schenkel, 1926, pp. 33 și următoarele.) O afirmație similară se poate face despre Biserica Protestantă din Suedia și Biserica Anglicană. Aproximativ 100.000 de anglicani sunt membri ai lojelor. Peste 17 episcopi și peste 500 de membri ai clerului aparțin, de asemenea, lojelor. Chiar și fostul șef al Bisericii, Arhiepiscopul Fisher de Canterbury, a fost membru al lojei. (Bauhofer, 1975, p. 23) În Germania și Anglia, uneori era chiar posibil ca lojele să fie practic identice cu o societate teologică! Din câte știu eu, francmasoneria din Elveția nu a fost niciodată expusă unui asemenea grad de influență intelectuală, deși nu a existat niciodată o lipsă de pastori ca membri ai lojelor. De exemplu, Marele Maestru al lojei „Alpina”, J. Böni, care a servit îndelungat, a fost pastor. În plus, scriitori de imnuri precum Matthias Claudius, Friedrich Gottlob Klopstock și Friedrich Rückert, ale căror imnuri sunt încă cântate în biserica națională astăzi, erau francmasoni. (Schenkel, p. 33)

În ciuda acordului general, în cadrul bisericilor regionale menționate anterior, au apărut dispute cu privire la francmasonerie și legăturile sale strânse cu biserica. Cea mai serioasă dintre aceste dispute a fost inițiată de Ernst Wilhelm Hengstenberg, profesor de teologie la Berlin și fondator al ziarului Bisericii Evanghelice. În lucrarea sa în trei părți, „Francmasoneria și slujirea evanghelică” (Berlin 1854 și 1855), el a cerut interzicerea apartenenței la loje pentru clericii protestanți. (Vezi Schenkel, pp. 34 și următoarele.) Poziția francmasonică în această dispută a fost reprezentată în principal de clericul protestant G.A. Schiffmann, arhidiacon la Biserica Sf. Iacob din Stettin, precum și Mare Maestru Provincial pentru Posen și sub-arhitect al Ordinului. (Stettin 1857) Disputa a fost în cele din urmă decisă mai puțin prin argumente și mai mult prin faptul că pe atunci prințul Wilhelm, viitorul împărat german Wilhelm I, era francmason. (Schenkel, p. 35)

Schenkel (ibid. 170) rezumă semnificația istorică bisericească a francmasoneriei din perspectiva sa, astfel: „Semnificația istorică bisericească a francmasoneriei constă în opoziția sa față de clericalismul roman, în respingerea ateismului materialist și aderența sa la idealismul teist, dar, în cele din urmă, în faptul că este singura organizație mare și ferm stabilită al cărei spirit corespunde, în general, viziunii protestante liberale asupra lumii.”

4.2.4. Totalitarism

Pe tema „Francmasoneria în epoca totalitarismului”, vezi în special eseul lui Kreis (1984, pp. 19 și următoarele) și literatura citată în acesta. Francmasoneria a fost interzisă: în 1917 în Rusia, în 1919 în Ungaria, în 1925 în Italia, în 1934/35 în Germania, în 1938 în Austria și în 1940 în Franța învinsă, precum și în Portugalia sub Salazar și în Spania sub Franco. În Elveția, frontiștii au lansat o inițiativă populară de interzicere a francmasoneriei în 1934. Această inițiativă a fost respinsă de Consiliul Național cu un vot de 107 la 2, de Consiliul Statelor cu un vot de 22 la 0 și de popor la 28 noiembrie 1937, cu 68,7% din voturi. (Vezi Kreis, 1984, pp. 20 și urm., și Herren, 1981, pp. 215 și urm.)

comunism

„În 1922, la cel de-al Patrulea Congres al Internaționalei Comuniste, francmasoneria a fost etichetată drept o organizație politică a burgheziei, iar apartenența la francmasonerie a fost declarată simultan incompatibilă pentru comuniști, în timp ce francmasoneria a supraviețuit revoluției lui Fidel Castro din Cuba.” (Binder) Judecata comuniștilor ortodocși și a marxist-leniniștilor asupra francmasoneriei este exprimată în mod potrivit în următorul citat din Leon Troțki (1923 în organul guvernamental din Moscova „Izvestia”): „Este dușmanul capitalist al comunismului; este la fel de înapoiat ca Biserica, catolicismul. Tombează ascuțimea luptei de clasă cu misticism, sentimentalism și formalism moralist… Ea și adepții ei ar trebui eradicați cu fierul încins, căci slăbește învățăturile comunismului prin jurnaliștii săi burghezi.” (Troțki, citat în Oslo, p. 349)

Odată cu tulburările din Blocul Estic, lojile au cunoscut și ele o „renaștere tăcută”. La sfârșitul lunii ianuarie 1990, de exemplu, o lojă a fost reînviată în Ungaria după o interdicție de patruzeci de ani. (Ulmer Journ. 1990) Pretenția la putere absolută a unui singur partid este, desigur, la fel de incompatibilă cu crezul masonic ca și pretenția la putere absolută a unei singure rase sau chiar a unui singur popor.

Național-socialismul

Judecata ulterioară a lui Hitler asupra francmasoneriei mi se pare foarte revelatoare: „Desigur, nu cred cu adevărat în răul profund și în nocivitatea acestei asociații, care a fost întotdeauna inofensivă în Germania. Mi-a fost pregătit un raport foarte detaliat. Acum, ceea ce a ieșit la iveală despre presupusele orori – schelete, cranii, sicrie și ceremonii misterioase – este o joacă de copii. Dar un lucru este periculos și este, de asemenea, ceea ce am preluat de la francmasoni. Ei au dezvoltat o doctrină care, prin simboluri și rituri, oferă o perspectivă progresiv mai înaltă. Educația prin simboluri și rituri este aspectul periculos și măreț și ceea ce am adoptat. Nu vedeți că partidul nostru trebuie să fie ceva destul de similar? Dar asta înseamnă, în mod firesc, că nu poate exista nimic similar din exterior. Fie noi, fie francmasonii, fie Biserica. Dar niciodată doi unul lângă altul.” (Hitler, citat în Itor, 1987, pp. 64 și următoarele.)

În confruntarea Aliaților cu național-socialismul, nu doar cuvintele și tancurile au jucat un rol, ci și simbolurile. De exemplu, francmasonul Winston Churchill a contracarat magia mâinilor lui Hitler („salut german”) cu trabucul aprins și semnul V. Se spune că Churchill a preluat semnul V (Victorie) de la mentorul său în magie, satanistul Aleister Crowley. (Vezi Memopress nr. 2, p. 1982) Pe lângă Winston Churchill, alți lideri aliați proeminenți au fost francmasoni, precum președinții americani Franklin D. Roosevelt și Harry S. Truman. (Itor FM 1987, p. 69) Mulți francmasoni germani au participat la rezistența activă și pasivă; mulți au fost uciși. (Binder Wiss. 1988, pp. 79 și următoarele.)

4.2.5. Rezumat

În concluzie, referitor la tema „conflictelor externe”, se poate spune că spiritul francmasoneriei nu a învins doar absolutismul, ci și național-socialismul și comunismul. A divizat și, în unele cazuri, și-a însușit complet bisericile protestante, principalul său atac îndreptându-se împotriva armei pe care reformatorii o dețineau împotriva catolicismului: Cuvântul. De la Conciliul Vatican II încoace, a fost activ și în cadrul Bisericii Catolice.

Influența asupra statului, economiei și societății

Francmasoneria nu se prezintă lumii exterioare prin intermediul instituțiilor, lojilor, marilor loje sau asociațiilor sale internaționale, ci urmărește în primul rând să exercite influență asupra statului, economiei și societății prin intermediul membrilor săi individuali, ca personalități. Prin urmare, acest capitol se concentrează în principal pe compilarea numelor persoanelor care s-au dovedit a fi francmasoni. Probabil vor rămâne unele lacune, în special în ceea ce privește apartenența francmasonilor care încă trăiesc astăzi. Deși fiecare francmason este liber să vorbească deschis despre propria apartenență, este în același timp obligat să se abțină de la dezvăluirea apartenenței altora. Cu toate acestea, poate apărea un mozaic care să dezvăluie o imagine mai mult sau mai puțin clară a activităților francmasonilor și a impactului francmasoneriei.

Desigur, asociațiile masonice internaționale exercită și ele influență, cele mai importante trei dintre acestea având sediul în Elveția: Asociația Masonică Internațională (AMI), cu sediul la Geneva, numără printre membrii săi Marile Loji ale Masoneriei Artizanale. Liga Masonică Generală, cu sediul la Basel, permite tuturor francmasonilor să devină membri individuali. Confederația Francmasonilor de Grad Superior din Lausanne este considerată centrul de activitate al așa-numitei „francmasonerii mondiale”. (Vezi și: Blue Book FM 1934, Lerich FM 1937, pp. 28 și următoarele.) Această lucrare nu poate aprofunda activitățile acestor asociații din cauza lipsei de informații fiabile.

5.1. Influența asupra statului

Influența francmasoneriei asupra statului a variat inițial considerabil de la o țară la alta, datorită „caracterului național diferit, diferențelor de condiții politice și, mai presus de toate, diferențelor de circumstanțe ecleziastice și culturale” (Schenkel, p. 30). Secțiunea următoare va discuta pe scurt țările individuale. În general, putem spune că francmasoneria în țările anglo-saxone și alte țări protestante a devenit foarte repede o forță pro-guvernamentală, de construire a statului și de susținere a statului, în timp ce în țările romanice și alte țări catolice, s-a exercitat o influență anticlericală, critică și chiar revoluționară până la preluarea în cele din urmă a puterii.

Încă de la înființarea sa, francmasoneria a încercat să exercite influență „de sus” în statele individuale și să câștige partea celor mai puternici. În unele țări, a reușit foarte repede.

5.1.1. Monarhia constituțională

La momentul fondării sale, francmasoneria era condusă de monarhi. Lucrarea cuprinzătoare și perspicace a lui Riegelmann (1943, retipărită în 1985) despre „Dinastiile europene în relația lor cu francmasoneria” include, printre altele, tabele genealogice clare care indică relația fiecărei persoane cu francmasoneria (membru, prieten, adversar) și modul în care s-a dezvoltat această relație. În Anglia, a apărut de timpuriu o „identitate între dinastie și francmasonerie”. Riegelmann constată „în 225 de ani, douăzeci de membri ai familiei regale engleze ca membri ai francmasoneriei, unii chiar înzestrați cu cele mai înalte onoruri masonice, inclusiv cinci regi britanici… În același timp, nu găsim niciun adversar al francmasoneriei în familia regală engleză.” (Ibid. 402f.) Francmasoneria și-a exercitat influența asupra politicii în principal în și prin Anglia, iar mai târziu și prin SUA. Uneori, influența monarhilor a fost puternică și în Germania, și în special „dinastiile nordice sunt asociate activ cu francmasoneria printr-un număr foarte mare de membri ai lor.” (Ibid. 408)

Monarhii au încercat, în general, să folosească francmasoneria ca instrument pentru politica de putere: dinastia și-a creat un instrument politic în cadrul francmasoneriei. Riegelmann arată că, privind în retrospectivă, acest calcul nu a funcționat. În schimb, francmasoneria a folosit dinastiile. Unii monarhi erau conștienți de poziția fundamental anti-monarhică a francmasoneriei încă de la început. De aici, „numeroasele interdicții ale francmasoneriei în diferitele state monarhice ale Europei de-a lungul veacurilor” (ibid., 41). Societăți anti-masonice au apărut în Germania și Danemarca. „Aici, pentru prima dată, se formează o organizație anti-masonică cu caracter pur aristocratic, sau mai degrabă o adevărată mișcare dinastică, împotriva francmasoneriei, care este recunoscută ca fiind ostilă statului.” (Ibid. 411) Unii monarhi francmasoni s-au distanțat de francmasonerie de-a lungul timpului, inclusiv Frederic cel Mare, al cărui tată, Frederic William I, a fost un dușman declarat al francmasoneriei.

În retrospectivă, devine clar că francmasoneria a folosit doar dinastii monarhice pentru a-și implementa propriul program, non-monarhist. Pe teren monarhic, monarhia constituțională este scopul francmasoneriei. Acesta a fost cazul, așa cum am văzut, și la începutul Revoluției Franceze. (Hess FM 1989 163) Cu toate acestea, acele monarhii și dinastii care nu au putut accepta o relativizare profundă și fundamentală a sferei lor de influență au dispărut de pe harta politică. „Practic, existența oricărei monarhii contrazice orice doctrină, atitudine și obiectiv masonic: principiul universal supranațional, inter- și anti-național al «libertății, egalității, fraternității» neagă de la bun început dreptul la existență al oricărei dinastii, al oricărei monarhii naționale și, într-adevăr, al oricărei conduceri independente și «autoritare».” (Riegelmann, p. 412).

5.1.2. Separarea puterilor în stat, statul de drept democratic

Ideea separării puterilor în stat și încercarea de a instaura un stat constituțional democratic, atât la nivel național, cât și internațional, corespund idealurilor francmasonice la nivel politic. Dacă nu există adevăr absolut, atunci nimeni nu poate exercita în mod legitim o putere nelimitată. Fiecare exercițiu al puterii umane trebuie privit cu suspiciune, iar fiecare putere trebuie să fie controlată de o altă putere și, dacă este necesar, să poată fi limitată. Charles Louis de Secondant, Baron de la Brède și de Montesquieu (1689–1755), a fost francmason și „cofondator al uneia dintre primele loje franceze” (Oslo, p. 406). Montesquieu este bine cunoscut ca un pionier al separării puterilor în stat și unul dintre fondatorii statului constituțional democratic. SUA, Elveția și alte țări sunt organizate politic conform conceptului său de separare a puterilor în ramuri legislativă, executivă și judecătorească. Astăzi, mass-media, ca așa-numita a patra forță politică, joacă un rol din ce în ce mai important.

Esența unui stat constituțional democratic constă în faptul că orice acțiune statală ar trebui să aibă loc doar în cadrul și pe baza legilor care au fost adoptate printr-un proces democratic. Dumnezeu nu mai stabilește legile și nu mai este vorba exclusiv despre o națiune. Ființele umane își dau propriile legi. Fiecare națiune ar trebui să își dea propriile legi. Aceasta duce la un nou tip de legalitate: oamenii așteaptă pace, ordine, securitate etc., pe baza legilor pe care le-au dat ei înșiși și renunță la justiție în favoarea unui sistem judiciar comun. Practica acestei forme de conduită morală bazată pe statul de drept este încă adesea descrisă în western-uri astăzi: Vestul Sălbatic este civilizat atunci când cel cu adevărat bun nu îl ucide pe ticălos, ci îl predă unei instanțe adecvate.

5.1.3. Țări individuale

Următoarea secțiune enumeră cei mai importanți oameni de stat ai fiecărei țări care au fost francmasoni. Figurile de marcă din mediul de afaceri și societate sunt enumerate în secțiunile următoare.

Marea Britanie:

„Influența francmasoneriei în Anglia este aproape imposibil de estimat. A enumera toți francmasonii faimoși din Anglia, Scoția și Irlanda ar însemna să relatăm istoria acestor țări timp de aproape trei sute de ani în toate domeniile. Printre aceștia se numără cinci regi și mulți dintre frații și rudele lor cele mai apropiate, politicieni de la Lord Chesterfield la Winston Churchill; armata și marina sunt reprezentate de oameni precum Wellington, Kitchener, Haig și mulți alții.” (Naudon, 1982, p. 58) De asemenea, merită menționat eroul naval amiralul Nelson, precum și influentul om de stat și scriitor Benjamin Disraeli (1804–1881). Următorii regi ai Angliei au fost francmasoni: George al IV-lea, William al IV-lea, Edward al VII-lea, Edward al VIII-lea și George al VI-lea. Numărul francmasonilor din Marea Britanie este estimat în prezent la 600.000.

Germania și Austria:

La instigarea englezilor, Frederic cel Mare a fost convins să se alăture unei loje în timpul mandatului său de Prinț Moștenitor. (Riegelmann, 406) „Printre francmasonii celebri s-au numărat regele Frederic William al II-lea, care, însă, a căzut din ce în ce mai mult sub influența rozicrucianismului; William I, viitorul împărat, care a fost și protector al vechilor Mari Loji prusace; și fiul său, viitorul împărat Frederic al III-lea. … Ultimul împărat german, William al II-lea, nu a fost francmason, nici fratele său … sau cei șase fii ai împăratului. Este foarte probabil ca Bismarck să fi reușit să-l împiedice pe William al II-lea să se alăture în timp ce era încă Prinț al Prusiei.” (Riegelmann, p. 406) Printre francmasonii celebri din armată s-au numărat generalii Gebhard von Blücher, Neidhardt von Gneisenau și GJD von Scharnhorst. (Oslo, p. 401) Doar câțiva membri importanți ai Casei de Habsburg-Lorena au fost francmasoni. „Primul dintre ei a fost viitorul împărat Francisc I și soțul împărătesei Maria Tereza… Ultimul membru al acestei dinastii considerat francmason în cercurile curții a fost prințul moștenitor Rudolf al Austriei… În schimb, francmasoneria din Austria, din vremea Mariei Tereza, trecând prin Iosif al II-lea, Leopold al II-lea și Francisc al II-lea (Metternich) până la prăbușirea Imperiului Habsburgic, a fost constant supusă celor mai stricte interdicții impuse de guvernul imperial.” (Ibid., p. 405) Astăzi, FDP (Partidul Liber Democrat) din Germania este considerat partidul francmasonilor. Potrivit lui Valmy, francmasonii germani sunt preocupați în primul rând de interpretarea simbolurilor și ritualurilor, precum și de cercetare și filozofie. Numărul lor este estimat la 20.000. Dintre politicienii de după război din Austria, Fred Sinowatz este cu siguranță francmason (Binder, p. 107). Se pare că Bruno Kreisky a fost abordat, dar a refuzat să se alăture. (Memopress, nr. 2, 1982, p. 4: „Nu voiam să aparțin vreunei societăți secrete.”)

Elveţia:

„Mișcarea politică liberală care fusese la putere din 1830/48 a fost parțial infiltrată de francmasoni. Cel puțin, se spunea că dacă cineva era membru al Republicii Helvetice, liberal și francmason, nu putea fi împiedicat să ajungă la rangul de comandant de regiment și consilier național. S-a dovedit că francmasonii au fost reprezentați în ambele camere între 1881 și 1919, cu un procent bun de zece procente… Cu toate acestea, doar cinci consilieri federali, inclusiv figuri proeminente precum Furrer și Ruchonnet, aparțineau francmasoneriei. Influența a fost deosebit de puternică în cantoanele Vaud, Geneva și Neuchâtel, unde lojile fuseseră întotdeauna numeroase, și mai târziu și în alte cantoane.” (Im Hof, 1984, 14) Jonas Furrer a fost primul președinte federal elvețian; numele celorlalți consilieri federali care au fost cu siguranță francmasoni sunt: Borel, Lachenal, Ruchet și Ruchonnet. (Itor p. 68) În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, francmasonul Hans Hausamann (1897–1974) a condus un serviciu privat de informații de succes cu ajutorul revistei sale „Büro Ha”. (Alpina nr. 10/1984, p. 235) Astăzi există aproximativ 4.000 de francmasoni în Elveția, aparținând la 59 de loje.

Franţa:

Influența francmasonilor în timpul Revoluției Franceze a fost deja schițată pe scurt. Apartenența lui Napoleon I la o lojă nu a fost dovedită. Cu toate acestea, el a tratat francmasoneria ca pe o instituție oficială și sub protecția sa. Majoritatea ofițerilor din armatele lui Napoleon erau francmasoni, care fondau loji oriunde mergeau, și aproape că nu exista un Mareșal al Franței care să nu aparțină Ordinului. (Naudon, 1982, 91) „«Regele Cetățean» Ludovic-Filip de Orléans, fiul renegatului și fostului Mare Maestru al «Marelui Orient al Franței», Philippe Egalité, a fost singurul rege francez care a fost el însuși francmason… Napoleon al III-lea.” Cu ajutorul celui mai aprig adversar al francmasoneriei, partidul clerical iezuit, a devenit „Președinte al Republicii” și, în cele din urmă, „Împărat al Francezilor”… Dar, în cele din urmă, în „A Treia Republică”, acel sistem democratic radical a triumfat, un sistem care nu și-a negat niciodată originile și natura masonică. (Riegelmann, p. 404) Separarea bisericii de stat, sistemul de școli publice condus exclusiv de laici, abolirea ordinelor religioase – toate acestea au fost în esență opera politicienilor masoni la scurt timp după începutul secolului, considerațiile masonice jucând rolul decisiv. (Valmy, p. 27) Valmy descrie francmasoneria franceză ca o „entitate cu multiple fațete”, împărțită în „șapte obediențe cu bariere parțiale în calea calității de membru” și un total de aproximativ 35.000 de membri. Astăzi, aceștia sunt în mare parte apropiați de Partidul Socialist. Se spune că actualul președinte al Republicii, Francois Mitterrand, este membru al unei loje.

Italia:

Francmasoneria italiană din secolul al XIX-lea „s-a opus în mod constant papalității în cel mai vehement mod” (Frondieren = a arăta rezistență) (Mellor Wiss. 1985, 177). Printre membrii cheie s-au numărat luptătorul pentru libertate și omul de stat Giuseppe Garibaldi (1807–1882), liderul intelectual al aripii radicale a Risorgimento-ului italian (Risorgimento = mișcarea de unificare italiană din secolul al XIX-lea), Giuseppe Mazzini (1805–1872) și omul de stat liberal Camilio Benso, Conte de Cavour (1810–1861). Ofițerul și poetul Gabriele D’Annunzio (1863–1938) a fost, de asemenea, francmason. (Naudon, p. 162) În secolul al XX-lea, francmasoneria italiană a făcut furori, printre altele, prin intermediul infamei „Lojă Secretă P2”.

Scandinavia:

Misticul suedez Emanuel Swedenborg (1688-1772) nu a fost niciodată francmason, dar a influențat Ritul Suedez. (Naudon, p. 157) Acesta s-a dezvoltat „în jurul anului 1760, bazat pe materiale franceze și alte materiale de grad înalt, într-un sistem gnostico-cabalistic structurat ierarhic, cu nouă grade, culminând cu unicul păstrător al secretului, Marele Maestru, care putea fi numit și Vicar al lui Solomon sau «Vicar al lui Hristos»” (Hammer Prot. 1984 26, vezi Nielsen Prot, FMG 1882, 1883). Majoritatea regilor suedezi au fost membri, și anume: Oscar I, Oscar II, Gustav III, Gustav IV, Carol XIII, Carol XIV, Carol XV, Gustav V, Gustav VI. (Itor p. 68). Mulți regi danezi au fost și francmasoni: Frederic al V-lea, Frederic al VI-lea, Frederic al VIII-lea, Christian VIII și Christian X. (Itor, p. 69) Christian VIII a introdus Ritul Suedez în Danemarca. (Nielsen, 1882, p. 2) Printre francmasonii norvegieni cunoscuți s-au numărat regele Haakon al VII-lea (1872–1957) și Vidkun Quisling (1887–1945), care a fost executat ca și colaborator al lui Hitler. (Itor, p. 59; Naudon, p. 157) Primul președinte islandez, Sveinn Bjørnsson (1881–1952), a fost, de asemenea, francmason. (Itor, p. 68)

Olanda și Belgia:

„Casele regale din Țările de Jos și Belgia au furnizat într-adevăr câțiva membri pentru francmasonerie, fără a face însă vreo utilizare politică a acestui fapt. Chiar și Leopold I al Belgiei, de exemplu, dimpotrivă, s-a ținut foarte departe de francmasonerie, căreia îi aparținea el însuși, din prudență politică.” (Riegelmann p. 409) Itor îi numește pe regii olandezi Ludovic Bonaparte și William al II-lea drept membri ai lojei.

Alte țări din Europa de Vest.

Dinastiile din Spania și Portugalia sunt „aproape în întregime nereprezentate de membri ai francmasoneriei”. (Riegelmann, p. 409) Se spune că doar regii spanioli Carol al III-lea și Amadeus Ferdinand de Savoia au aparținut unei loji. (Itor, p. 69) Monarhiile și conducătorii acestor țări sunt adesea contestați de francmasonerie. „Nicăieri lupta dintre francmasoneria revoluționară și monarhia strict catolică nu s-a desfășurat în forme atât de radicale ca aici”. (Riegelmann, p. 409) Regii greci Constantin I (1868–1923) și George al II-lea (1890–1947) au fost francmasoni. (Oslo, pp. 401, 404) Liderul catolic irlandez Daniel O’Connell (1775–1847) a aparținut, de asemenea, unei loji. (Oslo, p. 407)

Europa de Est:

Se spune că următorii țari ruși au fost francmasoni: Alexandru I, Petru al III-lea, Pavel I, Alexandru al II-lea. (Itor p. 68) Conflicte serioase au apărut și între regimul țarist și francmasonerie. „Liderii Revoltei Decembriste din 14 decembrie 1825 au fost aproape fără excepție francmasoni: în fruntea lor se afla P.I. Pestel (1792-1825), instigatorul intelectual al primei revolte organizate împotriva regimului țarist.” (Itor p. 49) Mai târziu, francmasonii au fost reprezentați în „Partidul Cadeților” liberal-revoluționar și au încercat să promoveze Iluminismul în Rusia. Politicianul rus A.F. Kerensky (1881-1970) a fost, de asemenea, francmason. (Lerich, p. 43) „Prinții Lviv și Nolde au fost francmasoni înfocați, iar până la revoluție, lojile rusești și-au menținut misticismul, care se manifestă mai ales în aprecierea gradului rozicrucian. Idealul politic al lojelor era o democrație parlamentară de tip occidental.” (Mellor, p. 471) Cunoscuții politicieni cehi Édouard Beneš (1884–1948) și Jan G. Masaryk (1886–1948) au fost francmasoni. (Oslo, p. 395; Itor, pp. 59–60) Regii polonezi Stanislau I și Stanislau al II-lea au fost membri ai lojei. (Itor, p. 69) După cum s-a menționat, lojele se confruntă acum cu o renaștere în Est.

Statele Unite ale Americii:

În SUA, francmasoneria are o semnificație fundamentală și de susținere pentru stat. „Cincizeci dintre cei 55 de membri ai Adunării Constituante, toți guvernatorii celor 13 state fondatoare, 20 dintre cei 29 de generali ai lui George Washington și 104 dintre cei 106 ofițeri ai săi erau francmasoni activi. Autorul Declarației de Independență, Thomas Jefferson, aparținea și el unei loje… Punerea pietrei de temelie a Capitoliului din Washington, care a avut loc conform riturilor masonice, a fost efectuată de George Washington purtând un șorț masonic făcut pentru el de marchiza Lafayette” (Itor, 1987, p. 11). Diplomatul, inventatorul și scriitorul Benjamin Franklin (1706–1790) a fost, de asemenea, francmason; în 1734, a devenit Mare Maestru Provincial al Pennsylvaniei. Un număr mare de președinți americani au aparținut unei loje masonice, inclusiv, după George Washington: James Monroe, Andrew Jackson, James K. Polk, James Buchanan, Abraham Lincoln, Andrew Jackson, James A. Garfield, William McKinley, Theodore Roosevelt, William Howard Taft, Warren G. Harding, Franklin D. Roosevelt, Harry S. Truman, Lyndon B. Johnson și Gerald Ford. (Itor p. 69, Naudon p. 194, Oslo pp. 400 și următoarele.) Mulți generali au fost, de asemenea, implicați în francmasonerie, de exemplu: John J. Pershing, Charles P. Summerall, Douglas MacArthur, Malin Craig și Henry H. Arnold. (Itor p. 69, Naudon p. 194) John Edgar Hoover, director de lungă durată al FBI-ului, a fost, de asemenea, francmason. (Oslo p. 403) Pe lângă Anglia, SUA este probabil cea mai masonică țară din lume. Dintre cei 6 milioane de francmasoni din întreaga lume, 4 milioane locuiesc în SUA. Există aproximativ 15.700 de loje în SUA și aproximativ 33.600 de loje în întreaga lume. (Von Ins, 1974, p. 29) După cum vom vedea, francmasonii au modelat, de asemenea, în mod semnificativ viața culturală americană.

America de Sud:

Printre francmasonii celebri s-au numărat:

– Simón Bolívar (1783–1830), lider al mișcării de independență a Americii Latine și luptător pentru libertate a întregului continent. (Oslo, p. 397)

– Miguel Hidalgo y Costilla (1753–1811), preot catolic și „Părinte al independenței mexicane”. (Oslo, p. 403)

– José María Martí (1853–1895), „Apostol și martir al independenței cubaneze”. (Itor, p. 60)

– Tomas Cipriano de Mosquera (1798–1878), patriot și general columbian. (Naudon, p. 204)

– Anastasio Somoza Gareia (1896–1956), președinte al Nicaraguării din 1937 până în 1947. (Oslo p. 409)

– Salvador Allende (1908–1973), medic, marxist, președinte al Chiliei din 1970 până în 1973. (Oslo p. 409)

Alte țări.

În afara lumii occidentale, francmasoneria a obținut probabil cel mai mare succes politic de până acum în Turcia. În 1923, francmasonul Kemal Atatürk (1881-1938), „Părintele turcilor”, l-a detronat pe sultan și a proclamat Republica. Conflictul dintre orientarea occidentală și fundamentalismul islamic modelează și astăzi peisajul politic al acestei țări. În China, marele politician Sun Yat-sen (1866-1925), fondatorul și liderul Kuomintangului (KMT), a fost francmason. Generalul și politicianul chinez Chiang Kai-shek (1887-1975), fondatorul statului modern Taiwan, a fost, de asemenea, membru al lojei. (Itor p. 68, Lerich p. 48) Printre alți francmasoni s-au numărat eroul național filipinez José Rizal și Aninaldo, președintele efemerei Republici Filipine după războiul hispano-american. (Lerich, p. 48) Avocatul și politicianul indian Pandit Motilal Nehru (1861–1931), tatăl lui Jawaharlal Nehru, a fost membru al unei loje. (Oslo, p. 407) În cele din urmă, administratorul și finanțatorul sud-african John Cecil Rhodes (1853–1902) a fost francmason. Statul Rhodesia a fost numit după el.

În concluzie, se poate spune că concepția democratică occidentală a statului a primit un impuls semnificativ din partea spiritului masonic. Unele state sunt literalmente construite pe fundațiile francmasoneriei. Spiritul masonic este deosebit de eficient în țările anglo-saxone și, prin intermediul țărilor anglo-saxone, în întreaga lume. Statul masonic ideal este unul în care puterile sunt separate, limitându-se și controlându-se reciproc, astfel încât nimeni să nu poată deține puterea absolută. Orice exercitare a puterii ar trebui să aibă loc în cadrul și pe baza unor legi care au fost adoptate printr-un proces democratic.

Chiar dacă nu ne putem imagina nimic mai bun în domeniul politicii statale de astăzi decât un stat constituțional democratic, știm un lucru sigur din perspectiva noastră creștină: chiar și acesta are doar o semnificație relativă, limitată. Dacă și cum funcționează această formă de guvernare – ca orice alta – depinde de spiritul care este, sau poate fi, exercitat prin ea. În opinia mea, fără spiritul lui Hristos, însăși această formă de guvernare nu este sustenabilă pe termen lung; devine o farsă și este adesea rapid abolită. Oamenii care se roagă sunt cei care susțin statul, nu legile. Legile pur umane, legile care nu sunt născute din spiritul vieții, sufocă viața, par nedrepte, sunt ocolite și încălcate și, în cele din urmă, subminează încrederea în stat. Nimeni nu poate trăi doar după legi. Legile sunt necesare pentru disciplinarea oamenilor.

5.1.4. Organizații supranaționale, politica mondială

Francmasonii nu au pledat doar pentru independența națională și statul de drept, ci și, destul de devreme, pentru asociații supranaționale. Filosoful și francmasonul german Karl C.F. Krause (1781–1832), de exemplu, a conceput o „formă timpurie a unei Ligi a Națiunilor într-o structură federală” (Valmy, p. 55). Publicistul francez Maurice Monier (1877–1931) este, de asemenea, considerat un „campion al reconcilierii internaționale” (Oslo, p. 406). „Liga Națiunilor nu este o fundație masonică directă, ci este o instituție care s-a născut în mod natural din spiritul lojei” (Lerich, p. 39). Omul de stat și francmasonul german Gustav Stresemann (1878–1929) „a provocat o senzație la nivel mondial cu discursul său inaugural inconfundabil masonic adresat Ligii Națiunilor”. (Oslo, p. 409) Primul președinte al Consiliului Ligii Națiunilor a fost prim-ministrul francez de atunci și francmasonul Léon Victor Auguste Bourgeois (1851–1925). (Oslo, p. 397)

Crearea unei noi limbi mondiale artificiale ar trebui să servească și scopului înțelegerii internaționale, indiferent de orice confuzie lingvistică.

Inventatorul limbii esperanto, germanul Ludwig Lazarus Zamenhof (1859–1917), a fost francmason. „Federația Mondială” francmasonică, cofondată în 1913, printre alții, de profesorul de teologie elvețian Quartier la Tente, a declarat esperanto „limbă mondială”. (Wichtl, 1919, p. 6)

Mișcarea paneuropeană are, de asemenea, origini și spirit masonic. Fondatorul său, francmasonul Richard Niklaus Graf von Coudenhove-Kalerghi (1894–1972), a pledat pentru o confederație europeană de state. De asemenea, a fost secretar general al Uniunii Parlamentare Europene, pe care a fondat-o. În perioada nazistă, a demisionat din lojă „pentru a nu oferi muniție suplimentară atacurilor naționaliste germane împotriva Mișcării Paneuropene” (Binder, p. 90).

În eseul său despre „Francmasoneria și Carta Națiunilor Unite”, Moser scrie, printre altele: „Ideea Națiunilor Unite (ONU) este o creație masonică și își are originea în principal în SUA.” (p. 148) Francmasonii au fost principalii responsabili pentru „Carta Națiunilor Unite” și „Declarația Universală a Drepturilor Omului”. Ei întruchipează „spiritul masonic”. „Majoritatea francmasonilor nu sunt complet conștienți de faptul că mulți dintre ei au lucrat și au contribuit la această muncă.” (p. 144)

Politica mondială:

Se spune că diverse grupuri și societăți de personalități influente care exercită influență asupra politicii mondiale la cele mai înalte niveluri sunt conectate la francmasonerie. Printre acestea se numără, printre altele, Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală, Consiliul pentru Relații Externe (CFR), Grupul Bilderberg, Grupurile Masei Rotunde, B’nai B’rith și cercuri apropiate din jurul familiilor Rothschild și Rockefeller. Se spune că aceste grupuri informale sunt structurate ierarhic, ca o piramidă. O astfel de piramidă, împreună cu „ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu” și alte simboluri francmasonerie, este reprezentată pe bancnota de un dolar american. Se spune că aproximativ 100 de organizații aparțin francmasoneriei globale. Urmărirea înțelegerii internaționale este, de asemenea, legată de angajamentul față de pace. Revista „Alpina” (nr. 12, 1986, p. 298) enumeră următorii francmasoni laureați ai Premiului Nobel pentru Pace: 1902 Elie Ducommun (1833-1906), 1906 Theodore Roosevelt (1858-1919), 1911 Alfred Hermann Fried (1864-1921), 1913 Henri de la Fontaine (1854-1943), 1920 Léon Victor Auguste Bourgeois (1851-1925), 1926 Gustav Stresemann (1878-1929), 1929 Frank B. Kellogg (1856-1937), 1935 Carl von Ossietzky (1889-1938), 1953 George C. Marshall (1880-1959). Planul Marshall, după cum se știe, a contribuit semnificativ la redresarea economică a Germaniei și, prin urmare, a Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. Nathan Söderblom (1866-1931), cofondator al mișcării ecumenice, nu este menționat în literatura FM, posibil pentru că a aparținut școlii de gândire suedeze.

5.2. Influența în economie, știință și tehnologie

Influența francmasoneriei asupra eticii muncii în țările occidentale, protestante, mi se pare extraordinar de mare, dar totuși incalculabilă. Accentul pus pe această lume, pe „fapte în loc de vorbe” și cultivarea unui „cult al muncii” au modelat cu siguranță puternic „spiritul capitalismului”. Economia, știința și tehnologia sunt scoase din sfera controlului bisericesc, devenite independente și „eliberate”, „neutralizate” de orice dezbatere religioasă. La rândul lor, acestea ar trebui să devină măsura sensului, adevărului și succesului. Ecleziasticul, religiosul, este mult relativizat, alungat din realitatea cotidiană și, în cel mai bun caz, își păstrează relevanța doar duminica dimineața. Economia, știința și tehnologia sunt aparent „lipsite de valori”, ridicate deasupra oricărui discurs intelectual. Accentul principal nu se pune doar pe acțiunile pământești, ci și pe experiențe de tot felul, pe dobândirea și consumarea experiențelor. Această realitate actuală reflectă clar și distinct spiritul francmasoneriei.

Prin urmare, francmasoneria pretinde că oferă îndrumare în această lume a economiei, științei și tehnologiei. „Francmasoneria dezvoltă normele etice care transformă știința și tehnologia în instrumente ale omenirii, mai degrabă decât o amenințare la adresa umanității.” (Ulmer Journal, 1990)

5.2.1. Cucerirea lumii

Am văzut că spațiul de lucru masonic simbolizează o lume (sau lumi) pământeană (sau lumi) accesibilă omului, în care omul se orientează conform standardelor sale: Spre est și vest, nord și sud, spre soare, lună și stele, precum și spre alte persoane (Maestrul Lojei) este îndreptată privirea, atenția, orientarea sa.

Următoarele nume demonstrează că un număr surprinzător de mare dintre cei care au căutat să cucerească această lume erau francmasoni. Aceasta include aventurieri de toate felurile. Exploratorii arctici Ronald Amundsen și Robert F. Scott erau francmasoni. Exploratorul antarctic amiralul Richard E. Byrd, împreună cu 60 dintre cei 85 de participanți la o expediție din 1935, a fondat „Loja Antarctică nr. 777” (Itor p. 51). Inventatorul balonului cu aer cald, Jacques Etienne Mongolfier, și pionierul aviației Charles August Lindbergh au frecventat amândoi loje. Următorii astronauți americani au fost cu siguranță francmasoni: L.G. Cooper Jr., John H. Glenn, Grissom, Eisele, Aldrin, Stafford și Schirra. (Oslo, pp. 401, 405 și următoarele, Zendralli, p. 22) Cuceritorul comorilor antice a fost cunoscutul anticar și comerciant german Heinrich Schliemann (1822-1890), care a descoperit Troia, printre altele.

Mult mai importante și mai influente decât adevărații aventurieri sunt aventurile fantastice ale eroilor scriitorilor și cineaștilor francmasoni, despre care vom discuta mai târziu (de la Faust și Peter Schlemihl de Goethe până la, de exemplu, Călătoriile lui Gulliver, Tom Sawyer și Huckleberry Finn, Sherlock Holmes, Ben Hur, Mowgly, copilul junglei de Kipling, Mickey Mouse & Co., eroii de film ai lui Charlie Chaplin și mulți alții).

5.2.2. Cine controlează economia?

În teoriile conspirației, francmasonii apar adesea ca mințile secrete din spatele evenimentelor economice. Hitler, în acest context, i-a menționat frecvent pe francmasoni în același timp cu evreii. Din perspectiva noastră, cu siguranță nu francmasonii sunt cei care conduc lumea. Forțele spirituale se află în spatele tuturor evenimentelor, iar omenirea, în cel mult, crede că poate modela și controla condițiile economice.

O astfel de încercare de a modela relațiile economice în mod independent o reprezintă așa-numitele „cluburi de servicii” (Rotary, Lions, Kiwanis etc.), majoritatea fiind demonstrabil legate direct de francmasonerie. De asemenea, acestea sunt considerate un câmp de misiune pentru francmasonerie, prin faptul că ele cresc neoficial așteptarea în rândul oamenilor care nu au reușit încă să stabilească contactele importante și adecvate în aceste cluburi că „prietenii” cu adevărat influenți pot fi găsiți printre francmasoni. (Sa Rothkranz, Kath. 1990, 49 și următoarele). „În 1905, francmasonul de rang înalt Paul Harris a fondat «Rotary International» la Chicago; în 1917, Melvin Jones a urmat exemplul în același oraș cu «Lions International».” (Ibid., 49).

În articolul său „Roma și rotarienii”, Böni îi apără vehement pe rotarieni împotriva unui „decret al Bisericii Catolice împotriva rotarienilor”. El scrie: „Francmasonii au fost la începutul Rotary Club.” (p. 66) Și există „un număr mare de rotarieni care sunt și francmasoni.” (p. 67) Rotarienii împărtășesc idealuri similare cu francmasonii. Spre deosebire de francmasoni, însă, „extinderea cercului de cunoștințe” este un obiectiv explicit. Ambii împărtășesc un angajament față de o umanitate universală, independentă de confesiune, religie și afiliere politică, precum și dorința de a evita dezbaterile intelectuale aprinse. „Discuțiile politice și religioase între partide sau religii împotriva religiilor nu sunt mai frecvente printre ei decât în lojile noastre.” (p. 66) O observație similară poate fi făcută și despre membrii Lions Club (Liberty Intelligence Our Nations Safety): mulți Lions sunt și francmasoni (Rothkrantz, p. 51). Melvin Jones (1880–1961), fondatorul Lions Club, „a fost membru al «Lojei Garden City nr. 141» din Chicago” (Oslo, p. 404). Mai vechi și probabil mai puțin influent astăzi este Ordinul Odd Fellows, fondat la Londra în 1803, care este și mai direct și oficial conectat la francmasonerie. Acesta își propunea (și își propune) să fie o „hrană a umanității și bunăvoinței” (Brodbeck, p. 79).

Dintre figurile cu adevărat influente și fondatorii de companii din economie, relativ puțini par să fi fost sau să fie francmasoni. Următorii fondatori de companii și antreprenori sunt menționați în literatura masonică (vezi Oslo, pp. 393 și următoarele, Zendralli, p. 22, Itor, pp. 67 și următoarele): Henry Ford (automobile), Charles C. Hilton (hoteluri), John Jacob Astor (hoteluri), Frank G. Hoover (aspiratoare), George Mortimer Pullman (vagoane de dormit), Samuel Colt (arme de foc), Pierre Samuel du Pont de Nemours (produse chimice etc.), Eberhard Faber (materiale de scris), King Camp Gillette (aparate de ras) și Anton Philipp Reclam (editor). Se spune că Rothschildzii au aparținut lojelor germane, franceze și engleze încă din 1809. (Wichtl, 1909, p. 61) În Elveția, ar trebui menționați Jakob Rieter (mașini de filat) și Philippe Suchard (ciocolată).

De asemenea, se pare că există relativ puțini francmasoni printre economiștii academici. Se știe că economistul german Friedrich List (1789-1846) a fost francmason. (Deiters, p. 202)

5.2.3. Știință și tehnologie „umană”

Foarte puțini oameni de știință și ingineri care au fost sau sunt francmasoni sunt menționați în literatura masonică. Printre excepțiile notabile se numără: Alexander Fleming, descoperitorul penicilinei; zoologul Alfred Edmund Brehm (autorul cărții „Viața animală a lui Brehm”); fizicianul Albert Abraham Michelson; și diverși medici. Majoritatea persoanelor pe care Itor le menționează în această secțiune sunt medici. (Itor, p. 68) Printre medici, ar trebui menționați Christoph Wilhelm von Hufeland (1762–1836) și Charles Richet (1850–1935), care au primit Premiul Nobel pentru Medicină în 1913. Proporția relativ mare de practicieni în medicina alternativă este izbitoare: medicul și magnetizatorul Anton Mesmer (1734-1815), „fondatorul mesmerismului, magnetismului animal și al altor metode de vindecare dincolo de medicina convențională” (Itor, p. 41), a fost francmason. Fondatorul homeopatiei, Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843), a fost și el francmason (Oslo, p. 402). Medicul englez Bach, care a dezvoltat „terapia cu flori Bach”, acum faimoasă și populară în cercurile ezoterice, a fost și el francmason. Psihanalistul Carl Gustav Jung a fost fiul și nepotul unor francmasoni elvețieni de renume (Spitzbarth, FM 1968, p. 11).

5.3. Impactul asupra societății

Încă din Iluminism, s-a dezvoltat o sferă socială ca un domeniu al vieții independent de biserică și stat. Oamenii se emancipă de tutela ecleziastică și statală și își organizează propria viață socială și privată. Își creează propriile relații și asociații, își aleg propria biserică și religie, se educă și se educă singuri, își imaginează și inventează propriile lumi și își asigură propria divertisment. Nu în ultimul rând, își asigură propriul viitor și se ajută singuri prin toate vicisitudinile vieții. Francmasonii au jucat un rol semnificativ în autonomia și dezvoltarea acestei sfere sociale. Oamenii își creează propriile reguli pentru a conviețui: Autorul lucrării „Despre relațiile umane”, Adolph Freiherr von Knigge (1752-1796), a fost francmason. (Itor FM 1987 20, Oslo FM 1988 404)

5.3.1. Societăți și asociații

Conform lui Im Hof, francmasoneria face parte din „mișcarea societală sau socială cuprinzătoare” care a apărut în secolul al XVIII-lea și continuă să aibă un impact și astăzi. Academiile științifice și societățile învățate, societățile literare și de lectură, societățile caritabile, societățile agricole și economice, precum și societățile politice patriotice, au acționat ca „promotori ai reformei și iluminismului”. În cadrul lor exista un spirit umanitar, liberal și iluminat, strâns legat de spiritul masonic. (Im Hof 1982, pp. 168 și următoarele.) „Asemenea multor societăți, au fost cultivate conexiuni internaționale. În cele din urmă, francmasoneria a împărtășit cu aceste societăți accentul pus pe egalitatea în cadrul societății.” Nobilii și burghezii s-au găsit aici pe picior de egalitate ca „frați”, subordonați unui ideal superior, construirea templului. (Ibid. 169) Societăți precum francmasonii au cultivat, de asemenea, convivialitatea și comunitatea, ceea ce se aplică și cluburilor înfloritoare de astăzi, care, de asemenea, unesc o activitate umană comună (gimnastică, tir, drumeții, bowling, cântec etc.). (p. 11) Societățile erau interconectate și existau întotdeauna multe apartenențe duale și multiple. „De aceea, găsim întotdeauna și adesea francmasoni în poziții de conducere în diverse societăți. Adesea, cineva nu era doar membru al unei loje, ci și al societății caritabile, literare sau științifice locale.” (p. 13) „De exemplu, cel puțin 22 de francmasoni pot fi documentați în Societatea Helvetică, inclusiv trei președinți ai societății.” (p. 168)

5.3.2. Școală, Educație, Mișcarea Cercetașească

Am văzut deja că „autoeducația” și „promovarea vieții morale” se numără printre principalele preocupări ale francmasonilor. „Educația omenirii” (Lessing) nu ar trebui să se oprească înainte de nicio categorie de persoane. Mulți educatori și profesori au fost întotdeauna francmasoni. Educatorul elvețian Heinrich Pestalozzi nu a fost francmason, ci membru Illuminati. Ordinul Illuminati era strâns legat de francmasonerie atât intelectual, cât și personal (Im Hof, 1982, p. 169). Aceștia doreau să fie mai activi din punct de vedere politic… și „mai clar eficienți decât francmasoneria în promovarea iluminismului și a moralității…” Pestalozzi – unul dintre puținii membri elvețieni – purta numele de „Alfred” (ibid., p. 170).

Mișcarea internațională de cercetași a apărut și s-a dezvoltat în mod clar pe pământ masonic. „Cercetășia este de origine masonică. Fondatorul său, Sir Baden-Powell, a fost un francmason proeminent.” (Mellor, 1985, 513) Pentru Rothkrantz, „Confederația Internațională de Cercetași este, în mod demonstrabil, un instrument masonic.” (Sa Zendralli, p. 22)

5.3.3. Caritate și religie

Am văzut că Francmasoneria aspiră să fie o mișcare morală care nu numai că predică, ci și practică caritatea. „Religia” sa este actul moral nu numai față de frații săi, ci și față de „profani”. „Întrucât toți francmasonii sunt frați, ei trebuie să se ajute și să se sprijine reciproc atunci când este necesar. Acesta este un principiu pe care aproape toate obediențele îl formulează în statutele și jurămintele lor folosind cuvinte aproape identice. Cea mai elementară formă de aplicare a acestui principiu este caritatea masonică. Fiecare lojă a obediențelor franceze are Fratele său Almoner, ale cărui conturi sunt ținute separat de cele ale Fratelui Trezorier, iar fiecare obediență are Marele său Almoner… Există, de asemenea, orfelinate și spitale întreținute de francmasoni, iar bugetul caritabil, în special al francmasoneriei anglo-saxone, este enorm.” (Mellor, Wiss., 1985, 442) Francmasoneria oferea o formă de securitate socială, ceea ce ar fi putut fi un motiv important pentru atractivitatea sa, mai ales în vremurile în care nu exista un sistem de securitate socială de stat. Francmasonii se simțeau asigurați împotriva vicisitudinilor vieții, cum ar fi bolile, accidentele etc., prin solidaritatea fraților lor. (Sa Im Hof, 165, 168) În Elveția, de exemplu, „«Asociația pentru Răspândirea Scrierilor Bune» este o fundație francmasonă. De asemenea, diverse magazine second-hand, asociații caritabile, aziluri de bătrâni, fonduri de ajutor pentru săraci și fonduri de asigurări de sănătate etc.” ( Von Ins FM 1974, p. 29)

Spiritul francmasonic pătrunde probabil și în alte organizații caritabile și de ajutor de diferite tipuri, inclusiv internaționale. De exemplu, primul Sat al Copiilor Pestalozzi din Europa a fost fondat la Trogen în perioada în care pastorul din Trogen, J. Böni, era Mare Maestru al Marii Loje Elvețiene „Alpina” (1942-1947). (Vezi un raport în: Alpina nr. 5, 1946, pp. 137 și următoarele.) Potrivit lui Deiters (Wiss. 1963, 202) și Naudon (Wiss. 1982, 146, 234), fondatorul Crucii Roșii, Henri Dunant (1828-1910), a fost francmason. Cu toate acestea, el nu este menționat în literatura masonică în sine. (Potrivit Dr. Gabriel Mützenberg, nu a fost găsit încă niciun document care să dovedească apartenența lui Dunant la o lojă masonică.)

În eseul său „Reînarmarea morală și francmasoneria”, Böni recomandă ca și colegii săi francmasoni să participe la reînarmarea morală. El susține că există o „rudenie spirituală” și multe puncte de contact. „Ambele urmăresc scopul unei umanități mai bune și ambele se află în afara domeniului conflictului confesional. Putem găsi mult mai multe puncte de contact dacă ne uităm la principii.” (p. 9)

Ecumenism: Spiritul ecumenismului este foarte apropiat de cel al francmasoneriei. Nathan Söderblom (1866-1931), cofondator al mișcării ecumenice, se spune că a fost un francmason de grad înalt, la fel ca și Willem Adolph Visser’t Hooft, care a fost secretar general al Consiliului Mondial al Bisericilor din 1948 până în 1966. Carl Friedrich von Weizsäcker se spune că a fost un francmason de grad înalt de gradul 33. (Fundamentum 3/88 p. 99.)

Încă o remarcă pe tema religiei: O revistă francmasonică americană se intitulează „The New Age”. (Mellor, 1985, 93) „Școala Arcană” aparținând „Lucis Trust” din Geneva se spune că este condusă de francmasoni și se consideră un „centru magnetic” al francmasoneriei. (Rothkrantz, Kath. 1990, 55)

5.3.4. Filosofi, poeți, scriitori

Un număr impresionant de filozofi, scriitori și poeți cunoscuți au fost francmasoni. Calitatea de membru este binecunoscută printre idealiștii și clasiciștii germani precum Johann Wolfgang von Goethe, Georg Lessing, Johann Georg Herder, Johann Georg Fichte, Carl Maria von Wieland, Eva Kleist, Friedrich Klopstock și Matthias Claudius. Alți autori includ Adalbert von Chamisso, Heinrich Heine, Georg Büchner, Georg Georg Bürger, Friedrich Rückert, Johann Heinrich Voss, Ferdinand Freiligrath, Felix Salten și Kurt Tucholsky. (Deiters, pp. 201 și urm.; Naudon, pp. 124 și urm.; Oslo, pp. 393 și urm.; Valmy, pp. 58, 183; Zendralli, p. 22) În lumea francofonă, pe lângă Montesquieu și Voltaire, ar trebui amintiți Alexandre Dumas, Henry Beyle Stendhal și Victor Hugogo Stendhal. (Oslo, p. 399; Deiters, p. 202) Poetul rus A.S. Pușkin a fost, de asemenea, francmason. (Oslo p. 407) Din sfera culturală anglo-saxonă, ar trebui menționați următorii: Sir Arthur Conan Doyle, Robert Burns, Walter L. Scott, Jonathan Swift, Oscar Wilde, Laurence Sterne, Rudyard Kipling, Mark Twain, Lewis Wallace. (Oslo pp. 399 și următoarele, Zendralli p. 22)

5.3.5. Artiști, muzicieni și alți artiști

Mulți muzicieni celebri, nu doar muzicieni clasici, ci și muzicieni de jazz, de exemplu, au fost francmasoni. Sunt cunoscute următoarele nume: Johann Nepomuk Hummel, Leopold Mozart, Wolfgang Amadeus Mozart (Flautul fermecat este considerat opera clasică a francmasoneriei), Franz Joseph Haydn, Jean Sibelius, Giacomo Puccini, Jean-Philippe Rameau, Johann Christian Bach, Gustav Albert Lorzing, Louis Spohr, Giacomo Meyerbeer, Franz Liszt, George Gershwin și Duke Ellington. (Oslo, pp. 399 și următoarele, Naudon, p. 136, Zendralli, p. 22)

Francmasonii au o prezență remarcabil de puternică în industria americană de film și divertisment. Printre primii și cei mai importanți producători de film americani s-au numărat francmasonii Cecil B. DeMille și Jack M. Warner. Printre alți membri ai lojei s-au numărat următorii actori de film și comedianți americani: Oliver Hardy, Harold Lloyd, Red Skelton și Clark Gable. Producătorii de film și artiștii Walt Disney (1901–1966) și Charles S. Chaplin (1889–1977) au exercitat o influență incomensurabilă, la nivel mondial. (Itor p. 68, Oslo 401 și următoarele.)

Regii americani ai circului „Frații Ringling” erau francmasoni, la fel ca și clovnul elvețian Adrian Wettach („Grock”), care era faimos la vremea sa.

5.3.6. Rezumat

În concluzie, se poate spune că impactul francmasoneriei asupra societății și prin intermediul societății a fost și continuă să fie excepțional de semnificativ. Nu este vorba doar despre numeroasele nume celebre, ci și despre nenumărații „francmasoni” care se străduiesc să lucreze pentru binele umanității în artă, literatură, film și mass-media. Eroii acestor opere sunt adesea căutători, persoane fără adăpost, aventurieri, singuratici, copii sau chiar animale, cărora lumea reală a celor „consacrați”, a celor aparent „cunoscători”, a „adulților” sau a „ființelor umane” li se pare „inumană”, „îngustă la minte” și „simplă”. Lumea reală nu corespunde niciodată idealurilor umaniste; prin urmare, se pare că există mult de lucru de făcut asupra propriei persoane și mult de îmbunătățit în lume. În schimb, acceptând absolutitatea lui Isus Hristos, putem recunoaște și îmbrățișa relativitatea tuturor lucrurilor umane. Nu mai trebuie să ne orientăm către ceilalți și să așteptăm ajutor în primul rând de la oameni ale căror resurse sunt limitate în toate privințele. Acceptându-ne limitele, experimentăm puterea și îndrumarea Lui și nu mai trebuie să realizăm binele prin propriile noastre eforturi.

Hristos dintr-o perspectivă masonică

Acest capitol va schița pe scurt modul în care creștinismul, Dumnezeu și Iisus Hristos sunt priviți și tratați dintr-o perspectivă masonică. Acesta va fi urmat de observații despre legăturile dintre francmasonerie și teologia protestantă liberală.

6.1. Creștinismul din perspectiva lui FM

Am văzut că o rădăcină intelectuală semnificativă a francmasoneriei este deziluzia față de creștinism. Din cauza „gravelor conflicte religioase care au zguduit întreaga Europă, … în interiorul zidurilor lojei, orice discuție despre subiecte religioase nu numai că era dezaprobată, dar și interzisă” (Lagutt, p. 120). Pentru unii francmasoni, francmasoneria este un „substitut pentru credința și cultul lor creștin pierdut” (Keller, FM 1941, p. 262). Astfel, francmasoneria încearcă să evite dezbaterile intelectuale care, de-a lungul istoriei occidentale, nu au fost, fără îndoială, întotdeauna conduse în spiritul lui Hristos și să le înlocuiască cu tăcerea. Discuțiile, în special cele referitoare la pretenția lui Hristos la adevărul absolut, sunt suprimate; cuvântul este dezamorsat, sabia ascuțit, sarea condimentat. În acest fel, francmasoneria se ridică deasupra creștinismului, declarând creștinismul o „religie”, o religie printre altele, care au și ele dreptul lor de a exista. Francmasoneria se ridică deasupra tuturor religiilor, se declară judecător al religiilor și declară că toate au aceeași valoare. Nicio religie nu posedă adevăr absolut; Valoarea sa relativă trebuie măsurată prin beneficiile sale practice pentru lume și umanitate. (cf. Parabola inelului a lui Lessing) Din perspectiva francmasonului, creștinismul are doar o semnificație condiționată, relativă. Francmasoneria se plasează deasupra lui. Se presupune că a depășit creștinismul. În ritul scoțian, care traversează simbolic istoria omenirii, creștinismul apare ca o perioadă temporară de dezvoltare, depășită și învechită de epoca iluminată, liberală.

În același timp, francmasonii doresc să păstreze, să protejeze și să transmită generațiilor viitoare ce e mai bun din creștinism. (Keller FM 1941 262f) Aceasta include nu doar texte religioase, liturghii și imnuri, ci și „minunatele clădiri bisericești” și „bogăția incomensurabilă a ornamentelor artistice”. Moștenirea creștină este astfel, într-un fel, plasată sub protecția umană. Francmasoneria se consideră custodele acestei moșteniri.

Mai mult, în opinia mea, se dă impresia că această moștenire este disponibilă gratuit tuturor, ca și cum umanitatea ar avea dreptul să dispună de ea. Scriptura și tot ceea ce era odinioară sacru pentru creștini este redus la un „magazin cu autoservire”, un „obiect de exploatare”. Fiecare individ se poate servi aparent „liber” și poate folosi ceea ce găsește pentru propriile interese personale. Creștinismul este astfel însușit de francmasonerie, integrat și tratat dintr-o poziție de superioritate. Francmasoneria se prezintă ca gardian al tuturor religiilor și își încurajează membrii să își îndeplinească „îndatoririle religioase”.

6.2. Dumnezeu din perspectiva FM

6.2. 1. Concepții individuale diferite despre Dumnezeu:

Francmasoneria refuză să se limiteze la o singură imagine fixă a lui Dumnezeu și respinge toate formele de dogmă. Sunt admiși „mărturisitorii oricărei religii, fără distincție”. (Seydel FM 1862 11) Nu găsirea și cunoașterea lui Dumnezeu, ci căutarea lui este ceea ce contează. „Cel care se străduiește mereu înainte…” „Francmasonii includ un număr mare de oameni care aparțin rândurilor celor care se îndoiesc și căutători.” (Lagutt FM 1958 115)

Francmasoneria necesită credința în Dumnezeu (cu excepția Marelui Orient al Franței), dar nu un crez. „Unul dintre principiile fundamentale ale francmasoneriei afirmă fără echivoc că un om fără credință în Dumnezeu nu poate deveni niciodată un adevărat francmason… Nu este necesar niciun crez, nicio profesiune de credință în sensul bisericilor… Modul în care fiecare individ își modelează relația cu divinul este și rămâne o chestiune complet personală. Dacă, ca creștin devotat, el bazează universul pe un Dumnezeu triunic, dacă, în sensul evreiesc, îl recunoaște pe «Domnul Lumii» din Vechiul Testament în divin, dacă, ca musulman, îi aduce omagiu lui Allah sau, ca hindus, zeităților sale, rămâne în întregime la latitudinea lui.” (Lagutt, p. 105)

Prin urmare, se poate spune că francmasoneria îl relativizează pe Dumnezeu, supunându-l alegerii individuale. Dumnezeu nu creează și nu alege omenirea, ci mai degrabă omenirea își alege propriii zei. Fiecare poate avea propriul său zeu personal. Nu o imagine comună a lui Dumnezeu este cea care îi unește pe francmasoni, ci mai degrabă absența unei imagini comune a lui Dumnezeu. „Pentru ca fiecare să aibă suficient «spațiu», imaginea zeității a trebuit să treacă printr-o astfel de expansiune.” (Lagutt, p. 108)

6.2.2. Dumnezeu ca mister și experiență individuală:

Lagutt susține că a lăsa imaginea lui Dumnezeu deschisă interpretării corespunde interdicției biblice împotriva imaginilor (p. 108) și creează baza „care ne permite să stăm unii în fața altora la un nivel pur uman” (p. 109). Ființele umane nu pot niciodată înțelege cine sau ce este Dumnezeu. Dumnezeu este și rămâne un mister care nu poate fi înțeles intelectual, dar poate fi experimentat individual. „Dumnezeul teologilor este un concept inventat și născocit, o abstracțiune mentală, lipsită de puterea vie a experienței. Dumnezeu nu poate fi înțeles cu intelectul, cu știința. În acest fel, el este diminuat și forțat într-o schemă, într-o dogmă… Dumnezeu, ca mare mister, nu poate fi descris cu limbajul uman inadecvat și imperfect; el poate fi reprezentat doar în imagini și simboluri. Deoarece Dumnezeu este de neînțeles pentru mase, majoritatea misticilor sunt solitari și tăcuți. Ei rămân tăcuți despre experiența lor cu Dumnezeu și împărtășesc perspective ezoterice doar cu câțiva studenți aleși.” (Zuber FM 1975 181) (Așadar: cuvintele par să încalce interdicția privind imaginile, dar imaginile și simbolurile propriu-zise nu o fac. Mai multe despre tema „experienței lui Dumnezeu și a interiorității” în Pt. 6.2.4.) Și aici este clar că experiența este plasată deasupra cuvântului, în conformitate cu tradiția cultelor misterice (Pt. 1.4.2.). Prioritatea, primatul, face diferența: creștinii care au încredere în cuvânt au și ei experiențe. Dar ei nu se orientează prin intermediul experiențelor. În schimb, conversațiile sunt secundare, ba chiar adesea perturbatoare, pentru cei care caută experiențe.

6.2.3. Dumnezeu ca persoană:

Deși Dumnezeu este „marele mister” în francmasonerie și fiecare își poate forma propria imagine despre Dumnezeu și poate avea propriile experiențe individuale cu Dumnezeu, în opinia mea există cel puțin un punct de acord general în literatura masonică: Dumnezeu este o persoană. Și această persoană există. „În formula masonică: «În numele arhitectului atotputernic al lumilor, creatorul și susținătorul infinit al universului…» este exprimat conceptul unui Dumnezeu personal… Opinia că francmasoneria susține panteismul, deismul, agnosticismul, ateismul, materialismul etc. este falsă.” (Lagutt FM 1958 109) Deși un francmason individual poate susține o astfel de opinie (ibid. 109), numitorul comun poate fi descris ca teist. „Teismul este doctrina religioasă sau filosofică a existenței unei ființe divine transcendente, atotputernice și personale care a creat, guvernează și susține lumea.” „Apare atât ca monoteism, cât și ca politeism.” (Ibid. 109) Schenkel, 1926, 170) descrie francmasoneria ca „idealism teist”. Rugăciunile lojei din Zurich „Modestia cum Libertate” exprimă „ideea teistă despre Dumnezeu”. (Zuber FM 1975 184)

6.2.4. Experiența lui Dumnezeu prin interioritate:

Conform francmasoneriei, Dumnezeu poate fi, în principiu, întotdeauna „experimentat” de oricine. „Cu toate acestea, au existat întotdeauna oameni care au fost în acest contact intim cu Dumnezeu. L-au văzut pe Dumnezeu; de aceea sunt numiți «văzători»… Asemenea acestor profeți în viziuni și audiții, misticii îl experimentează pe Dumnezeu ca pe o realitate vie în contemplarea spirituală și, în cele din urmă, în experiența unității fundamentului propriului suflet cu Dumnezeul infinit, «unio mystica». Această experiență a lui Dumnezeu este aceeași pentru toate popoarele și în toate timpurile.” (Zuber, FM 1975 181) Conform francmasoneriei, îl putem experimenta pe Dumnezeu și prin conștiință: „Conștiința este singura noastră cunoaștere. Ea cunoaște și este adevărul. Niciun alt adevăr nu poate fi găsit nicăieri… Conștiința nu este niciodată o posesiune finalizată, ci o sarcină la care trebuie să lucrăm… Conștiința, ca să spunem așa, încorporată în sufletul uman, ne permite să-L experimentăm pe Dumnezeu în noi înșine.” (Ibid. 182)

„Nu suntem pregătiți să credem într-un Dumnezeu care locuiește undeva într-un rai îndepărtat, de unde îi călăuzește, îi testează, îi recompensează sau îi pedepsește pe oameni, le îndeplinește sau nu cererile. Nici nu suntem dispuși să ne considerăm păcătoși, mântuiți printr-un act de răscumpărare care a avut loc acum două mii de ani și este greu de înțeles pentru noi. Cu toate acestea, am fi dispuși să ni se arate o cale care duce la experimentarea lui Dumnezeu în noi înșine, fără ajutorul mijloacelor artificiale. Această cale este rugăciunea, sau mai degrabă ceea ce se numește meditație. Nu este o cerere de lucruri, ci mai degrabă o ascultare, o simțire a prezenței lui Dumnezeu în noi înșine.” (Ibid. 183)

Un ultim citat pentru a ilustra acest punct: „Ar fi bine dacă ideea de «Dumnezeu în ceruri» ar face loc uneia noi. Dumnezeu nu s-ar îndepărta, ci s-ar apropia, dacă omenirea l-ar înțelege ca viața sau spiritul care pătrunde și susține întregul univers și care poate fi experimentat și în sine ca iubire și putere. În acest fel, omenirea nu numai că îl experimentează pe Dumnezeu în plenitudinea și infinitatea sa, ci se simte și pătrunsă de eternitatea cosmicului. Se percepe pe sine ca parte a întregului, în care este absorbită.” (Ibid. 183)

6.2.5. Cine este „Arhitectul Atotputernic al tuturor lumilor”?

Explicațiile scurte de mai sus despre înțelegerea francmasonica a lui Dumnezeu arată că există diferențe esențiale față de Dumnezeul care ne este atestat în Biblie ca „Tată”:

Tatăl biblic, Dumnezeu, vrea să ne clarifice la fiecare pas că nu este complet irelevant în ce Dumnezeu credem. Dintr-o perspectivă biblică, există concepții „corecte” și „greșite” despre Dumnezeu. Există nenumărați „zei” falși și un singur Dumnezeu adevărat. Zeii falși sau imaginile lui Dumnezeu ne conduc la ruină, în întuneric, în moarte. Dumnezeul biblic ne promite viață dacă îi abandonăm pe ceilalți zei și ne întoarcem la El. Și ne avertizează să nu-L luăm în serios. Desigur, aceste avertismente nu sunt confortabile; nu sună întotdeauna „uman” și ne rănesc mândria. Dar dacă totuși trebuie luate în serios, dacă sunt în cele din urmă bine intenționate? Dintr-o perspectivă biblică, și răul este o putere spirituală personală, iar evenimentele pământești sunt o expresie a conflictelor din lumea spirituală. Ca oameni „iluminați”, am învățat că doar cei învechiți cred în existența lui Satan. Dar dacă, în ciuda întregului Iluminism, există într-adevăr un Dumnezeu, dacă binele și răul nu sunt doar două „naturi conflictuale eterne în om” (Schenkel, p. 163)? În francmasonerie, acest lucru este exclus. Toate concepțiile despre Dumnezeu sunt la fel; fiecare își poate alege liber Dumnezeul. Nu contează cu adevărat în ce credem. Dintr-o perspectivă biblică, însă, contează. Nu toți zeii și concepțiile despre Dumnezeu sunt la fel; ar trebui să învățăm să nu confundăm binele cu răul, ci să distingem între ele. Dezvoltarea judecății intelectuale, în special în ceea ce privește zeii și concepțiile despre Dumnezeu, necesită discurs intelectual. Acest lucru este interzis în loje. Nu are loc.

Dintr-o perspectivă biblică, Dumnezeu nu este un „mister”, ci mai degrabă ni se revelează. Dumnezeul biblic ia inițiativa și ni se revelează în cuvântul Său. La fel ca Dumnezeul masonic, Dumnezeul biblic este o persoană, dar nu orice persoană; este o persoană identificabilă, o persoană cu un nume. Arhitectul masonic Atotputernic al Universului („ABaW”) nu este identificabil. Nu are un nume specific.

Dumnezeul biblic nu poate fi perceput și cunoscut în primul rând prin introspecție și formarea conștiinței, ci în principal prin Cuvântul Său. Comunicarea verbală este esențială. Cei care Îl iau în serios pe El și Cuvântul Său și au încredere în El ajung la Dumnezeul biblic. Cuvântul Său este etern. Creștinii care cred în Cuvânt nu sunt inactivi; ei au și experiențe și sentimente, dar nu se orientează după acestea. Faptele, experiențele și sentimentele sunt secundare. Există o relație de lucru între ABAW (Asociația Francmasonilor Duhului Sfânt) și francmasoni, în timp ce există o relație familială între Dumnezeul biblic și cei care au încredere în El. Francmasonul „intră în Răsăritul etern, cu condiția ca arhitectul de trei ori mare al universului, Dumnezeu Atotbunul, să fi fost mulțumit de lucrarea Sa.” (Bloch Suhr FM, citat în Nielsen Prot.bibl. 1882, p. 64) În schimb, nu realizarea noastră, ci Iisus Hristos este calea către Dumnezeul biblic; nu faptele, ci credința și harul.

Din cauza acestor diferențe și a altora, autorii catolici în principal conservatori concluzionează: ABAW este în realitate diavolul. Francmasoneria nu este altceva decât „sinagoga lui Satan” (Baum, Catholic 1975, p. 2). Lucrarea lui Baum (1975) este intitulată „Satanismul masonic astăzi”. Adler se referă la francmasoni ca fiind „fiii întunericului” (1975, 1982, 1983). Dar, potrivit lui van Dam (Biblia Biblică Protestantă), francmasoneria se dezvăluie în cele din urmă a fi satanism. Cei doi piloni „J” și „B” (Jachin și Boaz) sunt interpretați și ca Yahweh și Baal; „înțelepciunea” lui (cel de mai târziu) Solomon consta, se presupune, în dorința sa de a-i uni pe cei doi. În cele mai înalte grade, ABAW este numită „Jabulon”, ceea ce înseamnă un fel de antitrinitate formată din numele Yahweh, Baal și Osiris.

Fie cum ar fi, aș fi precaut în a afirma că ABAW este diavolul, pentru că, de fapt, nu știm. Spiritul francmasoneriei nu s-a prezentat (încă) umanității personal și pe nume. Prin urmare, nu știm dacă există și dacă este mai mult decât o simplă născocire sincretică a imaginației. Cu siguranță, nu aparține tărâmului Dumnezeului biblic. Dar ar putea fi și unul dintre „prinții” săi care au orchestrat francmasoneria, în loc de diavol. Mai mult, în opinia mea, foarte puțini francmasoni sunt adevărați sataniști în sens strict. Ei nu sunt autorii (conștienți), ci victimele. După cum scrie și Baum (Kath. 1975, 27): „Francmasonii… nu sunt sataniști; ei sunt doar primii care cad pradă satanismului deghizat cu ingeniozitate.” Ei sunt victimele înșelăciunii colosale care îi duce de nas.

Un lucru este sigur: „Arhitectul Atotputernic al Universului” nu este același Dumnezeu Tatăl care ni se revelează în Biblie. Toată lumea este de acord în această privință: francmasonii (de exemplu, Lagutt FM 1958 60) și creștinii deopotrivă: „Oricine citește scrierile francmasonilor își va da seama că acest «de trei ori mare arhitect» este în esență diferit de Dumnezeul triunic în care noi, creștinii, credem.” (Nielsen Prot.bibl. 1882 60)

6.3. Hristos din perspectiva FM

Asemenea imaginii lui Dumnezeu, și imaginea lui Isus în francmasonerie este relativizată în diverse moduri, în primul rând subiectiv și istoric: nu pare să existe o cunoaștere absolut sigură despre el. Fiecare persoană și fiecare perioadă istorică îl vede diferit.

6.3. 1. Concepții individuale despre Hristos:

„Acum, desigur, ceea ce a fost de fapt Isus și ce a vrut de fapt este extrem de controversat. Cărțile… demonstrează chiar și celor neinițiați imensa dificultate de a-și forma o imagine obiectivă despre Isus. În cadrul teologiei protestante, înțelegerea sensului esențial al lui Isus este cu mult mai diversă decât în alte sfere majore ale vieții. Fiecare își proiectează propriile idealuri sau dorințe asupra lui. Pentru liberali, el apare liberal; pentru ortodocși, el pare ortodox; pentru comuniști, el este comunist; iar pentru antroposofi, el apare într-o lumină antroposofică. Dar chiar și în cercurile protestante liberale, imaginea sa este privită diferit.” (Schenkel Prot.Iib. 1926 154)

Ceea ce caracterizează acest citat din perspectiva noastră este faptul că Isus este menționat la timpul trecut. „Libertatea” interpretării se bazează pe presupunerea tacită că el este mort, că a fost doar o figură istorică.

6.3.2. Hristos ca om istoric:

Pentru Lessing (FM 1793, 1976 634), este „de necontestat” faptul că primii creștini „nu se refereau la un astfel de Fiu al lui Dumnezeu care să fie de aceeași esență cu Dumnezeu”.

Bender (FM 1942, 214 și următoarele) susține, de asemenea, că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu în sensul biblic. Aceasta a fost o dezvoltare ulterioară. El scrie: „El nu a revendicat filiația divină doar pentru sine, așa cum a fost interpretat ulterior, ci i-a numit pe toți cei care se străduiesc sincer să împlinească voința lui Dumnezeu «fii ai lui Dumnezeu», «copii ai lui Dumnezeu»… Mai degrabă, mult mai des se numea explicit Fiul Omului, probabil tocmai pentru că oamenii doreau în mod repetat să i se închine ca Dumnezeu, dar apoi se retrăgea mereu în singurătate.” (pp. 214 și următoarele) „Curând, simpla doctrină a iubirii a fost înlocuită de un crez care îl transforma pe Hristos într-un zeu în loc de Fiul Omului.”

Conform lui Schenkel, conținutul înțelegerii cuiva despre Hristos și Dumnezeu depinde „de nivelul de umanitate atins” (p. 159).

6.3.3. Hristos ca umanist și model de urmat:

Majoritatea francmasonilor sunt probabil convinși că „nu cultivă alt spirit decât cel al marelui Maestru Isus din Nazaret”. (Schenkel, Bauhofer FM 1975 22)

Hristos nu este văzut ca Dumnezeu, ci ca umanist și ca model corespunzător: „Pentru Isus, era vorba în esență despre umanitate și natura umană. El considera umanitatea pur și simplu ca atare în relația sa cu Dumnezeu. El căuta să conducă omenirea la problema sufletului său sau, exprimat pentru conștiința noastră, la problema propriei sale personalități morale. El judeca oamenii doar în funcție de valoarea sau lipsa lor de valoare personală, dar nu și în funcție de categoriile de rasă și etnie, apartenența la o anumită comunitate religioasă sau poziția lor dogmatică… Prin urmare, oricine vrea să trăiască în spiritul lui Isus trebuie să se apropie de fiecare persoană ca atare, fără prejudecăți și, în ciuda tuturor rădăcinilor sale în tradițiile naționale și ecleziastice, trebuie să fie capabil să vadă dincolo de aceste bariere.” (Schenkel, pp. 157–158)

„Faptul că Isus este preocupat de umanitate este demonstrat de parabola de neegalat a Bunului Samaritean… Trăsătura caracteristică a evlaviei lui Isus este predominanța necondiționată a considerațiilor etice și, prin urmare, a spiritului uman.” (Ibid. 158) Schenkel dorește să „demonstreze afinitatea intrinsecă a spiritului umanitar al francmasoneriei cu Isus și în multe alte moduri.” (p. 160) Isus a predicat și a exemplificat în primul rând dragostea, dragostea aproapelui și dragostea față de umanitate; și-a pus „viața în întregime în slujba omenirii”. Acesta este și scopul francmasoneriei. „Loialitatea până la moarte, încoronată de sfârșitul vieții lui Isus, este esența gradului de Maestru Mason.” (pp. 160 și următoarele)

Din această perspectivă, Dumnezeul Vechiului Testament apare ca „inuman”, iar Isus, ca să spunem așa, l-a umanizat „prin contrastarea conceptului inuman despre Dumnezeu susținut de tradiția fariseică cu exemple din lumea umanității nobile, ca dovadă a înțelegerii sale mai umane despre Dumnezeu” (p. 158).

Schenkel consideră principala noțiune inacceptabilă că omenirea este în mod inerent păcătoasă, că oamenii sunt împărțiți în păcătoși și drepți, având în vedere „faptul că Dumnezeu dăruiește soare și ploaie în mod egal tuturor” (p. 158). „Frica pietistă de păcat”, care batjocorește „orice impuls mai nobil”, este „complet străină de Isus” (p. 158). Schenkel ia în considerare, de asemenea, ideea că acești oameni presupus „nobili” vor fi într-o zi judecați ca fiind nedemni de umanitate. El consideră că „viziunea escatologică” este „practic lipsită de valoare și ofensatoare în conținutul său” (ibid., p. 162). Cei care aderă la viziunea biblică despre Isus, mai degrabă decât la cea umanistă, sunt, la rândul lor, devalorizați, retrogradați la un „nivel de umanitate atinsă” inferior: „Credința bisericească populară conține trăsături inumane în concepția sa despre Dumnezeu ca o moștenire a gândirii evreiești și pre-Reformă.” (p. 159)

Isus al lui Schenkel contrastează cu presupusa „fantezie a religiei mântuirii escatologice… El este întruchiparea religiei mântuirii morale… Întrucât autenticitatea și realitatea trăită erau de o importanță capitală pentru el, el nu a formulat concepte abstracte, ci mai degrabă a încercat să transmită lumea sa spirituală în imagini… Francmasoneria urmează în mod conștient aceeași cale, abținându-se fundamental de la orice formulare conceptuală a adevăratelor mistere ale vieții și considerând imaginile suficiente, ba chiar mai potrivite.” (p. 155)

Schenkel pare să nu fie conștient de prăpastia care există între această înțelegere umanistă și cea biblică a lui Isus. Isus, ca „Cuvânt”, „Cuvântul făcut trup”, a folosit cuvântul pentru proclamare și, de asemenea, pentru prezentarea „imaginilor” sale. El nu a propagat niciodată tăcerea și nici nu a promovat „experiența” tăcută, ci a așteptat întotdeauna o mărturisire explicită – nu pentru „umanitate”, care este un concept abstract – ci pentru sine însuși.

6.3.4. Isus ca „inițiat”, „preot”, „maestru”:

În principal în ritul suedez al francmasoneriei, dar și în scrierile altor autori masoni, Isus apare într-o lumină gnostică. Isus este „pe deplin uman” și, ca atare, un „purtător de Hristos”. Datorită „Duhului Hristos”, el devine un „inițiat divin și preot”. (Lagutt FM 1958 44) Acest lucru devine clar lumii la învierea lui Lazăr. Isus a săvârșit „public asupra lui Lazăr ceea ce altfel era cel mai secret al templului”. (Ibid. 44) „În Evanghelia după Ioan, Isus apare în mod clar ca marele inițiator, ca inițiat în sensul cel mai înalt… Isus apare cu o deschidere completă ca marele inițiat, ca hierofantul în sensul misterelor antice, atunci când înfăptuiește învierea lui Lazăr… În Lazăr, eternul străpunge… Oriunde în om spiritul, eternul, sinele superior străpunge sau, altfel spus, oriunde omul, în strădania sa, se apropie de sursa adevăratei sale ființe, el experimentează marea înviere. Este oare surprinzător că Evanghelia după Ioan ocupă o poziție atât de centrală în curentul creștin ezoteric?” (p. 143)

În Ritul Suedez, Isus apare ca „primul Mare Maestru” al lojei. „Primul Mare Maestru al lojei a fost Isus; După Isus a venit Iacob, iar după moartea sa, discipolii și rudele lui Isus s-au adunat și l-au ales pe Simeon… Hristos a apărut ca filosof și învățător al unei religii a naturii pure.” (Nielsen, Prot.bibl. 1882, 88, despre doctrina suedeză) Nielsen citează un text francmason suedez despre aparițiile „exoterice” și „ezoterice” ale lui Hristos: „În discursul său exoteric, el a lăsat, prin urmare, multe prejudecăți neabordate… Dar în discursul său ezoteric din cadrul lojelor sale maeștrilor, doar pentru a da un indiciu, Isus, de exemplu, nu a apărut niciodată ca Dumnezeu adevărat și propriu, ci doar ca Marele Maestru din Orient, care dorea să lumineze omenirea, să răspândească concepte morale adevărate și, într-o zi, să ne asigure de nemurire.” (Ibid., 89) Doctrina suedeză propagă, de asemenea, opinia că Ioan Botezătorul și Isus au fost „liderii legământului esenian”. (Nielsen 1883 22 și următoarele) Această scurtă prezentare generală ar trebui să fie suficientă aici. Metoda suedeză de instruire este, de asemenea, controversată în rândul francmasonilor (de exemplu, Schiffmann, 1883 23). Nielsen (1882, 1883) a descris în detaliu „pseudo-creștinismul sistemului suedez” (1883 27).

6.3.5. Rezumat și comparație

În concluzie, se poate afirma clar: Imaginea lui Isus transmisă de francmasonerie nu corespunde imaginii lui Isus din Biblie.

În francmasonerie, Isus este văzut ca o figură istorică despre care oricine își poate forma propriile idei. Dintr-o perspectivă biblică, Isus se află nu doar în interiorul istoriei, ci și deasupra ei. Iar afirmațiile biblice despre el nu sunt ambigue, ci lipsite de ambiguitate. Acest lucru este evident și din rezultatele cercetărilor biblice. Ele „arată că toate straturile scrierilor Evangheliilor sunt pătrunse de imaginea unică și consecventă a lui Isus: El este Mesia și Fiul lui Dumnezeu”. (Bruce, Protestant Biblical Works, 1976)

Așteptările umaniste conform cărora „mergând tot mai departe în urmă, la straturile cele mai originale ale tradiției evanghelice, s-ar da peste un Isus pur uman, care nu a învățat nimic mai mult decât paternitatea lui Dumnezeu și fraternitatea tuturor oamenilor, nu au fost împlinite. Dar tocmai asta nu se găsește.” (Ibid. 39)

Francmasonii cred că omenirea este în mod inerent dreaptă și nu are nevoie de actul răscumpărător al lui Hristos (Zuber FM 1975 183). Dintr-o perspectivă biblică, adevărata „cunoaștere de sine” este o înțelegere a propriei păcătoșenii și a pierderii. În opinia mea, credința în „binele din om” se bazează pe lipsa de experiență de viață și de înțelegere a naturii umane.

Francmasonii resping conceptul unui Dumnezeu care judecă oamenii. Dintr-o perspectivă biblică, tocmai lui Iisus Hristos i-a încredințat Tatăl rolul de judecător peste toate. El este Domnul tuturor lumilor și timpurilor. Mântuirea și eliberarea vin prin acceptarea acestui fapt (biblic).

Dintr-o perspectivă francmasonica, însă, Iisus Hristos este mort și trăiește doar prin învățăturile sale, prin semnificația simbolică a acțiunilor sale și ca exemplu etic. Iisus biblic nu a oferit nicio doctrină, ci s-a predat pe sine; nu a împărtășit experiențe religioase, ci a rostit „cuvinte ale vieții”; nu i-a împovărat pe oameni cu porunci și îndrumări etice, ci a stabilit pacea cu Dumnezeul cel viu, a eliberat relațiile dintre cei vii și, astfel, a „abolit” orice legalism.

Iisus Hristosul gnostic este împărțit în Iisus și Hristos, în om și Dumnezeu, în trup, suflet și spirit. Iisus Hristosul biblic este o unitate vie a tuturor lucrurilor, transcendând orice înțelegere umană.

6.4. Francmasoneria și teologia liberală

Conform lui Schenkel, nu există o „alianță conștientă între francmasonerie și teologia protestantă liberală”. Cu toate acestea, există o „legătură esențială și fatală” (p. 3), o „rudenie interioară” (p. 163) și legături personale strânse. (pp. 40 și următoarele)

6.4.1. Afinitate intelectuală strânsă între francmasonerie și protestantismul liberal

Schenkel observă un amplu acord intelectual între francmasonerie și protestantismul liberal:

„S-ar putea spune că, în general, francmasoneria a utilizat întotdeauna, în mod practic, înțelegerea lui Isus așa cum a apărut din erudiția protestantă liberală încă de la începuturile Iluminismului, deși cu excluderea evidentă a perspectivei escatologice, care a fost subliniată uneori și este practic lipsită de valoare și ofensatoare ca conținut. Acest acord de fond ar fi permis o ancorare mult mai puternică a protestantismului.”

Liberalismul ar fi fost potrivit dacă majorității figurilor de frunte ale protestantismului liberal nu le-ar fi lipsit atât simțul cultului, cât și înțelegerea importanței organizațiilor deja existente. Protestantismul liberal a fost cu greu capabil să creeze comunități bisericești stabile de unul singur. Afinitatea interioară se simte deosebit de puternic atunci când se raportează viziunea masonică asupra lumii nu la dogma creștină, ci la etica protestantă. Aici trăsăturile corelate apar cel mai clar. Nu aș ști ce diferențe s-ar putea demonstra între conceptul de datorie, conceptul de vocație, conceptul de muncă în înțelegerea francmasonilor și aceste concepte într-o etică protestantă modernă. Mai presus de toate, însă, este vorba de aceeași atitudine fundamentală, și anume respingerea oricărei heteronomii și a oricărei cazuistici și importanța centrală a conștiinței libere, responsabile în fața Dumnezeului cel veșnic… (Schenkel, pp. 162 și următoarele)

Hammer (Prot. 1984) susține că teologia protestantă contemporană a depășit francmasoneria: „Ideile francmasoneriei, care în contextul secolului al XVIII-lea semnificau în mod clar «progres», dar au rămas în esență la nivelul deismului pe care îl revendica și îl realiza la acea vreme, pot fi considerate depășite de teologia protestantă contemporană, indiferent de locul în care se situează.” (p. 27) O religie umanistă, universal umană „nu poate satisface mai mult decât o umanitate liberă, nobilă, care ignoră mesajul păcatului și al harului, care se perfecționează gnostic și mistic pas cu pas prin propria putere și totuși aduce beneficii doar fraților uniți într-o fraternitate strânsă ascunsă de cei din afară.” Obiecțiile teologiei protestante la adresa ideilor francmasoneriei sunt în esență aceleași cu cele ridicate împotriva Iluminismului lui Voltaire și a discipolului său de pe tronul prusac și împotriva idealismului francmasonilor Lessing, Herder, Fichte, Goethe, von Humboldt și von Knigge. De atunci, în francmasonerie nu s-au observat figuri mai semnificative din sfera protestantă decât aceste persoane proeminente. Munca lor secretă în templul închis pare anacronică atât în democrațiile moderne, cât și în protestantismul modern, liber, unde toate postulatele și problemele etice sunt discutate și toate ocaziile liturgice sunt publice. (Hammer Prot. 1984 27)

6.4.2. Francmasoneria și critica biblică:

Este posibil ca spiritul francmasoneriei să influențeze teologia protestantă modernă chiar mai profund decât presupune Hammer.

Am văzut că esența francmasoneriei constă în neîncrederea sa față de cuvânt în sensul cel mai larg, în substituirea simbolului, în relativizarea a tot ceea ce este dincolo de el și în absolutizarea a ceea ce este pământesc și accesibil omenirii prin propriile eforturi. Am văzut, de asemenea, că viziunea francmasoneriei asupra lumii, imaginea sa despre umanitate, imaginea sa despre Dumnezeu și imaginea sa despre Isus se opun radical afirmațiilor corespunzătoare din Biblie. Cele două „realități” se contrazic, se exclud reciproc, nu pot fi ambele adevărate simultan. Dintr-o perspectivă masonică, motivul acestor contradicții nu rezidă în mod firesc în francmasonerie însăși, ci în Biblie. Prin urmare, francmasoneria este, prin însăși natura sa, critică biblică. Principala mea preocupare aici nu este de a determina câți și care critici biblici au fost francmasoni. O astfel de investigație ar depăși scopul acestei lucrări și, nu în ultimul rând datorită naturii secrete sau „discrete” a francmasoneriei, ar avea o semnificație extrem de relativă. Pe lângă francmasonii necunoscuți, există și nenumărații „masoni fără șorțuri”. Prin urmare, ceea ce contează cel mai mult este spiritul. Și în ceea ce privește spiritul, se poate afirma fără echivoc: spiritul francmasoneriei este critic față de Biblie. Nu acceptă niciun adevăr, persoană sau afirmație care să stea deasupra lui și să pretindă validitate absolută, chiar dacă se găsește în Biblie. Francmasoneria se plasează deasupra Bibliei, își însușește Biblia și o subjugă. Biblia nu este respinsă, ci mai degrabă relativizată, conservată, „protejată” și făcută accesibilă investigației umane, „științifice”. O respingere grosolană ar fi primitivă: În Constituția lui Anderson, ateul este descris ca fiind „simplu”. (Citat în Oslo, p. 379) Această relativizare este expresia unei ostilități mult mai sofisticate, mai profunde și, prin urmare, extrem de profunde.

Reformatorii au reușit să contracareze puterea concentrată a catolicismului consacrat cu Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum este atestat în Biblie, ca fiind cea mai importantă, cea mai „sfântă” armă. Din 1717 încoace, teologii protestanți au început să disece această „vacă sacră” a propriilor origini, plasând-o într-un context pur uman și, dacă este necesar, chiar ridicând-o la un piedestal uman. Secțiunea următoare va discuta pe scurt despre francmasonii și teologii protestanți Gotthold Ephraim Lessing (1729–1781) și Johann Gottfried von Herder (1744–1803), care au exercitat o influență semnificativă asupra teologiei protestante. Această discuție se va concentra în principal pe relația lor cu Biblia.

„Scrierile teologico-critice” ale lui Lessing din 1778 arată clar că el nu considera Biblia ca fiind cuvântul inspirat de divinitate, ci mai degrabă ca o construcție pur umană. Discuția sa despre originea Evangheliilor este intitulată: „Nouă ipoteză despre evangheliști considerați doar ca istorici umani”. Potrivit lui Lessing, nicio putere superioară nu a fost implicată nici în compilarea canonului. El considera Cartea Apocalipsei „o dovadă a cât de haotic a fost format canonul Noului Testament”. În opinia sa, la lucru erau editori care „copiau cu deplină libertate”. Inspirația, credea el, era în cel mai bun caz imaginația celor care păreau a fi inspirați. Probabil, chiar și pe atunci, oamenii ridicau din umeri la cei care pretindeau că știu ceva istoric ca urmare a inspirației. Potrivit lui Lessing, o evanghelie nu este necesară pentru toți oamenii, ci va exista doar „atâta timp cât există oameni care cred că au nevoie de un mediator între ei și divin”. (1976 635) Lessing s-a angajat într-o dezbatere teologică aprinsă cu devotatul pastor șef Johann Melchior Goeze, dezbatere care constituie o mare parte din „Scrierile sale teologico-critice” („Anti-Goeze”, vol. I-XII.)

Următoarele citate din Herder sunt preluate din articolul lui J. Böni, pastor și Mare Maestru al „Alpinei”, despre „teologul Johann Gottfried Herder” (1944). Potrivit lui Böni, Herder a modelat gândirea „umanismului creștin” și, în calitate de „primul cleric al bisericii de stat protestante” din Germania, a exercitat o influență de durată. El a respins ideea de a considera Biblia ca „scripturi sacrosancte” și s-a opus „îngustării teologice”. Biblia nu este un standard supraomenesc sau universal, ci mai degrabă înrădăcinată în istoria omenirii. „Biblia trebuie înțeleasă în cadrul viziunii asupra lumii din antichitate.” (Böni, p. 288) Creștinismul este o religie printre multe altele, fiecare cu propria semnificație și adevăruri. „La fel de imparțial cum privește creștinismul, clericul protestant apreciază religiile necreștine, dintre care o lumină deosebit de glorificatoare cade asupra religiei grecilor.” (p. 286) Herder relativizează și cuvântul în măsura în care vrea să înalțe sentimentul, experiența, „pasiunea” în comparație cu aceasta. (p. 291) La Herder nu auzim „nimic despre răscumpărare, iertare a păcatelor, îndreptățire” (p. 290).

Conform lui Schenkel, nici măcar protestanții aparent oarecum neinformați, care credeau în Biblie, nu au putut scăpa de această influență masonică, liberal-critică. „Chiar și cercurile pozitive și ortodoxe, în măsura în care se bucură de o anumită educație generală, au fost pătrunse de idei liberale, deși lent și adesea inconștient” (Schenkel). Conform lui W. Neuer, următorii fondatori ai criticii biblice moderne s-au numărat printre francmasoni: Hermann Samuel Reimarus (1694-1768), Ernst Renan (1823-1892), Christian Wolff (1679-1754) și David Friedrich Strauss (1808-1874).

6.4.3. Legături personale între francmasonerie și protestantismul liberal

Pe această temă, trebuie să ne mulțumim aici cu câteva citate din Schenkel.

„Cu toate acestea, există legături puternice între loje și organizațiile protestante libere prin intermediul unor personalități individuale. Este suficient să ne amintim de cunoscutul jurist din Heidelberg, Bluntschli, primul președinte al Asociației Protestante, care a fost, de asemenea, un francmason foarte zelos și a deținut funcția de Mare Maestru în Marea Lojă «Zur Sonne» (Sistemul Bayreuth). Din motive evidente, nu este recomandabil să detaliem relația actuală. Este suficient să subliniem că clericii ocupă poziții proeminente în loje și Mari Loji și, dimpotrivă, francmasonii sunt reprezentați într-o măsură considerabilă în organismele bisericești. În orice caz, majoritatea francmasonilor, în special în Germania, consideră că francmasoneria este înrădăcinată în spiritul protestantismului liber.” (p. 41) Johann Kaspar Bluntschli (1808–1881), originar din Elveția, a fost un avocat constituționalist și politician liberal. Este considerat „fondatorul Asociației Protestante Germane, care, spre deosebire de ortodoxia protestantă predominantă atunci, a pledat pentru o mai mare libertate în științele teologice.” (Valmy, 62)

„În Elveția, legătura dintre francmasonerie și protestantism este evidentă la oameni precum Quartier la Tente, care a murit în ianuarie 1925 ca un francmason cunoscut în întreaga lume. Născut la Neuchâtel, a devenit ulterior pastor, a deținut un post de profesor de teologie și a fost Mare Maestru al Marii Loje Elvețiene Alpina timp de o jumătate de deceniu. A devenit cunoscut mai ales pentru eforturile sale zeloase de a extinde legăturile transnaționale ale francmasoneriei.” (Schenkel, p. 40) Teologul și pastorul protestant liberal J. Böni ar trebui menționat și aici. Din 1942 până în 1947, a fost Mare Maestru al „Alpinei” și pastor în Trogen. În această perioadă, a fost înființat în Trogen Satul Copiilor Pestalozzi.

Francmasoneria din perspectiva lui Hristos

În capitolul precedent, am încercat să examinăm creștinismul, Dumnezeu, Hristos și teologia protestantă din perspectiva francmasoneriei. În acest capitol, vom inversa această perspectivă. Vom încerca să judecăm francmasoneria din punctul de vedere al lui Hristos, presupunând că el „a înviat cu trup din morți” și că toată autoritatea în cer și pe pământ i-a fost conferită. În ceea ce privește afirmațiile lui Hristos, ne bazăm în primul rând pe cuvintele atestate de și despre el în Biblie. Astfel: Dumnezeu „L-a așezat pe Isus Hristos la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice domnie, stăpânire, putere și stăpânire și de orice nume care se cheamă, nu numai în veacul de acum, ci și în cel viitor” (Efeseni 1:20-21).

7.1. Francmasoneria ca adversar al lui Hristos

Am văzut că Francmasoneria respinge orice pretenție la adevăr absolut (cu excepția propriei sale pretenții, desigur). Spiritul Francmasoneriei combate orice pretenție la adevăr absolut și a învins deja absolutismul, fascismul și regimul comunist cu un singur partid. În Biserica Catolică și în bisericile protestante, aceste dezbateri sunt încă în desfășurare. Este foarte posibil ca, în cele din urmă, să rămână un singur adversar: Iisus Hristos.

7.1.1. Respingerea pretenției lui Hristos la adevărul absolut

Pretenția lui Hristos la adevărul absolut este „piatra de poticnire” pentru francmasoni: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Sau: „Fără Mine nu puteți face nimic. Cine nu rămâne în Mine este aruncat…” (Ioan 15:5-6). Pentru un umanist, acestea sunt cuvinte incredibile, extraordinare, nemaiauzite. De ce nu ar exista și alte căi? Nu oferă și alte religii „cunoaștere” și experiențe frumoase? Nu este oare nedrept și nedrept să tratăm și să judecăm oamenii atât de inegal? Francmasoneria nu ia în serios aceste cuvinte ale lui Isus, ci mai degrabă le relativizează și, procedând astfel, îl relativizează pe cel la care se referă. Pretenția lui Hristos la adevărul absolut este respinsă. Dintr-o perspectivă francmasonică, aceasta nu implică neapărat opoziție, ci mai degrabă se pare că doar oamenii „moderni”, „iluminați” pot înțelege cu adevărat conexiunile și îl pot pune pe Isus Hristos în lumina corectă. Din perspectiva lui Hristos, însă, acesta este un act scandalos de prezumție și o înțelegere greșită totală a adevăratelor structuri de putere. Această relativizare este în realitate o respingere, iar în spatele cuvintelor uneori frumoase „creștine” se ascunde o ostilitate totală. Spiritul francmasoneriei contestă dominația lui Isus Hristos cel înviat. El este redus la o scară pur umană, devalorizat, trivializat și integrat într-un cadru teoretic al dezvoltării umane. Cuvintele Sale, în special cele care provoacă ofensă, sunt tabu în lojă. Oricine îl proclamă pe Hristos ca Domn este redus la tăcere și retrogradat la diminețile de duminică.

Dacă Hristos a înviat cu adevărat din morți, atunci este clar: francmasoneria nu este pentru el, ci împotriva lui. Prin urmare, următoarele cuvinte ale lui Isus se aplică francmasoneriei: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; cine nu adună cu Mine risipește” (Luca 11:23).

7.1.2. Francmasonii ca „constructori” ai Bibliei

Cuvântul „francmason” nu apare în Biblie, desigur. Cu toate acestea, există termenul „constructori”, folosit pentru a descrie acele persoane și grupuri (în special farisei și scribi) care nu construiesc pe Isus Hristos, ci pe propria lor înțelepciune, putere și frumusețe umană. Natura și conținutul, tradiția lojelor și simbolismul construcției templelor în cadrul francmasoneriei sugerează că acest termen se aplică și francmasoneriei, astfel încât se poate spune: Francmasonii sunt constructorii Bibliei.

Acești constructori sunt caracterizați în Biblie prin faptul că au respins piatra purtătoare, „piatra de temelie” a clădirii lui Dumnezeu. (Ps. 118:22-23; Mt. 21:42; Mc. 12:10; Lc. 20:17; Fapte 4:11; 1 Pet. 2:7) Piatra de temelie a clădirii lui Dumnezeu este Isus Hristos. „El (Isus) este piatra pe care ați respins-o de voi, constructorii, și care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.” (Fapte 4:11-12)

7.1.3. „Templul umanității” nu este „templul lui Dumnezeu”

Clădirea Dumnezeului din Biblie este numită și „templu”. Următoarea afirmație se aplică celor care au luat în serios pretenția lui Hristos de absolutitate și participă acum la zidirea ei: „De aceea, voi nu mai sunteți străini și călători, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții și membri ai casei lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, având pe Isus Hristos Însuși piatra de temelie. În El toată zidirea, bine închegată, se ridică ca un templu sfânt în Domnul. Și în El sunteți zidiți și voi, prin Duhul, ca să fiți o locuință a lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:19-22)

Această zidire a lui Dumnezeu nu este cu siguranță identică cu „Templul Umanității” francmasonic. Acestea sunt două structuri fundamental diferite: în zidirea lui Dumnezeu, Isus este piatra de temelie sau cheia de boltă care ține totul împreună. Pentru a folosi o altă metaforă a zidirii, el este numit și „temelie”: „Temelia a fost pusă și Isus Hristos a pus-o. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie.” (1 Corinteni 3:11) În „Templul Umanității”, însă, Isus este o piatră obișnuită, poate una deosebit de frumoasă, dar cu siguranță nu piatra de temelie, cheia de boltă sau temelia. Întrucât zidirea francmasonică nu este zidirea lui Dumnezeu și a Fiului Său atestată în Biblie, dintr-o perspectivă biblică, ea nu este stabilă, nu este durabilă; nu își ține promisiunile. Cine lucrează acolo nu va fi răsplătit, a investit prost și ar trebui să se „restructurare” intern cât mai repede posibil și să-și schimbe locul de muncă. „Dacă Domnul nu zidește casa, lucrătorii trudesc în zadar.” (Psalmul 127, 1)

Totul depinde de atitudinea fiecăruia față de Isus Hristos: „Apropiați-vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă de Dumnezeu și prețioasă pentru El… De aceea, pentru voi, cei ce credeți, El este prețios; dar pentru cei necredincioși, piatra pe care au lepădat-o zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului, o piatră de poticnire și o stâncă de cădere. (Psalmul 118:22; Isaia 8:14) Ei se poticnesc pentru că nu cred în Cuvânt.” (1 Petru 2:4, 7-8) Respingerea nu rămâne nepedepsită. În opinia mea, Biblia nu amenință, ci avertizează și afirmă: „Oricine cade pe această piatră va fi zdrobit în bucăți; și acela peste care cade piatra va fi zdrobit.” (Luca 20:18) Dintr-o perspectivă biblică, așadar, Isus Hristos este cel de care depinde totul. „Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea prin El. Cine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede este deja judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:17-18) Dintr-o perspectivă biblică, totul este destul de simplu și clar: „Cine are pe Fiul are viață; cine n-are pe Fiul n-are viață.” (1 Ioan 5:12) „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3)

7.2. Afirmație falsă despre caracterul absolut al FM

Francmasoneria respinge pretenția lui Hristos la adevărul absolut și, prin urmare, se plasează în opoziție cu el. Se poziționează deasupra lui. Procedând astfel, își face propria pretenție la adevărul absolut, lucru de care majoritatea francmasonilor probabil nu sunt conștienți. Cele două pretenții la adevărul absolut se exclud reciproc; sunt incompatibile. Doar una poate fi corectă, justificată, adevărată. Cealaltă este falsă, prezumtivă, imaginară și fabricată. Dintr-o perspectivă francmasonică, pretenția lui Hristos la adevărul absolut este falsă. Afirmațiile corespunzătoare din Biblie sunt neadevărate. Dacă Hristos însuși nu a fost un impostor, un nebun sau un mincinos, atunci comunitățile creștine timpurii și/sau unii editori „în toată libertatea” au inventat divinitatea lui Hristos și au „împodobit” scripturile în consecință. Dacă presupunem că nu este cazul, atunci pretenția francmasoneriei la adevărul absolut este, de asemenea, falsă. Dintr-o perspectivă biblică, „templul umanității” se află pe un teren instabil. Credințele fundamentale paradigmatice, ideologice ale francmasoneriei sunt nerealiste, reprezentând denaturat realitatea adevărată și structurile de putere reale. Nu cititorii Bibliei, ci francmasonii au fost înșelați și induși în eroare.

Nu este un „Arhitect Atotputernic al Universului” anonim care ar vrea să fie conducătorul suprem, originea și măsura tuturor lucrurilor. Mai degrabă, Iisus Hristos este cel care spune: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18).

Nu este adevărat că nu există un adevăr absolut accesibil omenirii. Desigur, nimeni nu poate deține acest adevăr pentru că este o persoană. Dar această persoană, pe deplin Dumnezeu, pe deplin umană, spune despre sine: „Eu sunt adevărul” (Ioan 14:6).

Nu este adevărat că mântuirea vine la „oricine se străduiește și se străduiește”. Isus Hristos își dăruiește harul, viața, plenitudinea Sa tuturor celor care acceptă Domnia Sa. Acceptarea acestei Domnii nu trebuie forțată, ci este în întregime voluntară. Nu strădania, realizările și faptele, ci încrederea, credința și harul aduc siguranță și mântuire. Nu munca și relațiile de angajare, ci dragostea și relațiile de iubire sunt temelia întregii vieți, premisa pentru „traiul” nostru în fiecare aspect al vieții noastre.

Nu este vorba că Hristos dăruiește viață tuturor oamenilor fără discriminare. El nu o poate acorda celor care Îl resping, căci numai El este viața, după ce a biruit moartea. „Eu sunt învierea și viața…” (Ioan 11:25). Tocmai această libertate de alegere înseamnă, în cele din urmă, că nu toți vor trăi. Din această perspectivă, este inutil și ridicol ca oamenii să traverseze „simbolic” sicriele și să se „învie”.

Nu este vorba că a fi un căutător al luminii este cea mai bună și mai „nobilă” soartă a noastră, căci Isus Hristos spune: „Eu sunt lumina lumii. Cine Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12). Atâta timp cât nu-L urmăm pe Hristos, dintr-o perspectivă biblică, bâjbâim în întuneric. Fundamental, nu putem găsi ieșirea, oricât de deștepți ne-am crede. Niciun cult al luminii, nicio lumânare aprinsă, nicio asceză sau exerciție meditativă nu va lumina acest întuneric. Dar oricine Îl caută pe Dumnezeul Bibliei Îl va găsi!

Nu este adevărat că această lume, lumea accesibilă omenirii, este mai importantă decât viața de apoi. Biblia ne învață că lumea vizibilă este trecătoare, că a ieșit dintr-o lume invizibilă și este guvernată de această lume invizibilă. Cine nu ia în considerare acest fapt își construiește viața pe trecător, se bazează pe moarte. „Cerurile se vor pieri ca fumul, pământul se va uza ca o haină și locuitorii lui vor muri ca țânțarii. Dar mântuirea Mea va dăinui pe vecie și dreptatea Mea nu va pieri.” (Isaia 51:6)

Nu este adevărat că simbolurile sunt mai importante pentru înțelegere și cunoaștere decât cuvintele. Dintr-o perspectivă biblică, cuvântul are prioritate absolută. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece niciodată”, spune Isus din Biblie (Matei 24:35). „Cine disprețuiește cuvântul va avea de suferit” (Proverbe 13:13). Ființele umane trăiesc prin fiecare cuvânt al lui Dumnezeu (Deuteronom 8:3; Matei 4:4; Luca 4:4). Pe de altă parte, tocmai „grijile lumii” sunt cele care înăbușă cuvântul (Matei 13:22).

Nu fapta, ci cuvântul era la început. Și toate lucrurile s-au făcut prin cuvânt, „și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:13). Isus Hristos este acest cuvânt care „s-a făcut trup” (Ioan 1:14). Prin relația noastră cu El, și cuvintele noastre capătă valoare, sens și substanță. Fără El, limbajul nostru este lipsit de valoare, lipsit de sens, o simplă pălăvrăgeală. „Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe deșarte” (Efeseni 5:6). Desigur, aceasta nu înseamnă inacțiune: „Fiți împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători” (Iacov 1:22). Nu este vorba despre alternative, ci despre priorități. Creștinii ar trebui să fie „împlinitori ai cuvântului”, nu „împlinitori ai tăcerii”. Cuvintele creează relații diferite între oameni decât simplele acțiuni. Prin urmare, contează dacă vorbim și ceea ce spunem. Iată o altă afirmație a lui Isus: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală pentru orice cuvânt nepăsător pe care îl vor rosti. Căci prin cuvintele voastre veți fi achitați și prin cuvintele voastre veți fi osândiți.” (Matei 12:36-37) Și: „Cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele are și el un judecător: cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va judeca în ziua de apoi.” (Ioan 12:48)

Conform Bibliei, nu este adevărat că omenirea a apărut din nimic prin evoluție și nici nu este adevărat că oamenii sunt cele mai evoluate ființe vii. Omenirea nu este măsura tuturor lucrurilor. Suntem creaturi, nu creatori. Închinarea la creaturi, la cele create, în loc de Creator, este numită „idolatrie” în Biblie. Umaniștii de toate felurile pot fi numiți idolatri. „Au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu o minciună și s-au închinat și au slujit creaturilor în loc de Creator” (Romani 1:25). Deși creația și creaturile mărturisesc despre Creator, ele nu L-au onorat și nici nu L-au mulțumit. „S-au destrămat în gândurile lor și inima lor nesăbuită s-a întunecat. Zicându-se a fi înțelepți, au devenit nebuni” (Romani 1:21-22).

Subestimarea nemărginită a lui Dumnezeu și supraestimarea, în mod corespunzător, imensă a umanității duc la cerințe și așteptări exagerate, iluziv, impuse oamenilor, cerințe pe care, în cele din urmă, nimeni nu le poate îndeplini. Dezamăgirea, închistarea în gânduri de inferioritate percepută, sunt, prin urmare, consecința necesară a oricărei idolatrizări umane. „Împovărați oamenii cu poveri pe care nu le mai pot purta.” (Luca 11:46)

Dintr-o perspectivă biblică, venerația francmasoneriei pentru realizările și operele umane este, desigur, extrem de exagerată și, având în vedere că Dumnezeu face posibile toate abilitățile și realizările, complet nejustificată. Obsesia pentru „artele” umane și rezultatele lor poate fi descrisă ca „dublă idolatrie”. „Dar toți oamenii sunt nebuni în meșteșugul lor și toți aurarii sunt rușinați de icoanele lor. Căci idolii lor sunt înșelători și nu au viață; nu sunt nimic, sunt obiecte de batjocură. Pier când sunt cercetați.” (Ieremia 10:14-15)

În opinia noastră, este, așadar, clar că viziunea francmasoneriei asupra lumii și înțelegerea umanității sunt radical opuse celor transmise de Biblie. Dintr-o perspectivă biblică, pretenția francmasoneriei la adevărul absolut este falsă și o presupunere scandaloasă.

7.3. Origini întunecate

Am văzut că nu există cunoștințe sigure despre originea și dezvoltarea francmasoneriei până în 1717, dar există numeroase sage, mituri și legende. Nu cunoaștem numele fondatorului său, dar legendele își propun să creeze impresia că francmasoneria are o tradiție lungă, că este străveche, că datează din vremea lui Adam și Eva (vezi constituția lui Anderson de la Oslo). „Francmasoneria a existat dintotdeauna”, afirmă chiar și Falk în „Conversații pentru francmasoni” de Lessing.

Biblia ne învață să nu acordăm prea multă importanță unor astfel de afirmații și afirmații, așa cum o face mitului, legendei și basmelor. Trebuie să ne bazăm pe fapte care pot fi percepute cu simțurile noastre, pe mărturiile martorilor cunoscuți. În Biblie, numirea joacă un rol crucial. Fiecare persoană ar trebui să fie identificabilă ca individ. Genealogiile sunt la fel de importante. Genealogia lui Isus este prezentată de două ori, fără lacune, de la David la Avraam. Nu este irelevant de unde provine ceva sau cineva.

Francmasoneria nu reușește nici ea să îndeplinească standardele biblice privind originile sale: se bazează pe legende, nu pe fapte; mituri, nu pe afirmații; zvonuri, nu pe martori; anonimat, nu numire; fantezii istorice, nu genealogii. Prin urmare, nu avem de ales decât să descriem originile sale ca fiind incerte, neclare și obscure.

Dintr-o perspectivă biblică, rădăcinile spirituale ale francmasoneriei sunt, desigur, în parte mai mult decât îndoielnice. „Artele hermetice” practicate de preoți și călugări în societăți secrete, culte misterioase, mănăstiri și lojile pietrarilor sunt, din punct de vedere biblic, abominabile și ar trebui să învățăm să ne abținem de la ele. „Să nu se găsească printre voi nimeni care să-și treacă fiul sau fiica prin foc, care să practice ghicirea, prevestirea, vrăjitoria, vrăjitoria, rostirea de vrăji, care să tâlcuiască duhuri sau semne prevestitoare sau care să consulte morții. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.” (Deuteronom 18:10-12)

Am văzut că și conținutul unor legende exprimă un protest clar împotriva descrierilor biblice și împotriva Dumnezeului din Biblie. Să luăm în considerare, de exemplu, susținerea lui Cain în legenda lui Hiram, ideea că pietrarii au supraviețuit Potopului în interiorul pământului și fantezia comunicării extralingvistice la nivel mondial între oameni, în ciuda întregii confuzii de limbi. Dintr-o perspectivă biblică, astfel de „pretinse povești” nu sunt cu siguranță inspirate de Duhul Sfânt.

7.4. Idealuri de neatins

Francmasonii acuză creștinismul că nu își îndeplinește promisiunile, bazându-și argumentele pe creștini, nu pe Iisus Hristos. În acest capitol, vom încerca să evaluăm dacă francmasoneria și-a atins idealurile de-a lungul istoriei sale.

7.4.1. Orientare inadecvată bazată pe idealuri

Trebuie subliniat încă o dată că credința noastră nu este orientată spre idealuri, ci spre o persoană. Nu putem vorbi despre idealuri. Acestea nu au o putere reală. Nu își asumă nicio responsabilitate și nu ne susțin. În ciuda nenumăratelor încercări de definire și a disputelor, idealurile nu pot fi definite clar. Sunt ambivalente și pot apărea într-o varietate nedeterminată. Orientarea bazată pe idealuri poate fi descrisă ca o formă modernă de politeism, care devine clară atunci când acestea sunt „personificate”, sculptate în piatră și așezate pe un piedestal.

7.4.2. Dezamăgire

Francmasoneria stârnește așteptări extrem de mari, care sunt sigure că vor fi dezamăgite. Dezamăgirea face parte din experiența francmasonică și este abordată și în literatura de specialitate. „Acest fenomen al dezamăgirii față de decalajul dintre concepția ideală și realitate este abordat și interpretat atât în literatura masonică, cât și în cea anti-masonică.” (Binder, Wiss. 1988, 130) Dintr-o perspectivă masonică, pot fi luate în considerare toate motivele imaginabile pentru această dezamăgire, dar nu francmasoneria în sine. Poate că cineva însuși, sau poate „fratele” cuiva, nu este încă un francmason „adevărat”. Poate că gradul următor superior va îndeplini așteptările. Individul dezamăgit este, de asemenea, conștientizat că francmasoneria nu poate oferi mai mult decât este dispus să ofere. În cele din urmă, se pare că fiecare individ este de vină pentru propria dezamăgire.

7.4.3. Pace pe Pământ?

Am văzut că aspirantul la titlul de „Cavaler Kadosh” al „Gradului Răzbunării” învață să impună idealurile francmasoneriei prin orice mijloace necesare. Nimeni nu poate susține cu adevărat că conflictele din epoca umanismului, a Iluminismului și a Revoluției Franceze au fost pașnice sau „non-violente”. Diviziunile umaniste interne – ce formă de umanism, ce rasă, clasă, națiune sau individ ar putea garanta cu adevărat pacea mondială – probabil au făcut nu mai puține victime și nu au cauzat mai puține atrocități decât războaiele religioase precedente. Desigur, aceasta nu înseamnă că francmasonii sunt „de vină” pentru toate aceste conflicte și războaie, iar din perspectiva noastră, lupta lor împotriva tuturor absolutismelor false umaniste are o anumită justificare. În opinia mea, însă, spiritul umanismului, pe care se bazează și francmasoneria, nu este în mod inerent pașnic. Homo hominis lupus – omul este un lup pentru om. Această perspectivă stă la baza cerinței separării puterilor în stat: ființele umane sunt fundamental nedemne de încredere, iar pentru a preveni abuzul de putere, fiecare ramură a guvernului ar trebui să relativizeze și să controleze celelalte. Toată lumea ar trebui să se supravegheze cu atenție pe ceilalți; nimănui nu ar trebui să i se permită să crească până la cer. Dezbină și stăpânește!

Umanismul nu creează pace, ci mai degrabă competiție, o luptă pentru bunurile lumii, stresul auto-răscumpărării, „auto-realizării”. Aceasta nu este doar o competiție între rase, clase și națiuni, ci și între indivizi, cei care se străduiesc, cei care realizează și cei care fac pace. În această situație, este posibilă o pace adevărată, durabilă? Este suficient să ignorăm pur și simplu revendicările și diferențele noastre reciproce și să întindem „simbolic” o mână în comuniune? Mai crede cineva astăzi că sărutările fraterne (de asemenea, un act simbolic) ale fraților comuniști au fost autentice? În opinia mea, tăcerea și actele simbolice de pace nu creează pace adevărată. Ostilitățile, competiția, agresiunile sunt doar ascunse și se pot acumula în cele din urmă în tensiuni imense. Oamenii înșiși nu pot crea o pace durabilă, în cel mai bun caz o pace falsă. Ei vindecă doar superficial daunele aduse poporului meu spunând: „Pace! Pace!” și totuși nu există pace” (Ieremia 6:14).

Nici francmasoneria nu aduce pace adevărată. Nici măcar între francmasoni. Acest lucru este demonstrat de disputele dintre diferitele sisteme și loji, dintre care unele refuză încă să se recunoască reciproc astăzi. „Pacea” lor este doar un armistițiu, realizat prin ruperea relațiilor și a dialogului.

Împotriva unei astfel de păci false, Hristos aduce sabia (Matei 10:34). În schimb, „Prințul Păcii” biblic, dacă îl acceptăm, garantează pace cu Dumnezeu. „De aceea, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Pacea Lui ne deschide lumi și dimensiuni complet noi. Certurile și disputele lumii devin mici, relativizate. Iar pacea interioară ne dă puterea de a rămâne pașnici chiar și într-o lume umanistă. (Ioan 14:27; Romani 12:18)

7.4.4. Umanitatea umană?

Dar ce putem spune despre idealul înalt al umanității și al „demnității umane”? Realizările Crucii Roșii și ale altor organizații umanitare nu trebuie desconsiderate aici. Duhul lui Hristos poate lucra și în cei care nu L-au recunoscut încă. Cu toate acestea, dintr-o perspectivă biblică, ajutorul pur uman și caritatea au o semnificație relativă, subordonată și secundară. Biblia o spune mai clar: „O mână de ajutor este zadarnică” (Psalmul 60:12). Mai mult, este dăunător să te bazezi pe oameni și pe ajutorul uman. Acest lucru creează dependențe care sporesc anxietatea existențială, deoarece oamenii sunt nesiguri, predispuși la boli și muritori. Se dezvoltă relații care nu își țin niciodată promisiunile și dependențe care se dovedesc a fi robie. „Blestemat este omul care se încrede în om, care se sprijină pe un trup fragil și a cărui inimă se îndepărtează de Domnul” (Ieremia 17:5). Cine se bazează exclusiv pe oameni Îl privează pe Dumnezeu, pe Isus Hristos, de oportunitatea de a interveni. Perspectiva sa îngustă, lumească, îl împiedică să acceseze oferta cuprinzătoare de ajutor a lui Dumnezeu. Nenumărați creștini au experimentat că, prin acceptarea unui Dumnezeu cu adevărat viu dincolo de această lume și de propria noastră subiectivitate, se pot desfășura forțe și devin posibile soluții care depășesc cu mult toate concepțiile inițiale. Desigur, efortul uman și donațiile joacă și ele un rol în ajutorul creștin. Dar ele nu sunt nici punctul de plecare, nici punctul central. Atitudinea din care este întreprinsă activitatea de ajutorare nu este irelevantă.

O observație similară se poate exprima în ceea ce privește „demnitatea umană” și „drepturile omului”. Poate o persoană să-și acorde demnitate, își poate asigura drepturi? Cine garantează respectarea drepturilor omului? Cât de valoroase sunt ordinele și onorurile pe care oamenii și le acordă unii altora? Desigur, demnitățile, numele și titlurile conferite de oameni merită, de asemenea, recunoaștere și o analiză serioasă. Fără o perspectivă divină, în opinia mea, aceste lucruri sunt luate mult prea în serios și se trece cu vederea faptul că, în cele din urmă, nu ne datorăm niciodată adevărata demnitate nouă înșine. „Demnitatea umană” așteptată și asumată de oameni creează bariere și ierarhii artificiale. „Maestrul” francmasonic se simte superior „profanului”. „Marele Ales, Perfect și Exaltat Mason” (Gradul al 14-lea) este evident superior simplului „Ilustru Ales al celor Cincisprezece” (Gradul al 10-lea). Artificialitatea și absurditatea acestor „demnități” sunt, în opinia mea, evidente pentru cei din afară. Demnitățile distribuite conform criteriilor umane creează inegalitate. Francmasonii văd acest lucru, dar cred că doar gradele superioare sunt incompatibile cu idealul egalității: „Acuzația critică conform căreia crearea sistemelor de grad superior a abolit tendința democratică originală a francmasoneriei în favoarea unei ierarhii strict structurate care răspunde nevoii individuale de recunoaștere și contrazice principiul masonic al egalității nu poate fi respinsă” (Valmy FM 1988 36).

Insistența asupra falsei demnități este probabil rădăcina oricărui dispreț față de umanitate. Ființele umane nu își pot acorda singure adevărata demnitate; în cel mai bun caz, o pot contesta. Urmărirea prestigiului uman absoarbe atât de multă atenție, timp și energie încât pierdem din vedere adevărata noastră demnitate, care vine numai de la Dumnezeul cel viu și, astfel, ne pierdem scopul. „Cum puteți voi să credeți, dacă primiți slavă unii de la alții și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:44)

Oamenii pot proclama drepturile omului, pot purta pancarte pe străzi și pot face o varietate de revendicări. Dar pot ei, de asemenea, să impună aceste drepturi și să îndeplinească revendicările? Nimeni astăzi nu ar nega că nici măcar Internaționala Comunistă nu a „luptat pentru” drepturile omului. Blestemul umanismului este că, atunci când ceva merge prost sau este perceput ca fiind „inuman”, proclamațiile, rezoluțiile și revendicările pot fi îndreptate doar către oameni. Nu există alt posibil obiect sau subiect de agresiune în afară de umanitate. Persoana „iluminată” nu mai crede în spirite rele. Astfel, atunci când există neplăceri, umanitatea este cea inumană. Umanismul își rezolvă problemele făcând capete să se rostogolească: oamenii „răi” (inclusiv clasele, națiunile etc.) trebuie să plece, cei aparent „buni” la cârmă! Cu siguranță nu este o coincidență faptul că ghilotina a fost ridicată la scurt timp după prima proclamare a drepturilor omului. Umanitatea umană se dovedește a fi o execuție umană, „egalitate în fața eșafodului”. Evenimente precum Auschwitz și Hiroshima din acest secol ar trebui să clarifice din plin faptul că nu există evoluție umană, nicio „dezvoltare către o umanitate superioară”.

Spre deosebire de umaniști, credincioșii în Hristos nu luptă împotriva oamenilor, ci împotriva puterilor invizibile ale întunericului (Efeseni 6:12). Însăși acceptarea (inițial cu siguranță inconfortabilă) a existenței unor astfel de puteri creează premisa pentru ca noi să-i iubim chiar și pe cei care ne consideră dușmanii lor. Idolizarea umanității aduce cu sine o nemulțumire constantă. Fiecare trebuie să pară mai mult decât este. Nici francmasoneria nu acceptă pe oricine; membrii ei sunt selectați, „aleși” și cât mai influenți posibil. „Cursa pentru coroana umanității” se dovedește a fi nemiloasă, neiertătoare, „inumană”. Știm că, în contrast complet, toți sunt bineveniți în Hristos, chiar și cei care nu corespund standardelor omenești (Matei 11:28).

În opinia mea, singurul antidot la teroarea umanistă este credința într-un Dumnezeu iubitor, cu adevărat „uman”. Cu un astfel de Dumnezeu, umanitatea, demnitatea umană, drepturile omului și toate celelalte idealuri sunt mult mai bine protejate. Biblia vorbește despre un astfel de Dumnezeu: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). De aceea: „Părăsiți-mă, dar, că sunt doar o suflare! Ce să socotim El?” (Isaia 2:22).

7.4.5. Libertate prin „emancipare” de cuvânt?

Am văzut că francmasonii pledează pentru emanciparea omenirii de toate autoritățile și puterile care pretind absolutismul. Aceasta include, printre altele, cuvântul în sensul său cel mai larg. Dintr-o perspectivă biblică, experimentăm eliberarea tocmai prin cuvânt, sânge, adevăr, persoana lui Hristos (Luca 4:18; Ioan 8:31-32, 36; Galateni 5:1 etc.). El i-a eliberat pe credincioși de puterile întunecate, de dependențe, temeri și griji, de vinovăție și izolare; el eliberează cu adevărat „forțele productive”, el eliberează viața însăși. Francmasoneria relativizează și astfel face ineficient mesajul acestei eliberări. În schimb, ea oferă eliberare de autoritățile de tot felul.

Dintr-o perspectivă biblică, o astfel de libertate este imposibilă. Ființele umane sunt întotdeauna supuse unei puteri spirituale și sunt călăuzite de aceasta. Dacă această putere nu este Hristos, atunci este dușmanul său. „Le promit libertate, dar ei înșiși sunt robi ai pierzării; căci oricine învinge pe un om, acela este rob al lui.” (2 Petru 2:19) Francmasoneria se străduiește să distrugă mesajul lucrării de eliberare a lui Isus și să ofere în schimb o aparență de libertate. Majoritatea francmasonilor probabil nu sunt conștienți de acest lucru și foarte puțini au intenția să facă acest lucru. Cu toate acestea, dintr-o perspectivă biblică, este fără echivoc așa.

Am văzut că nu este lipsit de risc să negăm importanța absolut vitală a cuvintelor, a comunicării lingvistice. Procedând astfel și promovând și cultivând tăcerea și experiența ritualică, francmasonii se află pe calea către mutismul cuvintelor, către izolarea comunicativă. Cultivarea experienței personale, individuale și neglijarea înțelegerii lingvistice, mai ales în afara lojei, nu trebuie împărtășite cu familia; ceea ce se întâmplă acolo trebuie să ducă în cele din urmă la singurătate. Dar singurătatea este închisoare.

Dintr-o perspectivă biblică, gândurile joacă un rol vital în sănătatea mintală. Pentru „igiena” și „disciplina” mintală, discuția deschisă, în cele din urmă în fața lui Isus Hristos, este crucială. Dacă o astfel de discuție este dificilă sau imposibilă, gândurile și reflecțiile pot dezvolta un impuls distructiv propriu. Gândurile „se acuză unele pe altele” (Romani 2:15), devenind pânze din ce în ce mai inextricabile, „fortărețe” ale adversarului (2 Corinteni 10:4-5). „Libertatea gândirii” fără cuvinte se dezvăluie ca un blocaj, o captivitate față de viața reală.

Bazarea pe înțelepciunea umană, fraternitate și ajutor etc. duce, de asemenea, la relații care nu sunt sănătoase din punct de vedere biblic.

Deși ajutorul lui Hristos este gratuit, un har, un dar, a-i ajuta pe ceilalți vine cu un preț. Dintr-o perspectivă umană, a dărui și a primi ar trebui să fie echilibrate, cel puțin pe termen lung. O favoare sau un serviciu ar trebui în cele din urmă să fie reciproc. Acest lucru creează încet, dar sigur, o rețea tot mai strânsă de obligații și considerații reciproce, care poate deveni o închisoare.

În plus, vom vedea că atât autorii catolici, cât și cei protestanți cred că cultele, riturile și ceremoniile francmasonilor duc la robie ocultă.

În general, însă, concentrarea asupra experiențelor mai degrabă decât asupra Cuvântului este problematică. Deși Iisus Hristos este disponibil pentru noi peste tot și în orice moment prin Duhul Său, experiențele necesită întotdeauna condiții specifice care trebuie reproduse în mod repetat. Setea de experiențe poate deveni o dependență care ne leagă de anumiți oameni, locuri și momente: experiențe „captivante”!

7.4.6. Egalitatea oamenilor?

Acest ideal ilustrează cel mai clar discrepanța dintre aspirație și realitate. Francmasoneria însăși generează numeroase și, dintr-o perspectivă biblică, complet inutile, imaginare, izolatoare social și promovează invidia și un sentiment de demnitate în rândul oamenilor. Valmy susține că doar gradele superioare contrazic principiul masonic al egalității. Cu toate acestea, în opinia mea, promovarea inegalității rezidă în însăși natura francmasoneriei, înrădăcinată în originile sale mistice, artizanale și ezoterice. Selecția membrilor creează inegalitate: De ce sunt excluse femeile, copiii, persoanele cu dizabilități și persoanele de culoare (în SUA)? Diferențierea cunoștințelor și a nivelurilor de iluminare creează inegalitate artificială, legată în cele din urmă de sistemul hindus de caste. Judecarea oamenilor pe baza operelor și realizărilor lor promovează inegalitatea. Demnitatea umană promovează ambiția, invidia și lupta pentru prestigiu. Relativizarea cuvintelor și absolutizarea experienței creează inegalitate. Nimeni nu are aceleași experiențe ca altul, iar posibilitatea de a împărtăși experiențe este extrem de limitată, mai ales fără comunicare lingvistică.

În schimb, Biblia subliniază în repetate rânduri că „nu este părtinire înaintea lui Dumnezeu” (Romani 2:11). „Acum, cu adevărat, înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci primește cu căldură din orice neam pe cel ce se teme de El și face dreptatea” (Faptele Apostolilor 10:34). În Isus Hristos, toată lumea este cu adevărat binevenită (Matei 11:28). Desigur, există inegalitate și în biserica (invizibilă) a lui Hristos. Dar această inegalitate este voia lui Dumnezeu și este neschimbată. Orice „strădare” umană este zadarnică. Orice invidie și gelozie sunt astfel lipsite de putere și devine posibil să ne bucurăm tocmai de inegalitatea noastră reciprocă. Inegalitatea din „trupul lui Hristos” este o consecință a faptului că, spre deosebire de alte religii, individul nu trebuie să fie perfect pentru a fi mântuit. El trebuie doar să-și îndeplinească propriul scop limitat – nimic mai mult și nimic mai puțin. Comunitatea lui Hristos este descrisă ca un organism viu, un sistem cu o diviziune a muncii (1 Corinteni 12:12 și următoarele), în care punctele forte ale unora compensează slăbiciunile altora. Întregul este ținut laolaltă de Hristos și de Duhul Său. Prin urmare, acest Duh unește inegalitățile. În lume și în religii, însă, inegalitatea acționează ca un divizor.

7.4.7. Fraternitate?

Am văzut că legendele masonice, în special legenda lui Hiram, se bazează pe un „partizanat în favoarea lui Cain”. Din perspectiva noastră, Cain nu este cu siguranță cel mai mare model de urmat pentru fraternitate. Mai mult, s-a menționat deja că, în opinia noastră, „mizeria umanismului” constă în faptul că, ori de câte ori ceva merge prost, acesta nu poate învinovăți decât pe oameni. Idolizarea umanității este urmată imediat de acuzații și amărăciune față de ceilalți. „Fratele” care nu se ridică la înălțimea idealului înalt al fraternității este chiar acuzat public și în literatură de „comportament nefrățesc”. Aceste acuzații, la rândul lor, cu siguranță nu favorizează o atmosferă fraternă. „Apoi, din păcate, există și francmasonul rău care murdărește cuibul, ca în toate asociațiile umane. El este cel care dăunează întregii mișcări, imaginea ideală care este radiant de umană.” (Boitel, 22) Un tratat masonic despre ritualuri precizează cum ar trebui să se comporte „fratele rău”: „Așa cum întâlnim frecvent «francmasonul fără șorț» în viața seculară, tot așa în fiecare lojă există străinul cu șorț care a rămas profan în interior. Oricine i se întâmplă acest lucru ar trebui să fie suficient de onest pentru a se retrage în liniște, în loc să tulbure armonia comunității ani de zile.” (citat în Binder, p. 130) Deci: „lanțul frăției”? Frate: nu! Lanț: da! Factorii menționați anterior, care creează și promovează inegalitatea, cu siguranță nu contribuie la o mai mare frățietate. În francmasonerie, în timp, oricine se poate numi „Maestru”. Dar cine este cu adevărat Maestrul? Cine arată cine este Maestrul? Noțiunile umaniste generează competiție și rivalitate chiar și între „frați”. În schimb, Biblia ne avertizează clar să nu ne lăsăm numiți „Maeștri”. Vom deveni adevărați frați doar atunci când există unul care este maestrul nostru. „Dar voi să nu vă numiți «Rabi», căci aveți un singur Învățător și sunteți frați.” (Matei 23:8) Isus Hristos este menționat în Biblie și ca „întâiul născut dintre mulți frați”. (Romani 8:29) În opinia mea, adevărata fraternitate nu poate apărea pe baza unor criterii pur umane, în cel mai bun caz doar pe baza unui sentiment de comuniune pe termen scurt, o fraternitate imaginară, ipocrită. În schimb, Hristos îi numește frații Săi pe cei care au aceeași relație cu Dumnezeul cel viu, biblic. „Și întinzându-Și mâna spre ucenicii Săi, a zis: «Iată mama Mea și frații Mei. Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela este fratele Meu, sora Mea și mama Mea».” (Matei 12:49-50)

Citatul de mai sus arată, de asemenea, că femeile nu sunt excluse din învățăturile lui Isus. Grupurile formate exclusiv din bărbați, de toate felurile, cultivă un tip de comunitate care nu este prevăzut în Biblie. Mai mult, ele deviază atenția, timpul, energia și banii de la formele de coexistență în familie și societate dorite de Biblie. Cu siguranță, scopul ar trebui să fie ca bărbații și femeile, adulții și copiii, cei sănătoși și cei bolnavi etc., să învețe să trăiască împreună într-un spirit de fraternitate.

7.4.8. Toleranță?

Conflictele care au avut loc de-a lungul istoriei Francmasoneriei, atât în interiorul mișcării, cât și cu părțile externe, demonstrează, în opinia mea, mai mult decât clar că Francmasoneria este cu adevărat tolerantă doar acolo unde propria sa pretenție la adevăr absolut nu este pusă la îndoială. Împotriva a ceea ce consideră „false” pretenții la adevăr absolut – cele ale absolutismului, totalitarismului, Bisericii Catolice și așa mai departe, pe care le considerăm și noi „false” – spiritul Francmasoneriei luptă cu toată puterea. Nu iubirea pentru dușmani, ci pedeapsa prin orice mijloace necesare, în conformitate cu actele ritualice ale gradului de Cavaler Kadosh, este calea de urmat. Francmasoneria este astfel tolerantă față de cei care, în propria sa opinie, sunt toleranți, dar ea însăși intolerantă față de adversarii săi, pe care îi condamnă ca fiind „intoleranți”. Acest lucru va fi ilustrat pe scurt printr-un teatru secundar de conflict.

Protestanții „intoleranți”, care cred în Biblie, „ortodocși”, „fundamentaliști” nu sunt în niciun caz tratați cu înțelegere iubitoare, ceea ce ar fi potrivit având în vedere adevărata lor superioritate.

Profesorul de istorie bisericească menționat anterior, Hengstenberg, ale cărui argumente împotriva francmasoneriei au fost „înlăturate” cu autoritate prin intervenția viitorului împărat Wilhelm I, este considerat „intolerant”: „Respingerea sa față de francmasonerie este înrădăcinată în antipatia sa față de toleranță, a cărei esență îi era străină, și față de înțelegerea liberală protestantă a creștinismului, pe care o detesta.” (Schenkel, p. 35) Protestanții „pozitivi” sunt descriși ca fiind subdezvoltați, needucați, nedrepți și superstițioși. (Ibid., pp. 34, 40 și următoarele, 158 și următoarele, 164 și următoarele) „Francmasoneria este combatută în cercurile pietiste și ortodoxe.” Cu toate acestea, această luptă este dusă mai discret, cu suspiciuni și calomnii bazate pe noțiuni superstițioase similare cu cele ale opoziției catolice populare. (Ibid., p. 34) Din perspectiva noastră, desigur, chiar francmasoneria este cea care, prin lipsa sa de relații publice, creează această criză informațională. Și porunca tăcerii nu poate fi niciodată respectată în mod absolut într-o lume în care comunicarea verbală este vitală. Acesta este motivul pentru care apar toate zvonurile despre francmasonerie.

În universitățile umaniste, o credință creștină aparent naivă nu poate sta la baza cercetării și a predării, iar în multe biserici consacrate, pastorii „pozitivi” au fost înlăturați sistematic și complet din funcții și din poziții de autoritate. Astfel, există regiuni vaste în Europa unde evanghelia biblică nu a fost proclamată de decenii, iar din perspectiva noastră, acest lucru trebuie descris ca un „nou păgânism”.

Idealul de toleranță al francmasonilor se bazează pe presupunerea că zeii tuturor religiilor, în special ai celor monoteiste, sunt în cele din urmă aceiași. Lui Iisus Hristos i se neagă divinitatea și, prin urmare, unicitatea. Cu toate acestea, dacă pretenția lui Hristos la absolutitate este justificată, atunci presupunerea francmasonică menționată anterior și, într-adevăr, idealul de toleranță în sine, se bazează pe o înșelăciune. Este interesant de observat că până și parabola inelelor din „Nathan cel Înțelept” de Lessing, piesa de teatru preferată a francmasonilor pe tema „toleranței”, la o examinare mai atentă nu este altceva decât o înșelăciune: trei inele sunt conjurate dintr-unul singur, abilitatea lui Lessing constând în a ascunde faptul că acesta este de fapt un truc de mânie. Astfel, francmasoneria face ca singurul inel adevărat, Iisus Hristos, să dispară și prezintă umanității în schimb trei inele false. Toleranța este forma potrivită de interacțiune între cei care resping suveranitatea și filiația divină a lui Hristos.

Cei care cred în Hristos sunt acuzați de cei ale căror inimi sunt pline de toate religiile și non-religiile că sunt unilaterali, „îngusti la minte”, „încăpățânați” și că nu permit existența altor forme de credință. În acest sens, ei sunt considerați „intoleranți”. În opinia mea, nu putem și nu ar trebui să interzicem nimănui să fie francmason sau să caute fericirea în alte forme de experiență umanistă, religioasă sau de altă natură. Presiunea, constrângerea și nerăbdarea ar trebui evitate cu orice preț. De asemenea, sunt inutile dacă Iisus Hristos a înviat cu adevărat din morți și este Domnul lumii. Abordarea coercitivă a educației, „legalismul” unor creștini, ar fi putut contribui la alienarea multora. „Constrângerea conștiinței este cel mai josnic și mai nedemn lucru pe care cineva îl poate face unei persoane.” (Schenkel, 164) Ar trebui să luăm foarte în serios această preocupare pentru toleranță – în sensul evitării constrângerii, în sensul libertății de credință, conștiință și alegere.

Pe de altă parte, nu mai trebuie să tolerăm constrângerile, intoleranțele și defăimările francmasoneriei și protestantismului liberal. Nu mai trebuie să participăm la proiecte de construcție în care Iisus Hristos nu este piatra de temelie. A ne întoarce către Iisus Hristos cel biblic înseamnă a ne îndepărta de toți ceilalți zei și guru. Această concentrare nu înseamnă sărăcie și îngustă minte, ci mai degrabă abundență și deschiderea unor orizonturi incomensurabile. Adevărata bogăție nu depinde de numărul pur și simplu. Dacă Iisus Hristos este cu adevărat superior în principiu, dacă este cu adevărat singurul care trăiește în timp ce toți ceilalți sunt morți, atunci nu poate fi învins, de exemplu, de cei 350 de milioane de zei hinduși. Toți ceilalți nu pot rezista suflării Sale. Sunt zei falși, idoli și ar fi o prostie să continuăm să le aducem omagiu. Respingem multiplicitatea morții și ne întoarcem către multiplicitate, către bogăția vieții. Cu toate acestea, calea, ușa către această bogăție, este acum îngustă. „Drumul care duce la viață este îngust…” (Matei 7:14). Hristosul biblic spune faimoasa frază: „Eu sunt calea…” (Ioan 14:6). „Eu sunt ușa…” (Ioan 10:9). Putem accesa bogățiile Dumnezeului Bibliei doar dacă Îl luăm în serios pe Isus Hristos și pretenția Sa de absolut. Această pretenție de absolut este nucleul, esența, apogeul, sensul vieții Sale. Fără a înțelege pretenția lui Hristos de absolut, ne angajăm în venerarea morților, plasându-ne conștient sau inconștient chiar în locul Lui. Este de înțeles și chiar binevenit că o mare parte a populației se ferește de astfel de „slujbe bisericești”. În Isus Hristos, „toată plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește și în El aveți părtășie la această plinătate, care este capul tuturor domnitorilor și stăpânirilor.” (Coloseni 9:9-10). Toată lumea ar trebui să fie liberă să se mulțumească cu mai puțin. Dar credincioșii nu vor permite niciodată ca această abundență să ne fie luată. Inelul adevărat nu se pierde; nu avem nevoie de inele artificiale.

7.4.9. Înțelepciune?

S-a menționat deja că, dintr-o perspectivă biblică, „înțelepciunea lumii este o nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:19). În Isus Hristos, „toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței sunt ascunse. Vă spun acestea, ca nimeni să nu vă amăgească cu vorbe înșelătoare” (Coloseni 2:3-4). Prin urmare, nu mai trebuie să fim amăgiți de vorbele oamenilor care pretind că posedă cunoștințe „superioare” sau care sunt mândri de „învățătura” lor. Nici nu trebuie să căutăm o astfel de cunoaștere. Înșelăciunea duce la dezamăgire. Ca și credincioși în Hristos, nu mai încercăm să ne producem propria înțelepciune. Aceasta ar duce la rezultate ridicole. Duhul Sfânt, „Duhul adevărului”, ne va călăuzi în tot adevărul (Ioan 16:13).

În acest moment, aș dori să citez un pasaj biblic care mi se pare important și clar (1 Corinteni 1:20-31):

„Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este polemicul în veacul acesta? N-a demascat Dumnezeu înțelepciunea lumii ca o nebunie? Căci, fiindcă lumea, prin înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, prin înțelepciunea ei, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe cei ce cred, prin nebunia propovăduirii. Iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, o piatră de poticnire pentru iudei, și o nebunie pentru neamuri. Dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea omenească, și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât puterea omenească. Uitați-vă însă la chemarea voastră, fraților. Nu mulți dintre voi erau înțelepți după chipul oamenilor, nu mulți erau puternici, nu mulți erau de neam nobil. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți, și lucrurile slabe ale lumii, ca să-i facă de rușine pe cei puternici.” Dumnezeu a ales lucrurile umile ale lumii și lucrurile disprețuite, lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele care sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Prin El sunteți voi în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a făcut pentru noi înțelepciune, adică neprihănirea, sfințirea și răscumpărarea noastră. Așadar, oricine vrea să se laude, să se laude în Domnul.

Rezumat: Idealurile masonice precum pacea, umanitatea, libertatea, egalitatea, fraternitatea, toleranța, înțelepciunea etc. sunt probabil derivate din tradiția biblică, dar francmasonii încearcă să le realizeze fără autoritatea absolută a lui Isus Hristos. Dintr-o perspectivă biblică, acest demers este sortit eșecului, deoarece se bazează pe premise false și pe o înțelegere completă greșită a structurilor de putere reale, „adevărate”. Astfel, aceste idealuri nu numai că nu sunt atinse, dar apare exact opusul lor: în loc de pace, conflicte de o amploare fără precedent și cu arme complet noi; în loc de umanitate, se rostogolesc capetele; în loc de libertate, singurătate, mutismul, izolarea și închisoarea; în loc de egalitate, inegalitate artificială, inutilă, creată de om; în loc de fraternitate, dezamăgire și amărăciune față de ceilalți; în loc de înțelepciune, nebunie.

7.5. Cult periculos

Am văzut că actele ritualice ale francmasonilor au loc în spatele ușilor închise, într-o „lojă acoperită”. Mai mult, ei cred că adevărurile „reale”, „cele mai profunde” nu pot fi comunicate prin limbaj. Prin urmare, ei înlocuiesc cuvintele cu experiența ritualică. În lojă se săvârșesc acte simbolice, care constituie un „secret” în măsura în care nu sunt experimentate intersubiectiv în același mod și, prin urmare, aparent nu pot fi împărtășite cu ceilalți.

Viziunea biblică asupra lucrurilor este complet contrară. Adevărurile biblice nu trebuie „privatizate”, păzite și ascunse precum o comoară, ci comunicate întregii lumi, în văzul tuturor: „Duceți-vă, deci, în toată lumea…” (Matei 28:18 și următoarele). Mai mult, la început nu era fapta sau experiența, ci cuvântul. Desigur, nici experiențele nu sunt lipsite de semnificație pentru creștini, dar experiențele sunt consecințe; noi nu suntem orientați în primul rând spre ele. Dintr-o perspectivă biblică, nu există nici „secrete” care nu pot și nu ar trebui să iasă la iveală. „Ne ferim de secretele rușinoase și nu folosim înșelăciune și nu denaturăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci, făcându-ne cunoscut adevărul, ne recomandăm conștiinței oricărui om înaintea lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4:2)

Dintr-o perspectivă biblică, tot ceea ce este ascuns, ceea ce se înconjoară de „secrete” și se laudă cu „cunoștințe superioare” este suspect și periculos pentru oameni. Cele ascunse, secretul, se află în „întuneric” și trebuie să vină la „lumină”, totul trebuie să fie „descoperit” în cele din urmă. „Cercetați ce este plăcut Domnului și nu vă implicați în lucrările neroditoare ale întunericului, ci demascați-le.” (Efeseni 5:1; 1 Timotei 6:20)

„Nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit și nimic tăinuit care să nu fie făcut cunoscut. De aceea, ce ziceți în întuneric se va auzi la lumină; ce șoptiți în odaia dinăuntru se va vesti de pe acoperișuri.” (Luca 12:2-3; 8:17; Matei 10:26-27; Marcu 4:22) Despre faptele secrete, se spune: „Este rușinos chiar să vorbești despre ce fac ei în ascuns, dar când lumina le va da pe față, se va face cunoscut.” (Efeseni 5:1-3) Isus Hristos este acea lumină. (Ioan 8:12; Efeseni 5:14)

Firește, francmasonii ar protesta vehement împotriva faptului că ritualurile lor ar fi descrise drept „lucrări ale întunericului”. La urma urmei, nu se comit crime sau ofense. Dimpotrivă, majoritatea francmasonilor își doresc cu siguranță și sincer ceea ce este mai bine pentru umanitate. Nu sunt conștienți de nicio „faptă rea”. Potrivit lui Schenkel, doar formele ritualurilor masonice sunt derivate din culte misterioase antice; conținutul, însă, este „iluminat” și pur umanist, neavând nicio legătură cu misticismul, magia sau ocultismul. În opinia noastră, forma și conținutul nu pot fi niciodată separate în acest fel. Toate formele transmit, de asemenea, conținut, iar conținutul nu poate fi transmis fără o formă corespunzătoare. Mai mult, am văzut că în Ritul Scoțian, doar cele mai înalte grade posedă un conținut iluminat. Porțile către ocultism sunt larg deschise. Mai mult, dacă Hristos este lumina și declarațiile sale au validitate absolută, atunci oricine respinge acest fapt spiritual se află deja (sau încă) în tărâmul întunericului. În plus, este imposibil să te implici în ocultism și să-ți menții totuși sănătatea mintală. „Fiecare întoarcere către ocultism duce mai adânc în ocultism. Aceasta este o lege fundamentală a tuturor societăților secrete, precum și a asociațiilor inițiatice care nu se autointitulează secrete. Poate fi explicată prin motive mult prea familiare: curiozitatea dezamăgită, vanitatea, dorința de mister, mândria de a putea juca rolul inițiatului.” (Mellor, 451). Potrivit lui Mellor, lojile practică magia destul de natural, de cele mai multe ori fără să-și dea seama. (Ibid., p. 312)

În opinia noastră, numai Iisus Hristos poate face lumină asupra acestor chestiuni. Biblia explică semnificația parolei ucenicilor și maeștrilor, „Tubal Cain”. Majoritatea francmasonilor probabil nu sunt conștienți de acest lucru și nu le-ar trece niciodată prin minte că rostirea repetată a acestui cuvânt ar putea fi periculoasă. Cuvintele par a fi de importanță secundară. Conștient sau inconștient, francmasonii învață constant și din ce în ce mai temeinic să se îndoiască de cuvântul lui Dumnezeu și de Iisusul biblic, să relativizeze cuvintele sale. Cuvântul „Tubal Cain” este doar un exemplu. De fapt, fiecare cuvânt, fiecare simbol și fiecare acțiune duce pas cu pas mai departe de Dumnezeul biblic și de Fiul său. Baum observă acest lucru în special în cazul: „magiei lanțului frăției”, a semnelor de pe gât, piept și burtă, a „rugăciunilor”, a „magiei simbolismului masonic”, a ritualurilor francmasoneriei de grad înalt și a magiei cubului, a crucilor cubice, a sigiliului Mercur, a amuletelor, insignelor și a altor bibelouri care sunt importante pentru francmasoni.

Unii francmasoni consideră că experiența și acțiunile ritualice nu sunt bune pentru ei. „Capacitatea ritualică” este o problemă recunoscută și în cadrul francmasoneriei. „O altă problemă în domeniul dezamăgirii este obișnuirea cu ritualul, deoarece capacitatea ritualică crește în mod evident doar treptat în cursul procesului de formare dinamică a grupului și în receptarea personală a ceea ce li se prezintă.” (Binder, 132)

În „Abecedul ocultismului” lui Kurt Koch , francmasoneria este, în opinia mea, inclusă pe bună dreptate. El povestește despre un francmason aflat în grija sa pastorală, care „se afla literalmente sub un blocaj spiritual. Nu era capabil să înțeleagă adevărurile mântuitoare ale Noului Testament, darămite să le accepte.” (Koch, 1988, p. 144) „Experiența multor pastori vii spiritual din America de Nord este că congregațiile al căror pastor este francmason sunt moarte spiritual. De asemenea, este dificil să proclami Evanghelia unor astfel de congregații. Se are impresia că un fel de blestem apasă asupra întregii biserici.” (Ibid., p. 144)

7.6. Relativizarea influenței

Francmasoneria, prin membrii săi, exercită o influență relativizantă asupra tuturor domeniilor vieții politice, economice și sociale. După cum spune Biblia: ea nu adună, ci împrăștie. (Luca 11:23)

Francmasoneria relativizează fiecare credință umană și fiecare expresie a vieții ca fiind subiective, istorice, culturale, familiale, economice sau datorate unei multitudini de alți factori. Relativizează fiecare aspect al existenței umane prin opusul său și contopește toate contradicțiile vii, cum ar fi: viața și moartea, lumina și umbra, cunoașterea și credința, raționalitatea Iluminismului și forma mistică de cult, libertatea personală și poziția rigidă, „în unghi drept”, în interiorul și în afara lojei etc.

Francmasoneria abolește toate formele de guvernare, punându-le unele împotriva altora. Monarhiile trebuie completate și relativizate prin elemente democratice. În democrații, separarea puterilor are scopul de a preveni abuzul de putere. Legile au scopul de a face acțiunea guvernamentală previzibilă, de a elimina arbitrariul și de a limita libertatea individuală. Legile nu sunt absolute, ci trebuie să fie supuse modificării printr-un proces specific. Astăzi, mass-media se impune din ce în ce mai mult ca o nouă forță politică.

Asocierile supranaționale sunt încurajate, dar acestea nu ar trebui să devină prea puternice. Centralizarea excesivă a statului sau economică este contracarată prin descentralizare și federalism. Idealul este uniunea ideologică, politică și religioasă a tuturor oamenilor, păstrând în același timp „libertatea” indivizilor, statelor și bisericilor.

Sferele de influență ale bisericii și statului trebuie limitate prin separarea celor două și prin crearea unei noi, a treia, sfere de activitate socială „liberă”.

Francmasoneria promovează concentrarea asupra tuturor eforturilor concrete, pământești, implicându-se simultan în activități „speculative” în cadrul lojelor sale. Procedând astfel, își relativizează și propria poziție: existența lojelor ateiste neagă recunoașterea absolută a „Arhitectului Atotputernic al Universului”. Spre deosebire de sistemele umaniste, doctrina creștină venerează un Hristos gnostic care diferă fundamental de Iisus Hristosul biblic.

Toate învățăturile masonice relativizează importanța cuvintelor și a comunicării lingvistice în sensul cel mai larg. Francmasoneria cultivă tăcerea și promovează forme non-verbale de comunicare și experiență. În același timp, relativizează validitatea și semnificația propriilor simboluri, rituri și culte, abținându-se de la interpretări universal obligatorii ale acestor simboluri.

Spiritul francmasoneriei poate fi descris ca un spirit al „relativismului absolut”. Se bazează, ca să spunem așa, pe certitudinea absolută că nu există o certitudine absolută.

Dintr-o perspectivă biblică, această certitudine absolută este, din fericire pentru noi toți, falsă. „Emanciparea” absolută de toate autoritățile care pretind putere absolută este încă celebrată astăzi ca „libertate” și lăudată ca „maturitate”. Dar odată ce euforia inițială se potolește, ar putea deveni clar unde duce această cale: pe o cale rătăcită, în confuzie totală, în nebunie, în separarea tuturor de toți. Aceasta nu ar putea fi altceva decât anticamera iadului, în a cărui existență mințile „iluminate” și „educate” nu cred în mod firesc.

7.7. Provocare

Francmasoneria a devenit abia recent subiect de cercetare științifică. Multă vreme, această entitate intelectuală semnificativă a reușit să rămână ascunsă. Chiar și în manualele standard de astăzi despre istoria bisericii, este abia menționată în notele de subsol, însă este de o importanță extraordinară pentru originea, dezvoltarea și înțelegerea timpului nostru.

Spiritul din spatele Francmasoneriei aspiră în mod clar la dominația mondială. Dar, conform realității biblice, aceasta nu exercită o dominație reală. Se pare că domnește combătând cu succes ceea ce considerăm a fi o guvernare „falsă”. Cu toate acestea, nu poate insufla viață formelor de guvernare, economiei și societății pe care le promovează. Nu permite nicio orientare generală în lumea absolutismelor pe care le-a detronat. Nu adună, ci împrăștie. „Lucrarea” sa corozivă poate, însă, să ducă la conștientizarea pierderii umanității, la realizarea faptului că suntem cu toții pierduți dacă nu acceptăm că există o singură ființă umană divină, unică, care a cucerit de mult spiritul relativismului absolut și care rezistă tuturor atacurilor relativismului. Datorită acestei acceptări, nu trebuie să ne temem de „dominația masonică”. Știm: Tot ce este legat de acest spirit masonic este în sine extrem de relativ, trecător, doar zgomot și furie, sortit morții.

Din perspectiva noastră, există un singur sfat care poate fi dat francmasonilor: să se pocăiască, să-și încredințeze viața lui Isus Hristos din Biblie, să părăsească loja și să ceară ajutorul unui consilier spiritual devotat pentru a face față mai bine luptelor spirituale care vor urma probabil. Toate acestea ar trebui făcute cât mai repede posibil, mai bine astăzi decât mâine.

Ar trebui să-i tratăm pe francmasoni cu înțelegere, nu cu demonizare. Ei sunt cei înșelați, nu înșelătorii; victimele, nu făptașii. Nu luptăm împotriva oamenilor. Spiritul umanismului caută să-i incite pe oameni unii împotriva altora sub pretextul umanității, al drepturilor omului și al demnității umane. Vom deveni o umanitate cu adevărat vie atunci când vom rezista acestui spirit și nu vom mai cădea pradă vicleniei sale. Acest lucru este posibil doar cu protecția, puterea și îndrumarea Celui care Și-a dat viața pentru noi acum două mii de ani.

Bibliografie

Abrevieri:

FM = Francmason; FM? = Prieten francmason, posibil francmason; FMG = Adversar francmason; Wiss. = Om de știință; Kath. = Catolic; Prot. = Protestant (lib. = liberal, bibl. = biblic pozitiv); Journ. = Jurnalist; SA = Arhivele Sociale Elvețiene, Zurich; ZB = Biblioteca Centrală Elvețiană, Zurich.

Manfred Adler, Fiii întunericului. Jestetten: Miriam Verlag, Partea 1: Guvernul mondial planificat, 1982; Partea 2: Sionismul puterii mondiale, 1975; Partea 3: Întunericul teologic, 1983, [Părinte catolic, FMGI.

„Alpina” , Organ oficial al Marii Loje Elvețiene Alpina, Berna, anul 1 1875. [Revista FM] SA N 365: Colecție din 1938 până în prezent (Volumele 1940, 1945, 1955, 1956 lipsesc)

Alex Bänninger, Francmasonerie și relații publice, în: Alpina, nr. 11 /l 988. [FM, Zur Hoffnung, Berna].

Paul Bauhofer , Biserica și francmasoneria, în: Alpina, nr. 2/1975. [FM]

Hans Baum, Biserica în bătălia finală. O serie de scrieri pe tema Bisericii și Francmasoneriei, Stein am Rhein: Christiania Verlag; Broșura 1: Satanismul masonic astăzi, 1975; Broșura 2: Blasfemiile de la Viena-Hetzendorf, 1976; Broșura 3: Călăuzirea Duhului Sfânt, 1977. [Catolic, FMG]

Paul Bender, Buddha, Hristos, Francmasonerie, în: Alpina, nr. 9/1942. [FM]

Dieter A. Binder, Societatea Discretă: Istoria și Simbolismul Francmasonilor, Graz/Viena/Köln: Ediția Kaleidoskop, 1988. [Academic] Idem, Societatea Discretă: O Istorie a Francmasonilor. Producție a Televiziunii Austriece ORF, 1990 (Casetă Video).

Raoul H. Boitel, Francmasonii: O societate secretă? În: Neue Zürcher Zeitung, Nr. 282, 4 decembrie 1987. [FMJ]

Hans Boller, Francmasoneria și creștinismul. O discuție fundamentală, în: Alpina, nr. 2/1939. [FM]

Böni, The Theologn Johann Gottfried Herder, în: Alpina, No. 9, Octombrie 1944. (FM, Prot. lib., Pastor, 1942-47 Marele Maestru al Marii Loji Alpina) Idem, Roma și Rotarienii, în: Alpina, No. 3/1951, pp. 65-68. Idem, Reînarmare morală și masonerie, în: Alpina, Nr. 1/1954, p. 6-11. Idem, Dumnezeul necunoscut, în: Alpina, Nr. 11/1954, p. 257-260.

Karl Brodbeck, Lojele francmasonice. Diversele sisteme și organizații similare. Berna: Editura Paul Haupt, 1948. [FM] SA 15 681

Frederick Fyvie Bruce, Credibilitatea scrierilor Noului Testament, Editura Liebenzell Mission, [Prot. bibl.]

Victor Conzemius, Biserica Catolică și Francmasoneria, în: Francmasoni. Expoziție 1983/84. Publicație însoțitoare a Muzeului de Etnologie și a Muzeului Elvețian de Folclor, Basel 1984. [Catolic]

WC Van Dam, Francmasoneria – Ce se ascunde în spatele ei? Lojile dintr-o perspectivă biblică. (Prelegere pe casetă), Bomlitz: Centrul Misiunii Uetzingen, (fără an specificat). [Catolic, FMG]

Heinz Günter Deiters, Francmasonii: secret și revelație, Munchen: List Verlag, 1963. FM? Wiss.1 SA 31355

Franz Carl Endres, Simbolurile francmasonului, Hamburg: Bauhütten-Verlag, 1977. [FM] ZB DA 9969

Fritz Feuling, Francmasonii, frații noștri? Francmasoneria s-a schimbat sau Biserica s-a schimbat? Jestetten: Miriam Verlag, 1975. (Catolic, FMG)

Josef G. Findel, Istoria francmasoneriei. 2 vol., Leipzig/Luppe 1861. 62. [FM] Idem, Scrieri despre francmasonerie. 4 vol., Leipzig 1883. Retipărire 1986. [Lucrări standard ale secolului trecut despre francmasonerie] Francmasoni: Publicație complementară a Muzeului de Etnologie și a Muzeului Elvețian de Folclor, Basel 1984

GEO, 1988, Frăția de Onoare. Francmasonii din Germania. Raport de Jens Rehländer (text) și Henning Christoph (fotografii), în: GEO. Revista Reportaj. Nr. 2/1988 Hamburg. [Jurnal.]

Maxime Gorce , Le drama original du christianisme, în: Alpina, No. 1/1953.

Karl Hammer, Francmasoneria din perspectiva protestantă, în: Francmasoni. Expoziție 1983/84, ibid., Basel 1984.

Ernst Wilhelm Hengstenberg, Francmasoneria și Oficiul Parohial Protestant. 3 părți, Berlin 1854 și 1855.

Urs Herren, Luptele antimasonice în Elveția, cu o atenție specială acordată Inițiativei Fonjallaz de interzicere a francmasoneriei din 1937, în: Alpina, nr. 8 9/1981 și 9 numere ulterioare până la nr. 12/1984.

Walter Hess, Francmasonii și Revoluția Franceză, în: Alpina, nr. 6 7/1989. [FM]

Kurt Hochreutener, Aspecte ale ezoterismului. Note despre conținutul interior al înțelepciunii templului masonic, Lausanne: Alpina Verlag, 1981. [FM]

Gottlieb Imhof, Herder’s Freemason Conversations, în: Alpina, No. 11/1944.[FM]

Ulrich Im Hof , Secolul sociabil: Societate și societăți în epoca iluminismului, München 1982. Idem, Despre istoria francmasonilor în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea din perspectiva unui istoric, Basel 1984.

Jürg von Ins, Despre chestiunea surselor simbolismului masonic, în: Francmasoni. Expoziție 1983/84, Basel 1984.

Walter von Ins , Francmasoneria: un mijloc pentru întregirea interioară. Interviu SHZ cu Venerabilul Maestru, Walter von Ins, al Lojii Francmasonilor Modestia cum Libertate, Zurich, în: Schweizerische Handels Zeitung No. 7, 14 februarie 1974. [FM]

Pierre Itor , O conspirație pentru umanitate: Francmasoni faimoși și proscriși din 13 națiuni, Stäfa: Rothenhäusler Verlag, 1987. (FM, un publicist cu sediul la Zurich, se află în spatele acestui pseudonim)

Gerd Klaus Kaltenbrunner, (ed.) Societăți secrete și mitul conspirației mondiale, Freiburg/Basel/Viena: Inițiativa Bibliotecii Herder nr. 69. 1987.

Keller, Creștinism, Reformă, Francmasonerie, în: Alpina, nr. 11/1941.

Wilhelm Emmanuel, Baron von Ketteler, Poate un creștin devotat să fie francmason? Răspuns către dr. Rudolf Seydel, Lector de filosofie la Leipzig, Mainz: Editura Franz Kirchheim, 1865. [Catolic, dam. Episcop de Mainz, FMG] ZB AB 575.4

Kurt E. Koch, ABC-ul ocultismului. Volum suplimentar la cartea Îngrijire pastorală și ocultism, Aglasterhausen: Biblie și misiune scripturală, 1988

Georg Kreis, Francmasoneria în epoca totalitarismului, în: Francmasoni. Expoziție 1983/84, ibid., Basel 1984.

Jan K. Lagutt, Piatra de temelie a francmasoneriei: recunoaștere și neînțelegere, Zurich: Origo Verlag, Seria Doctrină și Simbol, Vol. 9, 1958. [FM] SA 23 647

Konrad Lerich, Templul Francmasonilor. Gradele 1-33. De la Căutător la Cunoscător, Berna: U. Bodung Verlag, 1937. (Aceasta este singura „scriere a unui trădător” care a fost folosită. Explicațiile lui Lerich sunt foarte concrete și de încredere. Ele sunt în concordanță până la ultimul detaliu cu ceea ce a fost publicat ulterior de francmasoni. El scrie despre sine: „Născut în 1899. Din 1922 până în 1932, membru al Asociației Francmasonilor, în care a atins cele mai înalte grade și funcții: Ca deținător al celui de-al 33-lea și ultimul grad, a fost membru activ al Consiliului Suprem pentru Austria, Mare Ofițer al Marii Loje din Viena, membru al consiliului de administrație al «Ligii Generale a Francmasonilor» (Basel), Maestru al Catedrei lojei de grad înalt «Voltaire» etc.”).

Alec Mellor , Loji, Ritualuri, Grade Înalte. Manualul Francmasoneriei. Original francez: La Franc Maconnerie à l’heure du choix, Maison Mame, Tours 1967. Retipărire specială 1985. [Academic]

Gotthold Ephraim Lessing, Ernst și Falk. Conversații pentru francmasoni. Operele complete ale lui Lessing. Volumul trei, pp. 389–438. Leipzig: Tempel Klassiker, Tempel Verlag. [FM, Prot.lib.] Idem, Noua ipoteză despre evangheliști considerați doar istorici umani, în: Operele lui Gotthold Ephraim Lessing. Volumul șapte. Scrieri teologico-critice 1 și 11, Darmstadt 1976, pp. 614–636. Idem, Anti-Goeze 1 până la XII. Examinarea teologico-critică a pastorului șef Johann Melchior Goeze, în: Operele lui Gotthold Ephraim Lessing. Volumul opt. Scrieri teologico-critice, Darmstadt 1979, p. 21379.

Manfred Lurker (ed.), Dicționar de simbolism, Stuttgart: Alfred Kröner Verlag, 1983; Ed. a 2-a mărită, Zurich: Buchklub ExLibris, 1984. [Academic]

Albert Lüthi, Ateism și francmasonerie, în: Alpina, nr. 4/1954; nr. 6/1984; nr. 7/1954. [FM]

Moser, Ernst, Francmasoneria și Statutele Națiunilor Unite (ONU), în: Alpina. Nr. 5/1964. [FM]

Jean Mussard, Fiii lui Dumnezeu. Iubire. Frică și vinovăție, în: Alpina, nr. 12/1963. [FM]

Paul Naudon, Istoria Francmasoneriei. Traducere din franceză și editată de Hans Heinrich Solf, Fribourg. Office du livre, 1982, [Wiss.. FM?] SA Gr 3940

Hermann Neuer , Francmasonii: Religia celor puternici. Berneck: Schwengeler Verlag, 1991 (Prot. biblil. FMG)

Fredrik Nielsen, Francmasoneria și creștinismul, Leipzig: Editura Johannes Lehmann, 1882, ediția a 2-a. [Prot. bibl., FMG] ZB GalXVI 1061. Idem. Loja suedeză și Biserica creștină. Un răspuns la scrisoarea deschisă a arhidiaconului G.A. Schiffmann din Stettin, Leipzig: Editura Johannes Lehmann, 1883. ZB BBN 6266.2 5

ORF 1990: Societatea Discretă. O istorie a francmasonilor. O producție a Televiziunii Austriece, ORF 1990 (Casetă video). Scris de: Dieter A. Binder, Montaj de: Brigitte Vacha, Alfred Payrleitner, Regia: Georg Madeja. [Jurnal.]

Allan Oslo, francmasoni. umaniști? Eretici? Trădători?, Frankfurt pe Main: Umschau Verlag, 1988. [FMI]

Gisep Poltera, Ce prejudecăți există împotriva francmasoneriei și cum pot fi acestea demontate?, în: Alpina, nr. 6 7/1975. [FMI]

Emil Rahm, Francmasonii și Biserica. În: Memopress, nr. 2/1984, Hallau. [Prot. bibl., FMG]

Hans Riegelmann, Dinastiile europene în relația lor cu francmasoneria. Retipărire, publicată în 1943 de Nordland Verlag.

Jens Rehländer, ” Ehrenmanns Bruderbund. Freimaurer in Deutschland” [Frăția de Onoare. francmasoni în Germania], în: GEO. Das Reportage-Magazin [GEO. Revista Reportaj]. Nr 2/1988, Hamburg.

Johannes Rogalla von Bieberstein, Teza conspirației 1776–1945: Filosofi, francmasoni, evrei, liberali și socialiști ca conspiratori împotriva ordinii sociale, Frankfurt pe Main/Berna/Las Vegas: Peter Lang Verlag, 1978, ediția a 2-a. [Științific] SA 64 852

Johannes Rothkranz, Dictatura viitoare a umanității sau domnia Anticristului. Vol. 1: Democrația mondială planificată în orașul omului. Durach: Verlag Pro Fide Catholica, 1990. [Catholic Mag. Theol., FMG]

Rudolf Seydel, Catolicism și francmasonerie. Câteva cuvinte ca răspuns la acuzațiile formulate de baronul von Ketteler, episcop de Mainz, împotriva francmasonilor, Leipzig: Editura Hermann Luppe, 1862. [FM, Dr., PD de filosofie la Leipzig] ZB AB 575.3

Gotthilf Schenkel, Francmasoneria în lumina istoriei religioase și bisericești. Gotha: Leopold Klotz Verlag, 1926. [Prot. lib., FM?] – (G. Schenkel a fost teolog, pastor luteran al orașului Esslingen, ulterior membru al parlamentului statului german Baden-Württemberg și ministru al Culturii acestui stat).

G.A. Schiffmann, Relația francmasoneriei cu creștinismul și Biserica. Stettin 1857. [FM, Prot. lib.] ZB BBN 6266. 1; Gal XVI 1061. Idem, Scrisoare deschisă către Dr. Nielsen, profesor de istorie bisericească la Copenhaga, ca răspuns la lucrarea sa Francmasonerie și creștinism, Leipzig: Editura Bruno Zechel, 1883. (Schiffmann a fost unul dintre cei mai importanți purtători de cuvânt ai francmasoneriei în dezbaterea cu teologii pozitivi Hengstenberg și Nielsen. A fost cleric protestant, arhidiacon la St. Jacobi din Stettin, membru al „Asociației Protestante” și, ca francmason, Mare Maestru Provincial pentru Posen și Sub-Arhitect al Ordinului).

JNJ Schmidt, Rădăcinile comunității masonice. Retrospectivă și prospectivă, Zurich: Origo Verlag, Seria Doctrină și Simbol Vol. 14, 1961. [FMI SA 28 120]

Herbert Schneider, Biblioteca Francmasonilor Germani. Catalogul bibliotecii Muzeului Francmasonilor Germani Bayreuth, Hamburg 1977. [FM] ZB Bibliogr. 111 B 206

Hermann și Georg Schreiber, Mistici, masoni și mormoni. Societăți secrete în patru milenii, Viena/Berlin/Stuttgart: Paul Neff Verlag, 1956. (Științific) SA 22 777

Rudolf Spitzbarth, Francmasoneria: Originile și activitățile sale. Neue Zürcher Zeitung nr. 283, 9 mai 1968. (FMJ)

Reinhold Taute, Clerul catolic și francmasoneria: o retrospectivă cultural-istorică, Berlin: Editura Franz Wunder, 1909, ediția a 3-a. [FM] ZB BBN 6266.4

Brigitte Ulmer, Freemason Lodges: The Silent Renaissance, în: Sonntags-Zeitung, 11 februarie 1990. [Jurnal.]

Marcel Valmy, Francmasonii. Lucrări la piatra brută. Cu ciocan, compas și echer. München: Callwey Verlag, 1988. [FM]

Karl Theodor August Wernicke, Examinarea atacurilor ziarului Bisericii Evanghelice împotriva francmasonilor și intrarea clerului protestant în acesta de către un francmason. Berlin 1854. [FM] ZB AB 57512

Friedrich Wichtl, Francmasonerie mondială, Revoluție mondială, Republică mondială. O investigație asupra originii și obiectivelor finale ale războiului mondial, München: J.F. Lehmanns Verlag, 1919. [Nat., FMG] SA 5815

August Wolfstieg, Bibliografia literaturii masonice. Leipzig/Burg/Hildesheim 1911, 1926 și 1964. [Academic]

Zendralli, Francmasoneria astăzi. Dactilograf al Marii Loje Elvețiene Alpina, fără an specificat. [FM]

Otto Zuber, Conceptul masonic despre Dumnezeu, în: Alpina, nr. 11/1975. [FM]

Autorul:

Martin Hohl Wirz s-a născut în Herisau/AR în 1949 și a studiat economia la Universitatea din St. Gallen pentru Economie și Științe Sociale între 1968 și 1973. Și-a obținut doctoratul în economie cu o disertație despre „Semnificația economico-teoretică a teoriilor alienării”. Între 1978 și 1980, a predat la Școala Cantonală Hottingen din Zurich. Apoi a lucrat timp de cinci ani (1981-1985) în domeniul comunicării externe la BBC AG Brown, Boveri & Cie. din Baden. Între 1986 și 1989, a lucrat ca secretar și redactor la Asociația Asociațiilor Elvețiene ale Angajaților din Industriile Mecanice și Electrice (VSAM). Din 1989, studiază teologia la Academia Teologică Evanghelică Liberă din Basel (FETA).

Această lucrare a fost scrisă în cadrul seminariilor de istorie bisericească de la FETA, sub conducerea Prof. Dr. Dr. E. Grossmann.

Alte articole pe tema francmasoneriei dintr-o perspectivă biblică:

Francmasonerie – de Rev. Dr. Kurt E. Koch

Francmasoneria și Alianța Evanghelică – Erich Brüning

Charter Oecumenica – Ulrich Skambraks

Egalitate – Libertate – Fraternitate – Dr. Samuel Külling

Revoluția anticreștină a francmasoneriei – Manfred Adler

Conspirația Anticristului – Norbert Homuth

Hristos și lumea Anticristului – Rev. Wolfgang Borowsky

Sionismul puterii mondiale – Manfred Adler

Guvernul mondial planificat – Manfred Adler

www.horst-koch.de

info@horst-koch.de

https://horst-koch.de/die-fm-und-jesus-christus/

/////////////////////////////////////////

Cum lupt împotriva păcatului și a ispitei?

De: J. Garrett Kell

Descrierea editorului

Confruntând greutatea spirituală și consecințele păcatului, pastorul și autorul Garrett Kell explorează modalități utile de a ieși din ispită – inclusiv Scriptura, comunitatea și mărturisirea – către libertatea în Hristos.

Biografia autorului

Garrett Kell (ThM, Seminarul Teologic Dallas) este pastor la Biserica Baptistă Del Ray din Alexandria, Virginia. Este autorul cărții „ Pure in Heart: Sexual Sin and the Promises of God” . El și soția sa, Carrie, au șapte copii.

https://www.christianbook.com/how-do-fight-sin-and-temptation/9781433591785/pd/591785?event=EBRN|M

//////////////////////////////////////////

Dărâmând cetăți

De: Derek Prince

Descriere produs

Ca cetățean al împărăției lui Dumnezeu prin credința în Hristos, ești automat în război cu împărăția lui Satan. Trebuie să recunoști această realitate, să devii echipat spiritual și să înveți cum să lupți împotriva împărăției lui Satan.

În cartea „Dărâmând cetăți” , legendarul autor și învățător biblic Derek Prince examinează conceptul de război spiritual ca aspect inconfundabil al vieții creștine. Datorită acestei învățături cruciale, vei învăța de ce există războiul spiritual, vei descoperi armele războiului și vei învăța cum să trăiești în puterea biruitoare a Duhului Sfânt.

Descrierea editorului

Arme puternice pentru război spiritual

Legendarul autor și învățător biblic Derek Prince examinează conceptul de război spiritual ca aspect inconfundabil al vieții creștine. Datorită acestei învățături cruciale, vei…

Afla de ce există războiul spiritual

Înțelegeți cum funcționează împărăția lui Satan

Descoperă armele războiului spiritual

Leagă „omul puternic” și eliberează oamenii din robia demonică

Dărâmă „locurile înalte” care te fac vulnerabil spiritual

Trăiește în puterea biruitoare a Duhului Sfânt

Nu fi victimă a războiului spiritual. Devino puternic în Dumnezeu pentru a te opune atacurilor lui Satan și a dărâma întăriturile !

Biografia autorului

Derek Prince (1915–2003) s-a născut în Bangalore, India, într-o familie de militari britanici. A studiat limbi clasice la Eton College și la Universitatea Cambridge din Anglia, iar mai târziu la Universitatea Ebraică din Israel. Ca student, a fost filosof și s-a autoproclamat agnostic.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul Corpului Medical Britanic, Prince a început să studieze Biblia ca operă filozofică. Convertit printr-o întâlnire puternică cu Isus Hristos, a fost botezat cu Duhul Sfânt câteva zile mai târziu. Această experiență care i-a schimbat viața i-a schimbat întregul curs, pe care a dedicat-o ulterior studierii și predării Bibliei ca Cuvânt al lui Dumnezeu.

Recunoscut la nivel internațional ca erudit biblic și patriarh spiritual, Derek Prince a predat și a slujit pe șase continente timp de peste șaizeci de ani. Până cu câțiva ani înainte de moartea sa, la vârsta de 88 de ani, a călătorit prin lume, împărtășind adevărul revelat al lui Dumnezeu, rugându-se pentru cei bolnavi și afectați și împărtășind perspectivele sale profetice asupra evenimentelor mondiale în lumina Scripturii. Este autorul a peste optzeci de cărți, șase sute de învățături audio și o sută de învățături video, multe dintre ele fiind traduse și publicate în peste o sută de limbi. A fost pionier în predarea unor teme inovatoare precum blestemele generaționale, semnificația biblică a lui Israel și demonologia.

Derek Prince Ministries, cu sediul internațional în Charlotte, Carolina de Nord, continuă să distribuie învățăturile sale și să instruiască misionari, lideri bisericești și congregații prin intermediul birourilor sale naționale din întreaga lume. Se estimează că mesajele lui Derek Prince au ajuns la mai mult de jumătate din lume prin intermediul cărților, CD-urilor și programului său radio zilnic, cunoscut acum sub numele de Derek Prince Legacy Radio . În 2002, el a spus: „Este dorința mea – și cred dorința Domnului – ca această lucrare să continue lucrarea pe care Dumnezeu a început-o prin mine acum peste șaizeci de ani, până când Isus se va întoarce.”

https://www.christianbook.com/pulling-down-strongholds-derek-prince/9781603748544/pd/748544?event=EBRN|M

////////////////////////////////////////////

Distrugerea tacticilor demonice: 8 strategii supranaturale pentru a învinge cele mai noi planuri ale lui Satan

De: John Veal

Descrierea editorului

Diavolul va avea nevoie de eliberare de la TINE!

Pe măsură ce lumea noastră avansează, la fel face și inamicul, modificându-și armele vechi de secole pentru a se potrivi acestor vremuri dificile. Așadar, și noi trebuie să ne modificăm armele pentru a-i rezista și a-i învinge la fiecare pas.Expunând cele opt tactici și strategii actualizate ale inamicului, vocea profetică de frunte, Pastorul John Veal, oferă un plan de luptă personalizat, practic, pentru ziua de azi. Complet cu revelații și decrete profetice, rugăciuni de eliberare și declarații supranaturale, el vă echipează cu opt strategii practice pentru a

vă îmbunătăți și supraalimenta armele
a-L susține pe Dumnezeu în această zi a răului
a identifica și a combate minciunile epocii noastre
a distruge fortărețele demonice ale erei noastre
a vă trăi misiunea și destinul divin

Când Domnul Oștirilor vă învață mâinile la război, veți triumfa împotriva zeului acestei epoci – și veți experimenta pace, libertate și victorie durabile în aceste vremuri periculoase.

„John a primit planuri de luptă de la Dumnezeu pentru a vă ajuta să câștigați războiul împotriva inamicului vostru… Această carte schimbă jocul!” –SID ROTH, gazda emisiunii „E supranatural” de Sid Roth.

„Aceasta este mai mult decât o simplă carte – este un arsenal spiritual pentru cei hotărâți să depășească obstacolele.” –TOMI ARAYOMI, fondatoarea RIG Nation * Bestseller ECPA la categoria „Noi lansări”, martie 2025

Biografia autorului

John Veal  este pastorul principal și profetul Enduring Faith Christian Center și directorul general al John Veal Ministries, Inc. Un vorbitor căutat, este, de asemenea, un contribuitor regulat și invitat în publicații media importante, inclusiv  Charisma ,  emisiunea It’s Supernatural! a lui Sid Roth și GodTV. John a obținut două masterate în educație și deține un doctorat onorific în teologie și lucrare pastorală. Aflați mai multe pe JohnVeal.org.

https://www.christianbook.com/destroying-demonic-tactics-supernatural-strategies-schemes/9780800772789/pd/772781?event=CBMON1

//////////////////////////////////////////

Lumea ticăloasă a vrăjitoriei: Demascarea ascensiunii întunericului

De: Jenny Weaver

Descrierea editorului

Vrăjitoria este mai mult decât o tendință pe rețelele de socializare – este vorba despre pericolele ascunse ale farmecelor moderne.

Citind această carte, îți vei deschide ochii asupra consecințelor devastatoare ale vrăjitoriei în tărâmul spiritual. De asemenea, vei rezista tentației forțelor întunecate care amenință să-ți prindă sufletul.

Vrăjitoria se infiltrează subtil în cultura modernă prin tendințe, simboluri și practici deghizate în putere și iluminare. Lumea ticăloasă a vrăjitoriei expune aceste pericole ascunse și oferă perspective biblice pentru a recunoaște și a rezista influenței lor.

Cu îndrumări practice și exemple din viața reală, această carte te echipează să:

Navighează prin peisajul spiritual de astăzi

Discerneți înșelăciunile culturale

Rămâi ferm în credință

Indiferent dacă ești părinte, lider sau căutător al adevărului, această resursă puternică dezvăluie bătălia spirituală care modelează societatea și te împuternicește să-ți protejezi inima, casa și comunitatea de strânsoarea tot mai mare a ocultului.

Biografia autorului

Jenny Weaver este o soție și mamă devotată, precum și o lideră pasionată în lumea renașterii spirituale, lucrând alături de soțul ei, Stephen Weaver, la Centrul Core Revival din Tampa, Florida. A scris peste zece cărți și a apărut în emisiuni populare precum The 700 Club , It’s Supernatural! al lui Sid Roth și Fox News la nivel național. Weaver conduce, de asemenea, un program de mentorat pentru femei, sprijinind peste șaisprezece mii de femei în călătoriile lor spirituale. La Centrul Core Revival, ea și soțul ei primesc mii de oameni care caută o experiență adevărată cu Duhul lui Dumnezeu, echipând credincioșii să umble pe deplin în chemarea lor și promovând o comunitate axată pe renaștere spirituală și transformare.

https://www.christianbook.com/wicked-world-witchcraft-exposing-rise-darkness/9781636414461/pd/414461?event=CBMON1#CBD-PD-Publisher-Description

//////////////////////////////////////////

Ocultism (WJOuweneel)

Dr. WJ Ouweneel

– Origine și dezvoltare dintr-o perspectivă biblică –

Consecințele căderii omului
Ocultismul în religii și filosofie
Ocultismul modern
Ocultism și evoluționism
Noua invazie orientală
New Age
Divinație și vrăjitorie
Ocultismul carismatic
Consecințele practicilor oculte
Eliberarea de povara ocultă

Originea ocultismului – consecințele căderii omului

Pentru a înțelege curentele mistice și oculte ale timpului nostru, este necesar să ne îndreptăm către Sfânta Scriptură. Acolo este descrisă Căderea Omului (Geneza 3), iar în acest capitol întâlnim practic primul mediu ocult din Biblie: șarpele, care, conform Apocalipsei 12:9, îl reprezintă în mod clar pe Satana. Șarpele a folosit, într-un fel, aceleași metode folosite de ocultiștii de astăzi și le-a recomandat lui Adam și Evei aceeași cale pe care misticii o recomandă și astăzi: calea prin care omul putea fi „ca Dumnezeu”, prin care putea fi „ca Dumnezeu” și „să se unească cu Dumnezeu”, astfel încât să devină în esență „Dumnezeu” însuși. Acesta a fost lucrul esențial care s-a întâmplat la Cădere. Omul s-a deschis puterilor ostile și a ajuns sub influența lor.

Încă de la început, însă, oamenii au putut fi eliberați de acel întuneric prin harul lui Dumnezeu. Imediat după Cădere, Dumnezeu nu numai că a oferit umanității căzute mântuire, dar a și protejat-o de anumite influențe demonice, înlăturând unele dintre abilitățile lor originale. Este foarte probabil ca, înainte de Cădere, omenirea să posede mari abilități spirituale care le-au permis să se conecteze și să aibă părtășie cu lumea invizibilă într-o măsură mai mare decât este posibil pentru noi astăzi. În starea lor necăzută, oamenii puteau evident să umble cu Dumnezeu și să aibă părtășie zilnică cu El. Eclesiastul 3:11 afirmă că Dumnezeu a pus veșnicia în inima omului.

Omenirea este o ființă eternă și, chiar și după Cădere, această dorință pentru lucrurile eterne și invizibile a rămas în ei. Cu toate acestea, Dumnezeu a restricționat sever aceste abilități, deoarece păcatul a separat omenirea de El:

„Nelegiuirile tale te-au despărțit de Dumnezeul tău” (Isaia 59:2).

Prin urmare, dacă omenirea ar dezvolta aceste abilități, care există doar ca rămășițe în interiorul ei, s-ar putea într-adevăr conecta cu lumea superioară. Totuși, din moment ce calea către Dumnezeu este închisă de păcat, aceasta înseamnă că se poate conecta doar cu lumea demonică, care este ostilă lui Dumnezeu.

De aceea, în Deuteronom 18, când poporul lui Dumnezeu era pe cale să intre în țara făgăduită, Dumnezeu a interzis absolut orice asociere cu aceste practici oculte. Aceste lucruri erau o urâciune pentru El. Națiunile care locuiseră anterior țara practicau aceste lucruri pe scară largă. Toate aceste națiuni urmau să fie exterminate din cauza idolatriei lor, iar poporul lui Dumnezeu nu trebuia să aibă nicio legătură cu aceste urâciuni.

Deuteronomul 18:9-10: „Când vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu înveți să faci urâciunile pe care le practică neamurile acelea. Să nu se găsească în mijlocul tău nimeni care să-și jertfească fiul sau fiica prin foc, care să practice ghicirea, vrăjitoria sau vrăjitoria, care să facă vrăji, care să se dedice necromantiei sau care să consulte morții. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului și din cauza acestor urâciuni Domnul, Dumnezeul tău, îi izgonește dinaintea ta. Să fii fără prihană înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Căci neamurile acestea pe care le izgonești ascultă de vrăjitorii și de ghicitori, dar Domnul, Dumnezeul tău, nu ți-a îngăduit să faci așa. Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica un prooroc ca mine din mijlocul poporului tău, dintre frații tăi; să-l asculți.”

Ocultismul în religii și filozofie

Idolatrie

Dacă citim cu atenție primele capitole ale Cărții Genezei, vom descoperi că idolatria a înflorit abia după Potop. Idolatria nu este, în esență, nimic altceva decât abandonarea adevăratului Creator prin înlocuirea Lui cu creaturi – adică, prin venerarea oamenilor, animalelor sau forțelor naturii în locul Creatorului. Ființele umane nu se simt conectate la Dumnezeu, ci mai degrabă la această creație și își așteaptă mântuirea și îndrumarea de la forțele acestei creații, de exemplu, de la corpurile cerești sau de la imaginile pe care și le creează. Astfel, după Potop, omenirea a dezvoltat treptat capacitatea de a se conecta cu această lume demonică. Și Dumnezeu interzisese absolut această conexiune, nu pentru că voia să ne diminueze, ci pentru că știa că omenirea se va arunca astfel în mizerie și ruină totală. Acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu le-a poruncit în mod explicit oamenilor să extermine toate națiunile din Țara Promisă și să distrugă toate urâciunile, altarele și idolii lor. Aceasta este o lecție bună pentru noi astăzi, deoarece vedem cum aceste atrocități se intensifică în jurul nostru și, din păcate, mulți credincioși sunt seduși și intră în contact cu aceste atrocități.

Aceasta prezintă pe scurt originile idolatriei, din care au apărut de-a lungul timpului marile religii ale lumii, conducând omenirea tot mai adânc în întuneric. Alături de aceasta, vedem în Vechiul Testament acțiunile milostive ale lui Dumnezeu față de poporul Său pământesc, Israel, chiar dacă mulți dintre ei au căzut în idolatrie și păcate sexuale (adesea asociate), și anume desfrânarea. Și, din păcate, același lucru este valabil și pentru poporul lui Dumnezeu din Noul Testament. Deja în prima sa scrisoare către Corinteni, Pavel a trebuit să-i mustre, deoarece mulți fuseseră conduși la idolatrie, desfrânare sau alte păcate de puteri demonice. Și în ceea ce privește poporul lui Dumnezeu din Noul Testament, dușmanul s-a străduit să le provoace rău de la bun început.

Puterea demonilor în religie și filosofie

Acum să ne întoarcem pe scurt spre Occident pentru a vedea cum influențele întunecate ale păgânismului și-au găsit din nou drumul în „Occidentul nostru creștin”. Acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte; de fapt, putem urmări originile sale mult în urmă. Din filosofia greacă s-a dezvoltat o linie de gândire raționalistă care, în Evul Mediu, a creat o separare radicală între credință și știință, o separare care încă provoacă daune și astăzi. Dar o altă linie de gândire a apărut și din această filozofie greacă. Platon încercase deja să conecteze umanitatea cu lumea superioară. Cu toate acestea, filosoful Plotin, care a trăit la Roma în secolul al III-lea d.Hr. și nu era creștin, a dezvoltat neoplatonismul din platonism. Neoplatonismul este filozofia greacă combinată cu misticismul.

Misticism și misticism

Misticismul și ocultismul sunt în esență același lucru. Ocultismul este termenul latin, iar misticismul este grecesc. Ambele denotă o „știință secretă” care se ocupă de forțele ascunse ale naturii. Misticul folosește aceste metode secrete pentru a se uni cu divinul, pentru a se înălța la spiritul lumii, cel mai înalt spirit care pătrunde întreaga natură. Prin urmare, aceasta este venerarea naturii. În general, misticismul este panteism, în care Dumnezeu nu este creatorul naturii, ci natura însăși este Dumnezeu. Există, desigur, diferențe, deoarece cunoaștem și un misticism „creștin” și unul evreiesc, dar în esență se reduce întotdeauna la unirea cu divinul. Este minciuna lui Satan din Geneza 3:4-5: „Veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Aceasta este minciuna atât în hinduism, cât și în budism: să deveniți Dumnezeu. Aceasta este minciuna oricărui tip de misticism. Misticismul a intrat în creștinism foarte devreme prin neoplatonism.

Aici, în Occident, neoplatonismul s-a dezvoltat în același timp cu Cabala, misticismul evreiesc, și anume în Evul Mediu. „Pomul Vieții” cabalistic, cu cele zece Sephiroth (atributele „divinului”) și cele douăzeci și două de căi ale sale, reprezintă un sistem mistic ocult sofisticat și încă popular. Prin intermediul acestui sistem, oamenii pot avea experiențe mistice și pot pătrunde în lumea supranaturală, superioară, demonică. Acestea sunt experiențe îngrozitoare prin care acești oameni intră în contact cu forțe demonice și învață să le folosească și, în acest fel, să se conecteze și cu spiritul lumii, cu „Dumnezeu”.

O altă formă de misticism este alchimia. În Evul Mediu, era considerată o știință și era un amestec de multe elemente păgâne de la greci, egipteni și perși, alături de elemente creștine. Toate acestea au fost introduse în creștinism și s-au amestecat treptat cu gândirea umană, sub suprafață. În același timp, s-a dezvoltat un misticism distinct „creștin”.

Misticismul „creștin”

În Evul Mediu, a început să se dezvolte un misticism „creștin” distinct. „Creștin” înseamnă aici că un misticism s-a dezvoltat public în cadrul Bisericii, iar Biserica a promovat activ această dezvoltare. Găsim acest lucru la mulți dintre așa-numiții sfinți și mistici catolici, cum ar fi Bernard de Clairvaux.

Broșura „Imitatio Christi” de Thomas à Kempis este considerată de mulți creștini o broșură creștină. Cu toate acestea, o „imitație” a lui Iisus Hristos este complet nebiblică. Poate fi comparată cu un soldat care vrea să-și imite generalul. Nu suntem chemați să-l imităm pe „generalul” nostru, ci să-l ascultăm. Acestea sunt două lucruri complet diferite. Această imitație, însă, este legată de unificare sau unire. În broșura lui Thomas à Kempis (deși conține multe lucruri bune și frumoase), acest misticism este clar evident. Acești mistici s-au retras în tăcere, astfel încât cele cinci simțuri ale lor să primească cât mai puțini stimuli posibil, iar al șaselea simț să se poată dezvolta (această retragere în tăcere este legată și de ordinele monahale).

În esență, acestea sunt aceleași metode folosite de budiști: meditația pasivă. Cu toate acestea, o astfel de abordare pasivă este meditație și concentrare nebiblice. Aceste metode sunt aceleași în toate tradițiile diferite, fie că este vorba de iudaism, islam, budism sau chiar creștinism greșit. Rezultatele sunt întotdeauna aceleași, nu în sensul că un hindus ar vedea vreodată Fecioara Maria sau un sfânt catolic l-ar contempla vreodată pe Vishnu. Nu, omul vede ceea ce se așteaptă și se pregătește pentru asta. Dar metodele de meditație, rezultatele lor și fenomenele sunt întotdeauna aceleași. Când acești sfinți au început să se ridice de la pământ, ceea ce s-a întâmplat destul de des, acestea sunt aceleași fenomene ca cele experimentate de călugării din Tibet sau în timpul ședințelor de spiritism. Cu toate acestea, deoarece au avut loc sub masca creștinismului, au fost adesea dificil de interpretat sau de recunoscut.

Ocultismul modern

Primul atac asupra creștinismului în primele secole a venit din partea neoplatonismului, gnosticismului și a unor influențe mistice similare.

Al doilea atac major a avut loc imediat după Reformă. Oriunde creștinismul biblic a fost reînviat, Satana a lansat un nou atac. Au apărut oameni precum Paracelsus și alți medici oculți, călătorind prin Europa și predicând și răspândind ocultismul într-o formă nouă.

Al treilea atac a venit în secolul trecut. Iluminismul se opunea vehement creștinismului biblic, dar, în același timp, se opunea și ocultismului. Acesta din urmă era în sine un avantaj, dar spre sfârșitul Iluminismului (sfârșitul secolului al XVIII-lea), gânditorii s-au orientat din nou către ocultism. Și când, la începutul secolului al XIX-lea, s-a răspândit o nouă formă de creștinism biblic (gândiți-vă doar la renașterile care au avut loc în multe locuri), ocultismul a cunoscut o nouă înflorire în același timp. Aceasta a marcat începutul fazei finale, atacul suprem, care, în anumite privințe, a fost în întregime reușit. Mă gândesc adesea la parabola celor cinci fecioare înțelepte și a celor cinci nechibzuite din Matei 25. Trezirea fecioarelor înțelepte a fost un mare avantaj, dar dezavantajul a fost că și fecioarele nechibzuite s-au trezit în același timp. Nu s-au mișcat niciodată așa cum au făcut-o în ultimii 150 de ani, și asta chiar aici, în inima creștinătății.

Un om care a jucat un rol major în acest sens a fost Johann Wolfgang von Goethe, al cărui Faust, de exemplu, este ocultism de la început până la sfârșit. Vedem influențe similare și în viața sa personală. El a influențat mulți gânditori ai timpului nostru, la fel ca și un alt filosof foarte influent al secolului trecut: Arthur Schopenhauer. Acest om este foarte important în acest context, deoarece a înțeles că ocultismul în Occident avea nevoie de un nou impuls. De unde putea obține ocultismul acest impuls? Occidentul, lumea occidentală, nu avea nimic de oferit în acest sens, așa că a trebuit să se inspire din bogata tradiție a religiilor oculte. Schopenhauer a fost primul gânditor important din Occident care a adoptat o poziție clar pozitivă față de budism și a dorit să-l introducă aici. Acesta a fost motivul pentru care unii misionari din Orient au venit aici încă din secolul trecut. Dar momentul potrivit pentru ei nu sosise încă.

Teosofia și antroposofia

Dar chiar și aici, în Occident, au apărut mișcări oculte puternice, atrăgând mulți foști creștini. Astfel, în 1875, Societatea Teosofică a fost fondată de colonelul Olcott și Madame Blavatsky. Aceștia erau profund implicați în ocultism și implicați activ în practici oculte. Madame Blavatsky a contribuit la apariția multor astfel de ordine magice, oculte, care au cauzat mari daune sub suprafață. Când s-a îndreptat spre Orient și l-a considerat pe Krishnamurti un Hristos reîncarnat, Rudolf Steiner s-a distanțat de ea și a fondat Antroposofia. Teosofia încă înseamnă „înțelepciune divină”, deși este orice altceva. Antroposofia, însă, este înțelepciune pur umană, ceea ce înseamnă și termenul în germană. În antroposofie, umanitatea este în centru. Antroposofia a lăsat în urmă cele mai mari nonsensuri ale teosofiștilor, dar ocultismul s-a dezvoltat puternic în sfera sa intelectuală, nu ca ordinele magice care se ocupă de formele brute ale magiei, ci a fost de fapt un ocultism special pentru intelectuali.

Când examinăm domeniul emergent al evoluționismului, descoperim din nou o legătură strânsă cu ocultismul. Russell Wallace, care, împreună cu Darwin, a descoperit selecția naturală ca și concept fundamental al presupusei evoluții și a publicat împreună cu el primul articol despre selecția naturală, a fost un spiritualist proeminent care a scris și o carte despre spiritism. El este un exemplu tipic al omului de știință modern care a recunoscut foarte clar semnificația teoriei evoluției pentru ocultism.

Madame Blavatsky era, de asemenea, conștientă de aceste conexiuni și a criticat darwinismul pentru că nu a tras concluzii atât de clare cu privire la ocultism. La fel ca Russell Wallace, ea a văzut clar legătura dintre ocultism și evoluționism. Evoluționismul este, în esență, presupunerea că omenirea s-a dezvoltat din materie ca formă specială de informație. Evoluționismul afirmă că Dumnezeu s-a dezvoltat cumva din materie în formă umană. Acest lucru a deschis calea pentru ca un evoluționist consecvent să fie și ocultist și mistic, așa cum au devenit mulți (Madame Blavatsky, Russell Wallace, Fechner și alții).

Toate acestea, într-un fel, se petreceau încă în sfera intelectuală. Următoarea fază a acestui program diabolic a fost întrebarea: Cum putem ajunge la tineri acum? Dacă cineva vrea să aducă o schimbare în societate, nu este vorba atât de a ajunge la generația mai în vârstă, care este legată de o anumită tradiție, ci mai degrabă la cei care sunt încă flexibili în gândire și deschiși la lucruri noi; mai ales dacă sunt dezamăgiți de generația mai în vârstă. De exemplu, C.G. Jung și în special Aldous Huxley au avut o mare influență asupra tinerilor, asupra tinerilor artiști din New York (Greenwich Village), unde au apărut Beatnikii, din care s-a dezvoltat ulterior o cultură a tineretului în America, cum ar fi hipioții etc.

C.G. Jung studiase deja pe larg spiritismul în tinerețe; oferea explicații oculte pentru multe fenomene psihologice și folosea, de asemenea, metode oculte în practica sa. Oricine este interesat să afle mai multe poate citi biografia lui Jung scrisă de profesorul Paul Stern, publicată acum câțiva ani. Stern este profesor la Universitatea Harvard și a scris foarte clar despre lupta personală și spirituală a lui Jung, despre cum a fost prins în capcană de aceste forțe spirituale.

Ocultism și evoluționism

Teoria evoluționistă joacă un rol semnificativ în răspândirea ocultismului. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât ocultiștii și materialiștii au opinii complet opuse, dar acest lucru este adevărat doar superficial. Richard Wurmbrand, în cartea sa despre Karl Marx, *Satanist*, subliniază că Marx a fost și el ocultist. Și aceasta în ciuda diferențelor aparent vaste dintre materialism și ocultism. Materialiștii cred că totul este materie și „dovedesc” acest lucru prin teoria evoluționistă. Potrivit lor, evoluția i-a înrudit pe oameni cu animalele și plantele și, astfel, în cele din urmă, cu materia neînsuflețită. Prin urmare, oamenii nu sunt nimic mai mult decât o formă specială de materie. Ocultistul argumentează exact în sens opus. În viziunea sa, totul este spirit. Oamenii sunt cea mai înaltă formă de puteri spirituale, o personalitate spirituală, iar acest spirit s-a dezvoltat treptat din materie, astfel încât materia este de fapt spirit împăturit. Wurmbrand subliniază, de asemenea, că Marx, marele materialist, a fost probabil și el ocultist.

Conform ocultiștilor, teoria evoluției, care afirmă că totul s-a dezvoltat din materie, dovedește că spiritul trebuie să fie deja prezent în materie. În acest fel, umanitatea este conectată și împletită cu întreaga natură. Umanitatea și natura formează un întreg. Acest lucru este exprimat foarte clar în principiul central al ocultismului, și anume principiul conformității sau doctrina micro-macrocosmosului, care nu afirmă nimic altceva decât următoarele: umanitatea este un microcosmos, iar universul este macrocosmosul; ceea ce se întâmplă în univers se reflectă în umanitate, iar ceea ce se întâmplă în umanitate se reflectă în univers. Aceasta înseamnă: dacă umanitatea poate interpreta bine universul, se poate interpreta astfel pe sine. Exact asta face astrologia.

Aceste afirmații astrologice devin ușor de înțeles prin principiul conformității, conform căruia omenirea este conectată la univers în termeni evolutivi, istorici și organici. Dar asta nu e tot. Ocultiștii aplică acest principiu și mai departe ființei umane, susținând că anumite părți ale corpului constituie un microcosmos, care reprezintă apoi întreaga persoană, ființa umană în întregime constituind în cele din urmă macrocosmosul. Astfel, ocultiștii spun că se poate discerne întreaga persoană – trecutul și viitorul ei – în liniile mâinii. Foarte des astăzi, astfel de perspective sunt obținute folosind irisul, partea colorată a corpului, adică prin așa-numita iridologie sau prin diagnosticarea piciorului (care este, de asemenea, legată de reflexologie). Conform acestei perspective, anumite părți ale corpului sunt reprezentative pentru întregul corp. Toate aceste lucruri sunt deduse din principiul conformității – iar acest lucru poate fi dovedit istoric. Găsim din nou acest principiu în multe practici oculte de vindecare, metode de diagnostic și terapii. Prin urmare, aceste metode sunt foarte vechi, la fel cum iridologia a fost mult timp strâns legată de astrologie. Cei care susțin cel mai puternic iridologia sunt susținători fervenți ai astrologiei și ai practicilor oculte de vindecare.

Trei seducții principale și noua invazie orientală

Trebuie să recunoaștem, de asemenea, că diavolul, în acest program satanic, a folosit oameni pentru a exercita o influență din ce în ce mai mare, în special asupra tinerilor. În acest context, trebuie să-l menționez pe Aleister Crowley. În mod remarcabil, acest om a crescut într-o familie ortodoxă, biblică. Mama sa, însă, provenea din Orient și este probabil ca prin intermediul ei să fi moștenit aceste abilități oculte. În orice caz, a avut viziuni demonice încă de la vârsta de nouăsprezece ani și a simțit o chemare puternică de a se dedica ocultismului, lucru pe care l-a și făcut apoi. El însuși a rămas mai mult sau mai puțin în umbră, dar a exercitat o influență puternică prin intermediul studenților săi și a fost, prin urmare, probabil cel mai influent ocultist din întreaga ultima jumătate de secol.

El le-a recomandat studenților săi să-i învețe pe tineri cum pot intra în transă și, prin urmare, să-și modifice nivelul de conștiință pentru a lua apoi contact cu lumea superioară, demonică.

Muzică pop, sex și droguri

El a citat trei metode: în primul rând, un ritm foarte puternic, precum cele întâlnite în unele religii antice și care s-au dezvoltat în muzica pop de astăzi. Prin intermediul elevului său Kenneth Angle, Crowley a fost liderul spiritual al trupei Rolling Stones și i-a inițiat în influența demonică. Același lucru se poate observa și în cazul formației Beatles, așa cum demonstrează clar declarația lui John Lennon. El a spus că Beatles nu numai că au avut mai mult succes decât Iisus Hristos, dar că succesul lor ar putea fi explicat și prin faptul că și-au vândut sufletele diavolului. Lennon a spus acest lucru la Hamburg în anii 1960, iar ulterior a fost publicat într-o revistă de muzică pop. Acești oameni au vorbit destul de deschis despre asta. Și oricine citește versurile muzicii lor poate vedea ce fel de mesaj predicau acești evangheliști sataniști. Aldous Huxley credea că nimeni, oricât de treaz ar fi, nu poate rămâne neatins de un ritm precum cel întâlnit la preoții Wudu din Haiti sau la șamani (preoți spirituali ai triburilor asiatice și native americane). Într-adevăr, s-ar produce o schimbare de conștiință. Mulți tineri care au participat la astfel de evenimente pop au experimentat acest lucru.

A doua recomandare a lui Crowley a fost o revoluție sexuală absolut liberă. Aceasta este premisa de bază a oricărei mișcări de tineret moderniste: sex absolut liber. Pentru a promova această revoluție sexuală, Crowley a dezvoltat o anumită magie sexuală care este pur și simplu respingătoare.

În al treilea rând, el a recomandat drogurile ca mijloc de a intra în transă, tocmai mijloacele care erau deja cunoscute cu mii de ani în urmă în anumite religii orientale și care ajutaseră întotdeauna la o mai ușoară intrare în contact cu puterile demonice.

Noua invazie orientală

În legătură cu această nouă cultură a muzicii pop, sexului și drogurilor, toate strâns legate între ele (la urma urmei, muzicienii pop au fost cei care au declanșat revoluția sexuală și au promovat, de asemenea, drogurile), misionarii orientali au fost introduși în Occident pentru a doua oară, de data aceasta prin intermediul formației Beatles. Acest lucru se întâmplase deja o dată în secolul precedent, dar acești misionari nu au reușit să prindă un punct de sprijin. Acum momentul era potrivit, deoarece milioane de tineri erau acum receptivi la aceste lucruri. Nu s-a întâmplat așa în secolul precedent. Deși acești reprezentanți religioși orientali au apărut la Congresul Mondial al Religiilor, totul a avut loc la nivel intelectual și nu a ajuns la mase, darămite la tineri. Dar acum, muzicienii pop înșiși au fost cei care, prin cele trei elemente ale lui Crowley – muzica pop, sexul și drogurile – au introdus aceste lucruri și, din păcate, milioane de oameni au căzut victime ale acestei mișcări.

Drogurile erau o ideologie în anii 1960. Acestea jucau un rol intermediar, pregătindu-i pe tineri pentru experiențe mistice. Dar mulți au descoperit că existau metode mult mai simple, mai ușoare și mai „sănătoase” de transă și experiențe oculte, și anume misticismul oriental. Un exemplu (dintre care există multe): Timothy Leary și Richard Alpert, doi profesori de psihologie la Universitatea Harvard, au experimentat pe larg cu LSD-ul în anii 1950 și 1960 și l-au recomandat ca mijloc pentru experiențe mistice, supranaturale. Nefiind pe deplin mulțumiți de aceste experiențe, au călătorit în India. Acolo, Richard Alpert a devenit guru, s-a întors în America ca atare și și-a fondat propria mișcare de guru.

Drogurile erau, în acest program satanic, o pregătire pentru absorbția misticismului oriental. Acum, că mulți au dezvoltat un gust pentru experiențele oculte, milioane de tineri se supun acestor oameni, nu doar în mișcarea Hare Krishna, ci și în mișcarea hippie și într-o mișcare mult mai periculoasă, Meditația Transcendentală; și este mult mai periculoasă tocmai pentru că nu se manifestă atât de clar ca religie.

Maharishi Mahesh Yogi, prezentat aici de Beatles, a susținut că MT (Meditația Transcendentală) nu este o religie, ci o știință. Studiile, inclusiv cele de la Universitatea Stanford, au dovedit că MT nu are absolut nicio legătură cu știința. În măsura în care produce vreun rezultat pozitiv (calm, relaxare), acestea pot fi la fel de ușor obținute prin meditație activă și sănătoasă. În general, efectele MT sunt negative și este o minciună că este o știință și nu o religie. Oricine a fost martor la ceremonia de inițiere va descoperi (așa cum am citit recent într-un interviu cu un guru cunoscut, care era interogat de un discipol MT convertit) că această ceremonie de inițiere este de fapt o procedură hindusă: se aduc ofrande – fructe, cârpe albe sau obiecte similare și flori – care sunt apoi prezentate guru-ului. Apoi, se oferă rugăciuni în sanscrită (pe care puțini oameni o înțeleg) idolilor și guru-ului și, prin aceasta, oamenii sunt atrași în această lume demonică fără să aibă nicio idee despre ce fac de fapt. Mulți au fost întunecați de această minciună teribilă. Noi, creștinii, trebuie să ne învinovățim cu adevărat pentru faptul că atât de multe milioane de oameni, în inimile cărora Dumnezeu a pus veșnicia, se îndreaptă acum către aceste lucruri demonice pentru a umple golul din inimile lor. Creștinismul și Biblia au devenit lipsite de sens pentru ei.

Noua Eră

Cum se face că atât de multe milioane de oameni din Occident au căzut victime ale diverselor mișcări în zilele noastre? Luați în considerare, pe lângă mișcarea Hare Krishna, Meditația Transcendentală, mișcarea Guru Maharaj și acum secta Bhagwan, printre multe altele. Cum este posibil acest lucru? Care sunt cauzele acestei dezvoltări? Dacă îi întrebăm pe ocultiști înșiși, ei dau un răspuns clar bazat pe astrologie, o ramură extrem de importantă a ocultismului. Răspunsul lor este că suntem pe cale să intrăm într-o eră complet nouă. După cum se știe, în ultimii două mii de ani, soarele a fost în constelația Pești pe 21 martie, începutul primăverii. Dar în jurul timpului nostru, poate puțin mai devreme sau puțin mai târziu, începe o nouă eră, și anume cea a Vărsătorului, ceea ce înseamnă că soarele va fi apoi în constelația Vărsător la începutul primăverii. Potrivit ocultiștilor și astrologilor, Era Vărsătorului este o perioadă deosebit de importantă.

Epoca Peștilor, potrivit ocultiștilor, a fost era creștină, deoarece peștele, spun ei, este semnul distinctiv al creștinismului. Ucenicii Domnului Isus au fost pescari, inițial parțial în sens literal și mai târziu pescari de oameni; peștele a fost, de asemenea, un simbol important pentru primii creștini. Era creștină, potrivit ocultiștilor, a fost o perioadă întunecată și tragică, o perioadă de războaie, tulburări și distrugere, deoarece oamenii nu și-au folosit adevăratele abilități spirituale, adică puterile lor paranormale, oculte. Ei au rămas limitați la lumea vizibilă și nu au folosit puterile superioare prin care pacea și dreptatea ar fi putut fi stabilite pe acest pământ. Acest lucru se schimbă acum, deoarece omenirea este pe cale să renunțe la creștinism.

Într-un anumit sens, este adevărat. Trăim în epoca post-creștină, în vremurile din urmă sau, am putea spune, într-o perioadă de tranziție. Este, de asemenea, adevărat că avem în față un timp de pace și dreptate, dar va fi complet diferit de ceea ce își imaginează acești ocultiști. Și înainte de acest timp de pace și dreptate, o seducție imensă va avea loc în „Occidentul post-creștin”, unde milioane de oameni care provin din familii creștine și au strămoși creștini se vor deschide ocultismului și vor alerga după semne și minuni.

Toate acestea sunt pregătiri pentru acceptarea Anticristului, care este descris în Apocalipsa 13:11-18 ca fiara de pe pământ și care, fiind cel mai mare magician al timpului nostru, va înșela omenirea prin semne și minuni. El va fi fondatorul unei religii mondiale, pentru care mulți „creștini” se pregătesc deja. Și când Domnul Isus se va întoarce, El îl va distruge pe Anticrist (cf. 2 Tesaloniceni 2:8) și apoi va instaura o împărăție a păcii și dreptății pe acest pământ, nu prin semne și minuni, ci prin judecată, așa cum a profețit profetul Isaia: „Căci când judecățile Tale vor veni peste pământ, locuitorii lumii vor învăța dreptatea” (Isaia 26:9). Aceasta este o viziune complet diferită asupra viitorului față de cea a ocultiștilor.

Ghicirea viitorului și magia

Până acum, am încercat să demonstrez, în relatarea mea despre această evoluție istorică, cu ce avem de-a face, iar acum aș dori să detaliez câteva puncte în special. Divinația apare în două forme principale: în primul rând, ca interpretarea semnelor, ca în astrologie și chiromanție; în al doilea rând, ca un nivel modificat de conștiință. Radiestezia este, de asemenea, o formă a acestei divinații prin anumite abilități oculte. Am auzit de la mai mulți creștini care erau tulburați de faptul că posedau astfel de daruri, iar mulți dintre ei, care își doresc cu adevărat să trăiască cu Domnul, nu vor să folosească aceste „daruri” pentru că simt clar că sunt daruri din tărâmul întunericului. Necredincioșii, desigur, nu observă acest întuneric pentru că, la urma urmei, se află sub puterea satanică.

A doua formă principală de divinație apare, așadar, datorită unui nivel alterat de conștiință, așa cum găsim, de exemplu, la clarvăzătorii cristalini. Și aici există, desigur, multe forme, iar o formă importantă este spiritismul, care, așa cum citim în Deuteronom 18, este o urâciune pentru Dumnezeu. Spiritismul ca mișcare a apărut în secolul trecut și astăzi se estimează că are patru sute de milioane de adepți într-o mare varietate de religii. Acesta este un număr enorm de oameni. În spiritism, oamenii îi întreabă pe morți, așa cum cred ei. În realitate, în spatele acestor mediumi se află puteri demonice; sunt foarte buni la a se da în vânt și pot oferi, de asemenea, informații foarte precise despre decedați. În acest fel, oamenii sunt înșelați masiv și cad sub influența demonică. Este imposibil să participi la astfel de ședințe de spiritism fără a fi supus influenței demonice. Acest lucru devine clar din nou și din nou în îngrijirea pastorală. În astfel de ședințe de spiritism, se găsesc aceleași fenomene ca la sfinții catolici și la călugării din Tibet care au început să leviteze. Se spune că celebrul medium Daniel D. Home a plutit pe o fereastră deschisă de la etajul al treilea și a reintrat prin fereastra alăturată. Acestea sunt întotdeauna aceleași fenomene. De aceea este atât de ciudat că oamenii nu recunosc forța la lucru. Satana folosește pur și simplu forme ușor diferite pentru a înșela oamenii în moduri diferite.

Întâlnim această influență demonică chiar înainte de Evul Mediu, sau chiar mai devreme, în cadrul Bisericii Catolice. Doresc să subliniez din nou că sunt convins că există creștini născuți din nou în Biserica Catolică. Acest lucru este fără îndoială. Dar în istoria acestei Biserici, în afară de sfinții mistici, există atât de multe fenomene oculte încât nu ar trebui să ne surprindă dacă cei care vin la credință din catolicism poartă adesea încă mult întuneric în ei, de care trebuie eliberați. Unul dintre motivele pentru aceasta este că s-au rugat sfinților, iar în spatele acestor sfinți se află puteri demonice care, ajutând oamenii, câștigă drepturi asupra lor.

Multe fenomene pot fi atribuite prezenței unor puteri demonice în spatele acestor sfinți catolici, cum ar fi aparițiile mariane (care nu sunt altceva decât viziuni spiritiste) și materializările. Luați în considerare și pe Therese Neumann, care în fiecare Vinere Mare își etala rănile Domnului pe trup și sângera abundent din coastă, mâini și picioare. Acestea sunt lucruri teribile pe care ezit să le menționez. Mii de oameni care treceau pe lângă ea în fiecare Vinere Mare erau cufundați în întuneric, profund impresionați de astfel de semne și minuni.

vrăjitorie

Un alt domeniu extins este magia. Magia neagră este o vrăjitorie care poate ucide sau răni pe alții. Este probabil un pericol mai mic pentru creștini decât așa-numita magie albă. Aceasta este magia folosită pentru a vindeca oamenii. Șamanii antici din Siberia și America de Nord o folosesc de secole. O găsim și în Africa, în așa-numitele țări primitive, uneori în legătură cu idolatria. Dar chiar și în Occident, metodele de vindecare ale magiei albe devin din ce în ce mai populare; gândiți-vă doar la „magneți” (magnetismul), care au devenit cunoscuți încă din secolul trecut și dintre care, spre regretul meu, există destul de mulți și în Elveția. Câți creștini sunt – este rușinos să spun asta – care au apelat la astfel de magneți pentru a primi vindecare? Mulți au crezut că este complet inofensiv, dar au trebuit să plătească un preț mare pentru vindecarea lor, și anume prin acordarea de drepturi asupra lor puterilor demonice și prin urmare prin predarea lor.

Acolo unde creștinismul este abandonat în epoca noastră post-creștină, observăm, în primul rând, o deplasare spațială spre Est și, în al doilea rând, o deplasare temporală spre trecut. Ce disperare trebuie să-i fi cuprins pe cei care se întorc la vechile religii păgâne practicate în Occident înainte de creștinism! De exemplu, idolatria celtică a fost reintrodusă la Stonehenge, în Anglia. Această religie a persistat întotdeauna sub suprafață în mișcarea vrăjitoriei, chiar dacă s-au răspândit multe minciuni despre această mișcare și adesea oameni nevinovați au fost uciși. Cu toate acestea, au existat întotdeauna vrăjitoare adevărate, iar această mișcare cunoaște în prezent o renaștere, în special în țările vorbitoare de limbă engleză. Astfel, în termeni de timp, există o revenire la practicile idolatre care predominau odinioară în Occident.

Ocultismul carismatic

Dar cel mai rău lucru, și acesta este probabil cel mai mare truc al diavolului, este că a reușit să construiască o fortăreață în inima creștinismului evanghelic. Ar fi trebuit să știm acest lucru din Biblie. Citim în Noul Testament că au existat semne și minuni la începutul erei creștine. Acestea au fost semne și minuni ale apostolilor, așa cum citim clar în 2 Corinteni 12:12:

„Semnele acestui apostol s-au făcut printre voi cu multă răbdare, cu semne, minuni și puteri puternice.” Și găsim acest lucru confirmat în Marcu 16:17-18:

„Și aceste semne vor însoți pe cei ce cred: În Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua șerpi cu mâinile; când vor bea otravă de moarte, nu le va fi niciun rău; își vor pune mâinile peste bolnavi și se vor vindeca.”

A fost, așadar, o promisiune pentru apostoli și pentru cei care aveau să ajungă la credință prin ei. Din Evrei 2 știm, de asemenea, că Domnul Isus a confirmat lucrarea apostolilor prin aceste semne, „Dumnezeu mărturisind despre mine cu semne și minuni și felurite puteri și daruri ale Duhului Sfânt, după voia Lui” (v. 4). Semnele și minunile erau, așadar, caracteristice epocii apostolice.

Cu toate acestea, Noul Testament menționează din nou semne și minuni în 2 Tesaloniceni 2:9-10, de data aceasta pentru vremurile din urmă, sfârșitul erei creștine. Acolo, apostolul Pavel vorbește despre o mare apostazie care are loc în ultimele zile în cadrul creștinismului, condusă de Anticrist, care avea să înșele mulți creștini prin putere, semne și minuni ale minciunilor.

Găsim aceleași expresii din nou aici: semne și minuni. Acestea sunt fenomene similare cu cele de la începutul erei creștine, dar acum (conform 2 Tesaloniceni 2) provenind din surse demonice. Am avea motive să fim uimiți dacă nu am găsi această mișcare uriașă, însoțită de aceste semne și minuni de la sursa lui Satan, în mijlocul creștinismului biblic.

Această mișcare din Occident poate fi împărțită în două faze. Prima fază a început la începutul acestui secol odată cu mișcarea penticostală, care a dus la formarea multor congregații penticostale în afara bisericilor consacrate. Mult mai semnificativă, însă, este a doua fază, declanșată în anii 1960 de un anume Bennett, după ce a primit așa-numitul „botez cu Duhul Sfânt”.

Însăși descrierea acestui botez clarifică forțele aflate la lucru. La întoarcerea acasă după ce a primit acest presupus „botez cu Duhul Sfânt”, el a atins clanța ușii de la intrare și descrie cum aceasta a provocat imediat un curent electric care a străbătut întreaga casă, trezindu-și soția. Desigur, acest lucru nu are nicio legătură cu semnele de la începutul creștinismului.

Acestea sunt exact aceleași forțe pe care le găsim în spiritism și ocultism. Astfel de fenomene sunt bine cunoscute; nu au absolut nicio legătură cu Noul Testament. Și oameni precum Bennett au fost marii lideri ai acestei așa-numite mișcări carismatice. Sunt convins că mulți creștini născuți din nou sunt, de asemenea, implicați, dar majoritatea au fost induși în eroare. Nu ne ridicăm vocile împotriva acestor oameni, ci împotriva învățăturilor lor false; trebuie să facem întotdeauna o distincție clară între cele două.

Când această mișcare a ajuns și în Biserica Romano-Catolică, parțial prin cărțile lui David Wilkerson și eforturile lui David du Plessis, Evanghelia nu a mai jucat un rol semnificativ. Mii de catolici au primit acest așa-numit „botez cu Duhul Sfânt” fără să fi auzit nimic despre Evanghelie sau despre sângele Domnului Isus Hristos, fără să se fi pocăit de păcatele lor și fără să se fi născut din nou. Prin „botez cu Duhul Sfânt”, au început să vorbească în limbi și și-au pierdut controlul.

Au apărut mișcări extatice puternice. Mișcarea ecumenică este, într-un fel, depășită. A fost o mișcare în care instituțiile au căutat să se unească și s-au străduit să-și armonizeze crezurile. Acel timp a trecut. Oamenii nu mai sunt interesați de crezuri. Oricum se găsesc unii pe alții în afara Bisericii. David du Plessis, cunoscut anterior ca scriitor protestant, spune acum că nu mai știe dacă este protestant sau catolic. Pentru oamenii care au primit „botezul cu Duhul Sfânt”, nu face nicio diferență. Ei provin din tot felul de confesiuni și se găsesc unii pe alții prin semne și minuni. Sunt atât de impresionați de ele și experimentează o părtășie spirituală unii cu alții, încât nu vor să mai știe nimic altceva.

Cred că aceasta este, în special, pregătirea pentru puternica religie mondială a Anticristului. Anticristul îi va înșela atât pe creștini, cât și pe evrei prin aceste semne și minuni magice (Apocalipsa 13:13-14; 1 Ioan 2:22) și am impresia că va mobiliza și forțele oculte din cadrul Islamului, astfel încât să ia naștere o religie mondială cu adevărat masivă.

Cunoscutul predicator penticostal William Branham a fost caracterizat de numeroase astfel de fenomene oculte. El a fost fotografiat în timpul unei predici cu o aureolă în jurul capului. Astfel de „aureole” ne sunt deja familiare de la sfinții catolici. El însuși considera această „aureolă” un semn minunat al chemării sale divine. În realitate, este un fenomen ocult cunoscut din alte mișcări oculte și nu ar trebui să ne surprindă apariția sa la oameni precum Branham.

Consecințele activității oculte

Observațiile pastorale întăresc faptul că practicile oculte dăunează grav credinței creștine. Credința în Buddha, Mahomed sau orice altă figură istorică nu este afectată de practicile oculte. Acest lucru dezvăluie, de asemenea, motive subiacente. Ocultismul imunizează împotriva pneuma, adică diminuează rezistența cuiva la eficacitatea Duhului Sfânt. Acest lucru nu trebuie înțeles greșit. Nu dăunează vieții religioase în general; dimpotrivă, ocultismul în sine este în mare măsură o mișcare „religioasă”. Simplu spus, diavolul nu ne ia „religiozitatea”, ci vrea să ne împiedice să devenim ucenici ai lui Isus cu orice preț. Ucenicia lui Isus și renașterea prin Duhul Sfânt sunt ceva complet diferit de religiozitate.

Observarea ulterioară a îngrijirii pastorale arată că, într-un număr imens de cazuri, tulburările mintale se dezvoltă ca urmare a activităților oculte.

Susținem pe tot parcursul lucrării că ocultismul, atât în formele sale științifice, cât și în cele primitive, este supus judecății lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a dat în mâna lui. Acesta este motivul suprem pentru care atât de multe vătămări grave trupești și sufletești apar în numeroasele forme de activitate ocultă. Aceste consecințe vor fi acum rezumate pe scurt. Se subliniază în mod expres că această compilație de consecințe indică doar frecvența. Nu reprezintă o simplă cauzalitate. Următoarele sunt frecvent observate la persoanele implicate în ocultism:

În termeni religioși, tipul ateu manifestă rezistență la tot ceea ce este divin, încăpățânare, îndoială, blasfemie și incapacitatea de a crede și de a se ruga.

Tipul „evlavios” manifestă auto-neprihănire, mândrie spirituală, fariseism, ipocrizie și insensibilitate față de lucrarea Duhului Sfânt.

În ceea ce privește caracterul , se întâlnesc pasiuni anormale, tendință spre dependențe, lipsă de reținere (nicotină, alcool, încălcări sexuale), irascibilitate, lăcomie, bârfe, egoism, blestemare etc.

Din perspectivă medicală, familiile cu un istoric de practici oculte prezintă o creștere remarcabilă a tulburărilor nervoase, simptomelor psihopatice și isterice, dansului Sfântului Vitus, paraliziei, epilepsiei, malformațiilor congenitale, surdomutismului, psihozelor mediumice, predispoziției la boli mentale și emoționale etc.

Eliberarea de poverile oculte

Eliberarea de sub vraja ocultismului este posibilă doar prin Hristos. Niciun ajutor medical sau psihologic nu poate face dreptate naturii spirituale a acestui fenomen. Prin actul lui Hristos pe cruce și în dimineața de Paște, grija pastorală pentru cei împovărați de ocultism este o grija pastorală victorioasă, fără frică. Satana și toți slujitorii lui sunt o armată învinsă. Toate puterile oculte sunt dezlănțuite de Isus. Acesta este cântecul triumfal al Noului Testament:

„Hristos a dezarmat complet pe domnitori și pe stăpâniri, făcându-le de spectacol și biruind asupra lor” (Coloseni 2:15). Ceea ce cânta biserica Vechiului Testament: „Dreapta Domnului este biruitoare” (Psalmul 118:15), s-a împlinit în Hristos. Apostolul Pavel se bucură: „Slavă lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 15:57). Răscumpărarea și victoria lui Isus reprezintă temelia unei îngrijiri pastorale pline de speranță și a unui ajutor pentru cei aflați sub blesteme oculte. Mai exact, în această consiliere pastorală trebuie luate în considerare următoarele puncte:

Primul pas este nașterea din nou, o credință adevărată în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu L-a trimis în această lume să poarte păcatele celor care vor crede în El. Mărturisirea păcatelor și acceptarea Domnului Isus ca Mântuitor sunt, așadar, primii pași. Oricine a făcut acest prim pas își va încredința apoi complet viața Lui și va trăi o viață dedicată Lui. Fără această condiție prealabilă, nu există eliberare și nu veți vedea niciodată adevăratele probleme oculte.

În al doilea rând, este absolut esențial să ducem o viață sfințită, personală, de credință. Altfel, diavolul va avea încontinuu noi pretenții asupra noastră. Prin instrucțiuni din Scriptură cu privire la aceste aspecte sau cu ajutorul unui consilier spiritual, veți vedea ce pretenții a putut câștiga diavolul asupra voastră în trecut prin conexiuni spiritiste și oculte, fie în legătură cu mișcarea carismatică, prin duhuri în limbi sau orice altceva.

Din grija pastorală, știm cât de extrem de dificil este adesea pentru oameni să fie eliberați de aceste duhuri în limbi odată ce au ajuns sub influența lor prin punerea mâinilor. Prin urmare, cineva poate fi eliberat de ele doar fiind iluminat cu privire la ele prin Scriptură și dorind cu adevărat să fie liber. Trebuie să ajungem să mărturisim personal înaintea lui Dumnezeu păcatele comise în acest sens în trecut. Fiecare legătură cu ocultismul, inclusiv practicile oculte de vindecare, trebuie recunoscută ca păcat cu o smerenie sinceră. Satan își va folosi toată puterea pentru a împiedica oamenii să se smerească în fața unor astfel de conexiuni prin rugăciune și post.

Însă numai cei care zdrobesc astfel de pretenții ale vrăjmașului, le renunță în mod clar și doresc să se predea complet Domnului Isus Hristos și să se consacre Lui pot fi eliberați. Pentru astfel de oameni există speranță și, de asemenea, ajutorul consilierilor biblici, deoarece și oamenii care au fost adânc închiși în acest întuneric au nevoie de îngrijire pastorală. – Cunoscutul pastor, Dr. Kurt Koch, și-a exprimat experiențele în acest sens astfel:

a) Cine vrea să fie liber trebuie să se predea complet lui Isus. Nu există termeni de mijloc sau jumătăți de măsură aici. Nu poți sluji la doi stăpâni.

b) În aproape toate cazurile, devine clar că persoana împovărată nu poate trece peste acest lucru fără o mărturisire generală. Mărturisirea este altfel o chestiune voluntară în Noul Testament. Cu toate acestea, în peste o mie de cazuri oculte, nu am văzut încă pe cineva eliberat fără o sesiune temeinică de consiliere pastorală. Iacov trebuie să fi avut propriile experiențe, deoarece a sfătuit: „Mărturisiți-vă unii altora păcatele!” (Iacov 5:16).

c) Există cazuri speciale dificile în care este necesară o rugăciune de renunțare. Practica ocultă este întotdeauna, adesea inconștient, un contract cu întunericul. Acest contract este reziliat în prezența consilierului spiritual, care acționează ca martor, prin rugăciunea de renunțare. Această reziliere este un eveniment singular. Nu se repetă. Această renunțare poate fi exprimată, de exemplu, prin cuvintele: „În numele lui Isus Hristos, mă lepăd de tine, Satan, și mă încredințez lui Isus ca Domn al meu.” – Formularea exactă nu este, desigur, importantă. Nu există formule magice în consilierea spirituală.

d) În anumite circumstanțe, pastorul poate emite porunci și în numele lui Isus. Cu toate acestea, o expertiză considerabilă și darul discernământului sunt de obicei necesare pentru a se asigura că nu se face nicio rău prin astfel de porunci. Ar fi greșit să se dea porunci cuiva care suferă de o boală mintală sau emoțională, adică într-o situație medicală. În astfel de cazuri, în îngrijirea pastorală se pot face erori dezastruoase. Este mai bine să dai dovadă de multă reținere decât să dai porunci în situații neclare. Oricine dă o poruncă trebuie să fie un discipol al lui Isus și să se pună în mod conștient sub protecția sa în credință. Altfel, poate trece prin încercări severe. În general, rugăciunile care implică punerea mâinilor nu sunt oferite celor împovărați de ocultism. Isus și-a pus mâinile doar peste bolnavi; a dat porunci celor posedați.

e) Persoana eliberată trebuie să folosească cu sârguință mijloacele harului: Cuvântul lui Dumnezeu, părtășia cu credincioșii, frângerea pâinii și rugăciunea (Faptele Apostolilor 2:42). Dacă ispitele revin după îngrijirea pastorală, persoana eliberată trebuie să se pună sub protecția sângelui lui Isus zilnic și în fiecare oră. Acesta nu este misticism sentimental al sângelui, ci realitate biblică. Nicio luptă împotriva întunericului nu poate fi dusă cu sentimentalism. Dacă ispitele nu se potolesc, atunci persoana eliberată poate chiar să poruncească în numele lui Isus. A porunci oamenilor lumești este complet inutil și potențial chiar periculos, așa cum arată Faptele Apostolilor 19:13. A porunci creștinilor cărora le lipsește devotamentul față de Isus nu are nicio putere. Întrucât duhurile și puterile expulzate se întorc cu drag la vechile lor locuințe (Luca 11:24-26), persoana eliberată trebuie să fie vigilentă. Armura spirituală (Efeseni 6:10-18) este necesară pentru apărare. Cea mai importantă armă este scutul credinței și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

f) Există cazuri dificile în care îngrijirea pastorală nu duce imediat la eliberarea completă. În astfel de cazuri, există două posibilități pentru asistență specială. De obicei, trebuie format un mic grup de rugăciune de doi sau trei credincioși, care se întâlnesc cel puțin de două ori pe săptămână pentru rugăciune și mijlocire. Persoana care se confruntă cu suferința este inclusă în acest grup. Rugăciunea de mijlocire continuă până când are loc eliberarea. Un mic grup de rugăciune are o autoritate spirituală mai mare decât un pastor individual. Li se aplică promisiunea: „Dacă doi dintre voi se vor înțelege pe pământ pentru un lucru pe care îl vor cere, vi se va da de către Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19).

g) Trebuie menționat că și în cazurile de simptome psihiatrice trebuie consultat un specialist. Asistentul pastoral nu trebuie să devină un șarlatan psihiatric.

Această descriere a pericolelor ocultismului ar trebui să se încheie cu vestea bună: Evanghelia este marea veste a victoriei celei mai reușite bătălii din istoria lumii.

Crucea de pe Golgota este marele monument al victoriei și al eliberării de toate puterile întunericului. Oricine vine la cruce se împărtășește din această victorie a lui Iisus Hristos.

Dr. Willem J. Ouweneel este olandez, născut în 1944. A studiat biologia la Universitatea din Utrecht și a obținut doctoratul în 1970 cu o disertație în domeniul biologiei dezvoltării și geneticii. Până la sfârșitul anului 1976, a fost angajat de Academia Regală Olandeză de Arte și Științe în scopuri de cercetare. Autorul s-a ocupat, de asemenea, de studiul Bibliei. Prelegerile sale științifice și biblice, precum și publicațiile sale în ambele domenii, l-au făcut cunoscut atât în Olanda, cât și în străinătate. A publicat 20 de lucrări despre descoperirile sale științifice. Principalele sale subiecte includ teoria evoluției, ocultismul și apologetica. Dr. Ouweneel predă filosofie la Universitatea Protestantă de Științe Aplicate din Amersfoort și este redactor-șef al revistei „Bijbel en Wetenschap” (Biblia și Știința).

Alte publicații ale Dr. Ouweneel pot fi găsite la info@horst-koch.de

WJO – Declinul Occidentului creștin

Alte articole pe tema ocultismului:

Îngrijire pastorală și ocultism – Dr. Kurt E. Koch
Ocultul – Dr. Helge Stadelmann
Ocultism carismatic – Rev. Dave Hunt
Superstiție – Dr. Kurt E. Koch
Divinație – Dr. K.E. Koch
Magie – K.E. Koch
Spiritism – K.E. Koch
Împotriva Cărților a șasea/a șaptea ale lui Moise – K.E. Koch
Magie – Pastorul Richard Kriese
Spiritism – Richard Kriese

https://horst-koch.de/okkultismus/

///////////////////////////////////////

Reiki: terapie sau ocultism?

Sursa: https://marturieathonita.ro/reiki-terapie-sau-ocultism/

Noțiunea de terapie

V-ați gândit vreodată cât de alterați sunt termenii pe care îi folosim astăzi? Cât s-au îndepărtat cuvintele de conținutul lor inițial? Cum a ajuns cuvântul ”terapie” să însemne orice altceva în afară de actul medical valabil și științific?

Orice practică îndoielnică, orice metodă absurdă și periculoasă este numită azi ”terapie”. Cercetătorii Noii Epoci, desigur, au semnalat de mult timp că ”terapia” se află în centrul viziunii Noii Epoci, a cărei dogmă fundamentală este că ”putem să ne vindecăm pe noi înșine, pe ceilalți, omenirea și planeta noastră”. Oamenilor Noii Epoci le place să se numească pe ei înșiși ”terapeuți”, ”iluminați”, ”existențe binecuvântate”, ”lucrători ai luminii”. ”Sunt una cu lumina. Sunt plin de lumină. Sunt luminat de lumină. Sunt lumina lumii”[1]. Oameni care trăiesc experiențe subiective, înșelătoare, realizează foarte multe pseudo-terapii, proclamând cu orgoliu că se află în sinergie ”cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu îngerii, cu Puterea Supremă, cu Universul, cu Energia etc. pentru binele întregii umanități”. Oameni care se mișcă foarte repede prin intermediul anumitor rețele organizate, pentru a atrage mulțimi de oameni, adesea acoliți-victime neinformate.

”Terapiile energetice”

O mare parte a terapiilor Noii Epoci, care se află azi în mare expansiune, fac parte din categoria așa-numitelor ”terapii energetice”. Aceste ”terapii” au ca centru energia, nu însă energia pe care o recunoaște fizica, chimia, biologia, ci o energie ipotetică sau metafizică, care nu se detectează științific și care nu are nici o legătură cu mecanica, cu electricitatea sau cu nucleii atomilor[2]. Este vorba de o energie new-age-istă, aflată în afara oricărui control, studiu sau măsurare științifice, care este sesizată doar de ”terapeuți cu capacități speciale de a debloca, de a armoniza, unifica, coordona, alinia, echilibra și canaliza”[3] această ”energie” și astfel de a ”vindeca”. În cuvinte simple, fiecare boală este considerată rezultatul perturbării acestei ”energii universale și vitale”[4] și terapiile energetice se presupune că:

măresc energia disponibilă pentru a fi folosită în terapie,

facilitează cursul normal al energiei în tot câmpul energetic prin îndepărtarea ”blocărilor”,

schimbă cantitatea sau/și calitatea energiei,

creează o mai mare simetrie și echilibru în câmpul energetic sau/și

restructurează câmpul energetic[5].

Orientativ menționăm unele din ”terapiile energetice” foarte răspândite azi în Grecia: homeopatia cu medicamentele ei ”energetice”[6], diferitele terapii bioenergetice, acupunctură și acupresură[7], siatsu, tsi-kung, tzorei[8], reflexologia, diferite terapii ale aurei, Aura-Soma, terapia craniosacrală[9], ayurveda, terapiile cu esențe de flori, terapia prin remediile florale Bach – ingredientele și modul de acțiune ”se explică” doar prin intermediul metodelor ”energetice”, precum fotografierea Kirlian – cromoterapie, cristaloterapie, terapia de la distanță, aromoterapia, polaritate, terapia sau contrabalansarea chakrelor[10]*, atingerea terapeutică, terapia prin prana și alte metode asemănătoare[11].

Reiki: terapie sau ocultism?

”Reiki, atingerea care vindecă”, ”Lumina, Energia și Dragostea din Univers acum direct în mâna voastră! Trăiți-vă propriile posibilități de folosire a energiei cosmice și extindeți-vă capacitățile în domeniul perfecționării și al dăruirii către semenii voștri”. Cu aceste cuvinte ne cheamă să învățăm reiki două dintre foarte numeroasele broșuri publicitare pe această temă. Reiki este un termen de proveniență japoneză și înseamnă ”energie universală, vitală”, ”energie vitală direcționată spiritual” sau ”putere divină” (“God-Power”). Se afirmă că ”reiki este o holistică extrem de veche, o metodă energetică de terapie, o tehnică naturală, simplă și sigură de transmitere a energiei vitale, universale printr-o simplă atingere a mâinilor”. ”Este o terapie alternativă, holistă pentru trupul, mintea și spiritul omului”. ”Este un sistem holist de terapie care atinge toate nivelele de existență… pe care le abordează în același timp și astfel le echilibrează… Este energia cosmică «inteligentă» care conduce spiritul la experiența totalității, [aduce] armonia în suflet, terapia în trup… Eliberează întregul potențial al capacităților, particularităților și harismelor noastre… Dezintoxifică, curățește, armonizează”. ”Trezește forțele autoterapeutice ale individului, micșorează sau elimină durerea, oferă o profundă relaxare”, ”ne ajută să ne iubim sinele”… [12]. În general, se afirmă că vindecă toate bolile sufletești și trupești, ”vindecă chiar și gândurile și sentimentele noastre”, ”nici o boală nu se împotrivește metodei reiki”[13] în afară de cazul în care bolnavul – se spune – se împotrivește terapiei[14] sau boala trebuie să rămână din ”motive karmice”[15]!

În altă parte citim că ”reiki este o cale spirituală”[16], ”este o metodă de autorealizare”. Și că ”prin ajutorul puterii reiki dobândim posibilitatea de a uni cerul cu pământul; ”este o terapie originală, care se bazează pe puterea spirituală a universului, că nu se poate compara cu nici o altă cale spirituală din lume”[17]! Este vorba – spun ei – de ”o artă terapeutică sfântă”[18], de o ”știință sacră” pe care o poate exercita ”oricine este stăpânit de dorința de a vindeca și de a se vindeca”, după ce, desigur, mai întâi ”se armonizează cu Izvorul Universal al Energiei”[19] și devine ”canal prin care curge energia vitală universală”.

Reiki-ul tradițional este cunoscut și ca ”Reiki Usui” sau ”Sistemul Usui de terapie naturală”[20], pentru că se consideră că a fost redescoperit la începuturile secolului al XX-lea de către budistul Mikai Usui pe durata unei ”experiențe de iluminare”, după o perioadă de post și meditație în Muntele Kurama – munte sfânt pentru budiști[21]. Multe dintre informațiile care au circulat și se difuzează despre Usui și mișcarea sa sunt pline de exagerări și inexactități istorice. De exemplu, Usui, cunoscut ca «Dr Mikao Usui», nu era medic[22], nu a fost niciodată decan al unei facultăți, nu a fost nici măcar student. Și, contrar, iarăși, celor scrise în diferitele sale biografii, nu era creștin și nu avea nici o legătură cu creștinismul. Părțile aparent creștine ale reiki-ului s-au adăugat ulterior, în America, ca reiki să fie mai ușor acceptat în țările creștine”[23]. Anumite surse chiar menționează că inspiratorul metodei reiki făcea parte dintr-o grupare ocultă care se ocupa cu parapsihologia și spiritismul[24].

Calea spirituală reiki se ”sprijină pe genealogie”[25], are o ”linie inițiatică”. Se spune că Usui a transmis reiki multora și „l-a uns pe Tsuziro Hagiasi, ofițer al flotei japoneze de război, ca mare învățător reiki… A fost cel care a adus reiki-ul din Japonia în Statele Unite”[26] inițiind-o pe H. Takata, care la rândul ei a uns-o succesoare pe nepoata sa, Fillis Furumoto[27], și astfel reiki s-a răspândit în Apus. Astăzi, reiki a evoluat în foarte multe tipuri: reiki angelic, karuna reiki, komio reiki, reiki tibetan, reiki zen, reiki Kuntalini, SKHM (sekem-seisim), reiki laitarian, merkaba, saballa, terapia ridicării, reiki aur, karsa-tei, am-la, reiki ADN, reiki cristalic, reiki al Sinelui Superior, reiki al delfinilor, reiki Kabala, dream-reiki, merlight-reiki, reiki psihoterapeutic etc., care coexistă cu o mulțime de sisteme energetice, precum SRT (terapia răspunsului spiritual), terapia conștiinței holistice, EMF (echilibrarea câmplului electromagnetic), Aura-Soma, psihologie energetică, reprezentare sistemică, reconnection etc.

Inițierile

Reiki, ca și multe alte terapii energetice, presupune anumite ”sincronizări”[28]. ”Sincronizările” care au loc pe durata inițierilor ”au ca scop să îl facă receptiv pe cel ce învață la energiile terapeutice, să mărească sincronizarea cu «mintea cosmică» și să intensifice receptivitatea”[29]. ”Ceea ce face pe cineva să transmită reiki sunt inițierile. Acestea sunt miezul unei clase reiki”[30]. Prin inițierile pe care le face un învățător inițiat (master), omul ”devine un canal prin care curge energia vitală a universului”[31]. ”În reiki nu învățăm pe cale intelectuală. În reiki «devenim». Devenim reiki prin intermediul inițierilor”[32].

La primul grad au loc patru inițieri ale discipolului ”pentru a se conecta la sursa reiki”, ”pentru a i se deschide canalele terapeutice esoterice și a deveni un receptor al reiki”[33]. Cei care au cunoștințe despre ocultism sau au discernământ de la Duhul Sfânt înțeleg cu ușurință că acest lucru nu este altceva decât deschiderea către energia demonică și conectarea cu o sursă demonică. Într-adevăr, pe durata inițierii unii ”văd reiki-ul ca culoare… Alții aud sunete sau văd diferite imagini”[34]. Alții au simțit o ”energie neagră”[35] etc. ”Încă de la prima inițiere simți că reiki începe să curgă înăuntrul tău”[36]. A patra inițiere se pecetluiește, așa încât reiki să rămână pentru totdeauna cu tine[37]. În al doilea rând, discipolii învață anumite teorii fundamentale, locurile unde trebuie să pună mâna și anumite tehnici oculte de bază. Cele 21 de zile de după inițiere sunt considerate ”sacre” și noul inițiat primește îndrumări despre cum să aprofundeze inițierile. Pentru că, desigur, ”nu modificați sistemul ca să-l faceți să vi se potrivească. Ci vă schimbați voi înșivă, ca să vă potriviți sistemului”[38].

Destui, mai târziu, trec și la gradul al II-lea, care conține alte trei inițieri și trei ”simboluri mistice sacre”: Simbolul Puterii, Simbolul Terapiei Afective și Noetice și Simbolul Terapiei de la distanță”[39].

Acum se deschid mai mult și direcționează ”energia” către stări și către persoane absente. De obicei, la al II-lea grad, încep să conștientizeze existența spiritelor călăuzitoare ”care participă la fiecare terapie reiki”[40]. La al II-lea grad ”învață despre spirite călăuzitoare și despre felul cum comunică cu acestea și cum le folosesc în terapiile lor”[41]. Anumite centre, precum ”Centrul Internațional de Instruire în Reiki”[42] predă cât se poate de clar că ”îngeri, entități ale luminii și spirite călăuzitoare în reiki (Reiki spirit guides) vă stau la dispoziție ca să vă ajute… Cu cât vă deschideți mai mult naturii reale a reiki, cu atât vă pot ajuta mai mult spiritele călăuzitoare ale reiki… Vă pot ajuta să dezvoltați practica dumneavoastră, direcționând clienții către dumneavoastră și ajutând în terapie”[43]. Unii maeștri numesc reiki-ul o formă de channeling[44] și descriu cum îi conduc spiritele în timpul când fac ”terapii” reiki. Și cum îi pun în legătură cu diferite tipuri de ”energii terapeutice”[45]. Însă ”problema este că spiritele channeling-ului despre care afirmă că sunt entități pline de lumină, înțelepciune, trimise de Dumnezeu, sunt spirite mincinoase, pe care Scriptura le recunoaște drept demoni”[46].

În continuare, pentru unii urmează și gradul al treilea, gradul de maestru și învățător. Deținătorii acestuia îi pot iniția pe alții. Aici lucrurile avansează foarte mult, dat fiind că acest grad cuprinde o inițiere în plus, și al patrulea simbol, Simbolul maestrului care ”ne pune în legătură cu Sinele esoteric și superior, cu Sinele nostru divin, și ne unește cu izvorul reiki”[47]. Simbolul maestrului funcționează în mod clar la nivelul spiritelor. La al treilea grad, învățătorii ”atribuie spiritelor controlul deplin al terapiilor, care sunt călăuzele lor”[48], care ”direcționează tot ce se petrece [în lume]”[49].

Modul de ”terapie”

”Terapeutul” îl pune pe bolnav să se întindă, spunându-i să închidă ochii. Nu trebuie să își scoată hainele, pentru că ”reiki trece prin orice”[50]. Ceasul însă trebuie scos, ”pentru că bateria emite vibrații care pot perturba vibrațiile reiki”[51]! ”Terapeutul” începe să dialogheze folosind ”meditația Gassho”, o tehnică japoneză tradițională pe care o învăța Usui. În continuare aplică tehnica ”reitzi” prin care ”se corelează (comunică) cu sursa energetică cosmică” și se numește ”puterea reiki”, al cărei ”instrument” devine. După care începe ”terapia” încercând prin intermediul tehnicilor ”de purificare a spiritului” să rămână în starea de meditație[52].

”Terapia” sau ”sesiunea individuală”, care durează în jur de 45-90 de minute, are loc prin ”atacul mâinilor” ”terapeutului” în anumite locuri ale trupului. ”Mâinile sunt poziționate în 12 sau mai multe poziții care corespund chakrelor principale ale trupului”[53]. Chakrele sunt presupuse centre de energie spirituală ale trupului, potrivit religiilor orientale. Ipoteza metafizică este următoarea: ”cele 7 chakre concentrează energia eterică (subtle), o transformă și o furnizează organelor și părților corespunzătoare ale trupului. Când sunt folosite tehnicile reiki… este canalizată Energia Vitală Cosmică prin intermediul diferitelor chakre, pentru a se restabili armonia în funcționarea chakrelor”[54], lucru care este considerat echivalent cu sănătatea. În acest demers, ”terapeutul” vede noetic, zugrăvește sau poziționează în locurile suferinde simboluri energizate care i-au fost date pe parcursul inițierilor sale[55]. De obicei rămâne 3-5 minute în fiecare punct, în afară de cazul când ”este îndrumat în mod diferit”. ”Reiki este o energie foarte înțeleaptă. Se canalizează într-acolo unde este nevoie de ea”[56]. Și astfel, prin intermediul ”atacului mâinilor” și al ”terapiei chakrelor”, se vindecă, chipurile, toate afecțiunile trupești și sufletești, are loc autoterapia, sunt vindecați oameni în absență, animale, plante, lucruri, situații, trecutul, se încarcă baterii, este curățat calculatorul de viruși etc.[57] Și ”sesiunea” se încheie după ce ”terapeutul” îi mulțumește energiei reiki[58].

La sfârșitul terapiei, receptorul (bolnavul) este informat că ”este posibil să se simtă mai rău după primele terapii reiki” și, într-adevăr, bolnavul poate prezenta accese emoționale și alte reacții despre care i se spune că sunt ”reacții autoterapeutice”[59]. Însă din studiile realizate (de psihiatri, psihologi, teologi) și din mărturiile personale ale unor bolnavi se poate trage concluzia că este vorba de probleme psihologice sau/și emoționale corespunzătoare celor care rezultă din practicarea meditației[60].

Reiki: terapie sau ocultism?

Reiki-ul a pătruns în Grecia în ultimii 25 de ani. În 1994 nu exista nici o carte despre reiki în limba greacă, în schimb astăzi circulă la scară largă cel puțin 20 de cărți pe această temă. Una dintre acestea se adresează copiilor și într-un mod foarte atrăgător îi inițiază pe copii în reiki și tehnicile sale. Îi îndeamnă pe copii să găsească un învățător pentru ”a vă iniția în primul grad și a vă arăta modul cum să folosiți reiki-ul”[61]. Cartea aceasta a venit – se spune – ”pentru a acoperi nevoia tinerilor cu interese spirituale din noua generație – care au fost numiți indigo, cristalini, curcubeu ceresc sau copii ai noului veac – de a avea propriile lor cărți”[62]. Prin paginile vesele, în culori, ale cărții, copiii sunt învățați cum să transmită energie reiki și învață că reiki îi ”ajută” să se liniștească, să alunge nervii, să scape de stressul examenelor, să își relaxeze mintea după studiu, să se concentreze, să își aline durerea, să aibă o sănătatea mai bună, să comunice mai bine cu ceilalți, să se simtă mai aproape de îngerul lor protector…[63]. Programele reiki pentru copii, care deja funcționează de mulți ani în străinătate, au venit și în țara noastră. O importantă școală privată din provincia Attica făcea reclamă în urmă cu câțiva ani la programe reiki pentru copii și adolescenți. Maeștri reiki greci au găsit modalități ca prin jocuri, pictură, colaje etc. să facă inițieri reiki și copiilor. Inițierile au loc de obicei de la vârsta de șapte ani. Un alt maestru al reiki-ului angelic, ”consilier terapeutic” Aura-Soma și specialist în channeling, organizează în diferite orașe ale Greciei (în școli, facultăți, asociații culturale etc.) ateliere pentru copii, cu titlul ”Curcubeul: o cheie magică în viața noastră”. Atelierele se adresează copiilor de șase ani, având loc în paralel ateliere corespunzătoare pentru părinți, cadre didactice, terapeuți etc.

În mai 2006 a venit în Atena și învățătorul budist Hiakuten Inamoto, ca să ne învețe sistemul japonez Komio Reiki. Învățătorul budist a declarat cu sinceritate că ”scopul real al reiki este luminarea sau trezirea”[64]. Pe scurt, Grecia s-a umplut în ultimii ani de ”terapeuți” reiki și de practici similare. Unii dintre aceștia funcționează ca învățători independenți, dar cei mai mulți sunt implicați în rețele precum ”Rețeaua de terapeuți și consilieri de autoperfecționare” din care fac parte învățători și terapeuți de terapie alternativă reiki, yoga, ayurveda, aromaterapie, terapie florală, Aura-Soma, acupunctură, Shiatsu, reflexoterapie, homeopatie, iridologie, terapie craniosacrală, arte marțiale, psihoterapii etc. Pentru a se consolida și extinde, sunt susținuți de asociații și federații de terapeuți holiști și sunt recunoscuți juridic în diferite moduri. Un astfel de demers îl face ”Asociația pentru dreptul de alegere a tratamentului terapeutic”. În plus, s-au întemeiat și în țara noastră așa-numitele ”universități deschise”, ”academii” și ”facultăți” de reiki și alte psihoterapii. În același timp, crește numărul ”congreselor, seminariilor, atelierelor” de ”autoperfecționare, autoterapie, de terapia planetei”, vacanțele alternative reiki etc. în diferite insule. Deja de 25-30 de ani au loc în fiecare an în străinătate ”Congrese internaționale de trezire spirituală”, în timp ce în Grecia vara trecută a avut loc ”Al VIII-lea Festival de Trezire Spirituală” organizat de Angels House University, ”o universitate deschisă care a fost înființată de îndrumătorul Învățătorilor Înălțați și al Regatului Angelic” (!) pentru a instrui în domeniul reiki-ului angelic și nu numai, prin seminarii și călătorii inițiatice. În curând va avea loc al VII-lea Festival Panelen Reiki din Atena.

Să subliniem că promovarea reiki se face prin intermediul uniunilor internaționale și a rețelelor care au membri în multe țări ale Europei, Americii și Australiei. Orientativ le menționăm pe următoarele, dintre care unele au și membri ”terapeuți” greci: Rețeaua reiki (în 26 de țări)[65], Asociația reiki, Uniunea Internațională Americană Reiki (cu mai bine de 10 000 de membri la nivel internațional)[66], Uniunea Internațională Reiki, Uniunea Profesioniștilor Reiki (cu mii de membri în 50 de țări)[67], Uniunea Mondială Reiki, Uniunea Internațională a Terapeuților Naturiști, Uniunea Internațională a indivizilor care fac ”sincronizări”, Rețeaua de Terapie de la distanță și altele. În 2007 s-a înființat și Asociația Panelenă Reiki.

Consecințe și pericole

Probabil că urmările cele mai puțin importante sunt cele economice. În reiki nu este valabil cuvântul ”în dar ați luat, în dar dați”. O ”sesiune” reiki costă în jur de 40-80 de euro. Inițierea în primul grad costă 200-300 de euro, inițierea în gradul al doilea 300-500 de euro, în timp ce inițierea în gradul al treilea poate să ajungă și până la 10 000 de euro. Se eliberează deci chitanțe? Și ce spune legea despre terapia de la distanță? Totuși, sfatul unor învățători este ca reiki să se autodefinească ”tehnică de relaxare”, așa încât să se evite problemele juridice[68]. Ce spune legea despre escrocherie? Cum îndrăznesc unii să numească reiki-ul ”medicină energetică” sau ”terapie”? Cum poate fi terapia o metodă care ”nu folosește nici medicamente, nici instrumente”? ”Folosește doar privirea, suflarea, mângâierea, lovituri ușoare și atingerea. Acest lucru vindecă bolile”[69]. Ce urmări vor exista dacă bolnavul crede că reiki vindecă toate câte spune că vindecă, de exemplu ”hemoragii, afecțiuni cardiace, epilepsii, pneumonii, diabet, hepatite, cancere etc.”[70] Întârzierea diagnosticării medicale și a intervenției medicale adesea costă vieți.

Dacă facem abstracție de cazurile de escrocherie, când unii doar declară că practică reiki în timp ce în realitate nu o fac, celelalte ascund serioase pericole duhovnicești. Sunt riscurile teribile ca urmare a deschiderii față de ocultism. Iată ce scrie o fostă terapeută reiki, Marcia Montenegro: ”Inițierea și caracterul mistic sunt dovadă a sistemelor oculte. Credința în invocarea, controlul, îndrumarea sau canalizarea unei energii nevăzute care nu poate fi măsurată sau detectată științific și pentru care nu există nici o dovadă biologică sau de alt tip este o altă marcă clasică a ocultismului… Reiki-ul are caracteristicile unei practici oculte”[71]. Cercetătorul Elliot Miller declară că ”nu găsim nici un motiv serios pentru a crede că energia medicinii energetice este materială și științifică, însă avem multe motive să suspectăm că, dacă într-adevăr există (și cred că există) această energie, ea este suprafirească și demonică… Această energie este parte integrantă a ocultismului – unde apare elementul ocult, este prezentă și ea, iar acolo unde este prezentă, va apărea inevitabil și elementul ocult… Prin urmare, este mare pericolul de a nu putea fi folosită decât dacă utilizatorul este la rândul lui folosit (adică un pion și o victimă a forțelor demonice și a escrocheriei)”[72]. Așadar, avem de-a face cu o energie demonică, care îl folosește pe ”terapeut” și care foarte clar îl influențează și pe cel ce primește terapia, pentru că la ”terapie” participă activ amândoi – terapeutul și bolnavul[73]. Treptat se înțelege că în spatele acestei energii se ascund diferite spirite călăuzitoare, care sunt prezente și călăuzesc inițierile și terapiile[74]. Laurelle Gaia, directoarea departamentului de instruire a învățătorilor reiki de la ”Centrul Internațional de Instruire în Reiki”, dezvăluie: ”Când am nevoie de îndrumare… invoc simbolul terapiei de la distanță și cer să mă ajute energia reiki ca să mă conectez cu îndrumătorii mei. Când simt că energia curge, pun o anumită întrebare, rămân foarte liniștită și sunt atentă la ceea ce ascult. De obicei nu aud voci, ci le SIMT… Când fac terapii reiki și găsesc o zonă a corpului care are o blocare și simt că avem nevoie de mai multe informații, folosesc aceeași procedură de conectare cu îndrumătorii mei pentru a primi respectivul răspuns”[75]. Unii cercetători caracterizează reiki drept ”magie terapeutică”, adică magia care folosește drept camuflaj terapia și, așa cum spunea pururea pomenitul Părinte Antonie Alevizópoulos: ”terapeutul” reiki, Johrei etc. este ”un fel de medium, de canal pe care îl folosesc spiritele pentru terapii”[76].

Problema este că natura demonică a acestei energii sau identitatea demonică a spiritelor de regulă nu este percepută, dat fiind că viclenia demonilor depășește orice deșteptăciune sau viclenie a noastră. De aceea, și pentru că uneori poate părea că are loc vreo terapie, oamenii cred sau simt că ”energia terapeutică atotputernică” este bună sau divină. ”Reiki este pentru mine Dumnezeul pe care îl simt în mine”, ”reiki este Dumnezeul care trece prin trupul nostru”[77], ”reiki nu poate face nici un rău” etc. Astfel, în loc să fugă departe de spirite, oamenii sunt înșelați de acestea, sunt orbiți de ele și le acordă încredere[78], așa că spiritele dobândesc putere asupra lor. Acest lucru se petrece, desigur, doar când omul se deschide elementului ocult; de aceea Scriptura în mod repetat ne avertizează să nu avem nici un amestec cu ocultismul.

Pericolele pot fi sintetizate în felul următor:

Înșelare duhovnicească, înrobire și dependență de spirite[79]. Dumnezeu este surclasat la o energie, o putere impersonală, care, chipurile, poate fi manipulată prin tehnici oculte pentru a obține scopurile terapeutice dorite. Trezirea oricărei energii oculte ne pune în contact cu ”entități demonice, care au ca scop înșelarea și posedarea duhovniceacă”[80].

Renunțarea la calitatea de creștin. Deși se subliniază că reiki ”se adresează unor oameni de orice religie și credință”, că ”nu se opune creștinismului”[81] și, cu toate că în străinătate se fac eforturi de răspândire a mișcării ”terapeuților reiki creștini”, reiki și creștinismul sunt întru totul incompatibile între ele și cine recurge la reiki în fapt se leapădă de identitatea sa creștină. Inițierile și simbolurile îi pecetluiesc pe oamenii care practică reiki și, ”chiar dacă din ignoranță este pecetluit cineva”, spunea Părintele Paisie Aghioritul, ”pierde dumnezeiescul har și primește energia demonică”[82]. Cei care au fost inițiați în reiki au lepădat în mod clar Botezul prin care au primit pecetea Duhului Sfânt[83]. În plus, experiențele duhului înșelării, aroganța așa-ziselor terapii – pe care zic ei că le fac ”precum Hristos” – fără să le fi fost dată nici o putere de la Hristos, toate acestea vin în contradicție cu duhul creștin. De asemenea, tehnicile substituie nevoința creștină și Tainele. Curățindu-ți, zic ei, chakrele, dobândești curăție. Atingând chakra inimii sporește dragostea[84]. Respiri dragoste, spun ei, și expiri iertare. ”Când chakra inimii, este deschisă, poți să simți o dragoste fără limite. Poți ierta”. ”La al doilea grad reiki, am cerut iertare de la toate făpturile pentru greșelile și prostiile pe care le-am săvârșit în dauna lor: mai întâi am schițat simbolul terapiei de la distanță, pomenind numele persoanei pe care o vătămasem… apoi am cerut iertare trimițând simbolul terapiei noetice și în cele din urmă am încheiat procedura prin simbolul puterii”[85]. Ce legătură au toate astea cu smerenia, cu nevoința de curățire a patimilor și cu Taina pocăinței?

Boli, tulburări emoționale și psihice, nebunie, posedare demonică. Comunicarea cu spiritele aduce după sine vătămări ale sănătății trupești și psihice, atacuri demonice, chinuri emoționale, morți premature și sinucideri[86]. Dr. Kurt Koch, care vreme de 45 de ani s-a ocupat cu victimele ocultismului, sublinia că a întâlnit ”foarte multe cazuri de sinucideri, accidente fatale și nebunie în rândul celor care se ocupă cu ocultismul”[87].

De asemenea, unii afirmă că în falsele vindecări, de fapt boala se transferă de la nivelul somatic la cel emoțional sau duhovnicesc. Nu sunt puțini aceia care au dezvoltat tulburări emoționale sau au manifestat tulburări în personalitatea lor, ajungând până la nebunie și demonizare. Acolo unde se manifestă posesiunea demonică, de obicei există și un trecut cu practici oculte[88]. Definitoriu în acest sens este cazul unei doamne care a cunoscut și a început să practice reiki până când într-o zi a avut o experiență înspăimântătoare – după cum însăși mărturisește – i s-au arătat 35 de spirite diferite. Învățătorul ei a liniștit-o: ”Acest lucru este extraordinar, Jill. Ai fost aleasă de spiritele terapiei reiki. De acum îți vor ține totdeauna companie”[89].

Ocultiștii și victimele lor sfârșesc adesea în instituții psihiatrice[90]. Psihiatrii creștini susțin că în zonele unde se practică la scară largă ocultismul, de multe ori, mai bine de jumătate dintre clienții clinicilor psihiatrice suferă din pricina urmărilor ocultismului, iar nu a afecțiunilor psihice[91]. Potrivit unor cercetători serioși, ”activitățile prelungite și de lungă durată în care sunt implicate puteri spirituale oculte conduc la simptome de schizofrenie, care se încadrează la categoria psihoză spirituală sau mediumistică”[92]. Se pare că au dreptate învățătorii reiki când spun că reiki atinge duhul omului – numai că nu-l atinge terapeutic, după cum spun ei, ci îl vatămă. Un cunoscut maestru reiki grec a declarat clar: ”există oameni care au ajuns în spitale de nebuni din cauza reiki-ului”.

În concluzie

Cele mai multe dintre metodele și tehnicile ”terapiilor” alternative sunt ”puternic insuflate de o spiritualitate eronată”[93], se bazează pe religiile orientale, pe ocultism și pe filosofii care vin în contradicție cu învățătura ortodoxă. ”Terapiile” alternative îl pun în centru pe om, care se ”autotămăduiește”, se ”autodivinizează” și, finalmente, se ”automântuiește”. Viziunea terapiei reiki și a celorlalte ”terapii” alternative este una antropocentrică, în timp viziunea Bisericii este hristocentrică și patristică. În fața acestor alternative, fiecare om este chemat să aleagă singur. Însă un lucru e sigur: ”nimeni nu poate lucra la doi domni”.

Sursa: «Παρακαταθήκη», fascicolul 48, mai – iunie 2006, via Graiul Ortodox.

[1] Pe diferite site-uri de pe internet și Müller Brigitte & Günther Horst, Mâini terapeutice, ed. Dydimoi, 1995, p. 164.

[2] Carroll R.T., The Skeptic’s Dictionary, Wiley, 2003, p. 119.

[3] Ibidem.

[4] Cunoscută și ca ”energia universală”, ”energia vieții”, și ”tsi”, ”prana”, ”Kundalini”, ”bioenergie”, ”energia orgonică”, ”fohat”, ”dosa”, ”energie eterică”, ”Marele Spirit” etc.

[5] http://www.heartofhealing.net/about/ABCs.html

[6] TheSkeptic’s Dictionary, p. 119, Raso Jack, Alternative Healthcare – Α Comprehensive Guide, Prometheus Books, 1994, cap. 3.

[7] http://www.irishwolfhounds.org/energy.htm

[8] http://www.naturesbridge.com/glossary.html

[9] Carroll R.T., TheSkeptic’s Dictionary, pp. 328, 41-43, 85.

[10] Raso Jack, Dictionary of Metaphysical Healthcare, Georgia Council Against Health Frauds, 1998.

* ”Chakra” (derivat din sancrită cakraṃ चक्रं ([ˈtʃəkrə̃]), pronunțată [ˈtʃəkrə] în limba hindusă; Pali: ॰हक्क chakka, Chineză: 轮, Tibetană: འཁོར་ལོ་; khorlo) este un cuvânt din limba sanscrită care se traduce prin ”roată” sau ”cerc”. Chakra este un concept filosofic care se referă la vârtejuri în formă de cerc care, conform medicinei indiene tradiționale, ar exista în corpul uman. [n.trad.]

[11] http://altmedicine.allinfo-about.com/glossary/defenergy.html

[12] Datele de mai sus au fost preluate cu precizie de pe diferite broșuri și site-uri publicitare.

[13] Λουίγερινκ Άριε, Ρέικι – Φυσική και Πνευματική Θεραπεία, Πύρινος Κόσμος, 1998, p. 17.

[14] Idem.

[15] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, Πύρ. Κόσμος, 2000, p. 38, Petter Frank, Η φωτιά του ρέικι, Διόπτρα, 2001, p. 81.

[16] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, Πύρινος Κόσμος, 2000, p. 96.

[17] Petter Frank Arjava, Ρέικι, Η κληρονομιά του Dr. Usui, Διόπτρα 2001, pp. 11,13, 16.

[18] http://www.worldreikiassociation.org

[19] Dintr-o broșură publicitară.

[20] Inițial s-a numit ”medicină spirituală”, apoi ”Usui-do”, adică ”cărare spirituală”, iar ulterior Usui Reiki Ryoho.

[21] În apropierea orașului Kioto din Japonia.

[22] http://homepage3.nifty.com/GendaiReiki/mythsandfacts.html

[23] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, pp. 27-28.

[24] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm

[25] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 64.

[26] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 29

[27] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 30.

[28] ”Sincronizarea” este un procedeu ocult de transferare a ”energiei” de la învățător la discipol.

[29] http://www.heartofhealing.net/about/Types.html

[30] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 21.

[31] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 110.

[32] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 70.

[33] Müller Brigitte & Günther Horst, Θεραπευτικά Χέρια, p. 41.

[34] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 33.

[35] Din arhiva noastră.

[36] Müller Brigitte & Günther Horst, Θεραπευτικά Χέρια, p. 42.

[37] http://www.pamelamilesreiki.com/index_flash.html

[38] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 97.

[39] Sau, altfel spus, Simbolul Terapiei de la Distanță, Sharma Sumeet, Όλα όσα θέλετε να μάθετε για το ρείκι, Βαρβάρα Χατζησάββα, 2004, p. 36.

[40] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm.

[41] În cartea Întrebări fundamentale despre Medicina Alternativă a Centrului de Bioetică și Demnitate Umană din Michigan, în: http://www.inplainsite.org/html/other_occult_practices.html.

[42] The International Center for Reiki Training.

[43] http://www.reiki.org/ReikiPractice/PracticeHomepage.html

[44] Channeling-ul este ”o formă de spiritism new-age-ist” sau ”un eufemism new-age-ist pentru mediumship sau spirit possesion”.

[45] http://www.threshold.ca/reiki/Reiki_And_Channeling.html.

[46] Dr Ankerberg, John & Dr Weldon, John, Encyclopedia of New Age Beliefs, Harvest House Publishers,1996, p. 80.

[47] http://www.reiki.gr/Question43.shtml.

[48] http://www.inplainsite.org/html/other_occult_practices.html.

[49] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm.

[50] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 112.

[51] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 63.

[52] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, Διόπτρα, 2002, pp. 17-22.

[53] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 68.

[54] Honervogt Tanmaya, Reiki, Gaia books, 2005, p. 20.

[55] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 64.

[56] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 35.

[57] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, pp. 81-87 și în multe alte manuale.

[58] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 64 și Müller Brigitte & Günther Horst, Θεραπευτικά Χέρια, p. 86.

[59] Müller Brigitte & Günther Horst, Θεραπευτικά Χέρια, pp. 86-89.

[60] ] Singer Thaler Margaret, Cults in Our Midst -The Continuing Fight Against their Hidden Menace, John Wiley, 2003, capitolul 6, și Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 222-223, 390, 396 etc.

[61] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 15.

[62] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 9.

[63] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 36-37.

[64] Reiki time, fasciculul 4, p. 14.

[65] http://www.parama.com/html/reiki_network.html

[66] http://www.ankerberg.com/ankerberg-articles/reiki.html

[67] http://www.iarp.org/aboutus/Overview.htm

[68] Μπαγκίνσκι Μπόντο & Σάραμον Σαλίλα, Ρέικι η συμπαντική ζωτική ενέργεια, Σωμάνους, 2004, p. 125.

[69] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, p. 27.

[70] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, pp. 33-102.

[71] http://cana.userworld.com/cana_reiki2.html.

[72] http://www.equip.org/free/DN068.htm

[73] Müller Brigitte & Günther Horst, Θεραπευτικά Χέρια, p. 258.

[74] Din manualul de reiki de pe http://www.spotlightministries.org.uk/reiki.htm.

[75] http://www.reiki.org/reikinews/listening.html.

[76] + Π. Αλεβιζόπουλου Αντωνίου, Ο Αποκρυφισμός στο φως της Ορθοδοξίας, fasciculele 11-15, Διάλογος, 1996, p. 277.

[77] Müller Brigitte & Günther Horst, Θεραπευτικά Χέρια, p. 222.

[78] Îndemnul din partea învățătorilor este: ”îmbrățișează energia vitală cosmică și încredințează-te fără limite acestei surse a vieții”, vezi cartea Η φωτιά του ρέικι, p. 162.

[79] Encyclopedia of NewAge Beliefs, p. 80.

[80] Encyclopedia of NewAge Beliefs, p. 610.

[81] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 136.

[82] Γέροντος Παϊσίου, Πνευματική αφύπνιση [Trezvie duhovnicească], Λόγοι Β’, Ι. Ησυχ. Αγ. Ιωάννου Θεολόγου, p. 190.

[83] ”Pecetea darului Duhului Sfânt”, Slujba Botezului și a Mirungerii.

[84] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 77.

[85] Petter Frank Arjava, Ρέικι – η κληρονομιά του Dr. Usui, p. 124.

[86] Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 111-112, 223.

[87] Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 112.

[88] http://don.ratcliffs.net/usingpsychinchurch/a4.pdf.

[89] http://www.spotlightministries.org.uk/reiki.htm

[90] http://www.johnankerberg.org/Articles/new-age/NA0705W2.htm

[91] Ibidem.

[92] http://www.ankerberg.com/Articles/new-age/NA0605W2.htm

[93] Din concluziile celei de-a IV-a Conferințe despre ”terapiile” alternative și animisme.

de Eléni Androuláki – profesor universitar

https://saccsiv.wordpress.com/2021/12/27/reiki-terapie-sau-ocultism/

///////////////////////////////////////////

Ocultismul ABC, Demascarea practicilor și ideologiilor oculte

De Koch Kurt

Ocultisme ABC, expunerea practicilor și ideologiilor oculte de Kurt Koch și publicată de Kregel Publications.

Teologul Kurt Koch și-a petrecut o mare parte din viață cercetând ocultismul și slujind celor afectați de acesta. În cartea sa, ABC-ul Ocultului, el combină acești ani de muncă într-un ghid informativ despre practicile și ideile care stau la baza ocultismului. Dacă îi înveți limbajul, alfabetul, îl poți combate mai bine. Acesta este spiritul în care este scris ABC-ul Ocultului.Deși unii s-ar putea să nu fie de acord că toate practicile menționate aici sunt oculte (în minte aparițiile carismatice și penticostalismul), majoritatea vor fi de acord că Koch a oferit informații utile despre ce se întâmplă în ocultism. Fiecare subiect include o scurtă descriere introductivă, precum și exemple din viața și cercetarea lui Koch. Aranjată alfabetic, cu note de subsol ample, aceasta este o resursă valoroasă pentru cei care s-au ocupat, se ocupă sau se vor ocupa de ocultism.

https://icmbooks.co.uk/product/23218/occults-abc-exposing-occult-practices-and-ideologies

//////////////////////////////////////////

☀Isus☀ Adevărul☀ Eliberare

((( Resurse despre problemele demonice și expunerea înșelăciunilor lui Satan

Bun venit – Ai nevoie de rugăciune? Uși demonice și semne sau simptome de demonizare/opresiune demonică

Beneficiile eliberării de demoni Eliberarea de atacurile demonice

Rugăciuni/Demonologie

Beneficiile postului înaintea Domnului Isus Hristos

Șapte pași către eliberare (pe scurt)

Un element important pentru eliberare: Pocăiește-te și nu mai păcătuiește!

Rugăciuni pentru eliberarea de atacurile demonice, ruperea blestemelor și protecția lui Dumnezeu

O rugăciune de război spiritual împotriva suferinței demonice

Rugăciune de renunțare la romano-catolicism

O rugăciune pentru a-i ierta pe ceilalți

Spargerea fortărețelor: Autoeliberare

Păstrându-ți eliberarea

Poate un creștin să fie locuit de un demon sau să fie demonizat?

Blestemele generaționale – Moștenirea demonilor de la strămoși

M-am întors la Isus Hristos și acum sunt atacat – Ce se întâmplă?

Eliberare de robia ocultă/New Age

De ce durează atât de mult eliberarea, în unele cazuri?

Autocondamnare — Poate Dumnezeu să mă ierte?

Cum știu că demonii îmi părăsesc corpul?

Video | Demonologie de Derek Prince Pași spre eliberare

Video | Cum să fii eliberat de demoni – Derek Prince

Video | Autoritatea de a scoate demoni – Frank Hammond

Puterile, abilitățile și isprăvile Împărăției lui Satan (Cunoaște-ți dușmanul)

Pot spiritele rele să provoace boli sau afecțiuni?

Demonii cauzează boli mintale

„Voci chinuitoare în capul meu” – Este demonic?

Pericolele spirituale ale implicării cu ghicitori sau clarvăzători

Pericolele serioase ale ocultismului/vrăjitoriei/New Age

Atenție cu privire la punerea mâinilor și la rugăciunile de către demonizați îmbrăcați în haine de oi

Magie Neagră (Blesteme/Vrăji de Vrăjitorie) Demascată

„Vindecarea” și „leacurile” magice albe (vrăjitorie) expuse

Profilul lui Satan – Originile, lucrările și scopul său final

Tipuri de spirite rele în Scripturi

Vești bune pentru tine! Cum să ajungi în rai și să nu ajungi în iad!

O invitație de la Tatăl Ceresc)))

Blestemele generaționale – Moștenirea demonilor de la strămoși

De J. Williams

În Războiul Spiritual, Demonologie

„5 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; 6 și Mă îndur până la al miilea neam al celor ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.” (Exodul 20:5-6)

Odată m-am rugat pentru eliberare pentru un copil mic care stătea cu mătușa lui. Mătușa, care are și ea probleme demonice, m-a contactat să mă întrebe dacă cred că nepotul ei are demoni. Mătușa a bănuit că trebuie să fie ceva în neregulă cu băiatul (cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani) la nivel spiritual atunci când și-a rugat verișoara, care este fiica ei, să-l sărute. Ciudat, ce l-ar face pe un băiat să-și roage propria verișoară să-l sărute? Așa că m-am rugat pentru eliberare și, într-adevăr, s-a manifestat un duh rău.

Copiii pot avea demoni ca urmare a păcatelor părinților (sau bunicilor sau străbunicilor) lor. Bănuiam că unul dintre strămoșii lui ar fi putut aduce acest spirit pervers în linia sa familială. Mătușa și cu mine am discutat despre ce ar fi putut deschide ușa către dușman, iar ea mi-a spus că strămoșul ei era implicat în incest !

Blestemele generaționale sau demonii intergeneraționali („familiali”) erau ceva în legătură cu care eram puțin sceptic, deoarece credeam că nu este explicit în Scripturi (deși, dimpotrivă, Scripturile nu contrazic ideea de blesteme generaționale). Dar cum altfel se poate explica cum un copil mic poate avea un duh rău? Nu putea fi din cauza propriilor păcate, pentru că era doar un copil. În lucrarea lui Isus asupra unui băiat grav demonizat, Isus află de la tată că fiul său se aflase într-o stare atât de oribilă „din copilărie” (Marcu 9:21). Prin urmare, demonizarea nu a fost rezultatul propriului păcat al băiatului sau al alegerii sale de a se închina la zei falși. Duhurile i-au fost transmise dintr-o altă sursă, care cel mai probabil este familia sa. Am expulzat duhuri rele din mulți alți oameni, ceea ce îmi confirmă că oamenii pot într-adevăr moșteni duhuri rele de la strămoșii lor. Deci, nu întotdeauna o persoană este demonizată din cauza propriilor păcate. Nu suntem vinovați din cauza păcatelor strămoșilor noștri, dar acestea ne pot afecta cu siguranță.

Studiile asupra religiilor non-creștine și ocultismului arată că transferul de la strămoși este un fapt. Dar cum rămâne cu ceea ce citește Biblia? Capii de familie evrei știau că orice făceau le va afecta familiile generații întregi. Dumnezeu le-a spus acest lucru de mai multe ori (Exodul 20:5-6; Exodul 34:7; Deuteronom 5:9b-10; Deuteronom 23:2; Deuteronom 28:15-18; Numeri 14:18; Ieremia 16:10-11; Ieremia 32:18). În timpul necazurilor, stăteau înaintea lui Dumnezeu și mărturiseau păcatele familiei lor, chiar și pe cele ale compatrioților lor. Cazuri în acest sens se găsesc în Neemia 1:4-9; Ieremia 14:20; și Daniel 9:1-19. Evreii știau că păcatele grave ale părinților puteau afecta generațiile viitoare. Principiul este că păcatul familiei sau judecata pentru acel păcat curge prin linia familiei, afectând generațiile următoare care nu aveau nicio legătură cu păcatele în cauză. Putem vedea exemple în acest sens observându-i pe fiii preotului Eli (1 Samuel 2:12-36), consecințele păcatelor lui Ahab care s-au transmis casei fiului său (1 Regi 21:29), urmașii lui Șemaia pedepsiți pentru că tatăl lor a învățat răzvrătirea împotriva Domnului (Ieremia 29:32) și necazurile pe care David le-a avut cu fiii săi (o parte din pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatul lui David a fost moartea copilului său, așa cum este scris în 2 Samuel 12:14-18) – că consecința păcatului unui tată cade în poala generațiilor viitoare (Ieremia 32:18). Este prerogativa lui Dumnezeu cum tratează El pedeapsa pentru păcatul nerezolvat. O modalitate prin care se poate face acest lucru ar putea fi de a permite inamicului să afecteze urmașii păcătoșilor nepocăiți.

Un autor creștin oferă următoarea perspectivă:

Oricine lucrează suficient de mult timp cu oamenii va observa că anumite comportamente familiale, atât dezirabile, cât și nedorite, sunt repetitive. Astfel, un tată care este un model de disciplină și fidelitate poate insufla aceste trăsături fiului său. Pe de altă parte, un bărbat care este înclinat spre pornografie sau un bărbat care nu își poate controla temperamentul poate transmite aceste slăbiciuni copiilor săi. Astfel de trăsături variază de la indulgențe fizice la critică, amărăciune și furie. Desigur, acestea sunt în mare parte comportamente învățate de un copil într-un context familial de origine. Dar ce se întâmplă dacă trăsături distincte ale unui bunic apar la un nepot, chiar dacă cei doi au avut foarte puțin contact? Sunt acestea transmise genetic? Poate. Foarte probabil, atât predispoziția genetică, cât și comportamentul învățat sunt interconectate. Una o întărește pe cealaltă.

Există o a treia posibilitate: activitatea spiritelor „familiale” care operează în legătură cu linia genealogică. Iată ce este dat: Diavolul atacă și exploatează păcatul nemărturisit. Dacă păcatul apare și rămâne nerezolvat, în special păcatul legat de idolatrie sau vrăjitorie, inamicul are dreptul legal de acuzare. Combinând principiul biblic al pedepsei păcatelor taților asupra copiilor cu datele clinice din sesiunile de eliberare, observăm o legătură între păcatul genealogic și opresiune în generațiile actuale. Scopul lui Satan este de a-și perpetua fortărețele. Dar permiteți-mi să clarific un aspect: Chiar dacă am o moștenire saturată de păcat și nelegiuire și trebuie să mă confrunt cu hărțuirea spiritelor familiare, nu sunt personal responsabil și răspunzător pentru acele păcate ancestrale. Sunt tras la răspundere pentru propriile mele compromisuri morale.

Iată o ilustrare ipotetică: Să presupunem că străbunica mea practica ocultismul. Ar fi avut relații cu spirite și ar fi primit anumite puteri de divinație. A mers la mormânt nepocăită și nerăscumpărată, păcatul ei nerezolvat înaintea lui Dumnezeu. Ce se întâmplă cu acele spirite ghicitoare și înșelătoare când moare? Unde se duc? Probabil vor încerca să rămână în familie. Scenariul tipic este că aceste spirite se vor transfera la fiică sau nepoată sau vor trece pe linia masculină. Spiritele își revendică dreptul de a rămâne în familie pe baza păcatului nepocăit sau nerezolvat. O generație sau două mai târziu, intru în imagine și vin în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă, în momentul convertirii, nu mă separ suficient și nu mă rup suficient de aceste conexiuni spirituale, s-ar putea să experimentez o opresiune și o rezistență semnificativă la creșterea mea în har. De obicei, acest lucru este evidențiat de dificultăți semnificative în a citi Biblia, a mă ruga sau a experimenta bucuria Domnului.

(Tom White, Ghidul credinciosului pentru războiul spiritual , 92-93)

Arhiva_fotografică_cronici_3_generații_ale_unei_familii_povestea_din_Pittsburgh_-_Știri_din_Pittsburgh_-_NewsLocker

Autorii creștini Ankerberg și Weldon au scris:

Știm că anumite păcate comise de părinți în domeniul fizic pot afecta grav – chiar deforma sau ucide – un copil nenăscut. Aceasta ar include dependența de alcool sau droguri și multe boli cu transmitere sexuală, cum ar fi herpesul, sifilisul și SIDA. De asemenea, știm că păcatele fizice și emoționale ale părinților pot lăsa cicatrici de durată asupra copiilor lor, cum ar fi incestul, retragerea emoțională și abuzul fizic. Putem fi siguri, așadar, că domeniul spiritual este scutit de a-i pedepsi pe copii pentru păcatele părinților? De ce se „născ” unii copii cu puteri psihice ?…

( Întunericul care vine , 208).

Dr. Kurt E. Koch, teolog și autor, enumeră zeci de exemple în care copiii unor practicanți oculti au suferit emoțional, chiar dacă nu au fost implicați direct în astfel de practici, scriind:

De fapt, este destul de obișnuit ca o astfel de căsătorie [a ocultiștilor] să aibă ca rezultat copii care sunt grav oprimați.

( ABC ocult , 275).

El a menționat, de asemenea:

Este într-adevăr un fapt stabilit de aproximativ 600 de exemple din experiența pastorală cu cei implicați în ocultism, că practica ocultă prelungită creează o constituție psihologică corespunzătoare, o susceptibilitate, o înclinație, un teren fertil pentru diverse tulburări psihologice. Într-o lungă serie de cazuri a fost posibil să se stabilească faptul că supunerea ocultă este o constituție psihologică deosebit de pronunțată, care durează de-a lungul a patru generații succesive ale aceleiași familii.

( Consiliere creștină și ocultism , 117-118).

Mai mult, el a scris:

Este clar, în mai multe cazuri, că descântătorii, spiritiștii și vrăjitorii aduc opresiune asupra urmașilor lor până la a treia și a patra generație. Acest lucru este în concordanță cu a doua dintre Cele Zece Porunci, care vorbește despre „pedepsirea nelegiuirii părinților asupra copiilor până la a treia și a patra generație a celor ce urăsc pe Dumnezeu”.

( ABC ocult , 276).

Patru_Generații___Am_avut_patru_generații_de_femei_în_casa_mea…___Flickr.png

El oferă numeroase exemple, găsite în cartea sa „Consiliere creștină și ocultism” , care sunt indicative ale impactului pe care o persoană îl poate avea asupra familiei sale și chiar asupra generațiilor următoare:

(Cazul 60) Deși avea un farmec [magic] pentru fiecare boală a oamenilor și a animalelor, nu era capabilă să controleze suferințele psihologice ale propriei posterități. De la propriii copii până la nepoți, se poate observa o enormă varietate de tulburări psihologice …

(Cazul 61) Bunica ei a fost o femeie fermecătoare timp de mulți ani. Fiul ei cel mare, tatăl fetei care a venit la mine, era hărțuit de gânduri suicidale. Al doilea fiu s-a spânzurat. Această primă nepoată a avut accese de manie…

(Cazul 62) După ani de practici vindecătoare [demonice] de succes, propria sa minte a devenit tulburată. A fost dus la un spital de boli mintale. Doi dintre copiii săi au avut aceeași soartă. Întreaga familie a avut tulburări psihologice timp de mai multe generații.

(Cazul 63) Bunicul ei lucra cu cărți de magie și făcea experimente oculte. În cele din urmă a orbit. Și-a ars cărțile de magie și și-a avertizat copiii că nu trebuie să-i continue practicile oculte, deoarece el devenise orbit din cauza lor. În generația următoare, s-a prezentat o imagine uluitoare a anomaliilor psihologice. Fiul era alcoolic. Nepoata este clarvăzătoare… Cinci dintre nepoții săi sunt anormali mintal… unii cu psihoze.

Următoarele sunt exemple găsite în cartea Occult ABC :

Ex 304 În timp ce mă aflam într-un turneu de conferințe în provincia Santa Catarina, Brazilia, o femeie ofițer al Armatei Salvării a venit la mine pentru consiliere. Avea o dispoziție psihică și se confrunta cu atacuri severe în timpul nopții și în timp ce se ruga sau citea Biblia. În discursurile mele, am menționat câteva exemple similare cu evenimente din propria ei familie și, prin urmare, a avut încredere în mine. Pe măsură ce își povestea viața, au ieșit la iveală următoarele fapte. Bunica și mama ei erau spiritiști activi. Fratele mamei ei se sinucisese. Tatăl ei fusese ucis într-o explozie. Propriul ei soț fusese ucis într-un accident rutier. Fiul ei cel mare avusese și el un accident mortal.

Acestea nu sunt evenimente neobișnuite întâlnite în familia unui spiritist: accidente, sinucideri, tulburări mintale etc., care sunt atacuri severe din partea împărăției lui Satan. Accidentele și sinuciderile frecvente par a fi un fenomen familiar în lumea ocultă.

Din nou, îi citez pe Ankerberg și Weldon:

Mulți cercetători seculari au remarcat, de asemenea, că există un factor ereditar pentru predispoziția psihică: Dr. Fodor, psihanalistul/cercetătorul psihic menționat anterior, observă: „În majoritatea cazurilor, mediumitatea poate fi urmărită ca un dar ereditar. Dacă ereditatea nu este directă, aceasta se găsește la strămoși sau colaterali.”

Compilația realizată de editorii revistei Psychic – Psychics: In Depth Interviews – dezvăluie un tipar consistent. Majoritatea clarvăzătorilor intervievați au recunoscut implicarea în familie. Mediumii celebri Arthur Ford, Eileen Garrett și Douglas Johnson au avut cu toții mătuși care erau mediumuri sau clarvăzătoare; Irene Hughes și Peter Hurkos au avut amândoi mame clarvăzătoare; și practic toți cei 19 membri ai familiei nucleare și extinse a vrăjitoarei Sybil Leek erau simpatizanți cu clarvăzătorii.

Ca și în cazul lui Edgar Cayce, Olga Worrall și alți ocultiști cunoscuți, predispoziția apare adesea în timpul copilăriei, în special în experiențele cu spiritele. În cartea citată mai sus, Jeane Dixon, Eileen Garrett, Irene Hughes, Douglas Johnson și „Kreskin” (care neagă că este clarvăzător, deși practică scrierea automată) s-au confruntat, de asemenea, cu evenimente psihice la o vârstă fragedă.

( Întunericul care vine , 211-212)

Dr. Fodor confirmă că până și bebelușii și copiii mici ai ocultiștilor pot suferi un blestem din cauza păcatelor părinților lor:

Mediumismul moștenit apare de obicei spontan și la o vârstă fragedă, la fel ca darurile artistice. Fiul de cinci luni al doamnei Kate Fox-Jenken scria automat. Aproape în fiecare zi se auzeau bătăi pe perna lui și pe balustrada de fier a patului său. Bebelușul de șapte luni al doamnei Margaret Cooper comunica prin bătăi. Aksakof, în lucrarea sa „Animisme et Eperitisme”, consemnează numeroase exemple de mediumism infantil. Copilul Alward a mutat mese care erau prea grele pentru puterea ei normală. Nepotul lui Seymour scria automat când avea nouă zile.

În Les Canisards de Bonnemere și în Histoire du Merveilleux de Figuier sunt citate multe cazuri de bebeluși canisardi de 14-15 luni și de sugari care predicau în franceză în cea mai pură dicție.

(Fodor, Enciclopedia Științei Psihice , 234)

Următorul este un exemplu de creștin demonizat din cauza acțiunilor în care au fost implicați strămoșii săi:

Ex. 47. Un student al Bibliei din Filipine era creștin de aproximativ un an. În timp ce mă rugam cu el, o voce răgușită a strigat din el: „El ne aparține. Întreaga lui familie ne aparține de mai bine de 200 de ani”. „Nu”, am replicat, „el îi aparține Domnului Isus, căruia i-a predat viața”. Vocile au vorbit din nou: „Nu este adevărat. Strămoșii lui ni s-au alăturat. El este al nostru de drept”. Conversația a dezvăluit că strămoșii acestui student nefericit nu numai că practicaseră vrăjitoria, dar unii dintre ei chiar se alăturaseră diavolului cu propriul sânge. Acesta a fost motivul pentru care, în ciuda convertirii sale, studentul devenise posedat.

( Robie ocultă și eliberare , 70-71)

În cartea sa „Possesiunea demonică și creștinul” , teologul Dr. C. Fred Dickason detaliază numeroase exemple despre ce pot face practicile oculte creștinilor:

Am descoperit că această cale de implicare ancestrală este principala cauză a demonizării. Peste 95% dintre cele peste 400 de persoane pe care le-am contactat în cadrul ministerului meu de consiliere au fost demonizate din cauza implicării strămoșilor lor în activități oculte și demonice.

( Posedarea demonică și creștinul , 221)

Nu întotdeauna demonii coboară în linia genealogică din cauza ocultismului. Demonizarea poate avea loc și separat de acesta:

…un ofițer al Armatei Salvării care se născuse orb și care a fost adus la o întâlnire la care slujea Jean Darnall. Un cuvânt charismatic al cunoașterii declara că orbirea bărbatului se datora unui spirit rău care intrase în el la naștere. El se născuse în închisoare. Tatăl său era un criminal, iar mama sa conspirase cu el. Activitatea criminală sau imorală poate deveni un vehicul pentru intruziunea demonică, iar acesta a fost cazul acestui ofițer. În urma unei rugăciuni de eliberare prin care un spirit a fost alungat din el, bărbatul a văzut perfect pentru prima dată în viața sa.

(Parker, Lupta împotriva ocultismului , 82)

În cartea „Luptându-se cu demonii naziști” , autorul creștin Werner Oder și-a dat mărturia despre coșmarurile demonice oribile recurente și despre infirmitățile de care a suferit în copilărie. A fost chinuit intens de un monstru care încerca să-l omoare timp de mulți ani. În copilărie, a fost atacat fizic de o forță nevăzută, chiar a fost împins pe scări și în apă (aproape ucigându-l). De asemenea, era plin de violență, agresivitate, ură și antisemitism. Ce a deschis ușa inamicului să-l atace în acest fel? Tatăl său pământesc a fost ofițer SS nazist – un criminal de război responsabil pentru moartea multor vieți nevinovate. Abia atunci când Werner și-a predat viața lui Hristos, a fost eliberat de coșmarurile chinuitoare și de spiritul urii și antisemitismului.

Dacă credeți că aveți spirite rele din cauza strămoșilor voștri și doriți să vă rugați pentru eliberare, atunci nu ezitați să mă contactați .

Dacă nu-L cunoști pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al tău, Îl poți primi în inima ta, iar El te poate elibera de întuneric și păcat și îți poate scrie numele în Cartea Vieții Sale.

Dacă ești sincer, poți spune această simplă rugăciune către Tatăl (nu trebuie să fie cuvânt cu cuvânt):

„Doamne, recunosc că nu mi-am trăit viața pentru Tine până acum. Am trăit pentru mine și asta este greșit. Te rog să mă iarți pentru toate păcatele mele, așa cum îi iert și pe alții. Am nevoie de Tine în viața mea; Te vreau în viața mea. Recunosc lucrarea desăvârșită a singurului Tău Fiu, Isus Hristos, dându-Și viața pentru mine pe cruce, cred în inima mea că Isus este Domn și a înviat din morți și tânjesc să primesc iertarea pe care mi-ai pus-o la dispoziție gratuit prin acest sacrificiu. Vino în viața mea acum, Doamne. Locuiește-Te în inima mea și fii Regele meu, Domnul meu și Mântuitorul meu. De acum înainte, nu voi mai fi controlat de păcat sau de dorința de a mă mulțumi mie însumi, ci Te voi urma în toate zilele vieții mele. Acele zile sunt în mâinile Tale. Cer aceasta în numele Domnului și al lui Dumnezeu, Isus, prețios și sfânt. Amin.”

https://jesustruthdeliverance.com/2017/10/11/generational-curses/

////////////////////////////////////////////

Ghidul credinciosului pentru războiul spiritual

De: Tom White

Persoanele aflate în dificultate trebuie să discearnă sursa problemei. O evaluare corectă a originilor problemei este primul pas către un răspuns adecvat și rezolvarea situației. Este problema explicabilă prin cauze naturale? Dacă nu, este probabil ca credinciosul să fie atacat spiritual.

Descrierea editorului

Ghidul credinciosului pentru războiul spiritual este un ghid practic pentru a depăși forțele lumii, ale firii pământești și ale diavolului care vin împotriva vieții personale, familiilor, vocațiilor și lucrărilor credincioșilor. Duhul Sfânt este gata și dispus să elibereze creștinii de atacurile spirituale, iar acest manual esențial îi va ajuta pe cititori să acceseze această putere. Ei vor învăța să discearnă sursa unui atac, să se elibereze pe ei înșiși și pe ceilalți din robia spirituală și să se roage eficient pentru a-și proteja casele, afacerile, bisericile și lucrările de forțele răului. Ghidul credinciosului pentru războiul spiritual merge dincolo de teorie pentru a-i echipa pe credincioși cu instrumente și tehnici simple și eficiente pentru a câștiga victoria.

Biografia autorului

THOMAS B. WHITE este fondatorul și președintele Frontline Ministries, o organizație internațională care dezvoltă mișcări de rugăciune la nivel de oraș și oferă învățături despre formarea spirituală, rugăciune și război spiritual. Deține diplome de la Universitatea de Stat din San Diego și de la Seminarul Teologic Asbury și s-a impus ca un inovator în transformarea orașelor prin construirea unității colaborative între liderii împărăției pentru a ajunge eficient la comunitățile lor. White coordonează nouă mișcări urbane de unitate, rugăciune și colaborare în cadrul împărăției din America de Nord, India și Europa de Est și este membru al Coaliției Mission America și al Comitetului Național de Rugăciune al Americii. El și soția sa, Terri, locuiesc în Corvallis, Oregon, unde conduc Biserica din Vale, o mișcare unică de rugăciune în Valea Willamette din mijlocul Oregonului.

https://www.christianbook.com/believers-guide-spiritual-warfare-the-ebook/tom-white/9781441269096/pd/66920EB#CBD-PD-Publisher-Description

////////////////////////////////////////////

Robie ocultă și eliberare

Dr. Kurt Koch

Experiența cu diverse aspecte ale ocultismului – cum ar fi ghicitul, astrologia, magia, spiritismul, mișcarea New Age – a devenit o practică acceptată la toate nivelurile societății noastre. Totuși, sub aparențe benigne, toate aceste practici ascund forțe spirituale ascunse. „Robia și eliberarea ocultă” este un avertisment clar cu privire la pericolele care le însoțesc. Printre caracteristicile valoroase ale acestei lucrări se numără definițiile termenilor utilizați în lumea ocultă, cum să se facă distincția între boală și demonic și sfaturi pentru consilierea bolnavilor, a celor tulburați și a celor asupriți din punct de vedere ocult. Dr. Kurt Koch consideră că singurul răspuns pentru eliberare se află în Biblie și în Isus Hristos.

DESCRIERE

det. aici

https://agapebiblebr.com/occult-bondage-and-deliverance-1970.html

////////////////////////////////////////////

Arsenalul vindecător al lui Dumnezeu: Un plan de luptă divin pentru a depăși suferința și boala

De K. Neill Foster cu Paul L. King

Care este cheia puterii vindecării și a biruinței? Această carte unică îmbină experiența vieții reale cu o bază biblică sănătoasă și echilibrată pentru a experimenta puterea vindecătoare și a biruinței lui Dumnezeu.

Descriere

Ce lucruri sunt cu adevărat importante pentru tine? Există lucruri pe care vrei să le faci înainte de a muri? Ce ar trebui să faci când te atacă durerea, suferința sau boala? Ce arme ai la dispoziție? Cum poți fi un învingător victorios atunci când întunericul amenință să te copleșească?

Paul King scrie cu autoritate și compasiune care vin din propria experiență și oferă răspunsuri solide la fiecare dintre aceste întrebări. În Arsenalul Vindecător al lui Dumnezeu veți descoperi arme puternice care chiar funcționează.

„Pepite din întreg spectrul poporului lui Dumnezeu… sfaturi înțelepte.” -Dr. Neil T. Anderson

„Recomand atât omul, cât și scrierile sale.” -Bill Johnson, pastor, Biserica Bethel

„Un ghid biblic solid și extrem de practic pentru vindecare, făurit în focurile albe ale luptei personale (victorioase) a autorului cu cancerul. Nu este un discurs teoretic greoi, ci ceva ce ai vrea să pui în mâinile unui prieten drag care are nevoie de vindecare, fără teama de a fi superficial sau extremist. Capitolul 15 despre puterea biruitoare a închinării este o adevărată bijuterie. Recomand cu căldură.” – Henry I. Lederle, D.Th.

https://paulkingministries.com/shop/books/gods-healing-arsenal-a-divine-battle-plan-for-overcoming-distress-and-disease/

//////////////////////////////////////////

Legarea și dezlegarea: Exercitarea autorității asupra puterilor întunecate

De K. Neill Foster cu Paul L. King

Ce fac credincioșii atunci când se confruntă cu situații „imposibile”? Ce s-ar întâmpla dacă arsenalul de arme spirituale ar conține atât o armă ofensivă, cât și una defensivă, eficientă în combaterea puterilor care luptă împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale? Vestea bună este că există într-adevăr o armă atât de puternică – duo-ul biblic al legării și dezlegării. Învață când și cum să exerciți această autoritate spirituală.

Descriere

Neill Foster cu Paul L. King.

Deși subiectul este frecvent menționat în Scriptură, s-a scris foarte puțin despre legare și dezlegare. În acest volum inovator, scris în mod popular într-un cadru academic, Foster trasează istoria doctrinei de la Vechiul Testament la Părinții Bisericii timpurii, reformatori și ultimii 150 de ani până în prezent. Tehnic documentat. Din belșug ilustrat.Ce fac credincioșii atunci când se confruntă cu situații „imposibile”? Ce s-ar întâmpla dacă arsenalul de arme spirituale ar conține atât o armă ofensivă, cât și una defensivă, eficientă în combaterea puterilor care luptă împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale? Vestea bună este că există într-adevăr o armă atât de puternică – duo-ul biblic al legării și dezlegării. Învață când și cum să exerciți această autoritate spirituală.

https://paulkingministries.com/shop/books/binding-and-loosing-exercising-authority-over-the-dark-powers/

///////////////////////////////////////////

Neînfrântul poet al închisorilor – Radu Gyr

Mihai Caba

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis. (Radu Gyr, Cântec de luptă)

Când vine vorba despre Radu Gyr, reprezentând în fapt pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, căruia istoriografia românească îi atribuie postura de poet, dramaturg, eseist, traducător şi ziarist, vrând, nevrând, în conversaţia interlocutorilor se interpune şi un noian de etichetări, una mai deocheată ca alta, între care: poet al pătimirilor, poet al închisorilor, poetul care l-a adus pe Iisus în celulă, poetul legionar şi fascist, poetul antisemit, poetul condamnat la moarte şi efluviul acestora ar mai putea fi continuat în aceleaşi vălurite opinii exprimate, similare titulaturii romanului lui Irving Stone, „Agonie şi extaz”.

Dar, iată, chiar acum avem două bune motive ale „vorbirii” despre Radu Demetrescu – Gyr: primul, – la 2 martie 2025 s-au împlinit 120 de ani de la naşterea sa din 2 martie 1905, la Câmpulung-Muscel, ca fiu al cunoscutului actor craiovean Coco Demetrescu şi al doilea, – la 29 aprilie 2025, când s-au împlinit 50 de ani de la adormirea sa întru Domnul, la 29 aprilie 1975, în chiar Săptămâna Mare a Paştelui ortodox. Între cele două limite existenţiale se înscrie viaţa de 70 de ani a celui ce a fost literatul Radu Demetrescu – Gyr.

O incursiune, fie aceasta şi fugară în viaţa deja întrezărită tumultoasă a poetului Radu Gyr, devine, pe cât de necesară, pe atât de aşteptată sub aspectul ei dezvăluitor.

Să o întreprindem, dară, urmărind cu atenţie, atât „reperele” biografilor şi exegeţilor săi, cât mai ales propriile sale destăinuiri, aşa puţine câte au fost acestea. Şi cum pentru partea de început a vieţii poetului, biografii săi au fost destul de „zgârciţi” în adnotări, spre o mai corectă receptare a acestei prime perioade a copilăriei sale, vom apela la chiar jurnalul poetului, intitulat „Calendarul meu, întocmit cu lucidă viziune în ultimii ani ai vieţii sale şi publicat în 1973, cu doi ani înainte de sfârşitul vieţii sale, din care extragem: „M-am născut în Câmpulungul Muscelului, la 2 martie 1905. Mama mea, Eugenia Gherghel, cobora, după tată, dintr-o veche familie botoşăneană, având câteva picături de sânge german, moştenit de la bunica mea, Mina von Gelch. Tatăl meu, Ştefan Demetrescu, era originar din Scheii Braşovului, ardelean după ramura ţărănească a mamei sale şi pesemne, macedonean după tatăl lui care, iniţial, s-a numit Demetru Muşică”.

La trei ani, părinţii săi „s-au strămutat în Cetatea Banilor”, acolo unde tatăl său, Ştefan Coco Demetrescu, îşi va etala pe scena Teatrului Naţional al Craiovei, „frumosul său talent de actor de comedie subţire, cum şi o ascendentă carieră glorioasă, până la 1931, data pensionării sale voluntare”.

Mama sa iubitoare i-a trezit şi cultivat micului Radu gustul pentru lectură, „pentru poveste şi poezie”, citindu-i „basmele fraţilor Grimm şi baladele poeţilor germani Burger, Lenau şi Schiller”, iar tatăl său i-a trezit de timpuriu „gustul şi simpatia pentru arta dramatică.” Nu-i de mirare, precum şi mărturiseşte: „odată stârnită apetenţa lecturilor, am izbutit să citesc singur, fără vreo călăuză didactică…” Şi lecturile sale, începute cu Robinson Crusoe şi tot continuate cu Călătoriile lui Guliver, Don Quijote de la Mancha, Isprăvile lui Păcală, balada lui Gruia Novac, poeziile Elenei Farago ş.m.a., aveau să-i întipărească pasiunea pentru lectură, „ce l-a stăpânit întrega sa viaţă”.

Cu siguranţă, „Calendarul meu” s-a constituit într-un „pios omagiu” adus părinţilor săi: mamei, „minunata Jenny, muziciana îndrăgostită de poezie” şi tatălui, „lui Coco, pătimaş cititor şi, până la adânci bătrâneţi, slujitor al artei sale”, amândoi, „înţelepte îndreptatre pe drumul incipientei mele culturi literare.”

La vremea învăţăturii, în toamna lui 1912, merge la şcoală, având avantajul „cititului şi scrisului” de acasă, fapt ce-l propulsează printre „fruntaşii claselor primare”, la toate „materiile”, mai puţin la …matematică. Tot atunci, în ultimile clase primare, începe „să însăileze” primele sale poezii, pe care le semnează Radu Grui, împrumutând denumirea muntelui din localitatea natală. În 1916, la intrarea României în război, ca absolvent al şcolii primare, este acceptat să fie „cercetaş de război” al Spitalului de campanie de la Craiova şi, astfel, în 7 noiembrie 1916, pe „când avea unsprezece ani şi jumătate”, ca brancardier al unei ambulanţe militare, va fi rănit în „luptele încleştate” date la Târgu Jiu împotriva forţelor inamice invadatoare. De atunci, din acele scene dramatice, micul Radu îşi va cultiva „simţul jertfei şi al onoarei, care-l va însoţi până la sfârşitul vieţii”, cum a notat unul dintre biografii săi.

În anul 1917 devine elev al renumitului liceu craiovean „Carol I”, înfiinţat în 1885. Aici va primi o învăţătură solidă din partea unor mari profesori ai vremii şi tot aici, „purtându-şi cu mândrie uniforma liceului”, va frecventa Salonul literar, îndrumat de poeta Elena Farago, „meşteră în versul ei bine cizelat”, aşa cum era ea apreciată. Publică în revista liceului „Tinerimea şcolară” mai multe poezii, dar şi poemul dramatic „În munţi”, care, prefaţat de profesorul de franceză, C.D.Fortunescu, animator al vieţii culturale craiovene, „a văzut lumina rampei” în cadrul unei serbări şcolare.

De îndată ce a înregistrat acest „prim succes poetic”, liceanul Radu Demetrescu se avântă şi mai compune alte câteva piese de teatru versificate, între care: Sineul zmeilor – dramă în 7 tablouri, Pentru ţară, Eroii şi un… Basm, ce „l-au deranjat şi înfuriat” pe directorul liceului, Nicolae Balaban, „excelent geometru, dar şi un tip obtuz şi refractar oricărui impuls artistic”, potrivit caracterizării acestuia în „Calendar”. Drept consecinţă nedreaptă, aflat elev în clasa a IV-a de liceu, a fost eliminat, pentru „vina” de a fi scos, împreună cu un coleg, revista satirică Cariopsa, trasă „la şapirograf”.

Pentru terminarea liceului se pregăteşte „în particular”, dar îşi şi lărgeşte colaborarea sa literară cu mai multe reviste şi publicaţii ale vremii, dintre care reţinem: Adevărul literar şi artistic, Năzuinţa, Gândul nostru, Flamura, Rampa, Ramuri, Falanga, Universul literar, Suflet românesc, Revista Fundaţiilor Regale, Gândirea; de aceasta din urmă simţindu-se legat prin ideologia „gândiristă” şi programul ei „avangardist”.

Un important moment al biografiei lui Radu Gyr (pseudonim deja consacrat) este anul 1924, de acesta legându-se „un triplu succes”: absolvirea bacalaureatului „cu brio”, debutul literar cu primul său volum de versuri, Linişti de schituri. Poeme., bine primit de critica literară şi debutul său ca student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii bucureştene. Va menţiona în „Calendarul meu” faptul de a fi avut ăn studenţie „şansa de a se afla în preajma unor profesori eminenţi, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Nicolae Cartojan, P.P.Negulescu, Constantin Rădulescu-Motru, Tudor Vianu, Nae Ionescu”, pe care-i portretizează, întru fire şi strălucire şi „cărora le-a fost recunoscător, pentru tot ce i-au dăruit în întreaga viaţă.”

În timpul studenţiei frecventează cu regularitate Cenaclul literar condus admirabil de profesorul universitar Mihai Dragomirescu, la care „i se iveşte fericit prilejul de a-i cunoaşte pe scriitorii Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Ion Pillat.” Remarcat de profesorul Dragomirescu, la sfârşitul studenţiei, Radu Gyr devine asistent, şi apoi, cu doctoratul luat excelent, devine conferenţiar.la Catedra de Critică şi Estetică literară, fiindu-i încredinţată susţinerea cursului: Evoluţia criticii estetice şi aspecte literare contemporane, la care îşi dovedeşte din plin strălucitoarea sa elocinţă.

Remarcându-se pentru fecunda sa lirică publicată în revistele literare româneşt, în 1926, student fiind, Societatea Scriitorilor Români (S.S..R.) îi acordă Premiul pentru sonet. Continuă să scrie şi să editeze noi volume de poezie: Plânge Strâmbă-Lemne (Craiova, 1927) şi Cerbul de lumină (Bucureşti, 1928); pentru fiecare volum în parte devine laureat al Societăţii Scriitorilor Români, Chiar şi fără a edita un nou volum, în 1929, S.S.R. îi acordă un nou premiu, al scriitorilor tineri, pentru poeziiile sale publicate în reviste, recunoscându-i-se astfel locul ce-l ocupă în avangarda poeziei româneşti.

În plin succes literar, în 1927, se căsătoreşte „cu frumoasa Flora, ce avea să-i fie reazem moral şi duhovnicesc până la sfărşitul vieţii, alături de singura lor fiică, Simona Luminiţa (după cum se va vedea), cea care, la rându-i avea să-i lumineze tunelul întunecat de cumplitele orori prin care a trecut tatăl său, poetul martir Radu Gyr”.

Atent la suferinţele ţării, pândite de pericolul roşu – bolşevic, dar şi de cel verde – nazist, în perioada 1930 – 1933, Radu Gyr ia contact direct „cu suferinţele românilor care încercau cu greu să menţină integritatea naţională şi economia ţării în faţa acestor mari pericole, dar şi periclitată de conducătorii compromişi ai României, care încercau s-o scoată la mezat” şi, alături de alte tinere elite culturale, se înscrie în Mişcarea Legionară, pe care o consideră „singura mişcare politică a vremii, capabilă de jertfă şi sacrificiu pentru reînvierea spirituală a neamului românesc”. La această Mişcare, „nici politică şi nici pe departe criminală”, a aderat şi a colaborat „aproape toată elita neconpromisă a Românie”: Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Radu Budişteanu, Horia Vintilă, George Manu, Mihail Manoilescu, Simion Mehedinţi, P. P. Panaitescu, Mihail Polihroniade şi mulţi alţii, stăpâniţi de dorinţa „formării şi educării culturale a poporului român, îndemnându-l să cultive idealurile creştine şi patriotice, nu în duh şovin, ci în duhul evlaviei şi respectului pentru înaintaşii acestui neam”.

Poetul Radu Gyr, „prin tăria cuvântului scris şi prin crezul său înalt, cu dragoste nestrămutată de ţară, pătruns de fiorul patriotismului şi al credinţei strămoşeşti”, devine membru de seamă al Mişcării Legionare şi este numit şef al regiunii Oltenia. A fost recunoscut şi ca „poet al mişcării”, versurile sale, puse pe muzica compozitorului Ion Mânzatu, au devenit repede „sloganuri imnice ale «Gărzii de fier»” dar, cum va afirma mai târziu onestul critic literar, Ov.S.Crohmălniceanu, „trebue să deosebim poezia autentică a lui Radu Gyr de metamorfismul prăpăstios, care a rezultat din altoirea imagisticii pădureţe pe mistica <gărzii de fier>.” La rândul său şi exegetul Adrian Popescu notează cu luare aminte: „Poetul (Radu Gyr – n.n.) îl surclasează pe ideolog.”

În 1939, poetul Radu Gyr, „cel chemat să slujească unui ideal mai nobil şi mai înalt decăt cel al înălţării prin poezie”, cade pradă criminalului regim „carlist” , cel care, în noaptea de 16-17 aprilie, „a încarcerat toată intelectualitatea de dreapta a României”, mai întâi, în închisoarea de la mănăstirea Tismana şi apoi, în lagărul de la Miercurea Ciuc”, „în condiţii grele de detenţie, între ziiduri reci, fără asistenţă sanitară şi un sever regim alimentar, cu interdicţia corespondenţei cu familia” şi alte cumplite privaţiuni.

Aşa a început pentru Radu Gyr, precum şi pentru ceilalţi colegi de breaslă culturală, „calvarul şi suferinţele inimaginabile la care au fost supuşi.cu toţii.” În faţa acestora, singura alinare a suferinţelor a fost şi de această dată tot înaltul spirit cultural; lagărul transformându-se imediat într-o „academie ideatică”, de prelegeri, „la care a excelat Nae Ionescu”, de poezie, „la care a excelat Radu Gyr”, cu vestitul său Cântec de leagăn: „Dormi copilul mamii, nani, nani,/ a plecat şi ultimul lăstun./ Ruginiră plopii şi tufanii/ şi din temniţa ce-i surpă anii/ nu s-a mai întors tăticul bun.”

Condamnaţi, în baza unui rechizitoriu aberant, la ani grei de puşcărie de către Tribunalul Poporului, în urma biruinţei Mişcării din septembrie 1940, cum relatează exegetul C-tin. Budescu: „toţi deţinuţii arestaţi sub Carol al II-lea sunt eliberaţi şi puşi în funcţii înalte de conducere”. Aşa a ajuns Radu Gyr director general al teatrelor din România. Era perioada aprigă a celui de-Al Doilea Război, declanşatoare a antisemitismului nazist, potrivit căreia toţi actorii evrei trebuiau „daţi jos de pe scena oricărui teatru”. Obligat să se supună acestei „dezlănţuiri antisemite”, Radu Gyr, în acelaşi spirit de frondă împotriva oricărei nedreptăţi, înfiinţează în Bucureşti, cu de la sine putere, Teatrul evreiesc „Baraşeum”, în care adună toţi actorii evrei din România, acesta fiind „singurul teatru evreiesc din toate ţările Europei”, al cărui prim spectacol de revistă „Ce faci astă seară” avut loc pe 1 martie 1941. Unde-i antisemitismul lui Radu Gyr?

În acelaşi mod de simţire curată, stupefiat de mârşava asasinare, din noiembrie 1940, a marelui savant Nicolae Iorga, care i-a fost eminent dascăl în anii de liceu, pusă pe seama „gărzii”, Radu Gyr şi-a făcut publică indignarea: „Nu găsesc, nici azi, vreo justificare a sălbaticului act de violenţă, unele ranchiune politice autohtone neîndreptăţind, în nici un caz, o asemenea cruzime.”

După îndepărtarea „mişcării”, noul guvern antonescian îl condamnă pe Radu Gyr la 12 ani de detenţie „pentru incitarea mulţimii la ocuparea Palatului Telefoanelor”, acuzaţie nefondată; aceasta fiind „rezultatul unor puternice resentimente pe care regimul antonescian le avea contra mea”, conform propriei sale declaraţii, neluate în seamă. În consecinţă, alături de alţi intelectuali români, este trimis în lagărul de la Sărata din Basarabia, iar de acolo, pentru „reabilitare”, a fost „expediat” pe frontul din Rusia „direct în linia întâi”, unde a şi fost grav rănit în primele lupte de la Vigada – Vinogradov. În spitalul de campanie continuă să scrie poezii: „Departe, în vis, e o casă / din geamuri clipind somnoroasă/ şi două mânuţe mirate/ cucernic pe piept închinate/ în mica lor rugă sfioasă./ Să vină tăticu acasă”. După doi ani de chin şi dureri, înspre sfârşitul lui 1944, „escortat” fiind, ajunge cu bine acasă la soţia sa, Flora şi la iubita lui fiică, Simona; asta deoarece ostaşul ce-l însoţea nu şi-a îndeplinit ordinul de a-l „lichida”. În răstimpul anilor de război scrie şi editează două volume de versuri: Poeme de război (1942) şi Balade (1944), ultimul fiind „cel mai profund volum de poezie a poetului”, apreciat astfel de critica literară şi exegeţi.

Întoarcerea armelor din 23 august 1944, îl găseşte pe Radu Gyr în convalescenţă, dar asta nu împiedecă noile autorităţi să-l includă în lotul „scriitorilor şi ziariştilor” ostili comunismului şi să-l condamne la 12 ani de muncă silnică. Ca rănit de război va fi pentru o scurtă vreme internat în spitalul închisorii de la Braşov, după care este încarcerat în închisoarea de la Aiud, acolo unde, după plecarea regelui Mihai din ţară, „comuniştii au făcut din temniţă un loc de exterminare a deţinuţilor politici”, teroarea, bestialitatea şi privaţiunile îndurate aici însemnau în fapt …iadul pe pământ. Regimul sever al închisorii „a golit celulele de orice urmă de creion şi de hârtie şi a ridicat un zid impenetrabil între deţinuţi şi familiile lor”. Însă, nici carcera, „fără pat şi cu apă pe jos”, nici interogatoriile, „cu bătăi şi schingiuiri crunte”, n-au putut înfrânge rezistenţa intelectualilor – deţinuţi, Tăria lor neînfrântă, fizică şi morală, le era susţinută curajos de predicile de duminică ale lui Nichifor Crainic şi de versurile lui Radu Gyr, care treceau necontenit zidul celulei, fie „din gură în gură”, fie, înscrise „cu bucăţi de săpun”, fie prin „înnodarea aţei” smulsă din zeghe sau din paturi, fie, „transmise prin alfabetul Morse” şi câte alte „invenţii” năstruşnice. Dar, după cum se va destăinui mai târziu însuşi poetul: „memorarea versurilor mele era cea mai bună metodă pentru a putea fi scoase afară, pe care o foloseau cei cu o memorie bună, între care Relu Stratan, Gili Ioanid şi Dumitru Cristea”, acesta din urmă memorând peste 200 de poezii, pe care , la ieşirea din închisoare,, „le va aşterne pe hârtie în trei caiete, în octombrie 1956.”

În toamna anului 1946 , aflat grav bolnav în spitatul închisorii Văcăreşti, „cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC şi hemofilic”, i s-a refuzat orice ajutor medical. Chiar şi aşa fiind „numai piele şi os” , dar nepierzându-şi credinţa, Radu Gyr compune poezia „Az´noapte Iisus”, care a devenit repede singurul sprijin moral şi spiritual al miilor de deţinuţi, „prin care au biruit moartea şi temniţa”. „Az´noapte Iisus a intrat la mine-n celulă/ A stat lângă mine pe rogpjină/ O, ce trist, ce înalt era Christ!/ – Pune-mi pe răni mâna ta./ Luna a intrat după El în celulă/ Pe glezne-avea urme de răni şi rugină,/ Şi-l făcea mai înalt şi mai trist.// Parcă purtase lanţuri, cândva./ Când m-am trezit din grozava genună/ – Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele./ Miroseau paiele a trandafiri./ Din lună venea fum de căţui./ Eram în celulă şi era lună,/ M-am pipăit şi pe mâinile mele/ Numai Iisus nu era nicăiri.// Am găsit urmele cuielor Lui.

Cu poeziile lui Radu Gyr pe buze, deţinuţii temniţelor comuniste au îndurat terori şi cruzimi inimaginabile fără să renunţe vreodată la visele lor şi, astfel, cum spun şi versurile sale din „motto”, aceştia n-au putut fi înfrânţi niciodată.

Spre sfârşitul anului 1955, cu puţin timp înainte de sfârşitul celor 12 ani de condamnare, Radu Gyr este eliberat, în urma intervenţiei „de afară” a lui Mircea Eliade. Din nefericire, libertatea căpătată avea să-i fie scurtă, până la 1958, când i se înscenează, lui şi altor 25 de intelectuali creştini, un „simulacru de proces” prin care toţi inculpaţii sunt condamnaţi la moarte. Lui Radu Gyr i se reţine ca vinovăţie poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, considerată a fi un nijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist, a cărei ultimă strofă este incendiară în patosul ei: „Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/ Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

La recursul procesului, sentinţa de condamnare la moarte a fost comutată în muncă silnică pe viaţă, dar rezultatul acestuia a fost comunicat deţinuţilor abia peste un an, timp în care aceştia au continuat să fie „legaţi în lanţuri grele de picioare şi supuşi unui crunt regim ce alterna între viaţă şi moarte”. În 1962, Radu Gyr primeşte şi ultima cruntă lovitură, bine calculată în ameninţarea acesteia: „Dacă nu cedezi şi nu te lepezi de trecutul tău legionar îţi vom aresta soţia şi fiica.” Într-adevăr, cum soţia sa, Flora şi fiica, Simona, erau singura raţiune de a trăi a poetului, mişeleasca ameninţare a avut efectul maxim, aşa cum singur se va explica mai târziu: „Torturat sufleteşte, am acceptat să dau o declaraţie publică prin care să-mi reneg trecutul şi opera, în termenii dictaţi de securişti. Îmi rupeam din suflet. Sufletul a fost salvat, dar chnul meu nu a încetat. (…) Compromisul nu a alungat dragostea de curăţie şi de adevăr.”

Fără să fi fost înfrânt, compune poezia Voi n-aţi fost cu noi în celule, în al cărei final nu-şi pierde fiorul credinţei: „Când porţile sparge-se-or toate / şi morţii vor prinde să urle, / când lanţuri şi ziduri cadea-vor sfărmate, / voi nu ştiţi ce-nseamnă învierea din moarte, / căci n-aţi fost cu noi în celule.”

Cu nestrîmutatul gând al intoarcerii, exprimat cu duioşie şi speranţă în poezia „Ne vom întoarce într-o zi”, din care redau doar o singură strofă: „Ne vom întoarce ca un fum, / Uşor, ţinându-ne de mâini, / Toţi cei de ieri în cei de-acum, / Cum trec fântânile-n fântâni.”, la eliberarea sa din 1963, Radu Gyr, neînfrântul poet al închisorilor, având nevoie de o reabilitare, „nu găseşte sprijin şi recunoştinţă, nici din partea Bisericii Mamă şi nici din partea literaţilor vremii, care nu ştiau cum să-i ascundă mai bine opera sa genială, plămădită în lacrimi şi suferinţe greu de imaginat.”

Întremat cu greu într-un sanatoriu, fără o locuinţă decentă pentru familie, fără o pensie sau oarece venit din scris, Radu Gyr, „cu tristeţea amintirilor închisă în inimă”, începuse să fie cuprins de imensa durere, aceea că „rodul muncii şi operei sale de o viaţă nu putea fi fructificat.” Conştient de pericol, singura sa preocupare este: „aşternerea pe hârtie a întregii sale opere poetice, compusă şi memorată între zidurile celulelor din închisori.” Despre acest episod îşi va aminti mai târziu fiica sa, Simona Popa-Gyr: „Lucra intens, aşezându-se la masa de scris de la ora opt dimineaţa până seara târziu, cu mici intermitenţe, vrând parcă să cuprindă într-un timp scurt tot ceea ce nu putuse realiza în cei douăzeci de ani de lipsă.”

Chiar şi în condiţiile urmăririi sale permanente şi a numeroaselor percheziţii efectuate de către copoii Securităţii, Radu Gyr iese biruitor şi de data aceasta, izbutind să-şi termine de scris toată opera sa poetică, creată mental în închisoare, „mulţumindu-i Maicii Domnului pentru acest timp binecuvântat”. Dar despre scoaterea acesteia „la lumina tiparului” nici măcar nu se putea vorbi. În răstimp, începe să-şi redacteze Jurnalul său memorial despre prieteni, momente şi atitudini literare, fără a-l termina, fiind editat postum, în 1996, sub titlul deja amintit „Calendarul meu”. Ultima sa lucrare încheiată a fost traducerea baladei populare germane, editată sub un alt nume.

Neputându-l înfrânge nici în libertate, vigilenta Securitate, spre a-l discredita, începe să-i publice sub numele său mai multe articole în revista comunistă Glasul Patriei, aşa cum a făcut şi pentru Nichifor Crainic, Constantin Noica şi Vladimir Streinu.

În 23 aprilie 1975, în Săptămâna Mare a Paştelui ortodox şi în chiar Ziua Marelui Mucenic Gheorghe, simţindu-şi sfârşitul aproape, Radu Gyr compune premoniţialul său sonet, Piramida, din care reţinem terţina profetică: „Solemn şi hâd şi rece monument, / claustru templu dur de lespezi terne, / eu dorm adânc acestei lumi absent.”

Peste 6 zile, în dimineaţa zilei de 29 aprilie 1975, „în chiar Marţea Patimilor, în vârstă de 70 de ani, poetul Radu Gyr ( Bubu, cum îi spunea nepoţelul Radu) nu s-a mai sculat, plecând spre a se întâlni cu Cel pe care L-a văzut în celulă şi i-a şters rănile.”

Din nefericire, ca o ultimă lovitură a sorţii, Radu Gyr, poetul martir al închisorilor, ortodox „până-n măduva oaselor”, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu catolic (!).

Abia în 2012, ca o binevenită „reparaţie”, prin grija preacucernicului părinte stareţ, Iustin Pârvu, martir şi el al închisorii comuniste, osemintele poetului martir şi ale soţiei Flora au fost strîmutate întru veşnică cinstire la Mănăstirea Petru Vodă, jud.Neamţ. După sfârşitul lui neaşteptat, opera poetului Radu Gyr devenise pentru regimul comunist un subiect „tabu”, astfel că singura preocupare pentru soţia sa, Flora, cât şi pentru fiica sa, Simona, a fost „dosirea” acesteia, abia retranscrisă cu greu şi pusă în ordine în manuscrise. Căutate cu insistenţă de Securitate, timp de mai bine de 20 de ani, dosarele cu manuscrise au fost bine „tăinuite” până după prăbuşirea din ´89 a comunismului din România.

Până atunci, poetul Radu Gyr rămăsese „în picioare”, doar în monumentala „Istorie a literaturii române de la origini şi pânî în prezent”, editată de George Călinescu, în 1941, fiind aşezat în capitolul „Tradiționaliștii”, cu o nuanţată apreciere critică: „Sînt foarte multe versuri frumoase în poezia lui Radu Gyr, care e un medelenizant al Oltului sgomotos vitalist și cu peisagiu propriu.” Era lirica lui de început.

Încetul cu încetul, începând din 1992, aveau să fie editate rând pe rând volumele postume ale lui Radu Gyr, îngrijite îndeosebi de către fiica sa, Simona Popa-Gyr, dar şi de către apreciaţi critici şi exegeţi, precum Barbu Cioculescu, Ioan Popişteanu ş.a., intitulate: Poezii (1992), Anotimpul umbrelor (1993), Ultimile poeme (1994), Calendarul meu (1996), Pragul de piatră (1998), Balade (1999), Era o casă albă (2000), Sângele temniţei (2003).

Fără a avea, însă, şi o reabilitare propriu-zisă, treptat, în numeroase reviste literare au apărut şi tot mai apar articole, eseuri şi exegeze despre poetul martir Radu Gyr, subliniindu-i, atât puternica sa personalitate „înlănţuită de mai multe ori în temniţe grele”, cât şi poezia lui „profund creştină, naţională şi umană în care se regăsea întreaga suflare românească”.

În 26 aprilie 2005, premergător împlinirii celor 30 de ani de la sfârşitul lui Radu Gyr, în mândra Cetate a Băniei, maestrul Tudor Gheorghe a prezentat pe scena Teatrului Naţional spectacolul–eveniment Cu Iisus în celulă – poezia în închisori 1941-1964, pe versurile lui Radu Gyr, în memoria deţiniţilor politici de la Aiud, Gherla şi Canal, între care şi tatăl său, Ilie Tudor, deţinut 22 de ani în închisorile comuniste.

„Frumoasă poezie, dar necunoscută şi e mare păcat…”, aprecia maestrul artist. Şi, totuşi, ca o binemeritată recunoştinţă adusă memoriei miilor de tineri intelectuali, teologi, literaţi şi de alte clase sociale care au avut de suferit în închisorile comuniste, în 2017, a fost promulgată Legea 127 prin care ziua de 14 mai a fost instituită drept Ziua Naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Şi deloc întâmplător a fost aleasă ziua de 14 mai – aceasta fiind noaptea de 14/15 mai 1948, când au fost întemniţaţi legionarii, între care şi poetul Radu Gyr. De menţionat că nu a fost nicio obiecţie din partea Comisiei pentru studierea Holocaustului Elie Wiesel.

A sosit, iată, profetica „zi a întoarcerii”, visată şi sperată în şirul lung al anilor petrecuţi în bezna temniţelor: Aşadar, bine ai revenit acasă, în România, pe care ai iubit-o cu poezia şi sfânta ta credinţă, neînfrântule poet al închisorilor, Radu Gyr!

https://www.art-emis.ro/personalitati/neinfrantul-poet-al-inchisorilor-radu-gyr

////////////////////////////////////////////

ME ASPAZIA SI MAICIILE EP 6 hd

https://www.youtube.com/watch?v=kW5pgwqC128

//////////////////////////////////////

Aspazia Oțel Petrescu – Un miracol al lui Radu Gyr (din emisiunea Mărturii și Evocări, Trinitas TV)

https://www.youtube.com/watch?v=R6dePb8v50I

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Împotriviţi-vă Diavolului

Autor: John Bevere

Preluate cu permisiune din Cloud Library

‘Fiti treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-va lui tari în credinţă. ‘

În 1 Petru, versetul 9 suntem îndemnaţi stăruitor să NE ÎMPOTRIVIM Diavolului. Cuvântul folosit în limba greacă este ‘authistemi’ definit de Thayer astfel: ‘a se poziţiona împotriva cuiva, a opune rezistenţă, a lupta împotriva cuiva. ‘ Strong adaugă definiţiei şi sensul de ‘a se ridica împotriva cuiva’. Dicţionarul explică astfel termenul: ‘a împiedica prin fapte sau argumente’. Nu încape îndoială că acest cuvânt sugerează ideea de CONFLICT PUTERNIC.

Însă, în timp ce ne pregătim pentru conflictul armat, ascultaţi cuvintele cu care ne îmbărbătează Domnul Isus:

‘Iată că v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma’ Luca 10.19

Nu este afirmaţia aceasta încurajatoare? Promisiunea lui Dumnezeu ne asigură că, dacă umblăm în harul Său cel plin de putere, nimeni şi nimic nu ne poate vătăma, nici măcat Diavolul însuşi! Faptul acesta este plin de însemnătate.

Însă noi trebuie să FOLOSIM PUTEREA CARE NE-A FOST DATĂ. Astfel, promisiunea nu îşi produce efectele, iar noi putem fi vătămaţi. Acesta este motivul pentru care Petru ne învaţă SĂ NE ÎMPOTRIVIM CELUI RĂU. El nu spune ‘Rugaţi-vă si cereţi-I lui Dumnezeu să-l dea la o parte din calea voastră’. Noi suntem îndemnaţi să ne împotrivim lui direct, cu îndrăzneală şi bună ştiinţă.

Nicăieri în Noul Testament nu ni se spune că ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu să-l îndeparteze pe cel rău din viaţa noastră. De fapt, Dumnezeu nu o poate face. Îmi dau seama că s-ar putea să mă consideraţi rătăcit când asociez cuvintele ‘nu’ cu persoana lui Dumnezeu. Însă afirmaţia este adevărată. Dumnezeu a dat omului autoritate pe Pământ iar El nu va trece peste propriul Cuvânt. De aceea nu a intervenit atunci când Adam s-a întâlnit cu şarpele în grădină, astfel că a fost nevoie să vină Domnul Isus ca Fiu al omului, pentru a-l învinge pe cel rău. Din aceleaşi motive Biserica lui Cristos trebuie să se împotrivească direct Diavolului şi oştirilor lui.

Prin decret divin, Dumnezeu a încredinţat toată autoritatea Domnului Isus care, la rândul Său, ne-a încredinţat-o nouă. Ca Trup al Lui noi suntem cei care trebuie să lupte, dar, potrivit Scripturii, aceasta este LUPTA CEA BUNĂ (vezi 1 Timotei 6.12).

Dacă vrem să învăţăm cum să ne împotrivim Diavolului, de la cine am putea învăţa mai bine decât de la Domnul Isus? Putem trage multe învăţăminte privin timpul petrecut de Domnul în pustie:

‘Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de Diavolul timp de patruzeci de zile. ‘ Luca 4.1-2

Diavolul L-a ispitit pe Domnul în decursul a patruzeci de zile. Aceasta înseamnă că Domnul a trebuit să i se împotrivească o bună bucată de vreme. Prima confruntare consemnată în Scriptură a avut loc spre sfârşitul celor patruzeci de zile când cel rău a încercat să-L ispitească pe Domnul să-Şi folosească puterea divină pentru a dovedi că El era Fiul lui Dumnezeu. Domnul era flămând astfel că Diavolul I-a sugerat să transforme o piatră în pâine dar Domnul a răspuns cu îndrăzneală:

‘Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. ‘ Matei 4.4

Putem desprinde cel puţin trei învăţăminte. Mai întâi, Domnul a recunoscut şi a răspuns IMEDIAT ISPITEI. Nu a stat să se gândească mult şi nici nu a făcut culcuş ideilor Satanei în mintea Lui pentru a nu permite sugestiei celui rău să încolţească în inima Sa. Ar trebui să urmăm şi noi acest exemplu!

În al doilea rând, şi la fel de important, Domnul a vorbit direct Diavolului. Nu S-a rugat Tatălui să îndeparteze din cale Lui ispititorul sau ispita. Nici nu a comunicat indirect cu vrăjmaşul spunând ‘Nu e voia lui Dumnezeu ca Satan sa Mă învingă aşa că nu voi ceda în faţa acestei încercări’. Nu! Domnul l-a abordat direct şi cu asprime pe cel rău. La fel ar trebui să facem şi noi!

În final, Domnul a rostit Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Observaţi că răspunsul Lui a fost ESTE SCRIS. De ce este atât de important faptul acesta? Din următorul motiv: Cuvântul lui Dumnezeu este sabia noastră. Pavel ne spune:

‘Luaţi… sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. ‘

Cuvântul divin nu este o armă fizică, însă constituie o armă spirituala extraordinară. Domnul Isus Şi-a străpuns efectiv adversarul cu această armă spirituală rănindu-l făra drept de apel. Cu toate acestea, vrăjmaşul este deosebit de tenace astfel că nu a cedat. A încasat lovitura dureroasă dar a continuat să atace.

Cu prilejul următoarei ispitiri consemnate în Scriptură, Satan I-a oferit Domnului Isus ocazia să o ia pe scurtătură în druml spre câştigarea împărăţiilor lumii, pe care păcatul lui Adam le dăduse în stăpânire Diavolului. Pentru aceasta, Domnul nu avea altceva de făcut decât să cadă cu faţa la pământ şi să Se închine înaintea lui, însă Domnul i-a răspuns:

‘Înapoia Mea Satano! Este scris: Sa te închini Domnului, Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti. ‘ Luca 4.8

Isus i-a spus vrăjmaşului să treacă înapoia Lui. În cazul nostru, e ca şi cum i-am spune cu îndrăzneală Diavolului:

‘PLEACĂ DE AICI! ‘

Domnul a folosit apoi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l lovi din nou pe duşman. Ispitirea a continuat până când vrăjmaşul a primit toate loviturile pe care le putea îndura cu ocazia unei confruntări.

Luca descrie astfel deznodământul:

‘Diavolul s-a retras pentru o vreme, aşteptând o altă ocazie. ‘ Luca 4.13, traducerea MSG

https://www.resursecrestine.ro/eseuri/188145/impotriviti-va-diavolului

/////////////////////////////////////////////////////////////

Titlu: Nu-i da dușmanului un loc la masa ta: E timpul să câștigi bătălia minții tale…

De: Louie Giglio

Descriere produs

Găsește libertatea atunci când îl lași pe Isus să conducă lupta pentru inima ta! Examinând Psalmul 23, Giglio te ajută să respingi deciziile proaste și mentalitățile autodistructive și să îmbrățișezi încurajarea și speranța. 208 pagini, copertă cartonată.

Descrierea editorului

Bestseller Publishers Weekly

Descoperă cum să te eliberezi de lanțurile gândirii negative și să experimentezi adevărata libertate față de gândurile și emoțiile nesănătoase.

Vrăjmașul caută în permanență să-ți umple mintea cu gânduri distructive și dăunătoare – fie că sunt de frică, îngrijorare, nesiguranță, anxietate, ispită, invidie… Este mult prea ușor pentru Satan să-și croiască drum prin manipulare pentru a obține un loc la masa destinată doar ție și lui Isus și să încerce să se simtă ca acasă în mintea ta. Este o luptă continuă, dar una pe care o poți câștiga!

În cartea „Nu-i da dușmanului un loc la masa ta” , autorul și pastorul de succes Louie Giglio împărtășește modalități practice de a depăși minciunile dușmanului și, în schimb, de a găsi pace și siguranță în orice circumstanță sau situație dificilă. Inspirându-se din Psalmul 23 ca și cadru, el oferă o perspectivă biblică despre cum să…

Renunță la minciunile care îți vor distruge viața.

Fă pași care te vor împuternici pentru a trăi pe deplin în Hristos.

Oprește spirala rușinii, ispitei și nesiguranței.

Restaurează pacea și odihna în viața ta.

Îmbrățișează adevăratul scop din spatele călătoriei tale prin circumstanțe dificile.

Eliberează-te de ciclul nesfârșit al gândirii distructive.

Poți găsi libertatea de războiul din mintea ta – dacă îi permiți lui Isus, Bunul Păstor, să conducă bătălia. Învață cum să găsești încurajare, speranță și putere indiferent de văile cu care te confrunți. E timpul să respingi minciunile și să asculți adevărul.

Biografia autorului

Louie Giglio este pastorul Bisericii Passion City și vizionarul original al mișcării Passion, care există pentru a chema o generație să-și folosească viețile pentru faima lui Isus. Din 1997, Conferințele Passion au reunit tineri de vârstă universitară în cadrul unor evenimente din Statele Unite și din întreaga lume. În 2022, Passion a găzduit peste 50.000 de studenți pe stadionul Mercedes-Benz, la care s-au alăturat încă un milion de persoane online. Louie este autorul bestseller național a peste o duzină de cărți, inclusiv Don’t Give the Enemy a Seat at Your Table , At the Table with Jesus , Goliath Must Fall , Indescribable: 100 Devotions About God and Science , The Comeback , The Air I Breathe , I Am Not but I Know I Am și altele. Ca și comunicator, Louie este cunoscut pe scară largă pentru mesaje precum „Indescriptibil” și „Cât de mare este Dumnezeul nostru”. Născut în Atlanta și absolvent al Universității de Stat din Georgia, Louie a făcut studii postuniversitare la Universitatea Baylor și deține o diplomă de master de la Seminarul Teologic Baptist Southwestern. Louie și soția sa, Shelley, locuiesc în Atlanta.

Recenzii editoriale

„Cu toții știm cum este să te simți prins în bucle nesfârșite de gânduri autodistructive și frustrarea de a nu ști cum să întrerupem circuitul lor. Această carte înțeleaptă și practică ne oferă îndrumarea de care avem nevoie pentru a ne elibera de tirania gândirii negative și a ne recâștiga bucuria. Recomand cu căldură!” –Ian Morgan Cron Autorul cărții „Drumul înapoi la tine

” „Nu-i da dușmanului un loc la masa ta este un dar! Această carte minunată ne arată cum să accesăm și să exersăm resursele pe care le avem în Hristos, astfel încât să putem reda pacea și odihna minții noastre.” –Dr. Crawford W. Loritts, Jr. Autor, realizator radio și pastor senior al Bisericii Biblice Fellowship

„În banchetul inimii tale există două locuri – unul pentru tine și celălalt pentru Isus – și trei reprezintă o mulțime. Acesta este mesajul revoluționar al acestei cărți importante, „Nu-i da dușmanului un loc la masa ta”. În măsura în care îi permiți diavolului să te însoțească și să fie o a treia roată în viața ta de gânduri, vei fi deraiat de la destinul tău.” „Lasă-l pe Louie să-ți arate cum să-i spui dușmanului: «Locuri ocupate» și vei vedea cum viața ta se schimbă.” –Levi și Jennie Lusko, pastori principali ai Bisericii Fresh Life și autori de bestselleruri

„Louie Giglio este un dar profetic pentru timpul nostru. Iar Psalmul 23 este un adevăr răsunător pentru toate timpurile. Pune-le împreună și ai un apel clar pentru a ne acorda fluxul mental la viața din împărăție. Ca cineva care începe fiecare dimineață rugându-se la Psalmul 23, această carte mi-a atins o coardă profundă.” –John Mark Comer, pastor specializat în viziune și predare la Biserica Bridgetown; autor al cărții „Eliminarea nemiloasă a grăbirii

” „Louie scrie cu speranță și vorbește despre libertate inimilor noastre obosite care au nevoie de victoria disponibilă nouă prin Isus. Această carte este o comoară la care te vei întoarce iar și iar. Abia aștept să o citești și să-ți vezi viața transformată!” –Lysa TerKeurst, autoare numărul 1 în topul bestsellerurilor New York Times și președinta Proverbelor 31 Ministries

„Noua carte a lui Louie, Nu-i da dușmanului un loc la masa ta, este pentru oricine a lăsat dușmanul să ocupe spațiu în mintea sa. Fie că este vorba de furie, singurătate, nesiguranță sau rușine, este timpul să-l alungi pe dușman din mintea ta și să-ți reiei locul la masă.” –Steven Furtick, pastor al Bisericii Elevation și autor de bestselleruri New York Times

„Cel mai mare război din viețile noastre se concentrează în jurul bătăliei minții. Sunt recunoscător pentru o muncă ca aceasta, care ne inundă artileria spirituală cu muniție evanghelică. Mulțumesc, Louie G (acesta este numele de rap pe care i l-am dat), pentru că ne-ai oferit profunzimea și accesibilitatea de care avem nevoie pentru a ține linia spre gloria lui Dumnezeu în zona de război a minților noastre.” –KB Artist

„Există puține voci în creștinătate care sunt capabile să vorbească atât de direct despre realitățile vieții spirituale. Aceste pagini nu sunt doar inspirație; sunt o pregătire pentru lupta cu întunericul!” –John Lindell Pastor principal al Bisericii James River și autorul cărții Suflet Eliberat

„Nu-i da dușmanului un loc la masa ta” este o reflecție și o revărsare a hotărârii și înțelepciunii făurite în foc, însoțite de darul harului instrumentelor pe care Louie a reușit să le articuleze atât de practic.” –Brooke și Scott Ligertwood

„Nu-i da dușmanului un loc la masa ta” este un mesaj care schimbă lumea și paradigma, direct din Scriptură.” –Earl McClellan Pastor al Bisericii Shoreline City

„Nu-i da dușmanului un loc la masa ta” este, fără îndoială, un cuvânt „acum” pentru acest sezon, plin de adevăr și încurajare pentru a te ajuta să recuperezi fiecare centimetru de teren pe care dușmanul ți l-a furat și să pășești pe deplin în pacea, libertatea și victoria pe care Isus a murit să ți le ofere.” –Cody Carnes și Kari Jobe Carnes, artiști de închinare nominalizați la premiile Grammy,

„Nu-i da dușmanului un loc la masa ta” ne amintește de identitatea pe care o avem în Hristos — că fiecare bătălie pe care a câștigat-o El, am câștigat-o și noi! Louie ne arată cum Dumnezeu ne invită într-o relație cu El și ne dă un loc la masa Lui, câștigând în același timp bătălia minții noastre.” –Christian și Sadie Huff

„Nu-i da dușmanului un loc la masa ta” te va echipa cu instrumente practice pentru a-ți alinia gândurile cu adevărul lui Dumnezeu, astfel încât să poți îndeplini scopul tău dat de Dumnezeu cu pasiune și bucurie.” –Christine Caine, autoare de bestselleruri și fondatoare a A21 și Propel Women

„Nu-i da dușmanului un loc la masa ta” este un ghid triumfător pentru a găsi speranța transformatoare căutată de fiecare inimă rănită.” și timidă;–Katherine și Jay Wolf, autori ai bestsellerurilor Suffer Strong și Hope Heals

„Sunt încrezător că Nu-i da dușmanului un loc la masa ta nu numai că îți va clarifica credința, ci o va întări.” „Isus a obținut deja cea mai mare victorie – acum este rândul nostru să luptăm pentru a gândi corect și a ne îndrepta privirea către Bunul nostru Păstor.” –Tim Tebow Atlet profesionist, comentator, autor, vorbitor principal și filantrop

„Dacă te lupți cu gânduri descurajante, cartea pastorului Louie Giglio, „Nu-i da dușmanului un loc la masa ta”, te va ajuta să descoperi adevărurile biblice care te vor ajuta să-ți eliberezi mintea, astfel încât să poți trăi viața pe care Dumnezeu a intenționat-o să o trăiești.” –Craig Groeschel Pastor la Life.Church și autor de bestselleruri New York Times

https://www.christianbook.com/enemy-your-table-time-battle-mind/louie-giglio/9780785247227/pd/247223?event=EBRN|M

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Pr. Nicolae Steinhardt: ”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”

Nicolae Steinhardt:…

Pr. Nicolae Steinhardt: ”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate (orbire) şi paraplegie.

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: “fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: “Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: “tu fii treaz în toate…”, Ţiţ. 1, 8: “să fie treaz la minte” şi mai îndeosebi: “Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric “să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, stă scris că “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urmă prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemâna să fim prosti.

Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. “Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns”.) […]

Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clară şi regimurile totalitare, adăugându-i şi Rom. 13, cer credincioşilor să le dea ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi confunda religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: “e text!”. Numai că nu citesc atent. Dăm Cezarului – se tălmăceşte: Statului – ce este al său, dacă e în adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Când statul (Cezar) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul.

Atunci însă când Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, când regele se preface în medicine-man şi puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la “spălarea creierului”, când fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona).

Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu. Când pe scaunul de domnie lumească sta un Cezar, îndemânarea nu este interzisă şi Biserica, de-a lungul veacurilor, şi-a avut politica ei. Dar când politica încape pe mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfântului Vasile cel Mare. (Diavolul: să încheiem un pact. – Nu. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru.

Nu. – De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil? – Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu.)Lumina nu este numai Beatitudine ci şi Înţelegere, în contrast cu prostia din care face o netrebnică arma diavolească.Părintele Nicolae SteinhardtExtras din ”Jurnalul Fericirii”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002

Pr. Nicolae Steinhardt: ”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?

Răspuns: Aceasta este probabil cea mai importantă dintre toate întrebările legate de teologia creştină. Această întrebare reprezintă cauza Reformei – despărţirea între Biserica Protestantă şi Biserica Catolică. Răspunsul la această chestiune reprezintă principala diferenţă între creştinismul biblic şi cele mai multe dintre cultele aşa-zis creştine. Este mântuirea numai prin credinţă, sau prin credinţă însoţită de fapte? Sunt eu mântuit numai prin credinţa în Iisus, sau trebuie atât să cred în Iisus, dar să fac şi anumite lucruri ca să fiu mântuit?

Lămurirea chestiunii legate de mântuirea exclusiv prin credinţă sau mântuirea prin credinţă plus fapte este complicată de o serie de pasaje biblice dificil de pus cap la cap. Comparaţi Romani 3:28, 5:1 şi Galateni 3:24 cu Iacov 2:24. Unii văd o diferenţă între ceea ce spune Pavel (mântuirea numai prin credinţă) şi Iacov (mântuirea prin credinţă plus fapte). În realitate, Pavel şi Iacov nu se contrazic absolut deloc. Singurul punct de contradicţie pe care unii îl reclamă este legat de relaţia dintre credinţă şi fapte. Pavel spune din punct de vedere dogmatic că mântuirea este numai prin credinţă (Efeseni 2:8-9) în timp ce Iacov pare să spună că mântuirea este prin credinţă plus fapte. Răspunsul la această aparentă problemă se găseşte în examinarea a ceea ce spune Iacov. Iacov combate credinţa pe care o poate avea o persoană fără a face fapte bune ca efect al credinţei (Iacov 2:17-18). Iacov atrage astfel atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos va conduce la o viaţă schimbată şi la fapte bune (Iacov 2:20-26). El nu spune că mântuirea este prin credinţă plus fapte, ci mai degrabă că o persoană care este cu adevărat mântuită prin credinţă va face fapte bune ca o consecinţă a mântuirii. Dacă o persoană spune că este credincioasă, dar nu se văd fapte bune în viaţa sa – atunci este posibil ca acea persoană să nu aibă o credinţă autentică în Hristos (Iacov 2:14, 17, 20, 26).

Apostolul Pavel spune acelaşi lucru în epistolele sale. Roadele bune pe care credincioşii trebuie să le aibă în vieţile lor sunt enumerate în Galateni 5:22-23. Imediat după ce ne spune că suntem mântuiţi prin credinţă şi nu prin fapte (Efeseni 2:8-9), Pavel ne informează că am fost creaţi să facem fapte bune (Efeseni 2:10). Apostolul Pavel face referire la aceeaşi schimbare semnificativă în viaţa credinciosului pe care şi Iacov o aştepta de la credincioşii adevăraţi: “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)! Iacov şi Pavel nu se contrazic în învăţătura lor cu privire la mântuire. Ei abordează numai acelaşi subiect din perspective diferite. Pavel se focalizează pe mântuirea numai prin credinţă, în timp ce Iacov atrage atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos are drept consecinţă facerea de fapte bune.

Am fost zidiţi în Hristos…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2, 10)

Dacă temelia este bună, bună trebuie să fie şi zidirea aşezată pe ea. Şi dacă temelia este neclătinată şi tare, tot aşa trebuie să fie şi ceea ce este zidit deasupra.
Oricine a pus o temelie şi a zidit ceva deasupra acestei temelii a făcut aceasta cu un scop şi pentru o destinaţie sigură şi precisă. Marele Meşter şi Ziditor care ne-a pus temelia, Hristos, şi Care lucrează la Clădirea Bisericii Sale, alegând pietrele cele mai scumpe şi mai frumoase, ne-a chemat şi ne-a aşezat în această Lucrare pentru gândul cel minunat pe care L-a avut cu noi de a ne folosi spre Slava Sa şi spre rodirea şi propăşirea binelui pe pământ.

…Am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca noi să umblăm în ele.
Şi cum nici o piatră sau cărămidă nu poate folosi la nimic înainte de a fi zidită într-o clădire, tot aşa nici noi n-am putut face nici o faptă bună înainte de a deveni o lucrare a Domnului în Hristos Iisus.
Dar, după ce am fost zidiţi în El, noi trebuie să fim folositori Stăpânului nostru la orice plan şi trebuinţă a Lui. Să poată să ne folosească în orice scop pe care Îl are El de împlinit în lumea asta pentru Numele Său şi Împărăţia Sa.

Dumnezeu a atâtea fapte bune în care să umblăm noi, atât fiecare în parte, cât şi toţi împreună. A pregătit o biserică şi o adunare la care să mergem, iar acolo, nişte datorii pe care să le împlinim ascultători.
A pregătit săraci pe care să-i ajutăm, bolnavi pe la care să mergem, străini pe care să-i primim…
A pregătit întâlniri frăţeşti la care să mergem, zile de post pe care să le ţinem, binefaceri pe care să le împlinim.
A pregătit fiinţe dragi pe care să le iubim, suflete cărora să le vestim cuvântul mântuirii, drumuri frumoase pe care să le umblăm.
A pregătit răbdarea pe care s-o avem, înţelepciunea pe care s-o dobândim, smerenia după care să umblăm.
A pregătit lupte pe care să le câştigăm, încercări pe care să le biruim, cununa vieţii pe care să o dobândim şi Împărăţia cerească pe care să o cucerim, dând năvală pentru ea…

Cum umblăm noi oare în toate acestea?
Dumnezeul nostru ne-a pregătit tot mai dinainte şi mijloacele prin care să putem împlini aceste fapte bune.
Nimeni nu se poate plânge că nu le are.
Pentru drumurile frăţeşti ne-a pregătit picioare sănătoase, apoi maşini, trenuri, căruţe… şi tot ce este de lipsă, numai să mergem.
Pentru rugăciune, pentru adunare, pentru post, ne-a pregătit ochi care pot să plângă, genunchi care pot să se aplece, buze care pot să se stăpânească.
Pentru iubire, ne-a pregătit inima, cântarea şi sărutările sfinte. Pentru vestire, cuvântul; pentru îmbrăţişare, mâinile; pentru pace, tăcerea; pentru ispitiri, înfrânarea; pentru căderi, pocăinţa; pentru mântuire, sfinţirea…
Cum le folosim noi oare pe toate acestea? Dumnezeu le-a pregătit pe toate, ca noi să umblăm în ele în fiecare zi şi potrivit cu fiecare cerinţă.

Vino, dragul meu, să ne cercetăm pe noi înşine cum am umblat şi cum umblăm în ele! Şi să ne cercetăm fără părtinire şi cu necruţare, căci altfel aşa ne va cerceta mâine Judecata lui Dumnezeu faţă de care va trebui să răspundem fiecare din noi.
Şi dacă până acum n-am umblat în ele, în toate, măcar de azi înainte să facem acest lucru, prin harul şi cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos.

Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Ziditor şi Tată Ceresc, Care ne-ai zidit în Hristos tocmai spre a-Ţi fi Ţie nişte unelte şi vase sfinţite şi folositoare!
Te rugăm să ne ierţi că până astăzi am fost nepăsători şi leneşi în orice ascultare de voia Ta şi de Cuvântul Tău! Iartă-ne că n-am umblat aşa cum ar fi trebuit în nici una din faptele bune pe care Tu le-ai pregătit cu atâta dragoste, ca noi să umblăm cu bucurie în ele, spre a fi asta un bine atât pentru noi, cât şi pentru alţii.
Şi iartă-ne că nici mijloacele cu care ne-ai înzestrat pentru a face aceste fapte bune nu le-am folosit cum s-ar fi cuvenit spre slava şi fericirea Ta, ci spre folosul şi bucuria lumii şi a păcatului.
Ne pare rău, Doamne, de toate acestea şi Te rugăm să ne ajuţi ca măcar pe viitor să le punem toate în slujba Ta, făcând tot binele pe care îl ştim şi îl putem.
Spre Slava Ta şi mântuirea noastră.
Amin.

Mântuit prin har sau prin fapte?

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8-9.

Har pentru iertare

Putem vedea aceasta în întâmplarea tâlharului care a murit pe cruce împreună cu Isus. El s-a întors la Isus și Isus l-a primit zicând: “Astăzi vei fi cu mine în Paradis” Luca 23:43. Păcatele i-au fost iertate și el a putut să meargă cu Isus în Paradis. El a primit iertarea păcatelor prin har, chiar dacă nu a avut nici o faptă cu care să se laude.

Dar mântuirea este mai mult decât iertarea păcatelor. Pavel scrie în Rom. 5:10 că după ce am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea lui Isus, cu atât mai mult vom fi mântuiți prin viața Lui. Ce înseamnă să fii mântuit prin viața Lui?

Har înseamnă putere de a face voia lui Dumnezeu

După ce am primit iertarea păcatelor și am venit la credință în Isus, devenim capabili sa primim Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă că noi am primit puterea (harul) necesar pentru a face voia lui Dumnezeu, exact cum a făcut-o și Isus. Dar noi trebuie să lepădăm voia noastră proprie, după fire. Când facem aceasta, noi ne pierdem viața după fire, dar primim una nouă, după Duh. Despre aceasta vorbește Isus în Luca 9:23,24: “Apoi a zis tuturor: ‘Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.’”

În acest fel are loc o transformare. Aroganța noastră devine smerenie, duritatea nostră devine milă, nerăbdarea noastră devine răbdare, etc. Faptele noastre sunt înlocuite cu faptele lui Dumnezeu. Aceasta este mai mult decât numai iertarea păcatelor. Așadar noi vedem că prin a face voia lui Dumnezeu noi putem primi parte în această „mai multă” mântuire.

Aroganța noastră este înlocuită cu smerenie, duritatea cu milă, nerăbdarea cu răbdare…

Mântuirea sufletului

Când noi primim iertarea păcatelor, duhul nostru este mântuit – aceasta este începutul credinței noastre. Dar Petru scrie despre sfârșitul credinței noastre, mântuirea sufletului nostru. Această mântuire despre care întrebau prorocii când proroceau despre harul care urma să vină peste noi. Har care făcea posibilă participarea la suferințele lui Hristos și la slava care urmează – o viață nouă, cerească! 1 Petru 1:9-11. Acestea sunt suferințele pe care le-a avut Isus când S-a lepădat pe sine însuși și și-a luat crucea în fiecare zi. Și acum, odată ce am primit Duhul Sfânt, avem har asupra noastră de a-L urma pe El în aceleași suferințe și să ajungem la aceeași slavă.

Voia noastră omenească zace plantată în sufletul nostru, și el este sursa pentru toată neliniștea și tot conflictul. Sufletul nostru este salvat prin a urma pe Isus și a pierde viața proprie (voia noastră proprie) și astfel noi primim parte într-o viață nouă și cerească – care este în armonie cu voia bună, plăcută și desăvârșită al lui Dumnezeu. Devenim capabili să facem faptele Lui.

Har care necesită participare activă

Așadar, noi vedem că această „mai multă salvare” înseamnă că suntem mântuiți prin har, dar acesta este un har care necesită participarea noastră activă. Deși credincioșii care au primit Duhul Sfânt pot fi foarte activi când este vorba de lucrurile exterioare, îi poți auzi zicând: „noi nu putem face nimic” când este vorba de a birui păcatul și de a trăi o viață nouă. Ei se consolează cu asta că ei sunt mântuiți prin har, nu prin fapte. Dar Isus spune, „fără Mine nu puteți face nimic”. (Ioan 15:5)

Noi suntem în stare să-L urmăm, putem să ne negăm pe noi înșine și să ne luăm crucea în fiecare zi

Când am primit Duhul lui Isus, suntem capabili să-L urmăm. Dacă aceasta este dorința noastră, noi ne putem nega pe noi înșine, lua crucea zilnic, și să facem voia lui Dumnezeu. În acest fel putem căpăta noi slava Domnului nostru Isus (2 Tesaloniceni 2:14).

Dacă facem așa, atunci nu am primit harul lui Dumnezeu în zadar. 2 Corinteni 6:1-2.

Efeseni 2-10,Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus…..

john Fischer

Efeseni 2-10,Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Ap, Pavel arata cine este lucrarea lui Dumnezeu. Oridecite ori dau peste un astfel de verset care arata categoric ca cel lucrat de Dumnezeu nu este lucrat de om. Cine poate zidi o casa ? decit cel care are cunostinta, un mester.Fara nici-o idee preconceputa apare in atentie cei care sustin ca mintuirea celui lucrat de Dumnezeu se poate pierde.Acestia, sunt convins ca,ori nu citesc Cuvintul la rind ca sa poata ajunge sa citeasca acest verset si multe altele ca acestea care arata ce face Dumnezeu dintrun om.Oras zice in mod tendentios ignora ceia ce Cuvintul ne aduce in atentie.Căci noi sîntem lucrarea Lui, Pavel aduce in atentia efesenilor acest mare adevar.Si in atentia celor ce sunt sinceri cu ei insusi.

Si printre ei ca si printre Galateni se gaseau destui, daca nu chiar marea majoritate care nu pricepeau daca au fost lucrati(transformati) de Dumnezeu sau de oamenii.Si asta din pricina faptului ca nu se uita in vietile lor personale.Nu e de mirare ca si in zilele noastre lucrurile printre cei ce se aduna la olalta sunt la fel ca si pe vremea lui Pavel.CindDumnezeu face o lucrare intrun suflet, se poate vedea evidenta unei schimbari, a unei vieti traite spre slava lui Dumnezeu.Se vede treaba ca Pavel sesizase ca erau si unii care faceau lucrari printre oameni, din moment ce Pavel face aceasta afirmatie.lucrarea Lui,Nu este apsolut niciun dubiu atunci cind se vede schimbare in viata,ca Dumnezeu a fost Cel care a lucrat.

N-mi place sa dau povestiri, dar de data aceasta am sa o fac,am sa aduc inainte ce inseamna lucrarea lui Dumnezeu si cea a omului.Un betiv era cazut in sant. Asa se intimpla pe vremurile copilariei mele. Si trece un credincios si il vede cazut in sant.Credinciosul exclama; “ vai ce faci aici nu te-am intors eu la Dumnezeu?” Cel din sant asa cum era si-a venit in fire si i-a spus; “ asa este, ca tu m-ai intors, daca ma intorcea Dumnezeu nu eram aici”.Vezi ev, dupa Ioan 1-13, despre cite nasteri sunt. In acel om a fost o lucrare omeneasca. Pevel vre sa ii incredinteze pe efeseni ca, numai Dumnezeu poate face o lucrare autentica.Pavel continua si arata ce lucrae a facut Dumnezeu.El face referire la o cladire as zice.Sigur ca este vorba de Biserica Domnului Hritos.şi am fost zidiţi în Hristos Isus.Dumnezeu zideste si acum in continuare pe cei care le da viata.

Nu spune Pavel ca am fost ziditi intr-o Biserica de adunatura sau Adunare fie ea.Aceste tipuri nu au nimic de aface cu lucrarea lui Dumnezeu.Odata zidit, pusa piatra vie in acest trup, templu al Domnului Hritos, este bine pusa si dainuieste la cladire. Cit? cit va dainui cladirea. Domnul Hristos spune despre aceasta Biserica, cladire spirituala, care este din pietre vi cum le numeste ap, Petru in versetul de mai jos ca, Matei 16-18, voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Cu alte cuvinte Biserica celor inti nascuti va dainui vesnic. Intrebarea se pune din prisma celor care sustin in saracia lor de a intelege Cuvintul,Cine poate lua o piatra vie din cladire?Sigur ca ma refer la un nascut din nou pus, zidit in Trupul(cladirea)Domnului Hritos.

1 Petru 2-5,Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca,

Si ap, Pavel continua sa arate motivul acestei zidiri a celor rascumparati in Domnul Hritos.pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, Unii inteleg ca a face o fapta buna te mintuiesti. Aici intelegem ca, Esti mintuit, zidit si ca faptele sau purtarea pe care o are cel zidit sunt pregatite de Dumnezeu. pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte,Inainte de a mintui, zidi sa folosesc termenul din context,Dumnezeu a planificat si ce au sa faca, cum au sa umble cei pe care i-a zidit(mintuit).As spune ca, este o responsabilitate pentru cel nascut din nou de felul cum traieste, cum umbla, cum se compoarta in viata aceasta vremelnica.Nu am niciun dubiu ca, cel nascut din nou pe care Dumnezeu la zidit in Domnul Hristos este constient ca traieste in prezenta lui Dumnezeu continu.

Si ca va veni un timp cind se v-a infatisa inaintea Celui care i-a pregatit totul in umblarea lui aici in lume. Dece? pentruca Dumnezeu vrea sa fim o priveliste, o marturie a lucrarii Lui pe care a facut-o in noi.Autorul epistolei catre Evrei, il vede pe Dumnezeu ca un mester. Evrei 11-10,……al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.Fiind vorba de cetatea eterna care are temeli vesnice.In concluzie, as incheia cu acest adevar de nezdruncinat, ne schimbat.Cel zidit in Domnul Hristos este zidit si este parte componenta din Cladirea cereasca care are temelii tari, Lipsa de cercetare a Cuvintului si fara lumina de sus ne poate duce la concluzii, inteles, eronat. Ce e tris ca sunt unii care invata in felul acesta in Biserica, Adunare.Dumnezeu sa faca El, ca cei care vor sa afle Adevarul sa capete lumina Lui.

John Balarie

Los Angeles California

Biserica pe care o zideşte Hristos – Partea 1
Matei 16:18

Introducere

Centrul textului din Matei 16:13-20 este declaraţia lui Hristos, „Îmi voi zidi biserica” (v. 18). Orice altceva din acest pasaj amplifică această mare declaraţie.

Identificarea ziditorului bisericii

Cu ani în urmă cineva încerca să găsească motivul pentru care anumite biserici experimentau mari creşteri. Acea persoană a vizitat biroul meu şi a spus, „În toată ţara am descoperit că bisericile mari au lideri care doresc să zidească biserica. Vreau să te întreb aceiaşi întrebare pe care le-am pus-o şi lor: Ai o dorinţă mare de a zidi biserica?” I-am răspuns – în mare parte spre surpriza lui – că eu nu aveam nici o dorinţă de a zidi biserică pentru că Hristos a spus că El o va face. Este o mângâiere să ştim că zidirea bisericii nu depinde de oameni, de mecanisme sau de programe. Domnul este singurul Ziditor, şi este bucuria noastră de creştini să fim parte a ceea ce construieşte El.

Descurajarea ucenicilor

Promisiunea lui Hristos de a zidi biserica Sa a apărut atunci când ucenicii se confruntau cu descurajarea. Datorită asocierii lor cu Hristos, ei au ajuns să fie obiecte urâte ale naţiunii Israelului. Ei au realizat că liderii evrei nu aveau să fie încântaţi cu moartea lui Hristos şi că populaţia evreiască era de fapt în căutarea unui Mesia doar politico-militar. Şi în loc să-l vadă pe Hristos domnind în împărăţia slavei şi în măreţie, ucenicii l-au auzit acum pe Hristos „că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât” (Matei 16:21).

Persecutarea ucenicilor

După ce le-a spus acestora despre moartea de care avea să sufere El, Hristos a revelat faptul că ucenicii aveau să poarte o cruce (v. 24-28). Persecutarea poporului lui Dumnezeu nu este ceva nou. În Vechiul Testament poporul lui Dumnezeu era persecutat atât în captivitatea egipteană cât şi în cea babiloniană. Uneori identitatea lor unică drept popor al lui Dumnezeu era în pericol datorită apostaziei şi a căsătoriilor lor mixte cu naţiunile vecine. Întotdeauna au fost vremuri când mulţimea poporului lui Dumnezeu se părea că ajunge la un stop. Şi biserica, din zilele timpurii şi până în cele moderne, a experimentat persecuţia severă.

În mijlocul descurajării ucenicilor Hristos i-a asigurat că programul Său divin avea să meargă înainte. El a făcut-o prin a promite să-şi construiască biserica Sa. Deşi acea promisiune este o scurtă declaraţie, aceasta oferă încurajare pentru toţi ucenicii lui Hristos. Să vedem şi de ce.

Lecţia

CERTITUDINEA EXISTENŢEI BISERICII

„Îmi voi zidi biserica”

Este sigur că Hristos îşi va zidi biserica Sa deoarece aceasta este promisiunea Sa divină (cf. Isaia 55:11). Hristos este Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate minţii. Timpul verbului accentuează continuarea acţiunii, nu timpul acţiunii. Adică, Hristos a zidit deja în trecut, zideşte în prezent şi va continua să o zidească în viitor.

Datorită Metodei Divine

Hristos îşi va zidi cu certitudine biserica Sa fie că credincioşii trăiesc sau nu în ascultarea dreaptă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Prin a merge în cadrul parametrilor setaţi de Scriptură, credincioşii devin canale prin care Hristos îşi zideşte biserica Sa. Dar Hristos nu va zidi acolo unde găseşte neascultare.

Liderii bisericii caută în mod constant anumite trucuri de comerţ pentru a face biserica să crească. Sunt întrebat adesea, ce metode folosesc eu. Dar Dumnezeu nu-şi clădeşte biserica Sa prin metodologia iscusită, ci doar prin credincioşii dedicaţi faţă de neprihănire. Dacă asculţi Cuvântul lui Dumnezeu, îl vei lăsa pe Hristos să-şi zidească biserica Sa în felul Lui.

Datorită Ziditorului Divin

Scriptura arată în mod clar faptul că Hristos este Ziditorul divin al bisericii.

Fapte 2:39 – „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru”

Ioan 6:37 – „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”

Fapte 2:47 – „Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”

Fapte 5:14 – „Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult”

Fapte 13:48 – „Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut”

Fapte 18:10 – „căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate”

Epistolele adaugă un mai mult detaliu cu privire la felul cu Domnul îşi zideşte biserica Sa. De exemplu, suntem instruiţi cu privire la închinare, rugăciune, învăţătură, sfinţenie, disciplina bisericii şi calificativele pentru lideri, diaconi şi diaconiţe. Aceste instrucţiuni indică spre nevoia unei trăiri drepte, care îi caracterizează pe cei pe care-i foloseşte Domnul în clădirea bisericii Lui.

Datorită Ţelului Divin

Biserica există pentru a manifesta slava lui Hristos. Efeseni 5 spune că Hristos zideşte biserica pentru „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (v. 26-27). Într-adevăr, „a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus” (Efeseni 3:21). O astfel de slavă manifestă înţelepciunea infinită a lui Dumnezeu chiar şi la sfinţii îngeri (3:10).

INTIMITATEA DINTRE HRISTOS ŞI POPORUL SĂU

„Îmi voi zidi biserica mea”

Termenul grecesc tradus prin „a mea” arată pe Hristos a fi Proprietarul, Arhitectul şi Ziditorul bisericii. Noi suntem parte a Trupului Său şi una cu El în intimitate sfântă (Efeseni 5:23). Intimitatea este zugrăvită în Scriptură.

1. În Noul Testament

Fapte 20:28 – „păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său”

Fapte 9:4 – Hristos a spus lui Saul, „De ce mă prigoneşti?” Când Saul îi persecuta pe creştini, era acelaşi lucru ca şi când îl persecuta pe Hristos.

1 Corinteni 6:17 – „cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El”

Ioan 10:27-28 – Isus a spus, „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. . . şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”

În Vechiul Testament

Vechiul Testament se referă la neprihănire ca lumina ochilor lui Dumnezeu (Psalmul 17:8; Zaharia2:8). Acea expresie figurativă se referă la pupilă, cea mai senzitivă parte a ochiului. Dumnezeu spunea, „Dacă bagi degetul în ochiul poporului Meu, e ca şi când l-ai băga la Mine în ochi”. Lui Dumnezeu îi pasă în acest fel pentru că biserica a fost cumpărată cu propriul sânge al lui Hristos (Fapte 20:28). Dumnezeu se apropie de poporul Său şi este ca prietenul care este mai aproape decât un frate (cf. Proverbe 18:24).

Minunea intimităţii cu Hristos

În timp ce se întorcea acasă cu un avion, un pasager m-a întrebat dacă beau.

I-am răspuns, „Nu beau”.

„Niciodată?” a întrebat el.

„Niciodată”, i-am răspuns eu.

„Aveţi cancer?” m-a întrebat.

„Din câte ştiu ei nu”, am răspuns eu.

Îmi spunea aşa de parcă îmi predica, „Eu beau zilnic. Într-o zi o să îmbătrâneşti şi apoi ce o să faci? Toată distracţia o să fie lăsată în urmă. Ar trebui să bei acum cât mai eşti tânăr”.

I-am răspuns, „Nu am nici o dorinţă să beau – deloc”.

Apoi m-a privit şi m-a întrebat, „Da ce ai de nu ai nevoie să bei?”

„Mă bucur că m-aţi întrebat”, i-am răspuns eu. „Am pace şi fericire totală”.

„Da de unde ai aşa ceva?” m-a întrebat el.

Şi eu i-am răspuns, „Îl cunosc pe Isus Hristos”.

Apoi a fost un moment de tăcere. Apoi a întrebat cu necredinţă, „Îl cunoşti pe Isus Hristos?”

I-am spus, „Exact, îl cunosc pe Isus Hristos”.

M-a privit în uluire şi a remarcat, „Am fost şi eu la o şcoală unde ne-au spus despre Isus Hristos, dar nu-L cunosc”.

I-am răspuns, „Ai putea”. Apoi am avut oportunitatea să-i explic evanghelia acestuia.

S-a întors la locul său şi eu mi-am luat locul din spatele lui. Apoi el i-a spus partenerului său de călătorie, „Nu o să-ţi vină să crezi, dar un domn din spatele nostru îl cunoaşte de fapt pe Isus Hristos!” Şi partenerul său, întorcându-se ca să mă privească, a spus, „Glumeşti!” Şi el a fost uimit că cineva putea să-l cunoască pe Isus Hristos în mod personal.

Este o realitate uimitoare că noi în calitate de credincioşi îl cunoaştem pe Isus Hristos. Dar ceea ce este mult mai şocant este că El ne cunoaşte pe noi!

III. IDENTITATEA CELOR DIN BISERICĂ

„Voi zidi biserica mea”

Termenul din greacă tradus prin „biserică” (ekkl[ma]esia) înseamnă „cei chemaţi afară şi se referă la o adunare. În evanghelii cuvântul apare doar aici în matei 18:17. Aici este folosit în sensul său general pentru orice adunare de oameni. Înţelesul original al cuvântului sinagogă se referă şi la o adunare generală de oameni. Din moment ce este probabil că Hristos a vorbit în aramaică, El a folosit probabil termenul general kahal, care înseamnă „congregaţie”, „adunare” sau „mulţime”. Doar mai târziu în epistole găsim ekkl[ma]esia investit cu un înţeles mai deplin. Aşadar Hristos vorbea despre o adunare, congregaţie, sau comunitate de oameni răscumpăraţi. Acel înţeles general este de asemenea evident şi în alte pasaje din Scriptură.

Fapte 7:37-38 – „Acest Moise a zis fiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine: de el să ascultaţi.” El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai”. Aici cuvântul se referă la poporul evreu adunat în deşert în timpul lui Moise.

Fapte 19:32 – „Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră”. Aici ekkl[ma]esia se referă la o mulţime din Efes care respingea mesajul evangheliei.

Evrei 12:22-23 – „Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi”. Aici „biserica” se referă la tot poporul lui Dumnezeu.

La fel ca în Evrei 12:23 „biserica” din matei 16 se referă la tot poporul lui Dumnezeu. Şi „împărăţia cerurilor” din Matei 16:19 – folosit în mod sinonim pentru cuvântul biserică – vorbeşte de asemenea de adunarea celor veniţi la Dumnezeu. În timp ce ucenicii mergeau pe drumul prăfuit din Cezarea din Filipi, ei au înţeles deodată ekkl[ma]esia în acelaşi sens general, nu ca o clădire cu clopotniţă. In acele zile nu existau denominaţii, episcopi, diaconi, sau congregaţii aşa cum avem noi astăzi. Deşi Hristos s-a confruntat cu ostilitatea şi respingerea, El avea să continue să adune pe poporul Său răscumpărat, aşa cum a făcut-o tot timpul şi continuă să facă şi acum.

Concluzie

Oamenii se miră adesea de ceea ce s-ar întâmpla cu biserica dacă va cădea America. Dar clădirea bisericii nu depinde de ridicarea sau coborârea Americii pentru că numai Domnul zideşte biserica. Din moment ce Hristos zideşte numai acolo unde găseşte neprihănire, este important ca noi să trăim în mod neprihănit. Fi dedicat faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi permite Duhului Său să schimbe viaţa ta. În acest fel vei manifesta slava Sa în biserică.

Concentrarea asupra faptelor

1. Ce declaraţie este inima textului din Matei 16:13-20?

1. Este o _____________ pentru credincios să fie parte a ceea ce zideşte Dumnezeu.

1. De ce au fost descurajaţi ucenicii lui Hristos?

1. Care este semnificaţia timpului verbului din Matei 16:18?

1. Unde îşi clădeşte Hristos cu siguranţă biserica Sa?

1. Hristos îşi clădeşte biserica Sa prin credincioşii dedicaţi faţă de __________.

1. Ce arată Fapte 2:39?

1. _______ adaugă mai multe detalii cu privire la felul cum Hristos îşi zideşte biserica Sa.

1. De ce există biserica?

1. Termenul „a mea” în Matei 16:18 revelează credinciosului a fi _____ cu Hristos în sfântă _______.

1. În Fapte 9:4 pe cine persecuta de fapt Saul?

1. De ce a numit Domnul pe poporul Său „lumina ochilor săi” (Zaharia 2:8)?

Definiţi „biserica” din Matei 16:18. Susţineţi-vă răspunsul cu Scriptura.

Considerarea principiilor

Ca partea a bisericii creştinii se bucură de intimitate sfântă cu Hristos. Cercetătorul biblic R. B. Kuiper scria, „Cum poate vedea Creatorul simplele creaturi drept prieteni ai Lui defineşte înţelegerea umană. Felul cum Dumnezeul sfânt poate atribui prietenia Sa asupra oamenilor păcătoşi este total incomprehensibil. Este destul să spunem că aici suntem martori ai unei manifestări supreme a bunăvoinţei divine. Şi intimitatea acelei prietenii transmite bunăvoinţa divină cu mult mai măreţ”(The Glorious Body of Christ[Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1967], pp. 332-33). Te bucuri de intimitatea cu Domnul prin studiul Cuvântului Său şi rugăciune? Citeşte şi studiază Luca 10:38-42, examinează-ţi umblarea ta cu Domnul în lumina acelei Scripturi. Cere-i Domnului să te ajute să ai aceiaşi dorinţă pe care a avut-o apostolul Pavel: „privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3:8).

Nimic nu poate contrazice promisiunea lui Hristos de a clădi biserica Sa. Pastorul învăţător J. C. Ryle spunea, „Mare este puterea pe care o arată Hristos în zidirea bisericii Sale! El îşi îndeplineşte lucrarea Sa în ciuda opoziţiei din partea lumii, a cărnii şi a diavolului. În furtună, în vijelie, prin vremurile de necaz, de tăcere, fără gălăgie, fără vâlvă, fără încântare, clădirea progresează. . . . Ar trebui să fim profunde de mulţumitori că zidirea adevăratei bisericii este pusă pe umerii Aceluia care este măreţ. Dacă lucrarea depinde de om, aceasta avea să se năruie. Dar, binecuvântat să fie Dumnezeu, lucrarea este în mâinile Ziditorului care nu eşuează niciodată să îşi realizeze proiectele Sale! Hristos este Ziditorul atotputernic. El îşi va îndeplini lucrarea Sa, deşi naţiunile şi bisericile vizibile nu îşi pot cunoaşte datoria lor. Hristos nu va eşua niciodată. Ceea ce El a preluat El va îndeplini cu certitudine”(Holiness[Hertfordshire, England: Evangelical Press, 1989], p. 214). Ai adus mulţumiri şi laudă Domnului pentru zidirea bisericii Sale? Citeşte Efeseni 1 şi închină-te Domnului pentru măreaţa Sa lucrare.

Adăugat la Colecţia John MacArthur localizată la:

Bible Bulletin Board
Box 314
Columbus, New Jersey, USA, 08022
Websites: www.biblebb.com and www.gospelgems.com
Email: tony@biblebb.com
Online since 1986

Biserica – trupul viu al lui Isus Hristos

Biserica secolului 21: se accentueazã relaţia personalã cu Dumnezeu, experimentarea credinţei personale, hotãrârea individualã de a-L urma pe Hristos etc. Acest lucru este esenţial şi absolut necesar pentru o credinţã puternicã şi sincerã, dar nu este suficient. Ea trebuie sã fie însoţitã de o învãţãturã completã şi biblicã despre bisericã, rolul şi poziţia fiecãruia în bisericã şi despre necesitatea de a aparţine unei biserici. Poate cã nouã ne place sã ne considerãm mai mult creştini decât oameni ai bisericii, şi accentuãm faptul cã Isus Hristos a murit „ca sã ne rãscumpere din orice fãrãdelege” dar uitãm cã planul lui Dumnezeu este „sã-şi curãţeascã un popor ca sã fie al Lui.”

Domnul Isus iubeşte biserica. Nu ai cum sã-L iubeşti pe Domnul Isus şi sã dispreţuieşti sau sã ignori biserica. Dacã Îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti ce iubeşte El, urãşti ce urãşte El. (nu poţi sã-i spui unui om cã-ţi place de el dar cã nu-ţi place de nevasta lui)Efeseni 5:25-27 „…Hristos a iubit biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţeascã, curãţind-o prin spãlarea cu apã prin Cuvânt, ca sã înfãţişeze înaintea Sa aceastã Bisericã slãvitã, fãrã patã, fãrã încreţiturã sau altceva de felul acesta, ci sfântã şi fãrã defect.” (exemplul negativ: tineri care dispreţuiesc biserica, care considerã cã n-au nevoie de bisericã pentru a fi nişte creştini adevãraţi, care considerã cã credinţa este o chestiune atât de privatã încât nu o mãrturisesc, nu vorbesc despre ea, nu cautã prezenţa celor care la rândul lor cred etc. încât pânã la urmã începi sã te îndoieşti de existenţa ei). Dumnezeu vrea sã iubim biserica, nu sã ne plângem de ea sau sã ne folosim de ea.

Biserica a fost instituitã de Dumnezeu. Prima referire despre bisericã se gãseşte în Matei 16:18 „Tu eşti Petru şi pe aceastã stâncã voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei Morţilor nu o vor birui.” Stânca pe care este ziditã biserica este afirmaţia lui Petru „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Hristos este temelia bisericii, sau, în altã metaforã, capul bisericii, iar biserica este, în prima situaţie, clãdirea bisericii, în a doua trupul bisericii. Biserica nu este o instituţie omeneascã aşa cum este o universitate, o bancã, un club. Omul a inventat o arhitecturã pentru bisericã, un stil de închinare…a fãcut multe lucruri reprobabile în numele Bisericii, dar acest lucru nu desfiinţeazã biserica, pentru cã ea nu a fost creatã de om ca sã poatã avea vreo autoritate asupra ei. Biserica în sensul biblic este comunitatea de oameni credincioşi puşi deoparte de Dumnezeu pentru a-L reprezenta în aceastã lume. Faptul cã de-a lungul secolelor Biserica s-a instituţionalizat, cã au intervenit alte motive decât cele spirituale (de exemplu politice, legate de putere sau de bani) sunt lucruri pe care nimeni nu le neagã, dar asta nu desfiinţeazã Biserica aşa cum a creat-o Dumnezeu, şi nu e de competenţa noastrã sã le dezbatem. Noi trebuie sã vedem care este sensul biblic al bisericii, şi sã dorim noi sã fim o bisericã aşa cum vrea Dumnezeu. Biserica este indestructibilã şi va exista veşnic. Ea va supravieţui acestui univers.În F.A. Când fariseii erau strânşi ca sã discute despre crestinii ce începuserã sã propovãduiascã credinţa în Isus, Gamaliel a spus un lucru care este valabil şi pentru bisericã: F.A. 5:38, 39 „Dacã planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va distruge; dar dacã este de la Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici.”

Biserica este condusã de Domnul Isus: El este capul (biserica ca trup), piatra unghiului (clãdire). Nimeni nu are dreptul de a stãpâni biserica lui Hristos în afarã de El. De aceea metaforele despre bisericã nu sunt o piramidã (care are un vârf şi o bazã), nu este un autobuz unde cineva conduce iar ceilalţi privesc liniştiţi pe geam în cãlãtoria prin aceastã viaţã. (detalii mai tarziu).

Biserica îşi primeşte creşterea de la Hristos. Mlãdiţele primesc creşterea de la viţã. (Ioan 15). Pavel spune: eu am semãnat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a fãcut sã creascã. Noi suntem lucrãtori împreunã cu Dumnezeu, dar lucrarea principalã o face Dumnezeu. Noi facem seminarii, conferinţe, ne gândim la metode de a aduce oameni în bisericã, toate sunt foarte utile, sunt necesare, dar sã nu uitãm cã nu sunt suficiente. Fãrã binecuvântarea lui Dumnezeu totul nu este decât un program care vine şi plecã şi este repede uitat. Noi trebuie sã facem tot ce depinde de noi omeneşte vorbind (1 Corinteni 11, 12 „Cãci nimeni nu poate sã punã o altã temelie decât aceea care este pusã şi care este Isus Hristos. Iar dacã cineva clãdeşte pe aceastã temelie: aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecãruia va fi datã pe faţã, ziua o va face cunoscutã, cãci se va descoperi în foc şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecãruia.” ) dar nu trebuie sã purtãm asupra noastrã responsabilitatea pe care numai Domnul o poate purta, altfel obosim în lucrare, suntem deznãdãjduiţi şi aşteptãm rezultate pe mãsura efortului nostru. Dar acesta nu este niciodatã o garanţie pentru o trezire spiritualã etc.

Biserica a fost instituitã de Dumnezeu dintr-un motiv (sau mai multe) cât se poate de clar(e). Dumnezeu nu este niciodatã arbitrar în ceea ce face. Uneori nu cunoaştem toate motivele acţiunilor Sale, dar referitor la bisericã Scriptura este cât se poate de clarã şi putem sã vedem exact de ce existã biserica, de ce avem nevoie de bisericã, de ce biserica are nevoie de noi, de ce viaţa de credinţã nu poate fi trãitã în afara bisericii etc. Dupã ce am vãzut poziţia lui Dumnezeu faţã de bisericã (Dumnezeu iubeşte Biserica) şi autoritatea cu care este investitã Biserica (este creaţia lui Dumnezeu de aceea ea nu poate fi distrusã sau contestatã de om şi nici un este opţionalã pentru credincios), mergem mai departe cercetând mai exact ce este biserica şi care este locul nostru în bisericã.

În Biblie existã douã metafore care denumesc biserica şi care ne ajutã sã înţelegem ce este biserica:
1. Biserica este o familie.
2. Biserica este un trup.

Biserica este o familie

Existã o greşealã destul de frecventã în viaţa de credinţã: oamenii acceptã învãţãtura despre naşterea din nou, chiar se nasc din nou, înţeleg lucrurile fundamentale ale credinţei, legate de mântuirea prin harul Domnului Isus Hristos dar…refuzã sã meargã mai departe, ca şi cum totul începe dar se şi terminã cu naşterea din nou, cu însuşirea unor noţiuni elementare despre credinţã. E ca şi cum un copil nou-nãscut rãmâne nou nãscut tot timpul şi refuzã sã creascã, ceea ce este nenatural şi chiar cumplit de dureros (pentru pãrinţi de ex.). Este contrar legilor naturii. Acelaşi lucru este valabil şi cu rãmânerea la statutul de creştin nou-nãscut: este împotriva legilor spirituale. Oprindu-se din creştere, viaţa nouã a unui creştin începãtor este stopatã, atrofiatã, stinsã şi în final moare. Planul lui Dumnezeu depãşeşte cu mult primii paşi pe care îi face un creştin începãtor, scopul lui este sã ajungem la starea de om matur, la mãsura staturii plinãtãţii lui Hristos. (Efeseni 4:3) Existã o ordine corectã în viaţa de credinţã, ordine pe care o vedem repetându-se de fiecare datã în Biblie atunci când oamenii primesc evanghelia Domnului Isus şi sunt nãscuţi din nou: cred în Isus Hristos, se boteazã şi devin membri ai bisericii, slujesc Domnului şi cresc în credinţã. (credinţa, botezul, creşterea). – citate din Faptele Apostolilor. Rick Warren are un joc de cuvinte legat de acest adevãr: believe, belong, become. Logica e clarã: mai întâi crezi şi te naşti din nou, apoi aparţii familiei spirituale şi prin sprijinul, grija, hrana spiritualã primitã de la bisericã ajungi sã creşti şi sã devii asemenea lui Hristos, scopul ultim al lui Dumnezeu
Primul lucru pe care îl face Dumnezeu în viaţa noastrã este sã ne ierte pãcatele, sã ne ofere astfel mântuirea şi sã ne nascã din nou prin Duhul Sfânt, deci sã ne ofere o viaţã nouã.
Urmãtorul lucru, urmare directã a naşterii din nou, este faptul cã începem sã aparţinem familiei lui Dumnezeu.(aşa cum un nou nãscut aparţine familiei în care s-a nãscut) Tatãl nostru este Dumnezeu (Gal. 3:26 „Cãci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus”), iar Isus este Fratele nostru ( Matei 12:49, 50 „Iatã mama mea şi fraţii mei. Cãci oricine va face voia Tatãlui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, sorã şi mamã”). De asemenea, alţi credincioşi devin fraţii şi surorile noastre şi prin urmare, Biserica devine familia noastrã spiritualã.

BOTEZUL

Este actul prin care te identifici cu familia lui Dumnezeu. El simbolizeazã multe lucruri: declarea publicã a credinţei în Hristos, identificarea cu Hristos în moartea şi învierea Lui, moartea vieţii vechi şi începerea unei vieţi noi. Dar este şi un ritual prin care este sãrbãtoritã includerea credinciosului în familia lui Dumnezeu ( )
Botezul nu este o opţiune, este o poruncã (F.a. ) Poţi sã-l amâni, poţi sã te îndoieşti de necesitatea lui, poţi sã eziţi…toate aceste atitudini reflectã o problemã la nivelul credinţei: ruşinea de a mãrturisi public credinţa ta, ruşinea de a te identifica cu fraţii tãi în credinţã, mândria (n-am nevoie de bisericã), ignoranţa etc.
Botezul nu te face membru în bisericã, ci credinţa în Hristos; botezul este semnul vizibil al dedicãrii tale interioare faţã de Hristos şi faţã de biserica pe care Hristos o iubeşte; singura condiţie este credinţa, nu maturitatea.

Familia spiritualã are nişte caracteristici care depãşesc familia trupeascã în importanţã: relaţia noastrã cu fraţii credincioşi va continua în veşnicie, care presupun o legãtura mai durabilã, mai trainicã decât relaţiile de sânge care pot fi distruse prin divorţ, distanţã, îmbãtrânire, moarte. (Matei 12:50 „Cãci oricine va face voia Tatãlui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, sorã şi mamã.”)

Familia spiritualã satisface o nevoie adâncã care existã în fiecare om: nevoia de pãrtãşie, de a fi împreunã cu ceilalţi. Dumnezeu preţuieşte relaţiile, El este dragoste şi natura Lui (Sfânta Treime) este relaţionalã; viaţa unui creştin este definitã prin relaţiile cu ceilalţi creştini (Nu e bine ca omul sã fie singur); în Biblie nu existã exemple de creştini pustnici, izolaţi, care cautã sfinţenia şi maturitatea în afara bisericii; creştinul singur este un copil orfan, fãrã familie, privat de multe beneficii şi binecuvântãri pe care le aduce apartenenţa la o familie.
Relaţia cu Isus este personalã, dar nu privatã.

Pãrtãşia

Pãrtãşia este un cuvânt creştin, vine de la cuvântul a împãrtãşi, adicã a avea o experienţã comunã cu cineva, a face pãrtaş la o emoţie, trãire, experienţã, activitate etc. Dumnezeu ne cheamã la pãrtãşie. Viaţa a fost conceputã pentru a fi împãrtãşitã. Noi nu putem trãi singuri. Existã nevoie de pãrtãşie în familie, altfel nu mai este o familie, ei trebuie sã petreacã timpul împreunã, sã comunice sincer unii cu alţii, sã treacã împreunã prin bucurii sau tristeţi. Din punct de vedere spiritual se întâmplã acelaşi lucru.
Pãrtãşia înseamnã mai mult decât a participa la serviciile divine, a luat ceaiul împreunã sau a schimba trei cuvinte dupã un seminar. Pãrtãşia înseamnã „a experimenta viaţa împreunã” (dragoste altruistã, slujirea practicã, dãrnicia, mângâierea plinã de înţelegere şi toate celelalte porunci care se referã la relaţiile „unii cu alţii”)…..

Principii esenţiale ale unei pãrtãşii reale:

1. numãrul grupului de pãrtãşie (max. 10) Marcu 3:13 „A rânduit dintre ei doisprezece ca sã-i aibã cu Sine.”

2. sinceritatea (a comunica de la inimã la inimã: a fi cinstit în legãturã cu cine eşti, a-ţi exprima sentimentele, îndoielile, temerile, a recunoaşte slãbiciunile, a solicita ajutorul şi rugãciunile celorlalţi; opusul este fãţãrnicia, politeţea superificialã, impresia cã toate sunt bine etc.) 1 Ioan 1:7 „Dar dacã umblãm în luminã, dupã cum El Însuşi este luminã, avem pãrtãşie unii cu alţii.” Întunericul ascunde rãnile, cãderile, temerile, eşecurile şi defectele, lumina scoate totul la ivealã şi recunoaştem cine suntem. E nevoie de curaj şi de smerenie ca sã depãşim frica de fi expuşi, rãniţi, respinşi, judecaţi. Numai aşa putem fi sãnãtoşi din punct de vedere spiritual şi emoţional. Iacov 5:16 „Mãrturisiţi-vã unii altora pãcatele şi rugaţi-vã unii pentru alţii ca sã fiţi vindecaţi.”

3. reciprocitate Reciprocitatea înseamnã a da şi a primi, a împãrţi responsabilitãţile, a purta sarcinile unii altora. Romani 1:12, 13 „..sã fim mângãiaţi laolaltã în mijlocul vostru, fiecare prin credinţa care este în celãlalt, atât a voastrã cât şi a mea.” Biblia porunceşte responsabilitatea reciprocã, încurajarea reciprocã, slujirea reciprocã şi cinstirea reciprocã. Efeseni 6:2 „Purtaţi-vã sarcinile unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Hristos.” (exemplu: evanghelizarea împreunã) Existã foarte multe îndemnuri însoţite de precizarea: unii pentru alţii, unii altora. Tot ce facem trebuie sã fie spre zidirea tuturor.

4. simpatie (empatie) Coloseni 3:12 „…îmbrãcaţi-vã cu o inimã plinã de îndurare, cu bunãtate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungã rãbdare.” Fiecare om are nevoie sã fie înţeles şi sã i se împãrtãşeascã sentimentele. Domnul Isus spune cã noi trebuie sã plângem cu cei care plâng şi sã ne bucurãm cu cei care se bucurã. Este mai mult decât a oferi soluţii facile, reţete imediate care sã rezolve orice problemã. Oamenii au nevoie sã fie ascultaţi, înţeleşi, mângâiaţi, compãtimiţi. De multe ori suntem prea grãbiţi şi nu avem rãbdare sã înţelegem şi sã simpatizãm cu oamenii, sã-i înţelegem. Rick Warren spunea cã cel mai profund nivel al simpatiei este pãrtãşia suferinţei. În momentele de crizã, de necaz, de nesiguranţã avem cel mai mult nevoie unii de alţii doarece în acele momente credinţa noastrã se clatinã, şi avem nevoie de prieteni credincioşi care sã ne susţinã, sã ne încurajeze.

5. iertare, milã Coloseni 3:13 „Îngãduiţi-vã unii pe alţii şi, dacã unul are sã se plângã de altul, iertaţi-vã unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vã şi voi.” Suntem cu toţii oameni imperfecţi, putem sã greşim în multe feluri, şi invitabil acest lucru se întâmplã atunci când petrecem mai mult timp împreunã. Toţi ne poticnim, cãdem şi avem nevoie de ajutor. Resentimentele şi supãrarea distrug pãrtãşia. Iertarea o învãţãm de la Dumnezeu; ceea ce le iertãm celorlalţi nu va fi niciodatã mai mult decât ne-a iertat Dumnezeu nouã. Iertarea trebuie fãcutã imediat, iar rãzbunarea nu are ce cãuta în viaţa unui creştin.

6. înţelegerea diferenţelor 10% din oameni sunt mai dificili decât ceilalţi 90%. Într-o bisericã oamenii pot fi foarte diferiţi în ceea ce priveşte nevoile spirituale şi emoţionale. Au un comportament care ne poate pãrea iritant, sunt nesiguri, plin de îndoialã, nu ştiu sã socializeze sau sã lege prietenii, sunt inconsercvenţi etc. Fiecare dintre noi este unic prin temperament şi educaţie, de aceea nu existã o compatibilitate perfectã. Dificultãţile care apar într-o bisericã sunt o ocazie de creştere şi un test continuu al caracterului nostru, ele sunt spre binecuvântarea noastrã şi a celor care „necesitã un har suplimentar”. Într-o familie relaţiile nu se bazeazã pe simpatie, frumuseţe, inteligenţã, împãrtãşirea gusturilor etc., ci pe natura relaţiilor dintre membri: aparţinem unii altora şi cu toţii aparţinem lui Dumnezeu. Dacã facem efortul de a înţelege oamenii vom vedea cã existã motive pentru care unii oameni sunt altfel: mediul în care au trãit, suferinţele prin care au trecut. Romani 15:1 „Noi care suntem tari suntem datori sã rãbdãm slãbiciunile celor neputincioşi şi sã nu ne plãcem nouã înşine.” Romani 14:1 „Primiţi pe cel slab în credinţã fãrã sã-i judecaţi întrebãrile îndoielnice” Aceste îndemnuri ne feresc de judecatã, dispreţuire, şi ne îndeamnã la dragoste şi acceptare a oricãrui om. Multe din dificultãţile care apar în relaţiile dintre noi nu au legãturã cu pãcatul, ci cu diferenţele de temperament.

7. asumarea responsabilitãţii Dacã ne pasã suficient de mult vom spune adevãrul în dragoste. De multe ori fugim de conflicte şi pãstrãm o pace şi o armonie aparentã. Frica şi lipsa de sinceritate împiedicã pãrtãşia. Galateni 6:1 „Fraţilor, chiar dacã un om ar fi prins în vreo greşealã , voi care sunteţi duhovniceşti sã-l îndreptaţi cu duhul blândeţii; şi ia seama la tine însuţi, ca sã nu fi ispitit şi tu.” Sinceritatea este temelia intimitãţii; conflictele muşamalizate creeazã frustrare şi bariere adânci între noi. Noi trebuie sã apreciem mai mult sinceritatea decât mãgulirea sau lauda. Sinceritatea nu-ţi dã însã voie sã spui tot ce vrei si cum vrei sau când vrei. Existã un moment potrivit în care un conflict poate fi rezolvat. Vorbele nechibzuite pot provoca rãni adânci şi în loc sã-l câştigi pe fratele tãu, poţi sã-l pierzi. 1 Timotei 5:1, 2 „Nu mustra cu asprime pe un bãtrân, ci sfãtuieşte-l ca pe un tatã; pe tineri, ca pe nişte fraţi; pe femeile bãtrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toatã curãţia.” Efeseni 4:15 „Spunând adevãrul în dragoste, sã creştem în toate pânã la Cel care este Capul, Hristos.”

8. evitarea bârfei Bârfa submineazã încrederea şi face mult rãu relaţiilor dintre oameni. Existã lucruri pe care nu le putem încredinţa sau mãrturisi altora, şi în loc sã vorbim despre o problemã, Dumnezeu ne îndeamnã sã o rezolvãm direct cu persoana implicatã.

9. regularitatea Pãrtãşia adâncã nesesitã timp, relaţiile adânci se construiesc în timp. Faptul de a ne întâlni cu ceilalţi trebuie sã devinã un obicei, întâlnirile trebuie sã fie frecvente. Acest lucru presupune sã mergi la întâlnire chiar dacã nu ai dipoziţia necesarã. Dacã consideri pãrtãşia şi relaţiile mai importante decât dispoziţia ta, atunci te duci. Creştinii din primele secole se întâlneau zilnic.

Biserica ca trup

Dumnezeu ne cheamã sã credem dar şi sã aparţinem bisericii, familiei spirituale sau trupului lui Hristos. Romani 12:5 „…noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mãdulare unii altora.” Noi suntem aşezaţi împreunã, zidiţi împreunã, moştenitori împreunã, adunaţi împreunã şi vom fi rãpiţi împreunã.

1. Viaţa Trupul ne duce la ideea de organism viu iar fiecare membru este un organ vital, o parte indispensabilã a Trupului, parte legatã de celelalte. Organul nu poate sã funcţioneze dacã nu este legat de trup. El se va usca şi va muri, la fel este şi cu credinţa, fãrã o legãturã vitalã cu biserica, credinţa noastrã se usucã şi moare. O bisericã localã are o putere de viaţã care este trasmisã fiecãrui membru. Persoana care spune cã nu are nevoie de bisericã este ori mândrã, ori ignorantã.

2. Rolul Trupul este cel care dã semnificaţie şi funcţie mãdularului şi nu invers. Fiecare mãdular are un rol specific. Dacã nu facem parte din trupul lui Hristos noi ratãm scopul pe care Dumnezeu l-a dat vieţii noastre.

3. Pãrtãşia 1 Corinteni 12:26 „Dacã un mãdular suferã, toate mãdularele suferã împreunã cu el; dacã un mãdular este cinstit, toate mãdularele se bucurã împreunã cu el.” Nu poţi fi legat de Cap dacã nu eşti legat de tot trupul, şi invers. Eşti unic, dar valoarea ta este completatã de rolul pe care îl ai în raport cu ceilalţi.

Creştinii ca mãdulare:

1. fiecare este indispensabil 1 Cor. 12:21 „Ochiul nu poate sã zicã mâinii „nu am nevoie de tine”; nici capul nu poate sã zicã piciorelor: „N-am nevoie de voi”” Oamenii au nevoie sã le fie confirmatã valoarea. Tuturor ne place sã fie nevoie de noi. Nu ne place sã ne simţim inutili. Nici nu suntem…Locul nostru nu poate fi luat de altcineva înaintea lui Dumnezeu. Sigur, în bisericã oamenii vin şi pleacã, dar înaintea lui Dumnezeu eşti de neînlocuit.

2. fiecare are importanţã egalã Existã o lege a compensaţiei prin care Dumnezeu are grijã ca nici un mãdular sã nu se simtã desconsiderat. 1 Cor. 12:22, 23 „…mãdularele trupului care par mai slabe sunt necesare. ªi pãrţile trupului care par vrednice de mai puţinã cinste, le îmbrãcãm cu mai multã cinste. ªi pãrţile mai puţin frumoase sunt cele mai împodobite.”

3. fiecare mãdular are un dar (rol, funcţie) 1 Cor. 12: 4, 5 „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn.” Nu existã om care sã nu poatã fi util în lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie sã descoperim darul pe care Dumnezeu ni l-a dat şi sã-l folosim. Nu existã mãdular inutil.

4. fiecare mãdular îşi foloseşte darul pentru zidire Darul nu îţi este dat spre lauda ta şi spre satisfacţia pesonalã, ci pentru zidirea şi creşterea celorlalţi. 1 Cor. 12:7 „ªi fiecãruia i se dã manifestarea Duhului spre folosul tuturor.” Efeseni 4:11, 12 „ªi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evaghelişti, pe alţii pãstori şi învãţãtori, pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Unii spun: n-am nici un dar, sunt prea timid sã-mi folosesc darul, în bisericã trebuie sã fim smeriţi şi sã stãm la locul nostru, sã nu ne credem prea importanţi etc. Aceasta este o falsã smerenie (desconsiderarea, sentimentul inutilitãţii) etc. Smerenia înseamnã sã te gândeşti mai mult la cei de lângã tine decât la tine însuţi. Nevalorificându-ne darul pe care Dumnezeu l-a pus noi, îi privãm pe ceilalţi de slujirea, zidirea şi ajutorul nostru. Rolul nostru în bisericã nu are legãturã cu smerenia sau mândria, ci cu mãsura de credinţã pe care ne-o dã Domnul fiecãruia. Efeseni 4:11, 12 „ªi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evaghelişti, pe alţii pãstori şi învãţãtori, pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.”

Creşterea spiritualã este imposibilã în izolare şi singurãtate. Nici prezenţa la serviciile divine nu este suficientã. Fiecare membru trebuie sã participe la întreaga viaţã a bisericii locale. Maturitatea realã se manifestã prin relaţii. În singurãtate poţi sã studiezi Biblia, poţi sã asculţi predici, poţi sã te uiţi la filme creştine etc, dar nu vei putea creşte decât interacţionând cu oameni pãcãtoşi ca şi tine. Noul Testament ne porunceşte: sã ne iubim unii pe alţii, sã ne rugãm unii pentru alţii, sã ne încurajãm unii pe alţii, sã ne sfãtuim unii pe alţii, sã ne slujim unii pe alţii, sã ne acceptãm unii pe alţii, sã ne învãţãm unii pe alţii, sã ne cinstim unii pe alţii, sã ne purtãm poverile unii altora, sã ne iertãm unii pe alţii, sã ne supunem unii altora, sã ne dedicãm unii altora.. Pe lângã Biblie, pentru a creşte avem nevoie de alţi credincioşi; creştem mai repede şi mai puternici dacã învãţãm unii de la alţii şi dãm socotealã unii altora. Creşterea ne fereşte de cãderi, oscilãri, îndoieli: Efeseni 4:14 „…ca sã nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi-n colo de orice vânt de învãţãturã, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în uneltirea rãtãcirii.” Caracteristica copilului este imaturitatea, lipsa de dicernãmânt, oscilaţia, sunt instabili (trec de la entuziasm la deprimare, iau o hotãrâre şi nu o duc pânã la capãt) şi uşor de înşelat (un bun orator îi poate convinge, nu au capacitatea de a filtra mesajul, aleargã mereu dupã ultima carte sau ultimul mesaj care le propune spiritualitate instantanee) Creşterea noastrã urmãreşte un scop clar: pregãtirea noastrã pentru slujire. Efeseni 4:12 „Pentru desãvârşirea sfinţilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” Dumnezeu vrea sã slujim, vrea sã ne foloseascã, şi în acest scop de a creşte. Acest lucru nu înseamnã cã încep sã slujesc atunci când sunt perfect pregãtit, ci slujind mã pregãtesc, mã maturizez, pentru ca în final, toate lucrurile care acţioneazã asupra mea (studierea cuvântului lui Dumnezeu, relaţiile cu fraţii, practica mea în slujire) cã conveargã spre o maturizare şi mai mare. Matur nu înseamnã perfect, ci complet.

Dumnezeu ne cere dedicare faţã de bisericã:

Dumnezeu ne cere sã iubim Biserica: dragostea de Dumnezeu este doveditã de dragostea faţã de fraţi. 1 Ioan 4:12 „Nimeni n-a vãzut vreodatã pe Dumnezeu; dacã ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rãmâne în noi şi dragostea Lui este desãvârşitã în noi.”

Dumnezeu ne cere sã ne sacrificãm pentru Bisericã 1 Ioan 3:16 „Noi am cunoscut dragostea prin aceea cã El ªSi-a dat viaţa pentru noi; şi noi trebuie sã ne dãm viaţa pentru fraţi.”

Dumnezeu ne cere sã investim în Bisericã. 1 Tim.4:14 „Nu fi nepãsãtor de darul care este în tine…Ocupã-te cu aceste lucruri, fii în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta sã fie evidentã petru toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învãţãturii. Stãruie în aceste lucruri, cãci fãcând aşa, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultã.” Romani 12:7 „Cine este chemat la o slujbã, sã se ţinã de slujba lui. Cine învaţã pe alţii, sã se ţinã de învãţãturã. Cine înseamnã, sã se ţinã de îndemnare. Cine sã, sã dea cu inimã largã. Cine conduce sã fie cu grijã. ..”

Dumnezeu ne cere sã aparţinem unei biserici locale. Toate referirile la bisericã din N.T. sunt la adresa unor biserici locale, cu mici excepţii. Slujirea într-o bisericã, consecvenţa, maturizarea pesonalã şi relaţiilor în timp mã ajutã sã aduc roadã şi sã fiu eficient în slujirea Domnului. Spuneţi stop migrãrilor dintr-o bisericã în alta, investiţi într-un singur loc şi rãmâneţi pe baricadã şi în situaţii dificile pentru cã ele sunt spre creşterea noastrã.

Dumnezeu alege biserica în care sã slujim, nu noi. Dacã o facem noi, cu siguranţã am alege dupã criterii subiective (îmi place, nu-mi place), plec când vreau sau când lucrurile încep sã devinã prea serioase. Suveranitatea lui Dumnezeu vizeazã şi acest lucru. Domnul poate sã ne cheme sã slujim ca misionari, sã întemeiem noi o bisericã, sã ne integrãm în altã bisericã, dar totul dupã voia Lui nu dupã bunul meu plac. El ştie cel mai bine în ce bisericã e bine sã slujesc şi în ce bisericã vrea sã mã creascã.

Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află.

Matei 7:13, 14

Alegerea inteleapta

Viaţa noastră este ca a unui călător care merge pe o cale. Oricine merge pe o cale sau pe mai multe căi în fiecare zi. În fragmentul acesta, Isus spune că în faţa vieţii noastre există doar două căi: una este calea îngustă, alta este calea lată. Isus spune că poarta strâmtă are legătură directă cu calea îngustă şi poarta largă are legătură directă cu calea lată. Dintre cele două căi trebuie să alegem doar una. Omul cu judecată alege calea îngustă. Rezultatul umblării pe cele două căi este foarte diferit de la o cale la alta; una duce la pieire, alta duce la viaţa veşnică. La intersecţia Pieţii Universităţii sunt 4 bulevarde: dacă alegem B-dul Carol I, putem merge spre Constanţa; dacă alegem B-dul Regina Elisabeta, ajungem la Piteşti; dacă alegem B-dul N. Bălcescu, ajungem la Ploieşti; dacă alegem B-dul I. C. Brătianu, ajungem la Giurgiu. Astfel, dacă intrăm pe poarta strâmtă şi mergem pe calea îngustă, ajungem la viaţa veşnică, pe de o altă parte, dacă intrăm pe poarta largă şi mergem pe calea lată, ajungem la pieire. În timpul tinereţii sau în timpul facultăţii, alegerea căii e foarte importantă. Aici calea îngustă se referă la calea credinţei, iar calea lată se referă la calea lumii. Calea îngustă se referă la calea care merge după Isus. „Poarta strâmtă” este Isus Însuşi. Poarta care ne conduce la viaţa veşnică e strâmtă. Numai Isus este poarta mântuirii. După ce omul a păcătuit, a pierdut calea care duce la pomul vieţii şi a rătăcit. Datorită păcatului, îl aşteaptă moartea veşnică. Dar Isus a venit pe acest pământ ca să mântuiască oamenii păcătoşi. În Ioan 10:9 Isus spune: „Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit, va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.” Numai Isus este poarta mântuirii. Cum e uşa lui Isus care duce la viaţă? E foarte strâmtă. Deci Eugen nu poate intra împreună cu Ionatan fiul lui, chiar dacă îl ţine tare de mână, nici cu soţia dragă, deodată. Nu putem intra purtând comorile sau lucrurile lumii. Nici nu putem cumpăra bilet de intrare cu bani. Isus este poarta adevărului şi a mântuirii. Ca noi să intrăm pe poarta strâmtă, mai întâi trebuie să dezbrăcăm povara păcatului. Pe această poartă intră numai cel care s-a născut din nou prin pocăinţă. Poarta strâmtă are legătură directă cu calea îngustă. Această cale presupune multe suferinţe şi persecuţii. Mai ales, puţini sunt cei care o află. De ce intrăm pe poarta strâmtă şi mergem pe calea îngustă? Pentru că ne conduce la viaţă.

În faţa vieţii noastre sunt două căi: una e lată, cealaltă îngustă. Una duce la pieire, cealaltă duce la viaţă. Poarta largă şi calea lată duc la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ele. Calea lată se aseamănă cu o autostradă germană pe care nu este limită de viteză. Pe ea nu se află indicatoare de pericol, radar, nici cele zece porunci. Pe ea nu eşti singur şi mulţi colegi şi prieteni intră împreună cu tine. Cel care merge pe calea largă, trăieşte după mersul lumii şi după bunul plac. Dar pe această cale ne aşteaptă judecata veşnică a Domnului. Dumnezeu ne-a dat libertatea alegerii: putem intra pe poarta strâmtă sau pe poarta largă. Oamenii lui Dumnezeu aleg poarta strâmtă. Omul cu judecată alege desigur poarta strâmtă. Cine este omul cu judecată? Omul cu judecată este cel care face alegerea înţeleaptă. Omul cu judecată este cel care îl urmează pe Isus. Omul cu judecată este cel care urmează calea crucii lui Isus. Omul cu judecată este cel care trăieşte pentru gloria lui Dumnezeu. Omul cu judecată este cel care are o nădejde vie în Împărăţia lui Dumnezeu. Omul cu judecată este cel care intră pe poarta strâmtă a lui Isus. Omul cu judecată alege mereu calea strâmtă. Să te verifici pe tine însuţi. Tu mergi pe calea îngustă sau lată?

Mă numesc David Kim şi sunt pastorul acestei biserici de tineri, Biserica Agape. Eu m-am născut în Coreea de Sud într-o familie săracă, purtând pantaloni rupţi în fund. De aceea mama mea a dorit foarte mult ca eu o să devin un om bogat având 1000 de saci de orez. În timpul acela la mine în sat cel care avea 1000 de saci de orez era considerat un om bogat. La coreeeni ca şi la evrei, numele au semnificaţie. De aceea, mama mi-a dat un nume care înseamnă o mie de saci de orez. Eu mergeam la biserica din copilărie, dar nu L-am cunoscut pe Isus că El este Mântuitor şi că a murit pentru păcatele mele. De aceea am rătăcit şi am umblat după pofta cărnii şi pofta ochilor mult timp. Dar în timpul facultăţii, prin studiul Bibliei, m-am pocăit şi m-am născut din nou. Prin studiul Bibliei, Domnul Isus m-a ajutat să intru pe poarta strâmtă şi să alerg pe calea îngustă. Prin cuvântul lui Dumnezeu, Domnul Isus mi-a deschis ochii spirituali să descopăr semnificaţia vieţii, scopul vieţii şi bucuria cea mare. După câţiva ani, am primit chemare de la Dumnezeu ca împreună cu soţia mea, Rebeca, sa venim în România ca misionari printre studenţii români. Până acum am întâlnit mulţi tineri minunaţi care au dorit să-L cunoască pe Dumnezeu mai profund şi care au devenit colaboratorii noştri în lucrarea Domnului.

Dragi tineri şi studenţi! Timpul tinereţii este timpul potrivit pentru a decide direcţia vieţii. Dacă din timpul tinereţii intrăm pe poarta strâmtă, atunci ne aşteaptă fericire, succes şi viaţă veşnică. În schimb, dacă intrăm pe poarta largă, ne aşteaptă nefericire, eşec şi pieire. Deci în timpul tinereţii trebuie să mergem pe calea îngustă. Timpul tinereţii nu este timpul secerişului, ci perioada în care semănăm harnic. În timpul tinereţii nu se construieşte casa, ci se pune temelia vieţii pe cuvântul lui Isus. În timpul tinereţii trebuie să lucrăm harnic şi să studiem bine. Mai ales, timpul tinereţii este timpul potrivit să găsim adevărul şi viaţa nouă în Isus. Mai presus de toate, zilele tinereţii noastre sunt timpul potrivit în care trebuie să intrăm pe poarta strâmtă şi să mergem pe calea lui Isus. În timpul facultăţii să-L descoperim pe Isus ca Mântuitorul nostru prin Cuvântul lui Dumnezeu!

Mărturisirea vieţii

Mã numesc Batalu Dan şi doresc sã împãrtãşesc cu voi câteva lucruri din viaţa mea. Sper ca prin acestea sã vedeţi marea dragoste a lui Iisus pentru pãcãtoşi şi cât de frumos poate schimba El un om inutil, într-un om util.
M-am nãscut în 1970 în Bucureşti, România. Am avut o copilãrie frumoasã, pânã când pãrinţii mei s-au despãrţit. Dupã aceea am fost crescut de mama, dar am simţit mereu cã ceva nu este în regulã în viaţa mea. Nu m-am simţit niciodatã complet fãrã tatãl meu, dar mai rãu este cã am început o viaţã de pãcat cu prietenii mei. Totuşi, din când în când Dumnezeu a fost atent sã mã menţinã la un anumit nivel, astfel încât sã nu pierd orice şansã pentru a fi salvat. Despre felul meu pot spune cã eram un amestec între un copil drãguţ, dar şi rãuţ, probabil ca orice copil normal. Dar nu am crezut în Dumnezeu, pentru cã nimeni nu mi-a explicat cine este Dumnezeu şi cum ar trebui sã fie relaţia mea cu El. Sistemul educaţional de asemenea nega existenţa Lui, de aceea încercam din greu sã studiez explicaţiile ştiinţifice despre evoluţia lumii şi despre existenţa ei. Totuşi nu am putut înţelege, de exemplu, de ce este pãdurea aşa de frumoasã şi de ce eu, un animal, sunt aşa de impresionat de frumuseţea unei flori. În fine, am primit rãspunsul când aveam 21 de ani, pe când eram un student luptând din greu sã devin inginer. Pentru cã nu am crezut în Dumnezeu, nu am avut nişte principii clare de viaţã, astfel cã am rãnit mulţi oameni şi am pierdut multe oportunitãţi bune. De fapt, eu, creaţia lui Dumnezeu, am trãit ca un animal în întuneric. Am trãit în minciuni, eu însumi minţind ca o parte naturalã a vieţii mele. Dar în adâncul inimii ştiam cã ceva este greşit. Nu vroiam sã trãiesc ca un animal. Nu-mi plãcea sã rãnesc oamenii sau sã trãiesc o viaţã rea, dar era ceva mai puternic decât mine, care nu vroia sã mã lase liber. Nu aveam nicio idee despre faptul cã era un adevãrat rãzboi dincolo de ceea ce vedem cu ochii noştri obişnuiţi.
Acesta este un moment special din viaţã despre care vorbesc rar. Când eram student am fost foarte dezamãgit, când o colegã extrem de frumoasã a respins oferta mea de prietenie. Cred cã mulţi fraţi mã înţeleg. Dar slãvit sã fie Domnul, respingerea era o parte din marele Sãu plan de salvare a sufletului meu. În acea searã, mã plimbam prin parcul Politehnicii. Eram foarte trist şi m-am aşezat lângã un arbust, pe iarbã. Priveam cerul negru şi vedeam mici steluţe luminând pe el. Atunci am deschis gura şi am întrebat “Dumnezeule, unde eşti?” Am pus aceastã întrebare fãrã sã mã gândesc mãcar o secundã cã Dumnezeu îmi va rãspunde. Si ghiciţi? Dupã câteva zile traversam parcul Politehnicii în drum spre orele de Aikido. Pe drum, un bãiat din Coreea m-a oprit şi m-a întrebat dacã vreau sã studiez Biblia. Am rãspuns “Da”, fiind sigur 100 % cã îi voi dovedi cã nu existã Dumnezeu. Cred cã vã daţi seama cine şi ce a dovedit. Dupã primul studiu cu misionarul David, despre creaţia lui Dumnezeu, inima mea s-a umplut cu bucurii şi satisfacţii ireale. Era ca şi cum sufletul meu a primit apã proaspãtã dupã 21 de ani în deşert. Dupã 3 luni de studiu biblic L-am acceptat pe Iisus ca Salvator şi am devenit un creştin. Brusc, toatã natura şi mintea mea s-au schimbat, ca un orb care şi-a primit vederea înapoi. Nu am cuvinte sã exprim bucuria pe care am gustat-o. Am continuat sã studiez Biblia în fiecare sãptãmânã şi nu am lipsit deloc de la slujba de Duminicã. Viaţa mea se schimba pas cu pas, dar foarte clar şi frumos. Am predicat familiei mele despre Iisus şi mama mea L-a acceptat de asemenea. Apoi fratele meu şi tatãl meu. Slãvit sã fie Domnul.

Am decis ca toatã viaţa sã lucrez pentru Iisus şi sã spun şi altor studenţi despre dragostea Lui. Dupã ce am absolvit facultatea îmi amintesc cã am hotãrât sã mã rog pentru toate ţãrile comuniste. M-am rugat pentru China, dar niciodatã nu m-am gândit cã Domnul mã va trimite sã vorbesc personal studenţilor chinezi despre dragostea Lui. Dar asta s-a întâmplat mai târziu. Întâi am început studiile pentru master şi doctorat. În acelaşi timp slujeam misiunii Lui din campus. Am invitat studenţi la studii biblice şi am studiat cu mulţi dintre ei. Apoi Dumnezeu a vãzut cã sunt singur şi cã am nevoie de un ajutor potrivit. Mama obişnuia sã spunã: “Dan, cum crezi cã te vei cãsãtori dacã stai tot timpul în bisericã? Crezi cã soţia ta va bate la uşã şi te va întreba dacã vrei sã te cãsãtoreşti cu ea?” Si am rãspuns “Da”. Astfel, într-o zi, viitoarea mea soţie a sunat la poarta bisericii (nu a bãtut), iar eu m-am dus sã-I deschid uşa. Ei, vedeţi? Aveţi credinţã în Dumnezeu şi EL va avea grijã de toate. Dar credeţi cu adevãrat, nu pretindeţi. Când aveam 28 de ani m-am cãsãtorit. Acest lucru a fost o adevãratã provocare, fiindcã am descoperit cã eram egoist şi nicidecum Domnul Perfecţiune. Dar slãvit sã fie Domnul am învãţat împreunã cum sã avem o relaţie frumoasã, privind la Iisus, a cãrui dragoste este ilustratã perfect pe cruce. Dupã aproape 2 ani de cãsãtorie, am primit o bursã pentru cercetare la Universitatea Tongji. Dumnezeu m-a binecuvântat sã stau 3 ani în China, unii din cei mai frumoşi ani, pe lângã cei de cãsãtorie. Aici i-am întâlnit pe Hai Ying, Wang Hai, Tong Fei, Liu Miao, Hovik, Lucy şi de curând alţi mulţi fraţi. Sunt adânc mulţumitor lui Dumnezeu pentru aceastã binecuvântare. Când m-am întors în România, m-am dus la şeful catedrei de la facultate pentru a clarifica dacã voi lucra sau nu ca profesor. Încercasem de mai multe ori sã primesc o slujbã acolo, dar odatã am fost prea mândru sã accept, altã datã nu puteau ei sã angajeze. Dupã aproape 5 ani am primit prima mea slujbã realã, ca asistent universitar. Curând am fost promovat prin harul Sãu ca lector şi sper ca tot curând sã fiu promovat ca profesor conferenţiar. Dumnezeu a binecuvântat familia mea şi cu un bãieţel, care abia a început şcoala de 3 sãptãmâni. Ne rugãm pentru el sã devinã misionar în China. În prezent mã ocup cu studiul Bibliei în bisericã şi uneori, prin harul Domnului, predic Duminica.

Sper cã voi putea face mai mult prin puterea Lui şi voi fi un slujitor mai bun. Pãstorul meu obişnuia sã spunã cã în viaţã trebuie sã întâlneşti 3 oameni mari: un profesor bun, o soţie bunã şi un pãstor bun. Sunt mulţumitor lui Dumnezeu pentru pãstorul David care mi-a dat direcţii bune în viaţã şi m-a încurajat sã umblu prin credinţã în Iisus. Domnul sã-i binecuvânteze pe el şi pe soţia lui.

Dragi fraţi şi surori. În încheiere vreau sã vã spun cã trãind prin credinţã veţi primi doar satisfacţii frumoase, chiar şi atunci când vi se pare cã viaţa trece prin încercãri extrem de grele. Vreau sã vã asigur cã fiecare secundã petrecutã cu Dumnezeu înseamnã aur. De aceea vã încurajez sã veniţi la fiecare pãrtãşie a bisericii, chiar mai mult de o datã pe sãptãmânã. Nu pierdeţi slujba de duminicã, doar pentru cã vã gândiţi cã nimeni nu observã. Dumnezeu se uitã adânc în inimile noastre totdeauna şi vrea ca noi sã-I aparţinem 100 %. ţineţi continuu direcţia misiunii noastre printre studenţii chinezi (români). Dupã 10 ani, 20 de ani de viaţã sfântã în Iisus veţi putea scrie o nouã istorie a Chinei (României).

Dumnezeu sã vã binecuvânteze sã trãiţi prin credinţã. Amin!

Sin

Marturisire

Ma numesc George si as vrea sa iti zic cate ceva despre mine si mai ales despre cum L-am cunoscut eu pe Dumnezeu, in Biserica Agape.

Eu m-am nascut si am copilarit in Buzau, insa marile schimbari din viata mea s-au petrecut in Bucuresti, chiar in primul meu an de facultate. Aceste lucruri se intamplau in toamna lui 2001. Eu eram cazat in camin impreuna cu alti colegi veniti tot din Buzau, si pentru ca noi cunosteam foarte putin capitala, eram mai tot timpul impreuna. Impreuna si la bine, si la rau, adica atat in facultate si la invatat in camin, cat si la serile de distractie in cluburile din Regie. Daca initial eram intru totul de acord ca studentia este cea mai frumoasa perioada din viata, nu acelasi lucru il mai spuneam cand am inceput sesiunea de partiale si apoi sesiunea din iarna. Situatia mea era dezastruoasa, imi era rusine sa vorbesc despre scoala acasa, iar eu recunosteam in sinea mea ca in acest ritm, nu voi ajunge unde mi-am propus.

Dar iata ca Dumnezeu a ales tocmai acest moment pentru a mi se arata. Asta pentru ca El nu doar planteaza o samanta, ci ii asigura si conditiile prielnice de crestere. Primul contact cu Biserica Maranata s-a facut prin misionarele Rodica si Lidia, care m-au intalnit in facultate, eram in pauza. In acele zile, eu ma tot intrebam: „Doamne, ce este de facut?”, iar ele au zis: „Vino la studiul Bibliei!”. Nu am stiut foarte mult ce inseamna acest lucru, insa nu am putut sa refuz, chiar daca initial am ezitat. Pe drum spre biserica stiu doar ca mi-am zis: multumesc, este cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Dupa cateva studii, am ajuns sa cunosc pe cativa dintre membrii bisericii. In cateva luni petrecute in acest Bucuresti rece, cu colegi indiferenti sau profesori nemilosi, fratii din biserica au fost primii oameni care mi-au aratat dragoste, rabdare si intelegere.

Cum biserica este dedicata studentilor, nu a trebuit sa treaca mult timp pentru a-mi face prieteni de varsta mea, avand aceleasi aspiratii ca si mine, sau aceleasi nedumeriri despre viata de credinta. Partasia lor si toate activitatile din programul bisericii m-au atras mult catre ceea ce urmam sa descopar – lui Dumnezeu ii pasa de mine si vrea sa ma faca un copil al Sau. Am aflat ca a fi crestin nu inseamna numai o viata ascetica de renuntare la tot, ci inseamna a fi pe placul Domnului, iar asta nu exclude o masa impreuna sau un meci de fotbal.

Studiile biblice au continuat, eu am acumulat suficienta informatie incat sa imi pun intrebarea: cum pot pune in practica in viata mea? Aplicarea Cuvantului lui Dumnezeu nu a fost usoara, deoarece eu inca nu renuntasem la lucrurile care ma legau de pacat. Nu renuntasem la viata de noapte sau petrecerile studentesti, insa acest lucru a incetat treptat, odata cu deprinderea unor obiceiuri noi. Prima vacanta de vara a insemnat si prima despartire de lunga durata de biserica, iar acest lucru m-a afectat negativ. Insa in timpul vacantei am participat la Conferinta de vara de la Busteni, organizata de biserica, in care, in fata Cuvantului Domnului, m-am gasit neputincios in fata pacatului si am hotarat sa cer ajutorul Domnului. Pentru mine acest lucru a insemnat si o dedicare, facuta inaintea bisericii, ca viata mea sa fie condusa de Hristos.

Aceasta schimbare a mea nu a avut efecte imediate in plan scolar, dar primele roade au inceput sa se vada. Participarea in activitatile bisericii, din ce in ce mai activa, imi ocupau timpul care altadata era petrecut in pacat. Primele responsabilitati in biserica si prezenta unor frati mai mici decat mine ma obligau sa ma tin de angajamentul luat inaintea lui Dumnezeu. Destul de tarziu din pricina mostenirii mele religioase, a venit si recunoasterea Domnului meu in apa botezului.

Planurile mele nu mai aratau deloc cu cele cu care venisem in Bucuresti. Biserica Maranata are o viziune cu privire la membrii sai: familii crestine si profesori universitari. Eu am fost nu impotriva, ci incompatibil cu acestea. Dar la Domnul am descoperit ca e suficient sa vrei si sa crezi, iar El se va ocupa de restul. Am adoptat asadar aceasta viziune, cu toate ca eu aveam serioase probleme in absolvirea facultatii datorita restantelor. Domnul m-a binecuvantat ca in ultimul an de facultate, sa privesc cu mai multa seriozitate scoala, a fost un an de maturizare atat sociala cat si profesionala, si tot atunci m-am gandit pentru prima data la casatorie. Ii multumesc Domnului Isus pentru sustinerea Sa in realizarea lucrarii de diploma si in terminarea facultatii, pe baza careia am primit si un loc de munca potrivit. Nu a trecut mult timp si am inceput cursurile de masterat care mi-au dat posibilitatea de a ramane in mediul universitar si a sluji in continuare in Biserica Maranata.

Ceea ce imi lipsea acum mie, Domnul mi-a daruit prin copilul Sau, Laura, cu care am intemeiat o familie prin Harul Sau. O noua latura a vietii de credinta – viata de familie – am gasit-o atat minunata prin binecuvatarile ei, cat si necesara in maturizarea unui crestin. In acelasi timp se schimba si slujirea in biserica, care trebuia sa tina cont si sa dea prioritate responsabilitatilor de familie. Dar Domnul a lucrat astfel incat sa nu ne lipseasca partasia, lucrarea, primirea si daruirea de binecuvantari, impreuna cu celelate familii si frati din biserica.

Privind acum in urma, observ evenimente din viata mea si lucrari cu neputinta oamenilor, incepand de la primul studiu biblic si pana la a spune „Da” in fata sotiei mele, a bisericii si a Domnului, si vreau sa Ii aduc slava atat prin cuvintele mele cat si prin viata mea. Ii multumesc Domnului pentru tot ce mi-a dat pana acum, pentru cursurile de doctorat nou incepute, pentru casa noastra si ma rog sa Ii pun la dispozitia Sa tot ce am pentru inaintarea Cuvantului Sau. Ma bucur sa pot face toate aceste lucruri impreuna cu toti colaboratorii in Domnul, nadajduind ca tot impreuna ne vom bucura de slava Domnului ce ne va fi cunoscuta. Amin.

Moartea lui Isus – mai mult decât Golgota?

Cei mai mulți creștini au auzit des despre moartea lui Isus la Golgota, unde El Și-a vărsat sângele și a murit pentru noi ca un miel fără cusur și fără prihană. Sunt doar foarte puțini cei care știu că Isus a murit și că răstignirea a fost o împlinire a mântuirii care a durat 33 de ani.

Cum a fost viața lui Isus de la nașterea lui în Betleem până la răstignirea de la Golgota? A fost El sub o protecție specială a Tatălui în zilele vieții Lui, care Îl apărau de încercări și cădere în păcat? În Evrei 4:15 scrie altceva: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”

Încercat ca noi

Dacă El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar a rămas fără păcat, atunci vin multe gânduri imediat: Cum a reușit? Este o astfel de viață posibilă și pentru noi? Dacă da, cum o putem obține? Este posibil pentru noi să nu răspundem când suntem batjocoriți, să nu amenințăm când suferim? (1 Pet. 2:23). Este în vreun fel posibil în ziua de azi să-ți iubești dușmanii așa cum El i-a iubit? (Mat. 5:44). Este posibil să nu poftești, așa cum El nu a poftit? (Mat. 5:28). Cum putem noi să nu mai trăim după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu, în timpul în care trăim în fire? (1 Pet. 4:2).

Isus a avut o armă foarte eficientă cu care a putut birui toate ispitele și El a ieșit biruitor din fiecare încercare. Noi putem vedea cum a folosit această armă când a fost ispitit în pustie. Satan a apelat la natura lui umană și L-a ispitit în lucruri care sunt o slăbiciune pentru oameni, dar Isus i-a refuzat toate propunerile lui dată după dată; El le-a „omorât” folosind Cuvântul lui Dumnezeu. Așa a omorât el toate poftele din fire care au fost trezite în diferite situații.

Mântuit de păcat

El știa că nu putea face aceasta singur și de aceea El a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte și a fost ascultat, din pricina evlaviei Lui. (Evr. 5:7) El a fost mântuit, dar nu de moartea de la Golgota, ci de moartea pe care o dă păcatul.

Pavel ne îndeamnă de asemenea în Coloseni 3:5: De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Astfel, cu timpul, tot păcatul esteomorât și noi devenim oameni deplin fericiți.

Pavel numește această moarte asupra poftelor din fire, moartea lui Isus, pentru că Isus a fost primul care a folosit-o. Astfel, El ne-a inaugurat o cale către libertate adevărată. (Ioan 8:36)

Mântuitorul nostru Isus Hristos

Milioane de oameni îl cunosc pe Isus ca pe Mântuitorul lor. Ei se gândesc la El ca la unul care le-a iertat păcatele. Acesta este un adevăr slăvit – El ne-a iertat, dar El poate să devină Mântuitorul nostru într-un grad tot mai mare, aceasta însemnând mult mai mult decât iertarea păcatelor.

În Vechiul Legământ era posibil să obții iertarea păcatelor. În ziua cea mare a ispășirii, ei au fost curățiți de păcatele lor. (Leviticul 16:30) Dar ei au avut bineînțeles mereu, an de an, o dorinţă pentru iertare. Iată cum să intre Aaron în sfântul locaș: să ia un vițel pentru jertfa de ispășire și un berbece pentru arderea de tot. (Leviticul 16:3) Pentru a primi iertarea păcatelor, poporul Israel trebuia să jertfească sânge de tauri și de miei și să aducă berbeci ca jertfă pentru păcat.

Mai mult decât iertare

Isus e venit pentru a ne oferi mai mult decât iertarea păcatelor – El a venit pentru a ne transforma total! El a înțeles că jertfa pentru păcat nu putea niciodată să conducă pe oameni la o viață nouă și transformată. El a venit pentru a ne mântui de păcatul nostru. Aceasta înseamnă că noi nu suntem nevoiți să continuăm să păcătuim an după an. Sângele taurilor și berbecilor nu putea să ia păcatul, ci doar Isus putea. (Evr. 10:4)

Isus ca înaintaş

Isus a venit jos la noi cu aceeași fire (natură omenească) la fel ca și copiii. (Evr. 2:14-16) El a experimentat aceleași ispite pe care noi le experimentăm, și le-a biruit cât timp a trăit ca om, fără a păcătui, nici măcar o singură dată! (Evr. 4:15) Cum a reușit El aceasta? Din pricină că a ascultat, Dumnezeu a putut să osândească păcatul în firea Lui cât timp a trăit, şi aceasta, înainte de moartea lui fizică la Golgota. El a murit față de voia lui proprie, cu mult înainte de a fi răstignit pe o cruce de lemn. (Rom. 8:3)

Isus a fost isprăvit prin aceste suferințe zilnice. (Evr. 2:10) El a făcut acest lucru pentru a conduce pe mulți dintre noi la aceeași slavă. El este șeful nostru, și El a fost mântuit pe deplin de tot păcatul din fire, pe care l-a moștenit prin căderea în păcat. Dacă călcăm pe urmele Lui și lăsăm ca duhul să-și facă lucrarea, atunci și păcatul poate fi adus în moarte în firea noastră, și noi putem termina cu păcatul. (1. Pet. 4:1)

Noi putem termina total cu păcatul dacă îl primim pe Isus ca Mântuitor al nostru. Așadar, aceasta înseamnă că este posibil ca eu să termin cu a mă mânia, a mă ofensa și a fi invidios. Nu este nevoie să mai fii legat de «pofta ochilor». (1 Ioan. 2:16) Atunci noi putem fi asemănați cu exemplul lui Isus. (Rom. 8:29) El a fost Cel dintâi născut dintre mai mulți frați. Ce Mântuitor!

Care este voia lui Isus pentru tine?

Scris de: Knut Olav Haukelidsæter

Îi vezi zilnic la știri. Politicieni, oameni cu premii de pace, oameni de știință și oameni care înfăptuiesc acțiuni caritabile, oameni cu o misiune clară în viață, oameni care fac lucruri semnificative pentru omenire sau cel puțin pentru o parte din ea. Este ca și cum ei ar fi fost născuți pentru fapte mari. Dar cum este cu tine? Care este menirea vieții tale?

Dacă L-ai primit pe Isus, atunci poți întreba mai concret: ce vrea Isus ca să fac eu cu viața mea? Ce vrea El cu anii pe care eu îi voi trăi aici pe pământ? Răspunsul este că tu împreună cu Isus ca domn în viața ta, ai o chemare și un viitor care nu se poate măsura cu premiile Nobel sau orice alt lucru de acest gen!

Isus vrea să te salveze pentru Împărăția Cerurilor și să te aibă ca frate!

Isus și-a dorit așa de mult să aibă frați, încât a fost voitor să riște pierderea slavei veșnice pe care o avea la Dumnezeu doar pentru a obține aceasta. Nimeni nu a riscat ceva mai mult decât Isus pentru a obține ceva. Pentru că a iubit oamenii, El a venit în lume și a creat o cale înapoi spre Dumnezeu. Având în vedere acest risc, este normal că voia lui Isus pentru tine este să mergi pe această cale așa ca dorința lui să se împlinească.

A-L urma pe Isus

Că Isus a «creat Calea» poate suna destul de ciudat dar expresia are o explicație fantastică: Isus a fost primul care a trăit pe pământ fără să păcătuiască vreodată – în ciuda faptului că El a fost ispitit «în toate la fel ca noi…» (Evr. 4:15) și «a trebuit să devină asemeni fraților lui în toate lucrurile…» (Evr. 2:17). Astfel a dovedit El că este posibil și pentru noi să facem același lucru – să-L urmăm biruind păcatul.

O cale are un punct de start și o țintă. Tu care te-ai decis să-L urmezi pe Isus stai la începutul acestei căi. La sfârșitul căii așteaptă o slavă și bogăție veșnică. Dacă îți ridici privirea de la punctul de start și te uiți de-a lungul căii, vezi urmele tututor sfinților care au mers înaintea ta. Cele mai vechi urme sunt ale lui Isus. Aksel J. Smith a spus odată că «pe fiecare dintre urmele pe care Isus le-a lăsat în urmă scrie: Este posibil – este posibil!» Isus a biruit asupra tuturor tendințelor pe care le avea din partea naturii proprii, fără să le fi cedat vreodată. Acum și tu poți face la fel în viața ta zilnică. Situație cu situație – pas cu pas. Atunci tu devii un urmaș al lui Isus – un ucenic.

Unul dintre marile cerințe ale unui ucenic

Ca urmaș al lui Isus, împreună cu cerințe mari există și răspundere mare. Isus le-a dat ucenicilor Lui o misiune: «Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.» (Mat. 28:19) În ultima parte a poruncii este o precizare importantă a misiunii: Tu îi vei învăța să păzească tot ce a poruncit Isus! Cum pot eu să fac asta fără ca eu însumi să trăiesc așa? El nu a vrut ca ucenicii mai întâi să înceapă o școală biblică și să țină ore cu învățătură profundă – nu, ci trebuiau să țină poruncile ei înșiși și prin aceasta să fie buni ambasadori ai lui Isus. Aceasta a intenționat Petru când a scris: «Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.» (1 Pet. 2:9)

Gândește-te că tu poți acum să-ți lași urma ta pe calea care duce înapoi la Dumnezeu. Poate sunt unii în apropierea ta care vor găsi fericire veșnică la Isus tocmai pentru faptul că tu ai fost un ambasador bun al lui Isus? Îți poți dori tu o misiune mai mare în viața ta?

Ești chemat la libertate față de păcat

Scris de: Kåre J. Smith

Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus este de a trăi o viață biruitoare în care stăpânești peste păcat. (Rom. 5:17)

Cel ce biruie!

Isus vrea să ne facă asemeni Lui, și toți cei care privesc slava Domnului sunt transformați în același chip al Lui. Slava lui Isus este bineînțeles viața Lui; o viață în biruință asupra păcatului. Atunci devii un slujitor care este un stâlp în Templul lui Dumnezeu. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou. Apocalipsa 3:2.

Promisiunile aparțin celor ce biruie

Cel ce va birui! Isus a întrebat de cei ce biruie când a scris celor șapte biserici din Asia Mică. Promisiunile aparțin celor ce biruie. Puterea pentru o viață de biruință este în Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu îl dă celor ce ascultă de El. (Fapt. 5:32)

O mântuire mai profundă

Prin ascultarea de lucrările Duhului Sfânt în inima noastră noi vom primi putere să negăm poftele și plăcerile păcătoase care locuiesc în trupul nostru. Isus a creat Calea către o viață de biruință și triumf asupra păcatului. Pavel era atât de captat de aceasta încât că el aproape strigă: Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Romani 6:1-2.

Această mântuire care ne este propovăduită prin Evanghelie, depășește cu mult înțelegerea obișnuită a mântuirii, pe care cei mai mulți o cuprind ca fiind iertarea păcatelor. Voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. (1. Pet. 1:8-9)

Isus a creat calea către o viață de biruință și triumf asupra păcatului.

Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise. Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în Proroci: Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum dacă v-ar istorisi-o cineva Faptele apostolilor 13:36-41.

Natură dumnezeiască – e posibil să primesc și eu din ea?

Lucrarea pe care Dumnezeu o face în ucenicii Lui este că cel credincios primește parte la propria natură a lui Dumnezeu. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. 2. Petru 1:3-4.

Evanghelia nu pune granițe la ce poți obține din viața ta.

Dumnezeu te va întări puternic pe tine care simți că Dumnezeu lucreasă în interiorul tău ca să devii un ucenic cu inima întreagă. Evanghelia nu pune nici o limită la ce tu poți obține de la viața ta. Gândește-te să primești parte la propria natură a lui Dumnezeu, la mila, dragostea, neprihănirea și bunătatea Lui!

Această viață înălțată este menită ucenicilor Lui. Dacă tu auzi chemarea Lui către tine, atunci nu-ți împietri inima, ci întoarce-te către Dumnezeu și leapădă-ți viața ta din această lume. Atunci vei găsi părtășie și frățietate cu alți frați și surori care tânjesc să se dezvolte în aceeași viață!

Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! (Matei 5:6).

Fragment din articolul «Devino un ucenic al lui Isus – o viață de biruință!»
septembrie 2006
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

Ce este mântuirea?

Scris de: Tom Harris

Ce este mântuirea? Înțelegerea obișnuită a mântuirii este că noi primim iertarea păcatelor pentru că Isus a murit pentru noi. Acesta este un început, însă mântuirea constă din mult mai mult decât atât.

Cu mult mai mult vom fi mântuiți prin viața lui

Pavel scrie despre mântuire în Romani 5:10. Pentru că atunci când eram vrăjmași ai lui Dumnezeu, am fost împăcați cu El, prin moartea fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața lui!

Din păcate este puțină înțelegere pentru acest «mult mai multă» mântuire. Ce înseamnă să fii mântuit prin viața lui? Isus a spus, cine rămâne în mine și în cine Eu rămân, aduce multă roadă. (Ioan 15:5). Acestea sunt roadele duhului despre care putem citi în Galateni 5:22-23, care sunt rezultatul răstignirii firii cu poftele și patimile ei. Dacă suntem umpluți cu duhul lui Isus, atunci avem și puterea de a face aceasta.

Pavel ne îndeamnă în Filipeni 2:12 ca să lucrăm la mântuirea nostră cu frică și cutremur. Dar nu încercăm atunci să ne mântuim noi singuri? Departe de asta! Este scris în versetul următor: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă după plăcerea lui și voința și înfăptuirea. Este harul lui Dumnezeu, căci fără el suntem fără putere.

Toți doresc să fie prietenoși, drăguți și răbdători, dar de ce este așa de greu să trăiești viața aceasta în toate situațiile veieții? Este din cauza păcatului nostru, mândria noastră, voia și pofta noastră proprie. Când Dumnezeu lucrează în noi ca să facem voia Lui, și să răstignim voia noastră proprie și egoismul nostru, este ușor să te împotrivești și să fii indignat. De aceea zice Pavel, «Faceți tot fără cârteli și fără șovăieli».

Mântuire deplină: A lua în stăpânire țara făgăduită

În Biblie putem citi despre poporul Israel care s-au împotrivit atunci când trebuiau să ia în stăpânire țara făgăduită. Prin putrea lui Dumnezeu au fost izbăviți din Egipt, dar când Dumnezeu Le-a cerut să lupte și să ia țara făgăduită, au început să se plângă, să cârtească și să facă zarvă. Dacă Dumnezeu ar fi nimicit dușmanii pentru ei, atunci ei ar fi luat bucuroși țara pentru că au văzut că era un loc bun care aducea roade bogate. Dar ei au refuzat să asculte, au spus că era prea greu, cetatea era prea tare și războinicii care locuiau acolo erau prea mari. În loc de «mântuire deplină» – și în loc de a intra în țara făgăduită, ei au fost trimiși să umble 40 de ani în pustie.

Dacă ar fi ascultat când Dumnezeul cel Atotputernic a lucrat în ei, ar fi biruit dușmanii așa cum a proorocit Iosua. Când au fost rugați să se întoarcă în pustie, s-au răzgândit și au vrut toruși să ia țara, dar Dumnezeu nu a mai lucrat în ei. Ei nu au avut har asupra lor și au fost conduși fără speranță. Despre aceasta putem citi în Numeri, capitolul 13 și 14.

Haideți să nu fim mulțimiți cu faptul că am fost izbăviți din Egipt (lumea), și să petrecem restul vieții noastre de creștin prin a umbla în mijlocul pustiei, fără ca vreodată să luăm în stăpânire țara făgăduită – Viața lui Isus cu roadele Duhului. Nu, ci haideți să luăm mai bine parte în această «mai multă» mântuire prin credință și ascultare de călăuzirea lui Dumnezeu, în așa fel încât prin Duhul, să omorâm păcatul care locuiește în firea nostră (Rom. 8:13). Atunci vom trăi!

Aceasta este mântuire adevărată!

Poate un creștin să-și piardă mântuirea?

Când o persoană se întoarce și devine un creștin, ea primește o nouă gândire. Gândirea veche era de a sluji propriului și poftelor proprii – gândirea nouă este de a sluji lui Dumnezeu și de a-I face Lui pe plac. Aici începe mântuirea.

Despre aceasta vorbește Pavel în Efeseni 4:22-24: “cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”. Omul vechi este gândirea veche, iar omul nou este gândirea nouă.

Similar scrie Pavel în Romani 6:6 “Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El”. Este foarte important să știi aceasta. Mântuirea nu înseamnă doar că primim iertare pentru păcatele noastre prin moartea lui Isus pentru noi pe cruce, ci și că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El. Aceasa face posibil și pentru noi să trăim o viață nouă

Crucea – puterea către mântuire

Pavel scrie în Filipeni 3:17-19: “Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.” Ei nu erau dușmanii ai crucii atâta timp cât aceasta presupunea iertarea păcatelor noastre prin sacrificiul lui Isus, ci erau dușmanii faptului că omul cel vechi a fost răstignit cu Hristos. Ei s-au întors poate și au primit o gândire nouă, dar din păcate, s-au întors la vechea gândire și au început să iubească această lume din nou.

Noi citim de asemenea în 2 Timotei 3:5 despre unii care aveau o formă de evlavie, dar care neagă puterea. Puterea este în cruce, deoarece crucea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire (Romani 1:16). Crucea ține omul nostru cel vechi răstignit pentru ca noi să putem crește în viața cea nouă – virtuțile lui Hristos. Dar o pocăință religioasă a omului cel vechi care iubește lumea și poftele ei, este o scârbă în ochii lui Dumnezeu. Este acea ipocrizie căreia Isus s-a împotrivit atât de puternic.

A-și pierde mântuirea – mântuire sigură

Este clar că dacă o persoană se întoarce la vechea gândire, și începe să iubească lumea și șă-și savureze poftele, atunci ei pierd mântuirea. O asemenea gândire nu se potrivește în Împărăția Cerurilor. Totuși, dacă ei se pocăiesc cu adevărat și se întorc la Dumnezeu, ei pot să-și reprimească mântuirea, dar totuși au pierdut timp prețios în are puteau să crească în virtuți. Așa că haideţi să continuăm în această gândire nouă și să fim stabiliți ferm în ea.
“Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă.” Col 2:6-7.

Isus Hristos te poate ajuta!

Din ceruri, Dumnezeu și Fiul Său au văzut omenirea în nevoie. Inimile lor au ars atunci de dragoste pentru oameni, mai mult decât își poate imagina cineva. Ei au văzut cum oamenii sufereau din pricina căderii în păcat, că nu se supuneau legilor bune ale vieții date de Dumnezeu. Această încăpățânare consta în poftele și plăcerile din noi. Biblia le numește „păcatul din fire” și nici un om nu este destul de puternic să îl controleze.

Mișcat de milă, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să ne ajute. Isus S-a născut ca Fiul Omului.

Biblia spune foarte clar că El a fost pe pământ ca un om, exact ca tine și mine, având simțuri și un caracter propriu. Dar mult mai important, El a simțit atunci în Sine puterile josnice și întunecate care se găsesc într-un om din cauza căderii în păcat. Scrie în Biblie că El a fost ispitit sau încercat la fel ca noi (Evr. 4:15). Aceasta nu înseamnă că El a avut aceleași situații ca și noi, ci că El a experimentat aceleași lucruri prin simțurile și gândurile pe care le primea în situații, care se împotriveau legilor lui Dumnezeu. Aceste gânduri și simțuri băteau la ușa inimii Lui în timp ce El trăia pentru Dumnezeu cu toată inima și făcea voia lui Dumnezeu. Biblia numește aceasta ispită. Iar ca El să nu păcătuiască în ispită, trebuia să ducă o luptă. Chiar dacă era Fiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu în ceruri era cu El când era ispitit și i-a răspuns rugăciunilor lui, și astfel El nu a păcătuit niciodată. De aceea, moartea nu a primit putere asupra Lui.

De aceea scrie că, în timp ce Isus era pe pământ, El se ruga cu strigăte mari și cu lacrimi la Dumnezeu, Cel care putea să-L salveze de moarte (Evr. 5:7). Și datorită lui Dumnezeu, aceasta s-a întâmplat. În Biblie nu scrie doar că El a fost ispitit, ci și că nu a păcătuit. Dacă ar fi păcătuit, El ar fi murit ca toți ceilalți oameni și nu ar fi înviat. Dar Dumnezeu în ceruri era cu El când era ispitit și I-a răspuns rugăciunilor Lui, și astfel El nu a păcătuit niciodată. De aceea moartea nu a primit putere asupra Lui.

Și de aceea El te poate ajuta pe tine și pe mine! Tu simți lucrurile care îți bat la ușa inimii tale. Tu simți cum ele vor să ia stăpânire asupra ta. Pot fi multe lucruri de care ai fost robit, pentru care a trebuit să primești iertare și împăcare cu Dumnezeu și oamenii. Ele apar în gândurile tale, chiar dacă tu conștient nu mai vrei asta deloc. Și aici Isus poate simți împreună cu tine. Gândește-te la El, cum El a dus războiul împotriva acestor lucruri. Timp de aproximativ 30 de ani, timpul când a fost om, El Și-a folosit zilele pentru a Se război cu păcatul care locuia în El și care Îl putea ispiti.

Tu poți primi putere din ceruri exact când ai nevoie pentru a nu ceda atunci când ești ispitit.

Acum El este în ceruri și te urmărește. El se roagă pentru noi Tatălui, ca să-ți reușească ție, exact cum a reușit Lui. Tocmai pentru că știi aceasta tu te poți ruga îndrăzneț să primești aceeași putere care L-a ajutat pe Isus când a fost om ca mine și tine. Tu poți primi putere din ceruri exact când ai nevoie pentru a nu ceda atunci când ești ispitit, ca tu să poți spune „Nu!” în ispite. Aceasta este o viață nouă în care păcatul nu mai are deloc putere.

(Citește Evr. 4:15-16, și capitolul 5:7-8.)

Pocăință

Scris de: Kari Sundmark

Te simți agitat și simți că viața este fără sens? Nu ai liniște în gânduri și ai multe întrebări?

În Biblie scrie că omul este ca un abur; îl vezi o clipă, și apoi dispare. Când conștientizezi că viața este așa de scurtă, se crează poate o dorință în interiorul tău de a ști menirea vieții. Vrei cu plăcere să experimentezi că Dumnezeu este un Dumnezeu viu, și dorești să crezi în El. Această dorință pe care nu reușești să o exprimi în cuvinte, poate fi primul pas către calea spre pocăință.

O nouă direcție

Pasul următor cere acțiune! Cel care se pocăiește, se întoarce de la ceva către altceva. Până acum ai mers într-o direcție. Tu știi poate că ceva nu este bine în relația ta cu cei din jurul tău. Poate ai spus sau ai făcut ceva care a distrus încrederea celorlalți în tine. Poate ai fost nedrept sau nesincer. Când te întorci, trebuie să mergi în direcția total opusă față de ceea ce-ai făcut tu înainte. Trebuie să recâștigi încrederea și să faci curățenie acolo unde a fost dezordine în viața ta. Crezi că este greu să te întorci 180 de grade? Dar nu este menirea ca tu să faci aceasta singur. Este Unul care vrea să te ajute! Isus ne-a dat o făgăduință: Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Este posibil să schimbăm puțin cuvintele și să ne gândim că Isus spune: Întoarce-te la Mine, tu care tânjești după a fi total fericit!

Cel care se pocăiește, se întoarce de la ceva către altceva.

Dumnezeu crează dorință după pocăință

Această dorință de a schimba cursul în viața ta, este creată de Dumnezeu. În Biblie este pusă întrebarea aceasta: Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Apostolul Petru le-a vorbit odată iudeilor. El le-a spus clar că ei au păcătuit răstignindu-l pe Isus. Când au auzit aceasta, i-a înțepat în inimă. Așa se poate simți când știi că ai făcut ceva rău, și conștiința îți amintește aceasta. Te simți prost, și poate simți părere de rău. Este bunătatea lui Dumnezeu că tu te simți mâhnit! De fapt, te poți bucura dacă experimentezi o astfel de mâhnire. Aceasta îți dă un tânjet după pocăință, și aceasta este dovada că Dumnezeu a început să lucreze în tine!

O hotărâre radicală

Cerința pentru a scăpa de poverile grele și pentru a primi pace, este ca tu să-ți recunoști păcatul. Da, dar ce este păcat, te întrebi tu. Să păcătuiești înseamnă să faci împotriva conștiinței și legilor bune pe care Dumnezeu ni le-a dat, pe care le găsim în Biblie. Isus subliniază că legile pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise sunt încă valabile, iar în plus El spune: Vă dau încă o poruncă: Să vă iubiți unii pe alții. O astfel de poruncă o întâlnești în viața ta când citești ce spune Isus mai departe: Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului. Isus pune reflectorul chiar pe inima și gândurile omului.

Când te pocăiești, înseamnă că tu ești voitor să lași lumina din cuvintele și din viața lui Isus să strălucească asupra vieții tale.

Când te pocăiești, înseamnă că tu ești voitor să lași lumina din cuvintele și din viața lui Isus să strălucească asupra vieții tale. Trebuie să arunci peste bord toate gândurile pe care le-ai avut până acum. Nu mai este nimic ce trebuie să protejezi! Tot ceea ce spui și faci are un punct de pornire total nou. A te pocăi este, fără nici o îndoială, o hotărâre radicală, cum spune Biblia, să te îmbraci cu noul om, care este creat după chipul lui Dumnezeu pentru o viață în neprihănire și sfințire adevărată. Noul dreptar al omului nou nu este ceea ce este cel mai bun pentru mine, ci ce este în folosul aproapelui meu.

Ce țintă ai tu în viață?

În Biblie, Isus are multe nume diferite. «Păstorul cel bun» este unul dintre ele. Păstorul se îngrijește de pășuni bune, are grijă de turmă și o păzește de pericole. Când tu te pocăiești, și alegi ca Isus să fie păstorul tău, vei experimenta că El are cu adevărat grijă de tine. El știe de ce hrană și îndrumare ai tu nevoie pentru a ajunge acolo unde El vrea să te conducă.

Pentru a începe noua viață, nu este necesar doar să te întorci de la vechea ta viață, ci trebuie să și termini cu ea. Poți citi mai mult despre această luptă și la ce poate ea conduce în articolul «Iertarea păcatelor».

Iertarea păcatelor

Te-ai găsit vreodată rugându-te pentru ajutor aproape inconștient? Aceasta se întâmplă deseori când experimentezi că ceva este greu și apăsător. Dacă ești sătul de tine însuți și de viața pe care o trăiești, devii mai mult conștient de faptul că ai nevoie să te rogi.

Isus și-a învățat ucenicii că ei trebuie să se roage la Dumnezeu să le ierte vina lor, și a clarificat faptul că pentru a putea primi iertare, trebuie să ierți pe ceilalți. Ei trebuiau să se roage astfel: „Doamne, iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.” Poți citi întreaga rugăciune în Matei capitolul 6.

Părere de rău și recunoaștere

Când ai o conștiință rea, este Dumnezeu care lucrează, ca tu să realizezi că trebuie să te rogi pentru iertare. Poate că recunoști că ai ales calea greșită într-o intersecție, și dorești să o iei de la capăt. Recunoști că ceea ce-ai făcut a fost greșit. Apostolul Petru le-a zis oamenilor care au realizat că au acționat greșit: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele.” (Fapt. 3:19) Când ai remușcări, simți o nevoie să fii iertat de Dumnezeu și de oameni. După cum spune Biblia, „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu prosperă” (Prov. 28:13) Când ascunzi păcatul tău, tu nu ești voitor să îl recunoști, și nu poți fi iertat și nu primești nici bucurie. Apostolul Ioan scrie: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”(1 Ioan 1:9) Când îți mărturisești păcatul, atunci vei experimenta doar bucurie!

Baza iertării

Înainte ca Isus să vină pe pământ, Marele Preot aducea o jertfă pe an pentru toate păcatele poporului. Prin aceasta oamenii primeau iertare, totuși acele sacrificii nu aveau efectul ca fiecare om să păstreze o conștiință curată. Omul primea iertare pentru păcat prin jertfă, dar nu avea puterea să îndepărteze răul care era în natura omului. Acest rău îi făcea să păcătuiască. De aceea, jertfa trebuia adusă pe altar din nou și din nou, an după an.

Isus a murit pentru vina oamenilor și El Și-a dat viața ca jertfă o dată pentru totdeauna. În epistola către Evrei capitolele 9 și 10 poți citi mai mult despre baza iertării. După învierea lui Isus din morți, iertarea a primit o total nouă însemnătate! Este posibil pentru tine să arunci toate acele lucruri care îți împovărează conștiința. Când mergi la Dumnezeu și ceri iertare, ești eliberat de vină pentru că Isus a luat vina asupra Lui. De aceea poți cere cu încredere iertarea păcatelor pe care le-ai înfăptuit, și vei experimenta că Dumnezeu „va arunca toate păcatele noastre în marea uitării,” cum este scris în Biblie (Mica 7:19).

Iertarea păcatelor este punctul de start, și dacă mergi mai departe, vei primi ajutor să trăiești cu o conștiință curată prin a urma exemplul lui Isus în „a-ți lua crucea zilnic.”

De ce este iertarea păcatelor atât de importantă?

Dumnezeu vrea să-Și arate dragostea Lui față de tine prin această șansă de a uita totul în trecut, ca să începi cu o arcă nouă. Prin jertfirea vieții lui proprii, Isus a deschis o cale nouă care nu a fost accesibilă înainte. Tu poți merge pe ea! Și tu poți să-ți dai viața ca jertfă. Faci aceasta prin lupta împotriva răului – păcatul – care locuiește în natura omenească, și prin a te lepăda pe tine însuți prin puterea Duhului Sfânt. Iertarea păcatelor este punctul de început, și dacă mergi mai departe vei primi ajutor să trăiești cu o conștiință curată prin a urma exemplul lui Isus în „a-ți lua crucea zilnic.”

Viața nouă

Cu cât mergi mai mult pe această cale vie, devii tot mai mulțumitor. Simți că ai primit o altfel de gândire! Nu mai învinuiești pe ceilalți pentru dificultățile tale. Dacă ai fost nedrept în trecut, vrei să fii drept. Vrei să faci voia lui Dumnezeu. Vrei să faci ce este cel mai bine pentru ceilalți. Aceasta din cauză că ai primit o gândire nouă. Bucuria care rezultă din primirea unei gândiri noi începe să te caracterizeze. O lucrare se dezvoltă în tine, și este Dumnezeu cel care îți deschide mintea pentru o viață nouă așa ca tu să devii „o creație nouă”!

O mlădiță în viță

Primirea iertării păcatelor este același lucru cu a spune „da” la a fi altoit ca o mlădiță în viță care este Isus. Isus spune: „După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă.”

Isus vrea ca tu să aduci roadă. Într-un pom, seva trece prin butuc până la ramură. Când tu devii o ramură în via lui Isus Hristos, primești putere în viață. Atunci viața ta devine interesantă și capătă sens!

A cere iertare este o vindecare, o golire de otravurile care rod pe dinauntru…

Scris de: Elisabeth Matulke

O conștiință rea face viața grea. Păcatul este o povară care apasă în jos și îndepărtează bucuria vieții. Dar o constiință rea poate vi îndepărtată.

Dacă vrem să primim iertarea păcatelor, trebuie mai întâi să conştientizăm greșelile noastre și să ne pară rau. Dacă suntem sătui de păcat și ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte păcatele, El este credincios și drept, așa că el ne iartă pacatele și ne curăță de orice nedreptate. (1.Ioan. 1:9) Uneori greşelile noastre sunt de așa natură, că trebuie să le mărturisim oamenilor, și aceasta este de asemenea un punct foarte important. Pentru că, în momentul în care ai jignit oamenii sau i-ai rănit, trebuie să «rezolvi» cu ei – şi să-I ceri iertare şi lui Dumnezeu.

A ne ierta unii pe alții

Mai departe este important de asemenea să ne iertăm unii pe alții. Se poate întâmpla să devii ofensat sau rănit de un lucru pe care altcineva l-a spus sau l-a făcut. Dacă nu ne putem ierta unii pe alții din toată inima, atunci noi ne închidem față de cer, pentru că atunci nu vor fi nici greșelile noastre iertate! (Mat. 6:14-15) Primirea iertării este dependentă de aceste condiții pe care noi înșine putem alege dacă le împlinim sau nu.

Un Dumnezeu bun

Dar noi avem de a face cu un Dumnezeu milostiv, unul care cu plăcere vrea să arunce păcatele noastre în adâncurile mării și niciodată să nu se mai amintească de ele, Unul care iartă toată vina noastră și vindecă boala noastră. (Psalmi.103:3) Un Dumnezeu care ne iubește și care ne face numai bine!

Indiferent cat de inglodati in pacate si chiar daca sunteti carpiti si zdrentuiti,«Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați!»

Scris de: Redaksjonen

Aici Isus ne invită cu o inimă caldă. El se adresează celor care sunt sătui de a trăi presați de păcatul propriu, celor care sunt întristați, dar nu de păcatelor celorlalți, ci de păcatele proprii. Acelora care sunt complet sătui de a cădea mereu în aceleași păcate, chiar dacă acestea sunt ascunse.

Tu regreți duritatea ta, și vezi egoismul și aroganța proprie.

Isus a știut că sunt oameni care știu foarte bine că ar trebui să fie total altfel în viața lor. Poate simți și tu aceasta; o neliniște sâcâitoare, o goliciune care nu se poate umple cu ceva din lumea aceasta, o dorință după Dumnezeu pe care tu încă nu o poți exprima în cuvinte.Tu regreți duritatea ta, și vezi egoismul și aroganța proprie. Te simți mânjit sau «murdar» din cauza gândurilor și fantaziilor proprii care vin și pleacă, fără ca tu să ai control asupra lor. De aceea te simți vinovat.

Felul în care oamenii te judecă, dacă văd sau nu lupta ta, dacă ești creștin sau nu, nu schimbă cu nimic faptul că tu realizezi că nu este bine cu tine. Tu știi că sunt puteri în viața ta care sunt mai tari decât tine, care îndepărtează pe Dumnezeu din gândurile tale și te duc în lucruri care nu sunt bune pentru tine. Aceste lucruri își pot avea sfârșitul într-o spirală a nenorocirii. Dacă ignori aceasta atunci nu mai ești sincer. Dar tu îți dorești să fii sincer până în temelii!

Isus cunoaște dorința ta, și El știe deasemenea și răspunsul: pentru astfel de oameni Eu am un mesaj! El poate să-ți dea ceea ce tu dorești!

Gândul că Dumnezeu și oamenii din jurul tău trebuie să sufere din cauză că ești legat de păcat fac întristarea mai mare. Tu știi: Am nevoie de ajutor! În nevoia și tânjetul tău după o viață dumnezeiască curată ai vrea să dai orice ca să devii liber. Tu vrei cu plăcere să te întorci la Dumnezeu!

Isus cunoaște dorința ta și El știe deasemenea și răspunsul: pentru astfel de oameni Eu am eu un mesaj! El poate să-ți dea ceea ce tu dorești! poate să-ți dea o viață total nouă! Fără El nu reușești, dar cu El este așa cum promite invitația Lui caldă și iubitoare:

”Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Mat. 11, 28-30

Credință vie

Scris de: Kåre J.Smith

Mulți oameni nu ajung la o eliberare totală de trecut, dar printr-o credință vie în Dumnezeu este posibil să nu te mai lași împovărat de ceea ce a fost.

Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte și nu vă mai uitați la cele vechi! Iată voi face ceva nou și-i gata să se întâmple: să nu-l cunoașteți voi oare? Voi face un drum prin pustie și râuri în locuri secetoase. (Is. 43:18-19)

Prin credință vie în Dumnezeu este posibil să nu te mai lași chinuit de lucrurile trecute

Este slăvit să privești înainte. Dacă am pus în ordine lucrurile noastre cu Dumnezeu și cu oamenii unde este necesar, nu ne vom lăsa plăguiți de ceea ce a fost, atunci nu mai trebuie să ne lăsăm împovărați de lucrurile trecute. Iată, eu fac ceva nou, scrie.

Mulți oameni nu ajung să fie eliberați total de trecut. Dar pedeapsa a căzut pe El, ca noi să avem pace. Când ești plăguit și descurajat – mereu descurajat, fără nici o nădejde ș.a.m.d. . – aceasta vine foarte simplu dintr-un singur lucru: nu ai o credință vie în iertarea păcatelor. Cum poți fi descurajat dacă ai o credință vie că la fel cum estul este față de vest așa sunt păcatele nostre față de noi? Ai tu o credință vie în aceasta? Atunci se termină cu descurajarea. Mulțumire, laudă și preamărire! Ai tu o credință vie în aceasta că El a aruncat toate păcatele noastre în marea uitării și nu le mai vede niciodată? Gândește-te la aceasta, tu care citești! Să ai o credință vie în aceasta! Unde este atunci descurajarea? Este departe!

Cum poți fi descurajat dacă ai o credință vie că la fel cum estul este față de vest așa sunt păcatele nostre față de noi?

Trebuie să ajungem la o credință vie. Aceasta este temelia însăși. Temelia începutului este că credem în iertarea păcatelor. Aceasta este introducerea lucrului principal, care este o viață slăvită de biruință în Isus Hristos. Noi vom fi umpluți cu toată plinătatea de înțelepciune, bunătate și milă, astfel încât această blândețe a înțelepciunii să iasă la iveală în trupul nostru. Aceasta este o viață slăvită! În Biserică noi vorbim despre o viață interioară! Nu suntem legiști! Nu-l propovăduim pe Moise și poruncile de pe tablele legii. Noi propovăduim, porunca lui Isus scrisă în inima și gândirea noastră și puterea pe care o primim pentru a asculta prin harul în Isus Hristos. Aceasta devine o lucrare a harului!

Fragment din «Păstor și profet», 2004
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag, Norway

Rupe lanțurile despre care nu știai că te leagă

Scris de: Brian Janz

Libertate. O poți gusta? Există alt lucru mai valoros ca libertatea? Oamenii tind să prețuiască libertatea mai mult decât banii, mașinile scumpe sau excelarea în sport, dar suntem noi liberi cu adevărat?

Poți gândi, spune și face ce vrei, este o țară liberă – totul este la decizia ta, corect? Așteaptă numai până când vezi o nouă pereche de pantofi în mall pe care trebuie „neapărat” să o ai. Sau unul dintre colegii tăi spune ceva stupid și tu trebuie neapărat să spui ceva sarcastic. Sau când o persoană atractivă trece pe lângă tine, pe plajă, iar tu trebuie neapărat să întorci privirea și să privești. Deodată lucrurile nu mai sunt cum arătau înainte – pare că nu mai avem atât de multă putere de decizie pe cât credeam.

Este cel mai rău fel de sclavie – sclavia sub păcat. Isus spune în Ioan 8:34: „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.”

Pare că poți obține orice lucru dorești.

Poate că nu ești atât de liber pe cât credeai.

Iar deseori nu pare a fi sclavie, ci ai impresia că faci exact ce-ți dorești, pentru că ceva în tine vrea să cheltuie bani pe acei pantofi din mall; ceva din tine vrea să vină cu o remarcă ofensatoare la spusa colegului tău; ceva din tine vrea să se uite la persoanele atractive care se plimbă pe plajă. Simți ca și cum aceasta înseamnă libertate – ca și cum obții toate lucrurile pe care le dorești.

Dar, ca creștin, tu dorești să trăiești și conform poruncilor din Biblie, sfânt, curat și liber de păcat. (1 Ioan 3:3). Dar acel ceva care dorește să păcătuiască încă este acolo. Și în adâncul tău realizezi că nu este un lucru pe care-l mai dorești. Când simți lanțurile, care te leagă și care te opresc din a face voia lui Dumnezeu, se trezește în tine, dată după dată, o ură pentru păcat.

„Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;” Romani 7:21-22.

Doar pentru că te-ai decis să trăiești pentru Isus nu înseamnă că păcatul dispare de la sine.

Tu ai plăcere în legea lui Dumnezeu dar totuși răul este prezent în tine. Doar pentru că te-ai decis să trăiești pentru Isus nu înseamnă că păcatul dispare de la sine, deși voia ta este să faci binele. Dar tu poți cuceri puterea lui asupra ta. Poți să rupi lanțurile care te leagă. Când ura pentru păcat este destul de mare, tu poți nega păcatul care încearcă să te forțeze să faci sau să gândești în feluri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Tu poți omorî natura păcătoasă, pentru a deveni liber. (Coloseni 3:5).

Biblia conține puterea de care ai nevoie ca să termini cu păcatul.

„Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi.” Fapte 1:8. Puterea Duhului Sfânt a fost dată tocmai pentru acest motiv. Prin credință, prin ascultare, prin harul și mila lui Dumnezeu, legăturile păcatului sunt sfărâmate, iar tu devii liber. Biblia conține puterea de care ai nevoie ca să termini cu păcatul – puterea de „a nu face lucrurile pe care nu vrei să le faci.” Ascultarea de voia lui Dumnezeu te va elibera. Ascultarea de adevăr te va face liber. Tu nu-i datorezi nimic lui Satan. Isus te-a răscumpărat din toată vina și tot păcatul.

Iar atunci când păcatul pare să te oblige să faci una și alta, să te uiți aici și colo – și este atât de puternic încât pare că trebuie să-l asculți, poți să-ți amintești de această făgăduință. Amintește-ți că Biblia ne cheamă să fim liberi – total liberi. Noi nu mai suntem legați de cătușele păcatului. Roagă-te la Dumnezeu! Împlinește poruncile Lui! Împotrivește-te dorințelor care se ridică din tine și omoară-le!

„…dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.” Isaia 40:31. Cu alte cuvinte, TU DEVII LIBER!

„Deci dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:36.

Satan zdrobit sub picioarele tale

Scris de: Elias Aslaksen

«Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.» Romani 16:20.

Cuvinte mai puternice decât acestea nu există! Cuvinte mai mari ca acestea nu există! Însă cel mai bun lucru este că ele sunt adevărate. Totuși, mi-e teamă că sunt unele dintre cele mai necunoscute și desconsiderate.

Când Satan este zdrobit sub picioarele tale, dragă cititorule, aceasta nu înseamnă că el nu mai există sau că nu mai este liber. El va fi odată legat, și nu va mai avea posibilitatea să abată pe oameni, iar în final va fi aruncat în iazul cu foc, dar acum el este liber și lucrător și înșeală, strică și stăpânește toate lucrurile. El face aceasta la toți acei care se lasă înșelați, stricați și stăpâniți – toți acei care nu au primit harul de a se împotrivi puterii lui.

De aceea, faptul că el este zdrobit sub picioarele tale înseamnă că puterea lui de decepție și de distrugere sunt zdrobite pentru tine, și astfel, el nu te mai poate conduce la cădere; el nu mai are niciun fel de putere asupra ta.

Aceasta va face Dumnezeu!

Posibil pentru noi

Omenește vorbind – și gândit – este de-a dreptul incredibil ca așa ceva extrem de mare să i se întâmple unui om sărman și sărac, care a fost complet un rob al păcatului și al lui Satan. Dar cuvintele Scripturii sunt cuvinte adevărate, cuvinte ale vieții, și, după cum Isus a spus, totul este posibil pentru cel care crede. (Marcu 9:23), așadar, aici este inclus și acest cuvânt care spune că Satan va fi zdrobit sub picioarele noastre.

Totul este posibil pentru cel care crede.

Este mult mai ușor să crezi că Satan este zdrobit sub picioarele lui Isus Hristos! Acest lucru este și o mângâiere și ajutor – că Satan a fost zdrobit sub picioarele lui Isus; dar cât de mult mai slăvit va fi când acest dușman groaznic, care te-a chinuit toate zilele vieții tale, într-o zi minunată, va fi zdrobit sub picioarele tale!

O făgăduință fantastică

Zdrobit este un cuvânt puternic! Un cuvânt slăvit pentru cel ce crede! Aceasta trebuie să însemne că puterea lui de distrugere este scoasă din joc când este vorba de tine.

Nu scrie că „poate.” Dumnezeu va face asta..

Hai să repetăm cuvântul: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” Este vorbire hotărâtă. Se va întâmpla! Fără îndoială. Nu este niciun „poate” aici. Dumnezeu însuși va face asta. Și nu va lua 30 de ani, ci se va întâmpla cu repeziciune, așadar la începutul vieții tale de creștin sau imediat după ce ai citit sau auzit asta. Nu va fi doar un mic ajutor sau un ajutor substanțial în lupta ta cu Satan și cu lucrările lui. Nu, ci Satan va fi zdrobit. Toată propoziția este hotărâtă și clară! Este vorbirea lui Isus, făcută cu putere și nu cu vorbirea neclară a fariseilor cu „da și poate.”

Cum primește Satan puterea asupra oamenilor?

Acum vine întrebarea principală: Cum se va întâmpla asta? Cel mai ușor găsim răspunsul punând întrebarea opusă: Cum capătă el putere asupra unui om? Satan preia puterea într-un om când îl ispitește să păcătuiască, iar când păcatul este înfăptuit, diavolul continuă să pârască pe acel suflet zi și noapte. Atunci omul și-a pierdut pacea, bucuria, puterea și curajul.

Face momeala să fie mare și atractivă în ochii noștri!

Dar cum reușește el să ne convingă să facem un lucru atât de prostesc – să păcătuim? Cum ne poate face să mușcăm momeala lui? Există o singură explicație la acest lucru, și aceasta este că ne face să credem că acel lucru la care suntem ispitiți este mare și valoros. Face momeala să fie mare și atractivă în ochii noștri!

Cum își pierde Satan putearea asupra unui om?

Care este atunci scăparea din această cursă? Cum să procedăm ca Satan să-și piardă puterea în viața noastră? Răspunsul ne stă aproape pe limbă: tocmai prin a primi ochi deschiși pentru a vedea că ispita și momeala lui, împreună cu tot ce el poate oferi sunt foarte mici, nimicuri, da chiar mai rău decât nimic – un minus veșnic, o pieredere veșnică!

Când această lumină a vieții intră în interiorul tău, atunci Satan, în mod automat și-a pierdut puterea asupra ta. Atunci el este, la propriu vorbind, în duh și în adevăr, zdrobit sub picioarele tale! Căci cine poate fi atras și momit, de propria lui poftă (Iacov 1:14), să facă ceva împotriva lui Dumnezeu, doar pentru a obține un mare minus, o pierdere veșnică? Cine dorește să să-și piardă fericirea? Cine dorește durere și chinuri în focul iadului?

Dacă lucrurile la care Satan ne ispitește devin o pierdere veșnică pentru noi, atunci el își pierde toată puterea asupra noastră.

Motivul pentru care un om păcătuiește nu este niciodată altul decât acela că el este atât de orbit, încât vede lucrul la care este ispitit ca ceva mare. În asta constă ispita! Aceeași este metoda prin care noi reușim să obținem pește în cârlig și să prindem șoareci în capcană. Lucrul pe care omul îl admiră are putere asupra sa. Ceea ce este mare în ochii tăi are puterea asupra ta – ești atras în acea direcție.

Dacă lucrurile la care Satan ne ispitește devin o pierdere veșnică pentru noi, atunci el își pierde toată puterea asupra noastră. Da, în aceeași clipă în care se luminează lucrurile pentru ochii noștri, el și-a pierdut puterea. Și astfel ispita „moare” – ea nu mai are acel efect de atracție ispita încetează a mai fi ispită.
Satan este domnitorul întunericului. Imediat cum vine lumina lui Dumnezeu, el și-a pierdut puterea și stăpânirea. Lăudat fie Dumnezeu!

Cuvântul lui Dumnezeu ca lumină

Cuvântul lui Dumnezeu luminează toate lucrurile, și totul și toți își primesc valoarea corectă. Când Satan are putere asupra unui om, motivul este că acel om nu a socotit valoarea corectă a lucrurilor, iar aceasta vine, mai departe, de acolo că omul nu a primit Cuvântul lui Dumnezeu în inima sa, chiar dacă îl are în minte și în gură.

Cuvântul lui Dumnezeu luminează toate lucrurile, și totul și toți își primesc valoarea corectă.

Cuvântul ne arată foarte clar că nimic din această lume nu este mare în sine însuși. Dumnezeu este mare! Mântuirea este mare! Credința, nădejdea și dragostea sunt mari! Înțelepciunea, dreptatea și adevărul sunt mari! „Frica de Dumnezeu însoţită de mulţumire este un mare câştig.!” 1 Timotei 6:6. Așadar: să te mulțumești cu puțin, sau chiar nimic, înseamnă un lucru mare! Complet împotriva la percepțiilor și ideilor oamenilor! De ce nu vede omul astfel lucrurile? Pentru că nu a luat la inimă acest cuvânt, această lumină. Omul este în întuneric, în ce privește acest domeniu, și Satan stăpânește acolo. El vine cu ispita de a primi tot mai mult din cele pământești, pentru că omul, din cauza întunericului său, vede lucrurile ca un câștig, și astfel, el mușcă din momeala diavolului. Acest lucru este foarte simplu și la îndemână de înțeles.

Lumina luminează în inimile noastre

Cel care este ca un copil mic, el este mare – conform cuvintelor lui Isus. Dar cine și-a pus pe inimă acest cuvânt al vieții? Cine l-a primit cu seriozitate profundă? Și tocmai din cauză că această lumină nu există în inimă, se fac o mulțime de păcate: încăpățânare, poftă de a stăpâni, pofta de ceartă, etc. De aceea are Satan putere în lume.

Cuvântul lui Isus luminează ca stelele de pe cerul de seară. Noi trebuie să lăsăm ca aceste cuvinte ale vieții să lumineze în inima noastră – atunci întunericul dispare, și Satan este zdrobit sub picioarele noastre. Despre asta scrie Pavel în Romani 16:20.

Satan își pierde puterea în aceeași secundă în care omul primește și ține tare de lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

„Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru.” Matei 2:26. Acest verset este exact opusul la ce Satan zugrăvește în fața oamenilor. Toți păcătoșii vor sus și tot mai sus. Isus a mers în jos – sub toți.

„Pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” Luca 16:15. Așadar, este mai puțin decât nimic! Este pe minus!

Când observăm cum stau lucrurile în lumina corectă, atunci Satan își pierde puterea în aceeași secundă în care omul primește și ține tare de lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
O, cum Satan a înșelat și continuă să înșele pe oameni; cum a întors pe dos înțelegerea și valorile! Îmi amintește de cum copiii mici aleg moneda de 5 coroane în loc de cea de 10 coroane, pentru că moneda de 5 coroane este mai mare!

Decepția acestei lumi

Nimic din banii, mâncarea, băutura, hainele, casele, mașinile, avioanele, iubitul/iubita, soțul/soția, cinstea de la oameni, jobul prestigios, salariul mare, influența în lume, mulțimile de oameni, puterea fizică, cunoștința, educația sau orice altceva din această lume nu este mare! Toți suntem înșelați chiar din copilărie. Suntem crescuți într-o înșelăciune.

Toți suntem înșelați chiar din copilărie. Suntem crescuți într-o înșelăciune.

Voia și călăuzirea lui Dumnezeu sunt mari. Când un lucru devine un bun mare pentru noi, de exemplu partenerul de viață, atunci acel bărbat sau acea femeie nu sunt mari, ci voia și călăuzirea lui Dumnezeu. Să te căsătorești după voia lui Dumnezeu este mare, dar aceasta nu înseamnă că a fi necăsătorit este un bun mai mic decât a fi căsătorit. Acel bărbat sau acea femeie care se potrivește pentru tine, după considerația lui Dumnezeu, devine un bun mare, dar să te căsătorești împotriva voii lui Dumnezeu, să nu mai vorbim despre a cădea de la Dumnezeu pentru a-ți găsi un bărbat, este un mare minus pentru timp și veșnicie.

Puterea lui Satan zdrobită

Rezultatul acestei lumini este că nu te mai lași momit și speriat. Ceea ce trebuia să te ademenească și să te sperie își pierde valoarea și, implicit, și puterea. Este un nimic. Nu are nicio valoare! Este cenușă. Nu primești bucurie adevărată dacă obții acel lucru! Nu este o pierdere mare dacă pierzi acel lucru. Nu te face nici mai sărac, dar nici mai bogat. Nu câștigi nimic și nu pierzi nimic. Doar ceea ce este mare în ochii noștri are putere asupra noastră.

Imediat cum această lumină a vieții intră în inima ta, el și-a pierdut puterea asupra ta!

Satan își pierde puterea asupra ta prin faptul că tu primești ochi deschiși să vezi că momeala lui este un mare nimic. Satan stăpânește asupra împărăției întunericului. Imediat cum această lumină a vieții intră în inima ta, el și-a pierdut puterea asupra ta!

Satan este zdrobit sub picioarele tale!
Amin!

Acesta este un fragment dintr-o broșură publicată în 1942 în Stiftelsen Skjulte Skatters (Comori Ascunse).
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag | brunstad.org

Ce putem învăța din psalmul 18

Scris de: G. Gangsø

Psalmul este plin de învățături și foarte clar. Psalmul prezintă un Dumnezeu foarte activ în ceruri și un om, de pe pământ, care este cu toată inima și arzător de a împlini voia și lucrarea lui Dumnezeu.

Psalmul începe, foarte captivant, cu o declarație inechivocă și din toată inima: „„Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!” Și, ca și cum nu era suficient, el continuă: „Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!” Psalm 18:2-3.

Pe un astfel de fundament se poate zidi și face ceva. Pe acest fundament a stat David în ziua necazului, când legăturile și capcanele morții l-au copleșit.

A fost rugăciunea unui om drept, curat și liber de orice idolatrie.

Atunci a strigat el la Dumnezeul său, iar strigătul său a ajuns până în templul Lui. A fost rugăciunea unui om drept, curat și liber de orice idolatrie.

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate: Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat. Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.” (Psalm 18:8-9)
A fost o reacție și o acțiune excepțională din partea lui Dumnezeu: Și-a întins mâna…, m-a apucat, m-a scos… m-a eliberat… Ce activitate și putere de acțiune! A fost o biruință răsunătoare!

Tot psalmul este o lovitură împotriva harului cel fals și propovăduirii false – acea propovăduire care înlătură responsabilitatea noastră și partea noastră din legământ. Mesajul care spune că ceea ce noi facem înseamnă prea puțin, căci „totul este din har,” este o falsificare a Cuvântului lui Dumnezeu. Harul cel adevărat duce la activitate și acțiune. Ceea ce Dumnezeu face este, deseori, o reacție la acțiunea și voia noastră. Astfel, cinstea merge către Dumnezeu, căci El a fost cel care a provocat voia și acțiunea la noi, dar El nu poate face nimic fără ascultarea noastră.

Harul cel adevărat duce la activitate și acțiune. Ceea ce Dumnezeu face este, deseori, o reacție la acțiunea și voia noastră.

David a înțele asta și când a analizat intervențiile și minunile lui Dumnezeu, a spus: „Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele.” Psalm 18:21. Pentru David, răspunsul lui Dumnezeu a fost o răsplată pentru un efort din toată inima. El păzise căile Domnului, toate legile Lui le-a avut mereu în fața ochilor și s-a păzit de păcatul propriu. Ce bărbat, ce războinic al lui Dumnezeu din Vechiul Testament!

El repetă aceasta – că Domnul a răsplătit curăția sa în fața ochilor Săi. „Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit, cu cel curat Te arăţi curat.” În următoarele cuvinte este o seriozitate mare: „Cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui,”, sau cum scrie în altă traducere: „Celui stricat îi ascunzi cărările.” (Psalm 18:26-27) Așadar ești înșelat în gândirea ta, începi să bănuiești și să tragi concluzii proaste. Din aceste concluzii începi să măsori și să cântărești lucrurile și pierzi binecuvântarea Lui asupra ta, și nu ajungi niciodată să-L cunoști pe Dumnezeul lui David.

Totul era clar ca ziua pentru David. Cum vedem noi situațiile noastre, compania noastră, frații, Biserica sau chiar pe Dumnezeu însuși? Acea pată întunecată pe care noi o vedem în situațiile noastre se oglindește, deseori, într-o pată întunecată în inima noastră. Dar nu era așa în inima lui David, de aceea Dumnezeu Se putea uni cu el în puterea Lui mare.

Dumnezeu nu s-a schimbat un milimetru în toți acești ani. Așa cum a fost cu David, așa este și cu tine și mine, căci El nu se uită la fața omului.

El a fost condus de la biruință la biruință: „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite.” Psalm 18:31. Așadar nici o plângere, nici o nemulțumire.

Restul psalmului este o mărturie specială despre o biruință neoprită, despre o eradicare totală a dușmanului. Se folosesc unele dintre cele mai puternice expresii: mă năpustesc asupra unei oști înarmate, sar peste un zid întărit, nimicesc, zdrobesc… Tot ce se numește dușman este redus la zero, iar psalmul se încheie cu o cântare de laudă către Dumnezeu care a arătat îndurare alesului Său, lui David. Nu s-a pus problema unei medalii de victorie pentru propria persoană.

Dumnezeu nu s-a schimbat un milimetru în toți acești ani. Așa cum a fost cu David, așa este și cu tine și mine, căci El nu se uită la fața omului.

Singurul lucru relevant este cum este în inima noastră.

Biruința începe cu aceasta: „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!” Dacă asta este adevărat, atunci Dumnezeu pune în mișcare cerul și pământul pentru tine și mine.

Fragment dintr-un articol publicat în revista bisericii «Skjulte Skatter» (Comori Ascunse) în februarie 2009, sub titlul «Psalmul 18».
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag | brunstad.org

Îl iubești pe Isus destul de mult pentru a da share la acest articol?

Scris de: Nellie Owens

„Dă share la acest mesaj dacă-L iubești pe Isus.” „Dă Like la această imagine dacă ești recunoscător pentru ce Isus a făcut pentru tine.” „Dă tag cuiva dacă Isus te-a salvat!”

Internetul este plin de astfel de expresii. Apar ca reclame, ca imagini pe platformele de socializare și sunt promovate de anumite site-uri. Ele atrag cititorii creștini să comenteze, să dea share sau like, astfel împrăștiind evanghelia „dragostei” și „iertării.”

Personal, Îl iubesc pe Isus. Îl iubesc din toată inima mea. El m-a salvat cu adevărat și sunt extrem de recunoscător pentru acest lucru. Dar simt de parcă ceva lipsește în astfel de expresii și provocări.

Țineți poruncile Mele

Foarte interesant – Isus însuși ne spune exact ce trebuie să facem pentru a dovedi că-L iubim. Și nu implică niciun „share” sau „like”, sau lucruri de acest gen, ci El spune „Dacă mă iubiți, țineți poruncile Mele.” Ioan 14:15. Să ținem poruncile lui Isus înseamnă să fim ascultători de Cuvântul Lui și să facem exact cum spune El. Când Isus spune, de exemplu: „Nu judecați!” (Matei 7:1), noi trebuie să facem exact asta – să nu mai judecăm! Dragostea pentru Hristos nu este dovedită atunci când mă abțin să nu spun un cuvânt sau două de judecată, ci este dovedită atunci când noi luăm o hotărâre conștientă să încetăm complet cu a mai judeca pe alții, atât în inimă cât și în minte!

La fel, când Isus ne spune că trebuie să ne păzim inima curată cu toată râvna (Matei 5:21-30), atunci trebuie să punem preț pe Cuvântul Lui! Nu putem fi cu o jumătate de inimă când este vorba de pofte sexuale, ură, judecată sau orice altceva ce ne separă de Dumnezeu. Trebuie să începem o luptă – trebuie să luptăm pentru a ține poruncile lui Isus în viața noastră. Aceasta înseamnă că un puternic „Nu!” trebuie să sune în inimile noastre împotriva la orice este necurat.

Nu toți vor intra în Împărăția cerurilor

Isus spune că „Nu oricine-mi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerului, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7:21.

Când mă gândesc la semnificația acestor cuvinte în contextul zilelor noastre, în multe feluri, creștinismul pare că s-a „diluat.” Mulți oameni strigă „Doamne, Doamne!”, își actualizează religia pe facebook în creștinism, se abonează la aplicații cu versete biblice zilnice și poate chiar menționează numele lui Isus o dată sau de două ori în pauza de masă.

Dar câți oameni au interes viu de a împlini voia lui Dumnezeu cu viețile lor? Câți oameni, de fapt, țin poruncile Lui? Unde este dragostea adevărată pentru Hristos, acea dragoste care sacrifică viața proprie?

Mai mult decât un „like”

În ce mă privește, văd că adevăratul creștinism și adevărata dragoste pentru Hristos necesită ceva mai mult decât simpla recunoaștere că Isus a fost „un tip special.” Pentru că, adevărul este că Isus Și-a dat viața pentru mine. El a vărsat propriul sânge ca eu să fiu salvat de păcat. Nu ajută să spun că Îl iubesc pe Isus dacă disprețuiesc Cuvântul Lui și nu-I urmez exemplul, sacrificându-mi propria voie. Aceasta ar fi doar ipocrizie.

„Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui.” 2 Ioan 1:6.

Noi nu ne dovedim dragostea pentru Isus prin faptul că apăsăm de două ori pe ecran când expirăm un „da…” și „amin” la o imagine cu un mesaj de încurajare. Noi ne dovedim dragostea pentru Hristos când ținem poruncile Lui, când suntem ascultători de Cuvântul și Duhul Lui în viețile noastre și în situațiile zilnice. Aceasta este dragoste adevărată și este singura admirație și dragoste pe care o dorește Isus.

Decreștinare la creștini

Scris de: Arild Tombre

Când te uiți la societatea în care trăim, nu este greu să constați că are loc o decreștinare într-un ritm accelerat. Iar cel mai îngrijorător dintre toate este faptul că aceasta are loc și în rândurile creștinilor într-un asemenea grad, încât creștinii nu mai au aceeași strălucire în societate.

Isus îi descrie pe ucenicii lui ca fiind lumina lumii și sarea pământului. Când această lumină și această sare îşi pierd puterea, și creștinii devin o pradă ușoară pentru lume, da, pentru decreștinare.

Autoritatea Scripturii pierdută

Reformatorii au propovăduit în timpul lor: Sola Scriptura («Doar Scriptura»), dar bisericile care astăzi se dau a fi moștenitorii reformatorilor au părăsit credincioșia față de Cuvântul lui Dumnezeu, da, chiar și învățătura bisericii care o consacră. Biblia se numește Sfânta Scriptură, dar pentru creștinii de astăzi, aceasta nu mai are nici o autoritate.

«Iertarea păcatelor» aproape că a devenit «permiterea păcatelor» și justificarea păcătosului aproape că a devenit «justificarea păcatului».

Teologii moderni au fost pionieri în acest proces de decreștinare și au furat autoritatea Sfintei Scripturi. Duhul vremii este cel care domnește, și acesta este rezultatul unui proces de omogenizare cu lumea în viața creștinului. «Iertarea păcatelor» aproape că a devenit «permiterea păcatelor» și justificarea păcătosului aproape că a devenit «justificarea păcatului».

Ascultarea credinței

Apostolul Pavel scrie în epistola către Romani în primul capitol, despre slujba de apostol și că menirea acesteia era ca să lucreze ascultarea credinței printre toate popoarele spre cinstea Numelui lui Dumnezeu (Rom.1: 5). El încheie aceeași epistolă cu a vorbi despre «ascultarea credinței». Exact acest mesaj lipseşte în grad alarmant din adunări și casele de rugăciune. Nu se propovăduiește «ucenicie» și nici «ascultarea credinței». Doar cei ascultători cred cu adevărat. Și numai ucenicii experimentează ceea ce Pavel spune: Credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Ef. 4: 15.

Un mesaj pentru tineri?

În adunări și case de rugăciune toți se tem să nu-i piardă pe tineri, iar duhul vremii predomină pe pământ. Dar noi avem experiență bună și de lungă durată că mesajul despre ascultarea credinței îi captează chiar pe tinerii ucenici.
Cuvântul crucii este o putere a lui Dumnezeu, scrie Pavel în 1. Cor. 1: 18. De aceea el se temea ca nu cumva propovăduirea lui să ducă acolo ca crucea să-și piardă puterea. Vezi și versetul 17. În Gal. 2: 20 vedem un exemplu în care Pavel a propovăduit cuvântul crucii: Eu sunt răstignit cu Hristos. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. (trad. norv.) Bisericile și casele de rugăciune care pierd cuvântul crucii, pierd și tinerii, sau experimentează că generațiile viitoare devin tot mai lumești și înstrăinate de viața în Dumnezeu.

Bisericile și casele de rugăciune care pierd cuvântul crucii, pierd și tinerii, sau experimentează că generațiile viitoare devin tot mai lumești și înstrăinate de viața în Dumnezeu.

Fie ca fiecare care citește aceasta, să ia îndemnul apostolului Pavel din Rom. 12: 2 la inimă: Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Cea bună. Cea în care Domnul are plăcere. Cea desăvârșită. Acel suflet de ucenic care are această dorință și această rugăciune din inimă, va avea o dezvoltare total diferită, faţă de cel care doreşte o potrivire cu lumea în viața sa.

Când Arild Tombre a împlinit 80 ani, s-a sărbătorit cu un festin al bisericii la Brunstad, înainte de conferința de Paște.

Arild Tombre – simplu și convingător

Scris de: Trond Eivind Johnsen

Arild Tombre, acum la 80 ani, este cunoscut prin ființa lui blândă și calmă și zâmbetul lui cald. La amvom este cunoscut printr-o vorbire clară și simplă despre cum putem noi să sfârşim cu tot răul care este în natura noastră omenească. Și el a trăit după această convingere.

Aici poți auzi puțin din propovăduirea simplă și convingătoare a lui Arild Tombre

În copilărie, Tombre a venit în contact cu oameni total speciali. El îi numește «oameni cu frică de Dumnezeu», și privește înapoi la aceasta ca fiind motivul principal pentru care restul vieții lui a avut o astfel de formare.

El se referă în cea mai mare parte la învățătorul școlii duminicale. O doamnă simplă din Drøbak care învăța copiii să creadă în Dumnezeu.

În prisma întâlnirii lui cu acești oameni, Tombre, în tinerețea lui, a fost captat de a trăi total pentru Dumnezeu, și astfel a trăit toți acești ani până astăzi. Aceasta l-a făcut și un misionar activ al Bisericii Creștine Brunstad, și a călătorit în țări din toate părțile lumii. În 1963, el s-a mutat cu familia în Franța, și de atunci a avut răspundere pentru bisericile de acolo. Acum când Tombre a împlinit 80 de ani, aceast eveniment a fost sărbătorit cu un festin mare înainte de conferința de Paște din Brunstad, și peste 4000 prieteni au fost prezenți.

Încins în gândire și minte

Kåre J. Smith a vorbit la festul de 80 ani pentru Arild Tombre, și a spus că Tombre a primit un har mare de la Dumnezeu – «și acesta nu a fost în zadar», explică el. «El a avut o dorință după Dumnezeu în inima lui, și el a avut o gândire păzită chiar din copilăria și tinerețea lui.»

Smith a continuat prin a citi din 1 Petru 1: 13: «De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.» Aceasta îl descrie cel mai bine pe Tombre – un bărbat cu o gândire de a sluji lui Hristos, și care întotdeauna a fost pregătit în gândire și minte.

Un tată și un soț bun

Tombre s-a căsătorit cu Mirjam Boldvik din Trondheim, și împreună, ei au primit 12 copii. Copiii povestesc despre o copilărie sănătoasă, naturală și plină de viață unde tata și mama și-au arătat dragoste unul față de altul. Într-o ocazie, Tombre i-a spus fiului său «mult din educația de acasă constă în dragostea arătată de părinți, unul față de celălalt!»

«El este foarte bun și atent. Eu întotdeauna l-am iubit și îl iubesc. Noi suntem foarte fericiți împreună», spune Mirjam.

Arild Tombre a scris mai multe articole pentru www.brunstad.org despre viața de familie. Citește Așteptările unui copil Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea

Un expert în a explica simplu și cald

În ciuda anilor lui mulți în slujba propovăduirii evangheliei, Tombre vorbește surprinzător de necomplicat. Atât copiii, tinerii, cât și cei mai în vârstă pot înțelege mesajul lui clar, care explică deslușit fiecăruia ce trebuie să facă atunci când părăsește adunarea. Pentru a reuși aceasta, el leagă Cuvântul lui Dumnezeu cu întâmplările zilnice, el explică expresii, subliniază cuvintele și le impregnează. Din nou și din nou.

În una din cântările din cartea Căile Domnului, scrie: «spune-o cât de simplu și cât de cald poți tu». Arild Tombre a scris un articol despre această temă în revista Skjulte Skatter în 1981: «Simplitatea și căldura aparțin una de alta. Lucrurile complicate și aprofundate alungă devotamentul și căldura inimii pe ușă afară.».

Salvat de Salvator

Cine este cel mai vrednic de cinste? Salvatorul sau cel salvat?

La sărbătorirea lui Tombre, nu a fost greu să se umple rândul celor care voiau să-și exprime mulțumirea pentru grija lui față fiecare individ în parte.

Au fost multe naționalități, din America, Africa, Asia și din aproape toate țările din Europa au fost oameni care au simțit că Tombre a avut o inimă total specială pentru ei.

Și Arild Tombre însuși a fost recunoscător pentru toate cuvintele bune pe care le-a primit, și o mare parte din vorbirea lui de mulțumire a folosit-o pentru a vorbi despre Isus – Salvatorul are l-a salvat din moarte și l-a pus în slujbă. «Cine este cel mai vrednic de cinste? Salvatorul sau cel salvat?» a întrebat Tombre adunarea, și a făcut-o foarte clar că lui Isus îi aparține toată cinstea.

Totodată el a folosit ocazia de a da îndemnuri bune și binecuvântate aducătoare de fericire prietenilor care au călătorit mult pentru a ajunge la festul lui. Inima lui arzătoare pentru țări precum India și Camerun s-a evidențiat când el i-a condus pe prietenii de acolo să continue cu lucrarea de a construi biserici pline de viață acolo unde sunt.

Ascultă-l pe Marc Auchet din Franța cum povestește despre impresia lui cu privire la Arild Tombre, când l-a întâlnit pentru prima dată.

Fratele X

ARTICOLE DE ARILD TOMBRE

Ceva din felul lui simplu de a scoate la iveală mesajul poate fi văzut într-un fragment dintr-o istorioară pe care a scris-o în 1959. Despre fratele X:

Fratele X este tratat cu cuvinte aspre de către un om. Este vorbit de rău de un altul. Unui al treilea nici nu-i pasă de el. Un al patrulea îl tratează prost și nedrept. De al cincilea este batjocorit și făcut de râs. De la șeful de la lucru primește întotdeauna treburile cele mai «simple» de făcut. Într-o zi își pierde serviciul. Apoi devine bolnav. Toate acestea sunt pentru fratele X încercări. Și nu este nici o rușine în aceasta, atâta timp cât el rezistă în încercare.

Dar de ce lucrează aceasta și cealaltă ca încercări pentru el? Pentru că fratele X are o natură rea, adică din cauză că în firea lui nu locuiește nimic bun.

Așadar motivul încercării este răul care locuiește în natura fratelui X. Circumstanțele exterioare, întâmplările și situațiile au declanșat încercarea și i-au dat fratelui X posibilități excelente de a trata cauza, tocmai răul din el însuși. Și se pune întrebarea dacă fratele X este smerit și iubește adevărul destul încât să recunoască aceasta și să folosească ocazia spre mântuire.

Creația așteaptă cu tânjet pe copiii lui Dumnezeu

DE ARILD TOMBRE

«În fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, este un pământ care este în nevoie și plânge» povestește Tombre gânditor. «În epistola către Romani scrie că toată creația suspină, tânjește și așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu și libertatea fiilor lui Dumnezeu. Este important să te gândești și să vorbești de lucruri precum război, foamete și nevoie – lucruri de care pământul este plin, nu doar d.p.d.v. material, dar și spiritual. Acestea sunt câteva cuvinte care ar trebui să ne dea un duh de luptă!»

Este clar că bătrânul de optzeci de ani nu se dă bătut ușor.

A fugi de poftele tinereții

Scris de: Redaksjonen

Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. (2. Tim. 2,22)

Există mai multe tendinţe diferite într-un tânăr. De exemplu: poți disprețui pe tatăl și pe mama ta fără respect pentru vârsta înaintată. Dar Biblia ne învață cu totul altceva. Lui Timotei, conlucrătorul lui Dumnezeu, i s-a spus să îndemne pe cei bătrâni așa cum un fiu îndemnă pe tatăl său. Altfel spus, nu repede și apăsător, căci atunci este nedrept față de ceilalți oameni. De aceea stă scris: Fugi de poftele tinereții și aleargă după neprihanire. Fii drept în purtarea ta și în ceea ce faci pentru toți. Acesta este doar unul dintre exemple.

Urmarește credința

În epistola lui Iacov stă scris că îndoiala înseamnă gândire dubla. Vrei una, dar și pe cealaltă. Vrei să crezi, dar vrei să ai și avantaje lumești. Esti împărțit! Nu ești cu toată inima, ci te clatini și esti confuz în toate căile tale, precum valurile mării. Nu sunt oare multe pofte ale tinereții aici?

Urmărește pacea

Când ești tânăr vrei cu plăcere să concurezi, și ai opinii puternice, în loc să urmărești pacea. Și aici există tendințe la un tânăr.

Urmărește dragostea

Și sunt bineînțeles pofte puternice în relația dintre băieți și fete. De ce lucru trebuie să fugi aici? Trebuie să fugi de egoism!

Dumnezeu a creat totul frumos. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei.(Ecl. 3:11) Tu ai un har mare peste viața ta pentru că poți auzi ceea ce trebuie să faci, așa ca totul să devină frumos!

Este oribil când se acționează în egoism. De exemplu pofta ochilor: Te uiți puțin aici și puțin acolo, flirtezi aici și acolo. Nu este aceasta dragoste? Urmăreste dragostea. Poți citi despre dragoste în 1. Cor. 13. Este dragostea dintre bărbat și femeie un alt tip de dragoste? Este deodată egoism? Nu, și aceea este dragoste. Dragoste care poate să jertfească, să dea, care simte răspundere și obligații.

Atragerea reciprocă dintre bărbat și femeie va continua la ceea ce este frumos, adică dragostea și viața, în cadrul unei căsnicii frumoase. Aceasta trebuie să fie relația, și nu într-un egoism jalnic unde doar folosești și arunci.

Fugi de poftele tinereții!

Caută sarcini! Fii angajat! Ceea ce tu semeni, vei secera. Te vei bucura, mai târziu în viață de lucrurile bune pe care le-ai făcut în timpul tinereții tale.

Extras dintr-o vorbire a lui Arild Tombre, Hessenhöfe, Germania, 1999.

Cum primim Duhul Sfânt?

Scris de: Arild Tombre

Cum putem primi Duhul Sfânt? Da, toți cei care vor să trăiescă o viață fericită, plăcută lui Dumnezeu, curată și biruitoare, ar trebui să aibă tot interesul în acest aspect.

Apostolul Pavel îi întreabă pe Galateni cu privire la primirea Duhului Sfânt: Prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? Gal. 3:2. El a înțeles bine că ei urmau să răspundă că au primit Duhul Sfânt «prin auzirea credinței».

A primi Duhul Sfânt prin «a bea» din Cuvântul credinței

Trăiește în Duhul, crede în Duhul, roagă-te în Duhul, luptă împotriva firii în Duhul și fii întotdeauna ascultător Duhului, da, atunci ai Duhul.

Cuvântul și Duhul nu se pot despărți. Pavel amintește de aceasta când scrie în Rom. 10, că Hristos ne este aproape, când Cuvântul ne este aproape, în inima noastră, în gura noastră. Și de asemenea când el spune: Cuvântul lui Dumnezeu lucrează putere în cel care crede.

Apostolul spune mai departe: Și toţi am băut dintr-un singur Duh. (1 Cor. 12:13) Bea! – un mod simplu și ușor de înțeles de a exprima aceasta: bea. Da, exact aceasta se întâmplă când noi auzim cuvântul propovăduit. Dar noi trebuie să «bem» conștient.

Să ne gândim la un exemplu de a primi Duhul Sfânt prin a «bea» Cuvântul credinței. Doi tineri stau la o adunare unde se propovăduiește credința în adevăr. Unul stă și se gândește la cum poate să se amuze după adunare. Celălalt stă cu urechile bine deschise, atât cele naturale, cât și urechile inimii. Este evident că primul dintre ei nu bea din Duhul care-l are Cuvântul. Celălalt dimpotrivă, devine apucat de ceea ce el aude, și se umple cu Duhul credinței, cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

A primi Duhul Sfânt prin ascultarea credinței

Mulţi se aşteaptă aproape să simtă ceva în corp atunci când se gândesc de a fi umplut cu Duhul. Dar Dumnezeu dă Duhul Sfânt celor care-L ascultă, spune Scriptura (Fapt. Ap. 5:32). Deci este vorba mai întâi de ascultare, ascultarea credinței. Johan Oscar Smith (fondatorul Brunstad Cristian Church, preciz. edit.) scrie unuia care înțelegea greu aceasta: «Trăiește în Duhul, crede în Duhul, roagă-te în Duhul, luptă împotriva firii în Duhul și în fii întotdeauna ascultător Duhului, da, atunci ai Duhul.» Aceasta a fost un semnal clar de a primi Duhul Sfânt! Trăiește, crede, roagă-te, luptă și fii ascultător. Hai să bem din Duhul acesta și să ne umplem cu el atunci când credința este propovăduită!

«Hai să și umblăm în Duhul!»

Scris de: Jan-Hein Staal

«Dacă trăim în Duhul, hai să și umblăm în Duhul!» În acest comentar, Jan-Hein Staal luminează însemnătatea rusaliilor, ziua rusaliilor, și nu mai puțin duhul rusaliilor într-un mod diferit și interesant.

Ziua rusaliilor a trecut. Este foarte diferit ce obțin oamenii în ziua rusaliilor. Pentru mulți este doar o zi liberă, și speră la vreme frumoasă.
Sunt mulți creștini care se strâng împreună de rusalii și au un timp edificator împreună. Ei au, mai mult sau mai puțin, o dorință de a avea o experiență sau o inspirație care să fie asemănătoare cu ceea ce au trăit primii ucenici la Ierusalim.

Duhul Sfânt. Mulți se gândesc în special la minunile și vindecările sau darurile pe care le poate da Duhul Sfânt. Și Duhul Sfânt poate face aceste lucruri și în zilele noastre. Dar este mult mai important ca Cuvântul lui Dumnezeu să ne dea gânduri clare despre lucrarea Duhului Sfânt în viața zilnică de creștin în anul 2010.

Să umblăm în Duhul înseamnă să folosim această putere pentru a arunca răul care locuiește în firea noastră, și să alegem să îndeplinim voia lui Dumnezeu.

Ceea ce locuiește în om. «Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu?» scrie Pavel creștinilor din vechiul Corint. Corpul tău și al meu sunt de asemenea temple în care Duhul Sfânt vrea să decidă tot. Biblia ne spune că există și alte puteri în trupurile noastre – puteri ale răutății, mânie, deznădejde și necurăție. Acestea sunt puteri mai puternice decât noi. Este clar că noi, ca și creștini nu putem face ce vrem, și nu putem trăi așa «la întâmplare», deși poate avem experiențe cu Duhul Sfânt.

Zilnic, luptă interioară. Când Duhul Sfânt locuiește în noi și în același timp și aceste puteri păcătoase, devine necesară în fiecare zi o luptă între aceste puteri și o alegere în interiorul nostru. Aceste puteri păcătoase, aceleași pe care Pavel le numește «poftele firii», când citim în Galateni 5: «Umblați călăuziți de Duhul, și nu îndepliniți poftele firii pământești. Căci firea și Duhul sunt lucruri potrivnice.»

Prin a umbla în Duhul, cresc fructe slăvite în interiorul nostru; roade ale duhului ca bucurie, pace, dragoste și credicioșie.

Fructele și puterea motoare a Duhului. Unul care esincer, știe foarte bine unde conduc aceste pofte. Duhul Sfânt vrea cu plăcere ca noi niciodată să nu cedăm acestor puteri ale păcatului care locuiesc în noi. Duhul Sfânt este ca un învățător, care ne învață adevărul, ne învață să facem ceea ce este plăcut în fața lui Dumnezeu. Hai nu numai să trăim în Duhul, spune Pavel mai departe, ci hai să și umblăm în Duhul. Să umblăm în Duhul înseamnă să folosim această putere pentru a arunca răul care locuiește în firea noastră, și să alegem să împlinim voia lui Dumnezeu. (Citește capitolul 5 din Galateni.) Și cel mai slăvit este că prin a umbla în Duhul cresc fructe slăvite în interiorul nostru: bucurie, pace, dragoste și credincioșie.

Ziua rusaliilor a trecut. Hai acum, în 2010, tu și eu, să fim oameni în care Duhul Sfânt în fiecare zi să-și poată face lucrarea pe care El vrea să o facă cu plăcere.

Care este rolul Duhului Sfânt?

Scris de: Jan-Hein Staal

Pentru mulți oameni, persoana Duhului Sfânt poate ridica multe întrebări: Cine este Duhul Sfânt? De ce avem nevoie de El? Care este rolul Duhului Sfânt?

Biblia explică clar cine este Duhul Sfânt și ce rol poate juca el în viețile noastre.

Duhul Sfânt vrea să ne vorbească, în special prin Cuvântul lui Dumnezeu

Când Domnul Isus i-a părăsit pe ucenici, spune că El se va ruga la Tatăl ca să le trimită Duhul Sfânt. „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 14:26. Așadar, ucenicii aveau nevoie de Duhul Sfânt ca să le amintească de lucrurile care le-a spus Isus în timpul Lui pe pământ. În zilele noastre, rolul Duhului Sfânt este să ne vorbească prin Biblie – Cuvântul lui Dumnezeu – exact în același fel. De aceea, este atât de important să citim Biblia. Duhul Sfânt ne ajută să înțelegem ce citim. Și mai târziu, în multe situații, Duhul Sfânt ne va învăța în special prin a ne aduce aminte exact de acele cuvinte din Biblie.

Duhul Sfânt vrea să ne învețe cine este Isus cu adevărat

“Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. ” Ioan 16:12-14.

În timpul lui Isus pe pământ, a avut loc o lucrare mare de mântuire în El. El a deschis o cale nouă și vie pentru noi. El este Marele nostru Preot, înaintașul nostru, care poate să ne înțeleagă și să ne ajute în lupta noastră. Poți citi despre aceasta în epistola către Evrei; ia-ți timp să citești și să te rogi ca Duhul Sfânt să îți vorbească și ceea ce tu citeşti să devină viu. Duhul Sfânt are multe lucruri să ne spună despre cine este Isus și însemnătatea faptului că el a trăit aici pe pământ ca om.

Rolul Duhului Sfânt: să ne dea putere și ajutor în lupta noastră împotriva păcatului

Înainte de a se întoarce în cer, Domnul Isus a spus: „…veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt … Dar veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi.” (Fapt. Ap. 1:5-8). În firea noastră (natura noastră umană) sunt puteri care sunt mult mai puternice decât noi. Pavel spune: „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu veți împliniţi poftele firii pământeşti … cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Gal. 5:16-25). Duhul Sfânt ne va întări în așa fel ca de fiecare dată când suntem ispitiți, să nu cedăm poftelor din firea noastră.

“Să nu întristaţi Duhul Sfânt …” Efeseni 4:30

Duhul Sfânt dorește să trăiască în inimile noastre. El vrea să ne vorbească prin Biblie. Dar cine citește Biblia cu o dorință arzătoare? Duhul Sfânt vrea să ne conducă, dar cine vrea să folosească puterea pentru a lupta împotriva păcatului, firii cu poftele și plăcerile ei? Rolul Duhului Sfânt este să ne ajute, de aceea, haideţi să nu Îl întristăm, ci să-L ascultăm și să ne supunem Lui.

Duhul Sfânt—un motor puternic

Scris de: Svein Gilbu

«Înainte ca un creștin să primească Duhul Sfânt, el poate fi asemănat cu o mașină căreia îi lipsește motorul.» Citește ce Svein Gilbu scrie despre sărbătoarea Rusaliilor și despre puterea motoare a Duhului Sfânt, în acest comentariu.

În aceste zile, milioane de creștini de pe tot pământul sărbătoresc Rusaliile. De ce sărbătorim noi Rusaliile? Deoarece ne amintim amintim de ziua când Duhul Sfânt a venit pe pământ.

După Paște, ucenicii s-au adunat într-o casă mare în Ierusalim. Deodată, ei au auzit un sunet puternic din cer. S-a auzit ca și cum ar fi fost o furtună care a umplut toată casa. Atunci ucenicii au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au primit o putere mare în ei. Gândește-te numai la Petru care de Paști s-a lepădat de Isus, iar acum el vorbea în Ierusalim cu îndrăzneală despre Isus. A fost atât de convingător încât 3000 de oameni s-au pocăit în ziua aceea.

Din ziua aceea, Petru a devenit un om nou, deodată îndrăzneț, și Duhul Sfânt a devenit un motor puternic în interiorul lui. “Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Dacă ne gândim la o mașină, ea are un motor care o pune în mișcare – nu numai pe drum drept ci și pe pante abrupte. Așa este și cu Duhul Sfânt, el este ca un motor puternic. Înainte ca un creștin să fi primit Duhul Sfânt, el poate fi asemănat cu o mașină căreia îi lipsește motorul. Este greu să fie îndrăzneț înaintea oamenlior și să le mărturisească numele lui Isus. Deoarece îi lipsește progresul din viața de creștin. Iar deseori, ceilalți trebuie să-l împingă de la spate.

Dacă vrei să primești un motor puternic în interiorul tău, urmează instrucțiunile lui Petru. El spune în Fapt. 5:32 că Duhul Sfânt este dat celor care-L ascultă pe Dumnezeu. Încearcă aceasta tu care dorești să trăiești o viață de creștin plină de îndrăzneală și să ai biruință asupra păcatului. Fii ascultător de cuvintele lui Dumnezeu pe care le știi, atunci ești umplut cu Duhul Sfânt. Chiar dacă întâlnești astfel de pante în viața ta, acest motor puternic poate să tragă mașina în sus peste dealuri. Va merge înainte și tu devii de neoprit.

Știi tu cine este Isus?

Scris de: Jaap G. Littooij

Isus a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sunt eu? S-a dovedit că oamenii nu Îl cunoșteau. Și acum este la fel, în mare parte.

Apoi i-a întrebat: Dar voi, le-a zis El, cine ziceţi că sunt? Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu! Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. (Mat. 16:16-17)

Un om în carne și sânge

Isus era acolo ca un om obișnuit din sămânța lui David. (Rom. 1:3) Un om nesemnificativ și neatractiv. (Isaia 53:2) Nici măcar ucenicii lui nu-L cunoșteau. Ei nu au văzut că El deja își purtase crucea în interior timp de treizeci de ani, biruind tot păcatul la care a fost încercat. (Evr. 4:15; Apoc. 3:21).

Dumnezeu putea să se descopere fără limită în Isus în acel timp. Cu mult înainte de crucificarea de la Golgota, pentru că El deja era schimbat, a avut loc o crucificare și o moarte interioară (Luc. 9:23), astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu a luat trup și locuia printre ei. (Ioan 1:14) «Dumnezeu cu noi» a devenit literalmente adevărat.

În timp ce pentru ceilalți era ascuns, Petru a primit o descoperire din cer; el a văzut că acest om era Fiul Dumnezeului celui viu, Hristos, Mesia, cel promis. Isus L-a numit pe Petru fericit. Toți cei cărora Isus li se descoperă, devin nespus de fericiți.

Descoperire despre Isus

Petru era neînvățat. El nu aparținea celor care cunoșteau Scriptura. Cu Pavel a fost însă total altfel la început. Dar Pavel a spus de asemenea, mai târziu, că el a primit Evanghelia lui Dumnezeu, și Fiul descoperit în trupul său omenesc, deoarece aceasta era plăcut lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu se poate uni cu carne și sânge. (Gal. 1:16) Nu are nici o însemnătate cât de învățați suntem, căci fără descoperire de la Tatăl ceresc, Isus rămâne necunoscut pentru noi, cu toate că suntem educați ca creștini, care știm că Isus a fost răstignit la Golgota.

Dar de ce nu primesc toți descoperire despre Isus, și se găsesc atât de multe opinii greșite despre El? Cine primește descoperire de la Tatăl din cer? Unul dintre ucenicii lui a întrebat odată: Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii? Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi ne vom descoperi lui.(tr. norv.) (Ioan. 14:22-23)

Isus nu S-a descoperit lumii, deși ei se numesc religioși și cântă despre El. Ci celor care nu aparțin lumii și care vor să îndeplinească poruncile lui Isus dintr-o dragoste mare pentru El. Aceasta înseamnă să crezi cum spune Scriptura. Atunci fugi de lume și de puterea ei, iar astfel intri în dezvoltare până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos. (Ef. 4:13).

Isus – Fiul Omului

Scris de: Tony Jackson

Isus Își spunea Fiul Omului în loc de Fiul lui Dumnezeu. De ce?

Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. (Rom. 5:19)

Primul om a fost Adam. El a fost pus în grădina Eden pentru a se îngriji de ea, și avea libertate de a mânca orice voia, cu excepția fructului din „pomul cunoașterii binelui și răului”. Adam a fost neascultător față de această poruncă. Rezultatul a fost că păcatul a intrat în el și astfel în toată omenirea. Dumnezeu le-a dat oamenilor Legea pentru a-i ajuta să își recunoască păcatul și să găsească iertare. Dar nu exista nici un ajutor pentru a încheia cu a mai păcătui.

Omul al doilea a fost Isus. Și El a fost născut cu o fire (o natură omenească), despre care putem citi în Rom. 1:3: … născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul… Aceasta înseamnă că El putea fi ispitit exact ca și noi în situațiile zilnice; și de aceea El își spunea Fiul Omului, decât Fiul lui Dumnezeu. În loc să păcătuiască precum toți oamenii dinaintea lui, Isus a căutat ajutor la Tatăl Lui când a fost ispitit. În Rom. 8:3 citim: … Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului.

Isus a simțit că era ceva care crea neliniște interioară la El. Atunci El S-a îndreptat către Tatăl Său, iar Dumnezeu i-a arătat păcatul care voia să iasă din trupul lui. Dacă Isus ar fi cedat păcatului, atunci calea către salvare de păcate ar fi fost pierdută pentru totdeauna. Noi putem de aceea citi în Evr. 5: 7,8 că Isus S-a rugat cu strigăte mari și cu lacrimi, și a fost condus la biruință datorită ascultării lui.

Când Isus a fost răstignit la Golgota, strigătul lui de victorie a fost: S-a terminat! Nu mai era nici un păcat care trebuia judecat. El avea biruință desăvârșită asupra a tot ce venise în om prin căderea în păcat. Satan, domnitorul lumii, era acum biruit!

Îndemnul lui Isus pentru tânărul bogat a fost: Vrei să fii desăvârșit, atunci du-te și vinde ce ai… Apoi vino și urmează-Mă! (Mat. 19:21) Să avem noi aceeași gândire ca Petru în v. 27: Iată noi am lăsat tot și Te-am urmat. Pentru astfel de oameni există făgăduințe colosale, atât pentru viața de pe pământ, cât și mai târziu, pentru toată veșnicia.

Cum întristez Duhul Sfânt?

Scris de: Helen Simons

Când realizez că nu pot trăi o viață de biruință asupra păcatului fără ajutorul Duhului Sfânt, devine foarte important pentru mine cum răspund eu când Duhul Sfânt îmi vorbește. Mai întâi de toate, trebuie să ascult vocea Lui!

Noi trăim într-o societate aglomerată, și cei mai mulți dintre noi ducem şi o viață agitată, cu călătorii scurte, comunicații rapide, acces ușor la multă informație, etc. Dacă în mijlocul la toate acestea, eu conștient nu „îmi îndrept gândirea mea spre lucrurile Duhului”, nu voi putea să-i aud vocea liniștită și calmă când El vorbeşte în interiorul inimii mele. Eu întristez Duhul Sfânt când nu ascult – Duhul este atunci dezamăgit, căci El are foarte multe să îmi zică, lucruri ce îmi vor da bucurie și fericire, și care mă vor conduce la libertate de păcat și față de mine însumi.

Neascultarea întristează Duhul Sfânt

Isus a numit Duhul Sfânt ‹‹Ajutorul››, și a spus: ‹‹Când va veni Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.››. Ioan 16:13. Toți creștinii sunt chemați să meargă pe urmele lui Isus, care nu a făcut păcat. Dar eu trebuie să fiu condus pas cu pas pentru că nu știu singur drumul.

Dumnezeu trimite Duhul Sfânt celor care Îl ascultă.

Duhul nu mă forțează – ci dorește să mă conducă la o viață în biruință, cea mai fericită viață pe care o poate trăi un om. Duhul Sfânt mă va conduce pe calea smereniei, deoarece aceasta este singura cale către o viață de biruinţă.
Când eu nu mă las condus, ci aleg să îmi urmez propria cale, întristez Duhul Sfânt.

Dumnezeu trimite Duhul Sfânt celor care Îl ascultă. Biblia explică foarte clar că Duhul Sfânt și firea, natura noastră omenească – sunt total opuse. Eu nu pot să trăiesc după înclinațiile mele naturale și în același timp să ascult Duhul. De aceea citim în Efeseni 4:30-31: ‹‹Să nu întristaţi Duhul Sfânt…Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.›› Eu întristez Duhul Sfânt când nu ascult.

Biruiește păcatul prin Duhul Sfânt

Duhul Sfânt este totodată și Cel care îmi dă putere de a asculta și putere pentru a birui toate aceste înclinații din natura mea omenească. Când Dumnezeu vede că eu doresc în sinceritate să-L ascult, El trimite Duhul Sfânt să mă ajute. Isus Le-a povestit ucenicilor că ei vor fi umpluți cu putere când Duhul Sfânt va veni peste ei. Exact cum un om bea în pustie dintr-un izvor cu apă curată, aşa trebuie eu să beau din abundenţă din Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și să mă umplu cu El, dacă vreau să trăiesc o viață de creștin bogată.

Când Dumnezeu vede că eu doresc în sinceritate să-L ascult, El trimite Duhul Sfânt să mă ajute.

Duhul lui Dumnezeu este în Cuvântul Lui. Când eu beau din belșug din acest izvor și din duhul credinței care este în Cuvânt, atunci voi avea putere să biruiesc păcatul atunci când sunt ispitit și să fac voia lui Dumnezeu în locul voii mele proprii. Eu întristez Duhul Sfânt când umblu în această pustie care sunt gândurile și căile mele proprii, prea ocupat sau leneș ca să beau din credința și puterea care este în Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar noi nu trebuie să întristăm Duhul Sfânt! El știe că noi suntem slabi și că noi nu știm nici să ne rugăm corect. Dar El este acolo ca să ne ajute în nevoia noastră și se roagă pentru noi ca să putem vedea voia lui Dumnezeu și să o împlinim. Rom 8:26-27. Atunci vom experimenta mângâierea și puterea Duhului Sfânt.

Care este rolul Duhului Sfânt?

Scris de: Jan-Hein Staal

Pentru mulți oameni, persoana Duhului Sfânt poate ridica multe întrebări: Cine este Duhul Sfânt? De ce avem nevoie de El? Care este rolul Duhului Sfânt?

Biblia explică clar cine este Duhul Sfânt și ce rol poate juca el în viețile noastre.

Duhul Sfânt vrea să ne vorbească, în special prin Cuvântul lui Dumnezeu

Duhul Sfânt vrea să ne învețe cine este Isus cu adevărat

Rolul Duhului Sfânt: să ne dea putere și ajutor în lupta noastră împotriva păcatului

“Să nu întristaţi Duhul Sfânt …” Efeseni 4:30

Introducere la cartea Faptele apostolilor

Noul Testament – Manual pentru învăţătorul de la seminar

De ce studiem această carte?

Cartea Faptele apostolilor creează o punte între cronica despre viaţa şi învăţăturile lui Isus Hristos din cele patru Evanghelii şi scrierile şi lucrările apostolilor Săi. Cartea Faptele apostolilor ilustrează felul în care Salvatorul a continuat să-Şi îndrume Biserica prin inspiraţia primită de la Duhul Sfânt de către cei care deţineau cheile preoţiei. Duhul Sfânt a revelat adevăruri apostolilor care conduceau şi predau atunci în Biserică. De asemenea, apostolii au înfăptuit miracole în numele lui Isus Hristos. Prin studiul acestei cărţi, cursanţii vor învăţa cum a început Biserica să se extindă „până la marginile pământului” (Faptele apostolilor 1:8). De asemenea, studierea acestei cărţi îi poate ajuta pe cursanţi să vadă înţelepciunea faptului de a urma profeţi şi apostoli moderni şi îi poate inspira să fie, cu îndrăzneală, martori ai lui Isus Hristos.

Cine a scris această carte?

Luca a scris Faptele apostolilor, „a doua dintr-o lucrare în două părţi… Prima parte este cunoscută ca Evanghelia după Luca” (Ghidul pentru scripturi, „Faptele apostolilor” ,scriptures.lds.org; vezi, de asemenea, Luca 1:1-4; Faptele apostolilor 1:1).

Când şi unde a fost scrisă?

Cartea Faptele apostolilor a fost scrisă după Evanghelia după Luca (vezi Faptele apostolilor 1:1), care, probabil, a fost scrisă în prima jumătate a primului secol d.Hr. Nu ştim unde a fost scrisă.

Pentru cine a fost scrisă această carte şi de ce?

Luca a adresat cartea Faptele apostolilor unui bărbat pe nume Teofil (vezi Faptele apostolilor 1:1).

Care sunt unele dintre trăsăturile distinctive ale acestei cărţi?

Cartea Faptele apostolilor relatează ascensiunea şi expansiunea creştinismului începând din Ierusalim, capitala provinciei iudaice, şi încheindu-se în Roma, măreaţa capitală a imperiului. Evenimentele descrise în Faptele apostolilor s-au petrecut pe parcursul unei perioade de circa 30 de ani (aproximativ între 30 şi 62 d.Hr.) şi, în principal, se concentrează asupra slujirii lui Petru (vezi Faptele apostolilor 1-12) şi a lui Pavel (vezi Faptele apostolilor 13-28). Fără cartea Faptele apostolilor, cunoaşterea noastră despre istoria de la începutul Bisericii ar fi limitată la volumul mic de informaţii oferit de epistolele din Noul Testament. Pe lângă aceasta, Faptele apostolilor oferă un context istoric valoros pentru epistolele lui Pavel.

Vitale pentru creşterea Bisericii de la început au fost convertirea lui Pavel (Faptele apostolilor 9) şi misiunile sale ulterioare; viziunea avută de Petru referitoare la acceptarea în Biserică a neamurilor, care nu se convertiseră înainte la iudaism (Faptele apostolilor 10:9-16, 34–35) şi doctrinele predicate la conferinţa din Ierusalim (Faptele apostolilor 15).

După cum este consemnat în Luca 24:49, Salvatorul i-a instruit pe apostoli să-şi înceapă slujirea doar după ce urmau să fie „îmbrăcaţi cu putere de sus”. Faptele apostolilor consemnează înzestrarea cu această putere de către Duhul Sfânt şi descrie rezultatele sale imediate, începând cu convertirea a mii de oameni în ziua Cincizecimii (vezi Faptele apostolilor 2). Prin Faptele apostolilor, Luca a accentuat lucrările Duhul Sfânt asupra fiecărei persoane în parte şi asupra congregaţiilor. Este, de asemenea, probabil ca expresia „îmbrăcaţi cu putere de sus” să fi însemnat că „apostolii au primit anumită cunoaştere, anumite puteri şi binecuvântări speciale, acordate în mod normal doar în templul Domnului” (Bruce R. McConkie, Doctrinal New Testament Commentary, 3 volume [1965-1973], 1:859).

Rezumat

Faptele apostolilor 1-2 Isus Hristos le slujeşte ucenicilor Săi timp de 40 de zile după învierea Sa şi, apoi, Se înalţă la cer. Prin inspiraţie, apostolii l-au chemat pe Matia pentru a ocupa locul liber în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Duhul Sfânt Se revarsă în ziua Cincizecimii. Petru depune mărturie cu îndrăzneală despre Salvatorul înviat şi aproximativ trei mii de oameni se convertesc.

Faptele apostolilor 3-8 Petru şi Ioan vindecă un olog din naştere. Petru şi Ioan sunt arestaţi pentru că propovăduiesc şi vindecă în numele lui Isus Hristos şi sunt eliberaţi din închisoare. Apostolii cheamă şapte bărbaţi să-i ajute în slujirea lor; unul dintre acei bărbaţi, Ştefan, depune mărturie înaintea soborului (consiliul iudeilor), iar membrii acestuia poruncesc să fie ucis. Filip propovăduieşte în Samaria.

Faptele apostolilor 9-12 Saul este convertit şi îşi începe slujirea. Printr-o viziune, Petru află că Evanghelia trebuie să fie propovăduită neamurilor. Irod Agripa porunceşte ca Iacov (fratele lui Ioan) să fie ucis şi îl închide în temniţă pe Petru.

Faptele apostolilor 13-15 Saul şi Barnaba sunt chemaţi să fie misionari. Au parte de opoziţie din partea iudeilor şi sunt acceptaţi de unii din rândul neamurilor. Conducătorii Bisericii se întâlnesc în Ierusalim şi hotărăsc că nu este nevoie ca neamurile care se convertesc şi se alătură Bisericii să fie tăiate împrejur sau circumcise (sau să continue să ţină legea lui Moise). Pavel (aşa cum este numit acum Saul) pleacă în a doua sa călătorie misionară împreună cu Sila.

Faptele apostolilor 16-20 Pavel şi Sila întăresc mai multe biserici care fuseseră stabilite mai înainte. În Areopagul din Atena, Pavel propovăduieşte că „suntem de neam din Dumnezeu” (Faptele apostolilor 17:29). Pavel îşi încheie cea de-a doua misiune şi pleacă în cea de-a treia misiune prin toate ţinuturile Asiei Mici. Pavel hotărăşte să se întoarcă la Ierusalim.

Faptele apostolilor 21-28 În Ierusalim, Pavel este arestat şi continuă să depună mărturie despre Isus Hristos. Domnul i Se arată din nou lui Pavel. Mulţi iudei complotează să-l ucidă pe Pavel. În Cezarea, el depune mărturie înaintea lui Felix, Festus şi Agripa. Corabia lui Pavel naufragiază în drum spre Roma. Pavel propovăduieşte Evanghelia în timp ce află sub arest la domiciliu, în Roma.

Mă laud cu crucea lui Hristos

Text de memorat: ..în ce mă priveste, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, si eu, faţă de lume'” (Galateni 6,14)

Studiul Epistolei către galateni a fost solicitant, deoarece epistola însăşi este condensată. Ştiind ce chemare are, ştiind adevărul mesajului pe care îl predica (în definitiv, adevărul acesta venea de la Domnul), Pavel a scris cu înflăcărare a profeţilor din Vechiul Testament, procedând la fel ca Isaia, Ieremia sau Osea. El stăruie ca poporul lui Dumnezeu din vremea lui să se întoarcă de la greşelile lui tot aşa cum stăruiau profeţii pe lângă poporul lui Dumnezeu din vremea lor.

Deşi circumstanţele erau altele, cuvintele lui Ieremia sunt tot atât de valabile pentru galateni, ca şi pentru poporul din vremea lui: „Aşa vorbeşte Domnul: «Inţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul” (Ier. 9,23.24).

Înţelepciunea omenească „strălucită”, bogăţiile noastre şi puterea noastră se văd aşa cum sunt ele în realitate numai înaintea crucii lui Hristos, înaintea jertfei Sale – punctul central al epistolei lui Pavel către turma lui rătăcită din Galatia.

„V-am scris cu mana mea”

1. Ce deosebiri şi ce asemănări există Între finalul Epistolei către galateni şi finalul altor epistole ale lui Pavel? Compară Gal. 6,11-18 cu finalul altor epistole: Romani, 1 şi 2 Corinteni, Efeseni, Filipeni, Coloseni şi 1 şi 2 Tesaloniceni.

Finalul diferă destul de mult de la o epistolă la alta, însă ele au câteva elemente comune: (1) salutul adresat anumitor persoane, (2) un îndemn final, (3) semnătura personală şi (4) o binecuvântare finală. Dacă vom compara aceste caracteristici comune cu finalul Epistolei către galateni, vom descoperi două deosebiri importante.

În primul rând, spre deosebire de alte epistole, Epistola către galateni nu conţine salutul personal, adresat anumitor persoane. De ce? Ca şi în cazul absenţei cuvântului tradiţional de mulţumire de la începutul scrisorii, avem şi aici un indiciu în plus că relaţia dintre Pavel şi galateni era încordată. Pavel era politicos, dar rezervat.

În al doilea rând, după cum ştim, Pavel avea obiceiul de a dicta scrisorile unui scrib (Rom. 16,22). Apoi, la încheiere, scria cu mâna lui câteva cuvinte de final (1 Cor. 16,21). Însă, în Galateni, se abate de la acest obicei. Pavel este încă atât de frământat de situaţia din Galatia, încât ajunge să scrie în final mai mult decât obişnuia. Pur şi simplu nu poate încheia până când nu-i mai imploră încă o dată pe galateni să renunţe la nesăbuinţa lor.

In Galateni 6,11, Pavel spune că a scris epistola cu litere mari. Nu se ştie cu exactitate motivul pentru care a scris aşa. Unii speculează că el nu se referă la dimensiune a literelor, ci la aspectul lor diform. Ei presupun că mâinile lui erau atât de afectate din cauza persecuţiei îndurate sau din cauza confecţionării de corturi, încât nu mai putea să dea literelor forma corespunzătoare. Alţii găsesc în aceste cuvinte o dovadă în plus că Pavel avea vederea slabă. Deşi ambele interpretări sunt posibile, o interpretare mai puţin speculativă ar fi aceea că Pavel a intenţionat să scrie cu litere mari pentru a sublinia şi accentua mesajul, aşa cum procedăm astăzi atunci când subliniem cu o linie un cuvânt important sau atunci când îl scriem cu litere cursive ori cu majuscule pentru a-l evidenţia.

Oricare a fost motivaţia sa, avem certitudine a că Pavel şi-a dorit ca cititorii lui să fie atenţi la avertizarea şi îndemnurile sale.

Sa se laude cu trupul vostru

2. Citeşte Gal. 6,12.13. Ce spune Pavel În aceste versete?

Desi Pavel a mai făcut aluzie la intentiile si motivatiile adversarilor săi (vezi Gal. 1,7; 4,17), remarcile sale din Gal. 6,12.13 sunt primele afirmaţii explicite referitoare la ei. El declară că ei „umblă după plăcerea oameni lor”. Versetul 12 este redat astfel în Noua Traducere a Bibliei: „Toţi cei ce doresc să dea o impresie bună în ceea ce priveşte trupul lor, vă obligă să fiti circumcisi, numai ca să nu fie ei persecutati pentru crucea lui Hristos.” În greacă, expresia „a da o impresie bună” are sensul literal de „a afişa o faţă bună”. Mai mult, cuvântul „faţă” din limba greacă are şi sensul de „mască a unui actor”; în sens figurat, el însemna rolul interpretat de un actor. Cu alte cuvinte, Pavel spune că oamenii aceştia erau ca nişte actori care căutau aprobarea spectatorilor. Într-o cultură bazată pe onoare şi ruşine, conformarea era esenţială şi se pare că susţinătorii erorilor încer cau să-şi consolideze prestigiul înaintea fraţilor lor de credinţă iudei din Galatia şi înaintea celorlalţi iudei creştini din Ierusalim.

Pavel face o observaţie importantă privitoare la motivaţiile lor – dorinţa de a evita persecuţia. Persecuţia poate lua forma mai dură a abuzului fizic sau forma mai „blândă” a hărţuirii şi marginalizării, dar ambele forme sunt la fel de distructive. Odinioară, Pavel şi ceilalţi fanatici religioşi din Iudeea conduseseră prima formă de persecuţie (Gal. 1,13), însă creştinii erau afectaţi şi de cealaltă formă.

Conducătorii religioşi iudei exercitau încă o influenţă politică destul de mare în multe aspecte. Ei aveau aprobarea oficială a Romei şi, prin urmare, mulţi credincioşi iudei doreau să păstreze relaţiile bune cu ei. Insti-gatorii din Galatia îi îndemnau pe credincioşii dintre neamuri să accepte circumcizia şi să respecte Tora, gândind că, în felul acesta, ar putea găsi un punct comun cu iudeii. Soluţia aceasta le dădea şansa de a păstra bunele relaţii cu sinagogile şi, mai mult, ea ajuta la consolidarea legăturilor cu credinciosii iudei din Ierusalim, care aveau tot mai multe suspiciuni în privinţa lucrării cu neamurile (Fapte 21,20.21). În plus, în felul acesta, lucrarea lor cu iudeii ar fi fost mai eficientă.

Indiferent de tipul de persecuţie la care se referă Pavel aici, ideea lui este clară: „Toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3,12).

Motivaţia adversarilor lui Pavel pare destul de rezonabilă, dacă ţinem cont de context. Este suficient să avem motivaţii bune? Când ţi s-a întâmplat ultima oară să faci un lucru greşit, deşi motivaţiile tale erau bune?

” Ma laud cu… crucea…”

3. De ce este crucea lui Hristos un motiv de laudă pentru Pavel? Gal. 6,14

După ce dezvăluie motivaţiile celor care puneau accent pe circumcizie, Pavel le prezintă galatenilor, pentru ultima oară, mesajul Evangheliei sale într-o formă concisă. Pentru el, Evanghelia are la bază două doctrine fundamentale: (1) crucea Domnului (vers. 14) şi (2) doctrina îndreptăţirii (vers. 15). In secţiune a de astăzi, ne vom opri asupra primei doctrine.

Nouă, celor din secolul XXI, ne este greu să ne imaginăm ce şoc pro duceau afirmaţiile lui Pavel despre cruce (Gal. 6,14) la data când au fost scrise. Astăzi, crucea lui Hristos este un simbol familiar respectat, care trezeşte în general sentimente pozitive. Însă, pe vremea lui Pavel, crucea nu era un lucru cu care să te lauzi, ci un lucru vrednic de dispreţ. Iudeii considerau ofensatoare ideea unui Mesia răstignit, iar romanilor, răstignirea le stârnea o repulsie atât de mare, încât nu era inclusă între sancţiunile potrivite pentru un cetăţean roman.

Faptul că lumea antică privea crucea lui Hristos cu dispreţ este clar dovedit de cea mai veche inscripţie cunoscută, care înfăţişează răstignirea. Datând de la începutul secolului al II-lea, acest desen înfăţişează răstig nirea unui om cu cap de măgar. Lângă cruce este înfăţişat un alt om care are braţele ridicate în semn de închinare, iar dedesubt sunt scrise urmă toarele cuvinte: „Alexamenos se închină dumnezeului lui”. Ideea este clară: crucea lui Hristos era pentru ei ridicolă. În acest context, Pavel declară că el nu se poate lăuda decât cu crucea lui Hristos!

4. Cum a schimbat crucea lui Hristos modul lui Pavel de a se raporta la lume? Gal. 6,14; Rom. 6,1-6; 12,1-8; FiI. 3,8.

Crucea lui Hristos schimbă totul în viaţa credinciosului. Ea ne deter mină să ne reevaluăm concepţia despre noi înşine şi modul în care ne raportăm la lume. Lumea – acest veac rău cu tot ce presupune el (1 Ioan 2,16) – I se împotriveşte lui Dumnezeu. Noi am murit odată cu Hristos şi, prin urmare, lumea nu mai exercită asupra noastră acea putere care ne înrobea. Vechea viaţă pe care o trăiam odată pentru lume nu mai există. Pavel aseamănă despărţirea credinciosului de lume cu moartea faţă de ea.

Cum ţi-a schimbat crucea Domnului Hristos modul în care te raportezi la lume? Ce lucruri noi a adus în viata ta? Ce deosebiri există între viata ta actuală şi viaţa pe care o duceai înainte de a te preda Domnului?

O faptura noua

După ce subliniază locul central al crucii lui Hristos în viaţa creştină, Pavel trece la sublinierea celei de-a doua doctrine fundamentale a Evan gheliei sale: îndreptăţirea prin credinţă.

După cum am văzut pe parcursul acestui trimestru, Pavel pune în contrast circumcizia cu Evanghelia. Totuşi, el nu se opune acestei practici în sine. Deşi face câteva afirmaţii tranşante în legătură cu circumcizia (vezi Gal. 5,2-4), dorinţa lui nu este ca galatenii să tragă concluzia că a fi ne cir cumcis este mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât a fi circumcis. Nu aceasta este ideea pe care el vrea să o transmită, întrucât omul poate avea o atitudine legalistă atât faţă de un lucru pe care îl face, cât şi faţă de un lucru pe care nu îl face. Spiritual vorbind, problema circumciziei este irelevantă în sine. Religia adevărată nu se bazează pe comportamentul exterior, ci pe starea inimii. Isus Însuşi a afirmat că un om poate arăta extraordinar de frumos pe dinafară, dar să fie mort din punct de vedere spiritual (Mat. 23,27).

5. Ce Înseamnă „a fi o făptură nouă”? Gal. 6,15; 2 Cor. 5,17 Ai Înţeles din propria ta viaţă ce Înseamnă această experienţă?

Kiisis este cuvântul grecesc tradus prin „făptură”. El poate avea sensul de „creatură” (Evr. 4~13) sau de „creaţie” în general (Rom. 8,22 – în trad. Cornilescu: „firea”). In ambele cazuri, cuvântul presupune acţiunea unui creator. Tocmai acest gând vrea Pavel să-I sublinieze. Nu putem deveni o făptură nouă prin efortul omenesc – prin circumcizie sau prin alt mijloc. Isus denumeşte acest proces „naşterea din nou” (Ioan 3,5-8). El este actul divin în care Dumnezeu îi dă viaţă spirituală omului care este mort din punct de vedere spiritual. Aceasta este o altă imagine prin intermediul căreia este descris actul mântuitor numit „îndreptăţire prin credinţă”.

Pavel descrie în detaliu experienţa naşterii din nou, în 2 Cor. 5,17. În acest verset, el arată că a deveni o făptură nouă înseamnă mai mult decât a trece la un nou statut în cărţile cereşti; experienţa aceasta presupune o schimbare a vieţii. Timothy George notează că ea „cuprinde întregul proces de convertire: lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt, care duce la pocăinţă şi credinţă, procesul zilnic de răstignire a eului şi de înviere la o viaţă nouă cu Hristos, creşterea continuă în sfinţenie care, împreună, duc în final la asemănarea cu chipul lui Hristos.” – Galatians, pag. 438

Totuşi, nu experienţa aceasta ne îndreptăţeşte. Această schimbare radicală este dovada palpabilă că am fost îndreptăţiţi.

Finalul epistolei

6. La ce „dreptar” se refera Pavel in Galateni 6,16?

Cuvântul tradus cu „dreptar” are sensul propriu de băţ sau vergea pe care zidarii sau tâmplarii o foloseau ca instrument de măsurat. El a dobândit cu timpul sensul figurat de „regulă” sau „etalon” pentru evaluarea unui lucru. De exemplu, atunci când vorbim despre Canonul Noului Testament, ne gândim la cele 27 de cărţi cuprinse în Noul Testament, care stau la baza convingerilor şi a practicilor bisericii. De aceea, dacă o învăţătură nu „corespunde” cu învăţăturile din aceste cărţi, atunci ea nu este acceptată.

7. Care sunt „semnele Domnului Isus” pe care Pavel spune că le poartă pe trupul lui? Ce înseamnă cererea lui ca nimeni să nu-I mai „necăjească” pentru că poartă aceste semne? Ne poate ajuta Gal. 6,14 să răspundem la această întrebare? Gal. 6,17; 2 Cor. 4,10; 11,23-29.

Cuvântul semn provine din cuvântul grecesc stigmata care a ajuns la noi prin filiera latină sub forma stigmat. Probabil că Pavel se referă la practica răspândită la data aceea de a înfiera sclavii cu însemnul stăpânului lor pentru a fi identificaţi sau la obiceiul adepţilor unor religii mistice de a-şi face un astfel de semn ca simbol al devotamentului lor. Oricare sens am lua, „prin «semnele Domnului Isus» Pavel se referă în mod cert la cicatricile care i-au rămas pe trup în urma persecuţiei şi a dificultăţilor îndurate (vezi 2 Cor. 4,10; 11,24-27). Adversarii lui insistau să-i convingă pe credinciosii dintre neamuri să accepte semnul circumciziei ca simbol al supunerii ior faţă de iudaism. Însă Pavel are nişte semne care arată al cui rob devenise, iar pentru el nu exista altă loialitate decât cea faţă de Hristos … Cicatricile pe care Pavel le avea, ca urmare a persecuţiei din partea dusmanilor lui în timpul lucrării sale pentru Domnul său, demonstrau clar cât de devotat Îi era el lui Hristos.” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, voI. 6, pag. 989

Ce semne (fizice sau de altă natură) porţi ca dovadă a loialităţii talefaţă de Hristos? Altfel spus, ce te-a costat credinţa?

Studiu suplimentar

„Crucea de pe Calvar conte stă şi, în final, va înfrânge orice putere pământească sau demonică. Toată puterea se concentrează la cruce şi toată puterea emană din ea. Ea este marele punct de atracţie, pentru că, pe ea, Hristos Şi-a dat viaţa pentru omenire. Jertfa aceasta a fost adusă cu scopul readucerii omului la starea lui iniţială de desăvârşire. Şi, chiar mai mult, ea a fost adusă pentru a-i oferi o transformare completă a caracteru lui, pentru a-l face mai mult decât biruitor.

Aceia care, prin puterea lui Hristos, îl biruiesc pe marele vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al omului vor avea în curţile cereşti o poziţie mai înaltă decât îngerii care nu au căzut niciodată.

Hristos declară: «După ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.» Dacă nu găseşte o influenţă în favoarea ei, crucea creează o influenţă. De la o generaţie la alta, adevărul pentru acest timp este revelat ca fiind adevărul prezent. Hristos pe cruce a fost mijlocul prin care bunătatea şi credincioşia s-au întâlnit şi prin care dreptatea şi pacea s-au sărutat. Acesta este mijlocul care va mişca lumea (MS 56,1899).” Idem, pag. 1113

Întrebări pentru discuţie

1. Ce înseamnă pentru tine faptul că Pavel vorbeşte despre harul lui Dumnezeu atât în introducerea, cât şi în încheierea acestei epistole? Compară Galateni 1,3 cu 6,18.

2. În lumina declaraţiei lui Pavel că el a fost „răstignit” faţă de lume (Gal. 6,14), care ar trebui să fie relaţia creştinilor de astăzi cu lumea? Cum ar trebui să se raporteze creştinii la teme precum mediul, rasismul, avortul etc., în condiţiile în care ei au murit faţă de lume?

3. Cum poate cineva să-şi dea seama dacă este sau nu o făptură nouă?

4. Pornind de la cele învăţate în studiul de pe trimestrul acesta, fă o scurtă prezentare a concepţiei lui Pavel despre următoarele subiecte: Legea, faptele Legii, îndreptăţirea prin credinţă, vechiul şi noul legământ, lu crarea lui Hristos şi natura vieţii creştine.

Rezumat: Religia adevărată nu stă în comportamentul exterior, ci în starea inimii. Atunci când inima este predată lui Dumnezeu, viaţa omului va reflecta din ce în ce mai mult caracterul lui Hristos, pe măsură ce el creşte în credinţă. Inima trebuie supusă lui Hristos; atunci toate celelalte transformări vor urma.

PROSLÃVIREA CRUCII

Dupã ce au petrecut un timp lucrând în Antiohia, Pavel a propus conlucrãtorului sãu sã porneascã într-o nouã cãlãtorie misionarã. „Sã ne întoarcem”, a zis el lui Barnaba, „si sã mergem pe la fratii din toate cetãtile, în care am vestit Cuvântul Domnului, ca sã vedem ce mai fac”.

Atât Pavel, cât si Barnaba erau plini de iubire fatã de aceia care primiserã de curând solia Evangheliei prin lucrarea lor si doreau sã-i mai vadã o datã. Pavel n-a pãrãsit niciodatã aceastã grijã iubitoare. Chiar si când se gãsea în îndepãrtate câmpuri misionare, departe de locul unde lucrase mai înainte, el continua sã poarte pe inimã povara de a îndemna pe acesti convertiti sã rãmânã credinciosi, ducându-si „sfintirea pânã la capãt, în frica de Dumnezeu” (2 Cor. 7,1). Continuu, el cãuta sã-i ajute sã devinã crestini de sine stãtãtori, care se dezvoltã, tari în credintã, plini de zel si cu inima întreagã în consacrarea lor lui Dumnezeu si a lucrãrii de înaintare a Împãrãtiei Sale.

Barnaba era gata sã meargã cu Pavel, însã dorea sã-l ia cu ei si pe Marcu, care se hotãrâse din nou sã se consacre lucrãrii. Pavel însã n-a fost de acord cu aceasta. El „socotea cã nu este bine sã ia cu ei pe acela” care, în timpul primei lor cãlãtorii misionare, îi pãrãsise într-o vreme de nevoie. El nu era dispus sã scuze slãbiciunea lui Marcu de a fi pãrãsit lucrarea în schimbul sigurantei si odihnei cãminului. El a sustinut cã cineva cu atât de putinã statornicie nu era potrivit pentru o lucrare care cerea rãbdare, sacrificiu de sine, curaj, devotament, credintã, un spirit gata de sacrificiu si, dacã ar fi fost nevoie, chiar viata. Atât de aprinsã a fost neîntelegerea, încât Pavel si Barnaba s-au despãrtit, ultimul rãmânând la pãrerile sale si luând cu sine pe Marcu. Astfel, „Barnaba a luat cu el pe Marcu si a plecat cu corabia la Cipru. Pavel si-a ales pe Sila, si a plecat, dupã ce a fost încredintat de frati în grija harului Domnului”.

Cãlãtorind prin Siria si Cilicia, unde au întãrit bisericile, în cele din urmã, Pavel si Sila au ajuns la Derbe si Listra, în provincia Licaonia. La Listra, Pavel fusese împroscat cu pietre; cu toate acestea, îl gãsim din nou la locul primei sale primejdii. El era nerãbdãtor sã vadã cum rãbdau proba cercãrii aceia care primiserã Evanghelia prin lucrarea sa. El nu a fost dezamãgit, cãci credinciosii din Listra rãmãseserã tari în fata violentei împotriviri.

Aici, Pavel l-a întâlnit din nou pe Timotei, care fusese martor al suferintelor lui, la sfârsitul primei sale vizite la Listra, si, în mintea cãruia, impresia fãcutã atunci s-a adâncit cu trecerea vremii, pânã când s-a convins cã era de datoria lui sã se dedice lucrãrii de slujire. Inima lui era strâns legatã de aceea a lui Pavel si el dorea mult sã se împãrtãseascã de lucrarea apostolului, ajutând la deschiderea de noi drumuri.

Sila, tovarãsul de lucru al lui Pavel, era un lucrãtor încercat, dotat cu darul profetiei; dar lucrarea ce trebuia fãcutã era asa de mare, încât se cerea sã fie formati mai multi lucrãtori pentru o slujire activã. În Timotei, Pavel a vãzut pe unul care aprecia sfintenia lucrãrii unui slujitor al Evangheliei; care nu se speria de perspectiva suferintei si a prigoanei; si care era dispus sã se lase învãtat. Totusi, apostolul nu s-a avântat sã-si ia rãspunderea de a instrui pe Timotei, un tânãr neîncercat în ce priveste lucrarea Evangheliei, fãrã ca mai întâi el însusi sã fi fost multumit în ce priveste caracterul si trecutul vietii lui Timotei.

Tatãl lui Timotei era grec, iar mama sa iudeicã. Încã de copil, Timotei cunoscuse Scripturile. Evlavia pe care a vãzut-o în viata cãminului sãu era sãnãtoasã si înteleaptã. Credinta mamei si a bunicii sale în profetiile divine era pentru el o continuã amintire a binecuvântãrilor ce decurg din împlinirea voii lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu era regula dupã care aceste douã femei cucernice îl cãlãuziserã pe Timotei. Puterea spiritualã a învãtãturilor pe care le primise de la ele l-au pãzit curat în vorbire si nemânjit de influentele rele care îl înconjurau. În felul acesta, îndrumãtorii lui din familie au conlucrat cu Dumnezeu în pregãtirea lui de a purta sarcini.

Pavel a vãzut cã Timotei era credincios, statornic si sincer si l-a ales ca tovarãs de lucru si cãlãtorie. Acelea care l-au învãtat pe Timotei în copilãria lui erau acum rãsplãtite prin aceea cã vedeau pe fiul grijii lor într-o strânsã pãrtãsie cu marele apostol. Timotei era un simplu tânãr atunci când Dumnezeu l-a ales sã fie învãtãtor, însã principiile lui fuseserã atât de bine întemeiate prin educatia primitã din fragedã copilãrie, încât era pregãtit sã-si ocupe locul de ajutor al lui Pavel. Si, desi tânãr, el si-a purtat rãspunderile ca un crestin smerit.

Ca o mãsurã de prevedere, în mod întelept Pavel l-a sfãtuit pe Timotei sã se circumcidã – nu cã Dumnezeu cerea aceasta, ci spre a înlãtura din mintea iudeilor orice ar fi putut alcãtui o obiectiune fatã de lucrarea lui Timotei. În lucrarea sa, Pavel avea sã cãlãtoreascã din cetate în cetate, prin multe locuri si, deseori, avea ocazie sã-L predice pe Hristos în sinagogile iudeilor, ca si în alte locuri de adunare. Dacã s-ar fi stiut cã unul din tovarãsii lui de lucru era necircumcis, lucrarea lui ar fi putut fi mult împiedicatã din cauza prejudecãtii si bigotismului iudeilor. Pretutindeni, apostolul a întâmpinat o dârzã împotrivire si o asprã prigonire. El dorea sã ducã fratilor sãi iudei, cum si Neamurilor, cunostinta Evangheliei si de aceea cãutã ca, în mãsura în care era în armonie cu credinta, sã înlãture orice pricinã de împotrivire. Cu toate cã a îngãduit aceasta mai mult din cauza prejudecãtii iudaice, totusi el credea si învãta cã nici circumciziunea si nici necircumciziunea nu erau nimic, ci totul era Evanghelia lui Hristos.

Pavel îl iubea pe Timotei, „adevãratul meu copil în credintã” (1 Tim. 1,2). Deseori, marele apostol îl lua deoparte pe tânãrul ucenic si-i punea întrebãri în legãturã cu istoria biblicã, astfel cã, în timp ce cãlãtoreau din loc în loc, cu multã grijã el l-a învãtat cum sã lucreze cu succes. Atât Pavel, cât si Sila, în toate legãturile lor cu Timotei, au cãutat sã adânceascã impresia care deja fusese fãcutã asupra mintii lui cu privire la natura sfântã si serioasã a lucrãrii servului Evangheliei.

În lucrarea sa, Timotei a cãutat mereu sfatul si îndrumarea lui Pavel. El nu fãcea nimic din impuls, ci dãdea pe fatã judecatã si gândire linistitã, întrebând la fiecare pas: Este aceasta calea Domnului? Duhul Sfânt a gãsit în el pe unul care putea fi format si modelat ca templu în care sã locuiascã Prezenta divinã.

Când învãtãturile Bibliei sunt aduse în viata zilnicã, ele au o influentã profundã asupra caracterului. Învãtãturile acestea Timotei le-a învãtat si le-a pus în practicã. El nu avea talente deosebit de strãlucitoare, însã lucrarea lui era de pret pentru cã însusirile date lui de Dumnezeu le folosea în slujba Învãtãtorului. Faptul cã el cunostea din practicã evlavia îl deosebea de alti credinciosi si-l fãcea sã aibã influentã.

Cei care lucreazã pentru suflete trebuie sã atingã o mai adâncã, mai deplinã si mai lãmuritã cunoastere de Dumnezeu decât se poate dobândi printr-o preocupare obisnuitã. Ei trebuie sã foloseascã toate energiile lor în lucrarea Învãtãtorului. Ei sunt prinsi într-o chemare înaltã si sfântã si, dacã drept platã câstigã suflete, ei trebuie sã se prindã tare de Dumnezeu, primind zilnic har si putere de la Izvorul oricãrei binecuvântãri. „Cãci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toti oamenii, a fost arãtat si ne învatã s-o rupem cu pãgânãtatea si cu poftele lumesti, si sã trãim în veacul de acum cu cumpãtare, dreptate si evlavie, asteptând fericita noastrã nãdejde si arãtarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor – Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însusi pentru noi, ca sã ne rãscumpere din orice fãrãdelege si sã-Si curãteascã un norod care sã fie al Lui, plin de râvnã pentru fapte bune” (Tit 2,11-14).

Înainte de a pãtrunde într-un tinut nou, Pavel si tovarãsii lui au vizitat bisericile care fuseserã întemeiate în Pisidia si în locurile din împrejurimi. „Pe când treceau prin cetãti, învãta pe frati sã pãzeascã hotãrârile apostolilor si prezbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întãreau în credintã si sporeau la numãr din zi în zi”.

Apostolul Pavel simtea o adâncã rãspundere pentru cei care au fost convertiti prin lucrarea sa. Mai presus de toate lucrurile, el dorea ca ei sã fie credinciosi, „ca în ziua lui Hristos”, spunea el, „sã mã pot lãuda cã n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” (Filip. 2, 16). El se cutremura gândindu-se la rezultatul lucrãrii sale. El simtea cã însãsi propria sa mântuire ar fi putut fi primejduitã dacã ar fi dat gres în a-si împlini datoria si bisericile nu ar fi ajuns sã conlucreze cu el în lucrarea de salvare a sufletelor. El stia cã numai predicarea nu era îndestulãtoare pentru formarea credinciosilor pentru a tine sus cuvântul vietii. Stia, de asemenea, cã, rând cu rând, învãtãturã dupã învãtãturã, putin ici si putin dincolo, ei trebuia sã fie învãtati sã ducã mai departe lucrarea lui Hristos.

Este un principiu universal acela ca oricând cineva refuzã sã foloseascã puterile date lui de Dumnezeu, aceste puteri slãbesc si dispar. Adevãrul care nu este trãit, care nu este împãrtãsit si altora îsi pierde puterea lui dãtãtoare de viatã si însusirea lui vindecãtoare. De aici si temerea apostolului ca nu cumva el sã nu izbuteascã sã înfãtiseze pe fiecare om desãvârsit în Hristos. La Pavel, nãdejdea de a fi în cer scãdea când se gândea cã s-ar putea ca vreo lipsã din partea sa sã aibã drept urmare modelarea bisericii dupã chip omenesc, în loc de a fi modelatã dupã chipul dumnezeiesc. Cunostinta sa, elocventa sa, minunile sale, viziunea scenelor vesnice atunci când a fost rãpit în al treilea cer – toate ar fi fost fãrã folos dacã, prin necredinciosie în lucrarea sa, aceia pentru care el a lucrat ar fi fost lipsiti de harul lui Dumnezeu. Si astfel, prin viu grai si prin scris, el a stãruit pe lângã aceia care Îl primiserã pe Hristos sã aibã o umblare care sã-i facã în stare a fi „fãrã prihanã si curati, copii ai lui Dumnezeu, fãrã vinã, în mijlocul unui neam ticãlos si stricat, „ca niste lumini în lume, tinând sus Cuvântul vietii” (Filip. 2,15.16).

Fiecare adevãrat slujitor al Evangheliei simte o grea rãspundere pentru cresterea spiritualã a credinciosilor încredintati grijii lui, o dorintã arzãtoare ca ei sã fie împreunã lucrãtori cu Dumnezeu. El îsi dã seama cã de credincioasa împlinire a lucrãrii date lui de Dumnezeu depinde în mare mãsurã bunãstarea bisericii. Sârguincios si neobosit, el cautã sã inspire credinciosilor dorinta de a câstiga suflete pentru Hristos, amintindu-si cã fiecare nou suflet adãugat bisericii va fi încã o unealtã pentru împlinirea planului mântuirii.

Dupã ce au vizitat bisericile din Pisidia si din regiunile învecinate, Pavel si Sila împreunã cu Timotei au trecut în „tinutul Frigiei si Galatiei”, unde au propovãduit cu mare putere vestea cea bunã a mântuirii. Galatenii obisnuiau sã se închine la idoli, dar, când apostolii le-au predicat, ei s-au bucurat de solia care le fãgãduia eliberare din robia pãcatului. Pavel si conlucrãtorii lui au proclamat învãtãtura neprihãnirii prin credinta în jertfa ispãsitoare a lui Hristos. Ei L-au prezentat pe Hristos ca fiind Acela care, vãzând starea lipsitã de ajutor a neamului omenesc cãzut, a venit sã rãscumpere pe bãrbati si pe femei, trãind o viatã de ascultare fatã de Legea lui Dumnezeu si plãtind pretul vinovãtiei neascultãrii. Si, în lumina crucii, multi care înainte n-au cunoscut nimic despre adevãratul Dumnezeu au început sã înteleagã mãretia iubirii Tatãlui.

În felul acesta, Galatenii au fost învãtati adevãrurile fundamentale cu privire la „Dumnezeu Tatãl” si „Domnul nostru Isus Hristos”, care „S-a dat pe Sine Însusi pentru pãcatele noastre, ca sã ne smulgã din acest veac rãu, dupã voia Dumnezeului nostru si Tatãl”. „Prin auzirea credintei”, ei au primit Duhul lui Dumnezeu si au devenit „fii ai lui Dumnezeu, prin credinta în Hristos Isus” (Gal. 1,3.4; 3,2.26).

Felul de vietuire al lui Pavel în mijlocul galatenilor a fost în asa fel, încât mai târziu a putut spune: „Vã rog sã fiti ca mine” (Gal. 4,12). Buzele lui au fost atinse cu un cãrbune aprins de pe altar si a fost fãcut în stare sã se ridice deasupra nedesãvârsirilor trupesti si sã-L prezinte pe Isus ca singura nãdejde a pãcãtosului. Cei care l-au auzit stiau cã el fusese cu Isus. Înzestrat cu putere de sus, el era în stare sã compare lucrurile spirituale cu cele spirituale si sã doboare la pãmânt întãriturile lui Satana. Inimile erau zdrobite atunci când prezenta iubirea lui Dumnezeu, descoperitã în jertfirea singurului Sãu Fiu, unul nãscut, si multi erau adusi sã întrebe: Ce trebuie sã fac spre a fi mântuit?

Acest fel de a prezenta Evanghelia a caracterizat activitatea apostolului în toatã lucrarea lui printre Neamuri. Totdeauna el înãlta înaintea lor crucea Golgotei. „Noi nu ne propovãduim pe noi însine”, spunea el în anii de mai târziu ai experientei sale, „ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii vostri, pentru Isus. Cãci Dumnezeu, care a zis: ‘Sã lumineze lumina din întuneric’, ne-a luminat inimile pentru ca sã facem sã strãluceascã lumina cunostintei slavei lui Dumnezeu pe fata lui Isus Hristos” (2Cor.4,5.6).

Solii cei consacrati, care în primele zile ale crestinismului au dus unei lumi pierdute vestea cea bunã a mântuirii, nu au îngãduit ca vreun gând de înãltare de sine sã mânjeascã lucrarea lor de prezentare a lui Hristos si El rãstignit. Ei nu au râvnit nici autoritatea, nici întâietatea. Ascunzându-se în Mântuitorul, ei au proslãvit marele plan al mântuirii si viata lui Hristos, Autorul si Desãvârsitorul acestui plan. Hristos, care este acelasi ieri, azi si pentru vecie, alcãtuia miezul învãtãturii lor.

Dacã aceia care astãzi propovãduiesc Cuvântul lui Dumnezeu ar ridica crucea lui Hristos mai sus si tot mai sus, lucrarea lor ar fi mult mai plinã de succes. Dacã pãcãtosii ar putea fi adusi sã priveascã la cruce cu o inimã deschisã, dacã ei ar putea dobândi o imagine deplinã a Mântuitorului rãstignit, atunci ei ar putea întelege profunzimile îndurãrii lui Dumnezeu si pãcãtosenia pãcatului.

Moartea lui Hristos dovedeste iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru om. Ea este garantia ce ne este datã în privinta mântuirii. A lua crestinului crucea este la fel cu a sterge soarele de pe cer. Crucea ne apropie de Dumnezeu, împãcându-ne cu El. Cu duioasã îndurare a iubirii de tatã, Iehova priveste asupra suferintei îndurate de Fiul Sãu pentru a salva omenirea de la moarte vesnicã si ne primeste în Cel Preaiubit.

Fãrã cruce, omul nu ar putea avea nici o legãturã cu Tatãl. De ea depinde nãdejdea noastrã. De la ea strãluceste lumina iubirii Mântuitorului si, când la piciorul crucii pãcãtosul priveste în sus la Acela care a murit spre a-l salva, este plin de o bucurie nespusã, cãci pãcatele îi sunt iertate. Îngenunchind în credintã la cruce, el ajunge în locul cel mai înalt la care poate ajunge omul.

Prin cruce, învãtãm cã Tatãl ceresc ne iubeste cu o iubire nemãrginitã. Si atunci ne mai putem mira cã Pavel a exclamat: „Departe de mine gândul sã mã laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Gal. 6,14)? De asemenea, este privilegiul nostru acela de a ne bucura prin cruce si la fel avem privilegiul sã ne consacrãm cu totul Celui care S-a dat pe Sine pentru noi. Apoi, cu lumina izvorând de la Golgota si strãlucind pe fetele noastre, putem porni sã descoperim aceastã luminã celor care sunt în întuneric.

PLANUL LUI DUMNEZEU CU BISERICA SA

Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizatã pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, sã descopere lumii plinãtatea si desãvârsirea Lui. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunatã, au datoria sã facã cunoscut mãrirea Sa. Biserica este depozitara bogãtiilor harului lui Hristos; si, prin bisericã, se va descoperi, în cele din urmã, chiar domniile si „stãpânirile din locurile ceresti”, ultima si deplina desfãsurare a iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3,10).

Multe si minunate sunt fãgãduintele raportate în Scripturi cu privire la bisericã. „Casa Mea se va numi o casã de rugãciune pentru toate popoarele” (Isaia 56,7). „Le voi face pe ele si împrejurimile dealului Meu o pricinã de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme si aceasta va fi o ploaie binecuvântatã!” „Le voi pune un rãsad cãruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în tarã si nu vor mai purta ocara neamurilor. Si vor sti astfel cã Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele, si cã ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Voi sunteti oile Mele, oile pãsunei Mele, si Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu” (Ezechiel 34,26.29-31).

„Voi sunteti martorii Mei, zice Domnul, voi si Robul Meu pe care L-am ales, ca sã stiti, ca sã Mã credeti si sã întelegeti cã Eu sunt; înainte de Mine n-a fost fãcut nici un Dumnezeu, si dupã Mine nu va fi. Eu, Eu sunt Domnul, si afarã de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am proorocit, nu sunt strãin între voi; voi Îmi sunteti martori, zice Domnul, cã Eu sunt Dumnezeu.” „Eu, Domnul, Te-am chemat ca sã dai mântuire, si Te voi lua de mânã, Te voi pãzi si Te voi pune ca legãmânt al poporului, ca sã fii Lumina neamurilor, sã deschizi ochii orbilor, sã scoti din temnitã pe cei legati, si din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric” (Isaia 43,10-12; 42,6.7).

„La vremea îndurãrii Te voi asculta, si în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi pãzi si Te voi pune sã faci legãmânt cu poporul, sã ridici tara si sã împarti mostenirile pustiite; sã spui prinsilor de rãzboi: ‘Iesiti!’ si celor ce sunt în întuneric: ‘Arãtati-vã!’. Ei vor paste pe drumuri si vor gãsi locuri de pãsune pe toate coastele. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arsita, nici soarele; cãci Cel ce are milã de ei îi va cãlãuzi si-i va duce la izvoare de apã. Voi preface toti muntii Mei în drumuri si drumurile Mele vor fi bine croite”

Bucurati-vã ceruri! Veseleste-te pãmântule! Izbucniti în strigãte de bucurie, muntilor! Cãci Domnul mângâie pe poporul Sãu, si are milã de nenorocitii Lui. Sionul zicea: ‘M-a pãrãsit Domnul, si m-a uitat Domnul!’ Poate o femeie sã uite copilul pe care-l alãpteazã, si sã n-aibã milã de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacã l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iatã cã te-am sãpat pe mâinile Mele, si zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei” (Isaia 49,8-16).

Biserica este cetãtuia lui Dumnezeu, cetatea Sa de scãpare, pe care o are într-o lume rãzvrãtitã. Orice trãdare a bisericii Sale înseamnã trãdare fatã de El, care a rãscumpãrat omenirea cu sângele singurului Sãu Fiu. De la început, sufletele credincioase au alcãtuit biserica de pe pãmânt. În fiecare veac, Domnul Si-a avut veghetori, care au dat o mãrturie credincioasã generatiei în care au trãit. Aceste santinele au dat solia de avertizare; si, atunci când au fost chemati sã-si depunã armura, altii le-au continuat lucrul. Dumnezeu i-a adus pe acesti martori într-o legãturã de legãmânt cu Sine, unind astfel biserica de pe pãmânt cu biserica din ceruri. El i-a trimis pe îngerii Sãi sã slujeascã bisericii Sale, si portile iadului nu au fost în stare sã biruie pe poporul Sãu.

În cursul secolelor de prigoanã, de luptã si întuneric, Dumnezeu a sustinut biserica Sa. Nici un nor nu s-a abãtut asupra ei, fãrã ca El sã n-o pregãteascã; nici o putere prigonitoare nu s-a ridicat împotriva lucrãrii Sale, fãrã ca El sã nu fi prevãzut acest lucru. Totul s-a întâmplat dupã cum a profetizat El. El nu Si-a lãsat biserica în pãrãsire, ci, prin declaratii profetice, a arãtat ce avea sã se întâmple si ceea ce Duhul Sãu i-a inspirat pe profeti sã profetizeze, aceea s-a si întâmplat. Toate planurile Sale vor fi împlinite. Legea Sa este legatã de tronul Sãu si nici o putere a rãului nu o poate nimici. Adevãrul este inspirat si pãzit de Dumnezeu si va triumfa împotriva oricãrei împotriviri.

În timpul veacurilor de întuneric spiritual, biserica lui Dumnezeu a fost ca o cetate asezatã pe un munte. Din veac în veac, în cursul generatiilor care au urmat unele dupã altele, învãtãturile curate ale cerului au fost descoperite înãuntrul ei. Slabã si cu defecte, dupã cum ar pãrea, biserica este singurul obiect asupra cãruia Dumnezeu Îsi îndreaptã atentia, într-un chip deosebit. Ea este locul descoperirii harului Sãu, în care gãseste plãcere sã dea pe fatã puterea Sa de a transforma inimi. Domnul Hristos întreabã: „Cu ce vom asemãna Împãrãtia lui Dumnezeu sau prin ce pildã o vom înfãtisa?” (Marcu 4,30). El nu poate folosi împãrãtiile lumii ca model. În societatea omeneascã, El nu a gãsit nimic cu care sã o asemene. Împãrãtiile pãmântesti stãpânesc datoritã puterii fizice; dar din Împãrãtia lui Hristos este datã la o parte orice armã omeneascã, orice mijloc de constrângere. Împãrãtia aceasta urmãreste sã înalte si sã înnobileze omenirea. Biserica lui Dumnezeu este locul trãirii unei vieti sfinte, pline de diferite daruri si înzestratã cu Spiritul Sfânt. Membrii ei trebuie sã-si gãseascã fericirea în fericirea acelora pe care îi ajutã si îi binecuvânteazã.

Minunatã este lucrarea pe care Domnul doreste sã o aducã la îndeplinire prin biserica Sa, pentru ca Numele Sãu sã fie proslãvit. Un tablou al acestei lucrãri este dat în viziunea lui Ezechiel despre râul cu ape tãmãduitoare: „Apa aceasta curge spre tinutul de rãsãrit, se pogoarã în câmpie, si se varsã în mare si vãrsându-se în mare, apele mãrii se vor vindeca. Orice fãpturã vie, care se miscã, va trãi pretutindeni pe unde va curge râul si vor fi o multime de pesti; cãci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sãnãtoase, si pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viatã” dar lângã râul acesta, pe malurile lui de amândouã pãrtile, vor creste tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, si roadele lor nu se vor sfârsi; în fiecare lunã vor face roade noi, pentru cã apele vor iesi din Sfântul Locas. Roadele lor vor sluji ca hranã si frunzele ca leac” (Ezechiel 47,8-12).

De la început, Dumnezeu a lucrat prin poporul Sãu ca sã aducã binecuvântare lumii. Pentru strãvechea natiune egipteanã, Dumnezeu l-a fãcut pe Iosif o fântânã a vietii. Prin integritatea lui Iosif, a fost ocrotitã viata întregului popor. Prin Daniel, Dumnezeu a salvat viata tuturor învãtatilor Babilonului. Si aceste izbãviri sunt pilde; ele ilustreazã binecuvântãrile spirituale oferite lumii prin legãtura cu Dumnezeu, pe care Iosif si Daniel Îl adorau. Oricine, în a cãrui inimã locuieste Hristos, oricine va reflecta iubirea Sa fatã de lume, este un conlucrãtor cu Dumnezeu pentru binecuvântarea omenirii. În timp ce primeste de la Mântuitorul harul spre a fi dat si altora, din întreaga sa fiintã va curge un torent de viatã spiritualã.

Dumnezeu l-a ales pe Israel ca sã descopere caracterul Sãu oamenilor. El dorea ca ei sã fie în lume ca niste fântâni ale mântuirii. Lor le-au fost încredintate soliile cerului, descoperirile vointei lui Dumnezeu. La începutul istoriei poporului Israel, neamurile lumii, datoritã obiceiurilor lor stricate, au pierdut cunostinta despre Dumnezeu. Cândva, ei Îl cunoscuserã; dar, pentru cã „nu L-au proslãvit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gândiri desarte, si inima lor fãrã pricepere s-a întunecat” (Romani 1,21). Totusi, în îndurarea Sa, Dumnezeu nu i-a nimicit. El Si-a propus sã le mai dea o ocazie de a-L cunoaste prin poporul Sãu ales. Prin învãtãturile sistemului jertfelor, Hristos avea sã fie înãltat înaintea tuturor natiunilor, si toti care priveau la El aveau sã trãiascã. Hristos era temelia economiei iudaice. Întregul sistem al tipurilor si simbolurilor era o consistentã profetie a Evangheliei, o prezentare în care se gãseau cuprinse fãgãduintele mântuirii.

Însã poporul Israel a pierdut din vedere marile lui privilegii, ca reprezentanti ai lui Dumnezeu. Ei L-au uitat pe Dumnezeu si astfel au dat gres în împlinirea misiunii lor sfinte. Binecuvântãrile primite de ei nu au adus nici o fericire lumii. Toate avantajele le-au folosit pentru înãltarea lor. Ei s-au închis fatã de lume pentru a scãpa de ispitã. Restrictiile pe care Dumnezeu le-a pus cu privire la legãturile cu cei idolatri, pentru a-i feri sã se conformeze obiceiurilor pãgânesti, le-au folosit ca sã ridice un zid de despãrtire între ei si toate celelalte natiuni. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu de serviciul pe care li l-a cerut sã I-l facã si au jefuit pe semenii lor de cãlãuzirea religioasã, cum si de un exemplu sfânt.

Preoti si conducãtori s-au limitat la o însiruire de ceremonii. Ei erau multumiti cu o religie legalistã si le era cu neputintã sã dea si altora adevãrurile vii ale cerului. Ei socoteau propria lor îndreptãtire ca fiind în totul îndestulãtoare si nu doreau ca un element nou sã fie introdus în religia lor. Bunãvointa lui Dumnezeu fatã de oameni nu o socoteau ca ceva separat de ei, ca fiind legatã de propriul lor merit, datoritã faptelor lor bune. Credinta care lucreazã din iubire si curãtã sufletul nu are nimic de a face cu religia Fariseilor, alcãtuitã din ceremonii si porunci omenesti.

Despre Israel, Dumnezeu a spus: „Te sãdisem ca o vie minunatã si de cel mai bun soi: Cum te-ai schimbat si te-ai prefãcut într-o coardã de vitã sãlbaticã?” (Ieremia 2,21). „Israel era o vie mãnoasã, care fãcea multe roade” (Osea 10,1). „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului si bãrbati ai lui Iuda, judecati voi între Mine si via mea: Ce as mai fi putut face viei Mele si nu i-am fãcut? Pentru ce a fãcut ea struguri sãlbatici, când Eu Mã asteptam sã facã struguri buni?”

„Vã voi spune însã acum ce voi face viei Mele: Îi voi smulge gardul ca sã fie pãscutã de vite; îi voi surpa zidul, ca sã fie cãlcatã în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curãtitã, nici sãpatã; spini si mãrãcini vor creste în ea; voi porunci si norilor sã nu mai ploaie peste ea. Via Domnului ostirilor este casa lui Israel, si bãrbatii lui Iuda sunt vita pe care o iubea. El Se astepta la judecatã si când colo, iatã sânge vãrsat! Se astepta la dreptate si când colo, iatã strigãte de apãsare!” (Isaia 5,3-7). „Nu întãriti pe cele slabe, nu vindecati pe cea bolnavã, nu legati pe cea rãnitã; n-aduceti înapoi pe cea rãtãcitã, nu cãutati pe cea pierdutã, ci le stãpâniti cu asuprire si cu asprime!” (Ezechiel 34,4).

Conducãtorii iudei se socoteau prea întelepti ca sã mai aibã nevoie de învãtãturã, prea drepti ca sã mai aibã nevoie de mântuire, prea onorati ca sã mai aibã nevoie de cinstea care vine de la Hristos. Mântuitorul S-a întors de la ei spre a încredinta altora privilegiile de care abuzaserã si lucrarea pe care o neglijaserã. Slava lui Dumnezeu trebuia descoperitã. Cuvântul Sãu, statornicit. Împãrãtia lui Dumnezeu trebuia stabilitã în lume. Mântuirea lui Dumnezeu trebuia fãcutã cunoscut în cetãtile pustiei; si ucenicii erau chemati sã facã lucrarea pe care conducãtorii iudei n-au fãcut-o.

STATORNIC PÂNÃ LA MOARTE

În a doua epistolã adresatã de Petru celor care dobândiserã „o credintã de acelasi pret” cu a sa, apostolul prezintã planul lui Dumnezeu pentru dezvoltarea caracterului crestin. El scrie:

„Harul si pacea sã vã fie înmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dãruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fãgãduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sã vã faceti pãrtasi firii dumnezeiesti, dupã ce ati fugit de stricãciunea, care este în lume prin pofte.”

„De aceea, dati-vã si voi toate silintele ca sã uniti cu credinta voastrã fapta; cu fapta, cunostinta; cu cunostinta, înfrânarea; cu înfrânarea, rãbdarea; cu rãbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni. Cãci, dacã aveti din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vã vor lãsa sã fiti nici lenesi, nici neroditori în ce priveste deplina cunostintã a Domnului nostru Isus Hristos”.

Aceste cuvinte sunt pline de învãtãturã si descoperã ideea fundamentalã a biruintei. Apostolul înfãtiseazã credinciosilor scara progresului crestin, fiecare treaptã reprezentând înaintarea în cunoasterea lui Dumnezeu si în urcarea cãreia nu este nici un loc de oprire. Credinta, fapta, cunostinta, înfrânarea, evlavia, dragostea de frati si iubirea de oameni sunt treptele scãrii. Suntem mântuiti urcând treaptã dupã treaptã, suind pas cu pas, pânã la mãsura idealului lui Hristos pentru noi. În felul acesta, El S-a fãcut pentru noi întelepciune, neprihãnire, sfintire si rãscumpãrare.

Dumnezeu a chemat pe poporul Sãu la slavã si virtute si acestea se vor manifesta în viata tuturor acelora care sunt cu adevãrat în legãturã cu El. Devenind pãrtasi ai darului ceresc, ei trebuie sã meargã spre desãvârsire, fiind „pãziti de puterea lui Dumnezeu, prin credintã” (1 Petru 1,5). Este spre slava lui Dumnezeu ca sã acorde meritele, virtutile Sale copiilor Sãi. El doreste sã-i vadã pe bãrbati si pe femei atingând standardul cel mai înalt si, atunci când prin credintã ei se prind de puterea lui Hristos, când solicitã fãgãduintele Sale sigure si le considerã ca fiind ale lor, când cu o stãruintã irezistibilã ei cautã puterea Duhului Sfânt, ei vor ajunge desãvârsiti în El.

Dupã ce a primit credinta Evangheliei, urmãtoarea lucrare a credinciosului este sã adauge la caracterul sãu virtutea si aceasta curãtã inima si pregãteste mintea pentru primirea cunoasterii lui Dumnezeu. Cunostinta aceasta este temelia oricãrei adevãrate educatii si a oricãrei adevãrate slujiri. Ea este singura pavãzã adevãratã împotriva ispitei; si ea este singura care poate face pe cineva asemenea lui Dumnezeu în caracter. Prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Fiului Sãu Isus Hristos este dat credinciosului „tot ce priveste viata si evlavia”. Nici un dar nu este oprit de la acela care în mod sincer doreste sã dobândeascã neprihãnirea lui Dumnezeu”.

„Viata vesnicã”, spune Hristos, „este aceasta: sã Te cunoascã pe Tine, singurul Dumnezeu adevãrat si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). Si profetul Ieremia declara: „Înteleptul sã nu se laude cu întelepciunea lui, cel tare sã nu se laude cu tãria lui, bogatul sã nu se laude cu bogãtia lui. Ci cel ce se laudã sã se laude cã are pricepere si cã Mã cunoaste, sã stie cã Eu sunt Domnul, care fac milã, judecatã si dreptate pe pãmânt! Cãci în acestea gãsesc plãcere Eu, zice Domnul” (Ier. 9,23.24). Cu greu mintea omeneascã poate sã înteleagã lãtimea, lungimea si adâncimea realizãrilor spirituale ale aceluia care dobândeste aceastã cunoastere.

Nimeni nu ar trebui sã dea gres în a atinge, în sfera lui, desãvârsirea caracterului crestin. Prin jertfa lui Hristos, s-a fãcut posibil pentru credincios sã primeascã toate lucrurile care apartin vietii si evlaviei. Dumnezeu ne cheamã sã atingem mãsura desãvârsirii si aseazã înaintea noastrã exemplul caracterului lui Hristos. În natura Sa umanã, desãvârsitã printr-o viatã de continuã împotrivire fatã de rãu, Mântuitorul a arãtat cã, prin conlucrarea cu Divinitatea, fiintele omenesti pot chiar în aceastã viatã sã ajungã desãvârsirea caracterului. Aceasta este asigurarea lui Dumnezeu datã nouã, ca noi sã putem dobândi biruinta deplinã.

Înaintea credinciosului este pusã posibilitatea minunatã de a fi asemenea lui Hristos, ascultãtor de toate principiile Legii. Dar, prin sine însusi, omul este incapabil sã atingã aceastã stare. Cuvântul lui Dumnezeu declarã cã sfintenia pe care ar trebui sã o aibã credinciosul mai înainte de a putea fi mântuit este rezultatul lucrãrii harului divin atunci când el se supune îndrumãrii si influentelor înfrânãtoare ale Duhului adevãrului. Ascultarea omului poate fi fãcutã desãvârsitã numai prin tãmâia neprihãnirii lui Hristos, care umple cu mireasmã fiecare act al ascultãrii. Partea crestinului este aceea de a stãrui în învingerea oricãrui defect. El trebuie sã se roage continuu Mântuitorului sã vindece sufletul sãu bolnav de pãcat. El nu are întelepciunea sau puterea de a învinge; acestea apartin Domnului si El le revarsã asupra acelora care în umilintã si pocãintã cautã ajutorul Lui.

Lucrarea transformãrii de la pãcat la sfintenie este continuã. Zi de zi, Dumnezeu lucreazã în vederea sfintirii omului, iar omul trebuie sã conlucreze cu El, depunând eforturi stãruitoare în dezvoltarea obiceiurilor bune. El trebuie sã adauge har dupã har; si, în timp ce el lucreazã astfel dupã planul adunãrii, Dumnezeu lucreazã pentru El dupã planul înmultirii. Mântuitorul nostru este totdeauna gata sã audã si sã rãspundã rugãciunii inimii zdrobite, si harul si pacea sunt înmultite credinciosilor. Bucuros, El le acordã binecuvântãrile de care au nevoie în lupta lor împotriva rãutãtilor care îi asalteazã.

Sunt unii care încearcã sã urce scara progresului crestin; dar, în timp ce înainteazã, încep sã-si punã încrederea în puterea omului si, în curând, pierd din vedere pe Isus, Începãtorul si Desãvârsitorul credintei lor. Rezultatul este esecul – pierderea a tot ce a fost câstigat. În adevãr, tristã este starea acelora care, obosind pe cale, îngãduie vrãjmasului sufletelor sã-i jefuiascã de însusirile crestine ale harului care s-au dezvoltat în inima si viata lor. „Dar cine nu are aceste lucruri”, declarã apostolul, „este orb, umblã cu ochii închisi, si a uitat cã a fost curãtit de vechile lui pãcate”.

Apostolul Petru avusese o lungã experientã în lucrurile lui Dumnezeu. Credinta sa în puterea lui Dumnezeu de a mântui se întãrise cu trecerea anilor, pânã când dovedise fãrã pic de îndoialã cã nici o înfrângere nu este cu putintã pentru acela care, înaintând prin credintã, suie treaptã dupã treaptã, totdeauna în sus si înainte, pânã la treapta cea mai de sus a scãrii ce ajunge pânã la portile cerului.

Timp de multi ani, Petru stãruise pe lângã credinciosi în legãturã cu nevoia unei cresteri continue în har si în cunoasterea adevãrului; si acum, stiind cã în curând avea sã fie chemat sã sufere martiriul pentru credinta sa, el atrage încã o datã atentia la pretioasele privilegii care pot fi la îndemâna fiecãrui credincios. Deplin asigurat de credinta sa, bãtrânul apostol i-a îndemnat pe fratii sãi la statornicie în ceea ce priveste tinta vietii crestine. „Cãutati cu atât mai mult”, stãruia el, „sã vã întãriti chemarea si alegerea voastrã; cãci, dacã faceti lucrul acesta nu veti aluneca niciodatã. În adevãr, în chipul acesta vi se va da din belsug intrare în Împãrãtia vesnicã a Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos”. Pretioasã asigurare! Glorioasã este nãdejdea ce stã în fata credinciosului în timp ce înainteazã prin credintã cãtre înãltimile desãvârsirii crestine!

„Voi fi gata sã vã aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea”, continuã apostolul, „mãcar cã le stiti, si sunteti tari în adevãrul pe care-l aveti. Dar socotesc cã este drept, cât voi fi în cortul acesta, sã vã tin treji, aducându-vã aminte; cãci stiu cã dezbrãcarea de cortul meu va veni deodatã, dupã cum mi-a arãtat Domnul nostru Isus Hristos. Îmi voi da osteneala dar, ca si dupã moartea mea, sã vã puteti aduce totdeauna aminte de aceste lucruri”.

Apostolul era foarte calificat sã vorbeascã despre planurile lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc; cãci, în timpul slujirii pãmântesti a lui Hristos, el vãzuse si auzise multe cu privire la Împãrãtia lui Dumnezeu. „În adevãr”, reamintea el credinciosilor, „v-am fãcut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe niste basme mestesugit alcãtuite, ci ca unii care am vãzut noi însine cu ochii nostri mãrirea Lui. Cãci El a primit de la Dumnezeu Tatãl cinste si slavã atunci când, din slavã minunatã, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: ‘Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi gãsesc plãcerea’. Si noi însine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt”.

Oricât de convingãtoare era aceastã dovadã a certitudinii nãdejdii crestinului, totusi era o alta si mai convingãtoare în mãrturia profetiei, prin care credinta tuturor poate fi întãritã si în mod sigur ancoratã. „Si avem cuvântul prorociei”, declara Petru, „fãcut si mai tare; la care bine faceti cã luati aminte, ca la o luminã care strãluceste într-un loc întunecos, pânã se va crãpa de ziuã si va rãsãri luceafãrul de dimineatã în inimile voastre. Fiindcã, mai întâi de toate, sã stiti cã nici o proorocie din Scripturã nu se tâlcuieste singurã. Cã nici o proorocie n-a fost adusã prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt”.

În timp ce înãlta „cuvântul prorociei fãcut si mai tare”, ca o cãlãuzã sigurã în vremuri de primejdie, apostolul avertiza în mod solemn împotriva tortei falsei profetii, care urma sã fie înãltatã de învãtãtorii mincinosi, care pe furis aveau sã strecoare „erezii mincinoase” pânã acolo, încât sã tãgãduiascã chiar pe Domnul. Pe acesti învãtãtori mincinosi, ridicati în bisericã si socotiti credinciosi de cãtre multi dintre fratii lor în credintã, apostolul îi asemuie cu „niste fântâni fãrã apã, niste nori, alungati de furtunã: lor le este pãstratã negura întunericului”. „Starea lor de pe urmã”, declarã el, „se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei sã nu fi cunoscut calea neprihãnirii, decât dupã ce au cunoscut-o, sã se întoarcã de la porunca sfântã, care le fusese datã”.

Privind înainte prin veacuri cãtre încheierea vremii, Petru a fost inspirat sã descrie stãrile care vor exista în lume chiar înainte de a doua venire a Domnului Hristos. „Sã stiti cã în zilele din urmã vor veni batjocoritori plini de batjocuri”, scria el, „care vor trãi dupã poftele lor, si vor zice: ‘Unde este fãgãduinta venirii Lui? Cãci de când au adormit pãrintii nostri, toate rãmân asa cum erau de la începutul zidirii!'”. Dar, „când vor zice: ‘Pace si liniste!’, atunci o prãpãdenie neasteptatã va veni peste ei” (1 Tes. 5,3). Însã nu toti vor fi prinsi în lanturile amãgirilor vrãjmasului. Când sfârsitul tuturor lucrurilor pãmântesti se va apropia, se vor ridica persoane credincioase în stare sã discearnã semnele timpului. În timp ce un mare numãr de pretinsi credinciosi îsi vor tãgãdui credinta prin faptele lor, va fi o rãmãsitã care va rãbda pânã la sfârsit.

Petru a pãstrat vie în inima sa nãdejdea revenirii lui Hristos si el a asigurat biserica de sigura împlinire a fãgãduintei: „Dupã ce Mã voi duce si vã voi pregãti un loc, Mã voi întoarce si vã voi lua cu Mine” (Ioan 14,3). Pentru cei încercati si credinciosi, venirea ar putea sã parã cã întârzie, dar apostolul îi asigurã: „Domnul nu întârzie în împlinirea fãgãduintei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungã rãbdare pentru voi, ci doreste ca nici unul sã nu piarã, ci toti sã vinã la pocãintã. Ziua Domnului însã va veni ca un hot. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare cãldurã si pãmântul, cu tot ce este pe el, va arde.”

„Deci, fiindcã toate aceste lucruri au sã se strice, ce fel de oameni ar trebui sã fiti voi, printr-o purtare sfântã si evlavioasã, asteptând si grãbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de cãldura focului? Dar noi, dupã fãgãduinta Lui, asteptãm ceruri noi si un pãmânt nou, în care va locui neprihãnirea.”

„De aceea, prea iubitilor, fiindcã asteptati aceste lucruri, siliti-vã sã fiti gãsiti înaintea Lui fãrã prihanã, fãrã vinã, si în pace. Sã credeti cã îndelunga rãbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris si prea iubitul nostru frate Pavel, dupã întelepciunea datã lui” Voi deci, prea iubitilor, stiind mai dinainte aceste lucruri, pãziti-vã ca nu cumva sã vã lãsati târâti de rãtãcirile acestor nelegiuiti, si sã vã pierdeti tãria”.

În providenta Sa, Dumnezeu i-a îngãduit lui Petru sã-si încheie lucrarea sa în Roma, unde întemnitarea sa a fost poruncitã de împãratul Nero, cam în timpul ultimei arestãri a lui Pavel. Astfel, cei doi apostoli veterani, care multi ani fuseserã foarte departe unul de altul în lucrãrile lor, aveau sã dea ultima lor mãrturie pentru Hristos în metropola lumii, si pe pãmântul ei sã-si verse sângele ca o sãmântã a unui vast seceris de sfinti si martiri.

Dupã reprimirea sa, care a urmat tãgãduirii lui Hristos, în mod nesovãitor, Petru, plin de curaj, a dat piept cu primejdia si a manifestat un deosebit curaj în predicarea unui Mântuitor rãstignit, înviat si înãltat. Stând în celula sa, el si-a amintit de cuvintele pe care Hristos i le spusese: „Adevãrat, adevãrat, îti spun cã, atunci când erai mai tânãr, singur te încingeai si te duceai unde voiai; dar când vei îmbãtrâni, îti vei întinde mâinile si altul te va încinge, si te va duce unde nuvei voi” (Ioan 21,18). În felul acesta, Isus i-a fãcut cunoscut ucenicului chiar modul în care avea sã moarã, prezicându-i chiar si întinderea mâinilor sale pe cruce.

Petru, ca evreu si strãin, a fost osândit, biciuit si rãstignit. Cu perspectiva acestei morti groaznice înaintea sa, apostolul si-a amintit de pãcatul sãu mare prin tãgãduirea lui Isus în ceasul încercãrii Sale. Atât de nedispus cândva sã recunoascã crucea, acum a socotit ca o bucurie sã-si dea viata pentru Evanghelie, considerând numai cã, pentru el, care tãgãduise pe Domnul, era o onoare prea mare sã moarã în acelasi fel ca Învãtãtorul Sãu. Petru se cãise sincer de pãcatul acela si fusese iertat de Hristos, dupã cum se vede din marea însãrcinarea datã lui de a hrãni oile si mieluseii turmei. Dar el nu-si putea ierta niciodatã gestul sãu. Nici chiar gândul la agonia groaznicã a ultimelor clipe ale vietii nu putea micsora amãrãciunea acestei întristãri si pocãinte a sa. Ca ultimã favoare, el i-a rugat pe cei care-l executau sã-l pironeascã pe cruce cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinitã si în felul acesta a murit marele apostol Petru.

SCHIMBAT PRIN HAR

În viata ucenicului Ioan este exemplificatã adevãrata sfintire. În timpul anilor de strânsã legãturã cu Hristos, el a fost adesea avertizat si atentionat de Mântuitorul si a primit aceste mustrãri. În timp ce caracterul Celui Divin se manifesta înaintea lui Ioan si-a vãzut propriile lui lipsuri si a fost umilit prin aceastã descoperire. Zi de zi, în contrast cu firea lui violentã, el a privit blândetea si îngãduinta lui Isus si a auzit lectiile Sale de umilintã si rãbdare. Zi de zi, inima lui a fost atrasã cãtre Hristos pânã ce el, din iubire pentru Învãtãtorul sãu, s-a pierdut pe sine din vedere. Puterea si blândetea, mãretia si smerenia, tãria si rãbdarea pe care le-a vãzut în viata zilnicã a Fiului lui Dumnezeu au umplut sufletul sãu de admiratie. El si-a predat firea sa rãzbunãtoare si ambitioasã puterii modelatoare a lui Hristos si iubirea divinã a lucrat în el transformarea caracterului.

Într-un izbitor contrast cu sfintirea lucratã în viata lui Ioan este experienta lui Iuda, care era împreunã-ucenic cu el. Asemenea confratelui sãu, Iuda se numea si el ucenic al lui Hristos, însã el nu avea decât o formã de evlavie. El nu era insensibil fatã de frumusetea caracterului lui Hristos; si, deseori, când asculta cuvintele Mântuitorului, sentimentul vinovãtiei îl stãpânea, dar el nu voia sã-si umileascã inima sau sã-si mãrturiseascã pãcatele. Împotrivindu-se influentei divine, el L-a dezonorat pe Învãtãtorul pe care mãrturisea cã-L iubeste. Ioan a dus o luptã cruntã împotriva defectelor sale; însã Iuda si-a cãlcat în picioare constiinta si s-a supus ispitei, legându-se si mai tare de obiceiurile sale rele. Trãirea adevãrurilor pe care Hristos le-a propovãduit era în contrast cu dorintele si scopurile sale si el nu a putut sã ajungã acolo, încât sã renunte la ideile sale pentru a primi întelepciune din cer. În loc sã umble în luminã, el a ales sã umble în întuneric. Dorintele rele, lãcomia, pornirile rãzbunãtoare, gândurile negre si murdare au fost cultivate pânã ce Satana a dobândit o deplinã stãpânire asupra sa.

Ioan si Iuda îi reprezintã pe aceia care mãrturisesc cã sunt urmasi ai lui Hristos. Acesti doi ucenici au avut aceleasi ocazii sã studieze si sã urmeze Modelul divin. Amândoi au fost în strânsã legãturã cu Isus si au avut privilegiul sã asculte învãtãtura Sa. Fiecare avea serioase defecte de caracter; si fiecare a avut acces la harul divin care transformã caracterul. Dar, în timp ce unul învãta în umilintã de la Isus, celãlalt s-a dovedit cã nu era un împlinitor al Cuvântului, ci numai un auzitor al lui. Unul murea zilnic fatã de eu si, biruind pãcatul, era sfintit prin adevãr; celãlalt, împotrivindu-se puterii transformatore a harului si îngãduindu-si dorinte egoiste, a ajuns rob al lui Satana.

O astfel de transformare a caracterului, asa cum este vãzutã în viata lui Ioan, este totdeauna rezultatul comuniunii cu Hristos. În caracterul cuiva pot fi defecte vãdite; totusi, atunci când el devine un adevãrat ucenic al lui Hristos, puterea harului divin îl transformã si-l sfinteste. Privind ca într-o oglindã slava Domnului, el este schimbat din slavã în slavã, pânã ce ajunge asemenea Celui pe care Îl adorã.

Ioan a fost un învãtãtor al sfinteniei si, în epistolele sale cãtre bisericã, el a stabilit reguli ce nu gresesc pentru purtarea crestinilor. „Oricine are nãdejdea aceasta în El”, scria el, „se curãteste, dupã cum El este curat”. „Cine zice cã rãmâne în El, trebuie sã trãiascã si el cum a trãit Isus” (1 Ioan 3,3; 2,6). El a învãtat cã crestinul trebuie sã aibã inima si viata curate. El n-ar trebui sã fie niciodatã multumit cu o mãrturisire de credintã goalã. Dupã cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa, tot asa si omul cãzut, prin credinta în Hristos, trebuie sã fie sfânt în sfera lui.

„Voia lui Dumnezeu”, scria apostolul Pavel, „este sfintirea voastrã” (1 Tes.4,3). Sfintirea bisericii este tinta urmãritã de Dumnezeu în toatã purtarea Sa fatã de poporul Sãu. El i-a ales din vesnicie, pentru ca sã fie sfinti. El a dat pe Fiul Sãu sã moarã pentru ei, pentru ca ei sã poatã fi sfintiti prin ascultare de adevãr, dezgoliti de cea mai micã urmã de egoism. Din partea lor, El cere atât o lucrare personalã, cât si o predare personalã. Dumnezeu poate fi onorat de cãtre aceia care mãrturisesc a crede în El numai dacã ei sunt asemenea chipului Sãu si sunt cãlãuziti de Spiritul Sãu. Atunci, ca martori pentru Mântuitorul, ei pot face cunoscut ceea ce a fãcut harul divin pentru ei.

Adevãrata sfintire vine prin punerea în practicã a principiului iubirii. „Dumnezeu este iubire; si cine rãmâne în iubire, rãmâne în Dumnezeu, si Dumnezeu rãmâne în el” (1 Ioan 4,16). Viata aceluia în a cãrui inimã dãinuieste Hristos va da pe fatã o evlavie practicã. Caracterul va fi curãtit, înãltat, înnobilat si glorificat. Învãtãtura curatã se va contopi împreunã cu lucrãrile neprihãnirii, preceptele ceresti se vor întretese cu practicile sfinte.

Cei care vor sã dobândeascã binecuvântarea sfintirii trebuie sã învete mai întâi ce înseamnã sacrificiul de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnã „o greutate vesnicã de slavã”. „Dacã voieste cineva sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, sã-si ia crucea si sã Mã urmeze” (2 Cor. 4,17; Matei 16,24). Mireasma iubirii noastre fatã de semenii nostri este aceea care dezvãluie iubirea noastrã pentru Dumnezeu. Rãbdarea în slujire este factorul care aduce odihnã sufletului. Prin muncã umilã, plinã de râvnã si credinciosie este dezvoltatã buna stare a lui Israel. Dumnezeu îl sustine si întãreste pe acela care este binevoitor sã urmeze calea lui Hristos.

Sfintirea nu este lucrarea unei clipe, a unei ore, a unei zile, ci a unei vieti întregi. Ea nu este dobânditã printr-o fericitã strãfulgerare a sentimentelor, ci este rezultatul unei continue morti fatã de pãcat si al unei neîntrerupte trãiri pentru Hristos. Relele nu pot fi îndreptate si nici schimbãri nu pot fi sãvârsite în caracter prin sfortãri slabe, fãcute din când în când. Noi vom birui numai printr-un efort îndelung si stãruitor, cum si printr-o disciplinã asprã si o luptã dârzã. În nici o zi nu stim cât de crâncenã va fi lupta a doua zi. Atâta timp cât domneste Satana, avem de supus eul si de învins pãcate obisnuite; atâta timp cât va dãinui viata, nu va fi loc de oprire si nici punct pe care, atingându-l, sã spunem: Am atins desãvârsirea. Sfintirea este rezultatul ascultãrii unei vieti întregi.

Nici unul dintre apostoli sau profeti nu a pretins vreodatã a fi fãrã pãcat. Bãrbati care au trãit cel mai aproape de Dumnezeu, bãrbati care mai degrabã ar fi fost dispusi sã-si sacrifice viata decât sã sãvârseascã cu bunã stiintã o faptã rea, bãrbati pe care Dumnezeu i-a onorat cu luminã si putere divinã au mãrturisit pãcãtosenia firii lor. Ei nu si-au pus încrederea în bratul de carne, nu au pretins cã au o neprihãnire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihãnirea lui Hristos.

Tot asa va fi cu toti aceia care privesc la Hristos. Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus si cu cât vom vedea mai clar curãtia caracterului Sãu, cu atât mai clar vom vedea imensa pãcãtosenie a pãcatului si cu atât mai putin vom fi dispusi sã ne înãltãm pe noi însine. Va fi o continuã alergare a sufletului dupã Dumnezeu, o continuã, serioasã si zdrobitoare de inimã mãrturisire a pãcatului si o smerire a inimii înaintea Lui. Cu fiecare pas fãcut în experienta noastrã crestinã, pocãinta noastrã va fi mai profundã. Vom recunoaste cã satisfactia, împlinirea noastrã este numai în Hristos si ne vom însusi mãrturisirea apostolului: „Stiu, în adevãr, cã nimic bun nu locuieste în mine, adicã în firea mea pãmânteascã”. „Departe de mine gândul sã mã laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rãstignitã fatã de mine, si eu fatã de lume!” (Rom. 7,18; Gal. 6,14).

Fie ca îngerii raportori sã scrie istoria sfântã a luptelor si conflictelor poporului lui Dumnezeu; fie ca ei sã scrie rugãciunile si lacrimile lor; dar Dumnezeu sã nu fie dezonorat prin rostirea de pe buze omenesti a cuvintelor: „Sunt fãrã pãcat; sunt sfânt”. Buzele sfintite nu vor rosti niciodatã asemenea cuvinte semete.

Apostolul Pavel fusese rãpit pânã la al treilea cer si vãzuse si auzise lucruri care nu puteau fi rostite, si totusi declaratia sa modestã era: „Nu cã am si câstigat premiul, sau cã am si ajuns desãvârsit; dar alerg înainte, cãutând sã-l apuc” (Filip. 3,12). Fie ca îngerii cerului sã scrie biruintele lui Pavel luptând lupta cea bunã a credintei. Sã se bucure cerul de mergerea sa statornicã cãtre cer si de faptul cã, având înaintea ochilor premiul, el socotea toate celelalte ca o zgurã. Îngerii se bucurau sã spunã izbânzile lui, însã Pavel nu se mândrea cu realizãrile lui. Atitudinea lui Pavel era atitudinea pe care fiecare urmas al lui Hristos trebuie sã o ia în timp ce îsi croieste drum înainte în lupta pentru coroana vesnicã.

Aceia care se simt înclinati sã facã mare caz de sfintenie sã priveascã în oglinda Legii lui Dumnezeu. Vãzând cerintele ei mult cuprinzãtoare si întelegând lucrarea ei de judecare a gândurilor si simtãmintelor inimii, ei nu se vor fãli cu starea lor de nepãcãtosenie. „Dacã zicem cã n-avem pãcat”, spune Ioan, fãrã a se separa de fratii sãi, „ne înselãm singuri, si adevãrul nu este în noi”. „Dacã zicem cã n-am pãcãtuit, Îl facem mincinos, si Cuvântul Lui nu este în noi”. „Dacã ne mãrturisim pãcatele, El este credincios si drept, ca sã ne ierte pãcatele si sã ne curãteascã de orice nelegiuire” (1 Ioan 1,8.10.9).

Existã oameni care pretind a fi sfinti, care declarã cã sunt cu totul ai Domnului, care pretind a avea dreptul la fãgãduintele lui Dumnezeu, în timp ce nu vor sã asculte de poruncile Sale. Acesti cãlcãtori ai Legii pretind tot ce este fãgãduit copiilor lui Dumnezeu, dar aceasta este o îndrãznealã din partea lor, cãci Ioan ne spune cã adevãrata iubire fatã de Dumnezeu se va descoperi prin ascultarea de toate poruncile Sale. Nu este îndeajuns a crede teoria adevãrului, a face declaratie de credintã în Hristos, a crede cã Isus nu este un înselãtor si cã religia nu este un basm mestesugit alcãtuit. „Cine zice: ‘Îl cunosc’, si nu pãzeste poruncile Lui”, scria Ioan, „este un mincinos, si adevãrul nu este în el. Dar cine pãzeste Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desãvârsitã; prin aceasta stim cã suntem în El”. „Cine pãzeste poruncile Lui rãmâne în El, si El în el” (1Ioan 2,4.5; 3,24).

Ioan nu a învãtat cã mântuirea putea fi dobânditã prin ascultare; ci cã ascultarea este rodul credintei si al iubirii. „Stiti cã El S-a arãtat ca sã ia pãcatele; si în El nu este pãcat. Oricine rãmâne în El, nu pãcãtuieste; oricine pãcãtuieste, nu L-a vãzut, nici nu L-a cunoscut” (1 Ioan 3,5.6). Dacã rãmânem în Hristos, dacã iubirea lui Dumnezeu sãlãsluieste în inimã, simtãmintele, gândurile si actiunile noastre vor fi în armonie cu vointa lui Dumnezeu. Inima sfintitã este în armonie cu preceptele Legii lui Dumnezeu.

Sunt multi aceia care, desi se luptã sã asculte de poruncile lui Dumnezeu, totusi au putinã pace si bucurie. Aceastã lipsã în experienta lor este rezultatul unei lipse în trãirea credintei. Ei umblã ca si cum ar fi într-un pãmânt sãrat, într-o pustie pârjolitã de soare. Ei cer putin, în timp ce ar putea cere mult; cãci nu existã nici o limitã pentru fãgãduintele lui Dumnezeu. Unii ca acestia nu reprezintã în mod corect sfintirea ce vine prin ascultarea de adevãr. Dumnezeu ar dori ca toti fiii si fiicele Sale sã fie fericiti, în pace si ascultãtori. Prin exercitarea credintei, credinciosul ajunge în posesia acestor binecuvântãri. Prin credintã poate fi împlinitã orice lipsã a caracterului, poate fi curãtitã orice mânjiturã, poate fi corectatã orice gresealã si poate fi dezvoltatã orice însusire aleasã.

Rugãciunea este mijlocul rânduit de cer pentru a avea izbândã în lupta cu pãcatul si pentru dezvoltarea caracterului crestin. Influenta divinã, care vine ca rãspuns la rugãciunea credintei, va împlini în sufletul celui care se roagã tot ce a cerut el. Noi putem cere: iertarea pãcatului, Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, întelepciune si tãrie pentru a face lucrarea Sa si orice dar pe care El l-a promis, si fãgãduinta este: „Veti primi”.

Pe munte, împreunã cu Dumnezeu, Moise a privit modelul acelei minunate constructii care urma sã fie locul în care avea sã se manifeste slava Sa. Pe munte, cu Dumnezeu – în locul tainic al comuniunii – noi trebuie sã contemplãm gloriosul Sãu ideal pentru omenire. În toate veacurile, prin mijlocul legãturii cu cerul, Dumnezeu a adus la îndeplinire planul Sãu pentru copiii Sãi, descoperind în mod treptat mintii lor învãtãturile harului. Felul Sãu de a împãrtãsi adevãrul este ilustrat în cuvintele: „El Se iveste ca zorile diminetii” (Osea 6,3). Cel care se aseazã acolo unde Dumnezeu îl poate lumina înainteazã, ca de la întunericul partial al zorilor pânã la deplina strãlucire a miezului zilei.

Adevãrata sfintire înseamnã iubire desãvârsitã, ascultare desãvârsitã, o desãvârsitã conformare fatã de vointa lui Dumnezeu. Noi trebuie sã fim sfintiti pentru Dumnezeu prin ascultare de adevãr. Constiinta noastrã trebuie curãtitã de faptele moarte spre a servi viului Dumnezeu. Si totusi, noi nu suntem încã desãvârsiti, dar este privilegiul nostru sã ne desprindem de legãturile egoismului si ale pãcatului si sã înaintãm spre desãvârsire. Posibilitãti mari, realizãri înalte si sfinte sunt la îndemâna tuturor.

Motivul pentru care multi din acest veac nu fac progrese mai mari în viata spiritualã este acela cã ei înteleg cã voia lui Dumnezeu nu este altceva decât aceea ce vor ei sã facã. În timp ce îsi urmeazã propriile lor dorinte, ei se mângâie cu gândul cã se conformeazã vointei lui Dumnezeu. Ei nu duc nici o luptã cu eul lor. Sunt altii care pentru o vreme au succes în lupta împotriva dorintei lor egoiste dupã plãcere si viatã usoarã. Ei sunt sinceri si zelosi, dar obosesc din pricina efortului îndelungat, a mortii zilnice si a hãrtuielilor neîntrerupte. Indolenta pare cã se invitã, iar moartea fatã de eu ajunge ceva respingãtor; si ei îsi închid ochii lor adormiti si cad sub puterea ispitei în loc de a-i tine piept.

Îndrumãrile arãtate în Cuvântul lui Dumnezeu nu lasã nici un loc pentru compromis cu rãul. Fiul lui Dumnezeu S-a descoperit pentru ca El sã-i poatã atrage pe toti oamenii la Sine. El nu a venit pentru a legãna lumea ca sã adoarmã, ci spre a arãta calea cea strâmtã pe care toti trebuie sã meargã, ca sã ajungã în cele din urmã la portile cetãtii lui Dumnezeu. Copiii Sãi trebuie sã urmeze calea rânduitã de El; cu pretul sacrificãrii unei vieti lesnicioase sau îngãduirii de sine, cu pretul oricãrei trude si suferinte, ei trebuie sã mentinã o continuã luptã cu eul.

Cea mai mare laudã pe care oamenii o pot aduce lui Dumnezeu este aceea de a deveni canale consacrate prin care El sã poatã lucra. Timpul se scurge repede în vesnicie. Sã nu retinem de la a-I da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Sã nu-I refuzãm ceea ce, desi nu ne creeazã merite, nu poate fi retinut fãrã sã ne aducã ruina. El cere o inimã întreagã; dã-I-o; este a Lui, atât prin creatiune, cât si prin rãscumpãrare. El cere mintea ta; dã-I-o; este a Lui. El cere banii tãi; dã-I-i; sunt ai Lui. „Voi nu sunteti ai vostri; cãci ati fost cumpãrati cu un pret” (1 Cor. 6,19.20). Dumnezeu cere închinarea din partea unui suflet sfintit, care s-a pregãtit prin exercitarea credintei ce lucreazã prin iubire, spre a-I sluji. El prezintã înaintea noastrã idealul cel mai înalt, chiar desãvârsirea. El ne cere sã fim totul si în mod desãvârsit pentru El în aceastã lume, dupã cum El este totul pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

„Voia lui Dumnezeu” cu privire la voi „este sfintirea voastrã” (1 Tes. 4,3). Este si vointa voastrã la fel? Pãcatele voastre pot fi ca un munte înaintea voastrã; dar, dacã vã umiliti inima si vã mãrturisiti pãcatele, încrezându-vã în meritele unui Mântuitor rãstignit si înviat, el vã va ierta si vã va curãti de orice nelegiuire. Dumnezeu cere din partea voastrã o totalã conformare fatã de Legea Sa. Legea aceasta este ecoul glasului Sãu care vã spune: „Mai sfânt, tot mai sfânt”. Doriti plinãtatea harului lui Hristos! Inimile voastre sã fie umplute cu o arzãtoare dorintã dupã neprihãnirea Sa, a cãrei lucrare, spune Cuvântul lui Dumnezeu, este pace si al cãrei rod este seninãtatea si încrederea pentru vecie.

Când sufletul vostru suspinã dupã Dumnezeu, veti gãsi mai mult si tot mai mult din bogãtiile nepãtrunse ale harului Sãu. Contemplând aceste bogãtii, veti ajunge sã le stãpâniti si veti descoperi meritele jertfei Mântuitorului, ocrotirea neprihãnirii Sale, plinãtatea întelepciunii Sale si puterea Sa de a vã înfãtisa înaintea Tatãlui „fãrã prihanã, fãrã vinã” (2 Petru 3,14).

Promisiunea Duhului Sfânt şi înălţarea lui Isus la cer

1 Teofilus,

În prima carte^[a] am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni²până în ziua în care a fost luat în cer, după ce le dăduse mai întâi porunci, prin Duhul Sfânt, apostolilor pe care-i alesese. ³După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu^[b].

⁴În timp ce se afla laolaltă cu ei, le-a poruncit astfel: „Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi promisiunea Tatălui, despre care aţi auzit de la Mine. ⁵Căci Ioan a botezat cu^[c] apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.“

⁶Prin urmare, atunci când s-au strâns laolaltă, ei L-au întrebat:

– Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăţia lui Israel?

⁷El le-a răspuns:

– Nu este treaba voastră să cunoaşteţi vremurile sau momentele pe care Tatăl le-a aşezat prin propria Sa autoritate. ⁸Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.

⁹După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălţat şi, în timp ce ei se uitau, un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. ¹⁰Şi cum priveau ei spre cer, în timp ce El pleca, iată că li s-au înfăţişat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, ¹¹care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer.“

Matia ales în locul lui Iuda

¹²Atunci ei s-au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum parcurs în ziua de Sabat^[d]. ¹³Când au intrat în casă, au urcat în camera de sus, unde stăteau de obicei. Acolo erau: Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov – fiul lui Alfeus –, Simon zelotul şi Iuda – fiul lui Iacov. ¹⁴Toţi aceştia stăruiau în rugăciune în acelaşi gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – şi cu fraţii Lui.

¹⁵În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor, o mulţime de aproape o sută douăzeci de oameni, şi le-a zis: ¹⁶„Bărbaţi, fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda, care a devenit călăuza celor ce L-au arestat pe Isus. ¹⁷El era numărat ca fiind unul dintre noi şi fusese ales să ia parte la această slujire. ¹⁸(Din răsplata pentru nelegiuirea lui, omul acesta şi-a cumpărat un ogor şi, căzând cu capul în jos, a plesnit în două pe la mijloc şi i s-au vărsat toate intestinele în acel loc. ¹⁹Lucrul acesta a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit, în limba lor, „Acheldama“, adică „Ogorul sângelui“.) ²⁰Căci în cartea Psalmilor este scris:

«Fie-i locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în ea!»^[e]

şi

«Slujba lui s-o ia altul!»^[f]

²¹Trebuie deci ca, dintre bărbaţii care ne-au însoţit în toată perioada în care Domnul Isus a umblat printre noi, ²²începând de la botezul lui Ioan şi până în ziua în care Isus a fost luat sus de la noi, unul din aceştia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui.“

²³Şi au propus doi: pe Iosif, numit Barsabas, căruia i se mai zicea şi Iustus, şi pe Matias. ²⁴Ei s-au rugat astfel: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales ²⁵ca să ia locul în slujirea şi apostolia aceasta, de la care s-a abătut Iuda ca să se ducă la locul lui!“ ²⁶Au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Matias, care a fost socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Footnotes:

1. Faptele Apostolilor 1:1 Gr.: logos, adică lucrare, tratat; este vorba despre Evanghelia după Luca

1. Faptele Apostolilor 1:3 Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor; peste tot în carte

1. Faptele Apostolilor 1:5 Sau: în

1. Faptele Apostolilor 1:12 Cf. Mişna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiţie: 300 î.Cr.-200 d.Cr.) călătoria în ziua de Sabat era limitată la o distanţă de 2000 de coţi, cu puţin peste 1 km

1. Faptele Apostolilor 1:20 Vezi Ps. 69:25

Faptele Apostolilor 1:20 Vezi Ps. 109:8

Omul din Romani 7

„Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” (Romani 7,6)

Puţine capitole din Biblie au creat aşa de multe controverse ca Romani 7. Cu privire la subiectele implicate, Comentariul biblic AZŞ spune: „Semnificaţia versetelor 14-25 a fost una dintre problemele cele mai discutate din întreaga epistolă. Oare descrierea unei lupte morale aşa de intense ar putea fi autobiografică şi, dacă a fost aşa, se referă la experienţa lui Pavel dinainte sau de după convertire? Din semnificaţia cea mai simplă a cuvintelor lui, pare evident faptul că Pavel vorbeşte despre lupta personală cu păcatul (vers.7-11; [Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 19; Mărturii, vol. 3, p. 475]). De asemenea, cu siguranţă, el descrie o luptă cu care se confruntă mai mult sau mai puţin fiecare suflet, o luptă ce se naşte datorită cerinţelor spirituale ale Legii sfinte a lui Dumnezeu”. – Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 553

Cercetătorii Bibliei au păreri diferite cu privire la faptul că Romani 7 descrie experienţa lui Pavel de dinainte sau de după convertire. Oricare ar fi poziţia adoptată, este important să ştim că neprihănirea Domnului Isus ne acoperă şi că, îmbrăcaţi în neprihănirea Sa, noi stăm desăvârşiţi înaintea lui Dumnezeu, care făgăduieşte că ne sfinţeşte, că ne dă biruinţă asupra păcatului şi ne schimbă „după chipul Fiului Său” (Romani 8,29).

Acestea sunt ideile esenţiale pe care trebuie să le cunoaştem şi să le aplicăm atunci când căutăm să vestim „Evanghelia veşnică” „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui popor.” (Apocalipsa 14,6)

1. Ce ilustraţie foloseşte Pavel în Romani 7,1-6 pentru a le arăta cititorilor lui relaţia lor cu Legea şi care este ideea pe care o exprimă prin ilustraţia aceasta?

În contextul de ansamblu al epistolei, Pavel se ocupă de sistemul de închinare instituit la Sinai, la care se referă adesea prin cuvântul Lege. Iudeilor le-a fost greu să înţeleagă că acest sistem, dat lor de Dumnezeu, trebuia să se încheie odată cu venirea lui Mesia. Acesta este subiectul pe care îl tratează Pavel, şi anume că credincioşii iudei încă nu erau pregătiţi să renunţe la ceva ce fusese o parte aşa de importantă a vieţii lor.

În esenţă, ilustraţia lui Pavel este aceasta: O femeie este căsătorită cu un bărbat. Legea o „leagă” de el atâta vreme cât el trăieşte. În timpul vieţii lui, ea nu se poate căsători cu un alt bărbat. Dar după ce el moare, ea este eliberată de legea care a legat-o de el (vers. 3).

2. Cum aplică Pavel ilustraţia legii căsătoriei la sistemul iudaismului? Romani 7,4.5

Aşa cum moartea soţului o eliberează pe femeie de legea care o lega de el, tot aşa moartea omului vechi, prin Hristos, îi eliberează pe iudei de legea pe care trebuiseră să o respecte până la venirea lui Mesia, care a adus jertfa către care arătau serviciile ceremoniale. Acum, iudeii erau liberi să se „recăsătorească”. Ei erau invitaţi să intre în legământul de căsătorie cu Mesia cel înviat şi să aducă roade pentru Dumnezeu. Ilustraţia aceasta a fost încă un mijloc pe care Pavel l-a folosit pentru a-i convinge pe iudei că
erau liberi să abandoneze sistemul din vechime.

Din nou, având în vedere toate celelalte declaraţii ale lui Pavel şi ale Bibliei despre ascultarea de Cele Zece Porunci, nu este logic să afirmăm că Pavel le spune aici credincioşilor iudei că Cele Zece Porunci nu mai sunt obligatorii. În realitate, cei care folosesc textele acestea pentru a încerca să susţină ideea că Legea morală a fost anulată nu vor să susţină deloc această idee. Ce vor ei cu adevărat să susţină este doar că Sabatul zilei a şaptea a fost desfiinţat, nu şi restul Legii. A citi versetele aceasta ca pe o învăţătură care spune că porunca a patra a fost anulată sau că Sabatul a fost înlocuit cu duminica înseamnă a le da o altă semnificaţie decât aceea
pe care a intenţionat autorul să le-o dea.

Dacă Pavel vorbeşte despre întregul sistem instituit la Sinai, ce putem spune despre Romani 7,7, în care el menţionează special una dintre Cele Zece Porunci? Respinge faptul acesta poziţia adoptată înainte, şi anume că Pavel nu vorbeşte despre abolirea Celor Zece Porunci? Nu. Trebuie să reţinem că, pentru Pavel, Legea este întregul sistem introdus la Sinai, care conţinea şi Legea morală, dar nu se limita la aceasta. De aceea, Pavel a putut să citeze din ea, la fel cum putea să citeze din orice altă parte a sistemului iudaic pentru a-şi susţine ideea. Cu toate acestea, când sistemul s-a încheiat, la moartea lui Hristos, el nu a inclus şi Legea morală, care existase chiar înainte de Sinai şi există şi după Golgota.

3. Ce spune Pavel, în Romani 7,8-11, despre relaţia dintre Lege şi păcat?

Dumnezeu li S-a descoperit iudeilor, spunându-le detaliat ce este bine şi ce este rău în domeniul moral, civil, ceremonial şi sanitar. De asemenea, El le-a explicat pedepsele pentru călcarea diferitelor legi. Nesocotirea voinţei descoperite a lui Dumnezeu este definită aici ca fiind păcat.

Astfel, Pavel explică faptul că nu ar fi ştiut că a pofti este păcat, dacă „Legea” nu i-ar fi spus lucrul acesta. Păcatul este încălcarea voinţei descoperite a lui Dumnezeu, dar, când voinţa aceasta nu-i este cunoscută, omul nu poate şti că a păcătuit. Când află care este voia lui Dumnezeu, omul ajunge să recunoască faptul că este păcătos şi că se află sub condamnare şi moarte. În sensul acesta, omul moare.

În argumentaţia sa, Pavel încearcă să construiască un raţionament pentru a-i determina pe iudeii care venerau „Legea” să Îl înţeleagă pe Hristos ca fiind împlinirea ei. Legea a fost necesară, dar funcţia ei a fost limitată. Legea a avut scopul de a arăta nevoia de mântuire, dar nu a fost un mijloc de a obţine mântuirea.

„În relatarea experienţei sale, apostolul Pavel prezintă un adevăr important cu privire la lucrarea ce trebuie să aibă loc la convertire. El spune: ‘Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam’, adică el nu simţea nicio condamnare, ‘dar când a venit porunca’, deci când Legea lui Dumnezeu a fost impusă conştiinţei lui, ‘păcatul a înviat, şi eu am murit’. Atunci, el s-a văzut pe sine ca un păcătos condamnat de Legea divină. Observaţi că Pavel a fost cel ce a murit, nu Legea”. – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1076

În ce sens ai „murit” faţă de Lege? În contextul acesta, cum poţi să înţelegi ce a făcut Isus pentru tine, prin faptul că ţi-a dat o viaţă nouă în El?

4. Cum înţelegem textul din Romani 7,12 în contextul subiectului discutat de Pavel?

Pentru că iudeii venerau Legea, Pavel o înalţă pe orice cale posibilă. Legea este bună pentru ce face ea, dar nu poate să facă lucrul pentru care nu a fost rânduită niciodată, adică să ne mântuiască de păcat. Pentru acest lucru avem nevoie de Isus, deoarece Legea – fie întregul sistem iudaic, fie Legea morală în particular – nu poate să aducă mântuirea. Numai Isus şi neprihănirea Sa, pe care o primim prin credinţă, pot să facă lucrul acesta.

5. Pe cine acuză Pavel pentru starea lui de „moarte” şi pe cine dezvinovăţeşte? De ce este importantă deosebirea aceasta? Romani 7,13

În versetul acesta, Pavel prezintă „Legea” în sensul cel mai bun cu putinţă. El dă vina pe păcat, pentru starea îngrozitoare în care se află, şi nu pe Lege. Adică, păcatul a făcut „să se nască… tot felul de pofte” (vers. 8). Legea este bună, deoarece este standardul lui Dumnezeu pentru comportament, dar, ca păcătos, Pavel era condamnat de ea.

6. De ce se considera Pavel un păcătos atât de mare? Ce a înţeles el cu privire la Lege? Romani 7,14.15

Pământesc înseamnă firesc. De aceea, Pavel a avut nevoie de Isus Hristos. Numai Isus Hristos putea să înlăture condamnarea (Romani 8,1). Numai Isus Hristos putea să-l elibereze de sclavia păcatului. Pavel se descrie ca fiind „vândut păcatului”. El este un rob al păcatului. Nu are libertate. El nu poate să facă tot ce vrea. El încearcă să facă tot ce îi spune Legea, dar păcatul nu îl lasă.
Prin ilustraţia aceasta, Pavel încearcă să le arate iudeilor că el are nevoie de Mesia. El a evidenţiat deja că biruinţa este posibilă numai prin har (Romani 6,14). Acelaşi gând este accentuat din nou în Romani 7. A trăi sub „Lege” înseamnă robie faţă de păcat, care este un stăpân nemilos.

Care a fost experienţa ta cu privire la sclavia păcatului? Ai încercat vreodată să te joci cu păcatul, crezând că poţi să-l stăpâneşti după cum doreşti, numai pentru a constata că eşti supus unui stăpân rău şi nemilos? Bun venit la realitate! Prin urmare, de ce trebuie să te predai lui Isus şi să mori faţă de eu în fiecare zi?

7. Ce luptă este prezentată în Romani 7,16.17?

Duhul Sfânt foloseşte Legea ca pe o oglindă, convingându-l pe om că nu este pe placul lui Dumnezeu, pentru că nu împlineşte cerinţele Legii. Prin eforturile de a împlini cerinţele acestea, cel păcătos arată că este de acord cu faptul că Legea este bună.

8. Ce idee, prezentată deja, este repetată de Pavel aici pentru a o accentua? Romani 7,18-20

Pentru a-l convinge pe om de nevoia lui de Hristos, Duhul Sfânt îl conduce adesea printr-o experienţă de tipul „vechiului legământ”. Ellen G. White descrie experienţa lui Israel astfel: „Israeliţii nu şi-au dat seama de păcătoşenia inimii lor şi de faptul că, fără Hristos, era imposibil pentru ei să ţină Legea lui Dumnezeu; şi, în mod pripit, au încheiat un legământ cu Dumnezeu. Având impresia că sunt în stare să realizeze propria lor neprihănire, au declarat: ‘Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul’ (Exod 24,7)… N-au trecut decât câteva săptămâni şi au rupt legământul cu Dumnezeu, s-au plecat până la pământ şi s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nădăjdui în bunăvoinţa lui Dumnezeu pe temeiul unui legământ pe care îl călcaseră; şi acum, văzându-şi păcătoşenia şi nevoia de iertare, au fost aduşi în situaţia de a-şi da seama de nevoia lor după un Mântuitor, care era descoperit în legământul avraamic”. – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 371, 372

Din nefericire, pentru că nu îşi înnoiesc consacrarea faţă de Hristos zi de zi, mulţi creştini slujesc de fapt păcatului, chiar dacă nu vor să recunoască lucrul acesta. Ei argumentează că, în realitate, trec prin experienţa normală a sfinţirii şi că, pur şi simplu, încă mai au o cale lungă de parcurs. Astfel, în loc de a aduce la Hristos păcatele cunoscute şi de a-I cere biruinţa asupra lor, ei se ascund în spatele capitolului 7 din Romani, care le spune, cred ei, că este imposibil să faci binele. În realitate, capitolul acesta spune că omul nu poate să facă binele, dacă este înrobit de păcat, dar că biruinţa este posibilă în Isus Hristos.

Ai obţinut tu biruinţele asupra eului şi păcatului, pe care ni le făgăduieşte Hristos? Dacă nu, de ce? Ce alegeri greşite faci tu, şi numai tu?

9. Cum ai experimentat, în propria viaţă, chiar şi în calitate de creştin, lupta despre care vorbeşte Pavel în Romani 7,21-23?

În pasajul acesta, Pavel echivalează Legea din mădularele lui cu legea păcatului. „Cu firea pământească”, spune Pavel, „slujesc legii păcatului” (Romani 7,25). Totuşi, a sluji păcatului şi a te supune legii lui înseamnă moarte (vezi vers. 10,11,13). De aceea, trupul lui (care funcţiona în ascultare de păcat) se potriveşte descrierii – „trup de moarte”.

Legea din minte este Legea lui Dumnezeu, descoperirea voinţei Sale. Prin convingerea adusă de Duhul Sfânt, Pavel este de acord cu Legea aceasta. Mintea lui s-a hotărât să o respecte, dar, când a încercat, nu a putut, deoarece trupul lui voia să păcătuiască. Cine nu a simţit aceeaşi luptă? În mintea ta, ştii ce vrei să faci, dar firea ta pământească cere altceva.

10. Cum putem fi salvaţi din această situaţie dificilă în care ne aflăm? Romani 7,24.25

Unii s-au întrebat de ce, după ce ajunge la punctul culminant şi plin de slavă în expresia „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru”, Pavel se referă încă o dată la luptele sufletului, din care părea că fusese eliberat. Unii înţeleg exprimarea mulţumirii ca fiind o exclamaţie în paranteză. Ei cred că o asemenea exclamaţie urmează natural după strigătul „Cine mă va scăpa…?”. Ei susţin că, înainte de a continua cu o dezbatere mai largă a eliberării pline de slavă (Romani 8), Pavel rezumă ce a spus în versetele precedente şi mărturiseşte încă o dată despre conflictul împotriva puterilor păcatului.

Alţii sugerează că, prin expresia „cu mintea, eu”, Pavel spune „eu, prin mine însumi, lăsându-L pe Hristos deoparte”. Oricum ar fi înţelese aceste versete, o idee trebuie să rămână clară: dacă suntem lăsaţi singuri, fără Hristos, noi suntem neajutoraţi în faţa păcatului. Cu Hristos, avem o viaţă nouă în El, o viaţă în care, deşi eul va apărea neîncetat, făgăduinţele biruinţei sunt ale noastre, dacă alegem să cerem împlinirea lor. Aşa cum nimeni nu poate să respire sau să tuşească în locul tău, nimeni nu poate să aleagă în locul tău ca tu să te predai lui Hristos. Numai tu poţi să faci această alegere. Nu există nicio altă cale de a ajunge la biruinţele care ne sunt făgăduite în Isus.

Pentru studiu suplimentar: Divina vindecare, ediţia 1997, p. 64, 65, 435-437. „În călcarea Legii nu se găseşte nicio siguranţă, nicio tihnă, nicio îndreptăţire. Atâta vreme cât continuă să păcătuiască, omul nu poate spera să stea ca nevinovat înaintea lui Dumnezeu şi să fie împăcat cu El, prin meritele Domnului Hristos”. – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, p. 213

„Pavel doreşte ca fraţii lui să vadă că slava cea mare a unui Mântuitor care iartă păcatele dă semnificaţie întregului sistem iudaic. De asemenea, el doreşte ca ei să înţeleagă faptul că, atunci când Hristos a venit în lume şi a murit ca jertfă pentru om, simbolul s-a întâlnit cu Cel pe care Îl arăta.

După ce Hristos a murit pe cruce ca jertfă pentru păcat, legea cere monială nu mai putea să fie în vigoare. Totuşi ea a fost în legătură cu Legea morală şi a fost plină de slavă. Întregul a purtat amprenta divinităţii şi a exprimat sfinţenia, dreptatea şi neprihănirea lui Dumnezeu. Dacă lucrarea din dispensaţiunea care urma să fie încheiată a fost plină de slavă, cu cât mai mult trebuia să fie plină de slavă realitatea, venirea lui Hristos, ca să le dea tuturor celor ce cred Duhul Său sfinţitor şi dătător de viaţă”.
– Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1095

Întrebări pentru discuţie

1. Cine crezi că este omul din Romani 7? Este Pavel de dinainte sau de după convertire sau o persoană cu totul diferită? Ce argument ai pentru răspunsul tău? Discutaţi în grupă răspunsurile.

2. Cum explicăm faptul că, deşi botezaţi, creştinii născuţi din nou luptă cu păcatul? Nu ar trebui să biruim totul automat? Sau vom păcătui întotdeauna? Sau răspunsul este undeva între cele două?

3. Ce pericole posibile apar din concepţia că noi, creştinii, vom păcătui întotdeauna, vom calca întotdeauna Legea lui Dumnezeu, indiferent ce s-ar întâmpla? Pe de altă parte, ce pericole posibile apar din concepţia că noi, creştinii, trebuie să biruim orice lucru rău din viaţa noastră, fiecare gând rău, fiecare înclinaţie rea, indiferent ce s-ar întâmpla, pentru că altfel nu suntem mântuiţi?

4. În cele din urmă, indiferent de poziţia pe care o adoptă cineva cu privire la omul din Romani 7, ce făgăduinţe putem să ne însuşim din Romani 7, care ne ajută să înţelegem ce înseamnă a fi urmaş al lui Isus?

Mă laud cu crucea lui Hristos

Text de memorat: ..în ce mă priveste, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, si eu, faţă de lume'” (Galateni 6,14)

„V-am scris cu mana mea”

Oricare a fost motivaţia sa, avem certitudine a că Pavel şi-a dorit ca cititorii lui să fie atenţi la avertizarea şi îndemnurile sale.

Sa se laude cu trupul vostru

2. Citeşte Gal. 6,12.13. Ce spune Pavel În aceste versete?

Indiferent de tipul de persecuţie la care se referă Pavel aici, ideea lui este clară: „Toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3,12).

” Ma laud cu… crucea…”

3. De ce este crucea lui Hristos un motiv de laudă pentru Pavel? Gal. 6,14

4. Cum a schimbat crucea lui Hristos modul lui Pavel de a se raporta la lume? Gal. 6,14; Rom. 6,1-6; 12,1-8; FiI. 3,8.

O faptura noua

După ce subliniază locul central al crucii lui Hristos în viaţa creştină, Pavel trece la sublinierea celei de-a doua doctrine fundamentale a Evan gheliei sale: îndreptăţirea prin credinţă.

5. Ce Înseamnă „a fi o făptură nouă”? Gal. 6,15; 2 Cor. 5,17 Ai Înţeles din propria ta viaţă ce Înseamnă această experienţă?

Totuşi, nu experienţa aceasta ne îndreptăţeşte. Această schimbare radicală este dovada palpabilă că am fost îndreptăţiţi.

Finalul epistolei

6. La ce „dreptar” se refera Pavel in Galateni 6,16?

Ce semne (fizice sau de altă natură) porţi ca dovadă a loialităţii talefaţă de Hristos? Altfel spus, ce te-a costat credinţa?

Studiu suplimentar

Întrebări pentru discuţie

1. Ce înseamnă pentru tine faptul că Pavel vorbeşte despre harul lui Dumnezeu atât în introducerea, cât şi în încheierea acestei epistole? Compară Galateni 1,3 cu 6,18.

3. Cum poate cineva să-şi dea seama dacă este sau nu o făptură nouă?

Toţi au păcătuit

„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3,23)

Dacă nu recunoaşte că este păcătos, omul nu va simţi nicio nevoie de îndreptăţire (declaraţia prin care Dumnezeu îl consideră pe păcătos neprihănit). Prin urmare, pentru Pavel, primul pas în îndreptăţire este acela ca omul să recunoască faptul că este un păcătos neajutorat şi disperat. Când foloseşte argumentul acesta, Pavel prezintă mai întâi decăderea îngrozitoare a celor dintre neamuri. Ei au căzut cât se poate de jos, pentru că L-au alungat pe Dumnezeu din mintea lor. Apoi, Pavel arată că iudeii sunt la fel de răi şi ajunge astfel la ideea că nimeni nu se poate mântui singur prin faptele lui bune.

Ellen G. White explică atât de clar: „Nimeni să nu adopte poziţia limitată şi îngustă că vreuna dintre faptele omului poate contribui cu oricât de puţin la achitarea datoriei pentru nelegiuirile lui. Aceasta este o amăgire fatală. Dacă înţelegeţi lucrul acesta, trebuie să încetaţi să vă certaţi pentru ideile voastre preferate şi să cercetaţi cu inima umilă lucrarea ispăşirii.

Subiectul acesta este înţeles aşa de vag, încât mii şi mii de oameni care declară că sunt copii ai lui Dumnezeu sunt copiii celui rău, deoarece depind de faptele proprii. Dumnezeu a cerut întotdeauna fapte bune, Legea le cere, dar pentru că omul a ajuns în starea de păcat, în care faptele lui bune sunt fără valoare, numai neprihănirea lui Isus este valabilă. Numai Hristos poate să mântuiască în chip desăvârşit, deoarece trăieşte pururi ca să mijlocească pentru noi”. – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1071

1. Ce îţi spun următoarele versete ţie, personal? Cum ai aplicat făgăduinţele şi speranţa pe care le găseşti în ele? Romani 1,16.17

În pasajul acesta apar câteva cuvinte-cheie:
a. Evanghelia. Cuvântul acesta este traducerea termenului grecesc care înseamnă „veste bună”. Singur, cuvântul se poate referi la orice veste bună, dar aşa cum este modificat în pasajul acesta, prin expresia „lui Hristos”, înseamnă „vestea bună despre Mesia” („Hristos” este echivalentul în greacă pentru „Mesia”). Vestea bună este că Mesia a venit şi că oamenii pot fi mântuiţi prin credinţa în El, că omul poate găsi mântuirea în Isus şi în neprihănirea Sa desăvârşită, nu în el însuşi şi nici chiar în Legea lui Dumnezeu.

b. Neprihănirea. Cuvântul acesta se referă la calitatea de a fi „drept”, fără prihană, fără pată, înaintea lui Dumnezeu. În Epistola către romani, este dezvoltată o semnificaţie precisă a acestui cuvânt, pe care o vom descoperi pe măsură ce vom continua studiul nostru. Trebuie să subliniem că, în Romani 1,17, cuvântul „neprihănire” este clarificat prin expresia „neprihănirea lui Dumnezeu”. Este neprihănirea care vine de la Dumnezeu, o neprihănire pe care a oferit-o Dumnezeu Însuşi. Aşa cum vom vedea, aceasta este singura neprihănire suficient de bună pentru a ne aduce făgăduinţa vieţii veşnice.

c. Credinţa. În greacă, credinţă şi a crede sunt pistis (credinţă) şi pisteo (a crede). Semnificaţia credinţei aflate în legătură cu mântuirea se va lămuri pe măsură ce vom continua studiul Epistolei către romani.

Ai avut vreodată dificultăţi legate de simţământul de siguranţă? Sunt ocazii în care te întrebi dacă eşti mântuit ori nu? Te întrebi vreodată dacă poţi fi mântuit? Ce aduc temerile acestea? Pe ce sunt întemeiate? Ar putea fi întemeiate pe realitate? Adică ai putea să ai un stil de viaţă care neagă mărturisirea credinţei tale? Dacă este aşa, ce alegeri trebuie să faci pentru a beneficia de
împlinirea făgăduinţelor şi de siguranţa pe care poţi să o ai în Isus?

2. Citeşte Romani 3,23. De ce mesajul acesta este aşa de uşor de crezut pentru noi, astăzi, în calitate de creştini? Ce ar putea să-i facă pe unii să pună la îndoială adevărul din textul acesta?

Este destul de uimitor că unii pun realmente la îndoială ideea păcătoşeniei omului, susţinând că, în esenţă, oamenii sunt buni. Totuşi problema izvorăşte din faptul că ei nu înţeleg ce este adevărata bunătate. Oamenii pot să se compare unii cu alţii şi să se simtă bine cu privire la ei înşişi. Chiar şi mafiotul Al Capone a fost un sfânt în comparaţie cu Adolf Hitler. Totuşi, când ne comparăm cu Dumnezeu şi cu sfinţenia şi neprihănirea Lui, niciunul dintre noi nu va ajunge la altceva decât la un simţământ copleşitor de dezgust şi de silă faţă de sine însuşi.

Versetul ne vorbeşte, de asemenea, despre „slava lui Dumnezeu”. Expresia aceasta a fost interpretată în diferite feluri. Probabil că interpretarea cea mai simplă este aceea de a-i atribui expresiei aceeaşi semnificaţie pe care o are în 1 Corinteni 11,7: „el [bărbatul] este chipul şi slava lui Dumnezeu”. În greacă, termenul pentru „slavă” poate să fie considerat ca echivalent al cuvântului „chip”. Păcatul a deteriorat chipul lui Dumnezeu în om. Omul păcătos nu reuşeşte să reflecte chipul, sau slava, lui Dumnezeu.

3. Citeşte Romani 3,10-18. S-a schimbat ceva astăzi? Care dintre expresii te descrie cel mai bine pe tine, aşa cum eşti sau cum ai fi, dacă Hristos nu ar fi în viaţa ta?

Aşa răi cum suntem, situaţia noastră nu este fără speranţă. Primul pas este să ne recunoaştem păcătoşenia şi neputinţa totală de a face ceva cu privire la aceasta prin noi înşine. Duhul Sfânt este cel care aduce o astfel de convingere. Dacă cel păcătos nu I se împotriveşte, Duhul îl va determina să dea la o parte masca pretenţiilor şi a îndreptăţirii de sine şi să se arunce la picioarele lui Hristos, cerând mila Sa: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18,13).

Când te-ai cercetat ultima oară cu seriozitate pe tine însuţi, motivele, faptele şi simţămintele tale? Aceasta poate fi o experienţă tulburătoare, nu-i aşa? Care este singura ta speranţă?

La începutul secolului XX, unii au trăit cu ideea că omenirea se dezvoltă, că moralitatea va creşte şi că ştiinţa şi tehnologia vor contribui la împlinirea unei utopii. Se credea că, în esenţă, făpturile omeneşti erau pe calea spre desăvârşire, şi anume că, printr-o educaţie corectă şi prin formarea morală, oamenii şi societatea vor progresa continuu, mergând spre „mai bine”. Despre toate aceste lucruri se credea că vor începe să aibă loc în masă, pe măsură ce se intra în lumea cea nouă şi curajoasă a secolului XX.

Din nefericire, lucrurile nu s-au îndreptat în direcţia aceasta, nu-i aşa? Secolul XX a fost unul dintre cele mai violente şi barbare din istorie, în mare măsură – destul de ironic – tocmai din cauza progresului ştiinţei, care a făcut mult mai uşor ca oamenii să se ucidă unii pe alţii, la o scară la care în trecut nici cei mai mari criminali nu puteau să viseze. Care era problema?

4. Citeşte Romani 1,22-32. În ce fel lucrurile scrise aici, în se colul I, se manifestă şi astăzi, în secolul XXI?

Când omenirea L-a pierdut din vedere pe Dumnezeu, s-au deschis porţile pentru un potop de păcate, idei false şi degradare. Astăzi, suportăm cu toţii consecinţele. De fapt, dacă nu ne predăm lui Dumnezeu clipă de clipă, şi noi înşine ajungem părtaşi la toate acestea. Gândeşte-te îndeosebi la Romani 1,22.23.

Cum înţelegem felul în care se manifestă principiul acesta acum? La ce au ajuns să se închine şi ce au ajuns să idolatrizeze oamenii de astăzi în locul lui Dumnezeu, pe care L-au respins? Cum au ajuns ei să fie nebuni, făcând lucrul acesta? Împărtăşeşte grupei tale răspunsul.

În Romani 1, Pavel prezintă păcatele celor dintre neamuri, ale păgânilor, ale acelora care Îl pierduseră din vedere pe Dumnezeu cu multă vreme în urmă şi, în felul acesta, căzuseră în practicile cele mai înjositoare. Totuşi, el nu urma să-i lase în afara discuţiei nici pe iudei, pe conaţionalii lui. În ciuda tuturor avantajelor pe care le avuseseră (Romani 3,1.2), şi ei erau păcătoşi, condamnaţi de Legea lui Dumnezeu, şi aveau nevoie de harul mântuitor al lui Hristos. În sensul acesta, ca păcătoşi, călcători ai Legii lui Dumnezeu, care au nevoie de harul divin pentru mântuire, iudeii şi cei dintre neamuri sunt la fel.

5. Împotriva cărui lucru ne avertizează Pavel în Romani 2,1-3.17-24? Ce învăţătură trebuie să primim cu toţii, iudei sau neamuri?

„Nu vă consideraţi mai buni ca alţii şi nu vă faceţi judecătorii lor. Datorită faptului că nu puteţi să deosebiţi motivele, nu sunteţi în stare să judecaţi pe altul. Criticându-l, aduceţi o sentinţă asupra voastră, deoarece arătaţi că sunteţi părtaşi cu Satana, pârâşul fraţilor”. – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 314

Este aşa de uşor să vezi păcatele altora şi să le scoţi în evidenţă! Totuşi, cât de adesea suntem vinovaţi de acelaşi fel de lucruri sau chiar mai rele! Problema este că tindem să fim orbi faţă de noi înşine şi căutăm să ne simţim mai bine, văzând cât de răi sunt alţii în contrast cu noi. Pavel îi avertizează pe conaţionalii lui să nu se grăbească să-i judece pe cei dintre neamuri, deoarece şi ei, „poporul ales”, erau păcătoşi, iar în unele situaţii, chiar mai vinovaţi decât păgânii pe care se grăbeau să-i condamne, pentru că lor, ca iudei, li se dăduse mai multă lumină decât celor dintre neamuri.

Ideea lui Pavel în toate aceste declaraţii este că niciunul dintre noi nu este neprihănit, niciunul nu corespunde standardului divin, niciunul nu este bun sau sfânt în sine însuşi. Iudei sau neamuri, bărbaţi sau femei, bogaţi sau săraci, oameni care se tem de Dumnezeu sau care Îl resping, toţi suntem condamnaţi şi, dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu aşa cum este descoperit în Evanghelie, nu ar fi nicio speranţă pentru niciunul dintre noi.

Cât de ipocrit eşti? Cât de adesea, poate numai în mintea ta, îi condamni pe alţii pentru lucruri de care tu însuţi te faci vinovat? Cum poţi să te schimbi, ascultând ce a spus Pavel aici?

Un băiat de cinci ani a îmbrâncit-o pe sora lui mai mică, iar părinţii l-au pus să-şi ceară iertare. El nu a vrut şi, cu o jumătate de gură, fără nicio sinceritate şi cu privirile în pământ, abia a şoptit: „Iartă-mă!” Greu de spus că a fost o pocăinţă adevărată, nu-i aşa?

6. Cu povestirea aceasta în minte, citeşte Romani 2,4. Ce mesaj găsim aici pentru noi?

Ar trebui să observăm că bunătatea lui Dumnezeu şi nu forţa, îi conduce pe păcătoşi la pocăinţă. Dumnezeu nu foloseşte constrângerea. El este infinit de răbdător şi caută să-i atragă pe toţi oamenii prin dragostea Sa. O pocăinţă forţată ar nimici scopul pocăinţei? Dacă Dumnezeu ar fi adus pocăinţa prin constrângere, oare nu ar fi fost mântuiţi toţi? De ce i-ar constrânge El pe unii să se pocăiască, iar pe alţii nu? 7. Ce se întâmplă cu aceia care se împotrivesc iubirii lui Dumnezeu, refuză să se pocăiască şi rămân neascultători? Romani 2,5-10

În versetele acestea şi adesea în Romani, Pavel accentuează rolul faptelor bune. Îndreptăţirea prin credinţă şi fără faptele Legii nu trebuie să fie prezentată niciodată în aşa fel, încât să însemne că faptele bune nu au niciun loc în viaţa creştinului. De exemplu, în versetul 7, mântuirea este descrisă ca venind la aceia care o caută „prin stăruinţa în bine”.

Deşi nu poate să aducă mântuirea, efortul omenesc este o parte a întregii experienţe a mântuirii. Este greu să înţelegem cum poate cineva să citească Biblia şi să ajungă la ideea că faptele nu contează deloc. Pocăinţa adevărată, care vine de bunăvoie şi din inimă, va fi urmată întotdeauna de o hotărâre de a birui şi de a renunţa la toate acele lucruri de care trebuie să ne pocăim.

Cât de des ai o atitudine de pocăinţă? Este ea sinceră sau ai doar tendinţa de a-ţi acoperi greşelile, rămânerile în urmă şi păcatele? Dacă este aşa, cum poţi să te schimbi? Ce trebuie să schimbi?

Pentru studiu suplimentar: Parabolele Domnului Hristos, cap. „Via Domnului”; Divina vindecare, cap. „În contact cu alţii”; Calea către Hristos, cap. „Iubirea lui Dumnezeu faţă de om”, „Păcătosul are nevoie de Hristos”; Mărturii, vol. 5, ediţia 1998, p. 153-155.

„Mulţi sunt înşelaţi cu privire la starea inimii lor. Ei nu-şi dau seama că inima lor firească este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Ei se îmbracă în propria neprihănire şi sunt mulţzmiţi cu atingerea propriului standard omenesc al caracterului, dar cât de fatal dau greş, pentru că nu ating standardul divin, iar prin puterea proprie nu sunt în stare să corespundă cerinţelor lui Dumnezeu”. – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, p. 320

„Mi-a fost prezentat un tablou despre starea lumii. Imoralitatea abundă peste tot. Păcatul special al acestui veac este destrăbălarea. Niciodată viciul nu şi-a ridicat capul lui slut cu atâta îndrăzneală ca acum. Oamenii par să fie ameţiţi, iar iubitorii de virtute şi de adevărată bunătate sunt aproape descurajaţi de îndrăzneala, puterea şi răspândirea lui. Nelegiuirea care abundă nu este limitată numai la necredincioşie şi batjocuri. Ar fi bine să fie aşa, dar nu este. Mulţi bărbaţi şi femei care mărturisesc religia lui Hristos sunt vinovaţi. Chiar şi unii dintre cei care mărturisesc că aşteaptă arătarea Lui nu sunt pregătiţi pentru acel eveniment mai mult decât Satana însuşi. Ei nu se curăţesc de tot ce îi întinează. Şi-au slujit poftelor lor timp atât de îndelungat, încât este natural ca gândurile lor să fie necurate şi închipuirile lor stricate”. – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 346

Întrebări pentru discuţie

1. Citeşte paragraful al doilea din Ellen G. White, de la studiul de vineri. De ce este important să nu cazi în disperare, ci mai întâi să continui să ceri împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu de a te ierta, iar apoi a făgăduinţelor curăţirii? Cine este acela care doreşte să spui o dată pentru totdeauna: „Nu este de niciun folos. Sunt prea decăzut. Nu pot să fiu mântuit, aşa că ar fi mai bine să renunţ”? Îl asculţi pe el sau pe Isus?

2. De ce este aşa de important pentru noi, creştinii, să înţelegem păcătoşenia şi decăderea fundamentală a naturii omeneşti? Ce poate să se întâmple, dacă pierdem din vedere această realitate tristă, dar adevărată? La ce greşeli ne poate conduce o înţelegere falsă a stării noastre adevărate?

Mica Apocalipsă – Matei 24 şi 25

Textul de memorat: „Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24:24)

În Matei 24 şi 25, ne sunt descoperite adevăruri importante cu privire la timpul sfârşitului şi la pregătirile necesare pentru acest timp. Dintr-un punct de vedere, capitolele acestea conţin învăţăturile lui Hristos despre evenimentele finale. De asemenea, privind la viitorul apropiat, El vede distrugerea iminentă a Ierusalimului, o tragedie de proporţii catastrofale pentru poporul Său.

Însă, prin aceste cuvinte adresate ucenicilor Săi, El le vorbeşte şi urmaşilor Săi din generaţiile ulterioare, inclusiv şi mai ales ultimei generaţii, cea care va fi în viaţă la revenirea Sa. Iar tabloul pe care îl zugrăveşte nu este unul plăcut. Războaie, veşti de războaie, ciume, hristoşi mincinoşi şi prigoană – aceasta va fi soarta lumii şi soarta bisericii Sale. Când studiem istoria, ne uimim de acurateţea cu care s-au împlinit profeţiile Sale. Şi înţelegem că putem avea încredere că se vor împlini şi celelalte profeţii pe care le-a făcut.

Dar Isus nu S-a limitat totuşi la avertizări. În Matei 25, a spus câteva pilde despre modul cum ar trebui să se pregătească poporul Său pentru ziua venirii „Fiului omului”. Da, ne aşteaptă vremuri grele, însă El îşi va pregăti un popor care să-L întâmpine când va reveni.

Duminică, 13 mai – O împlinire impresionantă a profeţiei

În zilele premergătoare răstignirii, ucenicii au stat de vorbă cu Isus pe Muntele Măslinilor. Imaginează-ţi cum s-au simţit când L-au auzit spunând că templul va fi dărâmat! întrebările lor dovedesc că ei legau distrugerea templului de sfârşitul „veacului”, mai exact de sfârşitul lumii (Matei 24:3).

1. Ce avertizări a dat Isus cu privire la amăgirile din ultimele zile? Matei 24:4,11,5,23-26

Hristos era preocupat, printre altele, şi de contrafacerile care aveau să-i deruteze pe cei din poporul Său de-a lungul secolelor şi până la sfârşitul timpului. Printre aceste contrafaceri se numără profeţii mincinoşi şi hristoşii mincinoşi. Primii aveau să pretindă că erau reprezentanţii lui Hristos, iar ceilalţi, însuşi Hristos. Şi, lucru mai trist, oamenii aveau să-i creadă.

Cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit de atunci în mod repetat. Din primul secol şi până în prezent, au venit mulţi impostori care s-au dat drept Hristos. Ce profeţie remarcabilă! Spre deosebire de contemporanii lui Isus, noi avem posibilitatea să studiem evenimentele trecute şi privilegiul de a vedea cu câtă precizie s-a împlinit profeţia. Iar falsurile de acest fel vor fi tot mai dese pe măsură ce ne apropiem de criza finală!

Legat de subiectul întăririi credinţei, observă cum a descris Isus starea lumii. În diferite perioade ale erei creştine, oamenii şi-au pus speranţa în tot felul de lucruri, convinşi că ele vor elimina sau, cel puţin, vor diminua în mare măsură suferinţa şi nenorocirile de pe pământ. Fie că era vorba de mişcări politice, de tehnologie, de ştiinţă ori de raţiune, oamenii s-au aşteptat ca ele să instaureze utopica fericire aici, pe pământ. Dar, cum a arătat istoria în repetate rânduri, speranţele lor s-au dovedit false. Lumea de astăzi este exact aşa cum a prezis Isus că va fi. Cuvintele rostite de El în urmă cu aproape două mii de ani arată cât de deşarte au fost speranţele lor.

Citeşte Matei 24:25. Ce efect are afirmaţia aceasta asupra credinţei noastre?

Luni, 14 mai – Cine va răbda până la sfârşit

2. Ce asemănări există între afirmaţia lui Isus din Matei 24:9 şi declaraţiile scrise de Ioan sub inspiraţie în Apocalipsa 13:11-17?

O altă preocupare a Domnului Hristos pentru poporul Său din timpul sfârşitului este legată de o contrafacere globală care va determina naţiunile să se opună credinţei adevărate şi să impună în lume o închinare falsă. Cei statornici vor avea de înfruntat ura, necazurile şi chiar moartea.

3. Care este condiţia pentru a fi mântuiţi şi pentru a rămâne statornici, chiar şi în faţa opoziţiei lumii întregi? Matei 24:13

„Numai cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în marele conflict final” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 488). Aceasta înseamnă că toţi cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei nu vor cădea pradă vreunei contrafaceri din timpul sfârşitului. Ei sunt bine întemeiaţi pe adevărul pentru timpul prezent şi nu vor accepta contrafacerile.

4. Ce alte condiţii sunt esenţiale pentru a-I rămâne credincioşi lui Dumnezeu, potrivit cu Matei 7:24-27?

Deşi cunoştinţele temeinice din Cuvântul lui Dumnezeu sunt importante, totuşi, potrivit lui Isus, ele nu sunt suficiente pentru a rezista în timpul încercărilor cu care ne vom confrunta. Este necesar să şi practicăm ce ştim; este necesar să ascultăm de adevăr, aşa cum este el în Isus. În pilda de mai sus, atât omul cu judecată, cât şi omul nechibzuit îi simbolizează pe cei care au auzit cuvintele lui Isus. Diferenţa dintre cel care a rezistat şi cel care nu a rezistat este dată însă de ascultarea de învăţăturile Sale.

Nu uita astăzi să faci ce ai învăţat din Scriptură!

Marţi, 15 mai – „Urâciunea pustiirii”

În cuvântarea Sa despre timpul sfârşitului, Hristos aminteşte despre „urâciunea pustiirii”, expresie preluată din cartea lui Daniel (9:27; 11:31; 12:11).

Dumnezeu numea „urâciune” un lucru care constituia o încălcare gravă a Legii Sale, precum idolatria (Deuteronomul 27:15) sau practicile sexuale imorale (Leviticul 18:22). Prin urmare, această „urâciune a pustiirii” se referă la un tip de apostazie religioasă.

5. Ce detalii din Matei 24:15 şi Luca 21:20 clarifică sensul expresiei „urâciunea pustiirii”?

Vedem că profeţia lui Isus include, în plan imediat, groaznica distrugere a Ierusalimului, care urma să aibă loc în anul 70 d.Hr., când Roma păgână avea să distrugă atât cetatea, cât şi templul sfânt.

Există însă o a doua împlinire a acestei profeţii în care evenimentele din planul imediat, legate de distrugerea Ierusalimului, sunt simbolul evenimentelor din timpul sfârşitului. „Hristos vedea în Ierusalim simbolul unei lumi împietrite în necredinţă şi răzvrătire, grăbindu-se să primească pedepsele lui Dumnezeu.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 16)

În Daniel 12:11 şi 11:31, „urâciunea pustiitorului” face referire la etapa papală a Romei, când a fost înfiinţat un sistem alternativ de mijlocire şi de mântuire, care uzurpă lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc.

Daniel 8, în special versetele 9-12, ne ajută să încadrăm aceste evenimente în contextul lor istoric – o putere romană în două etape. Prima etapă, în care are loc expansiunea pe orizontală a cornului mic (vers. 9), reprezintă vastul imperiu al Romei păgâne. În a doua etapă (vers. 10-12), cornul creşte pe verticală, înălţându-se până la stele şi doborând o parte din ele (persecuţia poporului lui Dumnezeu) şi până la „Căpetenia Oştirii” (vers. 11), Isus. Aceasta este etapa papală, a Romei ridicate din cenuşa Imperiului Roman. Judecata din Daniel 7:9,10, curăţirea Sfântului Locaş din Daniel 8:14 şi semnele de pe cer din Matei 24:29, toate anunţă intervenţia lui Dumnezeu în favoarea poporului Său din timpul din urmă.

Miercuri, 16 mai – Parabola pregătirii

6. Ce spune Isus în pilda celor zece fecioare despre cum să ne pregătim pentru venirea Lui? Matei 25:1-13

Isus introduce această parte a cuvântării Sale prin pilda celor zece fecioare. Faptul că a folosit cuvântul „fecioare” ne lasă să înţelegem că ele îi reprezintă pe cei care se declară creştini, care nu sunt de partea lui Satana în marea luptă. Ele întruchipează împărăţia cerurilor (Matei 25:1). Dar, în timpul sfârşitului, toate adorm (Matei 25:5). Hristos le-a atras deja atenţia ucenicilor să vegheze (Matei 24:42), să rămână treji, ca revenirea Sa să nu-i ia pe nepregătite.

Fecioarele din parabolă îi reprezintă pe creştinii care aşteaptă întoarcerea lui Hristos, dar nu au suficientă experienţă cu El. Ellen G. White spune: „Duhul Sfânt lucrează asupra inimii omului, respectând dorinţa şi consimţământul acestuia, sădind în el o fire nouă, dar cei din categoria reprezentată de fecioarele neînţelepte s-au mulţumit cu o lucrare superficială. Ei nu îl cunosc pe Dumnezeu. Ei nu au studiat caracterul Său şi nu au păstrat o comuniune cu El, prin urmare, nu ştiu cum să se încreadă, cum să privească la El şi să trăiască. Slujirea pe care o îndeplinesc pentru Dumnezeu degenerează într-o formă exterioară.” (Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, pp. 310-311)

Cum să ne evaluăm şi cum să ne asigurăm că nu facem aceleaşi greşeli? Iar în cazul în care constatăm că facem parte din categoria fecioarelor nechibzuite, cum să ne schimbăm?

Joi, 17 mai – Folosirea talanţilor

7. Ce rol are folosirea darurilor în pregătirea noastră pentru revenirea Domnului Hristos? Matei 25:13-30

Pilda aceasta este diferită de cea anterioară, dar ambele vorbesc despre pregătirea pentru revenirea lui Hristos, despre două categorii de oameni: cei pregătiţi şi cei nepregătiţi. Şi amândouă arată că soarta celor vinovaţi de neglijenţă spirituală va fi pieirea veşnică.

În pilda celor zece fecioare, untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt, iar aici „talanţii” (Matei 25:15), cuvânt provenit din grecescul talanta, „reprezintă darurile speciale ale Duhului, împreună cu toate înzestrările înnăscute”. (The SDA Bible Commentary, vol. 5, p. 510) Toţi robii din pildă au primit o anumită parte din avuţia stăpânului lor. Să observăm că avuţia îi aparţinea stăpânului (vers. 14) şi că i s-a dat „fiecăruia după puterea lui” (vers. 15). Darurile le-au fost încredinţate – robii erau administratorii bunurilor, nu proprietarii lor şi erau răspunzători pentru ele. De aceea, la întoarcere, stăpânul „le-a cerut socoteală” (vers. 19).

Darurile spirituale vin de la Duhul Sfânt (1 Corinteni 12:1-11,28-31; Efeseni 4:11). Există o veste bună pentru cei care cred că au primit darul cel mai mic: odată cu darul, L-au primit şi pe Dătător. Când primim un dar, oricât de mic, primim cel mai mare dar: Duhul Sfânt.

Darurile sunt deja ale noastre prin Hristos, dar intrarea efectivă în posesia lor depinde de primirea Duhului Sfânt şi de predarea noastră în stăpânirea Lui. În acest punct a greşit robul netrebnic. El a primit un dar, însă nu a făcut nimic cu el. Nu şi l-a pus la lucru. Nu a făcut niciun efort pentru a lua ce îi fusese lăsat în grijă şi a face ceva cu el. Ca urmare, Isus l-a numit „viclean şi leneş” (Matei 25:26) – o condamnare aspră.

Isus a spus pilda aceasta în contextul discuţiei despre zilele din urmă şi despre revenirea Sa. Ce ne învaţă ea despre importanţa folosirii talentelor în pregătirea pentru timpul sfârşitului?

Vineri, 18 mai – Un gând de încheiere

„Cel care a primit un singur talant «s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său» (Matei 25:18).

Tocmai acela care primise darul cel mai mic şi-a lăsat talantul nefolosit. Aici le este adresată o avertizare tuturor celor care consideră că lipsa unor talente însemnate îi scuză de îndatorirea de a-I sluji Domnului. Ei spun că, dacă ar putea realiza o lucrare importantă, ar face-o cu bucurie, dar, pentru că pot sluji doar îndeplinind lucrări mici, se consideră îndreptăţiţi să nu facă nimic. Ei greşesc în această privinţă. Când le dă daruri slujitorilor Săi, Domnul le testează caracterul. Cel care a neglijat să-şi folosească talantul a dovedit că este un rob necredincios. Dacă ar fi primit cinci talanţi, i-ar fi îngropat aşa cum l-a îngropat pe cel pe care l-a avut. Modul greşit în care şi-a folosit talantul a dovedit că dispreţuia darurile Cerului.

«Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari» (Luca 16:10). Adesea, importanţa lucrurilor mici este subestimată pentru simplul fapt că sunt mici, dar ele au o contribuţie importantă în adevărata disciplină a vieţii. În realitate, în viaţa creştină nu există niciun lucru neesenţial. Dacă subestimăm importanţa lucrurilor mici, formarea caracterului nostru este într-un pericol total.” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 267)

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Faptele apostolilor 10-16
1. Cine au fost cei care au primit Duhul Sfânt înainte de a fi botezaţi?
2. Ce prorocie făcută de Agab s-a adeverit?
3. Pe cine au „întărâtat” iudeii ca să-i alunge pe Pavel şi Barnaba?
4. Despre care cetate se spune că era o colonie romană?

Istoria mântuirii, capitolul 12
5. Ce efect a avut sfatul rău pe care i l-a dat Rebeca fiului ei Iacov?

Alte simboluri din domeniul vestimentar

Text de memorat: „Căci îşi zicea ea: «Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui».” (Marcu 5,28)

Nu trebuie să ne surprindă faptul că putem extrage atât de multe lecţii din relatările biblice în care este amintită îmbrăcămintea. Hainele fac parte din viaţa noastră şi pot spune foarte multe despre noi înşine, chiar dacă nu rostim niciun cuvânt. Adeseori, îi evaluăm pe cei din jurul nostru în funcţie de hainele pe care le poartă sau de modul cum le poartă.

Studiul de săptămâna aceasta va aborda relatările din viaţa lui Isus, în care sunt amintite diferite obiecte de îmbrăcăminte. Vom analiza experienţa femeii care a crezut că tot ce trebuia să facă pentru a fi vindecată era să se atingă de hainele Lui. Apoi, vom trece la evenimentul Sfintei Cine, când Isus Şi-a dat jos haina, ca să poată spăla picioarele ucenicilor. După aceea, vom studia despre marele-preot care şi-a rupt veşmintele, pecetluindu-şi prin gestul acesta condamnarea. Într-o altă secţiune, ne vom opri asupra hainelor de batjocură, cu care soldaţii romani L-au îmbrăcat pe Isus. În cele din urmă, ne vom opri asupra momentului în care soldaţii au tras la sorţi pentru cămaşa lui Isus, împlinind în felul acesta o veche profeţie biblică.

„Cine s-a atins de hainele Mele?”

În Marcu 5,24-34 şi Luca 8,43-48 este relatat despre o femeie care avea „o scurgere de sânge”. Pe lângă faptul că simptomul acesta poate indica o afecţiune gravă, în cultura de atunci, el era însoţit de stigmatul necurăţiei rituale, lucru care sporea şi mai mult nefericirea acestei femei. Doctorii nu au putut să o ajute. Ea îşi dorea vindecarea cu atâta disperare, încât şi-a cheltuit toată averea pe multe leacuri, care nu au făcut decât să-i înrăutăţească boala. Suferinţa şi ruşinea pe care le îndura această femeie depăşesc orice închipuire. Dar apoi ea a venit la Isus, la Omul care făcea minuni extraordinare.

1. Citeşte Marcu 5,24-34 şi Luca 8,43-48. Ce lecţie putem desprinde din convingerea acestei femei că, pentru a fi vindecată, era de ajuns să seatingă de haina lui Isus?

Femeia aceasta avea multă credinţă în Isus; ea a fost convinsă că îşi va recăpăta sănătatea dacă se va atinge de haina Lui. Este adevărat că nu hainele i-au dat vindecare, nici atingerea de ele, ci puterea lui Dumnezeu care a lucrat la inima ei, chemând-o la El şi conştientizând-o de neputinţaşi de nevoia ei. Atingerea hainelor lui Isus este o ilustrare a credinţei care lucrează prin fapte, temă care constituie, de altfel, esenţa creştinismului.

2. De ce a întrebat Isus cine s-a atins de hainele Lui? Marcu 5, 30.33.34

Când a pus această întrebare, Domnul Isus a făcut publică vindeca rea femeii, pentru ca mărturia ei să fie auzită de toţi cei prezenţi. Pe de altă parte, intenţia Sa a fost să o ajute să înţeleagă că vindecarea ei nu se datora unei puteri magice emanate de hainele Lui, ci puterii lui Dumnezeu care a lucrat în ea prin credinţa ei. Deşi situaţia în care se găsise înainte de vindecare fusese ruşinoasă, ea putea acum să dea mărturie despre lucrarea lui Hristos în ea.

Cum putem învăţa să venim la Domnul la fel ca această femeie, în credinţă şi supunere, conştienţi de neputinţa noastră? Cum putem păstra această credinţă în El, atunci când vindecarea pe care I-o cerem nu vine aşa cum ne-am aştepta?

El „S-a dezbrăcat de hainele Lui”

În ultimele zile din viaţa Sa pe acest pământ, Hristos a urcat împreună cu ucenicii în camera de sus, unde au luat Paştele, sărbătoarea care comemora eliberarea din sclavia egipteană. Camera de sus era pregătită, dar ceva lipsea. Atmosfera era tensionată şi plină de ranchiună. Cu puţin timp înainte, ucenicii se certaseră între ei pentru locul cel mai important din noua împărăţie. Acum erau laolaltă la o sărbătoare care ar fi trebuit să le vorbească despre marea lor nevoie după harul mântuitor al lui Dumnezeu şi despre dependenţa lor de El.

3. Ce lucru nu reuşiseră ucenicii să înţeleagă încă, deşi petrecuseră atâta timp cu Isus? Matei 20,20-28

Pe lângă disensiunile dintre ucenici, mai era şi atitudinea sfidătoare a lui Iuda, care încerca să-şi ascundă trădarea. Isus ar fi putut să-Şi exprime dezgustul faţă de toţi, dar El îi iubea şi a ales să facă altceva.

4. Ce lecţie ne dă Domnul Isus în Ioan 13,1-16? De ce este principiul acesta esenţial pentru viaţa de ucenicie?

Ucenicii ar fi trebuit să se ocupe de spălarea picioarelor murdare de praful adunat de pe drum. Aceasta era datoria slugilor, dar ucenicii nu aveau slugi. Şi niciunul dintre ei nu era dispus să se umilească. Totuşi ei au fost profund mişcaţi când Isus Şi-a dat jos veşmântul de deasupra şi a început să le spele picioarele. Ei îşi exprimaseră convingerea că El era Fiul lui Dumnezeu şi s-au simţit ruşinaţi când El S-a plecat în genunchi pentru a îndeplini o lucrare de slugă. Textul spune că, înainte de aceasta, Isus Şi-a dat jos hainele pentru a arăta că era dispus să Se umilească şi să Se smerească oricât era necesar pentru a ajunge la inima ucenicilor Lui. Iar apoi, ca o încununare a gestului Său de umilinţă, a trecut la Iuda şi i-a spălat picioarele.

Cât de mult eşti dispus să te „pleci” pentru a le face bine altora şi pentru a le sluji? Când ai făcut lucrul acesta ultima dată?

„Să nu-şi sfâşie veşmintele”

5. Ce poruncă explicită fusese dată prin Moise cu privire la marele-preot? Lev. 21,10

6. Dincolo de intenţia pe care a avut-o când şi-a sfâşiat hainele, ce simbol a mai avut acest gest al său? Matei 26,59-68, vezi şi Marcu 15,38; Evr. 8,1.

Marele-preot şi-a rupt veşmintele pentru a arăta că Isus trebuia condamnat la moarte. Prin acest gest, el şi-a arătat indignarea şi groaza faţă de presupusa pretenţie blasfematoare a lui Isus, că era Fiul lui Dumnezeu.

Legea mozaică îi interzicea marelui-preot să-şi rupă veşmintele preoţeşti (Lev. 10,6; 21,10), fiindcă ele erau simbolul desăvârşirii carac terului lui Dumnezeu. Ruperea acestor veşminte era o profanare, o nesocotire a caracterului Său, o negare a desăvârşirii Lui. Astfel, Caiafa s-a făcut vinovat de încălcarea Legii pe care pretindea că o apără. Gestul acesta îl descalifica pentru poziţia de preot. Pedeapsa pentru un mare-preot care îşi rupea veşmintele era moartea.

Marea ironie în toate acestea este că, la instigarea marelui-preot care merita moartea pentru faptele lui, urma să fie condamnat la moarte Isus, care nu săvârşise niciun rău.

Ruperea veşmintelor preoţeşti are o semnificaţie profundă. Ea marchea ză începutul sfârşitului pentru Sanctuarul pământesc şi pentru preoţie. În curând, avea să fie instaurat un nou sistem, în care Hristos avea să fie Mare-Preot în Sanctuarul din cer. Hainele marelui-preot din Sanctuarul pământesc, atât de pline de semnificaţie la vremea lor, aveau să dispară în curând împreună cu un sistemul din care făceau parte. Cât de înfricoşător este faptul că mulţi conducători religioşi (nu toţi) s-au lăsat orbiţi de ură, gelozie şi teamă şi nu L-au recunoscut pe Hristos – Acela spre care arăta întregul lor sistem religios! Totuşi, oamenii de rând L-au acceptat pe Isus ca Mesia şi şi-au asumat lucrarea pe care ar fi trebuit să o facă preoţii.

Suntem cumva şi noi orbi faţă de adevărurile importante pe care Domnul vrea să le învăţăm? Cum putem renunţa la îndreptăţirea de sine, cum putem simţământul de superioritate morală şi spirituală?

Haine de batjocură

7. Ce ne spune relatarea evenimentelor de dinaintea răstignirii despre ignoranţa, cruzimea şi nebunia oamenilor? Cum se poartă omenirea cu Creatorul şi Răscumpărătorul ei? Mat. 27,27-29, vezi şi Marcu 15,17-20; Luca 23,10.11.

Isus a fost dezbrăcat de hainele Lui şi a fost îmbrăcat într-o haină stacojie (roşu-aprins). E posibil ca haina aceasta să fi fost o mantie a vreunui soldat sau o haină veche de-a lui Pilat. Roşul era culoarea regalităţii. Soldaţii romani I-au aruncat-o lui Isus pe umeri, în bătaie de joc, pentru că pretindea a fi împărat.

Şi apoi, orice împărat trebuie să aibă o coroană! Soldaţii i-au pregătit o coroană dintr-o creangă de arbust spinos care creşte în Palestina şi I-au pus în mână o trestie în loc de sceptru. Apoi, s-au plecat înaintea lui în batjocură, numindu-L „Împăratul iudeilor”. Preoţii şi-au îndreptat batjocurile împotriva autorităţii spirituale a lui Hristos, în vreme ce soldaţii au luat în derâdere suveranitatea Lui. Într-o parodie de ceremonie, ei au defilat în jurul Împăratului universului, pe care Îl îmbrăcaseră în haine de batjocură. Acela care Se oferise să îmbrace omenirea păcătoasă în hainele neprihănirii şi desăvârşirii Sale, purta acum haine de batjocură.

Ceea ce ne uimeşte este faptul că Domnul Isus a răbdat toate acestea, din dragoste pentru toţi oamenii, chiar şi pentru aceia care L-au tratat astfel. Iar noi ne supărăm imediat şi căutăm să ne răzbunăm când cineva ne tratează rău sau se uită ciudat la noi! Să imităm de acum înainte exemplul dat de Domnul în această situaţie!

Cum reacţionezi când ţi se face o nedreptate? Cum poţi imita exemplul dat de Isus?

„Îşi împart hainele Mele între ei”

Ne este greu să ne imaginăm ruşinea pe care Isus a trebuit să o îndure. După ce a fost batjocorit de soldaţi, El a fost dus la locul de răstignire şi a fost dezbrăcat şi de ultimul rând de haine, de cămaşă. Lovit, dispreţuit, umilit şi ironizat, Isus a băut pe cruce cupa aceea amară care Îi fusese pusă deoparte „de la întemeierea lumii” (Apoc. 13,8).

8. Ce interpretare profetică dă Biblia faptului că soldaţii i-au luat hainele şi ce importanţă are? Matei 27,35; Ioan 19,23.24, Ps. 22,18.

Deşi asistau la cel mai mare eveniment din istoria universului, soldaţii erau preocupaţi să împartă între ei hainele victimei! Într-un anumit sens însă, gestul lor nu este neînsemnat, întrucât Biblia ne arată că era o împlinire a profeţiei. Ioan (dar şi Matei) îl leagă direct de Psalmul 22, afirmând că s-a întâmplat aşa, „ca să se împlinească Scriptura”, oferindu-ne astfel mai multe dovezi ca să credem.

Dar ce a însemnat gestul acesta pentru Mântuitorul? Chinuit de suferinţa provocată de apăsarea păcatului omenirii şi de despărţirea de Tatăl, Isus îi vede la piciorul crucii pe aceşti soldaţi care aruncă sorţul pentru haina Lui, ca împlinire a profeţiei. Probabil că lucrul acesta I-a dat curaj pentru a îndura mai departe suferinţa. Fapta soldaţilor era o dovadă în plus că, în ciuda durerii teribile, a suferinţei îngrozitoare, profeţia se împlinea – lucrarea Sa pământească atingea punctul culminant şi jertfa Sa avea să asigure mântuirea fiecărui om care avea să o accepte prin credinţă.

Ce profeţii biblice ţi-au întărit credinţa, în mod special în momente grele, când credinţa ţi-a fost pusă la încercare? Aminteşte-ţi un astfel de moment. Împărtăşeşte grupei experienţa ta şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru felul în care a lucrat în viaţa ta.

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Divina vindecare, cap. „Atingerea credinţei”; Hristos, Lumina lumii, cap. „Atingerea credinţei” „În sala de judecată a lui Pilat şi „Golgota”.
„Vrăjmaşii lui Isus aşteptau acum cu nerăbdare moartea Sa. Ei îşi imaginau că evenimentul acesta va alunga pentru totdeauna zvonurile despre puterea Sa divină şi despre minunile săvârşite de El. Ei se flatau cu gândul că nu vor mai tremura din cauza influenţei Sale. Soldaţii nepăsători, care atârnaseră trupul lui Isus pe cruce, îşi împărţeau între ei veşmintele Sale, certându-se pentru cămaşa care era ţesută dintr-o bucată. În cele din urmă, au hotărât să tragă la sorţi. Prin inspiraţie, Scriptura descrisese cu acurateţe scena aceasta cu sute de ani înainte de a avea loc. «Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele; îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţ pentru cămaşa mea» (Ps. 22,16.18).” – Ellen G. White, Istoria mântuirii, pag. 223, 224

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi în cadrul grupei despre profeţiile care v-au întărit credinţa într-un mod special. Cum ne arată aceste profeţii că Dumnezeu ne-a dat motive suficiente ca să credem?

2. Recitiţi evenimentele petrecute în ultimele zile din viaţa lui Isus şi meditaţi la înjosirea, ruşinea şi suferinţa pe care a trebuit să le îndure. Ce lecţii putem desprinde de aici? Cum putem învăţa să renunţăm la noi înşine la fel ca El?

3. Gândiţi-vă la ignoranţa totală a soldaţilor care L-au îmbrăcat pe Domnul într-o haină stacojie şi I-au pus pe cap o coroană de spini. Sau la ignoranţa soldaţilor care îşi împărţeau hainele Lui între ei, fără să ia seama la cele ce se întâmplau lângă ei. Sau la ignoranţa mareluipreot care şi-a rupt veşmântul, ca să dea impresia că este indignat de răspunsul lui Hristos. Toţi aceşti oameni au acţionat în necunoştinţă de cauză, dar, cu toate acestea, au participat la comiterea unei crime oribile. Este ignoranţa lor o circumstanţă atenuantă? De ce să fie pedepsiţi pentru o faptă pe care au săvârşit-o fără să ştie bine în ce se implică? Discutaţi.

Hainele noi ale fiului risipitor

Text de memorat: „Dar trebuie să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.” (Luca 15,32)

Unii oameni au privilegiul de a se naşte într-o familie credincioasă, astfel că din fragedă pruncie merg la biserică, în tinereţe sunt nelipsiţi de la serviciile divine şi, chiar adulţi fiind, biserica este în continuare un punct de reper major în viaţa lor. Dacă s-ar face un sondaj în dreptul acestor oameni, probabail că mulţi dintre ei nu s-ar identifica nicidecum cu fiul risipitor, ci, mai degrabă, cu fiul cel mare care, ascultător fiind, a rămas întreaga viaţa lângă tatăl său, urmându-i sfaturile şi poruncile.

Însă concluzia parabolei poate fi una tristă pentru aceştia, deoarece fiul cel mic s-a întors, a fost primit, şi harul Tatălui i-a refăcut viaţa. Despre fiul cel mare însă, nu se ştie dacă a plecat supărat în lumea de afară sau, într-un final, a acceptat să intre şi el în casă şi să se bucure împreună cu familia de sărbătoarea neaşteptată.

Cert este că noi, oamenii păcătoşi, avem nevoie de un singur lucru: avem nevoie să cunoaştem personal harul şi făgăduinţa prezentate de Domnul Isus în parabola fiului risipitor.

Aceiaşi părinţi, aceeaşi educaţie, aceeaşi hrană

1. Ce ni se spune în Luca 15,11?

În această parabolă, cei doi fii reprezintă două tipuri de caracter. Fiul cel mare este, în aparenţă, simbolul loialităţii, al perseverenţei şi al hărniciei. Fiul cel mic este opusul celui mare: nu vrea să muncească, nu vrea să dea socoteală nimănui şi nu vrea să fie un om responsabil. Amândoi provin din aceeaşi familie. Probabil că amândoi au avut parte de aceeaşi dragoste părintească. Însă, în aparenţă, un fiu era respectuos, iar celălalt era nerespectuos. Care a fost cauza?

2. Ce alte familii din Biblie se aseamănă cu familia din această parabolă? Gen. 4,1-8; 25,24-34.

Există un fenomen ciudat: copiii aceleiaşi familii, care trăiesc sub acelaşi acoperiş, au parte de aceleaşi sfaturi, de aceeaşi dragoste, aceeaşi hrană şi aceeaşi educaţie, ajung să fie foarte diferiţi unul de altul – unul este credincios, spiritual şi hotărât să-I slujească Domnului, iar celălalt alege, din diverse motive, să meargă în direcţia opusă. Situaţia aceasta este greu de explicat, însă ea ne dovedeşte că omul este înzestrat cu putere de alegere. Unii consideră important faptul că, în parabola aceasta, fiul cel mic s-a răzvrătit. Însă cine poate şti motivul pentru care a ales să se răzvrătească?

3. Ce învăţăm din modul în care a răspuns tatăl la cererea acestui fiu? Ce ne spune aceasta despre Dumnezeu? Luca 15,12

Textul nu precizează ce au discutat tatăl şi fiul sau dacă tatăl i s-a împotrivit, dacă i-a cerut să se mai gândească, să nu se pripească şi să aibă grijă ce hotărâre ia. Poate că i-a spus toate acestea, dar, în cele din urmă, i-a dat fiului partea de avere şi el a plecat. Principiul acesta se găseşte peste tot în Biblie: Dumnezeu le dă oamenilor libertate să aleagă ce vor, să meargă unde vor şi să trăiască aşa cum vor. Dar, după cum ştim, deciziile noastre sunt urmate de anumite consecinţe pe care nu le putem prevedea întotdeauna.

Ce consecinţe ai suferit din cauza deciziilor luate în ultima vreme? Din nefericire, nu putem să dăm timpul înapoi, deşi uneori ne-am dori acest lucru.

Consecinţe

Încearcă să ţi-l imaginezi pe acest tată stând şi privind cum fiul lui cel mic îşi face bagajul şi pleacă. Poate că l-a întrebat unde pleacă, unde intenţionează să lucreze, ce visuri are pentru viitor. Nu ştim care au fost răspunsurile fiului celui mic. Probabil că nu au fost prea încurajatoare, cel puţin nu pentru tatăl lui. Însă fiul avea speranţe mari! Şi de ce nu? Era tânăr, avea spirit de aventură, avea bani de cheltuialăşi putea să călătorească oriunde. Probabil că viaţa la ţară, în gospodăria tatălui, i se părea plictisitoare faţă de tot ceea ce putea să-i ofere lumea.

4. Ce fel de pocăinţă este înfăţişată în Luca 15,13-19? Fiul regretă ce a făcut sau regretă doar consecinţele faptelor lui? Ce indicii avem în text în această privinţă?

Nu ştim cum s-ar fi sfârşit această parabolă, dacă fiului risipitor i-ar fi mers bine. Să presupunem că nu şi-ar fi cheltuit toţi banii şi că s-ar fi bucurat de prosperitate. Este foarte puţin probabil că el şi-ar mai fi dorit să se întoarcă la tatăl lui, nu-i aşa? Cine dintre noi nu a regretat amarnic nu atât săvârşirea păcatului, cât consecinţele lui, mai ales atunci când a fost dat în vileag? Chiar şi cel mai înrăit păgân va regreta că a comis adulter, dacă se îmbolnăveşte de o boală cu transmitere sexuală. Dar părerea de rău pentru suferinţa îndurată din cauza unor decizii greşite nu are nicio legătură cu creştinismul.

Ce putem spune despre fiul risipitor? Nu există nicio îndoială că situaţia grea în care a ajuns l-a determinat să-şi schimbe atitudinea, lucru care probabil că nu s-ar fi întâmplat în alte circumstanţe. Gândurile lui, aşa cum ne sunt prezentate în text, ne dezvăluie o umilinţă adevărată şi conştientizarea faptului că păcătuise împotriva tatălui său şi împotriva lui Dumnezeu. Pledoaria pe care şi-a pregătit-o în gând pare a ne arăta că pocăinţa lui era sinceră.

Uneori, avem nevoie să suportăm anumite consecinţe, ca să ne trezim la realitate şi să înţelegem ce este păcatul. De-abia atunci când suferim din cauza faptelor noastre, le regretăm cu adevărat. Însă ar fi mult mai bine să ne ferim de păcat, ca să fim scutiţi de această suferinţă şi de regretul de a-l fi săvârşit.

Poţi să te întorci acasă

În prima parte a secolului XX, romancierul Thomas Wolfe a scris o carte cu titlul Nu poţi să te mai întorci acasă [You Can’t Go Home Again], despre un bărbat născut într-o familie săracă din sudul Statelor Unite, care pleacă de acasă, ajunge în New York, devine un scriitor celebru şi apoi încearcă să se întoarcă în familia lui. Tranziţia nu este uşoară şi de aici vine şi titlul cărţii.

5. În această parabolă cine are iniţiativa întoarcerii? Compară cu parabola oii pierdute şi cu parabola banului pierdut (Luca 15,4-10). Care este deosebirea dintre aceste parabole?

În aceste două parabole, banul şi oaia probabil că nu ştiau că sunt pierdute (mai ales în cazul banului) şi nu puteau să se întoarcă la stăpân chiar dacă ar fi încercat; însă fiul risipitor a întors spatele adevărului, dacă am putea spune aşa, şi nu şi-a dat seama că era pierdut decât atunci când a ajuns să fie înconjurat de întuneric (vezi Ioan 11,9.10). De-a lungul istoriei mântuirii, Dumnezeu a lucrat cu oameni care, deşi au avut lumina, au întors spatele acestei lumini şi au umblat în întuneric. Vestea bună din această parabolă este că Dumnezeu este gata să-i primească înapoi chiar şi pe aceia care I-au întors spatele, deşi au cunoscut bunătatea şi dragostea Lui. Tânărul din parabolă a ales singur să plece şi a ales singur să se întoarcă. La fel trebuie să alegem şi noi.

6. În ce context spune Domnul Isus aceste parabole? Luca 5,1.2

Observă cât de diferiţi sunt oamenii care-L ascultă. Cât de impresionant este faptul că Isus nu le vorbeşte despre evenimentele din vremea sfârşitului sau despre condamnarea păcătoşilor, ci despre dragostea şi grija Tatălui pentru toţi cei pierduţi, indiferent de cauzele pentru care au ajuns în situaţia aceasta!

Ai cunoscut oameni care I-au întors spatele lui Dumnezeu? Când citeşti parabola aceasta, ai încredere că ei se mai pot întoarce acasă? Este important să ne rugăm cu toţii pentru aceia care nu au învăţat încă lecţia dureroasă a fiului risipitor!

Haina cea mai bună

După cum am văzut, fiul risipitor a trebuit să ia singur decizia de a se întoarce. Tatăl nu a putut să-l constrângă. Dumnezeu nu forţează pe nimeni să I se supună. El nu l-a forţat pe Satana să I se supună în cer, nu i-a forţat nici pe Adam şi pe Eva să I se supună în Eden şi de ce ne-ar forţa pe noi acum, când consecinţele neascultării au produs deja atâta dezastru în lume? (Rom. 5,12-20.21)

7. Ce face tatăl când aude mărturisirea fiului? Câte penitenţe şi câte fapte bune i-a cerut să facă pentru a fi primit? Ce înseamnă aceasta pentru noi? Luca 15,20-24 (Vezi şi Ier. 31,17-20)

Fiul şi-a mărturisit păcatul, dar tatăl ne face impresia că nici nu aude mărturisirea lui. Faptele se derulează în următoarea ordine: tatăl aleargă în întâmpinarea fiului, cade pe grumazul lui şi îl sărută mult. Fără îndoială că a primit mărturisirea lui, deşi probabil că aceasta i-a făcut bine mai mult fiului decât tatălui; dar, în momentul acela, faptele fiului vorbeau mai tare decât cuvintele.

După aceea, tatăl le spune slujitorilor să aducă „haina cea mai bună” şi să îl îmbrace cu ea. Cuvântul grecesc tradus aici cu „cea mai bună” înseamnă şi „cea dintâi” sau „cea de frunte”. Tatăl i-a dat tot ce avea mai bun.
Dar să ne gândim şi la context: fiul trăise în sărăcie şi probabil că s-a întorsacasă în nişte haine ponosite (doar lucrase ca îngrijitor la porci!). Contrastul dintre hainele pe care le purta când l-a îmbrăţişat tatăl (observăm că tatăl nu aşteaptă ca fiul să se schimbe, pentru ca să-l poată îmbrăţişa) şi haina cu care a fost acoperit nu putea fi mai izbitor!

Înţelegem de aici, printre altele, că refacerea relaţiei dintre tată şi fiu a fost în momentul acela completă. Dacă „haina cea mai bună” este simbolul hainei neprihănirii lui Hristos, atunci fiul risipitor nici nu mai avea nevoie de altceva. El se pocăise, îşi mărturisise greşeala şi renunţase la căile lui. Tatăl s-a ocupat de restul. Ce frumoasă ilustrare a Planului de Mântuire!

Tatăl nu rosteşte nici măcar o dată cuvintele: „Ţi-am spus eu!” Nici nu era nevoie de ele. Păcătosul culege oricum roadele răzvrătirii sale. În relaţianoastră cu oamenii care se întorc la Domnul, cum putem învăţa să nu-i respingem din cauza păcatelor lor?

Cu haina tatălui

În Parabolele Domnului Hristos, la pag. 203 şi 204, Ellen White adaugă un detaliu interesant, care nu se găseşte în textele biblice. Când descriescena întâlnirii tatălui cu fiul care se întoarce smerit acasă, ea notează:„Tatăl nu voia să îngăduie ca vreun ochi dispreţuitor să râdă de mizeriaşi de zdrenţele fiului său. El şi-a luat de pe umeri propria mantie largă şibogată şi a învelit cu ea trupul slăbit al fiului, iar tânărul şi-a mărturisit pocăinţa printre suspine, spunând: «Tată, am păcătuit împotriva ceruluişi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău» (Luca 15,21).

Ţinându-l strâns alături de el, tatăl l-a condus în casă. Nu i s-a oferit nicio ocazie să ceară locul de slujitor. El era un fiu care urma să fie onorat cu tot ce era mai bun în casa tatălui şi pe care bărbaţii şi femeile care îl aşteptau aveau să-l respecte şi să-l slujească.

Tatăl le-a zis slujitorilor săi: «Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.» Şi au început să se veselească.”

8. Ce perspective ne oferă acest comentariu asupra parabolei şi ce ne spune despre caracterul lui Dumnezeu?

Tatăl vrea să acopere imediat ruşinea greşelilor fiului său. Înţelegem de aici că trebuie să învăţăm să lăsăm trecutul în urmă, să nu ne mai gândim la greşelile noastre sau ale altora. Multe dintre cele mai rele păcate nu sunt cunoscute acum, dar într-o zi vor fi scoase la lumină (1 Cor. 4,5);la fel ca Pavel, trebuie să uităm ce este în urma noastră şi să ne aruncăm spre ce este înainte (Fil. 3,13.14).

9. Ce vrea să spună tatăl prin cuvintele „acest fiu al meu era mort şi a înviat”? Luca 15,24

Nu există poziţie neutră în problema mântuirii. La sfârşitul tuturor lucrurilor(Apoc. 21,5), când marea luptă se va încheia, fiecare om va primi fie viaţa veşnică, fie moartea veşnică. Nu există o a treia posibilitate.
Acesta este negreşit un gând de care trebuie să ţinem cont în fiecare zi, în deciziile noastre!

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, cap. „Era pierdut şi a fost găsit” şi „O prăpastie de netrecut”; Hristos, Lumina lumii, cap. „Ultima călătorie din Galileea”; Mărturii, vol. 3, cap. „Parabole despre cel pierdut”.
„Observaţi cât de duios şi de milos este Domnul în felul în care îi tratează pe oamenii pe care i-a creat. El îl iubeşte pe copilul Său care a greşit şi îl îndeamnă să se întoarcă. Braţul Tatălui îl cuprinde pe fiul Său pocăit, veşmântul Tatălui îi acoperă zdrenţele, inelul este pus pe degetul lui, ca semn al apartenenţei regale. Totuşi, cât de mulţi privesc la fiul risipitor nu doar cu indiferenţă, ci şi cu dispreţ. Asemenea fariseului, ei spun: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni» (Luca 18,11). Dar cum credeţi voi că îi priveşte Dumnezeu pe aceia care, în timp ce pretind că sunt conlucrători cu Hristos, stau lângă sufletul care luptă împotriva potopului de ispite, asemenea fratelui din parabolă – cu încăpăţânare, rea voinţă şi dispreţ?” – Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 140

„Puterea şi harul au fost pregătite prin Domnul Hristos şi sunt gata să fie duse de îngerii slujitori la fiecare suflet credincios. Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu găsească putere, curăţie morală şi neprihănire la Isus, care a murit pentru el. Domnul aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate şi murdărite de păcat şi să-l îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii. El nu doreşte ca păcătoşii să moară, ci doreşte ca ei să trăiască.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, pag. 55, 56

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi mai mult despre faptul că fraţii crescuţi în aceeaşi casă, de aceiaşi părinţi, pot alege drumuri spirituale diferite. Cum se explică această situaţie?

2. Cum îi ajutăm pe cei care, după ce L-au părăsit pe Domnul, au plecat în lume şi şi-au făcut rău lor înşişi şi altora, vor să lase în urmă trecutul,dar nu pot, fiindcă, oriîncotro apucă, se lovesc de consecinţele deciziilor lor? Ce speranţă le putem transmite?

3. Nu toţi cei care Îl părăsesc pe Domnul ajung îngrijitori la porci. Cum putem să-i ajutăm pe cei care au plecat să înţeleagă că, deşi le merge bine, au luat o decizie fatală?

Haina de nuntă

Text de memorat: „Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8,1)

Istoria creştinismului este plină de pagini întunecate. Urmaşi declaraţi ai lui Hristos au săvârşit lucruri oribile şi, după cum ne spun profeţiile biblice, înainte de revenirea Sa, se vor săvârşi multe rele în Numele Său.

Săptămâna aceasta, vom studia o parabolă interesantă care ne descoperăun adevăr dureros – nu toţi cei care pretind a fi urmaşii lui Hristos chiar sunt urmaşii Săi. Dar cine suntem noi, ca să apreciem cine este credincios şi cine este necredincios? Cine suntem noi, ca să vedem „paiul” din ochiul fratelui nostru, prefăcându-ne că nu observăm „bârna” din ochiul nostru? Noi nu avem dreptul de a judeca. Dar Dumnezeu are acest drept.

„Oaspeţii care participă la ospăţul Evangheliei sunt cei care declară că Îi slujesc lui Dumnezeu şi ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii. Totuşi nu toţi cei care se declară a fi creştini sunt ucenici adevăraţi. Înainte de răsplata finală, trebuie să se decidă cine sunt cei pregătiţi să primească moştenirea celor neprihăniţi. Această decizie trebuie să fie luată înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos pe norii cerului, deoarece, atunci când va veni, Domnul va aduce cu Sine răsplata, «ca să dea fiecăruia după fapta lui» (Apocalipsa 22,12).” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 310

Zile tensionate

Matei 21, un capitol care relatează evenimentele din ultima parte a lucrării Domnului Isus pe pământ, este plin de momente tensionate şi impresionante.De asemenea, el ne vorbeşte despre capacitatea teribilă a inimii omeneşti de a se autoînşela şi despre puterea celui rău de a ne face orbi faţă de adevărurile cele mai evidente. Când privim înapoi, ne este uşor să spunem: Cum au putut conducătorii iudei să fie atât de împietriţi, atât de orbi, atât de indiferenţi faţă de numeroasele dovezi oferite de Isus?

Dar să nu ne înşelăm singuri. Avem vreun motiv să credem că noi – adventiştii de ziua a şaptea, care avem atâta lumină – suntem altfel decât ei? Nu manifestăm şi noi, uneori, indiferenţă faţă de adevăr, mai ales atunci când acesta ne mustră pentru păcatele îndrăgite şi pentru iubirea de lume? Da, Dumnezeu ne iubeşte, Hristos a murit pentru noi şi ne-a dăruit iertare. Dar Dumnezeu i-a iubit şi pe oamenii despre care este vorba în acest capitol, care I-au întors spatele lui Isus şi, mai mult, au complotat împotriva Lui. Prin urmare, trebuie
să fim deosebit de atenţi, întrucât greşim dacă socotim că nu avem cum să fim înşelaţi!

1. Care este cadrul în care a fost spusă parabola cu haina de nuntă? Care sunt evenimentele principale? Care este tema principală a capitolului? Ce lecţie spirituală putem desprinde pentru viaţa noastră? Matei 21

Probabil că cele mai impresionante versete din tot capitolul sunt ultimele două. Cu toate că unii I se împotriveau lui Isus, o parte din mesajul Lui a reuşit totuşi să ajungă la inimile lor, întrucât şi-au dat seama că El vorbea despre ei. Ei ar fi avut o scuză dacă nu ar fi înţeles, însă problema este că au înţeles suficient de mult, încât să-şi dorească să scape de El. Un alt lucru interesant este acela că nu au îndrăznit să-L aresteze pe loc, de teama poporului care mergea după El. Cât de trist este că aceşti conducători, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru ceilalţi, aveau atâtea lipsuri şi că mulţi dintre ei nu au reuşit să se îndrepte niciodată! Când se vor trezi la realitate, va fi prea târziu (Rom. 14,10).

Invitaţia împăratului

Nunta este un eveniment deosebit în viaţa oricărui om şi este cu atât mai important în viaţa unui împărat. Iar dacă ai şansa să fii invitat de împărat la nunta fiului său, atunci te poţi considera foarte onorat. Simbolul nunţii fiului de împărat ne trimite cu gândul la relaţia dintre Isus şi biserica Sa (Apoc. 21,2.9; Efes. 5,21-23).

2. Ce legătură există între parabolă şi evenimentele din capitolul precedent? Care este tema lor comună? Matei 22,1-8

Observăm că împăratul a făcut toate pregătirile pentru nuntă, a avut grijă de sală şi de meniu. Apoi a trimis soli, să-i cheme pe invitaţi: „Toate sunt gata, veniţi la nuntă”. Oamenii nu aveau altceva de făcut decât să accepte invitaţia.

De asemenea, observăm motivele pentru care cei chemaţi au refuzat invitaţia. Unii nu au luat-o în serios, au socotit că nu era importantă şi nu au ţinut seama de ea. Ei îi reprezintă pe oamenii din vremea noastră, care nu iau în serios cerinţele lui Dumnezeu şi care nu vor să accepte adevărul.

Alţii „au plecat”. Calea mântuirii este îngustă (Mat. 7,14). Oamenii găsesc tot felul de scuze, ca să scape de invitaţie sau să o refuze. Pentru ei, lucrurile materiale contează mai mult decât invitaţia împăratului. În fine, ultima categorie este formată din oamenii care îi persecută pe cei care vin cu invitaţia. Toţi aceştia au rămas pe dinafară. Să ne gândim şi la cuvintele rostite de împărat despre cei care au ignorat sau au respins invitaţia: „N-au fost vrednici de ea”. Cum explicăm această afirmaţie, dacă ţinem cont de faptul că toţi oamenii sunt păcătoşi şi, prin urmare, nu sunt vrednici? Este vreunul dintre noi vrednic să primească invitaţie de la Împărat? În Biblie, meritul nostru vine din ceea ce a făcut Hristos pentru noi şi nu ţine de noi, ci de ceea ce Îi permitem lui Dumnezeu să facă pentru noi şi în noi.

Care este motivul pe care îl invoci cel mai frecvent când refuzi invitaţia Împăratului? Ce făgăduinţe biblice îţi dau încrederea că Domnul te poate ajuta să renunţi la acest obicei?

Cei care au venit la ospăţ

3. Când cei poftiţi au refuzat şi a doua oară invitaţia, ce le-a poruncit împăratul robilor lui să facă? Mat. 22,9

4. Cine erau cei care au venit la ospăţ? Ce înseamnă faptul că erau „şi buni, şi răi”? Mat. 22,10-14

Ai observat că unii creştini declaraţi sunt deosebit de răutăcioşi şi de antipatici? Ai observat că unii oameni care merg la biserică şi care au convingerea că vor fi mântuiţi sunt negativişti, aspri, ipocriţi şi de-a dreptul răi?

Aşa se întâmplă de când e lumea. Cum ne explicăm, de exemplu, credinţa cruciaţilor, care erau atât de dedicaţi lui Hristos, dar şi-au croit drumul spre Ţara Sfântă prădând şi jefuind? Un martor a declarat următoarele: „Oştile noastre i-au fiert pe păgâni în oale. Ostaşii i-au tras în ţeapă pe copii şi i-au mâncat fripţi la grătar”. Cum au putut să săvârşească asemenea orori în Numele lui Isus? Răspunsul pare a fi simplu: Oamenii aceştia nu erau creştini adevăraţi.

Dar de unde putem şti? Cum putem să tragem concluzia aceasta, de unde ştim ce anume au fost ei învăţaţi să facă şi dacă au avut ocazia să-şi dea seama că era greşit ceea ce făceau? E oare posibil ca vreunul dintre ei să se fi pocăit după aceea şi să fi cerut iertare şi har? Dar ce putem spune despre anumite fapte oribile săvârşite de oameni care păreau destul de credincioşi? Cine suntem noi să-i judecăm? Noi nu avem dreptul să judecăm pe nimeni, dar Dumnezeu are acest drept şi îi va judeca pe toţi.

5. Ce ne spune Scriptura despre judecată? Rom. 14,10; Evr. 10,30; Ecl. 12,14; Dan. 7,9-10.

Adventiştii de ziua a şaptea numesc judecata aceasta „judecata de cercetare” şi la ea face referire parabola din Matei 22.

Gândeşte-te la fapte făcute de-a lungul istoriei, de creştini declaraţi, uneori chiar în Numele lui Isus. Cum ne ajută parabola aceasta să înţelegem că Dumnezeu îi va judeca şi pe ei după dreptate?

Fără haină de nuntă

6. Ce reprezintă haina de nuntă în această parabolă? De ce este acceptarea ei o problemă de viaţă şi de moarte?

Cum s-ar putea împăca teoria „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”, cu faptul că, într-o zi, Dumnezeu va despărţi pentru totdeauna grâul de neghină (Mat. 13,24-30), pe cei înţelepţi de cei neînţelepţi (Mat. 25, 1-13), pe cei credincioşi de cei necredincioşi (Mat. 25,14-30), pe cei care au primit neprihănirea Sa de cei care nu au primit-o (Mat. 22,1-14) şi pe urmaşii adevăraţi ai lui Hristos de cei care pretind că Îl urmează, dar fac lucruri oribile în Numele Său?

Va exista o zi finală a socotelilor pentru toţi oamenii – pentru cei care cred şi pentru cei care doar pretind a crede în aceleaşi făgăduinţe ale mântuirii prin credinţa în ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Dacă mântuirea ar putea fi obţinută prin fapte, totul ar fi simplu; nu ar trebui decât să ne etalăm faptele şi să vedem dacă sunt suficiente.

Însă, dacă mântuirea se bazează pe meritele Altcuiva, dacă neprihănirea necesară pentru mântuire se găseşte în Altcineva şi nu în noi înşine, problema devine mai dificilă, mai nuanţată. În acest sistem, se impune ca judecata să fie făcută de o Fiinţă care nu face niciodată nicio greşeală, pe când în primul sistem (în care faptele sunt criteriul), lucrul acesta nu mai este atât de necesar.

Aceasta este de fapt ideea principală a parabolei: Dumnezeu îi va despărţi pe adevăraţii Săi copii de mulţimea tuturor acelora care doar pretind a-L urma pe Hristos. Care va fi criteriul decisiv? Vor fi acceptaţi numai aceia care s-au îmbrăcat cu haina frumoasă a neprihănirii Domnului Hristos.

Parabola aceasta face o distincţie clară între calitatea de membru al bisericii şi starea de păcătos salvat prin neprihănirea lui Hristos. Analizea ză-ţi viaţa, faptele, gesturile, cuvintele, gândurile, atitudinea faţă de prieteni şi faţă de duşmani. Reflectă ele faptul că porţi haina neprihănirii lui Hristos sau arată că tu ai venit la ospăţul de nuntă cu hainele tale?

Cercetarea

După cum am văzut ieri, în cele din urmă, Dumnezeu va face o separare între cei îmbrăcaţi în neprihănirea Sa şi cei care doar pretind a fi neprihăniţi. Parabola din Matei 22 exprimă, în esenţă, această idee. Într-un sistem religios care nu se bazează pe faptele noastre, ci pe faptele făcute de Altcineva în locul nostru (fapte pe care ni le însuşim prin credinţă), cum ar putea să nu existe această judecată finală?

7. Compară Eclesiastul 12,14 şi 1 Corinteni 4,5 cu parabola din Matei 22. Ce idee au ele în comun? De ce este adevărul acesta atât de important?

Ca adventişti de ziua a şaptea, noi credem că există o mare luptă (Apoc. 12,7-9; 1 Petru 5,8; Iov 1, 2) şi că tot universul este interesat de ea (Dan. 7,10; 1 Cor. 4,9; Efes. 3,10) şi, de aceea, putem respinge cu uşurinţă argumentul adus împotriva ideii că va exista o judecată de cercetare a faptelor, argument bazat pe 2 Tim. 2,19: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”. Este adevărat că Domnul îi cunoaşte pe ai Lui, dar restul universului şi noi înşine, nu-i cunoaştem.

Este important să ţinem cont de tabloul general, de interesul întregului univers faţă de ceea ce se petrece aici cu păcatul, răzvrătirea, mântuirea şi faţă de intervenţia deschisă, corectă şi dreaptă a lui Dumnezeu.
Orice tip de judecată presupune existenţa unei cercetări. Citeşte Geneza 3,9-19: imediat după intrarea păcatului în lume, Dumnezeu a intervenit direct, punându-le primilor oameni întrebări la care cunoştea răspunsul. După cum „cercetarea” aceasta nu a fost pentru El (ci pentru Adam şi Eva, ca să înţeleagă gravitatea păcatului lor), tot la fel judecata de cercetare nu este pentru edificarea lui Dumnezeu, ci pentru edificarea oamenilor şi a celorlalte fiinţe create de El.

În „judecata” din Geneza, Dumnezeu, în harul Său, a anulat hotărârea de moarte (vezi Gen. 3,15). Tot la fel, El anulează hotărârea de moarte din dreptul adevăraţilor Săi urmaşi.

Aşadar, judecata de cercetare este reală! Ne mai îndoim atunci de faptul că trebuie să purtăm tot timpul haina neprihănirii lui Hristos sau că mântuirea este prin har şi nu prin fapte? Ai avea vreo speranţă la judecată, dacă nu ai fi acoperit cu haina neprihănirii lui Hristos?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, cap. „Fără haina de nuntă”.
„Dar Planul de Mântuire are un scop mai larg şi mai profund decât mântuirea omului; Hristos a venit pe pământ nu numai pentru acest lucru. El n-a venit numai pentru ca locuitorii acestei mici lumi să poată considera Legea lui Dumnezeu aşa cum ar trebui privită, ci lucrul acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului Univers.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 68

„Cu toate acestea, Satana nu a fost încă nimicit. Nici chiar atunci îngerii n-au înţeles tot ce era cuprins în lupta aceea mare. Principiile în jurul cărora se dădea lupta trebuiau să fie mai bine lămurite. Şi, pentru binele omului, existenţa lui Satana trebuia să continue. Omul, ca şi îngerii, trebuie să vadă contrastul dintre Prinţul vieţii şi prinţul întunericului. El trebuie să aleagă cui vrea să slujească.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 761

Întrebări pentru discuţie

1. Gândiţi-vă la istoria creştină, la lucrurile oribile, săvârşite în Numele lui Isus de oameni care declarau că sunt creştini. Unii au săvârşit crime îngrozitoare la adăpostul credinţei. Cum ne ajută această realitate tristă să înţelegem că este necesară o separare între pretinşii urmaşi ai lui Isus şi urmaşii Săi adevăraţi, aşa cum ne arată parabola din Matei 22 şi alte texte din Biblie?

2. Ellen G. White ne arată clar că haina lui Hristos este neprihănirea Sa care nu numai că ne acoperă, adică ne îndreptăţeşte, ci ne şi schimbă după chipul Său şi ne ajută să reflectăm caracterul Său în viaţa noastră. Cum putem face distincţie între aceste două adevăruri esenţiale? De ce este important să facem distincţie între ele?

3. Gândiţi-vă la realitatea marii lupte şi la importanţa ei în teologia adventiştilor de ziua a şaptea. Găsiţi texte biblice care să susţină această doctrină şi care să dovedească importanţa ei.

4. Isus a încheiat parabola cu aceste cuvinte: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi” (Mat. 22,14). Ce a vrut să spună?

Haine de sărbătoare

Text de memorat: „Mă bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.” (Isaia 61,10)

Trăind în vremea în care au domnit Ozia, Ahaz şi Zedechia, Isaia a predicat de-a lungul a peste patru decenii tulburi, timp în care a scris una dintre cele mai frumoase cărţi din Biblie. Scrisă într-o perioadă dificilă din punct de vedere politic, moral, militar şi economic, cartea lui Isaia este plină de avertismente legate de nenorocirile care aveau să se abată asupra celor nepocăiţi, dar şi de făgăduinţele mântuirii, eliberării şi speranţei: o speranţă care se găseşte în „Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel”, în Acela care zice: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” (Is. 48,17)

Isaia i-a îndemnat pe oameni să se îmbrace cu hainele frumoase ale neprihănirii şi să accepte mântuirea oferită de Dumnezeu. Ilustraţiile în care face referire la diferite tipuri de veşminte ne transmit până astăzi anumite adevăruri spirituale. Pentru contemporanii lui Isaia şi pentru noi rămâne o întrebare: Vom cere haina neprihănirii sau vom continua să umblăm în ruşinea păcatului şi a goliciunii noastre?

Nu mai aduceţi jertfe fără rost

1. Care era starea spirituală a lui Iuda în vremea lui Isaia? Is. 3,18-23

Primele capitole din Isaia ne înfăţişează în culori destul de sumbre starea spirituală a Regatului din Sud. Urmaşii oamenilor care au fost martorii minunilor extraordinare din timpul Exodului, au ajuns într-o stare de mulţumire de sine. Ei credeau că minunile acelea avuseseră loc, dar ajunseseră să nu le mai dea importanţă şi chiar să se întrebe ce legătură aveau ei cu ele.

Primele cinci capitole din Isaia te vor ajuta să înţelegi din cauza căror fapte sau atitudini au fost oamenii aceştia ameninţaţi cu astfel de nenorociri. Ce asemănări există între starea lor şi starea bisericii noastre de astăzi?

Probabil că partea cea mai înfricoşătoare se găseşte în primul capitol în care Domnul deplânge toate regulile şi practicile lor religioase. Oamenii aceştia pretindeau că erau slujitorii Domnului şi că respectau formele de închinare.

2. Ce spune Domnul despre ei şi despre închinarea lor? Is. 1,11-15

Totuşi, Domnul este plin de îndurare, ca întotdeauna; El caută să mântuiască pe cât mai mulţi oameni. Crucea este cea mai mare dovadă de care avem nevoie, că Domnul vrea să fim mântuiţi. Chiar şi în aceste prime capitole, observăm că Domnul Îşi cheamă poporul şi îi pune la dispoziţie o cale de a evita dezastrul.

Cum te închini înaintea Domnului? La ce te gândeşti atunci când te închini înaintea Lui? Cât de multe lucruri au devenit o rutină şi cât de multe pornesc dintr-o inimă sinceră, plină de laudă, de pocăinţă? Cum poţi să faci deosebirea între ele?

Buze necurate

Isaia a primit chemarea de a fi profet în perioada sumbră descrisă înprimele capitole din cartea sa, adică aproximativ în anul 740 î.Hr., anul în care a murit Ozia, regele Israelului. Ozia a avut un început bun, dar a apostaziat în ultima parte a domniei (2 Cron. 26) şi a avut un sfârşit groaznic. Isaia şi-a început lucrarea exact în acel moment, dar numai după ce a primit de la Domnul o viziune impresionantă.

3. Ce reacţie are Isaia când primeşte viziunea despre Sanctuarul ceresc? Is. 6,1-8. De ce este semnificativ gestul lui, mai ales pentru felul în care înţelegem Planul de Mântuire?

Reacţia lui Isaia nu este determinată de contrastul dintre puterea şimaiestatea lui Dumnezeu şi neputinţa omenească şi nici de contrastul dintre eternitatea lui Dumnezeu şi efemeritatea omului. Ea are de a face mai degrabă cu moralitatea. Isaia vede în viziune „poalele mantiei” lui Dumnezeu (Is. 6,1), care umplu Templul, şi este copleşit de contrastul dintre sfinţenia lui Dumnezeu şi păcătoşenia lui. El a înţeles în clipa aceea că problema lui era de natură morală şi că firea lui decăzută şi degradarea lui puteau să-i provoace moartea. Şi apoi cum putea el, „un om cu buze necurate”, să vorbească înaintea Domnului oştirilor?

4. Care a fost soluţia la problema lui? Is. 6,7.8

Gestul simbolic de atingere a buzelor cu cărbunele aprins face referire la convertirea lui Isaia. El era acum iertat de păcat; primise o viaţă nouă în Domnul, iar rodul acelei convertiri este descoperit în versetul 8, în răspunsul: „Iată-mă, trimite-mă!” Ştiind că păcatul lui fusese curăţit, el a mers înainte prin credinţă, cu încredere în neprihănirea şi sfinţenia pe care Dumnezeu i le descoperise în acea viziune.

Nelegiuirea lui Isaia a fost îndepărtată şi păcatul lui a fost ispăşit. El „s-a născut din nou”, iar rezultatul imediat a fost dispoziţia de a răspunde la chemarea: „Cine va merge pentru noi?” Întreabă-te: Ce atitudine am avut eu imediat după convertire?

Haine care nu rezistă

După cum am văzut, Isaia i-a avertizat multă vreme pe oameni cu privire la judecată, dar el a adăugat lângă avertismente făgăduinţele încurajatoare ale lui Dumnezeu. După ce explică pedepsele Domnului care s-auabătut asupra pământului, Isaia se adresează israeliţilor care au aşteptat cu sinceritate împlinirea tuturor făgăduinţelor, dar care au dat uitării multele ocazii dificile, în care Domnul a fost alături de poporul Său.

5. Citeşte Isaia 51,6-8. Ce mesaj le transmite Domnul israeliţilor? Cu ceeste asemănat pământul? Dar locuitorii lui? Ce speranţă ne transmite acest pasaj?

Ştim cu toţii prea bine cât de repede se deteriorează hainele! Nu este nevoie de prea mult, pentru ca hainele cele mai scumpe şi mai frumoase să se strice. Ce asemănare potrivită pentru această lume şi pentru oamenii care o populează! Nici nu am venit bine pe lume şi deja trebuie să plecăm din ea! În Noul Testament, Iacov aseamănă existenţa noastră cu un abur (Iacov 4,14). Oricât ne-am zbate, până la urmă tot ce este în lumea aceasta se învecheşte şi dispare ca o haină!

Însă Isaia compară lumea cu mântuirea lui Dumnezeu, cu neprihănirea Sa, cu haina neprihănirii lui Hristos, singura care aduce mântuire, o mântuire care durează veşnic. Domnul ne vorbeşte aici despre cele două opţiuni pe care le au la dispoziţie oamenii: moartea veşnică sau viaţa veşnică pe un pământ nou, care nu „se va preface în zdrenţe ca o haină” (vers. 6), civa dura veşnic. Din zilele lui Adam şi Eva şi până la venirea lui Hristos, acestea au fost, sunt şi vor fi singurele două opţiuni finale ale omenirii.Ele se exclud reciproc. Fiecare trebuie să decidă în dreptul său ce va alege.

Citeşte Isaia 51,7. Ce înseamnă aceste cuvinte pentru noi, astăzi? Cum neajută faptul că avem Legea în inimă să ştim ce este bine de făcut? Faptul că avem această cunoaştere ne este suficient pentru a trece la împlinirea lucrurilor bune? Sau avem nevoie şi de altceva? De ce anume?

Haine de sărbătoare

Când citim Vechiul Testament suntem tentaţi adeseori să privim numai la părţile lui sumbre. Criticii Bibliei au o deosebită plăcere să scoată în evidenţă aceste pasaje şi să spună: „Cine ar putea să iubească un astfel de Dumnezeu sau să I se închine?” Noi însă nu citim numai anumite părţi din Biblie, ci ţinem cont de toată Biblia.

Pe lângă avertizări, Domnul ne oferă şi o cale de a scăpade condamnare. Da, răzvrătirea şi neascultarea duc la condamnare şi la moarte. Însă Domnul stăruie mereu pe lângă poporul Său, ca să aleagă cealaltă cale: a mântuirii, a neprihănirii, a siguranţei.

6. Citeşte Isaia 52. Ce mesaj ne transmite Domnul aici? Ce speranţă ne oferă El? Ce reprezintă, în acest context, hainele de sărbătoare?

Şi de data aceasta, Domnul Îşi cheamă poporul înapoi la pocăinţă, la ascultare şi la mântuire. „Hainele de sărbătoare” sunt hainele neprihănirii, acel veşmânt pe care îl au toţi cei care s-au predat Domnului şi care trăiescprin credinţă şi în ascultare de poruncile Sale. Niciodată nu a fost complicat: din Eden şi până astăzi, Dumnezeu nu le-a cerut oamenilor nimic altceva decât să trăiască prin credinţă, în ascultare de El. Lucrul cel mai impresionant la Isaia 52 este finalul capitolului şi capitolul următor. Nu este o coincidenţă faptul că Isaia, după ce cheamă poporul să se îmbrace în haine de sărbătoare, realizează cea mai frumoasă descriere profetică a morţii înlocuitoare a lui Isus, un eveniment care a pus la dispoziţia tuturor oamenilor aceste haine. Omenirea poate fi salvată din ruina în care a adus-o păcatul numai prin viaţa şi moartea Domnului Hristos.

7. Ce ni se spune în vers. 3 despre darul mântuirii?

O altă versiune a Bibliei, redă prima parte a versetului astfel: „V-aţi vândut pe nimic…”. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte – ne vindem sufletele pe nimic, dorind să obţinem lucrurile din lumea aceasta, deşi ştim că ea va pieri ca o haină. Lucrul acesta ne pune într-o dilemă, fiindcă nu putem cumpăra şi nici nu putem crea o cale de scăpare. Suntem mântuiţi numai prin harul lui Dumnezeu care a fost manifestat prin jertfa uimitoare adusă pentru noi pe cruce.

Hainele mântuirii

Unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Biblie este Luca 4,16-20,unde ni se spune că Isus Se afla în sinagoga din cetatea natală şi S-a ridicat şi a citit din cartea lui Isaia, capitolul 61. Apoi, spre uimirea tuturor celor prezenţi, El a declarat: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea dinScriptură, pe care le-aţi auzit” (Luca 4,21).

8. Citeşte Isaia 61 în întregime. Care este tema acestui capitol? Cum este prezentată Evanghelia aici? Ce teme prezente aici sunt preluate şi dezbătute în Noul Testament? (Vezi vers. 6.)

Versetele acestea sunt atât de frumoase şi atât de pline de simboluri, încât au fost preluate şi de scriitorii Noului Testament! Strâns legat de tema studiului nostru este versetul 10, versetul de memorat al studiului. „Mijloacele pregătite sunt îndeajuns, iar neprihănirea veşnică a lui Hristos este atribuită fiecărui suflet care crede. Veşmântul scump şi nepătat, ţesut în războiul cerului, este pregătit pentru păcătosul pocăit şi plin de credinţă, iar el poate să spună: «Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii» (Isaia 61,10).” – Ellen G. White, Solii alese, pag. 394

Cuvântul tradus aici cu „împodobit” provine dintr-un verb ebraic care înseamnă „a face slujba de preot”. Avem aici o prefigurare a concepţiei nou-testamentale, potrivit căreia toţi credincioşii lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în hainele mântuirii, sunt „preoţi”. Ei nu sunt mijlocitori, aşa cum eraupreoţii din Vechiul Testament sau cum este Domnul Isus, ci mai degrabă le dau altora mărturie despre mila, harul şi mântuirea lui Dumnezeu.

Reciteşte Isaia 61. Ce făgăduinţe din acest capitol îţi poţi însuşi? Ce obiceiuri îţi poţi schimba pentru ca aceste făgăduinţe să se împlinească în viaţa ta?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, cap. „Pierdut şi găsit”; Profeţi şi regi, cap. „Îndrumaţi în Legea lui Dumnezeu”; Hristos, Lumina lumii, cap. „Golgota”; Tragedia veacurilor, cap. „O lucrare de reformă”.
„Hainele albe sunt curăţia de caracter, neprihănirea lui Hristos atribuită păcătosului. Aceasta este într-adevăr o haină din ţesătură cerească, ce poate fi cumpărată numai de la Hristos cu o viaţă de ascultare din toată inima.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 4, pag. 88

Întrebări pentru discuţie

1. Meditaţi la tema închinării din Isaia 1. Există forme de închinare care sunt inacceptabile înaintea lui Dumnezeu? Ce formă inacceptabilă de închinare se practică în zilele noastre, chiar şi în biserica noastră? Problema este închinarea în sine sau este mai degrabă legată de închinători?

2. Isaia 61,3 spune: „Să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în locul plânsului, un untdelemn de bucurie în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi «terebinţi ai neprihănirii», «un sad al Domnului», ca să slujească spre slava Lui”. Despre ce este vorba aici? Cum putem avea parte de împlinirea acestei făgăduinţe?

3. Delmore Schwartz a scris o povestire despre o ninsoare care a creat, în mod miraculos, nişte statui frumoase în tot oraşul New York. Oamenii erau uimiţi. Tot oraşul era fascinat. Personajul principal a fost atât de impresionat, încât a renunţat la slujba lui, pentru că nu putea să facă nimic decât să stea şi să se uite la statui, fapt care părea a-i da un rost în viaţă. Mai târziu, în povestire, toate statuile dispar în urma unei ploi mărunte abătute peste oraş. Toate lucrurile reintră în normal. În final, personajul principal cade sau se aruncă în faţa trenului şi moare. Ideea este că, dacă ne punem încrederea în lucrurile din lumea aceasta, vom fi dezamăgiţi, fiindcă pământul se strică la fel ca o haină. Ai cunoscut vreodată personal această dezamăgire? Ce ai învăţat din această experienţă?

Imbracati in Domnul Isus Hristos

Text de memorat: „Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” (Romani 13,14)

Ţi s-a întâmplat până acum să scapi din mână un ou şi să-l vezi cum se sparge de podea? Probabil că da. Însă ceea ce nu ai văzut niciodată este refacerea oului spart, transformarea lui într-un ou întreg. Aşa ceva nu se întâmplă în realitate.

O lege fundamentală a lumii noastre este aceea că obiectele tind spre degradare şi spre dezordine. Dacă sunt lăsate în voia lor, lucrurile nu capătă mai multă energie, nu devin mai ordonate, nu capătă o structură, ci se degradează, se strică şi se distrug. Aceasta este realitatea care ne înconjoară şi pe care o simţim chiar şi în trupul nostru.

Ştiinţa a încercat să explice acest fenomen, dar nu avem nevoie de studii superioare ca să îl observăm. Am putea aminti aici un text dintr-un studiu anterior: „Pământul se va preface în zdrenţe ca o haină” (Is. 51,6).

Cu toate acestea, noi avem Evanghelia, Planul de Mântuire, care ne vorbeşte, în esenţă, despre restaurare, despre faptul că Dumnezeu poate să transforme tot ce este vechi, stricat şi degradat de păcat. El a promis că va face toate lucrurile noi.

Ultimul studiu din trimestrul acesta ne aduce în atenţie câteva simboluri vestimentare din Scriptură, care ne vorbesc despre această făgăduinţă
a înnoirii şi a restaurării.

Moştenitori prin făgăduinţă

Una dintre problemele controversate cu care s-a luptat biserica creştină încă de la începuturile ei, o temă esenţială a Reformei protestante, care continuă să fie dezbătută şi astăzi (chiar şi în biserica noastră), este cea a Evangheliei, a mântuirii, a modului în care suntem mântuiţi. În biserica din Galatia, Pavel a abordat problema direct, întrucât apăruse o învăţătură falsă, care ataca însăşi integritatea soliei Evangheliei.

1. Citeşte Galateni 3,26-29. Ce vrea să spună Pavel aici?

În versetul 27, Pavel afirmă că toţi cei care au fost botezaţi „s-au îmbrăcat” în Hristos. Deşi toţi erau păcătoşi, păcatele lor au fost spălate, hainele lor vechi şi murdare au fost aruncate şi acum erau „îmbrăcaţi” sau acoperiţi cu neprihănirea lui Isus.

Viaţa Sa, desăvârşirea Sa, caracterul Său au devenit ale lor. Toate făgăduinţele legământului au fost împli nite în Hristos, iar acum, fiind îmbrăcaţi în El, ei puteau cere împlinirea acestora în viaţa lor. Ei erau moştenitorii făgăduinţei făcute prima dată lui Avraam (Gen. 12,2.3), nu pe baza statutului social, a sexului sau a naţionalităţii, ci pe baza credinţei în Hristos.

2. Citeşte Romani 6,1-6. Cum ne ajută acest pasaj să înţelegem expresia „îmbrăcaţi în Hristos”?

A fi îmbrăcaţi în Hristos înseamnă mai mult decât a obţine un statut care ne permite să stăm în faţa lui Dumnezeu; prin îmbrăcarea în Hristos, creştinii devin una cu Hristos, ei se supun Lui şi, prin El, sunt înnoiţi, vindecaţi şi refăcuţi. Creştinii care refuză să-şi schimbe vechea fire, vechile obiceiuri, vechiul stil de viaţă trebuie să se uite în oglindă şi să vadă ce haină poartă de fapt!

Porţi haina lui Hristos? Haina pe care o porţi în public este aceeaşi cu cea pe care o porţi atunci când crezi că nu te vede nimeni? Ce îţi spune despre tine răspunsul la această întrebare?

Nu purtaţi de grijă firii pământeşti

Deşi teologia lui este profundă şi complicată, Pavel ne dovedeşte că poate fi foarte practic. Orice teologie şi orice versiune a Evangheliei care prezintă mântuirea numai din perspectiva condiţiilor care trebuie îndeplinite pierd din vedere esenţa. Creştinismul este strâns legat de Isus Hristos, de ceea ce a făcut El pentru omenire prin viaţa, moartea şi slujirea Sa ca Mare-Preot. Când devenim creştini, nu ne schimbăm doar statutul înaintea lui Dumnezeu, ci are loc în noi o schimbare, o înnoire, o naştere din nou – începem o viaţă nouă în Hristos.

3. Ce sfaturi practice le dă Pavel creştinilor? Romani 13

Cea mai mare parte a pasajului se ocupă de comportamentul creştinilor în calitate de buni cetăţeni şi vecini. Este o reluare a principiilor Legii care culminează cu cuvintele celebre: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (vers. 9). Totuşi, în versetele 11-14, tonul se schimbă într-o oarecare măsură.

La începutul capitolului, Pavel vorbeşte despre supunerea faţă de pu terile politice din vremea aceea, iar apoi trece la tema „împrejurărilor”, transmiţându-le credincioşilor mesajul că, date fiind vremurile în care trăiau, trebuiau să aibă mare grijă de felul cum se poartă. La sfârşitul capitolului, se dă îndemnul: „îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos” (vers. 14). Aici apare aceeaşi expresie ca în Galateni 3,27. Ambele versete ne transmit aceeaşi idee.

Contextul ne arată foarte clar la ce se referă Pavel în Romani 13. Versetele care preced acest îndemn şi versetele care îl urmează ne arată că a fi îmbrăcaţi în Hristos înseamnă a duce o viaţă de credinţă şi de ascultare. Verbul a îmbrăca apare şi în versetul 12: „Să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Hristos este Lumina lumii; cei care umblă în El, nu umblă în întuneric. Ei au renunţat la „faptele întunericului”, iar acum umblă în lumină.

Aşadar, îmbrăcarea în Hristos are de-a face cu dezvoltarea caracterului, cu comportamentul, cu dragostea faţă de semeni, cu reflectarea chipului lui Hristos. Într-un anumit sens, deşi lucrurile din jurul nostru se degradează continuu, cei care se îmbracă în Hristos trebuie să se refacă şi să se înnoiască neîncetat.

Cât de diferită ar fi viaţa ta, dacă ai fi îmbrăcat pe deplin în Hristos? Au mai rămas părţi din viaţa ta neacoperite, în care Domnul nu poate lucra?

Înnoirea

4. Citeşte Coloseni 3,1-10. Ce ne spun aceste versete?

Cercetătorii consideră că pasajul acesta (precum şi cele studiate anterior) fac referire la botez. (Eşti şi tu de aceeaşi părere?) Întâlnim şi aici, în cuvinte clare, ideea de înnoire, de regenerare, de o viaţă mai bună decât cea de dinainte. Când ne îmbrăcăm în Hristos, nu mai suntem cum eram înainte, nu mai trăim ca înainte. Pavel face aici legătura între ceea ce trăim acum în Hristos şi ceea ce vom trăi la revenirea Sa. Într-adevăr, de modul în care ne raportăm la prima Sa venire depinde ce se va întâmpla cu noi la a doua Sa venire!

5. Citeşte Efeseni 4,22-24. Ce altă idee subliniază Pavel aici?

Să observăm contrastul dintre „omul cel vechi” şi „omul cel nou”. În principiu, „omul cel vechi”, vechea fire, moare (fapt simbolizat prin botez) şi vine la existenţă „omul cel nou”, noua făptură în Hristos, care are un comportament creştin. Dacă citim contextul, înţelegem că avem de-a face cu o transformare a caracterului, a faptelor, a dimensiunii morale a fiinţei.

Tema aceasta este reluată în repetate rânduri. După ce devenim creştini prin botez, suntem oameni noi în Domnul; îmbrăcarea în Hristos nu se referă doar la îndreptăţire, la faptul că Hristos ne acoperă păcatele şi ne dă un nou statut înaintea lui Dumnezeu. Îmbrăcarea în Hristos înseamnă a deveni un om „făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (vers. 24).

Revezi pasajele studiate astăzi şi caută sfaturile referitoare la comportament. În ce privinţe trebuie să faci schimbări? Dacă întâmpini dificultăţi, caută o persoană de încredere şi cere-i să te înveţe cum să aplici mai bine în viaţa ta principiile Scripturii.

Cât ai clipi din ochi

6. Ce înseamnă a fi „îmbrăcaţi în Hristos”? Col. 3,10

Un număr nespus de mare de oameni au dat şi mai dau mărturie despre ceea ce a făcut Dumnezeu în ei şi prin ei. Mulţi dintre noi, deşi avem greşelile, luptele şi căderile noastre, dăm mărturie despre ce înseamnă să fim îmbrăcaţi în Hristos.

Totuşi, ca să fim sinceri, dacă ceea ce Hristos a făcut pentru noi nu ar avea în vedere decât viaţa aceasta, atunci sfârşitul nostru al tuturor ar fi mormântul. Mulţi dintre noi am suferit mult în viaţă pentru Domnul Isu şi pentru credinţa noastră. Deşi credinţa noastră a fost poate răsplătită, ce valoare are această răsplată în comparaţie cu răsplata pe care o vom primi la a doua Sa venire?

7. Despre ce speranţă ne vorbeşte Pavel în 1 Cor. 15,49-55?

În versetele 53 şi 54, întâlnim din nou verbul „a îmbrăca”. Însă Pavel adaugă aici o semnificaţie nouă. A fi îmbrăcaţi în Hristos nu înseamnă doar a purta chipul moral al lui Hristos, a reflecta caracterul Său şi a trăi principiile Sale.

Cu alte cuvinte, nu este doar o schimbare morală, nu este doar o schimbare de statut, ci include şi o schimbare fizică radicală. Trupul nostru muritor, bolnav şi degradat va fi îmbrăcat într-un trup asemănător cu trupul pe care l-a avut Isus după înviere. Aceasta este haina cea nouă! Aceasta este speranţa noastră, singura speranţă în care merită să ne punem încrederea (vezi 1 Cor. 15,12-19)!

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne dăm seama de fragilitatea şi de neputinţa trupului nostru. Gândeşte-te la speranţa pe care o avem în Isus. Ne poate oferi lumea aceasta ceva mai bun decât ceea ce ne promite Biblia aici?

Locuinţa noastră cerească

8. Citeşte 2 Corinteni 5,1-4. Ce ne spune Pavel aici? Ce speranţă ne este prezentată din nou?

Atâta timp cât suntem în lumea aceasta, atâta timp cât trăim în trupul acesta, în acest „cort”, „gemem”. Cine nu a gemut în acest „cort trupesc”? Citeşte capitolul anterior (2 Corinteni 4), unde se vorbeşte despre necazurile pe care le întâmpină creştinii în viaţă. Este adevărat că gemem, suferim şi murim, dar viaţa nu se termină aici. Noi avem făgăduinţa că vom primi „un locaş” ceresc.

9. Ce simboluri foloseşte Pavel în aceste versete pentru a înfăţişa existenţa noastră prezentă şi existenţa viitoare?

În unele scrieri antice, ideea de îmbrăcare era asociată cu ideea de locuire într-o casă. Nici îmbrăcămintea şi nici casa nu fac parte din noi, dar ne oferă protecţie şi adăpost (pe vremea lui Pavel, numele hainelor purtate de săraci provenea dintr-un cuvânt care însemna „casă mică”).

Pavel foloseşte mai multe simboluri, realizând o serie de contraste care subliniază aceeaşi idee: casa pământească trecătoare şi casa cerească veşnică; goliciunea, în contrast cu îmbrăcarea trupului; şi viaţa trecătoare (certitudinea morţii), în contrast cu viaţa veşnică în Hristos. Toate aceste simboluri ne vorbesc în fond despre un singur lucru: despre speranţa că, la revenirea lui Hristos, vom primi un trup nemuritor şi viaţa veşnică prin El.

Ce sens ar avea viaţa aceasta trecătoare, dacă nu am avea speranţa că există viaţa veşnică? Analizează toate argumentele care confirmă faptul că moartea nu este capătul vieţii. Pregăteşte-te să discuţi acest subiect în cadrul grupei.

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. „Sfârşitul luptei”.

„Toţi vor alcătui o familie fericită şi unită, vor fi îmbrăcaţi în veşminte de laudă şi de recunoştinţă – haina neprihănirii lui Hristos. Toată natura, în frumuseţea ei neîntrecută, Îi va aduce lui Dumnezeu o ofrandă neîntreruptă de laudă şi de adorare. Lumea va fi scăldată în lumina cerului. Anii plini de bucurie vor trece unul după altul. Lumina lunii va fi precum lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare decât în prezent. Pe firmament, stelele dimineţii vor cânta împreună şi fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu şi Hristos se vor uni, declarând într-un glas: «Nu va mai fi păcat şi nici moarte».” – Ellen G. White, My Life Today, pag. 348

Întrebări pentru discuţie

1. Răspundeţi în cadrul grupei la întrebările finale din secţiunea de joi.
Cum vă puteţi ajuta reciproc, pentru ca să găsiţi speranţa în această făgăduinţă minunată? Cum îi puteţi ajuta pe cei care se îndoiesc?

2. Oamenii din zilele noastre au o mare încredere în ştiinţă. Mulţi consideră că ea este singura cale de cunoaştere a adevărului şi singura speranţă a omenirii. Gândiţi-vă de ce lucrul acesta este neadevărat, ţinând cont mai ales de ceea ce aţi descoperit în acest studiu. Ce speranţă ne poate oferi ştiinţa în ceea ce priveşte moartea, problema cea mai mare cu care ne confruntăm? De ce trebuie să ne punem speranţa în ceva „supranatural”, aşa cum ne îndeamnă aceste făgăduinţe?

3. Gândiţi-vă la întrebarea pusă de Pavel în Romani 7,24: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (o referire la o pedeapsă din vremea aceea, în care unui răufăcător i se agăţa de mijloc, cu un lanţ, un trup mort pe care trebuia să-l poarte după el). Ce răspuns dă Biblia la această întrebare?

4. Gândiţi-vă la sensul expresiei „îmbrăcaţi în Hristos”. Cum aplicăm ideea aceasta la obiceiurile noastre, la practicile noastre, la gândurile noastre, la atitudinile faţă de alţii etc. Cât de bine reflectăm chipul lui
Hristos în aceste domenii? Cu toţii ne luptăm cu înclinaţii spre păcat cultivate şi moştenite. Ce decizii conştiente putem lua, ca să trăim aşa cum se cuvine? Cum putem să ne ajutăm unii pe alţii pentru a trăi principiile biblice

Îndreptăţit prin credinţă

„Pentru că noi credem că omul este socotit ne prihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” (Romani 3,28)

În studiul acesta, ajungem la tema fundamentală a Epistolei către romani: îndreptăţirea prin credinţă. Expresia este o ilustraţie preluată din justiţie. Călcătorul legii vine înaintea unui judecător şi este condamnat la moarte pentru nelegiuirile lui. Totuşi, apare un înlocuitor şi ia asupra lui vina nelegiuirilor călcătorului legii, eliberându-l pe răufăcător. Acceptându-l pe înlocuitor, acuzatul stă înaintea judecătorului nu numai eliberat de toată vina lui, ci şi considerat ca şi când nu ar fi săvârşit niciodată infracţiunile pentru care a fost adus iniţial la judecată. Faptul acesta are loc, deoarece înlocuitorul – cel care are un raport al vieţii desăvârşit – îi
oferă răufăcătorului iertat meritul lui de a fi respectat legea cu desăvârşire. Ca urmare, cel vinovat stă înaintea judecătorului ca şi când nu ar fi făcut niciodată nimic rău.

Nimeni nu spune că omul acela a fost nevinovat. Dimpotrivă, vinovăţia lui este cunoscută. Vestea bună este că, în ciuda vinovăţiei, el este iertat. În Planul de Mântuire, fiecare dintre noi este un răufăcător. Dar Isus Omul, Înlocuitorul, are un raport al vieţii desăvârşit şi stă la judecată în locul nostru, neprihănirea Lui fiind acceptată în locul nelegiuirii noastre.

De aceea, noi suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu, nu datorită faptelor noastre, ci datorită meritelor lui Isus, a cărui neprihănire ajunge să fie a noastră, dacă o acceptăm „prin credinţă”. De aici vine termenul „îndreptăţire prin credinţă”. Indiferent care a fost trecutul nostru, când Îl primim pe Mântuitorul, stăm înaintea lui Dumnezeu în neprihănirea Sa, singura neprihănire care poate să ne mântuiască.

Vorbiţi despre această veste bună! De fapt, nu poate fi veste mai bună de atât.

1. Ce spune Pavel despre Lege, despre ce face ea şi ce nu face sau nu poate să facă? De ce este aşa de important ca toţi creştinii să înţeleagă lucrul acesta? Romani 3,19.20

Pavel foloseşte termenul Lege în sensul lui larg, aşa cum îl înţelegeau iudeii din zilele lui. Prin Torah (cuvântul evreiesc pentru „lege”), chiar şi un evreu din zilele noastre înţelege învăţătura dată de Dumnezeu în primele cinci cărţi ale lui Moise, dar şi în întregul Vechi Testament, în general. Legea morală, amplificarea acesteia în regulile şi legile judecătoreşti, precum şi în regulile ceremoniale, a fost o parte a acestei învăţături. Din acest motiv, putem să considerăm „Legea” de aici ca fiind întregul sistem al
iudaismului.

„A fi sub Lege” înseamnă a fi sub jurisdicţia ei. Totuşi, Legea dă pe faţă greşelile şi vinovăţia omului înaintea lui Dumnezeu. Legea nu poate să îndepărteze vinovăţia, dar poate să-l determine pe păcătos să caute un remediu pentru ea.

Dacă aplicăm Epistola către romani la zilele noastre, când legea iudaică nu mai este un factor semnificativ, ne gândim la „Lege” îndeosebi în termenii „Legii morale”. Legea aceasta nu poate să ne mântuiască mai mult decât putea sistemul iudaismului să-i mântuiască pe iudei. Funcţia Legii morale nu este aceea de a-l mântui pe păcătos. Funcţia ei este să descopere caracterul lui Dumnezeu şi să le arate oamenilor unde au dat greş în a reflecta caracterul Său. În sine, păzirea Legii – fie că e vorba de cea morală, de cea ceremonială sau de ambele – nu-l va face pe om să fie drept în ochii lui Dumnezeu. De fapt, Legea nu a avut niciodată scopul acesta. Dimpotrivă, Legea trebuia să scoată în evidenţă greşelile noastre şi să ne conducă la Hristos. Legea nu poate să mântuiască, aşa cum simptomele unei boli nu pot să trateze boala. Simptomele nu tratează, ci scot în evidenţă nevoia de tratament. Aşa funcţionează Legea.

Cât de pline de succes au fost eforturile tale de a păzi Legea? Ce ar trebui să îţi spună răspunsul tău despre inutilitatea faptului de a încerca să fii mântuit prin păzirea Legii?

2. Cum trebuie să înţelegem Romani 3,21?

Această neprihănire nouă este în contrast cu neprihănirea Legii, neprihănirea cu care erau familiarizaţi iudeii. Neprihănirea cea nouă este numită „neprihănirea lui Dumnezeu”, adică o neprihănire care vine de la Dumnezeu, o neprihănire pe care o oferă Dumnezeu şi singura pe care El o acceptă ca fiind adevărată.

Aceasta este, desigur, neprihănirea pe care a arătat-o Domnul Isus în viaţa Sa aici, pe pământ, când a fost în trup omenesc – o neprihănire pe care le-o oferă tuturor celor care o vor primi prin credinţă, care o vor cere pentru ei înşişi, nu pentru că o merită, ci pentru că au nevoie de ea. „Neprihănirea este ascultarea de Lege. Legea cere neprihănirea, iar cel păcătos îi datorează Legii lucrul acesta, dar este incapabil să îl îndeplinească. Singura cale prin care poate să ajungă la neprihănire este credinţa. Prin credinţă, el poate să-I aducă lui Dumnezeu meritele lui Hristos, iar Domnul pune ascultarea Fiului Său în contul celui păcătos. Neprihănirea
lui Hristos este primită în locul greşelii omului, iar Dumnezeu primeşte sufletul încrezător şi pocăit, îl iartă, îl îndreptăţeşte şi îl tratează ca şi când ar fi neprihănit şi îl iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său”. – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, p. 367

3. Cum poţi învăţa să accepţi acest adevăr minunat pentru tine însuţi? Cum îl înţelegi? (Vezi, de asemenea, Romani 3,22.)

Când lucrează în viaţa creştinului, credinţa în Isus Hristos este mult mai mult decât un consimţământ intelectual, este mai mult decât doar o recunoaştere a unor anumite fapte despre viaţa şi moartea lui Hristos. Credinţa adevărată în Isus Hristos înseamnă a-L primi pe El ca Mântuitor, ca Înlocuitor, Garant şi Domn. Înseamnă a alege felul Său de vieţuire. Înseamnă a ne încrede în El şi a căuta, prin credinţă, să trăim în conformitate cu poruncile Sale.

4. Ce spune Pavel în Romani 3,24? Ce înseamnă că „răscumpărarea este în Hristos Isus”?

Ce înseamnă ideea aceasta a „neprihănirii”, aşa cum este ea prezentată în text? Cuvântul grecesc dikaioo, tradus şi prin a îndreptăţi, poate să însemne „făcut drept”, „declarat drept” sau „considerat drept, neprihănit”. Cuvântul vine din aceeaşi rădăcină ca dikaiosune, „neprihănire”, şi cuvântul dikaioma, „cerinţă dreaptă”. Prin urmare, între „îndreptăţire” şi „neprihănire” este o legătură strânsă, o legătură care nu apare întotdeauna în diferite traduceri. Noi suntem îndreptăţiţi, când Dumnezeu ne declară sau ne socoteşte „neprihăniţi”.

Înainte de îndreptăţirea aceasta, omul este nelegiuit şi, ca urmare, nu poate fi acceptat de Dumnezeu. După îndreptăţire, el este privit ca fiind neprihănit şi poate fi acceptat de Dumnezeu. Lucrul acesta se întâmplă numai prin harul lui Dumnezeu. Har înseamnă
„favoare”. Când un păcătos vine la Dumnezeu pentru mântuire, faptul că este considerat sau „socotit” neprihănit este un act al harului. Este o favoare nemeritată, iar credinciosul este îndreptăţit fără vreun merit propriu, fără vreo pretenţie pe care să o aducă înaintea lui Dumnezeu în fa voarea lui, cu excepţia stării lui de totală neajutorare. Păcătosul este îndreptăţit prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, răscumpărarea pe care Isus o oferă ca Înlocuitor şi Garant al celui păcătos.

Îndreptăţirea este prezentată în Romani ca fiind un act punctual, adică are loc într-un moment anume în timp. În clipa aceasta, cel păcătos este afară, nelegiuit şi neacceptat, în clipa următoare, după îndreptăţire, el este înăuntru, acceptat şi socotit neprihănit. Cel care este în Hristos priveşte la îndreptăţire ca la un fapt trecut, care a avut loc când s-a predat pe deplin lui Hristos. În Romani 5,1, „fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi” înseamnă, literal, „după ce am fost îndreptăţiţi”.

Desigur, dacă păcătosul îndreptăţit cade şi după aceea se întoarce la Hristos, îndreptăţirea poate să aibă loc din nou. De asemenea, dacă reconvertirea este considerată o experienţă zilnică, atunci este un sens în care îndreptăţirea poate să fie considerată o experienţă repetitivă.

Dacă vestea mântuirii este aşa de bună, ce îi reţine pe oameni să o primească? Ce lucruri din viaţa ta te reţin de la tot ce îţi făgăduieşte şi îţi oferă Domnul?

În Romani 3,25, Pavel foloseşte o expresie tradusă în română prin „jertfa de ispăşire”. Cuvântul grecesc, hilasterion, apare în Noul Testament numai aici şi în Evrei 9,5, unde este tradus prin capacul ispăşirii. Aşa cum este folosit în Romani 3,25, descriind oferta ispăşirii şi a răscumpărării prin Hristos, ispăşirea pare să reprezinte împlinirea a tot ce a fost reprezentat prin capacul ispăşirii în sanctuarul Vechiului Testament. Prin urmare, faptul acesta înseamnă că, prin moartea Sa, Isus a fost înfăţişat ca fiind mijlocul pentru mântuire şi este reprezentat ca fiind Acela care oferă ispăşirea. Pe scurt, înseamnă că Dumnezeu a făcut tot ce a fost necesar pentru a ne mântui. Textul vorbeşte, de asemenea, despre „trecerea cu vederea a păcatelor”.

Păcatele noastre sunt cele care ne fac să nu putem fi acceptaţi de Dumnezeu. Noi nu putem face nimic prin noi înşine pentru a ne anula păcatele. Totuşi, în Planul de Mântuire, Dumnezeu a oferit o cale pentru ca păcatele acestea să fie şterse prin credinţa în sângele lui Hristos. Expresia a trece cu vederea vine din cuvântul grecesc paresis, care înseamnă „a trece peste”. „Trecerea cu vederea” nu este în niciun sens ignorarea păcatelor. Dumnezeu poate să treacă cu vederea păcatele din trecut, deoarece, prin moartea Sa, Hristos a suferit pedeapsa pentru toate păcatele oamenilor. Prin urmare, oricui crede în sângele Său i se pot „trece cu vederea” păcatele, deoarece Hristos a murit deja pentru ele (1 Cor. 15,3).

5. Citeşte Romani 3,26.27. Care este ideea exprimată de Pavel aici?

Vestea bună pe care Pavel era nerăbdător să o împărtăşească este că „neprihănirea lui Dumnezeu” este disponibilă pentru om şi că ea „vine” la noi, nu prin fapte, nu prin meritele noastre, ci prin credinţa în Domnul Isus şi în ceea ce a făcut El pentru noi. Datorită crucii de pe Golgota, Dumnezeu poate să-i declare neprihăniţi pe păcătoşi şi totuşi să rămână drept şi corect în faţa universului. Satana nu mai poate să-şi îndrepte degetul acuzator împotriva lui Dumnezeu, pentru că Cerul a adus jertfa supremă. Satana Îl acuzase pe Dumnezeu că îi cerea neamului omenesc mai mult decât era dispus să-i ofere. Crucea respinge acuzaţia aceasta.

Satana s-a aşteptat ca, după ce lumea a păcătuit, Dumnezeu să o nimicească. Dar El L-a trimis pe Fiul Său să o mântuiască. Ce ne spune faptul acesta despre caracterul lui Dumnezeu? Ce impact ar trebui să aibă cunoaşterea caracterului Său asupra vieţii noastre?

6. Ce afirmă Pavel în Romani 3,28? Înseamnă că nu ni se mai cere să respectăm Legea, pentru că nu ne mântuieşte?

În contextul său istoric, în Romani 3,28, Pavel vorbea despre lege în sensul ei general, ca sistem al iudaismului. Indiferent cât de conştiincios a încercat un iudeu să trăiască sub sistemul acesta, dacă nu-L primea pe Isus ca Mesia, nu putea să fie îndreptăţit. Versetul acesta este concluzia lui Pavel după declaraţia lui că legea credinţei exclude lauda de sine.

Dacă ar fi îndreptăţit prin propriile fapte, un om ar putea să se laude. Dar, dacă este îndreptăţit pentru că a crezut în Domnul Isus, atunci meritul Îi aparţine clar lui Dumnezeu, care l-a îndreptăţit pe păcătos.

Ellen G. White dă un răspuns interesant la întrebarea: „Ce este îndreptăţirea prin credinţă”? Ea a scris: „Este lucrarea lui Dumnezeu de a coborî în ţărână slava omenească şi de a face pentru om lucrarea pe care el nu are puterea să o facă singur. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei (Seria A, nr. 9, 1897), pag. 61, 62

Faptele Legii nu pot face ispăşire pentru păcatele trecute. Îndreptăţirea nu poate fi câştigată. Ea poate fi primită numai prin credinţa în jertfa ispăşitoare a lui Hristos. Prin urmare, în acest sens, faptele Legii nu au nicio legătură cu îndreptăţirea. A fi îndreptăţiţi fără fapte înseamnă a fi îndreptăţiţi fără a avea în noi înşine nimic care să merite îndreptăţirea.

Totuşi, mulţi creştini au înţeles şi aplicat greşit textul acesta. Spunând că tot ce trebuie să facem este să credem, ei desconsideră faptele sau ascultarea, chiar şi ascultarea de Legea morală. Astfel, ei îl înţeleg întru totul greşit pe Pavel. În Romani şi pretutindeni în celelalte locuri, Pavel atribuie o mare importanţă respectării Legii morale. Isus a făcut la fel şi, de asemenea, Iacov şi Ioan (Matei 19,17; Romani 2,13; Iacov 2,10.11; Apocalipsa 14,12). Ideea lui Pavel este că, deşi ascultarea de Lege nu este mijlocul îndreptăţirii, cel care este îndreptăţit prin credinţă va respecta Legea lui Dumnezeu şi, de fapt, doar aşa poate să respecte Legea. Un om care nu a fost născut din nou, care nu a fost îndreptăţit, nu poate să împlinească niciodată cerinţele Legii.

De ce este aşa de uşor să fii prins în capcana de a gândi că, din cauză că Legea nu ne mântuieşte, nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la păzirea ei? Ai justificat vreodată păcatul, folosindu-te de îndreptăţirea prin credinţă? De ce este aceasta o poziţie foarte periculoasă? În acelaşi timp, unde am fi fără făgăduinţa mântuirii, chiar dacă suntem ispitiţi să abuzăm de ea?

Pentru studiu suplimentar: Parabolele Domnului Hristos, cap. „Lucruri vechi şi noi”.
„Harul este o favoare nemeritată. Îngerii, care nu cunosc păcatul, nu înţeleg ce înseamnă harul pentru ei, dar păcătoşenia noastră ne face să avem nevoie de harul unui Dumnezeu milos”. – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, p. 331, 332

„Credinţa este condiţia cu care Dumnezeu a considerat că este potrivit să le făgăduiască iertare celor păcătoşi, nu pentru că în credinţă s-ar afla vreo virtute prin care mântuirea să fie meritată, ci deoarece credinţa poate să se bazeze pe meritele lui Hristos, care sunt remediul oferit pentru păcat. Credinţa poate să prezinte ascultarea deplină de Hristos în locul nelegiuirii şi al defectelor păcătoşilor. Când cel păcătos crede că Hristos este Mântuitorul lui personal, atunci, în conformitate cu făgăduinţele Sale care nu
dau greş, Dumnezeu îi iartă păcatul şi îl îndreptăţeşte fără plată. Sufletul pocăit îşi dă seama că îndreptăţirea lui vine pentru că Domnul Hristos, ca Înlocuitor şi Garant al lui, a murit pentru el şi este jertfa lui de ispăşire şi neprihănirea lui”. – Idem, p. 366, 367

„Deşi Legea nu poate să îndepărteze pedeapsa pentru păcat, ci îi cere păcătosului să îşi plătească toată datoria, totuşi Domnul Hristos le-a făgăduit iertare din abundenţă tuturor celor ce se pocăiesc şi cred în harul Său. Dragostea lui Dumnezeu îi este oferită din belşug sufletului care crede şi se pocăieşte. Stigmatul păcatului poate fi şters din suflet numai prin sângele Jertfei ispăşitoare. Nicio altă jertfă nu ar fi fost suficientă, cu excepţia jertfei Aceluia care era egal cu Tatăl. Lucrarea lui Hristos – viaţa Sa, umilinţa,
moartea şi mijlocirea pentru omul pierdut – măreşte Legea şi o face vrednică de cinste”. – Idem, p. 371

Întrebări pentru discuţie

1. Citeşte textele din săptămâna aceasta şi scrie în propriile cuvinte un paragraf care rezumă ce spun ele. Împărtăşeşte ideile la grupă.

2. Gândeşte-te cât a costat mântuirea noastră: moartea Fiului lui Dumnezeu. Ce ar trebui să ne spună lucrul acesta despre cât de rău este păcatul? În cele din urmă, dacă am înceta cu totul să mai păcătuim, de ce tot nu ar fi suficient pentru a fi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu? Cum pot aceste fapte să ne motiveze pentru a ne împotrivi ispitei de a păcătui?

3. Cum ar putea cineva să fie ispitit să abuzeze de vestea cea bună a mântuirii doar prin credinţă? (Vezi 2 Petru 3,16; 1 Ioan 3,7.)

Explicarea credinţei

„Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” (Romani 5,1.2)

Apostolul Pavel a pus bazele ideii că îndreptăţirea, sau acceptarea din partea lui Dumnezeu, vine numai prin credinţa în Isus Hristos, deoarece numai neprihănirea Sa este suficientă „ca să putem sta în picioare” înaintea Domnului nostru. El construieşte pe acest mare adevăr şi explică mai mult subiectul acesta. Pavel arată că mântuirea este numai prin credinţă, şi nu prin fapte, chiar şi pentru cineva la fel de „neprihănit” ca Avraam şi, într-un sens, face un pas înapoi şi priveşte la imaginea de ansamblu – la ce anume a cauzat păcatul, suferinţa şi moartea, cum se găseşte soluţia în Hristos şi ce a făcut El pentru neamul omenesc.

Prin căderea unui singur om, Adam, toată omenirea a înfruntat condamnarea, înstrăinarea şi moartea. Prin biruinţa unui singur om, Isus, toată lumea a fost aşezată pe o nouă bază înaintea lui Dumnezeu, una în care, prin credinţa în Isus, toţi pot să aibă şters raportul păcatelor lor, pedeapsa pentru păcatele acelea să poată fi retrasă şi să poată fi iertaţi pentru totdeauna.

Apostolul Pavel îl pune pe Adam în contrast cu Isus, arătând cum a venit Hristos să repare ce a făcut Adam şi că, prin credinţă, victimele păcatului lui Adam pot fi salvate prin Isus, Mântuitorul. Temelia acestor lucruri este crucea lui Hristos şi moartea Sa înlocuitoare, care deschid calea pentru ca fiecare făptură omenească, iudeu sau dintre neamuri, să poată fi mântuită prin Isus, care a cumpărat cu sângele Său îndreptăţirea pentru toţi cei care Îl primesc.

Cu siguranţă, aceasta este o temă care merită să fie explicată, deoarece este temelia tuturor speranţelor.

1. Rezumă mesajul lui Pavel din Romani 5,1-5. Ce învăţătură poţi să iei pentru tine?

„Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi” înseamnă literal „după ce am fost îndreptăţiţi”. Verbul grecesc exprimă o acţiune împlinită. Noi am fost declaraţi neprihăniţi sau am fost priviţi ca fiind neprihăniţi, nu prin vreo faptă a Legii, ci pentru că am fost primiţi de Isus Hristos. Viaţa desăvârşită pe care Isus a trăit-o pe pământul acesta şi ascultarea Sa desăvârşită de Lege ne-au fost atribuite nouă.
În acelaşi timp, toate păcatele noastre au fost puse asupra Lui. Dumnezeu a considerat că Isus a săvârşit păcatele acelea, nu noi, iar în felul acesta, noi putem fi cruţaţi de pedeapsa pe care o merităm. Pedeapsa a căzut asupra lui Hristos pentru noi, în locul nostru, aşa încât noi nu mai trebuie să o primim niciodată. Ce veste mai plină de slavă poate să fie pentru cel păcătos?

Cuvântul grecesc tradus prin „slavă” în versetul 2 este tradus prin „ne bucurăm” în versetul 3. Dacă ar fi tradus tot prin „ne bucurăm” şi în versetul 2 (aşa cum este în unele versiuni), legătura dintre versetele 2 şi 3 ar fi înţeleasă mai clar. Oamenii îndreptăţiţi se pot bucura în necaz, deoarece credinţa lor este centrată în Isus Hristos. Ei au încredere că Dumnezeu va face toate lucrurile să lucreze spre bine. Ei vor considera că este o cinste să sufere pentru Hristos. (Vezi şi 1 Petru 4,13)

Observaţi, de asemenea, progresul de la versetul 3 la versetul 5.

1. Răbdare. Cuvântul grecesc hupomone înseamnă „răbdare statornică”. Acesta este tipul de răbdare pe care îl dezvoltă necazul în cel care îşi păstrează credinţa şi nu îşi pierde speranţa în Hristos, chiar când trece prin încercări şi suferinţe care pot uneori să facă viaţa atât de nefericită.

2. Biruinţă. Cuvântul grecesc dokime înseamnă „calitatea de a fi aprobat”, „caracter” sau, mai precis, „caracter aprobat”. Cel care suportă cu răbdare încercările poate să dezvolte un „caracter aprobat”.

3. Nădejdea. Răbdarea şi aprobarea dau naştere în mod firesc nădejdii, nădejdea găsită în Isus şi în făgăduinţa mântuirii prin El. Atâta vreme cât ne prindem de Isus, în credinţă, pocăinţă şi ascultare, avem toate motivele să sperăm.

Ce speri mai mult decât orice altceva? Cum poate această speranţă să fie împlinită în Isus? Se poate împlini? Dacă nu, eşti sigur că vrei atât de mult împlinirea ei?

2. Ce ni se spune în Romani 5,6-8 despre caracterul lui Dumnezeu şi de ce este aici atâta speranţă pentru noi?

Când Adam şi Eva au călcat cerinţa divină în mod ruşinos şi fără scuză, Dumnezeu a făcut primii paşi spre împăcare. Chiar de atunci, Dumnezeu a luat iniţiativa de a oferi o cale de mântuire şi de a-i invita pe oameni să o accepte. „Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său…” (Galateni 4,4).

3. Ce ni se spune în Romani 5,9?

Aşa cum sângele pus pe uşorii caselor israeliţilor din Egipt, în ajunul plecării, i-a ocrotit pe întâii născuţi de mânia care a căzut asupra întâilor născuţi ai Egiptului, tot aşa sângele lui Isus Hristos garantează că acela care a fost îndreptăţit şi păstrează acest statut nu va avea parte de mânia lui Dumnezeu, care va nimici păcatul în cele din urmă.

Unii au dificultăţi cu ideea unui Dumnezeu iubitor care Se mânie. Totuşi mânia aceasta există tocmai din cauza dragostei Sale. Cum ar putea Dumnezeu, care iubeşte lumea, să nu Se mânie împotriva păcatului? Dacă ar fi fost indiferent faţă de noi, nu I-ar fi păsat de tot ce se întâmplă aici. Priviţi în jur, în lume, şi vedeţi ce a făcut păcatul din creaţiunea Sa. Cum ar putea Dumnezeu să nu fie mânios împotriva unui asemenea rău şi unei asemenea devastări?

4. Ce alte motive ne sunt date pentru a ne bucura? Romani 5,10.11

Unii comentatori au văzut în versetul 10 o referire la viaţa pe care a trăit-o Hristos pe pământ, dezvoltând un caracter desăvârşit, pe care, acum, Se oferă să ni-l atribuie nouă („vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”). Deşi îndreptăţirea noastră este prin viaţa desăvârşită a lui Hristos, Pavel pare să pună accentul pe faptul că, deşi a murit, Hristos a înviat şi trăieşte veşnic (vezi Evrei 7,25). Noi suntem mântuiţi, pentru că El trăieşte. Dacă ar fi rămas în mormânt, speranţele noastre ar fi pierit odată cu El. Versetul 11 continuă cu motivul pe care îl avem de a ne bucura în Domnul, şi anume, lucrarea pe care a îndeplinit-o Isus pentru noi.

Moartea este un vrăjmaş, cel din urmă. Când l-a creat pe om, Dumnezeu a plănuit ca el să trăiască veşnic. În afară de oamenii care trec prin mari suferinţe, nimeni nu doreşte să moară. Moartea este contrară naturii noastre fundamentale. Motivul este că, de la început, am fost creaţi să trăim veşnic. Moartea ar fi trebuit să ne fie necunoscută.

5. Citeşte Romani 5,12. Ce descrie Pavel aici? Ce explică faptul acesta?

Cu privire la acest pasaj biblic, comentatorii au avut mai multe controverse decât cu privire la majoritatea celorlalte. Probabil că, aşa cum spune SDA Bible Commentary, vol. 6, p. 529, motivul este că aceşti comentatori „încearcă să folosească pasajul acesta în alt scop decât a intenţionat Pavel”.

Un punct asupra căruia sunt controverse este felul în care a trecut păcatul lui Adam asupra urmaşilor lui. Au împărtăşit urmaşii lui Adam vinovăţia păcatului său ori sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu din cauza propriilor păcate? Deşii unii au încercat să obţină răspunsul la întrebare din textul acesta, Pavel nu se ocupa de acest subiect. El a avut în minte un scop cu totul diferit. El accentuează din nou ce a declarat deja, „căci toţi au păcătuit” (Romani 3,23). Trebuie să recunoaştem că suntem păcătoşi,
deoarece numai în felul acesta ne vom da seama că avem nevoie de un Mântuitor. Aici, Pavel încerca să-i facă pe cititori să-şi dea seama cât de rău este păcatul şi ce a adus el în lume, prin Adam. Prin urmare, Pavel arată ce ne oferă Dumnezeu prin Isus, darul acesta fiind singurul remediu pentru tragedia adusă asupra lumii noastre prin păcatul lui Adam.

Totuşi textul acesta spune doar care este problema (moartea în Adam), nu dă şi soluţia (viaţa în Hristos). Unul dintre aspectele cele mai pline de slavă ale Evangheliei este că moartea a fost „înghiţită” de viaţă. Isus a trecut prin porţile mormântului şi i-a rupt legăturile. El spune: „Eu sunt Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1,18). Din cauză că Isus are cheile, vrăjmaşul nu mai poate să îşi ţină victimele în mormânt.

Care au fost experienţele tale în legătură cu realitatea şi tragedia morţii? De ce, în faţa unui vrăjmaş atât de înverşunat, trebuie să avem o speranţă în ceva mai mare decât noi înşine sau mai mare decât orice oferă lumea aceasta?

6. Ce spune Pavel în Romani 5,13.14?

Expresia „înainte de Lege” este paralelă cu afirmaţia „de la Adam până la Moise”. El vorbeşte despre perioada de la creaţiune la Sinai, înainte de introducerea oficială a regulilor şi legilor sistemului israelit, în care erau incluse şi Cele Zece Porunci. „Înainte de Lege” înseamnă „până când cerinţele lui Dumnezeu au fost detaliate în legile date lui Israel pe Sinai”. Păcatul a existat şi înainte
de Sinai. Cum ar fi putut să nu existe? Minciuna, uciderea, adulterul şi idolatria nu au fost păcate până atunci? Desigur că au fost.

7. Menţionaţi câteva texte care arată realitatea păcatului înainte de Sinai.

Este adevărat că, înainte de Sinai, omenirea în general a avut doar o descoperire limitată a lui Dumnezeu, dar este evident că a cunoscut suficient pentru a fi considerată responsabilă. Dumnezeu este drept şi nu va pedepsi pe nimeni pe nedrept. Oamenii din lumea de dinainte de Sinai au murit, aşa cum arată Pavel aici. Moartea a trecut asupra tuturor. Deşi nu păcătuiseră împotriva unor porunci descoperite explicit, totuşi păcătuiseră. Ei au avut descoperirile lui Dumnezeu în natură, dar nu au luat seama la ele şi de aceea au fost vinovaţi. „Însuşirile nevăzute ale Lui… se văd lămurit, de la facerea lumii… Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1,20).

8. Cu ce scop S-a descoperit Dumnezeu mai clar „în Lege”? Romani 5,20.21

Învăţăturile date pe Sinai au cuprins Legea morală, deşi aceasta existase şi înainte. Totuşi, în conformitate cu Biblia, atunci a fost prima dată când Legea a fost scrisă şi proclamată. Când au început să se compare cu cerinţele divine, israeliţii au descoperit
că erau departe. Cu alte cuvinte, „greşeala s-a înmulţit”. Ei şi-au dat seama cât de mari erau nelegiuirile lor. Scopul unei asemenea descoperiri a fost acela de a-i ajuta să înţeleagă că au nevoie de un Mântuitor şi de a-i conduce să accepte harul oferit cu atâta bunăvoinţă de Dumnezeu. Versiunea adevărată a credinţei Vechiului Testament nu a fost legalistă.

9. Ce contrast ne este prezentat în continuare? Ce speranţă ne este oferită în Hristos? Romani 5,18.19

Ca oameni, tot ce am primit de la Adam este sentinţa de moarte. Totuşi Hristos a intervenit şi a păşit pe terenul unde Adam a căzut, suportând fiecare încercare în locul omului. El a răscumpărat eşecul lui Adam şi căderea sa ruşinoasă şi, în felul acesta, ca Înlocuitor al nostru, ne-a pus pe un teren avantajos înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Isus este „Cel de-al doilea Adam”.

„Al doilea Adam a fost un agent moral liber, răspunzător pentru comportamentul lui. Înconjurat de influenţele subtile, intense şi amăgitoare, El a fost într-o situaţie mult mai puţin favorabilă pentru a trăi o viaţă fără păcat, decât a fost primul Adam. Totuşi, în mijlocul celor păcătoşi, El s-a împotrivit fiecărei ispite de a păcătui şi Şi-a păstrat nevinovăţia. El a fost întotdeauna fără păcat”. – Comentariile Ellen G. White în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1074

10. Cum sunt puse în contrast faptele lui Adam cu cele ale lui Hristos, în Romani 5,15-19?

Priviţi ideile opuse aflate aici: moarte, viaţă; neascultare, ascultare; osândă, hotărâre de iertare; păcat, neprihănire. Isus a venit şi a reparat tot ce stricase Adam! De asemenea, este fascinant că, în versetele 15-17, cuvântul „dar” apare de cinci ori. De cinci ori! Ideea este simplă: Pavel accentuează că îndreptăţirea nu este câştigată, ci vine ca un dar. Este ceva ce nu merităm. La fel ca pentru orice dar, trebuie să întindem mâna şi să îl primim, iar în cazul acesta, primim darul prin credinţă.

Care a fost darul cel mai bun pe care l-ai primit vreodată? Ce a făcut să fie aşa de bun, deosebit de celelalte? Cum te-a făcut faptul că a fost un dar, şi nu ceva ce ai meritat, să-l apreciezi şi mai mult? Ar putea darul acela să se compare cât de puţin cu tot ce am primit în Isus?

Pentru studiu suplimentar: Divina vindecare, cap. „Ajutor în vieţuirea zilnică”; Patriarhi şi profeţi, cap. „Ispitirea şi căderea”.

„Mulţi sunt înşelaţi cu privire la starea inimii lor. Ei nu-şi dau seama că inima lor firească este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Ei se îmbracă în propria neprihănire şi sunt mulţumiţi cu atingerea propriului standard, un standard omenesc al caracterului, dar cât de fatal dau greş, pentru că nu ating standardul divin, iar prin puterea proprie nu sunt în stare să corespundă cerinţelor lui Dumnezeu”. – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, p. 320

„Este mare nevoie ca Domnul Hristos să fie predicat ca fiind singura nădejde şi mântuire. Când a fost prezentată învăţătura îndreptăţirii prin credinţă…, ea a fost pentru mulţi ca apa pentru călătorul însetat. Gândul că neprihănirea lui Hristos ne este atribuită, nu datorită vreunui merit al nostru, ci asemenea unui dar fără plată al lui Dumnezeu, a fost un gând preţios”. – Idem, p. 360

„Încercarea este o parte din educaţia primită în şcoala lui Hristos spre a-i curăţi pe copiii lui Dumnezeu de zgura a ceea ce este pământesc. Experienţele prin care sunt trecuţi vin asupra lor din cauză că Dumnezeu îi conduce. Încercările şi piedicile sunt metodele de disciplinare alese de El şi condiţiile succesului puse de El. Cel care citeşte inimile oamenilor cunoaşte slăbiciunile lor mai bine decât le pot cunoaşte ei înşişi. El vede că unii au însuşiri care, dacă ar fi bine îndrumate, ar putea fi folosite spre
înaintarea lucrării Sale”. – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 524

Întrebări pentru discuţie

1. Cum te-a susţinut credinţa când ai trecut prin încercări? Ce ai învăţat despre tine şi despre Dumnezeu? Ce anume din ce ai învăţat ar putea să le fie de folos altora care ar putea să treacă prin perioade grele?

2. Mulţi scriitori şi filozofi s-au plâns de lipsa de sens a vieţii, din cauză că se sfârşeşte într-o moarte veşnică. Cum le răspundem noi, creştinii? De ce speranţa pe care o avem în Isus este singurul răspuns la acea lipsă de sens a vieţii?

3. Căderea lui Adam ne-a impus o natură căzută, dar biruinţa lui Isus oferă făgăduinţa vieţii veşnice tuturor celor ce o primesc prin credinţă. Ce îi reţine atunci pe oameni să o ceară cu nerăbdare pentru ei înşişi? Cum poate fiecare dintre noi să-i ajute pe cei ce caută să înţeleagă mai bine ce le oferă Hristos şi ce a făcut El pentru ei?

Numai daca ne facem UNA cu El, primim Biruinţa asupra păcatului

„Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6,14)

După ce a explicat îndreptăţirea prin credinţă, fără faptele Legii, Pavel începe să răspundă la întrebarea evidentă: Dacă faptele nu pot să ne mântuiască, de ce să ne mai preocupăm de ele? De ce să nu continuăm pur şi simplu să păcătuim?

Capitolul 6 este răspunsul lui la această întrebare importantă. Aici, Pavel tratează subiectul cunsocut în general, ca fiind „sfinţirea”, procesul prin care biruim păcatul şi reflectăm tot mai mult caracterul lui Hristos. Totuşi cuvântul sfinţire, ca atare, nu apare nicăieri în Romani. (În Romani 15,16, apare o dată cuvântul sfinţit).

Înseamnă că Pavel nu are nimic de spus cu privire la ce este cunoscut, în general, ca fiind sfinţire? Nicidecum. Pur şi simplu, el nu se referă la ea folosind acest termen. În Biblie, „a sfinţi” înseamnă „a consacra” lui Dumnezeu. Prin urmare, „a fi sfinţit” este prezentat adesea ca fiind un act trecut şi încheiat. De exemplu, „împreună cu toţi cei sfinţiţi” (Fapte 20,32) – „cei sfinţiţi” din definiţia aceasta sunt cei care sunt consacraţi lui Dumnezeu. Totuşi această folosire biblică a termenului „a sfinţi” nu neagă în niciun fel doctrina importantă a sfinţirii, nici faptul că sfinţirea este o lucrare de o viaţă. Biblia susţine cu putere doctrina aceasta, dar, în general, foloseşte alţi termeni pentru a o descrie.

În săptămâna aceasta, vom vedea o altă faţă a mântuirii prin credinţă, una care, foarte uşor, poate să fie înţeleasă greşit, şi anume: făgăduinţele biruinţei asupra păcatului în viaţa cuiva care a fost mântuit prin Isus.

În Romani 5,20, Pavel face o declaraţie impresionantă: „Dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Ideea lui a fost că, indiferent cât de mult păcat există sau cât de îngrozitoare sunt consecinţele lui, harul lui Dumnezeu este suficient pentru a-l trata. Ce speranţă ar trebui să aducă faptul acesta pentru fiecare dintre noi, îndeosebi când suntem ispitiţi să simţim că păcatele noastre sunt prea mari pentru a fi iertate!

1. Citeşte Romani 6,1. Care este ideea pe care o tratează Pavel aici şi cum răspunde el în versetele următoare la acest fel de gândire? Romani 6,2-11

În capitolul 6, Pavel arată că un om care a fost îndreptăţit nu ar trebui să mai păcătuiască, deoarece a murit faţă de păcat. Cufundarea în apa botezului reprezintă înmormântarea. Ce este înmormântat? „Omul cel vechi” al păcatului, omul care săvârşeşte păcatul, omul dominat şi condus de păcat. Ca urmare, „trupul păcatului” este nimicit, aşa încât noi nu mai continuăm să slujim păcatului. În Romani 6, păcatul este personificat ca fiind un stăpân care domneşte peste slujitorii lui. Odată ce omul vechi, care a slujit păcatului, a murit, stăpânirea păcatului încetează. Cel care se ridică din mormântul de apă este un om nou, care nu mai slujeşte păcatului. El trăieşte acum în înnoirea vieţii.

Domnul Hristos a murit o dată pentru totdeauna, dar acum este viu pentru veşnicie. Moartea nu mai poate să domnească asupra Lui. Prin urmare, creştinul care este botezat a murit faţă de păcat o dată pentru totdeauna şi nu ar trebui să mai ajungă niciodată sub stăpânirea lui. Desigur, aşa cum ştie orice creştin botezat, păcatul nu dispare automat din viaţa noastră, îndată ce ieşim din apă. A nu fi sub stăpânirea păcatului nu este acelaşi lucru cu a nu fi nevoit să lupţi cu el. Noi avem de dus o luptă zilnic, clipă de clipă, pentru a rămâne morţi faţă de păcat şi vii pentru Hristos. Deşi făgăduinţele biruinţei există, noi trebuie să cerem împlinirea lor prin credinţă şi să ne aducem aminte că harul lui Dumnezeu se înmulţeşte, chiar când păcătuim. Dacă nu, ce speranţă ar avea vreunul dintre noi, chiar şi după ce a fost botezat?

Care a fost experienţa ta cu puterea păcatului în viaţa personală, chiar după botez? Ce alegeri ale tale îngăduie ca păcatul să aibă asupra ta o putere pe care nu ar trebui să o aibă, datorită făgăduinţelor Bibliei cu privire la biruinţă?

2. Ce îndemn ne este dat în Romani 6,12?

Cuvântul a domni arată că păcatul este reprezentat aici ca un împărat. Cuvântul grecesc tradus aici prin „domneşte” înseamnă, literal, „a fi împărat”, sau „a avea rolul unui împărat”. Păcatul este întru totul mult prea doritor să preia domnia asupra trupurilor noastre muritoare şi să dicteze un anume comportament. Spunând: „păcatul să nu mai domnească”, Pavel arată că omul care a fost îndreptăţit de Dumnezeu poate alege să nu mai accepte păcatul ca împărat în viaţa sa. Aici intervine acţiunea voinţei.

„Ceea ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura umană, puterea deciziei sau capacitatea de a alege. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dumnezeu le-a dat oamenilor capacitatea de a alege; datoria lor este aceea de a o exercita. Tu nu poţi să îţi schimbi inima, nu poţi să Îi predai lui Dumnezeusentimentele tale; dar poţi alege să Îi slujeşti. Poţi să-I dai Lui voinţa ta; atunci, El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. În felul acesta, întreaga ta fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; sentimentele tale vor fi îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 47

Cuvântul grecesc din Romani 6,12, tradus prin „pofte”, înseamnă „dorinţe”. Dorinţele acestea pot fi ori după lucruri bune, ori după lucruri rele. Când domneşte, păcatul ne face să dorim ce este rău. Dorinţele vor fi puternice şi chiar irezistibile, dacă luptăm singuri împotriva lor. Păcatul poate să fie un tiran nemilos, care nu este mulţumit niciodată, ci se întoarce mereu pentru mai mult. Numai prin credinţă, numai cerând împlinirea făgăduinţelor biruinţei, putem să răsturnăm acest stăpân neînduplecat.

În versetul acesta, cuvântul deci este important. El se referă la ce s-a spus înainte, îndeosebi la ce s-a spus în versetele 10 şi 11. Cel botezat trăieşte acum „pentru Dumnezeu”. Adică Dumnezeu este centrul vieţii sale celei noi. Un astfel de om Îi slujeşte lui Dumnezeu, făcând ce Îi place lui Dumnezeu; prin urmare, nu poate să slujească în acelaşi timp şi păcatului. El este „viu” pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Întoarce-te la citatul din Ellen G. White, din studiul de astăzi. Observă cât de important este conceptul libertăţii de alegere. Ca fiinţe morale, noi trebuie să avem o voinţă liberă. În următoarele 24 de ore, încearcă să urmăreşti felul în care îţi foloseşti voinţa. Ce poţi să înveţi despre felul în care foloseşti acest dar sfânt sau abuzezi de el?

3. Cum trebuie să înţelegem Romani 6,14? Spune cumva că Cele Zece Porunci nu mai sunt obligatorii pentru noi? Dacă nu, de ce?

Romani 6,14 este una dintre declaraţiile-cheie din Epistola către Romani. O auzim adesea, citată de obicei în contextul în care cineva ne spune că Sabatul zilei a şaptea a fost desfiinţat. Totuşi este evident că textul nu înseamnă lucrul acesta. Aşa cum am întrebat anterior, cum putea să fie anulată Legea, iar păcatul să continue să fie o realitate, având în vedere că Legea este aceea care defineşte păcatul?

Dacă aţi citi tot ce a fost scris mai înainte în Romani, chiar şi numai în capitolul 6, ar fi greu să înţelegeţi cum, în mijlocul întregii dezbateri despre realitatea păcatului, Pavel ar spune deodată: „Legea morală, Cele Zece Porunci care definesc păcatul, a fost abolită”. Nu ar avea niciun sens. Pavel le spune romanilor că acela care trăieşte „sub Lege”, adică sub sistemul iudaic, aşa cum era practicat în zilele lui, cu toate regulile lui făcute de oameni, va fi stăpânit de păcat. Prin contrast, cel care trăieşte sub har va avea biruinţă asupra păcatului, deoarece Legea este scrisă în inima lui, iar Duhului lui Dumnezeu Îi este îngăduit să-i îndrume paşii.

Când Îl primim pe Isus Hristos ca Mesia, suntem îndreptăţiţi prin El, suntem botezaţi în moartea Sa, „omul cel vechi” este nimicit şi este înviat la o viaţă nouă, iar toate aceste lucruri vor detrona păcatul din viaţa noastră. Să nu uităm că întregul context în care apare versetul acesta este contextul făgăduinţei biruinţei asupra păcatului.

Nu ar trebui să definim prea restrictiv expresia „sub Lege”. Cel despre care se presupune că trăieşte „sub har”, dar calcă Legea lui Dumnezeu nu va găsi har, ci condamnare. „Sub har” înseamnă că, prin harul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Isus, condamnarea pe care Legea o aduce inevitabil asupra celor păcătoşi a fost înlăturată. Prin urmare, fiind eliberaţi de condamnarea la moarte pe care a adus-o Legea, noi trăim în „înnoirea vieţii”, o viaţă caracterizată de faptul că nu mai suntem robi ai păcatului, pentru că am murit faţă de eu.

Ai experimentat realitatea unei vieţi noi în Hristos? Ce dovadă concretă ai pentru a arăta ce a făcut Hristos în tine? Care sunt lucrurile la care ar mai trebui să renunţi şi de ce trebuie să renunţi la ele?

4. Care este ideea exprimată de Pavel în Romani 6,16? De ce argumentul lui este foarte decisiv aici? Adică este ori una, ori alta, fără cale de mijloc. Ce lecţie învăţăm din acest contrast foarte clar?

Pavel se întoarce la ideea că viaţa cea nouă de credinţă nu acordă libertatea de a păcătui. Viaţa de credinţă face posibilă biruinţa asupra păcatului. De fapt, numai prin credinţă putem să avem biruinţa care ne este făgăduită.

După ce a personificat păcatul, vorbind de el ca despre un împărat care stăpâneşte asupra supuşilor lui, Pavel se întoarce acum la ilustraţie, arătând că păcatul este ca un stăpân care cere supunere de la robii lui. Pavel scoate în evidenţă faptul că omul îşi alege stăpânul. El poate să-i slujească păcatului, care duce la moarte, sau poate să-i slujească neprihănirii, care duce la viaţa veşnică. Pavel nu ne lasă nicio cale de mijloc aici, niciun loc pentru compromis. Este ori una, ori alta, deoarece la sfârşit vom avea fie
viaţa veşnică, fie moartea veşnică.

5. Citeşte Romani 6,17. Cum dezvoltă Pavel aici ideea din versetul 16 ?

Observă cât de interesant este legată ascultarea de „dreptarul învăţăturii”. Creştinii romani fuseseră învăţaţi şi cunoşteau principiile credinţei creştine, pe care le respectau acum. Prin urmare, Pavel spune că, dacă este ascultat „din inimă”, „dreptarul învăţăturii” îi ajută pe credincioşi să ajungă „robi ai neprihănirii” (vers. 18). Uneori, auzim că doctrina nu contează, dacă avem dragoste. Acesta este un mod simplist de a exprima ceva ce nu este simplu. Aşa cum s-a afirmat într-un studiu anterior, Pavel era foarte preocupat de învăţătura falsă la care cedase biserica din Galatia.

Prin urmare, trebuie să fim foarte atenţi la declaraţiile care denigrează în vreun fel importanţa unei învăţături corecte. Robi ai păcatului, robi ai neprihănirii – contrastul este foarte clar. Dacă păcătuim după botez, înseamnă că nu suntem mântuiţi cu adevărat?

Citeşte 1 Ioan 1,8-2,1. Cum ne ajută textele acestea să înţelegem ce înseamnă să fii urmaş al lui Hristos, şi totuşi să continui să fii supus căderii?

6. Rezumă ce spune Pavel în Romani 6,19-23. Ce ar însemna în mod real, aplicarea acestor adevăruri în viaţa ta? Ce ar trebui să faci sau să nu mai faci? Care sunt consecinţele?

Aici, cuvintele lui Pavel arată că el înţelege pe deplin natura căzută a omului. El vorbeşte despre „neputinţa firii pământeşti”. Cuvântul grecesc pentru „neputinţă” înseamnă şi „slăbiciune”. El ştie de ce este capabilă natura căzută a omului, dacă este lăsată în voia ei. Prin urmare, el apelează din nou la puterea de a alege – puterea de a alege să ne supunem pe noi şi firea noastră slabă unui stăpân nou, Domnul Isus, care ne va face în stare să trăim o viaţă neprihănită.

Romani 6,23 este citat adesea spre a arăta că pedeapsa păcatului, adică a călcării Legii, este moartea. Cu siguranţă că pedeapsa păcatului este moartea. Totuşi, în afară de a vedea moartea ca pedeapsă a păcatului, trebuie să vedem păcatul aşa cum îl descrie Pavel în Romani 6 – ca pe un stăpân care îşi domină robii, înşelându-i prin faptul că le dă ca plată moartea.

De asemenea, observaţi că, în dezvoltarea ilustraţiei cu cei doi stăpâni, Pavel atrage atenţia asupra faptului că a-i sluji unui stăpân înseamnă eliberarea din slujba celuilalt. Din nou, vedem alegerea clară: ori unul, ori celălalt. Nu există cale de mijloc. În acelaşi timp, aşa cum ştim cu toţii, a fi liber de stăpânirea păcatului nu înseamnă a fi fără păcat, nu înseamnă că nu luptăm cu el şi, uneori, chiar cădem, ci înseamnă că nu mai suntem stăpâniţi de păcat, oricât de real rămâne el în viaţa noastră şi oricât de mult trebuie să cerem, zi de zi, împlinirea făgăduinţelor de a-l birui.

Prin urmare, pasajul acesta ajunge să fie un apel puternic, adresat oricui slujeşte păcatului. Tiranul acesta nu oferă nimic, în afară de moarte, ca plată pentru săvârşirea lucrurilor ruşinoase. Aşadar, un om raţional ar trebui să dorească să se elibereze de acest tiran. Prin contrast, cei care slujesc neprihănirii fac lucruri drepte şi demne de laudă, nu cu gândul de a-şi câştiga mântuirea, ci ca un rod al noii lor experienţe. Dacă săvârşesc fapte bune, încercând să câştige mântuirea, ei pierd întreaga semnificaţie a Evangheliei, întreaga semnificaţie a mântuirii şi întreaga semnificaţie a motivului pentru care au nevoie de Domnul Isus.

Pentru studiu suplimentar: Solii pentru tineret, cap. „Victoria dobândită”; Mărturii, vol. 3, ediţia 1998, p. 397; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. „Adevăratul motiv al slujirii”.

„El [Isus] nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Aşa poate să fie şi cu noi. Natura omenească a lui Hristos era unită cu cea dumnezeiască; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi ai naturii Sale dumnezeieşti. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. Dumnezeu apucă mâna credinţei noastre şi o ajută să se ţină tare de dumnezeirea lui Hristos, ca noi să putem ajunge la
desăvârşirea de caracter.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 123

„Un creştinism de formă, neînsoţit de faptele corespunzătoare ale credinţei, nu valorează nimic. Niciun om nu poate sluji la doi stăpâni. Copiii celui rău sunt slujitorii stăpânului lor; ei sunt slujitorii aceluia pe care îl aleg ca stăpân şi ei nu pot fi slujitori ai lui Dumnezeu, până ce nu renunţă la Diavol şi la toate lucrările lui. Nu poate fi nevătămător pentru slujitorii Regelui ceresc să se angajeze în plăceri şi în distracţii în care se angajează slujitorii lui Satana, chiar dacă aceştia repetă des că aceste distracţii sunt nevătămătoare. Dumnezeu a descoperit adevăruri sfinte care îi deosebesc pe cei din poporul Său de cei necredincioşi şi prin care
îi curăţeşte pentru Sine. Adventiştii de ziua a şaptea trebuie să îşi trăiască totdeauna credinţa”. – Ellen G. White, Mărturii, vol. 1, p. 404

Întrebări pentru discuţie

1. Deşi avem aceste făgăduinţe minunate ale biruinţei asupra păcatului, realitatea este că toţi – chiar fiind creştini născuţi din nou – suntem conştienţi cât de căzuţi, cât de păcătoşi suntem şi cât de degradate pot fi inimile noastre. Există o contradicţie aici?

2. Prezintă în grupă o mărturie cu privire la ce a făcut Hristos în tine, la schimbările pe care le-ai trăit, ajungând la viaţa cea nouă în El.

3. Oricât de important este că ne aducem aminte întotdeauna că mântuirea noastră depinde numai de ce a făcut Hristos pentru noi, ce pericole apar, dacă exagerăm acest adevăr minunat şi excludem cealaltă parte a mântuirii, şi anume ce face Isus în noi pentru a ne schimba după chipul Său? De ce avem nevoie să înţelegem şi să accentuăm ambele aspecte?

Alegere prin har

„Întreb dar: ‘A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?’ Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.” (Romani 11,1)

Studiul din săptămâna aceasta cuprinde Romani 10 şi 11, concentrându-se îndeosebi asupra capitolului 11. Este important să citiţi ambele capitole în întregime pentru a continua să urmaţi linia de gândire a lui Pavel.

Aceste două capitole au fost şi rămân punctul central al multor dezbateri. Cu toate acestea, pe parcursul ambelor, există un punct care rămâne clar, şi anume dragostea lui Dumnezeu pentru omenire şi dorinţa Lui cea mare de a-i vedea mântuiţi pe toţi oamenii. Romani 10 spune foarte clar că „nu este nicio deosebire între iudeu şi grec” (Romani 10,12) – toţi sunt păcătoşi şi toţi au nevoie de harul lui Dumnezeu, care i-a fost dat lumii prin Isus Hristos. Harul acesta ajunge la toţi – nu prin naţionalitate, nu prin naştere şi nu prin faptele Legii, ci prin credinţa în Isus, care a murit ca Înlocuitor pentru păcătoşii de pretutindeni. Rolurile se pot schimba, dar planul fundamental pentru mântuirea oamenilor nu se schimbă niciodată.

Pavel continuă tema aceasta în capitolul 11. Aici, de asemenea, aşa cum s-a declarat anterior, este important să înţelegem că, atunci când vorbeşte despre alegere şi chemare, Pavel nu se referă la mântuire, ci la rolul îndeplinit de cineva în planul lui Dumnezeu de a intra în legătură cu lumea. Niciun grup nu a fost respins de la mântuire niciodată. În schimb, după cruce şi după ce neamurilor le-a fost prezentată Evanghelia, îndeosebi prin Pavel, mişcarea timpurie a credincioşilor – atât iudei, cât şi neamuri– a preluat misiunea de a evangheliza lumea.

1. Care este mesajul din Romani 10,1-4? Cum putem să fim astăzi în pericolul de a căuta să ne stabilim o „neprihănire proprie”?

Legalismul se poate manifesta în multe forme, unele mai subtile ca altele. Cei care privesc la ei înşişi, la faptele lor bune, la dieta lor, la cât de strict respectă Sabatul, la toate lucrurile pe care nu le fac sau la lucrurile bune pe care le-au realizat – chiar şi cu intenţiile cele mai bune – cad în capcana legalismului. În fiecare clipă din viaţa noastră, trebuie să avem în atenţie sfinţenia lui Dumnezeu, în contrast cu păcătoşenia noastră.

Aceasta este calea cea mai sigură de a ne proteja de orice fel de gândire care îi conduce pe oameni la căutarea „propriei neprihăniri”, care este în contradicţie cu neprihănirea lui Hristos. Romani 10,4 este un text important, care surprinde esenţa întregului mesaj al lui Pavel din Romani. Mai întâi, trebuie să avem în vedere contextul.

Mulţi iudei „au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi” (Romani 10,3) şi să caute „neprihănirea pe care o dă Legea” (Romani 10,5). Totuşi, prin venirea lui Mesia, a fost prezentată adevărata cale a neprihănirii. Neprihănirea le-a fost oferită tuturor celor care aveau să-şi pună credinţa în Hristos. El a fost Cel spre care îndrumase sistemul ceremonial din vechime.

Chiar dacă includem Cele Zece Porunci în definiţia Legii aici, nu înseamnă că Cele Zece Porunci au fost înlăturate. Legea morală scoate în evidenţă păcatele noastre, greşelile noastre, lipsurile noastre şi ne arată nevoia de un Mântuitor, nevoia de iertare, nevoia noastră de neprihănire, care se află numai în Isus. În sensul acesta, Hristos este „sfârşitul” Legii.

Aici, cuvântul grecesc pentru „sfârşit” este teloes, care poate fi tradus şi prin „scop”, sau „ţintă”. Hristos este scopul final al Legii, prin faptul că scopul Legii este să ne conducă la Isus. A înţelege textul acesta ca pe o învăţătură că Poruncile – îndeosebi a patra (la care se referă în realitate unii) – sunt anulate acum înseamnă a trage o concluzie care este contrară cu aşa de multe dintre celelalte
declaraţii ale lui Pavel şi ale Noului Testament.

Ai fost vreodată mândru de cât de bun eşti, îndeosebi în comparaţie cu alţii? Poate că eşti „mai bun”, dar contează? Compară-te cu Hristos, apoi gândeşte-te cât de bun eşti în realitate.

2. Citeşte Romani 11,1-7. Ce învăţătură populară este contrazisă cu claritate şi irevocabil în pasajul acesta?

În prima parte a răspunsului său la întrebarea: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?’, Pavel indică o rămăşiţă, o alegere a harului, ca dovadă că Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său. Mântuirea le este oferită tuturor celor care o acceptă, atât iudei, cât şi neamuri. Ar trebui să ne amintim că primii convertiţi la creştinism au fost iudei – de exemplu, grupul care a fost convertit în Ziua Cincizecimii. A fost nevoie de o viziune specială şi de o minune pentru a-l convinge pe Petru că neamurile aveau acces egal la harul lui Hristos (Fapte 10; compară cu Fapte 15,7-9) şi că Evanghelia trebuie să le fie vestită şi lor.

3. Vrea cumva Pavel să spună că acea parte din Israel care L-a respins pe Isus a ajuns oarbă faţă de mântuire, pentru că Dumnezeu a intenţionat acest lucru? Romani 11,7-10

În versetele acestea, Pavel citează din Vechiul Testament, pe care iudeii îl considerau ca având autoritate. Pasajele pe care le citează Pavel Îl reprezintă pe Dumnezeu, dându-i lui Israel un spirit de somnolenţă, împiedicându-l să vadă şi să audă. Oare îi orbeşte Dumnezeu pe oameni pentru a-i împiedica să vadă lumina care i-ar conduce la mântuire? Niciodată! Pasajele acestea trebuie să fie înţelese în lumina explicaţiei pe care am dat-o capitolului Romani 9. Pavel nu vorbeşte despre mântuirea personală, deoarece Dumnezeu nu respinge de la mântuire niciun grup în masă. În schimb, ideea de aici, aşa cum a fost mereu, se referă la rolul pe care îl au aceste persoane în lucrarea Sa.

Ce este greşit în ideea că Dumnezeu a respins în masă un grup de oameni, din perspectiva mântuirii? De ce contează aceasta în comparaţie cu întreaga învăţătură a Evangheliei, a cărei esenţă arată că Hristos a murit pentru ca toţi oamenii să fie mântuiţi? Cum a condus ideea aceasta, în cazul iudeilor, la rezultate tragice?

4. Ce mare speranţă prezintă Pavel în Romani 11,11-15?

Aici găsim două expresii paralele: „plinătatea întoarcerii lor [israeliţilor]” (vers.12) şi 2) „primirea lor [israeliţilor]” (vers.15). Pavel prevedea că lepădarea lor avea să fie doar temporară, pentru a fi urmată de plinătate şi primire. Acesta este al doilea răspuns al lui Pavel la întrebarea pusă la începutul capitolului: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Ce pare a fi o lepădare, spune el, este doar o situaţie temporară.

5. Ce ne spune Pavel în versetele 16-24?

Pavel aseamănă rămăşiţa credincioasă a lui Israel cu un măslin nobil, ale cărui ramuri au fost rupte în parte (iudeii necredincioşi) – o ilustraţie pe care a folosit-o pentru a dovedi că „Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său” (vers. 2). Rădăcina şi trunchiul au rămas.
În acest pom au fost altoite neamurile. Dar ele îşi iau seva şi vitalitatea din rădăcină şi din trunchiul care îl reprezintă pe Israelul cel credincios.

Ce s-a întâmplat cu aceia care L-au respins pe Isus putea să li se întâmple şi credincioşilor dintre neamuri. Biblia nu ne învaţă că „odată mântuit, eşti mântuit pentru totdeauna”. Mântuirea a fost oferită liber, dar poate să fie respinsă tot „liber”. Deşi trebuie să fim atenţi cu privire la gândul că, de fiecare dată când păcătuim, pierdem mântuirea sau că, dacă nu suntem desăvârşiţi, nu suntem mântuiţi, trebuie să evităm şi extrema opusă – ideea că odată ce harul lui Dumnezeu ne îmbracă, nu mai avem nimic de făcut şi nicio alegere a noastră nu ne va lua mântuirea. În cele din urmă, numai cei care „rămân în bunătatea Sa” (vers. 22) vor fi mântuiţi.
Niciun credincios nu ar trebui să se laude cu bunătatea lui sau să se simtă superior faţă de vreun semen. Mântuirea noastră nu a fost câştigată, ci este un dar.

În faţa crucii, în faţa standardului sfinţeniei lui Dumnezeu, toţi suntem egali: păcătoşi care au nevoie de harul divin, păcătoşi care au nevoie de o sfinţenie la care se poate ajunge numai prin har. În noi înşine, nu avem nimic cu care să ne lăudăm, lauda noastră trebuie să fie numai în Isus şi în ce a făcut El pentru noi, venind în lumea aceasta în trup omenesc,
suferind necazurile noastre, murind pentru păcatele noastre, oferindu-ne un model de viaţă şi făgăduindu-ne puterea de a trăi viaţa aceea.

În toate acestea, noi suntem dependenţi întru totul de El, deoarece fără El nu am avea o speranţă mai mare decât aceea pe care o oferă lumea aceasta.

6. Ce evenimente mari profetizează Pavel în Romani 11,25-27?

Creştinii au discutat şi au dezbătut aceste câteva versete timp de secole. Totuşi, câteva puncte sunt clare. Mai întâi, ideea generală de aici este că Dumnezeu îi caută pe iudei. Declaraţia lui Pavel este un răspuns la întrebarea pusă la începutul capitolului: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Răspunsul lui, desigur, este nu, iar explicaţia lui este că orbirea (grecescul porosis, „împietrirea”) este 1) doar „parţială” şi 2) doar temporară, „până va intra numărul deplin al neamurilor”.

Ce înseamnă „numărul deplin al neamurilor”? Mulţi înţeleg expresia aceasta ca pe o modalitate de a prezenta împlinirea misiunii Evangheliei, prin care toţi oamenii din lume aud Evanghelia. „Numărul deplin al neamurilor” s-a împlinit când Evanghelia a fost predicată pretutindeni. Revenirea lui Isus este aproape. În punctul acesta, mulţi evrei încep să vină la Isus.

Un alt punct dificil este semnificaţia expresiei „tot Israelul va fi mântuit” (vers. 26). Aceasta nu trebuie să fie interpretată în aşa fel încât să însemne că, la sfârşitul timpului, toţi evreii vor fi mântuiţi printr-un fel de decret divin. Scriptura nu predică niciunde universalismul, nici cu privire la întregul neam omenesc, nici cu privire la vreo categorie de oameni. Pavel spera să „mântuiască pe unii dintre ei” (vers. 14). Unii L-au primit pe Mesia, iar alţii L-au respins, aşa cum se întâmplă cu orice grup de oameni.

Ellen White comentează Romani 11, vorbind despre un timp, „la încheierea propovăduirii Evangheliei”, când „mulţi evrei… Îl vor primi pe Hristos, prin credinţă, ca Mântuitor al lor”. – Ellen G. White, Faptele apo tolilor, p. 381

„Avem o lucrare măreaţă care trebuie să fie făcută în lumea noastră. Domnul a declarat că neamurile vor fi adunate, dar nu numai neamurile, ci şi evreii. Printre evrei, sunt mulţi care vor fi convertiţi şi prin care vom vedea mântuirea lui Dumnezeu înaintând ca o candelă aprinsă. Evreii se află pretutindeni şi trebuie să li se vestească lumina adevărului prezent. Printre ei sunt mulţi care vor veni la lumină şi vor propovădui cu o putere minunată despre caracterul neschimbător al Legii lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu va lucra. El va face lucruri minunate în neprihănire”. – Ellen G. White, Evanghelizare, p. 578

Ia-ţi timp să te gândeşti la rădăcinile iudaice ale credinţei creştine. Cum poate un studiu al religiei iudaice să te ajute să înţelegi mai bine credinţa creştină?

Dragostea lui Pavel faţă de poporul său este evidentă în versetele acestea. Cât de greu trebuie să-i fi fost când unii dintre conaţionalii lui au luptat împotriva lui şi a adevărului Evangheliei! Totuşi, în ciuda acestui fapt, el a continuat să creadă că mulţi vor înţelege că Isus este Mesia.

7. Cum arată Pavel dragostea lui Dumnezeu, nu numai faţă de iudei, ci şi faţă de întreaga omenire? Cum exprimă el, în versetele 28-36, puterea uimitoare şi tainică a harului lui Dumnezeu?

Deşi se face deosebire între iudei şi neamuri, în toate aceste versete, un lucru este clar: mila, dragostea şi harul lui Dumnezeu sunt revărsate asupra celor păcătoşi. Încă înainte de întemeierea lumii, planul lui Dumnezeu a fost să mântuiască omenirea şi să folosească oameni, chiar şi naţiuni, ca unelte în mâinile Sale pentru împlinirea voinţei Sale.

8. Citeşte cu atenţie şi cu rugăciune versetul 31. Ce idee importantă ar trebui să înţelegem din textul acesta cu privire la mărturia noastră, nu numai pentru evrei, ci şi pentru toţi oamenii cu care intrăm în legătură?

Fără îndoială, dacă, de-a lungul secolelor, biserica creştină i-ar fi tratat pe evrei mai bine, mult mai mulţi ar fi venit la Mesia. Marea greşeală din secolele timpurii de după Hristos, precum şi păgânizarea extremă a creştinismului – inclusiv respingerea Sabatului zilei a şaptea în favoarea duminicii – cu siguranţă, nu a făcut cu nimic mai uşor ca un evreu să fie atras la Isus.

Prin urmare, cât de important este ca toţi creştinii, înţelegând mila care le-a fost arătată prin Isus, să manifeste aceeaşi milă faţă de alţii! Dacă nu facem acest lucru, nu putem să fim creştini (vezi Matei 18,23-26).

Există cineva de care trebuie să ai milă şi care, probabil, nu merită? De ce să nu ai milă de persoana aceasta, oricât de greu ar fi? Nu a făcut Isus lucrul acesta pentru noi?

Pentru studiu suplimentar: Faptele apostolilor, cap. „Înaintea Sinedriului”, „Din prigonitor, ucenic”, „Scrisori din Roma”; Evanghelizare, „Lucrarea pentru catolici”.

„Cu toată căderea lui Israel ca naţiune, printre ei a rămas totuşi o rămăşiţă evlavioasă, care trebuia să fie mântuită. La venirea Mântuitorului, au fost oameni credincioşi, care au primit cu bucurie solia lui Ioan Botezătorul şi au fost astfel conduşi să cerceteze din nou profeţiile cu privire la Mesia. Prima biserică creştină a fost alcătuită din aceşti iudei credincioşi care L-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca pe Acela a cărui venire ei o doriseră”. – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 376, 377

„Printre iudei, sunt unii care, asemenea lui Saul din Tars, sunt tari în Scripturi, şi aceştia vor vesti cu o putere minunată că Legea lui Dumnezeu nu poate fi schimbată. Dumnezeul lui Israel va face să se înfăptuiască aceasta în zilele noastre. Braţul Său nu s-a scurtat, ca să nu poată mântui. Când slujitorii Săi vor lucra în credinţă pentru aceia care au fost atât de mult timp neglijaţi şi dispreţuiţi, mântuirea Lui se va descoperi”. – Idem, p. 381

„Cu ocazia ultimei vestiri a Evangheliei, când o lucrare deosebită trebuie să fie făcută faţă de clasele de oameni neglijate până acum, Dumnezeu aşteaptă ca solii Săi să aibă un interes deosebit faţă de poporul iudeu pe care-l găseşte în toate părţile lumii. Cum Scripturile Vechiului Testament sunt întreţesute cu cele ale Noului Testament în explicarea planului veşnic al lui Iehova, aceasta va fi pentru mulţi iudei ca zorile unei noi creaţiuni, ca o înviere a sufletului. Când ei Îl văd pe Hristosul dispensaţiunii Evangheliei zugrăvit pe paginile Scripturii Vechiului Testament şi înţeleg cât de lămurit îl explică Noul Testament pe cel Vechi, puterile priceperii lor, până aici adormite, sunt trezite şi ei Îl recunosc pe Hristos ca Mântuitor al lumii. Mulţi Îl vor primi prin credinţă pe Hristos ca pe Răscumpărător al lor”. – Ibidem, p. 381

Întrebări pentru discuţie

1. În zilele din urmă, când Legea lui Dumnezeu şi îndeosebi Sabatul ajung în centrul atenţiei, este logic să credem că evreii – dintre care mulţi sunt la fel de serioşi ca adventiştii cu privire la Cele Zece Porunci – vor avea un rol în clarificarea unor subiecte pentru cei din lume?

2. De ce, dintre toate bisericile, Biserica Adventistă ar trebui să aibă cel mai mare succes în câştigarea evreilor? Ce poţi să faci tu, sau biserica ta locală, pentru a căuta să-i câştigi pe evreii din vecinătate?

Pentru ca El este desavarsit si mai bun decat toti la un loc…umblați cârmuiți de Duhul

Text de memorat: „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5.16)

Unul dintre cele mai îndrăgite imnuri creştine este „M-a aflat păstorul nostru” compus de Robert Robinson. Acesta nu a fost dintotdeauna un om al credinţei. Din cauza decesului tatălui său, s-a lăsat cuprins de mânie şi a căzut pradă desfrâului şi alcoolului. După ce l-a ascultat pe marele predicator George Whitefield, el şi-a predat viaţa Domnului, a devenit pastor metodist şi a scris imnul amintit mai sus, care, în limba engleză, includea iniţial şi strofa aceasta: ,,0, harului cât de datori Zilnic sunt con strâns să fiu!! Bunătatea Ta, ca o funie/ Să lege inima-mi rătăcitoare de Tine!”

Cineva însă nu s-a simtit confortabil cu cuvintele „inima rătăcitoare” si a schimbat versurile astfel: „Înclinată spre închinare,! Doamne, inima mi-o simt,/ Sunt înclinat să Îl iubesc/ Pe Dumnezeul căruia Îi slujesc.”

Nu ne îndoim de intenţiile bune ale celui ce a făcut această schimbare, însă strofa iniţială descrie cu exactitate lupta creştinului. Credincioşii au două firi: firea pământească şi firea duhovnicească. Aceste două firi sunt în opoziţie. Cu toate că firea noastră păcătoasă va fi mereu „înclinată” să se îndepărteze de Dumnezeu, noi nu mai suntem robii dorinţelor firii pământeşti, dacă suntem dispuşi să ne lăsăm conduşi de Duhul Său. Aceasta este ideea principală a pasajelor pe care le vom studia săptămâna aceasta.

Umblati carmuiti de Duhul

1. Ce legătură există Între „a umbla cârmuiţi de Duhul” şi a trăi viaţa de credinţă? Gal. 5,16, vezi şi Deut. 13,4.5; Rom. 13,13; Efes. 4,1.17; Col. 1,10.

„Umblarea” este o figură de stil preluată din Vechiul Testament, care se referă la modul în care trebuie să se comporte omul. Fiind evreu, Pavel apelează des la această figură de stil în epistolele sale pentru a înfăţişa con duita specifică vieţii creştine. De asemenea, întrebuinţarea ei este, probabil, legată de primul nume dat bisericii primare. Înainte să primească numele de creştini (Fapte 11,26), urmaşii lui Isus erau cunoscuţi sub numele de cei care urmează „Calea” (Ioan 14,6; Fapte 22,4; 24,14).

Prin urmare, la începuturile lui, crestinismul nu era doar un set de convingeri teologice care Îl aveau în centru pe Isus, ci era şi o „cale” pe care credincioşii trebuiau să „umble”, un mod de a trăi.

2. Ce deosebire există Între termenul „a umbla” din scrierile lui Pavel si „a umbla” din Vechiul Testament? Compară Ex. 16,4; Lev. 18,4; ler. 44,23 cu Gal. 5,16.25; Rom. 8,4.

În Vechiul Testament, comportamentul nu era numit „umblare prin Duhul”, ci mai degrabă „umblare după Lege”. Halakhah este termenul juridic folosit de evrei, care desemnează regulile şi orânduielile găsite în Lege, dar şi în tradiţiile rabinice ale strămoşilor lor. Cuvântul halakhah este tradus de obicei prin „legea evreiască”, dar el provine, de fapt, din cuvântul ebraic „a umbla” si are sensul literal de „mod de a merge”.

Îndemnul de a „umbla cârmuiţi de Duhul” nu se opune ascultării de Lege. Pavel nu propune ca adepţii creştinismului să ducă o viaţă de încălcare a Legii. După cum s-a afirmat deja, el nu este împotriva Legii sau a ascultării de ea. El este împotriva modului legalist de raportare la Lege. Ascultarea autentică pe care Dumnezeu o aşteaptă nu se va realiza niciodată prin impunerile venite din exterior, ci prin motivaţia interioară oferită prin Duhul (Gal. 5,18).

Ce experienţe ai avut până acum în ceea ce priveşte ” umblarea ” sub călauzirea Duhului Sfânt? Cum e posibilă o astfel de experienţă? Ce obiceiuri din viaţa ta te împiedică să ai o astfel de umblare cu Domnul?

Lupta crestinului

3. Despre ce conflict vorbeste Pavel În continuare? Gal. 5,17; vezi si Rom. 7,14-24. Ai cunoscut realitatea crudă si dureroasă descrisă prin aceste cuvinte?

Lupta descrisă aici de Pavel nu este o luptă specifică fiecărei fiinţe omeneşti; ea se referă mai exact la lupta care se dă în sufletul creştinului. Dat fiind faptul că oamenii ascultă de când se nasc de firea pământească (Rom. 8,7), numai după naşterea din nou prin Duhul izbucneşte adevăratul conflict spiritual (Ioan 3,6). Aceasta nu înseamnă că în sufletul necrestinilor nu există niciodată conflicte de ordin moral. Există în mod categoric. Însă chiar şi aceste conflicte sunt, în final, rezultatul lucrării Duhului Sfânt. Totuşi, lupta creştinului dobândeşte o nouă dimensiune, deoarece în credincios există două firi care se împotrivesc una alteia: firea pământească şi firea duhovnicească.

De-a lungul istoriei, creştinii au tânjit să fie eliberaţi din acest conflict.

Unii au încercat să-i pună capăt prin retragerea din societate, iar alţii au ajuns la concluzia că firea păcătoasă poate fi eradicată printr-un act al harului divin. Ambele concepţii sunt greşite. Este adevărat că, prin puterea Duhului, noi putem supune poftele firii pământeşti, însă conflictul va continua sub alte forme, până când vom primi un trup nou la revenirea Domnului. Retragerea din societate nu ne ajută, fiindcă purtăm lupta aceasta cu noi oriunde mergem şi o vom purta până la moarte sau până va reveni Isus.

Când scrie că lupta interioară îi împiedică pe creştini să facă tot ce vor, Pavel vrea să arate cât de intens este acest conflict. Noi avem două firi (două naturi) şi, de aceea, ne aflăm simultan pe două fronturi de luptă. Partea spirituală din noi tânjeşte după lucrurile spirituale şi detestă firea pământească. Dar partea păcătoasă din noi tânjeşte după lucrurile firii pământeşti şi se împotriveşte lucrurilor spirituale. Mintea omului convertit este prea slabă pentru a se opune singură firii pământeşti şi, de aceea, singura noastră speranţă de a ne supune firea pământească este aceea de a lua zilnic decizia de a fi de partea Duhului Sfânt şi de a ne împotrivi eului nostru păcătos. Acesta este motivul pentru care Pavel insistă să alegem să umblăm conduşi de Duhul.

Pornind de la experienţa ta legată de lupta dintre aceste două firi, ce sfat i-ai oferi unui creştin care se străduieşte să înţeleagă acest conflict permanent cu eul?

Faptele firii

Pavel ilustrează opoziţia dintre firea pământească şi Duhul Sfânt prin intermediul unei liste a viciilor şi a virtuţilor. O astfel de listă era un procedeu literar întrebuinţat şi în literatura ebraică, şi în literatura greco romană.

Studiază cu atenţie listele cu vicii şi cele cu virtuţi din pasajele de mai jos. Ce asemănări şi ce deosebiri există Între Gal. 5,19-24 şi celelalte pa saje? ler. 7,9; Osea 4,2; Marcu 7,21.22; 1 Tim. 3,2.3; 1 Petru 4,3; Apoc. 21,8.

Fără îndoială că Pavel cunoştea foarte bine listele viciilor şi virtuţilor, însă există deosebiri semnificative în ceea ce priveste modul în care el întrebuinţează cele două liste în Galateni. În primul rând, deşi pune în contrast cele două liste, el nu le denumeşte printr-o pereche de termeni antonimici. Denumirea listei viciilor este „faptele firii pământeşti”, pe când lista virtuţilor poartă denumirea de „roada Duhului”. Aceasta este o deosebire importantă. După cum scrie James G. Dunn, „firea pământească cere, pe când Duhul aduce rod.

Prima listă emană în jur o atmosferă impregnată de vanitate şi îngăduinţă de sine, pe când cealaltă vorbeşte mai mult despre preocuparea faţă de ceilalţi, despre linişte, despre tărie, despre încredere. Prima înfăţişează manevrele omeneşti, cealaltă împuternicirea divină prin har, subliniind ideea că transformarea interioară este sursa conduitei responsabile.” – The Epistle ta the Galatians, pag. 308

A doua deosebire interesantă este aceea că lista viciilor are în denu mirea ei un termen la plural „faptele firii pământeşti”. „Roada Duhului” este la singular. Deosebirea aceasta ne lasă să înţelegem că viaţa dusă după firea pământească promovează dezbinarea, neliniştea, disensiunile şi despărţirea. Dimpotrivă, viaţa condusă de Duhul produce un singur rod al Duhului care se manifestă sub forma a nouă calităţi ce promovează unitatea.

În acest context, unii declară că nu contează ce convingeri avem despre Dumnezeu, atâta timp cât suntem sinceri. Nimic mai departe de adevăr! Lista viciilor alcătuită de Pavel ne demonstrează contrariul: concepţiile pervertite despre Dumnezeu duc la idei distorsionate despre compor tamentul sexual, despre religie, despre etică şi au ca rezultat ruperea relaţiilor dintre oameni. Mai mult decât atât, ele pot duce la pierderea vieţii veşnice (Gal. 5,21).

Revezi lista ,,faptelor firii pământeşti.” Este fiecare dintre viciile enumerate o încălcare a unei porunci din Decalog?

Roada Duhului

5. În ce fel se reflectă ea În ascultarea de Cele Zece Porunci? Vezi si Matei 5.22.23

6. In ce fel se reflecta ea in ascultarea de Cele Zece Porunci? Vezi si Matei 5,21.22.27.28; 22,35-40

Dragostea nu exclude păzirea Celor Zece Porunci; ele împreună ne arată cum să manifestăm dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Dragostea trece dincolo de litera Legii, dar, cu toate acestea, dragostea şi Legea nu se exclud reciproc. A spune că dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de semeni anulează poruncile Decalogului este tot atât de absurd ca a spune că iubirea faţă de natură anulează legea gravitaţiei!

De asemenea, spre deosebire de lista faptelor firii pământeşti, care conţine şaptesprezece vicii, lista roadei Duhului conţine nouă frumoase virtuţi. Cercetătorii consideră că aceste nouă virtuţi pot fi împărţite în grupe de câte trei, însă există multe opinii cu privire la semnificaţia fiecărei grupe. Unii consideră că împărţirea pe trei grupe ar fi o referire indirectă la Trinitate; alţii cred că aceste trei grupe de câte trei corespund celor trei relaţii fundamentale: relaţia cu Dumnezeu, relaţia cu semenii şi, în final, relaţia cu noi înşine. Alţii văd în această listă o enumerare a calităţilor lui Isus. Cu toate că fiecare dintre aceste interpretări are meritele ei, ideea cea mai importantă, care nu trebuie ignorată este aceea că dragostea ocupă primul loc în viaţa creştină.

Nu este întâmplător faptul că Pavel începe lista celor nouă virtuţi cu dragostea. El a subliniat deja, în vers. 6 şi 13, rolul central al dragostei în viaţa creştină şi o include şi în listele virtuţilor din alte epistole (2 Cor. 6,6; 1 Tim. 4,12; 6,11 şi 2 Tim. 2,22). In timp ce toate celelalte virtuţi apar şi în surse necreştine, dragostea este o particularitate a creştinului. Aşadar, dragostea nu trebuie considerată o virtute între toate celelalte, ci virtutea esenţială a creştinului, cheia tuturor celorlalte virtuţi. Dragostea este cel mai important rod al Duhului (1 Cor. 13,13; Rom. 5,5); ea ar trebui să caracterizeze viaţa şi atitudinile fiecărui creştin (Ioan 13,34.35), chiar dacă uneori e greu să o manifestăm.

De câtă renunţare la sine este nevoie pentru a manifesta dragoste? Poţi iubi fără să dai dovadă de renunţare la sine? Ce ne învaţă Isus despre dragoste şi despre renunţarea la sine?

Calea spre biruinta

Cu toate că în inima fiecărui credincios se va da permanent o luptă între firea pământească şi Duhul Sfânt, viaţa creştină nu trebuie trăită sub semnul înfrângerii, al eşecului şi al păcatului.

7. Care este secretul unei vieţii În care Duhul stăpâneşte peste firea pământească? Gal. 5,16-26

Pasajul din Galateni 5,16-26 conţine cinci verbe-cheie care descriu viaţa condusă de Duhul Sfânt. Mai întâi, credinciosul trebuie „să umble” cârmuit de Duhul (vers. 16). Verbul grecesc este peripateo care are sensul literal de „a umbla împrejurul sau a urma”. Urmaşii renumitului filozof grec Aristotel au ajuns să fie cunoscuţi, sub numele de Peripatetici, deoarece ei îl urmau pe Aristotel pretutindeni. Intrucât verbul este la prezent, înţelegem că Pavel nu vorbeşte despre o umblare ocazională, ci mai degrabă despre o experienţă zilnică neîntreruptă. Pe lângă aceasta, întrucât avem de-a face cu o poruncă („umblaţi cârmuiţi de Duhul”), înseamnă că umblarea aceasta este o alegere pe care trebuie să o facem în fiecare zi. Al doilea verb este „călăuziţi” (vers. 18). El ne sugerează că avem nevoie să Îi per mitem Duhului să ne arate încotro să mergem (compară cu Rom. 8,14; 1 Cor. 12,2). Sarcina noastră nu este aceea de a conduce, ci de a urma.

Următoarele două verbe apar în vers. 25. Primul este „trăim” (zao în greceşte). Când foloseşte acest cuvânt, Pavel se referă la experienţa naşterii din nou care trebuie să aibă loc în viaţa fiecărui credincios. Faptul că verbul este la prezent ne arată că experienta nasterii din nou trebuie reînnoită zilnic. În continuare, Pavel scrie că, dacă trăim prin Duhul, atunci trebuie „să şi umblăm” prin Duhul. Cuvântul tradus cu „să umblăm” este diferit de cuvântul folosit în versetul 16. Este cuvântul stoicheo, un termen militar al cărui sens literal este „a se alinia”, „a ţine pasul” sau „a se conforma”. Ideea este că Duhul ne dă viaţă şi că tot El ar trebui să ne îndrume paşii în fiecare zi din viaţă.

Verbul întrebuinţat de Pavel în versetul 24 este „au răstignit”, un cu vânt care şochează. Dacă umblăm călăuziţi de Duhul Sfânt, atunci trebuie să luăm decizia fermă de a omorî dorinţele firii pământeşti. Desigur că Pavel vorbeşte aici în mod simbolic. Noi răstignim firea pământească prin hrănirea vieţii spirituale şi prin „înfometarea” dorinţelor firii pământeşti.

Ce schimbări trebuie să faci şi ce hotărâri trebuie să iei pentru a obţine biruinţa promisă în Hristos, biruinţă pe care aştepţi să o obţii de multă vreme?

Studiu suplimentar

„Viaţa creştinului nu este deloc lină. El are de întâmpinat conflicte serioase. Ispite grele îl asaltează. «Firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti.» Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea istoriei acestui pământ, cu atât mai amăgitoare şi mai ademenitoare vor fi atacurile vrăjmaşului. Atacurile lui vor deveni tot mai vehemente şi mai frecvente. Cei care se împotrivesc luminii şi adevărului vor deveni mai împietriţi, mai insensibili şi mai înverşunaţi împotriva celor care Il iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Sale (MS 33,1911).” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZS, voI. 6, pag. 1111

„Influenţa Duhului Sfânt este viaţa lui Hristos în suflet. Noi nu Îl vedem pe Hristos si nu vorbim cu El, dar Duhul Său cel Sfânt este tot la fel de aproape de noi într-un loc ca şi în alt loc. El lucrează în şi prin toţi cei care Îl primesc pe Hristos. Cei care cunosc locuirea lăuntrică a Duhului manifestă roadele Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia (MS 41, 1897).” – Idem, pag. 1112

Întrebări pentru discuţie

1. Meditează mai mult la îndemnul de a răstigni firea pământească. Ce înseamnă aceasta? Cum o putem răstigni?

2. Are efortul uman vreun rol în producerea roadei Duhului? Dacă da, ce rol? Ce ai învăţat din experienţa personală despre acest rol?

3. Pavel spune că aceia care fac faptele firii pământeşti nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Cum împaci această afirmaţie cu adevărul că suntem mântuiţi prin credinţă, şi nu prin fapte?

4. Care este cea mai mare problemă cu care te confrunţi în umblarea ta cu Domnul? Nu cumva păcatul şi modul în care acesta îţi afectează relaţia cu Dumnezeu? Există vreun creştin care să nu fi simţit înstrăinarea, îndoiala şi dezamăgirea ca urmare a păcatului lui, mai ales că avem făgăduinţa biruinţei asupra acelui păcat? De ce trebuie să nu uităm că mântuirea noastră se bazează numai pe ceea ce Isus a făcut pentru noi?

Rezumat: Cu toate că în viaţa tuturor credincioşilor există un con flict între dorinţele firii pământeşti şi dorinţele Duhului, viaţa creştină nu este condamnată la eşec. Datorită faptului că Hristos a înfrânt pute rea păcatului şi a morţii, creştinul poate duce o viaţă sub conducerea Duhului Sfânt, care îi va oferi zilnic o măsură de har pentru a-şi ţine în frâu dorinţele firii pământeşti.

Iisus a sangerat ca sa ne dezbrace de caracterul satanic si sa ne imbrace in Haina țesută la războiul cerului

Text de memorat: „Ferice … de aceia ale caror faradelegi sunt iertate si ale carar pacate sunt acoperite!” (Romani 4,7)

„Hristos este Inlocuitorul si Garantul pacatosului. El a ascultat de Lege in locul pacatosului, pentru ca pacatosul sa creada in El si sa creasca in toate lucrurile pana la inaltimea deplina a staturii lui Isus Hristos si sa fie astfel desavarsit in El. Hristos a facut ispasire pentru pacat, a purtat toata rusinea, dezonoarea si pedeapsa lui; totusi, desi a purtat pacatul, El ne-a adus neprihanirea vesnica, pentru ca noi sa fim fara vina inaintea Iui Dumnezeu. Va veni timpul cand se va pune intrebarea: «Cine poate aduce vreo acuzatie impotriva alesilor lui Dumnezeu?» lar raspunsul va fi: «Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat!» Acela care are haina nepatata a neprihanirii – haina tesuta in razboiul cerului, in care nu- si gaseste nici un fir al naturii omenesti pacatoase – sta la dreapta lui Dumnezeu, ca sa-i imbrace pe copiii Lui credinciosi in haina desavarsita a neprihanirii Sale.

Cei care vor intra in Imparatia lui Dumnezeu nu vor avea nimic in ei insisi cu care sa se laude; lauda si slava se vor intoarce la Dumnezeu, Datatorul mantuirii.” – Ellen White, The Youth’s Instrucctor, 6 dec. 1894. Sa observam simbolurile folosite in acest paragraf: haina neprihanirii, haina nepatata a neprihanirii, ,,tesuta in razboiul cerului”, care nu are niciun fir al naturii pacatoase. Ce imagine impresionanta a neprihanirii lui Isus, o neprihanire care poate sa-l acopere pe orice om care va intra in Imparatia cerului.

Sa ne privim in oglinda

Mai multi politisti aflati in trei masini au inconjurat o masina la volanul careia se afla o femeie pentru a o constrange sa opreasca pe dreapta. Apoi, s-au apropiat de masina cu pistoalele in maini. Femeia a iesit din masina cu mainile sus si a intrebat speriata:
– Ce am facut?
Ei au cerut actele si, dupa ce le-au examinat cateva minute, toti si-au pus pistoalele la loc, rasufland usurati.
– Va rog, spuneti-mi ce s-a intamplat? De ce m-ati oprit=
– Pai, i-a zis un politist, conduceati nebuneste si le faceati semne obscene celorlalti soferi.
– Pentru asta m-ati oprit si ati venit cu pistoalele la mine?
– Nu doamna. Am vazut autocolantele cu simboluri crestine de pe masina si am presupus ca este furata.
Aceasta intamplarene transmite urmatoarea idee: nu toti crestinii sau, mai bine zis, nu toti oamenii care pretind ca sunt crestini traiesc in conformitate cu principiile inalte ale credintei lor. Unii le aplica mai mult decat altii insa toti avem caderi. Exista vreun vrestin care poate sa spuna, atunci cand se uita in oglinda, ca reflecta caracterul lui Isus in mod desavarsit? Exista vreun crestin care poate sa se uite in oglinda si sa pretinda ca este neprihanit? Exista vreun crestin care sa nu fie ingrozit de ceea ce stie ca se afla in sufletul lui, dincolo de infatisare?

1. Ce mesaj ne este transmis in Isaia 64? Ce simbol din domeniul vestimentatiei este folosit pentru a descrie neprihanirea oamenilor si ce inseamna el? Ce speranta ne ofera acest pasaj?

Expresia „haina manjita” face referire aici la o haina patata de sange. Ce imagine mai graitoare ar fi putu sa foloseasca Biblia pentru a descrie neprihanirea omului dupa caderea in pacat? Apostolul Pavel dezvolta tema aceasta in Romani 3 si arata clar ca, inaintea lui Dumnezeu, evreii si paganii sunt egali: toti sunt pacatosi si au nevoie de harul divin. Capitolul 64 din Isaia poate fi considerat un precursor al pasajului din Romani 3. El ne arata starea pacatoasa in care ne aflam si totodata ne da o speranta.

Care a fost ultima ocazie in care ti-ai analizat gandurile, motivele interioare si dorintele? Ce ai vazut? Te-a speriat cceea ce ai vazut? Care este singura ta speranta?

Neprihanirea atribuita

Nu exista nici o indoiala ca orice cresti onest se va speria atunci cand se va privi in oglinda si se va compara cu neprihanirea lui Dumnezeu, asa cum a fost ea descoperita prin Hristos. El nu prea are cu ce sa se laude inaintea lui Dumnezeu. De fapt, nu are nici un motiv de lauda – el nu se poate lauda decat cu niste „haine manjite”.

Aveam in acesta situatie vreo speranta? Da, avem o mare speranta. In termeni teologici, speranta aceasta se cheama neprihanirea atribuita. Ce inseamna acesta expresie? In cuvinte simple, ea se refera la neprihanirea absoluta a lui Isus, neprihanirea care a fost „tesuta in razboiul cerului” si care ne-a fost oferita prin credinta. „Neprihanirea atribuita” inseamna in locuirea vietii noastre pacatoase cu viata Lui faca pacat. Ea ne este oferita fara sa avem vreun merit si este suficienta ca sa ne acopere compet. Dumnezeu ne priveste ca si cum nu am fi pacatuit niciodata, ca si cum am fi fost intotdeauna pe deplin ascultatori de poruncile Sale, ca si cum am fi sfinti si neprihaniti ca Isus Insusi.

1. Ce invatam depre neprihanirea atribuita, daca studiem experienta lui Avraam? Rom 4,1-7

Pavel spune in Romani 4,2 ca, daca Avraam ar fi fost socotit neprihanit prin fapte, atunci ar fi avut cu ce sa se laude. Insa Avraam L-a crezut pe Dumnezeu si aceata i s-a socotit ca neprihanire. Isus ne invita sa venim la El cu o credinta simpla, pacatosi asa cum suntem, si sa acceptam haina desavarsirii Sale, neprihanirea completa pe care El a trait-o cand a fost pe pamant. Aceasta este „neprihanirea atribuita” si este singura solutie la dilema prezentata atat de sugestiv in Isaia 64 si in Romani 3.

Iata cum are loc aceste chimb: Isus ne dezbraca de hainele noastre vechi si murdare, de hainele noastre manjite si ne imbraca in haina neprihanirii Sale desavarsite, in haina sfinteniei Sale depline si a pazirii complete a Legii. El ne descopera cu aceasta haina si ne spune: ” Acum esti desavarsti. Ti-am oferit desavarsirea Mea. Te rog poarta aceasta haina si nu o lasa sa se piarda!”

Care este cel mai frumos cadou pe care l-ai primit pana acum? Cum te-ai simtit cand l-ai primit (mai ales daca nu ai facut nimic pentru a-l merita)? Cu cat mai recunoscatori ar trebui sa fim pentru darul naprihanirii pe care ni-l ofera Isus?

„Fara Lege”

Un predicator spunea: „Isus mi-a schimbat viata. Am inceput o viata noua si sunt cu totul altfel decat pana acum. Totusi, dupa douazeci si cinci de ani de viata crestina, am invatat din experienta ( o experienta verificata prin Cuvantul lui Dumnezeu) un adevar; daca voi fi mantuit in cele din urma, daca voi reusi sa „rabd pana la sfarsit”, asa cum aa zis Isus, si dca voi intra in Imparatia vesnica a lui Dumnezeu, atunci nu am nici o indoiala in mintea mea ca voi fi mantuit doar datorita faptului ca port haina neprihanirii lui Hristos, tesuta in razboiul cerului, o haina care ma acopera complet. Pot sa birui pacatul si, prin harului lui Dumnezeu, am avut multe biruinte; pot sa-mi indrept defectele de caracter si, prin harul lui Dumnezeu, am reusit sa indrept multe dintre ele; pot sa invat sa iubesc tot felul de oameni, chiar si pe dusmanii mei si, prin harul lui Dumenzeu invat sa-i iubesc.

Cu toate acestea, am convingerea ca nici unul dintre aceste lucruri nu este suficient. Daca nu sunt acoperit cu neprihanirea lui Isus, o neprihanire care mi-a fost oferit aprin credinta, fara sa se tina seama de ascultareamea de Lege, atunci, la sfarsitul celor o mie de ani, voi va veti afla pe zidurile cetatii sfinte si imi veti face cu mana de departe, pentru ca eu nu voi fi cu voi. Nu am cum sa fiu cu voi.

3. Ce ne spune Pavel in Romani 3,21-31? Ii da Pavel dreptate predicatorului?

Desi Pavel se adreseaza aici unui anumit grup de oameni, ideea este valabila pentru toti oamenii, evrei sau pagani. In prezenta, ea are o importanta deosebita pentru noi, adventistii de ziua a saptea, care credem in perpetuitatea Legii. Neprihanirea care na mantuieste, haina neprihanirii cu care noi, pacatosii, avem nevoie sa ne imbracam, este o neprihanirea pe care Dumnezeu o da ” fara Lege”. Cu alte cuvinte, ea este neprihanirea lui Isus, neprihanirea vietii Sale, neprihanriea care ne aduce „rascumpararea care este in Hristos Isus”. Rascumpararea este in El – se gaseste in El, nu in noi sau in pazirea Legii – si devine a noastre prin credinta.

Care a fost pana acum experienta ta in ce priveste pazirea Legii? Ai avut vreodata simtamantul ca eforturile tale de ascultare te fac neprihanit inaintea lui Dumnezeu? Care sunt implicatiile raspunsului tau? Pregateste-te sa raspunzi la aceste intrebari in cadrul Scolii de Sabat si sa-ti argumentezi pozitia.

Haina in face pe om

Cineva a scris o povestire pespre doi hoti care au pus la cale un furt. Planul lor era ca unul dintre ei sa se imbrace in unifaorma de politist si sa se aseze in fata cladirii in care urmau sa dea lovitua, pentru ca nimeni sa nu intre in banuieli, iar celalaltsa da spargerea. Planul a fost pus in aplicare, insa hotul imbracat in politist l-a prins si l-a arestat pe celalalt hot. Purtand haina de politist, el a inceput sa se poate ca un politist!

Povestirea aceasta subliniaza o idee importanta pentru subiectul nostru. Da, prin credinta, noi suntem imbracati in haina neprihanirii lui Hristos. Suntem nascuti din nou si ducem o viata noua in Hristos. Din momentul acela, viata noastra este in conformitate cu haina pe care o purtam.

Cand am primit haina neprihanirii lui Hristos, noi ne-am luat angajamentul de a-l permite sa imprime in noi insusirile Sale de caracter. Suntem indreptptatiti in intregime prin credinta si primim indreptatirea aceasta imediat ce o cerem. In acelasi timp insa, noi am primit in momentul acela si puterea de asculta, pe care ne-o insusim cu timpul, pe parcursul intregii vieti. Ce am putea cere mai mult decat atat? „Pot totul in Hristos care ma intareste” Fil. 4.13. Aici se include si puterea de asculta de Legea Sa.

4. Cum trebuie sa arate viata noatra dupa ce primim haina neprihanirii lui Isus? Romani 6,1-13

Pavel arata clar aici schimbarile radicael care se petrec in viata omului care a fost „rastignit” impreuna cu Isus. PEntru a exprima aceasta idee, el foloseste doua simboluri: viata si moartea. Nu exista o stare intermediara. Omul vechi, care purta hainele manjite, a murit si a venit la existenta omul noi, imbracat in neprihanirea lui Isus. Noi am primit neprihanirea aceasta, pentru ca sa puteam trai „o viata noua”, in care nu e mai lasam stapaniti de pacat. Avem multe fagaduinte privitoare la biruinta, dar intrebarea este: Vom cere implinirea lor si in dreptul nostru?

Ce aspecte ale vietii tale confirma faptul ca experienta ta cu Dumnezeu este reala? In ce aspecte mai intampini probleme? Cum poti alege in fiecare zi sa mori fata de tine si sa traiesti o viata noua in Hristos?

Harul ieftin si legalismul

Scriitorii inspirati ai Bibliei subliniaza permanent nevoia de ascultare. Este gresit sa credem ca nu conteza ce facem, atata timp cat Hristos locuieste in inima noastra. Daca Hristos locuieste intr-adevar in inima noastra, atunci urmarea se va vedea in mod inevitabil in faptele bune.

De asemenea , este la fel de fatal sa credem ca putem fi mantuiti prin faptele noastre de ascultare.
Pavel a alcatuit o lista impresionanta cu educatia si meritele sale: a fost circumcis in a opta zi, era israelit, era fariseu, avea zel si declara ca nu are nici un pacat. Iata un exemplu clar de legalism! Dupa convertire, el a socotit ca toate acestea sunt nimicuri in comparatie cu harul de a-L cunoaste pe Hristos. El a obtinut neprihanirea prin acceptarea hainei neprihanirii lui Hristos si dorinta lui era sa fie ca Isus.

5. Ce ilustratie foloseste Pavel pentru a exprima adevarul mantuirii prin credinta? Cum se transpune aceasta in viata celui mantuit? Filipeni 3,3-16

Din punct de vedere teologic, trebuie sa facem distinctie intre neprihanirea atribuita (neprihanirea care ne indreptateste) si lucrarea pe care o face Duhul Sfant in noi pentru a ne schimba. Totusi, in viata crestina, ele nu pot exista una fara cealalta. Trebuie sa le experimentam pe amandoua.

Adevarul ca ascultarea este un dar pe care il primim ne fereste de doua capcane: harul ieftin si legalismul. Noi credem ca ascultarea este importanta, dar si ca ascultarea nu ne aduce nici un merit, fiindca o primim in dar. Dupa cum depindem de Hristos ca sa fim indreptatiti si iertati si sa fim sfintiti. Dumnezeu este nerabdator si mai mult decat dornic nu numai sa ne indreptateasca, ci si sa ne dea biruinta asupra pacatului si asupra eului. Insa totul depinde de vointa mea: cat de dispus sunt sa ma predau Lui in fiecare zi, pentru ca „sa-L cunosc pe El, si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui”.(Fil. 3,10)?

Reciteste textele din sectiunea de astazi. Care text ne vorbeste despre puterea de alegere? Ce vrea sa spuna Pavel in versetul 16: ” In lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere, sa umblam la fel”? Ce decizii trebuie sa iei, ca sa asculti de acest indemn?

Studiu suplimentar

E.G.White, Marturii, vol4, cap. „Procesul de punerea la proba”; Slujitorii Evancheliei, cap. „Neprihanirea prin credinta” ; Calea catre Hristos cap. „Credinta si acceptarea”.
„Legea cere neprihanire – o viata neprihanita, un caracter desavarsit; si asa ceva omul nu poate da. El nu poate satisface cerintele Legii sfinte a lui Dumnezeu. Dar Isus Hristos, venind ca om pe pamant, a trait o viata sfanta si a dezvoltat un caracter desavarsit. El le ofera ca pe un dar de bunavoie tuturor celor care vor dori sa le primeasca. El le ofera ca pe un dar de bunavoie tuturor celor care vor dori sa le primeasca. Viata Sa sta pentru viata oamenilor. In acest fel, ei au iertarea pacatelor din trecut, prin indurarea lui Dumnezeu. Mai mult decat atat, Hristos ii umple pe oameni cu atributele lui Dumnezeu. El reface caracterul lor dupa chipul caracterului divin, o tesatura dumnezeiasca de putere si frumusete spirituala. In acest fel, adevarata neprihanire ceruta de Lege este implinita in cel ce crede in Hristos. Dumnezeu poate „sa fie neprihanit”, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus” (Rom. 3,26).” – Ellen G. White, Hristos Lumina Lumii pag. 762

Intrebari pentru discutie

1. Reciteste paragraful de mai sus din Hristos, Lumina lumii. Rescrie-l in cuvintele tale si pregateste-te sa-l citesti la grupa. Asculta si versiunile celorlalti membri ai grupei. Care sunt ideileprincipale?

2. Prezentati la grupa raspunsurile la intrebarile finale de la sectiunea de marti.

3. Cand ne imbracam cu naprihanirea lui Hristos, „privim… slava Domnului si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” (vezi 2 Cor. 3,18). Explica ce inseamna sa „privim” slava Domnului.

4. Unii membri ai bisericii s-au framantat, de-a lungul timpului , cu privire la siguranta mantuirii. Ce inseamna sa ai siguranta mantuirii? Cum putem fi siguri de mantuire? Cum ne ajuta haina neprihanirii lui Isus (care este tesuta in razboiul cerului si care nu are in ea nici un fir omenesc) sa intelegem unde putem gasi aceasta siguranta? Cand depasim granitele asigurarii si trecem la incumetare?

5. De ce este important sa facem distinctie, din punct de vedere teologic, intre ceea ce face Hristos pentru noi (ne da indreptatire si iertare in momentul in care I le cerem prin credinta) si ceea ce lucreaza El in noi, pe parcursul vietii? In ce capcane putem cadea, daca nu facem aceasta distinctie clara?

Mantaua lui Ilie şi mantaua lui Elisei

Text de memorat: „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.” (2 Corinteni 7,10)

Numai puţine personaje biblice au avut parte o viaţă la fel de tumultuoasă ca a lui Ilie. Ce istorie extraordinară despre credinţă, despre încercare şi despre puterea lui Dumnezeu în lumea aceasta!

Ilie mai este considerat şi în zilele noastre un personaj important, cel puţin în iudaism. De altfel, în tradiţia iudaică, el este socotit a fi cel mai important personaj biblic.

Spre exemplu, cu ocazia Paştelui, se aşază pe masă un pahar special cu vin. În timpul sărbătorii, uşa casei este deschisă şi toţi mesenii se ridică pentru a-l lăsa pe Ilie să intre şi să bea. La circumcizie, este pus deoparte un scaun, „scaunul lui Ilie”, ca parte a ritualului. De asemenea, la încheierea Sabatului, evreii cântă despre Ilie, exprimându-şi speranţa că el va veni „curând, în zilele noastre… împreună cu Mesia, fiul lui David, ca să ne mântuiască”.

Un exemplu al locului important pe care îl ocupă Ilie în gândirea iudaică îl găsim şi în Evanghelie, unde Petru spune că unii oameni credeau despre Domnul că era Ilie (Mat. 16,14). Săptămâna aceasta, vom studia despre Ilie şi despre mantaua lui şi vom desprinde câteva lecţii spirituale pentru noi.

„Un susur blând şi subţire”

Viaţa lui Ilie, consemnată în 1 şi 2 Împăraţi, conţine câteva ocazii în care el i-a înfruntat cu curaj pe regi şi ameninţările lor cu moartea. A existat totuşi o excepţie: ocazia în care s-a speriat de ameninţările unei regine rele şi a fugit ca să-şi scape viaţa.

În 1 Împăraţi 18, se relatează cum Ilie coboară foc din cer pe Muntele Carmel, porunceşte uciderea profeţilor lui Baal şi îl anunţă pe Ahab de venirea ploii. Puterea Domnului a venit peste el şi, după ce şi-a prins poalele mantalei în cingătoare, a alergat înaintea lui Ahab pe o distanţă de circa treizeci de kilometri, până la Izreel. Totuşi, în următorul capitol, Ilie apare descris într-o cu totul altă lumină.

1. Ce învăţăm din experienţa lui Ilie cu privire la faptul că, oricât de bună ar fi fost relaţia noastră cu Dumnezeu, oricât de mari biruinţe am fi avut prin credinţă, niciunul dintre noi nu este imun faţă de posibilitatea de a cădea? 1 Împăraţi 19,1-4

În ciuda acestei căderi, Domnul nu l-a părăsit pe Ilie, nici chiar după rugămintea lui disperată şi vrednică de milă. El i-a dat dovezi că îl iubeşte şi că este preocupat de viaţa lui.

2. Când şi de ce şi-a acoperit Ilie faţa cu mantaua? 1 Împăraţi 19,5-19

Este interesant faptul că Ilie nu şi-a acoperit faţa cu mantaua atunci când a auzit vântul tare şi puternic, când a văzut cutremurul de pământ şi focul, ci, doar atunci când glasul Domnului s-a auzit într-un „susur blând şi subţire”, Ilie şi-a exprimat astfel teama, respectul şi dorinţa de a se proteja.

Ilie avea nevoie să înveţe că primele trei forţe, deşi erau impresionante, nu înfăţişau adevărata imagine a Duhului lui Dumnezeu. Ilie a auzit glasul blând al Domnului care îi spunea ce să facă şi a ascultat de glasul acesta.

Cum putem învăţa să recunoaştem glasul Domnului? Atunci când recunoaştem glasul Lui, ascultăm noi de el sau îl înăbuşim? Ce îţi spune răspunsul la această întrebare despre tine?

Mantaua profetului

După manifestarea plină de măreţie a puterii lui Dumnezeu pe Muntele Carmel, Ilie s-a plâns că el era ultimul om credincios din tot poporul. Se pare că Domnul a ignorat plângerea lui şi, la sfârşit, i-a dat porunca de a unge doi împăraţi şi de a-l unge pe Elisei ca profet.

Ascultând de porunca Domnului de a-şi căuta un succesor, Ilie s-a dus la ogorul lui Şafat, tatăl lui Elisei, şi l-a găsit pe Elisei arând. Poate că, după ce Ilie i-a făcut cu mâna ca să-i atragă atenţia, Elisei s-a oprit din lucru şi a aşteptat să audă mesajul din partea Domnului.

3. Cum a fost exprimată chemarea Domnului pentru Elisei? 1 Împăraţi 19,19

Nu ni se spune ce cuvinte a folosit Ilie şi nici ce răspuns a dat Elisei, însă ştim că Elisei a răspuns pozitiv. Apoi Ilie a luat mantaua (simbolul responsabilităţilor sale de slujitor al lui Dumnezeu) şi a aşezat-o pe umeriilui Elisei (vezi Num. 20,28). Simbolismul nu este greu de descifrat. Elisei a primit o chemare sacră.

4. În alte părţi în Biblie, mantaua (sau cămaşa, haina) nu este neapărat un simbol al chemării lui Dumnezeu de a-I sluji. Ce mai reprezintă ea? Iov 1,20; Ps. 109,29; Iuda 22. 23; 2 Samuel 10,3.4; Ezechiel 16, 16?

Mantaua lui Ilie este aici simbolul devotamentului, al consacrării. „Când Ilie, îndrumat de Dumnezeu să caute un urmaş, a trecut pe câmpul în care era Elisei, a aruncat pe umerii tânărului mantaua consacrării. În timpul foametei, familia lui Şafat cunoscuse lucrarea şi misiunea lui Ilie, iar acum Duhul lui Dumnezeu a arătat inimii lui Elisei însemnătatea faptei prorocului. Pentru el, acesta era semnul că Dumnezeu îl chemase să fie urmaşul lui Ilie.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 219, 220

Acelaşi lucru poate avea o semnificaţie rea sau una bună, în funcţie de felul în care este folosit. Ce faci cu lucrurile pe care le ai? Ce semnificaţie le dai prin faptele tale? Ce au ajuns ele să însemne pentru tine şi de ce?

Îmbrăcat în sac

În descrierea experienţelor lui Ilie, îmbrăcămintea este amintită şi în legătură cu alte personaje. Ahab, regele lui Israel, a vrut să cumpere o vie care se afla lângă palatul lui şi care îi aparţinea lui Nabot din Izreel. Nabot a refuzat să i-o vândă.

Când a auzit vestea aceasta, Izabela s-a supărat şi a făcut un plan pentru a-l elimina pe Nabot. Planul ei a reuşit, Ahab a intrat în posesia viei, însă Ilie a primit de la Domnul poruncă să se înfăţişeze înaintea regelui şi să-i spună: „Aşa vorbeşte Domnul: «Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?» Şi să-i maispui: «Aşa vorbeşte Domnul: Chiar în locul unde au lins câinii sângele luiNabot, vor linge câinii şi sângele tău»” (1 Împ. 21,19).

Probabil că această nouă misiune i-a produs la fel de mult stres ca şi în ocaziile anterioare, în care a trebuit să-l înfrunte pe Ahab. Cu toate acestea, Ilie ne dă impresia că esteputernic şi dispus să asculte porunca Domnului, deşi ştie că viaţa lui este în pericol. El trebuie să îi aducă la cunoştinţă regelui avertizarea teribilă din partea lui Dumnezeu cu privire la modul în care avea să moară.

5. Cum interpretăm răspunsul lui Ahab? Ce descoperim în aceste versete despre caracterul lui Ahab? 1 Împăraţi 21,21-29

Când a auzit avertizarea, Ahab a venit înaintea Domnului, luând o atitudine de smerenie profundă: şi-a rupt hainele, s-a îmbrăcat în sac şi a refuzat să mănânce (1 Împ. 21,27). Restul capitolului ne lasă să înţelegem că pocăinţa şi smerenia lui au fost autentice. Ruperea hainei, un gest larg răspândit în vremea aceea, prin care oamenii îşi exprimau groaza şi durerea,ne arată că el a crezut că mesajul lui Ilie era adevărat. Textul nu ne spune cât de mult a durat pocăinţa lui, dar ne spune că, prin acest gest, şi-a arătat regretul din toată inima.

„În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea” (2 Cor. 7,10). Citeşte contextul în care se găseşte acest verset. Ce ne spune Pavel aici? Cum putem aplica la viaţa noastră această avertizare?

Luarea lui Ilie la cer

Orice s-ar spune, Ilie a avut, fără îndoială, o viaţă interesantă şi tumultuoasă. 2 Împăraţi 1 conţine o relatare impresionantă, care introduce relatarea şi mai impresionantă din capitolul următor. Am putea spune, fără să greşim, că Elisei şi-a început lucrarea în plină glorie.

6. De ce nu a vrut Elisei să se despartă de Ilie, deşi acesta îl rugase de trei ori să plece? De ce şi-a rupt Elisei hainele? Din cauza tristeţii sau din alt motiv? Care ar fi acest motiv? 2 Împăraţi 2,1-18

Nu ne îndoim că Elisei a fost foarte fericit şi recunoscător, pentru că a văzut carul şi caii ca de foc şi pentru asigurarea că va primi de două ori mai multă putere decât Ilie. În general, ruperea hainelor era un gest care exprima tristeţea, dar se pare că Elisei a fost atât de copleşit de experienţa aceasta, încât şi-a rupt hainele pentru a-şi arăta recunoştinţa: avea în mâinile lui mantaua lui Ilie. De asemenea, este posibil ca ruperea hainelor să fie un gest simbolic, care să arate că a scăpat de hainele lui şi a primit mantaua lui Ilie.

Când Ilie şi-a aruncat mantaua pe umerii lui Elisei, amândoi au ştiutcă gestul acesta era simbolul chemării de a lucra pentru Dumnezeu (chiar dacă, după aceea, probabil că Elisei i-a înapoiat mantaua). Acum, Elisei intrase în posesia acestei haine speciale, fapt care arăta că trebuia să poarte responsabilitatea conducerii în locul lui Ilie.

7. Care este cererea pe care Elisei i-o face lui Ilie? Vers. 9. La ce situaţie asemănătoare din Biblie ne duce ea cu gândul?

Cererea lui Elisei ne dezvăluie ce fel de om era şi ne arată că el era vrednic să continue lucrarea lui Ilie şi să poarte mantaua marelui profet care urma să fie luat la cer.

Relatarea din acest pasaj ne oferă o perspectivă mai largă asupra realităţii. Avem cumva tendinţa de a ne limita la perspectiva materialistă, uitând de realitatea lumii nevăzute care interacţionează cu lumea noastră?

Mantaua lui Elise

8. La ce alt pasaj biblic ne trimite cu gândul relatarea din 2 Împ. 2,13.14? Ce simboluri apar în acel pasaj?

9. Cum au reacţionat profeţii din Ierihon şi de ce au încercat să-l caute peIlie, deşi ştiau că fusese luat la cer? 2 Împăraţi 2,15-18

Textele anterioare precizează clar că profeţii ştiau că Ilie avea să fie luat la cer. Textul nu spune dacă ei au fost martori ai acestui eveniment. Într-un anumit sens, detaliul acesta nu contează, fiindcă ei ştiau că „Duhul Domnului” îl luase. Însă nu ştiau unde îl dusese. Ei aveau convingerea că Ilie mai putea fi găsit „pe vreun munte sau în vreo vale” (vers. 15).

Fiind probabil nepregătiţi pentru ideea că un om putea fi luat la cer atât de repede, s-au gândit că Domnul l-a dus în altă parte. Şi, cu toate că Elisei le spusese să nu-l mai caute, ei au continuat căutările. Probabil că au înţelesce s-a întâmplat numai atunci când nu au putut să-l găsească. Şi chiar şi atunci mai aveau îndoieli. Poate că Domnul îl dusese pe un munte sauîntr-o vale şi poate că ei nu-l căutaseră acolo!

În cele din urmă, oricare ar fi fost experienţele pe care le-am avut şiminunile pe care le-am văzut, tot trebuie să exercităm credinţă, altfel, mai devreme sau mai târziu, îndoiala se va strecura în sufletul nostru şi ne va submina experienţa creştină.

Gândeşte-te la o experienţă mare pe care ai avut-o cu Domnul. Fără îndoială că în momentul acela credinţa ta a fost puternică. Totuşi, după aceea, credinţa ta a scăzut. De ce? De ce este important să-ţi faci obiceiul de a-ţi consolida credinţa zilnic?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, cap. „Set şi Enoh”; Profeţi şi regi, cap. „De la Izreel la Horeb”, „Ce faci tu aici, Ilie?” şi „În duhul şi puterea lui Ilie”.

„Ilie, care fusese luat la cer fără să fi văzut moartea, îi reprezenta pe aceia care vor fi în viaţă pe pământ la a doua venire a lui Hristos şi care vor fi «schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă», «când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire» (1 Cor. 15,51-53). Isus a fost îmbrăcat cu lumina cerească, aşa cum Se va arăta «a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea», când El «va veni în slavaTatălui Său împreună cu sfinţii îngeri» (Evrei 9,28; Marcu 8,38).” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 422

Întrebări pentru discuţie

1. Ce putem face în mod practic pentru a distinge acel „susur blând şi subţire” al vocii lui Dumnezeu? Ce lucruri din viaţa noastră ne împiedică să auzim glasul Său? Cum ne împiedică păcatul săvârşit de
bunăvoie să auzim glasul Său?

2. Când suntem disperaţi şi descurajaţi, cum putem avea convingerea că Domnul este aproape de noi şi că veghează asupra noastră?

3. Ilie i-a încredinţat mantaua sa lui Elisei, ca semn că Elisei avea să fie succesorullui. Cum putem să ne asigurăm că îi încredinţăm răspunderea unui om vrednic de chemarea primită?

4. Discutaţi în cadrul grupei semnificaţia textului de memorat. Ce învăţăm din el despre adevărata pocăinţă?

5. În studiile din trimestrul acesta, despre haine şi veşminte, am început să analizăm foarte multe simboluri. Ce sunt simbolurile, cum le putem interpreta, ce semnificaţii le dăm şi ce legătură au ele cu noi?

Un tăciune scos din foc

Text de memorat: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!” (Zaharia 3,4)

Marea luptă dintre Hristos şi Satana este cea mai puternică forţă motrice din spatele realităţii. Războaiele, crima, violenţa şi toate nenorocirile de pe acest pământ nu sunt altceva decât răbufnirile acestui conflict fundamental care a început în cer (Apoc. 12,7), o luptă universală care îi afectează pe toţi oamenii şi toată creaţiunea (Rom. 8,20-22).

Însă nu trebuie să uităm un lucru: marea luptă nu se dă pentru petrolul din Orientul Mijlociu sau pentru schimbările geopolitice epocale, produse în hegemonia militară şi economică. Ea se dă pentru salvarea omenirii, a fiecărui om în parte. Naţiunile vin şi trec, structurile puterii vin şi trec, marile teme ale istoriei şi ideologiei vin şi trec; numai cei mântuiţi, cei acoperiţi cu haina neprihănirii lui Hristos, nu trec niciodată.

Satana nu este preocupat de bani, de putere, de politică (nu de ele în sine), ci de oameni; este interesat ca tot mai mulţi să piară împreună cu el. Esenţa marii lupte stă în decizia fiecărui om de a alege fie viaţa, fie moartea.

Plin de gelozie pentru Ierusalim

1. Lăsând la o parte detaliile şi simbolurile greu de înţeles, ce mesaj transmite Domnul în Zaharia 1 şi 2? Care este contextul în care se produc aceste evenimente? Ce principii biblice clare se desprind din aceste capitole? Ce făgăduinţe sunt oferite şi cu ce condiţii? Cum se manifestă aceste principii în vremea noastră?

Deşi trecuseră şaptezeci de ani de la cucerirea Ierusalimului de către babilonieni, Dumnezeu i-a dat poporului speranţa că cetatea va avea un viitor. Zaharia a primit din partea Domnului mesajul că Templul şi cetatea Ierusalimului aveau să fie reconstruite.

El a început să le spună ascultătorilor lui că Domnul „S-a mâniat foarte tare” pe părinţii lor. Însă, imediat după aceste cuvinte, el i-a încurajat dându-le asigurarea că, dacă se vor întoarce la Domnul cu smerenie şi pocăinţă, şi El avea să Se întoarcă la ei (Zah. 1,1-3). Viziunile lui Zaharia au avut ca scop întărirea şi îmbărbătarea poporului pentru continuarea lucrărilor de reconstruire a Templului din Ierusalim pentru închinarea la Dumnezeu.

După prima viziune din capitolul 1, Domnul l-a încurajat pe Zaharia prin cuvintele: „Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion” (vers. 14); „Mă întorc cu îndurare către Ierusalim, Casa Mea va fi zidită iarăşi în el şi funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului” (vers. 16).

Omul cu funia de măsurat reprezintă planul de reconstruire a cetăţii Ierusalim şi a Templului în timpul vieţii lui Zaharia. Însă, în momentul acela, cei întorşi din robie reuşiseră să aşeze numai temelia, iar continuarea lucrărilor părea imposibilă.

2. Ce făgăduinţă şi încurajare pentru popor a primit Zaharia înainte de viziunea cu Iosua? Zah. 2,10-13

Dumnezeu i-a îndemnat pe copiii Săi să strige de veselie şi să se bucure şi le-a promis că El Însuşi va locui în mijlocul lor. Cât de încurajator trebuie să fi fost acest mesaj pentru poporul adunat ca să se închine înaintea Sa!

Acuzator şi acuzat

3. Ce adevăruri importante ne sunt înfăţişate în Zaharia 3,1, în contextul marii lupte şi în contextul imediat al viziunii?

Sunt aici câteva adevăruri esenţiale. În primul rând, acuzatul nu este nimeni altcineva decât Iosua, marele-preot, reprezentantul întregului popor al lui Dumnezeu. El stă în picioare înaintea Domnului ca reprezentant al israeliţilor, plin de slăbiciunile, lipsurile şi păcatele lor. Este clar că poporul nu este nevinovat, fără păcat.

Copiii lui Israel nu merită restaurarea promisă de Domnul, pe care I-o cer prin credinţă şi cu pocăinţă.
Şi, bineînţeles, Satana este şi el acolo, gata să-i acuze, să aducă dovezi împotriva pocăinţei lor, a dorinţei lor după schimbare şi a dorinţei lor de a primi mila şi harul lui Dumnezeu. Nici nu există o metodă mai bună de a-i descuraja pe oameni decât aceea de a-i determina să creadă că păcatele lor sunt prea mari şi că Domnul nu poate să-i ierte!

Cât de mulţi oameni au căzut şi încă mai cad pradă acestei minciuni – una dintre cele mai mari minciuni ale lui Satana! Metoda lui este foarte eficientă, pentru că nu este nevoie să mintă cu privire la păcatele noastre, nu-i aşa? Nu trebuie decât să ni le aducă aminte şi, dacă nu am cunoaşte harul lui Dumnezeu, am fi zdrobiţi de disperare şi de neputinţă. Chiar dacă nu ar exista un acuzator care să le aducă înaintea lui Dumnezeu, păcatele noastre tot ne-ar atrage condamnarea. Verbul ebraic tradus aici cu „să-l pârască” provine din acelaşi cuvânt, din acelaşi grup de trei consoane, ca şi numele „Satana”, care înseamnă „acuzatorul”.

4. Ce i-a fost descoperit lui Ioan cu privire la înfrângerea acestui acuzator? Apoc. 12,10

Deşi nu este bine să zăbovim prea mult asupra păcatelor noastre, uneori este necesar să ne analizăm pe noi înşine cu atenţie (fără să ţinem cont de ceea ce ne şopteşte Satana la ureche). Ce schimbări trebuie să faci imediat şi ce făgăduinţe biblice poţi cere să se împlinească în viaţa ta, pentru ca schimbările să fie reale şi eficiente? Gândeşte-te ce ai de pierdut, dacă îngădui ca păcatul să îţi controleze viaţa!

Îngerul Domnului

4. Ce i-a fost descoperit lui Ioan cu privire la înfrângerea acestui acuzator? Apoc. 12,10

În Zaharia 3, am studiat despre două personaje: Satana şi marelepreot Iosua. Dar mai există un al treilea personaj, care este şi personajul principal al relatării: Îngerul Domnului.

5. Cine este Îngerul Domnului? Exodul 3,2-14; Zaharia 3,1.2.

În acest pasaj, avem prezentarea în miniatură a marii lupte care se dă în dreptul fiecărui individ care îşi predă viaţa Domnului Isus, prin credinţă şi cu pocăinţă. Să ne amintim contextul: Israel a fost pedepsit cu asprime, dar „s-a umilit înaintea lui Dumnezeu şi s-a întors la El cu o adevărată pocăinţă.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, pag. 468. În acel moment, Satana vine să îl acuze. Nu se precizează ce anume a spus el, dar, din istoria biblică şi din ceea ce ştim despre natura umană, putem deduce că nu erau cuvinte de laudă.

6. Ce ne spune faptul că Iosua era îmbrăcat în haine murdare? Zaharia 3,1-3

Faptul că Iosua, marele-preot, este înfăţişat îmbrăcat cu haine murdare, subliniază o dată în plus până unde poate ajunge păcatul. Încă din primele zile ale legământului dintre Dumnezeu şi Israel, preoţia în general, leviţii şi marele-preot în particular, aveau un statut special chiar şi în interiorul poporului ales, fiind chemaţi de Domnul să îndeplinească o slujbă sfântă şi un rol unic în Israel (Ex. 38,21; Num. 1,47-53; 3,12). Din tot poporul, ei trebuiau să poarte, simbolic vorbind, hainele cele mai curate.

Restul capitolului 3 ne arată că, în ciuda trecutului lor, în ciuda lipsurilor lor, Îngerul Domnului este lângă ei, ca să-i apere de acuzaţiile lui , indiferent dacă ele sunt adevărate sau false. Îngerul Domnului, adică Domnul Isus, este acolo ca să-i mântuiască şi să-i răscumpere. Acesta este cel mai important adevăr al Scripturii.

Cât de important este să nu uităm niciodată că Îngerul Domnului ne ia apărarea, chiar dacă suntem nevrednici! Cum putem să nu uităm acest adevăr? Totuşi, cum ne putem feri să tragem concluzii greşite? Care ar putea fi aceste concluzii greşite? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsurile în cadrul Şcolii de Sabat.

Haine noi

7. Citeşte cu atenţie şi cu rugăciune Zaharia 3 şi observă etapele procesului de mântuire. Ce învăţăm despre Planul de Mântuire din această viziune?

În versetele 3-5 se spune că Iosua este mai întâi dezbrăcat de hainele murdare şi apoi este îmbrăcat în haine noi. Aceasta înseamnă că Domnul a îndepărtat de la el nelegiuirea (vers. 4). Ce înseamnă aceasta în viaţa omului mântuit? Era acum Iosua fără păcat, desăvârşit cu inima, cu sufletul şi cu mintea? Nu mai putea el să păcătuiască din nou? Trebuia el să fie fără păcat înainte de a putea fi îmbrăcat în hainele noi? Dacă ar fi aşa, noi ce speranţă am avea?

Dimpotrivă, textul ne arată că vinovăţia şi condamnarea au fost îndepărtate de la el. Ellen White comentează astfel: „Păcatele sale şi cele ale poporului său au fost iertate. Copiii lui Israel au fost îmbrăcaţi cu «haine de sărbătoare» – neprihănirea Domnului Hristos atribuită lor. Mitra pusă pe capul lui Iosua era cea purtată de preoţi, care purta inscripţia: «Sfinţenie Domnului», înţelegându-se prin aceasta că, în ciuda păcatelor lui de mai înainte, el era acum pregătit să slujească înaintea lui Dumnezeu în Sanctuarul Său.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, pag. 469

8. Ce îi spune Îngerul Domnului lui Iosua? De ce este porunca aceasta atât de importantă? Vers. 7

Iosua a primit îndemnul de a asculta de Domnul şi de a umbla pe căile Lui de-abia după ce a fost îmbrăcat în hainele cele noi. Lucrul acesta nu trebuie trecut cu vederea: neprihănirea lui Hristos i-a fost oferită prin credinţă, i-a fost dată fără să se ţină cont de ascultarea lui şi de păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Îndemnul de păzire a poruncilor a venit după ce îi fusese oferită neprihănirea, fiindcă, dacă ar fi venit înainte, Iosua nu ar fi putut să le respecte. Dacă nu ar fi fost îmbrăcat în haine curate, toate eforturile lui ar fi fost zadarnice.

O apărare eficientă

În lumea creştină există mulţi oameni care nu au primit haina neprihănirii şi care nu înţeleg ce înseamnă ea. Totuşi, toţi cei care îşi doresc o relaţie plină de pace şi de bucurie cu Domnul trebuie să înţeleagă ce înseamnă ea. Adeseori, noi vrem să facem binele pentru a fi mântuiţi. Din cartea lui Zaharia, ar trebui să ne dăm seama că lucrurile nu stau aşa şi că nu suntem mântuiţi pe baza faptelor noastre. Iată o altă declaraţie a lui Ellen G. White:
„Dar, deşi trebuie să ne dăm seama de starea noastră de păcătoşenie, trebuie să ne sprijinim pe Domnul Hristos, ca fiind neprihănirea noastră, sfinţirea şi răscumpărarea noastră. Noi nu putem răspunde acuzaţiilor aduse de Satana împotriva noastră. Numai Domnul Hristos poate realiza o apărare eficientă în favoarea noastră. El este în stare să-l aducă la tăcere pe acuzator cu argumente care sunt fundamentate nu pe meritele noastre, ci pe ale Sale.” – Mărturii, vol. 5, pag. 472

Trebuie să ne întipărim bine în minte ultima frază din acest paragraf. Ea exprimă un adevăr pe care trebuie să-l cunoaştem nu numai teoretic, ci şi practic; trebuie să învăţăm să ne bizuim, clipă de clipă, pe meritele lui Hristos, şi nu pe faptele noastre bune. David declară: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!” (Ps. 32,1)

9. Citeşte Efeseni 2,8-10, Ioan 14,15 şi Romani 6,1-4. Cum ne ajută aceste versete să înţelegem pasajul din Zaharia 3?

După ce Iosua a fost îmbrăcat în hainele sfinţeniei, viaţa lui trebuia să reflecte această sfinţenie. Noi trebuie să punem la lucru toată puterea pusă la dispoziţie de Dumnezeu pentru a obţine biruinţa asupra păcatului.
Nu trebuie să tolerăm sau să justificăm niciun păcat, mai ales că avem atât de multe făgăduinţe despre biruinţa pusă deoparte pentru cel care s-a predat lui Hristos. Domnul Isus, Modelul nostru, a dovedit că se poate trăi în ascultare de Legea lui Dumnezeu. Când păcătuim, alegem să păcătuim.Cât de important este să ne gândim bine la implicaţiile acestei alegeri!

Cu ce păcate te confrunţi în prezent? Ce făgăduinţe ţi-au fost date cu privire la biruinţa pe care o poţi obţine prin Hristos?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Profeţi şi regi, cap. „Iosua şi îngerul”; Parabolele Domnului Hristos, cap. „Nu va face Dumnezeu dreptate aleşilor Săi?”; Mărturii, vol. 5, cap. „Iosua şi îngerul”.
„Când Satana caută să-i înnegrească întru totul pe copiii lui Dumnezeu şi să-i distrugă, Domnul Hristos intervine. Deşi ei au păcătuit, Domnul Hristos a luat asupra Sa vinovăţia păcatelor lor. El a smuls omenirea din foc ca pe un tăciune. Prin natura Sa umană, El este legat de om, în timp ce, prin natura Sa divină, este una cu Dumnezeul cel veşnic. Domnul pune ajutorul Său la îndemâna sufletelor care pier. Vrăjmaşul este mustrat. […]

În ciuda defectelor poporului lui Dumnezeu, Domnul Hristos nu Se îndepărtează de cei spre care este îndreptată grija şi atenţia Sa. El are puterea de a le schimba veşmintele. Domnul îndepărtează hainele murdare de pe aceia care se pocăiesc şi cred şi îi îmbracă în haina neprihănirii Sale.
El scrie iertare în dreptul numelor lor, în cărţile din ceruri, şi îi prezintă înaintea întregului univers ca fiind ai Săi.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 169, 170

„În timp ce poporul lui Dumnezeu îşi amărăşte sufletul înaintea Lui, rugându-se pentru curăţia inimii, se dă porunca: «Îndepărtaţi veşmintele murdare!» şi sunt rostite cuvintele de încurajare: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac în haine de sărbătoare» (Zah. 3,4). Haina fără pată a neprihănirii lui Hristos este aşezată asupra copiilor credincioşi ai lui Dumnezeu, încercaţi şi ispitiţi. Rămăşita dispreţuită este îmbrăcată în veşminte slăvite, care nu vor fi mânjite niciodată de stricăciunile din lume.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 591

Întrebări pentru discuţie

1. Prezentaţi în cadrul grupei răspunsurile la întrebările de la secţiunea de marţi a studiului.

2. Meditaţi asupra ideii că Iosua a primit îndemnul de a păzi poruncile abia după ce a primit haine noi. De ce este important să nu uităm gândul acesta? Pe ce se bazează mântuirea noastră? Care sunt urmările acestei mântuiri? De ce trebuie să facem distincţie între cauze şi urmări?

3. Avem vestea bună că hainele noastre murdare au fost înlocuite cu hainele noi ale lui Isus. Cum ar trebui să se vadă lucrul acesta în viaţa ta, în atitudinile tale, în concepţia ta despre lume şi viaţă?

Simboluri ale harului în veşmintele marelui-preot

Text de memorat: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împără tească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2,9)

Un mare adevăr susţinut de Reforma protestantă este cel care poartă denumirea de „preoţia tuturor credincioşilor”. Ideea aceasta se bazează în special (dar nu numai) pe textul de mai sus – toţi creştinii sunt „preoţi” înaintea lui Dumnezeu, deoarece Îl au ca Mijlocitor pe Domnul Isus şi nu mai au nevoie de mijlocitori pământeşti (aşa cum se întâmplă în alte sisteme religioase) între ei şi Dumnezeu. „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Tim. 2,5)

Vechiul sistem al jertelor şi al preoţiei levitice instituit de Dumnezeu şi-a găsit împlinirea în viaţa, moartea, învierea şi lucrarea de slujire ca Mare-Preot a lui Isus. Preoţia levitică a fost înlocuită cu un nou sistem, în care fiecare dintre noi face parte dintr-o „preoţie împărătească”.

Săptămâna aceasta, vom studia hainele purtate de preoţii din vechiul sistem şi vom învăţa ce înseamnă să fim preoţi în noul sistem.

Harul în vechiul legământ

Isus a afirmat cât se poate de clar: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult” (Luca 12,48). Este exprimat aici un principiu profund pe care noi, ca adventişti, cărora ni s-au încredinţat atât de multe adevăruri, am face bine să îl luăm în serios. Dacă ar fi să comparăm adevărurile acestea cu atâtea doctrine false care există: chinul veşnic în iad, sărbătorirea duminicii în locul Sabatului, cele 144 000 de fecioare evreice care vor predica Evanghelia, apoi răpirea secretă care va avea loc în timpul domniei lui Antihrist, ne-am da seama ce comori deţinem! Pornind de la acest principiu, putem înţelege de ce păcatul lui Aaron a fost foarte grav.

1. Avea Aaron vreo scuză pentru participarea la acea apostazie făţişă? Exod 32,1-6

Apostazia în sine era foarte gravă, însă a fost şi mai condamnabilă, pentru că Aaron însuşi a participat activ. Să ne gândim la toate privilegiile pe care le avusese: el a fost cu Moise încă de la început (Ex. 4,27-30); a fost purtătorul de cuvânt al lui Moise înaintea faraonului (Ex. 7,1); el a aruncat toiagul care s-a transformat în şarpe (vers. 10); a lovit apele care s-au transformat în sânge (vers. 20); a făcut parte dintr-un grup restrâns, care s-a putut apropia de Domnul într-un mod special (Ex. 24,9.10). Pe scurt, Aaron s-a bucurat de nişte privilegii pe care numai puţini oameni le-au avut. Totuşi, când a fost supus testului, el a căzut lamentabil.

Însă ceea ce s-a întâmplat mai departe ne uimeşte: Dumnezeu l-a iertat de păcatul lui şi, în cele din urmă, i-a îngăduit să poarte veşmintele sfinte, fiind primul mare-preot al poporului legământului şi devenind astfel primul simbol al lucrării de mare-preot a lui Isus Însuşi (Evr. 8,1). Cu alte cuvinte, deşi s-a făcut vinovat de un păcat teribil, Aaron a fost beneficiarul harului răscumpărător al lui Dumnezeu, un har atât de mare, care nu numai că i-a adus iertare, ci i-a îngăduit şi să preia o slujbă sfântă, care exprimă în esenţă harul, îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu. De aceea viaţa lui Aaron este o ilustrare specială a îndurării şi a răscumpărării pe care toţi le avem la dispoziţie prin Hristos.

Ai eşuat vreodată (poate chiar lamentabil) când ai vrut să trăieşti la înălţi mea idealului care ţi-a fost încredinţat? Ce poţi învăţa din viaţa lui Aaron?

Preoţia

2. Ce îi poruncise Domnul lui Moise cu privire la preoţie? Ex. 28,1

Preoţia levitică a fost stabilită în timpul umblării lui Israel prin pustie şi avea să dureze peste o mie cinci sute de ani. Este adevărat că ideea de „preoţie pentru Domnul” exista de multă vreme (vezi Gen. 14,18), însă stabilirea preoţiei levitice a arătat mai clar care era scopul ei.

După cum am văzut ieri, Aaron a fost ales de Domnul (în ciuda păcatului său mare) ca prim conducător al acestei preoţii. Aceasta ne arată că preoţii trebuiau să simtă împreună cu poporul pe care îl reprezentau înaintea lui Dumnezeu, fiindcă tocmai acesta era rolul lor: să fie reprezentanţi sau mijlocitori între oameni şi Dumnezeu. Aaron, ca fiinţă umană căzută, se regăsea cu uşurinţă în fiecare om pe care urma să-l reprezinte. Cine era el să-i judece pe alţi păcătoşi, când el însuşi nu era nici pe departe un sfânt?

Totodată preoţia era o onoare sacră, iar preoţii trebuiau să fie simbolul sfinţeniei şi al purităţii, întrucât ei urmau să se înfăţişeze înaintea Domnului în locul poporului. Ei trebuiau să fie sfinţi, altfel, ce rost mai avea preoţia? Ei trebuiau să fie deosebiţi nu doar de dragul de a fi altfel, ci deosebiţi în sensul că, deşi recunoşteau că erau aproape de aceia pe care îi reprezentau, ei erau totuşi diferiţi de popor.

3. Ce lucruri li se cereau preoţilor? Ce însemnau aceste cerinţe? Lev. 21,7- 24; 22,1-8

Deşi ne este greu să înţelegem aceste restricţii, un lucru este cert: preoţia trebuia să fie deosebită, sacră, specială. Preoţii Îl reprezentau pe Isus Hristos, iar slujba lor trebuia să simbolizeze, prin „umbre” şi simboluri, lucrarea Sa în favoarea noastră.

Ar trebui să fim deosebiţi de oamenii din jurul nostru? Dacă da, de ce şi în ce privinţe?

Veşmintele preoţeşti

4. Ce veşminte urmau să poarte preoţii? Exodul 28,4

Dacă studiem Sanctuarul pământesc, observăm că niciun lucru din el nu este la întâmplare. Dumnezeu le-a dat preoţilor îndrumări clare cu privire la slujbele lor. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul veşmintelor pe care preoţii trebuiau să le poarte. Toate articolele de îmbrăcăminte respectau îndrumările Sale precise.

5. Ce lecţii spirituale putem desprinde din descrierea hainelor care trebuiau făcute pentru Aaron, marele-preot, şi pentru preoţi, în general? Exodul 28

„Modelul veşmintelor preoţeşti i-a fost arătat lui Moise pe munte. Au fost specificate toate articolele de îmbrăcăminte pe care marele-preot urma să le poarte şi modul în care ele trebuiau confecţionate. Aceste veşminte au fost dedicate unui scop deosebit de solemn. Prin ele se făcea referire la caracterul Aceluia care era simbolizat – Domnul Isus Hristos.

Ele îl acopereau pe preot cu slavă şi frumuseţe şi vorbeau despre onoarea slujbei lui. Când le purta, preotul se înfăţişa ca reprezentant al lui Israel, arătând prin veşmintele sale slava pe care Israel trebuia să o descopere lumii ca popor ales de Dumnezeu.” – Ellen G. White, The Youth’s Instructor, 7 iunie 1900

De-a lungul vremii, s-a scris foarte mult despre presupusa semnificaţie şi despre simbolismul fiecărei culori, fiecărui material, fiecărei pietre preţioase, fiecărui lănţişor etc. Oricare era semnificaţia fiecăruia dintre aceste aspecte, toate acestea împreună trebuiau să reprezinte desăvârşirea, sfinţenia, frumuseţea şi meritele marelui Model, Isus, Marele nostru Preot adevărat, care slujeşte în Sanctuarul din cer (Evr. 8,1.2).

De asemenea, textele ne transmit ideea că preoţii purtau diferite lucruri (Ex. 28,12.29.30.38.42.43). Aceasta este bineînţeles o temă esenţială a Planului de Mântuire, pe care îl ilustrau preoţia şi Sanctuarul: ideea că Domnul Isus, Înlocuitorul nostru, a purtat păcatele noastre şi a luat asupra Sa pedeapsa pentru ele. Toate acestea erau prefigurate prin intermediul slujbelor din Sanctuar şi prin veşmintele preoţilor, toate fiind simbolurile caracterului şi ale lucrării Mântuitorului în favoarea noastră.

Pieptarul judecăţii

Dintre toate veşmintele şi podoabele preoţeşti, pieptarul judecăţii (Ex. 28,15), care trebuia purtat de marele-preot, era lucrat cu cea mai mare minuţiozitate şi grijă. Celelalte articole erau ca un fundal pentru acest articol sacru al veşmintelor preoţeşti. Mai bine de o treime din capitol (Ex. 28,15-30) este dedicată descrierii modului de confecţionare a acestei podoabe sacre. Acest fapt ne arată că pieptarul avea o importanţă deosebită în lucrarea marelui-preot în Sanctuar.

6. Ce simboliza fiecare piatră preţioasă? Ex. 28,15-30. Ce înseamnă faptul că marele-preot trebuia să poarte „pe inima lui numele fiilor lui Israel”? Vers. 29; vezi şi Apoc. 21,12-14.

Aici apare din nou ideea că marele-preot, ca simbol al Domnului Isus, purta pe piept numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Cuvântul ebraic pentru a purta este des întâlnit în Vechiul Testament cu referire la purtarea păcatului, un lucru pe care preoţii trebuiau să-l facă în cadrul slujbelor lor (Lev. 10,17; Ex. 28,38; Num. 18,1.22.23). Deşi aici este folosit în sensul purtării numelor fiilor lui Israel, ideea este asemănătoare: copiii lui Israel trebuie să depindă cu totul de Dumnezeu care îi iartă, îi susţine şi le dă puterea de a duce viaţa sfântă pe care El o aşteaptă de la ei (Fil. 4,13).

Demn de observat este şi faptul că preotul trebuia să poarte numele fiilor lui Israel pe inima lui. Inima este un simbol des întâlnit în Biblie (şi în multe culturi) pentru a reprezenta dragostea, în cazul acesta, dragostea şi bunătatea Domnului faţă de copiii Săi.

Un alt fapt important este acela că fiecărei seminţii îi corespundea o anumită piatră preţioasă, cu aspectul şi calităţile ei specifice, care o deosebeau de celelalte, făcând astfel referire la unicitatea fiecărei seminţii (vezi Geneza 49). Comentatorii consideră că pietrele preţioase scot în evidenţă nu numai deosebirile şi trăsăturile specifice celor douăsprezece seminţii sau ale celor doisprezece apostoli (Apoc. 21,14), ci ale bisericii în ansamblu, care este alcătuită din „pietre vii” (1 Petru 2,5). Fiecare dintre noi are o personalitate unică, un caracter unic şi nişte daruri unice, însă noi trebuie să fim una în scopuri prin harul Marelui nostru Preot, Isus.

Prin ce experienţe personale ai cunoscut dragostea lui Dumnezeu? Cum ţi-a arătat că te poartă pe inima Lui? De ce este important să meditezi la aceste experienţe, mai ales când treci prin greutăţi?

Domnul Isus, Marele nostru Preot

7. Ce speranţă şi ce făgăduinţă îţi poţi însuşi din faptul că Marele nostru Preot este Isus? Evr. 4,14.15

Domnul Isus Se află în prezent în Sanctuarul ceresc, unde slujeşte ca Mare-Preot şi poartă pe inima Lui acest pieptar al judecăţii. El „trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi” (Evr. 7,25) şi suntem încurajaţi la gândul că El simte cu noi în problemele, durerile şi ispitele cu care ne confruntăm. Asemenea lui Aaron, El a cunoscut, ca om, încercările, necazurile şi ispitele întregii omeniri; totuşi, spre deosebire de Aaron, El a fost „fără păcat”, o deosebire esenţială, întrucât pe temeiul acesta putem cere împlinirea a două făgăduinţe frumoase: (1) haina neprihănirii Sale, pe care o primim prin credinţă şi prin care putem fi socotiţi desăvârşiţi înaintea lui Dumnezeu şi (2) puterea de a birui ispita, la fel ca El.

8. Ce făgăduinţe avem în Evrei 8,10-13 şi cum ar trebui să se împlinească ele în viaţa noastră?

În acest pasaj sunt abordate ambele aspecte ale mântuirii prin Hristos, ale primirii neprihănirii Sale. Ce frumoasă este făgăduinţa că Domnul ne va „ierta nelegiuirile” şi că nu-Şi va mai „aduce aminte de păcatele şi fărădelegile” noastre (vers. 12)! Ea se împlineşte în dreptul celor care s-au supus prin credinţă lui Isus şi care au cerut împlinirea făgăduinţelor Sale din noul legământ, în dreptul celor care au scrisă Legea Sa în inimile lor şi care ascultă de ea, nu pentru a obţine mântuirea, ci fiindcă au primit-o deja. Fiind îmbrăcaţi în haina neprihănirii Sale, ei manifestă această neprihănire în viaţa lor. Acesta este în esenţă legământul cel nou.

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, cap. „Cortul şi serviciile lui”; Parabolele Domnului Hristos, cap. „Via Domnului”; Profeţi şi regi, cap. „Poporul piere din lipsă de cunoştinţă”; Experienţe şi viziuni, cap. „Sanctuarul”; Tragedia veacurilor, cap. „Ce este Sanctuarul?” şi „Poporul lui Dumnezeu salvat”.„Hristos este Slujitorul adevăratului cort, Marele-Preot al tuturor celor care cred în El ca Mântuitor personal şi nimeni nu-I poate lua această slujbă. El este Marele-Preot al bisericii…” – Ellen G. White, That I May Know Him, pag. 74

„Ar trebui să exercităm credinţă în fiecare zi; iar credinţa aceasta va creşte zilnic, pe măsură ce o exercităm, pe măsură ce înţelegem că El nu numai că ne-a răscumpărat, ci ne-a iubit şi ne-a spălat de păcate cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său.” – Ellen G. White, Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, pag. 287

Întrebări pentru discuţie

1. Citiţi Apocalipsa 1,5.6, unde Isus descrie slujba Sa şi apoi ne vorbeşte despre o mult aşteptată făgăduinţă. Discutaţi expresia din versetul 6:„a făcut din noi o împărăţie şi preoţi”.

2. Treceţi în revistă celelalte articole de îmbrăcăminte ale preoţilor, prezentate în Exod 28. Ce lecţii spiritua e şi ce adevăruri mai desprindem din acest pasaj?

3. Ni s-a atras atenţia că e posibil să pretindem că purtăm haina nepri hănirii, dar, de fapt, să nu ducem o viaţă de neprihănire. Cum putem să ne evaluăm motivele şi faptele? Cum putem afla dacă purtăm într-ade văr haina neprihănirii sau dacă ne amăgim pe noi înşine? De unde putem şti că suntem îmbrăcaţi cu ea sau că, de fapt, umblă în goliciunea în drep tăţirii de sine?

4. Discutaţi despre ideea din secţiunea de duminică, legată de iertarea şi de harul arătate faţă de Aaron. Deşi i se încredinţase o mare responsabilitate, el nu a reuşit să se ridice la înălţimea ei şi consecinţa a fost tragică. Cu toate acestea, după aceea i s-a încredinţat o responsabilitate şi mai mare. Ce lecţie putem desprinde de aici pentru noi, ca biserică?

Haina nevinovăției

Text de memorizat: ” Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.” (Geneza 1,27)

Asa cum am vazut in studiul anterior, caderea lui Lucifer nu a afectat doar cerul. El a venit cu nenorocirile si amgirile lui pe pamant. Ceea ce ne uimeste este cat de bine a reusit el sa perverteasca adevarurile cele mai evidente din Cuvantul lui Dumnezeu si sa determine milioane de oameni sa creada exact opusul acestos adevaruri.

Spre exemplu, Geneza ne invata clar ca omul si-a inceput existenta ca fiinta superioara celorlalte fiinte vii de pe Terra. El a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. El nu a capatat acest chip dupa miliarde de ani de evolutie, in urma unor procese naturale, cum sustine evolutionismul, care afirma ca omul si-a inceput existenta, la un nivel inferior (la nivelul de microorganism) si a evoluat in urma unor procese violente si a luptei pentru supravietuire. In contrast cu aceasta teorie, Scriptura ne invata ca omul si-a inceput existenta ca o incoronare a creatiunii, o fiinta care purta chipul lui Dumnezeu, dar care a decazut treptat din cauza pacatului.

Saptamana aceasta, pe baza simbolurilor vestimentare care apar in Geneza, vom analiza cum a inceput omul sa decada si care este singura solutie pentru revenirea lui la pozitia initiala.

Primele zile

1. Citeste Gen. 1 si 2 si incearca sa-ti imaginezi cum arata planta noastra imediat dupa ce a iesit din mainile Creatorului. Care sunt diferentele clare dintre felul cum era atunci si cum a ajuns in vremea noastra?

Adam si Eva au fost asezati intr-un mediu care intrece cele mai frumoase inchipuiri ale noastre: Edenul era o gradina de o frumusete neintrecuta, plina de plante minunate si de animale prietenoase. Cei doi admirau peisajele pitoresti, florile parfumate, pasarile si animalele, bucurandu-se de dragostea lui Dumnezeu si de dragostea unuia pentru celalalt.

Ei nu duceau lipsa de nimic si ingrijeau gradina asa cum le spusese Creatorul lor. Fara indaoiala ca de-abia asteptau intalnirea cu Domnul, cand aveau ocazia sa se plimbe impreuna prin gradina si sa comunice activ cu El. Ei stiau ca El ii iubea si dragostea lor pentru El crestea de la o zi la alta.

2. Relatia lui Adam si a Evei cu Creatorul si Domnul lor devena tot mai stransa de la o zi la alta. Cum putem avea si noi o astfel de relatie cu Dumnezeu, chiar daca traim intr-o lume plin de pacat, nenorociri si degradare? 2 Tim. 2,16-17; Luca 21,36; Mat. 6,25-34; Ioan 17,3.

Adam si Eva se bucurau de o comuniune directa cu Domnul, un privilegiu pe care noi nu-l avem acum. Totusi, ne putem bucura de privilagiul unei relatii constante cu Dumnezeu, la fel ca Adam si Eva. Desigur, pacatul ne sta in cale, dar, prin Domnul Isus , care a unit cerul cu pamantul pentru totdeauna, ne-a fost pusa la dispozitie o cale prin care putem sa ne apropiem de Creatorul nostru.

Cat de stransa este relatia ta cu Dumnezeu? In timp ce incerci sa dai raspuns, pute-ti urmatoarele intrebari: Ce fac eu in mod concret pentru a consolida relatia cu Dumnezeu? Ce lucruri ma impiedica sa ma apropii de El? Ce decizii trebuie sa iau acum ca sa ma bucur de o relatie stransa cu El?

Goi dar fara sa le fie rusine

Intrucat conceptia noastra despre lume si despre realitate este afectata si distorisionata de pacat, ne este foarte greu sa ne imaginam statutul moral al lui Adam si al Evei. Ei nu stiau ce inseamna durerea, suferinta, amagirea, tradarea, moartea, pierderea, rusinea (in special, rusinea legata de sexualitate, care este probabil cea mai raspandita intr-o lume afectata de consecintele pacatului).

3. Depre ce aspecte ale relatiei dintre Adam si Eva este vorba in Geneza 2,20-25?

Fiind un singur trup (Gen. 2,24), Adam si Eva erau intr-o relatie apropiata si unul cu altul, nu numai cu Dumnezeu. Textul este foarte clar, fara ambiguitati; ei erau goi si nu le era rusine (vers. 25). O referire limpede la puritatea si inocenta lor.

„Perechea fara pacat nu purta niciun vesmant artificial; ei erau imbracati cu un acoperamant de lumina si slava, asa cum poarta ingerii. Atata vreme cat au trit in ascultare de Dumnezeu, acest acoperamant de lumina a continuat sa-i invesmanteze.” – Ellen G. White, Patriarhi si profeti, pag. 45

Nu se precizeaza exact cum arata aceasta lumina, cm functiona si care era scopul ei. Chiar si asa, raportul biblic spune ca ei erau „goi”. Faptul ca nu le era rusine inseamna probabil ca acest acoperamant de lumina nu le ascundea complet corpul si ca, in mediul acela fara pacat, lucrul acesta nu conta – nu avea de ce sa le fie rusine, nu exista rusine.

Intr-un anumit sens, mentionarea goliciunii pare a face referire la apropierea fizica de care se bucura primul cuplu. Ei aveau o atitudine deschisa, transparenta, plina de inocenta in tot ce faceau, fapt care genera aceasta stare de lucruri. Relatia dintre ei si relatia lor cu Dumnezeu erau caracterizate de onestitate, deschidere si spontaneitate. Ei se simteau pe deplin liberi unul fata de celelalt si amandoi inaintea lui Dumnezeu. De fapt, asa randuise Dumnezeu sa fie. Si trebuie sa fi fost foarte frumos!

Este viata ta caracterizata de deschidere si de transparenta? Ascunzi anuminte lucruri, incalci anuminte parti ale principiilor morale, acoperindu-te cu niste „vesminte” care nu lasa sa se vada cine esti de fapt? (Vezi Mat. 10,26) Ce schimbari trebuie sa faci in viata ta?

Testul

Studiul de saptamana trecuta prezenta un adevar crucial: Dumnezeu le da libertate tuturor fiintelor morale pe care le-a creat. Fara aceasa libertate, ele nu ar putea sa faca lucruri „morale”, la fel cum sistemul de alarma al unei case, care ii ocroteste pe oameni de infractiuni, face ceva moral, dar in el insusi nu este moral. Tot la fel, fiintele care nu au de ales, dar care fac ce este bine, nu sunt nici ele morale. Numai fiintele libere pot fi morale.

Adam si Eva au fost supusi unui test simplu, care sa arate daca ei vor alege liber sa asculte de Domnul. Intru-un anumit sens, testul acesta a insemnat o perioada de proba pentru ei – erau liberi si trebuiau sa demonstreze ca vor alege liber sa faca binele.

4. Gandindu-ne la mediul in care Adam si Eva au dat acest test (Geneza 2,15-17), putem afirma ca pacatul lor a fost si mai revoltator, fiindca a fost savarsit intr-un mediu desavarsit?

5. Analizeaza cu atentie cuvintele rostite de Satana. Ce adevar a amestecat el in minciunile lui? Geneza 3,1-4

Este interesant faptul ca pomul era al cunostintei „binelui si raului”, nu numai al raului. Dumnezeu nu intentiona sa ii lipseasca pe Adam si pe Eva de vreun bine. In definitiv, tot ce a creat El era bun, chiar foarte bun (Gen. 1,31). Insa El dorea sa-i crute de cunoasterea raului.

Lucrul acesta nu este greu de inteles, nu-i asa? Care parinte nu vrea sa-i ocroteasca pe copii lui de cunoasterea roului? Dumnezeu dorea cu atat mai mult sa-i ocorteasca pe Adam si pe Eva de rau, de cunoasterea unui lucru care avea sa-i determine sa-si piarda acoperamantul de lumina si sa experimenteze rusinea, suferinta si moartea.

Adesea, raul ia forme mai putin batatoare la ochi, mai greu de detectat si, uneori, de evitat (in fond, foarte putini oameni sunt criminali in serie). Raul se manifesta uneori in mod subtil. Poti numi cateva manifestari de acest fel? Cum ne putem deprinde sa identificam aceste forme ale raului si sa ne ferim de ele?

Haine noi

Dupa cum se stie, Adam si Eva au cazut la test, desi a fost un test simplu. Rezultatele au fost mai mult decat tragice. Cuvantul tragic nu transmite in intregime consecintele teribile ale ceascultarii parintilor nostri.

6. Care a fost, la inceput, experienta prin care au trecut Adam si Eva (care confirma cuvintele lui Satana din versetul 5)? Ce inseamna ca „li sa-u deschis ochii”? Care au fost urmarile nescultarii lor? Geneza 3,6-11

Ochii li s-au deschis intr-adevar, exact asa cum le spusese Satana, numai ca acum au vazut lumea si realitatea cu totul altfel. In aceste versete este reluata tema goliciunii.

De asemenea, sa observam intrebarea pe care le-a pus-o Domnul: „Cine ti-a spus ca esti gol?” (vers.11). Intelegem deci ca ei nu constientizasera pana atunci, in inocenta lor, ca sunt goi, ci li se parea firesc sa fie asa si nici nu se gandisera la lucrul acesta, ci erau coplesiti de rusine din aceasta cauza.

7. Ce au facut Adam si Eva cand „au cunoscut ca sunt goi”? vers.7. Care este semnificatia acestei reactii?

Adam si Eva se ascund inspatele unor tufe, uluiti de „noua ” lor infatisare si speriati de venirea Domnului. Cautand o cale de a se acoperi, s-au gandit ca frunzele de smochin ar fi cele mai protrivite. Avem aici prima lectie depre indreptatirea prin fapte. Eforturile lor ni se par deplorabile, dar ale noastre sunt mai vrednice de admirat?

Haine din piele

8. Ce fel de haine au primit Adam si Eva dupa pacat? Gen. 3,21

Ieri am studiat reactia lui Adam si a Evei fata de pacatul lor, Astazi vom analiza reactia lu Dumnezeu. Textul biblic de mai sus ne ofera, intr-un anumit sens, o prefigurare a mesajului Evangheliei.

In primul rand, observam ca haina din frunze de smochin, facuta de Adam si de Eva nu era adecvata. Daca ar fi fost, atunci nu mai era necesar sa moara niste animale nevinovata, ca ei sa fie acoperiti cu pielea acestora. Tot la fe, toate eforturile noastre de a pazi Legea suficient de bine, ca sa fim mantuiti, sunt inadecvate. Daca ar fi fost adecvate, atunci nu ar fi fost nevoie ca Hristos sa moara pentru noi. Frunzele de smochin au costat mai putin si cu durut mai putindecat moartea unor animale nevinovate. Tot la fel, faptele noastre ar costa mai putin decat moartea Fiului lui Dumnezeu. Insa nici frunzele de smochin, nici faptele noastre nu sunt indeajuns; de aceea a trebuit ca Domnul Isus sa moara pentru noi; de aceea a trebuit sa fie jertfite animale nevinovate. Altfel nu se putea!

In al doilea rand, care este deosebirea esentiala dintre frunzele de smochin si pielea de animal? Ce presupune haina din piele, spre deosebire de haina din frunze? Raspunsul este, bineinteles, sacrificiul, sangele. Aceasta ne ajuta sa intelegem cum apare Evanchelia in Geneza 3,21 (vezi si Lev. 17,11; Apoc. 12,11; 1 Petru 1,18,19; Evr. 9,22).

In al treilea rand, probabil ca partea cea mai impresionanta a textului este ultima parte, in care se spune ca El „i-a imbracat cu ele” (Gen. 3,21). Textul ebraic este clar; Domnul este Cel care i-a imbracat in hainele de piele. A fost actiunea Sa. Ceea ce a facut El a reusit sa acopere rusinea goliciunii lor. Dupa cum am vazut ieri, consecinta imediata a pacatului lor a fost constientizarea goliciunii; insa acum Dumnezeu rezolva aceasta problema, imbracandu-i El Insusi cu haine facute din pielea animalelor jertfite. Textul ne spune numai ca le-a dat haine din piele; nu ne spune din ce fel de piele. Dar nu este greu sa ghicim. (Vezi Gen. 22,8; Ioan 1,36; 3,16.)

Prin urmare, Domnul le-a descoperit inca de la inceput Planul de Mantuire. Pacatul lui Adam si al Evei a fost oribil, dar nu a fost mai mare decat puterea lui Dumnezeu de a mantui din pacat, un lucru pe care nu trebuie sa-l uitam niciodata.

Mediteaza la fagaduinta frumoasa a mantuirii prin credinta in Isus. Mediteaza la promisiunea ca mantuirea noastra este asigurata prin ceea ce a facut El pentru noi si nu prin ceea ce putem fac noi. Cum poate aceasta fagaduinta sa devina centrul si temelia vietii si experientei tale du Domnul?

Studiul suplimentar

Ellen G. White, Patriarhi si profeti, capitolele „Creatiunea”, „Ispitirea si caderea” si „Planul de mantuire”.
„Haina alba a inocentei a fsot purtata de primii nostri parinti cand au fost asezati de Dumnezeu in Edenul sfant… Omul nu se poatea inventa nimic pentru a inlocui haina pierduta a inocentei… Numai acoperamantul pe care Hristos Insus Hristos Insusi l-a oferit poate sa ne faca in stare sa stam in prezenta lui Dumnezeu. In acest acoperamant, haina neprihanirii Sale, ii va imbraca Hristos pe toti aceia care se pocaiesc si cred…

Haina aceasta, tesuta in razboiul cerului, nu are in ea niciun fir facut de om. Hristos, in natura Sa omeneasca, a realizat un caracter desavarsit pe care Se ofera sa ni-l impartaseasca.” – Ellen G. White, Maranatha, pag. 78

„Domnul Isus Hristos a pregatit un acoperamant, haina neprihanirii, haina neprihanirii Sale, cu care ii va imbraca pe toti oamenii pocaiti si credinciosi care o vor primi prin credinta … Atunci, cand Se va uita la pacatusul pocait, Domnul nu-l va vedea acoperit cu frunze de smochi, ci in haina neprihanirii Sale…” – Ellen G. White, Advent Review and Sabbath Herald, 15 noiembrie 1898

Intrebari pentru discutie

1. Cititi Geneza 3,6. Cum a reusit Diavolul sa ajunga la sufletul Evei pentru a o determina sa pacatuiasca? Mai lucreaza el si astazi in acelasi mod?

2. Mediteaza mai mult la importanta goliciunii in istoria caderii in pacat. Cum ne poate ajuta aceata tema sa intelegem mai bine ce s-a intamplat in Eden?

3. Cititi cele doua paragrafe din Elln G. White, de la sectiunea de vineri. Ce invatam din ele despre minunatul mesaj al Evangheliei?

4. Citi Evrei 5,14. Meditati la problema raului. Ce intelegem prin cuvantul „rau”? Intelegem ceva care etse intotdeauna absolut si neschimbator? Sau raul este ceva relatib, in sensul ca anumite lucruri sunt considerate rele in unele culturi, iar in altele sunt considerte bune sau ca un lucru era considert rau in trecut, dar acum nu mai este socotit rau? Cat de mult ne influienteaza educatia si societatea conceptia despre ceea ce este rau? Cum putem intelege Isaia 5,20: „Vai de cei ce numesc raul bine si binele rau, care spun ca intunericul este lumina si lumina intuneric, care dau amaraciunea in loc de dulceata si dulceata in loc de maraciune!”?

✡

✡ (In timp ce amarastenii sunt deconectati,bastanii sunt prizati la cutia milei electizante…) Hidroelectrica a dat curent fără factură, de aproape 2 milioane de euro, pentru pile de partid și instituții religioase✡ (Nici nu ne-am eliberat de boierii speciali si am dat peste alti bastani…) Super specialii- Cine sunt șefii care pot cumula în continuare pensia cu salariul la stat✡ (Vrajitoria,minciuna, idolatria, preacurvia, betia, porno-globalia, barfa, cartirea, hotia,lacomia, descantecul si multe alte seminte DEMONICE…locuiesc in sangele omului nenascut din nou din Samanta lui Dumnezeu din Luca 8/11 , pentru ca nu se prizeaza la transfuzia cu Sangele Cristic, vesnic –inepuizalbil de hranitor, vindecator si purificator…) SPERMA DIAVOLULUI✡ Angajații BNR primesc bonus de 10 salarii când ies la pensie. Mugur Isărescu a primit încă din 2016 cei 800.000 de lei binemeritați… ✡ Amazon trage un semnal de alarmă: inteligența artificială ar putea duce la concedieri✡ DeepSeek din China emite un avertisment rar despre o apocalipsă a locurilor de muncă alimentată de inteligența artificială✡ Patrick Wood, Construind un imperiu pe spatele sclavilor digitali… „Atacul digital asupra umanității”✡„A ataca un jurnalist înseamnă a ataca dreptul tuturor de a fi informați.”✡ Umanitate vampirizată✡ Noua carte „Lovitura de stat planetară” este disponibilă….✡ Baronii spitalelor, fenomenul care duce la dezastru: locul în care nicio critică nu este acceptată✡ (Printre alte tinichele…) Cine sunt cei 18 ofițeri anchetați alături de generalul Florentina Ioniță-Radu în dosarul de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”✡ Planeta maimuțelor, de Pierre Boulle✡ Misiunea ta în Armata lui Dumnezeu: Descoperirea și îndeplinirea misiunii tale pline de credință înainte de întoarcerea lui Hristos✡ Cum sunt „rezolvate” marile dosare de corupție. Judecătoarea care i-a scris lui Nicușor Dan: „Ideea e de a se ajunge la prescripție. E nulă independența justiției”✡

L-a torturat pe muncitorii care s-au revoltat în 1987 la Braşov, dar a ajuns deputat✡ Metode de tortură folosite în lagărele comuniste: izolator, bătaie la tălpi şi cătuşe americane✡ Oficial ONU: Romania este o corporatie condusa de straini✡ Pamfil Șeicaru – jurist, ziarist, scriitor✡ Pamfil Şeicaru, un condei de geniu (2)✡Directorul „Elie Wiesel”cere reacția Poliției sau Parchetului după ce un cor al Patriarhiei ar fi cântat versuri de poetul Radu Gyr✡ Dezinformare: Radu Gyr a fost un bun creștin care a ajuns în închisoare doar pentru că a scris o poezie✡„Șantajul și etajul”, butada adresată ziaristului Pamfil Șeicaru✡80 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru✡ Carl Schmitt, Cristian Pirvulescu si maniheismul politic✡ Un teoretician al nazismului (II)✡ Preot gălăţean persecutat de Securitate: „Te forţau să te dezici de familie şi să-ţi faci mama curvă”✡ Instituţia pentru care inchiziţia era copil mic: “Erau torturi fizice şi psihice inumane“…Torţionarul partizanilor…Şi-au schimbat hainele şi conduc tot ei…«Eram un cadavru pe verticală»…Fostul deţinut politic consideră că torţionarii comunişti au fost la fel de răi ca hitleriştii…Gherla – casa iadului…Drama unui fost deţinut politic: “A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat”✡ “PROFESIONISTII” – convorbire memorabila cu Ing. CONSTANTIN IULIAN,din Vaslui, un marturisitor si supravietuitor al LAGARELOR DE LA PITESTI, AIUD, JILAVA…✡ Metodele sălbatice de tortură ale miliţienilor bucureşteni. Cine au fost cei care au păstrat liniştea şi devotamentul comuniste cu bâta✡ Rod Dreher: Să nu trăim în minciună! Un manual pentru disidenții creștini, Contramundum✡ Vremea lui antihrist este aici✡ O lume fara oameni (Un monde sans humains)✡ Neurotehnologia și controlul minții- Creierul uman este următorul câmp de luptă✡„Ceasul Apocalipsei” se mută la 90 de secunde până la miezul nopții, pe măsură ce crește amenințarea nucleară✡Spionii lui Putin susțin că Londra va distruge planul de pace al lui Trump cu dovezi că acesta a colaborat cu FSB sau KGB✡

(Oameni imbracati in alb pe dinafara,dar innegriti pe dinauntru nehandicapat …) CORUPȚIE LA SPITAL Medici și asistente din Satu Mare, anchetați pentru documente false de handicap✡ Bancherul diavolului. Necenzurat – Bradley C. Birkenfeld✡ Enigme Ale Piramidei Oculte✡ Generalii în rezervă îl somează pe Emmanuel Macron să oprească „dezintegrarea” Franței – manifest pentru apărarea patriotismului și a valorilor naționale✡ ANGHEL RUGINA vorbeste despre CEI 300 CARE CONDUC LUMEA, in cadrul emisiunii MARIUS TUCA SHOW, este un fals? Poate. Asta nu inseamna insa ca cei 300 nu exista✡ 40 de mari minți ale psihologiei: Pionierii psihologiei moderne (Seria Minte, Creier și Comportament)✡ Tobie Nathan: psihiatrul care se ocupă de sănătatea mintală a migranților✡ (Astfel de rataciri sunt mortale…)Transformații de posesie: un schimb cu Invizibilii – Interviu cu Tobie Nathan✡ Comunismul mondial✡ Muzică rock✡ Europa și Noul Ordin Mondial (L. Gassmann)✡ Războiul sfârșitului lumii” de Mario Vargas Llosa – un război apocaliptic✡„Pacea” rusească. Intențiile expansioniste din spatele cortinei✡ Viața de apoi✡ Superstiţie✡ Doi medici de top din București, plasați sub control judiciar de DNA. Ce sume de bani primea un neurochirurg de la pacienți✡ Variante luate în calcul pentru postul de Ministru al Apărării – Zona Zero✡ (INFRACTORUL NEVINOVAT…) Varujan Vosganian: Fiecare ou mâncat de la găina din curte văduveşte bugetul de 50 de bani✡ Istorii ascunse, ep. 3- invitat Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu✡Guvernul pregătește dronele pentru a amenda șoproanele și cotețele de găini fără autorizație✡Bolojan dă iama în curțile oamenilor și pune taxe pe cotețul găinilor și pe cușca câinelui✡ Averile noilor șefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat și 11 salarii în același timp✡Europa înfrântă și fragmentată! – invitat Gen.(SIE) Gheorghe Dragomir✡ Cum au distrus comuniștii cei mai buni oameni ai țării: Istoria închisorii Sighet✡ Cât de eficient au lucrat magistrații în ultimii ani: Topul ultimelor 20 de megadosare care urmează să fie închise prin prescripție✡

Cele mai sinistre temniţe din comunism: locurile în care mii de români au fost exterminaţi prin tortură şi umilinţă✡ Tesla a aprobat salariu de 1 trilion $ pentru Elon Musk. Miliardarul devine cel mai bine plătit CEO din lume✡ Top 5 Jurnale✡ Cei mai celebri 5 scriitori și cărțile lor captivante✡ Planeta maimuțelor, de Pierre Boulle✡ CE ŢĂRI AU MAI FOST INVADATE DE TRUPELE RUSEŞTI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL✡ Rusia a invadat teritoriul României de 12 ori între anii 1735 şi 1944. Există pericolul ca România să fie invadată de Rusia pentru a 13-a oară?✡ Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate✡ Rusia a invadat teritoriul României de 12 ori între anii 1735 şi 1944. Există pericolul ca România să fie invadată de Rusia pentru a 13-a oară?✡ Numele de scenă date de ruși celor 10 invazii în țările vecine, în ultimii 80 de ani: „pace”, „unire”, „ajutor prietenesc”, „ajutor frățesc”, „restabilirea ordinii”, „operațiune specială” etc.✡ Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani✡ (In toata tara –FESENIADA a bagat la apa si avutia ne-buna…) LA CLANUL BĂLAN: soți, soții, veri, nași, fini, cumătri – cea mai mare rețea de neamuri angajate la Apele Române. Toți sunt rude cu inginerul-șef SGA Iași✡ (Ca si celelalte buldozere,au ”cazut” in capul picioarelor…) CONSTANTIN DĂSCĂLESCU – PREMIERUL CARE A CĂZUT ODATĂ CU CEAUȘESCU✡ Elon Musk îl contrazice din nou pe Donald Trump: „Tarifele afectează negativ piețele”✡ Cum s-a furat România: Top 10 bogați corupți ai României✡ Putin amenință că va ajunge la granițele României fie „prin arme”, fie „prin alte mijloace”. „Eliberăm Novorusia”✡ Ceaușescu: „Trageți în carne vie!” Masacrul de la Brașov, secretizat 37 de ani de Securitate✡ Psihiatria represivă a lui Ceaușescu: Cum medicii transformau oamenii în legume✡ Cum Ceaușescu Transforma Dizidenții în „Bolnavi Mintal✡

O lovitură de stat globală văzută de Bernard Gensane…✡ Prefață la „Lovitură de stat planetară”,de Philippe Bourcier de Carbon✡ Zoom – Laetitia Pouliquen: Etica în centrul inteligenței artificiale✡ Adevărul te eliberează!✡ IA, o potențială armă supremă de subversiune ideologică. L-am intervievat pe GROK… de LHK✡ (Inainte ca Lumea Cabalistică să desființeze oamenii în favoarea mașinilor și a inteligenței artificiale,iata …) Identitatea digitală este simbolul digitalizării umanității…✡ Legea ChatControl și dictatura tehnotronică: puterea de a spune NU! și de a fi CURAJOȘI împreună… Deci cine poate fi considerat terorist în Franța de către guvernul nostru „ultra-securist”?✡

(Muma padurii in/JUSTITIARE nu se dezminte nici pe catafalc…) Rodica Stănoiu, înmormântare stranie. Colinde în loc de veșnica pomenire✡ Forumul Economic Mondial recunoaște: planul său criminal de a ruina populația lumii pentru a o înrobi mai bine schemelor sale nefaste.✡ (S-a căsătorit Barack Obama cu un bărbat?)✡ PACTUL SATANIC AL SIONIȘTILOR (video): carte din 1926 despre „Guvernul Mondial Secret” sub numele de NWO Rothschild-Pike✡ Moștenirea dubioasă a lui Rumsfeld în timpul pandemiei: Intrigile GILEAD cu OMS și laboratorul din Wuhan. Testele de arme biologice cu CIA și Pentagonul✡Președintele rus Vladimir Putin și-a schițat planul pentru dezmembrarea „Nouei Ordini Mondiale” în următorii câțiva ani✡ „Marxismul cultural” prinde contur✡ De ce sunt pedofilii cei mai de succes capitaliști?✡ Dugin: „Suntem gata să ștergem Europa de pe fața Pământului…”✡ Lumea tremură, timpul se clatină✡ Incredibila bătălie dintre SUA și „noi”✡ SUA sau China: Goldman analizează cine va câștiga războiul inteligenței artificiale✡ Rezumatul roboților umanoizi: Industria auto este pregătită să conducă primul val de adopție✡ Inconjurat de sefi prosti si de angajati lenesi✡ Prime de 720.000 de lei pentru conducerea ASF în anul falimentului Euroins. Câți bani a încasat fostul șef al instituției Cristian Andrei✡

Cât cheltuie statul pentru a aduce parlamentarii la muncă. Ce este diurna de deplasare✡ Dezbaterea ZeroHedge – Analiză aprofundată a lui Epstein✡ Grânele care modelează puterea✡ PERLELE LUI PĂSTOREL✡ Elon Musk spune că Uniunea Europeană ar trebui „eradicată”. De ce s-a supărat✡ Cristian Grosu- Sexul îngerilor și sexul Europei. Despre dușmanul paraideologic din miezul UE✡ „UE a devenit URSS”, afirmă propagandistul lui Elon Musk, după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu✡(Dupa legea criminala a liberalizarii avortului,semnata ilegal de Iliescu ,a mers din lac in put…) CFSN emite Decretul-lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, privind „amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse” – un șiretlic legislativ prin care reprezentanții organelor de represiune din 1989 au devenit ingeri imbracati in zdrente curate -sfinte✡(Acestia sunt specialii dumneavoastra,pentru care cotizati din greu ,dar ei va scuipa in ochi…) Documentar Recorder: Justiția a fost capturată de un grup de interese format din magistrați și politicieni✡ Putin vrea să ajungă la granița României. Kremlinul cere retragerea totală a armatei ucrainene până la Odesa✡(Dupa ce au fost urecheati cei care s-au luat de ”sfantul” Lucian Duţă…) Judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef CNAS la 6 ani de închisoare excluse din magistratură✡(In timp ce gainarii clocesc in puscarii,”ingerii ”zboara nestingheriti…) Înalta Curte suspendă condamnarea fostului şef al CNAS, Lucian Duţă şi îl eliberează din închisoare✡(Pentru ca justitiarii de dupa 1944 au ciuruit si ingropat dreptatea ,adevarul,spuma tarii,fara sa se fi pocait… si dupa 1989 ROMANIA este cladita pe hotii,coruptie,injustitie,idolatrii si alte rasplati SPECIALE…)Moment șoc la conferința de presă a Curții de Apel București. O judecătoare a luat cuvântul și a spus că mărturiile din filmul Recorder spun adevărul✡

42 Curiozități despre președinții americani✡Judecătoare: „Există probe”/Lia Savonea, liderul „structurii piramidale”/„Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din justiție”✡ (Nu va mai hraniti cu…) „Minciuni milenare”✡(Si fara voia lui Trump-se va sfarma UEE… ) Cele patru state pe care Trump ar vrea să le scoată din UE. Planul din versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate a SUA✡ (Inainte de Trump,Daniel a prorocit pulverizarea Imperiului Nedumnezeiesc…)Trump atacă virulent Europa: „Un grup de state în descompunere, conduse de lideri slabi”✡ (Dupa ce a omorat Avutia Romaniei prin privati-hotie-Pesedie…Dupa ingroparea Dreptatii si…Adevarului.i-a venit vremea decontarilor!) Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu. Înainte de a muri, ea fusese internată în spital cu urme de lovituri✡ Iluzie și iluzie în masă✡ Psihologie întunecată și manipulare: Descoperiți 40 de tehnici ascunse de manipulare emoțională, control mintal, spălare a creierului. Învățați cum să analizați oamenii, efect secret NLP… Influență subliminală Cartea 1)✡ 10 citate celebre despre prostie. Cine a spus „cele mai comune două elemente ale universului sunt hidrogenul şi prostia“✡ Jurnalul lui Elon Musk, suveranistul anti-UE✡ Liviu Antonesei dat în judecată de Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas✡ Violul minții: Psihologia controlului gândirii, a menticidului și a spălării creierului (Ediție Kindle)✡ (”Mama ” superbogata a Injustitiei din Romania deconteaza debandada tarii,pecetluita de fosta minisru…) Medicii legiști nu au găsit urme de violență pe trupul deshumat al Rodicăi Stănoiu✡ (Inepuizabila fantana cu hoti trandafirii nu se dezminte…) Cuc. Cât? Cui? Șpagă de peste 250.000 euro. Fost ministru, reținut✡ (Cei indopati cu salarii din bani publici isi bat joc de amarasteni) 32.000 lei/lună net salariu pentru șefii instituției acuzate că a lăsat 100.000 oameni fără apă în Prahova✡ Despre Pensiile speciale si Patriotismul romanesc✡ 10 memorii și jurnale de citit într-o viață✡ GULAGUL COMUNIST ROMAN. Marturii ale supravietuitoarelor din INCHISORILE PENTRU FEMEI- Cum a fost salvat SCHITUL MAICILOR din Bucuresti prin translare

//////////////////////////////////////////

Despre Pensiile speciale si Patriotismul romanesc

https://www.facebook.com/reel/1970129000443092

//////////////////////////////////////////////

(Cei indopati cu salarii din bani publici isi bat joc de amarasteni) 32.000 lei/lună net salariu pentru șefii instituției acuzate că a lăsat 100.000 oameni fără apă în Prahova

Petre Bădică

Directorii Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ Prahova) sunt acuzați că au lăsat 100.000 de oameni fără apă în Prahova. Aceștia au venituri de 32.000 de lei net pe lună, din câte 6 surse, toate de la stat.Un număr de 100.000 de oameni din 2 județe – Dâmbovița și Prahova – nu au apă de aproape o săptămână. În urma ploilor și ca urmare a lucrărilor de la acumularea Paltinu, apa din lac s-a umplut cu aluviuni.Instalațiile de captare și stația de tratare (Stația Voila) nu au putut prelua și trata apa, iar furnizarea apei a fost oprită.

32.000 lei/lună net salariu pentru șefii instituției acuzate că a lăsat 100.000 oameni fără apă în Prahova……………………………………………………………..

Det. Aici

https://newsweek.ro/investigatii/30000-leiluna-net-salariu-pentru-sefii-institutiei-acuzata-ca-a-lasat-100000-oameni-fara-apa-in-prahova

//////////////////////////////////////////////

(Inepuizabila fantana cu hoti trandafirii nu se dezminte…) Cuc. Cât? Cui? Șpagă de peste 250.000 euro. Fost ministru, reținut

Fostul ministru al Transpoturilor a încercat să intermedieze un contract de 23 milioane de lei, potrivit surselor Cotidianul.

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, a intrat în vizorul procurorilor, fiind suspectat de complitate la mită, la mijloc fiind un contract-cadru estimat la 23 de milioane de lei, potrivit surselor Cotidianul.

Det. Aici

Cuc. Cât? Cui? Șpagă de peste 250.000 euro. Fost ministru, reținut

///////////////////////////////////////////

(”Mama ” superbogata a Injustitiei din Romania deconteaza debandada tarii,pecetluita de fosta minisru…) Medicii legiști nu au găsit urme de violență pe trupul deshumat al Rodicăi Stănoiu

////////////////////////////////////////

Violul minții: Psihologia controlului gândirii, a menticidului și a spălării creierului (Ediție Kindle)

de Joost Abraham Maurits Meerloo (Autor)

„ÎN 1933, când o epavă umană complet drogată și condiționată de proces a mărturisit că a declanșat incendiul Reichstagului din Berlin, Dr. Joost AM Meerloo a studiat metodele prin care presiunea mentală sistematică îi aduce pe oameni la o supunere abjectă și prin care totalitarii își imprimă «adevărul» subiectiv în mintea victimelor lor. Primii doi ani și jumătate ai celui de-al Doilea Război Mondial, Dr. Meerloo i-a petrecut sub presiunea Olandei ocupate de naziști, fiind martor direct la metodele naziste de tortură mentală în mai multe ocazii… Apoi, după experiențe personale cu interogatorii forțate, a evadat dintr-o închisoare nazistă și de moarte sigură în Anglia, unde a putut, în calitate de șef al Departamentului Psihologic al Forțelor Olandeze, să observe și să studieze oficial metodele coercitive…

După război, a venit în Statele Unite… Pe măsură ce au fost dezvăluite tot mai multe cazuri de control al gândirii, spălare a creierului și constrângere mentală – Cardinalul Mindszenty, Colonelul Schwable, Robert Vogeler și alții – interesul său a crescut. Dr. Meerloo a fost cel care a inventat cuvântul menticid, uciderea…” spirit, pentru această crimă ciudată…

Poziția Dr. Meerloo este că, prin presiunea asupra punctelor slabe din componența bărbaților, metodele totalitare pot transforma pe oricine într-un „trădător”. Iar în „Răpirea minții”, el merge mult dincolo de implicațiile militare directe ale torturii mentale, descriind modul în care propria noastră cultură prezintă discret simptome de presiune asupra minților oamenilor. El prezintă o analiză sistematică a metodelor de spălare a creierului, tortură și coerciție mentală și arată cum strategia totalitară, prin utilizarea psihologiei maselor, duce la un „răpire sistematizată a minții”. El descrie noua eră a războiului rece cu teroarea sa mentală, verbocrația și ceața semantică, utilizarea fricii ca instrument de supunere în masă și problema trădării și loialității, atât de încărcată de o confuzie periculoasă. „Răpirea minții” este scrisă pentru nespecialistul interesat, nu doar pentru experți și oameni de știință. – Ediție tipărită.

https://www.amazon.co.uk/Rape-Mind-Psychology-Menticide-Brainwashing-ebook/dp/B06XGD6RFJ

//////////////////////////////////////////////

Liviu Antonesei dat în judecată de Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas

Interviu cu Liviu ANTONESEI

Ovidiu ŞIMONCA

Stimate Liviu Antonesei, aflu că eşti dat în judecată de Gabriel Liiceanu. Pe ce motiv, cu ce l-ai supărat, cu ce l-ai jignit?

Sesizez în întrebarea ta un pic de surprindere. Nu mă miră. Imaginează-ţi însă surpriza mea cînd am fost sunat în jur de 15 decembrie de un jurnalist de la ziarul Evenimentul din Iași, care mi-a cerut o declaraţie legată de faptul că am fost dat în judecată de domnul filozof Gabriel Liiceanu. Am rămas mut în primele clipe, apoi i-am spus că nu am ce să declar de vreme ce de la el aflam vestea! Nu am aflat și motivul, el văzuse doar registrul care înregistrează acţiunile deschise la Tribunalul din Iași. Habar nu aveam despre ce putea fi vorba, nu am avut vreo relaţie contractuală cu domnia sa sau cu editura dumisale, pentru că procesul este deschis de ambele entităţi, nu-mi aminteam să-i fi folosit numele în vreun articol în ultimii trei-patru ani. După sărbători, într-o altă discuţie telefonică, jurnalistul Ciprian Nedelcu mi-a reamintit că publicasem pe 15 august, pe blogul meu, un lung interviu acordat unei doctorande pe tema Intelectualii publici în România după 1990. În aceeași zi, un prieten mi-a trimis linkul către registrele justiţiei din România și am aflat de acolo că fusesem dat în judecată pe 12 decembrie de domnul filozof Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas, că procesul este civil și că mi se se solicită daune. Bun, fiind civil, măcar nu dorește să mă trimită la pușcărie! Însă faptul că dosarul a fost deschis direct la tribunal și nu la judecătorie înseamnă că daunele pretinse trebuie să fie peste 200.000 de lei! Nu sînt un om bogat, așa că va trebui să mă vîndă la kilogram la preţul aurului ca să obţină suma. Avînd informaţiile acestea în faţă, am recitit interviul și am găsit trei pasaje în care apare numele domnului filozof Gabriel Liiceanu. Redau pasajele, poate tu sau cititorii tăi înţelegeţi mai bine de ce am fost dat în judecată, eu nu pricep, n-am făcut altceva decît să uzez de libertatea de opinie garantată constituţional. Într-un limbaj moderat pe care nu l-au folosit alţii care i-au reproșat una sau alta și pe care nu știu să-i fi dat în judecată!

Prin urmare:

„Să ne gîndim la Liiceanu, care era de opoziţie, dar a primit cadou fosta Editură Politică cu tot ce avea aceasta în

patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate, pentru că chiar Editura Politică publica în «Idei Contemporane»” și cărţi occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu, a fost scutit de două ori de datorii, dar în general cei care au fost de opoziţie au fost perdanţi.“

„L-am pomenit pe Liiceanu care a fost scutit de două ori de datorii la bugetul de stat, ceea ce nu s-a întîmplat

în cazul nici unei edituri private. Dincolo de chestia necinstită este falsificarea jocului pe piaţă. Dacă o editură

beneficiază de avantaje și celelalte nu, este vorba de falsificarea pieţei. Din fericire, nu au putut bate nici Polirom,

nici Paralela 45, care nu au beneficiat de astfel de avantaje. Humanitas era pe locul III, iar acum cred că e pe locul

IV pe piaţă.“

„Băsescu nu e singurul vinovat; ca să cumperi, trebuie să fie marfă de vînzare, iar jurnaliștii și intelectualii lui

Băsescu s-au vîndut. Așa că președintele nu e singurul vinovat, el fiind mai degrabă un politician destul de abil pentru a-i putea ieși jocul acesta cu intelectualii care se credeau deștepţi și care nu s-au trezit nici la chestii flagrante. Cînd i-a preferat pe tinichigii filozofilor, Liiceanu nu a scos nici un cuvînt; cînd a băgat-o pe Elena Băsescu europarlamentar cu 10% din voturile PDL-ului, nimeni nu a scos un cuvînt.“

Deci, acestea sînt cele trei pasaje care bănuiesc că-l vor fi deranjat pe domnul filozof Gabriel Liiceanu. Afirmaţiile mele au fost susţinute în spaţiul public de zeci de persoane, pe zeci de tonuri, cel mai adesea nu chiar politicoase. Iar pentru faptele evocate există probe. Nu am inventat nimic, nu am folosit un ton jignitor, nu am produs vreo calomnie. Asta este! Prin urmare, nu-mi dau seama nici acum pentru ce am fost dat în judecată și aștept să-mi pot vedea dosarul.

Indiferent ce spune un scriitor despre un alt scriitor, oricît de aspru este, chestiunile nu se pot rezolva printr-o polemică, un drept la replică sau, şi mai simplu, un telefon, un mesaj în care să se lămurească reciproc? De ce trebuie să se ajungă la justiţie?

Un scriitor, un autor care lucrează cu cuvintele ar trebui să uzeze de armele cu care l-a înzestrat Dumnezeu sau s-a înzestrat el singur. Cred că erau mult mai cavalerești vremurile în care aceste lucruri se rezolvau prin duel, fie duel în cuvinte, fie duel propriu-zis, problemele se rezolvau totuși direct, fără intermediari.

Ai dat vreun scriitor în judecată?

Nu, nu am dat niciodată vreun scriitor în judecată, la drept vorbind nu am dat niciodată pe nimeni în judecată. N-ar putea să-mi treacă prin cap să dau în judecată pe cineva pentru ceea ce se cheamă „delict de opinie“. E ca și cum aș vrea să-i închid acelei persoane gura, să-i confisc unealta sa de lucru, să-l privez de drepturi esenţiale ale omului. Nu, așa ceva n-am făcut și n-o să fac vreodată, dacă îmi păstrează Dumnezeu mintea în stare bună de funcţionare. Dar am fost dat în judecată de scriitorul Paul Goma, împreună cu un întreg lot. Atunci, mie mi se reproșa faptul că publicasem un articol al lui Gabriel Andreescu, deci nici măcar un delict de opinie, ci unul de „adăpostire de opinie“. Atunci am cîștigat procesul, împreună cu ceilalţi „pîrîţi“.

Pe vremea cînd conduceai revista Timpul, au existat destule articole, semnate de Gabriel Andreescu, spre exemplu, dar şi de alte nume, în care Gabriel Liiceanu era „încondeiat“. Crezi că şi de acolo ţi se trage acest proces?

Nu cred că trebuie coborît atît de mult în trecut, poate că acele articole să fi provocat o acumulare de nemulţumire. Pricep mai greu de ce această acumulare s-a în dreptat împotriva mea, cînd domnul filozof Gabriel Liiceanu a beneficiat de critici mai grave, de insulte grosolane, de calificative pe care mă jenez să le reproduc aici. De fapt, sîntem, după cum aflat, două ţinte, cam în aceeași perioadă domnia sa i-a deschis proces și jurnalistului Cristache de la TVR. Nu cunosc motivele, am văzut numai anunţul pe portalul acela cu procese.

În definitiv, ce ai să-i reproşezi lui Gabriel Liiceanu? Sînt reproşuri faţă de opera sa, faţă de poziţionările sale politice, faţă de poziţia lui de editor?

Eu nu pot reproșa nimic operei sale. În primul rind, nu sînt filozof și nu am competenţa necesară pentru a o evalua. De la al treilea volum încoace, Încercări în politropia omului și a culturii, opera sa îmi este complet necunoscută. Aș putea spune că nu-mi place stilistica autorului, dar mă abţin, poate e obligatoriu să-mi placă și mă trezesc cu un alt proces! În fapt, nu am chiar nimic să-i reproșez, în pasajele citate nu sînt reproșuri, sînt simple observaţii ale unui om care nu obișnuiește să stea cu ochii închiși, nici nu poartă ochelari de cal. Uneori, mai și spun ceea ce văd – sau aud –, dar încerc să păstrez o anume măsură. Unora nu le place ce spun/scriu, dar eu nu-i oblig să mă asculte, sa mă citească sau să mă creadă. Nu mă socot deţinătorul exclusiv al vreunui adevăr, formulez numai opinii, păreri, care pot fi contrazise prin argument, prin apelul la fapte. Sau la tribunal! Am impresia că asta devine moda…

Ai dori să vorbeşti cu el, personal, poate într-o întîlnire la Bucureşti? Poate că discuţia de la om la om este mai importantă decît procesul, nu crezi?

Nu cred că dorinţa mea cea mai fierbinte este să mă întîlnesc cu domnul filozof Gabriel Liiceanu. Nu cred că ne-am văzut demai mult de cinci-șase ori în această viaţă lungă, prima oară în 1987, la un colocviu despre utopie organizat la Universitatea din Iași, de celelalte ori pe la evenimente culturale. Cînd ne intersectam pe la tîrgurile de carte, îl salutam și îmi răspundea, poate am schimbat și cîteva cuvinte. Acum vreo 3-4 ani, nu mi-a mai răspuns la salut, așa că am evitat să ne mai intersectăm… Nu văd ce am putea discuta, cum aș putea să-l fac să înţeleagă faptul că nu trimiţi un om la tribunal pentru „delicte de opinie“, așa se cheamă, eu nu am comis nici un delict.

Ştiu că, acum, la Iaşi, e o mare durere pricinuită de moartea lui Emil Brumaru. Dacă ar fi să scrii, într-un paragraf, ce a însemnat pentru tine Emil Brumaru, ce-ai scrie?

Pentru mine, Emil a fost cel de-al doilea mare poet pe care am avut ocazia să-l întîlnesc în această viaţă. Primul a fost Mihai Ursachi, și prin el l-am cunoscut pe Emil. Mihai mi-a dat primele cărţi ale colegilor și prietenilor săi Emil Brumaru și Cezar Ivănescu, iar ulterior mi i-a și prezentat. S-a întîmplat să devin un fel de prieten mai mic, apoi am mai crescut și eu și, în ce privește vîrstele, desigur, ne-am cam egalizat… Am cam rămas singur.

Interviu realizat de Ovidiu ŞIMONCA

Liviu Antonesei dat în judecată de Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas

/////////////////////////////////////////////

Jurnalul lui Elon Musk, suveranistul anti-UE

Dan Darie

Recent, Comisia Europeană l-a declarat pe Elon Musk cîștigătorul unei amenzi de 120 de milioane de euro pentru practica „înșelătoare“ de a cere bani utilizatorilor pentru a le afișa o bifă albastră în dreptul numelui, deși compania nu verifica dacă identitatea era reală sau nu. Drept răspuns, un geniu vizionar și umanitar ca Musk a cerut pe Twitter abolirea Uniunii Europene.

Jurnalule, nu mi se pare normal ca Uniunea Europeană să mă amendeze pe mine și pe Twitter pentru practici de care s-ar jena și ultimul țepar din Obor. Adică, n-am înțeles, doar pentru că eu fac chestii cu stil, asta înseamnă să plătesc, așa cum fac în America doar fraierii? Asta e cenzură, jurnalule, și unde o să ajungem noi ca civilizație dacă începem așa? Să fie săltați oamenii la întîmplare de pe stradă de gealați mascați care pretind că apără legea imigrărilor?Jurnalule, m-am gîndit: îi sparg pe ăia de la UE la tribunal! Îi acuz că m-au discriminat pe criterii de dizabilitate și am dovada zdrobitoare: cînd schimbi numele de Twitter în X, atunci e clar că ți-ai uitat cortexul prefrontal în ceilalți pantaloni.

Jurnalule, m-am gîndit și mai mult. Dacă nu merge cu procesul, îi ameninț pe ăia de la UE că mă dau cu curul de pămînt în semn de protest! Deja românii mă susțin cu gînduri și rugăciuni. Toți zic „Dă, Doamne, să dea nebunul cu curul de ogorul blagoslovit de Tine în Povestea Poveștilor a lui Creangă!“.Jurnalule, nu-mi mai lăsa mesaje cu „Eloane, lasă dracului ketamina!“ de fiecare dată cînd mă gîndesc foarte mult. Și nu-mi mai imita scrisul, frate, că mă prind că nu sînt eu! Pentru că nu ești tu cînd ți-e foame, și mie întotdeauna mi-e foame după ce tripez grav pe iarbă.

Jurnalule, am ajuns la o concluzie: UE trebuie să dispară! Dmitri Medvedev e de acord cu mine, și dacă un campion al libertății de exprimare și al democrației spune că așa e, atunci sigur trebuie să fie adevărat.

Cititorii adaugă context: Medvedev e campion al libertății de exprimare golănești și al democrației unde puterea este exclusiv a poporului lui kaghebeu.

Jurnalule, voi porni la luptă! Nu, nu mă duc în Ucraina să mor pentru Rusia, de ce ai crede neapărat asta? Vreau să zic, voi porni la luptă împotriva dictaturii de la Briusel, pentru că aia e adevărata problemă europeană, nu un pitic chel și criminal care amenință pacea lumii visînd bolnav la un imperiu apreciat doar de dacii căzuți în cap fără să aibă fes.

https://www.catavencii.ro/jurnalul-lui-elon-musk-suveranistul-anti-ue/

////////////////////////////////////////////

10 citate celebre despre prostie. Cine a spus „cele mai comune două elemente ale universului sunt hidrogenul şi prostia“

Irina Rîpan

“Prostia e nemuritoare”, afirma resemnat, în urmă cu aproximativ 120 de ani, I. L. Caragiale. Nimeni nu a găsit până acum un argument prin care să combată afirmaţia scriitorului român sau vorbele pline de duh despre nerozie ale unor filosofi sau cercetători celebri.

“Prejudecăţile sunt raţiunea proştilor”. Voltaire

“Dacă ataci replica unui prost, rişti să te trezeşti cu prostul întreg în discuţie”. Nicolae Iorga

“Dacă n-ar fi proştii, deştepţii ar muri de foame”. Camil Petrescu

“Doar două lucruri sunt infinite: Universul şi prostia umană, iar de cea din urmă sunt foarte sigur”. Albert Einstein.

“Nu râdeţi de proşti, fiindcă-şi vor închipui că au umor”. Montesquieu

“Un inteligent observă tot timpul, dar un prost face tot timpul observaţii”. Heinriche Heine

“Cele mai comune două elemente ale universului sunt hidrogenul şi prostia”. Harlan Ellison

“Sunt multi proşti pe lumea asta şi când un om aflat într- o poziţie destul de înalta nu-şi dă aere, îi bate pe umeri şi le spune că e gata să facă orice pentru ei, are toate şansele ca ei sa-l socoată isteţ”. William Somerset Maugham

“Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi”. “Prostia nu e un handicap în politică”. Napoleon Bonaparte

“Prostia este infinit mai fascinantă decat inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei, prostia nu”. Umberto Eco

“Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost”. La Fontaine

“Un prost gaseşte totdeauna unul mai prost, care sa-l admire”. Nicolas Boileau

“Proştii mor, dar prostia e nemuritoare’. I.L. Caragiale

“Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving”. Ana Blandiana

“Prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul”, proverb românesc

Citește și: De ce ne place să facem glume despre alte popoare? „Bancurile sunt mai mereu despre un american, un rus şi un român“ – explicaţia specialiştilor

Citește și: Top 10 bancuri cu vânători şi pescari. Cum s-a „predat“ o namilă de urs şi în ce mod poţi cunoaşte vârsta unui fazan

Citește și: Top 10 bancuri cu olteni. De ce aleargă oltenii porcul în ajunul Crăciunului

https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/10-citate-celebre-despre-prostie-cine-a-spus-1664177.html#google_vignette

/////////////////////////////////////////////

Psihologie întunecată și manipulare: Descoperiți 40 de tehnici ascunse de manipulare emoțională, control mintal, spălare a creierului. Învățați cum să analizați oamenii, efect secret NLP… Influență subliminală Cartea 1)

Ediție Kindle

de William Cooper (Autor)

*** 333 de pagini de Psihologie Întunecată Pură și Manipulare a Minții *** A profitat cineva vreodată de tine în beneficiul său? Vrei să înveți să te aperi împotriva Manipulării Mentale sau vrei să înveți ușor cum să folosești Psihologia Întunecată pentru a obține ceea ce vrei de la oameni fără ca ei să știe măcar?

Ar trebui să știi că majoritatea alegerilor noastre sunt generate și gestionate prin aplicarea unor metode specifice de Manipulare Sub Ascunsă.

Cunoașterea acestor tehnici este cu siguranță importantă!

De asemenea, cui nu-i place să poată convinge și manipula oamenii?

Citind această carte, vei învăța secretele pe care oamenii care te fascinează le folosesc pentru a se face magnetici și irezistibili prin utilizarea persuasiunii puternice, a înșelăciunii și a psihologiei întunecate. Descoperă tehnicile care îi transformă în maeștri manipulatori.

Prin intermediul acestui ghid pentru începători, autorul William Cooper îți va oferi toate cunoștințele și strategiile de care ai nevoie pentru a învăța Manipularea Mentală, Manipularea Emoțională și procesul de Control al Minții, învățându-te cum să descoperi Înșelăciunea și să te protejezi de Spălarea Creierului.

Iată doar o mică selecție din ceea ce veți găsi în această carte:

✔️ De ce Psihologia Întunecată este parte integrantă din ceea ce suntem ca oameni, precum și cum să exploatăm acest lucru în avantajul nostru (pag. 21);

✔️ Cum să facem față situațiilor comune de manipulare în viața reală, folosind strategii de Psihologie Întunecată de care majoritatea oamenilor nu sunt conștienți (pag. 32);

✔️ De ce mint oamenii și cum să învățăm tactici secrete împotriva înșelăciunii și comportamentelor înșelătoare (pag. 249);

✔️ Cum să recunoaștem un Manipulator (pag. 123); ✔️ Semne de Abuz Emoțional: Cum să recunoaștem tiparele de narcisism, manipulare și control în relația voastră amoroasă (pag. 84); ✔️ Cum să vorbim, să stabilim limite și să rupem ciclul manipulării și controlului cu partenerul nostru abuziv (pag. 95); ✔️ Relațiile și prieteniile toxice, precum și cum să le evităm (pag. 135); ✔️ Descoperim 40 de tehnici ascunse de manipulare emoțională (pag. 45-144); ✔️ Trucuri ucigașe de control mental care te vor uimi (pag. 141); ✔️ Tehnicile de spălare a creierului folosite pentru a te controla și cum să reacționezi la ele (pag. 152); ✔️ BONUS: 10 Trucuri psihologice pentru a influența pe oricine (pag. 313).

Citind această carte, veți învăța cele mai puternice principii din lumea Psihologiei Întunecate.

Nu sunteți sigur dacă le veți putea folosi în practică?

Nu vă faceți griji! Fiecare capitol explică un aspect al Psihologiei Întunecate într-un mod ușor accesibil și ușor de înțeles pentru toată lumea.

Ideile sunt ilustrate cu exemple clare care facilitează înțelegerea Psihologiei Întunecate. De asemenea, cartea conține studii de caz și profiluri de utilizatori despre tipurile de oameni care folosesc această „Artă Întunecată” în viața lor de zi cu zi.

Când veți termina de citit această carte, stilul vostru de viață va fi diferit, pentru că nimeni nu vă va putea spune „NU!”.

Veți avea mai multă putere asupra altor oameni decât v-ați fi așteptat vreodată. Nu veți mai pierde niciodată o bătălie sau o ceartă.

Dacă sunteți pregătit pentru acest tip de putere, ce mai așteptați? ÎNCEPEȚI SĂ CITIȚI ACEASTĂ CARTE ACUM!

Dacă doriți să învățați arta manipulării mentale pentru a influența comportamentul oamenilor și să aflați cum sunt manipulați oamenii în fiecare zi, IA-ȚI COPIA ACUM!

Derulați în sus și APĂSAȚI PE butonul „CUMPĂRĂ ACUM”!

Despre autor

William Cooper s-a născut în Baltimore în 1967. Încă din copilărie, William a avut o pasiune pentru trucurile mentale și tehnicile de persuasiune. A moștenit-o de la tatăl său, care era un magician iluzionist. Interesul său pentru psihologie a crescut și mai mult când avea 16 ani, după ce a primit o carte despre cum să interpretezi limbajul corpului, scrisă de Paul Ekman. Iar acea carte i-a cimentat calea către o carieră în psihologie. La vârsta de 18 ani, William a început să studieze Psihologia la universitate. La vârsta de 20 de ani, a participat la mai multe seminarii găzduite de Richard Bandler, co-dezvoltator al NLP. La vârsta de 24 de ani, William s-a înscris la un seminar de formare despre psihologia persuasiunii, susținut de Dr. Robert Cialdini, cel mai important expert mondial în știința persuasiunii. De atunci, și-a dedicat viața studierii și cercetării comportamentului uman și înțelegerii principiilor științifice care stau la baza mecanismului psihologic al „cum și de ce ajungi să spui DA!”. Astăzi, William Cooper este unul dintre principalii experți în știința persuasiunii, manipulării mentale și marketingului aplicat vânzărilor. A scris mai multe cărți despre psihologia întunecată și tehnici (neconvenționale) de manipulare emoțională, despre empatie și despre cum să analizezi oamenii. Prin cărțile sale, William își dorește să-i învețe pe alții utilizarea etică și constructivă a tehnicilor de persuasiune și să-i ajute pe oameni să învețe să se apere împotriva manipulării mentale și emoționale pentru a evita să devină pradă altora.

/////////////////////////////////////////////

Iluzie și iluzie în masă

Joost AM Meerloo

În această lucrare clasică a psihologiei politice și sociale, Joost Meerloo încearcă să explice mecanismele minții care au făcut ca tehnicile de spălare a creierului din statele totalitare să fie atât de reușite din punct de vedere istoric. Concluzia sa înfricoșătoare, că „aproape nimeni nu poate rezista”, face apel la mecanismele care stau la baza gândirii umane, multe dintre ele nefiind în mod evident accesibile indivizilor…

Despre autor

Joost AM Meerloo

Joost Abraham Maurits Meerloo (14 martie 1903 – 17 noiembrie 1976) a fost un doctor în medicină și psihanalist olandez.

Născut ca Abraham Maurits „Bram” Meerloo la Haga, Olanda, a venit în Statele Unite în 1946, a fost naturalizat în 1950 și a recăpătat cetățenia olandeză în 1972. Dr. Meerloo a fost psihiatru timp de peste patruzeci de ani. A lucrat în domeniul psihiatriei în Olanda și ca medic generalist până în 1942, sub ocupația nazistă, când și-a asumat numele de Joost pentru a păcăli forțele de ocupație și, în 1942, a fugit în Anglia (după ce a scăpat cu greu de moarte din mâna germanilor). A fost șeful Departamentului de Psihologie al Armatei Olandeze în Exil din Anglia.

După război, a ocupat funcția de Înalt Comisar pentru Bunăstare în Olanda și a fost consilier al UNRRA și SHAEF. Cetățean american din 1950, Dr. Meerloo a fost membru al facultății de la Universitatea Columbia și profesor asociat de psihiatrie la Școala de Psihiatrie din New York. A fost autorul multor cărți, inclusiv Rape of the Mind, lucrarea clasică despre spălarea creierului, Conversație și comunicare și Comuniune ascunsă.

A fost fiul lui Bernard și Anna Frederika (Benjamins) Meerloo. S-a căsătorit cu Elisabeth Johanna Kalf(f), Den Haag, pe 16 mai 1928, divorț pe 19 februarie 1946. S-a căsătorit cu Louisa Betty „Loekie” Duits (fizioterapeut), New York, pe 7 mai 1948.

Educație: Universitatea din Leiden, MD, 1927; Universitatea din Utrecht, doctorat, 1932.

Meerloo s-a specializat în domeniul tehnicilor de control al gândirii utilizate de regimurile totalitare.

Nimic nu te poate doborî la pământ mai mult decât citirea lucrărilor scrise de (sau discuțiile cu) psihologi și medici. Spre deosebire de discuțiile despre starea mentală, care pentru unii par aproape mistice, cele menționate mai sus lucrează cu carne și oase și cunosc mecanismele interne ale mașinii umane până la cel mai mic detaliu.

Dacă există ceva mai terifiant decât cele menționate mai sus, nu l-am întâlnit. Dacă există un produs secundar cu adevărat malefic al secolului XX, atunci acesta este îmbunătățirea înțelegerii a ceea ce îi motivează pe oameni, dezvoltată prin psihologie (de o parte a binelui, dar și atât de ușor de corupt…) și prin perturbarea minții prin propagandă și mass-media (care, din nou, este psihologia aplicată, una care s-a dovedit a fi ramura coruptă a acestei științe). Nu putem decât să ne uităm la perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, la ascensiunea propagandei și la toate pesimismul modern, la distrugerea de pretutindeni a mass-media din zilele noastre. Ceea ce au lăsat în urmă nu este altceva decât violență mentală și milioane de vieți distruse, uneori în moduri mai perverse decât este posibil prin mijloace fizice.

Autorul scrie într-un mod foarte ușor de înțeles. Așa cum parcurgem întregul lanț al evoluției fizice a speciei, de la început până la naștere și maturitate, parcurgem același proces mental – practic, trecând prin întreaga evoluție de la primii pași mentali ai speciei noastre până în zilele noastre (deși uneori mă întreb dacă există o diferență aici, vă rog). Autorul explică în termeni foarte simpli modul în care oamenii gândesc individual, cât de ușor este să controlezi individul (atât de ușor, încât este cu adevărat înfricoșător) și efectul pe care îl are masa asupra individului (un punct foarte interesant despre cum masa de oameni degenerează până la nivelul celui mai slab individ din masă – acesta fiind cel mai mare pericol atunci când populații întregi înnebunesc, motiv pentru care masa este întotdeauna folosită ca mecanism de control de către puteri care se opun individului).

În momentul în care au fost scrise aceste eseuri, mass-media se afla în isteria războiului nuclear. Comentariile autorului pe această temă par foarte contemporane – mass-media bombardează constant oamenii cu catastrofe și dezastru până la punctul de amorțeală, punct în care oamenii încep să regreseze din cauza fricii constante, iar sinuciderile încep să se acumuleze. Vă amintește de o anumită criză recentă?

Este cu adevărat revelator cât de ușor este să dobori societatea prin frică constantă. E nevoie doar de o mică împingere pentru a împinge o ființă umană în abis și a o aduce la nivelul de automat, creatură zombie. Această ușurință este tocmai motivul pentru care aceste activități care dau bătăi de cap ar trebui tratate drept crime împotriva umanității.

Așadar… un lucru pe care l-am învățat este că atunci când echipele „specializate” pentru gestionarea crizelor încep să aibă mai mulți psihologi/ingineri sociali decât experți în domeniul respectiv, e timpul să fugim la vale. Nimic bun nu poate ieși din asta.

O carte foarte interesantă, recomandată cu căldură tuturor.

https://www.goodreads.com/book/show/22824876-delusion-and-mass-delusion

//////////////////////////////////////////

(Dupa ce a omorat Avutia Romaniei prin privati-hotie-Pesedie…Dupa ingroparea Dreptatii si…Adevarului.i-a venit vremea decontarilor!) Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu. Înainte de a muri, ea fusese internată în spital cu urme de lovituri

Fosta ministră a Justiției, Rodica Stănoiu, avea un partener cu 50 de ani mai tânăr.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis dosar de moarte suspectă în cazul decesului fostei ministre a Justiției,

https://www.antena3.ro/actualitate/justitie/dosar-penal-de-moarte-suspecta-in-cazul-rodicai-stanoiu-inainte-de-a-muri-ea-fusese-internata-in-spital-cu-urme-de-lovituri-770195.html?utm_source=mediaflux.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=Mediaflux#google_vignette

////////////////////////////////////////

(Inainte de Trump,Daniel a prorocit pulverizarea Imperiului Nedumnezeiesc…)Trump atacă virulent Europa: „Un grup de state în descompunere, conduse de lideri slabi”

Donald Trump i-a criticat dur pe liderii europeni într-un interviu pentru Politico, în cadrul căruia a spus că Europa este un „grup de state în descompunere” conduse de „lideri slabi”. Totodată președintele american nu i-a liniștit pe aliaţii Americii în legătură cu sprijinul SUA în fața amenințării Rusiei și a promis să remodeleze politica Europei.

Donald Trump a atacat dur Europa, numind-o „un grup de națiuni în descompunere” conduse de „lideri slabi”, într-un interviu acordat publicației POLITICO. Președintele SUA i-a ironizat pe aliații tradiționali ai Americii pentru că nu au reușit să controleze migrația și să pună capăt războiului din Ucraina și a dat semnale că este dispus să susțină candidați care împărtășesc viziunea sa despre Europa.

Donald Trump, atac direct asupra conducerii politice europene

Este un atac direct asupra conducerii politice europene din partea președintelui SUA și cea mai virulentă critică de până acum la adresa democrațiilor occidentale. Declarațiile amenință să aducă o ruptură decisivă în relațiile cu Franța și Germania, care au deja relații tensionate cu administrația Trump.”Cred că sunt slabi. Dar cred și că vor să fie cât mai corecți politic. Cred că nu știu ce să facă. Europa nu știe ce să facă”, a spus Trump despre liderii politici europeni.Comentariile lui Trump despre Europa vin într-un moment deosebit de delicat în cadrul negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina. Liderii europeni s-au arătat îngrijorați că Trump ar putea abandona Ucraina și aliații europeni în fața Rusiei. În interviu, Trump nu a dat nicio asigurare în acest sens, ba chiar a declarat că „Rusia este evident într-o poziție mai puternică decât Ucraina”.

Președintele SUA sugerează că va susține candidați politici europeni aliniați cu propria viziune pentru continent

Capitalele europene au reacționat cu îngrijorare săptămâna trecută la noua Strategie de Securitate Națională a SUA. Documentul este radical diferit de cele ale administrațiilor anterioare și îl plasează clar pe Trump împotriva curentului dominant din politica europeană, marcând o ruptură ideologică și strategică între SUA și UE. Trump promite că va susține forțe politice care se opun politicilor UE privind migrația și alte teme sensibile.În interviu, Trump a întărit această viziune, descriind orașe precum Londra și Paris ca fiind „sub povara migrației din Orientul Mijlociu și Africa”. Fără schimbări de politică la frontieră, unele state europene „riscă să-și piardă viabilitatea”, a avertizat Trump.Folosind un limbaj dur, Trump l-a atacat pe primarul Londrei, Sadiq Khan, primul edil musulman al capitalei britanice și fiu de imigranți pakistanezi, numindu-l „un dezastru”: „A fost ales pentru că au intrat atât de mulți oameni. Ei votează acum pentru el”.

Trump a mai spus că va continua să sprijine candidații săi preferați la alegerile din Europa, chiar dacă acțiunile sale provoacă nemulţumire. „Am susținut oameni care nu sunt pe placul multor europeni. L-am susținut pe Viktor Orban”, a spus el.

Trump: Rusia este evident într-o poziție mai puternică decât Ucraina

Referitor la Ucraina, Trump a declarat că a propus un plan de pace actualizat, pe care unii oficiali ucraineni l-ar fi apreciat, dar pe care Zelenski încă nu l-ar fi citit. „Ar fi bine să-l citească”, i-a transmis Trump. Zelenski s-a întâlnit luni cu liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii și a spus din nou că nu va ceda teritorii Rusiei. „Ei vorbesc, dar nu fac nimic, iar războiul continuă la nesfârșit”, a spus Trump despre liderii europeni.Totodată, Trump a reluat ideea organizării de alegeri anticipate în Ucraina, o formă de presiune asupra lui Zelenski, slăbit politic pe plan intern din cauza unui scandal de corupție. „Nu au mai avut alegeri de mult timp. Știi, ei vorbesc despre democrație, dar ajungi într-un punct în care nu mai e democrație”, a spus Trump.

https://observatornews.ro/extern/trump-ataca-puternic-europa-un-grup-de-state-in-declin-conduse-de-lideri-slabi-639670.html

/////////////////////////////////////////////

(Si fara voia lui Trump-se va sfarma UEE…) Cele patru state pe care Trump ar vrea să le scoată din UE. Planul din versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate a SUA

Administrația Trump a elaborat planuri pentru a scoate patru state din Uniunea Europeană și a le aduce în sfera de influență a Americii, într-un efort de a „Face Europa Măreață Din Nou”, conform unor documente citate de presa internațională.

autor

Claudia Alionescu

Strategia Națională de Securitate (NSS) a SUA, un document de 29 de pagini, a provocat șoc în Europa când a fost publicat săptămâna trecută, condamnând aliații europeni ai Washingtonului drept „slabi” și oferind sprijin partidelor politice de extremă dreaptă, potrivit independent.co.uk.Potrivit Defense One, o versiune mai extinsă și nepublicată a documentului sugera scoaterea Austriei, Ungariei, Italiei și Poloniei din UE și alinierea lor mai strânsă cu SUA, sprijinind în același timp mișcări favorabile „modurilor tradiționale de viață europene”.Cele patru națiuni erau menționate ca țări cu care SUA ar trebui „să lucreze mai mult … cu scopul de a le îndepărta” de Uniunea Europeană, potrivit postului american, care susține că a consultat documentul.

Det. Aici

https://stirileprotv.ro/stiri/international/cele-patru-state-pe-care-trump-ar-vrea-sa-le-scoata-din-ue-planul-din-versiunea-nepublicata-a-strategiei-de-securitate-a-sua.html

/////////////////////////////////////////////

(Nu va mai hraniti cu…) „Minciuni milenare”

Desigur, „Minciuni milenare” (Ancient Lies), cartea lui Matt Baglio, este un jurnalism de investigație fascinant ce pătrunde în secretele Bisericii Catolice și ale Vaticanului, dezvăluind corupție, abuzuri de putere și o rețea complexă de acoperire, explorând legături suspecte cu mafii și servicii secrete, fiind apreciată pentru profunzimea sa, dar și criticată uneori pentru tonul său direct, dar oferind o perspectivă unică asupra unei instituții monumentale care se luptă cu propriile secrete din umbră.

Ce spun recenziile?

Puncte forte: Cititorii și criticii laudă munca meticuloasă de investigație, curajul autorului de a dezvălui adevăruri incomode și modul în care leagă evenimente istorice de conspirații contemporane. Se subliniază claritatea explicațiilor despre mecanismele financiare și politice ale Vaticanului.

Puncte slabe/Discuții: Unii consideră că accentul pus pe aspectele întunecate poate fi uneori prea accentuat, în timp ce alții spun că este absolut necesar pentru a înțelege realitatea din spatele fațade (Biserica Catolică, Vatikán).

Tematici principale: Abuzuri sexuale, spălare de bani, Operațiunea „Mână Curată”,” servicii secrete (CIA, Stasi), Mafia și Banca Vaticanului.

Cine ar trebui să o citească?

Cei interesați de jurnalism de investigație.

Cei care vor să înțeleagă mai bine culisele Bisericii Catolice.

Interesații de conspirații și istorie contemporană.

Concluzie: „Minciuni milenare” este o lectură obligatorie pentru cei care caută o privire sinceră, adesea tulburătoare, asupra unor instituții puternice, oferind o perspectivă documentată și controversată………………………….

…………………Cartea „Minciuni milenare”, scrisă de Jan Van Helsing și Stefan Erdmann, se încadrează în genul ezoteric/teoriilor conspirației și nu are recenzii academice sau de la critici literari renumiți, ci mai degrabă păreri de la cititori pasionați de subiect.

Iată un rezumat al subiectului și tonului cărții, bazat pe descrierile disponibile:

Subiectul principal:

Cartea are ca temă centrală prezentarea unor „adevăruri” ascunse sau ignorate de știința oficială și de societate, concentrându-se în special pe istoria antică a Egiptului. Autorii susțin că egiptologia convențională este plină de minciuni și că monumentele (precum piramidele) și zeii antici au o altă origine și semnificație decât cea general acceptată, posibil implicând intervenții extraterestre sau tehnologii avansate.

Ton și abordare:

Tonul este unul provocator, de „deconspirare”, adresându-se cititorilor care nu tolerează să fie mințiți și care sunt pregătiți să asimileze „noi cunoștințe”. Lucrarea este destinată celor interesați de subiecte alternative, ezoterice, OZN-uri și istorie secretă.

Recepție (conform descrierilor magazinelor):

Deși nu există recenzii detaliate disponibile public în rezultatele căutării, magazinele online indică faptul că cititorii sunt invitați să scrie propriile recenzii, sugerând o bază de fani a genului, mai degrabă decât o audiență generală. Cartea face parte dintr-o colecție de „dezvăluiri” a editurii Antet și se adresează unui public specific interesat de teoriile autorului Jan Van Helsing, cunoscut pentru lucrările sale despre organizații secrete și ocultism.

Dacă sunteți interesat de o recenzie detaliată din partea unui cititor, puteți căuta păreri pe forumuri specializate sau pe site-urile librăriilor care vând cartea

https://www.google.com/search?q=recenzie+pentru+minciuni+milenare&sca_esv=8a0af9638f9b3ed2&biw=1402&bih=612&ei=_vk6aYzZN4Wli-gP37TE8Qs&sclient=gws-wiz-serp&udm=50&fbs=AIIjpHxX5k-tONtMCu8aDeA7E5WMuFPIpBqH8jT76nzCHgJGoowlQcarl0CTFKEeJj7NNq-P343fL0Te0Zzrb4SQW9eXdC3SSkZWl-VW0ZUM_ucxKIpsjDCjjnfc0WvzI64Hw7EMXnZFKrLDXD7q82n8QtoSbEdxMazTyWw2hxryQlidH43_HRt4Q8Uo2pV9jW8q0pBpSCVuPKiQ2VzjKkPubTK9kp_vrw&ved=2ahUKEwiWjdfagraRAxWa1QIHHaJKDwgQ0NsOegQIAxAB&aep=10&ntc=1&mstk=AUtExfCDAUr2iD–5wLtEgqgGJYVaTxtKPZZTjQ7paCFK184ZPDq-8m9jI_yZaMD9LioLIhLhXpAOhS3zj0HZpeJTqRjz8g-Lat5uNBCYuJe5wO8Gz2UvUX69OROWKR3A1f-cSqKdtIz_VFqkb5vnaql2xvYCqJM6OvTcl8&csuir=1

///////////////////////////////////////////

Judecătoare: „Există probe”/Lia Savonea, liderul „structurii piramidale”/„Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din justiție”

Daniela Panioglu, fostă judecătoare, a făcut acuzații grave, miercuri seară, în studioul Euronews România, după dezvăluirile Recorder despre sistemul de justiție din țara noastră. „Există probele”, a spus Panioglu, referindu-se la noua formă de aranjare a proceselor: schimbarea completelor ca să se lungească cazurile și să ajungă la prescriere. Judecătoarea Daniela Panioglu a fost exclusă de CSM din magistratură.

„Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din justiție. Să vă luați orice speranță, abandonați toți, pentru că este un sistem controlat”, a afirmat Daniela Panioglu în studioul Euronews România . Felul în care ea a fost eliminată din dosarele judecate a fost adus în atenție în documentarul jurnaliștilor Recorder „Justiție Capturată” .„Situația e foarte gravă, a fost trecută sub tăcere, s-a suferit sub tăcere atâta timp, dar cred că așa nu se mai poate în societatea română. Justiția este nefuncțională”, a adăugat ea, în emisiunea Euronews a jurnalistului Vitali Cojocari.

„Există probe”

Schimbările completelor de judecată, sub diverse motive, au devenit noua formă de aranjament a proceselor, a spus, în emisiune Daniela Panioglu.Atunci când un judecător se schimbă, cercetarea judecătorească se reia de la capăt. Și procesele se întind. De aceea, a explicat fostul magistrat, doar „Motive excepționale” pot înfrânge ”principiul continuității” proceselor.Iar dovezile acestor acțiuni sunt chiar în deciziile conducerii. „Există probe. Colegiul de Conducere trebuie să justifice aceste schimbări, dar justificările nu există”, a explicat Danel Panioglu.

Fosta judecătoare, dată afară din magistratură de CSM, a indicat și una dintre persoanele pe care ea o consideră vinovată pentru starea sistemului judiciar din România.

„Un lider care, extrem de meticulos și în timp, a reușit să acapareze tot sistemul judiciar: se numește Savonea Lia”

„Este o structură piramidală în vârful căreia se află un lider care, extrem de meticulos și în timp, a reușit să acapareze tot sistemul judiciar. Se numește Savonea Lia. A fost liderul în fapt al acelei grupări despre care se vorbea și în material (investigația Recorder, n.r.). Acest lider și-a plasat, creat și țesut atent și meticulos toată rețeaua, a plasat anumiți șefi de instanțe. În mandatul lor, acești șefi de instanțe au intervenit ca o presiune asupra judecătorilor”, a declarat Daniela Panioglu, în platoul Euronews România.

Magistratul a mai povestit că „cercetarea disciplinară a unui judecător este un fel de inchiziție”.

„Să nu credeți că exagerez. În decurs de șase luni, a fost o ploaie de șase acțiuni disciplinare. Veneau câte două echipe a câte doi inspectori, săptămânal”, a adăugat ea.

Ea a dat detalii și despre maniera în care a fost îndepărtată dintr-un dosar de corupție.

Cum a fost îndepărtată într-un caz unde intervenea prescripția

„Eu aveam dosarul bancherilor, am audiat foarte mulți martori, schimbasem încadrarea și rămăsesem cu el în pronunțare. Era un dosar de 405 volume de urmărire. Prejudiciul era de vreo 80 de milioane de euro. Ideea este că m-au zburat, în condițiile în care eu scosesem dosarul și urma să-l redactez și eram în termenul de prescripție și eram cât se poate de atentă. Așa fac, intervin pe față și schimbă judecătorii până la prescripție. Asta ar trebui să fie o cercetare penală serioasă pentru infracțiunea de abuz în serviciu”, a susținut fosta judecătoare.Daniela Panioglu a cerut, în context, și demisia actualului ministru al Justiției, Radu Marinescu: „trebuie să plece, nu mai are ce căuta”.

Panioglu, una dintre judecătoarele din dosarul lui Lucian Duță

Daniela Panioglu a judecat împreună cu Alina Nadia Guluțanu la Curtea de Apel Bucureşti dosarul fostului șef al Casei de Asigurări de Sănătate Lucian Duță, acuzat că a luat o mită de 6,3 milioane de euro, finalizat cu o condamnare de 6 ani de închisoare.

Cele două judecătoare au fost excluse de CSM din magistratură în decembrie 2022, pe motiv că au dezvăluit în motivarea de condamnare faptul că doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Constanța au încercat să îl ajute pe Lucian Duță să scape de acuzații, potrivit Agerpres.

Lia Savonea a fost unul dintre membrii CSM care au votat, atunci, „pentru” excluderea celor două judecătoare din magistratură.

Fosta judecătoare Andrea Chiș, fostă membră CSM, care apare în investigația Recorder, s-a opus sancționării celor două magistrate.

Și la acel moment, în 2022, Panioglu și Guluțanu acuzau corupția sistemului de justiție și vorbeau despre presiuni din partea conducerii Curții de Apel București asupra lor pentru a da soluții favorabile unor inculpați, conform Europa Liberă .

Ulterior, Instanța supremă a anulat decizia CSM de excludere.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a admis miercuri fostului șef al CNAS o cale extraordinară de atac și a decis să îi anuleze condamnarea dată de cele două judecătoare in 2022

Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a pronunțat în ultimele luni mai multe decizii favorabile unor inculpați celebri în dosare de corupție: fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a primit o mită de 800.000 de euro, fostul ministrul al finanțelor Sebastian Vlădescu și fostul președinte al Eximbank Mircea Costea au obținut anularea condamnărilor și eliberarea din închisoare tot în urma unei căi extraordinare de atac.Omul de afaceri Remus Truică și fostul episcop al Hușilor, Corneliu Onilă, au obținut și ei la ICCJ admiterea în principiu a recursurilor în casație împotriva condamnărilor definitive.

Liei Savonea denunță o „campanie de delegitimizare”

„Nu intenționez să legitimez o zonă care funcționează deliberat în registrul ambiguității și al insinuării, inclusiv atunci când astfel de poziționări provin din interiorul sistemului”, a declarat miercuri, pentru HotNews, șefa ICCJ, după documentarul „Justiția capturată”.Întrebată de HotNews dacă va demisiona de la conducerea instanței supreme în urma acuzațiilor grave la adresa sa, Savonea a spus: „Întrebarea dvs nu urmărește un răspuns. E limpede. Cu toate acestea, eu vă răspund. Din respect pentru media, ca principiu”.

Șefa ICCJ a acuzat „o campanie persistentă de delegitimare a unor lideri ai justiției”: „Situația sistemului judiciar este serioasă și nu poate fi ignorată. Analizez cu atenție ce demersuri sunt necesare. Ne aflăm, din păcate, în fața unei campanii persistente de delegitimare a unor lideri ai justiției, construită pe declarații anonime și pe acuzații prezentate ca adevăruri, fără a fi susținute de fapte verificate”.

„Contextul este mai complex decât pare la prima vedere, motiv pentru care am obligația să documentez temeinic toate aspectele înainte de a avea o reacție publică. Dată fiind poziția pe care o ocup, nu îmi pot permite intervenții pripite sau care ar putea fi interpretate”, a declarat Lia Savonea.„În același timp, este limpede că această stare de fapt nu poate fi lăsată să continue, fără a clarifica toate imputațiile. Nu intenționez să legitimez o zonă care funcționează deliberat în registrul ambiguității și al insinuării, inclusiv atunci când astfel de poziționări provin din interiorul sistemului”, a adăugat ea.

Dezvăluirile Recorder și reacția ministrului Justiției

Documentarul „Justiție Capturată” a fost publicat marți seară de către Recorder pe canalul propriu de YouTube și până la ora publicării acestui articol a avut peste 1,6 milioane de vizualizări.

Documentarul este o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”.

În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.Claudiu Sandu, reprezentant al procurorilor în CSM, a spus că s-a ajuns ca interpretarea exagerat formală a legii să ducă la anularea probelor din dosar „pentru orice”, pentru ceea ce el a metaforizat ca fiind „o virgulă”.

„Am ajuns să reinventăm Dreptul” a spus Sandu, care a afirmat că „eu nu-mi aduc aminte de o mare sentință de vinovăție în ultima vreme”. Masacrarea ideii de justiție, a spus Sandu, îi demobilizează pe magistrați și îi dezarmează pe cetățeni.

Investigația Recorder a evidențiat dosare concrete în care inculpați conectați politic sau foarte puternici pe planul afacerilor, precum Marian Vanghelie, Cristian Burci sau Puiu Popoviciu, au beneficiat de procese întinse până la prescriere. Prelungirea proceselor s-a realizat prin schimbarea completurilor de judecată de către conducerea instanțelor, inclusiv schimbarea în momentul în care urma să se pronunțe sentința.

Într-o primă reacție, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că trebuie văzut dacă sunt „aspecte concrete”, el subliniind că procedurile disciplinare din justiție sunt în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare. „Dacă sunt aspecte concrete, sigur că ele trebuie investigate”, a spus Marinescu după ce a fost întrebat insistent într-o intervenție la Digi24 dacă va lua măsuri și dacă va cere o anchetă.Ulterior în cursul zilei de miercuri, Radu Marinescu a declarat, pentru HotNews, referitor la observațiile președintelui Nicușor Dan legate de „lipsa de voință” a Ministerului Justiției (MJ) de a rezolva problemele sistemului judiciar, că MJ nu poate interveni în actul de justiție, dar are voința de a participa la eforturile de corectare a acestor probleme.

„Președintele are toată îndreptățirea să reacționeze la preocupările societății și așteptările legitime ale cetățenilor”, a declarat Radu Marinescu pentru HotNews.

„Ministerul Justiției acționează în limitele competențelor sale și nu poate interfera în actul de justiție, aplicarea corectă și cu celeritate a legii fiind atributul magistraților, în contextul independenței justiției, care sunt și responsabili de modul cum își îndeplinesc atribuțiile. Ministerul Justiției este conștient ca există probleme în sistemul judiciar și are voința de a participa, în limitele competențelor legale și ale Constituției, la acțiunile instituționale conjugate pentru corectarea acestora”, a mai spus Radu Marinescu.

Mesajul lui Nicușor Dan

„Cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, și să aruncăm vina generic”, a reacționat Nicușor Dan, într-un mesaj publicat pe X în care anunță că a văzut documentarul Recorder „Justiție Capturată”. „Mai greu este chiar să rezolvăm problemele din justiție”, a spus președintele.„Nu vreau să scuz în vreun fel politicul. Faptul că lupta anticorupție s-a redus dramatic are influență politică. Numirile procurorilor-șefi au fost politice. Societatea vorbește de mult de probleme în justiție fără să vedem, la nivelul Ministerului Justiției, voință de a intra cu adevărat în ele”, a adăugat Nicușor Dan în postare.

https://www.comisarul.ro/articol/video-judecatoare-exista-probelia-savonea-liderul-_1608175.html

////////////////////////////////////////////

42 Curiozități despre președinții americani

by Alice Diana Boboc

Președinții americani au avut tot felul de pasiuni sau tabieturi mai puțin obișnuite, dar și pregătiri sau servicii înainte de a ajunge conducători, la care nimeni nu se aștepta. În continuare vă prezint o scurtă trecere în revistă a câtorva curiozități referitoare la liderii americani.

George Washington a refuzat inițial să accepte salariul în timp ce era președinte, dar în cele din urmă a cedat. Acesta era de 25.000 de dolari anual și echivala cu un milion de dolari din zilele noastre. Așadar, nu este de mirare că toții caii săi erau înveșmântați în piei de leopard.

Ultimele cuvinte ale lui John Adams au fost, se pare: “Supraviețuiește, Thomas Jefferson!” Cei doi președinți au fost prieteni, dar și rivalii. Adams nu a știut că Jefferson a murit mai devreme în aceeași zi: de Ziua Independenței, în 1826.

Thomas Jefferson credea că afundarea picioarelor într-o găleată cu apă rece îl proteja de răceală.

James Madison a fost cel mai scund președinte, având doar 1,63 m. La polul opus se situa Abraham Lincoln, cu 1,93 m

Un oraș din Africa care îi poartă numele lui James Monroe: Monrovia este capitala Liberiei.

John Quincy Adams era cunoscut pentru faptul că prefera, în primele ore ale dimineții, să facă baie complet dezbrăcat în râul Potomac.

Andrew Jackson avea un papagal care știa cum să jure. Se spune că papagalul a început să blesteme chiar la funeraliile președintelui.

Martin Van Buren a fost primul președinte care s-a nascut cetățean american. Toate președinții dinaintea lui s-au născut cetățeni britanici.

William Henry Harrison avea drept animal de companie, la Casa Albă, un țap.

John Tyler a avut nu mai puțin de 15 copii, mai mulți decât orice alt președinte.

La vârsta de 17 ani, James Polk a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea pietrelor de la rinichi. Singurul ucigaș al durerii folosit de către medici a fost: whiskey-ul.

Zachary Taylor își ținea calul său preferat pe peluzele Casei Albe.

Soția lui Millard Fillmore, Abigail, a avut prima cada de baie cu apă curentă instalată la Casa Albă.

Franklin Pierce nu și-a depus jurământul de președinte pe o Biblie; în schimb, și-a pus mâna pentru jurământ pe o carte de drept.

James Buchanan a fost singurul președinte care nu s-a căsătorit. El a rămas celibatar întreaga sa viață, dar unii istorici susțin că a avut o relație de lungă durată cu politicianul William R. King.

Abraham Lincoln a fost co-proprietarul uni bar (Saloon) din Springfield, Illinois, denumit Berry and Lincoln.

Andrew Johnson avea calificarea de croitor și și-a creat propriile costume chiar și după ce a devenit președinte.

Ulysses S. Grant a fost odată amendat deoarece călărea… cu prea mare viteză pe o stradă din Washington DC. Din cauza accelerării vitezei calului, amenda primităa fost de 20 de dolari.

Alexander Graham Bell a instalat primul telefon la Casa Albă în timpul președinției lui Rutherford B. Hayes. Numărul său: 1.

James Garfield a fost ambidextru, ceea ce însemna că ar fi putut scrie la fel de bine cu ambele mâini.

Chester Arthur a fost unul dintre președinții cei mai bine îmbrăcați și s-a spus despre el că ar deține nu mai puțin de 80 de perechi de pantaloni.

Grover Cleveland executa condamnații la moarte pe vremea când era șerif în comitatul Erie, New York. Prin urmare, înainte să ajungă președinte, Cleveland a fost călău.

Benjamin Harrison a fost poreclit “icebergul uman” din cauza atitudinii sale reci, distante.

William McKinley purta deseori o garoafă roșie la reverul hainei. Se spune că ar fi oferit floarea unei fetițe cu câteva secunde înainte de a fi asasinat.

Mama și prima soție a lui Theodore Roosevelt, Alice, au murit în aceeași zi: de Ziua Îndrăgostiților, în 1884. “Lumina a ieșit din viața mea”, a scris Roosevelt în jurnalul său.

William H. Taft a rămas o dată înțepenit în cadă, pe când făcea baie, și a trebuit să-și cheme angajații să-l tragă afară.

Chipul lui Woodrow Wilson a apărut, în timpul mandatului său, pe bancnote ce aveau valoarea de 100.000 de dolari, dar care nu s-au pus niciodată în circulație. Acestea puteau fi folosite doar de către angajații băncilor pentru diverse tranzacții între instituțiile pe care le reprezentau.

Lui Warren Harding îi plăceau jocurile de noroc, iar o dată ar fi pierdut la un joc de poker un set de porțelan foarte scump de la Casa Albă.

Calvin Coolidge a fost poreclit “Cal cel taciturn”, pentru că nu vorbea prea mult.

Familia lui Herbert Hoover a avut doi aligatori drept animale de companie. Reptilele erau uneori primite în incinta Casei Albe.

Unii cercetători afirmă că Franklin D. Roosevelt a suferit de poliomielită, iar mulți medici au speculat că suferea probabil și de sindromul Guillain-Barré.

Harry S. Truman nu a mai avut și un alt prenume în afară de ”Harry”, ”S” fiind doar o inițială.

Dwight D. Eisenhower a fost pilot calificat înainte de a ajunge președinte.

Tatăl lui John F. Kennedy și-a descris fiul ca fiind “neglijent” și “lipsit de silință” atunci când i-a scris o recomandare pentru Harvard. Kennedy a fost însă admis.

Fotoliul lui Lyndon B. Johnson din Biroul Oval era de fapt un scaun cu vinil provenind dintr-un elicopter, deoarece președintele adora să zboare cu elicopterul.

Richard Nixon a fost primul președinte care a vizitat toate cele 50 de state.

Gerald Ford s-a aflat o dată, pozând ca model, pe coperta revistei “Cosmopolitan”.

James Earl “Jimmy” Carter, Jr. a declarat că a văzut un OZN în anul 1973. La acel moment, Jimmy Carter era guvernatorul Georgiei.

Ronald W. Reagan a primit premiul “Most Nearly Perfect Male Figure Award”, de la Universitatea din California, în 1940.

George H.W. Bush a inspirat crearea un cuvânt în limba japoneză: “Bushusuru”, ceea ce înseamnă, ad literam, “să faci ceea ce face Bush.” Cuvântul este folosit atunci când cineva vomită în public, deoarece George Bush a vomitat pe primul ministru japonez, în 1992.

George W. Bush a fost căpitanul unei echipe de majorete, pe vremea când juca în echipa de baschet a liceului.

Barack Obama colecționează reviste de benzi desenate. Favoritele lui: Spiderman și Conan Barbarul.

www.msn.com

/////////////////////////////////////////

(Pentru ca justitiarii de dupa 1944 au ciuruit si ingropat dreptatea ,adevarul,spuma tarii,fara sa se fi pocait… si dupa 1989 ROMANIA este cladita pe hotii,coruptie,injustitie,idolatrii si alte rasplati SPECIALE…)Moment șoc la conferința de presă a Curții de Apel București. O judecătoare a luat cuvântul și a spus că mărturiile din filmul Recorder spun adevărul / Au venit toți cei 13 membri ai Colegiului de Conducere / „Ministrul Predoiu a anunțat în avans o achitare dată chiar de dumneavoastră”

David Leonard Bularca Laurențiu Ungureanu Rebecca Popescu HotNews.ro

Este pentru prima dată când reprezentanți ai Curții de Apel București (CAB) își asumă o ieșire publică într-un asemenea context. În fața propriei conduceri, chiar la început, judecătoarea Raluca Moroșanu a spus că mărturia colegului său judecătorul Beșu este autentică……………………………………………………………………………

Det. Aici

https://hotnews.ro/curtea-de-apel-bucuresti-conferinta-de-presa-extraordinara-intr-o-iesire-fara-precedent-in-fata-publicului-dupa-documentarul-recorder-2127980?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=article_single_recommended_box&utm_campaign=recommended_1

////////////////////////////////////////

(In timp ce gainarii clocesc in puscarii,”ingerii ”zboara nestingheriti…) Înalta Curte suspendă condamnarea fostului şef al CNAS, Lucian Duţă şi îl eliberează din închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus suspendarea executării pedepsei de 6 ani închisoare primită de Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), urmând ca acesta să fie eliberat din penitenciar, până la judecarea pe fond a unei căi extraordinare de atac – recursul în casaţie……………………………………………

Det.aici

https://www.bucurestifm.ro/2025/09/17/inalta-curte-suspenda-condamnarea-fostului-sef-al-cnas-lucian-duta-si-il-elibereaza-din-inchisoare/

/////////////////////////////////////////////

(Dupa ce au fost urecheati cei care s-au luat de ”sfantul” Lucian Duţă…) Judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef CNAS la 6 ani de închisoare excluse din magistratură

CSM le-a exclus din magistratură pe cele două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, care l-au condamnat la 6 ani închisoare pe Lucian Duţă, fost șef CNAS.

Membrii CSM care au luat această decizie îşi termină mandatul la începutul anului viitor.Cele două judecătoare au fost cercetate disciplinar de Inspecţia Judiciară pentru că, printre altele, au dezvăluit în motivarea de condamnare a fostului şef al CNAS faptul că doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au încercat să îl ajute pe Lucian Duţă să scape de acuzaţii.Conform publicaţiei G4Media, în motivarea condamnării lui Lucian Duţă, cele două judecătoare au menţionat că Gigi Valentin Ştefan, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, şi subordonatul acestuia, Teodor Niţă, fost candidat pentru şefia DIICOT, au desfăşurat o acţiune „cu vădit caracter penal” în încercarea de a-l ajuta pe fostul şef al CNAS şi pentru a îngreuna tragerea sa la răspundere penală. Acţiunile celor doi procurori erau descrise de Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu cu „intenţia de a-i hărţui” pe martorii cheie din dosarul lui Duţă.Potrivit unui comunicat al CSM, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a hotărât joi excluderea din magistratură a judecătoarelor Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, ca urmare a săvârşirii de către acestea a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I (3 fapte), art. 99 lit. h) teza I (o faptă – multiple acte materiale), art. 99 lit. o) (o faptă) art. 99 lit. r) (câte o faptă – multiple acte materiale) din Legea nr. 303/2004.

Motivele pentru excluderea celor două judecătoare:

Det. Aici

https://revista22.ro/actualitate-interna/judecatoarele-care-l-au-condamnat-pe-fostul-sef-cnas-la-6-ani-de-inchisoare-excluse-din-magistratura

/////////////////////////////////////////////

Putin vrea să ajungă la granița României. Kremlinul cere retragerea totală a armatei ucrainene până la Odesa

Situația din războiul ruso-ucrainean escaladează periculos, după ce Vladimir Putin a ridicat nivelul pretențiilor teritoriale și a cerut retragerea completă a armatei ucrainene din zonele de sud-est, inclusiv Odesa.Dacă acest scenariu s-ar concretiza, Rusia ar ajunge direct la granița cu România, marcând cea mai dramatică extindere a teritoriilor revendicate de Moscova de la începutul conflictului.

Macron avertizează: „Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina”

Într-o discuție confidențială cu Volodimir Zelenski și mai mulți lideri europeni, președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment extrem de grav:

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina pe chestiuni teritoriale și privind garanțiile de securitate.”Această declarație vine în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, încearcă să negocieze o „ieșire” din conflict, după discuțiile purtate de emisarii săi Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova.

Putin cere eliberarea prin forță a teritoriilor revendicate

Într-un interviu acordat presei indiene, Putin a reiterat cererea ca Ucraina să se retragă din Donbas, Zaporojie, Herson, Crimeea și Odesa – regiuni pe care Kremlinul le numește „Novorussia”:

„Dacă Ucraina nu își retrage trupele, armata rusă le va elibera cu forța armelor.”

Practic, Rusia solicită controlul complet al sud-estului Ucrainei, ceea ce i-ar permite să ajungă direct la granița României.

Reacțiile aliaților: „Putin nu vrea pace”

Margus Tsahkna, ministrul de externe al Estoniei, a afirmat: „Este evident că Putin nu vrea pace. Impune condiții tot mai dure Ucrainei.”

Cotidianul german Der Spiegel a relatat că liderii europeni s-au mobilizat rapid pentru a-l avertiza pe Zelenski privind riscul unei eventuale presiuni americane pentru concesii teritoriale.

Președintele Finlandei ar fi declarat:

„Nu trebuie să-l lăsăm singur pe Volodimir cu americanii.”

Trump complică situația: „Zelenski nu avea nicio carte de jucat”

Donald Trump a oferit recent o declarație care a alimentat temerile Ucrainei:

„I-am spus lui Zelenski că nu avea nicio carte de jucat. Atunci era momentul să ajungă la o înțelegere. Acum are mai multe dezavantaje.”Afirmația sugerează că Washingtonul ar putea favoriza o soluție care implică cedări teritoriale masive.

Volker: Recunoașterea teritoriilor ocupate ar crea un precedent periculos

Fostul ambasador al SUA la NATO, Kurt Volker, avertizează că acceptarea cererilor rusești ar destabiliza întreaga Europă:

„Legitimezi folosirea forței pentru schimbarea granițelor. Ar putea urma Polonia, Lituania sau alte state.”

Reacția Kievului: între diplomație și exasperare

În declarațiile oficiale, Zelenski păstrează tonul diplomatic:„Ucraina a fost ascultată. O pace demnă este posibilă doar dacă interesele Ucrainei sunt luate în calcul.”Dar foști lideri ucraineni spun lucrurilor pe nume. Fostul premier Arseni Iațeniuk afirmă că negocierile sunt doar o iluzie:

„Sunt praf în ochi. Putin îl calcă în picioare pe Trump.”

El acuză Rusia că mizează pe sprijinul Chinei și Indiei, care cumpără masiv petrol rusesc.

Lupte diplomatice paralele: Macron la Beijing, Putin la New Delhi

În timp ce Macron încearcă în China să obțină un semnal de moderare din partea lui Xi Jinping, Putin se află la New Delhi, încercând să convingă India să nu renunțe la relația strategică cu Moscova în ciuda presiunilor occidentale.

https://update24.ro/putin-vrea-sa-ajunga-la-granita-romaniei-kremlinul-cere-retragerea-totala-a-armatei-ucrainene-pana-la-odesa/

////////////////////////////////////////////

(Acestia sunt specialii dumneavoastra,pentru care cotizati din greu ,dar ei va scuipa in ochi…) Documentar Recorder: Justiția a fost capturată de un grup de interese format din magistrați și politicieni

George Costiță

Marile dosare corupție sunt „îngropate în mod sistematic” prin metode puse la punct de-a lungul ultimilor ani, inclusiv cu modificarea legilor, arată un documentar publicat marți seară de Recorder. Publicația face această constatare în baza mai multor mărturii, asumate public sau cu protejarea identității, ale magistraților încă în funcție sau ale celor care au ieșit din sistem.

Documentarul „Justiție Capturată” analizează traseul câtorva mari dosare de corupție, cu prejudicii de zeci sau sute de milioane de euro, și în care cei judecați – și care au fost găsiți vinovați în primă instanță – au fost achitați definitiv după ce procesele s-au întins pe parcursul mai multor ani.Aceste anchete „sunt îngropate în mod sistematic”, arată publicația Recorder, pe baza mărturiilor strânse de la oameni care încă activează în Justiție – precum Claudiu Sandu, procuror și vicepreședinte al CSM, judecătorul Laurențiu Beșu de la Curtea de Apel București ori procurorul militar Liviu Lascu – sau care au ieșit din sistem – precum fostul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin Bologa.

Jurnaliștii Recorder mai spun că au vorbit cu mulți alți judecători și procurori sau foști magistrați cărora le-au protejat identitatea, deoarece aceștia se tem de eventualele repercusiuni.Situația este de o gravitate fără precedent, afirmă aceștia, iar acțiunile întreprinse în ultimii ani de „o grupare” din conducerea sistemului judiciar „nu garantează independența Justiției”.Astfel, mulți dintre ei au menționat-o în mod expres pe Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Într-o reacție la documentar, aceasta a negat orice acuzație.

Principalele idei din documentarul Recorder

Documentarul publicat de Recorder chiar de Ziua Internațională Anticorupție prezintă metodele prin care instituțiile din domeniu, și chiar Justiția însăși, ar fi controlate în interes propriu și al politicului de „o grupare” din conducerea sistemului.

Jurnaliștii Recorder menționează mai multe cazuri de corupție care s-au încheiat fără găsirea vinovaților, ca urmare a unor decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința prescripției.

Iar aceasta nu ar fi fost singura metodă pentru ca dosare de corupție – aproximativ 10.000 în ultimii ani, conform unui raport al Departamentului de Stat al SUA – să fie prescrise.

Astfel, în cazul judecătorilor, o metodă de tergiversare pentru ca infracțiunile să ajungă la prescriere este schimbarea componenței unui complet de judecată. Uneori chiar înainte de a pronunța sentința.

În unele cazuri, magistrații ar fi fost mutați fără o explicație, de la o judecătorie la alta, în timpul proceselor. Efectul: dosarul a fost rejudecat de la zero.

Această metodă ar fi aplicată atunci când judecătorul nu a vrut să accepte sentința care ar fi fost dictată de superiori în dosarul pe care îl judeca, spun cei din sistem care au vorbit cu ziariștii de la Recorder.

Conform documentarului, magistrații spun un singur nume atunci când vine vorba de cei din conducerea grupării care controlează Justiția: Lia Savonea, șefa Curții Supreme. Aceasta neagă acuzațiile și spune, la rândul său, că e vorba despre o „campanie de delegitimizare a unor lideri ai justiției”.

La nivelul procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție, în cazurile prezentate de Recorder, controlul ar fi fost realizat printr-o implicare directă a șefului DNA, Marius Voineag, și o „chestionare” repetată asupra activității din anumite dosare.

Totodată, documentarul menționează controlul asupra magistraților prin Inspecția Judiciară, care este văzută de vorbitori ca „un factor de constrângere”.

În documentarul Recorder, cei intervievați au ridicat și problema corupției din rândul magistraților. Astfel, datele citate arată că, în urma modificărilor legislative, a fost trimis în judecată un singur magistrat în ultimii șase ani.

Achitarea definitivă a lui Marian Vanghelie

Una dintre achitările cele mai cunoscute din Justiție, pe care jurnaliștii Recorder au prezentat-o în documentar, a fost cea a lui Marian Vanghelie, care a fost primarul sectorului 5 între 2000 și 2015 și unul dintre cei mai influenți membri ai Partidului Social Democrat (PSD) din acea perioadă.

Trimis în judecată în 2015, Marian Vanghelie a fost condamnat în primă instanță, în mai 2021, la 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru mai multe infracțiuni: abuz în serviciu, spălare de bani și luare de mită în valoare de 30 de milioane de euro.În dosarul în care trebuia să fie pronunțată sentința definitivă, judecat la Curtea de Apel București, completul de judecată a fost schimbat de cinci ori în timpul procesului. În cele din urmă, după 150 de amânări, Vanghelie a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, în martie 2025.

Curtea de Apel l-a achitat în cazul acuzațiilor de abuz în serviciu şi spălare de bani, iar infracțiunea de luare de mită s-a prescris, fiind aplicate deciziile Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Decizia 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție precizează că regulile privind prescripția – adică data după care o faptă nu mai poate fi sancționată penal – se aplică retroactiv, conform unui principiu consacrat în Dreptul Penal – legea cea mai favorabilă.

Prin aceeași hotărâre, judecătorii celei mai importante instanțe judiciare din țară au stabilit că două decizii ale Curții Constituționale ale României, din 2018 și 2022 – prin care un articol din Codul de Procedură Penală era declarat neconstituțional – va fi interpretat pe viitor de procurori și judecători, în propriile dosare, astfel:între 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a noului Cod Penal) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a OUG 71 / 2022, care a corectat problema legislativă) nu există întreruperea prescripției speciale.

În schimb, judecătorii au dispus confiscarea a aproape 14 milioane de lei (13.731.094 lei) de la Marian Vanghelie, iar Fiscul trebuie acum să-l execute silit pe fostul primar.

Recorder relatează că acesta este unul dintre multele dosare de corupție celebre care au fost influențate decisiv prin „permutări” ale judecătorilor.Pe lângă deciziile CCR și ale Înaltei Curți care au favorizat prescrierea faptelor în multe dosare de corupție, Recorder mai spune că „acest fenomen a fost întreținut printr-o serie de artificii judiciare” mai puțin cunoscute:

judecători scoși din completuri, în timpul desfășurării proceselor, pentru a fi degrevați, deși ei nu ceruseră degrevarea;

judecători cărora le-a încetat brusc delegarea (cu mandat de șase luni), deși doreau să continue și aveau soluții de pronunțat în dosare importante;

judecători detașați în diverse poziții „călduțe” chiar înainte de a pronunța soluții în dosare importante.

Astfel de schimbări au favorizat tergiversarea dosarelor și implicit prescrierea faptelor, spun jurnaliștii.De altfel, în cel mai recent raport al Departamentului de Stat cu privire la investițiile din România, din septembrie 2025, corupția a fost reclamată de oamenii de afaceri americani care ar fi vrut să facă investiții, iar în context se menționează că 9.635 de dosare de corupție au fost închise din cauza intervenției termenului de prescripție a răspunderii penale.

Îți mai recomandăm

Departamentul de Stat al SUA: Investitorii se plâng de corupția din România. Aproape 10.000 de dosare penale închise din cauza prescripției

Schimbarea completurilor de judecători de la Curtea de Apel-teatru pentru fraieri…

Jurnaliștii Recorder mai spun că la Curtea de Apel București (CAB) ar fi fost luate decizii administrative discreționare prin care a fost încălcat principiul repartizării aleatorii a dosarelor – acestea ar fi fost direcționate către judecători „cu biografii controversate, aduși de la alte instanțe din țară și ale căror rude apropiate au avut probleme grave cu legea” și care ar fi fost „dispuși să adopte sentințe favorabile inculpaților”.Curtea de Apel București este una dintre cele mai importante instanțe din țară și locul unde se dau sentințe definitive în dosare grele de corupție.

Președinta CAB, Liana Nicoleta Arsenie, a refuzat să vorbească cu jurnaliștii Recorder.

Este prezentată, în schimb, o declarație a sa pentru Gândul, în care judecătoarea spune că sunt multe prescrieri ca urmare a timpului scurt în care judecătorii trebuie să administreze dosare complexe.Însă, subliniază Recorder, tocmai deciziile sale de a schimba judecătorii din completuri au lungit în mod nejustificat durata proceselor.În ceea ce privește judecătorii „influențabili” care au fost promovați în conducerea CAB, Recorder susține că în spatelor deciziilor s-ar fi aflat Lia Savonea.În ultimii 15 ani, ea a ocupat poziții cheie în sistemul judiciar și este indicată de mai mulți magistrați drept „conducătorul absolut al Justiției din România”.

Recorder a prezentat traseul controversat al judecătoarei Lia Savonea:

a fost audiată de DNA, în 2010, pentru presupuse relații cu fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat la închisoare și anchetat pentru că are influență asupra mai multor magistrați;

între 2006 și 2017 a fost, pe rând, judecătoare, vicepreședintă și președinta Curții de Apel București;

în 2011, a fost respinsă CSM pe motive de integritate când a încercat să promoveze la Înalta Curte;

în 2017 a devenit membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

în 2023 a ajuns judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar din 2025 conduce ÎCCJ – cea mai importantă instanță din România.

Potrivit Recorder, în această perioadă, Savonea „a închegat o majoritate anti-reformistă care a susținut modificările legislative” care au dus în cele din urmă la controlul judecătorilor și procurorilor din țară.Prin modificările legislative din ultimii ani, spune Recorder, în sistemul de justiție „s-a cimentat o organizare piramidală în care o mână de magistrați aflați în poziții cheie controlează întreg sistemul judiciar”.Potrivit mărturiilor judecătorilor și procurilor din documentar, în sistemul judiciar s-a instalat „o atmosferă de frică în rândul magistraților onești”, iar dacă aceștia ar avea opinii contrare ar fi verificați imediat de Inspecția Judiciară.„Dacă nu ești «cuminte», posibil să fii verificat și sigur îți vor găsi ceva”, spune în documentar judecătorul Laurențiu Beșu, de la Curtea de Apel București. El mai spune că Inspecția Judiciară este văzută de mulți dintre colegii săi ca „un factor de constrângere”.

Plecările de la DNA

Informațiile adunate de Recorder arată că, după instalarea lui Marius Voineag în poziția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în 2023, din instituție au plecat peste 20 de procurori dintr-un total de 140.Este „un număr neobișnuit de mare în condițiile în care DNA este o structură de elită, la care orice procuror aspiră în carieră”, explică jurnaliștii.Plecările de la principala instituție anticorupție din România s-ar explica prin „schimbarea de ton” adusă de Voineag.

Acest lucru a afectat numărul dosarelor soluționate de Direcția Națională Anticorupție.

„«Nu se vrea». Exact asta este expresia: «nu se vrea». S-a creat o camarilă a procurorului-șef de direcție, oameni care folosesc diferite pârghii pentru a controla și pentru a stopa anumite anchete sau pentru a evita declanșarea unor anchete noi. Sunt situații multiple de la mai mulți procurori, care au resimțit imixtiuni dincolo de atribuțiile firești pe care le are procurorul-șef”, spune pentru Recorder, sub protecția anonimatului, o procuroare de la DNA.Sistemul judiciar românesc este măcinat de scandaluri intestine alimentat de diverse grupări de interese. În ultimii ani, una dintre mizele acestei dispute a fost lupta anti-corupție.

Îți mai recomandăm

Țară în service | Marea falie a justiției române: reformiști vs conservatori

Recorder oferă ca exemplu situația lui Neculai Cârlescu, fost procuror la DNA, care a sesizat CSM și Inspecția Judiciară, la începutul anului 2025, și l-a acuzat pe Marius Voineag că l-a înlăturat abuziv din dosarele penale pe care le avea în lucru.

Una dintre anchete îl viza pe fostul șef al Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu. Procurorul Cârlescu a acuzat o relație de prietenie între Marcu și Voineag, arătând că sora șefului DNA fusese angajată de ASF sub conducerea lui Nicu Marcu.

După plecarea procurorului Cârlescu de la DNA, dosarul în care era vizat Nicu Marcu a fost clasat, relatează Recorder.Seful DNA, Marius Voineag, a refuzat să acorde un interviu pentru Recorder, invocând programul încărcat.

Un singur magistrat trimis în judecată în ultimii șase ani

Documentarul arată și situația anchetelor de corupție din rândul procurorilor și judecătorilor.

Dacă în 2015, de exemplu, Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată 14 magistrați suspectați de fapte de corupție, numărul a scăzut la zero în 2019, în primul an în care Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) s-a ocupat exclusiv de această problemă a sistemului judiciar.

În urma numeroaselor controverse din jurul acestei instituții, în 2022, SIIJ a fost transformată în structură din subordinea Parchetului General.

Chiar și așa, numărul magistraților trimiși în judecată a continuat să fie zero. Unul singur a fost trimis în fața instanței, în 2024.

„Haideți să spunem lucrurilor pe nume: magistrații au primit, de fapt, pe tavă, impunitate”, spune experta anticorupție Laura Ștefan, în documentar.

Documentarul Recorder arată că Lia Savonea a susținut înființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din justiție, creată la inițiativa PSD și contestată de asociațiile de magistrați și de organismele europene.

De asemenea, Lia Savonea ar fi susținut, din poziția de președintă a CSM, instalarea la conducerea acestei secții speciale a procuroarei Adina Florea, fiica unui consilier județean PSD.Una dintre concluziile documentarului Recorder este că între politicieni și șefii Justiției s-ar fi creat un pact: „politicul a oferit legi care au creat o organizare piramidală a sistemului de justiție, punând toată puterea în mâinile unui grup restrâns de magistrați, iar această mână de magistrați a oferit la schimb o justiție care nu-i mai deranjează pe cei puternici”.Gheorghe Stan si Adina Florea, în perioada în care țineau frâiele controversatei Secții Speciale. Stan a ajuns judecător la CCR, iar Florea e tot în fruntea SIIJ. Din 2018 și până în prezent, instituția a făcut doar 5 rechizitorii.

Îți mai recomandăm

Saga SIIJ | „Secția Specială” nu se desființează, se transformă

Reacții de la șefii din Justiție enumerați în documentarul „Justiția Capturată”

Lia Savonea, șefa ICCJ, a refuzat să acorde un interviu pentru Recorder, dar a declarat ulterior, pentru HotNews, că nu vrea să legitimeze „o zonă care funcționează deliberat în registrul ambiguității și al insinuării, inclusiv atunci când astfel de poziționări provin din interiorul sistemului”.

Întrebată dacă va demisiona de la conducerea instanței supreme în urma acuzațiilor grave la adresa sa, Savonea a spus: „Întrebarea dvs. nu urmărește un răspuns” și a acuzat „o campanie persistentă de delegitimare a unor lideri ai justiției”.

„Situația sistemului judiciar este serioasă și nu poate fi ignorată. Analizez cu atenție ce demersuri sunt necesare. Ne aflăm, din păcate, în fața unei campanii persistente de delegitimare a unor lideri ai justiției, construită pe declarații anonime și pe acuzații prezentate ca adevăruri, fără a fi susținute de fapte verificate”, a mai spus Lia Savonea pentru HotNews.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat după ancheta Recorder că, dacă există cazuri de judecători care au tergiversat intenționat dosare penale pentru prescrierea faptelor, ele trebuie investigate separat de CSM și de Inspecția Judiciară pentru a fi stabilite vinovățiile.

Cele două instituții sunt însă pomenite în documentarul Recorder ca „un factor de constrângere”.

„Trebuie făcută o analiză concretă pentru fiecare cauză în parte și văzut dacă este o chestiune care este obiectiv generată de complexitatea cauzei, de numărul persoanelor implicate, sau este o tergiversare culpabilă. Și atunci sigur, dacă cineva tergiversează culpabil, ar trebui să și răspundă”, a declarat Radu Marinescu, miercuri, pentru Digi24.

În aceeași zi în care a fost publicat documentarul, de Ziua Internațională Anticorupție, ministrul Justiției din partea PSD a transmis printr-un comunicat de presă că: „Si Corupția reprezintă un fenomen extrem de nociv care subminează încrederea cetățenilor în stat, afectează dezvoltarea economică și erodează valorile fundamentale ale democrației.”

Îți mai recomandăm

Raport al Comisiei Europene. Cum mai stă România când vine vorba de statul de drept? Ministerul Justiției vede doar părțile pozitive…

George Costiță

A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

costitag@rferl.org

https://romania.europalibera.org/a/recorder-justitie-institutii-capturate/33618990.html

//////////////////////////////////////////

(Dupa legea criminala a liberalizarii avortului,semnata ilegal de Iliescu ,a mers din lac in put…) CFSN emite Decretul-lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, privind „amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse” – un șiretlic legislativ prin care reprezentanții organelor de represiune din 1989 au devenit ingeri imbracati in zdrente curate -sfinte

Aparent, Decretul viza deținuții politici care s-ar mai fi aflat, încă, în pușcării. Practic, dedicat celor care au comis „delicte politice după 30 decembrie 1947”, decretul CFSN i-a scos „basma curată”

pe milițienii și militarii care au reprimat şi bătut revoluționarii arestați în perioada 16 – 22 decembrie 1989.

Conform Art. 1 al Decretului-lege, „Se amnistiază infracțiunile politice prevăzute în Codul penal și în legile speciale săvârșite după data de 30 decembrie 1947. Prin infracțiuni politice, în sensul prezentului Decret-lege, se înțeleg faptele care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, al cultului personalității, împotriva terorii și abuzului de putere din partea celor ce au deținut puterea politică; b) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, obținerea de drepturi civile și politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii; c) obținerea oricăror alte revendicări democratice.”

Art. 2 stabilea că „Se amnistiază infracțiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate până la 3 ani inclusiv sau amendă.”

Det. Aici

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2024/01/04/cfsn-emite-decretul-lege-nr-3-din-4-ianuarie-1990-privind-amnistierea-unor-infractiuni-si-gratierea-unor-pedepse-un-siretlic-legislativ-prin-care-reprezentantii-organelor-de-repr/

///////////////////////////////////////////

„UE a devenit URSS”, afirmă propagandistul lui Elon Musk, după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu

Mario Nawfal, propagandistul lui Elon Musk, care, asemeni Kremlinului, utilizează tehnica limbajului inversat, a atins, marți, culmea apogeului „jurnalistic”, comparând Uniunea Europeană cu fosta Uniune Sovietică.

Reacția vine după ce Curtea Constituțională a Românei a respins contestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei BEC.

„Astăzi, UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică decât cu uniunea democratică a națiunilor pe care pretinde că este… Acest lucru este scandalos”, a scris Nawfal, pe X…………………………………………………………………………………………….

Det. Aici

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2025/03/12/ue-a-devenit-urss-afirma-propagandistul-lui-elon-musk-dupa-respingerea-candidaturii-lui-calin-georgescu/

////////////////////////////////////////////

Cristian Grosu- Sexul îngerilor și sexul Europei. Despre dușmanul paraideologic din miezul UE

De Cristian Grosu

Niște fapte – ceea ce în matematică se numește ”Ipoteza” * Ce e UE în competiția economică * Sexul îngerilor și reglementarea lui socială * O nouă ideologie pentru destructurarea democratiei europene – de la utopie la distopie * Cine-i pune pumnul în gură lui Salman Rushdie: Ideologii, comisarii și clericii noii religii * Noua Mecca politică – testul turcesc: torpila lui Erdogan asupra UE și leadershipul european * 2 pericole: Capitalul demolator + pericolul radicalizării din societățile occidentale * Epoca inevitabilă și Europa ei * Teoria conspirației

(English version: The sex of angels and the sex of Europe. On the para-ideological enemy at the heart of the EU)

Intro:

Un astfel de text poate apărea azi, 2020, dar peste 10 ani ar putea pur și simplu să nu rămână decât în mintea celui care-l gândește. Ar putea fi respins nu doar de rețelele sociale (din cauza adâncii lui incorectitudini politice, sau a etichetei de hate speach, sau a dizgrației în care cel care l-ar scrie ar fi putut să cadă demult): ar putea să nu poată fi găzduit nici măcar de internet: singurul loc în care cineva va putea exista ca entitate socială, într-o lume în care sociobiologia va fi reglementat ”distanțarea socială”.

Asta pentru că azi, în lumea ”civilizată” (cea care a produs nu doar o prosperitate spectaculoasă în diversitatea ei, pe care nici utopiile nu o prevedeau, ci si libertatea de mișcare, de gândire, de expresie – ba chiar și frumoasa libertate de a te înșela, omenește și de a reveni asupra erorii – a omului puternic, autonom și conștient de el însuși) există cărți scoase din circuit, idei blocate după criterii vagi și arbitrare, oameni de valoare puși la stâlpul infamiei – autori geniali ai fiecărei trepte către o atare civilizație a libertății și de scoatere pas cu pas a omenirii din barbarie………………………………………………………….

Det. Aici

https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-sexul-ingerilor-si-sexul-europei-despre-dusmanul-paraideologic-din-miezul-ue.html

////////////////////////////////////////////

Elon Musk spune că Uniunea Europeană ar trebui „eradicată”. De ce s-a supărat

Traian Avarvarei

Elon Musk spune că Uniunea Europeană ar trebui „eradicată”. De ce s-a supărat

Cuprins

Musk vrea desființarea UE

De ce s-a supărat Musk

Elon Musk, patronul platformei X, a susținut că „Uniunea Europeană ar trebui să fie eradicată și suveranitatea să se întoarcă la țările individuale”. Nu din preocupare pentru binele „țărilor individuale”, ci pentru că tocmai a fost amendat de Comisia Europeană.

Musk vrea desființarea UE

„Uniunea Europeană ar trebui să fie eradicată și suveranitatea să se întoarcă la țările individuale, astfel încât guvernele să-și poată reprezenta mai bine popoarele. (…)

Birocrația UE sufocă încet Europa până la moarte”, a scris Elon Musk, pe platforma sa.

………………………………………..

Det. aici

Elon Musk spune că Uniunea Europeană ar trebui „eradicată”. De ce s-a supărat

///////////////////////////////////////////

PERLELE LUI PĂSTOREL

Reușind o performanță greu de egalat, Păstorel Teodoreanu (Alexandru Osvald (Al. O.) Teodoreanu, n. 30 iulie 1894 – d. 17 martie 1964) și-a făcut dușmani aprigi „de la cușmă la opincă” – și printre înțelepți, și printre analfabeți.

Cu stilul său ironic, amuzant și spumos, ridiculizând cu vervă și aciditate tot ce era de ridiculizat, a fost pus la index atât de monarhiști, cât și de comuniști. Aceștia din urmă, având simțul omorului mai dezvoltat decât cel al umorului, l-au trimis, o perioadă, după gratii.

Într-o contrapondere a istoriei, pe cât de antipatic le-a devenit Păstorel celor vizați de catrenele sale, pe atât de iubit a fost de cei numiți, sui generis, „oameni de rând”.

Volumul Strofe cu pelin de mai (Strofe cu pelin de Mai… Contra Iorga Neculai), o critică versificată la adresa lui Nicolae Iorga, l-a costat pe Osvald Teodoreanu, tatăl lui Păstorel, funcția de ministru în guvernul Iorga. Deși (se spune că) acesta ar fi cumpărat întregul stoc publicat, in speranța că, astfel, nimeni nu va citi epigramele fiului său, relația sa cu prim-ministrul Iorga a fost complet compromisă.

Inclusiv Ionel Teodoreanu, fratele lui Păstorel, a suportat consecințele supărării lui Iorga. Pe lista scriitorilor propuși pentru decorații figurau ambii frați Teodoreanu, însă, confundându-l cu Păstorel, dintr-o eroare, Iorga l-a scos pe Ionel. Chestiunea a provocat un amuzament copios în cercurile literare ale vremii, fapt ce l-a dezavantajat, odată in plus, pe Iorga.

Oratorul. Frazele domnului Iorga sunt lungi

Fraza asta nefirească

Pentru public e un bine,

Fiindcă, până s-o termine,

Poate sala s-o golească.

Guvernul Iorga

Cazul nu-i aşa sinistru,

Căci părosul demiurg

Doar pe scenă-i prim-ministru,

La consiliu-i dramaturg.

Tot pentru Iorga

De la Tisa pân-la Nistru

Ce român n-a fost ministru?

Iorga!

Şi-ncă din copilărie

Cine a vrut mereu să fie?

Iorga!

Epitaf Mitropolitului Miron Cristea, prim ministru în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea

Aici zace-n groapa asta

Fostu-amant al doamnei Nasta,

A bisericii ocară

Şi-a bugetului povară!

Unui ministru trimis în Spania (Jean Th. Florescu)

Am trimis la mauri

Un ministru nou,

Printre atâţia tauri

Să fie şi-un bou!

La sosirea Armatei roșii „eliberatoare”

Pe drumeagul din cătun

Venea ieri un rus și-un tun;

Tunul rus

Și rusul tun!

Pentru Petru Groza

Armistițiul ne-a impus

Să dăm boii pentru rus!

Ca să completam noi doza,

L-am trimis pe Petru Groza!

Tot cu bătaie la Petru Groza, referitor la numirea lui Zăroni în funcția de ministru al agriculturii

Caligula imperator

A făcut din cal senator!

Domnul Groza, mai sinistru,

A făcut din bou – ministru!

Despre monumentul „ostașului sovietic eliberator”, inaugurat în Piața Victoriei, în 1946

Soldate rus, soldate rus,

Te-ai înălțat acolo sus

Că liberași popoarele,

Sau că îți put picioarele?

Când comuniștii îşi măresc rândurile cu o parte din legionari, la mult timp după ce Căpitanul murise:

Căpitane, nu fi trist!

Garda merge înainte

Prin partidul comunist!

Pentru reforma agrară făcută de comuniști, în scop electoral (catren lansat, se pare, la restaurantul lui Dobrică, cârciuma frecventată asiduu de Păstorel)

I se dă (cum se zvonește)

Pământ celui ce-l muncește!

De ce oare nu s-ar da

Via celui… care-o bea?

Gazetei literare

Gazeta-i urmărită-n ţară

Cu interes de mici şi mari,

Fiindcă este literară,

Și literații… gazetari!

Veronicăi Porumbacu, la apariția versurilor „O, Europă, te simt în mine/Te simt adânc în mine!„

Mult stimată Veronică,

Eu credeam c-o ai mai mică,

Dar mărturisirea-ţi clară,

Din Gazeta Literară,

Dovedește elocvent

Că în chestia matale

Cu-adâncimi fenomenale

Intră-ntregul continent!

Chitanță lui Mihail Sadoveanu

De ţi-ai face testamentul,

Tu să nu-mi lași mii de franci!

Nașule, să-mi lași obrazul,

Ca să-mi fac din el bocanci!

Despre demnitarii Românei comuniste

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?

Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?

Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?

Toate trei de le ghicești, 20 de ani primești.

Mai târziu, fabula Măgarii și libertatea, îl va priva pe Păstorel Teodoreanu de libertate.

In 1960, in cadrul unui proces mai amplu, dedicat intelectualilor nealiniați regimului comunist, Păstorel a fost condamnat la șase ani de închisoare corecțională. In același timp, bunurile sale au fost confiscate, iar manuscrisele și o parte considerabilă din biblioteca sa au ajuns scrum și pulbere, fiind puse, de cenzori, pe foc.

Începând cu 1961, Păstorel a fost încarcerat alături de celebrul lot Noica-Pilat.

Una dintre ultimele sale epigrame, la finalul vieții

Culmea ironiilor

Și râsul copiilor

Să pun punct bețiilor

Pe Șoseaua Viilor!

| citește și:

Măgarii şi libertatea

Zece membri de partid

Nemurirea

Oda sarmalei

JEAN MOSCOPOL ȘI GUVERNUL COMUNIST

NINA CASSIAN – STALIN E LUMINA

MIHAIL SADOVEANU – UN COMUNIST „LUMINAT”

COMUNISMUL „LUMINOS”

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2014/03/17/perlele-lui-pastorel/

///////////////////////////////////////////

Grânele care modelează puterea

de Macro Butler

Când Maestrul Kong privea piețele, ar fi putut spune: „O națiune care lasă orezul să se transforme în aur își va descoperi în curând poporul în suferință.” Costul alimentelor , la fel ca și costul energiei , este un pilon al prosperității, deoarece menține armonie atât familiile, cât și economia în general. Când prețurile alimentelor sunt calme și modeste, gospodăriile mai au argint de cheltuit, negustorii zâmbesc, iar oficialii dorm liniștiți. Alimentele accesibile temperează cererile salariale, stabilizează costurile afacerilor și permit economiei să curgă la fel de lin ca ceaiul într-o ceașcă echilibrată. Dar când prețurile cresc ca un cal neantrenat, acestea lovesc cel mai puternic la cei umili, stârnesc nemulțumire și îi obligă pe oameni să reducă orice, cu excepția strictului necesar. Astfel, în timp ce energia poate alimenta mașinile industriei, alimentele hrănesc oamenii care le operează – și fără ambele în echilibru, chiar și cel mai puternic regat se poate clătina ca o masă cu trei picioare.

„Când conducătorii încearcă să impună prețul pâinii, Cerul le ordonă doar să plece.” Într-adevăr, fiecare imperiu care a încercat să fixeze prețul cerealelor s-a trezit fixat în cărțile de istorie în doar câțiva ani. Totuși, Washingtonul și Bruxelles-ul mărșăluiesc acum cu mândrie pe același drum bătătorit – o dovadă că cei aflați la putere studiază istoria doar atunci când îi flatează, niciodată atunci când îi avertizează. Ochii lor rămân lipiți nu de orizontul națiunii, ci de următoarele alegeri teatrale, acele mari ritualuri în care toată lumea se preface că opțiunile sunt din belșug și că înțelepciunea este la conducere.

De-a lungul veacurilor, niciodată armatele invadatoare nu i-au speriat cel mai mult pe conducători – ci cetățenii înfometați . Lipsa alimentelor a răsturnat mai multe regimuri decât sabia sau tunurile. În 1529, în timpul frigului Mini-Ere Glaciară, locuitorii din Lyon au izbucnit în revolte din cauza grânelor insuficiente. Cu un secol mai devreme, în timpul Petite Rebeyne din 1436, prețurile grâului au crescut atât de mult încât mii de oameni au luat cu asalt casele celor bogați și au turnat grâul din hambar pe străzi, într-un gest simbolic: „Dacă noi nu putem mânca, nici voi nu veți mânca”. Istoria șoptește aceeași lecție iar și iar, dar guvernele, precum niște elevi încăpățânați, refuză să o audă.

Când studentul ignoră întregul sul, dă vina pe capitolul greșit. Da, clima s-a mișcat întotdeauna în cicluri – oamenii au trăit prin perioade calde, perioade reci și chiar prin frigul puternic al Micii Ere Glaciare. Și într-adevăr, cel mai rece punct a fost în jurul anului 1650, cu mult înainte de coșurile de cărbune și sondele de petrol. Însă fanaticii climatici de astăzi, precum și cei care neagă clima, comit adesea aceeași eroare: confundă ciclurile naturale din trecut cu tendința actuală , care – potrivit fiecărui „zelot verde” – se încălzește brusc și este determinată în mare măsură de emisiile umane, nu de capriciile Soarelui sau de oscilațiile antice.

Seriile istorice de temperaturi, fie că sunt din New York, Viena sau Tokyo, arată suișuri și coborâșuri naturale , da – dar arată și o tendință ascendentă clară în ultimul secol și jumătate. În cele din urmă, când bambusul continuă să crească, nu spuneți că stă nemișcat doar pentru că vă amintiți când era scund. Dar aici se află adevăratul pericol: în zelul lor, unii factori de decizie politică tratează provocarea climatică mai degrabă ca pe o piesă de teatru moral, decât ca pe una logistică. Își imaginează salvarea în alungarea instantanee a combustibililor fosili , uitând că energia hrănește industria, iar industria hrănește oamenii. Reducerea rapidă a energiei fără a asigura înlocuiri stabile riscă să perturbe producția de alimente tocmai atunci când variabilitatea climatică poate face agricultura mai fragilă. Astfel, dacă anticii ne învață ceva, este aceasta: „ Echilibrul aduce armonie. Extremele aduc haos. ” Nu ne putem preface că clima nu se schimbă. Dar nici conducătorii nu ar trebui să se grăbească să emită edicte mărețe care riscă să-i înfometeze pe oameni – pentru că, așa cum a arătat istoria, nimic nu stârnește revoltă mai repede decât stomacurile goale și oficialii care refuză să învețe din trecut.

www.armstrongeconomics.com

Toți cei care studiază istoria știu că atunci când un conducător nu-și poate hrăni poporul, chiar și Mandatul Cerului depune o plângere. Împăratul Claudius a învățat acest lucru pe calea cea grea: vechiul port fluvial al Romei, la Ostia, era atât de înfundat cu nămol și ineficiență, încât cerealele egiptene – sângele vital a un milion de romani înfometați – soseau mai încet decât un măgar suprasolicitat. Furtunile, canalele puțin adânci și transferurile stângace de la nave mari la bărci minuscule au transformat lanțul de aprovizionare al imperiului într-o comedie a erorilor . După ce gloatele i-au aruncat cu pâine veche în timpul unei foamete, Claudius a construit în cele din urmă un nou port grandios, cu ape adânci, cu diguri și un far demn de Alexandria. Firește, Nero și-a asumat meritul – dovedind că împărații se schimbă, dar politica nu. Deși portul era încă colmatat până când Traian l-a îmbunătățit, Claudius făcuse saltul esențial: să-și asigure cerealele sau să piardă tronul . De la „pâinea pentru popor” subvenționată de Republică, la asasinarea lui Caesar în mijlocul lipsurilor, la haosul din secolul al III-lea, până la prăbușirea finală a Romei când vandalii au cucerit Africa de Nord, lecția a răsunat de-a lungul veacurilor: controlează grâul, controlează poporul; pierde grâul, pierde imperiul. Chiar și Perioada Caldă Medievală știa acest adevăr – când clima era bună și recoltele erau generoase, populațiile prosperau și conducătorii dormeau bine.

www.armstrongeconomics.com

Câteva secole mai târziu, clima a decis să ofere Europei o surpriză foarte neplăcută. În jurul anului 1315, vremea s-a transformat într-un ciclu rece și umed, care a inundat lanurile de grâu mai repede decât un călugăr beat la un botez. Rezultatul a fost Marea Foamete din 1315–1317 , în care 10–15% dintre europeni au murit de foame – modul istoriei de a spune: „Credeai că ești la conducere? Ce adorabil.” Și exact când continentul își revenea după dieta forțată, a venit Moartea Neagră (1347–1353), ajutată de o populație deja slăbită de stomacurile goale. Prețurile grâului au crescut inițial ca un politician ambițios, apoi s-au prăbușit pe măsură ce jumătate din forța de muncă a dispărut. Cu atât de puțini țărani rămași, proprietarii de pământuri au descoperit că, de fapt, trebuiau să plătească oamenii – o inovație șocantă care a contribuit la sfârșitul iobăgiei și a împins Europa spre capitalismul timpuriu. Pe scurt, clima, bolile și demografia s-au unit pentru a oferi o lecție economică brutală, dar eficientă: ciclurile de boom-bust nu le pasă de planurile tale – pur și simplu apar, rearanjează totul și te lasă pe tine să cureți mizeria.

„Revoluția prețurilor” din anii 1540–1650 a fost prima lecție a Europei în materie de greșeli monetare: argintul din Lumea Nouă a inundat sistemul, inflația a crescut vertiginos, iar prețurile grâului s-au cvadruplat – un avertisment timpuriu că, atunci când guvernele tipăresc prea mulți bani, chiar și pâinea începe să se comporte ca un bun de lux . Să trecem rapid la 1788–1789, când Franța a combinat recoltele proaste cu prețuri fixe la pâine, producând rezultatul orwellian previzibil: lipsuri cronice, furie publică și o revoluție care a început nu cu filozofie, ci cu stomacuri goale. Revoluția Franceză a răsturnat monarhia, a confiscat terenuri bisericești și i-a trimis pe oricine era considerat prea îndrăgostit de regalitate la ghilotină. Totuși, chiar și după ce s-au rostogolit capetele, adevărata obsesie a Franței – pâinea – a rămas nerezolvată. La doar două zile după proclamarea nobilelor Drepturi ale Omului, Adunarea a dereglementat piețele de cereale pe 29 august 1789, declanșând panică cu privire la acumularea de provizii și speculații. Apoi, în octombrie, o mulțime din Paris a acuzat un brutar, Denis François, că ascunde pâini. O audiere l-a dovedit nevinovat, dar gloata l-a spânzurat și decapitat oricum, forțându-și soția însărcinată să-i sărute buzele însângerate. Îngrozită, Adunarea a declarat legea marțială, descoperind – prea târziu – că revoluțiile determinate de foame rareori ascultă de constituții.

Lipsa pâinii a devenit atât de gravă încât au izbucnit revolte în toată Franța – „ Războiul Făinii ” – cu mult înainte de Revoluția propriu-zisă. Imigrația a mărit populația cu milioane de oameni, iar pâinea consuma până la 80% din venitul unui muncitor, transformând fiecare creștere bruscă a prețurilor într-o grenadă politică. Mituri precum „Lăsați-i să mănânce prăjitură” (de fapt: „ mănâncă crusta rămasă din tigaie ”) au devenit arme într-un război de propagandă. Criza a alimentat idei radicale , inclusiv Comuna din Paris din 1793 – inspirația lui Marx pentru comunism – totul pentru că grânarul s-a epuizat. Malthus, observând eșecurile culturilor determinate de climă de la minimul din Mini Epoca Glaciară din 1650, a avertizat în 1798 că populația va depăși rezerva de alimente ; mulți au crezut că descria pur și simplu evidentul.În acest haos a pășit Turgot, care a recunoscut că reglementarea excesivă strangula producția de cereale și a transmis porunca economică atemporală: „Nu te amesteca în pâine”. Cu alte cuvinte, oriunde guvernele încearcă să gestioneze prețul alimentelor de bază, rezultatul tinde să semene mai puțin cu o utopie și mai mult cu o schiță timpurie din 1984, cu cartele de rație, revolte și o revoluție care așteptau chiar în culise.

www.armstrongeconomics.com

Războaiele napoleoniene (1800–1815) au dus la blocade care au perturbat comerțul cu grâu. Aceasta a făcut parte dintr-un război economic, deoarece Marea Britanie se confrunta cu penurii periodice. Apoi a venit foametea irlandeză – momentul tragic în care incompetența politică a dat lovitura la pierderea recoltelor. Cartofii s-au prăbușit, prețurile grâului au crescut vertiginos la nivel mondial, iar Legile britanice privind porumbul au transformat în mod util un dezastru într-o catastrofă. Rezultatul a fost previzibil: nave pline cu irlandezi înfometați au navigat spre SUA , în timp ce Londra insista că totul era sub control. A fost genul de succes politic pe care doar o birocrație îl putea sărbători.

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6735970/

Ciclul s-a inversat din nou, inaugurând marele Boom Global al Grâului din 1860–1913 , când SUA, Rusia, Canada și Australia au devenit superputeri agricole depline. Transportul maritim global ieftin a construit prima piață cu adevărat internațională a grâului, iar lunga creștere a prețurilor la mărfuri a împins prețurile într-un superciclu până în anii 1890, atingând apogeul exact în momentul în care Primul Război Mondial a transformat grâul într-o chestiune de securitate națională . Blocajele, recrutarea și prăbușirea producției au adus controale ale prețurilor peste tot – pentru că nimic nu spune „libertate” mai bine decât cerealele aprobate de guvern.

Apoi a venit Marea Depresiune , când prețurile grâului au scăzut cu 60%, fermierii din Dust Bowl și-au abandonat câmpurile în favoarea Californiei, iar ciclul mărfurilor a atins punctul culminant cu mult înainte de al Doilea Război Mondial. Războiul a adus o mobilizare agricolă frenetică, grâul dublându-și rolul de pârghie diplomatică – Lend-Lease cu calorii. Europa, desigur, învățase deja cu secole mai devreme că ciclurile climatice sunt mai puțin iertătoare decât monarhii. Dereglementarea nu a făcut decât să alimenteze războaiele de licitație și foametea, imortalizate în jetoane care înfățișau bărbați roadând oase.

The Dust Bowl and Farming During the Depression

După al Doilea Război Mondial, dezvoltarea soiurilor de grâu cu randament ridicat a transformat producția alimentară globală . Productivitatea a crescut vertiginos, stabilizând prețurile timp de decenii. Apoi, în 1973–1974, lumea a cunoscut Marea Creștere a Grâului . Uniunea Sovietică a achiziționat în secret cantități masive de cereale – numită ulterior „Marele Jaf al Cerealelor” – ducând la o creștere bruscă a prețurilor globale ale grâului. Acest șoc s-a aliniat cu punctul de inflexiune de la începutul anilor 1970 în ciclul mai larg al mărfurilor. Cu toate acestea, până în anii 1980, creșterea surplusurilor și un dolar american puternic au suprimat din nou prețurile.

Grâul a revenit în atenția publicului în timpul crizei alimentare globale din 2007-2008, când prețurile s-au triplat și au izbucnit revolte în zeci de țări în curs de dezvoltare. Destabilizarea care a urmat a devenit un precursor direct al Primăverii Arabe. În ultimii ani, grâul a reapărut ca un atu strategic. Pe măsură ce Rusia a devenit cel mai mare exportator din lume, transformarea grâului în armă a devenit evidentă în timpul războiului din Ucraina. Lanțurile de aprovizionare – deja tensionate în perioada COVID (2020-2022), cu carantinele politizate și perturbările globale – s-au confruntat din nou cu presiuni severe. Atât Rusia, cât și Ucraina fiind exportatori majori, conflictul a stârnit temeri reînnoite privind penuriile structurale. Prețurile grâului au crescut vertiginos în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, amintindu-ne de o veche lecție: atunci când războiul perturbă fluxurile de cereale, instabilitatea politică nu este niciodată departe.

https://medium.com/something-about-everything/food-riots-and-the-arab-spring-4886e4c3604

Istoria rimează: mâncarea este tiranul tăcut din spatele multor revolte , iar noi intrăm într-o altă fază rece a ciclului climatic, pretinzând că clima se schimbă doar atunci când nivelul de CO₂ crește. O eră glaciară profundă este încă la secole distanță, dar sezoanele de creștere mai scurte și mai dure sunt suficiente pentru a strânge aprovizionarea. Ucraina – grânarul Europei – este o zonă de război de mai bine de 3 ani, iar escaladarea conflictului în speranța „înfrângerii Rusiei” riscă să distrugă terenurile agricole care hrănesc milioane de oameni. Având în vedere că liderii urmăresc gloria geopolitică mai degrabă decât pacea, penuriile după 2024 nu sunt o posibilitate – sunt o traiectorie. Ca întotdeauna, politicienii încep războaie, dar cei flămânzi sunt cei care încep revoluții.Bunul simț promite că „ Un regat care se hrănește singur nu trebuie să se teamă de rebeliune – dar unul care depinde de alții poate trezi ghilotina.” Cei mai mari producători de grâu din lume sunt, într-un fel, gardienii stomacurilor globale. China și India conduc atacul, mânuind câmpuri vaste și planuri guvernamentale ca și cum ar fi suluri antice de înțelepciune, asigurându-se că poporul lor nu va muri niciodată de foame. Între timp, Rusia a cultivat abundența Mării Negre într-un imperiu al exporturilor de cereale, amintind în liniște lumii că pământul fertil poate vorbi mai tare decât armatele . Statele Unite își continuă tradiția de măiestrie mecanică, producând grâu cu eficiența unui mandarin disciplinat care mâzgălește în registrul său. Franța și alte națiuni europene contribuie cu precizia și tehnologia lor, asigurându-se că recoltele lor rămân la fel de ordonate ca o ceremonie confucianistă. Împreună, aceste puteri ale grâului guvernează fluxul și refluxul ofertei, comerțului și prețurilor – o dovadă că, în timp ce filosofii dezbat virtutea, pâinea este cea care menține cu adevărat lumea în armonie.În arena exporturilor globale de grâu, Rusia joacă în prezent rolul de rege al dealului de cereale, estimând un record de 53 de milioane de tone pentru anul de comercializare în curs – suficient pentru a revendica o cotă de 26% din piața mondială. Aceasta este cea mai mare cotă de piață din istoria Rusiei, dovedind că, atunci când vine vorba de grâu, Mama Natură și Marea Neagră sunt aliați foarte buni. Imediat după ea se află Australia și Canada, care se luptă pentru locurile doi și trei, dovedind că, chiar și în lumea grâului, există întotdeauna loc pentru o rivalitate politicoasă… și poate puțină lăudăroșenie la conferința anuală a cerealelor.Grâul nu este doar o marfă – este arma preferată a istoriei , dărâmând mai multe imperii decât praful de pușcă. Actuala piață descendentă din 2021-2025 este doar calmul dinaintea unei creșteri istorice . Aceasta nu este inflație – este o penurie sistemică care se ciocnește cu războiul, volatilitatea climatică și haosul monetar.

Citește mai multe și descoperă cum să tranzacționezi aici: https://themacrobutler.substack.com/p/the-grain-that-shapes-power

Alătură-te Macro Butler pe Telegram aici: https://t.me/TheMacroButlerSubstack

Puteți contacta The Macro Butler la info@themacrobutler.com

https://www.zerohedge.com/news/2025-12-06/grain-shapes-power

//////////////////////////////////////////

//////////////////////////////

Dezbaterea ZeroHedge – Analiză aprofundată a lui Epstein

Printre participanții la dezbatere se numără Nick Bryant, autorul cărții „Scandalul Franklin”, o lectură absolut obligatorie pentru cei care doresc să afle mai multe despre pedofilia sistematică a guvernului. Bryant a petrecut cea mai mare parte a unui deceniu pe teren în Omaha, Nebraska, punând laolaltă detaliile sale obraznice din spatele operațiunilor lui Larry King, care aveau legătură cu CIA și cu cele mai înalte niveluri ale administrației George H.W. Bush.

https://www.zerohedge.com/debates/carroll-bryant-dawson-ultimate-epstein-deep-dive

/////////////////////////////////////////////

Cât cheltuie statul pentru a aduce parlamentarii la muncă. Ce este diurna de deplasare

Cotidianul prezintă situația detaliată a sumelor și a numărului de parlamentari care primesc bani pentru a se prezenta la serviciu.

De Alex Tudor

Nu îți ajung degetele de la o mână ca să numeri veniturile și privilegiile unui Parlamentar. Indemnizație, suma forfetară, transport plătit, cazare asigurată, fonduri pentru deplasări în străinătate, abonament de telefonie mobilă. Pe lângă toate acestea, apare și o diurnă de deplasare pentru deputații și senatorii care nu sunt din București și Ilfov. Cu alte cuvinte, statul îi plătește ca să vină la muncă. Nu vorbim despre deplasările sub formă de delegație, care prevăd alte costuri, ci doar despre banalul fapt că un parlamentar care nu este din București sau din județul Ilfov face efortul să se prezintă la muncă.Statul cheltuiește 1,5 milioane de euro, în mai puțin de un an, pentru a aduce parlamentarii la muncă. Diurna de deplasare este de 261 de lei/zi atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Înseamnă 50 de euro pentru fiecare zi în care aleșii binevoiesc să vină la job. O diurnă demnă de o deplasare la Paris sau la New York.

Potrivit răspunsurilor primite de Cotidianul de la Parlament, de acești bani beneficiază doar cei care participă fizic la ședințe. Cei care preferă confortul casei și participă online la întruniri nu primesc niciun leu.

Diurna de deplasare este reglementată de Legea privind statutul deputaților și senatorilor. Articolul 41 prevede că „deputații și senatorii prezenți la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul București sau în județul Ilfov, primesc o diurnă de deplasare al cărei cuantum este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere”. Actualul cuantum al diurnei a fost stabilit în ianuarie 2018.

Cine sunt parlamentarii care încasează bani pentru a veni la muncă

În ceea ce privește Senatul, suma cheltuită din decembrie 2024 și până în septembrie 2025 pentru aceste diurne este de 1,7 milioane de lei, se arată într-un răspuns al Senatului pentru Cotidianul. Adică aproape 335.000 de euro. Tot până în septembrie participaseră fizic la ședințele Senatului 111 senatori, potrivit aceluiași răspuns.

Lista senatorilor care au beneficiat de diurnă de deplasare în perioada decembrie 2024 – septembrie 2025 poate fi consultată AICI.

La Camera Deputaților, numărul beneficiarilor a fluctuat din decembrie 2024 și până în septembrie 2025. Cei mai mulți au fost înregistrați în primele zile de la preluarea mandatelor. Următoarea lună, ianuarie 2025, este cea cu cei mai puțini beneficiari. Situația completă este următoarea:

21 – 31 decembrie 2024: 280

ianuarie 2025: 148

februarie 2025: 279

martie 2025: 275

aprilie 2025: 272

mai 2025: 277

iunie 2025: 279

iulie 2025: 257

august 2025: 205

septembrie 2025: 277

Lista deputaților care au beneficiat de diurnă de deplasare în perioada decembrie 2024 – septembrie 2025 poate fi consultată AICI.

Bugetul Parlamentului „se scutură” de peste 1,5 milioane de euro pentru a aduce la muncă parlamentarii din provincie

Cum numărul deputaților care au beneficiat de diurnă a fost diferit de la o lună la alta, și sumele cheltuite de Camera Deputaților pentru plata diurnelor au fluctuat. Situația se prezintă astfel:

21 – 31 decembrie 2024: 229,941 lei

ianuarie 2025: 152.685 lei

februarie 2025: 1.059.660 lei

martie 2025: 1.048.959 lei

aprilie 2025: 894.186 lei

mai 2025: 799.443 lei

iunie 2025: 959.958 lei

iulie 2025: 334.863 lei

august 2025: 221.328 lei

septembrie 2025: 1.177.632 lei

Un calcul simplu arată că, din decembrie 2024 și până în septembrie 2025, Camera Deputaților a cheltuit pentru diurnele de deplasare suma de 6,8 milioane de lei, adică aproximativ 1,3 milioane de euro. În total, suma cheltuită de Senat și Camera Deputaților pentru diurna de deplasare se ridică la aproximativ 1,7 milioane de euro.

Întrebați câți deputați au participat fizic și câți au participat online la ședințe, reprezentanții Camerei Deputaților au precizat că numărul acestora diferă de la o ședință la alta. „De exemplu, în ședința din data de 15.10.2025 un număr de 221 de deputați au participat fizic și 73 au participat online”, au completat aceștia.

Ce beneficii au parlamentarii

Un parlamentar primește un salariu brut de 18.720 de lei pe lună, ceea ce se traduce într-un venit net de aproximativ 11.000 de lei. Suma crește, însă, dacă parlamentarul ocupă și funcții precum președinte de cameră sau de comisie, secretar, chestor sau lider de grup. Spre exemplu, Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu, președinții celor două camere, au încasat în luna august 13.993 de lei, potrivit datelor disponibile pe site-urile Camerei Deputaților și al Senatului.

Pe lângă indemnizație, parlamentarii mai primesc și o sumă forfetară. Deputații și senatorii folosesc aceși bani pentru organizarea și funcționarea birourilor parlamentare din teritoriu, mai exact din circumscripția în care au candidat. Sumele decontate de parlamentari pentru aceste cheltuieli depășesc 30.000 de lei.

De asemenea, parlamentarii pot deconta inclusiv cheltuielile de transport. Și cazarea celor din provincie este plătită din bugetul celor două camere. Vorbim despre deconturi care ating suma de 4.600 de lei.

O anchetă jurnalistică publicată de Europa Liberă a schimbat legea care permite decontarea cazării. Investigația arăta că printre parlamentarii care primeau bani pentru chirie se aflau și cei care aveau case în București sau Ilfov, deși domiciliul din buletin era în provincie. Până la publicarea anchetei era perfect legal, însă s-a pus problema moralității acestor deconturi. Între timp, însă, legislația a fost modificată și pot beneficia de bani pentru chirie doar cei care au domiciliul în afara Bucureștiului sau a județului Ilfov.

Material realizat de Alina Manolache și Alex Tudor.

Cât cheltuie statul pentru a aduce parlamentarii la muncă. Ce este diurna de deplasare EXCLUSIV

/////////////////////////////////////////////

Prime de 720.000 de lei pentru conducerea ASF în anul falimentului Euroins. Câți bani a încasat fostul șef al instituției Cristian Andrei

Nicu Marcu, fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a beneficiat anul trecut de mai multe prime, iar valoarea totală a acestora este de 122.262 de lei (27.700 de euro).

Bonusuri de performanță și vacanță au încasat și alți membri ai conducerii ASF. Marcu a deținut funcția între iunie 2020 și decembrie 2023, iar în timpul mandatului său au existat două falimente pe piața RCA

Citeşte întreaga ştire: Prime de 720.000 de lei pentru conducerea ASF în anul falimentului Euroins. Câți bani a încasat fostul șef al instituției

Det. Aici

https://www.libertatea.ro/stiri/prime-de-720-000-de-lei-la-asf-in-anul-falimentului-euroins-fostul-presedinte-si-a-modificat-declaratia-de-avere-4776699

////////////////////////////////////////////

Inconjurat de sefi prosti si de angajati lenesi

(Romanian Edition)

Ediția românească de Thomas Erikson (Autor)

Inconjurat de sefi prosti si de angajati lenesi (sau cum sa te descurci cu idiotii de la munca) Tactici simple care te ajuta sa te descurci cu sefii user vexabili si cu angajatii superficiali A micromanager cu obsesia controlului iti inabusa ideile in fasa? Seful tau „dragut” obisnuieste, de fapt, sa injunghie in mod profesionist pe la spate? Is the device priced more than the gas is scuze viteza decat la rezolvat problemele? Acest moment este ridicol, dar este singurul moment în care poate beneficia de toate! Dupa ce ne-a prezentat trasaturile bune si rele ale diferitelor typuri de personalitate (Rosu, Albastru, Verde si Galben) in bestsellerul sau international Inconjurat de idioti, expertul suedez in behavior Thomas Erikson nu arata instrumentele si tacticile de care avem nevoie pentru a obtine ce e mai bun din cei cu care se lucreaza. Indraznet si relevant, Erikson nu va ajuta sa ii motivam pe ceilalti, sa nu impresionam managerul si sa descoperim calea spre succes, indiferent de circumstantele noastre profesionale. Indiferent cum citesti aceasta carte, am un sfat pentru tine: citeste-o din nou, cu un pix in mana. Subliniaza lucrurile pe care le considera interesante, incercuieste frazele-cheie important sau sectiunile care se aplica in viata ta de zi cu zi. Marcheaza paginile (da, te indemn sa indoi file) sau foloseste post-ituri de diferite culori. Scopul meu a fost sa ma exprim cat mai clar si mai direct si sa incerc sa evite un continut pompos. Give s-ar putea sa fie nevoie sa citesti aceasta carte de mai multe ori pentru a intelege ce domenii sunt cele mai importante pentru tine. Mainly, agree-ti timp pentru a reflecta asupra partilor care ti se aplica in mod special. If nu uita ca poti continua si singur. Metodele pe care le-am prezentat în această carte sunt modele simplificate ale unor proces destul de complex și nu explica totul în profunzime.

////////////////////////////////////////////

Rezumatul roboților umanoizi: Industria auto este pregătită să conducă primul val de adopție

de Tyler Durden

În raportul „ Rezumatul roboților umanoizi ” de săptămâna trecută , am oferit cititorilor informații suplimentare despre robotul umanoid Optimus de la Tesla, în urma adunării anuale a acționarilor companiei din Austin, Texas. Producția limitată de Optimus a început deja la fabrica Tesla din Fremont, California, existând planuri de extindere a producției anul viitor.

În rezumatul roboticii din această săptămână, evidențiem noi perspective de la analiștii Goldman, conduși de Mark Delaney, care s-au întâlnit cu Sanctuary AI, o companie de robotică și inteligență artificială cu sediul în Vancouver, care dezvoltă roboți umanoizi de calitate industrială.

Obiectivul nostru aici este de a obține o imagine mai clară asupra progresului actual în robotică și a traiectoriei mai largi a automatizării.

Discuția lui Delaney cu șefii Sanctuary AI oferă nu doar o imagine de ansamblu asupra situației actuale a roboticii umanoide, ci și semnale timpurii despre momentul în care automatizarea ar putea începe să se extindă în sectoare majore, cum ar fi industria auto, o schimbare care se va traduce prin pierderi semnificative de locuri de muncă.

Dintre cele patru concluzii ale analistului, a treia este cea mai importantă. El concluzionează că firmele industriale și auto vor fi probabil printre primele care vor adopta umanoizii. Momentul este, de asemenea, important: se așteaptă ca extinderea pe scară largă a industriei să fie încă peste doi-trei ani.

Sanctuary a evidențiat datele/IA și mâinile/dexteritatea ca domenii cheie de interes pentru cercetare și dezvoltare: ……………………………………………………………………

Det. Aici

https://www.zerohedge.com/technology/humanoid-robot-roundup-first-use-case-humanoids-will-be-automotive

////////////////////////////////////////////

SUA sau China: Goldman analizează cine va câștiga războiul inteligenței artificiale

de Tyler Durden

Chiar și după cel mai recent armistițiu comercial dintre SUA și China, cursa superputerilor pentru dominația tehnologică rămâne aprinsă – și se va intensifica doar până la sfârșitul deceniului.

Bătălia se pune pe cine controlează tehnologiile care vor domina anii 2030 : chatboți cu inteligență artificială, cipuri avansate, drone, roboți umanoizi, tehnologie curată, vehicule electrice, sateliți, rachete spațiale reutilizabile, arme hipersonice, generarea de energie electrică de generație următoare din rețeaua electrică și mineralele esențiale care fac toate acestea posibile………………………………………………………………………………………….

Det. Aici

https://www.zerohedge.com/geopolitical/who-leads-tech-war-ahead-2030s-america-or-china

Concluzia noastră din nota Top of Mind : SUA sunt încă lideri în inovație, software și modele de inteligență artificială de avangardă, în timp ce China domină în aplicații, infrastructură, minerale critice și scară de producție. SUA sunt creierul economiei globale, în timp ce China este puterea producției. Administrația Trump încearcă acum să păstreze avantajul inovator al Americii, reconstruind în același timp, de una singură, baza sa industrială. Toate acestea continuă să indice o lume profund bifurcată până în anii 2030.

Nota completă poate fi citită în locul obișnuit prin abonamentele ZeroHedge Pro. Este epică și plină de conversații suplimentare cu experți de top, oferind și mai multă vizibilitate asupra cursei superputerilor dinaintea anilor 2030.

Det. Aici

https://www.zerohedge.com/geopolitical/who-leads-tech-war-ahead-2030s-america-or-china

///////////////////////////////////////////

Incredibila bătălie dintre SUA și „noi”

Trebuie să recunoaștem că „noi” este ironic: se referă la „liderii” (?) europeni ai acestei UE din care facem parte, plasându-ne în același timp într-un univers cu totul diferit. În timp ce bătălia face ravagii în Ucraina, unde rușii mătură apărarea ucraineană în mijlocul haosului, „noi” – aici, la „ dedefensa.org ” – par să aparțină aceluiași univers ca acel oficial al administrației Trump, secretar al armatei americane, fost coleg de clasă cu JD Vance din vremea școlii, care a devenit înlocuitorul inimitabilului Kellogg, aducând cu el mentalitatea lui Vance. Aceste vremuri nebunești sunt și vremuri ale paradoxurilor, când „noi” găsim virtute în americaniști împotriva europenilor.

Ministrul Daniel P. Driscoll, cei doi ticăloși ai noștri, conform raportului Christoforou-Mercouris , a avut parte de grave nenorociri la Kiev, relatând ambasadorilor europeni realitatea prăbușirii Ucrainei – până la punctul de a fi descris ca fiind „repugnant” într-o confidență a unui oficial european – până la punctul de a anula o vizită la Londra, fără îndoială de teama de a fi linșat de miniștrii și generalii prim-ministrului Starmer… Trebuie spus, astfel de minciuni sunt insuportabile!

Christoforou : „ Driscoll, secretarul armatei americane, recunoaște că «Ucraina nu poate câștiga», că se va confrunta cu «o înfrângere iminentă», acestea sunt cuvintele sale, citez: «o înfrângere iminentă a Ucrainei». De asemenea, el a afirmat că Rusia continuă să producă în exces mai mult decât Occidentul și că Statele Unite nu pot furniza armele pe care Ucraina le solicită pentru a concura cu producția militară rusească. Declarații foarte interesante din partea lui Driscoll, recunoscători din partea sa. ”

Mercouris : „ Absolut. Și să nu uităm că este un oficial al Pentagonului. Lucrează la Pentagon. Probabil că primește toate informațiile de la Agenția de Informații a Apărării și de la alte agenții. Și are dreptate. Tot ce a spus este adevărat. Vom analiza situația militară în curând. Dar când Driscoll a încercat să le explice europenilor, ambasadorilor și diplomaților europeni de la Kiev, după întâlnirea sa cu Zelenski și Ermak, europenii au fost furioși. Un oficial european a spus că este „repulsiv” să audă toate acestea.”Și acum știm că Driscoll urma să participe la o întâlnire la Londra. Se pare că atmosfera era atât de ostilă față de el încât a decis să-și anuleze vizita pentru că, încă o dată, europenii nu voiau să audă, și britanicii în special. Este extraordinar cum occidentalii persistă să trăiască într-o lume a iluziilor, pentru că aceasta este, în mod clar, ceea ce devine percepția lor asupra lumii .

https://www.dedefensa.org//blog/journal-ddecrisis-de-philippe-grasset

////////////////////////////////////////////

Lumea tremură, timpul se clatină

Mi se pare că doar rușii rămân relativ senini și calmi. Singura lor agitație se manifestă – dar cu ce forță! – pe fronturile ucrainene, unde avansul lor, considerat anterior „lent” și fără speranță, apare brusc pentru ceea ce este cu adevărat: măsurat, controlat, coordonat, nemilos, zdrobitor și terifiant de hotărât. Armata rusă își îndeplinește misiunea, aceea de a zdrobi armata ucraineană ca o nucă prinsă într-un spărgător de nuci gigantic, care nu datorează nimic lui Ceaikovski. Armata rusă dezarmează Ucraina, dacă este posibil – se complace în luxul umanitar de a lua măcar în considerare acest lucru – în timp ce ucide cât mai puțini „frați” ucraineni. De asemenea, denazifică, în același mod sistematic.

Dar, mai presus de toate, a atins acum limitele obiectivelor stabilite de președintele și conducerea rusă, în timp ce nefericitul Zelenski se scufundă în mrejele unui scandal colosal de corupție care îi distruge complet aparența de reputație de „erou” postmodernist și globalist, înainte de a ataca puținul care a mai rămas din moștenirea sa. Washingtonul, D.C., în special președintele și Pentagonul, l-au ignorat și ar dori să ajungă la o înțelegere cu Putin. Restul – europenii, de la figura narcisistă a lui Macron până la excentricii de la Bruxelles, Kallas și van der La Hyène – toate acestea nu mai amuză pe nimeni. Chiar și Lindsay Graham, într-o schimbare de direcție inteligentă, tocmai a informat conducerea ucraineană că nu mai există nicio șansă ca Ucraina să câștige.

„ Dezmembrarea structurală a alianței occidentale ”

Acest lucru face ca „ Discuțiile profesorului John (Mearsheimer) ” să ne ofere o idee despre semnificația istorică a summitului NATO convocat „de urgență”:

„ Care este termenul folosit de NATO? Nu «rutină», nu «programat», ci cuvântul «urgență». Pentru prima dată de la Războiul Rece încoace, liderii europeni intenționează să se întâlnească la Bruxelles, nu pentru a se coordona cu Washingtonul, ci pentru a se întreba dacă se mai poate avea încredere în Washington.”

„ Gândiți-vă. 75 de ani. Atât a rezistat alianța atlantică prin căderea Zidului Berlinului, prin prăbușirea Uniunii Sovietice, prin Afganistan, iar acum liderii europeni își pun deschis întrebarea pe care nu au îndrăznit niciodată să și-o pună: Este America încă un aliat de încredere? De ce se întâmplă asta? Pentru că ceea ce asistăm nu este pur și simplu un dezacord diplomatic. Nu este o dispută politică care se va rezolva de la sine după un ciclu electoral. Ceea ce asistăm este dezmembrarea structurală a alianței occidentale.”

„ Mi-am dedicat întreaga carieră studiului alianțelor, modului în care acestea se formează și funcționează și vă pot spune cu certitudine că acest summit va reprezenta, fără îndoială, un punct de cotitură pe care istoricii îl vor studia generații întregi. Semnalele care vin din capitalele europene sunt fără echivoc. Germania discută strategic despre autonomia sa. Franța își accelerează inițiativele de apărare independentă. Polonia, cel mai mare și mai loial aliat al Statelor Unite din Europa de Est, merge la sigur. Statele baltice sunt îngrozite .”

Totuși, viața la Washington, D.C., este orice altceva decât pașnică. Această abandonare continuă a NATO provine atât dintr-o nevoie, cât și dintr-un fapt evident. Cu siguranță, o opoziție acerbă față de „politica” lui Trump este în creștere și este exprimată cu furie – politică considerată o trădare pro-rusă, ca de obicei . Ce „politică”? Cea evidentă și inevitabilă, previzibilă încă din 24 februarie 2022 și pregătită încă din 1991! Prin urmare, ne așteaptă zile tulburi, iar NATO nu are în niciun caz garanția că va beneficia de pe urma lor; dimpotrivă, de fapt.

Am spune mai degrabă, și aș fi de acord: rămâne de văzut dacă alte probleme vor ocupa prea mult spațiu de acum până la alegerile din 2026. Nici măcar nu vorbesc despre Venezuela, nu, ci despre politica internă… Vorbesc despre exemplul extraordinar al statului Minnesota, unde s-a format o comunitate somaleză , refuzând orice integrare, orice adaptare la obiceiurile americane, cu grupări teroriste, bande, femeilor cu văl cărora li se interzice să fie filmate, limba engleză interzisă în favoarea limbii somaleze, jefuirea diverselor ajutoare și servicii publice și tot felul de lucruri de genul acesta . Aceasta alimentează furios una dintre cele mai populare politici ale lui Trump, precum și profunda criză internă din Statele Unite.

Prin urmare, textul lui Dughin nu a fost atât de nepotrivit, mai ales că Minnesota, cu guvernatorul Waltz pe jumătate nebun și complet dezorientat , colegul de vicepreședinte al lui Harris, nu este o excepție, ci regula noilor norme globaliste aplicate pe deplin… Și ne aflăm în momentul în care Trump, datorită prietenului său Orban, înțelege din ce în ce mai precis că afacerea ucraineană nu are nicio legătură cu facțiunile pro-ruse și anti-ruse și cu toate războaiele stupide anexate, ci tot ce are legătură cu ofensiva globalistă dezorientată … Și ce se întâmplă cu NATO, cu toate aceste guverne globaliste deschise, complet deschise imigrației și care acumulează o nemulțumire populară gigantică împotriva lor! Vom găsi acest argument din ce în ce mai des în ceea ce depășește cu mult Ucraina și devine o imensă fractură civilizațională, un sfârșit de eră, o schimbare în Timp însuși care este posibil, dacă nu evident, dacă nu sigur și practic în desfășurare, provoacă schimbări revoluționare în psihic.

Ucraina așa cum a fost judecată de un anumit Gustave Le Bon?

În 1913, marele psiholog și filosof Gustave Le Bon a publicat o nouă ediție a eseului său despre „ Revoluția Franceză și psihologia revoluțiilor ”. Le Bon nu era bine considerat în cercurile academice pentru că era independent, original și îndrăzneț, pentru că a avut mari succese în vânzările de cărți în ciuda dificultății subiectului său, pe scurt, pentru că a răsturnat conformismul acestora.

În noua ediție a eseului său, a adăugat o nouă prefață. În aceasta, a examinat numeroasele publicații despre Revoluție, principalele curente de interpretare și criticile aduse propriilor sale opinii despre Revoluție (în special prima ediție a eseului său). A răspuns ferm la acestea.

„ Această incapacitate de a interpreta m-a frapat când am început studiul Revoluției pentru a căuta o aplicație a metodelor mele psihologice. Mi-a devenit rapid evident că incertitudinile istoricilor cu privire la această mare criză rezultau pur și simplu din obiceiul de a recurge la interpretări raționale pentru a explica evenimente dictate de influențe mistice, afective și colective străine rațiunii .”

„ Istoria Revoluției oferă dovezi în acest sens la fiecare pagină. Numai logica colectivă, și nu logica rațională, ar putea dezvălui de ce adunările revoluționare au votat constant măsuri contrare opiniilor fiecăruia dintre membrii lor . […]”

„ Suntem prea raționaliști în Franța pentru a admite cu ușurință că istoria se poate desfășura în afara rațiunii și adesea chiar împotriva acesteia. Cu toate acestea, va trebui să ne resemnăm să ne schimbăm complet metodele de interpretare istorică dacă vrem să înțelegem o multitudine de evenimente pe care rațiunea rămâne neputincioasă să le explice .”

Plasarea acestui citat aici, în acest moment, nu înseamnă că comparăm perioada actuală cu cea a Revoluției Franceze, cel puțin nu în ceea ce privește natura dinamică și semnificația politică și geopolitică a evenimentelor. Înseamnă că considerăm perioada actuală la fel de misterioasă și puternică, și puternic misterioasă – dacă nu chiar mai misterioasă – decât cea a Revoluției, dacă vrem să rămânem raționali. La urma urmei, găsim organizații în care mulți membri sunt în mod clar în dezacord profund cu decizia finală care va fi totuși luată în unanimitate de către acea organizație. Chiar și acest război absurd din Ucraina, ambalat în întregime ca un cadou într-o formidabilă șaradă, o fortăreață impenetrabilă de minciuni, fiecare mai flagrantă decât precedenta – minciuni de a căror existență mulți sunt conștienți – și pe care atât de puțini, dacă nu chiar niciunul, se gândesc să le denunțe, supunându-se în schimb înșelăciunii generale, fără a fi nevoie de amenințări, conspirații sau ordine imperative…

Aceasta seamănă izbitor cu anumite atitudini de neînțeles din timpul Revoluției – de neînțeles cu excepția lui Le Bon și a metodologiei sale. Fără îndoială, un Le Bon ne-ar fi de mare folos astăzi pentru a desluși unele dintre firele evenimentelor care se desfășoară într-un ritm atât de rapid, mai ales că fenomenul sistemului de comunicare, în toată puterea sa, deschide ușa mai mult ca niciodată către explicații psihologice și ipoteze ale „ influențelor mistice, afective și colective străine rațiunii ”.

https://www.dedefensa.org/article/le-monde-tremble-le-temps-chancelle

//////////////////////////////////////////

Dugin: „Suntem gata să ștergem Europa de pe fața Pământului…”

Alexander Dughin este un filosof rus. Wikipedia îl descrie ca fiind „un filosof politic rus de extremă dreaptă. Este principalul teoretician al neo-eurasianismului rus”. Așadar, când vorbește, oamenii ascultă, și pe bună dreptate.Dughin nu vorbește în numele Kremlinului, dar afirmațiile sale nu sunt niciodată contrazise de Kremlin; acest lucru tinde să susțină ideea că ceea ce spune public Dughin reflectă gândirea internă a Kremlinului. O ipoteză îndrăzneață, cu siguranță, dar aparent corectă.

Citește mai jos ce a spus Dugin astăzi despre discuțiile din Europa despre un război cu Rusia. E de ajuns să-ți dea pielea de găină…

„Rusia nu are nevoie de război, nu vrem să luptăm, nu avem niciun motiv să luptăm împotriva Europei. Europa însăși, care vrea să lupte împotriva noastră, luptă deja împotriva noastră – în Ucraina.” Directorul Institutului Țargrad, filosoful Alexander Dughin, explică modul în care Occidentul se pregătește pentru o confruntare militară directă cu Rusia:În climatul actual de entuziasm și retorică pașnică, totul ar fi bine dacă am spune că nu vom intra în război și că nu avem nicio pretenție față de Europa. Dar, în realitate, avem pretenții. Împotriva Europei. Ei cred că Ucraina le aparține, în timp ce noi credem că ne aparține. Și în această privință, insistăm că este problema noastră, nu a lor. Ei, pe de altă parte, cred că este problema lor, nu a noastră.Acest conflict dintre interesele noastre și cele ale Uniunii Europene – sau cel puțin ale conducerii sale – se intensifică. Fac tot ce pot pentru a ne smulge Ucraina. Noi facem tot ce putem pentru a o readuce în sfera noastră de influență. Acesta este un război. Și acest război a început deja. Acum, europenii vor să ducă acest conflict la nivelul următor. Încercăm sincer să-i descurajăm să facă acest lucru, dar, așa cum a spus președintele nostru, suntem pregătiți pentru un adevărat război împotriva Europei.

Vladimir Putin a subliniat că în Ucraina nu facem decât să ne eliberăm propriul pământ. Poporul nostru este acolo. Trebuie să recunoaștem că a căzut în nebunie, dar îi vom vindeca. Pe de altă parte, vindecarea europenilor este peste puterile noastre. Această civilizație independentă, dar în declin evident, se află într-o stare critică. Și totul indică o agresiune mult mai gravă decât cea pe care o vom aplica Ucrainei: vom distruge toată infrastructura militară și industrială esențială. Și, dacă va fi necesar, vom șterge Europa de pe hartă.Da, absolut nu vrem asta, dar nu va fi războiul selectiv, blând și prelungit pe care îl purtăm în Ucraina. Aici, ne îmbunătățim propria populație, în timp ce acolo ne vom anihila dușmanii. Iar experiența acumulată în timpul acestui război din Ucraina ne face mult mai bine pregătiți pentru un război împotriva Europei decât pe europeni înșiși. Mai ales când observăm starea morală deplorabilă a europenilor, societățile lor putrede, etica lor pervertită, dominația migranților și corupția totală a noii generații.

Nu vedem Europa ca pe o pradă ușoară, dar putem gestiona situația oricum. Am văzut lucruri mai rele. Napoleon a fost mai formidabil, Hitler chiar mai mult. Dar cred că putem face față acestor nebuni și perverși, acestor nebuni deliranți, corupților, devianților transgender și, pur și simplu, maniacilor.Dacă Statele Unite vor intra în război, evident că va fi foarte trist. Și războiul se va termina cu un cataclism. Nu vrem asta . Dar suntem pregătiți pentru asta.

https://numidia-liberum.blogspot.com/2025/12/douguine-nous-sommes-prets-rayer.html

///////////////////////////////////////////

De ce sunt pedofilii cei mai de succes capitaliști?

Aceleași trăsături psihologice care le permit miliardarilor să distrugă milioane de vieți pentru profit le permit și să violeze copii – iar capitalismul recompensează ambele forme de prădare.

BettBeat Media

Întrebarea bântuie orice observator onest al puterii: De ce prădătorii sexuali ajung în vârfurile societății capitaliste cu o regularitate atât de tulburătoare? De ce același sistem care îi recompensează pedofilul Jeffrey Epstein, pe presupusul pedofil Woody Allen, pe violatorul Harvey Weinstein și nenumărați alți monștri îi ridică și în poziții în care pot provoca daune maxime? Răspunsul dezvăluie cel mai îngrozitor adevăr despre sistemul nostru economic – capitalismul nu doar tolerează prădarea sexuală, ci o selectează în mod activ.Cazul Epstein expune un tipar terifiant care se extinde mult dincolo de insula ororilor unui miliardar. Mecanismele psihologice care îi împing pe bărbații puternici să abuzeze sexual de copii – forma supremă de exploatare, nevoia de dominație absolută, dezumanizarea completă a celorlalți, divorțul de empatie – sunt exact aceleași mecanisme pe care capitalismul le recompensează la cei mai de succes practicieni ai săi. Aceasta nu este o coincidență. Este vorba de presiunea selecției.

Avantajul Predatorului

Luați în considerare profilul psihologic al pedofilului de succes : trebuie să fie maeștri ai manipulării, capabili să identifice și să exploateze vulnerabilitatea. Trebuie să posede o abilitate aproape supranaturală de a compartimenta, menținând personalitatea publică în timp ce comit acte de nedescris în privat. Trebuie să fie pricepuți la citirea dinamicii puterii, înțelegând instinctiv cine poate fi victimizat și cine trebuie curtat. Trebuie să se simtă confortabil cu obiectivarea completă a altor ființe umane, considerându-le resurse care trebuie consumate, mai degrabă decât oameni care merită demnitate.

Acum, să luăm în considerare profilul psihologic al capitalistului de succes : trebuie să fie maeștri manipulatori, capabili să identifice și să exploateze vulnerabilitățile pieței. Trebuie să posede o abilitate aproape supranaturală de a compartimenta, menținând filantropia publică în timp ce devastează comunitățile în privat. Trebuie să fie pricepuți la citirea dinamicii puterii, înțelegând instinctiv cine poate fi exploatat și cine trebuie curtat. Trebuie să se simtă confortabil cu obiectivarea completă a altor ființe umane, considerând lucrătorii resurse care trebuie consumate, mai degrabă decât oameni care merită demnitate.

Suprapunerea nu este accidentală – este sistemică. Capitalismul recompensează psihopatia deoarece psihopatia este utilă acumulării de capital. Aceeași arhitectură emoțională care permite unui bărbat să violeze un copil îi permite și să execute silit locuința unei familii, să deverseze deșeuri toxice în comunități sărace, să facă lobby împotriva finanțării tratamentului pentru cancer, profitând în același timp de produse cancerigene. Capacitatea de dezumanizare nu este o eroare a sistemului capitalist – este caracteristica esențială.„Erau pedofili care s-au îmbogățit tocmai pentru că trăsăturile psihologice care permit prădarea sexuală permit și prădarea economică în capitalism. Și pentru că puterea economică permite puterea sexuală asupra copiilor.”

Rețeaua Epstein ca laborator capitalist

Operațiunea lui Jeffrey Epstein nu a fost o aberație, ci o expresie perfectă a logicii capitaliste. Insula sa a servit atât ca laborator pentru dominația sexuală, cât și ca centru de rețea pentru dominația economică. Aceiași bărbați care violau copii în avioanele lui Epstein jefuiau simultan economii întregi prin intermediul fondurilor lor speculative și al firmelor de capital privat. Bill Clinton, care a zburat de multe ori cu „Lolita Express”, a susținut, de asemenea, dereglementarea financiară care a permis colapsul economic din 2008. Donald Trump, care ar fi violat o fată de 13 ani la conacul lui Epstein din Manhattan , și-a construit imperiul imobiliar prin exploatarea sistematică a contractorilor și muncitorilor.Legătura este mai profundă decât falimentul moral comun. Prădarea sexuală și prădarea economică necesită instrumente psihologice identice: capacitatea de a identifica persoanele vulnerabile, priceperea de a le izola de sistemele de sprijin, capacitatea de a exploata dezechilibrele de putere și dorința de a distruge vieți pentru satisfacție personală. Geniul lui Epstein a fost să recunoască faptul că bărbații care au perfecționat aceste abilități în domeniul economic le-ar aplica cu nerăbdare în domeniul sexual.Asta explică de ce lista clienților lui Epstein se citește ca un „cine este cine” al capitalismului global: manageri de fonduri speculative, bancheri de investiții, magnați imobiliari, directori media și susținătorii lor politici. Aceștia nu erau oameni bogați care se întâmpla să fie pedofili – erau pedofili care s-au îmbogățit tocmai pentru că trăsăturile psihologice care permit prădarea sexuală permit și prădarea economică în capitalism. Și pentru că puterea economică permite puterea sexuală asupra copiilor.

Conexiunea israeliană: Unde imperialismul întâlnește violența sexuală

Tentaculele rețelei lui Epstein duc inevitabil înapoi la Israel, acel laborator al brutalității capitaliste rasiste deghizate în „democrație”. Numeroase surse sugerează că Epstein a operat ca un atu al Mossadului, folosind șantajul sexual pentru a controla elitele politice și economice în numele intereselor israeliene. Această conexiune nu este surprinzătoare – este inevitabilă. Israelul reprezintă cea mai pură distilare a capitalismului prădător combinat cu violența colonială, un sistem care necesită dezumanizarea completă a victimelor sale palestiniene.Profilul psihologic al colonistului care arde de vii copii palestinieni în casele lor, răpește și face să dispară fetițe palestiniene de 8 ani și bate bătrânele palestiniene de râs este identic cu profilul psihologic al miliardarului care profită de munca copiilor în fabricile sale: ambele necesită renunțarea completă la empatie, obiectificarea totală a victimelor lor și capacitatea de a justifica orice atrocitate în slujba dorințelor lor. Statul israelian care administrează cea mai mare închisoare în aer liber din lume, în Gaza, în timp ce pretinde a fi un far al civilizației, operează conform aceleiași logici ca și capitalistul care impune salarii de foame în timp ce ține prelegeri despre „libertatea economică”.Corporațiile occidentale sunt asociate cu munca copiilor în Africa, în special în lanțurile de aprovizionare cu cacao și cobalt din Africa de Vest și Republica Democrată Congo (RDC). Companii importante precum Nestlé, Mars, Cargill, Apple, Google și Tesla s-au confruntat cu procese și control internațional pentru presupusele lor roluri în aceste practici.

Ghislaine Maxwell, principala complice a lui Epstein, era fiica lui Robert Maxwell, un magnat media cu legături extinse cu serviciile de informații israeliene. Capacitățile sofisticate de supraveghere ale operațiunii, amploarea internațională și protecția împotriva urmăririi penale poartă toate semnele distinctive ale operațiunilor de informații la nivel de stat. Dar mai mult decât sprijinul operațional, Israelul a oferit cadrul ideologic care a făcut posibile crimele lui Epstein: convingerea că unii oameni sunt în mod inerent superiori altora și, prin urmare, au dreptul să folosească oameni inferiori ca obiecte pentru plăcerea lor.

ADN evreiesc superior

Aceeași ideologie supremațistă care le permite israelienilor să împuște copii palestinieni pentru sport le permite, de asemenea, miliardarilor să distrugă viețile copiilor muncitorilor prin distrugerea mediului, negarea asistenței medicale și definanțarea educației. Prădarea sexuală și prădarea imperială izvorăsc din aceeași fântână otrăvită a supremației umane de care depinde capitalismul pentru existența sa.Surprinzător, dar deloc surprinzător, Epstein era un susținător devotat al eugeniei – ideologia rasistă pseudoștiințifică din secolul al XIX-lea de care fuseseră victime propriii săi strămoși evrei – și nutrea fantezii grandioase de a însămânța rasa umană cu ceea ce considera „ ADN-ul său evreiesc superior ”. Ironia nu i-a trecut prin minte: un om care întruchipa fiecare stereotip antisemit despre manipularea financiară și degenerarea sexuală a evreilor se reinventase ca rasă stăpână. Obsesia lui Epstein pentru eugenie dezvăluie ultima piesă psihologică a puzzle-ului prădător-capitalist – credința megalomanică că bogăția dovedește superioritatea genetică, că dominația economică justifică orice formă de program de reproducere umană și că dreptul de a viola și reproduce decurge în mod natural din dreptul de a cumpăra și vinde.Se pare că ferma sa din New Mexico a fost concepută ca un loc de reproducere unde urma să lase însărcinate mai multe femei pentru a-și răspândi genele „superioare” – fuziunea supremă între prădarea sexuală, acumularea capitalistă și ideologia fascistă. Bărbatul care trafica copii pentru violatori miliardari nu se vedea ca un criminal, ci ca un binefăcător evolutiv, folosindu-și averea pentru a „îmbunătăți” specia prin reproducere forțată. Capitalismul îi deformase atât de complet psihologia încât credea cu adevărat că succesul său financiar îi dovedea valoarea genetică.

Tăcerea pentru Capital

Cea mai gravă dovadă a complicității capitalismului în prădarea sexuală nu este ceea ce face, ci ceea ce refuză să vadă. În ciuda dovezilor copleșitoare ale abuzului sistematic asupra copiilor în rândul elitei globale, mass-media tratează fiecare dezvăluire ca pe un scandal izolat, mai degrabă decât ca pe o caracteristică sistemică. În ciuda tiparelor clare care leagă puterea economică de violența sexuală, mediul academic refuză să examineze legătura. În ciuda semnelor evidente că rețelele pedofile operează la cele mai înalte niveluri ale guvernului și finanțelor, forțele de ordine eșuează în mod constant să investigheze sau să urmărească penal.

Această tăcere nu este incompetență – este autoconservare. Capitalismul nu își poate permite să recunoască faptul că cei mai de succes practicanți ai săi sunt și cei mai depravați prădători ai săi, deoarece acest lucru ar expune falimentul moral din centrul sistemului. Aceeași mass-media corporatistă care celebrează „filantropia” miliardarilor nu poate expune simultan violul, genocidul și furtul copiilor miliardari fără a submina întreaga mitologie a creării virtuoase de bogăție.Sistemul juridic care protejează infractorii corporativi de la răspundere nu poate dezvolta brusc o conștiință cu privire la infractorii sexuali fără a atrage atenția asupra părtinirii sale sistematice în favoarea bogăției și puterii. Institutul politic care servește intereselor corporative nu poate urmări penal infracțiunile sexuale ale susținătorilor săi financiari fără a-și tăia propriile surse de finanțare și sprijin.

Traiectoria fascistă

Aceleași mecanisme psihologice care permit abuzul asupra unor copii individuali permit și abuzul asupra unor populații întregi. Miliardarul care poate viola un copil fără niciun sentiment de conflict moral poate, de asemenea, să provoace foamete, să finanțeze genocide și să distrugă democrațiile cu aceeași detașare emoțională.

De aceea, fiecare mișcare fascistă din istorie a fost finanțată și susținută de elitele capitaliste: fascismul este pur și simplu capitalism fără mască, recunoașterea deschisă a faptului că unii oameni există doar pentru a servi plăcerile și profiturile altora. Lagărele de concentrare din Germania nazistă au fost construite de aceiași directori corporativi care au construit fabricile care exploatau muncitorii până la moarte. Genocidul din Gaza este finanțat de aceiași miliardari care profită de distrugerea societății palestiniene.

Prădarea sexuală împotriva copiilor reprezintă expresia supremă a acestei logici fasciste: negarea completă a autonomiei, demnității și dreptului altei ființe umane de a exista ca orice altceva decât un obiect de consum. Odată ce această barieră psihologică a fost depășită – odată ce o persoană devine capabilă să abuzeze sexual un copil – nicio altă graniță morală nu o mai poate reține. Devin capabile de orice atrocitate în slujba dorințelor lor.

„Jeffrey Epstein nu a fost un monstru care s-a întâmplat să fie bogat – a fost bogat pentru că era un monstru”

Rupând tăcerea, rupând sistemul

Legătura dintre pedofilie și succesul capitalist nu este o teorie a conspirației – este un model observabil care necesită explicații. Această explicație dezvăluie cel mai inconfortabil adevăr despre sistemul nostru economic: nu recompensează virtutea, inovația sau contribuția socială. Recompensează capacitatea de prădare, disponibilitatea de a trata alți oameni ca resurse consumabile și abilitatea de a rupe orice legătură emoțională cu suferința pe care o provoacă cineva.

Jeffrey Epstein nu a fost un monstru care s-a întâmplat să fie bogat – a fost bogat pentru că era un monstru. Averea sa nu provenea din activitatea economică productivă, ci din dorința sa de a oferi altor monștri acces la victime pe care nu le puteau obține prin propriile eforturi. Clienții săi nu erau bărbați bogați care s-au întâmplat să fie pedofili – erau pedofili care s-au îmbogățit deoarece capitalismul recompensează trăsăturile psihologice care permit atât prădarea sexuală, cât și cea economică.

Rețeaua Epstein dezvăluie capitalismul în forma sa cea mai pură: un sistem în care cei mai dispuși să provoace suferință ajung în poziții în care pot provoca suferință maximă. Copiii distruși pe insula lui Epstein nu sunt fundamental diferiți de copiii distruși în atelierele clandestine, de copiii otrăviți de poluarea industrială, de copiii uciși de bombele americane cumpărate cu banii contribuabililor. Toți sunt victime ale aceluiași sistem, sacrificați acelorași zei ai profitului și puterii.

Distrugerea acestui sistem necesită mai mult decât urmărirea penală a prădătorilor individuali – necesită recunoașterea faptului că prădarea nu este o eroare a capitalismului, ci o caracteristică esențială a acestuia. Necesită recunoașterea faptului că același sistem care îi ridică pedofilii în poziții de putere supremă nu se va reforma niciodată de bunăvoie. Necesită înțelegerea faptului că alegerea din fața noastră nu este între diferite tipuri de capitalism, ci între capitalism și supraviețuirea umană.

Copiii care plâng în temnițele lui Epstein și copiii care mor în Gaza strigă cu aceeași voce, cerându-ne să alegem între a păstra un sistem care recompensează monștrii și a construi o lume în care demnitatea umană devine fundamentul organizării economice și politice. Strigătele lor răsună în timp și spațiu, punând aceeași întrebare care bântuie fiecare moment al crizei noastre istorice: Cât timp vom tolera un sistem care ne recompensează distrugătorii și ne pedepsește protectorii?

Răspunsul nu constă în reformarea capitalismului, ci în înlocuirea acestuia cu un sistem economic bazat pe cooperarea umană mai degrabă decât pe prădarea umană, pe prosperitatea comună mai degrabă decât pe concentrarea bogăției, pe protejarea celor vulnerabili mai degrabă decât pe exploatarea lor. Numai atunci când vom construi un astfel de sistem, Jeffrey Epstein-ii lumii își vor pierde puterea de a transforma copiii în marfă și suferința în profit.

Până atunci, fiecare zi în care permitem acestui sistem să continue este o altă zi în care alegem prădătorii în locul victimelor lor, monștrii în locul copiilor, sistemul în locul sufletelor noastre. Alegerea nu a fost niciodată mai clară. Timpul pentru a alege nu a fost niciodată mai scurt. Costul alegerii greșite nu a fost niciodată mai mare.

– Karim

* Reluarea acestui articol ar fi foarte apreciată.

În prezent, 2% dintre cei 4500 de abonați ai noștri oferă sprijin financiar. Le apreciem profund contribuția acestor susținători. Devenind abonat plătit, nu numai că ne demonstrați că munca asiduă a BettBeat este apreciată, dar ne puteți ajuta să evităm să ne transformăm într-o platformă care obligă spectatorii să plătească pentru conținut. Creșteți-vă sprijinul astăzi și ajutați-ne să rămânem accesibili tuturor. Sprijiniți-ne devenind abonat plătit astăzi.

https://bettbeat.substack.com/p/why-are-pedophiles-the-most-successful?utm_source=substack&utm_campaign=post_embed&utm_medium=email

////////////////////////////////////////////

„Marxismul cultural” prinde contur

Bill Berkowitz

„Marxismul cultural”, o teorie a conspirației cu o tentă antisemită, este promovată de o mare parte a dreptei americane.

Comentatorul de televiziune Pat Buchanan spune că este folosit pentru a „decreștina” America. William Lind, omul de rând de la Washington, susține că transformă campusurile universitare americane în „Corei de Nord acoperite de iederă”. Comandantul naval în retragere, Gerald Atkinson, se teme că a invadat academiile militare ale națiunii. Activistul pentru imigrație John Vinson sugerează că are ca scop „să denatureze și să distrugă” țara noastră.

„Marxismul cultural”, descris ca o încercare conspirativă de a distruge cultura și moralitatea americană, este cea mai nouă problemă intelectuală a dreptei radicale. În mod surprinzător, există semne că această teorie bizară prinde amploare în mainstream.

Expresia se referă la un fel de „corectitudine politică” sub steroizi – un atac ascuns asupra modului de viață american, despre care se presupune că a fost dezvoltat de stânga în ultimii 70 de ani. Cei care promovează scenariul „marxismului cultural” nu își bat joc doar de excesele politicienilor din „Republica Populară Berkeley” sau de cele câteva orașe americane ai căror lideri au redenumit căminele de vizitare „găuri de persoană” în încercarea de a eradica gândirea sexistă.

Ideologii de dreapta, rasiștii și alți extremiști au amplificat corectitudinea politică și au reîmpachetat-o - în forma sa cea mai virulentă, ca o teorie antisemită care îi identifică pe evrei în general și pe câțiva intelectuali evrei în special ca fiind distrugători comuniști nefasti. Acești presupuși inițiatori ai „marxismului cultural” sunt văzuți ca complotiști care intenționează să-i facă pe americani să se simtă vinovați și, astfel, să le submineze cultura creștină.

Pe scurt, teoria susține că un mic grup de filozofi evrei care au fugit din Germania în anii 1930 și s-au stabilit la Universitatea Columbia din New York au conceput o formă neortodoxă de „marxism” care viza cultura societății americane, mai degrabă decât sistemul său economic.

Teoria susține că acești evrei egoiști – așa-numita „Școală de la Frankfurt” a filozofilor – au plănuit să încerce să-i convingă pe americanii mainstream că mândria etnică a albilor este rea, că eliberarea sexuală este bună și că valorile americane presupuse tradiționale – creștinismul, „valorile familiale” și așa mai departe – sunt reacționare și bigote. Având în vedere că valorile lor fundamentale sunt astfel subminate, susține teoria, americanii ar fi rapizi în a adera la ideile extremei stângi.

Însuși termenul „marxism cultural” are în mod clar scopul de a evoca anxietăți xenofobe. Dar poate o teorie ca aceasta, construită pe cuvintele unor intelectuali de mult dispăruți, care au o relevanță puțin perceptibilă pentru viața americanilor obișnuiți, să fie cu adevărat validă? Oricât de bizar ar suna, există unele dovezi că ar putea fi validă. Cu siguranță, cei care promovează această teorie par să creadă că este una importantă.

„Corectitudinea politică planează asupra societății americane ca un colos”, a avertizat William Lind, director al Fundației Congresului Liber, creată de strategul politic de extremă dreapta Paul Weyrich , și un popularizator cheie al ideii de marxism cultural, într-un discurs din 1998. „A preluat ambele partide politice și este impusă prin numeroase legi și reglementări guvernamentale. Controlează aproape în totalitate cel mai puternic element din cultura noastră, industria divertismentului. Domină atât învățământul public, cât și pe cel superior… A cucerit chiar și clerul din multe biserici creștine.”

De la corectitudine politică la marxismul cultural

…………………………………………

Det. Aici

https://www.splcenter.org/resources/reports/cultural-marxism-catching/

////////////////////////////////////////////

Președintele rus Vladimir Putin și-a schițat planul pentru dezmembrarea „Noii Ordini Mondiale” în următorii câțiva ani.

De Jonas E. Alexis, redactor principal

Într-un discurs susținut săptămâna trecută la Clubul anual de discuții Valdai, Putin a dezvăluit tema din acest an: „Lumea policentrică: Instrucțiuni de utilizare” – un plan practic despre cum Rusia intenționează să demanteleze Statul Profund.

Rt.com relatează: În ultimii trei ani, discursurile lui Putin de la Valdai au trasat o evoluție clară – de la limbajul criticii la limbajul construcției. În 2022, el a formulat alegerea din fața umanității în termeni duri: „Fie continuăm să acumulăm probleme care ne vor zdrobi pe toți, fie putem lucra împreună pentru a găsi soluții.” Pe atunci, accentul era filosofic – pus pe inevitabilitatea schimbării și pe prăbușirea iluziei unipolare.Anul acesta, retorica a devenit pragmatică. „În lumea multipolară de astăzi, armonia și echilibrul pot fi atinse doar prin muncă comună”, a spus Putin. Mesajul a fost inconfundabil: Rusia nu mai pledează pentru multipolaritate – o construiește. Instituții precum BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO) nu mai sunt subiecte de discuție; ele reprezintă scheletul unui nou sistem de guvernanță globală care reflectă suveranitatea comună, mai degrabă decât ordinea impusă.

……………………………………

Det.aici

Putin prezintă planul Rusiei de a demonta „Noua Ordine Mondială”

https://vtforeignpolicy.com/2025/12/putin-outlines-russias-plan-to-dismantle-the-new-world-order/

/////////////////////////////////////////////

Moștenirea dubioasă a lui Rumsfeld în timpul pandemiei: Intrigile GILEAD cu OMS și laboratorul din Wuhan. Testele de arme biologice cu CIA și Pentagonul

Propoziția lui Henry Kissinger despre Rumsfeld: „Este cel mai nemilos om pe care l-am cunoscut”

De Fabio GC Carisio

« Vei privi doar cu ochii tăi și vei vedea pedeapsa celor răi. Dacă vei zice: « Domnul este refugiul meu!» și dacă vei face din Cel Preaînalt locașul tău, nicio nenorocire nu te va ajunge și nicio nenorocire nu se va apropia de cortul tău . » ( Sfânta Biblie – Psalmul 90 )

de Fabio Giuseppe Carlo Carisio

Donald Rumsfeld, fostul secretar american al apărării de două ori și unul dintre principalii arhitecți ai războiului din Irak, a murit la vârsta de 88 de ani, acum trei zile. Servind sub președintele George W. Bush, el a fost un susținător cheie al așa-numitului „război împotriva terorismului” după atacurile din 11 septembrie.

Forțele americane au invadat Irakul în 2003, după ce au susținut că țara deține arme de distrugere în masă, dar nu au fost găsite astfel de arme. Domnul Rumsfeld a demisionat trei ani mai târziu, pe fondul consecințelor conflictului. Și-a apărat cu fermitate activitatea, dar mulți experți l-au învinovățit pentru deciziile care au dus la dificultăți în Irak și în regiunea extinsă.

PORȚILE WUHAN – 33. SARS-2 creat de om în laborator biologic și ascuns de informațiile NWO. Ca legături între ISIS, Turcia, NATO și CIA

Miercuri, familia sa a anunțat că acesta a murit acasă, în orașul Taos, New Mexico. „Istoria îl va aminti probabil pentru realizările sale extraordinare de-a lungul a șase decenii de serviciu public”, au precizat ei într-un comunicat.

Însă, potrivit fostului secretar de stat Henry Kissinger, el a fost „cel mai nemilos om pe care l-am cunoscut”. Aceasta este întreaga moștenire a lui Rumsfeld de la acțiunile militare împotriva provocării pandemiei, duse de Big Pharma Gilead, conduse de acesta timp de mulți ani în strânsă legătură cu agenția DTRA a Pentagonului și cu CIA .

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că medicamentul antiviral remdesivir, produs de Gilead Sciences, a fost aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) pentru tratamentul COVID-19.

Potrivit Reuters, directorul general al Gilead, Daniel O’Day, a numit autorizația de urgență a FDA un „prim pas important” și s-a angajat să doneze „1 milion de flacoane de remdesivir”. Vicepreședintele american Mike Pence a declarat, de asemenea, că 1 milion de flacoane de remdesivir vor fi distribuite spitalelor începând de luni.

WUHAN-GATES 39. „SARS-2 creat de om în laboratoare biologice cu câștig de funcție”. Doi noi cercetători științifici i-au acuzat pe China și pe Fauci. Dar au uitat intrigile Gates-Biden

Autorizația FDA vine la doar două zile după ce Gilead Sciences a dezvăluit că este la curent cu „date pozitive” dintr-un studiu clinic realizat de Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA privind medicamentul antiviral ca tratament pentru COVID-19.

Institutul este condus de Anthony Fauci, unul dintre medicii de top desemnați în Grupul Operativ de la Casa Albă pentru Coronavirus. În timpul unei întâlniri de miercuri în Biroul Oval, Fauci a indicat că studiul clinic privind medicamentul a arătat că remdesivir a avut un efect semnificativ asupra reducerii simptomelor coronavirusului.

Această declarație vine în mod surprinzător după știrile din Financial Times despre eșecul terapiei într-un studiu clinic din China, care a dus la scăderea valorii acțiunilor Gilead pe bursele internaționale de săptămâna trecută. Așadar, aprobarea FDA va duce profiturile marilor companii farmaceutice pe piețe .Conform fișei informative a FDA, aprobarea remdesivirului înseamnă pur și simplu că medicamentul „poate fi eficient în tratamentul pacienților”. FDA notează, de asemenea, că „remdesivirul nu a fost supus aceluiași tip de evaluare ca un produs aprobat sau autorizat de FDA”, deoarece medicamentului i s-a emis deja o „Autorizație de utilizare de urgență” (EUA).

WUHAN-GATES 17. Antiviralul miliardar al Gilead vs Covid: Profeția Gates-CIA, afacerile OMS-Soros. Parlamentul francez investighează…

„FDA poate emite o autorizație de utilizare a unui medicament (EUA) atunci când sunt îndeplinite anumite criterii, inclusiv faptul că nu există alternative adecvate, aprobate și disponibile. În plus, decizia FDA se bazează pe totalitatea dovezilor științifice disponibile care arată că este rezonabil să se creadă că produsul îndeplinește anumite criterii de siguranță, performanță și etichetare și poate fi eficient în tratamentul pacienților în timpul pandemiei de COVID-19. Toate aceste criterii trebuie îndeplinite pentru a permite utilizarea produsului în tratamentul pacienților în timpul pandemiei de COVID-19”, explică FDA.

WUHAN-GATES – 8. „SARS-2: Virus modificat genetic construit cu HIV”. Bioinginer, fost lector NATO, a distrus teoria originii naturale

Practic, nimic nu s-a schimbat față de înainte, deoarece încă nu există certitudini științifice, ci pur și simplu alte date clinice care sugerează beneficiile fără efecte secundare evidente asupra pacienților tratați. Dar acum să vedem povestea controversată a Gilead cu CIA și Pentagonul, pe fondul suspiciunilor de testare ucigașă cu arme biologice…

Det. Aici

https://veteranstoday.com/2024/03/11/wuhangate-5-flops-antiviral-for-covid-19-gileads-stock-raid-and-killer-bio-weapons-test-with-cia-pentagon-zionists/

///////////////////////////////////////////

PACTUL SATANIC AL SIONIȘTILOR (video): carte din 1926 despre „Guvernul Mondial Secret” sub numele de NWO Rothschild-Pike

O femeie a descoperit o carte interzisă din 1926, „Guvernul mondial secret – Mâna ascunsă”, scrisă de Artemi Ivanovici Cerep-Spiridovici, pe atunci general-maior și conte american în retragere de origine rusă, într-un magazin de antichități prăfuit.

️ „Lumea este guvernată de personaje foarte diferite de ceea ce și-o imaginează cei care nu sunt în culise… nu regi sau miniștri, ci o rasă absolut diferită”, spune cartea.

Autorul dezvăluie că sioniștii au făcut un pact cu zeul lor – Satana – pentru a conduce și a ruina lumea.

„Ce imbecili sau criminali sunt neamurile, care îi supără pe monarhii creștini ca să le slujească evreilor”, dezvăluie cartea.

Fonduri masonice pentru expediția lui Garibaldi, Legiunea Britanică cu reporteri ai Times și mafioți aliați în Sicilia

Se adaugă că toate revoluțiile au fost pregătite de mâna ascunsă, care a eliberat criminalii din închisori și a folosit agenți mituiți și aventurieri conduși de provocatori din puteri străine.

Se spune că aceste puteri erau hotărâte să distrugă cele mai puternice națiuni: Imperiul Rus, Franța și SUA.

Întreaga carte este, în esență, o referință istorică la sursele originale. Demască dinastia Rothschild – mult mai mult decât simpli bancheri și finanțatori , rupând vălul minciunilor și ipocriziei țesute de mass-media globală.

Între timp, citind rândurile din carte, femeia spunea: „M-ar putea băga în bucluc”……………………………………………………..

Det. Aici

https://vtforeignpolicy.com/2025/11/zionists-satanic-pact-video-1926-book-about-secret-world-government-as-rothschild-pike-nwo/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=zionists-satanic-pact-video-1926-book-about-secret-world-government-as-rothschild-pike-nwo

///////////////////////////////////////

(S-a căsătorit Barack Obama cu un bărbat?)

Barak Obama a-t-il épousé un homme ?

Barack Obama se serait marié avec une transsexuelle qu’il appelle « Michael » hors caméras. L’information traine sur internet depuis des mois, mais c’est ces derniers jours qu’elle a reçu le plus d’attention. Michelle Obama serait un homme 24h/24 7j/7.

Les deux photos ci-dessous montrent „Michelle” Obama avec une étrange protubérance au niveau de l’entrejambe suggestive d’un pénis. Les sources des photos sont Barack Ovomit et Je déteste les médias . Vidéo

L’affirmation surprenante est que la Première Dame des États-Unis d’Amérique, connue sous le nom de Michelle Robinson Obama, est, biologiquement, un homme se présentant comme une femme………………………………………………………………………

Det. Aici

https://numidia-liberum.blogspot.com/2014/05/michelle-obama-est-une-transsexuelle.html

//////////////////////////////////////////

Forumul Economic Mondial recunoaște: planul său criminal de a ruina populația lumii pentru a o înrobi mai bine schemelor sale nefaste…

Bazându-se pe un studiu presupus „științific” intitulat „ Avertismentul oamenilor de știință privind bogăția ”, Forumul Economic Mondial își recunoaște acum planul criminal de a ruina populația lumii pentru a o înrobiți mai bine proiectelor sale sinistre de dominație totalitară prin ceea ce globaliștii numesc Marea Resetare . Am explicat adesea ce este de fapt această Mare Resetare – în opinia mea ( aici , aici , aici , aici și aici ). Evident, acest plan de resetare a economia globală nu va afecta în cea mai mică măsură Clubul Miliardarilor – Jeff Bezos, Bill Gates, Warren Buffett și Mark Zuckerberg ai acestei lumi. Vă va afecta doar pe voi, oamenii mărunți de la bază.

După cum relatează Peter Koenig în Global Research , Forumul Economic Mondial (FEM) a făcut o descoperire „maritoare” pe 21 iulie și a emis această declarație izbitoare sub titlul alarmant: „Acum este cea mai mare amenințare la adresa lumii – și nu este coronavirusul ”. Forumul Economic Mondial își începe articolul proclamând că „bogăția este cea mai mare amenințare la adresa lumii noastre, potrivit unui nou raport științific”. [1]

Aceste „descoperiri șocante și revelatoare” sunt „principalele concluzii ale unei echipe de oameni de știință australieni, elvețieni și britanici, care au avertizat că combaterea consumului excesiv trebuie să devină o prioritate. Raportul lor, intitulat „Avertismentul oamenilor de știință privind bogăția”, explică faptul că adevărata sustenabilitate necesită schimbări semnificative ale stilului de viață, mai degrabă decât speranța că o utilizare mai eficientă a resurselor va fi suficientă.” [2]

Pentru a înțelege mai bine contextul instrucțiunilor WEF, să ne întoarcem puțin în timp. Pe 3 iunie 2020, fondatorul și președintele executiv al WEF, Klaus Schwab, a prezentat ceea ce WEF și toate elitele și oligarhii din spatele său numesc „Marea Resetare”: „Pentru a obține un rezultat mai bun, lumea trebuie să acționeze împreună și rapid pentru a reorganiza fiecare aspect al societăților și economiilor noastre, de la educație la contracte sociale și condiții de muncă. Fiecare țară, de la Statele Unite până la China, trebuie să participe, iar fiecare industrie, de la petrol și gaze la tehnologie, trebuie transformată. Pe scurt, avem nevoie de o «mare resetare» a capitalismului.” [3]

Potrivit jurnalistului, lectorului și fondatorului publicației Canadian Patriot Review , Matthew JL Ehret , la adunare au participat elite din „FMI, Banca Mondială, Marea Britanie, SUA, sectoarele de afaceri și bancar”, care doreau cu toții să „profite de COVID-19 pentru a închide și a «reseta» economia globală sub un nou sistem de operare numit Green New Deal”. [4]

Gary Barnett a scris pe 16 iulie: „Aceasta este cea mai periculoasă perioadă din istoria omenirii. Gravitatea acestui complot nu poate fi subestimată. Nu se datorează vreunei amenințări cu război convențional și nici vreunei amenințări cu decimare nucleară; se bazează pe faptul că acesta este un război psihologic purtat de psihopați împotriva întregii umanități și este promovat de un mic grup de monștri care au preluat controlul asupra minților maselor prin îndoctrinare pe termen lung și politici menite să genereze dependență. Frica este noua armă de distrugere în masă, nu pentru că este legitimă, ci pentru că oamenii și-au pierdut orice voință de a fi liberi, și-au pierdut orice capacitate de gândire și caută refugiu și confort ca o turmă colectivă capabilă să existe doar într-o societate bazată pe un regim totalitar.” [5]

Distrugerea globală pe care Forumul Economic Mondial vrea acum să o corecteze printr-o resetare globală, în stilul WEF, a fost – și este cauzată – de un inamic invizibil, un virus, un coronavirus, același care stă la baza majorității epidemiilor de gripă. Mesajele trâmbițate ale mass-media occidentale despre frica de coronavirus 24/7 ne sunt înfipte în creier, așa că trebuie să fie adevărat. Dar nu este deloc adevărat. Pandemia de coronavirus, ceea ce se numește acum COVID-19, a fost planificată cu grijă, probabil timp de decenii, cel puțin de la raportul Fundației Rockefeller, „Scenarii pentru viitorul tehnologiei și dezvoltării internaționale”, care descrie prima fază a acestei distrugeri globale pe care o experimentăm în prezent ca fiind „Scenariul pas cu pas” ( p. 18 din raportul Rockefeller din 2010 ).

Evenimentul 201 a fost ultimul exercițiu major, o simulare a pandemiei de coronavirus și a consecințelor acesteia – 65 de milioane de decese în 18 luni, o piață bursieră devastată și falimente nesfârșite – o „serie de încercări” înainte de izbucnire, mai întâi în China și câteva săptămâni mai târziu în întreaga lume. Acest eveniment a fost co-sponsorizat de Forumul Economic Mondial (FEM), Fundația Bill și Melinda Gates și Școala de Sănătate Publică a Universității Johns Hopkins. O serie de actori cheie în menținerea impulsului – cunoscută și sub numele de Îndoctrinare prin Frică – au fost, de asemenea, prezenți la Evenimentul 201, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și reprezentanți ai diferitelor agenții ONU. ONU este pe deplin complice la această întreprindere criminală și genocidă.

Afirmând că bogăția este cea mai mare amenințare la adresa lumii, fără a intra în detalii, Forumul Economic Mondial (FEM) susține că „adevărata sustenabilitate va fi atinsă doar prin schimbări drastice ale stilului de viață” și solicită „o resetare majoră a capitalismului în urma pandemiei ”. Peter Koenig ne invită să speculăm asupra a ceea ce ar putea însemna această resetare majoră pentru cetățenii lumii. Este ceea ce oligarhii bogați, prin afilierile lor corporative, financiare, farmaceutice și militare, ar putea intenționa să impună „marilor mase de sub ei”.

Pentru a realiza Marea Resetare a WEF, prioritatea numărul unu este menținerea sau accelerarea ritmului instigării la frică și a minciunilor continue. Acesta trebuie să fie un efort neobosit și nu ar trebui să fie o problemă, deoarece toate canalele de propagandă și mass-media anglo-americană occidentală și afiliații acestora în alte limbi sunt complet cooptate.

Una sau mai multe izolări cu măști și distanțare socială, izolare, pentru a reduce și mai mult contactul uman prin izolare; o „societate cu mască” își pierde stima de sine, frica și anxietatea slăbesc sistemul imunitar al oamenilor, făcându-i vulnerabili la tot felul de boli, în special la obligativitatea purtării măștii, care îi obligă pe oameni să respire propriul CO2 extrem de toxic – orice concentrație peste 1000 ppm de CO2 este peste toleranță – purtarea unei măști poate crește inhalarea de CO2 la o rată de 10.000 ppm sau mai mult.

Mai puțin consumerism, prin austeritate extremă, muncă cu salarii mici, șomaj gigantic care continuă, provocând insecuritate, anxietate și frică de supraviețuire, pregătind astfel mentalitatea populației pentru mai multă manipulare, mai multă sclavie — și pentru a aștepta cu disperare VACCINUL.

Înlocuirea roadelor muncii, și anume salariile muncii de care se mândrim, cu un venit de bază universal (UBI) creează o dependență de sistem și demolează munca umană și ceea ce a mai rămas din stima de sine.

Și Forumul Economic Mondial (WEF) pledează pentru „capitalismul părților interesate”. Știe cineva ce înseamnă asta? Google îl descrie astfel: „Capitalismul părților interesate este un sistem în care afacerile sunt orientate către interesele tuturor părților interesate. … În acest sistem, obiectivul unei companii este de a crea valoare pe termen lung, nu de a maximiza profiturile și de a spori valoarea pentru acționari în detrimentul altor grupuri de părți interesate.”

Cu alte cuvinte, ar fi o schimbare radicală și binevenită față de capitalismul neoliberal al acționarilor corporativi dacă „alte grupuri de părți interesate” ar însemna consumatorul mediu. Foarte puțin probabil. — Este mai probabil ca beneficiile pe termen lung (profiturile) să se acumuleze mai echitabil pentru acționari, deoarece fiecare acționar este și o parte interesată. Dar nu toate părțile interesate sunt acționari. Consumatorii, oamenii obișnuiți, sunt lăsați pe dinafară.

Și, în final, există o dorință puternică de a reduce populația lumii; Bill Gates este una dintre principalele forțe motrice din spatele acestui lucru și a afirmat acest lucru deschis în mai multe ocazii. Una dintre cele mai flagrante mărturisiri ale sale este discursul său TED din 2010 , „Inovarea până la zero”, din California, unde spune în treacăt: „Cu rezultate foarte bune în ceea ce privește noile vaccinuri, asistența medicală, controlul nașterilor, am putea reduce populația lumii cu poate 10 sau 15%, dar vom avea totuși un factor de creștere de aproximativ 1,3 ”. Această agendă eugenică se potrivește perfect cu agenda Forumului Economic Mondial. Mai puțini oameni, mai puține resurse. Cei care rămân pot fi împărțiți mai abundent între cei frumoși și puternici.

https://numidia-liberum.blogspot.com/2020/10/le-forum-economique-mondial-avoue-son.html

///////////////////////////////////////////

(Muma padurii in-JUSTITIARE nu se dezminte nici pe catafalc…) Rodica Stănoiu, înmormântare stranie. Colinde în loc de veșnica pomenire

De: Andreea Stăncescu

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, a murit pe data de 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani. Astăzi a fost înmormântată într-un mod aparte, diferit de tiparul obișnuit al ceremoniilor religioase. În locul unei slujbe clasice, momentul despărțirii a fost marcat prin colinde, care au răsunat în memoria ei, creând o atmosferă solemnă, în apropierea Sărbătorilor de Iarnă.

Astăzi, vineri, 5 noiembrie, a avut loc înmormântarea Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției în cabinetul condus de Adrian Năstase. Rodica Stănoiu a încetat din viață la vârsta de 86 de ani, plecarea ei dintre cei vii fiind confirmată miercuri de surse oficiale. Personalitate marcantă a vieții politice și juridice din România, ea a rămas cunoscută pentru rolul esențial pe care l-a avut în structurarea sistemului juridic din perioada în care a ocupat funcția ministerială.

Rodica Stănoiu nu a avut slujbă la înmormântare

Trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu a fost depus la capela Bisericii „Izvorul Nou”, unde familia, foști colaboratori și apropiați și-au luat rămas-bun. Ceremonia de astăzi a avut loc la Cimitirul „Izvorul Nou”, începând cu ora 12:00. Spre surprinderea celor prezenți, în locul unei slujbe religioase obișnuite s-au auzit colinde, simbol al liniștii și al despărțirilor într-o atmosferă solemnă…………………………………………………………..

Det. Aici

Rodica Stănoiu, înmormântare stranie. Colinde în loc de veșnica pomenire

////////////////////////////////////////////

Legea ChatControl și dictatura tehnotronică: puterea de a spune NU! și de a fi CURAJOȘI împreună

Acest articol urmează articolului despre ChatControl publicat pe 20 septembrie.

https://resistance71.wordpress.com/2025/09/20/loi-chatcontrol-et-dictature-technotronique-ne-laissons-pas-la-grille-de-controle-se-refermer-sur-nous-les-peuples/

Al Treilea Război Mondial este războiul sistemului de piață-stat și al acoliților săi (așa-numitele „elite” care dețin lumea și acoliții lor) împotriva oamenilor lumii. Când tirania devine lege, rezistența devine o datorie! Puterea de a spune NU! Împreună!

Haideți să fim CURAJOȘI

~ Rezistență 71 ~

…………………………………………………………..

Deci, (ori)cine poate fi considerat terorist în Franța de către guvernul nostru „ultra-securist”?

Cei care sunt împotriva antenelor 5G sunt considerați teroriști

Me Virginie de Araujo-Recchia : « La DGSI a perquisitionné jusque dans la chambre de nos enfants »

https://green-law-avocat.fr/antenne-5g-vers-la-guerilla-contentieuse-et-la-guerre-des-polices/

https://www.atd31.fr/fr/base-doc/communication/un-maire-peut-il-s-opposer-al-installation-d-une-antenne-relais-sur-le-territoire-de-sa-commune.html

Cei care organizează întâlniri cu mai mult de 6 persoane sunt considerați teroriști

https://www.publicsenat.fr/actualites/non-classe/reunions-a-plus-de-six-personnes-sur-quoi-repose-l-interdiction-188254

– cei care încalcă regulile de circulație sunt considerați teroriști

https://www.lefigaro.fr/flash-actu/beziers-condamne-a-trois-mois-de-prison-pour-avoir-enfreint-le-couvre-feu-a-quatre-reprises-20210311

– cei care încalcă restricțiile de lockdown și sunt considerați teroriști

https://www.parismatch.com/Actu/Societe/Un-homme-condamne-a-de-la-prison-pour-avoir-viole-le-confinement-dans-le-Haut-Rhin-1680732

-cei fără măști sunt considerați teroriști (și pentru a întări acuzația, se susține că au cuțite, fără dovezi video, desigur, mărturia polițistului este suficientă ca dovadă https://www.lyonmag.com/article/139833/pres-de-lyon-un-policier-bientot-juge-pour-avoir-invente-un-faux-temoignage )

https://www.laprovence.com/actu/en-direct/6574017/lavignonnais-controle-sans-masque-passera-deux-mois-en-prison.html

– cei fără permise naziste considerați teroriști (5 ani de închisoare și amendă de 75.000 de euro)

https://www.bfmtv.com/police-justice/faux-pass-et-controles-quelles-sont-les-nouvelles-sanctions-prevues_AN-202112280164.html

– Cei care se opun contoarelor Linky sunt considerați teroriști

https://ekladata.com/TffjgdEq2j3rjoCmv0Hoa-SSMVU/Le-mouvement-anti-linky-inquiete-et-mobilise-la-gendarmerie.pdf

https://collectif-accad.fr/site/le-militant-stephane-lhomme-relaxe-pour-le-vol-dun-compteur-linky/

Cei care sunt împotriva pesticidelor sunt teroriști.

https://www.notre-planete.info/actualites/3876-vin-refus-pesticide-prison

Kit de survie pour réseau terreauriste : Graines rebelles et pain au levain clandestin

Cei care susțin semințele tradiționale care nu sunt enumerate în catalogul UE sunt considerați teroriști.

https://www.acteur-nature.com/articles-divers-sur-le-monde-du-bio-et-du-naturel/lindustrie-semenciere-gagne-son-proces-contre-kokopelli.html

– Francezii care doresc pacea și refuză să fie rechiziționați ca sclavi pentru a lucra pentru companii de război sau să fie trimiși direct pe front cu toate bunurile confiscate pentru a alimenta economia de război sunt considerați criminali

https://www.legifrance.gouv.fr/jorf/id/JORFTEXT000047914986

– cei care conduc mașini cu motor cu ardere internă

ZFE : Quand les « mesures écologiques » deviennent une condamnation à mort pour les familles modestes

– cei care se opun reformei pensiilor

Un manifestant s’adresse aux CRS : « Pour 2000€ vous tabassez des gens qui défendent les droits de vos familles. »

Nantes, un manifestant a eu la main arrachée par une grenade : « La paume de main est éclatée, les doigts tenaient à peine. »

– Fitoterapeutii sunt considerați criminali

Plantes : pourquoi le métier d’herboriste est-il illégal ?

……………………………………………………………………………………….

Det. Aici

https://resistance71.wordpress.com/2025/10/25/loi-chatcontrol-et-dictature-technotronique-le-pouvoir-de-dire-non-et-detre-b-r-a-v-e-ensemble/

//////////////////////////////////////////////

(Inainte ca Lumea Cabalistică să desființeze oamenii în favoarea mașinilor și a inteligenței artificiale,iata …) Identitatea digitală este simbolul digitalizării umanității…

ID 2020 este un proiect condus de miliardarii Big Tech. Nu este pur și simplu un card de identitate electronic. Nici creatorii site-ului web nu mai ascund coordonarea sa cu Good Health Pass. Următorul pas implică secvențierea genomului fiecăruia și efectuarea de predicții mai mult sau mai puțin precise despre boli, aptitudini, performanțe și așa mai departe. Iată comentariul pe care l-am postat a doua zi după votul elvețian privind e-ID-ul:

„Identitatea digitală nu a provenit de la cetățenii elvețieni. Este un proiect global, cibernetic, dezvoltat și finanțat de miliardarii Big Tech. Veți vedea în imaginea de mai sus că aceștia sunt aceiași oameni care controlează asistența medicală, inclusiv vaccinările obligatorii. Aceasta ar însemna, de exemplu, că, în logica lor, refuzul de a fi injectați cu ARNm și alte deșeuri de ADN ar putea însemna blocarea accesului la lumea digitală pe care am numit-o CyberBabel.”

Proiectul de tip Babel continuă astfel la viteză maximă, în timp ce publicul larg este distrat cu violență de tot felul.

Motivul este că mașina digitală globală, umanizată, trebuie finalizată pentru a atinge obiectivele Agendei 2030. Cum ar fi putut Elveția să participe la un proiect similar cu Stargate dacă partea „Nu” ar fi câștigat? De neconceput! De aceea, o companie precum Swisscom, deținută majoritar de stat, a plătit 30.000 de franci părții „Da” a e-ID-ului. Legalitatea acestui lucru este îndoielnică. Să fim sinceri, nici măcar aparența de democrație nu-și mai are locul într-o lume legată de tirania revoluției tehnetronice dorite de finanțatorii ciberneticii și ai mașinii sale de guvernare a lumii. Sunt convins că fie o forță supranaturală va pune capăt acestui model monstruos, fie umanitatea va trebui să cedeze locul unor sclavi cibernetici dezumanizați.

Am redescoperit acest pasaj, scris în 2013, care este incredibil de relevant astăzi: Legile înaltei finanțe înlocuiesc din ce în ce mai mult drepturile cetățenilor. Trăim într-o eră a instaurării unui totalitarism financiar care nu îndrăznește să-și rostească numele. Este susținut de instituții care anterior erau democratice. Transmiterea numelor angajaților băncilor în afara sistemului judiciar, însușirea unei părți din economiile cipriote, numirea unor manageri instituționali de la marile bănci de investiții, legea „prea mare pentru a da faliment” care garantează banii privați prin impozite… toate acestea sunt dovezi ale influenței unui grup mic nu asupra economiei, ci asupra individului. Odată cu schimbul automat de informații, ultimele vestigii de protecție a vieții private ar cădea și, odată cu ele, libertățile individuale. https://lilianeheldkhawam.com/2013/05/26/lechange-automatique-des-donnees-est-il-une-atteinte-aux-libertes-individuelles/

Și iată problema care a devenit vizibilă chiar și pentru publicul larg: digitalizarea datelor personale ale fiecăruia, inclusiv a identificatorului său personal. Acest identificator lega anterior o persoană de un teritoriu național, de o familie și așa mai departe. Odată cu deteritorializarea, denaționalizarea și corporatizarea spațiului public (vezi Lovitura de stat globală), datele care leagă pe cineva de o națiune au devenit învechite și vor fi din ce în ce mai mult înlocuite de un cod de bare – sau mai degrabă, de un cod QR – care reprezintă datele ultra-personale ale unui individ, inclusiv datele biometrice. Iar mâine, foarte probabil, va fi vorba de cariotipul persoanei, adică de totalitatea cromozomilor săi. Șocant? Imposibil?

Poate fi șocant, dar cu siguranță nu este imposibil. Iată o informație crucială, în mare parte ignorată de mass-media. Face parte dintr-un pachet implementat de prim-ministrul britanic. Aceasta implică emiterea unui card de identitate digital pentru fiecare nou-născut, dar asta nu e tot. Secvențierea genomului bebelușilor face parte dintr-un program de sănătate despre care se presupune că este conceput pentru a prezice viitorul… Să nu mai vorbim de marjele de eroare și de alte atacuri cibernetice… https://www.dailymail.co.uk/health/article-10212467/DNA-data-healthy-babies-hacked-sold-Governments-future-ethics-expert-says.html

În decurs de un deceniu, fiecare nou-născut va fi supus secvențierii întregului genom, care evaluează riscul a sute de boli și se așteaptă să facă parte din planul guvernamental pe zece ani pentru sistemul de sănătate.

Secretarul pentru sănătate, Wes Streeting, a declarat pentru Telegraph că progresele în genomică vor permite oamenilor să „sară” peste bolile mortale și să primească asistență medicală „personalizată”. El a spus: „Revoluția din știința medicală înseamnă că putem transforma

NHS ( Serviciul Național de Sănătate) în următorul deceniu dintr-un serviciu care diagnostichează și tratează bolile într-unul care le prezice și le previne. Genomica ne oferă capacitatea de a anticipa bolile, astfel încât să le putem preveni, mai degrabă decât să reacționăm la ele.” Streeting a adăugat: „Cu puterea acestei noi tehnologii, pacienții vor putea primi asistență medicală personalizată pentru a preveni problemele de sănătate înainte de apariția simptomelor, reducând presiunea asupra serviciilor NHS și ajutând oamenii să trăiască vieți mai lungi și mai sănătoase.” » https://www.theguardian.com/science/2025/jun/20/all-babies-in-england-to-get-dna-test-to-assess-risk-of-diseases-within-10-years

Det. Aici

https://cyberbabel.org/2025/10/12/lidentite-numerique-est-le-symbole-de-la-numerisation-de-lhumanite/

………………………..

Comentarii

………………………………..

Patrick Wood, Construind un imperiu pe spatele sclavilor digitali

Prezentarea celui de-al treilea simpozion Omniwar, „Atacul digital împotriva umanității”

David A. Hughes

7 octombrie 2025

https://dhughes.substack.com/p/patrick-wood-building-empire-on-the

Rezumat

Tehnocrația a avut întotdeauna în minte dominația omului, chiar și de la începuturile sale la Universitatea Columbia în 1932. Pe măsură ce tehnologia a progresat, aceasta a fost rechiziționată la fiecare pas pentru a-și susține obiectivele declarate de „știință inginerească”, abolirea proprietății private, dictatura științifică și sechestrarea tuturor resurselor, printre altele.

Pentru prima dată în istorie, tehnocrația a fost învăluită într-o ideologie politică și un sistem religios, iar acum încearcă să scape de granițele Statelor Unite. Cu alte cuvinte, noul și extinsul scop al tehnocrației este de a „construi un imperiu” la nivel mondial, folosind inteligența artificială și criptomonedele/blockchain-ul ca arme de subjugare în masă.

Această prezentare va examina primele șase luni ale administrației Trump pentru a evalua modul în care este implementat acest plan și pentru a examina ce ne așteaptă.

Rezumat de Courtenay Turner

Patrick Wood, cercetător fondator în studiul tehnocrației, a deschis simpozionul cu o analiză sistematică a dezvoltării istorice și a manifestărilor contemporane ale tehnocrației. Bazându-se pe publicațiile sale, precum * Gemenii malefici ai tehnocrației și transumanismului * (cu un volum viitor în noiembrie 2025), Wood a susținut că tehnocrația a urmărit în mod constant dominația agenției umane prin mijloace tehnologice. El a postulat că această ideologie, acum încorporată în cadre politice și religioase, folosește inteligența artificială și tehnologiile blockchain ca instrumente de subjugare globală, evoluțiile politice recente din SUA servind drept studiu de caz principal.

Wood a definit tehnocrația, conform numărului din 1937 al revistei Technocrat , drept „știința ingineriei sociale”, care implică managementul științific al mecanismelor societale pentru producția și distribuția bunurilor și serviciilor. Acest cadru elimină sistemele politice, structurile financiare și practicile de exploatare, înlocuindu-le cu un certificat de distribuție emis de la naștere până la moarte. Cele șapte cerințe subliniate în cursul de studiu al tehnocrației din anii 1930 – inclusiv inventare continue ale producției și consumului și înregistrarea detaliată a comportamentului individual – rămân neschimbate, facilitate acum de infrastructura digitală.

Printre figurile cheie ale lui Wood, pe care le-a numit „tehnocrați ai chivotului”, se numără Elon Musk (arhitectul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală sau DOGE), Peter Thiel (fondatorul Palantir și mentorul lui JD Vance), David Sacks (numit consilier pe probleme de inteligență artificială și criptomonede), Mark Andreessen, Michael Kratsios (directorul Biroului de Politici Științifice și Tehnologice al Casei Albe, fostul Scale AI) și Howard Lutnick. Averea lor netă combinată depășește 1,2 miliarde de dolari, iar acțiunile lor, influențate de filosofia „Iluminismului Întunecat”, reflectă o erodare strategică a mișcărilor populiste menite să promoveze obiective tehnocratice.

Wood a detaliat strategia de agregare a datelor prin intermediul DOGE, înființată în 2024 de Musk, Lutnick și Trump. Departe de a îmbunătăți eficiența, DOGE a funcționat ca un mecanism de consolidare a datelor federale, desfășurând 109 echipe pentru a extrage informații de la agenții. Nerespectarea acestei reguli a dus la concedieri în baza doctrinei „Înlocuiți toți angajații guvernamentali”. Scopul a fost de a integra datele medicale, de diagnostic, financiare, genomice și geospațiale în platforme unificate de inteligență artificială, așa cum a articulat Ellison într-un videoclip citat: o bază de date unică, accesibilă pentru consumul de inteligență artificială. Palantir a primit un contract de 319 milioane de dolari pentru a procesa aceste date.

În domeniul monetar, ordinul executiv al Băncii Rezervei Federale a Canadei (CBDC) care interzice monedele digitale ale băncilor centrale a permis privatizarea monedelor stabile și tokenizarea activelor prin intermediul legilor STABLE și GENIUS. Aceasta include digitalizarea resurselor pe o suprafață de 680 de milioane de acri federali, evaluați la 500 de trilioane de dolari de către Lutnick, facilitând o tranziție către o economie bazată pe active, fără datorii.

La nivel global, documentul Casei Albe „Winning the Race: America’s AI Action Plan”, redactat de Kratsios, Sacks și Rubio, prezintă strategii pentru exportarea întregii infrastructuri IA – care cuprinde hardware, modele, software și standarde – către țările aliate, contracarând în același timp influența chineză și impunând identificarea biometrică prin mandate privind datele genomice.

Wood a încheiat prin a pleda pentru educația localizată și diseminarea resurselor. Platforma sa, technocracy.news, găzduiește peste 6.600 de articole; o tabără de instruire oferă instruire aprofundată; iar broșurile servesc drept instrumente de conversație (de exemplu, „Ai vrut comoditate. În schimb, ai fost înlocuit” cu automatizare robotică). Cărțile fizice oferă material necenzurabil. Wood a subliniat acțiunea individuală: rezistența începe cu recunoașterea valorii inerente a umanității împotriva comodificării tehnocratice.

(traducere duckduckgo)

……………………………….

Problema provine de la creatorii noii lumi virtuale, numită cibernetică. Aceștia sunt miliardarii care și-au făcut averea aderând la Cabala, o filozofie străveche, amorală și lipsită de conștiință, care a respins Revelația lui Hristos.

Creierul reptilian al Cabaliștilor a rămas forța motrice din spatele deciziilor lor. În loje, ei se numeau „descendenți ai lui Cain” și adepți ai Anticristului. Prin urmare, ai Diavolului, tatăl Răului, al minciunii și al crimei.

Printre exemple se numără GAVI, Fundația Rockefeller, Fundația Clinton, Evergreen, WEF și numeroase ONG-uri subvenționate și subordonate oligarhiei.

GAVI: creatorul de noi planuri globale de vaccinare cu vaccinuri ARNm periculoase.

Fundația Rockefeller: arhitectul Big Pharma la începutul secolului al XX-lea și responsabil pentru vaccinurile periculoase, pandemia asiatică din 1918, proiectele de eugenie și de depopulare etc.

Fundația Clinton: beneficiar major al USAID și administrator dubios al fondurilor strânse în timpul dezastrului umanitar din Haiti din 2010. Suspectat, printre altele, de trafic de copii.

Evergreen: o companie cu multiple fațete suspectată de geoinginerie (chemtrails) și trafic ilicit de substanțe chimice, arme și ființe umane. O filială Evergreen s-a deschis lângă WEF la Geneva.

WEF: o instituție globalistă fondată de Klaus Schwab. Aceasta pune bazele unei noi lumi virtuale, tehnocratice și plutocratice, în asociere cu transumanistul Yuval Harari. WEF prevede dispariția procreării naturale și a speciei umane. Oamenii vor fi înlocuiți de roboți și mașini.

ONG-uri: acestea servesc la influențarea populațiilor și la schimbarea tradițiilor și culturilor către o uniformitate globală, într-un sistem de supunere fără liber arbitru sau libertate de exprimare.

Lumea viitorului este născocită de cabaliști. Cabala ascunde o conspirație politică și financiară. Cabala ascunde Gnoza și ocultismul. Cabala este amorală, nelimitată, lipsită de conștiință, fără feedback și fără restricții. Nu există respect pentru demnitatea umană. Neamurile sunt sclavi, iar execuția lor este recomandată. Copiii neamurilor pot fi martirizați. Aceste monstruozități sunt în texte. Doamna von der Leyen spune că Europa urmează acum valorile Talmudului, care are un dublu standard.

Concluzii:

Nu mai există moralitate. Viitorii tehnocrați sunt educați să folosească răul pentru gloria castei lor și succesul proiectelor lor de dominație asupra unei Umanități manipulate, vampirizate și indignate.

Dacă proiectanții ar fi creștini, ar fi obligați să respecte Creația, Natura, toate ființele vii și moralitatea universală. Știința ar funcționa în armonie cu conștiința. Lumea reală, cu toată diversitatea ei, ar fi respectată.

Lumea Cabalistică virtuală generează o uniformitate și o simplificare extremă.

Lumea Cabalistică virtuală vrea să desființeze oamenii în favoarea mașinilor și a inteligenței artificiale.

Prin urmare, se poate afirma că cei care pretind să proiecteze un nou sistem social nu sunt oamenii potriviți. Sunt inapți din punct de vedere medical, lipsiți atât de rațiune, cât și de înțelepciune. Doctrinele lor dovedesc acest lucru. Pentru cei interesați: Talmud, Cabala, Zohar, Gnosticism, Neoplatonism, Hermetism, științe oculte, ezoterism, Protocoalele Înțelepților Sionului.

Agenda 2030 este mult prea scurtă, ceea ce nu permite corectarea planului și urmărirea penală a oligarhiei pentru crime împotriva umanității…

…………………………………………

Det. aici

https://cyberbabel.org/2025/10/12/lidentite-numerique-est-le-symbole-de-la-numerisation-de-lhumanite/

/////////////////////////////////////////////

IA, o potențială armă supremă de subversiune ideologică. L-am intervievat pe GROK… de LHK

În urma postării mele despre subversiunea ideologică, l-am intervievat pe GROK, inteligența artificială X a lui Elon Musk, despre posibilitatea utilizării tehnologiei inteligenței artificiale ca armă tehno-informațională de subversiune ideologică. Iată răspunsurile sale. LHK

Dacă IA ar deveni o mașinărie de dezinformare, ar fi un instrument extraordinar pentru subversiunea ideologică, nu-i așa?

Cum să transformi o IA (o bază de date gigantică) într-o mașină de dezinformare?

……………………………………………………………………………..

DET. AICI

https://lilianeheldkhawam.com/2025/11/17/lia-une-potentielle-arme-absolue-de-subversion-ideologique-jai-interroge-grok/

/////////////////////////////////////////////

Adevărul

te eliberează!

În acest context de restructurare globală, omenirea se găsește perplexă de comportamente de guvernare și politice care par incompatibile cu cele ale unui stat tradițional. În realitate, această aparentă inconsecvență provine din faptul că omenirea se confruntă cu o tranziție între o lume organizată în jurul statelor, devenită obsoletă, și viitor, unde se așteaptă ca statele să dispară, făcând loc unei planete globalizate. Nu este vorba de o chestiune de întâmplare, ci mai degrabă de o restructurare riguroasă, complexă și structurată, bazată pe fluxuri și alte procese. Cărțile prezentate aici încearcă să disece această mișcare, care se apropie în prezent de finalizare.

Cărți disponibile

la achiziționarea de pe site

https://reorganisationdumonde.com/

/////////////////////////////////////////////

Zoom – Laetitia Pouliquen: Etica în centrul inteligenței artificiale

https://tvl.fr/zoom-laeticia-pouliquen-lethique-au-coeur-de-lintelligence-artificielle

///////////////////////////////////////////

Prefață la „Lovitură de stat planetară”,de Philippe Bourcier de Carbon

Publicat de Liliane Held

Absolvent al École Polytechnique (promoția 1961), Philippe Bourcier de Carbon a fost membru al echipei de cercetare INED din 1964 până în 2007, unde a colaborat intens cu Alfred Sauvy și Jean Bourgeois-Pichat. A predat Demografie economică la Universitatea din Nancy, apoi la Paris II (Assas-Melun), și a predat, de asemenea, Demografie a dezvoltării la Institutul de Studii Internaționale și de Dezvoltare din Geneva. A fost detașat la Consiliul Populației din New York și la OIM din Geneva. Fost consilier tehnic al guvernelor țărilor lumii a treia (inclusiv Algeria), a efectuat misiuni de consultanță pentru organizații internaționale (OIM, OCDE, UNESCO etc.). A fost membru al Comisiei de Demografie-Sociologie a CNRS și a făcut parte din comisiile de admitere la École Nationale d’Administration (ENA) și la Academia Militară din Saint-Cyr. (Continuare AICI) Președinte și fondator al AIRAMA, Alianța Internațională pentru Recunoașterea Contribuțiilor lui Maurice Allais la Fizică și Economie. Prin urmare, a colaborat îndeaproape cu acesta. http://combats-maurice-allais.info/

După „Deposedarea, cum hiperputerea unei elite financiare aduce statele și cetățenii în genunchi”, publicată de Liliane Held-Khawam în 2018, ea prezintă anul acesta, sub titlul „ Lovitura de stat planetară, cum o elită financiară preia puterea absolută prin capturarea universală a resurselor ”, a doua dintre cele trei părți ale eseului pe care intenționează să îl dedice descifrării mutațiilor accelerate și uimitoare ale lumii noastre actuale, care ne lasă fără cuvinte, perplexi și în curând neliniștiți și îngrijorați în liniște, precum niște „Oedipi” moderni în fața enigmei noului Sfinx al mutațiilor contemporane.

După cum încep să realizeze majoritatea analiștilor, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, societățile umane de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea au suferit transformări profunde și rapide, fără precedent în istoria omenirii, afectând populațiile, economiile și sistemele lor productive, precum și însăși fundamentele structurilor lor sociale și ale mecanismelor politice. Toate aceste răsturnări au fost accelerate, dacă nu chiar induse, de revoluții tehnologice autentice (de exemplu, tehnologia informației) și de creșterea fără precedent a rețelelor internaționale de telecomunicații (de exemplu, sateliții), a finanțelor și comerțului, a aviației, a mass-media audiovizuale, a turismului și a migrației etc.

În acest context, abordarea lui Liliane Held-Khawam ne poate într-adevăr convinge atunci când, combinând cele trei părți ale analizei sale, distinge în esență trei etape pentru a rezuma, de-a lungul ultimelor două generații sau de-a lungul ultimelor șase decenii, apariția actuală, de la sfârșitul anilor 1950, a unei societăți care pare a fi absolut fără precedent în lunga istorie a omenirii. Această viziune ar putea fi rezumată astfel:

Prima etapă (1960-1986) : de la începutul anilor 1960, caracterizată de ascensiunea petrodolarilor gestionați de City of London și de crearea unor rețele de paradisuri fiscale pentru Coroana Britanică, până în 1986, anul big bang -ului financiar care a urmat dereglementării financiare impuse de Actul Unic European , an marcat și de dezastrul de la Cernobîl care a destabilizat lumea sovietică. Acești douăzeci și cinci de ani au marcat faza finală a Războiului Rece și ascensiunea globalizării accelerate prin comerțul între continente, în timp ce noi piețe s-au deschis în Coreea și Japonia. Păstrându-și în continuare atributele de centre supreme de luare a deciziilor, statele în formele lor istorice și-au menținut relevanța tradițională.

A doua etapă (1986-2006): din 1986 (vezi mai sus) până în 2006-2007, perioada crizei sistemului monetar și financiar global a fost declanșată, grație noilor instrumente financiare (CDS-uri și alte CDO-uri), de frenezia internaționalizată a creditelor ipotecare „ subprime ” din Statele Unite. Această perioadă a fost într-adevăr cea a Globalizării propriu-zise, o perioadă de douăzeci de ani în care, peste tot pe planetă, comerțul internațional, impulsionat de ascensiunea irezistibilă și bruscă a grupurilor monetare, financiare și bancare transnaționale, a căpătat un rol din ce în ce mai organic în sistemele de producție și schimb ale națiunilor. Prin golirea rapidă a structurilor statale tradiționale de puterea lor decizională reală, aceste grupuri au inițiat dizolvarea statelor. Această scurtă perioadă a fost marcată de două evenimente istorice extraordinare: dizolvarea și dispariția bruscă și în mare parte neașteptată a Colosului Sovietic (8 decembrie 1991), urmată imediat ca o consecință de adoptarea Tratatului de la Maastricht în septembrie 1992, constituirea unei noi entități administrative, economice și politice, Uniunea Europeană, anunțând apariția la începutul noului mileniu a unei noi monede, euro.

A treia etapă (de la criza din 2006-2007): În timpul crizei monetare, bancare și financiare sistemice globale din 2006-2007, declanșată de factorii de decizie ai marilor grupuri financiare transnaționale, elitele statale ale autoproclamatei „ comunități internaționale ”, aflate sub controlul strict al elitelor financiare transnaționale, au demonstrat populațiilor lor incapacitatea completă a structurilor lor statale și politice tradiționale, plasate sub controlul lor, de a le proteja – așa cum fusese din punct de vedere istoric funcția lor principală – de consecințele din ce în ce mai dure ale creșterii datoriei statelor lor, o consecință a acestei catastrofe financiare. Acest declin crud al prestigiului statului în ochii oamenilor inaugurează cu adevărat faza crucială a globalizării . Într-adevăr, aceasta este perioada în care începe să apară o nouă societate, una care promite să fie omogenizată, globalizată și din ce în ce mai automatizată prin ascensiunea inteligenței artificiale și a big data. Pare să se organizeze într-un fel de sistem mondial alcătuit din oligopoluri și monopoluri private, construite grație puterii de însușire privată a creației monetare asociate noilor tehnologii și care au devenit un fel de instituție tehnică transnațională ce guvernează, sub ochiul atent al unui pol financiar unificat și extrem de concentrat, sectoarele majore care ar cuprinde acum viața și activitățile esențiale ale populațiilor reduse la turme riguros gestionate conform legilor productivității contabile: și anume, în esență, sectorul aparatului de producție în sensul cel mai larg, cuprinzându-l chiar și pe cel al serviciilor sociale, precum și un sector care gestionează unități teritoriale cu populațiile care s-ar raporta la acestea, ambele fiind îmbrăcate într-un al treilea sector transversal care le-ar iriga intim, cel al informației în sensul cel mai larg, al standardelor și procedurilor și al digitalizării. Așadar, după cele de „ Democrație” și „ Politică” , noțiunile tradiționale de „ piață economică ”, „ preț ” și „ liberă concurență ” în sensul clasic al teoriei economice, în numele cărora primele au ajuns să fie sacrificate, vor fi și ele abandonate la rândul lor, deoarece au devenit învechite, inutile sau chiar dăunătoare gestionării eficiente a populațiilor în cadrul noului sistem mondial instituit pe planetă.

Atunci s-ar realiza, fără îndoială, pe deplin celebrul vis atribuit încă din 1825 lui Claude-Henry Rouvroy de Saint Simon: „Să înlocuim în sfârșit guvernarea oamenilor cu administrarea lucrurilor” , care a devenit foarte repede, datorită fervorii discipolilor săi mesianici saint-simonieni, copii dragi ai bancherilor parizieni Laffitte, d’Eichtal, Rothschild, Pereire… (dar la acea vreme ocupați în întregime cu dezvoltarea în Franța a rețelelor feroviare și fluviale și a canalelor maritime internaționale), cuvântul de ordine a ceea ce avea să devină în secolul al XX-lea „ tehnocrația ” care, odată cu succesul planetar al globalizării , ar fi reușit în sfârșit să transforme umanitatea într-un fel de hiper-mașină digitală în sensul ciberneticii lui Norbert Wiener, gestionată de o hiper-oligarhie restrânsă.

Însă, pentru a treia parte a eseului său, autorul își rezervă mai specific examinarea caracteristicilor și structurilor acestui sistem mondial globalizat, evaluând posibilele contradicții pe care pare să le comporte, precum și consecințele posibilei sale aroganțe.

Anul trecut, Liliane Held Khawam a dedicat prima parte a studiului său, „ Deposedarea ”, arătându-le cititorilor cum, odată cu apariția „revoluției neoconservatoare ” anglo-saxone a lui Reagan și Thatcher, acum treizeci de ani, o mică elită de finanțatori internaționali și-a asigurat discret un control aproape exclusiv asupra creației monetare. Acest control, în două decenii, le-a conferit puterea imensă care le permite acum să pună în genunchi statele, întreprinderile și cetățenii. În capitolul XVI, ea a dezvăluit cum patru firme anglo-saxone de administrare a activelor ( dealer primari ) – BlackRock , Vanguard , Fidelity și State Street – ai căror clienți sunt investitori instituționali și bănci centrale, au reușit acum, cu discreție deplină, să coordoneze fluxurile financiare și să controleze întreaga piață globală.

Anul acesta, cu al doilea volum, „ Lovitură de stat globală ”, autorul detaliază și clarifică procesele de globalizare care transformă rapid statele tradiționale în cochilii goale. Tot în această perioadă, populațiile sunt abandonate de protecția publică și sunt acum supuse, de către un sistem media strict controlat, unui discurs neoliberal unic, impus, care, chiar mai mult decât misticismul, se învecinează acum cu isteria, făcând posibilă și chiar facilitând jefuirea bogăției naționale în beneficiul oligarhiei financiare transnaționale.

Acest transfer extraordinar de bogăție reflectă, de fapt, un transfer de putere care nu îndrăznește să-și rostească numele. Cu toate acestea, spre deosebire de întreaga istorie a omenirii, pe măsură ce devine mai concentrată și mai consolidată în cadrul globalizării, această putere transferată dispare simultan sub invizibilitatea conferită de principiul anonimatului capitalului.

Totuși, știm că stabilitatea societăților umane a necesitat întotdeauna vizibilitatea puterii reale, fără de care responsabilitatea acesteia, care stă la baza autorității și politicii, dispare. O reprezentație scenică pare astfel încă necesară pentru a restabili, în noua societate, sensul sacrului care stă la baza principiului legitimității și autorității. Poate că așa ar trebui să înțelegem cu adevărat celebrul aforism atribuit lui André Malraux: „Secolul XXI va fi religios!”

Principiile transformării actuale a organizării societale, care, în urma globalizării, pare acum pe cale să cuprindă planeta, își au originea de fapt în lumea anglo-saxonă. Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinși de conotațiile mesianice atât de caracteristice acestei lumi și pe care inevitabil o poartă. Aceste conotații nu i-au scăpat, în mod clar, autorului, care, în capitolul 5, subliniază că este într-adevăr o globalizare mesianică cea care ancorează originile conceptuale ale acestui nou sistem mondial emergent, citând discursurile lui Roosevelt și apoi ale lui Truman încă din anii 1940.

Printre aspectele paradoxale, chiar perverse, ale conceptelor prezentate pentru a face apariția acestui nou sistem mondial acceptabilă pentru populație și chiar dezirabilă, cititorul va fi luminat de manipularea iscusită a principiilor ecologice conform conceptelor de „ dezvoltare durabilă ”. Aceste concepte, în realitate, facilitează gestionarea teritorială, asigurând în același timp gestionarea coordonată a populațiilor lor (capitolele 9 și 10), cu mișcări plasate sub control în cadrul privatizării și corporatizării spațiilor naționale (capitolul 24). În mod similar, capitolul 14 îi va învăța cum, într-adevăr, în numele liberalismului, libertății și respectului pentru indivizi, bunurile și proprietatea privată a cetățenilor obișnuiți vor fi, de fapt, în curând confiscate.

Maurice Allais, mult timp singurul francez laureat al Premiului Nobel pentru Economie, prevăzuse încă din anii 1980 liniile generale ale transformării sociale și economice care ne cuprinde astăzi și, cu autoritatea conferită de Premiul Nobel și după ce a încercat mai întâi în zadar să-i motiveze pe liderii politici de la cel mai înalt nivel, a căutat apoi să-și alerteze cât mai mult posibil contemporanii cu privire la amenințarea care plana asupra țării.

Pe lângă rubrica economică lunară (pe atunci foarte citită), dedicată în mare parte politicii economice a Bruxelles-ului, pe care a publicat-o în anii 1990, încă de la Tratatul de la Maastricht, în rubricile ziarului Le Figaro, și îndepărtându-se de obiceiurile sale de cercetător riguros și maestru în disciplina sa, care până atunci își publica nenumăratele lucrări exclusiv în cărți voluminoase și extrem de specializate, a decis în acest scop să publice în 1999 la editura Clément Juglar două cărți foarte ușor de înțeles, deoarece erau scrise pentru un public foarte larg, prima, „ Criza globală actuală: pentru reforme profunde ale instituțiilor financiare și monetare ”, dedicată exceselor sistemului financiar internațional, enunțănd și demonstrând principiile [1] absolut necesare oricărei reforme eficiente, a doua, „ Globalizarea [2] : distrugerea locurilor de muncă și creșterea economică – dovezile empirice ” care descifrează efectele nocive ale politicii economice și comerciale impuse de Bruxelles și GATT-OMC în cadrul Tratatului de la Maastricht. Astăzi, douăzeci de ani mai târziu, aceste două cărți epuizate încă nu au fost republicate.

Maurice Allais a decedat pe neașteptate pe 9 octombrie 2010, în mijlocul omagiilor oficiale aduse solemn de Republică în curtea clădirii Les Invalides. Și totuși, într-un caz unic printre laureații Nobel, acest laureat al Premiului Nobel pentru Științe Economice, de renume mondial, a fost, în propria țară, în văzul colegilor săi, interzis efectiv și vehement din mass-media timp de un deceniu, neezitând să publice lucrări care îndrăzneau să conteste astfel de interese private colosale și care căutau să-și alerteze concetățenii cât mai era timp.

Prin extraordinara sa luptă intelectuală de neînvins, care i-a adus retrogradarea în Franța în Gulagul mediatic , este acum permis să-l considerăm pe Maurice Allais drept Soljenițân francez al capitalismului financiar și al ultraliberalismului globalist actual.

La douăzeci de ani de la publicarea acestor cărți și la aproape un deceniu de la moartea autorului lor, mecanismele monetare, financiare, comerciale, economice și sociale, denunțate în zadar la vremea respectivă, au putut acum să-și desfășoare liber întreaga amploare perversă, în timp ce demontează societățile de sus până jos chiar sub ochii noștri, așa cum o prezintă analiza riguroasă a lui Liliane Held-Khawam într-un mod implacabil.

Citind „ Lovitura de stat planetară ”, care explică forțele de transformare care acționează în prezent în jurul nostru, Liliane Held-Khawam explică cum, de fapt, societățile noastre au intrat fiecare într-un fel de gestație, în „muncă ”, pentru a da naștere, în următoarele două sau trei decenii, unei noi forme planetare fără precedent de organizare a Umanității, conturării liniilor generale și „ excesului ” pentru care Liliane Held-Khawam își rezervă a treia și ultima parte a analizei sale.

Însă, fără a aștepta aceste detalii, concluzii și dezvăluiri viitoare, un sentiment de neliniște ne cuprinde imediat după ce terminăm de citit „ Lovitura de stat planetară ”: întrucât, în timp, mecanismele descrise tind să devină inexorabile și dincolo de raza de acțiune a deciziilor colective, unde ar trebui să căutăm posibilitatea ca acestea să fie oprite?

Încă de la început, toate societățile umane au fost și probabil vor continua să fie pentru următoarea generație – adică până în 2050 – posibile și susținute prin exercitarea a două forțe permanente care constituie însăși esența condiției umane și a construcțiilor sale religioase, simbolice și culturale: mortalitatea și fertilitatea. Prima este originea necesității ca părinții și copiii să trăiască împreună, iar cea de-a doua insuflă sens și ierarhie în societatea generațiilor care conviețuiesc. În timp ce mortalitatea afectează toate vârstele de ambele sexe, fertilitatea rămâne domeniul exclusiv al sexului feminin, limitată la anii de la pubertate (în jur de 15 ani) până la menopauză (50 de ani). În timp ce mortalitatea afecta în mod obișnuit nou-născuții, copiii și vârstnicii, impactul său este acum în scădere, pe măsură ce ratele mortalității scad în societățile avansate, concentrându-se în principal asupra celor peste 70 de ani. În mod similar, în societățile noastre avansate, reînnoirea generațională este acum concentrată într-o grupă de vârstă de cincisprezece ani a populației feminine: femeile peste 25 de ani și sub 40 de ani, care constituie 90% din mamele care nasc în fiecare an. Acest lucru subliniază importanța extremă a structurilor pe sexe și vârste ale populațiilor, așa cum reiese din piramidele lor demografice (sau tabelele care prezintă mărimea populației pe sexe și vârste), pentru înțelegerea evoluției societăților în deceniile următoare.

Astfel, piramidele demografice fac vizibile numerele relative a trei categorii majore coexistente care determină, în linii mari, funcționarea societăților avansate: Seniorii, sau persoanele cu vârsta de 50 de ani și peste (care au ieșit fiziologic din procesul de fertilitate și sunt pe punctul de a ieși social și din procesul de creare a valorii de piață); Adulții cu vârsta de 20 de ani și peste și sub 50 de ani (acestea sunt vârstele procesului de producție economică și ale reînnoirii generaționale); și, în final, Tinerii, cu vârsta sub 20 de ani (care nu au intrat încă social în procesul de reproducere și nici în procesul de creare a valorii de piață). Într-un sens generațional, aceste trei categorii majore reprezintă, de asemenea, în sens larg, copiii și minorii, părinții acestora, precum și bunicii și generațiile anterioare care continuă să coexiste în societate.

Atunci când ratele de fertilitate depășesc constant pragul simplu de reproducere (nivelul critic de 2,1 copii per femeie în societățile avansate, unde speranța de viață depășește 70 de ani), noile generații devin numeric mai mici decât generațiile părinților lor, iar piramida vârstelor din aceste societăți se inversează. Aceasta înseamnă că, în cele din urmă, în aceste societăți cu piramide inversate, seniorii de 50 de ani și peste ajung să-i depășească numeric pe adulți (care ei înșiși îi depășesc deja numeric pe tineri ). Însă, pe măsură ce seniorii devin din ce în ce mai predominanți față de adulți (raportul de senioritate mai mare de 50%, ceea ce înseamnă că seniorii de 50 de ani și peste reprezintă mai mult de jumătate din cei de 20 de ani și peste), ponderea lor în deciziile colective [3] continuă să crească în fiecare an, acordând nevoilor lor o prioritate tot mai mare față de cele ale familiilor și ale tinerelor femei susceptibile de a accepta o sarcină, o preponderență tot mai mare care exercită o presiune tot mai mare pentru a reduce fertilitatea în societate.

Cititorul va fi înțeles că acest lucru pune în mișcare o buclă CUMULATIVĂ formidabilă , un sistem IMPLOZIV [4] al întregii societăți care, pe măsură ce vârsta mediană a sistemelor sale decizionale colective crește, abandonează preocuparea pentru propriul viitor și investițiile sale vitale pe termen lung, adică își abandonează chiar misiunea de a asigura reînnoirea și sustenabilitatea întregii societăți. Astfel, eșecul continuu de a înlocui generațiile duce în cele din urmă, de la sine, la inversarea piramidei vârstelor (rata de îmbătrânire [5] mai mare de 100%), ceea ce declanșează procesul cumulativ de implozie a populației.

Cele mai recente publicații ale Diviziei Demografice a Națiunilor Unite estimează numărul actual de locuitori ai planetei la 7,7 miliarde, dintre care 55% trăiesc în medii urbane. Conform ONU, în decurs de o generație, adică în următoarele trei decenii, populația lumii, deja aproape 70% urbană în 2050, este de așteptat să crească cu încă 2 miliarde de persoane, peste jumătate dintre acestea provenind din doar nouă țări: India, Nigeria, Pakistan, Republica Democrată Congo, Etiopia, Tanzania, Indonezia, Egipt și Statele Unite. Numai populația Africii Subsahariene se va fi dublat, ajungând la 2 miliarde de persoane în 2050. Din cauza îmbătrânirii demografice deja foarte avansate și a inversării confirmate a piramidelor populației [6] , 27 de țări, inclusiv China, se confruntă deja cu un declin al populației, iar numărul lor este în creștere, în timp ce proporția din populația lumii care încă își înlocuiește generațiile, ținând cont de mortalitatea reziduală [7] , va continua să scadă.

În ultimele trei decenii a avut loc apariția sistemului mondial global fără precedent, a cărui gestație oarecum monstruoasă o descrie aici Liliane Held-Khawam. Însă eliberarea finală a acestei noi societăți umane, care pare periculos de fără precedent în istoria omenirii, trebuie să se situeze în cadrul structurilor, evoluțiilor și mecanismelor demografice tocmai subliniate.

Acest context demografic relevă faptul că acest nou sistem mondial va trebui într-adevăr să își găsească echilibrul într-o societate umană dominată în mare măsură de seniori, unde va fi deosebit de dificil pentru juniori și tineri adulți să își găsească locul cuvenit, considerați, în consecință, că aceștia vor tinde să fie din ce în ce mai mult simple resurse, materiale umane sau variabile de ajustare de către factorii de decizie.

Evident, îmbătrânirea universală a societăților, rezultată din inversarea generalizată a piramidelor demografice, va răspândi eutanasia peste tot pe Pământ în următoarele decenii, promovând pe scară largă în aceste societăți ceea ce Papa Benedict al XVI-lea a denunțat nu cu mult timp în urmă ca fiind ascensiunea unor false „ valori ale morții ” în detrimentul „ valorilor umaniste ”, în special a celor ale libertății personale umane, care va trebui să i se supună.

Putem presupune în siguranță că atât conținutul conceptual al Drepturilor Omului, cât și caracterul sacru al vieții umane, cu greu ar putea ieși neatinse.

Ar fi un astfel de sistem capabil să dureze? Sau ar putea omenirea să supraviețuiască în această nouă utopie?

Însă acest domeniu al previziunii nu aparține acestui aspect actual al abordării lui Liliane Held-Khawam.

Prin analiza sa în trei părți a formidabilei transformări la care noi și copiii noștri suntem acum atât martori, cât și participanți forțați, Liliane Held-Khawam întreprinde o muncă fundamentală de denunțare a neregulilor, o adevărată operă de salvare publică! Fie ca opera ei să fie rapid difuzată cât mai larg, astfel încât ochii să poată fi în sfârșit deschiși, în ciuda blocajului informațional insidios și feroce despre care am ajuns să știm că există cu privire la aceste subiecte.

Cu cât va fi percepută mai repede și mai larg aroganța pe care o descrie și o expune aici a acestei noi încercări babeliene de a construi o nouă ordine transumană prometeică, cu atât mai repede, fără îndoială, îi va fi pus în sfârșit un sfârșit salvator, așa cum ne învață Scripturile, prin manifestarea Inamicului inevitabilelor auto-contradicții și confuzii de limbi pe care le poartă intim.

Philippe Bourcier de Carbon

NOTE:

[1] Pentru a preveni, a explicat el, reapariția crizelor monetare și a catastrofelor care perturbă societățile actuale, este necesar ca:

„ Crearea de monedă trebuie să fie prerogativa exclusivă a statului. Orice creare de monedă, alta decât moneda de bază, de către Banca Centrală trebuie făcută imposibilă, astfel încât «drepturile false» care rezultă în prezent din crearea de monedă a băncilor private să dispară.”

Orice finanțare de investiții cu un anumit termen trebuie să fie garantată prin împrumuturi cu termene mai lungi sau cel puțin cu același termen .

„ Această dublă condiție ”, scrie el, „ implică o modificare profundă a structurilor bancare și financiare, bazată pe disocierea totală a activităților bancare așa cum există ele astăzi și pe alocarea lor în funcție de trei categorii de instituții distincte și independente :”

băncile de depozit care asigură, cu excluderea oricărei operațiuni de creditare, doar încasarea și plata fondurilor, precum și păstrarea în siguranță a depozitelor clienților lor, comisioanele corespunzătoare fiind percepute acestora din urmă, iar conturile clienților neputând avea niciun descoperit de cont ;

acordarea de împrumuturi băncilor la termene date și acordarea de fonduri împrumutate la termene mai scurte, suma totală a împrumuturilor neputând depăși suma totală a fondurilor împrumutate;

Băncile de investiții împrumută direct de la public sau de la băncile creditoare și investesc fondurile împrumutate în companii.

[2] El chiar dedicase această lucrare „ număratelor victime din întreaga lume ale ideologiei globaliste a liberului schimb, o ideologie pe cât de dezastruoasă pe atât de eronată, și tuturor celor care nu sunt orbiți de nicio pasiune partizană ”.

[3] În societățile avansate de astăzi, datorită practicilor de înregistrare a alegătorilor și ratelor de prezență, care sunt mult mai mari în rândul seniorilor decât în rândul tinerilor adulți, voturile seniorilor reprezintă de obicei majoritatea buletinelor de vot din urne imediat ce raportul vechimii în vot depășește 43%.

[4] Scăderea fertilității populațiilor se reflectă mai întâi în declinul ratelor de fertilitate, ceea ce duce la o scădere a natalității, care la rândul ei duce la o scădere a ratei de creștere naturală a populației, apoi la o scădere a numărului de nașteri anuale, apoi la o scădere a excesului de nașteri față de decesele anuale ale populației, care în cele din urmă devine negativ și duce în cele din urmă la o scădere a dimensiunii populației (care pentru o vreme poate fi încă mascată de imigrație), decesele depășind apoi permanent nașterile, din cauza structurii pe vârste a populației, atunci foarte îmbătrânită, care este acum formată în mare parte din seniori care au depășit vârstele de reproducere, unde ratele mortalității cresc din nou mecanic sub efectul îmbătrânirii piramidei vârstelor.

Tocmai aceasta este tragedia cu care se confruntă liderii Republicii Populare Chineze, care, după ce le-au impus compatrioților lor timp de aproape patru decenii politica criminală și contrară Drepturilor Omului, a „ un singur copil ”, recomandată cu tărie de experții internaționali anglo-saxoni, își descoperă acum neputința de a opri scăderea ratei natalității, care persistă, ducând la îmbătrânirea tot mai accentuată a populației și la tendința de implozie a societății lor, a cărei populație abia a început declinul numeric în 2018, declin care se va accelera mecanic în deceniul care se deschide.

[5] Numărul de seniori cu vârsta de 50 de ani și peste, comparativ cu cel al juniorilor cu vârsta sub 20 de ani.

[6] Printre țările cu peste 30 de milioane de locuitori, cele 13 țări a căror piramidă demografică a fost deja inversată, cu datele inversării: Germania 1970, Regatul Unit 1972, Italia 1981, Ucraina 1983, Franța (inclusiv departamentele de peste mări) 1984, Japonia 1987, Spania 1988, Federația Rusă 1994, Statele Unite 1996, Polonia 1999, Republica Coreea 2004, Thailanda 2010, China 2011.

[7] Aproximativ o treime.

https://reorganisationdumonde.com/preface-de-coup-detat-planetaire-philippe-bourcier-de-carbon/

/////////////////////////////////////

O lovitură de stat globală văzută de Bernard Gensane…

Liliane Held-Khawam. Lovitură de stat globală. Bernard Gensane

Cum o elită financiară preia puterea absolută prin capturarea universală a resurselor. Reorganization of the World Publishing. 2019.

În 2018, Liliane Held-Khawam — care a publicat aproximativ cincizeci de articole în Le Grand Soir — a explicat în Dépossession cum puterea copleșitoare a unei elite financiare îngenunchea statele și cetățenii. Cu această lucrare magistrală, extrem de analitică și superb documentată, ea merge mai departe, descriind instaurarea unei tiranii globale care nici măcar nu se mai preface că se ascunde în spatele fațadei unei „democrații” care nu mai există.

Economista și antreprenoarea Liliane Held-Khawam posedă o înțelegere autentică, din interior, a sistemului. Pentru ea, această tiranie s-a desfășurat în trei etape. Prima etapă a început în 1960, odată cu ascensiunea petrodolarilor gestionați de înalta finanță, care au favorizat dezvoltarea paradisurilor fiscale până în 1986, anul big bang -ului financiar care a urmat dereglementării financiare impuse de Actul Unic European. A doua etapă a durat până în 2007, criza sistemului monetar și financiar culminând cu scandalul creditelor ipotecare subprime . Pentru Held-Khawam, această perioadă a fost una de adevărată globalizare, în care structurile statale tradiționale au fost deposedate de puterea lor decizională. A treia etapă ne aduce în prezent. Nu numai că aleșii au acceptat să fie deposedați de orice putere de către grupurile financiare transnaționale, dar au încercat și să convingă oamenii că sunt incapabili să-i protejeze împotriva efectelor devastatoare ale îndatorării deliberate și programate a statelor.

Citește mai multe la https://lilianeheldkhawam.com/2019/11/29/coup-detat-planetaire-vu-par-bernard-gensane/

////////////////////////////////////////////

Cum Ceaușescu Transforma Dizidenții în „Bolnavi Mintal

////////////////////////////////////////////

Psihiatria represivă a lui Ceaușescu: Cum medicii transformau oamenii în legume

//////////////////////////////////////////

Ceaușescu: „Trageți în carne vie!” Masacrul de la Brașov, secretizat 37 de ani de Securitate

//////////////////////////////////////

Putin amenință că va ajunge la granițele României fie „prin arme”, fie „prin alte mijloace”. „Eliberăm Novorusia”

Președintele rus Vladimir Putin nu are de gând să încheie prea curând războiul din Ucraina și a anunțat că va cuceri Donbasul și va forma așa-zisa Novorusia fie pe „cale militară”, fie „prin alte mijloace”.

autor

Alexandru Toader

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că teritoriile autoproclamatelor Republici Populare Donețk și Lugansk „vor fi eliberate în orice caz”.

„Totul se reduce la asta. Rusia va elibera Donbas și Novorusia fie prin mijloace militare, fie prin alte mijloace”, a declarat Putin într-un interviu amplu acordat publicației India Today, citat de TASS, unul dintre canalele de propagandă ale Kremlinului, potrivit publicației independente ruse Meduza.Potrivit lui Putin, locuitorii acestor regiuni ale Ucrainei „au votat pentru independență”. „Am comunicat imediat Ucrainei, trupelor ucrainene: oamenii nu vor să trăiască cu voi <…> retrageți-vă trupele și nu vor fi acțiuni militare. Nu, ei au preferat să lupte, iar acum au terminat lupta”, a declarat președintele rus.

Vladimir Putin a acordat un interviu presei indiene înaintea vizitei sale în această țară, care începe pe 4 decembrie.

Citește și

Steve Witkoff, Jared Kushner

Ce fac emisarii lui Trump la două zile după ce negocierile eșuate cu Putin, la Moscova

Transferul întregii regiuni Donbas, inclusiv a teritoriilor neocupate de trupele ruse, sub controlul Rusiei este unul dintre punctele planului de pace prezentat de administrația președintelui american Donald Trump.Putin a confirmat că Moscova a respins unele puncte ale planului de pace, numindu-l cinic „o muncă dificilă”. El a adăugat că președintele american Trump caută un consens privind soluționarea conflictului ucrainean, dar că aceasta „nu este o sarcină ușoară”.În rapoartele sale anterioare, Institutul pentru Studiul Războiului a subliniat că Putin a numit în repetate rânduri „Novorusia” parte integrantă a Rusiei, în timp ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a definit „Novorusia” ca fiind întregul teritoriu al estului și sudului Ucrainei, în special regiunile Harkov, Dnipropetrovsk, Odesa și Nikolaev, care se întinde până la granița României.

Novorusia este un concept istoric și politic folosit în Rusia pentru a desemna o parte din sudul și estul Ucrainei, teritorii care în secolul XVIII au făcut parte din Imperiul Rus. Termenul a fost reactivat după 2014 de propaganda Kremlinului și de liderii separatiști pro-ruși pentru a justifica pretenții teritoriale asupra regiunilor ucrainene precum Donețk, Lugansk, Herson sau Odesa.

Pe 2 decembrie, dictatorul Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și cu ginerele președintelui american, Jared Kushner. Părțile au discutat un plan de pace în 28 de puncte pentru a pune capăt războiului din Ucraina, elaborat în urma discuțiilor dintre delegațiile ucraineană și americană din Florida, din 30 noiembrie, notează New Voice of Ukraine.

Sursa: Meduza, New Voice of Ukraine

/////////////////////////////////////

Top 10 cazuri de mare corupție în România

Cum va supraviețui lupta anticorupție? Doar frica nu păzește bostănăria, mai trebuie și un pic de rușine!

Colegul Alex Costache se teme că anticorupția a intrat în declin. Așa cum ne-am învățat să o cunoaștem, poate că e adevărat, dar poate că asta e o ocazie bună să se întărească cu o componentă care i-a lipsit în tot timpul ăsta.

Până la urmă, rezultatele sunt încă modeste – vreo 200 de corupți după gratii și multe cazuri de foarte-mare corupție care n-au putut fi rezolvate mulțumitor: asta pare o bătălie cu morile de vânt sau cu proverbiala caracatiță căreia dacă îi tai un braț îi cresc alte 10.

Top 10 cazuri de mare corupție

…materializate într-un grad mai mic sau mai mare dar rămase, practic, nepedepsite

Bancorex – al cărei beneficiar sonor a apoi fost “mogul bun” de-al anticorupției, fără să aibă cineva vreo greață evidentă. Și alte bănci mai mici, cunoscute (Banca Agricolă, acum la Raiffeisen) sau mai puțin (mai știe cineva ce era cu Banca Unirea, la ce folosea și cine avea acțiuni acolo? Și cum de-a aterizat apoi o vreme în mâinile unor foști caghebiști?).

Afacerea Țigareta – probabil doar vârful aisbergului dintr-o operațiune de contrabandă orchestrată de serviciile de informații și de care s-a aflat doar pentru că au ajuns să-și regleze conturile între ele.

Hidroelectrica – schema prin care s-au inventat “băieții deștepți”, multimilionari din nimic. Cel mai rău lucru pe care l-au pățit ăștia este că au pierdut procesele prin care tot ei dădeau statul în judecată!

EADS – contractul de un miliard de euro pentru “securizarea frontierelor” a fost încercarea a lui Năstase de-a intra în liga mare. Nu i-a ieșit, dar contractul a continuat bine-mersi iar Năstase a ajuns la pușcărie pentru alte “mari corupții” dar mai mijlocii.

Bechtel – alt jaf pornit de pe vremea lui Năstase, dar care acum nu mai e clar dacă a fost corupție de la început sau a devenit abia după (sau, să zicem, cu cât ne apropiem de ziua de azi, cu atât jaful de acolo e mai nesimțit). Plus toate telenovelele de pe restul traseului, cel dintre Brașov și București.

Microsoft – cazul ăla de sifonare în care singurii “vinovați” găsiți au rămas și în libertate și cu banii.

Roșia Montană – “locul unde nu s-a întâmplat nimic”, în afară de ample mișcări suspecte pe bursă care de exemplu ar fi îmbogățit pe oricine ar fi vorbit la televizor despre proiect din vreo postură oficială.

e-România – încercarea Elenei Udrea de-a da jumătate de miliard de euro pe un site, desăvârșită într-o formă mai discretă/descentralizată de alde Ghiță

ANRP – hoția prin care s-a reușit furtul încă o dată a ce au naționalizat comuniștii, din care vedem doar cazuri răzlețe dar nici o acuzație de sistem.

Hexi-Pharma – schema mafiotă prin care viețile victimelor au fost tranzacționate după modelul sicilian.

Și, probabil, cel puțin încă pe atâtea de unde încă n-au ieșit la suprafață destule informații încât să poată fi văzute ca atare.

Aproape toate au în comun valoarea foarte mare, de ordinul sutelor de milioane de dolari sau mai mult, aparenta legalitate (totul se face pe cât posibil cu “licitație”) și absența stridentă a condamnărilor! Ca și în 2004, îți vine să te întrebi “dar unde sunt peștii mari”?

Nu cred că trebui să-i fie găsită DNA o vină în asta, și nici măcar PNA! Ele lucrează cu doctrina care le este pusă la dispoziție – la pachet cu informațiile și instrumentele specifice.

Ei bine, doctrina asta este cam șchioapă! Nu poți alerga o cursă într-un singur picior, oricât de puternic ar fi el. Și, ca și acum un deceniu și jumătate, nu pare să existe destul interes politic și administrativ pentru a merge mai departe.

Ne place poate să ne amăgim, dar pedepsele și polițaii nu sunt niciodată suficienți pentru a-i face pe criminali să nu mai ucidă și pe hoți să nu mai fure. Necesari, dar nu suficienți.

Nu există suficiente pușcării și destule servere de interceptare pentru a opri jaful dacă în continuare se poate fura exact la fel ca înainte și în continuare există alți oameni dispuși să riște orice pentru a se îmbogăți peste noapte. Chinezii tot încearcă cu gloanțe în ceafă, și tot degeaba!

Noi avem… ce? 147 de oameni în pușcărie pentru “fapte de corupție” (ok, și poate alte câteva sute deja-eliberați) la sfârșitul a mai bine de un deceniu și jumătate de “luptă”, care cică și-ar fi depășit apogeul. Se fură mai puțin? Nimic care să indice asta!

Și se va tot fura cât timp anticorupția nu își construiește și un pilon preventiv, principal, pe lângă cel judiciar care să intervină doar în ultimă instanță.

Care este ieșirea

Primul și cel mai important ingredient este transparența administrativă maximă. Sunt prea multe de spus, buna-guvernare se face în cel puțin o generație, nu într-un articol. Dar să luăm doar un exemplu recent – anul trecut, pe final de mandat, guvernul Cioloș anunța pe nepusă masă un contract de achiziție de corvete. Prețul, decent la început, s-a dovedit după scurt timp dublu. Nu știm dacă asta era o afacere de corupție sau nu, în etapa asta nici nu contează. Nu contează nici dacă “era oportună”, “aducea locuri de muncă”. Problema uriașă acolo este că decizia a fost luată în secret și anunțată brusc (exact ca Bechtel și EADS la vremurile lor) – chestie care în sine este de natură să stârnească suspiciuni. Chiar dacă admitem că de data asta a fost o decizie de bună credință, lipsa de transparență și a dezbaterilor prealabile legitimează, pe viitor, același comportament din partea unora verificabili ca “mari-corupți”.

Sau câtă încredere să ai când își păstrează până la final postul de ministru unul care a luat sute de mii de euro din offshore pentru câte un site care a avut mai mulți vizitatori după ce s-a aflat de jonglerie decât înainte?

Anticorupția va apărea cu adevărat atunci când nici unul dintre factorii care încurajează furtul nu va mai fi acceptabil – indiferent dacă vine din partea taberei politice favorite sau a ăleia rivale, indiferent dacă vine de la securiștii răi sau de la ăia buni. Sunt legi care se pot face pentru asta, dar detaliile despre ce ar trebui să conțină ele contează mai puțin. Importantă e așteptarea publică.

Rușine, rușine, rușine!

Ordinea socială funcționează cam peste tot pe baza unui cuplu de forțe între vinovăție și rușine. În funcție de specificul cultural, cocktail-ul vine în combinații variate. La noi vinovăția internalizată este aproape egală cu zero (frica de pedeapsă mai compensează, dar nu destul) în schimb rușinea ar funcționa dacă ar fi exploatată mai bine.

Acum 17 ani, când se înființa PNA, Bucureștiul era un oraș teribil de murdar – la propriu – o societate abia intrată în febra consumului nu știa încă ce să facă cu atâtea ambalaje. Dacă aveți memorie vizuală, faceți exercițiul ăsta: Rânduri de gunoaie împodobeau bordurile iar aproape toată lumea arunca orice pe jos, cu sau fără vreo scuză ieftioară – că “nu sunt coșuri”, că “sunt prea puține”, că “sunt prea departe”.

În ani de zile, schimbarea a trecut aproape neobservată, dar – pentru nici o generație – este incredibilă. N-a fost nevoie nici măcar de amenzi (frică), deși poate că ar fi accelerat puțin procesul și poate că ar fi utile acum ca să elimine chiar și excepțiile. Doar că așteptarea publică a devenit suficient de puternică încât azi, în sfârșit, “e rușine”.

Anticorupția poate să fie o chestie la fel de simplă. Nu dau șpagă, că mi-e rușine! Nu lua șpagă, că e rușine! Dă legi și proceduri care să facă imposibilă barem vreo suspiciune de furt, ca să nu mai ajungem să ne fie rușine unii de alții!

https://www.romaniacurata.ro/top-10-cazuri-de-mare-coruptie-in-romania/

///////////////////////////////////////////////////////

Elon Musk îl contrazice din nou pe Donald Trump: „Tarifele afectează negativ piețele”

Într-o recentă intervenție publică, Elon Musk și-a exprimat din nou dezacordul față de taxele vamale susținute de administrația Trump, avertizând că politicile protecționiste pot destabiliza economia mondială. Comentariile sale vin în contextul unei creșteri substanțiale a costurilor pentru vizele H-1B, o decizie care afectează în mod direct comunitatea de specialiști din India, arată CNBC.

Victor Dan Stephanovici

În cadrul unui podcast găzduit de antreprenorul indian Nikhil Kamath, Elon Musk a subliniat contribuția extraordinară a talentelor din India la dezvoltarea Statelor Unite. Cu toate acestea, liderul Tesla a admis că anumite companii au profitat de programul de vize H-1B. Motivul a fost pentru a recruta personal la costuri mult mai reduse decât cele pentru angajații americani. Acest lucru a generat fricțiuni pe piața forței de muncă.

„La companiile mele, folosim H-1B doar când efectiv nu găsim oameni suficient de talentați în SUA”, a precizat Musk

Majorarea taxei pentru aceste vize la 100.000 de dolari, planificată pentru 2025, impactează în principal profesioniștii din India. Aceștia constituie peste 70% din totalul beneficiarilor, scrie CNBC.

Elon Musk prezice un viitor al AI în care „munca va fi opțională”

Elon Musk revine la Casa Albă pentru prima dată după conflictul cu Donald Trump

Relația dintre Musk și Trump

Relația dintre cei doi pare să se fi îmbunătățit după tensiunile din primăvară. Totuși Musk își menține poziția critică față de anumite politici economice promovate de Trump.

Miliardarul a dezvăluit că a încercat, fără succes, să îl convingă pe Trump să renunțe la impunerea de tarife vamale.

Tarifele afectează negativ piețele. Dacă ar fi dezastruos să punem taxe între statele americane, de ce ne-am dori taxe între țări?”, a mai spus Musk, reiterând convingerea că liberul schimb economic este cea mai „sănătoasă” abordare.

Munca va fi opțională, iar energia va deveni noua monedă

În cadrul aceluiași interviu, Musk a făcut mai multe predicții curajoase legate de viitorul tehnologiei și al societății. El estimează că, în următoarele două decenii, progresul automatizării va diminua atât de mult necesitatea muncii umane, încât „munca va fi o alegere, nu o obligație”.Mai mult, Musk este de părere că banii își vor pierde din importanță, iar energia va deveni „adevărata monedă a lumii”.Aceste afirmații sunt făcute într-un context marcat de volatilitatea pieței cripto, unde Bitcoin și alte monede digitale au înregistrat scăderi importante ca urmare a diminuării încrederii investitorilor.

Citește și

Elon Musk afirmă că în câțiva ani munca va deveni opțională, iar banii își vor pierde relevanța datorită inteligenței artificiale și roboticii
Elon Musk, ridicat în slăvi de chatbotul său, Grok: Mai în formă decât LeBron James și mai inteligent decât da Vinci
Platforma de inteligență artificială a lui Elon Musk neagă Holocaustul. Autoritățile franceze au început o anchetă
Hackerul care a spart conturile unor celebrități precum Elon Musk, Jeff Bezos și Barack Obama, obligat să plătească 4,1 milioane de lire în Bitcoini
Un judecător american permite continuarea procesului companiei lui Elon Musk împotriva Apple și OpenAI
Mesajul lui Musk pentru von der Leyen, după prezentarea Scutului pentru democrație: Liderul UE ar trebui să fie „ales de popor”

Elon Musk îl contrazice din nou pe Donald Trump: „Tarifele afectează negativ piețele”

////////////////////////////////////////////

(Ca si celelalte buldozere,au ”cazut” in capul picioarelor…) CONSTANTIN DĂSCĂLESCU – PREMIERUL CARE A CĂZUT ODATĂ CU CEAUȘESCU

https://www.youtube.com/watch?v=I1fDyHIJLmY

////////////////////////////////////////////

(In toata tara –FESENIADA a bagat la apa pana si avutia ne-buna…) LA CLANUL BĂLAN: soți, soții, veri, nași, fini, cumătri – cea mai mare rețea de neamuri angajate la Apele Române. Toți sunt rude cu inginerul-șef SGA Iași

Autor: Cristi Tanasa

Ioan Bălan și-a creat o rețea în tot Sistemul de Gospodărire a Apelor Iași, secția de bază a Agenției Apele Române din zona Moldovei

Fratele său a fost angajat fictiv la Stația Meteo deși lucra în mod real la Delphi. A fost reclamat și disponibilizat prin „reorganizare de personal”

Soția lui Bălan lucrează tot la Apele Române. Pe vărul său l-a angajat ca mecanic, dar acum păzește poarta de la intrarea în instituție

Are mulți fini și cumetri, alte cupluri care lucrează la Apele Române și pe care inginerul-șef i-a cununat sau le-a botezat copiii

La sediul central, din 80 de salariați, 20 sunt soț-soție

Conducerea Apelor Române nu vrea să divulge câte cupluri sunt în toata Agenția și cum au fost angajate

La Tarom a devenit celebră zicala: nu te poți atinge de niciun angajat că nu știi a cui rudă este. La Administrația Bazinală Prut-Bârlad – Sistemul de Gospodărire a Apelor Iași este la fel: inginerul-șef Ioan Bălan are o listă lungă de subordonați care îi sunt rude directe sau prin alianță.

Majoritatea îi sunt fini sau cumetri. Soția lucrează tot la Apele Române. Aproape toți din acest clan sunt cupluri: soț și soție angajați la Apele Române. Chiar și vărul lui Bălan este paznic la poartă. Restul lucrează la birouri, pe teren, unii sunt barajiști. Inginerul-șef spune că e o tradiție de familie, el fiind la a treia generație de angajați la „Ape”.

Conducerea instituției a refuzat să răspundă cererii REPORTER DE IAȘI: când au fost angajați toate aceste cupluri și care a fost forma de selecție – concurs sau angajare directă?

Ioan Bălan este inginerul șef al SGA Iași din cadrul ABA Prut Bârlad. A terminat Politehnica în 2003, iar de atunci este angajat angajat în instituție. Soția sa, Isabela, este inginer la Biroul de Exploatare al ABA Prut Bârlad. Cei doi se cunosc din timpul facultății, soția Isabela fiind adusă mai târziu de către viitorul soț, după cum singur povestește.

S-au căsătorit când erau deja amândoi angajați. Chiar Ioan Bălan spune că angajarea la Ape e un fel de tradiție de familie. Primul a fost bunicul său, barajist la Ciurbești. „Părinții mei au lucrat în aceeași instituție. Fratele meu a lucrat aici. De fapt, începând cu bunicul, toți am lucrat aici. Am locuit la canton la Ciurbești, asta am văzut de mic, normal că m-am dus la facultate în domeniu”, a declarat Ioan Bălan.

Conform declarației de avere din 2024, soții Bălan au câștigat, împreună, aproape 154.000 de lei.

Radu Bălan a fost disponibilizat după un scandal în interiorul Apelor Române: lua salariu fără să vină la serviciu

Inginerul șef și-a angajat în SGA Iași și fratele, Radu. Surse din instituție spun că acesta ar fi trebuit să transmită cotele unor ape, dar altcineva prelucra datele în locul său. „Nu era prezent la serviciu. În 2022, o colegă a făcut reclamație și a fost dat afară”, spune sursa. Radu Bălan, fratele inginerului-șef, era de fapt un angajat fictiv.

Ioan Bălan a confirmat că acesta a lucrat în SGA Iași, limitându-se să spună doar că a demisionat. Cei doi soți Bălan au dezvoltat la ABA Prut Bârlad o „pânză de păianjen” formată din fini și cumetri. Oricine ar cere un document de la instituție ar ajunge de fapt la o persoană din siajul lui Bălan.

În toată Administrația Bazinală lucrează zeci de cupluri. La ABA (instituția centrală care coordonează sucursalele din toată Moldova) sunt 80 de salariați, iar 20 dintre aceștia sunt soț-soție. „Forma de angajare în general este concurs cu un singur candidat”, spun surse autorizate din instituție.

REPORTER a cerut oficial conducerii ABA Prut date privind anul angajării tuturor cuplurilor soț-soție și modalitatea selectării. Nu ne-a parvenit un răspuns.

Constantin Melian este inginer și șef al Sectorului Hidrotehnic Bahlui. Este căsătorit cu Loredana Melian, șefa Compartimentului Avize-Autorizații din SGA Iași. Fata cea mare a soților Melian a fost botezată de cuplul Bălan.

„Da, am botezat fiica soților Melian. Dar i-am cunoscut aici, în instituție. Nu-i știam dinainte”, a precizat Ioan Bălan.

Al doilea cuplu cărora familia Bălan le-a nășit fetița este Nicolae și Raluca Mihaela Stanciu. El este inginer la Biroul de Situații de Urgență ABA Prut Bârlad, ea este inginer la Biroul de Exploatare ABA. Conform declarațiilor de avere din 2024, cei doi câștigă de la Apele Române circa 113.000 de lei anual.

Cristian și Ioana Luca lucrează amândoi la Apele Române și sunt cununați de inginerul-șef Bălan

Alt cuplu cununat de Bălan: soțul la SGA, soția la laboratorEchipament reporter

Pe lisa rudelor prin alianță ale inginerului șef de la SGA Iași se află și finii Constantin Cristian și Ioana Luca. Finul lucrează în directa subordine a nașului, la SGA Iași, în timp ce Ioana Luca este inginer chimist la Laboratorul ABA.

Gabriel Enea a fost angajat mecanic la ABA Prut Bârlad, cu largul conscurs al vărului său, Ioan Bălan. Acesta a confirmat relația de rudenie, dar a infirmat că a avut vreo contribuție la angajare. Gabriel Enea este acum paznic la intrarea în instituție, pe Theodor Văscăuțeanu. „Îi raportează vărului, căruia îi este dator pe viață, cine intră și cine iese”, spun sursele din instituție.

Pe lista cumetrilor lui Ioan Bălan se găsește și inginerul Florin Voloșincu de la Avize – Autorizații. Soții Bălan i-au botezat fiica. Total atipic, soția lui Voloșincu nu lucrează la Apele Române.

Irina și Radu Tutunaru l-au cununat la rândul lor pe Ioan Bălan, lucrând tot la Apele Române

Și nașii lui Bălan sunt tot din Apele Române

Nașii de cununie ai soților Bălan au lucrat amândoi în ABA Prut Bârlad. Irina Tutunaru este inginer la Biroul Prognoze Bazinale, iar nașul Radu a fost angajat la Biroul Investiții. Între timp, a demisionat și lucrează în privat.

O altă apropiată a soților Bălan, conform surselor din ABA Prut Bârlad, este Andreea Vasilica Zuză, care a fost adusă în instituție de cei doi.

Pe listă se află și soții Ovidiu (șef Birou Gestiune SGA Iași) și Geanina Oprea (agent hidrotehnic), cărora surse din ABA susțin că Ioan Bălan le-ar fi botezat un copil. Inginerul șef al SGA Iași susține însă că soții Oprea sunt apropiați, dar fără nicio legătură de rudenie cu el.

Ovidiu Oprea este unul dintre inspectorii de la Apele Române care au acoperit un abuz în domeniul gospodăririi apelor comis de către Marian Crețu, patronul de la Indiana și Moara de Foc. Acesta a lăsat, în plină secetă, sute de familii din comunele Victoria și Golăiești fără apă pentru animale și grădini. Pe cursul Jijiei vechi, pe o distanță de 500 de metri, el a secat cursul apei pentru a-l curăța și pentru a amenaja un debarcader.

De pe teren, Oprea a negat evidența: „Am verificat, nu sunt tuburi blocate, pur și simplu nu mai este apă. E secetă, sunt probleme peste tot, nu doar aici. Și au mai fost și greșeli la construcție, tuburile care duc apa dintr-un canal în altul sunt realizate prea sus”.Ghid Iași

„Barajistul de la Ciurbești nu mi-e rudă”

Pe lista celor din siajul lui Bălan se află și actualul barajist de la Ciurbești, fostul loc de muncă al bunicului și părinților. Adrian Țurcanu ocupă acum poziția de barajist, angajații instituției spun că el este de fapt vărul lui Ioan Bălan, dar acesta neagă legătura.

„Este normal ca rudele prin alianță să le am aici. Acesta este mediul în care sunt zilnic. Nu aveam cum să-mi fac rude în altă parte, în alt domeniu de activitate, pentru că cei mai mulți oameni pe care-i cunosc lucrează în administrarea apelor”, a mai spus inginerul Ioan Bălan.

LA CLANUL BĂLAN: soți, soții, veri, nași, fini, cumătri – cea mai mare rețea de neamuri angajate la Apele Române. Toți sunt rude cu inginerul-șef SGA Iași

////////////////////////////////////////////

Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani

Marcel Ciolacu patronează o rețea de peste 100 de oameni care suge de la statul român contracte în valoare de 1,5 miliarde de euro – de trei ori mai mult decât costă majorarea salariilor pentru profesorii din toată țara

Toată conducerea PSD din Buzău și familiile acesteia (peste 92% din total) sunt angajați la stat ori fac afaceri extraordinar de profitabile cu statul, dezvăluie activistul Valeriu Nicolae în „Libertatea“. Acesta spune că încrengătura e atât de mare, încât a publicat doar o mică parte pe site-ul ziarului, restul investigației (40.000 de cuvinte) putând fi găsită pe grupul „Starea impostorilor“.

Căutările au dus la 104 persoane care au conexiuni direct cu Ciolacu. Majoritatea sunt din Buzău, locul de baștină al celui pe care președintele Iohannis îl va numi premier în următoarele săptămâni. Toți sunt înfipți în sinecuri grase ori au firme care câștigă pe bandă rulantă contracte cu statul. E o caracatiță uriașă, care suge enorm de multe resurse.

E vorba de contracte în valoare de peste 6 miliarde de lei care au intrat din bugetul statului în firmele apropiaților lui Marcel Ciolacu, liderul PSD. Pentru a ne face o idee despre ce înseamnă asta, Ciolacu și Ciucă au anunțat că majorarea cu 575 de lei a salariului profesorilor înseamnă un impact de 2 miliarde de lei care va da peste cap bugetul național. Tot ca ordin de comparație, statul român plătește în 2023 peste 12 miliarde de lei subvenții la pensiile speciale.În acest caz, peste 6 miliarde de lei (1,5 miliarde) sunt aspirate de un singur om – Marcel Ciolacu – și apropiații aflați în rețeaua sa de protecție și influență. Valeriu Nicolae atrage atenția că în această camarilă nu se află doar PSD-iști, ci și mulți foști șefi din PNL „în perioada în care liberalii erau, chipurile, adversarii de moarte ai PSD“. Practic, toată conducerea PNL Buzău era, de fapt, controlată de Ciolacu: șeful filialei, trezorierul, candidatul la primăria Buzău, consilieri județeni și chiar soția fostului deputat liberal Cristian Romanescu.Încrengătura e ca o pânză de păianjen și arată, de fapt, ceea ce spuneau de multă vreme manifestanții din Piața Victoriei: că PNL și PSD sunt, de fapt, același lucru. Activistul Valeriu Nicolae arată că nepotul lui Marcel Ciolacu a fost băgat la Ministerul Finanțelor pe când era titular acolo Orlando Teodorovici, apoi a înregistrat brusc „un succes senzațional în firme cu parteneri care au beneficiat de multe sute de milioane din contracte cu statul“. Printre acești parteneri norocoși să intre în rețeaua Ciolacu se numără liberalul Iman Vlad Francisc, finul europarlamentarului Cristian Bușoi, dar și alți lideri PNL.

Media pe țară a conducerilor locale PSD care lucrează la stat este 22%. Însă în Buzăul lui Marcel Ciolacu e vorba de 88,3%. Mai exact, 15 din cei 17 oameni aflați în conducerea filialei sunt angajați ai statului. Dar lucrurile nu se opresc aici. 13 din cei 14 soți/soții ai șefilor PSD Buzău (3 nu sunt căsătoriți) sunt angajați tot la stat, în posturi-cheie. Procentul lefegiilor la stat din marea familie PSD Buzău ucă la 92,3%!

Valeriu Nicolae a luat la puricat și afacerile cu statul ale oamenilor lui Marcel Ciolacu. Într-un caz a găsit o firmă care are 835 de contracte cu bani publici! E vorba de un fost deputat de Buzău, fără nicio expertiză juridică, dar băgat consilier la Curtea de Conturi. Acesta a câștigat doar anul trecut și numai de la Curtea de Conturi suma de 321.240 de lei (peste 64.000 de euro).

Tot articolul despre caracatița patronată de Marcel Ciolacu, ex premier al României care n-a avut niciun loc de muncă până la 37 de ani, în Libertatea.ro.

https://ziaristii.com/cum-arata-mafia-care-n-bani-pentru-salariile-profesorilor-caracatita-din-buzau-lui-ciolacu-104-persoane-care-sug-de-la-stat-peste-6-miliarde-de-lei-viitorul-premier-n-muncit-pana-l/

///////////////////////////////////////////

Numele de scenă date de ruși celor 10 invazii în țările vecine, în ultimii 80 de ani: „pace”, „unire”, „ajutor prietenesc”, „ajutor frățesc”, „restabilirea ordinii”, „operațiune specială” etc.

Matei Udrea

Rusia nu a folosit niciodată, în ultimii 80 de ani, cuvântul „război” pentru a defini vreuna din cele 10 invazii ori atacuri asupra unor vecini. Întotdeauna foarte bine controlat de stat, inclusiv prin sancțiuni aspre aplicate celor care nu respectau retorica guvernamentală, discursul oficial exprima noțiuni total opuse realității.

Începând din 1939, odată cu invadarea Poloniei, de fiecare dată când a fost atacată câte o țară vecină s-au folosit expresii precum „pace”, „unire”, „ajutor prietenesc”, „ajutor frățesc”, „restabilirea ordinii”, „operațiune specială” etc. În multe cazuri, publicului rusesc/sovietic și celui internațional li s-a vorbit despre „lupta cu naziștii / neo-naziștii / fasciștii / teroriștii” etc.

O trecere în revistă a felului în care Guvernul de la Moscova și-a botezat cele 10 invazii/războaie de agresiune începând din 1939 încoace a făcut pe Twitter un profesor irlandez din Baltimore, care publică sub indicativul „Slava Malamud”.

„O scurtă istorie a eufemismelor rusești pentru invaziile și războaiele coloniale de cucerire”

* Invazia/anexarea Poloniei în 1939: „Marșul de eliberare al Armatei Roșii” (redenumit ulterior „Acțiune militară pentru reunificarea URSS, a Ucrainei de Vest și a Bielorusiei de Vest”).

– Advertisement –

* Ocupația și anexarea statelor baltice (1939-1940): „Intrarea unui contingent limitat de forțe sovietice în conformitate cu pactele de asistență reciprocă și de prietenie”, mai târziu „Unirea regiunii baltice cu URSS”.

* Revoluția maghiară din 1956 a fost denumită oficial „rebeliune contrarevoluționară fascistă”. Invazia rusească propriu-zisă a fost denumită oficial „Intrarea forțelor sovietice în Ungaria”, nume de cod „Operațiunea Val” (octombrie, eșuată) și „Operațiunea Gale” (noiembrie, reușită).

* Invazia Cehoslovaciei din 1968: „Ajutorul prietenesc pentru poporul cehoslovac frățesc”.

– Advertisement –

* Invazia Afganistanului (1979-1989): „Intrarea unui contingent limitat de trupe sovietice în Afganistan”; de asemenea: „Ajutor frățesc al luptătorilor internaționaliști sovietici pentru poporul afgan”.

* Primul război cecen (1994): „Operațiunea de restabilire a ordinii constituționale în Cecenia”; de asemenea: „Conflictul armat din Republica Cecenia și teritoriile adiacente ale Federației Ruse, considerate în zona de conflict armat”.

* Al doilea război cecen (1999): „Operațiuni antiteroriste pe teritoriul regiunii Caucazului de Nord”.

* Invazia/anexarea unor teritorii din Georgia în 2008: „Operațiunea specială de forțare a păcii”; de asemenea: „Asigurarea siguranței cetățenilor ruși în Osetia de Sud și Abhazia”.

* Invazia Donbasului (2014): „Războiul civil din Ucraina între susținătorii federalizării și junta neo-nazistă din Kiev”.

* Invazia pe scară largă a Ucrainei (2022): „Operațiunea militară specială de denazificare și demilitarizare”.

https://ziaristii.com/numele-de-scena-date-de-rusi-celor-10-invazii-ale-unor-tari-vecine-executate-ultimii-80-de-ani-pace-unire-ajutor-prietenesc-ajutor/

//////////////////////////////////////////////

Rusia a invadat teritoriul României de 12 ori între anii 1735 şi 1944. Există pericolul ca România să fie invadată de Rusia pentru a 13-a oară?

Rusia a invadat teritoriul României de 12 ori între anii 1735 şi 1944. Există pericolul ca România să fie invadată de Rusia pentru a 13-a oară?

Alexandru Stan

După cum ne transmite autorul Nicolae I. Arnautu în cartea sa „12 invazii ruseşti în România” (1996), teritoriul actual al României a fost invadat de Rusia de 12 ori între secolele 18 şi 20. Oficialii dau asigurări că România nu va fi invadată de forţele terestre şi aeriene ale Rusiei datorită statutului de membru NATO, dar mai ales fiindcă ţara are acum la dispoziţie un sistem avansat de apărare în comparaţie cu secolele anterioare, prin urmare este puţin probabil ca Rusia să încerce să invadeze spaţiul românesc pentru a 13-a oară, şi mai ales, în secolul 21.

Conf. univ. Ion Bucur de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, a declarat într-un curs despre istoria comunismului din statele est şi central europene: „Vouă nu v-ar fi frică de cineva care v-a bătut de 12 ori până acum? Nu v-ar fi frică că ar putea să o facă şi pentru a 13-a oară?”, transmitea Defense România în 2020, cu doi înainte ca Rusia să bombardeze Ucraina …După cum ne transmite Nicolae I. Arnautu în cartea sa 12 invazii ruseşti în România (1996), teritoriul actual al României a fost invadat de Rusia de 12 ori între secolele 18 şi 20. Evenimentele sunt prezentate şi pe articolul despre Istoria Relaţiilor Româno-Ruse de pe site-ul Wikipedia în limba engleză.

În 1735 izbucneşte un război ruso-turc. Armatele ruse invadează Moldova. Pacea este semnata la Iasi.

În 1768, Rusia ajunge la un nou război cu Turcia . Armatele ruse invadează Principatele Române. Ţarina Ecaterina a II-a cea Mare solicită anexarea celor două Principate, sau cel puţin independenţa lor cu intenţia de a le anexa ulterior. Aceste cereri deranjează Austria şi Prusia , care s-au opus planurilor expansioniste ale Rusiei în sudul Europei. Este semnat Tratatul de la Küçük Kaynarca.

În 1787 izbucneşte un nou război ruso-turc. Rusia traversează pentru a treia oară râul Nistru, graniţa de est a Moldovei. Tratatul de pace de la Iaşi (1792) obligă Turcia să-i cedeze Rusiei teritoriul dintre Bug şi Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria.

În 1806, o nouă confruntare ruso-turcă îi aduce pe ruşi în Principatele Române. În urma slăbirii Imperiului Otoman, Austria şi Rusia se opun în dorinţa lor de a anexa aceste provincii. Rusia a fost nevoită să se retragă dincolo de Nistru. Impactul acestor ocupaţii succesive ale Moldovei şi Ţării Româneşti a fost devastator. Generalul-maior francez Louis Auguste Francois Mariage observă: „locuitorii au fost cei mai expuşi, obişnuiţi, la orice fel de abuz, jefuire, care i-a adus în sărăcie” sau „… armata rusă a distrus Ţara Românească la un asemenea nivel, încât la începutul anului, ea nu a oferit nimic mai mult decât imaginea unei risipe”.

O nouă trecere pe teritoriul României are loc în 1811, în timpul războiului ruso-turc . Turcia este învinsă şi i se cere cedarea teritoriului Moldovei până la râul Siret . Întrucât Napoleon hotărâse să atace Rusia, Alexandru I se grăbeşte să semneze un tratat de pace cu otomanii şi acceptă doar teritoriul dintre Nistru şi Prut (Turcia garantase integritatea teritorială a Principatelor Române când acestea au acceptat să intre în statut de vasali în anii 1500, deci anexarea lipsea de orice mijloace legale). Rusia anexează Basarabia şi începe procesul de rusificare.

În ajunul Răscoalei Greciei împotriva Turciei, şi a încercării de a implica Principatele Române, trupele ruseşti trec din nou graniţa.

1828 vede un alt război ruso-turc. Rusia ocupă Moldova şi Dobrogea timp de 6 ani. Pavel Kiseleff a fost numit la comanda trupelor de ocupaţie ruse din Ţara Românească şi Moldova, şi a fost numit Preşedinte plenipotenţiar al Divanelor din Ţara Românească şi Moldova (guvernator de facto) la 19 octombrie 1829 (pe atunci se afla la Zimnicea). A rămas cel mai puternic om din Principatele dunărene până în 1834. Sărăcia impusă populaţiei locale a fost extremă: „Ocupaţia rusă a venit cu setul ei de rele: furturi insuportabile, cereri necontenite de căruţe pentru transport, brutalitatea şi abuzurile care s-au abătut asupra oamenilor”.

Revoluţiile româneşti de la 1848 ( Revoluţia Valahă , Revoluţia Moldovei ) au fost înăbuşite de intervenţia trupelor ruse. Convenţia de la Balta Liman decide staţionarea a 35 000 de soldaţi ruşi în principate.

1853 – o nouă invazie rusă. Tezaurul principatelor române este jefuit. În 1853 izbucneşte războiul Crimeii . Tratatul său de pace decide restituirea Basarabiei de Sud către Moldova.

1877 – un alt război ruso-turc ( Războiul de Independenţă al României , în istoriografia română). În ciuda garantării integrităţii României, încheierea războiului vede anexarea Basarabiei de Sud de către Rusia. România primeşte Dobrogea în urma Tratatului de la Berlin .

1916, Primul Război Mondial – Forţele ruse trec accidental în Mamorniţa , teritoriul României, şi acolo are loc o ciocnire , care se încheie cu retragerea Rusiei.

1940 – Rusia anexează Basarabia şi Bucovina de Nord, iar în 1944 are loc ocupaţia sovietică a României de către trupele Armatei Roşii, pe durata ofensivei din 1944 de pe Frontul de Răsărit din Al Doilea Război Mondial, situaţie care a fost menţinută până în anul 1958.

Poate fi România invadată de trupele terestre ale Rusiei pentru a 13-a oară, în secolul 21?

„În acest moment nu există îngrijorare din perspectiva unui război pe teritoriul României, a unor conflicte militare pe teritoriul României”, a spus Vasile Dîncu.

“Există momente în care se apropie foarte mult de zona exclusivă, sunt metode prin care Rusia încearcă, alături de războiul hibrid pe care îl are în acest moment faţă de ţările din flancul estic, faţă de Europa, încearcă să creeze o stare de nelinişte, încearcă să-şi arate forţa în Marea Neagră. Nu sunt incidente care ar putea să ducă la declanşarea unui conflict.Armata Română face parte din NATO aşa cum vedeţi pe teritoriul României şi flancul estic a fost echilibrat foarte mult şi în partea de sud, aşa cum era partea de nord, Marea Neagră este egala Mării Baltice în acest moment. Avem în acest moment o responsabilitate comună şi Armata Română ca parte a NATO alături de aliaţi ar putea să facă faţă la orice agresiune”, a declarat ministrul Apărării.

„Dacă Rusia va ataca Republica Moldova, România, ca membră NATO, nu o poate apăra militar”, explică Vasile Dîncu în interviul pentru Europa Liberă, „dar poate să o sprijine militar, aşa cum se întâmplă azi cu NATO şi Ucraina”.

El a spus că ar exista încă în Occident impresia că flancul estic al NATO ar fi mai vulnerabil în partea sa nordică. România insistă că sudul acestui flanc – cu România şi Marea Neagră – ar trebui să fie o prioritate a măsurilor defensive.

„Nu avem, în acest moment, nici un fel de date că ar exista ameninţări militare la adresa Republicii Moldova. Singurele îngrijorări legate de o eventuală acţiune armată a Rusiei care ar privi Moldova sunt generate de speculaţiile din media. Nici România nu este în pericol”, a dat asigurări preşedintele Klaus Iohannis. „Pe de o parte, securitatea naţională este întărită odată cu aprobarea grupului de luptă care va fi staţionat în România şi coordonat de Franţa. Urmează negocieri cu privire la ţările care vor mai trimite aici trupe. Voi insista că flancul estic al NATO trebuie consolidat mai bine. Întărirea flancului estic înseamnă prezenţă permanentă dar, sigur, pe lângă această prezenţă permanentă ne ajută foarte mult şi prezenţa rotaţională, care face ca în România să fie prezente tot timpul un număr destul de mare de forţe americane”, a adăugat Iohannis.

„Cu un camion şi un tanc nu se mai poate câştiga mare lucru în ziua de astăzi. Este nevoie de armament modern, sofisticat, care, evident, este şi destul de scump”, a declarat şeful statului.

Rusia este împotmolită în sud-estul Ucrainei de către forţele ucrainene şi trupele de voluntari străini. În caz de război cu NATO, Rusia nu va apuca să atace vreun stat european

Două surse anonime au declarat pentru Financial Times că un atac nuclear asupra Ucrainei este puţin probabil să provoace o ripostă nucleară din partea NATO, dar au asigurat că va fi urmat de măsuri de răzbunare folosind arme convenţionale pentru a „pedepsi Rusia”.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, şi preşedintele SUA, Joe Biden, l-au avertizat de multe ori pe dictatorul rus, Vladimir Putin, să nu folosească armele nucleare în Ucraina.

Eventuala utilizare a armelor nucleare de către Rusia în conflictul cu Ucraina ar atrage „consecinţe severe”, a avertizat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după o serie de afirmaţii ale liderilor de la Moscova.

România dispune totuşi de scutul antirachetă şi aeronave americane de luptă, şi ca celelalte state membre NATO din Flancul Estic, poate să se apere de orice atac convenţional din partea Rusiei, mai ales că trupele ruse sunt împotmolite în sud-estul Ucrainei.

În afară de Ucraina, singurele ţări care se află sub ameninţarea de a fi invadate de Rusia sunt Estonia, Lituania, Letonia şi Finlanda care au graniţă cu Rusia, dar şi acestea au la dispoziţie echipamente, armament şi mijloace de apărare.

Singura ameninţare serioasă la adresa României şi altor state membre NATO este utilizarea armelor nucleare strategice, rachetelor de croazieră, rachetelor intercontinentale balistice şi rachetelor hipersonice de către Rusia, dar nu se pune problema de invazie convenţională în această primă jumătate a secolului 21.

România, la fel ca restul Europei, datorită lui NATO, dar şi din cauza epocii atomice, nu poate să mai fie un câmp de luptă ca în cele două războaie mondiale.

Citește și

Șeful unei mari companii aviatice din Europa le cere liderilor europeni să achiziționeze arme nucleare tactice

//////////////////////////////////////////////

Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate

Alexandru Dodan

„Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Așa că, după roadele lor îi veți recunoaște” (Evanghelia după Matei, 7: 18-20)

“Violența nu prosperă şi nu poate prospera de una singură; ea este inevitabil împletită cu minciuna” (Aleksandr Soljenițîn)

Agresiunea armată inițiată de Rusia împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022 nu se va termina la fel ca cele din 1991 (împotriva Republicii Moldova), 2008 (împotriva Georgiei) sau 2014 (tot împotriva Ucraina). Războiul pornit de Rusia este, de această dată, prea mare – geografic, dar şi prin obiective – pentru a fi „îngheţat” prin metodele ei precedente. Nici măcar Moscova nu mai dispune de „frigiderul geopolitic” necesar pentru a-şi răci propriul război fierbinte, iar Occidentul, de această dată, pare decis să reziste. Fie Ucraina va câştiga militar, va elibera toate teritoriile sale internațional recunoscute, şi tranziția reală spre un nou regim va începe la Moscova, fie Ucraina va fi copleșită militar sau redusă la teritoriile sale vestice, caz în care Occidentul va trebui să treacă permanent pe picior de război, nu neapărat „rece”.

Principala asemănare între medicină şi relațiile internaţionale constă în aceea că şansele de vindecare, respectiv de rezolvare a unui dosar de politică externă, sunt aproape nule în absenţa unui diagnostic corect. La 14 septembrie 2022, preşedinta Comisiei Europene, dna. Ursula von der Leyen, în discursul anual privind Starea Uniunii (Europene), a admis, implicit, eroarea gravă de diagnosticare făcută în cazul Rusiei, afirmând că „ar fi trebuit ascultate vocile din interiorul Uniunii, (…) din Europa Centrală şi de Est, care au avertizat că Putin nu se va opri„. Desigur, o recunoaştere a erorii este, oricând şi de departe, preferabilă perseverării în acea eroare. În acest caz, înţelegerea de către membrii central-est europeni ai UE a faptului că stăpânul de la Kremlin nu se va opri, respectiv că nu se mulțumi cu rapturile teritoriale din 2014 şi cele anterioare, avea la bază înţelegerea faptului că regimul pe care Vladimir Putin îl patronează nu se putea opri datorită însăși naturii sale profunde.

Nu este surprinzător faptul că statele central-est europene membre ale UE, după trauma istorică suferită ca urmare a plasării lor cu forța, timp de 45 de ani, în sfera de influenţă a URSS, au în prezent o mult mai bună înţelegere a naturii regimului politic şi economic de la Moscova, deci şi asupra intențiilor sale reale. Mai surprinzătoare, deși nu inexplicabilă, a fost raportarea din ultimele două decenii a majorităţii elitelor politice, dar şi a celor economice, academice, intelectuale, mass media din statele occidentale la regimul Putin. Fiind vorba de erori foarte grave, politice, economice, juridice, intelectuale, de securitate şi, nu în ultimul rând, de logică elementară, erori care au contribuit, cel puţin indirect, şi pe o durată neîntreruptă de peste 20 de ani, la atingerea de către decidenţii de la Moscova a unui nivel de auto-încredere suficient pentru a risca declanşarea unui război având ca obiectiv de etapă lichidarea statalității Ucrainei sau transformarea ei în stat vasal, este nevoie de depășirea nivelului acceptării indirecte a erorii politice, nivel atins de preşedinta Comisiei Europene la 14 septembrie 2022, şi intrarea în zona unei analize serioase a „politicii răsăritene” a UE, şi a politicii față de Rusia a fiecărui stat membru în parte, cel puţin din ultimii 20 ani, analiză care să fie finalizată cu concluzii având utilitate operaţională clară de politică externă. Nu este vorba de un exercițiu academic: de această analiză depinde însăși supraviețuirea lumii libere.

Datele fundamentale ale „chestiunii ruse”

“Așa-zisa Revoluție din Octombrie este un mit lansat de învingători, de bolșevici, şi înghițit nemestecat de cercurile progresiste din Occident” (Aleksandr Soljenițîn)

La nivelul entității statale cunoscută azi oficial ca „Federaţia Rusă”, în termeni de cine deţine puterea reală în stat şi de mecanismele de exercitare efectivă a acesteia, continuitatea politică este neîntreruptă din 7 noiembrie 1917 (25 octombrie 1917 pe stil vechi). Atunci, sub pretextul ideologic al iniţerii „revoluţiei proletare”, un grup restrâns numeric dar foarte bine organizat de conspiratori cu idei politice extremiste, de factură clar criminală, condus de Vladimir Lenin, a profitat de haosul provocat de prăbușirea Imperiului Rus şi de ezitările liderilor efemerei republici democratice care i-a succedat, preluând puterea printr-o lovitură de stat. În singurul scrutin relativ liber organizat în Rusia după lovitura de stat, la 12 noiembrie 1917, „comuniştii” (bolşevicii) au obținut doar 24% din voturi, deși chiar ei organizaseră scrutinul, un semnal clar că majoritatea societății ruse respingea programul lor politic.

La 2 ianuarie 1918, nu întâmplător înainte de convocarea Adunării Constituante alese la 12 noiembrie 2017, a avut loc evenimentul instituțional fondator al noului regim: V. Lenin a semnat decretul de înfiinţare a CEKA, poliţia politică secretă oficial abilitată „să combată contrarevoluția şi sabotajul”, în fapt împuternicită să utilizeze orice mijloace (de la asasinate extrajudiciare până la crime împotriva umanității şi genocid) pentru a preveni pierderea puterii politice de către puciștii de la 7 noiembrie 1917. Prima, şi ultima, sesiune a Adunării Constituante a avut loc la 5 ianuarie 1918, iar direcţia dezbaterilor a evidenţiat rapid faptul că bolşevicii nu-şi vor putea impune voința asupra celorlalte partide rusești, prin metode politice. Ca urmare, la 6 ianuarie 1918, bolşevicii au dizolvat prin forță Adunarea dând practic a doua lovitură de stat în mai puţin de 3 luni. Jocul tactic „de-a revoluția şi democrația” s-a încheiat abrupt în Rusia în ianuarie 1918, bolșevicii introducând regimul „partidului unic” (un evident pleonasm politic, care se traducea, în fapt, prin conducerea ţării pe baza voinţei discreţionare a câtorva lideri de la vârful acestui „partid”), regim camuflat propagandistic ca „dictatură a proletariatului”.

Pentru a-şi păstra puterea uzurpată şi a-şi impune fără limite voinţa asupra societăţii din spaţiul fostului Imperiu Rus, bolşevicii nu au ezitat să angajeze un război civil care timp de 4 ani, până în 1922, a provocat 10–12 milioane de victime, fiind din acest punct de vedere de 3 ori mai distrugător pentru ruşi şi celelalte naţiuni din fostul imperiu decât Primul Război Mondial (în care muriseră 3,5–4 milioane de oameni). Victoria bolşevicilor în războiul civil a fost consemnată la 30 decembrie 1922 prin declaraţia de constituire a URSS – „Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” – entitatea geopolitică „de suflet” a lui V. Putin, care a etichetat în 2005 „prăbuşirea” URSS din 1991 ca fiind „cea mai mare catastrofă politică a secolului XX” . Declarația din 30 decembrie 1922 – de la adoptarea căreia tocmai s-au împlinit 100 de ani, aspect deloc de neglijat în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei – a consemnat atunci nu doar dispariția geopolitică a „Rusiei istorice” (afirmația lui V. Putin că „Uniunea Sovietică a fost Marea Rusie” este una istoric complet falsă, pierdută însă în „ghemul de minciuni” şi răstălmăciri pe care îl învârte acum propaganda oficială de la Moscova), dar şi, prin afirmarea explicită a obiectivului fundamental al URSS de „a primi toate popoarele lumii în componența viitoarei Republici Socialiste Sovietice Mondiale„, o declarație potențială de război făcută restului lumii, declaraţie de care deținătorii puterii de la Kremlin nu s-au dezis nicio clipă din 1922 până astăzi.

„Instituția specială” înființată de Lenin la 2 ianuarie 1918 reprezintă până astăzi coloana vertebrală a sistemului politic şi de putere de la Moscova, funcționând în cei 105 ani care au trecut de atunci sub diferite denumiri oficiale, fiecare generând propriul acronim: CEKA, OGPU, NKGB, NKVD, MGB, KGB, FSB. Sarcina ei fundamentală a fost, din primul moment apărarea prin orice mijloace, interne şi externe, a „verticalei leniniste a puterii” partidului înființat de V.I. Lenin în 1903, respectiv a puterii discreționare obținute de acesta în 1917 pe teritoriul fostului Imperiu Rus, şi a privilegiilor materiale colosale dobândite de liderii partidului, pe baza deținerii acestei puteri discreționare. „Metodele şi mijloacele specifice” de activitate au rămas în linii mari aceleași, fiind operate doar ajustări tactice la progresul tehnologic şi, mai recent, la fenomenul globalizării. Obiectivul „instituției” nu a fost însă nicio clipă, şi nu este nici în prezent, negociabil şi nici măcar considerat marginal reformabil, şi asta se vede perfect în mesajele periodice de amenințare lansate de V. Putin şi acoliții lui după ce războiul împotriva Ucrainei a început să meargă tot mai rău pentru Rusia, mesaje al căror numitor comun ar putea fi rezumat astfel: „Dacă vom simți vreo amenințare la adresa monopolului nostru asupra puterii în Rusia, vom lua în calcul să distrugem toată lumea odată cu noi”.

După 1922 a avut loc treptat o acceptare cvasi-generală, la nivelul elitelor politice şi intelectuale din Occident, a teoriei conform căreia „URSS nu este altceva decât o continuare a Imperiului Rus, şi a imperialismului rusesc, într-o altă formă şi cu o altă doctrină”, teorie care a ignorat aproape complet universalismul mesianic revoluționar şi caracterului criminogen fără precedent ale regimului instalat la Moscova în 1917, chiar şi prin raportare la defunctul Imperiu Rus, ignorare care stă, până astăzi, la baza multor erori analitice occidentale privind regimul Putin, motivațiile şi obiectivele acestuia, respectiv la baza neînțelegerii ADN-ului kleptocratic-leninist al Rusiei de azi, rezultat din mutația ADN-ului inițial revoluționar-leninist.

În termenii consacrați de Daren Acemoglu şi James Robinson în bestsellerul lor „De ce eșuează națiunile”, apărut în 2012, populația URSS/Rusiei a trăit constant, după 1917, la discreția unora dintre cele mai „extractive” instituții politice şi economice din istoria omenirii. În opoziție cu instituțiile „incluzive”, singurele capabile să asigure o relativă echitate în distribuția resurselor, deci în ultimă instanță să asigure progresul social şi ieșirea din sărăcie, autorii au definit instituțiile „extractive” ca fiind principala piedică în calea dezvoltării şi modernizării națiunilor şi statelor, indiferent de fundalul etnic, rasial, religios şi tradițional al acestora. Astfel, instituțiile „economic extractive” asigură transferul masiv de resurse spre vârful societății, pe bază de privilegii, monopoluri şi control asupra pieței şi comerțului (intern şi extern), iar cele „politic extractive” asigură protecția castei conducătoare, inclusiv prin controlul strict al accesului în aceasta, lichidarea oricărei tentative de competiție politică reală, şi asigură cadrul legal, juridic, administrativ şi de forță în care instituțiile „economice extractive” pot continua extragerea masivă de resurse de la baza societății şi transferarea acestora către vârf. Sub masca „construirii societății comuniste” şi a ideologiei marxist-leniniste, URSS a instaurat unul dintre cele mai feroce sisteme istorice de exploatare socială şi economică, de la imperiile antice din Mesopotamia şi Egipt şi de la cel medieval mongol încoace, bazat pe o combinație malignă între „metodele” sclavagiste şi cele feudale de guvernare şi control, sistem preluat în 1991, cu ajustări marginale, de Rusia. Rezultatul: la începutul anilor 2020, cei mai bogați 500 (cinci sute) de ruși acumulaseră averi mai mari decât cele cumulate de cei mai săraci 100 de milioane de ruşi.

Eșecul diplomațiilor occidentale în a rezolva „chestiunea germană” după 1918 a condus direct la deznodământul din 1945, care nu doar a substituit „chestiunea rusă” celei germane, dar a oferit şi cel mai formidabil alibi de „respectabilitate” internațională regimului politic de la Moscova prin metamorfozarea sa din stat revizionist agresor aliat cu Germania nazistă între 1939 – 1941, în stat membru al coaliției învingătoare a Națiunilor Unite între 1941 – 1945, alături de SUA şi UK (alibi exploatat la maximum şi fără scrupule până astăzi, după cum se observă în cazul retoricii obsesive a Moscovei despre „denazificarea” Ucrainei) şi, mai mult, i-a oferit un răgaz strategic de încă 45 de ani, pe care l-a folosit conform „fișei postului” din 1922, pentru infiltrare, subversiune, dezinformare, sabotaj, insurecții dirijate etc. împotriva puterilor occidentale (şi nu numai), percepute ca principal obstacol în calea „revoluției mondiale” dirijată de la Moscova.

Adevărata revoluție în Rusia nu a avut loc în 1917, ci începând cu 1985, când reformele lansate de (pe atunci) noul secretar general al PCUS, Mihail Gorbaciov, i-au convins pe liderii KGB că o reconfigurare la vârf a sistemului osificat marxist-leninist a devenit inevitabilă, iar în noua lui formă sistemul va avea ca „zeu” principal banul, nu pe Karl Marx sau Vladimir Lenin. Atunci au început transferurile controlate masive de „fonduri operative” în bănci occidentale dar şi pregătirea „marelui transfer” al activelor şi resurselor statului sovietic către „specialii” bine plasați pentru a profita de context. Deși a afirma caracterul corupt al URSS/Rusiei este deopotrivă un truism politico-economic şi o tautologie din punct de vedere logic (sistemul politic de la Moscova nu este doar corupt, ci este în sine o formă gravă de corupție), faptul este încă masiv subestimat în Occident, atât la nivel analitic, cât şi politic, situație probabil explicabilă inclusiv prin volumul uriaş al „activelor financiare” transferate de oligarhia rusă post-comunistă în Occident, în ultimii 20–30 de ani.

Într-un articol emblematic din martie 2019, intitulat „Corupția este Noul Comunism”, profesorul Michael Mandelbaum de la „John Hopkins” University a sintetizat în mod strălucit problema. Liderii URSS şi-au justificat monopolul puterii, pentru ei şi „partidul unic” comunist, prin ideologia marxist-leninistă, în numele căreia au cerut constant cetățenilor sovietici să facă sacrificii pentru „marea cauză” – edificarea „societății comuniste”, care ar fi urmat să asigure „egalitatea deplină” (nu întâmplător, obiectiv niciodată declarat ca fiind atins de către liderii comuniști). Oricât de coruptă ar fi fost clasa conducătoare a URSS, şi a fost foarte coruptă, ea a dispus până în 1991 de o ideologie pe care a putut să o susțină public pentru auto-legitimarea sa şi a regimului politic pe care îl încarna. În plus, privilegiile colosale (prin raportare la nivelul de viață al cetățenilor sovietici obișnuiți) acordate membrilor „nomenclaturii” sovietice nu au fost niciodată decuplate, cel puțin nu formal, de deținerea funcțiilor de conducere/comandă/control respective, şi nu derivau din drepturi private de proprietate (adică putea fi pierdute odată cu funcția, iar înainte de moartea lui Stalin în 1953 erau pierdute, de obicei, împreună cu viața). Această configurație de la vârful sistemului a început să basculeze în plan intern după 1985, iar influența externă a acestei basculări s-a manifestat imediat după 1991, când primele miliarde de dolari/euro „extrase” din Rusia au început să ia drumul Occidentului, împreună cu mulți membri ai „noii” clase conducătoare din Rusia (care, de fapt, era exact cea veche, asezonată cu ceva „sânge proaspăt” din zona criminalității organizate de drept comun). Acești bani au oferit Moscovei, odată cu instalarea regimului Putin în anul 2000, pârghii excepționale de politică externă, la care liderii URSS nici nu putuseră visa, cu toată constelația de „măsuri active” dirijate de KGB şi tot aportul „idioților utili” din lumea liberă, pe toată durata „războiului rece”.

Regimul condus de V. Putin reprezintă o hibridizare vizând resuscitarea sistemului sovietic prin renunțarea la ficțiunea „partidului comunist”, oricum o formă fără fond de la Stalin încoace, subordonarea deplină a armatei şi preluarea „statului” de către „instituția fondatoare”, KGB, care practic a devenit ea însăși statul, toate pe fundalul „domesticirii” regimului oligarhic-kleptocratic din perioada 1991–1999 şi subordonării oligarhiei şi crimei organizate prin forțarea capilor acestora în relații de tip vasal – suzeran. Acest regim, spre deosebire de cel sovietic anterior anului 1992, nu are o ideologie, sau mai exact are o cripto-ideologie pe care nu o poate însă invoca oficial şi public în sprijinul legitimării sale: ideologia îmbogățirii faraonice a unui grup reprezentând cel mult 0,005% din populație, pe baza accesului preferențial, monopolist şi în impunitate la banii publici şi resursele naturale colosale ale Rusiei. Cum nici măcar regimul Putin nu poate risca să-şi asume deschis „kleptocrația ca ideologie” (ar fi fost imposibil să ceară „sacrificii” cetățenilor obișnuiți pentru ca oligarhii ruși să-şi construiască a patra vilă în străinătate sau să-şi cumpere al treilea iaht, de exemplu), singura ieșire pentru regim a fost în direcția resuscitării unui naționalism agresiv pseudo-patriotic, șovin şi cu accente imperialiste fățișe (care speculează abil nostalgiile multor ruși după URSS, dar şi unele trăsături mai profunde ale culturii populare ruse), de natură să dea masei populației un sentiment de „apartenență”, implicit de acceptare a regimului.

Într-un excepțional articol premonitoriu apărut la 7 martie 2015 în „National Review”, profesorul american George Weigel a estimat corect că în condițiile în care V. Putin nu va primi o ripostă serioasă după invadarea şi „anexarea” Crimeii în 2014, un nou război european va deveni probabil, şi va reprezenta un „dezastru neatenuat”. În respectivul articol, prof. Weigel a plasat „noua” ideologie a regimului Putin „în zona unde Lenin îl întâlnește pe Corleone” (trimitere la „nașul” mafiei siciliene Vito Corleone, din celebrul roman omonim scris de Mario Puzo) şi a avertizat cu privire la amenințarea letală pentru restul lumii pe care o reprezintă „kleptocraţia leninistă” de la Moscova, avertisment confirmat în mod tragic după 24 februarie 2022.

Drumul spre război sau „doctrina Beatles – Sinatra” (Back in the USSR, but in My Way)

“În țara noastră (URSS) minciuna a ajuns nu numai o categorie morală, ci şi un stâlp al statului” (Aleksandr Soljenițîn)

Din perspectiva dreptului internațional şi sistemului relațiilor internaționale faptul evident şi indubitabil este că la 24 februarie 2022 statul oficial denumit „Federaţia Rusă” a lansat o agresiune militară directă, neprovocată şi premeditată împotriva Ucrainei, un stat vecin independent, suveran şi recunoscut internaţional în cadrul unor frontiere clare. Prin aceasta, decidenţii politici de la Moscova au încălcat flagrant şi brutal Carta ONU, la care Federaţia Rusă, ca stat succesor al URSS, este parte semnatară. Încercarea de „formalizare” ilegală de către puterea de la Moscova, în octombrie 2022, a unui rapt teritorial obținut prin forța armelor, a plasat această agresiune într-o poziție unică după 1945: este prima anexiune teritorială încercată unilateral, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, de un stat membru ONU, în disprețul şi cu sfidarea întregii comunități internaționale.

Aceasta nu a fost, desigur, prima încălcare de către URSS/Rusia a Cartei ONU, sau a tratatelor, convențiilor, acordurilor, protocoalelor etc. semnate de-a lungul anilor şi care sunt privite la Moscova, în perfectă continuitate după 1917, mai ales ca mijloace tactice în războiul, fierbinte, cald, rece sau hibrid, cu Occidentul, nicidecum ca instrumente legale de consolidare a păcii, stabilității şi dezvoltării internaționale. Diferența majoră, prin raport cu toate celelalte încălcări de către URSS/Rusiei a dreptului internațional este dată de gravitatea pasului făcut de Kremlin la 24 februarie 2022, mai ales prin posibilele lui consecințe, printre care se află şi escaladarea spre un conflict global, de tipul celui din perioada 1939 – 1945, însă la un nivel mult mai periculos având în vedere existența actuală a unor vaste arsenale nucleare.

Agresiunea împotriva Ucrainei a fost una premeditată şi planificată din timp, chiar dacă, din fericire pentru restul lumii şi după cum s-a văzut ulterior, în mod incompetent. Desfășurarea masivă a armatei ruse, începând cu mijlocul anului 2021, pe poziții avansate în proximitatea frontierelor Ucrainei, şi în Crimeea ocupată, a amintit izbitor de concentrarea majorităţii Armatei Roșii, în primăvara–vara anului 1941, în proximitatea frontierelor de vest ale URSS, şi ar fi trebui, în sine, să convingă capitalele occidentale de intenția Moscovei de a declanșa un război de agresiune. În mod curios însă, circa 85% din opiniile emise, mai ales în Europa, înainte de 24 februarie 2022 de analiștii, experții, comentatorii de politică externă, jurnaliștii, membrii diferitelor think tank-uri şi chiar politicieni şi diplomaţi, au înclinat (explicit sau mai prudent) spre concluzia unei cacealmale instrumentate de V. Putin pentru a smulge noi concesii în „dosarul ucrainean”. Diferenţa de circa 15% a fost acoperită preponderent de experți din SUA şi UK şi din zonele militară şi cea a serviciilor de informații, unde s-a înţeles mai bine (şi mai repede) faptul că o desfăşurare militară avansată de tipul celei a Rusiei înainte de invazie nu se poate face doar pentru o „intimidare” cu scopul obţinerii de concesii politice. Declarații relativ recente, precum cele făcute (octombrie 2022) de Joseph Borrell, șeful diplomației UE, care a reproșat ambasadorilor UE că n-au prezis agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi singurele avertismente primite la Bruxelles au fost cele primite din SUA, sau precum cele făcute (noiembrie 2022) de fostul premier britanic Boris Johnson, care a descris „starea de negare” în care s-au aflat decidenţii din Franța, Germania şi Italia în pofida acumulării semnelor prevestitoare ale invaziei rusești, dincolo de nuanțe şi de controversele şi nemulțumirile provocate, ilustrează o situației cât se poate de reală: la nivelul Europei, mai ales al Europei necomuniste înainte de 1990, există o problemă gravă de înțelegere a naturii profunde şi reale a regimului politic de la Moscova, dar şi o problemă la fel de gravă de raportare la Rusia. Agresiunea rusească lansată la 24 februarie 2022 a atenuat oarecum aceste probleme, dar nu le-a rezolvat, nicidecum definitiv. În câteva capitale vest-europene, dincolo de exprimarea (cât se poate de reală a) solidarității UE/NATO în fața agresiunii şi de angajarea în sprijinul victimei acestei agresiuni, Ucraina, este evidentă şi menținerea deschisă a opțiunii politice de conciliere cu regimul Putin, fapt evidențiat de emiterea periodică de mesaje publice care lasă de înţeles că ar putea fi luată în considerare satisfacerea unor condiții ale regimului Putin considerate „rezonabile” (presupunând, desigur, că Moscova ar putea deveni „rezonabilă” şi ar putea avansa termeni „rezonabili” de încheiere a păcii, ceea ce este o ipoteză mai degrabă fantezistă), dar şi de o abia mascată nostalgie după vremurile „business as usual”, când concernele/corporațiile din respectivele state vest-europene făceau profituri uriașe în/cu Rusia (fără să se întrebe de ce Moscova era așa de „soft” cu ele şi le permitea să aibă astfel de succes în „afaceri”, şi evident fără să le pese vreodată de răspuns chiar dacă şi-ar fi pus vreodată această întrebare).

Revenind la perioada imediat premergătoare invaziei din 24 februarie 2022, concluzia că decidenţii de la Moscova au luat decizia de a declanşa un război ar fi trebuit să devină indubitabilă cel mai târziu la 17 decembrie 2021, când a avut loc un eveniment care a încapsulat mai multe elemente deopotrivă inedite şi excepționale: pe site-ul Ministerului de Externe al Rusiei au fost publicate (inclusiv în limba engleză!) proiectele celor două „acorduri de securitate” Rusia – NATO, respectiv Rusia – SUA, a căror încheiere Rusia a solicitat-o ca „ultimă soluţie” de satisfacere pe cale politico-diplomatică a „preocupărilor sale de securitate”.

În primul rând, a frapat atunci metoda. Într-un sistem politic dominat de secretomanie şi opacitate instituţională şi oficială, în care existența protocolului secret al Pactului Ribbentrop – Molotov a fost negată oficial 50 de ani, şi în care orice exprimare liberă a unei opinii neconvenabile Kremlinului poate atrage unui cetăţean sau unui ONG acuzația de „agent străin” (cu consecințe imediate extrem de grave), publicarea a două proiecte de acorduri internaţionale pe teme de securitate excepțional de sensibile (inclusiv în limba engleză!), înainte de a avea loc negocieri diplomatice reale cu puterile occidentale cărora documentele le erau în mod evident destinate, a fost un gest cu adevărat excepţional, care ar fi meritat o analiză mult mai aprofundată. O astfel de „transparență”, din partea statului rus, ar fi trebuit să fie super-suspectă din start.

În al doilea rând, au frapat obiectivele tactice. Anunțarea publică de către Rusia, înainte de intrarea în aparent doritele negocieri cu SUA şi NATO, mai ales pe o platformă maximalistă de tipul „take it or leave it„, a anulat din start orice şansă a unei soluţii negociate şi a reprezentat o manevră aproape transparentă de a camufla un ultimatum în „invitaţie la negocieri”. Prin publicarea proiectelor de „acorduri” înainte de prezumabilele negocieri, Kremlinul a încercat să întindă diplomațiilor SUA şi NATO o capcană similară cu cea întinsă de URSS, în vara anului 1939, diplomațiilor britanică şi franceză (simulând un fals interes pentru un „pact de apărare mutuală” cu Londra şi Parisul, pentru descurajarea revizionismului agresiv al Germaniei naziste, de care nu era defel interesat, Stalin a atins dublul obiectiv de a alarma Berlinul că va fi izolat de celelalte mari puteri europene şi a pregătit astfel „perdeaua de ceață” necesară negocierii în culise a Pactului Ribbentrop–Molotov). În 2021, diplomațiile SUA şi NATO au fost puse în dilema fie de a refuza „negocierile” în acele condiții, cu riscul instrumentalizării de către V. Putin a unui astfel de refuz ca pretext de atacare a Ucrainei, fie de a accepta „negocierile”, cu riscul de transmite semnalul fals că măcar unele dintre solicitările Rusiei din respectivele proiecte de „acorduri” ar fi, chiar şi parțial, acceptabile. În cele din urmă, s-a mers pe a doua variantă, fie şi pentru faptul că aproape toți aliații NATO din Europa central-răsăriteană au înțeles exact contextul, şi faptul că înțelegeri internaționale de genul celor din 1938, 1939 şi 1945, peste capul lor şi cu ele în rol de victime, nu mai sunt astăzi posibile, în nicio circumstanță.

În al treilea rând, au frapat obiectivele strategice ale Rusiei conduse de V. Putin, perfect vizibile în cele două proiecte de „acorduri de securitate”. Ceea ce Rusia a solicitat atunci ultimativ Occidentului, în primul rând SUA, nu a fost numai refacerea de facto a URSS – renunțarea „definitivă” de către Ucraina la aderarea la NATO (și UE) şi „demilitarizarea” acesteia ar fi echivalat cu revenirea de facto a acestui stat la statutul R.S.S. Ucrainene din componența URSS, respectiv un stat cu suveranitate partajată cu Rusia şi aflat la discreția Moscovei; ar fi deschis calea aceluiași scenariu şi pentru alte state independente apărute după dizolvarea URSS, începând cu Republica Moldova şi Georgia – dar şi refacerea sferei de influență a Moscovei în Europa central-răsăriteană, obiectiv inerent solicitării de retragere a prezenței militare a SUA/NATO din statele care au aderat la Alianță după 1997, cu alte cuvinte a solicitat pentru aceste state, deci inclusiv pentru România, un regim de suveranitate limitată. Alegerea reperului 1997 nu a fost întâmplătoare: cererea Moscovei a vizat astfel toate statele foste membre ale Tratatului de la Varșovia, dar şi Lituania, Letonia, Estonia, Croația, Slovenia, Muntenegru şi Macedonia de Nord, însă nu şi teritoriul fostei Germanii de Est, asimilat la Germania de Vest în 1990 („concesie” acordată cu „generozitate” Germaniei, stat pe care s-a bazat, în mare măsură, strategia Moscovei privind UE şi NATO începând cu anul 2000).

Rezultatul acelor „propuneri” ultimative şi publice ale Moscovei este binecunoscut, şi nici nu ar fi putut fi altul. În condițiile persistenței sindroamelor „Munchen 1938” şi „Yalta 1945” în mai multe capitale occidentale, tracțiunea politică a curentului favorabil unei „noi” înțelegeri cu Moscova a fost de la început foarte slab, chiar dacă orientarea neo-conciliatoristă era încă bine reprezentată la acel moment în câteva capitale europene, şi nu este complet dispărută nici astăzi. Un rol în ajungerea la deznodământul cunoscut l-a jucat şi maximalismul solicitărilor Moscovei – practic, revenirea la status quo ante 1997 în relațiile cu Occidentul – dar şi caracterul ultimativ şi public al prezentării acestor solicitări. În plus, şi deloc în ultimul rând, SUA sunt deja angajate într-o competiție geopolitică globală cu China, cu miză colosală pentru viitorul lumii, iar în aceste condiții era oricum exclus din start, în orice caz şi în orice scenariu, ca Washingtonul să ia în considerație satisfacerea unor astfel de solicitări aberant-maximaliste ale Moscovei, care ar fi antrenat nu doar riscul major de a convinge Beijingul că a sosit momentul unei acțiuni decisive vizând reconfigurarea ordinii internaționale definită în 1945 şi revizuită în 1989-1991, dar şi riscul de a-şi afecta grav nu numai sistemul de alianțe din Europa (NATO), dar şi cel din zona Asia–Pacific.

Rezumând, V. Putin a solicitat SUA şi NATO ceva ce, foarte probabil, știa că nu va obține prin diplomație, convins fiind că se află într-o situație clasică de tipul win–win: dacă ar fi primit (aproape imposibil) ceea ce cerea, era cu atât mai bine pentru el; dacă nu, refuzul occidental urma să devină pretext al declanșării războiului de agresiune (botezat „operațiune militară specială”), atât pentru opinia publică din Rusia, cât şi pentru statele aliate, prietene sau „predispus favorabile” Rusiei. La baza acelui demers s-a aflat calculul conform căruia Rusia poate lua oricum cu forța ceea ce i s-ar refuza la „negocieri”.

Calculul s-a dovedit fundamental greșit, Rusia aflându-se astăzi, la peste 10 luni de la declanșarea agresiunii împotriva Ucrainei, împotmolită într-un război „clasic” pe scară largă pe care l-a pierdut deja din punct de vedere strategic. Istoria a consemnat, desigur, mai multe exemple de mari puteri care au comis erori grave similare şi şi-au negociat o ieșire cât de cât „onorabilă” din consecințele propriilor erori. Problema esențială în cazul acestui război este că Rusia de azi este o mare putere diferită de toate celelalte dinaintea sa, şi că principalul vinovat de declanșarea lui – V. Putin – nu dă nici cel mai vag semn că ar fi dispus să admită că a făcut o eroare şi că războiul nu poate fi câștigat, situație din care rezultă pentru el (nu neapărat identic şi pentru statul rus) câteva opțiuni, de la „foarte proaste” spre „catastrofale”:

(1) Poate mobiliza şi mai drastic resursele economiei şi societății rusești (ceea ce V. Putin a anunțat deja la 22 decembrie 2021, sub șocul vizitei pe care președintele Ucrainei o efectuase la Washington în ziua precedentă şi a rezultatelor acesteia) şi încerca să prelungească cât mai mult posibil războiul la nivel tactic, în așteptarea alegerilor prezidențiale americane din noiembrie 2024, sau în speranța fracturării UE sub presiunea crizei costului vieții. Este o opțiune care va antrena aproape sigur continuarea expedientelor pseudo-militare care presupun crime de război comise de Rusia împotriva civililor şi necombatanților din Ucraina, de genul atacării infrastructurii civile de electricitate, apă şi încălzire în plină iarnă, vizând un colaps societal şi un exod în masă, care să permită cel puțin Rusiei să cucerească în 2023 un teritoriu semi-părăsit, dacă ucrainenii s-au „încăpățânat” să refuze integrarea în „lumea rusă”;

(2) Poate escalada „controlat” războiul prin recurgerea la proceduri de „război clandestin” (hibrid) în Ucraina (a se vedea toată tevatura făcută de Moscova în legătură cu pretinsele „arme nucleare murdare” ale Ucrainei, dar şi valorificarea ocupației militare obținute în zona centralei nucleare de la Zaporojie pentru un șantaj nuclear cvasi-permanent la adresa Europei şi Ucrainei) sau pe teritoriile statelor UE/NATO (s-au consemnat deja un atac „misterios” asupra gazoductelor North Stream 1 & 2, un atac informatic asupra căilor ferate din Germania şi, mai recent, atacuri cu scrisori capcană şi bombe asupra ambasadelor ucrainene şi europene), sperând că prin astfel de atacuri greu atribuibile va contribui la apariția/creșterea ostilității opiniilor publice occidentale față de continuarea sprijinului statelor lor pentru Ucraina. O componentă distinctă de escaladare „controlată” o reprezintă şi forțarea angajării depline a Belarusului în război (în sensul angajării armatei de uscat în confruntări directe cu Ucraina, pentru că altfel acest stat este deja beligerant de partea Rusiei), singura problemă rămasă aici pentru Moscova fiind că deși Belarus este de facto stat vasal Rusiei, A. Lukașenko nu are deloc sentimentul că şi el, personal, ar trebui să fie vasalul lui V. Putin, de unde rezultă probabil şi intensitatea diplomatică fără precedent care a avut loc recent pe axa Moscova – Minsk; ;

(3) Poate risca „aruncarea” războiului la scară globală prin recurgerea la armamentul nuclear sau altor arme/metode (mai) uşor atribuibile de distrugere (sau crime) în masă, în speranța, dată de disperare, că prin extinderea numărului de state beligerante s-ar putea extrage din capcana strategică în care singur a intrat. Este opțiunea cea mai catastrofală, dar probabilitatea ei depinde de un relativ consens, la Moscova, cu privire la prezența, sau nu, a unei amenințări existențiale la adresa sistemului de putere (nu doar la adresa lui V. Putin), precum şi de evaluarea aceluiași sistem cu privire la riscul de izolare internațională completă a Rusiei într-un astfel de caz.

În orice scenariu imaginabil însă, pentru V. Putin nu mai există opțiuni politice convenabile de ieșire din război, pentru a nu mai vorbi de opțiuni favorabile, ceea ce, în condițiile gradului (încă) foarte ridicat de identificare a sistemului prin liderul său şi absenței oricăror mecanisme legale de succesiune la vârf, antrenează cele mai grave pericole cu care s-a confruntat comunitatea internațională după 1962 (criza rachetelor din Cuba).

Un imperiu colonial multietnic (aproape) invizibil şi, până recent, (aproape) fără critici

“Orice se adaugă adevărului se scade din adevăr” (Aleksandr Soljenițîn)

Bestialitatea cu care armata rusă își desfășoară operațiunile militare în Ucraina – incluzând aici bombardarea nediscriminatorie a infrastructurii civile (locuințe, mijloace civile de transport, obiective fără niciun rol în susținerea efortului de război al armatei ucrainene, inclusiv spitale şi maternități), bombardarea deliberată a infrastructurii civile de bază (centrale electrice şi rețele de distribuție a energiei electrice, centrale de apă etc.) vizând în mod clar prăbuşirea nivelului de trai al populației civile, pe timp de iarnă, la „standarde” medievale (ceea ce, în termeni de dicționar politic şi militar, înseamnă nu doar crime de război, ci şi terorism de stat), abuzarea, torturarea şi violarea civililor din zonele ocupate, uciderea inclusiv a copiilor şi femeilor însărcinate, deportarea forțată a civililor ucraineni în Rusia şi adopțiile forțate, maltratarea prizonierilor (combatanți capturați în uniformă ucraineană) şi tratarea acestora ca „teroriști” etc. – șochează orice observator onest al conflictului prin încălcarea fățișă, masivă şi sfidătoare a tratatelor şi convențiilor internaționale privind relațiile între state, drepturile omului, purtarea războiului etc., iar într-o perspectivă mai largă reconfirmă descendența directă a clasei conducătoare actuale a Rusiei din nucleul de conducere al URSS, în special din „instituția” fundamentală a acesteia.

Ceea ce frapează dincolo de ororile provocate direct de război – într-un Occident dominat puternic (chiar obsedat pe alocuri) în ultimii ani de o gândire critică şi auto-critică, cu accente uneori radicale, față de trecutul colonial al fostelor imperii europene, dar şi față de așa-numitul „neocolonialism” definit ca menținere a fostelor colonii în dependență şi subordonare şi după dispariția imperiilor teritoriale vest-europene – este absența aproape completă a identificării corecte a „Federației” Ruse de astăzi, de către mediile politice, analitice, academice, media etc. occidentale, ca ultimul imperiu colonial multinațional de sorginte europeană, care nu doar se agață cu disperare de acest statut, dar a lansat şi un război clasic de cucerire a unui stat căruia îi refuză, deschis şi de la cel mai înalt nivel, dreptul la existență independentă şi suveranitate statală (emblematic în acest sens a fost articolul „Despre unitatea istorică a rușilor şi ucrainenilor”, publicat de V. Putin la 12 iulie 2021, un vestitor propagandistic al iminenței războiului, rareori analizat însă din acest unghi – una dintre puținele excepții fiind Atlantic Council, care a văzut corect în articol un „revelator al ambițiilor imperiale” ale Moscovei).

În cazul cancelariilor occidentale, această timiditate de raportare la Rusia în cheie anticolonialistă şi antiimperialistă poate fi parțial înțeleasă: în afară de propria istorie colonială, complicată, în cazul unora dintre aceste state, dezmembrarea fostelor imperii coloniale europene, spaniol, portughez, olandez, german, belgian, francez şi britanic nu a lăsat în urmă, în statele independente succesoare din Africa, Asia sau America de Sud, nici silozuri cu rachete balistice intercontinentale cu ogive nucleare, nici alte mii de arme nucleare stocate prin depozite mai mult sau mai puțin cunoscute. Din acest punct de vedere, cel al gestionării riscului de proliferare necontrolabilă a arsenalului nuclear rusesc (sau a unei părți a acestuia), o anumită prudență în a „lovi” propagandistic în „pântecele moale al Moscovei”, ca ripostă la dezinformarea sistemică practicată de Kremlin, cu argumentele antiimperialismului şi anticolonialismului, este până la un punct de înțeles.

La nivelurile societăților civile (ONG-uri, think tank–uri etc.), mediilor academice şi universitare, şi mass media, care nu poartă răspunderea directă a deciziilor politice şi militare, timiditatea este însă mai puțin comprehensibilă. Direcția principală a dezbaterilor, mesajelor şi narațiunilor generale în aceste medii este una de evitare a oricărei asocieri între critica imperialismelor şi colonialismelor din istoria europeană modernă (într-adevăr criticabile şi condamnabile postum, cu condiția respectării adevărului istoric şi evitării forțării unor concluzii motivate de ideologii actuale şi care riscă alterarea rezilienței mecanismelor democratice occidentale) şi acest ultim tip de imperialism şi colonialism, european şi el dar contemporan, care acționează acum „la vedere”, sub ochii întregii lumi, respectiv cel al Rusiei în Ucraina. Dispensa excepțională de la rigorile „gândirii (istorice) critice” şi „corectitudinii politice” de care Moscova încă beneficiază din partea majorității intelighenției occidentale la indicatorii „imperialism” şi „colonialism” – altfel extrem de sensibilă chiar şi în abordarea unor evenimente istorice de acum 500 de ani –, după 10 luni de război de agresiune în care zeci de mii de oameni şi-au pierdut viața, milioane au fost transformați în refugiați şi multe mii au fost abuzați în mod abominabil, iar civilii necombatanți au fost luați ca ținte de armata rusă, nu din greșeală ci în mod deliberat şi programatic, nu poate decât să amintească de o frază celebră inclusă de Aleksandr Soljenițîn în memorabilul său discurs rostit la Universitatea Harvard în 1978: „În țările noastre din Est, comunismul a suferit o înfrângere ideologică completă; este zero sau mai puțin de zero. Cu toate acestea, intelectualii din Vest încă îl privesc cu interes şi simpatie, şi exact din acest motiv avem această imensă dificultate a Vestului în a se opune Estului”.

Ieșirea din abis

„A coexista cu comunismul pe aceeași planetă este imposibil. Fie se va întinde, precum cancerul, şi va distruge omenirea, fie omenirea va trebui să scape de el (dar şi atunci va avea de îndurat un îndelungat tratament pentru tumorile secundare)” (Aleksandr Soljenițîn)

După 10 luni de confruntări armate pe teritoriul Ucrainei, concluzia este evidentă: Rusia nu poate câştiga războiul pe care l-a declanșat, în sensul că a pierdut orice speranță de a atinge măcar obiectivul politic inițial al agresiunii armate, respectiv integrarea Ucrainei (cu tot cu ucraineni) în „lumea rusă”, cu forța la nevoie. Pe de altă parte, conducerea politică de la Moscova nu poate admite această evidență şi………………………………………………………………………………….

Det. Aici https://www.contributors.ro/razboiul-de-105-ani-al-moscovei-cu-lumea-si-de-ce-a-venit-timpul-aterizarii-la-realitate/

/////////////////////////////////////////////

CE ŢĂRI AU MAI FOST INVADATE DE TRUPELE RUSEŞTI DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Autor: Vlad LOGHIN

Acum, cînd Crimeea, teritoriu suveran al Ucrainei, a fost ocupată de trupele ruseşti face să ne amintim care alte ţări au fost ocupate de soldaţii ruşi după terminarea celui de al doilea război mondial. În ultimii 50 de ani, potrivit site-ului rusesc RBC.ru, armatele ruseşti (sovietice) de 4 ori au violat hotarele unor state suverane. Este adevărat că această sursă scapă din vedere implicarea militarilor, tehnicii ruseşti în conflicte precum Transnistria, Carabahul de Munte. Tadjikistanul şi alte conflicte locale, regionale. Deşi, în toate aceste intervenţii militare a ieşit învingătoare, totdeauna Rusia s-a ales cu imaginea terfelită.

Cea mai recentă jertfă a invaziei trupelor ruseşti este Gruzia. În august 2008, folosindu-se de riposta dată de această ţară caucaziană separatiştilor osetini, care de mai multe vreme lansau atacuri armate, Dmitri Medvedev, preşedintele de atunci al Federaţiei Ruse, a dat ordin ca armata rusă să atace Gruzia. De fapt, după cum denotă chiar presa rusă astăzi, planul ocupării acestei ţări de către Rusia era pregătit de multă vreme. Pur şi simplu, se căuta un pretext şi un moment prielnic. Aşa că reacţia armată la provocările separatiştilor osetini, de care a dat dovadă conducerea Gruziei în frunte cu Mihail Saakaşvili, a fost semnalul pentru invazia militată rusă.

Printre altele, actuala conducere a Ucrainei, care încă nu s-a instalat de-a binelea la cîrma ţării, a tras învăţăminte din lecţia gruzinilor şi, de aceea, spre mirarea multora, nu a răspuns ferm la provocările soldaţilor ruşi, care tocmai aceasta aşteptau. Or, un glonţ ce ar fi atins vreun militar rus ar fi servit drept motiv oficial pentru Vladimir Putin, cum a fost cu pacificatorii ruşi din Osetia de Sud, un fel Transnistrie a Gruziei, pentru a ordona cotropirea teritoriului Ucrainei.

Imediat după ce şenilele tancurilor ruseşti au trecut peste hotarul Gruziei suverane, această mică ţară din Caucaz a fost atacată şi de grupările militare din altă regiune separatistă, Abhazia, înarmate tot de Rusia.

Forţele armate ale Gruziei, fiind în inferioritate numerică, atacate din mai multe părţi de către armata de ocupaţie rusă şi de separatiştii înarmaţi, a pierdut războiul în 5 zile. Gruzia risca să fie ocupată în întregime, însă a fost salvată de Occident, mai cu seamă, datorită implicării nemijlocite a preşedintelui francez de atunci . În consecinţă, Gruzia a pierdut controlul asupra teritoriului său din cele două regiuni separatiste, care şi-au declarat independenţa, nefiind recunoscută de nimeni, desigur, în afară de Rusia şi nişte state mărunte din America Latină şi Africa. În schimb, imaginea Rusiei pe plan internaţional a fost „boţită” în mod serios. Aproape toate ţările din lume au condamnat invadarea Gruziei de către armata rusă.

În 1979, invocînd susţinerea poporului afgan, apărarea acestuia de agresiunea străină, armata sovietică, predecesoarea celei ruseşti de astăzi, a ocupat Afganistanul. Motivul adevărat a fost înlăturarea guvernul procomunist din această ţară. Mai întîi, trupele de elită trimise de Moscova au ocupat oraşul Cabul, capitala Afganistanului, omorînd conducătorul acestui stat, după care armata sovietică a pornit să lupte cu poporul acestei ţări. În consecinţă, 15 mii de militari sovietici au fost omorîţi, iar 54 mii au fost răniţi.

Invazia armată sovietică în Afganistan nicicum nu poate fi privită ca o victorie, pentru că într-un final, în 1989 trupele ruseşti s-au retras, iar la 2-3 ani după aceasta, Uniunea Sovietică s-a prăbuşit. Consecinţele economice şi de imagine pentru Uniunea Sovietică s-au dovedit dezastruoase. Multe state din Occident au boicotat Olimpiada de la Moscova, iar statul sovietic a pierdut 4 miliarde de dolari SUA drept cheltuieli militare, pentru finanţarea regimului pus la Cabul cu ajutorul armelor sovietice, care în cele din urmă a căzut, politbiuro-ul şi URSS supravieţuind doar cîţiva ani.

La „rugămintea” poporului de-a „salva” ţara de un guvern contrarevoluţionar, la 20 august 1968, URSS a invadat Cehoslovacia cu 20 divizii de infanterie, de trupe aeropurtate şi de tancuri, cu 22 de regimente de aviaţie şi cam cu 170 de mii de militari. A fost arestat guvernul acestei ţări, care făcea parte din Tratatul de la Varşovia, organizaţie militară creată pentru a se lupta cu NATO. Armata Cehoslovaciei a fost dezarmată, astfel încît în cîteva ore, această ţară socialistă, care-şi propunea să devină mai liberă , mai deschisă a fost ocupată în întregime.

Multe ţări din Occident, din lagărul socialist, precum China, Iugoslavia, România, Albania au condamnat invazia militară sovietică în Cehoslovacia. Totuşi,URSS a ieşit basma curată, deoarece ea blocat adoptarea unei rezoluţii ce o condamna prin votul din Consiliul de Securitate al ONU. Astfel, Cehoslovacia a rămas în lagărul socialist pînă în 1991, cînd acesta s-a prăbuşit după dezmembrarea URSS.

Unica pierdere suportată de predecesoarea Rusiei de astăzi, în urma invaziei militare în Cehoslovacia, a fost ieşirea Albaniei din Tratatul de la Varşovia. Poporul cehoslovac s-a împotrivit ocupaţiei de către armata sovietică, dar s-a văzut nevoit să se consemneze după ce sute de oameni au fost împuşcaţi, răniţi de militarii sovietici, părinţii soldaţilor ruşi care astăzi se află pe teritoriul Ucrainei.Poate cea mai sîngeroasă intervenţie militară la comanda Moscovei s-a înregistrat la sfîrşitul lui octombrie 1956, cînd, sub pretextul susţinerii armatei maghiare de a face ordine în ţară, 6 mii de militari sovietici, însoţiţi de 300 de tancuri, 120 blindate, 160 de tunuri au năvălit în Ungaria. În capitala acestei ţări, Budapesta, avuseră loc demonstraţii masive împotriva regimului comunist din ţară. Zeci de mii de protestatari, dorind să-şi facă publice revendicările, au încercat să pună stăpînire pe Casa radio, însă au fost opriţi de armată şi de trupele de securitate. Drept urmare, au izbucnit lupte de stradă. Nici intervenţia armatei sovietice nu i-a oprit pe cetăţenii acestei ţări să renunţe la luptă. Dimpotrivă, acestea, iniţial, au bătut în retragere. Însă, după ce au primit întăriri, militarii sovietici s-au declanşat, înăbuşind răscoala maghiară în sînge.Trupele sovietice au pierdut 669 de militari, peste 1500 au fost răniţi, iar 51 au fost daţi dispăruţi. Pierderile civililor maghiari s-au cifrat la mii de morţi, răniţi, băgaţi în puşcării. Conducătorul guvernului maghiar a fost omorît de trupele de ocupaţie sovietică. Comunitatea internaţională s-a pronunţat împotriva agresiunii la care s-a dedat URSS. Adunarea Generală a ONU a adoptata o rezoluţie prin care a condamnat lipsirea Ungariei de „libertate şi independenţă, iar poporul maghiar-de a se folosi de drepturile sale de bază”. Totuşi, în ciuda unor ample acţiuni de condamnare pe plan internaţional, trupele sovietice au rămas în Ungaria pînă în 1991, cînd a dispărut URSS. Aceasta se va întîmpla şi cu trupele ruseşti din Ucraina?

Postat de: Iurie G

https://moldova-suverana.md/article/ce-ri-au-mai-fost-invadate-de-trupele-ruseti-dup-cel-de-al-doilea-rzboi-mondial_5000

///////////////////////////////////////////

Cei mai celebri 5 scriitori și cărțile lor captivante

de Publishing Solutions

De-a lungul timpului, literatura a modelat civilizațiile și a captivat imaginația cititorilor, oferindu-le povești nemuritoare care inspiră, provoacă și emoționează. Scriitorii au avut întotdeauna capacitatea de a schimba paradigmele, de a defini ere și de a influența societățile prin darul lor de a scrie. De la gândirile filozofice ale lui Platon, în special cele care prezintă dialogurile gânditoare ale lui Socrate, până la înțelepciunea clasică a lui Esop, care a influențat fabulele și povestirea de generații, arta scrisului are puterea unică de a supraviețui timpului și spațiului, impactând cititorii de-a lungul a zeci de generații.Datorită minților luminate care au pus cerneală pe hârtie pentru a spune unele dintre cele mai puternice povești ale timpului, suntem capabili să vedem lumea cu alți ochi și să găsim privim în perspectivă și să găsim alinare în experiențele noastre umane comune.În acest articol vă invităm să descoperiți unii dintre cei mai celebri scriitori care au făcut înconjurul lumii prin operele lor și care au scris istorie. Autorii din acest articol reprezintă o varietate de perioade de timp, surprinzând evoluția povestirii și a formei sale, din cele mai vechi timpuri până la cele moderne. Această listă nu acoperă doar personaje și experiențe fictive, ea indică percepția acestor meșteri de cuvinte, ale căror idei au călătorit în timp și continuă să provoace, să perturbe și să reformeze. Fie că sunteți un fan al poeziei, misterului, groazei, ficțiunii romantice, memoriilor sau autobiografiilor, pe această listă există un scriitor pentru fiecare tip de cititor. Haideți să descoperim împreună poveștile și cărțile care i-au făcut celebri!

Cei mai renumiți scriitori din toate timpurile

De la tragediile și sonetele lui William Shakespeare, care continuă să definească teatrul și poezia, la epopeile eroice ale lui Homer, ce stau la baza literaturii occidentale, marile opere ale lumii au lăsat o amprentă puternică asupra culturii universale.În secolul XIX, scriitori precum Lev Tolstoi și Fyodor Dostoevsky au revoluționat literatura cu romane epice ce explorează adânc psihologia umană, dilemele morale și complexitatea existenței. În același timp, Victor Hugo a transformat literatura franceză prin capodopere sociale și istorice precum Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.

Dar literatura nu se oprește la clasicii trecutului. În epoca modernă, Stephen King a redefinit genul horror și thriller, ținând cititorii captivi în lumi întunecate și fascinante. De la regii tragediei la maeștrii suspansului, acești scriitori au schimbat lumea prin cuvintele lor.

Autori celebri din literatura universală

Literatura universală este o comoară inepuizabilă de povești care au traversat epocile și culturile, influențând generații întregi de cititori. De la epopeile antice care au pus bazele narativelor eroice, până la capodoperele moderne care explorează complexitatea sufletului uman, scriitorii celebri ai lumii au reușit să capteze esența vieții prin paginile cărților lor. Autori precum William Shakespeare, cu piesele sale atemporale despre iubire și tragedie, Homer, care a imortalizat eroii Greciei antice, sau Victor Hugo, cu poveștile sale dramatice despre societate și destin, și-au câștigat locul în istoria literaturii. Fie că vorbim despre realismul psihologic al lui Dostoevsky și Tolstoi, sau despre stilul unic al scriitorilor moderni, aceste opere au modelat literatura și continuă să inspire cititorii din întreaga lume.

William Shakespeare (1564-1616)

Considerat cel mai mare dramaturg din istorie, William Shakespeare este și unul dintre cei mai influenți si renumiti scriitori din toate timpurile. Piesele și sonetele sale au fost traduse în toate limbile și sunt studiate și jucate în întreaga lume. Tragediile, comediile și istoriile sale au o profunzime psihologică și o complexitate a limbajului care continuă să fascineze cititorii și spectatorii. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numara: „Hamlet”, „Romeo și Julieta”, „Macbeth”, „Visul unei nopți de vară”.

Homer (secolul 8 î.Hr.)

Considerat părintele literaturii occidentale, Homer este autorul celor două mari epopei ale Greciei antice. O parte importantă a misticii lui Homer constă în faptul că se cunosc foarte puține lucruri despre viața autorului grec și cea mai mare parte a vietii sale fiind învăluită în mistică și mister. Homer este considerat a fi unul dintre cei mai influenți autori în sensul cel mai larg, datorită celor două epopee pe care le-a creat și care au stat la baza educației și culturii grecești de-a lungul epocii clasice „Iliada” și „Odiseea” au avut un impact imens asupra literaturii, filosofiei și culturii occidentale, influențând gândirea și literatura multor generații.

Lev Tolstoi (1828-1910)

Scriitor și filosof rus, unul dintre cei mai mari autori ai literaturii mondiale, Lev Tolstoi a dominat literatura prin explorarea temelor și analizei filosofice. Cea mai mare parte a scrierilor sale arată stăpânirea sa în ficțiunea realistă și capacitatea de a crea intrigi ieșite din cutie. Fiind o figură foarte respectată în literatura rusă, influența literară a lui Tolstoi se extinde dincolo de romanele sale până la eseurile sale despre religie, non-violență și educație. Romanele sale sunt un portret complex al societății ruse din perioada secolului XIX, combinând analiza socială cu reflecțiile filosofice. „Război și pace” și „Anna Karenina” sunt considerate capodopere ale literaturii universale.

Feodor Dostoevsky (1821-1881)

Dostoevsky este un alt gigant al literaturii ruse și al literaturii universale. Născut la Moscova, romancierul rus Feodor Dostoievski a avut o abordare a scrisului care s-a remarcat prin pătrunderea psihologică și explorarea unor teme mai întunecate. Expertul în nuvelă avea o listă de lucrări impresionante și apreciate de critici, toate explorand sufletul uman și dilemele morale. Dostoievski a suferit de epilepsie de-a lungul vieții, pe care o folosește ca sursă de inspirație pentru scrisul său, descriind frecvent personaje cu epilepsie și explorând luptele mentale și emoționale asociate cu această afecțiune. În afara ficțiunii, Dostoievski a scris adesea mult scrisori și jurnale despre anxietatea pe care o provocau crizele sale de epilepsie. În timpul vieții sale de scriitor, stilul său de scris a folosit elementele gotice, povestirea haotică și povestirea liberă. Piesele sale explorează adânc psihologia umană, problemele morale și religioase, și conflictele interioare ale personajelor. Romanele sale sunt un amestec de filosofie, religie și reflecții asupra naturii umane. Operele sale „Crimă și pedeapsă”, „Frații Karamazov” si „Idiotul” se numara si astazi printre cele mai cumparate carti din lume.

Victor Hugo (1802-1885)

Hugo a fost un scriitor și poet francez de renume mondial, cu o activitate literară și politică semnificativă. Operele sale sunt un amestec de dramă socială și politică, cu o profundă compasiune pentru cei marginalizați. „Mizerabilii” este probabil cel mai celebru roman al său și o critică severă a inegalităților sociale. Alte opere celebre semnate de Victor Hugo sunt „Mina de fier” si „Notre-Dame de Paris”.

Scriitori contemporani celebri

Literatura modernă continuă să surprindă și să captiveze cititorii prin povești inovatoare, stiluri narative unice și perspective asupra lumii în continuă schimbare. Scriitorii contemporani nu doar că păstrează moștenirea clasicilor, dar o și reinventează, abordând teme actuale precum identitatea, tehnologia, schimbările sociale și complexitatea relațiilor umane. De la fantezia fascinantă a lui George R.R. Martin, la realismul psihologic al Elenei Ferrante, de la universurile misterioase create de Haruki Murakami, la ficțiunea distopică a Margaret Atwood, literatura zilelor noastre reflectă diversitatea și provocările lumii moderne. Acești autori celebri au reușit să-și lase amprenta asupra literaturii universale și să inspire milioane de cititori din întreaga lume.

Haruki Murakami (n. 1949)

Murakami este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani, cunoscut pentru stilul său narativ unic caracterizat prin reflexie și introspecție. Autorul japonez contemporan a câștigat o popularitate globală pentru combinația unică de suprarealism și melancolie pe care o aduce cărților sale. Născut la Kyoto, opera sa include romane, eseuri și povestiri, iar cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Cărțile sale explorează singurătatea, căutarea sensului în viață și conexiunile umane.

Unele dintre piesele sale celebre includ romanele „Norvegiană”, „Kafka pe malul mării”, „1Q84” care i-au adus premiul World Fantasy Award în 2006.

Elena Ferrante (n. 1943)

Elena Ferrante este pseudonimul autoarei italiene, cunoscută pentru L’amica Geniale, Liftul Deliei și seria de patru romane de fictiune „Napolitana”, care a făcut-o o voce principală, dar totuși misterioasă, în scrierea de ficțiune modernă. În ciuda recunoașterii mondiale a muncii ei, adevărata identitate a lui Ferrante este încă un mister, iar acest lucru a adăugat intrigi și speculațiile din jurul ei. Misteriosa autoare de bestseller-uri din New York Times a comunicat prin intermediul editorului ei, declarând că anonimatul este important pentru procesul ei de scriere, permițându-i să se concentreze exclusiv asupra lucrării sale, fără control public. În afară de romane, Ferrante a publicat mai multe eseuri și interviuri în care discută despre abordarea ei asupra scrisului și opiniile sale despre literatură și societate, oferind perspective rare asupra minții ei creative. Scrisoarea ei și-a arătat perspectiva psihologică, personajele complexe și explorarea prieteniei, identității și luptele femeilor într-o societate patriarhală. În ciuda speculațiilor și a încercărilor de a-și descoperi identitatea, Ferrante și-a păstrat cu succes intimitatea, lăsând munca ei să vorbească de la sine. În 2016, revista Time a numit-o pe Ferrante unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume.

Margaret Atwood (n. 1939)

Atwood este o autoare canadiană faimoasă pentru romanele sale distopice, în special „Povestea slujitoarei”, care a devenit un fenomen cultural. Cea mai cunoscută lucrare a ei a devenit un simbol al rezistenței feministe și a fost, de asemenea, adaptat pentru TV pentru povestirea sa puternică. Cu peste 50 de cărți scrise, scrierile lui Atwood, includ și eseuri și poezie, majoritatea marcate de comentariile sale sociale incisive și de amploarea imaginativă.

George R.R. Martin (n. 1948)

Martin este un autor american celebru pentru seria sa monumentală de fantezie „Urzeala tronurilor”, care a fost adaptată într-un succes uriaș pe HBO. Martin combină elemente de mitologie, istorie medievală și politică într-o poveste captivantă despre putere și trădare. Printre cele mai celebre lucrari in opera sa, se numara seria „Urzeala tronurilor”.

J.K. Rowling (n. 1965)

Rowling este o autoare britanică mondial cunoscută pentru seria „Harry Potter”, care a revoluționat literatura pentru copii și tineret. Cărțile sale au creat un univers fantastic captivant, care continuă să influențeze cultura populară. Calatoria autoarei născută în Gloucestershire, Anglia, a inceput de la o mamă singură si care ulterior a ajuns unul dintre cei mai influenți scriitori din lume. Harry Potter și Piatra Filosofală a fost publicat în 1997 după ce a fost respins de numeroși editori. Cartea a devenit rapid un succes și de atunci s-a extins într-o serie de șapte volume și s-a vândut în peste 600 de milioane de exemplare în întreaga lume, inspirând o franciză media globală de miliarde de dolari.

Gabriel Garcia Márquez (1927-2014)

Gabriel Garcia Márquez a influențat literatura universală cu stilul său unic de realism magic. Romancier columbian și laureat al Premiului Nobel, este unul dintre cei mai importanți autori ai secolului al XX-lea și unul dintre cei mai mari scriitori latino-americani din istorie. Născut în Aracataca, romanele sale cu tematica realismului magic, precum Un veac de singurătate, care i-a adus Premiul Nobel pentru Literatură în 1982, și Dragoste în vremea holerei, sunt doar două piese din reportoirul marelui scriitor care i-au adus aprecieri de critică la nivel mondial. Era cunoscut în primul rând pentru Celebrul sau roman simbolic „Un veac de singurătate” relatează istoria unei familii pe parcursul mai multor generații, plin de elemente fantastice și metaforice.

Scriitori renumiți din România

Literatura română a dat lumii unii dintre cei mai valoroși scriitori, ale căror opere au depășit granițele țării și au devenit repere culturale universale. De la poezia profundă și filosofică a lui Mihai Eminescu, la realismul social din romanele lui Liviu Rebreanu, literatura română surprinde esența vieții și a societății în cele mai diverse forme. Scriitori precum Ion Creangă, cu poveștile sale pline de farmec și umor, sau Marin Preda, care a analizat cu finețe transformările lumii rurale, au marcat literatura națională și internațională. Fie că vorbim despre lirică, proză realistă sau scrieri filosofice, autorii români au lăsat moștenire opere de o valoare inestimabilă, continuând să fie citiți și apreciați de generații întregi.

Mihai Eminescu (1850-1889)

Considerat cel mai mare poet român, Mihai Eminescu a reprezentat vârful romantismului în literatura română. Poeziile sale sunt profund lirice, filozofice și romantice, iar „Luceafărul” este un simbol al literaturii universale. Printre cele mai cunoscute capodopere ale sale, amintim: „Luceafărul”, „Doina”, „Glossa”.

Ion Creangă (1837-1889)

Cunoscut pentru poveștile și amintirile sale din copilărie, Ion Creanga este simbolul literaturii pentru copii. Operele sale precum „Amintiri din copilărie” si „Povești” sunt caracterizate prin umor, înțelepciune populară și o puternică legătură cu tradițiile folclorice.

Liviu Rebreanu (1885-1944)

Scriitor realist și romancier român, cunoscut pentru portretizarea detaliată a vieții țăranilor și a conflictelor sociale, Liviu Rebreanu a dat literaturii romane unul dintre cele mai iubite romane. „Ion” este una dintre cele mai importante lucrări ale literaturii române, analizând trăsături umane complexe și tema tragică a destinului.

Marin Preda (1922-1980)

Marin Preda este un autor român remarcabil, cunoscut pentru romanul „Moromeții”, care descrie viața țăranilor din perioada interbelică. Preda a fost un observator al schimbărilor sociale din România, iar operele sale sunt profund psihologice și sociale.

Autori străini celebri

Literatura mondială este îmbogățită de scriitori din toate colțurile lumii, ale căror opere au captivat cititorii prin teme universale, personaje memorabile și stiluri inovatoare. Indiferent de gen – ficțiune istorică, fantasy, thriller sau literatură clasică – scriitorii străini celebri continuă să inspire și să provoace imaginația cititorilor din întreaga lume, lăsând o amprentă puternică asupra culturii și gândirii contemporane.

Stephen King (1947- )

Cunoscut ca regele groazei, Stephen King s-a născut în Portland, Maine, și este unul dintre cei mai de succes autori ai timpurilor contemporane. Contribuțiile lui King la genul horror, precum și corpul său extins de lucrări, care cuprinde romane, povestiri, eseuri și scenarii, l-au propulsat ca unul dintre cei mai celebri scriitori contemporani in cultura populară. Cu peste 60 de romane și 200 de povestiri în numele său, abilitatea lui King de a amesteca supranaturalul sângeros cu cotidianul a încântat și speriat cititorii de zeci de ani. Printre altele, unele dintre lucrările sale notabile includ Carrie, Salem’s Lot și The Shining.

Alexandre Dumas (1802-1870)

Alexandre Dumas este unul dintre cei mai prolifici și îndrăgiți scriitori ai literaturii franceze, cunoscut pentru romanele sale de aventuri pline de acțiune, intrigă și personaje memorabile. A fost un maestru al ficțiunii istorice, reușind să combine faptele reale cu imaginația într-un mod captivant. Dumas a avut un stil narativ alert, plin de dialoguri vii și răsturnări de situație, ceea ce a făcut ca romanele sale să fie iubite de cititorii din întreaga lume. Opera sa rămâne o sursă nesfârșită de inspirație pentru filme, piese de teatru și seriale, iar personajele sale continuă să fascineze generații întregi. Printre cele mai celebre opere ale sale se numara: „Cei trei mușchetari”; „Contele de Monte-Cristo”; „Regina Margot” si „Laleaua neagră”.

Mark Twain (Samuel Langhorne Clemens) (1835-1910)

Considerat „părintele literaturii americane”, Mark Twain a fost unul dintre cei mai mari povestitori ai secolului al XIX-lea, cunoscut pentru stilul său plin de umor, ironie și observații sociale profunde. Scrierile sale reflectă spiritul Americii din perioada sa, abordând teme precum libertatea, prietenia, rasismul și ipocrizia societății. Stilul său captivant, personajele sale memorabile și capacitatea de a îmbina umorul cu critica socială au făcut din Twain un scriitor universal apreciat. Influența sa asupra literaturii americane este imensă, iar cărțile sale „Aventurile lui Tom Sawyer”; „Aventurile lui Huckleberry Finn”; „Prinț și cerșetor” sau „Un yankeu la curtea regelui Arthur” sunt citite și iubite de generații întregi.

Emily Dickinson (1830-1886)

Este una dintre cele mai influente și enigmatice poete americane, recunoscută pentru stilul său inconfundabil, introspectiv și profund. Deși în timpul vieții a publicat doar câteva poezii, postum a fost descoperită o colecție impresionantă de peste 1.800 de creații, care i-au asigurat un loc de frunte în literatura universală. Moștenirea lui Emily Dickinson rămâne una de o valoare inestimabilă, poeziile sale continuând să inspire și să emoționeze cititorii din întreaga lume. În ciuda vieții sale retrase, universul interior al poetei a fost vast, iar versurile sale transmit o profunzime unică, transformând-o într-o voce esențială a literaturii americane.

Franz Kafka (1883-1924)

Unul dintre cei mai influenți scriitori ai literaturii moderne, Kafka este cunoscut pentru explorarea absurdității existenței, alienării și fricii de autoritate. Scrierile sale, adesea caracterizate printr-o atmosferă suprarealistă și opresivă, au dat naștere termenului „kafkian”, folosit pentru a descrie situații absurde, birocratice și fără ieșire. Scrierile lui Kafka au fost publicate postum datorită prietenului său Max Brod, iar impactul său asupra literaturii moderne este imens. Influența sa se regăsește în operele multor scriitori contemporani, iar viziunea sa unică asupra lumii rămâne la fel de actuală și relevantă. Unul dintre romanele sale celebre, „Procesul”, prezinta povestea unui bărbat acuzat de o crimă nedefinită, prins într-un labirint birocratic care îl conduce spre o condamnare inevitabilă.

Alți autori pe care merită să îi citești – recomandările editurii Publisol

Lumea literaturii este vastă și plină de autori remarcabili, ale căror opere merită descoperite. Dincolo de numele consacrate ale literaturii universale, există scriitori ale căror cărți captivează prin povești puternice, personaje memorabile și stiluri inconfundabile. Editura Publisol aduce în atenția cititorilor titluri esențiale, de la romane clasice la literatură contemporană, fiecare dintre ele oferind o experiență de lectură fascinantă. Indiferent dacă ești pasionat de aventură, mister, introspecție psihologică sau istorie, aceste recomandări îți vor îmbogăți biblioteca și îți vor deschide noi perspective asupra lumii.

Petre Sălcudeanu (1930-2005)

A fost unul dintre cei mai populari scriitori români de romane polițiste, scenarist și actor deopotrivă. În vremurile triste ale comunismului, el a venit cu povești cu polițiști și detectivi, o noutate a acelor vremuri. Autor distins al literaturii române, ne fascinează cu operele sale pline de umor și adâncime. Născut în 1931, Sălcudeanu a câștigat inimile cititorilor prin abordarea sa inconfundabilă, aducând la viață personaje memorabile și explorând teme universale cu o scriitură captivantă.

Gabriel Liiceanu ( n. 1942)

Filosof și scriitor român, Liiceanu este cunoscut pentru lucrările sale despre filosofie, moralitate și istorie. Cărțile sale sunt adesea introspective și analizează profund condiția umană.

Mircea Cărtărescu (n. 1956)

Unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani români, Cărtărescu este apreciat pentru stilul său postmodern și combinația de realitate cu imaginație. Romanele sale sunt complexe și pline de simbolism.

Ana Blandiana (n.1942)

Poeta și scriitoarea Ana Blandiana este cunoscută pentru poeziile sale sensibile și pentru abordările sale literare profund filozofice.

Nichita Stănescu (1933-1983)

Este unul dintre cei mai mari poeți români ai secolului XX. Poezia sa se caracterizează printr-o limbă densă și filosofică, fiind o explorare a limbajului și a sensurilor ascunse.

Mihail Sadoveanu (1880-1961)

Scriitorul român Mihail Sadoveanu este un mare narator al folclorului și tradițiilor românești, iar operele sale au avut un impact considerabil asupra literaturii române, fiind caracterizate prin descrierea naturii și a vieții rurale.

Haralamb Zinca (1923- 2008)

Haralamb Zinca este un maestru al genului polițist, cu o carieră impresionantă în literatura românească. Cu creații remarcabile și pline de ingeniozitate, Zinca a cucerit cititorii cu intrigile sale complexe și personajele captivante. „Fiecare Om cu Clepsidra Lui” aduce o notă personală, oferind o incursiune în viața autorului, aducând oamenii și poveștile laolaltă.

Leonida Neamtu (1934- 1991)

A fost unul dintre cei mai prolifici și îndrăgiți autori români de literatură de aventură, SF și polițistă, fiind supranumit „Alexandre Dumas al literaturii române”. Deși mai puțin cunoscut în afara țării, opera sa rămâne un reper important în literatura română datorită stilului său dinamic, personajelor puternice și intrigilor captivante. Operele sale sunt pline de acțiune, răsturnări de situație și personaje memorabile, de la eroi carismatici la antagoniști misterioși. Leonida Neamțu rămâne un scriitor apreciat de cititorii pasionați de romane de aventură și suspans, iar stilul său narativ alert și plin de savoare face ca operele sale să fie la fel de atractive și astăzi.Această listă îi evidențiază pe unii dintre cei mai mari meșteri de cuvinte din istorie. Contribuțiile lor incontestabile la gândirea umană, acoperă diverse genuri și amintesc cititorilor nu doar moștenirile lor eterne, ci și impactul lor prin excelență.

https://publisol.ro/blogs/news/cei-mai-celebri-5-scriitori-%C8%99i-car%C8%9Bile-lor-captivante?srsltid=AfmBOopnhswdObP67yVptWRYkLTwVbUUlcyb5pkCLFStZ3-_CGk-J3db

////////////////////////////////////////////

Top 5 Jurnale

Scris de Andreea Chebac

Jurnalele fascinează atât prin relatarea nemijlocită a unor fapte și întâmplări, cât și prin ideile ce mustesc dintre filele scrise de oameni celebri. Ne dau iluzia apropierii de așa minți luminate. Ne satisfac curiozitatea, dorința de inedit.De aceea am ales cinci jurnale diferite ca scopt și conținut care merită citite și recitite.

Tu ce jurnale ai mai adăuga?

Noicade Constantin Noica – Volumul reunește conținutul a șase caiete de însemnări scrise de Noica în perioada 1965-1987 și a fost publicat pentru prima dată în 1990. Jurnalul de idei este cea mai bună introducere în gândirea lui Noica, în sistemul său filozofic și chiar în Weltanschauung-ul și psihologia sa. A ține un „jurnal de idei” a fost preocuparea constantă a lui Noica începând din 1939, anul primelor notații pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat în 1944.

Jurnal 16

de Yasunari Kawabata – Una dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice ale lui Yasunari Kawabata. Fie că e vorba de agonia bunicului, evocată deopotrivă cu compasiune și exasperare, fie că e rememorată iubirea interzisă, platonica pentru un coleg de liceu, regăsim în aceste pagini câteva dintre temele care l-au urmărit pe Kawabata de-a lungul vieții: sentimentul pierderii ireversibile a celor dragi, singurătatea, dificultatea de a surprinde adevărurile ultime, fragilitatea dragostei.

Jurnalul fericiriide Nicolae Steinhardt – Poate unul dintre cele mai cunoscute și citite jurnale, Jurnalul fericirii esteîn egală măsură o operă de bilanț existențial, dar și una de redescoperire a sinelui în situații crâncene. „Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realiății, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică intunericul fără al risipi) și ies cu ochii deschiși;”- spune N. Steinhardt despre transformările sufletești petrecute în perioada de detenție.

Anne Frank– Anne Frank s-a născut pe 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main (Germania), iar la vârsat de 13 ani începe perioada în care ea, împreună cu familia și alți cunoscuți evrei, va sta acunsă de teama deportării în lagar, în așa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani. În această perioadă de doi ani Anne a ținut aici un jurnal, devenind la un moment dat conștientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârși.

Dalide Salvador Dali – Dalí are conștiina propriului geniu. Până la vertij. Pare să fie un sentiment intim foarte reconfortant. Părinții l-au numit Salvador tocmai pentru că era menit să salveze pictura amenințată cu moartea de către arta abstractă, de suprarealismul academic, de dadaism și, în genere, de toate „ismele“ anarhice. Jurnalul este deci monumentul pe care Dalí îl inalță gloriei personale. Lipsește din paginile lui orice urmă de modestie…

Top 5 Jurnale

//////////////////////////////////////////

Tesla a aprobat salariu de 1 trilion $ pentru Elon Musk. Miliardarul devine cel mai bine plătit CEO din lume

Acţionarii Tesla au votat joi în favoarea uriaşului pachet de compensaţii destinat CEO-ului Elon Musk, evaluat la aproape 1.000 de miliarde de dolari, cu un sprijin de peste 75%, potrivit rezultatelor anunţate la adunarea generală anuală a companiei, desfăşurată în Texas, transmite CNBC………………………………………………………………

Det. aici

https://observatornews.ro/extern/tesla-aaprobatsalariude-1-trilion-pentru-elon-muskmiliardarul-devinecel-mai-bine-platit-ceo-din-lume-636702.html

//////////////////////////////////////////////

Cele mai sinistre temniţe din comunism: locurile în care mii de români au fost exterminaţi prin tortură şi umilinţă

Daniel Guţă

Mii de români au sfârşit în temniţele regimului comunist iar unele din vechile închisori păstrează amintirile unor atrocităţi greu de descris.

Peste 500.000 de români au fost arestaţi şi întemniţaţi în primele decenii ale regimului comunist pe motive politice. Mulţi dintre ei au avut neşansa să fie găzduiţi în adevărate lagăre ale umilinţei şi morţii. Cele mai şocante mărturii vorbesc despre cruzimile săvârşite asupra deţinuţilor politici de la Piteşti şi Aiud şi suprimarea elitelor aduse la Sighet.

Zarca Aiudului

Penitenciarul Aiud a fost înfiinţat la mijlocul secolului al XVIII-lea, însă din primele decenii de comunism a devenit un loc cunoscut pentru atrocităţile la care au fost supuşi deţinuţii politici, opozanţi ai regimului.

Aici au fost trimişi condamnaţii legionari, cei acuzaţi de crime de război, intelectuali, bancheri, chiaburi, moşieri şi industriaşi. Cel mai temut loc din Aiud a fost Zarca, o clădire veche care ofera condiţii minime de supravieţuire deţinuţilor. Regimul ei includea înfometarea, frigul şi umezeala din celule, izolări, lanţurile şi reprize de tortură. Zilnic, în anii 1940 şi 1950, potrivit unor mărturii ale foştilor condamnaţi, în Aiud mureau 6 – 7 oameni. „Anul 1950 a însemnat poate cea mai grea perioadă de-a lungul existenţei acestei temniţe. Exceptând camerele mari, cele 312 celule erau populate până la refuz de către cei peste 2.400 deţinuţi, câte 8 în fiecare celulă, întinşi direct pe duşumea, aşa fel să nu mai rămână nici o palmă de loc neocupată”, scria Grigore Caraza, în volumul Aiud însângerat.

Iadul elitelor

Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897, iar din 1948 temniţa din nordul ţării a devenit loc de detenţie al opozanţilor regimului comunist. În mai 1950 au fost aduşi aici peste o sută de demnitari români: foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni, unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Au urmat alte loturi de „duşmani ai poporului”, printre care s-au numărat zeci de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Între victimele închisorii Sighet au fost mari personalităţi ale României interbelice: Iuliu Maniu, Sebastian Bornemisa, Radu Portocală, Constantin Argetoianu, Constantin I.C. Brătianu, Dimitrie Burilleanu (fost guvernator al Băncii Naţionale) şi Aurel Vlad. Între anii 1950 şi 1955 nu s-au întocmit acte de deces, pentru cei peste 50 de condamnaţi care au decedat decedaţi (un sfert din numărul deţinuţilor politici de la Sighet) iar familiile lor nu au fost înştiinţate. Potrivit unor mărturii, deţinuţii erau privaţi chiar şi de privilegiul de a privi pe fereastră, iar carcerele în care erau aruncaţi, cu nume de „neagra” şi „sura” nu aveau ferestre. În 1977 închisoarea a fost dezafectată, iar acum clădirea ei a devenit muzeu memorial.

Fenomenul „Piteşti”

Închisoarea Piteşti a fost în anii 1950 locul unuia dintre cele mai monstruoase experimente din timpul regimului comunist: „reeducarea prin tortură” a deţinuţilor politici, mulţi dintre ei fiind tineri şi studenţi care îşi manifestaseră adversitatea faţă de comunişti sau apartenenţa la doctrina legionară. Eugen Ţurcanu (1925 – 1954), unul dintre cei mai faimoşi torţionari ai anilor 1950, ar fi fost ales să pună în practică, prin tortură, experimentul „reeducării”.

„Dezumanizarea (reeducarea) studenţilor a început pe data de 15 mai 1949, la camera 1 corecţie, prin atacul lui Ţurcanu şi al bandei lui asupra celor 20 de studenţi medicinişti din cameră. Atacul s-a dat în complicitate cu administraţia închisorii. Timp de câteva săptămâni, studenţii au fost torturaţi zi şi noapte, fără întrerupere, până când, rând pe rând, au căzut. Creierele le-au fost şterse, ei au fost imbecilizaţi şi transformaţi in bestii, în roboţi, care executau ordinele lui Ţurcanu cu o conştiinciozitate şi fidelitate de neimaginat. În felul acesta, Ţurcanu şi-a creat o echipă de aproximativ 20-30 de ajutoare cu care a distrus în continuare, în formă de avalanşă, pe toţi studenţii până la ultimul”, scria Octavian Voinea, în volumul „Masacrarea studenţimii române”. Bătaia cea mai obişnuită era cu pumnii şi ciomagul, însă torţionarii din Piteşti apelau şi la metode care întreceau prin sadism orice imaginaţie.

Citește și: Atrocităţile celor mai temuţi torţionari ai regimului comunist: „Un tânăr a fost răstignit de zidul celulei şi ucis în bătaie“

Jilava – locul umilinţei

Veche de peste un secol, închisoarea Jilava are o istorie zbuciumată. A fost loc de detenţie pentru mii de ţărani arestaţi în timpul Răscoalei de la 1907, apoi închisoare militară şi a prizonierilor de război, iar în 1940 a fost locul unuia dintre masacrele cele mai odioase comise legionari. În 26/27 noiembrie, în celulele de la Jilava au intrat grupuri de legionari înarmaţi, care au ucis 64 de deţinuţi politici, foşti demnitari şi funcţionari de stat. A devenit, în anii de comunism, unul dintre centrele de detenţie pentru deţinuţii de drept comun cu pedepse aspre, dar şi pentru deţinuţii politici.

„Jilava este închisoare subterană, la o adâncime apreciabilă, iar deasupra ei creştea iarbă şi păşteau vitele. Ca paznici gardieni, fuseseră concentraţi acolo cei mai cruzi oameni din celelalte închisori din ţară. Regimul era înfiorător. Într-un salon de 30-35 de locuri, erau înghesuiţi 150, 180 şi chiar 200 de condamnaţi. Oamenii stăteau în şezut, ocupând fiecare centimetru pătrat, dormind chiar şi pe sub paturi. Pereţii erau groşi de 2 metri, ferestrele aveau obloanele bătute în cuie, iar paturile de fier erau suprapuse pe patru rânduri. Din cauza căldurii care se făcea acolo, deţinuţii stăteau în pielea goală, uzi de transpiraţie, leşinau foarte des iar cei bolnavi de inimă treceau ca fulgeraţi pe lumea cealaltă. Neavând loc unde să dorm, m-am culcat pe pervaz, cu capul înspre geam. În cameră, era un butoi metalic, de circa 200 litri, fără capac, unde bieţii de noi, urcaţi pe un postament, ne făceam nevoile, rând pe rând, înfruntând jena faţă de ceilalţi. Nu ni se dădea hârtie igienică sau ziare de teamă să nu le folosim la scrierea unor mesaje. Mirosurile pestilenţiale deveneau insuportabile, mai ales vara, iar tineta era evacuată la 2-3 zile, în acest fel adăugându-se încă o atrocitate la celelalte deja existente”, relata Grigore Caraza, în volumul „Aiud însângerat”.

Teroarea de la Gherla

Veche din toamna anului 1785, când din ordinul împăratului Iosif al doilea, vechea cetate de la Gherla a fost transformată în închisoare, Gherla a fost până în 1964 loc de detenţie pentru opozanţii reginului comunist. Aici au fost încarcerate o mulţime de personalităţi ale românilor, printre ele numărându-se Richard Wurmbrand, Justin Pârvu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu şi Vasile Voiculescu. Unul dintre locurile de temut ale sale erau carcerele „inventate” de colonelul Petru Goiciu.

„În ticăloşia de care era stăpânit a inventat la Gherla nişte carcere de dimensiunea unui coşciug, în care deţinuţii pedepsiţi trebuia să stea în picioare pînă la şapte zile. Mulţi au decedat în carceră sau după ce au scăpat de acolo”, relata Octavian Voinea, în volumul „Masacrarea studenţimii române”, de Gheorghe Andreica.

Chinuirea deţinuţilor politici se făcea permanent, fie prin lipsa de mâncare sau alimente, fie prin bătaia ce se aplica, fără motiv, numai din dispoziţia de a tortura pe cei lipsiţi de orice apărare, relata Cicerone Ioniţoiu, autor al volumului „Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. III”.

„De dimineaţa, până seara, nu aveai dreptul să stai întins pe pat, ci numai la marginea lui, cu ochii la uşă, sau să te plimbi. Atunci când ieşeai la plimbare trebuia să treci fuga, printre bâtele miliţienilor, pentru a nu fi lovit. Tinerii scăpau mai uşor, dar bătrânii care nu puteau fugi erau bine ciomăgiţi, în hazul brutelor”, rememora autorul.

Vă recomandăm şi:

Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul

Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/cele-mai-sinistre-temnite-din-comunism-locurile-1875604.html

//////////////////////////////////////////////

Cât de eficient au lucrat magistrații în ultimii ani: Topul ultimelor 20 de megadosare care urmează să fie închise prin prescripție

Trei politicieni, șase oameni de afaceri, cinci medici și două vedete sunt în Top 20 inculpați de lux ale căror dosare așteaptă de la judecători soluția încetării procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.

Este vorba despre ultimul „lot” de dosare care încă n-au fost închise din cele peste 13.000 de cauze în care statul a pierdut dreptul să-i tragă la răspundere penală pe făptuitori urmare a deciziilor Curții Constituționale și ale Înaltei Curți. Cuprins: Ce presupune prescripția în materie penală Scandalurile din epoca PSD care au ascuns „marea prescripție” Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ignorată de magistrații români

Top 20 de procese care încă așteaptă să fie închise prin prescripție

Liviu Dragnea – Dosarul Tel Drum (abuz în serviciu, grup infracțional)
Robert Negoiță – Dosarul Rosal (abuz în serviciu) 3. Cătălin Rădulescu – fals în declaraţii pentru certificatul de revoluționar 4. Gabriel Sandu – Dosarul Microsoft 3 (spălare de bani, abuz în serviciu) 5. Adrian Sârbu – Dosarul Mediafax (evaziune fiscală) 6. Cristi Burci – Dosarul Romvag (grup infracţional organizat) 7. Frații Creștin – Dosarul Bancherilor (grup infracțional organizat) 8. Maricel Păcuraru – Dosarul Loteria (abuz în serviciu) 9. Cătălin Hideg – Dosarul Sanimed (infracţiuni de corupţie) 10. Vitalie Stan – mită pentru operații la stat în loc de privat 11. Ioan Lascăr – Dosarul Gemedica (abuz în serviciu) 12. Vasile Ciurchea și Irinel Popescu (abuz în serviciu) 13. Adrian Secureanu – Dosarul Malaxa 2 (delapidarea) 14. Oana Zăvoranu (şantaj), 4576/2/2022 15. Vanessa Youness și Gelu Oltean – Dosarul Ayahuasca 16. Ion Rădoi – Dosarul Metrorex (infracţiuni de corupţie) 17. Profesorul Iosif Urs – şantaj la Universitatea „Titu Maiorescu” 18. Afaceristul Ganea Iorgu – Dosarul Regiotrans (infracţiuni de corupţie) 19. Mircea Sandu – grup infracţional organizat
Dosarul 10 august 2018 – abuz în serviciu la vârful Jandarmeriei

Ce presupune prescripția în materie penală Prescripția în materie penală înseamnă stingerea dreptului statului de a trage la răspundere făptuitorul după trecerea unui orizont de timp clar stipulat în Codul penal.

https://www.libertatea.ro/stiri/cat-de-eficient-au-lucrat-magistratii-in-ultimii-ani-topul-ultimelor-20-de-mega-dosare-care-urmeaza-sa-fie-inchise-prin-prescriptie-5538630?utm_medium=cross_exit&utm_source=adevarul.ro&utm_campaign=article

///////////////////////////////////////////

Cum au distrus comuniștii cei mai buni oameni ai țării: Istoria închisorii Sighet

//////////////////////////////////////////

Europa înfrântă și fragmentată! – invitat Gen.(SIE) Gheorghe Dragomir

//////////////////////////////////////////

Averile noilor șefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat și 11 salarii în același timp

Andreea POPA

Noii administratori ai Nuclearelectrica sunt, cu excepția singurei doamne numite, oameni foarte bogați, care își permit să împrumute, de exemplu, o persoană fizică cu un milion de lei sau să se laude cu un tată beneficiar a peste 100 de milioane de lei din contracte primite de la stat. Nuclearelectrica este condusă începând cu 24 noiembrie 2025 de un nou Consiliu de Administrație, cu un mandat valabil până pe 15 februarie 2027.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Laurențiu Nicolae Cazan

Nuclearelectrica este condusă începând cu 24 noiembrie 2025 de un nou Consiliu de Administrație, cu un mandat valabil până pe 15 februarie 2027. CA-ul companiei nucleare de stat este alcătuit astfel din Laurențiu Nicolae Cazan, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș, Nina Popa, Ionel Bucur și Gheorghe Ioniță – toți numiți în urma unui concurs câștigat, parte a unei proceduri competitive de selecție derulată în baza legislației guvernanței corporative a întreprinderilor de stat.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timpdeclarație de avere

Laurențiu Nicolae Cazan

Dincolo de competențele profesionale care au stat la baza numirii lor, administratorii Nuclearelectrica ies acum în evidență și prin averile care îi situează în categoria românilor foarte bogați.

Nina Popa este singura excepție din acest punct de vedere. Economista venită de la Ministerul Finanțelor nu deține niciun teren, este proprietara a 50% dintr-un apartament din București și moștenitoarea a doar 12% din dreptul de proprietate asupra unui alt apartament din Capitală.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Declarație de avere

Nina Popa

Singura femeie din CA-ul Nuclearelectrica a declarat un salariu anual de 103.690 lei de la Ministerul Finanțelor

Potrivit declarației de avere din februarie 2025, Nina Popa nu are nici mașină, bijuterii sau alte bunuri valoroase, iar singura resursă financiară este un depozit bancar de 20.500 de euro. Singura femeie din CA-ul Nuclearelectrica a declarat un salariu anual de 103.690 lei de la Ministerul Finanțelor și 33.696 lei din indemnizația de membru CA la INCD GeoEcoMar.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Nina Popa

Ce averi au singurii experți nucleari din noul CA al Nuclearelectrica

Gheorghe Ioniță, cercetător chimist și doctor în Energetică Nucleară, și-a publicat ultima declarație de avere în mai 2023. Fostul președinte al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) și al Agenției Naționale pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) declara atunci un teren și un apartament în Râmnicu Vâlcea, un apartament în București și un Volkswagen Jetta din 2015. Ioniță avea în depozite bancare și fonduri de investiții aproape 4.700 de dolari, peste 3.000 de euro și circa 510.000 lei.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Gheorghe Ioniță

Gheorghe Ioniță mai declara o pensie de 99.180 lei, în timp ce soția sa încasa o pensie de 37.440 lei. Noul administrator Nuclearelectrica raporta venituri de 180.600 lei ca cercetător științific de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea, 21.600 lei ca președinte al CA-ului de la același institut, precum și 60.700 lei ca administrator la Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară – RATEN ICN Pitești.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Declarație de avere

Ioniță Gheorghe

Ionel Bucur, fost director general al Centralei Nucleare de la Cernavodă și consilier județean PSD în prezent, declara în noiembrie 2024 un teren în Cuza Vodă (Galați), unul în Dărmănești (Bacău), altul în Agigea (Constanța) și încă unul în Corbu (Constanța). Bucur are o casă în Dărmănești și un apartament în București, un Audi, un BMW, dar și bijuterii de 20.000 de euro, declarate de soția sa.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Fostul director al centralei nucleare avea acum un an peste 645.000 lei, circa 6.300 de dolari și aproape 22.000 de euro în conturi bancare, declarând totodată o pensie anuală de 278.981 lei, la care se adăuga și pensia soției, de 193.224 lei. Ionel Bucur raporta, de asemenea, venituri de 120.000 lei ca și consultant investiții la Mate-Fin SRL București și 162.000 lei ca tehnician instalații angajat part-time de Cabinet Avocat Buricea, din București.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Declarație de avere Ionel Bucur

Contracte de peste 100 de milioane de lei de la stat pentru tatăl lui Laurențiu Nicolae Cazan

Laurențiu Nicolae Cazan era deja administrator provizoriu al Nuclearelectrica încă din aprilie 2025. Fostul deputat PNL declara atunci o pădure în Râmnicu Vâlcea și două terenuri în Costești (Vâlcea), un apartament în Râmnicu Vâlcea și încă un apartament în Sibiu.

Avocatul de profesie Cazan mai are un Jeep și puțin peste 55.000 lei într-un depozit bancar, dar are de recuperat un împrumut de 180.000 de lei acordat în nume personal către o persoană fizică. Fostul deputat liberal trebuia să returneze anul acesta un credit bancar de circa 50.000 lei, dar și 200.000 de lei împrumutați anul trecut de la tatăl său, Ion Cazan.

Laurențiu Nicolae Cazan a declarat venituri de 137.256 lei ca deputat, dar și 14.450 lei dintr-o chirie. La rândul ei, soția a raportat venituri de 64.543 lei de la Consiliul Concurenței și 6.732 lei de la Asociația Eduvital.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Adevărata avere a administratorului Cazan stă însă în conturile tatălui său, de la care ia sume mari de bani. Conform declarației de interese atașate, Cazicom SRL Băile Olănești, firma de construcții patronată de Ion Cazan, a primit în intervalul 2022-2024 un număr de 19 contracte de la primării din Vâlcea, Caraș Severin și Covasna, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova și Compania Națională de Investiții, în valoare totală de peste 100 de milioane de lei, fără TVA.

A împrumut 1.000.000 lei, dar are de returnat 1,6 milioane lei în familie

Andrei Gabriel Benghea Mălăieș are nu doar cel mai spectaculos CV pentru un administrator Nuclearelectrica, dar și o declarație de avere ieșită din comun. Economistul din mediu privat care a fost numit administrator după concursuri câștigate atât la Nuclearelectrica, cât și la Romgaz, a declarat în aprilie 2024, pe când era administrator și la Electrica SA, că deține un teren de 4 (patru) metri pătrați în București, arondat probabil apartamentului cumpărat în 2008.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica…

contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Mălăieș nu are mașină sau obiecte de artă, însă declara anul trecut 12 conturi și depozite bancare, în care ținea peste 750.000 lei și aproape 15.400 de euro. Andrei Benghea Mălăieș a acordat un împrumut de 1.000.000 de lei persoanei fizice Marius Dumitrașcu, 75.000 lei către Maximilian Crăciun, 75.000 lei către Cosmin Cimpoieru, 15.000 euro persoanei juridice Infinicom SRL, 50.000 lei firmei Credia Fintech SRL și încă 5.000 de euro către un beneficiar ciudat – Ministerul Economiei Egon Zehnder International, după cum este trecut în declarația de avere.

Noul administrator Nuclearelectrica a mai declarat acțiuni sau părți sociale la Credia Fintech SRL, Meta Real Estate Trust, ABM Administrare Management, Holde Agri Invest, precum și hârtii de valoare la Stanleybet Capital (aproape 600.000 lei), MW Green Power Export (140.000 euro) și R2412B (peste 2.000.000 lei).

Pe de altă parte, Andrei Gabriel Benghea Mălăieș trebuie să returneze un împrumut de 1.620.000 lei către Florica Mălăieș.

11 salarii pentru Mălăieș

Lista veniturilor declarate este uriașă: 2.007 lei de la ABM Administrare Management, 4.403 lei de AD Alto SRL, 5.388 lei de la Credia Fintech, 30.000 lei de la Stanleybet Capital, 18.000 lei de la Certinvest, 77.693 lei de la Electrica, 108.819 lei din partea Centralei pe gaze Turceni, 31.093 lei de la Parc Fotovoltaic Bohorelu, 31.093 lei de la Parc Fotovoltaic Pinoasa, 31.093 lei de la Parc Fotovoltaic Turceni, 31.093 lei de la Parc Fotovoltaic Rovinari.

Averile noilor sefi Nuclearelectrica… contracte de peste 100 de milioane de la stat si 11 salarii in acelasi timp

Pe de altă parte, soția sa, Daria Maria Benghea Mălăieș, a declarat venituri de 6.021 lei de la AD Alto SRL și 18.063 lei de la Kidkit Edu SRL.

La acestea se mai adaugă cupoane de 14.969 lei de la Tradeville, peste 6.200 euro din obligațiuni la MW Green Power, 54.540 lei din cupoane Goldring, dividende de 240.000 lei din partea ABM Administrare Management, peste 31.000 lei dividende Tradeville și peste 12.500 lei din dobânzi bancare.

Reamintim că Andrei Gabriel Benghea Mălăieș este director general al societăților joint-venture dedicate proiectelor fotovoltaice Turceni, Pinoasa, Rovinari și Bohorelu și celui al centralei pe gaze în ciclu combinat Turceni, controlate în proporție egale de Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy a antreprenorului Augustin Oancea.

A mai fost director general la Transelectrica, director executiv și partener la Ernst&Young, partener la Renaissance Advisors, director financiar la Tarom, șef de cabinet de ministru la Finanțe și membru în Consiliile de Administrație de la Loteria Română, CFR Călători, Transelectrica, Alive Capital și Distribuție Energie Electrică România (DEER) din grupul Electrica SA. În prezent, mai este membru în board-urile Stanleybet Capital SA și Capital Point SAI.

https://www.replicaonline.ro/averile-noilor-sefi-nuclearelectrica-contracte-de-peste-100-de-milioane-de-la-stat-si-11-salarii-in-acelasi-timp-643465#google_vignette

/////////////////////////////////////////

Bolojan dă iama în curțile oamenilor și pune taxe pe cotețul găinilor și pe cușca câinelui

Mirela PASCAL

Oamenii care locuiesc la sate sunt în pragul disperării după ce Guvernul a decis să pună taxe pe toate construcțiile din incinta gospodăriei. Românii sunt revoltați după ce au aflat că trebuie să plătească taxe în plus pe anexele din propria curte.

Pachetul 1 de austeritate a fost pentru noi. La fel și Pachetul 2. Ni s-a promis că Pachetul 3 va fi despre ei. Surpriză! E tot despre cetățenii de rând, care află că abia acum încep adevăratele scumpiri. De la 1 ianuarie 2026, Guvernul pregătește un val de măriri de taxe și impozite pentru români.Cea mai mare creștere ar putea avea loc la impozitul pentru locuințe, care ar putea să se dubleze. În urmă cu doar două săptămâni, premierul Ilie Bolojan spunea că nu vor mai exista majorări de TVA sau alte taxe în 2026. Însă, surpriză. Vin alte taxe… Bolojan intră în gospodăriile românilor și pune taxe pe coteț și pe cușca câinelui.

Bolojan da iama in curtile oamenilor si pune taxe pe cotetul gainilor si pe cusca cainelui

Aceștia spun că după ce scumpirile i-au îngenuncheat, acum Bolojan vrea să le distrugă și munca de-o viață. Pentru sere, magazii, dar și cotețele găinilor sau ale câinilor vor trebuie să achite bani în plus, scrie realitatea.net.

https://www.replicaonline.ro/bolojan-da-iama-in-curtile-oamenilor-si-pune-taxe-pe-cotetul-gainilor-si-pe-cusca-cainelui-642813#google_vignette

////////////////////////////////////////////

Guvernul pregătește dronele pentru a amenda șoproanele și cotețele de găini fără autorizație

de Diana Scarlat

Proiectul de lege pentru reforma administrației locale nu include doar concedierea a 40.000 de angajați, ci și restricții fără precedent în privința construcțiilor neautorizate.Se vor folosi drone pentru a se detecta orice mică modificare a incintelor – nu doar case construite fără autorizație, ci și mici construcții provizorii, precum grajduri, șoproane, cotețe, magazii, garaje sau chiar poteci betonate din propria curte. Pentru toate acestea, primăriile vor stabili cuantumul amenzilor – toate fiind peste 1.000 de lei -, dar vor crește și impozitele. Mai mult, legea include aplicarea retroactivă, cu începere din anul 2001, deși principiul retroactivității este exclus de legislația românească. Prin această modificare, toți cei care au făcut sau vor face în viitor lucrări neautorizate în propriile gospodării vor fi la mâna primarilor – fiind folosiți mai ales la alegerile locale și parlamentare.

Legislația românească a fost foarte permisivă în privința construirii fără autorizație a caselor sau a unor cotețe, șoproane, grajduri și garaje în propria gospodărie. Foarte mulți români și-au făcut astfel de modificări în gospodării fără autorizație de la primărie, iar pentru construcțiile considerate provizorii, care nu necesită fundație, nu a fost nevoie de autorizație de construire…………………………………………………………………….

DET.AICI

https://jurnalul.ro/stiri/observator/guvern-drone-amendare-soproane-cotete-gaini-fara-autorizatie-1006906.html

////////////////////////////////////////////

Istorii ascunse, ep. 3- invitat Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu

///////////////////////////////////////////

(INFRACTORUL NEVINOVAT…) Varujan Vosganian: Fiecare ou mâncat de la găina din curte văduveşte bugetul de 50 de bani

Deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru, susţine că înclinaţia românilor spre autoconsum „ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei” pentru că grădinile, coteţele şi atelierele din curte produc PIB, nu şi impozite. Fostul liberal a postat pe contul său de pe Facebook un mesaj intitulat ”Punguța cu doi bani”, în care a încercat să explice faptul că neimpozitarea produselor țăranilor produce pagube la bugetul de stat.

„Punguţa cu doi bani…

Fiecare ou mâncat de la găină din curte ‘văduveşte’ bugetul de cincizeci de bani ! :-)Să presupunem că folosim, în demonstraţia noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparţine unei ferme, cealaltă unui coteţ. Oul fermierului va lua calea pieţei şi va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puţin). Oul gospodarului va trece direct din coteţ în tigaie.

Citește și

Demisie Varujan Vosganian

Vosganian si-a dat demisia din PNL, dupa ce a scapat de urmarirea penala prin metoda „scutul din Senat”

Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit şi pe dividende, impozit pe salarii şi contribuţii la asigurările sociale. La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile şi profiturile obţinute din producţia fermierului, din prestaţiile angrosistului şi din serviciile supermarketurilor reintră în circuit şi generează iarăşi impozite şi taxe.

În schimb, oul din coteţ, în drumul sau spre tigaie, nu produce niciun ban.

La fel în ce priveşte roşiile din brazdele de acasă, magiunul din prunii din grădina, săpunul din grăsimile adunate peste an, pulovărele tricotate din lâna oilor de la stană etc. etc.Toate acestea, coteţele, brazdele, grădinile, stânele şi atelierele din fundul curţii produc produs intern brut, dar nu produc şi impozite. Producţia din gospodăriile populaţiei ajunge la peste 20% din PIB, fără să producă niciun leu impozit la stat. Doar ceva neglijabil, prin pieţele ţărăneşti.Locuitorii din Danemarca, Franţa şi din alte ţări care ajung la venituri bugetare în jur de 45% din PIB nu au găini în curte şi nici nu amestecă în ceaun roşiile pentru bulion ori prunele pentru magiun.

Faptul că avem o atât de puternică înclinaţie spre autoconsum, şi nu doar în ce priveşte alimentele, ne costă în fiecare an venituri bugetare de multe miliarde de lei” – a scris Vosganian pe rețeaua de socializare.

Această postare a avut peste 260 de distribuiri și zeci de comentarii, majoritatea critice la adresa autorului – fapt care l-a determinat pe acesta să revină cu un nou mesaj.”Am făcut o evaluare a comentariilor la postarea anterioară, postare în care ridicam o problemă reală a economiei românești, anume că o parte importantă a acestei economii e în afara relațiilor de piață. Consecințele sunt vizibile pentru o țară de la începutul secolului XXI: ponderea muncii salariate în mediul rural e scăzută, veniturile curente ale comunelor sunt mici, ponderea veniturilor bugetare în PIB e redusă, între sat și oraș între sat și oraș sunt mari decalaje.Am dat exemplul ouălor nu ca să impozitez cotețele (eu, cât am fost ministru, am redus impozite, nu am crescut sau nu am inventat niciodată un impozit sau o taxă) ci ca să fiu mai bine înțeles. Cred, însă, că am fost prea… abstract. Reacțiile pe care le-am primit arată că și la nivelul mentalităților mai avem mult autoconsum.” – afirmă Varujan Vosganian.

În 2006, Vosganian a fost numit în funcția de ministru al economiei și comerțului în Guvernul Tăriceanu, apoi, din decembrie 2012 până în octombrie 2013, a fost ministru al economiei în guvernul Ponta 2.

În 2013, DIICOT a solicitat începerea urmăririi penale împotriva ministrului Economiei, Varujan Vosganian pentru „complot si subminarea economiei naționale”, însă Sebatul României a respins această cerere.Procurorii l-au acuzat că a favorizat compania Interagro, deținută de magnatul Ioan Niculae, să obțină prețuri preferențiale de la compania de stat Romgaz.

https://stirileprotv.ro/stiri/politic/varujan-vosganian-fiecare-ou-mancat-de-la-gaina-din-curte-vaduveste-bugetul-de-50-de-bani.html

///////////////////////////////////////////

Variante luate în calcul pentru postul de Ministru al Apărării – Zona Zero, 29.11.2025

////////////////////////////////////////////

Doi medici de top din București, plasați sub control judiciar de DNA. Ce sume de bani primea un neurochirurg de la pacienți

Mădălina Cristea

Doi medici de top din Bucuresti plasati sub control judiciar de DNA Ce sume de bani primea un neurochirurg de la pacienti

CE TREBUIE SĂ ȘTII

Doi medici cunoscuți, plasați sub control judiciar

Cum „păcăleau” concursurile

Cum se ajutau cei doi medici între ei

Interdicțiile impuse de DNA

Corneliu Toader, manager al Institutului Național de Neurologie din București, și Radu-Mircea Gorgan, șef de secție la „Bagdasar-Arseni”, sunt anchetați de DNA pentru mită și trucarea unor concursuri universitare. Procurorii DNA ar fi descoperit zeci de cazuri de luare de mită, dar și o rețea informală prin care erau favorizați anumiți candidați în funcții importante.

Doi medici cunoscuți, plasați sub control judiciar

Potrivit DNA, Radu-Mircea Gorgan este anchetat pentru două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, cu 89 de situații în care a primit sume de bani de la pacienți sau de la aparținătorii acestora. Este vorba despre sume cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro, pe care medicul le primea pentru intervenții chirurgicale, consultații și internări. Totalul mitei ar fi depășit 25.000 de euro.

„În perioada 23.09.2024 – 03.03.2025, inculpatul Gorgan Radu-Mircea ar fi primit, în mod direct, de 89 de ori, sume de bani cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro (în total peste 25.000 de euro), de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale sale în calitate de medic neurochirurg și Șef Secție Neurochirurgie IV din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, respectiv:

efectuarea ori dispunerea efectuării de intervenții chirurgicale,

efectuarea ori dispunerea efectuării de servicii medicale,

dispunerea efectuării unor investigații medicale,

efectuarea ori dispunerea efectuării de consultații medicale de specialitate,

efectuarea ori dispunerea efectuării de prescrieri medicale

dispunerea internării în cadrul Secției IV Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, se arată în comunicatul DNA.

Cum „păcăleau” concursurile

La rândul său, Toader Corneliu, medic neurochirurg și manager al Institutului Național de Neurologie și Boli eurovasculare din București, este cercetat de DNA pentru dare de mită, într-un dosar care scoate la iveală modul în care ar fi fost aranjate concursuri universitare. Potrivit procurorilor, Toader ar fi promis că va ajuta la angajarea unei persoane într-un post de farmacist în cadrul institutului pe care îl conduce, cu condiția ca el să fie favorizat într-un concurs pentru un post de profesor universitar la UMF „Carol Davila” din București.

În acest context, Radu-Mircea Gorgan l-ar fi ajutat pe Toader să își aleagă comisia de concurs, astfel încât aceasta să fie formată din persoane despre care se presupunea că îl vor sprijini. Practic, concursul ar fi fost controlat din umbră, iar Toader ar fi avut acces la informații confidențiale și un avantaj clar față de alți candidați. Mai mult, Gorgan ar fi descurajat participarea unui alt medic la concurs.

„În schimbul acestor avantaje la care am făcut referire anterior, inculpatul Gorgan Radu-Mircea ar fi întreprins următoarele demersuri pentru a-l favoriza pe inculpatul Toader Corneliu, în calitate de candidat la postul de Profesor universitar, disciplina Neurochirurgie – Spitalul Clinic de Urgență „Dr. Bagdasar-Arseni”, Departamentul Învățământ Clinic 6 – Neuroștiințe Clinice:

Cum se ajutau cei doi medici între ei i-ar fi permis concurentului Toader Corneliu să stabilească informal componența comisiei de concurs (cu excepția președintelui despre care se știa că va fi Gorgan Radu-Mircea) și a comisiei de contestații, cu persoane despre care cei doi ar fi apreciat că vor respecta decizia deja luată de inculpatul Gorgan Mircea Radu, adică aceea de a-l declara câștigător al concursului pe Toader Corneliu;

l-ar fi ajutat pe concurentul Toader Corneliu să își îndeplinească dorința de a-și stabili comisia de concurs preferată, astfel încât acesta să fie favorizat în detrimentul altor concurenți și astfel să obțină cu siguranță postul de profesor universitar, prin contactarea informală, directă ori prin mijloace de comunicare electronică, a viitorilor membri ai comisiilor și convingerea acestora să participe în comisii;

i-ar fi permis inculpatului Toader Corneliu prin toate acțiunile de mai sus, să aibă acces la informații nepublice (la acel moment) privind componența comisiilor de concurs și contestații, creându-i astfel acestuia un ascendent față de alți potențiali concurenți;

Interdicțiile impuse de DNA

ar fi stabilit scriptic, în mod oficial, componența comisiilor de concurs și contestații, conform dorinței concurentului Toader Corneliu și ar fi transmis instituțional propunerile respective către factorii decidenți din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București; s-ar fi folosit de ascendentul funcțiilor deținute atât în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București cât și în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Dr. Bagdasar-Arseni” din București și în calitate de viitor președinte al comisiei de concurs ar fi descurajat participarea la concursul în discuție a unui alt medic, conferențiar universitar, creând și în acest mod o situație de superioritate pentru concurentul Toader Corneliu”, mai transmis procurorii DNA.

Ambii medici se află sub control judiciar și nu mai au voie să ocupe funcții publice sau să lucreze în sistemul medical sau universitare de stat până se va lua o altă măsură. Procurorii DNA menționează că aceștia nu pot părăsi teritoriul României și nu au voie să comunice cu persoanele implicate în anchetă. Ancheta este în curs, iar măsurile dispuse de procurori indică un caz grav, cu implicații majore pentru integritatea sistemului medical și universitar.

https://www.fanatik.ro/doi-medici-de-top-din-bucuresti-plasati-sub-control-judiciar-de-dna-ce-sume-de-bani-primea-un-neurochirurg-de-la-pacienti-21141470

/////////////////////////////////////////////

Superstiţie

Dr. Kurt E. Koch

SUPERSTIŢIE

– din perspectiva îngrijirii pastorale –

Locul pentru evaluarea practicilor oculte și superstițioase
Alfabetul Diavolului

Superstiție 
Scutare 
Purtarea amuletelor 
Antroposofie
Astrologie 
Ateism 
Iridologie 
Incantații 
Sângerare 
Scrisori calomnioase

 11. Știința creștină 

Influență de la distanță 
Fetișism

 14. Francmasonerie

15. 

Chiromanție  16. Clarviziune 17. Vrăjitorie 18. Vindecare magnetică 

Hipnoză și sugestie  20. Erezii 21. Yoga  22. Citirea cărților de tarot  23. Metode magice de vindecare  24. Magia lunară 25. Neo-raționalism 26. Literatură ocultă  27. Radiestezie  28.  Psihanaliză 29. Psihografie 30. Psihometrie 31. Roi 32. Magie alb-neagră 33. Spiritism  34. Bântuiri 35. Scufundări în apă  36. Moarte magie  37. Transfigurare  38. Ghicirea viitorului 39. Îndepărtarea negilor 40. Simbolism numeric 41. Interpretarea semnelor

III. Eliberarea prin Hristos

Prezentare generală a consecințelor superstiției
Mandatul de a combate superstiția 
Relatări despre cum au fost eliberați oamenii…

 4. Calea Noului Testament către eliberare

PREFAȚĂ

Diavolul este un demagog versatil și adaptabil. Parapsihologilor le spune: „Aduc o nouă știință”. Ocultiștilor le spune: „Vă voi da cheia secretelor ultime ale creației”. Religioșilor și moraliștilor le poartă masca unui cetățean respectabil și le promite asistență divină. Raționaliștilor și teologilor moderni le spune: „Nu sunt aici. Nici măcar nu exist”.

Diavolul este un strateg iscusit. Stăpânește toate tacticile de atac. Obscurează liniile de luptă. Se deghizează în platitudini pioase. Operează cu o aparență științifică. Își mută cu abilitate argumentele în domeniul problemelor sociale și al bunăvoinței, atâta timp cât își atinge scopul de a înșela, a ademeni și a captura victimele.

Cine este egal cu o astfel de strategie și tactică? Doar cel care a îndrăznit să-l înfrunte pe prințul întunericului. Este cel care l-a respins acolo, în deșert. Este cel care a rupt vălurile de ceață, biruitorul de pe Golgota, care a zdrobit toată puterea întunericului. Pavel triumfă în Coloseni 2:15:

Hristos a dat frâu liber puterilor întunericului. Hristos i-a dezbrăcat pe demoni. Hristos i-a atrage pe cei puternici după el în victorie.

Această carte tratează despre cel căruia i-a fost dată toată puterea. „Isus are supremația în toate lucrurile” Coloseni 1:18 – Kurt E. Koch

LOCUL DE EVALUARE A OBICEIURILOR OCULTE ȘI SUPERSTITUTIVE

Superstiția este cea mai mare contaminare spirituală din toate timpurile, născută din frică și din setea de putere. „Prin superstiție, înțelegem dependența psihologică de fenomene și forțe inexplicabile care nu sunt supuse legilor întâmplării naturale sau credința în legături cauzale între evenimente și lucruri care nu au nicio legătură una cu cealaltă.” Așa definește medicul șef Dr. Schrank esența superstiției (Psihologia superstiției în Arhiva Riedel). Superstiția și credința se află în contrast puternic, chiar dacă conținutul lor este determinat de viziunea asupra lumii și de orientarea religioasă respectivă a observatorului. Pentru budiști sau musulmani, de exemplu, credința creștină este o cale greșită și o superstiție. Prin urmare, perspectiva trebuie specificată de la bun început atunci când se discută despre superstiție.

Ceea ce este considerat superstiție în comunitatea creștină, știm de la Hristos. Pentru noi, Iisus Hristos este forța dezbinătoare. El este stânca de nezdruncinat în valurile conflictelor ideologice. Tot ceea ce „Îl mișcă pe Hristos” este credință; tot ceea ce I se opune lui Hristos este superstiție. Acesta este cel mai larg standard pentru judecarea credințelor superstițioase. Prin urmare, liniile noastre directoare nu sunt determinate exclusiv de categorii științifice (principii de gândire), ci sunt modelate de Cuvântul lui Dumnezeu.

Această observație marchează o distincție semnificativă. O lectură a literaturii actuale privind combaterea superstiției, în special din rândul specialiștilor în științe naturale, relevă o diferență fundamentală din perspectiva creștină. Știința naturii recunoaște doar relațiile lumești, fenomenele umane interne. Rămâne limitată la imanență. Acest lucru este pe deplin justificat în domeniul științei naturii, deoarece se ocupă doar de ceea ce este inteligibil intelectual. Transcendența, supranaturalul, dincolo de lume, demonicul, divinul îi rămân inaccesibile, cu excepția cazului în care interpretează acești termeni ca fapte lumești. Această încercare de a reduce conceptul de demonic la domeniul explicației a fost făcută frecvent. Din acest motiv, știința naturii nu reușește să înțeleagă adevărata esență a superstiției. În consecință, contramăsurile sale sunt complet inadecvate. Acest lucru este demonstrat clar, de exemplu, în cartea lui Johann Kruse, * Vrăjitoare printre noi?*. În ceea ce privește conținutul său, este cea mai perspicace relatare a superstiției disponibilă astăzi. În esență, însă, această carte lucrează și cu teoria farsei. Kruse nu vede prin fundalul adesea real al superstiției; altfel, nu putea descrie „a exprima lucrurile în cuvinte” ca o practică țărănească în mare parte inofensivă.

În relatările științifice, se pune mai puțin accent pe teoria farsei și mai mult pe explicațiile psihologice profunde . De exemplu, Dr. Schrank interpretează aparițiile fantomatice ca proiecții ale propriului inconștient. De asemenea, el subliniază că într-un vis colectiv, o fantomă poate fi văzută și auzită de mai multe persoane cu simțuri clare. Această explicație poate fi valabilă în multe cazuri. Teoria fenomenelor eidetice a lui Jänsch sau teoria arhetipurilor a lui Jung demonstrează validitatea unor astfel de interpretări. Cu toate acestea, teologul creștin este conștient și de alte aspecte și alte dimensiuni pe care gândirea pur științifică nu le poate cuprinde.

Superstiția înseamnă, în esență, a fi sub influența unor puteri anti-divine. Omenirea se află pe câmpul de luptă a două puteri. Este prea slabă pentru a-și menține neutralitatea. Zicala adesea citată a lui E. Geibel este încă valabilă: „Cine leagă credința pe ușă, superstiția se urcă pe fereastră”. Odată ce divinul este alungat, apar fantomele. Pavel o exprimă și mai clar în Efeseni 6:12: „Lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva domnitorilor, împotriva stăpânitorilor, împotriva puterilor acestui veac întunecat și împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”.

Ca și creștini, suntem conștienți de realitatea puterilor existente. Totuși, asta nu înseamnă că ar trebui să cădem în extrema opusă și să demonizăm tot ce este inexplicabil. Ca și creștini, ni se permite să ne inspirăm din științele naturii. Aceasta face parte din porunca lui Dumnezeu dată culturii (Geneza 1:28).

Când vorbim despre două puteri , nu înseamnă că suntem aruncați neputincioși înainte și înapoi între ele. Nu, dorința lui Arhimede pentru un punct fix în afara pământului, adică în afara domeniului științelor naturale, s-a împlinit. Crucea lui Isus stă pe acest pământ. Este semnul că Isus a biruit toate puterile întunericului. Cântecul triumfător al psalmistului antic se împlinește: „În corturile celor drepți se cântă o victorie veselă. Dreapta Domnului este victorioasă; dreapta Domnului este înălțată” (Psalmul 118:15-16). Hristos a dezlănțuit toate puterile întunecate ale iadului și ale lumii de dincolo. Din această victorie, putem vorbi cu încredere despre puterile demonice, deoarece puterea lor supremă a fost luată. Cunoaștem teroarea acestor puteri satanice, dar știm și că, de dragul lui Isus, ele nu ne pot face rău. Cuvântul Domnului ne-a fost dat ca un scut: „Iată, ți-am dat stăpânire peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu-ți va face rău” (Luca 10:19). Așadar, cu ochii ațintiți asupra lui Isus, să ne aventurăm în alfabetul diabolic al superstiției.

ALFABETUL DIAVOLULUI
Superstiția este o credință detașată de Dumnezeu, care duce adesea la cele mai lipsite de sens decizii și acțiuni. Un exemplu de la Johann Kruse din cartea „Vrăjitoare printre noi?” ilustrează acest lucru.

B 1 La trei săptămâni după nuntă, o femeie pe nume L. a fost internată la spitalul din Haltern, murind cu răni oribile. Înainte de a ceda rănilor grave, a putut declara că fusese bătută până la moarte de soțul ei și de familia acestuia. O ghicitoare din Gelsenkirchen o etichetase pe tânără drept vrăjitoare. Imediat după nuntă, o ciumă la vite izbucnise la ferma socrilor ei. Prin urmare, a fost consultată ghicitoarea. La instigarea ei, nefericita femeie a fost închisă într-o cameră întunecată zile întregi și torturată încet până la moarte prin înfometare și bătăi. Fermierii au fost absolut convinși de declarațiile ghicitoarei și i-au îndeplinit cu fidelitate ordinele. Ghicitoarea și familia fermierilor au fost arestați.

B 2 Un pastor mi-a povestit despre o înregistrare pentru botez. Două botezuri fuseseră deja programate pentru duminica următoare. Un alt tată a vrut, de asemenea, să aranjeze un botez cu pastorul. Când a aflat despre celelalte două botezuri, și-a retras înregistrarea. I-a explicat că trei botezuri simultan ar aduce ghinion. Pastorul nu a putut să-l vindece pe acest tânăr tată de superstiția sa. Copilul său a fost botezat ulterior. Multe credințe superstițioase circulă, în special în legătură cu botezul. Prima oprire a tinerei mame trebuie să fie biserica. În drum spre el, nu trebuie să vorbească. Asta ar aduce ghinion. Copilul nu trebuie scos cu trăsura înainte de botez; și asta ar aduce nenorocire.

Protejarea caselor și a grajdurilor pentru animale a devenit un fenomen răspândit în unele zone. Radiesteziștii noștri (ghicitori și utilizatori de pendul) susțin că există raze terestre dăunătoare care pot fi protejate de cutii mici. Eu însumi am deschis mai multe dintre aceste cutii. De obicei, acestea conțineau o bucată de sârmă de cupru sau o foaie de cupru. Costul de fabricație era de aproximativ 1 până la 2 DM. Această discrepanță singură arată despre ce este vorba. Până în prezent, aceste așa-numite raze terestre nu au fost dovedite fizic. Nu au nicio legătură nici cu radioactivitatea Pământului, nici cu curenții săi electrici. Helmholtz a respins deja existența acestor presupuse raze terestre. Geologi și fizicieni cunoscuți, precum profesorul Pump din Erlangen, profesorul Kirchheimer din Freiburg și profesorul Paskual Jordan, neagă, de asemenea, existența unor astfel de radiații. Rămân doar două posibilități. Există oameni și animale care sunt atât de sensibili încât reacționează la perturbațiile câmpului magnetic al Pământului. Cu toate acestea, aceste câmpuri de interferență ar trebui măsurate folosind dispozitive de măsurare fizice, nu cu tije radiestezice și penduluri. O a doua posibilitate ar fi presupunerea proprietăților mediumice ale Pământului, care sunt percepute clarvăzător de radiesteziști și utilizatorii de pendul, care sunt ei înșiși un fel de medium . Această presupunere, însă, rămâne nedemonstrată, deși suspectată, învăluită în obscuritate mistică. În orice caz, utilizarea dispozitivelor de ecranare cu ajutorul radiesteziștilor nu este lipsită de riscuri. De ce nu se îndreaptă omenirea modernă, simțindu-se amenințată, către Dumnezeu pentru protecție? „Cine locuiește sub adăpostul Celui Preaînalt va rămâne la umbra Celui Atotputernic. Voi zice Domnului: «Refugiul meu și cetăreața mea, Dumnezeul meu, în care mă încred»” (Psalmul 91).

Purtarea de amulete (arabă: hamalet = apendice) este un obicei vechi de mii de ani și răspândit în toate țările. Primitivii poartă gheara unui tigru pentru a poseda puterea animalului. Europenii își bat o potcoavă în cuie pe pragul ușii pentru a se proteja de ghinion. Mulți au o amuletă norocoasă pe lanțul de ceas. În cantonul Appenzell, bărbații poartă cercei mici de aur pentru a se proteja de afecțiunile oculare. Șoferii au mascota lor de companie ca talisman (arabă: tilsam = imagine magică). Piloții au la bord animalul lor de companie, cum ar fi un câine mic sau un canar. Unii soldați purtau scrisori de protecție în timpul războiului, care se presupunea că îi făceau antiglonț. Toate aceste obiceiuri sunt un substitut jalnic pentru lipsa de credință în Dumnezeu.

Antroposofia, fondată de Rudolf Steiner, își propune să exploreze natura umană. Exercițiile de concentrare au scopul de a conduce la stăpânirea gândirii și voinței și de a trezi puterile oculte latente din umanitate. Printr-un act de clarviziune, se dorește ca o persoană să dobândească o perspectivă asupra lumii suprasensibile și a formelor sale de viață superioare. Calea biblică către mântuire prin credința în Mântuitor este înlocuită de calea viziunii mistice. Unul dintre principiile centrale ale doctrinei antroposofice este conceptul de reîncarnare . Aceasta înseamnă că oamenii trebuie să treacă prin aproximativ 800 de reîncarnări. În acest context, voi da două exemple.

B 3 Un profesor suedez a efectuat următorul experiment de hipnoză. El și-a chestionat subiectul până în copilărie. În cele din urmă, a continuat chestionarea și după moarte. Expertul în hipnoză a furnizat detalii precise care au fost confirmate prin verificarea cronicilor. Susținătorii reîncarnării văd acest lucru ca o dovadă a renașterii.

B 4 În drumul de la München la Karlsruhe, am fost oprit pe autostradă de un bărbat pe care l-am luat. Am început să vorbim și l-am întrebat cu ce se ocupă. Mi-a spus că este preot antroposof. Când l-am întrebat despre doctrina principală a antroposofiei, a menționat reîncarnarea . Mi-a explicat că, conform concepției lor, oamenii ar trebui să renaască la fiecare 800 de ani. El a susținut că se poate chiar ghici ce era o persoană acum 800 de ani, pe baza anumitor înclinații, predispoziții și tendințe. I-am răspuns că aș fi foarte interesat să știu ce aș fi făcut acum 800 de ani. Preotul m-a întrebat despre atitudinile și înclinațiile mele. Ca să-l derutez, am declarat în glumă: „Am o nemulțumire teribilă împotriva tuturor preoților”. El a răspuns prompt: „Atunci erați profesor de teologie acum 800 de ani”. Nici în ziua de azi nu înțeleg logica din spatele acestei concluzii.

Sunt foarte conștient că antroposofia nu poate fi rezumată în câteva propoziții. Oricine dorește să citească mai multe despre ea ar trebui să consulte cartea lui Hutten, „Seers, Brooders, and Enthusiasts” (Văzători, cugetători și entuziaști). Acest scurt breviar al superstițiilor oferă doar o imagine de ansamblu sumară. Este bine stabilit că învățăturile lui Steiner reprezintă un amestec straniu de concepții indiene, gnostice, oculte, teosofice, idealiste și creștine și, prin urmare, constituie o cale orbitoare, dar periculoasă a erorii.

În acest dans colorat al superstiției, urmează acum astrologia. Dr. Schrank scrie în lucrarea sa „Psihologia superstiției” : „Când astrologul de renume Werle descrie astrologia drept manticorecepție, adică arta prezicerii viitorului, el abandonează în mod conștient terenul științei și se aventurează în mlaștina superstiției. Cât de periculos este acest lucru o dovedește faptul că la persoanele sensibile s-au observat daune psihologice severe, anxietate existențială, disperare și colaps mental. Astrologia paralizează inițiativa și judecata. Ea tocește și blestemă: omogenizează personalitatea pentru o mișcare superficială, subterană.” Dacă un om de știință natural și un medic a recunoscut aceste consecințe, atunci nu este nevoie să le demonstrez aici. Cu toate acestea, aș dori să adaug două dintre cele mai recente exemple din propria mea experiență.

B 5 După două cursuri la Strasbourg, un preot francez mi-a povestit următoarele. Un student la psihologie de la Sorbona din Paris dorea să-și scrie disertația de doctorat despre psihologia superstiției. Tânărul a abordat această sarcină cu mare pricepere. A plasat un anunț într-un cotidian, dându-se drept astrolog. Pentru un avans de 2000 de franci, s-a oferit să pregătească un horoscop detaliat pentru toată lumea. Studentul a primit foarte multe scrisori și a putut să-și finanțeze studiile cu banii primiți. A pregătit un singur horoscop pentru toți clienții săi, urmând faimoasa formulă conform căreia fiecare afirmație trebuie să fie cât mai ambiguă posibil. În plus, ghicitorul trebuie să atribuie trăsături de caracter bune fiecărui client, pentru că tuturor le place să creadă asta. Toți cei care căutau sfaturi au primit același horoscop. Ulterior, acest student a primit un număr mare de scrisori de mulțumire. Apoi și-a scris disertația de doctorat pe această temă. Prin urmare, acest experiment a fost un succes deplin.

B 6 Un tânăr a consultat un astrolog. Astrologul i-a pregătit un horoscop detaliat, scris. Acesta preciza că solicitantul se va căsători tânăr. Cu toate acestea, prima sa soție nu va fi cea destinată lui. Doar a doua soție îl va face fericit. Într-adevăr, tânărul s-a căsătorit foarte tânăr. În ziua nunții sale, s-a întors către fratele său mai mare și i-a explicat: „Femeia cu care mă căsătoresc astăzi nu este cea potrivită. Doar a doua mea soție mă va face fericit. Dar pentru a ajunge la a doua mea soție, trebuie, desigur, să mă căsătoresc cu prima.” Să ne gândim la circumstanțele în care acest tânăr a intrat în căsătorie. S-a dovedit că soția sa era o parteneră bună și respectabilă. Ea a câștigat rapid încrederea socrilor. În primii trei ani s-au născut trei copii. După al treilea copil, soțul și-a părăsit soția și, după un timp, a inițiat proceduri de divorț din vina sa. Apoi și-a găsit a doua soție, care, conform horoscopului, îi era destinată. Căsătoria a durat doar câteva luni. A doua soție a devenit o adepta fanatică a Martorilor lui Iehova. Ea a încercat să-și convertească soțul la sectă. Soțul a fost dezgustat de activitățile fanatice ale acestei femei. A părăsit-o și a divorțat și de ea. A căzut victimă acestei predicții astrologice, care a exercitat o influență sugestivă asupra lui.

Să ascultăm acum declarația Societății Astronomice despre astrologie:

Det. Aici

https://horst-koch.de/aberglaube-poesie-des-lebens/

/////////////////////////////////////////////

Viața de apoi

Dr. René Pache

VIAȚA DE DUPĂ

– Ușor prescurtat pentru site-ul meu web. Și cele mai importante sunt ale mele. Horst Koch, Herborn, toamna 2023 –

CUPRINS

(prescurtat)

Partea întâi: Introducere

Capitolul I: Semnificația vieții de apoi

Viața este mult prea scurtă pentru a ne satisface. 
Dumnezeu a pus veșnicia în inimile noastre. 
Dacă nu există viață de apoi, viața noastră pământească este lipsită de sens.
În cele din urmă, după ce am experimentat durerea și despărțirea pe pământ, avem nevoie de asigurarea mângâietoare de a-i revedea pe cei dragi care au murit în credință.

Capitolul II: Omul și destinul său

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu 
Omul este un suflet viu 
Trup, suflet și spirit 
Este sufletul nemuritor?

Partea a doua: Moartea și morții

Capitolul I: Moartea  

Planul inițial al lui Dumnezeu 
De ce a venit moartea la noi?

 5. De la moarte la viață b) Sinucidere d) Pedeapsa cu moartea 

Victoria asupra morții
Să ne pregătim pentru o moarte binecuvântată

Capitolul II: Lăcașul morților

Unde sunt morții? 
Ne văd morții? 
Sunt morții în jurul nostru? 
Ce ar trebui să credem despre spiritism? 
Ce spune Biblia despre invocarea sfinților și a Maicii Domnului?

 9. Ar trebui să ne rugăm pentru morți?

Partea a treia: Lumea spiritelor

Capitolul I: Îngerii

Ce sunt îngerii?

Capitolul II: Satana

Cine este Satana?
Eliberați de sub puterea lui Satana

Capitolul III: Demonii

Originea și căderea demonilor 
Împărăția întunericului 
Bătălia demonilor împotriva lui Dumnezeu

 5. Bătălia demonilor împotriva oamenilor 

Victoria credincioșilor asupra demonilor

Partea a patra: Învierea

Capitolul I: Învierea lui Isus Hristos

Învierea lui Hristos este anunțată în Vechiul Testament

 5. Martorii învierii lui Hristos 

Alte fapte care au însoțit și au confirmat învierea

 Capitolul II: Învierea credincioșilor

Dumnezeu ne-a destinat vieții, nu morții.

 2. Învierea conform Vechiului Testament.

Învierile din Evanghelii și Faptele Apostolilor

. 4. Natura ne învață și despre înviere. 

Cum va fi trupul înviat?

 6. Când va avea loc învierea credincioșilor?

Partea a cincea: Damnarea veșnică

Capitolul I: Învierea necredincioșilor

Sfintele Scripturi ne învață clar că există două învieri.

Capitolul II: Judecata de Apoi

Ce este Judecata de Apoi? 
Distrugerea Pământului și a Cerului

 5. Fiecare va fi judecat după faptele sale

Cum vor fi judecați cei care nu au auzit Evanghelia? 
Cartea Vieții

 Capitolul III: Iadul

Ce termeni biblici descriu iadul? 
Ce este iadul? 
Suferințele iadului
Este iadul veșnic compatibil cu dragostea lui Dumnezeu?

Partea a șasea: Cerul

Cum este descris raiul? 
Caracteristicile raiului 
Reuniunea în rai 
Ce se va întâmpla cu legăturile de familie? 
Ce vom face în rai?  
Cui îi este deschis raiul? 
Ce efect va avea asupra noastră perspectiva raiului?

(Din franceză. Traducere de Anny Wienbruch. 1957)

PREFAȚĂ

Suntem încântați să publicăm această carte. Este continuarea cărții noastre , *A Doua Venire a lui Isus Hristos* , care tratează profețiile până la sfârșitul Mileniului.

O avanpremieră a viitorului ar avea o valoare redusă dacă s-ar limita la sfârșitul – oricât de glorios – al evenimentelor pământești. Dumnezeu a pus în inimile noastre dorința de veșnicie, care poate fi satisfăcută doar prin prezența Sa imediată și veșnică.

Această carte încearcă să compileze și, pe cât posibil, să explice numeroasele texte biblice care vorbesc despre lumea viitoare. Sunt atât minunate, cât și înfricoșătoare. Dacă vrem să trăim veșnic în lumea de dincolo, ar fi mai mult decât nerezonabil să neglijăm revelațiile biblice referitoare la acest subiect important…

René Pache

  – Prescurtat pentru site-ul meu web. Și cele mai importante momente sunt ale mele. Toamna 2023. Horst Koch, Herborn –

PARTEA ÎNTÂI  

Capitolul 1 SEMNIFICAȚIA VIEȚII DE DUPĂ

O carte despre viața de apoi! Nu este oare periculos să ne preocupăm de o altă lume? avertizează unii. Putem oare ști cu adevărat ceva precis despre acest tărâm misterios? întreabă alții. Nu este Pământul suficient pentru noi? Astfel de declarații dezvăluie cât de șocant de ignorantă este omenirea în ceea ce privește sensul eternității, vastitatea revelațiilor biblice și pericolul cu care se confruntă acele suflete care o neglijează.

 1. Viața este mult prea scurtă pentru a ne satisface.

Ce înseamnă, de fapt, o viață umană! Perioada maximă stabilită de Dumnezeu pentru noi este de o sută douăzeci de ani. Geneza 6:3. Dar cât de puțini dintre noi trăiesc până la o sută de ani! Trebuie să vorbim cu psalmistul: „Învață-mă, Doamne, că vremea mea se va sfârși…” (Psalmul 39:5). 

„Anile noastre sunt șaptezeci sau optzeci, dacă dăinuie puterea noastră; totuși, chiar dacă sunt bune, nu sunt decât o trudă și o necaz; căci repede trec și zburăm … Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă.” Psalmul 90:9-10, 12.

 „Orice făptură este ca iarba și toată slava ei este ca floarea câmpului. Iarba se veștejește și floarea se ofilește când sufla Duhul Domnului peste ea… dar Cuvântul Dumnezeului nostru dăinuie pentru totdeauna.” Isaia 40:6-8.

Nu numai că propria noastră viață este nesemnificativă. Ce sunt câteva milenii din istoria omenirii? Unde eram cu doar câteva decenii în urmă? Și unde vom fi peste câteva decenii? Nu ne obligă aceasta să ne întrebăm dacă ne așteaptă ceva după moarte? Dacă trebuie să ne petrecem aproape întreaga existență în altă parte, nu este oare imperativ să ne angajăm în această altă lume? Căci ce sunt șaptezeci sau optzeci de ani în comparație cu eternitatea?

 2. Dumnezeu a pus veșnicia în inimile noastre (Eclesiastul 3:11).

El ne-a creat după chipul Său; ne-a dat un simț pentru ceea ce este etern și perfect. Nimic trecător, nimic imperfect nu ne poate satisface. Tânjim să iubim și să fim iubiți fără rezerve. … Tinerețea își imaginează că are o viață nesfârșită în față. Un singur an pare aproape de neînțeles. Cei în vârstă, pe de altă parte, văd timpul trecând în grabă. Se agață cu atât mai strâns de viața pământească cu cât aceasta se scurge mai repede… Inima omului este de nesățios – aceasta este tragedia ei. Bon vivant-ul aleargă de la o plăcere la alta; omul de afaceri se străduiește zi și noapte să câștige tot mai mult… Dumnezeu ne-a destinat la toată slava vieții veșnice. Prin urmare, lucrurile pământești nu ne vor putea niciodată umple inimile. 

Isus i-a spus femeii samaritene, care experimentase cu adevărat multe: „Oricine bea apa aceasta va fi iarăși însetat, dar cine bea apa pe care i-o dau Eu nu-i va mai fi niciodată însetat. Apa pe care le-o dau Eu se va preface în el un izvor de apă care țâșnește în viața veșnică.” Ioan 4:13-14. Cât de adevărat este cuvântul Sfântului Augustin: „Inima noastră este neliniștită până când nu se odihnește în Dumnezeu”.

Dacă nu există viață de apoi, această viață este lipsită de sens.

Numai din veșnicie își dobândește existența noastră sensul. Dacă totul s-ar sfârși în mormânt, care ar fi rostul tuturor eforturilor noastre, al tuturor strădaniilor noastre? 

Predicatorul spune aceasta cu o profundă dezamăgire: „Deșartăciune a deșertării! Ce câștigă omul din toată munca lui sub soare? O generație trece și alta vine… Am văzut toată munca care se face sub soare și iată că este deșert și goană după vânt.” Eclesiastul 1:3-4, 14.

Mai mult decât oricine altcineva, acest om a băut din fiecare pahar: plăceri, ospețe, case, pământuri, bogății, dragoste, faimă, cunoștințe. Și rezultatul final este că nu există niciun câștig sub soare… Din moment ce nimic nu durează și trebuie să lăsăm în curând totul în urmă, „Să mâncăm și să bem, căci mâine murim!” 1 Corinteni 15:32. 

Așa gândesc materialiștii. Această filozofie a existențialiștilor este expresia unei mari indignări și disperări. Este ușor să mănânci și să bei cât ești tânăr… Dar ce faci când slăbiciunile bătrâneții te-au transformat într-un ticălos nenorocit? Și când credința într-o viață de apoi mai bună dispare, tot ce rămâne este abisul căscat…  

Dreptatea acestui pământ nu ne satisface!

Nu ne potolește setea de dreptate perfectă. Câtă nedreptate nu va fi niciodată îndreptată aici, pe pământ! Această problemă îl tulbura deja pe psalmist: „Dar era cât pe ce să mă împiedic sub picioare… când am văzut cât de prosperi erau cei răi… până când… mi-am dat seama de sfârșitul lor… Vor pieri și vor avea parte de un sfârșit cumplit.” Psalmul 73:2-4.

Unele păcate sunt pedepsite imediat, dar marea socoteală va avea loc doar în lumea viitoare. Dumnezeu le permite oamenilor libertatea de a-și urma propriul drum. El chiar amână judecata Sa, astfel încât păcătoșii să găsească timp pentru pocăință. Dar ar fi imoral și complet nedrept dacă nici măcar ziua marii pedepse nu ar veni.

Nici măcar cei drepți nu găsesc întotdeauna răsplata pentru faptele lor aici, pe pământ. Încercările și persecuțiile nu le sunt cruțate. Nenumărați sunt martirii și victimele nevinovate. Nu vor exista niciodată reparații juste pentru ei?

 Biblia spune că Dumnezeu permite aceste încercări pentru a purifica și sfinți suferința. Dar acest lucru ar fi inutil dacă moartea ar fi sfârșitul ei. Atunci credincioșii ar fi cei mai nefericiți dintre toți oamenii…

 5. În cele din urmă, după ce am experimentat durerea și despărțirea pe pământ, avem nevoie de certitudinea mângâietoare de a-i revedea pe cei dragi care au murit în credință. 

La un mormânt deschis, avem nevoie de asigurarea că îl vom revedea pe cel care ne-a părăsit. În toate timpurile și sub toate cerurile, omenirea a fost susținută de o speranță minunată, a prețuit în sine gândul unei vieți continue, al unei reuniuni. Ce binecuvântare că Biblia ne oferă o asemenea certitudine în această privință, așa cum numai cuvântul adevărului o poate oferi.

 6. Dumnezeu a ales omenirea pentru a-L vedea față în față și pentru a fi asemenea Lui. 

Dumnezeu nu ne-a creat doar pentru veșnicie, pentru dreptate și perfecțiune: El ne-a creat pentru Sine. Pe Pământ, suntem separați de El de zidul materiei și de lanțurile păcatului.

Cât de limitate ar fi orizonturile noastre dacă nu am avea certitudinea glorioasă de a putea petrece veșnicia în prezența Creatorului tuturor lucrurilor!

Dar nu este suficient să afirmăm necesitatea vieții de apoi. Viața de apoi există cu adevărat! Dumnezeu Însuși vorbește despre ea și trebuie să investigăm cu sârguință revelațiile Sale.

Când luăm în considerare diferitele religii, constatăm că omenirea, lăsată de capul ei, bâjbâie în întuneric în ceea ce privește această întrebare.

Câte prostii și pericole s-au spus deja chiar pe această temă! Astăzi, confuzia este mai mare ca niciodată, chiar și în așa-numitele cercuri creștine. Când cineva se abate de la mesajul clar al Sfintei Scripturi, nu poate decât să prezinte o imagine distorsionată a vieții de apoi, inclusiv a legăturii noastre cu cei decedați și a posibilităților de după această viață. Nu se mai iau în serios declarațiile solemne ale Bibliei, se neagă condamnarea și astfel se distorsionează viziunea clară a veșniciei.

Sectele exagerate exploatează această confuzie. Îi seduc pe oameni nesiguri să creadă cele mai improbabile lucruri, lucruri care contrazic Sfânta Scriptură.

Așadar, să ne supunem cu smerenie singurului adevăr al Scripturii. Împreună cu Petru, să spunem:

„Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice.” (Ioan 6:68) 

Vom încerca să adunăm toate textele biblice care tratează aceste probleme profunde. Cu ajutorul numeroaselor pasaje clare, vom încerca să înțelegem chiar și Scripturile mai puțin clare. Să ne amintim că „taina este a Domnului Dumnezeului nostru; dar ce este descoperit este a noastră și a copiilor noștri pentru totdeauna .” Deuteronom 29:29.

Capitolul II

OMUL ȘI DESTINUL SĂU

Pentru a înțelege ce îi așteaptă pe oameni în viața de apoi, trebuie mai întâi să le cunoaștem natura și destinul lor etern.

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu.

„Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…» Dumnezeu a creat omul după chipul Său, i-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a creat.” Geneza 1:26-27.

În aceste două versete, Dumnezeu afirmă de patru ori că El, în calitate de Creator, a adus omenirea la ființă și, de asemenea, repetă de patru ori că a creat-o după chipul Său. Deși constituția fizică a omului poate semăna cu cea a animalelor în anumite privințe, personalitatea sa este complet diferită.

Dumnezeu i-a dat:  

un duh capabil să comunice cu El, 

un intelect capabil să înțeleagă lucrările și revelațiile Sale, 

o conștiință care să-l călăuzească pe calea mântuirii,

 o voință capabilă de liberă alegere, 

un simț artistic pentru a aprecia adevărata frumusețe și, în final, 

o inimă capabilă să-L iubească pe Creatorul său.

La întrebarea „ De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”, am putea răspunde astfel: Dumnezeu, care este iubire, a dorit o reflectare a Sa, o ființă asemenea Lui, care să primească iubirea Lui și să I-o întoarcă. Domnul Și-a așezat creația în Paradis pentru a menține cea mai strânsă legătură posibilă cu El. Când Căderea a rupt această legătură, toate eforturile Mântuitorului divin au fost îndreptate spre restaurarea ei prin Cruce, astfel încât să poată dăinui definitiv și veșnic în Rai. 

Viața de apoi, așadar, nu este un fel de anexă atașată vieții pământești pentru a o continua sau a o completa. Dimpotrivă, este chiar scopul care determină întreaga noastră existență. O ființă care a ieșit din mâna lui Dumnezeu și a fost creată după chipul Său nu se poate întoarce decât la El.

„Țărâna se va întoarce în pământul care era, iar duhul la Dumnezeu, care l-a dat. ” Eclesiastul 12:7.

 2. Omul este un suflet viu.

Omul este destinat în primul rând vieții: După ce Dumnezeu l-a format din țărâna pământului, „i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit un suflet viu” (sau: o ființă vie). Apoi Dumnezeu a plantat Pomul Vieții în mijlocul Grădinii Edenului, prin care omul avea să primească într-o zi viața veșnică. Geneza 2:7, 9; 3:22. 

Prin urmare, moartea și condamnarea nu erau destinate lui Adam. El a fost afectat de ele doar ca o consecință a căderii sale din har . Dacă nu ar fi cedat păcatului, probabil i s-ar fi permis să mănânce din Pomul Vieții după ce a petrecut ceva timp în grădină și apoi s-ar fi împărtășit de prezența imediată a lui Dumnezeu. Exemplul lui Enoh, care a fost luat la cer după o viață în comuniune cu Dumnezeu fără a experimenta moartea, ne arată cum oamenii erau de fapt meniți să fie luați în rai. Geneza 5:24; Evrei 16:17 11, 5.

 3. Trup, suflet și duh.

Textul Geneza 2:7 face distincție între următoarele la om:

trupul, care a fost creat din țărâna pământului; 

suflarea (sau duhul) de viață, pe care i-a dat-o Dumnezeu;

și sufletul viu, în care a devenit apoi.

Două alte pasaje biblice disting două sau trei dintre aceste elemente fundamentale ale omului: 

„Duhul vostru, sufletul și trupul să fie păzite fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” 1 Tesaloniceni 5:23. „Cuvântul lui Dumnezeu… pătrunde până la despărțirea sufletului de duh … și judecă gândurile și sentimentele inimii.” Evrei 4:12. 

Este ușor de înțeles rolul pe care îl joacă trupul nostru în viața noastră prezentă. Ca instrument al voinței noastre, el slujește mai mult răului decât binelui. Când ne naștem din nou, trebuie să-l oferim ca jertfă lui Dumnezeu, deoarece este templul Duhului Său. Romani 12:1; 1 Corinteni 6:9. 

Pavel spune că trupul nostru prezent este „psihic” (în greacă, psihic), adică animat de suflet, psihicul… Prin înviere, vom primi un „trup duhovnicesc”. În ceea ce privește termenii „suflet” și „duh”, nu este întotdeauna ușor să distingem între ei în Scriptură. Să luăm în considerare mai întâi diferitele înțelesuri ale cuvântului „suflet”! (În ebraică: nephesh, în greacă: psyche.)

  a) Sufletul este suflarea vie, originea vieții.

Geneza 2:7: „A suflat în el suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu.”  

Geneza 9:4-5: „Să nu mâncați carne care are viață în sângele ei. De asemenea, voi răzbuna pentru sângele cărnii voastre… și Mă voi răzbuna pe toate animalele.” (Aici, și animalele au suflet, adică sunt vii și nu lipsite de viață, precum obiectele neînsuflețite.)  

Levitic 17:11: „Viața (sufletul) cărnii este în sânge… sângele este ispășirea, pentru că viața (sufletul) este în el.” (Adică, sângele este substanța fundamentală a oricărei vieți; oricine varsă sângele cuiva îi ia viața. Este suficient ca sângele să fie adus în sanctuar pentru a mărturisi că viața animalului de sacrificiu a fost adusă.)

Faptele Apostolilor 20:10): Dar Pavel s-a coborât și s-a aruncat peste el… și a zis: „Nu vă tulburați! Viața lui este (din nou) în el.”  

b) „Suflet” în sensul de „persoană”, „ființă umană”.

Acest sens apare clar în textul original:  

Exod 1:5: „Toate sufletele care au ieșit din coapsele lui Iacov erau șaptezeci.” 

Exod 12:4: Mielul de Paște trebuia luat în funcție de numărul sufletelor (adică al persoanelor). 

Levitic 4:2: „Dacă un suflet păcătuiește fără voie…”

 Levitic 21:11 este și mai caracteristic: Marele preot „nu trebuie să se apropie de un mort”. Tradus literal, aceasta înseamnă „niciodată să nu se apropie de un mort”, deși putea atinge doar trupul neînsuflețit. 

În același sens, noi înșine spunem: o cetate de zece mii de suflete.

  c) Sufletul este purtătorul de sentimente.

Geneza 34:3: Sufletul lui (Luther traduce: inima lui) s-a lipit de ea și a iubit-o pe prostituată și știa cum să-i vorbească inimii. (Luther traduce: i-a vorbit cu blândețe; aici cele două cuvinte „suflet” și „inimă” sunt folosite interschimbabil.) 

Psalmul 42:3, 6: „Sufletul meu însetează după Dumnezeu… De ce ești mâhnit, suflete al meu, și de ce te tulburi în mine?” 

Luca 2:35: „O sabie îți va străpunge sufletul.” 

Matei 26:38: „Sufletul meu este copleșit de întristare, până la moarte.”

  d) Conform unor pasaje biblice, sufletul este echivalat cu spiritul. Diverși scriitori au încercat să explice diferența dintre suflet și spirit astfel:  

Sufletul este purtătorul vieții. El animă trupul nostru. Chiar și persoana neregenerată are un suflet. De asemenea, este sediul sentimentelor, intelectului, voinței și dorințelor umane.

Spiritul, însă, este partea ființei noastre cea mai înaltă, cea mai apropiată de Dumnezeu și capabilă de comuniune cu El. În păcătosul nepocăit, acest spirit este „mort”. La nașterea din nou, este trezit din nou prin intruziunea Duhului lui Dumnezeu și primește capacitatea de a comunica cu divinul. 

Spiritul uman devine astfel vasul vieții supranaturale și al prezenței Domnului. Spiritul supraviețuiește morții trupului și merge la Dumnezeu. Va locui în „trupul spiritual”, trupul înviat.

În evlavia noastră, aspectul psihologic este uman și carnal: de exemplu, sentimente religioase sentimentale, dorințe personale, o înțelegere pur intelectuală a adevărului etern, o voință care nu s-a predat încă. Toate acestea provin încă din propria noastră natură.

Evlavia, însă, care este valabilă înaintea lui Dumnezeu, își are locul în noua noastră natură, spiritul nostru renăscut, care este plin de Duhul Sfânt și capabil să umble într-o viață nouă.

Această distincție dintre „suflet” și „spirit” este interesantă și credem că corespunde realității în anumite privințe. Dar trebuie să observăm și că Scriptura, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, folosește frecvent aceste două cuvinte interschimbabil:  

Eclesiastul 12:7: „Țărâna (trupul) se va întoarce în pământ… și duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” (Aici este vorba de duh care merge în lumea cealaltă și se întoarce la Dumnezeu.)  

Psalmul 16:10: „Nu-mi vei lăsa sufletul în mormânt și nu vei lăsa pe sfântul Tău să piară.” 

Petru explică faptul că acesta este un cuvânt profetic care se referă la Isus Hristos, al cărui suflet nu va rămâne în Locuința Morților și al cărui trup a înviat. Faptele Apostolilor 2:24-31. Psalmistul și apostolul ar fi putut la fel de bine să vorbească despre duhul pe care Isus l-a dat în mâinile Tatălui Său pe cruce. Matei 27:50; Luca 11:10; 23:46; „Sufletul meu preamărește pe Domnul și duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu…” – Este dificil de discernut o diferență între cei doi termeni aici.

Matei 10:28: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul.” Sufletul aici nu este simpla suflare vie care moare odată cu trupul. Mai degrabă, se referă la ceea ce altfel se numește „duh”, partea imaterială a ființei noastre care trece în lumea cealaltă.

Faptele Apostolilor 7:58: Ștefan a strigat: „Doamne Isuse, primește duhul meu!”

Evrei 12:23: În Ierusalimul ceresc sunt „duhurile celor drepți făcute desăvârșite”.

Apocalipsa 6:9-10. Aceasta nu-l împiedică pe Ioan să vadă în viața de apoi „sufletele celor ce au fost uciși din cauza cuvântului lui Dumnezeu și din cauza mărturiei pe care o dăduseră. Și au strigat cu glas tare…” Aceste suflete vor învia la începutul Împărăției Milenare!

Apocalipsa 20:4: „Sufletele celor ce au fost decapitați din cauza mărturiei lui Isus și din cauza cuvântului lui Dumnezeu.” În cele din urmă, Petru vorbește despre suflet ca despre partea spirituală a ființei noastre, pe care Dumnezeu o sfințește și o mântuiește pentru veșnicie: „Veți primi, prin credința voastră, mântuirea sufletelor voastre… și vă veți curăți sufletele prin ascultarea de adevăr… ferindu-vă de poftele firii pământești, care se luptă împotriva sufletului… Cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele Lui, ca Creatorului credincios, prin fapte bune.” 1 Petru 1:9, 22; 2:11; 4:19.

Același apostol spune, de asemenea, că duhurile celor necredincioși sunt în închisoare. 1 Petru 3:19 .

Pe scurt, ni se pare dificil să aplicăm cu strictețe această distincție dintre suflet și spirit. Principalul lucru este să susținem învățătura importantă și perfect clară a Sfintei Scripturi: O parte din ființa noastră este spirituală, este destinată să-L cunoască pe Dumnezeu și să supraviețuiască morții trupului.

 4. Este sufletul nemuritor?

Pe baza anumitor pasaje biblice, se pune întrebarea dacă sufletul nu este în cele din urmă muritor. Potrivit lui Pavel, „Numai Dumnezeu are nemurirea” (1 Timotei 6:16). Prin urmare, oamenii nu ar avea dreptul la nemurire. În altă parte, Scriptura afirmă: „Sufletul care păcătuiește acela va muri” (Ezechiel 18:4). „Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).

Așa cum trupul moare – așa cred unii – și sufletul este distrus prin moarte. Prin urmare, nu ar fi nemuritor. Doctrina nemuririi sufletului, departe de a fi biblică, este atribuită influențelor păgâne, în special grecești. Conform doctrinei condiționalismului, nemurirea noastră depindea în întregime de credința noastră: omul muritor ar fi doar un candidat la nemurire, iar „devenirea sa nemuritoare” ar fi chiar scopul mântuirii. Viața celor fără de Dumnezeu s-ar prelungi dincolo de mormânt, dar ar fi totuși trecătoare și în cele din urmă s-ar stinge complet…  

Înainte de a continua, vom oferi câteva observații explicative asupra învățăturilor grecilor, în special ale lui Platon.

Grecii (și multe alte popoare păgâne) credeau în existența continuă a sufletului, dar nu în același sens ca Sfânta Scriptură.  Platon considera materia un rău. Sufletul există înainte de trup, deoarece este prin natura sa divin și nemuritor. Este un prizonier, un străin, în corpul fizic. Mântuirea sa constă în eliberarea sa de această corporalitate. Când sufletul a fost complet purificat, el trăiește veșnic fără trup. Astfel de învățături sunt în mod clar o negare a conceptului biblic al învierii trupului, care este legat de renașterea sufletului. Pe de altă parte, Biblia nu disprețuiește materia. Nu spune că trupul este în mod inerent rău. La urma urmei, este perfect creat de Dumnezeu și poate fi sfințit de Duhul Sfânt care locuiește în el. Mai mult, sufletul nu există înainte de nașterea umană și nici nu este el însuși divin. Istoria dovedește că aceste învățături ale lui Platon au influențat anumiți teologi și Părinți ai Bisericii. Dar ele nu au pătruns în Noul Testament. Respingând aceste învățături, afirmăm mărturia complet diferită a Apocalipsei.

Să revenim la întrebarea noastră: Biblia învață nemurirea sufletului? Am văzut că numai Dumnezeu „are nemurirea”, căci El este sursa vieții; El este, prin însăși natura Sa, viața însăși și numai viața. El este etern. Ioan 1:4; 14:6; Psalmul 90:2. Pavel, însă, nu spune doar că numai Dumnezeu este nemuritor. El posedă nemurirea și o dispune ca pe un dar pe care El, ca Creator, îl dăruiește creaturilor Sale. Textele biblice par într-adevăr să confirme clar acest lucru:

 1. Există o viață de apoi în lumea cealaltă atât pentru cei drepți, cât și pentru cei nedrepți. Cât despre cei drepți, trebuie doar să ne referim la cuvântul lui Hristos, conform căruia patriarhii trăiesc cu toții, chiar dacă au părăsit pământul cu sute sau mii de ani în urmă. Luca 20:37-38.

Cât despre cei nedrepți, ei continuă să trăiască în tărâmul morților, conform lui Isaia 14:9-10 și Ezechiel 32:21-32. Isus ne învață că ei suferă acolo în deplină conștientizare de la plecarea lor. Luca 16:19-31. Toți cei răi se vor ridica din morți pentru a îndura judecata finală și chinurile iadului. Apocalipsa 20:12-15.

Această existență continuă nu va avea sfârșit pentru niciuna dintre părți. Este evident că viața veșnică a celor aleși va dura pentru totdeauna. Vom vedea în continuare că chinul și condamnarea vor avea aceeași durată, căci unii vor merge în viața veșnică, iar alții în chinuri veșnice. Matei 25:46. În lacul de foc și pucioasă, cei răi vor fi chinuiți zi și noapte pentru totdeauna. Apocalipsa 14:10-11; 20:10; 21:8.
Termenul „nemurire” este aplicat de Sfânta Scriptură doar trupului înviat și nu sufletului.

Trupul stricăcios este distrus și piere. Are nevoie să devină instricăcios și nemuritor. Deși sufletul cunoaște „moartea spirituală”, el nu încetează niciodată să existe, nici în această lume, nici în cea viitoare. Vom avea ample ocazii să dovedim acest lucru în mod cuprinzător.

Ca punct de plecare, s-ar putea oferi următoarea prezentare generală:  

Omul primește:

la naștere — cu sufletul său — existență nesfârșită; 

la renaștere — cu duhul său — viață veșnică; 

la înviere — cu trupul său — nemurirea.

De asemenea, este demn de remarcat faptul că nemurirea îngerilor nu este niciodată menționată. Ei sunt spirite care sunt, fără îndoială, create și destinate existenței veșnice. Faptul că Biblia nu îi numește „îngeri nemuritori” nu înseamnă că nu vor trăi veșnic în viața de apoi.
Deși sunt destinate existenței veșnice, păcătoșii nepocăiți nu au viață adevărată, care constă într-o părtășie vie cu Dumnezeu. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17:3. „Acesta (Isus Hristos) este Dumnezeul adevărat și viața veșnică.” 1 Ioan 5:20. Chiar și pe pământ, cei necredincioși sunt în moarte spirituală. Sunt separați de Dumnezeu, morți în fărădelegile și păcatele lor, conform Efeseni 2:1; „morți vii” conform 1 Timotei 5:6. Pe scurt, în limbajul Bibliei,

viața înseamnă existență cu Dumnezeu,

 iar moartea înseamnă existență fără Dumnezeu.

Viața își primește valoarea și fericirea de la Dumnezeu, sursa tuturor lucrurilor bune. „Moartea” constă în pierderea iubirii, bucuriei și păcii pe care numai Dumnezeu le dăruiește. Putem spune, conform Scripturii, că credinciosul are deja viața veșnică aici pe pământ. El se bucură deja de raiul pe pământ. El Îl are pe Dumnezeu în inima sa înainte de a fi unit cu El pentru totdeauna sus. În schimb, cei răi sunt deja în moarte. Ei știu deja ceva despre iadul de pe pământ din care Domnul este alungat din ce în ce mai mult. În viața de apoi, această persoană rea va îndura toată durerea inerentă separării veșnice de Dumnezeu.

Întrucât Biblia nu folosește termenul „nemurirea sufletului”, nici noi nu îl vom folosi. Dar, la fel ca Biblia, vrem să mărturisim cu toată puterea noastră despre viața veșnică la care este chemată omenirea, creată după chipul lui Dumnezeu. Vinet a scris: „Nu cred în nemurirea sufletului, ci în nemurirea persoanei, care este atât trup, cât și suflet.” Acest lucru se aplică atât celor drepți, cât și celor nedrepți, deoarece va exista o înviere a trupului pentru amândoi. Ioan 5:28-29.

PARTEA A DOUA

Moartea și morții

Capitolul I MOARTEA

Planul inițial al lui Dumnezeu.

Domnul este un Dumnezeu al iubirii și al vieții. El a rânduit pentru omenire – ca și pentru toate creaturile Sale – un destin glorios, un destin plin de fericire și părtășie constantă cu El.

Omul, „creat după chipul Său” și „un suflet viu”, nu era destinat morții și condamnării. Am văzut că într-o zi omului i s-ar fi permis să mănânce din Pomul Vieții și apoi ar fi atins viața veșnică și, la fel ca Enoh, ar fi fost înălțat la cer fără să fi văzut moartea. Geneza 3:22; Evrei 11:5.

Chiar și după Cădere, Dumnezeu mărturisește că, mai presus de orice, și totuși, El dorește mântuirea tuturor oamenilor: „Pe adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, că nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău , ci în întoarcerea lui de la căile lui și trăirea. Întoarceți-vă, dar, de la căile voastre rele.” „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, voiește ca toți oamenii să fie mântuiți.” 1 Timotei 1:16 2, 3-4.

Prin urmare, dacă am ajuns să vorbim despre moarte și despre condamnare veșnică, este pentru că un eveniment teribil a zdruncinat planul inițial al lui Dumnezeu.

  2. De ce a venit moartea la noi?

Întrucât omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, el a avut și voință și libertatea de a acționa în consecință. Dumnezeul iubirii vrea ca creaturile Sale să-L iubească cu bucurie și să-I slujească de bunăvoie. Nu le obligă să devină sclavii Lui. Le dă libertatea de a alege o altă cale. Îngerii, Adam și Eva și Isus Însuși au fost ispitiți. Dumnezeu nu a vrut să facă din Grădina Edenului o cușcă aurită din care nimeni să nu poată scăpa. A lăsat poarta pe jumătate deschisă, dar a sperat că omul va fi avertizat și câștigat de atâta bunătate încât va alege de bunăvoie ascultarea și părtășia cu Domnul său. Adam și Eva au păcătuit cu deplină libertate de voință și apoi au experimentat cum teribila amenințare s-a împlinit în ei: „Să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” Moise 2:17.

Moartea fizică.

În ziua Căderii, Dumnezeu îi spune omului: „În sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământ, din care ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” Geneza 3:19.

Pavel confirmă aceste cuvinte, scriind: „După cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, și moartea prin păcat, și așa moartea a venit la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit.” Romani 5:12.

Legea morții este acum incontestabilă: toți oamenii sunt păcătoși și toți se îndreaptă spre mormânt. Și peste cea mai frumoasă călătorie pământească, cuvântul final, ca o înfierare, este: „…și a murit.” Geneza 5:5, 8, 11 etc. Moartea va veni la noi toți într-o zi, iar cea mai mare preocupare a noastră ar trebui să fie să ne pregătim pentru o moarte binecuvântată, căci „este rânduit omului să moară o singură dată, iar după aceea să aibă judecata” (Evrei 9:27).

Dar moartea fizică nu este sfârșitul. Pentru credincioși, va fi învierea glorioasă după pârga lui Isus Hristos, iar pentru cei necredincioși, învierea pentru judecată.  

Moartea spirituală.

Adam (ca și noi) nu a fost ucis fizic în ziua primului său păcat. Dar în aceeași zi, a fost lovit de moarte spirituală, adică a fost expulzat din prezența lui Dumnezeu, din Grădina Edenului (Geneza 3:22-24). Căci moartea spirituală care lovește sufletul nu este anihilarea, ci separarea de Dumnezeu („Căci viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3)). Prin urmare, de la Cădere în păcat, vedem că păcătoșii trăiesc, acționează, se bucură de viață, au chiar și o religie și totuși sunt în moarte spirituală. Pavel le scrie efesenilor: „Erați morți în greșelile și păcatele voastre… aduceți-vă aminte că atunci erați fără Hristos, de aceea fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.” Efeseni 2:1, 12.

Când îi scrie lui Timotei despre văduvele a căror conduită era reprobabilă, același apostol declară: „Dar cea care trăiește în desfătări este moartă, dar trăiește.” 1 Timotei 5:6.

Aceasta este starea teribilă a tuturor oamenilor care nu sunt născuți din nou: Sunt morți cât timp trăiesc! Morți în spirit; și în trup, sunt candidați la moarte. Este oare aceasta și starea noastră?

În orice caz, era starea fiului risipitor când și-a risipit banii. Tatăl exclamă la întoarcere: „Acest fiu al meu era mort și a înviat din nou!” Luca 15:24. Pentru el, mort înseamnă: viu, dar în mizerie, departe de casa tatălui.  

De la moarte la viață

. Toți păcătoșii sunt supuși morții spirituale și fizice. Toți au nevoie de renașterea sufletului și de învierea trupului.

Scriptura subliniază în repetate rânduri necesitatea nașterii din nou, adică a renașterii spirituale a păcătosului, care este mort în ochii lui Dumnezeu. Isus îi spune lui Nicodim, un om evlavios și învățat, care nu se născuse încă din nou: „Dacă cineva nu se naște din apă și din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, și ce este născut din Duh, duh este. ” Ioan 3:3-8. 

Mai târziu, Domnul explică cum această renaștere este posibilă numai prin credință și lucrarea Duhului: „Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis, are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.”

Ioan subliniază în repetate rânduri această experiență glorioasă care ne dă viață veșnică și ne face copii ai lui Dumnezeu:

„Toți cei ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1:12.

Pavel a elaborat și subiectul învierii spirituale a credincioșilor: „Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre… dar Dumnezeu, pentru marea dragoste pe care a avut-o pentru noi, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos… și ne-a înviat împreună cu El.” Efeseni 2:1, 4-6.

„Căci ați fost îngropați împreună cu El, prin botez, în care ați și înviat, prin credința în Dumnezeu, care L-a înviat din morți. Și voi, care erați morți în păcatele voastre și în trupul vostru netăiat împrejur, ați fost înviați împreună cu El, și El ne-a iertat toate păcatele.” Coloseni 2:12-13. 

Botezul despre care se vorbește aici este în primul rând botezul Duhului, primit prin credință, botezul cu apă fiind doar un simbol și un semn. Prin urmare, oricine crede din toată inima este mântuit de moartea spirituală, este „cufundat” în Hristos și învie împreună cu El.

„Căci, prin botez, în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm o viață nouă… Și, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El… Înfățișați-vă înaintea lui Dumnezeu ca niște înviați din morți.” Romani 6:4, 8, 13.

Să menționăm și cuvintele lui Petru, conform cărora am fost născuți din nou prin Cuvântul viu și veșnic al lui Dumnezeu și am devenit părtași firii divine. 1 Petru 1:23 și 2 Petru 1:4.

Mesajul tuturor acestor texte biblice este clar:Regenerarea este singurul remediu împotriva morții spirituale la care este supus fiecare păcătos. Această regenerare are loc chiar în momentul în care Îl acceptăm pe Isus Hristos ca Mântuitor personal prin credință.

Moartea celor fără de Dumnezeu.

Toți oamenii, credincioși și necredincioși, călătoresc spre scopul vieții lor pământești. Dar ce prăpastie există între moartea unui copil al lui Dumnezeu, care merge la Tatăl său, și moartea păcătosului, care trebuie să se înfățișeze brusc înaintea Judecătorului său!

Aspectul infinit de tragic aici este că necredinciosul este cuprins de moarte fără a fi pregătit pentru ea. El se găsește brusc într-o situație sau alta, pe care o putem descrie astfel:

În viața sa pământească, a acumulat cât mai multe comori posibil. Și Dumnezeu îi spune: „Nebunule! A cui va fi cea pe care ai pregătit-o?” Luca 12:20. …

Omul lumesc moare așa cum a trăit el. Izabela a dus o viață de desfrânare și egoism sălbatic… Ea, pe care Nabot o ucisese cu sânge rece, este aruncată pe fereastră, iar câinii o devorează în câmpul victimei ei. (2 Regi 9:30-37.)

Rebelii, tulburați în conștiința lor, văd cu groază apropierea ceasului în care trebuie să dea socoteală. Când Saul află de la Samuel că va muri în luptă, cade la pământ de groază. (1 Samuel 28:20.) Când Belșațar vede mâna care scrie pe zid: „Numărat, cântărit și împărțit!”, devine palid; „gândurile lui îl înspăimântau, încât îi tremurau coapsele și picioarele” și este ucis în aceeași noapte. (Daniel 5:6, 25, 30.)

Cea mai tragică situație este, fără îndoială, cea a omului aparent credincios, așa-numitul „om onorabil”, cel care „face ce este drept și nu se teme de nimeni”, cum spune el, care trăiește într-un fals sentiment de siguranță și își imaginează că este perfect înaintea Dumnezeului său. Cât de numeroși sunt acești așa-ziși oameni „religioși”…

Tuturor celor care refuză să creadă în El, Domnul le adresează aceste cuvinte teribile:

„Veți muri în păcatele voastre!” Ioan 8:24.

Această amenințare este ilustrată emoționant de cunoscuta parabolă a lui Lazăr și a bogatului (Luca 16:19-31).

S-a sugerat că aceasta este o poveste adevărată, deoarece Isus menționează numele săracului, lucru pe care nu îl face niciodată în alte parabole. Indiferent de opinia cu privire la această chestiune, un lucru este sigur: Isus Însuși ne oferă detalii foarte precise aici despre starea sufletelor imediat după moarte. Din acest text biblic reiese clar că, odată ce au părăsit această lume: cei răi suferă, sunt pe deplin conștienți (versetele 23-24), au memoria deplină (versetul 2), nu pot fi înviorați de nimeni (versetul 26), le este imposibil să părăsească locul chinului (versetul 26) și sunt pe deplin responsabili dacă nu au ascultat avertismentele Scripturii la timpul potrivit (versetele 27-31).

Cine nu ar tremura la gândul unei soarte atât de cumplite?  

Moartea celor drepți.

Este imposibil să ne imaginăm un contrast mai mare. Credinciosul merită aceeași condamnare. Dar s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. Și-a pus încrederea în Cel a cărui moarte îl răscumpără de consecințele păcatului. De acum înainte, moartea nu mai este regele terorii pentru el. În ziua renașterii sale, el a scăpat de puterea morții.

„Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și nu va veni la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” Ioan 5:24.

„Dacă păzește cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac …” Ioan 8:51.

Credinciosul poate părăsi pământul; asta nu face nicio diferență. El are viață veșnică și, când părăsește acest pământ, îl ia în stăpânire și mai mare. Pentru el, nu există moarte. Și trupul său va învia în Ziua de Apoi.

Săracul Lazăr a murit și a fost „dus de îngeri în sânul lui Avraam ”, adică în locul morților binecuvântați (Luca 16:22, 25).

De ce să ne temem de o tranziție care nu face decât să ne apropie de Învățătorul nostru divin?  

Ștefan, înconjurat de dușmani înverșunați, nu avea nici cea mai mică frică de moarte. Fața lui era ca cea a unui înger. El a văzut slava lui Dumnezeu și s-a rugat: „Doamne Isuse, primește duhul meu!” (Faptele Apostolilor 6:15; 7:54-60).

Cât de departe suntem de gândurile sumbre și de teroarea nebună pe care moartea le evocă în general. Dar asta nu este tot:

Pavel le explică corintenilor că trupul ne servește pentru acest timp drept cort, pe care îl vom schimba cu o locuință veșnică. 

„Știm însă că, dacă casa noastră pământească, acest cort, este distrusă, avem o clădire ridicată de Dumnezeu. ” 2 Corinteni 5:1-5.

  Acest lucru este cu adevărat clar și minunat. Întrucât Isus, prin învierea și înălțarea Sa, i-a atras cu Sine în cer pe credincioșii care până atunci fuseseră închiși în tărâmul morților, copiii lui Dumnezeu sunt transferați în prezența Domnului în momentul morții lor. La fel ca Pavel, ei consideră plecarea lor un câștig, căci „a pleca și a fi cu Hristos este mult mai bine”. Ei ar prefera să părăsească acest trup al suferinței și să locuiască cu Domnul, nu mai umblând în credință, ci în vedere.

De atunci încolo, același apostol își urmează drumul fără a fi câtuși de puțin tulburat de gândul morții. El declară: „Nu-mi prețuiesc viața prea mult, ca să-mi termin cu bucurie calea, mărturisind Evanghelia harului lui Dumnezeu… Sunt gata… chiar să mor în Ierusalim, pentru Numele Domnului Isus.” Faptele Apostolilor 20:24.

Și când îi sosește ceasul, Pavel apare poate și mai senin:

„M-am luptat lupta cea bună, am isprăvit alergarea, am păzit credința. Acum mă așteaptă cununa dreptății.” ( 2 Timotei 4:6-8)

Când se naște un copil, îi stă în față o viață plină de speranțe frumoase, dar și plină de incertitudine, pericol, ispită la păcat, nenorocire și poate chiar de condamnare veșnică. Pentru credinciosul, însă, care ajunge victorios la liman, nu mai există tulburare; bătălia este câștigată. Acum intră în glorie. Care creștin, pe cale să se întoarcă la Dumnezeul său, ar vrea să-și înceapă din nou alergarea aici jos? Și cine ar vrea să-l cheme înapoi pe cel iubit care l-a părăsit și a fost dus în prezența Domnului?

Tu, care odată erai fericirea vieții mele pământești, 

o, întoarce-te! Întoarce-te la mine! 

Ce ți-am spus? Înapoi pe pământul întunecat din lumina cerului? 

Înapoi la durere și suferință? Nu, asta nu implor! 

Înapoi pe cărările noastre spinoase, pe potecile noastre pietroase, 

când deja porți haina albă a harului? 

Când Isus te conduce deja spre pajiști verzi, 

spre izvorul proaspăt, ca să-I vezi fața? 

Nu, nu! Nu te întoarce! Aștept momentul când, 

în credință, veșnicia ne va uni.

(După Theodore Monod)

Oricine s-a predat complet lui Hristos și-a abandonat propria viață – a suferit moartea împreună cu Domnul său, dar, în același timp, a primit viața veșnică. Nici moartea însăși, nici felul morții nu-i mai pot speria. Ei aparțin celor care „nu și-au iubit viața atât de mult încât să se dea înapoi de moarte” (Apocalipsa 12:11). Se tem de Cel „care poate distruge și sufletul și trupul în gheenă”, dar nu se tem de cei „care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul” (Matei 10:28).

Oricare ar fi situația, oricine este credincios până la moarte nu va trebui niciodată să meargă singur pe calea finală.   „Chiar dacă aș umbla prin valea umbrei morții, nu mă voi teme de niciun rău, căci Tu ești cu mine; toiagul și toiagul Tău mă mângâie” (Psalmul 23). 

De ce moarte vrem să murim?

Pentru a vedea clar acest lucru, vrem să comparăm încă o dată ce îi așteaptă atât pe cei drepți, cât și pe cei nedrepți după moarte.

Ce îi așteaptă pe cei drepți:

 1. Sângele lui Isus Hristos ne curăță de orice păcat. 1 Ioan 1:7, 9. 

El nu va veni la judecată. Ioan 5:24. 
El vine la pace și odihnă. Isaia 57:2. 
El este dus de îngeri în sânul lui Avraam… Luca 16:22 și 25. 
Veniți, voi, cei binecuvântați ai Tatălui Meu! Matei 25:34.

 6. Veți primi cununa slavei, care nu se veștejește. 1 Petru 5:4. 

Cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viață veșnică. Galateni 6. 
Este mult mai bine să fii cu Hristos. Filipeni 1:23. 
Pentru Pavel, a muri este un câștig. El dorește să plece. Filipeni 1:21.

Ce-l așteaptă pe cel rău:

Păcatul tău te va găsi. Numeri 32:23. 

Judecata îl așteaptă. 2 Petru 2:9. 

Necaz și chin vor fi peste fiecare persoană care face răul. Romani 2:9. 

În Locuința Morților, în chinuri, el a strigat: „Sunt în agonie în această flacără.” Luca 16:23-29. 

Se vor trezi în rușine și rușine veșnică. Daniel 12:2. 

 Să știți că nimeni necurat sau lacom de oameni, adică închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Efeseni 5:5. 

Cine seamănă după plăcerea firii pământești va secera din fire stricăciune. Galateni 6:8. 

Ei stau în întuneric și umbra morții. Luca 1:7. 

Diavolul are puterea morții. El îi asuprește pe toți cei care, de frica morții, au trebuit să fie robi toată viața lor. Evrei 2:14-15. 

Cei răi strigă: „Înspăimântător este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” Evrei 10:31.

 9. Mângâiere în moarte…………………………………………………………………………

Det. Aici

https://horst-koch.de/das-jenseits/

//////////////////////////////////////////////

„Pacea” rusească. Intențiile expansioniste din spatele cortinei

Pozițiile exprimate recent de Federația Rusă în contactul diplomatic cu Statele Unite conturează tot mai clar intenția strategică a Moscovei de a obține recunoașterea de facto a teritoriilor ocupate în urma agresiunii asupra Ucrainei, în schimbul unei aparente „stabilizări” a conflictului. În esență, Rusia urmărește un aranjament politic prin care Occidentul să accepte anexările teritoriale operate după 2014, deschizând astfel calea pentru consolidarea unei noi realități în relațiile internaționale guvernate de liberalism.Această propunere se sprijină atât pe calcule militare și economice, cât și pe presiuni demografice interne care determină Kremlinul să trateze expansiunea teritorială ca pe un mecanism de supraviețuire. Acest factor uman creează o breșă de stabilitate internă statului rus.

Conform recensământului populației din 2021, Rusia avea 147.182.123 de cetățeni, dintre care doar 71,76% se declarau etnici ruși, un procent aflat în scădere față de 2010. Declinul populației autohtone este mascat parțial de includerea Crimeii în statistici și de fluxul migrator din fostul spațiu sovietic. Sporul natural negativ, îmbătrânirea accelerată și consecințele socio-economice ale anilor ’90 subminează capacitatea Rusiei de a administra un teritoriu atât de vast. În acest context, absorbirea Ucrainei fie integral, fie pe bucăți este percepută la Moscova ca o soluție pentru compensarea deficitului demografic și pentru întârzierea unui declin ce amenință fundamental puterea rusească. Ca model comparativ, putem vedea Marele Imperiu Mongol. Istoric, acesta a fost mult mai vast decât Rusia, dar a dispărut în decursul a câteva secole din cauza factorului demografic, ajungând astăzi un stat asfixiat între Rusia și China.

În ceea ce privește relația cu celelalte state europene din imediata vecinătate, aceeași logică se aplică în relația Rusia–Belarus. Uniunea vamală și procesul de integrare politică constituie mecanisme prin care Moscova pregătește, gradual, absorbția Belarusului într-o structură statală comună. Rusificarea sistematică desfășurată de-a lungul deceniilor a erodat identitatea lingvistică și politică distinctă a Belarusului. Astăzi, Belarusul este atât un aliat, cât și un stat în mare parte subsumat intereselor rusești, iar finalitatea proiectului de integrare pare a fi unificarea politică. Pentru Moscova, acest pas politic ar oferi o expansiune sigură și o punte spre a tensiona flancul estic al NATO.În paralel, agresiunile hibride desfășurate de Rusia în Europa de Est trebuie privite ca parte a unui proiect mai amplu de construire a unei zone tampon între ceea ce Moscova numește „Lumea Rusă”, ansamblul compus din Federația Rusă, Belarusul, Crimeea și teritoriile ucrainene anexate, pe de o parte, și spațiul UE-NATO, pe de altă parte. Scopul este crearea unui perimetru instabil, format din state vulnerabilizate, fragmentate politic și economic, dependente în grade variabile de influența rusă. Republica Moldova, Ucraina (în porțiunea neocupată) și Georgia constituie exponenții principali ai acestei strategii. Prin conflicte înghețate, presiuni energetice, infiltrare politică și operațiuni informaționale, Rusia urmărește să slăbească aceste state până în punctul în care pot fi „vasalizate”, fie prin instalarea unor regimuri favorabile, fie prin menținerea lor într-o instabilitate permanentă.

Astfel, statele din flancul estic al NATO, deși protejate de garanții de securitate solide sunt și ele vizate de strategii de destabilizare adaptate contextului lor intern. Moscova exploatează clivajele politice, tensiunile sociale și vulnerabilitățile energetice, cultivând partide extremiste și campanii de dezinformare pentru a reduce capacitatea acestor state de a acționa unitar în sprijinul Ucrainei și pentru a fractura coeziunea internă a Alianței. Stabilitatea Europei de Est este astfel supusă unei presiuni constante, iar frontiera dintre ordinea democratică și revizionismul autoritar devine din ce în ce mai fragilă.

În concluzie, ceea ce Moscova numește „pace” nu reprezintă o soluție finală, ci o etapă tranzitorie destinată consolidării câștigurilor teritoriale, regrupării militare și regenerării economice. Rusia urmărește, printr-o pauză negociată, acces la fondurile înghețate în Occident, reducerea temporară a presiunii internaționale și relansarea industriei militare, toate cu scopul pregătirii unui al doilea război ruso-ucrainean, atunci când condițiile interne și externe îi vor fi din nou favorabile.

Oleg Onea

Onea Oleg este un jurist, originar din Chișinău, în prezent doctorand în cadrul Școlii Doctorale SNSPA și membru al Ligii Studenților din Basarabia. Are o experiență multidimensională în consiliere juridică, analiză politică și activism civic. Domeniul său de expertiză cuprinde istoria spațiului european, procesele de integrare europeană și războiul hibrid rus.

https://cotidianul.md/20187/pacea-ruseasca-intentiile-expansioniste-din-spatele-cortinei/

/////////////////////////////////////////////

Războiul sfârșitului lumii” de Mario Vargas Llosa – un război apocaliptic

Rodica Grigore

„Războiul sfârșitului lumii” (1981) , marele roman al lui Mario Vargas Llosa reprezintă (și) încercarea acestuia de a oferi cititorului o altă versiune – o altfel de versiune – cu privire la evenimentele tragice petrecute la Canudos, în Brazilia, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Veritabilă „crimă împotriva alterității”, așa cum au numit-o exegeții recenți (1), reprimarea sângeroasă a mișcării yagunzilor reprezintă și răspunsul dat de populația derutată (și căreia nu i se explicase ce înseamnă „ordinea și progresul” înscrise pe drapelul brazilian) unor conducători lipsiți de vreo legătură reală cu oamenii în fruntea cărora se găseau. […]

Relatând confruntările armate din timpul Războiului din Canudos, evenimentul istoric care a marcat Brazilia la sfârșitul secolului al XIX-lea, și descriind pe de o parte o galerie extraordinară de personaje, iar pe de alta, o serie de întâmplări (unele dintre ele atestate de documentele epocii) care le configurează destinele, Mario Vargas Llosa a reușit ca în monumentalul său roman să sugereze atât sfârșitul unei epoci (foarte bine determinate din punct de vedere socio-istoric), cât și, simbolic vorbind, al istoriei însăși – ori, dacă nu, cel puțin al ideologiilor care au însuflețit o anumită perioadă din trecutul Braziliei. În același timp, romanul include numeroase meditații cu privire la rolul și semnificațiile ficțiunii în raport cu existența umană, dar și la locul intelectualului într-o societate dominată de violență, în încercarea sa mereu reluată de a da un sens marii Istorii. Textul demonstrează forța literaturii și, în egală măsură, încrederea în literatură pe care scriitorul peruan a reușit întotdeauna să și-o păstreze.

Interesant este însă că, oricât e de convins de valoarea literaturii, chiar și în cele mai zbuciumate epoci, Vargas Llosa se inspiră din istorie, evidențiind încă o dată responsabilitatea pe care autorii latino-americani o au față de realitatea pe care o reprezintă și din mijlocul căreia s-au ridicat. Elaborarea „Războiului sfârșitului lumii” corespunde, în linii mari, cu schimbarea de optică evidentă în cazul lui Mario Vargas Llosa, care, după o etapă de simpatie și încredere, chiar de euforie față de Revoluția Cubaneză, se îndreaptă spre o poziție neo-liberală pe care și-a păstrat-o de atunci. Dezamăgirea lui față de utopia politică a socialismului se reflectă, așadar, și în evoluția creației sale, scriitorul afirmând că, „deși nu am nimic împotriva ficțiunilor, există unele care afectează existența umană și reprezintă chiar un izvor al violenței.” Relația complicată dintre literatură și istorie, dar și între literatură și politică, așa cum e ea reflectată de ideologiile dominante ale unei anumite epoci a reprezentat întotdeauna o preocupare de seamă a scriitorului peruan, iar opera sa narativă, adesea intenționat centrată asupra unor teme sau subiecte istorice, aduce în discuție punctele nevralgice ale istoriei, pentru a sublinia necesitatea raționalismului și a gândirii critice în orice circumstanțe. Aparent paradoxal, în acest mare roman (considerat capodopera ce demonstrează delina maturitate a prozei latino-americane și cea mai mare realizare a lui Vargas Llosa), autorul meditează, direct și indirect, asupra rolului literaturii în ceea ce privește evidențierea lipsei de logică și de rațiune a istoriei în ansamblul său…………

Det. Aici

Războiul sfârșitului lumii” de Mario Vargas Llosa – un război apocaliptic

/////////////////////////////////////////////

Europa și Noul Ordin Mondial (L. Gassmann)

Europa, Vaticanul și Noua Ordine Mondială

– Se apropie tărâmul Anticristului? –

De Dr. teol. Lothar Gassmann

Introducere

În viitorul previzibil, nu vor exista doar Statele Unite ale Americii , ci și Statele Unite ale Europei. În același timp, un guvern mondial este deja în curs de dezvoltare sub forma Organizației Națiunilor Unite (ONU) – cu un parlament mondial, o curte mondială, o bancă mondială, o armată mondială și o poliție mondială.

Dezvoltarea este fascinantă – și tocmai datorită fascinației sale, periculoasă: Suntem martorii renașterii Imperiului Roman. Singura întrebare este: Este acest nou Imperiu Roman o forță limitată la Europa sau una cu acoperire globală?

În perioada sa maximă – în timpul domniei împăratului Traian, în jurul anului 117 d.Hr. – anticul Imperiu Roman cuprindea toate țările din jurul Mediteranei, precum și Galia, mari părți din Marea Britanie și regiunea Mării Negre. A început în Portugalia și Spania, în vest, și s-a extins până în Mesopotamia, în est. A început în Nubia, în Africa Subsahariană, în sud, și s-a terminat în Scoția și Germania, în nord, unde erau definite și granițele sale (limesul, Zidul lui Hadrian). Roma cucerise multe, dar nu pe toate, țările vremii sale.

Vor sta lucrurile altfel acum? Ei bine, astăzi Uniunea Europeană cuprinde deja 25 de state, care se întind de la Marea Nordului până la Marea Mediterană și de la Atlantic până la Bosfor. Nu populația tuturor țărilor a fost întrebată dacă dorește să adere la Uniunea Europeană. În mai multe țări, a existat o rezistență puternică, de exemplu în Elveția și Norvegia, care în prezent nu sunt membre ale Uniunii Europene – din cauza referendumurilor și împotriva voinței guvernelor lor. Dar chiar și în mai multe țări care sunt deja membre ale UE, nu este nicidecum sigur dacă acestea vor rămâne în UE conform voinței viitoare a majorității populației.

Cu toate acestea, în marea majoritate a țărilor, aderarea la UE este promovată și impulsionată de cei aflați la putere și de grupurile de interese din spatele acestora, inclusiv în Turcia, predominant musulmană, a cărei aderare este foarte controversată. Voința de unificare există – deși împotriva voinței multor cetățeni individuali, dar în conformitate cu voința celor aflați la putere – și, prin urmare, probabil va prevala complet.

Aceasta corespunde și profeției biblice, care prezice apariția unui regat unificat anticreștin la sfârșitul timpurilor. Singura întrebare este: Va fi acest regat unificat o entitate regională limitată (de exemplu, Europa) sau o entitate globală?

Teza mea, pe care o voi dezvolta mai departe în această prezentare, este următoarea: Imperiul Roman înviat își are principalul centru religios – și anume Roma – în Europa. În cele din urmă, însă, acesta cuprinde întreaga lume și umanitate. Domnia Anticristului și a falsului său profet va fi un fenomen mondial. Căci este scris în Cuvântul lui Dumnezeu:

„Tot pământul s-a mirat de fiară și s-au închinat balaurului, pentru că dăduse putere fiarei. Și s-au închinat fiarei… Și i s-a dat putere peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam. Și toți locuitorii pământului i se închină, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost junghiat.” (Apocalipsa 13:3 și următoarele)

Termenul „Europa”

Din punct de vedere istoric, cuvântul „Europa” înseamnă „Occidentul”, „țara întunericului” sau „țara soarelui care apune”. În limbile ebraică și feniciană, „ereb” înseamnă „seară” sau „întuneric”. Cuvântul grecesc „erebos” înseamnă „întunericul” sau „tărâmul umbrelor”. Pentru popoarele care trăiau geografic în sud-estul Europei (evrei, fenicieni), continentul cunoscut acum sub numele de „Europa” era regiunea unde apune soarele.

Legenda „Europei” și a femeii de pe bestie

Un simbol recurent pentru continentul european este o femeie goală călare pe un taur. – Care este semnificația acestei imagini?

Acest simbol își are originea într-un mit grecesc, relatat și de poetul roman Ovidiu. Mitul povestește despre prințesa feniciană Europa, fiica regelui Agenor și a Telefasei, care se joacă cu familia ei pe plaja din Tir. Deodată, un taur iese din mare și se apropie de Europa. Ea îl mângâie și îi împrăștie flori pe cap. Când taurul îi face semn să se urce pe spatele lui, ea se urcă, iar taurul înoată cu ea. Abia când ajung împreună pe insula Creta, taurul își dezvăluie adevărata formă. Sub ochii uimiți ai Europei, se transformă în zeul grec Zeus. El suferise transformarea într-un taur din cauza soției sale suspicioase, Hera. Acum, că și-a revenit la adevărata sa formă, este tatăl a trei fii cu Europa: Minos, Rhadamantys și Sarpedon. Iar „zeița” Afrodita trimite promisiunea că continentul va fi numit după prințesa Europa.

Cred că acesta nu este un început glorios pentru continentul nostru. Această legendă vorbește despre înșelăciune și fraudă, despre adulter și desfrânare. „Tatăl zeilor”, Zeus, se dovedește a fi o simplă ființă umană, mult prea umană, care nu are nimic în comun cu adevăratul zeu și creatorul universului. Iar fiica regelui, Europa, omonimul mitologic al continentului european, se deda adulterului lui Zeus într-un mod desfrânat.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că interpreții biblici au asociat-o în mod repetat pe Europa, femeia de pe taur, cu femeia de pe fiară menționată în Apocalipsa 17 și 18. Acolo citim, de exemplu:

„Am văzut o femeie șezând pe o fiară stacojie, plină de nume hulitoare, care avea șapte capete și zece coarne. Femeia era îmbrăcată în purpură și stacojiu, împodobită cu aur, pietre scumpe și perle. În mână, ținea un pahar de aur plin de urâciuni și de necurăția curviei ei. Pe fruntea ei era scris un nume, o taină: «Babilonul cel Mare, mama curviei și a urâciunilor pământului»” (Apocalipsa 17:3-5).

Faptul că femeia de pe taur a fost aleasă ca simbol central pentru Europa este o indicație a unei tendințe anticreștine pe acest continent?

Ce rol joacă Uniunea Europeană în acest sens?

Vom examina această întrebare în continuare.

Dar mai întâi, să analizăm cum a apărut Uniunea Europeană .

Ideea paneuropeană

„Fiecare mare eveniment istoric a început ca o utopie și s-a încheiat ca realitate.”

Acest motto se află deasupra textului programatic care, ca niciun altul, a modelat apariția unei Europe unite în secolul al XX-lea d.Hr. Este vorba de cartea Pan-Europa (tradusă aproximativ ca „Toată Europa”, Europa atotcuprinzătoare), publicată în 1923 de nobilul conte Richard N. Coudenhove-Kalergi (1894–1973), pe atunci în vârstă de 29 de ani. Coudenhove a fost fondatorul și primul președinte al Uniunii Paneuropene. Succesorul său, Otto von Habsburg (născut în 1912), fiul ultimului împărat austriac, se referă la Coudenhove ca la un „profet al Europei” în prefața la reeditarea din 1982 a acestei cărți.

Coudenhove își începe opera cu următoarele propoziții:

„Această carte este destinată să trezească o mare mișcare politică care moțăie în toate popoarele Europei. Mulți oameni visează la o Europă unită; dar puțini sunt hotărâți să o creeze. Ca obiect al dorinței, rămâne stearpă – ca obiect al voinței, devine roditoare. Singura forță care poate realiza Pan-Europa este: voința europenilor; singura forță care poate opri Pan-Europa este: voința europenilor. Astfel, în mâinile fiecărui european se află o parte din soarta lumii sale” (p. VII).

Zguduit de experiențele sângeroase ale Primului Război Mondial , Coudenhove a ajuns la concluzia că doar o Europă unită ar putea preveni astfel de conflicte în viitor. El a pus „chestiunea europeană”:

„Poate Europa, în fragmentarea sa politică și economică, să-și mențină pacea și independența împotriva puterilor mondiale non-europene în creștere – sau este obligată să se organizeze într-o confederație de state pentru a-și salva existența?” (p. IX).

Pentru Coudenhove, răspunsul este clar. Nu poate fi decât:

„Nici Occidentul, nici Estul nu vor să salveze Europa: Rusia vrea să o cucerească – America vrea să o cumpere. Prin această Scilă a dictaturii militare rusești și prin Caribda dictaturii financiare americane, există o singură cale îngustă către un viitor mai bun. Această cale se numește Pan-Europa și înseamnă: auto-ajutorare prin unificarea Europei într-o asociație politică și economică” (p. 10).

Însă pentru Coudenhove, unificarea Europei nu este scopul final. Este doar pasul preliminar necesar către stabilirea unității mondiale:

„Dacă organizarea mondială trebuie să înlocuiască anarhia mondială, atunci statele trebuie mai întâi să se unească pentru a forma state supranaționale. Așa cum unificarea Germaniei, Italiei și Poloniei a fost o etapă necesară pentru unificarea Europei, tot așa unificarea Europei va fi o etapă necesară pentru unificarea umanității… Mai întâi Europa trebuie să se unească, apoi umanitatea: această evoluție nu poate fi inversată” (p. 87).

În justificarea sa intelectual-istorică a ideii paneuropene, Coudenhove urmărește originile acesteia în Imperiul Roman:

„Europa… este unită de religia creștină, de știința, arta și cultura europeană, care se bazează pe o fundație creștin-elenă. Istoria europeană comună a început cu Imperiul Roman și Perioada Migrațiilor și a continuat prin Papalitate și feudalism, Renaștere și Umanism, Reformă și Contrareformă, absolutism și Iluminism, parlamentarism, industrialism, naționalism și socialism” (p. 143).

Sub titlul „Căi către Pan-Europa”, Coudenhove prezintă pași concreți care, la decenii după ce și-a scris cartea, au fost în unele cazuri implementați într-un mod surprinzător:

„Primul pas către Pan-Europa ar fi convocarea unei conferințe paneuropene de către un guvern european sau de către mai multe…

Al doilea pas către Pan-Europa este încheierea unui tratat obligatoriu de arbitraj și garanție între toate statele democratice din Europa continentală…

Al treilea pas către Pan-Europa este formarea unei uniuni vamale paneuropene, unificarea Europei într-o singură zonă economică…”

„Cea mai mare realizare a eforturilor paneuropene ar fi constituția Statelor Unite ale Europei, după modelul Statelor Unite ale Americii” (p. 151 și următoarele).

Coudenhove nu s-a oprit la teorie; el și-a pus ideile în practică cu nerăbdare. În legătură cu publicarea cărții sale, a fondat Uniunea Paneuropeană. Primul Congres European din istorie, inițiat de Coudenhove, a avut loc la Viena între 3 și 6 octombrie 1926. Acesta a reunit aproximativ două mii de participanți din 24 de țări, inclusiv numeroși politicieni. Programul Bamberg al Uniunii Paneuropene din 9 iunie 1996 prevede, printre altele:

Uniunea Paneuropeană urmărește admiterea în Uniunea Europeană a popoarelor europene care sunt dispuse și care îndeplinesc condițiile corespunzătoare, în special în domeniile statului de drept, drepturilor omului, drepturilor grupurilor etnice și drepturilor naționale; o politică externă și de securitate comună a Uniunii Europene pentru a asigura pacea și libertatea în Europa; dezvoltarea în continuare a Uniunii Europene într-o entitate pe deplin capabilă din punct de vedere politic, atât pe plan intern, cât și extern; o Europă suverană, care nu este subordonată niciunei puteri străine.

Acest program – după cum observ – poartă semnele unei politici conservatoare, susținând valorile etice creștine – în contrast cu conceptele liberale și socialiste din Parlamentul European. În același timp, însă, cererea sa pentru unificarea politică a statelor anterior separate pare revoluționară – dar numai la prima vedere. O privire mai atentă asupra contextului dezvăluie obiectivul fundamental al unui imperiu european restaurat și unificat, așa cum a fost întruchipat în antichitate de împăratul roman și în Evul Mediu de Sfântul Imperiu Roman și Papalitate. Nu este o coincidență faptul că Otto von Habsburg, fiul ultimului împărat austriac, a fost președintele Uniunii Paneuropene timp de decenii și, în același timp, unul dintre cei mai influenți pionieri ai Uniunii Europene. În el și în succesorii săi, ideea unui imperiu politic unificat, în conjuncție cu Papalitatea, dăinuie. Alteța Sa Imperială Otto von Habsburg nu a fost doar membru al Parlamentului European timp de decenii, ci și, din 1930 până în 2000, „Capul și Suveranul Ordinului Lânii de Aur”. A cedat conducerea fiului său, Karl, din cauza vârstei sale. Ordinul Lânii de Aur este „dedicat Fecioarei Maria”. Scopul său este „păstrarea credinței catolice, protejarea Bisericii și ocrotirea imaculatei onoare a cavalerismului”.

Iezuitul și francmasonul maghiar Töhötöm Nagy scrie despre alte contexte ideologice ale fondatorilor ideii europene :

„Campionii ideii unei Europe unite au fost francmasonii, mai ales că această ideologie, cu principiile sale liberale și fraterne, este tipic masonică. Una dintre marile figuri ale acestei mișcări a fost contele Richard von Coudenhove-Kalergi; când am citit cu entuziasm una dintre cărțile sale, acum mulți ani, nu mi-am imaginat niciodată că este francmason și că într-o zi îl voi cita ca personificare a principiului masonic. Trei promotori importanți ai ideii paneuropene au fost distinși cu Premiul Nobel pentru Pace: Aristide Briand, Gustav Stresemann și generalul George Marshall – toți trei francmasoni.” Când Coudenhove-Kalergi, în vârstă de 29 de ani, și-a scris opera „Pan-Europa”, el atinsese deja gradul 18 al Ritului Scoțian, „Cavalerul Ordinului Rozicrucian”, în loja sa masonică.

Ce obiective reprezintă Francmasoneria?

De mult timp, un obiectiv declarat al doctrinei francmasonice, în special al Iluminaților, a fost stabilirea unei „frății mondiale” în care toate diferențele dintre oameni – în special cele politice și religioase – să fie eliminate și nicio religie să nu revendice în mod absolut „adevărul”. Conform „Lexiconului Internațional al Francmasonilor”, unul dintre principiile fundamentale ale Francmasoneriei este „să te dedici doar religiei în care toți oamenii sunt de acord și să-ți lași fiecăruia părerea particulară”. Principiul „religiei… în care toți oamenii sunt de acord… a devenit fundamentul Francmasoneriei”.

Expertul în francmasonerie catolică Manfred Adler observă cu curaj și perspicacitate că „progresismul care a pătruns profund Biserica Catolică de la Conciliul Vatican II (și nu numai Biserica!) este un rezultat al influenței filosofice a francmasoneriei asupra Bisericii. Există o strânsă legătură de rudenie între francmasonerie și progresism în ceea ce privește concepțiile lor intelectuale.” El continuă: „De fapt, visul secret și deschis al politicii masonice mondiale este de a stabili un guvern mondial universal într-un stat unitar mondial universal. Nu în ultimul rând pentru acest scop final, francmasonii cosmopoliți influenți au jucat un rol cheie în fondarea Națiunilor Unite (ONU), care își are sediul la New York și a înlocuit Liga Națiunilor în 1945, care fusese înființată la Geneva în 1920.”

Unitatea lumii fără Dumnezeu

Articolul 1 din Carta ONU stabilește, printre altele, următoarele obiective:

„1. Să mențină pacea și securitatea internațională și, în acest scop, să ia măsuri colective eficiente pentru a preveni și elimina amenințările la adresa păcii, pentru a reprima actele de agresiune și alte încălcări ale păcii și pentru a soluționa sau rezolva prin mijloace pașnice, în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, litigiile sau situațiile internaționale care pot duce la o încălcare a păcii;

Să dezvolte relații de prietenie între națiuni, bazate pe respectarea principiului egalității și autodeterminării popoarelor, și să ia alte măsuri adecvate pentru consolidarea păcii mondiale;

Să realizeze cooperarea internațională pentru a rezolva problemele internaționale de natură economică, socială, culturală și umanitară și să promoveze și să consolideze respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale pentru toți, fără distincție de rasă, sex, limbă sau religie…

Care sunt fundamentele ideologice și obiectivele Uniunii Europene?

Preambulul Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa prevede:

Inspirându-se din tradițiile culturale, religioase și umaniste ale Europei, ale cărei valori rămân vii în patrimoniul său și au consacrat poziția centrală a omului și inviolabilitatea și inalienabilitatea drepturilor sale, precum și supremația legii în societate… [După ce și-au schimbat puterile depline, constatate a fi în bună și cuvenită formă, Înaltele Părți Contractante au convenit asupra următoarelor aspecte:]

Articolul 2 din Carta UE descrie valorile Uniunii:

„Valorile pe care se întemeiază Uniunea sunt respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului; aceste valori sunt comune tuturor statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, toleranță, justiție, solidaritate și nediscriminare.”

Este izbitor faptul că acest preambul, precum și descrierea valorilor și obiectivelor, omite complet orice referire la Dumnezeu și la rădăcinile creștine ale Occidentului. În loc de Dumnezeu, preambulul subliniază „poziția centrală a omenirii”. În consecință, găsim „valorile” unui umanism ateu, mai presus de toate ideile de pluralism și toleranță. Cu toate acestea, pluralismul și toleranța (obiectivă) exclud cu exactitate valorile fixe, cum ar fi cele transmise în Cele Zece Porunci ale Bibliei. Pluralismul și toleranța – în termeni practici – înseamnă: tolerarea unei game largi de opinii și valori, chiar dacă acestea contrazic voința și poruncile lui Dumnezeu. Această fundație lipsită de Dumnezeu a noii Europe este deosebit de importantă în articolul 21 din Carta UE privind „nediscriminarea”, care prevede:

„Este interzisă discriminarea, în special pe motive de sex, rasă, culoarea pielii, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală.”

Discriminarea este înțeleasă ca denigrarea unei persoane – de exemplu, din motivele menționate. Întrebarea crucială este însă: Când începe „infracțiunea” discriminării? Cu o insultă josnică (care este într-adevăr inacceptabilă și pedepsibilă) – sau cu o critică obiectivă, așa cum cere Biblia? Nu mai are voie un creștin să spună: „Conform lui Ioan 14:6, oricine aderă la o religie necreștină nu poate veni la Dumnezeu Tatăl” sau: „Oricine practică homosexualitatea comite un păcat”?

Aceasta situație creează un conflict între „legea nediscriminării” și libertatea de opinie, credință și religie, consacrată (până în prezent) prin lege, ceea ce ar putea cauza probleme considerabile experților juridici. Juristul creștin Thomas Zimmermans scrie următoarele despre acest subiect:

„Este de așteptat ca în următorii ani să fie adoptate noi legi sau modificări ale legilor existente, care să incrimineze sau să urmărească penal discriminarea împotriva femeilor, homosexualilor etc. Acest lucru ar putea duce la declararea pedepsibilă sau la plata daunelor aduse judecăților de valoare îndreptate, de exemplu, împotriva avortului, a pozițiilor feministe sau a homosexualității în temeiul acestor legi. Consecințele profesionale, în special pentru funcționarii publici, nu mai pot fi excluse atunci.”

O directivă UE din 29 iunie 2000 prevede, printre altele, că nimeni nu poate refuza să încheie un contract pe motive de rasă sau origine etnică a altei persoane. Ministrul federal german al Justiției a dorit să extindă aceste criterii pentru a include orientarea sexuală. Conform acestei propuneri, un proprietar nu ar mai fi avut voie să refuze să închirieze un apartament unui cuplu de același sex. În plus, nu ar fi fost oferită nicio protecție bisericilor și asociațiilor creștine, obligându-le potențial să angajeze un angajat ateu sau musulman. Din cauza protestelor puternice, inclusiv din partea comunității de afaceri, această directivă nu a fost încă transpusă în lege, dar implementarea sa este încă o posibilitate.

În Suedia, în toamna anului 2002 a fost adoptată cu o mare majoritate o lege care prevedea că, printre altele, afirmațiile critice despre homosexualitate și homosexuali se pedepsesc cu închisoare de până la patru ani. Aceasta se aplică chiar dacă persoana care face afirmația face referire la Biblie; pasajele biblice relevante pot fi citate în continuare, dar nu pot fi proclamate ca fiind cuvântul obligatoriu al lui Dumnezeu. Este de așteptat ca astfel de legi să nu rămână limitate la Suedia și să găsească majoritățile necesare și în alte state membre ale UE.

Profeția lui Daniel despre cele patru imperii mondiale

Capitolul 2 din Daniel tratează un vis în care sunt dezvăluite patru imperii mondiale. Mai întâi, este menționat un cap de aur – acesta este Imperiul Babilonian (625 – 538 î.Hr.). Apoi vine pieptul de argint, care este ceva mai lung, corespunzând datelor care sunt arătate apoi – acesta este imperiul mezilor și perșilor (538 – 331 î.Hr.). Apoi urmează pântecele și șoldurile făcute din cupru: Grecia (331 – 168 î.Hr.). Și, în final, al patrulea imperiu este descris în detaliu:

„Și al patrulea va fi tare ca fierul; căci, așa cum fierul zdrobește și sfărâmă orice, așa cum fierul sfărâmă orice, așa va zdrobi și va sfărâma orice. Faptul că ai văzut picioarele și degetele de la picioare parțial de lut și parțial de fier înseamnă că aceasta va fi o împărăție împărțită; totuși, o parte din duritatea fierului va rămâne în ea, așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Și faptul că degetele picioarelor lui sunt parțial de fier și parțial de lut înseamnă că va fi o împărăție parțial puternică și parțial slabă. Și faptul că ai văzut fierul amestecat cu lutul înseamnă că se vor amesteca într-adevăr unii cu alții prin căsătorii mixte, dar nu se vor ține strâns unul de altul, așa cum fierul și lutul nu se pot amesteca. Dar în zilele acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi niciodată distrusă și împărăția lui nu va fi lăsată altui popor. Va zdrobi și va nimici toate aceste împărății; dar ea însăși va dăinui pentru totdeauna, așa cum ai văzut o piatră care s-a pogorât din munte, fără mâna lui, și a zdrobit fierul, aramul, lutul, argintul și aurul…” (Daniel) 2:40-45).

A patra împărăție va fi una divizată. Și va avea duritatea fierului. Mulți comentatori – și eu la fel – interpretează aceasta ca referindu-se la Roma. Roma s-a divizat în Est și Vest și a posedat duritatea fierului. A purtat mari campanii militare în care a subjugat multe popoare cu forța brută. În cele din urmă, ea însăși s-a sfărâmat ca lutul. Există, de asemenea, pasaje în Cartea Apocalipsei care indică în această direcție, de exemplu, Apocalipsa 17:8, care vorbește despre „fiara” care „era, nu mai este și va învia”. Acest pasaj poate fi aplicat Romei: A pierit în exterior, dar va învia la sfârșitul zilelor. Roma a succedat Greciei și, așa cum fierul zdrobește totul, așa și-a zdrobit dușmanii prin campaniile sale militare.

Acum trebuie să luăm în considerare un alt pasaj, Daniel 7:1-27. Aici sunt menționate patru fiare: prima seamănă cu un leu, a doua seamănă cu un urs, a treia seamănă cu un leopard și a patra înfricoșătoare la privit, cu coarne diferite. În Daniel 7, acest lucru este interpretat ca însemnând că aceste patru fiare reprezintă patru regate care vor ajunge la putere pe pământ.

Cercetătorii sunt de acord că primele trei imperii au fost cel babilonian (625–538 î.Hr.), cel medo-persan (538–331 î.Hr.) și imperiul mondial greco-elenistic (331–168 î.Hr.). Al patrulea imperiu este adesea interpretat ca fiind Roma (din 168 î.Hr. încoace): inițial unificat, s-a divizat apoi în Roma de Est și Roma de Vest, a dispărut pentru o vreme de pe scena politică mondială și a renascut la sfârșitul timpurilor (compară Daniel 2:39–43; Apocalipsa 17:8). Imperiul Roman renăscut s-a împărțit apoi în zece state (compară cele zece coarne din Apocalipsa 17:12), pe care unii cercetători le-au echivalat cu statele Comunității Europene (CE). Istoria a arătat că acest calcul este incorect, deoarece numărul de zece fusese deja depășit în 1986.

Prin urmare, tind să favorizez interpretarea oferită, de exemplu, de Arnold Fruchtenbaum, pe care o actualizez mai jos. Fruchtenbaum nu limitează al patrulea regat la Roma într-un sens geografic limitat, ci îl definește mai larg: ca un imperiu imperialist care „devorează” alte țări (Daniel 7:19). Acest imperiu trece prin cinci faze:

Etapa unificată = Imperiul Roman în antichitate.

Etapa în două etape = divizarea în Roma de Est și Roma de Vest, care a continuat în dihotomia politico-religioasă Roma și Constantinopol și, în secolul al XX-lea, în cele din urmă în conflictul Est-Vest. În opinia mea, această etapă s-a încheiat în 1989, odată cu încheierea Războiului Rece. Urmează:

Etapa Dominării Mondiale: Ideea „Noua Ordine Mondială” este proclamată și câștigă o influență tot mai mare. Aceasta este urmată de:

Etapa celor Zece Regate: Cele zece regate ar putea fi zece districte administrative în care lumea este împărțită pentru o mai bună imagine de ansamblu și control. În opinia mea, această posibilitate este mai realistă decât interpretarea (învechită) a Europei sau a unui bloc de state din jurul Mediteranei.

Etapa Anticristului: Interpretarea „zece regate sunt egale cu un bloc de state din jurul Mediteranei” este susținută – cu toată prudența cuvenită – de exemplu, de Marius Baar. El scrie:

„În 1968, zece țări arabe s-au unit la Beirut pentru a forma OAPEC (Organizația Țărilor Arabe Exportatoare de Petrol)… Deși nu presupun încă că îi vom găsi pe cei zece regi aici, nu sunt mai puțin convins că cei zece regi care își predau puterea fiarei – care nu este și se va întoarce – trebuie căutați în a cincea împărăție din Daniel 2, prin urmare, în lumea profeților (vezi Apocalipsa 17:13), care vor intra pe scena mondială în legătură cu sau tocmai de dragul Israelului și vor fi de un singur cuget împotriva lui Yahweh și a unsului său.”

Deși această interpretare are un anumit merit în ceea ce privește situația din Israel, presupun, pe baza contextului biblic general, că sistemul anticreștin (sau precursorul său) este un exercițiu global al puterii. Statele din jurul Mediteranei, sau chiar Europa, ar putea fi considerate districte administrative individuale în cadrul acestui sistem, reprezentând unul din zece. Este rezonabil să presupunem că o Europă reunită – situată aproximativ în zona anticului Imperiu Roman și cu Vaticanul în centru – ar putea juca un rol central în unificarea lumii (vezi în special rolul Bisericii Romano-Catolice, pe care îl voi discuta mai jos).

De altfel, astfel de planuri de împărțire a lumii în zece districte administrative pot fi găsite în publicațiile influentului Club de la Roma. În planurile din anii 1970 și 1980, Clubul de la Roma a împărțit lumea în următoarele zece regiuni economice:

Canada și SUA;
Comunitatea Europeană (CE);
Japonia;
Israel, Africa de Sud și Australia;
Statele CAER (Consiliul de Asistență Economică Reciprocă);
Zona Latino-Americană de Liber Schimb;
Liga Arabă;
Organizația Unității Africane (OUA);
Statele necomuniste din Asia și Pacificul de Sud;
China și Asia comunistă.

Precursorii unor astfel de districte administrative ar putea fi, de exemplu, asociațiile economice existente ale căror obiective corespund celor ale UE, cum ar fi țările arabe OPEC, statele Contadora, statele Pieței Comune Central-Americane, statele ACP (Africa, Caraibe, Pacific) și statele ASEAN (Asia de Est).

În timpul etapei celor zece regate – așa cum ne spune Biblia în continuare – Anticristul va apărea, va distruge trei regate și le va subjuga pe celelalte șapte (compară cu Daniel 7:7-8, 24; Apocalipsa 17:12 și următoarele). Apoi, el își va putea exercita domnia absolută. Centrele puterii anticreștine ar putea fi foarte bine la Roma (compară cu Apocalipsa 17-8; 1 Petru 5:13) și la Ierusalim (compară cu Daniel 9:27; 2 Tesaloniceni 2:4).

Desigur, aceasta este doar o interpretare posibilă. Prea des, lucrurile s-au desfășurat diferit față de cum au planificat meticulos oamenii. Prin urmare, sistemul de mai sus este conceput doar ca un stimul pentru reflecție și observarea ulterioară a evoluțiilor politice globale.

Totuși, următoarele sunt certe:

Istoria lumii se dezvoltă – în special în mod vizibil de la sfârșitul secolului al XX-lea – către un punct în care omenirea încearcă să construiască singură o împărăție a păcii. Procedând astfel, încearcă nimic mai puțin decât să anticipeze Împărăția mesianică a păcii de o mie de ani a lui Isus Hristos (compară Apocalipsa 20:1-6) prin propriile eforturi. Biblia afirmă clar că aceste eforturi ale unei omeniri unite, fără unicul Dumnezeu viu din Biblie, se vor sfârși în Anticrist – în al doilea Turn Babel (Geneza 11:1-9; Apocalipsa 17). Dar această împărăție a păcii nu va dura. Este o împărăție „amestecată de lut și fier” – o unitate fără adevăr, o unitate realizată prin amestecarea diferitelor ideologii și religii (compară Daniel 2:33, 43). Isus va judeca această „dorință de a fi ca Dumnezeu” a omenirii: „Când vor zice: «Pace! Nu este nicio primejdie!», distrugerea va veni repede peste ei” (1 Tesaloniceni 5:3).

Renașterea Imperiului Roman și Biserica Romano-Catolică

Pe 29 octombrie 2004, Constituția Uniunii Europene a fost semnată de șefii de stat și de guvern din 25 de țări pe Capitoliul din Roma. Radio Vatican a comentat: „Textul Constituției, care este scris complet fără cuvintele Dumnezeu sau Creștinism, este semnat de toți – în mod ironic – sub o statuie istorică și mare a Papei.”

A fost aceasta doar o ironie a istoriei? De ce a fost aleasă această locație simbolică anume? Are Vaticanul, poate, mai mult de-a face cu unificarea Europei decât își dau seama mulți?

Pe 30 octombrie 2004, a doua zi după semnare, Papa a fost citat spunând: „Semnarea este un eveniment care, într-un anumit fel, încheie procesul de extindere (a UE; LG). Europa a fost extinsă pentru a include acele state care au contribuit întotdeauna la formarea fundamentelor spirituale și instituționale ale vechiului continent, dar care, în același timp, au fost împinse la marginea acestui continent în ultimele decenii. Sfântul Scaun și eu personal am susținut acest proces de extindere, astfel încât Europa să poată respira cu cei doi plămâni ai săi: spiritul Occidentului și spiritul Orientului… Deși Constituției UE îi lipsește o referire explicită la rădăcinile creștine care definesc totuși cultura tuturor națiunilor actuale ale UE, sunt încrezător că valorile Evangheliei vor continua să inspire eforturile celor care sunt responsabili pentru fața Europei. Și sper că Europa va păstra această moștenire spirituală ca bază a unității sale.”

Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyla) și-a exprimat în repetate rânduri și în mod clar dorința de unificare europeană și mondială, de exemplu la întâlnirea interreligioasă de rugăciune pentru pace de la Assisi din octombrie 1986 sau în discursul său adresat episcopilor din sud-vestul Germaniei din 21 decembrie 1992. În acel discurs, el a spus:

„Salut inițiativa dumneavoastră de a înfrunta provocarea cuprinzătoare a procesului de unificare europeană împreună cu catolicii din toate țările Europei. Sunt sigur că, ca și înainte, nu veți pierde din vedere sarcinile acestui proces de unificare și mai cuprinzător pe calea către o singură lume.”

În mod similar, succesorul lui Wojtyla în papalitate, Benedict al XVI-lea, s-a exprimat încă din 1995 (încă sub numele de Cardinalul Joseph Ratzinger): „Ideea de națiune trebuie completată și extinsă de ideea europeană, care, la rândul ei, trebuie integrată în responsabilitatea mondială a tuturor culturilor una față de cealaltă într-o singură lume”.

Steagul european indică, de asemenea, influența Bisericii Romano-Catolice asupra unei Europe unite. Acesta constă dintr-un cerc de douăsprezece stele aurii cu cinci colțuri pe un fundal albastru. Enciclopedia online Wikipedia precizează:

„Dintr-o perspectivă istorică, steagul european își are originile în steagul Mișcării Paneuropene. Cele douăsprezece stele (plus discul solar și crucea) din acest steag sunt preluate din Biblie: «Și un semn mare s-a arătat în cer: o femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare și pe cap o cunună de douăsprezece stele» (Apocalipsa 12:1).”

Fără nicio bază reală în textul biblic, Biserica Romano-Catolică interpretează în mod repetat această apariție ca referindu-se la Maria, „Maica Domnului”. Cu toate acestea, din contextul biblic, cu greu poate fi vorba de Maria, ci mai degrabă de un simbol pentru Israel sau pentru Biserică.

Cu toate acestea, această apariție, sau mai degrabă interpretarea sa catolică, a influențat puternic designul drapelului european. Conform credinței catolice, Maria este stăpâna Europei. Ne amintim că Otto von Habsburg, un catolic devotat, a condus timp de decenii atât Uniunea Paneuropeană, cât și Ordinul Lânii de Aur, dedicat Mariei. Papa Pius al XII-lea lansase deja un apel la 24 decembrie 1941 pentru „a construi o nouă Europă și o lume nouă”. De nenumărate ori, „aparițiile mariane” – în realitate „fantome spiritiste” (EM Slade) – și-au folosit mediumurile pentru a chema la unitatea Europei și a lumii și „consacrarea lor inimii Mariei”.

Deși unii cred că Papa Benedict al XVI-lea a fost mai „reformist” decât predecesorii săi, nu ar trebui să ne facem iluzii cu privire la educația sa catolică profund înrădăcinată și la devoțiunea sa mariană nebiblică. De exemplu, le-a promis participanților la Ziua Mondială a Tineretului de la Köln, în august 2005, în anumite condiții, o indulgență (!) pentru pedepsele lor temporale pentru păcatele din purgatoriu. Și cu doar câteva zile înainte de acest eveniment major de la Köln, a ținut un discurs la reședința sa de vară, Castel Gandolfo, cu ocazia „Adormirii Maicii Domnului”, în care a explicat:

„Așa cum Hristos a înviat din morți cu trupul său glorificat și s-a înălțat la cer, tot așa Fecioara Maria, care a fost pe deplin unită cu el, a fost ridicată la cer cu întreaga sa persoană… O rog pe Fecioara Maria Asumată la cer să mijlocească pentru tinerii participanți la Ziua Mondială a Tineretului… În și cu Dumnezeu, ea este aproape de fiecare dintre noi, ne cunoaște inimile, ne poate asculta rugăciunile, ne poate ajuta cu bunătatea sa maternă și ne este dăruită, așa cum a spus Domnul, ca o mamă la care ne putem adresa în orice moment. Ea ne ascultă mereu, este mereu aproape de noi și, ca Maică a Fiului, împărtășește puterea Fiului și divinitatea sa.”

Biserica Miresei versus Biserica Babilonului

Unificarea umanității progresează astăzi cu salturi mari. Se pune întrebarea: Ne apropiem oare de dominația mondială a Anticristului în conjuncție cu Prostituata din Babilon?

Căci Babilonul, care este legat de Geneza 11 (Turnul Babel), aparține persoanei Anticristului. Babilonul este sistemul care cooperează cu Anticristul. Prostituata din Babilon este lumea religioasă care s-a îndepărtat de Dumnezeul cel Viu și se închină Anticristului. Orașul Babilon este lumea economică și socială în care au loc comerțul, conform Apocalipsei 18. Numele „Babilon” ar putea fi legat de faptul că evenimentul Babel (confuzia limbilor) va fi inversat prin strădania de a obține unitatea lumii în toate domeniile: printr-un imperiu politic unificat, un sistem economic unificat și o religie unificată, care va fi religia de închinare a anticristului. Acum se pune întrebarea puternică: Există legături între Prostituata din Babilon și Roma?

„Cele șapte coline” din Apocalipsa 17:9 indică cu siguranță spre Roma. Mai ales în perioada în care a fost scrisă Cartea Apocalipsei, cu siguranță toată lumea s-ar fi gândit imediat la Roma când a auzit despre cele șapte coline. La urma urmei, împărații care au domnit în secolul I d.Hr. au fost în mare parte foarte problematici, așa că aluzia la Roma nu a fost surprinzătoare.

În plus, există diverse caracteristici care se aplică Bisericii Romano-Catolice, în a cărei amplasare și structură Imperiul Roman este, într-un anumit sens, o continuare a acelei ere. „Catolic” înseamnă literalmente „universal”. Această auto-denumire, în interpretarea Romei, exprimă în mod deschis o pretenție de dominație mondială sau cel puțin de influență globală. Papalitatea deține cu adevărat o pretenție universală, în special putere jurisdicțională asupra tuturor conducătorilor catolici și, în principiu, și asupra altor conducători. Papa, ca „reprezentant al lui Hristos și al lui Petru”, deține autoritatea judiciară supremă pe pământ.

Biserica Romano-Catolică folosește încă latina ca limbă. Demnitarii săi sunt îmbrăcați în țesături prețioase, stacojiu și purpuriu, care joacă un rol și în Apocalipsa 17 și 18. Biserica Romano-Catolică este foarte bogată. Până la Conciliul Vatican II, Papa purta public trei coroane așezate una peste alta, „tiara”. Roma posedă imense comori și bogății de artă. Este „beată de sângele sfinților” (Apocalipsa 17:6) și a persecutat și ucis mulți credincioși – mai întâi ca putere de stat romană și mai târziu prin Inchiziția Bisericii Romano-Catolice. Astăzi, Roma – împreună cu Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva – este un pionier al „ecumenismului interreligios”, rezultând o amestecare anticreștină a religiilor și apariția unei religii mondiale. Acest lucru a fost demonstrat în mod șocant, de exemplu, la așa-numitele „întâlniri de rugăciune pentru pace” ale religiilor din Assisi/Italia și în alte locuri, la inițiativa Papei.

Cu toate acestea, cred că identificarea Prostituatei din Babilon (Apocalipsa 17 și următoarele) cu Biserica Romano-Catolică este prea îngustă. Sunt de acord cu René Pache, care scrie:

„Prostituata nu reprezintă doar un grup specific de apostați, ci toată religia falsă de pe pământ. Au existat mulți creștini falși printre catolici, dar și printre protestanți, creștini ortodocși și în alte părți. Adulterul spiritual este comis de toți cei care își împart inimile între Dumnezeu și lume, care resping convertirea în fața unei dogme stricte, care se abat de la credința Bibliei negând divinitatea lui Isus Hristos și puterea ispășitoare a sângelui său, toți cei care îi persecută pe cei de alte credințe… Marea prostituată este biserica apostată, care a jurat să fie posedarea lui Isus și acum comite adulter cu lumea.”

Nu este vorba doar de ceva ce face Roma; din păcate, aceasta afectează toate confesiunile. Nu exclud posibilitatea ca Roma, prin puterea și influența sa, să joace un rol cheie în acest sens, seducând mulți oameni și de alte confesiuni.

Ce spune Sfânta Scriptură despre diferența dintre desfrânata din Babilon și mireasa lui Hristos?

Biserica este mireasa. – Prostituata este biserica care s-a îndepărtat de Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu adevărul Său.

Biserica este supusă lui Hristos. – Dar prostituata șade pe fiară (Apocalipsa 17:3).

Biserica este noul Ierusalim, – prostituata este marele Babilon.

Biserica este un organism, modelat și însuflețit de Duhul lui Dumnezeu, – în timp ce Babilonul este o organizație mondială construită prin presiune, constrângere și falsă religiozitate.

Biserica trece prin umilință pământească, dispreț și persecuție spre gloria cerească (Matei 10:9-10; 24:9-13; 2 Timotei 3:12). – Prostituata urmărește bani și putere (Apocalipsa 17:4, 18; 18:7, 9-19); este magnifică în exterior, dar moartă în interior (compară Apocalipsa 3:1).

Biserica nu se conformează duhului veacului, ci este sarea și lumina lumii (Matei 5:13 și următoarele; Romani 12:1; 1 Ioan 2:15-17). – Prostituata se conformează lumii și schimbă Duhul lui Dumnezeu cu duhul veacului (Apocalipsa 17:2; 18:3).

Biserica rămâne credincioasă lui Isus Hristos ca singurul Domn și Mântuitor și respinge orice amestec religios (Ioan 14:6; Faptele Apostolilor 4:12). – Prostituata practică „curvia”, adică echivalează idolii păgâni cu Dumnezeul Bibliei și amestecă religii și ideologii (Apocalipsa 17:2, 5, 15; compară cu Osea 1:2; 3:1).

Biserica este compusă din credincioși din toate confesiunile, pe care numai Dumnezeu îi cunoaște cu adevărat (Ioan 17:20-26). – Prostituata îi pune din ce în ce mai mult în suferință pe cei cu adevărat credincioși (Apocalipsa 17:6).

Biserica nu se lasă pradă semnelor și minunilor false, ci se orientează numai prin cuvântul Sfintei Scripturi (Ieremia 23:28; 2 Timotei 3:14-17). – Prostituata distrage atenția de la rănile mântuitoare ale lui Isus prin semne și minuni false (compară Matei 24:24; 2 Tesaloniceni 2:9; Apocalipsa 13:13).

Biserica așteaptă întoarcerea lui Isus (Matei 24 și următoarele; 2 Petru 3:11 și următoarele); pregătește calea pentru Hristos chemând mulți să-L urmeze (Matei 24:14). – Prostituata pregătește calea pentru Anticrist, care o folosește mai întâi pentru înșelăciunea sa religioasă, doar pentru a o abandona apoi (Apocalipsa 17:3, 16). Religia Babilonului amestecă astfel toate ideologiile și religiile și caută să le unească într-un sistem anticreștin de unitate, ocolind adevărul lui Dumnezeu: Falsa unitate conform Apocalipsei 17 și 18 iese la iveală.

Adevărata unitate, însă, este unitatea descrisă în Ioan 17: unitatea tuturor celor – și numai a celor! – care cred în Isus Hristos ca Fiu viu al lui Dumnezeu, Îl iubesc și Îi rămân credincioși în toate tulburările anticreștine.

Însuși Isus Hristos descrie această adevărată unitate cu următoarele cuvinte în rugăciunea Sa către Tatăl:

„Nu Mă rog numai pentru ei (ucenicii Mei), ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie una. După cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu sunt în Tine, așa să fie și ei în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:20-21)

Astăzi, această falsă unitate avansează cu pași repezi. Există o „globalizare” în politică și economie, dar, din păcate, este prezentă și în bisericile și comunitățile creștine. Toate religiile și confesiunile ar trebui să se unească de dragul păcii externe și interne. Unitatea și pacea sunt plasate mai presus de claritate și adevăr. Standardul nu mai este „doar Hristos”, „doar credința” și „doar Scriptura”, ci mai degrabă o iubire greșită (lipsită de adevăr), o ideologie a realizării de sine și o „evanghelie” care ne face să ne simțim bine. Ar trebui să fim extrem de vigilenți în acest sens.

Lectură recomandată: Lothar Gassmann, Europa – Renașterea Imperiului Roman?, 62 de pagini, 4,50 €

logass1@t-online.de

www.horst-koch.de

info@horst-koch.de

https://horst-koch.de/europa-vatikan-u-die-neue-weltordnung/

//////////////////////////////////////////////

Muzică rock

Baldur Gscheidle

Muzica rock dintr-o perspectivă creștină

Muzica hard rock este băgată în capul tinerilor și, din păcate, această muzică a rebeliunii și-a găsit de mult drumul în cercurile evanghelice și s-a stabilit ferm.Mulți organizatori ai acestor concerte cred că pot transmite mai bine Evanghelia tinerilor în acest fel. Totuși, nu contează atât textul – adesea nimeni nu-l înțelege oricum în mijlocul zgomotului adesea infernal – ci mai degrabă „mesajul” care este transmis în primul rând prin muzică.

Este acum bine documentat ce reacții fizice, emoționale și, în cele din urmă, mentale sunt declanșate de acest tip de „muzică”. Corpul este stimulat și eliberează o mare varietate de hormoni și endorfine, care sunt substanțe asemănătoare morfinei.

Aceste substanțe inundă corpul și produc genul de stări euforice observate în mod obișnuit la concertele rock, fie ele laice sau „creștine”.Cauza acestor fenomene este, în primul rând, volumul excesiv și, în al doilea rând, ingrediente adaptate cu precizie efectului dorit de către profesioniști extrem de pricepuți și vicleni. Acest lucru a fost evident la CHRISTIVAL din Dresda, organizat de Alianța Evanghelică, în timpul spectacolului World Wide Message Tribe Dance Floor Band.

Un ritm puternic, frecvență înaltă, lumini intermitente, ritm, nori de ceață, tineri care se învârt haotic, rappând în stilul lui Michael Jackson și fete care tresar, dansează și gesticulează sălbatic, în culori stridente, iluminate de spoturi colorate în mijlocul norilor de ceață artificială. Pur și simplu un mix bine realizat și executat profesional pentru a-i pune pe tineri în starea de spirit. Scopul, o euforie și o tulburare emoțională, a fost atins.

Se puteau observa transă și extaz, similare ritualurilor păgâne Voodoo. Vrăjitorii animiști și preoții șamanici invocă demoni și spirite folosind aceeași „tehnică”. Vezi și numeroasele programe de televiziune despre culturile unor astfel de triburi și popoare încă animiste. Rezultatul la festivalul de Crăciun a fost impresionant. Mulțimea a fost încântată; erau literalmente în flăcări.

Gary Allen scrie în cartea sa *The Insiders *:

„…Acum sarcina era de a face creierul uman și mai docil, mai apatic, mai ignorant: Muzica rock a aruncat generații întregi de tineri într-o frenezie care a devenit curând o stare permanentă. Peste tot, chiar și în biserici, răsună acest sunet disonant, care în forma sa cea mai extremă conține glorificarea satanică și venerarea diavolului.”

Dar ce fel de „decizii pentru Isus” sunt acestea, luate într-o frenezie emoțională atât de extatică, când, la fel ca la „CHRISTIVAL” din Dresda, în loc de un bis din partea formației, Roland Werner, organizatorul evenimentului, a chemat publicul extaziat să-și predea viața lui Isus? Cuvintele exacte au fost: „…pentru a nu umbri chemarea lui Werner la ucenicie”.

Aceasta este o înșelăciune absolută a tinerilor, care ar putea chiar să creadă acum că această experiență amețitoare a fost o convertire. Cuvântul clar al lui Dumnezeu nu produce și nici nu a produs vreodată un asemenea extaz și stări de entuziasm. Acesta nu este niciodată Duhul lui Dumnezeu, ci mai degrabă spiritul acestei lumi care lucrează aici. Duhul lui Dumnezeu nu duce la desfrâu; preceptele Sale sunt complet diferite. (Vezi și povestea dansului în jurul vițelului de aur descrisă în Exodul 32.)

Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos și Duhul Sfânt nu locuiesc niciodată acolo unde domnesc viciul și corupția. Isaia exprimă acest lucru în următorul verset:

Isaia 57:15 Căci așa vorbește Cel Preaînalt și Preaînalt, care locuiește în veșnicie și al cărui nume este Sfânt: „Eu locuiesc într-un loc înalt și sfânt și, de asemenea, cu cel cu un duh smerit și smerit, ca să înviez duhul celor smeriți și să înviez inima celor smerite.”

„Jesus Freaks”, originari din mișcarea carismatică, și-au făcut simțită prezența și la Christival. Un banner mare a fost atârnat la adunarea lor, proclamând: „Dumnezeu este minunat”. Invitația la întâlnirea lor „Freakstock” din vara anului 1998 suna astfel: „

Dacă nu-L cunoașteți încă pe Isus, dar doriți să experimentați un Dumnezeu cu adevărat minunat, nu există o oportunitate mai bună decât aceasta. O… slujbă bisericească super-minunoasă, relaxată… Desigur, totul va fi absolut genial pentru că este sărbătoarea lui Isus.”

Ceea ce este deosebit de grav este faptul că această „mișcare ciudată” este activă și în cadrul Alianței Evanghelice Germane.

Oricine dorește să afle mai multe despre Jesus Freaks menționat anterior este recomandat să citească documentarul de Thorsten Brenscheidt.

Revenind la muzică: Faptul că această muzică extatică, adesea asurzitoare, provine din cultele afro-americane, unde este folosită pentru a invoca și a incita spirite și demoni, este pur și simplu ignorat. Pe lângă aspectul seducției, este vorba și despre sume mari de bani, deoarece acest tip de muzică generează milioane de dolari în vânzări și profituri substanțiale pentru producătorii și distribuitorii unor astfel de opere. Există, de asemenea, o vastă literatură seculară care documentează clar această origine.

Se pare că „calea îngustă” este buldozerizată pentru a semăna cu calea care duce la condamnarea veșnică. Astfel de metode nu se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu. De altfel, Roland Werner susține și faimoasa Binecuvântare de la Toronto. În documentarul idea-spektrum (10/95) și în revista dran (7/94), Werner și-a exprimat clar sprijinul pentru așa-numita „Binecuvântare de la Toronto”.

„Este real, cu siguranță are ceva special”, a spus Roland Werner după ce a vizitat Biserica Anglicană Sfânta Treime din Brompton, Londra, unde aceste fenomene se întâmplau frecvent. Această biserică a dezvoltat și așa-numitul curs de credință „Alpha”, în cadrul căruia Duhul Sfânt este invocat de organizatori în ultima seară. Werner recomandă cu căldură și acest curs.

Aici, așadar, Duhul lui Dumnezeu este mânuit în mod arbitrar; aici, echipa evenimentului dictează că Duhul trebuie să vină la comandă, mai ales sâmbăta!

Billy Graham, în același articol din dran, vorbește și el pozitiv despre trezirile carismatice din SUA. „Este minunat să fii martor la toate acestea!” America se află în centrul unei mari treziri. „Rareori a fost terenul inimii și spiritului uman mai bine pregătit decât astăzi.”

Totuși, acest lucru îi face pe acești oameni instrumente ale lui Satan. Pavel ne îndeamnă: Romani 6:13 …să nu oferiți nimic din voi înșivă păcatului, ca unelte ale nelegiuirii, ci oferiți-vă lui Dumnezeu, ca unelte ale neprihănirii, ca unelte ale neprihănirii; și oferiți tot ce sunteți lui Dumnezeu.

Totuși, dacă cineva privește Biblia și se orientează către Cuvântul lui Dumnezeu, este cu adevărat îngrozit de cum și cu ce metode se desfășoară evanghelizarea astăzi. Se pare că doar numărul mare de oameni contează. Milioane sunt cheltuite pentru a organiza emisiuni creștine de divertisment la televizor, cum ar fi ProChrist, ca evenimente evanghelice în masă. Atunci când se pot raporta cifre mari de participare, întreaga presă evanghelică practic intră în extaz de succesul lor (ca să nu mai vorbim de marile mitinguri carismatice).

Isus nu a izbucnit de entuziasm când mulțimile l-au aclamat și s-au adunat în jurul lui. Dimpotrivă, le-a arătat, în termeni duri, prețul ridicat și marea seriozitate a uceniciei. Și-a îndemnat ascultătorii să calculeze costurile. Unde se mai întâmplă asta astăzi, când contează doar numărul mare? Cea mai mare slujbă bisericească, cei mai mulți participanți la conferințe – asta contează. Ideea revistei scria: „Mai ales în cercurile carismatice și penticostale, numărul participanților este rotunjit generos”.

Însă Isus vede numărul oamenilor cu totul altfel. El spune: Matei 18:20 Căci unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.

În Evanghelia după Luca, ni se spune: O mare mulțime mergea cu El. Isus S-a întors și le-a zis:

Luca 14:27 „Cine nu-și poartă crucea și nu-Mi vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.”

Ioan 14:21 „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește. Și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu; și Eu îl voi iubi și Mă voi descoperi lui.

Furt, jafuri, violență și infracțiuni, fraudă, viol, abuz asupra copiilor, turism sexual, droguri – acestea sunt frecvent titlurile din presa cotidiană din aceste zile. Aceasta pare a fi norma. Oamenii sunt transformați în zei surogat, idoli care trebuie venerați, precum Lady Diana. Maica Tereza este ridicată la rang de sfântă, căreia îi putem cere mijlocire. Papa Ioan Paul al II-lea a inițiat acum procesul accelerat de canonizare la cererea urgentă a Arhiepiscopului de Calcutta, India. Perioada obișnuită de așteptare de cinci ani după moarte și beatificarea precedentă va fi anulată.

În plus, o armată de idoli din sport, muzică și alte figuri de renume mondial este cultivată sistematic. Tabloidele își măresc cifrele de vânzări, iar televiziunile își transmit ratingurile. În acest fel, miliarde de oameni din întreaga lume sunt manipulați, de pe urma cărora se pot obține ulterior profituri substanțiale.

Cine nu a văzut imagini cu adolescenți care țipă isteric și leșină la apariția idolilor lor? Și aici se găsește o mulțime de lucruri în cercurile evanghelice, începând cu concertele menționate anterior, unde „artiștii” sunt celebrați, așa cum se întâmplă acum și cu evenimentele din jurul Cupei Mondiale de Fotbal FIFA, „evenimentul cult” considerat cel mai frumos lucru din lume. Există, de asemenea, numeroase publicații creștine pe această temă, care generează afaceri la fel de bune.

Având în vedere modul în care recentul și respingătorul scandal sexual care l-a implicat pe președintele SUA a fost răspândit în toate mijloacele de informare din întreaga lume cu o obscenitate absolută, se vede că nerușinarea nu cunoaște limite. Această nerușinare nu este în niciun fel inferioară celei a familiei Clinton. Ceea ce este îngrozitor este că ambele părți, acuzată și acuzatoare, se prezintă drept creștine. Acest lucru dezvăluie cât de gol este cu adevărat mult lăudat micul dejun de rugăciune al președintelui SUA la Casa Albă și cât de dubioase ar trebui privite numeroasele elogii la adresa președintelui pios, inclusiv cele din cercurile evanghelice germane. Totuși, tocmai asta descrie Biblia atât de viu, ceea ce Isus însuși prezice în Matei 24. Apostolul Pavel dezvăluie, de asemenea, contextul și cauzele cele mai profunde ale acestui fapt.

Romani 1:28 Și, așa cum nu s-au considerat vrednici să-L cunoască pe Dumnezeu, Dumnezeu i-a lăsat în voia unei minți nevrednice, ca să facă ceea ce nu se cuvine.

Toate consecințele catastrofale ale necredinței deliberate pentru omenire ne sunt prezentate în acest capitol și este șocant să vedem că Dumnezeu, evident, a dat deja peste această omenire nepocăită (Romani 1:24-28).

Deosebit de gravă pentru biserica lui Isus de astăzi este amestecul deschis și uneori insidios, aproape imperceptibil, al doctrinei adevărate și false. În cadrul diferitelor grupuri, se fac tot felul de compromisuri în detrimentul adevărului. Isus și cooperarea Alianței Evanghelice cu o biserică protestantă de mult abandonată, cu secte precum Adventiștii, Biserica Catolică, Penticostalii și Carismaticii sunt ceva obișnuit. Unde sunt păstorii responsabili care nu își caută propriile interese, ci se îngrijesc de bunăstarea turmei care le-a fost încredințată?

Ezechiel 34:5 „Oile Mele sunt împrăștiate pentru că n-au păstor; au devenit hrană pentru toate fiarele sălbatice și au fost împrăștiate.”

Ezechiel 34:8 „Viu sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu… pentru că n-au avut păstor și păstorii Mei n-au păscut turma Mea, ci păstorii s-au păscut singuri și n-au hrănit oile Mele

.” Ezechiel 34:8 34:10 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, Eu sunt împotriva păstorilor și voi cere turma Mea din mâinile lor;

Din păcate, astăzi trebuie să avertizăm împotriva cursului seducător și confuzant al Alianței și Harului. Se pare că un mic grup de figuri de frunte definesc și planifică împreună liniile și pozițiile majore, conform unei agende predeterminate.

Credinciosul obișnuit nu este niciodată informat despre detaliile acestor planuri. După cum a spus odată Lenin, el aparține grupului de „idioți utili” folosiți de cei aflați la putere pentru a-și atinge obiectivele ascunse. Ceea ce

este deosebit de înșelător este faptul că, în timp ce multe cercuri evanghelice oferă încă predici destul de bune, liderii lor urmează un curs fals, amestecând confesiunile unde Cuvântul lui Dumnezeu prescrie separarea. Tocmai din acest motiv mulți nu reușesc să observe diferențele subtile.

O scurtă ilustrare:

Să luăm în considerare construcția căilor ferate în transportul feroviar. Șinele ar trebui să fie perfect paralele. Prin urmare, se verifică constant dacă nu există absolut nicio abatere la alinierea căilor ferate. În acest scop se folosește o scală, un „ecartament”, care este corectată dacă este necesar. Dacă se lucrează doar ochiul liber, o abatere de 0,1 mm pe kilometru va trece cu siguranță neobservată. Totuși, dacă acești 0,1 mm sunt extrapolați la 100 km, ei ajung deja la 1 cm. La 500 km, adică o abatere de 5 cm, trenul va deraia aproape sigur, iar catastrofa va fi inevitabilă.

Și astfel, Petru, ca și credincios, ne atrage atenția asupra pericolului unui atac inamic. Uneori, acesta vine sub forma unui atac frontal direct, alteori sub forma subtilă și ascunsă, abia perceptibilă, a unei corecții de curs care duce la seducție.

Câți credincioși au eșuat deja din cauza acestor lucruri mărunte? De aceea:

1 Petru 5:9 Fiți treji și vegheați. Prospășul vostru, diavolul, umblă de colo colo ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.

Adesea, însă, recunoaștem mai ușor leul care răcnește decât lupul îmbrăcat în haine de oaie. Acesta din urmă nu este atât de ușor de recunoscut. Prin urmare, ar trebui să ținem cont de

Matei 7:15: „Păziți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.”

2 Corinteni 11:14 Și nu este de mirare, căci însuși Satana se preface într-un înger de lumină.

În acest context, este deosebit de important să se dea ascultare îndemnului din Epistola către Evrei. Numai aici găsim ajutorul de care avem nevoie. Totuși, aceasta necesită și ascultare.

Evrei 2:1 De aceea, trebuie să acordăm mult mai multă atenție cuvântului pe care l-am auzit, ca să nu ne abatem de la țintă.

Satana vorbește perfect limba Bibliei, limba Canaanului; totuși, el folosește greșit Cuvântul lui Dumnezeu astăzi, așa cum a făcut-o în timpul ispitirii lui Isus. Nu este fără motiv că Isus însuși subliniază în repetate rânduri pericolul ispitei în Cuvântul Său. Citim în Matei 24, precum și în alte pasaje, că mulți sunt induși în rătăcire. Nu este vorba doar de câțiva care se rătăcesc. Aici constă marele pericol căruia un mare număr îi cedează prea ușor.

Pavel ne arată că amenințarea nu vine numai din afară, ci și din interiorul propriilor noastre rânduri. Faptele

Apostolilor 20:29 Căci știu că după plecarea mea vor veni între voi lupi înfiori, care nu vor cruța turma.

Faptele Apostolilor 20:30 Chiar și dintre voi se vor ridica oameni care vor răspândi învățături false și vor atrage ucenici la ei.

Faptele Apostolilor 20:31 Fiți deci vegheatori și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să avertizez pe fiecare cu lacrimi.

Acesta este un lucru la care trebuie să ne gândim continuu și să comparăm aceste cuvinte cu evenimentele actuale. Pentru credincios, cel mai important lucru este să vadă unde duce calea și cum putem fi păziți de rătăcire și înșelăciune. În acest scop, este esențial să cunoască vrăjmașul și metodele lui, dar și să știe cum să i se împotrivească.

2 Corinteni 2:11, ca să nu fim exploatați de Satana, căci suntem pe deplin conștienți de planurile lui.

Cu siguranță este adesea necesar să renunțăm în mod conștient la ideile vechi și prețuite și să renunțăm cu adevărat la lucrurile și mișcările recunoscute ca fiind false. Pavel recomandă să ne îmbrăcăm cu armura spirituală descrisă în Efeseni 6 pentru această luptă. Faptul că aceasta poate fi o cale care poate fi resimțită ca fiind destul de dureroasă nu ar trebui să ne împiedice să luăm astfel de decizii nepopulare în credință și ascultare de Isus și adevărul Său. Se poate întâmpla atunci să devenim izolați din cauza ascultării noastre, astfel încât nimeni să nu ne mai înțeleagă, ba chiar să ne evite, să ne atace, să ne acuze că suntem lipsiți de iubire sau chiar să ne demonizeze. Totuși, exact asta le-a prezis Isus martorilor Săi.

Dumnezeu nu este niciodată despre un program care să te facă să te simți bine, așa cum ni se spune constant în zilele noastre. El îți rezolvă toate problemele, El este ghidul tău, El îți dă o mare fericire în viață.

De exemplu, cunoscutul prezentator de televiziune și prezentator de știri, evanghelicul Peter Hahne, a scris într-o mică carte: „Credința mea îmi dă bucurie în viață”. Într-un număr al revistei „idea”, Hahne spune ceva similar: „Este minunat să fii creștin, chiar dacă ești ridiculizat și tachinat”.

În primul rând, acestea nu sunt afirmații care se găsesc în Biblie. În al doilea rând, mă gândesc la numeroșii martori ai credinței din Biblie, precum și la bărbații și femeile de-a lungul istoriei, până în zilele noastre, care au suferit din cauza credincioșiei lor față de Dumnezeu și Domnul nostru Isus Hristos, petrecându-și viața în închisoare, sub persecuție și tortură, plătind chiar cu pierderea vieții lor. Ce ar spune soțiile misionarilor din Misiunea New Tribes, care au fost deportați în Columbia din 31 ianuarie 1993, despre remarcile frivole ale lui Hahne?

Încă suferim alături de ei sau toate acestea nu ne mai afectează?

Evrei 10:34 Căci ați suferit împreună cu robii de război și ați îndurat cu bucurie jaful averilor voastre, știind că aveți o avere mai bună și mai durabilă.

Evrei 12:4 Voi încă nu v-ați împotrivit până la vărsarea sângelui vostru în lupta împotriva păcatului.

Rubrica lui Hahne, care apare regulat în „Bild am Sonntag” și este de obicei destul de lipsită de sens, este încadrată de horoscoape și adesea de femei și fete îmbrăcate extrem de sumar!

În zilele noastre, se presupune că are loc cea mai mare persecuție a creștinilor din istorie; este numită secolul martirilor. Se susține că peste 100 de milioane de creștini au murit pentru credința lor numai în acest secol. În 1998, cifra a fost estimată la aproximativ 163.000!

Și Biserica Romano-Catolică a torturat brutal până la moarte milioane de oameni pentru credințele lor în ultimele secole și totuși au rămas fideli credinței lor în Domnul Isus Hristos.

Will Durant scrie:

„Comparativ cu persecuția ereticilor din Europa din 1227 până în 1492, persecuția creștinilor de către romani în primele trei secole după Hristos a fost o întreprindere blândă și umană.” Din păcate, protestantismul a jucat și el un rol semnificativ, după cum o dovedește persecuția mișcării anabaptiste sub conducerea sa, Menno Simons.

În ciuda tuturor lucrurilor, creștinii persecutați s-au ținut de cuvânt:

Romani 8:18 Căci eu socotesc că suferințele vremii de acum nu sunt vrednice de a fi puse alături de slava care are să ni se descopere.

Domnul nostru pe cruce, Ștefan, plin de Duhul Sfânt, Pavel în închisoare în Filipi și mulți alții, în toate greutățile și ispitele lor, la fel ca în lumea islamică de astăzi, cu siguranță nu au găsit plăcere în suferința lor.

Totuși, li s-a permis să experimenteze bucuria în Isus Hristos tocmai în necazul lor.

2 Corinteni 1:8 Căci nu vrem, fraților, să fiți în necaz de necazul pe care l-am îndurat în Asia, că eram împovărați peste puterile noastre, așa că ne pierdeam nădejdea de viață.

Așa arată, de exemplu, bucuria vieții pentru Pavel. Isus însuși nu le-a promis urmașilor săi o cale ușoară de ucenicie.

El nu le-a făcut niciodată oamenilor promisiuni roz, ca să spunem așa, ca o promisiune a unei mari fericiri în viață, așa cum se face atât de des astăzi. Dimpotrivă, Isus vorbește despre persecuție și trădare, despre suferință și moarte pe drumul care merge cu El (Matei 10:16-25).

Matei 16:24 Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze.

Matei 16:25 Căci oricine vrea să-și mântuiască sufletul îl va pierde; dar oricine își pierde sufletul pentru Mine îl va găsi.

Matei 16:26 Căci la ce bun unui om să câștige toată lumea și să-și piardă sufletul? Sau ce poate da un om în schimb pentru sufletul său?”

O altă mișcare care câștigă din ce în ce mai multă atenție este mișcarea din jurul lui Bill Hybels și a bisericii sale Willow Creek, al cărei program în șapte puncte câștigă, de asemenea, o importanță tot mai mare în comunitatea evanghelică germană. Hartmut Steeb, secretar general al Alianței Evanghelice Germane (DEA), și Peter Strauch, președintele Bisericii Evanghelice Libere (FeG) și al doilea președinte al DEA, sunt, de asemenea, membri ai echipei de conducere a „Willow Creek în Germania”.

Din ce în ce mai mult se vorbește despre așa-numita „persoană dezecclesială sau distantată de biserică” care trebuie cucerită și menținută într-o dispoziție bună. „Tot mai mulți creștini din Germania își pun mari speranțe în Bill Hybels”, relatează Klaus Rösler în revista „idea” din Willow Creek.

Scaune pliante tapițate, ca la teatru, sală de fitness sau sală de sport; muzică pe care o ascultă oaspeții acasă, mai ales muzică pop. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Fiecare minut este planificat. Slujba trebuie să fie fără probleme. Cu șase săptămâni înainte, personalul analizează ce forme artistice de prezentare – o scenetă, un dans, o proiecție video, o prezentare de diapozitive, muzică sau o combinație a tuturor – pot folosi pentru a sublinia în mod special ideea principală a predicii. … [Duhul Sfânt se pare că nu mai este necesar aici.]

Lucrarea bisericii consumă anual aproximativ 20 de milioane de mărci germane. Centrul bisericii, cu o valoare totală de 50 de milioane de mărci germane, a fost extins de două ori. …

Potrivit lui Hybels, credința creștină deține și puterea de a schimba pozitiv pământul. Această afirmație amintește puternic de programul New Age.

În timpul comuniunii de la biserica Willow Creek, Hybels a vorbit despre dragoste. „«Te iubesc» sunt cele mai puternice cuvinte din lume.” Hybels îi încurajează pe participanți să spună aceste trei cuvinte vecinilor lor în timp ce le dau pâinea. „…mulți plâng când cuvintele «Te iubesc» le ies de pe buze.” Asta pare mai degrabă a sentimentalism decât a o întâlnire spirituală.

Fervoarea cu care Alianța, comunitățile și bisericile libere au îmbrățișat metodele lui Hybel este un indicator al acestor grupuri. Este uimitor că până și Manfred Kock, președintele, cu siguranță nu evanghelic, al Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania (EKD), a salutat programul lui Hybel. Cu siguranță nu este preocupat de o evanghelie biblică, ci mai degrabă de a rămâne în cadrul bisericii.

Un tratat de Rolf Scheffbuch pe tema congregației și bisericii mi-a dat mult de reflecție. Deși face pe bună dreptate diferențierea între biserică și congregație, el scrie apoi: „Vor exista și ar trebui să continue să existe membri ai «bisericii» care, fiind botezați (copii), își plătesc taxa bisericească și au dreptul la serviciile pastorului; pot solicita îngrijirea sa pastorală, îl pot ruga să oficieze nunțile și înmormântările lor și își pot încredința copiii instruirii bisericești.”

Una peste alta, este din nou vorba despre bani. Majoritatea membrilor bisericii au devenit de mult „locuitori ai bisericii”, trăindu-și viața în mare parte din tradiție și adesea pur și simplu din comoditate, dar fără nicio legătură cu credința biblică. Cum ar trebui să ajungă la credință când marea majoritate a predicatorilor înșiși nu cred în adevărul Bibliei, adesea nici măcar în cea mai mică măsură? Scheffbuch a folosit aici niște argumente destul de transparente. Fără acești membri inactivi, biserica, cu birocrația ei umflată, ar fi fost nesustenabilă financiar cu mult timp în urmă. Cu toate acestea, abordarea biblică arată oarecum diferită.

Isus nu avea bunuri materiale și i-a instruit pe ucenicii Săi să se bazeze exclusiv pe Tatăl din Ceruri.

Matei 8:20 Isus i-a zis: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde să-Și odihnească capul.”

Isus își sfătuiește ucenicii:

Matei 10:9 „Să nu aveți aur, argint sau aramă în cingători”,

Matei 10:10 „nici traistă de călătorie, nici două tunici, nici încălțăminte, nici toiag. Căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.”

Ei au ascultat de cuvântul Lui în vremea aceea, așa cum ne spune Ioan:

3 Ioan 7 „Căci pentru Numele Lui au ieșit ei, fără să primească nimic de la Neamuri.” (*necredincioși)

Avram ne-a demonstrat acest comportament și cu regele Sodomei: a refuzat să accepte nimic de la Sodoma, cea necredincioasă și coruptă.

Geneza 14:2 spune: „Nu voi lua de la niciunul dintre ai tăi nici măcar un fir, nici o curea de sandale, ca să nu zici: «L-ai îmbogățit pe Avram!»”

După cum citează Biblia aici, acest lucru ar trebui să fie valabil și astăzi. Cât de departe suntem de voia Lui astăzi? Se pare că totul se face pentru bani; legile biblice nu se mai aplică. Chiar și „crezătorii Bibliei” nu mai cred în Biblie. Acest lucru se aplică, aparent, doar acolo unde nu costă nimic. Nu mai sunt multe de adăugat.

Încă un gând: Dacă studiați cataloagele și broșurile ilustrate colorat ale „industriei de aprovizionare creștină” cu ofertele lor abundente, veți găsi o gamă pestriță de produse de care nu aveți nevoie deloc.

Cărți, de la romanul biblic lasciv al lui Wangerin, povești fantastice, westernuri, thrillere gospel și aventuri cu o tentă de creștinism, până la o carte ilustrată mare despre Israel; CD-uri, de la muzică clasică sofisticată la pop rock și muzică de închinare, satiră ticăloasă și nerușinată, chiar și blasfemioasă de la „Nimm Zwei” la „Duo Camillo”, texte sexuale de Jesus Freaks și multe altele. Pe deasupra, aceste din urmă grupuri, pretinzând că sunt evanghelistice, apar la evenimente organizate de Alianța Evanghelică Germană (DEA), YMCA și Comunitatea Evanghelică (EC). Ghizi orbi și seducători vicleni, se poate concluziona doar.

„Ea nu face nimic fără…” Cu acest text deja (doar puțin?) sugestiv, Asociația Germană EC a făcut reclamă în revista sexuală „Bravo Girl”, dăunătoare tinerilor. Se pare că nimeni de la EC nu a citit următorul pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu:

Efeseni 11:12. 5:3 Dar imoralitatea sexuală și orice necurăție sau lăcomie să nici nu fie pomenite printre voi, așa cum se cuvine între sfinți.

Efeseni 5:4 Nici obscenități, nici vorbe nesăbuite, nici duble înțelesuri, care nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulțumiri.

O scurtă notă despre CE:

O petrecere cu noroi „Cred că da”, intitulată „Festivalul Porcilor Murdari”, organizată de CE, a avut loc lângă Ulm în iunie 1997, a anunțat sediul CE. Potrivit managerului de proiect Lothar Velten (acum la DZM), bugetul s-a ridicat la 600.000 de DM. CE ajunge la peste 60.000 de tineri în aproximativ 4.000 de grupuri.

Ce altceva mai există?

Cărți de auto-ajutorare pentru vindecare interioară și tot felul de răni; ceasuri, farfurii, cești, lingurițe de cafea, cravate și obiecte similare împodobite cu simboluri cu pești și versete biblice, bijuterii și kitsch-uri, toate la ultima modă; literatură despre construirea de biserici cu o garanție încorporată a succesului, cărți cu o foaie de parcurs către vremurile din urmă și profeții mărețe, nebiblice, despre o renaștere în masă, sunt răspândite ca fiind absolut exacte. Seminarii pentru instruirea profeților, slujirea reconcilierii, vindecarea bolnavilor și conducerea slujbelor de închinare, garantate să apropie turma credincioasă de Dumnezeu, toate la un preț piperat. Videoclipuri și toate celelalte „pseudo-brioșeli” creștino-religioase disponibile pentru cumpărare.

Reviste creștine de lux la nouă mărci, tipărite pe hârtie lucioasă elegantă. Citindu-le și răsfoindu-le, adesea rămâi fără suflare în loc să experimentezi „ușurarea” promisă. Sufletul „mângâie și hrănește” conform tuturor regulilor artei.

Dacă mă descurc bine. Toate acestea lasă impresia neplăcută că doar cei super-bogați își mai pot permite un „creștinism” decent. O impresie similară poate fi culeasă din nenumăratele cataloage de călătorii creștine: tot mai departe, tot mai exclusivist, tot mai scump, prezentând cele mai cunoscute nume din lumea evanghelică ca predicatori, pastori și ghizi turistici pentru călătorii de vis, cu calitate garantată de cinci stele.

Zboruri directe către Toronto, Pensacola, Willow Creek, pentru a-l vedea pe Papă și alte destinații unde renașterea și binecuvântarea sunt garantate și pot fi luate acasă în buzunar, chiar și pentru a le renunța. Călătorii pentru celibatari, aventuri, antrenament de supraviețuire – există pur și simplu o ofertă perfectă pentru fiecare gust. Fără suficienți bani, însă, se pare că, în cel mai bun caz, este posibil doar un creștinism nesatisfăcător, „amputat”.

Revista „Călătorii și sănătate” de la Idea prezintă deja „ofertele secolului pentru Revelionul 1999”.

Înainte, spre anul 2000! Febra mileniului împinge prețurile în sus. … Puteți sărbători Anul Nou de două ori cu compania aeriană franceză „Air France”. La bordul supersonicului Concorde, veți pleca din Paris pe 1 ianuarie 2000 – și veți ajunge la New York la timp, la ora 23:00, pe 31 decembrie 1999. Din păcate, prețurile nu sunt încă disponibile. Ce probleme au unii oameni de la Idea!?!

Slujbe bisericești „colorate și relaxante, vesele și pline de bucurie” – asta își dorește congregația în aceste zile, iar mulți o oferă ca fiind cea mai recentă tendință pentru a câștiga inimile. Scaune confortabile, tapițate moale, muzică contemporană, teatru, un program demn de televiziune care nu lasă nimic de dorit – aceasta este biserica de astăzi, biserica viitorului, modelul Willow Creek, internațional și interdenominațional. Creștinism pur de lux!!

Multe dintre aceste „conferințe” au degenerat în simple evenimente de divertisment. De două ori pe zi, există 25-30 de minute de predică; restul este divertisment, umplutură. Uneori se apropie de „spectacole de păpuși” creștine, când pantomima, spectacolele de magie, acrobațiile și altele asemenea sunt dezlănțuite asupra publicului așteptător și însetat de senzații.

Vezi Christival, precum și broșura ProChrist 97. Și aici a fost promovat „divertisment muzical bun” ca parte a programului premergător. Ce standarde se aplică astăzi?!

Totuși, Pavel scrie:

Romani 10:17 Credința vine din auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1:21 Căci, fiindcă lumea, prin înțelepciunea lui Dumnezeu, nu L-a cunoscut, prin înțelepciunea ei, Dumnezeu a găsit plăcerea să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii.

„Cât de jalnic de sărace și mizerabile trebuie să fi fost lucrurile pentru Isus și apostolii Săi!” Nici difuzoare zgomotoase, de mărimea unui dulap, nici ceață artificială, nici serii de reflectoare stridente. Nici umor, satiră, dans, cabaret sau orice alt divertisment – asta trebuia să facă acest mic grup pe atunci.

Nici „retrageri de răsfăț pentru femei”, nici „weekend-uri distractive pentru bărbați” – nimic din toate acestea nu exista atunci, iar urmașii lui Isus trebuiau să se descurce fără ele.

Faptul că oamenii erau chemați la ucenicie pe atunci, fără „farsa” atât de des pusă în scenă astăzi, este cu adevărat un miracol. Pe atunci, oamenii încă mai auzeau mesajul harului „și” judecății veșnice. Cu toate acestea, nu mai poți amenința oamenii astăzi cu aceasta din urmă. Nici măcar un creștin. Ar putea pur și simplu să fugă de o astfel de impunere și „mesaj de groază”.

În timp ce Isus nici măcar nu avea un loc unde să-și odihnească capul, „lucrătorii lui Dumnezeu” proeminenți de astăzi călătoresc prin țară în mașini scumpe și luxoase, adesea cu șofer.

Au credincioșii din țările în curs de dezvoltare măcar șansa de a trăi viața creștină conform standardelor noastre creștine occidentale, când le lipsesc toate aceste lucruri esențiale? Este aproape de neimaginat! Tot ce au este o colibă acoperită cu iarbă sau tablă ondulată și, după cum citim adesea, un stomac care ronșează, agravat de lipsa apei și de persecuția, tortura, mutilarea și crimele din partea islamului, hinduismului și budismului atât de apreciate aici, a așa-numitelor mișcări de eliberare și a altor sisteme, chiar totalitare din punct de vedere politic – și, așa cum s-a întâmplat în trecut, chiar susținute financiar de Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar tocmai „biserica persecutată” este biserica Domnului nostru! Cât de departe suntem de acești frați și surori în automulțumirea noastră! Ne-a mai rămas ceva pentru acești frați dincolo de câteva gânduri trecătoare?

Aș dori să împărtășesc ceea ce mi-au exprimat cu consternare și îngrijorare mai mulți misionari cu care am vorbit în timpul concediului lor de acasă. La întoarcerea lor de pe câmpul misiunii, de obicei după misiunile lor de patru ani, ei sunt consternați și tulburați de declinul și pierderea substanței spirituale pe care le observă în comunitățile și bisericile pietiste.

„Hedonismul creștin” decadent, adesea concentrat exclusiv pe „a te simți bine”, îi consternează cu adevărat. Unul dintre misionarii care lucrează printre populațiile indigene din Thailanda mi-a spus, și citez: „Când mă gândesc că acești oameni din Germania ar trebui să poarte războiul rugăciunii pentru mine, simt o adevărată teamă.” Această afirmație spune multe! Să-l lăsăm pe Pavel să ne îndrepte; s-ar putea întâmpla foarte curând ca biserica lui Isus să se confrunte și cu un vânt ceva mai puternic în țara noastră. Primele semne ale acestui lucru devin deja evidente sub toleranța ostentativă a noului guvern. Pavel scrie:

Romani 8:18 Căci socotesc că suferințele vremii de acum nu sunt vrednice de a fi puse alături cu slava care are să ni se descopere.

Este acest verset fundamental important pentru noi astăzi? Să reflectăm mai profund asupra cuvintelor lui Isus și să acționăm conform următoarelor:

Matei 25:40: Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, cei mai mici, Mie mi-ați făcut.

www.horst-koch.de

info@horst-koch.de

https://horst-koch.de/rockmusik/

//////////////////////////////////////////////

Comunismul mondial

Kurt E. Koch

– Extras din cartea OCULT ABC, paginile 679-689, de Horst Koch, Herborn, 2009 –

Trei bărbați (intrupati din trinitatea DIABOLICA )sunt considerați principali responsabili pentru ascensiunea comunismului mondial: Karl Marx (decedat la Londra în 1883) – Ulianov Lenin (decedat în 1923 la Gorki, lângă Moscova) – Iosif Stalin (decedat în 1953).

Acești trei oameni au transformat o mare parte a lumii într-o mare de sânge și lacrimi. Doar anii în care aceste trei figuri ale depravării au plecat de pe pământ sunt menționați în mod deliberat. Profetul Ieremia spune în 17:13: „Numele celor răi va fi scris în nisip”. Adică, prima rafală de vânt sau primul val de apă le va șterge numele. Numele și amintirea lor vor dispărea.

Det. aici

https://horst-koch.de/weltkommunismus-k-koch/

Din păcate, ceea ce au semănat acești trei oameni nu a pierit. Sămânța lor de dragon a încolțit nu de o sută de ori, ci de o mie de ori.

Karl Marx a fost fiul unui avocat evreu. Povestea vieții sale dezvăluie dezvoltarea unor idei revoluționare, ateiste. După studii, a lucrat ca jurnalist. Din cauza opiniilor sale radicale, a trebuit să demisioneze din funcția de redactor-șef al ziarului „Rheinische Zeitung”. A cauzat atât de multe probleme încât guvernul prusac a cerut expulzarea lui Marx din Paris. Apoi s-a mutat la Londra, unde s-a alăturat unei loje satanice . Afilierea sa cu Illuminati este discutată în capitolul relevant. Vă trimit la cartea lui Wurmbrand, „Karl Marx și Satan”.

Opoziția lui Marx față de orice formă de religie este deja evidentă în lucrarea sa timpurie, „Critica religiei ca premisă a oricărei critici”. În această lucrare, Marx exprimă unele dintre ideile sale revoluționare. Critica oricărei religii trebuie să culmineze cu afirmația că umanitatea este ființa cea mai înaltă pentru umanitate. Religia este doar soarele iluzoriu care se învârte în jurul umanității atâta timp cât umanitatea nu se învârte în jurul ei înșiși. În acest context, apare celebra zicală: „Religia este opiul poporului”. Sociologul francez Raymond Aron, el însuși marxist în tinerețe, a adăugat la această afirmație a lui Marx: „Marxismul este opiul intelectualilor”.

Acum câțiva ani, compilam materiale despre viața și politica lui Marx. Tipic pentru ideologia sa mizantropă este afirmația sa: „Sarcina mea este să trag omenirea în iad. Acolo voi râde de ei.” (Citat de Richard Wurmbrand în „A fost Marx satanist?”)

Am găsit o afirmație similară în broșura „O ideologie pentru Africa de Sud” de Francis Grim . La pagina 10 se spune:

„Ce provocare mai mare ar putea exista pentru creștini decât să se opună direct planului lui Karl Marx, autorul Manifestului Comunist și părintele comunismului, care a spus: «Singurul scop al vieții mele este să-L distrug pe Dumnezeu și să-L detronez pentru totdeauna»?” Cu alte cuvinte: „Ce provocare mai mare ar putea exista pentru un creștin decât să se opună direct intenției lui Karl Marx? El este autorul «Manifestului Comunist» și părintele comunismului, care a declarat: «Singurul scop al vieții mele este să-L distrug pe Dumnezeu și să-L detronez pentru totdeauna».”

Lenin, la fel ca Karl Marx, a fost membru al unui cult satanic. În cartea lui L. Troțki „Tânărul Lenin” (Fischer Verlag), se afirmă: „Lenin, fondatorul comunismului modern, a fost inițiat într-o sectă satanică scuipând și călcând în picioare crucea.” – Multe culte satanice practică aceeași ceremonie atunci când își inițiază membrii.

Nu este scopul acestei cărți de a prezenta povestea vieții acestui politician revoluționar. Vor fi subliniate doar câteva aspecte scurte. Din 1912 încoace, el a adunat și a unit cu abilitate grupuri revoluționare rusești. Din 1914, a locuit în Elveția, iar în aprilie 1917 a fost transportat în Rusia într-un vagon de cale ferată sigilat, în încercarea de a submina puterea de luptă a Rusiei. Aceasta a fost o mișcare dezastruoasă a Înaltului Comandament german. Pacea cu Rusia a fost realizată, dar la scurt timp după aceea, a avut loc o revoluție oribilă. Lenin i-a eliminat fără milă pe toți adversarii săi. În 1922, a fondat Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Poziția sa politică reprezintă o dezvoltare ulterioară a marxismului și, în același timp, expresia unei imense sete de putere și a unei eliminări radicale și fără scrupule a adversarilor săi. Nu există niciun alt sistem politic care să-și înrobească poporul atât de brutal.

Modul în care trebuie realizată această înrobire a popoarelor este consemnat în cartea nr. 3926 a Muzeului Britanic din Londra . Din aceasta sunt citate câteva principii directoare și instrucțiuni:

Coruperea tineretului cu principii false.
Distrugerea vieții de familie.
Controlarea oamenilor prin propriile vicii.
Profanarea artei și profanarea literaturii.
Distrugerea respectului pentru religie.
Implicarea preoților în povești scandaloase.
Introducerea luxului nemărginit și a modei extravagante.
Semănarea neîncrederii între clasele sociale.
Otrăvirea relațiilor dintre angajatori și angajați.
Incitarea poporului împotriva „bogaților”.
Distrugerea agricultura prin industrie.
Creșterea salariilor fără beneficii pentru muncitori.
Incitarea ostilității între națiuni.
Permiterea „needucaților” să conducă (sufraj liber).
Șantajarea funcționarilor guvernamentali decăzuți în dizgrație.
Crearea de monopoluri care devorează bogăția.
Pregătirea pentru falimentul global prin crize economice.
Concentrarea maselor pe divertismentul public.
Dăunarea sănătății oamenilor prin toxinele vaccinurilor.
Ocuparea moșiilor cu cavalerii „Vițelului de Aur”.
Pregătiți-vă pentru chinurile morții ale națiunilor, epuizând oamenii prin suferință, frică și privațiuni… căci… foamea creează sclavi.

Implementarea acestor principii a transformat țările comuniste în închisori. Un creștin din închisorile sovietice a reușit să introducă ilegal o scrisoare în Occident. El a scris: „Uniunea Sovietică este pentru noi un vast lagăr de concentrare, în care există temnițe și locuri de pedeapsă suplimentare. Am fost condamnați pentru că suntem credincioși și ne-am crescut copiii în credință… După maltratarea din lagăre, nu mai suntem locuitori capabili ai acestui pământ, ci doar niște creaturi mizerabile… Au fost inventate calomnii și minciuni întunecate, iar populația s-a întors împotriva noastră acuzându-ne de crime ritualice. Soțiile noastre sunt dureroase când copiii sunt forțați să se alăture Ocobriatei sau Pionierilor (organizații de tineret comuniste). Este îngrozitor să vezi tacticile nebunești, de șantaj, la care recurg profesorii atunci când copiii noștri refuză să poarte însemnele nelegiuirii (steaua și batista roșie)…”

Prin crimă și teroare, Lenin a reușit să-și realizeze planurile. A avut un sfârșit teribil. Îmi amintesc bine de momentul morții lui Lenin. Pe atunci eram încă școlar. Într-o zi, stimatul nostru profesor de religie a venit la oră și ne-a povestit despre evenimentele din jurul morții lui Lenin. Lenin a murit într-o stare de dereglare mintală. Se târî pe podea ca un animal, implorând mese și scaune iertare pentru atrocitățile sale. Acest idol al milioanelor de oameni induși în eroare a fost astfel răsturnat chiar înainte de moartea sa, asemenea blasfemiatorului Irod (Faptele Apostolilor 12:23).

Al treilea din această serie macabră trebuie menționat: Iosif Stalin. Ceea ce Karl Marx a semănat filosofic și jurnalistic, iar Lenin a organizat cu o tehnică desăvârșită, a atins maturitatea criminală în Stalin . Un contemporan l-a judecat astfel: „Nu a fost un om, ci un diavol”. Tatăl său era un cizmar bețiv, iar mama sa o femeie devotată care își dorea ca fiul ei să devină preot. Într-adevăr, ea a reușit să-l facă să fie acceptat la seminarul din Tbilisi. După patru ani petrecuți la seminar, a fost exmatriculat din cauza ideilor sale revoluționare.

Stalin a câștigat inițial încrederea celui mai sărac segment al populației, muncitorii agricoli fără pământ, prin exproprierea și lichidarea țăranilor bogați, culacii. Până la mijlocul anilor 1930, el ordonase uciderea a șase milioane de culaci.

Armata a fost adusă sub controlul lui Stalin prin arestarea celor mai capabili comandanți și executarea lor după un proces-spectacol.

Nici măcar nu și-a cruțat propriul partid. Prin epurări masive, a decimat partidul aproape la jumătate.

Laureatul Nobel Alexander Saharov a scris despre aceste masacre în 1968: „Numai în anii 1936-1939, peste 1,2 milioane de membri de partid au fost arestați. Doar 500.000 au fost în cele din urmă eliberați. Ceilalți au fost torturați până la moarte în timpul interogatoriilor, împușcați sau au murit în lagăre de muncă.”

Care a fost sfârșitul lui Stalin, care a călcat cu fidelitate pe urmele predecesorului său, Lenin? Din numărul din mai 1977 al revistei „Arche Blatt”, am înțeles următoarele: „Pe 21 decembrie 1952, cu șase luni înainte de moartea sa, Stalin i-a chemat din Sovietul Suprem pe 12 dintre cei mai loiali camarazi ai săi și le-a anunțat testamentul său politic și ideologic.” Pot fi oferite doar câteva detalii, deoarece această moștenire finală ar depăși scopul acestui capitol. Se citește:

„Tovarăși, niciodată în istoria omenirii o doctrină a salvării nu a cucerit un imperiu atât de vast într-un timp atât de scurt precum comunismul… De la marele ocean până la Elba, totul este în mâinile noastre, căci nu vom renunța la așa-numitele state satelit. Numai Uniunea Sovietică măsoară peste 22 de milioane de kilometri pătrați. La acestea se adaugă țările care ne-au căzut în brațe prin nebunia lui Hitler și naivitatea americanilor: Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria, România și Bulgaria. Estonia, Letonia și Lituania nici măcar nu sunt numărate. Apoi, există puternicele partide comuniste din Italia și Franța și mulți dintre prietenii noștri din Asia, Africa și America de Sud. Tovarăși, în lupta pentru dominația mondială a Rusiei, avem un slogan minunat de rapid, spre deosebire de Hitler, care credea că numai spiritul german poate vindeca lumea. Noi, rușii, vorbim cu ușile închise… Ideea comunismului îi captivează pe săracii din întreaga lume. Acești săraci le proclamăm vestea bună a distribuirii… bunurilor pământești tuturor… Doctrina comunismului alungă oile întregii lumi.” lumea în rândul rusilor… În curând toate popoarele vor face pelerinaje la Moscova. Moscova va fi noul Ierusalim …

Bătrânul nostru Marx a inventat sloganul: Religia este opiul poporului. Cu ea, a excisat conștiința oamenilor. Și o persoană fără conștiință nu cunoaște responsabilitatea în fața unui Dumnezeu. Și eu mi-am excisat conștiința de Marx și Lenin. Standardul meu moral din ’68 spune acum: Binele este ceea ce ne folosește nouă, rușilor, ceea ce ne aduce dominația mondială. Răul este ceea ce caută să ne împiedice. Vă spun deschis: Punem violența și minciunile în slujba noastră. Da, trebuie să promiteți totul și să nu țineți… Tineri și bătrâni imaturi și fără experiență, chiar și mulți intelectuali, mușcă momeala comunismului…

Comunismul este un drog dulce pentru proști … Oricine face tam-tam este pus în congelatorul siberian. Să rezumăm pe scurt: Comunismul este opiul nostru pentru popor. Politica noastră externă este viclenie și intrigi, politica noastră internă se bazează pe teroare! Scopul nostru este: dominația mondială .

Cei doisprezece discipoli aleși ai lui Stalin au aplaudat timp de zece minute. În zgomotul aplauzelor, nimeni nu l-a auzit pe Hrușciov mormăind: „Dar Liebknecht a spus deja: «Dacă există Dumnezeu, atunci noi, comuniștii, suntem cei care am fost păcăliți!»” După ce aplauzele s-au stins, Stalin a ridicat din nou pumnul și totul s-a amuțit instantaneu. „Tovarăși”, a spus el cu voce tare, „nu uitați un lucru: Vorbiți întotdeauna despre pace, dar pregătiți-vă întotdeauna de război! Acasă, în Rusia, puteți umbla cu pantofi groși. Dar în Occident, mergeți în vârful picioarelor până când și Occidentul va fi al nostru!”

La douăzeci de ani după moartea sa, Stalin ar fi trebuit să completeze lista țărilor pe care le-a anexat. Au fost adăugate Vietnamul, Cambodgia, Afganistanul, apoi mai sunt țările cucerite din interior prin revoluții comuniste. Mozambic, Angola, Etiopia, Zimbabwe și așa mai departe. În total, peste 20 de țări numai de pe continentul african se află sub influență comunistă. Nu e de mirare că mulți cred că Anticristul va veni din imperiul mondial comunist. Nu subscriu la această opinie; susțin în continuare că această figură însetată de putere a vremurilor din urmă se va ridica din Imperiul Roman renăscut. Dar pentru mine, nu este un punct de dispută.

Sclipiri ale „raiului” comunist.

Există atât de mult material îngrozitor încât este imposibil să-l relatezi pe tot. Asta ar umple nu doar multe volume, ci o întreagă bibliotecă. Cea mai mare parte a materialului este preluată din revista foarte recomandată a lui Wurmbrand, „Vocea Martirilor” (mai 1983). Dețin, de asemenea, reportaje originale din Coreea de Nord, Cambodgia, Rhodesia (Zimbabwe) și alte țări conduse de comuniști. Iată câteva reportaje suplimentare.

Misionarul James Stuart a relatat recent din Mozambic (Africa) despre arestarea unui bărbat creștin împreună cu soția și cei patru copii ai săi. Copiii au fost legați în lanțuri. Comuniștii i-au strecurat soției un topor în mână și i-au spus: „Dacă îți decapitezi soțul, te vom elibera pe tine și pe copiii tăi. Dacă refuzi, o vom face și îi vom decapita și pe copii.” Creștinul și-a implorat soția să se conformeze cerințelor ucigașilor. Ezitant, ea a ridicat toporul, dar i-a provocat doar o rană din cauza căreia acesta a murit ulterior. Femeia a înnebunit. Ce s-a întâmplat cu copiii nu se știe.

Comuniștilor nu le pasă să comită astfel de atrocități. Cu cât răul este mai mare, cu atât pare mai puțin credibil. Ani de zile, lumea a refuzat să creadă în profunzimile depravării lui Stalin. Președintele Roosevelt îl numea „Bunul Joe”. Comuniștii se bazează pe acest truc psihologic și comit în mod deliberat atrocități care sunt aproape de neimaginat pentru alți oameni.

Comuniștii și Bisericile (iunie 1983)

Comuniștii nu ucid oameni doar individual, ci și în grupuri. Lenin învăța: „Nu am renunțat niciodată la folosirea forței și nu vom putea niciodată să o facem”.

În Nicaragua, comuniști în uniformă au luat cu asalt o biserică, au violat cinci femei indiene Musawa – inclusiv două fetițe de doisprezece ani – și apoi le-au ucis. Apoi, șase enoriași care au protestat împotriva violului au fost împușcați mortal pe loc. Nenumărate alte persoane și-au pierdut viața ulterior. Patruzeci de sate de indieni Musawa au căzut victime ale atacurilor; animalele au fost sacrificate, iar recoltele distruse. În Tulinbila, comuniștii au dus 13 bolnavi la biserica catolică și apoi au dat foc clădirii. Pastorul protestant, Abel Flores, și 13 angajați ai bisericii au fost arestați acum un an. Nu s-a mai auzit nimic de ei de atunci. (Deutsche Tagespost, 18 decembrie 1982.)

În Mozambicul comunist (Africa), preotul catolic Estevao Mirassi a murit după trei ani de închisoare. Alții sunt încă încarcerați. Multe biserici au fost închise. Acei preoți care i-au susținut pe comuniști înainte de a ajunge la putere au recunoscut probabil acum adevărata natură a noilor lor conducători. Anterior, aceștia se prezentaseră drept luptători pentru libertate.

În Cambodgia, comuniștii au ucis trei milioane de oameni nevinovați și au căutat să eradicheze toate formele de religie. Dintre cei 5.000 de creștini care existau în țară înainte de preluarea puterii de către comuniști, majoritatea nu mai sunt în viață. Episcopi, preoți, călugări, călugărițe și pastori protestanți au fost uciși sau au murit din cauza torturilor pe care le-au îndurat. În prezent, în întreaga țară mai există un singur pastor protestant.

În Vietnam, toți cei care au putut, cuprinși de teroare, au fugit din calea comuniștilor. Astfel, o jumătate de milion de vietnamezi, inclusiv mulți creștini, s-au înecat pe mare sau au fost uciși de pirați.

În China, 100.000 de lideri religioși au ispășit pedepse cu închisoarea. Mii de oameni și-au pierdut viața în mod violent.

Tortura în Cuba (iulie 1983)

În Cuba, Christ Valladares este din nou liber de ceva vreme, după 22 de ani de închisoare. El a descris Comisiei ONU pentru Drepturile Omului cum își tratau comuniștii fără inimă și meticuloși prizonierii: „Butoaie cu excremente și urină erau turnate peste prizonieri. Eloj Menojo a fost bătut atât de rău încât și-a pierdut auzul și un ochi. Roberto Chavez, aflat pe moarte, era însetat și a cerut apă. Un gardian i-a promis: «Îți voi da ceva de băut» și a urinat în gură.

Medici ruși, cehi, est-germani și cubanezi i-au îmbolnăvit în mod deliberat pe prizonieri; apoi i-au folosit drept «cobai». Predicatorul evanghelic Gerardo Gonzales Alvarez a fost împușcat mortal. Ultimele sale cuvinte au fost: «Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac». Enrique Correa a încercat să-l ajute pe predicatorul rănit mortal și a fost el însuși lovit de nouă gloanțe; dar a supraviețuit.

Sute de prizonieri încă lâncezesc în celule subterane unde nu au…” O rază de soare a ajuns la ei. Gonzalez, Reloba și Rodolfo Alonso au fost și ei împușcați mortal. Alonso avea 21 de ani.”

Personalități creștine din Europa de Vest vizitau Cuba când au avut loc aceste atrocități. S-au întors în țările lor și au raportat că nu existau creștini în închisorile cubaneze. Nu auziseră țipetele celor torturați. Când am publicat aceste fapte, unul dintre liderii creștini m-a atacat și m-a acuzat că am inventat totul. Acum, eroul creștin Valladares confirmă fiecare cuvânt pe care l-am spus. Comunismul este un monstru, iar oricine îl descrie cu cuvinte mai blânde fie îi înșeală pe ceilalți, fie a fost înșelat el însuși.

Un raport de idee despre Afganistan (1983) de Rudolf Pfisterer

La mai bine de trei ani de la invazia Afganistanului, forțele de ocupație sovietice recurg la metode din ce în ce mai brutale pentru a menține controlul asupra țării. Motivul: activitatea grupurilor de rezistență islamică – populația fiind 99% musulmană – rămâne nestăvilită, iar armata afgană este din ce în ce mai slăbită. Potrivit unui general care a fugit în Pakistan, aceasta a pierdut peste 65.000 de soldați. Mulți dintre ei s-au alăturat grupurilor de rezistență. În prezent, este probabil ca doar aproximativ 15.000 de bărbați să mai fie înarmați în forțele armate afgane.

Cu cât regimul susținut de Moscova din capitala Kabulului își dezvăluie mai mult slăbiciunea, cu atât mai intensă devine campania teroristă a ocupanților sovietici. Populația civilă suferă din cauza asta. Chiar recent, mici dispozitive explozive au apărut în toată țara: pictate în culori vii, ca niște jucării, ceasuri și stilouri. Actorul american Kirk Douglas, care a vizitat o tabără de refugiați de la granița afgano-pakistaneză, a fost îngrozit: copiii cărora le fuseseră smulse picioarele învățau să meargă pe cioturi. Sate întregi au fost bombardate de sovietici cu napalm și fosfor; moscheile și spitalele nu au fost cruțate. Închisorile speciale, unde sunt torturați presupușii simpatizanți, se umplu. Se spune că 5.200 de persoane au fost închise anul trecut într-un penitenciar de lângă Kabul. Un prizonier eliberat și-a rezumat impresiile într-o singură propoziție: „Totul este teribil acolo”.

Un student la medicină a relatat metode brutale de interogare. După ce a găsit un pliant al rezistenței în apartamentul ei, Maw a fost supusă unui „tratament” intensiv la sediul poliției de către șase ofițeri: timp de două săptămâni și două nopți a trebuit să stea în picioare, a fost torturată cu șocuri electrice și amenințată în mod repetat cu violul. Pentru a o intimida, a fost dusă prin camere ale ororilor, unde a trebuit să examineze părți ale corpului uman – brațe și degete. A fost forțată să fie martoră la castrarea unui prizonier. Bărbatul pe moarte i-a șoptit: „Sora mea, să nu mărturisești niciodată, ai grijă de tine.” Alte patruzeci de femei au fost ținute în această închisoare. Una dintre ele aproape că și-a pierdut mințile pentru că a fost bătută în mod repetat cu un braț uman tăiat. Nu e de mirare că fluxul de refugiați către Pakistan continuă nestăvilit.

Nicio revoluție fără vărsare de sânge, nicio revoluție.

Aceasta este o afirmație a lui Lenin , care trebuie susținută de o statistică macabră. Ziarul francez „Le Figaro” a publicat în noiembrie 1978 un raport despre sacrificiile de sânge cu care comuniștii au plătit pentru revoluția lor mondială și continuă să o finanțeze. Cât de mult a costat comunismul vieți omenești de la Revoluția Rusă din 1917 încoace? „Statisticile Figaro” afirmă următoarele:

Victimele comunismului în URSS între 1917-1959: 66.700.000

Victime umane în URSS din 1959 până în 1978 (conform estimărilor minime): 3.000.000

Victime umane ale comunismului în China: 63.000.000

Masacrul de la Katyn 10.000

2.923.700 de civili germani uciși în timpul expulzărilor din 1945-1946

Cambodgia din aprilie 1975 până în aprilie 1978: 2.500.000

Represiune în Berlinul de Est, Praga, Budapesta și în statele baltice: 500.000

Atacurile comuniste asupra Greciei, Peninsulei Malaezie, Birmaniei, Filipinelor, Coreei, Vietnamului, Cubei, Africii Subsahariene și Americii Latine: 3.500.000

Total: 142.133.700

Nu doar pentru că nenumărați creștini se numără printre aceste milioane, ci și pentru că comunismul fără Dumnezeu este în prezent însetat de sânge și caută noi victime, este datoria noastră să ne avertizăm semenii împotriva acestei ideologii.

Această statistică trebuie actualizată deoarece în ultimii cinci ani de la publicarea acestei reviste Figaro s-au adăugat încă câteva milioane de victime .

Există creștini induși în eroare sau prost informați care se îndoiesc de o astfel de istorie oribilă . Apoi li se cere să citească în Bibliile lor că astfel de atrocități au fost deja comise împotriva creștinilor. Cu toate acestea, la scară globală, atrocitățile comise de comuniști au depășit victimele persecuției creștinilor din biserica primară. Întrucât mulți creștini de nume nu citesc Biblia – ca să nu mai vorbim de necredincioși – ar trebui citat cel mai frapant pasaj referitor la persecuția creștinilor. În Evrei 11:36-38 se spune: „Unii au suferit batjocuri, biciuiri, lanțuri și închisoare; au fost loviți cu pietre, tăiați în bucăți, străpunși și uciși cu sabia; au umblat îmbrăcați în haine de oi și în piei de capre, în lipsuri, necazuri și nevoi, nevrednici de lumea aceasta și au rătăcit în necaz prin pustiuri, prin munți, prin crăpături și goluri ale pământului.”

În lumina tuturor acestor suferințe, suntem chemați să ne rugăm pentru frații și surorile noastre asuprite. Noi, cei din Occidentul bogat, însă, avem nevoie și mai mult de mijlocire, pentru ca ochii noștri să se deschidă asupra mizeriei noastre spirituale și asupra naturii prezentului de sfârșit.

Doamne Isuse, vino curând și pune capăt acestei terori diabolice și încăpățânării și orbirii noastre. Da, vino curând, Doamne Isuse.

Extras din cartea Occult ABC, din 1984. – Cum au fost confirmate toate acestea în ultimii 25 de ani și va exista un val similar de persecuție islamică pentru comunitatea lui Isus? – Horst Koch, Herborn, 2009.

info@horst-koch.de

www.horst-koch.de

https://horst-koch.de/weltkommunismus-k-koch/

/////////////////////////////////////////////

(Astfel de rataciri sunt mortale…)Transformații de posesie: un schimb cu Invizibilii – Interviu cu Tobie Nathan

Cum ai descoperit transa?

Prima mea întâlnire cu transa a fost în timpul unei consultații de etnopsihiatrie pe care am condus-o la Centrul Georges Devereux, un centru universitar care oferă asistență psihologică familiilor de migranți. În cadrul acestor consultații, vedem pacienți într-un grup de co-terapeuți (medici, psihologi, stagiari, interpreți). Un membru al echipei ne-a rugat să vedem o pacientă de origine cameruneză din grupul etnic Douala. Era extrem de deprimată după moartea tatălui ei, refuza să mănânce și nu mai avea grijă de copilul ei bebeluș. Iar antidepresivele prescrise nu aveau niciun efect. Am pus-o pe un scaun în centrul grupului și m-am oprit cu fața spre ea. Apoi am început să-i vorbesc ușor, spunându-i să închidă ochii și să se relaxeze. I-am sugerat un moment de relaxare. Deodată, ochii i s-au dat peste cap, buzele au început să-i tremure și o voce gravă, o voce mare de bărbat, i-a ieșit din gură. Toată lumea era speriată. Această voce m-a întrebat: „Cine ești tu?” În timp ce vorbeam cu entitatea, mi-am dat seama că era vocea tatălui său decedat care se auzea în timpul acestei transe neașteptate. Aș fi putut să mă opresc aici, dar i-am răspuns vocii. L-am întrebat: „Dar cine ești tu? Tu ești cel care a venit să mă vadă, depinde de tine să te prezinți”! Și vocea a răspuns: „Sunt tatăl ei, i-am găsit un soț, dar ea nu-l vrea”. Și apoi am spus: „Și ce fel de tată ești tu să-i găsești un soț în lumea morților! Crezi că un tată vrea să-și vadă fiica în lumea morților?” Așa că l-am certat, dacă vrei. Pacienta a ieșit din starea ei, puțin amețită de dureri de cap și cerând să mă vadă din nou. A venit de cinci ori în total. La fiecare ședință, tatăl era cel care vorbea pe gura lui, cerând să-i chemăm pe fiii lui care erau în Camerun. Toți copiii ei trebuiau convinși să vină la consultație. În cele din urmă, întreaga familie s-a reunit, iar cei doi fii, care erau băieți mari, au murit de frică când au auzit vocea tatălui lor și i-au cerut să plătească moștenirea… Așa că am făcut un fel de muncă notarială bazată pe momentele de transă ale femeii din Douala. După ce am transmis familiei instrucțiunile tatălui, ea a ieșit complet din depresie. Ulterior, am aflat că printre locuitorii din Douala nu este neobișnuit ca un membru al familiei să intre în transă în momentul înmormântării pentru a-și exprima intențiile finale.

Cu această primă experiență de transă, am înțeles că ființa invizibilă este cea importantă, nu transa. Aceste ființe invizibile pot diferi de la un grup etnic la altul, de la o țară la alta; în acest caz, era vorba de o persoană decedată. Când aceste ființe invizibile intră în lumea vizibilă, ele acționează asupra oamenilor. Sunt prezențe. În arabă, pentru a descrie transa, spunemhadra, care înseamnă literalmente „prezență”.

Acest pacient era locuit permanent de entități din lumea morților. De îndată ce am intervenit și am stabilit o întâlnire cu tatăl de la o ședință la alta, am transformat o relație permanentă, toxică (cu o persoană decedată) într-o prezență unică, reversibilă. Aceasta este cheia înțelegerii mecanismului transei. Transformă o stare de depresie în momente de schimb.

Cazurile de posesie pot fi foarte diferite?

Unele cazuri sunt psihopatologice, dar multe au un context sociologic și o funcție socială, cum ar fi statutul de vindecător, văzător-terapeut sau membru al unei frății, fiecare dintre aceștia putând „intra în transă” pentru a-și desfășura munca de terapeuți. Fie cum ar fi, posedarea constă întotdeauna în ocuparea „interiorului” unui subiect de către o ființă culturală. Uneori se referă la ocuparea unui subiect de către o ființă supranaturală care are un efect distructiv. Alteori, subiectul însuși este cel care caută această ocupație, fie în scopuri terapeutice pentru sine sau pentru alții, fie pentru clarviziune sau profeție. Gnawa din Maroc, de exemplu, țin culte festive de posedare la care participă nu numai populația locală, ci și bolnavii care vin pentru tratament. Preotesele și adepții intră în transă și aduc omagiu micilor zeități locale, „geniilor” care le aduc succes în acte de vindecare, dar și în afaceri și uneori în politică. În timpul ceremoniilor, transa implică un ritual în care fiecare gest, fiecare instrument muzical, fiecare cântec și fiecare pas de dans este executat conform unei ordini codificate. Aceste acțiuni desfășurate în timpul unui festival ritualic permit în continuare acestor grupuri să supraviețuiască, dar sunt amenințate din ce în ce mai mult, atât din partea musulmanilor fundamentaliști, cât și din partea medicinei moderne.

În lumea arabo-musulmană, Orientul Mijlociu și Maghreb, spiritele sunt întotdeauna prezente și mai ales în limbaj. În Etiopia, Egipt și Sudan, frățiile organizau ritualuri pentru zari, numeroasele spirite invizibile, fiecare cu propriul nume, la care participau creștini, musulmani și evrei. Zar este un cuvânt amharic; în ebraică același cuvânt înseamnă „străin”, iar în arabă „vizitator”. Dacă luăm toate cele trei cuvinte, obținem o definiție corectă a cuvântului zar: „Un străin care vine în vizită”.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, bunica mea lua parte la astfel de ritualuri festive în Cairo (mâncare, dans, servire a ceaiului, glume…), adesea organizate pentru a trata persoanele afectate de un zar. În Egipt, aceste ritualuri păreau să onoreze și „spiritele pământului”, proprietarii pământului, și astfel transcendeau comunitățile și religiile. De fapt, de cele mai multe ori, erau numițisayed,„stăpânul”. În Maroc, Gnawa îi numescmlouk,„proprietarii”.

Mai există zar în țările islamice?

Astăzi, în aceste țări, ritualurile zar, din ce în ce mai dezaprobate de un islam riguros, au devenit clandestine. Dar, în urmă cu câteva decenii, fiecare persoană din Egipt avea cel puțin un membru al familiei care practica zar. Și existau numeroase congregații. Autoritățile doreau să le controleze pentru că aveau o anumită putere politică. Încă din vremea chedivilor, autoritățile au încercat să controleze congregațiile. La începutul secolului al XX-lea, chedivul Abbas a creat chiar și un post,cheykh macheyikh al-turuq alsufiyya,„șeicul șeicilor, maestrul maeștrilor căilor sufismului”, un fel de „papă” al riturilor demonilor. În ciuda tuturor eforturilor lor, riturile au proliferat. Islamul de astăzi a reușit să le înăbușe. Dar fenomenul va reapărea cu siguranță, pentru că există de mii de ani.

Cât despre terapeuții tradiționali, aceștia au adesea de-a face cu djinni. Cu toate acestea, dacă un terapeut vrea să aibă un punct de sprijin într-o țară musulmană, se va prezenta în mod necesar ca fiind coranic. Și acestea declanșează transe de un anumit fel la pacienții lor, dar în acest caz este mai degrabă vorba de exorcisme menite să expulzeze demonul din persoana posedată. Această terapie este adesea ineficientă deoarece, în prezența terapeutului, djinnul se preface că părăsește pacientul și se întoarce imediat ce terapeutul a plecat. Pentru a vindeca o persoană posedată, nu trebuie să alungi djinnul, trebuie să stabilești o relație cu acesta, să negociezi cu el și să știi ce cere ființa invizibilă de la oameni. Este important să ne amintim, totuși, că nu trebuie niciodată să rostim cuvântuldjinnîn arabă de teama de a-i invoca. Folosim eufemisme, cuvinte precum:„musulmani” sau„é nass”,„oameni” – adică „oameni” (care nu sunt oameni, nu sunt ființe umane). Și toată lumea înțelege.

De fapt, indiferent de ritual, este întotdeauna același mecanism care funcționează: este vorba despre a interacționa cu entități invizibile. Iar cu invizibilul, trebuie să iei măsuri concrete. Să practici ritualuri specifice. Asta fac terapeuții tradiționali, adesea numiți „maeștri spirituali”.

Cât despre mine, atunci când tratez pacienți care mi se par posedați de spirite, vorbesc direct cu ei, cu non-umanii care îi chinuie. Drept urmare, îi pun pe pacienți într-o poziție în care le va fi mai ușor să se vindece, pentru că în niciun moment nu îi fac responsabili pentru ceea ce li se întâmplă.

Există cazuri de transă spontană?

În Candomblé, o practică din Brazilia adusă de sclavi africani, în principal din Benin și Congo, prima transă a unui participant este adesea spontană. Aceasta are loc înterreiro(locul de cult) unde are loc ceremonia care celebrează unul sau mai mulți orisha (zeități) și apare adesea la sfârșitul primei părți a sesiunii. Persoana este brusc „luată” de zeitate și cade violent la pământ. Apoi este preluată de femei al căror rol este să aibă grijă de posedați și condusă într-o cameră secretă unde are loc faza de recluziune inițiatică. Pe de altă parte, transele celorlalți inițiați apar în prealabil, într-o manieră codificată, pe măsură ce sunt pregătiți ritualic să își primească divinitatea.

Poate o persoană să intre în transă în afara unui grup?

Nu, este întotdeauna un fenomen de grup sau de familie. Nu este niciodată un fenomen solitar. Transa nu apare oriunde sau oricând. Sau chiar sub influența exclusivă a muzicii, a incantațiilor, a tobei, a clopotului… Cu excepția cazului în care este vorba de un vindecător care a fost instruit în acest sens pentru o lungă perioadă de timp. De exemplu, în cazul vindecătorilor musulmani, după ce negociază cu djinnii pacienților lor, uneori îi țin cu ei și îi onorează. Mai târziu, le pot cere să intervină în numele lor sau în numele altor pacienți. În jurul colibei sau al casei, au locuri, un fel de mici capele, unde își adăpostesc djinnii. Sunt temuți și uneori chiar urmăriți de săteni. Pentru a se proteja și a evita să fie învinovățiți pentru nenorocirile care se abat asupra comunității, devin adesea învățători coranici (fkih). Dar din cauza fundamentaliștilor, nu își mai pot ține festivalurile. Și dacă încetează să-și onoreze djinnii, se îmbolnăvesc. Pentru că legătura pe care o formăm într-o zi cu o entitate este destinată să dureze o viață întreagă. Și astăzi, mulți oameni sunt dezgustați că nu pot să le onoreze. În Algeria, acest lucru devine emoționant.

Poate fi văzută transa ca un dispozitiv terapeutic care vindecă și restabilește locul pacientului în comunitate?

Trebuie ținut minte că bolile care implică transă sunt adesea „alegeri”. Un pacient rămâne bolnav până când aude chemarea entității. Cel mai spectaculos fenomen la care am fost martor a fost în Brazilia. Într-un supermarket, am întâlnit un bărbat, un mestizo din favelle, cu care am început să stau de vorbă la coadă. În timp ce îi povesteam ce făceam, mi-a spus că a contractat furunculoză pe tot corpul, care era rezistentă la antibiotice. Medicii îi spuseseră că boala lui va evolua spre septicemie și că ar putea muri. Disperat, a mers la o ceremonie Candomblé, unde o preoteasă i-a spus că Sakpata (sau Obaloyé, cum este cunoscut în Candomblé, fiul cel mare al mamei Orisha) se manifesta acolo. Sakpata este adesea înfățișat acoperit de pustule de variolă. După ce a trecut prin ritualurile dedicate acestei divinități, furunculele sale s-au vindecat complet, lăsând cicatrici pe care a fost bucuros să mi le arate. Surprinzător? Legând această persoană de cultura strămoșilor săi africani, Candomblé i-a permis să se vindece.

Care este legătura dintre posedare și șamanism?

Șamanii sunt și ei posedați, dar spre deosebire de posedarea de către „ființe culturale”, unde cei nevăzuți sunt cei care coboară pentru a vizita oamenii, șamanul urcă „în sus” pentru a-și întâlni „ghidul”. Într-un fel de vis treaz, el pornește în căutarea entității sale, a spiritului său. De cele mai multe ori, acest lucru este ajutat de tutun, deoarece șamanul se va „înălța” odată cu fumul, și de multe alte substanțe psihotrope.

Ceremonia șamanică (vânătoare vizuală)

Psihanaliza freudiană s-a străduit să explice fenomenele de posesiune prin referire la isterie, în timp ce psihiatria modernă se referă la procese de disociere și halucinații. Ce părere aveți despre asta?

Charcot a început totul! În anii 1890, a început să secularizeze mecanismele posedării. El a fost cel care i-a descris pe demonizații din tradiția creștină ca fiind isterici care suferă de probleme psihologice. Procedând astfel, Charcot dorea în mod clar să monopolizeze piața problemelor psihologice ale femeilor – ceea ce, întâmplător, a și reușit. Freud nu a făcut decât să continue în aceeași direcție, specificând chiar că femeile posedate sufereau de probleme sexuale. Am un singur comentariu de făcut. Astăzi, isteria a dispărut din manualele de psihiatrie, iar fenomenele de transă sunt mai răspândite ca niciodată.

Interviu realizat de Brigitte Postel

Acest interviu a apărut în Natives nr. 6https://www.revue-natives.com/editions/natives-n06/

Biografie

Tobie Nathan s-a născut în 1948 din părinți italo-evrei care locuiau în Cairo. Familia a emigrat în Italia în 1957 și apoi în Franța în 1958. În 1986, a devenit profesor de psihologie clinică și patologică la Universitatea din Paris-VIII, unde în 1993 a înființat Centre d’Aide Psychologique aux Familles Migrantes (centru de sprijin psihologic pentru familiile de migranți).Georges-Devereux- numit după profesorul său, psihanalist și antropolog, fondatorul etnopsihiatriei.

Este autorul a numeroase lucrări și eseuri științifice, printre careLa Folie des autres (1986), Nous ne sommes pas seuls au monde (2001), Du commerce avec les diables (2004), The New Interpretation of Dreams (2011), Love potion (2013), The soulserrantes (2017) și romane printre careSaraka Bô , (1993), (1993), ( 1993 ), (2011 ) ca tine (2015), La société des Belles Personnes (2020).

Și, urmând a fi publicat în octombrie 2021 de Editions L’Iconoclaste:Secretele terapeutului.

https://universvoyage.com/en/trances-of-possession-a-trade-with-the-invisible-interview-with-tobie-nathan/

////////////////////////////////////////////

Tobie Nathan: psihiatrul care se ocupă de sănătatea mintală a migranților

TRUE AFRICA 100 este lista noastră de inovatori, formatori de opinie, oameni care schimbă regulile jocului, pionieri, visători și nonconformisti despre care credem că modelează Africa de astăzi.

Tobie Nathan este un lider în domeniul etnopsihiatriei. În 1979, Tobie Nathan a creat prima consultație de etnopsihiatrie din Franța în cadrul Departamentului de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului al Spitalului Avicenne din Bobigny, o suburbie a Parisului. Este fondatorul Centrului Georges Devereux, o unitate academică ce oferă îndrumare psihologică familiilor de imigranți, pe care a condus-o între 1993 și 1999.

Tobie a fost pionier în tratamentele psihologice cu imigranți în Franța, prin integrarea culturilor pacienților în schema lor de tratament. Este, de asemenea, un diplomat și romancier desăvârșit. Cel mai recent roman al său, Ce Pays qui te ressemble, a fost finalist la Premiul Goncourt din 2015, cel mai prestigios premiu literar din Franța.

Ce ți s-a părut deosebit de interesant în modul în care africanii își definesc propria identitate în numeroasele tale călătorii în Africa?

Mă interesează modul în care mulți africani se definesc în funcție de identitatea strămoșilor lor. Îmi amintesc de un prieten drag, un yoruba din Benin, care întâmplător este geamănul meu. Este psihiatru ca și mine și ne-am dat seama că este geamănul meu, după ce ne-am cunoscut mult timp, de când ne-am născut în aceeași zi. Într-o zi, când l-am întrebat pe acel prieten cine este strămoșul lui, mi-a spus că este un crocodil. L-am întrebat cum de știe că strămoșul lui este un crocodil. Răspunsul lui a fost că, dacă ar mânca vreodată carne de crocodil, ar înnebuni imediat. Că și-ar pierde imediat mințile.

Mulți dintre acești pacienți au fost abandonați de propriile familii.

Mulți ani mai târziu, am călătorit în Benin cu acel prieten, pentru că doream să investigăm modul în care psihiatrii din Benin își tratează pacienții cu cele mai grave boli mintale. Trebuie să ne amintim că mulți dintre acești pacienți au fost abandonați de propriile familii. Așa că am mers în orașul istoric Abomey și am întâlnit Asociația Vrăjitorilor din Abomey, care au spus că știu cum să trateze pacienții cu boli mintale și că știu, de asemenea, cum să-i facă pe oamenii sănătoși să-și piardă mințile. I-am întrebat cum au reușit să facă asta, iar răspunsul lor a fost că au putut să o facă punând oamenii să-și mănânce strămoșii.

Trebuie să le spun oamenilor cine este strămoșul meu și atunci oamenii vor înțelege cine sunt, pentru că vor ști ce forțe sunt în spatele meu.

Atunci a început totul să aibă sens pentru mine, aceea a fost demonstrația. Ceea ce voiau să spună prin asta era că toată lumea trebuie să știe cine este strămoșul său. În acele culturi tradiționale africane, nu mă pot prezenta spunând doar că numele meu este Tobie Nathan. Trebuie să le spun oamenilor cine este strămoșul meu și atunci oamenii vor înțelege cine sunt, pentru că vor ști ce forțe sunt în spatele meu. Nici măcar nu contează dacă acei strămoși nu sunt ființe umane. Adevărata întrebare este dacă acele forțe sunt suficient de puternice pentru a schimba mediul care mă înconjoară.

Cum îți definești propria identitate?

M-am născut în Egipt și am trăit acolo în copilărie, când creșteam într-o lume vorbitoare de limbă arabă. Mai târziu am devenit italian și apoi francez. Deci acestea sunt trei lumi foarte diferite. Îmi amintesc de un proverb pe care îl auzeam în copilărie, în lumea în care am crescut inițial. Când cineva te mustra, spuneai că nu-ți pasă și spuneai și: „Dacă îl cunoști pe tatăl meu, du-te și spune-i ce ți-am spus”. Asta însemna că nu-ți păsa ce îți spuneau oamenii despre morala ta, pentru că tatăl tău nu era prin preajmă și reputația lui nu putea fi pătată de cuvintele pe care tocmai le rosteai. Este crucial și util în înțelegerea identității.

La început am fost însărcinat să tratez pacienți care vorbeau limbi pe care nu le înțelegeam, care crescuseră în lumi diferite de a mea, ale căror culturi erau diferite de a mea.

În cazul meu, identitatea mea a fost modelată de faptul că mi-am scris teza de doctorat și am studiat sub îndrumarea lui Georges Devereux, o persoană unică și remarcabilă a cărei carieră academică devenise puțin haotică. Când l-am întâlnit și am decis să studiez sub îndrumarea lui, era pe cale să se retragă din mediul academic. Profesorul Devereux stabilise o practică bazată pe înțelegerea Celuilalt, pe relaționarea cu oameni care veneau din alte lumi, din alte culturi. La început am fost însărcinat să tratez pacienți care vorbeau limbi pe care nu le înțelegeam, care crescuseră în lumi diferite de a mea, ale căror culturi erau diferite de a mea. A trebuit să învăț cum să tratez acei pacienți eficient cu metode noi, rămânând în același timp fidel profesiei mele.

Cine este africanul anului pentru tine?

Lionel Zinsou, fără îndoială. Este un tip grozav. Un mare bancher din Franța, care acum servește Beninul, cealaltă țară a sa, ca prim-ministru. Îl admir enorm. Sper să candideze la președinția Beninului și să câștige.

Urmărește-l pe Tobie pe Twitter @tobie_nathan

https://trueafrica.co/article/tobie-nathan-the-psychiatrist-tackling-migrant-mental-health/

///////////////////////////////////////////

40 de mari minți ale psihologiei: Pionierii psihologiei moderne (Seria Minte, Creier și Comportament)

Ediție în limba engleză de Gareth Morgan Thomas (Autor)

Dezvăluie mințile care au modelat psihologia.

Cine sunt gânditorii din spatele teoriilor care definesc modul în care înțelegem mintea, comportamentul și natura umană? Cartea „40 de mari minți ale psihologiei” vă poartă într-o călătorie captivantă prin viețile și ideile pionierilor care au construit acest domeniu de la zero.

Acoperind peste un secol de gândire, această carte sintetizează contribuțiile a patruzeci de figuri fundamentale – de la primii arhitecți ai psihologiei experimentale până la vizionarii care au redefinit terapia, cogniția și știința emoției. Fiecare capitol oferă o perspectivă clară și concentrată asupra ideilor fundamentale ale unui psiholog, a impactului său istoric și a moștenirii sale durabile.

Indiferent dacă ești student la psihologie pentru prima dată sau un învățător pe viață care dorește să facă legătura între principalele sale școli de gândire, această carte îți oferă contextul, claritatea și încrederea necesare pentru a înțelege domeniul la originile sale.

📘 Ce vei învăța:

Cum au pus bazele științifice Wundt, Freud, Jung și Skinner

De ce gânditori precum Maslow, Piaget și Erikson au transformat educația, terapia și dezvoltarea

Cum inovatorii moderni precum Seligman, Bandura și Kahneman ne-au remodelat înțelegerea motivației, bunăstării și luării deciziilor

Cum 40 de figuri distincte formează o cronologie coerentă a descoperirilor psihologice

✅ Perfect pentru:

Studenți de licență și studenți în faza incipientă de psihologie

Cititori care doresc o introducere structurată în teoria psihologică

Educatori, profesioniști și autodidacți care doresc o referință fundamentală

Oricine este curios despre cum a evoluat studiul minții și comportamentului

Accesibilă. Perspicace. Fundamentală.

Această carte nu te învață doar nume și date – îți oferă perspectiva de a vedea cum psihologia a devenit știința care este astăzi.

Gareth Thomas

Gareth Morgan Thomas este un artist iscusit, pasionat atât de ridicarea de greutăți, cât și de frumusețea naturii. Gareth a crescut în Bay of Islands, Noua Zeelandă, iar acum îi place să petreacă timp în Queenstown, Auckland și Nelson. Este calificat în inginerie electronică și dezvoltare software. Când Gareth nu este ocupat citind manuale și programând, îl puteți găsi adesea explorând peisajele uimitoare ale Noii Zeelande.

////////////////////////////////////////////

ANGHEL RUGINA vorbeste despre CEI 300 CARE CONDUC LUMEA, in cadrul emisiunii MARIUS TUCA SHOW, este un fals? Poate. Asta nu inseamna insa ca cei 300 nu exista

Circula din nou pe internet un text ce ni se prezinta a fi fost un interviu dat de Anghel Rugina ziaristului Marius Tuca. Il puteti citi de exemplu si pe Ziua News:

Profeţiile lui Anghel Rugină despre România

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: „Marius Tucă Show”. Acest ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI! …Era unul dintre programele urmărite, întrucât realizatorul nu-şi „ierta” pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări,care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ. Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate…

Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară , trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în

cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane.Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul „de mare calibru”din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se „pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la

întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin

consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush!La „CASA ALBĂ”, bineînţeles. Fiica domniei sale era

prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o

cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american „în privat”, au

început dezvăluirile:

„George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!…”

„Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?” A întrebat, Tucă.”Păi, nu prea…” a răspuns domnul profesor. „Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări”, a mai spus domnia sa, „ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…

Apoi a continuat: „Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Adam”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite” pentru a „câştiga alegerile”, în mod „democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.

Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt”aleşi”cu „binecuvântarea” acestui „GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele” trasate de acesta…”

Întrebare telefonică de la un telespectator: „Domnule Anghel Rugină,face şi România parte dintre ţările vizate de „GRUP”?”

„Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită „privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi

lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum”…

Replică telefonică: „Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pepreşedintele nostru ni l-au ales americanii?”

Răspuns: „Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci „GRUPUL”care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”

Replică: „Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine

şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi,

cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de

votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia…Bună seara!…”

Anghel Rugină, (A.R.): „Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până

acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi

convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!…

În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile!

Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o

simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă…

Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE… Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!… Să înţeleagă că la nivel global „cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”

Alt telespectator (TS), întreabă:

„Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?”

A.R.: „Sunt şi masoni în „grup”, dar nu sunt majoritari!”

TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele

cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):

„Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates?Sau cine altcineva?”

A.R.: „Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre „muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia

sunt mici copii, pe lângă cei din „GRUP”! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei

reviste… Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe

sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…”

TS : „Atunci sunt evreii?”

A.R.: „Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!”

TS: „Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…”

A.R.: „Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul „GRUPULUI”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest „GRUP”se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…

TS: „Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?”

A.R.: „Se zice că acest „GRUP” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima

mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi „GRUPUL” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”

TS: „Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?”

A.R.: „O.K. Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate

dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi

chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi „administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un „GRUP”, de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250-300 de persoane!… ” …Toată lumea… mută. Inclusiv Marius Tucă…

Şi domnul profesor a continuat: „Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui „GRUP”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii,pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul „independent”, a fost nevoie de un „război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria „GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul!

Acum suntem în faza în care „GRUPUL” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume „GLOBALIZAREA”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…

Trebuie să recunoaştem că acest „GRUP” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de „GRUP”. De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.

„Drepturile omului”sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială,care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar…V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.

E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe !…”

Marius Tucă (M.T.):

„Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

A.R.: „În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!”

M.T.: „Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?”

A.R.: „În primul rând, am o vârstă: „mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…”

TS: „Şi noi ce trebuie să facem?”

A.R.: „Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi,important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.

Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii,să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”

Comentariu saccsiv:

Despre astia scria si Walther Rathenau la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:

„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „

Cateva amendamente la ipoteticul interviu:

Treaba au inceput-o nu la 1848, ci inainte de Revolutia Franceza:

„Cartea neagră a Revoluţiei franceze”. 1789 – INCEPUTUL COMUNISMULUI

De existenta lor sunt foarte sigur. Nu si de numarul lor. De asemenea nu stiu nici daca ei sunt si cei din varful piramidei sau daca deasupra lor mai este o echipa. Oricum, despre ei sau despre cei de deasupra lor se vorbeste aici:

Sacrificarea masoneriei

DESPRE POLITICA. Cine nu intelege acest text, nu intelege nimic din cele ce se petrec in jurul sau

Iata si cum lucreaza in Romania:

Mugur Vasiliu: „FABRICA DE FACUT OAMENI MARI” – un util material pentru a intelege CUM ILLUMINATI ACTIONEAZA IN ROMANIA si care e legatura dintre generatia noua de „politicieni” si strabunii lor evrei bolsevici

Si au atata putere nu din cauza ca sunt stapanii banilor, ci pentru ca lucreaza direct cu dracul.

Referitor la paragraful de final:

Tucă insistă: „Şi noi ce trebuie să facem?”. „Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scară internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”, a avertizat Anghel Rugină.

Chiar daca ii lasam noi pe ei, nu ne lasa ei pe noi …

In concluzie, in linii mari, lucrurile stau cam asa precum sunt prezentate in ipoteticul interviu. Si spun ipotetic deoarece unii considera ca acesta n-ar fi avut loc. Iata ce putem citi la Cazul Rugină: între adevăr și inutilele falsuri promovate pe Internet scris de Aurel Bruma si postat pe 14 decembrie 2011 pe Natiunea:

Det. Aici

https://saccsiv.wordpress.com/2016/01/04/transcriptul-in-care-anghel-rugina-vorbeste-despre-cei-300-care-conduc-lumea-in-cadrul-emisiunii-marius-tuca-show-este-un-fals-poate-asta-nu-inseamna-insa-ca-cei-300-nu-exista/

////////////////////////////////////////////

Generalii în rezervă îl somează pe Emmanuel Macron să oprească „dezintegrarea” Franței – manifest pentru apărarea patriotismului și a valorilor naționale

Sursa: https://r3media.ro/generalii-in-rezerva-il-someaza-pe-emmanuel-macron-sa-opreasca-dezintegrarea-frantei-manifest-pentru-apararea-patriotismului-si-a-valorilor-nationale/

Douăzeci de foști generali, o sută douăzeci de ofițeri în rezervă și o mie de cadre militare inferioare au trimis publicației Valeurs Actuelles un document în care îi cer lui Emmanuel Macron să oprească „dezintegrarea” Franței. Președintele francez a fost avertizat în privința posibilității izbucnirii unui „război civil”, informează Express, BBC și France24, citate de evz.ro.

La inițiativa lui Jean-Pierre Fabre-Bernadac, ofițer de carieră și manager al site-ului Place Armes, semnatarii au făcut un apel la patriotism, amintind de valorile națiunii franceze. Iată întreaga scrisoare adresată liderului Franței.

„Domnule Președinte,

Doamnelor și domnilor membri ai guvernului,

Doamnelor și domnilor, membri ai parlamentului,

Situația este gravă, Franța este în pericol, mai multe pericole mortale o amenință. Noi, care, chiar și în retragere fiind, rămânem soldați ai Franței, nu putem, în circumstanțele actuale, să rămânem indiferenți față de soarta frumoasei noastre țări.

Steagurile noastre tricolore nu sunt doar o bucată de pânză, ele simbolizează tradiția, de-a lungul veacurilor, a celor care, indiferent de culoarea pielii sau de credința lor, au slujit Franței și și-au dat viața pentru aceasta. Pe aceste steaguri, găsim în litere de aur cuvintele „Onoare și Patrie”. Cu toate acestea, onoarea noastră de astăzi constă în denunțarea dezintegrării care lovește patria noastră.

– Discriminare care, printr-un anumit anti-rasism, se afișează cu un singur scop: să creăm pe solul nostru o stare de rău, chiar o ură între comunități. Astăzi, unii vorbesc despre rasism, indigenism și teorii colonialiste, dar acești termeni sunt folosiți de susținătorii ce urăsc și sunt fanatici, creând un război rasial. Ei disprețuiesc țara noastră, tradițiile sale, cultura ei și vor să o vadă dizolvându-se prin eliminarea trecutului și a istoriei sale. Astfel, ei atacă, prin statui, vechile glorii militare și civile, analizând cuvinte vechi de secole.

– Discriminare care, cu islamismul și grupurile suburbane, duce la apariția mai multor comploturi asupra națiunii pentru a o transforma în teritoriu supus dogmelor contrare constituției noastre. Cu toate acestea, fiecare francez, oricare ar fi credința sau necredința sa, este peste tot acasă în Franța; nu poate și nu trebuie să existe niciun oraș, niciun district în care legile Republicii să nu se aplice.

– Discriminare, deoarece ura are prioritate în fața fraternității din timpul demonstrațiilor, în care puterea folosește poliția ca agenți auxiliari și țapi ispășitori împotriva francezilor în veste galbene care își exprimă disperarea. În timp ce, indivizi infiltrați și cu glugă, jefuiesc afacerile și amenință aceleași forțe de poliție. Cu toate acestea, acestea din urmă aplică doar directivele, uneori contradictorii, date de voi, conducătorii.

Pericolele cresc, violența crește de la o zi la alta. Cine ar fi prezis, acum zece ani, că un profesor va fi decapitat într-o zi după ce pleacă de la facultate? Cu toate acestea, noi, slujitorii națiunii, care am fost întotdeauna gata să ne punem pielea la sfârșitul angajamentului nostru – așa cum a cerut statul nostru militar – nu putem fi spectatori pasivi înaintea unor astfel de acțiuni.

De asemenea, cei care ne conduc țara trebuie să găsească în mod imperativ curajul necesar să elimine aceste pericole. Pentru a face acest lucru, este adesea suficient să se aplice legile existente, fără slăbiciune. Nu uitați că, la fel ca noi, o mare majoritate a concetățenilor noștri sunt copleșiți de tăcerile voastre vinovate.

Așa cum a spus cardinalul [Désiré-Joseph] Mercier: „Când prudența este pretutindeni, curajul nu este nicăieri”. Așadar, doamnelor și domnilor, suficientă amânare, situația este critică, munca este colosală; nu pierdeți timpul și să știți că noi suntem gata să susținem politici care vor lua în considerare protecția națiunii.

Pe de altă parte, dacă nu se face nimic, laxitatea va continua să se răspândească inexorabil în societate, provocând în cele din urmă o explozie și intervenția tovarășilor noștri activi într-o periculoasă misiune de a ne proteja valorile civilizaționale și de a ne proteja compatrioții pe teritoriul național.

După cum putem vedea, nu mai este timpul să amânăm, altfel, mâine războiul civil va pune capăt acestui haos în creștere, iar decesele, pentru care veți purta responsabilitatea, vor fi numărate în mii.”, scrie în scrisoarea adresată președintelui Emmanuel Macron și parlamentarilor francezi.

Marine Le Pen, liderul partidului conservator din Franța, Rassemblement National („Frontul Național”), a reacționat pozitiv la manifestul militarilor. Acest gest făcut de rezerviști i-a fost chiar atribuit ei și partidului său, văzut de unii ca fiind „de extremă dreaptă”.

„Vă invit să vă alăturați acțiunii noastre pentru a participa la bătălia care începe. Este o bătălie politică și pașnică, dar care este mai presus de toate bătălia Franței.”, a spus cu promptitudine, Marine Le Pen.

Florence Parly, Ministrul Forțelor Armate franceze a declarat: „Articolul iresponsabil publicat în Valeurs Actuelles este semnat numai de soldați pensionari, care nu mai au nicio funcție în armatele noastre și se reprezintă doar pe ei înșiși.

Pentru cei care au încălcat obligația de rezervist sunt planificate sancțiuni și, dacă există soldați activi printre semnatari, i-am cerut Șefului de Stat Major al Forțelor Armate să aplice regulile, adică sancțiuni.”. Astfel, chemarea la patriotism și consens național a foștilor militari a fost privită negativ din tabăra președintelui Emmanuel Macron.

Nu este prima oară când generalii francezi în retragere lansează critici împotriva lui Emmanuel Macron. În 2018, zece generali în retragere au contrasemnat o scrisoare redactată de generalul de aviație Antoine Martinez, care îl acuza pe președintele Franței de trădare. Apoi, în decembrie 2020, generalul francez Pierre de Villiers, fostul șef al Statului Major al Forțelor Armate Franceze, a avertizat opinia publică de faptul că sunt o varietate de factori care pot duce țara pe calea războiului civil.

de Anand-Sergiu Donca

/////////////////////////////////////////////

Enigme Ale Piramidei Oculte

« Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă.Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele.Vor veni vremuri grele dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere şi până la moarte.Vor cădea şi cei aleşi.Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă.Vă vor cerne.Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri.Vă vor lua totul! » « Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră e moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim.Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare care, cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre » Noi mărturisiri despre părintele Arsenie Boca, Editura Agaton, 2005.

O carte apărută în anul 2000, al cărei mesaj putea fi catalogat drept „ficţiune”.În prezent (2013) mesajul acesteia este mai actual ca niciodată.

Cuvântul editorului

Iată-ne la momentul apariţiei unei bombe editoriale! Laudă de sine? Nu, convingerea că acest titlu va bate toate recordurile de vânzare ale Editurii Obiectiv! Iar acestea, credeţi-mă, nu sunt deloc de neglijat … Pornind cu un buget „fabulos”, de numai 200.000 de lei (1995), cine ar fi putut visa la un asemenea viitor? O revistă color („Obiectiv Magazin”), difuzată timp de trei ani în judeţele Olteniei şi rămasă realizare – unicat în această zonă.11 titluri de carte în regie proprie, din care două de poezie şi două de fotbal.Două cărţi premiere în Europa de Est (CIA contra KGB şi Trezirea Marelui Dragon) şi alte două premiere naţionale, cu dezvăluiri din interior despre două unităţi celebre ale Securităţii, Direcţia a VI-a şi USLA (Dosarele Securităţii şi Secretele USLA).O carte-interviu cu o celebritate a cărei existenţă reală era adeseori pusă la îndoială până atunci (Secretele lui Pavel Coruţ), cu 4 reeditări şi un tiraj peste al multor titluri ale sale.Cinci titluri reeditate şi un titlu re-reeditat şi vândut timp de trei ani, dovezi ale interesului tot mai crescând pentru cărţile Editurii Oiectiv.Comenzi venite din Austria, Germania, Franţa, Belgia, Suedia, SUA, Canada.Cea mai completă carte despre China, apărută în Europa de Est, conform Ambasadei chineze: Trezirea Marelui Dragon – China în Reformă.Tiraje şi vânzări foarte mari pentru aceste vremuri de tranziţie interminabilă, în ciuda diverselor oprelişti şi a ignoranţei cu care ne tratează mass-media centrală (ignoranţă sau rea-voinţă), ori îndivizi care îşi fac gaură în piept încercând să arate cât ţin ei la „ţărişoara” asta. E mult, e puţin? Pentru unii, finanţaţi generos din afară sau chiar din ţară, nu e mare lucru.Pentru alţii, finanţaţi din banii publici ca să înjure ROMÂNIA şi pe ROMÂNI (de exemplu, Editura Hasefer, a Federaţiei Evreilor din România şi „realizarea” ei: Paul Johnson – O istorie a evreilor), ce să mai zicem?! Pentru mine, care n-am primit nici o subvenţie şi a trebuit să mă bat enorm pentru fiecare leu tot mai năpârlit, evitând şi o serie de „tălpi” puse permanent, este însă enorm! E semnul că n-am muncit degeaba până acum şi că românii încep să se trezească din letargia în care s-au complăcut 10 ani.Iar dacă amintesc prea des de cei 200.000 de lei cu care am pornit editura (nu e poveste, sunt destui martori!), o fac pentru a le arăta şi altor români că binecunoscutul slogan se poate transforma şi în realitate: „dacă vrei cu adevărat, poţi!” … Să mergi înainte, în ciuda tuturor opreliştilor, a relei-voinţei şi nesimţirii multora.A promisiunilor neonorate ale unora şi lehamitei altora.A proceselor intentate de parveniţi şi procesomani. Unii ar putea crede că o parte din cărţile editurii au fost finanţate copios de români patrioţi sau de anumite instituţii ale statului, ori că acestea au beneficiat de o desfacere largă printre bugetarii cu ochi albaştri.Eroare! Aşa cum nici SPP şi nici Brigada Antitero a SRI n-au trepidat de curiozitate (oficial, ca instituţie) la apariţia cărţii Secretele USLA, nici SRI sau alte Servicii nu s-au înghesuit să comande vreun exemplar din CIA contra KGB (deşi, pariez, sunt ofiţeri care nici măcar nu au auzit de toate serviciile secrete expuse în carte) sau Dosarele Securităţii.Poate nu au aflat de apariţia acestor cărţi… În aceste (şi multe alte condiţii, inclusiv neseriozitatea distribuitorilor), pentru a stimula vânzarea de carte în spirit românesc şi în spiritul adevărului, cititorii ne pot ajuta într-un singur fel: comandând cât mai multe cărţi direct la editura noastră.Poate că reducerile acordate nu sunt deloc de neglijat… Conspiraţia Satanei – Ţinta România (autor: Teodor Filip)

…un titlu apărut în aprilie 2000, lansa un nou ciclu: Oculta Mondială.

Reacţia cititorilor ne-a depăşit orice aşteptări, de luni bune plecând în reţea o nouă ediţie.Ceva în genul reacţiei înregistrate la apariţia primelor cărţi ale lui Pavel Coruţ! Semn încurajator că românul reacţionează extrem de pozitiv la dezvăluiri privind România şi faţa nevăzută a realităţii înconjurătoare. Românul nu este, totuşi, un letargic nepăsător la ce se petrece în jur iar patriotismul său rămâne neschimbat.Nepăsători au rămas, din păcate, vârfuri din mass-media şi politicienii care îşi exhibă aşa zisul patriotism zi de zi… Conspiraţia Satanei n-a determinat numai reacţii ale cititorilor din România, Austria, Franţa, Belgia, Suedia, Germania, SUA sau Canada dar pare a fi sensibilizat realizatori Tv care mai simt româneşte.În Cuvântul Editorului „kilometric” al acelei cărţi, semnalam unele informaţii senzaţionale din cărţi puţin cunoscute publicului larg (fiind de specialitate), privind România (Ramania – Pelasgeea – Traco – Dacia), acest veritabil leagăn al civilizaţiei umane din ultimii 10-12.000 de ani, cărţi scrise de Paul Lazăr Tonciulescu, Adrian Bucurescu şi Dumitru Bălaşa.Ei bine, îmbucurător, aceste pagini au sensibilizat, se pare, pe unii redactori ai TVR2, post pe care au început să apară emisiuni pe această temă, având ca invitat pe dl. Paul Lazăr Tonciulescu şi drept consilier pe dl. Adrian Bucurescu. Un lucru extraordinar, pentru că, repet, ofensiva ideatică este marea şansă a României, ţinutul vechiului zeu al Soarelui – RAM şi a zeiţei Pământului – GEEA, o ţară care nu are de ce să ceară intrarea în Europa, pentru că a CREAT-O ŞI A POPULAT-O! Dar surprizele nu s-au încheiat aici… …La apariţia primului volum al celui mai cunoscut sub numele de Jan van Helsing, devenit imediat celebritate mondială, editorul K. D. Ewerd-Gamalo Tioyon scria mirat dar şi încântat: «(..) am primit o disketă (…).Pe pachet nu era nici un nume.Înăuntru se afla o scrisoare (…).Am listat textul şi l-am citit cu mare interes.După lectură, am fost impresionat, cu toate că îmi erau deja cunoscute unele aspecte ale intrigilor din anumite cercuri ale societăţii „înalte”».De ce am citat aceste rânduri? Pentru că, relativ recent, am păţit acelaşi lucru! Pe adresa editurii, am primit un plic, în care am descoperit, efectiv surprins, o disketă şi o foaie cu următoarele rânduri scrise la imprimantă: «Stimate domnule Eugen Delcea, Îmi exprim, pe această cale, toată admiraţia mea faţă de temerara dumneavoastră acţiune, cât şi speranţa că editura pe care cu onoare o conduceţi va reuşi să traverseze cu bine această perioadă zbuciumată din istoria poporului român.Din dorinţa de a-mi aduce aportul la scoaterea la lumină a adevărurilor ascunse şi fiind conştient de greutăţile inerente cu care vă confruntaţi, vă pun la dispoziţie un manuscris care abordează o temă de maxim interes, referitoare la faţa nevăzută a istoriei mondiale.În eventualitatea publicării lucrării anexate, ţin să precizez cu această ocazie că nu voi avea pretenţii financiare sau de altă natură faţă de editura dumneavoastră. Cu consideraţie, ing. Cristian Crăiţă» Acum sper că-mi înţelegeţi uimirea! Iar ea avea să fie înzecită de lectura materialului listat de urgenţă: misteriosul autor se suprapunea, în proporţie de 60% pe intenţia mea, făcută publică în Conspiraţia Satanei, de a scrie Istoria ocultă a Omenirii! Cu alte cuvinte, acesta îmi „mânca pâinea albă” pregătită cu grijă de mult timp, dar „nepusă pe masă” din lipsă de timp (din ce motive aţi văzut mai înainte sau bănuiţi)… Manuscrisul respectiv s-a transformat, relativ rapid, în cartea de faţă.Veţi gândi, poate, că m-a tentat tocmai renunţarea, menţionată, la primirea dreptului de autor.În nici un caz, pentru că acest lucru nu e de acceptat şi îl rog, pe această cale, pe autor, să mă contacteze pentru a semna contractul şi a-şi primi drepturile cuvenite, în conformitate cu…………………………………………………………………………….

det. Aici

https://pdfcoffee.com/enigme-ale-piramidei-oculte-pdf-free.html

////////////////////////////////////////////

Bancherul diavolului. Necenzurat – Bradley C. Birkenfeld

Descriere

Bancherul Diavolului. Necenzurat este editia revizuita si adaugita a cartii Bancherul Diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvetian; contine, in plus fata de editia anterioara, numeroase informatii si dezvaluiri noi!

„Ticalosii nu vor mai dormi linistiti niciodata!”-JULIAN ASSANGE, FONDATOR WIKILEAKS

Bani. Tradare. Coruptie. Razbunare.

O poveste adevarata si plina de suspans despre cea mai mare frauda fiscala din istoria finantelor.

Un thriller real – ocazia fascinanta de a privi in spatele scenei industriei secretului bancar elvetian. O declaratie dura despre un sistem juridic corupt.

Bradley Birkenfeld a avut totul ca bancher privat care lucra pentru cea mai mare banca din lume, UBS, unde bogatii isi ascundeau milioanele de ochii autoritatilor fiscale, intr-o complexa retea secreta de conturi fara nume si companii offshore. Cand a descoperit ca UBS planuia sa il scoata pe el tap ispasitor pentru faradelegile clientilor lor, Birkenfeld a pus in alerta guvernul SUA.

Peste 25 de miliarde de dolari (momentan) au fost recuperate pe baza informatiilor fara precedent furnizate de Birkenfeld, dar chiar daca Bradley, pe cont propriu, a scos la lumina cea mai mare schema de evaziune fiscala din istorie si a distrus traditiile secrete ale bancilor elvetiene prin activitatea lui ca avertizor de intergitate, Departamentul de Justitie a incercat sa-l scoata vinovat si sa-l reduca la tacere. L-au acuzat de conspiratie si Birkenfeld a fost arestat, fiind apoi inchis timp de treizeci de luni.Dar Brad a invins. Dupa ce a iesit din inchisoare, a fost razbunat cand Fiscul i-a acordat o recompensa de 104 milioane de dolari pentru aceste informatii bomba, cea mai mare recompensa din istorie. Acum, in Bancherul Diavolului. Necenzurat, el isi spune remarcabila poveste adevarata!

https://www.elefant.ro/bancherul-diavolului-necenzurat_76964ed6-7f25-4407-82bf-31413587a57d?srsltid=AfmBOorl9znbMm7Sze22SHxGrnQyCiT_25RDCDyVqhTLdouATrnALy4r

/////////////////////////////////////////////

(Oameni imbracati in alb pe dinafara,dar innegriti pe dinauntru nehandicapat …) CORUPȚIE LA SPITAL Medici și asistente din Satu Mare, anchetați pentru documente false de handicap

Percheziții și rețineri într-un dosar care vizează emiterea ilegală de certificate medicale pentru obținerea pensiilor de handicap

Marți, 25 noiembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, împreună cu polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat 19 percheziții domiciliare într-un dosar de corupție complex. Ancheta vizează luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, precum și fals intelectual.

Funcționari publici suspectați de fapte ilegale

Potrivit anchetatorilor, mai mulți medici și asistente de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare ar fi emis documente medicale false, care atestau în mod nereal existența unor afecțiuni grave.

Aceste documente erau ulterior folosite pentru obținerea ilegală a pensiei de handicap și pentru angajarea unui asistent personal. Sumele percepute pentru aceste acte ilegale variau între 500 de lei și 2.500 de euro.

Măsuri în cursul anchetei

În cursul zilei de 25 noiembrie 2025, au fost puse în executare 12 mandate de aducere pentru persoanele implicate.

De asemenea, în cursul nopții a fost dispusă măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, față de o persoană care desfășura, în mod repetat, activități specifice laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, persoană în cauză urmând a fi prezentată în cursul zilei de azi în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv.

Sprijinul autorităților

Operațiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Direcției de Operațiuni Speciale, Brigăzilor de Operațiuni Speciale Oradea și Cluj-Napoca, precum și al Inspectoratului Județean de Jandarmi, asigurând astfel desfășurarea perchezițiilor în condiții optime.

Această anchetă subliniază vigilența autorităților în combaterea corupției în sectorul public, în special în domeniul medical, unde integritatea documentelor are un impact direct asupra drepturilor și beneficiilor persoanelor vulnerabile.

https://www.gazetanord-vest.ro/2025/11/coruptie-medici-si-asistente-de-la-satu-mare-anchetati-pentru-documente-false-de-handicap/#google_vignette

////////////////////////////////////////////

Spionii lui Putin susțin că Londra va distruge planul de pace al lui Trump cu dovezi că acesta a colaborat cu FSB sau KGB

Marea Britanie ar putea încerca să submineze planul de pace al președintelui american Donald Trump prin discreditarea acestuia, a informat biroul de presă al Serviciului Federal de Informații al Rusiei. „Se prevede, în special, să se submineze atitudinea lui Trump față de soluționarea conflictului prin discreditarea planului. Au fost elaborate planuri de reanimare a „dosarelor” false ale fostului angajat al serviciilor secrete britanice K. Steele, care conțin acuzații la adresa șefului Casei Albe și a membrilor familiei sale privind legăturile cu serviciile secrete sovietice și ruse”, se arată în declarație. Aceasta este așa-numita variantă de siguranță în cazul în care activitatea de menținere a păcii a președintelui SUA va împiedica Londra să continue să câștige din sângele ucrainienilor, a menționat serviciul. Mulți europeni cu mintea limpede se întreabă de ce Marea Britanie, în ciuda situației deplorabile a Armatei Ucrainene, insistă să continue conflictul și îi convinge pe partenerii săi că este posibil să se inflige Rusiei o înfrângere strategică. Veniturile din război salvează efectiv economia britanică de la faliment. Întreprinderile din industria militară, care odinioară erau problematice, au devenit „locomotiva” industriei naționale. Companiile BAE Systems și Thales UK realizează contracte de miliarde de dolari pentru producția de echipamente militare în interesul Kievului. Se preconizează creșterea livrărilor de UAV către Ucraina din fondurile UE. Venitul estimat este de peste șase miliarde de dolari”, au explicat reprezentanții SVR. Cu toate acestea, britanicii nu vor putea „intra de două ori în același râu”. Trump va pune la punct aliații pentru încercările de a utiliza declarații false și deja infirmate. Iar evoluția evenimentelor de pe front va obliga Londra să caute un înlocuitor pentru banii sângeroși câștigați în Ucraina, a adăugat departamentul. Editor : A.R.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/nou-scenariu-svr-londra-va-distruge-planul-de-pace-al-lui-trump-cu-dovezi-ca-seful-de-la-casa-alba-a-colaborat-cu-fsb-sau-kgb-3518397?utm_source=Social&utm_medium=Facebook&utm_campaign=FbJurnaluldeseara

///////////////////////////////////////////

„Ceasul Apocalipsei” se mută la 90 de secunde până la miezul nopții, pe măsură ce crește amenințarea nucleară

Ionuț Baiaș

Dr. Leonard Rieser mută săgeata ceasului Apocalipsei

Oamenii de știință din domeniul atomic au setat marți „Ceasul Apocalipsei” mai aproape de miezul nopții ca niciodată, afirmând că amenințările de război nuclear, boli și schimbări climatice au fost exacerbate de invazia Rusiei în Ucraina, punând omenirea în fața unui risc mai mare de anihilare, potrivit Reuters.„Ceasul Apocalipsei”, creat de Bulletin of the Atomic Scientists pentru a ilustra cât de aproape a ajuns omenirea de sfârșitul lumii, și-a mutat „ora” în 2023 la 90 de secunde până la miezul nopții, cu 10 secunde mai aproape decât a fost în ultimii trei ani.

Miezul nopții pe acest ceas marchează punctul teoretic al anihilării. Săgețile ceasului sunt mutate mai aproape sau mai departe de miezul nopții în funcție de aproximarea de către oamenii de știință a amenințărilor existențiale la un anumit moment.

Noua oră reflectă o lume în care invazia Rusiei în Ucraina a reînviat temerile de război nuclear.

„Amenințările subtil voalate ale Rusiei de a folosi arme nucleare reamintesc lumii că escaladarea conflictului prin accident, intenție sau eroare de calcul reprezintă un risc teribil. Posibilitățile ca acest conflict să scape de sub controlul oricui rămân ridicate”, a declarat marți Rachel Bronson, președintele și directorul general al buletinului, într-o conferință de presă la Washington.Anunțul buletinului va fi pentru prima dată tradus din engleză în ucraineană și rusă pentru a atrage atenția în mod relevant, a spus Bronson.

Organizație non-profit cu sediul la Chicago, buletinul actualizează anual ora ceasului pe baza informațiilor privind riscurile catastrofale la adresa planetei și a omenirii.

Consiliul de administrație al organizației, format din oameni de știință și alți experți în tehnologie nucleară și în știința climei, printre care se numără 13 laureați ai premiului Nobel, discută evenimentele mondiale și stabilesc unde să plaseze acele ceasului în fiecare an.Amenințările apocaliptice reflectate de ceas includ politica, armele, tehnologia, schimbările climatice și pandemiile.

Ceasul a fost setat la 100 de secunde până la miezul nopții din 2020, care era deja cel mai aproape de miezul nopții.

Consiliul a declarat că războiul din Ucraina a sporit, de asemenea, riscul ca armele biologice să poată fi utilizate în cazul în care conflictul continuă.

„Fluxul continuu de dezinformare cu privire la laboratoarele de arme biologice din Ucraina trezește îngrijorarea că Rusia însăși s-ar putea gândi să desfășoare astfel de arme”, a declarat Bronson.

Sivan Kartha, membru al consiliului de buletin și om de știință la Institutul de Mediu din Stockholm, a declarat că prețurile la gazele naturale împinse la noi cote de război au stimulat, de asemenea, companiile să dezvolte surse de gaze naturale în afara Rusiei și au dus la redeschiderea centralelor electrice pe cărbune ca sursă alternativă de energie.

„Emisiile globale de dioxid de carbon provenite din arderea combustibililor fosili, după ce și-au revenit în urma declinului economic COVID, ajungând la un maxim istoric în 2021, continuă să crească în 2022 și ating un alt nivel record… În condițiile în care emisiile continuă să crească, fenomenele meteorologice extreme continuă și au fost atribuite și mai clar schimbărilor climatice”, a declarat Kartha, dând ca exemplu inundațiile devastatoare din Pakistan din 2022.

Ceasul a fost creat în 1947 de un grup de oameni de știință în domeniul atomic, printre care Albert Einstein, care au lucrat la Proiectul Manhattan pentru a dezvolta primele arme nucleare din lume în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1991, la 17 minute până la miezul nopții, ceasul era cel mai departe de „ziua judecății”, când Războiul Rece s-a încheiat, iar Statele Unite și Uniunea Sovietică au semnat un tratat care a redus substanțial arsenalele nucleare ale ambelor țări.

https://hotnews.ro/ceasul-apocalipsei-se-muta-la-90-de-secunde-pna-la-miezul-noptii-pe-masura-ce-creste-amenintarea-nucleara-85006

////////////////////////////////////////////

O lume fara oameni (Un monde sans humains)

“Accesul la tehnologii din ce in ce mai sofisticate ( …) poate fi un proiect pentru o elita. Acesti oameni [care sustin transumanismul] ar fi gata sa impinga peste bord o buna parte din umanitate, asteptand disparitia ei finala. Nu au nevoie sa-i extermine direct, multi vor disparea doar pentru ca sunt mai slabi. Intr-o anumita masura, va exista o “paguba acceptata”, o “ruptura acceptata”.” (Jean-Paul Mairieu, fizician CNRS)

Documentarul ARTE O lume fara oameni (Un monde sans humains, 2012) este realizat de Philippe Borrel dupa o idee a lui Noël Mamère (arte.tv/fr/un-monde-sans-humains/6968904.html) si propune o discutie profunda pe marginea noilor tehnologii – internet, cipuri, gadgeturi bio-tehnologice -, a cercetarilor de tip Google care cauta sa citeasca mintea umana si a filosofiilor care propaga astfel de orientari – transumanism, de pilda, bizara utopie a obtinerii nemuririi prin intermediul nano-tehnologiei care nu se reduce insa, in practica, la idei abstracte.

Principalul punct tare al acestui documentar, fata de altele pe teme de acelasi gen, consta in faptul ca abordeaza mai multe dimensiuni ale acestei noi realitati aratand conexiunile politice din background si consecintele pe care aceste fenomene le vor avea asupra omului si societatii. Se incepe prin a arata modul in care noile tehnologii ne schimba viata la nivel cotidian si, de aici, la nivel de mentalitate si practici social-culturale. Se arata modul in care lucreaza industriile nano-tehnologiei, care se folosesc de nobilul scop al usurarii vietii handicapatilor, ajungand, ulterior, sa foloseasca inventiile propuse pentru aplicatii militare ca sa transforme soldatul intr-un adevarat cyborg. Un exemplu din documentar cazul DARPA, baza de cercetare a Armatei SUA, care a inventat, de pilda, internetul, si care experimenteaza si alte tehnologii in prezent. Nu lipseste nici Google, unde ne sunt prezentate cercetarile facute pentru a se citi gandurile oamenilor.

Printre aceste aplicatii se gaseste si cipul, in documentar fiind redata viziunea unui futurist care incearca sa ne convinga de ce anume oamenii vor accepta un astfel de dispozitiv implantat in corp, care sa controleze, practic, tot circuitul biologic al organismului uman.

Interesant de aflat este faptul ca exista un intreg curent filosofico-tehnologic numit transumanism, al carui propovaduitor este Ray Kurzweil, care a dat nastere unui centru de cercetari aplicate (Singularity). Cercetarile de aici sunt menite dezvoltarii nano-tehnologiei pana la completa absorbtie si controlare a vietii naturale de catre noile tehnologii. Utopia consta in obiectivele “filosofice” ale acestui curent, anume obtinerea “nemuririi.”

Insa in spatele transumanismului se afla o intreaga politica si industrie. Neoliberalismul este, in special, strans legat de aceasta utopie a eficientei si organizarii totale a lumii sub control digital. O legatura tradusa inclusiv in fonduri care finanteaza respectivele cercetari.

Astfel, arata Jean-Claude Guillebaud (scriitor):

“Cand privim de aproape ce se intampla in Statele Unite, ne dam seama ca conexiunile acestor proiecte tehno-stiintifice sunt cu aripa dreapta a liberalismului american, care a subventionat Universitatea Singularitatii. E vorba de dreapta ultra-liberala dura, libertarienii. Adica legaturile cu proiectul social “de piata” si logica acestuia sunt indubitabile, evidente, chiar inspaimantatoare.”

Iar un militant ce apare in film, Jim Thomas, din ONG-ul ETC Group Canada, explica ideea din spatele acestor tentative elaborate pe mai multe planuri:

„Exista mai multe moduri de a descrie aceasta tehnologie asa-zis convergenta. De pilda sunt numite nano-, bio-, info-, cogno- sau genetice, robotice, inteligenta artificiala, nano-tehnologie… Eu prefer sigla BANG: biti, atomi, neuroni, gene. Asa se vede mai bine intentia care se afla in spatele tuturor acestor tehnologii care doresc sa manipuleze un element de baza specific. De exemplu, in biotehnologie, este gena, in ideea ca putem descompune tot ce e viu in elemente simple si digitale. Pentru tehnologia informaticii, este bit-ul, elementul binar in 0 si 1. Pentru tehnologia creierului, e neuronul. In nano-tehnologie, atomul este elementul de baza. Si din clipa in care putem manipula fiecare unitate elementara, le putem recombina sau interverti, putem construi ADN sau gene pornind de la atomi. Putem construi informatie pornind de la atomi. Putem folos tehnologiile informatiei pentru a ameliora biotehnologia.

Toate elementele de baza devin instrumente esentiale pentru a reconstrui materia, pentru a reprograma natura, ca si cum totul n-ar fi decat un calculator. Este ceea ce presupune ideea de convergenta. Odata ce ajungem la cea mai mica particula, la nivelul celui mai mic pixel al existentei, putem rearanja acesti pixeli in noi materii, in noi organisme vii si, in fine, in noi indivizi, in noi sisteme sociale, in noi economii. Promotorii noii convergente sunt convinsi de faptul ca utilizand biologia sintetica sau nano-tehnologia, se va putea manipula intreaga planeta. Se va putea gasi o solutie pentru incalzirea climei, transformand atmosfera. Si, in fine, se vor putea stapani toate elementele, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Intre cele doua, noi, oamenii, suntem prinsi in capcana, ca intre ciocan si nicovala.”

Remarcabil este si faptul ca in documentar apar o serie de specialisti, filosofi, scriitori, sociologi, psihiatri care critica aceasta tendinta de “masinizare” a lumii, lucru cu atat mai interesant cu cat nu au o abordare clasic-traditionala. Asa cum atrage atentia unul din acestia, chiar daca din toate aceste inventii ar functiona si ar fi puse in aplicare numai o mica parte, impactul ar fi enorm si ar consta in schimbarea semnificatiei fiintei umane. Practic, s-ar inventa un nou om.

Unde pot duce toate acestea?

Ne-o arata Jean-Paul Mairieu, fizician specializat in fizica cuantica, director de cercetare la Centrul National de cercetare stiintifica (CNRS), Franta:

“Accesul la tehnologii din ce in ce mai sofisticate si mai costisitoare nu duce neaparat la ameliorarea binelui comun si poate fi un proiect pentru o elita. Ar insemna operarea unei fracturi violente in umanitate, ceea ce ridica o problema politica, una din problemele politice majore ale umanitatii astazi.

Acesti oameni [care sustin transumanismul] ar fi gata sa impinga peste bord o buna parte din umanitate, asteptand disparitia ei finala. Nu au nevoie sa-i extermine direct, multi vor disparea doar pentru ca sunt mai slabi. Intr-o anumita masura, va exista o “paguba acceptata”, o “ruptura acceptata”.”

Realizatorii documentarului incheie aceasta investigatie cu o intrebare-cheie:

Dorim, oare, cu adevarat o astfel de lume? O lume….fara oameni?

Jean-Claude Guillebaud: “Esenta vietii umane este exact ceea ce nu poate fi calculat: dragostea, spiritualitatea, poezia, intelepciunea, muzica, tandretea, altruismul, generozitatea, solidaritatea umana. Toate aceste lucruri ce nu pot fi calculate sunt, putin cate putin, evacuate din peisaj.”

Pierre Dardot, professor de filosofie: “O lume fara oameni, cu cyborgi sau indivizi hibrizi sau himere, masini cu resturi umane, nu ar mai reprezenta o lume. Trebuie sa aratam clar aceasta contradictie si sa-i subliniem insuportabilitatea. Singura modalitate este hranirea spiritului si atitudinii de rezistenta.”

Roland Gori, profesor de psihopatologie clinica: “Trebuie sa renuntam la ideea de a lasa expertii sa ne ghideze viata. Fie ca sunt experti in economie, in politica sau in nano-tehnologie, trebuie sa ne re-insusim democratia pe care am avut tendinta de a o abandona in beneficiul lor sub presiunea politicilor securitare si a diferitelor industrii.”

– Multumiri celor care s-au ostenit la traducerea si editarea documentarului. Preluarea prezentarii scrise nu poate fi facuta decat cu acordul nostru explicit

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/un-monde-sans-humains-o-lume-fara-oameni-documentar-video-subtitrat-transumanism/

////////////////////////////////////////////

Vremea lui antihrist este aici

Rod Dreher, The American Conservative

Când eram copil, la sfârșitul anilor 1970, am întâlnit o copie a cărții de mare succes a lui Hal Lindsey, The Late, Great Planet Earth. Ea oferă o relatare evanghelică a ultimelor zile, încercând să explice cum vor trăi oamenii în vremurile de dinaintea întoarcerii lui Hristos. Toate acestea m-au lovit ca o bombă. Nu știam că Hristos se va întoarce! De ce nu-mi spusese nimeni? (V-am mai spus că nu eram mari bisericoși în familia mea.) Și, măiculiță!, nu aveam nicio idee că Uniunea Sovietică a fost menționată în Biblie și că Piața Comună Europeană urma să producă acest tip numit antihrist și că exista acest eveniment numit Parusie … și așa mai departe. Acestea erau lucruri extrem de palpitante pentru mine. Mi-au electrizat imaginația timp de un an sau doi. Și apoi s-au stins și, o dată cu ele, s-a dus și credința mea pentru o vreme.Ca creștin adult, râdeam pe seama mea, amintindu-mi cât de în serios luam la doisprezece ani speculațiile lui Hal Lindsey, dintre care niciuna nu s-a adeverit. Acea narațiune a Sfârșitului vremurilor este totuși cu adevărat amețitoare. Când eram creștin catolic, am văzut un anumit aspect al fenomenului, de obicei implicând evlavie față de aparițiile Sfintei Fecioare. Un preot prieten care fusese convertit la Medjugorje, dar care la începutul preoției era circumspect față de vânătorii de apariții, mi-a spus cât de frustrant a fost pentru el să nu reușească să-i convingă pe cei mai entuziaști enoriași ai săi să se concentreze asupra vieții obișnuite de catolic. Voiau artificii spirituale. Aceasta este o adevărată tentație.Însă tradiția creștină spune, într-adevăr, că înainte de A Doua Venire a lui Hristos, va apărea un lider mondial mesianic numit de Scriptură „fiara”, care va fi „antihristul”. El va porni o persecuție în masă a Bisericii și va superviza o dictatură globală care va controla atât de temeinic viața oamenilor încât, conform capitolului 13 din Apocalipsă :Și pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei liberi și pe robi îi face să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte,încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul: numele Fiarei sau numărul numelui Fiarei.

Aici e-nțelepciunea! Cine are pricepere, să socotească numărul Fiarei; că e număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.

Nu e nevoie să subliniez că există o literatură vastă de speculații despre identitatea lui antihrist și despre modul în care aceasta este conectată la numărul 666. Găsesc teoria gânditorului creștin ortodox Jonathan Pageau convingătoare: antihrist 666 nu este neapărat un singur om (deși ar putea fi) (potrivit predaniei ortodoxe, antihrist va fi cu siguranță o persoană umană – nota Cuvântul Ortodox), iar numărul se referă la un sistem complet lipsit de Dumnezeu. El scrie: Așadar, trebuie să fim foarte atenți pe măsură ce aceste tipare se derulează de la sine în fața noastră. Pe măsură ce aceste modele încep să apară în lume, nu trebuie să ne uităm după cineva care arată ca Ozzy Osbourne, un satanist îmbrăcat în negru din cap până-n picioare și cu aspectul unui spirit rău care vine pe Pământ. Nu așa arată 666. 666 arată ca un sistem luminos care pare că înglobează totul și poate controla totul. Și de aceea este atât de seducător. De aceea ne poate amăgi dacă nu suntem atenți, pentru că a nu participa sau, să zicem, a nu te închina acestui sistem te poate exclude din poveste. Atunci va fi foarte ușor să faci compromisuri în acest sens.Nu cu mult timp în urmă, am citit că romanii își tatuau sclavii pe mâini sau pe frunte, astfel încât să nu poată scăpa niciodată. Atunci am realizat că „semnul fiarei” văzut de Sfântul Ioan nu era neapărat un semn literal pe frunte sau pe mână (deși ar putea fi), dar că simbolic înseamnă că trebuie să fii un sclav al sistemului pentru a avea acces la viața economică, adică pentru a-ți câștiga existența.În calitate de creștin, cu siguranță că cred că această lume întunecată și totalitară va apărea într-o zi. Este ușor să-ți prinzi urechile încercând să ghicești când ar putea fi, și nu voi face niciodată aceasta. Dar trebuie să spun că forma acesteia pare că se conturează. În 2019 am scris acest articol după ce doi cardinali catolici proeminenți au avertizat că epoca lui Antihrist ar putea fi asupra noastră – ambii făcând referire la învățătura confuză venită dinspre Papa Francisc ca reprezentând un periculos semn al vremurilor. Gigantul intelectual René Girard, un catolic, a scris la începutul secolului că ne aflam în vremuri tulburi:

Procesul actual de demagogie spirituală și folosire excesivă a retoricii a transformat preocuparea pentru victime într-o comandă totalitară și o inchiziție permanentă. (…) Trecem printr-un „ultra-creștinism” caricatural care încearcă să evadeze de pe orbita iudeo-creștină prin „radicalizarea” îngrijorării pentru victime într-o manieră anti-creștină. (…) Intelectualii și alte elite culturale au promovat creștinismul la rolul de țap ispășitor numărul unu.

Girard spune că suntem în pragul a ceea ce el numește „celălalt totalitarism”, despre care spune că este:

cel mai viclean și răutăcios dintre cele două, cel cu cel mai mare viitor, după toate probabilitățile. În prezent, acesta nu se opune aspirațiilor iudeo-creștine, ci le revendică drept ale sale și pune sub semnul întrebării preocuparea pentru victime din partea creștinilor (nu fără o anumită aparență de rațiune la nivelul acțiunii concrete, date fiind deficiențele creștinismului istoric). Acest „celălalt totalitarism” nu se opune deschis creștinismului, ci îl depășește pe aripa stângă.

După cum am scris ultima dată când am adus în discuție acest subiect, aceasta este forța celui ce în tradiția creștină se numește antihrist. Nu trebuie să crezi într-o figură literală a lui antihrist pentru a înțelege ce spune Girard aici. Girard subliniază că, în limbajul simbolic al Noului Testament, antihrist se opune lui Hristos imitându-L și căutând să fie mai bun decât El. Mai mult:

Antihrist se laudă că a adus ființelor umane pacea și toleranța pe care creștinismul le-a promis, dar nu a reușit să le ofere. De fapt, ceea ce produce radicalizarea victimologiei contemporane este o întoarcere la tot felul de practici păgâne: eutanasia, avortul, nediferențierea sexuală, jocurile de circ roman în exces dar fără victime reale etc.

Girard a scris acestea în cartea sa din 2001 L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger. A murit în 2015, exact când începea nebunia trans. Nu cred că ar fi fost surprins de nimic.

De ce aduc aceasta în discuție astăzi? Pentru că tocmai am citit cel mai recent eseu de pe Substack, intitulat You Are Harvest (Ești recoltă), de Paul Kingsnorth, un scriitor englez care trăiește în Irlanda rurală împreună cu soția și copiii săi. Sunt abonat, așa că nu știu dacă e nevoie de abonament pentru a-l citi sau nu. Faceți clic pe link pentru a vedea. Kingsnorth a fost botezat formal și confirmat ca creștin ortodox la începutul acestui an, dar gândul său exprimat în articol nu e din perspectivă creștină. Mai degrabă se bazează pe o viață întreagă de observare și analiză a culturii. Citit în cheie creștină, însă, ceea ce scrie este uluitor și, dacă nu-l puteți citi gratis, ați face bine să vă cumpărați un abonament pentru a-i citi întreaga serie despre ceea ce el numește „Mașina”. De fiecare dată când se referă la „Mașină”, mă gândesc la „antihrist”. Se potrivește. Iată fragmente:

Mulți oameni nu au nici o problemă cu împingerea mașinăriei digitale în fiecare aspect al vieții noastre. Mulți oameni au uitat pur și simplu cum este să nu fii tras și împins și smuls și dirijat în fiecare oră a zilei de cerințele unui ecran strălucitor.

Mulți oameni nu sunt atenți.

Mai departe:

La câteva zile după ce mi-am pierdut jocul de șah, câțiva prieteni au venit să ne viziteze din Anglia. Nu i-am văzut de aproape un deceniu și nu au călătorit nicăieri de când a început pandemia, așa că clipeau entuziasmați în lumina soarelui. Au luat feribotul ca să traverseze Marea Irlandei, ceea ce le-a cerut să efectueze un anumit ritual tehnologic, unul care depășea chiar și procedura îndelungată de a-și scana pașapoartele digitale și de a sta pe o barcă plină de camere CCTV.

De data aceasta, a trebuit să se fotografieze și să arate dovada digitală a vaccinării. De asemenea, dintr-un motiv pe care nu l-au înțeles, au fost nevoiți să recite un șir de numere într-un dispozitiv de înregistrare. Dacă aș fi paranoic – și în zilele noastre de obicei sunt – aș presupune că aceasta a făcut parte din crearea unui sistem digital embrionar de recunoaștere vocală, care va fi folosit în viitor pentru a suplimenta scanările globului ocular, cipurile din pașapoarte și certificatele de sănătate de pe smartphone-uri, care stau deja la baza viitorului nostru glorios de libertate și belșug.

Mai mult:

Uneori stau treaz noaptea sau rătăcesc pe câmpul din spatele casei mele sau merg pe strada din orașul nostru local și am impresia că o pot vedea pretutindeni în jurul meu: grila. Venele și tendoanele Mașinii care ne încercuiește, ne fixează, are grijă de noi și ne caracterizează acum. Îmi imaginez un fel de rețea de linii strălucitoare în aer, strălucind de rouă ca o pânză de păianjen în soarele dimineții. Îmi imaginez cablurile și legăturile prin satelit, filmele și cuvintele și înregistrările și opiniile, nodurile și centrele de date care urmăresc și înregistrează detaliile vieții mele. Îmi imaginez plasa creată de tranzacțiile bancare și drumurile la cumpărături, aplicațiile pentru pașapoarte și mesajele text trimise. Văd acest lucru, oricare ar fi el, fiind construit sau construindu-se în jurul meu, îl văd ridicându-se și întărindu-și strânsoarea și văd că niciunul dintre noi nu-l poate împiedica să evolueze în ce urmează să devină, orice ar fi aceasta.

Văd Mașina fredonând ușor pentru sine în timp ce ne înfășoară în ofertele sale, în timp ce își atârnă promisiunile în fața noastră și încet, încet, încet ne învârte. Mă gândesc la partea din ea cu care interacționăm zilnic, interfața albă strălucitoare prin care oferim voluntar fiecare detaliu al vieții noastre în schimbul informațiilor sau al plăcerii sau poveștilor spuse de corporații globale de divertisment care ne transformă cultura în marfă și apoi ne-o vinde înapoi. Mă gândesc la cuvintele pe care le folosim pentru a descrie această interfață, pe care o purtăm cu noi în buzunare oriunde mergem, în timp ce suntem urmăriți pe fiecare stradă și în fiecare pădure care a mai rămas: pânza, plasa.

Mă gândesc: acestea sunt lucruri menite să prindă o pradă.

Aici, Kingsnorth ajunge la sfârșitul unui pasaj lung în care discută despre Jacques Ellul și teoriile sale despre modul în care conducerea lumii noastre este preluată de „tehnică”. Pentru Ellul, aceasta înseamnă stabilirea prin mijloace mecanice a unei lumi în care toate lucrurile sunt controlate:

Dar atunci, dacă Ellul are dreptate, aceasta este direcția în care ne va duce până la urmă domnia tehnicii: spre dictatura Mașinii. Afirmând în 1964 că tehnica deja „a făcut ca doctrinele democratice tradiționale să fie învechite”, el a sugerat că noul mod de a vedea lumea va depăși orice obiecție democratică și va tinde întotdeauna către controlul total. „Eficiența este un fapt”, a scris el ironic, „și dreptatea un slogan.” Tehnica, prin dominație pură, va acumula putere până când nu va mai putea exista niciun argument rațional (singurul tip de argument acceptat acum) împotriva controlului detaliilor viețile noastre pentru binele general:

În cele din urmă, tehnica face ca statul să devină totalitar, să absoarbă complet viața cetățenilor. Am observat că acest lucru se întâmplă ca urmare a acumulării tehnicilor în mâinile statului… Chiar și atunci când statul este liberal și democratic, el nu poate face altceva decât să devină totalitar. Devine astfel direct sau, ca în Statele Unite, prin intermediul unor persoane intermediare. Dar, în ciuda diferențelor, toate aceste sisteme ajung în cele din urmă la același rezultat.

Folosind cuvântul „totalitar”, Ellul nu sugera că toate națiunile vor deveni dictaturi, cu atât mai puțin să adopte un cadru ideologic precum nazismul sau marxismul pentru a le ghida. De fapt, el a spus că astfel de ideologii interferează cu direcția tehnicii, care caută mai degrabă eficiența decât ideologia. „Totalitar”, în acest context, însemna pur și simplu că ar fi imposibil să scapi de Mașină și de predicțiile ei. Oriunde te-ai uita, va fi acolo: privindu-te în față, direcționându-ți acțiunile, săpând în fiecare fațetă a vieții tale, oferindu-ți din ce în ce mai puține căi de evadare cu fiecare an.

Nu cred că este o exagerare să spun că vremurile în care trăim în prezent ar fi considerate de mulți dintre strămoșii noștri ca fiind apocaliptice. Gradul de control și monitorizare pe care îl acceptăm în societățile „dezvoltate”, care se accelerează de zeci de ani și care a atins o viteză vertiginoasă în anii 2020, creează un fel de tabără digitală în care ne aflăm cu toții prinși. Paranoia în creștere care se extinde acum peste spectrul politic și în lumea occidentală – furia și confuzia, sentimentul promisiunilor încălcate și deteriorarea sistemelor consacrate – toate acestea, cred, pot fi urmărite până la ascensiunea și consolidarea Mașinii, această matrice grozavă care ne lipsește de înțelegerea a ceea ce reprezintă o viață umană și ne transformă în schimb în roți singuratice în cursa ei spre auto-creare.

Citiți tot articolul, dacă puteți – și, dacă nu puteți, atunci cumpărați un abonament și citiți toate cele nouă eseuri ale lui Kingsnorth despre Mașină. Credeți-mă, merită.

În acest ultim articol, Kingsnorth vă propune să urmăriți acest videoclip de 10 minute cu Edward Snowden care explică cum funcționează Internetul și de ce el duce la înrobirea noastră:

Este greu să știi cum să răspunzi la asta în viața reală. Recent, la conferința Touchstone, o femeie m-a întrebat de ce, dacă știu toate relele care vin la noi prin intermediul smartphone-urilor (în primul rând supravegherea), continui să am unul? Este o întrebare excelentă și singurul răspuns pe care l-am putut da cu jumătate de gură a fost că trebuie să-l am pentru a-mi face treaba. Când i-am povestit soției mele despre întrebarea femeii și cât de nemulțumit am fost de răspunsul meu, ea mi-a spus că telefonul „simplu” al fiicei noastre urma să fie depășit în curând, pentru că nu va mai putea funcționa pe sistemul telefoniei celulare. Au ajuns acolo încât trebuie să avem telefoane inteligente dacă vrem să avem telefoane mobile. Ai putea să-ți faci treaba la serviciu fără un telefon mobil? Eu n-aș putea. Nu există altă cale pentru oameni. Deci, sunt legat de sistem, indiferent dacă îmi place sau nu. Așa ești și tu.

Când vorbesc în cartea mea Să nu trăim în minciună despre „totalitarismul blând”, nu vorbesc doar despre politicile specifice pe care stângismul ofensat le pune în aplicare. Vorbesc despre capacitățile tehnice pe care le-au integrat în sistem pentru a ne putea controla. Zilele trecute am vizionat un videoclip în care unul dintre cei mai importanți catolici tradiționaliști spunea că este păcat că progresiștii au înțeles mai bine decât noi, conservatorii, că statul ar trebui să se implice în industria „șlefuitului sufletelor” și să îndrume poporul către virtute. M-am gândit: acest catolic de dreapta nu se opune statului ce-și controlează supușii, el e doar nemulțumit că stângiștii seculariști sunt la butoane. Ei bine, nu vreau să trăiesc într-o societate aflată sub comanda marelui inchizitor catolic al lui Dostoievski, la fel cum nu vreau să trăiesc într-una sub comanda controlorului mondial secular al lui Huxley. Dar am creat și continuăm să perfecționăm un sistem care dă acest tip de putere oamenilor.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/acestea-sunt-lucruri-menite-sa-prinda-o-prada-rod-dreher-cunoscutul-conservator-american-ortodox-vremea-lui-antihrist-e-aici/

////////////////////////////////////////////

Rod Dreher: Să nu trăim în minciună! Un manual pentru disidenții creștini, Contramundum

Prefața Părintelui Gheorghe Holbea:

“Nu se întâmplă foarte des ca un autor ortodox să domine topurile de vânzări din America. Însă Rod Dreher a reușit această performanță cu două dintre cărțile sale, ultima dintre ele ajungând astăzi, la foarte puțină vreme după apariția în Statele Unite, în mâinile cititorilor români. Dacă avem în vedere și faptul că „Să nu trăim în minciună!” reprezintă o carte-semnal de alarmă, care încearcă să ne avertizeze cu privire la viitorul cenușiu ce ni se prefigurează, atunci avem suficiente motive pentru a fi uluiți de acest succes editorial.

Însă, mai întâi de toate, cine este autorul acestei reușite demne de toată lauda? Rod Dreher este un jurnalist de orientare conservatoare, bine cunoscut în mediile intelectuale americane, care, după o odisee duhovnicească nu lipsită de încercări considerabile, a ajuns acasă, în sânul Bisericii Ortodoxe. Este un periplu din ce în ce mai des întâlnit în rândurile multor gânditori de calibru de peste Ocean, cu predilecție, cred, în tagma filosofilor, fiind suficient aici să amintim numele lui David Bradhsaw, Jeffrey Bishop sau Clark Carlton.

Aceste convertiri notorii ale unor gânditori prestigioși, ca și reputația mereu în ascensiune a lui Rod Dreher, ne dezvăluie o față mai puțin cunoscută a unei lumi asupra căreia tindem să avem o imagine monocromă. Complexați de „balastul” nostru istoric și cultural uităm aproape deliberat de rădăcinile noastre duhovnicești vii, așteptând întodeauna legitimarea și confirmarea dinspre Occident.

În „Să nu trăim în minciună!”, Rod Dreher a parcurs drumul invers. Din ce în ce mai conștient că lumea apuseană și civilizația modernă a democrației liberale se îndreaptă cu pași repezi spre un totalitarism „soft” sau „de mătase”, autorul nostru a purces la o călătorie spirituală și fizică pe tărămurile greu încercate de dictatură ale Europei de Est. Aici a înregistrat experiențele ziditoare ale unor martiri anticomuniști, nu doar cu scopul de a cultiva memoria unor eroi autentici, cât mai ales pentru a trage învățăminte și a deprinde strategii de supraviețuire sufletească în perioade de restriște. În același timp, Dreher a constatat că oamenii veniți din spațiul ex-comunist au o privire mult mai lucidă și sesizează fără greș simptomele unor fenomene pre-totalitare, așa cum sunt cele pe care le trăim noi astăzi.

Cartea sa, ce poartă subtitlul „Un manual pentru disidenții creștini”, este împărțită în două secțiuni. Prima parte aduce, dacă mai era nevoie și probabil că, uitându-ne în jur, cu siguranță că mai este nevoie, argumente foarte solide și convingătoare cu privire la timpurile grele ce se întrevăd la orizont. De la tirania tot mai apăsătoare a corectitudinii politice, niciodată mulțumiță de concesiile făcute sau de punctele de rezistență zdrobite, până la mijloacele de supraveghere orwelliană din ce în ce mai sofisticate și mai intruzive, Dreher cartografiază cu talent și pricepere arsenalul unui Moloh corporatist-etatist ce își propune să devoreze sufletele oamenilor.

Autorul surprinde – și aici rezidă unul din meritele de căpătâi ale cărții – caracterul religios al noii ideologii progresist totalitare. „Mitul Progresului afirmă că știința și tehnologia le vor da indivizilor puterea, nestânjenită de limitele impuse prin religie și tradiție, de a-și îndeplini dorințele”, scrie Dreher. Este o viziune a lumii aproape explicit chiliastă, care încearcă să ne amăgească prin iluzia unui rai pământesc și o viață prelungită indefinit cu ajutorul tehnologiei. Pe de altă parte, ca orice religie sectară și intolerantă, progresismul nu acceptă niciun fel de disidență sau îndoială, ceea ce înseamnă că „pentru inchizitorii justiției sociale, dialogul este procesul prin care opozanții își mărturisesc păcatele și se supun, înfricoșați și tremurând, crezului justiției sociale.” Așa se explică, de pildă, necontenitele vânători de vrăjitoare, ca și autocenzura tot mai răspândită a oamenilor cu un nume, care se feresc din toate puterile pentru a nu cădea pradă hoardelor de vandali virtuali sau comisarilor culturali aflați într-o veghe neîntreruptă.

Cu toate meritele incontestabile pe care le conține descrierea acestui fenomen totalitar insidios, forța cărții lui Rod Dreher constă, în opinia mea, în prezentarea unor strategii brevetate de supraviețuire fizică, sufletească și duhovnicească pentru creștinii secolului XXI. Vlăguiți de confortul consumerist și anesteziați de mirajul apusean, tot mai mulți dintre noi sunt debusolați în confruntarea cu noua dictatură.

În efortul său de a oferi forme plauzibile de rezistență, autorul nu aduce inovații ci se bazează, ca un bun ortodox, pe calea încercată a tradiției: credința, familia, cultivarea memoriei culturale, prețuirea suferinței etc. Din acest motiv, soluțiile sale poate că nu par, la o privire superficială, spectaculoase. Însă analizate mai grijuliu și întărite de glasul unor mărturisitori antitotalitari dincolo de orice îndoială (vezi bunăoară pasajele dedicate Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa sau martirului Constantin Oprișan) ele ne furnizează soluții autentice nu doar pentru a supraviețui, ci chiar pentru a înflori în adversități.

Dacă exemplul unor nevoitori prin pușcăriile comuniste ne poate inhiba prin înălțimea lor, nu ar trebui să uităm, așa cum ne îndeamnă Dreher, că la Dumnezeu toate sunt cu putință și, în același timp, că virtuțile se învață în familie, de mici copii. Din acest punct de vedere, din noianul de recomandări remarcabile pe care ni le oferă autorul american aș sublinia, în acest context, importanța lecturilor ziditoare în familie sau chiar într-un cerc mai larg. Povestea familiei Benda în care mama își făcea zilnic timp să le citească două-trei ore copiilor cărți ziditoare pentru ei ne oferă o lecție importantă de rezistență duhovnicească. Eroii se construiesc în interiorul familiilor și orice realizare de seamă are în spate multe fapte în aparență minore: mersul la biserică, cititul și discuția unei cărți, frecventarea cât mai sporadică a noilor medii de comunicare etc.

Dreher ne reamintește că, oricât de înfricoșătoare s-ar prefigura timpurile, soarta ne aparține în întregime și depinde doar de noi să trăim în adevăr și nu în minciună. „Sunt provocări intimidante, dar suntem binecuvântați cu exemple ale sfinților care au făcut același lucru înainte”, spune autorul american. Având acest exemplu paradigmatic în minte, deja putem privi altfel viitorul, știind, pe urmele Sf. Iustin Popovici, că viețile sfinților nu sunt altceva decât viața și gândul lui Hristos.

***

INTRODUCERE

„Întotdeauna există această credinţă eronată: „Aici nu poate fi la fel; aici, asemenea lucruri ar fi imposibile”. Din nefericire, tot răul secolului al douăzecilea este posibil oriunde pe pământ” (ALEXANDR SOLJENIŢÎN).

În 1989, Zidul Berlinului a căzut şi, odată cu el, a căzut şi totalitarismul sovietic. Dus a fost statul comunist poliţienesc care înrobise Rusia şi jumătate din Europa. Războiul Rece, care dominase a doua jumătate a secolului XX, a luat sfârşit. Democraţia şi capitalismul au înmugurit în fostele ţări captive. Era totalitarismului a alunecat în uitare, spre a nu mai ameninţa nicicând omenirea.

Sau aşa sună povestea. Şi eu, asemenea majorităţii americanilor, am crezut că ameninţarea totalitarismului trecuse. După care, în primăvara anului 2015, am primit un telefon de la un necunoscut cu vocea tulburată. Cel care mă sunase era un eminent medic american. El mi-a spus că bătrâna lui mamă, imigrantă cehoslovacă în Statele Unite, petrecuse şase ani, în tinereţe ca deţinut politic în ţara natală. Făcuse parte din rezistenţa catolică anticomunistă. Acum nonagenară, locuind cu fiul ei şi cu familia lui, bătrâna îi spusese, de curând, fiului ei american că evenimentele din Statele Unite de azi îi aduc aminte de perioada în care comunismul a venit la putere în Cehoslovacia.

Ce i-a stârnit îngrijorarea? Ştirile din mass-media despre frenezia cu care pe reţelele sociale fusese atacată o pizzerie dintr-un orăşel, în statul american Indiana, ai cărei proprietari, creştini de rit evanghelic, îi spuseseră unui reporter că nu vor accepta să livreze pentru nunta a două persoane de acelaşi sex. Atât de copleşitoare au fost ameninţările la adresa vieţii proprietarilor şi a avutului lor – inclusiv un utilizator de pe platforma socială Twitter, care a postat în reţea un apel la mulţime să dea foc pizzeriei -, încât proprietarii au închis porţile localului pentru o vreme. În tot acest timp, elitele liberale, mai ales din mass-media, în mod normal deosebit de vigilente la pericolul ca mulţimea furioasă să ameninţe vieţile şi mijloacele de trai ale minorităţilor, au rămas netulburate de atacul împotriva pizzeriei, care a avut loc în contextul, mai larg, al unei dezbateri despre ciocnirea dintre drepturile homosexualilor și libertatea religioasă.

Medicul în cauză, născut în Statele Unite, mi-a spus că auzise toată viaţa de la părinţii lui imigranţi avertismente despre pericolele totalitarismului. Nu îşi făcuse griji – la urma urmei, suntem în America, ţara libertăţii, a drepturilor individuale, o naţiune care recunoaşte deasupra ei pe Dumnezeu şi statul de drept. America s-a născut dintr-o dorinţă de libertate religioasă şi a fost dintotdeauna mândră de Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite, care o garantează. Dar acum era ceva cu evenimentele din Indiana, care îl punea pe gânduri: și dacă părinţii mei aveau dreptate?

E uşor să zâmbeşti în faţa unui asemenea lucru, spunându-ți că nu contează. Mulţi dintre noi, cu părinţi în vârstă, suntem obişnuiţi să trebuiască să-i rugăm să se dea jos din pod, ca să zic aşa, unde s-au ascuns după ce vreo emisiune de la televizor le-a aţâţat frica şi neliniştea faţă de ce se întâmplă în lumea de dincolo de uşa casei lor. Am presupus că era la fel şi în cazul bătrânei cehoslovace.

Dar ceva mi-a zguduit siguranţa, ceva din încordarea pe care o simţeam în glasul medicului, plus faptul că se simţise obligat să se adreseze unui jurnalist pe care nici măcar nu-l cunoştea, spunându-mi că ar fi prea periculos pentru mine să-i pomenesc numele, dacă scriam despre el. Întrebarea lui a devenit întrebarea mea: dacă bătrâna cehoaică vede un lucru pe care noi, ceilalţi, nu-l vedem? Dacă asistăm, realmente, la o întoarcere către totalitarism în democraţiile liberale occidentale, dar nu putem s-o vedem din cauză că îmbracă o formă diferită de cea clasică?

În anii următori, am discutat cu mulţi oameni, bărbaţi şi femei, care trăiseră mai demult în comunism. I-am întrebat ce credeau despre spusele bătrânei. Erau şi ei de părere că viaţa din America alunecă în direcţia unui soi de totalitarism?

Cu toţii au spus că da. Deseori, pe un ton categoric. Erau, de obicei, surprinşi de întrebarea mea, pentru că îi consideră pe americani nişte naivi fără speranţă în această privinţă. Vorbind pe îndelete cu unii dintre emigranţii care şi-au găsit refugiu în America, am descoperit că îi înfurie sincer faptul că semenii lor americani nu-şi dau seama ce se întâmplă.

Ce anume din situaţia care se conturează în Occident seamănă cu cea de care au fugit? La urma urmei, fiecare societate are reguli şi tabuuri şi mecanisme prin care să le aplice cu forţa. Ceea ce îi sperie pe cei care au trăit sub comunismul sovietic este această similitudine: elitele şi instituţiile elitei abandonează liberalismul clasic, de modă veche, întemeiat pe apărarea drepturilor individului, şi îl înlocuiesc cu un crez progresist care priveşte justiţia şi dreptatea în termenii grupurilor. Ele îi încurajează pe oameni să se identifice cu grupurile – etnice, sexuale şi de altă natură – şi să se gândească la Bine şi Rău ca la o chestiune de dinamică a puterii între grupuri.) O viziune utopică îi mână în luptă pe aceşti progresişti, una care îi face să se simtă obligaţi să încerce să rescrie istoria şi să reinventeze limba, pentru a le reflecta idealurile lor de justiţie socială.

Mai mult decât atât, aceşti progresişti ai utopiei modifică permanent normele în privinţa gândirii, a exprimării şi a comportamentului. Nu poţi fi niciodată sigur dacă nu cumva cei aflaţi la putere nu te vor înhăţa, etichetându-te drept „rău”, pentru că ai spus sau ai făcut ceva care era perfect în regulă cu o zi înainte. Iar consecinţele încălcării noilor tabuuri sunt extreme, inclusiv pierderea mijloacelor de trai şi reputaţia ruinată pentru totdeauna.

Oamenii devin instantaneu nişte paria pentru că au exprimat o opinie incorectă politic sau pentru că ar fi provocat în vreun alt mod o gloată progresistă, ceea ce îi amplifică acesteia din urmă tentaţia de a găsi ţapi ispăşitori cu ajutorul presei tradiţionale sau prin reţelele sociale. Sub masca „diversităţii”, a „inclusivităţii”, a „echităţii” şi altor termeni din jargonul egalitarist, stânga ideologică creează mecanisme puternice, cu care controlează gândirea şi discursul, şi îi marginalizează pe disidenţi ca pe nişte personificări ale răului.

Le este foarte greu americanilor care n-au trecut niciodată prin acest gen de ceaţă ideologică să îşi dea seama ce se întâmplă. Bineînţeles că, indiferent ce ar fi, nu este o copie la indigo a vieţii din ţările fostului Bloc Sovietic, cu poliţia lor secretă, cu Gulagurile lor, cu cenzura lor strictă şi cu privaţiunile lor materiale. Şi tocmai nici e problema, ne avertizează emigranţii. Faptul că, relativ la condiţiile din Blocul Sovietic, viaţa din Occident rămâne, totuşi, atât de liberă şi de prosperă, este lucrul care îi orbeşte pe americani in faţa pericolului crescând la adresa libertăţii noastre. Şi nu numai asta, ci şi modul în care cei ce ne răpesc libertatea îşi învelesc cu grijă fapta în limbajul eliberării victimelor de sub asuprire.

„M-am născut şi am crescut în Uniunea Sovietică, şi sunt, cu toată sinceritatea, uimit de cât de mult seamănă unele dintre aceste evoluţii cu felul în care acţiona propaganda sovietică”, mi-a spus un profesor universitar care trăieşte acum în Midwest-ul american.

Un alt profesor emigrat, dar din Cehoslovacia, s-a exprimat cu tot atâta francheţe şi fără menajamente. El mi-a destăinuit că a început să remarce o schimbare în urmă cu aproape un deceniu: prietenii lui coborau vocea şi se uitau peste umăr, atunci când formulau opinii conservatoare. Când el însuşi îşi exprima convingerile conservatoare pe un ton normal al vocii, americanii începeau să se foiască neliniştiţi şi să cerceteze iute cu privirea restul încăperii, ca să vadă cine s-ar putea să asculte. „Aşa am crescut eu“, mi-a spus el, „dar se presupunea că aici nu se întâmplă la fel”.

Ce se întâmplă aici? Un militantism progresist – şi profund anticreştin – invadează în ritm constant societatea; unul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a descris ca fiind „o dictatură mondială a unor ideologii aparent umaniste“, care îi împinge spre marginile societăţii pe cei ce nu sunt de acord cu ea. Benedict a numit-o „manifestarea „forţei spirituale a Antihristului”. Această forţă spirituală îmbracă forme concrete în administraţia de stat şi în instituţii private, în corporaţii, în mediul universitar şi în mass-media, şi în schimbarea obiceiurilor de zi cu zi ale vieţii din America. Viteza cu care înaintează îi este dată de capacităţile tehnologice fără precedent de a ţine sub observaţie viaţa particulară. Practic, nu mai există niciun ungher în care să te poţi ascunde.

Vechiul totalitarism, cel „de fier”, avea o viziune asupra lumii care cerea eradicarea creştinismului. Cel nou, „de mătase”, cere acelaşi lucru, iar noi nu suntem bine echipaţi să-i rezistăm atacului viclean, executat mai pe ocolite.

După cum ştim, comunismul era ateu în mod militant şi declara religia drept duşmanul său de moarte. Sovieticii şi aliaţii lor europeni au asasinat membri ai clerului şi au aruncat nenumăraţi credincioşi, atât hirotoniţi, cât şi mireni, în închisori şi în lagăre de muncă, unde mulţi au fost supuşi la tortură.

Astăzi? Lumea occidentală a devenit postcreştină, cei născuţi după 1980 respingând în număr mare credinţa religioasă. Aceasta înseamnă nu doar că ni se opun nouă, creştinilor, atunci când ne ridicăm în apărarea principiilor noastre – cu deosebire, în apărarea familiei tradiţionale şi a caracterului sacru al vieţii omeneşti -, dar înseamnă şi că nici măcar nu înţeleg de ce ar trebui să tolereze dezacordul întemeiat pe credinţa religioasă.

Nu putem spera să rezistăm în faţa totalitarismului de mătase, care vine, dacă nu ne punem în ordine viaţa spirituală. Acesta este mesajul lui Alexandr Soljeniţîn, marele disident anticomunist, laureat al Premiului Nobel şi credincios creştin-ortodox. El avea convingerea că esenţa crizei care a creat şi a susţinut comunismul nu era una politică, ci una spirituală.

După ce publicarea Arhipelagului Gulag a expus putreziciunea totalitarismului sovietic şi a făcut din Soljeniţîn un erou la nivel global, Moscova l-a expulzat, până la urmă, în Occident. În ajunul exilului său forţat, Soljeniţîn a publicat un ultim mesaj către poporul rus, intitulat „Să nu trăim în minciună!”. În eseul lui, Soljeniţîn a contestat afirmaţia că sistemul totalitar ar fi atât de puternic, încât oamenii obişnuiţi nu pot să-l schimbe.

„Prostii”, a spus el. Temelia totalitarismului este o ideologie alcătuită din minciuni. Sistemul depinde, pentru însăşi existenţa lui, de teama oamenilor de a tăgădui minciunile. Spunea scriitorul:

„Calea noastră trebuie să fie: Niciodată nu vom sprijini cu bună ştiinţă minciuni!”.

Poate că nu veţi avea tăria să vă ridicaţi în public și să spuneţi ce credeţi cu adevărat, dar puteţi măcar să refuzaţi să afirmaţi ceea ce nu credeţi. Poate că nu veţi fi în stare să răsturnaţi totalitarismul, dar puteţi găsi, în voi înşivă şi în comunitatea voastră, mijloacele pentru a trăi în demnitatea adevărului. Dacă trebuie să trăim sub dictatura minciunilor, spunea scriitorul, atunci răspunsul nostru trebuie să fie: „Stăpânirea lor să nu reziste prin mine!”

Ce înseamnă pentru noi, azi, să nu trăim în minciună? Aceasta este întrebarea la care cartea mea încearcă să răspundă, prin interviuri luate creştinilor (şi altora) de pe tot cuprinsul Blocului Sovietic, şi prin mărturii lăsate de aceştia, care au trăit totalitarismul şi îşi împărtăşesc înţelepciunea dobândită prin experienţă silnică îndurată pe propria piele.

Prima parte a cărţii argumentează că, în ciuda permisivităţii sale de suprafaţă, democraţia liberală degenerează acum în ceva ce seamănă cu totalitarismul asupra căruia a triumfat în cursul Războiului Rece. Sunt cercetate sursele de totalitarism, revelând paralele tulburătoare între societatea contemporană şi cele care au dat naştere totalitarismului din secolul XX. De asemenea, vor fi examinaţi doi factori anume care definesc ascensiunea totalitarismului de mătase: ideologia „justiţiei sociale“, care domină mediul universitar şi alte instituţii importante, precum și tehnologia de supraveghere, care a devenit o prezenţă ubicuă nu prin decret guvernamental, ci prin caracterul persuasiv al capitalismului consumerist. Prima secţiune a cărţii se încheie cu o trecere în revistă a rolului principal pe care l-au jucat intelectualii în Revoluţia Bolşevică şi cu argumentarea faptul că nu ne putem permite să luăm în glumă excesele ideologice ale propriei noastre intelighenţii corecte politic.

Partea a doua examinează, mai în detaliu, formele, metodele şi sursele de rezistenţă în faţa minciunilor totalitarismului de mătase. De ce religia şi nădejdea pe care o dă aceasta reprezintă esenţa tare a rezistenţei eficace? Ce legătură are voinţa de a suferi cu a trăi în adevăr? De ce este familia cea mai importantă celulă a opoziţiei? Cum reuşeşte tovărăşia în credinţă să asigure rezistenţă în faţa persecuţiei? Cum putem învăţa să recunoaştem vorbele calpe ale totalitarismului şi să luptăm cu înşelătoria lui? Cum au reuşit să treacă cu bine prin urgie aceşti credincioşi asupriţi? Cum s-au protejat, pe ei şi familiile lor? Cum şi-au păstrat credinţa, integritatea, chiar şi mintea întreagă? De ce se simt atât de neliniştiţi în privinţa viitorului Vestului? Suntem noi capabili să-i auzim sau vom continua să ne lăsăm legănaţi de iluzia că aici nu se poate întâmpla?

O emigrantă născută în universul sovietic, care predă la o universitate din Statele Unite, subliniază urgenţa îndemnului ca americanii să-i ia în serios pe cei ca ea:

„Nu veţi putea să prevedeţi ce se va invoca împotriva voastră mâine. Nici nu aveţi idee care lucru absolut normal pe care îl spuneţi astăzi sau îl faceţi astăzi, mâine va fi folosit împotriva voastră, ca să vă distrugă. Asta au văzut oamenii din Uniunea Sovietică. Noi ştim deja cum funcţionează chestia asta”.

Pe de altă parte, amicul meu care a emigrat din Cehia m-a sfătuit să nu-mi irosesc timpul scriind această carte. „Va trebui ca oamenii să-l trăiască pe pielea lor, ca să-l înţeleagă”, spune el, nu fără un anume cinism. „Ori de câte ori încerc să le explic, unor prieteni sau unor simple cunoştinţe, evenimentele actuale şi semnificaţia lor, am parte de priviri goale sau mi se dau răspunsuri de-a dreptul prosteşti”.

Poate că are dreptate. Dar, de dragul copiilor lui şi ai mei, eu am scris această carte, ca să-i arăt că se înşală.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/sa-nu-traim-in-minciuna-noul-totalitarism-de-matase-ideologia-progresismului-sistemul-depinde-pentru-insasi-existenta-lui-de-teama-oamenilor-de-a-tagadui-minciunile-rod-dreher-parintele-holbea/

/////////////////////////////////////////////

Metodele sălbatice de tortură ale miliţienilor bucureşteni. Cine au fost cei care au păstrat liniştea şi devotamentul comuniste cu bâta

Cei mai mulţi torţionari proveneau din familii nevoiaşe, erau fie ţărani săraci, fie muncitori necalifcaţi angajaţi în perioada de dinainte de comunism la treburile migăloase din afacerile interbelice. Alţii erau foşti infractori, arma perfectă a comuniştilor pentru a-i educa pe „intelectuali“. Jilava sau Văcăreşti sunt doar o parte dintre umbrele terorii în care torţionarii erau regi ai durerii bucureştene.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este una dintre cele mai cunoscute organizaţii din România care se ocupă de studierea arhivelor comuniste şi care a publicat nenumărate cărţi pe tema întregului sistem coercitiv al regimului comunist, pornind de la detenţiile politice, la taberele de muncă şi până la cele mai sadice metode de ”reeducare” comuniste.

O altă organizţie specializată pe “aparatul” torţionar comunist care a întocmit o listă cu cei mai periculoşi torţionari din România este Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, Memorial Sighet. Lista agenţilor, ofiţerilor şi comandanţilor din penitenciarele din Bucureşti este extrem de lungă, însă vom încerca să redăm o bună parte a celor mai sonore nume.

Anghel Marin, căpitan la arestul din strada Uranus, Bucureşti

În 1960 a anchetat-o, în lotul Noica-Pillat, pe Simina Mezincescu pe care a torturat-o lovind-o cu capul de pereţi şi i-a smuls părul. De asemenea, potrivit site-ului 360romania.eu, a anchetat-o şi pe soţia liderului naţional-ţărănist Ion Mihalache, aflată în domiciliu obligatoriu, bătând-o sălbatic cu un baston pentru că nu a vrut să semneze o declaraţie redactată de el.

Bistran Iosif, locotenent, Securitatea Bucureşti

A condus ancheta Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, arzând ca „nefolositoare pentru anchetă“ obiecte personale ale lui Eugen Lovinescu, cărţi, manuscrise, autografe, scrisori.

Locul cel mai frecvent unde erau duşi deţinuţii politici în Bucureşti este celebrul Fort 13 Jilava, temuta închisoare. Recent a fost organizată o expoziţie în cadrul închisorii, reprezentanţii Penitenciarului Jilava susţinând că intenţia este de a transforma clădirea într-un memorial.

Nicolae Moromete sau „Maromet – bestia cu chip de om”

Fost comandant al închisorii Jilava în anii 1950, este unul dintre cei mai cruzi torţionari ai regimului comunist. Deţinuţii care „i-au trecut prin mâini” îl descriau ca fiind un analfabet, rău ca un câine turbat. Născut în satul Gherăieşti, judeţul Olt, şi fost om de serviciu la Primăria Capitalei în timpul generalului V. Dombrovschi, a ajuns locotenent în luna mai a anului 1950. Comandant al Jilavei până în anul 1952 avea ca ajutoare o mulţime de călăi cu care-i teroriza pe deţinuţi. El era cel care împuşca pe cei condamnaţi la moarte prin „sentinţe“ sau neoficial schingiuia şi tortura până la exterminare.

Maromet era fioros ca aspect, bâlbâit şi incapabil să vorbească corect. Îi bătea personal pe deţinuţi, chiar şi când erau scoşi la plimbare. Unii susţin că avea chiar obiceiul să sară pe deţinuţi cu calul.

Mâna dreaptă a lui Maromet

Ca în orice sistem coercitiv există întotdeauna supuşii veşnic solidari şefilor. Un astfel de exemplu este mâna dreaptă a comandantului închisorii Jilava, locotenentul Ştefan. În 1950, ca locţiitor al comandantului Maromet de la închisoarea Jilava, a hrănit deţinuţii, o vară întreagă, cu iarba cosită de deasupra fortului pe care a fiert-o. Era deosebit de violent cu deţinuţii.

Gheorghe Enoiu, supranumit „Măcelarul de la Interne”

Enoiu a fost un colonel de Securitate, fost director al Direcţiei de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne. Celebru pentru cruzimea cu care îi bătea pe cei anchetaţi, Enoiu a participat la câteva dintre cele mai cunoscute anchete printre care se numără şi liderul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, liderii stalinişti Ana Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca.

O altă anchetă extrem de dură pe care Gheorghe Enoiu a coordonat-o a fost cea a deţinuţilor torţionari implicaţi în aşa-numitul proces de reeducare de la Piteşti. Grupul condus de fostul student legionar Eugen Ţurcanu a fost anchetat, între 1952 şi 1954, de serviciul condus de Gheorghe Enoiu. 22 de inculpaţi sunt condamnaţi la moarte după un proces ţinut cu uşile închise, iar 16 dintre ei, inclusiv Ţurcanu, au fost executaţi la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Dintre ceilalţi 6 condamnaţi, 4 au murit ulterior tot la închisoarea Jilava, în secţia specială de exterminare numită Casimca.

Tot Enoiu este cel care coordonat anchetele studenţilor ieşiţi în stradă în toamna anului 1956, când s-au organizat mai multe mişcări de protest prin ţară ca ecou al Revoluţiei din Ungaria. Anchetele au fost extrem de dure, aşa cum foarte bine povesteşte unul dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi politici, scriitorul Paul Goma, student la acea vreme.

L-a bătut în cap până a înnebunit şi s-a spânzurat

Pe pagina sa de internet oficială, Paul Goma a publicat o „Listă a securiştilor, 1949-1989”. Despre Gheorghe Enoiu, scriitorul explica: „ENOIU GHEORGHE – căpitan în 1956, când se ocupa de legionari şi de studenţi. Altfel numit „Măcelarul” – erau mulţi măcelari în Securitate. M-a bătut şi pe mine (floare la ureche pe lângă ce au pătimit Petrişor, Ivasiuc, Cocioran, Costică Iliescu). El este vinovat de moartea studentului Ştefan Negrea; l-a bătut în cap, numai în cap – până a înnebunit – s-a spânzurat la Gherla”, scria Goma.

Maiorul Butyka Francisc

Şeful Direcţiei de Anchete Penale în Securitatea Statului (din 1952), şeful Direcţiei Anchete Penale al Regiunii Bucureşti (1958). S-a ocupat de lotul Pătrăşcanu şi a fost principalul anchetator al lui Vasile Luca. După arestarea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, aceasta fiind grav bolnavă, i-a propus asistenţă medicală în schimbul scrierii unei scrisori către fiica sa, Monica Lovinescu, cu o ofertă de colaborare a acesteia cu regimul. Cum era de aşteptat, Ecaterina a refuzat, ceea a dus la moartea deţinutei.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/despre-torturile-din-inchisoare/

////////////////////////////////////////////

“PROFESIONISTII” – convorbire memorabila cu Ing. CONSTANTIN IULIAN, din Vaslui, un marturisitor si supravietuitor al LAGARELOR DE LA PITESTI, AIUD, JILAVA…

(video aici: https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/o-convorbire-de-zile-mari-la-profesionistii-cu-ing-constantin-iulian-un-marturisitor-si-supravietuitor-al-lagarelor-de-la-pitesti-aiud-jilava/ )

– Ce v-a tinut? Cum ati rezistat?

– Credinta! Ma rugam, ma rugam permanent. Cand eram, mai ales, singur ma rugam cel mai mult. Chiar in momentele cele mai grele, cand moartea te joaca in poala, si esti gata la un moment dat sa termini cu viata asta, credinta este cea care te ajuta. M-a salvat din toate greutatile. Si de aceea spun ca omul care isi pierde credinta, nu-si da seama, aproape, ce pierde.

***

Dl. Iulian este presedintele Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti si a facut peste 13 ani de inchisoare grea, trecand si prin cosmarul reeducarii, careia i-a rezistat martiric, pana la capat, prin credinta tare, prin puterea rugaciunii.

“… in Romania n-a existat nicodata democratie. Nici in trecut, nici acuma. Adica e oligarhie. E un grup de oameni care pun mana pe conducerea unei tari si o exploateaza in favoarea lor. Dar tinerii, de exemplu acuma la noi, de ce nu se unesc ca sa sustina cauza lor si umbla cu mana intinsa in tari straine? N-au forta lor. Ei traiesc o criza de ideal. Tineretul nostru, la ora actuala, traieste o criza profunda de ideal”.

“Egoismul, sa stiti ca acesta este un fals ideal, prin faptul ca de unul singur nu o sa reziste agresiunii fortelor raului. Egocentrismul de care dau dovada foarte multi romani la ora actuala ii face sa fie foarte vulnerabili. Generatia noastra a avut idealul rezistentei. Cei dinaintea noastra au avut idealul intregirii tarii. Altii au avut idealul independentei. Deci fiecare generatie a avut un ideal. Elita s-a axat pe acel ideal, a luptat si a suferit pentru acel ideal. Ei bine generatia de acum nu are ideal”.

“Da, da, “totul pentu tara”. E o idee care, mie mi s-a parut generoasa, si cum sa spun, mai aparte decat altele. N-a fost pentru un interes personal, n-a fost pentru a ajunge undeva, intr-un post,sau.. ci am suferit pentru neamul asta. Asta este adevarul gol-golut. Ca cineva poate sa spuna ca sunt nebun. Da, e posibil sa judece el cu mintea lui chestiunea asta, dar eu cu mintea mea spun ca am facut ceea ce trebuia sa fac”.

“Spunea nea Petrache Tutea – Dumnezeu sa-l ierte! Am stat cu el in inchisoare la Aiud – si spunea asa: “Mai, trebuie sa multumim tarii acesteia pentru ca ne-a dat ocazia sa suferim pentru ea. Si sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa rezistam”.

“- V-ati nascut in 1929, deci aveti…

– Aproape 80 de ani, 79 de ani.

– Multi inainte! Si ma uit ce tinerete aveti, ce privire vie, ce bine va prezentati!

– Va multumesc pentru…

– Acuma dintre tortionarii dumneavoastra daca se uita la televizor, si va vede careva, pot sa spuna “Uite domne ce se plange c-a patit in puscarie, cand uite ce bine se tine!”.

– Da, insa cand am iesit eram o epava, asta este adevarul, adica in ultimele luni de inchisoare ma duceau oamenii in spate, ca nu mai puteam sa ies nici la aer.

– Spuneti-mi un nume de om care v-a dus in spate intr-o puscarie!

– Anania! Parintele Bartolomeu Anania. M-a scos de cateva ori la aer, el, saracul, la Aiud…“

“-Deci dumneavoastra ati fost prima oara arestat la 19 ani, cu liceul din Vaslui terminat.

– Dadusem Bacalaureatul. Chiar la 4-5 zile dupa ce am dat Bacalaureatul.

– Si la Vaslui din ce mediu proveneati?

– Parintii erau functionari.

– Apolitici sau si ei erau… inregimentati?

– Nu, nu.

– Dumneavoastra ati fost singurul legionar din familie?

– Da, da.

– Ati mai avut frati, surori?

– Da, frati.

– Deci ceea ce ar trebui sa inteleaga, cei care va privesc, sunteti legionar, sau ati fost..

– Nu, sunt legionar! Am fost, sunt, si sper sa raman pana la urma credincios idealului meu din tinerete.

– Sunteti legionar, nu va este rusine de asta…

– Nu, din contra, ma onoreaza!

– Dar sunteti un om care nu a facut nimic rau in viata lui…

– Nu, n-am omorat pe nimeni, n-am furat pe nimeni.

– Pistol ati avut vreo data?

– Nu, nu.

– Citindu-va dosarul, tristetea este ca dumneavoastra ati facut 13 ani si jumatate de puscarie, de ce? Pentru nimic, pentru ca erati un copil care a salvat niste carti, si toate acuzatiile din dosarul asta, de la unul din procese, se refera la faptul ca dadeati meditatii fiicei unui batran legionar. De pilda aicea: “inculpatul i-a citit lui Zamfiroiu Rodica poezii scrise de poetii legionari, Radu Gyr si Crainic Nichifor, si i-a dictat acesteia cateva din poeziile legionare pe care le invatase la inchisoare”. Cum suna cand va strigau “inculpatul Iulian Constantin”?

– Suna mai frumos decat atunci cand imi spuneau “bandit”. La Canal imi spuneau “bandit”. Si raportul era asa: “– Tovarase comandant am sub ordinele mele 10.000 de banditi.”,” – Moarte lor!”. Raspunsul era “moarte lor”, si ne spuneau deschis: “aici nu avem nevoie de munca voastra la Canal, aici trebuie sa muriti, asta este mormantul burgheziei romanesti!”. Ne spuneau deschis!

– Bine, va spuneau la figurat, pentru multi a fost la propriu!

– Nu, nu, nu…

– Dar pe dumneavoastra v-a ajutat Dumnezeu ca sa ajungeti din rob de la Canal, laureat al Academiei.Acuma nu ca ar fi mare lucru acea Academie, unde era si tovarasa Ceausescu, dar oricum faptul ca respectand regulile jocului lor, ati reusit pe terenul dumneavoastra sa castigati o batalie”.

“Printre poetii care m-au marcat a fost si Arun Cotrus, care, citez din memorie, cam asa avea un catren: “M-am nascut sa darui,/ Sa ma darui,/ Sa lupt,/ Si sa ma narui”.

– Dar, domnule inginer, dumneavoastra ati refuzat sa va lasati naruit!

– Nu, nu, nu… voi fi naruit pana la urma, ca nu pot.

– Da, dar ati refuzat sa fiti naruit pana la urma de comunisti.

– Da, sufleteste da, nu pot sa ma las [naruit].

– La 19 ani deci v-au arestat. Bietii parinti, v-au spus “la revedere”, sau n-au apucat?

– Nu, n-au apucat, adica nu numai atata, dar noi nu am avut dreptul la o scrisoare, nu am avut dreptul la un pachet, nimic. Deci in momentul in care te inghitea balaurul, cum se spune, nu mai aveai legaturi absolut cu nimeni. Toti au crezut si ca am murit. De altfel, sa stiti ca rezistenta asta in gura balaurului nu este o rezistenta usoara, ca sa rezisti, sa te pastrezi pe o anumita tinuta a ta, personala. Fiindca daca acceptai reeducarea insemna sa-ti torni colegii, camarazii de celula, sa-ti torni prietenii de afara. Deci insemna pur si simplu sa devii un om care sa aduca in puscarie o serie intreaga de oameni. Eu am vazut oameni, saracii, care la un moment dat faceau pactul cu diavolul, si dupa aceea le parea rau, si care, la un moment dat veneau si-ti spuneau “sa stii ca eu trebuie sa dau informatii despre tine”.

– Colegi, camarazi, oameni de-ai dumneavoastra?

– Da, da, oameni care au fost alaturi de mine. Unul mi-a spus la un moment dat- s-a uitat in dreapta, in stanga, a vazut ca nu mai e vazut de nimeni- si mi-a spus: “stii, eu sunt pus sa dau informatii despre tine”. Pai ala m-a avertizat omul, deci nu pot sa-l condamn.

– Cum ati privit tot ce a aparut la un moment dat, faptul ca fosti detinuti politici care de fapt au colaborat cu organele?

– I-am considerat oameni slabi. Au fost oameni care n-au putut sa reziste. Cand te bate zi si noapte, cand iti prigoneste familia, cand auzi in celula alaturea ca sotia sau copilul ca tipa, si tie iti spune ca daca nu semnezi aicea, ala o sa ramana in puscarie, sau o sa fie batut, si asa mai departe…

– Ati fost dus in inchisoarea pentru elevi?

– Nu, am fost dus la Pitesti.

– La Reeducare?

– Da, sigur!

– Si l-ati cunoscut pe Turcanu?

– Da, sigur, personal. Parerea mea este ca acesti oameni [tortionarii, cei reeducati] au cazut victime propriilor lor slabiciuni. Ei au crezut ca daca fac pactul cu diavolul o sa scape mai repede afara. Turcanu avea numai 7 ani de inchisoare de facut – deci cat aveam si eu la ora respectiva – dar a crezut ca poate sa scape mai repede. A facut ce a facut, si pana la urma…, dupa ce l-au pus sa bata, sa faca, sa stoarca informatiile pe care le-a dat dupa aceea securitatii, l-au impuscat dupa aceea.

– Cu ce argument l-au impuscat?

– Au spus ca a facut chestia asta din atitudine legionara, ca sa compromita partidul.

– Cu toate ca el, de fapt, a urmat strict indicatiile Partidului Comunist.

– Exact, exact! Daca vreti pot sa va spun si un amanunt, pe care poate ca nu-l stie nimeni pana la ora asta… Cand am venit in Jilava la un moment dat, venisem pentru procesul unui coleg, David Nicolae din Vaslui…

– In ce an?

– In ’54…

– Deci la prima puscarie!

– La prima!…Am stat in celula cu un cetatean care fusese chiar cu patul langa Turcanu, era adus in Jilava pentru proces. Si i-a spus astuia la un moment dat, l-a chemat ancheta, si i-a spus ca daca recunoaste ca a fost pus de legionari ca sa faca ce a facut la Pitesti, simuleaza executia lui, adica glontul va fi orb, iar daca nu recunoaste chestia asta, va fi lichidat. Si intrebarea lui Turcanu care spunea astuia: “Mai oare, o sa fie orb glontul, sau o sa fie real?”. Si a fost real! Deci el in momentul in care a fost pus in situatia asta sa recunoasca la proces – si a recunoscut la proces…

– Tot i-au cerut ei…

– Da, tot ce i-au cerut ei: ca a fost pus de miscarea legionara sa faca ceea ce a facut…

– Dar ei nu si-au respectat cuvantul…

– Nu, si a fost impuscat!

– Si cand ati fost la Pitesti…

– M-au batut, m-au torturat, am trecut prin toata…

– Cea mai grea tortura prin care ati trecut, care a fost?

– Ce mai… nu vreau sa-mi mai aduc aminte de toate treburile astea, fiindca sunt niste rani foarte adanci in mine…

– Ati rezistat bine la durere?

– Da, am rezistat foarte bine la durere, si asta multumesc lui Dumnezeu!

– Da, pentru ca sunt oameni care nu rezista!

– Da, nu rezista… dovada ca am rezistat la atatea torturi, sa spunem. N-am acceptat reeducarea, sub nicio forma, de aceea am stat mereu in companie de pedeapsa, si caracterizarea pe care mi-a facut-o chiar personal colonelul Craciun la eliberarea in ’64 [ de la Aiud], scrie negru pe alb ca am iesit “nereeducat”.

– In dosarul pe care mi l-ati dat am citit, am gasit aceasta fila care va face cinste…

– … si nu am cedat… Dar sunt oameni care nu rezista…

– Ati plans uneori?

– Da, asta e adevarat! Nu poti sa-ti opresti plansul, sa stiti! Adica, in momentul in care durerile sunt atat de puternice, cand te loveau… Ma bateau la un moment dat cate 3-4 ofiteri de securitate. Ma puneau pe ranga si bateau toti. Si bateau ca sa vada, ei intre dansii se spionau la un moment dat, si trebuiau sa bata unul mai tare decat celalalt, deci eu eram calul lor de bataie, ca sa-si poata ei sa-si puna galoanele. Dar, curios, erau niste oameni, care credeai ca nu sunt in stare de asa ceva!

– Da?

– Cand ii vedeai pe strada erau…

– I-ati vazut vreodata pe strada?

– Am vazut o data o serie de ofiteri pe strada, dar nu credeam ca sunt in stare de asemenea bestialitati. Se dezbracau la camasa, isi suflecau manecile la camasa, si incepeau tortura.

– Ce nu face omul la servici?!

– Rezistai pana cand, la un moment dat, amorteai, nu mai simteai nimic. Dar tortura psihica, care este cumplita si asta… Adica, cand te anchetau noaptea, si te puneau sa spui ce ai discutat cu parintii in casa, sau ce ai discutat cu colegii… iti dadeai seama ca ei asteptau sa scoti un singur nume, ca ala a doua zi sa fie si el umflat din facultate, sau din serviciu, sau de unde il luau, ca sa poata fi si el adus acolo.

– Ideea este: ati rezistat, si nu o zi, doua.. Sprijinul… Ce v-a tinut? Cum ati rezistat?

… Am avut un soc la un moment dat cand au deschis vizeta, si m-au intrebat cum ma cheama, numele de familie l-am stiut, Iulian, dar dupa aceea am spus Alexandru si dupa aceea m-am repliat, si am spus ca pe mine nu m-a chemat niciodata Alexandru. Deci imi uitasem numele de botez. Pana acolo mersese prabusirea mea de memorie, incat nu imi mai stiam numele de botez, necomunicand cu nimeni. M-a cuprins o teama, ca nu voi mai putea lua facultatea de la capat…

– Bine, dar dumneavoastra aveati condamnare pentru 25 de ani, cred ca nici nu va mai puteati gandi atunci la facultate, ci pur si simplu la supravietuire.

– Nu, nu, foarte interesant era, faptul ca intotdeauna am crezut ca voi iesi din inchisoare.

– Si v-ati intors acasa…

– Eram o umbra de om, rufos, adica murdar…

– La Vaslui unde locuiati?

– Aveam o casa. Parintii aveau o casa.

– O mai aveti?

– Da o mai avem! Am salvat-o, eu, ca sa zic asa, dupa ce au murit parintii. Am facut succesiune, am iesit in indiviziune, si am aranjat-o eu, ca oricand sa pot sa ma duc acolo, sa ma intalnesc cu mine insumi.

– Si va intalniti si cu fratele…

– Nu, fratele a murit!

– Si cand v-ati insurat?

– In ’73, deci am spus ca dupa ce termin facultatea, dupa aceea am sa ma casatoresc, fiindca statutul meu era destul de imprecis, si am spus: nu pot sa antrenez intr-o casnicie pe cineva care, cum se spune, trebuie sa ma suporte.

– Ce meserie a facut sotia?

– Statisticiana.

– V-ati intors deci la 26 de ani, dupa prima puscarie, v-ati inscris…

– Da, si am inceput sa ma pregatesc pentru admitere in facultate…

– La Constructii…

– Da, la Constructii, la Bucuresti.

– Si cum de ati intrat cu dosarul dumneavoastra?

– N-am spus nimic in declaratie, m-am inscris ca orice student.

– Ati inselat vigilenta organelor…

– Pana in anul doi.

– Si in anul doi, m-au “umflat” din caminul studentesc, din Tei, intr-o noapte, si a doua oara mi-au dat 25 de ani, ca sa nu mai ies, si m-au dus la Ministerul de Interne, cu ochelari la ochi, mi-au pus noaptea ochelari la ochi. Si direct in subterana Ministerului de Interne.Si acolo o celula mica de tot, cu pat de beton, masa de beton, scaun de beton.

– Si direct pe beton v-ati culcat! Cat ati dormit pe beton de-a lungul vietii dumneavoastra, inginerul constructor, care stie ce-i acela beton…?

– Cel mai mult am stat la Jilava, jos la serparie. Celulele de la Jilava erau cu beton pe jos, si aveau niste priciuri, dar cand intra cineva nu mai avea loc pe priciuri, si atuncea dormea direct pe jos, pe sub pat.

– Cum de nu v-ati imbolnavit totusi ?

– Bine, am mai fost bolnav. La un moment dat am avut chiar o tumora alba la un genunchi, din cauza ca la anchete, cand imi puneau “fusul” printre picioare, adica ei luau o ranga de metal, iti legau mainile amandoua si ti le puneau asa intre picioare, si printre picioare iti bagau ranga de otel, si atunci cadeai cu talpile in sus, si atunci te bateau pana la epuizare, asta era sistemul de tortura…

– Cu capul in jos?

– Da, cu capul in jos, ca asa era centrul de greutate cu capul in jos, si te bateau pana la lesin.

– Deci totusi rezistati la durere, dar stiti si ce inseamna sa lesini de durere!

– Da, asta da!

– Spuneti-mi, a fot mai grea prima puscarie sau a doua?

– Si una si alta!

– Dar psihic pentru dumneavoastra, ati suferit mai mult la prima sau la a doua?

– Si la una si la alta!

– V-ati intors a doua oara in ’64 cu ultimul lot. I-ati mai gasit pe parinti? Tot la Vaslui v-ati intors?

– Da, da!

– Se suprapun intoarcerile de la puscarie sau sunt foarte diferite?

– Sunt diferite: de ce? Pentru ca parintii, de data aceasta, erau mult mai batrani, nu stiau nimic, nici a doua oara ce s-a intamplat cu mine.

– Nicio scrisoare, nicio vizita, niciun pachet?

– Nimic, nimic! Pe tata l-au chemat la un momentdat la Minister sa-i dea lucrurile mele din caminul studentesc, si tata a crezut ca m-au terminat, m-au impuscat.

– Au apucat parintii sa va vada inginer?

– Da, tata da.

– Mama nu?

– Ba si mama!

– A, macar v-au vazut amandoi inginer. V-ati intors ultima data de la puscarie, in ’64, cu ultima runda, cum ar veni.

– Da, si am fost la Ministerul Educatiei, am intrat in audienta ca sa cer sa-mi dea voie sa-mi continui studiile, si raspunsul care mi-a venit acasa a fost acesta: “aveti dreptul sa va continuati studiile incepand cu examenul de admitere”.

– Raspuns tipic!

– Si atuncea, am fost cuminte, m-am prezentat anul urmator, am dat examen de admitere, am reusit…

– Si ati terminat-o ca sef de promotie!

-Da, am terminat ca sef de promotie. M-a ajutat Dumnezeu si in toata treaba asta, fiindca la un moment dat mi-era frica ca memoria o sa ma triseze, fiindca latara asta de constructii, va dati seama nu e o latura asa de usoara, fiindca o casa daca se darama…, se face, in sfarsit sunt niste riscuri, la un baraj daca se darama, sau o constructie d-asta mai mare daca se darama, catastrofa este foarte mare, deci ai o raspundere… Deci in varful creionului, in calculele pe care le faci este o raspundere colosala”.

“- Acuma la inceputul mileniului trei, va simtit un om liber?

– Da, da. Totdeauna m-am simti un om liber. A propos de chestia asta, chiar cand eram in inchisoare, eu, in intimitatea mea m-am simti un om liber”.

– Cea mai iubita poezie invatata la inchisoare care a fost?

– Au fost mai multe, pot sa va spun, dar eu am avut un cult pentru Radu Gyr.

– Ce va vine acuma in minte?

– “Invins nu esti atunci cand sangeri/ Nici cand in lacrimi ochii ti-s./ Cele mai crancene infrangeri/ Sunt renuntarile la vis”.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/o-convorbire-de-zile-mari-la-profesionistii-cu-ing-constantin-iulian-un-marturisitor-si-supravietuitor-al-lagarelor-de-la-pitesti-aiud-jilava/

///////////////////////////////////////////

Instituţia pentru care inchiziţia era copil mic: “Erau torturi fizice şi psihice inumane“…Torţionarul partizanilor…Şi-au schimbat hainele şi conduc tot ei…«Eram un cadavru pe verticală»…Fostul deţinut politic consideră că torţionarii comunişti au fost la fel de răi ca hitleriştii…Gherla – casa iadului…Drama unui fost deţinut politic: “A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat”

leana Silveanu, o fostă profesoară de limba română, a scris zece volume prin care scoate la iveală instrumentele prin care Siguranţa îi reducea la tăcere pe cei care nu se supun.

Timişorenii nu se temeau de o anumită persoană. Lor însă li se făcea “pielea de găină” la auzul cuvântului “Siguranţă”. Este numele celei mai odioase instituţii din România comunistă, care nu a ezitat să pună în aplicare cele mai inumane metode împotriva celor care nu împărtăşeau noile orientări.

Ileana Silveanu, fiica fostului şef al Statului Major al trupelor regale din Timişoara, colonelul Ioan Ursă, care a fost arestat de trei ori de comunişti pentru „uneltire împotriva statului”, „crime de război”, a descoperit şi a făcut publice crime odioase comise de comunişti, torturile fizice şi psihice la care au fost supuşi cei care nu le împărtăşeau crezurile.

Ileana Silveanu vorbeşte despre tratamente considerate azi cruzime faţă de animale, dar care atunci se experimentau pe oameni.

„Statul comunist s-a temut şi de umbra lui. A trebuit să ducem o viaţă duplicitară: una spuneam, alta gândeam şi altceva era în sufletele noastre. În cărţile mele descriu cum au fost trataţi oamenii la securitate. Erau torturi fizice şi psihice care depăşeau imaginaţia. Inchiziţia a fost copil mic”, a mai declarat Silveanu.

Arestată patru luni

În 1949, când avea doar 16 ani, Ileana Silveanu a fost arestată, pe motiv că a vorbit despre „omul liber”. A fost judecată şi condamnată la patru luni de puşcărie pentru „crimă de uneltire”. „Când am apărut la celulă, condusă de gardiană, au strigat: luaţi-o şi pe bandita asta! Nu am avut loc în pat. Mi-au spus că pot să dorm şi sub pat, că nu sunt aşa mare. O studentă de Arte Plastice a împărţit apoi patul ei cu mine. Când eram scoşi afară în curte, nu aveam voie să privim decât călcâiele celor din faţă. Masa de dimineaţa era apă caldă diluată, la prânz zeamă în care găseai o bucată de varză şi turtoi: o bucată de mălai”, a povestit Ileana Silveanu.

Închisoarea se afla în clădirea de vizavi de magazinul Bega. Tragedia familiei a continuat în anul 1951, când bunicii au fost deportaţi în Bărăgan. Mai târziu, Siguranţa s-a transformat în Securitate, care îşi avea binecunoscutul rol din perioada lui Ceauşescu. „Am avut o obligaţie morală faţă de cei care s-au sacrificat, care au ştiut să rămână demni de-a lungul anilor”, a spus Ileana Silveanu.

“Sadica Vida”

Bătrânii din Timişoara îşi amintesc despre Vidosava Nedici, ca fiind una dintre cele mai crunte angajate ale Securităţii. Numele de Vidosava Neda provoca fiori în rândul timişorenilor care au avut ghinionul să fie anchetaţi între 1946-1950. “Vida” lucra la Securitate în subordinea lui Bugarschi, şef al Securităţii pe întreaga regiune a Banatului. Era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda ei de tortură preferată: bătaia peste testicule. Aproape în toate mărturiile este pomenită drept „sadica Vida”.

„E adevărat că a fost foarte dură cu unii. Metoda ei era bătutul la testicule, în special pentru cei care erau împotriva sârbilor. Bătea de rupea pământul”, a povestit Emil Sebeşan, unul din supravieţuitorii „Experimentului” de la Piteşti.

Metodele torţionarei

Vidosava Nedici au fost documentate în mai multe cărţi scrise de foşti deţinuţi şi opozanţi ai regimului comunist. În lucrarea intitulată “Rezistenţa armată anticomunistă din munţii României”, Cicerone Ioniţoiu scria: „Prin închisori am întâlnit victime care au supravieţuit anchetelor şi am auzit povestindu-se despre metode de tortură înspăimântătoare, dar ca o femeie să schingiuiască, cu o bestialitate de neimaginat pentru o minte sănătoasă, n-am auzit decât în anul 1950. Se numea Vida şi era anchetatoare la Timişoara. Perversiunea ei era dublată de ura ce o purta românilor”.

Un alt fost deţinut, Remus Radina, în “Testamentul din morgă”, adăuga: „La Securitatea din Timişoara lucrau ca anchetatori şi nişte sârbi, îmi amintesc de Bugarschi şi Vida. Ei torturau îngrozitor pe deţinuţii politici români. În special Vida, o femeie din Becicherecu Mic, de o rară cruzime, care bătea bărbaţii peste organele genitale”.

Tortura, arma favorită în primii ani ai regimului comunist. „Experţii durerii” de la Timişoara

Cele mai cunoscute nume de ofiţeri de securitate care au torturat oameni la Timişoara vin din prima decadă a Partidului Comunist Român, când aceasta era principala armă pentru „îmblânzirea” celor care nu erau deacord cu „regimul”.

Poveştile despre cruzimea unora dintre securiştii primilor sunt încă spuse acum, la mai bine de 60 de ani de la evenimente. Bătrânii din Timişoara îşi amintesc despre Vidosava Nedici ca fiind una dintre cele mai crunte angajate ale Securităţii. Emil Sebeşan este unul din cei care o cunosc bine pe cea cunoscută drept “sadica Vida”.Numele de Vidosava Neda provoca fiori în rândul timişorenilor care au avut ghinionul să fie anchetaţi la începuturile regimului comunist, între 1946 şi 1950. “Vida” lucra la Securitate în subordinea lui Bugarschi, primul şef al Securităţii pe întreaga regiune a Banatului. Era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda ei de tortură preferată: bătea bărbaţii cu un creion peste testicule. Aproape în toate mărturiile este pomenită drept “sadica Vida”.

„E adevărat că a fost foarte dură cu unii. Metoda ei era bătutul la testicule, în special pentru cei care erau împotriva sârbilor. Bătea de rupea pământul. Îmi amintesc că a venit o dată şi după mine, dar nu m-a anchetat ea”, a povestit Emil Sebeşan, unul din supravieţuitorii „Experimentului” de la Piteşti. Sebeşan a cunoscut-o foarte bine pe „Vida” cu care s-a revăzut în anul 2000. „În 1945-1946 am cunoscut-o la Becicherecul Mic, locul unde s-a născut. Eu făceam curte unei fete de acolo. Ne-am reîntâlnit la o nuntă, tot la Becicherecu Mic. I-am spus atunci de comportamentul ei. A spus că nu discută cu mine problema asta. Şi că nu am ce să îi reproşez eu”, a mai spus Sebeşan.

A scăpat de execuţie

Vidosava Nedici a devenit funcţionară şi traducătoare de limbă sârbă la Siguranţă, apoi la Securitatea din Timişoara, în 1946. Din 1949, a fost mutată la Securitatea din Bucureşti, cu gradul de locotenent. A fost arestată în 1950 ca spion iugoslav, condamnată la moarte, dar nu a fost executată. „A trăit la Viena, dar de acolo s-a mutat la Belgrad, acum aproape 40 de ani”, spunea Sebeşan în 2010.Vida Nedici la 86 de ani, EVZ

În 2009, la 86 de ani, “Vida” Nedici refuza să recunoască atrocităţile comise, considerându-le invenţii ale Securităţii pentru a o denigra. „Am fost traducătoare la Securitate, de limba sârbă. O mie de oameni spun că i-am bătut, eu singură spun că nu”, declarat acesta acum patru ani.La Belgrad a lucrat în comerţul exterior, apoi la un service auto. Nu s-a căsătorit şi nu a avut copii, iar ultimele informaţii despre ea spuneau că trăia dintr-o pensie decentă în capitala Serbiei, unde nimeni nu are cunoştinţă despre atrocităţile care îi sunt imputate în România.

[…]

Călăii rezistenţei din munţii Banatului

Mai mulţi gradaţi din Securitate s-au ocupat de urmărirea, capturarea şi anchetarea luptătorilor de rezistenţă din Munţii Banatului, anchete care s-au finalizat cu 22 de condamnări la moarte, dintre care 13 au şi fost puse în aplicare.

Acţiunea de capturare a partizanilor a fost condusă de maiorul Aurel Moiş, coordonatorul Comandamentului Unic Timiş în 1949, provenit din vechea Siguranţă. „Când va deveni maior de Securitate, îşi va face o nedorită faimă prin bătutul la tălpi, al arestaţilor şi va fi răspunzător de uciderea partizanilor şi răsculaţilor din părţile Banatului, ca şi de deportările bănăţenilor în Bărăgan”, scria Cezar Zugravu, care a avut de a face cu Moiş ca student, în cartea „Mărturii ale suferinţei”.

La acţiunile îndreptate împotriva rezistenţei din Munţii Banatului, înfrântă până în a doua jumătate a anilor ’50, au mai participat maiorul Ion Irinca, anchetatorul Traian Lois, căpitanul Gheorghe Mihălceanu sau caporarul Grigore Nedelcu.

Coordonatorul echipei de anchetatori în primii ani ai Securităţii timişene, el însuşi un anchetator descris ca „plin de zel şi sadism”, era Martin Schnellbach. Acesta fusese, în anii ’30, un communist ilegalist, la fel ca şi Viliam Ştescai, un căpitan cunoscut ca un anchetator feroce. Un alt torţionar care a căpătat renume la Timişoara în primii ani după război a fost Alexandru Plăcintă, un locotenent-major de Securitate de o cruzime devenită notorie printre cei care aşteptau să fie anchetaţi. La un moment dat securistul ar fi fost bătut atât de rău, încât ulterior nu a mai anchetat pe nimeni. Conform comunism.ro, tânărul „frontierist” care l-a bătut a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, fiind eliberat mai repede, în 1964.

Securiştii Revoluţiei

Agenţii de Securitate implicaţi în evenimentele din decembrie ’89 au fost şi ei numiţi torţionari, deşi poate descrierea nu a fost exactă pentru fiecare caz. Cele mai cunoscute nume sunt cele ale securiştilor care interogau răniţii de la Spitalul Judeţean, ei fiind responsabili şi pentru dispariţia cadavrelor trimise la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti.

Fostul adjunct al şefului Miliţiei Timiş, Ioan Corpodeanu, membru al Lotului “Timişoara”, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. El este cel a care a trimis la Bucureşti, pentru incinerare, primele cadavre ale revoluţionarilor ucişi, împreună cu şeful său, Ion Deheleanu, şi cu colonelul de Securitate Ioan Ghircoiaş. Corpodeanu a fost graţiat de Ion Iliescu, în ultima sa zi ca preşedinte, chiar la 15 ani de la declanşarea Revoluţiei. Fostului maior de miliţie Iosif Veverca a fost şi el arestat pentru implicarea în evenimentele sângeroase din 17-18 decembrie 1989 de la Timişoara. A fost condamnat definitiv, la 25 august 1997, de Tribunalul Militar Bucureşti, la 15 ani de închisoare, pentru uciderea unui tânăr. A scăpat de puşcărie pe motive medicale, iar în ultimii ani a practicat avocatura.

Drama unui fost deţinut politic: “A fost ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat”

Constantin Vlasie povesteşte despre cea mai cumplită metodă de distrugere a personalităţii Constantin Vlasieumane inventată şi aplicată de comunişti. Pentru tortura îndurată în Lagărul de exterminare Gherla, gălăţeanul cere statului român despăgubiri de 600.000 lei.

Pentru Constantin Vlasie, calvarul a început în a patra zi de Paşti, pe 27 aprilie 1949, cu 17 zile înainte să intre la Bacalaureat. Era elev la Liceul „Roman Vodă”, din oraşul Roman, judeţul Neamţ. În 1948, s-a înfiinţat Securitatea, iar în 1949, a făcut parte dintr-un prim lot de persoane arestate de sinistra instituţie. Motivul: «uneltire împotriva ordinii sociale – articolul 209 Cod Penal».

Prin decizia 1.566 din 12 decembrie 1949 Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat la şase ani de puşcărie. Comuniştii i-au arestat toată familia „Făceam propagandă împotriva regimului comunist care abia se instaurase. Eram convinşi că vom reuşi să schimbăm ceva. Eram tineri şi credeam în şansa noastră. Asta până când un prieten, Titi Fântână, a vorbit de faţă cu un coleg de şcoală, Dan Manole. Acesta din urmă ne-a pârât la Securitate şi am fost arestaţi”, povesteşte cu amărăciune fostul deţinut.

Gherla – casa iadului

Au urmat clipe groaznice. A fost considerat „duşman al poporului” şi a fost ţinut şase luni în beciurile Securităţii, fiind anchetat zi şi noapte. A fost încarcerat la închisorile „Galata” Iaşi, Jilava, Peninsula Valea Neagră, Poarta Albă şi Gherla. Calculul comuniştilor era, după cum afirmă Constantin Vlasie: «Să radă de pe faţa pământului toată elita românească, pe toţi care încercau să gândească, iar poporul să devină o masă uşor de manevrat».

Fostul deţinut politic consideră că torţionarii comunişti au fost la fel de răi ca hitleriştii.

„Au fost diabolici. Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam. Erau zile când nu ne scoteau deloc afară.

Biletul de călătorie la ieşirea din închisoarea Gherla

Nevoile le făceam în aceeaşi cameră. Era un miros infect. Baie făceam odată pe săptămână. Ne băgau sub duş rece. A fost la fel ca la Auschwitz, doar că nu ne-au gazat. Închisorile erau pline de oameni nevinovaţi”, îşi aminteşte ororile prin care a trecut Vlasie Constantin.

«Eram un cadavru pe verticală»

La Gherla, a trecut prin „reeducare”. Pe lângă bătăile aplicate, s-au organizat ritualuri demenţiale pentru distrugerea morală a victimelor. „Au vrut să ne demoleze moralul. Aveau metode diabolice pentru a ne face să renunţăm la credinţa noastră şi să ne închinăm lor. Ajunsesem un cadavru pe verticală. Nu vă puteţi imagina cum arată Iadul. Mureau oamenii pe capete. Cădeam din picioare de foame şi foştii torţionari se lăudă acum la televizor că ne dădeau să mâncăm ciocolată. Când am ieşit din închisoare am aflat că cel care mă turnase, Dan Manole, devenise colonel de Secutitate la Constanţa”, spune revoltat fostul deţinut politic.

Toată familia arestată

Securiştii nu s-au oprit până ce nu i-au distrus întreaga familie şi i-au confiscat întreaga avere, casă, teren, animale şi cereale. „Tatăl meu a fost închis pe motiv că era chiabur şi că făcea parte din Partidul Naţional Ţărănesc. Mama a fost condamnată la 52 de zile de închisoare pentru sabotaj. Fratele meu a fost inchis la Jilava pe motiv că nu a denunţat un coleg de facultate care frecventa librăria «Americana»”, povesteşte fostul deţinut politic.

Şi-au schimbat hainele şi conduc tot ei

Bătăile şi foametea din temniţă nu l-au făcut să-şi piardă speranţa că torţionarii săi vor plăti pentru faptele lor. „Mi-e scârbă de tovarăşul Ion Iliescu când îl văd zilnic la televizor. Nu pot uita că, după 43 de ani de comunism, i-a făcut golani pe studenţi în Piaţa Universităţii. E strigător la cer. Iliescu juca tenis cu Ceauşescu şi acum face pe moralistul. Aceşti torţionari trebuia să zacă în puşcării, nu să pună mâna pe putere”, declară revoltat fostul deţinut politic.

La 81 de ani, Vlasie Constantin, a dat în judecată statul român şi cere daune morale în valoare de 600.000 lei, pentru cei şase ani de viaţă sacrificaţi în temniţele comuniste. „Tu nu înţelegi şi nici nu poti pricepe. De ce în drumul lor către lumină/ Se prăbuşesc în lanţuri făr’de vină/ Cei ce zidesc o lume care începe“

“Mai am o singură dorinţă: vreau ca poporul român să nu mai fie superficial. Avem nevoie de spiritualitate“.

Torţionarii Sibiului

MetodeDeTorturaSibiuColonelul Gheorghe Crăciun, fost şef al Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu, despre care se spune că a inventat ca şi instrument de tortură carcera de 60 de centimetri pătraţi pe 60 de centimetri pătraţi căptuşită pe interior cu cuie, şi maiorul Nicolae Briceag, fost şef al Serviciului Raional de Securitate Sibiu sunt persoane care au intrat în istorie pentru cruzimea de care au dat dovadă în pedepsirea opozanţilor regimului comunist.

Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, viitorul colonel de securitate Gheorghe Crăciun s-a născut într-o familie de ţărani greco-catolici cu şase copii, fiind de profesie cazangiu. Absolvent a patru clase la şcoala industrială de ucenici, Crăciun a ocupat, începând cu venirea comuniştilor la putere, mai multe funcţii în aparatul de represiune: chestor şi prim-chestor de poliţie la Poliţiile Sibiu, Cluj şi Constanţa (1945 – 1947); inspector de Siguranţă la Inspectoratul Regional de Siguranţă Sibiu (1947, aug. 1948); şef al Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu (sept. 1948 – 1951); şef al Direcţiei de regionale de Securitate Craiova (1951 – 1952); director adjunct al formaţiunii 0722 Constanţa/Centrul de Coordonare Constanţa din DLCM (23 oct. 1952); director al Întreprinderii de construcţii a MAI (1954); şef al Grupului operativ din munţii Făgăraş (1954); locţiitor (1955 – 1956) şi şef al Direcţiei regionale MAI Braşov (feb. 1956 – nov. 1958); comandant la penitenciarul Aiud/formaţiunea 0622 (nov. 1958 – 31 dec. 1964); locţiitor al şefului Direcţiei a III-a din MAI (ian. 1965 – 1967); locţiitor al şefului Direcţiei I din CSS (ian. 1968).

Torţionarul partizanilor

colonelul CraciunÎn calitate de şef al Direcţiei regionale de Securitate Sibiu, Gheorghe Crăciun a anihilat mai multe grupuri de partizani din zona Făgăraş, printre care şi grupul lui Nicolae Dabija şi a arestat personal pe Vaida Voievod, A.C. Cuza, Emil Haţeganu, precum şi persoane de etnie germană din regiune. Gheorghe Crăciun a rămas cunoscut în istoria sistemului concentraţionar comunist ca acela care a implementat la Aiud, în perioada directoratului său (nov. 1958 – dec. 1964), procedeul „reeducării târzii”. Potrivit DGP, în această perioadă, aici au avut loc cele mai multe decese din istoria formaţiunii carcerale. În comparaţie cu reeducarea de tip Piteşti (petrecută în intervalul 1949 – 1952), la Aiud au fost fost utilizate alte tehnici („metodele lente, şocurile psihice, picătura chinezească şi mutaţiile de natură să dezechilibreze psihicul deţinuţilor”), mai puţin brutale, combinate într-un timp mai îndelungat, cu starea fizică şi psihică, în cele mai multe cazuri deplorabilă, a celor încarceraţi. Totuşi, unele lucruri au rămas nechimbate aici: izolarea, frigul şi foamea.

A murit fără să fie judecat

În decembrie 1998, împotriva lui Gheorghe Crăciun a fost depusă o plângere penală de către Asociaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti pentru săvârşirea infracţiunii de genocid, încadrarea fiind apoi schimbată în omor deosebit de grav. Rechizitoriul instrumentat împotriva colonelului Gheorghe Crăciun constată abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor deţinuţilor de către fostul comandant. Iată concluziile procurorului legate de activitatea lui Gheorghe Crăciun la conducerea penitenciarului Aiud: „Cei ce refuzau reeducarea erau supuşi pedepselor precum şi unui regim de lentă exterminare; […] raţii alimentare reduse ori chiar suspendarea hranei, condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, celule igrasioase şi îngheţate (fără încălzire) care duceau la îmbolnăviri şi decese, îmbrăcăminte subţire neadecvată, lipsa plimbărilor în aer liber, lipsa asistenţei medicale”. Într-o declaraţie dată procurorilor la 27 septembrie 1999, Gheorghe Crăciun preciza că este grav bolnav (surd şi aproape paralizat). Demersul procurorilor a fost tardiv, căci Gheorghe Crăciun a încetat din viaţă în 2001.

Nicolae Briceag, croitorul ajuns şef al Securităţii din Sibiu

Nicolae Briceag (1916-1998) a fost la început croitor, apoi chestor de poliţie la Dej şi ulterior şeful Serviciului judeţean de Securitate Someş. Potrivit www.militiaspirituala.ro, sub pretextul „fugii de sub escortă”, i-a ordonat lui Vasile Paşca să-l asasineze pe Alexa Bel, din Târgu Lăpuş, care avea de executat un an de închisoare pentru vina de a nu-şi fi predat cotele obligatorii din produsele agricole. Era foarte crud în anchete şi ajutat de trei torţionari: Iulius Vaida, Sarta şi Deus. Una dintre victimele lor, Augustin Neamţu, a fost bătut până la fracturarea oaselor tălpilor.

La 23 noiembrie 1953 a fost nominalizat într-un „plan de măsuri informativ-operative în vederea lichidării bandei «Gavrilă Ioan»”, elaborat de Direcţia a III-a: „Sectorul I cu centrul în comuna Avrig, raionul Sibiu, care va cuprinde un număr de şase comune şi şase sate. Responsabil de sector: maior Briceag Nicolae, şeful Serviciului Raional de Securitate Sibiu, care va fi ajutat de nouă lucrători de securitate. Acest sector este important prin faptul că în raza lui domiciliază familia banditului Cişmaş Constantin şi cca 38 elemente, rude şi sprijinitori ai banditului. Tot în acest sector mai domiciliază şi femeia altui fugar, anume Raţiu David precum şi şase gazde şi elemente de sprijin ale acestuia”.

În decembrie 1954 a primit ordin verbal de la ministrul Drăghici să-l împuşte pe Ibrahim Sefit (zis Turcu), misiune executată de patru securişti, care au îngropat victima la marginea unei păduri. Vina fostului sprijinitor al comuniştilor era turbulenţa sa şi agresivitatea verbală împotriva comuniştilor ajunşi la putere, inclusiv a ministrului. Din 1956 a fost adjunctul comandantului Miliţiei regiunii Cluj, de unde s-a pensionat în 1967. Anul următor a fost interogat în cazul Sefit şi folosit pentru îndepărtarea ministrului Drăghici, fără a suporta consecinţele de rigoare pentru crima comisă………………………………………………………..

Det. Aici

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/despre-torturile-din-inchisoare/

/////////////////////////////////////////////

Preot gălăţean persecutat de Securitate: „Te forţau să te dezici de familie şi să-ţi faci mama curvă”

Preotul Ionel Pavel a îndurat şapte ani de de schingiuire şi foamete în penitenciarele Jilava, Gherla, Piteşti şi la Canal. Cu glas tremurat el a povestit despre metodele torţionarilor însărcinaţi să distrugă personalitatea „duşmanilor poporului”.

Drama părintelui Ionel Pavel în vârstă de 86 ani a început în 1949. Avea 21 de ani şi era student la Teologie, Litere şi la Medicina Veterinară. A fost arestat din locuinţa părinţilor, la data de 15 august 1949, pentru că făcea parte dintr-o organizaţie anticomunistă care se numea „Frăţia de Cruce“. A fost turnat de un coleg pe nume Constantin Doina.

Începutul calvarului

Prin Sentinţa nr. 210 din 14 februarie 1949, Ionel Pavel a fost condamnat de către Tribunalul Militar la şapte ani de temniţă grea. În toţi aceşti ani, a trecut prin beciul Securităţii de la Galaţi, Ministerului de Interne, Penitenciarului Jilava, Penitenciarul Piteşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla şi apoi iar la Jilava, de unde a fost eliberat la data de 13 august 1955.

A fost închis în beciurile Securităţii din Galaţi, unde a stat stat o zi şi o noapte într-o cameră, fără mâncare şi fără băutură. Apoi, a fost transferat la Bucureşti, la Ministerul de Interne. „M-au dus într-o cameră de tortură, m-au aşezat ghemuit pe o bară de metal, m-au legat la mâini şi la picioare şi m-au lovit în timp ce învârteau bara de metal“, povesteşte părintele Ioan Pavel.

„Mândra mea de altădată”

Cea mai urâtă amintire este din Penitenciarul Jilava. Colegii de celulă ştiau că e student la Teologie şi l-au rugat să le cânte ceva, pentru a le mai alunga dorul de acasă. „Hai, mă Ioane, cântă-ne ceva ca să ne mai schimbăm gândurile. Mi-a venit un dor de casă şi am început să cânt «Mândra mea de altădată». În momentul în care am terminat de cântat, s-a deschis brusc uşa. Un ofiţer a întrebat «Cine a cântat, mă bandiţilor?». M-au luat şi m-au dus în Camera Neagră. Acolo nu era lumină, nu era aer, iar pe jos erau fecale şi urină. Nu mă puteam aşeza jos, aşa că am mers toată noaptea. Cred că am făcut câţiva kilometri“, îşi aminteşte cu oroare preotul Pavel.

„Ne loveau ca pe nişte vite”

După o perioadă de stat la Gherla, a fost trimis la Jilava, cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. „Acolo am dormit o noapte cu lanţuri la picioarele care se umflaseră, iar metalul îmi intrase în carne. În timpul zilei, când ne scoteau la plimbare, miliţienii stăteau pe două rânduri pe coridor şi dădeau cu ciomagul în noi ca în nişte vite. Asta se întâmpla în fiecare zi“, povesteşte fostul deţinut politic.

Te forţau să-ţi faci mama curvă

Pe lângă bătăile aplicate, se organizau ritualuri demenţiale pentru distrugerea morală a victimelor. „Aveau o cameră specială, unde ne luau şi ne băteau până ce ameţeam.Te întrebau de familie, de mamă, fraţi şi surori. Te forţau să te dezici de familie şi să spui că mama ta este o curvă. Ei urmăreau să ne distrugă sufleteşte”, povesteşte fostul deţinut politic.

La Penitenciarul Gherla, încă din primele zile a fost repartizat în fabrică, la tâmplărie. „Trebuia să fac şase bălii pe schimb, să fie de calitate şi să nu curgă apa din ele. N-am putut face norma şi directorul Goiciu a rupt o scândură de capul meu. M-a trimis în carceră unde am luat o bătaie cruntă”, spune părintele Ionel. Nu poate uita cum un coleg de la Teologie, Costică Vaman, a fost bătut în mod barbar şi răstignit în Vinerea mare, înainte de Paşti. “L-au legat de mâini şi de picioare şi l-au răstignit la fereastră. Era frig, îl ţineau în pielea goală şi îi mai aruncau câte o găleată de apă“.

Canalul Marea Neagră

“Acolo trebuia să muncim ca nişte sclavi. Trei inşi trebuia să încarce un vagon cu pământ în trei sferturi de oră. Dacă nu reuşeam, nu ne dădeau mâncare, ne băgau la carceră şi ne băteau. Mai grav era că ne puneau să ne batem între noi. Ei urmăreau să ne urâm semenii. Asta a fost era cea mai mare lovitură adusă sufletului uman. Nu mai aveai certitudinea că se va termina vreodată“.

Facă-se voia ta!

Credinţa în Cel de Sus a fost cea care i-a dat putere şi l-a ţinut în viaţă. “În fiecare clipă, chiar şi în timp ce munceam, mă rugam la Dumnezeu. Nu ceream ceva special. Spuneam doar «Facă-se voia ta!»“, mărturiseşte cu lacrimi în ochi bătrânul. După şapte ani de temniţă grea, Ionel Pavel nu s-a mai dus la Litere şi la Medicina Veterinară. A continuat Facultatea de Teologie şi s-a făcut preot.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/despre-torturile-din-inchisoare/

///////////////////////////////////////////

Un teoretician al nazismului (II)

denitsoc@gmail.com

75.57.36.95

CARL SCHMITT

Agregat de CD

PARTEA AII-A

“Despre dictatură” a fost urmat de un alt eseu în 1922, intitulat “Politische Theologie” – “Teologie politică”; în el, Schmitt, a dat mai multă substanță teoriilor sale autoritare cu definiția acum notorie: „Suveran este cel care decide asupra excepției”. Schmitt opune această definiție celor oferite de teoreticienii contemporani ai suveranității, în special de Hans Kelsen, a cărui lucrare este criticată în mai multe puncte ale eseului. Starea de excepție este o critică a „normativismului”, un concept pozitivist al dreptului dezvoltat de Kelsen al dreptului ca expresie a unor norme care sunt abstracte și aplicabile în general, în toate circumstanțele.Un an mai târziu, Schmitt a susținut apariția structurilor de putere totalitare în lucrarea sa „Die geistesgeschichtliche Lage des heutigen Parlamentarismus” – “Situatia Intelectual-istorica a parlamentarismului de astazi”, tradusă in engleza drept “Criza democrației parlamentare” de Ellen Kennedy.

Schmitt a criticat practicile instituționale ale politicii liberale, susținând că ele sunt justificate de o credință în discuția rațională și deschiderea care este în contradicție cu politica actuală a partidelor parlamentare, în care rezultatele sunt falsificate de către liderii de partid. Schmitt postulează, de asemenea, o diviziune esențială între doctrina liberală a separării puterilor și ceea ce el consideră a fi natura democrației însăși, identitatea conducătorilor și a celor conduși.

În capitolul 4 din “State of Exception” (2005)- “Starea de exceptie”, filosoful italian Giorgio Agamben a susținut că Teologia politică a lui Schmitt ar trebui citită ca un răspuns la influentul eseu al lui Walter Benjamin “Towards the Critique of Violence” – “Catre Critica Violentei”.

Titlul cărții derivă din afirmația lui Schmitt (în capitolul 3) că „toate conceptele semnificative ale teoriei moderne a statului sunt concepte teologice secularizate” – cu alte cuvinte, că teoria politică se adresează statului (și suveranității) în aproape același mod cum și teologia se adreseaza lui Dumnezeu.

Schmitt, în formularea sa cea mai cunoscută, probabil, își bazează domeniul conceptual al suveranității și autonomiei statului pe distincția dintre prieten și inamic. Schmitt scrie: Inamicul politic nu trebuie să fie rău din punct de vedere moral sau urât din punct de vedere estetic… Dar el este, totuși, celălalt, străinul…”

În această lucrare, Schmitt face distincția între mai multe tipuri diferite de dușmani pe care le putem face, afirmând că dușmanii politici ar trebui să fie făcuți mai degrabă dintr-o preocupare legitimă pentru siguranța statului, mai degrabă decât din intuiții morale.

Deși au existat interpretări divergente cu privire la această lucrare, există un acord larg că „Conceptul de politic” este o încercare de a realiza unitatea statului prin definirea conținutului politicii ca opoziție față de „inamic”. În plus, proeminența statului este o forță arbitrară care domină societatea civilă potențial divizată, ale cărei diverse antagonisme nu trebuie lăsate să afecteze politica, ca nu cumva să rezulte un război civil.

Cea mai faimoasă lucrare a sa, „Conceptul politicului” – „Der Begriff des Politischen”, s-a bazat pe prelegeri la Deutsche Hochschule für Politik din Berlin.

În 1932, Schmitt a fost consilier al guvernului Reich-ului în cazul „Preussen contra Reich” („Prusia v. Reich”), în care Partidul Social Democrat al Germaniei a controlat guvernul statului Prusia a contestat demiterea sa de către guvernul reich-ului de dreapta al lui Franz von Papen. Papen a fost motivat să facă acest lucru deoarece Prusia, de departe cel mai mare stat din Germania, a servit ca o bază puternică pentru stânga politică și i-a oferit putere instituțională, în special sub forma poliției prusace.

Schmitt, Carl Bilfinger și Erwin Jacobi au reprezentat Reich-ul, iar unul dintre consilierii guvernului prusac a fost Hermann Heller. Curtea a decis în octombrie 1932 că guvernul prusac a fost suspendat în mod ilegal, dar că Reich-ul avea dreptul de a instala un comisar. În istoria Germaniei, lupta care a dus la distrugerea de facto a federalismului în republica de la Weimar este cunoscută sub numele de „Preußenschlag”.

Schmitt a oferit o referință pozitivă pentru Leo Strauss și i-a aprobat munca, care a fost esențială în câștigarea finanțării bursei care i-a permis să părăsească Germania si sa se stabileasca in SUA la Chicago. La rândul său, critica și clarificările lui Strauss asupra “Conceptului de politică” l-au determinat pe Schmitt să facă modificări semnificative în a doua ediție. Scriindu-i lui Schmitt în 1932, Strauss a rezumat teologia politică a lui Schmitt astfel: „Deoarece omul este prin natură rău, el are deci nevoie de stăpânire. bărbați. Fiecare asociere de oameni este în mod necesar o separare de alți oameni… politicul astfel înțeles nu este principiul constitutiv al statului, al ordinii, ci o condiție a statului.” Unele dintre scrisorile dintre Schmitt și Strauss au fost publicate.

“Nomosul Pământului” este cea mai istorică și geopolitică lucrare a lui Schmitt. Publicat în 1950, a fost și unul dintre textele sale finale. Descrie originea ordinii globale eurocentrice, pe care Schmitt datează de la descoperirea Lumii Noi, discută despre caracterul ei specific și contribuția sa la civilizație, analizează motivele declinului său la sfârșitul secolului al XIX-lea și se încheie cu perspective pentru O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ. Ea apără realizările europene, nu numai în crearea primei ordini de drept internațional cu adevărat global, ci și în limitarea războiului la conflictele dintre statele suverane, care, de fapt, sunt războiul civilizat. În opinia lui Schmitt, statul suveran european a fost cea mai mare realizare a raționalismului occidental; devenind principala agenție a secularizării, statul european a creat epoca modernă.

Remarcabil în discuția lui Schmitt despre epoca europeană a istoriei lumii este rolul jucat de Lumea Nouă, care în cele din urmă a înlocuit Lumea Veche ca centru al Pământului și a devenit arbitrul în politica europeană și mondială. Potrivit lui Schmitt, conflictele interne ale Statelor Unite între prezența economică și absența politică, între izolaționism și intervenționism, sunt probleme globale, care astăzi continuă să împiedice crearea unei noi ordini mondiale. Dar oricât de critic este Schmitt față de acțiunile americane de la sfârșitul secolului al XIX-lea și după Primul Război Mondial, el a considerat că STATELE UNITE SUNT SINGURA ENTITATE POLITICĂ CAPABILĂ SĂ REZOLVE CRIZA ORDINII GLOBALE.

Publica în 1956 “Hamlet sau Hecuba”, în ea, Schmitt își concentrează atenția asupra Hamletului lui Shakespeare și susține că semnificația operei depinde de capacitatea ei de a integra istoria sub forma tabuului reginei și deformarea figurii răzbunătorului. Schmitt folosește această interpretare pentru a dezvolta o teorie a mitului și a politicii care servește drept fundament cultural pentru conceptul său de reprezentare politică.

Dincolo de critica literară sau analiză istorică, cartea lui Schmitt dezvăluie și o teorie cuprinzătoare a relației dintre estetică și politică care răspunde ideilor alternative dezvoltate de Walter Benjamin și Theodor W. Adorno.

“Teoria partizanului” a lui Schmitt își are originea în două prelegeri susținute în 1962 și a fost văzută ca o regândire a conceptului de politic. A abordat transformarea războiului în epoca post-europeană, analizând un fenomen specific și semnificativ care a inaugurat o nouă teorie a războiului și a vrăjmașiei.

În prelegeri, Schmitt abordează direct problemele din jurul „problemei partizanului”: gherila sau revoluționarul care „luptă neregulat”. Atât datorită amplorii sale, cu discuții extinse despre personaje istorice precum Napoleon Bonaparte, Vladimir Lenin și Mao Zedong, cât și evenimentelor care marchează începutul secolului al XX-lea, textul lui Schmitt a avut o renaștere a popularității.

Jacques Derrida, în “Politica prieteniei” a remarcat: “În ciuda anumitor semne de neîncredere ironică în domeniile metafizicii și ontologiei, conceptul de politic a fost, după cum am văzut, un tip de eseu filosofic pentru a „încadra” subiectul unui concept incapabil să se constituie pe un teren filozofic.”

Schmitt încheie “Teoria partizanului” cu afirmația: „Teoria partizanului se revarsă în problema conceptului de politic, în problema inamicului real și a unui nou nomos al pământului”. Lucrarea lui Schmitt cu privire la Partizan a stimulat de atunci comparații cu „teroristul” de după 11 septembrie în studiile recente.

Prin Walter Benjamin, Giorgio Agamben, Andrew Arato, Chantal Mouffe și alți scriitori, Schmitt a devenit o referință comună în scrierile recente despre stânga intelectuală, precum și despre dreapta. Aceste discuții privesc nu numai interpretarea propriilor poziții ale lui Schmitt, ci și chestiuni relevante pentru politica contemporană: ideea că legile statului nu pot limita strict acțiunile suveranului său, problema unei „stări de excepție”, extinsă mai târziu de Agamben.

Argumentul lui Schmitt conform căruia conceptele politice sunt concepte teologice secularizate a fost, de asemenea, văzut recent ca o consecință pentru cei interesați de teologia politică contemporană. Filosoful german-evreu Jacob Taubes, de exemplu, l-a implicat pe Schmitt pe scară largă în studiul său despre Sfântul Paul, “The Political Theology of Paul” (Stanford Univ. Press, 2004). Înțelegerea lui Taubes asupra teologiei politice este, totuși, foarte diferită de cea a lui Schmitt și subliniază aspectul politic al pretențiilor teologice, mai degrabă decât derivarea religioasă a pretențiilor politice.

Schmitt este descris ca un „clasic al gândirii politice” de Herfried Münkler, în timp ce în același articol, Münkler vorbește despre scrierile sale postbelice ca reflectând un „om amărât, gelos, uneori rău intenționat”

Timothy D. Snyder a afirmat că lucrarea lui Schmitt a influențat în mare măsură filosofia eurasiatică în Rusia, dezvăluind un contrar ordinii liberale.

Potrivit istoricului Renato Cristi în scrierea Constituției din 1980 a statului Chile, colaboratorul Pinochet, Jaime Guzmán, și-a bazat lucrările pe conceptul de “pouvoir constituent” folosit de Schmitt și s-a inspirat în ideile de societate de piață ale lui Friedrich Hayek. În acest fel, Guzmán ar fi permis un cadru pentru un stat dictatorial combinat cu un sistem economic de piață liberă.

Doctrina „starea de excepție” a lui Schmitt s-a bucurat de o revigorare în secolul XXI. Formulat cu 10 ani înainte de preluarea Germaniei de către naziști în 1933, Schmitt a susținut că urgența justifică următoarele:

Puteri executive speciale
Suspendarea statului de drept
Derogarea drepturilor legale și constituționale

Doctrina lui Schmitt a ajutat la deschiderea drumului pentru ascensiunea lui Hitler la putere, oferind fundamentul legal teoretic al regimului nazist.

Sinologul Flora Sapio a evidențiat distincția prieten-inamic ca un subiect de interes special în China, comentând: „De când Xi Jinping a devenit liderul de vârf al Chinei în noiembrie 2012, distincția prieten-inamic atât de crucială pentru filosofia lui Carl Schmitt a găsit aplicații și mai largi în China, atât în „teoria de partid”, cât și în viața academică. Printre principalii chinezi Schmittieni se numără si teologul Liu Xiaofeng, savantul în politici publice Wang Shaoguang și teoreticianul juridic și consilierul guvernamental Jiang Shigong.

Primul val important al receptării lui Schmitt în China a început cu scrierile lui Liu la sfârșitul anilor 1990. În contextul unei perioade de tranziție, Schmitt a fost folosit atât de intelectualii liberali, cât și naționaliști și conservatori pentru a găsi răspunsuri la problemele contemporane. În secolul 21, cei mai mulți dintre ei sunt încă preocupați de puterea de stat și în ce măsură este necesar un stat puternic pentru a aborda modernizarea Chinei.

Există, de asemenea, o receptare critică a utilizării sale în context chinezesc. Aceste diferențe merg împreună cu diferite interpretări ale relației lui Schmitt cu fascismul. În timp ce unii savanți îl consideră un adept fidel al fascismului, alții, precum Liu Xiaofeng, consideră sprijinul său pentru regimul nazist doar ca instrumental și încearcă să-și separe lucrările de contextul lor istoric. Potrivit acestora, adevăratul său scop este de a deschide o cale diferită și unică pentru modernizarea Germaniei – tocmai ceea ce îl face interesant pentru China. În general, recepția chineză este ambivalentă: destul de diversă și dinamică, dar și extrem de ideologică. Alți savanți sunt precauți când vine vorba de argumentele lui Schmitt pentru puterea de stat, având în vedere pericolul totalitarismului, ei presupun în același timp că puterea de stat este necesară pentru actuala tranziție și că o „credință dogmatică” în liberalism este improprie Chinei.

Subliniind pericolul haosului social, mulți dintre ei sunt de acord cu Schmitt – dincolo de diferențele lor – asupra necesității unui stat puternic.

https://ioncoja.ro/un-teoretician-al-nazismului-ii/

///////////////////////////////////////////

Carl Schmitt, Cristian Pirvulescu si maniheismul politic

Vladimir Tismaneanu

De același autor

Pălmuirea istoriei…

„Marele Jaf“ și pedagogia infernală

Adieu, André Glucksmann!

Chutzpah, kitsch si impostură morală: Dl Sorin Iliesiu condamnă comunismul

Corneliu Vadim Tudor si poluarea climatului public

Citesc in editia online a „Observatorului Cultural” un articol al politologului Cristian Pirvulescu. N-as fi reactionat daca n-as fi fost de-a dreptul consternat de un pasaj in care, de o maniera intempestiva, se produce o juxtapunere de nume menita sa te lase fara replica. Este vorba de doctrina partizanului in politica moderna, adeseori asociata cu opera ganditorului german Carl Schmitt (1888-1985). Ca acesta a fost un adversar si un critic acerb al modernitatii liberale, este cert. N-a facut un secret, ba chiar dimpotriva, si-a asumat cu mandrie acest statut. Ca a fost un teoretician al starii de urgenta si ca a promovat romantismul politic, iarasi, nimeni nu pune aceste lucruri sub semnul intrebarii. Ca rolul ideilor sale in istoria politica si juridica a Germaniei in al patrulea deceniu a fost unul nefast, este o certitudine, in special dupa atat de documentatul volum al profesorului Jan-Werner Muller de la Universitatea Princeton, intitulat cat se poate de elocvent „A Dangerous Mind”.

Dar Schmitt nu a a fost doar doctrinarul juridic al celui de-al Treilea Reich. A fost si un filosof politic cu intuitii extraordinare, pretuit de Werner Sombart si chiar de un Walter Benjamin. La fel, gasim pagini fascinante despre Schmitt in memoriile fiului lui Sombart, Nicolaus (traduse in romaneste la editura Univers, in 1999, de Magdalena Marculescu). Nu mai vorbesc de influenta sa, mai aproape de noi, asupra unui Jacob Taubes. Toader Paleologu este astazi unul dintre cei mai respectati exegeti ai gandirii lui Schmitt (mi-au vorbit admirativ despre contributiile sale regretatul Tony Judt si Jan-Werner Muller).

In orice caz, daca profesorul Pirvulescu vrea sa exploreze impactul teologiei politice a lui Schmitt in timpurile noastre, nu inspre neoconservatorism ar trebui sa-si indrepte atentia, ci spre radicalismul de stanga ilustrat de revista „Telos” in perioada Paul Piccone si de autori precum Chantal Mouffe si Ernesto Laclau. Neoconservatorismul este cu totul altceva decat o reluare a ideilor lui Schmitt despre inexorabila polarizare a spatiului politic.

Unii ganditori neo-conservatori au fost studentii lui Leo Strauss, dar a-i echivala pe Schmitt cu Strauss este o eroare fundamentala. Leo Strauss a fost un ganditor anti-totalitar, Schmitt a fost un filosof politic cu certe inclinatii totalitare. Distinctia nu poate scapa niciunui cercetator serios al gandirii politice in secolul Gulagului si al Auschwitzului.

I-as sugera profesorului Parvulescu (ori macar studentilor sai), lectura conferintei lui Strauss despre nihilismul german tinuta la New School for Social Research din New York pe 20 februarie 1941, un document intelectual fundamental al acelor ani tragici (v. F. Flagg Taylor IV, „The Great Lie: Classic and Recent Appraisals of Ideology and Totalitarianism”, Intercollegiate Studies Institute, 2011, pp. 219-240). Cat il priveste pe discipolul lui Strauss, Alan Bloom, opera sa este exact opusul relativismului etic propriu nihilismului de tip schmittian.

Teoria prietenului si a dusmanului nu a fost doar a lui Schmitt, trebuie adaugat. Bolsevismul, pentru care Schmitt a nutrit un interes constant, pana la sfarsitul vietii, a pariat pe acelasi belicos maniheism. Lenin concepea politicul exact in acesti termeni, ai unei competitii pe viata si pe moarte dintre prieteni si dusmani („care pe care”). Este prin urmare o eroare sa consideri ca violenta in politica moderna ar fi fost introdusa exclusiv dinspre dreapta revolutionara. Stanga revolutionara a facut acelasi lucru. Tezele lui Georges Sorel i-au inspirat deopotriva pe Lenin si pe Mussolini. Nu cred insa ca au vreo legatura cu neo-conservatorismul american ori cu unele curente de gandire inrudite.

A numi responsabilii pentru izolarea internationala a Romaniei la ora actuala, a avertiza privitor la riscurile ca tara sa-si piarda credibilitatea internationala ca stat de drept nu inseamna a provoca violenta in politica. „Interesul general” intr-o democratie este rezultatul dialogului concertat al puterilor din stat, separate in virtutea principiilor fundamentale menite sa impiedice tirania majoritatii si alte derapaje similare. Atunci cand independenta justitiei este atacata, democratia pluralista este in primejdie.

„Dar promovarea„luptei împotriva corupției“ mai încearcă și să sugereze un fel de redută ideologică. Bineînțeles, construcția unei societăți morale ar putea fi un proiect ideologic interesant. Doar că în spatele „luptei împotriva corupției“nu există nici un proiect pozitiv. Cu toate acestea, acei partizani familiarizați cu dezbaterea doctrinară din Vest încearcă să sugereze că politica pe care o promovează este impregnată de spiritul neoconservatorismului. Acest curent politic, la modă dincolo de Atlantic pe vremea lui George Bush, nu poate însăjustifica transformarea violenței în scop în sine și distrugerea solidarității comunitare în numele „reformei“. De aceea, nu este inutil să amintim că neoconservatorismul – care se revendică de la Carl Schmitt, este preluat de Leo Strauss pentru a ajunge, prin Alan Bloom, la conservatorii americani spre sfîrșitul secolului trecut – încearcăjustificarea violenței. Dar Carl Schmitt, antiumanist și antidemocrat asumat, nu și-a ascuns simpatiile național-socialiste pe care le-a justificat prin teoretizările sale. Teoria prietenului și a dușmanului, prin care Schmitt a încercat să reintroducă violența în politică, era o reacție împotriva politicii liberale. În același timp, Schmitt, pentru care ceea ce numim astăzi democrație era o formă coruptă de guvernare, argumentează astfel dreptul șefului de a stabili interesul general, altfel spus de a desemna prietenii și dușmanii.Și nu doar în politica internațională, ci și în cea internă. E ceea ce se și întîmplă, iar atacul la persoană împotriva tuturor celor ce nu sînt în aceeași tabără a devenit regula. Politica românească se scufundă în violență!”

https://revista22.ro/vis-a-vis/vladimir-tismaneanu/carl-schmitt-cristian-pirvulescu-si-maniheismul-politic

//////////////////////////////////////////////

80 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru

La 30 mai 1945 începea, la Tribunalul Poporului din Bucureşti, procesul ziariştilor „vinovaţi de dezastrul ţării”, etichetaţi drept „fascişti” de către noul regim. Acuzaţiile aduse „lotului celor 12 ziarişti”, care susţinuseră făţiş propaganda regimului Ion Antonescu, erau de la instigare la ură rasială, la declanşarea şi continuarea războiului în est şi tăinuirea “crimelor antonesciene”. În realitate, acţiunea era parte a procesului de lichidare „a duşmanilor de clasă”, care fuseseră procarlişti, proantonescieni şi anticomunişti.

Printre numele mari de „ziarişti fascişti” se aflau Pamfil Şeicaru (fostul director al ziarului „Curentul”) şi Stelian Popescu (fostul director al ziarului „Universul”), ambii fugiţi în străinătate, dar şi ideologul naţionalist Nichifor Crainic şi legionarul Radu Demetrescu-Gyr.

Acuzatorii publici au fost Constantin Vicol, Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan), Ion D. Ioan şi Avram Bunaciu, care au întocmit un dosar consistent, format din articole de ziar şi diverse mărturii. Ca şi în alte procese politice, de faţadă, printre „acuzatorilor publici” s-au aflat şi muncitori şi ţărani, iar „oameni ai muncii” din Bucureşti, „interesaţi” în permanenţă de de cursul „procesului ziariştilor fascişti”, au participat la demonstraţii regizate în preajma Tribunalului, unde s-a cerut moartea acuzaţilor.

Membrii „lotului ziariştilor” erau acuzaţi că “prin articolele de ziare, broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste sau au contribuit prin acţiunea lor la susţinerea unui regim odios şi a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecinţe antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a ţării”.

Ziariştii au fost acuzaţi şi că au contribuit la „dezvoltarea fascismului”. Alexandra Sidorovici i-a reproşat lui Nichifor Crainic, judecat în lipsă pentru că se ascundea în satele din Transilvania, că „a dus o campanie de otrăvire a sufletelor, mai cu seamă a celor tinere, deoarece ca profesor universitar avea putinţa influenţei asupra tineretului”.

Nichifor Crainic a fost fondatorul ziarului „Calendarul”, apărut la data de 25 ianuarie 1932, în Bucureşti, până în anul 1933, atunci când a fost interzis. Cotidian cu înclinaţie naţionalistă, a oscilat între Mişcarea Legionară şi Liga Apărarării Naţionale a lui A.C Cuza. În perioada ianuarie-mai 1941, Nichifor Crainic a ocupat funcţia de Ministru Propagandei, din Guvernul Antonescu. În opinia soţiei lui Silviu Brucan, Alexandra Sidorovici, Crainic era „un adevărat cameleon politic, oscilând de la legionari la cuzişti, apoi înapoi, la legionari, pe urmă la Antonescu şi iar la legionari”.

Totodată, Stelian Popescu, fostul director al publicaţiei anticomuniste „Universul”, era învinuit că „în 1940 a pregătit dictatura antonesciană şi aservirea noastră lui Hitler, printr-o avalanşă de articole. La 14 iulie (ziua Franţei) el nu saluta căderea Bastiliei, ci pe Mussolini şi Hitler”.

Aceeaşi Alexandra Sidorovici l-a învinuit pe Stelian Popescu deoarece: „În 1940 a pregătit dictatura antonesciană şi aservirea noastră lui Hitler, printr-o avalanşă de articole. La 14 iulie (ziua Franţei) el nu saluta căderea Bastiliei, ci pe Mussolini şi Hitler”.

„Şantajul şi etajul” de la ziarul „Curentul”

Pamfil Şeicaru a pus bazele ziarului Curentul, în anul 1927, şi a rămas la conducerea publicaţiei până în vara anului 1944, când a plecat din ţară. Despre clădirea ziarului “Curentul”, circula în epocă zvonul că era făcută după principiul “şantajul şi etajul”. Era bine ştiut că Pamfil Şeicaru s-a remarcat în perioada interbelică şi prin şantajurile sale politice. Astfel, antecedentele lui Pamfil Şeicaru au fost transformate în probă la dosar: ”articolele sale, i-au adus în scurt timp o tristă celebritate şi o avere considerabilă, prin măiestria sa în arta de a denigara şi insulta în mod trivial miniştri, oameni de stat, profesori universitari, în scpul vădit de a-i şantaja, fără pic de ruşine şi a le estorca sume de bani”. Totodată, era acuzat şi că primise mită de la Mussolini şi Hitler pentru a le susţine interesele în România şi că, după plecarea din ţară, la 12 august 1944, a atacat din străinătate România şi clasa politică, care a infăptuit actul de la 23 august.

Radu Gyr, fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia, dar care a stat închis şi în timpul dictaturii carliste şi a regimului lui Ion Antonescu a fost încadrat în „lotul ziariştilor” pentru activitatea legionară, dar şi pentru scrierile sale literare.

Declaraţia lui Radu Gyr

În cadrul procesului „ziariştilor facsişti”, Radu Gyr a declarat următoarele: „Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită. Şi a mai spus acuzarea: Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi. Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

De precizat că un rol important în proces l-a avut şi protestul Sindicatului Ziariştilor Profesionişti, semnat printre alţii de N.D. Cocea, Eugen Jebeleanu, Cezar Petrescu (fost director la ziarul România, publicaţia oficială a regimului carlist) care „a luat act cu satisfacţie de trimiterea în judecată Tribunalului Poporului a primului lot de ziarişti trădători ai intereselor populare şi de stat”.

Sentinţa a fost dată la 4 iunie 1945. Pamfil Şeicaru şi Grigore Manoilescu, fugiţi din ţară, au primit pedeapsa cu moartea, iar Nichifor Crainic şi Stelian Popescu au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Ceilalţi au primit condamnări între 12 şi 20 de ani. Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani de detenţie politică. După ani grei de puşcărie la închisoarea Aiud, a revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. După comutarea pedepsei la 25 de ani inchisoare, Radu Gyr a executat 6 ani de detenţie, până la amnistia generală din 1964.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 30 mai:

1431 – Ioana d’Arc, eroina naţională a Franţei, a fost arsă pe rug, în oraşul Rouen (n. 6 ianuarie 1412)

1574 – Henric al III-lea devine rege al Franţei

1744 – A încetat din viaţă poetul englez Alexander Pope (n. 22 mai 1688)

1778 – A murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist. (n. 21 noiembrie 1694)

1878 – Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei de către Imperiul ţarist

1945 – După ce la 14 mai 1945 regimul comunist declanşase procesul primului lot de aşa numiţi “criminali de război”, la 30 mai 1945 a început procesul ziariştilor “criminali de război şi vinovaţi de dezastrul ţării”. Printre cei acuzaţi se aflau Pamfil Şeicaru, Radu Demetrescu Gyr, Nichifor Crainic. Sentinţa în acest “proces” a fost pronunţată la 4 iunie 1945

1955 – Marea Adunare Naţională ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS, semnat la Varşovia

1960 – A murit scriitorul Boris Pasternak, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: “Doctor Jivago” (n. 10 februarie 1890)

1982 – Spania devine al 16-lea membru NATO şi prima ţară care intră în alianţă de la admiterea Germaniei de Vest în 1955

1992 – Guvernul României a recunoscut Republica Bosnia şi Herţegovina ca stat independent

2008 – A încetat din viaţă multiplul campion olimpic şi mondial ucrainean Boris Şaklin, supranumit „masca de fier” a gimnasticii (n. ianuarie 1932)

2009 – Campioana olimpică din 1998 la snowboard, Karine Ruby, a decedat căzând într-o crevasă pe masivul Mont Blanc din Munţii Alpi. A fost campioană olimpică la slalom uriaş la Nagano (1998) şi medaliată cu argint la Salt Lake City (2002), şi de şase ori campioană mondială. (n. 4 ianuarie 1978).

SURSĂ: Emil Rus, Delictul de opinie: procesul ziariştilor: 1945, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2012

80 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru

//////////////////////////////////////////////

„Șantajul și etajul”, butada adresată ziaristului Pamfil Șeicaru

MEMORIA CULTURALĂ

Povestea exilatului condamnat la moarte în 1945, graţiat în 1966, decedat în 1980, la München. Pamfil Șeicaru a rămas în istoria presei româneşti ca cel mai important gazetar din interbelic.

Un articol de Monica Andrei

„Lupta mea încetează.

Nu mai am nimic de retractat, nimic de repetat dintr-o luptă străbătută de dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu înseamnă că a fost nedreaptă cauza. Aș vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele și fericit aș fi, chiar cu prețul unei existențe pribege pentru tot restul vieții…” Așa își începea Pamfil Șeicaru demisia șocând redactorii, reporterii și întregul personal al „Curentului”, în acea zi toridă de august, unde-i convocase în biroul spațios și demodat, ca să le dea vestea că se retrage de la conducerea gazetei. Activitatea de ziarist clarvăzător nu era pe placul regimului nazist, devenise „persona non grata”. „Vin ruşii” devenise formula de salut prin Bucureşti. Discret, fără să atragă atenția, trece granița cu mașina, ajunge la Viena, unde el și cu soția sa, urcați într-un avion, zboară peste Alpi, la o înălțime joasă pentru a nu fi detectați de aviația de vânătoare germană, până în Spania. Se întâmpla în 1944. Gazetar de mare faimă în interbelic Născut în aprilie 1894, Pamfil Șeicaru absolvise Dreptul și a intrat în presa scrisă cotidiană în aprilie 1918. Între 1923 și 1927, a fost angajat redactor-șef la „Cuvântul”, iar din 1927 până în 1944 a scos pe piață ziarul „Curentul”. În 1924 a fost ales președintele Sindicatului Ziariștilor. „Pamfil Șeicaru a fost gazetar de mare faimă, îndrumător de opinie și o personalitate complexă, a cărui existență a lăsat urme de neșters în glosele publicisticii. Era de-o vârstă cu Ion Vinea și Camil Petrescu, luptase la Mărășești în prima linie, cu bravuri care i-au conferit Ordinul Mihai Viteazu. Făcuse studii și dobândise o diplomă de avocat, nefolosită pe urmă. Scosese revista Hiena, se număra printre întemeietorii Gândirii și ai ziarului Curentul care după o existență de zece ani s-a putut înzestra cu un palat de cinci etaje și cu o tipografie proprie de mare capacitate. Mai mult de un deceniu și jumătate el a scris zilnic un editorial de patru coloane, în pagina întâi a propriei gazete, pe teme de politică internă, externă, economie, cultură etc… În două rânduri, cel puțin, a fost deputat, ca independent, și ar fi putut fi ministru dacă ar fi dorit-o. A avut ascendent asupra tuturor guvernanților din perioada interbelică, prețuindu-l pe Nicolae Iorga ca istoric național, patriot și scriitor într-o vreme la Neamul românesc, gazetă patronată de acesta ”, scrie Vlaicu Bârna în memoriile sale. „Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul” La început a fost „Cuvântul”, cu semnătura cea mai căutată a lui Șeicaru. În rubrica sa făcea autopsia morală a tuturor corupților politicieni, urcând pe locul întâi, ca ziar politic. Pentru rubrica de teologie îl aduce în redacție pe Nae Ionescu. Acesta începe lupta de cucerire a postului de șef, cu intrigi pe la spate, apoi certuri pe faţă în redacţie. Pamfil Șeicaru primește lovitura în liniște, o ia de la zero, cu altă publicație: „Curentul”. „Prin articolele de fond, printr-o campanie temerară împinsă la extrem, denunța primejdia care pândea societatea românească, vesteji decadența în care se complăceau falsele elite. Publicul îl urma cu pasiune. Tirajul crescând vertiginos zi de zi, ajunsese la cifrele pe care, în zilele cele mai bune, Cuvântul nu le atinsese niciodată”, scrie Victor Frunză în volumul biografic despre ziarist. În 1941 tirajul „Curentului” depășea 200.000 de exemplare, iar duminicile 300.000, pentru că apăreau suplimentele: „Curentul familiei” și „Curentul pentru copii”. Din 1939, editura înființată care purta numele ziarului publica „Evenimentul” și „Rapid”. Creșterea tirajului însemna venituri uriașe, iar până la dispariția ziarului, au semnat articolele nume ilustre: Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Ion Vinea, Romulus Dianu și mulți alții. „În fiecare zi, am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea”, scria Pamfil Șeicaru în însemnările sale zilnice. „Şantajul şi etajul” Din strada Doamnei nr. 1, colț cu Calea Victoriei unde avea biroul, bărbatul cu statura potrivită, capul mare și expresiv, fața încruntată și sprâncene stufoase, organiza tot în trustul său de presă. Orientarea politică a ziarului „Curentul” era de dreapta, legionarii negăsindu-și loc în paginile lui. Pana sa ce stârnea adversități avea ceva din bomba care ajungea la țintă. Verva acidă din articolele sale era pe placul tuturor. Avea acel simț de a ști ce-și doreau oamenii ca să citească în ziarele lui și le venea în întâmpinare. Un timp, au fost publicate articole denigratoare de anulare a lucrării „Istoriei literaturii române” a lui Călinescu, sau foiletoane de denigrare a operei lui Blaga. Articolele fiind semnate de un oarecare I.U. Soricu. Pe lângă faptele de corupție, a denunțat și pericolul comunist. Pe lângă reușita socială, ziarul a însemnat și prosperitate pentru directorul lui: un conac și o fermă la Ciorogârla, anexă la casa din București, trust cu palat și tipografie proprie. Prin lumea presei, pe la Capșa au circulat tot felul de legende. Era vehiculată ideea, că nu erau curate afacerile din ai căror bani și-a construit averea, ar fi acceptat și compromisuri cu persoane care reprezentau puterea. Se spunea că, Nicolae Iorga însoțit de secretarul său, în liftul din sticlă ce urca în palatul inaugurat al ziarului „Curentul”, ar fi zis, arătând cu mâna: „Șantajul și etajul!” În preajma războiului, trustul a scos un ziar de prânz: „Evenimentul zilei”. Șeicaru paria în noua gazetă pe articolele semnate de pana ageră a lui Ion Vinea. Planurile au decurs minunat până în ziua când zarurile de la Ialta au căzut altfel, iar frontul de la răsărit a ajuns aproape de Nistru. Conștient de ce-l aștepta, magnatul de presă l-a chemat pe Cezar Petrescu în biroul său, în acea zi toridă de august, oferindu-i fotoliul de șef al trustului. Scriitorul nu l-a acceptat. Legea reconversiei agricole, mănăstirea Sf. Ana, monumentul de la Mărășești

Pe lângă averea colosală, controversatul ziarist a făcut și lucruri de neuitat. În calitate de deputat a inițiat la Camera Deputaților Legea reconversiunii datoriilor agricole, contribuind la salvarea țăranilor ruinați de băncile care le acordaseră credite, pe care nu le mai puteau achita. Pe când avea 20 de ani, pe front, un obuz a explodat între el și prietenul lui. În genunchi, făcând semnul crucii, i-a promis lui Dumnezeu că, dacă se va întoarce teafăr acasă, va ridica o biserică. Devenind bogat, a cumpărat locul unde stătuse în genunchi și a ridicat, între 1935 – 1939, Mănăstirea „Sfânta Ana” din lemn. A cheltuit făcând și drumul spre masivul ce domină Orșova unde era plasat sfântul lăcaș. În amintirea celor care au sângerat sau au murit, a pus bănci și troițe pe marginea drumului, închinate celor șapte regimente. La niște ani de la plecarea din țară, mănăstirea a fost donată Patriarhiei Române de însuși ctitorul ei. Abia după 1990, a devenit un aşezământ de rugăciune neîncetată. După război, tot pe banii lui, Pamfil Șeicaru a ridicat monumentul „Victoriei” de la Mărășești, realizat de sculptorul Oscar Han. Exilul amar și epigrama lui Păstorel Cel care devenise mentorul opiniei publice, căruia i se conferise Ordinului „Mihai Viteazu” în Primul Război Mondial spunea adesea: „Eu nu am în mine nimic de javră”. Cu faima de temut ca om și gazetar, l-a inspirat pe Mihail Sebastian pentru personajul principal din piesa de teatru „Ultima oră” și pe Cezar Petrescu pentru personajul Radu Comșa din romanul „Întunecare”. Exilat patru ani la Palma de Mallorca, visa să ajungă la Buenos Aires, să înființeze o gazetă, să polemizeze iar, să o ducă bine, dar scrisul nu-i aducea prea mulți bani. O ducea greu. Se salvase fugind din ţară, lăsând în București locuința și palatul cu trustul de presă, unde după 24 august 1944 s-a instalat redacția ziarului „Scînteia”, apoi blocul a devenit sediul Securității. La ferma de la Ciorogârla, printre viţeii, curcanii şi găinile abandonate, se plimba ţanţoş Mihail Sadoveanu, căruia i se aduceau şpalturile pentru bunul de tipar la articolele pe care le publica în ziarul amintit. „Norocul este capricios, se joacă cu noi, ne zâmbește ca să ne amăgească și ne părăsește”, spunea adesea gazetarul. Deși erau scriitori, Şeicaru şi Sadoveanu făceau parte din generații diferite. Primul își trăia pribegia amară prin Europa, în exilul sărăciei, ca să scape de condamnarea la moarte, iar celălalt se bucura de funcţii și avantaje de tot felul de pe urma primului. În scrisoarea deschisă prin care-i cerea să-i inventarieze bunurile de la Ciorogârla, Pamfil Șeicaru îi scria lui Sadoveanu: „Din băltoaca pactizării cu ocupantul, în care făceai mişcări de bivol fericit, trâmbe de noroi stropeau sufletul îndurerat al ţării. Evident, n-ai ars nici o credinţă, deoarece n-ai adorat nimic, biată moluscă a unei existenţe placide, te poţi deplasa de la o poziţie la alta, fără o zdruncinare interioară, dramă morală neputând să existe acolo unde nu a trăit nicio credinţă”. Din 1949, ferma de la Ciorogârla a devenit gospodărie de stat, iar autorul „Baltagului” a plecat de acolo cu mobilierul gazetarului. Inspirat de situație, Păstorel Teodoreanu i-a dedicat o epigramă: „Sadoveanu, filo-rus/ Stă cu curul la apus,/ Ca s’arate’apusului/ Care-i faţa rusului”. Invectiva „șantajul și etajul” declanșează în mintea odioasă a comuniștilor argumente despre cum ar fi luat bani de la oricine ca să-și clădească averea. Dovezile mai mult sau mai puțin ipocrite au fost depuse în dosarul lui penal, cu sentința de condamnare la moarte, în 1945. Exilatul care a stat 30 de ani în Spania, unde a publicat o ediție trimestrială a ziarului „Curentul” și publicația de scurtă durată „Liberty and Justice”, a fost grațiat în 1966, ținea un jurnal cu însemnări zilnice, scria cărți. „Vulpea roşcată”, „Monarhia română”, „Adevăruri care trebuiesc amintite”, „România în marele război”, „Scrisori din exil”, „Să rămână doar cenuşa”, „Construcţii pe nisip” sunt doar câteva dintre titlurile publicate, existente în bibliotecile românești. Magnatul de presă din interbelic, pomenit în istoria presei românești fără prea multe detalii, și-a trăit ultima parte a vieții la München, unde a murit de atac de cord marți, 21 octombrie 1980. Bustul său făcut de către Oscar Han a dispărut. Astăzi, străzi din Buzău, Tecuci și Mehedinţi îi poartă numele, precum și liceul tehnologic de la Ciorogârla. (Victor Frunză, Destinul unui condamnat la moarte: Pamfil Șeicaru, Editura Victor Frunză; Vlaicu Bârna, Între Capșa și Corso, Editura Albatros) „În fiecare zi, am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea”, scria Pamfil Șeicaru în însemnările sale zilnice.

CITIŢI ŞI: PAMFIL ȘEICARU: ”NAZIST, FASCIST, OMUL SECURITĂȚII ROMÂNE”

Citiţi în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/santajul-si-etajul-butada-adresata-ziaristului-pamfil-seicaru/

https://www.ziarulmetropolis.ro/santajul-si-etajul-butada-adresata-ziaristului-pamfil-seicaru/

//////////////////////////////////////////////////

Dezinformare: Radu Gyr a fost un bun creștin care a ajuns în închisoare doar pentru că a scris o poezie:

Radu Gyr, anti-comunist și bun creștin, e singurul om condamnat la moarte pentru că a scris o poezie, potrivit unei narațiuni false care ignoră implicarea lui Gyr în crimele legionarilor. Narațiunea se înscrie în demersurile repetate din ultimii zeci de ani de a reabilita figuri legionare sau chiar Mișcarea legionară în ansamblul său.

ȘTIRE: Poetul a suferit 20 de ani în temnițe pentru Cuvântul său.

Prima sa detenție s-a derulat în timpul dictaturii totalitariste inspirate din cea hitleristă a regelui Carol al II-lea, între 1938-1940, când a fost închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Marii Români Mircea Eliade, Nae Ionescu și alți intelectuali din Panteonul României. După eliberarea din închisoare, a fost trimis pe front, pentru „reabilitare”. În această perioadă a pregătit poeziile pentru volumul Poeme de războiu, carte cenzurată de regimul comunist, însă publicată în anul 1942.Radu Gyr, apostolul poet al închisorilor românești, a fost întemnițat apoi și în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. În anul 1945, dictatura bolșevic-comunistă l-a încadrat, împreună cu Nichifor Crainic și Pamfil Șeicaru, în „lotul ziariștilor creștini”, iar justiția NKVD l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.Poetul a revenit acasă în anul 1956, însă autoritățile comuniste l-au arestat din nou în 1958 și l-au condamnat la moarte pentru poezia manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

………………………………………………………………………….

Det. Aici

https://www.veridica.ro/fake-news-dezinformare-propaganda/dezinformare-radu-gyr-a-fost-condamnat-la-moarte-doar-pentru-o-poezie

////////////////////////////////////////////

Directorul „Elie Wiesel”cere reacția Poliției sau Parchetului după ce un cor al Patriarhiei ar fi cântat versuri de poetul Radu Gyr

Anca Grădinaru

Cântecul invocat a fost interpretat cu ocazia unei slujbe de Ziua Clerului Militar, joi, 30 octombrie, la Catedrala Națională.

Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, solicită autosesizarea instituțiilor abilitate, după ce corul de copii al Patriarhiei a cântat în Catedrala Neamului un cântec ale cărui versuri au fost scrise de poetul legionar Radu Gyr.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române precizează într-un comunicat că grupul Tronos Junior a interpretat joi, 30 octombrie la Catedrala Neamului o cântare „care are la bază textul poeziei «Avem o țară»”.

Însă, susține Patriarhia, poezia este „atribuită în ultimii ani, în mod total eronat, lui Radu Gyr”.

Patriarhia continuă: „Interpretarea piesei care are la bază textul poeziei «Avem o țară» nu poate fi asociată cu vreun cult sau omagiu adus ideologiilor totalitare, nici prin conținut, nici prin intenție. Patriarhia Română este conștientă de prevederile legale în vigoare și le respectă întru totul. De aceea, considerăm că prin interpretarea eronată a adevăratei intenții – aceea de a utiliza un text cu un mesaj patriotic și religios – se continuă o campanie de asociere forțată a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cu doctrine politice străine de învățătura de credință pe care aceasta o propovăduiește”.

Articolul inițial:

Alexandru Florian cere autorităților să se autosesizeze în baza ordonanței de urgență 31/2002. Actul normativ se referă la interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Joi, 30 octombrie, la o ceremonie organizată în noua Catedrală a Neamului, de Patriarhie, cu ocazia Zilei Clerului Militar, corul de copii Tronos a cântat un cântec ale cărui versuri ar fi fost scrise de poetul legionar Radu Gyr.

Ar fi vorba despre cântecul „Avem o țară”, potrivit G4Media, iar o filmare cu interpretarea corului de copii al Patriarhiei a fost distribuită pe Facebook, chiar de agenția de știri a Bisericii Ortodoxe, Basilica, joi, 30 octombrie.

În catedrală, se aflau la acea oră mai mulți militari.

Într-o declarație pentru Europa Liberă, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, spune că așteaptă ca Ministerul Afacerilor Interne sau Parchetul să se autosesizeze.

De asemenea, spune Alexandru Florian, interpretarea unui cântec al lui Radu Gyr nu este întâmplătoare.

„A fost un gest al dirijorului și coordonatorului corului de copii absolut voluntar. Dacă vă uitați în istoricul acestui acestui cor, cântece pe versuri legionare fac parte din repertoriul curent al acestui cor, am înțeles. Deci nu e prima dată când se cântă și eu cred că, având în vedere evenimentul care era acolo – Ziua Clerului Militar, pentru preoții militari, se știa ce repertoriu (au), cel puțin de către organizatori”, declară directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Europa Liberă a solicitat un punct de vedere și purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi. Până la ora publicării acestui articol, nu am primit un răspuns.

Ziua Clerului Militar a fost sărbătorită la Catedrala Națională, printr-un Te Deum, oficiat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

La eveniment, au participat ministrul Apărării, membri ai familiei regale, șeful Statului Major al Apărării și preoți militari.

Statuia lui Elie Wiesel, la casa memorială de la Sighetu Marmației.

Îți mai recomandăm

Institutul Elie Wiesel: În perioada electorală 2024-2025 s-au amplificat fără precedent antisemitismul și extremismul de dreapta

Într-o postare pe contul său de Facebook, fostul purtător al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a scris referitor la momentul de la Catedrala Neamului, că o astfel de interpretare „face un enorm rău Bisericii”.

„Ea (Biserica) are de apărat nu doar Adevărul răstignit și azi de ideologii contemporane, ci și adevărul istoric în virtutea fidelității sale față de Tradiția rănită de tot felul de apucături actuale, precum ultranaționalismul, filetismul, ortodoxismul formalist care îngroapă Ortodoxia sau «suveranismul» aflat smintitor în treabă.

Inocentizarea și justificarea unui text scris de cineva care pleda pentru «purificarea morală a națiunii» printr-o ideologie extremistă, antisemită și violentă, degenerată rapid în crimă, chiar dacă textul nu e unul explicit politic, rămâne ultima, deci nu cea mai fericită variantă de strategie apologetică instituțională.

Dirijorul unui cor bisericesc care, contextual, reprezintă cea mai veche și venerabilă instituție istorică a României, ar trebui să subînțeleagă acordarea atenției maxime în discernerea și alegerea pieselor interpretate chiar în Catedrala Națională. Aceasta a fost edificată în memoria adevăraților eroi ai țării, oameni curați și credincioși care și-au dat viața pentru țară, nu a posedaților ideologic care i-au făcut acesteia doar rău”, mai scrie Vasile Bănescu.

Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.

Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.

A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

serbana@rferl.org

https://romania.europalibera.org/a/directorul-elie-wiesel-cere-reactia-politiei-sau-parchetului-dupa-ce-un-cor-al-patriarhiei-a-cantat-versuri-ale-poetului-legionar-radu-gyr-/33579407.html

//////////////////////////////////////////////

Pamfil Şeicaru, un condei de geniu (2)

Conf. univ. dr. Florian Bichir

Elena Lupescu: de la pubertate până la maturitate

Evident, regimul de la Bucureşti a ciulit urechile aşa că pe 7 septembrie 1969 sosea o Notă „Referitor la romanul «Vulpea Roşcată» în curs de redactare de către fugarul Pamfil Şeicaru din Spania”. Merită redată această notă integral, Securitatea ajungând să facă aproape critică literară: „Organele noastre deţin date din care rezultă că fugarul ŞEICARU PAMFIL, lucrează în prezent la un roman în care şi-a propus să facă un aspru rechizitoriu la adresa monarhiei şi fostelor partide istorice din România, moşierească. Romanul se intitulează «Vulpea Roşcată», şi are ca temă principală demascarea depravării sexuale a lui Elena Lupescu şi Carol al II-lea. Organele noastre au intrat în posesia primelor 148 de pagini ale acestui roman, care se referă la familia şi copilăria lui Elena Lupescu din Sulina, la viaţa dusă de ea în perioada 1916-1918 în Iaşi, după căsătoria ei cu Lt. Tempeanu. Folosindu-se de o serie de fapte şi amănunte inedite, Pamfil Şeicaru descrie detaliat de la pubertate până la maturitate, evoluţia Elenei Lupescu , reuşind să scoată în evidenţă trăsăturile ei de caracter.

Obsedată de dorinţa de a parveni în «lumea mare» prin propriile mijloace, Elena Lupescu , începe în 1916 seria aventurilor amoroase. care o consacră ca o depravată sexuală. Pentru argumentarea acestei trăsături de caracter Pamfil Şeicaru redă cu lux de amănunte aventurile ei amoroase cu contele francez Robert de la Briche şi cu prinţul ţarist Dogurki. În cuprinsul celor 148 de pagini Pamfil Şeicaru, demască trăsăturile de caracter ale părinţilor lui Elena Lupescu şi mai ales afacerile veroase cu medicamente pe care le făcea tatăl ei, farmacistul Lupescu, la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial. De menţionat este faptul că personajele din roman apar cu numele lor reale. Cele cinci capitole scrise până în prezent dau conturul unui roman senzaţional pornografic. Fugarul Pamfil Şeicaru, speră că romanul va avea succes în librărie şi-i va aduce venituri materiale considerabile dat fiind faptul că aventurile amoroase ale lui Carol şi Elena Lupescu a preocupat opinia publică din Anglia, SUA, şi alte ţări la timpul respectiv. După afirmaţiile lui P. Şeicaru, rezultă că acesta ar fi dispus să accepte editarea romanului în Republica populară Română cu condiţia ca jumătate din drepturile de autor să-i fie date lui şi restul rudelor sale din ţară. Organele noastre au luat măsuri de a obţine în continuare paginile acestui roman urmând a face prezentarea completă a sa şi propunerile noastre în legătură cu publicarea lui.”

Securitatea se decide să-l recruteze. Misiunea este încredinţată căpitanului Nicolae Sporiş, iar aşa cum erau cutumele începe o lungă documentare. Iată o notă, valoroasă din punct de vedere biografic a lui Pamfil Şeicaru.

„Steagul ţării” şi intervenţia maiorului Caraman

În buna sa tradiţie, Securitatea promitea mult, dar nu se ţinea de cuvânt. Obsedat de Elena Lupescu, dar şi de romanul său, prinElena Lupescu şi Carol al II-lea mijlocirea fiicei sale stabilite la Paris, Pamfil Şeicaru intră în contact cu emisarii de la Bucureşti. Cazul era tratat foarte serios în Centrală, Generalui Maior Nicolae Doicaru trasmiţând la Paris următoarele în data de 12 mai 1965: „Se aprobă contactarea lui «Vlad» la domiciliu. Se va avea în vedere următoarele probleme în discuţiile ce se vor avea cu «Vlad» Să i se comunice «Vlad» că nu ne putem angaja în problema editării cărţii „Vulpea roşcată”. El poate s-o publice. Referitor la dosarul de anchetă penală Iorga-Madgearu, informaţi-l că a-ţi comunicat la MAE şi aşteptaţi răspunsul. Îl veţi comunica.

Privind acordarea unei pensii viagere nepotului lui Mascedonschi, spuneţi lui «Vlad» că pentru a interveni la MAE este necesar să se cunoască datele lui de stare civilă doveditoare că este nepotul lui Mascedonschi.

Se va da lui «Vlad» materialele trimise oficiului de MAE şi fotografii cu realizările regimului nostru pentru ca «Vlad» să le publice în branşa despre agricultura noastră.”

Mai pe româneşte Securitatea nu se obliga la nimic, dar îi solicita lui Şeicaru să laude regimul. Ca o paranteză istorică trebuie spus că romanul „Vulpea roşcată”, al cărui dactilo-script a fost păstrat la München de dr. Vasile Iliescu a fost publicat în România abia în 1996.[14]

Ceva mai inteligenţi decât şeful lor, ofiţerii de la Paris ajung la o altă concluzie: „Ordinele cu privire la „Vlad” au fost înţelese de tov. Colonel Ilie, însă crede că e mai bine ca lui „Vlad” să nu i se respingă la primul contact nădejdea că îl vom ajuta să găsească un editor deoarece acesta a fost factorul hotărâtor care la împins spre noi. El vrea doar să i se recomande un editor într-o ţară arabă cu care el să intre în contact şi, să publice cartea pe spezele sale, lucru pe care rezidenţa crede că-l putem face, fără ca noi să ne amestecăm în vreun fel. Se consideră că e mai bine să-i spună lui «Vlad» că s-a raportat celor în drept cererea lui şi aşteptăm răspuns.”

În senzaţionala viaţă a lui Pamfil Şeicaru intervine şi maiorul Caraman – viitorul general Mihai Caraman, o legendă a spionajului – care exact în acea perioadă se afla la Paris, evident la datorie! El notează, după o întâlnire cu Şeicaru următoarele: „«Vlad» a început prin a expune prezenţa sa, afirmând că pe el îl interesează, „steagul ţării indiferent cine-l ţine” şi că el vrea ca să măsoare posibilităţile pe care le are să sporească interesele ţării. Vorbind despre aceasta „Vlad” a afirmat că vrea să servească ţara, „nu partidul comunist” , pentru că el nu este comunist şi că dacă, comuniştii din R.P.R. luptă pentru prosperitatea şi independenţa ţării, el pe o cale diferită luptă pentru acelaşi lucru.”

Discuţiile şi negocierile cu ofiţerii DIE sunt în toi. Pe 5 mai 1965, Şeicaru nu uită să le spună reprezentanţilor Bucureştiului, fără să-şi ia însăşi nicio obligaţie că „s-a gândit că dacă justiţia română l-ar reabilita, ar vrea să devină […] român. El a fost condamnat la 20 ani închisoare, pentru fascism şi consideră că aceasta nu corespunde adevărului, practic condamnarea lui […] faptului că în 1945, pe timpul guvernului fantomă legionar, a vorbit la radio Viena. Dar el a refuzat să facă parte din acest «guvern» şi toată activitatea lui poate […]. Că nu a fost şi nu este un fascist. De aceea nu presupune să actualizăm această problemă şi dacă ministrul justiţiei al R.P.R. este de acord să se […] un proces de reabilitare a lui, ar da delegaţie să se ocupe de acest proces avocatul Dongorozi Vintilă din Bucureşti şi V. Stanciu din Paris care îi sunt buni prieteni.

În această perspectivă devenind […] român, ar merge în vizită în ţară.

În sfârşit, „Vlad” a manifestat interes pentru a avea fotografii ale fostei sale proprietăţi de la Ciorogârla.”

Că problema era serioasă, iar Pamfil Şeicaru era luat în serios la Bucureşti stă dovadă şi următoarea notă.

Pamfil Şeicaru, document DSSNicolae Ceauşescu aprobă deconturile lui Şeicaru

Munca operativă a ofiţerilor D.I.E. era urmărită cu sufletul la gură chiar de Nicolae Ceauşescu. În continuare vă prezentăm un raport al Ministrului Afacerilor Interne, Cornel Onescu, care solicită: „Datorită situaţiei materiale precare în care se află (n.n.Pamfil Şeicaru), propunem totodată să i se acorde suma de 3.000 (trei mii) dolari care reprezintă cheltuielile efectuate de Pamfil Şeicaru, cu ocazia editării materialului „Karl Marx însemnări despre români. Texte inedite. Comentariu».” Documentul poartă următoarea rezoluţie: „De acord” (ss. N. Ceauşescu). Comunicarea a fost făcută de serv. Secretariat azi 20 VII 1966″.

Graţiat de Chivu Stoica la ordinul lui Ceauşescu

Puterea de la Bucureşti l-a graţiat pe Pamfil Şeicaru, fără însă ca acest lucru să fie adus la cunoştinţa publicului, făcând parte dintr-o acţiune deplin consiprativă. În România primul care a făcut public acest fapt a fost academicianul prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu.[15] Reputatul istoric a descoperit în arhivele fostului C.C. al P.C.R. Decretul 977/1966 privind graţierea lui Pamfil Şeicaru. Alături de Decret, se publică expunerea de motive a lui Cornel Onescu, ministru de Interne în 1966, care, după cum se poate lesne constata, oferea argumentele juridice şi procedurale necesare în temeiul cărora se anula decizia aşa-zisului Tribunal al Poporului din 1945 în „procesul ziariştilor”. Gheorghe Buzatu este de părere că documentul întocmit, necondiţionat, cu ştiinţa, în mod sigur şi din iniţiativa, lui Nicolae Ceauşescu, devenit ulterior (9 decembrie 1967) preşedinte al Consiliului de Stat al R. S. România. Surprinzătoare este gafa lui Mihai Pelin, un redutabil cercetător al arhivelor Securităţii, care ajunsese la concluzia că „după evenimentele din 1989, a fost achitat post-mortem de sentinţa Tribunalului Poporului din 1945″.[16]

Şeicaru – la parada de 23 august 1977

Şi vizita lui Şeicaru la Bucureşti a fost până în prezent subiect de dispută. Victor Frunză credea că „la sfârşitul anilor ’60, trimişi ai regimului de la Bucureşti încearcă să-l determine să se întoarcă în România. Repatrierea lui Pamfil Şeicaru ar fi avut imense sensuri politice, mult peste ceea ce ar fi fost cea a lui Henri Coandă. Înainte de toate, o lovitură dată exilului anticomunist”.[17] Colaboratorul său, Vasile C. Dumitrescu, credea că „în august 1976, Pamfil Şeicaru ar fi întreprins o călătorie secretă în R.S.R. momit să se ducă la Bucureşti pe motiv că Ceauşescu vrea neapărat să-l consulte. A avut o întrevedere cu un înalt funcţionar, cred că din Ministerul de Externe, dar desigur că nu l-a văzut pe Ceauşescu. Şi-au dat însă seamă că dacă îl ţin acolo, va ieşi cu scandal în străinătate. Deci, l-au trimis înapoi. I-au povestit că din cauze neprevăzute, întâlnirea cu Ceauşescu trebuia amânată, deci el să se întoarcă în Germania şi că în a doua jumătate a lunii septembrie îl vor readuce în ţară pentru ca să stea de vorbă cu secretarul general al P.C.R.”.[18]

Ovidiu Vuia susţine că afirmaţia potrivit căreia ziaristul a efectuat în 1976 o călătorie în R.S.R. trebuie considerată o legendă defăimătoare: «Pamfil Şeicaru „n’a vizitat o ţară comunistă (…) Şi în această privinţă a fost calomniat de mulţi în exil, nu numai că ar fi vizitat Bucureştiul dar a stat de vorbă cu însuşi Ceauşescu cerându-i să-i înapoieze „Palatul Curentului” şi chiar casa cu pământul de la Cirogârla (…)».[19]

Cu părere de rău sau nu, pentru că adevărul istoric este unul singur, trebuie spus că Pamfil Şeicaru s-a aflat la Bucureşti în perioada 20-28 august 1977.

Mărturia ofiţerului Nicolae Sporiş

Dincolo de datele aflate în Dosarul 66/SIE, cred că este importantă pentru cititori mărturia ofiţerului Nicolae Sporiş[20], cel care a avut o contribuţie esenţială la racolarea lui Pamfil Şeicaru dar şi la aducerea acestuia la Bucureşti.

„Acţiunea privindu-l pe Pamfil Şeicaru s-a declanşat în 1974-75, când, aflat la Madrid, acesta a cerut o întrevedere particulară cu un diplomat român. Cu acest prilej, el a cerut să i se permită surorii sale, doamna Munteanu, să îl viziteze în Spania. La scurt timp, cei doi fraţi s-au putut întâlni. După revenirea doamnei Munteanu în ţară, intenţia fratelui ei de a veni în România nu a mai constituit o surpriză. A avut loc o nouă întrevedere cu Pamfil Şeicaru pentru a vedea în ce condiţii această vizită a sa ar putea avea loc. Detaliile au fost discutate şi convenite în sudul Germaniei, unde, din motive economice, Pamfil Şeicaru se retrăsese, pentru a se putea bucura de sprijinul material al lui Ion Dumitru, patronul unei gazete de limbă română. În timpul întrevederii, Pamfil Şeicaru a insistat ca vizita sa să aibă un caracter strict particular, pentru „a se evita orice fel de încurcături, vâlvă sau speculaţii” venite din partea unora din ţară, dar mai ales, a unor conaţionali din diaspora, care criticau atitudinea sa publicistică moderată din acei ani, acuzându-l că ar fi pactizat cu regimul comunist. A solicitat, totodată, să se analizeze posibilitatea unei întrevederi neoficiale cu Nicolae Ceauşescu «pentru a-l cunoaşte personal şi a-i împărtăşi unele opinii»”.

Am pregătit vizita împreună cu regretatul meu coleg Adrian Afrim

„Principala noastră preocupare a fost aceea de a păstra o discreţie absolut asupra acţiunii. (…) Informările asupra acţiunii se făceau în mod direct, verbal, şefului DIE, care, la rândul său, îl informa, tot verbal, pe Nicolae Ceauşescu. Prima informare făcută şefului statului pe această temă s-a referit la dorinţa jurnalistului de a vizita ţara. S-a cerut aprobarea sa expresă, întrucât aveam nevoie de garanţia că nu ne vom confrunta cu cine ştie ce mostră de exces de zel din partea altor organe (mai ales din partea Procuraturii), care ar fi putut să încerce punerea în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti definitive. Ceauşescu şi-a dat acordul, dar s-a declarat sceptic că vom putea să-l determinăm pe jurnalist să vină în ţară.”

A doua informare, tot verbală, a fost făcută în iulie 1977, când şeful D.I.E. a confirmat că Pamfil Şeicaru va veni în ţară în cursul lunii august 1977 şi şi-a exprimat dorinţa de a fi primit într-o scurtă audienţă. Ceauşescu şi-a dat consimţământul asupra vizitei şi nu a respins solicitarea privind audienţa, dar nici nu a aprobat-o explicit, spunând doar: „Să vină şi o să vedem atunci”.

„Deşi cetăţean român, Pamfil Şeicaru poseda un paşaport de partid eliberat de autorităţile spaniole. De altfel, mulţi români din Manifestatie 23 august 1977diaspora aveau astfel de paşapoarte de apatrizi. Având aprobarea expresă a lui Ceauşescu, l-am asigurat pe jurnalist de bunele noastre intenţii, precum şi de faptul că îi vom acorda tot sprijinul logistic ca să nu aibă cumva vreun necaz. Pamfil Şeicaru avea atunci 83 de ani şi se deplasa cu ajutorul unui baston, întrucât avea sechele de la o fractură mai veche la picior. De aceea, el a fost preluat de la Viena de colegul Afrim, alături de care a zburat la Bucureşti, la 20 august 1977. Eu i-am aşteptat la Otopeni având atârnat de gât un ecuson care îmi permitea acces liber în tot aeroportul. L-am trecut prin vamă şi frontieră, aplicându-i-se viza pe o foaie volantă, procedeu care se practica în acel timp în asemenea cazuri. L-am condus şi l-am cazat la Hotelul Minerva, de pe B-dul Lascăr Catargiu, pe atunci Ana Ipătescu. Acolo a urmărit festivităţile organizate de 23 August, în Piaţa Aviatorilor, după ce declinase cu înţelepciune oferta noastră, neinspirată şi riscantă, de a privi manifestaţia respectivă din tribună, unde, datorită fizionomiei sale inconfundabile, ar fi putut fi recunoscut.

Ceauşescu nu l-a primit în audienţă, dar l-a însărcinat pe generalul Nicolae Doicaru să stea de vorbă cu el. Acest lucru s-a întâmplat într-o locaţie ferită de ochi indiscreţi.”

„Conu‟Pamfil” la Ciorogârla şi pe litoral

„Conu‟Pamfil”, cum ne-a sugerat să i ne adresăm, el neagreând apelativul „maestre”, a vizitat, în acea săptămână de august, oraşul Bucureşti, a petrecut o noapte la Ciorogârla şi două zile pe litoral, mai ales la Mangalia, unde avusese o proprietate cu viţă de vie, pe care ţinea mult să o revadă. Deplasările s-au făcut cu autoturismul condus de colegul Afrim. La un moment dat, în timpul vizitei pe litoral, i-a cerut colegului Adrian Afrim să oprească autoturismul şi a spus:

– Dragii mei, eu v-am rugat să mă duceţi la Mangalia. Aici văd un alt oraş. Unde m-aţi adus?

– Coane Pamfile, i-am răspuns, asta e Mangalia!

Nu i-a venit să creadă şi nu s-a convins decât atunci când a recunoscut fosta sa proprietate din apropierea oraşului şi mai ales viţa de vie, care îi rămăsese întipărită în memorie. La încheierea vizitei am discutat posibilitatea ca el să dezvăluie compatrioţilor din diaspora că a petrecut opt zile în România, de unde s-a întors „viu şi nevătămat”. A replicat:

Pamfil Şeicaru-document DSS 2- Oamenii ăia o să creadă că mă ţin de şotii sau că mi-am pierdut minţile şi încurc ţările! I-am argumentat că poate să le prezinte foaia turistică volantă cu vizele

de intrare şi ieşire aplicate la Otopeni. A râs spunând că „ăsta e un argument, într-adevăr!” Nu voi uita niciodată cuvintele pe care mi le-a adresat când ne-am luat

rămas bun:

– Dragul meu, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Nu speram că voi mai avea posibilitatea să revăd meleagurile atât de dragi mie. M-aţi ajutat să îmi alin dorul care mă mistuia. Acum pot să închid ochii liniştit.”

Drumul înapoi la Viena l-a făcut tot în compania lui Adrian Afrim. „Conu Pamfil” era anticomunist de-o viaţă, cum zicea el, dar nu îşi ascundea afecţiunea şi respectul faţă de neamul şi de ţara sa. Această atitudine el o explica foarte simplu: „Regimurile politice sunt trecătoare şi pline de păcate. Pământul natal este peren”. (…) Trei ani mai târziu, el avea să treacă în nefiinţă”.

În privinţa colaborării cu Securitatea autorul consideră că Pamfil Şeicaru (nume de cod: „Vlad”) a colaborat cu serviciile secrete de la Bucureşti. Rămâne de văzut într-un alt studiu dacă Şeicaru s-a folosit de Securitatea sau invers. Poate, în numele unor coincidenţe de interese (antimonarhismul, antisovietismul) fiecare ar fi încercat să se folosească şi să manipuleze pe celălalt. De altfel, un cercetător serios, Sorin Gabriel Ioniţă ajunge la concluzia că Pamfil Şeicaru a colaborat cu Securitatea, dar şi-a păstrat „o relativă libertate de gândire”.[21]

Notă: Florian Bichir – Jurnalist şi scriitor, membru al Colegiului CNSAS. Ultima lucrarea publicată: „Dosarul Mitropolitului Galaction Cordun”, editura Agnos, 2012

________________________________________

[14] Şeicaru Pamfil – „Vulpea roşcată” – roman, Bucureşti, editura Jurnalul Literar, 1996

[15] Buzatu Gheorghe – „Nicolae Ceauşescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul şi execuţia” (Colecţia Opera Omnia, 2011)

[16] Pelin Mihai . „Opusul…”

[17] Frunză Victor – „Destinul…”

[18] Dumitrescu Vasile C. – „O istorie a exilului românesc – 1944 – 1989″, editura Evf, 1997

[19] Vuia Ovidiu – „Sub zodia cărţii şi a studiului”, Editura Rita Vuia, 2007

[20] Sporiş Nicolae – „Pamfil Şeicaru: întoarcerea la izvoare” – „Vitralii – Lumini şi umbre”, Publicaţie editată de Asociaţia Cadrelor Militare in Rezervă şi in Retragere din Serviciul Român de Informatii, anul II, nr.5, decembrie 2010

[21] Sorin Gabriel Ioniţă, „Publicaţiile…”

https://www.art-emis.ro/analize/pamfil-seicaru-un-condei-de-geniu-2

//////////////////////////////////////////////

Pamfil Șeicaru – jurist, ziarist, scriitor

Prof. dr. Gheorghe Dumitraşcu

S-a născut la 18 aprilie 1894, Buzău. A decedat la 21 octombrie, 1980, Dachau, Germania

Distinsă personalitate a jurnalisticii româneşti

Pamfil Şeicaru, acest mare jurnalist, eseist, memorialist, prozator, politolog etc., este considerat cel mai important gazetar al României Mari. El a rămas în istoria presei române a veacului XX ca o personalitate distinctă în galeria „monştrilor sacri” ai scrisului şi gazetăriei, pentru materialele tipărite şi articolele semnate, precum şi pentru publicaţiile editate. Stăpân pe sine, intransigent, temeinic informat, Pamfil Şeicaru a ştiut şi simţit evenimentele care se derulau în preajma sa, iar de cele mai multe ori a trăit chiar în mijlocul lor. Pentru articolele sale virulente, uneori folosind un limbaj agresiv, în care arăta puterea corosivă a verbului său şi datorită căruia îşi va face, deopotrivă, prieteni şi duşmani intoleranţi, va deveni o personalitate de temut printr-o perseverenţă rar înâlnită de a nu renunţa, în niciun chip, la crezul său profesional de a-şi sluji cu cinste şi înţelepciune ţara, indiferent de sistemul politic impus şi adoptat în conjuncturi internaţionale păguboase pentru România.

Pe bună dreptate se spune că activitatea sa publicistică nu a fost între cele mai comode pentru autorităţi[2], iar numeroasele articole au fost „cenzurate”, deoarece se spuneau adevăruri constatate prin fapte în cele mai controversate probleme ce ţineau de moralitatea societăţii şi de existenţa statului român.

Curajos din fire şi convins de adevărul spus în scrierile sale, a şocat profund, dar a nemulţumit pe mulţi „adversari”, fiind atacat cu cinism în anii interbelici: „omul cu o mie de feţe”, „şacalul”, „afaceristul”, „adevărat rechin al presei” etc.[2], erau frecvente etichetări pornite din ură şi patimi de la confraţii săi.

Întotdeauna a dovedit curaj în exprimarea opiniilor sale pornite de la realităţile istorice şi cotidiene. De aici, una dintre trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale, care s-a reflectat într-o permanentă curiozitate intelectuală şi informare temeinică asupra a tot ceea ce se publica în ţară, asupra mersului întregii societăţi româneşti în noile condiţii impuse de un sistem anacronic pe care l-a condamnat continuu.

Marele gazetar a fost şi a rămas constant un adevărat iubitor al ţării sale afirmând, deseori, că pe el îl interesa „steagul ţării, indiferent cine-l ţine”[3], iar datoria sa era să sporească interesul ţării sale în lume şi să servească, pe măsura posibilităţilor, ţara şi „nu partidul comunist”, iar dacă într-adevăr, comuniştii din Republica Populară Română luptă pentru prosperitatea şi independenţa ţării, el, pe o cale diferită, luptă pentru acelaşi lucru. În ţară sau în exil, Pamfil Şeicaru nu şi-a denigrat patria niciodată. El făcea o diferenţă fundamentală între ţara veşnic dragă lui şi regimul politic trecător. Numai înţelegând acest aspect vom ajunge la esenţa personalităţii sale, altfel ne vom rătăci în explicaţii colaterale, neconvingătoare.

S-a remarcat şi ca un vizionar strălucit al cursului politicii autohtone şi europene, iar predicţiile şi sentinţele sale au fost confirmate de evenimentele postbelice. A fost singurul ziarist român care, în 1939, „a prezis că faimoasele garanţii franco-britanice aveau să se dovedească fără valoare[4]”.

În scrierile sale găsim vizionarismul său, mai ales în scrisorile adresate prietenilor, în diverse articole, în memorialistică dar şi în obsesia ce l-a urmărit toată viaţa – anticomunismul, antirusismul, antistalinismul. El vedea distrugerea imperiului sovietic pornind de la cauze interne ale sistemului, prin explozia naţionalităţilor care va disloca imperiul. Era convins că atunci când ţara noastră va fi din nou liberă „multă vreme va fi sub ameninţarea tăcută şi vicleană a «radioactivităţii reziduale a regimului comunist», în forme pe care noi nu le putem bănui, de al căror caracter oamenii nu-şi vor da seama”[5].

În istoria presei româneşti el figurează la loc de cinste cu privire la polemica pe care a purtat-o, în paginile „Curentului”, cu comentatorul britanic Wichman Steed, care, prin interviurile sale în emisiunile postului de radio B.B.C., inducea în eroare opinia publică românească asupra raţiunii participării României la un război pe care nu şi-l dorise[6].

Pamfil Şeicaru a fost un politolog subtil, perspicace, având o intuiţie superioară, cu o agerime a minţii deosebită în a descifra sensul mişcărilor în marea politică internă şi internaţională; el a arătat consecinţele acestei evoluţii în viitor. A fost întotdeauna echilibrat, nu a făcut niciun fel de politică de partid, nu a simpatizat cu niciunul dintre partidele existente în perioada interbelică şi nici în exil, unde şi-a păstrat statutul de exilat. În relaţiile cu cei din jurul său – îi era prieten oricine -, român sau orice personalitate care acţiona sau sprijinea interesele ţării şi nu pe cele proprii.

Doi dintre colaboratorii săi apropiaţi, Ion Dimitrescu şi Ion Bociolla, cu toate că deseori erau în „divergenţe” de idei, aveau să schiţeze, mai târziu, fiecare în parte, portretul lui Pamfil Şeicaru.

„În directorul şi animatorul ziarului – nota Ion Dimitrescu – am regăsit un soldat călit în viforoase epopee, tot atât cât prin talent, pentru mine era zămislită autoritatea lui din consacrările severe ale tranşeei. Un combatant cu toate încruntările, năpustirile şi generozităţile luptătorilor oţeliţi în patetica aventură. Un camarad născut să trăiască în permanentă intimitate cu colaboratorii reuniţi în fidelă şi însufleţită patrulă”[7].” Admiraţia sinceră faţă de directorul „Curentului” era creionată simplu şi de Ion Biciolla: „N-avem timp să îmbătrânim. Pamfil Şeicaru nu ne dă timpul necesar să îmbătrânim, creatorul de evenimente creează tinereţe în noi. Şi merge înainte”[8].

În schimb, unii colegi de breaslă, şi nu numai ei, l-au stigmatizat cu toată vehemenţa şi puterea talentului lor. Orbiţi de ură şi patimi personale, adversarii de mare clasă nu i-au recunoscut, printre defecte inerente, calităţile superioare – îndeosebi marele merit al lui Pamfil Şeicaru, acela de a transforma, în perioada interbelică, presa, într-o instituţie de temut, a patra putere în stat, alături de corpurile legislative, juridice şi executive. I-au atribuit diferite porecle, dar şi invective, cum este cea cu „etajul şi şantajul”, care sună a injurie (blasfemie).

Marele gazetar, printr-o muncă istovitoare, perseverentă şi tenace, a creat un stil şi o epocă în publicistica românească, a ridicat ştacheta jurnalisticii creative, fiind neutral, echilibrat, dar persuasiv. Pe aceste fundamente, el a cunoscut în România o glorie de 24 de ani şi a trăit în exil 35, iar aceşti ultimi ani au fost pentru el atât un infern cât şi un purgatoriu. Aceste coordonate ale drumului parcurs fac din Pamfil Şeicaru una dintre figurile proeminente, nu numai ale ziaristicii, ci şi ale culturii noastre dintre cele două războaie mondiale, care a creat o operă cu rădăcini adânci în perenitatea culturii româneşti.

În ţară sau în străinătate, marele tribun al jurnalisticii româneşti are o susţinută activitate de analist în perspectiva istorică a vieţii politice din ţara sa, precum şi de comentator al vieţii literare curente, cenzurând abdicările morale şi politice ale marilor figuri ale epocii anterioare, care s-au raliat – uneori cu entuziasm – noii puteri.

O biografie interesantă şi o activitate publicistică ieşită din comun

Analiza vieţii şi activităţii lui Pamfil Şeicaru este percepută astăzi cu mai multă obiectivitate, iar „tribunul” jurnalisticii româneşti este recunoscut ca un ziarist şi istoric prodigios al trecutului naţional din veacul XX, cunoscător profund şi comentator avizat şi plin de fineţe al faptelor analizate.

Numele adevărat al lui Pamfil Şeicaru era Pamfil Popescu. Din momentul în care intră în activitatea gazetărească renunţă la numele său, considerându-l a fi prea comun şi începe să scrie sub numele de Şeicaru. Cursurile gimnaziale le-a urmat la Tecuci, iar cele liceale în Bârlad, după care, în 1914, se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii București. Din cauza războiului îşi va întrerupe studiile pe care le reia ulterior, după 1918.

Se distinge în luptele din munţii Oituzului (27-29 august 1917), din Primul Război Mondial, ca sublocotenent, iar pentru faptele sale de vitejie este decorat de către Regele Ferdinand cu Ordinul „Mihai Viteazul” în rang de cavaler, iar din partea generalului francez Berthelot primeşte decoraţia „La Croix de Guerre”.

Marcat de dezastrele materiale şi umane pricinuite de război, debutează în cariera sa de ziarist printr-o serie de publicaţii, începând din 1919 şi până în 1924, mai întâi la București, la revista „Hiena”, publicaţie antiguvernamentală, apoi la Cernăuţi, când, la solicitarea expresă a celebrului Iancu Flondor – liderul românilor bucovineni – conduce împreună cu Cezar Petrescu gazeta „Bucovina” (1920) militând prin scris la perfectarea unirii cu Ţara, în toate domeniile constituţionale, a tuturor regiunilor istorice româneşti, urgisite de atâtea secole de străinătate (Basarabia, Bucovina, Transilvania).

Revine în Capitală (ian. 1920) şi va lucra ca director al cotidianului „Ora” iar din mai 1923, face parte din comitetul de redacţie al revistei „Gândirea”. După un deceniu (1924-1934) colaborează şi la „Cuvântul” cât şi la mai multe publicaţii printre care „Patria”, „Dimineaţa” sau „Adevărul”. Se căsătoreşte cu Constanţa Pătraşcu, cu care va avea o fetiţă, Viorela, bucurânu-se, în tot restul vieţii, de o căsnicie fără cusur. Precizăm că, după război, pământul petrolifer moştenit de la bunicii paterni şi materni, i-a oferit lui Pamfil Şeicaru baza materială pentru a întemeia Societatea Anonimă „Curentul”, al cărei unic acţionar, iniţial, a fost doar el.

Apariţia ziarului „Curentul” (11 ianuarie 1928), avându-l pe frontispiciu ‒ cap de ziar, ca director, pe însuşi Pamfil Şeicaru, constituie o etapă însemnată în perioada existenţei sale publicistice şi de deplină maturitate profesională şi socială. În acest ziar, sub titlu, stau scrise trei propoziţii scurte afirmative şi una interogativă, în loc de program: „Nu începem. Continuăm. Programul nostru? Nici unul n-am împlinit 40 de ani[9]”.

Între marile responsabilităţi avute, fie ca ziarist, ca deputat independent (1928, 1931, 1935), fie în alte funcţii de răspundere (Preşedinte al Societăţii Ziariştilor Români, membru în comitetul de conducere al Societăţii Române de Radio ş.a.) a detestat, în articolele şi editorialele sale, ca nimeni altul, oportunismul, demagogia şi politicianismul, fiind apărătorul cauzei celor mulţi.

În toţi anii în care a apărut ziarul „Curentul” – una dintre cele mai cunoscute publicaţii din ţară – tonul articolelor sale şi-a păstrat vehemenţa/ virulenţa, înfăţişând mersul societăţii româneşti cu bunele şi relele inerente. În aceşti ani, Pamfil Şeicaru, artizanul cotidianului, şi-a dovedit spiritul de iniţiativă organizatorică, prin ridicarea edificiului propriu al ziarului, numit Palatul „Curentul” din str. Domniţa Anastasia, din Capitală.

Rămâne la conducerea ziarului, formându-şi o echipă de adevăraţi profesionişti, până în vara anului 1944, când pleacă din ţară. Mesajul pe care îl lasă în momentul plecării de la ziarul „Curentul”, este unul sincer şi plin de demnitate. „Lupta mea încetează. Nu mai am nimic de retractat, nimic de repetat, dintr-o lume străbătută de dogoarea unei convingeri. Dacă lupta a fost pierdută, nu înseamnă că a fost nedreaptă cauza. Aş vrea ca evenimentele să-mi dovedească netemeinicia temerilor mele şi fericit aş fi, chiar cu preţul unei existenţe pribege pentru restul vieţii, să nu fi avut dreptate, şi o colaborare cu Rusia sovietică să fie posibilă, România păstrându-şi întreaga ei suveranitate. Lupta mea încetând, nu mai am niciun rost de a conduce mai departe « Curentul »[10]”.

Pamfil Şeicaru, care a fost întotdeauna un critic fervent al Rusiei sovietice, părăseşte România la 10 august 1944, înainte de apropierea armatei sovietice de graniţele ţării natale, fiind trimis de Ion Antonescu în Spania pentru a tatona terenul, pe plan diplomatic, în vederea ieşirii României din război, precum şi pentru a asigura, în condiţiile iminentei ocupări militare a ţării de către sovietici, propaganda în favoarea intereselor naţionale[11].

Plecat din ţara sa, în care se instalase noul regim prosovietic, a fost judecat de Tribunalul Poporului (22 mai – 4 iunie 1945) şi condamnat la moarte în contumacie. Sentinţa ce rezultă din rechizitoriul procurorului, de fapt al acuzatorului public din 1945, care a judecat şi marile procese ale celor mai importanţi ziarişti din România şi care nu era altcineva decât Alexandra Sidorovici, viitoare soţie a lui Silviu Brucan, anunţa că Pamfil Şeicaru este acuzat de „crimă pentru dezastrul ţării”, „săvârşirea unei crime de război” prin faptul că a părăsit teritoriul naţional şi s-a pus în slujba inamicului[12].

Sentinţa n-avea să fie adusă la îndeplinire niciodată, întrucât condamnatul a rămas în exil.

Exilul şi opera sa

Departe de ţară multă vreme, s-a aflat într-o situaţie financiară la limita existenţei. Locuia într-un mic apartament mobilat, la periferia Madridului, în condiţii modeste. A trăit, la început, ajutat de prieteni devotaţi şi dezinteresaţi, ca şi ulterior, întrucât nu a existat între românii care au părăsit pământul natal vreo uniune naţională de suflet şi de fonduri patriotice. Fie în Spania, fie în Germania, Pamfil Şeicaru a făcut notă discordantă cu cei din diaspora românească, limitându-se la câteva legături cu persoane dispuse să militeze consecvent pentru binele ţării natale. În exil va scrie şi publica – în franceză, germană, română – cărţi, studii şi articole şi va prelua sensul moral al apărării conştiinţei de sine a neamului nostru.

Prin intermediul unei abordări în plan exclusiv istoric a problematicii româneşti, Pamfil Şeicaru şi-a alcătuit, în anii săi de pribegie, o întreagă operă memorialistică şi de exegeză politică prin cărţi precum cele despre Istoria partidelor politice în România (1958), Istoria Partidului Naţional, Ţărănesc şi Naţional-Ţărănesc, vol. I şi II – apărute la Editura „Carpaţi” din Madrid în 1968, sau monografiile ce discută „Unirea naţională”, „Ideea forţă a României” (1959) sau cea a lui Octavian Goga – raportat doar la poezie şi politică.

Tot în această vreme termină romanul „Vulpea roşcată” care constituie un aspru rechizitoriu la adresa Monarhiei, afacerismului şi imoralităţii Regelui Carol al II-lea şi Elenei Lupescu (Duduia) şi condamnă unele aspecte ale politicii româneşti[13]. Studiile-portret consacrate unor personalităţi ca Nicolae Iorga, A.C. Cuza, C. Stere, Ion Mihalache ş.a., fără a mai aminti de sinteza sa asupra Istoriei presei româneşti, au izvorât toate din conştiinţa necesităţii adoptării condiţiei de martor, din convingătoarea senzaţie a regăsirii sensului profund al trăirii asumate a istoriei. „Eram obligat să încerc să fac un tablou al acestei epoci de frământări cu încleştări şi pasiuni dezlănţuite, de idei antagoniste, de tendinţe opuse una alteia şi, mult mai puţin, de interese materiale. Martor al acestei epoci prin profesia mea de gazetar, indirect, am participat la toate evenimentele care s-au succedat din 1913, astfel că pot aduce, de bună seamă, o contribuţie utilă pentru istoricii de mâine. Profesia mi-a înlesnit relaţii, cunoaşterea a ceea ce se peterece în culisele vieţii politice, aşa cum am cunoscut şi regizorii spectacolului, care aveau o mare grijă şi interes să nu fie descoperiţi”[14].

Aşadar, era un participant la istorie şi un moralist al ei, un gazetar-conştiinţă dispus să-şi atenueze chiar violenţele limbajului temperamental pătimaş, uneori nedrept, numai să servească adevărului care să îndrepte ţara spre echilibru şi progres. În articolele sale, se manifestă constant printr-o atitudine antirusească şi acuzaţii la adresa politicienilor români, dar şi faţă de cei occidentali, pentru faptul că ignoră cunoaşterea şi caracteristicile de manifestare ale acestui imperiu.

Constată cu amărăciune că atenţia elitei intelectuale româneşti, fiind îndreptată spre Occident, ignoră continuu mişcările de idei ce frământă lumea politică a imperiului vecin şi și aceasta nu gândește la măsuri preventive proprii pentru asigurarea existenţei statului român în faţa pericolului răsăritean. Pe acest fond, criticile lui Pamfil Şeicaru la adresa Occidentului, care îmbrăţişa autoliniştirea faţă de imperiul rus, i-au atras încă de la începutul exilului în Spania, multe neplăceri şi destule inconveniente.

„Duşmanul nostru natural” – cum fusese denumită Rusia de către Take Ionescu într-un articol apărut în 1900, pentru Pamfil Şeicaru constituia un nou motiv pentru a atenţiona şi el politicienii români despre pericolul rusesc în eseul „Rusia, « Duşmanul natural » al României”. Prin acest eseu se demonstrează că Rusia este un stat, prin natura lui, cuceritor, militarist, fiind un factor periculos care îşi revendică dreptul de a conduce destinele lumii. Take Ionescu îl apreciază ca pe un adevărat vizionar, iar previziunile sale îşi păstrează neştirbită valabilitatea lor politică care şi „azi, rămân de o dramatică actualitate, ca un strigăt de a veghea: « Naţie, ia seama, duşmanul stă la pândă »[15]!

Aceeaşi pecete spirituală o întâlnim şi în cartea sa „România în marele război”, unde Pamfil Şeicaru aduce mărturii şi citează abundent, adună tot ce acumulase din lecturile sale şi înfăţişează tot la ceea ce a fost martor şi participant, afirmând că noua sa carte „nu mai este a mea, ci e o pledoarie pentru cauza ţării mele”[16], faţă de o ţară care se dovedise cât se poate de ingrată faţă de el aruncându-i anatema de condamnat la moarte.

Cunoscând prea bine atitudinea neprietenească a iredentismului maghiar din străinătate faţă de români, în plan istoric şi teritorial, autorul înţelege să reacţioneze, prin această carte, împotriva propagandei revizioniste din Occident, arătând că, „începând din 1966, ungurii din exil, finanţaţi de guvernul de la Budapesta, duc o campanie revizionistă pe tema „Transilvania – o problemă europeană”. El ia atitudine faţă de această campanie şi prin alte articole, folosind argumentele necesare pentru a demonstra netemeinicia acestor „obsesii” dăunătoare relaţiilor de bună vecinătate ale celor două popoare.

Vizita în ţară a lui Pamfil Şeicaru cu aprobarea lui Nicolae Ceauşescu

În exil, Pamfil Şeicaru, marele gazetar interbelic, anticomunist, antisovietic, susţinător al regimului lui Ion Antonescu şi al războiului împotriva U.R.S.S., continuă activitatea publicistică într-un alt mediu, dar pe aceleaşi coordonate împotriva sistemului sovietic totalitar.

El era considerat de serviciile secrete româneşti unul dintre cei mai periculoşi duşmani din rândurile exilului românesc. Cu toate acestea, el a avut întotdeauna o atitudine favorabilă faţă de ţara natală.

Cu timpul, studiind mai atent şi informându-se mai temeinic despre starea ţării, constatând şi modul exagerat în care era tratată chiar de unii conaţionali, dar mai ales, observând atitudinea antiromânească pe care o prezenta emigraţia maghiară, niciodată nu-şi ascundea afecţiunea şi respectul faţă de neamul şi ţara sa. Această atitudine el o explică lapidar, dar convingător: „Regimurile politice sunt trecătoare şi pline de păcate. Pământul natal este etern”[17].

Informat că este o personalitate cu mare influenţă în exil, Nicolae Ceauşescu, încă de la venirea sa la conducerea statului român, urmărea cu mare interes operaţiunea declanşată de securitate pentru a obţine o atitudine mai binevoitoare a lui Pamfil Şeicaru faţă de regimul socialist totalitar.

Ca dovadă a acestui interes, de necrezut pentru şeful statului român, aprobă în 1966, graţierea lui Şeicaru, deoarece marele gazetar solicitase acest lucru în cadrul discuţiilor pe care le avusese cu agenţii speciali trimişi de la București[18]. El promite o atitudine de sprijin pentru ţară în străinătate, dar, în niciun caz, a regimului existent.

Dorul nestăvilit de ţara sa îl va determina să facă demersurile necesare pentru ca vizita sa în ţară să aibă un caracter particular, pentru a se evita orice fel de speculaţii venite din partea unora din ţară, dar mai ales a unor conaţionali din diaspora, care criticau atitudinea publicistică moderată din acei ani, acuzându-l că a pactizat cu regimul socialist. A solicitat, totodată, să se analizeze posibilitatea unei întrevederi neoficiale cu Ceauşescu „pentru a-l cunoaşte personal şi a-i împărtăşi unele opinii[19]”.

Vizita s-a desfăşurat în perioada 20-28 august 1977, cu sprijinul Securităţii, păstrându-se o absolută discreţie. Reuşeşte să-şi vadă rudele şi fostele proprietăţi din Ciorogârla – unde avusese şi un conac, apoi pe litoral, la Mangalia, unde deţinuse o proprietate cu viţă-de-vie, pe care ţinea mult să o revadă. În Capitală, este încântat de construcţiile ridicate.

Împrejurările fac să participe în Piaţa Aviatorilor, urmărind discret din tribuna oficială, la festivităţile organizate pentru sărbătorirea zilei de 23 august 1944. Deşi i se promisese să aibă o întâlnire cu N. Ceauşescu, acesta nu l-a primit în audienţă, însă discuţiile s-au purtat cu o personalitate de încredere, de prim rang. Întreaga vizită s-a desfăşurat în cel mai strict secret, fără ştirea publicului, în mod conspirativ.

La încheierea vizitei, Pamfil Şeicaru a mulţumit celor doi însoţitori pentru tot ce s-a făcut pentru el spunând: „Nu speram că voi mai avea posibilitatea să revăd meleagurile atât de dragi mie. M-aţi ajutat să-mi alin dorul care mă mistuia. Acum pot să închid ochii liniştit”[20].[a]

Întorcându-se în Germania, trei ani mai târziu, la 21 octombrie 1980, la vârsta de 86 de ani, a trecut în nefiinţă, departe de ţara îndrăgită, părăsit de proprii confraţi. Corpul neînsufleţit a fost înhumat la Cimitirul din Dachau, în Germania, pe fostul teren unde a funcţionat lagărul nazist antisemit.

Alături de alte persoane apropiate, a fost prezent la înmormântare Prim- ministrul Bavariei, Franz Iosif Strauss care l-a omagiat cu admiraţie, într-un mesaj, descriindu-l pe Pamfil Şeicaru drept „un patriot român şi un eminent ziarist român. Moştenirea pe care a lăsat-o compatrioţilor săi este lupta pentru dreptate, omenie şi pace”[21]”.

După 11 ani, la 17 februarie 1991, ultimii fideli spirituali în viaţă şi rudele i-au adus şi reînhumat rămăşiţele pământeşti la Cimitirul „Sfânta Vineri” – Griviţa, București, cu ceremonie religioasă, iar în octombrie 2005, acestea au fost așezate în cripta special amenajată în pridvorul mănăstirii „Sfânta Ana”, pe care el nu doar că a construit-o, ci de care s-a și legat puternic sufletește, fiind zidirea prin care și-a împlinit promisiunea față de divinitate.

Privite în ansamblu, viaţa şi opera lui Pamfil Şeicaru nu pot fi izolate de contextul cultural românesc care l-a format intelectual şi spiritual.

Departe de ţară, condamnat la moarte, ani de zile hulit, el a rămas credincios acestor valori şi ţării sale. Prin tot ceea ce a scris dovedeşte o reală, o autentică trăire a ideii naţionale româneşti, şi, în orice context sau conjunctură politică ar fi fost, până şi cei mai aprigi adversari nu au putut să nu recunoască forţa de excepţie a „condeiului” său, marele său talent ziaristic, capacitatea de a înţelege evoluţia evenimentelor politice cu un ceas mai devreme.

Indiferent ce se va mai spune despre Pamfil Şeicaru, el a fost un ziarist cu demnitate, cu o gândire independentă, dominant şi influent şi, de aceea, de temut.

Notă – Apărut în volumul „Oameni și fapte din istorie – Stuudii și articole”, Râmnicu Vâlcea, Ed. IntolPress, p2021, p.182-191.

—————————————————–

[1] Mihai Pelin, Opisul migraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor securităţii, Editura Compania, 2002, pp. 314-816.

[2] Florian Bichir, Un condei de geniu strivit între două date: 23 august 1944 – 23 august 1977, Pamfil Şeicaru solicită audienţa lui Ceauşescu, în: „Historia”, an XII, nr. 126, iunie 2012, p. 14.

[3] Florian Bichir, op. cit., p. 21.

[4] Mihai Pelin, op. cit., p. 314; Florian Bichir, op. cit., p. 14.

[5] Pamfil Şeicaru, Rusia „Duşmanul natural” al României (eseu), în: „Historia”, an XIV, nr. 147, aprilie 2014, pp. 15-24.

[6] Mihai Pelin, op. cit., p. 314.

[7] Dimitrescu Ion, Animatorul, echipa, trofeele, în: „Curentul”, an XI, nr. 357, 10 ianuarie 1938, p. 11.

[8] Ion Beciolla, Idem, p. 12.

[9] Mircea, Colosenco, Ziaristul total: Pamfil Şeicaru (18 aprilie 1894 – 21 octombrie 1980), în: „România literară”, nr. 27-28/23 iunie 2017, p. 22-23.

[10] Florian Bichir, op. cit., pp. 12-29.

[11] Gheorghe Buzatu, Un veac de “Tiranie Epistolară”, virtuţi şi limite. Cazul Pamfil Şeicaru, în: „Historia”, an VIII, nr. 78, iunie 2008, p. 54.

[12] Dinu Zamfirescu (coord.), Pamfil Şeicaru comemorat la INMER, în: revista „Caietele Inmer”, anul III, nr. 7, decembrie 2006, pp. 47-63.

[13] Pamfil Şeicaru, op. cit., p. 17.

[14] Pamfil Şeicaru, Rechizitorii, prefaţă de N. Florescu, Editura “Jurnalul literar”, 1996, p. 12.

[15] Pamfil Şeicaru, Rusia „Duşmanul natural” al României (eseu), în: „Historia”, an XIV, nr. 147, aprilie 2014, pp. 15-18.

[16] Pamfil Şeicaru, op. cit., p. 18.

[17] Florian Bichir, op. cit., p. 29.

[18] Nicolae Sporiş, Pamfil Şeicaru: Întoarcerea la izvoare, în: “Vitralii – lumini şi umbre”, anul II, nr. 5, decembrie, 2010, pp. 87-92.

[19] Nicolae Sporiş, op. cit., p. 89.

[20] Nicolae Sporiş, op. cit., p. 92; Ion Ioniţă, Pamfil Şeicaru – Nicolae Ceauşescu, cine a câştigat?, în: „Historia”, anul XII, nr. 126, iunie 2012, p. 15.

[21] Mircea, Colosenco,

————————————————–

[1] Mihai Pelin, Opisul migraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor securităţii, Editura Compania, 2002, pp. 314-816.

[1] Florian Bichir, Un condei de geniu strivit între două date: 23 august 1944 – 23 august 1977, Pamfil Şeicaru solicită audienţa lui Ceauşescu, în: „Historia”, an XII, nr. 126, iunie 2012, p. 14.

[1] Florian Bichir, op. cit., p. 21.

[1] Mihai Pelin, op. cit., p. 314; Florian Bichir, op. cit., p. 14.

[1] Pamfil Şeicaru, Rusia „Duşmanul natural” al României (eseu), în: „Historia”, an XIV, nr. 147, aprilie 2014, pp. 15-24.

[1] Mihai Pelin, op. cit., p. 314.

[1] Dimitrescu Ion, Animatorul, echipa, trofeele, în: „Curentul”, an XI, nr. 357, 10 ianuarie 1938, p. 11.

[1] Ion Beciolla, Idem, p. 12.

[1] Mircea, Colosenco, Ziaristul total: Pamfil Şeicaru (18 aprilie 1894 – 21 octombrie 1980), în: „România literară”, nr. 27-28/23 iunie 2017, p. 22-23.

[1] Florian Bichir, op. cit., pp. 12-29.

[1] Gheorghe Buzatu, Un veac de “Tiranie Epistolară”, virtuţi şi limite. Cazul Pamfil Şeicaru, în: „Historia”, an VIII, nr. 78, iunie 2008, p. 54.

[1] Dinu Zamfirescu (coord.), Pamfil Şeicaru comemorat la INMER, în: revista „Caietele Inmer”, anul III, nr. 7, decembrie 2006, pp. 47-63.

[1] Pamfil Şeicaru, op. cit., p. 17.

[1] Pamfil Şeicaru, Rechizitorii, prefaţă de N. Florescu, Editura “Jurnalul literar”, 1996, p. 12.

[1] Pamfil Şeicaru, Rusia „Duşmanul natural” al României (eseu), în: „Historia”, an XIV, nr. 147, aprilie 2014, pp. 15-18.

[1] Pamfil Şeicaru, op. cit., p. 18.

[1] Florian Bichir, op. cit., p. 29.

[1] Nicolae Sporiş, Pamfil Şeicaru: Întoarcerea la izvoare, în: “Vitralii – lumini şi umbre”, anul II, nr. 5, decembrie, 2010, pp. 87-92.

[1] Nicolae Sporiş, op. cit., p. 89.

[1] Nicolae Sporiş, op. cit., p. 92; Ion Ioniţă, Pamfil Şeicaru – Nicolae Ceauşescu, cine a câştigat?, în: „Historia”, anul XII, nr. 126, iunie 2012, p. 15.

[1] Mircea, Colosenco,

[a] Nicolae Sporiş, op. cit., p. 92; Ion Ioniţă, Pamfil Şeicaru – Nicolae Ceauşescu, cine a câştigat?, în: „Historia”, anul XII, nr. 126, iunie 2012, p. 15.

https://www.art-emis.ro/art-emis/pamfil-seicaru-jurist-ziarist-scriitor

//////////////////////////////////////////////

Oficial ONU: Romania este o corporatie condusa de straini

”Romania a fost vanduta de cei care au preluat puterea in 1989 si apoi si-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani, Romania nu mai detine nimic, nu are economie”, a declarat, la TV, un oficial ONU.

Acestea sunt doar cateva dintre acuzatiile extrem de grave pe care le-a lansat Calin Georgescu, Directorul Executiv al Institutiei ONU pentru Indicele Global al Sustenabilitatii, intr-un interviu pentru Televiziunea Romana. Acesta a comparat Romania cu o mina de aur din care se tot extrage pana cand nu mai ramane nimic. Totodata, el a mai avertizat ca falimentul tarii este doar o chestiune de probabilitate matematica. ”Romania este o mina, din care se scoate, in fiecare zi, din decembrie 1989 incoace, aur. Si cand nu va mai fi aur, mina se va inchide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematica pentru Romania”, a declarat Georgescu. Oficialul a mai spus ca Romania este condusa numai de straini si ca in ultimii 26 de ani, Romania a suferit pierderi mai mari decat in perioada care s-a scurs de la Stefan cel Mare si pana in 1989.

https://www.national.ro/news/oficial-onu-romania-este-o-corporatie-condusa-de-straini-562209.html/

//////////////////////////////////////////////

Metode de tortură folosite în lagărele comuniste: izolator, bătaie la tălpi şi cătuşe americane

Scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste.

Sferinţă- s-au dus unul câte unul, dar ea a rămas să aştearnă pe hârtie toate trăirile adunate după gratii. Şi-a sărbătorit a optzeci şi noua aniversare şi spune că „nici nu bănuiau bolşevicii câte zile i-au fost date să trăiască”.

Femeia a fost încarcerată pe vremea studenţiei, deoarece aderase la Cetăţuia, organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară şi a primit 10 ani de temniţă grea. “Femeia care ne conducea a fost ucisă şi i-am făcut un priveghi. O camaradă ne-a pârât atunci după prenume. Cele pe care le-au prins au declarat că eu ştiu mai bine membrele grupului, crezând că am fugit în munţi. Am fost singura bătută să dezvălui tot ce ştiu”.

La închisoarea de la Mislea detenţia a fost mai uşoară, deşi erau închise toată ziua. Au reuşit să îşi organizeze viaţa într-un mod cât mai plăcut. „Aveam câte o oră destinată rugăciunii, una povestirilor, alta pentru învăţarea limbilor străine şi pentru lucrul în os. Şlefuiam osul pe piatră şi făceam adevărate capodopere, cruciuliţe, medalioane, globuri. Dintr-o fustă ruptă în bucăţele am realizat mărţişoare, pe care le-am oferit cu ocazia aniversărilor. În acea perioadă mi-am închipuit închisoarea ca o poveste.”

În timp, oamenii din lagăre au făcut ateliere de cusături româneşti, de covoare, de artă decorativă şi viaţa acolo devenise suportabilă. “Atelierul de artă românească a devenit atelier de confecţii. Am avut o comandă de ii şi le-am făcut prea scurte. Noroc că aveam altele şi le-am schimbat. Cele care făceau parte din atelierul de artă decorativă au făcut un catren plin de ironie. Aşa a început războiul între oase şi ii: întreceri în melodii şi creaţii literare, care aveau ca hârtie memoria şi condei gândul”.

Suferinţa era transmisă prin Morse

Când a fost mutată la Miercurea Ciuc, lagărul s-a transformat în coşmar. „Gardienii erau ajutaţi de climat. Eram duse la izolator, bătute la tălpi şi încătuşate pentru toate nimicurile”.

Pentru a se înţelege între ele, deţinutele au creat alfabete secrete, care au fost descifrate de informatori până la urmă. “Cu alfabetul Morse le-a fost ceva mai greu, pentru că linia o trasam pe perete şi punctul îl băteam. Cei care ne ascultau obţineau doar frânturi şi nu reuşeau să ne înţeleagă”, îşi aminteşte Aspazia Oţel Petrescu.

Cu cât creştea persecuţia, cu atât creştea şi inventivitatea. “Pe tuburile de la pasta de dinţi, aplatizate, ca nişte plăcuţe, şi unse cu săpun, scriam cuvintele pentru lecţiile de limbi străine. Când ne-au descoperit, scriam pe fundul cănii sau al ligheanului”, spune femeia cu emoţie în glas. Obiectele circulau între celule prin coşurile sobelor. Poeziile erau transmise pe prosoapele întinse la uscat, însăilate în sistem Morse.

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. “După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte. Ce ar putea fi mai frumos decât să mori pentru ţara?”, spuse femeia.

În scurt timp a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu 4 ani şi că va fi dusă la Mislea. “M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo”.

Pentru că a refuzat să răspundă la o anchetă, au dus-o într-o încăpere ascunsă. “Mi-au prins mâinile la spate în cătuşe americane, care-mi intrau în carne la fiecare mişcare. Pe jos era ceva negru. Iniţial am crezut că sunt smocuri de paie, dar apoi am realizat că erau şobolani. Unul dintre ei s-a urcat pe scări şi m-a privit. Am avut nopţi întregi coşmaruri cu el”.

Un alt episod greu din lagar este când a stat la izolator, pentru că nu a dorit să pârască. “Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă, sângele a început să reacţioneze şi miroseam a acetonă”.

După 14 ani de chinuri în lagăr, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. “Lumea de afara era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea << libertate>>, decât cu închisoarea”, mărturiseşte femeia.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/gulagul-comunist-roman-marturii-ale-supravietuitoarelor-din-inchisorile-pentru-femei-cum-a-fost-salvat-schitul-maicilor-din-bucuresti-prin-translare-video/

//////////////////////////////////////////////

I-a torturat pe muncitorii care s-au revoltat în 1987 la Braşov, dar a ajuns deputat

Ristea Priboi s-a născut în 1947 în Dolj, este un fost ofiţer de securitate, a fost angajat al SIE şi politician după revoluţie.Potrivit Wikipedia, Ristea Priboi a absolvit Şcoala de Securitate de la Băneasa în 1968 şi a obţinut în 1971 o diplomă de absolvire la drept. Cu un an înainte, la 1 ianuarie 1970 a fost încadrat ca ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe. A fost trimis în mai multe misiuni de spionaj în Europa.

După 1989, odată cu dispariţia Securităţii, Ristea Priboi a devenit ofiţer în cadrul Serviciului de Informaţii Externe. A fost consilier al premierul Adrian Năstase şi deputat PSD de Vrancea, în perioada 2000-2004.

Trecutul lui Ristea Priboi la Securitate a generat mai multe scandaluri. Werner Sommerauer un fost participant la Revolta din noiembrie 1978 de la Braşov l-a acuzat pe Priboi că ar fi fost unul dintre actorii reprimării manifestării. Potrivit lui Sommerauer, Priboi l-a lovit peste palme, l-a întins pe masă şi l-a lovit peste tălpi atât de tare încât îi crăpaseră tălpile de la pantofi. Ristea Priboi i-a dat în judecată pentru aceste acuzaţii pe Werner Sommeraurer şi pe istoricul Marius Oprea, dar a pierdut procesul.

Un muncitor de la uzina Tractorul a susţinut şi el că a fost torturat de Ristea Priboi în 1987. Mărturia a fost luată de istoricul Stejerel Olaru, sub formă de interviu înregistrat pe o casetă audio, de la Gheorghe Duduc. El l-a recunoscut pe Priboi după ce l-a văzut la televizor în 2002. „Stătea în picioare între două mese şi a asistat la întrebările care îmi erau puse de către cei trei indivizi necunoscuţi. Dintre toţi cei care se aflau în cameră, Priboi a fost singurul care nu s-a recomandat. Făcea nişte semne către cei care erau acolo, inclusiv către cel care mă tortura“. Duduc a precizat ca în urma semnelor făcute din ochi, din umeri şi din cap de către Priboi, el era lovit mai tare, la stomac şi la ficat. Ristea Priboi a fost suspectat de mai multe infracţiuni economice după revoluţie, dar nu a fost găsit vinovat. A mai fost cercetat în dosarul „mătuşa Tamara”.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/despre-torturile-din-inchisoare/

//////////////////////////////////////////////

Neurotehnologia și controlul minții- Creierul uman este următorul câmp de luptă

de Tim Requarth | FOREIGN POLICY | traducere si adaptare de s.m.

Acesta este creierul tău. Acesta este creierul tău folosit ca armă.

Tehnologiile neuronale de ultimă oră pot șterge amintirile traumatice și pot citi gândurile oamenilor. Ele ar putea deveni însă și următorul câmp de luptă al secolului 21.Într-o zi obișnuită de iulie, intr-un laborator de la Universitatea Duke, două maimuțe rhesus sunt puse în camere separate, fiecare vizionând un ecran de computer care prezenta o imagine a unui braț virtual în spațiu bidimensional. Maimuțele au sarcina de a ghida brațul din centrul ecranului către o țintă, iar când reușesc, cercetătorii le răsplătesc cu înghițituri de suc.

Dar mai este ceva. Maimuțelor nu li s-au dat joystick-uri sau alte dispozitive care ar putea mișca brațul. Ci se bazează pe electrozi implantați în zonele din creierele lor care sunt responsabile pentru mișcare. Electrozii sunt capabili să detecteze activitatea neuronală și să transmită comenzile printr-o conexiune cu fir la computer.

Pentru a face lucrurile și mai interesante, primatele își împart controlul asupra brațului digital. În timpul unui experiment, de exemplu, o maimuță poate mișcă brațul numai pe orizontală, în timp ce cealaltă doar pe verticală. Iar maimuțele au început să învețe prin asociație că un anumit mod de gândire duce la mișcarea brațului. După ce au deprins această succesiune de cauză și efect, și-au modelat comportamentul conducând brațul la țintă și câștigând sucul.

Specialistul în neuroștiințe Miguel Nicoleliss, care a condus cercetarea amintită mai sus și ale cărei rezultate au fost deja publicate la începutul lui 2015, are și un nume pentru acest parteneriat remarcabil: „BraiNet” (trad. aprox. rețea cerebrală). Nicoleliss speră ca, în cele din urmă, interacțiunea directă de la creier la creier să fie folosită pentru a grăbi reabilitarea persoanelor cu leziuni neurologice – mai precis, ca creierul unei persoane sănătoase să lucreze în mod interactiv cu acela al unui pacient ce a suferit un accident vascular cerebral, pentru a-l reînvăța mai repede să vorbească sau să miște o parte a corpului paralizat.Aceasta este doar ultima dintr-un lung șir de evoluții recente în neuro-tehnologie: interfețe aplicate neuronilor, algoritmi utilizați pentru a decoda sau stimula neuroni și hărți cerebrale care oferă o înțelegere de ansamblu mai bună a circuitelor complexe ale creierului ce guvernează cunoașterea, emoția și acțiunea. Din punct de vedere medical, se așteaptă mari progrese de pe urma folosirii acestor tehnologii, cum ar fi membre protetice cu o mai mare dexteritate și care să poată transmite senzații către purtătorii lor, noi perspective in tratarea bolilor precum Parkinsonul și chiar tratamente pentru depresie si alte tulburări psihice. De aceea, în întreaga lume eforturi majore de cercetare sunt în curs în domeniul neuro-tehnologiei.Dar există o potențială latură întunecată asociată acestor inovații. Neuro-tehnologiile sunt instrumente „cu dublă utilizare”. Aceasta înseamnă că, în afara folosirii lor în domeniul tratamentelor medicale, neuro-tehnologiile ar putea fi aplicate (sau aplicate în mod eronat) și în scopuri militare.

Aceeași mașină de scanare a creierului pentru diagnosticarea bolii Alzheimer sau autismului ar putea citi gândurile personale. Sistemele informatice atașate țesutului cerebral care permit pacienților paralizați să controleze membre robotizate pot fi folosite și de către un stat pentru a ghida soldați bionici sau piloți de aeronave. Iar dispozitivele concepute pentru a ajuta un creier deteriorat ar putea fi utilizate în mod alternativ la implantarea de noi amintiri sau la ștergerea celor existente, asupra dușmanilor și a aliaților deopotrivă.Dusă la ultima sa consecință, ideea BraiNet a lui Nicoleliss de a fuziona semnale ale creierului de la două sau mai multe persoane ar duce la crearea soldatului universal ultim, spune Jonathan Moreno, bio-etician și profesor la Universitatea din Pennsylvania. „Ce s-ar întâmpla dacă ai putea obține expertiza intelectuală a lui, să zicem, Henry Kissinger, care știe totul despre istoria diplomației și politică, și ai adăuga toate cunoștințele cuiva care cunoaște strategia militară, iar apoi toate cunoștințele unui inginer DARPA, și așa mai departe”, spune Moreno făcând referire la Agenția de proiecte avansate de cercetare în domeniul apărării din SUA. „Ai putea să le pui pe toate împreună.” O astfel de BraiNet ar crea aproape o omnisciență militară aplicată în deciziile cu mize mari și cu ramificații umane și politice.Pentru a nu fi înțeleși greșit, astfel de idei țin încă de domeniul științifico-fantastic. Dar este doar o chestiune de timp, spun unii experți, înainte de a deveni realitate. Neuro-tehnologiile progresează rapid, ceea ce înseamnă că lansarea pe piață și comercializarea lor sunt inevitabile, iar guvernele sunt deja implicate în acest proces. DARPA, care se ocupă cu cercetarea științifică revoluționară si de dezvoltare pentru Departamentul Apărării al SUA, a investit masiv în tehnologii ale creierului. În 2014, spre exemplu, agenția a început să dezvolte implanturi care detectează și suprimă nevoile. Scopul declarat este de a trata veteranii care suferă de afecțiuni cum ar fi dependența si depresia. Ne putem, totuși, imagina cum acest tip de tehnologie poate fi folosită și ca o armă – a cărei proliferare o poate face să aterizeze în mâini greșite. „Întrebarea nu este „dacă”, ci „când” și „cum” vor folosi actorii nestatali neuro-tehnicile sau neuro-tehnologiile sub o formă sau alta”, spune James Giordano, neuro-etician la Centrul Medical de la Universitatea Georgetown”.

Oamenii au fost mult timp fascinați și îngroziți de ideea de control al minții. Ar putea fi prea devreme să punem răul în față – anume că creierul poate fi „piratat” de guvern, de exemplu – dar potențialul de dublă utilizare a neuro-tehnologiilor se apropie amenințător. Unii specialiști în etică se tem că, în lipsa unui cadru juridic care să le guverneze, progresele în laborator ar putea intra în lumea reală periculos de nerestricționate.

Cu toate consecințele, bune sau rele, ne spune Giordano, „creierul este următorul câmp de luptă.”

Consecință a dorinței de a înțelege mai bine creierul, care este organul uman cel mai greu de descifrat, în ultimii 10 ani a avut loc o explozie a inovației în domeniul neuro-tehnologiilor. În 2005, o echipă de oameni de știință a anunțat că a citit cu succes mintea unui om folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), o tehnică ce măsoară fluxul de sânge declanșat de activitatea cerebrală. O persoană situată într-un scanner urmărea un ecran mic ce proiecta stimuli vizuali simpli – o singură secvență aleatoare de linii orientate în direcții diferite, unele verticale, unele orizontale, iar altele diagonale. Orientarea fiecărei linii a provocat o proiectare puțin diferită a funcțiilor creierului. In cele din urmă, doar urmărind acea activitate, cercetătorii au putut determina ce fel de linie a vizionat subiectul experimentului.

A fost nevoie de doar șase ani pentru ca această tehnologie de decodare a creierului să fie extinsă spectaculos – cu puțin praf magic din Silicon Valley – într-o serie de experimente desfășurate la Universitatea din California, Berkeley. Într-un studiu din 2011, subiecții au fost rugați să vizioneze trailere de filme de la Hollywood în interiorul unui tub fMRI. Cercetătorii au folosit datele extrase din răspunsurile fluxului cerebral pentru a construi algoritmi de decodare unici pentru fiecare subiect. Apoi, au înregistrat activitatea neuronală în timp ce subiecții au vizionat diverse scene noi dintr-un film – de exemplu, un clip în care Steve Martin traversează o cameră. Folosind algoritmul dezvoltat pentru fiecare subiect, cercetătorii au reușit mai târziu să reconstruiască scena bazându-se doar pe activitatea înregistrată a creierului. Rezultatele fascinante nu au oferit imagini realiste, ci o copie impresionistă: un Steve Martin în ceață ce plutește pe un fundal ireal în mișcare.Pe baza acestor rezultate, Thomas Naselaris, neurolog la Universitatea de Medicina din Carolina de Sud si co-autor al studiului din 2011, declară: „Capacitatea de a reuși ceva apropiat citirii gândurilor va deveni disponibilă mai devreme sau mai târziu.” Mai mult, „aceasta va fi posibilă în timpul vieții noastre.”

Evoluția este urgentată de avansarea rapidă a tehnologiei din spatele interfețelor creier-mașină (IMC – BMI în engleză) – implanturile neurale si computerele care citesc activitatea creierului si o traduc în acțiuni reale, sau invers, stimulând neuronii pentru a crea percepții sau mișcări fizice. Prima interfață sofisticată și-a făcut apariția în sala de operație în 2006, când echipa neurologului John Donoghue de la Brown University a implantat în creierul lui Matthew Nagle un cip pătrat cu diagonala mai mică de jumătate de centimetru cu 100 de electrozi atașați de el, tânărul de 26 de ani, fostă vedetă de fotbal la nivelul liceului, fiind înjunghiat în gât și paralizat de la umeri în jos. Electrozii au fost poziționați peste cortexul motor al lui Nagle, care controlează, printre altele, mișcările brațelor. În câteva zile, Nagle a putut muta, cu ajutorul dispozitivului său conectat la un computer, un cursor și a putut deschide mesaje e-mail doar folosind puterea gândurilor.Opt ani mai târziu, IMC-urile au devenit mult mai complexe, așa cum s-a demonstrat la Cupa Mondială din 2014, desfășurată în Brazilia. Juliano Pinto, de 29 de ani, cu paralizie completă a trunchiului inferior, a fost îmbrăcat într-un exoschelet robotizat controlat cerebral dezvoltat de Nicoleliss de la Universitatea Duke pentru a oferi lovitura de start la ceremonia de deschidere a turneului din Sao Paulo. Casca de pe capul lui Pinto a preluat impulsurile cerebrale, ce indicau dorința sa de a lovi cu piciorul. Computerul său, legat la spate, a primit aceste semnale și apoi a stimulat costumul robotic să execute acțiunea.Neuro-tehnologiile merg însă și mai departe, ocupându-se cu complexitatea memoriei. Studiile au arătat că ar putea fi posibil pentru o persoană de a insera gânduri în mintea alteia, la fel ca într-o versiune din viața reala a filmului de succes din 2010 Inception (Începutul). Într-un experiment din 2013 condus de laureatul Premiului Nobel Susumu Tonegawa la Massachusetts Institute of Technology, cercetătorii au implantat ceea ce au numit „o memorie falsă” într-un șoarece. In timp ce observau activitatea creierului rozătoarei, cercetătorii au plasat animalul intr-o cutie, urmărind cum șoarecele s-a acomodat cu împrejurimile. Echipa a fost capabilă să aleagă rețeaua precisă din milioanele de celule care au fost stimulate in hipocampul șoarecelui în timp ce și-a format o memorie a spațiului în care a fost plasat. A doua zi, cercetătorii au pus animalul într-o cutie nouă pe care nu o văzuse înainte și a emis un șoc electric, în același timp activând neuronii folosiți de șoarece pentru a-și aminti prima cutie. Asocierea s-a produs: când au pus șoarece înapoi în prima cutie, el a înghețat de frică, deși nu experimentase nici un fel de șoc acolo. La doar doi ani după descoperirea lui Tonegawa, o echipa de la Institutul de Cercetare Scripps a administrat șoarecilor un compus care putea elimina o memorie specifică, lăsându-le pe celelalte intacte. Această tehnologie de ștergere a memoriei ar putea fi folosită pentru a trata stresul post-traumatic, eliminarea unui gând dureros sau îmbunătățirea calității vieții.

Probabil că acest impuls al cercetării în domeniul interacțiunii minte-știință nu se va încetini, pentru că această revoluție științifică este finanțată abundent. În 2013, SUA au lansat Inițiativa BRAIN (Cercetarea creierului prin dezvoltarea de neuro-tehnologii inovatoare), cu sute de milioane de dolari deja alocate pentru studiile din primii trei ani; finanțările viitoare nu a fost încă determinate (National Institute of Health (NIH), una dintre cele cinci agenții federale implicate in proiect, a solicitat 4,5 miliarde de dolari repartizate pe o perioadă de 12 ani, doar pentru ceea ce îi revine.). La rândul său, Uniunea Europeană a oferit aproximativ 1,34 de miliarde de dolari pentru proiectul său pe 10 ani Human Brain Project (Proiectul creierul uman), ce a început în 2013. Ambele programe sunt concepute pentru a construi instrumente inovatoare care să cartografieze structura creierului și să surprindă activitatea electrică a miliardelor de neuroni. În 2014, Japonia a lansat o inițiativă similară, cunoscută ca Brain/MINDS (Cartografiere prin neuro-tehnologii integrate pentru studiul bolilor). Și chiar și Paul Allen, co-fondatorul Microsoft, a aruncat sute de milioane de dolari în propriul său Institut Allen pentru știința creierului, o încercare ambițioasă de a crea atlase ale creierului si a descoperi cum funcționează vederea.

Trebuie să fim clari, însă, cele mai multe dintre aceste neuro-tehnologii sunt încă în stadiul experimental. Ele nu au autonomie mare in interiorul creierului, pot doar citi sau stimula un număr limitat de neuroni sau necesită o conexiune cu fir. Mașinile de „citit gândurile”, de exemplu, se bazează pe echipamente scumpe, disponibile numai în laboratoare sau în spitale, pentru a produce chiar și doar rezultate rudimentare. Cu toate acestea, angajarea puternică a cercetătorilor și finanțatorilor deopotrivă pentru dezvoltarea neuro-tehnologiilor va însemna apariția de dispozitive din ce în ce mai sofisticate, mai răspândite și mai ușor disponibile cu fiecare an ce trece.

Fiecare nouă tehnologie va aduce și posibilități creative de aplicare a sa. Eticienii avertizează, însă, că transformarea neuro-tehnologiilor în arme este una dintre aplicațiile posibile.Nu avem date disponibile care să demonstreze că, până în prezent, instrumentele destinate creierului ar fi fost folosite pe post de arme, ceea ce nu înseamnă însă că valoarea lor pe câmpul de luptă nu a fost evaluată. La începutul lui 2015, de exemplu, o femeie paralizată a reușit să controleze un avion de vânătoare F-35 în cadrul unui simulator de zbor folosindu-se doar de gândurile ei și de un implant pe creier a cărui realizare a fost finanțată de DARPA. Se pare că posibilitatea de transformare în arme nu se află într-un viitor îndepărtat, existând multe precedente privind tranziția rapidă a tehnologiei de la știință la amenințare globală. La urma urmei, doar 13 ani au trecut de la descoperirea neutronului și până la exploziile atomice de la Hiroshima și Nagasaki.

Manipularea minților de către guverne ar rămâne în domeniul teoriei conspirației și al thriller-urilor fantastice dacă puterile mondiale nu ar avea un așa trecut compromițător în domeniul neuro-științelor. Într-o serie ciudată de experimente realizate între 1981 și 1990, oamenii de știință sovietici au construit echipamente concepute pentru a perturba funcționarea neuronilor în organism și creier, expunând oamenii la diferite niveluri de radiații electromagnetice de înaltă frecvență. (Rezultatele acestei cercetări sunt încă necunoscute.) De-a lungul mai multor decenii, Uniunea Sovietică a cheltuit mai mult de 1 miliard de dolari pe astfel de sisteme de control al minții.

Poate cele mai notorii exemple de abuzuri din SUA în domeniul neuro-științelor au avut loc între anii 1950 și 1960, când Washington-ul a realizat un program amplu de cercetare pentru a găsi modalități de monitorizare și influențare a gândurilor umane. Investigațiile CIA cu numele de cod MK-Ultra au promovat „cercetarea și dezvoltarea de materiale chimice, biologice și radiologice ce pot fi aplicate în cadrul operațiunilor clandestine cu scopul de a controla comportamentul uman,” potrivit unui raport din 1963 al inspectorului general al CIA. Aproximativ 80 de instituții, dintre care 44 de colegii și universități, au fost implicate în acest program, adesea finanțarea venind sub vălul altor activități științifice, participanții deseori neștiind că lucrau pentru îndeplinirea obiectivelor lui Langley. Unul din cele mai multe josnice aspecte din cadrul programului a inclus drogarea participanților – unii fără s-o știe – cu LSD. Unui om din Kentucky i-a fost administrat drogul timp de 174 de zile consecutive. La fel de revoltătoare au fost, totuși, și proiectele MK-Ultra care s-au concentrat asupra mecanismelor de percepție extrasenzorială și manipulare electronică a creierului subiecților, precum și încercările de a aduna, interpreta și a influența gândurile altora prin hipnoză sau psihoterapie.

Astăzi, nu există nici o dovadă că Statele Unite ale Americii abuzează în mod similar de neuro-tehnologie sub pretenția asigurării securității naționale. Cu toate acestea, forțele armate rămân foarte angajate în domeniu. În 2011, potrivit cifrelor oferite de Margaret Kosal, profesor la Institutul de Tehnologie din Georgia, armata SUA pus deoparte 55 de milioane de dolari, marina 34 de milioane, iar forțele aeriene 24 de milioane pentru a se continua cercetarea în domeniul neuro-științelor. (Trebuie să se știe că armata SUA este principalul finanțator în multe ramuri științifice, inclusiv ingineria și știința calculatoarelor.) În 2014, IARPA (Intelligence Advanced Research Projects Activity), o organizație de cercetare care dezvoltă tehnologie de ultimă oră pentru agențiile de informații SUA, s-a angajat cu 12 milioane de dolari în sprijinul proiectării tehnologiilor de creștere a performanțelor, inclusiv stimularea electrica a creierului pentru „optimizarea raționamentului adaptiv uman”, adică pentru a-i face pe analiști mai inteligenți.Impulsul real provine, totuși, de la DARPA, o agenție ce este subiectul favorit al teoriilor conspiraționiste și al invidiei internaționale. Ea finanțează aproximativ 250 de proiecte în paralel, recrutând și conducând echipe de experți din mediul academic si cel industrial pentru a lucra la misiuni extrem de ambițioase și bine țintite. Gustul DARPA pentru finanțarea de proiecte vizionare care să schimbe lumea este neegalat: Internetul, GPS-ul, avionul de luptă invizibil – pentru a numi doar câteva dintre acestea. În 2011, DARPA, ce are un buget anual relativ modest (comparativ cu altele din domeniul apărării) de 3 miliarde de dolari, a programat alocarea de 240 de milioane doar pentru cercetarea în domeniul neuro-științelor. S-a angajat deja să susțină cu 225 de milioane de dolari (pentru primii ani) Inițiativa BRAIN, doar cu 50 de milioane de dolari mai puțin decât finanțatorul principal al proiectului, NIH (Institutul Național de Sănătate al SUA).Având în vedere modelul revoluționar și impactul internațional al DARPA, era o chestiune de timp înainte ca alte puteri mondiale să emuleze acest model. În ianuarie 2015, India a anunțat că își va remodela Organizația de Cercetare și Dezvoltare pe modelul DARPA. În 2014, ministerul rus al apărării și-a anunțat sprijinul în valoare de 100 milioane de dolari pentru nou-înființata Fundație pentru cercetare avansată. În 2013, Japonia a făcut publică înființarea unei agenții „cu DARPA Statelor Unite în minte” (poreclită de unii observatori „JARPA”), citându-l pe Ichita Yamamoto, ministrul științei și tehnologiei. Agenția Europeană de Apărare a fost înființată în anul 2001, răspunzând la solicitarea pentru crearea unei „DARPA europene”. Și există intenția de a exporta modelul DARPA și către unele corporații, cum ar fi Google.Ce rol va juca cercetare neurologiei în aceste centre de rămâne încă de văzut. Totuși, având în vedere progresele recente în domeniul tehnologiei cerebrale, interesul DARPA în domeniu și dorința noului centru de interes de a urma exemplul Pentagonului, probabil că domeniul se va bucura de o atenție crescândă. Robert McCreight, un fost funcționar al Departamentului de Stat SUA specializat de peste două decenii în controlul armamentelor, spune că „mediul competitiv” ar putea alimenta un fel de cursă a înarmării în domeniul neurologic, o competiție pentru a controla și a transforma neuronii în produse de uz obișnuit. Riscul subsecvent este îndreptarea ulterioară a cercetării spre înarmare: transformarea creierului într-un instrument pentru a lupta mai eficient în războaie

Nu este greu de imaginat ce va urma. Astăzi, o cască echipată cu electrozi ce adună doar anumite semnalele electro-encefalografice (EEG) de pe scalpul unei persoane pentru un anumit scop, cum ar fi să lovească o minge; mâine, electrozi captând semnalele EEG ce ar putea colecta clandestin coduri de acces la armament. De asemenea, un IMC (BMI) ar putea deveni un sifon de date folosit, să zicem, pentru a pătrunde în mintea unui spion inamic. Încă și mai înfricoșător, dacă teroriștii, hackerii sau infractorii ar putea să dobândească astfel de neuro-tehnologii, ei ar putea folosi aceste instrumentele pentru a crea asasini sau a fura informații personale, cum ar fi parole sau numere de cărți de credit.

În mod îngrijorător, nu prea există instrumente pentru prevenirea unor astfel de scenarii. Foarte puține acorduri internaționale sau chiar legi naționale protejează în mod eficient viața intimă, și nici unul dintre acestea nu este special dedicat neuro-tehnologiilor. Când vine vorba de dublă utilizare și înarmare, există bariere încă și mai puține, creierul uman riscând să devină un vast teritoriu în care nu există lege.

(…) „Politicienii nu realizează cât de periculoasă este această amenințare”, spune Marie Chevrier, profesor de politici publice la Universitatea Rutgers.

„Tendința generală este ca știința și tehnologia să facă pași uriași, iar etica și politicile să se strecoare în spate cu pași mici”, spune Giordano, neuro-etician la Centru Medical Georgetown. „Ele tind să fie reactive, nu să acționeze preventiv.” (eticienii deja au un nume pentru acest decalaj: dilema Collingridge, după David Collingridge, care în cartea sa din 1980, Controlul social al tehnologiei, a argumentat că este dificil de prezis impactul potențial al unei noi tehnologii și, prin urmare, imposibil să se adopte în avans politicile care să o controleze).

De asemenea, este îngrijorătoare lipsa cunoștințelor specialiștilor în domeniu cu privire la riscul dublei utilizări al neuro-tehnologiilor. Există o ruptură între cercetare și etică. Malcolm Dando, profesor de securitate internațională la Universitatea din Bradford (Anglia), își amintește de organizarea mai multor seminarii pentru departamentele științifice din întregul Regat Unit în 2005, anul de dinaintea conferinței de revizuire a BWC (Convenția privind armele biologice), cu scopul a educa experții cu privire la potențialul de manipulare a agenților biologici și a dispozitivelor neurologice. El a fost șocat să afle că „experții nu știu foarte multe”; un om de știință, de exemplu, a negat că este posibil ca un microb periculos pe care-l ținea în frigider să fie transformat în armă. Dando își amintește că a fost vorba de „un dialog al surzilor”. Lipsa de informare, explică Dando, „există cu siguranță” printre neurologi.

Este încurajator faptul că problemele morale ridicate de neuro-tehnologii au fost recunoscute în unele locuri-cheie, spune Dando. Barack Obama a însărcinat Comisia Prezidențială pentru studierea problemelor bio-etice cu pregătirea unui raport asupra posibilelor probleme etice și juridice legate de tehnologia avansată cuprinsă în Inițiativa BRAIN, iar Proiectul UE privind creierul uman (Human Brain Project) a înființat un Program de etică și societate pentru a ghida aplicarea sa.

Dar aceste eforturi ating doar tangențial problema înarmării. De exemplu, în cele 200 de pagini ale raportului privind implicațiile etice ale Inițiativei BRAIN, lansat în martie 2015, nu apar termenii „dublă utilizare” sau „înarmare”. Dando spune că existența acestui decalaj chiar și în literatura de specialitate în neuroștiințe, unde te-ai aștepta ca subiectul să fie amplu dezbătut, reprezintă regula, nu o excepție.

Nicoleliss a mărturisit că își face griji ca, pe măsură ce inovațiile sale obțin succes, acestea să nu fie folosite în scopuri abjecte. După un proiect de la mijlocul anilor 2000 în care a folosit IMC-uri pentru a ajuta veteranii de război să-și recâștige mobilitatea, el refuză acum să accepte bani de la DARPA. Nicoleliss își dă seama că, în Statele Unite cel puțin, el este în minoritate. „Văd ca unii neurologi sunt destul de naivi și se laudă pe la întâlniri cu privire la cât de mulți bani au primit de la DARPA pentru a face cercetare, fără să se gândească la beneficiile pe care le trage DARPA din asta”, spune el. Îl doare gândul că muncă vieții lui, interfețele om-mașină, ar putea fi folosite în scop distructiv.Adevărul este că dezvoltarea unor neuro-arme în paralel cu aplicațiile clinice ale tehnologiei creierului este o concluzie imposibil de evitat. Ce fel de arme vor fi acestea, când vor apărea și în mâinile cui rămâne de văzut. Oamenii nu trebuie să se teamă încă de astăzi că mințile lor sunt pe punctul de a fi piratate. Însă, deși un scenariu de coșmar ce include transformarea creierului uman folosind tehnologiile emergente într-un instrument mai sensibil decât un câine antrenat să depisteze bombe, la fel de controlabil ca o dronă și mai vulnerabil decât un seif deschis poate părea o fantezie distopică, merită să ne întrebăm: se face suficient pentru a restricționa generația următoare de arme letale înainte de a fi prea târziu?

https://analize.cuvantul-ortodox.ro/neurotehnologia-si-controlul-mintii/

//////////////////////////////////////////////

Cum sunt „rezolvate” marile dosare de corupție. Judecătoarea care i-a scris lui Nicușor Dan: „Ideea e de a se ajunge la prescripție. E nulă independența justiției”

Judecătoarea Daniela Panioglu a făcut acuzații grave la adresa sistemului judiciar din România. Ea susține că a ieșit la pensie, doar pentru că a fost forțată să o facă. Daniela Panioglu i-a scris și președintelui Nicușor D…

Det. Aici

https://www.euronews.ro/articole/cum-sunt-rezolvate-marile-dosare-de-coruptie-judecatoarea-care-i-a-scris-lui-nicu

///////////////////////////////////////////////////////////////

Misiunea ta în Armata lui Dumnezeu: Descoperirea și îndeplinirea misiunii tale pline de credință înainte de întoarcerea lui Hristos

De: Col. David J. Giammona și Troy Anderson

Rezumatul misiunii tale supreme

În timp ce inamicul poartă război împotriva armatei Domnului și lumea se avântă spre a Doua Venire a lui Hristos, Dumnezeu are o desfășurare unică a Împărăției pentru fiecare dintre noi.

Descrierea editorului

Rezumatul misiunii tale supreme

Evidențiind atât urgența, cât și oportunitatea divină a acestor zile dificile, colonelul în retragere al armatei americane David Giammona și jurnalistul nominalizat la Premiul Pulitzer Troy Anderson vă inițiază în armata lui Dumnezeu. Cu o claritate deosebită și instrucțiuni biblice motivante, acest manual practic vă pregătește să

vă discerneți destinul și misiunea divină
să vă dezvoltați darurile spirituale ascunse
să umblați în puterea supranaturală, protecție și provizie
să culegeți înțelepciune din tacticile și strategiile informațiilor militare americane
să folosiți tehnici și discipline puternice folosite de eroii biblici
să vă găsiți locul în misiunea mai mare de a ajuta la aducerea secerișului din vremurile din urmă.

În loc să vă ghemuiți în frică și incertitudine, puteți trăi cu îndrăzneală și siguranță, umblând prin credință ca un războinic dinamic, plin de scop și complet în armură al lui Dumnezeu. Nu sunteți doar un martor în aceste vremuri extraordinare – sunteți o parte crucială și remarcabilă a planului divin al lui Dumnezeu.

Biografia autorului

Capelanul armatei americane, colonelul David J. Giammona, este expert în vremurile din urmă, cercetător, autor, scriitor, vorbitor, gazda emisiunii FrontLine și președintele Battle Ready Ministries. Aflați mai multe pe Battle-Ready.org.

Troy Anderson este jurnalist de investigații nominalizat la Premiul Pulitzer, coautor al numeroase cărți de succes și vicepreședinte și director operațional al Battle Ready Ministries.

Aflați mai multe pe TroyAnderson.us.

https://www.christianbook.com/mission-discovering-completing-assignment-christs-return/9780800763725/pd/763725?event=EBRN|M#CBD-PD-Publisher-Description

//////////////////////////////////////////////

(Printre alte tinichele…) Cine sunt cei 18 ofițeri anchetați alături de generalul Florentina Ioniță-Radu în dosarul de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”

Florentina Grigore

Ancheta DNA care o vizează pe generalul Florentina Ioniță-Radu scoate la iveală o rețea extinsă de complicități în interiorul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, astfel că alţi 18 ofițeri sunt cercetați penal pentru că ar fi sprijinit sau beneficiat de pe urma plăților ilegale efectuate printr-un proiect european de sănătate.

Dosarul deschis de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” vizează nu doar pe comandantul unității, generalul Florentina Ioniță-Radu, ci și un cerc extins de 18 cadre militare cu funcții-cheie, suspectate că ar fi contribuit la derularea ilegală a unor plăți salariale din fonduri europene.

Potrivit DNA, ancheta se concentrează pe un proiect de sănătate derulat între anii 2020 și 2023, în cadrul căruia ar fi fost efectuate plăți necuvenite în valoare de milioane de lei. Florentina Ioniță-Radu, plasată sub control judiciar cu o cauțiune de 1 milion de lei, este acuzată de abuz în serviciu, uzurparea funcției și conflicte de interese, pentru că ar fi semnat documente în locul ministrului Apărării, generând beneficii ilegale pentru persoane din anturajul său…

Potrivit unui comunicat al DNA, ancheta arată că Florentina Ioniță-Radu nu ar fi putut acţiona fără sprijinul mai multor ofițeri din structurile spitalului, care ar fi avizat, semnat sau coordonat plăți nejustificate, astfel că procurorii militari au dispus continuarea acțiunii penale împotriva celor 18 cadre, impunând sechestru pe bunurile acestora.

Lista ofiţerilor acuzaţi alături de gen. Florentina Ioniță-Radu

În fruntea listei se află colonelul Ștefani Constantin, șef al Ambulatoriului Clinic Integrat, acuzat de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, în peste 100 de acte materiale.

Vă prezentăm lista completă, furnizată de DNA:

colonel ȘTEFANI CONSTANTIN, la data faptelor șef Ambulatoriu Clinic Integrat din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (108 acte materiale) și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (108 acte materiale);

general de brigadă (colonel la data comiterii faptei) JINGA MARIANA, locțiitor al comandantului (director general adjunct) Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”,

colonel GLĂVAN DRAGOȘ-CONSTANTIN, care, din anul 2019 exercită funcția de șef al Agenției Telemedicină, iar, din februarie 2025, exercită prin împuternicire funcția de locțiitor al comandantului pentru probleme de stat major, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

colonel COSTACHE DANIEL-OCTAVIAN, în calitate de medic primar la Structura de cercetare-dezvoltare din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

Citește și: Cine este Florentina Ioniță-Radu, prima femeie general din România, directoarea Spitalului Militar Central. Politicienii de care este apropiată

colonel COSTACHE RALUCA-SIMONA, în calitate de șef Laborator Endoscopie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

căpitan GAVRILĂ ANDREI-IONUȚ, în calitate de medic primar la Cabinet Gastroenterologie / Ambulatoriu Clinic Integrat din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

maior DUMITRU ANDRADA-LOREDANA, în calitate de medic primar la Secția Gastroenterologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

căpitan CHIRVASE MARIA-MIRELA, în calitate de medic primar la Secția Gastroenterologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

colonel (r.) BERBEC PETRE-SORIN, la data faptei cadru militar activ la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”, iar ulterior personal civil contractual (medic) în cadrul aceluiași spital;

colonel (r.) CIOBANU OANA-MAGDALENA, la data faptei șef Birou Relații Publice din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

colonel NUȚĂ IONEL-PETRUȚ, în calitate de șef Secție Gastroenterologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

locotenent-colonel EFTIMIE LUCIAN-GEORGE, în calitate de șef Serviciu Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

colonel (r.) BAZGA IONUȚ, la data faptei locțiitor al comandantului pentru probleme de stat major, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

colonel DUMITRESCU GHEORGHE, în calitate de Director Financiar-Contabil din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

colonel VASILE LAVINIA-DIANA, în calitate de militar activ MApN și, din anul 2017, angajată a Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”, ocupând din luna septembrie 2024 funcția de șef Oficiu Resurse Umane;

colonel GEORGESCU GEORGE, la data faptelor șef Birou Juridic din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila” și care, ulterior, începând cu data de 01.10.2022, a fost numit în funcția de șef Oficiu Direcția Generală Juridică;

căpitan ÎMPĂRATU ANCA-ANDREEA, în calitate de militar activ la structura de achiziții din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”;

colonel BACIOI FLORIN-GABRIEL, în calitate de șef Secție Farmaceutică din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”.

Toți cei 17 ofițeri, în afară de Ștefani Constantin, sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, pentru că ar fi contribuit, direct sau indirect, la implementarea mecanismului de plată ilegală a salariilor și bonusurilor din fonduri europene.

Un caz fără precedent în sistemul medical militar

DNA a dispus sechestru pe bunurile generalului Florentina Ioniță-Radu şi celorlalţi 18 inculpaţi și continuă cercetările pentru a stabili rolul exact al fiecăruia și prejudiciul total provocat statului.

Surse judiciare afirmă că schema ar fi funcționat prin aprobarea unor documente și decizii administrative semnate în lanț, sub acoperirea formală a proiectelor de cercetare finanțate european.

Cazul Florentinei Ioniță-Radu este considerat unul dintre cele mai ample dosare de corupție din sistemul medical militar și scoate la iveală un mecanism complex de decizii, complicități și beneficii interne, întins pe mai bine de trei ani.

Citește și: Moșteanu, despre ancheta DNA de la Spitalul Militar: „În iunie am decis să nu mai prelungesc mandatul generalului Florentina Ioniță”

Citește și: Dezvăluiri din dosarul în care e vizată șefa Spitalului Militar: semna ilegal documente în locul ministrului Apărării

https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/cine-sunt-cei-18-ofiteri-anchetati-alaturi-de-2480286.html#google_vignette

///////////////////////////////////////////

Planeta maimuțelor, de Pierre Boulle

Unul din genurile mele preferate de literatură este fantastica. Astfel, Planeta maimuțelor a fost o adevărată delectare pentru mine. Cartea a fost o recomandare a tatălui meu, acum mulți ani. Iar, când am avut ocazia să o cumpăr nu am ezitat și acum mă bucur să o am în bibliotecă.

După cum sugerează și titlul în carte vom descoperi o planetă a maimuțelor, o planetă condusă de maimuțe.

Istoria ne este relatată de un jurnalist francez – Ulysse Mérou, care împreună cu un echipaj de pe pământ pornește să descopere o stea gigantică numită Betelgeuse. Planeta descoperită o numesc Soror, deoarece se aseamănă mult cu Pământul.Echipajul format din trei bărbați profesorul Antelle, Ulysse Mérou și Arthur Levain și animalul lor de companie o maimuță pe nume Hector aterizează în mijlocul unei jungle. Pornind în recunoaștere aceștia dau de urme asemănătoare cu cea a oamenilor, iar la scurt timp găsesc și pe frumoasa posesoare a acestora, o femei frumoasă pe care o numesc Nova. Spre deosebire de pământeni, Nova era dezbrăcată și se simțea foarte confortabil astfel. La scurt timp, Nova împreună cu semenii săi le distruge șalupa cu care au ajuns pe Soror eroii noștri, precum și hainele acestora. Iar, maimuța Hector este omorâtă cu cruzime de Nova.

Pământenii noștri observă că oamenii de pe Soror se comportă ca animalele, nu au un limbaj, locuiesc primitiv, nu cunosc emoțiile umane, se tem de limbaj articulat… Pe când maimuțele dețin controlul și guvernează planeta, fapt care va fi descoperit de membrii echipajului a doua zi.

Ziua a doua pe Soror este una crucială, căci are loc vânătoarea de oameni, da ați înțeles corect – vânătoare de oameni. În timpul vânătorii organizate de gorile, Ulysse ajunge animal de laborator, Arthur Levain este ucis, iar de profesor vom afla mai târziu.

Fiind animal de laborator Ulysse iese în evidență prin empatie, rațiunea și inteligența de care dă dovadă. Astfel, jurnalistul se împrietenește cu Zira – un medic savant – cimpanzeu care îl învață limba de pe Soros și împreună cu logodnicul său, Cornelius îl ajută să povestească liderilor de pe Soror adevărata lui proveniență și despre planeta Pământ.

Restul poveștii despre Sirius, marea descoperire de pe planeta Soros, Nova, persecuția și revenirea pe pământ vă las să le descoperiți singuri, citind cartea. Eu cred că o veți găsi captivantă și sper că v-am intrigat ;)Eu însă mă voi referi la paralela animalelor de pe Pământ și maimuțelor de pe Soror. Ambele specii se află la guvernare pe două planete diferite. Oamenii de pe Soror dețin rolul de animale pe care se fac experimente, care se ucid la vânătoare, care stau închise în grădini zoologice, sunt dresate … sunt supuse unui tratament la care sunt supuse animalele pe Pământ. Într-un mod subtil autorul arată comportamentul uman imitat de maimuțe, după cum veți afla citid cartea. Iar, revolta pe care a simțit-o Ulysse văzând rolul oamenilor este una profundă, deoarece ei sunt semenii săi. Dar, totodată, cred că autorul atrage atenția asupra comportamentului oamenilor față de animale și poate își dorește o schimbare în acest sens. Sau cel puțin eu așa am înțeles.

Un alt punct pe care îl abordează autorul în privința vieții umane este tendința spre comoditate și confort, unde omul viața omului este ușurată la maxim de mașini și animale dresate care fac lucruri pentru el: mâncare, curat etc. În carte dorința omului de a ține maimuțe ca menajere, animale de laborator care sunt instruite … stă la baza schimbării rolului și transformării omului în ființă primitivă pe Soror.

Ca un ultim element vă spun că cartea în sine este manuscrisul lui Ulysse care ajunge prin intermediul unei sticle la doi călători prin spațiu Jinn și Phyllis, care terminând de citit manuscrisul nu cred povestea spusă de Ulysse. Pentru ei fiind ireală o lume condusă de oameni, ei doi fiind maimuțe.

Cartea a fost scrisă în 1963 și este un roman științifico-fantastic, pe baza căruia au fost realizate foarte multe filme. Iar, autorul Pierre Boulle, fost agent secret, și a folosit experiența personală ca sursă de inspirație pentru Planeta maimuțelor, roman care l-a consacrat.

Lecturi inspirate,

Cu drag, Cristina

https://citestecunoi.wordpress.com/category/recenzie-de-carte/

//////////////////////////////////////////////

Baronii spitalelor, fenomenul care duce la dezastru: locul în care nicio critică nu este acceptată

Autor: Gabriel Gachi

Cazul de la „Sf. Maria” ține de „power distance” și e de manual. Șefii ATI (Vlad Munteanu până anul trecut și Oana Puiu că interimar acum) sunt doi medici extrem de orgolioși, cu autoritate dusă la extrem asupra subordonaților și, în același timp, cu o crasă lipsă de recunoaștere a autorității conducerii spitalelor. La ATI erau proprii lor șefi. ATI e un „spital în spital”, stat în stat.

În spitalele mari din România, cele de 1.000 de paturi, există acest fenomen vechi, incorigibil și care a mai produs dezastre. Șefii de secție și șefii de clinici sunt niște dumnezei. Toate fluxurile dintr-un spital sunt alterate de o gravă deviere comportamentală. Șefii nu acceptă nicio observație de la un subordonat (medic, asistență-șefa). Rezidenții sunt sclavi. Uneori sunt umiliți în execuții publice. Orice gândire critică este interzisă.Asistentele și medicii, chiar cu experiență, sunt alienați în raport cu șeful de clinică. Sunt capodopere ale obedienței și lingușelii. Sefele AȚI de la Sf. Maria făceau propriile reguli. Li se permitea orice. Nu există nicio presiune ierarhică. În sociologie, „power distance”-ul măsoară inegalitatea puterii. Modul cum e distribuită. În spitalele mari din România, această distribuție a răspunderii și a participării colective este zero. Se produc dezastre în serie pentru că baronii din spitale și-au pierdut controlul. Sunt bombe umane.Între șefii de clinici există o competiție crâncenă. Nu se suportă. Se urăsc. Nu colaborează. Sunt în războaie fățișe, se vânează reciproc, se calcă unii pe alții. De aceea în spitalele din România există discrepanțe uriașe între procedurile din secții diferite și chiar din ture diferite. Cultul personalității alienează relațiile normale. Morții sunt îngropați în liniște. Se ascunde totul. Nu mai există repere, normalitate. Oamenii de bază îi spun șefului că îl apară până la moarte. Îl lingușesc până când îl fac să se comporte irațional. Toți împart beneficii, închid ochii și sistemul e un dezastru.

REPORTERIS îți recomandă și …

Avocat din Olt prins în timp ce primea 30.000 de euro în schimbul unei pretinse influenţe pentru angajarea la două spitale din județ

REPORTERIS îți recomandă și …

Casele de 1 leu ale lui Marius Lulea, un prim-ministru de doi lei

Ierarhiile sunt dinamitate. Fiecare trib este autonom. Se fură, se moare cu zile, nu contează, tribul e scăpat de sub control. Nimeni nu privește realitatea în față. Nimeni nu respectă un ordin din afara clinicii. Nimeni nu-și permite să-și contrazică șeful. Nimeni nu trădează. Asta e situația la ATI „Sf. Maria”. Asta e situația în toate spitalele mari din România. Respectul față de adevăr a dispărut.Dacă șeful e într-o dispoziție proastă, microbii se urcă pe pereți și nimeni nu se revoltă, chiar și cu morții la picioare. De asta DSP nu are nicio autoritate. Pentru că ierarhiile se rup la nivel de clinică. S-au mușamalizat morți, infecții, valuri de epidemii. Sunt clanuri funebre, de-o forță malefică greu de imaginat. În aceste plutoane de execuție trebuie intrat până la rădăcină. Lipsa de autoritate a ajuns anarhie. S-a ajuns la sadism. Tot acest „power distance” le trebuie scos din cap.

P.S.: Și dramele în serie de la „Sf. Maria” mai deschid o dezbatere despre rolul presei locale și modul în care societatea în ansamblu înțelege acest rol. Dacă nu era o redacție mică, 7IASI, despre acești morți nu am fi aflat niciodată. Despre asta într-un episod viitor.

https://reporteris.ro/exclusiv/editorial/baronii-spitalelor-fenomenul-care-duce-la-dezastru-locul-in-care-nicio-critica-nu-este-acceptata/

////////////////////////////////////////////

Noua carte „Lovitura de stat planetară” este disponibilă….

Publicat

de Liliane Held

Te aștepți la un colaps financiar, dar o lume nouă ia naștere și o măturează definitiv pe cea veche.

Nicio democrație nu pare să aibă mijloacele de a se opune acestui lucru.

După ce a demonstrat cu Deposedarea acapararea mecanismelor monetare și financiare, Lovitura de stat planetară demonstrează fagocitoza generalizată a instrumentelor și proceselor de producție de bunuri și servicii, private și publice.Tot ceea ce produce valoare adăugată la suprafața globului este pe cale să fie preluat direct sau indirect de infrastructura supranațională a unei anumite elite financiare.

Susținut de tehnologia omniprezentă, un sistem mondial care cuprinde întreaga planetă și resursele sale (inclusiv resursele umane) ne duce de la era globalizării la cea a globalizării.Dematerializarea administrației publice și a instituțiilor în general oferă noii echipe de conducere oportunitatea de a gestiona planeta de la distanță.Un nou tip de imperiu transversal, privat și corporatizat este descris cu atenție în această lucrare (400 de pagini), cu surse, dar și texte de legi, acorduri și numeroase extrase din diverse registre comerciale.

Având putere absolută, prin acapararea bogăției productive, noua elită are șanse să profite la maximum de lume.

Întregul set de paradigme care guvernează organizarea vieții pe Pământ trece printr-o restructurare profundă. După ce a folosit și abuzat de un fals liberalism, reorganizarea societală pare să promită să învie modelul sovietic, de data aceasta în beneficiul intereselor private.

Prin ceea ce am numit neosovetism, facem astfel un nou pas în sinistrul neoliberalism.

Cei care controlează resursele planetare pot fi mândri de succesul unui proiect herculean, care promite revenirea unui feudalism globalizat și modernizat.

Disponibilitate

Disponibil în librării (în Elveția, unele librării Payot și Librairie du Valentin au deja stoc)

Comandați online de pe site-ul editurii:

în euro: https://reorganisationdumonde.com/produit/coup-detat-planetaire/

În franci elvețieni: https://reorganisationdumonde.com/produit/coup-detat-planetaire/?wmc-currency=CHF

în dolari: https://reorganisationdumonde.com/produit/coup-detat-planetaire/?wmc-currency=USD

Atenție: Nu mai colaborăm cu Amazon.

CUPRINS

Prefață de Philippe Bourcier de Carbon

Prefață

Introducere

Partea I: Lorzii creației monetare confiscă industria globală

Capitolul 1

O lume nouă, o nouă elită

Capitolul 2

Planet Industry

Capitolul 3

Către monopoluri sectoriale?

Partea a II-a: Liderii postbelici adoptă o aparență mesianică pentru a-și crea o imagine virtuoasă

Capitolul 4

Poate un stat să fie în continuare suveran?

Capitolul 5

La originile sale, o globalizare mesianică a ancorat Lumea Nouă

Capitolul 6

O alianță anglo-saxonă ancorează economia globală

Capitolul 7

Lumea afacerilor este îndemnată să globalizeze economia

Capitolul 8

De la globalizare la globalizare

Partea a III-a: Baronii de afaceri preiau controlul asupra guvernării statului

Capitolul 9

Latura ascunsă a dezvoltării durabile

Capitolul 10

Controlul teritoriilor și populațiilor

Capitolul 11

Politica comună a statelor

Capitolul 12

Lumea afacerilor, partener oficial al guvernelor

Capitolul 13

Distrugerea mărilor sub steagul dezvoltării durabile

Capitolul 14

Confiscările sunt de așteptat odată cu revoluția societală.

Capitolul 15

Prezentarea către organizații supranaționale

Capitolul 16

FMI dictează guvernarea statelor

Partea a IV-a: Captarea resurselor productive publice, inclusiv a resurselor umane

Capitolul 17

Acest liberalism care distruge piața

Capitolul 18

Privilegii publice complet antiliberale

Capitolul 19

Integrarea și globalizarea teritoriilor naționale

Capitolul 20

Un nou model de guvernanță publică inspirat de naziști

Capitolul 21

Excesele managementului public

Capitolul 22

Lorzii financiari râvnesc la afaceri publice

Capitolul 23

Un parteneriat public-privat costisitor și iliberal

Capitolul 24

Corporatizarea organizațiilor naționale și supranaționale

Capitolul 25

Însușirea și corporatizarea spațiilor naționale

Capitolul 26

Concentrarea proceselor economice pe zone

Capitolul 27

De la statul managerial la statul investitor

în mâinile finanțelor globale

Capitolul 28

Către o societate cibernetică controlată de GAFAM

Concluzie

https://reorganisationdumonde.com/le-nouveau-livre-coup-detat-planetaire-est-disponible/

////////////////////////////////////////////

Umanitate vampirizată

De Liliane Held-Khawam

Editura: Reorganizarea lumii

Descriere

Vampirizarea umanității și a naturii pentru a prelua controlul este scopul suprem al elitei financiare auto-divinizate.

Cum? Revoluția tehnetronică este așteptată să culmineze cu construirea unei mașini informaționale planetare, cibernetice, asemănătoare lui Babel, animată de viețile victimelor sale, care vor fi conectate permanent la ea. Monstruosul proiect ar consta în construirea unui creier global, la care totul și toți ar fi conectați.

Datorită acestui concept, se presupune că va apărea un mesia – mecanic sau divin, în funcție de perspectiva fiecăruia. Inițiatorii cred că aducerea tuturor conștiințelor la un punct comun ar trebui să divinizeze mașina, făcând-o atotputernică și declanșând Singularitatea sau venirea unui Hristos cosmic.Această mașinărie, pe care autorul a poreclit-o CyberBabel, este menită să îndeplinească ambiția lui Nimrod: să pătrundă în Grădina Edenului, din care omenirea a fost expulzată, și să permită accesul câtorva aleși ai noii ciber-umanități (o colecție de cyborgi).

Explicarea promisiunii Forumului Economic Mondial pentru anul 2030, „Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”, este scopul acestei cărți, al treilea volum dintr-o trilogie care urmează după Deposedare și Lovitura de Stat Planetară.

Al treilea volum al trilogiei descrie procesele care au condus elita la confiscarea tuturor tipurilor de resurse planetare, atât productive, cât și naturale. Capturarea umanității ar trebui să fie – în măsura în care funcționează – piesa finală adăugată la Babelul Anticristului, a cărui venire a profețit-o Biblia. Căci se vor ivi Hristoși falși și proroci falși și vor face semne mari și minuni, ca să înșele, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși. (Matei 24:24)

S-ar putea să vă placă și…

https://cyberbabel.org/

https://reorganisationdumonde.com/produit/humanite-vampirisee/

Liliane Held-Khawam

Liliane Held-Khawam s-a născut în Heliopolis (Egipt) și a locuit în Liban, Franța și Statele Unite.

Acum are dublă cetățenie (Elveția-Liban) și este economist de afaceri cu o diplomă de la Universitatea din Neuchâtel (Elveția).

Ea a fondat o companie în 1989 cu sediul în Lausanne, Elveția, specializată în strategie de afaceri și consultanță în management. Sloganul companiei este „Dezvoltarea umană în dezvoltarea organizațională”.

De asemenea, ea a dezvoltat un sistem de management care integrează dezvoltarea în comun a proceselor și a competențelor umane. Această metodologie sistemică, numită MPC™, are ca obiectiv principal managementul afacerilor centrat pe om.

De asemenea, este autoarea cărții *Management prin coaching (MPC): Managerul în căutarea orientării sale* , publicată de Promind în 2002 și tradusă în engleză. http://viaf.org/viaf/95216793/

Totodata, este fondatoarea site-ului http://www.hr4free.com , al cărui scop este de a reumaniza economia prin furnizarea de instrumente gratuite de resurse umane și management pentru toată lumea. Aceste site-uri sunt vizitate zilnic de câteva mii de oameni din peste 185 de țări.

A devenit interesată de economia politică pe 6 septembrie 2011, când Banca Națională a Elveției a fixat artificial nivelul minim al euro-francului elvețian la 1,20, și și-a deschis blogul: https://lilianeheldkhawam.com, care a devenit o referință în economie și probleme sociale.

În cele din urmă, este membră activă a Impressum Vaud, asociația jurnaliștilor din Vaud (Elveția) http://www.impressumvaud.ch

Vincent Held

Vincent Held a studiat economie politică și finanțe la universitățile din Lausanne, St. Gallen și Bocconi.

Absolvind un master în științe financiare la HEC Lausanne în 2007, lucrează în domeniul resurselor umane din 2008.

De asemenea, este cofondator al site-ului web HR4free.

https://reorganisationdumonde.com/auteurs/

/////////////////////////////////////////////

„A ataca un jurnalist înseamnă a ataca dreptul tuturor de a fi informați.”

Impressum și Impressum Vaud condamnă atacul asupra a doi jurnaliști care a avut loc în timpul revoltelor de la Lausanne, luni, 25 august, în jurul orei 23:00. Asociația profesională își exprimă solidaritatea cu victimele și alertează întreaga profesie: atunci când un jurnalist este agresat în timpul desfășurării activității sale, întreaga profesie are de suferit!

În urma contactării persoanelor implicate săptămâna trecută, asociația profesională a jurnaliștilor și-a exprimat indignarea față de gravitatea evenimentelor raportate. Ca reamintire, jurnaliștii în cauză au fost atacați violent de către protestatari după ce s-au îndepărtat în mod deliberat de epicentrul tulburărilor, s-au identificat și și-au declarat rolul celor cu care vorbeau. Conform mărturiilor adunate, toate încercările de dialog s-au dovedit zadarnice.

Această violență reflectă o provocare îngrijorătoare la adresa legitimității și rolului fundamental al jurnaliștilor într-o societate democratică. Acest atac este simptomatic al unui climat de neîncredere în care integritatea fizică și morală a profesioniștilor din mass-media este pusă în pericol. Pentru Alberto Tikulin, președintele impress um vaud, „a ataca un jurnalist înseamnă a ataca dreptul tuturor de a fi informați”.

Acest eveniment ar trebui să alerteze întreaga profesie: în calitate de organizație dedicată apărării drepturilor jurnaliștilor, Impressum consideră că este crucial să acordăm acestui act vizibilitatea și condamnarea pe care le merită.

Reafirmăm cu tărie că orice violență împotriva jurnaliștilor în exercitarea atribuțiilor lor este inacceptabilă. Se trece peste o linie roșie atunci când cei care relatează știrile riscă să fie atacați doar pentru că își fac treaba. Alberto Tikulin este indignat și subliniază că „violența împotriva presei nu este o opinie: este o crimă!”

Im Press Um și Im Press Um Vaud laudă curajul jurnaliștilor implicați și își exprimă întreaga solidaritate cu aceștia. Prin urmare, ambele entități Im Press Um susțin plângerea depusă de unul dintre membrii lor. Etienne Coquoz, co-director al Im Press Um, reamintește tuturor că departamentul juridic al asociației profesionale este la dispoziția membrilor săi și îi sprijină pe cei care, din păcate, se află într-o astfel de situație.

Impress um și Impress um Vaud solicită autorităților să ia măsurile necesare pentru a face pe deplin lumină asupra acestor evenimente .

https://www.impressum.ch/fr/details/sen-prendre-a-un-journaliste-cest-sen-prendre-au-droit-de-chacune-et-chacun-detre-informee

///////////////////////////////////////////

Patrick Wood, Construind un imperiu pe spatele sclavilor digitali… „Atacul digital asupra umanității”

(Prezentare pentru al treilea simpozion Omniwar, „Atacul digital asupra umanității”)

David A. Hughes

Tehnocrația a avut întotdeauna în minte dominația omului, chiar și de la începuturile sale la Universitatea Columbia în 1932. Pe măsură ce tehnologia a avansat, aceasta a fost rechiziționată la fiecare pas pentru a-și susține scopurile declarate de „știință inginerească”, abolirea proprietății private, dictatura științifică și sechestrarea tuturor resurselor, printre altele.Pentru prima dată în istorie, tehnocrația a fost învăluită într-o ideologie politică și un sistem religios, iar acum încearcă să scape de granițele Statelor Unite. Cu alte cuvinte, noul și extinsul obiectiv al tehnocrației este de a „construi un imperiu” în întreaga lume, folosind inteligența artificială și criptomonedele/blockchain-ul ca arme de subjugare în masă.Această prezentare va examina primele șase luni ale Administrației Trump pentru a evalua modul în care este implementat acest plan și pentru a analiza ce ne așteaptă.

Rezumat de Courtenay Turner

Patrick Wood, un cercetător fundamental în studiul tehnocrației, a inițiat simpozionul cu o analiză sistematică a dezvoltării istorice și a manifestărilor contemporane ale tehnocrației. Bazându-se pe publicațiile sale, precum „ Gemenii malefici ai tehnocrației” și „Transumanismului” (cu un volum viitor în noiembrie 2025), Wood a susținut că tehnocrația a urmărit în mod constant dominația agenției umane prin mijloace tehnologice. El a postulat că această ideologie, integrată acum cu cadre politice și religioase, folosește inteligența artificială și tehnologiile blockchain ca instrumente pentru subjugarea globală, evoluțiile recente ale politicilor din SUA servind drept studiu de caz principal.Wood a definit tehnocrația în revista Technocrat din 1937 drept „știința ingineriei sociale”, care implică gestionarea științifică a mecanismelor societale pentru producția și distribuția bunurilor și serviciilor. Acest cadru elimină sistemele politice, structurile financiare și practicile de exploatare, înlocuindu-le cu un certificat de distribuție alocat de la naștere până la moarte. Cele șapte cerințe descrise în Cursul de Studiu al Tehnocrației din anii 1930 – inclusiv inventare continue ale producției și consumului și înregistrarea detaliată a comportamentelor individuale – rămân nemodificate, fiind facilitate acum de infrastructurile digitale.

Elementele centrale ale analizei lui Wood au fost actorii cheie, pe care i-a numit „arhitehnocrați”, inclusiv Elon Musk (arhitectul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală sau DOGE), Peter Thiel (fondatorul Palantir și mentorul lui JD Vance), David Sacks (numit consilier pe probleme de inteligență artificială și criptomonede), Mark Andreessen, Michael Kratsios (directorul Biroului pentru Politici Științifice și Tehnologice al Casei Albe, fostul Scale AI), Howard Lutnick (secretar al Comerțului) și Larry Ellison (cofondator Oracle). Averea lor netă agregată depășește 1,2 trilioane de dolari, iar acțiunile lor, influențate de filosofia „Iluminismului Întunecat”, reflectă o erodare strategică a mișcărilor populiste de promovare a obiectivelor tehnocratice.

Wood a detaliat strategia de agregare a datelor prin DOGE, înființată în 2024 de Musk, Lutnick și Trump. Departe de a spori eficiența, DOGE a funcționat ca un mecanism de consolidare a datelor federale, desfășurând 109 echipe pentru a extrage informații de la agenții. Nerespectarea directivei a dus la concedieri în baza doctrinei „Înlocuiți toți angajații guvernamentali”. Obiectivul a fost integrarea datelor medicale, de diagnostic, financiare, genomice și geospațiale în platforme unificate de inteligență artificială, așa cum a articulat Ellison într-un videoclip citat: o bază de date unică accesibilă pentru consumul de inteligență artificială. Palantir a obținut un contract de 319 milioane de dolari pentru procesarea acestor date.

În domeniul monetar, ordinul executiv care interzice monedele digitale ale băncilor centrale ale Rezervei Federale (CBDC) a permis privatizarea monedelor stabile și tokenizarea activelor prin intermediul legilor STABLE și GENIUS. Aceasta include digitalizarea resurselor de pe 680 de milioane de acri federali, evaluați la 500 de trilioane de dolari de către Lutnick, facilitând o tranziție către o economie bazată pe active, lipsită de datorii.

La scară globală, documentul Casei Albe „Winning the Race: America’s AI Action Plan” (Câștigarea cursei: Planul de acțiune al Americii pentru inteligență artificială), redactat de Kratsios, Sacks și Rubio, prezintă strategii pentru exportarea infrastructurii cuprinzătoare de inteligență artificială – care cuprinde hardware, modele, software și standarde – către națiunile aliate, contracarând în același timp influența chineză și impunând identificarea biometrică prin mandate privind datele genomice.

Wood a încheiat pledând pentru educația localizată și diseminarea resurselor. Platforma sa, technocracy.news, găzduiește peste 6.600 de articole; o tabără de instruire oferă instruire aprofundată; iar broșurile servesc drept instrumente de conversație (de exemplu, „Ai vrut comoditate. În schimb, ai fost înlocuit”, care prezintă automatizarea robotică). Cărțile fizice oferă înregistrări necenzurabile. Wood a subliniat acțiunea individuală: rezistența începe cu recunoașterea valorii inerente a umanității împotriva comodificării tehnocratice.

https://dhughes.substack.com/p/patrick-wood-building-empire-on-the

///////////////////////////////////////////

DeepSeek din China emite un avertisment rar despre o apocalipsă a locurilor de muncă alimentată de inteligența artificială

de Tyler Durden

La Conferința Mondială a Internetului de la Wuzhen, cercetătorul senior Chen Deli de la DeepSeek a făcut o rară apariție publică la sfârșitul săptămânii trecute, avertizând că inteligența artificială ar putea elimina majoritatea locurilor de muncă în următorii 10 până la 20 de ani . Pentru cititorii noștri, acest avertisment sună foarte familiar; am evidențiat același scenariu de „ apocalipsă a locurilor de muncă ” de ani de zile, inclusiv în raportul nostru din martie 2023, „IA va duce la 300 de milioane de concedieri în SUA și Europa”.

„ Acest lucru va zgudui societatea din temelii ”, a declarat Deli în fața publicului prezent la conferința industrială susținută de stat, vinerea trecută.El a îndemnat companiile de inteligență artificială să acționeze ca „ denunțători ”, avertizând publicul cu privire la perturbările masive ale forței de muncă care vor apărea .

Deli a descris perioada actuală ca pe o „ fază de lună de miere ”, o scurtă perioadă în care inteligența artificială sporește productivitatea fără a înlocui prea mulți lucrători, dar a avertizat că odată ce aceasta se va termina, pierderile masive de locuri de muncă vor începe să se accelereze.

El a adăugat: „ Companiile de tehnologie ar trebui să joace rolul de gardieni ai umanității, cel puțin protejând siguranța umană, apoi contribuind la remodelarea ordinii societale ”. Avertismentul DeepSeek privind piața muncii vine pe fondul agravării șomajului în rândul tinerilor și al unei redresări economice post-pandemice slabe în China. Cifrele oficiale arată că șomajul în rândul tinerilor a atins un vârf de 21,3% la mijlocul anului 2023, înainte ca autoritățile să oprească publicarea datelor.

Fondată în 2023, DeepSeek a zguduit piața bursieră la începutul acestui an, în special acțiunile americane bazate pe inteligență artificială, după ce a dezvăluit un model low-cost, la o fracțiune din costul modelului o1 de la ChatGPT.În SUA, cele mai recente date privind locurile de muncă Challenger, Gray și Christmas au arătat că pierderile de locuri de muncă legate de inteligența artificială au început deja .

Iată un fragment din raport:

Numai în octombrie, reducerea costurilor a fost principalul motiv invocat de angajatori pentru reducerile de locuri de muncă, responsabilă pentru 50.437 de concedieri anunțate. Inteligența artificială (IA) a fost al doilea factor cel mai invocat , ducând la 31.039 de concedieri, pe măsură ce companiile continuă să se restructureze și să automatizeze. IA a fost citată pentru 48.414 concedieri în acest an.

La mijlocul lunii octombrie, analista UBS, Nana Antiedu, a citat declarațiile președintelui Fed din Richmond, Thomas Barkin, la Camera de Comerț Aiken din Carolina de Sud, care au dezvăluit că impactul inteligenței artificiale asupra pieței muncii este deja în curs de desfășurare .

Revenind la raportul nostru din martie 2023 care prezintă apocalipsa locurilor de muncă care se apropie …

Ceea ce este esențial în SUA este că Generația Z și milenialii nu sunt doar dificultăți financiare, ci vor fi și cei mai afectați de valul viitor de pierderi de locuri de muncă cauzate de inteligența artificială. Administrația Trump trebuie să recunoască acest lucru și, pentru a contracara perturbările, să se concentreze pe crearea de oportunități reale și pe restabilirea accesibilității pentru aceste generații . Dacă acest lucru eșuează, există un risc tot mai mare ca aceste cohorte să fie atrase de mișcările socialiste și marxiste din cadrul Partidului Democrat, care promit alegătorilor „lucruri gratuite” în timp ce risipesc moștenirea națiunii spre colaps.Accesibilitatea și oportunitățile, în special pentru tineri, vor fi teme politice majore în anul următor.

https://www.zerohedge.com/ai/chinas-deepseek-issues-rare-warning-incoming-ai-fueled-jobpocalypse

/////////////////////////////////////////////

Amazon trage un semnal de alarmă: inteligența artificială ar putea duce la concedieri

Vlad Popa

Amazon le-a transmis angajaților săi de la birouri că, în următorii ani, locurile lor de muncă ar putea fi amenințate de inteligența artificială — un avertisment neobișnuit de direct din partea unui gigant tech, care recunoaște deschis că tehnologia AI va duce la concedieri.Andy Jassy, CEO-ul Amazon, le-a transmis angajaților din birouri că gigantul tech integrează inteligența artificială în toate operațiunile sale, în special în rețeaua logistică, cu scopul de a reduce costurile, potrivit Financial Times.

Jassy a subliniat că Amazon intenționează să extindă semnificativ utilizarea AI, un proces care va conduce inevitabil la pierderi de locuri de muncă.

„Vom avea nevoie de mai puțini oameni pentru anumite activități pe care le facem astăzi și de mai mulți pentru altele”, a declarat acesta. „E dificil de anticipat impactul pe termen lung, dar ne așteptăm ca, în următorii ani, să vedem o reducere a numărului total de angajați corporativi.”

Această declarație vine într-un moment în care Amazon și alte mari companii tehnologice se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea investitorilor pentru a demonstra că investițiile masive în AI generează eficiență reală.

În plus, compania din Seattle se confruntă cu posibile riscuri externe, inclusiv incertitudinea legată de politicile comerciale ale lui Donald Trump, care ar putea afecta direct operațiunile sale.Amazon a anunțat că va investi aproximativ 100 de miliarde de dolari în acest an fiscal, cea mai mare parte din sumă fiind alocată dezvoltării infrastructurii pentru inteligență artificială.Anul trecut, Jassy a declarat că obiectivul companiei este de a „elimina birocrația” și de a adopta o structură organizațională mai plată, cu mai puține niveluri de conducere intermediară.

În general, liderii din industria tehnologică au evitat până acum să recunoască deschis că AI va provoca concedieri, preferând să evidențieze avantajele în materie de eficiență. Mesajul transmis acum de Amazon reprezintă, astfel, un semnal direct și rar privind costurile umane ale automatizării.

https://www.tion.ro/mapamond/amazon-trage-un-semnal-de-alarma-inteligenta-artificiala-ar-putea-duce-la-concedieri-2085493/

///////////////////////////////////////////

Angajații BNR primesc bonus de 10 salarii când ies la pensie. Mugur Isărescu a primit încă din 2016 cei 800.000 de lei binemeritați…

Toți angajații Băncii Naționale a României cu peste 10 ani vechime primesc un bonus de 10 salarii la împlinirea vârstei de pensionare (65 de ani), o prevedere stipulată în contractul colectiv de muncă. Guvernatorul Mugur Isărescu și viceguvernatorul Florin Georgescu au încasat deja această primă, de aproximativ 800.000 de lei fiecare, la momentul pensionării lor oficiale (în 2016, respectiv 2020).

Irina Dumitrescu

Angajații BNR iau 10 salarii la ieșirea la pensie potrivit contractului colectiv, ceea ce poate părea incredibil pentru români. Mugur Isărescu și viceguvernatorul Florin Georgescu au încasat deja 800.000 de lei, reprezentând cele 10 salarii, având în vedere că au ieșit deja la pensie, pentru că au peste 65 de ani.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și-a primit bonusul de 800.000 de lei înca din 2016

Toți angajații BNR primesc, după cum am spus, 10 salarii când împlinesc vârsta de 65 de ani. Asta au negociat în contractul colectiv de muncă, susține purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, într-o declarație pentru Newsweek.

Dan Suciu a precizat și care sunt condițiile pe care angajații trebuie să le îndeplinească pentru a lua un bonus de 10 salarii atunci când ies la pensie.

„Dacă ai lucrat mai mult de 10 ani în BNR, primești indemnizația completă și 10 salarii când ieși la pensie. Dacă ai lucrat mai puțin, se reduce proporțional suma pe care o iei bonus la ieșirea la pensie.

Alte articole

BNR lansează o nouă monedă cu tema „Centenar Marin Constantin, fondatorul Codrului Madrigal”. Prețul de vânzare este unul destul de mare

BNR lansează de la 1 decembrie o coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei

Citește și : FMI a schimbat previziunile după măsurile de austeritate şi anunţă numai „plusuri” pentru Guvernul Bolojan

Toți angajatii băncii primesc acești bani, fiind un lucru stipulat în contractul colectiv”, ne-a explicat Dan Suciu.

Mugur Isărescu a ieșit la pensie în jurul anului 2016, iar pe atunci avea un salariu net anual de 1.000.000 de lei, adică 80.000 de lei pe lună. Astfel, Isărescu a primit 10 salarii la ieșirea la pensie, adică 800.000 de lei net. În acest moment, salariul pe care Isărescu îl primește de la BNR este de 85.000 de lei net, pe lângă pensia de 19.700 de lei pe lună.

Florin Georgescu a ieșit la pensie în 2020

Florin Georgescu are 71 de ani și salariul său de viceguvernator este mai mic decât al lui Mugur Isărescu, fiind de numai 81.000 de lei pe lună. Georgescu s-a pensionat în jurul anului 2020, când primea aproximativ același salariu de la BNR. Și el a încasat o primă de pensionare echivalentă cu 10 salarii – tot în jur de 800.000 de lei, în 2020.

Pe lângă salariul din prezent, el mai ia o pensie de 20.000 de lei net, dar și o pensie specială de 7.200 de lei.

Det. aici

Angajații BNR primesc bonus de 10 salarii când ies la pensie. Mugur Isărescu a primit încă din 2016 cei 800.000 de lei binemeritați

//////////////////////////////////////////////

(Vrajitoria,minciuna, idolatria, preacurvia, betia, porno-globalia, barfa, cartirea, hotia,lacomia, descantecul si multe alte seminte DEMONICE…locuiesc in sangele omului nenascut din nou din Samanta lui Dumnezeu din Luca 8/11 , pentru ca nu se prizeaza la transfuzia cu Sangele Cristic, vesnic –inepuizalbil de hranitor, vindecator si purificator…) Sperma diavolului

Tobie Nathan

În ianuarie 1897, după ce a citit Malleus Maleficarum, Freud se întreba într-o scrisoare către Fliess: „Dacă aș putea înțelege de ce, în confesiunile lor, vrăjitoarele declară întotdeauna că sperma Diavolului este «rece».” Cu această întrebare, Freud tocmai pusese degetul pe o problemă crucială. În Evul Mediu, vrăjitoria era o teorie etiologică care explica boala, ghinionul, nenorocul – pe scurt, negativitatea. În acest sens, Malleus Maleficarum poate fi considerat pe bună dreptate un veritabil tratat de psihiatrie „tradițională”. Dar cum funcționează de fapt aceste sisteme terapeutice, care par atât de departe de raționalitatea științifică? Tobie Nathan prezintă rezultatele a zece ani de cercetare tehnică și clinică asupra teoriilor etiologice tradiționale, aplicarea lor și natura specifică a relației terapeutice în cadrul acestor teorii. Aceasta oferă elementele esențiale pentru orice clinician care se gândește să aibă grijă de unul dintre acești pacienți din ce în ce mai numeroși din Africa Subsahariană sau Maghreb, din insulele francofone ale Oceanului Indian sau din Indiile de Vest.

Această recenzie se referă la această ediție: Sperma diavolului (broșată).

Am găsit această carte la mâna a doua; am luat-o și nu am mai putut să o las din mână. Este prima dată când citesc o analiză atât de inteligentă a funcției teoriilor etiologice. Are avantajul de a plasa la același nivel pacienți ca oricare dintre noi, pe care i-am putea întâlni în Franța, și pacienți din alte părți. Este ilustrată cu zeci de cazuri clinice ale unor pacienți imigranți care se citesc ca niște povestiri scurte. Un adevărat scriitor!

o traducere în spaniolă,la Losada (Buenos Aires) în 1993: El semen del diablo .

Descrierea cărții:

Biblioteca de Psihologie, Psihanaliză și Psihiatrie. Sigmund Freud, părintele psihanalizei, se întreba odată: „Dacă aș ști de ce vrăjitoarele, în confesiunile lor, declară întotdeauna că sperma Diavolului este rece.” Cu această întrebare, el a pus degetul pe o problemă crucială: vrăjitoria, în Evul Mediu, era o teorie etiologică care explica boala, ghinionul, nenorocul – cu alte cuvinte, negativitatea. Tobie Nathan, specialist în etnopsihiatrie și profesor la Universitatea Paris VII, examinează în acest volum câteva aspecte ale terapeuticii tradiționale, șamanismului, divinației, ritualurilor cu scopuri curative și practicilor populare de vindecare de tot felul. Propunerile de vindecări magice caracterizează țările periferice, din lumea a treia, ceea ce împiedică integrarea lor în lumea științifică modernă, deoarece aceste țări sunt adâncite în miturile culturii lor originale. Cum putem face legătura între aceste două lumi? Etnopsihiatria se află în prim-planul încercării de a găsi un răspuns la această dificilă întrebare contemporană. Aceasta este tema centrală a acestei cărți fascinante a omului de știință francez…

Irena Talaban

Sperma Diavolului . Traducere în limba română, cu o prezentare de Irena Talaban. Jurnalul Literar, 1999.

Sperma diavolului

Jurnalul literar, 1999

Comentarii, recenzii

Îmi place opera „încă psihanalitică” a lui Tobie Nathan (Sperma diavolului sau, mai degrabă, O psihanaliză păgână), când identifică legătura pentru structură în ritual, dar apoi, în lucrarea sa Doctori și vrăjitori (cu Isabelle Stengers), îmi place când psihanaliza devine Boom!

Det. Aici

(Invitatie in cuibusorul cu hotii PeSeDisto-globalii)

https://www.ethnopsychiatrie.net/Resumtn.htm/sperm.htm

/////////////////////////////////////////////

(Nici nu ne-am eliberat de boierii speciali si am dat peste alti bastani…) Super specialii. Cine sunt șefii care pot cumula în continuare pensia cu salariul la stat

Alti șefi din instituții publice vor fi exceptați de la aplicarea interzicerii cumulării pensiei speciale cu salariul de la stat.

De Radu Eremia

Coaliția de guvernare, in frunte cu premierul Ilie Bolojan, mimează reforma care ar fi trebuit să facă ordine în mediul bugetar, atractiv mai ales pentru specialii pensionari.Salvarea tuturor acestor speciali vine printr-o precizare legislativă la proiectul de lege pus pentru moment în transparență publică zilele trecute și care prevede tot felul de excepții de la interzicerea cumulării pensiei cu salariul. Proiectul urmează să fie adoptat de Guvern, posibil chiar prin angajarea răspunderii în fața Parlamentului.

Teoretic, în primă etapă era urmărită interzicerea cumulării pensiei cu salariul pentru o paletă cât mai largă de angajați. Ulterior, prevederea avută în vedere era legată de cei care beneficiază de pensii de serviciu (cunoscute popular drept pensii speciale). Însă până la urmă coaliția a decis să aibă excepții peste excepții din rândul celor care sunt pensionari speciali și au fost reangajați la stat. Iar echipa condusă de Ilie Bolojan a pus în aplicare decizia

„Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în instituțiile/autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe perioada exercitării mandatului, precum și persoanele numite în funcție de președintele României în temeiul hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului”, precizează alineatul din actul normativ pregătit de Guvern.Prima categorie este cea a parlamentarilor sau a aleșilor locali, validați prin vot popular. Însă în ceea ce privește a doua categorie a celor exceptați, adică a celor numiți pe funcții de Cameră, Senat sau Parlamentul per ansamblu, sunt nu mai puțin 27 de instituții pentru care se aplică.

Unele instituții din această categorie se regăsesc și pe lista celei de-a doua, a celor cu mandat prevăzut de Constituție. Asemenea cazuri sunt Avocatul Poporului sau Curtea de Conturi. Însă pe lângă cele două, cu mandat prevăzut de Constituție mai sunt judecătorii de la CCR, președintele României sau Consiliul Superior al Magistraturii.De asemenea, sunt persoane numite de Parlament pentru care pensia (neatinsă prin exceptarea de la noua lege) e un venit relativ modic.Conform ultimei declarații de avere, din 2024, pentru anul fiscal 2023, Mugur Isărescu a încasat 1.081.187 de lei pentru funcția de guvernator al BNR. Practic, medie lunară e de 90.000 de lei, sumă netă. Alți 30.612 de la Academia Română, unde e membru titular. De asemenea, în anul fiscal 2023 a încasat o pensie de 322.097 de lei. Așadar, o medie lunară de 26.000 de lei.

Det. Aici

https://www.cotidianul.ro/super-specialii-cine-sunt-sefii-care-pot-cumula-in-continuare-pensia-cu-salariul-la-stat/

//////////////////////////////////////////////

(In timp ce amarastenii sunt deconectati,bastanii sunt prizati la cutia milei electizante…) Hidroelectrica a dat curent fără factură, de aproape 2 milioane de euro, pentru pile de partid și instituții religioase

Ciprian Ranghel

În timp ce unele firme își declară falimentul, iar oamenii strâng cureaua din cauza facturilor la curent, alții primesc energie electrică gratis de la stat. Ajută mult carnetul de partid și pilele, după cum reiese dintr-un raport al Curții de Conturi consultat de Recorder, care arată că Hidroelectrica a dat curent fără să factureze către 20 de companii și instituții religioase.

Printre principalii beneficiari regăsim o firmă controlată de Alin Udriște, vicepreședinte al PNL Mehedinți și protejat al lui Virgil Popescu, ministrul Energiei în perioada 2020-2023.

Cazul a ajuns pe birourile procurorilor DIICOT și DNA, dar toate plângerile au fost clasate în cursul acestui an.

„Responsabilitatea mea nu există, atât timp cât dosarul s-a clasat”, a explicat Alin Udriște pentru Recorder. Firma controlată de politicianul liberal a primit energie fără factură în valoare de peste 500.000 de euro.

Hidroelectrica a furnizat ani de zile energie electrică unor societăți comerciale și instituții religioase fără să încaseze niciun leu. Curentul pleca de la Hidroelectrica, existau contracte, dar nu se tăiau facturi. Totul a ieșit la iveală în urma unui control de rutină realizat de inspectorii Curții de Conturi la compania cu capital majoritar de stat.

Aceștia au descoperit că, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2022, Hidroelectrica a furnizat curent către 20 de persoane juridice fără să factureze contravaloarea energiei, deși primea lunar situația pentru fiecare loc de consum.Raportul Curții de Conturi este datat 7 iulie 2022, dar a durat mai mult de un an până când autoritatea care verifică cheltuirea banilor publici să sesizeze procurorii, pe 30 octombrie 2023. În plângerea penală, paguba a fost estimată la 9.350.949 de lei (1,9 milioane de euro).

Conexiuni politice și cutia electrică a milei

Firmele care au beneficiat de „amnezia” Hidroelectrica sunt împrăștiate pe harta României, dar au un numitor comun: conexiunile politice.

Câteva exemple:Gerom Internațional SRL, o companie care duce la fostul prefect de Hunedoara, Aurel Serafinceanu, a primit curent nefacturat de peste 100.000 de euro.

Valdo Forest Industries SRL, o firmă din Neamț care se ocupă de tăierea lemnului, despre care presa a arătat că este controlată din umbră de consilierul local PNL Constantin Dogariu – curent nefacturat de peste 25.000 de euro.

NGM Leonard SRL, o fabrică de confecții din Pașcani legată de fostul consilier local PDL Leonard Rusu – curent nefacturat de peste 10.000 de euro.

Pe listă apar și nume grele din industrie: ArcelorMittal, din zona metalurgiei, și Romaero, companie de stat din domeniul aerospațial.

În aceleași condiții au primit energie electrică, în valoare de peste 600.000 de lei, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mănăstirile Secu și Suzana și o parohie din București – Buna Vestire Bellu.Dar în fruntea listei companiilor private care au beneficiat de curent de la Hidroelectrica fără să plătească stă o firmă controlată de un ex-parlamentar PNL, apropiat de fostul ministru al Energiei Virgil Popescu.

O afacere de familie liberală

Aurora Trust SA deținea principala fabrică de pâine din Drobeta-Turnu Severin. Până să intre în faliment, în 2022, compania a fost controlată direct sau prin intermediul familiei de Iuliu Alin Udriște, vicepreședinte PNL Mehedinți. Firma era deja în insolvență în ianuarie 2018, când a semnat un contract de furnizare a energiei electrice cu Hidroelectrica. Teoretic, nu putea.Un an mai târziu, în 2019, înregistra deja o datorie de peste 400.000 de lei către compania cu capital majoritar de stat, care a emis un preaviz de deconectare. Aurora Trust SA a contestat în instanță decizia de întrerupere a furnizării curentului, dar a pierdut. La acel moment, Udriște era președinte al Consiliului de Administrație și director general la Aurora Trust SA, dar și consilier județean PNL.

Alin Udriște figurează și astăzi pe Linkedin ca șef al Aurora Trust SA

Inspectorii Curții de Conturi au descoperit, la controlul din 2022, că Hidroelectrica nu numai că nu a întrerupt furnizarea, dar a continuat să livreze energie electrică fără să emită facturi.

„Hidroelectrica SA, în condițiile în care instanța a respins cererile formulate de Aurora Trust SA, nu a procedat la suspendarea livrărilor de energie electrică ca urmare a depășirii termenelor de plată prin nepunerea în executare a preavizului de deconectare nr. 4/11.07.2019, ci a furnizat în continuare energie electrică, timp de 2 ani de zile, perioadă pentru care nu au fost emise facturi, nu a dispus măsuri pentru recuperarea debitelor restante și nici nu a calculat, evidențiat penalități de întârziere aferente, conform clauzelor contractuale”, au reținut procurorii din sesizarea Curții de Conturi.După ce schema a ieșit la iveală, Hidroelectrica a tăiat, în timpul controlului, 139 de facturi pe numele Aurora Trust SA. Compania intrase deja în faliment așa că furnizorul de energie a cerut să se înscrie la masa credală pentru a recupera 3 milioane de lei. Doar că a depus cererea cu o zi după termenul limită, pe 14 iunie 2022.Cererea Hidroelectrica a fost contestată de o altă societate înscrisă pe lista creditorilor – Dynamic Business Service SRL. Fondată de fratele lui Alin Udriște, firma este deținută astăzi în întregime de fostul deputat PNL și are de recuperat de la Aurora Trust SA peste 5 milioane de lei. Soția lui Udriște este înscrisă și ea la masa credală cu peste un milion de lei.

Omul lui Virgil Popescu

Pe perioada furnizării curentului fără factură, Hidroelectrica era condusă de Bogdan Nicolae Badea, instalat în 2017 cu susținerea PNL (via ALDE), conform Hotnews. La momentul controlului realizat de Curtea de Conturi, în 2022, ministru al Energiei era Virgil Popescu. Acesta conducea și filială liberală Mehedinți, unde Alin Udriște fusese uns vicepreședinte.De altfel, la scurt timp după ce ajunge ministru al Economiei, la finalul anului 2019, Virgil Popescu semnează numirea vicelui din filiala PNL în fruntea Societății Naționale a Apelor Minerale. Un mandat care s-a lăsat cu percheziții DNA, după ce Udriște a dat mai multe contracte către o firmă unde activa fratele său și către un SRL deținut de contabilul de la Astra Trust SA.

Pentru o imagine completă, mai punem și acuzații de hărțuire sexuală formulate de o angajată de la Apele Minerale, dar și faptul că, în aprilie 2025, Alin Udriște a fost condamnat, în primă instanță, la 7 luni de închisoare cu suspendare, fiind prins de șase ori la volan cu permisul suspendat.

Anul trecut, Udriște a ajuns și deputat pentru trei luni, după ce a preluat locul lăsat vacant de același Virgil Popescu, ales în Parlamentul European.

Clasare după clasare

În cursul acestui an, toate dosarele deschise de procurori în cazul curentului dat fără facturi de Hidroelectrica au fost clasate:

Imediat după controlul Curții de Conturi, în 2022, Hidroelectrica a reclamat la DIICOT un „grup infracțional organizat” format din doi angajați proprii și un reprezentant al Aurora Trust SA. DIICOT n-a găsit niciun grup infracțional, așa că restul de acuzații au fost pasate Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Aici, dosarul a fost clasat pe 25 iunie 2025. „Fapta nu este prevăzută de legea penală”, explică unitatea de procurori într-un răspuns pentru Recorder.

Fix în aceeași zi, miercuri 25 iunie 2025, DNA clasează, sub semnătura procurorului-șef de la secția anticorupție, Ionuț Ardeleanu, plângerea penală depusă de Curtea de Conturi cu doi ani în urmă. „Fapta nu e prevăzută de legea penală – nefiind îndeplinită condiția tipicității (conformitatea faptei concrete cu cea descrisă de norma legală)”, motivează procurorul DNA în ordonanța de clasare.

Din același document aflăm că, după ce inspectorii Curții de Conturi au descoperit cum se dădea curent pe sub masă, 15 dintre cei 20 de beneficiari își achitaseră până la începutul acestui an toate datoriile către Hidroelectrica. Între acestea, se numără toate bisericile și mănăstirile. Alte trei companii fie aveau datorii mărunte, fie își eșalonaseră plățile.

Au rămas două găuri negre: Romaero – în executare silită pentru peste 3 milioane de lei – și firma lui Alin Udriște, în faliment, de la care Hidroelectrica trebuie să recupereze 2,5 milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro).

Am întrebat Hidroelectrica cât a reușit să obțină până în acest moment de la compania fostului parlamentar PNL și dacă angajații care au fost acuzați în plângerea penală mai lucrează la companie. „Având în vedere că informațiile solicitate de dumneavoastră fac obiectul unui dosar penal aflat în fază de cercetare penală, vă învederăm faptul că nu vă putem oferi alte date suplimentare”, au răspuns reprezentanții Hidroelectrica, invocând faptul că au contestat ordonanța de clasare și încă mai așteaptă verdictul.

Alin Udriște: „Responsabilitatea mea nu există”

Contactat de Recorder, Alin Udriște aruncă toată vina pe Hidroelectrica. „Este un caz de notorietate că Hidroelectrica nu facturează sau facturează la șase luni, un an. Conform contractului, ei trebuiau să factureze la 30 de zile. Lucru care nu s-a întâmplat aproape niciodată”, spune acesta.

Întrebat cum explică faptul că societatea comercială pe care o conducea a consumat ani de zile curent fără să-l achite, Alin Udriște susține că „sunt foarte multe sume achitate” și că „o parte sunt contestate în instanță”.

„Hidroelectrica a reclamat pe foarte multă lume și, din ce știu, acest dosar s-a clasat. Așa că responsabilitatea mea nu există, atât timp cât dosarul s-a clasat”, conchide Alin Udriște.

https://recorder.ro/hidroelectrica-a-dat-curent-fara-factura-de-aproape-2-milioane-de-euro-pentru-pile-de-partid-si-institutii-religioase/

//////////////////////////////////////////////

10 memorii și jurnale de citit într-o viață

Luisa Ene

Am realizat o listă cu memorii și jurnale care m-au inspirat, mi-au dat de gândit și uneori, chiar mi-au schimbat viața.

Cred că cele mai practice și educative cărți sunt cele din sfera memorii și jurnale. În aceste cărți autobiografice ți se dezvăluie lumea interioară a oamenilor care au schimbat lumea. Ele te pot învăța cum să schimbi și tu lumea – începând cu tine.

O autobiografie bună are întotdeauna o morală. Fie că este vorba de povestea de origini a personajului, prin care afli cum a reușit în viață, fie că este vorba de un jurnal, din care afli cum gândea, din orice autobiografie rămâi cu lecții aplicabile în viața ta.

Pentru că am citit foarte multe memorii și jurnale în ultima vreme, am întocmit o listă cu cele care m-au impresionat cel mai mult. Dacă nu ești familiarizat cu acest gen de cărți, dar îți dorești să începi de undeva, lista îți poate servi ca punct de reper. Iar dacă deja ești fan al autobiografiilor și jurnalelor, sper că această listă te va inspira.

10 memorii și jurnale de citit într-o viață

Jurnalul lui Lev Tolstoi

Jurnalul lui Tolstoi poate fi privit și ca o carte de dezvoltare personală. Pe tot parcursul jurnalului, scriitorul îşi disecă defectele şi îşi repetă regulile pentru îndreptare, ca pe o mantră. Este un soi de îndreptar al caracterului, o carte care te ajută la dezvoltarea personală.

Citind frământările sale, nu te mai simţi vinovat pentru defectele tale, dacă până şi un om mare ca el s-a zbătut să devină mai bun. Şi mai ales, te încurajează să devii un om mai bun.

Jurnalul lui Mihail Sebastian

Am citit cartea cu sufletul la gură, ceea ce nu se întâmplă de obicei când e vorba de non-ficțiune. Paginile despre război și tumultul vremurilor pe care le trăia sunt cele mai bune. Le-am citit ca pe un roman polițist, așteptam ”deznodământul” de parcă nu era vorba de fapte istorice, de parcă nu știam ”cum se termină”.
Pentru cei care cochetează cu scrisul, dar și pentru cei care vor să afle ce se întâmplă în spatele cortinelor, însemnările despre cum a scris Accidentul sau Joaca de-a vacanța sunt aur curat. Povestește tot, cât scrie pe zi, cum gândește o carte în ansamblul ei, chinurile în legătură cu calitatea scriiturii sale, tehnicile pe care le aplică. Am dedicat o postare însemnărilor sale în legătură cu scrisul, sunt prețioase și este foarte interesant să citești opera lui în paralel cu însemnările despre cum a scris-o.

Autobiografia lui Benjamin Franklin

Benjamin Franklin este unul dintre părinții fondatori ai Americii și o figură venerată în lumea politicii, dar eu îl apreciez în special pentru scrierile sale.Autobiografia sa este una dintre cele mai bune cărți de dezvoltare personală pe care le-am citit vreodată.
De origini umile (fiu al unui lumânărar), Franklin a reușit să își depășească condiția prin sârguința, perseverența, ambiția și firea sa întreprinzătoare. În cartea aceasta, el povestește exact cum a devenit un om mai bun și cum a devenit unul dintre cei mai influenți și cunoscuți oameni ai vremii sale. S-a străduit toată viața să obțină cele mai mari virtuți accesibile unui om, documentând acest parcurs în autobiografia sa.

Autobiografia intelectuală a lui Victor Hugo

Să citești ceva de Victor Hugo reprezintă o bucurie literară, profundă, atât în ceea ce privește ficțiunea lui, cât și în privința autobiografiei. În Autobiografia mea intelectuală, Victor Hugo vorbește cu precădere despre rolul artei și al literaturii în viața noastră și explică în ce fel ne transformă în oameni mai buni.
Autobiografia mea intelectuală este una dintre acele cărți care îți deschide ochii și te face să te gândești la felul în care îți trăiești viața, dar mai ales te impulsionează să citești și să acorzi mai mult timp artei. Sunt zeci de pagini în care explică rolul literaturii și al artei în viața noastră și spune, pe bună dreptate, că arta are ca rezultat, chiar dacă nu și ca scop aparent, ameliorarea omului.

Walden, jurnalul lui Henry David Thoreau

Într-o zi, Henry David Thoreau a decis să își construiască o casă cu propriile mâini și să se retragă acolo pentru o perioadă. A găsit locul, pe malurile lacului Walden, din statul Massachusetts, iar timp de doi ani a locuit acolo, ducând o viață simplă și retrasă. În timpul ăsta, scriitorul a făcut o incursiune în propriul suflet, a scris o carte, Walden, și a învățat cum să trăiască singur, să își construiască un adăpost, și să își procure cele necesare supraviețuirii.
Jurnalul lui Henry David Thoreau povestește experiențele din acești doi ani, motivele care l-au împins să facă asta, dar și revelațiile pe care le-a avut în tot acest timp. El a descoperit că poți trăi bine și fără luxul pus la dispoziție de societatea modernă, dar mai ales, că te poți descurca singur și că mulțumirea de sine, fericirea și buna-dispoziție țin doar de tine însuți.

Jurnalul lui Marcus Aurelius

Tim Ferris, un influencer pe care îl urmăresc cu religiozitate, spunea la un moment dat că dacă iei cartea lui Marcus Aurelius și înlocuiești numele de persoane și locuri cu unele contemporane, ai impresia că citești o carte contemporană. Asta pentru că Gânduri către sine însuși este atemporală, iar gândurile și sfaturile pe care le exprimă oglindesc trăirile zilelor noastre.

Opera lui Marcus Aurelius este departe de a fi un tratat complicat de filozofie, ci este o culegere de exerciții spirituale pe care acesta le-a notat în jurnalul său. Cartea lui Marcus Aurelius este una dintre cele mai reprezentative cărți ale filozofiei și totodată un manual practic care te ajută să îți trăiești viața cu eleganță, decență și bucurie.

Autobiografia lui Irvin Yalom, Călătoria către sine

Irvin Yalom nu putea lipsi de pe această listă. Am scris de nenumărate ori pe blog despre Irvin Yalom, este unul dintre scriitorii mei favoriți. Oricând am o perioadă mai proastă, revin la cărțile sale, care îmi oferă alinarea și consilierea de care am nevoie.
Dilemele vieții și rezolvări pentru ele – nu sunt mulți scriitori care își pot rezuma cărțile așa, însă Irvin Yalom o poate face și mai important, poate livra exact ceea ce a promis. În cărțile sale, Yalom ne oferă soluții și perspective noi la unele dintre cele mai arzătoare și dureroase probleme ale vieții.

De neoprit, viața mea de până acum, Maria Sharapova

Maria Sharapova m-a impresionat într-un interviu cu Tim Ferris, datorită atitudinii sale puternice și a crezului că poți obține orice prin voință, muncă și perseverență.

În anul 2004, după o victorie în fața dublei campioane Serena Williams, Maria Sharapova a câștigat turneul de la Wimbledon la doar șaptesprezece ani. Ulterior a devenit de mai multe ori numărul unu în clasamentul WTA, a mai câștigat patru trofee de Grand Slam și a devenit una dintre sportivele cu cele mai mari câștiguri din lume. A obținut toate aceste lucruri pentru că și-a construit cariera cu hotărâre și dăruire. Povestea ei începe într-un mic oraș din Rusia, unde, la doar cinci ani, a început să joace tenis cu o putere precoce de concentrare. Începe când Iuri Sharapov, tatăl ei, riscă totul ca să ajungă cu ea în Florida, cu doar șapte sute de dolari în buzunar și fără să cunoască engleza, dar convins că fiica sa putea deveni o mare campioană.

Autobiografia lui Winston Churchill, Anii tineretii mele

În acest volum autobiografic găsim parcursul timpuriu și anii formatori ai unuia dintre cei mai influenti politicieni europeni ai secolului XX.

E un text pasionant și înțeleg de ce Winston Churchill a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1953. Ironia sa fină, fluența limbajului, talentul descriptiv și acuratețea cu care ilustrează scene de război sau situații politice sunt de neegalat. În Anii tineretii mele, el ne arată lumea Angliei epocii victoriene și contextul social și politic al Imperiului Britanic de dinaintea devastatoarelor Războaie Mondiale. E o carte excepțională, mai ales pentru cei pasionați de istorie.

Jurnalul Annei Frank

Povestea tragică a Annei Frank e bine cunoscută. Împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani, de teama deportării în lagăr, în aşa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani când a intrat în Anexă. A ţinut aici un jurnal, devenind la un moment dat conştientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârşi. Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toți vor muri. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale.
Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți. A fost tradus în peste 65 de limbi și s-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

Pe voi ce jurnale și memorii v-au impresionat? Dați-mi idei, în comentarii, de cărți care pot completa această listă.

https://carticafeasitutun.ro/10-memorii-si-jurnale-de-citit-intr-o-viata/

///////////////////////////////////////////////////////

GULAGUL COMUNIST ROMAN. Marturii ale supravietuitoarelor din INCHISORILE PENTRU FEMEI – Cum a fost salvat SCHITUL MAICILOR din Bucuresti prin translare

scena din filmul Binecuvantata fii, inchisoare (foto curierulnational.ro)

Adevarul: Iadul de gen feminin. Mărturiile supravieţuitoarelor din temniţele comuniste

Mame, soţii, fiice ale unor deţinuţi politic sau femei având amprenta de „duşmană a poporului“ pusă după regulile absurde ale regimului comunist au fost închise ani grei în temniţele comuniste. Vă prezentăm câteva din mărturisirile femeilor care au suportat tortura, nesomnul, frigul, foamea pentru că au ales să stea drepte în faţa unui regim care le voia în genunchi.

Născută în 1912, Elisabeta Rizea, „eroina de la Nucşoara“ a sprijinit, împreună cu soţul ei, gruparea anticomunistă condusă de comandantul Arsenescu. Numită „duşman al poporului“, ea a fost închisă, torturată, plimbată prin temniţele de la Jilava sau Mislea. A suportat 12 ani de puşcărie, având mereu o vorbă, chiar şi când era bătută peste stomac de căpitanul Cârnu sau când i s-au strâmbat picioarele şi degetele de la mâini: „Până mor, eu tot aşa lupt“.

Nu şi-a trădat familia şi nici pe ceilalţi partizani, iar după ce a fost prima dată eliberată din închisoare, după ce a fost eliberată, a continuat să-i ajute, ştiind că este urmărită de Securitate. A rămas sub supravegherea permanentă a organelor comuniste până la căderea regimului. În 1992, povestea Elisabetei Rizea a fost prezentată în emisiunea „Memorialul durerii”, devenind de atunci un simbol al rezistenţei anticomuniste. S-a stins din viaţă la 6 octombrie 2003, într-un spital din Piteşti.

„Când m-a bătut cel mai rău Cârnu (n.r. căpitanul Cârnu Ion, Securitate), m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cârlig mare la mijloc acolo. (…) Şi a tras Cârnu un scaun lângă masă, m-a legat cu mâinile la spate după spătar, cu frânghie, aşa, după aia a suit scaunul pe alt scaun şi a urcat scaunele pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cârlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici, după frânghie, cum eram legată la mâini.

Şi mi-a fost frică că atunci eram şi eu grăsuţă, nu prea tare, dar nu eram slută ca acum, şi stam şi ţipam şi spuneam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capu’, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă întrebaţi, că nu ştiu! Nu mă chinuiţi, nu mă lăsaţi fără mâini, mai bine împuşcaţi-mă!». (…)

Când m-a urcat de tot acolo, mi-a dat drumul la coadă, mi-a dezlegat părul şi m-a lăsat numa-n mâini. Da’ păi tot nu i-am vândut… Şi după aia m-a dat jos, m-a dezlegat la mâini, era o căldare de apă pă sobă acolo şi a muiat un sac în apă, l-a stors, mi-a luat fota aia după mine şi-a pus sacul aşa, peste mine. Şi a băgat pe mâna dreaptă un d-ăla dă cauciuc, aşa, cu şnur, şi m-a făcut toată numai dungi groase cât mâna. Cum ziceţi să-l iert? Nu pot! M-a dus patru soldaţi acasă. (…) M-a dus şi m-a pus în pat. Am stat zece zile acasă. Mai rămăsese la ochi, aici, ca cum dai cu ceva, aşa, oleacă de vânătaie. Da aici în jos eram dungi şi niagră ca bluza. Şi dungi făcută, dungi cât mâna. Ce să fac? Am răbdat. Am răbdat.“ (Din volumul Elisabeta Rizea – Povestea Elisabetei Rizea, ediţie îngrijită de Irina Nicolau şi Theodor Niţu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993)

3000 de zile singură în închisorile comuniste

„Sunt condamnată la 12 ani închisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta — cinci ani. Deci, am executat până azi, cinci ani de închisoare. Singură. Intr-o celulă de 5 metri pătraţi, 1827 de zile. Singură, 43 848 de ore. Într-o celulă unde fiecare oră are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, două, trei, patru, cinci secunde, şase, şapte, opt, nouă, zece secunde, o mie de secunde, o sută de mii de secunde. Am trăit singură, în celulă, 157 852 800 de secunde de singurătate şi de frică. E un lucru care nu se spune, se urlă! Mă condamnă să mai trăiesc încă 220 838 400 de secunde. Să mai trăiesc atâtea secunde sau să mor din atâtea secunde“, a scris Lena Constante în cartea sa de memorii „Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România“ (în 1992), publicată, mai întâi, în limba franceză, în 1990, L’Évasion silencieuse.

Lena Constante (foto adevarul.ro)

Lena Constante (1909-2005), a fost o artistă română, fiica scriitorului şi ziaristului de origine aromână Constantin Constante şi a Julietei. S-a implict în fondarea la Bucureşti a teatrului de marionete, care, ulterior, a devenit, în 1949, Teatrul Ţăndărică, unde a colaborat ca scenograf cu Elena Pătrăşcanu.

Relaţiile apropiate cu familia Pătrăşcanu au dus la arestarea ei şi a lui Harry Brauner (1908 – 1988), folclorist, fratele pictorului suprarealist francez Victor Brauner, cu care s-a căsătorit în 1963, abia după ce va ieşi din închisoare. Este acuzată de „crimă de înaltă trădare” şi condamnată la 12 ani de închisoare. A stat în detenţie la închisorile pentru femei de la Miercurea Ciuc, la „Malmaison”, Dumbrăveni şi Rahova. În 1962 a fost eliberată şi, odată cu rejudecarea procesului Pătrăşcanu în 1968, reabilitată.

“A 25-a, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, a 44-a zi de detenţie — 1 martie 1950. Douăzeci de zile. Toate la fel. Cum să le pot deosebi? O tortură lungă şi sadică. Cu câteva puncte culminante. Douăzeci de zile de mers obligatoriu şi aproape permanent. În limbajul lor, «manej». Numai cel care, la ţară, a văzut un cal costeliv rotindu-se la nesfârşit împrejurul ţăruşului, va putea, oarecum, să mă înţeleagă.”

„Când am ieşit din închisoare, în 1961, Uniunea Artiştilor Plastici nu a acceptat să fac pictură. Un fost deţinut politic nu avea voie să expună. După multe intervenţii mi s-a dat voie să lucrez artizanat. La început am făcut păpuşi. Studiasem etnografie, aşa că am trecut repede către arta populară. Într-o excursie de numai câteva zile pe care am făcut-o la Hunedoara, în Ţara Pădurenilor, am avut norocul să văd un târg, adică femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în superbe costume populare. Am întrebat ce se întâmplă cu aceste costume atunci când se rup şi răspunsul m-a impresionat. Hainele erau aruncate sau folosite drept cârpe de spălat pe jos. Le-am dat adresa mea şi i-am rugat să mi le trimită, la schimb cu orice altceva. Am adunat vreo 12 ani aceste petice ca să mă pot apuca de lucru pentru tapiseriile mele. Şi atunci, fără nici un motiv, autorităţile m-au acuzat că distrug folclorul.“

„Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă!“

Cunoscută în lumea literară cu pseudonimul Oana Orlea, Maria-Ioana Cantacuzino, acesta fiind numele său real, a fost fiica celebrului aviator Constantin (Bâzu) Cantacuzino şi Ancăi Cantacuzino (înainte de căsătorie – Diamandi) şi nepoata lui George Enescu şi a Marucăi Cantacuzino.

Foto: Mediafax|gandul.info

Născută şi crescută într-o familie aristocrată, Oana Orlea a simţit pe propria-i piele, încă din perioada adolescenţei, teroarea anchetelor şi mizeria din închisorile comuniste. În anul 1952, pe când era elevă în clasa a X-a, a fost arestată şi condamnată la patru ani de închisoare, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului (constând în distribuirea unor manifeste anticomuniste). După o detenţie de doi ani şi unsprezece luni în mai multe penitenciare – Văcăreşti, Jilava, Ghencea,Târgşor, Mislea etc.-, a fost eliberată la intervenţia bunicului ei, compozitorul George Enescu, care, aflat în străinătate, spunea că nu se va întoarce în ţară atâta timp cât nepoata lui este în închisoare.

În 1960, a fost rearestată în legătură cu un atac ce avusese loc în urmă cu un an, asupra unui furgon al Băncii Naţionale din Capitală, cunoscut sub numele de „operaţiunea Ioanid“, unde este reţinută vreme de două luni.

Despre întreaga experienţă carcerală Oana Orlea a vorbit 40 de ani mai târziu. Într-un interviu destul de lung acordat poetei Mariana Marin şi publicat, într-o primă ediţie, în 1991, apoi retipărit peste mai bine de 15 ani în cartea „Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă!“, nepoata renumitului compozitor român a rememorat, cu luciditate şi sinceritate, fapte, trăiri, suferinţe, a vorbit despre oameni şi întâmplări din cei trei ani de detenţie, în care a fost mutată de 13 ori de la o închisoare la alta.

„Nu-mi amintesc de numărul de palme pe care le-am încasat – o nimica toată faţă de ce li s-a făcut altora -, dar trebuie să pomenesc de faimoasele cătuşe care se strâng şi se tot strâng, după nevoie. Mi-au răsucit braţele la spate şi mi-au pus cătuşele deasupra cotului. Braţele fiind mult trase înapoi, plămânii sunt comprimaţi, capacitatea toracică redusă, respiri prost. Şi se strâng. Foarte tare. Vine un moment când nu mai simţi mare lucru. Braţul se umflă, se învineţeşte, cătuşa se înfundă. Când se scot şi sângele năvăleşte, durerea este îngrozitoare. Se pare că unii au stat cu ele câte o zi-două ; eu, doar vreo două ore şi am avut semne mai multe săptămâni.“

O altă întâmplare mai puţin plăcută petrecută tot la închisoarea Ghencea avea însă să se încheie cu un final amuzant. Chiar înainte ca una dintre deţinute, zisă „Bulgăraş de Aur“, să se elibereze, şi care fusese de acord să primească din partea „colegelor“ mesaje către rudele de-afară, este denunţată. Toate deţinutele sunt apoi anchetate.

„E un episod de care îmi place să-mi amintesc. « Îmi place » e un fel de a spune… Noi toate, cele care trimiseserăm mesajele, am fost în anchetă, la poartă, în birouri. Ofiţerul Crăciun ştia să dozeze brutalitatea cu o aparentă « umanitate » (…) M-am trezit în biroul lui, aşezată la o masă. Aveam în mână un toc de peniţă, înaintea mea o călimară şi pătrăţica de cârpă cu mesajul, scris – habar n-am de ce – în franţuzeşte. Poate dintr-o secretă şi multvinovată dorinţă de «încifrare» .Trebuia să traduc ce scrisesem. Am început imediat să înşir fel de fel de aiureli. Îmi amintesc perfect de prima frază: «Dragă mamă, gândul meu se îndreptă către tine şi dorul zboară… »Tot înşirând, îmi băteam capul cum să nu dau în vileag micile noastre şmecherii legate de primirea pachetelor. (…) Mă cam lălăiam. Crăciun s-a pus pe înjurat. Şi, Dumnezeule, în biroul acela cenuşiu şi trist, de sub un dulap-clasor a ieşit un şoarece. Zâna cea bună, poate! Locotenentul Crăciun şi un alt ofiţer care mă tot ameninţa cu o vână de bou s-au repezit la vânătoare. Ţipau ca nişte muieri isterice şi ţopăiau prin încăpere, clasoarele se clătinau… Mi-am zis că nu trebuie să pierd momentul şi am răsturnat călimara peste cârpă. S-a făcut albastră… Şoarecele n-a fost prins, cerneala se scurgea prin tot biroul. Eram foarte mulţumită de mine.“

„Am cântat «Oda Bucuriei» când a murit Stalin“

foto: 1-cultural.blogspot.com

Micaela Ghiţescu a făcut trei ani de închisoare politică, fiind condamnată în celebrul „lot francez“, format din eleve şi profesoare de la Liceul Francez din Bucureşti. Este fiica unui mare chirurg interbelic, una dintre cele mai respectate traducătoare din România (din cinci limbi!) şi unul dintre puţinii oameni care se încăpăţânează să nu lase să moară „Memoria (revista gândirii arestate)“, al cărei redactor-şef este de peste 11 ani.

În cartea sa de memorii „Între uitare şi memorie“, publicată în 2012, Micaela Ghiţescu povesteşte cum a primit în închisoare vestea morţii lui Stalin.

În ancheta propriu-zisă, un moment mai amuzant, să-i zisem, a fost în marte ’53, când într-o zi am văzut că gardienii de pe sală încep să închisă oberlihturile şi să fie o oarecare agitaţie şi s-au auzit clopote de biserici şi până la urmă prin modul de comunicare, prin Morse, prin perete, am aflat că a murit Stalin şi atunci nu ştiu de unde, din ce celulă, a izbucnit, prin fluierat, că nu puteam cânta bineînţeles, «Oda Bucuriei», care se prelua din celulă în celulă. Paznicii erau înnebuniţi, eu nu recunoşteau ce anume este, dar au auzit deodată fluierarul, adică un mod de a comunica între celule.

Măriuca Vulcănescu, în acelaşi pat cu prostituatele de la Crucea de Piatră

„Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!“ ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu. Filosoful şi economistul stătuse timp de şase ani în puşcăriile comuniste, fiind arestat în 1946 în lotul al doilea al foştilor membri din guvernul Antonescu, acuzat de crime de război. A fost permanent torturat şi chinuit în temniţele comuniste de călăii de la Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Mircea Vulcănescu a murit în octombrie 1952, la 48 de ani, îmbolnăvit de TBC, după ce a încercat să-şi salveze un coleg de celulă: acesta căzuse din picioare, sleit de puteri. Mircea Vulcănescu s-ar fi aşezat pe ciment ca o saltea pentru colegul său doborât, salvându-i viaţa.

Măriuca Vulcănescu este fiica lui Mircea Vulcănescu şi a fost închisă între anii 1952-1954 din acest motiv. Când tatăl ei a murit, ea se afla într-o altă închisoare, îndurând acelaşi tratament „obişnuit“ din temniţele comuniste.

A trecut prin mai multe locuri de detenţie: Ghencea, Popeşti-Leordeni, Pipera, Dumbrăveni. În prima noapte la Popeşti-Leordeni a stat în aceeaşi celula cu prostituatele de la Crucea de Piatră. „Foarte multe dintre ele aveau sifilis. Am stat în pat cu una dintre ele, care, noaptea, îşi potolea arsurile de la rănile de la picioare cu propria urină“, povestea Măriuca Vulcănescu într-un interviu. Erau 40 într-o celulă şi munceau la câmp de dimineaţa până seara, prăşeau, cultivau, săpau diguri pentru irigaţii.

“Când am ajuns acasă, în Bucureşti, am început să cânt, pentru ca mama să-mi audă glasul şi să nu se sperie că mă gaseşte în casă. Mult timp, mai apoi, se necăjea fiindcă umblam pe stradă în paltonul meu răpănos, dar nu suportam să mă îmbrac mai bine, mă simţeam cu 200 de ani mai bătrână.”

Aurora Dumitrescu (82 de ani) studentă la Filosofie, era „duşman al poporului“, deci era anchetată de Securitate. Aurora Dumitrescu a stat în anchete, la sediul Securităţii din Oradea, timp de un an şi o lună, dar suferinţa înduratî, celebrele violenţe de la interogatorii şi brutalitatea anchetatorilor nu pot fi însă cuantificate. A luat apoi drumul închisorilor, a stat trei ani în temniţă, unde l-a cunoscut şi pe

foto: ziuanews.ro

temutul Alexandru Vişinescu.

„Exista un moment – că nu-ţi faci cruce de cum intri acolo – când te transformai din om în animal, când nu mai aveai un nume şi erai un număr, momentul când îţi dădeai seama că pot să facă ce vor cu tine: îţi dădeau să mănânci, te duceau la toaletă, adormeai când voiau ei. Puteau să te omoare dacă vor. Au încercat o depersonalizare totală. Ceea ce depindea de oameni depindea de ei. Singura speranţă atunci era Dumnezeu. Foamea şi lipsa confortului psihic spiritualizează, te aduc în planul celălalt al fiinţei tale, în partea mistică. Acolo, toţi l-am găsit pe Dumnezeu, dar n-am devenit niciunul bigoţi, ci, poate, mai înţelepţi, poate mai înţelegători“, spunea Aurora Dumitrescu într-un interviu pentru „Adevărul“

În urma proiectului de construcţie a Casei Poporului, din anii 70-80, zeci de biserici şi mânăstiri de o valoare inestimabilă au căzut sub lama buldozerelor. Pentru 12 lăcaşuri din Bucureşti salvarea a venit de la un inginer care le-a pus pe roţi şi le-a ascuns în spatele unor blocuri. Schitul Maicilor este prima şi una dintre puţinele mănăstiri care au supravieţuit regimului comunist.

Digi24 vă prezintă imagini document de la prima translare, procedura revoluţionară care a permis păstrarea unor monumente condamnate la moarte de Nicolae Ceauşescu.

4 martie 1977: România este zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter. Bilanţul este tragic: peste 1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care 1.400 doar în Bucureşti. 35 de mii de familii au rămas fără adăpost, iar zeci de mii de clădiri s-au prăbuşit.

În martie 1977, românii nu ştiau că Nicolae Ceauşescu avea să se folosească de pagubele produse de seism ca să-şi îndeplinească un vis periculos: acela de a oferi României Socialiste un nou Bucureşti, în stil realist socialist.

În timp ce românii încă mai căutau printre dărâmături, în ziua de 22 martie 1977, Nicolae Ceauşescu a convocat marea şedinţă de reconstrucţie şi sistematizare a Bucureştiului. Marele Cârmaci visa deja la construcţii faraonice.

A urmat un adevărat atac declanşat de cuplul Ceauşescu împotriva culturii, a patrimoniului şi a credinţei poporului român. Timp de 10 ani, între 1977 si 1987 au fost rase de pe faţa pământului sute de monumente istorice.

Memoria, istoria, reperele şi identitatea poporului au fost făcute praf. Lăcaşurile de cult au devenit ţinta şi duşmanul declarat al regimului ateu.

După sute de ani de existenţă, după ce au trecut prin cutremure, năvăliri şi incendii, pur şi simplu au fost transformate în moloz zeci de lăcaşuri sfinte.

Părintele Gelu Bogdan a fost preotul paroh al bisericii Sfânta Vineri Herasca, ctitorită în anul 1654 de Matei Basarab. Îşi aminteşte şi astăzi momentul dramatic al demolării bisericii, în iunie 1987.

400 de ani de frumuseţe şi de istorie au fost sacrificaţi… pentru un bloc. Decizia i-a aparţinut Elenei Ceauşescu, în urma unei vizite de lucru pe teren, împreună cu demnitarul comunist, prim-vice-premierul de atunci, Ion Dincă.

Au existat însă şi constructori care s-au gândit cum să ferească bisericile din calea buldozerelor.

Inginerul Eugeniu Iordăchescu este românul care a salvat de la demolare 12 lăcaşuri de cult. Prin procedeul translării, inginerul a venit cu o idee revoluţionară: să pună clădirile pe roţi. Aşa a ajuns inginerul la Mânăstirea Schitul Maicilor.

„Parcă Dumnezeu mi-a dus paşii către această direcţie. Când am intrat pe poartă şi am văzut, m-a pocnit aşa o surpriză de frumuseţea ei, de cum arăta, curată, flori, verdeaţă, un moment de linişte sufletească într-adevăr îţi dădea. Şi de aici a început toată frământarea mea. Cum aş putea s-o salvez?”, povesteşte inginerul Eugeniu Iordăchescu.

Mânăstirea era înconjurată de chilii în care locuiau măicuţele şi de ateliere de producţie de obiecte de cult ale Patriarhiei.

„Lucrau în aur, lucrau în argint, făceau icoane, icoane de pictori foarte reuşiţi”, spune Eugeniu Iordăchescu.

Pentru el, translarea mânăstirii Schitul Maicilor şi salvarea ei de la demolare a fost doar începutul. Tehnologia sa de translare a permis ca alte 11 biserici din Bucureşti să fie mutate de pe amplasamentul lor şi ascunse, în spatele blocurilor comuniste.

Cuplul Ceauşescu nu ar fi reusit să distrugă 7 kilometri pătraţi din întinderea Bucureştiului dacă nu ar fi avut alături o întreagă armată de arhitecţi, de activişti de partid şi de securişti, dornici să-l aprobe.

Până la urmă, Micul Paris a devenit un oraş pe gustul cuplului Ceauşescu. Un oraş înregimentat, cenuşiu şi golit de istoria lui străveche. Până în anul 1989, în întreaga Românie, cel puţin 29 de oraşe au fost distruse şi reconstruite în proportie de 85-90%.

După 25 de ani de la căderea comunismului, construcţiile Marelui Arhitect sunt încă trainice, vii, la vedere, în timp ce bisericile mutate rămân ascunse după blocuri. Paradoxal, de parcă am fi vrut să ne luam într-un fel revanşa, astăzi, România este ţara care are numai 4.700 de şcoli generale, 425 de spitale şi…. 18.300 de biserici.

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/gulagul-comunist-roman-marturii-ale-supravietuitoarelor-din-inchisorile-pentru-femei-cum-a-fost-salvat-schitul-maicilor-din-bucuresti-prin-translare-video/

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Secretul secretelor

Dan Brown

Dan Brown revine cu Secretul Secretelor, un nou thriller uluitor care marcheaza intoarcerea profesorului Robert Langdon.

Robert Langdon se trezeste prins intr-o enigma care traverseaza continente si ascunde o revelatie ce ar putea zgudui lumea. Coduri, conspiratii si mistere bine pazite il conduc intr-o cursa contracronometru unde fiecare adevar descoperit ridica o intrebare si mai tulburatoare.

Rezumat Secretul secretelor – Dan Brown

Robert Langdon, indragitul profesor de simbologie, calatoreste la Praga pentru a participa la o conferinta revolutionara sustinuta de celebra cercetatoare Katherine Solomon — cu care, de altfel, tocmai a inceput o relatie sentimentala.

Katherine este pe punctul de a publica o carte exploziva ce contine descoperiri uluitoare despre constiinta umana, o lectura ce reprezinta o amenintare la adresa convingerilor existente de secole.

O crima brutala arunca calatoria lui Langdon in haos, iar Katherine dispare impreuna cu manuscrisul ei. Fara sa isi fi imaginat, profesorul devine tinta unei organizatii puternice si este urmarit de cel mai inspaimantator atacator, desprins din mitologia pragheza.

Pe masura ce intriga se extinde la Londra si New York, Langdon o cauta disperat pe Katherine. Intr-o cursa plina de suspans, intre stiinta futurista si legende mistice, el descopera un proiect secret socant care va schimba pentru totdeauna felul in care privim mintea umana.

„Dan Brown a creat un nou thriller care îl are ca personaj principal pe Robert Langdon, care va hipnotiza şi va încânta cititorii din întreaga lume. Semnele distinctive ale cărilor lui Dan – coduri, artă, istorie, religie şi ştiinţă de ultimă oră – sunt expuse complet, alături de o intrigă aţâţătoare. Şi îl reîntâlnim pe unul dintre cei mai mari eroi ai ficţiunii, Robert Langdon, îndrăgostit şi fugar într-unul dintre cele mai misterioase şi frumoase oraşe din lume. Secretul Secretelor este cel mai bun roman al lui Dan de până acum şi acesta va fi cel mai mare eveniment editorial din 2025”, a declarat CEO-ul Penguin Random House, Nihar Malaviya.

BOOKZONE iti pune la dispozitie toate cartile scrise de Dan Brown , oferindu-ti acces la intreaga colectie de carti, inclusiv volume exclusive , una dintre cele mai memorabile lucrari fiind Inferno (Biblioteca RAO) . Dan Brown se bucura de un succes rasunator si incontestabil, cu vanzari impresionante pentru fiecare titlu. Stilul unic si personajele viu conturate sunt elementele definitorii ale operei sale.

Fiecare creatie semnata de Dan Brown este o invitatie la lectura, savurata de mii de admiratori. Cel mai bine vanduta carte scrisa de Dan Brown de pe BOOKZONE este Inferno (Biblioteca RAO).

Poti gasi toate cartile scrie de Dan Brown pe www.bookzone.ro astfel incat sa te bucuri de o colectie completa de carti apreciate de cititori.

Impactul cartilor scrise de Dan Brown depaseste granitele succesului comercial. Mesajele profunde din scrierile sale au reusit sa atinga sufletele cititorilor. Ti-a placut cartea Inferno (Biblioteca RAO)? tunci iti recomandam si aceste titluri scrise de Dan Brown: Origini The Secret of Secrets : (Robert Langdon Book 6) Secretul secretelor .

https://bookzone.ro/carte/secretul-secretelor?srsltid=AfmBOoo7A0tYjpcDPQSa8fLg2WJMG9DPov3KGlOpUz43ycvpL1fhE_s7

/////////////////////////////////////////////////////

(Dupa ce ne-am eliberat din URSS, am devenit fruntasi in…UEEE) Transparency International: Romania se afla pe locul trei in topul celor mai corupte tari din Uniunea Europeana. Este depasita doar de Bulgaria si Italia

Potrivit raportului realizat de Transparency International pe baza Indicelui de Perceptie a Coruptiei, tara noastra se afla pe locul trei in topul celor mai corupte tari din Uniunea Europeana. Topul celor mai corupte tari din lume pentru 2016 cuprinde 176 de state si teritorii si a fost dat publicitatii la Berlin, potrivit tvr.ro.

Potrivit Transparency International, cele mai putin corupte state din lume sunt Danemarca, Noua Zeelanda, Finlanda, Suedia si Elvetia. Ultimele pozitii in top sunt ocupate de Coreea de Nord, Sudanul de Sud si Somalia.

Romania ocupa pozitia 57 din 176, alaturi de Ungaria si Iordania.

In Uniunea Europeana, coruptie mai mare decat in Romania este in Italia – pozitia 60 si in Bulgaria, locul 75.

Transparency face acest top folosind Indicele de Perceptie a Coruptiei.

In Romania, Indicele de Perceptie a Coruptiei a fost calculat pentru prima data in anul 1997. In …

det. aici

https://hotnews.ro/transparency-international-romania-se-afla-pe-locul-trei-in-topul-celor-mai-corupte-tari-din-uniunea-europeana-este-depasita-doar-de-bulgaria-si-italia-440336

//////////////////////////////////////////////////////////////////////

Cât câștigă un parlamentar în România și ce înseamnă tăierea cu 10% a sumei forfetare primită de aleși

David Leonard Bularca

Fiecare parlamentar va pierde aproximativ 3.500 de lei din suma forfetară primită, după decizia coaliției de a o reduce cu 10%. După această schimbare, fiecare parlamentar va primi în continuare peste 30.000 de lei pe lună, dar…

Det. aici

https://hotnews.ro/cat-castiga-un-parlamentar-in-romania-si-ce-inseamna-taierea-cu-10-a-sumei-forfetare-primita-de-alesi-2133607?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=article_single_recommended_box&utm_campaign=recommended_1

/////////////////////////////////////////////