Publicat la:
Ianuarie 5, 2022
Din pruncie-ka(ca)laul Romaniei ,intronat in fruntea UASCR-Iliescu a girat reprimarea mișcărilor studențești de la sfârșitul anilor ’50… Iosif Veverca, milițianul care a ucis un adolescent la Timișoara descărcând automatul într-un grup de tineri a fost grațiat de bolșevicul Ion Iliescu… Revoluţia furată!de Valentin Hossu… Revoluţia furată de la Timişoara. Călăii cu pensii speciale, victimele în morminte… POVESTI DIN TARA LAGAR SI ELIBERAREA EI – DECEMBRIE 1989 NU UITAM… Amicii lui Hayssam şi devalizarea României… Revoluția română, rememorată prin emisiunile Europei Libere din decembrie 1989
Pocăința, poarta cea strâmtă (Pilda Ușii) …In China comunistă, copiii sunt învățați să se opună religiei, sunt încurajați să pună la îndoială credințele membrilor familiei și să îi raporteze autorităților pe cei mai apropiați de ei,daca se increstineaza…CRUCEA E POARTA CEA STRÂMTĂ – PR. IOSIF TRIFA… Cele trei căi: calea cea lată, calea cea îngustă, calea cea mare… Criza economica mondiala si criza spirituala…Cu Isus in Sanctuarul Ceresc… Vremea aratarii lui Mesia…Calea vieții: voința Tatălui din cer… Poarta cea strâmtă, Condiţii pentru luptă, Izvorul puterii: tari în Domnul, Caracterul duşmanului, de Christian Briem; Ce inseamna sa fii un Fermier Bun in Cer?Dar pe pamant?
Chemare la pocainta pentru pocaiti… Te-ai pocăit tu de păcatele tale ? Între căință și pocăință, între calea lui Iuda și calea lui Petru…Pocăința este un dar… Pocăinţa, Isaia 31.6, Ieremia 3.14, Ieremia 3.22, Ieremia 18.11-12, 25.5, 35.15… Ce spune Biblia despre pocăință? AUREL GHEORGHE: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările! D. Wilkerson – Este timpul să plângem! 
…”Unul câte unul! Toţi cei care suspină şi plâng la vederea spurcăciunilor care au loc în ţară… Domnul spune în dreptul lor: „Însemnează-i!”Îi întâlnesc şi eu pe aceşti oameni care poartă însemnul Domnului acum. Acest semn al plânsului, al suspinului pricinuit de păcatele care se fac în Biserică…Trebuie ca totul să vină dintr-o inimă zdrobită… doar aşa vei simţi durerea inimii lui Dumnezeu.
AUREL GHEORGHE
Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările!
”În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii.
El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice:
„Iată glasul celui ce strigă în pustiu:
„Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” (Mat. 3:1-4)
”Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” (1Împ. 18:21)
Doi proroci ai Domnului – aceeași chemare. Aceeași mărturisire, același curaj, același strigăt spre pocăință. Anunțând judecata iminentă a lui Dumnezeu, scopul lor a fost unul singur: să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.
Un mesaj despre prorocii lui Dumnezeu din vechime și rămășița Lui de astăzi:
D. Wilkerson – Este timpul să plângem!
”Unul câte unul! Toţi cei care suspină şi plâng la vederea spurcăciunilor care au loc în ţară… Domnul spune în dreptul lor: „Însemnează-i!”
Îi întâlnesc şi eu pe aceşti oameni care poartă însemnul Domnului acum. Acest semn al plânsului, al suspinului pricinuit de păcatele care se fac în Biserică…
Trebuie ca totul să vină dintr-o inimă zdrobită… doar aşa vei simţi durerea inimii lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care simt atât de puternic să vorbesc despre asta! Simt durerea lui Dumnezeu, simt plânsul Lui în inima mea…
Acesta nu este timpul, sfinţilor, să fim legaţi de idolatrie. Acesta este timpul să plângem între tindă şi altar, spunând: „Doamne, spală-mă!”
Avem nevoie de pocăinţă!” – David Wilkerson
Chemare la pocainta pentru pocaiti
SURSA:http://roseinthedesert.wordpress.com/chemare-la-pocainta-pentru-pocaiti/
Mai jos aveti traducerea unei predici a lui John Mulinde din Uganda in care vorbeste despre o intalnire soc cu Dumnezeu in care acesta din urma i-a spus ca desi era un lucrator respectat cu rezultate remarcabile in lucrare inclusiv semne si minuni, nu ar fi fost rapit daca Isus ar fi venit dupa Mireasa Lui in acel moment. Va recomand sa o cititi pentru ca fiecare dintre noi are nevoie de mesajul acesta, va indemn sa distribuiti pagina la prieteni, rude, vecini, la toti pocaitii pe care ii cunoasteti, e un mesaj vital, e o chestie de viata si de moarte, un mesaj care poate salva oameni de la iad, si aici ma refer la pocaiti.
Mike Bickle: El e din Kampala, din Uganda, în Africa, și înainte ca el să vă spună povestea pe care l-am rugat să vi-o spună – pentru că unii dintre voi nu veți ști ce se întâmpla în Uganda la vremea în care el a fost vizitat de Domnul… Domnul a venit la el. Chiar am avut șansa să fiu în Uganda la acea vreme și era o zonă de război acolo, era ca niște câmpuri de ucidere – o parte din ceea ce se întâmpla – devastare mai presus de tot ce vă puteți imagina. Iar el era cunoscut ca fiind unul dintre oamenii cei mai dedicați și abandonați lui Dumnezeu. Dar Domnul i-a zis: „John, noi nu împărtășim chiar aceeași părere. Asta e ceea ce cred oamenii despre tine. Și te iubesc și văd sinceritatea ta, dar tu nu ești atât de mult în acord cu Mine precum crezi. Chiar dacă ești înconjurat din toate părțile de devastare și de situații disperate, există mai mult din ceea ce Eu vreau să îți spun ție și ce vreau să spun prin tine.” Apoi Domnu i-a vorbit în timpul acestei vizitări și i-a spus: „Ziua Domnului este aproape. Sunt pe cale să zgudui națiunile în așa fel, încât până și cei care cred că Dumnezeu e pe cale să zguduie națiunile, nu înțeleg cu adevărat acest lucru.”
Vreau ca el să detalieze acest lucru, ca frica Domnului să vină peste noi. Noi credem asta, că urmează o mare trezire și o mare zguduire, dar felul în care Dumnezeu i-a spus lui acest lucru este mai puternic și mai urgent decât felul în care cred eu că înțelegem noi. Așa că vreau să accentueze și acest lucru. Tată, îți mulțumesc pentru slujitorul Tău, îți mulțumesc pentru felul în care, în dragostea Ta, i-ai devastat inima, pentru că L-ai iubit, prin cuvintele pe care i le-ai dat în cele două sau trei ocazii. Și îți cer, Tată, ca mila pe care i-ai dat-o lui John, să ne-o dai și nouă prin cuvintele lui. Îți cerem acea măsură deplină pe care i-ai dat-o lui. Fiindcă, Doamne, vrem ceva mai mult, vrem să mergem dincolo. Tu ne iubești și noi suntem sinceri. Vrem să-L cunoaștem mai mult pe Domnul. Așa că îți cerem, fiindcă ne iubești, nu ne menaja nici acum. În Numele lui Isus. Amin.
*
John Mulinde: Mulțumesc, pastore Mike. Salutări în Numele lui Isus. Eu provin din Africa. Îmi place să vă aud vocile. Aleluia! Amin. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea aceasta, după cum a explicat pastorul Mike Bickle, nu a fost planificată. Dar a trebuit să spun: Dacă aceasta e dorința Lui, facă-se voia Lui! Aș vrea să vă rog ca toți să avem un moment în care să vorbim cu El, Mântuitorul nostru personal. Voiam doar să vă spun să vă simțiți liberi să vă ridicați mâna și să o puneți în mâna lui Isus Cristos. Închideți-vă ochii și vorbiți cu El și spuneți-I: „Te rog, Doamne, vorbește-mi într-un fel în care duhul meu să poată primi, într-un fel în care să pot absorbi și să aduc roade.” Vorbește cu El, gândindu-te că El e Păstorul tău, El e Prietenul tău. Haideți să spunem: „Doamne, sunt aici. Vreau să te întâlnești cu mine și să te întâlnești cu inima mea.”
Tată ceresc, vrem să-ți mulțumim. Știm că Tu lucrezi în fiecare dintre noi și vei aduce la îndeplinire. De aceea ne rugăm – deschide-ne inimile chiar acum. Doamne, îți cerem să te întâlnești cu noi chiar acolo unde suntem, întâlnește-te cu fiecare dintre noi unde se află fiecare, el sau ea, și ne rugăm ca darul revelației, darul înțelepciunii și al priceperii să vină peste fiecare dintre noi. Doamne, Cuvântul Tău să aducă viață și să curgă prin toată ființa noastră. Ne smerim în prezența Ta și spunem: Doamne, facă-Se voia Ta! Cerem acest lucru în Numele lui Isus. Amin!
Voi începe prin a vă descrie puțin contextul. Eu vin din Uganda. Uganda se află în Africa, Africa de Est, între Kenya și Kongo. Kenya e la est, Kongo la vest, Sudan la nord, iar Tanzania la sud. Națiunea noastră a trecut prin multă agitație și dezordine în ultimii câțiva ani, cel puțin de la independență încoace. Am câștigat independența în 1962 și până în 1966, a avut loc o răsturnare rapidă a guvernului, ceea ce a condus la alte lucruri. Apoi a venit Idi Amin în 1971 și a fost unul dintre cei mai mari lideri dictatori și tirani din Africa. Apoi în 1979 am avut un alt lider, pe nume Milton Obote. El a condus în timpul unui război civil care se desfășura în țară. Idi Amin avea camere de tortură, îi lua pe toți cei care erau educați, bogați și renumiți și a încercat să ucidă pe toată lumea. Așa că cei care au supraviețuit, au trebuit să fugă din țară. Dar când a venit Milton Obote a fost o insurecție, a fost o răscoală populară împotriva lui, așa că el a încercat ceea ce se numea o politică de „năpăstuire”, ceea ce însemna uciderea unei populații dintr-o anumită zonă, golirea acesteia și aducerea altor oameni care să o ocupe. Așa că a fost mult sânge, multă vărsare de sânge în țară. Oamenii erau mutați în lagăre în interiorul propriei lor țări. A fost multă durere și suferință. Eu am crescut sub acești doi lideri. Îmi amintesc când Idi Amin a venit la putere – încă îmi aduc aminte de acea zi – era în 1971, iar eu aveam doar 9 ani. Așa că de-a lungul acelor ani – opt ani de domniei ai lui – eu eram în perioada de adolescență. El a fost răsturnat de la putere în 1979, iar în 1980, a venit la putere Milton Obote și a început războiul civil care a continuat în următorii cinci ani. Așa că în toată perioada adolescenței mele, acesta a fost tipul de împrejurări în care creșteam. Mai târziu, Milton Obote a fost răsturnat de la putere, iar apoi am avut un guvern care a început să aducă vindecare țării. Și în acel timp, tocmai intrasem în slujire. Slujeam ca evanghelist într-o lucrare și am fost desemnat să plec într-o zonă numită Luwero Triangle. Era o combinație de trei mari districte unde se desfășurase războiul. Și în acea perioadă, în timp ce slujeam, erau schelete, cranii și oase, oase de om peste tot. În unele locuri erau îngrămădite pe marginea drumului ca pentru o expoziție, iar în alte locuri, când intrai în junglă sau printre tufișuri, te împiedicai pur și simplu de oase, oase și oase. Locul pe care l-am folosit ca biserică era un cămin cultural neterminat și pentru a-l folosi trebuia să cărăm în jur de 80 de cranii, cranii de om, să le mutăm și să le punem într-o cameră, iar oasele le-am pus într-o altă cameră, ca să putem să evacuăm sala. Iar apoi am folosit locul ca biserică. Acesta a fost genul de context în care slujeam noi.
Dar aș dori să vă descriu puțin contextul dinainte de vizitarea Domnului. În 1987, când mi-am dedicat viața slujirii, am renunțat la slujba mea pentru a intra în slujire cu normă întreagă și simțeam adânc în inima mea că Domnul mă cheamă să predic Evanghelia. Aveam oarecum sentimentul că trebuie să merg la națiuni și să predic Cuvântul lui Dumnezeu națiunilor. Dar în timp ce eram încă angajat – lucram într-o companie de import-export – Domnul a început să-mi vorbească și să-mi spună: „Vreau să trăiești și să umbli prin credință. Aș vrea să nu te încrezi în nimic și să nu depinzi de nimic, nici măcar de propria ta putere, de propria ta înțelepciune sau de propria ta pricepere. Vreau să-Mi dai totul Mie și să trăiești prin credință.” Însă felul în care înțelegeam ce înseamnă să trăiești prin credință era foarte îngust. Eu credeam ca El vrea să renunț la jobul meu și că El va avea grijă de mine financiar, ceea ce am și făcut. Am plecat și mi-am dat demisia. Lucram în postul de director executiv al companiei. Am renunțat la job și m-am lansat în lucrarea de păstorire. Dar El continua să-mi spună: „Vreau să trăiești prin credință, ceea ce înseamnă că trebuie să-Mi dai Mie totul și să iei tot ce îți dau Eu.” Dar eu nu cunoșteam conceptul credinței. Voi reveni la aceasta mai târziu.
Eu păstoream această biserică – era o biserică nouă pe care tocmai o începusem și am rămas acolo ca păstor în jur de opt luni. Îi iubeam pe oamenii de acolo. Era o adunare mică de aproximativ patruzeci de oameni. Trebuia să facem rost de o nouă fâșie de teren, să găsim piloni și să facem un adăpost și făceam totul împreună cu ei. Mi-a plăcut foarte mult. Deveneam atât de atașat de fiecare dintre ei. Și într-o noapte, în timp ce dormeam, am avut un vis. Iar acest vis a revenit pentru a doua oară și pentru a treia oară. Iar în acel vis, cineva îmi spunea: „Trebuie să te întorci.” Era în afara orașului nostru, Kampala. Iar el a spus: „Trebuie să te întorci în Kampala, fiindcă Domnul va lucra pentru tine.” Iar prima dată când am avut acel vis, m-am trezit și am simțit că acesta nu poate fi Dumnezeu. El mă adusese aici. Tocmai începusem această lucrare și credeam că voi dezvolta această lucrare, iar biserica va crește. Luasem un angajament și trebuia să fiu aici. Dar visul a venit din nou a doua oară, iar apoi a treia oară. Era o noapte de sâmbătă. Așa că duminică dimineața am mers la biserică și un frate din biserica de unde am fost trimis în acel loc, vine în vizită. Și se roagă cu noi, luăm prânzul cu el, iar el spune: „John, am avut un vis. Și l-am spus unui păstor, iar el mi-a zis să vin și să ți-l spun ție. Dar te rog, nu mă înțelege greșit. Nu e dorința mea, doar vreau să-ți spun ce am primit.” I-am zis: „Spune-mi.”
El a zis: „Am avut un vis și cineva îmi spunea: Te rog, nu mă înțelege greșit. E doar…” Eu am spus: „Știu, înțeleg ce spui. Am avut și eu un vis asemănător.”
I-am spus despre visul meu, iar apoi am mers împreună în Kampala și i-am spus și păstorului nostru și am zis: „Pastore, dă-ne trei luni, ca să-i pregătim pe oameni și să predăm ștafeta.” Ceea ce a și făcut. Dar când am mers înapoi la Kampala, Domnul mi-a vorbit din nou într-un vis și a spus: „Când mergi la Kampala, nu deveni ocupat. Vreau să petreci timp în Cuvânt, citind Biblia, în rugăciune și în închinare. Asta e tot ce vreau să faci. Nici măcar să nu înveți, să nu predici și să nu te devii ocupat cu alte lucruri.” Am spus: „Bine, Doamne.” I-am spus pastorului. Și de multe ori a acceptat, dar de multe ori uita și îmi spunea: „John, mergem împreună să facem evanghelizare.” Iar eu îi spuneam: „Pastore, adu-ți aminte, Domnul a spus asta.” Și el zicea: „Ok, atunci poți să rămâi și să conduci serviciile în timp ce noi suntem plecați.” Și eu ziceam: „Dar Domnul mi-a spus nici măcar să nu predic.”
Uneori aveam neînțelegeri precum acestea. Dar el era un om bun. Este un om bun. Așa că „m-a închiriat” pe timpul turneelor.
Și Domnul mi-a zis: „Voi aduce oameni în jurul tău. Ia-i, iubește-i și dă-le tot ce urmează să te învăț. Fiindcă te pregătesc pentru o mare lucrare pe care o am pentru tine.”
Nu știam la acea vreme ce fel de lucrare urma să fie aceasta. Credeam că avea să fie o sarcină, să merg, să fac, să duc la bun-sfârșit și să vin înapoi. Nu mă gândeam că mă pregătea pentru lucrarea la care mă chema. A adus în jurul meu opt oameni și am început să ne rugăm. Nu făceam nimic altceva, decât ne trezeam dimineața, ne rugam cam două ore, apoi stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, apoi mergeam, luam o pauză de cam două ore, veneam înapoi, stăteam în Cuvântul lui Dumnezeu, petreceam cam trei ore în închinare. Și asta era ziua noastră. Așa făceam de dimineața până seara, până târziu în noapte sau până la miezul nopții și apoi mergeam la culcare. Am făcut asta timp de două luni. Într-o zi, a venit o doamnă la pastorul meu. Ea provenea dintr-un sat din această zonă sfâșiată de război. Și i-a spus pastorului meu: „Am avut o biserică plantată acum un an în zona mea. Trei sute de oameni au fost mântuiți și au devenit parte a bisericii. Dar acum, toți s-au întors în lume și s-au lepădat de credință. Mai este doar pastorul, soția lui și un membru. Trei oameni. Poți să vii și să ne ajuți să plantăm din nou, să restaurăm biserica?”
Și pastorul m-a chemat și mi-a zis: „John, vrei să mergi cu ea și să afli mai exact ce se întâmplă la fața locului?”
Iar eu i-am spus: „Dar pastore, Domnul mi-a spus…”
Iar el a spus: „Ok, ok, ok, o să găsesc pe altcineva care să meargă.”
Dar când am mers la echipa mea, în timp ce mă rugam, Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Pentru asta te-am pregătit până acum. Vreau să mergi înapoi la pastor și să-i spui că tu vei merge.”
Așa că m-am dus înapoi. Nu știam despre ce era vorba. El m-a trimis. Am plecat în acel loc, am ajuns acolo. Era un sat ca oricare altul. Nimic anormal, nimic extraordinar. Însă ce m-a intrigat era faptul acesta: cum poate o biserică să fie începută cu trei sute de oameni și după un an să mai aibă trei oameni rămași?
Iar acești oameni nu emigraseră în altă parte. Ei se aflau tot în acea zonă, doar că se întorseseră în lume. Erau peste tot. Îi puteai găsi în sat. Așa că am mers de jur împrejurul satului. Iar noaptea m-am rugat pe genunchi și am spus: „Doamne, care e lucrul responsabil pentru căderea acestei biserici? Nu are rost să începem o altă biserică, dacă problema nu a fost rezolvată. Ce a determinat această biserică să cadă?”
M-am rugat și după aceea am dormit – dormeam în aceeași cameră cu pastorul. Noaptea am avut o viziune. Și nu voi intra în detaliile acelei viziuni. Dar Domnul mi-a arătat biserica, unde se afla și erau oameni care lăudau pe Domnul, se închinau și se simțeau foarte bine. Apoi am văzut puterile întunericului ridicându-se dintr-o pădure mare, începând să se învârtească ca un vârtej și apoi a venit și a lovit biserica. Și am văzut trupurile oamenilor tăiate, zburând în toate direcțiile. Și Duhul lui Dumnezeu mi-a spus: „Puterea, căpetenia care domnește în această zonă este responsabilă pentru ce ai văzut că s-a întâmplat cu biserica.” Biserica nu avea nicio înțelegere asupra puterilor spirituale cu care se lupta. Și nici nu erau înrădăcinați în Cuvânt. Aveau o laudă și închinare minunate, dar nu aveau rădăcinile în Cuvânt și nu au putut sta împotriva puterilor întunericului. Iar Domnul mi-a spus: „Am văzut pe mulți din oamenii Mei lucrând fără rod pe câmp, fiindcă nu se ridică pentru a folosi autoritatea pe care o au pentru a birui puterile întunericului pe teritoriul lor. Eu te-am adus aici. Te voi învăța cum să câștigi teritorii deschise, cum să rupi dominația întunericului, pentru ca Împărăția să poată prospera în regiune. Dar trebuie să te smerești și să înveți pas cu pas.”
M-am trezit și le-am spus prietenilor mei și am început să ne rugăm chiar mai adânc, mai mult, mai concentrat. Dumnezeu a început să ne deschidă ochii, am început să vedem lucruri din domeniul spiritual, am început să vedem puterile întunericului și pe măsură ce aveam de-a face cu ele, am văzut oameni primind vindecare, primind eliberare. L-am văzut marele preot al întunericului care controla puterile întunericului în acea zonă. Domnul ni l-a arătat și am început să-l punem pe altar înaintea Domnului în rugăciune și în aproximativ o săptămână și-a predat viața Domnului Isus. Domnul să fie lăudat!
Iar el s-a deschis ca o cutie a Pandorei, fiindcă el controla atât de multă putere spirituală în regiune. Așa că, atunci când s-a întors la Domnul, a rupt puterea multor vrăjitori și vrăjitoare! Unii dintre ei au trebuit să emigreze și să plece, alții și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Și întreg locul a fost deschis, o nouă biserică a fost plantată și a început cu mai mult de 200 de oameni. Apoi Domnul ne-a trimis în următorul oraș, unde, din nou, am avut o mulțime de experiențe. Nu voi intra în detalii. S-a tras cu arma în noi de la distanță scurtă și Domnul ne-a protejat. Cineva a tras în noi de la mai puțin de 10 metri. Doar între 8-10 metri. A doua zi am fost arestați și duși la poliție și au spus: „Aveți arme”. Și Domnul ne avertizase că urma să fim arestați, așa că eram pregătiți pentru asta. Ne-au închis, am predicat prizonierilor, și-au predat viața Domnului Isus Cristos. Apoi am ieșit și a venit armata să investigheze și au descoperit gloanțele. Și au spus: „Nu, acesta nu e un glonț tras dinăuntrul casei, a fost tras în casă.” Așa că ne-au eliberat, am predicat Evanghelia, am plantat biserica, iar apoi ne-am mutat în următorul oraș. Trebuia să plantăm trei biserici.
Acum, următorul oraș a fost locul în care lucrurile au început să se miște. Era stilul nostru de a ne face tema dinainte: să ne rugăm mult, să trasăm harta spirituală, să ne confruntăm cu puterile întunericului. Apoi pregăteam cruciada. Și pastorul nostru venea apoi și făcea cruciada împreună cu noi și planta biserica. După cum spuneam, din cauza acestor noi lecții, prin care Domnul ne învăța să ne confruntăm cu puterile care dețineau teritoriile în captivitate, pe măsură ce ne confruntam cu ele, am văzut teritoriile deschise, captivii puși în libertate, am văzut oameni eliberați și vindecați, chiar și fără ca noi să ne rugăm pentru ei. Domnul îi vizita pe oameni acasă la ei noaptea, erau vindecați și veneau dimineața și spuneau: „Vreau să-mi predau viața Domnului.” Și vedeam atât de multe lucruri de genul acesta. Și eram foarte entuziasmat. Oamenii veneau și spuneau: „Știi, am mers la cutare păstor, am mers la cutare cruciadă, am mers și nu am fost vindecat. Dar imediat cum ați venit voi, am fost vindecat.” Ne simțeam așa de bine. Apoi am mers într-un nou loc și ne pregăteam pentru cruciadă. Și am primit o viziune care ne arăta puterile întunericului cu care ne confruntam. Aceasta era una dintre cele mai grave regiuni, fiindcă aici a trebuit să mutăm craniile și scheletele. Auzeam voci vorbind în timpul nopții sau chiar și în sala unde țineam întâlnirile… voci ciudate. Și a trebuit să intrăm în război spiritual, să legăm și să continuăm întâlnirile. Și lucrurile decurgeau minunat. Și apoi am început să… De fiecare dată când ne puneam să ne rugăm, era câte o persoană care spunea: „Am primit acest verset, am primit această viziune. Am primit cuvântul acesta. Am primit asta.” Și de fiecare dată toate acestea ne vorbeau să ne pocăim și să umblăm drept cu Domnul, să renunțăm la ipocrizia noastră, să renunțăm la lipsa noastră de sinceritate. Și eu eram tulburam. Am spus: „Trebuie să fie cineva aici care nu umblă drept, fiindcă Dumnezeu umblă cu noi minunat, merge mai departe și totuși, ne tot aduce acest cuvânt.” Așa că i-am pus pe toți să se așeze – aveam în acea vreme cam 12 oameni – și le-am spus: „Vă rog, fiecare dintre voi să vă cercetați.” Asta a durat cam o săptămână.
Apoi, într-o zi – era o zi de luni – eram plecat în vizită la câțiva noi credincioși. Când m-am întors, una dintre surori m-a sunat și mi-a zis: „John, mă rugam și am avut o viziune. M-am văzut pe mine umblând pe o cărare lungă, dreaptă. Și eram așa de obosită, că voiam să mă întorc înapoi. Apoi am văzut pe cineva îmbrăcat într-o haină albă, strălucitoare. Și el a zis: ” Și i-a dat un plic. Și în viziunea ei, l-a întors și s-a uitat la plic, cum te-ai uita la un nume pe plic. Și în loc de nume erau un verset. Și apoi viziunea s-a sfârșit. A venit și mi-a adus mesajul acesta. Și versetul era din Ieremia, capitolul 7. Aș vrea să-l citim împreună. Ieremia versetul 2 până la 11. Îl voi citi încet și sper să mă urmăriți. Spune:
„Stai la poarta Casei Domnului şi vesteşte acolo următorul mesaj: «Ascultaţi Cuvântul Domnului toţi locuitorii lui Iuda, care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi Domnului. Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Îndreptaţi-vă căile şi faptele şi vă voi lăsa să locuiţi în acest loc. Nu vă încredeţi în cuvinte înşelătoare, spunând: ‘Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’ Numai dacă vă îndreptaţi căile şi faptele şi dacă vă veţi face dreptate unul altuia, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai atunci vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o strămoşilor voştri din veşnicie în veşnicie. Totuşi voi vă încredeţi în cuvinte înşelătoare care nu vă aduc nici un câştig.
Furaţi şi ucideţi, comiteţi adulter şi juraţi strâmb, ardeţi tămâie lui Baal şi mergeţi după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi, iar apoi veniţi şi staţi înaintea Mea, în Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ‘Suntem izbăviţi.’ Dar izbăviţi pentru a săvârşi iarăşi aceste urâciuni? A devenit Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari în ochii voştri? Eu Însumi am văzut lucrul acesta, zice Domnul.”
Acuma una este să găsești un pasaj biblic bun și să-l citești și alta e când Domnul îți trimite cuvântul Lui. Am simțit convingerea Duhului foarte intens. Dar spuneam: „Ce am făcut diferit?” Nu am putut găsi niciun lucru pe care-l făcusem în viața mea sau îl permisesem în viața mea care să fie diferit sau contradictioriu cu viața mea normală. Și eram convins că în viața mea normală eu umblam drept cu Domnul. Așa că am chemat echipa și am spus: „Chiar trebuie neapărat să ne ocupăm de lucrul acesta azi. Trebuie să ne cercetăm inimile. Trebuie să ne deschidem și dacă e posibil, să mărturisim unii altora, fiindcă Domnul ne vorbește în mod categoric.” Acum, nu puteam pune lucrările semnelor și minunilor pe care Domnul le făcea prin mâinile noastre și viziunile și revelațiile pe care ni le dădea în concordanță cu genul acesta de cuvânt și mesaj care ne cerea constant să ne pocăim și să ne întoarcem la El. Oarecum nu vedeam cum se leagă. Așa că am folosit un limbaj mai dur decât de obicei și am încercat să clarific lucrurile: „Chiar nu mai putem continua așa, trebuie să reveniți la realitate.” Așa că toată lumea tremura.
Am mers la culcare în noaptea aceea. Obișnuiam să mă trezesc în jurul orei 4 dimineața să mă rog. M-am trezit, am încercat să mă rog și nu am putut să mă rog. Inima mea părea închisă. Era rece, tare și închisă. Nu am putut să scot rugăciunea din inima mea, indiferent cât de mult am încercat. Chiar și stunci când persistam, simțeam că ușa este închisă înaintea mea. Simțeam că există o ușă închisă înaintea mea și nu puteam intra în prezența Domnului. Am încercat să mă închin: nu a funcționat. La ora 5 toată lumea s-a trezit și ne-am adunat împreună. Ei au intrat în închinare, închinare adâncă și intensă. Și eu stăteam acolo rece – nu puteam să mă închin. Nici măcar nu puteam găsi bucurie. Și am fost așa pentru următoarele două ore. Ei nu păreau să aibă vreo problemă. Dar eu aveam o problemă. Când s-a terminat, mă gândeam: „Oare Dumneeu mă dă afară din prezența Lui? Ce înseamnă asta?”
Am sunat-o pe sora care îmi adusese pasajul biblic și i-am spus: „Uite, de când mi-ai adus pasajul, nu am mai avut pace și acum nu mă pot ruga. Poți să-mi explici mai mult despre cum ai primit pasajul acela?” Dar nu avea nimic mai mult de explicat. Așa că i-am lăsat pe ei să pregătească micul dejun. Am plecat și am încercat să mă plimb și să mă rog, am încercat totul. M-am întors și nu am primit nimic. Așa că am luat micul-dejun și apoi trebuia să mergem să predicăm Evanghelia din casă în casă. Le-am spus: „Mergeți voi, eu voi rămâne.” În mod normal, eu conduceam echipa, dar am rămas în urmă. Și am spus: „Mergeți voi. Astăzi eu voi fi cel care rămâne în urmă să mă rog.” Așa că am rămas, chipurile ca să mă rog, deși nu mă puteam ruga. Așa că, după ce au plecat, mi-am luat Bibliile – patru-cinci Biblii diferite – și dicționarul de termeni și am stat pe veranda unei case care era foarte aproape de a noastră. Și am stat acolo și am început să spun: „Doamne, sunt flămând după Tine. Te rog, lasă-Mă să mă conectez cu Tine. Primește-mă la Tine. De ce mă lepezi? Care e problema? Am făcut ceva greșit? Nu mă pot gândi la nimic. Nu înțeleg ce s-a întâmplat greșit. Te rog.”
Și Îl imploram așa, apoi deodată, s-a întâmplat ceva. Ceva a venit peste mine și întreg corpul meu a început să se înfioare. Am simțit ca și cum cineva a venit și a stat la stânga mea. Îi puteam simți hainele atingându-se de mine. Dar nu era nimeni. Apoi o constrângere puternică a venit peste inima mea de a-mi deschide Biblia. Era ceva de genul: „Repede! Trebuie să-ți deschizi Biblia acum la cartea Romani, capitolul 1.”
Și vreau să vă împărtășesc cât de clar pot. Dar nu pot descrie, pentru că era ca și cum cineva era acolo și spunea: „Vrei să poți înțelege? Deschide-ți Biblia. Fă-o acuma!” Și mi-am deschis Biblia la Romani capitolul 1, versetul 18, unde spune:
„Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor care se târăsc.”
Acuma eu eram complet confuz și ziceam: „Doamne, mie îmi spui toate astea? Sau îmi dai un mesaj de predicat? Ce e asta?” Am simțit ca era ceva foarte serios în legătură cu aceste lucruri și Dumnezeu încerca serios să comunice aceste lucruri, dar cui încerca să i le comunice? „Încerci să mi le spui mie sau îmi dai ceva ce trebuie să dau mai departe sau să predic?”
Mai întâi, permiteți-mi să vă spun că în vremea aceea începusem această biserică, dar oamenii din sat erau foarte, foarte blasfemiatori. Predicam constant Evanghelia. Mergeam în fiecare zi la ei, dar ei ne insultau, luau numele lui Dumnezeu și îl foloseau împreună cu cuvinte inutile. Mergeam în aer deschis, la întâlniri unde luam cu noi o tobă și cântam. Și oamenii se adunau în jurul nostru ca pentru a asculta. Dar aruncau insulte împotriva Numelui Domnului și ne ridiculizau. Așa că era foarte greu să ieșim afară, dar mergeam prin credință și spuneam: „Doamne, noi mergem.” Omenește vorbind, am fi ales să rămânem acasă. Așa că atunci când a venit acest cuvânt, mă gândeam: „Ok, Doamne, îmi dai un cuvânt pe care să i-l spun lor? Ce încerci să faci?” Dar adânc înlăuntrul meu, conștiința îmi spunea: „Cuvântul e pentru tine. Pentru tine, personal.”
Dar am spus: „Doamne, dacă mie îmi vorbești, fă-mă să înțeleg. Clarifică-mi.” Și din nou a venit acel val peste mine și am știut: „Deschide-ți Biblia, capitolul 1, versetul 28 până la 32.” Și pasajul spune așa:
“Şi fiindcă n-au încuviinţat să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.”
Acuma, uitați ce mi s-a întâmplat. Mă uitam pe lista aceea și nu puteam spune că niciunul din acele lucruri nu exista în viața mea. Puteam identifica câteva lucruri: „Ok, știu că asta, asta, asta este viața mea.” Dar apoi spuneam: „Dar în fiecare zi, înainte să merg la culcare, mă pun pe genunchi și mărturisesc aceste păcate. Le mărturisesc și îți cer să mă ierți. Nu pot crede că tu ești un Dumnezeu care m-ar mustra pentru așa ceva, pentru că Tu spui că dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios ca să ne ierte.” Acum menționez aceste lucruri dar aș vrea să faceți legătura cu alte lucruri pe care le-am menționat mai înainte, când El mi-a spus: „Vreau să trăiești prin credință.” Și voi face această legătură din nou, mai târziu. Dar spuneam: „Doamne, dacă Tu chiar îmi spui mie toate astea, te rog, fii specific. Ce am făcut anormal? Ce am făcut? Poate că nici nu mi-am dat seama.” Puteam simți mânia Domnului. Puteam simți nemulțumirea Domnului. Toată ființa îmi tremura. Dar nu știam pentru ce să mă pocăiesc. Așa că pe când încercam să mă lămuresc, a venit din nou acel val peste mine și mi-a venit în minte un alt pasaj: Romani, capitolul 2, versetul 1 până la 5, care spune:
„De aceea, tu, omule, care-i judeci pe alţii, n-ai nici o scuză, căci prin faptul că-l judeci pe altul te condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care-l judeci, înfăptuieşti aceleaşi lucruri! Ştim că judecata lui Dumnezeu faţă de cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri este bazată pe adevăr. Şi crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri, dar pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, din cauza încăpăţânării tale şi a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui””.
Trebuie să vă mărturisesc că în acel moment întreaga mea ființă a fost cuprinsă de frică. Am simțit că: „Doamne, oricare ar fi lucrul care nu e în regulă, e grav. Dar nici nu știu ce e. Știu că ești foarte, foarte nemulțumit de mine, dar nu înțeleg.” Am citit mai departe, de la versetul 6:
“Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui: celor ce, prin perseverenţa în fapte bune, urmăresc glorie, onoare şi nemurire, le va da viaţă veşnică; dar celor ce, din ambiţie egoistă, resping adevărul şi ascultă de nedreptate, le va da urgie şi mânie. Va fi necaz şi strâmtorare peste orice suflet omenesc care săvârşeşte răul, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, dar va fi glorie, onoare şi pace peste oricine înfăptuieşte binele, – întâi peste iudeu şi apoi peste grec –, căci înaintea lui Dumnezeu nu este părtinire.”
Stăteam acolo și mă gândeam: „Doamne, nu știu ce să fac acuma. Nu știu cum să mă rog. Nu înțeleg ce am făcut. Știu că ceva nu-i în regulă, dar nu știu ce anume.” Și am stat acolo, gândindu-mă: „Mi-aș dori să-mi spui ceva. Mi-aș dori să-mi explici mai clar.” Și în timp ce spuneam asta, acel val a venit peste mine din nou și spunea: Romani capitolul 2, versetul 17 până la 24, care spune:
“Dar dacă tu, care te numeşti iudeu şi îţi pui încrederea în Lege, care te lauzi cu Dumnezeu, cunoşti voia Lui şi îţi dai seama de ceea ce este bine pentru că eşti instruit în Lege, care eşti convins că eşti călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric, sfătuitor al celor fără minte, învăţător al celor neştiutori, pentru că tu ai în Lege trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului, tu deci care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi? Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Ţie, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege? Căci, aşa cum este scris: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre neamuri din cauza voastră.“”
Acum, sunt sigur că nu puteți face legătura cu inima mea, ce s-a întâmplat înăuntrul meu când am citit ultima propoziție. V-am spus că oamenii erau blasfemiatori, spuneau lucruri de care te înfiorai, împotriva numelui Domnului. Dar când am citit asta: „Tu, care predici altora, nu poți să-ți predici ție? Tu, care înveți pe alții, nu te poți învăța pe tine însuți? Tu, care spui altora să nu fure, furi? Nu fă asta, și tu o faci?” Și ultimul vers: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat din cauza voastră.“ Și a fost ceva atât de personal, a fost ceva de genul: „Tot ceea ce vezi acolo, tot ceea ce fac ei, ce spun ei împotriva Numelui Domnului este din cauza ta! E din cauza felului în care tu trăiești. E din cauza felului în care umbli, și nu doar asta, ci este scris despre tine.” Simțeam că vreau să zbier din toată ființa. Și îmi venea să plec și să închid Biblia. Și am spus: „Doamne, nu știu ce să fac.” Dar în acel moment, s-a întors echipa de la evanghelizare. Și am sunat-o pe sora care a stârnit toată această situație. I-am spus: „Vino cu mine.” Ea a venit și am coborât pe plantația de banane. I-am spus: „Ajută-mă. De dimineață nu mă mai pot ruga. Când încerc să-L întreb pe Domnul, asta e ceea ce… Adică, El îmi arată că e foarte nemulțumit de Mine. Nici măcar nu știu cum să mă pocăiesc. Nu știu cum să aduc pocăința. Poți să mă ajuți? Vino și roagă-te cu mine.” Ea a spus: „Ok, dar ce ai făcut? Ce a merg greșit?” I-am spus: „Nu știu.” Ea a spus: „Dar cum putem să ne pocăim de ceva ce nu știi?” Eu am spus: „Dar Dumnezeu e foarte nemulțumit de mine.” Apoi a spus: „Spune-mi, cum știi că e nemulțumit? Cum ai aflat? Ce anume s-a întâmplat?” Așa că a trebuit să-i povestesc totul, exact așa cum mi s-a întâmplat. Și în timp ce îi vorbeam ei, am văzut frică venind peste fața ei. Ochii i s-au mărit și tremura. Și pe măsură ce povesteam și am ajuns la ultima propoziție, a țipat și a început să strige către Dumnezeu: „Ai milă de mine, ai milă de mine! Sunt o păcătoasă! Ai milă!” Nu se ruga pentru mine, se ruga pentru ea.
Mai târziu mi-a spus: „Am crezut că încerci să-mi spui mie ceva, dar pe o cale ocolită. Tot ce spuneai îmi străpungea inima. Și mă gândeam că nu puteai să-mi vorbești direct. Așa că m-am gândit că ai încercat să o faci pe ocolite.” Ceea ce nu era adevărat, într-un fel. Dar când a țipat așa, ceva a cedat în inima mea și deodată am simțit că mă puteam ruga. Așa că am intrat în rugăciune și am plâns și m-am pocăit de toate lucrurile care îmi veneau în minte. Am spus: „Doamne, mă pocăiesc de asta, mă pocăiesc de asta.” Și cred că a durat cam o oră. Și apoi am început să simt ceva: Biblia spune că El e drept. Când ne mărturisim păcatele, El e drept ca să ne ierte. Și am început să mulțumesc lui Dumnezeu: „Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc! Mulțumesc!”
Dar nu simțeam pace. Și nu simțeam nimic ridicându-se de peste mine. Nu simțeam că am rezolvat o problemă. Acum dați-mi voie să vă spun ceva. Încercam să mă ocup de o faptă. Iar El încerca să se ocupe de căile mele. El nu se referea la ceva ce am făcut, ci se referea la felul în care umblam. Iar eu credeam că umblarea mea era ok. Așa că El nu încerca să-mi spună: „Ai făcut asta, pocăiește-te de asta.” Să vă dau un exemplu. Saul și David – amândoi aveau același trecut: erau îngrijitori de animale. Amândoi erau chemați să fie împărați și profeți. Amândoi au fost unși de același profet, Samuel. Amândoi au păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Amândoi și-au mărturisit păcatul. David a fost iertat. Saul a fost respins. Care a fost diferența dintre acești doi bărbați? Dacă te uiți la viața lui Saul, prima dată când Domnul i-a spus prin prooroc: „Pregătește o jertfă. Voi veni mâine să aduc jertfa”, proorocul a amânat puțin, dar din cauza că oamenii se împrăștiau, de dragul oamenilor, Saul și-a îmbărbătat inima și a adus jertfa, deși nu trebuia să facă asta. Și imediat după ce a terminat, a sosit proorocul Samuel. Și i-a spus: „Ce ai făcut? Domnul ar fi întărit împărăția pentru urmașii tăi, dar acum… i-o dă unui al om.” Care a fost problema lui? „Oamenii… se împrăștiau și începeau să mă părăsească. Așa că m-am îmbărbătat și am adus jertfa.” Oamenii. Următoarea dată când Domnul îl trimite într-o misiune e ca să-i ucidă pe amaleciți. Și a mers în misiune. Nu a fost neascultător. Apoi s-a întors. Dar Domnul i-a spus lui Samuel: „Îmi pare rău că l-am trimis. Îmi pare rău și pentru faptul că l-am făcut împărat. Uite ce a făcut!” Când Samuel vine la Saul, Saul spune: „Am făcut ce mi-a spus Domnul.” Dar Samuel spune: „Dar ce e cu mugetul vitelor și behăitul oilor pe care îl aud?” El zice: „Oh, oamenii… oamenii au vrut să le aducă aici, așa că le-am dat voie.” Samuel zice: „Sunt jertfele mai bune decât ascultarea?” Pentru că aveau de gând să aducă jertfe lui Dumnezeu. Sunt jertfele mai bune decât ascultarea? Ulterior, Saul spune: „Nu i-am dat lui Dumnezeu ce i se cuvenea. Mi-a fost teamă de oameni.” De oameni. Vă dați seama că Saul și-a trăit viața înaintea oamenilor? Făcea lucruri din cauza oamenilor. Și a mărturisit și a spus: „Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Am greșit. Te rog, vino cu mine acum ca să mă închin Domnului.” Și Samuel a spus: „Nu voi merge cu tine.” Și Samuel s-a întors să plece, iar Saul l-a apucat de marginea hainei și a rupt-o. Când a rupt-o, Samuel s-a întors și i-a spus: „Exact cum a fost ruptă haina, Împărăția a fost ruptă din mâinile tale.” Ce a spus Saul? A spus: „Hei, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și am păcătuit împotriva ta. Dar! Respectă-mă în fața poporului. Onorează-mă în fața poporului.” Chiar și în acel moment de zdrobire, inima lui era mai preocupată de imaginea lui în fața oamenilor. Samuel a mers cu el, dar din acea zi, nu s-a mai întors. S-a rugat pentru el zilnic, până în ziua în care Dumnezeu i-a zis: „Până când te vei mai ruga pentru omul pe care l-am lepădat?”
Dar David a păcătuit și el. A comis adulter, apoi l-a ucis pe bărbat și a ascuns totul, iar Natan a venit și l-a confruntat. Și David a rostit sentința, spunând: „Omul acela trebuie să moară!” Și Natan spune: „Tu ești omul acela!” Și el spune: „Oh, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu!” Și Natan spune: „Domnul te-a iertat.” Care a fost diferența? Nu a fost atât de mult vorba de actul în sine, ci de felul…
Biblia spune că David avea inima după inima lui Dumnezeu. Căile lui îl urmau pe Domnul. El a căzut cum ar fi putut cădea orice alt om, dar căile lui erau concentrate cu totul înspre Domnul. Asta e o mare diferență. De aceea mă confrunta Domnul. El nu confrunta un act, ci confrunta căile mele. Mă chema să părăsesc căile mele și să merg pe ale Lui. Mă gândeam la noastră, la faptul că vedeam oameni mântuiți, biserici plantate, vedeam oameni vindecați și eliberați… Dar Dumnezeu mi-a spus: „Vreau să renunți la căile tale și să vii pe calea Mea.” Asta înseamnă să trăiești prin credință. Vă aduceți aminte când oamenii i-au spus lui Isus: „Ce să facem ca să împlinim lucrările Domnului?” Isus a răspuns: „Aceasta este lucrarea pe care o cere Dumnezeu: să credeți în Cel pe care El L-a trimis.” Când credem în Isus, ce se întâmplă? Credem că viețile noastre sunt inutile, sunt fără speranță, fără sens. Suntem condamnați la moarte. Renunțăm la viața noastră și o dăm Lui, ca să primim viața Lui. Și din acel moment, vorbim ca Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Cristos și nu mai trăiesc eu. Iar viața pe care o trăiesc nu mai este a mea. Viața pe care o trăiesc este din Cristos. Și o trăiesc în credința în Isus.” Acest lucru îmi cerea Dumnezeu mie să fac: „Nu mai trăi în căile tale omenești. Nu mai trăi prin înțelepciunea ta omenească, prin eforturile tale omenești, prin voința ta omenească. Renunță la toate acestea. Mori față de ele, ca să poți trăi pentru Mine. Îmbracă-te cu viața Mea. Lasă mintea ta să fie convinsă, renunță la viața ta veche, nu mai poți trăi pentru tine însuți.” Știți ce spune Biblia: „Că Duhul Domnului ne strânge: dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit. Și pentru că toți au murit, nu mai pot trăi pentru ei înșiși, ci numai pentru Cel care a murit și a înviat pentru ei.” Și spune: „Acum, oricine e în Isus Cristos, e o nouă făptură. Cele vechi s-au dus. Iată, toate lucrurile s-au făcut noi. Și această nouă identitate este de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El însuși și ne-a dat slujba împăcării. Şi Tatăl era în Isus Hristos, împăcând lumea cu Sine şi ne-a încredinţat cuvintele împăcării. De aceea, noi suntem ambasadorii lui Cristos. Și, ca şi cum Dumnezeu ar implora lumea prin noi, să ne împăcăm cu El.” El mă chema la o schimbare de identitate, să las căile mele omenești, identitatea mea, abilitatea mea, efortul meu, înțelepciunea mea… să pun jos toate aceste lucruri și să vin să iau acea viață care a venit din cer, a venit în lume, a avut o misiune. Nu a venit să facă bani, nu a venit să-Și facă un nume, nu a venit să facă impact prin faima sau prestigiul uman. A venit pentru o misiune. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. El nu L-a trimis în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” El mă chema să trăiesc viața Lui, identitatea Lui, cauza Lui, misiunea Lui. Să renunț la ambițiile mele, la visurile mele, la dorințele mele, la drepturile mele, ca să le pot lua pe ale Lui. Și să pot revendica moștenirea care este în Numele LUI, identitatea care este în Numele Lui. La asta se referea El când zicea: „Credeți în Acela pe care El L-a trimis. Asta este lucrarea Domnului.” Iar eu niciodată nu am făcut legătură între cele două.
Și în acea zi, Domnul mi-a vorbit. În timp ce ne rugam, m-am rugat și am simțit că m-am rugat destul. Și cu siguranță, El mi-a auzit rugăciunea. Deja m-a iertat. Dar nu am simțit pace, nu am simțit eliberare. Simțeam încă aceeași vinovăție asupra mea. Și am spus: „Doamne, dă-mi un cuvânt ca să-mi mângâi inima. Dă-mi un cuvânt care să aducă din nou bucuria în inima mea. Te rog.” Sora mea încă plângea și suferea înaintea lui Dumnezeu. Dar eu simțeam că m-am rugat destul. Și fiindcă nu primeam niciun cuvânt pentru mine, am spus așa: „Hai să fac un lucru. Să pun Biblia așa și o voi deschide oriunde îmi cade privirea. Și cuvântul acela voi considera că e cuvântul Lui pentru mine.” Și aici mi-a căzut privirea, de îndată ce am deschis Bibia. Era în Ieremia, capitolul 6, de la versetul 14, până la 15:
“Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Şi totuşi nu este pace!
Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.`”
Acesta e cuvântul pe care l-am primit. Acesta e cuvântul pe care l-am căutat. Acesta e cuvântul pe care mi-a căzut privirea. Am fost atât de frustrat, încât mi-am luat Biblia și am aruncat-o. Și am început să spun: „Doamne, sunt un păcătos mai mare decât pot înțelege. Nici nu știu cum să mă pocăiesc.” Și am început să strig: „Ai milă de mine! Dă-mi harul pocăinței! Dă-mi harul pocăinței!” În timp ce strigam în felul acesta, am simțit prezența lui Dumnezeu venind asupra mea.
Acuma, când ești predicator, există momente în timpul predicii în care simți că prezența Lui vine peste ta. Exact așa m-am simțit. Și am simțit că… ah, El vine la mine! Dar apoi s-a intensificat, s-a intensificat la nivele pe care nu le-am experimentat niciodată înainte. Și curând inima mea a fost plină de teamă. Simțeam ca o pătură grea de tot care vine peste mine. Apoi a început să-mi tremure tot trupul, să transpir. Apoi am simțit cum mi se umflă limba în gură. Nu mai îmi puteam folosi limba ca să vorbesc. Parcă era blocată. Am încercat să-mi mișc trupul. Nu-mi puteam mișca nicio parte din trup. Simțeam că eram înăuntrul trupului meu, dar trupul meu nu mai era al meu. Apoi, dintr-odată, o lumină puternică mi-a lovit ochii. Aveam ochii închiși. Eram pe genunchi, cu capul la pământ, dar o lumină puternică m-a lovit. Și mi-am ridicat ochii să încerc să văd ce era acel lucru. Mi-am deschis ochii, dar nu puteam să mă uit în lumină. Era prea strălucitoare, chiar și când mi-am închis ochii. Mi-a străpuns ochii. Mi-am plecat ochii din nou, tremuram și mă gândeam: „Ce se întâmplă???” Apoi am auzit o voce, adâncă și calmă și mi-a rostit numele de trei ori. Nu puteam să răspund. Nu aveam nicio putere să răspund. Dar înăuntrul meu spuneam: „Sunt aici.” M-a strigat pe nume – John – de trei ori. Și apoi mi-a spus: „Te-am cunoscut înainte de crearea lumii și te-a ales și te-am pus deoparte ca să-mi slujești ca martor în aceste zile din urmă. Dar vreau să-ți spun că dacă aș fi venit azi să-mi iau Mireasa, tu nu ai fi fost parte din ea. Nu te-aș lua.”
Nu pot descrie șocul care a venit peste mine. Cred că eram în așa un șoc, că nici nu am răspuns. M-a lovit. Și a repetat: „Nu te-aș lua. Fiindcă este scris: El se va arăta celor care îl așteaptă. Tu nu-ți trăiești viața ca o așteptare personală după Mine. Tu permiți să vină în viața ta tot felul de gunoaie. Trăiești ca un om căruia nu-i pasă.”
În acel moment, în inima mea – după cum spuneam, nu puteam vorbi cu gura mea – simțeam că nu mi se poate întâmpla mie una ca asta. Mă gândeam: „Am renunțat la slujba mea, ca să-L slujesc pe Domnul, am renunțat la casa mea, pe care mi-o dăruise tatăl meu, fiindcă am vrut să merg pe câmpul de misiune, am renunțat la asta, am renunțat la aia și… acesta nu poate fi Dumnezeu care-mi spune… că nu m-ar lua.” Toată teologia mea și toate învățăturile mele nu putea accepta așa ceva. Și apoi mi-a spus cuvintele Lui, scrise în cartea 1 Corinteni, capitolul 6. Le-a citat și le-am găsit mai târziu. Nici nu îmi puteam aminti locul exact, dar mai apoi le-am găsit în Biblie. Și spune în versetul 9:
„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”
Și a continuat, spunându-mi: „Viața ta e atât de plină de mizerie. Tu umbli cu o înfățișare exterioară și acoperi alte lucruri în inima ta. Uiți că Eu sunt Domnul care cercetează inima. Și tu nu ești pregătit. Nu ești pregătit să te întâlnești cu Mine.” Și a început să-mi spună: „Dacă viața ta e plină de astea și astea și astea și astea, atunci ești tu gata de venirea Mea?” Și în timp ce menționa acele lucruri, eu am putut să spun: „Ok, Doamne, ai milă.” Apoi a menționat un lucru pe care inima mea l-a respins, fiindcă, după înțelegerea mea, eu niciodată nu am ajuns la așa ceva. El a spus: „Dacă viața ta e plină de preacurvie…” Oh, nu! Am spus asta în inima mea. Iar vocea s-a oprit. Și preț de o clipă a fost tăcere. Și apoi mi-a zis: „Niciun cuvânt strâmb nu iese din gura Mea. Mă faci mincinos? Dar fiindcă nici măcar nu-ți cunoști propria ta inimă, o să ți-o arat Eu. Adu-ți aminte de locul acesta, de ziua aceasta, de ora aceasta.” Și frate și soră, chiar mi-am adus aminte. Practic m-am văzut pe mine înapoi în acel moment, nu ca o amintire, ci ca o realitate. Am fost înapoi în acel moment. M-am văzut stând în taxi, așteptând ca mașina să se umple și apoi m-am uitat afară la o femeie, cu tot felul de gânduri murdare în imaginația mea. Și în momentul în care acele gânduri au venit din nou în mintea mea, am zis: „Oh, Doamne! Am păcătuit împotriva Ta.”
El a spus: „Nu, nu ai păcătuit. Trăiești în păcat. Tu trăiești în asta. Trăiești de dimineața până seara cu astfel de gânduri. Chiar și noaptea, în patul tău, te dedai la acest păcat. Cunosc fiecare moment din viața ta privată. Cunosc gândurile tale. Nici măcar nu te temi. Chiar și în biserică, când stai în biserică, cineva urcă pe scenă să Îmi slujească și le dezbraci în pielea goală în imaginația ta. Și îți imaginezi tot felul de lucruri. Eu sunt Domnul care cercetează inima. Nu ai citit că chiar acela care se uită la o femeie ca să o poftească a comis deja adulter cu ea?” Și prin fața mea au început să treacă imagini din mintea mea. Și nu era ceva despre care aș fi putut spune: „Doamne, am căzut în păcat, Doamne, am fost slab.” Era stilul meu de viață. Era un mod de viață constant. Eram confortabil cu el. Eram confortabil că nimeni altcineva nu putea vedea. Dar Dumnezeu spunea: „Eu văd. Eu sunt Domnul care cercetează inima.” Mi-a fost așa de rușine. Dar apoi a spus: „Și asta nu-i cel mai rău dintre toate. Încă mai trăiești în astea.” Și a început să-mi prezinte lucruri care apar nesemnificative din punct de vedere uman: invidia, manipularea, vorbirea pe la spate ca tu să apari că ești cel mai bun, tu faci cel mai bine, tu predici mai bine, tu faci mai multe miracole, tu ai mai mare ungere. Și toată manipularea și autopromovarea. Toate dușmăniile pe care le păstrăm în inima noastră atunci când altcineva e promovat sau e reunoscut înaintea noastră. Dar felul în care Domnul mi le-a arătat le făcea să pară atât de mizerabile. Atât de mizerabile! Și am plâns și am plâns și la un moment dat eram așa de absorbit în durerea mea, încât El Și-a ridicat vocea și mi-a zis: „Taci și ascultă!” Și am tăcut. Și a continuat, a continuat, a continuat, descoperind tot mai multe lucruri. Până și lucrurile care păreau mici, în acel moment au apărut atât de putrezite. Și mă simțeam de parcă stăteam în fața scaunului judecății. Totul era scos afară. Și a trebuit să spun: „Oprește-Te! Oprește-Te! Accept totul!” Dar El nu Se oprea. De fapt, la un moment dat, am spus: „Îmi pare rău! Îmi pare rău! Îmi pare rău!” Și El a spus: „Taci!” Și nu vorbeam tare, vorbeam în inima mea. El mi-a zis: „Taci și ascultă!”
Și pe măsură ce continua, mă gândeam: „Cu siguranță că am fost înșelat! Toată vremea asta credeam că Îi slujesc lui Dumnezeu și eram așa de mizerabil pe dinăuntru. Cu siguranță că am fost înșelat. Diavolul m-a făcut prizonier cu mult timp în urmă.” Și în acel moment, m-am gândit la miracolele la care eram martori. M-am gândit la vindecări. M-am gândit la toate acele lucruri minunate. Și dintr-odată, inima mea s-a prăbușit. M-am gândit: „Diavolul m-a înșelat în așa hal, încât m-a folosit să facă minuni falsificate, să facă lucruri despre care credeam că Dumnezeu le face. Și totuși, în tot acest timp, era diavolul.” Și vocea a tăcut un moment. Și apoi mi-a spus: „De ce îți imaginezi așa ceva?” Și apoi mi-a zis: „Eu nu fac minuni pentru că tu ești vrednic. Fac minuni pentru că Îmi iubesc poporul, înaintea căruia tu stai ca să predici. Dar n-ai citit niciodată că vor veni la Mine în acea zi și vor spune: Și Eu le voi spune: Să nu depinzi de miracole ca să-ți evaluezi vrednicia. Vrednicia ta nu stă în semne și minuni și în slujire. Eu fac minuni pentru că îi iubesc pe oameni. Și Numele Meu nu va fi lăsat niciodată fără o mărturie pe Pământ.” El mi-a zis: „Nu ai citit niciodată că fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu?” Nu e vorba de miracole. E vorba de sfințenia care vine de la Dumnezeu. Apoi mi-a spus un pasaj din cartea Evrei. După ce tocmai fusesem mântuit, după două zile după ce m-am întors la Dumnezeu, El mi-a dat acest pasaj: Evrei 1:9.
Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.“
Iar eu erau proaspăt creștin și am avut un vis în care cineva îmi spunea: „Acesta este un dar de la Domnul.” Și mi-a dat o bucată de hârtie pe care era acest verset – în vis. Apoi Domnul Mi-a vorbit în acea vizitare și mi-a zis: „Ai început bine. De ce te-ai întors? Ai început cu ochii la Mine, dar pe măsură ce ai devenit mai familiar, ți-ai mutat privirea la oameni. Nu ai mai căutat aprobarea Mea. Ai început să cauți aprobarea oamenilor. Pentru că oamenii nu cunosc secretele inimii tale, ei te tot aprobau și îți arătau cât erau de uimiți de viața ta. Dar ție nu ți-a păsat de Mine. Eu îți cunoșteam inima. Ai început bine. Ce te-a făcut să te întorci? De ce ți-ai luat ochii de la Mine? Vreau să știi că oamenii nu dețin raiul, ci doar Tatăl Meu deține raiul. Iar El va judeca drept ca un Judecător drept. Și va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Mi-a dat un pasaj din Apocalipsa 3. În versetul 1 spune:
“,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: ,,Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.”
El mi-a spus: „M-am uitat la tine de la început până la sfârșit și nu am găsit nimic acceptabil înaintea Tatălui Meu. Îți dau un sfat: Pocăiește-te. Uită de tot ce ți se părea valorors. Renunță la visele tale, renunță la drepturile tale, renunță la tot ce ți se pare valoros și caută Fața Mea. Smerește-te. Vino fără nicio pretenție. Vino fără nimic și smerește-te. Îți spun că este vrednic de laudă să moștenești mântuirea, viața veșnică. E de ajuns. E mai presus de orice alt lucru cu care ai putea să o compari.” Mi-a vorbit despre acel om care a găsit o comoară pe câmp și a mers și a vândut totul și a venit și a cumpărat terenul. Și apoi a spus: „La asta te chem. Renunță! Renunță! Renunță la tot ce credeai că e prețios! Și apoi vino, ca să pot avea milă de tine. Dacă te pocăiești cu adevărat, te voi aduce înapoi, te voi restaura și te voi face purtătorul meu de cuvânt.” Iar apoi a spus: „Dar ascultă… Prietenii tăi… Am ceva împotriva fiecăruia dintre ei. Spune-le să se pocăiască.” Apoi a zis: „Du-te și spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd în viața ei.” Și mi-a dat detalii. Apoi a zis: „Du-te spune persoanei acesteia: asta e ceea ce văd.” Nu vreau să fac aceste lucruri publice, pentru că ele aparțin unor persoane specifice, dar mi-a vorbit despre opt parteneri și mi-a dat câte un mesaj pentru fiecare, inclusiv pentru sora care era acolo cu mine. Și m-am întors și i-am chemat pe toți. Era timpul pentru cină. Fuseserăm acolo toată după-amiaza. Ochii îmi erau umflați de la plâns. Toată fața îmi era umflată. I-am chemat pe toți și le-am spus: „Uitați ce mi s-a întâmplat.” Le-am spus totul referitor la mine. Și apoi am început să le vorbesc la fiecare dintre ei și părea că izbucnise iadul. A fost tânguire, tânguire, tânguire…
Au ieșit la iveală secrete despre care ei credeau că nimeni nu mai știe. Și dintr-odată erau confruntați cu probleme despre care credeau că nimeni nu va afla niciodată. Erau ascunse bine înlăuntrul vieților lor și Dumnezeu le-a pus înaintea lor. Nimeni nu a luat cina în acea zi. Nimeni nu a avut poftă să mănânce. Nimeni nu a dormit în acea noapte. În acea noapte părea că lumea devenise prea îngustă, prea mică… căutai un loc în care să te rogi și ziceai: „Nu am pace aici.” Mergeai în alt loc și simțeai: „O, Doamne!” Plângeau tare la un moment dat, altădată gemeau, altădată șopteau. Nimeni nu voia să fie în preajma altcuiva. Dacă cineva venea lângă tine, voiai să pleci de acolo. Simțeai că totul era respingător. Pentru prima dată în viața mea am simțit că nu există nimic pe pământul acesta care să fie demn de atenție. Nimic! Nimic! Și plângeam și ziceam: „Doamne, dacă mi-ai mai da încă o șansă, promit să trăiesc pentru Tine și doar pentru Tine.” Dimineața mi-am luat Bilbia și un mic bidon de apă și am zis: „Mă duc în munți. Dacă vrea cineva să vină cu mine, să vină, dar nu vă așteptați să vă slujesc. Eu o să-L caut pe Domnul pentru mine însumi. Dacă vreți să veniți, mergeți să-L cautați pe Dumnezeu pentru voi înșivă.” Așa că câțiva au venit cu mine. Două persoane au rămas cu o sora a noastră care era bolnavă. Așa că am urcat… era un lanț muntos… am urcat cât de sus am putut și am intrat în junglă. Nici măcar nu știam cine deținea terenul. Și am mers pur și simplu acolo. Ne-am găsit un loc și ne-am așezat acolo. Nu aveam nici acoperiș, nici adăpost. Am început să ne rugăm. De dimineața până seara. Și iarăși de dimineața până seara. Ne adunam numai dimineața și întrebam: „A primit cineva un mesaj de la Dumnezeu?” „Nu.” „Ok. Mergeți înapoi și căutați-L pe Domnul.” Îmi aduc aminte că după două zile de rugăciune non-stop – zi și noapte – eram așa de obosit, eram epuizat. Mi-am pus Biblia ca pernă sub cap ca să dorm și cred că am stat acolo întins timp de cinci minute. Și-i puteam auzi pe ceilalți gemând, alții implorând. Și am zis: „Cine sunt eu să dorm, când alții gem și caută Fața Ta?” A trebuit să mă ridic și să continui să umblu și să zic: „Doamne, ai milă de noi!” În acea zi ne-am adunat toți fără să trebuiască să facem semn nimănui. Ne rugam și a început să plouă. A trebuit să ne ascundem Bibliile și toți plângeam. Plângeam ca niște copii mici, fără cuvinte, numai plâns, plâns, plâns. Și după ce s-a oprit ploaia, Duhul lui Dumnezeu a venit peste noi. Și Domnul a început să vorbească prin unul din noi. Și El se adresa tuturor, dar în același timp se adresa fiecăruia în parte și a vorbit despre lucruri foarte adânci, legate de chemarea și destinul fiecăruia dintre noi, aducându-le aminte oamenilor de lucruri care li s-au întâmplat când încă erau copii micuți. „Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat aceste lucruri. Eu eram. Aduceți-vă aminte când vi s-a întâmplat acest lucru. Eu eram.” Și dintr-odată am realizat că probabil am fost mântuiți când eram adulți, dar Dumnezeu ne arăta: „Eu eram cu voi, chiar și atunci când erați copii și creșteați. Aduceți-vă aminte de asta. Eu eram. Aduceți-vă aminte aici. Eu te-am protejat de asta. De ce te-ai întoarce de la Mine?” Și în acea zi, în lacrimi, ne-am rededicat Domnului și am simțit pacea Domnului venind peste noi și bucuria Domnului întorcându-se la noi. Și am început și Îl lăudăm pe Domnul și să strigăm către Domnul și să simțim bucuria Domnului cum ne acoperă. Dar Domnul mi-a vorbit și mi-a zis: „Nu te opri din postit. Stai în starea asta. Urmează să-ți vorbesc despre biserica Mea.”
Cam cinci zile mai târziu – obișnuiam să petrec cam șase ore singur pe plantația de banane – într-una din acele zile – eram singur și era în jur de ora 3 după-amiaza – mă rugam și stăruiam, mai ales în legătură cu viața mea, fiindcă acel șoc era încă în viața mea. Și în timp ce continuam, dintr-odată am simțit că acea prezență a venit din nou peste mine. Așa cum se întâmplase cu o săptămână în urmă. Și am început să tremur. Eram așa de speriat. Fiindcă nu știam la ce să mă aștept. A continuat să crească și să fi din ce în ce mai intensă și continuam să tremur. Curând nu mai puteam să-mi mișc corpul. Nu mai puteam vorbi. Parcă tot trupul îmi era paralizat. De data aceasta nu am văzut lumina. Dar stăteam acolo și tremuram și în duhul meu mă închinam și mă închinam și ziceam: „Doamne, ai milă de mine.” Apoi… am simțit că cineva aproape de mine a scos un suspin foarte, foarte adânc. Apoi a vorbit. Și a început cu Isaia 1:2.
Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: ,,Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.“
Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…
Așa a început. Când a sfârșit acele cuvinte, s-a oprit. Nu eram sigur la început, dar am simțit că cineva plângea. Și apoi a început să vobească, spunând: „Îți voi spune despre poporul Meu, despre biserica Mea.” Și a început să vorbească despre Biserică. Și vorbea despre cum El a plătit prețul întreg, cum El a fost jertfa noastră de ispășire, cum a plătit totul și cum noi suntem eliberați, cum ar trebui să trăim o viață complet liberă, răscumpărată și împlinită. „Dar poporul Meu… poporul Meu s-a întors de la asta. Poporul Meu a ales să meargă înapoi și să trăiască din nou viețile lor omenești, prin efort omenesc, dorințe omenești, înțelepciune omenească și voință omenească.” Și a continuat să descrie lucrurile pe care noi le facem în Numele Lui, dar după căile noastre și prin eforturile noastre. Și a spus: „Slujitorii Mei, predicatorii Cuvântului și-au vândut sufletul pentru lucruri lumești, așa că ei vorbesc dintr-un duh lumesc și îi consolează pe oameni în pacatul lor, în loc să cheme pe poporul Meu înapoi la Mine. Ei le spun: ” Și mi-a spus: „Mulți dintre oamenii Mei nu cunosc bucuria iertării, fiindcă nu au fost conduși niciodată cu adevărat într-o pocăință adâncă și predare completă Mie. Li s-a spus că e ok să trăiască după voia lor proprie și să facă tot ce vor. Și inima Mea suferă, pentru că văd ce face dușmanul cu ei.” A citat din Isaia 1:5, care spune:
“Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!
Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate, şi nealinate cu untdelemn”
Mi-a zis: „Poporul Meu trăiește într-o rană deschisă. Sunt atât de multe răni, atâta amărăciune și de aceea recurg la tertipuri unii împotriva altora. Oamenii trăiesc în egoism, din cauza durerii din viețile lor. Și Mă doare, pentru că vindecarea Mea e completă, rănile Mele sunt în stare să vindece. Dar poporul Meu s-au mulțumit să trăiască în rănile lor, în amărăciunea lor, în lipsa lor de speranță și li s-a spus că asta e totul. La asta se reduce mântuirea. Vezi, Eu am plătit pentru tot. E o lucrare terminată. Dar ei au ales să trăiască sub nivelul ei.” Și a continuat să spună: „Dar inima Mea e îndurerată, fiindcă ziua Domnului e aproape. Vine ziua!” Și a început să descrie ziua: „E o zi de agonie. E o zi de tânguire. E o zi pe care nu o poate suporta niciun om.” De dragul timpului vreau să folosesc niște versete și să definesc acea zi. Când Domnul a început să vorbească despre acea zi – nici nu știu cum să descriu asta – auzeam vocea cuiva care vorbește, dar apoi auzeam o voce care câteodată vorbea și altădată plângea. Și zicea: „Vine ziua și inima Mea plânge pentru poporul Meu. Fiindcă poporul Meu nu e gata. Poporul Meu nu e nici măcar e aproape de a fi gata. Și Mi se rupe inima pentru ei. Eu am făcut totul ca să-i eliberez. Eu am făcut totul. Nu au nevoie de nimic altceva, decât de ceea ce a fost făcut deja.”
Vă rog întoarceți cu mine la Țefania 1:10-18:
„În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii, şi un mare prăpăd de dealuri.
Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sînt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sînt nimiciţi cu desăvîrşire.
În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: ,Domnul nu va face nici bine nici rău!`
Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.“
Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.
Ziua aceea este o zi de mînie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime, o zi în care va răsuna trîmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.
Atunci voi pune pe oameni la strîmtoare, şi vor bîjbăi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sîngele ca praful, şi carnea ca gunoiul!
Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să -i izbăvească, în ziua mîniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.”
Aceasta este doar una dintre descrierile Zilei Domnului. Când El îmi descria, câteodată aveam viziuni. Vocea îmi vorbea, dar vedeam și viziuni. Am văzut o persoană care spunea că timpul e aproape. Când Domnul vorbește despre Ziua Domnului, vorbește despre acea zi finală de judecată, de reglare a conturilor, în care îi va răsplăti fiecăruia după ce a făcut. Dar ziua Domnului nu se limitează la asta. Ziua Domnului este, în același timp, chiar ziua cea din urmă după care vine sfârșitul. Și nu știu cât poate dura acea perioadă: ar putea fi ani, ar putea fi câteva decenii. Dar El spunea: „Vremurile de pe urmă, acele zile de pe urmă vor veni cu multe încercări, majoritatea dintre ele vor veni urmând problema banilor, urmând materialismul, și întreaga chestiune a supraviețuirii.” Și a spus: „Dacă poporul Meu nu își va pune întreaga lor încredere în Mine, dacă nu se vor abandona complet Mie, nu vor putea suporta încercările din zilele de pe urmă. Se vor compromite, vor ceda presiunilor, în special presiunilor financiare. Va fi multă trădare, atât în lume, cât și în biserică și în familii. Și va fi foarte multă presiune la care nu va putea rezista nicio ființă umană. De aceea sufăr și Mă doare pe dinăuntru. Sunt poporul Meu și îi iubesc. Și nu pot să stau numai pe margine și să Mă uit cum dușmanul îi asediază în felul acesta.” Și a continuat descriind – dacă citiți 1 Tesaloniceni 5, unde spune din nou în Noul Testament: „Când vor zice: ,,Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei; şi nu va fi chip de scăpare.” Dar apoi spune: „Dar voi nu sunteți copii ai întunericului, voi ați fost chemați la viața veșnică și ați fost chemați la o speranță veșnică.” Și a spus: „Totul a fost făcut. Totul a fost plătit. De ce te-ai pune într-o poziție în care să te compromiți, în care să fii stăpânit?” Vă aduceți aminte ce scrie în Biblie. Isus Cristos a venit la Ioan Apostolul, în Apocalipsa capitolul 2 și 3 și i-a dat mesaje către biserici și în fiecare dintre acele mesaje spune: „Celui care va birui îi voi da asta…” Și Domnul mi-a zis: „Biruința trebuie obținută, trebuie să stai tare pe poziții. Și când totul a trecut, tu să rămâi în picioare. Oamenii au nevoie să se trezească.” Treziți-vă și pășiți în moștenirea deplină a ceea ce a fost făcut la cruce. Există putere în cruce. Există putere în sânge, în Numele Lui ca să ne ajute să biruim. Nu e nevoie să stăm în picioare prin propriile noastre puteri, înțelepciune și efort. Dar atâta timp cât încerci să trăiești viața asta prin înțelepciunea ta, puterea și eforturile tale, prin căile tale omenești, vei fi stors. Ne vom compromite, vom fi apucați de frică. Unul dintre duhurile timpurilor din urmă de care vorbea Isus Însuși… Oamenii vor leșina de frică, frică și confuzie. Și continuă și spune: „În acea zi toate lucrurile ascunse din inima oamenilor vor fi descoperite.”
Și apoi mi-a spus: „Ai văzut cum au ieșit la iveală secretele vieților lor? Exact asta se va întâmpla. Orice lucru secret va fi scos la iveală.” Și mi-a spus: „De aceea M-am arătat ție, ca să te fac un martor și o voce pentru națiuni. Du-te la națiuni, la poporul Meu, care sunt chemați după numele Meu și spune-le: ”
El a vorbit atunci ceva ce ne-a vorbit din nou în ultimele câteva luni: despre a fi roditor și a nu fi roditor. Atât de multe lucruri se fac în biserică în Numele Domnului care sunt lipsite de roade. Atât de mult efort, atât de multă investiție și foarte puține roade. Asta e doar fiindcă toate se fac prin eforturi omenești și după căi omenești. El a zis: „Puterea mea e suficientă. Duhul Meu e suficient. Cel mai mare păcat pe care l-au făcut poporul Meu, cel mai dureros dintre toate e că L-au respins pe Duhul Meu și și-au creat propriile lor experiențe pe care le-au numit Duhul Sfânt. Și-au creat propriile senzații și și-au creat impresii pe care le numesc Duhul Meu.” Și a spus: „Aceasta e cea mai mare durere a vieții Mele. Știu că în puterea ta nu poți umbla pe acestă cale, de aceea ți-am trimis un ajutor, Darul Tatălui. Când Îi întorci spatele, întorci spatele speranței.” Ieremia, capitolul 2, versetul 13:
,Este Israel un rob cumpărat, sau fiu de rob născut în casă?` ,Atunci pentru ce a ajuns de pradă?`
,Căci poporul Meu a săvîrşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, cari nu ţin apă.`
Practic, asta e ceea ce spune Domnul Bisericii. E normal ca Biserica să fie sclava puterilor lumii, a puterilor diavolului, a puterilor păcatului și ale firii pământești? Nu am fost noi răscumpărați? Nu a plătit El prețul? Nu ne-a dat El puterea Duhului Sfânt, ca să ne ajute să biruim? Atunci de ce am ajuns de jaf? Tot ce ne cheamă Dumnezeu să facem nu se referă neapărat să ne pocăim de fapte sau de actele greșite. Ci El spune: „Lasă căile tale omenești și vino la Mine. Ia viața Mea. E gratuită. Trăiește în căile Mele. Trăiește ca unul care a încetat să mai trăiască pentru el însuși și acum trăiește pentru Cel care a murit și a înviat pentru El. Adoptă viața care a fost trimisă din cer pe pământ cu o misiune.” E a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” Și spune clar: „Nu mai putem trăi pentru noi înșine, ci să trăim pentru Cel care a murit și a înviat pentru noi.” Frate și sora, nu există niciun efort uman care va putea vreodată îndeplini standardele Domnului. Nu. Nici măcar cel mai sincer efort. Și când ne predăm și umblăm în acea dragoste de legământ a lui Dumnezeu, El face în noi nespus și negrăit de mult, cu mult mai mult decât ce putem noi cere sau chiar imagina. El ne face să biruim dincolo de imaginația noastră. Acolo unde am eșua și ne-am întoarce înapoi – dacă inima e dedicată și spui: „Doamne, sunt complet al tău, viața mea nu mai e a mea, viața mea îi aparține lui Cristos. Nu voi trăi pentru niciun alt scop decât pentru scopurile lui Dumnezeu. Și nu voi trăi după nicio altă lege în afară de legea dragostei, a dragostei necondiționate” – dacă ne dedicăm la așa ceva și murim față de orice alt considerent, Dumnezeu ne susține chiar și în slăbiciunile noastre. Acolo unde inima noastră ar da greș, acolo unde speranța noastră în noi înșine ar da greș, unde credem că nu putem reuși, harul ne înfășoară și cumva ajungem să fim reenergizați, credința noastră reînnoită. Ne uităm înapoi și știm: „Dacă ar fi fost propria mea putere, decizia mea, știu că aș fi căzut acolo, dar într-un anume fel, mâinile Lui m-au susținut și m-au scos de acolo cu bine. M-au susținut.”
Domnul mi-a spus: „Una dintre cele mai mari, cele mai mari ispite din zilele din urmă va fi duhul imoralității.” Dușmanul știe asta. Orice alt păcat – puteți citi asta în 1 Corinteni 6 – orice alt păcat făcut de oameni este în afara trupului lor, dar păcatul curviei și al adulterului este înăuntrul corpului. Te face una cu cel cu care comiți adulterul și distruige, corupe și murdărește templul Domnului. Dar în zilele din urmă, acest păcat va pătrunde ca o furtună, va trece prin toate națiunile și va deveni din ce în ce mai acceptat până și în biserică. Imoralitatea, perversiunile și tot felul de păcate sexuale. El mi-a spus: „Avertizează poporul Meu. Avertizează poporul Meu: fugiți de rău, fugiți de răutate.”
Voi citi acest ultim pasaj – Țefania capitolul 2:1-3:
„Veniţi-vă în fire, şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, până nu se împlineşte hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mînia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.“
Preaiubiților, timpul este scurt. Cel care vine, vine curând și ne cheamă la El. Îmi aduc aminte că El mi-a spus că ziua aceea nu e o zi de bucurie nici măcar pentru El. El zicea: „Inima Mi se rupe când Mă gândesc la poporul Meu care va fi smuls în acea zi. De aceea strig: De aceea te trimit pe tine. Nu judeca poporul Meu. Nu-i condamna. Spune-i că nu-i condamn, ci îi chem să se întoarcă la Mine.” Fugiți de mânia care vine în ziua Domnului. Fugiți de puterile întunericului, care caută să pună stăpânire pe voi. Fugiți de voi înșivă. Fugiți! Este refugiu în Numele Domnului. Numele Domnului este un turn tare. Cei neprihăniți fug la el și sunt scăpați.
Vreau să mă rog ca Dumnezeu să aducă revelație în inimile voastre. Preiubiților, există o responsabilitate de a birui. El spune: „Celui ce va birui îi voi da să șadă pe tronul Meu, la fel cum Eu am biruit și am șezut pe tronul Tatălui Meu.” Vreau să vă rog un lucru. Nu știu ce ați luat din această mărturie. Dar știu un lucru: că există un destin în viața voastră. Nu sunteți un accident pe pământ. Nu sunteți aici doar ca să mergeți împreună cu mulțimea. Există un destin dinainte ca tu să te naști. Înainte să fii în pântecele mamei tale, El te cunoștea. Dinainte de a te naște, El te-a pus deoparte. Există un destin, există un scop de îndeplinit în anii care rămân în viața voastră. Dacă puteți spune ca Pavel: „Tot ce era de preț pentru mine am considerat o pierdere și le-am considerat o pierdere, ca să-L urmez pe El, ca să-L câștig pe El, ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă aseamăn cu El până la moarte.”
Când vii în acel loc al abandonării de sine, când spui: „Doamne, restul vieții mele este pentru un singur lucru: să apuc ceea ce m-a apucat pe mine. Vreau să apuc ceea ce m-a apucat pe mine. Iartă-mă pentru trecut. Îți mulțumesc că nu mă condamni. Dar astăzi mă întorc. Renunț la viața mea omenească, la înțelepciunea mea omenească, la strădaniile mele omenești, la eforturile mele. Aleg să trăiesc în viața lui Cristos. Aleg să trăiesc în credința că eu sunt mort, iar El e viu.” Dacă vă simțiți așa astăzi, vă rog să vă ridicați în picioare. Vă rog să veniți înaintea Domnului cu umilință și spuneți-I: „Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai dat oportunitatea ca urechile mele să audă astăzi. Îți mulțumesc că Îți pasă să ajungi până la mine, indiferent care ar fi circumstanțele.” Și vă rog să vă ridicați mâinile spre Tatăl și vărsați-vă inima înaintea Lui. Vorbiți cu El cum ar vorbi un copil cu tatăl lui. Deschideți-vă inima și spuneți-I: „Doamne, sunt aici, eu sunt copilul Tău, răscumpărat cu sângele, cu mila Răscumpărătorului meu Isus Cristos. Vin pentru că Tu mă iubești. Vin pentru că Ție Îți pasă de Mine. Eu nu Te cunoașteam, dar tu mă cunoașteai. Eu nu Te căutam, dar Tu m-ai căutat. Când eu eram încă un dușman, Tu Ți-ai dat viața, Doamne Isuse. Tu ai murit pentru mine pe când încă nici nu știam că Tu mă iubești.” Ridicați-vă mâinile și inimile spre Tatăl și începeți să Îl chemați pe Cel care vă iubește, chemați-L pe Cel Căruia Îi pasă de voi, chemați-L pe Cel care spune: „Nu-Mi pasă de ce s-a întâmplat în trecut, poți fi schimbat, poți fi răscumpărat, poți fi restaurat, poți fi reînnoit în Numele Lui Isus.” Doamne, Tată, în puterea Duhului Sfânt, chemăm Numele Tău sfânt chiar acum, chemăm Numele Tău în Numele lui Isus Cristos. Lasă ca sângele Fiului Tău să curgă peste noi și adu curățire, adu curățire, adu curățire peste noi. Biblia spune că ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin mărturisirea gurii lor. Doamne, Tată, fă ca fiecare jug al dușmanului, orice plan rău prin care dușmanul a încercat să ne facă să trăim după căile noastre, să ne împiedice de la a fi roditori, roditori la maxim, să fie rupt azi, în Numele lui Isus, în Numele lui Isus, Amin. Vărsați-vă inimile, vărsați-vă inimile și începeți să-L chemați. Doar începeți să-L chemați. Eu cred că harul este aici ca să rupă orice jug pe care dușmanul l-a adăugat peste viața voastră, orice poveri, orice voal pe care l-a adus. Este har și este har suficient să ne elibereze. În Numele lui Isus. Îți mulțumesc, Doamne. Dragă Duhule Sfinte, ne rugăm chiar acum pentru puterea de restaurare care vine de la Tine, Doamne. Tu ești ajutorul nostru, Tu ești Învățătorul nostru, Avocatul nostru. Fără Tine nu putem face nimic. Iartă-ne că ne-am întors de la Tine, ne-am întors de la izvorul apelor vii, ne-am întors la puțuri care nu pot ține apă. Iartă-ne, Împărat al Împăraților, o, Doamne, că am creat experiențe și le-am numit Duhul lui Dumnezeu. Tată, când Tu ne-ai dat Duhul Tău, El e disponibil chiar și acum. Mă rog, în Numele lui Isus, să vii. Vino, Duhule Sfinte. Vino, Duhule Sfinte. Vino cu puterea Ta de restaurare.”
Între căință și pocăință, între calea lui Iuda și calea lui Petru
Ioan 13:27 Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i -a zis: ,,Ce-ai să faci, fă repede.„
În Evanghelia după Ioan capitolul 13 sînt două personaje mai apropiate de Isus. Cele mai apropiate, în afară de însuși evanghelistul Ioan. Cu Petru stă de vorbă mai mult Mîntuitorul atunci cînd îi spală picioarele, lui Iuda îi intinde bucățica.
Cei doi reprezintă personaje încondeiate în tușe mai groase în întreaga Evanghelie. Iuda rostește puține, dar face multe. Petru spune multe și intră în mai mult dialog decît ceilalți ucenici.
Amîndoi Îl trădează pe Domnul. Nu este ironic? Chiar cei care sînt mai apropiați și cei care îl privesc mai mult în ochi pe magistru, tocmai aceia Îl neagă și Îl dau pe mîna conțopiștilor Legii!
Și unul și altul cad, dar avem două drumuri după cădere, drumul plîngerii și drumul spînzurătorii.
Matei 26.75 Şi Petru şi -a adus aminte de vorba, pe care i -o spusese Isus: ,,Înainte ca să cînte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.„ Şi a ieşit afară şi a plîns cu amar.
Evanghelistul Matei ne spune că Iuda s-a căit, a recunoscut, a regretat, dar acesta nu este drumul autentic al pocăinței. Regretul cel mai sincer nu acoperă păcatul. Căința se poate transforma eventual în amărăciune și vlăstari de scîrbă, dar nu în bucuria iertării.
Matei 27: 3 Atunci Iuda, vînzătorul, cînd a văzut că Isus a fost osîndit la moarte, s’a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i -a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor, 4 şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vîndut sînge nevinovat.„ ,,Ce ne pasă nouă?„ i-au răspuns ei. ,,Treaba ta.„ 5 Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s’a dus de s’a spînzurat.
Petru își plînge trădarea, nu face acte teatrale, nici măcar nu încearcă să repare, nu face nicio mărturisire publică imediat, nu-și va fi iertat lucrul mai apoi, dar pe moment cel care pare să facă actul corect este Iuda, nu Petru. Petru plînge a disperare, dar nu deznădăjduiește. Iuda îndeplinește încercarea de reparație, se căiește, mărturisește public, tinde spre îndreptare, dar Satana deja îl ocupă pe dinăuntru.
Există probabil trei faze prin care poate trece omul în relație cu Satana: ispitit de acesta și influențat, apoi sub stăpînirea și posedat de duhurile rele. Din acestea două pare a fi scăpare. Ispititul scapă, îndrăcitul este eliberat de mii de duhuri, dar urmează o a treia fază fără de scăpare și fără de întoarcere: însătănirea. Satana însuși își face loc în inima lui Iuda, îi ocupă complet ființa și îl strămută spre moartea. Nu-i interesantă observația că trupul mort al iudei s-a dezghinat și și-a vărsat pe pămînt burhăile? Nici hoitul n-a suportat ocupația, mațele (sediu al setimentelor pentru antici, sediu al spiritualității) ies afară în spume pe pămînt, cînd spînzuratul, fiul pierzaniei, crapă.
Există o fază în care întoarcerea și mîntuirea nu mai este posibilă. Există un stadiu în care nici măcar proximitatea lui Isus și a Miresei Lui nu ne mai poate salva. Atunci iei bucățica din mîna Mîntuitorului și în loc să își facă loc în trup pîinica bucuriei, exact în acel moment sătănirea devine desăvîrșită. Autorul epistolei către Evrei ne spune că Esau căuta cu lacrimi locul bincuvîntării și nu mai găsea locul acela.
17 ιστε γαρ οτι και μετεπειτα θελων κληρονομησαι την ευλογιαν απεδοκιμασθη μετανοιας γαρ τοπον ουχ ευρεν καιπερ μετα δακρυων εκζητησας αυτην
Există posibilitatea să iei Cina Domnului și să fii îndrăcit? Există posibilitatea de a activa în Biserică și să te înrăiești și mai mult? Corintenii n-au fost mustrați de Pavel pentru că nu luau regulamentar Cina sau pentru că nu credeau că este realmente Trup sau că este un simbol, au fost mustrați că vin în comuniune și se fac mai răi, pentru că întind rodul viței și rodul cîmpului unii spre alții și acestea cu adevărat se transformă, dar se tranformă în paharul dracilor și în pîinea sătăniciurilor.
Ieri a fost Cina cea Mare, Cina anuală, pe care o luăm în fiecare Joie Mare, pe lîngă celelalte 12 din an, a 13-a Cină, timp în care putem medita la cele două drumuri din fața Paharului, la cele două căi din fața Pîinii. Prividu-ne în ochi Salvatorul ne putem pierde, în fața Mîntuitorului putem lua bucățica și să alunecăm pe acoperișul iadului. Preajma lui Isus și a Bisericii nu sînt de ajuns pentru scăpare.
Isus vrea să ne ocupe dinlăuntru, vrea să intre în noi și să Îi lăsăm Duhul să ne confiște trupul ca un cort, ca un templu.
Există și drumul lui Petru, drumul pocăinței autentice, fără teatralisme, dar cu plîns în dosul ușii, fără pași pe sticlă ciobită și fără mers în genunchi și pe coate, dar cu frîngere și strîngere de inimă. Există un drum spre lemnul spînzurătorii și altul spre lemnul crucii cu capul în jos, drumul orgoliului înșelat și drumul smereniei definitive, drumul urcării în copaci, și drumul coborîrii spre umilință. Există o cale a căinței amare, acela este Iadul adevărat, căință pentru veci, părere de rău fără scăpare, plînsul și scrîșnirea dinților, există și calea pocăinței cu oftat de ușurare și bucurie lîngă tîlharul cel din dreapta, lîngă Maria Magdalena celor șapte păcate, lîngă Petru și alți ratați ai lumii acesteia.
Te-ai pocăit tu de păcatele tale ?
Detalii
Domnul Isus Cristos şi-a început activitatea de predicare proclamând următoarele: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 4:17).
Dumnezeu ne PORUNCEŞTE tuturor să ne pocăim, când spune în Fapte 17:30: ,,Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” .
De pocăinţă depinde viaţa noastră, după cum se spune în Fapte 11:18: ,,Dumnezeu a dat, deci, şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţă.”
Însă cum vei răspunde tu la porunca lui Dumnezeu? Vrei tu să ai viaţă veşnică? Dacă da, atunci ‚pocăieşte-te’!
Însă pentru a înţelege mai bine porunca lui Dumnezeu de a ne pocăii de păcate, care duce la viaţă, vom răspunde în continuare la următoarele întrebări:
Ø De ce să ne pocăim?
Ø Ce este şi ce nu este pocăinţa?
Ø Cum se diferenţiază adevărata pocăinţă de cea falsă?
Ø Ce se va întâmpla cu noi dacă nu ne pocăim dar dacă ne pocăim?
DE CE SĂ NE POCĂIM ?
Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu spune în Romani 3:23, următoarele: „căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu.” Tocmai de aceea Sfânta Scriptură îl descrie pe om ca fiind: păcătos, corupt, nelegiuit, nedrept, viclean şi vrăşmaş cu Dumnezeu (Iov 14:4; Iov 15:14,Iov 15:16; Romani 3:9-12; Romani 8:7; 1Petru 3:18; Iacob 4:4).
Poate crezi că termeni ca: păcătos, necurat, corupt, duşman cu Dumnezeu sunt o exagerare pentru a caracteriza natura umană, dar Biblia nu minte, de asemenea gândeşte-te la faptele şi atitudinile pe care Biblia le descrie ca fiind păcat, după cum urmează: omuciderea, adulterul, desfrânare, minciuna, furtul, înşelăciunea, lăcomia de bani, zgârcenia, mânia, vorbirea injurioasă, invidia, certurile, vrăjitoria, beţia, petreceri dezmăţate, etc., toate acestea sunt păcate de moarte (1Corinteni 6:9-10; Galateni 5:19-21; Romani 1:29-32). Este vreun om care să nu fi făcut nici unul din aceste păcate? Iar dacă a făcut cel puţin unul, atunci a încălcat toată legea căci este scris: „Căci, cine va păzi toată legea, şi va greşi într-o singură poruncă, se face vinovat de toate” (Iacob 2:10). Atunci înţelegând că avem multe fărădelegi de care să ne pocăim, având motive întemeiate să ne pocăim, să vedem în continuare:
CE NU ESTE POCĂINŢA?
Pocăinţa nu este apartenenţa la un cult sau la o biserică, nu este mărturisirea pe care o facem preotului, nu este botezul copiilor mici, nu este rostirea de rugăciuni după cărţi de rugăciuni. Ea nu înseamnă să fi membru într-o sectă, cum cred unii, care gândesc că a te pocăii însemnă să devii membru dintr-o religie sau dintr-o sectă, grupare. Căinţa adevărată nu este cunoaşterea unor versete din Biblie, căci mulţi cunosc pasaje din Biblie şi totuşi ei nu se pocăiesc de faptele lor rele. Căinţa nu înseamnă reformarea vieţii sau disciplinarea ei, căci mulţi îşi schimbă viaţă fie din motive de sănătate, cum ar fi cei ce se lasă de ţigări sau de băutură pentru că aşa le-a recomandat doctorul. Sau schimbare din alte motive, frica de a fi prinşi de poliţie lăsându-se astfel de hoţie, etc. Pocăinţa autentică este altceva, după cum vom vedea în continuare:
CE ESTE POCĂINŢA ADEVĂRATĂ?
Cuvântul „pocăinţă”, folosit în Bibliile din limba română, vine din slavonă şi însemnă: „mă căiesc mult”, expresia: „po” adăugată la „căianie” (căinţă), accentuează cuvântul. Astfel pocăinţa, nu este o simplă căinţă, ci este o căinţă adâncă, profundă!
Căinţa este sentimentul de regret profund faţă de faptele, gândurile, vorbele şi atitudinile noastre rele, este o atitudine de întristare, de părere de rău, care naşte în noi, voinţa şi hotărârea de a nu mai repeta cele făcute.
Ea nu este posibilă cu adevărat fără lucrarea Duhului Sfânt care ne convinge şi ne arată gravitatea păcatului nostru şi faptul că suntem păcătoşi, corupţi şi neascultători faţă de dreptatea lui Dumnezeu (Ioan 16:8). Doar Duhul Sfânt ne poate arăta şi conştientiza pe deplin starea de păcat şi natura noastră păcătoasă pe deplin, ducându-ne la o pocăinţă adâncă şi care să ne schimba viaţa.
Pocăinţa aduce în viaţa omului smerit, roadă vrednică de pocăinţă (Matei 3:8), adică schimbarea modului de viaţă, de la atitudini şi acţiuni greşite la atitudini şi acţiuni bune, adică schimbarea tiparelor comportamentale (Efeseni 4:21-32). Pocăinţa adevărată aduce o ură sfântă faţă de lucrurile necurate, şi o teamă sănătoasă de Dumnezeu, ea mai implică mărturisirea păcatelor noastre lui Dumnezeu cerându-ne iertare de la El prin Domnul nostru Isus (Proverbe 28:13; 1Ioan 1:8; 1Ioan 2:1-2). Pocăinţa se poate manifesta şi prin plâns, bocet şi prin post, însă criteriu după care se stabileşte adevărata pocăinţă sunt roadele (Ioel 2:12-13; Fapte 26:18,Fapte 26:20).
Astfel omul care se căieşte, regretă păcatul din străfundul inimii, el recunoaşte că este un păcat împotriva lui Dumnezeu, că a adus o pată numelui lui Dumnezeu, el are o reacţie asemănătoare cu Iov care a spus în Iov 42:6: ,,De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Omul care se căieşte cu adevărat urăşte şi este scârbă de păcatul Său, îşi dă seama de cât rău a produs păcatul Său, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi cât rău a produs semenilor săi acest păcat direct sau indirect. El nu dă vina pe alţii; ci, recunoaşte că El este vinovat şi regretă modul de acţiune egoist şi mândru, şi este hotărât să repare ce mai poate fi reparat, şi să nu mai permită ca acel păcat să mai vină în viaţa lui (Luca 18:8-10; 1Petru 4:1-3).
Dar să vedem în continuare:
CUM SE DIFERENŢIAZĂ ADEVĂRATA POCĂINŢĂ DE CEA FALSĂ?
În continuare să punem în contrast căinţa adevărată de cea falsă:
POCĂINŢA FALSĂ, Se manifestă printr-o întristare, chiar lacrimi, motivată de pierderea prestigiului, a avantajelor, a poziţiei sau privilegiilor, din Societate sau biserică, după ce păcatul tău a devenit cunoscut. Omul ce nu se pocăieşte cu adevărat, este întristat de perspectiva de a fi mustrat, de urmările fărădelegilor sale, de faptul că acestea au ajuns la lumină, au devenit cunoscute. El nu este îngrijorat că a adus ocară lui Dumnezeu, creând posibile pricini de poticnire pentru alţii, că prin exemplul său i-a îndemnat şi pe alţii la râu.
Omul ce nu se pocăieşte cu adevărat, aduce tot felul de scuze şi justificări, dă vina pe alţii, subapreciază urmările păcatului său, nu este conştient de grozăvia păcatului Său Această descriere a pocăinţei false se bazează pe textele Biblice din: Geneza 25:29-34; Geneza 27:34; Evrei 12:16-17; 1Samuel 15:17-25,1Samuel 15:30; Ieremia 15:6-7. Pe care te îndemnăm să le citeşti şi să reflectezi asupra lor cu seriozitate.
POCĂINŢA ADEVĂRATĂ, Se manifestă printr-un regret al păcatului din străfundul inimii, El recunoaşte că este un păcat împotriva lui Dumnezeu, că a adus o pată numelui lui Dumnezeu. Urăşte şi este scârbă de păcatul Său, îşi dă seama de cât rău a produs păcatul Său, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi cât rău a produs semenilor săi acest păcat direct sau indirect. Nu dă vina pe alţii; ci, recunoaşte că El este vinovat. Recunoaşte şi regretă modul de acţiune egoist şi mândru. Este hotărât să repare ce mai poate fi reparat, şi să nu mai permită ca acel păcat să mai vină în viaţa lui.
Pe baza textelor din 2Cronici 7:14; 2Cronici 33:15-16; Isaia 55:6-8; Ieremia 15:6; Ieremia 18:8, 2Corinteni 7:10-11, am descris întristarea după voia lui Dumnezeu sau căinţa adevărată, la care te îndemnăm să citeşti şi să reflectezi.
Dar să răspundem şi la întrebarea:
CE SE VA ÎNTÂMPLA DACĂ NU NE POCĂIM, DAR DACĂ NE POCĂIM?
Biblia dă următoarele avertismente clare celor ce le place să trăiască în păcat, şi nu vor să-şi schimbe modul de viaţă prin puterea lui Dumnezeu, celor ce sunt mai mult iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, pe aceştia, Domnul Isus îi avertizează: ,,Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.” (Luca 13:3) da, pe cei ce nu vor să se căiască de faptele lor rele îi aşteaptă lacul de foc, adică moartea a doua – despărţirea veşnică de Dumnezeu, şi chinul etern al sufletului (Apocalipsa 14:10-11; Apocalipsa 20:10,Apocalipsa 20:14; Apocalipsa 21:8).
Ei în loc să se bucure de viaţa veşnică fericită şi promisă de Dumnezeu, prin păcatele lor, ei fac ce spune Biblia în Romani 2:5-10: ,,Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni… mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul… Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele…” Cu siguranţă cei ce sunt împietriţi şi mândri şi nu vor să se pocăiască, au parte de dureri şi suferinţe din cauza nelegiuirilor lor încă din viaţa aceasta, căci păcatul atrage suferinţă, fiindcă cine seamănă în viaţa lor lucruri rele, vor secera lucruri rele (Galateni 6:8; Osea 8:7).
Iar în final, judecata dreaptă a lui Dumnezeu şi osânda veşnică, căci pe Dumnezeu care este Sfânt şi Drept nu-l putem păcăli sau cumpără, El nu glumeşte cu păcatul. Însă pentru cei ce doresc să se căiască, pentru cei ce doresc să-şi schimbe viaţa şi să guste din viaţa din belşug (Ioan 10:10) pe care o promite Isus, pocăinţa va aduce: Bucurie în ceruri, căci este scris în Luca 15:7,Luca 15:10: ,,Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte…Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
Iar celui ce se pocăieşte îi aduce iertarea păcatelor şi o relaţie bună cu Dumnezeu după cum este scris: ,,Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” (Fapte 3:19). Ea aduce salvare din păcat şi moarte şi ne oferă viaţa veşnică (Fapte 11:18; 2Corinteni 7:10).
De aceea, în final gândeşte-te la următoarele întrebări:
Ø Îl iubeşti pe Dumnezeu, atunci nu te îndeamnă bunătatea şi îndelunga Lui răbdare la pocăinţă? (Romani 2:4; 2Petru 3:9)
Ø Eşti sigur că te-ai pocăit cu adevărat de păcate şi că ţi-ai schimbat comportarea aducând roadă vrednică de pocăinţă?
Ø Ai început viaţa nouă fericită a pocăinţei prin înnoirea Duhului Sfânt şi prin botezul în apă făcut la maturitate?
Dacă răspunsul la aceste întrebări este NU, atunci hotărăşte-te acum, nu amâna, căci amânarea nu-ţi adună decât mânie în cupa mâniei lui Dumnezeu, vrei tu să-ţi atragi mânia lui Dumnezeu sau vrei să-i bucuri inima? (Proverbe 27:11)
Pocăinţa chiar dacă implică o smerenie, şi aduce o întristare, ea este urmată de pacea minţii, de harul lui Cristos şi de o viaţă schimbată! Astfel nu mai amâna, a fi eliberat de păcate, a trăi o viaţă liberă cu Dumnezeu este cel mai minunat lucru!
Calea vieții: voința Tatălui din cer
Matei 7:13-29, SCC: “Intraţi prin poarta îngustă; pentru că largă este poarta, şi lată este calea cea ducând spre pierzare; şi mulţi sunt cei intrând pe ea. Pentru că strâmtă este poarta, şi îngustă este calea cel ducând spre viaţă; şi puţini sunt cei ce o găsesc.
Feriţi-vă de profeţii mincinoşi, cei care vin la voi în veşminte de oi; dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri de pe spini, şi măsline de pe mărăcini? Astfel, orice pom bun, face roade bune; dar pomul rău, face roade rele. Nu poate un pom bun, să aducă roade rele; nici un pom rău, să facă roade bune. Orice pom, nefăcând roadă bună, este tăiat şi este aruncat în foc. Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte. Nu oricine zicându-mi: „Doamne! Doamne!” Va intra în Regatul cerurilor; ci cel făcând voinţa Tatălui Meu Cel ce este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne! Doamne!” Nu în Numele Tău am profeţit, şi nu am scos demoni în Numele Tău, şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări puternice? Şi atunci le voi declara: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, cei făcând nelegiuirea.”
Deci, oricine, care aude cuvintele acestea ale Mele şi le face, va fi asemănat cu un bărbat chibzuit, care a construit casa lui pe stâncă. Şi a coborât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au lovit în casa aceea, şi nu a căzut; pentru că fusese întemeiată pe stâncă. Şi oricine, auzind cuvintele acestea ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un bărbat nebun, care a construit casa lui pe nisip. Şi a coborât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea, şi a căzut; şi căderea ei a fost mare.” Apoi, când Iesus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau mirate de învăţătura Lui; pentru că îi învăţa ca având autoritate, şi nu ca şi cărturarii lor”.
Domnul Iesus ne invită să intrăm pe poarta strâmtă și pe calea îngustă, “pentru că largă este poarta, şi lată este calea cea ducând spre pierzare; şi mulţi sunt cei intrând pe ea”, ce înseamnă acestea?
Poarta strâmtă desemnează o intrare care nu este ușor accesibilă, este o intrare strâmtă greu de intrat, iar calea îngustă este un drum pe care mergi greu căci este îngust, ceea ce indică că intrarea și apoi umblarea cu Iesus nu este ușoară, și implică să renunțăm la multe ca să putem intra și umbla cu El!
Pe când poarta largă și calea lată, este un mod de viață fără opreliști, ușor, dar duce la pierzare și mulți intră pe poarta largă, căci ea este accesibilă și tentantă! Pe când “strâmtă este poarta, şi îngustă este calea cel ducând spre viaţă; şi puţini sunt cei ce o găsesc”.
Poarta largă și calea lată este lumea lui Satan, în care se include și religia falsă care îți îngăduie să intri în biserică netransformat de Cuvânt, să crezi ce vrei, să trăiești cum vrei, și să te închini cum îți place, nu după cum vrea Dumnezeu!
Pe când poarta strâmtă și calea îngustă este religia adevărată (Iacob 1:26-27), este umblarea credinciosului cu Dumnezeu în ascultarea de poruncile Sale (1Ioan 5:3).
Pe calea lată sunt și lucrări religioase făcute de diferiți profeți și lucrători falși, însă Domnul și Învățătorul nostru ne avertizează: “Feriţi-vă de profeţii mincinoşi, cei care vin la voi în veşminte de oi; dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri de pe spini, şi măsline de pe mărăcini? Astfel, orice pom bun, face roade bune; dar pomul rău, face roade rele. Nu poate un pom bun, să aducă roade rele; nici un pom rău, să facă roade bune. Orice pom, nefăcând roadă bună, este tăiat şi este aruncat în foc. Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte. Nu oricine zicându-mi: „Doamne! Doamne!” Va intra în Regatul cerurilor; ci cel făcând voinţa Tatălui Meu Cel ce este în ceruri”.
În primul rând să ne ferim de profeți mincinoși, de ce acești profeții sunt periculoși? Pentru că ei mint, ei se prefac în oi, dar sunt lupi răpitori care iau oile și le mută în staulul lor, unde nu conduce Tatăl luminilor prin Domnul Iesus, ci lupul, tatăl minciunii, Satan, Diavolul, tatăl lor și al demonilor!
Dar Iesus ne dă un semn prin care să îi recunoaștem: “După roadele lor îi veţi recunoaşte”. Așa un un pom rău nu produce fructe bune, la fel nici lucrătorii falși. Da ei se roagă: „Doamne! Doamne!” , dar rugăciunea lor este o scârbă înaintea lui Dumnezeu (Proverbe 28:9), da ei cântă și aduc jertfe, însă jertfele lor sunt necurate, și sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Proverbe 21:27). Ei citesc Biblia, predică din ea, însă Dumnezeu declară despre ei: “Ce ai tu ca să înşiri rânduielile Mele şi să pui legământul Meu în gura ta, tu, care urăşti mustrarea şi care ai aruncat cuvintele Mele înapoia ta?” (Psalmul 50:16-17, SCC). Da ei prorocesc (ghicesc), dar nu sunt decât închipuiri ale lor (Ieremia 14:14; Ieremia 23:16), sau lucrări demonice (1Ioan 4:1)! Lor le lipsește: “voinţa Tatălui”, doar cine FACE voința Tatălui acela va intra în Regatul cerurilor! Ceilalți vor fi aruncați în foc!
Pe când lucrătorii adevărați, ei fac fapte bune, ei fac “voinţa Tatălui Meu Cel ce este în ceruri”, ei produc roade bune indicând că sunt pomi buni. Cum putem stabili un fruct dacă este bun? Dacă el corespunde cu Cuvântul lui Dumnezeu!
Mulți azi se închină, și fac lucrări religioase așa cum spune Învățătorul: “Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne! Doamne!” Nu în Numele Tău am profeţit, şi nu am scos demoni în Numele Tău, şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări puternice? Şi atunci le voi declara: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, cei făcând nelegiuirea.”
În ziua judecății, mulți vor spune Judecătorului Iesus: „Doamne! Doamne!” Ei vor încerca să se justifice cu lucrările lor religioase spunând: “Nu în Numele Tău am profeţit, şi nu am scos demoni în Numele Tău, şi nu în Numele Tău am făcut multe lucrări puternice?” Însă Domnul nu a fost cu ei, nu a lucrat prin ei; ci a fost o lucrare de rătăcire, așa cum se descrie în 2Tesaloniceni 2:11-12, SCC: “Şi de aceea, Dumnezeu a trimis o putere lucrătoare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, ca să fie judecaţi toţi cei necrezând adevărul, ci bineplăcându-le în nedreptate”. Deci Dumnezeu a trimis demoni iar ei au lucrat o lucrare religioasă: “o putere lucrătoare de rătăcire”, deoarece Domnul declară despre ei: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, cei făcând nelegiuirea.”
Ei au făcut lucrări religioase fără Domnul, lucrări nu după lege, ci în fărădelege, ei nu au ținut cont de legea lui Christos în lucrările lor, ei au lucrat nelegiuirea!
Însă ferice de cine ascultă de Domnul!
Învățătorul Iesus își încheie predica de pe Munte, expunând chiar scopul acestei predici, după cum urmează: “Deci, oricine, care aude cuvintele acestea ale Mele şi le face, va fi asemănat cu un bărbat chibzuit, care a construit casa lui pe stâncă. Şi a coborât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au lovit în casa aceea, şi nu a căzut; pentru că fusese întemeiată pe stâncă. Şi oricine, auzind cuvintele acestea ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un bărbat nebun, care a construit casa lui pe nisip. Şi a coborât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea, şi a căzut; şi căderea ei a fost mare.”
Scopul predici de pe Munte (Matei cap. 5-7) sunt îndemnuri și învățături ce privesc ascultarea de Iesus, pe care Christos o compară cu un om care și-a zidit casa (viața) pe stâncă, iar ploaia, râurile și vânturile (încercările) nu au putut doborî casa aceea, pe când un om neascultător, și-a construit casa pe nisip, iar ploaia, râurile și vânturile (încercările) care apar inerent în viața omului, au izbit casa și ea a căzut, ea nu putut rezista, fiindcă acel om nu a ascultat de Domnul și Învățătorul Iesus!
Predica lui Iesus era cu autoritatea, așa cum spune relatarea în final: “Apoi, când Iesus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau mirate de învăţătura Lui; pentru că îi învăţa ca având autoritate, şi nu ca şi cărturarii lor”. În contrast cu cărturarii care citau cuvintele unor rabini, și autoritatea lor se baza pe interpretări omenești și pe curente de gândire omenească, Domnul a primit cuvintele de la Tatăl (Ioan 12:49) și de aceea El vorbea cu autoritate, cuvintele Lui erau cuvintele lui Dumnezeu! De aceea, nu rămâne decât ca noi să le împlinim!
Cele trei căi: calea cea lată, calea cea îngustă, calea cea mare
Planul divin al veacurilor – Studiul XI
Cele trei căi: calea cea lată, calea cea îngustă, calea cea mare
Calea cea lată spre nimicire — Calea cea îngustă spre viaţă — Ce este viaţa? — Natura divină — Legătura naturii divine cu cea umană — Răsplata de la sfârşitul căii înguste — Chemarea de sus este limitată la Veacul Evanghelic — Dificultăţile şi pericolele căii înguste — Marea cale a sfinţeniei
„Largă este poarta, şi lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Ce strâmtă este poarta, şi ce îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o găsesc!” Matei 7:13, 14
[Noul Testament, 1993 — n.e.].„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi calea sfinţeniei; nici un om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească. Pe calea aceasta nu va fi nici un leu şi nici o fiară hămesită nu merge pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.” Isaia 35:8, 9.
Astfel în Scripturi ne sunt aduse în atenţie trei căi: calea cea lată, calea cea îngustă şi calea cea mare.
Calea cea lată spre pierzare
Această cale este numită astfel pentru că este cea mai uşoară pentru rasa umană degenerată. Ca păcătos condamnat la nimicire, Adam (şi specia reprezentată în el) a pornit pe acest drum cu şase mii de ani în urmă şi după nouă sute treizeci de ani a ajuns la sfârşitul lui — nimicirea. Pe măsură ce anii şi secolele s-au scurs, cărarea în jos a devenit tot mai bătătorită şi rasa a mers tot mai ((A206)) rapid spre nimicire, calea devenind zilnic tot mai sticloasă, noroioasă şi alunecoasă datorită păcatului. Şi nu numai calea devine tot mai alunecoasă, dar şi omenirea pierde zilnic puterea de rezistenţă, aşa încât acum durata medie a vieţii umane este cam treizeci şi cinci de ani. Oamenii ajung acum la sfârşitul drumului, la nimicire, cu nouă sute de ani mai repede decât primul om.
De şase mii de ani rasa a urmat constant calea lată, în jos. Numai puţini, comparativ, au încercat să-şi schimbe mersul şi să-şi refacă paşii. De fapt, să-şi refacă toţi paşii şi să ajungă la perfecţiunea originară a fost imposibil, deşi efortul unora de a face aceasta a fost lăudabil şi nu fără rezultate binefăcătoare. De şase mii de ani păcatul şi moartea au domnit necruţător peste omenire şi au împins-o pe această cale lată spre nimicire. Şi până în Veacul Evanghelic n-a fost adusă la lumină o cale de scăpare. Deşi în veacurile trecute s-au văzut neclar raze de speranţă în tipuri şi umbre, salutate cu bucurie de un număr restrâns care au acţionat conform lor, totuşi viaţa şi nemurirea n-au fost aduse la lumină până la arătarea Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos, şi până la vestirea de către apostoli a veştii bune de răscumpărare şi iertare a păcatelor, şi, ca urmare, deînviere din nimicire (2 Timotei 1:10). Învăţăturile lui Isus şi ale apostolilor aduc la lumină viaţa — o restabilire sau o restaurare la viaţă pentru toată omenirea, bazată pe meritul şi sacrificiul Răscumpărătorului; şi ele arată că aceasta este semnificaţia multor tipuri din Vechiul Testament. Ele aduc la lumină şi nemurirea, premiul chemării de sus a Bisericii Evanghelice.
Deşi prin Evanghelie a fost adusă la lumină o cale de scăpare de pe calea lată care duce la nimicire, marea masă a omenirii nu dau atenţie veştii bune, pentru că sunt degradaţi de păcat şi orbiţi de Adversar. Celor care acceptă acum cu recunoştinţă făgăduinţa vieţii, restabilirea la existenţă umană prin Cristos, le este arătată o cale nouă care a fost deschisă, prin care credincioşii consacraţi pot ((A207)) trece dincolo de natura umană şi pot fi schimbaţi la o natură mai înaltă — cea spirituală. Această cale nouă „pe care El a deschis-o pentru noi” — preoţimea împărătească (Evrei 10:20) — a fost numită de Domnul nostru
„Calea cea îngustă spre viaţă”.
Învăţătorul nostru ne spune că din cauza îngustimii acestei căi mulţi preferă să rămână pe drumul lat spre nimicire. „Ce strâmtă [dificilă] este poarta şi ce îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o găsesc!”
Înainte de a analiza această cale cu pericolele şi dificultăţile ei, să remarcăm sfârşitul la care duce — viaţa. După cum am văzut deja, viaţa poate fi pe diferite planuri de existenţă, atât mai înalt decât cel uman, cât şi mai jos. Viaţa este un termen larg şi cuprinzător, dar aici Domnul nostru îl foloseşte cu referire la cea mai înaltă formă de viaţă, aparţinând naturii divine — nemurirea — premiul pentru care El ne-a invitat să alergăm. Ce este viaţa? Noi ne dăm seama de ea nu numai în noi înşine, dar şi în animalele inferioare şi chiar în vegetaţie îi vedem activitatea, şi ni se spune despre existenţa ei în formele mai înalte, îngerească şi divină. Cum să definim un termen atât de cuprinzător?
Deşi se poate să nu fim în stare a descoperi izvoarele ascunse ale vieţii tuturor, putem în siguranţă presupune că Fiinţa divină, Iehova, este marea fântână a întregii vieţi, din care se aprovizionează toate aceste izvoare. Tot ce este viu decurge din El şi depinde de El pentru viaţă. Toată viaţa, fie la Dumnezeu, fie la creaturile Sale, este aceeaşi: este un principiu energizant, nu o substanţă. La Dumnezeu viaţa este un principiu inerent, dar la creaturile Sale rezultă din anumite cauze pe care le-a orânduit Dumnezeu şi de aceea El este cauza, autorul sau fântâna ei. Prin urmare, creatura nu este în nici un sens o parte sau un vlăstar al esenţei sau naturii Creatorului, cum îşi imaginează unii, ci este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu insuflată cu viaţă.
((A208))
Recunoscând faptul că numai în natura divină există viaţă independentă, nelimitată, inepuizabilă, veşnic continuă şi care nu este nici produsă, nici controlată de împrejurări, vedem că din necesitate Iehova este superior legilor şi rezervelor fizice pe care El le-a orânduit pentru întreţinerea creaturilor Sale. Această calitate, care aparţine numai naturii divine, este descrisă prin termenul nemurire. După cum s-a arătat în capitolul precedent, nemurire înseamnă inatacabil de moarte, prin urmare, inatacabil de boală şi durere. De fapt, nemurire se poate folosi ca sinonim pentrudivinitate. Din fântâna nemuritoare, divină, porneşte toată viaţa şi binecuvântarea, orice dar bun şi desăvârşit, după cum de la Soare îşi primeşte pământul lumina şi vigoarea.
Soarele este marea sursă de lumină pentru Pământ, luminând toate lucrurile, producând o mare diversitate de culori şi nuanţe de lumină, după natura obiectului pe care luceşte. Aceeaşi lumină solară lucind pe un diamant, pe o cărămidă şi pe diferite feluri de sticlă produce efecte remarcabil de diferite. Lumina este aceeaşi, dar obiectele pe care luceşte diferă în capacitatea de a o recepţiona şi a o transmite. Tot aşa este şi viaţa: toată curge de la o sursă nesecată. Stridia are viaţă, dar organismul ei este în aşa fel încât nu poate folosi multă viaţă, întocmai cum o cărămidă nu poate reflecta mult din lumina soarelui. Tot aşa este cu fiecare din manifestările mai înalte de viaţă: mamifere, peşti şi păsări. Asemenea diferitelor feluri de sticlă sub lumina solară, aceste diferite creaturi manifestă diferit variatele puteri organice pe care le posedă, când viaţa le însufleţeşte organismele.
Diamantul şlefuit este în aşa fel adaptat luminii, încât pare ca şi cum ar avea-o în sine şi el însuşi ar fi un soare în miniatură. Aşa este şi cu omul, una din capodoperele creaţiei lui Dumnezeu, făcut numai „cu puţin mai prejos decât îngerii”. El a fost aşa de nobil format, încât prin folosirea ((A209))mijloacelor pe care Dumnezeu le-a dat să poată primi şi reţine viaţa şi niciodată să nu slăbească. Aşa a fost Adam înainte de a cădea, mai distins decât oricare altă creaţie pământească, nu datorită vreunei diferenţe în principiul de viaţă implantat, ci datorită unui organism mai nobil. Totuşi, să nu uităm că aşa cum diamantul nu poate reflecta deloc lumină dacă soarele nu luceşte pe el, tot aşa omul nu poate avea şi nu se poate bucura de viaţă numai dacă aprovizionarea cu viaţă este continuată. Omul nu are viaţă inerentă: el nu este o sursă de viaţă, după cum un diamant nu este o sursă de lumină. Şi una din dovezile foarte puternice că noi nu avem o rezervă inepuizabilă de viaţă în noi înşine, sau, cu alte cuvinte, că noi nu suntem nemuritori, este că, de când a intrat păcatul, moartea a trecut asupra întregii noastre specii.
Dumnezeu aranjase ca omul în Eden să aibă acces la pomii care întreţineau viaţa, şi paradisul în care a fost plasat era din abundenţă umplut cu „tot felul de pomi” buni de mâncat, sau ca podoabă (Geneza 2:9, 16, 17). Printre pomii vieţii, buni pentru hrană, era unul oprit. Deşi pentru un timp a fost oprit să mănânce din pomul cunoştinţei, omului i-a fost permis să mănânce fără restricţii din pomii care întreţineau viaţa perfect, şi a fost despărţit de ei numai după încălcare, pentru ca în acest fel să poată intra în vigoare pedeapsa morţii. Geneza 3:22.
Astfel se vede că gloria şi frumuseţea umanităţii sunt dependente de aprovizionarea continuă cu viaţă, întocmai cum frumuseţea diamantului este dependentă de aprovizionarea continuă cu lumină solară. Când păcatul a lipsit omenirea de dreptul la viaţă şi aprovizionarea a fost reţinută, mărgăritarul a început imediat să-şi piardă strălucirea şi frumuseţea, şi în final este lipsit de ultimele ei urme în mormânt. Frumuseţea lui se stinge ca molia (Psalmul 39:11). După cum diamantul îşi pierde frumuseţea şi strălucirea când lumina se retrage, tot aşa omul îşi pierde viaţa când Dumnezeu îi reţine aprovizionarea. ((A210)) „Omul, când îşi dă sufletul [viaţa], unde mai este?” (Iov 14:10). „Dacă fiii lui ajung la cinste, el nu ştie nimic; dacă sunt înjosiţi, habar n-are” (versetul 21). „Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune” (Eclesiastul 9:10). Dar, deoarece s-a găsit o răscumpărare, deoarece pedeapsa cu moartea a fost plătită de către Răscumpărătorul, mărgăritarului i se va reda frumuseţea, şi când Soarele Dreptăţii va răsări cu vindecare sub aripi, iarăşi va reflecta perfect chipul Creatorului (Maleahi 4:2). Datorită jertfei pentru păcat, sacrificiului lui Cristos, „toţi cei din morminte . . . vor ieşi din ele”. Va fi o restabilire a tuturor lucrurilor; întâi o posibilitate sau ofertă de restabilire pentru toţi şi în cele din urmă ajungerea la perfecţiune umană a tuturor celor care se vor supune Răscumpărătorului.
Totuşi, nu aceasta este răsplata de la sfârşitul căii înguste la care se referă Isus. Din alte scripturi aflăm că răsplata promisă celor care merg pe calea îngustă este „firea dumnezeiască” — viaţa inerentă, viaţa în acel grad superlativ pe care numai natura divină o poate avea — nemurirea. Ce speranţă! Îndrăznim noi să aspirăm la o aşa înaltă glorie? Desigur că fără o invitaţie hotărâtă şi explicită n-ar putea nimeni să aspire astfel pe drept.
Din 1 Timotei 6:14-16 aflăm că natura nemuritoare sau divină a fost la început numai posesiunea divinităţii. Citim: „…până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la timpul ei [Veacul Milenar] de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul celor care împărăţesc şi Domnul celor care stăpânesc, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea”. Toate celelalte fiinţe: îngeri, oameni, animale, păsări, peşti etc., nu sunt decât vase, conţinând fiecare măsura lui de viaţă şi toate diferind în caracter, capacitate şi calitate, după organismul pe care Creatorul a binevoit să-l dea fiecăruia.
((A211))
Mai mult, aflăm că Iehova, singurul care a posedat iniţial nemurirea, a înălţat mult pe fiul Său, Domnul nostru Isus, la aceeaşi natură divină, nemuritoare; deci acum El este reprezentarea exactă a persoanei Tatălui (Evrei 1:3). Astfel citim: „După cum Tatăl are VIAŢA ÎN SINE [definiţia lui Dumnezeu a „nemuririi” — viaţă în sine — nu trasă din alte surse, nu dependentă de împrejurări, ci viaţă independentă, inerentă], tot aşa a dat şi Fiului să aibă VIAŢA ÎN SINE” (Ioan 5:26). Deci, de la învierea Domnului Isus, două fiinţe sunt nemuritoare; şi, uimitoare îndurare! aceeaşi ofertă i se face Miresei Mielului, aleasă fiind în timpul Veacului Evanghelic. Totuşi, nu toţi din numărul mare care sunt nominal din Biserică vor primi acest mare premiu, ci numai acea „turmă mică” de învingători care aleargă aşa ca să-l obţină, care urmează îndeaproape în urmele Învăţătorului, care, ca şi El, merg pe calea îngustă de sacrificiu, chiar până la moarte. Aceştia, când se nasc din morţi la înviere, au natură şi formă divină. Această nemurire, natură divină independentă, existentă prin sine, este viaţa la care duce calea îngustă.
Această clasă nu va fi ridicată din mormânt ca fiinţe umane, deoarece suntem asiguraţi de către apostol că, deşi sunt semănaţi în mormânt corpuri naturale, ei vor fi ridicaţi corpuri spirituale. Toţi aceştia vor fi „schimbaţi”, şi întocmai cum au purtat odată chipul celui pământesc, natura umană, vor purta chipul celui ceresc. Şi „ce vom fi nu s-a arătat încă” — ce este un corp spiritual; dar „ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El” şi vom avea parte de „slava care va fi descoperită”. 1 Ioan 3:2; Coloseni 1:27; 2 Corinteni 4:17; Ioan 17:22; 1 Petru 5:10; 2 Tesaloniceni 2:14.
Nu numai că această chemare de sus la schimbare de natură este limitată exclusiv la Veacul Evanghelic, dar este şi singura ofertă a acestui veac. Prin urmare, cuvintele Domnului nostru, citate la începutul acestui capitol, includ ((A212)) pe calea lată spre nimicire pe toţi aceia care nu sunt pe calea spre singurul premiu oferit acum. Numai aceştia au scăpat până acum de condamnarea care este peste lume — toţi ceilalţi sunt încă pe calea lată. Calea îngustă, singura cale a vieţii deschisă acum, datorită dificultăţii ei, găseşte puţini care vreau să umble pe ea. Masele omenirii, în slăbiciunea lor, preferă calea lată, uşoară, a mulţumirii de sine.
Deşi conduce la viaţă, la nemurire, calea îngustă ar putea fi numită o cale a morţii, deoarece premiul ei se câştigă prin sacrificiul naturii umane chiar până la moarte. Este calea îngustă a morţii spre viaţă. Fiind socotiţi liberi de vina adamică şi de pedeapsa cu moartea, consacraţii îşi predau voluntar sau îşi sacrifică acele drepturi umane, socotite ca ale lor, pe care la timpul cuvenit le-ar fi primit împreună cu lumea în general. După cum „Omul Hristos Isus” Şi-a dat sau Şi-a sacrificat viaţa pentru lume, tot aşa aceştia devin sacrificatori împreună cu El. Nu fiindcă sacrificiul Lui a fost insuficient şi era nevoie şi de altele, dar, deşi sacrificiul Lui este cu totul îndestulător, acestora li se permite să servească şi să sufere cu El pentru a deveni mireasă şi moştenitori împreună cu El. Aşadar, în timp ce lumea este sub condamnarea la moarte şi moare cu Adam, această „turmă mică”, prin procesul socotirii credinţei şi prin sacrificiu, deja descrise, se spune că moare cu Cristos. Ei se sacrifică şi mor cu El ca fiinţe umane, pentru a deveni părtaşi cu El la natura şi la gloriile divine; deoarece credem că dacă murim împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă suferimîmpreună cu El, vom fi şi glorificaţi împreună cu El. Romani 8:17 şi 2 Timotei 2:11, 12.
La începutul Veacului Milenar, cei care acum merg pe calea îngustă vor fi câştigat marele premiu pentru care au alergat, nemurirea; şi fiind îmbrăcaţi astfel cu natura divină şi cu putere, ei vor fi pregătiţi pentru marea lucrare de restabilire şi binecuvântare a lumii în timpul acelui veac. La sfârşitul Veacului Evanghelic, cărarea îngustă ((A213)) spre nemurire se va încheia, pentru că „turma mică” aleasă, pe care această cale a fost menită s-o încerce şi s-o probeze, va fi fost completată. „Acum este timpul potrivit” [greceşte dektos, acceptabil sau care poate fi primit] — timpul în care sacrificatorii, venind prin meritul lui Isus şi devenind morţi cu El, sunt acceptabili pentru Dumnezeu — o jertfă de mireasmă dulce. Moartea, ca pedeapsă adamică, nu va fi permisă veşnic; ea va fi abolită în timpul Veacului Milenar; ca sacrificiu este acceptabilă şi răsplătită numai în timpul Veacului Evanghelic.
Numai ca „noi creaţii” sunt sfinţii acestui veac pe calea spre viaţă şi numai ca fiinţe umane suntem noi consacraţi spre nimicire ca sacrificii. Dacă în calitate de creaţii umane suntem morţi cu Cristos, ca fiinţe noi, spirituale, vom trăi cu El (Romani 6:8). Mintea lui Dumnezeu în noi, mintea transformată, este germenul naturii noi.
Viaţa cea nouă ar fi uşor înăbuşită; şi Pavel ne asigură că dacă, fiind concepuţi de spirit prin adevăr, trăim după trup, vom muri (ne vom pierde viaţa), dar dacă noi, prin spirit, mortificăm (omorâm) faptele trupului (dispoziţia naturii umane), noi (ca şi noi creaţii) vom trăi; deoarece fiii lui Dumnezeu sunt cei conduşi de Spiritul lui Dumnezeu (Romani 8:13, 14). Acesta este un gând de cea mai mare importanţă pentru toţi consacraţii, deoarece, dacă am făcut legământ cu Dumnezeu să sacrificăm natura umană şi dacă acel sacrificiu a fost acceptat de El, este zadarnic a încerca să-l luăm înapoi. Umanul este socotit de Dumnezeu ca mort acum şi trebuie în realitate să moară, pentru ca niciodată să nu mai fie restabilit. Atunci, tot ceea ce se poate câştiga prin întoarcerea pentru a trăi după carne este puţină plăcere omenească în dauna naturii noi, spirituale.
Totuşi există mulţi consacraţi care doresc premiul şi care au fost concepuţi de spirit, dar care sunt parţial biruiţi de ademenirile lumii, de dorinţele trupului sau de uneltirile diavolului. Ei pierd în parte din vedere premiul care ne este ((A214)) pus înainte şi încearcă să meargă pe o cale de mijloc — să păstreze favoarea lui Dumnezeu şi favoarea lumii, uitând că „prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu” (Iacov 4:4) şi că instrucţiunile pentru cei care participă la alergarea pentru premiu sunt: Nu iubiţi lumea şi nu căutaţi slava pe care v-o daţi unii altora, ci numai slava care vine de la Dumnezeu. 1 Ioan 2:15; Ioan 5:44.
Aceştia, care iubesc lumea prezentă dar care n-au părăsit cu totul pe Domnul şi nu şi-au dispreţuit legământul, primesc pedeapsă şi purificare prin focul strâmtorării. După cum exprimă apostolul, ei sunt daţi pe mâna lui Satan pentru nimicirea cărnii, pentru ca spiritul (natura nou concepută) să poată fi mântuit în ziua Domnului Isus (1 Corinteni 5:5). Şi dacă sunt bine exersaţi prin disciplinare, vor fi primiţi în cele din urmă în starea spirituală. Ei vor avea viaţă spirituală, veşnică, aşa cum au îngerii, dar vor pierde premiul nemuririi. Ei vor servi pe Dumnezeu în Templul Său şi vor staînaintea Tronului, având ramuri de finic în mâini (Apocalipsa 7:9-17); dar chiar dacă această poziţie va fi glorioasă, nu va fi atât de glorioasă ca şi poziţia „turmei mici” de biruitori, care vor fi regi şi preoţi ai lui Dumnezeu, şezând cu Isus pe tron ca mireasă şi moştenitori împreună cu El, încoronaţi cu nemurire.
Calea noastră este aspră, abruptă, îngustă, şi dacă nu ni s-ar da putere la fiecare pas succesiv al călătoriei n-am putea ajunge niciodată la ţintă. Dar cuvântul Căpeteniei noastre este încurajator: Îndrăzniţi; Eu am biruit; harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte (Ioan 16:33; 2 Corinteni 12:9). Dificultăţile acestei căi trebuie să servească drept principiu separator, să sfinţească şi să rafineze un „popor care să fie al Lui”, pentru a fi „moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos”. În vederea acestor lucruri, să venim cu îndrăzneală la tronul harului ca să căpătăm milă ((A215)) şi să găsim har care să ne ajute în vreme de nevoie, în timp ce luptăm lupta bună a credinţei şi apucăm „cununa slavei” — nemurirea, natura divină. 2 Timotei 4:8; 1 Petru 5:4.
Marea Cale a sfinţeniei
În timp ce speranţa specială a Veacului Evanghelic este atât de nemăsurat de glorioasă, şi calea spre ea este în mod corespunzător dificilă — îngustă, înţesată de greutăţi şi pericole la fiecare pas — aşa încât puţini o găsesc şi obţin marele premiu la sfârşitul ei, noua ordine de lucruri în veacul care vine va fi complet diferită. După cum o speranţă diferită se oferă, tot aşa o cale diferită duce la ea. Calea spre nemurire a fost o cale care cerea sacrificarea speranţelor, ambiţiilor şi dorinţelor, dealtfel legitime şi cuvenite — sacrificarea pentru totdeauna a naturii umane. Dar calea spre perfecţiune umană, spre restabilire, speranţa lumii, cere numai lepădarea păcatului: nu sacrificarea drepturilor şi privilegiilor umane, ci folosirea lor cum se cuvine. Aceasta va duce la curăţire personală şi restaurare la chipul lui Dumnezeu, aşa cum a fost Adam înainte de a intra păcatul în lume.
Calea înapoi spre perfecţiune umană reală va fi foarte simplă şi uşoară; atât de simplă încât nimeni nu va putea greşi drumul; atât de simplă încât „cei care vor merge pe ea, chiar şi cei care n-o vor cunoaşte, nu se vor rătăci” (Isaia 35:8 — Leeser); atât de simplă încât nimeni nu va trebui să înveţe pe aproapele său zicând: Cunoaşte pe DOMNUL, pentru că toţi vor cunoaşte pe DOMNUL, de la cel mai mic până la cel mai mare (Ieremia 31:34). În loc să fie o cale îngustă, pe care puţini o pot găsi, este numită „o cale mare”, un drum public — nu o cale îngustă, abruptă, aspră, grea, împrejmuită, ci un drum special pregătit pentru a călători uşor — special pregătit pentru comoditatea şi confortul călătorilor. Versetele 8 şi 9 arată că este un drum public deschis pentru toţi răscumpăraţii — toţi oamenii. Fiecare ((A216)) om pentru care a murit Cristos, care va recunoaşte şi se va folosi de posibilităţile şi binecuvântările cumpărate cu sângele preţios, va putea merge în sus pe această Cale Mare a Sfinţeniei spre marele ţel al restabilirii perfecte la desăvârşire umană şi viaţă veşnică.
Aceştia nu vor fi socotiţi îndreptăţiţi şi nici nu li se va acorda o stare socotită de sfinţenie şi perfecţiune în ochii lui Dumnezeu; porniţi pe această cale mare a sfinţeniei, ei vor putea merge în sus spre perfecţiune reală, ca rezultat al străduinţei şi supunerii, pentru care toate lucrurile vor fi făcute favorabile de către Răscumpărătorul lor care va domni atunci cu putere. Fiecare va fi ajutat separat, după necesităţile sale, de către administraţia înţeleaptă şi perfectă a noii împărăţii. Acesta, după cum unii se vor gândi, este rezultatul legitim al răscumpărării. Deoarece Domnul nostru, omul Isus Cristos, S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi şi doreşte ca toţi să vină la cunoştinţa adevărului şi prin aceasta la perfecţiune reală, de ce nu face El imediat un drum bun şi larg pentru toţi? De ce nu înlătură obstacolele, piedicile, gropile şi capcanele? De ce nu-l ajută pe păcătos să se întoarcă la deplină armonie cu Dumnezeu, în loc să facă îngustă calea, aspră, spinoasă, greu de găsit şi încă mai greu de mers pe ea? Neputinţa de a împărţi drept Cuvântul adevărului şi de a vedea că prezenta cale îngustă duce la premiul special şi este pentru încercarea şi alegerea unei turme mici de împreună moştenitori, corpul lui Cristos, care atunci când vor fi aleşi şi înălţaţi împreună cu Capul lor vor binecuvânta toate popoarele, a condus pe unii la idei foarte confuze asupra acestui subiect. Neputând vedea planul lui Dumnezeu, mulţi încearcă să propovăduiască o cale mare a sfinţeniei, o cale uşoară spre viaţă în veacul prezent, când nu există nici o astfel de cale, şi încurcă şi compromit lucrurile pentru a potrivi faptele şi Scripturile cu teoriile lor greşite. Pe marea cale care va fi deschisă curând, numai lucrurile păcătoase vor fi interzise, pe când cei care călătoresc pe calea ((A217)) îngustă trebuie să se lepede de sine şi să sacrifice multe lucruri nepăcătoase, precum şi să se războiască în continuu cu păcatele care-i asaltează. Aceasta este o cărare a sacrificiului, după cum cea din veacul viitor va fi o cale mare a dreptăţii.
Despre calea aceea mare este semnificativ declarat în limbaj simbolic: „Nici un leu şi nici o fiară hămesită nu va merge pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea” (Isaia 35:9). Câţi lei îngrozitori sunt acum în drumul celor care ar fi bucuroşi să părăsească drumurile păcătoase şi să urmeze dreptatea! Există leul unui sentiment public degenerat care împiedică pe mulţi de a se aventura să asculte de ceea ce le dictează conştiinţa în chestiunile vieţii zilnice: îmbrăcăminte, casă, aranjarea afacerilor etc. Leul ispitei pentru băuturi tari împiedică pe mii, care ar fi bucuroşi să-l vadă înlăturat. Prohibiţioniştii şi activiştii pentru abstinenţă au acum o sarcină herculeană pe mâini, pe care numai autoritatea şi puterea veacului viitor o pot îndepărta; şi tot aşa se poate spune şi despre alte vrednice eforturi pentru reformă morală. „Nici o fiară hămesită nu va merge pe ea.” Nici o corporaţie gigantă, organizată să promoveze interesele egoiste, individuale, pe seama binelui general, nu va fi tolerată. „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele (împărăţia) Meu cel sfânt”, zice DOMNUL (Isaia 11:9). Deşi vor fi dificultăţi de învins în biruirea înclinaţiilor spre rău etc., totuşi, în comparaţie cu calea îngustă a acestui veac, aceea va fi o cale uşoară. Pietrele (pietrele de poticnire) vor fi toate îndepărtate şi steagul adevărului va fi ridicat pentru popor (Isaia 62:10). Ignoranţa şi superstiţia vor fi lucruri ale trecutului, iar dreptatea îşi va primi răsplata cuvenită, în timp ce răului îi va fi măsurat exact ceea ce merită (Maleahi 3:15, 18). Prin pedepse corecţionale folositoare, încurajări potrivite şi instrucţiuni clare, ca fii risipitori întorşi, omenirea va fi educată şi disciplinată până la marea perfecţiune de la care a căzut tatăl Adam. Astfel „cei răscumpăraţi ai DOMNULUI ((A218)) se vor întoarce [de la nimicire, prin marea cale a sfinţeniei]…cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul; vor căpăta veselie şi bucurie, iar durerea şi gemetele vor fugi” (Isaia 35:10). Domnul nostru S-a referit doar la două dintre aceste căi, deoarece încă nu era timpul ca cea de-a treia să fie deschisă, întocmai cum atunci când a anunţat vestea bună a spus: „Astăzi s-a împlinit scriptura aceasta, pe care aţi auzit-o”, dar a omis să menţioneze „ziua de răzbunare” pentru că nu-i era atunci timpul (Compară Luca 4:19 şi Isaia 61:2). Totuşi, acum, pe măsură ce calea îngustă se apropie de încheiere, marea cale a dreptăţii începe să se vadă tot mai distinct în lumina zorilor de ziuă.
Astfel, am găsit o „Cale Lată” pe care în prezent călătoresc masele omenirii înşelate de „prinţul lumii acesteia” şi conduse de gusturi pervertite. Am găsit că această cale a fost deschisă prin „neascultarea unui singur om” şi că rasa noastră şi-a început mersul grăbit pe ea. Am găsit Marea „Cale a Sfinţeniei” ce va fi deschisă de Domnul nostru, care S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi şi îi răscumpără pe toţi din nimicirea spre care duce „Calea Lată”, şi că la timpul cuvenit ea va fi accesibilă şi uşoară pentru toţi cei răscumpăraţi pe care El i-a cumpărat cu propriul sânge preţios. Mai departe, am găsit că prezenta „Cale Îngustă”, deschisă prin meritul aceluiaşi sânge preţios, este o cale specială care duce la un premiu special şi în mod special este făcută îngustă şi dificilă, ca încercare şi disciplinare pentru aceia care acum sunt aleşi pentru a fi părtaşi ai naturiidivine şi moştenitori împreună cu Domnul nostru Isus în Împărăţia slavei, care va fi descoperită curând pentru binecuvântarea tuturor. Aceştia, care au această speranţă — care văd acest premiu — pot socoti prin comparaţie toate celelalte speranţe doar ca pierdere şi gunoaie. Filipeni 3:8-15.
CRUCEA E POARTA CEA STRÂMTĂ – PR. IOSIF TRIFA
Acum avem praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Prăznuim amintirea când împărăteasa Elena, călătorind la Ierusalim, a făcut săpături și a aflat crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Și a înălțat-o în mijlocul bisericii din Ierusalim.
Când am fost la pelerinaj la Ierusalim, am văzut și locul unde s-a aflat Crucea Răstignirii. E un loc foarte adânc și îngust. Crucea Mântuitorului a fost aflată la o mare adâncime. Și așa e și azi. Crucea Mântuitorului e și azi o taină mare și se află numai pătrunzând în adâncimile ei.
Crucea este poarta cea strâmtă despre care spunea Mântuitorul (Matei 7, 14). Crucea este ușa prin care intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ușa aceasta este strâmtă, pentru că la intrarea ei trebuie să lăsăm multe, multe. Trebuie să lăsăm lumea, să lăsăm sarcina păcatelor. Să lăsăm eul nostru. Să lăsăm totul, pentru ca să dobândim totul.
Crucea e poarta cea strâmtă prin care ieșim dintr-o lume și intrăm în alta. Ieșim dintr-o viață și intrăm în alta. Hristos și mântuirea e și azi ușa cea îngustă. La Hristos, la mântuire, poți ajunge numai prin poarta cea îngustă a lepădării de sine și de lume.
O, dacă în acest înțeles ar afla oamenii Crucea Golgotei, cum s-ar schimba fața lumii și viața lumii! Dacă Crucea lui Iisus s-ar înălța cu adevărat peste toate țările și popoarele, Împărăția lui Dumnezeu ar fi sosit de mult pe pământ.
Dacă creștinismul de azi e cel mai veritabil păgânism, o cauză e tocmai aceasta: oamenii își închipuie că pot merge la Hristos și la mântuire intrând prin poarta cea largă a lumii și pășind bărbătește pe calea cea largă a lumii.
Crucea Mântuitorului e și azi o taină îngropată pentru cei mai mulți creștini. De aceea se vede în viața lor atât de puțin puterea ei și biruința ei.
Preot Iosif Trifa, Isus Biruitorul, anul 1935, nr. 38, pag. 1
Pocăința este un dar
„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.” 2 Corinteni 7:10
Isus doreşte ca noi să venim la El aşa cum suntem. Pocăinţa nu este lucrarea noastră, nici nu constituie o condiţie pentru a fi acceptaţi de Isus. Ni se spune că acesta este: „Un punct în care mulţi greşesc, şi de aceea nu sunt în stare să primească ajutorul pe care Hristos doreşte să li-l dea. Ei cred că nu pot veni la Hristos decât după ce s-au pocăit.” Calea către Hristos, p. 26. Însă pocăinţa este un dar. Noi primim acest dar când venim la Hristos.
În Apocalipsa 3:19 biserica Laodiceea este îndemnată să fie plină de râvnă şi să se pocăiască. Pentru aceia dintre noi care trăim în aceste timpuri ale istoriei pământului şi pentru care există riscul de a face parte din categoria laodiceenilor, natura adevăratei pocăinţe este subiectul cel mai important. Nu este aici vorba de a lucra din greu, încercând să te determini pe tine însuţi să-ţi pară rău. În Fapte 5:31 ni se spune: „Pe Acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.” „Pocăinţa este un dar de la Dumnezeu, cu nimic mai prejos decât iertarea sau îndreptăţirea, şi ea nu poate fi experimentată decât de cei cărora ea (pocăinţa) le este dăruită de Hristos.” Mărturii Alese, vol. 1, p. 391. Aşa că, dacă doresc pocăinţă pentru azi, pot să mă plec pe genunchi şi s-o cer de la Dumnezeu, pentru că ea este un dar, iar El găseşte plăcere în a da daruri bune copiilor Săi. Observaţi tot ce se spune în 2 Corinteni 7:10: „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” De unde primim întristarea după voia lui Dumnezeu? De la Dumnezeu! Nu o dobândim singuri.
Noi trebuie să înţelegem de ce anume trebuie să se pocăiască laodiceanul. Nu imoralitatea este pusă pe primul plan. Laodiceea este destul de morală. Laodiceea este cunoscută pentru bunătatea sa exterioară. Dar în ciuda acestora, Mântuitorul stă afară şi bate la uşă, căutând să fie primit înăuntru. Laodiceea trebuie să se pocăiască de moralitatea şi multele fapte bune făcute fără Isus. Este oare posibil ca Isus să fie încă la uşa marilor biserici şi instituţii pe care noi le-am construit, bătând ca să I se deschidă ?
Noi trebuie să ne pocăim de faptul că trăim o viaţă în care centrul nu este Hristos. Este Isus în centru în casa ta, în viaţa ta şi în relaţiile tale? Este El tema gândurilor şi conversaţiilor noastre? Oare nu cumva avem nevoie să venim la El şi să ne pocăim de faptul că L-am lăsat mereu să bată la uşa inimii noastre?
Pocăinţa, Isaia 31.6, Ieremia 3.14, Ieremia 3.22, Ieremia 18.11-12, 25.5, 35.15
În Vechiul Testament, pocăinţa este un cuvânt tradus prin :
- întoarcerea la, sau către Dumnezeu, sau întoarcerea cu pocăinţă,
- îmbunătăţirea căii,
- îndreptarea căii. Cornilescu foloseşte cuvântul întoarcere, (la fel ca şi celelalte traduceri ortodoxe), în timp ce Gala Galaction şi Vasile Radu, traducând din Ebraică, folosesc cuvântul pocăinţă.
| Traducerea | Cornilescu | Gala Galaction şi Vasile Radu (1968). A apărut în 1936, fiind prima traducere după textul masoretic (din ebraică; celelalte traduceri sunt după Septuaginta, (din limba greacă) | Ortodoxă (1988) | Bartolomeu Anania (2001) |
| Isaia 31 : 6 | „Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel!” | „Întoarceţi-vă cu pocăinţă la acela de la care aţi căzut atât de adânc, feciori ai lui Israil !” | „Întoarceţi-vă către Acela de Care adâncul vă desparte, copii ai lui Israel !” | „Întoarceţi-vă către Acela de Care adâncul vă desparte, copii ai lui Israel !” |
| Ieremia 3 : 14 | „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul …” | „Pocăiţi-vă, voi copii căzuţi de la credinţă ! …” | „Întoarceţi-vă, voi copii căzuţi de la credinţă, zice Domnul…” | |
| Ieremia 3 : 22 | „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile” | „Pocăiţi-vă, copii necredincioşi, şi eu vă voi tămădui de necredinţa voastră ! …” | „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi Eu voi vindeca neascultarea voastră!” | |
| Ieremia 18 : 11-12 | „De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!” Dar ei zic: „Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!” | „Să-i pară rău deci fiecăruia de viaţa lui cea rea ! Îmbunătăţi-ţi-vă căile voastre şi faptele voastre ! ” Dar ei vor răspunde : „Trudă zadarnică ! Fiecare vom urma după plăzmuirile noastre şi ne vom purta după învârtoşarea inimii noastre celei rele ! ” | „Îndreptaţi-vă căile şi purtările voastre ! Dar ei zic : «Este zadarnic ! Noi vom trăi după gândul nostru şi ne vom purta fiecare după învârtoşarea inimii noastre celei rele » …”. | „Asadar să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea; îndreptaţi-vă căile şi purtările voastre!” 11. Dar ei zic: „Este zadarnic! Noi vom trăi după gândul nostru şi ne vom purta fiecare după învârtoşarea inimii noastre celei rele„. |
| Ieremia 25 : 5 | „Ei au zis: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie; | „Întoarceţi-vă cu pocăinţă de la căile cele rele … „ | „Să se întoarcă fiecare de la calea sa cea rea şi de la faptele sale cele urâte, şi veţi trăi în ţara pe care Domnul a dat-o voua şi părinţilor voştri din veac în veac”. | |
| Ieremia 35 : 15 | “V-am trimis pe toţi slujitorii Mei prorocii, i-am trimis întruna la voi să vă spună: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă faptele, nu mergeţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri!” Dar voi n-aţi luat aminte şi nu M-aţi ascultat”. | „Întoarceţi-vă cu pocăinţă din căile voastre cele rele şi îmbunătăţi-ţi-vă faptele voastre …” Dar n-aţi plecat urechile şi nici n-aţi ascultat de mine”. | „Trimis-am la voi pe toţi proorocii, robii Mei, i-am trimis dis-de-dimineaţă şi am zis: Să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi să vă îndreptaţi purtările, să nu mergeţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi, şi veţi trăi în pământul acesta pe care l-am dat vouă şi părinţilor voştri; dar voi nu v-aţi plecat urechea şi nu M-aţi ascultat”. |
Ce spune Biblia despre pocăință?
Sau… de ce cred unii că ne jignesc atunci când ne numesc„pocăiți” și preferă mai bine să ne numească după religie?
Sunt anumiți oameni care atunci când vor să jignească pe cineva, îl numesc „pocăit”. De exemplu: „Tu de ce nu vrei sa mergi sa bei cu noi? Vai de tine, ești ca un pocăit!”, „Ești așa de ciudat, parcă-ai fi un pocăit.”…Și toată lumea râde.
Am destui prieteni dragi care atunci când cineva mi se adresează cu apelativul „pocăito”, ei consideră că e cazul să îmi ia apărarea. De ce are lumea astfel de concepții?
– Pentru că lumea nu cunoaște Biblia.
Matei 22:29 „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”
Ce spune Biblia despre pocăinţă?
Iată doar câteva versete care vorbesc despre pocăință:
Faptele Apostolilor 2 : 38 „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”
Faptele Apostolilor 3 : 19 „Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.”
Luca 24 : 47 „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.”
Marcu 2 : 17 „Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
Marcu 1 : 15 „El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”
Matei 4 : 17 „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Faptele Apostolilor 17 : 30, 31 „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…”
Pocăința este o schimbare a minții și a inimii. Pocăința nu înseamnă respectarea unor obiceiuri și tradiții. Pocăința este înțelegerea deplină a faptului că ne naștem, nu cu păcat, ci în păcat și doar Dumnezeu ne poate salva. A murit pentru fiecare dintre noi. Nu mai avem nimic de făcut, nu e nevoie să urcăm cine știe câte trepte, nu e nevoie să mergem în pelerinaj, nu este nevoie să facem nimic altceva decât să credem și să primim salvarea de la Dumnezeu. A crede doar că Dumnezeu există nu te face pocăit. Şi diavolul știe că Dumnezeu există, dar asta nu îl face pocăit.
Iacov 2:19 „ Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci, dar şi dracii cred şi se înfioară.”
Și dracii cred, dar asta nu îi face pocăiți. Este nevoie să îți dorești să Îl cunoști pe Dumnezeu, citind Biblia, care este Cuvântul Lui, și acceptând că suntem mântuiți doar prin El și nu prin faptele noastre bune.
Sunt pocăită și sunt conștientă că a fi pocăit nu înseamnă ceea ce cred și iau în bătaie de joc unii. Oricine se numește „creștin”, ar trebui să fie pocăit. Biblia spune asta. Indiferent de cultul creștin, Biblia este aceeași. Mulți cred că fiecare religie are Biblia ei, dar se rătăcesc tocmai pentru că nu citesc ca să se convingă.
Pocăința, poarta cea strâmtă (Pilda Ușii)
”Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.” Matei 7:13-14
Ce nu este poarta cea strâmtă?
Poarta cea strâmtă nu este o partidă religioasă stranie și exclusivistă, cu un set de reguli greu de ținut care au format un grup de oameni ciudați și lăudăroși, cum că numai ei pot ține și țin condițiile tot de ei făcute.
Ce este poarta cea strâmtă?
Să mergem la lecțiile Cuvântului lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament avem imagini, pilde, înfățișări ”în chip întunecos” ale Celui ce este numit Taina lui Dumnezeu, adică Domnul Isus Cristos.
În Noul Testament, la ”întregirea Cuvântului Noului Testament” vedem ”față în față”, clar, ceea ce Vechiul ne arăta cețos.
Noul Testament este acel ”ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:8, Întregirea Cuvântului lui Dumnezeu dată prin apostoli, (Coloseni 1:25), descoperirea tainei lui Dumnezeu, adică pe Domnul Isus Cristos.
Ceea ce vedem clar în Noul Testament este înfățișat în pilde în Cel Vechi. Pildele sunt laptele duhovnicesc, imagini ușor de înțeles chiar și de copii, de aceea să le folosim din abundență, fără teama că vom ”mânca” prea mult, să locuiască ”Cuvântul” din belșug în noi. Domnul Isus le-a folosit, profeții le-au folosit, apostolii le-au folosit, să le folosim și noi.
În primul rând acest cuvânt ”poarta” în Vechiul testament, cu referire la ”poarta cetății” se referă la judecată, la înțelepciunea judecății. În vechime poarta cetății era locul judecăților, al consfătuirilor. În expresia ”porțile locuinței morților n-o vor birui” se referă la planurile, stratagemele făcute de cel rău pentru înfrângerea Adunării.
Un alt loc unde vedem poarta, sau ușa ca imagine din care avem de învățat este Cortul Întâlnirii. Expresia ”la Ușa Cortului Întâlnirii” se referă la apropierea păcătosului de Dumnezeu, o imagine pentru învățătura noastră. Noi știm din Noul Testament că Domnul Isus a spus despre Sine: ”Eu sunt ușa”.
Dar ce facem că la Cortul Întâlnirii avem două Uși (sau perdele) una dinafară și alta Cea dinăuntru.
E vorba despre două feluri sau două trepte ale cunoașterii lui Cristos. Una, cea dinafară, ne vorbește despre cunoașterea lui Cristos în chip firesc și cea dinăuntru, cu ochii inimii ne vorbește despre cunoașterea lui Cristos ca Trup, ca Adunare, în cei ai Lui. Nu sunt doi Cristoși în acele imagini, sunt două perdele, intrări, uși dar este o singură cale, cale care începe de la prima Perdea și se termină în fața Tronului de Har. Domnul Isus a spus despre Sine: ”eu sunt Calea”. Iar Cuvântul Vechiului Testament ne arată ”calea Ta este în Sfântul Locaș”. Această Cale dintre cele două altare (”Ah, Altarele Tale Doamne al oștirilor!”) semnifică mărturiile noastre în apropierea de Dumnezeu.
Altarul de aramă semnifică mărturisirea pocăinței (”prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”). Pocăința este poarta cea strâmtă.
Altarul de aur reprezintă rugăciunea, pe el se aducea tămâia, rugăciunile sfinților.
În Epistola către Evrei suntem îndemnați să parcurgem cu curaj tot drumul, să cerem Har, adică să aducem tămâia rugăciunilor noastre pe Altarul de Aur. Fără Har nu putem sluji, nu avem cu ce. ”Cine merge la război pe cheltuiala sa?”
Abia după ce am primit har avem cu ce să slujim, nimeni dintre noi nu poate sluji lui Dumnezeu prin sine, prin omul cel vechi cu forțele lui.
”Cristos a fost făcut pentru noi Înțelepciune (judecată, poartă)” ne arată că pocăința este o stare de analiză a trecutului (”adu-ți aminte de unde ai căzut și pocăiește-te!”), este Mărturisirea simbolizată prin jertfa de pe altarul de aramă, loc de unde nu păcătosul, ci preotul(imagine a făpturii noi înviate) merge mai departe slujind.
Taina cea mare este dezvăluită abia în Noul Testament. Dacă în Vechiul nu intra în Sfânta Sfintelor decât Marele Preot, în Noul Testament suntem stăruitor îndemnați să ne apropiem CU CURAJ de Scaunul Harului. Lepădarea de sine(dezbrăcarea de faptele întunericului) de la cruce, de la pocăință nu are sens fără îmbrăcarea cu Har, fără ”înarmarea”(cu armele luminii) cu Har.
Poarta cea strâmtă se continuă cu calea cea îngustă. Să umblăm pe ea!
Dragul meu!
Tu cum te apropii de Dumnezeu?
Așteptând oareșicari atingeri emoționale într-un cadru de festivism religios fabricat sau mărturisindu-ți înaintea lui Dumnezeu starea cugetului în cămăruța ta?
Aștepți o ”atingere a Duhului” pe care s-o simți în emoțiile sentimentelor tale sau îți mărturisești Domnului fărădelegile pentru a fi curățit prin stropirea Sângelui ascultării, răscumpărării și iertării asupra conștiinței tale încărcate? Dacă ai o bucurie, vine ea dintr-o conștiință împăcată sau este o stare sufletească construită, ajutată de muzică, adesea instrumentală?
Să nu te înșeli singur că trăind anumite extaze conștiința ta se va vindeca de rănile și bolile ei. Fără pocăință nu este iertare, nimeni nu va duce nimic altceva înaintea tronului de Har înafară de mărturisirea ta dusă de Domnul Isus, tu îl mărturisești pe El înaintea oamenilor și El te mărturisește pe tine înaintea Tatălui.
Extazele și teatrele religioase carismatice sunt falsuri grosolane ale celor ce au făcut de mult din evlavie un izvor de câștig. Nu pe poarta largă a extazului se intră la Tatăl, ci pe poarta strâmtă a pocăinței.
Caracterul duşmanului
E. A. Bremicker
2) Luptăm împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în locurile cereşti.
3) Avem de-a face cu cel rău (Efeseni 6:16 ).
Aceste informaţii sunt impresionante. Să nu subapreciem duşmanul! Dar în acelaşi timp nu trebuie să ne fie frică. Tăria puterii Domnului nostru este mai mare.
Rezistenţa noastră se bazează pe încrederea în Domnul. De aceea, fiecare credincios – fie tânăr, fie bătrân, soră sau frate – poate să ducă această luptă. Duşmanul caută să distrugă tocmai această încredere. Dacă reuşeşte acest lucru, vom deveni incapabili de luptă. Ce bine că Domnul intervine pentru noi, aşa cum S-a rugat odinioară pentru Petru, ca credinţa (încrederea) noastră să nu slăbească (Luca 22:32 )!
Noul Testament ne prezintă trei duşmani ai credinciosului. Primul duşman este împotriva noastră. Acesta este diavolul. Al doilea duşman este în noi. Acesta este carnea (păcatul, firea veche). Al treilea duşman este împrejurul nostru, şi anume lumea cu tentaţiile ei. Aceşti trei duşmani se sprijină unul pe altul. În contextul capitolului nostru avem de luptat cu primul duşman: diavolul, cel rău şi vicleniile sale. Noi suntem într-o luptă continuă împotriva lui şi a ajutoarelor sale.
Nu carne şi sânge
Mai întâi ni se aminteşte împotriva cui nu este lupta noastră. Noi nu luptăm împotriva sângelui şi a cărnii. Acest lucru trebuie să-l înţelegem bine. În acest loc, carnea nu este natura veche, păcătoasă – numită în alte locuri într-adevăr „carne“ -, ci pur şi simplu oameni naturali. Nu luptăm contra lor.
Pentru Israel era cu totul altfel. Duşmanii lui Israel în ţară erau într-adevăr puteri omeneşti (pământeşti) reale, care au încercat să împiedice poporul să ocupe ţara promisă de Dumnezeu. Israel era îndemnat să lupte împotriva lor.
Duşmanul nostru este altul, şi anume puterile spirituale; cu ele avem de-a face. Ele se găsesc în locurile cereşti, acolo unde este Hristos şi unde noi suntem binecuvântaţi. Totuşi, aceste puteri se folosesc de oameni în „carne şi sânge“, ca să ne atace. De aceea trebuie să deosebim foarte bine: lupta noastră nu este împotriva „instrumentului“ (omenesc) folosit de diavolul, ci chiar împotriva lui, a diavolului.
În clipa când Domnul nostru S-a îndreptat spre Golgota, diavolul s-a folosit chiar de un ucenic al Lui, de Petru, ca să-L oprească din cale. „Petru, luându-L deoparte, a început să-L mustre, spunând: «Dumnezeu să Se îndure de Tine, Doamne! Nicidecum să nu Ţi se întâmple aşa ceva.» Dar, întorcându-Se, i-a spus lui Petru: «Pleacă înapoia Mea, satan! Tu eşti un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor»“ (Matei 16:22-23 ). Ce cuvinte aspre! Dar Domnul a recunoscut imediat în spatele cuvintelor lui Petru, intenţiile diavolului. De aceea, răspunsul Său a fost ferm.
Un alt exemplu este soţia lui Iov. Dumnezeu i-a permis diavolului să-l atace pe Iov. Unul dintre instrumentele diavolului a devenit chiar soţia lui Iov. Ea l-a sfătuit pe soţul ei să-şi curme viaţa. „Încă eşti tare în integritatea ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“ (Iov 2:9 ). Dacă Iov ar fi ascultat de soţia lui, duşmanul şi-ar fi atins scopul.
Trebuie deci să ştim că diavolul foloseşte oameni pentru a ne ataca. Pot să fie oameni necredincioşi sau chiar fraţi.
Din păcate, această indicaţie nu a fost deseori respectată. Câte războaie nesfinte au fost în decursul secolelor între cei care au purtat Numele lui Hristos! Oamenii au luptat împotriva oamenilor cu forţa armelor. A curs mult sânge. Nu, noi nu luptăm împotriva oamenilor, ci luptăm împotriva diavolului şi împotriva a ceea ce intenţionează el să aducă împotriva noastră prin aceşti oameni. Să nu uităm acest adevăr!
Nu putere, ci viclenie
Lupta creştinului este împotriva vicleniilor diavolului. Pentru credincios, diavolul este un duşman învins, dar nu eliminat. Pe cruce, Mântuitorul nostru S-a confruntat cu toată puterea şi forţa diavolului şi l-a înfrânt. Prin moarte, Domnul a desfiinţat pe cel care are puterea morţii (Evrei 2:14 ). Sentinţa asupra diavolului şi a aliaţilor săi a fost pronunţată, dar această sentinţă nu a fost încă executată. În limitele lăsate de Dumnezeu, duşmanul este încă activ. De aceea să ţinem seama de faptul că diavolul dispune de o experienţă foarte mare de a ataca oamenii. El face acest lucru cu mare succes de aproximativ şase mii de ani.
În Noul Testament ni se arată două metode principiale de atac ale duşmanului: pe de o parte răcneşte ca un leu, pe de altă parte se arată ca un şarpe plin de viclenie.
– Apostolul Petru scrie despre leul care răcneşte: „Fiţi treji, vegheaţi! Pentru că vrăjmaşul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând pe cine să înghită“ (1. Petru 5:8 ). Este adevărat că diavolul nu mai are nicio putere asupra noastră, dar caută să ne înfricoşeze cu urletele sale. El doreşte să ne înspăimânte în umblarea noastră prin pustie. În felul acesta ne întâmpină el în împrejurările şi încercările vieţii prin care trecem pe pământ.
– Viclenia diavolului este mult mai periculoasă decât ameninţarea cu forţa. Cuvântul „viclenie“ se poate traduce şi cu „laţ“, „fentă“, „şiretlic“. Într-o traducere ad-literam (literă cu literă), cuvântul sună aşa: „o cale care străbate prin“. Diavolul are metodele sale; pentru a-şi atinge scopul, foloseşte metode prin care încearcă să mascheze realitatea şi care sunt greu de recunoscut.
Dacă pe de o parte nu trebuie să fim învinşi de intimidările diavolului, pe de altă parte trebuie să fim foarte precauţi cu privire la vicleniile sale. Biblia ne avertizează că diavolul se preface şi în „înger al luminii“. Diavolul este un maestru în prefăcătorie (2. Corinteni 11:14 ). Această tactică a diavolului este foarte periculoasă, şi mulţi credincioşi au căzut în această capcană. Corintenii au fost avertizaţi: „Dar mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, aşa şi gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea faţă de Hristos“ (2. Corinteni 11:3 ).
Şarpele este o imagine foarte cunoscută în Biblie despre diavolul, care se manifestă ca un ademenitor viclean cu scopul de a ne duce la cădere. El nu ne poate lua mântuirea, dar el poate să corupă lumea gândurilor noastre. El poate să ne împiedice în dedicaţia şi dragostea faţă de Domnul nostru în viaţa practică, în aşa fel încât să nu mai savurăm binecuvântările spirituale. De aceea atenţionarea de a ne împotrivi diavolului, indiferent sub ce formă apare, este atât de importantă! Apostolul Iacov scrie: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu; împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi“ (Iacov 4:7 ).
Biblia ne dă exemple de oameni care s-au împotrivit atacurilor diavolului care s-a prezentat ca un leu, dar au căzut atunci când a venit ca un şarpe viclean. Un astfel de exemplu este Ghedeon. El a rezistat ameninţărilor cu forţa ale lui Madian, dar a suferit o înfrângere când nu a rămas aproape de Dumnezeul său şi a introdus idolatria în poporul Israel (Judecători 8:27 ). Un alt exemplu este omul lui Dumnezeu din Iuda care s-a împotrivit altarului ridicat de Ieroboam şi a vestit judecata lui Dumnezeu. În lupta împotriva leului care răcnea a fost biruitor, dar când profetul bătrân din Betel l-a amăgit, omul s-a abătut de pe calea pe care trebuia să meargă (1. Împăraţi 13 ).
Bogăţia de idei a diavolului este mare, iar vicleniile sale sunt multiple. Prima sa viclenie din grădina Eden a constat în semănarea îndoielii. Până astăzi încearcă să pună sub semnul întrebării ceea ce este Dumnezeu pentru noi şi ceea ce spune El. Nu auzim tot timpul întrebarea sa: A spus cu adevărat Dumnezeu aceasta? Mai trebuie oare să luăm aceste lucruri chiar ad-literam? Trebuie să avem o privire atât de îngustă? Mai sunt aceste lucruri actuale pentru noi? Să fim treji la astfel de întrebări şi să nu ne deschidem inimile la astfel de întrebări!
O altă viclenie a diavolului este de a amesteca binele cu răul. O negare directă a adevărului este uşor de recunoscut. Mult adevăr cu puţin neadevăr este greu de observat; totuşi, conduce la o relaţie otrăvită. O picătură de otravă într-un pahar plin cu apă va duce la moartea celui ce-l consumă. Aşa-zisele „adevăruri noi“ care ni se oferă, nu sunt altceva decât „minciuna cea veche“ a diavolului. Acest lucru are valabilitate, din nefericire, şi cu privire la oferta de cărţi creştine de astăzi. De aceea să fim veghetori pentru noi, pentru tinerii şi copiii noştri ce consumăm (citim, ascultăm, vedem). O etichetă frumoasă pe un ambalaj nu ne dă garanţia că produsul este de calitate.
Diavolul vine cu vicleniile sale în viaţa noastră de zi cu zi. Să ne imaginăm un angajat al unei firme care în timpul lucrului ia Biblia şi începe să citească epistola către Efeseni. În loc să fie preocupat cu lucrarea sa la locul de muncă, el se cufundă în binecuvântările credinciosului. Şeful va fi nemulţumit. În acest mod, diavolul l-a ademenit cu viclenia sa. În loc să arate „bună credincioşie în toate“ (Tit 2:10 ), a făcut ca mărturia lui să fie umbrită.
Tot de viclenia diavolului ţine pe de altă parte preocuparea noastră cu problemele vieţii în aşa măsură, încât să nu mai găsim timp pentru a ne ocupa cu binecuvântările cereşti. Să fim veghetori în orice privinţă!
Omul nou nu-l îmbrăcăm numai în „cămăruţa liniştită“ sau numai în strângerile noastre, ci chiar în locurile primejdioase, în împrejurările zilnice, în familie şi la locul de muncă. Diavolul ne atacă cu vicleniile sale în relaţiile noastre pământeşti, pentru a nu se mai vedea caracterul nostru ceresc.
Viclenia diavolului nu o putem întâmpina cu o şi mai mare viclenie omenească. În astfel de situaţii suntem inferiori diavolului. Noi trebuie să cunoaştem toate şiretlicurile diavolului, dar trebuie să învăţăm să cunoaştem vocea blândă a Păstorului cel bun. Când cunoaştem adevărul şi îl opunem vicleniei diavolului, acesta nu va mai avea nicio izbândă. Aceasta ne dă curaj. Ascultarea credinţei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu este una din armele dăruite de Dumnezeu. „Noi suntem din Dumnezeu; cine Îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii“ (1. Ioan 4:6 ).
Descrierea duşmanului
Diavolul nu vine singur. El are colaboratorii săi care sunt descrişi aici în câteva cuvinte. Există în creaţia lui Dumnezeu lumi puternice de îngeri, despre care bănuim puţin. Biblia ne dă în acest sens puţine indicaţii. Există „îngeri aleşi“ (1. Timotei 5:21 ) şi există „sol al lui satan“ (2. Corinteni 12:7 ). Când diavolul s-a înălţat şi a căzut, atunci o parte din îngeri l-au urmat. De aceea există astăzi stăpâniri şi autorităţi în locurile cereşti, care sunt pentru noi, şi altele care sunt contra noastră. Ele se găsesc, la fel ca diavolul, în locurile cereşti. Diavolul are încă acces la tronul lui Dumnezeu (Iov 1:6 ; 2:1 ), unde apare ca pârâşul fraţilor (Zaharia 3:1 ). În viitorul foarte apropiat va veni momentul, când diavolul şi îngerii săi vor fi alungaţi din cer şi vor fi aruncaţi pe pământ (Apocalipsa 12:7-10 ).
Descrierea aceasta este împătrită:
– Stăpânirile: Prin aceasta este indicată demnitatea rangului lor. Şi îngerii căzuţi au o anumită demnitate, pe care nu o putem subaprecia. Iuda, în epistola sa, relatează despre arhanghelul Mihail, care s-a împotrivit diavolului discutând cu el despre trupul lui Moise şi nu a îndrăznit să aducă împotriva lui o învinuire de hulă (Iuda 9 ). Judecata a lăsat-o în seama Domnului. Acest lucru să fie spre avertizarea noastră.
– Autorităţile: Cuvântul folosit ne arată că prin aceasta se face referire la puterea lor executivă. Ele au o putere, dar este o putere dată, o putere delegată (a se vedea Apocalipsa 13:5-7 ). Ele îşi pot exercita puterea numai în măsura în care le permite Dumnezeu.
– Stăpânitorii lumii întunericului: Aceasta arată clar ce influenţă pot avea ei şi care este domeniul lor de acţiune. Sunt puteri invizibile cu o tărie care nu trebuie subapreciată. Ei stăpânesc peste oameni şi îi ţin în întuneric. Influenţa lor se întinde peste întreaga lume. Întreaga lume zace în cel rău (1. Ioan 5:19 ). Ea este caracterizată de întuneric. Diavolul ca „dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioşilor, ca lumina Evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească pentru ei“ (2. Corinteni 4:4 ). Originea acestor stăpânitori este întunericul. Ei sunt caracterizaţi de păcat şi împotrivire faţă de Dumnezeu. Ei se opun la tot ce vine din partea lui Dumnezeu şi ceea ce este El.
– Puterile spirituale ale răutăţii în locurile cereşti: Aceasta arată caracterul şi modul în care acţionează. Mai întâi sunt puteri spirituale. Să nu uităm acest lucru în luptă. De aceea avem nevoie de o armură divină şi nu de una omenească. În al doilea rând, aceste puteri spirituale sunt în locurile cereşti; au intrare acolo. Acesta este duşmanul în ţară, dacă vorbim în tablourile cărţii Iosua.
Două pericole
Dacă avem în faţa ochilor duşmanul şi viclenia lui, atunci există două pericole:
1) Supraapreciem diavolul ca duşmanul nostru. El este un duşman puternic şi viclean, dar este un duşman înfrânt. Nu trebuie să ne temem de el. El nu poate să ne facă niciun rău, dacă suntem în apropierea Domnului. Diavolul nu este nici atotputernic, nici atotştiutor şi nici atotprezent. Aceste atribute le are numai Dumnezeu. David ne-a lăsat un exemplu frumos în această direcţie. El a păşit curajos şi hotărât spre Goliat. David a ştiut că Goliat este mai puternic decât el, dar ştia şi ce arme şi surse de ajutor are el la dispoziţie.
2) Subapreciem diavolul ca duşmanul nostru. Să nu uităm că el este plin de viclenie. El este întotdeauna superior nouă oamenilor, dacă păşim contra lui în propria putere. Tăria noastră nu este în noi înşine, ci în Domnul. Cu inteligenţa noastră nu putem riposta energic. Tocmai de aceea ni s-a dat toată armura lui Dumnezeu. Dacă purtăm această armură, vom fi întotdeauna de partea Biruitorului. Exemplul lui Samson ne arată cu claritate că noi putem să subapreciem duşmanul. Samson nu a fost conştient de primejdia care era în jurul său. El s-a jucat cu focul, s-a încrezut în puterea proprie şi a crezut că va ieşi biruitor. Samson s-a înşelat şi până la urmă a ajuns orb şi neajutorat în închisoarea duşmanului în Gaza (Judecători 16:21 ).
Izvorul puterii: tari în Domnul
E. A. Bremicker
Tăria noastră vine numai din puterea divină. În Efeseni 1:19 ne este prezentată nemărginita putere divină, care acţionează în noi. Este aceeaşi putere care a lucrat în momentul învierii din morţi a lui Hristos. Aceasta a fost cea mai mare revelare a puterii divine. În Efeseni 3:20 citim despre puterea divină, care lucrează în noi. Numai într-o astfel de stare putem să înţelegem planul lui Dumnezeu în legătură cu Hristos şi Adunarea Sa. În capitolul de care ne ocupăm, citim despre puterea divină, care este gata să ne facă biruitori în lupta împotriva duşmanului. Puterea există, dar noi trebuie să o folosim.
Putem fi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui. Puterea Domnului este mai tare decât orice putere care s-ar pune împotrivă. Tăria este acea putere care este în Domnul nostru. Aceasta este partea divină, partea harului. În noi nu este putere. Noi suntem dependenţi de puterea Domnului nostru. Deoarece El este cu noi, vom fi victorioşi. Dar în acelaşi timp este amintită şi responsabilitatea noastră. Puterea este prezentă, dar trebuie să ne folosim de ea, să o administrăm. Este responsabilitatea noastră să fim tari în Domnul. Izvorul puterii noastre este în Domnul aflat în cer.
Oare nu simţim în vieţile noastre adesea o lipsă de putere? Cauza poate fi o încredere prea mare în noi înşine şi faptul că apelăm prea puţin la sursele de ajutor care ne stau la dispoziţie. Puterea noastră nu stă în ceea ce putem noi să facem sau în înţelepciunea şi cunoştinţele noastre. Nici mulţimea fraţilor destoinici nu este un izvor de putere pentru noi. Nici viaţa veşnică din noi, nici natura nouă care o avem, nu este puterea noastră. Puterea noastră este puterea Duhului şi o găsim numai în Domnul. Dacă ne încredem în noi înşine, vom fi biruiţi. Însă dacă ne bizuim pe Domnul, vom fi biruitori.
Ca exemplu de avertizare poate să ne fie istoria poporului Israel şi înfrângerea în cetatea Ai (Iosua 7 ). Prin încrederea în tăria puterii Dumnezeului lor au obţinut o victorie copleşitoare faţă de cetatea Ierihonului. Dar în momentul în care s-au încrezut în forţa lor, au avut un mare eşec în faţa cetăţii Ai. Poporul a trebuit să înveţe ce înseamnă a porni la luptă cu încredere în forţele proprii.
Un exemplu care ne poate încuraja îl găsim la Ghedeon. Îngerul Domnului a venit la el cu cuvintele: „Domnul este cu tine războinic viteaz! … Mergi cu această putere a ta şi vei salva pe Israel din mâna lui Madian.“ Ghedeon a răspuns fiind conştient de slăbiciunea sa personală: „Ah, Doamne, prin ce voi salva pe Israel? Iată familia mea este cea mai săracă (cea mai mică) în Manase şi eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu.“ Dar cu încurajarea Domnului: „Eu voi fi negreşit cu tine“, el a obţinut o mare victorie pentru Dumnezeu şi pentru poporul său (Judecători 6:12-16 ).
Ionatan, fiul lui Saul, a înţeles de asemenea că poate fi biruitor numai prin puterea Domnului. Când Ionatan a intrat împreună cu tânărul care îi purta armele în straja duşmanilor, a zis: „Poate Domnul va lucra pentru noi; pentru că pe Domnul nimic nu-L împiedică să salveze prin mulţi sau puţini“ (1. Samuel 14:6 ). Cineva a spus odată în acest context: „Un om împreună cu Dumnezeu formează întotdeuna majoritatea.“
Putem trage învăţătură din viaţa şafanilor. „Şafanii sunt doar un popor slab, totuşi îşi fac casa în stâncă“ (Proverbe 30:26 ). Această stâncă este pentru noi Domnul nostru. Puterea noastră se bizuie pe Stânca veşniciei.
„Nu cunoşti? N-ai auzit că Dumnezeul cel etern, Domnul, Creatorul marginilor pământului, nu oboseşte, nici nu-Şi poate pierde priceperea? Priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui lipsit de putere. Tinerii vor fi storşi de putere şi vor obosi şi bărbaţii tineri se vor împiedica şi vor cădea, dar cei ce se sprijină pe Domnul îşi vor înnoi puterea; se vor înălţa pe aripi ca vulturii; vor alerga şi nu-şi vor pierde puterea; vor umbla şi nu vor obosi“ (Isaia 40:28-31 ).
Condiţii pentru luptă
E. A. Bremicker
În Iosua 4 şi 5, poporul se găsea la Ghilgal. Acolo era pregătit de Dumnezeu pentru război:
a) Pietre în mijlocul Iordanului – pietre pe malul Iordanului
La porunca lui Dumnezeu, poporul Israel trebuia să scoată pietre din mijlocul râului şi să le pună pe mal. Aceste pietre aveau să fie un semn pentru generaţiile viitoare ca amintire (Iosua 4:1-8 ). Fiecare din Israel putea să-şi amintească ce s-a întâmplat acolo şi cum l-a ajutat Dumnezeu pe poporul Său. Apoi Iosua a luat douăsprezece pietre şi le-a ridicat în mijlocul Iordanului, în locul unde au stat picioarele preoţilor care au purtat chivotul (Iosua 4:9 ). Aceste pietre nu au mai fost văzute în momentul când Iordanul a început să curgă din nou.
Ne-am amintit că Iordanul este o imagine a morţii Domnului nostru. El a murit, dar nu a rămas în moarte. El a înviat. Moartea şi învierea Sa nu au fost numai pentru noi ca să ne mântuiască, ci noi suntem morţi şi înviaţi împreună cu El. Acest adevăr este foarte important pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, dar întrebarea se pune cât de mult am înţeles acest adevăr în mod practic şi în ce măsură îl realizăm. Lupta din Efeseni 6 o putem duce numai dacă am înţeles acest adevăr şi trăim ca atare, şi anume morţi împreună cu Hristos şi înviaţi împreună cu El. Dacă ştim că poziţia Sa este poziţia noastră, putem lupta împotriva puterilor răutăţii din locurile cereşti.
Copiii lui Israel puteau să meargă oricând la Iordan şi să vadă pietrele. În gândurile noastre putem să ne îndreptăm mereu spre Golgota şi să ne amintim ce a însemnat moartea şi biruinţa Sa pentru noi. Moartea Sa a fost necesară; acum ştim că noi am murit împreună cu El. Domnul Isus a obţinut vic-toria Sa. El a înviat. Puterea tăriei lui Dumnezeu a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi (Efeseni 1:19-20 ). Aceeaşi putere a folosit-o Dumnezeu pentru învierea noastră. Poziţia noastră este acolo unde este Domnul acum.
b) Circumcizia
Ajuns pe malul celălalt al Iordanului, poporul a poposit la Ghilgal. Nici acum nu începuse lupta. Iosua a primit porunca de a face circumcizia. În loc să lupte, au devenit incapabili de luptă. Omeneşte vorbind, se pare că nu era momentul potrivit să i se provoace acestui popor, care trebuia să lupte, astfel de dureri, ca să nu poată lupta. Dar aşa lucrează Dumnezeu. Dispreţul Egiptului, care nu a fost posibil să fie îndepărtat în pustie, trebuia să fie îndepărtat acum; iar acest lucru se făcea prin circumcizie (Iosua 5 ).
Din Noul Testament înţelegem că circumcizia are o însemnătate spirituală, şi anume o însemnătate principială şi una practică. La fel ca şi Iordanul, circumcizia este o imagine a morţii Domnului pe cruce. În Coloseni 2:11 citim despre o „circumcizie nefăcută de mână“ şi ea ne aminteşte de „circumcizia lui Hristos“. Din acest context deducem că nu este vorba despre circumcizia Sa ca şi copil în a opta zi, ci se referă la moartea Sa pe cruce. Această circumcizie ne este atribuită şi nouă. Noi nu suntem numai morţi şi înviaţi împreună cu Hristos, ci şi circumcişi în El. Hristos a fost circumcis când a fost judecat pentru păcatele noastre pe cruce. Păcatele noastre sunt judecate şi sentinţa de moarte asupra păcatului a fost executată asupra Lui. Acest adevăr este principial pentru fiecare credincios.
Dar ni se pune din nou întrebarea – şi acesta este gândul din Iosua 5 – dacă transpunem în practica vieţii acest adevăr, dacă suntem în concordanţă cu el din punct de vedere spiritual. Dacă nu suntem în concordanţă cu acest adevăr, nu putem lupta contra puterilor spirituale ale răutăţii. De aceea, după învăţătura din Coloseni 2 urmează îndemnul: „Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ“ (Coloseni 3:5 ). Deşi suntem morţi împreună cu Hristos, mai avem ceva de omorât. Tocmai aceasta este diferenţa dintre ceea ce este adevărat principial şi ceea ce trebuie să facem în fiecare zi. Ceea ce trebuie să omorâm mereu sunt mădularele de pe pământ. Acestea sunt vlăstarii care vin din natura veche. Coloseni 3 ne aminteşte câţiva: „curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie“. Ceea ce vine din natura veche (numită şi carne sau păcat) trebuie să fie judecat zilnic de noi. Ne amintim că moartea lui Hristos a fost necesară şi că în moartea Sa, totul este rezolvat. Aceasta este traducerea în practică a circumciziei de la Ghilgal. Nimeni nu se poate pocăi de două ori; totuşi, moartea Domnului Isus poate fi aplicată mereu la carnea noastră. Dacă nu facem acest lucru, nu suntem gata şi destoinici să luptăm în ţară. Faptul că Ghilgal este amintit de zece ori, are să ne spună ceva. Poporul trebuia să se întoarcă mereu la acest loc.
c) Hrană în ţară
După ce tot poporul a fost circumcis, au sărbătorit în primul rând Paştele într-un mod cu totul diferit. Până în acel moment, mielul pascal a fost înjunghiat o dată în Egipt, apoi au sărbătorit Paştele în pustie. Aceste lucruri erau acum în urma lor. Acum ţineau sărbătoarea în câmpiile Ierihonului în prezenţa duşmanilor lor. În al doilea rând, a doua zi au mâncat din roadele ţării: azime şi boabe prăjite. În ziua aceea, hrana pustiei (mana) a încetat (Iosua 5:10-12 ).
Paştele în Egipt a fost temelia salvării din ţara robiei. Pentru noi, temelia mântuirii este Hristos, care a murit pentru noi, pentru a ne proteja de judecata care o meritam şi pentru a ne elibera de sub puterea diavolului. Paştele în pustie ne arată că lucrarea Domnului este şi temelia pentru conducerea şi păzirea noastră prin pustie. Paştele în ţară ne arată crucea lui Hristos ca fiind temelia pentru orice binecuvântare. În Efeseni 1:7 se vorbeşte despre adevărul mântuirii noastre prin sângele lui Hristos. Fără amintirea şi hrănirea cu jertfa Domnului nostru nu vom fi capabili să luptăm.
Apoi vin roadele ţării. În pustie, copiii lui Israel au mâncat mana. Mana este hrana din cer şi ea ne aminteşte de Domnul Isus care a trăit ca Om pe pământ şi ne-a lăsat un exemplu. Despre acest adevăr vorbeşte epistola către Filipeni (o epistolă a pustiei): „Pentru ca acest gând să fie în voi, care era şi în Hristos Isus“ (Filipeni 2:5 ). În ţară, hrana era cu totul alta. Pe de o parte ne hrănim cu Hristos (Paştele), iar pe de altă parte ne hrănim cu ceea ce ne dă ţara: Hristos în glorie. Este aceeaşi Persoană ca şi la mană, dar privită din alt unghi. Este vorba despre Omul ceresc, care nu numai că a intrat în cer, dar şi este acasă acolo.
Noi putem duce lupta în ţară numai dacă ne hrănim cu Hristos, ceea ce înseamnă că ne preocupăm zilnic cu El. Fără Hristos, putem cel mult să înţele-gem la nivel intelectual binecuvântările din locurile cereşti. Dar aceasta nu este o hrană. Un chimist poate să analizeze pâinea; dar dacă nu o mănâncă, nu este o hrană pentru el. Noi savurăm binecuvântările cereşti numai dacă ne preocupăm cu Hristos proslăvit în cer.
d) Căpetenia oştirii Domnului
Abia acum – la scurt timp înainte de începerea luptei împotriva Ierihonului – Iosua a avut o întâlnire uimitoare: în faţa lui stătea un om cu sabia scoasă în mână. Era Căpetenia oştirii Domnului, nimeni altul decât Domnul Isus în persoană. El nu a venit mai devreme; nu a venit nici în pustie, nici la Iordan, nici la Ghilgal, nici înainte de sărbătoarea Paştelui şi nici înainte de a mânca roadele ţării. Dar acum, poporul era pregătit să înceapă lupta ca oştire a Domnului. Însă înainte de începerea luptei, Însăşi Căpetenia oştirii Domnului a venit la Iosua ca să-l încurajeze (Iosua 5:13-15 ).
Acum a sosit timpul pentru luptă. La Marea Roşie nu a fost luptă. Acolo au auzit cuvintele: „Staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astăzi pentru voi“ (Exod 14:13 ). Dar aici era altceva. Când este vorba de eliberarea noastră, nu putem să ne aducem contribuţia. Domnul a făcut totul pentru noi. Însă când vorbim despre savurarea binecuvântărilor ţării, atunci este amintită lupta. Dar nu suntem singuri în această luptă. Domnul preia conducerea şi ne dăruieşte puterea de care avem nevoie încurajându-ne.
„Iosua a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat şi I-a zis: Ce spune Domnul meu robului Său?“ (Iosua 5:14 ). În faţa Persoanei Domnului este nevoie de o ţinută solemnă, supusă, respect şi o sfinţenie practică. De aceea şi Iosua a fost invitat să-şi descalţe încălţămintea, aşa cum a făcut şi Moise în faţa rugului aprins. Pentru cucerirea ţării, sfinţenia este foarte necesară. Trebuie să trăim într-o comuniune practică cu Domnul.
Imagini din Vechiul Testament
E. A. Bremicker
– Epistola către Romani ne arată ceea ce găsim la începutul istoriei poporului Israel. Israeliţii au fost eliberaţi din Egipt, au trecut prin Marea Roşie şi au ajuns în pustie. Aceasta este o imagine a morţii Domnului nostru pentru noi, prin care am fost eliberaţi de sub puterea duşmanului şi a păcatului, şi acum experimentăm împrejurările vitrege ale pustiei.
– Epistola către Coloseni ne prezintă modul în care părăsim pustia şi traversăm Iordanul. Ca şi Marea Roşie, Iordanul este o imagine despre moartea Domnului nostru. Aici înţelegem ce înseamnă a muri împreună cu El. Intrăm în ţară şi ajungem la Ghilgal. Ţara este în faţa noastră, dar încă nu este luată în stăpânire. Noi nu doar am murit împreună cu Hristos, ci am fost şi înviaţi împreună cu El. Epistola către Coloseni nu ne vede încă aşezaţi în Hristos în locurile cereşti; dar gândim deja la lucrurile de sus.
– Epistola către Efeseni îl vede pe credincios în posesia ţării. Noi nu doar am murit şi am înviat împreună cu Hristos, ci Dumnezeu ne vede acolo unde este acum Hristos – în locurile cereşti. În El suntem binecuvântaţi cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti. Tot planul de mântuire al lui Dumnezeu ne-a fost făcut cunoscut.
Învăţătura Mării Roşii este: Hristos a murit şi a fost înviat pentru noi. Iordanul ne arată moartea şi învierea noastră cu El. Marea Roşie ne conduce în pustie. Acolo trăim ca străini. Noi urmăm norul. Suntem încercaţi şi recunoaştem ceea ce este în noi. Totodată, Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru care ne hrăneşte. Iordanul ne conduce la binecuvântările cereşti. Acolo suntem acasă şi savurăm bogăţiile lui Hristos. Diavolul încearcă tocmai aici să ne împiedice să savurăm aceste lucruri. De aceea, acolo este luptă.
Poporul a primit de la Dumnezeu misiunea să cucerească ţara promisă. Ţara era a lor, dar trebuia luată în stăpânire (Iosua 1:3 ). Însă acolo erau duşmani care doreau să oprească tocmai această lucrare. Ţara promisă lui Israel reprezintă pentru noi tocmai locurile cereşti, în care suntem aşezaţi deja acum, chiar dacă trăim pe pământ. Acolo sunt duşmani care caută să ne împiedice să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu.
Locurile cereşti nu sunt o imagine a cerului, ca ţel al fiecărui credincios (Casa Tatălui), iar Iordanul nu este o imagine a morţii noastre fizice. Acest gând este larg răspândit, dar dacă îi dăm ascultare nu vom înţelege învăţătura epistolei către Efeseni. Când vom fi la Domnul nostru în cer, nu va mai exista niciun duşman. Atunci nu va mai fi nici luptă. La Domnul ne vom odihni pentru totdeauna.
În ciuda concordanţelor, există totuşi şi unele deosebiri între imaginile Vechiului Testament şi realitatea din Noul Testament. Poporul Israel trebuia să lupte pentru a intra în stăpânirea ţării. Fără luptă nu exista nicio binecuvântare pentru ei. Cu noi este altfel. Nouă ne este dată binecuvântarea prin har. Noi nu trebuie să luptăm pentru a cuceri binecuvântările noastre, dar trebuie să apărăm savurarea binecuvântărilor şi realizarea practică a poziţiei noastre. În acest sens nu întreprindem expediţii militare în ţară; lupta este în primul rând una de respingere a atacului şi de apărare.
În istoria lui Israel există şi unele paralele cu Efeseni 6 . Doresc să dau două exemple:
În Judecători 6 , poporul este în posesia ţării. Dar din cauza necredincioşiei lui, duşmanul a reuşit să-i producă pagube uriaşe. Madianiţii au venit asemenea unor lăcuste ca să distrugă ţara. Totuşi, a fost unul care bătea grâul în teasc pentru a-l feri de Madian. Acesta a fost Ghedeon. El a apărat roadele ţării de atacurile duşmanului. Acest lucru îl putem face şi noi, şi anume să împiedicăm duşmanul să ne ia bucuria pe care o avem în binecuvântările lui Dumnezeu.
În 2. Samuel 23 sunt amintiţi vitejii lui David. Unii au făcut fapte vitejeşti. Despre unul se spune: „Şi filistenii se adunaseră în ceată şi acolo era un ogor plin de linte. Şi poporul fugise dinaintea filistenilor. Şi el s-a aşezat în mijlocul ogorului şi l-a apărat şi i-a bătut pe filisteni. Şi Domnul a adus o mare salvare“ (2. Samuel 23:11-12 ). Poate în ochii oamenilor, ogorul de linte nu avea o valoare deosebită. Dar în ochii lui Şama era un act de vitejie să apere de invazie ogorul pentru popor şi pentru Dumnezeu. Să intervenim şi noi pentru ceea ce ne dă Dumnezeu, chiar dacă în ochii multora este un lucru mărunt.
Armura lui Dumnezeu pentru lupta credinţei
E. A. Bremicker
- Caracterul luptei în epistola către Efeseni
- Imagini din Vechiul Testament
- Condiţii pentru luptă
- Nu sunt trupe de elită
- Izvorul puterii: tari în Domnul
- Caracterul duşmanului
- Locul luptei
- Armura lui Dumnezeu
- Cingătoarea adevărului
- Platoşa dreptăţii
- Picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii
- Scutul credinţei
- Coiful mântuirii
- Sabia Duhului
- Rugăciunea
Poarta cea strâmtă
Christian Briem
Este remarcabil că Domnul Isus încheie predica de pe munte, în care El expune principiile Împărăţiei cerurilor, cu patru avertizări. Fiecare avertizare conţine două lucruri, care au însă caracteristica supraordonată comună, dar în rest sunt deosebite una de alta pe cât de mult posibil: două porţi şi două căi (Matei 7:13-14 ), doi pomi (versetele 17-20), două tipuri de mărturisitori (versetele 21-23) şi doi zidari (versetele 24-27).
În cadrul acestei lucrări ne vom ocupa numai cu prima şi ultima pereche. Pentru început ne vom îndrepta atenţia spre parabola despre „poarta cea strâmtă şi despre calea îngustă“ din Evanghelia după Matei.
Poarta cea strâmtă în Evanghelia după Matei
„Intraţi pe poarta cea strâmtă! Pentru că lată este poarta şi largă este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea; pentru că strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc“ (Matei 7:13, 14 ).
Exista şi există încă un tablou care reprezintă calea îngustă şi calea largă. Odinioară, acest tablou se găsea în multe case ale credincioşilor. Pe calea cea largă se înghesuie mulţi oameni. Ei poartă tot felul de poveri şi bagaje cu ei. Calea largă este fără mari cotituri şi merge lin, pe lângă tot felul de locuri ale plăcerii. La final, calea dă într-o poartă lată, în spatele căreia ard cu vâlvătaie flăcările iadului. Calea îngustă, în schimb, este pustie şi în urcuş, şi merge în sus cu multe cotituri. Numai ici-colo se vede câte un călător pe ea, care cu osteneală urcă. La capătul căii este reprezentată poarta spre cer. – Eu însumi am privit uneori acest tablou şi întotdeauna m-a impresionat. Da, aşa este: aceste două căi există şi de asemenea aceste două puncte finale! Dacă ar şti oamenii încotro merg!
Chiar dacă acest tablou prezintă în multe amănunte ceea ce este corect, totuşi într-un punct se abate de la tabloul pe care îl oferă aici Domnul Isus: în tabloul Său, poarta strâmtă şi poarta lată se află la începutul respectivelor căi. Se poate ajunge pe calea îngustă, care duce la viaţă, numai dacă se merge prin „poarta strâmtă“. Aceasta este învăţătura care ni se dă aici. Greutatea este pusă pe poarta strâmtă şi pe necesitatea de a o folosi. Calea îngustă urmează după poarta strâmtă.
În Ioan 10 , Domnul Isus Se numeşte pe Sine „uşa“ şi spune: „Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit“ (versetul 9). Numai prin credinţa în El şi astfel prin naşterea din nou se poate ajunge pe calea vieţii (Ioan 3:3-16 ). Dar de ce este poarta „strâmtă“? Deoarece strâns legată de „credinţa în Domnul nostru Isus Hristos“ trebuie să fie şi „pocăinţa faţă de Dumnezeu“ (Fapte 20:21 ). Omul trebuie să fie adus până acolo, încât să recunoască ce este păcatul în ochii lui Dumnezeu şi trebuie să se recunoască pe sine ca deplin pierdut şi stricat. Aceasta nu este uşor. Când Petru, în ziua Rusaliilor, le-a prezentat iudeilor păcatele lor, „au fost străpunşi în inimă şi le-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Ce să facem, fraţilor?» Şi Petru le-a zis: «Pocăiţi-vă…»“ (Fapte 2:37, 38 ).
Cât de greu le vine mai ales oamenilor religioşi să recunoască faptul că trebuie să renunţe la dreptatea lor proprie şi că pot să se bazeze numai pe harul lui Dumnezeu! Ei ar dori să-şi „câştige“ plăcerea lui Dumnezeu într-un mod sau altul. În acest sens, gândirea lor este deseori nobilă şi nu evită nicio osteneală să facă binele şi să respecte valorile de bază creştine. Dar la trecerea prin poarta strâmtă, aceştia trebuie să renunţe la orice îndreptăţire de sine şi să lase afară orice laudă a cărnii. Dar deoarece de regulă tocmai aceasta se loveşte de o împotrivire interioară, se găsesc aşa de mulţi pe calea cea largă, care duce la pierzare.
Poarta lată stă atrăgătoare în faţa lor, dar este o intrare pe care şi-au făcut-o după propriile lor închipuiri. Ei consideră că pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu cu formele lor creştine şi, evitând naşterea din nou, să poată savura binecuvântările creştinismului. În realitate însă sunt pe calea spre pierzare şi merg într-acolo împreună cu toţi „păcătoşii nelegiuiţi“. Nu este aceasta o constatare zguduitoare?
Cele două căi
Poţi fii fie pe o cale, fie pe cealaltă. O cale de mijloc nu există, nici un loc de mijloc după acest timp. Să observăm ceea ce prezintă Domnul: El arată două porţi, două căi, două grupe de călători, două ţinte. În această viaţă eşti fie pe calea cea îngustă, fie pe calea largă, te îndrepţi fie spre viaţă, fie spre pierzare în veşnicie.
Când vorbeşte Domnul despre „pierzare“, foloseşte pentru aceasta un cuvânt (greceşte: apóleia), care nu înseamnă „desfiinţare“ sau „distrugere“ (Sfânta Scriptură nu cunoaşte acest gând), ci „ruină sau decădere foarte mare, definitivă, pierzare irevocabilă“. În acest sens, cuvântul este folosit de mai multe ori în Noul Testament, pentru a descrie starea după moarte şi despărţirea veşnică de viaţa adevărată, divină (Ioan 17:12 ; Romani 9:22 ; Filipeni 1:28 ; 3:19 ; 1. Timotei 6:9 ; Evrei 10:39 ; 2. Petru 2:1, 3 ; 3:16 ; Apocalipsa 17:8, 11 ).
Cale îngustă sau cale largă aici, viaţă sau pierzare în veşnicie – aceasta este realitatea pe care fiecare trebuie să o privească. Faptul că mulţi merg pe calea cea largă, nu dovedeşte corectitudinea ei. Nu acolo unde este masa de oameni este adevărul. Deja în Vechiul Testament, Dumnezeu avertizează: „Să nu te iei după cei mulţi, ca să faci rău“ (Exod 23:2 ).
Chiar şi după ce ai intrat pe poarta cea strâmtă, este nevoie de energie mare, este nevoie de o hotărâre serioasă a inimii pentru a te separa de masa mare de oameni şi pentru a merge cu orice preţ o „cale îngustă“. Daniel a luat această hotărâre în inima sa (Daniel 1 ), iar Barnaba i-a îndemnat pe credincioşii tineri din Antiohia să rămână cu hotărâre de inimă la Domnul (Fapte 11:23 ). A rămâne la Domnul, a stărui în credinţă şi a fi gata să treci prin necazuri multe pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu (14:22), toate acestea descriu foarte bine calea îngustă.
Desigur, nu este la voia întâmplării faptul că cuvântul grecesc pentru „îngust“ (greceşte: tethlimméne = îngustat) este înrudit cu cuvântul „thlípsis“, care înseamnă „necaz, strâmtorare, apăsare, întristare, lipsă, teamă“. Aşa cum pocăinţa şi naşterea din nou reprezintă poarta de intrare, tot aşa sfinţenia este caracteristica acestei căi înguste. Aceasta însă include într-o lume duşmănoasă faţă de Dumnezeu necaz, strâmtorare şi prigoană. Nu este deloc o cale lipsită de bucurie, dar realizarea sfinţeniei lui Dumnezeu şi urmarea voii Sale o face să fie o cale „îngustă“.
Faptul că doar puţini găsesc această cale nu este din cauza harului lui Dumnezeu, ci din cauză că acesta este respins. Se doreşte să se intre pe poarta lată şi să se ia cu sine pe calea largă tot ce place ochiului şi tot ce iubeşte carnea. Nu-mi pot imagina o descriere mai reprezentativă a căii „largi“ şi „înguste“ decât acel cuvânt din prima epistolă a lui Petru: „ …ca să nu mai trăiască restul timpului în carne pentru poftele oamenilor (calea lată), ci pentru voia lui Dumnezeu (calea îngustă)“ (1. Petru 4:2 ). Să cugetăm: „savurarea păcatului“ este numai pentru un timp scurt (Evrei 11:25 ), dar sfârşitul tuturor este veşnic – este iadul, condamnarea veşnică!
Dar cei care merg pe calea îngustă au găsit calea sau poarta strâmtă: „şi puţini sunt cei care o găsesc“. Desigur, aceasta nu este propriul lor merit, ci totul se datorează numai harului lui Dumnezeu, despre care tocmai am vorbit. Poarta lată şi calea largă, dimpotrivă, nu trebuie să fie „găsite“, ele sunt deschise pentru toţi şi vizibile. Dar poarta strâmtă şi calea îngustă „se găsesc“ sub bunătatea lui Dumnezeu. Cu privire la această găsire se pare că apare gândul unei surprize pline de bucurie, la fel ca în cele trei parabole din Luca 15 .
Poarta strâmtă şi uşa închisă din Evanghelia după Luca
Motivul pentru parabola despre „poarta strâmtă“ din Evanghelia după Luca este că cineva L-a întrebat pe Domnul dacă sunt puţini cei care sunt salvaţi. Întregul pasaj prezintă parabola într-un context iudaic. Probabil, cel care a întrebat, a dorit să ştie dacă rămăşiţa iudaică, care va fi ocrotită de judecata viitoare, va fi compusă din mulţi sau puţini. Domnul nu răspunde direct la această întrebare inutilă în sine şi speculativă. Răspunsul Său indică mai degrabă spre „cine“ decât spre „cât de mulţi“:
„Străduiţi-vă să intraţi pe uşa ce strâmtă; pentru că, vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea“ (Luca 13:24 ).
A-L primi pe Domnul Isus în acel timp, când El a umblat pe pământ, însemna a intra pe poarta strâmtă. Iudeii trebuiau să năzuiască spre aceasta. Am văzut deja că aceasta se putea face numai prin pocăinţă şi credinţă. Într-adevăr, Domnul răspunde cu o dublă parabolă. El adaugă la parabola despre „poarta strâmtă“ şi parabola despre „uşa închisă“:
„Îndată ce Stăpânul casei Se va ridica şi va închide uşa, şi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, spunând: «Doamne, deschide-ne», şi El, răspunzând, vă va spune: «Nu vă ştiu de unde sunteţi», atunci veţi începe să spuneţi: «Am mâncat înaintea Ta şi am băut, şi pe străzile noastre ne-ai învăţat.» Şi El va zice: «Vă spun: nu vă cunosc de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii nedreptăţii.» Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi profeţii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi apus, şi de la nord şi sud, şi vor sta la masă în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi, iată, sunt unii din urmă care vor fi întâi şi sunt unii dintâi care vor fi în urmă“ (versetele 25-30).
Dacă Domnul Isus spune în versetul 24 că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea, atunci El nu porneşte de la premisa şi nici nu spune că aceştia au încercat să intre prin poarta strâmtă. Cine doreşte cu seriozitate să intre prin poarta strâmtă va avea reuşită prin harul lui Dumnezeu. Nu, El spune simplu, că ei vor căuta să intre în Împărăţia lui Dumnezeu şi nu vor putea. Problema sau dificultatea, de care s-ar fi temut ei, nu era că poarta ar fi prea strâmtă, ci că uşa va fi închisă cândva. De aceea expresia aceasta a Domnului în ultima parte din versetul 24 poate fi înţeleasă corect numai dacă se foloseşte parabola despre „uşa închisă“ pentru explicaţie. De aici rezultă clar că Domnul Se adresează cu răspunsul Său nu numai celui care a întrebat, ci îi avertizează şi pe toţi aceia care au auzit atunci vestea Sa şi au lepădat-o.
Masa mare a poporului iudaic s-a comportat indiferentă sau chiar duşmănoasă faţă de El. Domnul îi avertizează: dacă vor rămâne în această stare, într-o zi vor fi afară. În acel timp erau necesare exerciţii adânci ale inimii, o străduinţă serioasă pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă ar încerca acum să intre fără aceste exerciţii de inimă, cum este pocăinţa şi credinţa, atunci vor sta mai târziu afară. Atunci, ei se vor „strădui“, vor striga cu seriozitate şi vor bate la uşă…, dar vor găsi o uşă închisă. Cu alte cuvinte: Dacă L-au lepădat pe Domnul Isus în smerirea Sa, vor fi lepădaţi de El în ziua gloriei Sale.
Gândul străduinţei uneşte cele două parabole şi face răspunsul Domnului atât de clar, dar şi atât de serios. Cuvântul folosit de Domnul pentru „a se strădui“ (în limba greacă agonízomai = a se strădui, a tinde cu mare râvnă spre ceva) este folosit adesea în legătură cu întrecerile atletice. Dimensiunea însemnătăţii date cuvântului în limba greacă arată clar şi că nu este vorba de obţinerea fericirii veşnice, ci de o căutare cu seriozitate după această fericire. Această însemnătate a cuvântului este subliniată prin faptul că el apare în Coloseni 4 : „ …luptându-se întotdeauna pentru voi în rugăciune“ (versetul 12). Numitorul comun al acestor două parabole este deci: străduiţi-vă acum într-un mod corect, pentru ca odată să nu vă străduiţi în zadar.
Aceasta este învăţătura Domnului în Evanghelia după Luca – o învăţătură şi avertizare, care în sens figurat sunt valabile şi pentru noi astăzi. Câţi nu se declară în exterior de partea creştinismului, dar nu sunt dispuşi să meargă calea simplă a mântuirii, aşa cum am văzut-o! Odată vor începe şi ei, stând afară, să bată la uşă şi să spună: „Doamne, deschide-ne!“ Dar atunci timpul harului va fi trecut, iar uşa va rămâne pentru ei închisă. Dinăuntru vor auzi vocea Domnului, pe care L-au desconsiderat aici: „Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii“ (a se compara cu Matei 7:22, 23 ).
În parabolele Domnului găsim de câteva ori o uşă închisă. Când Domnul Se găseşte în spatele uşii încuiate şi este descris ca fiind înăuntru, atunci aceasta prezintă gândul groaznic de a fi exclus pentru totdeauna de la binecuvântările Împărăţiei lui Dumnezeu şi ale cerului. În afară de acest text, avem acest sens şi în parabola despre cele zece fecioare (Matei 25:1-13 ): Domnul este înăuntru, iar făţarnicii şi mărturisitorii fără viaţă sunt afară. În parabola despre stăpânul care se întoarce de la nuntă din Luca 12 , El este afară şi bate: El aşteaptă de la slujitorii Săi să-L aştepte cu dragoste pe El şi revenirea Sa (versetul 36). Dar cu alte amănunte ne vom ocupa doar atunci când vom ajunge la aceste parabole.
În China comunistă, copiii sunt învățați să se opună religiei, sunt încurajați să pună la îndoială credințele membrilor familiei și să îi raporteze autorităților pe cei mai apropiați de ei,daca se increstineaza… http://articolecrestine.com/partidul-comunist-chinez-rescrie-biblia-pretinde-ca-iisus-a-ucis-o-cu-pietre-pe-femeia-prinsa-in-adulter
Partidul Comunist Chinez rescrie Biblia, pretinde că Iisus a ucis-o cu pietre pe femeia prinsa in adulter
Un manual comunist care este folosit în școlile chineze falsifică relatarea biblică găsită în Ioan 8: 3-11. Manualul susține că Isus a ucis-o pe femeia găsită în adulter și a spus că și El este un păcătos.
Manualul, publicat de University of Electronic Science and Technology Press, condus de guvern, afirmă:
„Mulțimea a vrut să o ucidă pe femeie la moarte, conform legii lor. Dar Isus a spus: „Cel care nu a păcătuit niciodată să arunce prima piatră”. Auzind acest lucru, au plecat unul câte unul. Când mulțimea a dispărut, Isus a ucis cu pietre pe aceasta femeie, spunând: „Și eu sunt un păcătos. Dar dacă legea ar putea fi executată doar de oameni fără cusur, legea ar fi moartă ”.
Catolicii din China continentală sunt îngrijorați de denaturarea relatării biblice, relatează UCA News .
„Vreau ca toată lumea să știe că Partidul Comunist Chinez a încercat întotdeauna să distorsioneze istoria Bisericii, să calomnieze Biserica noastră și să-i facă pe oameni să urască Biserica”, a declarat un enoriaș care a încărcat manualul pe rețelele sociale în postul său.
Vestea despre denaturarea Bibliei în manualul chinezesc vine în timp ce Vaticanul și China sunt de așteptat să reînnoiască un acord cu privire la numirea episcopilor catolici în China. Statele Unite l-au sfătuit pe Papa Francisc împotriva acestuia din cauza încălcării grave a drepturilor omului și a libertății religioase din țara comunistă. De asemenea, este demn de remarcat faptul că Biserica Romano-Catolică a schimbat Biblia, înlăturând a doua poruncă și împărțind cea de-a 10-a poruncă în două bucăți.
Bitter Winter, o revistă care relatează despre libertatea religioasă și drepturile omului în China, a remarcat obiectivul subtil din spatele manipulării manualului.
„Povestea ne învață că legea și Partidul (comunist chinez) sunt bune și transcend ființele umane impure care se întâmplă să le reprezinte. Chiar dacă ofițerii sunt corupți, decizia lor ar trebui acceptată – pentru că, cinstiți sau corupți, ei reprezintă Partidul, iar legea Partidului nu ar trebui niciodată pusă la îndoială ” , scrie revista .
Ioan 8
Iată ce spune Ioan 8: 3-11 în Biblie:
„Invatatorii legii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter. Au pus-o în picioare în fața grupului și i-au spus lui Isus: „Învățător, această femeie a fost prinsă în actul adulterului. În Lege, Moise ne-a poruncit să ucidem astfel de femei. Acum, ce zici? (Foloseau această întrebare ca o capcană, pentru a avea o bază pentru acuzarea lui.)
„Dar Isus s-a aplecat și a început să scrie pe pământ cu degetul. Când l-au tot întrebat, el s-a îndreptat și le-a spus: „Oricare dintre voi care este fără păcat să fie primul care aruncă o piatră asupra ei”. Din nou s-a aplecat și a scris pe pământ.
„La aceasta, cei care au auzit au început să plece unul câte unul, mai întâi cei mai în vârstă, până când a rămas doar Iisus, cu femeia acolo. Isus s-a ridicat și a întrebat-o: „Femeie, unde sunt acuzatorii tăi? Nu te-a condamnat nimeni?
„„ Nimeni, doamnee ”, a spus ea.
„„ Atunci nici eu nu te condamn ”, a declarat Isus. „Du-te și nu mai păcătui”. ”
În China comunistă, copiii sunt învățați să se opună religiei, sunt încurajați să pună la îndoială credințele membrilor familiei și să îi raporteze autorităților pe cei mai apropiați de ei.
În 2015, peste 1.000 de cruci au fost scoase de pe acoperișurile bisericii și clădiri bisericești întregi au fost distruse în provincia Zhejiang.
Guvernul chinez și-a continuat campania împotriva creștinismului în timpul focarului de coronavirus al țării prin distrugerea crucilor și demolarea unei biserici în timp ce oamenii erau blocați.
Peste 60 de milioane de creștini trăiesc în China, dintre care cel puțin jumătate se închină în biserici subterane neînregistrate sau așa-numite ilegale.
China este clasată drept una dintre cele mai proaste țări din lume când vine vorba de persecuția creștinilor, potrivit Listei de supraveghere mondială a Open Doors SUA.
Amintiți-vă, puterea din spatele acestei mișcări nu este Xi, ci Satan. Pavel a spus că lupta noastră nu este împotriva cărnii și sângelui, ci a forțelor spirituale la nivel înalt (Efeseni 6:12).
http://articolecrestine.com/category/teme-biblice-2/suferinta-umana
Criza economica mondiala si criza spirituala
Criza economica mondiala si criza spiritualaAstazi lumea se afla in plina criza economica. Nu este o noutate, s-a prevazut aceasta criza si iata ca a venit timpul sa o simtim si sa o traim si noi. Lumea spune ca de-alungul istoriei au mai fost astfel de crize iar omenirea le-a depasit. Cu siguranta asa se va intampla si acum, spera lumea… Din punctul nostru de vedere ca AZS-isti, raspunsul este rezevat.
De ce aceasta criza mondiala? Printre multele raspunsuri la aceasta intrebare, as aminti un motiv important si anume ca oamenii si-au construit viata si afacerile pe datorii, pe credite, pe imprumuturi. Oamenilor le-a placut sa pofteasca si sa doreasca bunuri , sa intre in posesia lor intr-un timp cat mai scurt, sa viseze si visul sa devina peste noapte realitate, fara sa fi muncit banii pentru procurarea bunurilor sau indeplinirea visurilor lor: o casa noua si moderna, o masina de firma, o vacanta de vis, bunuri electronice si electrocasnice, si alte lucruri pe care oamenii nu le-ar fi dobandit niciodata, daca nu ar fi existat aceasta pomana a creditelor.Un stimulant l-au reprezentat si reclamele mass-media care te imbiau sa-ti realizezi visul platind cand vei avea bani.
Chiar Domnul Hristos a prevazut aceste timpuri ale sfarsitului atunci cand spunea: ”Ce s-a intamplat in zilele lui Lot, se va intampla aidoma: oamenii mancau, beau, cumparau,vindeau, zideau.” Luca 17,26
Iata 5 elemente esentiale ce ii caracteriza pe locuitorii din Sodoma, dar si societatea actuala: oamenii mananca, beau, cumpara, vand, zidesc. Doresc sa ma refer doar de ultimele trei caracteristici: „cumpara, vand, zidesc”, la care as mai adauga un element ce nu exista sau nu era dominant in zilele lui Lot, dar pana mai ieri le intrecea pe toate:oamenii se imprumutau, se indatorau..
Si iata acest carusel al economiei de consum: imprumuturi, tranzactii, constructii , alergand fara oprire din ce in ce mai repede pe acelasi traseu: creditare la banci (castiga si creditorii si debitorii), investitii,constructii, tranzactii imobiliare si iarasi de la capat…Asa se naste cerculul vicios . Unii si-au vazut dorintele implinite si visurile realitate peste noapte. Cu ce bani? Cu ce pret? Bineinteles, nu din economii, nu din munca cinstita, nu din profit, ci din banii altora, din imprumuturi. Daca inainte munceai o viata ca sa ai o casa, nu demult asteptai o luna ca sa ai o casa. E frumos, e super, dar ramaneai indatorat o viata, platind acea casa de nu stiu cate ori valoarea ei.
Un alt aspect ce se observa din aceasta activitate efervescenta a constructiilor, a cumpararii si a vanzarii lor : in aceasta goana nebuna de a castiga cat mai mult in cel mai scurt timp, au existat nenumarate situatii in care din cauza lacomiei si a iresponsabilitatii, constructorii au sacrificat calitatea constructiei , achizitionand materiale de constructie cat mai ieftine, nerezistente si de proasta calitate pe de o parte, iar pe de alta parte nu au respectat proiectul cladirii asa cum a fost avizat de autoritatile competente in acest domeniu.(De ex. o cladire care era prevazuta cu 12 etaje, cu o inaltime a etajului de 3,5 m , la inspectie s-a constatat ca inaltimea era de 3m/etaj, astfel castigandu-se 2 nivele, asa incat cladirea avea 14 etaje in loc de 12.)
Si caruselul afacerilor economico-financiare a aleargat din ce in ce mai repede pe acelasi traseu ani si zeci de ani pana intr-o zi a acestui an al secolului al XXI-lea, cand mecanismul s-a stricat si s-a oprit. Caruselul nu mai putea functiona la infinit ca un perpetuum mobile, deoarece principiile dupa care functiona nu erau bune . Totul are o limita. Fiecare mecanism are o durata de viata apoi se uzeaza moral si fizic, se strica, se caseaza. Trebuie schimbat , trebuie inlocuit.
Se impun cateva observatii:
1. Cercul vicios al imprumuturilor, investitiilor si tranzactiilor imobiliare s-a rupt pt.ca mecanismul nu era bun.
2. Rezistenta , confortul si calitatea constructiilor au fost afectate.
Mentalitatea, modul de viata, valorile care guverneaza aceasta lume nu sunt vesnice.Ele sunt limitate si au un final; un final nu cu “happy end” ci un final tragic, dramatic, vesnic.
Nu mi-am propus sa va tin o lectie de economie sau de politica in aceasta ocazie.Dar poate invatam si noi ceva din ceea ce se intampla in jurul nostru, poate mai putem indrepta lucrurile ca sa nu ajungem la finalul dramatic a societatii actuale.
Veti spune ca nimeni nu e implicat intr-o activitate de constructii. Fiecare ne castigam existenta din alte activitati…Si totusi, ca membrii ai acestei biserici, suntem constructori si avem de- a face cu aceasta indeletnicire. Iata trei pasaje biblice:
Mat. 7,24.26:”De aceea, pe orisicine aude aceste cuvinte ale Mele si le face, il voi asemana cu un om cu judecata care si-a zidit casa pe stanca. Insa orisicine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le face, va fi asemenea unui om nechibzuit, care si-a zidit casa pe nisip.”
1 Petru 2,5p.p.:”Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca…”
1 Cor. 3,16 :”Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?”
Iata cateva idei ce se desprind din textele cititie:
1- Pe de o parte fiecare din noi,ca indivizi si membrii ai acestei biserici zidim,construim. PE CE CONSTRUIM? Pe ce temelie, isi ridica fiecare propria constructie? Domnul Hristos ne prezinta 2 alternative : pe stanca sau pe nisip.
2 – Pe de alta parte, fiecare din noi, individual, reprezentam un material de constructie. Pe vremea ap. Petru, piatra, granitul reprezenta importantul material de constructie. El sustine ca fiecare dintre noi suntem niste pietre vii cu care se construieste o cladire ,“o casa duhovniceasca”. Ap. Petru foloseste aceasta figura de stil, avand in memorie momentul in care Isus i-a spus:” Tu esti Petru (petros-piatra care se rostogoleste),si pe aceasta Piatra (petra–stanca) voi zidi Biserica Mea,si portile locuintei mortilor nu o vor birui.”Mat. 16,18.
CU CE MATERIALE CONSTRUIM? CE FEL DE MATERIAL DE CONSTRUCTIE SUNTEM?
3 – Ap. Pavel ne aduce la cunostinta adevarul ca noi si ca indivizi ,dar si ca membrii si ca biserica in ansamblu, suntem TEMPLUL LUI DUMNEZEU. CUM CONSTRUIM TEMPLUL LUI DUMNEZEU?- fie templul sufletului nostru sau templul bisericii Sale .
Daca privim in jurul nostru , observam ca exista diferente intre constructori si constructii,cu alte cuvinte diferenta o da:
1 – temelia pe care este asezata constructia,
2 – materialul din care este realizata constructia ,
3 – proiectul intocmit de architect.
PE CE ZIDIM? CU CE ZIDIM? CE ZIDIM?
Se impune o precizare: La prima vedere se pare ca parabola lui Isus nu are nicio legatura cu ceea ce spune Petru si Pavel, adica figura de stil din cuvantarea lui Hristos nu se armonizeaza cu cea a lui Petru si Pavel. Daca vom privi mai atent imaginile de stil, vom observa ca Biblia este un intreg in care totul se armonizeaza si se completeaza perfect.
I – TEMELIA, FUNDATIA
Inca de la inceput observam ca exista diferente intre constructori: diferenta intre cladiri in parabola lui Isus este data de temelia pe care este asezata cladirea: 1- stanca; 2 – nisip
STANCA– reprezinta o temelie rezistenta, solida care corespunde cu proiectul constructiei si sustine cladirea in caz de calamitati ale naturii:furtuna, inundatii,cutremure. Ea, STANCA, IL simbolizeaza pe Isus Hristos.
1 Cor. 3,11 : „Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa si care este Isus Hristos.”
NISIPUL– reprezinta un material instabil, nesigur, mobil fiind luat de vant si apa, nu ofera siguranta in fata naturii dezlantuite: furtuna, inundatii si cutremure. El simbolizeaza orice altceva in afara de Cuvantul lui Dumnezeu scris si intrupat.
La ce se refera cuvantul „casa” din cuvintele lui Isus “si-a zidit casa…”?
In aceasta viata fiecare isi construieste propriul caracter, care se reflecta in propria relatie cu Dumnezeu, propria religie si propria relatie cu semenii . Pe ce temelie isi construieste fiecare din noi caracterul? Pe Stanca veacurilor, pe Isus Hristos, care reprezinta singura si cea mai sigura temelie sau pe nisipul instabil al filozofiei acestui veac, pe nisipul miscator al spiritismului modern, al religiilor , traditiilor si secularismului care exista in lumea din jurul nostru?
Realitatea ne confirma :Ca indivizi si ca Biserica putem construi o biserica sau o religie, care sa nu aiba temelia nici pe stanca, nici pe nisip. Pe NIMIC. Ati vazut constructii fara temelie? Exista destule si acestea sunt ridicate de la nivelul solului. In caz de inundatie,
sunt luate de ape si plutesc in deriva pana se sparg una de cealalta.
Asadar, exista si constructii fara temelie – ASEZATE pe NIMIC – exista religii fara Isus Hristos. Satana, arhitectul acestei lumi a pacatului, ii amageste pe oameni ca se poate construi o viata religioasa, un sistem religios si fara Isus: islamismul, religiile pagane, credinta in mantuirea ce se capata prin indreptatirea prin fapte , amestecul dintre crestinism si paganism reflectat in anumite religii moderne cum ar fi New Age si altele etc.
Fie ca temelia e pe nisip sau pe nimic, totuna e. La sfarsit vor fi doar doua clase.
DE CE EXISTA ATATEA RELIGII CRESTINE DACA EXISTA O SINGURA BIBLIE LA TEMELIA FIECAREIA?
Fiecare religie si-a pus o alta temelie,si nu aceea pe care Arhitectul universului a indicat-o: pe Isus Hristos. F.A. 4,12: ”In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti.”
1 Ioan 4,1-3 Ap. Ioan ne sfatuieste sa cercetam duhurile (temeliile) pe care se construieste un sistem religios.
Daca privim atent Cuvantul scris, vom observa ca totul graviteaza in jurul Cuvantului intrupat. In Vechiul testament, intregul sistem religios ceremonial (sistemul jertfelor) Il avea in centru pe Domnul Isus Hristos. In Noul Testament, intreaga Evanghelie in care credem si pe care o propovaduim Il are in centru pe Domnul Isus Hristos.
Ca membrii ai acestei biserici, pe ce temelie ne construim caracterul? El rezulta din relatia noastra cu Dumnezeu? Templul sufletului nostru isi are temelia pe Isus Hristos sau pe nisipul instabil al firii noastre pamantesti si a credintelor ce promoveaza indreptatirea prin fapte, prin respectarea traditiei si a normelor bisericesti, sau poate fiecare isi construieste credinta pe temelia ce crede el ca este stanca, dar in realitate este cu totul altceva?
II – MATERIALUL DE CONSTRUCTIE
Diferenta intre constructii este data in afara de temelie si de materialul din care este realizata constructia, dar si de respectarea proiectului.
1Cor. 3,12 “ Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie, aur,argint, pietre scumpe,lemn, fan, trestie…” Iata cateva “ materiale de constructie” pe care ni le prezinta ap. Pavel.
Aceasta insiruire de materiale de constructie reprezinta practic doua caategorii de materiale : 1-aur,argint pietre scumpe; 2- lemn, fan, trestie. Putem sa privim aceste materiale de constructie din doua perspective: al valorii lor, dar si a reziztentei lor. Avand in vedere valoarea materialelor,ilustratia descrisa de ap. Pavel poate fi inteleasa ca reprezentand :
1 – invatatura spirituala sanatoasa ,invatatura lui Hristos sau invatatura apostolilor– simbolizata prin aur, argint, pietre scumpe –valoarea invataturii este data de prezenta Domnului Hristos in jurul caruia graviteaza aceasta; invatatura hristocentrica.
2 – invatatura falsa, “invatatura Nicolaitilor sau a lui Balaam”, invatatura defectuoasa – simbolizata prin lemn, fan, trestie.
Avand in vedere rezistenta materialelor de constructie, ilustratia sugerata de ap. Pavel ne spune ca membrii care alcatuiesc biserica lui Dumnezeu se impart in doua clase:
– persoane hotarate sa rezistre intemperiilor si incercarilor vietii de credinta simbolizate de aur,argint,piatre scumpe; nu se compara rezistenta argintului cu a fanului sau a diamantului cu a trestiei; sau
– persoane nestatornice, instabile, membrii ai bisericii cu experienta indoielnica care se dezic de Dumnezeu si Cuvantul Sau atunci cand calamitatile vietii sau poate si prosperitatea vietii le coplesesc simbolizate de lemn, fan, trestie.
Cele doua idei sunt strans legate una de cealalta si erau amandoua in mintea lui Pavel cand a folosit metafora aceasta.Buna instruire spirituala a membrilor cu invatatura lui Hristos, duce la formarea de caractere crestine sanatoase, rezistente probei credintei la constructia rezistenta a Bisericii lui Dumnezeu.
“ Sunt multe doctrine si învãtãturi eronate care nu vor suporta proba Cuvântului lui Dumnezeu si nu vor contribui la formarea de caractere care sã reziste la judecatã.” E mult fanatism, multã bogãtie, , multã atentie exageratã fatã de formele exterioare, mult entuziasm si multã excitare lipsitã de continut religios autentic, care vor fi date pe fatã în ziua cea mare a lui Dumnezeu.”E. G. White
DE CE EXISTA ATATEA RELIGII CRESTINE DACA EXISTA O SINGURA TEMELIE – ISUS HRISTOS?
Pentru ca fiecare a folosit alt material de constructie si nu acela pe care l-a indicat Marele Arhitect- traditia, secularismul, spiritismul si-au pus amprenta si la acest capitol.
1 Petru 2,5p.p.:”Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca…” Iata un material de constructie revolutionar, nemaiintalnit pana acum.
Pietre vii. Apostolul foloseşte pentru credincioşi acelaşi termen pe care l-a aplicat la Domnul Hristos in v. 4 “Apropiati-va de El, Piatra vie , lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa inaintea lui Dumnezeu.” Datorită unirii sale cu Domnul Hristos cel viu, fiecare credincios este o piatră vie. Fără o legătură vie cu El, nimeni nu poate trăi o viaţă sfântă şi nici nu se poate aştepta să primească viaţa veşnică .
“ Si voi ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca…”
„Zidiţi” – este folosit acelaşi verb pe care l-a folosit şi Domnul Hristos când a anunţat întemeierea bisericii creştine :” Tu esti Petru, si pe aceasta Piatra voi zidi Biserica Mea, si portile locuintei mortilor nu o vor birui.” Mat. 16,18.
În calitate de Constructor Şef, Domnul Hristos îl modelează şi îl pune pe fiecare credincios sincer la locul potrivit în biserica celor răscumpăraţi.
“Si prin El si voi sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un locas al lui Dumnezeu prin Duhul.”Efes. 2,22. Aici se subliniază supunerea creştinului faţă de Dumnezeu, Marele Constructor. Numai cei care îşi devotează viaţa slavei lui Dumnezeu vor intra în templul celor răscumpăraţi.Si Pavel si Petru prezintă biserica ca o grupare organizată, fiinţe umane unite prin consacrare reprezentand Templu lui Dumnezeu.(1Cor. 3,16; Efeseni 2,20–22).
Ps.127,1p.p.”Daca nu zideste Domnul o casa,degeaba lucreaza cei ce o zidesc…”
III – PROIECTUL CONSTRUCTIEI
Diferenta intre constructii este data, in afara de temelie, si de materialul din care este realizata constructia, dar si de proiectul dupa care se ridica o constructie.
Astazi exista constructii ce intrec orice imaginatie a unei persoane care nu a studiat arhitectura; cladiri ce vor sa sfideze chiar legile gravitatiei, dar si legile arhitecturii clasice: casa care danseaza –una din cele mai controversate cladiri din Praga; cladirea Robot – Banca Asiei la Bangkok; cladirea Ripley – daca ati vedea-o ati zice ca a fost lovita de un cutremur devastator; cladirea la 135 grade – cladirea este rasturnata intr-o parte sau cladirea minune – cladirea rasturnata cu acoperisul pe pamant –Florida.
“Cand era pe punctual de a ridica sanctuarul in pustie, Moise a fost atentionat:”Ia seama sa faci totul dupa chipul care ti-a fost aratat pe munte.” Ev.8,5
“Dumnezeu ne-a lasat modelul in Legea Sa.Zidirea caracterului nostru trebuie sa urmeze “chipul care a fost aratat pe munte”.Legea este marele standard al neprihanirii. Ea reprezinta caracterul lui Dumnezeu si este testul loialitatii fata de guvernarea Sa, fiindu-ne descoperita in toata frumusetea si perfectiunea ei, in viata lui Hristos… Este nevoie de multa grija pentru a reusi in lucrarea de zidire a caracterului. Respectarea planului Mesterului ziditor trebuie sa fie o preocupare serioasa.” (Sfaturi pentru parinti,educatori si elevi, cap.8 – Cladirea caracterului )
In lucrarea noastra de constructie a caracterului nostru respectam planul pe care Dumne-zeu ni l-a lasat in Cuvantul Sau? Respectam cu rigurozitate cerintele Legii lui Dumnezeu in viata noastra? Se oglindeste caracterul lui Dumnezeu in caracterul nostru? El reflecta iubire, este sfant, adevarat, dasavarsit si neschimbator. Cum arata cladirea caracterului nostru ca o anomalie arhitecturala ce sfideaza orice lege si la care oamenii se uita ca la ceva iesit din comun? Dar Templul lui Dumnezeu care este reprezentat atat de fiecare individual cat si de noi toti la un loc? Este constructia noastra Templul lui Dumnezeu… sau templul lui mamona sau al atator idoli ce sunt in jurul nostru?
Fiecare constructie trebuie sa treaca proba testului ca sa fie avizata.Domnul Hristos in parabola Sa ne spune ca zidirea fiecaruia va suporta proba dezlantuirii fortelor naturii: ”A dat ploaia, au venit sivoaiele, au suflat vanturile si au batut in casa aceea,dar ea nu s-a prabusit,pentru ca avea temelia zidita pe stanca,”Mat 7,25
“A dat ploaia, au venit sivoaiele, au suflat vanturile si au izbit in casa aceea,dar ea s-a prabusit, si prabusirea i-a fost mare”Mat 7,27
1 Cor. 3,13-15” …lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va dovedi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia.Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea ramane in picioare, el va primi o rasplata. Daca lucrarea lui va fi arsa,isi va pierde rasplata.”
Astazi toti trecem printr-o criza: criza nasterii din nou.Viata noastra nu ne apartine , ea este imprumutata de la Dumnezeu debitorul vietii tuturor.Creditul nostru se intinde pe ani sau zeci de ani. La data scadentei constructia templului nostru ,caracterul fiecaruia dintre noi va fi terminat, va trece proba testului si va fi avizat de Marele Arhitect? Vom ramane in picioare la dezlantuirea naturii infuriate, “a apelor muginde din jurul nostru”,adica a oamenilor care ne vor persecuta ca nu suntem ca ei si nu ne inchinam si noi fiarei si icoanei ei? Vom rezista probei focului sau vom arde asemenea lemnului, fanului si trestiei, sau ne vom prabusi la primul val asemenea unui castel de nisip?
Ce am facut cu creditul ce l-am luat de la Creatorul nostru? L-am irosit in placeri si desfatari sau am profitat de orice oportunitate? Suntem pietre vii zidite in Templul lui Dumnezeu? Ne-am zidit unii pe altii in Hristos sau ne-am demolat unii pe altii, acum fiind pietre aruncate in marele grohotis al acestei lumi? Va recunoaste Dumnezeu in noi Templul Lui?
1 Cor.3,17 “Daca nimiceste cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela il va nimici Dumnezeu; caci Templul lui Dumnezeu este sfant si asa sunteti si voi.”
Fie ca recesiunea economica ce devasteaza lumea datorita poftei, lacomiei si risipei ce caracterizeaza societatea actuala sa nu se reflecte si in viata noastra spirituala, iar Templul lui Dumnezeu – fie individual sau ca membrii in ansamblu – sa fie zidit pe stanca veacurilor – ISUS HRISTOS – si el sa fie conform cu standardul proiectului ce ne-a fost prezentat de Investitorul si Arhitectul nostru Dumnezeu.
Efes.2,21.22.” In El, toata cladirea bine inchegata creste ca sa fie un templu sfant in Domnul. Si prin El si voi sunteti ziditi impreuna ca sa fiti un locas al lui Dumnezeu prin Duhul.”
Mihaela Balogh
Vremea aratarii lui Mesia
Vremea aratarii lui MesiaMa bucur ca ne gasim din nou împreuna dornici sa patrundem lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, asa cum au fost raportate pe paginile cartii profetice a lui Daniel. Multe din profetiile Bibliei, dupa cum putem sa vedem, se ocupa de evenimente, stari de lucruri, fapte si oameni, însa aceasta profetie la care am ajuns cu studiul prezent, din Daniel 8,14, spre deosebire de celelalte, se ocupa în mod special de timp. Ea glasuieste astfel: „Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi sfîntul locas va fi curatit”.
2300 de seri si dimineti! Oare, ce trebuie sa însemne acest numar? Despre ce curatire este vorba? La care locas sfînt se refera aceasta cifra, 2300? Asa se întreba si proorocul Daniel. In viziunea care i-a fost data se prezinta o schita detaliata a evenimentelor mondiale care aveau sa afecteze în mod imediat poporul ales al lui Dumnezeu de atunci si din toate timpurile pîna la vremea sfîrsitului. Insusi îngerul Gabriel care a fost trimis în mod special ca sa-i tîlcuiasca lui Daniel viziunea, a facut urmatoarea precizare: „Fii cu luare aminte fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfîrsitului”.
Daniel, fara îndoiala ca a înteles bine aceasta precizare, dar el era interesat, asa cum am vazut din primele versete ale capitolului 9, nu atît de mult de vremea sfîrsitului, cît de soarta imediata a poporului sau. El întelesese din studiul profetiilor cuprinse în cartea proorocului Ieremia ca anii robiei poporului Israel trebuia sa se încheie cît de curînd.
Si deodata Domnul îi da o viziune care privea în mod expres vremea sfîrsitului. Cred ca va dati seama cît de mare a fost nedumerirea si mîhnirea lui Daniel. El se framînta si dorea sa primeasca informatii precise cu privire la viitorul imediat al poporului sau iubit, cu privire la împlinirea marelui si mult asteptatului plan divin, ca din acest popor sa Se nasca Mesia, Rascumparatorul.
Cu toate acestea, cerul parea ca se gîndeste în cu totul alta directie, la vremea sfîrsitului. Ceea ce îi sporea si mai mult uimirea proorocului Daniel, era faptul ca în viziunea primita erau totusi suficiente elemente care faceau aluzie la poporul sau, la locasul cel sfînt si la jertfele care se aduceau acolo necurmat, zi de zi, dimineata si seara. La un moment dat, Daniel aude în viziune doua fiinte ceresti, doi îngeri, discutînd unul cu celalalt referitor la curatirea locasului cel sfînt.
Daniel asculta cu atentie. Aceasta era exact ceea ce-l interesa. Pentru Daniel, curatirea locasului însemna nu numai întoarcerea poporului iudeu din captivitate, nu numai refacerea fiintei spirituale si materiale a natiunii sale ci si curatirea lui de pacate. El stia ca pacatele poporului pîngarisera în mod simbolic locasul cel sfînt al lui Dumnezeu, templul. El stia ca slujbele de acolo încetasera de mult, iar pacatele poporului stateau ca o pata, ca o povara asupra templului. Cînd urma sa înceapa curatirea sanctuarului, se întreba el. Cînd urma sa se ia de deasupra templului si poporului acea povara de vinovatie? Un înger întreaba, iar celalalt înger raspunde, si Daniel prinde raspunsul mult cautat: „Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi sfîntul locas va fi curatit”.
2300 de seri si dimineti? Daca este vorba de zile calendaristice, însemnau la un loc 6 ani si cîteva saptamîni. Insa îngerul Gabriel i-a precizat ca aceste seri si dimineti anuntate în aceasta viziune privesc vremea sfîrsitului, privesc niste vremi îndepartate. Din cuvintele îngerului Daniel a înteles ca de fapt, cele 2300 de seri si dimineti nu erau calendaristice, ci profetice. Aceasta însemna ca de fapt cele 2300 de seri si dimineti reprezentau 2300 de ani.
Oare avea sa fie pecetluita soarta poporului Israel pentru 2300 de ani, se întreba Daniel. Oare va trebui sa mor în captivitate fara sa vad poporul meu întors în patria lui, în mostenirea fagaduita? Oare sa fie nevoie sa mai treaca înca sute si mii de ani pîna sa vina Mesia?
Acea amînare care trebuia sa dureze 2300 de ani a creat asa tensiune sufleteasca în mintea si inima lui Daniel încît zile în sir el a fost bolnav. De la data acelei viziuni trecusera cîtiva ani si într-o zi, pe seara, chiar la clipa cînd se aducea jertfa de seara, pe cînd Daniel se ruga, îsi marturisea pacatele lui si ale poporului sau, si îsi prezenta cererile sale înaintea lui Dumnezeu privind soarta natiunii sale, pe cînd era înca în rugaciune, a venit la Daniel îngerul Gabriel cu urtorul mesaj: „Daniele, am venit acum sa-ti luminez mintea”.
Observam de aici, în paranteza fiind spus, ca problema luminarii mintii este o problema de durata; se cere timp, seriozitate, interes si multa staruinta în a cere lui Dumnezeu sa ne descopere adevarurile Sale. Si acestea toate sînt necesare nu pentru ca Dumnezeu n-ar fi dispus ca sa ne descopere în mod instantaneu adevarurile necesare, ci pentru ca El doreste mai întîi de toate ca între noi si El sa fie o relatie strînsa, iar noi sa simtim si sa traim din plin dependenta de El. El doreste sa vada din partea noastra staruinta în cautarea adevarului. El stie ca daca ar descoperi acel adevar unei persoane reci, superficiale sau prea putin interesata, cunoasterea acelui adevar nu i-ar folosi la nimic, ba înca acel adevar ar ajunge sa fie dispretuit, dezonorat si în cele din urma respins. Dumnezeu este dispus sa lumineze deci numai mintea acelora care striga la El dupa lumina.
Multi poate se întreaba azi cînd si cînd cu dorinta de a fi luminati, care este adevarata biserica a lui Dumnezeu, care este adevarata zi de odihna, care este adevarata cale de urmat, sau care este adevarata viata pe care trebuie s-o traiasca un crestin. Dintre acestia, unii continua sa staruiasca dupa lumina în timp ce altii se opresc din drum pentru ca nu vor, nu le place sa fie deranjati de lumina adevarului, sau se multumesc numai cu frînturi de lumina. De ce sînt atîtea biserici pe fata pamîntului? De ce este atîta confuzie si farîmitare în sînul crestinatatii? Nu v-ati pus si dumneavoastra aceasta întrebare?
Raspunsul este simplu: Pentru ca oamenii nu staruiesc în cautarea luminii, ci se dovedesc superficiali multumindu-se în cele din urma cu frînturi de adevar. Priviti la Daniel; un om al lui Dumnezeu prea iubit si scump care staruieste ani de zile dupa lumina, dupa întelegerea cuvîntului lui Dumnezeu. El vroia sa-si bazeze credinta si convingerile lui nu pe cuvîntul oamenilor sau pe impresii personale, pe deductii sau speculatii religioase. El nu se multumea numai cu o întelegere partiala sau trunchiata a adevarurilor divine. El staruia dupa adevar. El stia din cartea Proverbelor ca lumina celui neprihanit trebuie sa mearga mereu crescînd, pîna va ajunge la miezul zilei, pîna cînd acea lumina va ajunge deplina.
Atunci cînd noi vom starui cu sinceritate si seriozitate dupa adevar, atunci Dumnezeu ne va vorbi, ne va descoperi lumina Sa fie prin iluminare directa a vreunui pasaj biblic, fie punîndu-ne în legatura cu alti oameni care au cautat cîndva dupa adevar si l-au gasit, fie trimitînd la noi în mod special un sol al Sau în persoana unui om care, asemenea îngerului Gabriel ne spune: „Am venit acum sa-ti luminez mintea”.
Asa s-a întîmplat cu unii. Va aduceti aminte de apostolul Filip si de famenul etiopian? Acel barbat cu functie foarte înalta la tronul Etiopiei, citea Sfintele Scripturi în timp ce calatorea de la Ierusalim spre casa. Duhul lui Dumnezeu a zis lui Filip: „Du-te si ajunge carul acesta”. Filip a alergat si a auzit pe etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Intelegi tu ce citesti?” Famenul a raspuns: „Cum as putea sa înteleg daca nu ma va calauzi cineva?”
Asa a procedat Dumnezeu si cu apostolul Pavel, Saul de mai înainte. Dupa experienta sa de pe calea spre Damasc, Pavel primeste vizita solului lui Dumnezeu în persoana lui Anania care-i spune: „Domnul m-a trimis ca sa-ti capeti vederea”. Sau, un alt caz, acela al lui Apolo, un credincios din Alexandria, acel centru de cultura al antichitatii. Despre el, raportul biblic spune ca avea darul vorbirii si era tare în Scripturi. El avea adevarul dar nu în toata deplinatatea lui, asa ca Dumnezeu îi dirijeaza calea spre Efes acolo unde cerul avea niste soli adevarati, pe Aguila si Priscila. Despre aceasta familie gasim scris astfel: „Aquila si Priscila cînd l-au auzit pe Apolo vorbind l-au luat la ei si i-au aratat mai cu de-a maruntul calea lui Dumnezeu”.
Ce minunat lucreaza Dumnezeu pentru a ne descoperi caile Sale, planurile Sale, lumina adevarurilor Sale mîntuitoare. Acesta este de fapt rostul prelegerilor noastre. Ele nu sînt altceva decît solii din partea lui Dumnezeu pentru luminarea celor ce cauta poate de ani de zile dupa adevar. Iar noi nu vrem sa fim altceva decît solii Domnului, uneltele omenesti de care El sa Se slujeasca în descoperirea luminii Sale. Noi sîntem aici pentru a spune tuturor ca din partea lui Dumnezeu asa cum a spus si îngerul Gabriel lui Daniel: „Am venit acum sa-ti luminez mintea”.
O, si ce minunata a fost acea lumina cereasca pe care îngerul i-a adus-o lui Daniel atunci, în fapt de seara la ceasul rugaciunii. Cîta mîngîiere si pace au lasat în inima batrînului profet cuvintele solului divin! El a înteles, asa cum am vazut în prelegerea trecuta ca din cele 2300 de seri si dimineti care reprezentau tot atîtia ani calendaristici, saptezeci de saptamîni au fost rezervate de Dumnezeu poporului Israel. In contextul profetic al celor 2300 de zile, aceste 70 de saptamîni fac 490 de zile, sau 490 de ani calendaristici. 490 de ani de har!
Din explicatia detaliata a îngerului, cuprinsa în capitolul 9 versetele 24-27, proorocul Daniel a reusit sa înteleaga cîteva lucruri extrem de importante atît pentru poporul Israel, biserica Vechiului Testament, cît si pentru Crestinism, biserica Noului Testament. In primul rînd Daniel a înteles ca stapînirea medo-persana va porunci cît de curînd întoarcerea lui Israel acasa în tara lui si începerea refacerii natiunii si rezidirii templului.
Potrivit cu explicatia îngerului, aceasta lucrare avea sa dureze 7 saptamîni, sau convertind în ani, 49 de ani. Al doilea lucru pe care l-a înteles Daniel a fost ca de la etapa rezidirii Ierusalimului si pîna la aratarea lui Mesia urmau sa mai treaca înca 62 de saptamîni sau, în ani, 434 de ani. Deci în total, 69 de saptamîni sau 483 de ani. Al treilea lucru subliniat de îngerul Gabriel a fost acela ca cei 483 de ani trebuiau sa fie socotiti ca fiind parte integranta din sirul celor 2300 de zile profetice, adica al celor 2300 de ani.
Notati va rog si al patrulea lucru pe care l-a aflat Daniel din explicatia îngerului Gabriel, si anume ca momentul de la care trebuia sa porneasca numaratoarea celor 2300 de ani era momentul cînd porunca de rezidirea Ierusalimului se va da si se va pune în aplicare. In aceasta privinta istoria ne vine în ajutor pentru a ne preciza anul cînd s-a dat o astfel de porunca – este anul 457 î. Hr. Pocunca despre care este vorba a fost data de împaratul Artaxerxe.
Este drept ca istoria mai retine o porunca asemanatoare si în dreptul lui Cirus si a lui Darius înca evident ca niciuna dintre ele nu a fost pusa în aplicare. Deci sa retinem data 457 Î.Hr. cînd începe rezidirea Ierusalimului si cînd începe totodata si ceea ce ne intereseaza mai mult – numaratoarea inversa a celor 2300 de ani. Deci, daca anul 457 este punctul de plecare al numaratorii, si daca de la acest punct trebuiau sa treaca 483 de ani pîna cînd avea sa vina Mesia, întrebarea este: La ce an precis s-a aratat Mesia, Domnul Iisus Christos?
Sa facem un mic calcul aritmetic. Sa scadem din totalul celor 483 de ani cei 457 de ani dinainte de era crestina, iar restul de ani care ne vor ramîne în urma acestei scaderi reprezinta numarul anului în care trebuia sa se arate Domnul Iisus Christos în era crestina. 483-457=26, deci anul 26 D. Hr. Aici însa trebuie neaparat sa fac o precizare: decretul de rezidire a Ierusalimului a fost pus în aplicare în mod efectiv în toamna anului 457 î. Hr.
Daca el ar fi fost pus în aplicare la 1 ianuarie anul 457, atunci toata acea perioada de 483 de ani pîna la sosirea lui Mesia s-ar fi încheiat la 31 decembrie anul 26, dar pentru ca numaratoarea anilor a început toamna, aceasta ne duce de fapt nu la anul 26, ci la toamna anului 27 D. Hr. Acesta este anul cînd Domnul Christos a fost botezat în Iordan de catre Ioan Botezatorul.
Botezul Domnului Iisus Christos a fost marcat de ungerea Lui ca Mesia. Cunoasteti cred, acel moment de la botez, cînd în timp ce Iisus iesea din apa Iordanului s-a auzit un glas din cer spunînd: Acesta este Fiul Meu prea iubit în care îmi gasesc placerea”. Si Duhul lui Dumnezeu S-a asezat asupra Domnului Iisus în chip de porumbel. Daca vreti dar sa stiti locul si momentul cînd Sfînta Treime a fost prezenta laolalta, atunci loc si moment a fost cu ocazia botezului Domnului Iisus, toamna anului 27 D. Hr.
Si acum as vrea sa mentionez si al cincilea lucru important pe care l-a aflat proorocul Daniel din explicatia detaliata a îngerului Daniel. Permiteti-mi ca, în loc sa folosesc cuvintele mele, sa dau mai bine citire cuvintelor îngerului Gabriel, cuvinte pe care le gasim la capitolul 9, versetele 26 si 27. „Dupa aceste 62 de saptamîni Unsul va fi stîrpit si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea si sfîntul locas si sfîrsitul lui va fi ca printr-un potop. Este hotarît ca razboiul va tinea pîna la sfîrsit si împreuna cu el si pustiirile. El va face un legamînt trainic cu multi timp de o saptamîna, dar la jumatatea saptamînii va face sa înceteze jertfa si darul de mîncare si pe aripa urîciunilor idolesti va veni unul care pustieste pîna va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarît”.
Aici se termina explicatia îngerului Gabriel si misiunea pentru care fusese trimis la Daniel. Desigur ca în aceste doua versete sînt detalii care nu privesc studiul nostru, cum ar fi de exemplu anuntarea darîmarii si pustiirii Ierusalimului. Aceste doua versete ne dau însa mai presus de toate, detalii cu privire la ultima saptamîna profetica rezervata poporului Israel, adica ultimii sapte ani care alaturi de cei 483 urmau sa completeze cei 490 de ani de har pentru Israel.
Cuvîntul ne spune mai întîi despre legamîntul lui Iisus cu multi, este vorba de legamîntul mîntuirii, legamîntul Golgotei. Acel legamînt al Golgotei nu era ceva nou ci era de fapt vechiul legamînt pe care Dumnezeu l-a rostit primei perechi în Eden cînd le-a vorbit despre Mesia, samînta femeii care urma sa vina pentru a zdrobi capul sarpelui, pentru a nimici pe Satana.
Acum, în prima jumatate a ultimei saptamîni, imediat dupa ungerea Sa, Iisus urma sa lucreze în vederea descoperirii Sale ca Mesia, în vederea atragerii privirii tuturor spre El. Dar Eu am o marturie mai mare decît a lui Ioan, a zis Iisus, caci lucrarile pe care Mi le-a dat Tatal sa le savîrsesc tocmai lucrarile acestea pe care le fac Eu, marturisesc despre Mine ca Tatal M-a trimis. Insa ceea ce avea sa atraga privirile tuturor spre El ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Rascumparatorul întregii lumi, avea sa fie Golgota. Si dupa ce voi fi înaltat de pe pamînt, a mai spus Iisus, voi atrage la Mine pe toti oamenii. Vorbind astfel arata cu ce moarte avea sa moara. Vorbind lui Nicodem despre acelasi lucru Iisus i-a spus: „Dupa cum a înaltat Moise sarpele în pustie, tot asa trebuie sa fie înaltat si Fiul Omului.”
Inaltarea sau rastignirea Domnului Iisus pe crucea de pe Calvar, ne spune mai departe profetia, trebuia sa puna capat jertfei si darului de mîncare care se aduceau la templu zi de zi, dimineata si seara. In acea jertfa necurmata era un simbol, era Golgota în miniatura. In mielul nevinovat care era adus pe altar era zugravit Iisus, Acela despre care Ioan a marturisit cîndva la apa Iordanului: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”.
In aceasta profetie unica în toata Sfînta Scriptura Dumnezeu ne-a descoperit, asa cum am spus, lucruri care priveau atît pe Israel cît si pe noi cei de astazi. Mereu stau si ma gîndesc cît de cuprinzatoare este aceasta profetie; ce descoperire de har, de bunatate, de îndelunga rabdare si dragoste divina pentru poporul ales din vechime si pentru întreaga lume.
Lucrarea Domnului Christos printre noi oamenii, lucrare care a culminat cu Golgota, cu învierea si apoi cu înaltarea Sa la cer a durat 3 ani si jumatate. Aceasta este prima jumatate a ultimei saptamîni din cele 70 de saptamîni profetice rezervate poporului Israel. Urmatorii 3 ani si jumatate care s-au mai depanat dupa înaltarea Domnului Iisus la cer au fost un timp scurt dar suficient pentru ca Evanghelia sa se vesteasca poporului iudeu. Multimi de credinciosi si chiar si de preoti au primit Evanghelia si L-au primit pe Iisus ca Christos si Domn.
Dar, din pacate ca natiune, Israel a respins chemarea cerului la pocainta, L-a respins pe Mesia, a respins si a omorît din nou pe Iisus în persoana solului Sau, arhidiaconul Stefan. Ne gasim la anul 34, anul cînd urma sa se încheie harul pentru poporul iudeu. Acest eveniment nu a cazut ca un traznet peste ei. Mergînd pentru ultima data la Ierusalim, adresîndu-Se Ierusalimului, nu zidurilor, ci natiunii care avea sa-L rastigneasca, Iisus i-a anuntat din timp: „Iata ca vi se lasa casa pustie”.
De la rostirea acelor cuvinte si pîna la încheierea timpului de har mai aveau sa treaca 3 ani si jumatate timp în care Israel putea sa se întoarca spre Iisus Lumina Lumii si astfel Israel sa continue planul divin cu el „iata, te pun lumina neamurilor”. Timpul de har al poporului Israel s-a încheiat. Si cît de tragic, dramatic a fost acel sfîrsit! Oare cum se va încheia istoria generatiei noastre, istoria noastra? Acum este timpul sa ne întoarcem spre Iisus, nu numai privirea ci si viata. Aceasta este cea mai înalta chemare a timpului nostru. Sa ne ajute Domnul ca sa raspundem din toata inima chemarii Sale si ocaziei noastre de har. Amin!
Pastor Cureteu Octavian
http://articolecrestine.com/category/cartea-lui-daniel-2
Cu Isus in Sanctuarul Ceresc
Cu Isus in Sanctuarul CerescPoposind de cîteva prelegeri la rînd asupra versetelor 24-27 din capitolul 9, va dati seama cred ca interesele noastre sînt mai presus de acelea de a descoase niste texte ermetice si a dibui o cale care sa placa, sa convina tuturor. Aici în aceste versete este ceva mai mult decît schita istorica a existentei unui popor, aici este istoria existentei noastre, istoria mîntuirii întregului pamînt. Aceasta profetie ne-a demonstrat cum nu se putea mai bine ca lumea noastra, asemenea oii ratacite din parabola, este în ochii lui Dumnezeu obiectul cel mai de pret pentru care tot cerul a fost pus în miscare.
Chiar asa ne spune Sfînta Scriptura. „La împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau nascut din femeie, nascut sub lege, ca sa rascumpere pe cei ce erau sub lege, pentru ca sa capatam înfierea”. Aceasta profetie din Daniel 8,14 cît si explicatia ei detaliata din capitolul 9 începînd de la versetul 24 ne descopera faptul ca Dumnezeu în Fiul Sau Iisus Christos ne-a cautat, ne-a cuprins în bratele iubirii Sale, ne-a rascumparat, ne-a iertat si ne-a înfiat. Aceasta profetie ne-a descoperit cu o exactitate de netagaduit momentul spre care îsi concentrase atentia tot cerul si anume – Golgota.
V-ati gîndit vreodata la faptul ca Domnul Iisus Christos stia cu mult înainte de Golgota ca va muri? El stia anul cînd va muri, stia ceasul cînd avea sa se abata asupra Lui plata pacatului întregii omeniri, moartea. Multi oameni privesc asupra Domnului Iisus asemenea lui Nicodem, ca la un învatator venit de sus si mai putin ca fiind Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Dar tocmai spre aceasta viziune a jertfei a dorit Domnul Iisus sa înalte privirea lui Nicodem; spre un Iisus Mîntuitor, spre un Iisus venit ca jertfa în vederea salvarii noastre de la moarte.
Iisus a murit pentru noi oamenii exact la data specificata în profetia lui Daniel. La jumatatea ultimei saptamîni din sirul celor 70 de saptamîni rezervate poporului iudeu Iisus, Mesia, Unsul trebuia stîrpit. Insa profetia a tinut sa precizeze în continuare ca, desi stîrpit, Unsul nu va avea nimic, moartea Sa nu urma sa fie irecuperabila. Ea nu avea sa afecteze viata Aceluia care este vesnic, viata Aceluia care este Domnul vietii. Cetatea care daduse la moarte pe Iisus cît si sfîntul locas în care se adusesera zeci si sute de ani jertfe preînchipuitoare ale marii jertfe de pe Golgota urmau sa fie nimicite, sa cunoasca un sfîrsit pustiitor, ca printr-un potop. Insa Iisus avea sa paseasca biruitor peste momentul mortii Sale. La Golgota, El trebuia sa fie Mielul lui Dumnezeu.
Dupa Golgota El avea sa intre într-o noua faza al lucrarii Sale în folosul nostru. Dupa înaltarea Sa la cer Iisus trebuia sa devina Mijlocitorul întregii lumi pe lînga Dumnezeu. El trebuia acum sa ia meritele jertfei Sale si sa le aseze în folosul tuturor acelora care doresc sa se împace cu Dumnezeu si sa reintre în familia cereasca. Iisus trebuia acum pe baza jertfei Sale sa medieze, sa mijloceasca pentru noi înaintea tronului lui Dumnezeu pentru a gasi o intrare sloboda la Dumnezeu.
Multi au gîndit si au îndreptat în mod gresit privirea omenirii spre Maica Domnului, spre apostolii Domnului sau spre marii barbati ai credintei facînd din ei niste mijlocitori între om si Dumnezeu. Insa Sfînta Scriptura tine sa ne precizeze clar la 1 Timotei 2,5.6 ca este un singur Mijlocitor între Dumnezeu si oameni, un singur Mijlocitor, Omul Iisus Christos, care S-a dat pe Sine însusi ca pret de rascumparare pentru toti. Iisus deci, urma sa ne fie în fata întregului univers nu numai jertfa rascumparatoare, ci si Mijlocitor.
La templu, acolo unde se savîrseau niste acte ceremoniale simbolice, jertfa era jertfa, iar preotul oficia slujba împacarii pacatosului cu Dumnezeu prin sîngele jertfei aduse. Dar Iisus urma sa ne fie nu numai jertfa ci si Mijlocitor. Dupa înaltarea Sa la cer Iisus urma sa îndeplineasca o slujba cu mult mai înalta decît a oricaruia dintre preotii de la templu. Sa retinem acest gînd. Profetia din Daniel 9,24-27 ne prezinta mai mult decît o jertfa; ea ne prezinta totodata si un Mijlocitor.
Deja am observat cu cîta acuratete a trasat aceasta profetie firul istoriei mîntuirii noastre. 490 de ani de har sau 70 de saptamîni fusesera rezervate în planul divin pentru poporul Israel. 490 de ani, care aveau sa înceapa de la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului si care urmau sa se încheie la anul 34 D.Hr. Dar cei 2300 de ani din care 490 au fost pusi deoparte pentru poporul ales cand aveau sa se împlineasca?
De ce anume eveniment avea sa fie marcata încheierea celor 2300 de ani? Inceputul lor urma sa fie declansat prin evenimentul rezidirii Ierusalimului si al templului de acolo. Dar sfîrsitul lor, de ce eveniment avea sa fie legat? Iata aici doua întrebari importante. La ce data trebuia sa se încheie cei 2300 de ani profetici, si ce eveniment trebuia sa marcheze sfîrsitul lor?
Sa ne ocupam putin de prima întrebare. Daca cei 490 de ani rezervati poporului Israel trebuia sa fie pusi deoparte din rîndul celor 2300 de ani, si daca începutul numaratorii acestor 490 de ani era legat nemijlocit de anul 457, anul rezidirii Ierusalimului, atunci calculul nostru ne îndreapta privirea spre anul 34 D.Hr. Aici se încheie cei 490 de ani. Cîti ani ne-au mai ramas din 2300? Este simplu: scadem 490 din 2300 si obtinem un rest de 1810 ani.
Daca deci 490 de ani se încheie la anul 34 D.Hr. si daca la aceasta data mai adaugam 1810 ani, obtinem anul exact cînd urmau sa se încheie cei 2300 de ani profetici: 34+1810 = 1844. Da, anul 1844 avea sa fie sfîrsitul celor 2300 de ani, cel mai mare sir de ani profetici. Sa ne fixam bine aceste cifre în minte. Anul 457 Î.Hr. anul rezidirii Ierusalimului este punctul de la care începe numaratoarea inversa a celor 2300 de ani. Anul 34 D.Hr. marcheaza încheierea perioadei de har de 490 de ani acordata poporului Israel. Iar anul 1844 reprezinta punctul terminus al celor 2300 de ani.
Acum sa gasim raspuns si la cea de a doua întrebare. Ce ne spune profetia ca trebuia sa aiba loc la încheierea celor 2300 de ani? Raspunsul este foarte clar. El se gaseste în Daniel 8,14: „Pîna vor trece 2300 de seri si dimineti, apoi sfîntul locas va fi curatit”. La anul 1844 avea deci sa aiba loc curatirea templului. Dar istoria ne descopera ca la dat aceasta nu mai exista nici o urma din sfîntul locas de la Ierusalim. Templul din Ierusalim a fost distrus la anul 70 D.Hr. Atunci, despre care locas sfînt este vorba aici? Mai exista undeva vreun alt sfînt locas pe lînga acela din Ierusalim?
Sigur ca da! A doua ca si a treia carte din Biblie ne vorbesc despre doua temple: unul în ceruri si altul pe pamînt, primul, cel din ceruri fiind zidit de Dumnezeu, iar al doilea, cel de pe pamînt, fiind înaltat de Moise. Primul era originalul, iar celalalt copia. în Exodul 25,8.9 gasim scrise cuvintele cu care S-a adresat Dumnezeu lui Moise: „Sa-Mi faca un locas sfînt si Eu voi locui în mijlocul lor. Sa faceti cortul si toate vasele lui dupa chipul pe care ti-l voi arata”.
Este cert din aceste cuvinte ca sfîntul locas pamîntesc a avut un original ceresc pe care Dumnezeu i l-a prezentat lui Moise ca model. Atunci înseamna ca sfîntul locas ceresc este tot atît de real pe cît a fost si cortul întîlnirii, sau templul de mai tîrziu de la Ierusalim. Dar, cînd ne referim la originalul locasului cel sfînt as vrea sa stiu ce anume aveau sa devina puncte de referinta între locasul ceresc si cel pamîntesc: forma, dimensiunea, materialele, culorile, numarul exact al vaselor dintr-unul si din celalalt sau niste lucruri mult mai importante, niste lucruri mult mai adînci, legate de lucrarea care se savîrsea acolo, de principalul scop pentru care fusese înaltat acel locas sfînt.
In epistola catre Evrei gasim cîteva lucruri care subliniaza bine importanta sfîntului locas, atît cel din cer cît si cel de pe pamînt. Sa deschidem la Evrei 8,1.2. Cuvîntul spune: „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al maririi în ceruri ca slujitor al locului prea sfînt si al adevaratului cort care a fost ridicat nu de om ci de Domnul”.
Deci, ce era important în acest sfînt locas? Era lucrarea marelui preot. Tot ceea ce savîrsea pe vremuri preotii pe pamînt era o prefigurare a lucrarii pe care Iisus avea s-o savîrseasca în adevaratul locas din ceruri. Versetul 5 din acelasi capitol ne spune astfel despre preotii de altadata de la templul din vechime: „Ei fac o slujba care este chipul si umbra lucrurilor ceresti” dupa poruncile primite de Moise de la Dumnezeu cînd avea sa faca cortul. „Ia seama”, i-a zis, „sa faci totul dupa chipul care ti-a fost aratat pe munte”. Sfîntul locas de pe pamînt era un complex edilitar compus dintr-o curte si o cladire formata din doua încaperi. Prima încapere se numea Sfînta, iar urmatoarea se numea Sfînta Sfintelor.
In curte se afla altarul de jertfe si ligheanul pentru spalare. In prima încapere se aflau trei obiecte: masa cu pîinile punerii înnainte, sfesnicul cu sapte brate si altarul tamîierii. Iar în cea de a doua încapere, Sfînta Sfintelor se afla un singur obiect: chivotul Domnului sau, altfel denumit, tronul harului. Cele savîrsite în templul de jos de pe pamînt trebuiau sa fie un fel de reflectare a lucrarii Domnului Christos în favoarea noastra înaintea Tatalui Ceresc.
Prin urmarirea lucrarii marelui preot de pe pamînt în cele doua încaperi ale locasului cel sfînt, oamenii puteau sa înteleaga lucrarea speciala de mijlocire a Domnului Christos dupa ce S-a înaltat la cer. In capitolul 9 începînd de la versetul 1 pîna la 10 gasim descrisa în detaliu lucrarea zilnica ce se savîrsea la templu în prima încapere, cît si lucrarea speciala care se savîrsea în cea de a doua încapere numai o data pe an. Dupa ce descrie lucrarea solemna a marelui preot în cea de a doua încapere în acea mare zi a ispasirii, apostolul Pavel spune la versetul 8 urmatoarele: „Prin aceasta Duhul Sfînt arata ca drumul în locul Prea Sfînt nu era înca deschis cîta vreme sta în picioare cortul dintîi”.
Din acest verset reiese clar ca slujba Domnului Christos de Mare Preot în Sanctuarul ceresc urma sa înceapa numai dupa ce slujba marilor preoti de pe pamînt avea sa înceteze. Cînd Domnul Iisus S-a înaltat la cer, El a intrat în mod vizibil în prima încapere a Sanctuarului ceresc. Acolo l-a privit apostolul Ioan pe Domnul Iisus cînd a fost luat în viziune de Duhul Domnului. Dar cînd Iisus a intrat în cea de a doua încapere în Sfînta Sfintelor, El nu a intrat cu sîngele mieilor sau tapilor, ci cu însusi sîngele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica.
Asa cum Domnul a savîrsit lucrarea Sa în prima încapere, trebuia ca lucrarea Lui din Sanctuarul ceresc de la o anumita data sa intre în cea de a doua faza a ei. Iisus trebuia sa intre în cea de a doua încapere, Sfînta Sfintelor. In acelasi capitol, capitolul 9, citim la versetul 24 astfel: „Caci Iisus n-a intrat într-un locas de închinare facut de mîna omeneasca, dupa chipul adevaratului locas de închinare, ci a intrat chiar în cer ca sa Se înfatiseze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu, si nu ca sa Se aduca de mai multe ori jertfa pe Sine însusi ca marele preot care intra în fiecare an în locul prea sfînt cu un sînge care nu este al lui, fiindca atunci ar fi trebuit sa patimeasca de mai multe ori de la întemeierea lumii. Pe cînd acum, la sfîrsitul veacurilor, S-a aratat o singura data ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. Si dupa cum oamenilor le este rînduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa si Christos dupa ce S-a adus jertfa o singura data ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu în vederea pacatului, ci sa aduca mîntuirea celor ce-L asteapta.”
Din toate cele citite în aceste versete as dori sa retinem cuvîntul cheie: judecata. Iisus nu avea nevoie sa intre în Sfînta Sfintelor o data în fiecare an, ci numai o singura data la sfîrsitul veacurilor. O lucrare de curatire a Sanctuarului ceresc de toate pacatele adunate acolo de aceia care le-au marturisit si parasit, era absolut necesara. Aceasta lucrare fusese zugravita în serviciile de la Sanctuarul pamîntesc prin lucrarea solemna a zilei ispasirii.
Declaratia Bibliei în aceasta privinta nu lasa nici o umbra de îndoiala. Sa adaugam acum la cele citite si versetele 23 si 24 din capitolul 9, care spun astfel: „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sînt în ceruri au trebuit curatite în felul acesta, trebuia ca însusi lucrurile ceresti sa fie curatite cu lucruri mai bune decît acestea, caci Christos n-a intrat într-iun locas de închinare facut de mîna omeneasca dupa chipul adevaratului locas de închinare, ci a intrat chiar în cer ca sa se înfatiseze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu.”
Ce a fost deci asa de necesar în lucrarea Domnului Christos? Ca si lucrurile ceresti sa fie curatite asemenea curatirii lucrurilor pamîntesti. Dar, curatire de ce? De rapoartele pacatelor adunate de peste an. Acele rapoarte erau înregistrate în sanctuarul pamîntesc prin sîngele stropirii, prin sîngele animalelor aduse ca jertfa pentru pacat, al caror sînge era dus zi de zi în prima încapere si stropit spre cea de a doua încapere.
Asa erau înregistrate pe pamînt; dar în ceruri pacatele omenirii au fost înregistrate în niste carti de aducere aminte. Acesta este momentul pe care l-a surprins atît proorocul Daniel cît si apostolul Ioan. Daniel spune: „S-a tinut judecata si s-au deschis cartile”, în timp ce apostolul Ioan descrie scena astfel: „Niste carti au fost deschise si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise în cartile acelea”.
Cînd avea loc în serviciile de la templul de pe pamînt acea lucrare speciala de curatire a pacatelor? în marea zi anuala a ispasirii, lom Kipur, denumita totodata si marea zi a judecatii. Cred ca din toate cele prezentate pîna acum ati înteles care erau de fapt cele doua aspecte ale slujirii marelui preot în sanctuarul pamîntesc: ispasire si judecata. Acestea trebuiau sa fie cele doua faze si ale lucrarii Domnului Christos ca Mare Preot în Sanctuarul din ceruri. Prima lucrare care începea prin ispasire si a doua care atingea punctul ei maxim sfîrsind prin lucrarea judecatii. Cele doua încaperi ale sanctuarului pamîntesc – Sfînta si Sfînta Sfintelor – ilustrau aceste doua faze ale lucrarii marelui preot.
Cînd mesagerul ceresc a anuntat în auzul proorocului Daniel ca în 2300 de ani sfîntul locas va fi curatit, Daniel poate ca se gîndea la momentul cînd mult asteptata zi a ispasirii va fi din nou serbata la Ierusalim, însa mai tîrziu a înteles ca aceasta profetie avea sa se extinda cu sute de ani dincolo de venirea lui Mesia, dincolo de darîmarea si pustiirea definitiva a templului si a natiunii, la anul 1844. Daniel a înteles ca la aceasta data, 1844, Domnul Iisus va intra în cea de a doua încapere a Sanctuarului din ceruri pentru a începe cea de a doua faza a lucrarii Sale ispasitoare, lucrarea judecatii de cercetare.
Cuvîntul judecata, ne cam sperie pe oricare dintre noi, nu-i asa? Poate ca în afara de spital sau cimitir, o sala de judecata este ultimul loc unde am dori sa ne gasim implicati. Dar nu avem nimic a ne teme de aceasta judecata. Judecata care se savîrseste în Sanctuarul din ceruri are drept scop curatirea noastra de pacate; ea este numita judecata de cercetare, pentru ca nimeni nu ppoate lua parte în persoana acolo. Judecata se tine cu usile închise pentru pamînteni, dar cu rapoartele vietii lor, asa cum au fost înregistrate în cartile din ceruri, expuse cercetarii celei mai amanuntite. In salile de judecata din lumea noastra piesa numarul 1 care este cautata este cel vinovat. în Sanctuarul din ceruri, unde a început judecata de cercetare, nu se cauta cei vinovati, pentru ca de fapt toata lumea este vinovata înaintea Scaunului de Judecata al lui Dumnezeu.
Ceea ce se urmareste în sesiunea de judecata a Sanctuarului ceresc este ceea ce sta scris în Apocalipsa 7 despre cei ce vor ajunge în final mîntuiti la Marea de Cristal în împaratia lui Dumnezeu. Apostolul Ioan a vazut la un moment dat o mare gloata imensa, de nenumarat, din orice neam, semintie, norod si limba, care stateau înaintea Scaunului de domnie si înaintea Mielului îmbracati în haine albe cu ramuri de finic în mîna. Si apostolul Ioan aude în viziune rostindu-se o întrebare: „Acestia care sînt îmbracati în haine albe cine sînt oare?”
Si raspunsul a venit imediat: „Acestia au venit din necazul cel mare. Ei si-au spalat hainele si le-au albit în sîngele Mielului”. Lucrarea de judecata din ceruri nu este o lucrare de condamnare ci o lucrare de curatire, de albire a rapoartelor vietilor noastre. Cel care sta pe tron si cerceteaza cazul meu si al dumneavoastra este Iisus, caruia Dumnezeu i-a dat toata judecata. Dar în acelasi timp Iisus este nu numai judecatorul nostru ci si Acela care este dispus sa ia cazul fiecaruia dintre noi în parte pentru a-l curati, pentru a-l albi. De aceea El ne cheama prin proorocul Isaia cu urmatoarele cuvinte: „Veniti dar sa ne judecam, zice Domnul, de vor fi pacatele voastre cum este cîrmîzul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lîna„. Mijlocul de curatire a vietilor noastre de orice pacat nu este altul decît sîngele Sau.
Pare cam ciudat felul acesta de a curati un lucru, de a-l albi, cufundîndu-l în sînge! Dar acesta este singurul remediu pe care cerul l-a putut gasi pentru curatirea vietilor noastre. Noi toti, dumneavoastra si eu sîntem vinovati înaintea lui Dumnezeu, înaintea legii Sale, sîntem plini de pacate. De ce nu am veni chiar acum la El? De ce nu am cere chiar acum Domnului Iisus: Doamne, doresc sa intru chiar azi la judecata cu Tine. Doresc sa vin la Tine chiar azi, asa cum sînt, plin de pacate, murdar, pentru a ma curati prin sîngele jertfei Tale. Eu sînt cu totul nevrednic, dar stiu ca prin meritele Tale pot fi curatit si îndreptatit. Iarta-ma si primeste-ma asa cum sînt, si ajuta-ma sa fiu asa cum esti Tu pentru ca în ziua cea mare a revenirii Tale sa ma numar si eu printre cei mîntuiti la Marea de Cristal. Da, doresc Doamne ca împreuna cu mine sa fie si cei dragi pe care mi i-ai dat Tu. împlineste aceasta rugaciune spre slava vesnica a dragostei Tale, si-ti multumesc. Amin!
Pastor Cureteu Octavian
Ce inseamna sa fii un Fermier Bun in Cer?Dar pe pamant?
Pentru ca sunt unii agricultori scoliti la fara frecventa, va prezentam Lectia Profitului pentru cultura porumbului, după o tehnologie ca la carte, numita Costică Măcelaru; Semănatul porumbului la densități mari-
Unul dintre Profesionistii de TOP din Romania este Costică Măcelaru.
Acest fermier exploatează 500 hectare în județul Brăila.Este agronom de peste 40 de ani și se mândrește cu faptul că, deși nu a plouat deloc în primăvară, porumbul lui arată foarte bine.
“Sunt inginer agronom de 44 de ani și în tot acest timp am tot testat și îmbunătățit tehnologia de cultură a porumbului și așa am ajuns la rezultatul de astăzi. Pentru a ajunge la stadiul în care se găsește astăzi porumbul meu în câmp am urmat cu strictețe o serie de pași care m-au ajutat să obțin un rezultat așteptat, în ciuda faptului că, nu ne-a plouat de loc în această primăvară”, a declarat Costică Măcelaru, președintele Asociației Producătorilor Agricoli din județul Brăila.Iata etapele succesului:
Arătură adâncă și pregătirea din toamnă a terenului
Fermierul din Brăila pregătește terenul pe care va semăna porumb încă din toamnă.
“Am efectuat o arătură adâncă, la 30-35 centimetri, coroborat cu faptul că, odată la trei ani eu scarific întreg terenul la adâncimea de 60 cm. Avantajele scarificării comparativ cu lucrarea tradițională de arătură sunt reducerea substanțială a consumului de combustibil la hectar datorită lățimii de lucru mai mari, productivitate ridicată grație vitezei de lucru superioare, permeabilitate ridicată a solului. Toate acestea duc la sporirea cantitativă și calitativă a producției pe fondul unor cheltuieli reduse. După ce am terminat cu aratul în toamnă, arătura a ieșit extrem de bolovănoasă. În octombrie terenul a beneficiat de o ploaie de 35-40 litri și imediat după această ploaie, când s-a putut intra în teren, am băgat combinatorul și am pregătit terenul pentru semănat”, ne-a spus brăileanul despre pregătirea din toamnă a terenului, pentru cultura de porumb.
Sămânță Dekalb și Physiostart pentru rădăcini viguroase
Fermierul din Brăila spune că nu seamnă niciodată după ureche, ci la ferma sa, semănatul se face cu termometrul în sol.
“În primăvară, când în sol am avut două zile consecutive cu temperatura de 6°C, atunci am început semănatul. Perioada în care am semănat porumbul a fost 2-4 aprilie. Semănatul a fost efectuat într-un ritm extrem de alert, 24 de ore, din 24 semănătoarea mi-a stat în brazdă și în trei zile am reușit să semăn 240 hectare cu porumb dintr-un total de 500 hectare. Așa cum a ieșit terenul din iarnă am intrat cu semănătoare, fără să mai fac nici un fel de lucrare. Concomitent cu semănatul am aplicat un Starter Dap 18-46-0 în cantitatea de 140-150 kilograme la hectar, la care am mai adăugat, încă 28 kilograme la hectar de Physiostart cu zinc, de la Timac Agro România. Sămânța de porumb achiziționată a fost Dekalb, a companiei Monsanto”, ne-a explicat Măcelaru, despre tehnologia aplicată în cultura de porumb.
Controlul buruienilor și 120 kg de azot substanță activă
Fermierul brăilean a urmărit cu atenție evoluția în câmp a culturii de porumb și atunci când a considerat că este perioada optimă a trecut la controlul buruienilor.
“Am erbicidat pentru controlul buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate, iar în timpul perioadei de vegetație, la aplicarea prașilei mecanice, am administrat încă 120 de kilograme de azot substanță activă, la hectar”, a precizat președintele Asociației Producătorilor Agricoli din județul Brăila.
Reprezentantul fermierilor din județul Brăila a sublininat că anterior cultivării porumbului, în anul 2013, întreaga suprafață de porumb a beneficiat de 30 tone de gunoi de pasăre.
Cu tot cu fertilizanți, porumbul are nevoie de ploaie
Chiar și cu această tehologie performantă pe care a aplicat-o brăileanul, porumbul tot are nevoie de precipitații pentru a lega rod. “Eu sunt încântat de felul în care arată porumbul meu, dar stau cu ochii pe cer, aștept să plouă. Porumbul are nevoie acum de ploaie și nu i-ar strica nici o cantitate de 100 litri, pentru că deficitul de apă în sol este mare în Câmpia Bărăganului. În acest moment dacă nu primește apă, porumbul se apropie de coeficientul de ofilire. L-a ajutat să reziste lipsei de precipitații acest Physiostart cu zinc, datorită căruia porumbul a avut o dezvoltare luxuriantă a rădăcinilor care au săpat mult în sol până să ajungă la apă”, ne-a spus fermierul, despre nevoia acută de precipitații.
Producția estimată – 15 tone la hectar
Condițiile climatice îl împiedică pe fermier să facă o estimare clară a producție pe care o va obține anul acesta.
“Este adevărat că porumbul a fost ajutat foarte mult de fertilizanți dar dacă în perioada următoare nu plouă o să am mari probleme. Eu zic că dacă primim o ploaie acum, o să am, fără probleme, o producție de 15 tone la hectar. Dacă plouă producția, va crește față de anul trecut când am obținut o medie pe hectar de 12 tone. Fără precipitații, însă, producția se poate reduce la jumătate”, ne-a vorbit Măcelaru.
7-8 tone la hectar, producția la orz
Tehnologia de cultură aplicată după reguli agronomice stricte i-a adus producții bunicele și la culturile însămânțate în tomană.
”M-am apucat să recoltez orzul, unde scot o producție de 7-8.000 kilograme și de săptămâna viitoare o să mă apuc de recoltat și grâu, unde și acolo cred că voi avea o producție de 8.000 kilograme la hectar. Obțin producții bune pentru că aplic tehnologie performantă și testată de mai bine de 40 de ani. Nu sunt un amator, fac totul ca la carte”, ne-a mărturisit fermierul din Brăila.
Semănatul porumbului la densități mari -Brăileanul Sergiu Tilihoi mizează pe o fertilizare eficientă pentru ”a hrăni” 64.000 de plante la hectar
64.000 de plante la hectar va avea anul acesta în fermă brăileanul Sergiu Tilihoi, unul dintre fermierii români care mizează pe densități mai mari în cultura porumbului. Cu un teren neirigat, agricultorul se concentrează pe o fertilizare corectă care să ajute plantele să facă față stresului hidric.
Exploatația agricolă a fermierului Sergiu Tilihoi este situată în localitatea Zăvoaia, județul Brăila, și se întinde pe o suprafață de circa 700 de hectare.
”Chiar dacă avem o suprafață de fermă dotată cu sistem de irigații, nu am reușit anul trecut să irigăm nici un metru de cultură din cauză că sistemul este foarte vechi și nu poate fi folosit. Ne-am propus să facem un proiect pentru a reabilita antenele și stația pentru că este mare nevoie de apă la culturile de câmp. (…) La mine în fermă, 60% din suprafață este însămânțată cu culturi de toamnă: rapiță și grâu, și 40% din suprafață va fi însămânțată cu porumb și floarea-soarelui. La porumb ne-am apucat deja, dar încă nu au reușit să terminăm. Cred că în 2-3 zile vom finaliza semănatului și la porumb”, ne-a spus fermierul despre planul său de culturi pe anul 2016.
Pentru densități mari folosește hibrizii P9903 și P9537
La Zăvoia, pregătirea terenului pentru densități mari la cultura de porumb se face printr-o arătură adâncă de toamnă și, pentru o dezvoltare cât mai bună a plantelor, la semănat aplică o cantitate de 180-200 kg de NPK 10:30:0 cu sulf.
”Anul acesta am ales să merg pe o densitate de 64.000 de plante la hectar, la teren neirigat. Am ales să merg pe hibrizii de la Pioneer – P9903 și P9537. Pentru aceste densități de semănat aleg să fac o arătură de 25-30 cm adâncime toamna, pregătesc patul germinativ cu combinatorul și anul acesta am avut noroc să ne iasă dintr-o singură trecere, după ce anul trecut am fost nevoiți să avem două treceri cu combinatorul. La semănat aplicăm 180 kg, până în 200 kg de NPK 10:30:0 cu sulf. Îngrășământul îl aplicăm odată cu semănatulul, iar la prășitoare urmează să mai aplicăm 200 kg de azot. Aceleași cantități le-am aplicat și în anii anteriori și am avut rezultate mulțumitoare. Anul trecut am mers cu aceeași densitate de plante la hectar și am aplicat aceeași tehnologie, iar în condiții de secetă, am reușit să obțin o producție medie undeva la 8.000-9.000 kilograme la hectar. Am avut sole care au trecut de 10 tone/ha, dar și sole unde producția a fost mai mică”, a explicat fermierul tehnologia de cultură pe care a folosit-o și anul trecut și pe care merge și în 2016.
Fertilizări foliare cu zinc
Cantitatea de îngrășăminte aplicate la asemenea densități este mai mare decât în cazul unei culturi de porumb obișnuite. Pentru că plantele au nevoie de elemente nutritive, iar competiția pentru resursele din sol este una destul de mare, pe parcursul perioadei de vegetație Sergiu Tilihoi aplică foliare cu zinc pentru cultura de porumb.
”Odată cu erbicidatul aplicăm și un foliar cu zinc la porumb și cu bor la floarea-soarelui. La porumb aplicăm și un foliar, în funcție de felul în care are creșterea de primăvară. Anul trecut nu am putut să intrăm pe întreaga suprafață cu foliar, pentru că porumbul a crescut foarte repede datorită ploilor de primăvară”, ne-a spus fermierul brăilean.
2.300-3.000 lei – investiția la hectar
Potrivit calculelor estimate de Sergiu Tilihoi, investiția la hectarul de porumb diferă în funcție de an: dacă ai un an ploios aplici mai multe tratamente pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor; în schimb, dacă ai un an secetos, aplici mai multe îngrășăminte. În general vorbim despre o investiție ce începe de la 2.300 lei și poate ajunge până la 3.000 lei
Semănatul timpuriu – secretul unei culturi reușite
Pentru cultivarea porumbului la densități mari este important să semeni exact în momentul potrivit. Cu cât sămânța ajunge mai repede în pământ, cu atât porumbul are timp să se dezvolte și să valorifice la maxim resursele din sol.
”Am ales să merg pe densități mai mari tocmai pentru că am siguranța unei producții mai ridicate, comparativ cu densitățile obișnuite. Cred că secretul unei culturi de porumb cu densități mari pe plante la hectar constă într-un semănat cât mai timpuriu. În fiecare an încerc să intru cât mai devreme la semănat la cultura de porumb și să semăn cât mai repede întreaga suprafață. Am câteva proiecte pe achiziție de utilaje, tocmai să-mi permită să semăn cât mai repede întreaga suprafață”, a precizat Sergiu Tilihoi, fermier ce exploatează 700 de hectare în localitatea Zăvoaia, județul Brăila.
Fermierul Adrian Georgescu ”urcă” până la 75.000 de boabe la hectar și pariază pe tehnologiile de păstrare a apei în sol
Creșterea densității de semănare a porumbului este soluția pentru a obține producții mai mari. Este tendința la nivel european care își face simțită prezența și în fermele românești unde agricultorii fac, de la un an la altul, pași spre un număr mai mare de plante la hectarul cultivat cu porumb. Agrointeligența vă prezintă un mini-serial despre fermierii care au ales anul acesta să mizeze pe hibrizi pentru densități mari și pentru care se aplică tehnologii specifice care, la final, au scopul de a oferi un randament mai bun și implicit câștiguri mai mari de pe aceeași suprafață agricolă exploatată.
Adrian Georgescu se numără printre fermierii care au luat decizia ca anul acesta să crească densitatea la hectar a porumbului. În 2015 a avut 68.000 de plante la hectar, iar pentru lucrările din această primăvară s-a pregătit cu hibrizii potriviți pentru a trece de 70.000, ajungând chiar la 75.000 de plante la hectar la cultura irigată.
Ferma lui Adrian Georgescu este situată în județul Ialomița, în localitatea Smirna, și se întinde pe o suprafață de 2.500 de hectare în proprietate și în arendă, terenuri cultivate an de an cu păioase și prășitoare.
”Am semănat în toamnă 950 de hectare de păioase, 500 de hectare de rapiță, 85 hectare de orz, 170 hectare de floarea-soarelui și 700 de hectare de porumb. Cred că ne putem considera norocoși pentru că avem sistem de irigații. În proporție de 70%, suprafața fermei este amenajată cu posibilitatea de a fi irigată în caz de nevoie. La momentul la care vorbim nu am reușit încă să termin de însămânțat întreaga suprafață ce a fost lăsată pentru primăvară, dar am reușit să trec de jumătate la suprafața cultivată cu porumb”, a declarat pentru Agrointeligența Adrian Georgescu, fermier în județul Ialomița.
A ales hibrizii Pioneer pentru cultura de porumb
Pentru cultura porumbului, fermierul ialomițean rămâne și în acest an fidel hibrizilor de la Pioneer cu care, spune el, a obținut mereu rezultate foarte bune.
”Pentru cultura de porumb am ales hibrizii de la Pioneer. Anul acesta merg cu P9903 – un hibrid semitimpuriu, din grupa FAO 360, pe care îl semăn la o densitate de 70.000 plante la hectar. Mai pun P0023, un hibrid semitradiv, din grupa FAO 400, pe care am ales să-l semăn la o densitate de 72.000 de plante la hectar, P0412, un hibrid semitradiv din grupa FAO 480, unde am ales să semăn 72.000 de plante la hectar, P0216, un hibrid semitradiv din grupa FAO 450, tot 72.000 de plante, P9721 cu 68.000 de plante la hectar și P9737 cu 70.000 plante. Nu doresc să depășesc 72.000 de plante la hectar, chiar dacă suprafața de porumb este irigată. Anul trecut cu 68.000 de plante la hectar am reușit să obțin o producție de 8.500-9.000 kg/ha”, a mai spus ialomițeanul.
Lucrări pentru a păstra apa în sol
Pentru că la cultura de porumb vorbim despre densități mari de plante pe hectar, orice cantitate de apă salvată în sol poate face diferența între câștig și pierdere. În acest sens, Adrian Georgescu a pregătit terenul încă din toamnă și are mereu grijă ca lucrările pe care le efectuează să nu permită evaporarea apei acumulate.
”Pentru că am ales să folosesc densități mari la cultura de porumb, pregătim terenul din toamnă cu o arătură adâncă și facem o trecere, o pregătire, urmând ca în primăvară să mai facem o trecere cu un combinator și apoi să semănăm. Lucrările solului le facem în așa fel încât să ne asigurăm că nu eliminăm apa din sol. La asemenea densități, chiar dacă ai sistem de irigații, este foarte important să menții cât mai mult apă în sol. În ceea ce privește perioada de semănat și aici trebuie acordată o atenție deosebită. Anul trecut am intrat la semănat ceva mai devreme și nu prea a fost bine, așa că anul acesta am mai stat puțin, undeva la 1 aprilie ne-am apucat de semănat. În general, perioada de semănat nu diferă față de o densitate, dar încercăm să intrăm cât mai repede. În ceea ce privește dispunerea plantelor pe rând, nu vorbim despre o dispunere specială, gen rânduri gemene sau intercalate, ci eu semăn porumbul în rânduri. Pentru semănat folosesc semănătorile de ultimă generație pe care le-am achiziționat recent, dar totul ține de reglajul densității”, a explicat Adrian Georgescu care sunt principiile pe care le respectă pentru a se asigura de reușita culturii înființate.
2.000-2.500 lei investiție la hectar
Având în vedere că vorbim despre un număr mai mare de plante la hectar, cantitatea de îngrășăminte, dar și tratamentele aplicate pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și a buruienilor sunt mai ridicate comparativ cu o cultură înființată cu o densitate normală.
”Investiția medie pentru un hectar de porumb la o densitate mai mare de 68.000 plante la hectar se situează undeva la 2.000-2.500 lei. Dacă anul trecut am avut o producție de 8.500-9.000 kg/ha în condiție în care am aplicat o densitate de 68.000 de plante la hectar, anul acesta, mărind densitatea, îmi doresc să obțin și producții mai bune, dar nu depinde totul de noi, depindem și de precipitații, de regimul pluviometric. Noi ne facem datoria, aplicăm îngrășăminte, noi suntem pregătiți de maximul de producție al hibridului la tehnologia pe care o aplicăm, dar nu totul depinde de noi”, ne-a mai spus fermierul.
Buzoianul Dan Tulin se ia ”la trântă” cu seceta pentru a face profit cu 60.000 de plante/ha
Atunci când an de an ai secetă, tehnologia pe care o folosești trebuie să fie una adaptată! Este deviza fermierului Dan Tulin din localitatea Bălăceanu, județul Buzău. Anul acesta, la cultura de porumb, el merge pe o densitate de 55-60.000 de plante la hectar pe un teren lipsit de orice posibilitate de irigare.
Ferma familiei Tulin – SC Dan Cereal SRL, cuprinde 1.000 de hectare, toate lucrate ca la carte, cu eforturi mari după un an agricol cu multe lipsuri cum a fost 2016.
”În agricultură, munca nu încetează niciodată. Încă din toamnă am pus 330 hectare de grâu, 115 hectare de rapiță, iar din primăvară mi-am propus să cultiv 220 hectare de floarea-soarelui și 350 hectare de porumb. Nu am reușit să termin de semănat întreaga suprafață pe care vreau să o cultiv cu porumb: până acum am reușit să pun în jur de 120 hectare. Încă ne aflăm în plin proces de semănat. Aproape întreaga suprafață însămânțată cu porumb este ocupată de hibrizii pe care i-am achiziționat de la Pioneer. La floarea-soarelui am ales să merg pe o densitate de 65.000 plante și la porumb undeva la 55.000-60.000 plante la hectar și merg cu patru soiuri de la Pioneer”, susține fermierul.
Obligatoriu: arătura la minim 35 cm
Reușita unei culturi – de orice tip, începe cu pregătirea patului germinativ. Când vine vorba despre cultivarea porumbului la densități mari, arătura și păstrarea apei în sol sunt două elemente importante care te pot duce de la câștig, la pierdere.
”Chiar dacă folosesc densități mari de plante la hectar, pregătirea solului nu este una specială. Aplic arătura de toamnă, o trecere cu discul și una cu combinatorul și cam asta e tot. Întodeauna arătura de toamnă se face la minim 35 cm la noi în fermă și discuiesc în toamnă, în așa fel încât să mențin apa în sol. La semănat aleg să intru cât mai devreme: atunci când vremea este bună am și intrat cu semănătoarea în câmp. Avem nevoie să intrăm mult mai devreme la semănat pentru că la noi în zonă este o problemă: jumătatea lunii iulie și luna august sunt caracterizate de o secetă cumplită. Intrând devreme la semănat, porumbul are timp suficient să se dezvolte, astfel încât să nu fie foarte afectat de secetă. La semănat folosesc semănători de ultimă generație, cu disc, nu cu patină așa cum sunt cele clasice”, a explicat fermierul.
Dan Tulin alege să aplice o fertilizare chiar în momentul semănatului, pentru a-i oferi plantei elementele nutritive necesare unei dezvoltări armonioase încă de la început.
”În afara fertilizării de la semănat, mai aplic o fertilizare la prășit și cam atât. Nu am posibilitatea să aplic foliare pentru că nu am dotarea necesară, deși mi-aș dori să pot aplica și foliare. Atunci când semăn aplic o cantitate de 150 kg de îngrășământ complex NPK 20:20:0”, a precizat Dan Tulin pentru Agrointeligența.
1.500-2.000 lei investiția la hectar
Suma de bani pe care Dan Tulin o investește într-un hectar de porumb la o densitate de 55.000-60.000 de plante este mult mai mică decât ceea ce investesc alți fermieri, chiar și densități identice. Motivul: fermierul nu poate aplica îngrășăminte foliare.
”Chiar dacă vorbim despre o densitate mare de plante la hectar, faptul că nu pot aplica atât de multe îngrășăminte se simte atunci când fac calculul în ceea ce privește investiția la hectar. În funcție de an, vorbim despre o investiție ce pleacă de la 1.500 lei și poate ajunge până la 2.000 lei. Anul trecut am mers tot cu hibrizii Pioneer pe aceeași densitate și am avut o producție medie pe fermă undeva la 5,4 tone/ha. A fost un an greu cel din 2015, seceta manifestată la noi în zonă s-a văzut în cantitățile pe care le-am recoltat de pe câmp. Lipsa precipitaților s-a văzut, în zonă am pierdut porumbul după 20 iunie – fără apă porumbul nu s-a mai dezvoltat suficient și am ajuns să strângem o recoltă mică”, a explicat Dan Tulin.
Tehnologia – secretul unei culturi reușite
Fermierul buzoian este de părere că secretul unei culturi de porumb cu densități mari de plante la hectar are legătură directă cu tehnologia pe care o aplici. Cu toate acestea dacă nu ai sistem de irigații, stai la mâna lui Dumnezeu, întrucât cantitatea de precipitații influențează direct producția.
”Cred că tehnologia aplicată corect este foarte importantă pentru reușita unei culturi de porumb semănată la densități mari. Cu toate că anul trecut am investit în tehnologie, am arat destul de adânc, am discuit să păstrăm apa în sol, lipsa de precipitații s-a văzut în recoltă. În timp ce la mine în zonă am fost considerat de alți fermieri norocos că am obținut o producție de 5.400 kg/ha, la câteva sate distanță de noi, unde cantitatea de precipitații a fost mai bună, aceștia au obținut cu 2 tone de porumb mai mult decât noi. Dacă facem un mic calcul, putem vedea că cele 2 tone reprezintă pierderile noastre. Autoritățile ar trebui să se apuce de canalul Siret-Bărăgan. Toți investim în utilaje, tehnologii, dar fără apă nu avem cum să fim performanți”, a concluzionat fermierul.
Ce scheme de fertilizare aplică în această primăvară cei mai mari fermieri din România
Laurențiu Baciu, președintele LAPAR: Se merge mult pe schemele clasice
Fermierul băcăuan exploatează o suprafață de 2.300 de hectare în localitatea Dămienești, din județul Bacău și, așa cum ne-a obișnuit, liderului nu-i place să vorbească despre realizările lui, tocmai de aceea mereu vorbește despre ceea ce au reușit sau nu au reușit în fermele lor cei pe care îi reprezintă. Fermierul băcăuan este de părere că, dacă în restul țării culturile însămânțate în toamnă arată destul de bine, în schimb pe partea Moldovei lipsa de umiditate din sol începe să-și facă simțită prezența.
”Membrii LAPAR-ului au reușit să însămânțeze culturile de toamnă și au pregătit și semănat o parte din culturile din epoca întâi. Cu excepția celor din sud, majoritatea se plâng de lipsa apei din sol. Această lipsă a umidității va pune mari probleme mai ales pe partea Moldovei unde deficitul de umiditate este foarte mare și unde se preconizează un an mai limitat decât cel din 2015. La culturile de toamnă s-a început și fertilizarea, unde în general se aplică schema clasică de fertilizare, corespunzătoare cu nevoile de nutriție a plantelor și deficitul manifestat în sol. Peste tot, fertilizările au început de la 1 martie, pentru că atunci ne dă voie Comisia Europeană să intrăm în câmp și cât de curând se vor finaliza și aceste lucruri, urmând ca, atunci când temperatura solului o va permite să intrăm la semănat culturile de primăvară: porumb, floarea-soarelui, soia sau lucernă”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România.
Emil Dumitru aplică îngrășăminte complexe toamna și azotat primăvara
Emil Dumitru este președintele Federației Naționale Pro Ago, dar înainte de toate este un tânăr fermier plin de entuziasmul specific vârstei. Deține o exploatație de dimensiune medie, iar din cele aproape 160 de hectare din localitatea Chiselet, județul Călărași, a însămânțat în toamnă 88 de hectare cu grâu, rapiță și orz, restul rămânând pentru porumb, floarea-soarelui și lucernă. La grâu și orz a mizat în acest an pe două soiuri românești, în timp ce la rapiță pe cea mai mare parte a suprafeței cultivate a ales un hibrid de la Pioneer, dar a pus și pe o solă de 5 hectare un soi de rapiță românesc.
”Pentru însămânțarea culturilor de toamnă am consumat destul de multă motorină pentru pregătirea patului germinativ, din cauza verii secetoase pe care am avut-o. În toamnă am semănat grâu pe 40 de hectare, pe 18,5 hectare am semănat orz și pe 29,5 hectare am semănat rapită. Ca și sămânță am folosit la orz soiul Cardinal, la grâu am folosit Glosa, iar la rapiță am folosit un hibrid de la Pioneer PT234 și pe o altă solă am folosit Perla, un soi românesc foarte melifer. La rapiță am încercat și acest hibrid de la Pioneer PT234 care este un hibrid convențional cu o talie semi-înaltă, semi-tardiv ca și perioadă de maturitate și cu o ramificație foarte bună. La grâu și la orz am semănat soiurile care nouă ne-au dat satisfacție. Întrucât temperaturile din ultima perioadă au fost destul de ridicate, toate culturile din zona de sud-est au pornit în vegetație și la această dată se prezintă foarte bine”, a vorbit tânărul fermier, despre suprafețele pe care le-a însămânțat în toamnă.
Prima operațiune pe care fermierul Emil Dumitru o începe în câmp imediat ce vremea îi permite este cea de fertilizare. În toamnă chiar la semănat alege să aplice îngrășăminte complexe în doză de 200 de kilograme la hectar, iar în primăvară mizează pe azotatul de amoniu, aplicat în doze diferite în funcție de cultură.
”La culturile de toamnă am finalizat operațiunea de fertilizare fazială. La semănat am aplicat îngrășăminte complexe de tipul 20-20-0, în doza de 200 de kg/ha, iar acum în primăvară am fertilizat cu 165 de kg/ha de azotat de amoniu la grâu și 175 kg de azotat de amoniu la orz, iar la rapiță am aplicat 200 kg. Nu pot spune că dețin secrete în ceea ce privește schema de fertilizare, dar țin cont de perioada optimă de fertilizat. Anul acesta ne-am lovit de celebrul ordin cu privire la restricțiile pe care le avem în ceea ce privește perioada în care ne este permis să fertilizăm. Asta ne-a împiedicat să intrăm în luna februarie în câmp pentru aplicarea îngrășămintelor pentru că riscam sancțiuni din partea agenției de plăți. Atunci când fac fertilizările țin cont de temperatura de afară, de nivelul precipitațiilor și de modul în care planta pleacă în vegetație pentru că altfel riscăm să facem o fertilizare care, în loc să ne ajute, mai mult ne dăunează”, a subliniat președintele Federației Naționale Pro Agro.
Marcel Cucu: Fertilizarea se face în funcție de analiza solului
Marcel Cucu deține o fermă de aproximativ 250 de hectare în localitatea Viziru, județul Brăila și în toamna anului trecut a ales să cultive 35 de hectare de grâu, 50 de hectare de orz și 25 de hectare cu rapiță, restul suprafeței rămânând pentru culturile de primăvară. În general tot ce se cumpără în ferma brăileanului se face prin intermediul cooperativei din care face parte. Achiziționând o cantitate destul de însemnată de inputuri, fermierii obțin un discount de aprope 30%, astfel că soiurile și hibrizi aleși diferă an de an, în funcție de decizia care se ia la nivel de cooperativă. În ceea ce privește schema de fertilizare aplicată în ferma lui Marcel Cucua, aceasta diferă în funcție de analizele de sol.
”În cadrul cooperativei avem și un laborator de analize și facem anual o analiză de sol, iar schema de fertilizare se adaptează în funcție de necesarul solului. În urma analizelor am constatat niște excese chiar la azot așa că mi-au prins foarte bine rezultatele. Dacă este să vorbim pe larg, cred că acesta este secretul unei fertilizări eficiente, când faci și o protecție a solului pentru că îi dai numai cât are planta nevoie. Respectând acest principiu, anul trecut, la porumbul irigat am avut o medie de 12.500 de kilograme la hectar”, spune fermierul brăilean.
Gheorghe Lămureanu la 70 de kg de fosfor aplică 100 de kg de azot
Fermierul Gheorghe Lămureanu lucrează circa 1.400 de hectare de teren agricol pe malul mării, la Agigea și este agricultorul care a investit o avere pentru a-și iriga culturile, iar în prezent deține prima stație privată de pompare a apei din Canalul Dunăre-Marea Neagră. Constănțeanul nu merge niciodată după ”turmă” așa cum chiar lui îi place să spună, ci încearcă mereu culturi care pe alți fermieri nu îi atrag. Așa se face că an de an a avut în cultură suprafețe însemnate de muștar și coriandru, dar nu renunță nici la culturile tradiționale.
”În toamnă am semănat pe 500 de hectare grâu, 150 de hectare de rapiță și 200 de hectare cu orz de toamnă. Nu aleg să merg niciodată cu o singură firmă sau cu un singur soi sau hibrid. Aleg în general soiuri deja consacrate care și-au demonstrat eficiența pe solurile de la noi din zonă. La cultura de gâu mergem pe două soiuri românești și unul străin, la care am obținut producții de peste 8.000 kg/ha anul trecut. Periodic fac câte o analiză de piață și mai schimb. Anul acesta am luat alte două soiuri pe care le multiplicăm și însămânțăm generații noi”, a explicat fermierul cum se face alegerea soiurilor și a hibrizilor.
Într-o perioadă relativ scurtă, dar cu utilaje performante, constănțeanul a reușit să fertilizeze întreaga suprafață însămânțată în toamnă. În ceea ce privește aplicarea îngrășămintelor are o regulă de bază: la 70 de kg de fofor aplică 100 kg de azot.
”La culturile convenționale am aplicat 200 de kilograme complex 18-46-0 în toamnă și acum am venit cu prima fază de fertilizare astfel că din 200 de kilograme de azotat de amoniu, am aplicat în jur de 70 de kilograme de substanță activă, urmând ca diferența să o dăm ceva mai târziu. Secretul unei fertilizări eficiente îl înveți în primii ani de facultate, la 70 de kilograme de fosfor trebuie să vii cu 100 de kilograme de azot, proporția trebuie să fie de 70 la 100. În general nu aplic întreaga cantitate de îngrășăminte, aplic totul fazial în funcție de stadiul de dezvoltare și de felul în care arată cultura și apoi mai corectez în după dezvoltarea ei în primăvară. Dacă ureea se poate aplica când este umezeală, azotul este mai indicat să-l administrezi atunci când solul este uscat”, recomandă inginerul.
Gavrilă Tuchiluș fertilizează cu Amosulf
Gavrilă Tuchiluș este cel mai cunoscut fermier din județul Galați, cel care a reușit în ani mulți de muncă să aibă o fermă de peste 5.000 de hectare de teren arabil și una dintre cele mai performante ferme de vaci cu un efectiv de peste 1.000 de exemplare din rasa Holstein. În toamna anului 2015 a semănat 1.600 de hectare de grâu, 400 de hectare de orz și 650 de hectare de rapiță, culturi care au intrat destul de bine în iarnă, cu excepția grâului care în procent de 30% era răsărit și în curs de răsărire. Iarna blândă a fost tocmai bună pentru cultura de grâu care a recuperat la stadiul de evoluție, iar în ceea ce privește fertilizarea, fermierul a reușit în mare parte să aplice îngrăsămintele chimice în dozele pe care și le-a propus, urmând apoi ca la aplicarea tratamentelor împotriva bolilor și dăunătorilor să mai aplice și îngrășăminte foliare.
”Până acum am reușit să fertilizez cele 650 de hectare de rapiță și avem puse capcane pentru că avem un dăunător care ne înțeapă tulpinile. Analizăm să vedem dacă avem pragul necesar pentru a interveni cu tratament contra dăunătorilor. Odată cu combaterea venim și cu un îngrășământ foliar și cu o substanță pentru combaterea bolilor. La orz am reușit să fertilizăm toată suprafață și acum suntem cu fertilizarea la grâu. Urmărim îndeaproape evoluția buruienilor, pentru că dacă iarna a fost blândă cu culturile agricole și buruienile au pornit în vegetație. Odată cu erbicidare aplicăm și tratamentele foliare la grâu și orz. În ceea ce privește schema de fertilizare noi lucrăm la păioase cu un produs care se numește Amosulf (produs de Naturevo), un produs cu degajare treptată, unde aplicăm 300 de kilograme acum, iar la finele lui aprilie dacă vom avea precipitații așa cum ne dorim vom mai aplica 60 de kilograme de azotat de amoniu. La rapiță ne limităm la cele 300 de kilograme de Amosulf, nu mai dăm cu nimic. Nu există secrete în ceea ce privește reușita unei fertilizări, fiecare îngrășământ are specificul lui, dar noi folosim un fertilizator de ultimă generație ce ne-a dat rezultate foarte bune în ultima perioadă de timp. Fiecare își alege produsul în funcție de experiența pe care a acumulat-o, în funcție de necesarul plantelor dar trebuie să fim atenți la faptul că atât azotatul de amoniu, cât și ureea acidifiază solul. Fiecare agronom are experiența lui, dar toți țin cont de două aspecte: să nu crească aciditatea în solul și să nu aibă pierderi la elementul de bază”, a explicat fermierul, care este schema de fertilizare pe care o aplică an de an.
Nicolae Sitaru aplică complex în toamnă și azotat în primăvară
Nicolae Sitaru, vicepreședinte al LAPAR, exploatează o suprafață de 2.300 de hectare în județul Ialomița. În toamnă a reușit să semene mai mult de jumătate din suprafață cu grâu și rapiță, restul suprafețelor fiind destinate în special culturii de porumb.
”În toamnă am semănat 800 hectare de grâu și 400 hectare de rapiță. Pentru cultura de rapiță am mers pe mai multe variante de la mai multe companii și la grâu am pus jumătate românești, jumătate străine. Este prematur să facem o prognoză raportat la felul în care arată acum culturile, tot ce pot să spun este că anul acesta am avut o iarnă destul de blândă, culturile arată bine, mai ales rapiță care nu s-a mai confruntat cu înghețuri. Nu ni s-a permis să începem fertilizarea până la 1 martie, iar zilele acestea a plouat. Imediat cum permite solul o să intrăm la fertilizat deși trebuia să facem cu mult timp în urmă pentru că vremea a ținut cu noi. În toamnă am aplicat 150 de kilograme de complex 18-46-0 și acum o să aplicăm 300 de kg/ha de azotat de amoniu în două faze, prima acum și cel mai probabil a doua la avansarea în vegetație a grâului și rapiței”, ne-a vorbit fermierul.
Ilie Dan și-a cartat solul pentru o fertilizare cât mai eficientă
Fermierul Ilie Dan, președintele Asociației Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice – Ilfov și vicepreședinte LAPAR, cultivă 550 de hectare, pe care le împarte cu societatea fiului său. În firma condusă de ilfovean s-a reușit însămânțarea a 57 de hectare de rapiță și 112 hectare de grâu, în timp ce fiul său a ales să cultive 47 de hectare de rapiță și 65 de hectare de grâu.
”La grâu am mers pe soiul Izvor pe care l-am avut anul trecut ca bază în fermă, unde am făcut 6.360 de kg/ha și am luat și de la Limagrain cu 6,5 lei/kg de sămânță un soi pe care l-am văzut la o fermă în Ialomița, unde s-a obținut o producție de 8.500-9.000 kg/ha, deci la un calcul simplu mă costă undeva la 1.250 lei pe hectar doar sămânța. Am pus și 10 hectare de Glosa. Merg mai mult pe soiuri românești de grâu pentru că sămânța românească m-a convins: anul trecut am obținut producții mai bune și am avut și un procent de gluten mai bun decât la cele străine. Am reușit cu un efort susținut să fertilizăm întreaga suprafață însămânțată în toamnă. Am aplicat 200 de kilograme de uree granulată și 160 de kilograme de uree cu descompunere lentă. Ulterior voi aplica 150 de kilograme de N33, care conține 33 azot și 29 sulf. La rapiță am dat întâi cu N33 și apoi am administrat ureea granulată. La porumb și floarea soarelui merg cu 170 kg NPK 18-46-0, 150 kg de uree și 200 kg de nitrocalcar”, a vorbit fermierul despre schema de fertilizare pe care o aplică.
Pentru o fertilizarea cât mai eficientă, ilfoveanul și-a cartat solul și încearcă an de an să se apropie cât mai mult de cantitățile indicate de cartare, aprovizionând solul în proporție de 90% din necesarul de azot, iar la fosfor doar 70%. Nici suflul nu lipsește din schema de fertilizare a fermierului întrucât mai ales la soiurile românești de grâu, acest element ajută la acumularea glutenului în bob.
Adrian Mocanu aplică uree și azotat de amoniu
Adrian Mocanu, un fermier care lucrează 1.000 de hectare la Ciupelnița, comuna Dumbrava, județul Prahova alege să-și fertilizeze culturile de toamnă cu uree și azotat de amoniu.
”Am însămânța 400 de hectare de grâu, 125 de hectare de rapiță și 30 de hectare de orzoaică de bere. Pentru cultura de rapiță am ales doi hibrizi de la Pioneer și Monsanto, la grâu am mizat pe soiuri românești, dar am și soiuri străine. Culturile arată foarte bine în câmp. La mine în zonă principala problemă este cu excesul de umiditate așa că pentru fertilizat mai trebuie să aștept: din 550 de hectare, mai am în jur de 100 de hectare ce au rămas nefertilizate. Am aplicat în jur de 180 kg de uree pe hectar, iar după uree, mai vin cu 150 de kilograme de azotat de amoniu pe hectar. Pentru o fertilizare cât mai eficientă aleg să fertilizez în două faze că să mă asigur că planta are tot ce îi trebuie. În general ureea o aplic atunci când este destul de rece afară și când se mai încălzește dau cu azotat”, a declarat Adrian Mocanu.
Trofeele PORUMBUL DE AUR 2016, câștigate cu hibrizi PIONEER la ambele categorii, IRIGAT ȘI NEIRIGAT
Premiile PORUMBUL DE AUR 2016 au fost decernate în acestă seară, 8 decembrie, în cadrul Congresului ”Fermieri pentru Fermieri” al Asociației Producătorilor de Porumb din România. Ambii fermieri – membri APPR care au intrat în cursa pentru cea mai bună producție de porumb la hectar și au câștigat obținând performanțele de campioni cu hibrizi din portofoliul companiei Pioneer.
Atât la categoria Porumb neirigat, cât și la Porumb irigat, fermierii care au avut cele mai bune producții înscrise în concurs au folosit hibrizi Pioneer și o tehnologie complexă. Astfel, Carol Costandache, administratorul societății Costandache din Perieți, județul Ialomița, societate cu 2.465 de hectare de teren din care 906 cultivate cu porumb în 2016, a luat acasă premiul PORUMBUL DE AUR – neirigat cu hibridul P0023 – FAO 400 cu o densitate la semănat de 73.600 de boabe germinabile la hectar și porumb ca și cultură premergătoare. Producția cu care s-a câștigat trofeul la porumb neirigat a fost de 11.403 kilograme la hectar – medie pe 27 de hectare, cu o umiditate de 13,8% la recoltare.
Trofeul PORUMBUL DE AUR 2016 – irigat a fost decernat echipei de la Agricost condusă de inginerul Octavian Blănaru în Insula Mare a Brăilei, acolo unde în acest an au fost cultivate 7.900 de hectare de porumb din totalul de 56.000 de hectare. Hibridul câștigător de la Pioneer a fost unul din cea mai tardivă grupă – P 1535, FAO 610, semănat la o densitate de 75.000 de boabe germinabile la hectar, cu rapița ca și cultură premergătoare. Producția câștigătoare la porumbul irigat a fost de 18.926 de kilograme la hectar – medie pe 70 de hectare la ferma Albatros, boabe recoltate la o umiditate la recoltare de 21%.
Trofeele pentru ediția din acest an au fost înmânate câștigătorilor de către cei care au primit PORUMBUL DE AUR anul trecut – Alexandru Gheorghe și Cezar Ilie, ambii din județul Ialomița.
JEAN IONESCU, PIONEER: În România, suntem COMPANIA NUMĂRUL 1 la PORUMB, FLOAREA-SOARELUI ȘI SOIA
Pe o piață cu o concurență acerbă – cea a semințelor, puține sunt companiile care pot ieși în fața fermierilor și a presei cu un statut de lider confirmat de volumul de vânzări, de hectarele acoperite, dar mai ales de producții. Pentru compania Pioneer, anul 2016 a fost cel mai bun de la venirea în România, iar o parte a succesului l-au reprezentat investiția constantă în cercetare, relația strânsă cu agricultorii și o atenție sporită pentru îmbunătățirea portofoliului de la an la an.
”În România, suntem compania numărul 1 în porumb, floarea-soarelui și soia”, a fost anunțul de forță al lui Jean Ionescu – Commercial Unit Manager DuPont Pioneer în România și Republica Moldova. ”La Afumați, la București, pe DN 2 este cea mai mare stație de semințe din Europa de Est, a doua ca și mărime în Europa. Aici reușim să producem, să ambalăm aproape 1,7 milioane de saci. Suntem cel mai mare producător de semințe din România și investim în cercetare. La ora actuală, foarte mulți colegi care au lucrat la institute naționale din România și Bulgaria își desfășoară activitatea în cadrul companiei Pioneer și este o mândrie să spunem că o mare parte dintre hibrizii și soiurile pe care le vindem în România sunt rezultatul muncii lor”, a mai spus Ionescu.
Lider pe piața premium a porumbului
Focusul prezentării sale l-a reprezentat cultura porumbului, segmentul unde Pioneer domină piața premium cu hibrizii AQUAmax. ”De trei ani, gama de hibrizi Optimum AQUAmax este alegerea celor mai buni fermieri din România. Aici vreau să amintesc doar acei hibrizi care se vând până în Crăciun pentru că este din ce în ce mai mult dorința noastră să ajungem mai repede la dumneavoastră, mai precis, să facem afaceri timpurii. Colegii mei care se ocupă de relația cu dumneavoastră și vă roagă să alegeți, să luați decizii timpurii că nu ne dorim să încurcăm pe nimeni. Produsele din categoria AQUAmax așa cum sunt P9911, P0412, P0216, P0023, de obicei se termină în luna noiembrie. Vă rugăm mereu să luați decizii timpurii pentru că ne dorim să onorăm la toată lumea dar nu putem produce la ora actuală cât putem vinde. La floarea-soarelui este același lucru datorită performanțelor în condiții de arșiță și secetă, aceste produse este alegerea fermierilor care își doresc performanțe deosebite”, a vorbit managerul din cadrul Pioneer despre cererea de hibrizi pe care compania o primește de la fermierii români.
Ca și în anii trecuți, Pioneer vine în sprijinul fermierilor care se confruntă cu seceta și arșița, fenomene care pun în pericol producțiile agricole. ”Avem peste 100 de centre de cercetare, focusul mondial al companiei este să identifice și să dezvolte plante cu toleranță cât mai ridicată la secetă. Este la ora actuală, nu vă ascundem că piețele cu climat arid și semi-arid sunt dominate de companie de circa 8 ani, mai precis inclusiv în România, gama premium de hibrizi de porumb – AQUAmax, este cea care efectiv domină atât piața de neirigat, cât și piața de neirigat”, a subliniat Jean Ionescu.
Ca și noutate, în prezentarea șefului de la Pioneer s-a simțit și un accent pe irigații, mai exact pe tendința fermierilor de a investi în aceste soluții pentru creșterea producțiilor. Iar mișcarea este una care le va asigura succesul, a spus Ionescu, arătând că o producție de peste 20 de tone de boabe la hectar este o recoltă realizabilă. ”Și în România se pot obține 20 de tone, 18 tone de boabe. La ora actuală, Pioneer pune în România hibrizi excepționali din punct de vedere genetic. Pe vremea comunismului erau 3,3 milioane de hectare care se irigau, anul trecut, datele oficiale spun că eram pregătiți să irigăm 330.000 he hectare în România și am irigat 196.000 de hectare din 8,2 hectare de teren arabil. Este extrem de puțin și dacă aici nu vom reuși rapid să aducem adăugată prin productivitate și valoare adăugată la producția agricolă, nu vom reuși să trecem rapid de la acel GDP (Gross Domestic Product, trad. Produsul Intern Brut, PIB) nu foarte mare”, a întărit Jean Ionescu în cadrul prezentării sale.
La evenimentul DuPont Pioneer au luat parte o mare parte dintre fermierii români care lucrează suprafețe însemnate, precum Lucian Buzdugan – Insula Mare a Brăilei, Alexandru Baciu – Călărași, Constantin Bazon – Vrancea, Cristinel Brânză – Brăila, Marian Clejanu – Giurgiu, Gelu Scutaru – Vrancea, Vasile Iacob – Neamț, sau Adrian Țone – Ilfov.
Jean Ionescu (Director General Operațiuni Pioneer), Maria Cîrjă (Director Marketing Pioneer), Constantin Bazon (vicepreședinte LAPAR) și Teodor Cojocaru (Director Național Clienți Strategici Pioneer)
Vasile Iosif (Director General DuPont România), Maria Cîrjă (Director Marketing Pioneer) și ing. Lucian Buzdugan (președintele CA Agricost Insula Mare a Brăilei)
PORUMBUL DE AUR 2016. Tehnologia cu care FERMIERUL CAROL COSTANDACHE a obținut 11.403 kg/ha la porumbul neirigat
Carol Costandache este fermierul ialomițean care, în 2016, a reușit să își adjudece trofeul Porumbul de Aur pentru cultura sa neirigată. Agricultorul este membru al Asociației Producătorilor de Porumb din România și s-a înscris în competiția organizației cu o suprafață de 27 de hectare pe care le-a semănat cu hibridul Pioneer P 0023, FAO 400.
Fermierul Carol Costandache administrează sociatatea Costandache SRL prin care lucrează 2.465 de hectare de teren agricol în județul Ialomița, în comuna Perieți, fiind vecin de fermă cu Alexandru Gheorghe, agricultorul care a câștigat trofeul APPR în 2015.
Fermierul Alexandru Gheorghe a dat mai departe trofeul APPR vecinului său din Perieți, Carol Costandache
”Anul acesta am avut cultivate 906 hectare de porumb, suprafața cu care am participat la concurs a fost de 27 de hectare, iar hibridul a fost Pioneer P 0023 la care am obținut producția de 11.293 de kilograme (cu umiditatea la recoltare de 13,8% – n.r.). Ca tehnologie, am avut plantă premergătoare porumbul”, a vorbit fermierul care a primit troferul Porumbul de Aur la cultura neirigată.
Pentru producția bună obținută în 2016, Carol Costandache a pregătit din timp terenul, cu sol de tip și pH de 6,5.
”Arătura a fost efectuată în luna octombrie, la vreo două săptămâni s-a efectuat o discuire, iar în primăvară, pe la jumătatea lunii martie, am făcut o fertilizare cu uree – 200 de grame de uree granulată la hectar, încorporată cu combinatorul”, a vorbit ialomițeanul despre lucrările de dinaintea semănatului.
A semănat pe 5 aprilie
Semănatul porumbului pe lotul de concurs din ferma lui Costandache a fost efectuat în data de 5 aprilie, sămânța Pioneer fiind tratată cu Seedoprid 600 FS. S-a mers pe o densitate de 73.600 de boabe germinabile la hectar. După, în vegetație, a urmat erbicidarea Mistral 240 SC (0,12 l/ha) și cu Mustang (0,4 l/ha).
Odată cu semănatul, pe rând, s-au aplicat 130 kg complexe Yara Mila 16-27-7 (2% Mg, 6% SO3, 0,05% B, 0,05% Fe, 0,1% Mn, 0,05% Zn). ”În stadiul de 4 frunze, am efectuat o fertilizare cu 130 de kilograme de azotat la hectar. Recoltatul a fost pe 2 septembrie, cu o umiditate de 13,8%”, a spus fermierul.
Conform datelor furnizate de APPR, la ferma lui Carol Costandache, porumbul neirigat a primit ploi astfel: în martie – 76 mm, în aprilie, după semănat – 36 mm, în mai – 41 mm, în iunie – 56 mm, în iulie 21 mm, iar în august – 25 mm. În total, 255 mm.
Producția pentru care Carol Costandache a primit trofeul Porumbul de Aur 2016 a fost, la final, de 11,403 tone/ha la o umiditate de 15%.
”Porumbul de aur” în varianta cultură irigată: Tehnologia cu care fermierul Jean Cezar Ilie a reușit să obțină o producție de 13.938 kg/ha
Frații Ilie – Jean Cezar și Ionuț, au început să facă agricultură după ce, călătorind în străinătate, și-au dat seama de importanța și posibilitățile pe care acest sector le poate oferi tinerilor care muncesc. Amândoi economiști ”la bază”, astăzi sunt amândoi modele de succes în rândul fermierilor pentru că au învățat mult și au ajuns, prin puterea muncii și a brațelor, să conducă o prosperă fermă cu 1.800 de hectare în Ialomița – Landagro SRL.
”Noi locuim în centrul Bărăganului și era firesc ca, până la urmă să ne apucăm de agricultură. Nu este o tradiție de familie, noi suntem prima generație de fermieri. Când eram ceva mai tineri, am călătorit prin Europa și am descoperit potențialul agricol al zonei noastre, văzând ce se întâmplă în altă parte a Europei. Ne-am dat seamă că odată ajunși acasă trebuie să ne apucăm să facem agricultură. Atât eu cât și fratele meu suntem economiști, ne-am apucat de agricultură fără să știm mare lucru, dar am învățat an de an pentru a ajunge unde suntem acum. Ne-am apucat de agricultură în anul 2000 și am pornit de la 200 de hectare de teren agricol, ajungând azi să lucrăm 1.800 de hectare”, a declarat pentru Agrointeligența Jean Cezar Ilie.
Densitate de 75.000 plante/ha și hibridul DKC 5276
Frații Ilie s-au înscris în competiția ”Porumbul de aur” în ziua de dinaintea recoltării producției, iar sola cu care au participat a avut o dimensiune de 10 hectare, o densitate la recoltare de 75.000 pl/ha și a fost cultivată cu un hibrid produs de compania Monsanto – DKC 5276, grupa FAO 470.
”Fratele meu este cel mai bun tehnolog pe care eu îl cunosc și se ocupă de toată tehnologia de cultură aplicată pe câmpurile noastre. În parcela participantă la concurs, porumbul a fost semănat în data de 23 aprilie și am avut o densitate de 75.000 de plante la hectar. Sola participantă la concurs face parte dintr-o tarla de 53 hectare unde producția contabilizată a fost cea de pe 10 hectare. La începutul anului, nu am știut că vom intra în acest concurs, așa că a fost o parcelă aleasă pur și simplu la întâmplare, nu a fost pregătită special pentru competiție. Ne-am înscris la concurs în ultimul moment, chiar înainte de 7 octombrie, ziua când am recoltat porumbul, iar de pe sola de concurs am avut o producție de 13.938 kg/ha la o umiditate de 15%”, ne-a vorbit Ionuț Ilie, despre sola câștigătoare cu care au ales să meargă în concurs.
Trei fertilizări cu TSP 0:46:0 și azotat de amoniu
În ferma fraților Ilie, tehnologia se respectă pas cu pas pentru că Jean Cezar Ilie, cel care o aplică, nu lasă nimic la voia sorții. Tocmai de aceea, fertilizarea pe care o efectuează începe din toamnă, atunci când se pregătește terenul pentru semănatul porumbului.
”Tehnologia aplicată nu a fost una specială. În agricultură nu cred că putem vorbi de tehnologii speciale, ci eu cred că este vorba despre tehnologii corect aplicate. În cazul porumbului, mi-am propus un obiectiv de 15 tone pe hectar. În acest scop am făcut trei fertilizări: una în 22 octombrie 2014 cu TSP 0:46:0, aplicând 200 kg/ha, o altă fertilizare în data de 29 aprilie 2015, imediat după semănat, când am aplicat azotat de amoniu în cantitate de 300 kg/ha, iar ultima fertilizare a fost aplicată în data de 4 iune, când am aplicat o cantitate de 200kg/ha de azotat de amoniu”, ne-a spus Jean Cezar Ilie despre fertilizările pe care le-a efectuat la cultura de porumb.
Trei erbicidări cu produse Syngenta, Bayer și Belchim
Erbicidările în ferma fraților Ilie se fac în funcție de necesitățile solului, astfel că sola participantă la concurs, fiind una problematică, a necesitat trei erbicidări-șoc, cu cantități maxime de produs, astfel încât să se elimine buruienile care ar fi putut concura planta de porumb.
”Sola cu care am participat la concurs este una destul de problematică în sensul că, în fiecare an am probleme cu buruienile pe această solă. Tocmai de aceea au fost necesare trei erbicidări, una pe 24 aprilie cu Gardoprim Plus Gold 500 SC (Syngenta– n.r.) în cantitate de 5 l/ha, a doua erbicidare a fost făcută pe 15 mai cu Laudis 66 OD (Bayer – n.r.), în cantitate de 2,25 l/ha, iar cea de-a treia fertilizare a fost făcută cu Samson Extra 6 OD (Belchim – n.r.), în cantitate de 0,75 l/ha. A fost o erbicidare-șoc, cu doze mari cu trei treceri și am aplicat doze maxime de eribicid tocmai pentru a scăpa de buruieni. Ca să înțelegeți, noi suntem pe o treaptă mai înaltă de pompare și apa care vine pentru irigații aduce cu sine foarte multe semințe de buruieni, astfel că atunci când erbicidăm anul următor, erbicidăm buruienile răsărite din semințele aduse de apa de irigat”, ne-a explicat fermierul ialomițean, care este motivul principal al înburuienărilor de la el din cultură.
Producția medie pe fermă 13.500-14.000 kg/ha
La ferma Landagro SRL, producția obținută anul acesta de pe cele 250 de hectare cultivate cu porumb a fost una destul de bună, în condiții de cultură irigată, astfel că media pe fermă a fost de 13.500-14.000 kg/ha.
”Nu am reușit să ating obiectivul de 15 tone la hectar, dar producția pe care am înregistrat-o în cultură irigată este o producție normală. Noi am cultivat 250 de hectare de porumb, în trei locații, toate la irigat și am înregistrat o producție între 13.500 și 14.000 kg/ha. Acesta este al treilea an în care funcționează sistemul de irigat pe care l-am construit noi și la cultura de porumb avem aceleași producții constante. Am reușit să amenajăm doar o parte din teren cu sistem de irigații și acolo cultivăm doar porumb”, ne-au explicat producătorii de porumb din județul Ialomița.
175 mm/mp volumul de irigații
Norma de udare a variat în funcție de condițiile climatice, iar în total frații Iilie au aplicat un volum de irigații de 175 mm/mp.
”Udările se fac în treceri scurte cu cantități mici de apă, astfel încât porumbul să nu fie inundat de apă, dar nici să sufere din cauza stresului hidric. Cred că în total a fost vorba de cinci treceri cu apă pentru cultura de porumb. Este adevărat că ne-a ajutat și cantitatea de precipitații între semănat și recoltat, care a fost de 190 mm/mp, dar cea mai mare parte a precipitaților a venit cu puțin timp înainte să strângem cultura de pe câmp, când apa nu a mai avut nici un efect asupra plantei. Apa valorificată de porumb efectiv din precipitați a fost undeva la 90 mm/mp, restul a venit în toamnă, când porumbul atinsese deja maturitatea fiziologică”, ne-a spus Cezar Ilie despre normele de udare și volumul de precipitații care au ajuns pe cultura de porumb.
900 euro costul pe hectar de porumb
Tehnologia aplicată, dar și costul cu apa de irigații au ridicat costul mediu pe hectarul de porumb la aproape 900 de euro. Totuși frații Ilie nu se plâng pentru că, în comparație cu vecinii lor care au obținut o producție de 8.000 kg/ha, ei au reușit să aibă o producție cu peste 5.000 kg/ha mai mare.
”Parcela participantă la concurs ne ridică probleme speciale și facem o erbicidare ceva mai agresivă, dar nu aplicăm aceași tehnologie pentru toate solele. În general, erbicidarea se face în mod particular pe fiecare parcelă în parte. Costul mediu pentru tehnologia aplicată la cultura de porumb se duce undeva la 900 de euro pe hectar, cheltuială directă, ceea ce implică și costurile cu apa de irigații”, ne-au explicat proprietarii Landagro SRL.
450 euro profit suplimentar
Întrebați dacă investiția făcută în tehnologie de vârf își merită banii, cei doi fermieri au dat afirmativ din cap. ”Reușim să scoatem investiția efectuată pentru că la un simplu calcul putem vedea că vecinii noștri au obținut la neirigat undeva la 8.000 kg/ha, iar noi am făcut aproape de 14.000 g/ha. Doar apa ne-a costat efectiv, în porumb, 1,6 tone. Dacă facem un calcul avem cel puțin 3 tone care ne rămân în plus față de vecinii noștri care nu irigă cultura. Deci cele 3 tone, transformate în bani reprezintă 450 de euro, profit pe hectar. În condițiile în care un sistem de irigații te costă 1.000 euro/ha să-l amenajezi, este clar că reușești să-l amortizezi în doi ani, după care intri pe profit”, a adăugat Cezar Ilie.
”Fermierul anului”, la cultura de grâu în Ialomița
Trofeul ”Porumbul de aur” ajuns în ferma Landagro nu este o supriză pentru cei care cunosc performanțele agricole realizate de frații Ilie. Anul acesta, din întreaga suprafață de 1.800 de hectare, doar 250 de hectare au fost cultivate cu porumb, restul suprafeței a fost ocupată de grâu, floarea-soarelui și rapiță.
”Fratele meu a reușit pentru al doilea an consecutiv să primească titlul ”Fermierul Anului”, pe România, locul I la județul Ialomița la cultura de grâu. Fratele meu excelează în culturile de toamnă, avem producții foarte bune la culturile de grâu, de rapiță. Din 1.800 de hectare, în jur de 1.000 de hectare sunt ocupate cu zone care nu sunt favorabile culturii de porumb. Terenul nostru este situat în jurul orașului Slobozia și avem teren chiar și în zona Fetești, însă zona de la Fetești este o zonă mai aridă și acolo porumbul nu se cultivă”, a declarat Ionuț Ilie.
Din pruncie-ka(ca)laul Romaniei ,intronat in fruntea UASCR-Iliescu a girat reprimarea mișcărilor studențești de la sfârșitul anilor ’50
Uite cine ne învață democrație!
Cocoțat pe valul unei Revoluții care s-a dorit anti-comunistă, „dizidentul” Ion Iliescu ne povestea, în decembrie 1989, că Nicolae și Elena Ceaușescu „Nu au avut nimic de-a face cu socialismul științific. Ei doar au întinat nobilele idealuri ale comunismului!”. Iar norocul nostru a fost chiar el, „dizidentul de omenie” care, venit „ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră”, s-a angajat se ne conducă pe drumul democrației și al libertății. ?ê?£i până la urmă chiar ne-a și condus, târându-ne prin cele mai oribile hârtoape politice. Dar, de vreo șapte ani încoace, de când a scăpat de grija celui de al „en-șpelea” mandat prezidențial, Ion Iliescu a devenit un soi de „Babă Safta” guralivă, soră de cruce cu „Adevărata Mamă Omida”, o cotoroanță care, așezată comod pe marginea șanțului, își dă cu părerea despre tot ce-i trece prin cap. Iar acum, tocmai el, autorul moral al celor mai cumplite dintre „Mineriade”, se laudă că ne învață subtilele taine ale democrației. ?ê?£i ne ceartă că nu suntem în stare să ne vedem ferim din calea unei noi dictaturi odioase, care ne amenință de după fiecare colț de stradă. Din păcate pentru el, tot ceea ce reușește Iliescu să ne convingă, cu adevărat, este că muierile cele mai puritane și moraliste sunt curvele bătrâne la care nu se mai uită nimeni.
Acum, vechea codoașă comunistă vrea să ne convingă că ar fi o dalbă fecioară, care n-a avut absolut nimic în comun cu violul colectiv căruia poporul român i-a fost victimă câteva decenii la rând. Filozofii spun că „acela care poate controla trecutul are puterea de a modela viitorul”. Așa o fi! Dar Ion Iliescu este unul dintre ultimii români care are de ce se mândri cu trecutul său de înalt activist comunist.
Omul de casă al Ceaușeștilor
Într-un interviu mai vechi ?ê?£tefan Andrei, fost demnitar comunist de rang înalt a spus despre „Nea Nelu”: „Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El și-a ucis părinții, domnule! Familia Ceaușescu a fost ca și familia lui! Hai să vă spun povestea lui. (…) Prin prin anii’ 60, începuse marea schimbare. În acest timp, președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) era unu’, Ion Iliescu. (….) Relațiile dintre Ion Iliescu și familia Ceaușescu au fost niște relații extraordinare. Adică, pe când era el băietan, Elena Ceaușescu merge la închisoare la Târgu Jiu de mână cu Iliescu. Ea mergea la frate-sau și el se întâlnea cu taică-sau. Elena povestea cum mergeau împreuna; el cu mama lui adoptiva, ca prima l-a părăsit, și cu Elena Ceaușescu. Schimbau trenul la Filiași. ?ê?£i, spunea, Elena: “Dormeam toți într-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un băiat în pantaloni scurți”. Era în ’43, avea vreo 13 ani. Vă dați seama, Ceaușeasca nu spunea multora “Ionele”. Au fost apoi la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, și el, și ea, Ceaușeștii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, și el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceaușescu”. Am putea crede că toate acestea nu sunt decât vorbele unui bătrân și ranchiunos activist de partid, scos din toate jocurile politice. Istoria recentă îi dă însă dreptate. Iar vechile documente de arhivă referitoare la perioada UASCR-istă a vieții lui Iliescu îl descriu exact așa cum a fost: un activist tânăr și ambițios, ferm hotărât să urce toate treptele ierarhiei comuniste, chiar cu prețul călcării pe cadavre.
Glasul arhivelor
În tinerețea sa, Ion Iliescu a fost Președintele Uniunii Asociaților Studențești din RPR. Cei care au avut răbdarea de a căuta prin arhivele vremii au găsit Raportul de activitate al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților din RPR, din anul 1959, prezentat chiar de către Ion Iliescu. Ocazie cu care el a criticat tot ceea ce era de criticat în acea perioadă.
“Studenții noștri, în marea lor majoritate, manifestă un viu interes pentru însușirea învățăturii marxist-leniniste. Ei înțeleg că numai această învățătură poate da fiecărui intelectual o concepție justă despre viață. Trebuie arătat însă că mai există, din păcate, unii studenți cu un orizont îngust, limitat, în general slab pregătiți, care studiază mecanic, scolastic, și care nu se preocupă de interpretarea științifică a fenomenelor naturii și societății și a propriei lor specialități”. Poate că toate acestea ar mai fi de înțeles. Dar tot acolo, tânărul Iliescu mai spunea că: „rămășițele claselor exploatatoare răspândesc calomnii împotriva poporului și socialismului, otrava naționalismului și cosmopolitismului, concepții idealiste, mistice, disprețul față de muncă, descompunerea morală… rămășițele claselor exploatatoare, elementele legionare, fasciste, propaganda imperialistă încearcă să mai răspândească și astăzi, în special în rândurile tineretului și mai ales ale tineretului studios, otrava naționalismului”. Patriotism, dragoste de țară? Toate erau pentru Iliescu doar niște mofturi, „otravă naționalistă”. Tot cam pe atunci, Iliescu se văita în fața superiorilor, în cel mai autocritic mod cu putință că, printre dificultățile activității sale pe linie culturală și pe aceea că a avut de luptat cu „o serie de tendințe de a se introduce muzica de jazz în repertoriu”.
Vremea „turnătorilor”
Tot pe vremea când era mare activist, responsabil cu studenții Iliescu spunea că: „Noi trebuie să cultivăm cu cea mai mare grijă înălțătoarele sentimente de prietenie, colegialitate, solidaritate și tovărășie, însă bazate pe principiile moralei noastre noi: să fim mereu cu inima deschisa, dar față de adevărații noștri prieteni, colegi și tovarăși, împreună cu care ne pregătim să devenim cadre folositoare construcției noastre socialiste, și nu față de cei care caută să ne submineze idealurile”. Față de aceia exista o singură obligație: „În lupta împotriva ideologiei străine un pericol deosebit de mare îl reprezintă împăciuitorismul, lipsa de vigilență și combativitate”. Iar asta a adus la lumină cea mai oribilă tagmă de „oameni noi”: turnătorii.
„Grupul Gordan”
Unul dintre episoadele ”Memorialului Durerii a relatat drama „Grupului Gordan”, compus din opt studenți de la Facultatea de Medicină Generală din București care, în momentul arestării lor erau în anul VI, cu doar câteva zile înaintea absolvirii. Semnalat de Agentură că ar avea atitudini dușmănoase față de Regim, grupul Gordan, a fost pus sub urmărire informativă încă de pe 31 august 1957. de fapt „Agentura” era Vasile Nicolae, student și el, coleg cu membrii acelui grup dar și informator al Securității. Acesta era unul dintre „studenții buni” pe care și-i dorea Ion Iliescu. Intervievat în cadrul acelui episod al „Memorialului”, Eusebiu Munteanu, unul dintre membrii „grupului Gordan” a relatat: ”Unul din colegi, din fericire, a ajuns în mijlocul nostru mai târziu pentru că altfel acuzațiile ar fi fost mult mai grave. A sesizat Securitatea, nu că a sesizat Securitatea, el era pus să facă așa ceva. ?ê?£i în urma mărturiei lui, am fost arestați, anchetați după metodele cunoscute, nici nu mai este nevoie să le pomenesc, și condamnați la închisoare între 10 și 5 ani. Despre ce era vorba? ”Numitul Munteanu Eusebiu a fost învinuit pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale constând în aceea că în cursul anilor 1957-1958 a purtat discuții cu coinculpatul Gordan Victor cu care ocazie a adus elogii poeziei și literaturii scrise în timpul regimurilor burgheze făcând afirmațiuni dușmănoase că poezia și literatura în timpul regimului democrat popular ar fi inferioare pentru că în RPR n-ar exista libertatea creației. Tot în cadrul acestor discuții inculpatul a făcut afirmații calomnioase la adresa RPR și URSS arătând că între relațiile dintre RPR și URSS nu ar exista reciprocitate întrucât URSS ar domina prejudiciind astfel economia RPR”. Notele informative ale colegului lor de facultate intrau adânc în viața fiecăruia dintre membrii grupului. Despre unul spuneau că are un părinte care a fost deținut politic. Despre un altul că a avut un tutore spiritual catolic, și el condamnat. În alte file se spune că acest grup ar vrea să ia legătura cu partizanii din munți și că ar urma să acționeze ca în Ungaria.
Până și securiștii erau siderați…
Atât de grave erau concluziile spuse de surse, încât până și ofițerii interveneau pe note scriind: „care partizani? Unde sunt ei? Aiureli!”. Apoi au început verificările studenților, în orașele de origine. Părinți, frați, puși și ei sub urmărire informativă. În fața atâtor elemente care îi incriminau ca fiind un real pericol social, în septembrie 1958 cei opt membri ai „Grupului Gordan” au fost arestați. Securitatea nu avea probe. Nici perchezițiile nu le oferă dar mai erau 3 zile până la examenul de stat și risca să-i piardă. După o anchetă de 4 luni se pun concluziile de învinuire. Au fost judecați în același an de Tribunalul Militar București.
Vremurile de atunci au trecut de mult. Avem imaginile celor întemnițați dar nu avem în dosare și fotografia celui ce i-a turnat. În arhiva CNSAS s-a descoperit că informatorul Vasiliu Titu, alias Vasile Nicolae, a continuat să servească Securitatea în mediile medicale. Drept recompensă pentru munca depusă în descoperirea grupului de elemente dușmănoase, i s-a acordat suma de 1000 de lei. După război, pentru foștii colaboraționiști francezii au introdus termenul de indemnitate națională, o pedeapsă echivalent cu degradarea civică. La noi, foștii torționari se bucură de imunitate. După 6 ani de închisoare, în 1964, foștii studenți la Medicină au fost puși în libertate. S-au reînscris la examenul de Stat, au absolvit și drumurile lor s-au despărțit. Victor Gordan, a părăsit țara, devenind în Statele Unite o personalitate medicală recunoscută. El este cel care a descoperit acel virus care provoacă „Sindromul Golfului”. Ceilalți au profesat medicina. Iar Iliescu, cel care a girat smulgerea lor de pe cursul firesc al vieții a ajuns, cumplită ironie a sorții, primul președinte al României democrate!
Film difuzat de TVR Cultural
{flv}2012-02-27mem{/flv}
Film difuzat de TVR Cultural
Iosif Veverca, milițianul care a ucis un adolescent la Timișoara descărcând automatul într-un grup de tineri a fost grațiat de bolșevicul Ion Iliescu
În decembrie 1989, Iosif Veverca, 70 de ani și bine-mersi, avea 39 de ani și era maior în cadrul serviciului judiciar al Miliției județului Timiș. Veverca a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor deoarece pe 18 decembrie 1989 a deschis focul asupra unui grup de tineri revoluționari la Timișoara, rănindu-l mortal în gât pe Ianoș Paris de 18 ani. Corpul adolescentului a fost incinerat la Crematoriul Cenușa din București pe 20 decembrie, în operațiunea Trandafirul alături de alte 39 de trupuri rămase neidentificate. Cele 40 de cadavre au fost ridicate în noaptea de 18/19 decembrie 1989 din morga Spitalului județean Timiș, încărcate într-o autoizotermă și duse la Crematoriul din București, unde au fost arse, cenușa fiind apoi pusă în patru pubele de gunoi și aruncată într-o gură de canal de pe raza comunei Popești – Leordeni.
Cum până în 1989, nu se dădeau condamnări pentru crimele la care cadavrele nu erau găsite, Veverca a fost sigur că scapă.
În 23 decembrie 2003, bolșevicul Ion Iliescu, pe atunci președinte, l-a grațiat prin decretul nr. 933 pe criminalul Iosif Veverca. Consilierul de stat pentru probleme juridice de la acel moment, astăzi senator PSD, Șerban Nicolae declara că Veverca a fost grațiat pe motiv de boală dând de înțeles că este pe moarte. Au trecut 16 ani de atunci iar Veverca, acum în vârstă de 79 de ani, postează pe contul său de Facebook fotografii în care se prezintă ca membru al Asociației Internaționale a polițiștilor, Secția Română, condusă de celebrul Costică Voicu, fostul rector al Academiei de Poliție.
La 28 februarie 1990, prin rechizitoriul Procuraturii Militare Timișoara, Iosif Veverca a fost trimis în judecată pentru savârșirea infracțiunii de omor calificat, cu criminalul în stare de arest încă din 24 decembrie 1989.
Veverca a mințit tot timpul procesului
În rechizitoriu, procurorii au susținut că „(…) in seara zilei de 18 decembrie 1989, inculpatul maior de militie Veverca Iosif s-a deplasat cu o parte din militarii ce intrau in compunerea dispozitivului instalat la Spitalul Judetean (D.7), pe care il comanda, spre intersectia strazii Stefan Stanca cu Calea Girocului, deoarece fusese anuntat ca un grup de tineri incercau sa blocheze Calea Girocului cu un autobuz. Ajungand in apropierea grupului, inculpatul maior de militie Veverca Iosif a deschis foc de pistol mitraliera asupra tinerilor respectivi, impuscand mortal pe Ianos Paris, care se afla intre acestia. Apoi, inculpatul maior Veverca Iosif a retinut si trimis la militie pe cei din grupul in care se afla victima, iar aceasta a fost transportata la morga Spitalului judetean Timis’. In noaptea de 18/19 decembrie 1989, intre orele 1:30 si 4:15, Veverca si alti inculpati in proces au ridicat din morga spitalului si au incarcat in autoizoterma 40 cadavre, care au fost apoi incinerate la Crematoriul „Cenusa’. Inculpatul maior de militie Veverca Iosif a sustinut ca nu a avut temeiuri sa se indoiasca de legalitatea ordinului de a participa la ridicarea celor 40 de cadavre din morga, astfel ca l-a executat pentru a nu se face vinovat de insubordonare. Totodata, negand faptul de a fi tras in seara zilei de 18 decembrie 1989, cu pistolul mitraliera, spre grupul din care facea parte Ianos Paris, impuscandu-l mortal, a sustinut ca nu a participat la actiunea indreptata impotriva grupului respectiv, ca operatiunea de recunoastere a victimei de catre martori nu a decurs corect, iar relatarile unor martori sunt contradictorii si ca ar fi fost informat ca victima ar fi in viata, aflandu-se in Germania.’
Zeci de martori au declarat că Veverca l-a ucis pe adolescent cu mitraliera
Deși criminalul Veverca a mințit tot timpul crezând că va scăpa basma curată, martorii au dat declarații clare. Nesimțitul a negat inclusiv că s-a deplasat la intersecția respectivă deși „din documentele gasite la organele locale de militie a reiesit ca tinerii intre care s-a aflat si Ianos Paris au fost retinuti de maiorul Veverca Iosif, ceea ce nu era posibil daca nu se deplasa in acea seara la intersectia respectiva”, constată judecătorii.
Iată declarațiile martorilor:
– sergent major Enache Ionel, lt. major Olaru Traian si plut. major Veresezan Ioan, care au relatat, prin declaratiile facute, precum si cu ocazia confruntarii, ca l-au vazut pe maiorul Veverca Iosif deschizand focul asupra grupului de tineri, in urma caruia unul a fost impuscat (filele 15, 16, 17, 23-25 vol. VIII, 41-42, 45, 48-49 vol XIII);
– plut. Ivanov Ioan Sorin, care a relatat ca l-a vazut pe maiorul Veverca Iosif tragand spre grupul de tineri in plan orizontal, fiind convins ca el l-a impuscat pe Ianos Paris (filele 96-98 vol. VIII, 68 vol. XIII);
– plut. adj. Mihai Virgil, care a aratat ca, dupa ce a somat, Veverca Iosif a tras spre grupul de tineri, unul dintre ei fiind dus apoi cu salvarea la spital, precum si ca in momentul respectiv Veresezan Ioan era in apropierea lui Veverca (filele 48 vol. VIII, 53-55 vol. XIII);
– cpt. Cindea Vasile Octavian, care a relatat ca, datorita unei afectiuni, a ramas in urma celor care s-au deplasat in intersectie, astfel ca nu stie cine a tras, dar pe drum Veverca Iosif afirma ca el va trage primul foc, de avertisment, ceilalti sa traga numai la ordinul sau, pentru ca, atunci cand a ajuns la intersectie, sa vada ca un tanar era ranit si sa afle ulterior, de la asistentul de serviciu, ca tanarul respectiv fusese impuscat la gat si decedase, fiind dus la morga (filele 45-46 vol VIII, 50-55 vol XIII);
– plut. Laza Traian, care a aratat ca, dupa ce maiorul Veverca Iosif a somat grupul de tineri, s-a tras un foc de avertisment, apoi s-a executat o rafala scurta, in urma careia a (vazut) tineri culcati si pe un alt tanar la citiva metri, tot (culcat), despre care a aflat ca fusese impuscat (fila 64 vol. (cuvant lipsa));
– plut. major Uilean Zaharia si plut adj. Malciu Cristache afirma ca Veverca Iosif s-a deplasat spre acel grup de tineri (filele 13, 14 vol. VIII);
– soldat Chelariu Liviu, care a relatat ca a vazut pe Veverca Iosif deschizand foc automat spre grupul de tineri, unul a cazut, altul a sarit gardul, iar doi baieti si doua fete au fost retinuti (fila 94 verso vol. VIII);
– Apostolescu Florea Adrian, ce a facut parte din grupul de tineri, care a aratat ca au tras spre ei cei care au venit dinspre spitalul judetean, precum si ca Ianos Paris nu a mai aparut dupa aceea, afland ca a fost impuscat (filele 44 vol. VIII, … vol XIII);
– Mancianu Felicia si Mihai Mihaela, aflati in grupul mentionat, care au relatat ca, dupa somare, s-a tras si in directia lor, un tanar ramanand impuscat (filele 54-55 si 56-57 vol. VIII), precum si Illes Mihai, care a precizat ca, facand parte din acelasi grup, a fost retinut in seara respectiva (fila 53 vol. VIII);
– Fediuc Stela, Rusanda Martin, Burnar Dumitru, Velciov Ionel, Patrutescu Marius si Moroca Mihai, care au lucrat in seara de 18/19 decembrie 1989 ca infirmiera, asistent medical, brancardieri sau soferi si au facut declaratii in sensul ca un tanar, ridicat in acea seara cu autosalvarea din intersectia mentionata, era impuscat mortal in gat, precizind totodata ca il recunosc, dupa fotografie, ca este Ianos Paris (filele 52, 78-79, 80-81, 82, 83, 84 vol. VIII, 23-24, 25-26, 27-28, 29-30, 37-39 vol. XIII).
Toate aceste probe se coroboreaza cu declaratiile facute de Ionesi Olimpia si Ionesi Constantin care au declarat ca fiul lor Ianos Paris nu s-a mai inapoiat acasa, cu imprejurarea ca urmele constatate de procuror la locul unde s-a tras asupra grupului de tineri coincid cu relatarile facute de martori, precum si cu imprejurarea ca inculpatul maior Veverca Iosif primise in ziua de 17 decembrie 1989 pistol mitraliera cu 120 cartuse si nu a justificat munitia.
Judecătorii au explicat în sentință că „tragand o rafala de pistol mitraliera spre un grup de 5-6 tineri, acest inculpat a ucis pe Ianos Paris si a pus in primejdie viata celorlalti, omorirea acestora neproducindu-se numai pentru ca nu au fost loviti de gloantele ce au trecut pe linga ei. Inculpatul a actionat cu intentie concretizata in prevederea posibilitatii uciderii tinerilor din grupul respectiv si urmarirea producerii unui asemenea rezultat, ceea ce reiese din imprejurarea ca a tras, din apropiere, un mare numar de gloante spre acel grup, din care o parte a lovit mortal pe Ianos Paris. Inculpatului nu-i sint aplicabile dispozitiile art. 44 si 45 din Codul penal, referitoare la legitima aparare si starea de necesitate, deoarece, chiar daca grupul celor 5-6 tineri ar fi urmarit sa deterioreze autobuzul langa care se aflau, o atare actiune nu justifica o riposta atit de grava – rafala de pistol mitraliera asupra lor – intrucat, pe de o parte ii era evident ca, aflindu-se in fruntea unui grup numeros de militari, putea sa-i impiedice pe acei tineri intr-un mod mai putin periculos de la ceea ce voiau sa faca, iar pe de alta parte si-a dat seama ca, actionand in maniera aratata, va pricinui urmari mult mai grave.”
A vrut să-l învie pe Ianos și chiar a obținut în 2001 rejudecarea procesului său
Pe baza unor articole de presă conform cărora Ianos Paris ar trăi, Iosif Veverca a obținut, în 2001, rejudecarea procesului său, unde au fost audiați niște martori care l-ar fi văzut pe Ianos în Ungaria și în Timișoara și chiar s-a făcut o percheziție la o adresa din Timișoara, unde un martor susținea că ar sta ascuns Ianos Paris pentru ca mama sa să încaseze pensia de urmaș.
Martora Maria Morar a declarat la ÎCCJ „că a participat la revolutie, alaturi de mai multe persoane, printre care si Ianos Paris, pe care toti manifestantii din grup il stiau de Ioanci.
-In 17 decembrie 1989, in mod sigur nu a murit, deoarece Ioanci a fost cu mine in grupul de manifestanti, de pe la ora 11-12, pana seara tarziu-, a declarat Maria Morar, adaugand ca demonstrantii cu care se afla s-au dispersat la Opera, cand a inceput sa se traga -din toate partile-. -Era in jur de zece seara-, a spus martorul.
Grupul de manifestanti din care a facut parte si Ianos Paris a plecat din centrul Timisoarei, a mers pe Calea Lipovei, Catedrala, Opera. Maria Morar a afirmat ca din grupul de demostranti cu care era au murit doua-trei persoane, dar nu Ioanci.
Maria Morar a fost -sfatuita- sa nu spuna nimic
Maria Morar a relatat cum, in 13 decembrie 1992, in timp ce se afla in piata din Szeged, in Ungaria, a intalnit un tanar care semana mult cu Ioanci, numai ca avea barba, mustata si parul lasat lung pana la umeri. -Rezonanta vocii si figura aduceau mult cu ale lui Ianos Paris-, a spus martorul, subliniind ca atunci nu si-a dat seama cu cine anume semana tanarul.
Despre faptul ca l-a vazut pe Ianos in Szeged, Maria Morar a spus a vrut sa anunte procurorii, dar cand a mers la Tribunalul Militar, -presedintele, unul de-l chema Stoenescu sau Stanescu Nicolae, i-a spus ca e tanara si ar fi pacat sa aiba un accident de masina sau sa puna mana pe clanta si sa faca: bum!-.”, relata ziarul Curentul în numărul din 17 decembrie 2001.
În 2003 Curtea Suprema a respins cererea de revizuire inaintata de Veverca. În luna decembrie a aceluiași an, Ion Iliescu l-a iertat și eliberat.
* In redactarea acestui articol, au fost folosit documente de pe site-ul www.procesulcomunismului.com, Colectia Marius Mioc – Curtea Suprema de Justitie – Procesele revolutiei din Timisoara (1989).
POVESTI DIN TARA LAGAR SI ELIBERAREA EI – DECEMBRIE 1989 NU UITAM
Suntem într-o săptămână cu simboluri puternice: trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, trei decenii de la căderea comunismului în România. E important ca noi să nu uităm. E important ca cei tineri să afle. Lucruri similar odioase s-au întâmplat și în alte popoare. Doar cele care au uitat, le-au repetat.
Și a fost 16 decembrie 1989…
Stând pe întuneric, bunicul începea să-și spună poveștile: din tinerețea de pe vremea Regelui, din război și din deportarea în care l-au trimis comuniștii. Eu eram mic și-l ascultam fascinat de sub 2 plăpumi uriașe umflate cu puf de gâscă. Povestea mult că era povestitor bun. Și nu încheia niciodată frumos, ca-n basme.
“Vlăduț, dar să nu carecumva să povestești ce-ți zic aici la școală sau pe stradă. Ăsta e secretul nostru. Dacă spui cuiva, ni se va întâmpla ceva foarte rău”. Și mi se făcea frică și nu spuneam.
Și bunica îmi povestea, dar se oprea întotdeauna cu poveștile pe la 1946-47. Mi-am dat seama de asta abia când am mai crescut și eram student. Așa că am întrebat-o de ce. Nu mi-a răspuns. A început să plângă. Tare.
Și a fost 17 decembrie 1989…
N-o să vă placă ce scriu acum. Dar adevărul uneori e foarte neplăcut.
Atunci, la Timișoara, cei care au tras în români erau tot români.
Vasile a pus mâna pe pistol și a tras direct în capul și în burta Leontinei. Primii oameni au fost uciși la Timișoara pe 17 decembrie: 66. Da, cel care a dat ordinul să se tragă “fără cruțare” (chiar așa a zis) a fost Ceaușescu. Dar cei care au apăsat trăgaciul au fost români, români ca și noi. Vasile, cel care a țintit capul și burta, era și el amator de sarmale și bucuros când Steaua câștiga Cupa. Că Ceaușescu a dat ordinul nu e o scuză, ci o dovadă.
Dovada că în Vasile, și în mulți dintre noi, e ascuns un Ceaușescu, e ascunsă o ticăloșie care ne face capabili de multe.
Poate nu e plăcut să conștientizăm asta azi, când toată lumea vorbește despre cât de buni, cât de împreună suntem de sărbători. Suntem… dar adevărul e că acolo, în mulți dintre noi, e ascunsă această ticăloșie.
Antidotul? La cel mai mic semn al apariției acestei ticăloșii să reacționăm. Să nu închidem ochii. Să strigăm! Să-l arătăm! Să alungăm răul din noi. El e aici, în noi, cu noi, și din 1989 a mai ieșit de câteva ori la suprafață. Ultima oară a încercat chiar anul trecut, în august 2018.
Numele Vasile e real: Vasile Joițoiu, ofițer de Securitate. A murit ani mai târziu, acasă, în libertate.
Numele Leontinei e real: Leontina Bânciu, mamă a trei copii. A fost unul din primele cadavre de pe străzile Timișoarei din 89. Avea vârsta mea când Vasile a împușcat-o. Azi o stradă din Timișoara îi poartă numele.
Dacă nu învățăm asta, atunci chiar au murit degeaba: ticăloșia e cu noi, în noi, e aici. Depinde doar de noi să nu închidem ochii când o vedem iarăși.
Unul dintre oamenii uciși atunci la Timișoara a fost împușcat în timp ce cânta în gura mare, pe stradă, Deşteaptă-te române! Era profesor de muzică și îl chema Ladislau Csizmarik. Cadavrul l-au ars.
Și a fost 18 decembrie 1989…
Mai țineți minte puricii de televizor?
Partidul Comunist Român decisese că poporul are voie să se uite la televizor doar la cele 3 ore de propagandă de lemn date de TVR. Erau insuportabile așa că toți își făceau antene artizanale și le puneau pe blocuri ca să prindem sârbii, bulgarii sau (norocoșii din Banat-Crișana) ungurii.
Dar adesea imaginea avea interferențe, era neclară, cu purici. Primii Tom și Jerry din viața mea vorbeau bulgăreștătă. Prietenul pe care-l invidiam cel mai mult era cel care avea un video în casă. Privitul Shogun-ului (un film din anii ’80), care avea câteva scene erotice, devenea un eveniment cultural. Toate astea se petreceau într-o semi-clandestinitate absurdă, în care înăuntrul apartamentelor sclipeau sute de mii de ochi însetați de lumea largă, iar în afara lor domnea întunericul: Partidul și Securitatea.
Așa era atunci. Sunt unele cuvinte mici care au sens doar pentru cei născuți înainte de ’89: puricii de televizor. Cuvinte mici care închid în ele o lume întreagă de amintiri din țara-lagăr: lagărul în care unii și-au trăit jumătate din viață, alții (mai norocoși, ca mine) doar o parte din copilărie.
Acum pare ireal, nu ?, că România a fost, cu doar 30 de ani în urmă, o așa țară.
Și a fost 19 decembrie 1989…
Voi toți, cei născuți după ’89, știți cum e să trăiești într-o țară complet închisă? Așa, cum e Coreea de Nord? Voi nu știți, dar frații voștri mai mari, părinții și bunicii voștri știu pe pielea lor.
Cu exact 30 de ani în urmă, pe 19 decembrie pe vremea asta totul era blocat: aeroportul Otopeni era complet închis, nici măcar un tren nu mai intra sau ieșea din România, de graniță nu te puteai apropia nici la 1 km fără să riști împușcarea pe loc. Totul din ordinul lui Ceaușescu, ordin executat de câteva zeci de mii de securiști și PCR-iști.
Totul pentru că alte câteva zeci de mii de timișoreni ieșiseră cu un curaj uluitor în stradă în zilele dinainte. Fără să aibă siguranța că vor învinge, că vor trăi. Dar nu mai puteau, senzația aia de sufocare mentală în fața unor nedreptăți incredibile… unii dintre voi, chiar și dintre cei născuți după ’89, o știți.
Cu exact 30 de ani în urmă, pe 19 decembrie, armata a tras în plin în muncitori la Timișoara. Dar oamenii n-au plecat. Strigau atât: “Morții nu ne lasă, să plecăm acasă”.
În special ei, oamenii care au ieșit în 16-17 decembrie ’89 sunt marii eroi ai României moderne: cei care au vorbit, cei care au făcut pasul în față atunci când puțini, de la București până la Iași, credeau că peste doar câteva zile dictatura va cădea.
Ei ar trebui să fie și să rămână modelele generației mele și a generației născute după ’89.
Aici puteți asculta toate emisiunile Europei Libere din acele zile. Eu eram copil, dar îmi amintesc o scenă cândva, în acea săptămână: radioul la care ai mei ascultaseră Europa Liberă undeva în colțul dormitorului, a fost luat și pus pe masă.
Și a fost 20 decembrie 1989…
Pentru cei care vă spun că era mai bine înainte de 1989: nu era. NU ERA! Uitați cu ce rată a mortalității infantile ne-a lăsat regimul comunist în 1990 – mureau pruncii în România ca în cele mai sărace țări africane.
Între timp, frecvența s-a redus de 4 ori. Da, mai avem până să ajungem vestul Europei din urmă, dar România a cunoscut una dintre cele mai accelerate îmbunătățiri ale îngrijirii maternale din toată lumea (!) în ultimele decenii.
Știți meritul cui este asta? E meritul acelor medici și moașe și asistente medicale și sociale care și-au făcut meseria cu seriozitate și dedicare. Au reușit să se impună și să impună un model pozitiv în medicina românească. Au salvat, la propriu, mii de vieți.
Credeți că ar fi putut face asta înainte de 1989? Când totul, absolut totul, era cufundat în întuneric, mizerie, lipsuri și ordine date de criminalii sau imbecilii Partidului?
Și a fost 21 decembrie 1989…
Locuiam lângă o fabrică de confecții unde trăgeau, de câteva ori pe săptămână, tiruri bulgărești, ungurești sau ddr-iste (pentru cei tineri: DDR= Germania comunistă a vremii). Cu ochelarii mei uriași (singurii care se găseau pe vremea aia) și cu prietenul meu Brăduț, slăbănog ca un fir, trezeam probabil simpatie și compasiune. Așa că ceream de la șoferii de tir gume Turbo străine cu abțibilduri sau cartonașe de fotbaliști. În cartier, astea erau aur curat și era imposibil să le găsești prin magazine (un singur coleg de la școală, fiu de ștab comunist, a adus o dată un PIF vechi de 4 ani – era unul din cele mai frumoase lucruri pe care le văzusem vreodată).
La un moment dat, mama și-a dat seama ce făceam mai ales că-mi era greu să nu mă fălesc cu abțibildurile primite de la tiriștii străini. S-a supărat pe mine. Atunci nu am înțeles de ce, acum înțeleg. Mama a fost și este un om muncitor și cinstit, iar imaginea copilului ei care se milogea la tiriștii străini pentru ceea ce erau, până la urmă, niște jucării banale… asta era ceva prea umilitor.
Asta a făcut comunismul cu România: i-a umilit până la os pe toți oamenii ei cinstiți și muncitori. Și nu așa, de câteva ori; ci zi de zi, ceas de ceas, minut de ură după minut de ură.
Și a fost 22 decembrie 1989…
Luam pâinea pe cartelă: o pâine și jumătate pe zi, atât aveam voie să cumpărăm. Mi-aduc și azi aminte cum vânzătoarea o tăia cu un cuțit mare pe tejghea și mirosul de sărăcie dinăuntru. Luam lapte doar după o coadă de o oră și pungile reci alunecoase le simțeam ca o victorie. La fel și ouăle, zahărul. Și eu eram copil, trăind sărăciile și umilințele cu inconștiența vârstei. Dar părinții noștri? Sau bunicii noștri?
Aici sunt cele mai frumoase imagini filmate cu poporul meu:
22 decembrie 1989, sute de mii de români strigând ca un singur suflet: LIBERTATE.
E efemera împlinire a unei profeții: dă oamenilor pâine și te vor urma, dă oamenilor o idee și vor muri pentru ea.
Azi ne amintim de ultima zi a Revoluției din 1989. Cândva, puțin după prânz, Revoluția s-a terminat și lovitura de stat a început. Aproape trei sferturi dintre românii uciși în 89 au fost împușcați după ce Ion Iliescu și gruparea lui au ajuns în înaltele birouri.
Eu, alături de familia mea, voi fi astăzi la marșul memorial de 22 decembrie care pleacă din Piața Victoriei la ora 5 pm. https://facebook.com/events/s/memorial-22-decembrie-1989-sun/2507330566255934/?ti=icl.
Pentru că e important ca noi să nu uităm. E important ca cei tineri să afle. Lucruri similar odioase s-au întâmplat și în alte popoare. Doar cele care au uitat, le-au repetat.
Revoluţia furată de la Timişoara. Călăii cu pensii speciale, victimele în morminte
Editorial de Ino Ardelean
Trei decenii s-au scurs de la revoluţia declanşată la Timişoara. O generaţie! Şi nici acum nu avem răspunsuri la multele întrebări privind acele zile. Moment aniversar, ar trebui ca în aceste zile să nu fim zgârciţi cu epitete şi cuvinte măreţe: eroism, popor viteaz, grandios etc. Însă e foarte greu, atâta timp cât n-avem acele răspunsuri, pe care le merită, în primul rând, urmaşii celor care în acele zile şi-au pierdut viaţa. Sau îl merita Corina Untilă, cea împuşcată în decembrie 1989 şi care luna trecută s-a stins din viaţă. Ea nu mai beneficia de indemnizaţia de revoluţionar pe care o primesc „revoluţionari” de prin Caracal, Dorohoi sau chiar… Buzău, oraşul unde a făcut „revoluţie” noul şef al PSD. Să-i fi spus ei cineva că toţi criminalii de la revoluţie merită pensii speciale de peste 100 de milioane de lei vechi, dar ea nu merită acea indemnizaţie.
E greu să vorbeşti despre dreptate, despre adevăr, atâta timp cât, în anii care au urmat acelor evenimente, victimele s-au amestecat cu criminalii, ultimii ajungând din nou la butoane. Sau dacă nu la butoane, oricum se bucură de pensii speciale de mii de euro. Ne întrecem în cuvinte când spunem că acea revoluţie a dat jos cel mai ticălos regim dintre toate dictaturile comuniste instaurate după ultimul război mondial, dar reprezentanţi ai acelui regim au continuat să ne conducă. Şi acum avem un şef al senatului venind din acel regim. Atunci despre ce revoluţie vorbim?
“Sunt 30 de ani de la Revoluția care mai mult ne-a dezbinat decât ne-a unit. Avem n organizații, președinți care trimit n scrisori. Noi atunci am cerut puține lucruri: libertate, democrație. Și în sală avem milițieni, securiști, revoluționari cu titluri autentice și revoluționari adevărați”, spunea luni, într-o şedinţă festivă a Consiliului Local, revoluţionarul Corneliu N. Vaida. Şi aşa este. După revoluţie (şi vorbesc doar de Timişoara aici), unii revoluţionari şi-au dedicat anii care au venit căutării adevărului despre acele zile.
Alţii au început o cursă nebună pentru căpătuială. Şi-au făcut asociaţii de revoluţionari puse în slujba lui Ion Iliescu, cel acuzat acum pentru crime la revoluţie. Exact, omul care a furat revoluţia de la Timişoara, transformând-o într-o lovitură de stat la Bucureşti, a fost ridicat pe piedestal de mulţi dintre revoluţionarii timişoreni. Că unul precum Paul Vasile care a dat ordin să fie împuşcaţi oameni pe Calea Girocului (sunt martori care spun că a tras personal) a fost făcut general şi chiar consilier personal de Iliescu, pare să nu-i fi deranjat. Sau un Mihai Chiţac, la puţine zile după ce a pus gazele pe timişoreni a fost făcut de acelaşi Iliescu ministru de Interne. Important era că, prin Iliescu, au adunat case, spaţii comerciale, terenuri etc.
Acelaşi Iliescu care spunea zilele trecute „că e momentul să nu mai căutăm vinovaţi”. Şi totuşi, mulţi revoluţionari timişoreni veritabili i s-au închinat. Un fel de sindrom Stockholm? În apărarea unor generali de armată sau securişti i-am auzit pe unii spunând că puteau să omoare mult mai mulţi oameni, dar s-au limitat la puţini. Pe bune? Un criminal beneficiază de circumstanţe atenuante fiindcă a omorât doar un om, când putea să ucidă doi?
S-a vorbit foarte mult de reconciliere. Foarte bine. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie aflat adevărul, că gunoiul trebuie aruncat sub preş. Asta nu înseamnă că torţionarii nu trebuie să treacă printr-o perioadă de penitenţă, inclusiv în spatele gratiilor. La noi reconciliere înseamnă că torţionarii să rămână la putere? În urmă cu doi ani, de exemplu, ultimul şef al Securităţii, Iulian Vlad era condus la groapă cu mari onoruri, iar unii lideri de opinie (Cozmin Guşă, Dan Andronic etc) îi ridicau osanale. Acelaşi Iulian Vlad care în 17 decembrie 1989 ordona pentru Timişoara: „Se lichidează radical!”.
”Dreptatea înseamnă aflarea vinovaților și pedepsirea celor care au curmat vieți, celor responsabili de represiunea dezlănțuită împotriva revoluționarilor. Responsabili pentru crime. Responsabili pentru locul rămas gol din cauza cruzimii lor. Responsabili pentru chipuri îndurerate de copii orfani, văduve și părinți care nu au încetat niciodată să plângă. Îmi plec capul cu deosebit respect pentru voi, urmașii celor dispăruți, pentru eroi și pentru martiri. Dar, în același timp, un adânc sentiment de rușine profundă mă copleșește. La 30 de ani de la Revoluție, cu câteva excepții, călăii acelor zile se plimbă încă liberi”, a spus președintele Klaus Iohannis, zilele trecute, la Timişoara. Perfect adevărat. Dar se poate ceva mai mult decât nişte cuvinte frumoase?
Nu de puţine ori în istorie, românii n-au dus un lucru până la capăt sau l-au făcut pe jumătate. Aşa s-a întâmplat şi în decembrie 1989. Reala revoluţie de la Timişoara a fost predată lui Ion Iliescu şi “emanaţilor” din jurul acestuia. Şi acesta este unul din motivele de bază pentru care, după trei decenii, România se află acolo unde se află. Nici cu adevărat în Europa civilizată, nici în afara ei.
Amicii lui Hayssam şi devalizarea României
Nu trebuie sa incercam sa reproducem biografia criminalului Omar Hayssam, dar sper sa aducem in cele 3 – 4 articole urmatoare niste date mai putin 
cunoscute despre acest criminal condamnat. Date despre “istoria” lui in Romania si in special date despre partenerii lui la jaful organizat de mafia din care facea parte.
Unchiul lui Omar Hayssam, Mohamed Farzat, a locuit și el în România, în perioada comunistă. Cu ajutorul unei firme siriene, Farzat exporta tractoare românești în țara sa de origine prin ICE Dunărea, firmă ce aparținea fostei Securități. După cum presa a relatat în repetate rânduri, de aceste afaceri nu era strain nici liderul Partidului Conservator (fost Partidul Umanist), Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Mohamed Farzat a fost deconspirat în 1988 ca ofițer al Serviciilor de Informații Siriene.
Relatiile arabo-pesediste se invirt in jurul a doua nume “grele”: Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc. Cei doi au avut in preajma lor mai multe personaje controversate din comunitatea araba, de la Zaher Iskandarani la Kamel Kader, Mohammad Murad, Fathi Taher si pina la Omar Hayssam. Unele contributii ale arabilor la bunastarea financiara a PSD au fost recunoscute oficial de reprezentantii partidului. La Iasi, PSD a facut publica sponsorizarea primita de la comunitatea araba in campania electorala din toamna. Din datele furnizate Monitorului Oficial, rezulta ca PSD Iasi a primit donatii de 2,28 miliarde lei (in banii din 2004) . SURSA.
Omar Hayssam a venit în România în urmă cu 24 de ani. El a reuşit să acumuleze în Romania o avere estimată la cifre intre 100-300 de milioane de dolari. Se pare însă că mare parte a acesteia a fost trecută pe numele doctorului Yassin, un apropiat al său, imediat după ce jurnaliştii români au fost răpiţi în Irak. Cunoscut din perioada ziaristilor rapiti sub numele cu care la botezat Traian Basescu “Yassin ce cinstit”.
Intre 2001-2004, Hayssam prelua active ale statului cu sprijinul pesedistului Ovidiu Muşetescu (decedat); returnările ilegale de TVA le-ar fi primit şi cu ajutorul lui Ristea Priboi (fost consilier al ex-premierului Adrian Năstase), care era membru şi în Consiliul de Administraţie al unei firme unde Omar era acţionar, după cum însuşi Hayssam a confirmat într-un interviu din noiembrie 2004.
Garda Financiară şi Direcţia Finanţelor Publice erau la picioarele lui Omar, după cum ne-a declarat un fost şef de la filiala Sectorului 1 al Capitalei, unde era sediul principal al grupului de firme patronate de sirian.
Nici serviciile secrete nu s-au lăsat mai prejos, şefii lor de atunci, respectiv Gheorghe Fulga – SIE – şi Radu Timofte (decedat) – SRI, asigurându-i lui Hayssam protecţia şi oferindu-i, prin transmitere de informaţii clasificate, oportunităţi de afaceri. La fel a procedat şi MApN, care a şi importat păcură (obţinută prin contrabandă) prin intermediarul Hayssam. Hayssam nu a dus-o prost nici cu Poliţia. Unul dintre fraţii lui Hayssam Omar era partener de afaceri cu fiul şefului Poliţiei Române de atunci, Dumitru Sorescu.
Între 1991 şi 2004, inclusiv, fraţii Omar au avut sute de firme în România, multe dintre ele fantome. Le foloseau pentru contrabandă şi evaziune şi apoi le vindeau unor arabi, care poate nici nu existau în realitate, pentru a li se pierde urma.
Ca să aibă bani pentru a-i plăti pe toţi cei care îi sprijineau afacerile ilegale, Hayssam făcea evaziune, contrabandă, nu-şi plătea taxele şi impozitele şi îşi înşela partenerii de afaceri. Între cei înşelaţi şi care ne-au oferit documente şi informaţii despre afacerile ilegale ale lui Hayssam Omar s-au aflat Elena Adobriţei, Mihai Istrate, Gh Crihana şi alţii.
În 2003, Hayssam ne declara că cei care îl acuză de înşelăciune sunt escroci pentru că, dacă ar fi fost vinovat că i-a plătit cu cecuri false, Poliţia şi Parchetul l-ar fi cercetat, or, el n-a fost cercetat de nimeni. Era şi greu, având în vedere relaţiile acestuia cu şefii instituţiilor statului, după cum s-a adeverit ulterior. SURS
A
Revoluţia furată!
Valentin Hossu
Motto:
„Vai de acel popor care-şi omoară (ucide) conducătorul.”
(Vall Hossu)
„Revoluţia furată din Maramureş”, aşa şi-a intitulat lt. col. (r) Valentin Hossu, cartea, rămasă în manuscris, prin care a dorit să-şi comunice trăirile şi opiniile personale despre Revoluţia Română din anul 1989. „Dedic această carte în memoria colegilor de arme care au căzut la datorie în momentele dramatice înainte de decembrie şi în decembrie 1989”, preciza, încă de la început, autorul acestei cărţi.
În continuare invită cititorul să ia la cunoştinţă de cele relatate cu privire la subiectul abordat în această lucrare. Iată câteva idei şi trăiri scrise şi semnate de Vall Hossu:
„O să încerc să dezvălui fapte reale trăite de mine sau povestite de martori oculari, chiar cu riscul de a avea parte de lucruri neprevăzute.
…Au început mişcările din Europa de Est din care Ceauşescu n-a tras nici o concluzie. Apoi a venit Întâlnirea de la Malta din 1989, dintre Gorbaciov şi Bush unde s-a pecetluit definitiv şi soarta României.
…Şi acum stimate cititorule, am ajuns practic la povestirea reală a faptelor ce au precedat Revoluţia…
Subsemnatul era prieten cu răposatul lt. col. Gheorghe Ivan care a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Inspectoratului M.I. al judeţului Maramureş, cea mai mare fiind cea de şef al Miliţiei municipiului Baia Mare. Pe acesta îl cunoşteam de când lucra la Satu Mare, de prin 1973. Eram prieteni, dar în limitele politeţii militare şi mai ales al sportului. Şi eu şi el eram nişte împătimiţi ai şahului. Acest lt. col. Ivan Gheorghe avea multe cunoştinţe în MI şi cunoştea mai multe probleme legate de producţia de aur a judeţului Maramureş.
Nu pot să spun cu precizie în ce împrejurări, în vara anului 1989 a intrat într-o reţea conspirativă care urmărea înlăturarea lui Ceauşescu de la putere, iar în plus cunoştea în amănunt şi problema arătată mai sus.
…În dimineaţa zilei de 14 noiembrie 1989 a venit vestea morţii lt. col. Ivan, ca o bombă. Fusese aruncat în aer cu maşina personală în locul unde o parca pe timp de noapte. Ajuns la serviciu, sunt chemat de şeful Securităţii judeţene, col. Gheorghe Iliescu, şi trimis la „faţa locului”, să văd ce s-a întâmplat şi să-i raportez starea de fapt, deoarece se pare că nişte „mineri” l-au aruncat în aer cu maşină cu tot.
M-am deplasat la faţa locului cu mare reţinere sufletească, după toate versiunile pe care le auzisem.
Când am ajuns la locul faptei, el nu mai era, ci numai maşina aruncată în aer. Am stat puţin şi am analizat ce s-a putut întâmpla şi am plecat urgent la Inspectorat. I-am raportat şefului Securităţii că este vorba de „un act terorist în toată regula”. Şeful Securităţii, care ţinea şi locul inspectorului şef, acesta se pensionase, mi-a spus: „cum îţi permiţi să faci asemenea afirmaţii?”. Mi-am susţinut punctul de vedere, cu argumente tehnice, după care mi-am cerut permisiunea să plec la locul meu de muncă.
…În ziarul „Graiul Maramureşului” din 23 octombrie 2000 se consemnează, după un articol preluat din ziarul „Ziua”: „colonelul Ivan din Baia Mare a fost asasinat de K:G:B-işti”. Redau mai jos articolul ca să vă daţi seama de ce: „Vă amintiţi de colonelul Ivan, fost comandant la Miliţia Municipiului Baia Mare înainte de decembrie 1989? Cel care a sărit în aer cu autoturismul pe care-l încerca să-l pornească din faţa blocului în care locuia. Pe atunci toate cercetările întreprinse pentru găsirea făptaşilor au rămas fără rezultat. Singura concluzie care a putut fi desprinsă a fost aceea că criminalii erau profesionişti. După mai bine de un deceniu, iată o dezvăluire senzaţională (A cui? Pe ce argumente? n.n.): colonelul Ivan a fost asasinat de K.G.B.-işti.
Ediţia de „Ardeal” a cotidianului „Ziua” a iniţiat un serial despre influenţa K.G.B. În democraţia românească. Dezvăluirea menţionată este făcută în prima parte, apărută pe data de 17 octombrie 2000 sub titlul „Influenţa serviciilor ruseşti în România”, pag. 3 (Evenimente-dezvăluiri). „Una dintre loviturile puternice ale reţelei K.G.B. În România a fost asasinarea colonelului Ivan de la Miliţia Baia Mare, chiar înainte de Revoluţie. Ivan a fost pedepsit pentru că a sesizat afluenţa de turişti sovietici în România şi şi-a dat seama că se pune la cale o lovitură de stat”- notează autorul.
…Concluzia finală este aceea că în mass-media se cunoaşte cine l-a ucis pe lt. col. Ivan deoarece Miliţia nu se ocupa cu strângerea şi prelucrare acestor date şi nu cred că Ivan prezenta aşa mare interes pentru K.G.B., decât pentru cei ce se ocupau cu asemenea lucruri. Deci, concluzia este, după toate datele care se deţin şi le cunosc unii „tovarăşi” care sunt în conducere, că Ivan nu a fost asasinat de K.G.B.
Vorbind despre acest „act terorist”, lt. col. (r) Valentin Hossu mai reţine: „…în geanta găsită în maşină erau poze cu Caramitru, Sergiu Nicolaescu etc. Era să uit un amănunt important, acela că înmormântarea lt. col. Ivan s-a făcut cu toate onorurile militare în Satu Mare. Deci şi de aici se poate trage o concluzie importantă privind asasinarea acestuia”.
…La nivelul judeţului Maramureş s-a întocmit un Plan unic de măsuri, pe linie de miliţie, securitate şi a altor forţe (trupe de securitate, pompieri, armată, apărare civilă şi gărzi patriotice). Nu vreau să îmi aduc laude, dar acest plan s-a conceput şi făcut de către subsemnatul în cooperare cu alţi ofiţeri delegaţi din partea celorlalte forţe menţionate mai sus. Planul a fost unul paşnic, nu de reprimare prin forţă a manifestaţiilor care se preconizau. După cum se cunoaşte, în judeţul Maramureş nu a fos împuşcată sau omorâtă vreo persoană pe timpul Revoluţiei.
Acest Plan a fost prezentat fostului prim-secretat al judeţului, Vasile Bărbuleţ, pe data de 22 decembrie, ora 10,00, de către şeful Inspectoratului Judeţean al MI, col. Mihai Mihai, şeful Garnizoanei, maior Gheorghe Popa şi subsemnatul. La insistenţele şefului Inspectoratului, planul a fost susţinut în faţa prim-secretarului judeţean de către mine deoarece Inspectoratul de Interne avea situaţia în detaliu şi cunoştea mai bine starea de spirit a populaţiei.
Am raportat prim-secretarului tov. Vasile Borbuleţ că există două variante de acţiune:
- Dacă în faţa sediului Comitetului Judeţean PCR Maramureş se adună câteva elemente anarhice care vreau să pună mâna pe putere, se va acţiona astfel: imobilizarea acestora se va face de forţele speciale ale MI conform planului întocmit fără să se deschidă foc de avertisment sau de intimidare, după care vor fi cercetate de organele competente.
- Dacă vin mai mulţi manifestanţi şi încep să demonstreze, nu vom opune nici un fel de rezistenţă, dar trebuie alarmate şi forţele MApN, trupele de securitate, pompierii, apărarea civilă şi gărzile patriotice. Cadrele MI din municipiul Baia Mare şi din judeţ se vor găsi printre demonstranţi, iar cu o parte din forţele speciale, vom realiza un dispozitiv în jurul acestora pentru a-i proteja de elementele huliganice sau teroriste. Forţele MApN şi celelalte forţe vor realiza un dispozitiv conform Planului unic, întocmit de comun acord.
Am solicitat prim-secretarului judeţean să ceară aprobarea comandantului Armatei a 4-a, a Ardealului, generalul Topliceanu, pentru a alarma forţele MApN din timp (lucru pe care l-a făcut imediat) deoarece evenimentele se succedau cu repeziciune şi nu ar mai fi avut timpul necesar să poată lua legătura cu acesta, după ce ar fi început demonstraţia. Am subliniat că în toate aceste acţiuni să nu folosim focul de avertisment sau pentru intimidare.
Concluzia care se desprindea din acest Plan, căruia ulterior i se spunea „Planul Z”, era să se lase manifestanţii să demonstreze paşnic şi să-şi spună revendicările. Nu vreau să-i aduc merite prim-secretarului Vasile Bărbuleţ, dar acesta a fost de acord cu cele raportate, neavând obiecţii. Apoi am plecat la sediul unităţii. Ajunşi aici, col. Mihai Mihai a chemat în biroul său pe şeful securităţii şi pe maiorul Grigore Pintea locţiitorul şefului Miliţiei Judeţene, col. Dionisie Suciu, care lipsea din Baia Mare. M-a întrebat ce măsuri mai trebuie luate. Am raportat că în asemenea situaţii se pun în aplicare măsurile stabilite în ordinul scris ce este păstrat într-un plic „strict secret, litera „C”, care se găsea la Inspectorat, fiind distribuit inclusiv la posturile de miliţie.
Fac aici precizarea că aceste plicuri le-am distribuit personal, în prima parte a lunii decembrie 1989, împreună cu alţi colegi (cpt. Păvăloiu şi plt. Chira, şoferul care ne-a dus cu maşina Inspectoratului), la toate subunităţile din judeţul Maramureş. De altfel la ora 11.00, din data de 22 decembrie 1989, s-a primit semnalul „Executaţi L-404”. La acest semnal s-a deschis „Plicul C”. Ordinul se referea la măsuri privind munca de securitate şi miliţie în situaţii deosebite. Cea mai importantă măsură era aceea că folosirea armamentului din dotare, se va face numai cu aprobarea şefului Inspectoratului, deci acest aspect nu mai era lăsat la nivelul „uzului de armă” prevăzut în regulamentele militare.
Pe lângă aceste măsuri s-au stabilit responsabilităţi specifice pentru conducerea forţelor privind paza şi apărarea sediilor unităţilor şi subunităţilor Inspectoratului. Pentru sediul Inspectoratului a fost stabilit maiorul Grigore Pintea, care aşa după cum am mai spus, ţinea locul şefului Miliţiei Judeţene.
După ce au apărut pe postul TV aşa-zişii revoluţionari, am plecat împreună cu mr. Grigore Pintea să verificăm dispozitivul de apărare a sediului Inspectoratului, care era asigurat de militari în termen, aparţinând Batalionului de securitate de la Şomcuta Mare. În timp ce ne întorceam de la unul din posturile de santinelă (posturi fixate în interiorul curţii, în cele patru colţuri, un militar înarmat cu pistol mitralieră) am auzit şi văzut că de sediul unităţii se apropie o mulţime de demonstranţi. I-am spus maiorului Pintea să meargă la intrarea principală să stea de vorbă cu ei până ce eu alerg după celelalte cadre de conducere pentru a dialoga cu acestea şi pentru a împiedeca pătrunderea lor în sediul Inspectoratului. La cele afirmate răspunsul din partea mr. Gr. Pintea a venit: „Lasă-mă nu-ţi face probleme că mă ştiu de frică, şi nu o să aibe curajul să intre”.
În timpul în care am plecat după celelalte cadre de conducere, mr. Pintea s-a retras din faţa demonstranţilor şi s-a închis în biroul lui zicându-mi ca să fac ce ştiu, că el nu mai iese pentru a dialoga cu demonstranţii. Între timp demonstranţii au rupt poarta de la intrare şi au pătruns în curtea Inspectoratului. Primul grup de „revoluţionari” care au pătruns în sediul Inspectoratului Judeţean al MI, de pe str. Scânteii, nr. 37, din Baia Mare, a fost condus de ing. Munteanu, care era sub influenţa alcoolului.
Împreună cu alte cadre am încercat să convingem pe demonstranţi să nu intre toţi în sediul Inspectoratului ci să formeze o delegaţie care să verifice că nu sunt deţinuţi politici şi camere de tortură. Am instalat un difuzor deoarece porta voce i-a fost dusă primului secretar Vasile Bărbuleţ. ….Dar nu a fost posibil, deoarece după cum mi-am dat seama mai târziu, majoritatea celor care au intrat în sediul Inspectoratului aveau şi alte interese. Unii au scandat: „securişti veniţi cu noi”. Atunci l-am rugat pe şeful securităţii să meargă împreună cu subordonaţii săi la sediul Comitetului judeţean PCR, ca să se vadă că suntem de partea Revoluţiei. Şeful securităţii, împreună cu locţiitorul politic şi puţinii ofiţeri pe care îi mai avea în sediu, au plecat la Comitetul Judeţean de Partid. Cu şeful securităţii nu m-am mai văzut decât după mai multe zile când am încercat să înjghebăm un nou ştat de organizare privind fostele cadre de securitate.
În sediul Inspectoratului a pătruns o mulţime de „demonstranţi” care s-au dedat la acte de vandalism şi de batjocorire a unor cadre de miliţie ce se găseau în birouri sau în curte. Ing. Munteanu a cerut să se facă linişte şi a anunţat că el este, din acest moment Şeful Inspectoratului. I-am spus să intrăm în biroul şefului Inspectoratului şi să pună sub pază această cameră, lucru pe care l-a făcut. Odată intrat cu el în biroul şefului Inspectoratului i-am propus măsuri ce trebuie întreprinse pentru a preveni evenimente deosebite, cu care el a fost de acord. I-am explicat că voi răspunde la telefoane deoarece cunosc felul în care funcţionează acestea. I-am spus, că trebuie să se prezinte la Palatul Administrativ pentru că acolo se formează Frontul Salvării pentru judeţul Maramureş şi să primească instrucţiunile de rigoare. Acest „demonstrant” a plecat şi nu s-a mai întors. Atunci văzând că sunt numai eu şi ofiţerul de serviciu pe Inspectorat, (regretatul maior Gheorghe Avăşan, n.n) am început să luăm unele măsuri pentru a nu se distruge arhiva şi unele puncte cheie din Inspectorat.
După ce sediul Inspectoratului a fost preluat de către armată, ofiţerii care au executat această misiune au trecut la dezarmarea plutonului de luptă antiteroristă, ce funcţiona în cadrul Inspectoratului. La exerciţiul de alarmare dat plutonului, acesta a fost gata de luptă în 8 minute, cu toate cele necesare inclusiv îmbarcarea lor în maşinile speciale, respectiv ABI. Atunci unuia dintre cadrele militare? i-a venit ideea să ducă în sala de şedinţe a Inspectoratului întreg plutonul şi să-l pună sub pază. Au luat şireturile de la bocancii tuturor membrilor acestui pluton, semn că în conştiinţa lor au procedat la arestarea întregului efectiv al acestuia, cu toate că eu i-am rugat să nu procedeze astfel, deoarece îmi asum răspunderea pentru ei, că nu o să le pună probleme. Degeaba. Până şi la toaletă erau însoţiţi de militari de la MApN. Personal am rămas în biroul şefului Inspectoratului până la orele 01,00, data 23 dec 1989, după care m-am deplasat acasă fiindcă îmi era foame şi mă prinsese puţin oboseala.
Între timp, după cum am aflat mai târziu, s-a format o altă conducere a Inspectoratului în biroul adjunctului şefului miliţiei judeţene. Acest grup a fost condus de profesorul Vintilă, director la Liceul Economic, în acea perioadă şi Adiel Florian, administrator al Pieţii de alimente. Fără să mă abordeze pe mine i-a luat la întrebări pe unii dintre şefii unităţii. Aceştia le-au cerut Planul unic, sau cum îl numeau ei, Planul Z, şi ştatele de organizare ale Inspectoratului. Deci erau mai pregătiţi a submina şi mai ales a compromite prestigiul Inspectoratului Ministerului de Interne. Unul dintre şefi fiind mai fricos a scos din fişet nişte salam şi o sticlă de Wisky şi le-a spus: „Numai atât am putut să păstrez pentru voi”. De frică sau pentru a se da bine pe lângă „noua conducere” a Inspectoratului impusă şi nu aleasă, şi contrar ordinelor, a trimis după şeful de cadre şi i-a ordonat acestuia să le dea ştatele de organizare ale Inspectoratului.
Nu bine am ajuns acasă că au şi venit după mine nişte „revoluţionari” şi m-au ameninţat să le deschid uşa. Iniţial am întrebat cine i-a trimis după mine, mi-au răspuns că şeful Inspectoratului. Atunci i-am întrebat cine este? La care mi s-a spus că profesorul Vintilă. Am dat telefon, cum era şi firesc, şi după ce mi s-a confirmat le-am deschis uşa. M-am conformat celor spuse de ei şi am plecat la sediul Inspectoratului, deoarece nu puteau să se descurce nici măcar în folosirea telefoanelor din biroul în care se instalaseră.
Ajuns la sediul Inspectoratului, mi s-a cerut „Planul Z”. Eu le-am spus că nu există aşa ceva. Atunci unul dintre revoluţionari mi-a pus pistolul mitralieră în piept şi mi-a spus că mă lichidează dacă nu le dau planul întocmit şi prezentat primului secretar, ba mai mult unul dintre noii „şefi” le-a spus că sunt securist şi să mă lichideze deoarece există plan de reprimare a revoluţionarilor pe care îl cunosc eu şi seful securităţii. Atunci a intervenit locţiitorul politic al Inspectoratului Judeţean Maramureş al MI şi le-a spus că toate sunt neadevăruri şi că din primele momente m-am alăturat revoluţiei şi am evitat pierderi de vieţi omeneşti, deoarece după cum bine se ştie şi Inspectoratele judeţene ale MI sunt considerate unităţi militare. Deci puteam să fac să se ajungă aşa cum s-a întâmplat şi la Sibiu şi la alte unităţi militare ale MApN. Nu aş fi relatat acest aspect, dar toţi colegii mei din Inspectorat cunosc acest lucru şi m-ar fi desconsiderat că nu am curajul să spun adevărul până la capăt.
Una din greşelile pe care le-am făcut a fost aceea că nu am retras de la Ofiţerul de Serviciu planul de alarmare şi tabelul cu numele şi adresele cadrelor.
Când am fost adus în unitate şi am văzut aceste documente precum şi ştatele de organizare şi funcţionare a Miliţiei şi Securităţii judeţene pe mâna cui au „încăput” am văzut negru în faţa ochilor, deoarece acestea stăteau de regulă numai în casa de fier, la mine în birou, dar în aceea zi nu ştiu cum le-am dat spre consultare şefului de cadre şi nu am mai urmărit ca ele să-mi parvină şi să le pun în siguranţă. Atunci văzând acest lucru i-am spus unui tovarăş subofiţer care era cu documentele secrete să ia imediat statele de organizare şi să fie duse spre consultate într-un birou separat unde să nu aibă acces decât un număr restrâns de persoane, lucru pe care l-a făcut „luându-mi o piatră de pe inimă”.
Nu ştiu ce au înţeles din aceste documente dar le-au interpretat greşit atât privind organizarea Inspectoratului cât şi retribuţia cadrelor.
Grupul condus de profesorul Vintilă ţinea permanent legătura cu Frontul Salvării de la judeţ ce s-a constituit în Palatul Administrativ şi tot întocmea tot felul de liste privind participarea la conducerea acestuia şi a Inspectoratului. De ce am amintit acest lucru? În 25 12 1989 când s-a ordonat de Frontul Salvării Naţionale depunerea armelor şi muniţiilor de către revoluţionari, persoanele care au primit arme în sediul Inspectoratului au condiţionat predarea lor de verificarea listei cu revoluţionarii şi înscrierea lor pe acestea. Spuneau că ei au făcut atâtea „eforturi” şi au prevenit unele evenimente grave, şi totuşi nu se regăsesc pe listele Frontului Salvării de la judeţ. Ba unul, mai în glumă, a zis că poate sunt pe lista 21, deoarece până atunci se întocmise vreo 20 de liste.
Un alt aspect legat de slaba gândire a unor revoluţionari pătrunşi în sediul Inspectoratului a fost acela când aceştia au „colindat” prin toate birourile şi au strâns într-o cameră tot ce au găsit. Pachete de ţigări goale, sticle cu etichete de diferite dimensiuni, precum şi cutii goale de NESS CAFÉ. Pe acestea le-au aranjat frumos pe o masă şi le-au filmat şi fotografiat, zicând. „uite ce bine au dus-o, Securitatea şi Miliţia, iar noi nu ne puteam permite să bem numai „votcă” şi cafea „nechezol”.
Aş mai arăta, cu mare regret, că înainte de a pleca acasă, deşi l-am rugat pe ofiţerul de la gărzile patriotice, care avea sarcini legate de paza sediului Inspectoratului să nu distribuie armament demonstranţilor, acesta, fiind şi sub influenţa alcoolului, sfătuindu-se cu alte persoane, a repartizat „pe bază de buletin” armament, din camera ofiţerului de serviciu, unui însemnat număr de persoane ce erau în curtea Inspectoratului, neţinându-se cont de faptul dacă aceştia au făcut sau nu, armata. Din această cauză şi până în ziua de azi nu se mai găsesc două pistoale care erau în dotarea cadrelor.
Nu aş vrea să continui cu amănunte care sunt pur militare şi de aceea, pe scurt, voi mai relata câteva aspecte care ar fi putut duce la pierderi de vieţi omeneşti. Când revoluţionarilor le-a venit ideea să-l aresteze pe prim-secretarul Comitetului Judeţean de Partid, tov. Vasile Bărbuleţ, am fost luat din nou la întrebări întrucât se ştia că subsemnatul am prezentat „Planul Z” şi că trebuie să ştiu unde se află. Atunci le-am supus, aşa-zişilor „revoluţionari” locul probabil unde se află. Am stabilit planul de „arestare” de comun acord, dar, între-timp, acesta a fost luat şi dus la UM 01354 Baia Mare, de către un alt grup de revoluţionari.
În această perioadă au fost lansate tot felul de zvonuri alarmiste: ba că apa este infectată (otrăvită); că vine Batalionul de securitate de la Şomcuta să reprime demonstranţii, ba, cadrele de securitate au un plan de reprimare a demonstranţilor etc. Până la urmă s-au dovedit a fi doar zvonuri. Cadrele MApN au luat în serios diversiunea privind venirea spre Baia Mare a Batalionului de securitate de la Şomcuta Mare. S-au deplasat cu tehnică de luptă în direcţia Şomcuta şi din „greşeală” au şi deschis foc, după cum ne mărturiseşte ofiţerul I.P. Susţin această idee prin faptul că în data de 26 decembrie 1989 unităţi ale MApN au organizat trageri în poligonul de tragere de la Săcălăşeni pentru a justifica muniţia trasă din „greşeală” în zilele precedente.
Deci, diversiunea a fost pusă la cale, şi în judeţul Maramureş, de forţe ostitile din interior, influenţate şi susţinute din exterior. În Maramureş, Revoluţia nu a avut un impact atât de violent datorită faptului că „tovarăşii” din conducerea judeţului şi a celor din MI, MApN, din trupele de securitate, au dat dovadă de înţelepciune şi au colaborat conform „Planului unic” întocmit la nivelul judeţului aşa cum am arătat mai sus.
În manuscris mai sunt prezentate câteva opinii atribuite unor persoane de la care col. (r) Valentin Hossu a cules informaţii privind activitatea lor în timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989 în Baia Mare. Redăm spre exemplificare:
- V. (fost luptător în G.P.)
Pe timpul Revoluţiei am fost arestat, atunci când am fost trimis la comandantul Gărzilor patriotice. Când am intrat în holul încăperii doi militari care aveau arme asupra lor, mi-au spus să ridic mâinile sus, poziţie în care m-au ţinut până ce a venit comandantul militar. După aceea am fost trimis la depozitele de muniţie împreună cu doi ofeţeri şi doi militari în termen. Am încărcat într-un ARO 243 muniţia şi ne-am deplasat la Aeroportul Baia Mare. Ajuns aici am descărcat muniţia şi auzeam vorbindu-se la telefon că la Aeroportul din Satu Mare au ajuns terorişti. De aceea mi s-a cerut să mai fac trei transporturi. Speriat fiind, am convenit cu căpitanul care era cu militarii în termen, să merg la EP Săsar şi să le solicit un camion de 5 tone. Am vorbit cu ofiţerul de serviciu de la EM Săsar şi acesta le-a pus la dispoziţie camionul. După ce am rezolvat acest lucru, eu m-am retras la Centrala Minelor unde am explicat cele petrecute.
Mai pot să arăt un alt aspect ce s-a petrecut în timpul Revoluţiei, la Casa Petöfi, fosta Casă de oaspeţi a lui Ceauşescu (situată în Baia Mare, str. Petöfi Şandor, n,n). După ce a început Revoluţia, d-l dr. Roşu, ca fost administrator al Gospodăriei de Partid, şi-a permis şi a început să împartă bunurile fostului PCR (mai bine zis a secretarului general). Ce s-a putut împărţi? TV color, tacâmuri, lenjerie, obiecte din cristal etc. Atunci când am văzut ce se petrece am fost foarte indignat dar nu am putut să mă adresez nimănui deoarece a lucrat mână în mână cu comandantul militar.
Mai vreau să spun că eram şofer de serviciu pe Aro 243 la Centrala Minelor Baia Mare când l-a adus pe fostul prim-secretar Bărbuleţ şi l-a pus să vorbească din balcon, demonstranţilor. Bărbuleţ a rostit mulţimii câteva cuvinte care nu i-au mulţumit pe demonstranţi. Când a coborât din balcon, d-l Tătaru, comandantul GP îl apăra pe Bărbuleţ cu o haină militară. În timp ce cobora pe scări, d-l profesor Vintilă i-a dat un pumn în spate şi l-a scos în spatele Centralei Minelor şi apoi a fost dus la Garnizoană unde a fost pus sub pază.
Menţionez că după acest incident profesorul Vintilă s-a deplasat la sediul Inspectoratului judeţean al MI.
- I (fost comandant al Batalionului de securitate, Şomcuta Mare): Am primit telefon de la autorul acestei cărţi (Valentin Hossu, n.n) ca să stăm în cazarmă şi să nu ne îndreptăm spre Baia Mare, deoarece vom fi întâmpinaţi cu foc de către unităţi de la MApN. Pe bună dreptate am realizat acest lucru, deoarece nu puteam să ne luptăm cu o unitate de tancuri sau artilerie.
Date biografice: colonel (r) Hossu Valentin
Data naşterii: 05.09. 1950, Ileanda, Maramureş;
Studii:
1969, Liceul real din localitatea Ileanda, cu diplomă de bacalaureat;
1972, Şcoala superioară de ofiţeri „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, cu examen de diplomă;
Experienţă profesională:
19.08. 1972, Locotenent, Comandant de pluton la Brigada 24 SEC. Cluj;
01.10. 1982, Şef stat major II, Batalionul de Securitate Şomcuta Mare;
15.05. 1985, Mutat la IPJ Maramureş-ofiţer specialist II organizare mobilizare-biroul cadre;
15.06. 1992, Trecut în rezervă, cu gradul de Maior, cu drept la pensie;
Avansat la termen, în rezervă: 1.12. 1995, la gradul de Locotenent-colonel iar la 1.12. 2004, la gradul de colonel.
Coloana venită de pe str. Baia Sprie, ocoleşte hotelul Bucureşti şi se alătură demonstranţilor din Piaţa Revoluţiei. (Colecţia d-lui Felician Săteanu).
În 1989, Radio Europa Liberă/Libertatea era unul din cele mai populare și influente posturi de radio străine care transmiteau spre țările comuniste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, alături de Vocea Americii, BBC și DW/DLF.
Prin această poziție privilegiată a jucat cu siguranță un rol important în revoluțiile din 1989, care au dus la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est și mai târziu în Uniunea Sovietică. Radio Europa Liberă a fost o sursă principală (nu unică) de informații credibile, verificate, echilibrate.
16 decembrie 1989
Începe protestul din Timișoara, ca răspuns la încercarea regimului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés, care făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass-media internațională, iar guvernul comunist a considerat că a făcut declarații antiromânești. Unii protestatari au încercat să pătrundă în clădirea comitetului județean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea participanților.
17 decembrie 1989
Protestatarii au intrat în Comitetul Județean Timiș și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriți de unități militare. Începe intervenția armatei care nu reușește să restabilească ordinea, dar trage în manifestanți.
18 decembrie 1989
- Nicolae Ceaușescu se întâlnește cu miniștrii Apărării, Vasile Milea, de Interne, Tudor Postelnicu, de Externe, Ion Stoian și cu generalul Iulian Vlad, șeful Securității.
- Ceaușescu face o vizită de două zile în Iran.
- Continuă represiunea de la Timișoara sub numele „Operațiunea Trandafirul”: peste 40 de cadavre ale celor împușcați mortal la demonstrație, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean, au fost sustrase de la morga spitalului și duse la București pentru ca urmele represiunii să fie șterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenușa” din București. Cenușa a fost colectată în patru pubele de gunoi, ulterior aruncate pe un câmp la Popești Leordeni.
19 decembrie 1989
Armata deschide focul împotriva muncitorilor în apropierea întreprinderii „ELBA” din Timișoara.
20 decembrie 1989
În jurul orei 13.00, peste 100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei din Timișoara și au început să strige sloganuri antiguvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului.
Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. Seara, ține un discurs televizat în care spune că „elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.
21 decembrie 1989
În cursul dimineții, Nicolae Ceaușescu dă ordin să se organizeze o manifestație a „oamenilor muncii” de susținere a sa și a conducerii comuniste și vorbește din balconul Comitetului Central. Promite creșterea salariilor muncitorilor cu o sută de lei pe lună.
VEZI AICI TRANSCRIEREA EMISIUNILOR DIN 21 DECEMBRIE
Studio special al „Actualității Românești”, Radio Europa Liberă, 21.12.1989, ora 17:00
Dinspre marginea manifestației s-a auzit o explozie și sloganuri izolate împotriva lui Ceaușescu. Speriată, mulțimea se înghesuie să părăsească piața. „Cel mai iubit” dintre conducători, cum era omagiat Ceaușescu, încearcă să calmeze spiritele și strigă „stați liniștiți la locurile voastre”. Mulțimea se dispersează.
O parte dintre participanți au pornit spre Intercontinental, unde au ridicat o baricadă. Represiunea împotriva lor a început la miezul nopții prin participarea Securității, armatei, pompierilor, Ministerului de Interne.
După înăbușirea revoltei, asfaltul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și salubrității. 50 de oameni au murit în urma represiunii, 462 au fost rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava.
22 decembrie 1989
- Grupuri masive de muncitori de la uzinele Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul capitalei.
- Nicolae Ceauşescu spune că ministrul apărării, generalul Vasile Milea, este un trădător și anunţă sinuciderea lui.
- Se instituie „starea de necesitate” pe întreg teritoriul României.
VEZI AICI TRANSCRIEREA EMISIUNII DIN 22 DECEMBRIE
- Armata se retrage din fața Comitetului Central.
- Manifestanții, strânși în număr mare în fața Comitetului Central, forțează intrarea în clădire.
- La ora 12:06, soții Ceaușescu pleacă din clădirea CC-ului, la bordul unui elicopter.
- La ora 15:00 sunt arestați la Târgoviște.
- Radio România Actualități și TVR sunt ocupate de manifestanți. La TVR, actorul Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu par să dirijeze lucrurile.
- Se înființează Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, care preia întreaga putere în stat, cu scopul „instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. Printre membrii acestuia se află Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, László Tokés, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza şi Ion Iliescu. Comunicatul către țară al acestei noi entități anunță instituirea pluralismului politic, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor în stat, elaborarea unei noi constituţii, promovarea liberei iniţiative în economie, respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului.
- Violențele continuă în timpul nopții sub pretextul apariției teroriștilor.
23 decembrie 1989
Soţii Ceauşescu, reţinuţi de miliție, sunt transferaţi de la sediul Inspectoratului de Miliţie la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.
Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale decretează măsuri excepționale. Printre ele se numără integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, încetarea focului pe întreg teritoriul ţării, predarea armamentului aflat în posesia civililor către unităţile militare.
25 decembrie 1989
Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost judecaţi de un Tribunal Militar Extraordinar și executați, după un proces succint, care a avut loc în unitatea militară de la Târgoviște.
VEZI AICI TRANSCRIEREA EMISIUNII
Studioul special al „Actualității românești”, radio Europa Liberă, 25.12.1989, execuția cuplului Ceaușescu
Cei doi erau acuzați de genocid, subminarea puterii de stat, subminarea economiei naţionale, încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci străine.
VEZI AICI TRANSCRIEREA EMISIUNII DESPRE PROCESUL CEAUȘEȘTILOR
Studioul special al „Actualității Românești” la Europa Liberă, 25.12.1989 – procesul Ceaușeștilor
26 decembrie 1989
Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al guvernului României, prin decret.
VEZI AICI TRANSCRIEREA EMISIUNILOR DIN 26 DECEMBRIE
27 decembrie 2019
Este ales Biroul Executiv al CFSN compus din: Ion Iliescu – preşedinte, Dumitru Mazilu – prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi – Cazimir Ionescu, Kiraly Karoly, secretar – Dan Marţian, membri – Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu.
VEZI AICI TRANSCRIEREA EMISIUNILOR DIN 27 DECEMBRIE
Studioul special al „Actualității Românești” la Europa Liberă, 27.12.1989 – reacții internaționale și mesaje de la ascultători
28 decembrie
VEZI AICI TRANSCRIEREA EMISIUNII
