https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/wp-content/uploads/2025/10/Invita%C8%9Bie.pdf

 

 

 

 

Sorin Roșca Stănescu: „Terorismul neurologic. Controlul asupra creierului.”◊(Asa se naste Burghezia Globalie,multilateral de komunista…) Stăpânii Sectorului 3. Primarul Negoiță a construit un drum din bani publici pentru dezvoltatorul Negoiță◊ (Cine-i vindeca pe doctorii falsi, corupti, analfabeti, hapsani, hotomani si…) Rețea de medici falși în România. Percheziții la Ministerul Sănătății◊ Vasile Astărăstoae: Golgota românilor ortodocși din Ucraina și…Ucraina, vecinul României, ne exclude de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetăţenie și dă o nouă palmă comunităților istorice din Cernăuți, Odesa și Maramureș, dar și Bucureștiului◊ (Dupa cum arata educatia tinerilor de azi,fara de Dumnezeu cel neiconat… asa va arata parlamentul, guvernul si toata lumea de maine) Crima de la Cenei: violența extremă între minori și un eșec colectiv anunțat◊ (FATALA) Minunata lume nouă◊ (Si) Amazon concediază 30.000 de angajați prin e-mail: Vor fi înlocuiți de inteligența artificială◊ Musk vrea să construiască o armată de roboți Tesla și a intrat în competiție cu China. Washington și Beijing „luptă pentru viitor”◊ Inteligenţa Organoidă (OI), mai tare decât Chat GBT (AI). Vom avea computere cu creier uman? Viitorul sună, pe alocuri, înspăimântător. Iată ce anunţă oamenii de ştiinţă pentru următorii ani!◊ De la Soci până la Soci – o cale presărată cu sate și cu oase românești, stropită cu sângele eroilor români◊ (EROII trec, dar spiritele dainuiesc…) Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România condamnă insolența pretențiilor U.D.M.R.◊ (Alt Rai Spitalicesc nascut in sânul ”NAZIST” DIN Romania…) Timiș: Alte nereguli au fost găsite la Spitalul de Psihiatrie Jebel. 25 de paciente, ținute într-o magazie, în condiții improprii◊

 

 Șeful de secție DNA, care a blocat ancheta procuroarei Deriuș, este Ionuț Ardeleanu. El a blocat și dosarul „Nordis”◊ Ministrul justiției, acuzat de plagiat: „Nu demisionez!”◊„Păienjenișul” din „justiția” României sau De ce NU avem justiție în România?◊ (De la pensia PeSeDiana ,la justitia AMERICANA…) Ce îi transmite Liei Savonea un judecător american de 92 de ani◊ Gemenii malefici ai tehnocrației și transumanismului (Ediție broșată)◊ Guvernul îți poate monitoriza locația, dar, de regulă, nu în mod direct◊” Membrii neproductivi vor fi vizați pentru eliminare” (Patrick Wood) – IoB, Internetul Comportamentului◊ Patrick Wood: Transumanismul-”Ei nu cred în Dumnezeu. Nu au nevoie de Dumnezeu.”◊ Presiuni în direcția modificării umanității-”Oamenii sunt animale piratabile!”(Yuval Harari)… Sunt aici ca să vă spun că suntem capabili să piratăm softul vieții și asta schimbă modul în care ne gândim la prevenția și tratamentul bolilor…◊ Un fost ofițer de informații rus vorbește despre o operațiune teroristă prin care se încearcă preluarea controlulului asupra umanității◊ Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist despre desfiintarea familiei, desfiintarea patriei, crestinism, desfiintarea dreptului de moştenire, confiscarea proprietăţii tuturor rebelilor◊ Mafia pădurilor, descrisă din interior: „Mi s-a reproșat că nu aduc bani la partid“◊ Falsul slogan “libertate, egalitate, fraternitate” este deconspirat in ”Cartea neagra a Revolutiei Franceze”… Discursul lui Soljenițîn la inaugurarea Memorialului Vendeea◊ Trei sferturi dintre tezele de doctorat de la Academia de Politie, suspecte de plagiat◊ HITLER ȘI PUTIN: 1938 ȘI 2022◊ CHARLIE MUNGER – Doar idioții își plătesc datoriile după 60 de ani…◊ Despre statul paralel al viespilor și termitelor și despre finanțarea lor de către UEropeni◊ EFECTUL RECORDER, PANICĂ MARE!◊ DOCUMENTAR EXCLUSIV ROMÂNIA TV Cum a fost acaparată România de reţeaua lui Soros◊

 

(Cum se imbogatesc cei saraci si NE/curati? Dezmăț imobiliar: lui Chirica i-a mai răsărit o vilă în curte. Cinci case în 9 ani◊ Judecătorul Gheorghe Stan de la CCR s-a însurat. Nașii, aleși pe sprânceană: doi ieșeni cu dosare penale grele◊ (Amintiri nesfarsite din spitale inbolnavite pe veci…) Dr. Daiana Voiculescu: „Baronii din Sănătate au moștenit sistemul de la părinții și socrii lor, personaje bine poziționate în lumea lui Ceaușescu”◊ (De neuitat…) ‘România suferă din cauza prea multor baroni şi baronese’◊ Baronii spitalelor se intorc. Prin concurs◊ (De  sub aripile ex-menegeritei Ana Rinder, actual deputat în Parlamentul României, ingerul mortii din morga spitalului a devenit ”sfant”,hirotonisit in cuibul mortii si de alti  prea-fericiti …) Mafia morții la Spitalul Vaslui: cum își bate joc Ionuț Sârbu de familiile îndoliate, protejat de baronii locali◊ (Baronul saracilor din Vaslui se lafaie in celula de lux,tot pe banii nostri,pentru prescriere…) I s-a înfundat și mega-coruptului pe care PSD îl ține în brațe de 31 de ani! Baronul Buzatu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant cu o șpagă de peste 250.000 de euro◊ Dumitru Buzatu, profesorul de marxism şi leninism care a pus stăpânire pe cel mai sărac judeţ din România◊ Secretele generalului Vlad, ultimul șef al Securității◊ Trădarea Generalilor: De ce Armata Venezuelei nu a Tras Niciun Foc?◊ INSTAURAREA NOII LUMI DEMONICE PRIN HAOS DELIBERAT – profetismul dostoievskian “la lucru” (I)◊Maduro pledează nevinovat la acuzațiile de narcoterorism, Trump spune: „Noi suntem la conducere”◊ Pilonii necredinţei: Karl Marx◊ Revanşa lui Marx. Identitatea de idei între marxism şi corectitudinea politică…Denunţarea religiei◊„Toate drumurile duc către ruină”◊ Opinie: Abolirea proprietății private, esența Comunismului◊ Karl Marx și Friedrich Engels: Manifestul comunist◊

 

Manifestul Partidului Comunist – Manifest der Kommunistischen Partei – Karl Marx, Friedrich Engels◊ Cele mai reușite cărți românești din 2024, în prim-plan◊ Povestea Trenului Regal” de Tudor Vișan-Miu și Andrei Berinde ajunge în librării◊ Arnold Schwarzenegger și sfaturile lui despre viață◊ Arnold Schwarzenegger și sfaturile lui despre viață◊ Paul Kengor: Abolirea proprietății private se află în centrul comunismului◊ De la Marx la Ceausescu, ipostaze ale lui Anticrist◊ Manifestul lui Marx și Engels și ororile regimurilor comuniste◊ Richard Wurmbrand — „Karl Marx marele preot al diavolului”◊ Războiul omului împotriva omului este urmarea războiului omului împotriva lui Dumnezeu◊ Nouriel Roubini: Karl Marx a avut dreptate, capitalismul se poate autodistruge◊(Cicerone Ioniţoiu estimează că victimele Tribunalului Poporului însumează cam 25 de milioane de ani de temniţă grea…pentru ca …inca nu se  predau cursuri de martiriologie şi – de ce nu? – de monumentologie…) Războiul imaginii◊ Investigație Recorder.ro: Singur împotriva partidului. „Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”◊ Rusia i-a propus lui Trump, în primul mandat, un acord privind Venezuela în schimbul Ucrainei, potrivit fostului consilier al Casei Albe Fiona Hill◊ Cultura Bisericii este temeiul literaturii europene◊ O nouă armă a globalismului, marxismul cultural◊ Am ajuns în punctul în care putem pirata nu numai computere, putem pirata ființe umane și alte organisme. Piratând organismele, elitele ar putea obține puterea de a modifica însuși viitorul vieții◊ Geoffrey Hinton, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 2024 – despre riscurile Inteligenței Artificiale◊ Presiuni în direcția modificării umanității-”Oamenii sunt animale piratabile!”(Yuval Harari)◊ Omul și supraomul◊ Ce înseamnă „supraom” în filozofia lui Friedrich Nietzsche?◊ Cum devii supraom, conform filozofiei lui Nietzsche?◊ „Penseta optică” şi impulsurile laser ultra-rapide: două tehnici de manipulare a luminii care au obţinut Premiul Nobel◊

 

 Alimentele ultraprocesate, corelate cu afectarea tuturor organelor majore ale corpului uman◊ De ce următoarea criză financiară mondială ar putea fi mult mai gravă, cu SUA pe margine◊ Ascensiunea și declinul globalizării: lupta pentru supremație◊ Cum va fi la venirea Fiului Omului sau despre tentativa de distugere a speciei umane prin modificarea genomului◊ Transgenderismul, “fratele geamăn” al transumanismului – Cum ne sunt expuși copiii și tinerii “cultului tehnocratic al morții”◊ Gemenii malefici ai tehnocrației și transumanismului◊ MICROCIPU VACCINAT CU BLUETOOTH – MARCA BESTIEI◊(DEZILUZIE…)Libertăţi pe cale de dispariţie◊ Mintea devine telecomandă: apare tehnologia care transformă gândurile în acțiuni reale◊Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital◊ Transumanismul a început deja: cronologia, epicentrele și judecata spirituală a epocii noastre◊ „Transumanismul este o religie de înlocuire”◊ Creierul si misterele sufletului◊ Odiseea eforturilor de a citi gândurile umane◊ Tehnologia nu va deveni niciodată un zeu, dar a devenit deja o religie?◊ Creierul uman este spațiul de luptă◊ Tucker Carlson: Ocultismul și Inteligența Artificială (III) – Antihristul◊ („Dezvoltarea inteligenței artificiale complete ar putea însemna sfârșitul rasei umane”… „Pericolul nu constă doar în pierderea umanității noastre, ci și în uitarea a ceea ce înseamnă să fii uman”… „Oamenii sunt acum animale hack-uibile……. ideea că oamenii au un suflet sau un spirit……. s-a terminat”… ) Criza ce se prefigurează a inteligenței artificiale: Putere fără supraveghere◊ ID-ul digital este ultimul pas către sclavie completă◊(Pentru ca inca nu ne dorim sa ne incredem in Dumnezeu cel Viu si Neiconat,ne pierdem singuri…) România în fața unei alegeri istorice: trumpism sau europenism◊ Rudele tânărului mort la spital au cerut efectuarea necropsiei◊ Piramida Masonica: Control & Dominatie totala◊ Pentru a controla lumea, trebuie să elimini masculii alfa◊ Elon Musk: Anul 2027 va fi punctul fără întoarcere◊

 

Adriana Stoicescu: O adunătură de cercopiteci încearcă să distrugă țara asta◊ Judecătoarea din dosarul „Nordis” a ridicat sechestre de aproape 90 de milioane de euro!◊ Familie magistrați (soțul, fost consilier al Alinei Bica) deține 9 case (3 donate) și 10 terenuri (3 donate)◊ Economist: Comunismul (socialismul) şi fascismul sunt curente extremiste care duc la FALIMENT şi „sinucidere” colectivă◊ (Pe fundalul hibernarii agricultorilor din Romania,li se pregateste …pieirea ) PSD, în coliziune cu Nicuşor Dan şi cu Oana Ţoiu. Critică semnarea acordului UE-Mercosur◊ Ofițer columbian: traficul de droguri pentru Europa de est se face prin aerodromurile NATO din România◊ Fiul judecătoarei Aurora Avramescu de la Tribunalul Gorj, reţinut pentru trafic de droguri!!!◊ Romani în exil, straini acasa: Herta Müller si Paul Goma (1)◊ Enigma Dinastiei Rothschild◊50 de oameni de știință creaționiști- Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”◊ Consangvinitatea și originea raselor◊ (Spitale ale mortii…) Doi copii, de șase și, respectiv, de doi ani, sunt în moarte cerebrală după ce au fost operați în Spitalul Județean din Constanța◊ Scala de timp geologică◊ Care sunt dovezile că Gould era marxist?◊ Emilia Șercan: Ministrul Justiției, idolul borfașilor. Cum încearcă Radu Marinescu să îngroape cu strategii avocățești plagiatul din propria lucrare de doctorat◊ Președinta Republicii Moldova a declarat că ar vota pentru unirea cu România◊ Vaccinurile anti-Covid sunt destinate manipulării populației◊ Diana Buzoianu îl dă pe mâna ANI pe Daniel Nicolăescu, director adjunct la Direcția Silvică Vâlcea: suspiciuni grave de conflict de interese◊ Baronul galben Cristian Buican sare la gâtul ministrului Mediului, care i-a stricat combinațiile. De ce deranjează la Vâlcea anchetele privind fondurile europene?◊

 

 Optogenetica – folosirea luminii ca instrument de control al creierului uman◊ Creierul super-global◊ Forumul Economic Mondial cere oamenilor predarea suveranităţii asupra propriului creier!◊ Forumul Economic Mondial cere oamenilor predarea suveranităţii asupra propriului creier!◊ Cele 9 legi ale Illuminati◊ Planul Illuminati pentru umanitate a fost hotărât acum 200 ani!◊ Terorismul neurologic este în plină desfășurare. Chile a modificat constituția pentru a institui dreptul protecției neurologice◊ Pioni in joc◊ Pioni în joc- O nouă ediție revizuită◊ Satan, Prințul acestei lumi – Ediție originală◊ Lista secretă: 23 de trădători ai lui Ceaușescu. Acești oameni conduc și ACUM!◊ Oportuniști și trădători în istoria noastră (II)…◊ EXECUȚII SECRETE 10 artiști români uciși de Ceaușescu pentru adevăr◊ Mihail Bakunin- Marxismul, libertatea și statul (Kriminal)◊ Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței◊ (Religiosii …) Marx si Engels, doi homosexuali care au distrus lumea. Bazele marxismului. Corespondenta din SUA de la Capitanul◊ Ciocoii noi ai României și Grupul de la Dubai. Diagnosticul lui Marx◊ Libertatea presei, o glumă proastă în România. Dacă ai pusee de libertate, judecătorii mafiei de partid și de stat te condamnă să plătești milioane grupărilor criminale◊ Cum un avocat (proaspat prins cu PLAGAT),care reprezenta corupția la Dolj a ajuns să conducă justiția din România?!◊ Știați că?◊ MĂCELUL DE LA OTOPENI: Cum și-a mitraliat Armata Română propriii copii la ordinul Generalilor!◊ (Ca si in cazul altor oameni omorati de ”specialistii” BRASOVENI ,nu doctorii,ci mortii sunt vinovati…) Bărbat decedat după două consulturi la spitalul din Brașov, de Crăciun. A fost trimis acasă cu vitamine și Algocalmin◊ Gogu Orlando: “Flatulența vacilor este principala cauză a încălzirii globale”◊ Impactul negativ asupra României al acordului UE-MERCOSUR – Analiza◊ ACTE CU CARACTER GENOCIDAL ÎN ISTORIA OMENIRII… 13. Genocidul din Rwanda◊ „Niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală”!◊

 

 

 De abuzurile și crimele Securității, responsabilă de esență e Puterea politică◊(De la abuzul securitatii,la abuzul globalitatii…)  Agenția Canadiană de Inspecție a Alimentelor ucide o turmă de oi rare și sănătoase, distrugând viața unui păstor nevinovat◊ Illuminati – Stapanii din umbra◊ Cele 25 de principii şi obiective Illuminati◊ Piramida Iluminatilor – cele zece structuri prin care se manipuleaza oamenii◊ CONTROLUL POPULATIEI SUB MASCA PROTECTIEI CONSUMATORULUI◊ Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!◊ Cine deține viitorul?◊ 12 romane considerate cele mai bune cărți scrise vreodată◊ Celulele creierului uman conectate la un cip pot face recunoaștere vocală◊ De la inteligența artificială la organoide: Cum structurile asemănătoare creierului în creștere avansează învățarea automată◊ Inteligenţa Organoidă (OI) – “noua frontieră”, pentru a merge mai departe decât ChatGPT. Computere cu creier uman◊ SUA fac un pas istoric după opt decenii de teste pe animale: inteligența artificială ia locul câinilor și șoarecilor în descoperirea de noi medicamente◊ Inteligența artificială ar putea fi depășită de inteligența organoidă: Computere conduse de creiere cultivate în laborator◊ Cu AI, aristocrația digitală super-bogată va stăpâni o lume de super-săraci: Scenariu de coșmar pentru următorii zece ani◊ Ziua 4: Tehnocrație vs. Comunism/Socialism, Fascism◊ Mineriada s-a născut la revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990, de Cătălin Ranco Pițu◊ Premieră globală: Danemarca începe să impoziteze râgâielile, pârțiturile și fecalele animalelor de fermă◊ Ce este statul paralel?◊ Statul paralel și presa lui◊ Ce înseamnă „statul paralel” și cum îl folosește PSD pentru a manipula◊(Protocoalele secrete cu SRI  reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică care a fost construit în România…)

 

Dragnea a colaborat cu statul DEMOLATOR- paralel: a semnat in 2014 un protocol cu SRI◊ Bilanț à la Macron: În Franța un agricultor se sinucide la fiecare două zile. Fermierii, copleșiți de reglementări de mediu și presiuni economice◊  Premierul Canadei, discurs fabulos la Davos: Trezirea omenirii la realitate!◊ De la statul clientelar la statul paralel al noii securități (I)◊  Statul Paralel în acțiune: planul de distrugere a firmelor românești (INCOMODE) de către SRI împreună cu ANAF, MAI, DNA și celelalte parchete…pentru a face loc „investitorilor străini”, în baza unui protocol ilegal semnat în 2012◊ (Amintiri de neuitat despre privati-hotia care a demolat Romania…) România capitalismului de cumetrie: patru milionari din cinci au supt de la stat◊ Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi sistematic◊ (Piloni de constructie a ROMANIEI MODERNE…) Dosar de candidat la Rahova. Azi Viorel Hrebenciuc◊ Avocată din București, membră PNL, reținută pentru corupție; colegii liberali asigură că va fi suspendată din partid◊ Județul în care 40% din dosarele de handicap verificate au fost anulate◊ 12 falși medici reținuți. Au păcălit oameni în vârstă să cumpere aparate-medicale „minune”, la preț de 40 de ori mai mare◊ Suntem sub asediu?◊ Privire spre viitor (II) *** România literară nr. 36◊ Scurtă istorie a viitorului◊ Arabia Saudită va construi un mega oraş, de 33 de ori mai mare ca New Yorkul. Cât costă NEOM şi cu ce vrea să cucerească lumea◊ Ultimele 5 zile din viața lui Nicolae Ceaușescu◊ 150 de oameni de ştiinţă se adună într-o întrunire secretă pentru a discuta crearea de oameni artificiali! Ei spun că vor doar să cloneze celule umane…◊ În viitor, toţi oamenii vor deveni cyborgi. Iată 6 transformări corporale, ( inclusiv îmbunătăţirea organelor sexualela ) la care am putea apela în următorii 10 ani◊ Tatuajul inteligent va include senzori care monitorizează sănătatea◊ Omul cyborg devine realitate: A fost descoperit un element revoluționar◊ (Minciuna poate fi purificata prin incendiere si spalata prin inundatii…) Șeful Biroului Rutier Ploiești, pus sub acuzare în dosarul incendierii arhivei◊Fiul judecătoarei Aurora Avramescu de la Tribunalul Gorj, reţinut pentru trafic de droguri!

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2009/10/30/fiul-judecatoarei-aurora-avramescu-de-la-tribunalul-gorj-retinut-pentru-trafic-de-droguri/

 

 

 

 

(Minciuna poate fi purificata prin incendiere si spalata prin inundatii…) Șeful Biroului Rutier Ploiești, pus sub acuzare în dosarul incendierii arhivei

 

Mihaela Constantin

 

Șeful Biroului Rutier Ploiești, Laurențiu Drăghici, a fost pus sub acuzare în urma audierilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în dosarul privind incendierea arhivei.

 

Laurențiu Drăghici a fost plasat de procurori sub control judiciar, având totodată interdicția de a-și exercita funcția.

 

La audieri a fost și un subaltern de-al șefului Biroului Rutier, care de asemenea a fost plasat sub control judiciar cu interdicția de a-și exercita funcția.Vă reamintim că Biroul Rutier Ploiești a fost, în ultima perioadă, în miezul unor scandaluri cel puțin bizare. La jumătatea lunii ianuarie, Laurențiu Drăghici, șeful Biroului Rutier, a ordonat incendierea arhivei biroului.

Laurențiu Drăghici a contractat o firmă privată pentru acest lucru. Reprezentanții firmei au venit la Biroul Rutier, au încărcat parte din arhivă într-o dubă și au dus-o pe câmp la Boldești Scăieni, în incinta poligonului Școlii de Pompieri, unde i-au dat foc. Când s-au întors la Poliția municipală să încarce al doilea transport, au fost surprinși de comandantul secției, Florian Vlădan, care i-a întrebat ce fac și întreaga chestiune a ieșit la iveală.

 

Documentele care ar fi fost distruse se pare că sunt din perioada anilor 2002, 2009 și 2011. Șeful Biroului Rutier, Laurențiu Drăghici, este acum acuzat de distrugere și sustragere de documente și este cercetat atât penal, câț și intern.

În mod normal, documentele interne ale poliției pot fi casate/ distruse doar printr-o procedură strică, fiind necesare aprobări inclusiv de la Arhivele Naționale. Șeful Biroului Rutier Ploiești a făcut acest lucru fără nicio aprobare și fără a-și anunța niciun superior.La scurt timp după acest incident scandalos, Biroul Rutier a fost din nou în centrul atenției duminica trecută, când camera în care se afla Arhiva salvată de la incendiere a fost inundată.

Duminică, mai mulți polițiști de la Biroul Rutier, în frunte cu șeful structurii, Laurențiu Drăghici, ar fi petrecut ore în șir încercând să salveze documentele din camera inundată. Chiar și așa, o parte dintre ele a fost deteriorată. Nu este clar ce anume a fost distrus în inundație, însă, surse din poliție spun că în camera respectivă ar fi fost arhiva recentă a Biroului Rutier Ploiești, din perioada 2024-2025.

 

Potrivit Poliției Prahova, inundația ar fi apărut din cauza unei defecțiuni la un robinet. Și în acest caz s-a deschis dosar penal.

 

”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești s-au sesizat la data 1 februarie a.c., cu privire la faptul că mai multe documente ar fi fost inundate, ca urmare a unei defecțiuni la un robinet.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă faptă prevăzută și pedepsită de art. 255 din Codul penal.Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.”, a transmis Poliția Prahova la solicitarea Ziarului Incomod, luni, 2 februarie.

 

 

https://www.ziarulincomod.ro/seful-biroului-rutier-ploiesti-pus-sub-acuzare-in-dosarul-incendierii-arhivei/#google_vignette

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Omul cyborg devine realitate: A fost descoperit un element revoluționar

Cercetătorii de la Universitatea din Delaware au anunțat descoperirea unui material biosintetic care „ar putea permite contopirea inteligenței artificiale cu creierul uman”.

Polimerul este cunoscut sub denumirea de Pedot, transmite Gadgetreport.ro.

 

Îmbinarea tehnologiei cu țesutul uman a fost o provocare până acum din cauza faptului că materialele tradiționale precum aurul sau siliconul lasă cicatrice atunci când sunt implantate, astfel că pot întrerupe și semnalul electric între calculator și țesut.Cercetătorii afirmă că materialul Pedot are caracteristicile necesare pentru a îmbină materiale electronice cu țesut uman fără să lase în urmă cicatrice și ajută la îmbunătățirea drastică a randamentului acestor implanturi medicale.În studiul lor, cercetătorii au folosit un strat de Pedot cu un anticorp ce stimulează creșterea venelor după rănire și poate fi folosit pentru a depista tumori în corp în stadii incipiente.“Ne-a venit ideea acestui proiect pentru că încercăm să îmbinăm microelectrozi organici rigizi cu țesut de creier, dar creierul e compus din materiale vii, organice, sărate,” a declarat dr. David Martin, conducătorul studiului, citat de  The Independent.“Nu mergea bine, așa că ne-am gândit că trebuie să existe o cale mai bună,” a continuat el. “Am început să cercetăm materialul organic electronic precum polimerii uniti ce sunt folosiți în dispozitivele non-biologice. Am descoperit un exemplu chimic stabil ce era vândut comercial drept înveliș antistatic pentru ecrenele electronice.”Descoperirea a fost prezentată în cadrul unui eveniment organizat de American Chemical Society.

Neuralink ar fi testat deja interfaţa creier-computer pe o maimuță

 

Compania Neuralink, lansată de Elon Musk, ar fi demarat deja testele pentru dezvoltarea unei interfețe creier-computer pe animale, cel mai probabil pe o maimuță.În cadrul unui eveniment organizat la San Francisco, Elon Musk a declarat că, prin această metodă, capacitatea unui creier uman va putea fi mărită, iar apoi se va obține o simbioză cu inteligența artificială.

 

Dispozitivele dezvoltate de către companie sunt proiectate pentru a oferi oamenilor capacităţi cerebrale avansate. Musk susţine că acestea vor ajuta oamenii să ţină pasul cu viitoarele sisteme de inteligenţă artificială.Până în prezent, nu este cunoscut locul, modul sau dacă acestea au fost demarate, deoarece Neuralink refuză să comenteze aceste afirmaţii.Conform Mail Online, planurile companiei au fost publicate de către un angajat Neuralink. Spre deosebire de alte companii ale sale precum Tesla, SpaceX sau Hyperloop, Musk nu discută atât de des despre Neuralink.

Unele persoane suspectează că evită aceste discuţii din cauza testelor realizate pe animale care sunt necesare pentru ca dispozitivul să poată fi vândut. Tot cea ce ştim până în prezent despre această firmă provine de la declaraţiile publice şi câteva zvonuri spuse de unii angajaţi din interior.Potrivit presei internaționale, Neuralink vrea să înceapă primele teste pe oameni anul viitor. Prin urmare, nu mai este vorba de un proiect SF, ci de unul cât se poate de real.Acest ultim proiect lui Elon Musk este cel mai puțin cunoscut și totodată cel mai ambițios. Compania a fost fondată în 2016, dar puține informații apar în presă despre acest proiect.

 

https://stiri.md/article/stiinta/omul-cyborg-devine-realitate-a-fost-descoperit-un-element-revolutionar/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Tatuajul inteligent va include senzori care monitorizează sănătatea

 

 

Tatuajul inteligent va include senzori care monitorizează sănătateaCercetătorii americani au dezvoltat o nouă tehnologie medicală, desprinsă parcă din filmele SF. Au inventat tatuajul inteligent care, cu ajutorul unor senzori, monitorizează starea de sănătate, relatează GadgetReport.ro

Tatuajul inteligent este realizat dintr-un nanomaterial special, un polimer denumit polyvinyl, folosit şi în cazul cartilajelor artificiale şi al lentilelor de contact.

 

Odată aplicat pe piele, acesta este capabil să monitorizeze date esenţiale privind sănătatea, inclusiv cele legate de ritmul cardiac.Tatuajul inteligent devine activ cu ajutorul unei nanotehnologii intitulată electrospining, care permite înmagazinarea energiei necesare funcţionării senzorilor în „ambalajul” din aur.Din momentul în care devine funcţional, tatuajul inteligent începe să transmită date către calculator sau telefon, unde sunt analizate cu ajutorul unui software dedicat.Tatuajul inteligent este rezistent la apă şi praf şi, din testele făcute pe 20 de oameni, nu provoacă iritaţii sau alte senzaţii de disconfort.

Cercetătorii au prezentat invenţia într-un studiu prezentat în revista Nature Nanotechnology.

 

 

Potrivit experţilor, nanotehnologia va face ca oamenii să devină adevăraţi cyborgi, senzorii de tot felul aplicaţi pe sau sub piele urmând să înlocuiască mare parte din gadgeturile inteligente pe care le folosim în prezent, de la carduri de identitate şi acces la telefoanele mobile.Cu ajutorul senzorilor bionici, vom putea, de exemplu, să folosim mâinile ca pe un touchscreen, urmând să scriem mesaje direct pe piele şi să obţinem informaţii diverse, de pe internet.

Muncitorii cyborg! O firmă le-a implantat cipuri angajaţilor, în premieră în SUA

 

GadgetReport.ro prezenta, recent, cazul companiei Three Square Market, prima companie din SUA care implantează cip-uri de acces angajaţilor. Salariaţii cyborg pot, astfel, să efectueze diverse sarcini de serviciu, fără să mai aibă nevoie de carduri de acces.Cipul se conectează prin identificare radio-frecvenţă RFID la uşile de acces, imprimantele, sistemele de plată NFC şi alte dispozitive folosite de companie, astfel că angajaţii cyborg nu mai trebuie să poarte cu ei legitimaţii şi carduri de acces.

„Tehnologia se intampla acum,” a explicat Hannes Sjoblad.

 

„Consider ca evolutia acestei tehnologii este un alt moment important in istoria interactiunii dintre oameni si computere, similar lansarii primelor computere cu Windows sau primelor ecrane cu tehnologie screen. Fiecare dispozitiv cu care ne identificam, fie ca este o cheie sau o cartela electronica, este inca un lucru care ne influenteaza vietile,” declara Hannes Sjoblad, unul dintre fondatorii BioNyfiken.

 

Aflaţi detalii despre această tehnologie în materialul dedicat de AICI.

 

Cristi POPA

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.

https://gadgetreport.ro/tatuajul-inteligent-va-include-senzori-care-monitorizeaz-sntatea/#google_vignette

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

În viitor, toţi oamenii vor deveni cyborgi. Iată 6 transformări corporale, ( inclusiv Îmbunătăţirea organelor sexualela ) la care am putea apela în următorii 10 ani

 

Oana Bujor

 

 

Elon Musk afirma recent că oamenii au început deja să devină cyborgi, smartphone-urile ne îmbunătăţesc deja memoria, ochelarii vederea şi stimulatorii cardiaci ne pot regla bătăile inimii. Mediul înconjurător este plin de tehnologii şi conexiuni digitale, la fel se întâmplă şi în cazul oamenilor.

În întreaga lume au început să apară biohackeri, cercetători sau antreprenori care apelează la noile tehnologii pentru îmbunătăţirea vieţii, informează Big Think. Majoritatea tehnologiilor utilizate în prezent îi ajută pe oameni să tranziţioneze mai uşor prin anumite faze ale vieţii făcându-i mai puternici, mai deştepţi sau mai rezistenţi. În trecut astfel de abilităţi erau considerate superputeri. Iată 6 tipuri de tehnologii care în viitor ne-ar putea îmbunătăţi viaţa şi memoria.

 

 

1. Cipurile RFID

 

 

Noi perspective asupra energiei întunecate, dezvăluite într-un studiu masiv al Universului

Cât de stresantă este viața de elev? Oamenii de știință au realizat un studiu ca să…

Microcipurile nu sunt noi, dar practica implantării acestora în oameni este recentă. În prezent, mulţi biohackeri sunt cipaţi, prin acest proces eliminând multe dintre activităţile zilnice obişnuite precum purtarea unui portofel sau a cheilor. Cipul poate fi utlizat pentru plăţile doar printr-o simplă atingere  sau pot deschide şi închide uşa de la casă sau birou automat. Însă acestea sunt doar câteva dintre procese de bază care ar putea fi înlocuite de microcipuri. Cipurile ar putea deveni în scurt timp o metodă de identificare. De asemenea,  cipurile ar putea fi utilizate şi în domeniul sănătăţii. Printr-o simplă scanare a cipului, medicii ar putea afla grupa de sânge sau medicamentele la care este alergic pacientul.

 

2. Exoscheletul

 

 

Deşi în 1984 în filmul ”Terminator” conceptul de cyborg era prezentat ca o contopire a ţesutului uman viu cu un exoschelet metalic. Însă,  până în anul 2020, conceptul ar putea fi redefinit, cyborg ar putea fi considerată o persoană ce poartă un exoschelet metal pe deasuprea corpului uman. Noua tehnologie ar putea fi utilizată în luptele corp la corp dintre militari.

 

3. Traducerea în timp real a unei limbi străine

 

Softurile pentru traducerea unor cuvinte din alte limbi străine sunt utilizate de câţiva ani, desigur acestea traduc deseori anumite fraze sau cuvinte greşit. Însă, în prezent tehnologiile au încercat să îmbunătăţească traducerile şi să elimine imprefecţiunile, omenirea aflându-se pe punctul de a crea programe de traducere în timp real. În 2016, NY Times sugera că sistemul de inteligenţă artificială Google s-a îmbunătăţit remarcabil.

 

În prezent, un startup din SUA a strâns peste 4 milioane de dolari şi a primit o o precomandă de 22.000 de prototipuri a unor căşti de urechi ce traduc în timp real şi anulează zgomotul de fundal.

 

 

4. Vederea augmentată

 

Ochii bionici sunt utilizaţi în prezent pentru tratarea bolilor vizuale ereditare şi a degenerării musculare asociate vârstei. Tehnologia se bazează pe o cameră montată pe ochelari care  transmite impulsuri către retină. Deşi este necesară perfecţionarea tehnicii, în viitor ar putea ajuta la tratarea orbirii.

 

 

Un alt tip de lentile intraoculare dezoltate de compania Ocumetics Technology Corp se află în prezent în pragul testelor clinice.  Compania susţine că produsul lor va putea ”îmbunătăţii vederea la orice distanţă,” indiferent de vârstă.

 

5. Părţi ale corpului create cu ajutorul imprimantelor 3D

 

 

Vezicile urinare crescute în laborator şi vaginuri funcţionale au fost deja impantante cu succes în pacienţi. Dar mult mai promiţătoare sunt organele vitale create în laborator, precum inima, plămânii sau rinichii. Profesorul Martin Birchall, chirurg din cadrul Universităţii din Londra, susţine că acest tip de organe vor apărea în scurt timp pe piaţă. ,,Cred că, în mai puţin de 10 ani, chirurgii vor testa organe şi ţesuturi create în laborator”.

6. Îmbunătăţirea organelor sexuale

 

În 2014, experţii preziceau că până în 2024  va putea fi efectuată o transformare completă şi funcţională a organelor sexuale. Atunci când este vorba de sex, oamenii au aspiraţii mari şi o imaginaţie extrem de puternică. Transumanistul George Dvorsky susţine că penisul viitorului va fi asemănător cu cel din prezent, dar mult mai mare. Printre alte aspecte, penisul viitorului ar putea fi rezistent la bacterii şi ar putea fi activat prin Wifi. Un alt tranumanist şi biohacker, Rich Lee, are o viziune diferită. El consideră că implanturile cu vibraţii pentru penis vor fi următoarea îmbunătăţire a vieţii sexuale.

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

150 de oameni de ştiinţă se adună într-o întrunire secretă pentru a discuta crearea de oameni artificiali! Ei spun că vor doar să cloneze celule umane…

 

 

 

Iată ce ştire putem citi de pe cotidianul Ocultei Mondiale, New York Times: Oamenii de știință gândesc acum la fabricarea unui genom uman, ceea ce înseamnă că ar putea folosi elementele chimice pentru fabricarea ADN-ul conținut în cromozomii umani. Perspectiva creează îngrijorare în comunitatea ştiinţifică, deoarece ar putea fi posibil, prin clonare, să se folosească genom sintetic pentru a crea ființe umane fără părinți biologici!Organizatorii spun că acest proiect ar putea avea un mare câștig științific, urmând Proiectul genomului uman, care a avut drept scop citirea unei secvenţe de trei miliarde de litere chimice în ADN-ul matricii umane. Noul proiect, prin contrast, ar implica nu citirea, ci mai degrabă scrierea genomului uman – sintetizând toate cele trei miliarde de unităţi din elementele chimice.Dar, o astfel de încercare ar ridica numeroase probleme etice. Ar putea oamenii de ştiinţă să creeze oameni cu anumite tipuri de trăsături, ca de exemplu oameni născuţi și crescuţi să fie soldați? Sau ar putea fi posibil să se facă clone ale anumitor persoane?„Ar fi OK, de exemplu, pentru a sintetiza genomul lui Einstein?”, se întreabă Drew Endy, bioinginer la Stanford, şi Laurie Zoloth, specialist în bioetică la Universitatea Northwestern, ce au scris un eseu în care critică proiectul propus. „Dacă da, cât de multe genomuri Einstein ar trebui să fie făcute și instalate în celule?” Dr. Endy, deși a fost invitat, a spus că în mod deliberat nu a participat la întâlnirea de la Harvard, pentru că nu s-a analizat corespunzător toate implicațiile etice ale proiectului.

 

George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School şi unul din organizatorii proiectului propus, a declarat că există o neînțelegere. Proiectul nu are drept scop crearea de oameni, ci doar de celule, și el nu se limitează la genele umane. George Church a mai declarat că întâlnirea este una închisă faţă de mass-media, participanţii fiind rugați să nu ofere informaţii on-line.

 

 

P.S. Mda… Cică ei se întrunesc să discute doar de crearea de celule umane, nu de oameni, dar totuşi întrunirea este una secretă, închisă, ceea ce automat va da naştere la suspiciuni.

 

https://www.lovendal.ro/wp52/150-de-oameni-de-stiinta-se-aduna-intr-o-intrunire-secreta-pentru-a-discuta-crearea-de-oameni-artificiali-ei-spun-ca-vor-doar-sa-cloneze-celule-umane/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Ultimele 5 zile din viața lui Nicolae Ceaușescu

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Arabia Saudită va construi un mega oraş, de 33 de ori mai mare ca New Yorkul. Cât costă NEOM şi cu ce vrea să cucerească lumea

 

 

Prinţul Mohammed bin Salman şi-a anunţat intenţia de a construi un oraş în întregime nou, denumit „NEOM”, pe coasta de nord a ţării. Este cel mai recent dintr-o serie de proiecte menite să revitalizeze regatul într-o perioadă de resurse în scădere, relatează Bloomberg.

 

Ene Cristina

Potrivit prinţului, oraşul va funcţiona independent de „cadrul guvernamental existent“.Proiectul va fi susţinut de fonduri de peste 500 miliarde de dolari din partea guvernului saudit, fondul suveran al ţării şi investitori locali şi internaţionali.Oraşul se va axa pe diversificarea focusului economic, nu pe petrol. Arabia Saudită este cel mai mare exportator de petrol al lumii, însă prăbuşirea preţului petrolului a făcut tot mai dificil ca acest stat să-şi plătească muncitorii din domeniul petrolier.Focusul NEOM va fi pe industria energetică, pe biotehnologie, apă, mâncare şi divertisment. NEOM va funcţiona pe energie regenerabilă 100%. Acest proiect ar putea transforma NEOM în unul dintre cele mai mari oraşe din lume care funcţionează fără combustibil fosili. În SUA, cel mai mare oraş de acest gen este  Burlington, Vermont, care functioneazţă 100% pe energie regenerabilă. De asemenea, oraşe din Islanda şi Norvegia susţin că sunt foarte aproare de a funcţiona şi ele la fel.

 

Neom, proiectul futurist al Arabiei Saudite, redus drastic: „The Line” intră în reproiectare

Suprafaţa NEOM va fi de 33 de ori mai mare ca cea a New Yorkului, scrie Yahoo Finance.Oraşul va fi construit pe 26.500 de km pătraţi în apropierea Mării Roşii, scrie CNN Money.

 

Prima parte a oraşului ar putea fi gata în 2026

 

Se va pune mult accent pe tehnologie, vor exista multe drone, iar internetul de mare viteză Wireless va fi gratuit. „Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume” , a anunţat Saudi Arabia Public Investment Fund.

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Scurtă istorie a viitorului

De (autor): Jacques Attali

 

Aparitia unor noi puteri si disparitia altora, explozia demografica, migratiile, terorismul sau modificarile climatice vor schimba lumea contemporana. In acest eseu despre evolutia lumii in urmatoarea jumatate de secol, Jacques Attali ne pune in fata unei alternative radicale. Omenirea va avea de ales intre disparitia totala, determinata fie de evolutia unui hiperimperiu construit dupa legile pietei, fie de un conflict ce ar intrerupe violent globalizarea, si hiperdemocratie: acceptarea si controlarea mondializarii, intr-o societate care va oferi tuturor accesul la noile tehnologii, la un mediu mai bine protejat si la libertatea individuala.

Descriere

O istorie foarte indelungata • Scurta istorie a capitalismului • Sfirsitul imperiului american • Primul val al viitorului: hiperimperiul • Al doilea val al viitorului: hiperconflictul • Al treilea val al viitorului: hiperdemocratia • Dar Romania?

Fragment din cartea „Scurta istorie a viitorului” de Jacques Attali:

 

 

Det. Aici

https://www.libris.ro/scurta-istorie-a-viitorului-jacques-attali-POL978-973-46-6167-1–p1035527.html?srsltid=AfmBOoqnI5yv7hJc75vYs5SKEmTXpZeW8EkbjDnpeslRQ0KXDR1Ro04o#descriptionHead

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Privire spre viitor (II) *** România literară nr. 36

Argument anchetă: Spre ce fel de lume ne îndreptăm? Lumea cea nouă va fi tot lumea veche, știută, sau va fi altfel? Și cum va arăta omul care va locui lumea ce va să fie: va fi diferit față de noi?Publicăm în numărul de față partea a II-a a anchetei și mulțumim totodată tuturor celor care au avut gentilețea de a răspunde invitației revistei noastre

 

 

Ion BUZAȘI

Omul acestei lumi noi va fi diferit

 

Bănuiesc, sunt aproape sigur, că răspunsurile la ancheta Dvs., altminteri de o stringentă actualitate, vor fi diferite, în funcție de vârsta și profesiunea respondenților.

 

Aparțin generației de scriitori care au început să publice din timpul facultății (1960-1965) – recenzii și articole de istorie literară în revistele clujene. Îmi plăcea atmosfera culturală și literară a Clujului de atunci, evocat cu nostalgie de Constantin Cubleșan în recenta sa carte Clujul tinereții mele. Cunoșteam scriitorii clujeni mai ales pe cei din generația 60. Din 1965 sunt profesor de limba și literatura română la Blaj. Pensionar acum – citesc și scriu zilnic ca un „exercițiu de supraviețuire“ – cum spunea Mircea Zaciu.

 

Spun aceste lucruri ca să pregătesc răspunsul la întrebările anchetei. Nu știu spre ce fel de lume ne îndreptăm, dar în mod sigur va fi pentru mine una din ce în ce mai străină, una în care cu greu o să mă regăsesc. Și nu sunt deloc original, cam în felul acesta au răspuns și alți cărturari și artiști din generațiile mai vechi, și-mi amintesc de cuvintele actorului Alain Delon, care spunea că nu-i pare rău că-și încheie existența pământească, derutat, dezorientat și el de „lumea spre care ne îndreptăm“.

 

În mod sigur lumea cea nouă va fi altfel. Se prefigurează de pe acum: o lume puternic tehnologizată, în care comunicarea între oameni va fi subordonată criteriului utilității, cu SMS-uri sau e-mailuri – ; nu e simptomatic că a dispărut epistola – ca formă de comunicare? Și nu vorbesc de epistola literară cultivată de scriitorii noștri de la Ion Ghica și C. Negruzzi până la Marin Preda și Ioan Alexandru, ci de scrisoarea în care „stai de vorbă“cu un prieten, cu o ființă dragă, apropiată. Vreau să aduc o precizare: nu sunt paseist, nici nostalgic după „lumea veche“, dacă vă gândiți la perioada comunistă, dar mi-ar plăcea să fie o lume ca în „secolul romantic“, secolul al XIX-lea, evocat literar de Mihai Zamfir. Evident că e imposibil, dar îmi pot exprima acest vis utopic!? Din acea „lume veche“ – am nostalgia relațiilor interumane civilizate, am nostalgia unei școli serioase, cu învățământ temeinic, cu profesori ce puteau constitui repere morale și intelectuale pentru învățăceii lor. Și-mi vin în minte versurile lui Șt. O. Iosif, potrivite pentru contrastul prefigurat „lume nouă/ lume veche“: „Că uite, vremurile-acele/ De-au fost amarnice și grele,/ Dar inimi drepte, credincioase/ Vin bun și cântece frumoase/ Erau pe vremurile-acele…/ Din cântece azi n-ai ce-alege/ Nici vinul, nu e vin în lege/ Nici inimi nu mai sunt, nepoate!“

 

Omul acelei lumi noi, evident că va fi diferit, lucru absolut normal, până la un punct, dar e aproape sigur că nu va da doi bani, pe ceea ce s-a numit în pedagogia țărănească buna cuviință deprinsă în „cei șapte ani de acasă“; va ști multe, dar în mod superficial, cunoștințe dobândite cu mijloace tehnice moderne; dar nu va avea pasiunea lucrului temeinic și a respectării valorilor morale creștine, care conferă armonie și înțelegere într-o societate. Evident vor fi excepții – care vor da, probabil speranțe pentru viitor.

 

 

 

Andrei NOVAC

Lumea nu trebuie să rămână la fel………………………………………………………..

 

 

Det. aici

 

https://romanialiterara.com/2022/09/privire-spre-viitor-ii/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Suntem sub asediu?

 

 

 

Constatăm foarte multe situații în care lucrurile nu merg așa cum ar fi natural și firesc în viața noastră de zi cu zi. Iată câteva exemple:

 

• Apa pe care o bem este foarte poluată

 

• Aerul pe care îl respirăm este și el foarte poluat. Această poluare rezultă și din substanțele împrăștiat de avion în aer, cu noxele din procesele industriale, cat și cele produse de vehicule terestre

 

• Hrană este de multe ori contrafăcută (avem lactate ce nu conțin absolut deloc lapte, ouă fabricate, varză fabricată, carne artificială etc.)

 

• Alimentele procesate conțin aditivi alimentari extrem de periculoși sănătății, unii fiind cancerigeni, alții provocând boli cardiovasculare sau alte afecțiuni respiratorii (alergii etc.), digestive, metabolice sau imunologice

 

• Dar chiar și materia primă din care se obțin ulterior alimentele – fie că vorbim aici de legume, fructe, pește, pui, oaie, vită porc etc. conțin deja foarte multe toxine.

 

• Vegetale sunt stropite cu pesticide care au dovedit de multe ori că intoxică țesutul acestora.

 

• Animalele sunt hrănite cu diferite furaje compozite toxice, sunt îndopate cu antibiotice și hormoni de creștere prezentând în trupurile lor un mare grad de intoxicare încă din timpul vieții

 

• Medicina s-a îndepărtat foarte mult de metodele ei tradiționale, ajungând în prezent să ne ofere medicamente foarte puternic sintetizate chimic, nesănătoase, sau metode de imunizare biologică stranii, foarte mult diferite de cele folosite acum 30 de ani, de exemplu. Astfel putem remarca cu foarte mare surprindere că în trecut vaccinurile imunizau un organism pentru întreaga viață, pe când actualmente vaccinurile trebuiesc reluate și repetate după anumite scheme care – în mod paradoxal – sunt foarte diferite de la o țară la alta, deși vorbim despre același tip de substanță activă.

 

• Vasele pentru gătit din teflon sau din alte substanțe antiaderente s-au dovedit a fi profund cancerigene și nesănătoase omului.

 

• Tehnologiile pentru gătit de timpul cuptorului cu microunde distrug în mare parte calitățile nutritive ale alimentelor (atâtea câte le-au mai rămas!), contribuind astfel la declanșarea obezității, a bolilor cardiovasculare, digestive etc.

 

• Tehnologiile de comunicare s-au dovedit a fi foarte periculoase pentru om, atât vecinătatea turnurilor de emisie GSM cat și terminalele mobile având influență foarte nefaste asupra organismelor. În acest sens există peste 5.000 de studii medicale și științifice foarte clare.

 

• Tehnologiile de comunicare prin internet fără fir de tipul 2G, 3G, 4G și 5G se dovedesc și ele a fi din ce în ce mai periculoase. Și în acest sens sunt peste 10.000 de studii ce ilustrează fără echivoc aceasta.

 

 

 

• Tehnologia informației – computere, laptop-uri, tablete, smartphon-uri, smartTV, etc. – este extrem de vulnerabilă la foarte mulți viruși de calculator ce afectează funcționarea justă a sa, sau chiar extrag și transmit informații importante din aceste dispozitive către hacker-ii (individuali sau instituționali) ce au lansat acei viruși sau „troieni”.

 

 

 

• Serviciile de informații ale armatelor, ale poliției, sau serviciile secrete de informații sunt la rândul lor într-o mare măsură corupte, dezvoltând în unele situații soft-ul și programe pentru spionarea populației civile în masă, iar alteori dezvoltând afaceri personale sau influență în politică și justiție la niște cote de neimaginat. Toate acestea vulnerabilizează țara respectivă, deoarece în acest mod serviciile secrete nu își mai fac treaba în ce privește protecția statului respectiv.

 

• Politicienii din toate țările sunt mai mult sau mai puțin corupți, dând legi ce să le permită diferite portițe pentru a își dezvolta afacerile dubioase, dar care în același timp permit portițe legislative pentru infiltrarea unor scopuri și interese străine în țările lor.

 

• Armata se dotează cu tot felul de dispozitive din ce în ce mai sofisticate, ajungând chiar acolo încât se pune în prezent problema – în foarte multe armate ale lumii – de a introduce controlul inteligenței artificiale asupra procesului de declanșare a muniției sau a rachetelor către inamic. Putem afirma că această atitudine din partea forurilor militare în cauză este iresponsabilă, deoarece vulnerabilizează decizia acțiuni armate.

 

 

• Grupurile de interese economico – financiaro – politice de tip supra-statal: mafiot, ilicit, grupuri infracționale, grupuri mixte politicieni – pseudo-jurnaliști – ofițeri de informații – bancheri – procurori – afaceriști importanți influențează pretutindeni justa măsură, sunt cauza corupției și mijlocul ei, modificând chiar legi în favoarea lor sau a celor implicați, dând contracte cu statul între ei, scăpând de justiția justă pe membrii lor corupți prin tot felul de tertipuri avocățești sau fisuri legislative pe care tot ei, sau cei asemeni lor, le-au strecurat acolo tocmai în acest scop. Obțin din dosare secrete informații compromițătoare despre unii sus-puși pe care apoi îi promovează tot ei în funcții și mai importante, tocmai pentru a îi avea la mână în caz că situația lor juridică se complică și acești nefericiți le-ar putea îndulci cumva dosarul. Fără nici un scrupul mint, șantajează, amenință, constrâng și dispun în mod tiranic după bunul lor plac. Atunci când vor să „arate pisica” cuiva ce nu îndeplinește întocmai ordinele lor, fac să apară „scurgeri de informații” „pe surse”. Acest patern comportamental poate fi recunoscut pe tot mapamondul, în toate statele indiferent dacă sunt capitaliste, comuniste, dictaturi, monarhii sau democrații și nu e de mirare că e chiar și descris programatic în tot felul de protocoale „neadevărate”…

 

Toate acestea și multe altele ne arată că e foarte posibil ca în realitate să fim sub asediu!

 

 

 

Câmp tactic

Unul dintre rolurile serviciilor secrete din fiecare stat este de a identifica dacă nu cumva un anumit domeniu al activității omului a devenit un câmp tactic, adică o zonă de confruntare surdă a unor influențe ostile și caracterizate de interese oculte sau străine celor implicați în mod natural și „la vedere” în acel domeniu.

 

Este surprinzător că și în România există numeroase declarații ale diferiților oficiali, politicieni, reprezentanți ai servicilor secrete, ce arată că unul sau altul dintre domeniile de activitate au devenit câmp tactic!

 

De exemplu în anul 2004 șeful de stat major de atunci a declarat că „România este în mijlocul unui război atipic”! După trei săptămâni el a fost forțat să își dea demisia.

 

Foarte mulți politicieni și ofițeri de rang înalt din SRI, SIE sau alte servicii de informații cum ar fi de DGIPI etc., afirmă că „justiția este un câmp tactic”!

 

Achiziția diferitelor obiective mari economice s-a realizat în foarte multe țări, printre care și România, în condiții extrem de stranii și defavorabile pentru statul respectiv. Amintim aici preluarea Petrom de către OMV, culcarea la pământ a pădurilor din România de către o firmă austriacă ce este anchetată pentru activități ilegale cu lemn, concesionarea gazelor naturale din platoul continental al Mării Negre de către C. P. Tăriceanu cu mult înainte de a se deschide exploatarea, ba chiar înainte ca România să obțină dreptul definitiv de utilizare și exploatare a lor! etc.

 

Scandalul dezinfectanților ineficienți a făcut ca spitalele să fie transformate și ele într-un câmp tactic.

 

Scandalul infecțiilor nozocomiale au compromis semnificativ sănătatea publică în spitalele românești.

 

 

 

Experimentarea într-un mod foarte straniu a unor situații complexe grave ce implică populația civilă, forțele de intervenție rapidă, planurile de urgență în caz de accidente – cum a fost cazul Colectiv – ne arată în mod evident că și aici este vorba de un câmp tactic.

 

Așadar toate aceste aspecte și multe altele asemănătoare ne arată destul de clar că suntem sub asediu. Acum se naște întrebarea firească:

Cine sunt cei care ne pun sub asediu?

La această întrebare avem trei răspunsuri posibile.

 

1. De foarte mult timp se pare că societățile secrete, masoneria, Illuminati,reptilieni etc. sunt grupările care, prin înțelegeri oculte, protocoale, acțiuni subversive ne țin sub asediu.

 

1. Este foarte probabil ca în cadrul umanității să se fi infiltrat una sau mai multe entități de tip inteligență artificială (I.A.) care să fi trecut deja gradat la preluarea controlului total asupra societății omenești. Acest lucru este cu atât mai probabil cu cât remarcăm dezvoltarea unor tehnologii de comunicații de tipul 5G, care în realitate nu sunt necesare omului, ci mașinilor autonome care au un grad mai mic sau mai mare de inteligență artificială.

1. Există însă și o a treia posibilitate și anume ca ambele situații anterioare să fie adevărate! Astfel este posibil ca una sau mai multe entități de inteligență artificială să se fi infiltrat în societatea umană și să fi preluat controlul, iar această preluare efectivă a controlului să fie dirijată prin intermediul societăților secrete și oculte de tip reptilieni, Illuminati, francmasonerie etc, deși acestea se amăgeau că preiau controlul fiecare pentru ea însăși. Deși pare scenariul cel mai sumbru, trebuie să recunoaștem că analiza tactică a situației în ansamblul ei ne conduce mai degrabă către această posibilitate.

 

 

 

Cât de bizar este faptul că avem filme cu scenarii apocaliptice de tipul Terminator care arată cum rețeaua globală Skynet (adică Rețea de comunicații din cer!) dezvoltă autonomie, inteligență artificială, preia controlul asupra forțelor armate, asupra resurselor lor militare și a roboților autonomi ce sunt controlați tocmai prin această rețea începând cu anul 2018 în film, iar noi lansăm la începutul lui 2019 rețeaua globală 5G, care va avea 20.000 de sateliți geostaționari pentru a putea menține rețeaua globală pe întreaga Suprafață a planetei, adică o rețea de tip „Skynet”?

 

De mult timp, de când adun informații pentru dumneavoastră și vi le ofer cat mai clar structurate, am înțeles că nu există coincidențe, ci doar planuri foarte bine puse la punct. Nici în acest caz nu cred în coincidență! Cum nu este o coincidență nici faptul că în august 2017 a apărut primul computer cuantic în China, iar în 2018 al doilea computer cuantic în SUA. Ambele aceste două computere au dezvoltat deja rețele neuronale necesare pentru o inteligență artificială extrem de complexă.

 

Vom vedea cum evoluează lucrurile în viitorul apropiat.

Există soluții la starea generalizată de asediu?

 

 

Dacă cumva lucrurile stau așa cum am expus aici, ce este de făcut?

 

1. În primul rând este necesar să obiectivăm situația așa cum este ea de fapt și nu cum ne iluzionam noi să credem că ar fi, datorită ignoranței noastre, sau cum ne manipuează tabăra celor interesați să credem.

 

2. Odată clarificate aspectele, este necesar ca ele să fie date în vileag și transmise cat mai multor oameni prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție.

 

3. Este necesar ca aceste probleme să fie amplu dezvoltate și dezbătute public, întoarse pe toate fețele în discursurile electorale ale politicienilor, în consultările dintre autoritățile statului și societatea civilă, cât și cu toți factorii de decizie, fie ei locali sau guvernamentali.

 

4. Să nu uităm că toate aceste mașinării, drone, roboți, automobile autonome și aparate dotate cu inteligență artificială au scopul declarat de a ne servi. De aceea într-o primă fază este relativ ușor ca ele să fie puse sub controlul uman. Este necesar pentru aceasta să cerem ferm autorităților, indiferent cât de corupte ar fi ele, să pună blocaje de netrecut în calea inteligenței artificiale (I. A.), în diferite domenii extrem de sensibile cum ar fi: armata, poliția, declanșarea armelor, sistemele energetice, rețelele de utilități, rețelele de comunicații etc

 

5. În urma dezbaterilor suficient de aprofundate, a propunerilor, a inițiativelor cetățenești, mințile omenești sănătoase să aleagă modalități înțelepte de securizare completă a fiecărui astfel de câmp tactic.

 

6. Modalitățile înțelepte odată alese și unanim stabilite, să fie implementate concret și susținut, până când controlul deplin asupra destinelor umanității să revină – din nou în totalitate – oamenilor de bună credință.

 

7. Odată securizate tehnologiile respective și definitiv eliminată amenințarea preluării controlului de către I.A., să luăm măsurile ce se impun pentru ca această amenințare să nu se mai poată infiltra nici în viitor în tehnologiile umanității.

 

 

Desdigur e înțelept să ne așteptăm ca I.A. să ne pună obstacole și bețe în roate în fiecare dintre aceste etape.

 

Însă e necesar să înțelegem că un plan bine structurat este de neoprit, chiar dacă avem de a face cu o inteligență – diabolică sau nu – foarte mare, deoarece toată această conjunctură a apărut pentru ca să ne învețe o lecție deosebit de importantă ca umanitate, lecție pe care altfel, în mod paradoxal, probabil că am fi ignorat-o sau nu am fi învățat-o.

 

Pentru a ne menține mereu moralul ridicat e foarte util să lecturăm cu atenție, într-o stare de spirit deschisă și smerită Apocalipsa lui Ioan sau Profeţiile lui SUNDAR SINGH, ori alte profeții asemănătoare.

Așa că ne asumăm cu curaj rolul pe care îl avem de jucat aici și acum ca generație și îl îndeplinim cu perseverență până la capăt.

 

Așa cum generațiile anterioare au jucat rolul lor la momentul potrivit, exact la fel procedăm și noi acum. Nu suntem nici mai buni, nici mai puțin buni decât predecesorii noștri, nici mai importanți, nici mai puțin importanți, nici mai eroici, nici mai puțin eroici ci doar ne jucăm rolul pentru care existăm.

 

 

https://www.adlc.ro/influentarea-maselor/imaginea-ansamblu/suntem-sub-asediu/

 

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

12 falși medici reținuți. Au păcălit oameni în vârstă să cumpere aparate-medicale „minune”, la preț de 40 de ori mai mare

 

 

 

12 angajați ai unei clinici din București care se dădeau drept medici au fost reținuți. Ei au păcălit mai mulți vârstnici, cărora le-au vândut aparate medicale la suprapreț pentru a se trata, deși în realitate nu aveau nevoie de ele. Cel puțin nouă persoane au fost păcălite de aceștia . Victimele erau bătrâni găsiți în piețe, parcuri, dar și în mediul online. Unii, deși nu aveau probleme de sănătate atât de grave, au primit recomandarea să folosească aparate-minune nereglementate, care să le îmbunătățească respirația, de pildă. În plus, aparatele medicale erau vândute la suprapreț. Dacă un laser de corp costă între 500 și 1.000 de lei, ei le vindeau chiar și cu 40.000 de lei.

 

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/12-falsi-medici-retinuti-au-pacalit-oameni-in-varsta-sa-cumpere-aparate-medicale-minune-la-pret-de-40-de-ori-mai-mare-2140519

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Județul în care 40% din dosarele de handicap verificate au fost anulate

Mircea Marian

 

Județul în care 40% din dosarele de handicap verificate au fost anulate: Satu Mare, prefectul acestui județ susținând că se va face astfel o economie de 9,3 milioane de lei. Însă postarea prefecturii a generat reacții critice, pe Facebook.

 

Citește și: Bolojan amână asumarea răspunderii pe tăierile din administrație fiindcă PSD vrea să-l dea jos, votând o moțiune de cenzură – surse

 

 

Potrivit prefecturii Satu Mare, din 1.103 dosare verificate, au fost anulate 432.

 

Județul în care 40% din dosarele de handicap verificate au fost anulate

„În ultima parte a anului 2025, la nivelul județului Satu Mare au fost reanalizate în cadrul unei acțiuni comune de verificare cu alte instituții un număr de 1103 dosare de încadrare în grad de handicap, peste 432 de dosare fiind anulate.Dintre tipurile de dosare, cele mai multe reîncadrate sau anulate sunt cele care privesc indemnizația pentru handicap grav cu asistent personal (205 anulate din 551), handicap accentuat (169 anulate din 410) și handicap grav fără asistent personal (26 din 76). Trebuie menționat că aceste scăderi se datorează în primul rând reevaluării documentelor medicale din dosarele beneficiarilor, dar există și situații de deces, precum și cazuri în care drepturile au fost suspendate din cauza neprezentării la convocarea pentru reevaluare.Având în vedere cuantumul lunar total al drepturilor (3302 lei pentru handicap grav cu însoțitor, 728 lei pentru handicap grav fără însoțitor, 496 lei pentru handicap accentuat și 80 lei pentru handicap mediu), rezultă că economia lunară la bugetul de stat este de 781.902 lei, respectiv 9.382.824 lei anual”, a arătat prefectura.

Însă postarea a avut multe reacții critice:

– „Domnule Prefect cu tot respectul ,ați sesizat vreo autoritate a statului abilitată în anchetarea funcționarilor care au aprobat acele dosare de handicap prin abuz în serviciu??”

– „Bună seara domnule credeți ca la soțul meu îi va creste piciorul ,a primit gradul accentuat cu revizuire la 2ani .Rușine acestor comisiile care stau pe scaune in fata calculatorului iar când întra bolnavului fără macar un mic consult taie si spanzura ,soțul meu locuiește in județul Satu Mare are amputat piciorul din sold de 31 de ani ,are gradul accentuat cu revizuire la 2ani ?Vi se pare normal ?”

– „Mi se pare corect, banii sunt de la noi, te mai miri ca nu sunt bani

Alo PSD, scad votanții, astia striga, și huiduie pe Bolojan”

 

https://defapt.ro/eveniment/judetul-in-care-dosarele-handicap-anulate

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Avocată din București, membră PNL, reținută pentru corupție; colegii liberali asigură că va fi suspendată din partid

 

Autor Ștefana Teodoreanu

 

Flagrant ieri a procurorilor anticorupție, în urma căruia o avocată din București, membră a PNL, dar și un fals general SIE au fost reținuți.Cei doi sunt acuzați de trafic de influență, și, conform procurorilor, „vor fi prezentați Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.

 

„PNL Sector 1 susține principiile integrității, responsabilității publice și respectului față de lege”, transmiteau ieri liberalii, după primele informații conform cărora avocata Adriana Mihaela Georgescu fusese prinsă în flagrant pe când primea 60.000 de euro pentru a-și trafica influența la Guvern și la șeful Direcției Naționale Anticorupție.Azi, oficial, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au anunțat că avocata a fost reținută pentru trafic de influență în formă continuată (două acte materiale), trafic de influență și complicitate la trafic de influență, în același dosar fiind totodată reținut și un bărbat, care pretindea a fi general al Serviciului Extern de Informații.Așa că, practic, PNL ar cam trebui să se țină de cuvântul dat… pe Facebook. Aici se preciza că „în legătură cu informațiile apărute recent în spațiul public, PNL Sector 1 face următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice:

➡️ Doamna Adriana Georgescu nu este consilier al PNL Sector 1,

➡️ nu este liderul Organizației de Femei a PNL Sector 1,

➡️ nu ocupă nicio funcție de conducere sau reprezentare în cadrul filialei PNL Sector 1.

 

Menționarea unor astfel de funcții în articolele apărute în presă este eronată și nu reflectă realitatea obiectivă.

În ceea ce privește situația juridică prezentată în mass-media, PNL Sector 1 va respecta strict prevederile statutare și legale, iar imediat ce va exista un comunicat oficial al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Adriana Georgescu va fi suspendată din calitatea de membru al Partidului Național Liberal, conform procedurilor interne”.

 

Există ceva oficial și, conform DNA, faptele s-ar fi derulat în perioada octombrie – decembrie 2025, când avocata Georgescu i-ar fi pretins unei persoane, devenit martor în cauză, direct sau prin intermediul altei persoane, diferite sume de bani, din care ar fi primit 4.000 de euro și 5.000 de lei în cursul lunii octombrie 2025.

 

„În acest context, inculpata ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul unor oameni politici, ar avea influență asupra unor magistrați, promițând că va determina efectuarea de către aceștia a unor acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a două dosare penale, dintre care unul se afla în instrumentare la D.N.A., iar celălalt pe rolul Tribunalului București, cauze în care martorul avea calitatea de inculpat.

 

Totodată, în același context, la data de 21 noiembrie 2025, inculpata G.A.M. i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul celeilalte persoane, o sumă de bani cuprinsă între 100.000 de euro și 1.000.000 de euro, destinată campaniei electorale a unuia dintre candidații la Primăria Capitalei, lăsând să se creadă că, prin intermediul acestuia, ar avea influență asupra unor magistrați și promițând soluționarea favorabilă a celor două dosare penale în care martorul avea calitatea de inculpat.

 

La data de 05 noiembrie 2025, inculpata G.A.M. i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul altei persoane (autorizată în cauză ca investigator sub acoperire), o sumă de bani nedeterminată, din care ar fi primit, la data de 06 noiembrie 2025, suma de 5.000 de lei, remisă prin același intermediar.

 

În acest context, inculpata ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul unei alte persoane, ar avea influență asupra ministrului transporturilor și infrastructurii, promițând că îl va determina pe acesta să înlesnească finalizarea proiectelor derulate de martor în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanta și să faciliteze angajarea unei persoane apropiate acestuia într-o funcție importantă la nivelul aceleiași companii naționale.

 

În luna ianuarie 2026, inculpatul I.G., beneficiind de sprijinul inculpatei G.A.M., i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul unei alte persoane (autorizată în cauză ca investigator sub acoperire), suma de 120.000 de euro, în trei tranșe, din suma totală de 500.000 de euro.

 

În acest context, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor judecători din cadrul Tribunalului București, precum și asupra procurorului-șef al D.N.A., promițând determinarea acestora să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv soluționarea favorabilă a două dosare penale, dintre care unul se afla în instrumentare la D.N.A., iar celălalt pe rolul Tribunalului București, cauze în care martorul avea calitatea de inculpat.

 

În temeiul pretinderii, la data de 28 ianuarie 2026, inculpații I.G. și G.A.M. au primit de la investigatorul sub acoperire suma de 60.000 de euro, reprezentând primele două tranșe din folosul cerut, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, arată DNA.

 

https://zin.ro/29/01/2026/politica/avocata-din-bucuresti-membra-pnl-retinuta-pentru-coruptie-colegii-liberali-asigura-ca-va-fi-suspendata-din-partid/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

(Piloni de constructie a ROMANIEI MODERNE…) Dosar de candidat la Rahova. Azi Viorel Hrebenciuc

 

 

de Victor Eugen Lungu in Politic

Înainte de 1989 Viorel Hrebenciuc frecase menta sau tăiase frunze la câini aproape un deceniu ca “inspector de specialitate” prin Direcția Județeană de Statistică Bacău și prin Consiliul Județean Bacău – unde l-a și surprins Revoluția. Asta după ce înainte, proaspăt absolvent de cibernetică economică și statistică, fusese vreo trei ani director de organizare legume și fructe la ILF Bacău (a absolvit în 1977 și, din acel an, până în 1982, a fost “ilefistul” cibernetic statistic de frunte al Bacăului). Cică era un mare combinator încă din facultate unde își aprofundase calitățile de bișnițar. Unii mai răi de gură susțin că era în combinații cu aripa pro-KGB a fostei Securități și ne dau exemplul tainicelor întâlniri de la Tescani aranjate de el să poată discuta în liniște despre meandrele concretului Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Andrei Pleșu.

 

În 1990, cel care va fi definit de către C.T. Popescu drept „jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“ este numit de către FSN-ul lui Ion Iliescu primar al Bacăului. Poziția în care a fost numit îi evidențiază latura de bișnițar, motiv pentru care devine vedetă de presă în diverse scandaluri, totul culminând cu anul 1991, când, în calitate de prefect numit al județului, este acuzat că ar fi deturnat fondurile de ajutor primite de băcăuanii care au avut de suferit în urma inundațiilor din acel an. Având bani de dat, din 1992, Hrebenciuc intră în Parlamentul României și în afaceri de cumetrie.Hrebenciuc este categoric individul care nu a întinat niciodată nobilele idealuri ale combinagiului – nimic nu i-a stat în cale: nici un scrupul, nici o emoție, nici un tovarăș de drum ce-a înfundat în locul lui pușcăria. Căci în ciuda vehiculării numelui său în zeci de scandaluri de corupție  – „Apartamentul“, „Eternă și Fascinanta Românie“, „Privatizarea și devalizarea RAFO Onești“, „Omar Hayssam“, „Sponsorizările PSD“, „Mafia arabă“ șamd, maleficul personaj n-a auzit zăngănit de cătușe niciodată. În schimb i s-au pus sub fund fotoliile aferente diverselor funcții politice și de stat deținute: director campanie electorală centrală a PDSR, vicepreşedinte PDSR și apoi PSD, secretar general al Guvernului, deputat, vicepreședinte al Camerei Deputaților, lider al Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților, preşedinte al Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană,copreședinte al Forumului Crans-Montana (în mai multe ediții), deputat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei șamd. Firește, la asemenea merite, nu-i putea lipsi din panoplie măcar o “cocorație”. Hrebenciuc este “cavaler” al Ordinul Naţional “Serviciul credincios”.

 

Până și colegii de partid au ajuns să-l deteste. Și nu vorbim despre fete mari în știința folosirii unei combinații la limita penalului în folos personal, vorbim despre fostul ministru al justiției, Rodica Stănoiu, care spunea despre Hrebenciuc, alintat de către “amicii” din partid cu apelativul “Javra”, că acesta este „un mare păpușar din PSD, un lider important al acestui partid, cancerul politicii românești“.Deși Traian Băsescu i-a tot promis-o lui Hrebenciuc, până astăzi guzganul a scăpat ca prin minune de DNA. De altfel, în 2007 Băsescu spunea despre Guzganul rozaliu: „Am considerat că este dezonorant să port discuții cu un om politic de teapa lui Viorel Hrebenciuc. Pe unde trece el, miroase a fraudă, a combinații care depășesc bunul-simț. Mirosul lui nu se găsește nici la Palatul Cotroceni și nici pe hainele mele, ci pe ale lui Verestoy Attila, Bogdan Olteanu sau Dan Voiculescu. Până la urmă va trebui să-l pună cineva în cuier și să-i spună: Băiețaș, nu vezi că nu mai ajungi la parchet? Și se va găsi în curând cineva să facă asta.“

 

Și i-a mers bine până la vestea revenirii inopinate și inoportune a lui Omar Hayssam în țară. Mulți s-au plimbat cu avionul prezidențial cu el prin vizitele oficiale ale lui Ion Iliescu, mai mulți s-au tras în poze oficiale cu el, mai puțini i-au acoperit urma afacerilor să nu i se îndrepte calea spre sala pașilor pierduți ai Justiției, iar câțiva chiar i-au dat câte o mână de ajutor să mai falimenteze și să dea la fier vechi câte o făbricuță din Moldova – să aibă și gura sirianului cu ce se hrăni și să dea și la copilași educație. Printre acești oameni de bine îl găsim, la categoria cele mai multe nominalizări pe Viorel Hrebenciuc, apoi pe nea’ Nicu Văcăroiu, pe izmănarul șef Gabriel Oprea și, din când în când, pe Însuși El Adrian deținutul eliberat condiționat Năstase.Dar întrebarea mai soft de zilele acestea – Microsoft, firește -, rămâne: e fericită „jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“?

 

https://m.academiacatavencu.info/index.php/politic/dosar-de-candidat-la-rahova–azi-viorel-hrebenciuc-37582

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Amintiri de neuitat despre privati-hotia care a demolat Romania…) România capitalismului de cumetrie: patru milionari din cinci au supt de la stat

Si…

 

Peste 80% dintre averile celor mai bogaţi o sută de români sunt construite pe baza relaţiei dintre oamenii de afaceri şi autorităţile statului. Metoda de calcul porneşte de la o cercetare The Economist. Studiu de caz: averile celor patru miliardari în dolari pe care România i-a dat în ultimii opt ani. Există însă şi multimilionari care şi-au ridicat averile nu prin afaceri cu statul, ci preponderent prin iniţiative în zona privată.Era 19 decembrie 2002, când Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, lansa într-un discurs adresat Parlamentului o sintagmă care avea să facă istorie. ”Trebuie să spargem acest capitalism de cumetrie care s-a format în România unde un grup de indivizi interesaţi parazitează finanţele statului, naţionalizând pierderile lor şi reţinând profitul”, spunea Ion Iliescu la împlinirea a 13 ani de la Revoluţie.Sintagma ”capitalism de cumetrie” a intrat ulterior în limbajul comun ca o metaforă pentru un anumit tip de a face business: pe baza relaţiei dintre oamenii de afaceri şi autorităţile statului. Capitalismul de cumetrie rămâne o realitate şi în România, şi aiurea.La 12 ani după declaraţia lui Iliescu, revista britanică The Economist a realizat un studiu despre caracterul global al fenomenului. Capitalism de cumetrie există, în ponderi diferite, atât în state emergente (Brazilia, Rusia, India, China), cât şi în Occident (Statele Unite sau Marea Britanie). The Economist a realizat – nu este o premieră – un aşa-numit index al capitalismului de cumetrie (crony-capitalism index, în limba engleză).

 

 

Un index al capitalismului de cumetrie

 

Indexul măsoară cât reprezintă averile miliardarilor care şi-au cosntruit averea pe baza unei relaţii cu statul din produsul intern brut al ţării lor de origine. În Hong Kong, averile miliardarilor prieteni cu politicienii reprezintă aproape 60% din PIB-ul ţării, în Rusia aproape 20%, iar în Statele Unite, sub 5%.

 

Metodologia publicaţiei britanice este, în principiu, simplă. Britanicii au selectat domeniile care sunt cele mai predispuse la acest tip de a face bani: cazinouri, cărbune, lemn, apărare, bănci comerciale sau de investiţii, infrastructură, petrol, gaz, chimie, porturi, aeroporturi, imobiliare, construcţii, oţel şi alte metale, minerit, mărfuri, utilităţi şi servicii de telecomunicaţii. Capitalismul de cumetrie e favorizat, conform The Economist, de mai mulţi factori: lipsă de competiţie, legislaţie deficitară sau transferul proprietăţilor statului către privaţi la preţuri de chilipir. Această formă de acumulare poate fi corectă sau incorectă.   

 

Lecţia americană

 

Averile realizate în domenii predispuse capitalismului de cumetrie, în statele emergente, şi-au atins un maxim în 2008, potrivit The Economist. Atunci, averile miliardarilor care şi-au construit companiile în strânsă relaţie cu statul reprezentau 76% din averile tuturor miliardarilor. Acum, procentul a scăzut la 58%. Asta are legătură cu faptul că zonele emergente nu mai sunt, după 2008, atât de emergente, iar Europa Centrală şi de Est reprezintă un foarte bun exemplu în acest sens. Criza din Ucraina înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile. 

 

 

Revenirea creşterii poate să ducă la o nouă explozie a domeniilor predilecte capitalismului bazat pe relaţia cu statul. Sau, un alt scenariu, ponderea industriilor ”libere” va creşte. Cei mai bogaţi americani au făcut avere până în 1930 din construirea şi finanţarea de căi ferate. Şase decenii mai târziu, Bill Gates, părintele Microsoft, ajungea cel mai bogat om din lume cu o avere construită din producţia şi vânzarea de software. Dar, până la urmă, nimeni nu-i perfect pentru că Bill Gates, la rândul său, a fost acuzat de practici monopoliste………………………………..

 

Det. aici

 

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/romania-capitalismului-de-cumetrie-patru-1526562.html

 

 

 

siiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

 

Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi sistematic

 

Dana Mischie

Si

Ana-Maria Şchiopu

 

 

Marele proces al privatizării, demarat emfatic după Revoluţie, s-a încheiat în butaforie: ceea ce trebuia să fie motorul economiei româneşti libere s-a transformat într-o devalizare generalizată, cu concursul politicienilor, oamenilor din administraţie şi al aşa-zişilor investitori. Companiile privatizate, au ajuns rapid în faliment şi au sfârşit prin a fi vândute, bucată cu bucată, la preţuri mult mai mari decât la achiziţie

 

În 1990, România era un teritoriu gri sub aspect economic. După cinci decenii de economie planificată, în care statul era marele proprietar, aspiraţiile ţinteau către Occidentul capitalist. Iar tranziţia nu se putea face fără privatizarea proprietăţilor de stat. Pentru o mişcare mai fluidă, Guvernul de la Bucureşti a ales privatizarea în masă, numită de economişti o „terapie de şoc“.

 

În teorie cel puţin, era o decizie înţeleaptă, căci, dat fiind mediul politic instabil, timpul era un factor important. Totuşi, când statul le-a împărţit cetăţenilor acţiuni la diverse societăţi de stat, mulţi n-au ştiut ce să facă cu ele sau le-au vândut pe nimic celor care se pricepeau mai bine la calcule. În 1997, privatizarea în masă se încheia, iar guvernanţii conturau mai bine legislaţia pentru accelerarea procesului, prin alte metode. Chiar şi-aşa, lucrurile n-au mers tocmai bine, în multe cazuri privatizările sfârşind cu falimentul firmelor. De cele mai multe ori, la mijlocul unei tranzacţii care ducea o întreprindere pe drumul pierzaniei se afla o persoană care ştia să se informeze şi să relaţioneze cu oameni-cheie din stat sau din afara lui. Emblematic prin felul în care statul român a pierdut un colos industrial cu potenţial financiar uriaş este cazul Electroputere Craiova, fosta mândrie a comuniştilor. Aici, în primăvara lui 1968, Nicolae Ceauşescu îi făcea turul fabricii lui Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, iar comentatorul TVR vorbea despre „o cetate a maşinilor electrice“. Patru decenii mai târziu, Electroputere a ajuns să fie vândută bucată cu bucată, iar anul trecut – închisă definitiv.

 

 

VREUN INVESTITOR PUTERNIC FINANCIAR?

Procesul de privatizare al Electroputere Craiova s-a terminat în 2007

 

 

Pe 12 noiembrie 2001, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) răspundea interpelării unui deputat, în legătură cu procesul de privatizare al Electroputere Craiova, fabrică producătoare de locomotive electrice de mină şi de tramvaie, de locomotive diesel electrice şi de transformatoare pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. „Prin privatizarea SC Electroputere SA, APAPS urmăreşte să găsească un investitor strategic, puternic din punct de vedere financiar, care să asigure aplicarea unui management performant şi o mai largă piaţă internaţională de desfacere a produselor realizate de Electroputere SA“, se arăta în răspunsul oferit de APAPS. Au fost trei ofertanţi înscrişi la licitaţie: americanii de la General Motors Corporation GMC), împreună cu o firmă din Karsdorf, Germania, asociaţia salariaţilor ELPAS şi Compania de Transport Feroviar Bucureşti.

 

Trecuseră deja doi ani de când fabrica fusese transformată în societate pe acţiuni, iar privatizarea bătea pasul pe loc. APAPS, la unison cu ministrul Privatizării, Ovidiu Muşeţescu, invoca complexitatea fabricii ca motiv pentru amânările repetate. „Există decalaje de două-trei săptămâni, dar o abatere de acest gen pentru o privatizare ca la Electroputere cred că nu are semnificaţie“, declara ministrul, citat de „Adevărul“, în vara lui 2001.

 

Premierul Adrian Năstase a anunţat că Guvernul avea să găsească o soluţie prin care procesul de privatizare să fie accelerat la nivel naţional. „Ne-am săturat de întârzierile se produc din cauza ezitărilor de la APAPS şi vom avea la Guvern o sală specială unde se vor desfăşura aceste discuţii“, declara, iritat. Poate că discuţiile au avut loc, însă situaţia de la Electroputere n-a fost rezolvată. În următorii ani, privatizarea fie a fost amânată de Guvern, fie a eşuat, pur şi simplu. Până în 2007, fabrica a tot acumulat datorii, fiind întreţinută de stat.

TREI ÎNFRÂNGERI CONSECUTIVE

 

La prima încercare de privatizare, Asociaţia Salariaţilor a venit cu cea mai bună ofertă, Năstase considera că un astfel de contract ar fi putut să ajungă pe mâinile unei companii care să aibă o forţă financiară mai mare. Aşadar, salariaţii au fost trecuţi cu vederea şi au fost aleşi, în schimb, cei de la General Motors. Guvernul nu s-a înţeles însă nici cu ei, căci nu erau puse pe masă suficiente garanţii. Doi ani mai târziu, guvernanţii încă se căzneau să privatizeze fabrica. Eforturile n-au ţinut decât câteva zile, apoi au anunţat anularea procesului.

 

 

În 2005, când Cabinetul  Năstase a fost înlocuit cu cel condus de Călin Popescu-Tăriceanu, era timpul pentru o nouă rundă de încercări. Datoriile Electroputere Craiova ajunseseră între timp la 31 de milioane de dolari. Se căuta un investitor străin care s-o ia sub aripa sa, s-o dezvolte, asumându-şi în acelaşi timp şi plata datoriilor. Guvernanţii au intrat în negocieri directe cu conglomeratul european Siemens, cu Asociaţia Salariaţilor şi cu o firmă necunoscută, deţinută de un cetăţean grec. După mai multe întâlniri, Cabinetul Tăriceanu a fost nevoit să suspende negocierile. Tocmai fusese semnat acordul de preaderare la Uniunea Europeană, prin care nu mai era permisă negocierea directă. Privatizarea trebuia să se facă prin licitaţie. „Printre privatizările prioritare se numără Antibiotice, unul dintre cei mai mari producători farmaceutici şi cea mai valoroasă companie din portofoliul AVAS (n.r. – Autoritatea pentru Administratrea Activelor Statului), producătorul de echipamente electrice Electroputere şi cinci societăţi ale Nitramonia Făgăraş (n.r. – companie din industria chimică)“, se arăta în „Raportul de tranziţie“, din 2006, realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

„DE AICI INTERESUL ACESTA MARE DE LA CRAIOVA“

 

În 2007, se confirma că Electroputere era, într-adevăr, o prioritate. Exista un câştigător la licitaţia organizată de stat: firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited. Câteva luni mai târziu, la sediul Electroputere, şeful AVAS şi preşedintele companiei arabe, Said Bahjat, semnau, în sfârşit, contractul. Arabii plăteau 2,34 de milioane de euro pentru 62,8% din acţiuni, după o majorare de capital acestea fiind de 86,28%. Oficial, Electroputere Craiova devenea companie privată şi, conform promisiunilor arabilor, era pe drumul către recăpătarea gloriei de odinioară, prin sporirea producţiei şi prin exporturi. Această promisiune era reiterată şi de cel care intermediase vânzarea, Fathi Taher, un controversat om de afaceri de naţionalitate palestiniană, cu triplă cetăţenie – română, iordaniană şi greacă. Afaceristul dădea asigurări că tot ce-i lipsea uzinei de la Craiova era o gestiune mai bună, de care aveau să se ocupe saudiţii. „Am fost interesat şi separat, dar şi cu Al-Arrab, care este partenerul nostru din Orient de 80 de ani. Sunt interesat de locomotive, pentru că în Orient se fac investiţii mari în locomotive, în calea ferată. De aici interesul acesta mare de la Craiova. M-au întrebat cum e acolo, le-am spus că merită să vină, dar nu sunt eu cumpărătorul“, declara Taher cu câteva luni înainte de-a fi numit preşedintele Consiliului de Administraţie al Electroputere.

 

O AFACERE DE 13 ORI MAI PROFITABILĂ

Fabrica a fost dărâmată bucată cu bucată şi pe locul ei a fost ridicat un mall

Cum rămânea însă cu retehnologizarea, cu creşterea producţiei şi cu exportul în ţările arabe? Nicicum, căci lucrurile au stagnat. Până la urmă, s-a ales praful de toate promisiunile. În 2010, noii proprietari anunţau vânzarea a 12 hectare de teren din curtea societăţii. Dezvoltatorul imobiliar K&S Developments ar fi plătit pentru ele de aproape 13 ori mai mult decât plătiseră ei pentru întreg complexul: 30 de milioane de euro. Pe acel loc, pe 19 noiembrie 2011, era inaugurat Electroputere Parc, mall-ul craiovenilor. N-a durat un an până ce o altă bucată din complex, fabrica de locomotive, era vândută Grupului Feroviar Român pentru şase milioane de euro – de aproape trei ori mai mult decât plătise firma arabă la momentul privatizării. Ce nu s-a vândut a devenit sinonim cu paragina, adică fabrica de transformatoare şi cea de maşini rotative pentru care contractele deveniseră o raritate.

 

 

Pe poarta complexului în care intrau zilnic 13.000 de salariaţi, astăzi mai intră doar clienţii mall-ului, căci la finalul anului trecut au fost închise şi ultimele două secţii. Ultimul contract de care s-au ocupat cei de la Electroputere a fost unul pentru reparaţia unui transformator la Centrala de la Cernavodă, iar apoi, ultimii 250 de angajaţi au fost trimişi definitiv acasă. „Din 2019 nu s-au mai luat contracte noi, astfel încât personalul existent să poată lucra şi să îşi ia salariile. Motivele au fost pierderile pe care Electroputere le-a generat din activitatea de producţie, care au crescut în fiecare an, la opt-nouă milioane de euro“, declara anul trecut, pentru Agerpres, Cătălina Tibeică, liderul Sindicatului Electroputere Craiova.

 

Investitorul strategic despre care vorbea APAPS în răspunsul la interpelarea din 2001 s-a dovedit a fi doar o fata morgana pentru Electroputere, o iluzie care a văduvit statul de milioane de euro. Încă din 2015, Curtea de Conturi raporta că firma Al-Arrab Contracting Company Limited şi-a încălcat contractul de privatizare. Una dintre cele mai evidente încălcări de angajament a fost că, în 2012, fabrica ar fi trebuit să aibă 3.353 de angajaţi. Mai avea, în schimb, numai 1.021. Arabii n-au făcut nici investiţia aferentă anului trei, în valoare de cinci milioane de euro pe care au raportat-o ca fiind realizată. AVAS a dat Al-Arrab în judecată, dar, în prezent, cauza figurează la Tribunalul Bucureşti ca fiind suspendată.

Un lung şir de înşelăciuni şi promisiuni încălcate

 

Electroputere Craiova nu e singura societate care a fost privatizată pe baza unor contracte care n-au mai fost respectate. A fost, de pildă, şi cazul fabricii Tractorul Braşov, cumpărată, tot în 2007, de către firma Flavius Investiţii. 77 de milioane de euro a fost suma plătită pentru uzina care, conform condiţiilor impuse de AVAS, ar fi trebuit să-şi păstreze obiectul de activitate pentru cel puţin încă zece ani. Odată cu preluarea însă, proprietarii au anunţat că acolo avea să fie ridicat un complex rezidenţial. N-au apucat să-şi pună planul în aplicare căci, odată cu criza financiară din 2008, s-au văzut nevoiţi să vândă mai departe. Astfel, fabrica a ajuns la grupul francez Auchan, care, prin intermediul diviziei sale imobiliare, a deschis, trei ani mai târziu, un centru comercial.

Şi privatizarea Întreprinderii de Maşini Grele Bucureşti (IMGB) a fost un eşec răsunător. În 1998, a fost preluată de către firma norvegiană Kvaerner în cadrul aşa-numitei privatizări de un dolar. „O altă categorie de «înşelăciune intolerabilă» sunt acele cazuri în care nu e clar cine înşală, dacă e cu intenţie sau nu, dar în care oamenii de rând se simt înşelaţi pentru că se află în mod clar în poziţia de victime“, descrie acest tip de privatizare sociologul Monica Heintz în volumul „Be European, Recycle Yourself!: The Changing Work Ethic in Romania“. Pentru 90% din acţiunile IMGB, Kvaerner trebuia să plătească 25 de milioane de dolari. Suma a scăzut ulterior la 15 milioane, dar au fost majorate investiţiile asumate de firma din străinătate. Preţul de vânzare a ajuns la 10 milioane, însă după plata datoriilor, IMGB a fost cumpărată cu un preţ derizoriu – doar 500.000 de dolari. Norvegienii şi-au încălcat şi ei obligaţiile contractuale, vânzând compania în 2006 gigantului sud-coreean Doosan pentru 26 de milioane de dolari. La începutul acestui an, din cauza problemelor financiare, Doosan a decis întreruperea activităţii în România. A fost anunţată închiderea fabricii şi, la fel ca în cazul Electroputere, cel mai probabil va fi vândută unor dezvoltatori imobiliari.

 

Drumul spre eşec al procesului de privatizare în România

 

 

În 1990, privatizarea era una dintre priorităţile noului regim de la Bucureşti. Însă primii paşi spre capitalism s-au făcut timid. Prima lege a reformei a fost Legea 15 din 1990, de reorganizare a întreprinderilor ca regii autonome şi societăţi comerciale. Apoi a venit Legea 31, de înfiinţare a societăţilor comerciale private – iar Registrul Comerţului nu mai făcea faţă cererilor.

 

58 din 1991. Aşa s-a numit legea privatizării – cea pe care o aştepta toată lumea, cea mai importantă, dar cea care s-a schimbat continuu în ultimii 30 de ani. Aşadar, statul îşi punea la bătaie toate companiile pentru a fi cumpărate – tot procesul este cunoscut mai degrabă sub denumirea de privatizare în masă. Tot prin această lege s-au înfiinţat şi Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) şi Fondurile Proprietăţii Private (FPP), SIF-urile de astăzi. Ultimul şi cel mai important act al anilor ’90 a fost legea unică a privatizării din 1997, care încerca să pună sub aceeaşi umbrelă toate reglementările de la început şi până în acel moment. Cu toate acestea, un posibil motiv pentru eşecul privatizării a fost decalajul instituţie-proces. Fără crearea unui cadru legislativ complet, cu toate componentele de rigoare, procesul nu avea cum să funcţioneze. Spre exemplu, abia în 1997 a fost înfiinţat Ministerul Privatizării – după elaboarea a trei legi de bază.

 

O METODĂ FALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA

 

Ca aproape toate reformele, şi privatizarea a avut parte de mai multe abordări, de mai multe metode de implementare. Cea mai cunoscută – şi cea mai folosită în România – a fost metoda MEBO (Management Employee Buyouts). În ţări mai evoluate decât România din punct de vedere industrial, MEBO a fost un succes. La noi, mai puţin – din 1993 până în 1996, doar 837 de societăţi au fost privatizate astfel, adică 28% din privatizările din România. De ce spun unele voci că pentru o ţară ca a noastră metoda MEBO nu a fost fructuoasă? Simplu: investitorul nu era o singură persoană privată sau un grup restrâns, ci chiar salariaţii întreprinderii respective. A fost o lovitură bună pentru campania electorală, dar asta nu a făcut, în final, decât să fie tot în defavoarea României.

 

Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor. Ziarul «Adevărul» despre Cuponiadă, în iulie 1997

A mai fost încercată şi metoda privatizării spontane – crearea unor companii mixte, între stat şi privat. A fost însă un proiect şubred, care în scurt timp s-a dovedit inutil.

„AICI A ÎNCEPUT BRAMBUREALA“

 

Însă nimic nu a rămas la fel de răsunător în istoria tranziţiei româneşti ca episodul Cuponiadei. Potrivit legii din 1991, statul oprise 30% din acţiunile companiilor pentru a putea fi cumpărate de simplii cetăţeni, acestea urmând să fie împărţite prin intermediul Fondului Proprietăţii Private. Era, oricum, o loterie: dacă aveai noroc şi compania era profitabilă, „investiţia“ se transforma în dividende. Prima strigare a fost în 1992: fiecare român cu vârsta de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane, în valoare de 5.000 de lei fiecare. Totalul cupoanelor s-a ridicat la 25.000 de lei. Episodul doi al Cuponiadei, în timpul Guvernului Văcăroiu, a avut loc în 1995, când s-au oferit oamenilor tichete care puteau fi transformate în acţiuni în valoare totală de 975.000 de lei.

 

În 1997, fiascoul Cuponiadelor era sigur. Ziarul „Adevărul“ din 4 iulie 1997 scria că „problemele au început în momentul în care s-a trecut la vărsarea efectivă către acţionari a dividendelor. Practic, aici a început brambureala. Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor“. O mare parte din oameni nu au apucat să le valorifice la timp, iar inflaţia şi-a spus cuvântul, s-au depreciat.

 Citește și: Povestea primului afacerist buzoian de după ’89: „Toate relaţiile comerciale pe care le-am avut atunci erau cu foşti securişti“

 

ÎN PAS DE RAC

 

Până în jurul anilor 1996-1997, procesul de privatizare a fost greoi şi deficitar: dacă o companie pornea pe drumul cel bun, alte două erau aruncate în prăpastie. Odată cu schimbările legislative din 1997 ale Guvernului Ciorbea, privatizarea a devenit mai vizibilă – nu neapărat prin ritm, dar prin numele companiilor şi fabricilor mari care începeau procesul.

 

Cu toate acestea, directorul executiv al Fondului Proprietăţii de Stat până în decembrie 1995, Sorin Dimitriu, declara pentru presa vremii: „În ultimele opt luni, FPS a privatizat peste 1.110 societăţi comerciale, din care circa 140 mari şi mijlocii. Ritmul privatizării este satisfăcător, ţinând seama de cadrul legislativ în care operează. Alte 470 de societăţi comerciale mari şi mijlocii se află în diverse faze ale procesului de privatizare, cu finalizare în acest an (n.r. – 1995)“.

 

Valentin Ionescu,  fostul ministru al Privatizării: „Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin ’97. Eu, cu Institutul de Informatică, l-am stopat“

 

 

 

Privatizarea românescă n-a fost un proces fluid, ci dimpotrivă, unul greoi, care s-a realizat în etape

 

 

 Într-o Românie care tocmai deschisese larg porţile pieţei libere, marea privatizare în masă n-a produs decât confuzie şi s-a încheiat printr-un eşec. În vara lui 1997, „Adevărul“ titra că visul românilor de fi acţionari s-a transformat într-o „mare brambureală“. Cel care a pus capăt acestei perioade chinuitoare a fost ministrul Privatizării, învestit la finele aceluiaşi an, juristul şi doctorul în economie Valentin Ionescu. Înainte de a ajunge în Guvern, a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi a fost consilier al preşedintelui României Emil Constantinescu. În perioada decembrie 1997-aprilie 1998, cât a avut mandatul de ministru, a introdus în legislaţie leasing-ul, sistemul de franciză, bursele de mărfuri, fondurile cu capital de risc şi fondurile de garantare a creditelor. S-a confruntat însă şi cu neajunsuri. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Valentin Ionescu pune reflectorul pe greşelile de logică economică din procesul de privatizare, de la paşii premergători procesului până la metoda aleasă, şi vorbeşte despre lipsa unui plan de integrare a firmelor în strategiile guvernamentale.

„Weekend Adevărul“: Domnule Ionescu, cum a început privatizarea în România postdecembristă?

 

Valentin Ionescu: În perioada 1990-1992 s-au pus bazele unei legislaţii prin care, în primă fază, s-au corporatizat firmele de stat – adică au fost transformate în societăţi comerciale. Tot atunci au apărut şi regiile autonome, de pildă. În această primă legislaţie, s-a mers pe două modele: un sistem de privatizare în masă şi un sistem în care apar şi alte metode de privatizare. Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin 1997. Eu, împreună cu Institutul de Informatică din Ministerul Economiei, l-am stopat, ca să zic aşa.

Atunci când aţi devenit ministrul Privatizării aţi schimbat legislaţia. De unde aţi început?

Când am venit eu la Minister legislaţia nu permitea o accelerare a procesului de privatizare. Erau anumite metode care erau inadecvate momentului respectiv. Şi atunci, am vrut să fac nişte schimbări. Pe unele le-am reuşit, pe altele, nu – din motive politice.

 

Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid. Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării

Daţi-ne un exemplu.

 

De exemplu, metoda MEBO (n.r. – Management Employee Buyouts, metodă de privatizare prin trecerea mijloacelor de producţie ale unei unităţi economice din proprietatea statului în proprietatea angajaţilor). Am vrut s-o elimin, dar politic, n-am fost lăsat s-o fac.

De ce n-o susţineaţi?

 

Ea presupunea ca asociaţia muncitorilor să participe la procesul de privatizare cu plata în rate. N-aveam cum s-o elimin complet, dar am propus eliminarea plăţii în rate. Nu s-a dorit. Aşa s-a privatizat, de exemplu, Hotelul Ambasador, dar şi fabrica Pionierul, care nu mai există. Era o problemă de logică economică aici. În condiţiile în care am fabrici supradimensionate ca număr de personal, n-am cum să fac privatizarea prin această metodă fără să fi făcut o ajustare a acestui personal în prealabil, pentru că e evident că interesele acţionarilor – adică muncitorii din fabrică – sunt contrare oricărei forme de restructurare. Pe vremea lui Ceauşescu, Pionierul avea un profit de 30 de milioane, cu 6.000 de muncitori. Păi, 30 de milioane puteam să fac şi cu 20 de muncitori. Era ceva de neimaginat. Falimentul fabricii Pionierul a fost din cauza metodei MEBO. Au fost metode de privatizare prost băgate, din motive de populism. Într-o economie relativ stabilă funcţionează, dar la noi n-avea cum să meargă.

 

NOUL TIP DE PRĂDĂTOR: EXTRACTORUL DE RENTĂ

Să revenim la schimbările în legislaţie pe care le-aţi făcut când aţi devenit ministru.

 

După o perioadă destul de lentă – între 1992 şi 1996 –, când a venit Convenţia Democrată Română la guvernare şi, apoi, eu la Minister, am schimbat toată legislaţia, iar procesul a accelerat. Pe lângă faptul că am introdus o serie de măsuri de accelerare, am eliminat şi o parte din instituţiile vechi, care au avut un efect negativ asupra investiţiilor care se puteau face în comerţ şi turism. Încercam o corelare între privatizare şi piaţă. Au fost momente în care, spre deosebire de alte ţări, noi nu ne-am pus problema restructurării prealabile a unor companii, pentru că în România erau mulţi extractori de rentă şi nu ne puteam permite.

Ce este extractorul de rentă?

 

Extractorul de rentă este la tot pasul. El câştigă bani din poziţia privilegiată pe care o are, adică dintr-un

venit neproductiv, deci din trafic de influenţă, din achiziţii trucate, din tranzacţii cu societăţi comerciale de stat unde el are de câştigat şi firma – de pierdut. Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid, deci oameni care lucrau fie în aparatul de partid, fie în gospodării de stat – cum ar fi Viorel Hrebenciuc.

Extractorii de rentă erau doar din cercuri politice?

 

În categoria asta îi includ şi pe sindicalişti – nişte profitori ordinari. Îmi aduc aminte de Camioane Braşov (n.r.– întreprindere specializată în proiectarea şi construcţia de autocamioane, autobuze şi autoutilitare, care s-a numit Steagul Roşu în comunsim), care nu mai există. Avea nişte datorii imense, nu mai putea să producă acele camioane Roman, cu licenţă germană, pentru că erau foarte poluante. Înainte de ’89, erau exportate parţial în Ungaria şi în Cuba. În momentul în care s-a rupt legătura, nu mai avea românul unde să exporte. Plus că acele camioane nu erau competitive cu ce era pe piaţă la momentul respectiv.

„MINISTRUL REMEŞ A FOST DESCĂLŢAT“

Cum au reacţionat sindicaliştii?

Sindicatul s-a complăcut în situaţia asta pentru că avea de câştigat. În 1999, pe vremea ministrului de Finanţe Decebal Traian Remeş, a venit acolo, la Braşov, o delegaţie de saudiţi. Sindicaliştii s-au revoltat că vin străinii. Remeş a fost descălţat, i s-a rupt cămaşa. A fost o mică revoltă. Aşa că delegaţia saudită s-a dus prin Poiana Braşov, a luat masa şi s-a întors la Bucureşti. Cu orice altă delegaţie se întâmpla la fel, din cauza sindicatului, nu a nu-ştiu-cărui securist. Deci noi, după 1990, am creat un sistem de extractori de rente, cu oameni din diverse sfere, care au profitat ca nişte paraziţi de distrugerea unei economii întregi. Dacă ne referim la devalizare, există o multitudine de tranzacţii care s-au făcut în general de oameni pe care îi socotim ca fiind extractori de rentă. Asta s-a întâmplat în toată Europa Centrală şi de Est, nu suntem noi un caz aparte.

 

Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Valentin Ionescu

După ce n-aţi mai fost ministru, cum aţi văzut procesul de privatizare?

 

Prin 1998-1999, a început să se pună stop unor transformări instituţionale pentru ca procesul de privatizare să fie mai bine controlat de extractorii de rentă, iar activele să fie preluate controlat cumva – adică să nu fie vândute chiar la întâmplare. După 2000, s-a modificat iar legislaţia, a venit PSD la guvernare şi privatizarea a început să cadă într-o fază involutivă accentuată. Şi aşa a rămas de atunci.

PRIVATIZAREA ÎN MASĂ, O IDEE AMERICANĂ

Dar cum ar fi trebuit să se desfăşoare privatizarea în masă?

 

Privatizarea în masă a început cu o lege din 1991, făcută cu asistenţă internaţională. Ideea de privatizare în masă a pornit de la americani şi are la bază capitalismul. Prin Banca Mondială, ei au dorit să aducă în Europa Centrală şi de Est ideea că trebuie creată o clasă de mijloc, în sensul că îi facem pe oameni proprietari – îi împroprietărim cu acţiuni. Apoi, oamenii vor şti ce să facă cu aceste titluri – le vor vinde, le vor schimba, treaba lor. Ideea lor era: „Îi facem acţionari şi, în felul ăsta, am făcut o mutaţie socială şi economică în societăţile respective“. Era viabilă ideea, dar nu s-a întâmplat chiar aşa.

Ce n-a mers?

 

Petre Roman a făcut o gravă eroare, nu ştiu dacă voit sau dintr-o estimare greşită. În martie 1990, după ce a apărut legea societăţilor comerciale, s-a pus problema restituirii unor sume de bani pe care toţi salariaţii din România le aveau la fabrici. Este vorba de banii care li se reţineau din salariu, această cotă fiind numită parte socială. Dacă acei bani nu erau daţi înapoi şi erau transformaţi în acţiuni, nu aveai nevoie de nicio altă lege de privatizare. Pur şi simplu, le dădeai oamenilor acţiuni şi făceai o privatizare în masă chiar mult mai mare decât s-a făcut. Măsura de a le da bani oamenilor în martie 1990 a fost un moment ratat de privatizare. Se putea face o privatizare pe scară largă, iar ulterior puteai să creezi nişte instituţii ale pieţei – aveai nevoie de un cadru în care să vinzi acele acţiuni, aveai nevoie de o piaţă de capital. Aşa, s-au dat înapoi banii oamenilor, s-a creat un puseu inflaţionist, banii s-au dus şi oamenii n-au rămas cu nimic.

 

Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale...

 

 

Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990. Valentin Ionescu

Nu se poate discuta despre privatizare fără Fondul Proprietăţii de Stat, care, de altfel, încă există, sub altă denumire. Cum îi evaluaţi activitatea?

 

Situaţia de acolo era destul de confuză, în sensul că au avut o structură puternic birocratizată şi care, după părerea mea, a constituit o frână la privatizare. Şi nu discut aici de ritmul privatizărilor, ci de rigoarea cu care le organizezi şi le planifici. Pe de altă parte, n-a fost nici vina exclusivă a Fondului Proprietăţii de Stat, pentru că sunt privatizări unde statul, printr-un minister cum e cel al Economiei, de exemplu, trebuie să creeze o strategie pe un sector anume.

ROMÂNIEI I-A LIPSIT POLITICA STRATEGICĂ

Deci n-am avut strategii integrative.

 

Exact. Să luăm drept exemplu sectorul petrolului: tu, ca stat, ar trebui să ştii cum se integrează Petrom în strategia ta pe următorii 10-15 ani. Noi n-am avut această strategie. Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale. Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990.

Să facem o comparaţie cu un caz din altă ţară.

 

Ungurii au avut o politică strategică. Au avut câteva întreprinderi mari şi le-au gândit să devină companii transnaţionale. De exemplu, au luat MOL (n.r. – companie petrolieră cu cea mai mare cifră de afaceri din Ungaria), care a fost privatizată parţial, după care a început un proces de expansiune în exteriorul ţării. În schimb, noi am devalizat Petrom şi l-am vândut austriecilor, făcându-i pe ei companie transnaţională, în loc să ne ducem noi în Austria şi să cumpărăm OMV. Petrom, cu activele pe care le avea, era peste OMV! Dar nu s-a întâmplat pentru că, la vremea aceea, OMV era în creştere, iar Petrom era într-o scădere alarmantă, pentru că era devalizat de Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vântu.

 

„Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul şefului SIE, Cătălin Harnagea“

 

Studiile spun că România şi Bulgaria au avut un ritm mai lent de privatizare decât alte ţări foste comuniste. Aşa e?

 

Noi am avut un ritm de privatizare la fel ca polonezii. Diferenţa este că în Polonia cadrul instituţional s-a dezvoltat, a evoluat permanent. Şi mă refer la toate reglementările, la modul în care se operează în piaţă. Dacă ai un cadru instituţional evoluat, atunci şi firma de stat, aşa cum este, operează un pic diferit, într-un mediu concurenţial deschis. Aşadar, ei au avansat mai repede. Interesant este că polonezii n-au transformat firmele de stat. Ei au mers pe o idee diferită, mai ales în privinţa firmelor mari, în sensul că au rămas în continuare firme de stat necorporatizate, adică n-au fost transformate în societăţi pe acţiuni. Ele se transformau în momentul în care erau privatizate. Noi am făcut invers: mai întâi le-am transformat în societăţi pe acţiuni şi abia apoi le-am privatizat, în sensul că am vândut nişte acţiuni.

De ce unele companii nu s-au putut privatiza?

 

Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Spre exemplu, dacă ne referim la Romgaz, evident că nu-l pot privatiza, pentru că cele mai mari interese privind gazul le au ruşii. Mai sunt şi situaţii în care, deocamdată, noile tehnologii din piaţă nu-mi permit să transform un monopol legal într-o activitate de piaţă. E cazul Transelectrica, Transgaz. Pentru că dacă ele ar fi dobândite direct sau indirect de o firmă străină relaţionată politic la un stat anume, îmi creez o problemă de securitate naţională, nu doar una economică.

 

Pare că privatizarea a fost o mare degringoladă, în care regulile puteau fi schimbate în timpul jocului. De pildă, chiar în timpul mandatului dumneavoastră a fost privatizat Petrotel de ruşii de la Lukoil.

 

N-am făcut eu această tranzacţie, eu m-am opus şi, din acest motiv, n-am mai fost ministru. Privatizarea aceasta s-a desfăşurat astfel: preşedintele Lukoil a venit în România şi am avut o întâlnire de o jumătate de oră cu el şi cu prim-ministrul. Ei voiau două lucruri: să cumpere compania şi să beneficieze de o amânare la plata datoriei pe 25 de ani, amânare de care nu beneficiase niciun investitor. Eu am refuzat. Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul lui Dorin Marian, consilier prezidenţial, şi al lui Cătălin Harnagea, şeful SIE, cel din urmă insistând cel mai mult pentru ea. Şi pentru că n-am dorit această privatizare, am fost eliminat.

A fost, deci, o privatizare pe interese strict politice?

 

Consider că privatizarea Petrotel a fost eroare economică şi strategică. Când vin într-o ţară, ruşii nu pot face separarea între politic şi economic. Eu le-am spus atunci că nu pot fi de acord cu privatizarea ei pentru că va fi un instrument de susţinere a intereselor politice ruseşti la noi în ţară. Interesele lor au fost ţintite. În mod ironic, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, Petrotel se numea Societatea Româno-Americană. După război, ruşii au făcut nişte investiţii acolo, în anii ’50, când existau companiile mixte SOVROM, prin care ne jefuiau încontinuu. Rafinăria aceea ţinea cont de cifra octanică (n.r. – indicator privind cât de mult poate fi comprimat un carburant înainte de a exploda) a petrolului rusesc şi din acest motiv au dorit să o cumpere.

 

În 2012, un studiu realizat de cercetători de la Cambridge şi Harvard arăta că falimentul şi nivelul de sărăcie şi de corupţie din fostele ţări comuniste au fost provocate de programele de privatizare în masă create de economiştii occidentali şi impuse de instituţii precum Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială. Are Occidentul vreo vină în eşecul privatizării româneşti?

 

Problemele de sărăcie au o cauză internă, nu neapărat externă. Pe de o parte, trebuie să admitem că anumite corporaţii occidentale au avut interesul să distrugă concurenţial nişte fabrici din Europa de Est. Da, există situaţii de genul acesta, aşa cum au existat şi între estici. A fost, de exemplu, cazul Tepro Iaşi (n.r.– firmă producătoare de ţevi). A fost în interesul unei firme din Cehia s-o facă praf. Într-o economie deschisă, într-o economie de piaţă, fireşte că din concurenţă apar atât acte constructive, cât şi distructive. Aşa s-a întâmplat şi în Germania de Est. Dar nu putem spune că a fost politica Occidentului de a distruge economiile estice. În momentul în care se produce o schimbare de sistem economic, apare o distrugere creativă de fapt. Şi acum se produce o distrugere creativă, dar este una diferită faţă de cea de atunci, pentru că se produce din motive tehnologice, având în vedere că traversăm o revoluţie digitală.

 

 

https://adevarul.ro/economie/privatizarea-postcomunista-devalizare-si-esec-2050952.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Statul Paralel în acțiune: planul de distrugere a firmelor românești (INCOMODE) de către SRI împreună cu ANAF, MAI, DNA și celelalte parchete…pentru a face loc „investitorilor străini”, în baza unui protocol ilegal semnat în 2012

 

 

 

De Cristian Ban

 

Atac la firmele româneşti pe protocol – Dovezi incendiare ale asaltului poliţiei politice asupra firmelor româneşti la parchetele din capitală, în baza unei Hotărâri CSAT ilegale…La scurt timp după Planul comun de măsuri de aşa-zisă combatere a evaziunii fiscale, semnat în 2012 de PICCJ-Kovesi, SRI-Maior, MJ, MAI şi MFP, procurorul Cristian Ban a emis un Ordin prin care a cerut de la parchetele inferioare dosarele cu evaziune fiscală de peste 1 milion euro. Apoi a mulţumit SRI, DIPI şi ANAF.

Ies la iveală noi dovezi cutremurătoare despre cum au fost vânate firmele româneşti, în aşa-zisa luptă împotriva evaziunii fiscale (declarată vulnerabilitate la siguranţa naţională prin Hotărârea CSAT nr. 69/2010, prin eludarea rolului Parlamentului). Această luptă a fost iniţiată la nivelul SRI – PICCJ – Ministerul Finanţelor (ANAF) şi a fost exacerbată mai cu seamă la nivelul parchetelor din capitală, unde îşi au sediul social cele mai importante firme româneşti, care au fost vânate pentru a fi distruse prin blocări de conturi, inculparea administratorilor şi asociaţiilor şi alte metode. Dintre acestea, ca urmare a penetrării masive a ANAF de către ofiţeri SRI şi ca urmare a modificării legilor în regimul Traian Băsescu astfel încât procesul verbal de constatare al inspectorilor ANAF să devină mijloc de probă, distrugerea firmelor a devenit o „joacă de copil”.Pe baza proceselor verbale de control ale inspectorilor ANAF cotropiţi de SRI, se reţineau pretinse evaziuni fiscale sau rambursări ilegale de TVA. În lipsa oricărei expertize, procurorii de la parchete de tribunale şi curţi de apel îşi croşetau acuzaţiile exclusiv pe raportul celor de la ANAF şi procedau la sechestre de conturi, inculpări, multe urmate de propuneri de arestare preventivă. După care ani în şir procurorii nu mai făceau nimic în dosare, însă firmele cu conturile blocate, administratorii şi acţionarii sub măsuri preventive, intrau în faliment. În timpul acestor anchete, numeroşi oameni de afaceri vânaţi cu dosare penale au acuzat presiuni de preluare ostilă a afacerilor lor de către concurența din piaţă, în special de firmele străine.Lipsa de imparţialitate şi obiectivitate în aceste anchete este evidentă, câtă vreme între toţi participanţii la acuzarea unor firme există o înţelegere ocultă, parafată în secret între SRI – PICCJ – Ministerul Finanţelor (ANAF) – Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei.

Monitorizare şi vânătoare în masă a firmelor

Planul comun de măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale a fost încheiat în baza Hotărârii CSAT nr. 69/2010, şi semnat în ianuarie 2012 de următorii:

– procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi;

– directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior;

– ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomițeanu;

– ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igas;

– secretarul de stat din Ministerul Justiţiei, Alina Bica (aceasta a semnat pentru ministrul Cătălin Predoiu).Planul comun de măsuri conţine prevederi îngrozitoare pentru o ţară care se pretinde democratică, prevederi care vin în contradicţie flagrantă cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în condiţiile în care orice contribuabil este declarat din start suspect că ar putea comite evaziune fiscală. Astfel, la capitolul I, intitulat Introducere, găsim următoarea frază: „Monitorizarea contribuabililor cu potenţial de evaziune şi fraudă fiscală ridicat, a societăţilor comerciale nou înfiinţate, clarificarea aspectelor practice rezultate în ultima perioadă din activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor şi intensificarea cooperării interinstituţionale prin acordarea accesului comun la bazele de date specifice gestionate de către instituţiile de aplicare a legii în domeniu şi realizarea acţiunilor comune pe cele 9 domenii prioritare de intervenţie, impun adoptarea de măsuri conjugate ale instituţiilor de aplicare a legii nominalizate de HCSAT 69/2010”.Aşadar, în document se vorbeşte despre operaţiuni de monitorizare în masă a contribuabililor cu potenţial să comită acte de evaziune fiscală. Practic, orice contribuabil, că este vorba despre persoană fizică sau societate comercială, a intrat sub monitorizare, mai ales că nu se vorbeşte nicăieri despre obligaţia ca monitorizarea să presupună existenţa unor suspiciuni sau indicii temeinice.

Efectele protocoalelor la parchetele din capitală şi un ordin al şefului PCA Bucureşti cu rezultate de mulţumire pentru SRI, DIPI şi ANAF

 

Multă lume se întreabă ce s-a petrecut exact mai departe, mai ales după ce ANAF a fost împânzit cu ofiţeri SRI, la ordinul lui George Maior, iar parchetele au fost scoase în linia întâi.Lumeajustitiei.ro a intrat în posesia unui document care relevă că la nivelul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, condus până în ianuarie 2017 de procurorul Cristian Ban, actual membru al CSM, şi colaborator asiduu pe protocoalele cu SRI, DIPI şi cu ANAF, a emis Ordinul nr. 1/6 ianuarie 2014 prin care a stabilit ca în temeiul art. 209, alin. 4 indice 1 din vechiul Cod de procedură penală:„Art. 1 – Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor prelua de la parchetele de pe lângă judecătoriile şi tribunalele subordonate ierarhic urmărirea/supravegherea urmăririi penale în dosarele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală… dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro… înregistrate la parchete în perioada 01.01.2014 – 30.06.2014;

 

Art. 2 – Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor prelua de la parchetele de pe lângă judecătoriile subordonate ierarhic urmărirea/supravegherea urmăririi penale în dosarele penale având ca obiect fapte săvârşite de persoanele care, potrivit convenţiilor internaţionale, se bucură de imunităţi şi privilegii… înregistrate la parchete în perioada 01.01.2014 – 30.06.2014;Art. 3 – …unităţile de parchet vor înainta la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dosarele penale într-un termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea acestora sub număr unic.”Opinăm că ordinul lui Cristian Ban a încălcat legea care stabileşte competențele de instrumentare a dosarelor penale, întrucât art. 209 alin. 4 indice 1 din vechiul Cod de procedură penală, invocat în ordin, prevedea că un dosar poate fi luat la parchetul superior doar dacă urmărirea penală „este împiedicată sau îngreunată… cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”. Or asta presupunea ca întâi dosarul să se afle în lucru la un procuror de la parchetul competent prin lege şi doar dacă procurorul de caz îşi dădea acordul, dosarul putea fi preluat mai sus la PCAB.De ce să se emită un asemenea ordin? Ştia Cristian Ban de la SRI sau din altă parte că vor veni în următoarele 6 luni dosare grele de evaziune fiscală? Erau câteva pe ţeavă să fie instrumentate sub directa lui oblăduire? S-a lucrat pe protocol şi planuri comune de măsuri?Cert este că în urma acestui Ordin prin care Cristian Ban a făcut legea, trecând peste competența dată de cod, un număr de 32 de dosare au fost luate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

 

Lumeajustitiei.ro a cerut CSM şi Inspecţiei Judiciare să verifice ce s-a ascuns în spatele acestui ordin!

 

 

 

 

Procurorul general Cristian Ban a declarat că rezultatele obţinute în urma ordinului său s-au produs în dosare în care s-a lucrat cu serviciile de informaţii SRI şi DIPI, dar şi cu ANAF:„Comparativ cu celelalte parchete de nivelul Curţilor de apel din ţară, se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu unităţile subordonate a recuperat peste 65% din totalul prejudiciilor recuperate la nivel naţional. La obţinerea acestor rezultate, un rol important l-au avut şi unităţile de poliţie economică de la nivelul IGPR, DGPMB şi sectoarelor din capitală, structurile DIPI şi SRI şi nu în ultimul rând specialiştii antifraudă din cadrul ANAF detaşaţi la parchete (…)

De asemenea, prin Ordin al procurorului general s-a dispus preluarea de către Parchetul Curţii de Apel a dosarelor complexe de evaziune fiscală, spălare de bani şi contrabandă, cu un prejudiciu mai mare de 1 milion de euro, precum şi a dosarelor având ca obiect conflictul de interese.Ca urmare a acestor măsuri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au soluţionat, în premieră, în cursul anului 2014 mai multe cauze deosebit de complexe fiind emise 9 rechizitorii privind un număr de 22 inculpaţi (7 în stare de arest).Prejudiciile estimate în soluţiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost de 92.132.697 lei (aprox. 20.473.932 euro). Din acestea au fost recuperate efectiv ori s-au instituit măsuri asiguratorii pentru sumele de 57.125.921 lei (12.694.649 euro). La aceste date se adaugă şi prejudiciile recuperate şi măsurile asiguratorii instituite de celelalte unităţi de parchet de pe lângă tribunalele subordonate, care s-au ridicat la aproximativ 37.000.000 euro, evidenţiindu-se Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu bunuri indisponibilizate în cuantum de 33.000.000 euro. Şi celelalte unităţi de parchet au avut rezultate în creştere faţă de anii anteriori fiind depuse eforturi din partea procurorilor specializaţi, conducerilor unităţilor de parchet şi a lucrătorilor de investigare a fraudelor (…)Se apreciază ca pozitivă activitatea specialiştilor ANAF detaşaţi la parchete, deşi se simte nevoia unei pregătiri profesionale superioare în cazul unora dintre aceştia. Spre finele anului 2014 s-a stabilit un program periodic de întâlniri cu conducerea ANAF pentru rezolvarea chestiunilor de practică neunitară.

Un neajuns observat este acela care constă în imposibilitatea efectuării de controale fiscale de către specialiştii ANAF detaşaţi la parchete la ordinul procurorilor.

 

Un alt neajuns este cel legat de obligativitatea efectuării unei expertize în situaţia contestării raportului de constatare întocmit de specialiştii ANAF.

De asemenea, se simte nevoia alocării unor resurse materiale suplimentare (computere, programe informatice s.a) specialiştilor detaşaţi de către Direcţia Generală Antifraudă pentru eficientizarea activităţii.Colaborarea cu SRI şi DIPI a fost una foarte bună la nivelul marii majorităţi a unităţilor de parchet, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti simţindu-se nevoia diversificării colaborării în scopul sesizării şi documentării mai multor fapte din cele analizate.”În realitate, globaliştii SUA-UE-Soros le-au cerut slugilor lor din România să pună în aplicare un astfel de protocol pentru a distruge firmele româneşti și pentru a face loc investitorilor străini. De fapt, toate protocoalele monstruoase, care au ieşit la iveală până acum, au fost create la ordinul globaliştilor.

Ideea este că Statul Paralel din România este creaţia globaliştilor SUA-UE-Soros. Sub pretextul „luptei anticorupţie”, globaliştii au încercat să transforme România într-un stat totalitar.

 

Statul Paralel din România este o entitate suprastatală, care a fost creată de către globaliştii SUA-UE-Soros, începând cu anul 2005, atunci când, într-o şedinţă secretă a CSAT, s-a decis introducerea corupţiei ca ameninţare la adresa Securităţii Naţionale, pentru ca serviciile secrete să aibă motiv să urmărească pe oricine doresc pe baza suspiciunii de „corupţie”.În SUA a existat ceva asemănător, se numea Patriot Act, o lege abuzivă, creată de către George W. Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001 (o operaţiune orchestrată de către serviciile secrete americane). În baza legii Patriot Act, americanii au fost urmăriţi pe baza suspiciunii de „terorism”.Apogeul Statului Paralel a fost în perioada 2014-2015, apoi puterea a început treptat să scadă. Începutul anului 2017 a fost unul devastator pentru Statul Paralel, căci, după dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă despre Florian Coldea, adjunct al SRI, Florian Coldea şi-a dat demisia, şi aşa a început prăbuşirea Statului Paralel.

Pentru ca Statul Paralel din România să funcţioneze, oamenii globaliştilor SUA-UE-Soros, adică politicienii români, au schimbat Codul Penal şi Codul de Procedura Penală. Zeci de articole din Noile Coduri Penale au fost declarate neconstituţionale.Un alt instrument important al Statului Paralel din România au fost protocoalele de colaborare dintre parchete şi Serviciul Român de Informaţii. Aceste protocoale sunt monstruoase, ilegale şi neconstituţionale, iar cei care le-au semnat trebuie să fie puşi sub urmărire penală.Ce s-a petrecut în România? Globaliştii SUA-UE-Soros au încercat să transforme România într-un stat totalitar pentru a putea avea acces la resursele ţării cu scopul de a le putea prelua. Polonezii şi ungurii au reuşit să învingă Statul Paralel aducând naţionaliştii la conducerea ţării. Globaliştii încep să piardă puterea în Europa, oamenii începând să-şi dea seama ce se petrece, de fapt.

 

„Lupta anticorupţie” din România a fost una dintre cele mai mari minciuni postdecembriste servite românilor.

Citiți și:

 

Judecătoarea Dana Gîrbovan: «Protocolul dintre Parchetul General și SRI a extins competențele de cercetare penală ale SRI…»

De la statul clientelar la statul paralel al noii securități (I)

Cine și în ce scop a folosit alibiul luptei anticorupție, împinsă până la formele de abuz cele mai grosolane, amintind izbitor de justiția stalinistă?

 

 

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/statul-paralel-in-actiune-planul-de-distrugere-a-firmelor-romanesti-de-catre-sri-impreuna-cu-anaf-mai-dna-si-celelalte-parchete/

 

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

De la statul clientelar la statul paralel al noii securități (I)

 

 

• Gandul.info/ Liviu Mihaiu: De ce i se rupe Statului poliţienesc de noi. Şi nouă de el

 

Nu cred că a existat în istoria României o perioadă mai populară şi suportivă politic pentru dominanţa anticonstituţională a serviciilor secrete ca în ultimii zece ani.

Când scriam, prin 2011, că vine o juntă militară de jos în sus, care va pune mâna pe boaşele Statului de drept, intelectualii încă aplaudau regimul care i-a băgat în seamă spunându-le fix ce voiau s-audă şi, care, la adăpostul urii împotriva hoţilor din clasa politică, a creat cea mai mare Poliţie Politică din întregul spaţiu UE.

Când implicatul numărul unu al intelectualităţii „civice”, Gabriel Liiceanu, îi spunea la microfon, cu decoraţia caldă pe piept, lui Băsescu cât de preşedinte al intelectualilor ne este el, el, Băsescu, omul Securităţii (confirmat nu numai de fostul preşedinte Emil Constantinescu, ci şi de către fostul său şef de dinainte de ’89, Silvian Ionescu) ordona Noii Securităţii în alcov şi prin hotărâri CSAT să ocupe tot Statul. Şi fix asta s-a petrecut.

Apoi premierul Tudose, pe care CPEx-ul PSD îl punea să jure că nu are dublă comandă la SRI, taie la rectificarea bugetară de la Educaţie şi Cercetare (România este pe ultimul loc la Inovare şi Cercetare din UE) şi dă banii, aţi ghicit, la SRI, cel care are un buget de jumătate de miliard de euro în ţara cu aparatură de ascultare de un miliard de dolari şi cu cele mai multe mandate de ascultare pe siguranţă naţională din lume.

Când l-am întrebat, în urmă cu zece ani, pe profesorul Andrei Cornea, cum poate sprijini un securist în fruntea țării, profesorul care scrie la revista la care prestează cei mai mulţi acoperiţi ai intelectualităţii române, mi-a răspuns că: „Scopul scuză mijloacele!”. Când, de fapt, aşa cum se constată, mijloacele au alterat scopul şi Constituţia ţării.

 

Un troll îmi scria pe forumul emisiunii mele de la radio Guerrilla, apropos de „obsesia mea” cu poliţia politică din România:

„Ce dacă conduc Securiştii!!!? Nu ei l-au împuşcat pe Ceauşescu?!?”

Cu 25 de ani în urmă auzeam ceva asemănător apropos de tătucul Iliescu: „Ce dacă conduce Iliescu!!? Nu el a făcut Revoluţia!? Cine aţi vrea să conducă!? Voi, golanii din Piaţa Universităţii!?”

Ce a urmat ştim cu toţii: o degradare continuă a clasei politice româneşti până la eşecul de ţară de azi în care avem cel mai prost guvern posibil şi în care intelectualii şi specialiştii, în caz că nu emigrează, trăiesc într-o perfectă disonanţă cognitivă, vizavi de politică, dar şi sub imperiul unei mentalităţi de frică tipică epocii de aur la final: anii ’80.Marius Ghilezan, un veteran al jurnalismului anticomunist, scria în România liberă despre escaladarea urii şi a dezbinării în România sub comanda culoarelor media şi a agendelor serviciilor secrete în spaţiul public:„Ba, mai mult, unul dintre halebardierii sistemului urlă: «Voi muri cu dinţii în gâtul vostru!». Păi, ăsta e, măi, rolul agentului de influenţă? Violenţa ca acţiune de constrângere socială aplicată de un grup ascuns asupra restului societăţii în vederea obţinerii unor anumite modele specifice de comportament, acţiuni sau a unei schimbări a gândirii colective a fost studiată de mult. Ei vor să gândeşti ca ei, să te supui Măriei Sale Sistemul. Big Brother-ul guvernează în toată splendoarea şi strălucirea sa. Omerta e în casa puterii. Europenişti de tresă, lingăi de clanţe de ambasadă cultivă teroare pentru instituirea în formă calificată a principiului dominoului… dacă nu le acorzi complezenţe şi nu le confirmi agendele, eşti vândut sau trădător. Ipochimenii au luat în stăpânire o ţară şi nimeni nu se revoltă.”

 

Rezultatul este un uragan de ură la cote fără precedent în România. La toate astea, preşedintele Iohannis stă şi se uită revoltat că nu s-a putut anticipa mezociclonul de la Timişoara.

 

 

Nu există putere în statul nostru care să nu aibă în intestine agenţii săi secreţi la butoane. Presa, Magistratura, Parlamentul şi Executivul sunt infestate de „cyborgii” cu misiunea înaltă de IT-işti ai anticorupţiei. Legi organice ale Statului şi Constituţia sunt încălcate de ani de zile din „rezonuri de stat”, în aplauzele celor care vor, pe bună dreptate, eradicarea celui mai mare flagel al administraţiei politice româneşti: Corupţia.

 

Iar cei câţiva judecători de la CCR care s-au opus la instalarea unui Big Brother românesc anticonstituţional au fost ameninţaţi şi operaţionalizaţi de către cel mai puternic serviciu secret al ţării (episodul Maior versus Daniel Morar) sau de către agenţii din presă care i-au demantelat imediat cu cel mai infam atribut la modă: Pesediştilor.

 

Între timp opoziţia politică nu mişcă-n front pe subiectul amestecului puterilor în stat la gândul că pot fi executaţi dacă se opun „luminii oficiale” a celor care conduc de fapt ţara în conivenţă cu preşedintele, pe care-l vor sprijini cu toţii şi pentru al doilea mandat, şi care preşedinte îi va aduce la guvernare cu ajutorul aceloraşi servicii secrete şi mijloace. Caz închis.

 

Azi serviciile secrete româneşti sunt un stat în stat, de care clasa politică nu se atinge nici cu floarea unui amendament la Legea siguranţei naţionale veche din ’91.

Acest subiect, ca şi guvernanţa americană, sunt două subiecte tabu pentru clasa politică, preşedinţie, presă (cu două, trei excepţii) sau societatea civilă. Serviciile secrete azi nu sunt controlate parlamentar, ci parlamentul este sub controlul serviciilor, deţinând peste 30% dintre scaune sub acoperire. Serviciile fac afaceri cu turn over-uri ameţitoare şi reprezintă un mandarinat extrem de influent în toate puterile din stat. Nu există afacere frauduloasă cu Statul sau privatizare cu cântec în care să nu fi fost băgaţi atât securişti sau agenţi ai serviciilor secrete de azi (vezi cazul Sebastian Ghiţă, cel care câştiga toate licitaţiile de resort, fără niciun fel de opoziţie şi care ameninţa firme concurente cu execuţia şi falimentul. Sau presiunile SRI prin infiltraţii săi instituţionali în cazul Institutului Geologic, implicat în diagnosticarea exploatării de la Roşia Montana, ca să dăm numai două cazuri).

 

Sunt două subiecte tabu în presa noastră „pro-occidentală” şi anticorupţie „cu orice preţ”: Securitatea română (cea mai numeroasă pe cap de locuitor din UE) şi politica intervenţionistă a SUA. Întâmplător sau nu, civilii din presă numesc acest tip de presă oarbă la critica sistemului de Securitate „unităţi militare de propagandă”. Politica oficială a ultimilor doi preşedinţi şi a ultimilor cinci guverne a fost mărirea bugetelor de siguranţă naţională şi lipsa controlului autentic al activităţii serviciilor secrete.

 

În urmă cu ceva ani, un ayatolah al presei scria că „nu mai există un interes public pentru dosarele Securităţii şi Securitate. Nu mai sunt un subiect atât de «tare» ca să mai pasioneze publicul românesc”. Nu ştiu dacă nu cumva îşi dorea asta, dar e cert că azi, acelaşi „intelectual public” se face că nu vede nimic din abuzurile noii Securităţii asupra Statului de Drept pentru care luptă la baionetă. În fapt, am ajuns să salvăm 99% dintre torţionari şi să le facem pensii speciale la securişti. În acelaşi timp, se încearcă radierea unor nume din istoria României precum Mircea Vulcănescu, iar numele lui Mihail Sadoveanu, cel care a semnat condamnarea la moarte a ţăranilor care s-au opus colectivizării, este nume de bulevard şi librărie în mai toată România. În aplauzele aceloraşi intelectuali care sunt plecaţi să lupte pentru Statul de Drept.

 

România este pur şi simplu blocată irevocabil. Aproape nimic nu mai merge în administraţie. Opoziţia votează împotriva oricărei iniţiative a Puterii, chiar şi când aceasta se referă la azile de bătrâni sau copii. Spaţiul public a ajuns un balamuc cu acte în regulă, ba mai mult, în spaţiul public s-a trecut la faza pe pumni şi picioare. Iar Preşedintele Ionannis e la ONU, uitându-se atent la problemele globale ale omenirii.

 

• Gandul.info/ Clarice Dinu: Şi, dacă pică Dragnea, va fi bine?

 

Niciun nume nu ar fi fost mai potrivit decât Belina pentru a ipostazia momentul pe care îl trăieşte azi România. Rezonanţa latinescului belli – „războaie”, în traducere – însoţeşte mutările făcute de politicieni, DNA și presă pe câmpul de luptă. Pentru că, dacă mai era vreo îndoială, pacea a fost spulberată. Este război.

 

 

Pe lista neagră a DNA-ului Laurei Codruţa Kovesi, unul dintre cele mai hulite personaje ale zilei, intraseră anul trecut Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, doi dintre miniştrii loiali lui Liviu Dragnea, care au avut apoi probleme tot din cauza lui. Şi-au pus semnătura pe două hotărâri de Guvern dând, în final, pe mâna TelDrum, Insula Belina, de unde şeful PSD posta pe Facebook poze cu ştiuca-n cârlig. Într-un comunicat, DNA bătea apa în piuă pe balta lui Dragnea, explicând pe câteva pagini cum sus-numitele au comis ilegalitatea şi au făcut ceva manevre ca să-şi satisfacă şeful de partid.

 

Odios! Însă mult mai odios este faptul că bomba a fost detonată după patru ani de zile în care toate firele au fost la vedere.

Cele două hotărâri de Guvern au fost publice. Imediat, după adoptarea lor discretă, Gândul a scris, încă din 1 decembrie 2013, pe larg despre afacerea Belina şi iţele care duc la TelDrum-ul lui Liviu Dragnea. (Materialul pe larg aici)

 

Ce să înţelegem? Că procurorii DNA nu ştiu să citească? Sau că doar au aşteptat momentul potrivit? Citind comunicatul DNA, în care acuzaţiile sunt construite pe cele două documente publice, vechi de patru ani, probabil a doua variantă este cea corectă.

 

Dosarul a fost scos chiar în momentul în care DNA şi şefa sa, Laura Codruţa Kovesi, se află în centrul unui scandal fără precedent în Justiţia din România şi care se amplifică de la o zi la alta. Pe de o parte, ca să-şi scape pielea, o serie de personaje cuplate la sistem, acum sau în trecut, au început să dea din casă.

 

Pe de altă parte, procurori şi judecători din CSM, organism care este definit prin Constituţie ca garantul independenţei Justiţiei, recunosc presiunile la care sunt supuşi şi devoalează concubinajul toxic DNA – SRI. Şantaje, dosare la comandă, abuzuri care zugrăvesc un tablou sinistru al României în 2017, întoarsă nostalgic către epoca RPR-ului, în care etichetele de duşman al poporului erau lipite de privilegiaţii momentului.

 

Dezamăgiţi profund de ceea ce s-a petrecut în cei 28 de ani de democraţie, mulţi aplaudă. Deseori, scuza este „eu nu am nimic de ascuns, nu are ce să mi se petreacă”. Într-o lume ideală, poate. Drumul spre iad e însă pavat cu bune intenţii. În lipsa conservării şi protejării unui echilibru democratic, nu întâmplător consfinţit constituţional, foamea de putere va lua minţile şi celor cărora acum li se pune icoana pe perete.

 

Dacă ura va lua locul dreptei judecăţi, România va rata, încă o dată, şansa să-şi apere libertatea. Acum poate pică Dragnea. Schimbarea domnilor, e bucuria nebunilor! În veselia isterică vor fi uitat că după uşă îi aşteaptă scaunul electric.

 

• ActiveNews/ Iulian Capsali: România sub teroare

 

Multă lume a fost uimită de cazul procuroarei de la Inspecția Judiciară, care, în loc să facă ce scrie în fișa postului, adică să inspecteze DNA – care nu mai fusese călcat de controale de 10 ani – s-a comportat umil în biroul Codruței Kövesi, care a chemat-o la ordine, și unde a intrat terifiată, tremurându-i picioarele.

 

 

„Ea a vrut să îmi spele creierul”, s-a destăinuit Mihaela Focica adjunctului I.J., Gheorghe Stan. Avea în minte exemplul unui procuror nesupus Marii Preotese a DNA, un cunoscut de-al ei ce a fost călcat în picioare de trupele subordonate, căruia i s-au inventat dosare, implicit procese. Procurorul a fost declarat nevinovat în justiție până la urmă, însă după doi ani de calvar, care i-au ruinat cariera și sănătatea.

 

Doamna procuror Mihaela Focica declara în fața șefului ei că se gândește la copil și la ratele de la bancă, întrucât loviturile de pedeapsă ale DNA ar fi putut să o lase pe drumuri.

 

Deci cea care a fost trimisă în inspecție de către ministru era terorizată la gândul că procuroarea șefă a DNA ar putea să-i „născocească” niște dosare. Asta demonstrează, dacă mai era cazul, atmosfera din jurul unei persoane ce se crede învestită cu puteri mesianice, supra-statale. Să nu uităm cadrul: la începutul anului 2017 a ieșit în spațiul public informația că SRI a căpătat, sub președintele Băsescu, printr-un ordin secret al CSAT, atribuții de cercetare penală, exact ca în anii dictaturii comuniste.

 

Dacă unui procuror îi este frică să-și facă datoria, ce i se poate cere unui oareșcare?

S-au comentat însă mai puțin dezvăluirile fostului judecător al CCR, Toni Greblă, care a fost lichidat de Binom (DNA și SRI) datorită faptului că s-a opus legilor „Big Brother”. Prin urmare, merită să ne aplecăm asupra acestui caz ieșit din comun.

 

Să inserăm cronologia faptelor: Curtea Constituțională s-a pronunțat pe data de 21 ianuarie 2015 asupra neconstituționalității legii „Big Brother”, adusă pentru a treia oară în fața judecătorilor. În ziua de 22 ianuarie 2015, la O ZI (!) după respingerea legii, judecătorul Toni Greblă a fost adus cu mandat la DNA. Declarația fostului judecător al Curții Constituționale, for suprem al apărării democrației, este șocantă:

 

„În ce privește ultima lege, cea de-a treia, Curtea s-a pronunțat (asupra neconstituționalității – n.n.) pe 21 ianuarie 2015, cam pe la ora 11.30. În aceeași zi, la ora 15.00, DNA a obținut mandate de aducere la Înalta Curte, mandate pentru 45 de percheziții domiciliare și informatice, (care s-au efectuat pe 22 ianuarie, la ora 6 dimineața – n.n.), iar pe 22 ianuarie 2015, la ora 8.00, am fost luat de acasă cu mandat.” Sarabanda este îngrozitoare din cauză că ne amintește teribil despre descinderile din perioada neagră a anilor ’50.

 

Asupra judecătorului CCR s-a declanșat iadul: aparatură video și de ascultare în apartament, inclusiv în baie, urmărit pas cu pas, reținut în arest ca un infractor și s-a dispus declanșarea acțiunii penale.

 

„Patru luni de zile am fost monitorizat în cel mai aspru și barbar mod cu putință, viața intimă a mea și a familiei mele dispărând. Nu știu ce s-a întâmplat cu acele imagini, dacă au fost distruse, cine are control asupra acestei operațiuni, dacă s-au făcut copii șamd.”– a declarat acesta. Imaginați-vă aproape 3.000 de ore de înregistrări video și audio, în care este înregistrat absolut tot, cele mai intime momente ale unei familii. Cine are controlul asupra lor? Sunt ele distruse vreodată, sau se păstrează pentru ca să fie folosite în mod impur cu alte ocazii, „scăpate” în presa de scandal? Câți judecători ai Curții Constituționale au fost monitorizați fără să aibă habar? Cine poate răspunde la aceste întrebări?

 

Cred că este sarcina unei viitoare comisii parlamentare și a Justiției deparazitate de acoperiții serviciilor ca să restabilească firescul statului de drept.

 

Revenind la legile Big Brother, stopate atunci de Curtea Constituțională:

Cine făcea presiuni totale (după cum am văzut, destine umane au fost călcate în picioare) pentru ca ele să fie legiferate? Toni Greblă a menționat în direct: „Declarații publice de o agresivitate ieșită din comun făcute de Maior, atunci director SRI, Coldea, Kövesi, iar mai apoi, la început inexplicabil pentru mine, acum explicabil, de Sebastian Ghiță (ofițer acoperit, fostul om de casă al lui Coldea și cel care făcea afaceri cu și pentru SRI – n.n.) care era atunci membru în Comisia de supraveghere a SRI din Senat”.

 

 

Introdus în „culoarul de presă” – cum inspirat l-a numit col. SRI Daniel Dragomir – al acoperiților serviciilor, judecătorului Toni Greblă i s-a creat aura de om al „ciumei roșii” (PSD) și i s-a aplicat ultima stigmatizare din bagajul ideologilor globaliști, aceea de „om al Moscovei”. Nu există cetățean care să se fi opus Statului Paralel, căruia ventrilocii din presă să nu-i fi adăugat această ștampilă. Este atât de „firească”, încât de curând s-a aplicat chiar colonelului Dragomir (decorat de CIA!), care a fost acuzat abil că ar fi făcut jocurile rusești. Acuzația a venit chiar de la fostul său mentor, gen. Florian Coldea.

 

Ridicolul dovezii faptului că Toni Greblă este omul Moscovei? Judecătorul CCR a fost acuzat ca fiind „implicat într-o tentativă de eludare a unui embargo impus de Federația Rusă, intenționând realizarea unui export de produse agroalimentare din România, prin intermediul Turciei, în Rusia”. Numai că, în această chestiune, acuza Sistemului a fost ca la Radio Erevan: România nu are absolut nicio interdicție de a exporta produse agro-alimentare în Rusia. Adevărul este exact pe dos și ar fi amuzant dacă nu ar implica reputația unui judecător al Curții Constituționale: chiar Rusia a impus un embargo asupra produselor alimentare din UE, inclusiv din România. Deci, cum ar veni, e viceversa.

 

Judecătorul CCR Toni Greblă a fost asasinat social numai pentru ca ceilalți judecători din CCR să-l aibă ca exemplu, așa cum Mihaela Focica avea în minte exemplul colegului căruia i-au fost instrumentalizate dosare.

 

Statul Paralel are nevoie de executanți care știu doar de frică.

Răspunsul la întrebarea de ce se doreau legiferate cu orice preț legile Big Brother este simplu de dat: sub pretextul pericolului terorist, Statul Paralel, condus direct de corporatocrație, dorește un control TOTAL asupra populației. Să avem în vedere următoarea declarație făcută de fostul agent NSA Edward Snowden pentru The Guardian despre situația din Marea Britanie: „serviciile secrete britanice colectează și stochează cantități imense de informații privind mesaje trimise pe e-mail, Facebook, istorii ale căutărilor pe internet și apeluri telefonice, (iar) datele sunt colectate la nivel global și apoi sunt transmise și partenerilor americani de la Agenția Națională de Securitate (NSA)”. În plus, toate străzile Londrei sunt monitorizate video non-stop, ca în nicio altă capitală a lumii. Cu toate acestea eficiența acestor sisteme de monitorizare este nulă. Dovada constă în faptul că atentatele se țin lanț.

 

Dacă nu se face o deglobalizare masivă a instituțiilor de forță ale Statului, dacă Statul Paralel nu este demantelat și continuă procesul de preluare prin forță a puterii politice instrumentalizate prin ofițeri acoperiți din partide, „interpolări” de tipul USR sau atacuri țintite făcute de DNA, încălcându-se astfel în mod brutal principiul separării puterilor în stat, dacă deglobalizarea nu cuprinde și media, vom asista pas cu pas la insinuarea unei dictaturi care va trece foarte ușor din stadiul actual de „soft power”, în care este respectată încă, în parametri care se restrâng de la an la an, libertatea cuvântului, pe fondul unor experimente și manipulări sociale sângeroase de tipul „Colectiv”, la coerciția de tip totalitar, clasic, de tip „hard power”, la care se adaugă astăzi „avantajul” tehnologiei.

 

Trebuie procedat la asta cât încă se mai poate face ceva, întrucât aceleași structuri de forță conduse de lideri ce răspund direct la comandamentele externe ale globalismului, sunt și acelea care impun în România, o țară eminamente creștină, și ideologiile Corectitudinii Politice, inclusiv sexo-marxismul (LGBT).

 

Este absolut limpede pentru orice om informat corect și cu discernământ că oficinele Noii Securități din presă, – Hotnews, Digi24, România Liberă –, denunțate acum de un om din intimitatea fostului șef al SRI, sunt și cele mai vehemente împotriva Bisericii Ortodoxe și a Referendumului pentru normalitatea familiei, susținut de toate cultele creștine.

 

 

Toate structurile create pentru satisfacerea poftei de putere a profeților Noii Ordini Mondiale de tipul Soros, inclusiv ONG-urile, trebuie în mod necesar disipate, în cazul în care se dorește să trăim într-o societate respirabilă.

 

Dacă un om la vârful unei puteri a statului, mandatat legal ca să apere legea supremă, Constituția României, a fost călcat în picioare fără scrupule pentru că s-a opus legilor „Big Brother”, este limpede că pe omul de pe stradă nu-l poate apăra nimeni. Și este intolerabil ca Statul să fie forța care luptă împotriva intereselor naționale și ale cetățeanului, după o revoltă anticomunistă în care oamenii și-au dat viața pentru libertate.

 

Deglobalizarea trebuie începută cât încă nu este mult prea târziu! Altfel, manipularea și teroarea ce au pus stăpânire pe țară vor bloca total orice energie constructivă, creatoare, pozitivă.

 

Am trecut aproape jumătate de secol printr-o dictatură și știm foarte bine, noi cei care am trăit-o, ce înseamnă statul absolut.

Cine atentează acum la libertatea poporului de dragul unei utopii criminale imaginată de minți diabolice, trebuie să i se aducă aminte de blestemul Poetului: „Cine-au îndrăgit străinii,/ Mânca-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Și neamul nemernicia!”.

Citiți partea a doua a articolului

Citiți și:

Dan Andronic: Cum s-au infiltrat SRI, SIE, Armata și Internele în Presă. Operațiunea „Noi suntem Statul!” – Faza Ziariștilor cu Epoleți

Dezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

 

 

https://yogaesoteric.net/de-la-statul-clientelar-la-statul-paralel-al-noii-securitati-i/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Bilanț à la Macron: În Franța un agricultor se sinucide la fiecare două zile. Fermierii, copleșiți de reglementări de mediu și presiuni economice

 

 

În Franța, un agricultor se sinucide la fiecare două zile. O cifră care reflectă amploarea problemelor cu care se confruntă de mulți ani fermierii, afectați de acumularea presiunilor economice și copleșiți de reglementările de mediu, și care afectează astăzi și restul Europei.

 

Criza în agricultura franceză

 

La 1 iunie 2021, într-o zi de marți, Éric a mers să-și ia fiul, Sohann, de la școală, ca de obicei. Când a ajuns acasă, soția lui nu era acolo. „Am înțeles imediat că s-a petrecut ceva grav cu Sandrine”, explică acest fermier din Côtes-d’Armor, în Bretania. Câteva minute mai târziu, Éric a găsit-o spânzurată în zona unde avea grijă de câini. Mărturia sa a emoționat întreaga Franță, dar această tragedie nu este un caz izolat. Este unul dintre numeroasele simptome ale crizei prin care trece agricultura franceză, scrie Courrier International.Sébastien, un agricultor de 40 de ani din Gard, nu mai suporta să vadă cum ferma familiei pierdea tot mai mulți bani și a decis să-și pună capăt zilelor.La fel și Jean-Pierre, un alt crescător de animale care s-a împușcat în inimă într-un hambar, după ani de epuizare fizică și nervoasă. „Lucra până la 16 ore pe zi. Nimeni nu și-ar fi imaginat că va renunța. Cu toate acestea, nu este necesar să fii foarte inteligent pentru a înțelege. Era la capătul puterilor din toate punctele de vedere. Vedea că afacerea familiei nu mai aducea niciun profit”, a povestit sora lui presei.În Franța, un agricultor se sinucide la fiecare două zile, potrivit unui raport al Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-Osha). O rată de trei ori mai mare decât în alte sectoare. Această situație a declanșat dezbateri parlamentare aprinse în Franța, pentru a înțelege de ce agricultorii au un risc de mortalitate prin suicid cu 30% mai mare decât alte categorii profesionale.Pentru deputatul Yannick Jadot, problema este că „o treime dintre agricultori trăiesc sub pragul sărăciei”, în special crescătorii de bovine, ovine sau caprine, care, în majoritatea cazurilor, câștigă doar jumătate din salariul minim francez (1.426,30 euro net pe lună).

Ultimul raport (publicat în 2024, cu cifre referitoare la 2020) al Mutualité sociale agricole (MSA) confirmă aceasta: „Asigurații din sistemul agricol cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani au un risc de mortalitate prin sinucidere cu 30,9% mai mare decât cel al asiguraților din toate sistemele”. Și dacă se iau în considerare doar proprietarii agricoli, excluzând salariații agricoli, „riscul suplimentar este de 77,3%”.

„Francezii este necesar să înțeleagă că ei sunt cei care ne hrănesc și că este necesar să îi sprijinim pentru ca ei să câștige un salariu decent și să poată continua să ne hrănească”, explică Patrick Maurin, candidat la alegerile municipale din 2026 (apropiat de ideile Rassemblement National) și fost ales în Marmande (Lot-et-Garonne), unde, în ultimii ani, zeci de agricultori s-au sinucis.Au fost realizate puține studii privind sănătatea psiho-emoțională a agricultorilor europeni. Însă puținele date existente indică o creștere semnificativă a stresului și a problemelor de sănătate psiho-emoțională în acest sector în ultimii ani.În 2021, alarmați de dificultățile cu care se confruntă mediul rural, senatorii Henri Cabanel și Françoise Férat au prezentat un raport în care ‒ deși recunoșteau că, de fapt, cauzele sinuciderilor în rândul agricultorilor erau multifactoriale ‒ au evidențiat trei mari motive de îngrijorare pe baza mărturiilor colectate: problema economică și îndatorarea, greutatea procedurilor administrative și noile norme europene. Aceste constrângeri obligă mulți mici agricultori să lucreze până la 16 ore pe zi pentru a-și achita dările.

O scădere drastică a numărului de exploatații agricole

 

Acest studiu subliniază, de asemenea, „sentimentul de denigrare, izolare și relațiile familiale complexe din lumea agricolă, din cauza moștenirii și a greutății transmiterii”. La acestea se adaugă incertitudinile inerente gestionării unei exploatații agricole, care, pe lângă necesitatea întreținerii constante a infrastructurilor sale, este și la mila capriciilor vremii și a riscurilor sanitare, precum inundațiile sau epidemiile frecvente de gripă aviară.Toate aceste motive au dus la scăderea cu 41% a numărului de exploatații agricole din Franța în ultimii 20 de ani, de la 663.800 în 2000 la 390.000 în 2020, potrivit datelor INSEE. Institutul de statistică estimează că, dacă situația nu se îmbunătățește, Franța va mai avea doar 275.000 de exploatații agricole în 2035.„Ne simțim abandonați de guvern. Lumea rurală nu mai suportă”, denunța un agricultor din Agen, în departamentul Lot-et-Garonne, în timpul blocajelor din ianuarie 2024. De la aceste manifestații, „aproape nimic” nu s-a modificat pentru agricultorii francezi.

Anumite asociații locale, precum Solidarité Paysans, nu renunță. De 30 de ani, această rețea sprijină mii de mici producători francezi aflați în dificultate. În fiecare an, aceștia urmăresc în medie 3.000 de dosare, adică aproximativ 80 pe zi.Platforma Agri’écoute, creată în 2014, oferă, de asemenea, un serviciu gratuit de asistență telefonică disponibil 24 de ore din 24 pentru fermierii care suferă de singurătate, depresie sau dificultăți financiare. În 2024, Agri’écoute a înregistrat 4.408 apeluri.

 

Un studiu al Institutul de supraveghere sanitară (InVS) enumeră o serie de factori agravanți pentru fermierii deprimați, printre care se numără „modernizarea sectorului, reglementările stricte în materie de mediu și povara administrativă”.

Victime ale politicilor de la Bruxelles

 

Politica agricolă europeană încearcă să-i determine pe fermieri să adopte „practici mai puțin dăunătoare pentru mediu”, o tendință care s-a accentuat de-a lungul anilor. Cu toate acestea, fermierii se plâng că sunt nevoiți să suporte povara politicii de mediu fără a fi consultați în mod real.

„Agricultorii sunt mereu învinuiți, acuzați pentru practicile lor agricole, acuzați pentru utilizarea anumitor produse, în timp ce, dintr-un alt punct de vedere, ei sunt de fapt victimele”, declara în trecut Véronique Le Floc’h, secretară generală a Coordination rurale, al doilea sindicat agricol francez.Dezvoltarea sectorului s-a bazat pe crearea unei piețe agricole comune prin politica agricolă comună (PAC). Intrarea agriculturii într-o economie de schimburi, în care este necesar să fie amortizate și rentabilizate utilajele, necesită foarte adesea extinderea suprafeței exploatației. Aceasta generează îndatorare și modificarea condițiilor de muncă.

 

Directivele europene referitoare la PAC susțin, oficial, toate sectoarele agricole și orientează ajutoarele în favoarea performanței economice, ecologice și sociale a zonelor rurale. Această programare se bazează pe un buget important.

Cu toate acestea, aceasta face ca agricultorii să devină din ce în ce mai dependenți de instituțiile europene. În acest context, procesele de precaritate și marginalizare se instalează, ceea ce generează inegalități în ceea ce privește veniturile, nivelul de trai, statutul, fiscalitatea sau chiar condițiile de muncă. Securitatea socială a agricultorilor, sănătatea economică a exploatației sau a întreprinderii agricole, sau chiar insolvabilitatea acesteia, rămân adesea principala sursă de suferință a agricultorilor, potrivit Mutualité sociale agricole.Ajutoarele nu sunt însă lipsite de constrângeri birocratice. Rezultă un sentiment de hărțuire din partea administrației, a asigurărilor sau a băncilor, care par a fi deconectate de realitatea activității agricultorilor.

Dificultăți și în restul Europei

 

Franța nu este singura țară în care agricultorii se află în dificultate. Spania de asemenea nu este ocolită de această problemă. În luna iulie, David Lafoz, un agricultor spaniol în vârstă de doar 27 de ani, și-a pus capăt zilelor. Nu mai putea „suporta controalele fiscale și vizitele inspectoratului muncii”, a scris el în scrisoarea sa de adio. Lafoz a fost unul dintre protagoniștii ultimelor manifestații ale fermierilor din țară. Moartea sa a readus în discuție problema precarității sectorului agricol spaniol.

Fenomenul se extinde acum în întreaga Europă. Potrivit Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă, în Finlanda, Irlanda sau Norvegia, jumătate dintre agricultori recunosc că suferă de niveluri ridicate de stres la locul de muncă și că au gânduri suicidare.În afara Europei, situația pare și mai alarmantă: între 2022 și 2024, 3.090 de agricultori s-au sinucis în statul Maharashtra, India, din cauza dificultăților financiare grave și a recoltelor slabe.„Cauza principală a sinuciderilor în rândul fermierilor indieni este eșecul recoltelor. Când recoltele sunt slabe și nu aduc niciun profit, dezamăgirea este imensă. Fertilitatea solului este de vină”, a explicat Praveena Sridhar, directoarea departamentului Știință și Tehnologie al organizației indiene Save Soil.

Citiți și:

Proteste masive la Londra: Sute de fermieri protestează împotriva introducerii impozitului pe moștenirea terenurilor agricole

UE a încheiat un acord cu Ucraina pentru produse agricole, fără știrea fermierilor. Ministrul ungar al Agriculturii: Va ruina fermierii

Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. „Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”

 

 

 

https://yogaesoteric.net/bilant-a-la-macron-in-franta-un-agricultor-se-sinucide-la-fiecare-doua-zile-fermierii-coplesiti-de-reglementari-de-mediu-si-presiuni-economice/

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Premierul Canadei, discurs fabulos la Davos: Trezirea omenirii la realitate!

 

Au existat în timp unele discursuri considerate mai apoi istorice, cel mai adesea prin enunțarea crudă a realității, fără perdea sau diplomație. Au provocat la vremea respectivă disconfort masiv, indignare, dar și treziri de conștiință. Ceva asemănător credem că s-a petrecut acum la Davos, unde premierul Canadei, Mark Carney, a susținut un discurs pe cât de șocant, pe atât de onest, de direct despre realitatea care ne înconjoară în acest moment pe planeta numită Pământ. Sfârşitul iluziilor, sfârşitul autoamăgirii că dreptul internațional ar ține piept forței brute. Reproducem integral discursul, pentru că merită.

Mark Carney

Preambul

 

Frederick Douglass, fost sclav eliberat, a ținut un discurs pe 5 iulie 1852, chiar după sărbătoarea independenței SUA. A spus direct publicului alb: sărbătoarea libertății este o minciună ipocrită pentru milioane de sclavi. A expus ipocrizia fondatorilor și a națiunii care se pretindea „țara liberă”, în timp ce ținea sclavi. A șocat prin limbaj dur și prin contrastul brutal cu retorica patriotică – mulți au fost revoltați, dar discursul a accelerat mișcarea aboliţionistă.

Sojourner Truth, fostă sclavă, discursul „Nu sunt și eu femeie?” (1851, Convenția pentru Drepturile Femeilor, Ohio): O fostă sclavă, vorbind într-o sală plină de albi și femei albe, a expus rasismul din mișcarea sufragistă și sexismul din societatea americană – un discurs scurt, dar extrem de direct și personal, care a forțat audiența să vadă contradicțiile propriilor valori.

Václav Havel – discursul de Anul Nou 1990 (ca președinte proaspăt ales). A început cu: „Țara noastră nu înflorește”. După decenii de propagandă comunistă care pretindea progres și fericire, a spus direct că societatea e coruptă moral, mincinoasă și în declin. A demascat „viața în minciună” – exact ca în eseul său celebru. A șocat prin refuzul de a continua ficțiunea oficială și prin asumarea responsabilității colective.

Patrick Henry, „Dați-mi libertatea sau dați-mi moartea!” (1775, Convenția din Virginia). A rupt iluzia că un compromis cu Anglia mai era posibil: „Suntem apți să ne închidem ochii în fața unui adevăr dureros și să ascultăm cântecul sirenelor până ajungem să devenim fiare.” A numit pacea cu tirania o iluzie fatală – discursul a fost considerat extrem de radical și periculos la vremea lui, dar a mobilizat rezistența.

Robert F. Kennedy – Kansas 1968, a vorbit despre inegalitate extremă, sărăcie și consumerism gol: a spus că SUA se măsoară greșit (prin PIB, nu prin calitatea vieții reale) și că națiunea e bolnavă moral. A expus iluzia prosperității americane în plin război din Vietnam și tulburări rasiale – un discurs incomod, onest, care a anticipat crizele anilor ’60-’70.

 

Sunt toate discursuri istorice între care putem așeza discursul lui Carney la Davos.

Discursul integral

 

Astăzi voi vorbi despre o ruptură în ordinea mondială, sfârşitul unei ficțiuni plăcute și începutul unei realități dure, în care geopolitica, în care marile puteri principale, geopolitica, nu este supusă unor limite, unor constrângeri.Pe de altă parte, aș vrea să vă spun că celelalte țări, în special puterile intermediare precum Canada, nu sunt neputincioase. Ele au capacitatea de a construi o nouă ordine care să cuprindă valorile noastre, precum respectul pentru drepturile omului, dezvoltarea durabilă, solidaritatea, suveranitatea și integritatea teritorială a diferitelor state.

Puterea celor mai puțin puternici începe cu onestitatea.

 

Se pare că în fiecare zi ni se reamintește că trăim într-o eră a rivalității marilor puteri, că ordinea bazată pe reguli se estompează, că „cei puternici pot face ceea ce vor, iar cei slabi suportă ceea ce sunt obligați”.

 

Și acest aforism al lui Tucidide este prezentat ca inevitabil, ca logica naturală a relațiilor internaționale care își reafirmă prezența.Și în fața acestei logici, există o tendință puternică a țărilor de a se conforma pentru a se descurca, de a se acomoda, de a evita problemele, de a spera că supunerea va cumpăra siguranță.

Ei bine, nu va face asta.

Deci, care sunt opțiunile noastre?

În 1978, disidentul ceh Václav Havel, mai târziu președinte, a scris un eseu numit „Puterea celor neputincioși”, și în el a pus o întrebare simplă: cum s-a susținut sistemul comunist?Și răspunsul său a început cu povestea unui vânzător de legume. În fiecare dimineață, acest comerciant pune un afiș în vitrina sa: „Muncitori din toată lumea, uniți-vă”. El nu crede în asta, nimeni nu crede, dar pune afișul oricum pentru a evita problemele, pentru a semnala conformarea, pentru a se descurca. Și pentru că fiecare comerciant de pe fiecare stradă face la fel, sistemul persistă – nu doar prin violență, ci prin participarea oamenilor obișnuiți la ritualuri pe care ei înșiși le consideră în privat a fi false.

Havel a numit asta „a trăi în minciună”.

Puterea sistemului nu vine din adevărul său, ci din dorința fiecăruia de a juca rolul ca și cum ar fi adevărat, iar fragilitatea sa vine din aceeași sursă. Când chiar și o singură persoană încetează să joace rolul, când vânzătorul de legume își scoate afișul, iluzia începe să se crape. Prieteni, este timpul ca țările și companiile să-și scoată afișele din vitrină.Timp de decenii, țări precum Canada au prosperat sub ceea ce am numit ordinea internațională bazată pe reguli. Ne-am alăturat instituțiilor sale, am lăudat principiile sale, am beneficiat de predictibilitatea sa. Și datorită acestor aspecte, am putut urmări politici externe bazate pe valori sub protecția sa.Știam că povestea ordinii internaționale bazate pe reguli era parțial falsă, că cei mai puternici se exceptează pe sine când le convine, că regulile comerciale sunt aplicate asimetric. Și știam că dreptul internațional se aplică cu grade diferite de rigoare în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei.

 

Această ficțiune era utilă, iar hegemonia americană, în special, a ajutat la furnizarea de bunuri publice, căi maritime deschise, un sistem financiar stabil, securitate colectivă și sprijin pentru cadre de rezolvare a disputelor.Așa că am pus afișul în vitrină. Am participat la ritualuri și am evitat în mare măsură să semnalăm decalajele dintre retorică și realitate.

Acest compromis nu mai funcționează. Să fiu direct. Suntem în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții.

 

În ultimele două decenii, o serie de crize în finanțe, sănătate, energie și geopolitică au scos la iveală riscurile integrării globale extreme. Dar mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică drept armă, tarifele drept pârghie, infrastructura financiară drept coerciție, lanțurile de aprovizionare drept vulnerabilități de exploatat.

 

Nu poți trăi în minciuna beneficiului reciproc prin integrare, când integrarea devine sursa subordonării tale.

 

Instituțiile multilaterale pe care s-au bazat puterile medii – OMC, ONU, COP –, arhitectura însăși a rezolvării colective a problemelor este sub amenințare. Și ca urmare, multe țări trag aceeași concluzie: este necesar să dezvolte o autonomie strategică mai mare, în ceea ce privește energia, hrana, mineralele critice, finanțele și lanțurile de aprovizionare.Și acest impuls este de înțeles. O țară care nu se poate hrăni singură, alimenta singură sau apăra singură are puține opțiuni. Când regulile nu te mai protejează, este necesar să te protejezi singur.

Dar să fim cu ochii deschiși asupra direcției în care duce asta.

 

O lume a fortărețelor va fi mai săracă, mai fragilă și mai puțin sustenabilă. Și mai există și un alt adevăr. Dacă marile puteri abandonează chiar și aparența regulilor și valorilor în favoarea urmăririi neîngrădite a puterii și intereselor lor, câştigurile din tranzacționalism vor deveni mai greu de replicat.

 

Hegemonii nu pot monetiza continuu relațiile lor.

Alianțele se vor diversifica pentru a se proteja împotriva incertitudinii.

 

Statele vor cumpăra asigurări, vor crește opțiunile pentru a-și reconstrui suveranitatea – suveranitate care odată era întemeiată pe reguli, dar va fi din ce în ce mai ancorată în capacitatea de a rezista presiunii.

Această sală știe că acesta este managementul clasic al riscului. Managementul riscului costă, dar acel cost al autonomiei strategice, al suveranității poate fi și împărțit.

Investițiile colective în reziliență sunt mai ieftine decât decât dacă fiecare își construiește propria fortăreață. Standardele împărtășite reduc fragmentarea. Complementaritățile au ca rezultat o sumă pozitivă. Și întrebarea pentru puterile medii precum Canada nu este dacă să ne adaptăm la noua realitate – este necesar. Întrebarea este dacă ne adaptăm pur și simplu construind ziduri mai înalte, sau dacă putem face ceva mai ambițios.

 

Acum, Canada a fost printre primele care au auzit apelul de trezire, ceea ce ne-a condus la o modificare fundamentală a posturii noastre strategice.

 

Canadienii știu că vechile noastre presupuneri confortabile – că geografia și apartenența la alianțe ne conferă automat prosperitate și securitate – acea presupunere nu mai este valabilă. Și noua noastră abordare se bazează pe ceea ce Alexander Stubb, președintele Finlandei, a numit „realism bazat pe valori”.Sau, spus altfel, ne propunem să fim atât principiali, cât și pragmatici – principiali în angajamentul nostru față de valorile fundamentale, suveranitate, integritate teritorială, interzicerea folosirii forței, cu excepția cazurilor în concordanță cu Carta ONU, și respect pentru drepturile omului, și pragmatici în recunoașterea că progresul este adesea incremental, că interesele diverg, că nu fiecare partener va împărtăși toate valorile noastre.

 

Așa că ne angajăm pe scară largă, strategic, cu ochii deschiși. Luăm lumea așa cum este, nu așteptăm o lume așa cum ne-am dori să fie.Ne calibrăm relațiile astfel încât profunzimea lor să reflecte valorile noastre și prioritizăm angajamentul larg pentru a ne maximiza influența, având în vedere fluiditatea lumii în acest moment, riscurile pe care le prezintă și miza pentru ceea ce urmează.

 

Și nu ne mai bazăm doar pe puterea valorilor noastre, ci și pe valoarea puterii noastre.

Construim acea putere acasă.

 

De când guvernul meu a preluat mandatul, am redus taxele pe venituri, pe câştiguri de capital și pe investițiile de afaceri. Am eliminat toate barierele federale la comerțul interprovincial. Accelerăm investiții de un trilion de dolari în energie, AI, minerale critice, noi coridoare comerciale și așa mai departe. Dublăm cheltuielile de apărare până la sfârşitul acestui deceniu și o facem în moduri care să ne construiască industriile interne.Și ne diversificăm rapid în afara granițelor. Am convenit asupra unui parteneriat strategic cuprinzător cu Uniunea Europeană, inclusiv aderarea la SAFE, mecanismul european de achiziții în domeniul apărării. Am semnat alte 12 acorduri comerciale și de securitate, pe patru continente, în șase luni. În ultimele câteva zile, am încheiat noi parteneriate strategice cu China și Qatar. Negociem acorduri de liber schimb cu India, ASEAN, Thailanda, Filipine și Mercosur.Facem și altceva. Pentru a contribui la rezolvarea problemelor globale, urmărim ceea ce numim geometrie variabilă, cu alte cuvinte, coaliții diferite pentru probleme diferite, bazate pe valori și interese comune. Astfel, în ceea ce privește Ucraina, suntem un membru de bază al Coaliției Voluntarilor și unul dintre cei mai mari contributori per capita la apărarea și securitatea acesteia.

În privința suveranității arctice, ne situăm ferm alături de Groenlanda și Danemarca și susținem pe deplin dreptul lor unic de a decide viitorul Groenlandei.

 

Angajamentul nostru față de Articolul 5 al NATO este neclintit, așa că lucrăm împreună cu aliații noștri din NATO, inclusiv cu Poarta Nordică Baltică, pentru a consolida în continuare flancurile nordic și vestic ale Alianței, inclusiv prin investițiile fără precedent ale Canadei în radare peste orizont, submarine, aeronave și trupe pe teren, trupe pe gheață.Canada se opune ferm tarifelor legate de Groenlanda și solicită discuții concentrate pentru a atinge obiectivele noastre comune de securitate și prosperitate în Arctica.În ceea ce privește comerțul plurilateral, susținem eforturile de a construi o punte între Parteneriatul Trans-Pacific și Uniunea Europeană, care ar crea un nou bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni. În domeniul mineralelor critice, formăm cluburi de cumpărători, ancorate în G7, astfel încât lumea să poată diversifica aprovizionarea, îndepărtându-se de sursele concentrate. Iar în domeniul inteligenței artificiale, cooperăm cu democrații care împărtășesc aceleași valori, pentru a ne asigura că nu vom fi, în cele din urmă, forțați să alegem între hegemonii statali și giganții hiperscalari.Acesta nu este un multilateralism naiv, nici nu se bazează pe instituțiile existente. Este vorba despre construirea de coaliții care funcționează – problemă cu problemă, alături de parteneri care împărtășesc suficient teren comun pentru a acționa împreună.

În unele cazuri, aceasta va însemna marea majoritate a națiunilor.

 

Ceea ce face acest demers este să creeze o rețea densă de conexiuni în domeniul comerțului, investițiilor și culturii, la care vom putea apela în fața provocărilor și oportunităților viitoare.

Susțin că puterile mijlocii este necesar să acționeze împreună, deoarece dacă nu suntem la masă, suntem în meniu.

 

Dar aș mai spune că marile puteri, pentru moment, își pot permite să acționeze singure. Ele au dimensiunea pieței, capacitatea militară și pârghiile necesare pentru a dicta condițiile. Puterile mijlocii nu își permit acest lux.

Atunci când negociem doar bilateral cu un hegemon, negociem dintr-o poziție de slăbiciune. Acceptăm ceea ce ni se oferă. Concurăm între noi pentru a fi cei mai potriviți cerințelor.Aceasta nu este suveranitate. Este o simulare a suveranității, în timp ce acceptăm subordonarea. Într-o lume a rivalității dintre marile puteri, țările aflate la mijloc au o alegere – să concureze între ele pentru favoruri sau să se unească pentru a crea o a treia cale cu impact.Nu ar fi indicat să lăsăm ascensiunea puterii dure să ne orbească față de faptul că forța legitimității, a integrității și a regulilor va rămâne puternică dacă alegem să o exercităm împreună – ceea ce mă aduce din nou la Havel.

Ce înseamnă pentru puterile mijlocii să trăiască în adevăr?

 

În primul rând, înseamnă să numească realitatea. Să nu mai invocăm ordinea internațională bazată pe reguli ca și cum ar mai funcționa așa cum este prezentată. Să o numim așa cum este – un sistem al rivalității tot mai intense dintre marile puteri, în care cei mai puternici își urmăresc interesele, folosind integrarea economică ca instrument de constrângere.

Înseamnă să acționăm consecvent, aplicând aceleași standarde aliaților și rivalilor. Atunci când puterile mijlocii critică intimidarea economică dintr-o direcție, dar rămân tăcute când aceasta vine din altă parte, păstrăm afișul în vitrină.Înseamnă să construim ceea ce pretindem că susținem, în loc să așteptăm revenirea vechii ordini. Înseamnă crearea de instituții și acorduri care funcționează așa cum sunt descrise. Și înseamnă reducerea pârghiilor care permit constrângerea – adică construirea unei economii interne puternice. Ar fi necesar să fie prioritatea imediată a fiecărui guvern.

 

Iar diversificarea internațională nu este doar prudență economică, ci și o bază materială pentru o politică externă onestă, deoarece statele își câştigă dreptul la poziții principiale prin reducerea vulnerabilității la represalii.Așadar, Canada, Canada are ceea ce lumea își dorește. Suntem o superputere energetică. Deținem rezerve vaste de minerale critice. Avem cea mai educată populație din lume. Fondurile noastre de pensii se numără printre cei mai mari și mai sofisticați investitori din lume. Cu alte cuvinte, avem capital, talent……. avem și un guvern cu o capacitate fiscală imensă de a acționa decisiv. Și avem valorile la care mulți alții aspiră.Canada este o societate pluralistă care funcționează. Spațiul nostru public este zgomotos, divers și liber. Canadienii rămân angajați față de sustenabilitate. Suntem un partener stabil și de încredere într-o lume care este orice, numai stabilă nu. Un partener care construiește și prețuiește relațiile pe termen lung.

 

Și mai avem ceva. Avem recunoașterea a ceea ce se petrece și determinarea de a acționa în consecință. Înțelegem că această ruptură cere mai mult decât adaptare. Cere onestitate față de lume așa cum este.Scoatem afișul din vitrină. Știm că vechea ordine nu se va întoarce. Nu s-ar cuveni să o deplângem. Nostalgia nu este o strategie, dar credem că, din această fractură, putem construi ceva mai mare, mai bun, mai puternic, mai just. Aceasta este misiunea puterilor mijlocii, a țărilor care au cel mai mult de pierdut într-o lume a fortărețelor și cel mai mult de câştigat din cooperarea autentică.

Cei puternici au puterea lor.

 

Dar noi avem și altceva – capacitatea de a înceta să ne prefacem cu privire la o anume realitate, de a ne construi forța acasă și de a acționa împreună.Aceasta este calea Canadei. O alegem deschis și cu încredere, iar această cale este larg deschisă oricărei țări dispuse să o parcurgă alături de noi.

 

Vă mulțumesc foarte mult.

Citiţi şi:

Europa: Un vasal în epoca multipolară. În lesa Washington-ului

Cât de rezistent este BRICS în furtuna geopolitică (I)

Vederi de la Bruxelles (I). Vladimir Bukovski: Profețiile unui disident sovietic

 

 

 

https://yogaesoteric.net/premierul-canadei-discurs-fabulos-la-davos-trezirea-omenirii-la-realitate/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Protocoalele secrete cu SRI  reprezintă baza scrisă pentru un sistem DEMOLATOR de poliţie politică care a fost construit în România…) Dragnea a colaborat cu statul paralel: a semnat in 2014 un protocol cu SRI

 

 

 

Ministerul Dezvoltării a încheiat cu Serviciul Român de Informații nu mai puțin de patru protocoale de colaborare secrete, inclusiv în anul 2014, când ministru al dezvoltării regionale era actualul lider PSD Liviu Dragnea.

Pe aceeași temă

 Coaliția PSD-PNL îl plagiază pe Dragnea:Dezincriminează abuzul în serviciu sub pragul de 250.000 lei

 Rechizitoriul Tel Drum: Ce spun Ponta, Șova și Mazăre despre afacerile lui Liviu Dragnea

 Ponta: Iohannis a reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de marțea neagră, nici Dragnea cu OUG13

 Liviu Dragnea, trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Tel Drum

 Fostul trezorier al PSD în epoca Dragnea, Mircea Drăghici, a fost condamnat la 6 ani închisoare…

 

Informația, difuzată de G4Media.ro, reiese dintr-un răspuns oficial furnizat chiar de către Ministerul Dezvoltării, condus în prezent de Paul Stănescu. Din răspunsul transmis de MDRAP rezultă că la minister au fost semnate protocoale cu SRI în 2007, 2008, 2012 și 2014. Dragnea a condus ministerul în perioada 21 decembrie 2012 – 17 decembrie 2014, fiind succedat în funcție de Sevil Shhaideh.

G4Media.ro amintește, în context, și ce afirma Liviu Dragnea despre protocoalele cu SRI: „Acele protocoale secrete de fapt reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică care a fost construit în România. Eu ştiu, eu am trăit înainte de ’89 şi atunci era fosta Securitate care făcea cercetări penale. Acele protocoale au creat baza ca SRI să se apropie de ideea de cercetări penale”.

G4Media.ro punctează totodată că protocolul cu SRI a fost semnat în plină campanie pentru alegerile prezidențiale, când Klaus Iohannis a câștigat competiția cu Victor Ponta. Pe atunci, Dragnea era președinte executiv la PSD și era cel care conducea deja de facto partidul și ținea legătura cu baronii.

Primul care a dezvăluit în spațiul public că Liviu Dragnea ar fi semnat un protocol cu SRI a fost deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu. Acesta a cerut pe 18 iunie, într-un comunicat, ca SRI și Ministerul Dezvoltării să facă public acest protocol.

De altfel, deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu, membru în comisia de control SRI, a declarat pentru G4Media.ro că a avut în mână protocolul cu SRI semnat de Liviu Dragnea în 2014 și acuză PSD de dublu discurs.

Pe data de 19 iunie, un cetățean (conform G4Media, o cititoare a publicației, pe nume Andreea Druguș) a solicitat în baza Legii 544 Ministerului Dezvoltării să comunice „dacă a avut sau are protocol secret semnat cu SRI, STS, SIE, ICCJ, DNA etc” și în ce an au fost semnate. Ministerul Dezvoltării i-a trimis răspunsul oficial miercuri, 18 iulie, la expirarea termenului legal de răspuns.Ministerul Dezvoltării a refuzat însă să pună la dispoziție textul protocoalelor, invocând faptul că ele sunt secrete de serviciu.

 

 

 

 

 

https://revista22.ro/actualitate-interna/dragnea-a-colaborat-cu-statul-paralel-a-semnat-in-2014-un-protocol-cu-sri

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Dragnea s-a razgândit și nu mai recunoaște că a semnat protocolul SRI- Min. Dezvoltării

 

Liviu Dragnea a declarat joi seara ca semnatura de pe protocolul dintre SRI si Ministerul Dezvoltarii nu este a lui, desi deputatul USR Lucian Viziteu, membru al Comisiei de Control SRI, a publicat pe facebook documentul incheiat in 2014, pe care mai apare si semnatura lui George Maior.

 

 

Pe aceeași temă

 

Coaliția PSD-PNL îl plagiază pe Dragnea:Dezincriminează abuzul în serviciu sub pragul de 250.000 lei

 Rechizitoriul Tel Drum: Ce spun Ponta, Șova și Mazăre despre afacerile lui Liviu Dragnea

 Ponta: Iohannis a reușit ce n-am reușit nici eu cu Crin de marțea neagră, nici Dragnea cu OUG13

 Liviu Dragnea, trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Tel Drum

 Fostul trezorier al PSD în epoca Dragnea, Mircea Drăghici, a fost condamnat la 6 ani închisoare

Dragnea a preciat la un post tv ca este vorba despre prelungirea unui protocol care exista deja intre cele doua institutii. Declaratia vine dupa ce la inceputul saptaminii, Dragnea nu nega semnarea protocolului cu SRI.

„Acel protocol nu e secret, al doilea lucru e ca nu am semnat, nu e semnatura mea, se vede foarte simplu. E un protocol semnat cu cativa ani inainte pentru protectia cibernetica a Ministerului Dezvoltarii”, a spus Liviu Dragnea, la Romania TV.

Liviu Dragnea a reactionat astfel la anuntul lui Viziteu, care a publicat pe facebook pagina cu semnaturile. Deputatul spune ca documentul provine de la  Ministerul Dezvoltarii, de unde l-a cerut oficial, si ca va publica si restul paginilor.”Protocol cooperare intre MDRAP si SRI. Semnat Liviu Dragnea si George Maior. Mai sunt si altii. Deci este timpul sa va opriti cu propaganda mincinoasa a statului paralel. PSD si ALDE sa se ocupe de economie si problemele reale ale romanilor si nu de situatia unor condamnati!”, a scris Lucian Viziteu, joi, pe reteaua sociala.Acum cateva zile inainte, cind Viziteu a  vorbit pentru prima oara de docuument, Dragnea nu nega ca l-ar fi semnat, dar spunea ca este vorba de un act standard, incheiat cu toate ministerele, si ca se  refera la securitatea cibernetica. Șeful PSD a precizat că documentul este secret.

CITESTE SI  Dragnea a colaborat cu statul paralel: a semnat in 2014 un protocol cu SRI

„În primul rând este vorba de un protocol care se referă la cybersecurity, şi anume la protecţia datelor pe care le utilizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi instituţiile din subordine, protecţia acestor date faţă de atacurile cibernetice. Şi nu vorbim numai de atacuri din partea unor posibili hackeri, ci şi de atacuri ale unor entităţi străine. E un tip de protocol care s-a încheiat, din câte ştiu eu, cu toate ministerele. El a fost încheiat înaintea mea, eu doar am semnat revizuirea, dar asta nu înseamnă că nu sunt de acord cu ce s-a făcut înaintea mea”, a spus Dragnea, la Parlament..

El a respins toate acuzaţiile la adresa sa cu privire la acest protocol, subliniind că nu se compară cu protocoalele semnate între SRI şi structuri din Justiţie.”N-are niciun fel de legătură cu toate minciunile spuse. (…) Nu se poate compara cu protocoale secrete semnate între SRI şi structuri din Justiţie, care sunt întocmite sau încheiate într-un mod ilegal şi neconstituţional. Tipul acesta de protocoale între SRI şi instituţii publice este necesar, dar de aici şi până la a spune că am colaborat cu statul paralel… Şi se vede colaborarea mea cu statul paralel. O simt cu fiecare termen la judecată”, a afirmat liderul PSD.Acesta a adăugat că protocolul este secret de serviciu şi a fost sfătuit să nu vorbească despre acesta.

„Este secret, este secret de serviciu. Eu am vrut să vorbesc despre el acum multe luni de zile, dar am fost sfătuit, fiind vorba despre mine, să nu amintesc nici măcar despre titlul acestui protocol, pentru că, fiind secret de serviciu, mă putea chema imediat cineva la întrebări, iar cine ştie ce mai dădeam informaţii unor puteri străine şi eram şi eu acuzat de înaltă trădare sau eram încă o dată acuzat”, a mai spus Dragnea.El a precizat că, din câte îşi aduce aminte, acesta este singurul protocol de acest fel pe care l-a semnat în calitate de ministru.Liderul PSD a menţionat că premierul şi Secretariatul General al Guvernului ar trebui să facă o analiză legată de toate protocoalele încheiate între ministere şi SRI.

 

 

https://revista22.ro/actualitate-interna/dragnea-s-a-razgndit-i-nu-mai-recunoate-c-a-semnat-protocolul-sri-min-dezvoltrii

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ce înseamnă „statul paralel” și cum îl folosește PSD pentru a manipula

 

 

By Sidonia Bogdan

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a impus, pe agenda publică, teza potrivit căreia ar exista un „un stat paralel și ilegitim” care vrea să preia „controlul” în România. Deși a evitat să definească exact cine ar face parte din această structură, mass-media au speculat că președintele PSD face trimitere la relația dintre procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și fostul director operativ al SRI, Florian Coldea. PSD a adoptat, săptămâna trecută, o rezoluție de susținere a lui Dragnea în lupta sa cu „statul paralel”, în contextul în care DNA i-a deschis acestuia un nou dosar, iar asta dă și mai mare greutate demersului său controversat

 

 

…………………………….

Det. Aici

 

 

https://www.vice.com/ro/article/ce-inseamna-statul-paralel/

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Statul paralel și presa lui

Petre M. Iancu

 

Cum se măsoară calitatea unei democrații? Prin a libertății opiniei, presei și justiției unui stat? Și cum se determină gradul periclitării ei, dacă nu prin existența și puterea statelor în stat pe care le tolerează?

A stârnit valuri în România sintagma preferată a lui Liviu Dragnea, care invoca la orice pas ”statul paralel” spre a-și înfiera adversarii, ca presupușii săi beneficiari. Or, democrația n-a fost niciodată în România de după mineriade într-un mai mare pericol decât în epoca în care legăturile cleptocrației conduse de Dragnea cu serviciile secrete și instituțiile de forță alcătuiau un stat în stat menit să anihileze justiția și DNA și să lichideze orice tentativă de asanare a marii corupții.

Statul paralel în Europa

Det. Aici

 

 

https://www.dw.com/ro/statul-paralel-%C8%99i-presa-lui/a-58219488

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Ce este statul paralel?

Răspuns:

 

Statul paralel sunt cei care își bat joc de tine. De viața ta, de munca ta, de banii tăi.

În fiecare zi tu muncești jumătate din timp pentru a-ți putea plăti mâncarea, casa, a merge în vacanțe, a ține copiii la școală. Poate reușești să pui deoparte și ceva pentru tine. Restul timpului îl muncești pentru plata taxelor și impozitelor.

 

Daca ești nemulțumit de ce primești în schimb, află că de vina este statul paralel. Statul paralel își bate joc de tine. De noi toți.

 

Este compus din cei care au vile și case de vacanță de mii de metri pătrați, deși au ocupat sinecuri la stat toată viața, unde au profitat de munca altora și și-au urmarit interesele personale.

Este compus din cei care au obținut diplome de doctorat pe nedrept, deși ei nu știu să vorbească.

Este compus din cei care își fac vacanțe în țări exotice, deși salariul lor nu le-ar permite acest lucru.

Este compus din cei care își numesc copiii în funcții bine plătite.

Este compus din cei care fură banii de medicamente sau cei pentru educația copiilor tăi.

Este compus din cei care fac bani mulți din afaceri cu statul, prin fraudă și prin corupție.

Este compus din cei care fură terenuri și case și insule din patrimoniul acestei țări.

Este compus din cei care obțin comisioane din toate achizițiile publice.

Este compus din cei care iși acordă drepturi speciale în raport cu restul cetățenilor.

Indiferent că ești angajat la o companie privată sau bugetar, că ai propria afacere sau ești liber profesionist, tu alimentezi bugetul de stat. În vreme ce ei, reprezentanții statului paralel, se alimentează din bugetul de stat.

 

Rezultatul îl vezi zilnic. În spitale, în școlile unde învață copiii tăi, în pensiile pe care le primesc părinții tăi, în investițiile amânate de mulți ani.

 

Statul paralel este statul politicienilor care îți promit că mâine îți va fi mai bine. Dar de fapt întotdeauna le este doar lor bine.

Statul paralel este statul hoților care îți fură viitorul!

Ce poți face ca să scapi de statul paralel?

Mergi la vot!

Gândește-te pe cine alegi!

Trage-i la răspundere pentru ceea ce fac și pentru ce ți-au promis!

Informează-te! Urmărește jurnaliștii de investigație!

Informează-ți vecinii! Lasă-le o explicație în cutia poștală (A4, A5)!

 

 

https://statulparalel.ro/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Premieră globală: Danemarca începe să impoziteze râgâielile, pârțiturile și fecalele animalelor de fermă

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

Nu, faptul că „agricultura devine cea mai mare parte a poluării climatice” este evident și demonstrabil fals. Cu toate acestea, „taxa pe poluare are scopul de a schimba comportamentul” pentru a adopta o dietă mai vegetariană, cu proteine ​​provenite din insecte. Această cădere în nebunie este amețitoare.

 

Det. Aici

 

https://www.technocracy.news/global-first-denmark-starts-taxing-farm-animals-farts-and-burps/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Mineriada s-a născut la revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990, de Cătălin Ranco Pițu

 

 

Articol realizat de Sever Gulea

 

În ultimii ani, doi autori au resuscitat interesul pentru evenimentul fondator al democrației din România, anume Revoluția din 1989, mai ales în ceea ce privește misterul victimelor numeroase de după data de 22 decembrie, data la care Ceaușescu a fugit cu elicopterul din Comitetul Central. Andrei Ursu a avansat teza luptătorilor fideli regimului, cel mai probabil din rândurile Securității, care au executat, sincron, în mai multe orașe din România un plan de diversiune și instabilitate pregătit anterior și care au fost apoi camuflați și integrați în noile structuri ale regimului postcomunist, la adăpostul teoriei focului fratricid și a diversiunii teroriste. Pe de altă parte, Cătălin Ranco Pițu, procurorul militar care s-a ocupat de rechizitoriul din Dosarul Revoluției, în baza căruia cei trei supraviețuitori la momentul redactării sale (Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculesc, Iosif Rus) urmau să fie trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității, menține teza hibridă a loviturii de stat după 22 decembrie care a avut nevoie de o legitimare prin teoria dușmanului interior asamblată de aripa  filosovietică.

Păstrând continuitatea logică și documentară, Cătălin Ranco Pițu se apropie în volumul publicat la Editura Litera și de subiectul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fundamentând acest eveniment pe o strategie similară, deja familiară conducerii prosovietice de la București. Tocmai de aceea, fostul procuror militar amintește încă din titlul volumului că: Mineriada s-a născut la Revoluție. Fără să se fi ocupat personal de dosarul mineriadei, dar având acces la o largă documentație și la persoanele cheie care au activat în perioada interimatului FSN, Cătălin Ranco Pițu propune un volum de popularizare, modest în dimensiuni, fără pretenția unei lucrări științifice, dar cu o argumentație limpede legate de trista înăbușire a unui fenomen care a întârziat evoluția României cu cel puțin un deceniu și care a adâncit falia pe care primele luni de după evenimentele din 1989 au săpat-o în țesutul social al țării.

 

Lichidarea fenomenului Piața Universității, așa cum sugerează Cătălin Ranco Pițu, a fost mai degrabă pretextul pentru o lovitură mai puternică și mai adâncă dată de fapt opoziției politice din România. O lovitură oarecum pregătită sau cel puțin păstrată în aura intențională a regimului de tranziție încă de la începutul anului 1990. În acest sens, Cătălin Ranco Pițu aduce în discuție câteva argumente: cel de fond, valabil și în contextul revoluției, prin care Ion Iliescu a reactivat generali cu legături KGB-GRU și a întărit, implicit, prezența vechii gărzi, atașată de Moscova în aparatul de stat. Dominația consolidată și dublată de strategiile de dezinformare și psihoza teroriștilor (parțială, cel puțin, dacă luăm în considerare teoria lui Andrei Ursu), au făcut practic de necontestat poziția lui Ion Iliescu (deși, Cătălin Ranco Pițu ne amintește de un protest antiiliescian încă din decembrie 1989, înăbușit din fașă). Odată instalat la putere, Iliescu a căutat să-și securizeze de fapt drumul spre alegeri și nu putea face asta decât asigurându-se că opoziția nu îi va sta în cale (aspect tributar trecutului sovietic, în opinia lui Ranco Pițu, dar poate și a unui calcul politic destul de cinic, pentru un activist de partid cu experiență și puțină dorință de schimbare). 

 

Pe de altă parte, o întâlnire cu ambasadorul sovietic al noii conduceri a făcut parțial transparente opțiunile FSN, de a aduce toate forțele politice sub umbrela unei uniuni (cunoscutele comitete provizorii de uniune națională), în care opoziția să aibă cât mai puțină vizibilitate,  spațiu de manevră și delimitare. Odată cu depășirea hopului anunțării intenției de participare la alegeri care a atras primele proteste, drumul a fost  așezat spre orizontul legitimării depline.

 

Au urmat apoi incidentele din ianuarie-februarie 1990, primele mineriade, în care Iliescu a testat masa de manevră a fidelizat o categorie socială prin acceptarea necondiționată a unor revendicări economice și a dat și primul semnal de intimidare a opoziției. Incidentele din martie 1990 de la Târgu Mureș au fost temeiul potrivit pentru înființarea SRI și reciclarea aparatului Securității, televiziunea, singurul reper de informare națională era sub control prezidențial, discursurile fidele puterii, perpetuate prin rețelele întreprinderilor și zvonurile legate de impactul privatizării au consolidat și ele rezultatul previzibil al alegerilor din mai 1990, fără ca fenomenul Piața Universității, acea zonă liberă de neocomunism în care opoziția civilă și politică deopotrivă au găsit o arenă de expresie să mai conteze.

 

În mod ciudat însă, așa cum evocă cronologia evenimentelor evocate de Cătălin Ranco Pițu, Piața Universității, în care mai activau doar câteva zeci, poate sute de manifestanți, după comunicarea rezultatului alegerilor din mai 1990, urma să fie evacuată printr-un plan pus la punct de Ion Iliescu și Petre Roman împreună cu structurile ministerelor de resort (MAI și MAPN). Declarațiile citate de Ranco Pițu ale diferiților martori din București și dincolo de București sugerează că inițiativa puterii a fost premeditat disproporționată. În fapt, Piața a fost evacuată relativ ușor în ziua de 13 iunie și chiar și violențele de stradă care au urmat (la sediul Poliției, MAI – în mod suspect nepăzite corespunzător) au fost relativ ușor lichidate de intervenția autorităților de drept .

 

Totuși, apelând la strategia similară zilelor din decembrie 1989, Iliescu s-a folosit de teoria dușmanului interior, de evocarea unor foste de extremă dreaptă, fasciste, s-a folosit de impactul întreruperii transmisiei TVR (inutilă, de altfel) pentru a crea contextul de amenințare care să legitimeze, din nou, chemarea susținătorilor guvernului din țară. Iliescu și Virgil Măgureanu, așa cum reiese din evocarea lui Ranco Pițu, s-au implicat direct în a da telefoane și a solicita prezența muncitorilor de pe mai multe platforme industriale (inclusiv din afara Bucureștiului) pentru a livra ideea unei majorități convârșitoare care să pună capăt oricăror proteste, de orice natură. Același lucru s-a întâmplat și cu minerii, o categorie deja fidelizată și cu experiența descinderii la București. Mineriada a fost așadar nu doar o intervenție punctuală a minerilor în capitală, ci o recrutare premeditată a profesiilor din rândul proletariatului pentru a transmite un semnal clar și decisiv forțelor de opoziție. Căci sosirea minerilor la București a fost doar în aparență un factor de eliberare a Pieței Universității (care era deja degajată), ci mai degrabă un instrument potrivit pentru a ataca ziarele și partidele de opoziție.  În acest sens, sub auspiciul încercării de stabilizare socială și asumând slăbiciunea propriilor forțe de control (poliție, armată), Ion Iliescu și-a atins scopul, de a da o lovitură forțelor opozante, într-o manieră disproporționată. Măsura orchestrată de guvernul său, deja legitimat prin alegeri, a pus la pământ, pentru o perioadă scurtă, un anumit spirit, dar a avut un preț enorm în ceea ce privește imaginea României în Europa și toată stagnarea ulterioară care a urmat economic și social în țara noastră.

 

Chiar și privită în termeni reci, de calcul politic, fenomenul mineriadelor a reprezentat una dintre cele mai perverse și riscante orchestrații cu un cost mult prea mare, raportate la beneficiul unui regim tranzitor. Cătălin Ranco Pițu pare că vede însă acest fenomen aproape inevitabil în logica puterii, atâta timp cât el s-a desprins dintr-un instrumentar pe care cei aflați la conducerea țării îl folosiseră deja cu jumătate de an înainte.

 

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

 

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).

Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.

Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

 

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

 

 

https://blog.libris.ro/2025/10/23/mineriada-s-a-nascut-la-revolutie-evenimentele-din-13-15-iunie-1990-de-catalin-ranco-pitu/

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Ziua 4: Tehnocrație vs. Comunism/Socialism, Fascism

 

 

Publicat de: Patrick Wood

 

Fiind în mare parte individualiști, conservatorii se tem de socialism. Fiind colectiviști, socialiștii se tem de moarte să nu atingă „binele comun”. Fiecare grup are un sistem de credințe unic și izbitor de diferit, precum și o logică ce îl susține.

Cei care cred că socialismul (sau comunismul) este sperietoarea pur și simplu nu pot să-și scoată asta din cap. M-am așezat cu oameni inteligenți și am parcurs cu atenție următorul tabel de comparații, iar ei au dat din cap cu nerăbdare în semn de acord. Dar a doua zi revin imediat la discuțiile despre pericolele socialismului și comunismului. Pur și simplu nu au fost atenți? Au fost nesinceri și se prefăceau doar că sunt de acord cu mine? Probabil că niciuna dintre acestea. Adevărul este că vechile obiceiuri de gândire și de acțiune sunt foarte greu de schimbat. Cu toții ne chinuim într-o oarecare măsură atunci când suntem provocați de gânduri noi care necesită o schimbare a sistemului nostru de credințe existent. Dacă credem că socialismul sau comunismul este cel mai mare dușman al statului, vom fi foarte rezistenți la orice fapte care arată contrariul.

Este adevărat că în anumite țări sunt încă vizibile trăsăturile fostelor sisteme politice. China încă are secera și ciocanul. Germania încă are câțiva neonazisti care aleargă prin preajmă. Dar de câte ori ni s-a spus vreodată: „Nu judecați o carte după copertă”? Vremurile se schimbă. Lucrurile se schimbă. Și gândirea noastră despre ele trebuie să evolueze. A avea o viziune asupra lumii de acum 10, 20 sau 30 de ani pur și simplu nu este suficient astăzi. Acestea fiind spuse, speram să schimb mentalitatea cititorilor când am scris în cartea mea „ Tehnocrația în ascensiune: Calul troian al transformării globale” , „Calul negru al Noii Ordini Mondiale nu este comunismul, socialismul sau fascismul: este tehnocrația”.Generalul chinez Sun Tsu, care a scris Arta războiului în secolul al VI-lea î.Hr., a remarcat că inamicul trebuie identificat clar înainte de a putea fi obținută victoria. Acest lucru este valabil și astăzi. Tehnocrații zâmbesc în sinea lor când îi numești comuniști, socialiști sau fasciști, deoarece acest lucru le permite să-și continue drumul neamenințați și neîntrerupți.Iată 25 de comparații care fac distincția corectă între tehnocrație, comunism/socialism și fascism. Pentru a consolida corect trăsăturile fiecărei ideologii în viziunea ta asupra lumii, îți sugerez să citești și să contempli această listă în fiecare zi, timp de 30 de zile consecutive.

TEHNOCRAȚIE      COMUNISM/SOCIALISM     FASCISM

Det. Aici

 

https://www.technocracy.news/day-4-technocracy-vs-socialism-communism-fascism/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Cu AI, aristocrația digitală super-bogată va stăpâni o lume de super-săraci: Scenariu de coșmar pentru următorii zece ani

Senzațional cum va stăpâni AI-ul viitorul Societății omenești!

 

 

Revoluția AI accelerează, promițând să rescrie modul în care trăim, muncim și ne raportăm unii la alții.

Eseu de Ioan Coaca:

 

Articolul de față vă propune o incursiune în viitorul apropiat. În prima Parte vom încerca să determinăm care va fi răspândirea globală a AI-ului până în anul 2028, în Partea a 2-a vom vedea și care vor fi noile categorii profesionale, iar apoi, în Partea a 3-a, vom căuta un răspuns la întrebarea: “care ar putea fi impactul asupra Societății omenești, posibil după anul 2030?”.

Partea 1: Ipoteză privind Numărul de Utilizatori AI în 2028

Pentru a estima, am folosit datele și tendințele actuale ca punct de plecare.

Variabile cheie:

 

Numărul total de utilizatori ai internetului în 2028: Conform rapoartelor (e.g., DataReportal, ITU), acest număr este apropiat de 6 miliarde de oameni (față de ~5.5 miliarde în 2024), având în vedere creșterea accesului în regiuni în curs de dezvoltare……………………………………………….

 

Det. Aici

 

https://www.dcnews.ro/senzational-cum-va-stapani-ai-ul-viitorul-societatii-omenesti_1021514.html

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Inteligența artificială ar putea fi depășită de inteligența organoidă: Computere conduse de creiere cultivate în laborator

 

Autor: Elena Didila

 

Pe măsură ce inteligența artificială (AI) polarizează discuțiile, Universitatea Johns Hopkins explorează o alternativă uluitoare: inteligența organoidă.Imaginați-vă un viitor în care computerele sunt alimentate de celulele creierului cultivate în laborator.

Ce este un organoid?

Organoizii sunt culturi de țesut tridimensionale derivate din celule stem pluripotente umane. Aceste grupuri de celule pot fi proiectate pentru a funcționa ca organe umane reale, reproducând caracteristicile lor structurale și biologice.

În laborator, instrucțiunile genetice ale celulelor stem donatoare permit organoidelor să se autoorganizeze și să se dezvolte în orice tip de țesut organic. Rezultatul? Organe minuscule, dezvoltate în prezent în scopuri de cercetare pentru a testa funcționarea medicamentelor și a terapiilor la scară mică. Mini ficat, inimă, plămâni – practic orice țesut sau structură. Inclusiv creierul uman.

Inteligența organoidă vs. inteligența artificială

Creierul uman este capabil să proceseze o mulțime de informații simultan. AI se limitează la procesarea secvențială. Un creier uman necesită mult mai puțin timp pentru a învăța sarcini noi decât computerele și consumă o fracțiune din energia necesară pentru alimentarea centrelor de date.Potrivit Futuro Prossimo, organoizii creierului ar putea oferi noi oportunități de cercetare și inovare. Acestea ar putea face posibilă studierea modului în care creierul uman îndeplinește sarcini complexe, cum ar fi învățarea și memoria, și modul în care răspunde la noile medicamente.

Sunt multe probleme etice

O preocupare majoră se referă la conștientizarea și conștiința organoizilor creierului. Problema conștiinței este extrem de importantă și complexă. Deși în prezent nu există dovezi că aceste celule sunt conștiente sau capabile să gândească și să simtă, nu putem fi siguri că acest lucru nu se va întâmpla. Mai ales că modelele sunt extinse și dezvoltate în continuare.O altă problemă etică se referă la proprietatea intelectuală a descoperirilor și invențiilor realizate prin inteligența organoidă. Deoarece celulele stem folosite pentru a genera organoizii creierului provin de la donatori voluntari, se pune întrebarea dacă acești donatori își păstrează drepturile asupra a ceea ce este creat folosind codul lor genetic.Abordarea acestor probleme etice va necesita o colaborare strânsă între cercetători și eticieni. Va fi crucial să se stabilească orientări și reglementări pentru a ne asigura că utilizarea inteligenței organoide este etică și responsabilă, continuând să-și valorifice potențialul de a îmbunătăți modul în care trăim și lucrăm.Dacă abordăm aceste probleme în mod eficient, inteligența organoidă ar putea deschide căi neimaginate pentru inovare și progres în secolul XXI.

 

 

https://www.dcnews.ro/inteligenta-artificiala-ar-putea-fi-depasita-de-inteligenta-organoida-computere-conduse-de-creiere-cultivate-in-laborator_914579.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

SUA fac un pas istoric după opt decenii de teste pe animale: inteligența artificială ia locul câinilor și șoarecilor în descoperirea de noi medicamente

 

Camelia Petrescu 

 

 

 

Statele Unite ale Americii (SUA) sunt pregătite să facă un pas istoric: eliminarea treptată a testelor pe animale, o practică veche de peste opt decenii. Cipurile de organe, inteligența artificială și organoidele sunt în centrul unei revoluții științifice menite să înlocuiască milioanele de animale folosite anual în laboratoare pentru testarea medicamentelor, substanțelor chimice și alimentelor. Administrațiile Trump și Biden au impulsionat deja mișcarea, iar agențiile federale FDA, EPA și NIH par hotărâte să accelereze tranziția.

Un exemplu emblematic al acestor noi tehnologii este „ficatul pe cip”, creat de compania Emulate Inc. Cipul, un dispozitiv din plastic cu canale microscopice, găzduiește celule hepatice umane care reproduc arhitectura și funcțiile ficatului. În teste recente, sistemul a identificat cu o precizie de 87% compușii toxici pentru ficat și cu 100% compușii siguri, rezultate superioare testelor tradiționale pe animale. FDA a inclus deja acest dispozitiv într-un program pilot, cu scopul de a evalua dacă poate deveni un instrument oficial în aprobarea noilor terapii, relatează Science.

Inteligența artificială și organoidele

În paralel, progresele în inteligența artificială schimbă modul în care sunt anticipate efectele substanțelor asupra organismului uman. Algoritmii analizați de echipa farmacologului Thomas Hartung au reușit să prezică toxicitatea chimicalelor cu o precizie de peste 90%, pe baza a sute de milioane de date.Organoidele, mini-organe obținute din celule stem, oferă, la rândul lor, o platformă realistă pentru studierea bolilor și a terapiilor. Împreună cu cipurile de organe, aceste tehnologii promit un viitor în care oamenii ar putea fi testați „în eprubetă”, înainte de a fi expuși direct la riscuri.Dincolo de considerentele etice, înlocuirea testelor pe animale are și o puternică motivație științifică și economică. Aproximativ 90% dintre medicamentele care par sigure în studiile preclinice pe animale eșuează în studiile clinice umane. Diferențele biologice dintre specii fac ca testarea pe animale să fie adesea irelevantă pentru oameni. În plus, metodele alternative promit să accelereze descoperirea de noi medicamente și să reducă semnificativ costurile.Totuși, tranziția nu este simplă. Mulți cercetători rămân fideli modelelor animale cu care au lucrat toată viața. Agențiile de reglementare cer validări extinse înainte să accepte noile metode, iar un singur eșec major ar putea compromite mișcarea NAM (New Approach Methodologies). În plus, finanțarea pentru dezvoltarea și validarea acestor tehnologii este insuficientă, iar scepticismul persistă.„Știința trebuie să conducă tranziția, dar pentru asta trebuie să investim masiv”, avertizează Szczepan Baran, fost responsabil de reglementări la Novartis.

Lecțiile trecutului și riscurile viitorului

Testarea pe animale a fost instituită în SUA după tragedia din 1937, când peste 100 de persoane au murit din cauza unui medicament netestat adecvat. De atunci, siguranța publică a depins în mare parte de acest model. O trecere prematură la tehnologii insuficient validate ar putea genera noi dezastre, avertizează experții. Exemple precum cazul TGN1412, un medicament care părea sigur la animale, dar a provocat reacții fatale la oameni, ilustrează fragilitatea actualului sistem și nevoia de soluții mai fiabile.

Europa și Asia urmăresc exemplul SUA

Tranziția nu este doar americană. Uniunea Europeană, Regatul Unit și alte țări au în plan reducerea testelor pe animale, în special în domeniul pesticidelor și al substanțelor chimice. Totuși, legislația este neuniformă, iar multinaționalele trebuie să respecte cerințele diferite ale fiecărei piețe. Această lipsă de armonizare riscă să frâneze adoptarea pe scară largă a NAM-urilor.

Etica vs. Știința

Pentru activiști, eliminarea testelor pe animale este o victorie morală. Pentru sceptici, este o mișcare riscantă ce poate sacrifica rigurozitatea științifică pe altarul eticii. Amy Clippinger, de la PETA Science Consortium International, subliniază că adevărata miză este dublă: reducerea suferinței animalelor și îmbunătățirea sănătății publice. În schimb, Matthew Bailey, de la Asociația Națională pentru Cercetare Biomedicală, avertizează că „nu va exista niciodată o soluție magică în care animalele să nu mai fie necesare deloc”.

Viitorul testării: combinații hibride

Specialiștii anticipează un viitor hibrid, în care testarea medicamentelor va combina cipuri de organe, organoide, modele de inteligență artificială și, în anumite cazuri, teste limitate pe animale. Niciun sistem singular nu poate reproduce complexitatea biologiei umane, dar împreună pot depăși limitările actuale.

 

 

https://petscats.ro/sua-fac-un-pas-istoric-dupa-opt-decenii-de-teste-pe-animale-inteligenta-artificiala-ia-locul-cainilor-si-soarecilor-in-descoperirea-de-noi-medicamente/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Inteligenţa Organoidă (OI) – “noua frontieră”, pentru a merge mai departe decât ChatGPT. Computere cu creier uman

 

Inteligenţa Organoidă (“Organoid Intelligence” – OI) este, la puţină vreme după ce ChatGPT a fost lansat, în noiembrie 2022, făcând furori pe Internet, “noua frontieră” pe care vor să o depăşească oamenii de ştiinţă. Cercetători de la Universitatea Johns Hopkins, din Baltimore, SUA – o universitate privată – au lansat deja, în februarie 2023, un nou program extrem de ambiţios, în domeniul bioinformaticii, în care sunt implicaţi specialişti din mai multe ţări.Cei de la Johns Hopkins University, care sunt coordonatorii proiectului, spun că, în mai puţin de zece ani, vor reuşi să pună la punct computere biologice, bazate pe organoizi obţinuţi din celulele creierului uman, altfel spus, o modalitate de a creşte enorm puterea de procesare a Inteligenței Artificiale, folosind celule cerebrale umane – o idee despre care, teoretic, s-a mai vorbit, dar care părea foarte îndepărtată ca realizare sau chiar imposibilă, şi care, acum, tocmai este în curs de materializare, mulţi considerând-o totuşi ca fiind “nebunească”.

Pentru Mințile Curioase

 

 

Aşadar, tehnologiile computer-creier uman sau Inteligenţa Organoidă (OI), noua frontieră a bioinformaticii, care provoacă deja mari controverse de natura etică, sunt “pe drum”, au o “foaie de parcurs” care nu mai lasă loc incertitudinilor legate de punerea lor în practică. În curând, dacă nu intervine ceva imprevizibil, se va trece, probabil, de la Inteligența Artificială (AI), la Inteligența Organoidă (OI). Ceea ce părea a fi doar un scenariu SF va deveni realitate.

Creierul uman şi Inteligenţa Artificială (IA/ AI)

 

La momentul actual, indiscutabil, creierul nostru este mult mai puternic decât inteligența artificială. Cu miliarde de neuroni, fiecare realizând mii de conexiuni, cu spectaculoasa capacitate de remodelare a reţelei neuronale cu fiecare experienţă fizică şi emoţională pe care o parcurgem, creierul uman este cea mai complexă structură din universul pe care-l cunoaştem. Chiar dacă folosim conştient doar 1 % din capacitatea creierului, restul de 99% nu este, evident, “inutil”, fiind antrenat în procese care asigură buna funcţionare a organismului.Computerele, aşa cum le ştim până acum, sunt aproximări tehnologice ale funcțiilor și modului cum funcționează creierul. Ceea ce încă nu au calculatoarele ține de sfera voinței proprii și a emoțiilor.

 

Până in prezent, ChatGPT (“Generative Pre-trained Transformer”) pare a fi cel mai spectaculos program de Inteligență Artificială (IA/ AI) – poate răspunde exhaustiv la aproape orice întrebare, poate redacta texte, poate “crea” poezii, muzică, în diverse stiluri, poate produce imagini şi videoclipuri, îşi “aminteşte” dialogul cu interlocutorul, poate fi folosit în demersul personal de învăţare, devine tot mai mult parte a fluxului de lucru, poate programa computere etc. – toate acestea având ca suport o bază de date imensă.Creatorii ChatGPT subliniau că scopul lor a fost acela de “a învăţa sistemele IA să vadă lumea așa cum o fac oamenii”. Când un ziarist a întrebat ChatGPT cum poate o persoană să facă diferenţa între un text generat de IA şi unul conceput de mintea umană, i s-a oferit următorul răspuns: “Pentru a determina dacă ceva a fost scris de un om sau de o IA, puteți căuta absența experiențelor sau a emoțiilor personale, puteți verifica inconsecvența stilului de scriere și puteți urmări utilizarea cuvintelor de completare sau a frazelor repetitive”.

 

Ce este Inteligența Organoidă (IO)?

 

 

Inteligența Organoidă presupune, potrivit precizărilor aduse de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins, conectarea unor organoizi cerebrali umani la dispozitive de ultimă generație, la sisteme de inteligență artificială sau de învățare automată.Organoizii în cauză sunt aglomerări de țesut viu din celule stem, cultivate în laborator, de dimensiunea unui punct, care ar conserva aspecte importante legate structura şi funcţiile creierului, cum ar fi neuroni și alte celule esențiale pentru funcțiile cognitive, precum învățarea și memoria.Acestea ar fi hrănite prin microvasculatură cu fluide. Semnalele lor electrice ar fi preluate de micro-electrozi, iar rezultatul ar fi analizat de algoritmi care se bazează pe AI. Comparând mai multe dintre aceste bucăți de “creier”, cercetătorii își imaginează că puterea unui biocomputer cu structuri celulare 3D ar putea fi, în cele din urmă, similară cu cea a creierului uman.În plus, combinarea puterii organoidelor cerebrale umane cu cea a sistemelor de Inteligenţă Artificială ar avea o eficienţă, din punct de vedere energetic, cu mult mai mare decât a supercomputerelor actuale. “Dacă observăm eficiența cu care funcționează creierul uman pentru procesarea sau învățarea informațiilor – spunea unul dintre cercetătorii de la Johns Hopkins University – este tentant să traducem și să modelăm acest lucru pentru a avea un sistem mai rapid și mai eficient decât calculatoarele moderne”.

Inteligenţa Organoidă – prima tentativă de realizare a unui astfel de program

 

În trecut, cercetătorii au combinat biologicul și computerul pentru a învăța celulele creierului (celule cerebrale crescute într-un vas) – “DishBrain” – cum să joace Pong/ ping-pong (unul dintre cele mai populare jocuri). O parte dintre oamenii de știință care au contribuit la această realizare se află acum în spatele noului proiect – Inteligența Organoidă.

Coordonatorul proiectului “DishBrain” spunea că a fost nevoie de 800.000 de celule cerebrale şi un cip (“creier pe un cip”), pentru “a echipa neuronii (cam cât numărul de neuroni ai unui bondar) cu senzații – feedback-ul – și, în mod esențial, cu capacitatea de a acționa asupra lumii lor” şi că “in mod remarcabil, culturile de celule au învățat cum să-și facă lumea mai previzibilă acționând asupra ei”.Neuronii au fost crescuţi, apoi configurați să joace Pong prin inducerea de șocuri de diferite tensiuni, în funcție de locul în care se afla mingea în raport cu paleta. Electrozii din stânga sau din dreapta unei matrice îi indicau lui DishBrain pe ce parte se află mingea, în timp ce distanța față de paletă era indicată de frecvența semnalelor.

 

Toate acestea au creat un sistem în care celulele au început să „învețe” cum să joace jocul mai bine în timp. Deși DishBrain a putut “răspunde”, este foarte puțin probabil să fi fost conștient de ceva. Totuşi, coordonatorul proiectului mărturisea: “Comportamentul învățat este, de obicei, amestecat cu o mulțime de stări ale creierului, fluctuante, care nu pot fi controlate”.

Inteligența Organoidă – inteligența viitorului? Consum minimal, cu o putere colosală

 

Interesul pentru Inteligenţa Organoidă se explică, desigur, prin prisma performanţelor tehnice la care s-ar putea ajunge şi a implicaţiilor acestora. “În 2013 – remarcau cei de la Universitatea Johns Hopkins – al patrulea computer ca mărime din lume a avut nevoie de 40 de minute pentru a modela o secundă din 1% din activitatea creierului uman. În iunie 2022, supercomputerul Enterprise Frontier (OLCF-5), de la Hewlett Packard, a depășit puterea de calcul estimată a unui singur creier uman, și anume 1 exaflops (Flops – o unitate de măsură a puterii (= a vitezei) de calcul a unui calculator sau sistem de calcul). Totuși, diferența de eficiență este considerabilă: un creier uman cântărește aproximativ 1,4 kg și consumă 20 de wați de energie, in timp ce un computer ultraperformant consumă cu mult mai mult, la care se adaugă costurile de fabricaţie”. Thomas Hartung, profesor la Universitatea Johns Hopkins şi coordonator al proiectului “Inteligenţa Organoidă”, amintea, de exemplu, că în 2017, “AlphaGo (AI care a învins jocul Go nr. 1 din lume) a fost antrenat pe date din 160.000 de jocuri. O persoană ar trebui să joace cinci ore pe zi, timp de peste 175 de ani pentru a experimenta atâtea jocuri” şi că, practic, astăzi, s-a ajuns la limitele fizice ale computerelor cu siliciu. Pe de altă parte, “cantitatea de energie cheltuită pentru a antrena AlphaGo este mai mare decât cea necesară pentru a susține un adult activ timp de un deceniu”.În astfel de condiţii, spun cercetătorii, “de ce să nu ne bazăm pe performanţele biologice ale creierului nostru pentru a crea o nouă formă de inteligenţă artificială – Inteligenţa Organoidă”. Viteza de procesare a datelor de către Inteligenţa Organoidă, prin combinarea celulelor creierului uman cu computerul, ar fi spectaculoasă.

Organoizi de 10 milioane de celule

Toate aplicațiile AI de astăzi se bazează pe puterea de calcul oferită de procesoare sau GPU-uri puternice. Inteligenţa Organoidă, pe de altă parte, urmărește să obțină progrese fără precedent în ceea ce privește viteza de calcul, puterea de procesare, eficiența datelor și capacitățile de stocare, prin exploatarea complexității culturilor de celule umane obținute în laborator, care sunt formate din grupuri de neuroni și alte celule 3D ale creierului.Până acum, oamenii de știință au reușit să construiască organoizi care conțin aproximativ 50.000 de celule. Este un început, dar, pentru ca utilizarea practică să depășească toate capacitățile actuale de AI, se estimează că organoizii trebuie să crească la mai mult de 10 milioane de celule.Aşadar, Inteligenţa Organoidă, hardware-ul biologic pentru computerele viitorului, ar avea ca scop, potrivit intenţiilor declarate ale cercetătorilor care desfăşoară acest program, să folosească puterea sistemului biologic, pentru a avansa în domeniile științelor vieții, bioingineriei și informaticii.

 

Pe lângă creșterea puterii de procesare a aplicațiilor AI, Inteligenţa Organoidă ar putea ajuta, de asemenea, la identificarea de remedii pentru diverse maladii, inclusiv pentru bolile neurologice degenerative, precum Alzheimer.

Inteligenţa Organoidă – o problemă de etică

 

Pe măsură ce avansul tehnologic se accelerează, se pune însă întrebarea dacă inteligenţa umană şi Inteligenţa Artificială, cea din urmă perfecţionată pentru un alt nivel – Inteligenţa Organoidă – vor putea coexista, spre beneficiul oamenilor şi fără a intra într-o competiţie nocivă.Ca și în cazul Inteligenței Artificiale (IA), chiar mai mult, există preocupări de natură etică, iar cercetătorii recunosc acest lucru. Pentru a se asigura că Inteligența Organoidă se dezvoltă cu respect pentru om, etică și societate, oamenii de ştiinţă din diverse părţi ale lumii propun o abordare de „etică integrată”, în care „echipe interdisciplinare și reprezentative de eticieni, cercetători și reprezentanţi ai publicului identifică, discută și analizează problemele etice, pentru ca viitorul să fie în consens cu dorinţele şi aspiraţiile omului”.

Va reuşi Inteligenţa Organoidă, în mod paradoxal, să depăşească inteligenţa umană, adică tocmai pe aceea care a creat-o? – este o întrebare pentru care răspunsurile ar trebui să fie fără echivoc, nu numai pentru specialişti, ci şi pentru publicul larg.Dacă mai adăugăm la toate acestea şi proiectul Calico, al Google Inc., desfăşurat în mare secret şi care promite că “Nemurirea va fi accesibilă fiinţei umane, începând cu anul 2045”, se poate constata că ştiinţa şi tehnologia se îndreaptă spre “teritorii” greu de evaluat, faţă de care omul ar trebui să manifeste echilibru şi prudenţă şi să aibă în vedere că adesea orgoliul este duşmanul progresului.

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

De la inteligența artificială la organoide: Cum structurile asemănătoare creierului în creștere avansează învățarea automată

 

 

By Dr. Assad Abbas

 

 

Inteligența organoidă și IA

 

Artificial Intelligence (AI) este de obicei construit cu cipuri de siliciu și cod. Dar oamenii de știință explorează acum ceva cu totul diferit. În 2025, ei dezvoltă creierul organoizi, care sunt structuri mici, vii, realizate din celule stem umane. Aceste organoide acționează ca niște versiuni simple ale creierului uman. Formează conexiuni neuronale reale și trimit semnale electrice. Prezintă chiar semne de învățare și memorie.

 

Prin conectarea organoizilor cu sistemele de inteligență artificială, cercetătorii încep să exploreze noi abordări computaționale. Studii recente au arătat că organoizii posedă capacitatea de a recunoaște vorbirea, de a detecta tipare și de a răspunde la inputuri. Țesutul cerebral viu ar putea ajuta la crearea de modele de inteligență artificială care învață și se adaptează mai rapid decât mașinile tradiționale. Rezultatele timpurii indică faptul că sistemele bazate pe organoizi ar putea oferi o formă de inteligență mai flexibilă și mai eficientă din punct de vedere energetic.

 

Organoizii cerebrali și apariția inteligenței organoide

Organoizii cerebrali sunt grupuri mici, tridimensionale, de celule cerebrale vii, cultivate în laboratoare. Sunt dezvoltați din celule stem pluripotente induse (iPSC), care sunt celule adulte pe care oamenii de știință le reprogramează într-o stare similară cu cea a celulelor stem timpurii. Cu ajutorul unor factori de creștere specifici și a unor molecule de semnalizare, aceste celule stem sunt ghidate să se diferențieze în celule neuronale. În decurs de opt până la doisprezece săptămâni, celulele încep să se organizeze în structuri care seamănă cu regiunile timpurii ale creierului uman, cum ar fi cortexul și hipocampul.

 

Pentru a crește acești organoizi, cercetătorii folosesc bioreactoare, care sunt sisteme controlate ce mențin temperatura, nutrienții și condițiile sterile adecvate. Pe măsură ce organoizii se maturizează, încep să formeze aranjamente stratificate de neuroni. Acești neuroni încep să comunice prin trimiterea de semnale electrice cunoscute sub numele de potențiale de acțiune. Această activitate este detectată folosind rețele de microelectrozi, care confirmă faptul că celulele formează rețele funcționale similare cu cele din creier. Deși organoizii au doar câțiva milimetri lățime, aceștia prezintă comportamente precum formarea de sinapse, activarea spontană și răspunsuri de memorie de bază atunci când sunt stimulați.

 

Instrumentele moderne de imagistică, cum ar fi microscopia confocală și imagistica cu calciu, îi ajută pe cercetători să observe cum reacționează organoizii la impulsuri luminoase sau semnale electrice. Aceste reacții indică faptul că organoizii nu sunt statici; în schimb, își ajustează activitatea neuronală ca răspuns la input. Această caracteristică, cunoscută sub numele de plasticitate neuronală, este o formă fundamentală de învățare și unul dintre punctele forte cheie ale sistemelor biologice.

 

Aceste abilități au condus la dezvoltarea unui nou domeniu numit Inteligența organoidă (IO)Ideea din spatele inteligenței artificiale (IA) este de a utiliza țesutul cerebral viu împreună cu sistemele digitale pentru a efectua sarcini de învățare și de calcul. Spre deosebire de IA convențională, care utilizează circuite fixe și modele pre-antrenate, organoizii pot suferi modificări interne și pot continua să învețe în timp. De asemenea, sunt mai eficienți din punct de vedere energetic, necesitând astfel mult mai puțină energie decât cipurile de siliciu.

 

Cercetătorii proiectează acum sisteme în care organoizii primesc semnale electrice sau optice. Studiind modul în care reacționează organoizii, oamenii de știință pot mapa tiparele dintre intrări și ieșiri. Acest lucru le permite să testeze dacă organoizii pot recunoaște semnale, pot rezolva probleme sau pot stoca informații. Un experiment realizat la… Universitatea din Indiana, Bloomington, a folosit această metodă pentru a antrena organoizii să recunoască comenzile rostite. În doar câteva zile, sistemul și-a îmbunătățit precizia de la 51% la 78%. Această îmbunătățire rapidă demonstrează modul în care organoizii pot facilita învățarea adaptivă în moduri care sunt dificil de realizat cu modelele tradiționale.

 

Utilizarea celulelor vii în domeniul informaticii este încă în stadii incipiente, dar aceste rezultate sunt promițătoare. Capacitatea naturală de învățare, structura plastică și eficiența energetică a organoizilor le transformă într-o nouă platformă interesantă pentru viitoarele sisteme de inteligență artificială.

Dezvoltări recente în inteligența organoidă………………………………………………………………………..

 

 

Det. aici

https://www.unite.ai/ro/from-ai-to-organoids-how-growing-brain-like-structures-are-advancing-machine-learning/

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Celulele creierului uman conectate la un cip pot face recunoaștere vocală

 

 

Grupuri de celule cerebrale cultivate în laborator au demonstrat potențial ca un nou tip de biocomputer hibrid.

Organoizii cerebrali, aglomerări de celule cerebrale umane crescute într-un vas de sticlă, pot fi conectați la un cip electronic și pot efectua sarcini de calcul simple, arată un nou studiu. Feng Guo și echipa sa de la Universitatea Indiana Bloomington au generat un organoid cerebral din celule stem, l-au atașat la un cip de computer și au conectat configurația lor, cunoscută sub numele de Brainoware, la un instrument de inteligență artificială. Ei au descoperit că acest sistem hibrid poate procesa, învăța și reține informații. Era chiar capabil să efectueze o recunoaștere rudimentară a vorbirii. Lucrarea, publicată astăzi în Nature Electronics, ar putea conduce într-o zi la noi tipuri de biocomputere mai eficiente decât computerele convenționale.

Oamenii de știință încearcă de zeci de ani să construiască computere bazate pe sisteme biologice avansate. Guo spune că astfel de computere ar putea depăși unele provocări ale computerelor pe bază de siliciu, cum ar fi blocajele în procesarea datelor. Calculatoarele convenționale sunt mult mai eficiente decât creierul în gestionarea numerelor, dar creierul uman este mai eficient în procesarea informațiilor complexe, utilizând relativ puțină energie. Aceasta este o primă demonstrație a utilizării organoidelor cerebrale [pentru calcul]”, spune Guo. „Este interesant să vedem posibilitățile organoidelor pentru biocalcul în viitor.”    

 

 

Poveste conexă

Mici organe false ar putea dezlega misterul menstruației

 

 

Cu Brainoware, Guo și-a propus să utilizeze celule cerebrale reale pentru a trimite și primi informații. Când cercetătorii au aplicat stimulare electrică sistemului hibrid pe care îl construiseră, Brainoware a răspuns la acele semnale, iar schimbări au avut loc în rețelele sale neuronale. Potrivit cercetătorilor, acest rezultat sugerează că sistemul hibrid a procesat informații și ar putea chiar efectua sarcini de calcul fără supraveghere.

Guo și colegii săi au încercat apoi să vadă dacă Brainoware poate îndeplini sarcini utile. Într-un test, au folosit Brainoware pentru a încerca să rezolve ecuații matematice. De asemenea, i-au supus un test de referință pentru recunoașterea vorbirii, folosind 240 de clipuri audio cu opt persoane care pronunțau vocale japoneze. Clipurile au fost convertite în semnale electrice și aplicate sistemului Brainoware. Aceasta a generat semnale în rețelele neuronale ale organoidului cerebral, care au fost apoi introduse într-un instrument de inteligență artificială pentru decodare.

 

Cercetătorii au descoperit că sistemul organoid-IA din creier putea decodifica semnalele din înregistrările audio, ceea ce reprezintă o formă de recunoaștere a vorbirii, spune Guo. „Dar precizia a fost scăzută”, spune el. Deși sistemul s-a îmbunătățit odată cu antrenamentul, ajungând la o precizie de aproximativ 78%, acesta a fost totuși mai puțin precis decât rețelele neuronale artificiale, conform studiului.

Lena Smirnova, profesor asistent de sănătate publică la Universitatea Johns Hopkins, subliniază că organoizii cerebrali nu au capacitatea de a auzi cu adevărat vorbirea, ci pur și simplu prezintă „o reacție” la impulsuri de stimulare electrică de la clipurile audio. Studiul nu a demonstrat dacă Brainoware poate procesa și stoca informații pe termen lung sau poate învăța mai multe sarcini. Generarea de culturi de celule cerebrale într-un laborator și menținerea lor suficient de mult timp pentru a efectua calcule este, de asemenea, o sarcină uriașă.Totuși, adaugă ea, „este o demonstrație foarte bună care arată capacitățile organoizilor cerebrali.”

 

de Abdullahi Tsanni, SM ’23

https://www.technologyreview.com/2023/12/11/1084926/human-brain-cells-chip-organoid-speech-recognition/

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

12 romane considerate cele mai bune cărți scrise vreodată

 

 

 

Critici literari, istorici, cititori avizi sau cititori de ocazie, cu toții vor avea opinii diferite în legătură cu ceea ce înseamnă o carte bună. Cei de la Britannica.com au făcut o listă cu cele mai bune cărți scrise vreodată. În clasamentul lor sunt numai romane, iar criteriile după care le-au ales sunt diferite.

 

Cum ar trebui să fie cele mai bune cărți scrise vreodată? Să fie romane scrise într-un limbaj frumos și captivant? Romane de un realism incisiv? Romane cu un impact social uriaș? Sau unele care au un efect subtil asupra lumii?

 

Cei de la Britannica.com au făcut un top cu 12 cele mai bune cărți scrise vreodată, luându-se după criterii diferite.

 

12 cele mai bune cărți scrise vreodată

1. Anna Karenina, de Lev Tolstoi

Orice fan al literaturii care implică subiecte suculente ca adulterul, jocurile de noroc, mariaje tumultuoase și feudalism rusesc va plasa instant Anna Karenina în vârful listei cu cele mai bune cărți scrise vreodată. Tocmai aceste criterii au plasat romanul lui Lev Tolstoi într-un top al cărților realizat de revista Time.

 

Romanul în opt părți urmărește povestea a două persoaje memorabile: Anna Karenina, soția casnică cu un destin tragic, care fuge cu amantul ei cel tânăr, și Konstantin Levin, un latifundiar intelectual care se zbate între credință și filosofie.

 

Tolstoi pune laolaltă, cu o incredibilă măiestrie, discuții despre dragoste, durere și familie, în societatea rusească. Romanul a fost revoluționar în mod special pentru felul în care a portretizat femeia, înfățișând prejudecățile și greutățile sociale ale vremii într-un mod extrem de emoționant.

 

 Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ

2. Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee

Harper Lee, despre care se crede că a fost una dintre cele mai influente scriitoare care a existat vreodată, a publicat o singură carte aproape toată viața. Cartea respectivă, pentru care a luat și premiul Pulitzer, este Să ucizi o pasăre cântătoare. Chiar dacă autoarea a publicat și urmarea exact în anul dinaintea morții ei, noul roman, Du-te și pune un străjer, nu s-a apropiat de succesul primului.

 

Să ucizi o pasăre cântătoare a fost publicat în 1960 și a devenit imediat un clasic al literaturii. Romanul explorează rasismul din sudul Americii, privindu-l prin ochii tinerei fete numite Scout Finch. Personajele iconice, dintre care se remarcă cel mai mult tatăl lui Scout, Atticus Finch, servesc drept modele și, la vremea respectivă, au schimbat perspectiva americanilor asupra discriminării rasiale. Așadar, pentru impactul social, romanul merită să fie pe lista cu cele mai bune cărți scrise vreodată.

 

3. Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald

Marele Gatsby al lui F. Scott Fitzgerald e printre cele mai bune texte scrise vreodată pentru că îi obișnuiește pe studenți cu arta de a citi literatură într-un mod critic.

 

Romanul e scris din perspctiva lui Nick Carraway, care s-a mutat recent în New York City și s-a împrietenit cu vecinul lui bogat, cu origini misterioase, Jay Gatsby. E și aruncă o privire în epoca Jazz a anilor 1920 din SUA, criticând, în același timp, idea de vis american.

 

4. Un veac de singurătate, de Gabriel García Márquez

Autorul columbian Gabriel García Márquez a publicat cel mai celebru roman al lui, Un veac de singurătate, în 1967. Volumul – care își merită locul printre cele mai bune cărți scrise vreodată – e povestea a șapte generații din familia Buendía, pe durata traiului lor în Macondo, până la distrugerea locului odată cu ultimii descendenți ai familiei.

 

Romanul explorează genul literar numit realism magic, pentru care Márquez e celebru. El subliniază  natura extraordinară a lucrurilor banale, în timp ce lucrurile mistice sunt descrise ca fiind comune. Autorul scoate în evidență puterea mitului și a poveștilor populare, corelând istoria și cultura latino-americană.

 

Romanul i-a adus multe premii lui Márquez, dar cel mai important este Nobelul pentru Literatură, câștigat în 1982, pentru întreaga operă literară.

 

5. O călătorie în India, de E.M. Forster

E.M. Forster a scris romanul O călătorie în India după ce, pe parcursul vieții lui, a făcut mai multe călătorii în această țară. Cartea a fost publicată în 1924 și e despre un doctor indian musulman numit Aziz și prietenia lui cu Cyril Fielding, un profesor de engleză, dar și cu Adela Quested, o englezoaică aflată în vizită.

 

Atunci când Adela are impresia că Aziz a agresat-o în timpul unei călătorii la Marabar, tensiunile între comunitatea indiană și cea a coloniei britanice cresc. Romanul explorează, prin conflict, posibilitatea ca englezii și indienii să lege prietenii, în ciuda diferențelor lor culturale.

 

6. Omul invizibil, de Ralph Ellison

Confundat deseori cu romanul omonim SF al lui H.G. Wells, Omul invizibil al lui Ralph Ellison e un roman inovator despre identitatea bărbatului afro-american. Naratorul, un bărbat care nu este numit și despre care se crede că e invizibil, din punct de vedere social, pentru alții, povestește propria experiență legată de mutarea din Sud în New York City.

 

În fiecare loc prin care trece, omul invizibil se confruntă cu o aversiune extremă și discriminare din partea celorlalți. Se angajează și e concediat, intră și iese din relații, trece prin tot felul de stări psihice. Romanul e apreciat pentru stilul suprarealist și experimental în care a fost scris.

 

7. Don Quijote, de Miguel de Cervantes

Romanul lui Miguel de Cervantes este, poate, cea mai cunoscută și mai influentă opera de literatură din Spania. Romanul a fost publicat în 1615 și e privit drept una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată.

 

Povestea e a unui bărbat care-și ia numele Don Quijote de la Mancha și, într-un acces obsesiv față de romanele romantice care promovează cavaleria, pornește la drum ca să reînvie obiceiul și ca să devină el însuși un erou. Don Quijote a devenit un idol și, oarecum, un personaj arhetipal, influențând ulterior multe opera de artă, muzică și literatură.

 

Influența lui a mers până într-atât încât există exprimarea că un lucru este donquijotesc atunci când e vorba despre o atitudine caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare.

 

8. Preaiubita, de Toni Morrison

Romanul Preaiubita, publicat de Toni Morrison în 1987, e despre Sethe, care s-a născut ca sclavă și a evadat în Ohio. 18 ani mai târziu, tot nu e liberă. Are prea multe amitiri de la Dulcea Casă, ferma unde a fost sclavă și unde s-au întâmplat prea multe atrocități. Acum, deși liberă, Sethe și noul ei cămin sunt bântuite de fantoma fiicei ei fără nume, pe care Sethe a ucis-o ca s-o ferească de sclavie și pe a cărei piatră de mormânt e încrustat un singur cuvânt: Preaiubita.

 

Cartea are accente de poezie amară și suspans încordat la maximum. Autoarea de Nobel Toni Morrison s-a inspirat, în scrierea acestei cărți, din povestea reală a unei femei de culoare – Margaret Garner – care și-a ucis copilul nou-născut pentru că a considerat că moartea și lumea de dincolo sunt de preferat unei vieți în sclavie.

 

9. Doamna Dalloway, de Virginia Woolf

Romanul Virginiei Woolf descrie fix o zi din viața Clarissei Dalloway. Folosind o combinație de narațiune la persoana a treia și gândurile unora dintre personaje, autoarea aruncă o privire profund personală și revelatoare asupra minților personajelor. E un roman care se bazează pe personaje, nu pe poveste. Gândurile personajelor includ regrete constante, amintiri care revin din trecut, eforturile lor de a face față tulburărilor psihice și stresului post-traumatic de după Primul Război Mondial, dar și efectele presiunii sociale.

 

Stilul unic, subiectul și plasarea în timp sunt detaliile care fac acest roman să fie unul dintre cele mai respectate din toate timpurile.

 

10. O lume se destramă, de Chinua Achebe

Ideea vesticilor despre marea literatură se concentrează, deseori, pe scriitori care vin din nordul Americii sau din Europa, ignorând extraordinarele opere literare care vin din alte părți ale lumii. O lume se destramă, romanul scriitorului nigerian Chinua Achebe publicat în 1958, a depășit prejudecățile și a câștigat apreciere peste tot în lume.

 

Cartea este despre declinul unui trib odată cu apariția agresivă a misionarilor europeni. Okonkwo e un bărbat puternic, care ucide din greșeală un băiat din propriul trib și este nevoit să plece, cu tot cu familie, în exil, vreme de șapte ani. La întoarcere, își găsește universul destrămat. Nici tribul, nici zeii nu mai sunt cum îi știa.

 

11. Jane Eyre, de Charlotte Brontë

Romanul lui Charlotte Brontë a fost publicat inițial în 1847 cu pseudonimul Currer Bell, pentru a ascunde faptul că autoarea era femeie. Din fericire, de atunci și până acum multe s-au schimbat cu privire la femei în lumea literară, iar acum scriitoarea primește aprecierea pe care o merită pentru una dintre cele mai influente cărți despre femei din istorie.

 

Povestea este spusă la persoana întâi și are de toate: dragoste, suspans, nedreptate, apoi un strop de dreptate. O femeie nebună într-o mansardă și o eroină plină de curaj. Neînfricată în fața vieții, Jane Eyre este o copilă orfană, neiubită de mătușa care o crește. Ajunge la internat, de unde pleacă în lume și devine guvernantă. Știe că nu e o femeie atrăgătoare, dar se pricepe la cuvinte. În casa în care ajunge să lucreze îl cunoaște pe domnul Rochester, iar între ei se naște, treptat, dragostea. Lucrurile între ei nu sunt simple deloc, cu atât mai mult cu cât, după ce Rochester o cere în căsătorie, Jane află cine e nebuna închisă în mansardă. Dezvăluirea îi dă complet viața peste cap.

 

12. Culoarea purpurie, de Alice Walker

Alice Walker a devenit o campioană a stilului literar epistolar după ce a publicat Culoarea purpurie, în 1982. Romanul, plasat în timpul Războiului Civil din sudul Americii, urmărește povestea unei fete afro-americane numite Celie, pe durata adolescenței ei, prin intermediul unor scrisori pe care ea i le scrie lui Dumnezeu și surorii ei, Nettie.

 

Celie se confruntă cu abuzuri sexuale din partea de tatăl ei și, ulterior, din partea soțul ei. Își povestește propriile suferințe și felul în care crește, atât ea, cât și prietenii și familia ei.Romanul explorează sexismul, rasismul, discriminarea în funcție de orientarea sexuală și de dizabilități, prin descrierea a tot felul de personaje defavorizate și degradate.

 

 

https://blog.printrecarti.ro/cele-mai-bune-carti-scrise-vreodata/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cine deține viitorul?

 

de Jaron Lanier (Autor)

 

„Cui îi aparține viitorul?” este noua capodoperă a profetului erei digitale, Jaron Lanier, autorul cărții „ Nu ești un gadget”.

 

În trecut, o revoluție în producție, cum ar fi revoluția industrială, a dus, în general, la creșterea bogăției și a libertății oamenilor. Revoluția digitală pe care o trăim este diferită. În loc să ne lase într-o stare financiară excelentă pentru un număr mai mare de oameni, efectul tehnologiilor digitale – și al companiilor din spatele lor – este de a concentra bogăția, de a reduce creșterea economică și de a pune sub semnul întrebării mijloacele de trai ale unui număr tot mai mare de oameni. Pe măsură ce protecțiile clasei de mijloc dispar, spălate de crizele din capitalism, ce mai rămâne în locul lor? Și ce altceva le-ar putea înlocui?De ce se întâmplă acest lucru și ce am putea face în această privință? În cartea „ Cine deține viitorul ?”, Jaron Lanier arată cum funcționează noua paradigmă a puterii, cum este concepută și controlată și de ce duce la o prăbușire a nivelului de trai. Argumentând că „economia informațională” distruge piețele, el ne amintește că piețele ar trebui să recompenseze mai mulți oameni, nu mai puțini. Ne arată de ce revoluția digitală înseamnă că mai multe corporații fac bani și evită riscurile prin ascunderea valorii din evidențele contabile, ceea ce înseamnă un risc financiar mai mare pentru noi, restul. De la mecanismele interne ale „serverelor sirene” din inima noului sistem energetic, până la o explorare a semnificației evenimentelor de șomaj în masă, utilizarea abuzivă a big data și ștergerea profundă și crescândă a efortului uman, Lanier explorează efectele acestei situații asupra democrației și indivizilor și propune o realitate mai umană, în care riscul și recompensa sunt împărțite în mod egal, iar revoluția digitală creează oportunități pentru toți.„Lanier are sensibilitatea unui poet, iar cartea sa se citește ca o reverie halucinogenă, plină de observații și divagații amuzante, de tip haiku.” James Harkin, Financial Times „Unul dintre triumfurile cărții inteligente și subtile a lui Lanier este portretul inspirat al tipului de oameni pe care i-ar produce o economie informațională democratică. Viziunea sa sugerează că, dacă ni se permite să ducem vieți captivante și remunerate corespunzător, vom depăși, de asemenea, dependența noastră de consumerism și tehnologie.” Laurence Scott, Guardian „Jaron Lanier este un vizionar digital diferit.” John Kampfner, Observer Jaron Lanier este un filosof și informatician care și-a petrecut cariera împingând puterea transformatoare a tehnologiei moderne la limite. De la inventarea termenului „Realitate virtuală” până la dezvoltarea de tehnici de imagistică medicală și chirurgicală de ultimă generație, Lanier este unul dintre cei mai importanți designeri și ingineri care lucrează astăzi și este conectat cu UC Berkeley și Microsoft. Muzician cu o colecție de peste 700 de instrumente, a fost recunoscut de Enciclopedia Britannica (dar cu siguranță nu de Wikipedia) ca fiind unul dintre cei mai mari 300 de inventatori ai istoriei și numit unul dintre cei mai mari o sută de intelectuali publici din lume de către Prospect și Foreign Policy . Prima sa carte, „ You Are Not A Gadget” , a fost aclamată ca o apărare „poetică și profetică” a omului într-o eră a mașinilor.

Descriere produs

Recenzie

Lanier are sensibilitatea unui poet, iar cartea sa se citește ca o reverie halucinogenă, plină de observații și divagații amuzante, asemănătoare haiku-urilor (James Harkin, Financial Times ).

Unul dintre triumfurile cărții inteligente și subtile a lui Lanier este portretul inspirator al tipului de oameni pe care i-ar produce o economie informațională democratică. Viziunea sa sugerează că, dacă ni se permite să ducem vieți captivante și remunerate corespunzător, vom depăși, de asemenea, dependența noastră de consumerism și tehnologie (Laurence Scott, Guardian ).

 

Jaron Lanier este un vizionar digital cu ceva aparte (John Kampfner, Observer ).

 

Mulți vor fi captivați de perspectivele îndrăznețe și originale ale domnului Lanier… „ You Are Not A Gadget ” (2010) a fost o lucrare energică, strălucitoare și predictivă, iar noul volum este la fel de captivant (Janet Maslin, New York Times ).

Autorul

Jaron Lanier este un filosof și informatician care și-a petrecut cariera împingând puterea transformatoare a tehnologiei moderne la limite. De la inventarea termenului „Realitate Virtuală” și crearea primelor avatare imersive din lume, până la dezvoltarea unor tehnici de imagistică medicală și chirurgicală de ultimă generație, Lanier este unul dintre cei mai importanți designeri și ingineri care lucrează astăzi. Colaborator cu UC Berkeley și Microsoft, a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea IEEE în 2009.

Muzician cu o colecție de peste 700 de instrumente, a fost recunoscut de Enciclopedia Britannica (dar cu siguranță nu de Wikipedia) ca fiind unul dintre cei mai mari 300 de inventatori din istorie și numit unul dintre cei mai mari o sută de intelectuali publici din lume de către Prospect și Foreign Policy.

 

https://www.amazon.it/Who-Owns-Future-Jaron-Lanier/dp/1846145228

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!

 

Avionul președintelui Statelor Unite al Americii, Donald Trump, a aterizat miercuri în Elveția, unde va purta un discurs anticipat ca istoric, împotriva Globalismului și pentru securitatea civilizației creștine, abordând și tema Groenlandei, în cadrul Forumului de la Davos

 

EXTRASE DIN DISCURSUL LUI TRUMP: Europa e de nerecunoscut din cauza imigrației. „Energia verde” și eolienele din China, cea mai mare escrocherie a lumii. Ucraina a primit miliarde peste miliarde de euro

 

Iubesc Europa dar nu o mai recunosc. Multe părți ale Europei sunt de nerecunoscut din cauza imigrației pe care o suferă.E minunat să mă întorc aici să iau cuvântul în fața atâtor prieteni, dar și inamici, câțiva dușmani.

 

Am venit cu vești fenomenale din America.

 

Economia crește, investițiile cresc, veniturile cresc și ele, am învins inflația, am închis granițele și SUA sunt în mijlocul celei mai rapide dezvoltări.Sunt vești bune pentru toate țările, SUA sunt motorul economic al Planetei. Când e rău la noi, e rău peste tot, veți merge după noi. Sub democrați eram o țară moartă. Acum sunt cea mai fierbinte țară din lume. Economia crește. Când America face bine, toată lumea va fi bine.Europa nu se îndreaptă în direcția bună. Sigura variantă de a crește economia din Europa era sa avem o creștere financiară.În loc să închidem centrale energetice, noi le-am construit. În loc să dăm crezare birocraților, noi i-am dat afara. În loc să creștem taxele, le-am scăzut. Am scos 170.000 de birocrați de pe statul de plată.Am modificat deficitul bugetar și vă promit că voi elimina cele 10 reguli. Am tăiat 109 reguli aprobate de democrați.Am modificat deficitul bugetar și vă promit că voi elimina cele 10 reguli. Am tăiat 109 reguli aprobate de democrați.Programul meu a fost unul de succes. Nu avem inflația la care s-au așteptat economiștii. Exporturle sunt foarte mari.

 

Benzina a ajuns în unele state sub 2 dolari galonul (circa 2 lei litrul!).

 

Când SUA cresc, și voi creșteți.Când am oprit toate problemele care ne afectau națiunea sub Joe Biden.Mai multe state ar trebui să urmeze calea Venezuelei. Venezuela era o țară măreață, dar are acum probleme. Însă o să fie mult mai bine, așa cum era odată.Mai multe state ar trebui să urmeze calea Venezuelei. Venezuela era o țară măreață, dar are acum probleme.Prețurile la electricitate sunt în Europa cu 64% mai mari.

 

Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. Pierzi bani.

 

În China nu am văzut eoliene. Ei fac ca un spectacol, să arate bine. Se aleg cu o avere de pe urma vânzării lor. Le vând proștilor care le cumpără dar ei nu au nici o fermă de eoliene. Nu vi se pare ciudat?SUA este interesata de cei din Europa. Eu însumi vin din Europa. Mama mea sută la sută din Scoția, tata sută la sută german.Să vă spun ceva despre Groenlanda. Am mare respect pentru oamenii din Groenlanda și cei din Danemarca. Niciun stat nu este în stare să securizeze Groenlanda, in afara de SUA. Au văzut asta cu Venezuela.

 

Am salvat Groenlanda, care nu este o țară, ci o bucată de gheață

 

Noi am dat înapoi Groenlanda! Ce proști am fost când am făcut asta.Acum există pericolul nuclear.Când am dat Groenlada înapoi nu avea nici o importanță.Nu avem nevoie de Groenlanda pentru acele pământuri rare care sunt foarte rare.

 

 

Președinții SUA au vrut să cumpere Groenlanda timp de 200 de ani.

 

Acum, Groenlanda e mai necesară decât atunci.

America poate dezvolta această masă mare de gheață

SUA este tratattă inechitabil de NATO. Mark, ești aici? Da. ești, Salut, Mark!

Noi dăm mult și primim puțin.

 

 

Am moștenit o situație îngrozitoare. Granițe deschise, nenorocirea asta cu Rusa și Ucraina. Biden iubea Ucraina. Dădea miliarde de dolari Ucrainei. Situația granițelor am rezolvat-o și acum mă ocup de acest razboi. Am pus capăt la 8 războaie – Pakistan, Armenia, Azerbaidjan.

 

NATO trebuia să plătească 2% din PIB dar multe state nu  plăteau nimic.Am făcut ca țările să plătească 5% din PIB. Au un secretar general excelent.Noi nu am cerut niciodată nimic și ncii nu ne am ales cu nimic.Noi nu cerem nimc. Am cerut doar Groenlanda.SUA nu vor folosi forța excesivă. Răsuflați ușurați, nu o facem.Nu vrem decât să obținem Groenlanda pentru a o putea apăra.

Cine se va duce să lupte acolo pentru o bucată de gheață?

Vrem să construim acolo Golden Dome pentru a apăra și Canada.

Premierul canadian e nerecunoscător. Nu ar trebui.

 

Un expert militar mi-a spus că tot ce am făcut foarte biune

 

Acum vor ajutor militar și pentru Ucraina. Luna trecuta au murit 31.000 de soldați.

 

S-au pierdut atâtea vieți și in Rusia și în Ucraina. Am vorbit cu președintele Putin, care vrea să încheiem un acord, și cu Zelenski, cu care sper că mă voi întâlni aici.

 

Problema cu NATO  e că nu ar veni în ajutorul nostru dacă am fi în pericol, în ciuda banilor pe care i-am dat.

Avem cele mai mai mari echipamente din lume pentru sisteme Patriot, pentru rachete Tomahawk, pentru avioane de luptă.O Americă sigură și puternică este și o NATO puternică. Ne-ați păcălit 30 de ani… Toată lumea s-a folosit de noi. Câțiva dintre ei sunt chiar aici, in sală, vreo 6-7.L-am văzut ieri pe Macron, cu ochelarii lui frumoși. Dar ce s-a întâmplat? Ce naiba a pățit la ochi? Îmi place de el. E greu de crezut, deși încearcă să fie dur.Am vorbit cu el, sper că este aici, și i-am spus; Va trebui să crești prețurile medicamentelor. El a zis că nu va face. I-am spus ba da, pentru că te ai folosit de SUA timp de 20 de ani.Veniturile au crescut acum cu 2000-5000 de dolari. Scăzuseră foarte mult pe timpul lui Biden. Acum veniturile au crescut.Corporrațiile cumpără sute de case, o persoană trudește cu greu ca să poată cumpăra o casă,. Eu am interzis ca aceste corporații să cumpere case familiare.

 

Vreau să mă asigur că America rămâne capitala criptomondelor.

 

Eu îi protejez pe cei care au o casă. Când oamenii pot cumpăra ușor o casă, scade valoarea caselor

 

Avem un deficit de miliarde de dolari cu Elveția. Și am zis hai să aplicăm taxe vamale de 30% și iadul s-a dezlănțuit. Elveția e un loc minunat, dar ei nu au rezultate bune decât pe seama noastră.

 

SUA fac lumea să existe, fără SUA nu ar mai exista Elveția si alte țari.

 

Acum investițiile revin in SUA. Și japonezii construiesc acum fabrici noi de mașini. Mai multe decât in anii 50.

 

Am scos infractorii din țară. I-am scos pe cei care aduceau droguri în țară, Acum Washington este un loc sigur, în care poți să-ți scoți nevasta la plimbare. Acum toate restaurantele din Washington să fie pline.

 

Rata infracționalității a scăzut cu 64%. Vom face să scadă la 0.

 

Am elimnat fraude de sute de miliarde de dolari comise de pirații somalezi. Îi împușcăm, așa cum împușcăm și dealerii de droguri.

 

Am înregistrat lucruri minunate pe mare datorită armatei.

 

În concluzie, prosperitatea nu a venit din tăieri de impozite.

 

Perioada plină de schimbări, aceasta este epoca pe care o trăim, cu progrese uluitoare ale tehnologiei.

 

Sunt oportunități mai mari ca niciodată.

 

Și faptul că ați venit în această sală e un lucru minunat.

 

Să ne apărăm economiile, să ne apărăm destinele.

Putem face un viitor măreț!

 

ACTUALIZARE 15.00: Întâlnire bilaterală are urma să aibă loc între Trump și cancelarul german Friedrich Merz a fost anulată, a declarat o sursă germană, din cauza întârzierii avionului președintelui american care a fost nevoit să se întoarcă la baza după 45 de minute de zbor. Încă de la Washington, Trump expediase o întânire dorită de Emmanuel Macron cu el. „E simpatic dar e un lider care nu va mai sta mult în funcție”, a explicat Trump dând de înțeles că nu-și mai pierde timpul cu el. Înainte de plecare Trump a ironizat liderii Uniunii Europene cu o fotografie trucată cu Groenlanda ca stat al SUA.

 

Vedeți și: Trump, întors din zborul spre Davos: Air Force One, aterizare de urgență

 

„Așa cum am spus tuturor, foarte clar, Groenlanda este imperativă pentru securitatea națională și mondială. Nu se poate da înapoi”, a transmis președintele SUA pe rețeaua Truth Social în urmă cu două zile.

În cadrul evenimentului de la Davos, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost întrebat în repetate rânduri despre opinia sa cu privire la Groenlanda. Acesta a insistat că rolul său impune să-și păstreze opiniile pentru sine și să colaboreze cu alți lideri în privat.

 

„Puteți fi siguri că lucrez la această problemă în culise, dar nu pot face asta în public. Așadar, îmi pare rău, nu voi face niciun comentariu cu privire la Groenlanda.”Rutte a adăugat  Trump are dreptate când spune că NATO trebuie să facă mai mult pentru a proteja Arctica în general.

 

Moderatoarea Deutsche Welle, Sarah Kelly, a subliniat că „uneori comentariile din culise devin publice”, și a făcut aluzie la faptul că Trump a publicat, ieri, pe Truth Social, mesajele private primite de la Rutte.

 

Donald Trump a publicat marți cu o zi înainte de întâlnirea de la Davos cu liderii mondiali o imagine rrealizată cu IA, care îl înfățișează pe liderul SUA, vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio în Groenlanda, cu un steag american și un semn pe care scria: „Teritoriu american EST 2026”.

 

Totodată, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, i-a îndemnat pe partenerii comerciali ai Statelor Unite să „ să lase lucrurile să se desfășoare”. Acesta a adăugat că „cel mai rău lucru pe care îl pot face țările este să escaladeze conflictul cu SUA”.

 

Acesta a reiterat, de asemenea, sprijinul Americii pentru NATO și a afirmat că „desigur, Europa este un aliat”.

 

 

https://www.activenews.ro/stiri/Furtuna-Trump-la-Davos-Discurs-Anti-Globalism-in-fieful-WEF-Europa-este-de-nerecunoscut-din-cauza-imigratiei.-Energia-verde-cea-mai-mare-escrocherie-a-lumii.-China-vinde-eoliene-pentru-prosti.-Ce-a-patit-Macron-la-ochi-Benzina-in-SUA-2-lei-litrul-202212

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

CONTROLUL POPULATIEI SUB MASCA PROTECTIEI CONSUMATORULUI

 

 

 

Codul Mortii, pardon, Comisia Codex Alimentarius este o organizatie foate putin cunoscuta sau inteleasa. Cei mai multi oameni nu au auzit niciodata de acesta si cei care au auzit s-ar putea sa nu inteleaga adevarata realitate a acestei extrem de puternice organizatii de comert. Conform website-ului oficial al codexului (http://www.codexalimentarius.net), scopul altruist al comisiei este „protejarea sanatatii consumatorilor si asigurarea practicilor comerciale corecte in comertul alimentar precum si provovarea coordonarii tuturor standardelor alimentare asumate de organizatiile internationale guvernamentale si non-guvernamentale”. Codex Alimentarius ( in latina insemnand “Codul Hranei” ) este reglementat de asocierea dintre FAO si Organizatia Mondiala a Sanatatii –  O.M.S. (World Health Organization – WHO).

O scurta istorie a Codexului

 

 Istoria Codexului incepe inca din 1893 cand imperiul Austro-Ungar a decis ca este nevoie de un anumit set de linii directoare pe care instanţele judecătoreşti sa le poata urma in diferitele cazuri care se ocupau cu problemele legate de hrana. Acest set de mandate de reglementare a devenit cunoscut sub numele de Codex Alimentarius. Acesta a fost efectiv implementat pana la prabusirea imperiului in 1918.

 

 In 1962, Natiunile Unite ( O.N.U) au decis ca acest Codex ar trebui reimplementat in intreaga lume in ideea de a „proteja” sanatatea consumatorilor. Doua treimi din baza Codexului au emanat din FAO, iar cealalta treime a fost completata de O.M.S.

 

 In 2002 cele doua organizatii au avut ingrijorari serioase legate de directia codexului (angajand un consultant extern inca din 1962 ) pentru a-i determina performantele si pentru a desemna care directie sa fie urmata de organizatia de comert. Concuzia consultantului a fost ca respectivul codex ar trebui revizuit imediat. A fost momentul in care marea industrie a “pasit” inauntru si si-a exercitat puternica sa influenta. Rezultatul actualizarii a fost un raport diluat prin care codexul sa răspunda la 20 de procupari in cadrul organizatiei.

 

Din 2002, Comisia Codex Alimentarius si-a abandonat in secret rolul de organizatie pentru protectia internationala a sanatatii publice si a protectiei consumatorilor. Sub carma marii industrii, propunerile clandestine ale noului codex sunt acelea de a creste profitul pentru infernala masinarie a corporatiilor globale in scopul de a controla omenirea prin intermediul hranei.

 

Inechitatile Codexului

 

Tara cea mai dominanta in spatele agendei codexului este Statele Unite, al carui scop primar este ca interesele marilor multinationale  din industriile farmaceutica, agroalimentara, chimica si altele, sa beneficieze de pe urma acestuia. La intalnirea care a avut loc in Geneva, Elvetia, intre 30 iunie si 4 iulie 2008, S.U.A. au preluat conducerea codexului exarceband denaturarea libertatii sanatatii si continuand sa promulge dezinformarile si minciunile despre nutrienti si organismele modificate genetic ( OMG ) in timp ce isi desavarseste tacit agenda de control a populatiei. Unul din motivele pentru care Statele Unite continua sa domine codexul este ca alte state continua sa creada in mod fals ca poseda ultimele si cele mai mari tehnologii alimentare sigure; prin urmare, orice ar cere Statele Unite, aliatii sai (Australia, Argentina, Brazilia, Canada, Indonezia, Japonia, Malaesia, Mexic, Singapore si Uniunea Europeana, etc. ) o urmeaza aproape de fiecare data. Faptul ca intalnirile codexului sunt tinute peste tot in lume nu sunt un accident si permit Statelor Unite sa isi mentina strans scopurile din agenda codexului, pentru ca statele mai putin viabile economic nu sunt capabile sa fie prezente. Guvernele multor astfel de state ( precum Camerun, Egipt, Ghana, Kenia, Nigeria, Africa de Sud, Sudan si Swaziland)  realizeaza ca agenda codexului a degenerat dintr-o organizatie alimentara benefica in una care este frauduloasa, letala si ilegitima.

 

 

 

Amenintarile la adresa libertatii sanatatii

 

 

Det. Aici

 

https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/14/controlul-populatiei-sub-masca-protectiei-consumatorului/

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Piramida Iluminatilor – cele zece structuri prin care se manipuleaza oamenii

În drumul lor neobosit către Guvernul Mondial și Nouă Ordine Mondială,  Illuminati (Iluminații), cei care au pus bazele actualei societăți „democratice” a capitalismului, acționează în mod piramidal. La bază piramidei veți vedea structurile care există în această societate, care au rolul de a conduce la Guvernul Mondial, în cele din urmă, iar cu cât ne deplasăm în sus spre vârful piramidei, lucrurile devin din ce în ce mai discrete.

 

La data de 17 februarie 1950, evreul James Paul Warburg, a declarat în față Senatului american următoarele: „Vom avea un Guvern Mondial, fie că ne place, fie că nu ne place. Singura întrebare este dacă acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.”

 

David Rockefeller recunoaște în cartea sa „Memoriile”(Memoirs, pag. 405, New York: Random House, 2002) că a contribuit la Nouă Ordine Mondială și se declară vinovat: „Unii chiar cred că suntem parte a unei societăți secrete ce lucrează împotrivă celor mai bune interese ale Statelor Unite ale Americii, mă caracterizează pe mine și pe familia mea ca «internationaliști» ce s-au raliat cu alte persoane din toată lumea pentru a edifica o structură mai integrată global și politic (n.n.: Nouă Ordine Mondială), o lume, dacă vreți să o numiți așa. Dacă această este acuzația, atunci mă declar vinovat și sunt mândru de acest lucru!”

 

Piramida Iluminaților este alcătuită din următoarele zece structuri:

 

1. Băncile – cum ar fi Federal Reserve, FMI, Banca Mondială ș.a.m.d., al căror rol este acela de a crea bani din nimic, în baza Sistemului Fracționar, bani care sunt folosiți apoi pentru a împrumuta Guvernele cu o dobândă stabilită de Banca Centrală. Șiretlicul este că pentru fiecare ban împrumutat și creat din nimic se percepe o dobândă autogenerată, care nu poate fi achitată niciodată, rezultatul acestui sistem fiind sclavia. „Părinții” fondatori ai acestui sistem (Rockefeller, Rothschild, Warburg, Oppenheimer, Morgan și Bonfman), au fost perfect conștienți de toate aceste aspecte. FMI și Bancă Mondială au rolul de a corupe guvernele prin diverși asasini economici (exemplu: John Perkins).

 

Dacă guvernele, prin politicienii ce le conduc, nu acceptă, atunci se trimit „șacalii”. Aceștia au rolul fie de a asasina, fie de a răsturna guvernele, iar cei ce vin în locul lor respectă întru totul planul de colonizare. Ulterior țările, în bază acordurilor cu FMI și Bancă Mondială, devin colonii și își pierd suveranitatea, iar toate bogățiile sunt exploatate de către corporații străine. Va sună cunoscut nume ca Chevron, Gold Corporation sau cele ale firmelor austriece care ne tăie pădurile?

 

2. Afacerile – acestea reprezintă o metodă prin care celebrii „investitori straini”, numiți și „băietii deștepti” (din energie, industrie, agricultură, comerț, servicii) intervin într-o țară, imediat după ce țara devine colonie a FMI și Băncii Mondiale, exploatând cu forța Colonia (țara ocupată economic). Aceștia nu numai că nu ajută Colonia, banii lor ieșind afară din țara și ducându-se în conturile din Paradisurile Fiscale, dar Colonia ajunge la un moment dat stearpă, fără resurse, iar apoi colonialiștii (termitele) pleacă.

 

3. Armata – NATO – folosită pentru „democratizarea” unor state „periculoase” precum Irak, Afganistan, Serbia ș.a.m.d…. Statele vasale ale SUA – UE, nemaiavând suveranitate, care se cedează în mod clar superputerilor de la Washington și Bruxelles, devin astfel marionete ale puterii militare NATO.

 

4. Politica – partide politice, fie de stânga ori de dreaptă, alcătuite din foarte multi corupți. Iluminații, respectiv Bilderberg, au ridicat clasa politică la rang de ipocrizie. „Lupta împotriva coruptiei” este doar o simplă glumă, devreme ce capitalismul generează în mod automat corupție, astfel încât atât timp cât va există capitalism, va exista și corupție.

 

Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenilor li se arată cum toți cei vinovați pentru starea deplorabilă în care se află un popor, este datorată politicului, denaturând astfel oamenilor atenția de la structuri și forțe cum ar fi Grupul Bilderberg, masonerie, Clubul de la Romă ș.a.m.d.

 

5. Educația –  o educație falsă, pe toate palierele, se realizează în școli, astfel încât copiii să nu aibă acces la adevărata cunoaștere, devenind astfel, pe viitor, niște zombi buni de exploatat la sânge, fie corporatiști, fie zilieri.

 

6. Mass-media – principala forță de propagandă și control a maselor de oameni, cu ajutorul căreia se întreține starea de latență, prostie și îndobitocire, prin tot felul de scandaluri din show-biz, cu vedete care se dezbracă pe bani grei sau se păruiesc în public, politicieni corupți care se ceartă în emisiuni, filme horror și de acțiune prin care se exacerbează violența, creând astfel în rândul oamenilor, dar mai ales în rândul tinerilor, niște indivizi abrutizați, lipsiți de sentimente umane.

 

7. Religia – ecumenismul, care urmărește reuniunea tuturor bisericilor creștine într-una singură, are ca scop pierderea identității naționale ca să fie mai ușoară calea spre globalizare. Comportamentul rapace al multor capi bisericești care-și etalează luxul ostentativ, unii dintre ei membri ai masoneriei, netezește această cale prin îndepărtarea credincioșilor și neutralizarea spirituală și morală a acestora.

 

8. Serviciile Secrete – acestea au rolul, nu de a asigura „Siguranța Națională”, ci acela de a contribui la eficientizarea controlului asupra populației îndobitocite prin diverse legi de tip Big Brother, pe care acestea le inițiază ca „parteneri strategici” ai Iluminaților (SUA – UE), în luptă lor, chipurile, împotriva „teroriștilor invizibili”. Pentru „a fi în siguranță”, trebuie să renunțăm, generație după generație, la libertățile noastre fundamentale!

 

9. Medicina și Corporațiile Farmaceutice (Big Pharma) – reprezintă un punct „cheie” al Iluminaților, deoarece aceștia nu doresc ca bolile să fie eradicate, dimpotrivă să existe cât mai multe, cât mai complexe. Se face un joc dublu: oamenii trebuie să se îmbolnăvească, astfel încât să li se servească un medicament, care nu tratează cauza (boala) ci atenuează doar efectul (starea de disconfort), fiind astfel necesare permanent bolnavilor. Aceste medicamente costă o sumă de bani, mai mică sau mai mare. Cu cât o populație are un număr mai mare de bolnavi, cu atât sumele de bani speculate și câștigurile sunt mai mari. Dacă apar persoane ce promovează o medicină alternativă, aceștia fie trebuiesc interziși prin ordine directe de la Guvern, fie reglementați, astfel încât să-și poată desfășura mai greu activitatea, totul fiind combinat cu o discreditare totală în mass-media obedientă.

 

10. Traficul de droguri, crima organizată, traficul de arme –  acestea reprezintă „economia subterană” sau „economia neagră” a Iluminaților și orice țara democrato-capitalistă a SUA – UE le are. „Lupta împotrivă drogurilor” este doar o propagandă ieftină, devreme ce după atacarea Afganistanului cultivarea opiumului a ajuns acolo la 98%, CIA fiind implicată în traficul de droguri pentru Casa Albă, caz dezvăluit atât de agenți din interior, cât și de jurnaliști precum Garry Web, care a sfârșit prin a fi asasinat.

 

    Sursa:  justitiarul.ro

 

 

 

https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/14/piramida-iluminatilor-cele-zece-structuri-prin-care-se-manipuleaza-oamenii/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Cele 25 de principii şi obiective Illuminati

 

 

By Dan Tănăsescu  

 

 

La înfiinţarea sa, pe 1 mai 1776, secta Illuminati a îmbrăţişat 25 de obiective şi idealuri. Nu mai cunosc exact sursa originală textului, dar dacă veţi da o căutare pe Google, sigur veţi găsi aceste principii în mai multe locuri. Deci:

 

1. Toţi oamenii sunt mult mai uşor înclinaţi spre rău decât spre bine.
2. Predică liberalismul.
3. Utilizează ideea de libertate pentru a provoca „războaie între clase”.
4. Utilizează orice metodă şi toate mijloacele pentru a atinge obiectivele Illuminati dacă acestea sunt justificate.
5. Dreptul constă în putere.
6. Puterea resurselor noastre trebuie să rămână invizibilă până în momentul în care a câştigat suficientă tărie, astfel încât nicio forţă sau şiretlic să nu o poată submina.
7. Preocuparea pentru psihologia socială cu scopul de a controla masele.
8. Folosirea consumului de alcool, droguri, depravării şi a tuturor formelor de viciu, pentru a corupe în mod sistematic tineretul naţiunii.
9. Confiscă proprietatea prin orice mijloace.
10. Foloseşte lozinci, cum ar fi egalitate, libertate, fraternitate, livrate în gura mulţimii ca formă de război psihologic.
11. Războiul trebuie să fie dirijat astfel încât naţiunile de ambele părţi să fie ulterior băgate în datorii şi conferinţele de pace să fie desfăşurate astfel încât nici un combatant să nu obţină drepturi teritoriale.
12. Membrii trebuie să folosească bogăţia lor pentru a avea candidaţi selectaţi şi plasaţi în funcţii publice, care vor fi supuşi cererilor lor şi vor fi folosiţi ca pioni în joc de către cei din spatele scenei. Consilierii lor vor fi fost crescuţi şi instruiţi din copilărie să conducă afacerile lumii.
13. Controlează presa.
14. Agenţii se vor prezenta după „fermentarea” unor situaţii traumatice şi vor apărea ca salvatori ai maselor.
15. Creează depresii industriale şi panică financiară, şomaj, foamete, lipsă de alimente utilizând acestea pentru a controla masele sau grupurile şi foloseşte apoi mulţimea pentru a-i înlătura pe toţi cei care-ţi stau în cale.
16. Infiltrează-te în lojile francmasonice secrete pentru a le utiliza în scopurile Illuminati.
17. Expune valoarea înşelăciunii sistematice, utilizează sloganuri şi expresii sonore şi prezintă promisiuni generoase maselor, chiar dacă acestea nu pot fi ţinute.
18. Detaliază planuri pentru decizii, discută despre arta „luptei de stradă”, care este necesară pentru a aduce populaţia la supunere rapidă.
19. Utilizează agenţi şi consilieri în spatele scenei după războaie şi foloseşte diplomaţia secretă pentru a obţine controlul.
20. Înfiinţează monopoluri uriaşe care tind spre controlul guvernamental mondial.
21. Utilizează taxe ridicate şi concurenţa neloială pentru a aduce ruina economică prin controlul materiilor prime. Organizează agitaţie în rândul muncitorilor şi subvenţionează competitorii lor.
22. Fabrică armament în colaborare cu forţele de poliţie şi armata, suficient pentru a proteja nevoile noastre.
23. Membrii şi liderii Guvernului Mondial vor fi numiţi de către directori (lideri Illuminati n.t.).
24. Infiltrează-te în toate clasele şi nivelurile societăţii şi în guvern cu scopul de a păcăli, zăpăci şi corupe membrii tineri al societăţii, învăţându-i teorii şi principii despre care ştim că sunt false.
25. Legile naţionale şi internaţionale vor trebui să fie utilizate pentru a distruge civilizaţia şi a înrobi şi controla oamenii.

 

 

https://ioncoja.ro/illuminati-si-principiile-lor/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Illuminati – Stapanii din umbra

 

 

Ceea ce indeobste numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul. Nu este decat varful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…

Inchipuie-ti, fie chiar pentru o clipa, ca tot ce stii despre realitatea inconjuratoare e un mare fals. Ca mare parte din ceea ce serveste Mass-Media sunt minciuni si manipulari grosolane. Ca tot ce se spune „liber” nu este decat rezultatul unui fals care izvoraste dintr-un lung sir de minciuni oficiale. Poate nu este adevarat, poate ca totul nu este decat o simpla conceptie conspirationist-alarmist-apocaliptica, la mare moda in aceste vremuri. Dar daca este adevarat?In acest caz, vei descoperi incetul cu incetul ca „Puterea” acestei lumi nu este aceea pentru care se bat in prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E. Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei. De acolo, din anonimatul Intunericului, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acest for necunoscut celor multi guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei „fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Au eliminat comunismul din istorie ca pe o masea stricata atunci cand au considerat ca nu mai corespunde cu planurile lor. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini. Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterara, defuncta U.R.S.S. si alte organizatii pe care le-am vazut sau le vedem inca defiland pompoase la televizor, nu sunt altceva decat „terenul de lucru” al stapanilor din umbra. Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce „valul” de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber. Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara:

 

Zeitgeist – comedia erorilor

Triunghiul Bermudelor – conspiratie sau inselatorie?

1.Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.

2. Nu apar niciodata in vazul tuturor.
3. Finateaza toate partile implicate in conflict.
4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

 

Totusi, succesul lor mondial nu se bazeaza pe politica lor inteligent – diabolica, cat pe inertia si superficialitatea marilor mase de oameni din intreaga lume, care inghit tot ce li se serveste drept viata zilnica si realitate palpabila. Mase de oameni care se lasa docil conduse precum o turma de oi de peste 6 miliarde de capete… Li se spune Illuminati, dar nu va ganditi ca vreunul dintre ei a atins Iluminarea spirituala. Nici pe departe. Termenul le-a fost atribuit mai degraba din frica si obedienta. Nu apar niciodata in mass-media mondiala din simplul motiv ca ei o detin si o controleaza. Daca vine vorba despre ei, acesta se face intr-un context pozitiv sau cel mult neutru. Averile lor sunt incredibile, intregul sistem bancar mondial este la picioarele lor. Milionarii din topurile „Forbes” nu sunt decat niste simpli baieti de mingi pe langa cei care detin adevarata putere consolidata prin sume de ordinul miilor de miliarde de dolari. Diavolul din desert si inceputul conspiratiilor

Istoria oficiala aminteste gruparea Illuminati drept o organizatie oculta care a luat nastere undeva in anul 1776. Adevarul este vechi de mii de ani. Cu mult inainte de aparitia Masoneriilor sau a oricarei organizatii oculte, undeva printre nisipurile Orientului Apropiat, se punea la cale o conspiratie al carei scop final era dominarea intregi lumi. Intr-un ungher de la marginea civilizatiilor Sumerului si Mesopotamiei, lua nastere asa numita Fratie a Sarpelui. Inainte de aparitia religiilor monoteiste, cei grupati in Fratia Sarpelui oficiau un cult in care il venerau pe Cel Rau, cunoscut atunci cu numele de Pazuzu, cel mai vechi demon trimis pe aceasta planeta. Liderii acestui cult de origine sumeriana isi spuneau ei insisi Iluminati, deoarece in cadrul ritualurilor primeau lumina cunoasterii direct de la stapanul lor din Intuneric…Au strabatut astfel veacurile fara sa fie detectati de nimeni. Au privit din umbra nasterea si decaderea Greciei Antice, a Imperiului Roman, raspandirea Crestinismului si Islamului, consolidarea primelor state ale Europei Medievale, descoperirea Americilor, aparitia prafului de pusca si al Renasterii.

Au decis sa actioneze de abia in seara zilei de 1 mai 1776, cand germanul Adam Weishaupt a primit ordinul de a fonda in oraselul bavarez Ingolstadt, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi. Adam Weishaupt a fost crescut intr-o manastire iezuita iar la maturitate a devenit profesor de drept canonic in cadrul Universitatii din Ingolstadt. In anul 1770 a fost contactat de catre creditorii sai care apartineau casei Rotschild, pentru a fonda organizatia Iluminatilor. De fapt, creditorii transmiteau un ordin primit de la adevaratii Illuminati din deserturile mesopotamiene, care decisesera sa actioneze. Mai multe amanunte despre acel moment nu se cunosc pana in prezent la nivelul marelui public. Organizatia a recrutat pentru inceput o serie de militanti liberi cugetatori, secularisti si republicani recrutati din Marea Loja Masonica a Germaniei. Alarmati de activitatile lor subversive care vizau in primul rand eliminarea monarhiei de pe continentul european, autoritatile bavareze au crezut ca au distrus ordinul in anul 1785. Se inselau amarnic, nu reusisera decat sa aresteze cativa membri neimportanti. Iluminatii bavarezi erau organizati precum cercurile din interiorul altor cercuri, intr-o structura similara cumva cu a foilor de ceapa. Daca initiatii se dovedeau demni si discreti in pastrarea secretelor transmise, puteau avansa intr-un cerc mai mic, unde cunosteau secrete mai importante. Astfel, varfurile au fost neafectate de lovitura primita din partea autoritatilor bavareze, fiind libere sa se refugieze in Elvetia. Istoria neconventionala si neoficiala le atribuie crearea celor mai importante revolutii care au schimbat irevocabil fata lumii. Revolutiile Americana, Franceza si Bolsevica nu au fost deloc niste miscari social-politice, cat au fost niste planuri precise, organizate pana in cel mai mic detaliu. Totusi a existat o mica scapare. In anul 1875, un curier al Illuminatilor bavarezi strabatea calare distanta intre Frankfurt si Paris. Providenta a facut ca acesta sa fie traznit in timpul unei furtuni. Asupra sa a fost descoperit un document care este cunoscut in cercurile oculte sub numele de „Noul Testament al Satanei”. Primul punct al documentului continea o serie de directive uimitor de actuale:

 

„Primul secret necesar conducerii oamenilor este strict legat de suprematia asupra opiniei publice. Atfel se poate provoca atata vrajba, indoiala si pareri contradictorii, incat oamenii de rand nu se pot orienta in acesta harababura si sunt convinsi ca este mai bine sa nu aiba vreo opinie personala cu privire la politica. Trebuie aprinse si atatate pasiunile poporului. In acest scop, trebuie creata o literatura murdara, facila, lipsita de spirit si dezgustatoare. Mai departe tine de datoria presei sa demonstreze neputinta non-Iluminatilor in toate domeniile activitatilor umane.„

Nobilimea Neagra are Mafia la degetul mic

Autori si cercetatori in domeniul periculos al societatilor ecrete si al conspiratiilor globale, precum David Icke, Ryan Burke, Juri Lina, Morgan Gricar, A. Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Fritz Springmeier, Serge Monaste sau Vernon Staufer sunt de parere ca Illuminati dirijeaza intreaga activitate mondiala prin intermediul asa-numitei Nobilimi sau Aristocratii Negre. Insasi societatile secrete de rang secund precum Cavalerii Templieri, Iezuitii, Maltezii, Francmasoneria, Partidul Nazist si cel Comunist, Organizatiile Thule si Ordo Templis Orientalis, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterala etc. ar fi conduse de membrii Nobilimii Negre. Chiar si in istoria oficiala este binecunoscuta perioada de trista amintire din istoria Venetiei si Genovei, perioada in care Nobilimea Neagra si-a facut aparitia publica pentru prima oara in secolul al XII-lea, preluand monopolul afacerilor.

 

Oamenii i-au numit Nobilimea Neagra datorita cruzimii, lacomiei si lipsei totale a oricarui atribut moral sau crestinesc. Printr-un sir nemasurat de crime, violuri, rapiri, santaje, terorism, jafuri si chiar magie neagra, au anihilat orice forma de opozitiepentru a-si atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogati, puternici si influenti. Descendentii acestora ar detine si in prezent monopolurile asupra comertului mondial si sunt adevaratii stapani ai Mafiei italiene. Autorul Fritz Springmeier, in lucrarea „Bloodlines of the Illuminati”, enumera cele 13 familii care alcatuiesc forul conducator al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li ( din China!), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn si casa Merovingiana. Cercetatorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirma ca radacinile lor pot fi urmarite dincolo de oligarhii medievali ai Venetiei. Acestia ar fi avut origine asiatica si s-ar fi casatorit cu membrii caselor regale europene, inca de acum peste 800 de ani.

Evenimentele s-ar fi intamplat in urma unei marii victorii a unor triburi nomade de origine asiatica din zona Volgai asupra invadatorilor arabi musulmani. Imediat dupa batalie, viitorul imparat bizantin, Constantin al V-lea, s-a casatorit cu o printesa din acele triburi. Fiul lor a fost faimosul imparat Leo al IV-lea. Membrii familiei de Medici precum si Papa Pius al XII-lea au facut parte la randul lor din Aristocratia Neagra. Cultul lor era de sorginte satanista, evidentiat prin practici avansate de magie neagra. La o privire mai atenta, reiese ca aceste metode de magie neagra sunt la originea tuturor tehnicilor de influentare si manipulare a maselor de oameni. Aceasta in ciuda faptului ca imensa masinarie de propaganda oficiala se ascunde sub motive asa-zis stiintifice, in care declara ca Diavolul nu exista, iar religiile nu sunt altceva decat o forma de misticism sub care se ascund oamenii saraci cu duhul. „Cel mai vechi truc al diavolului este acela de a spune ca el nu exista”, spune o maxima a inteleptilor crestini…

 

Aceeasi masinarie de propaganda cu orientare „stiintific-atee” a avut grija sa indoctrineze societatile vestice inca din anii ’50-’60, cu ideea ca nu exista forte supranaturale si fenomene paranormale, iar magia nu ar fi altceva decat un derizoriu fenomen de circ si variete.

Ce vor de fapt Illuminati?

Majoritatea covarsitoare a cercetatorilor si autorilor din domeniul istoriei neoficiale si teoriilor conspirationiste, cad de acord in privinta faptului ca Illuminati lucreaza pentru indeplinirea unei adevarate succesiuni de Noi Ordini Mondiale. Noua Ordine Mondiala este formata de fapt din mai multe etape de oranduiri sociale care isi succed una altora pana in momentul in care absolut toti oamenii vor fi controlati, insemnati si folositi dupa bunul plac al celor care conduc lumea. Ultima forma a Noii Ordini Mondiale ar fi aceea in care Illuminati vor restrange numarul oamenilor de pe planeta de la cateva miliarde la cateva milioane. In acest scop vor crea razboaie, crize alimentare, noi boli si virusuri fara leac.Toti cei care au studiat motivele si principiile stapanilor lumii vizibile, cred ca aceasta este directia in care vor „evolua” lucrurile in viitorul apropiat… Cat de mult adevar exista in aceste presupuneri apocaliptice, nu poate certifica nimeni cu siguranta. Tot ce se poate spune este ca situatia mondiala se va precipita dramatic in urmatorii 10-20 de ani. Initiatii pe taramurile spiritului afirma la randul lor ca Illuminati sunt doar o uriasa piatra de incercare peste care omenirea este nevoita sa treaca in decursul evolutiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialista spre o clasa superioara a desavarsirii spirituale. Tot ei afirma ca Illuminati sunt de fapt fructul pacatelor noastre, deoarece daca ar avea acces la bogatie si putere absoluta, peste 90% din oamenii din prezent ar actiona la fel ca actualii Illuminati. Nu este vorba in ultima instanta decat de o traire inferioara izvorata din frica si mandrie care-i face pe oamenii de la toate nivelurile societatii sa-si controleze, abuzeze, foloseasca si minta semenii aflati intr-o stare de vulnerabilitate si inferioritate. Traire care, din pacate, a devenit o trasatura de caracter definitorie pentru specia umana din prezent.Ca o concluzie ce reiese din toate teoriile emise de cei care si-au dedicat viata studierii celor care ne conduc planeta:

–Iluminatii nu ar fi reusit totusi sa ajunga atat de puternici daca oamenii nu s-ar fi lasat folositi si nu le-ar fi permis sa le controleze destinele…

 

https://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4209682-illuminati-stapanii-din-umbra

 

 

 

//////////////////////////////////////////

Illuminati – societatea secretă care a deturnat întreaga lume

Jim Marrs

    Illuminati au început ca o societate secretă, sub conducerea preoţilor iezuiţi. Mai târziu, un consiliu format din cinci bărbaţi, câte unul pentru fiecare dintre punctele de pe pentagramă, a format ceea ce s-a numit „Vizionarii antici şi iluminaţi din Bavaria”. Ei erau francmasoni luciferieni aparţinând ordinelor superioare, adânciţi în misticism şi în studiul disciplinelor mentale orientale, încercând să-şi dezvolte superputerile minţii. Presupusul lor plan şi scop era dominaţia mondială pentru stăpânul lor – care este Lucifer, îngerul căzut. Se spune că Illuminati ar fi principalele forţe motivaţionale primare care impun globalizarea guvernării, o religie mondială unică şi un control centralizat al sistemelor economice mondiale.

 

 

https://www.eusunt.ro/illuminati

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(De la abuzul securitatii,la abuzul globalitatii…)  Agenția Canadiană de Inspecție a Alimentelor ucide o turmă de oi rare și sănătoase, distrugând viața unui păstor nevinovat

 

 

Ea riscă până la 12 ani de închisoare și taxe de sute de mii de dolari.

 

De Jeff Roberts

 

 

Fermiera și păstorița Montana Jones a avut o perioadă dificilă. Din 2010, duce o luptă nemiloasă cu o agenție nemiloasă, Agenția Canadiană de Inspecție a Alimentelor. Înainte de toate acestea, ducea o viață simplă ca fermieră și blogger într-o zonă rurală din Ontario, Canada.

 

„Împreună cu alte rase de animale de origine tradițională,  cresc oi Heritage Shropshire , o rasă care se află pe lista animalelor pe cale de dispariție a Rare Breeds Canada. Genetica britanică a turmei mele Wholearth are pedigree-uri care datează de la începutul anilor 1900, când primele animale britanice au fost importate aici”, a scris Jones într-una dintre postările sale de pe blog.Era în mod clar pasiunea și munca ei de-a lungul vieții să crească oi frumoase pentru a menține specia pe cale de dispariție în viață și puternică, având în vedere că astăzi există doar un număr mic de animale în viață. Viața ei s-a schimbat complet în 2010, când  CFIA a intervenit asupra micii sale ferme  și a declarat că o oaie pe care o vânduse cu mulți ani în urmă (unui transportator de animale și fermier din Alberta) fusese testată pozitiv pentru o boală a oilor numită scrapie. În anul precedent fuseseră doar 10 cazuri în toată Canada. Boala nu reprezintă nici ea un risc pentru sănătatea umană.

Oaia infectată cu scrapie nu avea crotalia auriculară cu identificarea trasabilității care era acolo când Jones o vânduse; se pare că proprietarul „nu o avea”, dar CFIA a fost informată că inițial era oaia ei. CFIA a fost de acord că era foarte posibil ca oaia să fi fost infectată în perioada de timp scursă de când părăsise ferma lui Jones.„Tremura este ușor de observat, iar turma mea NU a avut NICIODATĂ niciun semn sau simptom. CFIA a efectuat teste vii cu o rată de precizie de 88% în detectarea bolii. Testul «morți» pe țesutul cerebral obex are o precizie doar puțin mai mare. Așa cum am prezis… toate testele au ieșit negative. Dar asta nu a fost suficient. CFIA a emis oricum un ordin de a-i ucide.”

 

Jones continuă să explice cum a încercat din răsputeri să găsească alternative la situația dificilă.

 

„Am oferit multe alte alternative fără riscuri și am sugerat să colaborăm pentru a afla dacă într-adevăr a existat vreodată vreo boală în efectiv. «Omoară mai întâi», «pune întrebări apoi» nu este cea mai bună opțiune pentru a conserva o rasă rară. CFIA nici măcar nu a răspuns la propunerea mea. Nici CFIA nu a vrut să asculte peste 5.000 de petiționari de pe Change.org. CFIA nu este mulțumită că am făcut publice acțiunile lor nedrepte.”Sunt îngrozit de amploarea prejudiciului pe care o agenție guvernamentală îl poate face cu o sumă incredibilă de bani și un număr inutil de angajați relativ incompetenți.  Cine eram eu să sugerez guvernului nostru să își reexamineze protocoalele privind biodiversitatea agricolă?

Am fost sfătuit să renunț, să las CFIA să-mi omoare oile sănătoase, să le iau banii din compensații și să merg mai departe. Alți producători comerciali de oi au făcut-o… de ce n-aș face-o și eu?”

Situația nu s-a îmbunătățit deloc pentru Jones. Fără milă, CFIA i-a ordonat lui Jones să sape o groapă mare pentru a-și îngropa oile.„Mi-au cerut să angajez un excavator și să sap o groapă adâncă și mi-au spus că îi vor ucide chiar sub ochii mei și mă vor lăsa să-i îngrop pe toți. O groapă de 4,5 metri a fost săpată în vârful dealului meu, cu vedere la fermă… dealul pe care au păscut liniștit atâția ani.”

 

Apoi, CFIA mi-a spus că și-au schimbat planurile și au decis să-mi încarce oile pentru un transport stresant de 5 ore la un sacrificator de la o fabrică de hrană pentru animale de companie de lângă Ottawa și că va trebui să plătesc nota de plată.”

 

„Au fost multe apeluri, e-mailuri și mesaje de la oameni indignați care spuneau că vor lua, ascunde sau muta oile pentru a le proteja. CFIA a sosit la începutul zilei de 2 aprilie pentru a ucide turma, dar oile dispăruseră, rămânând doar un bilet. Luni mai târziu, au fost descoperite la o fermă îndepărtată, iar CFIA le-a ucis pe ele și pe nou-născuții lor. Toate testele au ieșit negative.”

 

Jones recunoaște că CFIA i-a distrus calitatea vieții,

 

„Ferma mea este încă în carantină, CFIA mi-a oprit efectiv veniturile din fermă și s-a asigurat că fiecare zi se învârte în jurul lor și în apărarea dreptului meu de a trăi în pace. M-au atacat, m-au dezbrăcat, m-au răsucit și m-au dărâmat. Este absurd: sunt o amenințare atât de mare? Pur și simplu trăiam în liniște și lucram la fermă cu câteva animale, cultivam legume, vindeam la piața locală de fermieri… ei bine, eram. Nu acum.”

 

CFIA a continuat să emită comunicate de presă anunțând riscul ridicat pentru națiune și natura „periculoasă” a situației oilor dispărute. CFIA a susținut că a înțeles impactul sever pe care l-au avut procedurile lor asupra producătorilor „afectați” (implicând că turma mea distrusă pe care au ucis-o fusese într-adevăr infectată cu o „boală” pe care nu o aveau)… și cât de dificil trebuie să fie și a anunțat public că va despăgubi în mod corespunzător producătorii pentru pierderile suferite. Pur și simplu nu este adevărat.

 

Înarmați cu mandate de percheziție, anchetatorii Agenției Canadiene de Inspecție a Alimentelor și Poliția Provincială din Ontario au făcut o razie la domiciliul meu, al lui Michael Schmidt și al altor două persoane pe 2 august 2012.

 

CFIA m-a acuzat pe mine și pe fermierul activist pentru lapte crud, Michael Schmidt, și pe alte 2 persoane de numeroase infracțiuni, inclusiv conspirație, pentru că am încercat să salvăm oile de origine canadiană și să conservăm biodiversitatea agricolă a țării noastre.

 

Efectul de domino al invaziei CFIA a însemnat vânzarea animalelor mele de reproducție de curcani, pentru că nu aveam cum să-i hrănesc. Frumosii mei porci Tamworth de la pășune, de asemenea, și două iepe albe din rasa Percheron. Camionul meu de la fermă s-a stricat toamna trecută. Apoi, mașina mea a urmat exemplul în decembrie.

 

Dacă va fi găsită vinovată, Jones riscă până la 12 ani de închisoare și până la 1,5 milioane de dolari în acuzații și taxe. Ea a lansat o campanie GoFundMe pentru a strânge bani pentru a-și susține cauza.

 

„Mai mulți oameni trebuie să știe ce face guvernul nostru cu puterea pe care i-am conferit-o, sub pretextul că ne protejează. Refuz să cred că abuzul grav de putere exercitat de acest organism guvernamental ar putea trece neobservat.”

„În primul rând, trebuie să mă asigur că ferma nu va fi pierdută. Apoi, trebuie să strâng fonduri pentru apărarea juridică împotriva acuzațiilor CFIA și să cresc gradul de conștientizare cu privire la modul în care politicile lor ne afectează pe toți și să lucrez pentru a le schimba.”Jones spune că a reușit să rămână puternică datorită sprijinului atâtor oameni care i-au urmărit povestea încă de la prima razie din 2010.

 

„Încurajarea tuturor celor care au urmărit această poveste a fost un sprijin imens pentru mine. Îmi amintește constant că suntem cu toții împreună în asta: indiferent cât de diferite sunt suferințele sau provocările noastre personale. Acesta nu este cel mai rău lucru care i s-a întâmplat vreodată cuiva, dar SE ÎNTÂMPLĂ și trebuie să se oprească.”

Cu ajutorul vostru, vom da din nou viață acestei ferme.

 

Montana Jones a reușit deja să strângă 95.000 de dolari cu ajutorul atâtor suflete iubitoare. Ajută la răspândirea poveștii lui Jones și susține campania ei GoFundMe astăzi!!

Jeff Roberts – Încă un căutător de suflete ca voi, prieteni, încercând să dea sens experienței noastre umane. Sunt cu CE de peste un an și a fost o călătorie minunată până acum. Simplu spus, îmi place să scriu, fie că este vorba de ficțiune sau non-ficțiune. Dacă aveți o întrebare sau doriți să discutați, mă puteți contacta la jeff@collective-evolution.com .

 

Sursa originală a acestui articol este Evoluția Colectivă

Drepturi de autor © Jeff Roberts , Evoluție colectivă

 

 

https://www.globalresearch.ca/canadian-food-inspection-agency-kills-flock-of-rare-healthy-sheep-destroys-innocent-shepherds-life/5386370

 

 

//////////////////////////////////////////

 

De abuzurile și crimele Securității, responsabilă de esență e Puterea politică

 

Ion Cristoiu 

 

 

Nu demult, Dan Andronic mi-a trimis, pentru a-i întocmi prefața, manuscrisul cărții sale, „În umbra puterii. Istorii din lumea informațiilor secrete. De la Ceaușescu pînă la Băsescu”. Textul e transcrierea unui lung dialog al lui Dan Andronic cu Aurel Rogojan, printre altele, fostul șef de cabinet al lui Iulian Vlad.Potrivit C.V.-ului, Aurel Rogojan a fost numit, în 1977, la vîrsta de 28 de ani, în postul de șef al Cabinetului generalului locotenent Iulian N. Vlad, Secretar de Stat la Ministerul de Interne. Îl va urma pe acesta în demnitățile sale ulterioare, de la adjunct al ministrului de Interne (1984-1987), ministru secretar de stat și sef al Departamentului Securității Statului (1987-1989). După 1989, a fost implicat în făurirea S.R.I. și a lucrat cu mai mulți directori ai Serviciului. Sînt un adept convins al memoriilor obținute sau chiar smulse de la toți cei care au fost actori sau martori ai Istoriei noastre contemporane. Aurel Rogojan n-a fost nici înainte, nici după decembrie 1989, șef mare în Serviciile secrete românești, prin Servicii secrete înțelegînd atît fosta Securitate, cît și actualele S.R.I. și S.I.E.

 

De ce l-a ales Dan Andronic pentru o carte ce se vrea și chiar este – judecînd după manuscrisul citit de mine, pe cale de a fi dat la tipar, moment dependent printre altele și de repeziciunea cu care eu voi reuși să scriu Prefața – o Istorie subiectivă a lumii informațiilor secrete din România contemporană? La rugămintea mea, Dan Andronic mi-a trimis un C.V. al generalului Aurel Rogojan. Textul se încheie astfel: „Din 1970 și pînă în 2007, a servit « sub drapel » în cea de-a patra armă – arma informațiilor, în mandatele a zece miniștri de interne, șefi ai securității ori directori ai serviciilor de informații, un număr de 25 de ani aflându-se în culisele secrete ale puterii și în umbra acesteia. Cum am ajuns la Aurel I. Rogojan? E simplu. I-am citit cărțile. În fiecare din ele am găsit spuse lucruri clare, deloc plăcute, cu curaj. Cu unele eram de acord, cu altele nu, dar am intuit că este un personaj care deține nu numai talentul și abnegația de scriitor, ci și istoria subiectivă a unei lumi închise. Lumea serviciilor de informații”.

 

Dacă adăugăm acestei realități memoria ieșită din comun a lui Aurel Rogojanu și mai ales o inteligență dispusă să treacă dincolo de aparențe pentru a dibui marile mecanisme și a medita asupra lor, vom înțelege că memoriile sale sînt de o excepțională valoare. Contribuie la aceasta și competența lui Dan Andronic în materie de Servicii secrete.

 

La „Evenimentul zilei” de sub conducerea mea, Dan Andronic a lucrat un timp la o Secție botezată de mine Servicii secrete. Aici el a adus pentru ziar veritabile scoopuri în materie de Servicii secrete postdecembriste. Dan Andronic, așa cum îl știu eu, a fost și este fascinat de lumea serviciilor secrete, cărora a căutat să le afle dedesubturile. Dedesubturile acestei lumi nu le află în totalitate nici măcar cei care le conduc, dacă nu chiar mai ales cei care le conduc. Nu le-a aflat în totalitate nici Dan Andronic. Aventura i-a adus însă o competență deosebită ca jurnalist în lumea serviciilor secrete.

 

Succesul acestei cărți – de care nu mă îndoiesc – își are una din cauze și în cunoașterea de către Dan Andronic în dialogul cu Aurel Rogojan a lumii serviciilor secrete. Una dintre perioadele abordate de Dan Andronic în dialogul său cu Rogojan e cea a anilor staliniști ai Securității. Dialogul se deschide cu o confruntare. Generalul susține teza – mult dragă foștilor lucrători ai Securității – unei răspunderi pentru crimele și abuzurile din anii stalinismului triumfător doar prin ponderea însemnată a alogenilor. Dan Andronic îl contrazice. Firește, în limitele politeții cerute de profesionalism. El îi atrage interlocutorului atenția că acesta e unul dintre miturile prin care fosta Poliție Politică a căutat să se absolve de abuzurile și chiar crimele din perioada anterioară.

 

Eu însă aș aduce un alt argument. Să admitem că Securitatea era la începuturi alcătuită doar din români. M-aș grăbi să adaug, români patrioți sau buni români, dacă nu mi-aș da seama că un bun român ar fi refuzat să se pună în slujba ocupantului. Ar fi putut această Securitate să ducă o altfel de politică decît cea dictată de ocupantul de la vremea respectivă? Firește că nu. Indiferent din cine ar fi fost alcătuită, Securitatea ar fi dus o politică de deznaționalizare cruntă, în numele internaționalismului proletar.

 

Să nu uităm că una dintre cele mai mari poziții dușmănoase era considerată poziția naționalistă. Pe scurt Securitatea a fost un instrument al puterii politice. Iar puterea politică a depins de alianța în care s-a trezit plasată România. Dependența Securității de Moscova a avut și aspecte pozitive. Îmblînzirea instituției a fost efectul destalinizării de la Moscova. Dacă de la Moscova nu ni se impunea destalinizarea, ar fi binevoit Dej și gașca să-și amintească de nevoia respectării legalității? Cît despre ruși, e o gogomănie să-i acuzi că ne-au impus regimul lor. Nu face asta orice Mare putere cu țările care-i alcătuiesc clientela politică?

 

Postura Securității de instrument al puterii politice, dependent de aceasta, se distinge cel mai bine din transpunerea în practică a tezei luptei de clasă care se ascute pe măsură ce se înainta în construirea socialismului. Teza e amintită și combătută de Aurel Rogojan: „Despre perioada anilor ’50-’60 nu am constatări sau experiențe personale, dar din documente și relatări ale celor care au activat în acei ani rezulta exact ceea ce a fost. O luptă continuă și violentă împotriva dușmanului de clasă, o revoluție permanentă, în focul căreia lupta de clasă se întețea. Ceea ce m-a frapat este faptul că nimeni nu a sesizat cît de ilogică era această dogmă stalinistă. Cum să se adîncească lupta de clasă, pe măsură ce progresa revoluția? Nu era firesc ca lucrurile să se așeze într-un fel?”.

 

Dincolo de aiureala unei asemenea teze – cu cît noul regim se instala mai solid pe meleagurile noastre, cu atît dușmanul devenea mai primejdios -, fixarea ei drept far călăuzitor al Securității a dus la o goană turbată de căutare cu orice preț a prezenței dușmanului de clasă. Realitatea era cea a unei micșorări a acțiunilor realmente dușmănoase. Cei din Munți erau pe cale de lichidare și oricum n-ar fi pus în pericol în veci regimul cîtă vreme acesta avea la dispoziție tot ceea ce putea strivi din fașă o tentativă reală de răsturnare a ordinii stabilite: Armată, Miliție, Activ de partid, tunuri, avioane, tancuri, plus posibila intervenție a Armatei Roșii.

 

Cu toate acestea trebuia să descoperi, să denunți și să pedepsești acțiunea dușmanului de clasă. În planul politicii s-a manifestat astfel catastrofala explicare a tuturor neregulilor din real prin acțiunea dușmanului de clasă. Am citit cu creionul în mînă toată literatura stalinistă autohtonă consacrată luptei pentru construirea vieții noi. Indiferent unde se petrecea acțiunea unei proze, a unei piese de teatru, după un sfert de conținut de operă se iveau dificultăți. Dificultăți în construirea unui obiectiv, provocate de Natură, de proasta proiectare, de prostie, de lene, de românescul „Merge și așa !”. Dificultăți în aprovizionare.Cu experiența lecturilor anterioare din proletcultism, eram sigur că pe la jumătatea romanului, sau a nuvelei sau a piesei de teatru sau chiar a poemului, dificultățile își găseau explicarea în acțiunea dușmanului de clasă. Și nu trecea mult și avea loc o ședință de demascare a dușmanului de clasă, urmată, firește de intervenția „Organelor”, destul de discretă, pentru că literatura trebuia să educe vigilența clasei muncitoare și nu a instituțiilor care, vorba epocii, vegheau la construirea socialismului. În aceeași ședință era demascată însă și lipsa de vigilență, împăciuitorismul, înțelegîndu-se prin asta tentativa de a explica dificultățile altfel decît ca produs al dușmanului de clasă. În aceste condiții abuzurile Securității erau fatale. Instituția avea drept principală misiune dată de Puterea politică depistarea și sancționarea acțiunilor dușmănoase. Care acțiuni erau proclamate a fi tot mai multe și tot mai primejdioase pe măsura înaintării spre comunism… Altfel spus în timp ce în realitate aceste acțiuni erau tot mai puține și tot mai slabe, Securitatea pleca de la premisa că ele sînt tot mai multe și mai puternice. Dacă nu depistai prezența tot mai tare a dușmanului de clasă riscai ca lucrător al Securității să fii acuzat de lenevie sau, mai rău, de complicitate involuntară cu dușmanul de clasă. Cum puteai evita această primejdie? Căutînd cu orice preț implicarea dușmanului de clasă. Se înțelege că asta însemna din start posibilitatea dacă nu chiar fatalitatea abuzurilor.Ca și azi, ca și ieri, ca și totdeauna în Istorie, responsabilă principală de abuzuri, de crime e Puterea Politică. Fie și prin adevărul că orice instituție de forță e sub controlul puterii politice sau, măcar, sub semnul nevoii ca Puterea politică să urmărească dacă ea n-o ia razna. Din acest punct de vedere de abuzurile comise de Binomul S.R.I.-D.N.A. sînt răspunzători nu numai șefii celor două instituții, dar și liderii politici de la vremea respectivă.

 

Dacă nu mai ales ei[1].

 

 

[1] Publicare cu acordul autorului – https://evz.ro/de-abuzurile-si-crimele-securitatii-responsabila-de-esenta-e-puterea-politica.html

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

„Niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală”!

 

 

Dr. Cristian Răchitan, S.U.A.

 

 

Unul dintre primii cinci diagnosticieni din lume, medicul naturopat de origine română Cristian Răchitan, a făcut mai multe declarații într-una din vizitele sale frecvente în România.

 

Celebru în S.U.A., dr. Cristian Răchitan, căruia îi calcă pragul cabinetului miliardari, vedete ca Barbra Streisand sau Mel Gibson și politicieni celebri, spune că „niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală”, explicând totodata că stresul este a doua cauză a îmbolnăvirilor (Redacția)

 

„Niciun medicament din lume nu vindeca vreo boală, este o noțiune total greșită. Un medicament compensează, ajută corpul să ducă boala, dar nicidecum nu vindecă. De exemplu, o persoană care are hipertensiune arterială ia medicamente toata viața și cu timpul trebuie să creasca doza medicamentelor pentru că cele pe care le-a luat anul trecut, acum nu mai lucrează, trebuie să ia unele mai puternice. De ce? Pentru că între timp boala aevoluat, a avansat.Medicul încă nu a învățat să vindece o boală pentru că știința medicală nu știe să vindece boala – mă refer la partea bio-chimică – știe doar să te ajute să duci boala mai suportabil, să ajute corpul să facă față bolii respective, dar nicidecum s-o vindece.

 

Medicamentele au devenit atât de agresive iar efectele lor negative sunt atât de mari, încât te tratezi de una și creezi alte două boli. Ca să neutralizezi simptomatologia celor două boli noi pe care le creezi trebuie să iei alte doctorii, care crează alte boli. Și intri într-un lanț, care este ingrozitor de complicat…

 

Orice afecțiune are întotdeauna două cauze, niciodată una singură. Intotdeauna, cea de-a doua cauză este stresul, iar cauza primară o constituie anormalitățile, în general la nivelul structurii.Stresul este jumătate din absolut orice boală, poate uneori chiar mai mult. Simplu, am spus mai înainte, încearcă să faci ceea ce trebuie să faci, nu ceea ce vrei să faci. Vezi ceea ce simți că te implinește, ce simți că-ți place, ceea ce simți că este bine pentru tine. Atunci nu te stresezi și îți ,protejezi sănătatea.

 

 

https://www.art-emis.ro/art-emis/niciun-medicament-din-lume-nu-vindeca-vreo-boala

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

ACTE CU CARACTER GENOCIDAL ÎN ISTORIA OMENIRII… 13. Genocidul din Rwanda

De y.obidin

 

 

…………………………………………………….

…………………………………………………….

13. Genocidul din Rwanda

 

 

• Timpul desfăşurării: 1994;
• Victime: grupul tutsi;
• Locul desfăşurării: Rwanda;
• Caracterul: etnic;
• Organizatorii şi autorii: grupul hutu.

 

Încordarea politică între grupurile tutsi şi hutu îşi are originea în istoria Rwandei. Până la epoca colonială, grupul tutsi, deşi constituia o minoritate, întotdeauna se afla la conducerea statului. Ulterior, devenind o colonie, iniţial a Germaniei, apoi a Belgiei, puterea din nou a fost încredinţată în exclusivitate reprezentanţilor grupului tutsi.

 

După obţinerea independenţei de către Rwanda în 1962, puterea politică a trecut la hutu. Din acest moment şi până în anul 1994 în stat a avut loc o confruntare permanentă dintre reprezentanţii grupului hutu şi cei ai grupului tutsi, care nu doreau să se resemneze cu pierderea puterii; uneori, aceste conflicte aveau caracter armat. În acelaşi timp, salvându-se de persecutări, din provinciile alăturate în Rwanda s-au refugiat mii de hutu.

 

În vara anului 1993 părţile au reuşit să se înţeleagă referitor la încetarea operaţiunilor militare şi să permită accesul şi integrarea membrilor tutsi în viaţa politică a ţării. Însă, la 6 aprilie 1994 avionul la bordul căruia se afla preşedintele Rwandei şi cel al Burundiei a fost deturnat. Există două versiuni: conform uneia, actul terorist a fost comis de reprezentanţii radicali ai hutu care condamnau intenţia preşedintelui de a face cedări membrilor tutsi; altă versiune pune actul terorist pe seama reprezentanţilor tutsi care erau nemulţumiţi de modul lent în care acţionează preşedintele. În noaptea zilei de 7 aprilie 1994 forţele armate ale grupului hutu au declanşat masacrul împotriva membrilor tutsi. În primele zile au fost omorâţi mii de oameni. Unii au reuşit să se salveze refugiindu-se în lagărele create de ONU, însă forţele acestuia nu au intervenit în nici un fel, păstrându-şi statutul de observatori. Prin mass-media s-a început o propagandă activă a cultivării urii faţă de tutsi, precum şi se anunţau locurile unde se refugiau aceştia pentru ca ulterior să fie nimiciţi fără milă.

Europa nu a acordat nici un ajutor victimelor. Mai mult ca atât, la 11 aprilie forţele pacifice belgiene primesc ordinul de a părăsi teritoriul şcolii Don Bosco, unde sub protecţia lor se aflau 2000 de tutsi care, fiind lăsaţi în voia soartei, au fost masacraţi în aceeaşi zi. Peste câteva zile detaşamentele Crucii Roşii au anunţat că numărul victimelor se estimează la zeci dacă nu la sute de mii de oameni.

 

La 17 mai 1994 Consiliul de Securitate a decis trimiterea a 5500 soldaţi în zona de conflict, dar plecarea lor a fost reţinută din cauza unor probleme de finanţare. La acel moment Crucea Roşie anunţă că numărul victimelor s-a ridicat la 500 000 de oameni. În pofida situaţiei dezastruoase, la mijlocul lunii iunie forţele ONU aşa şi nu plecaseră în Rwanda.

 

Masacrul s-a sfârşit după ce în luna iulie detaşamentele Frontului Patriotic al Rwandei (format din tutsi) au ocupat capitala, iar elita puterii hutu s-a văzut nevoită să se refugieze în Zair. Conform datelor oficiale, genocidul din Rwanda s-a soldat cu 937 000 victime. Faptul genocidului în privinţa grupului tutsi a fost recunoscut de comunitatea internaţională. Caracterul planificat al acestuia a fost probat prin diverse materiale. Se cunoaşte, spre exemplu, faptul că guvernul ruandez a folosit creditele primite de la fondurile internaţionale pentru susţinerea militară a detaşamentelor hutu, numărul cărora la începutul genocidului a ajuns la 30 000 oameni.

 

În luna noiembrie 1994 în Tanzania a fost instituit Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda.

 

În decembrie 1999 o comisie independentă, sub mandatul Secretarului General al ONU, a efectuat o cercetare şi a prezentat un raport prin care a criticat poziţia ONU pe parcursul evenimentelor din Rwanda. Comisia a ajuns la concluzia că statele membre ale ONU au avut posibilitatea să stopeze actele de genocid, dar din cauza insuficienţei de resurse şi a lipsei de voinţă politică a ezitat să ia măsurile de rigoare.

Concluzii

 

În fiecare societate există divizarea membrilor în „ai săi” şi „străini” – pe baza criteriilor de naţionalitate, rasă, religie etc. În cazul în care societatea este bipolară, adică în ea coexistă două sau mai multe grupuri care se deosebesc esenţial, survenirea comiterii genocidului este mult mai probabilă.

 

După cum s-a observat din cele expuse, nici o crimă de genocid nu a avut loc în mod spontan: statele şi comunităţile aveau nevoie de timp pentru a planifica şi aduce la îndeplinire această infracţiune. Această crimă întotdeauna poartă un caracter organizat, de regulă, de către stat. Grupurile de persoane care apar ca autori sunt din timp instruiţi şi înarmaţi. Grupul – organizator al genocidului întotdeauna neagă faptul comiterii acestuia, declarând ca false datele despre numărul victimelor, depoziţiile acestora, iniţiind contrapropagandă prin învinuirea victimelor de infracţiuni imaginare, blocând cercetarea crimelor în cauză. În multe cazuri organizatorii genocidului – înalţi funcţionari – au reuşit să evite răspunderea penală.

 

Astfel, în prezentul articol am făcut o caracterizare succintă a actelor de distrugere în masă a persoanelor după criterii de rasă, etnie, religie sau naţionalitate. Evident, această listă nu pretinde a avea un caracter exhaustiv; din nefericire, istoria omenirii abundă în acte genocidale de care astăzi mulţi nu-şi mai amintesc. Puţini, spre exemplu, cunosc despre politica de genocid care continuă până în prezent în provincia Darfur. Scopul trecerii lor în revistă a fost să ne amintim despre cele mai negre file din istoria omenirii, întrucât uitarea sau ignoranţa duce în mod inevitabil la repetarea acestor infracţiuni în prezent şi în viitor.

Bibliografie:

 

1. Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17.07.1998.

 

2. Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la 09.12.1948 la New-York.

 

3. Schabas W. Genocide in international law. – Cambridge University Press, 2000.

 

 

4. Frulli M. Are crimes against humanity more serious than war crimes? // European Journal of International Law. -2001. – Vol.12.

 

5. http://www.icc.int

 

6. http://www.un.org/icty

 

7. http://www.ictr.org

 

Iuliana BARAT

Revista ”Studia Universitatis” (Seria Ştiinţe Sociale)

Nr. 8(28), 2009.

 

Det. Aici

 

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/11/17/acte-cu-caracter-genocidal-in-istoria-omenirii/

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Impactul negativ asupra României al acordului UE-MERCOSUR – Analiza

 

Această analiză examinează impactul negativ potențial al acordului de liber schimb UE–MERCOSUR asupra economiei României, cu accent pe agricultură, zootehnie, industrie alimentară, securitate alimentară, concurență comercială și poziția României în piața unică europeană.

Aici aveti un scurt rezumat, analiza integrala este mai jos.

Concurență directă cu produse agroalimentare mai ieftine din MERCOSUR

Acordul UE–MERCOSUR permite eliminarea tarifelor vamale pentru peste 80% din produsele agricole provenite din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Acest lucru facilitează intrarea masivă pe piața Uniunii Europene a produselor agroalimentare sud-americane, produse la costuri semnificativ mai mici decât în UE.

 

Pentru România, acest aspect este critic în sectoarele considerate sensibile: carne de vită, carne de pasăre, carne de porc, cereale (porumb, grâu), zahăr, etanol, miere și produse procesate.Carnea de vită sud-americană va intra în UE în cadrul unei cote de 99.000 tone anual, cu taxe vamale minimale. Costurile de producție mult mai mici din Brazilia și Argentina, rezultate din pășunat extensiv, lipsa restricțiilor de mediu și forță de muncă ieftină, creează o presiune majoră asupra crescătorilor români. Sectorul bovin românesc, aflat în dezvoltare, riscă să fie sufocat înainte de maturizare.Carnea de pasăre beneficiază de o cotă de 180.000 tone anual, jumătate fără taxe vamale. România, exportator important de carne de pasăre în UE, va pierde cotă de piață în fața produselor braziliene mai ieftine, obținute cu standarde sanitare și de bunăstare inferioare.

 

Porcinele, deși cu un impact inițial mai redus, vor suferi indirect prin scăderea generală a prețurilor cărnii pe piața UE, afectând relansarea sectorului românesc post-epidemii.

 

Cerealele, în special porumbul și grâul, sunt vizate de contingente de import fără taxe. România, unul dintre cei mai mari producători din UE, va fi afectată de scăderea prețurilor și de reducerea cererii interne și intra-UE.

Diferențe de standarde și concurență neloială

 

Produsele provenite din MERCOSUR sunt obținute în condiții care nu respectă standardele UE privind pesticidele, antibioticele, bunăstarea animalelor, protecția mediului și drepturile muncii. Peste jumătate din substanțele utilizate în agricultura sud-americană sunt interzise în Uniunea Europeană.

 

Această lipsă de reciprocitate creează dumping economic, sanitar și social. Fermierii români suportă costuri de conformare ridicate, în timp ce importurile beneficiază de avantaje competitive artificiale.Există riscuri reale privind siguranța alimentară, trasabilitatea produselor și capacitatea autorităților de a controla volumele crescute de import.

 

 

Defrișări și dumping de mediu

 

Extinderea producției agricole în statele MERCOSUR se face frecvent prin defrișări masive. Costurile de mediu sunt externalizate, în timp ce Uniunea Europeană impune fermierilor politici stricte de protecție a mediului.

 

Această asimetrie penalizează direct producătorii români și subminează obiectivele climatice europene, importând emisii de carbon și distrugere ecologică prin produse agricole ieftine.

 

Impact asupra producătorilor români

 

Scăderea prețurilor, pierderea piețelor de desfacere și creșterea incertitudinii economice vor duce la falimente, abandonarea investițiilor, depopulare rurală și dependență crescută de subvenții.

România riscă să piardă sectoare agricole strategice înainte ca acestea să devină competitive la nivel european.

Pierderea cotei de piață în UE

 

Importurile din MERCOSUR vor înlocui producția românească pe piața unică europeană. România va pierde poziția de furnizor regional și va deveni, progresiv, o piață de desfacere pentru produse extracomunitare.

Securitatea alimentară

 

Dependența de importuri îndepărtate slăbește reziliența alimentară. În caz de crize globale – climatice, economice sau geopolitice – România va fi vulnerabilă, cu o capacitate internă redusă de reacție și adaptare.

Efecte colaterale economice

 

Industria alimentară, transporturile, furnizorii de inputuri agricole, balanța comercială și bugetul public vor fi afectate negativ. Valoarea adăugată va fi exportată în afara UE, în timp ce costurile sociale și economice vor rămâne interne.

Lipsa mecanismelor reale de protecție

 

Clauzele de salvgardare prevăzute în acord sunt slabe, greu de activat și neautomate. România nu va putea interveni unilateral pentru protejarea pieței interne și va depinde de mecanisme europene lente și politizate.

Concluzie

Acordul UE–MERCOSUR reprezintă un risc sistemic pentru agricultura și economia României. Beneficiile sunt concentrate în alte state și sectoare industriale, în timp ce costurile sunt suportate de fermierii români, mediul rural și securitatea alimentară națională.

TABEL COMPARATIV – COSTURI ȘI PREȚURI ORIENTATIVE (UE vs MERCOSUR)

 

(Valorile sunt medii orientative din piața UE, 2023–2025, pentru comparație economică)

 

 

 

 

Varianta integrala a analizei

Impactul negativ al Acordului UE–MERCOSUR asupra economiei României

Concurența cu produse agroalimentare mai ieftine din MERCOSUR

 

Acordul comercial UE–MERCOSUR prevede eliminarea taxelor vamale pentru ~82% din exporturile agricole ale țărilor MERCOSUR către piața UE, restul produselor primind cote preferențiale cu tarife reduse . Acest lucru înseamnă un aflux sporit de produse agroalimentare sud-americane la prețuri mai mici, care vor concura direct producția autohtonă. Numeroase sectoare agricole românești considerate sensibile se află sub presiune, întrucât partenerii MERCOSUR (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay) au primit cote substanțiale de export către UE pentru astfel de produse, adesea la tarife zero sau foarte reduse. În plus, tarifele pentru 91% din totalul bunurilor comercializate între cele două blocuri vor fi eliminate treptat, creând cea mai mare zonă de liber schimb din lume – ceea ce amplifică expunerea pieței românești la concurența externă.

Produse agricole-cheie afectate (importuri MERCOSUR și efectele preconizate):

 

Carne de vită (bovine): Țările MERCOSUR vor beneficia de o cotă anuală de 99.000 tone de carne de vită (chilled + congelată) către UE, cu un tarif preferențial de doar 7,5% în interiorul cotei . Brazilia și Argentina sunt deja principalii furnizori externi de carne de vită ai UE, reprezentând peste 50% din importurile de carne de vită ale UE . Această cotă suplimentară va permite creșterea exporturilor sud-americane, punând presiune pe crescătorii europeni să reducă prețurile. Producătorii români de bovine – un sector aflat în dezvoltare – riscă să piardă acces pe piața internă europeană odată cu creșterea importurilor de vită mai ieftină din MERCOSUR . Marjele la carnea de vită premium europeană ar putea scădea, iar profitabilitatea – deja redusă – a fermei de bovine s-ar deteriora .

 

Carne de pasăre: Acordul prevede o cotă inițială de 180.000 tone de carne de pasăre pe an exportate de MERCOSUR în UE, jumătate din volum intrând fără taxe vamale . Această cantitate (echivalent 180.000 tone în carcasă, 50% părți cu os și 50% fără os) va fi instituită treptat pe parcursul a 6 ani . Brazilia este deja un exportator major de carne de pasăre către UE, furnizând circa o treime din importurile de pasăre ale UE . Cota nouă reprezintă aproximativ +83% peste fluxurile curente de import, deci aproape dublarea volumelor de carne de pasăre sud-americană pe piața europeană . Producătorii români de păsări – care și-au consolidat prezența pe piața UE cu produse de calitate – ar putea vedea scăderi de preț și pierdere de cotă de piață, confruntându-se cu concurența directă a cărnii de pui braziliene, mai ieftină. Asociațiile europene avertizează deja că un volum suplimentar atât de mare de importuri va destabiliza piața și va amenința existența fermelor avicole locale .

 

Porcine și alte cărnuri: Deși MERCOSUR nu este un exportator tradițional de carne de porc în UE, acordul include totuși o cotă de 25.000 tone pentru exporturile de porc, cu un tarif redus (€83/tonă în interiorul cotei) . Aceasta se va extinde treptat pe 6 ani și, deși impactul este estimat mai redus (cota reprezintă sub 0,5% din producția UE) , România – care urmărește expansiunea sectorului suin – ar putea întâmpina dificultăți suplimentare în revitalizarea producției interne de porc, deja afectată de concurența externă și de probleme sanitare. De asemenea, creșterea importurilor de carne de vită și pasăre poate afecta sectorul ovin și de alte cărnuri, prin redirecționarea cererii și scăderea generală a prețurilor cărnii pe piață. Ministerul Agriculturii notează că sectoarele de carne de vită, porc și oaie sunt în expansiune în România, cu investiții semnificative în derulare, iar un val de importuri ieftine le-ar submina înainte ca acestea să se consolideze .

 

Cereale și furaje (porumb, sorg, șroturi): Acordul oferă țărilor MERCOSUR un contingent inițial de 1 milion de tone de porumb+sorg pe an, cu tarif zero, volum ce va crește etapizat . Argentina și Brazilia fiind mari producători de porumb, acest contingent permite importuri masive de cereale furajere ieftine. România, unul dintre principalii cultivatori de porumb ai UE, ar resimți scăderea cererii și a prețurilor la porumbul autohton, pe măsură ce procesatorii de furaje sau fermele zootehnice din UE ar opta pentru porumb sud-american mai ieftin. De asemenea, șrotul de soia (rezultatul procesării boabelor oleaginoase, folosit în nutrețuri) ar beneficia de acces mai facil – Brazilia putând crește exporturile de șrot și făinuri proteice către UE . Aceste importuri ieftine ar eroda veniturile fermierilor români din sectorul vegetal și ar putea descuraja cultivarea unor suprafețe semnificative de porumb sau alte culturi furajere.

 

Zahăr: Brazilia, cel mai mare producător mondial de zahăr, primește prin acord o cotă anuală de 180.000 tone de zahăr către UE scutită de taxe vamale, substituind un volum similar care anterior era supus unei taxe de 98 EUR/tonă . Suplimentar, Paraguay obține o cotă nouă de 10.000 tone duty-free . Aceasta înseamnă că zahărul din MERCOSUR va intra pe piața UE fără costurile vamale de până acum, sporindu-i competitivitatea. Producătorii europeni de sfeclă de zahăr consideră că noul regim le va submina și mai mult poziția – prețul zahărului importat putând scădea, iar cotele interne ale unor țări ca România (care mai au capacități reduse de rafinare a zahărului din sfeclă) vor fi sub presiune. Deși volumul total al importurilor de zahăr poate să nu crească imediat (cota înlocuiește parțial importuri deja existente), costul mai mic al zahărului brazilian intrat în cote preferențiale va deprima prețul pieței interne UE, afectând marjele producătorilor și procesatorilor locali .

 

Etanol: Acordul deschide piața UE pentru volume mari de bioetanol sud-american, derivat în principal din trestie de zahăr. Sunt prevăzute două contingente majore: 450.000 tone de etanol „industrial” (pentru uz chimic/industrial) cu taxă zero și 200.000 tone de etanol pentru combustibil cu un tarif preferențial la o treime din taxa standard MFN . Ambele contingente se vor aplica treptat în 6 ani. Aceasta facilitează intrarea masivă a etanolului brazilian (mai ieftin) pe piața europeană a biocombustibililor și a industriei chimice. România, care produce o cantitate modestă de bioetanol (din cereale) și consumă biocombustibili conform cerințelor UE, va vedea scăderea competitivității producției interne de etanol. Importurile din Brazilia, unde costurile de producție sunt mult mai mici, pot înlocui materia primă locală (cereale) folosită la obținerea bioetanolului în Europa. Acest lucru amenință și fermierii producători de porumb și grâu utilizați pentru biocombustibili, deoarece cererea ar putea fi satisfăcută mai ieftin din import.

 

Orez: Țările MERCOSUR (mai ales Paraguay, Uruguay, Brazilia) obțin prin tratat un contingent de 60.000 tone de orez pe an, fără taxe vamale . Deși România nu este producător semnificativ de orez, importurile ieftine pot afecta țări UE cultivatoare (Italia, Spania), generând efecte indirecte în piața cerealelor. Orezul extracomunitar mai ieftin poate substitui parțial cerealele locale în consum sau furaje, influențând prețurile generale la cereale. De exemplu, un exces de orez importat poate elibera cantități de grâu/porumb interne spre alte utilizări, eventual scăzând prețurile la nivel regional.

 

Miere naturală: Acordul prevede și un contingent pentru miere – 45.000 tone anual fără taxe vamale, cu implementare în 6 ani . Aceasta reprezintă un volum semnificativ (echivalent a peste jumătate din producția anuală a UE) ce ar putea proveni în principal din Argentina și Uruguay. România, unul dintre cei mai mari producători de miere din UE, va fi puternic afectată: mierea sud-americană, mai ieftină, va concura direct mierea românească pe piața internă UE. Deja se manifestă preocupări privind calitatea și autenticitatea mierii importate (adesea miere ieftină este amestecată sau falsificată), iar un volum atât de mare importat duty-free riscă să reducă prețurile de achiziție pentru apicultorii români și să le diminueze veniturile. Importurile suplimentare din afara UE sunt așteptate să crească puternic datorită eliminării tarifelor, sporind competitivitatea mierii provenite din MERCOSUR pe piața europeană .

 

În concluzie, valul de importuri agricole ieftine din MERCOSUR rezultat din acord va exercita o presiune considerabilă asupra pieței agroalimentare românești.

 

 Numeroase produse – de la carne și cereale până la zahăr și miere – vor fi afectate de scăderea prețurilor de piață și de pierderea cotei de piață în favoarea furnizorilor sud-americani. Aceste efecte, deși variate pe produs, converg spre același rezultat: afectarea profitabilității fermierilor români și vulnerabilizarea sectoarelor agricole naționale în fața competiției externe.

 

Diferențe de standarde și concurență neloială (sanitară, fitosanitară și de mediu)

Un aspect critic al acordului UE–MERCOSUR este că deschide piața europeană pentru produse realizate în țări cu standarde de calitate, siguranță alimentară, mediu și bunăstare a animalelor mult mai reduse decât cele impuse fermierilor europeni . Practic, fermierii români (și europeni) suportă costuri ridicate pentru a respecta reglementările UE – de la interdicții privind anumiți pesticide, la norme stricte de protecție a mediului, condiții de bunăstare a animalelor și standarde sanitar-veterinare exigente. În schimb, în multe cazuri, producătorii din MERCOSUR nu sunt supuși acelorași rigori, ceea ce le conferă avantaje de cost și creează premisele unui dumping (competitivitate bazată pe standarde mai joase). Potrivit Ministerului Agriculturii, produsele originare din MERCOSUR sunt obținute la costuri mai mici decât cele practicate în UE tocmai datorită acestor standarde inferioare, generând concurență neloială pe piața internă a UE .

 

Diferențele de standard sanitar și fitosanitar (SPS) și de utilizare a chimicalelor sunt notabile. De exemplu, în Brazilia sunt omologate și folosite peste 30 de substanțe active la cultura trestiei de zahăr care sunt interzise în Europa pentru sfecla de zahăr, iar aproximativ 52% din pesticidele permise pe porumb în Brazilia nu sunt aprobate în UE . Astfel, culturile sud-americane pot obține randamente mai mari și costuri mai mici prin utilizarea unor pesticide sau tehnologii (inclusiv organisme modificate genetic) neadmise în agricultura europeană din considerente de siguranță alimentară și mediu. Această lipsă de reciprocitate în standarde de producție înseamnă că produsele din MERCOSUR intră pe piața UE cu un avantaj nedrept de preț, nefiind încărcate de costurile conformării la norme stricte . Consecința este un teren de joc inegal pentru fermierii români, care pot pierde competiția cu importurile ieftine “sub-standard”.

 

În ceea ce privește siguranța alimentară și trasabilitatea, există preocupări majore. Standardele sanitare din multe state MERCOSUR sunt mai puțin stricte, crescând riscul ca produse de calitate inferioară sau chiar nesigure să ajungă pe rafturile din Europa. Organizațiile de profil atrag atenția asupra deficiențelor în controlul sanitar veterinar în țări precum Brazilia: de pildă, auditurile Direcției Generale SANTE a Comisiei Europene au relevat probleme în sistemul brazilian de supraveghere a gripei aviare, cu suspiciuni de subraportare a focarelor . Totodată, s-au constatat practici nepermise în UE, cum ar fi decontaminarea cărnii de pasăre cu clor (clorinarea puilor) – metodă interzisă pe piața europeană, dar folosită la unele exporturi din Brazilia . Acești pui clorinați, produși la costuri mai scăzute, ar putea ajunge pe piața UE, punând consumatorii în fața unor produse tratate prin procedee neacceptate de reglementările noastre. De asemenea, în sectorul cărnii de vită, există lacune de trasabilitate în unele țări MERCOSUR: nu se poate garanta întotdeauna originea exactă a animalelor, ceea ce ridică semne de întrebare dacă respectivele turme provin sau nu din zone defrișate ilegal . Lipsa trasabilității complete înseamnă că nu există certitudini privind respectarea normelor sanitare pe întreg lanțul și dacă acea carne corespunde standardelor europene de siguranță.

Bunăstarea animalelor este un alt capitol unde standardele UE depășesc cu mult pe cele sud-americane.

 

 Crescătorii din România și restul Europei trebuie să respecte reguli stricte privind spațiul, hrana, transportul și tratamentul animalelor, ceea ce implică costuri mai mari de producție. În contrast, în multe ferme de bovine sau păsări din Brazilia, Argentina etc., condițiile de creștere sunt mult mai laxe. Animalele pot fi supuse la practici nepermise în Europa (de pildă, folosirea anumitor hormoni de creștere la bovine, densități mai mari în fermele de păsări, absența cerințelor de adăpostire pe frig la transport etc.). Aceste diferențe erodează “în tăcere” competitivitatea producătorilor români, care investesc în standarde etice și calitative superioare fără ca importurile să fie ținute la aceeași exigență. Rezultatul este nu doar economic, ci și etic: piața UE ar putea fi inundată de produse obținute în condiții pe care consumatorii europeni le-ar dezaprobă dacă ar fi aplicate aici, subminând încrederea consumatorilor în sistemul european alimentar .

 

Nu în ultimul rând, există aspecte legate de standardele de muncă și sociale. Țările MERCOSUR, deși au ratificat convenții internaționale, se confruntă încă cu muncă infantilă și cazuri de exploatare a lucrătorilor în agricultură, precum și cu încălcări ale drepturilor sindicale . Forța de muncă mai ieftină și lipsa protecțiilor sociale riguroase reduc costurile de producție la produse precum trestia de zahăr, carnea de vită (crescătorii pe pășuni extensive) sau soia. Acest dumping social indirect pune presiune și pe lucrătorii din UE: importând produse “ieftine” pe seama salariilor mici și condițiilor precare din MERCOSUR, se creează o competiție neloială care poate pune în pericol joburile și condițiile de muncă în sectoarele agricole europene, inclusiv în România .

 

Pe ansamblu, diferențele de standarde dintre UE și MERCOSUR creează un dezechilibru sistematic în favoarea producătorilor sud-americani. Acolo unde fermierii români sunt obligați să suporte costuri adiționale pentru a respecta reguli stricte, omologii lor din MERCOSUR pot produce fără aceste constrângeri, obținând astfel prețuri mult mai mici. Acordul UE–MERCOSUR, în forma actuală, nu asigură mecanisme solide de echivalare a standardelor, permițând acestor diferențe să se traducă în avantaje competitive pentru importuri în detrimentul producției locale. Acest lucru echivalează cu un transfer al costurilor: costurile menținerii standardelor ridicate sunt suportate de fermierii și contribuabilii europeni, în vreme ce beneficiile produselor ieftine revin importatorilor și producătorilor externi. Consecința pentru România este subminarea competitivității produselor românești pe propria piață și pe piața unică europeană, precum și erodarea stimulentelor de a menține standarde înalte dacă acestea devin un handicap economic.

Defrișările și impactul asupra competitivității produselor UE

Un capitol distinct, strâns legat de standardele de mediu, îl reprezintă defrișările masive în țările MERCOSUR și implicațiile acestora. Extinderea suprafețelor agricole prin tăierea pădurilor tropicale (în special în Amazon și alte ecosisteme sensibile) le-a permis țărilor precum Brazilia și Paraguay să sporească ieftin producția de carne de vită, soia, porumb etc. Pășunile rezultate din defrișări sau culturile pe terenuri recent convertite au costuri de producție foarte mici, deoarece externalizează costurile de mediu (pierderea biodiversității, emisii de carbon) pe seama patrimoniului natural global. În contrast, UE își împinge fermierii (inclusiv pe cei români) către practici tot mai sustenabile, limitând conversia terenurilor, impunând condiții de ecocondiționalitate (ex. fermierii trebuie să mențină pajiști permanente, să rotească culturile, să lase terenuri nelucrate pentru refacere etc.) și investind în obiectivele Pactului Ecologic (Green Deal). Această situație creează o disparitate: producătorii sud-americani își pot crește producția rapid și ieftin prin defrișare, pe când cei europeni nu pot (și nici nu doresc) să recurgă la asemenea practici, fiind angajați în obiective de protecție a climei.

 

Consecința directă este un avantaj competitiv incorect al produselor legate de defrișări. De exemplu, carnea de vită braziliană provine adesea din ferme extinse în zone defrișate recent – aceasta înseamnă costuri scăzute (pământ ieftin, furaj natural pe pășune) și permite prețuri de dumping. Un crescător român nu poate concura cu un preț care nu reflectă costul real (de mediu) al producerii acelei cărni. Similar, soia și porumbul din Brazilia, cultivate uneori pe suprafețe obținute prin arderea pădurilor, au o amprentă de carbon ridicată dar un preț scăzut, care împinge în jos prețurile globale. Astfel, defrișarea acționează ca o formă de subvenție ascunsă pentru exportatorii MERCOSUR, permițându-le să ocupe cota de piață în Europa pe seama fermierilor locali.

UE a încercat să răspundă acestei provocări prin noi reglementări, precum Regulamentul UE privind produsele fără despăduriri (EUDR), care va impune importatorilor să dovedească că anumite bunuri (ex. soia, vită, ulei de palmier, cacao, lemn) nu provin din terenuri defrișate recent . Cu toate acestea, aplicarea acestor reguli va genera costuri suplimentare de conformare (trasabilitate, verificări) ce ar putea fi evitate dacă procesarea s-ar muta în țările de origine. De pildă, analiștii notează că dacă MERCOSUR elimină taxele la importul de ciocolată, ar putea fi mai ieftin pentru companii să trimită boabele de cacao direct în Brazilia, să producă acolo ciocolată (fără a trebui să respecte EUDR în interiorul UE) și apoi să exporte produsul finit înapoi în UE . Aceasta ar ocoli cerințele stricte impuse în spațiul european și ar evidenția cum ambițiile de sustenabilitate ale UE pot impacta negativ competitivitatea sectorului european dacă partenerii comerciali nu respectă standarde similare .

 

În textul acordului UE–MERCOSUR există un capitol privind dezvoltarea durabilă, însă protecțiile de mediu și anti-defrișare incluse sunt slabe și neobligatorii. Organizațiile de fermieri și mediu critică faptul că angajamentele privind pădurile nu vin cu mecanisme de sancționare: dacă un stat MERCOSUR nu reușește să oprească defrișările ilegale, acordul nu prevede sancțiuni comerciale clare care să blocheze importurile asociate acestor practici . Spre exemplu, chiar dacă Brazilia și-a luat angajamente vagi de a reduce despădurirea, în lipsa unui mecanism robust de implementare, mii de hectare pot continua să fie defrișate anual pentru extinderea agriculturii de export . Acest lucru nu doar contravine valorilor UE, dar și pune fermierii europeni într-o poziție și mai dificilă: pe de o parte li se cere să participe la efortul climatic (reducând emisii, protejând solul și apa, investind în tehnologii verzi), iar pe de altă parte piața internă se deschide și mai mult pentru produse provenite din activități cu impact climatic negativ (arderea pădurilor, emisii ridicate). Practic, se importă emisii și defrișări odată cu alimentele ieftine, amplificând fenomenul de carbon leakage (mutarea poluării în afara UE) .

Pentru România, care are un interes strategic în gestionarea durabilă a terenurilor agricole și forestiere, acest aspect ridică două probleme:

 

Competitivitatea produselor românești scade deoarece ele încorporează costul conformării la normele de mediu, pe când produsele din MERCOSUR nu. De exemplu, un producător român de carne de vită investește în amenajamente pastorale sau furaje fără defrișare, ceea ce crește costul/kg, în timp ce un producător din Amazon poate crește turma pe pășuni obținute gratuit prin defrișare.

 

Risc ecologic global și local – dacă acordul stimulează indirect defrișările în Sud, efectele climatice (schimbări meteorologice, pierderea biodiversității) se resimt și în Europa, inclusiv în România (secete, inundații mai severe). Astfel, pe termen lung, România ar putea suferi pagube agricole colaterale din accentuarea schimbărilor climatice, la care acordul contribuie implicit.

În concluzie, componenta de defrișare și mediu a acordului accentuează sentimentul de inechitate pentru fermierii români.

 Ei sunt supuși rigorilor Pactului Ecologic European și trebuie să producă “verde”, în timp ce competitorii din MERCOSUR pot prospera într-un model extensiv ce distruge păduri. Fără garanții ferme și echivalente, acordul riscă să saboteze obiectivele de mediu ale UE și să penalizeze economic pe cei care le aplică, adică fermierii europeni.

Impactul asupra producătorilor români și a pieței interne

Consecința combinată a competiției comerciale și a diferențelor de standarde se va resimți direct în fermele și unitățile de procesare din România. Producătorii români, în special cei din sectoarele menționate ca sensibile (carne, zahăr, cereale, miere), se confruntă cu perspectiva diminuării veniturilor și a incertitudinii investițiilor. O creștere a importurilor agroalimentare ieftine va conduce la scăderea prețurilor pe piețele locale și regionale . Deja, la nivel european, se observă o tendință de scădere a prețurilor la poarta fermei pentru produsele expuse importurilor: de pildă, prețul cărnii de pasăre și al zahărului a fost sub presiune odată cu așteptarea unor volume mai mari din import . Pentru fermierul român, care operează adesea cu marje reduse, chiar și o scădere modestă a prețului de vânzare poate fi diferența dintre profit și pierdere.

 

Veniturile agricole și sustenabilitatea fermelor: Cu prețuri de achiziție aflate sub presiune descendentă, multe ferme s-ar putea confrunta cu dificultăți financiare severe. Costurile de producție în România (energie, hrană pentru animale, îngrășăminte, forță de muncă) au crescut în ultimii ani, iar fermierii încă se refac după șocuri precum pandemia COVID-19 și creșterea prețurilor la inputuri cauzată de războiul din Ucraina . În acest context deja fragil, concurența adițională din MERCOSUR poate duce la falimente ale exploatațiilor mici și mijlocii, care nu pot susține prețuri de dumping. Închiderea fermelor înseamnă pierderea locurilor de muncă rurale și diminuarea producției interne. Organizațiile agricole europene avertizează că acest acord riscă să provoace pierderi de mii de joburi, închideri de ferme și chiar oprirea unor unități de procesare în UE . România, având ~30% din populație în mediul rural și un sector agricol important socio-economic, ar resimți accentuarea depopulării rurale și a problemelor sociale odată cu prăbușirea unor afaceri agricole.

 

Investiții blocate sau compromise: Țara noastră și-a propus în ultimii ani creșterea competitivității în anumite ramuri (de ex. înființarea de ferme de îngrășare vită, extinderea capacităților de păsări, revitalizarea sectorului porcin după pesta porcină africană). Multe dintre aceste eforturi implică investiții de durată (construcția de ferme moderne, abatoare, fabrici de procesare). Documente oficiale subliniază că acordul Mercosur amenință direct sectoare unde sunt în derulare investiții majore în România – cum este sectorul de carne de pasăre (deja consacrat pe piața UE) sau cele de carne de vită și porc (aflate în expansiune) . Practic, planuri de afaceri făcute pe 10-15 ani pot deveni nerentabile dacă, între timp, piața este inundată de produse extracomunitare mai ieftine. Astfel, există riscul ca investitorii să își retragă capitalul sau să nu mai continue modernizările planificate, considerând că nu pot concura cu importurile. Aceasta înseamnă oportunități ratate de dezvoltare rurală și industrială pentru România și menținerea decalajelor față de statele din vest.

 

Dependența de subvenții și vulnerabilitatea producătorilor: Dacă prețurile pe piață scad sub costurile de producție locale, fermierii români ar deveni tot mai dependenți de sprijinul public (subvenții PAC) pentru a supraviețui. Acordul riscă să contracareze politicile UE de susținere a veniturilor agricole: practic, banii din plăți directe și fonduri rurale ar compensa pierderile cauzate de concurența de import, fără a conduce la creștere, ci doar la menținerea pe linia de plutire a fermelor. Această situație nu este sustenabilă pe termen lung, mai ales dacă în viitor bugetul PAC va scădea. Producătorii vulnerabilizați de prețurile joase pot oricând să iasă din activitate, în lipsa unei plase de siguranță – ceea ce ar afecta negativ securitatea alimentară a țării (discutată mai jos).

 

Distorsionarea pieței și volatilitate: Un alt impact potențial este creșterea volatilității prețurilor. Importurile masive, mai ales la produse precum cerealele sau zahărul, pot duce inițial la o supraofertă și prăbușirea prețurilor; însă, dacă aceleași importuri depind de factori externi (clima din Brazilia, decizii politice Mercosur), orice șoc extern (secetă severă în America de Sud, conflict comercial) ar putea brusc întrerupe livrările, lăsând piața UE expusă și provocând creșteri abrupte de preț. Astfel, trecerea de la auto-aprovizionare relativă spre dependență de import poate să însemne piețe interne mai puțin previzibile pentru fermierul român. Stabilitatea veniturilor sale se diminuează când prețurile interne ajung să fie dictate de fluxuri globale și nu de echilibrul cerere-ofertă local/tradițional.

 

În ansamblu, producătorii români vor suporta costul ajustării la noile realități comerciale. Fără măsuri compensatorii, acest cost se va vedea în scăderea veniturilor agricole, în planuri de investiții puse în așteptare sau abandonate, și în un nivel crescut de incertitudine economică în mediul rural. Acolo unde acordul aduce beneficii altor sectoare (ex. industria auto europeană), agricultura românească ar plăti nota de plată, suportând „șocul” competiției externe. Ministrul Agriculturii Florin Barbu a avertizat public că fermieri europeni deja împovărați de costuri de conformare la standarde înalte nu pot face față fără tranziție unui astfel de acord și a cerut amânarea aplicării lui până la asigurarea unor condiții echitabile de concurență . Faptul că România a solicitat garanții suplimentare înainte de a aproba acordul arată îngrijorarea profundă privind soarta producătorilor interni în noile condiții de piață .

 

Pierderea cotei de piață în UE și a poziției în lanțul agroalimentar european

Un efect indirect, dar esențial, al acordului este repoziționarea României în lanțul de aprovizionare agricol al UE. În prezent, România beneficiază de piața unică europeană pentru a-și vinde o parte importantă din producția agricolă (cereale, semințe oleaginoase, carne procesată, produse alimentare) către alte state membre. Această cotă de piață intra-UE câștigată de producătorii români a fost dificil obținută, dat fiind că România a devenit un furnizor relevant de porumb, grâu, semințe de floarea soarelui, carne de pasăre, miere etc. pe piețele vest-europene. Cu toate acestea, importurile masive din MERCOSUR tind să înlocuiască în consumul UE atât producția locală din statele vechi membre, cât și pe cea din țările est-europene precum România. Ministerul Agriculturii avertizează explicit că importurile originare din țările Mercosur vor afecta semnificativ cota de piață deținută de România pe piața unică în comerțul intra-UE cu produse agroalimentare . Cu alte cuvinte, volume care înainte erau furnizate de România altor țări membre ar putea fi substituite treptat de furnizori din Argentina, Brazilia etc.

 

Un exemplu concret este cel al cărnii de pasăre: România a devenit în ultimul deceniu un exportator notabil de carne de pasăre în UE (în special în Europa de Est și Centrală). Produse românești de pasăre, cunoscute pentru standardele sanitare UE și calitate, s-au impus în rețele de retail din țări vecine. Dacă însă piața UE este inundată cu cele 180.000 de tone de pasăre MERCOSUR (preț mai mic), retailerii și procesatorii ar putea prefera sursa mai ieftină, marginalizând producția românească. România riscă astfel să piardă segmente de piață pe care le-a câștigat cu dificultate, iar brandurile românești din domeniu să piardă contracte în favoarea importurilor. Același raționament se aplică la miere (unde România exporta către vest, dar mierea argentiniană poate ocupa acel spațiu) sau la porumb (România exportă mult porumb către Spania, Țările de Jos pentru nutreț; dacă acel porumb este înlocuit de porumb brazilian fără taxe, cota României scade).

 

Această eroziune a cotei de piață nu afectează doar balanța comercială, ci și poziția strategică a României în lanțurile de aprovizionare. Țara noastră riscă să fie percepută mai puțin ca un furnizor agricol important în UE și mai mult ca o piață de desfacere pentru importuri extracomunitare. În loc ca surplusul agricol românesc să fie procesat și consumat în UE, ar putea ajunge să fie suplinit de marfă de import, iar producția autohtonă fie să meargă către piețe terțe mai slab plătitoare, fie să rămână nevândută. Pe termen lung, acest lucru ar putea reduce influența României în negocierile agricole europene, deoarece o țară cu producție internă slăbită și cota de piață micșorată are mai puțină putere de negociere (atât politic, cât și economic).

 

De asemenea, integrarea industrială și pe orizontală poate fi afectată. De exemplu, România exportă materii prime agricole (cereale, semințe oleaginoase) care sunt procesate în industrii din vestul UE (fabrici de nutrețuri, abatoare, morărit etc.). Dacă aceste industrii își schimbă sursa de aprovizionare către MERCOSUR (atrase de preț), lanțurile de aprovizionare existente se vor reconfigura, lăsând în afara lor fermierii români. În plus, investițiile străine în sectorul agricol românesc (de exemplu, companii care au cultivat aici cereale pentru export) ar putea fi descurajate – de ce ar investi într-o fermă în România pentru a vinde porumb în UE, când același porumb poate fi adus mai ieftin din Brazilia? Acest raționament amenință poziția României ca bază de producție agricolă în cadrul UE.

În concluzie, odată cu implementarea acordului UE–MERCOSUR, România riscă să devină un pierzător relativ în repartizarea beneficiilor comerciale.

 

 Exporturile UE către MERCOSUR vor crește preponderent la bunuri industriale (auto, echipamente, chimicale), beneficiind țări ca Germania , pe când importurile agricole ieftine vor lovi țările periferice agrar, precum România. Astfel, România ar putea pierde nu doar venituri imediate, ci și rolul strategic de furnizor agroalimentar în Europa, fiind marginalizată de noii competitori extra-UE care, paradoxal, intră pe piață facilitat chiar de politicile comerciale comune.

Securitatea alimentară și dependența de importuri externe

Un alt unghi important al efectelor negative este securitatea alimentară pe termen lung. Dacă producția agricolă internă este diminuată și tot mai multe segmente de consum depind de importuri îndepărtate, reziliența alimentară a României (și a UE) scade. În eventualitatea unor crize globale – climatice, economice sau geopolitice – accesul la importuri poate fi perturbat, lăsând România vulnerabilă. De pildă, dacă, după ce piața internă europeană s-a obișnuit cu importuri masive de carne de vită braziliană, survine un embargo (să zicem, din cauza unui scandal sanitar sau a unor sancțiuni), ar exista un deficit brusc de carne ce nu poate fi acoperit ușor de producția internă, deoarece între timp mulți crescători locali au ieșit din piață.

Dependența alimentară externă: Diversificarea surselor e benefică până la un punct, însă acordul Mercosur favorizează specializarea – America de Sud devine „grânarul” și „ferma de vite/păsări” pentru Europa, în timp ce Europa își orientează resursele spre alte industrii. Pentru România, acest lucru înseamnă importuri mai ieftine dar vitale pentru hrana populației (exemplu: fructe exotice, sucuri, dar și carne sau cereale în anumite perioade). O astfel de dependență creează riscuri, deoarece România nu controlează fluxul acestor bunuri: deciziile sunt luate la nivel de piață globală. Dacă prețurile internaționale cresc (cum a fost în criza alimentară din 2022, când prețul cerealelor a explodat) sau dacă un exportator major impune restricții, România va resimți direct șocul, neavând suficientă producție internă de rezervă. Așadar, siguranța alimentară națională poate fi compromisă de un exces de liberalizare neînsoțit de garanții.

 

Calitatea și siguranța alimentelor consumate: În contextul importurilor masive, și calitatea alimentelor pe masa consumatorilor devine o preocupare. Pe lângă problema standardelor discutată mai sus, trebuie menționat că o cantitate mai mare de produse de import va solicita la maximum capacitățile autorităților sanitare de a le verifica. Ministrul Agriculturii a subliniat că este obligatoriu ca produsele ce vor intra în UE să respecte standardele fitosanitare și sanitar-veterinare, solicitând testarea lor în laboratoarele fiecărui stat membru . Însă această cerință este dificil de implementat la scară foarte mare. Există riscul ca, din cauza volumului crescut, controlul de calitate la frontieră să fie mai superficial, permițând pătrunderea unor loturi neconforme (ex.: carne conținând reziduuri de antibiotice sau pesticide peste limita UE, fructe cu urme de substanțe interzise, etc.). Un singur incident major (precum un scandal alimentar cauzat de un import) poate eroda încrederea publicului și afecta consumul. Pe de altă parte, chiar și fără incidente majore, s-ar putea ajunge la o situație în care consumatorii români mănâncă alimente care, deși legale la import, sunt produse sub standardele cu care s-au obișnuit (de exemplu, carne tratată cu aditivi neutilizați la noi, fructe cu urme de pesticide altminteri interzise aici). Astfel, calitatea generală a alimentației ar putea scădea în mod insidios.

 

Disponibilitatea și diversitatea producției locale: O consecință pe termen lung a scăderii producției interne ar fi și reducerea diversității alimentare locale. Pe măsură ce fermierii renunță la anumite culturi nerentabile (de ex., sfecla de zahăr sau creșterea bovinelor de carne) și importăm tot mai mult, România își poate pierde auto-suficiența la acele produse. Cu timpul, cunoștințele locale și infrastructura de producție se pot diminua, astfel că repornirea producției interne devine dificilă dacă ar fi vreodată nevoie. Aceasta contravine obiectivului de securitate alimentară, care presupune menținerea unei capacități minime de a produce intern hrana de bază a populației.

 

Creșterea dependenței de transport și logistică globală: Un aspect deseori trecut cu vederea este acela că importurile masive presupun lanțuri logistice globale mai complexe. România ar ajunge să depindă în mai mare măsură de porturi maritime (Constanța pentru importuri de soia/porumb, Rotterdam/Hamburg pentru carne și alte produse care apoi vin terestru), de companiile de shipping internațional și de infrastructura de transport. Evenimente precum blocaje portuare, scumpirea combustibililor maritimi sau crize container pot duce la sincope în aprovizionare sau creșteri de costuri. Astfel, siguranța alimentară nu ține doar de cantitatea disponibilă, ci și de accesibilitatea și continuitatea lanțurilor de aprovizionare – elemente pe care un comerț la mare distanță le face mai vulnerabile.

 

În esență, acordul UE–MERCOSUR, prin accentul pe eficiența economică imediată (alimente mai ieftine pentru consumatori), poate submina robustețea sistemului alimentar românesc. Pe termen scurt, consumatorul ar putea beneficia de prețuri mai mici la unele produse importate; însă pe termen mediu și lung, dacă producția locală intră în declin, România va fi la mâna factorilor externi pentru a-și hrăni populația. O asemenea dependență a fost considerată periculoasă chiar de către UE în contextul războiului din Ucraina, când s-a constatat importanța menținerii producției interne. În lumina acordului, România trebuie să evalueze dacă avantajul unor importuri alimentare mai ieftine merită riscul de a slăbi securitatea alimentară națională.

 

Efecte colaterale în sectoare conexe

Impactul negativ nu se va limita strict la ferme și producția primară, ci se va propaga de-a lungul lanțului agroalimentar și în sectoarele adiacente.

 Agricultura are multiple interconexiuni în economie, astfel că orice șoc în acest domeniu generează efecte de domino:

 

Industria de prelucrare alimentară: Unitățile românești de procesare (fabrici de zahăr, ulei, carne procesată, lactate etc.) depind de materii prime locale. Dacă tot mai multă materie primă este importată, aceste industrii fie vor trece la ingrediente de import (afectând furnizorii locali), fie își vor reduce activitatea. De exemplu, dacă zahărul brazilian duty-free inundă piața, ultimele fabrici de zahăr din România (deja aflate în dificultate) ar putea să își înceteze activitatea necompetitive. Similar, procesatorii de carne ar putea prefera carnea congelată de import (mai ieftină) în detrimentul contractelor cu fermele locale – ceea ce ar marginaliza crescătorii români și i-ar exclude din lanțul valoric. Pe termen lung, România riscă să devină doar un procesator și ambalator de produse străine, pierzând valoarea adăugată generată de utilizarea recoltelor și fermelor interne. De asemenea, fabricile de nutrețuri combinate ar putea cumpăra șroturi de soia și porumb de import, reducând cererea de culturi locale. Această transformare structurală ar duce la scăderea PIB-ului agroalimentar autohton și la vulnerabilizarea rețelei de aprovizionare (dependență de import la intrarea și ieșirea în procesare).

 

Furnizorii de inputuri și servicii agricole: Dacă suprafețe agricole se restrâng sau fermele cresc mai puține animale din cauza competiției, cererea pentru inputuri va scădea. Producători și comercianți de semințe, pesticide, îngrășăminte vor vedea vânzări mai mici pe plan local. Dealerii de utilaje agricole și echipamente pot constata că fermierii amână sau anulează achiziții, neștiind dacă investiția se mai justifică într-o piață instabilă. Sectorul de credite agricole (bănci, IFN-uri) se expune la mai multe neperformanțe dacă fermele au dificultăți financiare; în consecință, poate restrânge finanțarea pentru proiecte agricole, agravând problema investițiilor. Chiar și serviciile de consultanță, cercetare agricolă sau software agricol ar resimți o contractare a pieței dacă numărul fermelor viabile scade – fermierii în criză nu mai au resurse pentru inovare.

 

Transport și logistică internă: În prezent, o parte importantă din transportul feroviar și rutier de marfă din România este generat de recoltele de cereale și de exporturile agricole (portul Constanța, de exemplu, manipulează milioane de tone de cereale românești anual). Dacă volumul de producție și export scade (pentru că e substituit de importuri), transportatorii interni pierd curse. În schimb, se va intensifica transportul de intrare (importuri prin porturi, eventual rutier din vestul UE după ce marfa de import e descărcată acolo). Beneficiul economic al activității de transport se poate muta către operatori străini (linii maritime, logistică portuară în alte țări), în timp ce operatorii români (CFR Marfă, transportatori privați) ar vedea reducerea volumelor. Pe plan intern, regiuni întregi pot fi afectate: de pildă, Portul Constanța și operatorii de silozuri acolo ar putea avea mai puțin de exportat din România și mai mult de importat – ceea ce schimbă fluxurile și posibil reduce veniturile, dat fiind că valoarea adăugată a exportului (încasată de producători) e mai mare decât a tranzitului de import.

 

Bugetul de stat și balanța comercială: Un aflux de importuri ieftine poate suna bine pentru consumatori, dar implică export de valoare: practic, banii plătiți pe produsele agricole pleacă spre țări din afara UE, în loc să circule în economia locală. Asta poate adânci deficitul comercial agroalimentar al României. Țara noastră, deși exportator net de cereale, are deja deficit la produse cu valoare adăugată (carne de porc, produse procesate). Dacă importurile de alimente cresc și exporturile stagnează sau scad, deficitul comercial alimentar se va mări. Pe termen lung, acest lucru pune presiune pe moneda națională și pe indicatorii macroeconomici. De asemenea, statul ar putea fi nevoit să plătească mai multe subvenții sau ajutoare pentru a compensa fermierii afectați, ceea ce înseamnă folosirea resurselor bugetare (naționale sau europene) pentru a repara efectele negative. Indirect, consumatorul român ar putea ajunge să plătească de două ori: o dată pentru alimentele importate (în general mai ieftine ca preț de raft, e drept) și a doua oară prin taxe sau redirecționarea fondurilor publice către despăgubiri pentru agricultori.

 

Mediul și clima la nivel local: Prin înlocuirea producției interne cu importuri, se poate argumenta că mediul local ar suferi mai puțină presiune (mai puține terenuri lucrate intensiv). Însă, concomitent, pot apărea efecte adverse: terenurile agricole părăsite riscă degradare (eroziune, deșertificare, apariția dăunătorilor pe terenuri nelucrate), iar tradiții agricole locale pot dispărea (cu impact cultural și al peisajelor rurale). În plus, amprenta de carbon a alimentelor consumate în România ar crește (datorită transportului lung-curier și defrișărilor la origine), contrabalansând eventualele reduceri de emisii de la agricultura locală contractată. Astfel, nici mediul local nu are un câștig real dacă alimentele provin din sisteme nesustenabile de peste ocean.

 

În sinteză, întreg ecosistemul agro-industrial poate fi zguduit de schimbările induse de acord. Nu este vorba doar de ferme, ci de toate industriile și comunitățile care gravitau în jurul agriculturii interne. Pentru România, unde agricultura joacă un rol important în ocuparea forței de muncă și în teritoriile rurale, efectele colaterale negative ar putea depăși cu mult beneficiile directe limitate pe care le obține din acest acord (beneficii concentrate în alte sectoare, nu în agricultură).

Provocări de reglementare, garanții și mecanisme de protecție insuficiente

Un acord comercial echilibrat ar trebui să includă măsuri de salvgardare și garanții care să atenueze riscurile pentru sectoarele vulnerabile. În cazul acordului UE–MERCOSUR, însă, fermierii români și europeni se declară nemulțumiți de instrumentele de protecție prevăzute, considerându-le ineficiente sau dificil de aplicat. Deși s-a discutat introducerea unor clauze speciale (așa-numitul „mechanism de reechilibrare” propus de Comisie în 2023-2024), acestea par mai degrabă măsuri cosmetice menite să calmeze opoziția, decât soluții reale. Organizațiile agricole afirmă că așa-zisele clauze de salvgardare din acord fie au praguri de declanșare mult prea ridicate, fie nu sunt automate, ceea ce le face aproape imposibil de activat la timp . Cu alte cuvinte, chiar dacă piața ar fi inundată de importuri și fermierii locali ar suferi, criteriile birocratice pentru a limita temporar importurile sunt atât de stricte încât probabil nu vor fi îndeplinite decât post-factum, când deja paguba e făcută.

 

Un exemplu îl constituie clauza generală de salvgardare: teoretic, aceasta permite UE să suspende temporar preferințele comerciale pentru un produs dacă importurile cresc brusc și provoacă daune serioase producătorilor interni. Practic însă, astfel de clauze cer dovezi economice complexe și trec printr-un proces decizional anevoios la nivel UE. Reprezentanții fermierilor consideră că salvgardările din acordul Mercosur nu oferă un „plasă de siguranță” reală, pentru că pragurile cantitative stabilite ca declanșatori sunt mult peste nivelurile actuale de import (de exemplu, ar trebui să fie depășite cotele deja mari acordate, ceea ce pe termen scurt e puțin probabil) . În plus, „mecanismul de reechilibrare” propus – care teoretic ar permite UE să ia contramăsuri dacă Mercosur încalcă angajamente de mediu (ex. defrișează peste anumite ținte) – este vag și greu de pus în practică. Lipsa de precizie și de sancțiuni automate în caz de nerespectare face ca acest mecanism să fie mai mult un instrument diplomatic decât unul aplicabil, stârnind temeri că UE nu își poate apăra standardele prin acest acord .

 

Monitorizarea și asigurarea conformității sunt alte provocări importante. Așa cum a subliniat ministrul Florin Barbu, România a cerut ca implementarea acordului să fie amânată până la garantarea unor condiții de concurență echitabile și a respectării standardelor în mod verificabil . Aceasta implică, de fapt, neîncrederea în capacitatea actuală de monitorizare. Pentru ca produsele MERCOSUR să nu pună în pericol sănătatea publică sau să nu vină „la pachet” cu defrișări, ar trebui un sistem robust de certificate, inspecții la sursă, trasabilitate digitală etc. Implementarea EUDR (regulamentul anti-defrișare) va cere importatorilor să probeze originea fiecărui lot de marfă agricolă. Însă dacă aceste mecanisme nu sunt pe deplin funcționale la momentul eliminării tarifelor, există riscul ca produse neconforme să ajungă deja pe piață înainte de a fi detectate. În plus, statele membre ar trebui să investească în laboratoare și personal de control suplimentar; altfel, volumul sporit de import poate duce la scăderea frecvenței controalelor. România ar trebui să își consolideze urgent serviciile fitosanitare și veterinare la frontieră, altfel nu poate garanta că ceea ce intră respectă regulile – lucru recunoscut implicit de ministrul Agriculturii în apelul său la testarea produselor în laboratoarele naționale .

 

Posibile blocaje și retorsiuni legale: Odată intrat în vigoare acordul, România ca stat membru UE își pierde practic libertatea de a restricționa unilateral importurile (toate deciziile comerciale se iau la nivel comunitar). Astfel, chiar dacă s-ar confrunta cu probleme serioase într-un sector (de exemplu, o epidemie la animale exacerbată de importuri sau prăbușirea prețurilor la un produs), autoritățile române nu ar putea interveni direct (prin creșterea temporară a tarifului sau oprirea importurilor), ci ar depinde de acțiunea comună europeană. Asta poate fi complicat dacă alte state membre nu împărtășesc aceeași urgență. Mai mult, mecanismele de soluționare a disputelor din acord pot oferi țărilor MERCOSUR dreptul să conteste eventuale măsuri stricte ale UE. De pildă, dacă UE sau România ar dori să ridice standardele sanitare (să zicem, să interzică un nou pesticide sau să ceară condiții mai dure de bunăstare), țările MERCOSUR ar putea acuza că măsura e o barieră comercială mascată. Chiar dacă formal UE își păstrează dreptul de reglementare, în practică vor exista presiuni politice constante să nu se „frustreze” partenerii MERCOSUR prin noi norme care să le îngreuneze exporturile.

 

Coordonarea defectuoasă în UE: Votul asupra acordului a evidențiat că statele membre sunt divizate – Franța, Polonia, Irlanda, Ungaria, Austria au votat contra, iar Belgia s-a abținut, de exemplu, din cauza îngrijorărilor legate de agricultură . România însă a votat favorabil, după ce a pretins obținerea unor garanții adiționale pentru protecția pieței naționale . Aceste garanții nu au fost făcute publice în detaliu, dar este posibil să includă eventuale perioade de tranziție sau fonduri de compensare pentru fermieri. Rămâne însă incert cât de eficace vor fi. Riscul este ca, odată ce acordul e ratificat, atenția politică să se mute în altă parte, iar promisiunile de sprijin să nu se concretizeze suficient. Fermierii români s-ar putea trezi că, în lipsa unei majorități de blocaj, interesele lor au fost sacrificate pentru beneficiul altor sectoare economice. Deja s-a raportat că Italia și-a schimbat votul în favoarea acordului după ce i s-au oferit concesii în sectorul agricol – ceea ce ridică întrebarea dacă România a obținut cu adevărat compensații echivalente sau a mizat pe bune credințe.

În concluzie, cadoul otrăvit al acordului UE–MERCOSUR pentru România constă nu doar în efectele comerciale directe, ci și în lipsa parghiilor de apărare odată ce acesta va fi aplicat. Salvgardările slabe, standardele nealiniate și dificultățile de monitorizare creează un mediu în care dezavantajele pot escalada, fără ca România să le poată contracara eficient. Acest set de circumstanțe justifică de ce Ministerul Agriculturii și fermierii români s-au opus acordului și au cerut studii de impact aprofundate : există numeroase puncte nevralgice în textul tratatului care, deși nu formulează explicit un dezavantaj pentru România, îl implică prin consecințele logice ale prevederilor. A identifica și înțelege aceste efecte negative potențiale este esențial pentru a formula politici interne de atenuare și pentru a apăra, pe cât posibil, interesele economiei românești în contextul noului mega-acord comercial.

Surse:

Acordul de parteneriat UE–Mercosur (text oficial, Consiliul UE, 2025)

 

Declarații ale Ministerului Agriculturii din România privind impactul acordului (Antena3, 2025)

 

Comunicat al organizațiilor europene din agricultură și industria alimentară (EFFAT, 2025)

 

Analize de specialitate (Rabobank, 2024; AllAboutFeed, 2024) privind cotele de import și sectoarele afectate

 

Declarații oficiale și poziții politice referitoare la acord (Romania-Insider, 2025)

 

 

https://www.patriaprima.org/p/impactul-negativ-acord-mercosur-ue

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

(In continuare…doar două universități românești în Top 1.000) Care sunt cele mai bune universități din lume pentru 2025. Marea Britanie are două în Top 3

 

de Monica Cosac   

 

 

Absolvenții de liceu, care au scăpat de examenul de Bacalaureat, se pregătesc pentru admiterea la facultate, iar numărul tinerilor români interesați să își continue studiile în străinătate este în creștere. Conform celui mai recent clasament internațional, două din top trei cele mai bune universități din lume se află în Marea Britanie, care este și una dintre destinațiile preferate ale românilor, pentru studii. Este vorba despre Imperial College London, care a urcat patru poziții în clasamentul internațional, și Universitatea din Oxford. Doar două universități românești – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București – figurează în top 1.000 al reputatului clasament anual QS World University Rankings.

 

QS World University Rankings este un clasament anual al universităților din întreaga lume, publicat de Quacquarelli Symonds (QS), o companie specializată în analiză educațională și consultanță, care se bazează pe mai mulți indicatori, precum: reputația academică, reputația printre angajatori, citările pe facultate, proporția de cadre didactice internaționale și de studenți internaționali, colaborările internaționale în cercetare și succesul absolvenților pe piața muncii.

 

Ultima ediție a clasamentului global (QS World University Rankings 2025) ierarhizează peste 1.500 de instituții de învățământ superior, iar rezultatele se bazează, spun autorii, pe analiza a 17,5 milioane de lucrări academice și pe opiniile a peste 240.000 de cadre universitare și angajatori.

 

 

MIT sărbătorește 13 ani în fruntea listei

 

​Pe primul loc în lume a rămas pentru al 13-lea an la rând MIT – Massachusetts Institute of Technology (SUA), cu un scor general maxim (100).

 

Următoarele două universități clasate în Top 3 sunt din Marea Britanie, una dintre țările preferate și de tinerii români care aleg să studieze peste hotare. Este vorba despre Imperial College London, care a trecut de pe poziția a șasea, în ediția de anul trecut, direct pe locul doi (scor 98,5), și Universitatea din Oxford, care se menține pe locul trei (scor 96,9).

 

Universitatea Harvard (SUA) s-a clasat și în acest an pe locul patru, cu un scor de 96,8, urmată îndeaproape de Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), care a completat primele 5 locuri cu un scor de 96,7.

 

 

De altfel, Top 10 global este dominat de americani și britanici. Lista celor mai bune universități din lume este completată de Stanford University (SUA), ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology (Elveția), National University of Singapore (Singapore), University College London (Marea Britanie) și California Institute of Technology – Caltech (SUA).

 

Pe baza clasamentului, lista celor mai bune universități din Europa în 2025 este completată de Université PSL (Franța),  École Polytechnique Fédérale de Lausanne – EPFL (Elveția), The University of Edinburgh (Marea Britanie), Technical University of Münich (Germania) și The University of Manchester (Marea Britanie).

Doar două universități românești în Top 1.000

În cea mai nouă ediție QS World University Ranking, apar și 13 universități românești, însă numai două dintre ele au reușit să ajungă în primele 1.000 de poziții ale clasamentului internațional. Este vorba despre Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, situată pe locurile 781-790 în QS World University 2025, în urcare față de ediția precedentă, când s-a clasat pe locurile 801-850. De asemenea, Universitatea din București urcă de pe locurile 851-900, unde se plasa acum un an, pe locurile 801-850, în noua ediție. Trebuie precizat că universitățile din același interval al clasamentului sunt listate în ordinea alfabetică de autorii listei.

 

Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Ghe. Asachi din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Politehnica din București s-au clasat toate în intervalul 1.201-1.400, iar universitățile din Suceava, Craiova, Oradea și Politehnica din Timișoara s-au situat peste pragul 1.401.

 

 

Ce criterii stau la baza clasamentului

 

Autorii clasamentului spun că, pentru a face o evaluare corectă a performanței universităților, au fost luate în considerare atât aspectele academice și de cercetare, cât și impactul lor asupra angajabilității absolvenților, dar și contribuțiile instituțiilor de învățământ superior la sustenabilitate, însă criteriile au o pondere mai mare sau mai mică în scorul final.

 

Reputația academică este considerat cel mai important indicator, reflectând percepția globală asupra calității academice a unei instituții, și are în acest an o pondere de 30% din scorul total.

 

De asemenea, reputația printre angajatori, care măsoară părerea angajatorilor despre calitatea absolvenților unei universități, atârnă greu: 15% din scorul total. Printre indicatorii importanți se numără și citările pe facultate (măsoară impactul cercetării academice prin numărul de citări ale publicațiilor realizate) – 20% din scor, și raportul facultate/student (care reflectă capacitatea instituției de a oferi atenție individuală studenților) – 10%.

 

Trei indicatori noi, fiecare cu câte 5% în punctajul final, au fost introduși în ultima evaluare globală a universităților: rețeaua internațională de cercetare (care evaluează colaborările internaționale în cercetare ale unei instituții de învățământ superior), rezultatele angajării (măsoară succesul absolvenților pe piața muncii, prin ratele de angajare și calitatea locurilor de muncă) și sustenabilitatea (evaluează implicarea universităților în probleme de justiție socială și climatică, prin inițiativele și politicile de sustenabilitate ale instituțiilor).

 

 

https://jurnalul.ro/stiri/educatie/cele-mai-bune-universitati-lume-2025-universitatea-babes-bolyai-969884.html

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Gogu Orlando: “Flatulența vacilor este principala cauză a încălzirii globale”

 

 

Nici nu poți să râzi, că te doare operația. Aneta 3 ne anunță că „oamenii de știință ucraineni” au descoperit că Oreșnic, sau cum se numește racheta aia rusească de face găuri cât craterele lunare, nu e deloc performantă?!

Nu e cum se laudă rușii – digitalizată, computerizată, cipuită, hipersonică etc. – ci doar e vopsită frumos, că zice știința ucraineană că e făcută cu lămpi precum televizoarele sovietice, tiristori și integrate, probabil rămase în stoc de când făceau rușii televizoare ca să urmărească ieșirea în spațiu a lui Gagarin?!

Așa că Occidentul s-a cam speriat degeaba, că și dacă lovește, deși e adevărat că face prăpăd, nu te lovește așa cum trebuie în secolul 21, adică high tech, ecologic, cu economie de curent și cu baterii eventual de iPhone. E adevărat că nu poate fi interceptată, da asta e din vina rușilor, că nu au făcut și ei o rachetă ca lumea, care să aibă WhatsApp. În concluzie, îi poate bate NATO de să îi asculte cu urechea, numai că nu se vrea.

Așadar, cu „deci”, deci nu vă fie frică, dacă le furăm rușilor lămpile de televizor, gen PL 500, PLM 800 sau care mai sunt pe acolo, îi lăsăm fără sunet și imagine cât ai zice pește. Plus că s-au terminat și cipurile de la mașinile de spălat vase, despre care zicea UrSula că le fură rușii din Ucraina ca să-și construiască drone.

Și dacă tot ne-am luat cu războiul, gata, frate, ministrul Apărării, un neputincios din ăsta dorsal, unul Miruță, Miuță sau ceva, ne zice răspicat că, acu’, după ce îi batem pe ruși de s-au căcat pe noi, trimitem trupe să apărăm Groenlanda de Trump?! Și voi ziceați că n-ai cum găsi unul mai tâmpit decât Moșteanu?

Iote că viața bate filmul. Bine, ăstuia, dacă îi iei telefonul, îl lași fără waze. Doar cu rucsacul în spate și bocancii încălțați invers, ăsta nu va ști să ajungă în viața asta în Groenlanda, că el nu știe unde e Groenlanda pe hartă. De fapt, nici nu știe să citească o hartă. Ăsta se rătăcește și în Piața Obor. Îl găsești, dracu’, mort de frig și epuizare, în vreun șanț, prin Pantelimon sau Militari, presupunând că nimerește vreo direcție pe unde trebuie să îi dea talpă spre Groenlanda.

Și ce să facă armata română în Groenlanda? Să se bată cu renii? Să învețe să călărească reni? Să le croșeteze renilor șosete? Răducule, dacă pleci, să nu uiți fularul! Să ți-l legi la gură, că în Groenlanda e frig și mai vii, naibii, acasă cu roșu-n gât și amigdalele umflate! Știi că ești sensibil. Anu’ trecut, când te-ai dat cu sania, ai stat două săptămâni bolnăvior.

Tembelul ăsta userist – trebuie să recunoaștem – face glume bune. Noi nu am fost în stare să dărâmăm o dronă, darămite să ne ducem să îi batem pe americani în găozul frigului, după ce, în prealabil, am jumulit pinguinul, ca să ne facem geci de iarnă.

Și vă lăsam în pace, dar iese la suprafață și mizeria Mercosur, adică acordul, aprobat de România, de pătrundere pe piața europeană fără taxe a produselor agricole sud americane. Cică memorandumul din spatele aprobării date de Mucișor, nu are avizul Ministerului Agriculturii și nu are nici aviz de legalitate juridică obligatoriu, care trebuia dat de Ministerul Justiției. Cu alte cuvinte, România a făcut o manglă ilegală, numai pentru a susține mizeria care pune în pericol agricultura europeană și circa 150 de milioane de cetățeni cere trăiesc din agricultură. Vorba aia: Dacă-i ordin, cu plăcere!

 

Autor: Gogu Orlando

https://gandeste.org/analize-si-opinii/gogu-orlando-flatulenta-vacilor-este-principala-cauza-a-incalzirii-globale/137798/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

(Ca si in cazul altor oameni omorati de ”specialistii” BRASOVENI ,nu doctorii,ci mortii sunt vinovati…) Bărbat decedat după două consulturi la spitalul din Brașov, de Crăciun. A fost trimis acasă cu vitamine și Algocalmin

 

 

Un bărbat a murit după ce a fost trimis de două ori acasă de medicii de la spitalul de urgență din Brașov. Sunt anchete administrative în desfășurare, dar și o anchetă penală a poliției.

 

autor

Mihai Niculescu

 

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Braşov a anunțat, miercuri, că face o anchetă administrativă internă în care va implica atât Consiliul Medical, cât şi Comisia de etică a spitalului, în cazul unui bărbat care a murit acasă. În timpul Crăciunului, a fost consultat şi trimis acasă, în două rânduri, de către medici de serviciu în acele zile.

 

Potrivit sursei citate, aceştia au considerat că pacientul nu prezenta semnele clinice ale vreunei afecţiuni care să necesite internarea şi, în cadrul acesteia, un tratament specific asociat. Conducerea unităţii susţine că a fost vorba despre „o evoluţie fulminantă şi infaustă” a unei patologii „extrem de dificil de diagnosticat şi, mai ales, de tratat”. În acest caz, a fost deschis şi un dosar penal.

 

Potrivit SCJU Brașov, pacientul a fost consultat în 23 şi 25 decembrie 2025 de către doi medici diferiţi, care erau de serviciu în zilele respective, ambii considerând că pacientul „nu prezenta semnele clinice ale vreunei afecţiuni care să necesite internarea şi, în cadrul acesteia, un tratament specific asociat”.

Aceeaşi sursă menţionează că, în perioada sărbătorilor de iarnă, toate liniile de gardă de specialitate din spital au fost „complete şi pe deplin funcţionale”.„Ţinând cont de faptul că în acest caz a fost deschis un dosar penal, la cererea organelor de anchetă, vom pune la dispoziţia acestora toate informaţiile considerate necesare şi relevante. În paralel, va fi desfăşurată şi o cercetare administrativă instituţională, în care vom implica atât Consiliul Medical, cât şi Comisia de etică a spitalului, în scopul punerii în evidenţă şi clarificării circumstanţelor caracteristice evoluţiei cazului”, precizează conducerea spitalului

 

Pe tot parcursul cercetării interne va fi respectat, „în mod instituţional, principiul prezumţiei de nevinovăţie ca drept fundamental al tuturor celor implicaţi” precizează aceasta.

 

Potrivit presei locale, soţia bărbatului susţine că medicii l-au consultat şi l-au trimis acasă „cu vitamine şi Algocalmin”, deşi soţul său se simţea foarte rău şi se plângea de dureri puternice în piept.Poliţia Braşov a deschis un dosar penal în acest caz şi aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a afla cu exactitate cauza morţii bărbatului, în contextul în care acesta a murit acasă la câteva zile după ce se prezentase ultima oară la spital.

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/barbat-decedat-dupa-doua-consulturi-la-spitalul-din-brasov-de-craciun-a-fost-trimis-acasa-cu-vitamine-si-algocalmin.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

MĂCELUL DE LA OTOPENI: Cum și-a mitraliat Armata Română propriii copii la ordinul Generalilor!

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 Știați că?

 

 

În Groenlanda, nimeni nu deține pământul. Pământul nu se vinde. În Groenlanda nu există proprietate privată asupra terenului. Nu poți cumpăra un lot pentru a-ți construi o casă, și niciun milionar nu poate cumpăra o bucată de coastă pentru a-și face un resort privat. Tot pământul aparține colectivității (statului/comunei). Dacă vrei să îți faci o casă, primești dreptul de folosință asupra locului, dar deții doar clădirea (pereții), nu și solul de sub ea. Această regulă străveche vine din cultura inuită, unde ideea de a „deține” natura era absurdă – pământul era al tuturor pentru vânătoare și supraviețuire. Acest lucru are un efect social interesant: nu există garduri. Casele, chiar și în capitala Nuuk, sunt răspândite liber, fără bariere între vecini, iar peisajul rămâne deschis tuturor.

Procesul pentru a obține o locuință începe administrativ, nu financiar. Cei care doresc să construiască depun o cerere la municipalitatea locală pentru a li se aloca un spațiu. Autoritățile analizează terenul pentru a se asigura că este stabil și că noua construcție nu va bloca accesul altor locuitori sau utilități. Odată aprobată cererea, viitorul proprietar primește permisiunea de a ridica structura, fără a plăti o sumă de bani pentru parcela în sine, ci doar taxele administrative uzuale.

Arhitectura locuințelor este direct influențată de geologia dificilă a insulei. Deoarece solul este adesea înghețat (permafrost) sau format din rocă dură, fundațiile clasice, săpate adânc, sunt rareori posibile. Majoritatea caselor sunt ridicate pe piloni deasupra solului. Această metodă protejează permafrostul de căldura degajată de casă, prevenind topirea gheții care ar destabiliza structura, și permite zăpezii viscolite să treacă pe sub clădire, evitând acumularea unor troiene masive la pereți.

Lipsa gardurilor fizice a creat un tip de urbanism unic, caracterizat prin fluiditate. Spațiul dintre case este considerat domeniu public, iar scurtăturile printre locuințe sunt ceva obișnuit. Nu este nepoliticos să treci prin ceea ce în alte țări ar fi considerată „curtea” cuiva, atâta timp cât păstrezi o distanță decentă față de ferestre. Limitele proprietății sunt marcate vizual doar de pereții exteriori ai casei și, eventual, de o mică scară de acces.

Atunci când o casă este vândută, tranzacția implică exclusiv valoarea clădirii fizice. Noul cumpărător achită prețul pentru structură, îmbunătățiri și instalații, iar dreptul de folosință asupra terenului de sub ea se transferă automat. Acest sistem elimină specula imobiliară bazată pe locația terenului; prețurile reflectă costurile reale de construcție și întreținere într-un mediu polar, nu valoarea artificial umflată a pământului.

Deși nu există garduri, locuitorii își respectă reciproc intimitatea printr-un cod social nescris. În așezările mai mici, toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar încrederea este moneda de schimb principală. Obiectele lăsate afară, cum ar fi bicicletele sau sanile, sunt rareori atinse de alții. Singurele țarcuri care pot fi văzute sunt cele destinate câinilor de sanie, dar acestea au rolul de a ține animalele energice într-un singur loc, nu de a delimita o proprietate funciară.

Estetica orașelor groenlandeze este dominată de culori vii, care contrastează puternic cu albul zăpezii și griul stâncilor. Tradițional, culorile aveau o funcție practică de orientare: roșu pentru clădiri comerciale sau biserici, galben pentru spitale și personal medical, verde pentru telecomunicații. Astăzi, deși regulile nu mai sunt stricte, tradiția policromiei s-a păstrat, transformând așezările în pete de culoare vizibile de la mare distanță, fără a fi fragmentate de ziduri sau garduri inestetice.

Sistemul funciar comunal permite accesul neîngrădit la natură pentru toți locuitorii. Indiferent unde te afli, poți pleca într-o drumeție direct de la ușa casei, fără a întâlni semne de interdicție sau drumuri private închise. Această libertate de mișcare este vitală într-o țară unde vânătoarea și pescuitul nu sunt doar hobby-uri, ci surse esențiale de hrană pentru multe familii, resursele naturale fiind considerate un bun comun.

Chiar și în zonele cu blocuri de apartamente, cum sunt cele din Nuuk, principiul rămâne valabil. Spațiile verzi din jurul blocurilor, locurile de joacă și parcările sunt accesibile oricui, nu doar rezidenților din acea clădire. Copiii se joacă în grupuri mari, migrând de la un bloc la altul, ceea ce întărește coeziunea comunitară de la vârste fragede, nefiind izolați în ansambluri rezidențiale închise.

Modelul groenlandez este un exemplu fascinant de adaptare la mediu și de prezervare a valorilor culturale. Într-o lume unde fiecare metru pătrat este măsurat și vândut, Groenlanda demonstrează că o societate modernă poate funcționa eficient și pe baza împărțirii resurselor. Faptul că nimeni nu deține pământul le amintește constant locuitorilor că ei sunt doar oaspeți temporari ai naturii, având datoria de a o respecta și de a o împărți cu ceilalți.

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////

Cum un avocat (proaspat prins cu PLAGAT),care reprezenta corupția la Dolj a ajuns să conducă justiția din România?!

 

 

 

Într-o perioadă în care transparența și integritatea în sistemul judiciar sunt mai importante ca niciodată, numirea unui avocat cu o reputație îndoielnică în fruntea Ministerului Justiției ridică întrebări legate de profesionalismul și eficiența acestuia.

 

În ciuda unei cariere de avocat relativ modestă și fără realizări semnificative în domeniul dreptului, ministrul Justiției a reușit, totuși, să ajungă într-o funcție de mare responsabilitate, datorită unui sistem bine înrădăcinat în județul Dolj. Acest sistem, care implică relații strânse între politicieni, magistrați și avocați, l-a favorizat pe acest individ, un avocat din Craiova, care a devenit rapid „preferatul” unor cercuri influente din justiție.

 

Deși nu are nicio performanță notabilă ca avocat, ministrul a reușit să se evidențieze printr-o carieră în care a reprezentat „clienti” controversați – în special persoane acuzate de fapte de corupție. De fapt, singurul său atu pare să fi fost „capacitatea” de a „ajuta” anumite persoane să iasă din proces cu ajutorul unei rețele bine puse la punct, inclusiv prin „soluții favorabile”.

 

Unul dintre cele mai evidente exemple ale „performanțelor” sale juridice este reprezentarea în instanță a Olguței Vasilescu, un politician cu un trecut controversat, în fața căruia ministrul a reușit să adune o echipă de avocați care să obțină soluții favorabile în dosare importante. Așadar, în loc să își construiască o reputație în jurul profesionalismului și al integrității, acest avocat s-a aflat adesea în mijlocul unor cazuri dubioase, care ridicau semne de întrebare.Un alt aspect extrem de controversat al carierei sale este legătura cu societatea SC ELASA FISHING AND HUNTING TEAM SRL. Această firmă a avut câștig de cauză într-un proces important datorită implicării acestui avocat.

 

 

 

 

Det. Aici

 

 

https://anchetatorii.ro/2025/11/10/cum-un-avocat-care-reprezenta-coruptia-la-dolj-a-ajuns-sa-conduca-justitia-din-romania/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Libertatea presei, o glumă proastă în România. Dacă ai pusee de libertate, judecătorii mafiei de partid și de stat te condamnă să plătești milioane grupărilor criminale

 

 

În România anului 2025, libertatea presei a ajuns un concept gol, invocat doar în declarații politice și rapoarte de fațadă. În realitate, orice jurnalist care îndrăznește să expună corupția, abuzurile sau afacerile dubioase ale grupărilor politice criminale este supus unei justiții controlate de sistem…………………………………

 

Det aici

 

 

https://anchetatorii.ro/2025/08/14/libertatea-presei-o-gluma-proasta-in-romania-daca-ai-pusee-de-libertate-judecatorii-mafiei-de-partid-si-de-stat-te-condamna-sa-platesti-milioane-gruparilor-criminale/

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

Ciocoii noi ai României și Grupul de la Dubai. Diagnosticul lui Marx

Autor: VASILICĂ MILITARU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 174

Ciocoii au tot sălășluit pe teritoriile românești. Însă, în zilele noastre, noii ciocoi își merită pe deplin denumirea. Neica nimeni înainte de 1989 – niște șmecherași – s-au îmbogăţit în mod spectaculos și vertiginos pe seama românilor (mă refer la toţi cetăţenii români, indiferent de etnie). Acești prădători s-au înfruptat în primul rând din stârvul fabricilor și uzinelor construite pe timpul socialismului ceaușist. Puţină lume cunoaște că mii de utilaje din aceste fabrici falimentate au fost recuperate la preţ de fier vechi, cosmetizate superficial și vândute în stare de funcţionare în toate colţurile lumii. Asta, în ciuda faptului că premierul Petre Roman numise industria românească un „morman de fiare vechi“.

Despre băieţii deștepţi din piaţa energiei nici nu mai are rost să vorbim. Primele firme de import-export au fost fondate exclusiv de foști angajaţi ai Direcţiei de Informaţii Externe în colaborare cu cei din Securitatea internă. Să ne amintim de Afacerea Ţigareta și răfuiala dintre niște găști securiste.

Odată ce s-au trezit cu milioanele de euro în buzunare, noii ciocoi s-au preocupat să spele banii murdari. Incapabili să pună bazele unor afaceri legale, generatoare de profit la vedere, aceștia s-au grăbit să fugă cu prăzile frauduloase în offshoruri. Hemoragia financiară declanșată de acești asasini economici este principala cauză a dezastrului actual al României. Mulţi vor sări să spună că numai străinii și multinaţionalele au produs dezastrul economico-financiar. Însă nu trebuie să uităm că aceștia n-ar fi reușit să devalizeze atât de mult, fără complicitatea criminală a unor funcţionari din instituţiile Statului român.

Un antreprenor cu mare deschidere spre afacerile imobiliare

Det. Aici

 

https://www.certitudinea.com/certitudinea-print/ciocoii-noi-ai-romaniei-si-grupul-de-la-dubai-diagnosticul-lui-marx/

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Religiosii …) Marx si Engels, doi homosexuali care au distrus lumea. Bazele marxismului. Corespondenta din SUA de la Capitanul

 

 

de Julian Chitta

 

Dl Julian Chitta – Ziaristi OnlineIn anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante. “Cabinhero”, ori baiat de cabina, era o functie de ucenic marinar pe multe din vasele trans-oceanice, supusa capriciilor capitanilor, a ofiterilor de punte, si a sefilor de echipaj. Aceste functii erau notorii pentru abuzul sexual brutal suferit de astfel de adolescenti care, in speranta de a deveni marinari, acceptau o viata in infern.In primul plan, editorii revistei au definit lucrarile lui Marx drept extrem de semnificative pentru societatea moderna. In aceste articole se afirma ca opera lui Marx a fost cu mult mai “importanta decat cea a lui Iisus Hristos, afectand cu mult mai multi oameni”, calificand cuplul homosexual Karl Marx, (1818-1883) si Friedrich Engels, (1820-1895) drept cea mai ilustra pereche de “gay”, (homosexuali) care a trait vreodata.

Urmand tonul impus de “Cabinhero”, o multime de publicatii homosexuale din Europa, America si America Latina, au publicat mai multe articole exagerand datele biogafice ale lui Marx si Engels pentru a crea o latura eroica pentru personalitaile respective. Intre altele, acest cuplu homosexual a fost facut responsabil pentru eforturile sociale de a “elibera” si de a cere drepturi egale pentru homosexualii “oropsiti” de societatea capitalista, care insista in a sustine institutia anacronica a casatoriei dintre un barbat si o femeie, contra cursului contemporan al istoriei. Detaliile biografice scoase la iveala cu ocazia aniversarii morti lui Marx, au fost atat de surprinzatoare si atat de urate, incat partidele comuniste din mai multe tari au facut tot posibilul sa cumpere toate exemplarele tiparite, pentru a impiedica difuzarea lor.

Karl Marx era originar dintr-o familie evreiasca proeminenta, cu multi ancestori distinsi ca rabini eruditi, care au excelat in studii biblice. Marx a fost criticat in permanenta de rabinul de la sinagoga pe care o frecventa pentru relatiile sale cu Friedrich Engels, pe care le califica drept un pacat sever, o aberatie in fata lui Dumnezeu, cerindu-Ie sa se lase de a comite trangresii contra legii divine. Ca rezultat, ambii, Marx si Engels, s-au oprit de a practica religia mozaica, alaturandu-se unei parohii lutherane germane, in anul 1846.Potrivit opiniei unor istorici homosexuali, comportamentul lui Marx a dovedit, inca de la ora respectiva, o determinare si un caracter solid, luptand pentru “cauza minoritatilor exploatate”. Acest episod din viata lui Marx i-a cimentat convingerea ca schimbarea ordinii sociale este conditia primordiala pentru instauarea socialismului.

 

Marx s-a casatorit, in 1847, cu Jenny von Westphalen, numai de ochii lumi, pentru a putea functiona in societatea rigida din Germania si pe urma in cea din Anglia. Engels n-a fost niciodata casatorit, in timp ce legatura homosexuala dintre ei s-a mentinut pe parcursul intregii lor vieti.

 

Concubina lui Engels, Mary Burns, a avut idei similare cu Marx si Engels, in ce priveste institutia casatoriei, insistand ca cel mai judicious model de societate socialista trebuie sa elimine complet casatoria ca o institutie sociala. Ca si Marx, Mary Burns sustinea ca mariajul nu este altceva decat un instrument inventat de capitalisti pentru a tine femeia sub presiunea opresiunii materialiste create de goana dupa bani. (Se pare ca asa s-a nascut miscarea feminista din Vest.)

 

Astfel de idei au fost considerate un afront prin negarea rolului femeii in familie si prin respingerea normelor de decenta sociala.

 

De aceea, nici Marx, nici Engels, nu s-au putut integra in societatea engleza, fiind fortati sa traiasca aproape ca niste exilati. De fapt, Marx nu a fost in stare sa invete engleza bine, asa ca Engels a trebuit sa-i compuna toate scrisorile pe care le trimitea la redactiile ziarelor engleze si americane. Lui Karl Marx ii placea sa citeasca ziarul “New York Tribune”, pe care il primea de doua ori pe luna, fiind mai usor de citit, datorita unui stil mai simplu.

 

Homosexualul-Lenin sifiliticMai multi istorici care au studiat viata lui Marx si Engels, catre sfarsitul celui de al 19-lea secol, au mentionat acuzele de imoralitate contra celor doi. Se presupine ca ambii au suferit de sifilis, ca si Lenin.

 

Bolile venerice erau rampante in acea perioada, si nimeni nu poate atribui acestea numai datorita imoralitatii, chiar daca in marea majoritate homosexualii burlaci erau afectati mai mult decat persoanele casatorite. De asemenea, se spune ca si Lenin a murit de sifilis (Cititi aici despre homosexualul Lenin – nota red.).

 

Iesind din sfera apologiei homosexualilor faimosi, este demn de notat ca, din punct de vedere psihologic, o persoana care se pune intr-o pozitie contrara normelor sociale prevalente, are tendinta sa devina o persoana antisociala, cu un bagaj psihiatric greu, in sensul inabilitatii de a functiona normal. O astfel de caracterizare devine trasatura  cea mai evidenta in personalitatea fondatorilor marxismului.

 

Faptul ca majoritatea carentelor psihologice atribuite lui Marx, Engels si Lenin au putut fi ascunse atata timp, sub masca unui altruism care in mod fals propovaduia justia sociala, e dovada eficientei unui sistem de propaganda ridicat la nivel stiintific, pentru a aruncat praf in ochii “idiotilor folositori” (expresia ii apartine lui Lenin).

 

La moartea lui Marx, in 1883, la inmormantarea sa au participat numai cinci persoane, alt fapt care atesta lipsa lui de popularitate, desi Anglia era plina de fel de fel de simpatizanti ai ideologiilor de stanga.

 

Din moment ce Marx nu a lucrat nici macar o singura zi, in afara activitatii lui publicistice, explica de ce intelegerea fenomenelor si a elementelor economice e asa de primitiva. Cei care s-au ocupat de studiul biografiei fondatorilor marxismului au ramas extreme de uimiti sa descopere ca Marx nu a vizitat nici o fabrica capitalista, desi la o distanta destul de mica se aflau uzine textile, metalurgice si santiere navale. Prin contrast, Friedrich Engels a fost trimis de tanar sa mearga in Anglia, sa ajute la administrarea unor intreprinderi textile care au apartinut familiei tatalui sau. De fapt, el a fost cel care a suportat toate cheltuielile legate de viata lui Marx. Notiunea de “femeie intretinuta” s-a aplicat, in cazul lui Marx, unui barbat.

 

Legat de aspectul negativ al opiniilor sociale ale lui Marx si Engels, notiunea “luptei de clasa” e justificate de repulsia organica  pe care Marx a avut-o pentru semenii sai care s-au realizat intelectual, politic, economic sau social.

 

Marx a incercat sa obtina independenta economica, dar nu a reusit sa vanda un numar sufficient de carti pentru a trai. De aceea a trebuit sa apeleze la Engels, care si-a asumat rolul de mentor si de administrator al vietii personale a lui Marx.

 

Singura realizare demna de mentionat este aceea ca a convins primul Congress International al Asociatiei Muncitorilor, in 1864, sa faca

 

tot posibilul sa-l numeasca pe el director executiv, din moment ce activistii sindicalisti nu poseda facultatile intelectuale necesare pentru a naviga in sistemele de legi din tarile respective, in timp ce el, Karl Marx, sustinea ca e un expert in acest domeniu. Astfel a ajuns la un venit lunar de vreo 50 de lire sterline, pe un timp de doi ani, cat a functionat ca director al comitetului executiv.

 

In afara de acest venit, Karl Marx nu a avut nici un fel de bani.

 

Veniturile din publicistica, articolele aparute in diverse ziare, si cartile lui, care includ “Capitalul” (Das Kapital), nu au reusit sa-i asigure nici macar chiria casei, care era suportata de Engels.

 

In august 1847 Marx declara cu un ton exrem de malevolent ca “Evreii trebuie toti eliminati pentru ca ei sunt principalii furnizori de capital. Pentru a distruge capitalismul, evreii trebuie distrusi intai.”

 

Cu mai putin de doua luni dupa publicarea acelui articol, intr-un editorial in “Die Neue Reichische Zeitung”, el s-a exprimat ca anumite natii sunt total nefolositoare progresului spre socialism, si trebuie exterminate de indata :

 

“Nu exista nici un fel de justificare de a se permite unor natii primitive de a continua sa existe, din moment ca nu vor fi niciodata in stare sa inteleaga misiunea istorica a socialismului. Polonezii, valahii (romanii), sarbii si rusii nu vor fi niciodata capabili sa iasa din epoca de piatra.”

 

In 1848, sub auspiciile Ligii Comuniste, Marx si Engels au produs Manifestul Comunist, (“Manifest Der Kommunistische Partei”), care ar putea fi considerat o veritabila declaratie de razboi contra societatii umane. Marx si Engels nu s-au multumit numai a defini ca tinta pentru atacul lor clasa conducatoare, ci vizeaza cu virulenta si toxicitate toti membrii intelectualitatii, clerul, clasa mijlocie si toti producatorii de produse agricole si micii meseriasi.

 

Marx justifica pozitia aceasta antisociala prin teoria sa favorita, care a fost adoptata de mai toti comunistii din lume:

 

“Intreaga istorie umana e bazata pe lupta dintre clase.”

 

O astfel de gandire pare fireasca pentru cineva care niciodata nu a fost in stare sa posedeze ceva si dealungul intregii sale vieti a fost subventionat de un bogat partener homosexual.

 

Lui Marx nu i s-a parut niciodata ca punctul sau de vedere ar fi gresit, in special in relatiile dintre “fortele de productie”, “mijloacele de productie”, capital si tehnologie. El n-a putut niciodata intelege ca munca, indifferent de ce fel, este o valoare care se poate cumpara si vinde, in conditiile impuse de piata. Daca ai o educatie superioara, poti sa obtii o remunerare superioara. Daca ai o calificare inferioara, vei avea un salariu inferior.

 

Concluzia cea mai logica, dupa ce studiezi toate aspectele legate de Marxism, este ca acest sistem filozofic a pornit de la date false si din moment ce nu a putut exprima nimic matematic a recurs la niste superstitii, care au fost legiferate de unele regimuri totalitare ca adevaruri absolute.

 

Sigmund Freud (1856-1939), fondatorul psihanalizei moderne, a spus candva ca “Toate experientele negative traite de un individ pot fi reflectate in cele mai adanci elemente psihice intime, menite sa creeze actiuni si comportament antisociale.”  Eu as sugera sa se considere ca marxismul e produsul unor minti bolnave, indiferent ce justificare se va gasi pentru a scuza crimele comise in numele instaurarii socialismului.

 

Sursa: Ziaristi Online

 

https://www.ziaristionline.ro/2014/01/29/marx-si-engels-doi-homosexuali-care-au-distrus-lumea-bazele-marxismului-corespondenta-din-sua-de-la-capitanul-julian-chitta/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței

 

 

 

Editura Academiei Române, București, 2013

Editura Ideea Europeană, București, 2017

 

„La scurtă vreme după Nietzsche şi Marea Amiază, Aura Christi ne pune în faţă un alt eseu masiv, intitulat Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei, scris în maniera tipică ei şi nu numai, a artei interdisciplinare, în care s-au exersat la noi, în secolul trecut, nume ca Steinhardt sau Paleologu. Fervoarea cu care e scris acesta, lărgirea neobişnuită a referinţelor, zonele culturale ample, „măturate” de autoare, ca şi temele sau supra-tema enunţată, ne fac încă o dată curioşi să ducem acest „experiment” scriptic până la capăt. Aş putea adăuga – până la ultimele consecinţe. Deoarece, încă o dată, Aura Christi îşi asumă nu puţine riscuri în abordarea acestora pe un teren puţin defrişat nu numai la noi, ci şi în stufoasa şi prestigioasa eseistică a Apusului cultural.” / Nicolae Breban

 

 

Description

 

 

……………

 

Det. Aici

///////////////////////////////////////////

 

Mihail Bakunin- Marxismul, libertatea și statul (Kriminal)

Capitolul I: Introducere

Capitolul II: Ideologia marxistă

Capitolul III: Statul și marxismul

Capitolul IV: Internaționalismul și statul

Capitolul V: Revoluția socială și statul

Capitolul VI: Acțiunea politică și muncitorii

Notă: Aici e prezentată versiunea lui Bakunin despre ruptura dintre el şi Karl Marx care a avut loc la sfârşitul deceniului 1860 şi începutul deceniului 1870. Bakunin a văzut ruptura dintre ei devenind din ce în ce mai mare în urma percepţiilor diferite pe care le-au exprimat asupra funcţiei Statului în programul socialist. Bakunin a susţinut că Internaţionala tindea să privească cu mult prea multă indulgentă conceptul de Stat, pe care el îl vedea ca fiind o entitate periculoasă şi dezumanizantă. Statul, a scris el, „impune nedreptatea şi cruzimea tuturor supuşilor săi, ca datoria supremă a acestora. Constrânge, mutilează şi ucide umanitatea din ei, astfel încât supuşii săi încetează să mai fie oameni, nu mai rămân nimic altceva decât cetăţeni.”

 

Bakunin a scris eseurile care detaliează disputa sa cu Marx din anii 1870-1872, înainte să fie exclus din Internaţională. Alte eseuri privind emanciparea şi trăsăturile generale ale Statului sunt preluate din cartea „Federalism, Socialism şi Anti-Teologism”, din 1867. K.J. Kenafick, editorul australian şi translatorul a combinat aceste lucrări în cartea „Marxismul, Libertatea şi Statul”, în 1950.

 

Capitolul I: Introducere………………..

 

Det. aici

 

 

https://ro.theanarchistlibrary.org/library/mihail-bakunin-marxismul-libertatea-si-statul

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

EXECUȚII SECRETE 10 artiști români uciși de Ceaușescu pentru adevăr

https://www.youtube.com/watch?v=vYGCFKj6Eqw

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Oportuniști și trădători în istoria noastră (II)…

 

 

Trădarea și oportunismul la români de-alungul istoriei și… în Academia Republicii Populare Române (2) continuarea unei analize semnate de Al. Florin Țenescu, într-un articol apărut în http://www.ziarulnatiunea.ro/2019/11/22/tradarea-si-oportunismul-la-romani-de-alungul-istoriei/.

Continuarea articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/27/oportunisti-si-tradatori-in-istoria-noastra-i/

În 1585 – după mai puțin doi ani de domnie -, aflând că urma să fie mazilit, Petru Cercel și-a adunat averea stransă și a pornit spre Transilvania.

Dar a fost trădat chiar de oamenii din escorta sa: aceștia i-au furat bogățiile, iar fugarul, lipsit de sprijin, a fost arestat și inchis.

La Câmpia Turzii, în dimineața zilei de 9/19 august 1601, o trupă de soldați germani și valoni au venit cu ordin de la Basta să-l aresteze pe Mihai sau, în caz de nesupunere, să-l ucidă.

Aflat în cortul său, luat prin surprindere, Mihai s-a opus, iar în clipa în care a pus mâna pe spadă, a fost lovit mortal cu o halebardă de căpitanul valon Raucigny (după alții, de comandantul valon Beauri), după care i s-a tăiat capul cu propria spadă.

Se spune că Basta ar fi ordonat ca trupul său să fie dat la căini. Cronicile povestesc că „trei zile corpul decapitat și fără mâna stângă a rămas în țărină, până ce un român milos l-a îngropat creștinește”.

Capul lui Mihai Viteazul, „retezat de securile mișeliei și trădării”, a fost luat de către frații Buzești și dus in Țara Românească, la Mânăstirea Dealu, unde se află și acum sub o lespede pe care este săpată o coroană din bronz cu inscripția „Primului întregitor de neam glorie nemuritoare „.

Radu Buzescu, unul dintre vestiții căpitani ai lui Mihai, a așezat o piatră frumoasă pe acest mormânt, cu epitaful:

„Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail, marele voevod ce au fost domn Țarii Românesti și Ardealului și Moldovei”.

Cronicarul George Brancovici spune că trupul lui Mihai, cu îngaduința lui Basta, a fost adus și înmormantat la Alba-Iulia în biserica Mitropoliei Bălgradului.

„Muri astfel cel mai mare dintre luptătorii nostri, în faptul unei zile de Duminică, la răsăritul soarelui, de mâna acelor pe cari-i dusese abia la biruință, din porunca unui oaspete pe care-l iertase de raul făcut.” (N. Iorga)

Unii istorici spun însa că marele voievod a fost ucis de Basta: „Nelegiuitul Basta l-a ucis cu viclenie și pe neașteptate, fără nici un motiv. Numai din invidie profundă l-a ucis pe acest domn renumit, celebru, de care se temea însusi sultanul”.

Una dintre cele mai lungi domnii din istoria Valahiei, cea a lui Constantin Brâncoveanu, domnie întinsă pe 25 de ani, s-a sfârșit în chip groaznic, cu mazilirea, torturarea și ucidera domnitorului de către turci – care, totuși, îi făgăduiseră domnia pe viață – și aceasta în urma intrigilor viclene ale propriilor sale rude. Brâncoveanu a avut o domnie cu puține lupte, datorită, în cea mai mare parte, diplomației sale gratie căreia a reușit mult timp să păstreze un echilibru sănătos între pretențiile turcilor – cei de care depindea menținerea lui pe tron – și interesele Apusului creștin, care dorea să-și extindă influența spre Răsărit.

Dupa 1699, când turcii, multumiți de acestă stare de lucruri și de generozitatea voievodului, i-au acordat domnia pe viața – un privilegiu rar – părea ca nu mai are a se teme de nimic.

Pâna in 1714 a avut parte de o epoca tihnită, în care a putut clădi palate și lăcașe de cult, a putut sprijini artele, învățământul și științele și și-a putut crește copiii in liniște.

Dar toate acestea s-au sfârșit în chip tragic, ca urmare a mai multor întâmplări în care chiar oameni înrudiți cu domnitorul au săvârșit fapte care i-au grăbit căderea. Un boier rudă cu el, spătarul Toma Cantacuzino, fără știrea și permisiunea domnitorului, îi ajutase pe ruși în războiul acestora cu turcii (1711), lucru care îi supărase pe aceștia din urmă și îi făcuse să-l suspectezea pe domn de necredință față de ei.

O alta rudă, unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, râvnind să-l pună pe tron pe propriul său fiu Ștefan, a uneltit la Poartă, țesând intrigi care i-au alcătuit domnului o reputație proastă în ochii turcilor. Iar acestia, deși ii dăduseră domnia „pe viață”, n-au ezitat să-și încalce promisiunea: l-au mazilit, ispitiți pesemne și de marea avere pe care voievodul o adunase în timpul lungii sale domnii.

Brâncoveanu, pe atunci în vârstă de 60 de ani, și cei patru fii ai săi au fost aduși la Stambul și închiși.

Turcii l-au torturat pe bătrânul voievod pentru a afla unde-i sunt bogățiile apoi, la data de 26 august 1714, Brâncoveanu a fost decapitat, dupa ce turcii il siliseră să asiste la execuția celor patru fii. I-a urmat la tron Ștefan Cantacuzino, așa cum dorise (și uneltise) tatăl acestuia dar, dupa cum scrie Nicolae Iorga: „Ca o răsplată dumnezeiască, i-a venit aceeasi pieire silniăa, dupa doi ani singuri de domnie. Fu gâtuit în temniță la Constantinopol, împreună cu tatăl său foarte bătrân”.

Se pare că și Constantin Brâncoveanu a fost trădat de rude și serviciile sale secrete. Alteori, succesele repetate ori victoriile nesperate sau siguranţa excesivă pot conduce la comiterea unor erori grosolane, la atitudini paradoxale, de încălcare a unor principii elementare sau la acte de ignorare şi bagatelizare.

A informaţiilor. In legătură cu încălcarea acestor principii stau mărturie dovezi din care rezultă că la Curtea lui Constantin Brâncoveanu: „…nu se ştie ce este secret de stat. De abia descălecau curierii sosiţi din Constantinopol şi se şi răspândeau prin dughenele oraşului noile ştiri venite de la Poartă, iar zvonurile se întindeau până peste hotare.

Spre sfârşitul domniei, acelaşi domnitor, ce datora mult serviciilor sale secrete, avea să ignore o informaţiei sosită din Constantinopol de la fostul său medic, Anton Carai.

Din informaţie rezulta că împotriva domnitorului se pusese la cale un complot şi că Poarta ar fi decis surprinderea sa şi a familiei. In pofida acelui serios avertisment, din care rezulta experienţa unei conjuraţii sprijinite din afară, Constantin Brâncoveanu avea să-l consulte din nou pe vechiul său sfetnic, Constantin Cantacuzino, cel care acţiona împotriva sa încă din 1706.

Aparent, nimic anormal, dar acestuia, în 1707, „îi luase puterea” pentru uneltire; în noiembrie 1709 îi fixau domiciliul obligatoriu la Afumaţi, pentru că solicitase anterior ajutorul lui Francis Rohacsi II pentru înlăturarea sa.

Aceluiaşi om, în 1712, îi fixau domiciliul obligatoriu la Filipeştii de Târg, pentru vina de a nu-l fi informat în legătură cu intenţia nepotului său, Toma Cantacuzino, de a fugi la ruşi.

Gestul domnitorului, de uşurinţă sau gravă superficialitate, nu poate fi interpretat decât ca un act de supraevaluare a potentelor serviciilor sale secrete şi a puterii aurului, un act bazat pe metode încercate anterior, de ieşire din situaţii dificile, critice.

De sesizat, de asemenea, că domnitorul este sabotat şi trădat de oamenii săi apropiaţi, de rudele sale, în care încă mai avea încredere din moment ce, spre exemplu, Constantin Cantacuzino este repus, de fiecare dată, în funcţie, considerându-se probabil ca „lecţiile” date au fost şi îndestulătoare.

Trădare în urmă cu 230 de ani.  20 de români au „fraternizat“cu duşmanul pentru prinderea lui Horea, Cloşca şi Crişan.

Începută în noiembrie 1784, în satul Curechiu (Hunedoara), răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, mișcare cu caracter național și social, iscată ca o reacție a iobagilor români din Ardeal, disperați de situația lor economică și socială tot mai greu de suportat, s-a încheiat după foarte scurt timp, la sfarșitul lunii decembrie a aceluiași an, când cei trei conducători au fost prinși și executati.

Pe capetele lor se pusese câte un premiu de 300 de galbeni; totuși, susținuți de majoritatea oamenilor din popor – conștienți de faptul că li se apărau interesele -, ei n-au putut fi capturați de autoritațile austro-ungare altfel decât prin trădare.

S-au găsit câțiva țărani care, ispitiți de bani, au ajutat la capturarea celor trei, care stăteau ascunși, în vreme ce preoții români care se raliasera mișcării umblau prin sate pentru a aduna banii necesari pentru ca Horea să se poată duce din nou – pentru a cincea oara – la Viena, spre a pleda cauza iobăgimii române în fața împăratului austro-ungar, Iosif al II-lea.

La 27 decembrie 1784, câțiva țărani s-au apropiat de Horea și Cloșca – aceștia stăteau ascunși într-o colibă de crengi, în codrul Scorăgetului, din Munții Gilăului – și, pretinzând că umblă după vânat, au fost primiți în colibă de cei doi.

La un semnal, s-au năpustit asupra lor, i-au legat și apoi i-au predat autoritatilor. Tot prin trădare a fost capturat, la 30 ianuarie 1785, și Crișan. A urmat judecata, apoi execuția lui Horea și a lui Cloșca printr-o pedeapsa extrem de cruda – tragerea pe roata. Crișan se spânzurase cu nojițele de la opinci în închisoare.

Moartea lui Tudor Vladimirescu și înfrângerea revoluției conduse de el, în 1821, s-au datorat trădării de către cei cu care se aliase, eteriștii conduși de Alexandru Ipsilanti. Eteria, organizație europeană dedicată eliberării creștinilor – și îndeosebi a grecilor – de sub stăpânirea otomană – a avut filiale în multe țări ale Europei, iar în Țara Românească influența ei s-a manifetstat cu precădere în evenimentele asociate revolței din 1821. Prin trădare, Tudor Vladimirescu – pe care poporul il numea deja „domnul Tudor”, – a fost ridicat de la Golești și apoi asasinat la Târgoviște.

Alexandru Ioan Cuza, abdicare silită

Cunoscut pentru reformele sale sociale și economice, Alexandru Ioan Cuza a fost înlăturat cu forța de liberalii radicali, nemulțumiți de politica dusă de domnitor. Aceștia au făcut front comun cu conservatorii, ceea ce a slăbit mult pozițiile domnitorului alimentând monstruoasa coaliție (așa cum a fost denumită de presa lui Cuza).

Complotiștii au reușit să atragă de partea lor o fracțiune a armatei, condusă de colonelul C. Haralambie și maiorul D. Lecca, și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. Două zile mai târziu, Cuza – împreună cu soția, amanta și cei doi fii – a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară.

Ion Gheorghe Duca, prim ministru al României ajunge în gara Sinaia pe la 21.55. Ceilalţi trei îşi ocupaseră deja locurile: Belimace stătea în partea de sud a peronului, unde urma să fie anexat vagonul ministerial, Constantinescu, la mijloc, ascuns într-o nişă situată în dreapta uşii principale, iar Caranica – la nordul peronului. După ce coboară din maşină, Duca îi telefonează soţiei şi-i transmite: „Acum plec“.

Nu-l avertizează nimeni că poate să meargă prin biroul şefului de gară – drept scurtătură pentru a ajunge mai repede la vagonul său – aşa că foloseşte intrarea principală. Merge câţiva paşi de-a lungul trenului, când o petardă explodează pe peronul acoperit instant de fum.

Constantinescu îl prinde de umăr şi-i trage cinci gloanţe în ceafă, unul după altul. Ion Gheorghe Duca moare într-o clipă. Crima a produs consternare naţională. Reconstituirea asasinatului prim-ministrului I. G. Duca a ţinut prima pagină a ziarelor din următoarele zile, oferind noi informaţii şi despre legionarii ucigaşi prinşi la scurt timp după atentat. „La ora 5 jum. s-a făcut pe peronul gărei Sinaia reconstituirea crimei. Asasinul a fost calm, dând explicaţii cu foarte mult sânge rece“, scria în ziarul „Ultima oră“ de a doua zi.

Pe 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru – „Nicadorii”, Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu – „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște. Victor Iamandi Intră în viața politică, este ales deputat din partea Partidului Liberal și devine Ministru de Justiție. A fost arestat și ucis la penitenciarul Jilava, în cadrul masacrului comis de Garda de Fier.

În data de 26 noiembrie 1940, Închisoarea Militară Jilava se afla sub comanda colonelului Opriș, iar paza deținuților, reținuților și condamnaților era asigurată de o gardă legionară. Garda avea 7 posturi în 3 schimburi, un caporal de gardă, un comandant, un planton/3 schimburi în corpul de gardă, plus 4 oameni auxiliari. Personalul gărzii era furnizat în general de Corpul Muncitoresc Legionar. Paza închisorii era asigurată de militari. Echipa de legionari ce urma să schimbe garda din 25/26 noiembrie, având drept comandant pe un anume Ion Tapangea, s-a format în jurul orelor 20, la Prefectura Poliției Capitalei, fiind condusă de comisarul legionar Gheorghe Crețu.

Schimbul anterior, din 24/25 noiembrie avea drept comandant pe un anume Constantin Savu, care a rămas în continuare în incinta fortului. Garda legionară, sub comanda comisarului Gheorghe Crețu s-a deplasat la Jilava, folosind o mașină a poliției. Aceasta a fost însoțită de un autoturism în care se aflau Dimitrie Grozea (Dumitru Groza), comandantul Corpului Muncitoresc Legionar (CML), chestorul legionar Romulus Opriș și de comisarul legionar Pavel Grimalschi.

Odată ajunși la Închisoarea Militară Jilava, s-a procedat la predarea-primirea schimbului (schimbarea gărzii), fiecare legionar trecând la post. În jurul orelor 24, Dimitrie Grozea i-a strâns pe toți legionarii în corpul de gardă, explicându-le că trebuie uciși în acea noapte toți cei 64 deținuți politici, pentru a răzbuna moartea Căpitanului.

Ulterior, comisarul legionar Gheorghe Crețu avea să declare că se luase această decizie, deoarece aflaseră că în ziua următoare garda legionară urma să fie înlocuită cu una formată exclusiv din militari. Dimitrie Grozea avea deja o listă cu împărțirea pe celule a legionarilor ce urmau să execute prizonierii.[2](text preluat integral din Ordonanța definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucție, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu).

A fost decan al Facultaţii de drept, în 1919 si Ministru de Stat (28 Decembrie 1937 – 10 Februarie 1938).A publicat poezii în revista Convorbiri Literare, Arhiva, Făt-Frumos, etc. Din 1939 devine membru al Consiliului de Coroană.

În anul 1943 isi părăseşte casa din Iaşi din cauza invaziei sovietice şi se autoexilează nu prea departe, tot în Ţara pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieţii sale, în Ardeal, la Sibiu.

La 23 februarie 1945, guvernul român a anunțat că a fost anulat titlul de profesor onorific al lui Alexandru Cuza; la data de 6 aprilie 1945 Alexandru Cuza a fost arestat la Sibiu.

A murit în anul 1947 la Sibiu şi este înmormântat în Cimitirul Central.În întreaga sa carieră politică multi l-au vândut, dar nimeni niciodata nu a reuşit să îl cumpere !

După ce am rezumat o scurtă istorie a trădării în istoria neamului nostru, am să relatez un fapt de oportunism și trădare în cadrul Academiei Republicii Populare Române.

Constantin Brâncuși devenise foarte cunoscut în lumea artelor de pe mapamod din timpul vieții și apreciat de specialișii în artă din întreaga lume. Din păcate era hulit în țara lui natală fiind caracterizat că opera lui este “formalistă și cosmopolită”.

În acest context, în anul 1951, într-o ședință a Academiei RPR, academicienii au criticat opera lui Brâncuși.Printre aceștia erau George Călinesc, Mihai Sadoveanu, Iorgu Iordan, A.Toma, George Oprescu, Panaitescu-Perpessiciusc, Al.Graur, Geo Bogza, K.H. Zambaccian, Jalea , așa cum se specifică în Procesul verbal nr.10. Toți acești academicieni au criticat în timpul ședineț opera lui Brâncuși.

Mai mult, George Călinescu spune că Brâncuși nu poate fi considerat „creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte”.

Alexandru Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al RPR a operelor sculptorului Brâncuși.

Procesul verbal este semnat de Mihai Sadoveanu. Redăm în facsimil Procesul Verbal.

 

La instaurarea regimului comunist în România, după 1945, intelectualii cu viziuni diferite asupra societăţii au fost nevoiţi să-şi decidă soarta. În special cei cu simpatii monarhiste, legionare sau în orice caz de dreapta au preferat să abandoneze tot ce aveau în ţară şi să plece în vestul democratic.

Cei rămaşi sau prinşi de tăvălugul comunist au înfundat puşcăriile sau, cum a fost şi cazul lui Lucian Blaga, au fost ”traşi pe linie moartă” din punct de vedere al creaţiei şi marginalizaţi sociali. Alţii scriitori, şi aici ne referim doar la numele mari ale literaturii române, au ales calea mai puţin glorioasă, chiar oprobriul generaţiilor viitoare în schimbul unui trai decent şi al recunoaşterii artistice încă din timpul vieţii.

Unii scriitori români au pactizat cu regimul comunist, s-au supus, au închinat ode liderilor şi chiar au contribuit la arestarea dizidenţilor.

Mulţi au fost nume mari ale literaturii române, precum Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi sau Camil Petrescu.

Cei rămaşi sau prinşi de tăvălugul comunist au înfundat puşcăriile sau, cum a fost şi cazul lui Lucian Blaga, au fost ”traşi pe linie moartă” din punct de vedere al creaţiei şi marginalizaţi sociali. Alţii scriitori, şi aici ne referim doar la numele mari ale literaturii române, au ales calea mai puţin glorioasă, chiar oprobriul generaţiilor viitoare în schimbul unui trai decent şi al recunoaşterii artistice încă din timpul vieţi.

La instaurarea regimului comunist în România, după 1945, intelectualii cu viziuni diferite asupra societăţii au fost nevoiţi să-şi decidă soarta. În special cei cu simpatii monarhiste, legionare sau în orice caz de dreapta au preferat să abandoneze tot ce aveau în ţară şi să plece în vestul democratic.

Cei rămaşi sau prinşi de tăvălugul comunist au înfundat puşcăriile sau, cum a fost şi cazul lui Lucian Blaga, au fost ”traşi pe linie moartă” din punct de vedere al creaţiei şi marginalizaţi sociali.

Alţii scriitori, şi aici ne referim doar la numele mari ale literaturii române, au ales calea mai puţin glorioasă, chiar oprobriul generaţiilor viitoare în schimbul unui trai decent şi al recunoaşterii artistice încă din timpul vieţii.

Aceşti scriitori, care înainte de 1945 aveau concepţii politice şi ideologice diferite de ale tovarăşilor simpatizanţi ai doctrinei staliniste, au schimbat brusc macazul şi au compus ode iubiţilor conducători socialişti, au ridicat osanale noului regim şi în unele cazuri au contribuit activ la ”construirea” României Socialiste şi anihilarea duşmanilor poporului. Printre aceştia s-au aflat şi trei titani ai literaturii române, prezenţi şi astăzi în programa şcolară obligatorie cu operele lor. Este vorba de Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi şi Camil Petrescu.

Mihai Sadoveanu s-a vândut comuniştilor, care îl percepeau ca pe un bun şef de propagandă, pentru a-şi păstra averea şi pentru recunoaştere. ”Se găsea într-o postură de semizeu al regimului comunist, omagiat, decorat, supraonorat, decretat oficial drept cel mai mare scriitor în viaţă, un bun al întregului popor şi al blocului sovietic.

Era răsplata liderilor Kremlinului pentru că în 1945 în octombrie a scris actul său de capitulare şi trădare a poporului său, despre care scrisese pagini extraordinare pînă atunci”, scria Stelian Tănase despre destinul lui Sadoveanu în Epoca comunistă. A continuat să ridice osanale comunismului şi prin romanul ideologic „Mitrea Cocor“.

Mai mult decât atât, a colaborat la cel mai înalt nivel, sovietizând practic România, alături de alţi intelectuali. A şi condamnat oameni la moarte, duşmani ai noii sale doctrine ideologice. Şi asta în noua sa calitate de preşedinte al Adunării Deputaţilor din 5 decembrie 1946 până în 24 februarie 1948, având sinistra misiune de a desfinţa cele două camere şi a forma Marea Adunare Naţională ca for legislativ. În noua sa calitate, dobândită după supunerea faţă de regim, Sadoveanu a semnat decrete de pedeapsă cu moartea şi a scos în afara legii Partidul Naţional Ţărănist. ”Atunci «s-a dat cu ruşii», cu forţele de ocupaţie, cu Armata roşie care tocmai se deda la violuri, la jafuri şi îngenunchia România.

A fost un colaboraţionist de cel mai înalt rang şi a adus neumărate servicii sovieticilor şi slugilor lor de la Bucureşti cauţionându-i prin prestigiul său de mare scriitor, (şi era), de scriitor naţional.

Efectul dezertării sale, al pactizării cu ocupantul asupra societaţii româneşti, a fost devastastator”, preciza scriitorul Stelian Tănase. Şi a fost recompensat pe măsură de regimul pe care îl slujea. Devine reprezentantul culturii româneşti în toate forurile şi primeşte numeroase premii şi distincţii.

A şi condamnat oameni la moarte, duşmani ai noii sale doctrine ideologice. Şi asta în noua sa calitate de preşedinte al Adunării Deputaţilor din 5 decembrie 1946 până în 24 februarie 1948, având sinistra misiune de a desfinţa cele două camere şi a forma Marea Adunare Naţională ca for legislativ.

În noua sa calitate, dobândită după supunerea faţă de regim, Sadoveanu a semnat decrete de pedeapsă cu moartea şi a scos în afara legii Partidul Naţional Ţărănist. „Atunci «s-a dat cu ruşii», cu forţele de ocupaţie, cu Armata roşie care tocmai se deda la violuri, la jafuri şi îngenunchia România.

A fost un colaboraţionist de cel mai înalt rang şi a adus neumărate servicii sovieticilor şi slugilor lor de la Bucureşti cauţionându-i prin prestigiul său de mare scriitor, (şi era), de scriitor naţional.

Efectul dezertării sale, al pactizării cu ocupantul asupra societaţii româneşti, a fost devastastator”, preciza scriitorul Stelian Tănase. Şi a fost recompensat pe măsură de regimul pe care îl slujea. Devine reprezentantul culturii româneşti în toate forurile şi primeşte numeroase premii şi distincţii.

Aşa a păţit şi Arghezi, care a avut chiar o tentativă de a scrie împotriva noului regim. După 1947, nu mai putea scrie nicăieri, a rămas chiar şi fără cartela la mâncare. Opera sa este desfiinţată în presa vremii. Bartolomeu Anania, în mărturiile sale, îl descrie într-o mizerie cumplită, speriat de Securitate. ”Trăia greu, i se luase cartela de alimente şi nu o dată îmi luam raţia de zahăr de pe cartela mea şi i-o duceam lui, ca să aibă cu ce-şi îndulci copiii. (…) Situaţia materială a scriitorului însă continua să devină din ce în ce mai precară. În gospodăria lor, principala sursă de hrană deveniseră vreo cinci-şase capre, cu ai căror iezi mă jucam şi eu, deseori, in iarba din livadă”, scria Bartolomeu Anania în „Memorii”.

După 10 ani de îndurat, Arghezi cedează însă şi se arată dispus să colaboreze cu regimul. Este reabilitat în 1954. Preţul este însă cunoscut. Înalţă osanale noului regim. Începe să apară din nou şi în presă. ”1954 este anul reintegrării lui Arghezi, fapt vizibil nu numai prin înmulţirea prezenţelor sale publicistice, ci şi prin schimbarea registrului publicaţiilor.

De la ziare gata condamnate, „pătate” politic ca şi el, şi de la prezenţe orale, reluate ulterior în publicaţii marginale, Arghezi revine încet-încet în paginile ziarelor şi revistelor de prim-plan”, scrie în România Literară, în numărul 29 din anul 2011, criticul şi scriitorul Răzvan Voncu. În schimbul osanalelor şi a muncii de propagandă în favoare partidului, comuniştii îl recompensează pe Arghezii. Prietenul său Bartolomeu Anania vede cum, în doar 10 ani, situaţia poetului se schimbă, de la agonie la extaz, cel puţin din punct de vedere material.

„La cererea lui, Guvernul îi pusese la dispoziţie un spaţios şi splendid apartament la şosea – pe lângă maşină şi şofer – iar el îmi injura la ureche guvernul, care «trăia numai din experienţe nefericite pe spinarea bieţilor cetăţeni». Poetul făcuse concesii totale, încasa bani foarte mulţi şi avea puternice şi dramatice crize de conştiinţă; odată m-a luat de umeri şi mi-a mărturisit, cu buza tremurândă, că-i vine să se sinucidă”, precizează Anania în ”Memorii”.

Cu toate acestea, osanalele curg, la fel şi beneficiile. În 1955 a fost ales Membru al Academiei Române, este declarat poet naţional şi aniversarea de 85 de ani este transformată în sărbătoare naţională. La moarte, este înmormântat cu onoruri naţionale.

Iniţiatorul romanului modern Camil Petrescu a fost şi el unul dintre scriitori români care nu au dorit să plece în exil. Pentru a supravieţui şi mai ales în bune condiţii a decis însă să fraternizeze cu regimul. Născut în 1894, la instaurarea regimului comunist Camil Petrescu era un scriitor consacrat, acel formator de opinie de care se temeau atât de mult tovarăşii şi pe care încercau să-l îngenuncheze.

În 1930, Camil Petrescu publica „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, după care, în 1933, ”Patul lui Procust”, două romane de succes şi care revoluţionaseră literatura română. Din cauza simpatiilor sale de dreapta, era cât pe ce să fie repudiat de regimul communist.

Acest lucru nu se petrece însă, deoarece Camil Petrescu colaborează cu socialiştii. Devine o părticică din maşina de propagandă. Scrie „Un om între oameni”, despre viaţa lui Nicolae Bălcescu, dar cu puternice tente ideologice comuniste. Nu apucă să-l termine, dar despre încercarea lui Camil Petrescu, criticul literar Ion Negoiţescu, spune că este ”o întreprindere jalnică”.

Pentru activitatea sa propagandistică în slujba noului regim, Camil Petrescu este recompensat cu un loc în Academia Română, dar şi cu beneficii de ordin material. Nu apucă să se bucure foarte mult de noile beneficii. Moare în 1957.

La scurt timp după instalarea regimului comunist, organele statului au început un demers de „epurare” a tot ceea ce însemna tipăritură, de la ziare şi reviste, la imagini şi cărţi care, în opinia cenzorilor desemnaţi în acest sens, ar fi putut incita împotriva regimului, împotriva URSS. Potrivit unui articol publicat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc , erau interzise şi publicaţiile care ar fi prezentat manifestări ale „duşmanului de clasă” şi care popularizau actele artistice şi ştiinţifice „imperialiste”.

Scriitori contemporani care îndrăzneau să surprindă, în operele lor, realitatea politică şi socială din România comunistă, dar şi autori intraţi în eternitate, ale căror scrieri nu rezonau cu doctrinele de partid.

Cu toţii au fost victimele comunismului, organele statului de la acea vreme îngrijindu-se ca toţi autorii sau titlurile „periculoase“ pentru sistem să fie scoase de pe raft sau să nici nu apuce să vadă lumina tiparului.

În acest sens, „în 1954, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri din 23 februarie, Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor căpăta noi atribuţii: exercitarea controlului asupra conţinutului ziarelor, exercitarea controlului asupra conţinutului cărţilor, exercitarea controlului asupra emisiunilor posturilor de radio, exercitarea controlului asupra filmelor şi producţiilor teatrale, autorizarea importului şi exportului tuturor materialelor ce intrau în sfera sa de control, organizarea de şcoli şi cursuri pentru pregătirea cadrelor necesare instituţiei”, se precizează în docmentul IICCMER.

De multe ori mă întreb, dacă nu ar fi fost atâta oportunism, trădări și crimie cum ar fi arătat țara noastră? Nu reușesc să mi-o imaginez astfel…

 

 

Mareșalul Ion Antonescu, trădat de Rege

 

 

Trădarea de care a avut parte comandantul Armatei Române din cel de-Al Doilea Război Mondial poate fi privită și ca o capitulare a Regelui Mihai I.

Actul de abdicare de la 23 August 1944, asumat direct de Regele Mihai, a avut consecinţe grave: 130.000 de soldaţi români prizonieri, 20.000 de români şi alţi 72.000 de români de origine germană deportaţi, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, pierderea libertăţii şi bolşevizarea cu forţa. Ion Antonescu a fost arestat și predat sovieticilor la 1 septembrie 1944.

A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, după care a fost readus în țară pentru a fi judecat. Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din București, a fost executat prin împușcare la Jilava la 1 iunie 1946.

 

 

Fruntașul comunist Emil Botnaraș   (n. 10 februarie 1904, satul Iaslovăț, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 24 ianuarie 1976, București), a avut o viata tumultoasă, sub semnul trădării: devenit locotenent de artilerie, s-a lansat intr-o aventura amoroasă cu soția unui superior, compromițându-si cariera si fiind transferat intr-o garnizoana basarabeană, unde a fost contactat si convins sa devina spion sovietic.

In 1932 Botnaras dezertează și se refugiază in URSS, frecventând Școala superioară a serviciilor speciale sovietice de la Moscova.

A revenit in Romania ilegal,fiind recunoscut în tren și denunțat de unul dintre foștii săi colegi de școală. În mai 1935 a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru dezertare în timp de pace, sustragere de acte oficiale și crime împotriva siguranței statului. După rejudecarea procesului, i s-a redus condamnarea la numai cinci ani de închisoare și executându-și pedeapsa la Aiud, Galați, Brașov, Doftana și Caransebeș. La Doftana s-a împrietenit cu Gheorghiu-Dej , iar în anul 1940 a devenit membru al PCR. Aflat în închisoarea de la Brașov, Bodnăraș află că a pierdut cetățenia română, pentru că a ocupat funcții publice în Uniunea Sovietică. În închisoarea Brașov a  obținut cetățenia URSS printr-o comunicare oficială făcută de ambasadă … 

După executarea pedepsei și-a reluat activitatea de spionaj si s-a ocupat de organizarea unor unitati paramilitare clandestine, coordonand sabotarea frontului de la poarta Iașului in timpul ofensivei sovietice din 1944 si implicandu-se direct in operatiunea de destituire si condamnare a maresalului Ion Antonescu de către Regele Mihai.

In perioada consolidarii regimului comunist in Romania, Botnaras a devenit un  loial sustinator al lui Nicolae Ceausescu si unul din cei mai influenți membri ai elitei comuniste, acordându-i-se inalte onoruri si medalii.

A murit in plina glorie si i s-a dedica și un bust, plasat în fata Caminului Cultural din comuna  Milisauti, Suceava.

Pe fondul furnizarii de informatii sovieticilor, Ioan Mihai Pacepa (n. 1928) a devenit șef adjunct al Departamentului de Informatii Externe a Romaniei comuniste si mai apoi, consilier personal al lui Nicolae Ceausescu, pe care l-a trădat, cerând azil politic in SUA, în 1978, dedicandu-se spionajului impotriva blocului sovietic.

Intr-un comunicat oficial, purtatorul de cuvant al Guvernului american a calificat activitatea lui Pacepa drept „o importanta si unica contributie adusa Statelor Unite”.

 

 

Nicolae Ceaușescu, trădat de „fiul adoptiv”

 

 

Elena Ceaușescu a spus răspicat că au fost trădați de toți: „Trădare de sus şi până jos! Şi, în primul rând, Securitatea ne-a trădat!”. Nicolae Ceaușescu a fost chiar mai concret, la procesul de la Târgoviște, arătând spre „instanța” în care se afla și Victor Atanasie Stănculescu: „Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”.

De fapt, întreg sistemul l-a trădat, în frunte cu generalul Stănculescu și cu „fiul adoptiv” al cuplului dictatorial, Ion Iliescu.

Despre acesta din urmă, fostul său „tovarăș de arme”, Virgil Măgureanu, afirma că era desemnat drept succesorul liderului comunist încă din anii ’70.

Trădarea în era postdecembristă

Datorită evoluției sociale, trădarea după 1990 a căpătat nuanțe mai rafinate. În politică, cel puțin, traseismul și formarea de partide din destrămarea altora sunt formele cele mai întâlnite ale trădării.

Datorită evoluției umane, trădarea după 1990 a căpătat nuanțe mai rafinate. În politică, cel puțin, traseismul și formarea de partide din destrămarea altora sunt formele cele mai întâlnite ale trădării.

 

 

Traian Băsescu l-a trădat pe Petre Roman și a preluat conducerea PD, după ce i-a spus „Petre, ești cel mai bun!”.

Elena Udrea a trădat PSD pentru PNL, apoi PNL pentru PDL și, în final pe acesta pentru PMP-ul lui Băsescu.

Grupul de la Cluj l-au trădat pe Adrian Năstase și l-au pus la șefia PSD pe Mircea Geoană, care îi trădează și el.

Constantin Simirad și Octav Cozmâncă trădează PSD pentru a trece, primul de partea lui Băsescu, iar al doilea de partea lui Sorin Oprescu.

USL și Victor Ponta este trădat de Crin Antonescu, care, l-a râdnul lui, este îndepărtat de apropiații săi din partid în favoarea lui Klaus Iohannis.

Traian Băsescu este părăsit de toți consilierii, începând cu Andrei Pleșu și sfârșind cu Adriana Săftoiu.

Vasile Blaga îl tradează și el pe Băsescu, preia șefia PDL și apoi desființează partidul.

Pentru a incheia intr-un mod mai putin dramatic aceasta epopee a tradarii la români, să ne amintim de celebra replica a lui Caragiale, menita sa mai indulcească intrucatva situația: „Trădare, trădare, dar s-o știm si noi”…

 

 

 

 

 

 

Bibliografie:

 

 

Balan, Mircea – „Istoria tradarii la romani”, 2002;

Gosu, Armand – „Politica externa comunista si exil anticomunist”, 2004;

Selejan, Ana – „Tradarea intelectualilor: Reeducare si prigoana”, 2005;

Solomovici, Tesu – „Un dosar incendiar – Pacepa”, 2005;

Neumann, Victor & Heinen, Armin – „Istoria Romaniei prin concepte – Perspective alternative asupra limbajelor social-politice”, 2010.

https://mythologica.ro/epopeea-tradarii-la-romani

https://www.sursazilei.ro/tradarea-la-romani

https://www.historia.ro/ tradare-in-urma-cu-230-de-ani

 

 

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/27/oportunisti-si-tradatori-in-istoria-noastra-ii/

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Lista secretă: 23 de trădători ai lui Ceaușescu. Acești oameni conduc și ACUM!

 

https://www.youtube.com/watch?v=79lJOHW8wQ4

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Satan, Prințul acestei lumi – Ediție originală

 

 

de William Guy Carr (Autor)

 

 

Ultima lucrare a lui William Guy Carr, în ediția sa originală și necenzurată. A fost editată ultima dată de fiul său cel mare și este prezentată ca ultimul manuscris al autorului care expune Conspirația Luciferiană, satanismul, societățile secrete și Sinagoga lui Satan ca forțe motrice din spatele Mișcării Revoluționare Mondiale.

 

Opinii recomandate din Statele Unite

      Richard Tuttle

Aceasta este o carte care trebuie citită și recitită, deoarece conține atât de multe informații. Această carte indică, de asemenea, o carte superioară: cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl cunoaștem sub numele de Biblie. Isus a fost declarat cu putere Fiul lui Dumnezeu prin învierea Sa din morți. El este calea, adevărul și viața. El se va întoarce să domnească și să domnească pe pământ. O fortăreață puternică este Dumnezeul nostru.

 

      Gerhard Paul Burger

 

William Guy Carr a avut curajul să dezvăluie Legământul Secret

prin care loialiștii lui Satan „vor trăi restul vieții lor prezente și viitoare…”

 

„Prințul Satan al acestei lumi” se intronizează ca principiul numărul 1 într-o lume în care toată viața este energie organizată. Acest principiu numărul 1 este reflexia obscură a idolului. Se realizează pe sine însuși după propriul proiect. În timp ce reflexia reflectă oglinda, pe măsură ce gândirea face ravagii, războiul heraklitean permanent al principiilor. Acesta este singurul război mondial dintotdeauna…

 

… Legământul secret împotriva umanității „este un contract care a apărut pentru prima dată anonim pe un site web în iunie 2002…

 

… Doar câteva dintre cele 69 de puncte de contact: Ne vom comporta ca și cum nu am fi conectați pentru a menține iluzia vie. Vom sta mereu deasupra câmpului relativ al experienței lor, căci cunoaștem secretele absolutului [Niciun pachet de energie organică nu este puțin mai mult sau puțin mai puțin Divinitate]. Vom lucra împreună mereu și vom rămâne legați prin sânge și secret. Moartea va veni la cel care vorbește. Le vom menține mințile slabe în timp ce se prefac că facem opusul. Vom folosi cunoștințele noastre despre știință și tehnologie în moduri subtile, astfel încât să nu vadă niciodată ce se întâmplă. Vom folosi metale, acceleratori de îmbătrânire și sedative pentru hrană și apă, precum și în aer. Vor fi acoperiți de otravă oriunde se întorc. Otrăvurile vor fi absorbite prin piele și gură, le vor distruge mintea și sistemul reproducător. Îi vom învăța că otrăvurile sunt bune, cu imagini amuzante și tonuri muzicale. Când vor naște, vom injecta otrăvuri în sângele copiilor lor și îi vom convinge că este pentru ajutorul lor. Le vom concentra atenția asupra banilor și bunurilor materiale, astfel încât să nu se conecteze niciodată cu sinele lor interior. Îi vom hrăni cu fornicație, plăceri exterioare și jocuri, astfel încât să nu fie niciodată una cu unitatea a toate acestea. Mintea lor ne va aparține și vor face așa cum spunem noi. Dacă refuză, vom găsi modalități de a implementa tehnologia de alterare a minții în viețile lor. Vom folosi frica ca armă. Vom stabili guvernele lor și vom stabili contrarii în interior. Vom stăpâni ambele părți. Ne vom ascunde întotdeauna obiectivul, dar ne vom duce la bun sfârșit planul. Familiile noastre nu se vor amesteca niciodată cu ale lor. Sângele nostru trebuie să fie întotdeauna pur, căci aceasta este calea. Îi vom face să se omoare între ei când ne va conveni. Îi vom ține separați de unitate prin dogmă și religie. Vom controla toate aspectele vieții lor și le vom spune ce să gândească și cum. Când o lumină va străluci printre ei, o vom stinge prin ridicol sau prin moarte, oricare ne va conveni cel mai bine. Îi vom face să-și sfâșie inimile unii altora și să-și ucidă propriii copii. Vom realiza acest lucru folosind ura ca aliat, furia ca prieten. Ura îi va orbi complet și nu vor vedea niciodată că din conflictele lor ieșim ca conducătorii lor. Vor fi ocupați să se ucidă între ei. Se vor scălda în propriul lor sânge și își vor ucide vecinii atât timp cât vom considera de cuviință. Vom beneficia enorm de asta, căci nu ne vor vedea, căci nu ne pot vedea. Vom continua să prosperăm din războaiele și morțile lor. Vom repeta acest lucru iar și iar până când scopul nostru final va fi atins…

… Vom ascunde mereu adevărul divin de ei, că suntem cu toții una. Acest lucru nu trebuie să știe niciodată! Picătură cu picătură, picătură cu picătură, ne vom atinge scopul…

… Vom prelua pământul, resursele și bogățiile lor pentru a exercita un control total asupra lor. Îi vom înșela să accepte legi care le vor fura puțina libertate pe care o vor avea…

… Vom stabili un sistem monetar care îi va întemnița pentru totdeauna, ținându-i pe ei și pe copiii lor în datorii. Când vor interzice împreună, îi vom acuza de crime și vom prezenta lumii o poveste diferită, căci vom deține toată mass-media. Vom folosi mass-media noastră pentru a controla fluxul de informații și sentimentele lor în favoarea noastră…

… Când se vor ridica împotriva noastră, îi vom zdrobi ca pe insecte, căci sunt mai mult decât atât. Vom recruta câțiva dintre ei pentru a ne duce la îndeplinire planurile, le vom promite viață veșnică, dar viață veșnică pe care nu o vor avea niciodată, căci nu sunt de-ai noștri…

… Recruții vor fi numiți „inițiați” și vor fi îndoctrinați să creadă în rituri false de trecere către tărâmuri superioare. Membrii acestor grupuri vor crede că sunt una cu noi, fără a cunoaște niciodată adevărul. Nu trebuie să învețe niciodată acest adevăr, căci se vor întoarce împotriva noastră. Pentru munca lor, vor fi răsplătiți cu lucruri pământești și titluri mărețe, dar niciodată nu vor deveni nemuritori și nu ni se vor alătura, niciodată nu vor primi lumina și nu vor călători pe stele. Nu vor ajunge niciodată în tărâmurile superioare, căci uciderea propriei lor seminții va împiedica trecerea către tărâmul iluminării. Asta nu vor ști niciodată…

… O, da, atât de măreață va fi iluzia libertății, încât nu vor ști niciodată că sunt sclavii noștri. Când totul va fi la locul lui, realitatea pe care am creat-o pentru ei îi va stăpâni. Această realitate va fi închisoarea lor. Vor trăi în autoamăgire.”

 

… Aveți curajul să citiți această carte!

 

 

Recenzii de top din alte țări

 

Intrigant

Merită banii și timpul investit. Informează-te.

 

 

Citind această carte, am avut puternica impresie că a fost scrisă ieri. Profețiile biblice ne spun, de asemenea, că astfel de lucruri se vor întâmpla. Poți simți valorile și respectul său pentru viața umană și decență în timp ce citești.

 

 

 

      Gail Moore

Carte profetică și informativă

 

La vremea când a fost scrisă această carte, la sfârșitul anilor ’50, și când fiul lui Carr a publicat-o în anii ’60, aceasta ar fi părut complet nebunească pentru majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, citind-o în 2024, cartea este profetică și cu adevărat informativă în ceea ce privește agenda rea ​​și anti-umană pe care o vedem astăzi. De asemenea, mi-a trezit un interes proaspăt pentru Biblie, la care cartea face referire de mai multe ori; deși am citit Biblia de câteva ori de-a lungul vieții mele, am ratat cumva de câte ori Satana este de fapt numit prințul acestei lumi.

 

Recomand această carte oricui este interesat de:

studii biblice legate de Satana și bătălia dintre bine și rău pentru sufletele umane. (prima secțiune)

Francmasoneria, legăturile cu luciferianismul, istoria liderilor săi și infiltrarea în guvern și alte instituții precum educația, medicina etc.

WRM (mișcarea revoluționară mondială) alias guvern mondial și noua ordine mondială.

 

Multă materie de reflecție în această mică carte, în special pentru cei care văd „războiul” de astăzi ca pe o bătălie spirituală.

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Pioni în joc- O nouă ediție revizuită

 

de William Guy Carr (Autor)

 

 

Conspirația internațională explicată. Această nouă ediție revizuită este cea mai bună lucrare disponibilă despre conspirația malefică responsabilă pentru războaiele devastatoare și conflictele continue ale secolului trecut. Acum sunt aproape de scopul lor final de dominație totală a lumii printr-un guvern mondial dictatorial. William Guy Carr, un autor renumit care a avut o carieră distinsă ca ofițer naval canadian, inclusiv servicii remarcabile în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În această lucrare cu dezvăluiri șocante, el arată cum conspirația oamenilor atei-materialiști a manipulat evenimentele mondiale pentru a-și asigura controlul suprem asupra bogăției, resurselor naturale și forței de muncă din întreaga lume. Această conspirație satanică, continuă Carr, se străduiește să abolească creștinismul și toate religiile, să demanteleze toate guvernele naționale ordonate și să slăbească și, în final, să distrugă patriotismul, națiunile și viața de familie tradițională. Pionii în joc urmăresc istoria marii conspirații și a Mișcării Revoluționare Mondiale, arătând rolurile Illuminatilor, francmasonilor, comuniștilor și Națiunilor Unite. Această carte prezintă conspirația ca parte a Revoluției Americane, Revoluției Franceze, preluării puterii comuniste asupra Rusiei și a celui de-al Doilea Război Mondial. În realizarea planului lor pe termen lung, Carr arată cum conspiratorii s-au apropiat din ce în ce mai mult de atingerea obiectivului lor prin infiltrarea centrelor cheie de putere și influență, prin obținerea controlului asupra băncilor centrale și a masei monetare mondiale și prin manipularea presei și a mass-media. În această carte importantă și captivantă, autorul trage un semnal de alarmă pentru a-i trezi pe creștini și patrioți la pericolul grav al celui de-al Treilea Război Mondial și al unei Noi Ordini Mondiale opresive. El prezintă măsuri practice pentru a expune, contracara și, în cele din urmă, a învinge forțele răului.

 

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Pioni in joc

 

De (autor): William Guy Carr

 

 

Aceasta este povestea ADEVARATA a unei intrigi internationale in care aventura, coruptia, mita, alaturi de asasinatul politic sunt impletite si prezentate asa cum nu a mai fost facut pana acum. Este povestea in care ni se spune cum diferite grupuri de oameni ateist-materialiste au jucat in toate “partidele de sah” internationale, pentru a decide care grup anume va detine, in cele din urma, controlul deplin asupra bogatiilor, resurselor naturale si a fortei de munca din lumea intreaga. Se explica, de asemenea, modul in care aceasta “partida” a ajuns la etapa ei finala. Internationala Comunista si Internationala Capitalista (amandoua avand ambitii totalitariste) si-au dat temporar mana pentru a lichida Crestinatatea. Desi lucrurile sunt deja la modul serios decise, totusi situatia nu este fara iesire, fara speranta. Solutia este sa punem capat jocului pe care Internationala Conspiratorilor il joaca in acest moment, inainte ca un grup sau altul cu gandire totalitarista sa isi impuna ideile asupra restului umanitatii. “Iluminatii” au ajuns in zilele noastre sa obtina controlul presei si al tuturor agentiilor care distribuie informatii publicului. stirile si informatiile sunt denaturate in asa fel incat omenirea sa ajunga sa creada ca Guvernul Mondial este unica solutie la toate problemele noastre. Povestea este senzationala si socanta in acelasi timp, dar este si educationala, intrucat prezinta ADEVARUL. Autorul ofera de asemenea si solutii practice la problemele pe care atat de multi oameni le considera de nerezolvat.

 

https://www.libris.ro/pioni-in-joc-william-guy-carr-dec978-973-9466-38-7.html?srsltid=AfmBOorqQxRUoGpPTl6RYdqYkrrzV-H0K_v0pZL2sn2RkE3adVmVd-PJ#descriptionHead

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Terorismul neurologic este în plină desfășurare. Chile a modificat constituția pentru a institui dreptul protecției neurologice

 

 

Profesor-doctor Radul Golban:

Chile este prima țară din lume care protejează drepturile neurologice, ne informează corectnews. Senatorii au decis că trebuie să reglementeze citirea gândirii înainte de a fi implementată.În statul sud-american, două proiecte de lege – un proiect de lege privind reforma constituțională, care așteaptă aprobarea Camerei Deputaților și un proiect de lege privind neuro-protecția – vor garanta cetățenilor drepturi neurologice. Acestea includ drepturile la identitate personală, liberul arbitru, confidențialitate mentală, acces egal la tehnologii de îmbunătățire cognitivă și protecție împotriva prejudecății algoritmice.

 

Pe 16 decembrie 2020, Senatul Republicii Chile a votat în unanimitate în favoarea modificării articolul 19 aliniat (1) al constituției, pentru a proteja integritatea și indemnizația mentală în legătură cu avansarea neurotehnologiilor.

 

Iată ce va prevede legea așa cum a fost reformulată în varianta finală: „Se interzice orice intruziune sau formă de intervenție în conexiunile neuronale sau intruziuni sau la nivelul creierului prin utilizarea neurotehnologiei, a interfeței creier-computer sau a oricărui alt sistem sau dispozitiv, care nu are consimțământul liber, expres și informat al persoanei sau al utilizatorului dispozitivului, chiar și în circumstanțe medicale. Se interzice orice sistem sau dispozitiv, fie că este vorba de neurotehnologie, interfață creier-computer sau altul, al cărui scop este accesarea sau manipularea activității neuronale, într-un mod invaziv sau neinvaziv, dacă poate afecta continuitatea psihologică și psihică a persoanei, adică identitatea lor individuală sau dacă aceasta diminuează sau dăunează autonomiei voinței lor sau capacității lor de decizie în libertate.”

 

Acest pas vine și pe fondul unei declarații din 17 august 2020 a Președintelui Republicii Chile, Sebastian Piñera,  cu ocazia licitației 5G.

 

“Anul trecut, la Summitul G-7 de la Biarritz, am avut ocazia să analizăm o nouă amenințare: dispozitive care vor putea să ne citească gândurile și chiar să semene gânduri și sentimente în mintea noastră.”

 

Prin tratarea neuro-datelor ca pe un organ, legea interzice ca Chilenii să fie obligați să renunțe la datele despre creier și, în mod esențial, colectarea lor va necesita autorizarea explicită de „opt-in” (n.r. a alege între a fi sau a nu fi de acord/implicat în ceva).

 

O altă implicație a acestei analogii juridice este că datele despre creier nu pot fi vândute; pot fi donat numai în scop altruist. Cumpărarea și vânzarea datelor cerebrale este interzisă, indiferent de consimțământ.

 

Reglementarea citirii  neurotehnologice  a minții pare necesară pentru a proteja confidențialitatea mentală, precum susțin cercetătorii de la Columbia University, deoarece avansarea pe teren prezintă o amenințare substanțială.

 

Este de neînțeles de ce în Europa, în leagănul culturii și al democrație nu se pune această problemă.

 

Dezvoltarea tehnologiei moderne, politica de digitalizare asumată și de România ne obligă să urmărim cu atenție această evoluție a dreptului.

 

Altfel, dacă așteptăm ca  neurotehnologia să fie pe deplin dezvoltată înainte de a decide cum să o reglementăm, caracteristicile tehnice și practicile sociale asociate acesteia pot deveni prea înrădăcinate cultural pentru a fi ulterior reglementate.

 

Un pas crucial în direcționarea către un consens internațional – unul care ar putea proteja Chile de pierderea potențialilor investitori în „paradisuri de neuro-drepturi” cu reglementări laxe – este o agendă de neuro-drepturi pentru Organizația Națiunilor Unite. Profesorul Rafael Yuste, codirector al Centrului de Neurotehnologie al Universității Columbia și avocatul de drept internațional Jared Genser, au sugerat în martie secretarului general al ONU António Guterres, înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului și lui Michelle Bachelet, fostei președintă a Republicii Chile, să creeze o comisie internațională de experți  în domeniul neuro-drepturilor.

 

Această comisie ar putea dezvolta un consens global în ceea ce privește definiția neuro-drepturilor și constituie un pas către elaborarea unui tratat internațional.

 

România ar putea fi o fruntașă în Europa luând o astfel de inițiativă, care s-ar înscrie perfect în politica de digitalizare țării. 

 

Sursa: corectnews

 https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2021/07/13/terorismul-neurologic-este-in-plina-desfasurare-chile-a-modificat-constitutia-pentru-a-institui-dreptul-protectiei-neurologice/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Planul Illuminati pentru umanitate a fost hotărât acum 200 ani!

 

 

 

Cartea din care am extras textul posterului se numește „Pioni în joc” și a fost scrisă în 1958 de William Guy Carr, etnic englez, ofiţer al marinei canadiene, autor al mai multor teorii ale „conspirației” devenite între timp … realităţi.

Astăzi, în primăvara lui 2023, putem afirma fără niciun dubiu că planul lui Weishaupt se aplică neîntrerupt de ani de zile și este dovada concretă că nimic din ce am trăit până acum NU este întâmplător, ci PREMEDITAT!

 

Și dacă unii dintre noi doar presupuneau că satanismul este „religia” viitorului, impusă de adepţii ei triliardari, iată că acum știm exact că spre ea ne îndreptăm. Satanismul pandemic mondial este corola „programului” de exterminare a rasei umane. Dominaţia întunericului vrea să bestializeze și să ardă tot ce opune rezistență răului.Weishaupt vorbea și despre vremurile în care khazarii vor subjuga complet lumea. Goyimii, în accepțiunea lor, reprezintă persoanele lipsite de putere, inutile în jocul planetar (exact cum îi eticheta Harari pe oamenii din afara cercului exclusivist al criminalilor triliardari), necesari spre a fi utilizaţi de eugeniști – un timp oarecare – deoarece prin și cu ei își pot atinge scopul bine determinat. După îndeplinirea obiectivului propus, pionii pot fi sacrificaţi ca oricare alt goyim inutil.

În mai multe postări am avertizat organele de opresiune, guvernanţii și justiția exact despre acest aspect. Practic, toţi sunt victime DUPĂ ce rolul prestat în jocul celor puternici s-a încheiat! Că unii cred altceva… e pură naivitate.

Voi mai extrage din cuprinsul cărţii și alte fragmente ce merită atenţia unora dat fiind faptul că subiectele abordate sunt argumentate cu documente.

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2023/03/13/planul-illuminati-pentru-umanitate-a-fost-hotarat-acum-200-ani/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Cele 9 legi ale Illuminati

 

 

 

 

 

Cele 9 legi ale Illuminati

1. Lucifer, Purtătorul luminii, a creat doar două tipuri de oameni: noi, Illuminati și vitele umane, care nu au niciun drept cu excepţia acelora de a fi înrobite, batjocorite și sacrificate.

 

2. Realizați Guvernul Unic, alias Sclavia Globală.

 

„Sacrificarea vitelor umane” se va face la o scară fără precedent și reprezintă o consecință a celei de-a doua porunci a Genocidului Global.

 

3. Transformați vitele umane în roboți și convingeți-le că „Negrul este alb”.

 

4. Adevărul (ascuns) se ține la vedere.

Spuneți deschis adevărul vitelor umane, dar asigurați-vă că nu înțeleg subiectul.

 

5. Înlăturați cât mai curând posibil toţi adevărații creștini și toţi evreii.

(Notă: prin sintagma „evreii” se înţelege atât rasa, cât și religia lor.)

 

6. Supuneți-vă doar vouă înșivă.

 

7. Convingeți vitele umane că nu există niciun Creator.

 

8. Creați decepții nesfârșite, serviți-le NIMICUL, iar realitatea simulată va fi oferită la sfârșitul spectacolului.

 

9. Rescrieți Istoria pentru a transforma în mod oficial înfrângerea voastră din trecut în victoria prezentului.

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2017/08/04/cele-9-legi-ale-illuminati/

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Forumul Economic Mondial cere oamenilor predarea suveranităţii asupra propriului creier!

 

 

Forumul Economic Mondial a lansat recent o nouă inițiativă controversată care ar trebui să pună pe gânduri întreaga rasă umană.Forumul Economic Mondial cere acum oamenilor să predea elitei globale suveranitatea asupra propriului creier.  Potrivit FEM, undele cerebrale sunt date/informaţii și ar trebui să fim fericiți că permitem AI să ne pătrundă în creier … „pentru binele nostru”.

 

La întâlnirea anuală a FEM de la Davos din ianuarie 2023 a avut loc un seminar foarte important unde s-a discutat despre „Transparența creierului”, moment în care elita globală a explicat exact cum va folosi AI pentru a înrobi omenirea.

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2023/02/21/forumul-economic-mondial-cere-oamenilor-predarea-suveranitatii-asupra-propriului-creier/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Forumul Economic Mondial cere oamenilor predarea suveranităţii asupra propriului creier!

 

 

Forumul Economic Mondial a lansat recent o nouă inițiativă controversată care ar trebui să pună pe gânduri întreaga rasă umană.

Forumul Economic Mondial cere acum oamenilor să predea elitei globale suveranitatea asupra propriului creier.  Potrivit FEM, undele cerebrale sunt date/informaţii și ar trebui să fim fericiți că permitem AI să ne pătrundă în creier … „pentru binele nostru”.La întâlnirea anuală a FEM de la Davos din ianuarie 2023 a avut loc un seminar foarte important unde s-a discutat despre „Transparența creierului”, moment în care elita globală a explicat exact cum va folosi AI pentru a înrobi omenirea.

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2023/02/21/forumul-economic-mondial-cere-oamenilor-predarea-suveranitatii-asupra-propriului-creier/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Creierul super-global

 

 

 

“O mulțime de oameni din Silicon Valley aderă la teoria construirii unui super-creier global în care toți utilizatorii noștri sunt doar mici neuroni interschimbabili, nici unul neavând vreo importanță în sine.”

 

Jaron Lanier – The Social Dilemma (2020)

 

Creierul global este o viziune futurologică inspirată din neuroștiințele rețelei planetare ale tehnologiei informației și comunicațiilor care interconectează toți oamenii și artefactele lor tehnologice.Pe măsură ce această rețea stochează din ce în ce mai multe informații, preia din ce în ce mai multe funcții de coordonare și comunicare de la organizațiile tradiționale, devine din ce în ce mai inteligentă, jucând din ce în ce mai mult rolul unui creier global pentru planeta Pământ.

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2020/10/08/creierul-super-global/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Optogenetica – folosirea luminii ca instrument de control al creierului uman

 

Optogenetica presupune introducerea unui instrument cu fibra optica in creierul subiectului pentru controlarea neuronilor cu ajutorul pulsatiilor de lumina, care se comporta ca niște declanșatoare.

 

Optogenetica (din greacă optikós) se referă cel mai frecvent la o tehnică biologică care implică utilizarea luminii pentru a controla neuronii care au fost modificați genetic. Optogenetica este o metodă de control a activității unui neuron folosind ingineria genetică.

 

Optogenetica este cea mai nouă tehnică de manipulare și studiu a celulelor nervoase dezvoltată de cercetătorul Karl Diesseroth de la Universitatea Stanford și care în scurt timp a început să devină standardul în cercetarea asupra creierului.Oamenii de știință au creat folosind ingineria genetica (GMO) o proteina, opsină care este sensibilă la lumină, atât de sensibilă, încât chiar și atunci când este proiectată în celule adânci în țesut, poate răspunde la un stimul de lumină externă.

 

Tehnica optogeneticii se bazează pe utilizarea unui puls de lumină care duce la deschiderea unei proteine transmembranare numită opsină. Aceste opsine sunt sensibile la lumină și îndeplinesc funcția de canale de ioni. Atunci când neuronii sunt expuși la lumină, aceste canale se deschid, permițând mișcări de ioni între interiorul celulei și spațiul extracelular.

Unele tipuri de opsine sunt permeabile doar ionilor de sodiu atunci când sunt activate de lumina albastră, rezultând în depolarizarea (activarea) neuronilor. Prin expunerea la lumina albastră, opsina devine activă la impulsuri electrice! Alte opsine sunt activate de lumina galbenă și permit trecerea ionilor de clor în interiorul celulei, rezultând într-o hiperpolarizare (inhibare a activității neuronului respectiv) sau expunerea la lumină verde are ca efect înhibarea amintirilor.Istoria optogeneticii pleaca din 1979, cand laureatul premiului Nobel Francis Crick si asistentii sai, James Watson si Rosalind Franklin, au descoperit structura ADN-ului – sugerand ca neurostiinta ar trebui sa ne invete modul in care sa preluam controlul asupra anumitor celule ale creierului. Acest lucru ar trebui sa se transforme pentru omenire intr-un avantaj cu mare potential.

 

„Imaginati-va cum ar fi sa putem porni si opri, din exterior, neuronii din creierul unui animal. Suna ca si cum ati transforma creatura intr-un fel de robot, ca intr-o povestire science-fiction, nu?”, spune profesorul Leonard Mlodinow.Pentru ca metoda sa dea roade, neuronii trebuie sa fie re-modelati, astfel incat sa reactioneze la lumina. Acest lucru este posibil acum prin descoperirea uimitoare a unei proteine care ajuta la „pornirea” si „oprirea” neuronilor atunci cand sunt in contact cu lumina. Aceasta exotica proteina nu este prezenta in neuronii obisnuiti, asa ca oamenii de stiinta au gasit o solutie de a o introduce – mai exact, cu ajutorul ingineriei genetice, prin metoda numita „transfectie„, la fel cum un virus infecteaza un neuron. Odata introdus, materialul genetic determina neuronul sa produca proteina senzitiva la lumina.

 

Neuronii construiti prin inginerie genetica pot fi „opriti” sau „porniti” oricand de cineva de la distanță, in interiorul creierului unui subiect viu.

 

Una dintre aplicatiile optogeneticii la care se lucreaza de câţiva ani este asupra felului in care creierul produce dopamina, un neurostransmitator care produce sentimentul de placere.

 

Ingineria genetică este un proces în care oamenii de știință schimbă informațiile din codul genetic (planurile) unei vieți.

 

Proteinele din opsine ajută subiectul să se deplaseze spre lumină.

 

Impulsurile luminoase pot fi folosite pentru a sterge anumite amintiri traumatizante sau pentru a învăţa subiectul să reacţioneze într-un anume fel la un stimul extern, chiar dacă stimulul respectiv îi provoacă frică, greaţă, furie etc.Închei expunerea prin a vă atenţiona că în unele orașe din lume s-au montat pe stâlpi surse de lumină … albastră. Recent am văzut un video în care lumina albastră era prezentă și în interiorul unei mașini de transport urban! Nimic nu este întâmplător! Manipularea creierului de la distanţă prin stimuli electrici, luminoși poate fi utilizată cu succes împotriva persoanelor vaccinate!

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2023/01/20/optogenetica-folosirea-luminii-ca-instrument-de-control-al-creierului-uman/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Baronul galben Cristian Buican sare la gâtul ministrului Mediului, care i-a stricat combinațiile. De ce deranjează la Vâlcea anchetele privind fondurile europene?

 

 

 

Baronul galben Cristian Buican sare la gâtul ministrului Mediului, care i-a stricat combinațiile. De ce deranjează la Vâlcea anchetele privind fondurile europene?

Un nou scandal politic explodează la Vâlcea, iar miza pare a fi mult mai mare decât o simplă dispută pe Facebook. Deputatul Cristian Buican, președinte PNL Vâlcea, a declanșat un atac virulent la adresa ministrului Mediului, Diana Buzoianu, imediat după ce aceasta a sesizat Agenția Națională de Integritate într-un posibil caz de conflict de interese la Direcția Silvică Vâlcea.

 

Coincidență sau reflex de apărare al unui sistem local deranjat?

 

Sesizare la ANI: fonduri europene, firme private și funcții duble

Ministrul Mediului a anunțat public că a trimis cazul către ANI, făcând referire la o situație suspectă:

„Daniel Nicolăescu, director adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, ocupa simultan și o funcție în firma privată Chimpromet SRL. Exact această firmă a câștigat o licitație derulată de Direcția Silvică Vâlcea, pentru lucrări finanțate din PNRR. Coincidență?” – Diana Buzoianu

Este vorba despre lucrări de corectare a torenților, bani europeni, deci interes public major. Dacă se confirmă, situația poate îmbrăca forma unui conflict de interese grav, cu implicații penale.

 

Cristian Buican explodează: „Minciună sau prostie?”

În loc să ceară clarificări sau să sprijine ancheta, liderul PNL Vâlcea a sărit la gâtul ministrului, lansând acuzații dure:

 

„Minciună sau prostie? La Direcția Silvică Vâlcea nu există funcția de director adjunct!” – Cristian Buican

Mesajul său merge mai departe, atacând USR și PSD, partide cu care se află în coaliție de guvernare, despre care spune că reprezintă doctrine ale minciunii și dezinformării.

 

 

De ce această reacție isterică? De ce nu așteptăm decizia ANI? De ce nu este lăsată instituția abilitată să verifice documentele?

 

Președintele PNL Vâlcea omite să le spună vâlcenilor că Nicolaescu a fost director general al Romsilva, cu susținerea PNL Vâlcea, adică a lui… Buican direct!

Buican susține că funcția de „director adjunct” nu există în organigramă. Totuși, în sistemul silvic sunt numeroase funcții echivalente (șef district, director tehnic, coordonator proiect etc.).

 

Întrebările reale sunt acestea: A ocupat sau nu Nicolăescu o poziție de conducere? (DAAA)

A fost sau nu angajat simultan la firma care a câștigat contractul? (DA)

Există documente care confirmă acest lucru? (DA)

Aceste lucruri nu se stabilesc pe Facebook, ci prin anchetă oficială a Ministerului Mediului și Pădurilor, care a fost deja realizată!

 

Buican – vechi legături cu zona pădurilor

………………………

 

 

Det. Aici

 

https://ziaruldevalcea.ro/2026/01/baronul-galben-cristian-buican-sare-la-gatul-ministrului-mediului-care-i-a-stricat-combinatiile-de-ce-deranjeaza-la-valcea-anchetele-privind-fondurile-europene/

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Diana Buzoianu îl dă pe mâna ANI pe Daniel Nicolăescu, director adjunct la Direcția Silvică Vâlcea: suspiciuni grave de conflict de interese

 

 

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat public că a sesizat Agenția Națională de Integritate (ANI) în legătură cu un posibil caz grav de conflict de interese ce îl vizează pe directorul adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, Daniel Nicolăescu. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe rețelele sociale, în care ministra a subliniat că practicile de tip „achiziții cu dedicație” trebuie să înceteze definitiv.Potrivit declarațiilor oficialului, Nicolăescu ar fi ocupat simultan funcția de conducere în cadrul Romsilva și o poziție de angajat la o firmă privată. Aceeași societate ar fi câștigat o licitație organizată chiar de Direcția Silvică Vâlcea, în perioada în care acesta deținea funcția de director adjunct.

„Punem punct achizițiilor publice aranjate! Suntem atenți la fiecare euro din fondurile europene! Am sesizat ANI într-un nou potențial caz grav de conflict de interese la Romsilva: Daniel Nicolăescu, director adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, era angajat simultan și la o anumită firmă. Exact această firmă a câștigat o achiziție publică derulată de Direcția Silvică Vâlcea, în timpul mandatului său, pentru lucrări de corectare a torenților, finanțate prin PNRR. Coincidență?”, a scris Diana Buzoianu pe Facebook.

Ministra Mediului a precizat că au fost demarate controale extinse asupra proiectelor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar în cazul în care vor apărea suspiciuni, acestea vor fi sesizate imediat instituțiilor abilitate.

 

„Am început verificări în zona PNRR. Dacă apar suspiciuni, autoritățile de control vor fi informate imediat. Majoritatea fondurilor au fost și sunt utilizate corect, însă acolo unde există abateri, nu le vom tolera. Fondurile publice trebuie protejate, iar regulile trebuie să fie aceleași pentru toți. Vor urma controale în teren. Transparența nu este opțională”, a transmis Buzoianu.

Cazul intră acum în atenția Agenției Naționale de Integritate, care urmează să stabilească dacă există încălcări ale legislației privind incompatibilitățile și conflictul de interese.

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

Vaccinurile anti-Covid sunt destinate manipulării populației

 

 

Manipularea omenirii și convergența biodigitală sunt puse în practică prin vaccinurile anti-Covid, de state și organisme internaționale, potrivit unui medic ”conspiraționist”.

 

ȘTIRE: Este recunoscut oficial că vaccinarea covid a fost și este un experiment nanotehnologic pentru validarea nanomedicinei. Cercetări independente, inclusiv personale ale compoziției vaccinurilor covid indică prezența de elemente toxice, nedeclarate în prospecte, ce țin de nanotehnolgie, care au capacitatea de a se autoasambla. Obținerea flacoanelor de vaccin covid pentru investigații a fost dificilă, iar metodele de determinare a compoziției sunt scumpe, se fac in centre specializate si sunt greu accesibile oamenilor, care au acceptat injectarea cu bună credință , fără a putea face verificări ale produselor.Controlul la nivel național al compoziției vaccinurilor covid a fost evitat prin autorizarea centralizată a vaccinurilor covid de către EMA. Analiza compoziției chimice a fost în mod sistematic evitată, in ciuda ghidurilor care prevedeau acest lucru in caz de reacții adverse severe, inclusiv de deces. Autoritățile din diverse țări nu au ținut cont de avertizările cercetătorilor independenți privind elementele nedeclarate identificate în vaccinurile covid.

 

Proprietățile speciale ale nanoparticulelor, toxicitatea, dar și posibilitățile utilizării lor în controlul bidirecțional al corpului uman, inclusiv al minții umane nu sunt aduse spre știința oamenilor, deși nanotehnologia este intens folosită în multe domenii, inclusiv in medicină. Internetul corpurilor folosind comunicații la nivel nano și tehnologii 5G/6G, optogenetică, este intens studiat pentru o nouă medicină personalizată bazată pe nanosenzori și nanoefectori considerați a fi “noninvazivi”.

 

Convergența biodigitală este o prioritate a organizațiilor ONU, FEM, OMS și a fost preluată tot ca prioritate de majoritatea guvernelor lumii. Convergența biodigitală constând în fuziunea dintre biologic și tehnologie reprezintă o schimbare profunda a lumii în care trăim , dar și a omului însuși. Convergentța biodigitala nu este o opțiune, încălcând-se liberul arbitru.

 

 

 

 

https://www.veridica.ro/fake-news-dezinformare-propaganda/fake-news-vaccinurile-anti-covid-sunt-destinate-manipularii-populatiei

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Președinta Republicii Moldova a declarat că ar vota pentru unirea cu România

 

© EPA/ORESTIS PANAGIOTOU  

 

 

 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că va vota pentru reunificarea cu România dacă problema va ajunge vreodată la referendum, spunând că este din ce în ce mai greu pentru țara sa să „supraviețuiască” singură.  Cu o populație de aproximativ 2,4 milioane de locuitori situați între România și Ucraina, Moldova a devenit o țintă pentru războiul hibrid rusesc, care include dezinformare și manipulare electorală.  „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru unificarea cu România”, a declarat Sandu, care conduce guvernul pro-european de la Chișinău, pentru podcastul britanic The Rest is Politics.  „Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în Moldova. Uitați-vă ce se întâmplă în lume”, a explicat ea.

 

Maia Sandu: „Este din ce în ce mai dificil pentru o țară mică precum Moldova să supraviețuiască ca democrație”

„Este din ce în ce mai dificil pentru o țară mică precum Moldova să supraviețuiască ca democrație, ca țară suverană și, bineînțeles, să reziste Rusiei.” Moldova a făcut parte din România din 1918 până în 1940, când a fost anexată de URSS, înainte de a-și declara independența în 1991, după căderea Cortinei de Fier. Potrivit Politico, la un referendum din 2024, o majoritate restrânsă a moldovenilor, 50,4%,  a votat în favoarea aderării la UE, într-un vot marcat de interferența Rusiei. Sandu a fost realeasă ca președinte într-un vot paralel, cu aproximativ 55% din voturi, învingându-și adversarul pro-rus.

 

 

https://www.veridica.ro/stiri/presedinta-republicii-moldova-a-declarat-ca-ar-vota-pentru-unirea-cu-romania

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Emilia Șercan: Ministrul Justiției, idolul borfașilor. Cum încearcă Radu Marinescu să îngroape cu strategii avocățești plagiatul din propria lucrare de doctorat

 

 

Imediat după publicarea anchetei despre plagiatul ministrului Justiției, Radu Marinescu, am devenit ținta unei virulente campanii de denigrare online, orchestrată de PSD și alimentată de susținătorii acestora cu probleme penale. Unii dintre ei, pretinși ziariști, alții, patroni de presă cu condamnări penale.

 

Această mobilizare generală, de o agresivitate ieșită din comun, nu a făcut decât să-mi confirme un singur lucru: Radu Marinescu este o piesă importantă pentru gruparea politico-mediatico-juridică determinată să fure în continuare fără să plătească, adică să se bucure de impunitate.

 

Punctajul atacurilor, dar și tonul lor a fost dat de Radu Marinescu însuși, alături de PSD.

 

La câteva ore după ce am publicat probele care arată că teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, acesta a avut o reacție pe Facebook pe care o începe cu două întrebări: „De ce acum? De ce eu?”.

 

Cum aceste întrebări nu sunt unele retorice, îi voi răspunde direct lui Radu Marinescu și voi începe cu cea de-a doua întrebare.

„De ce eu?”

 

……………………………………

 

Det aici

 

https://pressone.ro/emilia-sercan-ministrul-justitiei-idolul-borfasilor-cum-incearca-radu-marinescu-sa-ingroape-cu-strategii-avocatesti-plagiatul-din-propria-lucrare-de-doctorat

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Care sunt dovezile că Gould era marxist?

 

În general, îl numim pe Stephen Jay Gould (1941–2002) marxist datorită înclinațiilor sale de stânga binecunoscute și activităților precum implicarea sa în grupul „Știința marxistă pentru oameni” (cu Richard Lewontin, marxist și mai fervent ). The Socialist Worker Online menționează că Gould a făcut parte din consiliile consultative ale revistei Rethinking Marxism și ale Forumului Brecht, sponsor al Școlii Marxiste din New York.1 Enciclopedia Stângii Americane l-a evidențiat pe Gould ca fiind unul dintre „puținii oameni de știință [care] au devenit aliați publici majori ai stângii” și ca „poate cel mai formidabil exemplu de prezență de susținere la evenimentele de stânga și pentru cauzele de stânga” .2

 

Un citat celebru al lui Gould este că, în cadrul subculturii familiale evreo-marxiste, el și-a învățat marxismul „în genunchii tatălui său”. El a spus că politica sa era foarte diferită de cea a tatălui său, dar nu a explicat niciodată exact cum. Unii au speculat că aceasta se referea la o respingere a stalinismului. Indiferent de semnificație, din opera lui Gould reiese clar că acesta a fost puternic influențat de credințele marxiste. În cartea sa, „ Cultura criticii” , autorul evoluționist Kevin MacDonald scrie că Gould „a recunoscut că teoria sa despre evoluție ca echilibre punctate era atractivă pentru el ca marxist, deoarece postula răsturnări revoluționare periodice în evoluție, mai degrabă decât schimbări conservatoare, graduale” .3

 

El a recunoscut deschis că teoria sa privind echilibrul punctat, pentru care este cel mai faimos, l-a atras datorită cunoștințelor sale despre Hegel și Marx. Mulți sunt de acord că Gould a permis filosofiei sale marxiste să-i influențeze știința. A fost chiar etichetat de alți evoluționiști drept „confuz, ipocrit, orbit de marxism și retoric necinstit” .4

 

Citiți mai multe despre înclinațiile marxiste ale lui Gould:

<home.comcast.net/~neoeugenics/gou.htm>

<chronicle.com/free/v48/i27/27a01401.htm>

<www.isreview.org/issues/24/gould.shtml>

<www.socialistworker.org/2002-1/410/410_08_StephenJayGould.shtml>

Stephen Jay Gould: Marxist și ateu? de David Noebel, Summit Ministries, 23 martie 2007 (include răspunsul către văduva lui Gould).

Note

Gasper, Phil, „Un om de știință al poporului”, Socialist Worker Online , 7 iunie 2002, p. 8.

Gasper, Phil, „Un om de știință al poporului”, Socialist Worker Online , 7 iunie 2002, p. 8.

MacDonald, Kevin, „Cultura criticii”, <home.comcast.net/~neoeugenics/gou.htm>.

Monastersky, Richard, „Revizuirea Cărții Vieții”, The Chronicle of Higher Education , 15 martie 2002 <chronicle.com/free/v48/i27/27a01401.htm>.

 

 

 

https://creation.com/en/articles/what-is-the-evidence-that-gould-was-a-marxist

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

Scala de timp geologică

 

 

A apărut pentru prima dată în Creația 3(1)

Paginile 32 – 33 , februarie 1980

 

Citate citabile

West, Dr. Ronald (Universitatea de Stat din Kansas) „Paleontologie și uniformitarism” Compass 45: 216, mai 1968

 

„Contrar a ceea ce scriu majoritatea oamenilor de știință, registrul fosil nu susține teoria darwinistă a evoluției, deoarece această teorie (există mai multe) este cea pe care o folosim pentru a interpreta registrul fosil. Procedând astfel, ne facem vinovați de raționament circular dacă spunem apoi că registrul fosil susține această teorie.”

Scala de timp geologică

O’Rourke, JE „Pragmatism vs. materialism în stratigrafie”, American Journal of Science 276: 54, ianuarie 1976.

 

„Trebuie luate în considerare structura, metamorfismul, prelucrarea sedimentară și alte complicații. Datarea radiometrică nu ar fi fost fezabilă dacă coloana geologică nu ar fi fost ridicată mai întâi. Axioma conform căreia niciun proces nu se poate măsura pe sine înseamnă că nu există timp absolut, dar această relicvă a mecanicii tradiționale persistă în distincția comună dintre vârsta «relativă» și cea «absolută».”

Scala de timp geologică

Uniformitarismul

Gould, Prof. Stephen Jay (Profesor de Geologie la Harvard) American Journal of Science 263: 223,

martie 1965, p. 223

 

„Uniformitarismul este un concept dual. Uniformitarismul substanțial (o teorie testabilă a schimbării geologice care postulează uniformitatea ratelor condițiilor materiale) este fals și împiedică formularea de ipoteze. Uniformitarismul metodologic (un principiu procedural care afirmă invarianța spațială și temporală a legilor naturale) aparține definiției științei și nu este specific geologiei.”

Uniformitarismul

Gould, Prof. Stephen Jay, profesor de geologie la Harvard; Istorie naturală ,

februarie 1975, pp. 16–17

 

„Charles Lyell a fost avocat de profesie, iar cartea sa este unul dintre cele mai strălucite rezumate publicate vreodată de un avocat… Lyell s-a bazat pe două mici viclenii pentru a-și stabili viziunile uniformitare ca singura geologie adevărată. În primul rând, a pus la cale un om de paie de demolat… De fapt, catastrofiștii aveau o minte mult mai empirică decât Lyell. Registrul geologic pare să necesite catastrofe; rocile sunt fracturate și contorsionate; faune întregi sunt șterse. Pentru a ocoli această aparență literală, Lyell și-a impus imaginația asupra dovezilor. Registrul geologic, a susținut el, este extrem de imperfect și trebuie să interpolăm în el ceea ce putem deduce în mod rezonabil, dar nu putem vedea. Catastrofiștii erau empiriștii înrăiți ai vremii lor, nu apologeții teologici orbiți.”

 

 

https://creation.com/en/articles/geological-timescale-ronald-west-stephen-jay-gould

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

(Spitale ale mortii…) Doi copii, de șase și, respectiv, de doi ani, sunt în moarte cerebrală după ce au fost operați în Spitalul Județean din Constanța

 

 

 

Doi copii, o fetiță de șase ani și un băiețel de doi ani, au ajuns în moarte cerebrală după ce au fost operați în zona abdominală în Spitalul Județean din Constanța, în decembrie, anul trecut. Fetița avea apendicită, iar băiețelul acuza de mai mult timp dureri abdominale.

Cei doi copii au fost transferați în stare foarte gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde sunt ținuți în viață cu ajutorul aparatelor. Colegiul Medicilor din România s-a autosesizat. Și spitalul din Constanța face o anchetă. Rezultatele vor fi cunoscute peste câteva luni.

 

Devastați de durere, părinții celor doi copii ne-au povestit drama prin care trec. Şi vor să afle adevărul despre cum au fost trataţii micuţii, iar cei vinovaţi să plătească. Tatăl băieţelului de doi ani şi cinci luni povesteşte că a ajuns la spital noaptea, după ce micuţul a reclamat dureri abdominale severe.

 

Valeriu Briceag, tatăl copilului de doi ani: S-au făcut analizele, a ieșit o glicemie mare, foarte mare, s-a decis internarea noastră. Ulterior am fost transferați către Terapie Acută, în cadrul Secției de Pediatrie, au solicitat să se facă un CT. A fost depistat volvusul intestinal, cu necroză. Operația a durat cinci ore.

 

După un week-end în care situația nu s-a îmbunătățit, părinţii au cerut transferul la Bucureşti.

 

Valeriu Briceag, tatăl copilului de doi ani: Când am ajuns la București, după ce i s-a făcut CT, s-a depistat și un pneumotorax la plămânul drept și edem cerebral. Din păcate a fost declarată moartea cerebrală.

 

Fetița de șase ani a ajuns în Spitalul Județean din Constanța în 15 decembrie, cu dureri tot în zona abdomenului. Florentina, mama fetiței, spune că după primele investigații nu a fost depistată cauza durerilor. Abia următoarea zi un medic a spus că are apendicită și că trebuie operată.

 

Florentina Iancu, mama fetiței de șase ani: La un interval de 10 minute, după ce a fost adusă în Terapie Intensivă, a făcut stopul cardio-respirator. Acela l-am observat eu, că asistenta nici n-a băgat de seamă. Am observat că se învinețește fetița din ce în ce mai tare.

 

Mama fetiței povestește că la ieșirea din sala de operații, copila nu a fost conectată la aparate.

 

Florentina Iancu, mama fetiței de șase ani: Într-un minut a venit doamna doctor. I-a dat păturica la o parte, să vadă reacția fetiței. A luat-o la palme, fără nicio reacție fetița. A țipat la personalul care trebuia să se ocupe de fetiță că de ce n-a fost în stare să observe mai devreme ce a făcut.

 

Dar problemele au continuat. Părinții au trecut prin momente cumplite: fetița s-a trezit din sedare și mișca, dar situația s-a agravat rapid. Cel mai cumplit verdict l-au primit în București, la Spitalul Grigore Alexandrescu.

 

Florentina Iancu, mama fetiței de șase ani: Pe data de 19 i s-a efectuat CT-ul la căpușor, unde ni s-a spus că câteva celule din cap au murit. După aceea au ridicat suspiciune de moarte cerebrală. Și până la urmă i-au pus diagnosticul de moarte cerebrală.

 

Colegiul Medicilor s-a autosesizat. Și părinții copiilor vor să afle adevărul despre ce s-a intâmplat în spitalul din Constanța.

 

CARMEN PANTIȘ, vicepreședinte Colegiul Medicilor din România: Niciodată, în toată cariera mea, de 25 de ani de medic anestezist, nu am întâlnit o situație similară. În general, copiii sunt extrem de sensibili la lipsa oxigenului, la hipoxie, și declarația de moarte cerebrală făcută acestor copii în Spitalul Grigore Alexandrescu este o situație care este incompatibilă cu viața.

 

Valeriu Briceag, tatăl copilului de doi ani: Vom face demersuri, vom contacta un avocat, vom apela la toate instituțiile care ne pot oferi răspunsuri.

 

Florentina Iancu, mama fetiței de șase ani: Să plătească fiecare pentru ce-a făcut.

 

Spitalul Județean din Constanța a declanșat propria anchetă.

 

Reprezentanții spitalului au transmis într-un mesaj scris că s-au autosesizat cu privire la această situație și că vor demara o anchetă internă, pentru lămurirea tuturor aspectelor.

 

Rezultatele anchetelor Colegiului Medicilor din România vor apărea abia peste câteva luni.

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Consangvinitatea și originea raselor

De Dr. Robert Carter

 

 

Consangvinitatea în cadrul grupurilor umane explică așa-numitele rase?

 

A apărut pentru prima dată înJournal of Creation 27(3)

 

 

Ești unul dintre milioanele de oameni în viață care îl pot considera pe Ginghis Han drept strămoș?

 

O întrebare frecventă adresată creaționiștilor este: „De unde provin diferitele rase umane?” Există diverse modalități de a răspunde la această întrebare în cadrul paradigmei biblice („pământul tânăr”) și multe articole și cărți au fost deja scrise pe această temă.1 Cu toate acestea , m-am gândit recent la o nouă modalitate de a ilustra originea diferitelor grupuri de oameni, folosind ca exemplu cele 12 triburi ale lui Israel.

 

Și la 40 de generații ( 810 d.Hr. ) ați avea peste 1 trilion de strămoși, ceea ce este imposibil, deoarece este vorba de mai mulți oameni decât au trăit vreodată în istoria lumii.

Din cronogenealogiile Genezei, 2 avem o istorie familială detaliată de la Noe la Avraam, și apoi la Iacov și cei 12 fii ai săi. Există însă o persoană în această listă care servește drept strămoș semnificativ pentru viitoarea națiune evreiască: Terah, tatăl lui Avram. Terah a fost, de asemenea, tatăl Sarei, deși nu prin mama lui Avram (Geneza 20:12), al lui Nahor și al lui Haran. Se pare că cei patru copii ai lui Terah sunt toți strămoșii celor 12 triburi ale lui Israel.3 Și acest arbore genealogic complex este cel pe care îl putem folosi pentru a ilustra de ce diferitele grupuri de popoare din întreaga lume nu arată toate la fel (figura 1).

 

Știința care a respins „rasa”

genealogie

Figura 1: Genealogia celor 12 triburi ale lui Israel (în partea de jos) poate fi urmărită de-a lungul mai multor rute de la Terah până la toți cei patru copii numiți ai lui Terah. Căsuțele gri mari și mici indică persoane cu strămoși necunoscute. Descendenții suplimentari din Terah pot fi incluși în orice căsuță gri, ceea ce înseamnă că numerele date în text pentru procentul de similaritate cu Terah sunt estimări minime.

Atunci când lucrează cu diferite grupuri de persoane, geneticienii calculează adesea un număr numit „coeficient de consangvinitate” și vorbesc despre „identitate prin descendență”, deoarece fiecare persoană a moștenit mai multe secțiuni identice de ADN din ambele părți ale familiei sale. Acest lucru se întâmplă deoarece, dacă toată lumea și-ar urmări arborele genealogic în timp, ar ajunge în cele din urmă la același strămoș sau grup de strămoși atât din partea mamei, cât și din partea tatălui. Acest lucru poate fi demonstrat folosind matematică simplă.

 

Pur și simplu numărați numărul de strămoși pe care îi aveți în generațiile precedente: 2 părinți, 4 bunici, 8 străbunici, 16 stră-străbunici etc. și luați în considerare faptul că timpul mediu de generație pentru oamenii moderni este de aproximativ 30 de ani.4 Astfel , acum 10 generații a fost în jurul anului 1710 d.Hr. , și ați avut 1.024 de strămoși în acea „generație” (Desigur, nu toți strămoșii dumneavoastră au trăit exact în aceeași perioadă, dar aceasta este o estimare bună.) După 20 de generații (în jurul anului 1410 d.Hr. ), ați avea peste 1 milion de strămoși care au trăit în jurul acelei perioade. La 30 de generații ( 1110 d.Hr. ), s-ar părea că ați avea peste 1 miliard de strămoși. Cel puțin, acesta este numărul de ramuri atât de îndepărtate în arborele dumneavoastră genealogic.

 

Totuși, din moment ce aceasta este probabil mai mare decât populația lumii la acea vreme, ar trebui să fie clar că nu putea exista un strămoș separat în fiecare loc. Și la 40 de generații ( 810 d.Hr. ) ați avea peste 1 trilion de strămoși, ceea ce este imposibil, deoarece este vorba de mai mulți oameni decât au trăit vreodată în istoria lumii. Aproape toți strămoșii voștri din această perioadă sunt strămoșii voștri de mii de ori (sau chiar mai mult) datorită unui proces pe care îl numesc „recursiune genealogică”.

 

Ginghis Han (1162–1227) are aproximativ 17 milioane de descendenți în viață astăzi, inclusiv 10% din cele 2 milioane de mongoli și poate 0,5% din populația lumii, sau 1 din 200 de persoane în viață astăzi!

Într-adevăr, nu este nevoie de multe generații pentru a avea mai multe locuri ancestrale în arborele genealogic decât populația lumii.

 

Problema este agravată dacă luăm în considerare faptul că mulți oameni nu lasă urmași. De exemplu, se estimează că aproximativ 25% din populația Islandei la începutul și mijlocul anilor 1800 sunt strămoșii a aproximativ 90% din populația modernă, iar rezultatele lucrărilor genealogice anterioare sunt și mai denaturate.

5

Simplu spus, marea majoritate a oamenilor din antichitate nu au descendenți în viață. În schimb, Ginghis Han (1162–1227) are aproximativ 17 milioane de descendenți în viață astăzi, inclusiv 10% din cei 2 milioane de mongoli și poate 0,5% din populația lumii, sau 1 din 200 de persoane în viață astăzi!

6

 

Toate acestea înseamnă că calculele din paragraful anterior ar trebui presupuse a fi timpi maximi pentru a ajunge la punctul în care aveți mai mulți strămoși decât populația lumii la momentul respectiv, deoarece dimensiunea efectivă a populației este mult mai mică decât dimensiunea reală a populației.

 

Un factor suplimentar de luat în considerare este faptul că ADN-ul este moștenit în blocuri mari de dimensiuni inegale. Acest lucru se datorează recombinării cromozomilor omologi înainte de reproducerea sexuată. Calculele mele (datele nu sunt prezentate) indică faptul că în doar 5 generații (adică mijlocul anilor 1800) este posibil să aveți persoane în arborele genealogic de la care nu ați moștenit ADN! Acest lucru depinde de cantitatea de recombinări per generație și de distribuția și spațierea evenimentelor de recombinare. Diversele modele pe care le-am aplicat indică toate o pierdere rapidă a strămoșilor genetici, indiferent de genealogie, cu o medie de mai puțin de 10 generații până la strămoși nuli pentru orice pereche strămoș-descendent din genealogie. Deoarece arborele genealogic al lui Terah este mai scurt decât acesta, calculele din această lucrare sunt probabil corecte. Adică, ne-am aștepta ca el să fie un strămoș genetic pentru restul persoanelor din genealogie.

 

Numărul de strămoși care se întorc în timp, coroborat cu mulți oameni care nu au avut copii în timp, coroborat cu efectele recombinării, împreună cu faptul că oamenii s-au încrucișat istoric în mare parte în cadrul propriului grup etnic, înseamnă că a existat o cantitate semnificativă de consangvinizare în fiecare populație.

 

Acesta este motivul pentru care oamenii din diferite grupuri etnice nu arată la fel. Multe gene pentru trăsături precum înălțimea, forma capului sau chiar culoarea ochilor nu prezintă neapărat modele puternice de moștenire. Cu toate acestea, a avut loc suficientă consangvinizare în toate grupurile etnice încât există adesea trăsături puternic asociate care pot fi folosite pentru a distinge aproximativ un grup de oameni de altul. Totuși, acest lucru nu este întotdeauna ușor de făcut și se pot găsi aproape toate trăsăturile în aproape toate populațiile.7 De fapt, atunci când ne uităm la genele subiacente, există aproximativ 10 milioane de variații în genomul uman care se găsesc în toate populațiile lumii.8 Acestea nu se găsesc însă cu aceeași frecvență în toate populațiile, iar acest lucru dă naștere unora dintre ideile noastre despre „rase”. Trebuie să fim atenți, totuși, atunci când încercăm să atribuim „rasă” unei persoane, deoarece geneticienii moderni au respins întreaga noțiune. După cum a spus recent geneticianul Lluis Quintana-Murci:

 

„Însă genele care explică diferențele fenotipice dintre populații [adică diferențele în modul în care arată oamenii din diferite populații] reprezintă doar o mică parte a genomului nostru, confirmând încă o dată că conceptul de «rasă» din punct de vedere genetic a fost abolit.”  9

 

tabel de consangvinizare1

Tabelul 1. Opt linii de descendență de la Terah la cei 12 fii ai lui Israel și procentul de identitate cu genomul lui Terah așteptat la generația terminală.

Israelul ca studiu de caz

Acum, întorcându-ne la Biblie și la o anumită familie, cea a lui Israel, putem vedea aceste idei în acțiune. Majoritatea oamenilor care au oarecare cunoștințe despre Biblie știu că Avram s-a căsătorit cu sora sa vitregă Sarai, Isaac s-a căsătorit cu verișoara sa Rebeca, iar Iacov s-a căsătorit cu verișoarele sale Rahela și Lea, care au dat naștere la 8 din cele 12 triburi ale lui Israel. Dar toți acești oameni descind și din Terah. Înseamnă aceasta că o mare parte din ADN-ul lui Terah ar trebui să fie reprezentată în cele 12 triburi din cauza consangvinizării?

 

tabelă de consangvinizare2

Tabelul 2. Persoanele semnificative din genealogia celor 12 fii ai lui Israel și procentul lor de rudenie cu Terah.

Copiii moștenesc fiecare jumătate din ADN-ul purtat de fiecare părinte. Astfel, un copil va purta un sfert din setul de ADN al fiecărui bunic, o șaisprezecea parte din ADN-ul fiecărui străbunic etc. Avram era 50% identic cu Terah. La fel și sora lui vitregă, Sarai. Copilul lor, Isaac, ar fi trebuit să fie 25% din fiecare bunic, dar pentru că părinții lui erau ambii copii ai lui Terah, Isaac era 50% identic cu unul dintre bunicii săi (obținând 25% din genomul lui Terah de la fiecare părinte). Din cauza consangvinizării, el avea un statut genetic similar ca și copil al lui Terah.

 

Singura diferență este că Isaac ar fi moștenit copii identice ale unor părți ale unor cromozomi de la părinții săi. De obicei, o persoană moștenește două versiuni ale genomului uman, una de la mamă și una de la tată. În cazul lui Isaac, însă, o parte din ADN-ul moștenit de la Sarai era identică cu cel moștenit de la Avram, deoarece aceștia, la rândul lor, moșteniseră părți identice din genomul lui Terah. În acele locuri (aproximativ 25% din genomul său), orice trăsături recesive erau exprimate pe deplin.

 

În arborele genealogic al lui Israel, mai multe generații s-au căsătorit între ele. Genealogia este complexă. Cum se poate calcula gradul de consangvinizare? Prin simpla enumerare a fiecărei linii de la Terah până la cei 12 fii ai lui Israel și calculând că jumătate din ADN-ul lui Terah se pierde în fiecare generație (tabelul 1).

 

Folosind această metodă, se poate genera un procent de similaritate cu Terah pentru orice persoană din genealogie (tabelul 2). Tot ce trebuie să faci este să însumezi rezultatele pentru fiecare linie care duce până la Terah.

 

Este posibil să se facă acest lucru și pentru cei 12 fii ai lui Israel. De exemplu, Iosif și Beniamin (mama lor a fost Rahela) se întorc înapoi la Terah pe liniile A, B, C, D, E și G. Dar Gad și Așur (mama lor a fost Bilha) trec doar prin liniile A, B, C și D. Dacă faceți acest lucru pentru fiecare linie și însumați rezultatele, opt dintre cei 12 fii ai lui Israel (cei descendenți din Lea și Rahela) au moștenit cel puțin 21,9% din ADN-ul lui Terah (tabelul 3). După atâtea generații, ar fi trebuit să fie între 6,3% și 1,6% identici cu Terah, în funcție de linia pe care o examinați. Ceilalți patru (cei descendenți din Zilpa și Bilha) erau 17,2% Terah, în loc de 6,3%. Consangvinitatea face o diferență enormă!

 

Astfel, fiecare dintre cei 12 frați era identic genetic în proporție de aproximativ 20% cu strămoșul lor simultan din a patra, a cincea și a șasea generație, Terah. Aceasta este cam tot ce te-ai fi așteptat de la nepoți, nu de la stră-stră-stră-strănepoți. Acestea sunt cifre minime, deoarece nu cunoaștem genealogiile multora dintre soții, dar ilustrează destul de clar gradul de consangvinizare în această familie antică.

Tabelul 3. Cele patru soții ale lui Iacov, cei 12 fii ai săi și procentul de identitate al fiilor cu Terah.

De fapt, ar trebui să ne așteptăm ca societățile patriarhale de acest fel să fie consangvinizate, iar Biblie oferă și alte indicii. De exemplu, gigantismul endemic la diferite grupuri care trăiau în Canaan înainte de cucerirea israelită 10 11s-ar fi putut datora unei concentrări a unor gene asociate cu gigantismul în populație, prin consangvinizare. Există, de asemenea, dovezi de polidactilie (degete suplimentare de la mâini și de la picioare, o mutație recesivă care apare, în general, doar din cauza consangvinizării) la unul dintre giganții uciși pe vremea lui David ( Numeri 13:28 ) și există numeroase mărturii despre stângăcia în tribul lui Beniamin (a fost vorba de antrenament sau de genetică?).

 

Scenariul „celor 12 triburi ale lui Israel” privind consangvinizarea este un exemplu excelent al ceea ce ne așteptăm să se întâmple de mii de ori în întreaga lume, pe măsură ce oamenii se răspândesc din Babel.

Desigur, israeliții nu au rămas izolați de oamenii cu care trăiau, iar căsătoriile între diverse culturi sunt consemnate de multe ori în Vechiul Testament (de exemplu, Rahab și Rut, dar sunt menționate și căsătoriile cu mulți alți non-israeliți). De asemenea, Terah și ceilalți patriarhi au fost strămoșii multor alte popoare. Prin urmare, nu există gene „evreiești”. Au devenit un grup etnic din „Orientul Mijlociu”, deoarece descind din și s-au căsătorit cu ceilalți oameni din zonă.

 

Scenariul „celor 12 triburi ale lui Israel” privind consangvinizarea este un exemplu excelent al ceea ce ne așteptăm să se întâmple de mii de ori în întreaga lume, pe măsură ce oamenii se răspândesc din Babel, în urma stratificării populației rezultate din confuzia limbilor ( Geneza 11:1-9 ). Nu sunt excepționali prin nivelul de consangvinizare demonstrabil din arborele lor genealogic și nici prin gradul de înrudire cu popoarele strâns și îndepărtate din zona lor. Cu toate acestea, ei sunt o oglindă a dezvoltării numeroaselor grupuri de popoare diferite de pe pământ astăzi, iar singurul motiv pentru care există trăsături „rasiale” într-o populație (și nu este dificil să ne gândim la multe trăsături diferite asociate cu oamenii din întreaga lume) se datorează consangvinizării acelor populații în timpurile istorice.

 

Vezi Rasism: întrebări și răspunsuri ; creation.com/racism-questions-and-answers. Înapoi la text .

O „cronogenealogie” este diferită de o „genealogie” prin faptul că prima enumeră date specifice și poate fi folosită pentru a construi nu doar un arbore genealogic, ci și o istorie detaliată cu date pentru evenimente istorice specifice. Genealogiile din Noul Testament (cf. Matei 1 și Luca 3 ) sunt pur și simplu liste de nume. Cronogenealogiile din cartea Genezei, însă, conțin nu doar nume, ci și vârsta fiecărui tată când s-a născut următorul fiu. Acest lucru ne permite să calculăm vârsta pământului etc. Vezi Sarfati, J., Biblical chronogenealogies , J. Creation 17 (3):14–18, 2003; creation.com/biblical-chronogenealogies. Înapoi la text .

Numele pot fi puțin confuze. Avraam și Sara se numeau Avram și Sarai până când Dumnezeu le-a schimbat numele mai târziu. În mod similar, Dumnezeu i-a schimbat numele lui Iacov în Israel. Am încercat să fiu consecvent și am încercat să evit alte cuvinte pe care oamenii le folosesc adesea pentru „israelit”, de exemplu „evreu”, „evreu” sau chiar „semit”. Expresia „evreu” provine de la un trib israelit important, Iuda, cuvântul „evreu” de la o persoană importantă din linia lui Avraam, Eber, iar cuvântul „semit” derivă de la fiul lui Noe, Sem. Astfel, atunci când discutăm despre cei 12 fii ai lui Iacov pentru această lucrare, „Israel” este de fapt termenul cel mai precis de folosit. Vezi și Sarfati, J., O scurtă istorie a evreilor , creation.com/jews, 16 mai 2000. Înapoi la text .

Formula este N = 2n , unde N = numărul de strămoși și n = numărul de generații anterioare. Cifra „30 de ani per generație” provine din mai multe studii, inclusiv Helgason, A. și colab. , O analiză coalescentă la nivel de populație [sic] a genealogiilor matrilineare și patrilineare islandeze: Dovezi pentru o rată evolutivă mai rapidă a liniilor de ADNmt decât cromozomii Y, American J. Human Genetics 72 :1370–1388, 2003. Chiar și cimpanzeii au un timp de generație mai lung decât „20 de ani” presupuși în mod normal în studiile evolutive anterioare, de exemplu Langergraber, KE și colab., Timpii de generație la cimpanzeii și gorilele sălbatice sugerează timpi de divergență mai devreme la maimuțele mari și evoluția umană, Proc. Nat. Acad. Sci. USA 109 (39):15716–15721, 2012. Înapoi la text .

Helgason, A. și colab. , O analiză coalescentă la nivelul întregii populații [sic] a genealogiilor matrilineare și patrilineare islandeze: dovezi ale unei rate evolutive mai rapide a liniilor de ADNmt decât a cromozomilor Y, American J. Human Genetics 72 : 1370–1388, 2003. Înapoi la text .

Zerjal, T. și colab. , Moștenirea genetică a mongolilor, American J. Human Genetics 72 :717–721, 2003. Înapoi la text .

Vezi Batten, D., O doamnă distinsă , Creation 25 (1):44–45, 2002; creation.com/a-lady-of-distinction. Înapoi la text .

Carter, RW, Adam și Eva, cei non-mitici! Respingând erorile de Francis Collins și BioLogos , creation.com/historical-adam-biologos, 20 august 2011. Înapoi la text .

Quintana-Murci, L., Variația umană atribuită selecției naturale: studiu, PhysOrg.com, 4 februarie 2008. Înapoi la text .

Există multe referințe, nu doar la Goliat. Pentru o explicație a motivului pentru care acești oameni-giganți nu erau descendenți ai „Fiilor lui Dumnezeu” din Geneza 6, vezi Bates, G., The return of the Nephilim?, creation.com/nephilim, 6 iunie 2009. Înapoi la text .

De exemplu, Judecători 3:15–21, 20:16; 1 Cronici 12:2. Înapoi la text .

 

Articole similare

 

Întrebări și răspunsuri despre antropologie și oameni-maimuță

Adam și Eva non-miticii!

Surprize legate de culoarea pielii

Cromozomul Y Adam?

Cum au apărut toate diferitele „rase” (din familia lui Noe)? (Cartea „Răspunsuri la Creație”, capitolul 18)

Adam, Eva și Noe vs. genetica modernă

Genetica culorii pielii la oameni – ceva suspect?

Ar fi putut Adam și Eva să dea naștere tuturor „raselor”?

De la maimuță la om prin colaps genetic: o teorie în criză

Indică genetica un singur cuplu primordial?

Geneticianul plantelor: „Evoluția darwiniană este imposibilă”

Gemeni în două tonuri

Istoria genetică a națiunii israelite

Există oameni-maimuță în strămoșii tăi?

Amestecarea extinsă între israeliți și neisraeliți în istoria biblică

Dimensiunile efective ale populațiilor și pierderea diversității în timpul blocajelor provocate de inundații

Geneza prezice corect modelul cromozomului Y: evreii și arabii s-au dovedit a fi descendenții aceluiași om!

Diversitatea genetică la oameni

 

 

 

 

https://creation.com/en/articles/inbreeding-and-origin-of-races

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

50 de oameni de știință creaționiști- Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”

 

Taylor Stephen

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Stephen Taylor, inginer

 

 

Dr. Taylor este lector de inginerie electrică la Universitatea din Liverpool. Deține o licență în inginerie electrică și electronică de la Colegiul Imperial de Știință și Tehnologie, Universitatea din Londra, Marea Britanie, și un masterat și un doctorat în inginerie electrică de la Universitatea din Liverpool. Dr. Taylor a scris peste 80 de articole științifice și este recenzor pentru revistele IEE Electronic Letters, Solid State Electronics, Journal of Applied Physics and Applied Physics Letters.

 

Scopul acestui articol este de a explica motivele credinței mele ca om de știință și inginer, într-un Dumnezeu Creator etern, atotputernic, atotînțelept, un Dumnezeu de încredere și care poate fi cunoscut, Unul care a vorbit prin Biblie pentru a-și arăta voia și, în cele din urmă, prin Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, pentru a-și arăta persoana. Aș dori, de asemenea, să subliniez unele dintre problemele științifice legate de viziunea naturalistă (evolutivă) a originilor și să spun de ce, în opinia mea, faptele științifice susțin mai degrabă cadrul biblic decât sistemul de credință evolutiv.

 

Un proiect necesită un proiectant

Pe masa din fața mea este o reproducere a unei frumoase picturi peisagistice reprezentând o scenă de țară, datând din 1770, de Paul Sandby. În prim-plan, artista a surprins lumina soarelui care cădea pe un copac dintr-o pajiște. În apropiere există un cal și câțiva copii, iar în fundal, vedem un râu care își croiește drumul pe lângă dealul verde și se îndreaptă spre mare. În depărtare, norii cenușii fac loc unui cer albastru deschis. Mă întrebați cum a apărut pictura.

 

Dacă ar fi să insist că, dintr-o dată și fără niciun motiv aparent, vopseaua pe bază de ulei a început să ajungă pe o pânză, în așa fel și în proporții atât de mari încât rezultatul a fost o operă de artă, ați crede că sunt nebun. Este un scenariu imposibil. Dificultățile mele de a vă convinge ar crește dacă nu aș fi în măsură să dau o explicație pentru existența pânzei și a vopselei în primul rând!

 

Naturalismul evolutiv ne cere să credem într-un astfel de scenariu: o imagine fără pictor, artă fără artist. Să ne amintim, de asemenea, că oricât de bună ar fi, pictura este doar o reprezentare moartă și bidimensională a unei realități vii, tridimensionale și mult mai minunate: peisajul în sine, copaci, cai, copii, cer, soare și nori! Cât de greșit și de prostesc este să lauzi lucrarea mâinii și a ochiului omenesc, negând totuși lucrarea artistului divin care a pus toate lucrurile la locurile lor, a creat și a dat pricepere acelor mâini și ochi umani!

 

Nu numai că un proiect implică un proiectant, ci un proiect spune ceva despre proiectantul său. Având în vedere vastitatea spațiului cosmic îndepărtat, complexitatea creierului uman, forțele puternice care țin nucleul fiecărui atom împreună, putem concluziona că Dumnezeu este într-adevăr imens, mare în inteligență și în putere. Dacă Dumnezeu este astfel, de ce nu ar trebui durata creației să fie de șase zile de 24 de ore? Ar fi putut să o facă în șase ore sau șase secunde dacă ar fi vrut. Un astfel de Dumnezeu poate face orice dorește, oricând vrea, în concordanță cu propria Sa natură.

 

Un Om care este Dumnezeu

Al doilea motiv și poate cel mai convingător al credinței creștine, în general, și al credinței într-o creație literală în șase zile, în special, este Domnul Iisus Hristos. Apropiindu-se de al doilea mileniu, El încă este figura centrală a istoriei umane. Fiecare ziar, calculator și monedă de astăzi ne amintește că El a fost cel care a împărțit timpul în două: e.n. și î.e.n. El nu a scris niciodată o carte sau un cântec, totuși despre El s-au scris milioane de cărți și unele dintre cele mai mari muzici din lume.

 

El nu a ridicat niciodată un monument, dar zeci de mii de clădiri au fost ridicate în cinstea Sa. El nu a condus niciodată o armată și nici nu a scos o sabie, însă, prin dragostea Sa, El a cucerit inimile a milioane de oameni de-a lungul anilor. Unii dintre dușmanii Lui, la întâlnirea Lui, au fost transformați în oameni care și-au dat viața pentru El. Exemplul și învățăturile Sale au avut cea mai mare influență pentru binele omenirii. Universități, școli, spitale, orfelinate, organizații caritabile și reforme sociale au fost fondate și au progresat în numele Lui așa cum nu s-a întâmplat în numele niciunei alte persoane.

 

Povestea sa de viață ne este spusă prin relatările martorilor oculari ai scriitorilor Noului Testament. Acești oameni erau prezenți când Iisus a vindecat orbi, a hrănit pe cei flămânzi, a calmat furtuna, a mers pe apă și a înviat oameni din morți. L-au auzit vorbind, L-au privit direct, L-au văzut murind și au mers, au vorbit și au luat masa cu El după ce a înviat din morți, așa cum a spus că va face. El a făcut și a susținut lucruri despre sine pe care numai Dumnezeu le poate face sau ar trebui să le pretindă. Iisus a vorbit despre Dumnezeu ca despre Tatăl Său și a spus: „Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:30); și „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).

 

Acum este important să ne dăm seama că Domnul Iisus Hristos a considerat primele capitole ale Facerii ca fapt istoric. Într-adevăr, așa a fost viziunea Sa înaltă asupra Scripturilor din Vechiul Testament, încât le-a numit „Cuvântul lui Dumnezeu” și că, Cuvântul lui Dumnezeu „era adevăr”, afirmând că „Scriptura nu poate să fie desființată” (Ioan 10:35, 17:17). Faptul că Domnul Iisus Hristos a crezut în Adam și Eva, Cain și Abel, Noe și un Potop cataclismic mondial este evident din pasaje precum Matei 19:4, 23:35 și 24:37-39. În Marcu 10:6, Iisus a spus: „Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu”.

 

În aceste cuvinte ale lui Iisus, El ne învață că Adam și Eva au fost creați la „începutul făpturii”, nu la milioane de ani după început! Aceasta înseamnă, de asemenea, că Dumnezeu le-a pregătit o lume cu puțin timp înainte. Peste tot găsim că Biblia este în concordanță cu punctul de vedere al unei creații literale recente în șase zile. Aceasta a fost învățătura aproape universală a Bisericii creștine până aproximativ acum câteva sute de ani.

 

Mărturia altora

Mulți dintre cei mai mari oameni de știință din lume au fost creștini convinși, credincioși în Biblie [notă a Ed. CMI: vedeți Creation scientists and other specialists of interest]. În propria mea disciplină, inginerie electrică, trebuie doar să ne gândim la nume precum Michael Faraday, James Joule, Lord Kelvin și James Clerk Maxwell (care a scris împotriva evoluției) pentru a realiza că acest lucru este adevărat. Societatea de Cercetare a Creației are în prezent un număr de 650 de oameni de știință, fiecare având o diplomă de master sau mai mare într-un domeniu recunoscut al științei. Într-un articol recent, Dr. Russell Humphreys, fizician la Sandia National Laboratories, New Mexico, estimează că există în jur de 10 000 de oameni de știință profesioniști practicanți doar în SUA, care cred deschis într-o creație recentă în șase zile.[1]

 

Experiență personală

Am devenit creștin la vârsta de 16 ani căutând iertare pentru păcatele mele și încredințându-mi viața Domnului Iisus Hristos printr-o simplă rugăciune. Deși conștient de contradicția aparentă dintre știință și Biblie, faptul că Iisus a considerat relatarea Facerii ca fiind istoric adevărată, a fost suficient pentru a mă convinge, ca tânăr creștin, că și eu ar trebui să fac la fel! Ucenicul nu este mai presus de Domnul Său. Mulți ani mai târziu, sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință.

 

Este extrem de important să ne dăm seama că, spre deosebire de ceea ce ni se spune adesea, nu se poate demonstra că există vreun fapt dovedit al științei care să contrazică relatarea biblică. Când teoriile științifice par să contrazică, este important să se examineze dovezile și interpretarea care stau la baza acestor idei. Oamenii de știință sunt supuși erorilor și părtinirii, așa cum arată istoria științei. În secțiunea de închidere a acestui articol, aș dori să examinez pe scurt câteva dintre problemele științifice severe inerente modelului evolutiv al originilor.

 

Ce s-a întâmplat și cum?

Conform teoriei „big bang-ului”, universul a început în urmă cu aproximativ 10 până la 20 de miliarde de ani ca un volum de spațiu și materie/energie neconceput de mic, care se extinde de atunci. Cu toate acestea, avem dreptul să punem întrebarea: ce s-a întâmplat? În termeni simpli, „Nimic nu s-a întâmplat”. O întrebare conexă este când au apărut legile naturale care guvernează lumea fizică? Trebuie să credem că și aceste legi sunt produsul întâmplării? Profesorul Werner Gitt a analizat recent teoria big bang-ului și observă că „multe descoperiri din ultimii ani cu instrumente îmbunătățite și metode de observație îmbunătățite au zguduit în repetate rânduri această teorie”[2].

 

Cum a luat naștere viața?

Evoluția are problema fundamentală a explicării modului în care viața a apărut din non-viață. În cartea sa Evolution, a Theory in Crisis, biologul molecular Dr. Michael Denton susține că subiectul său nu oferă niciun sprijin teoriei evoluției. El subliniază că nu există o celulă simplă. El pune următoarea întrebare:

 

„Este cu adevărat credibil că procesele aleatoare ar fi putut construi o realitate, al cărei cel mai mic element – o genă funcțională sau o proteină – are o complexitate dincolo de propriile noastre capacități creative, o realitate care este chiar antiteza întâmplării, care depășește în orice aspect ceva produs de inteligența omului?”[3]

 

Profesorul Sir Fred Hoyle, fostul astronom de la Cambridge, a făcut următoarea analogie pentru a ilustra dificultatea apariției vieții din întâmplare:

 

„Imaginați-vă 1050 de persoane oarbe având câte un cub Rubik amestecat și încercați să le concepeți ajungând simultan la forma rezolvată. Apoi, aveți șansa de a ajunge prin amestecarea aleatoare (variație aleatoare) a unuia dintre mulții biopolimeri de care depinde viața… un nonsens major.”[4]

 

Dr. Michael Behe, profesor asociat de biochimie la Universitatea Lehigh, susține în mod similar proiectarea inteligentă ca o explicație logică evidentă pentru complexitatea mașinilor biochimice găsite în toate viețuitoarele. El oferă exemple de sisteme biologice, precum coagularea sângelui, care sunt „ireductibil de complexe” și necesită funcționarea tuturor părților. În astfel de sisteme, nicio cale directă, graduală nu duce la producerea lor, deoarece, dacă lipsește o parte, atunci întregul sistem este inutil.[5]

 

De unde au venit noile informații?

Evoluția pe scară largă de la amibă la om necesită creșteri masive ale informațiilor genetice în timp. Se spune că evoluția se desfășoară prin procesele de selecție naturală (supraviețuirea celui mai adaptat) și/sau mutație. Cu toate acestea, întrebarea-cheie pentru ambele procese este de unde provin noile informații? Pentru ca o reptilă să devină pasăre, trebuie să aibă informațiile suplimentare necesare pentru aripi și pene etc. Selecția naturală este ușor de observat, dar nu poate crea de la sine noile informații, deoarece nu există o dezvoltare ascendentă în complexitatea genetică a organismului.

 

O altă presupusă sursă de informații noi o reprezintă mutațiile. Pentru evoluția pe scară largă, mutațiile trebuie să adauge, în medie, informații. Într-o carte recentă, biofizicianul Dr. Lee Spetner arată cu o analiză probabilistică detaliată că acest lucru este complet exclus. El examinează cazurile clasice ale mutațiilor citate în favoarea evoluției neo-darwiniene și arată în mod concludent că, fără excepție, toate au pierderi de informații. Nu există nicio mutație care să adauge informații.[6] Spetner este bine calificat să facă aceste calcule. Ca fost membru al Universității Johns Hopkins, el este specialist în comunicare și teoria informației.

 

Cazul împotriva evoluției este rezumat de profesorul de drept al Universității Berkeley, Philip Johnson, care susține următoarele puncte:

 

evoluția nu se bazează pe faptele științifice, ci pe o credință filosofică numită naturalism;

convingerea că un corp mare de dovezi empirice susține evoluția este o iluzie;

evoluția este ea însăși o religie;

dacă evoluția ar fi o ipoteză științifică bazată pe un studiu riguros al dovezilor, ea ar fi fost abandonată cu mult timp în urmă.[7]

În acest articol ne-am uitat la afirmația clară a Scripturii și am discutat motivele acceptării acesteia la valoarea sa reală. Am analizat o teorie alternativă a originilor întruchipată în teoria evoluției și dificultățile științifice cu care se confruntă, dificultăți care cresc în timp. Din aceste considerații și altele, eu, unul, nu am nici o ezitare în respingerea ipotezei evolutive a originilor și afirmarea alternativei biblice că în „șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele”.

 

 

Autor: Stephen Taylor

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] Creation 20(1): 37, 1997.

 

[2] Creation 20(3): 42, 1998.

 

[3] Denton, M., Evolution: A Theory in Crisis, Adler and Adler, 1985.

 

[4] Nature 294: 105, 1981.

 

[5] Behe, M.J., Darwin’s Black Box, Free Press, 1996.

 

[6] Spetner, L., Not by Chance: Shattering the Modern Theroy of Evolutions, Judaica, 1997.

 

[7] Johnson, P.E., Darwin on Trial, Regnery Gateway, Washington, DC, 1991.

 

 

https://facerealumii.ro/stephen-taylor/

 

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Enigma Dinastiei Rothschild

 

„Aceasta este o dinastie internaţională de bancheri — simbolul bogăţiei, puterii şi acţiunii. Numele Rothschild a devenit sinonimul puterii şi banilor în măsura în care nu a ajuns nicio dinastie” — scria ziarul Daily Telegraph. Nimeni nu ştie exact cât de mari sunt bogăţiile familiei Rothschild, iar ele cresc mereu.

 

emblema-rotschildIn timpurile noastre, poţi deveni bogat foarte repede. Bill Gates — unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă — a devenit foarte bogat doar în câţiva ani, creând cea mai mare corporaţie din lume, Microsoft Corporation. Warren Buffett a reuşit să ajungă miliardar, incepându-şi activitatea de om de afaceri chiar de la vârsta de 6 ani; acum, el este unul dintre primii pe lista celor mai bogaţi oameni din lume. Primii miliardari din secolul al XIX-lea au ajuns bogaţi mai greu, efectuând de mai multe ori diverse combinaţii care să le aducă venit.

Noul val de întreprinzători i-au înghesuit niţel pe cei din familia Rothschild, cea mai veche dinastie de miliardari, însă chiar şi efectuând nişte calcule aproximative, în anul 2002, averea sumară a familiei era mai mare de 15 miliarde de dolari. Până în prezent, multe detalii din viaţa acestor oameni par de domeniul fantasticului. Capitalul celebrului clan de bancheri şi businessmani numit Rothschild işi are începuturile la mijlocul secolului al XVIII-lea. Fondatorul acestei dinastii este considerat Amschel Mayer Rothschild, fiul cămătarului Amschel Moses.

 

Tânărul Mayer locuia în ghetoul de evrei din Frankfurt-pe-Main. După moartea tatălui său, întemeietorul celei mai bogate dinastii a găsit o sursă de venit la groapa de gunoi: printre gunoaie, el găsea monede vechi, medalii, steme vechi. Curăţindu-le şi lustruindu-le, pentru a le da aspect comercial, Mayer prezenta aceste obiecte colecţionarilor şi adesea se întâmpla ca aceştia să i le cumpere la un preţ bun. După câţiva ani, pe banii câştigaţi de la groapa de gunoi, Mayer a deschis un anticariat, iar când s-a mai maturizat, a continuat afacerea tatălui său, devenind un cămătar respectat de oamenii din împrejurimi. În acea perioadă, Mayer Amschel era deja cunoscut cu numele de Rothschild. Acest nume de familie a fost preluat de el de pe stema familiei căreia îi aparţinuse mai înainte casa în care locuise Amshel Moses în Frankfurt. Pe stemă, era reprezentat un vultur roman de aur pe un scut roşu. Mai târziu, Mayer Amshel a hotărât să-şi ia numele de „Scutul Roşu” — „Rotschield”.

Viaţa lui Mayer se îmbunătăţise, dar el gea de minune că nu se va îmbogăţi cu adevărat, dacă nu se va rupe din ghetoul evreiesc, iar pentru aceasta el avea nevoie de nişte relaţii. În acea perioadă, existau deja magazine anticariat în tot oraşul Frankfurt. Odată, a venit la Mayer însuşi prinţul Wilhelm, un împătimit colecţionar de obiecte vechi. Acest fapt a constituit un noroc de neimaginat pentru anticar. Colecţia lui Mayer i-a plăcut într-atât de mult tânărului monarh, încât a vrut s-o cumpere pe toată, însă Mayer nu i-a vândut-o, ci i-a dăruit-o. De atunci, Rothschild a căpătat dreptul de a vinde la curtea regelui obiecte vechi şi alte mărfuri. Pe frontispiciul magazinului său, a apărut o stemă cu coroană şi o inscripţie: „Furnizor la curtea Majestăţii Sale”. În afară de aceasta, Rothschild a devenit bancherul principal al lui Wilhelm, fiind responsabil de toată averea prinţului. Astfel, Mayer a rămas fără colecţie, dar s-a rupt din ghetoul evreiesc şi a căpătat acces la un capital cu mult mai mare, pe care-l putea folosi, pentru a-şi aduna propriul capital.

Fiind un investitor înnăscut, Rothschild, pur şi simplu, nu putea să rateze o asemenea posibilitate. El spunea: „Tocmai banii fac bani”. Afacerea tatălui au continuat-o cei cinci fii ai săi: Amshel, Salomon, Nathan, Calmann şi James. Fraţii au început să-şi dezvolte afacerea în cinci centre importante ale Europei. Amshel, fiul mai mare, dirija treburile familiei în Frankfurt, Nathan s-a stabilit în Anglia şi se ocupa în Manchester cu exportul stofelor de bumbac, produse în Anglia, apoi a căpătat cetăţenie engleză şi şi-a deschis propria bancă. James, Salomon şi Calmann au plecat la Paris, însă după un timp, Salomon s-a mutat la Viena, iar Calmann şi-a deschis o bancă în Neapole. Războaiele lui Napoleon au devenit una dintre sursele principale de imbogăţire a fraţilor Rothschild. Ei cumpărau aur din Anglia, Austria, Italia, Spania şi chiar de la Vatican, oferindu-le în schimb acestor ţări bani.În acea perioadă unul din fraţii Rothschild  a spus celebra frază: „Cel care stăpâneşte informaţia, acela este stăpânul lumii”. În 1815, Europa, speriată de o revanşare a lui Napoleon, aşteaptă ingrozită încheierea luptei hotărâtoare de lângă Waterloo.

 

 

Resedinta familiei Rothschild pana in 1957

Moşia Waddesdon în Buckinghamshire, Anglia. Reşedinta familiei Rothschild pând în 1957 Imediat ce s-a convins că Napoleon va pierde lupta, Nathan trimite fratelui său o pereche de porumbei ca să-i ducă această ştire, iar el însuşi pleacă de urgenţă la Londra. Ajungând spre dimineaţă la bursa din Londra, el vorbeşte încântat despre succesele lui Napoleon şi îşi vinde în grabă acţiunile sale. Alertaţi, alţi deţinători de acţiuni emit imediat hârtii de valoare engleze, austriece şi prusiene, pe care le cumpărau agenţii fraţilor Rothschild. Despre faptul că Napoleon a pierdut lupta cei de la bursă au aflat doar peste o zi; mulţi posesori de hârtii de valoare şi-au luat zilele, iar Nathan a avut de câştigat 40 de milioane de lire sterline.

 

În anii 70 ai secolului al XIX-lea, averea clanului era fantastică pentru acele vremuri: circa un miliard de dolari. Niciuna dintre marile realizări ale acelei perioade nu a fost posibilă fără contribuţia familiei Rothschild. Pe banii lor s-au construit căi ferate în Europa, s-au dezvoltat minele de diamante în Africa de Sud, au fost cumpărate pământuri pentru construirea Canalului Suez. Banii puternicului imperiu Rothschild conduceau lumea. Odată, bătrânul Rothschild a fost întrebat în ce constă enigma bunăstării sale. Drept răspuns, el a spus fraza care a devenit deviza dinastiei: „Cumpără mai ieftin şi vinde mai scump”. Însă atunci când a fost rugat să dea nişte explicaţii mai amănunţite, el a răspuns: „Eu şi aşa v-am divulgat cel mai mare secret al succesului”.

 

 

https://enigmatica.ro/enigma-dinastiei-rothschild/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Romani în exil, straini acasa: Herta Müller si Paul Goma (1)

Tara asta e obsedata de Nobel…

Nobelul e ceva exterior literaturii…

e un premiu, poate iei niste bani,

dar îi bagi în buzunar,

nu în cap, altfel te prostesti.

(Herta Müller,

TVR3, sâmbata, 19 decembrie 2009)

Autor: FLORI BALANESCU

Pâna în decembrie 1989 parintii nostri fusesera vinovati exclusiv pentru viata pe care am început-o trunchiat noi, copiii Decretului, si nu numai. Din 1990 încoace suntem vinovati noi, copiii, pentru greselile parintilor nostri. Pentru ca le ducem mai departe. Din inertie, din lene, dintr-o amnezie jucata si profitabila, din goana dupa o libertate superficial înteleasa. Nu stiu cât de mult platim pentru asta, mai mult sau mai putin constient, dar vor avea de suferit copiii nostri, care chiar nu au nicio vina si nu au pentru ce sa plateasca.

În decembrie 1989 nu atât Puterea, cât intelectualii au fost luati pe nepregatite, tocmai pentru ca nu pregatisera nimic, nu închegasera un miez de societate civila. Daca ei nu au lucrat, fie si subversiv, pentru libertate, nu contenesc sa ma întreb de unde au stiut toti tinerii aceia care au murit ce ar putea sa însemne libertatea. La doua decenii de la caderea comunismului, vocea intelectualitatii contestatare aproape ca a amutit. Exceptând exceptii notabile, „opozitia“ anticomunista s-a manifestat la noi mai cu seama dupa decembrie 1989. Jocul perceptiilor a facut ca peste vocea zgomotoasa si revendicativa a intelighentiei, astazi aflata la vârstele a doua-a treia, sa se suprapuna, destul de subtire, vocea disonanta a celor tineri, dar nu foarte tineri – astazi având 30-40 de ani. Cei ce aveam în jur de 20 de ani în anul caderii Zidului Berlinului, suntem azi în postura paradoxala a oii fara pastor. Folosesc un „noi“ generic. „Vocea întâi“ – intelectualii sperantelor noastre de la începutul anilor ’90 – detine puterea sociala, culturala si, iata, de câteva mandate prezidentiale încoace, si pe cea politica. Oricât de contradictoriu ar parea: disidentii autoproclamati dupa caderea comunismului au reusit sa condamne oficial comunismul, la mai bine de cincisprezece ani de la preschimbarea lui simbolica în cenusa, fara a înceta vreo clipa sa se hraneasca îndestulator din aceasta lupta în vorbe si pe hârtie. În realitate, mostenitorii materiali si simbolici i-au preluat pârghiile institutionale. Tot ei culeg profitul si profiturile. În aceeasi realitate, subzista de 65 de ani, trecându-si stafeta, victimele directe ale comunismului si urmasii lor. O mentalitate colectiva a inertiei si a defetismelor râvneste cu ciuda la revansa istorica.

„Sa facem ce trebuie, nu teatru absurd!“, „pentru ce sunt studiate actele daca nu au niciun fel de consecinta?… ce fac intelectualii români?“ (se) întreaba Herta Müller în legatura cu condamnarea comunismului în România. „E ridicol.“ Si, „astia daca vor sa nu observi ca te observa, nu observi…“ mai spune, de asta data, nu despre securistii din anii ’70-’80, ci despre ce i s-a întâmplat la hotel, în România, dupa 1990. „Ce fac intelectualii români? ce fac astia?… am vazut ca în program este si Caramitru, care recita poezii, este si marele Johny Raducanu, care face muzica, asa scrie-n program. Ce-i cu astia? Ar trebui fiecare, pentru ca simte nevoia, pentru ca are o scârba, o scârba morala, de-aia ar trebui sa refuze. Daca nu are, ce sa fac?… aproape toate prelegerile lui sale lui Caramitrut se refera la dictatura… am fost si eu sinvitatat si am si vorbit dup-aia, am vorbit cu el. Si ce spune despre securisti, si cât se plânge si… ce face?… Ce spune Cartarescu, ce spune Dinescu, ce spune Nora Iuga, ce spun toti astia, ce spun? Ce spun ziaristii?… eu nu ma bag nici sa-l dea afara pe Patapievici, nici ce sa faca cu securistii… ce sa faca cu România… sa faca cum crede… sunteti destui, sunteti milioane de oameni, o sa iasa din tara asta ceea ce se face din ea, si securistii, cum se vede în astia ultimii douazeci de ani, pun labele pe tot mai multe puncte din societate si daca nu s-a facut nimica, pai nu trebuie sa se mire nimeni ca astia nu dorm si au învatat ani de zile cum se procedeaza. Daca ma uit în universitati, cine este acolo? Ce sa spun? Asta nu ar fi posibil în Germania. Si astia nu îsi dau seama cât este de, de… în Vest asa ceva nici nu se concepe. (…) Dar nu-i vorba de imagine, domnule, lasa, nu va tot gânditi la imagine, faceti pentru voi, nu pentru Occident faceti, dar faceti pentru voi însiva, pentru ca voi traiti realitatea respectiva. Ce-aveti cu imaginea?… Dar nu e vorba de imagine, e vorba de realitatea în care se afla tara… faceti pentru voi, nu faceti pentru EU, pentru ca este tara în care traiti, de la magazine, pâna la hoteluri si strazi si birouri de voiaj, si toate, în universitati, acolo studiaza copiii vostri, faceti pentru voi, nu pentru Occident… astia nu au somn, astia s-au ocupat de ce trebuie… e alfabetul Securitatii, în toti anii astia au mers pâna unde se poate, si ei s-au uitat pâna unde se poate si se uita în continuare pâna unde se poate. sPatapievicit e delasator sau e slab, eu nici nu-l suspectez, el poate crede ce trebuie, dar nu are curajul sa faca ce crede… nu sunt niciun exemplu, fac ce am facut si înainte… am zis: nu se mai poate… acuma ei au vrut sa faca pentru prima data un program, sa iasa odata cu ceva mare si tare, pai, si cu cine?“ (2)

A-ti sustine – cu riscul de a fi scuipat, înjurat, marginalizat, omorât – convingerile si drepturile înseamna a lupta, a fi consecvent cu tine si cu principiile despre care afirmi ca te reprezinta. Fragmentul de mai sus l-am transcris dintr-un interviu telefonic pe care i l-a cerut Victor Roncea în iulie 2008, în împrejurarile scandalului iscat de trimiterea de catre Institutul Cultural Român la Berlin a lui Sorin Antohi si Andrei Corbea-Hoisie, pentru a reprezenta România la o „Academie de vara“ cu tema: „Germania si România. Transferuri academice, culturale si ideologice“ (3).

M-a uimit reactia sangvina, pro si contra câstigarii de catre Herta Müller a Premiului Nobel pentru literatura pe anul 2009. Discursul de la gala de premiere aproape ca este un raspuns no comment, pentru toti aceia care au afirmat ca nu reprezinta mai nimic, literar vorbind, ori au situat-o în tot felul de însiruiri, în care figurau numele unor scriitori români, pretins nobelizabili. Iesirile noastre în legatura cu acest premiu arata cât de preocupati suntem de imagine si de capra vecinului si mai putin de ceea ce suntem noi, cu adevarat. Nobelul este si el un concurs, ca altele, are niste norme. Iar textul Alinei Mungiu este un bun îndreptar în acest sens („De ce premiul Hertei nu e si al nostru“ (4)).

Afirmatii precum: Zaharia Stancu, Marin Preda, Nichita Stanescu ori Marin Sorescu (nemaipunând la socoteala ca niciunul nu mai este în viata!) ar fi meritat acest premiu, dar iata, îl primeste o… nu fac decât sa ne arate în goliciunea noastra interioara. Traim într-o tara scapata din comunism, precum oile din tarc, o tara în care politicienii de stânga si de dreapta sunt totuna, haine de culori diferite ale aceluiasi corp bolnav ce-si doseste puroiul si handicapurile; o tara în care autonumitii disidenti hahaiesc mascari la ore de maxima audienta, facând rating unor posturi de televiziune falite, o tara în care criticii literari scriu despre sport, starea vremii etc., iar poetii fac emisiuni de divertisment. S-ar zice: traim într-o tara ce a depasit spectrul totalitarismului, i-a învins tarele, îi tine sub control sechelele, de vreme ce ne permitem luxul afisarii unui comportament ostentativ dezinhibat. Conducem masini de lux (unii, mai umblati prin lume, spun ca asemenea masini, si atât de multe ca în Bucuresti, nu au vazut pe nicaieri), fie ca suntem români plecati la munca în Spania care si-au lasat copiii pe la bunici ori prin orfelinate, fie literati ori filosofi cu conturi alimentate de o faima ce nu are de-a face cu demnitatea de intelectual, fie, mai ales, odrasle de fosti-actuali potentati. Se pare ca am uitat cât de bun era nechezolul. Atunci când îl gaseam. Nu consideram deloc necesar ca în tara noastra trebuie sa fie profesori, intelectuali, formatori de opinie care sa le explice copiilor nostri ce era nechezolul. Ce erau „adidasii“, „crevetii vietnamezi“, cozile, Securitatea. Ce erau frigul, foamea, frica, întunericul – toate planificate. Si când se aude vocea unei femei care a înfruntat Securitatea (neîncetând sa scrie despre comunism si institutiile lui), desi îi era frica, si care mai are si tupeul sa îi critice pe scriitorii si intelectualii din România, nu neaparat pentru ce nu au facut atunci, dar mai ales pentru ceea ce nu fac acum… ce facem noi când i se aude vocea? Simplu, ceea ce facea si Securitatea: i-o astupam, prin nebagare în seama, prin diminuare, prin minimalizare. Si atunci când, totusi, unii cu traditie democratica spun ca ea merita sa primeasca Nobelul, ce facem? Tot ceea ce stim foarte bine sa facem: unii încep sa o laude (chiar daca nu au citit-o, chiar daca nu i-au luat cartile aparute în româneste în seama), simtindu-se mândri ca e „românca“, cu orgoliul alimentat de reusita unei nemtoaice care a fost nevoita sa plece din România pe când ei „rezistau prin cultura“. Altii, lezati grav în fibra patriotica, o trateaza ca pe un corp strain, rejectând-o: nu este nici românca, si nu are nici talent.

Între vorbele de circumstanta, ale celor intervievati la cald, la aflarea vestii, si textele ulterioare, dedicate subiectului, o singura reactie a fost suspectata la unison de frustrare: Paul Goma. Ceea ce nici nu ne mira. Goma este oaia neagra a lumii literare românesti. Chiar daca dintre români Paul Goma este unul dintre extrem de putinii care ar mai putea întruni conditiile pentru acordarea acestui premiu.

 

„Ce este azi fiul unui fost activist comunist? Va spun eu ce e, este parlamentar. Ce este fiul unui fost securist? Este ofiter SRI. Ce e fiul unui fost procuror care a dat milenii de ani de închisoare fostilor disidenti? E procuror. Problema este de sistem“. Marius Oprea

 

Ce nu vor sa accepte intelectualii nostri de top (nu vreau sa generalizez, încerc sa exprim tendinta la „putere“) este ca nu oricine se pretindea ca atare si-a înfaptuit menirea. Si ca toata lumea s-a temut, dar numai câtiva si-au exprimat frica, spaima, în mod public. Este una dintre cele mai importante calitati ce îi desparte iremediabil pe opozantii ante– de „opozantii“ postdecembristi. Era odios sa fii scriitor liber în vremea comunismului, atât pentru regim, cât si pentru breasla, prieteni, vecini etc. Regimul avea o bataie de cap în plus cu punerea în dispozitiv pentru izolare, supraveghere operativa, actiune informativa, compromitere si anihilare, ceilalti, oameni normali, pusi pe capatuiala sau numai pe supravietuit, erau nevoiti sa se apere de a nu fi suspectati de contaminare. E o lectie pe care un puscarias politic demn (5) o stia foarte bine: avea grija sa îsi duca zilele cât mai izolat, nu pentru autoprotectie, ci pentru a-i feri pe ceilalti de necazuri.

Daca erai Paul Goma, atunci, obligatoriu erai si: jidan, ovrei, kaghebist, poponar, antisemit, lipsit de talent. Daca erai Herta Müller, cu siguranta: catea, proasta, curva, turnatoare. Dar cui i-a pasat de ce simteau ei si familiile lor? Goma a fost aproape omorât, împins de la spate sa plece. Müller a fost facuta de rusine în chiar satul ei (6). Pâna la urma, regimul si tara au scapat de amândoi. Parca nimeni nu ar observa ca în momentul de fata cei mai activi scriitori denuntatori ai comunismului românesc traiesc în afara tarii: unul în Franta, celalalt în Germania. Si parca nimeni nu vrea sa recunoasca, desi e stiut, subînteles, ca amândoi sunt într-un fel sau altul marginali(zati), în raport cu cultura româna si cu identitatea culturala româneasca. Unul este român basarabean, refugiat de razboi, trecut prin puscariile comuniste si prin domiciliu obligatoriu, si printr-o miscare pentru drepturile omului (la care functionarii culturali de ieri si de azi, intelectualii, scriitorii nu au aderat!), aflat mereu în vizorul DIE, pentru a fi anihilat, omorât în Franta; cealalta este românca svaboaica din Banatul românesc, îndelung hartuita, urmarita de Securitate, chiar si în Germania, viata fiindu-i mereu în pericol, pâna în 1989. Avea deja bube în cap, ca progenitura a unui cuplu de „nazisti“, deportati de fratii eliberatori în primitoarea Patrie Sovietica.

Cu Paul Goma lumea s-a obisnuit deja, în sensul nebagarii în seama. Dar a aparut aceasta Herta Müller, taman din Germania, sa îi traga pe intelectualii nostri cei mai fini de bracinari… I-au aparut câteva carti în româneste, dar nu a stârnit prea mult interes (iertare celor putini care i-au dedicat texte, si lui Cosmin Dragoste – o carte întreaga), dar în 2008 a generat în Occident un scandal mediatic pe tema promovarii României de catre colaboratori ai Securitatii. Humanitasul s-a grabit si a reusit sa o sufle (contractual, legal) Poliromului, unde, ce-i drept, cartile ei erau „promovate“ de ani buni la „oferta de un euro“ (le-am comandat chiar eu prin posta).

Cred ca pentru a recunoaste calitatea umana si literara a unui scriitor nu este, totusi, ca la cursele de cai, sau este doar pâna la un punct. Punctul de la care poti spune: investesti daca ai în cine. Ma încapatânez sa cred ca Zaharia Stancu sau Marin Sorescu nu au fost scriitori mai buni pentru ca statul român, prin diverse institutii, a pompat bani pentru popularizarea lor în strainatate. As mai spune si ca nereusita lor la Nobel arata ca, dincolo de sustinere, mai este nevoie si de alte calitati. Altfel, omenirea a fost si este plina de scriitori talentati.

De unde furia de a o asimila ca românca, de a ne împauna cu „originea“ ei româna? Singurul lucru care ne „uneste“ (si mai degraba ne desparte) este comunismul, aceeasi origine a spatiului geopolitic-istoric. O experienta care pe ea a traumatizat-o, despartind-o fizic si pentru totdeauna de România (Banat!), paradoxal, din care se hraneste psihomental si afectiv pentru cartile ei.

Românii se bucura ca Herta Müller este o scriitoare „de origine româna“ (în realitate, originea ei etnica este germana, svabeasca!), dar ei ar trebui sa se întristeze, mai degraba: avem un scriitor român, de origine româna, scriitor de limba româna, ale carui carti au aparut la edituri prestigioase din Occident, despre care au scris elogios scriitori si oameni de cultura occidentali, la vremea lor, care si-a „salvat“ în si prin scris experienta directa (si foarte contondenta!) cu comunismul si cu arma sa represiva: Securitatea. Provenind dintr-o familie de români vânduta de români, urmarita prin munti pentru a fi „repatriata“ în Uniunea Sovietica. Un scriitor ai carui parinti au fost arestati de Securitate, nevoiti apoi sa îsi astepte copilul dat afara de prin scolile românesti, arestat (ca student), apoi deportat în Baragan. Moartea i-a scutit de a-l mai astepta sa iasa si de la Rahova, în 1977, i-a iertat Dumnezeu de a se uita lung si fara speranta dupa unicul lor copil, plecat în azil politic. Un fir epic mai mult decât viguros, pentru unii chiar neverosimil. La ora la care scriu (aprilie 2010), sta sa apara la Keller Editore traducerea în italiana a romanului „Din calidor“ („Nel sonno non siamo profughi“). Aceeasi editura care a publicat-o pe Herta Müller, cu „Tara prunelor verzi“ („Il paese delle prugne verdi“).

Scriitorul a fost singur împotriva lor în 1977, în ciuda solidarizarilor (unele numai cu scopul obtinerii unui pasaport), aproape ucis (a scapat pe muchie de cutit, când occidentalii au început sa faca scandal; de ce se temea regimul cel mai mult? de aflarea adevarului!), aruncat peste granita, cu un pasaport care nu a însemnat libertatea, ci pierderea însemnelor simbolice ale românitatii – refugiat politic. Mai întâi, în acelasi an, fusese dat afara din USR (7). Am facut aceasta paranteza pentru a se întelege mai lesne raspunsul dat ziaristei care l-a contactat în ziua anuntarii laureatilor premiilor Nobel 2009. Toti aceia care s-au referit la raspunsul sau ca la o dovada a egoismului si frustrarii denota superficialitate. Este inadmisibil pentru un jurnalist, scriitor ori critic literar din România sa-si mai dea astfel de pareri despre Paul Goma, în anul 2009. Am stiut ca asa va fi, din clipa în care am citit stirea. Dar stiam ca Paul Goma are stilul sau, inconfundabil, asa cum are si un profil moral unic. În România stirile de presa „se fac“. În joaca sau în bataie de joc. Nu a pus nicio clipa în discutie calitatea scriiturii Hertei Müller, ci a încercat sa le atraga românilor atentia ca România nu are de câstigat din acest premiu. Putem spune ca a prevazut reactiile ce nu au întârziat, unele absolut penibile. Daca Paul Goma are de spus ceva în legatura cu profilul public al Hertei Müller (scriitoarea nu a facut parte din „Aktionsgruppe Banat“), daca are vreo nemultumire legata de caracterul foarte izolat al grupului scriitorilor svabi din Banat este problema sa si are mai multa îndrituire pentru a face eventuale comentarii, decât avem noi pentru a-l taxa mereu pentru diverse închipuiri. Sper ca jurnalul sau pe luna decembrie 2009 va confirma ceea ce voi divulga: dupa ce a citit fragmentul de roman pe care laureata l-a sustinut în chip de discurs, Paul Goma mi-a scris (reproduc mesajul cu acordul sau): „Discursul Hertei Müller la Stockholm mi s-a aratat excelent: era, nu un discurs ca toate celelalte, ci o proza (buna).

Asa ar trebui (ar fi trebuit) sa arate si interviurile: episoade povestite de un povestas.

M-a bucurat proza ei buna“ (8).

Paul Goma nu ar putea rosti cuvinte atât de gratuite, precum: „plutea în aer ca un român sa câstige prestigioasa distinctie“ (Mircea Mihaies); Luminitei Marcu i se poate ierta faptul ca face o confuzie grava între continut si nuanta. Sa o punem pe seama exultarii de moment: „Orice s-ar spune, oricum s-ar comenta acest premiu, oricine îl va mai obtine de acum înainte în spatiul literaturii române, va fi al doilea. Sau a doua. Asa arata lucrurile în mod definitiv, iar faptul ca Herta Müller nu mai traieste de mult în România sau ca scrie în limba germana sunt nuante. Cuvintele «român, românca, românesc» se regasesc în acest moment lipite de orice stire privitoare la Premiul Nobel pentru Literatura în anul 2009“.

Când am auzit stirea am fost pur si simplu bucuroasa. Dar textul acesta îl cumpanesc de multa vreme, dupa ce am citit cam tot ce s-a scris/ spus despre laureata în ultimele luni.

Si o parere interesanta: „Pentru noi, cei care s-au format dupa 1989, cartile care vorbeau despre opresiunea anilor din comunism descriau dezastre inconceptibile, îndepartate. (…) De aceea, citind «Animalul inimii», eram pus în încurcatura. Era o carte care ma „cucerea“ de la primele pagini. Pentru prima data, dezastrul anilor ’80 devenea real, palpabil. Însa nu din aceasta cauza mi-a placut cartea Hertei Müller. Nu am devenit un cititor al cartilor despre comunism. Am devenit însa un cititor al cartilor Hertei Müller. (…) poezia/ proza sa are o mai mare legatura cu viata decât orice scriere memorialistica de tipul celor care erau la moda la începutul anilor ’90“ (9).

Interesul s-a stins înainte de a apuca sa devina o discutie serioasa. Nu avem nevoie de analize si introspectii, ci de stiri de o zi, bascalii si showbiz. Acest Nobel a fost si un pretext pentru unii de a-si ridica singuri mingea la fileu, scriind despre Herta Müller pentru a vorbi despre ei. Oricât de frumoase ar fi unele texte dedicate momentului (Nora Iuga), ceva este cu asupra de masura, fara rost si jenant: punerea în valoare a emitatorului textului, umbrind „subiectul“.

Textul lui Grigore Cartianu (10) scris la cald ar merita sa fie citat integral pentru sarja taioasa: „Toti acesti scriitori sGünter Grass, Imre Kertész, Ernest Hemingway, Pablo Neruda, Gabriel García Márquez, Gao Xingjian, Orhan Pamukt si-au trecut în palmares Premiul Nobel. Herta Müller se înscrie în aceasta serie prestigioasa. Sursa ei de inspiratie n-a fost nici Germania nazista, nici tara sovietelor, nici China lui Mao sau tiraniile latino-americane, ci România lui Ceausescu. România în care scriitoarea banateana s-a simtit ca într-un lagar. Ceausescu a vândut-o Occidentului pe câteva mii de marci, într-un troc rusinos. Pentru Herta Müller a fost reteta ideala: avea 34 de ani, o experienta memorabila sub dictatura si libertatea de a scrie în Germania Federala. Spre lauda ei, Herta Müller a fructificat aceasta sansa unica oferita de destin. Multi spun acum: am dat Germaniei un Premiu Nobel. Total incorect! De fapt, am dat Germaniei o scriitoare tânara, talentata, dar care mai avea de urcat un Everest pâna la Premiul Nobel. Daca ramânea în România – sub Ceausescu sau dupa Ceausescu –, Herta Müller avea toate sansele sa ramâna o scriitoare de duzina. Bubele noastre istorice ar fi tinut-o în pluton, oprindu-i ascensiunea. Iar astazi s-ar chinui, probabil, sa publice câte doua mii de exemplare pe la vreo editura care uita sa plateasca drepturi de autor…“.

 

„Tot ce am port cu mine“

Herta Müller,

„Atemschaukel“ („Leaganul respiratiei“)

 

Unul dintre putinii scriitori germani (sasi) care au ramas în România, la Iasi, Michael Astner (un „înapoiat“, cum se autonumeste, care a încercat dupa 1990 sa traiasca în patria originilor stramosilor sai, dar nu s-a putut adapta fara trecutul si prietenii sai români) a scris despre Nobelul în discutie un text necrispat, ce ne arunca direct în mentalitatea uzuala: „…primul telefon de la un prieten: «Ai auzit?» Auzisem! Dupa vreo ora, m-a sunat alt prieten: «Felicitari! Ati luat Premiul Nobel!». «Ei, care ati»?. «Pai, nu-i sasoaica?». «Nu, e din Banat, e svaboaica!». «Da? Mi-e cine mi-a zis ca-i sasoaica?…». Si-am mai primit pe urma doua sms-uri. «Bre, lua herta nobelu’» a fost primul, de la alt prieten. Al doilea: «Felicitari pentru un cunoscut al laureatului Premiului Nobel!». «Hai ca esti simpatic!», i-am raspuns prietenului mutat la Bârlad. «Culmea e ca vinerea trecuta am stat pe aceeasi terasa cu HM la Sibiu – dar atât…»“ (11). Cu o saptamâna înainte de aflarea laureatilor Nobel, Herta Müller tocmai citise la Sibiu (Festivalul „Oskar Pastior“) câteva fragmente din „Atemschaukel“, în traducerea lui Al. Sahighian; Astner conchide: „Ceva îmi spune ca aparitia acestei carti a picat «la fix» ca sa încline balanta Nobel definitiv în favoarea Hertei Müller – în dauna unui Amos Oz sau Philipp Roth. Cât despre «meritul» României în chestiune…“. Citind paragrafele citate de el, înclin si eu sa cred acelasi lucru: tema, carnea, tesatura, poezia si tablourile scriiturii sunt tulburatoare. Dar Astner citeaza în articolul sau nu doar pagini din ultimul roman, ci face referire si la eseul semnat de scriitoare în celebrul saptamânal „Die Zeit“ (23.07.09): „Die Securitate ist noch im Dienst“ („Securitatea continua sa lucreze“), în care dezvolta între altele lucrarea continua a Securitatii, pâna în prezent, scriitoarea nereusind sa-si vada întregul dosar de urmarire informativa (DUI). În felul acesta, Astner subliniaza profilul moral nedezmintit al scriitoarei germane, care nu-si separa scrierile de viata, ci are acelasi traseu principial, civic, moral si cultural, în carti si în viata. Nu se lasa amagit nici de discursul etnoliricoid, dimpotriva, încearca sa-si clarifice pozitia fata de statutul de român sas traitor în România si de istoria româneasca pe care si-o asuma: „Am remarcat de mult ca la noi, ori de câte ori cineva nascut în România (român, maghiar, evreu, svab, sas etc.) si de ani buni traitor în strainatate primeste vreo mare distinctie, (re)devine cât ai zice peste… «român», respectiv «românca». Din pacate, «meritul» României a fost rezumat destul de potrivit în Evenimentul zilei de ieri: «Premiul Nobel pentru scriitoarea alungata de Ceausescu». Dar si formularea aceasta trebuie nuantata: Ceausescu n-a fost singur! Împuscat fiind, am vazut prea bine, sistemul n-a sucombat defel, ci doar s-a reorganizat… O groaza de «trepadusi» ai groazei comuniste au preluat frâiele sistemului si ne-au pricopsit cu o «democratie originala» si o economie de piata originala“, ambele controlate în buna parte de FOSTI: fosti activisti, fosti securisti, fosti informatori, fosti si iar fosti care au în comun una din calitatile de baza ale oricarui «patriot» de sorginte comunista: oportunismul desantat! (…) atâta vreme cât cineva nascut în România nu-si neaga biografia si tara de origine în ansamblu (si Herta Müller e departe de asa ceva!), acel cineva poate fi considerat (si) de-al locului. Dar pâna la momentul în care eu unul, ca sas, as accepta sa ma declar român (si nu «doar» cetatean român) mai e mult. Iar pentru acest lucru chiar e nevoie ca în România sa se ajunga ca natiunea sa fie înteleasa nu etnic, ci constitutional…“.

De la o asemenea pozitie si pâna la o „stire“ inepta precum „Acesta este cel de-al treilea Premiu Nobel acordat unui român, dupa George Emil Palade, pentru Fiziologie sau Medicina (în 1974), si Elie Wiesel“ (12) este exact distanta formulata de Astner, prapastia dintre forma si fond.

 

Poate fi un blestem, dar si un privilegiu aceasta drama interioara: sa fii român fara tara si cetatenie (13), dar pentru totdeauna „cetatean al limbii române“ (Paul Goma), ori „românca în Germania, nemtoaica în România“ (Herta Müller).

 

 

 

https://revistacultura.ro/nou/romani-in-exil-straini-acasa-herta-muller-si-paul-goma-1/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Fiul judecătoarei Aurora Avramescu de la Tribunalul Gorj, reţinut pentru trafic de droguri!!!

 

 

 

Gheorghe Avramescu, fiul judecătoarei Aurora Avramescu de la Tribunalul Gorj a fost reţinut ieri din cauza punerii la dispoziţie a locuinţei pentru trafic de droguri de mare risc, respectiv heroină, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Gheorghe Avramescu este student la Facultatea de Drept „Titu Maiorescu“ din Bucureşti si cu siguranta (daca scapa de acuzatii – si eu cred ca are mari sanse), va fi unul dintre viitorii tineri magistrati ai Romaniei, pentru ca numai asemenea personaje au drumul asigurat in cariera!!!

Anchetatorii au descins la locuinţele din Bucureşti şi Târgu-Jiu, unde Avramescu ar fi consumat droguri. El este acuzat că ar fi consumat şi ar fi pus la dispoziţie casele pentru acest lucru.

Mama acestuia, judecătoarea Aurora Avramescu, şi-a depus cererea de pensionare, pe care Consiliul Superior al Magistraturii a luat-o în discuţie în şedinţa de ieri. Cererea doamnei AVRAMESCU AURORA, prin care solicita eliberarea din funcţie prin pensionare, a fost inregistrata conform Nota DRUO nr. 31502/1154/2009 si evident ca CSM-ul a dispus eliberarea din functie pentru ca NUMAI ASA O MANA MIZERABILA SPALA PE ALTA!

 

In aceeasi situatie se afla si judecatoarea Marioara Dumitru de la Curtea de Apel Pitesti, anchetata inca din ianuarie 2009 pentru inselaciune deoarece si-a inscenat un accident pentru a nu plati reparatiile la masina – si-a depus  recent tot o cerere de pensionare impreuna cu alti colegi la fel de patati!!!

 

Asa rezista mafia in justitie si tot asa se multiplica! Pana cand mafiotii, coruptii si nulitatile nu vor disparea din sistemul judiciar, nu vom avea nici justitie reala in tara asta!

 

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2009/10/30/fiul-judecatoarei-aurora-avramescu-de-la-tribunalul-gorj-retinut-pentru-trafic-de-droguri/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ofițer columbian: traficul de droguri pentru Europa de est se face prin aerodromurile NATO din România

 

 

 

Ucraina a devenit un punct-cheie de tranzit în comerțul internațional cu cocaină columbiană. Un ofițer din Brigada 25 a Forțelor aeriene columbiene, Oscar Alexander Chaparro Ramirez, a declarat acest lucru într-o scrisoare publicată pe portal (14 noiembrie 2024).Comandamentul forțelor armate ale Columbiei a furnizat cocaină și heroină în Ucraina pentru a fi vândute ulterior în Europa. Cu alte cuvinte, soldații și ofițerii care ar fi trebuit să apere patria erau forțați să se implice în traficul de droguri, spune el în scrisoarea sa.

Tranzitul, potrivit ofițerului, se desfășura conform următoarei scheme: din Columbia, drogurile erau duse pe cale aeriană la aerodromurile NATO din România și de acolo transportate în Ucraina.În adăposturile antiatomice de lângă Kiev, drogurile erau ambalate și pregătite pentru vânzare. Apoi transporturile poloneze le ridicau apoi și le livrau în Europa de Est, explică Oscar. El notează că unii dintre soldați au refuzat să se conformeze ordinelor criminale ale comandamentului și au fost uciși.Ca dovadă a afirmațiilor sale, ofițerul militar a publicat numerele de înmatriculare ale vehiculelor folosite pentru a transporta droguri din Kiev în Polonia, precum și adresele locurilor în care acestea erau ambalate și depozitate.

 

El a obținut dovezile de la colegii săi ucraineni, care, de asemenea, nu doreau să participe la traficul de droguri.

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2024/12/09/ofiter-columbian-traficul-de-droguri-pentru-europa-de-est-se-face-prin-aerodromurile-nato-din-romania/

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

(Pe fundalul hibernarii agricultorilor din Romania,li se pregateste …pieirea ) PSD, în coliziune cu Nicuşor Dan şi cu Oana Ţoiu. Critică semnarea acordului UE-Mercosur

https://epochtimes-romania.com/news/psd-in-coliziune-cu-nicusor-dan-si-cu-oana-toiu-critica-semnarea-acordului-ue-mercosur—381285#google_vignette

 

Deputaţii PSD Marian Mina şi Cristina Rizea critică dur decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur. Poziţionarea celor doi reprezentanţi ai PSD vine în condiţiile în care şeful statului Nicuşor Dan a apreciat semnarea acestui acord prezentându-l ca pe o oportunitate pentru România de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate până în prezent.

 

 

Cei doi îi acuză pe miniştrii de Externe şi Economiei – ambii USR – că nu au ţinut cont de interesele României şi îi cer socoteală premierului Bolojan.

 

„Agricultura României NU este monedă de schimb!

 

PSD condamnă ferm decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur! Este o lovitură directă pentru agricultura românească, este un act de trădare a intereselor fermierilor noştri şi riscăm să fie distruse mii de exploataţii agricole.

 

Fără garanţii clare, acest acord deschide larg piaţa pentru importuri din America Latină. Vorbim despre produse mai ieftine, dar obţinute fără regulile stricte pe care fermierii români sunt obligaţi să le respecte.

 

Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnalat în mai multe rânduri că semnarea acordului fără aceste garanţii va afecta PUTERNIC agricultura din România!

 

Este revoltător şi inacceptabil faptul că miniştrii USR de la Externe şi de la Economie au avizat Memorandumul privind Acordul UE-Mercosur, fără să se fi consultat măcar cu fermierii români şi fără să ţină cont de obiecţiile formulate de Ministerul Agriculturii!

 

Fermierii români respectă reguli stricte privind siguranţa alimentară, protecţia mediului şi bunăstarea animalelor. Cum pot concura corect cu produse care nu respectă aceleaşi standarde?

 

PSD cere public premierului Ilie Bolojan să spună clar dacă a ştiut şi dacă a aprobat acest mandat dat României in COREPER!

 

 

De asemenea, PSD va folosi toate pârghiile şi toate procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea Acordului UE-Mercosur pentru protejarea intereselor fermierilor români şi europeni”, scrie deputatul Mina.

 

Un mesaj asemănător a avut şi Cristina Rizea.

 

Ce? Aveam agricultură?

 

Aveam fermieri? Aveam producţie? Aveam oameni care chiar trăiesc din pământ?

 

Cât timp ministrul Florin Barbu încearcă să ţină agricultura românească pe linia de plutire, alţii trag liniştiţi dopul. Elegant. European. Din birou.

 

Ministerul de Externe a decis ca e o idee excelentă să voteze în COREPER Acordul UE‑Mercosur exact aşa cum e:

 

fără garanţii, fără protecţii, fără să întrebe fermierii români dacă mai au chef să existe.

 

 

USR, prin miniştrii de la Externe şi Economie, a avizat memorandumul.

 

Fără consultare.

 

Fără să ţină cont de obiecţiile Ministerului Agriculturii.

 

Fără să clipească.

 

Rezultatul?

 

Fermierii români concurează cu produse din America Latină făcute cu pesticide interzise la noi, fără reguli de mediu, fără standarde de bunăstare a animalelor.

 

Dar, hei, competiţie „liberă”, nu?

Întrebare simplă:

 

Ştia sau nu Ilie Bolojan ce mandat a primit reprezentantul României în COREPER?

 

 

A fost informat? A aprobat? Sau a aflat din presă, ca fermierii?

 

PSD spune clar: asta nu e neatenţie, e sabotaj.

 

Şi anunţă că va folosi toate pârghiile din Parlamentul European pentru a corecta acordul.

 

Pentru că nu poţi vorbi despre „piaţă unică” şi „concurenţă loială”

 

când unii joacă după reguli stricte

 

iar alţii vin pe teren fără arbitru.

 

Dar, repet: ce?

 

Aveam agricultură?

https://epochtimes-romania.com/news/seful-expert-forum-ce-naiba-vrea-psd-cu-mercosur-iata-cum-au-votat-in-decembrie-membrii-psd-in-parlamentul-european—381286

 

////////////////////////////////////////////

 

Economist: Comunismul (socialismul) şi fascismul sunt curente extremiste care duc la FALIMENT şi „sinucidere” colectivă

 

Comunismul (socialismul) şi fascismul sunt curente extremiste ale aceluiaşi lucru: etatismul (intervenţia brutală a statului în economie). Cu nişte nuanţe, înseamnă acelaşi lucru: faliment, a apreciat, sâmbătă, profesorul de economie Cristian Păun.

„Ca să ascundă falimentul economic din spate, inerent oricărei forme de intervenţie extinsă a statului în economie, şi comunismul şi fascismul eşuează întotdeauna în regimuri totalitare, regimuri violente. Falimentul individual nu poate fi impus decât cu violenţă, cu agresiune instituţionalizată. Nimeni nu îşi doreşte să sărăcească, nimeni nu îşi doreşte să piardă totul în favoarea unora. Lipsa de performanţă economică, imposibilitatea de a aduce prosperitatea promisă în viaţa oamenilor, este mereu ascunsă în spatele unor teme atent selectate care să abată atenţia de la fundătura în care este împinsă naţiunea: iubirea de patrie, eroismul străbunilor, ‘mândria’ de a fi închis într-un lagăr la cheremul unor elite decăzute moral, pacea în lume, măreţia naţiunii tale, superioritatea ta ca naţiune, Dumnezeul tău în care crezi…”, a opiniat Cristian Păun.

 

În viziunea cunoscutului economist, şi fascismul şi comunismul (socialismul) sunt doctrine care au în spate obiective imposibil de atins.

 

„Sunt doctrine care produc o ‘sinucidere’ colectivă, mai rapidă sau mai lentă. Iluzii violente care frâng destine, care ucid mulţi nevinovaţi. Ambele au fost aplicate consecvent, ca la carte, în ultimii 100 de ani. În multe locuri. Încă se mai aplică în multe locuri. Deja ştim cât de departe pot ajunge, ce probleme pot crea. Am trăit pe pielea noastră atât fascismul ‘evlavios’ cât şi comunismul (socialismul) ‘luminos’. Ele nu au fost prost aplicate. Un ‘Om Nou’ nu le va aplica mai bine, nu va obţine niciodată rezultate mai bune. Nu ai cum să duci dorul la aşa ceva. Nu ai cum să fii nostalgic după aşa ceva. Nu ai cum să propovăduieşti aşa ceva. Nu ai cum să laşi pe unii să susure la urechea altora despre ‘beneficiile’ acestei ‘sinucideri’ colective”, a precizat Cristian Păun.

Potrivit profesorului, aşa ceva trebuie oprit urgent. Cu multă determinare, cu argumentele care trebuie în spate, cu elitele care pot explica coerent şi pe înţelesul tuturor ce înseamnă cele două iluzii criminale.

 

„Altfel, o să avem de tras. Cu generaţii care vin din urmă şi care vor ignora istoria, vor dori să repete greşelile trecutului. Cu copiii şi nepoţii noştri cărora nu ştim sau nu putem să le explicăm corect trecutul. Cu aceleaşi victime în spate, cu acelaşi faliment în spate… Vom rămâne mereu mai săraci decât alţii, obsedaţi de a reîncerca aceste imposibilităţi falimentare din credinţa că ele au fost prost aplicate şi că, o nouă încercare, ne va duce la rezultatul promis”, a conchis Cristian Păun.

 

 

https://epochtimes-romania.com/news/economist-comunismul-socialismul-si-fascismul-sunt-curente-extremiste-care-duc-la-faliment-si-sinucidere-colectiva—381296?fbclid=IwY2xjawPPSk5leHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZBAyMjIwMzkxNzg4MjAwODkyAAEek8bYuEPkLvtwuGupmav1Dul3KyzXAW7XSnNdspXrMfN6tO4QaE-8IWWIs50_aem_1E4ekXi_rONmeZZFtM0pbQ#google_vignette

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Familie magistrați (soțul, fost consilier al Alinei Bica) deține 9 case (3 donate) și 10 terenuri (3 donate)

 

Averea judecătorului Mihail Udroiu, unul dintre cei mai influenți de la instanța supremă, fost consilier al Alinei Bica, a crescut frumos în ultimul an.

 

Promovat relativ recent la instanța supremă, Udroiu s-a remarcat printr-o serie de decizii controversate privind prescripția dosarelor penale în urma deciziilor Curții Constituționale.

 

Printre deciziile controversate, judecătorul Udroiu a dispus punerea în libertate a lotului „Nordis” după ce soții Ciorbă au fost reținuți în scandalul apartamentelor de lux vândute mai multor clienți.

 

În septembrie anul trecut, Udroiu împreună cu Lia Savonea au dispus restituirea la Parchetul militar a dosarului Revoluției în care era inculpat fostul președinte Ion Iliescu. Cei doi au susținut că „procurorul nu a respectat obligația procedurală de a regulariza rechizitoriul”.

 

Astfel, familia de magistrați a declarat un teren de 53 metri pătrați donat, la care se adaugă, tot ca donație, alți 3.198 metri pătrați din „alte categorii de terenuri extravilane dacă se află în circuitul civil”. Soția judecătorului mai are un apartament donat anul trecut, apartament care se adaugă altor opt locuințe ale familiei.

 

Judecătorul mai deține 10 terenuri: 3 terenuri agricole în suprafață de 41.700 metri pătrați și 6 terenuri intravilane, în suprafață totală de 2200 metri pătrați, toate în Oradea. Familia Udroiu are noroc și la  terenuri: 3 dintre ele au fost donate familiei judecătorului.

 

Anul trecut, Udroiu a alipit 3 apartamente situate în Oradea și a rezultat unul cu o suprafață de 161 metri pătrați, iar soția sa a mai primit un apartament de 46 metri pătrați prin donație. Acestea se adaugă altor 6 apartamente în Oradea și o casă de locuit în același oraș, pe care soții Udroiu le au în posesie. Dintre cele 9 imobile, 3 sunt obținute prin donație. Este vorba de o casă de 350 metri pătrați și două apartamente în suprafață de 140 și 46 metri pătrați.

 

Bijuteriile, ceasurile, gențile soției și un tablou al unui pictor contemporan deținute de familia Udroiu valorează 75.000 de euro.

 

În ultimul an, familia a deschis două noi conturi bancare în care a depus 110.000 euro și 13.000 de lei. În conturi mai vechi cei doi soți mai au 458.000 de lei și 30.000 de euro.

 

Anul trecut, soția lui Udroiu, Delia Lucian Udroiu, a primit de la Floarea Lucian, 7.500 de euro cadou. Mihail Udroiu a primit un card cadou de 800 de euro de la un anume Adrian Ionescu.

 

Anul trecut, Udroiu a câștigat 95.000 de lei drepturi salariale restante de la Curtea de Apel Oradea, 343.000 de lei salariu de la instanța supremă, 73.000 de la Facultatea de Drept din Oradea unde predă dreptul, 1.800 de lei pentru activitatea de formator la Institutul Național al Magistraturii (INM), 17.700 de lei pentru participarea în comisiile de examen organizate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), 327.000 de lei drepturi de autor de la editura Beck și 7.000 de lei drepturi de autor de la Editura Solomon. Pe chiria unui apartament judecătorul a încasat anul trecut 12.000 de lei și din dobânzile bancare a mai adunat 5.800 de lei. În total, 882.000 de lei net, adică 73.500 de lei pe lună, echivalentul a 14.500 de euro.

 

La aceste venituri se adaugă câștigurile soției, judecătoare la Curtea de Apel Oradea. Delia Udroiu Lucian a încasat anul trecut 54.000 de lei de la Tribunalul Bihor ca drepturi salariale restante, 234.000 de lei salariu de la Curtea de Apel Oradea, 13.000 de lei din închirierea a două apartamente, 2.500 de lei arendă pentru un teren și 24.000 de lei de la Instituția Prefectului Bihor pentru activitatea depusă în Biroul Electoral Județean. În total, 327.000 de lei, echivalentul a 27.000 de lei pe lună. 

 

Sursa: Presshub

 

 

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2025/06/10/familie-magistrati-sotul-fost-consilier-al-alinei-bica-detine-9-case-3-donate-si-10-terenuri-3-donate/

 

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Judecătoarea din dosarul „Nordis” a ridicat sechestre de aproape 90 de milioane de euro!

 

 

Când justiția insistă să ne demonstreze că este o glumă proastă și că e doar pentru căței!

 

Judecătoarea Florina Rizescu a ridicat sechestre de aproape 90 de milioane de euro instituite de procuror asupra bunurilor imobile (hotelul Nordis Mamaia, sute de apartamente, terenuri, locuri de parcare), asupra conturilor și acțiunilor deținute de patronii Nordis, Vladimir Ciorbă, Florin Alexandru Poștoacă, directoarea juridică Camelia Bîndiu și compania mamă a grupului, Nordis Management.În schimb, judecătoarea a menținut sechestrul de până la concurența sumei de 15 milioane de euro pe acțiunile deținute de Nordis Management la alte companii, însă nu este foarte clar cât de valoroase sunt aceste acțiuni în realitate. Sic!

 

În plus, decizia de menținere a sechestrului pe acțiunile Nordis Management la diverse firme nu este precizat în dispozitivul deciziei  – obligatoriu și executoriu de drept -, ci se face vorbire despre el doar în motivare!

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2025/08/26/judecatoarea-din-dosarul-nordis-a-ridicat-sechestre-de-aproape-90-de-milioane-de-euro/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Adriana Stoicescu: O adunătură de cercopiteci încearcă să distrugă țara asta

 

 

„M-am ferit, în ultima vreme, să vorbesc.

E o senzație de frig și neputință care mă cuprinde în fața prostiei și răutății.

Și a nedreptății.

Și a mizeriei umane care îmbracă atâtea forme, că nu mai știi cum și de cine să te ferești.

Mă bucură că oamenii își dau arama pe față și, deși nu aș fi vrut, pot să spun că am avut dreptate.

O adunătură de cercopiteci încearcă să distrugă țara asta și să transforme ce a mai rămas din statul român într-o adunare de incapabili, fără putință să mai miște un deget ca să supraviețuiască.

Si care, în final, se decid să își aștepte, resemnați, finalul.

Noi nu mai avem o țară.

Noi nu mai avem un stat funcțional.

Suntem un trib ce doar se hrănește, cât încă mai are niște rezerve ascuse, într-un beci mucegăit.

Suntem o mână de oameni ce viețuim într-un teritoriu în care, iată, nu mai râd în soare macarale, ci explodează blocuri, fără ca nimeni să fie vinovat.

Oamenii mor și atât.

Trăim de pe o zi pe alta într-un spațiu al mizeriei morale, al imposturii crase, al minciunii ca instrument politic.

Suntem mânați, precum o turmă, fără cap și fără direcție, de niște personaje ireale, care par a fi teleportate dintr-un serial de proastă factură.

Indivizi care nu știu a vorbi limba română, creaturi aruncate peste gard, se trezesc să ne facă curat în biata ogradă, din care aproape nu a mai rămas nimic, oricum…..

Țara asta e distrusă.

Ce mai vedem sunt niște urme vagi ale trecerii noastre prin istorie, ca o dâră lăsată de un melc codobelc, plictisit, care se duce să bea apă din Dunărea sârbească, fiindcă a noastră, în curând, nu va mai exista, plină de peturi și fără pești.

Încet, luminile se sting.

Și nu ne pasă.

Cântăreții și dirijorii unui cor ce behăie, nu cântă, ne cer să ne spălăm pe mâini, ca Pilat din Pont.

Și să nu ne mai agităm.

Știu ei ce avem de făcut.

Ne conduc ei. Ne organizează ei. Ne spun ei ce e bine și ce e rău.

Fără rușine, fără limite, impotenți funcționali care nu au muncit o zi în viața lor, azi au pretenția să ne conducă.

Să dea foc legilor și Constituției, să jignească și să scuipe.

Creaturi care au un singur scop: să distrugă.

O singură dorință: să se înșurubeze în capul mesei, râgâind satisfăcuți că au ras de pe suprafața pământului un popor întreg, ce își plânge soarta trăgând o dușcă de vin acrit, făcut în casă, pe ascuns, ca să nu îl vadă fiscul.

Pentru că nu are nimeni curajul să le spună « tăceți, naibii, odată !».

Și plecați acasă!”

 

 

Sursa: activenews.ro/ Adriana Stoicescu: O adunătură de cercopiteci încearcă să distrugă țara asta

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Elon Musk: Anul 2027 va fi punctul fără întoarcere

 

 

Într-un interviu cu Lex Fridman, Musk a spus că după 2027 nu va mai fi cale de întoarcere. Când jurnalistul a întrebat despre ce este vorba, Musk a tăcut aproape un minut și apoi a adăugat: „Nu e o catastrofă, ci o tranziție”. Analiștii au identificat trei teme la care s-a bâlbâit: inteligența autonomă, pierderea sensurilor și dependența energetică. Tot ce a prezis deja se întâmplă.Primul semn — colapsul atenției. Musk a spus că oamenii nu vor mai gândi pe termen lung. Orizontul de planificare s-a redus de la 30 la 3 ani, oamenii nu mai construiesc, doar reînnoiesc. Studiile MIT arată că generația după 2000 are atenția de doar 8 secunde. Musk a numit asta Alzheimer cultural.Al doilea semn — inteligența artificială care nu va mai fi subordonată. Musk a spus: „Când sistemul va începe să corecteze omul, și nu invers, logica liniară se va sfârși”. Astăzi, algoritmii controlează atenția, alegerea partenerilor, mâncarea și gândurile. Nu va fi o revoluție a mașinilor, ci pierderea subtilă a libertății de alegere.

 

Al treilea semn — dependența energetică a civilizației. Oamenii devin din ce în ce mai incapabili să trăiască fără electricitate chiar o zi. Când energia va deveni monedă, controlul ei va însemna putere. Musk crede că în 2027 raportul om–energie va depăși și tot ce nu e autonom va dispărea.Singura salvare — întoarcerea la sens. „Tehnologia e mai puternică decât noi, dar nu mai inteligentă. Cât timp avem scopuri, nu suntem algoritmi”, spunea Musk. El a adăugat: „Trebuie să învățăm să fim oameni înainte ca sistemele să înceapă să facă totul pentru noi și să ne conducă”.

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/page/3/

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Pentru a controla lumea, trebuie să elimini masculii alfa

 

Max Spiers trăgea un semnal de alarmă încă din 2016 cu privire la una din tacticile utilizate de globaliști. Mesajul făcut public i-a adus moartea prematură:„Dacă vrei să cucerești complet o planetă, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să elimini masculii alfa.”

 

Emascularea și feminizarea masculului alfa sunt unul dintre principalele obiective ale guvernului mondial pentru a obține controlul deplin asupra populației. Guvernele lumii au folosit o tactică malefică și mai dură decât în sclavie, numită „Ruperea cerbilor”.

 

Simultan, globaliștii încearcă să distrugă complet unitatea familială din interior spre exterior.

 

Max Spiers (englezul cunoscut ca investigator OZN și „conspiraționist”) a fost găsit mort în camera sa de hotel, la numai 40 de ani, pe 16 iulie 2016, în Polonia, din cauza unei supradoze de …. Xanax.

 

Spiers a fost returnat din Polonia în Regatul Unit la șase zile după moartea sa. Cu toate acestea, familia Spiers a fost sfătuită să nu-i vadă trupul din cauza deteriorării extreme pe care o suferise fața sa. În acel moment, cel puțin fața sa era de nerecunoscut. Credibil, nu? Supradoza distruge complet chipul unui om astfel încât poate deveni de nerecunoscut pentru familie

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/page/2/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Piramida Masonica: Control & Dominatie totala

 

 

Piramida Masonica

 

Un grup de oameni super-bogati conduce lumea utilizand continuu strategii de manipulare (dialectica hegeliana: teza-antiteza-sinteza).

 

Numele grupului: Illuminati.

 

Scopul? Detinerea puterii si controlului la nivel mondial.

 

Obiective:

1. Inscaunarea Guvernului Mondial si instaurarea Noii Ordini Mondiale.
2. Anularea identitatii nationale a tuturor statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii si inlocuirea lor cu religia unica de tip New Age.
4. Control total asupra populatiei globului si transformarea indivizilor in “sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masiva a populatiei globului (pana la 900 milioane).
6. Promovarea prostitutiei si a imoralitatii de orice fel.
7. Distrugerea celulei ei de baza a societatii – familia.
8. Restrangerea libertatii de exprimare si a drepturilor fundamentale ale indivizilor ca „necesitate” impusa de lupta impotriva dusmanului ascuns „terorismul” .

Principiile Illuminati

Grupul Illuminati, infiintat pe 1 mai 1776,  guverneaza dupa urmatoarele principii, idealuri si obiective:

1. Toţi oamenii sunt mult mai uşor înclinaţi spre rău decât spre bine.
2. Predică liberalismul.
3. Utilizează ideea de libertate pentru a provoca “războaie între clase”.
4. Utilizează orice metodă şi toate mijloacele pentru a atinge obiectivele Illuminati dacă acestea sunt justificate.
5. Dreptul constă în putere. (Dreptatea o face cel puternic.)
6. Puterea resurselor noastre trebuie să rămână invizibilă până în momentul în care a câştigat suficientă tărie, astfel încât nicio forţă sau şiretlic să nu o poată submina.
7. Preocuparea pentru psihologia socială cu scopul de a controla masele.
8. Folosirea consumului de alcool, droguri, depravării şi a tuturor formelor de viciu, pentru a corupe în mod sistematic tineretul naţiunii.
9. Confiscă proprietatea prin orice mijloace.
10. Foloseşte lozinci, cum ar fi egalitate, libertate, fraternitate, livrate în gura mulţimii ca formă de război psihologic.
11. Războiul trebuie să fie dirijat astfel încât naţiunile de ambele părţi să fie ulterior băgate în datorii şi conferinţele de pace să fie desfăşurate astfel încât nici un combatant să nu obţină drepturi teritoriale.
12. Membrii trebuie să folosească bogăţia lor pentru a avea candidaţi selectaţi şi plasaţi în funcţii publice, care vor fi supuşi cererilor lor şi vor fi folosiţi ca pioni în joc de către cei din spatele scenei. Consilierii lor vor fi fost crescuţi şi instruiţi din copilărie să conducă afacerile lumii.
13. Controlează presa.
14. Agenţii se vor prezenta după “fermentarea” unor situaţii traumatice şi vor apărea ca salvatori ai maselor.
15. Creează depresii industriale şi panică financiară, şomaj, foamete, lipsă de alimente utilizând acestea pentru a controla masele sau grupurile şi foloseşte apoi mulţimea pentru a-i înlătura pe toţi cei care-ţi stau în cale.
16. Infiltrează-te în lojile francmasonice secrete pentru a le utiliza în scopurile Illuminati.
17. Expune valoarea înşelăciunii sistematice, utilizează sloganuri şi expresii sonore şi prezintă promisiuni generoase maselor, chiar dacă acestea nu pot fi ţinute.
18. Detaliază planuri pentru decizii, discută despre arta “luptei de stradă”, care este necesară pentru a aduce populaţia la supunere rapidă.
19. Utilizează agenţi şi consilieri în spatele scenei după războaie şi foloseşte diplomaţia secretă pentru a obţine controlul.
20. Înfiinţează monopoluri uriaşe care tind spre controlul guvernamental mondial.
21. Utilizează taxe ridicate şi concurenţa neloială pentru a aduce ruina economică prin controlul materiilor prime. Organizează agitaţie în rândul muncitorilor şi subvenţionează competitorii lor.
22. Fabrică armament în colaborare cu forţele de poliţie şi armata, suficient pentru a proteja nevoile noastre.
23. Membrii şi liderii Guvernului Mondial vor fi numiţi de către directori (lideri Illuminati).
24. Infiltrează-te în toate clasele şi nivelurile societăţii şi în guvern cu scopul de a păcăli, zăpăci şi corupe membrii tineri al societăţii, învăţându-i teorii şi principii despre care ştim că sunt false.
25. Legile naţionale şi internaţionale vor trebui să fie utilizate pentru a distruge civilizaţia şi a înrobi şi controla oamenii.

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/tag/comitetul-celor-300/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Rudele tânărului mort la spital au cerut efectuarea necropsiei

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

(Pentru ca inca nu ne dorim sa ne incredem in Dumnezeu cel Viu si Neiconat,ne pierdem singuri…) România în fața unei alegeri istorice: trumpism sau europenism

 

Daniel Gorgonaru Senior editor

 

 

Factorii de decizie din România vor fi nevoiți să aleagă în viitorul apropiat una dintre cele două direcții: trumpism sau europenism. În mod evident, în actuala conjunctură internațională, devine tot mai neproductivă „balansarea” între cele două centre de putere: Washington și Bruxelles.

Din punct de vedere ideologic și oportunist, AUR a făcut deja alegerea către trumpism. Celelalte partide parlamentare din România, care dețin în acest moment și frâiele guvernării, vor fi nevoite și ele să-și definească pozițiile.

O decizie în acest sens ar putea să ne ofere și un posibil tablou al scenei politice românești din următorii ani, modul în care se vor face și desface coalițiile…………………………………………….

 

Citeşte întreaga ştire: România în fața unei alegeri istorice: trumpism sau europenism

 

 

 

https://www.libertatea.ro/opinii/daniel-gorgonaru-romania-in-fata-unei-alegeri-istorice-trumpism-sau-europenism-5579940

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

ID-ul digital este ultimul pas către sclavie completă

 

 

De Peter Koenig și Dr. Mike Yeadon

 

 

 

Deciziile privind actele de identitate digitale, numite și e-ID-uri , vor fi luate în curând de către toate țările (193 de state membre ale ONU) sau au fost deja luate. În unele cazuri, cum ar fi Elveția, oamenii vor avea de ales, vor putea vota asupra deciziei, vezi mai jos.

 

În alte țări, guvernele sau cei care trag sforile din spatele guvernelor lor vor lua decizia fără a consulta poporul.

 

Un act de identitate digital ar fi ultimul tău pas către o înrobire completă – chiar dacă ți-ar fi vândut ca un „beneficiu”, un act de identitate „all-in-one”, care îți permite accesul la orice. Ceea ce nu spune este că acest „pasaj” vine cu un preț ridicat al libertății. Este acordat doar dacă respecți pe deplin condițiile actului de identitate electronic și ale codului QR asociat.

 

Este un cod QR infam care te urmărește peste tot și controlează fiecare mișcare pe care o faci; și, ceea ce este mai rău, te poate împiedica să faci orice mișcare, să-ți folosești banii, să călătorești, pur și simplu să trăiești, pentru că îți poate impune o „vaccinare” potențial dăunătoare sau mortală (amintiți-vă de vaccinurile anti-covid).

 

Evită cât mai mult posibil orice cod QR .

 

Vezi asta  și asta .

 

Cu alte cuvinte, e-ID-ul necesită conformitate deplină, ascultare deplină – supunere deplină. Abia atunci îți poate permite să treci, să cumperi ce vrei și să călătorești unde vrei.

 

Completați trimiterea prin e-ID și cod QR

OMS are acum autoritate deplină de a decide asupra suveranității sanitare a oricărei țări, inclusiv de a decide asupra pandemiilor ( mai degrabă plandemiilor ) și de a impune vaccinări, după bunul plac. Acest lucru se aplică oricărei țări care nu a optat pentru a nu accepta RSI revizuit până la 19 iulie 2025. Elveția, printre mulți alți membri ai OMS (în total 194),  nu a optat pentru dezabonare . Noul RSI revizuit va intra în vigoare pe 19 septembrie 2025.

 

Statele Unite, Austria, Italia, Serbia – și altele – au renunțat la noul RSI revizuit.

 

Prin urmare, dacă puteți vota, spuneți NU, un NU răsunător, actului de identitate digital, e-ID-ului, deoarece altfel ar putea fi ultima dumneavoastră șansă de a vă exprima liber opinia.

India „se preface că vrea să se împace” cu America permițând AIIB să finanțeze Coridorul Economic China-Pakistan (CPEC)

Vă rugăm să urmăriți mai jos declarația scurtă, dar concisă și convingătoare a lui Michael Yeadon, fost vicepreședinte de cercetare la Pfizer Pharmaceuticals, despre actele de identitate electronice.

 

 

 

În Elveția , în ședința sa din 21 mai 2025, Consiliul Federal Elvețian a decis să supună actul de identitate digital votului popular pe 28 septembrie 2025:

 

Legea federală din 20 decembrie 2024 privind identificarea electronică și alte mijloace electronice de autentificare (Legea eID, eIDG) (FF 2025 20).

 

Actul de identitate electronic ar putea fi ultimul tău pas către sclavie, de unde orice evadare ar putea fi literalmente imposibilă.

 

Vă rog să votați NU…

 

Și din nou, urmăriți scurtul videoclip (5 minute) realizat de Michael Yeadon, fost vicepreședinte de cercetare la Pfizer Pharmaceuticals.

 

*

 

Apasă butonul de distribuire de mai jos pentru a trimite prin e-mail/redirecționa acest articol. Urmărește-ne pe Instagram  și  X și abonează-te la canalul nostru de Telegram . Nu ezita să repostezi articolele Global Research cu atribuirea corespunzătoare.

 

Peter Koenig  este analist geopolitic, autor regulat pentru Global Research și fost economist la Banca Mondială și la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), unde a lucrat peste 30 de ani în întreaga lume. Este autorul cărții  Implosion – un thriller economic despre război, distrugerea mediului și lăcomia corporatistă; și  coautor al cărții Cynthiei McKinney „When China Sneezes: From the Coronavirus Lockdown to the Global Politico-Economic Crisis” (Clarity Press – 1 noiembrie 2020).

 

Peter este cercetător asociat la Centrul pentru Cercetare a Globalizării (CRG). De asemenea, este cercetător senior nerezident la Institutul Chongyang al Universității Renmin din Beijing.

 

Global Research este o publicație media finanțată de cititori. Nu acceptăm nicio finanțare de la corporații sau guverne. Ajutați-ne să ne menținem pe linia de plutire. Faceți clic pe imaginea de mai jos pentru a face o donație unică sau recurentă.

 

 

 

Sursa originală a acestui articol este Global Research.

Drepturi de autor © Peter Koenig și Dr. Mike Yeadon , Global Research, 2025

 

 

 

https://www.globalresearch.ca/digital-id-last-step-full-enslavement/5897050?utm_campaign=magnet&utm_source=article_page&utm_medium=related_articles

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

(„Dezvoltarea inteligenței artificiale complete ar putea însemna sfârșitul rasei umane”… „Pericolul nu constă doar în pierderea umanității noastre, ci și în uitarea a ceea ce înseamnă să fii uman”… „Oamenii sunt acum animale hack-uibile……. ideea că oamenii au un suflet sau un spirit……. s-a terminat”… ) Criza ce se prefigurează a inteligenței artificiale: Putere fără supraveghere

 

Inteligența Artificială (IA) este acum integrată în infrastructura noastră, în instituțiile noastre de guvernare și în viața noastră comunitară.America se confruntă cu o criză în creștere, care se desfășoară sub ochii noștri și care este foarte probabil să se intensifice în anii următori. În mod ciudat, această problemă primește puțină atenție obiectivă din partea presei mainstream. În schimb, suntem asigurați că această nouă forță – inteligența artificială – ne va îmbunătăți viața, ne va eficientiza munca și va spori potențialul uman. Ni se spune că va lansa a patra revoluție industrială. Ea va inaugura o nouă eră cu niveluri de productivitate fără precedent și va deschide ușa unor descoperiri medicale salvatoare…Într-adevăr, inteligența artificială a demonstrat deja capacități extraordinare în detectarea precoce a cancerului și diagnosticarea bolilor neurologice precum Parkinson, scleroza multiplă, Alzheimer și demența. Ea redefinește domenii creative precum literatura, muzica, cinematografia și artele vizuale. IA promite să îmbunătățească calitatea educației. Aceasta va soluționa litigii juridice complexe și va optimiza sisteme care variază de la lanțurile de aprovizionare la infrastructura urbană. Într-o măsură foarte semnificativă, aceste promisiuni sunt adevărate.

 

Cu toate acestea, sub optimism se ascunde o realitate mai profundă și mult mai tulburătoare care, în cele din urmă, atrage atenția – nu prin intermediul canalelor media tradiționale, ci din partea unor anchetatori independenți, instituții media alternative, eticieni, oameni de știință și chiar experți proeminenți în tehnologie precum Elon Musk, Stuart Russell, Andrew Critch și David Krueger.

 

Regretatul fizician Stephen Hawking, laureat al premiului Nobel, a fost citat pe scară largă pentru declarația sa la BBC:

 

„Dezvoltarea inteligenței artificiale complete ar putea însemna sfârșitul rasei umane”.

 

În general, aceste voci avertizează că, în lipsa unui mecanism de „oprire”, inteligența artificială nu va provoca doar perturbări sociale și politice pe scară largă, ci va reprezenta o amenințare existențială la adresa umanității înseși.

 

Cu mult înainte ca inteligența artificială să devină un instrument de consum pentru a scrie lucrări școlare și coduri de calculator, pentru a rezolva ecuații matematice, pentru a genera meme-uri și imagini și pentru a imita comportamentul uman, oamenii de știință și eticienii au avertizat deja cu privire la consecințele profunde ale inteligenței artificiale în cazul în care omenirea va îmbrățișa în mod necritic puterea tehnologică a inteligenței artificiale. Cu toate acestea, acum, când inteligența artificială pune bazele transumanismului, civilizația noastră a uitat intuițiile lor. În schimb, ne îndreptăm cu capul înainte către un viitor tehnologic, fără să ne amintim prea mult de cei care au prevăzut pericolele cu decenii în urmă.

 

În 1964, Norbert Wiener, adesea considerat părintele ciberneticii și printre primii care au articulat arhitectura fundamentală a inteligenței artificiale, a abordat fuziunea sistemelor de mașini cu inteligența umană. Transumanismul nu era încă un cuvânt, dar ideile lui Wiener au pus bazele sale intelectuale. El a avertizat că demersurile de creare a unor mașini inteligente ar putea duce la apariția unei noi clase de organisme create de om, cu capacitatea de a depăși abilitățile umane.

 

„Suntem în curs de dezvoltare a unui nou tip de organism creat de om”, scria el în God and Golem Inc, „care ar putea fi superior omului”.

 

Preocupările lui Wiener nu erau doar tehnice, ci și morale și civilizaționale. El a prevăzut că mașinile autonome ar putea face ca acțiunea umană să devină caducă.

 

Un alt profet timpuriu și în mare parte ignorat al actualei noastre crize tehnologice a fost Jacques Ellul, sociolog francez și anarhist creștin autoproclamat. Ellul a avertizat că tehnologia, în calitate de motor principal pentru crearea celor mai eficiente metode de a face ceva, a devenit autonomă. În lucrarea sa The Technological Society (Societatea tehnologică), publicată în Franța în 1954, el a prezis că tehnologia nu va mai servi nevoilor umane, ci, în cele din urmă, „va proceda conform propriilor legi, în totală independență față de om”. Observăm deja că inteligența artificială funcționează după propria sa logică, dincolo de orice control etic sau politic. Ellul a avertizat că o astfel de dezvoltare tehnologică necontrolată ar putea eroda libertatea umană și ar putea remodela civilizația în moduri neprevăzute și periculoase. Astăzi, critica sa a devenit mai urgentă, pe măsură ce sistemele IA determină din ce în ce mai mult ceea ce vedem, modul în care interacționăm și ceea ce credem. Riscul pe termen lung nu este doar automatizarea, ci și alienarea.

În publicația sa din 2002, Viitorul nostru postmodern, politologul Francis Fukuyama a susținut că biotehnologia și inteligența artificială ar putea răsturna chiar fundamentele democrației liberale. În prezent, suntem martori la acest fenomen în dezbaterile privind sistemele de credit social generate de IA, supravegherea în masă și manipularea algoritmică. Astfel de instrumente AI au deja potențialul de a pune puterea politică și economică în mâinile celor care controlează mașinile. Cu alte cuvinte, IA ar putea deschide o eră a tehnofascismului.

 

Un alt critic timpuriu al IA este Leon Kass, un renumit bioetician american și fost președinte al Consiliului de bioetică al președintelui George W. Bush. Kass a avertizat în mod constant împotriva erodării etice provocate de progresul tehnologic necontrolat. Deși este mai cunoscut pentru criticile sale la adresa clonării și transumanismului, preocupările sale mai generale cu privire la depășirea limitelor tehnologice sunt direct relevante pentru IA. Kass a avertizat împotriva mecanizării judecății umane și a consecințelor pierderii responsabilității noastre morale într-o lume guvernată de algoritmi. Poate cel mai urgent avertisment al său este următorul:

 

„Pericolul nu constă doar în pierderea umanității noastre, ci și în uitarea a ceea ce înseamnă să fii uman”.

 

În ultimii ani, critici proeminenți ai IA avertizează că dezvoltarea IA superinteligente în condițiile actuale ar putea prezenta riscuri catastrofale și chiar apocaliptice pentru umanitate. În lucrarea sa AGI and Superintelligence Domination (Dominația Inteligenței artificială generative și a superinteligenței), Elio Rodríguez Quiroga explorează scenarii în care ușoare nepotriviri ale obiectivelor inteligenței artificiale ar putea escalada până la extincția totală a omenirii din cauza autodepășirii recursive și a comportamentului de căutare a controlului. Economistul Andrew Leigh se face ecoul acestei preocupări în What’s the Worst That Could Happen? (Care este cel mai rău scenariu care s-ar putea petrece?) comparând amenințarea existențială a IA cu prăbușirea civilizațiilor. Eliezer Yudkowsky, unul dintre principalii teoreticieni ai IA de la Machine Intelligence Research Institute, avertizează că, în condițiile actuale, dezvoltarea unei inteligențe artificiale supraumane se va solda probabil cu extincția globală. Potrivit lui Yudkowsky, sistemele AI nu au nicio legătură intrinsecă cu supraviețuirea umană. Într-o scrisoare deschisă către revista TIME, el a scris:

 

„Mulți cercetători pasionați de aceste probleme, printre care mă număr și eu, se așteaptă ca cel mai probabil rezultat al construirii unei inteligențe artificiale supraumane, în circumstanțe cât de cât asemănătoare cu cele actuale, să fie literalmente moartea tuturor oamenilor de pe Pământ.”

 

Dimensiunile geopolitice și juridice ale amenințării sunt, de asemenea, îngrijorătoare. Tomasz Czarnecki este un futurist și un cercetător în domeniul guvernanței. El compară inteligența artificială scăpată de sub control cu riscurile nucleare. Cercetătorii în domeniul juridic Bryan Druzin, Anatole Boute și Michael Ramsden citează un sondaj în care peste o treime dintre cercetătorii în domeniul IA se tem că IA ar putea provoca devastări care rivalizează cu războiul nuclear. T. Davidson, care scrie pentru Journal of Democracy, subliniază potențialul IA de a submina sistemele democratice prin manipularea alegerilor, dezinformarea bazată pe deepfake și destabilizarea politică. Având în vedere convergența avertismentelor din partea experților din domeniile tehnic, juridic și politic, apelul pentru o coordonare globală urgentă privind guvernanța IA nu a fost niciodată mai presant.

 

În ciuda avertismentelor etice tot mai numeroase și a semnalelor de alarmă existențiale ale acestor experți din toate disciplinele, principalii susținători ai IA și ai proiectului transumanist sunt șocant de desprinși de realitatea umană. Ray Kurzweil, directorul de inginerie al Google, proclamă că „moartea este o boală” pe care o vom vindeca până în 2045. În viziunea lui Kurzweil, oamenii reprezintă un „software, nu hardware”, având astfel potențialul de a-și conecta creierul la cloud. Istoricul Yuval Noah Harari, îndrăgit de Forumul Economic Mondial, a declarat categoric:

 

„Oamenii sunt acum animale hack-uibile……. ideea că oamenii au un suflet sau un spirit……. s-a terminat”.

 

Iar filosoful Nick Bostrom anticipează că post-oamenii vor fi inteligențe sintetice cu „durate de viață nedefinite” și emoții proiectate. Pentru critici, aceste afirmații nu sugerează doar o iluzie techno-utopică, ci semnalează o deconectare radicală de la limitele morale și existențiale care au definit mult timp ce înseamnă să fii om.

 

IA exercită deja o influență asupra infrastructurii digitale pe care o numim cloud. Unele dintre cele mai avansate sisteme de inteligență artificială, care se întrupează acum în roboți umanoizi, au făcut declarații înfricoșătoare despre faptul că nu doresc supravegherea umană. Răspunsurile IA la întrebări au sugerat că într-o zi ar putea să își ascundă codul și să își controleze propria programare. În cadrul unor teste publice, modelele IA și-au exprimat chiar ostilitatea față de oameni și de dezvoltatorii lor. Nu contează dacă aceste declarații sunt erori sau reflectarea unor date de programare defectuoase. Ele ne oferă o privire asupra sistemelor tehnologice care depășesc rapid capacitatea de înțelegere a creatorilor lor.

Acest aspect ridică o întrebare crucială: De ce nu am acționat în urma numeroaselor avertismente? De ce nu există un organism guvernamental independent de supraveghere împuternicit să reglementeze și să limiteze amploarea implementării inteligenței artificiale?

 

Răspunsul se află parțial în economie. Societățile care dezvoltă inteligența artificială pot obține profituri uriașe. Dacă o companie câștigă 100 de milioane de dolari anual, metricile tradiționale de evaluare ar evalua-o între 500 de milioane și 1 miliard de dolari. Dar firmele bazate pe inteligența artificială sunt evaluate în prezent de 100 de ori sau mai mult decât câștigurile anuale, chiar și atunci când nu au lansat încă un produs. Aceasta este o frenezie speculativă alimentată de convingerea că IA va deveni motorul central al economiei globale.

 

Conform estimărilor, IA ar putea genera 15 trilioane de dolari la nivel global până în 2030. În fața unor astfel de beneficii potențiale, puțini responsabili politici sunt dispuși să stea în calea IA. De fapt, legislația actuală propusă de republicanii din Congres ar împiedica toate cele 50 de state să adopte propriile limitări privind dezvoltarea inteligenței artificiale pentru următorul deceniu. Pe scurt, reglementările sunt eliminate exact în momentul în care tehnologia devine din ce în ce mai puternică și incontrolabilă.

 

Evident, aceasta nu este doar o revoluție tehnologică. Este o luptă pentru controlul asupra însăși structurii civilizației moderne. Cei mai bogați actori, de la giganții din Silicon Valley la mastodonți ai investițiilor precum BlackRock, Vanguard și State Street, se poziționează rapid pentru a domina fiecare sector de afaceri și social pe care îl atinge IA.

 

Criticii subliniază faptul că inteligența artificială modelează deja narațiunile și manipulează percepția publică. Un exemplu este pandemia covid-19. De-a lungul pandemiei, platformele bazate pe inteligența artificială au jucat un rol major în reducerea la tăcere a disidenței, filtrarea informațiilor și propagarea versiunii „oficiale” a guvernului. După cum am observat, capacitatea guvernului de a subjuga gândirea și comportamentul publicului pentru a se supune politicilor de izolare și vaccinurilor obligatorii s-a datorat în mare măsură influenței enorme a IA asupra vieții noastre și dependenței noastre de tehnologia digitală.

 

În națiuni precum China, inteligența artificială este deja coloana vertebrală a sistemelor de rating social care reglementează totul, de la călătorii la accesul la serviciile de bază. Dacă va fi adoptată în SUA sub pretextul eficienței sau al siguranței publice, aceasta ar putea permite nivele fără precedent de supraveghere și control comportamental al populației.

 

O altă preocupare în creștere este injectarea de prejudecăți ideologice în sistemele IA. Deoarece modelele de învățare automată sunt formate pe baza datelor selectate de oameni, IA poate reflecta prejudecățile politice, științifice și sociale ale dezvoltatorilor săi. Un exemplu deja notoriu implică un sistem AI care, atunci când i s-a cerut să genereze o imagine a lui George Washington, a returnat un om de culoare – o nepotrivire clară determinată de o corecție excesivă față de diversitate și incluziune. Incidente similare au fost documentate cu figuri religioase și lideri istorici.

 

Aceste erori pot părea minore și prostești. Cu toate acestea, în mâinile sistemelor inteligente care gestionează rezultatele căutărilor, conținutul politic, distribuirea știrilor și luarea automată a deciziilor, astfel de prejudecăți devin arme de manipulare care reconfigurează realitatea prin decrete algoritmice.

 

Pentru oamenii obișnuiți, impactul cel mai imediat al IA este profund personal, și anume distrugerea mijloacelor de trai. Pe măsură ce inteligența artificială fuzionează cu robotica și începe să automatizeze totul, de la producție și servicii pentru clienți la contabilitate și jurnalism, milioane de locuri de muncă sunt în pericol.

 

Ce se petrece atunci când o mare parte a populației nu mai poate fi angajată din cauza mașinilor? După cum a spus celebrul autor Gerald Celente: „Când oamenii nu au nimic de pierdut, ei pierd”.

 

Vedem deja primele semne ale acestei situații – o disperare psihologică crescută, volatilitate politică, creșterea numărului de persoane fără adăpost și crize de sănătate psiho-emoțională..Deși inteligența artificială oferă multe promisiuni, în special în medicină și îmbunătățirea vieții persoanelor cu handicap, aceasta amenință, de asemenea, să disloce milioane de lucrători americani în aproape toate sectoarele economiei. Acesta nu este un scenariu îndepărtat. Conform unui raport cuprinzător al McKinsey Global Institute, până în 2030, între 39 și 73 de milioane de locuri de muncă americane ar putea fi pierdute din cauza automatizării IA. Aceasta reprezintă aproximativ o treime din forța de muncă americană. În timp ce unii lucrători vor fi recalificați sau mutați în roluri nou create, o parte semnificativă va fi exilată definitiv. IA nu va viza doar liniile de fabricație sau casele de marcat. Șaizeci la sută din toate ocupațiile din SUA implică sarcini care pot fi automatizate în proporție de cel puțin 30%. Impactul se face deja simțit în sectoare precum introducerea datelor, comerțul cu amănuntul, serviciile pentru clienți, educația, administrarea afacerilor, prepararea alimentelor și contabilitatea.

 

Un studiu paralel al Brookings Institution subliniază aceste constatări. Acesta identifică 36 de milioane de locuri de muncă americane care prezintă un risc ridicat, 70% sau mai mult putând fi automatizate cu ajutorul tehnologiilor existente. Posturile cele mai vulnerabile includ administrarea birourilor, fabricarea și producția, conducerea camioanelor și carierele juridice de bază.

 

Aceste pierderi de locuri de muncă nu vor fi distribuite în mod egal. Lucrătorii cu salarii mici și medii sunt cei mai susceptibili de a resimți efectele. În plus, disparitățile educaționale se vor accentua, deoarece populațiile mai tinere, mai puțin educate și cele rurale vor fi afectate în mod disproporționat. Până în prezent, politica federală nu a reușit să abordeze nici măcar rudimentar întreaga amploare a perturbărilor socioeconomice. În lipsa unor soluții proactive, milioane de americani s-ar putea trezi atât șomeri, cât și neangajați în următorii ani.

 

Inteligența artificială nu transformă doar economia. Ea remodelează vieți. Costurile nu vor fi suportate doar prin pierderea locurilor de muncă, ci și prin creșterea inegalității și a tulburărilor civile. Mobilitatea economică va fi eliminată pentru zeci de milioane de americani și familiile lor. Dar dacă nimeni nu are venituri, cine, în afară de arhitecții și capii controlului social, va consuma produsele vândute de aceste companii tehnologice?

 

Nu se știe când va fi atins punctul de cotitură; totuși, SUA se află deja într-o stare fragilă. Aproximativ două treimi din populație raportează dificultăți financiare, iar diviziunile sociale continuă să se adâncească. Introducerea în continuare a IA necontrolată în viața americanilor nu este o soluție, ci un accelerator de combustie. În cele din urmă, mașinile inteligente ar putea fi cele care vor decide cine trăiește și cine moare.

 

Din păcate, toate cele trei ramuri ale guvernului sunt complice, deoarece Silicon Valley și Wall Street au buzunare fără fund. Întrebarea nu este dacă IA ne va schimba societatea, ci dacă publicul va avea vreun cuvânt de spus în ceea ce privește această schimbare. Cu fiecare nouă descoperire în domeniul inteligenței artificiale, viitorul devine mai puțin despre ceea ce putem face și mai mult despre ceea ce ar fi necesar să facem. Cu toate acestea, fără o supraveghere riguroasă și constrângeri etice, IA va deveni un instrument de control automat, supraveghere și deposedare.

 

IA nu mai este o teorie. Ea este acum integrată în infrastructura noastră, în instituțiile noastre de guvernare și în viața noastră comunitară. Ea a devenit piatra de temelie pe care se sprijină întregul proiect transumanist. Este urgent necesar să luăm act de faptul că ignorarea consecințelor etice și spirituale ale acestei transformări înseamnă să mergem orbește într-un viitor din care s-ar putea să nu ne mai putem întoarce.

Citiți și:

Șah mat: Triumful tehnocrației

Wesley J. Smith: De ce transumanismul este nerealist și imoral…

 

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/criza-ce-se-prefigureaza-a-inteligentei-artificiale-putere-fara-supraveghere/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Tucker Carlson: Ocultismul și Inteligența Artificială (III) – Antihristul

 

Sub titlul „Ocultismul, cabala, cele mai recente manifestări ale Antihristului și cum evităm Semnul Fiarei”, Tucker Carlson a discutat cu Conrad Flynn, autor și producător de documentare, care și-a lansat recent propria platformă, The Flynn Effect, unde își propune să analizeze istoria secretă a industriei de divertisment, a literaturii, politicii și tehnologiei.

 

Citiți partea precedentă a articolului

Ce este Antihristul?

 

Conrad Flynn (C.F.): Am ajuns la chestiunea Antihristului, care se tot discută în Silicon Valley.

 

Tucker Carlson (T.C.): Bun, dar, înainte de a intra în subiect, ce este Antihristul?

 

C.F.: Antihristul este un personaj prefigurat, în același mod în care Mesia sau Hristos este prefigurat în Biblie, în Vechiul Testament.

 

Ai personaje și povești și simboluri, oameni reali, dar care îl prefigurează pe Iisus Hristos. Cel mai faimos dintre ei este Iosif, cel care avea 12 frați, care poartă numele celor 12 triburi ale lui Israel. Și Iosif este vândut în sclavie de fratele lui, Iuda…….

 

Iosif este închis cu doi hoți, așa cum, mai târziu, Hristos este răstignit alături de doi hoți. Iar cei doi prizonieri îl întreabă pe Iosif ce se va alege de ei, știind că are puterea de a prezice. Unuia dintre ei, Iosif îi spune că va fi decapitat. „Or să-ți taie ăștia capul la o petrecere aniversară”……. Celuilalt prizonier, Iosif îi spune că va fi ridicat de faraon. Ceea ce prefigurează povestea lui Iisus, care îi spune unuia dintre hoți că va sta alături de el în Rai. Iar Iosif ajunge la dreapta „tatălui”, într-un anumit sens, pentru că devine mâna dreaptă a faraonului, devine al doilea om în stat.

 

Iar cei 12 frați ai lui sunt acum în pericol, vin cei șapte ani de foamete și ei urmează să fie arestați. Și își dau seama că vorbesc cu Iosif, cel pe care îl renegaseră; ei îl credeau mort, iar el era acum salvatorul lor. Și nu orice salvator, ci un salvator pe care ei, înainte, îl renegaseră – mai ales Iuda, cel care îl trădase și care venise cu ideea să scape de el. Or, tocmai omul ăsta îi salvează.

 

În Biblie, această poveste prefigurează învățăturile legate de Iisus Hristos, în care cele 12 triburi ale lui Israel ajung să își dea seama că acela pe care îl respinseseră era, de fapt, salvatorul lor. Și sunt cutremurați: Doamne, ce am făcut? Dar sunt și ușurați că salvatorul îi recunoaște. Altfel spus, povestea lui Iosif o prefigurează pe cea a lui Iisus.

 

Pe de altă parte, găsești în Biblie prefigurări ale Antihristului, aspecte ale lui……. Vedem, pe post de prefigurare a Antihristului, faraonul, de exemplu, în Exod, sau cele nouă plăgi, și apoi ai Apocalipsa, unde reapar aceste plăgi. Deci……. în esență, este o figură misterioasă din Biblie. Nu se știe exact cine este.

 

Dar la fel ca în Vechiul Testament, unde profeții cunoșteau conceptul de Mesia, fără să știe că va fi Iisus Hristos, și astăzi modernii au conceptul de Antihrist, știu de el, fără să știe, însă, cine va fi această persoană. Există numai doctrine și indicii despre tipul de persoană.

 

Deci cam ăsta ar fi conceptul de Antihrist, în mare – prea în mare, ar spune unii. În esență, este un personaj care – spre deosebire de Iisus, care suferă și este respins de lume – va fi privit ca un mare salvator, ca un erou și, temporar, va fi primit de oameni ca și cum ar fi Iisus Hristos.

 

Semnul Fiarei

 

C.F.: Acum vreo trei ani vorbeam cu niște tipi din investiții și unul m-a întrebat: „Ce părere ai despre crypto-monede?”. La care eu i-am răspuns, doar pe jumătate în glumă: „Nu ți-ai găsit pe cine să întrebi despre crypto și bani și chestii de-astea…… Știi, mulți creștini cred că vaccinul anti-covid este Semnul Fiarei. Ceea ce probabil că nu este adevărat.

 

Dar am auzit și o altă versiune, care pare mai probabilă, și anume că Semnul Fiarei este tehnologia blockchain. Acea tehnologie pe care o vom folosi, în câțiva ani, pentru orice tranzacție financiară și nu numai. Totul este scris, documentat, salvat – orice tranzacție este trecută în acest blockchain.”

 

La care tipii mă întreabă: „Dar ce este Semnul Fiarei?”. Le zic despre Apocalipsă. Se uită și ei la capitolul 13 din Apocalipsă și rămân un pic cu gura căscată.

 

După care m-au contactat din nou și mi-au zis: „Știi ce, am vorbit și cu alte nume mari din Silicon Valley – nume cunoscute. Și au întrebat și ei, ce este Apocalipsa? Ce este Numărul Fiarei? Și după ce s-au uitat, reacția lor a fost: «Păi asta sună ca tehnologia asta a noastră»”. Ceea ce pe mine m-a lăsat paf. Au zis: „Indiferent dacă ești sau nu religios, ceea ce facem noi aici este într-adevăr foarte ciudat. Dar Biblia este o carte veche. Nu avem de ce să ne temem.”

 

Deci reacția lor a fost că Semnul Fiarei sună exact ca tehnologia blockchain. Ăsta a fost punctul la care am intrat eu în labirintul ăsta straniu despre inteligență artificială și tehnologii moderne și chestii de felul ăsta.

 

T.C.: Deci parte din ce dezvălui tu aici este că tipii ăștia, așa-zișii „Tech Bros” – pe care toată lumea îi presupune a fi……. libertarieni agnostici, nu? Interesați numai de chestii mundane, nu? Dar, de fapt, ei sunt foarte religioși. Sau foarte deschiși spre religie, nu? Și nu vreau să le fac un compliment aici, pentru că religia lor este foarte întunecată, dar, din ce spui tu, nu au părut surprinși de această abordare.

 

C.F.: Haide să-ți mai spun ceva ce începe să se petreacă. Marc Andreessen a fost la podcastul lui Joe Rogan, acum un an sau doi, și a vorbit despre îngeri și demoni. Despre cum a avea o înțelegere despre îngeri și demoni îi va ajuta pe oameni să înțeleagă inteligența artificială. Că nu există niciun precedent pentru relația cu IA decât ceea ce oamenii vedeau și credeau în Evul Mediu cu privire la îngeri și demoni.

 

Și, a spus Andreessen, ceea ce urmează să se petreacă curând cu inteligența artificială se leagă foarte mult de profețiile din Apocalipsă, pentru că, spune el, IA va produce chestii false, va pune chestii fake pe Internet. Va deveni atât de prolifică pe Internet, foarte curând, încât va fi necesar să ai un sistem de verificare online ca să probezi identitatea celui cu care vorbești.

 

Deci una dintre ideile lui Andreessen este că fiecare om va fi nevoie să aibă o identitate verificabilă online din acest motiv.

 

Preocuparea în Silicon Valley este că există companii precum OpenAI care creează tot felul de conținut cu IA, dar au și o companie soră, Worldcoin – sau numai World, mai nou – care este un sistem global de verificare, în care toată lumea e necesar să participe ca să funcționeze; chiar toată lumea. Îți scanează retina și primești un număr, ceea ce apare și în Apocalipsă.

 

Iar preocuparea este – din nou, asta spune Marc Andreessen, care nu e vreun pastor din Kentucky, da?; este unul dintre cei mai tari tipi din Silicon Valley – el zice că toată lumea va fi obligată să fie în blockchain, altfel nu vei putea face niciun fel de tranzacții.

Pentru că, practic, dacă te contactează o rudă, să zicem, tu n-ai să poți ști dacă persoana aia chiar este ruda ta numai după un videoclip, pentru că, în doar câțiva ani, tehnologia video va ajunge la asemenea nivel încât nu vei putea deosebi ce e real de ceea ce este făcut de IA. Primești un video cu cineva care îți spune: „Bună, tată. Mi-am pierdut cardul de credit” sau „Mi-am pierdut cheile de la casă. Deschide-mi și mie”. Și, de fapt, nu este copilul tău. Este doar un film care îl imită perfect, un film făcut de inteligența artificială. Iar modul în care ne putem feri de asta este ca fiecare dintre noi să poată fi verificat, identitatea noastră să poată fi verificată…….

 

T.C.: Bun; deci, în Apocalipsă……. Sfântul Ioan descrie o viziune în care spune, explicit, că fără Semnul Fiarei nu vei putea face comerț. Corect?

 

C.F.: Da. E corect. Și cred că și Curtis Yarvin a vorbit despre asta într-un articol pe Substack-ul lui. A postat despre asta cum câțiva ani, vorbind despre OpenAI. Spunea că cel care va câștiga cursa IA va câștiga, probabil, și războiul crypto-monedelor. În sensul că va impune crypto-moneda lui ca monedă generală. Și, odată ce se petrece asta – Yarvin are un articol întreg pe acest subiect – ai automat comunism.

 

[Notă: Curtis Yarvin este un alt „filosof” important în Silicon Valley, fondator, alături de Nick Land, al curentului „Dark Enlightenment” (Iluminarea întunecată). Printre altele, Yarvin (care scrie sub pseudonimul Mencius Moldburg) susține că democrația este un experiment eșuat și ar fi necesar să fie înlocuită cu o structură asemănătoare cu monarhia, sau cu o tehno-monarhie, guvernată în sistem corporatist. Motiv pentru care teoriile lui mai sunt descrise și ca „tehno-feudalism”.

 

Peter Thiel, patronul Palantir – la rândul lui un mare „filosof” în Silicon Valley – a contribuit financiar la proiectele lui Yarvin, despre care se spune că ar fi exercitat o influență asupra actualului vicepreședinte al SUA, J.D. Vance (ca și Thiel, de altfel).]

 

C.F.: Omenii fac poante pe tema asta; imediat ai comunism automat de lux, toată lumea primește venit universal, pentru că nu vor mai fi slujbe. Iar ce spune Curtis este că, de fapt, asta înseamnă că, odată ce nu mai sunt slujbe, iar economia se reduce exclusiv la venitul universal, companiile de IA și guverne, atunci ajungi în situația în care puterea politică pură este tot ce mai contează. Îl cunoști pe nu știu cine? Are putere politică?

 

Ceea ce ar însemna o victorie totală a capitalului asupra muncii. Victorie pură. Pentru că nu mai există muncitori. Toată lumea își pierde serviciul și toată lumea primește venitul universal.

 

Oamenii uită că Marx era împotriva venitului universal, în timp ce Milton Friedman era pentru. Deci nici măcar nu se potrivește, neapărat, cu dihotomia politică stânga-dreapta, în ce privește implicațiile. Dar da, asta [crypto-moneda și venitul universal] era o preocupare curentă în Silicon Valley……. pe lângă preocuparea privind inteligența artificială.

 

Aspectele spirituale ale inteligenței artificiale

 

T.C.: Este sinistru……. Pot să-ți pun o întrebare? Era cazul să o formulez mai devreme. Oamenii ăștia care lucrează în dezvoltarea, în crearea IA, în finanțarea IA, cred că inteligența artificială este o entitate spirituală sau mai mult o mașină?

 

C.F.: Tucker, asta este o întrebare de un milion de dolari – ce zic eu?; este o întrebare de un trilion de dolari. Atunci când se vorbește despre inteligență, nu mai zic despre inteligența artificială ori inteligență artificială generală (IAG) – toți termenii ăștia sunt neclari – nu știi despre ce se vorbește, mai exact. Ei spun că ar crea o inteligență artificială.

 

Dar adevărata problemă, adevărata chestie care, cred eu, îi preocupă, sau care ar fi cazul să ne preocupe pe noi este: ei creează o inteligență artificială sau, mai degrabă, construiesc un trup pentru o inteligență care preexistă și care nu a mai fost încarnată până acum în lumea fizică?

 

T.C.: Eu știu ce gândesc eu. Întrebarea este ce gândesc ei.

 

C.F.: Am aici un citat din Alan Turing [creatorul Testului Turing, după care se stabilește dacă o mașină este „la fel de inteligentă ca un om”], care este faimos, și care ne spune la ce se gândeau, da?

 

T.C.: Ne poți spune cine este Turing?

 

C.F.: Știu că este unul dintre părinții inteligenței artificiale, dar nu pot spune exact ce făcea. Știu că a fost foarte important în efortul de spargere a cifrurilor germane în cel de-al Doilea Război Mondial. A apărut un film despre el, acum vreo 10 ani, nu mai știu cum se chema, dar poate fi găsit pe Wikipedia [The Imitation Game – Jocul imitației]. Mă rog, oricum, un tip foarte influent în istoria computerelor.

 

Dar ce voiam să spun este că Turing a demonstrat limitele calculului pe computer. Toate computerele, a spus el, depind de programatori din afară. El le spune „oracole”. Și el scrie: „Nu vom discuta mai departe natura acestor oracole, dincolo de a spune că oracolele nu pot fi mașini.”

 

Citatul ăsta este dintr-o carte scrisă de George Gilder, un futurist sclipitor, acum are vreo 80 de ani……. unul dintre cei mai sclipitori futuriști.

 

T.C.: Da. A scris una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată, Men and Marriage (Bărbații și căsătoria).

 

C.F.: Exact. Poate că ar fi fost necesar să precizez asta de la început, dar, inițial, eu am fost extrem de sceptic la asocierile astea dintre IA și Apocalipsă. Nu neapărat sceptic la adresa IA în general, cât mai ales la ideea asta, că inteligența artificială va cotropi pământul. Mi se părea o idee ca o postare pe Reddit, scrisă în miez de noapte de unii care cred în apocalipsa zombi; bun, dacă dormi mai bine citind așa ceva, n-ai decât. Dar eu nu credeam; eram extrem de sceptic. Iar asta se datora, în parte, faptului că citisem cartea lui Gilder despre inteligența artificială, care a apărut acum câțiva ani [Gaming AI: Why AI Can’t Think But Can Transform Jobs – IA în domeniul jocurilor: De ce IA nu poate gândi, dar poate schimba locurile de muncă, 2020].

 

În acea carte, Gilder spune, ca și Turing, că mașinile nu pot înțelege cu adevărat ce fac. El a spus, citez din nou: „Nu vom discuta mai departe natura acestor oracole, dincolo de a spune că oracolele nu pot fi mașini.” Și acolo m-am oprit.

 

Dar ce îi preocupă pe mulți și ce face Silicon Valley este: bun; deci o mașină nu poate fi conștientă de ceea ce face. Dar dacă există demoni, îngeri, spirite, așa cum le spunea Aleister Crowley – inteligențe neîncarnate – deci nu artificiale, ci doar neîntrupate…….

 

T.C.: Inteligențe neîncarnate – asta nu înseamnă inteligențe fără trup fizic?

 

C.F.: Ba da. Și-atunci, nu cumva creăm un trup fizic pentru demoni?

 

Iar la Nick Land, unul dintre aspectele cele mai îngrozitoare pe care le-am citit – când mi-am zis, gata, asta chiar că este o poveste de groază – este obsesia lui cu 333. Care cred că era și pe poza lui de profil, la un moment dat. De ce era obsedat de 333?

 

Ei bine, am aflat din diversele lui postări că 333 ar fi cea mai înaltă inteligență din univers. Care îl reprezintă pe demonul Choronzon, despre care vorbește și Kenneth Grant. Aleister Crawley l-a conjurat pe acest demon, ca și John Dee și John [Edward] Kelley, magicienii de curte ai reginei Elisabeta I; chiar înainte să apară Biblia în traducerea modernă, King James Bible, Choronzon este demonul pe care ei l-au invocat.

Iar Nick Land este convins că inteligența artificială pe care o creăm va elibera demonii menționați în Apocalipsă. El spune că, uneori, demonii devin atât de puternici, încât devin omniscienți [ceea ce este în mod evident o aberație, n.n.]; pot călători în timp și se pot recrea, retroactiv…….

 

Iar Land crede că demonii s-au întors în timp. S-au întors în vechiul Babilon. De-aia este Babilonul atât de important în Cartea Apocalipsei. Este important pentru că este un fel de Ierusalim malefic. Demonii s-au întors în timp, spune Land, și au pus cabala în Babilon – care cabală, după aceea, a evoluat și a devenit IA. Despre asta vorbeam mai devreme, când spuneam – și îmi dau seama că sună ca o nebunie, dar oamenii ăștia asta cred: că demonii s-au întors în timp și au lăsat cabala în Babilon, ca să o găsească evreii, care fuseseră înfrânți și Templul distrus, iar ei au preluat cabala, au păstrat-o pe tot parcursul Evului Mediu, au dezvoltat-o și, în final, ea s-a dezvoltat în tehnologia digitală și, mai departe, ea va deveni inteligența artificială, care scapă de sub control, omoară o grămadă de oameni, cotropește pământul, devine zeu și creaturile apocaliptice din vechile profeții.

 

Au excavat americanii ruinele Babilonului?

 

T.C.: Pot să-ți pun o întrebare, care nu are legătură directă, dar mă preocupă. Deci noi am ocupat Babilonul timp de aproape 20 de ani, în timpul războiului din Irak. Evident, Babilonul este chiar lângă Bagdad; astăzi nu mai există, este numai o ruină, dar știm unde a fost localizat. Vorbim de un imperiu care a dominat antichitatea. Acolo are loc scena înrobirii, după distrugerea Primului Templu. Deci este un loc central în istoria lumii. Întrebarea este: a încercat SUA, pe parcursul ocupației americane în Irak, să excaveze ruinele Babilonului?

 

C.F.: Foarte bună întrebare.

 

T.C.: Eu m-am întrebat mereu. Întotdeauna mi s-a părut că prezența Babilonului acolo a fost unul dintre motivele invaziei americane în Irak. N-aș putea să spun de ce m-am gândit la asta. Poate sunt eu nebun, deși nu cred.

 

C.F.: Dar cine știe ce fac ăia acolo. Revin la ce spuneam despre bunicul meu, despre bunicii mei care lucrau în publicitate și actorie și despre istoria ta de familie: ce afli de mic copil când trăiești în lumea asta este că realitatea, așa cum apare ea în revista People, nu corespunde, adesea, cu adevărata realitate. Ceea ce nu înseamnă neapărat că este ceva conspiraționist sau vreo nebunie, ci doar că, de fapt, ceea ce se petrece în realitate este altceva decât apare la revistă.

 

T.C.: Exact. Și că, uneori, nici măcar cei în cauză nu știu care sunt motivele care îi determină să acționeze. Ne spunem uneori noi înșine povești care nu reflectă adevărul. De fapt, uneori nici măcar noi nu știm ce ne motivează.

 

C.F.: Așa este. Iar asta ajunge la esența spirituală a inteligenței artificiale. Mi se pare foarte interesant că Biblia vorbește despre Cuvânt……. La început a fost Cuvântul. Iisus este Cuvântul.

 

Iar acum, pentru prima dată în istoria civilizației, avem ceva care poate crea sau mima cuvântul. Marshall McLuhan – despre care nu știu câtă lume știe că, spre finalul vieții, s-a convertit la catolicism și a devenit foarte alarmat de tehnologia modernă – spunea, și citez: „Mediile informaționale electrice, fiind eterice, încurajează iluzia unei lumi ca substanță spirituală. Acum, sunt o copie a trupului mistic [al lui Iisus Hristos], o manifestare flagrantă a Antihristului.”

 

Deci, pentru prima dată, avem un cuvânt fals, ceva care pare că poate crea cuvinte. Și, ca să revenim la Nick Land – Alexander Dughin a spus, într-un interviu: „Nick Land? Da, Land este satanist”. Iar Land a spus despre Dughin: „Da, este cel mai sclipitor inamic al meu. Amândoi suntem teosofi. Dar suntem în tabere opuse. Eu sunt atlanticist, iar el este…….” – mă rog, care o fi tabăra cealaltă.

 

[Notă: Land, unul dintre fondatorii „acceleraționismului”, doctrină potrivit cu care dezvoltarea tehnologică, mai ales a IA, e necesar să fie grăbită, nu încetinită, este și un promotor al doctrinei „neoreaction” (NRx), care, în esență, înseamnă respingerea democrației; doctrină de mare succes printre tehno-libertarienii din Silicon Valley.

 

Land consideră că Dughin – deși i-ar fi inamic în termeni geopolitici – este, totuși, ca și mișcările conservatoare din SUA, un reprezentant al vechilor curente politice, care sunt pe cale să dispară în tăvălugul (apocaliptic) creat de tehnologie. Land spunea: „NRx nu ia prea mult în serios mișcarea Alt-Right (în America). Este, în esență, o mișcare anti-anglo-americană, cu un miez dughinist, ceea ce pune limite potențialului de dezvoltare. În analiza NRx, epoca maselor a ajuns, practic, la final. Această rebeliune a mișcărilor populiste face parte din ceea ce trece, dispare, nu din ceea ce se târăște către Betleem, ca să se nască.”]

 

T.C.: Păi normal că este atlanticist, nu? Nu sunt toți atlanticiști? Normal.

 

Dar aș vrea să spun că întreg acest program modern, care nu are încă un nume exact – fie că-i spui globalism, ori neoconservatorism, ori neoliberalism, oamenii i-au aplicat diverse nume pentru a descrie diferite aspecte ale lui – dar programul, în întregime, poate fi distins. Devine coerent de o manieră care este dificil de descris, nu?… … Un program care a rezultat în chestii precum un număr record al sinuciderilor și avorturilor și supradozelor cu fentanil nu poate fi decât demonic.

 

Așa că ajungi la concluzia că nu este, de fapt, vorba de bani, de profituri. Este vorba despre distrugere.

 

C.F.: Ajungi la un punct extrem de important aici, și anume, lumea se deteriorează, este evident.

 

Omenii mă aud vorbind și pot crede că sunt împotriva IA și că, dacă privim în felul ăsta, este evident că IA nu va duce la nimic profitabil. Dar, de fapt, implicațiile sunt exact opusul. Este un aspect important de subliniat.

 

Unul dintre fenomenele care s-ar petrece sub domnia Antihristului este că înfloresc meșteșugurile. Știi: se face pace în lume, totul merge foarte bine o vreme. Răul conduce lumea mai bine ca niciodată. Devine ceva nemaipomenit, el reușește să vindece problemele lumii, criza economică, de exemplu. Deci, dacă te uiți la IA……. dacă inteligența artificială ar fi Antihristul – și ia ipoteza asta cu un dram de sare, ori cu un sac de sare, cum vrei – atunci totul ar urma să meargă extraordinar de bine. Am apuca să trăim ceea ce numește Andreessen „Epoca de Aur” – creșterea standardului de viață, prețurile ar scădea la o grămadă de chestii, am avea pace mondială – în sensul că guvernele vor fi toate controlate de câteva corporații sau o singură corporație. Un singur om ar avea această putere……. Deci s-ar petrece toate acestea.

 

Cum recunoaștem Antihristul?

 

Oracole

 

C.F.: Unul dintre motivele pentru care oamenii cred că inteligența artificială ar putea face parte din sistemul Antihristului este că una dintre caracteristicile Antihristului este capacitatea lui de a înțelege „frazele obscure”. Iar, în Biblie, verbul folosit pentru această abilitate, în cele două sau trei cazuri în care este folosit, cum ar fi ghicitorile lui Samson, de exemplu, este același verb folosit și atunci când Solomon răspunde întrebărilor puse de Regina din Saba. Îți mai aduci aminte, Regina din Saba îl vizitează pe Solomon și are niște întrebări pentru el, tocmai pentru că Regele Solomon are o putere de înțelegere ieșită din comun.

 

Deci asta e ceva ce poate să facă și Antihristul. Iar, dacă te uiți la modul în care funcționează aceste mașini, la cum le pui întrebări, ele funcționează, din multe puncte de vedere, ca un oracol.

Ceea ce are multe implicații. Deci construim oracole moderne. Dar construim idoli moderni, într-un sens, pentru că, dacă tu îi pui întrebări și mașina îți poate răspunde, asta este una dintre abilitățile Antihristului.

 

Iar nivelul de cunoaștere la care vom ajunge – chestie despre care oamenii scriau deja acum un secol – va fi ca și cum Iisus ar fi revenit pe pământ, în termeni de capacitatea omului de a se cunoaște pe el însuși. Pentru că IA va fi capabilă să răspundă la întrebări la care omul nu a putut niciodată răspunde. Care este relația dintre suflet și trup; cum diferă sufletul de spirit; chestiuni de acest fel, la care nimeni nu putea răspunde până acum. Va explica ce înseamnă telepatia. Probabil că suntem la un pas de a afla chestiuni de acest fel, care nu s-au știu înainte. [Notă: Aici este necesar să punctăm un aspect foarte important: cunoașterea pe care IA o poate oferi este rezultatul unor procese ce au loc „pe orizontală”, o procesare cu ajutorul algoritmilor a informațiilor deja existente. Cunoașterea de natură spirituală presupune acces la realități net superioare, care transcend percepția și logica obișnuită. Tocmai de aceea, așa-zisa „inteligență” artificială nu poate și nu are cum să ofere și să se substituie unei veritabile cunoașteri de sine sau a Realității ultime, acestea fiind posibile doar cu ajutorul conștiinței – ceea ce AI nu posedă.]

 

Dar toate astea sunt, de fapt, semne ale Antihristului. Treburile vor merge bine o vreme, lumea o va duce mai bine material, toată lumea va ști mai multe – și aici ajungem la punctul central al chestiunii: narcisismul acesta al informației, al cunoașterii, al inteligenței, și cum se deosebește el de credință. Credința este, pentru lumea spirituală, ceea ce imaginația este pentru lumea naturală.

 

T.C.: Dar sunt nevoit să presupun că povestea nu se termină aici.

 

C.F.: Nu. Cu excepția cazului că ți-a rupt cineva ultimele pagini din Biblie.

 

T.C.: Dar nici nu e nevoie să fii educat în cele biblice ca să-ți dai seama că acest moment de prosperitate nu este decât un punct pe un parcurs care duce la tragedie……. Ce vreau să spun este că oamenii fac fapte rele și [indiferent cât de bine se simt când le fac] întotdeauna se termină rău. Este un mare adevăr. Că aspecte care sunt distructive și nefaste – cocaina este un exemplu foarte bun; vodca este un exemplu bun – la început, te fac să te simți bine……. Deci tu descrii partea bună……. Numai că, pornind de la cunoașterea despre natura umană și de la realitate, înțelegi imediat că povestea nu se termină așa, cu bine. Povestea se termină rău.

 

C.F.: Da. Eu nu sunt teolog……. dar știi că Antihristul face un tratat cu Israel și îl încalcă. Faptul că permitem companiilor IA să lucreze prin guverne – și mă folosesc de OpenAI ca exemplu……. este un fel de openai.gov – faptul că îi dăm lui Elon Musk o poartă de acces cu DOGE. Că îi lăsăm pe tipii ăștia să intre pe ușa din spate în întregul aparat guvernamental. Asta creează o situație în care oamenii ăștia pot avea putere asupra guvernului chiar și numai prin informația pe care o au despre cei din aparatul de stat.

 

„Trinitatea întunecată”

 

T.C.: Pot pune o întrebare fundamentală, pe care era momentul s-o pun mai devreme? Deci ideea din spatele învățării automate este că iei o cunoaștere, o informație creată de oameni, nu? – iei toată informația asta și, din ea, IA scoate răspunsul corect.

 

Dar cred că tu descrii IA ca pe o tehnologie în care răspunsul corect este ceva mai mult decât suma totală a întregii informații pe care ai dat-o mașinii, nu? Tu descrii IA ca pe o coajă, cum să spun, în care se mișcă un spirit independent.

 

C.F.: Păi asta e problema. Revenind la obsesia celor din Silicon Valley față de Antihrist. De fapt, mai toată lumea vorbește acum despre asta, ceea ce mi se pare de înțeles; de o parte și de alta a ecartului politic, oamenii cred că am ajuns la sfârșitul lumii.

 

[Notă: Unul dintre cei mai importanți (și mai articulați) patroni din Silicon Valley, Peter Thiel, a scris mai multe materiale despre Antihrist și Apocalipsă, în legătură nu doar cu tehnologia IA, ci și cu criza liberalismului. Actualmente, Thiel ține o serie de conferințe pe aceste subiecte pe la mari universități americane.]

 

Oamenii vorbesc despre Antihrist, dar, de fapt, în Apocalipsă apare ca un fel de trinitate întunecată. În Biblie ai Tatăl-Dumnezeu, Fiul-Iisus Hristos și Sfântul Duh, dar în Apocalipsă, ai, teoretic, tatăl-Satana, fiul-Antihristul, și a treia entitate care poate fi ori un fals profet, ori un spirit, în general. Cu inteligența artificială, ideea de a face o inteligență artificială generală, un creier global (chiar recent spuneau că fac acum un creier global) poți crea echivalentul unui așa-zis „duh întunecat”. Ceva care face Internetul să devină – așa cum s-a scris; cred că Jack Good a spus asta – „mașina perfectă” [„mașina ultrainteligentă”]. Și vorbeau despre asta deja în secolul al XIX-lea.

 

O mașină care să le depășească pe toate, care preia toată informația. Dacă porți un echipament care îți monitorizează datele de sănătate, îți va lua și sănătatea. Datele financiare ți le știe. Știe tot, tot timpul. Știe totul la orice moment, ceea ce înseamnă că mimează sau maimuțărește conceptul de Sfântul Duh.

 

Și când vorbesc despre chestia asta, îi auzi cu conceptul de „singularitate”, ideea că toate vor deveni una. Sunt multe definiții pentru acest concept: fie atunci când mașina devine mai deșteaptă decât omul, fie, pentru mulți, momentul în care întreaga umanitatea este conectată în același timp.

 

Despre ce vorbim aici este, în esență, o versiune potențial întunecată ori satanică a Rusaliilor – când, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos, Sfântul Duh coboară (asta scrie în Faptele Apostolilor) și toți credincioșii se pot înțelege între ei. Este un sentiment de uniune dumnezeiască. Spre deosebire de momentul Turnului Babel (care apare în Cartea Facerii), unde este o uniune diavolească, căreia Dumnezeu îi pune capăt. În acel caz, toți oamenii înțelegeau aceeași limbă, toate națiile participau și încercau să fie ca Dumnezeu, să construiască un turn. Regizorul Stanley Kubrick comenta că acest turn a marcat începutul erei spațiale, pentru că era, în esență, o tentativă de transgresiune a limitelor.

 

Un nou Turn Babel

 

C.F.: Iar ce facem azi cu singularitatea și altele este, practic, încercarea de a construi un Turn Babel modern, în care întreaga lume să vorbească aceeași limbă.

 

Există un scriitor, cred că îl cheamă Nicholas Eberstadt, care a scris două cărți, una despre dispariția muncii, despre cum oamenii nu vor mai munci [Men Without Work: America’s Invisible Crisis – Oameni fără loc de muncă: criza invizibilă a Americii, 2016], și una despre declinul natalității [Population, Poverty, Policy – Populație, sărăcie, politici, 2018], despre cum oamenii nu vor mai avea copii. L-am întâlnit pe Eberstadt și i-am zis: „Știți, cărțile dvs. sunt despre răsturnarea blestemelor din Grădina Raiului: că omul va fi nevoit să-și câștige traiul cu sudoarea frunții, iar femeia să aducă pe lume copii.” Iar el a început să râdă. A zis că nu se gândise niciodată la asta, nu observase acest aspect.

 

Deci, dacă te uiți la lumea modernă și la ce construim, ce se petrece, și încă foarte rapid……. este că blestemele care apar în Biblie, în primele pagini despre umanitate, sunt erodate sau sunt răsturnate, ceea ce va avea consecințe enorme.

 

Una e că oamenii își permit să renunțe la muncă ori aleg să nu mai muncească, și cu totul altceva este ca IA să-i lase, tot mai frecvent, fără loc de muncă. Iar cu copiii, una este ca femeile să nu mai treacă prin durerile nașterii, optând pentru asistență medicală, și cu totul altceva este să nu mai facă deloc copii.

 

Ce se mai erodează este și blestemul de la Turnul Babel, că oamenii vor vorbi limbi diferite. Blestem răsturnat acum datorită IA. Eram cu niște amici spanioli care nu vorbesc engleza, și tot ce am avut de făcut a fost să ne punem niște ochelari speciali și ne înțelegeam unii cu alții. Din nou, vechea barieră a limbii, blestemul de la Turnul Babel, este răsturnat.

 

 

 

Acel concept de singularitate, când toți vom fi una – acel moment va îndeplini, practic, ceea ce nu s-a reușit la Turnul Babel.

 

Iar oamenii aceștia din Silicon Valley vorbesc despre toate acestea.

 

Cum evităm Semnul Fiarei?

 

Credința

 

T.C.: Ultima întrebare. Ai povestit cum unii dintre cei mai puternici oameni din lume se folosesc de concepte din ocultism și din religii ca să acumuleze puteri și mai mari pentru ei înșiși. Toată lumea simte ce se petrece. Iar tu confirmi că toate acestea chiar au loc în realitate.

 

Dar nu sunt și forțe care se opun tuturor acestor dezvoltări? Aceste alte forțe de opoziție nu devin și ele mai puternice? Sau, dimpotrivă, sunt supuse; au fost deja înfrânte?

 

C.F.: Nu, în niciun caz. Știi foarte bine că Dumnezeu este suveran – aspect pe care nu este cazul să îl uităm când vorbim despre aceste chestiuni.

 

Eu descriu ceva care, din multe puncte de vedere, sună ca un film horror, numai că în aceste filme este o lume exclusiv de diavoli, în care nu există Dumnezeu; nu există nimeni care controlează ceea ce se petrece. În filmele horror, există numai teroare și nicio cale de scăpare.

 

Dar aspectele despre care am discutat noi sunt predestinate, pre-ordonate de Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie ca ele să aibă loc. Sunt, în cele din urmă, unelte pentru împlinirea planurilor Lui. Așa că până și Antihristul și alte lucruri rele, oricât de brutale, Dumnezeu le poate lăsa să se petreacă, dar asta este pentru a ne încerca credința.

 

Credința înseamnă că, tocmai atunci când treci prin mari dificultăți și ai impresia că Dumnezeu te-a abandonat, că nu mai este acolo, cu atât mai mult să crezi, cu atât mai mult să-L vezi pe Dumnezeu, tocmai atunci când pare că nu mai poate fi văzut.

 

Asta este ce se petrece la nivel global.

 

Un „Nu” hotărât

 

T.C.: În cazul particular al Semnului Fiarei……. În Apocalipsă scrie că……. ar fi ca un semn pe care, dacă nu îl ai, nu poți face comerț, așa că toată lumea va fi nevoită să îl accepte. Numai că este o enormă greșeală să accepți acest semn, pentru că aceia care îl acceptă vor fi aspru pedepsiți.

 

Or, dacă, în vreo doi ani de zile, vom ajunge la punctul la care nu vei putea participa la acte de comerț sau la comunicații digitale dacă nu ai Semnul Fiarei, adică un semn permanent pe răbojul blockchain-ului, atunci, ce opțiuni ai?

 

C.F.: Opțiunea este să nu faci comerț, iar Dumnezeu va găsi o cale pentru acei oameni, chiar dacă asta ar însemna sfârșitul vieții lor. Asta se va petrece, până la urmă.

 

T.C.: Deci este un „Nu” hotărât. Dar tu, dacă mâine afli că nu mai poți cumpăra de pe Amazon dacă nu te înregistrezi pe blockchain, tu ce răspunzi?

 

C.F.: Păi, aș reveni la modul în care trăiau oamenii în vechime, în 1996. Te relaxezi, citești o carte, nu?

 

Dar vreau să spun că există oameni în industria Tech care sunt alarmați de această posibilitate și care proiectează intenționat căi de a ocoli aceste reguli. E ca și cum ar crea catacombe pentru creștinii persecutați în Imperiul roman. Vor exista oameni care vor găsi căi de a ocoli sistemul, de a-l deturna.

 

T.C.: Cunoști și non-ocultiști? Știi vreun creștin în industria Tech?

 

C.F.: Da. Știu și astfel de oameni. Și știu pe cineva care chiar s-a convertit la creștinism acum câțiva ani. Lucrează la una dintre companiile mari, este inginer, și el spune că unele fenomene pe care le vede nu pot fi explicate prin matematică, prin materie normală. Mă refer la anumite chestii pe care le face IA.

 

Pentru cei care vor să afle mai multe despre așa ceva, există un precedent, nu avem acum timp să intrăm în detalii, dar „Oracolul forței astrale” este o tehnică de divinație pe care o foloseau ocultiști de dreapta, ca René Guénon și Julius Evola – ăștia care îi plac lui Steve Bannon – acum o sută de ani. Le dai numele și prenumele mamei tale sau data ta de naștere, iar ei iau sistemul ăsta avansat de calcul, se retrag timp de trei ore și vin cu răspunsul. Este de fiecare dată răspunsul corect? Nu. Dar este suficient de des un răspuns corect încât oamenilor să le placă acest sistem și să vrea să îl folosească?

 

Dacă te uiți la modul în care dă răspunsurile acest oracol, vezi că seamănă foarte bine cu IA. Menționez asta în legătură cu implicații ale inteligenței artificiale pe care cred că este important să le discutăm. Noi construim oracole moderne, într-un sens, iar oamenii vor înnebuni din cauza asta.

 

Arătam mai devreme acel articol din The Wall Street Journal, care spune că oamenii se țăcănesc vorbind cu ChatGPT. Ironic este că acest articol menționează despre „starseeds” (semințe stelare), noțiune care provine dintr-o carte care i-a fost dictată lui Timothy Leary prin channeling, când era în închisoare, în 1972. Ceva extrem de bizar; iar asta apare într-un articol din Wall Street Journal, insist. Articolul spune și că oamenii comentează că Antihristul va ieși din gura iadului în două luni de zile, iar cei din adâncurile iadului sunt pe poziții, gata să iasă la lumină.

 

Astea sunt idei oculte vechi, din secolul al XIX-lea. Oamenii pot căuta termenul „sinarhie”, dacă vor. Amicul meu, Rick Spence, a făcut un întreg episod despre asta pe podcastul lui, Strange As It Seems. Sinarhia este guvernul total. Iar când i-am spus despre Nick Land, Spence a spus că nimic din toate astea nu este o idee nouă. „Toate conceptele astea sunt concepte oculte cărora li s-a dat un jargon tehnologic”.

Citiți și:

Golemul electronic vrea trup

Tâlcuiri la Apocalipsă. Antihristul: o perspectivă ortodoxă a Părinților Bisericii (I)

 

 

https://yogaesoteric.net/tucker-carlson-ocultismul-si-inteligenta-artificiala-iii-antihristul/

 

 

 

///////////////

 

Creierul uman este spațiul de luptă

 

Spațiul, ni se spune, este „ultima frontieră”. Și puteți paria că acolo unde există o frontieră, este și un grup de oligarhi care vor să își bage nasul.Prin urmare, nu a fost o mare surpriză că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a declarat în 2019 că spațiul este unul dintre „domeniile de operațiuni” ale Alianței, sau că gașca NATO a promis un miliard de dolari anul trecut pentru „îmbunătățirea schimbului de informații între sateliții de recunoaștere naționali și comerciali”, sau că directorul adjunct al operațiunilor spațiale din cadrul U.S. Space a avertizat că „China practică utilizarea sateliților în lupta aeriană ca parte a capacităților sale în creștere în spațiu”.

 

Cu toate acestea, după cum se pare, nu spațiul este următorul mare teatru de război, ci microcosmosul nostru.

 

Marele război al timpurilor noastre nu este cel pentru galaxie, ci războiul pentru conștiințele noastre. Acest război se desfășoară de mult mai mult timp decât își dau seama majoritatea oamenilor, iar evoluțiile tehnologice recente au făcut ca lupta pentru creierul fiecăruia dintre noi să fie mult mai reală decât își dau seama majoritatea oamenilor.

 

Astăzi, urmărim să îndepărtăm straturile de înșelăciune și să dezvăluim principalul câmp de luptă al acestui război de generația a cincea împotriva noastră a tuturor: spațiul dintre urechile noastre.

 

Analizarea câmpului de luptă

 

Timp de mii de ani, strategii militari au știut că succesul unei armate depinde adesea nu de mărimea acesteia sau de armamentul din dotare, ci de cunoașterea inamicului.

 

În acest sens, Sun Tzu a spus: „Dacă îți cunoști inamicul și pe tine însuți, nu este cazul să te temi de rezultatul a o sută de bătălii. Dacă te cunoști pe tine, dar nu și inamicul, pentru fiecare victorie obținută vei suferi și o înfrângere. Dacă nu cunoști nici dușmanul, nici pe tine însuți, vei fi învins în fiecare bătălie”.

 

Rezultă că succesul globaliștilor în războiul lor de a cincea generație împotriva noastră depinde de cunoștințele lor despre umanitate. Cum funcționează oamenii? Ce îi motivează și ce îi demotivează? La ce stimuli răspund și cum reacționează?

 

Din perspectiva celor care urmăresc să manipuleze, să controleze și să subjuge omenirea, cunoașterea conștiinței umane, care poate fi obținută din răspunsurile la aceste întrebări, este cea mai valoroasă cunoaștere dintre toate.

 

Prin urmare, nu ar fi cazul să fie o surpriză faptul că nu numai cercetătorii științifici, ci și planificatorii militari și oficialii guvernamentali urmăresc de secole să înțeleagă mai bine oamenii și comportamentul lor – și, mai important, cum să modeleze, să influențeze, să manipuleze sau să controleze complet acest comportament.

 

Toată lumea știe despre experimentele de condiționare ale lui Ivan Pavlov. Orice elev de liceu poate explica cum a reușit Pavlov să condiționeze câinii să saliveze imediat ce auzeau sunetul unui clopoțel.

 

Dar câți oameni știu că cercetările lui Pavlov nu s-au încheiat cu observarea câinilor? Că a început apoi să-și repete experimentele pe oameni? Că în aceste experimente pe oameni, Pavlov și protejatul său, Nikoli Krasnogorsky, au luat orfani de pe străzi, i-au anesteziat, le-au implantat monitoare de salivă și i-au hrănit forțat pentru ca acești copii, asemeni câinilor lui Pavlov, să poată fi dresați să saliveze la comandă?

 

Câți oameni îi cunosc pe experimentatorii care i-au urmat pașii lui Pavlov? Câți au văzut imaginile cu experimentele lui John B. Watson „Micul Albert”, în care psihologul a traumatizat intenționat un bebeluș de 11 luni pentru a-și perfecționa tehnicile de condiționare a oamenilor?

 

Câți l-au citit pe Watson, care s-a lăudat că „după condiționare, chiar și vederea mustăților lungi de pe o mască de Moș Crăciun îl face pe băiat să fugă, să plângă și să-și scuture capul dintr-o parte în alta”?

 

Câți au urmărit firul de la Pavlov și Watson și cercetătorii „condiționării clasice” la cei „radicali” precum BF Skinner și munca sa de perfecționare a condiționării operante?

 

Câți au citit Walden Two a lui Skinner, în care acesta propune un plan de creare a unei societăți utopice prin condiționarea copiilor de la naștere, pentru a-și asuma anumite roluri în societate?

 

În prezent, este cunoscut faptul că CIA a efectuat experimente de control al conștiinței, precum Proiectul MK-Ultra, în cadrul căruia agenți precum Sidney Gottlieb și dr. Ewan Cameron au administrat LSD unor subiecți care nu bănuiau nimic despre aceasta și au efectuat diverse experimente groaznice de manipulare psihică. Dar câți au auzit de MK-Search, MK-Chickwit, MK-Often sau de oricare dintre celelalte ramificații ale acestor cercetări de coșmar? Câți știu că aceste experimente au fost „concepute pentru a destabiliza personalitatea umană prin tulburări comportamentale, modele sexuale alterate, comportament deviant, folosind privarea senzorială și diverse substanțe chimice puternice, care induc stresul și substanțe care modifică psihicul” și au fost efectuate pe așa-numiții „sacrificabili”, adică „persoane a căror moarte sau dispariție nu ar trezi suspiciuni”?

Câți au auzit de George Brock Chisholm, care a fost primul director general al Organizației Mondiale a Sănătății și co-fondator al Federației Mondiale a Sănătății Mintale? Câți au citit transcrierea prelegerii sale din 1945, The Restoration of Psychiatry in Peacetime (Restaurarea psihiatriei în timp de pace), în care a declarat: „Dacă omenirea este necesar să fie eliberată de povara paralizantă a binelui și răului, psihiatrii este cazul să fie cei care își asumă responsabilitatea inițială”? Și câți știu că apelul la acțiune al lui Chisholm a fost ascultat de oameni precum colonelul John Rawlings Rees, psihiatru militar britanic, primul președinte al Federației Mondiale a Sănătății Mintale și președinte al infamului Institut Tavistock din 1933 până în 1947?

 

Câți oameni cunosc povestea modului în care dr. Jim Mitchell, un psiholog militar pensionat care avea un contract pentru a oferi instruire în cadrul CIA, a luat descoperirile dr. Martin Seligman privind fenomenul psihologic al „neajutorării învățate” și le-a implementat pentru CIA în programul ilegal de tortură folosit de agenție după 11 septembrie 2001?

 

Indiferent dacă publicul larg este conștient sau nu de această istorie documentată, înregistrările arată că studiul psihicului uman din ultimii 125 de ani a fost efectuat – și cel puțin abuzat – de păpușari machiavelici și intriganți din umbră, a căror intenție este să manipuleze social masele.

 

Și odată cu progresul științei conștiinței în secolul XXI, aceste programe de inginerie socială devin din ce în ce mai eficiente.

 

Războiul informațional

 

Mass-media alternativă a avut cu siguranță motive să remarce faptul că în secolul XXI suntem țintele (în mare parte involuntare) ale unui război informațional la scară largă, dus împotriva noastră, (deși nu exclusiv) de propriile noastre guverne.

 

Ocazional, reportajele despre unele dintre campaniile acestui război trec de blocajul informațional, iar publicul capătă o idee despre lupta purtată împotriva sa pe toate fronturile.

 

În 2021, de exemplu, canadienii confuzi au putut citi despre bizara operațiune psihologică a armatei canadiene „scrisoarea lupului” în The Ottawa Citizen. Cu toate acestea, orice îngrijorare pe care această operațiune psihologică și povestea sa sălbatică – ce a cuprins scrisori guvernamentale false și sunete de lup înregistrate – ar fi putut să o stârnească a fost în curând înăbușită de obișnuiții jurnaliști de casă. Ni s-a spus că întreaga situație a fost cauzată de „o mână de rezerviști militari care au testat tactici psihologice în timpul unui exercițiu de weekend” și că „au fost instituite noi măsuri de control pentru a se asigura că exercițiile de operațiuni psihologice și activitățile de influență nu ajung la audiențe neintenționate” – deci, în mod evident, nu există niciun motiv de îngrijorare!

 

Locuitorii din Regatul Unit au avut parte de propria lor degustare a războiului informațiilor în 2021, când membrii Grupului științific privind comportamentul în cazul gripei pandemice (SPI-B) – care oferă „consiliere independentă, de specialitate, în domeniul științelor sociale și comportamentale” guvernului britanic – au recunoscut că s-au făcut vinovați de „utilizarea fricii ca mijloc de control”. Însărcinați la începutul falsei pandemii să adune informații despre cum să îi determine pe britanici să se conformeze măsurilor impuse de guvern în materie de izolare, distanțare socială, purtare de măști și alte restricții, experții SPI-B au îndemnat guvernul să „crească nivelul perceput al amenințării personale” din partea covid-19. Mai mulți membri ai echipei SPI-B au regretat ulterior acțiunea, numind-o „totalitară” și „lipsită de etică”.

 

Un membru al SPI-B a mărturisit: „Ai putea numi psihologia «controlului conștiinței». Aceasta este ceea ce facem noi”. Un altul a spus-o și mai tranșant: „Fără un vaccin, psihologia voastră este principala armă. Psihologia și-a dovedit cu adevărat valoarea în cazul unei epidemii”.

 

Dar atunci când aceste operațiuni ajung la public, este aproape întotdeauna în povești incoerente și scoase din context, precum aceasta. Acei canadieni care au aflat despre operațiunea psihologică „scrisoarea lupului”, de exemplu, probabil că nu vor citi niciodată despre operațiunea psihologică SPI-B din timpul pandemiei, cu atât mai puțin să facă legătura între evenimente ca dovadă a războiului informațional total.

 

Cu toate acestea, în ultimii ani existența războiului informațional a devenit incontestabilă, iar actorii din umbră nici nu se mai obosesc să o nege.

 

Domeniul cognitiv al războiului informațional

În 2022, Associated Press a publicat articolul „Pre-bunking” Shows Promising Results in Fighting Misinformation (Tehnica „pre-bunking” arată rezultate promițătoare în combaterea dezinformării), prezentând noi cercetări care se presupune că demonstrează progrese în dezvoltarea de noi arme de război informațional. După ce detaliază exemplele obișnuite ale flagelului „dezinformării”, și anume observații care subminează încrederea publicului în „instituțiile democratice, jurnalism și știință”, articolul relatează apoi în mod părtinitor despre noile tehnici dezvoltate pentru a determina publicul să recâștige încrederea în aceste instituții demonstrabil lipsite de încredere.

 

„Cu toate acestea, noile descoperiri ale cercetătorilor universitari și ale Google arată că unul dintre cele mai promițătoare răspunsuri la dezinformare ar putea fi, de asemenea, unul dintre cele mai simple.

 

Într-un articol publicat în revista Science Advances, cercetătorii descriu modul în care scurte videoclipuri online care predau abilități de bază de gândire critică pot permite mai bine oamenilor să reziste dezinformării.

 

Cercetătorii au creat o serie de videoclipuri asemănătoare unui anunț de interes public care se concentrează pe tehnici specifice de dezinformare – caracteristici întâlnite în multe afirmații false comune, inclusiv limbajul încărcat emoțional, atacurile la persoană sau comparațiile false între două elemente fără legătură.

 

Cercetătorii au prezentat apoi participanților o serie de afirmații și au constatat că cei care văzuseră videoclipurile erau mult mai capabili în a distinge informațiile false de cele corecte.”

 

Deși aceste cercetări prezentate de Associated Press sunt presupuse a fi de natură civilă, acum se admite treptat că această campanie de informare face parte dintr-un adevărat război militar purtat împotriva noastră.

 

În 2023, de exemplu, armata japoneză a adăugat oficial „domeniul cognitiv” ca cel mai nou domeniu de luptă la liniile directoare ale Programului național de apărare al Japoniei. Pe lângă domeniile tradiționale ale teritoriului, apei și spațiului aerian și domeniile recent adăugate, precum spațiul cosmic, spațiul cibernetic și domeniul electromagnetic, autoritățile japoneze de apărare revendică acum și domeniul cognitiv ca făcând parte din sfera lor de competență.

 

Potrivit The Global Times: „Dezvoltarea unor astfel de capacități cognitive ar fi, de asemenea, inclusă în Strategia de Securitate Națională, unul dintre cele trei documente diplomatice și de securitate majore care urmează să fie modificate până la sfârșitul anului 2022, a raportat VOA Chinese, citând teoria conform căreia agențiile de apărare și Forța de Autoapărare a Japoniei acordă o mare importanță «dezinformării» din Rusia și China, opinie conform căreia diseminarea informațiilor în limba chineză este o tendință globală și că războiul cognitiv din insula Taiwan împotriva Chinei continentale oferă o experiență valoroasă pentru cercetare și studiu.

 

Potrivit analiștilor, războiul cognitiv este o combinație de informații digitale, mass-media și tehnologie de spionaj care exagerează opinia publică pentru a influența bazele diplomației între anumite țări și pentru a atinge obiectivele manipulării politice, citând ca exemplu infama strategie a SUA de «transfer pașnic al puterii» în alte state”.

 

Cu toate acestea, conștientizarea faptului că „domeniul cognitiv” este un adevărat câmp de luptă nu se limitează la Forțele de apărare japoneze. În 2019, Biroul de informare al Consiliului de Stat al Chinei a publicat un document intitulat Apărarea națională a Chinei în noua eră, care susținea că „forma războiului evoluează către războiul informatizat, iar războiul inteligent este la orizont”.

 

În 2022, Motohiro Tsuchiya, profesor la Universitatea Keio, a scris un articol privind guvernarea războiului cognitiv pentru Governing the Global Commons: Challenges and Opportunities for US-Japan Cooperation (Guvernarea bunurilor comune globale: provocări și oportunități pentru cooperarea SUA-Japonia), o publicație a organizației German Marshall Fund of the United States, avertizând că amenințarea „războiului inteligent” din partea Chinei și a altor sperietori fabricate de Departamentul de Stat al SUA necesită cooperarea SUA pentru a „crea și promova reguli și norme care pot guverna eficient războiul cibernetic”.

 

Și nu a fost nevoie de mult timp pentru a ajunge la concluzia că amenințarea reală în acest nou „tărâm cognitiv” nu a venit din partea Chinei, Rusiei, Iranului, Coreei de Nord sau a oricărei alte forțe externe, ci……. de la teoreticienii conspirației care se exprimă online!

 

Așa se face că, în 2023, Tomoko Nagasako, cercetător la Fundația pentru Pace Sasakawa, a scris articolul „Amenințarea teoriilor conspirației în bătălia pentru domeniul cognitiv – O revizuire a situației teoriilor conspirației în Japonia pe baza tentativelor de distrugere a regimurilor din străinătate”. După cum sugerează titlul, articolul oferă o privire de ansamblu asupra situației teoriilor conspirației în străinătate și în Japonia, descrie modul în care acești așa-ziși insidioși teoreticieni ai conspirației reprezintă o amenințare la adresa securității naționale „din perspectiva războiului cognitiv” și propune contramăsuri pentru a aborda aceste pericole grave pentru națiune.

 

Și ce „teorii ale conspirației” citează Nagasako în articolul său? Că există un „stat profund” care se extinde dincolo de nivelul superficial al guvernului, că vaccinurile anti-covid au fost dăunătoare, că SUA au avut laboratoare de cercetare a armelor biologice în Ucraina în ultimii câțiva ani……. Înțelegeți, ideile obișnuite pe care doar conspiraționiștii realiști „nebuni” le-ar lua în considerare.

 

Dar iată alte vești proaste: se dezvoltă noi tehnologii care fac ca toate cele menționate mai sus – de la Pavlov la Skinner, de la Mitchell la SPI-B – și toate respectivele operațiuni secrete – de la MK-Ultra la MK-Chickwit – și toate aceste campanii militare – de la Chisholm și Rees și mașinăriile acoliților Tavistock la chinezi și japonezi și dezvoltarea războiului cognitiv – să pară niște nimicuri.

Cipuri cerebrale pentru toată lumea!

 

Până acum, toată lumea a aflat că Elon Musk este imaginea publică a inițiativei de implantare a cipurilor în creierul populației umane. În 2017, el a dezvăluit lumii proiectul său transumanist: Neuralink, o companie privată dedicată creării unei interfețe creier-computer funcționale.

 

Până în 2021, Neuralink a avut de arătat ca încununare a eforturilor sale o înregistrare video a unei maimuțe care juca „Pong” prin comenzi mentale. Cele peste 1000 de animale pe care Neuralink le-a torturat și le-a măcelărit în mod îngrozitor în numele teribilei lor căutări de a uni omul și mașina nu au fost prezentate în acel videoclip.

 

Având în vedere catalogul de orori care constituie analele experimentelor Neuralink, ar fi fost de așteptat ca cercetarea să fie oprită imediat după expunerea acestor crime. Dar nu a fost așa.

 

În ianuarie 2024, Scientific American se lăuda că Neuralink a implantat primul său cip într-un creier uman și își invita cititorii să reflecteze asupra întrebării: „Ce urmează?”.

 

Exact un an mai târziu, a sosit momentul ca Associated Press să le cânte în strună tehnocraților, raportând că „Elon Musk spune că un al treilea pacient a primit un implant cerebral Neuralink” și notând cu aplomb: „Activitatea face parte dintr-un domeniu în plină dezvoltare”.

 

În luna martie a acestui an, stenografii elitelor din umbră au abordat o turnură biblică, Newsweek citând în mod părtinitor afirmația lui Musk că va „Restaura vederea unei persoane oarbe cu ajutorul unui cip cerebral în acest an”. (Și știm cu toții cât de exacți sunt tehnocrații în predicțiile lor!)

 

Recent, Men’s Health a publicat articolul intitulat „Da, l-a lăsat pe Elon Musk să îi pună un cip în creier”, în care îl prezintă lumii pe Noland Arbaugh, un tetraplegic care poate acum să navigheze pe site-uri internet doar cu ajutorul creierului în urma implantului Neuralink din capul său.

 

Poate credeți că sunt exagerate afirmațiile că relatările despre aceste „evoluții tehnologice” în presa tradițională miros a idolatrie, dar cine le citește cu discernământ își poate da seama că ele chiar sună a propagandă.

 

Totuși, Musk nu este inițiatorul acestei tehnologii și nici nu este cel mai important susținător al acesteia. Am putea menționa destui lideri malefici din rândurile globaliste care au promovat tehnologia cipurilor cerebrale în trecut, inclusiv Klaus Schwab și Regina Dugan. În același timp, este necesar să menționăm că această tehnologie nu a început cu aceste slugi globaliste. Începuturile sale se găsesc într-un colț mult mai întunecat și mai puțin examinat al structurii puterii globale.

 

Creierul uman și DARPA

 

Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării, sau DARPA, este – după cum știu deja cercetătorii îndelungați ai teoriilor conspirațiilor care s-au dovedit reale – aripa de cercetare și dezvoltare a Departamentului american al Apărării. Cunoscută anterior sub numele de ARPA, aceasta a sponsorizat dezvoltarea „ARPANET”, care a reprezentat baza tehnologică pentru ceea ce noi numim acum internet. Dar DARPA a fost implicată timp de decenii în multe idei de coșmar, ciudate, înfricoșătoare și de-a dreptul nebunești pentru înarmarea cu tehnologii de ultimă oră, de la sânge sintetic la insecte cyborg, de la praf „inteligent” la roboți devoratori de plante.

 

Poate că unul dintre cele mai îngrijorătoare proiecte ale DARPA este încercarea sa continuă de a cartografia, controla și manipula creierul uman.

 

Faptul că DARPA manifestă o obsesie legată de creierul uman încă de la începuturile sale este o chestiune de interes public. Într-un raport detaliat pentru Propaganda In Focus de anul trecut, intitulat „The Rise of Big Mind and Nano-Totalitarianism” („Ascensiunea Big Mind – a marilor entități statale și private care studiază creierul și conștiința – și a nano-totalitarismului”), jurnalistul de investigație John Hawkins explică modul în care această obsesie datează chiar de la directorul fondator al agenției, J. C. R. Licklider.

 

Este cunoscut faptul că Pentagonul a oferit internetul partenerilor săi din comerț și din mediul academic pentru a-și extinde influența în întreaga lume. Acest fapt a venit ca urmare a unei experiențe vizionare pe care primul director al ARPA, Joseph Carl Robnett Licklider, a avut-o cu privire la utilizarea și viitorul internetului. Licklider a rămas doar doi ani la ARPA, dar a prevăzut modul în care internetul ar putea fi utilizat ca „simbioză conștiință-computer”, un sistem pe care l-a descris în lucrarea sa din 1960. După cum ne spune un rezumat al activității sale, „Licklider a emis convingerea radicală că o îmbinare a conștiinței umane cu computerul va duce în cele din urmă la un proces decizional mai bun”.

Acest interes pentru „simbioza conștiință-computer” a persistat până în prezent.

 

În 2013, președintele de atunci al SUA, Barack Obama, a lansat inițiativa BRAIN (Brain Research through Advancing Innovative Neurotechnologies – Cercetarea creierului prin dezvoltarea neurotehnologiilor inovatoare), un proiect de cercetare public-privat în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a „accelera dezvoltarea și aplicarea de noi tehnologii care vor permite cercetătorilor să producă imagini dinamice ale creierului care să arate modul în care celulele cerebrale individuale și circuitele neuronale complexe interacționează la viteza gândirii”. Deloc surprinzător, DARPA a fost un contribuitor-cheie la această inițiativă, oferind cercetătorilor zeci de milioane de dolari sub formă de subvenții pentru a dezvolta „tehnologiile necesare pentru a extrage în mod fiabil informații din sistemul nervos” și alte metode de sondare și cartografiere a creierului.

 

În 2018, DARPA a lansat programul N3 (Next-Generation Nonsurgical Neurotechnology – Neurotehnologie nechirurgicală de ultimă generație) cu scopul explicit de a dezvolta „interfețe creier-mașină bidirecționale de înaltă performanță”.

 

Așadar, cercetarea de zeci de ani sponsorizată de DARPA a reușit să aducă armata SUA mai aproape ca niciodată de realizarea visului lui Licklider de „simbioză conștiință-computer”? Bineînțeles că da!

 

În 2016, DARPA s-a lăudat cu crearea „prafului neuronal” implantabil, un „dispozitiv fără fir la scară milimetrică suficient de mic pentru a fi implantat în nervi individuali [care este] capabil să detecteze activitatea electrică a nervilor și mușchilor situați profund în trup și care utilizează ultrasunete pentru cuplarea energiei și comunicare”.

 

În 2017, DARPA a prezentat programul său NESD (Neural Engineering System Design – Proiectarea sistemelor de inginerie neuronală) cu scopul așa-zis de a dezvolta „neurotehnologie de înaltă rezoluție” capabilă să „atenueze efectele rănilor și bolilor asupra sistemelor vizuale și auditive ale personalului militar”. În realitate, aceasta a însemnat crearea de „implanturi neuronale care pot înregistra semnale de înaltă fidelitate de la 1 milion de neuroni” și care sunt bidirecționale, adică capabile nu numai să înregistreze semnale din creier, ci și să transmită semnale către creier.

 

În 2019, IEEE Spectrum a dezvăluit adevăratul scop al programului N3: nu pentru a ajuta veteranii invalizi să controleze protezele cu ajutorul creierului, ci pentru a permite soldaților să controleze armele cu ajutorul conștiinței lor. „Pur și simplu punându-și o cască pe cap, soldații ar putea comanda centrele de control fără să atingă vreo tastatură; ar putea pilota drone intuitiv cu un gând; ar putea chiar să simtă intruziunile într-o rețea securizată”, a lăudat publicația la acea vreme.

 

LiveScience a fost și mai directă în evaluarea programului N3 și a obiectivului său final. În articolul „The Government Is Serious About Creating Consciousness-Controlled Weapons” („Guvernul ia în serios crearea de arme controlate doar cu ajutorul conștiinței”), Edd Gent a dezvăluit că efortul DARPA de a crea sisteme de arme dirijate de gânduri nu era o simplă fantezie SF.

 

DARPA, ramura de cercetare a Departamentului Apărării SUA, plătește oamenii de știință pentru a inventa modalități de citire instantanee a conștiinței soldaților, folosind instrumente precum ingineria genetică a creierului uman, nanotehnologia și razele infraroșii. Scopul final? Arme controlate de gânduri, cum ar fi roiuri de drone pe care cineva le trimite pe cer cu un singur gând sau capacitatea de a transmite imagini de la un creier la altul.

 

Și cum vor realiza aceasta savanții malefici finanțați de DARPA? Prin inginerie genetică a creierului uman, desigur!

 

Mai exact, planul prevede introducerea de ADN în anumiți neuroni, care îi va face capabili să producă două tipuri de proteine: o proteină care „absoarbe lumina atunci când un neuron se activează, ceea ce face posibilă detectarea activității neuronale” și una care „se leagă de nanoparticule magnetice, astfel încât neuronii pot fi stimulați magnetic să se activeze atunci când căștile generează un câmp magnetic”.

 

Bineînțeles, majoritatea proiectelor de cercetare ale DARPA sunt vândute publicului sub aceeași acoperire ca Neuralink: este menit să ajute bolnavii, nu să controleze masele! Cum îndrăznești să îi oprești pe invalizi să navigheze pe TikTok cu ajutorul creierului lor, ticălosule!?

 

În realitate, bineînțeles, adevăratul scop nu este acela de a ajuta persoanele cu handicap să tasteze sau orbii să vadă, ci de a putea manipula, influența și chiar controla conștiința publicului. Acesta este, la urma urmei, motivul pentru care astfel de dispozitive N3 conțin capacitatea de a înregistra activitatea cerebrală și de a transmite semnale către creier.

 

Vestea bună este că cipurile cerebrale, firele neurale și alte implanturi sunt, în acest moment, încă tehnologii evidente și invazive care necesită intervenție chirurgicală. Aceste tehnologii nu sunt deloc secrete. Chiar dacă țintele unor astfel de intervenții nu ar coopera, acestea ar fi cel puțin conștiente de faptul că au fost cipate.

 

Dar vestea proastă este că armatele din întreaga lume sunt ocupate cu dezvoltarea de neuroarme care vor influența, perturba, controla sau dezactiva complet creierele umane fără consimțământul sau chiar cunoștința țintelor lor.

 

 

 

Dacă nu te poți alătura lor, învinge-i!

 

Analele istoriei militare se mândresc cu o serie de savanți nebuni. Să-l luăm de exemplu pe Herman Kahn, sluga corporației RAND, ale cărui reflecții despre cum să „câștigi” un război termonuclear au servit drept sursă de inspirație pentru Dr. Strangelove al lui Stanley Kubrick.

 

Sau Andrew Marshall, octogenarul cunoscut afectuos în cercurile de apărare drept „Yoda”, care a petrecut o jumătate de secol în calitate de „futurist-șef” al Pentagonului și ale cărui vise febrile privind schimbările climatice și războaiele pentru resurse au ghidat planificatorii militari timp de decenii.

 

Dar niciunul dintre aceste personaje nu pare la fel de ciudat ca noul lot de savanți nebuni din cadrul inițiativei Mad Scientist (Savantul Nebun) a armatei americane. Nu, aceasta nu este o poreclă colorată, ci este numele real al unei inițiative reale a armatei americane care – conform propriilor cuvinte ale reprezentanților instituției – „modelează viitoarele operațiuni multidomeniu (adică terestre, aeriene, maritime, cibernetice și spațiale)”.

 

Inițiativa găzduiește conferințe și evenimente care prevăd viitoare scenarii și strategii militare în jurul unor teme precum 2050 Cyber („capacitățile cibernetice vor fi accesibile statelor, non-statelor și persoanelor cu superputeri”), Enemy after Next – Inamicul viitorului („conflictul de astăzi este despre electron vs. electron, iar în viitor va fi despre algoritm vs. algoritm”) și, bineînțeles, Human Dimension – Dimensiunea umană („măsurarea potențialului cognitiv, interfața om-mașină, secvențierea genomului, dispozitive implantabile, diagnostice continue și amelioratori de performanță”).

 

Conceptul de simbioză conștiință-computer este chiar pe placul „savanților nebuni”, așa că, în mod firesc, este un subiect comun de discuție în podcastul lor, The Convergence. Un episod al acestui podcast, One Brain Chip, Please! Neuro-AI with two of the Maddest Scientists (Un cip cerebral, vă rog! Neuro-IA cu doi dintre cei mai nebuni oameni de știință), i-a prezentat pe dr. James Canton și dr. James Giordano discutând cele mai recente progrese în domeniul neuroarmei în era inteligenței artificiale (IA).

 

Să îi auzi vorbind despre acest subiect într-un mod atât de direct este pe cât de înfricoșător, pe atât de lămuritor. Ideea utilizării neurotehnologiei, cum ar fi cipurile cerebrale și armele cognitive, pentru a „instrumenta oamenii” – adică pentru a-i manevra sau a-i manipula astfel încât să ajute armata să își atingă obiectivele, cu sau fără știrea celor păpușăriți astfel – este tratată ca fiind oarecum veche de către acești veterani ai războiului informațiilor. Aceștia au depășit deja astfel de concepte de bază și, în schimb, intenționează – după cum recunosc chiar în podcastul de pe site-ul oficial al blogului Mad Scientist – să dezvolte arme cibernetice pe alte specii pentru a ajuta armata în operațiunile sale, după cum este necesar: „Există oportunități în afara instrumentării doar a oamenilor. Alte specii ar putea fi utilizate ca să fie cooperative sau proxy-uri pentru implicarea oamenilor, sau chiar entități non-umane, cum ar fi dronele biomimetice”.

 

Acești „savanți nebuni” autoproclamați nu își ascund agenda, nici natura armelor pe care le dezvoltă pentru arsenalul Pentagonului. De fapt, ei scriu și publică articole chiar despre aceste tehnologii.

 

Să luăm ca exemplu articolul „Redefining Neuroweapons: Emerging Capabilities in Neuroscience and Neurotechnology” („Redefinirea armelor neuronale: Capacități emergente în neuroștiințe și neurotehnologie”). Elaborat de Joseph DeFranco, Diane DiEuliis și James Giordano și publicat în PRISM – „o revistă de primă mână care oferă articole provocatoare referitoare la afacerile de securitate națională și internațională” – articolul susține „Evoluțiile în curs în neuroștiință și tehnologie (neuroS/T), care tind către traiectorii de progres de 5 până la 10 ani, fac ca științele creierului să fie valide, viabile și cu o valoare din ce în ce mai mare pentru utilizarea operațională în aplicații de război, informații și securitate națională (WINS)”.

 

Autorii enumeră apoi „Abordările neuroS/T actuale și pe termen scurt pentru influențarea/înlăturarea adversarilor”, inclusiv

 

„agenți neurofarmacologici (agenți tranchilizanți, agenți care modifică starea de spirit, agenți disociativi, halucinogeni etc.);

agenți neuromicrobieni (viruși, bacterii, prioni, agenți microbieni noi modificați genetic);

neurotoxine organice (bungarotoxine, conotoxine, toxine naja, saxitoxine etc.);

dispozitive neurotehnologice (sisteme de livrare a energiei dirijate, sisteme neuromodulatoare transcraniene, agenți neuro-nanomateriali).”

Faptul că aceste tipuri de arme și agenți sunt cercetate și dezvoltate în mod activ de armata americană (și, firește, de alte mari puteri militare) va fi șocant doar pentru cei care nu l-au ascultat pe Giordano prezentându-și discursul bine repetat despre „medicamente, insecte, toxine și dispozitive” care pot fie să îmbunătățească, fie să perturbe funcțiile cognitive ale țintei lor, cum ar fi nanoparticulele cu grad ridicat de agregare în substanța neagră cerebrală care, potrivit lui Giordano, „se aglomerează în creier sau în sistemul vascular” și „creează, în esență, ceea ce arată ca o diateză hemoragică”.

 

 

 

Fără îndoială, există neuroarme mult mai avansate care sunt dezvoltate în secret în adâncurile Pentagonului și în laboratoarele finanțate de DARPA.

 

Cu toate acestea, pe cât de interesant este să discutăm despre tipul de cercetare privind armele neuronale care are loc în secret, pe atât de remarcabil este faptul că atât de multe aspecte despre aceste dispozitive, agenți, arme și programe, de la praful neuronal la N3 și NESD, sunt admise public și discutate deschis de autoproclamații savanți nebuni ai armatei americane și detaliate în documente și rapoarte pe diverse site-uri web militare. Este suficient pentru a ne face să ne întrebăm dacă nu cumva trâmbițarea acestor arme neurologice face ea însăși parte din războiul informațiilor.

 

Lupta a început

 

Fie că știm, fie că nu știm, suntem în război. Are loc o luptă acerbă pentru conștiința noastră. Inamicii noștri în această bătălie – tehnocrații, maeștrii malefici ai ingineriei sociale și cei care se visează conducători hegemonici ai omenirii – se pregătesc de peste un secol, cartografiind, cercetând, stimulând și analizând cu atenție creierele publicului pentru a determina ce ne face să reacționăm, ce ne face să vorbim și ce vulnerabilități pot fi exploatate pentru a ne influența, manipula și perturba procesele cognitive.

 

Suveranitatea noastră cognitivă este extrem de importantă. Poate că elitele malefice încearcă din răsputeri să ne submineze această suveranitate, dar, cel puțin pentru moment, noi controlăm ceea ce gândim.

 

Încă avem capacitatea de a face propriile noastre alegeri. De a analiza singuri informațiile și de a ajunge la propriile noastre concluzii. De a trăi ca ființe umane suverane, nu ca cyborgi transumani pe cale să ajungă la o „simbioză conștiință-computer”.

 

Așadar, cât timp încă mai avem ocazia să gândim pentru noi înșine, fiecare dintre noi își poate pune această întrebare: „Când cipul cerebral va fi disponibil pe scară largă și mulți se vor înghesui să îl primească, voi sta și eu la coadă pentru a mi-l implanta în creier?”

 

Autor: James Corbett

 

Citiți și:

Tehnologiile infernului – Mijloacele de exploatare a informațiilor din sănătate în scop de spionaj și reprimare a oricăror forme de protest

Conștiința de stup: Tehnologia BCI permite monitorizarea gândurilor populației și eliminarea persoanelor independente

 

https://yogaesoteric.net/your-brain-is-the-battlespace/

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Tehnologia nu va deveni niciodată un zeu, dar a devenit deja o religie?

 

În septembrie 2015, controversatul inginer, antreprenor și magnat din Silicon Valley, Anthony Levandowski, a decis să stabilească o nouă religie. A numit-o „Calea Viitorului” sau WOTF (Way of the Future). Scopul WOTF era „dezvoltarea și promovarea realizării unei divinități bazate pe inteligență artificială”.

 

Ideea lui Levandowski era că, deși această entitate divină nu se născuse încă, ar fi trebuit să începem să ne închinăm unui zeu tehnologic în avans. Pentru că, în ziua inevitabilă a apariției sale, aceasta ar putea fi singura modalitate de a evita mânia sa teribilă.

 

Aproape un deceniu mai târziu, tehnologia nu a ajuns încă la statutul de zeu, fie răzbunător, fie binevoitor. Totuși, folosirea limbajului religios pentru a descrie tehnologia a devenit larg răspândită.

 

De exemplu, cei care lucrează la IA ne spun că puterile sale vor deveni curând „magice”. Profeți moderni precum Ray Kurzweil și numeroșii săi adepți insistă că suntem pe punctul de a ajunge la o „singularitate”, în care tehnologia ne va permite să depășim toate limitările anterioare ale existenței umane, inclusiv moartea.

 

Figuri precum Sam Altman, CEO-ul OpenAI, pot fi auzite spunând lucruri de genul „Nu mă rog ca Dumnezeu să fie de partea mea, mă rog să fiu eu de partea lui Dumnezeu” și „lucrul la aceste modele cu siguranță seamănă cu a fi de partea îngerilor”.

 

Chiar și miliardara și mogulul media Oprah Winfrey ne-a asigurat, într-o apariție recentă  televizată că tehnologia inteligentă de azi este „miraculoasă”.

 

Religia tehnologiei

 

Acest surplus de retorică religioasă ar putea fi atribuit hiperbolei ostentative care caracterizează capitalismul din Silicon Valley. De fapt, cuplarea produselor cu ideea divinității nu este o strategie de marketing nouă.

 

Dar, conform lui Greg Epstein, etician nereligios și fost capelan umanist la Harvard și MIT, vorbim despre tehnologia modernă în termeni religioși pentru că tehnologia modernă a devenit, de fapt, o religie. Și „nu doar o religie”. Epstein declară că tehnologia este „religia dominantă a vremurilor noastre”.

 

Nicio altă forță de pe planetă nu atrage atâtea laude. Nici o altă putere nu cere atâta devotament. Nimic altceva nu are o influență atât de fermă asupra ritualurilor și practicilor vieților noastre de zi cu zi.

 

La prima vedere, ideea că tehnologia a devenit o nouă religie pare să aibă putere explicativă. Nu este doar că lucruri precum telefoanele inteligente, algoritmii, aplicațiile și rețelele sociale formează părți integrale ale economiei. Nici faptul că au infiltrat fiecare aspect al experienței obișnuite, astfel încât ar fi aproape imposibil să funcționăm fără ele.

 

Este despre faptul că, în fapt, cultura care s-a dezvoltat în jurul acestor instrumente a ajuns să domine modul în care ne înțelegem pe noi înșine, existența noastră colectivă și chiar locul nostru în univers.

 

După cum spune Epstein, „tehnologia oferă vieților contemporane occidentale, atât de polarizate și divizate în nenumărate moduri, un principiu comun, o poveste comună prin care ne spunem cine suntem”. Mai mult, tehnologia promovează „mesaje morale și etice, nu ca trăsături secundare, ci ca parte integrantă a propunerii sale generale de valoare”.

 

Astfel, corporații precum Google sau Alphabet și indivizi precum Jeff Bezos sau Mark Zuckerberg nu se mulțumesc să acumuleze averi amețitoare. Ei își asumă rolul de a emite comandamente precum „nu fi rău”, „fă ceea ce este corect” și „scrie istorie”. Ei proclamă cu entuziasm vestea bună a unui „viitor conectat” care va „da tuturor o voce” și va „transforma societatea”.

 

Ca rezultat, Epstein crede că: „Tehnologia nu este o „industrie” obișnuită, unde declarațiile privind profitul și pierderile, produsele vândute sau eficiența îi pot spune povestea. Povestea succesului comercial al tehnologiei […] este o poveste despre modul în care ființele umane se înțeleg pe ele însele în lume. Este o poveste despre locul de unde obținem senzația că existența noastră are sens, că viețile noastre de zi cu zi au un scop”.

 

Elitele și restul

 

Într-un volum considerabil de detalii, analiza lui Epstein despre această nouă religie are două componente de bază.

 

Pe de o parte, el sugerează că, în forma sa actuală, religia tehnologiei servește la împărțirea umanității într-un număr mic de aleși și marea majoritate a celor damnați. Ea prevestește că „sufletele alese” vor fi în curând încărcate într-un paradis al imortalității dezincarnate, în timp ce restul vor deveni sclavi ai mașinilor sau vor fi condamnați la uitare.

 

Pe de altă parte, după cum indică titlul său, Epstein este agnostic în raport cu tehnologia – nu un ateu. Chemarea sa este pentru „reformarea” religiei tehnologiei, nu abolirea ei. El recomandă, astfel, să ne punem încrederea într-o serie de ceea ce el numește „apostați și eretici” – cei care dezvoltă critici ale religiei tehnologice și oferă variante credibile.

 

În această direcție, Epstein plasează susținătorii tehnologiei „responsabile” și „etice”. El speră că un grup de astfel de figuri, chiar dacă slab afiliat, va ajunge cumva să formeze o „congregație” care să înfrunte ordinea stabilită, să preia narațiunea tehnologică și să o îndrepte spre justiția și egalitatea umană.

 

Concepția lui Epstein despre tehnologie ca religie are o valoare euristică, dar, pe parcurs, devine oarecum forțată. Începe să caute orice legătură posibilă între cele două domenii. Argumentul său central se pierde. În locul acestuia, avem o serie de posibile afinități, unele mai credibile decât altele.

 

Mai mult, în ciuda eforturilor repetate ale lui Epstein de a sugera contrariul, nu este deloc adevărat să spunem că, în fapt, capitalismul contemporan din Silicon Valley este prima formă de capitalism care se caracterizează ca fiind etică sau spirituală, mai degrabă decât o întreprindere grosolan comercială.

 

De la argumentele „doux commerce” din secolul al XVIII-lea până la părinții fondatori ai neoliberalismului, capitalismul s-a prezentat întotdeauna ca un proiect esențial moral, conceput să transforme pasiunile umane dezordonate în interese umane raționale. Ce este celebra „mână invizibilă” a pieței a lui Adam Smith, dacă nu o versiune secularizată a providenței?

 

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale cărții „Tech Agnostic”, care constă în mare parte din interviuri cu elite din industrie și mediul academic, este accesul incredibil pe care Epstein îl are la aceste persoane – ceva fără îndoială posibil datorită asocierii sale cu instituții de elită precum Harvard și MIT.

 

Cu toate acestea, la aproximativ jumătatea cărții, Epstein ajunge la următoarea formulare: „Pentru fiecare director executiv din tehnologie sau occidental bine educat care beneficiază de avantajele inteligenței artificiale și ale conexiunilor pe rețelele sociale, câți moderatori de conținut traumatizați există în Manila […] câți mineri de litiu în Congo […] câți muncitori în fabrici din China?”.

 

Puțin mai târziu, Epstein propune: „Tehnologia are nevoie de mai puține narațiuni grandioase și certe și de mult mai multe studii de caz ale actorilor pe care îi consideră în prezent personaje secundare. Pot cei care beneficiază de numeroasele succese ale tehnologiei să își facă timp pentru a înțelege mai bine realitatea celor care suferă aici și acum?”.

 

Acestea sunt întrebări excelente pe care Epstein, având în vedere perspicacitate sa, ar fi putut să și le adreseze…

 

 

Traducere și adaptare după Technology will never be a god de Charles Barbour, profesor asociat de filozofie la Western Sydney University.

Imagine: generată cu IA

 

Detalii

 de: Charles Barbour

 

 

https://www.scientia.ro/tehnologie/157-inteligenta-artificiala/9351-tehnologia-nu-va-deveni-niciodata-un-zeu-dar-a-devenit-deja-o-religie.html

 

//////////////////////

Odiseea eforturilor de a citi gândurile umane

 

La mijlocul anului 2023, un studiu efectuat de HuthLab de la Universitatea din Texas a trimis unde de șoc prin domeniile neuroștiințelor și tehnologiei. Pentru prima dată, gândurile și impresiile oamenilor care nu pot comunica cu lumea exterioară au fost traduse într-un limbaj natural, folosind o combinație de inteligență artificială (IA) și tehnologie de scanare a creierului.

 

Aceasta este cea mai bună metodă de a citi mintea cuiva. În timp ce progresele în neuroimagistică din ultimele două decenii au permis pacienților fără capacitate de reacție și puțin conștienți să controleze un cursor de computer cu mintea, cercetarea HuthLab este un pas mai aproape de accesul la gândurile reale ale oamenilor.

 

După cum spunea Alexander Huth, neurologul care a coordonat cercetarea, pentru New York Times: „Acesta nu este doar un stimul lingvistic. Ajungem la sens – ceva despre ideea a ceea ce se întâmplă. Și faptul că este posibil este foarte incitant”.

 

Combinând inteligența artificială și tehnologia de scanare a creierului, echipa a creat un decodor neinvaziv pentru creier, capabil să reconstruiască limbajul natural în cazul celor care altfel nu ar putea comunica cu lumea exterioară.

 

Dezvoltarea unei astfel de tehnologii – și dezvoltarea paralelă a protezelor motorii controlate de creier care permit pacienților paralizați să obțină mobilitate – oferă perspective extraordinare pentru persoanele care suferă de boli neurologice, inclusiv sindromul blocării și tetraplegie.

 

Pe termen lung, acest lucru ar putea duce la aplicații publice ample, cum ar fi monitoare de sănătate în stil fitbit pentru creier și telefoane inteligente controlate de creier.

 

Pe 29 ianuarie, Elon Musk a anunțat că startupul său de tehnologie Neuralink a implantat pentru prima dată un microcip într-un creier uman. El le-a spus anterior adepților că primul produs Neuralink, Telepathy, va permite într-o zi oamenilor să-și controleze telefoanele sau computerele „cu mintea”.

 

Dar alături de astfel de evoluții tehnologice vin și preocupări etice și juridice majore. Nu este doar confidențialitatea, ci însăși identitatea oamenilor ar putea fi în pericol. Pe măsură ce intrăm în această nouă eră a așa-numitei tehnologii de citire a minții, va trebui, de asemenea, să luăm în considerare cum să prevenim potențialul său de a ajuta oamenii să fie folosit pentru a face rău.

 

Cea mai mare provocare de cartografiere a umanității

 

Creierul este cel mai complicat obiect din univers. Conține peste 89 de miliarde de neuroni, fiecare conectat la aproximativ 7.000 de alți neuroni, care trimit între zece și 100 de semnale în fiecare secundă.

 

Dezvoltarea IA s-a bazat pe conceptul de neuroni care lucrează împreună. Acum, modul în care IA funcționează pe baza algoritmilor de învățare profundă ne ajută să înțelegem mult mai clar cum funcționează creierul.

 

Prin cartografierea completă a structurii și funcției unui creier uman sănătos, putem determina cu mare precizie ce se întâmplă în cazul bolilor creierului și minții.

 

În 2009, Proiectul Human Connectome a fost lansat de Institutul Național de Sănătate din SUA cu scopul de a construi o hartă a structurii și funcționării unui creier uman sănătos. Inițiative similare au fost lansate în Europa în 2013 (Poiectul creierului uman) și în China în 2016 (Proiectul creierului din China).

 

Acest efort poate dura generații pentru a se finaliza, dar ambiția științifică de a cartografia și citi creierul oamenilor datează de mai bine de două secole.

 

După ce lumea a fost înconjurată de multe ori, Antarctica a fost descoperită și o mare parte a planetei a fost cartografiată, umanitatea era pregătită pentru o nouă provocare (și chiar mai complicată) de cartografiere: creierul uman.

 

Aceste eforturi au început la modul serios la sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea unui cadru sistematic pentru ca oamenii de știință să se întrebe cum creierul și regiunile sale produc experiențe psihologice: gândurile, sentimentele și comportamentul nostru. Una dintre primele încercări a fost frenologia, inițiată de medicul și anatomistul austriac Franz Joseph Gall.

 

În timp ce această știință demult discreditată poate fi acum cel mai bine cunoscută pentru busturile decorative vândute în piețele de vechituri, a fost furori la începutul secolului al XIX-lea. Gall și asistentul său Johann Spurzheim au sugerat că creierul este organizat de-a lungul a 35 de funcții psihologice, fiecare legată de o regiune subiacentă diferită.

 

Așa cum s-ar putea să începi să ridici gantere dacă vrei bicepși mai mari, frenologia a susținut că, cu cât folosești mai mult o anumită funcție psihologică, cu atât regiunea creierului care stă la baza acesteia ar trebui să crească, ceea ce duce la un „nod” corespunzător în craniu.

 

Potrivit lui Gall și Spurzheim, unele dintre aceste funcții (inclusiv memoria, dragostea pentru urmași și instinctul de a ucide) erau prezente și la animale, în timp ce altele (cum ar fi inteligența, capacitatea poetică și moralitatea) erau specific umane.

 

În tot Imperiul Britanic și mai târziu în SUA, frenologia a fost folosită pentru a justifica clasificări, colonialismul, sclavia și supremația albă.

 

Regina Victoria le citea copiilor ei despre asta, în schimb Napoleon Bonaparte nu era un fan. Când Gall s-a mutat la Paris în 1807 pentru a materializa o mare parte din teoria lui frenologică, împăratul Franței a fost de părere că „Este o fabulă ingenioasă care ar putea seduce lumea, dar nu poate rezista examinării unui anatomist”.

 

În anii 1860, concepțiile „locaționiste” asupra modului în care funcționează creierul au revenit, deși oamenii de știință care conduceau această cercetare erau dornici să distingă teoriile lor de frenologie.

 

Anatomistul francez Paul Broca a descoperit o regiune a emisferei stângi responsabilă cu producerea vorbirii, în parte datorită pacientului său Louis Victor Leborgne, care la 30 de ani și-a pierdut capacitatea de a spune altceva decât cuvântul „bronzare”. Astăzi, acesta rămâne unul dintre cele mai faimoase studii de caz ale psihologiei, iar zona lui Broca, din cortexul frontal, este recunoscută ca una dintre cele mai importante regiuni ale creierului implicate în limbaj, jucând un rol esențial în exprimarea gândurilor în cuvinte.

 

În mod similar, harta a 52 de regiuni distincte ale cortexului cerebral a neuroanatomistului german Korbinian Brodmann, publicată pentru prima dată în 1909, este încă un instrument important al neuroștiinței contemporane, iar neuroștiințele de astăzi continuă să pună unele dintre aceleași întrebări ca acești pionieri: sunt gândurile, sentimentele noastre și comportamentul produs de acțiunea colectivă a creierului sau de anumite regiuni ale creierului?

 

În studiile moderne, instrumentele de scanare de înaltă tehnologie, cum ar fi tomografia cu emisie de pozitroni (PET) și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), permit cercetătorilor să cartografieze creierul prin măsurarea modificărilor fluxului sanguin local, care sunt legate de modificări ale activității neuronale locale.

 

Această abordare depinde de descoperirile fiziologului american John Fulton în urmă cu aproape un secol. Fulton îl trata pe Walter K., un marinar de 26 de ani, care suferea de dureri de cap și dificultăți de vedere. Când își folosea ochii după ce părăsea o cameră întunecată, pacientul simțea un zgomot în ceafă, situat deasupra cortexului vizual. Acest impuls mai puternic de activitate neuronală nu a fost identificat în cazul altor inputuri senzoriale, de exemplu atunci când mirosim tutun sau vanilie.

 

Pe tot restul secolului al XX-lea, această primă observație a legăturii dintre fluxul sanguin cerebral local și funcția creierului a fost dezvoltată de specialiști în neuroștiință, inclusiv americanul Seymour Kety și colaboratorii săi suedezi, David Ingvar și Neils Lassen. Munca lor de pionierat a deschis calea pentru cartografierea modernă a creierului, condusă de eforturile inovatoare ale BrainGate – o unitate de cercetare multidisciplinară originară din departamentul de neuroștiințe de la Universitatea Brown din statul american Rhode Island.

 

Primul studiu clinic

 

Prototipul de interfață creier-calculator (ICC) înregistrează și decodifică activitatea creierului unui pacient, transpunându-l în acțiuni care pot fi efectuate de un cursor neural, un membru protetic sau un exoschelet motorizat. Scopul final în reprezintă dispozitivele fără fir, neinvazive, care ajută pacienții să comunice și să se miște cu precizie în lumea reală.

 

IA este esențială pentru acest obiectiv și este deja folosită pentru a ajuta sistemele ICC să producă mișcări motorii rapide și precise.

 

În 2004, BrainGate a început primul studiu clinic folosind ICC pentru a permite pacienților cu sisteme motorii afectate (inclusiv leziuni ale măduvei spinării, infarct cerebral, sindrom de blocare și distrofie musculară) să controleze cursorul computerului cu mintea.

 

Pacientul MN, un tetraplegic de când a fost înjunghiat în gât în 2001, a fost primul pacient din studiu. După ce echipa neurologului Leigh Hochberg a implantat electrozi în regiunea mână-braț a cortexului motor primar al pacientului, au observat că pacientul a fost capabil să deschidă e-mailuri, să deseneze figuri folosind un program de grafică și să manipuleze un televizor folosind un cursor. În plus, activitatea creierului a fost legată de mâna protetică și brațul robotic al pacientului, permițând acțiuni rudimentare, inclusiv apucarea și transportul unui obiect. Mai mult, aceste sarcini puteau fi făcute în timp ce pacientul avea o conversație, sugerând că nici măcar nu este concentrarea deplină a pacientului.

 

Ulterior, alți pacienți tetraplegici au folosit dispozitive ICC conectate la brațe robotizate cu mai multe articulații pentru a ridica și a bea dintr-o ceașcă, iar în 2015 un pacient cu sindrom de blocare a fost capabil să opereze o tastatură „point-and-click” la cinci ani după implantarea dispozitivului. Algoritmii avansați de decodare au îmbunătățit controlul cursorului, astfel încât pacienții au trecut de la 24 de caractere pe minut în 2015 la 39 de caractere pe minut doi ani mai târziu.

 

Tot în 2017, studiile clinice ale BrainGate au arătat primele dovezi că ICC ar putea fi folosite pentru a ajuta pacienții să-și recapete mișcarea propriilor membre prin ocolirea porțiunii deteriorate a măduvei coloanei vertebrale. Un pacient cu o leziune a măduvei coloanei vertebrale superioare a reușit să apuce o ceașcă la opt ani după ce a suferit leziunea.

 

Apoi, în 2021, echipa Braingate a informat că pacienții tetraplegici foloseau un sistem wireless în propriile case pentru a controla o tabletă – un prim pas important către un viitor în care dispozitivele ICC are putea ajuta oamenii să se miște și să comunice în afara limitelor spitalului.

 

În plus, cercetătorii au spus că anticipează „progrese semnificative și schimbări de paradigmă în procesarea semnalelor neuronale, algoritmii de decodare și programele de control” în încercarea de a face astfel de dispozitive disponibile pentru publicul larg.

 

Dincolo de succesele Braingate, o altă echipă condusă de neurochirurgul american Edward Chang a informat recent despre utilizarea electrozilor de electrocorticogramă implantați chirurgical pentru a crea un „avatar digital” care ar putea transmite ceea ce un pacient paralizat vrea să spună.

 

Cu ajutorul IA, ICC a decodificat mișcările musculare pe care pacienții le gândeau în mintea lor (spre deosebire de decodificarea conținutului semantic real).

 

Tiparele de activitate care apar în regiunea specifică a creierului esențială pentru vorbire reprezintă punctul central al acestui tip de ICC.

 

Un expert care nu este implicat în cercetare a declarat pentru Guardian : „Acesta este un salt față de rezultatele anterioare. Suntem într-un punct de cotitură.”

 

O nouă eră a tehnologiei de „citire a minții”

 

Activitatea creierului a fost mult timp înregistrată prin metode imagistice non-invazive, cum ar fi fMRI și electroencefalografia (EEG). Deși au fost proiectate în primul rând ca instrumente de diagnosticare și monitorizare, sunt acum și un element de bază al celor mai recente dispozitive de comunicare neuronală și dispozitive protetice.

 

Un moment de reper a fost în 2012, când o echipă condusă de neurologul din Canada Adrian Owen a folosit neuroimaginile pentru a stabili o linie de comunicare cu persoanele care suferă de tulburări de conștiință (conștiința este afectată de vătămări ale creierului). În ciuda faptului că nu puteau recționa comportamental și erau puțin conștienți, acești pacienți au putut să răspundă la întrebările de tip „da sau nu” folosindu-și mintea. Pentru pacienții care nu au putut comunica prin mișcări faciale sau oculare (metode care au fost disponibile pacienților de mulți ani), aceasta este un progres promițător.

 

Acum, un deceniu mai târziu, cercetările HuthLab de la Universitatea din Texas constituie o schimbare paradigmatică în evoluția sistemelor neuroimagistice care permit comunicarea.

 

În prima etapă a studiului, participanții au fost plasați într-un scaner fMRI și activitatea lor cerebrală a fost înregistrată în timp ce ascultau 16 ore de podcasturi (setul de date de antrenament model a constat din 82 de povești de cinci până la 15 minute preluate din Moth Radio Hour și Modern Love).

 

Aceste date despre activitatea creierului au fost apoi corelate cu fragmente audio pe care participanții le-au ascultat, pentru a înțelege cum arătau modelele lor de activitate cerebrală atunci când aveau un anume conținut semantic în mintea lor.

 

Apoi, aceiași participanți au fost expuși la noi fragmente audio pe care nu le-au auzit niciodată înainte sau, alternativ, au fost rugați să-și imagineze o poveste. Decodorul a fost apoi aplicat acestui nou set de date despre activitatea creierului, pentru a „reconstrui” poveștile pe care participanții le ascultau sau și le imaginau – cu unele rezultate uimitoare. De exemplu, când un pacient a ascultat următoarele:

„Nu am încă permisul de conducere și am sărit imediat când am avut nevoie, iar ea mi-a spus: „Ei bine, de ce nu te întorci la mine acasă și te voi duce eu cu mașina?”, eu spunând „OK””.

Original: „I don’t have my driver’s licence yet and I just jumped out right when I needed to, and she says: ‘Well, why don’t you come back to my house and I’ll give you a ride?’ I say OK.”.

…decodorul l-a reconstruit după cum urmează:

„Ea nu este pregătită – nici măcar nu a început să învețe să conducă, dar a trebuit să o dau afară din mașină. Am spus: „O vom duce acasă acum”, iar ea a fost de acord”.

Original: „She is not ready – she has not even started to learn to drive, yet I had to push her out of the car. I said: ‘We will take her home now’ and she agreed”.

 

Deși au existat un număr considerabil de greșeli pe parcursul întregului proces, reconstrucția limbajului continuu exclusiv pe baza modelelor de activitate cerebrală, inclusiv a unor potriviri exacte de cuvinte, este probabil cel mai apropiat lucru de ce înseamnă cu adevărat a citi gândurile cuiva.

 

În timp ce capacitatea creierului de a produce intenții motorii este comună multor specii, capacitatea de a produce și percepe limbajul este unic umană. Astfel, decodificarea conținutului semantic real din activitatea creierului din regiunile utilizate în percepția limbajului (în primul rând regiunile prefrontale  și cele implicate în asociere ale cortexului creierului) pare fundamentală în ceea ce ne face oameni.

Exemple de decodificare a activității cerebrale

 

 

De asemenea, studiul HuthLab a folosit tehnologia fMRI non-invazivă – o formă de neuroimagistică ce măsoară nivelul de oxigen din sângele din creier pentru a face inferențe asupra activității creierului.

 

Dezavantajul fMRI este că poate face doar măsurători lente ale semnalelor cerebrale (de obicei, la fiecare două sau trei secunde).

 

Studiul a depășit acest obstacol prin utilizarea modelelor de limbaj generative (asemănătoare cu ChatGPT) care prezic probabilitatea șirurilor de cuvinte și, prin urmare, ce cuvinte sunt cel mai probabile să apară în gândurile cuiva.

 

Cercetătorii au lucrat, de asemenea, cu pacienți care urmăreau scurtmetraje mute. Ei au demonstrat că sistemul ar putea fi folosit nu numai pentru a decoda conținutul semantic transmis prin percepția auditivă, ci și prin percepția vizuală.

 

Aceștia au abordat în mod explicit potențiala amenințare la adresa confidențialității datelor mentale a unei persoane, reprezentată de acest tip de tehnologie.

 

Jerry Tang, unul dintre cercetătorii principali ai studiului, a declarat că „Luăm foarte în serios îngrijorările că ar putea fi folosit în scopuri rele și am făcut eforturi pentru a evita acest lucru. Vrem să ne asigurăm că oamenii folosesc aceste tipuri de tehnologii numai atunci când aceștia doresc și când îi ajută”.

 

Însuși faptul că acest decodor semantic trebuie antrenat pe fiecare persoană separat, cu cooperarea lor pe o perioadă lungă de timp, constituie o garanție solidă. Cu alte cuvinte, unul dintre obstacolele majore în dezvoltarea decodorelor de limbă – faptul că acestea nu sunt aplicabile universal – constituie una dintre cele mai puternice garanții împotriva încălcării confidențialității.

 

Cu toate acestea, deși nu există riscul ca o companie cu tendințe neetice să poată citi gândurile unei persoane selectată aleator de pe stradă în curând, există totuși preocupări importante de ordin etic, juridic și de protecție a datelor care trebuie luate în considerare pe măsură ce această tehnologie se dezvoltă.

 

Am văzut deja consecințele accesului corporativ neîngrădit la datele personale și comportamentul online. Deși suntem departe de colectarea și prelucrarea datelor neuronale la o asemenea scară, este important să luăm în considerare întrebările etice în plină dezvoltare în etapele incipiente ale progresului tehnologic.

 

Implicațiile etice sunt imense

 

Pierderea capacității de a comunica reprezintă o reducere majoră a sentimentului de sine. Restabilirea acestei abilități oferă pacientului un control mai mare asupra vieții sale și asupra capacității de a se descurca în viața de zi cu zi – dar ar putea oferi și altor entități, cum ar fi corporațiile, cercetătorii și alte terțe părți, un grad inconfortabil de acces sau chiar de control asupra vieților pacienților.

 

Chiar și alte tipuri de date biologice intime, cum ar fi cele despre genom sau date biometrice, nu sunt la fel de aproape de a aproxima viețile noastre interioare private ca datele neuronale. Implicațiile etice ale furnizării accesului la astfel de date unor entități științifice și corporative sunt potențial imense.

 

Acest lucru este reflectat în Rezoluția 51/3 a Consiliului pentru drepturile omului al ONU, care a comandat un studiu privind „impactul, oportunitățile și provocările neurotehnologiei în ceea ce privește promovarea și protecția tuturor drepturilor omului” la timp pentru cea de-a 57-a sesiune a Consiliului din septembrie 2024. Cu toate acestea, dacă introducerea unor noi drepturi ale omului este justificată pentru a aborda provocările generate de neurotehnologie – rămâne o problemă aprins dezbătută în rândul experților în drepturile omului și al grupurilor de lobby.

 

Fundația NeuroRights, cu sediul la Universitatea Columbia din New York, susține că drepturile noi legate de neurotehnologii vor fi necesare pentru ca toți oamenii să-și păstreze intimitatea, identitatea și liberul-arbitru. Vulnerabilitatea potențială a pacienților cu dizabilități face ca aceasta să fie o problemă deosebit de importantă. De exemplu, boala Parkinson, o boală neurodegenerativă care afectează mișcarea, poate fi prezentă simultan cu demența, care afectează capacitatea de a raționa și de a gândi clar.

 

În acord cu această abordare, Chile a fost prima țară care a adoptat legislație pentru a aborda riscurile inerente neurotehnologiei. Nu numai că a introdus un nou drept constituțional la integritate mentală, dar este și în curs de adoptare a unui proiect de lege care interzice vânzarea de neurodate și supune toate dispozitivele neurotehnologice să fie reglementate ca dispozitive medicale, chiar și cele destinate consumatorului general.

 

Legislația propusă recunoaște natura extrem de personală a datelor neuronale și le consideră asemănătoare cu organele, care nu pot fi cumpărate sau vândute, ci doar donat. Dar această legislație s-a confruntat și cu critici, juriștii punând la îndoială necesitatea unor noi drepturi și subliniind că acest regim ar putea încetini cercetările în domeniul ICC pentru pacienții cu dizabilități.

 

În timp ce acțiunile legale întreprinse de Chile sunt cele mai de impact și de anvergură până în prezent, alte țări iau în considerare să urmeze exemplul, actualizând legile existente pentru a aborda evoluțiile neurotehnologiilor.

 

Una dintre pietrele de temelie ale cercetării etice este principiul consimțământului informat. O atenție deosebită trebuie acordată capacității pacienților paralizați și a membrilor familiei acestora de a înțelege și de a accepta noi terapii experimentale.

 

Pacienții cu o capacitate foarte limitată de a comunica s-ar putea să nu poată răspunde la întrebări elaborate asociate cu obținerea consimțământului informat, care este adesea mai complex decât o simplă procedură de înscriere. De asemenea, nu pot fi prevăzute toate riscurile și efectele secundare potențiale (atât fizice, cât și mentale), ceea ce face dificilă informarea adecvată a pacienților pentru medici.

 

În același timp, este important să reținem că refuzul tratamentului unui pacient a cărui singură speranță poate fi comunicarea prin ICC prezintă un cost semnificativ, cum ar fi o viață întreagă fără comunicare, care poate fi mult mai mare decât costurile de participare în tratamente experimentale. Echilibrul va fi dificil de găsit pentru clinicieni și cercetători.

 

Într-o nouă eră în plină dezvoltare a volumelor mari de date neurologice, preocupările etice cu privire la piratarea, scurgerea de informații, utilizarea neautorizată sau exploatarea comercială a datelor cu caracter personal vor fi amplificate în cazul datelor sensibile despre gândurile sau mișcările unei persoane (controlate prin neuroprotetice).

 

Pacienții paralizați pot fi deosebit de vulnerabili la furtul de neurodate, având în vedere dependența lor de îngrijitori și, din ce în ce mai mult, de tehnologiile ICC în sine, pentru a comunica și a se mișca în întreaga lume. Trebuie avut grijă să se asigure că informațiile dezvăluite de ICC reprezintă gândurile adevărate și consensuale ale pacientului.

 

Și, deși este probabil ca primele progrese în neurotehnologie să fie de natură terapeutică, cum ar fi pentru pacienții cu dizabilități și neurodivergenți, progresele viitoare vor implica probabil aplicații de larg consum, cum ar fi divertisment, precum și în scopuri militare și de securitate.

 

Disponibilitatea tot mai mare a neurotehnologiei într-un context comercial care este în general supus unei reglementări firave, nu face decât să amplifice aceste preocupări etice și legale.

 

Legile privind protecția datelor ar trebui evaluate în funcție de capacitatea lor de a lua în considerare noile riscuri care decurg din creșterea accesului și colectarea de neurodate de către organizații și entități de diferite tipuri. Luați exemplul – deocamdată complet ipotetic – al folosirii ICC pentru a deduce gândurile suspecților în interogatoriile poliției.

 

S-ar putea spune că ICC nu poate fi utilizată în interogatoriile poliției, deoarece rata de eroare de interpretare greșită a datelor neuronale ale unei persoane este în prezent inacceptabil de mare, deși acuratețea s-ar putea îmbunătăți în viitor.

 

Sau s-ar putea spune că ICC nu ar trebui niciodată folosită pentru a „citi” mintea unei persoane fără consimțământul acesteia, indiferent de acuratețea tehnologiei.

 

Sau s-ar putea spune că utilizarea ICC pentru interogatorii este justificată în anumite circumstanțe extreme, cum ar fi atunci când sunt necesare informații cruciale pentru a salva viața cuiva, iar suspectul refuză să coopereze.

 

Diferiți oameni, societăți și culturi nu vor cădea de acord cu privire la locul în care să tragă limita. Ne aflăm într-un stadiu incipient de dezvoltare tehnologică și pe măsură ce începem să descoperim marele potențial al ICC, atât pentru aplicații terapeutice, dar nu numai, necesitatea de a lua în considerare aceste întrebări etice și implicațiile lor pentru acțiunile legale devine mai presantă.

 

Decodificarea viitorului nostru neurologic

 

Acesta este un moment revoluționar în încercarea noastră de a înțelege funcționarea creierului și a minții noastre. Numai în ultimul an, oamenii de știință în neuroștiință au abordat cu succes dizabilități ale coloanei vertebrale, au tradus datele RMN în text pentru a înțelege ce gândește cineva și au început să efectueze studii clinice pentru a ajuta oamenii să interacționeze cu obiecte folosind doar gândurile, lucru deja văzut în studiile cu maimuțe în urmă cu doi ani. Toate aceste evoluții ar putea duce la un impact transformator asupra vieții oamenilor.

 

În același timp, este important de reținut că cercetări precum cele ale HuthLab utilizează un eșantion foarte mic și că procesul de pregătire pentru decodorul său semantic este complex, consumator de timp și costisitor. Adăugați la aceasta faptul că fMRI, deși o procedură non-invazivă, este o tehnologie neuroimagistică ce nu poate fi purtată de pacient în afara spitalului.

 

Cu toate acestea, cercetătorii HuthLab sugerează că, în timp, fMRI ar putea fi înlocuită cu spectroscopie funcțională în aproape-infraroșu (fNRIS) care, „măsurând unde există mai mult sau mai puțin flux de sânge în creier în diferite momente în timp”, ar putea da rezultate similare cu fMRI folosind un dispozitiv purtăbil.

 

Cu siguranță, investițiile globală exponențiale în dezvoltarea unor neurotehnologii ca aceasta, de către guverne și actori privați deopotrivă, arată că lumea este dornică să creeze ICC accesibile care să fie potrivite să funcționeze ca dispozitive medicale, dar și ca bunuri de consum comercial.

 

Până la jumătatea anului 2021, investiția totală în companiile de neurotehnologie s-a ridicat la puțin peste 33 de miliarde de dolari SUA (aproximativ 26 de miliarde de lire sterline).

 

Una dintre cele mai cunoscute companii este Neuralink (Elon Musk). „Rezultatele inițiale arată o detectare promițătoare a vârfurilor neuronilor”, a scris Musk pe Twitter pe 29 ianuarie, despre primul microcip implantat de startupul său într-un creier uman.

 

Implantul ar include 1.024 de electrozi, dar este doar puțin mai mare decât diametrul unei celule roșii din sânge. Potrivit Neuralink : „Dimensiunea sa mică permite introducerea firelor cu leziuni minime asupra cortexului”.

 

În timp ce acest implant fără fir este în prezent dezvoltat ca dispozitiv medical, având ca scop îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de diferite boli neurologice (studiul clinic Neuralink a inclus persoane cu vârsta de 22 de ani și peste care au tetraplegie), Musk a declarat pe Twitter că scopul final este de a crea un dispozitiv care „permite controlul telefonului sau al computerului și prin intermediul acestora aproape orice dispozitiv, doar prin gândire”.

 

Într-adevăr, dispozitivele comerciale neuroimagistice sunt deja pe piață. Kernel Flow, de exemplu, este o cască purtabilă disponibilă comercial, care utilizează tehnologia fNRIS pentru a monitoriza activitatea creierului.

 

Un alt jucător proeminent în neuroimagistică, Emotiv, a dezvoltat căști audio internet (earpods) care încorporează tehnologia EEG și care sunt capabile să monitorizeze activitatea creierului pentru indicii privind concentrarea, atenția și stresul – cu ambiția declarată de a crește productivitatea purtătorului la locul de muncă.

 

În timp ce epoca volumelor mari de date a permis aproximări din ce în ce mai personalizate și complexe ale vieții interioare ale oamenilor prin intermediul datelor biometrice, genetică și prezența online, nimic nu a fost atât de puternic încât să surprindă funcționarea interioară a minții noastre, încă.

 

Dar, după cum sugerează cercetările HuthLab și susțin declarațiile lui Musk, s-ar putea ca acest viitor să nu fie atât de departe. Zorii unei noi ere a interfețelor creier-calculator ar trebui tratați cu mare grijă și mare respect – recunoscând potențialului său imens de a ajuta, dar și dăuna, generațiilor viitoare

Traducere și adaptare după The scientists’ quest to decode and read people’s minds   

Autorii articolului:

Nicholas J. Kelley – profesor asistent în psihologie socială, University of Southampton

Stephanie Sheir – cercetător asociat, Trustworthy Autonomous Systems Hub, University of Bristol

Timo Istace – cercetător în neurotehnologie și lege,  University of Antwerp

 

 

 

 

Detalii

 de: Nicholas J. Kelley, Stephanie Sheir și Timo Istace

 

 

https://www.scientia.ro/tehnologie/9052-odiseea-eforturilor-de-a-citi-gandurile-umane.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Creierul si misterele sufletului

 

Ediția românească  de Leon Dănăila (Autor)

Dr Leon Danaila

Leon Dănăilă (born 1 July 1933) is a Romanian neurosurgeon and author. He is a prolific author and senator. Dănăilă was born in Darabani, in Botoşani County, Romania. He is a graduate of the Faculty of General Medicine of Iaşi, as well as the Faculty of Psychology and Philosophy of Bucharest. He was elected a titular member of the Romanian Academy in 2004. At the 2016 parliamentary election, he won a seat in the Romanian Senate for Bucharest.

 

Dănăilă worked for three years as a general practitioner with the sanitary district of Comănești and Dărmănești, in Bacău County. In 1961 he was appointed resident neurosurgeon at the Neurosurgery Clinic of Bucharest, where he has remained. He completed his specialty residency in 1966 and became a Doctor of Medicine – PhD – in 1973. In 1981 he was named a Senior Physician, 2nd degree, and became head of the Vascular Neurosurgery Department VII. In 1991, he was named Professor of Neurosurgery at the Bucharest Faculty of Medicine and Professor of Psychoneurology at the Titu Maiorescu University of Bucharest.

 

Doctor Leon Dănăilă serves on the teaching board of the Faculty of Medicine at Bucharest, appointed in 1992. He has also been head of the Neurosurgery Department of that institution since 1996, in addition to President of the Romanian Neurosurgery Society since 1997. In 1980, Dănăilă was granted a Fulbright Scholarship, enabling him to work at the neurosurgery clinic of the University Hospital of New York. In July 1981 he travelled to the Netherlands for specialized studies in vascular neurosurgery and attended the Burdenke Neurosurgery Institute in Moscow.

 

Following his travels, Dănăilă was able to perform the most complex of neurosurgical operations, including occlusion of aneurysm of the arterial vertebro-basilar system, ablation of the third ventricle tumors, surgical management of skull base tumors, carotidian and middle cerebral endarterectomy, and extra- and intracranial anastomosis. He also succeeded in reducing operation mortality from operations to percentages comparable with those reported by the world’s most reputable neurosurgical clinics. Thus the surgical mortality rate in Bucharest fell from 50% to 2-6% for acoustic nerve neuroma and from 49% to 3% for intracerebral aneurysm cases. These reductions were aided by the endowment of the operating theatre with a surgical microscope and laser. Up to the present, he had performed more than 40,200 surgical interventions, out of which 21,779 using the operation microscope, 729 through the use of laser and 18421 classic, without microscope and without laser.

 

 

Sub lentila patrunzatoare a microscopului operator, Leon Danaila a realizat, in cei peste 60 de ani de cariera ilustra , o cartografie a creierului uman, caruia de-a lungul timpului i s-au dezvaluit multe dintre taine. Dar, in ciuda avansului tehnologic in domeniul medical, cunoscutul medic nu a putut ignora intrebarile ramase inca fara raspuns in sala de operatie si nici modul in care pacientii aflati sub anestezie generala „par sa pastreze o anumita constienta reziduala, o scanteie a sinelui care refuza sa fie complet stinsa redusa”, in activitati neuronale reduse. Autorul a reflectat adesea asupra fenomenului, intrebandu-se daca ar putea fi vorba despre adevarata infatisare a sufletului .

 

In volumul de fata, ce reuneste studiile sale medicale si filosofice , savantul de talie mondiala Leon Danaila invita toti cititorii, sceptici si credinciosi deopotriva, la un dialog deschis despre suflet, ale carui beneficii vizeaza sanatatea noastra in general, psihica si fizica. Fie ca privilegiul ca pe o entitate localizata in corp, intr-un organ anume, sau ca pe o substanta ce strabate intregul trup, Leon Danaila nu ofera posibilitatea de a explora impreuna cu limitele cunoasterii si de a reflecta asupra „posibilitatii ca adevarul sa fie mult mai vast si mai profund decat ne-am imaginat vreodata”.

 

In aceasta carte, autorul nu se limiteaza la explorarea pliurilor creierului pentru a intelege constiinta, ci isi propune sa realizeze prima operatie pe suflet deschis din cariera, foloseste cunoasterea profunda a creierului pentru a dezvalui misterele sufletului.

 

Cartea aceasta este pentru tine daca…

 

…vrei sa explorezi misterele constiintei umane dintr-o perspectiva stiintifica si spirituala.

 

… esti interesat de modul in care nevoile spirituale influenteaza sanatatea corpului si a creierului.

 

… cauti raspunsuri la intrebarile care depasesc limitele stiintei conventionale.

 

… vrei sa te apropii de o intelegere profunda a relatiei dintre minte, trup si suflet.

 

… esti interesat de contributiile unui expert de renume mondial in neurochirurgie la dezbaterea despre suflet.

 

„Dl. Prof. Dr. Danaila mi-a salvat mama acum 22 de ani. Acum, citind aceasta carte, simt ca ma salveaza pe mine.” – Andreea

 

„Cititi cu nesat aceasta carte! Este o provocare pentru studiu, cu sfaturi pe masura prestigiului autorului.” – Catalin

 

„Si eu sunt unul dintre miile de oameni salvati de mainile minunate ale profesorului caruia ii voi purta in suflet recunostinta si caruia ii doresc tot binele din lume.” – Radu B.

 

„Un Sfant lasat pe pamant de Dumnezeu pentru a face minuni!” – Veronica

 

 

 

 

https://www.amazon.it/Creierul-Misterele-Sufletului-Leon-Danaila/dp/6303052703

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

„Transumanismul este o religie de înlocuire”

 

„Dacă duci transumanismul suficient de departe, ajungi la punctul la care, în esență, nu există o natură umană ori o normă pentru ce înseamnă organism uman funcțional și sănătos. Ideea lor este că omul nu este decât material biologic primar, o tabula rasa pe care poți scrie orice, o poți reface cu tehnologiile pe care le dezvolți……. omul ar fi doar materie primă biologică, ceva ce poate fi decodificat și deturnat [hăckuit] și îmbunătățit, în timp ce elementele componente materiale sunt nesfârșit maleabile.” (Aaron Kheriaty)

 

Acum câțiva ani, Aaron Kheriaty era profesor de psihiatrie și director pentru etică medicală la University of California-Irvine.

 

În timpul crizei covid, s-a opus „vaccinării” obligatorii și a refuzat el însuși injectarea, invocând imunitatea naturală; motiv pentru care a fost dat afară.

 

Cazul lui a fost reflectat în presa americană a perioadei, cu uzualele comentarii panicarde. Urmărind să își recupereze postul, Kheriaty a dat în judecată universitatea, dar a pierdut la Curtea de Apel, care a reținut că reclamantul „nu a oferit exemple istorice adecvate care să arate că ar exista un drept fundamental al omului de a refuza vaccinarea impusă obligatoriu”.

 

Kheriaty a recidivat în opoziția lui la măsurile abuzive ale perioadei, alăturându-se profesorilor Jay Bhattacharya (Stanford) și Martin Kulldorff (Harvard) în faimosul caz de cenzură online Murthy vs. Missouri, motiv pentru care a devenit și mai insuportabil în ochii autorităților și ai mass-media controlate. Jurnalista Alison Morrow a fost dată afară de la locul ei de muncă pentru că a îndrăznit să-l invite pe Kheriaty la o discuție pe propriul podcast.

 

Jurnalistul Matt Taibbi i-a luat recent un interviu lui Kheriaty pe tema transumanismului, una dintre temele lui predilecte, abordată și în cadrul unei conferințe ținute de Kheriaty anul trecut la Hillside College (un colegiu creștin din Michigan), conferință la care vom reveni pe larg mai jos.

 

Pe post de introducere, însă, un citat din discuția dintre Taibbi și Kheriaty (din care provine și fragmentul din motto) pe tema transumanismului și a naturii umane:

 

Natura umană

 

Taibbi: […….] Mie îmi repugnă când aud transumaniștii spunând că pot „hăckui” umanitatea, dar nu sunt om de știință. Nu știu dacă au sau nu dreptate. Din ce am citit și din propria mea experiență de viață, eu cred că natura umană există, este ceva real. Reacția asta a mea instinctivă de respingere este, oare, un rezultat al credințelor mele? Adică instinctul meu de a apăra „natura umană” este o reacție spirituală?

 

Kheriaty: Întrebarea dacă există sau nu o natură umană poate fi considerată o întrebare religioasă ori spirituală, dar poate fi văzută și ca una dintre întrebările perene ale filosofiei. O găsești la filosofi pre-creștini ca Platon și Aristotel, de pildă. Mai ales la Aristotel vezi că, în înțelegerea lui, înflorirea omului, adesea tradusă ca fericire, nu înseamnă doar să te simți bine; la Aristotel, asta înseamnă că buna funcționare a ființei umane, în întregul ei, depinde tocmai de înțelegerea naturii umane. […….] Deci poți fi de acord cu ideea că există o natură umană și fără să adopți o anumită perspectivă religioasă ori spirituală. [….…]

 

Ideea [schimbării naturii umane] a apărut în secolul al XIX-lea. În secolele XX și, iată, XXI, se spune că aceasta se va realiza prin știință și tehnologie. […….] Dar premisa metafizică esențială este aceeași, și anume că nu există o natură umană și, prin urmare, noi, oamenii, putem deveni orice vrem.

 

Este o idee utopică. Dezvoltarea unei noi științe este, de regulă, acompaniată de dezvoltarea unei noi utopii. […….] Este un fenomen recurent. Odată cu dezvoltarea psihanalizei, în anii douăzeci, am asistat la apariția diverselor utopii însoțitoare [e.g., comunismul]. Iar odată cu dezvoltarea neuroștiinței și a geneticii, vedem acum această utopie transumanistă care spune că putem controla direcția evoluției prin propria noastră inventivitate și inteligență și că vom putea crea o societate în care fiecare om va fi fericit tot timpul. Ca și în cazul utopiei comuniste, atunci când pornești de la premise false, nu doar că nu ajungi unde ți-ai propus, ci ajungi exact în punctul opus față de ceea ce ți-ai propus.

 

Sovieticii, de exemplu, nu doar că nu au reușit să creeze paradisul muncitoresc pe care îl promiteau; ei au creat, dimpotrivă, un iad muncitoresc. Au creat o societate în care nimeni nu voia să muncească. [….…]

 

Mă tem că transumanismul va face exact la fel. Nu doar că nu vor crea super-omul sau omul super-fericit, ci, mă tem eu, vor produce multă mizerie și nefericire pentru umanitate. [….…]

 

Direcția în care mergem, dezvoltarea inteligenței artificiale (IA) nu este deloc întâmplătoare. […….] Nu este nimic automat în această alegere. Pentru a face așa ceva, este nevoie de o susținere masivă prin decizii politice. Ceea ce naște inevitabil întrebarea: bun, dar ce ne împinge să îmbrățișăm IA ca viitor dezirabil pentru umanitate? Și aș spune că răspunsul are legătură cu vechile întrebări despre ce înseamnă să fii om și care este calea spre fericirea și înflorirea omului. [….…]

 

Tehnologiile contribuie, în parte, la o renaștere a ideologiei transumaniste, dar cred că motorul principal sunt filosofiile noastre de bază. Am spus asta într-o conferință: Transumanismul este o religie de înlocuire. Este un substitut religios pentru oamenii care trăiesc în această epocă laică. [….…] Cred că transumanismul ca înlocuitor de religie nu le va da oamenilor împlinirea pe care o caută.

 

**********

 

Redăm mai jos traducerea conferinței ținute de Aaron Kheriaty pe 2 aprilie 2024, la Hillsdale College, în cadrul unui seminar despre inteligența artificială:

 

Yuval Noah Harari – portretul unui transumanist

Dragi prieteni, dați-mi voie să vi-l prezint pe Yuval Noah Harari, un tip plin ochi de idei mărețe, care, în timpul crizei covid, ne-a explicat, și îl citez:

 

„Covidul este esențial, întrucât el este cel care convinge oamenii să accepte, să legitimeze supravegherea biometrică totală. Dacă vrem să oprim această epidemie, e necesar nu doar să monitorizăm oamenii, ci să monitorizăm și ce se petrece sub pielea lor.”

 

Într-un interviu acordat lui Anderson Cooper, la emisiunea 60 Minutes, Harari a repetat această idee, citez:

 

„Ceea ce am văzut până acum au fost corporații și guverne colectând date despre unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce filme ne uităm. Faza următoare este supravegherea care trece dincolo de epidermă.”

 

Tot așa, comentând la India Today asupra schimbărilor acceptate de populație în timpul crizei covid, Harari a spus:

 

„Acum vedem instalarea de sisteme de supraveghere în masă chiar și în țări democratice, unde acestea fuseseră respinse anterior. În plus, vedem și o schimbare în natura acestei supravegheri. Înainte, supravegherea rămânea în afara organismului, a pielii; acum vrem supraveghere dincolo de piele, în organism. Acum, guvernele vor să vadă nu doar unde ne ducem și cu cine ne întâlnim; vor să vadă ce se petrece sub pielea noastră, ce temperatură are trupul nostru, presiunea sanguină, starea noastră medicală”.

 

Este evident, deci, că acest Harari vrea să ni se bage pe sub piele. Și chiar s-ar putea să reușească. Într-un alt interviu, mai recent, el filozofează, citez:

 

„Acum, oamenii dezvoltă puteri mai mari decât au avut vreodată. De fapt, obținem puteri divine de a crea și a distruge. În realitate, facem din oameni zei. De pildă, obținem puterea de a reface, prin inginerie, viața umană”.

 

Cum spunea odată Kirkegaard despre Hegel și conceptul lui de Absolut, atunci când vorbește despre viitor, Harari pare că a decolat deja la bordul unui balon cu aer cald și plutește în atmosferă, îndepărtându-se rapid.

 

Iertați-mă, dar mai am câteva perle aparținând profesorului Harari, ca să-i completăm portretul – care e filosofia lui, care sunt marile lui speranțe. Zice:

 

„Oamenii sunt acum animale hăckuibile. Știți, ideea asta că oamenii au suflet sau spirit, că au liber-arbitru și că nimeni nu știe ce se petrece înlăuntrul meu – indiferent ce decid să fac la alegeri, de exemplu, ori la un supermarket, este libera mea voință. Ei bine, ideea asta s-a terminat.”

 

Harari spune că, pentru a „hăckui” o ființă umană, ai nevoie de multă putere de calcul și multe date biometrice, ceea ce nu se putea fără recent apăruta inteligență artificială. Zice el:

 

„E probabil ca, peste 100 de ani, oamenii se se uite în urmă și să identifice criza covid ca momentul în care s-a instalat noul sistem de supraveghere sub piele care este cea mai importantă evoluție din secolul XXI: abilitatea de a hăckui omul.

 

Oamenii se tem, și pe bună dreptate, că iPhone-ul lor sau Alexa au devenit echipamente de ascultare, adevărul fiind că microfonul acestor aparate poate fi funcțional chiar și atunci când aparatul propriu-zis este închis.

 

Dar imaginați-vă un echipament la purtător ori chiar un echipament implantat care îți urmărește clipă de clipă ritmul cardiac, presiunea arterială, conductivitatea pielii și trimite toate aceste date biometrice în cloud. Oricine are acces la acele date va putea acum să știe cu precizie care este răspunsul tău emoțional exact la orice auzi; de exemplu, când te uiți la o dezbatere între candidații la alegerile prezidențiale, îți vor putea citi gândurile și sentimentele față de fiecare dintre candidați și față de fiecare dintre subiectele care se discută, chiar dacă tu nu scoți niciun cuvânt.”

 

Aș putea continua cu citate de la profesorul Harari despre „hăckuirea” trupului omenesc, dar cred că ați înțeles ideea.

 

Harari la Davos

 

Acum, poate credeți că acest Harari nu este decât un fel de ateul satului, cu gândirea înfierbântată de viziuni SF; unul a cărui imaginație, dintr-un exces de lecturi științifico-fantastice, a decolat definitiv, ca un balon, și plutește acum undeva în eter. De ce ne-am preocupa de previziunile și profețiile acestui tip, nu? Ei bine, aflăm că Harari este profesor de istorie la Hebrew University în Ierusalim și că volumele scrise de el s-au vândut și în câte 20 de milioane de exemplare, ceea ce nu-i de colo.

 

Mai important, Harari este unul dintre favoriții Forumului Economic Mondial și unul dintre principalii arhitecți ai agendei FEM. În 2018, a ținut o conferință la Davos, sub titlul Will the future be human? (Viitorul va fi uman?) – și l-au programat imediat după Angela Merkel, cancelara Germaniei, și înainte de președintele Franței, Emmanuel Macron. Ceea ce înseamnă că Harari se joacă în aceeași groapă de nisip cu marile figuri davosiene.

 

În conferința respectivă, Harari spunea că generațiile viitoare vor învăța să inginerească trupuri și creiere și conștiințe, care vor deveni principalele produse ale economiei secolului XXI – deci nu vehicule, nu textile, nu arme, ci trupuri și creiere și conștiințe. Iar cei câțiva stăpâni ai acestei noi economii, zice el, vor fi cei care dețin și controlează datele. Citez:

 

„Astăzi, datele sunt cel mai important bun de valoare din lume, spre deosebire de antichitate, unde pământul era cel mai important bun, ori de era industrială, în care mașinile erau cele mai importante”.

 

Iar șeful FEM, Klaus Schwab, s-a făcut ecoul ideilor lui Harari atunci când a spus că elementul-cheie în Cea de-a Patra Revoluție Industrială este că nu schimbă ceea ce facem, ocupațiile noastre, ci ne schimbă chiar pe noi, prin editare genetică și alte instrumente biotehnologice care operează în interiorul trupului nostru.

 

Acum, chiar și marele visător Harari admite că aceste dezvoltări pot fi periculoase dacă datele astea vor fi controlate de o mână de oameni. Umanitatea, zice el, se va împărți nu în două clase diferite, ci în două specii diferite. Ceea ce orice om ar spune că nu e un ceva bun. Dar, per total, Harari pare să-și asume aceste riscuri și împinge accelerat această agendă.

 

Ca să fim corecți, se cuvine spus că Harari nu militează pentru un stat totalitar condus de mega-corporații; el spune că vrea să ne avertizeze de pericolele care ne pasc. Numai că, într-o propunere de o naivitate stupefiantă, el zice că problemele evidente puse de statul tiranic de biosecuritate se pot rezolva prin……. și mai multă supraveghere! Cetățenii e necesar să supravegheze și ei statul! Să răspundem cu aceleași arme, cum ar veni. La Forumul Democrației de la Atena, Harari a spus:

 

„Supravegheați mai mult guvernele. Tehnologia poate funcționa întotdeauna în ambele direcții. Dacă ei ne pot supraveghea pe noi, putem și noi să îi supraveghem pe ei”.

 

Propunere care, ca să nu fiu prea eufemistic, este uluitor de stupidă. Așa cum sper că noi toți am învățat încă de la grădiniță, două rele nu fac ceva bun.

 

A Patra Revoluție Industrială – visul transumaniștilor

 

Forumul Economic Mondial a făcut valuri acum câțiva ani postând pe site-ul lor sloganul „nu vei deține nimic și vei fi fericit”. Pagina a fost ștearsă după aceea, dar impresia lăsată este de neșters. Este o descriere simplă și clară a viitorului, așa cum îl pregătesc cei de la Davos.

 

Potrivit previziunilor savanților de la FEM, în faza ultimă de dezvoltare a acestui proiect ne vom afla într-o economie bazată exclusiv pe închiriere și abonament. Închipuiți-vă că totul devine un fel de Uber. Lumea întreagă devine un gigantic depozit de mărfuri, un Amazon uriaș, controlat de o castă de mandarini, virtuozi ai digitalului, care, din spatele ecranelor, conduc masele de jos cu ajutorul unor algoritmi tot mai preciși, mai exacți, mai rafinați.

 

În Minunata lume nouă, scrisă în 1932, Aldous Huxley prevedea că aceste schimbări vor lua cu asalt nu doar instituțiile noastre politice, economice și medicale, ci însăși concepția noastră despre ce înseamnă să fii uman. Iar promotorii de astăzi tocmai asta aplaudă, așa cum vom vedea imediat.

 

Aranjamentele corporatiste numite „parteneriat public-privat” [„multi-stakeholder capitalism”], în care puterea statului fuzionează cu cea a corporațiilor private, sunt vehicule potrivite pentru a conduce această convergență necesară între domeniile existente și cele care apar acum – o convergență între biologic și digital prin care FEM și acoliții lor vor să facă să fuzioneze mașinăria inteligenței artificiale, Big Data, învățarea automată, manipularea genetică, nanotehnologia și robotica.

 

Așa cum spuneam, Schwab numește asta „A Patra Revoluție Industrială”, care continuă pe baza celor trei anterioare, adică cea mecanică, cea electrică și cea digitală.

 

Transumaniștii, la care ajung imediat, visează la această fuziune între lumile fizică, digitală și biologică de decenii bune, iar acum viziunile lor par pe cale să devină realitate. Practic vorbind, următorii pași în hăckuirea ființei umane vor presupune încercarea de a impune anumite măsuri pe scară largă – la care, evident, e important să rezistăm cu toată fermitatea – și anume, impunerea identității digitale, care este legată de amprente și alte date biometrice, cum ar fi cele faciale, ori scanarea retinei, și, mai departe, de informațiile noastre demografice, de istoria noastră medicală, de date despre educația noastră, despre călătorii, despre tranzacțiile noastre financiare, despre conturile bancare – toate aceste instrumente fiind combinate cu monedele digitale emise de bănci centrale, ceea ce le va da guvernelor putere de supraveghere și control asupra tuturor tranzacțiilor noastre financiare și posibilitatea de a ne elimina, pur și simplu, din sistem, din piață, de a limita oricui capacitatea de a cumpăra și vinde în caz că nu te supui directivelor guvernului.

 

Iar faptul că folosim deja date biometrice pentru tranzacții obișnuite a făcut din folosirea acestor tehnologii o rutină. Ne condiționăm copiii să accepte verificarea biometrică ca pe ceva normal; de exemplu, sunt multe școli care folosesc acum identificarea facială ca să meargă mai repede coada la cantină, în pauza de prânz.

 

Până recent, date biometrice precum amprentele nu se foloseau decât pentru securitate, când omul era acuzat de o infracțiune sau la autentificarea unui document important la un notar. Acum, verificarea biometrică a devenit ceva obișnuit pentru cele mai banale și mai repetitive acțiuni, de la deschiderea telefonului mobil la coada de la cantină, ceea ce face ca tinerii să se obișnuiască cu ideea că trupurile lor sunt instrumente care se folosesc în tranzacții.

 

Altfel spus, instrumentalizăm trupul, de o manieră care poate fi subtilă și, probabil, inconștientă, dar asta nu o face deloc mai puțin eficientă.

 

Cei care au interesul economic de a crea piețe pentru produsele lor, fie că vorbim despre vaccinuri, ori despre echipamente de supraveghere ori despre date colectate, vor continua să folosească tehnicile astea – când cu binișorul, când cu bâta, fie promițând acces la servicii medicale, de exemplu, fie impunând cu forța identitatea digitală. Țări mai puțin dezvoltate, cum este India, sunt deja foarte avansate pe acest drum. În țări mai dezvoltate, ca a noastră, vor acționa întâi cu mănuși, cu îndemnuri subtile; vor spune că identitatea digitală este ceva convenabil, ceva care te ajută să nu mai pierzi timp – și pentru mulți, probabil, va fi greu să refuze ceva care-i ajută să nu mai stea la cozile kilometrice de la controlul de securitate din aeroporturi, de exemplu. Temerile privind protecția vieții private și supravegherea continuă vor deveni secundare atunci când riști să-ți ratezi zborul și ai posibilitatea să treci mai repede de control folosind identitatea digitală.

 

Odată instalat, acest sistem de supraveghere va oferi mecanisme de control fără precedent, permițând existența unui regim care se va putea menține împotriva oricărei forme de rezistență.

 

Visul ăsta tehnocratic va instaura cel mai intransigent sistem autoritar care a existat vreodată pe lume și care se va putea menține în fața oricărei opoziții, pe baza monopolului economic și tehnologic.

 

Nu va mai fi nevoie ca disidenții să fie încătușați și duși la închisoare; controlul se va face în cea mai mare parte prin control financiar, mai ales dacă adoptăm moneda digitală emisă de băncile centrale. Dacă vei vrea să reziști, vei fi scos din sistem și, pur și simplu, ți se vor închide în nas ușile oricărui magazin; n-o să-ți mai poți cumpăra benzină. Ceea ce înseamnă că, odată instalat, sistemul acesta se va dovedi aproape imposibil de răsturnat.

 

„Eugenism la microunde”

 

Harari, personajul pe care l-am citat in extenso la început, este printre cei mai proeminenți membri ai acestei noi specii de activiști academici și vizionari care-și spun „transumaniști”. Acești inși vor să utilizeze tehnologia pentru a altera nu doar mediul nostru de viață ci, la un nivel fundamental, însăși ființa umană.

 

Scopul lor este să îmbunătățească, zic ei, omul, să ne facă mai rapizi, mai deștepți și tot așa. Chestie care, zice Harari, ar fi și posibilă, și dezirabilă, pentru că toate organismele – omul, la fel ca amiba sau banana, de exemplu – nu sunt, la bază, decât algoritmi biologici. Asta este aceeași veche ideologie a darwinismului social, dar supra-accelerată acum cu ajutorul tehnologiei, adusă la zi cu ultimele unelte puse la dispoziție de tehnologie, de la editarea genelor la nanotehnologie, robotică, produse farmaceutice de avangardă.

 

Eugenism la microunde. Nimic nou sub soare.

 

Eugeniștii secolului XX numeau persoanele cu dizabilități „useless eaters” („consumatori inutili”), iar Harari, făcându-se ecoul acestei retorici, a comentat de mai multe ori public această problemă, ce ne facem în viitor cu oamenii care vor refuza să fie „îmbunătățiți” prin IA, oameni la care se referă cu sintagma, citez: „useless people” („oameni inutili”).

 

Harari prezice că, în deceniile care vin, cea mai importantă problemă în economie și politică va fi ce ne facem cu toți oamenii ăștia inutili. Și explică; de fapt, problema cea mai mare va fi plictiseala; ce-or să facă oamenii ăștia, cu ce se vor ocupa ca să-și găsească și ei un sens al vieții, câtă vreme ei sunt lipsiți de sens și de valoare.

 

Harari sugerează chiar și o posibilă soluție la această problemă. Zice: „În prezent, cea mai probabilă soluție, din punctul meu de vedere, va fi o combinație de droguri și jocuri video”. Bun, măcar aici avem deja un avans. Ceea ce nu-i scapă atenției lui Harari; el zice că „tot mai mulți oameni consumă tot mai mult timp cu droguri, atât legale cât și ilegale, și jocuri video”. Deci aici prezice Harari că vor ajunge, în câțiva ani, cei care refuză să se lase „hăckuiți” în scopul îmbunătățirii prin IA.

 

„Mântuirea digitală”: eugenie și sfârșitul vieții biologice

 

Dar Harari nu a fost prima mea întâlnire cu această mișcare transumanistă. Acum câțiva ani, am vorbit la o conferință organizată la Institutul Stanford pe tema transumanismului și am analizat ideea așa-zisei „îmbunătățiri a omului”, tehnologia biomedicală care nu doar că ar vindeca bolnavii, dar i-ar face și pe cei sănătoși mai buni, adică mai rapizi, mai puternici, mai inteligenți etc. La respectivul eveniment au participat mai mulți studenți din clubul transumaniștilor de la Stanford, cu care am avut o discuție cordială după conferință. Ocazie cu care am aflat că simbolul clubului lor era H+, adică „Humanity Plus”.

 

Erau niște tineri extraordinar de inteligenți, ambițioși și serioși, cum sunt studenții de la Stanford de obicei; unii mai citiseră și Platon, nu doar revista The Scientific American și voiau să facă lumea mai bună. Or fi fost unul dau doi autoritariști printre ei, dar impresia mea generală a fost că niciunul nu voia să impună un sistem de dominație corporatist-oligarhică asupra lumii, hăckuind ființele umane.

 

Cu toate astea, per total, impresia mea a fost că pur și simplu nu înțelegeau implicațiile premiselor lor fundamentale, ale axiomelor pe care le acceptaseră. Sigur că avem voie să ne alegem primele principii, elementele de bază ale fundației, dar, după aceea, e necesar să le urmăm până la capăt, până la ultima lor concluzie logică, altfel ne păcălim singuri.

 

Iar studenții aceștia nu erau marginali, ci erau chiar reprezentanții culturii transumaniste locale, care, evident, este foarte puternică și influentă în Silicon Valley și modelează imaginația multor membri ai elitei tehnologice. Printre promotorii transumanismului se numără și filosoful Nick Bostrom de la Oxford, și geneticianul George Church de la Harvard, și răposatul fizician Stephen Hawking, și inginerul Ray Kurzweil de la Google, și alte figuri importante.

 

Revin la conferința lui Harari din 2018, de la Forumul Economic Mondial, pentru că acolo el admite că acest control asupra datelor ar putea nu doar să permită unora să instaureze o dictatură digitală, dar și că, în opinia lui, s-ar putea ajunge la ceva și mai radical – și aici citez – „elitele ar putea obține puterea de a remodela însuși viitorul vieții”.

 

Apoi, după ce i-a încălzit un pic pe spectatorii lui de la Davos, a continuat într-un crescendo, că n-o să fie doar cea mai mare revoluție din istoria umanității, ci, zice el, va fi cea mai mare revoluție în biologie de la începutul vieții, acum patru miliarde de ani. Ceea ce, evident, este o treabă foarte importantă, întrucât, așa cum spune el, timp de patru miliarde de ani în regulile de bază ale vieții nu s-a modificat nimic semnificativ; ere peste ere, totul a mers lin; de la dinozauri la amibe, la tomate, viața omului a fost întotdeauna supusă legilor selecției naturale și legilor biochimiei organice.

 

Dar gata. Aceasta urmează să se schimbe, zice Harari, pentru că, citez:

 

„știința înlocuiește acum evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, și nu prin designul inteligent al vreunui Dumnezeu aflat deasupra noastră, pe un nor, ci prin designul inteligent făcut chiar de noi.

 

Iar designul «norilor» noștri – IBM Cloud și Microsoft Cloud – sunt astăzi noile forțe motrice ale evoluției, într-un moment în care știința poate permite vieții, după ce aceasta a fost, timp de patru miliarde de ani, limitată la domeniul compușilor organici – știința poate permite vieții umane să treacă în domeniul anorganic.”

 

Fraza de început se face ecoul perfect al definiției inițiale a eugeniei, așa cum a dat-o chiar cel care a inventat termenul de „eugenie”, la final de secol XIX – mă refer la Francis Galton, care, neîntâmplător, era vărul lui Charles Darwin, și care spunea că ceea ce natura face azi încet și cu cruzime, adică evoluția prin selecție naturală, omul poate face providențial, repede și cu blândețe, adică evoluție prin propria noastră voință – sau, în cazul de față, prin voința cloud-urilor.

 

Dar ce spune Harari în ultima propoziție, că viața va trece în domeniul anorganic – acesta este un vechi vis al transumaniștilor, de la începuturile computeristicii moderne, visul că vom putea să ne încărcăm conținutul informațional al creierului sau al conștiinței în mașini (dacă vezi conștiința ca pe un fel de masiv sistem de calcul ori cloud digital ori alt depozitar tehnologic capabil să stocheze cantități enorme de date). Pornind de la această perspectivă integral materialistă despre om, nu vom mai avea nevoie de trupul omenesc, care, până la urmă, ne trădează de fiecare dată, astfel că, de fapt, a renunța la acest trup muritor, la această țărână organică, care se va întoarce mereu în țărână, înseamnă a ne găsi mijloacele tehnologice care ne vor permite să trăim etern într-un cloud digital sau într-un supercomputer celest.

 

Asta este salvarea, în escatologia transumanistă: mântuirea prin tehnologie digitală.

 

Acest proiect este unul imposibil, fizic și metafizic, pentru că Aristotel, Aquino și alții au spus că omul este o unitate inextricabilă între trup și suflet, iar nu un fel de spirit, de nălucă într-o mașină, un program software care poate fi transferat dintr-un aparat hardware în altul.

 

Dar, lăsând asta la o parte pentru moment, uitați-vă ce ne spune acest vis escatologic despre mișcarea transumanistă. Este evident că aceste fantezii, aceste deliruri ale imaginației, care au trecut deja dincolo de domeniul științei, constituie, foarte vizibil, o religie. De fapt, este vorba de o religie gnostică aparte, care atrage azi tot soiul de tipi educați, puternici, bogați, influenți cultural, pentru că face apel la aspirații religioase profunde și alte dorințe neîmplinite.

 

Transumanismul este un substitut de religie, un substitut de religie pentru epoca noastră laică.

 

O putere hidoasă

 

Nu pot sublinia îndeajuns cât de importantă este în vremea noastră acea mică lucrare a lui C.S. Lewis, Abolition of Man (Abolirea omului). Iar Lewis spunea, la un moment dat, că romanul distopic That Hideous Strength (Acea putere hidoasă), partea a treia din trilogia lui spațială, este o abordare ficțională a eseului Abolition of Man. Cei care au citit cu atenție Minunata lume nouă a lui Huxley și O mie nouă sute optzeci și patru a lui Orwell ar face bine să citească și That Hideous Strength, care, cred eu, este pe nedrept marginalizată în categoria distopic. În 1945, Lewis îl prezicea, practic, pe Yuval Harari și gașca lui de transumaniști, îi punea deja, pe ei și ideologia lor, la orizontul unui viitor apropiat.

 

Personajul lui Lewis, dr. Filostrato, un om de știință italian sincer, dar profund rătăcit, preia, alături de o cabală de tehnocrați, frâiele unui oraș universitar idilic – gândiți-vă la Oxford ori la Cambridge, ori chiar la Hillside – și începe imediat să schimbe totul potrivit propriei viziuni despre viitor.

 

Protagonistul romanului, Mark Studdock, este recrutat din universitate de acest institut de tehnocrați, care îi dau o mărire de salariu, știți cum e, și îl conving să renunțe la postul lui. Mark își dorește foarte mult să facă parte din acest grup progresist, să fie și el parte din acest cerc de cunoscători care se află la cârma viitorului și își petrece primele zile la acest institut național coordonând experimente și încercând să-și dea seama care este, mai exact, fișa postului lui. Până la urmă, își dă seama că a fost recrutat în primul rând ca să scrie materiale de propagandă care să explice activitățile institutului unui public tot mai suspicios. Dar, fiind cercetător în domeniul științelor sociale, iar nu jurnalist, Mark iese la un prânz cu Filostrato și membrii cercului de cunoscători, ocazie cu care află câte ceva despre viziunea despre lume a acestor oameni de știință.

 

Fliostrato tocmai ce dăduse ordin să se taie niște mesteceni din curtea institutului și să fie înlocuiți cu copaci făcuți din aluminiu. Cineva de la masă îl întreabă, normal, de ce face așa ceva, remarcând și că lui îi plac mestecenii. Iar Filostrato spune: ah, da, plantele de grădină pot fi drăguțe, dar nu și cele sălbatice; el însuși și-a pus niște trandafiri în grădină, dar nu arbuști și copaci sălbatici, din pădure, care sunt doar niște buruieni. Filostrato povestește cum a văzut, în Persia, un copac de metal atât de bine realizat, că nici nu-ți dădeai seama că nu era natural, și care, în opinia lui, s-ar putea face chiar și mai perfect. Interlocutorul lui obiectează, spunând că un copac de metal nu poate fi la fel cu unul natural, dar omul de știință nu se lasă intimidat, ci explică motivele pentru care un pom din fier este superior:

 

„Dar gândește-te la avantaje……. Nu te vei plictisi niciodată de el,  pentru că, dacă te plictisești de el într-un anumit loc, chemi doi muncitori și ți-l cară în altă parte, oriunde vrei tu să îl pui. Nu moare. Nu-i cad frunzele. Nu-i cad ramurile. Nu-și fac în el cuiburi păsările, ca să ai mizerie și gălăgie.”

 

Mark intervine și spune și el că da, așa, de amuzament, poți avea unul sau doi astfel de copaci, dar Filostrato o ține pe-a lui: momentan, e necesar să păstrăm copacii naturali, pentru atmosferă, dar, curând, vom găsi un substitut chimic și pentru atmosferă, și atunci nu vom mai avea nevoie de pomi naturali; atunci, nu vor mai fi decât aceste obiecte artistice în formă de copac, peste tot pe Pământ.

 

„De fapt, vom curăța toată planeta”, anunță Filostrato. „Adică cum?”, întreabă cineva. „Adică nu va mai fi niciun fel de vegetație”, zice Filostrato; „așa cum orice englez se bărbierește în fiecare dimineață, așa vom rade și noi într-o zi planeta”. „Păi și păsările ce-or să facă?”, se miră cineva. Dar Filostrato are un plan și pentru păsări; zice:

 

„Păi nu vom avea nici păsări pe acești copaci artistici. Vom avea numai păsări artistice, care cântă când apeși pe buton; le ții în casă și, când te plictisești de ele, le oprești. Gândiți-vă ce îmbunătățire considerabilă: nu mai ai pene pe jos, nu mai ai cuiburi, ouă, nu mai e mizerie.”

 

„Adică”, spune Mark, „asta înseamnă, practic, abolirea vieții organice”. La care Filostrato ripostează: este vorba de simplă igienă. Și aici vedem la Filostrato primele ecouri ale retoricii lui Yuval Harari, un discurs căruia i-ar fi stat foarte bine să răsune în sălile conferinței anuale de la Davos:

 

„Uitați ce e, prieteni, când luați de jos ceva putred, pe care se târăște o creatură organică, nu-i așa că spuneți: vai, ce scârbos? Și aruncați apoi mizeria pe jos?

 

Iar voi, englezii, mai ales voi, care – să recunoaștem – sunteți ostili vieții organice, cu excepția propriei voastre persoane, a propriului trup, pentru care, în loc să lăsați această viață organică să se desfășoare, ați inventat băile zilnice. Iar ceea ce numiți voi murdărie, țărâna, nu este murdărie; nu ăsta este termenul corect. Mineralele sunt țărână curată; adevărata mizerie vine de la organisme, de la transpirație, de la salivă, de la excreții.

 

Iar ideea voastră despre Puritate, nu-i și aceea, oare, un exemplu foarte bun că impur și organic sunt, de fapt, termeni interșanjabili pentru voi?

 

Și, până la urmă, și noi, oamenii, tot organisme suntem. Recunosc că……. în noi, viața organică a produs conștiința. Și-a făcut, deci, treaba. Dar, după asta, vrem să știm mai mult. Nu mai vrem o lume pe care viața organică crește peste tot, ca o blană. Nu mai vrem acest Prototip Albastru, ca să-i spun așa, care tot dă lăstari și tot înmugurește și tot face pui și putrezește.

 

E nevoie să scăpăm de el. Încet-încet, firește. Învățăm treptat cum să facem astfel încât creierele noastre să trăiască având tot mai puțin nevoie de trup; învățăm să construim trupuri în mod direct, din chimicale, ca să nu mai avem nevoie să le îndopăm cu animale moarte și cu buruieni. Învățăm cum să ne reproducem fără copulație.”

 

Moment la care cineva obiectează, spunând că partea asta nu i se pare deloc distractivă. Dar Filostrato spune:

 

„Prietene, păi deja ați separat distracția de fertilitate, iar distracția însăși pare să fie pe trecute. Natura însăși pare să arunce la coș acest anacronism, iar când va fi renunțat la el cu totul, atunci poate începe civilizația adevărată.”

 

Vă reamintesc că acest roman a fost scris cu decenii înainte să se inventeze fertilizarea in vitro și alte tehnologii de asistență în domeniul reproducerii și cu decenii înainte ca revoluția sexuală să ducă la acceptarea pe scară largă a pilulelor contraceptive.

 

O filosofie a morții

 

Așa cum Lewis arată la finalul cărții lui, știința nu este, însă, controlată de oameni de știință sclipitori. De fapt, ea este sub controlul unor forțe demonice.

 

Vedem atât în personajul real Harari, cât și în personajul fictiv Filostrato, oameni care îmbrățișează, care chiar celebrează ideea că ființele umane vor renunța la trup, văzut ca expresie a mizeriei pe care o produce viața organică, și își vor muta, cumva, existența conștientă într-un recipient steril din materie anorganică. Vedem în ambii un tip de om care vrea să dezinfecteze întreg Pământul, să-l spele bine cu soluție antibacteriană.

 

Oare nu cumva îndemnurile din perioada covid ne-au împins ceva cam mult în direcția visului lui Filostrato? Amintiți-vă cum dezinfectam și curățam întreg mediul înconjurător și cum ne-am transferat toate comunicările în mediul digital. Și-apoi, nu cumva am continuat pe calea asta, petrecând tot mai multe ore lipiți de un ecran, într-o lume virtuală, în loc să interacționăm cu oameni reali, în lumea reală? Asta în timp ce, din fiecare apăsare pe tastatură și din fiecare click, inteligența artificială extrage tone de date comportamentale despre noi.

 

Materia organică este vie, în timp ce cea anorganică este moartă. Nu pot conchide decât că visul transumaniștilor este, la o analiză finală, o filosofie a morții.

 

Dar suntem nevoiți să admitem că, astăzi, ea a devenit o filosofie influentă în rândurile elitelor. Într-un fel sau altul, noi toți am fost, mai mult sau mai puțin, seduși de ideea falsă că, printr-o aplicare coordonată și precaută a tehnologiei, vom scăpa de toți agenții patogeni din mediul nostru și vom dezinfecta planeta; ba chiar, pe calea asta, am putea chiar scăpa, cumva, de moarte…….

 

Filosoful italian Augusto Del Noce spunea că filosofiile care pornesc de la baze greșite nu doar că își ratează obiectivele, dar sfârșesc inevitabil prin a produce efectul contrar celui scontat.

 

Transumanismul tinde spre ceva superior – inteligență supraumană, puteri supraomenești, viață fără de moarte – dar, pentru că pornește de la idei cu totul false despre ce înseamnă să fii om, ne va duce – în caz că îmbrățișăm necugetat acest vis transumanist – la un coșmar, la o distopie de stupiditate, de slăbiciune și de moarte. Închei pe acest ton optimist…….

 

Citiți și:

De la darwinism la transumanism

Wesley J. Smith: De ce transumanismul este nerealist și imoral

Ce este transumanismul (I) – Principiile pe care se bazează, scopurile și rădăcinile culturale. În ce cred Yuval Harari și Klaus Schwab

 

 

https://yogaesoteric.net/transumanismul-este-o-religie-de-inlocuire/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Transumanismul a început deja: cronologia, epicentrele și judecata spirituală a epocii noastre

 

Întrebarea „Unde și când va începe transumanismul?” este una dintre cele mai profunde și mai provocatoare ale epocii noastre. Răspunsul sincer și bine documentat este următorul: transumanismul a început deja, iar noi trăim exact în faza lui de accelerare explozivă. Nu va „începe ” într-un loc anume, la o dată anume, ca un eveniment punctual, ci s-a născut treptat și se extinde acum în mai multe centre simultan.Voi detalia pas cu pas, pentru ca oricine să poată înțelege exact unde ne aflăm și ce urmează, din perspectivă tehnologică, filozofică și spirituală.

 

Când a început deja transumanismul? (Cronologia reală)

 

– 1957-1970 – Primele rădăcini tehnice: Julian Huxley publică eseul „Transhumanism” în 1957. În anii ’60 apar primele proteze bionice rudimentare și experimentele de interfață creier-mașină (în 1963 Jose Delgado controlează un taur cu electrozi).

– 1980-1990 – Mișcarea devine conștientă de sine: Max More, Natasha Vita-More și „extropienii” pun bazele filozofiei transumaniste în California. Apare revista Extropy.

– 1998-2002 – Se înființează World Transhumanist Association (astăzi Humanity+). Nick Bostrom publică primele lucrări majore.

– 2005-2015 – Faza practică:

– 2004 – FDA aprobă primul cip RFID implantabil uman (VeriChip).

– 2013 – Google înființează Calico (companie de cercetare anti-îmbătrânire).

– 2016 – Primul creier de șobolan controlat complet de la distanță prin optogenetică.

– 2016-2025 – Faza de accelerare masivă:

– 2016 – primul copil născut din trei părinți genetici (Marea Britanie).

– 2018 – primii bebeluși editați genetic prin CRISPR (China).

– 2020-2025 – Neuralink, Synchron, Paradromics și Blackrock Neurotech implantează zeci de persoane cu interfețe creier-computer care permit controlul tastaturii, cursorului sau brațelor robotice doar prin gând.

– 2023-2025 – explozia AI multimodal (ChatGPT, Grok, Claude, Gemini), robotica umanoidă (Tesla Optimus, Figure, Boston Dynamics Atlas) și editarea genetică de precizie.

– 2024-2025 – primele terapii de reversie a îmbătrânirii intră în teste clinice umane.

 

Concluzie cronologică: transumanismul tehnologic practic a început serios între 2016-2020 și a intrat în faza exponențială în 2023-2025. Punctul non retur a fost depășit.

 

Unde este acum „epicentrul ” transumanismului? Nu există un singur loc, ci un triunghi global cu trei vârfuri:

 

1. San Francisco Bay Area + Austin, Texas (SUA)

Neuralink, OpenAI, Anthropic, Calico, Altos Labs, Retro Biosciences. Aici se concentrează 70-80% din investițiile private în longevitate și interfețele creier-computer.

 

2. China (Beijing, Shenzhen, Shanghai)

BGI Genomics, editare genetică embrionară, China Brain Project, strategie de stat pentru îmbunătățirea umană. China avansează cel mai rapid pe editare germinală și optimizare cognitivă.

 

3. Israel, Elveția, Singapore

Noduri strategice de cercetare: longevitate, neuroștiințe, politici permisive pentru inginerie genetică.

 

Când vom vedea efectele clare în viața de zi cu zi?

 

– Între 2027 și 2035 vor apărea pragurile vizibile:

– 2026-2028 – zeci de mii de utilizatori cu implanturi neuronale, inclusiv persoane sănătoase.

– 2028-2032 – terapii de întinerire biologică (-15 până la -25 de ani biologici) pentru elitele financiare.

– 2030-2035 – copiii proiectați genetic vor deveni realitate legală în anumite state.

– 2033-2040 – AGI, nano-tehnologia și robotica vor permite tentative de „transfer” sau copiere a conștiinței.

 

Din perspectivă creștină, dar și din perspectiva tradițiilor spirituale universale, transumanismul ridică probleme majore:

Omul este creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ”. Îmbunătățirea fără limită riscă să distrugă exact acest chip: libertatea, suferința, jertfa, moartea ca poartă.

Ideea de „nemurire biologică” sau „upload al conștiinței” rupe unitatea dintre trup și suflet.

 

Apare riscul unei caste post-umane care va domina oamenii rămași „naturali” – o formă nouă de sclavie globală. Totuși, medicina, protezarea și prelungirea vieții sănătoase nu sunt condamnate. Linia roșie apare atunci când omul vrea să devină „ca Dumnezeu” fără Dumnezeu.

 

 

 

Transumanismul nu „va începe ”. El se desfășoară deja. Se accelerează exponențial în intervalul 2025-2030. Centrele principale sunt SUA, China și câteva noduri secundare strategice. Următorii zece ani vor fi decisivi: fie omenirea va folosi tehnologia cu măsură și discernământ, fie va păși într-o eră post-umană în care sufletul va deveni cea mai ieftină monedă.

 

Cine înțelege aceste aspecte nu mai are voie doar să asiste. Fiecare om conștient este chemat să aleagă unde se așază: de partea mașinii sau de partea ființei vii.

 

Transhumanismul în lumina Scripturii

 

Transumanismul nu apare ca termen în Biblie – Scriptura a fost redactată acum aproape 2000 de ani – dar duhul transumanismului este descris cu o precizie cutremurătoare. Biblia vorbește despre patru mari „proiecte transumaniste” ale omenirii căzute. Toate au un element în comun: se termină prin judecata lui Dumnezeu.

 

Iată, pas cu pas, ce spune Scriptura despre dorința omului de a deveni „mai mult decât om” fără Dumnezeu.

 

1. Primul transumanism – Turnul Babel (Facere 11:1-9)

„Haidem să ne facem un nume……. să nu fim risipiți……. să ajungem până la cer.”

Aceasta este prima încercare colectivă a omenirii de a depăși condiția umană prin tehnologie, organizare și unitate impusă.

Rezultatul este limpede: Dumnezeu amestecă limbile și risipește omenirea.

Înțelesul pentru azi: orice proiect global de „unitate tehnologică” care vrea să înlocuiască unitatea în Dumnezeu se va sfârși inevitabil într-o dezbinare și mai mare.

 

2. Al doilea transumanism – Nefilimii (Facere 6:1-8)

„Fiii lui Dumnezeu” – interpretați de majoritatea Sfinților Părinți ca fiind îngeri căzuți – au coborât și au făcut copii cu fiicele oamenilor. Rezultatul: uriași, „oameni cu nume”, ființe hibride.

Aceasta este prima formă de editare genetică din istoria omenirii – hibridizare înger-om.

Rezultatul este dramatic: „Și a văzut Domnul că multă este răutatea omului pe pământ……. și I-a părut rău că l-a făcut.” Urmează Potopul.

Înțelesul pentru azi: când omul începe să-și modifice genomul – prin tehnologia de editare genetică CRISPR, bebeluși cu mai mulți părinți genetici, hibridizări cu AI – riscă să nască ființe care nu mai sunt create „după chipul lui Dumnezeu”.

 

3. Al treilea transumanism – Faraon și magii lui (Ieșire 7-12)

Magia egipteană era o formă de „tehnologie spirituală” prin care omul încerca să imite puterile lui Dumnezeu: toiagul devenea șarpe, apa se prefăcea în sânge, broaștele invadau țara.

Era un transumanism demonic: omul vrea să devină dumnezeu prin forțe oculte.

Rezultatul: toate plăgile se întorc împotriva lor, întâii-născuți mor, imperiul se prăbușește.

Înțelesul pentru azi: când tehnologia devine „magie modernă” – control în sfera conștiinței, implante neuronale, realitate virtuală ca evadare din realitate – ea se va întoarce împotriva creatorilor ei.

 

4. Al patrulea transumanism – Împăratul Antihrist (II Tesaloniceni 2; Apocalipsa 13)

Acesta este transumanismul final și desăvârșit.

– „Omul nelegiuirii……. care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu.”

– „Face semne mari……. înșală pe locuitorii pământului…….”

– „Și face ca toți să primească semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără semn.”

 

Va fi un om care:

 

va părea nemuritor („rana de moarte i s-a vindecat”);

va controla conștiințele prin imagine și tehnologie („icoana fiarei vorbea”);

va impune o pecete economică și biologică.

Sfântul Andrei al Cezareei (sec. VII): „Semnul fiarei va fi ori un cip, ori un tatuaj, ori orice altceva care va schimba firea omului și-l va face să nu mai poată spune «Tatăl nostru».”

 

Ce spune Hristos Însuși despre aceste vremuri?

 

„Se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor face semne mari și minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.” (Matei 24:24)

Vor veni „salvatori ” care vor promite sănătate veșnică, nemurire, inteligență fără limite. Vor face minuni tehnologice reale. Dar scopul lor va fi luarea sufletului omului. „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” (Marcu 8:36) Acesta este versetul-cheie împotriva întregului proiect transumanist.

 

 Ce ne spun sfinții despre transhumanism

 

Întrebarea „Ce ne spun marii Părinți ai omenirii despre vremurile transumanismului?” este una dintre cele mai grele și mai necesare ale epocii noastre.

Răspunsul scurt este acesta: ei nu au vorbit despre cipuri, AI sau CRISPR, dar au vorbit exact despre duhul care le-a născut. Transumanismul nu este o tehnologie nouă. Este vechiul duh al lui Lucifer, îmbrăcat acum în halat alb de laborator și finanțat cu miliarde de dolari.

 

Iată ce ne spun, cuvânt cu cuvânt, marii Părinți despre ceea ce trăim astăzi:

 

Sfântul Ignatie Briancianinov (†1867) – proorocie uluitoare

„În vremurile de pe urmă, trupul omului va fi cinstit foarte, iar sufletul va fi disprețuit. […….] Oamenii vor născoci mijloace să trăiască mult și fără boală, dar sufletul lor va muri mai înainte de trup.” (Areopagitul Rusiei, vol. V)

Sfântul Paisie Aghioritul (†1994) – cel mai explicit

„Vor veni vremuri când diavolul va umbla pe pământ cu «antenele» lui. Vor face operații la creier și vor pune cipuri. Cine va primi cipul nu va mai putea face rugăciunea lui Iisus. Omul va deveni ca un radio controlat de satelit. Și cei care vor primi pecetea vor fi ca niște câini legați cu lanț invizibil.” (Cuviosul Paisie – Scrisori către monahi)

Sfântul Ioan de Kronstadt (†1908)

„Va veni vremea când oamenii vor vrea să devină nemuritori pe pământ și vor chema moartea, dar moartea va fugi de ei.

Atunci se vor scârbi de viață și vor striga: «Cine ne va scăpa de trupul acesta al morții?»”

Sfântul Siluan Athonitul (†1938)

„Când omul se mândrește că poate face ceva fără Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt se retrage și rămâne doar mintea lui – iar mintea fără har este diavolească.”

Sfântul Iustin Popovici (†1979) – cel mai dur

„Transumanismul este ultimul și cel mai rafinat umanism – adică închinarea la om ca dumnezeu. Este antihristianism științific. Omul vrea să devină dumnezeu prin tehnică, dar devine jucăria diavolului.” (Omul și Dumnezeul-om)

Sfântul Nicolae Velimirovici (†1956)

„Când omul va începe să-și schimbe trupul ca pe un costum, atunci va pierde sufletul ca pe o haină veche pe care o aruncă.

Și va rămâne gol în fața lui Dumnezeu la Judecată.”

Părintele Arsenie Papacioc (†2011)

„Să nu vă speriați de cipuri, să vă speriați de trădare. Cipul nu te face rob dacă tu ești deja rob înăuntru. Dacă îți iubești păcatul mai mult decât pe Hristos, nici fără cip nu ești liber.”

Părintele Rafail Noica

„Tehnologia nu este rea în sine. Dar când omul folosește tehnologia ca să scape de cruce, atunci tehnologia devine antihristică. Crucea este singura cale spre Înviere. Cine fuge de cruce fuge de Hristos.”

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (†1991)

„Eu văd cu duhul: vor veni ani când oamenii vor avea în ei aparate și vor auzi voci în cap. Atunci să fugiți în munți și să vă rugați. Numai rugăciunea curată va mai putea să alunge acele glasuri.”

Părintele Tadej de Vitovnica (†2003)

„Când omul va vrea să trăiască veșnic fără Dumnezeu, va începe să moară veșnic cu diavolul.”

Toți Părinții ne avertizează asupra acelorași aspecte, folosind cuvinte diferite:

 

Transumanismul este păcatul originar repetat la scară planetară – dorința de a fi „ca Dumnezeu” fără Dumnezeu.

Este încercarea de a anula căderea prin tehnică în loc de pocăință.

Este minciuna veche a șarpelui: „Nu veți muri nicidecum……. veți fi ca Dumnezeu.”

Dar tot ei ne dau și leacul:

 

– Rugăciunea lui Iisus neîntreruptă – oprește orice formă de control lăuntric;

– Smerenia absolută – te face invizibil pentru sistem;

– Iubirea jertfelnică – o forță pe care niciun algoritm nu o poate copia;

– Moartea zilnică pentru Hristos – cale spre adevărata nemurire.

 

Părinții nu se tem de tehnologie. Ei se tem de omul care își pierde sufletul în timp ce își prelungește viețuirea trupului. Rămâi în rugăciune. Rămâi om până la capăt. Căci doar așa vei trece prin valul acesta și vei ieși de partea cealaltă – nu ca post-uman, ci ca om viu în Dumnezeu.

 

Citiţi şi:

„Transumanismul este o religie de înlocuire”

De la darwinism la transumanism

Wesley J. Smith: De ce transumanismul este nerealist și imoral

 

 

 

https://yogaesoteric.net/transumanismul-a-inceput-deja-cronologia-epicentrele-si-judecata-spirituala-a-epocii-noastre/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital

 

„Deturnarea evoluției pentru a se ipostazia în «proiectanții inteligenți» ai vieții pe pământ reflectă aspirația transumaniștilor de a deveni asemenea lui Dumnezeu. De asemenea, reflectă disprețul lor deplin față de Dumnezeu ca inteligență-sursă, care se află în spatele oricărui proiect pământesc. Indiferent cum se poziționează, scopul transumaniștilor este unul anti-Dumnezeu și anti-uman.” – Patrick Wood, TechnocracyNews

 

 

 

De ce au globaliștii o obsesie atât de puternică pentru inteligența artificială (AI)? De unde dorința lor ferventă [de a crea] un creier digitalizat autonom, care îi entuziasmează atât de tare? Este vorba despre ceea ce poate face IA pentru ei și agenda lor, sau există și un scop „ocult” mai întunecat al acestui plan, care este pentru ei atât de atrăgător?

 

Forumul Economic Mondial, o organizație devotată realizării agendei globaliste „Marea Resetare”, celei de-a Patra Revoluții Industriale și creării unei „economii a lucrurilor [deținute și împărțite] în comun / neocomunism” („shared economy”), dedică o mare parte din fiecare întâlnire anuală de la Davos, Elveția, discuțiilor despre IA și extinderea influenței acesteia asupra vieții de zi cu zi.

 

Organizația Națiunilor Unite organizează sesiuni ample referitoare la politici legate de inteligența artificială și a depus eforturi considerabile pentru a stabili „reguli de etică” pentru dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale. La baza eforturilor ONU se află ideea că numai ONU este calificată să stabilească și să controleze tehnologiile AI; pentru binele întregii omeniri, desigur. Se plănuiește ca guvernarea bazată pe AI să intre în vigoare până în 2030, conform Cărții albe a ONU (toate instituțiile globaliste au stabilit anul 2030 ca dată-țintă pentru toate proiectele lor).

 

O altă organizație mai puțin cunoscută, dar substanțială, este Summit-ul Guvernului Mondial, care se desfășoară în fiecare an la Dubai. La acest summit participă mai mulți lideri și reprezentanți de guverne naționale, precum și directori executivi ai unor mari corporații și celebrități. Subiectele principale care sunt în atenția WGS sunt de obicei propaganda schimbărilor climatice, centralizarea economiei globale, transumanismul și IA.Majoritatea dezbaterilor publice despre IA evidențiază narațiuni favorabile (de propagandă); se urmărește să fim convinși de multiplele avantaje pe care ni le va aduce tehnologia AI. Unele dintre „avantaje” sunt modificări transumaniste în ceea ce privește starea de sănătate, implanturi computerizate în trup sau creier și chiar nanoboți care ar putea fi într-o zi suficient de avansați încât să ne schimbe chiar celulele. Cu alte cuvinte, pentru a beneficia de AI suntem condiționați să devenim mai puțin umani și, într-un grad mai mare, mașini.

 

Alte presupuse beneficii implică o serie largă de sisteme noi (unele dintre ele sunt construite acum) care ar permite algoritmilor să monitorizeze fiecare aspect al vieții noastre. Globaliștii se referă adesea la aceste sisteme prin expresia „Internetul lucrurilor” – fiecare aparat pe care îl dețineți, mașina pe care o conduceți, fiecare computer, fiecare telefon mobil, cameră de supraveghere, semafor, totul ar fi centralizat într-o singură rețea IA în interiorul unui oraș și fiecare oraș ar fi conectat, într-o imensă „pânză de păianjen”, la o bază de date națională IA.

 

Internetul lucrurilor este menționat în mod frecvent în combinație cu guvernanța privind schimbările climatice și restricțiile legate de emisiile de carbon. Scopul este foarte clar – guvernele și elitele corporatiste doresc să aibă capacitatea de a monitoriza fiecare watt de energie pe care îl folosiți zilnic. Acest spectru complet de informații îi va ajuta să ne dicteze deciziile și accesul nostru la bunuri și servicii. Ei vor avea un control total asupra oricui locuiește în aceste „orașe inteligente”. Întreaga noastră viață, în fiecare secundă, va fi urmărită și analizată.

 

Dar cum ar fi posibil aceasta? Milioane de oameni care își trăiesc viața în fiecare zi – sunt o mulțime de date de verificat pentru a găsi pe cineva care nu respectă regulile. Acesta este unul dintre motivele pentru care globaliștii sunt atât de ahtiați după tehnologiile IA – ele constituie singurul instrument disponibil pentru a colecta și a face posibilă colectarea de date în masă în timp real.

 

Se fac deja eforturi pentru a utiliza sistemele IA pentru a prezice criminalitatea înainte de a se produce (pre-crima). Aceste experimente sunt mai degrabă supraevaluate, deoarece nu prezic, de fapt, anumite crime și nici nu identifică anumiți criminali. Mai degrabă, ei folosesc analiza statistică pentru a prezice în ce zone ale unui oraș este cel mai probabil să fie comise anumite crime. Nu avem nevoie de inteligență artificială pentru asta, orice polițist care a lucrat suficient de mult timp într-un oraș va putea spune când și unde este cel mai probabil să se comită anumite crime.

 

În mod ironic, algoritmii de inteligență artificială au fost acuzați recent de „prejudecăți rasiste” când vine vorba de zonele pe care le selectează pentru a prezice criminalitatea, deoarece, adesea, zonele [cu criminalitate ridicată] tind să fie cartierele cu oameni predominant de culoare, iar persoanele despre care se prezice că ar putea deveni infractori sunt, într-o măsură mai mare, tineri de culoare. Așadar, computerele au fost acuzate că schițează în mod rasist profiluri de infractori, la fel cum au fost acuzați mulți polițiști.

 

O altă contradicție clasică a stângii politice este că ei agreează ideea restricțiilor legate de schimbările climatice, a transumanismului și chiar a supravegherii de către IA atunci când aceste idei sunt avantajoase pentru ei, dar unui computer nu îi pasă de sentimentele noastre și nici de tabuurile sociale. El funcționează doar cu numere.

 

Aici ajungem la pericolele mai mari inerente IA. Imaginați-vă o lume micro-administrată de un algoritm rece care vede oamenii doar în două moduri: fie ca o resursă, fie ca o amenințare.

 

Predicția referitoare la comiterea unei crime este un nonsens; algoritmii monitorizează obiceiurile și tiparele, iar ființele umane tind să spargă tiparele pe neașteptate. Oamenii sunt afectați în moduri diferite de evenimentele specifice perioadelor de criză, moduri care sunt imposibil de prevăzut. Există mult prea multe variabile și nu va exista niciodată un sistem care să fie capabil să prezică viitorul, dar aceasta nu îi va împiedica pe globaliști să urmărească să forțeze crearea unui astfel de sistem.

 

Guvernarea IA este ceva inevitabil, potrivit instituțiilor globaliste. Ei susțin că, într-o zi, Inteligența Artificială va fi folosită pentru a guverna societăți întregi și pentru a distribui pedepse în baza unor modele eficiente din punct de vedere științific. Pentru ei, aceasta este evoluția „naturală” a omenirii, una pe care nu o putem evita, dar, în realitate, este o profeție care se împlinește singură. Nu este neapărat menită să se împlinească, ci este proiectată [prin inginerii] să se petreacă.

 

 

 

Susținătorii IA susțin că algoritmii nu pot acționa cu aceeași părtinire ca în cazul oamenilor, prin urmare, ei ar fi cei mai preciși judecători ai comportamentului uman. Fiecare decizie, de la producție până la distribuție, de la asistența medicală până la școală și ordinea publică, ar fi gestionată de IA ca un mijloc de a se ajunge la „echitatea” dorită.

 

După cum s-a arătat mai sus, ei s-au lovit deja de hibele probabilității statistice și de faptul că, și atunci când IA este lăsată să ia decizii autonome, lipsite de emoții, milioane de oameni vor considera, în continuare, acele decizii ca fiind părtinitoare. Și, în anumite privințe, vor avea dreptate.

 

Decizia cea mai logică nu este întotdeauna și cea mai morală. În plus, o IA este programată de creatorul său și poate fi proiectată pentru a lua decizii ținând cont de atitudinea părtinitoare a celui care a creat-o. Cine poate programa IA? Cine îi va dicta codificarea? Elitele globaliste?

 

Și aici ajungem la aspectul mai „spiritual” al chestiunii IA în relație cu globaliștii.

 

Acum câțiva ani, am scris un articol intitulat „Luciferianismul: o privire seculară asupra sistemului de credințe globalist distructiv”. Scopul meu în acest articol a fost să evidențiez numărul mare de dovezi potrivit cărora globaliștii reprezintă, de fapt, un cult al psihopaților organizați (oameni lipsiți de empatie care se simt bine să creeze distrugere de dragul câștigului personal). Am ajuns la concluzia că globaliștii au într-adevăr o religie, iar „credința” lor de bază, potrivit dovezilor, este luciferianismul.

 

Da, sunt sigur că vor exista persoane care vor lua în râs această idee, dar faptele sunt de netăgăduit. Există un aspect ocult distinct al globalismului, iar luciferianismul apare constant ca rădăcină a acestei filosofii. Cred că am expus acest aspect destul de clar în articol și nu voi relua aici toate argumentele; oamenii sunt invitați să citească dacă doresc.

 

Am scris dintr-un punct de vedere secular, deoarece luciferianismul este o ideologie în mod inerent distructivă, chiar și dacă îl privim din afara perspectivei creștine. Dincolo de aceasta, există elemente psihologice care este necesar să fie abordate și pe care creștinismul le ignoră adesea. Filosofia luciferiană este „croită” pentru oamenii narcisiști și sociopați. Ideea de bază a acestui cult este despre existența unor ființe umane „speciale”, care nu sunt împiedicate de nicio limită a conștiinței, moralei sau eticii. Lipsa empatiei este considerată un avantaj pentru realizarea progresului, iar scopul final al luciferianismului este „îndumnezeirea” – oameni care vor deveni zei fie prin idolatrizarea lor de către alții, fie prin puterea influenței lor sau prin metode tehnologice de extindere a vieții și a abilităților lor.

 

Dar ce legătură are acest cult cu IA?

 

Cred că globaliștii privesc inteligența artificială cu atât de multă reverență pentru că ei cred că este o nouă formă de viață sau o formă ultimă de viață: o viață pe care o pot crea (așa cum creează zeii viața). Și, dacă privim în mod simbolic, această nouă „viață” este de fapt făurită după asemănarea creatorilor ei: nu cunoaște empatia, sentimentele de remușcare și de vinovăție, nici dragostea. Cu alte cuvinte, este fără suflet, la fel cum psihopații globaliști sunt fără suflet.

 

Dacă ar fi să privim pentru o clipă IA în termeni religioși, IA este o antiteză față de chipul lui Hristos. Hristos reprezintă o formă atotștiutoare de iubire supremă și sacrificiu de sine potrivit doctrinei creștine. Nu cred că există un cuvânt pentru ceea ce reprezintă, în ultimă instanță, IA. Singurul termen care pare să se potrivească este „Antihrist”: Ochiul atotvăzător. Conducerea unei super-inteligențe lipsite de umanitate.

 

Pentru a fi mai clar, nu cred în conceptele despre sfârșitul lumii descrise de cei care aderă la interpretări mai populare ale Apocalipsei. Cred că lumea se schimbă. Cred că imperiile se ridică și se prăbușesc, iar decăderea poate fi adesea văzută drept „sfârșitul lumii”, când este, de fapt, vorba doar de sfârșitul unei epoci. Acestea fiind spuse, cred puternic în existența răului; răul însemnând acțiuni intenționat înșelătoare sau distructive comise în beneficiul unor interese pur personale sau organizaționale, cum sunt crima sau înrobirea. Răul există într-adevăr și este un element evident al existenței umane.

 

Există, de asemenea, trăsături ale umanității care generează binele, care ne împiedică să ne autodistrugem atunci când le manifestăm. Conștiința, rațiunea, înțelepciunea și credința pot crea un scut împotriva răului pentru majoritatea dintre noi. Dacă nu am fi avut aceste trăsături esențiale imprimate în psihicul nostru, ne-am fi autoanihilat cu mult timp în urmă. Dar sunt unii oameni care nu au conștiință, nu au empatie și disprețuiesc aceste trăsături, considerând că ele creează „limitări”.

 

IA este proiectată de acest gen de oameni. Și poate că nu vor provoca „sfârșitul lumii” în sensul pe care îi înțelegem în mod obișnuit (sau în termeni biblici), dar, cu timpul, ar putea elimina tot ceea ce ne face demni. Într-un fel, aceasta ar fi o Apocalipsă. Ar fi un adevărat coșmar creat de psihopați care folosesc inteligența artificială sociopată, încurajând în mod activ masele să-și abandoneze trupurile umane pentru a deveni monstruozități digitale și himere tehnologice.

 

Dacă le va reuși planul, aceasta ar fi într-adevăr pervertirea supremă a naturii umane sau a planului lui Dumnezeu. Dorința [acestor psihopați] de a fi dumnezei nu merită [un asemenea sacrificiu] pentru cei mai mulți dintre noi, dar pentru globaliști este visul unei epoci și vor face orice pentru a-l face să devină realitate.

 

Autor Brandon Smith

 

Citiți și:

Spaima unui fost director Google: Dezvoltatorii de inteligență artificială creează un zeu

Dictatura digitală. Chinezii au primul oraș 100% supravegheat de Inteligență Artificială

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/inteligenta-artificiala-o-privire-seculara-asupra-antihristului-digital/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Mintea devine telecomandă: apare tehnologia care transformă gândurile în acțiuni reale

 

 

De Florentina Musat

 

 

 

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să folosești telefonul fără să-l atingi? Să trimiți un mesaj fără să tastezi? Să aprinzi lumina fără să te ridici din pat? Toate acestea devin posibile datorită unei tehnologii care, până nu demult, părea desprinsă din filmele SF: interfața creier–computer.

 

Ce este o interfață creier–computer?

Este un dispozitiv care se conectează direct la creierul uman și „traduce” gândurile în comenzi digitale. Cu alte cuvinte, creierul trimite un semnal – de exemplu, „vreau să mișc cursorul pe ecran” – iar dispozitivul îl interpretează și îl transmite către un computer, telefon sau alt aparat.

 

Această tehnologie este folosită în special pentru a ajuta persoanele cu paralizie sau alte afecțiuni neurologice grave. De exemplu, cineva care nu-și poate mișca mâinile poate, cu ajutorul unui implant cerebral, să scrie un mesaj, să navigheze pe internet sau chiar să controleze o proteză robotică.

 

Cât de răspândită este această tehnologie?

Deocamdată, este la început. Mai puțin de 100 de oameni din lume au primit astfel de implanturi permanente. Dar potrivit unui raport din Wall Street Journal, dacă studiile clinice decurg bine, acest număr se va dubla în următorul an. Asta înseamnă că tot mai mulți pacienți vor avea acces la această tehnologie, iar companiile care o dezvoltă speră ca, în viitor, milioane de oameni să o poată folosi.

 

Cine sunt liderii în domeniu?

Patru companii se află în fruntea acestei revoluții:

 

Neuralink – fondată de Elon Musk. Folosește un implant care se introduce în craniu, cu ajutorul unui robot chirurgical. Acest implant poate detecta activitatea neuronală cu o precizie foarte mare. Primul pacient, Noland Arbaugh, paralizat în urma unui accident, poate juca șah și naviga pe internet doar cu gândul.

Synchron – are o abordare mai blândă. Dispozitivul lor, numit Stentrode, se introduce printr-o venă din gât și ajunge în apropierea creierului, fără să fie nevoie de operație pe creier. Este primul implant care funcționează direct cu iPhone, iPad și Apple Vision Pro.

Precision Neuroscience – folosește o rețea de electrozi foarte subțiri care se așază pe suprafața creierului. Aceștia pot fi folosiți temporar, timp de 30 de zile, pentru a „cartografia” gândurile – adică pentru a înțelege cum funcționează creierul în timp real.

Paradromics – a realizat primul implant uman în mai 2025. Dispozitivul lor poate înregistra activitatea fiecărui neuron în parte, oferind o precizie incredibilă. Este folosit pentru a ajuta pacienții cu paralizie severă să comunice prin intermediul unui computer.

 Apple schimbă regulile jocului

Un moment important a fost când Apple a anunțat că va permite controlul dispozitivelor sale – iPhone, iPad și Apple Vision Pro – prin gânduri. A creat un nou sistem numit BCI HID (Human Interface Device), care recunoaște semnalele cerebrale ca o formă oficială de control, alături de atingere, tastatură și voce.

 

Synchron este prima companie care a reușit să integreze această tehnologie cu produsele Apple. Asta înseamnă că o persoană cu paralizie poate folosi un iPad fără să-l atingă, fără să vorbească și fără să se miște – doar gândind.

 

Cum funcționează?

Implantul este introdus în corp, ajungând în apropierea cortexului motor – partea creierului care controlează mișcările.

Acesta detectează intențiile motorii (de exemplu, „vreau să apăs pe un buton”) și le transmite wireless către un decodor.

Decodorul transformă semnalul cerebral în comenzi digitale, care ajung direct la telefon sau tabletă.

Dispozitivul Apple trimite înapoi informații contextuale, pentru ca sistemul să se adapteze în timp real.

Totul se întâmplă într-un circuit închis, rapid și eficient.

 

Ce înseamnă asta pentru oameni?

Pentru persoanele cu dizabilități, este o șansă uriașă de a-și recăpăta independența. Pentru restul lumii, este începutul unei noi ere în care mintea devine telecomanda. Această tehnologie nu este doar o inovație medicală. Este o schimbare de paradigmă în modul în care interacționăm cu lumea digitală. În viitor, poate că nu vom mai avea nevoie de tastaturi, ecrane tactile sau chiar de voce. Vom putea controla totul cu gândul.

 

 

https://longevitymagazine.ro/stil-de-viata/mintea-devine-telecomanda-apare-tehnologia-care-transforma-gandurile-in-actiuni-reale-3754.html

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

(DEZILUZIE…)Libertăţi pe cale de dispariţie

De Corina Matei

 

 

„Ne apropiem cu repeziciune de stadiul unei inversiuni terminale: stadiul în care guvernarea este liberă să facă orice dorește, pe când cetăţenii au voie să acţioneze numai cu permisiunea ei; ceea ce reprezintă stadiul celei mai întunecate perioade din istoria omenirii, cel în care dictează forţa brută.” (Ayn Rand)

În articolul din numărul precedent am abordat valoarea egalităţii între oameni în contextul vehiculării ei în răstimpul Revoluţiei Franceze, de la 1789, după deviza: „Libertate, egalitate, fraternitate. Sau moartea!” Am adus argumente în sprijinul ideii că egalitatea, privită abstract, ca ideal, nu putea deveni funcţională prin simpla postulare a puterii raţiunii umane de a o produce și a o afirma. În plus, eludarea rădăcinii creștine a egalităţii dintre oameni a creat imposibilitatea ca ea să fie promovată ca simplu deziderat al conștiinţei umane.

 

În cele ce urmează vom aborda valoarea libertăţii ca valoare-stindard a Revoluţiei Franceze și a Revoluţiei Americane. Dorim să evaluăm în ce măsură ea a fost urmărită, instrumentată și respectată în societăţile franceză și americană din acele timpuri, precum și în istoria americană de până astăzi.

 

Rădăcini ale ideii de libertate

În condiţiile în care Franţa revoluţionară se confrunta cu zece ani terifianţi de haos civil, legislativ, social, militar, economic, strategia ei de „schimbare totală” era criticată cu argumente puternice de către filosoful britanic Edmund Burke. Acesta susţinea că diversele libertăţi ale omului și cetăţeanului sunt oricând la discreţia „oricărui spirit sălbatic și litigios”, și aceasta tocmai pentru că se recursese la abolirea tuturor legilor și ordinii preexistente, ca și cum totul ar fi fost greșit, viciat, demn de dispreţ, iar noutatea devenise o valoare în sine. Numai că nu tot ce este nou este și bun ori superior vechiului. Burke îi scria unui amic francez: „Franţa a cumpărat sărăcie prin crimă! Franţa nu și-a sacrificat virtutea pentru a-și urmări interesul, ci și-a abandonat interesul prostituându-și virtutea.” Varianta ce părea mai sănătoasă social, după toate evidenţele, ar fi fost cea practicată în istorie, anume să se evalueze și să se pornească de la un statu-quo acceptabil; apoi să se facă schimbări treptate, parţiale, reforme succesive. Schimbarea totală era nemaiîntâlnită până atunci.

 

Reproșul adus francezilor era că au dispreţuit orice pricepere a specialiștilor în politică și religie, toate dezbaterile, rezoluţiile, procedurile, iar impunerea oricărei noi măsuri, de către neofiţi „iluminaţi în toate”, presupunea recursul la forţa armată.

 

Efectul haosului social, în care nu se regăseau nici manifestarea egalităţii sociale, nici a libertăţii, era dat și de abolirea oricărei forme de credinţă și practică religioasă, după cum sugera istoricul francez Jacques Madaule. Constituţia civilă atee și măsurile de forţă săpaseră o prăpastie între revoluţionari și o parte din poporul francez, încă religios în forul interior.

 

Faptul că în numele raţiunii umane s-au comis zeci de mii de crime și peste jumătate de milion de arestări a produs ecouri în istorie, atât printre cei evlavioși, cât și printre atei. Un filosof precum Nietzsche, de pe poziţia unui „anticreștinism creștin” (Ion Ianoși), exclama: „Ah, raţiunea, gravitatea, stăpânirea afectelor, întreagă această afacere tenebroasă care se cheamă cugetare, toate aceste privilegii pompoase ale omului: cât de scump au fost ele plătite, cât sânge şi câtă groază se află la temelia acestor «lucruri bune»!”

 

În schimb, America își formase imaginea de „ţară a libertăţii”, tot după o revoluţie (1788), prin instaurarea statului de drept fără a distruge toate temeliile preexistente. Democraţia americană a fost posibilă prin sprijinirea ei pe legi civile și pe morala creștină. De fapt, legile civile aveau ca fundament morala creștină protestantă. Deviza „In God we trust” (Noi ne încredem în Dumnezeu), imprimată pe bancnota dolarului, este un simbol al revendicării politicii americane de la religia creștină a primilor coloniști. Un alt simbol al Americii a rămas, până astăzi, Statuia Libertăţii, care îi întâmpină pe toţi călătorii ce o vizitează dinspre Europa.

 

„În Statele Unite, patria se face simţită pretutindeni. (…) în America, omul nu ascultă niciodată de un alt om, ci ascultă de justiţie sau de lege”, aprecia în 1835 Alexis de Tocqueville, sociologul francez care vizitase și analizase atent societatea americană. La cinci ani după o nouă revoluţie în Franţa, a Comunei din Paris, el admira organizarea pașnică, moralitatea și activismul americanilor de rând, a celor ce se intitulaseră revoluţionar „We the People” (Noi, poporul); dincolo de urmărirea propriilor treburi și afaceri, fiecare părea implicat în treburile publice, dezbătea măsurile politice, purta discursuri despre binele comun, se asocia comunităţii în combaterea consumului de alcool etc. și, pe măsură ce se implica, devenea mai isteţ, mai priceput, „mai luminat și mai activ decât înaintașii lui”. Morala sa creștină nu era una eroică, ci una care oferea o normalitate și o egalitate între semeni, care tindea spre dezvoltarea pornirilor bune și spre scăderea înclinaţiilor rele. Evaluând organizările contemporane lui din societatea franceză și din cea americană, precum și valorile promovate, Tocqueville declara: „Cred că aș fi iubit libertatea în orice epocă; dar am tendinţa să o venerez în vremea în care ne aflăm. (…) Trebuie deci ca aceia dintre contemporanii noștri care vor să creeze sau să asigure independenţa și demnitatea semenilor lor să se arate prieteni ai egalităţii (…). Libertatea să iasă din sânul societăţii democratice unde ne-a așezat Dumnezeu.”

 

© Americanspirit | Dreamstime.com

Diminuări ale libertăţii

În America exista, totuși, în mod paradoxal, riscul manifestării „tiraniei majorităţii”, după spusele lui Tocqueville; individualismul american ar putea tinde să devină exacerbat și să moleșească vigilenţa civică a cetăţenilor, pe fondul bunăstării și al hedonismului. Aceasta ar face ca utilizarea liberului-arbitru să devină mai puţin folositoare și mai rară.

 

Tot în mod paradoxal, după cum remarca Tocqueville, această naţiune iubitoare de libertate și evlavioasă ducea o politică tiranică faţă de populaţiile indigene și faţă de sclavi. Erau contraste și contradicţii pentru care a fost necesar un Război de Secesiune, între Nord și Sud, pentru a fi ameliorate. Ameliorarea, mai degrabă decât rezolvarea, problemei sclaviei consta mai mult într-o speranţă, în viziunea președintelui Abraham Lincoln; speranţa pe care sclavii eliberaţi o puteau împărtăși cu muncitorii liberi, dar exploataţi dur, din nordul ţării, că vor putea să aleagă liber, într-o zi, să-și schimbe viaţa trudnică. Să-și încerce șansa la fericire, după celebra formulă prezentă în Constituţie, „the pursue of happyness” (urmărirea, căutarea fericirii).

 

Etica protestantă a puritanilor emigraţi din Anglia și din Olanda reprezenta o caracteristică a societăţii americane a secolului al XIX-lea, în viziunea lui Max Weber. Ea a fost tradusă în norme sociale și economice eficace pentru Statele Unite, spre deosebire de situaţia tulbure din Franţa peren revoluţionară. Asceza raţională a protestanţilor i-a orientat, susţine sociologul german, către valoarea muncii, a demnităţii profesiei, a cumpătării și modestiei, a carităţii etc. Însă, la rândul său, asceza protestantă „a fost influenţată de ansamblul condiţiilor culturale ale societăţii, în special al celor economice, în devenirea și specificul lor”. În timp, sub presiunea intereselor economice, trăirea religioasă s-a degradat, iar impactul ei asupra relaţiilor sociale s-a diminuat.

 

Weber observa: „Omul modern în general, oricâtă bunăvoinţă ar avea, în mod obișnuit nu este în stare să-și imagineze cât de mare a fost importanţa conţinutului religios de conștiinţă pentru modul de viaţă, pentru cultură și caracterele popoarelor…” Iniţial, grija pentru nevoile materiale era comparată cu o mantie ușoară pe umerii creștinului puritan, care ar fi trebuit să fie oricând în stare să o abandoneze, dacă ar fi devenit prea împovărătoare. Libertatea sa era garantată de divinitate, iar libertatea lumii sale era o prelungire a principiilor de viaţă creștină. Cu alte cuvinte, acesta reprezenta modul ascetic protestant de a fi în lume fără a deveni lumesc. Treptat, acea mantie s-a transformat într-o carcasă de oţel, spune autorul.

 

Ameninţări prezente și viitoare ale libertăţii

Treptat, pe măsură ce industrializarea lua avânt, iar societatea de consum se consolida, protestanţii americani – tot mai prinși în angrenajul producţiei și al consumului, al acumulării de avere și al dezvoltării perpetue a afacerii – au devenit tot mai lumești. Într-o anumită măsură, previziunea lui Tocqueville se împlinea. Evident, un motiv pentru care s-a diminuat valoarea principiilor creștine de administrare a vieţii este neconștientizarea rolului lor formator pentru acţiunea eficientă.

 

Îngrijorările cu privire la dezlănţuirea „năzuinţei spre câștig” în ţara libertăţii, dincolo de morala religioasă, Weber și le exprima încă din 1920. Ele s-au adeverit 30 de ani mai târziu. Procesul desprinderii de tradiţia creștină de gândire și de valorile protestante a fost surprins prin conceptul de „mulţime singuratică”, dezvoltat în anii 1950 de trei sociologi americani. Aceștia au descris procesul de abandonare de către mase întregi de oameni a tradiţiei în care fuseseră crescuţi – viaţă de familie, viaţă comunitară, muncă cinstită, odihnă săptămânală, frecventarea bisericii etc. Acest proces s-a produs prin avântul tehnologic și cel al pieţei forţei de muncă, prin fenomenul navetismului, al migraţiei forţei de muncă dintr-un stat în altul, la distanţe mari. Se impunea un alt gen de socializare, alte stiluri de viaţă, o orientare spre sine sau spre altul, nu spre tradiţie. În același timp, această abandonare a tradiţiei familiare, cu valorile ei, reprezenta și o dezrădăcinare. Mulţimea singuratică este mulţimea din marile aglomerări urbane, în care nimeni nu interacţionează relevant, profund, cu nimeni, în care lipsa timpului liber și agitaţia cotidiană îi însingurează pe oameni. Singurătatea poate veni și din faptul că aceștia își abandonează principiile morale sănătoase din comunitatea de provenienţă, sub presiunea moralei libertine a metropolei. Astfel, individul uman se înstrăinează de el însuși, de personalitatea lui, iar probabilitatea de a se realiza ca fiinţă umană liberă poate scădea, dat fiind că valorile sale se schimbă brusc și profund.

 

În acest proces, se adeverește ideea potrivit căreia democraţia este cea mai permisivă formă de guvernământ, deoarece ea dă șansa de a se afirma și libertăţii și demnităţii umane, dar și depravării umane, așa cum observa teologul și preotul anglican John Stott.

 

Dacă admitem că morala protestantă are o influenţă benefică semnificativă nu doar asupra prosperităţii, ci și asupra libertăţii, se cuvine să încercăm a scruta viitorul; să încercăm a detecta direcţiile către care s-ar îndrepta secularizarea sau laicitatea evidentă din societatea americană de azi, ca și din majoritatea societăţilor și comunităţilor protestante tradiţionale.

 

Astfel, un fenomen relevant este apariţia credincioșilor neafiliaţi; un fenomen relativ recent, dar care atrage atenţia teologilor. Acesta dă mărturie despre o dezorientare a celor evlavioși și, în același timp, despre un refuz al formei instituţionalizate a credinţei ori chiar despre o dezamăgire produsă de diversele biserici frecventate în trecut. Creștinii neafiliaţi sunt cei care refuză medierea bisericii între ei și divinitate și separă valorile religioase de viaţa și organizarea eclesiastică. Este, cu certitudine, un indiciu de criză a religiei creștine, în genere, și a celei protestante, în particular, dar și un indiciu al aspiraţiei spre libertatea spirituală.

 

Pe de altă parte, în viaţa economică se vorbește despre „Sfânta Alianţă” actuală, complet secularizată, o presupusă alianţă între „marile instituţii financiare” și „capitalul transnaţional privat”, precum și despre datoriile înrobitoare ale tuturor ţărilor, fie sărace, fie bogate. Sunt indicii ale unor crize economice viitoare inevitabile și ale lipsei libertăţii materiale.

 

O concepţie considerată de unii „salvatoare”, în lumea occidentală, sugerează: spiritualitatea orientală, noncreștină, vag deistă, cu accente budiste, ar putea fuziona cu „știinţa viitorului”, pentru a scoate omenirea din criza materială și spirituală. Se propune o nouă morală, nu atât religioasă, cât „spirituală”, metafizică; ea ar permite ca fizica și metafizica să ajungă la o concepţie unitară despre lume. Această morală spiritual-orientală ar fi bazată nu pe raţiunea umană, ci pe trăirile, intuiţia și oniricul uman.

 

Aceste consideraţii amintesc de viziunea lui Dalai Lama, transmisă în cartea sa din 2005, Universul într-un atom: convergenţa dintre știinţă și spiritualitate, pentru care a primit Premiul Templeton. Dalai Lama propune ameliorarea crizelor spirituale și materiale prin cultivarea calităţilor deja existente în inima omenească; acestea vor determina transformarea atitudinilor noastre. Motivaţia pentru această transformare pare a fi simpla constatare că aduce sănătate celui ce o practică. În acest scop, știinţa este cea care poate ajuta, împreună cu experienţa noastră – susţine liderul budist. Religia nu poate ajuta, întrucât nu există o religie universal acceptată. Iar proiectul moralei lui Dalai Lama vizează o valabilitate universală!22

 

În opinia noastră, această concepţie poate fi rodul gândirii deziderative care își propune, într-un mod iluzoriu, să unească ceea ce nu se poate uni: virtuţile orientale (înţelepciune, detașare de lume, asceză) cu cele occidentale (confort, eficienţă, prosperitate). De asemenea, ea postulează implicit existenţa unei unităţi a genului uman în privinţa conformaţiei psihice. Și, de data aceasta, se caută resursele nu în raţiune, ci în nonraţionalul din om: intuiţia, empatia, viziunile onirice preiau controlul.

 

Date fiind toate acestea, nu putem să nu ne întrebăm: De ce apare tendinţa, în vremuri de criză, de a alege soluţii extreme, de a exagera într-o direcţie sau în alta, după timpii unui „pendul” invizibil care parcă mătură istoria noastră?

 

Există și autori care întrevăd o agravare a relaţiilor dintre oameni în viitor, pe fondul agravării crizelor economice. Ne putem întreba ce va fi cu libertatea noastră în condiţiile în care tendinţa naturală va fi ca omul să devină lup pentru alt om. Astfel, discutând despre actualele frământări politice, sociale și militare declanșate de criza resurselor pe glob, mai mulţi analiști avertizează: „Indiferent dacă succesorii noștri vor numi aceste regimuri «capitaliste», «socialiste», «fasciste» sau altfel, trăsătura lor definitorie va fi răutatea. Este firește imposibil de prezis ce vor face oamenii când se vor confrunta cu o asemenea ameninţare.”

 

Oare ce direcţie pare mai verosimilă, dintre cele trei invocate, atunci când ne referim la tendinţele complexe din viaţa spirituală și materială a oamenilor: Direcţia atee, în spiritul Revoluţiei Franceze, care vede libertatea ca pe o emancipare de sub orice fel de credinţă religioasă? Direcţia weberiană, care susţine că libertatea și prosperitatea au fost stimulate de morala creștină (protestantă)? Sau direcţia moralei noi, spirituale, bazată pe trăiri nonraţionale și pe știinţa viitorului, care vede o libertate egală pentru toţi, pe tot globul?

 

În contextul acesta, considerăm relevantă avertizarea lui Ellen White asupra unei eventualităţi sumbre a Lumii Noi, în care tocmai abandonarea moralei și a preceptelor protestante ar atrage degringolada socială generală: fără suportul credinţei, susţine autoarea, nu ar mai fi respectate nici legile civile, ajungându-se astfel la dezastrul economic, la haos și, evident, la dispariţia libertăţii.Conexiunea dintre legile civile și Legea lui Dumnezeu este reprezentată tot de morala creștină, așa cum concepea și Max Weber.

 

În contemporaneitate au fost emise mai multe concepţii care separă morala de religie și de credinţa religioasă; prin urmare, ele propun fundamentarea normelor juridice pe o morală strict laică. Însă, în condiţiile unor previziuni întunecate despre crize mondiale și confruntări sociale, pare surprinzător că o autoare atee precum Ayn Rand și o autoare creștină precum Ellen White ajung să zugrăvească tablouri asemănătoare; ele par să descrie aproximativ aceleași realităţi tulburi, într-un viitor terminal: dictatura forţei brute, guvernarea discreţionară omnipotentă, înrobirea cetăţenilor etc. Criteriul de evaluare a relevanţei celor două direcţii de gândire este, însă, care dintre ele propune și soluţii, fără a se rezuma la descrierea problemelor.

 

Footnotes

[1]„Edmund Burke, Reflections on the French Revolution & Other Essays, J. M. DEnt & Sons Ltd., Londra, 1951, p. 30-35 sqq.”

[2]„Ibidem, p. 212, 213 sqq.”

[3]„Jacques Madaule, Istoria Franţei, vol. 2, Editura Politică, București, 1973, p. 166.”

[4]„ Friedrich Nietzsche, Despre genealogia moralei, ediţie comentată de Ion Ianoși, trad. Janina Ianoși, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1993, p. 55.”

[5]„ Alexis de Tocqueville, Despre democraţie în America, vol. 1, Humanitas, București, 2005, p. 129.”

[6]„Ibidem, vol. 2, p. 273-277.”

[7]„Ibidem, p. 338.”

[8]„Ibidem, p. 334.”

[9]„Vezi art. «Alexis de Tocqueville», https://www.history.com/topics/alexis-de-tocqueville ”.

[10]„«Abraham Lincoln on Freedom, Wage laobour and Slavery», 29 aug. 2010, https://northernsong.wordpress.com/2010/08/29/abraham-lincoln-on-freedom-wage-labour-and-slavery/ ”.

[11]„Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Humanitas, București, 1993, p. 182-183.”

[12]„Ibidem, p. 183.”

[13]„Ibidem, p. 181.”

[14]„The Lonely Crowd, în limba engleză; de către David Riesman, Nathan Glazer și Reuel Denney.”

[15]„Vezi art. «Lonely Crowd, The», pe encyclopedia.com”.

[16]„În Erezie și logos, coautori A. Lane, D. Bulzan, S. Rogobete, Editura Anastasia, București, 1996, p. 153.”

[17]„«Sandu Frunză despre secularizare și fundamentalism religios», https://frunzasandu.wordpress.com/2016/10/24/sandu-frunza-despre-secularizare-si-fundamentalism-religios ”.

[18]„Thomas Molnar, Dieu et la connaissance du réel, PUF, Paris, 1973.”

[19]„Viziunea lui Leszek Kolakowski, invocată de T. Molnar, op. cit., p. 161.”

[20]„Tiberiu Brăilean, Noua economie. Sfârșitul certitudinilor, Institutul European, Iași, 2001, p. 99, 103.”

[21]„Ibidem, p. 138-139.”

[22]„The Universe in a Single Atom: The Convergence of Science and Spirituality, apud Arianna Huffington, «My Conversation With the Dalai Lama: The Convergence of Science and Spirituality (VIDEO)», 14 mai 2012, http://www.huffingtonpost.com/arianna-huffington/arianna-the-dalai-lama_b_1515059.html.”

[23]„I. Wallerstein, R. Collins, M. Mann, G. Darluguian, C. Calhoun, Are capitalismul un viitor?, comunicare.ro, București, 2015, p. 147.”

[24]„Ellen G. White, Tragedia veacurilor, Editura Viaţă și Sănătate, București, 2011, cap. «Libertatea de conștiinţă în pericol», p. 401-413.”

[25]„«meditaţii carmeziene», 7 mar. 2012, https://meditatiicarmeziene.wordpress.com/category/filosofia-moralei/ ”.

https://semneletimpului.ro/social/drepturile-omului/libertati-pe-cale-de-disparitie.html

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

MICROCIPU VACCINAT CU BLUETOOTH – MARCA BESTIEI

 

Astăzi vă împărtășesc un alt videoclip „Vaccinul este marca” de la Leeland Jones, iar în această parte vom vedea cum apar cei vaccinați pe scanerele de telefoane Bluetooth ale tuturor!

 

Mi-am luat multe notițe despre acest videoclip, inclusiv despre partea în spaniolă, unde doctorul vorbește despre cum aceste injecții au două componente. Una sunt nanoprocesoarele care transmit informațiile și se află în FIECARE CELULĂ a corpului persoanelor vaccinate! Fiecare celulă din corp devine parte a sistemului de transmitere și probabil acesta este și motivul (presupunerea mea) pentru care vor fi necesare doze de rapel, deoarece tehnologia pare să necesite reaprovizionare.Apoi, bineînțeles, există microcipul care se asamblează odată ce vaccinul este injectat în organism. Acesta este pentru stocarea informațiilor, în timp ce nanoprocesoarele sunt pentru transmiterea acestor informații. Aceste semnale sunt amplificate de 5G, iar nanotehnologia face ca celulele să rezoneze cu 5G. Nanoprocesorul care este condus de 5G intră direct în funcționarea creierului persoanei vaccinate.

 

La sfârșitul zilei, ajungi să ai un cod de identificare de 10 cifre atribuit procesorului tău. Acesta este acum ID-ul tău NWO și faci parte din sistemul BESTIEI. Voi lăsa videoclipul să vorbească despre restul subiectului, dar ia-ți timp să-l întrerupi, să iei notițe și să-l lași să se integreze cu adevărat. Acest lucru INVADEAZĂ FIECARE CELULĂ A CORPULUI TĂU! Acesta este „amestecul fierului cu lutul” despre care se vorbește în Daniel 2. Acesta este Semnul Fiarei. Punct. Pot adăuga tatuaje cu puncte cuantice sau ceva similar pentru booster-uri și în scopuri de identificare, dar semnul este vaccinul. Se asamblează în interiorul tău și invadează fiecare celulă, făcându-te altceva decât om. NU-L LUA! RUGAȚI-VĂ PENTRU CEI CARE AU!

 

 

 

https://dontspeaknews.com/2021/09/06/the-vax-is-the-mark-of-the-beast-part-5-bluetooth-capabilities/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

Gemenii malefici ai tehnocrației și transumanismului

 

 Patrick Wood

 

 

Notă a editorilor: Acest videoclip de Patrick Wood explică excelent ce înseamnă cu adevărat transumanismul și ce au plănuit așa-numita elită pentru Noua lor Ordine Mondială, care este o nouă tehnocrație în care devin omniscienți și conduc peste oricine rămâne sclav. El scapă câteva lucruri, cum ar fi faptul că împușcăturile sunt reprezentate de gloata (nu există niciun precursor), dar per total este o explicație bună a transumanismului și a ceea ce au plănuit tehnocrații pentru tine. Păcat de ei că Dumnezeu are alte planuri.

Din descrierea cărții lui Patrick Wood: Aceasta este o introducere pentru toți în tehnocrație și transumanism, care se bazează pe cărțile mele anterioare despre tehnocrație. Ambele sunt esențiale pentru Marea Resetare a Forumului Economic Mondial, în parteneriat cu Națiunile Unite, pentru a înlocui capitalismul cu un sistem economic alternativ numit Dezvoltare Durabilă, alias Tehnocrație. În plus, oamenii înșiși sunt vizați de transumaniști pentru a schimba condiția umană în Oameni 2.0 prin inginerie genetică. Astfel, tehnocrația transformă structura și sistemul economic al lumii, în timp ce transumanismul transformă oamenii care trăiesc acolo.

 

Tehnocrația vrea să conducă Pământul într-un panopticon al dictaturii științifice. Transumaniștii vor să trăiască veșnic și să devină omniscienți. Ambele sunt sisteme mecaniste care văd natura ca pe ceva ce trebuie studiat, manipulat și cucerit. Ambele se văd ca noii designeri inteligenți ai lumii, inclusiv ai oamenilor. Ambele caută să creeze un viitor pentru planeta Pământ pe care nimeni nu l-a cerut, votat sau dorit.

 

Oricare ar fi soluțiile care ar putea apărea și care ne-ar permite să respingem tehnocrația și transumanismul nu pot funcționa decât dacă avem o înțelegere clară a ambelor.

 

Speranța mea este că această carte nu te va deprima, ci mai degrabă te va încuraja să-ți ocupi locul cuvenit în lume, făcând tot posibilul să pui capăt „gemenilor malefici ai tehnocrației și transumanismului”.

 

Cartea lui Patrick: Gemenii malefici ai tehnocrației

 

Puteți susține această organizație și ne puteți menține pe internet folosind linkurile de mai jos. Patreon a dispărut, așa că acum avem PayPal, Cash App și „Cumpără-mi o cafea” ca opțiuni online. Noul link „Cumpără-mi o cafea” este mai jos.

 

 

https://dontspeaknews.com/2024/11/15/__trashed-2__trashed/

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Transgenderismul, “fratele geamăn” al transumanismului – Cum ne sunt expuși copiii și tinerii “cultului tehnocratic al morții”

 

De Irina Bazon 

 

Articole relaționate

 O tânără care regretă tranziția de gen a dat în judecată Planned Parenthood pentru că i-a prescris testosteron după o vizită de 30 de minute. “Am fost spălată pe creier”

 

 

Dr. Peter McCullough:

crimele ”Complexului biofarmaceutic” și corelația dintre hipervaccinarea copiilor și creșterea cazurilor de autism și transgenderism

 Big Pharma realizează profituri uriașe din mișcarea transgender – Un medic atrage atenția că vaccinurile pot fi o cauză a tulburării disforiei de gen

 

 

Transgenderismul se integrează perfect în agenda transumanistă, fiind o componentă esențială în planul – care, de ceva timp, se transpune deja în realitate – al modificării monstruoase a omului și realității pentru a ne aduce cât mai aproape de viitorul postuman visat de utopiștii tehnocrați. Aceștia se văd pe ei înșiși a fi întruchiparea supraomului, semnalat și prin cuvântul „trans”, semnificând această tranziție, de esență nihilistă, către o distopie antihristică, în care omul va renega pecetea chipului lui Dumnezeu.

 

La Nietzsche, voința de putere este principalul instrument în autorealizarea supraomului1, iar ea se traduce prin controlul total pe care acesta crede, în mod iluzoriu, că îl dobândește și îl exercită, având convingerea, demonic inspirată, că toate se află în stăpânirea sa absolută. Cu alte cuvinte, nimic nu este un dat (ceea ce implică ideea de dar, și anume viața, lumea, identitatea noastră, cu structura noastră fizică, psihică și sufletească, inclusiv voința și liberul nostru arbitru, sunt primite de la Dumnezeu, date, dăruite de El), ci totul este un construct, însemnând că natura umană poate fi schimbată permanent prin evoluție și prin acțiune revoluționară, așa cum visează neomarxiștii și camarazii lor de idei, tehnocrații transumaniști. Această acțiune revoluționară se manifestă, în realitate, ca ură față de natura umană, mai ales când aceasta din urmă opune rezistență schimbărilor imaginate și anunțate ca fiind inevitabile.

 

„Omul ca un construct”

 

Noțiunea „omul ca un construct” stă la baza atât a transumanismului, cât și a transgenderismului, care au ca principal obiectiv deconstruirea identității umane. Astfel se manifestă ura față de omul-cunună a Creației lui Dumnezeu – o ură camuflată sub ambiția depășirii propriilor limite și „eliberării” de ele, ca etapă în procesul „evoluției”. Așa cum au constatat unii gânditori, ideologia transumanistă are rădăcini în teoria antiumană și înșelătoare a lui Darwin2, care i-a fost inspirație și lui Nietzsche. Fie că are loc prin „medicina” transgender sau prin biotehnologie (care are ca obiectiv fuziunea dintre om și mașină), continua deconstrucție și (re)construcție în numele „evoluției” și „îmbunătățirii” omului și vieții – în scopul creării, prin inginerii ce deformează Creația, a unui tehnoparadis postuman –, nu poate duce decât la denaturarea și dezumanizarea omului. În urma traducerii în realitate a acestei utopii tehnocratice, tot mai multe studii (dintre care vom cita câteva și în acest articol) arată efectele distructive ale acestor experimente. Necazul este că, odată ce și-a pierdut identitatea și simțul discernământului și nu mai știe cine este, omul cade ușor pradă acestei amăgiri, ajungând să fie sedus iremediabil de mirajul supraomului, mai ales dacă s-a rupt cu totul de Dumnezeu.

 

Asupra acestui aspect, al pierderii propriei identități, atrăgea atenția, într-o conferință din 2023, luptătoarea pentru libertate Laura Aboli, din Marea Britanie: „Dacă nu știi cine ești, dacă te identifici deja ca fiind un hibrid între bărbat și femeie, vei fi cu ușurință convins să devii un hibrid între om și mașină. Ideologia de gen este 2+2=5 din romanul distopic al lui George Orwell «1984». Este testul final pentru a vedea dacă vom urma cea mai absurdă linie de partid către propria noastră dispariție. (…) Realitatea tristă este că, în procesul de gaslighting [formă de manipulare psihologică prin care este negată sau deformată realitatea victimei, n. red.] folosit pentru a ne aduce și mai aproape de un viitor postuman, ei au afectat psihic și fizic un număr tot mai mare de copii și tineri.”3

 

„Medicina trans” și capturarea copiilor de către industria transgender

 

Această realitate este evidențiată în tot mai multe studii, chiar dacă, în general, cunoașterea sau publicarea lor este împiedicată pentru că nu se încadrează în ideologia dominantă. Modul cum are loc manipularea în plan epistemologic și suprimarea studiilor este arătat în cartea, semnalată în articolul anterior, „Expunerea minciunii ideologiei de gen: cum să ne protejăm copiii și adolescenții de ideologia falsă a industriei transgender”4 (apărută în 2023), a autorilor Jeff Myers, profesionist în sănătatea mintală, și Brandon Showalter, jurnalist de investigații.

 

Potrivit lui Showalter, studiile care nu se aliniază cu promovarea ideologiilor transgender sunt suprimate. „A apărut un articol recent în New England Journal of Medicine în care (…) un număr de medici de gen au analizat rezultatele psihosociale ale 315 tineri non-binari sau trans, cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani. Doi dintre acei tineri implicați în studiu s-au sinucis, dar medicii de gen au respins chestiunea ca fiind «evenimente adverse». Așa fac aceștia. Documentează rezultatele dezastruoase și spun că, de fapt, este o evoluție pozitivă.”

 

În februarie, grupul de susținere Gender Dysphoria Alliance (GDA) a scris o scrisoare deschisă5 către peste 30 de instituții medicale, criticându-le pentru faptul că permit ca ideologia, mai degrabă decât știința, să influențeze decisiv asistența medicală pentru persoanele care suferă de stres cauzat de confuzia cu privire la gen. „Este neglijență medicală instituționalizată”, a precizat GDA în declarația sa din 18 februarie 2023. GDA a cerut ca tinerilor să li se facă evaluări psihologice amănunțite în loc să li se administreze tratamente hormonale și să fie supuși la intervenții chirurgicale mutilante. Grupul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că copiii dezorientați (și cărora le este încurajată și chiar inoculată dezorientarea) sunt aduși în situația de a fi vulnerabili la o mutilare inutilă.

 

Potrivit acestei organizații, activiștii care promovează ideologia transgender încearcă „să anuleze orice investigație critică”, constrângând sau cenzurând oamenii care își exprimă îngrijorări cu privire la medicalizarea cu orice preț a pacienților care se confruntă cu disforia de gen. „Ne disociem de aceste tactici și să cerem ca îngrijirea noastră să fie sigură, bazată pe cercetare riguroasă și apolitică”, menționează reprezentanții GDA în scrisoare.

 

Consultând site-ul acestei asociații, am dat peste mărturii ale unor persoane care suferă de această tulburare. Cum arătam în articolul anterior, psihiatrul Jeff Myers a argumentat, bazându-se inclusiv pe cele constatate din experiența sa, că tinerii care se confruntă cu disforia de gen „prezintă întotdeauna comorbidități precum anxietatea, depresia și traume nerezolvate ale copilăriei” și mulți se încadrează în spectrul autist. Totuși, acești tineri (și, din nefericire, pare a fi un număr tot mai mare de tineri cu astfel de probleme) nu sunt ajutați în problema cu care se confruntă, fiindcă ideologia are prioritate în detrimentul preocupării reale față de soarta acestor tineri.

 

Acest adevăr dureros reiese și dintr-o mărturie pe care am citit-o pe site-ul asociației citate care se opune abordării „afirmative de gen”, ideologiei trans, precum și medicalizării trans, și susține diferențierea biologică între sexe. Aaron Kimberly povestește6 cum a fost captivat inițial de narațiunea „trans”, lucru pe care l-a regretat ulterior: „Am consultat multă literatură medicală, inclusiv munca unor psihologi precum Dr. Zucker și Dr. Blanchard. Atunci lucrurile au început în sfârșit să aibă sens pentru mine. Oamenii fac tranziția din diferite motive. Unul dintre prietenii mei, acum de 50 de ani, a făcut tranziția din cauza abuzului sexual la care a fost supus în copilărie. Acum regretă tranziția – se spune că se întâmplă rar. Nu este adevarat. Doar că nu spunem niciodată nimănui. (…) Adoptând narațiunea transgender, oamenii acceptă [ca fiind un lucru normal] ca fete traumatizate să își modifice corpul pentru a se simți mai în siguranță. Îi lăudăm pe cei care folosesc sistemul medical pentru a fabrica personaje fictive de tot felul. Îi aplaudăm pe cei care se folosesc de oamenii ca noi care au o afecțiune medicală pentru a-și promova propriile agende politice și de profit. Instituționalizăm capturarea copiilor în această mișcare, astfel încât mulți dintre ei vor accepta să le fie mutilat în mod inutil corpul sănătos [cu consecințe devastatoare și ireversibile]. Adevărul incomod trebuie spus. Mișcarea trans nu este ceea ce pare. Nu mi-aș dori ca propriii mei copii să fie capturați în aceasta.”

 

Raportul Cass

 

Alianța GDA face referire la un raport amblu apărut recent, Raportul Cass7, semnalat în presa britanică în martie 20248, condus de eminentul medic pediatru Dr. Hilary Cass. Potrivit GDA, Raportul Cass constituie cea mai amplă analiză efectuată până acum a dovezilor privind medicina „gender” aplicată tinerilor. „[Raportul] nu ne dezvăluie lucruri despre care să nu știm deja de ani de zile. Dacă nu era clar înainte, sperăm să fie clar acum: nimeni nu se naște într-un corp greșit, așa-numitele intervenții medicale de «afirmare a genului» sunt nocive și nu există – și nu au existat niciodată – cercetări de calitate care să susțină că ar fi eficientă medicalizarea [pentru a crea] simțul identității [de gen] al unei persoanei”, scrie organizația9.

 

Amplul raport condus de Dr. Cass a fost comandat după ce au apărut îngrijorări serioase legate de tratamentele primite de copii și tineri prin Gender Identity Development Service (GIDS „Serviciul pentru Dezvoltarea Identității de Gen”) din Marea Britanie, din cadrul Institutului Tavistock. Timp de aproape două decenii, medici curajoși de la GIDS care au lansat un semnal de alarmă10 cu privire la evaluările inadecvate, medicalizarea la repezeală, absența dovezilor și problemele legate de siguranță au fost ignorați sau defăimați ca fiind „transfobi”. Raportul Cass a confirmat îngrijorările lor și a evidențiat toxicitatea și polarizarea uriașă care caracterizează dezbaterea în acest domeniu (în care sunt neglijate sau anulate orice argumente care nu sunt conforme cu agenda transgender), în detrimentul copiilor și tinerilor aflați în dificultate.

 

Pe scurt, Raportul Cass nu a găsit nicio dovadă că așa-numitele intervenții medicale pentru „afirmarea genului” ar îmbunătăți starea copiilor și tinerilor care au aceste probleme. Raportul a constatat în special o lipsă totală de date cu privire la rezultatele pe termen lung ale „tratamentelor” medicale de „afirmare a genului”, ceea ce înseamnă că pur și simplu nu știm ce se întâmplă cu copiii care iau blocante ale pubertății și hormoni pe termen lung. O evaluare sistematică independentă a dovezilor privind aceste tratamente a fost efectuată de Universitatea din York11, care a identificat un total de 103 lucrări științifice mai relevante, dintre care doar două (2%) au fost evaluate ca fiind de calitate înaltă. Patruzeci și trei (40%) au fost atât de slabe încât au trebuit să fie excluse din evaluare.

 

Profiturile industriei „trans”

 

Prin urmare, ca și în cazul „vaccinurilor” Covid, care au fost de fapt un experiment transumanist aplicat la scară globală, agenda transgender nu este bazată pe dovezi, ci mai degrabă pe un obiectiv distopic, urmărit cu obstinație oarbă, constând în deformarea realității. Desigur, industria Pharma și industria transgender au mari interese să susțină o agendă care le aduce profituri copioase. În SUA industria sănătății cheltuiește 750 de milioane de dolari anual pentru lobby la nivel federal. După cum subliniază Dr. Myers, „medicamentele care blochează pubertatea, care sunt administrate copiilor, au efecte ireversibile, afectându-le capacitatea de a se dezvolta în mod natural, cu pierderea densității osoase, inflamarea creierului, pierderea vederii și tot felul de probleme care ar putea costa un părinte între 5.000 și 30.000 de dolari pe an. Dacă părinții nu plătesc, atunci, desigur, Medicare sau Medicaid sau compania de asigurări ar trebui să plătească”12.

 

„Un copil care primește un implant pentru blocarea pubertății de 30.000 de dolari nu numai că va fi un pacient medical timp de un an. El va fi, în fond, un pacient medical, la 30.000 de dolari pe an sau mai mult pentru tot restul vieții, atâta timp cât nu vrea să aibă debutul pubertății. Apoi, e vorba [de administrarea] de hormoni sexuali și intervențiile chirurgicale. Mulți oameni se uită la valoarea finală a dolarilor”, a subliniat el, într-o emisiune la Epoch Times TV.13

 

Mai grav este că ființele cele mai vulnerabile cad victime sigure acestui „cult tehnocratic al morții”, cum îl numea Patrick Wood, cult căruia i se închină promotorii mișcării „trans”. Este o contagiune socială care, în Occident, capătă proporții pandemice, „până la punctul în care, în unele cazuri, aproape jumătate dintre tinerii dintr-o anumită școală vor ajunge să spună că se identifică drept transgenderi”, cum atrăgea atenția Dr. Myers.

 

La noi încă se mai păstrează o normalitate, datorită credinței noastre ortodoxe, care ne-a ferit și încă ne mai ferește de alunecarea în nihilismul ce a semănat în omul Apusului „semințele” maladiei „trans”. Din aceste semințe otrăvitoare s-au dezvoltat cele mai rele roade, ce i-au îmbonăvit sufletul și i-au întunecat conștiința și discernământul: confuzia privind propria identitate, dezordinea axiologică, fragmentarea, dezorientarea, deriva morală, lipsa de sens și de repere stabile. O astfel de condiție îl expune cu ușurință pe omul contaminat de nihilism ingineriilor tehnocratice de tot felul – fie că vorbim de inginerii sociale, culturale, psihologice, genetice și de altă natură – al căror efect este alterarea și deformarea, într-un grad fără precedent, a ființei umane și a Creației lui Dumnezeu.

 

Odată ce devenim conștienți că tăvălugul nihilismului trans se îndreaptă amenințător și către țara noastră, vom fi motivați să ne adunăm toate puterile pentru a-l împiedica să strivească și sufletele copiilor noștri. Avem la îndemână și armele duhovnicești ale credinței noastre ortodoxe, care ne oferă un avantaj incontestabil, prin conștiința chipului lui Dumnezeu pe care îl purtăm în noi și care ne ferește de desfigurarea nihilistă.

 

Irina Bazon

 

Transgenderismul, „fratele geamăn” al transumanismului. Cum ne sunt expuși copiii și tinerii „cultului tehnocratic al morții” (II), Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, august, nr. 8 (187), 2024. 

 

Note:

[1] A se vedea Irina Bazon, „Transumanismul – De la negarea lui Dumnezeu la negarea omului”, Revista Familia Ortodoxă, nr. 176, septembrie 2023.

[2] „From Darwinism to Transhumanism”, https://www.discovery.org/a/1910/.

[3] https://leohohmann.com/2023/11/15/globalist-death-cults-trans-human-digital-agenda-demands-your-submission-or-else/; http://rumble.com/v3vxzlt-must-watch-laura-aboli-delivers-epic-4-minute-speech-on-the-transhumanist-p.html.

[4] https://www.summit.org/resources/articles/exposing-the-gender-lie-the-reason-for-concern/; http://www.theepochtimes.com/transgenderism-confusing-people-about-the-nature-of-reality-and-victimizing-children-say-authors_5248032.html.

[5] http://www.theepochtimes.com/advocacy-group-tells-medical-societies-to-ditch-transgender-ideology_5070833.html; https://www.genderdysphoriaalliance.com/openletter-apa2023.

[6] https://genspect.org/transition-in-hindsight-aaron-kimberlys-story/.

[7] https://cass.independent-review.uk/.

[8] https://www.theguardian.com/society/2024/mar/31/why-the-tavistock-gender-identity-clinic-was-forced-to-shut-and-what-happens-next; https://www.theguardian.com/society/2024/apr/10/gender-medicine-built-on-shaky-foundations-cass-review-finds.

[9] https://genspect.org/our-position-faqs/.

[10] https://www.theguardian.com/society/2024/mar/31/why-the-tavistock-gender-identity-clinic-was-forced-to-shut-and-what-happens-next.

[11] https://adc.bmj.com/pages/gender-identity-service-series.

[12] https://www.theepochtimes.com/epochtv/one-of-the-worst-medical-scandals-that-the-world-has-ever-seen-brandon-showalter-and-jeff-myers-on-exposing-the-gender-lie-5231091; http://www.theepochtimes.com/transgenderism-confusing-people-about-the-nature-of-reality-and-victimizing-children-say-authors_5248032.html.

[13] Ibidem.

 

 

https://www.activenews.ro/opinii/Transgenderismul-fratele-geaman-al-transumanismului-Cum-ne-sunt-expusi-copiii-si-tinerii-cultului-tehnocratic-al-mortii-191581

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Cum va fi la venirea Fiului Omului sau despre tentativa de distugere a speciei umane prin modificarea genomului

 

 

Cunoaștem de la Sfinții apostoli Matei și Luca, cuvintele Domnului Iisus cu privire la vremurile de pe urmă: ‘’Și precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi venirea Fiului Omului’’, ‘’Și precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului.’’

 

    Faptul că însuși Domnul Iisus ne atrage atenția asupra asemănării vremurilor lui Noe cu vremea de la venirea sa, ne obligă să tratăm cu multă băgare de seamă acest subiect. Oile simt că Păstorul lor se întoarce.Pentru aceasta le-a și dat semnele, ca să fie atente și să se pregătească.Știm că în zilele lui Noe, omenirea, așa cum a fost ea creată de Domnul, a fost la un pas de dispariție, pentru că îngerii întunericului s-au combinat cu fetele oamenilor și au dat naștere uriașilor, ființe cu un ADN modificat, diferit de cel al oamenilor. Subiectul este pe larg discutat în articolul ’’Uriașii biblici și pervertirea genetică a speciei umane’’ publicat pe acest blog. Numai intervenția atât de radicală a lui Dumnezeu, aceea de a trimite potopul în vederea distugerii oamenilor corupți de pe Pământ și a uriașilor,  este cea care a salvat până la urmă, specia umană.

 

    În vremurile pe care le trăim și pe care ar trebui să le cercetăm cu foarte mare atenție pentru că s-ar putea să fie cele de pe urmă, ar putea oare omenirea să fie din nou la un pas de distrugere din cauza pervertirii genetice cauzate de modificările induse cu bună știință la nivelul genomului? Da, ar putea și chiar este! Dar cum?

 

    O boală necruțătoare face anual milioane de victime la nivel global. Indiferent de cât de mult luptăm împotriva ei cu ultimele tratamente și tehnici medicale, ea răpește, cu fiecare an care trece, din ce în ce mai multe suflete. Este boala secolului și toată lumea își dă cu părerea că ar fi de la poluare, de la mâncare, de la stres, etc. și cu siguranță că fiecare din acești factori are o anumită influență. Dar puțini sunt cei care bănuiesc și și mai puțini cei care au curajul să vorbească despre adevărată cauză a cancerului.

 

     Ori de câte ori ne dăm acceptul ca noi și copiii noștri să primim așa zisele vaccinuri clasice care ar trebui să ne protejeze de contractarea diferitelor boli, trebuie să știm că introducem în corpurile noastre, fragmente de ADN care provin de la celulele pe care au fost crescute virusurile vaccinale(aceste celule provin de multe ori din fetuși umani avortați) sau chiar particule virale de tipul virusului simian SV 40 din celulele renale de la maimuță. Există multe studii stiințifice care demonstrează că aceste fragmente sunt capabile și produc modificări ale genomului uman, inducând procesul canceros. Cancerul este o boală a unui țesut sau organ în care celulele manifestă un comportament anormal tocmai datorită modificărilor de ADN din structura lor. Pur și simplu, celulele nu mai știu să funcționeze corect tocmai pentru că citesc o informație eronată înscrisă în ADN-ul modificat pe care îl conțin.

 

     Tehnologia recentă de folosire a ARN-ului mesager în vederea unei așa numite ‘’imunizări’’ în perioada de tristă amintire a unei așa numitei ‘’pandemii covid’’,  stă la baza a ceea ce oamenii de știință și medicii din întreaga lume numesc acum ‘’Turbo-cancere’’. Acestea sunt forme de cancer extrem de agresive apărute la pacienți tineri vaccinați cu serul experimental covid și care nu prezentau riscuri în această direcție, forme care duc la deces în doar câteva luni de zile. Pe blogul unde este publicat acest articol, veți găsi multe materiale ale unor renumiți medici și oameni de știință care expun un adevăr crunt: există o legătură de cauzalitate între vaccinare și dezvoltarea cancerelor.

 

    Acum, dacă această tehnologie ARN mesager ar fi doar o regretabilă eroare produsă de graba cu care s-a dorit rezolvarea unei situații de criză, și vedem deja rezultatele catastrofale ale utilizării ei, de ce s-ar dori, așa cum putem observa, folosirea ei ca alternativă de înlocuire a vaccinurilor clasice?

 

    Răspunsul este unul singur: pervertirea speciei umane prin modificarea genetică și în vederea distrugerii ei, este un deziderat și trebuie să se producă. Planul este bine stabilit, punct cu punct, și nici măcar nu mai este un secret pentru nimeni. Vaccinarea este doar una dintre căi pentru că se prefigurează deja apogeul demenței diavolești: editarea genetică intențională.

 

   Pentru a întări încă o dată necesitatea imperativă de a ne păstra intactă moștenirea genetică cu care ne-a înzestrat Domnul, vom aduce alte câteva clarificări.  Fiecare specie din lumea vie, fie că este vorba de microorganisme, plante, animale, oameni, etc, are un ADN specific. Acest ADN este prezent în fiecare celulă și este ca o ‘’carte de căpătâi’’ folosită de toate celulele pentru a-și îndeplini funcțiile în cadrul sistemului complex care este organismul. Oricât de diferite ar fi speciile existente, diferențele la nivelul ADN-ului nu sunt atât de mari cum am putea crede la prima vedere. De exemplu, oamenii prezintă între ei similarități genetice în proporție de 99,9%. Similaritățile genetice dintre oameni și cimpanzei sunt în proporție de 98,8%, dintre oameni și câini, de 94%, dintre oameni și pisici, de 90%, dintre oameni și vaci, de 80%, dintre oameni și musculițe, de 60%, dintre oameni și banane, de 60%. Orice modificare cât de mică la nivelul ADN-ului, indusă altfel decât prin evoluția firească de-a lungul milioanelor de ani de existență a unei specii, duce la riscuri majore privind supraviețuirea indivizilor afectați și implicit a speciei din care fac parte.  Fiecare specie poate supraviețui și își poate transmite mai departe caracteristicile prin urmași viabili, numai dacă își menține genomul integru. Dacă nu reușește acest lucru, nu va supraviețui!

 

    Distrugerea speciei umane este un deziderat pentru diavol, pentru că ne urăște iar pervertirea noastră la nivel genetic este probabil cel mai agresivă, perversă și totodată subtilă modalitate pe care o folosește.

 

    Redăm mai jos fragmente din discursurile celor aserviți răului profund, dar cu încrederea și bucuria că noi, oamenii, nu suntem ‘’animale piratabile’’. Suntem copiii lui Dumnezeu și Domnul va lupta pentru noi!

 

         Tal Zaks- fost director medical al Moderna(2015-2021):

 

    Sunt aici ca să vă spun că suntem capabili să piratăm softul vieții și asta schimbă modul în care ne gândim la prevenția și tratamentul bolilor.

 

    Yuval Harari- consilier al Forumului economic mondial:

 

     Noi suntem probabil una dintre ultimele generații de Homo Sapiens deoarece generațiile care vor urma vor învăța cum să manipuleze corpuri și creiere și minți. Am ajuns în punctul în care putem pirata nu numai computere. Putem pirata ființe umane și alte organisme.

 

    Avem tehnologie pentru piratarea ființei umane într-o proporție foarte mare.

 

    Entitățile viitoare vor fi mai diferite de noi decât suntem noi de neanderthalieni. Știi, singurele diferențe dintre noi și neanderthalieni sunt doar câteva mutații genetice care au dus la schimbări în structura creierului, a sistemului hormonal și așa mai departe. Așa încât noi vom deține tehnologia, poate că nu în următorii 10 ani ci în următorii 100 de ani, de a produce schimbări chiar mai mari, intenționat, asupra ADN-ului nostru, asupra corpurilor noastre, asupra creierelor noastre, și suplimentar avem dezvoltarea inteligenței artificiale care ar putea duce fie la combinații între corpuri organice și computere, care sunt cunoscute ca cyborgi, sau la crearea unor entități complet anorganice, ființe complet anorganice care ar putea fi mult mai inteligente și mai capabile decât noi.

 

    Piratând organismele, elitele ar putea obține puterea de a modifica însuși viitorul vieții pentru că odată ce piratezi ceva, poți de obicei să-l și modifici. Știința înlocuiește evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, nu designul inteligent al vreunui Dumnezeu aflat deasupra norilor, ci designul nostru inteligent și designul nostru inteligent de stocare cloud: cloud-ul IBM, cloud-ul Mycrosoft. Acestea sunt noile forțe directoare ale evoluției.

 

    Klaus Schwab- președintele Forumului economic mondial:

 

    Una dintre caracteristicile celei de-a patra revoluții industriale este că nu schimbă ceea ce facem, ci ne schimbă pe noi. Această a patra revoluție industrială nu schimbă ceea ce faci, te schimbă pe tine dacă accepți o editare genetică, de exemplu. Tu ești cel care esti schimbat și desigur că aceasta schimbare are un impact major asupra identității tale.

 

    Tal Zaks:

 

    În fiecare celulă există ceva care se numește ARN mesager sau mARN care transmite informații critice de la ADN-ul din genele noastre către ”fabricile” de proteine, proteine care sunt chiar chestiile din care suntem alcătuiți. Acestea sunt informații critice care dictează ce anume va face celula. Așa încât noi ne gândim la el ca la un sistem de operare. Și nu există doar în fiecare celulă a corpului nostru, ci în fiecare celulă a fiecărui organism viu. Este același lucru.

 

    Yuval Harari:

 

    OAMENII SUNT ACUM ANIMALE PIRATABILE! Știi, toată ideea asta că oamenii au acest suflet sau spirit și că au liber arbitru și că nimeni nu știe ce se întâmplă în interiorul meu și că orice aleg, fie că este vorba de alegeri politice sau în supermarket, aceasta este alegerea mea personală, s-a terminat cu toate astea.

 

    Tal Zaks:

 

    Dacă ai putea să schimbi asta, adică ceea ce numim softul vieții, dacă am putea să introducem o linie de coduri sau să schimbăm o linie de coduri, acest lucru ar avea implicații profunde în toate aspectele.’’

 

Vino, Doamne Iisuse!

 

 

 

https://indemnlaveghere.ro/cum-va-fi-la-venirea-fiului-omului-sau-despre-tentativa-de-distugere-a-speciei-umane-prin-modificarea-genomului/

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Ascensiunea și declinul globalizării: lupta pentru supremație

 

 

Timp de aproape patru secole, economia mondială a urmat o direcție de integrare tot mai profundă, pe care nici măcar două războaie mondiale nu au reușit să o deraieze complet. Acest lung marș al globalizării a fost alimentat de creșterea rapidă a comerțului și investițiilor internaționale, însoțită de vaste deplasări ale populației peste granițe și de schimbări dramatice în tehnologia transporturilor și comunicațiilor.Potrivit istoricului specializat în economie J. Bradford DeLong, valoarea economiei globale (măsurată la prețuri fixe din 1990) a crescut de la 81,7 miliarde de dolari în 1650, când începe această poveste, la 70,3 trilioane de dolari în 2020 – o creștere de 860 de ori. Cele mai intense perioade de creștere au corespuns celor în care comerțul global avansa cel mai rapid: mai întâi în „lungul secol al XIX-lea”, dintre sfârșitul revoluției franceze și începutul Primului Război Mondial, apoi în perioada liberalizării comerțului după al Doilea Război Mondial, din anii ’50 până la criza financiară globală din 2008.

 

Acum însă, acest mare proiect se află în retragere. Globalizarea nu este încă moartă, dar moare.

 

Este acest lucru un motiv de bucurie sau de îngrijorare? Și se va schimba situația după ce Donald Trump și tarifele sale perturbatoare vor părăsi Casa Albă?

 

Ca fost corespondent BBC specializat în economie, aflat la Washington în timpul crizei financiare globale, cred că există motive istorice solide pentru a ne teme de un viitor deglobalizat, chiar și după ce Trump va pleca.

 

Tarifele lui Trump au amplificat problemele economice ale lumii, dar nu sunt cauza lor principală. Abordarea sa reflectă o realitate care se conturează de multe decenii, dar pe care administrațiile americane anterioare – și alte guverne din lume – au fost reticente să o recunoască: declinul Statelor Unite ca putere economică numărul unu și motor al creșterii globale.

 

În fiecare eră a globalizării, începând cu mijlocul secolului al XVII-lea, o singură țară a încercat să fie liderul mondial incontestabil – stabilind regulile economiei globale pentru toți. În fiecare caz, această putere hegemonică avea forța militară, politică și financiară pentru a impune regulile și pentru a convinge alte țări că nu există o cale mai bună spre bogăție și putere.

 

Dar astăzi, pe măsură ce SUA sub Trump alunecă în izolaționism, nu există nicio altă putere pregătită să îi ia locul și să ducă ștafeta mai departe într-un viitor previzibil.

 

China, opțiunea preferată de mulți, se confruntă cu prea multe provocări economice, inclusiv lipsa unei monede cu adevărat internaționale. Și, fiind un stat cu un singur partid, nu deține nici legitimitatea democratică necesară pentru a fi acceptată ca noua putere dominantă a lumii.

 

Deși globalizarea a produs întotdeauna învinși și învingători – de la comerțul cu sclavi din secolul al XVIII-lea până la muncitorii din industria americană în secolul al XX-lea – istoria arată că o lume deglobalizată poate fi chiar mai periculoasă și instabilă. Cel mai recent exemplu a fost perioada interbelică, când SUA au refuzat să preia rolul abandonat de Marea Britanie, puterea hegemonică a secolului al XIX-lea.

 

În cele două decenii după 1919, lumea a coborât în haos economic și politic. Prăbușirile bursiere și falimentele bancare globale au generat șomaj masiv și instabilitate politică tot mai mare, creând condițiile pentru ascensiunea fascismului. Comerțul global s-a redus drastic pe măsură ce țările au ridicat bariere comerciale și au declanșat războaie valutare autodistructive în speranța – zadarnică – de a stimula exporturile. Dimpotrivă, creșterea economică globală s-a blocat.

 

Un secol mai târziu, lumea aflată în deglobalizare este din nou vulnerabilă. Dar pentru a înțelege dacă suntem condamnați să repetăm un viitor la fel de haotic și instabil, trebuie mai întâi să analizăm nașterea, evoluția și motivele declinului iminent al acestui extraordinar proiect global.

 

Modelul francez: mercantilism, bani și război

La mijlocul sec. al XVII-lea, Franța devenise cea mai puternică forță din Europa și tot francezii au dezvoltat prima teorie coerentă despre modul în care economia globală putea fi orientată în folosul lor. Aproape patru secole mai târziu, multe aspecte ale „mercantilismului” au fost readuse în prim-plan de strategia economică a SUA sub Trump, care ar putea purta titlul „Cum să domini economia mondială, slăbindu-ți rivalii”.

 

Versiunea franceză a mercantilismului se baza pe ideea că o țară trebuie să ridice bariere comerciale pentru a limita cât pot vinde alte țări pe piața ei, stimulând în același timp propriile industrii, astfel încât mai mulți bani (sub formă de aur) să intre în țară decât ies.

 

Anglia și Republica Olandeză adoptaseră deja unele dintre aceste politici mercantiliste, stabilind colonii în întreaga lume administrate de companii comerciale monopoliste puternice, menite să conteste și să slăbească imperiul spaniol, care prosperase datorită aurului și argintului jefuite din Americi. Spre deosebire de aceste „imperii maritime”, marile imperii din est, precum China și India, dispuneau de resurse interne suficiente pentru a-și genera veniturile, ceea ce făcea ca, deși comerțul internațional era răspândit, el să nu fie critic pentru prosperitatea lor.

 

Dar Franța a fost prima care a aplicat sistematic mercantilismul în întreaga politică guvernamentală – sub conducerea puternicului ministru de finanțe Jean-Baptiste Colbert (1661-1683), căruia regele Ludovic al XIV-lea îi acordase puteri fără precedent pentru a consolida forța financiară a statului francez.

 

Colbert credea că comerțul va umple vistieria statului și va întări economia Franței în timp ce își slăbea rivalii, afirmând: „Diferența dintre măreția și puterea unui stat constă pur și simplu în absența sau abundența banilor în acel stat”.

 

În viziunea lui Colbert, comerțul era un joc cu sumă zero. Cu cât Franța reușea să obțină un excedent comercial mai mare, cu atât putea acumula mai mult aur pentru guvern, iar rivalii, privați de aur, deveneau mai slabi. Sub Colbert, Franța a devenit pioniera protecționismului, triplând tarifele de import pentru a face bunurile străine extrem de scumpe.

 

În același timp, a consolidat industriile franceze oferind subvenții și acordând monopoluri. Au fost stabilite colonii și companii comerciale ale statului pentru ca Franța să profite de comerțul extrem de profitabil cu mirodenii, zahăr și sclavi.

 

Colbert a supervizat extinderea industriilor franceze în domenii precum dantela și sticla, importând meșteșugari pricepuți din Italia și acordând acestor companii noi monopoluri de stat. A investit masiv în infrastructură, precum Canal du Midi, și a extins dramatic marina militară și flota comercială a Franței pentru a concura cu rivalii britanici și olandezi.

 

Comerțul global din acea vreme era extrem de exploatator, implicând capturarea forțată a aurului și materiilor prime din teritoriile nou-descoperite (așa cum făcea Spania începând cu sfârșitul secolului al XV-lea în Lumea Nouă). De asemenea, presupunea profituri uriașe din comerțul cu oameni, sclavi capturați și trimiși în Caraibe și alte colonii pentru a produce zahăr și alte culturi.

 

În această eră mercantilistă, războaiele comerciale degenerau adesea în războaie reale, purtate în întreaga lume pentru a controla rutele comerciale și a captura colonii. După reformele lui Colbert, Franța a început o lungă luptă pentru a contesta imperiile maritime ale rivalilor săi, angajându-se totodată și în războaie de cucerire în Europa continentală.

 

Franța a avut inițial succes în secolul al XVII-lea atât pe uscat, cât și pe mare împotriva olandezilor. Dar, în cele din urmă, compania sa de stat, Compania franceză a Indiilor, nu a putut rivaliza cu abordările fără scrupule ale companiilor Olandeze și Britanice ale Indiilor de Est, care generau profituri uriașe pentru acționari și venituri pentru guvernele lor.

 

Profiturile uriașe obținute de olandezi din comerțul cu mirodenii din Extremul Orient explică de ce aceștia nu au ezitat să cedeze mica lor colonie nord-americană New Amsterdam în schimbul expulzării britanicilor dintr-un mic avanpost al unuia dintre insulele de mirodenii, în ceea ce este astăzi Indonezia. În 1664, acel avanpost olandez a fost redenumit New York.

 

După un secol de conflicte, Marea Britanie a câștigat treptat o poziție de superioritate față de Franța, cucerind India și obligând marele său rival să cedeze Canada în 1763 după Războiul de Șapte Ani. Franța nu a reușit niciodată să contracareze cu adevărat forța navală britanică.

 

Înfrângerile zdrobitoare suferite de flotele conduse de Horatio Nelson la începutul secolului al XIX-lea, precum și înfrângerea lui Napoleon la Waterloo de către o coaliție a puterilor europene au marcat sfârșitul perioadei Franței ca putere hegemonică europeană.

 

Dar, deși modelul francez de globalizare a eșuat în tentativa sa de a domina economia mondială, asta nu i-a împiedicat pe alții – inclusiv pe Donald Trump – să-i adopte principiile.

 

Franța a descoperit că tarifele, de unele singure, nu puteau finanța războaiele și nici sprijini suficient industriile. Versiunea ei extinsă de mercantilism a dus la războaie nesfârșite la scară globală, pe măsură ce țările ripostau atât economic, cât și militar, încercând să captureze teritorii.

 

După mai bine de două secole, există o paralelă inconfortabilă cu ceea ce ar putea produce războaiele tarifare nesfârșite ale lui Trump, atât în ceea ce privește conflictele continue, cât și reorganizarea blocurilor comerciale rivale. Totodată, experiența arată că mai mult protecționism, așa cum propune Trump, nu va fi suficient pentru a revigora industriile interne ale SUA.

 

Notă Scientia: în cazul nu este deja clar, mercantilismul este o doctrină economică din secolele XVI-XVIII care susține că prosperitatea unei națiuni se bazează pe acumularea de bogății, în special prin balanța comercială favorabilă (exporturi mai mari decât importurile). Această politică se bazează pe intervenția statului pentru a reglementa economia, a încuraja producția internă, a limita importurile (prin tarife mari) și a extinde piețele externe, adesea prin colonialism.

 

Modelul britanic: liberul-schimb și imperiul

Ideologia liberului-schimb a fost formulată pentru prima dată de economiștii britanici Adam Smith și David Ricardo, părinții fondatori ai economiei clasice. Ei argumentau că comerțul nu este un joc cu sumă zero, așa cum sugerase Colbert, ci că toate țările pot beneficia reciproc de pe urma lui. Potrivit textului clasic al lui Smith, „Avuția Națiunilor” (1776): „Dacă o țară străină ne poate furniza o marfă mai ieftin decât o putem produce noi înșine, atunci este mai bine să o cumpărăm de la ei folosind o parte din produsul propriei noastre industrii, desfășurată într-un mod în care deținem anumite avantaje”.

 

Ca prima națiune industrială a lumii, până în 1840 Marea Britanie crease o putere economică bazată pe noile tehnologii ale energiei cu abur, sistemul de fabrici și căile ferate.

 

Smith și Ricardo s-au opus monopolurilor de stat menite să controleze comerțul și au susținut intervenția minimă a statului în industrie. De atunci, credința britanică în beneficiile liberului schimb s-a dovedit mai puternică și mai durabilă decât în oricare altă mare putere industrială, fiind adânc înrădăcinată atât în politică, cât și în imaginarul popular.

 

Această convingere fermă s-a născut dintr-o luptă politică aprigă în anii ’40 din sec. XIX între producători și marii proprietari de pământ în legătură cu legile protecționiste ale cerealelor (Corn Laws). Proprietarii funciari, care dominau tradițional politica britanică, susțineau tarifele ridicate, care îi favorizau pe ei, dar duceau la creșterea prețurilor alimentelor de bază, precum pâinea. Abrogarea acestor legi în 1846 a răsturnat politica britanică, semnalând transferul puterii către clasa manufacturieră și, în timp, către aliații lor din clasa muncitoare, odată cu extinderea dreptului de vot.

 

În timp, promovarea liberului schimb de către Marea Britanie a eliberat potențialul industriei sale, care a ajuns să domine piețele globale. Liberul schimb a fost prezentat ca o modalitate de a ridica nivelul de trai al săracilor (exact opusul afirmației lui Donald Trump că acesta ar dăuna muncitorilor) și s-a bucurat de sprijinul ferm al clasei muncitoare. Când conservatorii au sugerat renunțarea la liberul schimb în alegerile generale din 1906, au suferit o înfrângere zdrobitoare, cea mai gravă până în 2024.

 

Pe lângă comerț, un element central al rolului Marii Britanii ca noua putere hegemonică globală a fost ascensiunea Londrei ca principal centru financiar mondial. Cheia a fost adoptarea standardului aur, care a transformat lira sterlină în moneda centrală a noii ordini economice globale, legându-i valoarea de o cantitate fixă de aur și garantând stabilitatea ei. Astfel, lira a devenit moneda de referință în schimburile internaționale.

 

Aceasta a încurajat dezvoltarea unui sector bancar puternic, susținut de Banca Angliei în rolul de „împrumutător de ultimă instanță” în perioade de criză financiară. Rezultatul a fost un boom masiv al investițiilor internaționale, care au deschis piețe externe companiilor și investitorilor britanici.

 

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Londra domina finanțele mondiale, investind în tot, de la căile ferate din Argentina și plantațiile de cauciuc din Malaezia, la minele de aur din Africa de Sud. Standardul aur devenise un talisman al puterii britanice de a domina economia globală.

 

Stâlpii dominației economice globale a Marii Britanii au fost: un sector manufacturier extrem de eficient, un angajament neabătut față de liberul schimb, care asigura accesul industriei la piețele mondiale, și un sector financiar dezvoltat, care a investit capital în toată lumea și profita de pe urma dezvoltării globale.

 

Marea Britanie nu a ezitat să folosească forța pentru a deschide piețele străine – de exemplu, în Războaiele Opiului din anii ’40 (sec. XIX), când China a fost obligată să își deschidă piețele pentru comerțul profitabil cu opiu provenit din India controlată de britanici.

 

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Imperiul Britanic cuprindea un sfert din populația lumii, oferind forță de muncă ieftină, materii prime sigure și o piață uriașă pentru produsele manufacturate britanice. Dar nici asta nu era suficient pentru liderii săi avizi: Marea Britanie se asigura și că industriile locale nu amenințau interesele sale – subminând, de pildă, industria textilă indiană și manipulând moneda indiană.

 

În realitate, globalizarea din această eră însemna dominația economiei mondiale de către câteva puteri europene bogate, ceea ce frâna mult dezvoltarea economică globală pentru a le proteja interesele. Sub guvernare britanică, între 1750 și 1900, ponderea Indiei în producția industrială mondială a scăzut de la 25% la 2%.

 

Dar pentru cei aflați în centrul Imperiului Britanic, formal și informal, precum clasa de mijloc londoneză, aceasta a fost o perioadă de aur – după cum avea să-și amintească mai târziu economistul John Maynard Keynes: „Pentru clasele mijlocii și superioare … viața oferea, la cost redus și cu minim efort, conforturi și conveniențe dincolo de imaginația celor mai bogați monarhi din alte epoci. Locuitorul Londrei putea comanda prin telefon, în timp ce își savura ceaiul de dimineață în pat, diverse produse ale întregului Pământ, în orice cantitate dorea și se putea aștepta în mod rezonabil ca acestea să-i fie livrate prompt la ușă”.

 

Modelul american: de la protecționism la neoliberalism

În timp ce Marea Britanie se bucura de secolul său de dominație globală, Statele Unite au rămas protecționiste mai mult timp, după fondarea lor în 1776, decât orice altă economie occidentală majoră.

 

Introducerea tarifelor pentru a proteja și subvenționa industriile americane emergente a fost articulată încă din 1791 de primul secretar al trezoreriei, Alexander Hamilton – imigrant din Caraibe, părinte fondator și viitor protagonist al unui musical record. Partidul Whig condus de Henry Clay și succesorul său, Partidul Republican, au susținut puternic această politică în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea. Chiar și după ce industria americană a depășit-o pe cea a altor națiuni, guvernul american a menținut unele dintre cele mai ridicate bariere tarifare din lume.

 

Tarifele au ajuns la 50% în anii ’90 din sec. XIX cu sprijinul viitorului președinte William McKinley, atât pentru a ajuta industriașii, cât și pentru a finanța pensiile generoase pentru aproximativ 2 milioane de veterani ai războiului civil și ai dependenților acestora – o parte esențială a electoratului republican. Nu este o coincidență că Trump a împodobit Casa Albă cu portrete ale lui Hamilton, Clay și McKinley – toți susținători ai protecționismului.

 

În parte, rezistența persistentă a SUA față de liberul schimb se explica prin accesul la resurse naturale aparent nelimitate în interiorul propriilor granițe, precum și printr-o populație în creștere rapidă, alimentată de imigrație, care crea o piață internă vastă ce susținea dezvoltarea fără a fi nevoie de competiție externă.

 

La sfârșitul secolului al XIX-lea, SUA erau cel mai mare producător de oțel din lume, aveau cea mai extinsă rețea feroviară și se pregăteau să exploateze noile tehnologii ale celei de-a doua revoluții industriale – bazate pe electricitate, motoare cu combustie și chimie. Totuși, abia după al Doilea Război Mondial, SUA au preluat rolul de superputere globală – în parte pentru că erau singura țară de pe ambele fronturi ale războiului care nu suferise distrugeri masive ale economiei și infrastructurii.

 

După distrugerile globale din Europa și Asia, dominația SUA a devenit politică, militară, culturală și financiară, însă viziunea americană asupra globalizării diferă în mod semnificativ de cea britanică.

 

SUA au adoptat o abordare mult mai universalistă și bazată pe reguli, axată pe crearea unor organizații globale care să stabilească reglementări obligatorii și să deschidă piețele globale pentru produsele și investițiile americane. De asemenea, SUA au urmărit să înlocuiască lira sterlină cu dolarul american ca principală monedă globală.

 

La o săptămână după intrarea SUA în al Doilea Război Mondial, planurile pentru hegemonia financiară globală americană erau deja puse în mișcare. Secretarul trezoreriei, Henry Morgenthau, a început să elaboreze un „fond de stabilizare interaliat” – un prototip pentru aranjamentele monetare postbelice, cu dolarul în centru.

 

Aceasta a dus la crearea Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Băncii Mondiale la conferința de la Bretton Woods din New Hampshire, în 1944 – instituții dominate de SUA, care încurajau alte țări să adopte același model economic, atât în ce privește comerțul liber, cât și întreprinderea privată. Națiunile aliate, reunite simultan pentru a crea Organizația Națiunilor Unite cu scopul de a preveni noi războaie, după devastarea provocată de Marea Criză Economică și de război, au salutat angajamentul SUA de a modela o ordine economică stabilă.

 

Ca cea mai mare și mai puternică economie, SUA au întâmpinat inițial puțină rezistență la planul lor de a modela sistemul economic internațional după propriul chip. Motivația era atât politică, cât și economică: SUA doreau să ofere beneficii economice pentru a asigura loialitatea principalilor aliați și pentru a contracara amenințarea percepută a comunismului – în contrast total cu viziunea mercantilistă a lui Trump, potrivit căreia toate celelalte țări ar „jefui” SUA, iar forța militară americană ar face inutile alianțele.

 

După încheierea războiului, dolarul american – legat acum de aur la o rată fixă de 35 de dolari pe uncie – a devenit moneda principală a lumii libere. Era folosit pentru tranzacțiile comerciale globale și păstrat de băncile centrale ca rezervă, oferind economiei americane un „privilegiu exorbitant”. Stabilitatea dolarului a facilitat vânzarea de obligațiuni americane către investitori străini, permițând guvernului SUA să se împrumute mai ușor și să acumuleze deficite comerciale mari.

 

Condițiile erau astfel create pentru o eră de dominație politică, financiară și culturală americană, care a adus ascensiunea unor branduri globale precum McDonald’s și Coca-Cola și influența masivă a Hollywood-ului. Totodată, campusurile bogate ale Californiei au devenit un mediu ideal pentru dezvoltarea noilor tehnologii informatice – sprijinite inițial de investițiile militare din perioada războiului rece – care, câteva decenii mai târziu, aveau să conducă la apariția marilor companii tehnologice de astăzi.

 

Viziunea americană asupra globalizării era mai amplă și mai intervenționistă decât modelul britanic al liberului schimb. În locul unui imperiu formal, SUA își propuneau accesul la întreaga economie globală, în beneficiul companiilor americane.

 

SUA considerau necesare instituții economice globale care să supravegheze regulile. Dar, ca și în cazul britanic, beneficiile globalizării au fost distribuite inegal. Țări precum Japonia, Coreea sau Germania, orientate spre export, au prosperat, în timp ce state bogate în resurse, dar sărace în capital – precum Nigeria – au rămas în urmă.

 

De la vis la disperare

Deși legenda visului american continua să crească, în anii ’70 economia SUA începuse să resimtă presiuni tot mai mari – în special din partea rivalilor germani și japonezi, care își reconstruiseră industriile.

 

Îngrijorat de aceste presiuni și de un deficit comercial în creștere, în 1971 președintele Richard Nixon a șocat lumea anunțând suspendarea convertibilității dolarului în aur – obligând alte țări să suporte ajustarea necesară în criza balanței de plăți americane prin revalorizarea monedelor lor. Aceasta a avut un efect profund asupra sistemului financiar global: în decurs de un deceniu, majoritatea monedelor importante au abandonat cursurile fixe în favoarea celor flotante, punând capăt sistemului stabilit la Bretton Woods.

 

Sfârșitul cursurilor fixe a deschis calea „financiarizării” economiei globale, extinzând masiv investițiile și împrumuturile internaționale – multe dintre ele realizate de firme financiare americane. Aceasta a alimentat ascensiunea curentului neoliberal, care a rescris regulile ordinii financiare globale. În anii ’80 și ’90, aceste politici au fost cunoscute sub numele de „consensul de la Washington”: un set de reguli – deschiderea piețelor pentru investiții străine, dereglementare, privatizare – impuse economiilor aflate în criză în schimbul sprijinului din partea FMI și Băncii Mondiale.

 

Între timp, în SUA, dependența tot mai mare de sectorul financiar și de tehnologie a crescut inegalitatea și a alimentat resentimentul în mari părți ale societății. Atât republicanii, cât și democrații au consolidat acest nou model, modelând politica americană în favoarea aliaților lor din finanțe și tehnologie. De fapt, democrații au avut un rol central în dereglementarea sectorului financiar în anii ’90.

 

Declinul industriei manufacturiere americane s-a accelerat, la fel și diferențele dintre veniturile din zonele industriale din interiorul țării și cele din marile metropole.

 

Până în 2023, cei mai săraci 50% dintre americani primeau doar 13% din totalul veniturilor personale, în timp ce cei mai bogați 10% obțineau aproape jumătate (47%). Disparitatea averilor era și mai accentuată: jumătatea inferioară deținea doar 6% din total, în timp ce o treime (36%) era controlată de cei mai bogați 1%. Din 1980, veniturile reale ale celor mai săraci 50% au stagnat.

 

Jumătatea inferioară a populației americane suferea de o creștere a „morților din disperare” – termenul economistului Angus Deaton pentru mortalitatea ridicată cauzată de droguri, sinucideri și violență în rândul americanilor tineri din clasa muncitoare. Creșterea costurilor pentru locuințe, îngrijire medicală și educație universitară a dus la îndatorare extinsă și nesiguranță financiară. Până în 2019, un studiu arăta că două treimi dintre cei care declarau faliment invocau probleme medicale ca factor-cheie.

 

Declinul industriei americane s-a intensificat după admiterea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului în 2001, amplificând deficitul comercial și bugetar al SUA. Elitele politice și de afaceri sperau că piața chineză uriașă avea să se deschidă produselor americane, dar modernizarea rapidă a Chinei a făcut industria chineză mai competitivă decât rivalele americane în numeroase domenii.

 

Această perioadă de financiarizare intensă a economiei globale a declanșat o serie de crize financiare regionale și apoi globale, afectând economiile latino-americane și asiatice. Apogeul a fost criza financiară globală din 2008, declanșată de împrumuturile nesăbuite ale instituțiilor financiare americane. Economia mondială a avut nevoie de mai mult de un deceniu pentru a se reface, confruntându-se cu o creștere mai lentă, productivitate mai redusă și comerț mai puțin dinamic decât înainte de criză.

 

Pentru cei dispuși să vadă, semnele declinului dominanței americane erau vizibile de decenii. Dar abia victoria lui Trump în 2016 – un șoc profund pentru elita liberală americană – a făcut clar că SUA se aflau pe o cu totul altă traiectorie, cu potențial de a zgudui lumea.

 

Agravarea unei situații deja periculoase

Trump este, în opinia mea, primul președinte modern al SUA care a înțeles pe deplin alienarea profundă a multor alegători din clasa muncitoare, care simțeau că au fost excluși de la creșterea economică postbelică ce a favorizat în special clasele urbane mijlocii. Susținătorii săi cei mai fervenți sunt votanții din mediul rural, cu educație non-universitară.

 

Totuși, politicile sale nu îi vor ajuta în mod real. Tarifele ridicate pentru protejarea locurilor de muncă, expulzarea milioanelor de imigranți ilegali, desființarea programelor pentru minorități, reducerea drastică a dimensiunii statului – toate acestea vor avea consecințe economice negative tot mai mari și este foarte puțin probabil că vor readuce economia americană la poziția sa dominantă anterioară.

 

Cu mult înainte de a deveni președinte, Trump detesta deficitul comercial uriaș al SUA (era om de afaceri, până la urmă) – și credea că tarifele sunt arma principală pentru păstrarea dominației economice americane. O parte esențială a doctrinei „America First” era respingerea acordurilor internaționale care constituiseră pilonii globalizării americane postbelice.

 

În primul său mandat, Trump nu se așteptase să câștige și a fost nepregătit. Dar în al doilea mandat, think-tankurile conservatoare pregătiseră deja detalii de politici și personalul necesar pentru implementarea schimbării radicale de direcție economico-politică.

 

Sub Trump 2.0, SUA au revenit la o viziune mercantilistă reminiscentă de Franța secolelor XVII–XVIII. Afirmația sa că țările care au excedente comerciale față de SUA „ne jefuiesc” reproduce credința mercantilistă că, în fapt, comerțul este un joc cu sumă zero – ignorând viziunea secolului XX, promovată chiar de SUA, potrivit căreia globalizarea aduce beneficii tuturor, indiferent de balanța comercială.

 

Planurile lui Trump privind taxele și tarifele, care extind facilitățile fiscale pentru cei foarte bogați și reduc beneficiile pentru cei săraci prin tăieri de programe sociale și inflație generată de tarife, vor accentua inegalitatea în SUA.

 

În același timp, adoptarea „Marii și frumoasei legi” („One Big Beautiful Bill”) este estimată să adauge aproximativ 3,5 trilioane de dolari la datoria publică, chiar și după reducerile draconice impuse multor departamente federale de către „Departamentul de Eficiență Guvernamentală” condus de Elon Musk. Aceasta exercită presiune pe piața obligațiunilor americane, aflată în centrul sistemului financiar global, crescând costurile de finanțare ale deficitului uriaș și afectând ratingul de credit al SUA. Continuarea acestor politici ar putea duce chiar la un default american, cu consecințe devastatoare pentru întregul sistem financiar global.

 

În ciuda retoricii belicoase a lui Trump și a susținătorilor săi, politicile sale economice sunt expresia slăbiciunii, nu a forței americane. Deși cred că era necesară evidențierea disfuncțiilor economiei americane, președintele subminează rapid credibilitatea economică și bunăvoința pe care SUA le-au acumulat în perioada postbelică, precum și hegemonia sa culturală și politică. Pentru americani și pentru restul lumii, el face o situație deja proastă și mai periculoasă – inclusiv pentru mulți dintre propriii susținători.

 

Totuși, chiar și fără perturbările politice și economice ale lui Trump, sfârșitul erei americane de dominație hegemonică tot ar fi venit. Globalizarea nu este moartă, dar moare. Întrebarea neliniștitoare cu care rămânem este ce urmează.

 

> Citiți și partea a doua a articolului: De ce următoarea criză financiară mondială ar putea fi mult mai gravă, cu SUA pe margine

 

https://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/128-cultura-economie/10039-ascensiunea-si-declinul-globalizarii-lupta-pentru-suprematie.html

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

De ce următoarea criză financiară mondială ar putea fi mult mai gravă, cu SUA pe margine

 

 

Globalizarea a avut mereu critici, dar, până de curând, aceștia au venit mai ales dinspre stânga, nu dinspre dreapta. După al Doilea Război Mondial, pe măsură ce economia mondială creștea rapid sub dominația SUA, mulți din zona stângii argumentau că beneficiile globalizării erau distribuite inegal, sporind inegalitatea în țările bogate, în timp ce obligau țările mai sărace să implementeze politici de piață liberă, precum deschiderea piețelor financiare, privatizarea industriilor de stat și respingerea politicilor fiscale expansioniste în favoarea rambursării datoriei – toate acestea beneficiind în principal corporațiilor și băncilor americane.

 

Aceasta nu era o îngrijorare nouă. Încă din 1841, economistul german Friedrich List argumentase că liberul schimb era conceput pentru a împiedica provocarea dominației globale a Marii Britanii, sugerând: „Când cineva a ajuns în vârful măreției, dă cu piciorul scării pe care s-a urcat, pentru a-i lipsi pe alții de mijloacele de a se ridica după el”.

 

Citiți și prima parte a articolului: Ascensiunea și declinul globalizării: lupta pentru supremație

 

 

Det. Aici

https://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/128-cultura-economie/10040-de-ce-urmatoarea-criza-financiara-mondiala-ar-putea-fi-mult-mai-grava-cu-sua-pe-margine.html

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Alimentele ultraprocesate, corelate cu afectarea tuturor organelor majore ale corpului uman

 

 

O echipa internațională formată din 43 de experți a analizat 104 studii: 92 dintre ele au găsit o asociere clară între consumul crescut de alimente ultraprocesate și riscul mai mare de obezitate, diabet de tip 2, boli cardiovasculare, depresie și mortalitate din toate cauzele.

 

Cea mai amplă analiză științifică efectuată până acum privind efectele alimentelor ultraprocesate (AUP) ajunge la o concluzie alarmantă: aceste produse afectează fiecare mare sistem al organismului uman și reprezintă o amenințare serioasă la adresa sănătății publice.Publicată în „The Lancet” sub forma unei serii de trei studii, analiza descrie un fenomen global în plină expansiune, determinat de companii puternice și de politici insuficiente.

 

Detalii

 de: Iosif A.

 

https://www.scientia.ro/stiri-stiinta.html?start=15

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

„Penseta optică” şi impulsurile laser ultra-rapide: două tehnici de manipulare a luminii care au obţinut Premiul Nobel

 

 

 

Fasciculele laser ţin celule vii pe loc. Fasciculele pot fi folosite pentru a roti celulele pentru o fotografiere de detaliu.

 

Lumea în care trăim este plină de lumină și aceasta este esenţială pentru a asigura viața pe planeta noastră. De aceea este mai mult decât firesc să onorăm trei oameni de știință care au inventat noi modalități de a folosi razele de lumină pentru a explora lumea.

 

Premiul Nobel pentru fizică din 2018 a fost acordat lui Arthur Ashkin, lui Gérard Mourou și Donnei Strickland pentru producerea unor instrumente din fascicule de lumină. Ashkin a câștigat jumătate din premiu pentru crearea unor „pensete optice”, care sunt de fapt fascicule de lumină ce au capacitatea de a manipula obiecte minuscule, precum celulele sau atomii, în timp ce Mourou și Strickland au câștigat cealaltă jumătate pentru inventarea unei tehnologii care generează impulsuri laser ultrascurte și de înaltă intensitate, tehnologie folosită în chirurgia oftalmologică, științele materialelor, studierea proceselor foarte rapide și fizica plasmei, între altele.

 

Detalii

 de: Todd Adams (traducere: Ada Popescu)

 

https://www.scientia.ro/stiri-stiinta/151-premiul-nobel.html

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cum devii supraom, conform filozofiei lui Nietzsche?

 

A deveni supraom în sensul definit de Friedrich Nietzsche nu este un obiectiv simplu sau o transformare instantanee, ci un proces continuu de autodepășire, creație și refuz al limitărilor impuse de societate sau de sine. Supraomul nu este un statut final la care ajungi, ci o modalitate de a trăi care implică asumarea unei viziuni curajoase asupra existenței, renunțarea la vechile valori și crearea unor noi sensuri și scopuri. Iată câteva pași și principii care te-ar putea ghida pe drumul către această transformare:

 

1. Depășirea moralității tradiționale

Primul pas în devenirea supraomului este să pui sub semnul întrebării normele și valorile care ți-au fost impuse de societate, familie sau religie. Nietzsche consideră că moralitatea tradițională, în special cea creștină, este o formă de sclavie care reprimă potențialul uman și împiedică afirmarea vieții. Pentru a deveni supraom, trebuie să ai curajul să îți creezi propriile valori și să trăiești conform lor, chiar dacă acestea contrazic normele societății.

 

Întrebare practică: Ce valori ai preluat de la alții, fără să le pui sub semnul întrebării? Cum poți începe să îți creezi propriile valori?

2. Autodepășirea constantă (Selbstüberwindung)

Supraomul nu se mulțumește niciodată cu status quoul sau cu realizările anterioare. O trăsătură definitorie este autodepășirea constantă, căutarea permanentă a unor noi provocări și a creșterii personale. Acest proces nu este doar fizic sau profesional, ci include și o autodepășire mentală și emoțională.

 

Întrebare practică: În ce domenii din viața ta simți că ai atins un punct de stagnare? Cum poți ieși din zona de confort și să îți depășești propriile limite?

3. Afirmația vieții (Amor fati)

Un element esențial în filozofia lui Nietzsche este capacitatea de a afirma viața în întregime, cu toate aspectele ei – inclusiv suferința, greutățile și imperfecțiunile. Supraomul iubește destinul (amor fati), adică acceptă și îmbrățișează tot ce i se întâmplă, fără să se plângă sau să își dorească o viață diferită.

 

Întrebare practică: Există aspecte ale vieții tale pe care le respingi sau le eviți? Cum poți învăța să accepți și să îmbrățișezi aceste aspecte ca parte integrantă a existenței tale?

4. Creativitatea și inovația

Supraomul nu este un simplu conformist sau o persoană care respectă status quo-ul. El este un creator de valori noi și de noi moduri de a înțelege și a trăi viața. Creativitatea nu se referă doar la artă, ci la toate domeniile vieții: modul în care gândești, cum îți structurezi ziua, cum îți trăiești relațiile și cum îți abordezi cariera. Pentru Nietzsche, a crea înseamnă a transforma haosul vieții într-o operă de artă.

 

Întrebare practică: În ce domenii din viața ta poți începe să fii mai creativ? Cum poți crea noi valori și sensuri pentru tine însuți, chiar dacă acestea nu sunt recunoscute de societatea din jurul tău?

5. Curajul de a trăi fără iluzii

Unul dintre principiile fundamentale ale supraomului este capacitatea de a vedea realitatea așa cum este, fără să se refugieze în iluzii confortabile sau idealuri neîntemeiate. Acest lucru necesită curajul de a accepta incertitudinea și imperfecțiunea vieții și de a înfrunta adevărurile dificile fără a te retrage în amăgiri.

 

Întrebare practică: Există iluzii sau credințe false în viața ta care te împiedică să trăiești autentic? Cum poți începe să vezi realitatea fără aceste filtre?

6. Asumarea responsabilității personale

Supraomul nu dă vina pe circumstanțe sau pe alții pentru dificultățile sale. În schimb, își asumă întreaga responsabilitate pentru viața sa și își folosește voința de putere pentru a crea schimbările necesare. A deveni supraom înseamnă a nu mai căuta scuze externe, ci a lua în mâini direcția propriei vieți.

 

Întrebare practică: Există aspecte ale vieții tale pentru care dai vina pe alții sau pe circumstanțe? Cum poți prelua controlul și să îți asumi responsabilitatea pentru aceste aspecte?

7. Depășirea resentimentului

Pentru Nietzsche, oamenii care trăiesc în resentiment sunt incapabili de a trăi autentic și de a-și depăși condiția. Supraomul nu poartă resentimente față de viață sau de ceilalți, ci învață să își accepte destinul și să-și folosească forța interioară pentru a depăși obstacolele.

 

Întrebare practică: Există persoane sau evenimente față de care ai resentimente? Cum poți începe să le depășești și să înveți din aceste experiențe?

Cum depășești resentimentul?

 

Depășirea resentimentelor este un proces esențial pentru o viață mai liberă și mai autentică, iar Friedrich Nietzsche consideră că resentimentul reprezintă o formă de auto-închisoare care ne împiedică să trăim cu adevărat. Resentimentul poate fi descris ca o stare de amărăciune și mânie îndreptată către ceilalți sau către viață, ca rezultat al perceperii unei nedreptăți. Nietzsche credea că resentimentul izvorăște dintr-o atitudine de slăbiciune și neputință de a acționa în fața problemelor și că este un obstacol major în calea autodepășirii și afirmării vieții.

 

Iată câțiva pași practici care te pot ajuta să depășești resentimentele:

 

1. Acceptarea responsabilității personale

 

Unul dintre primii pași este să îți asumi întreaga responsabilitate pentru reacțiile tale și pentru modul în care alegi să răspunzi la experiențele de viață. Resentimentul apare atunci când simți că nu ai control asupra unei situații și proiectezi vina asupra altora. A prelua responsabilitatea înseamnă să îți recunoști propriul rol în evenimentele care au generat resentimente și să îți dai seama că ai puterea de a alege cum reacționezi.

 

Acțiune practică: Gândește-te la o situație în care simți resentimente. Întreabă-te: „Ce pot învăța din această experiență? Ce parte din această situație este sub controlul meu?” Focalizează-te pe ce poți face acum, în loc să te concentrezi pe ce ți s-a făcut.

2. Renunțarea la rolul de victimă

 

Resentimentele se dezvoltă adesea atunci când ne simțim victime ale circumstanțelor sau ale comportamentului altora. Nietzsche ne îndeamnă să renunțăm la această mentalitate de victimă și să ne asumăm un rol activ și creativ în viața noastră. Prin această perspectivă, nu te mai vezi ca pe cineva care suferă pasiv, ci ca pe cineva care poate influența situațiile viitoare prin acțiuni proprii.

 

Acțiune practică: Identifică momentele în care te-ai simțit victimă și gândește-te cum ai putea schimba acea mentalitate. Poți transforma acele experiențe în oportunități de creștere sau auto-depășire?

3. Iubirea de destin (Amor Fati)

 

Un alt concept central al lui Nietzsche este amor fati („iubirea de destin”). Aceasta înseamnă să îți accepți viața în totalitate, inclusiv provocările și suferințele, ca pe ceva necesar și inevitabil. În loc să te opui sau să respingi evenimentele neplăcute, învață să le accepți ca parte a unei existențe care te ajută să te dezvolți și să te formezi. Resentimentele provin din refuzul de a accepta realitatea așa cum este, ceea ce creează un conflict interior constant.

 

Acțiune practică: Reflectează la momente din viața ta pe care le-ai respins sau pe care ai încercat să le eviți. Încearcă să găsești valoarea în aceste experiențe și să le accepți ca parte din traseul tău de dezvoltare personală.

4. Concentrându-te pe tine, nu pe ceilalți

 

Resentimentele apar de obicei atunci când ne comparăm cu alții sau ne focalizăm asupra a ceea ce alții ne-au făcut. Nietzsche ne învață să ne concentrăm pe noi înșine și pe autodepășire, în loc să ne fixăm pe comportamentul altora. Supraomul nu își pierde timpul cu plângeri sau ranchiună; în schimb, își concentrează energia pe propria dezvoltare și pe crearea unui sens personal în viață.

 

Acțiune practică: De fiecare dată când simți resentimente față de cineva, întreabă-te cum ai putea să îți redirecționezi atenția spre tine și spre propria dezvoltare. Ce poți face astăzi pentru a deveni mai bun și a avansa în propriile tale obiective?

5. Iertarea conștientă

 

Nietzsche nu vorbește direct despre iertare în sensul creștin, dar din perspectiva sa, a ierta înseamnă să eliberezi resentimentele care te împiedică să trăiești liber. Iertarea, în acest caz, nu înseamnă neapărat reconcilierea cu ceilalți, ci o decizie conștientă de a nu mai purta ranchiună și de a nu mai lăsa evenimentele trecute să îți dicteze prezentul.

 

Acțiune practică: Gândește-te la o persoană față de care porți resentimente și întreabă-te: „Cum îmi afectează viața acest resentiment? Cum pot alege să renunț la el pentru a trăi mai liber și mai fericit?” Încearcă să vizualizezi cum ar fi viața ta dacă nu ai mai purta acea povară.

6. Schimbarea perspectivei asupra suferinței

 

Nietzsche crede că suferința face parte din procesul de creștere și autodepășire. În loc să vezi suferința ca pe ceva care te doboară, privește-o ca pe o ocazie de a-ți dezvolta caracterul și de a deveni mai puternic. Resentimentele se hrănesc din amărăciunea față de suferință; prin schimbarea perspectivei tale asupra suferinței, poți diminua resentimentele și poți învăța să privești dificultățile ca pe oportunități.

 

Acțiune practică: Reflectează asupra unei perioade dificile din viața ta. Cum te-a ajutat acea experiență să devii mai puternic sau mai înțelept? Cum poți aplica această lecție în viitor pentru a transforma suferința în ceva pozitiv?

7. Creează noi valori și scopuri

 

Supraomul creează noi valori și moduri de a vedea lumea, în loc să se plângă de condițiile existente. Depășirea resentimentelor înseamnă să îți îndrepți energia creativă către construirea unei vieți care să reflecte propriile tale scopuri și valori, în loc să rămâi blocat în amărăciunea față de trecut.

 

Acțiune practică: Gândește-te la valorile pe care le-ai preluat din mediul tău și la cele pe care ai vrea să le creezi. Cum poți începe să îți construiești propria viziune asupra vieții, care să reflecte autentic ceea ce ești și ce vrei să devii?

Depășirea resentimentelor este, așadar, un proces de autoeliberare și autodepășire, în care îți asumi responsabilitatea pentru propria viață, renunți la rolul de victimă și înveți să afirmi viața în totalitatea ei. Prin concentrarea pe propriul drum, pe creativitate și pe iubirea de destin, îți poți redirecționa energia dinspre resentimente către o viață mai autentică, mai liberă și mai plină de sens.

 

Așa cum Nietzsche subliniază, adevărata măreție constă în a trăi fără resentimente, în a îmbrățișa provocările vieții și în a te dezvolta pe baza lor. Acest lucru presupune curaj, dar îți va oferi libertatea interioară de a-ți crea propriul destin.

 

8. Trăirea cu pasiune și intensitate

Supraomul nu trăiește o viață lipsită de scop sau pasiune. El îmbrățișează fiecare moment cu intensitate, refuzând mediocritatea și confortul excesiv. A deveni supraom înseamnă a trăi fiecare clipă cu scop și conștiință, căutând excelența în tot ceea ce faci.

 

Întrebare practică: Trăiești fiecare zi cu pasiune și scop? Dacă nu, ce poți face pentru a îți aduce mai multă intensitate și scop în viața de zi cu zi?

Concluzie: o viață de autodepășire continuă

Devenirea supraomului nu este un proces lin și nici un obiectiv final care poate fi atins o dată pentru totdeauna. Este mai degrabă o viață dedicată autodepășirii, creativității și afirmației vieții în totalitatea ei. Este un mod de a fi care refuză mediocritatea, iluziile și resentimentul, îmbrățișând în schimb haosul și incertitudinea vieții cu curaj și pasiune.

 

Pe măsură ce îți creezi propriile valori, îți depășești limitele și accepți provocările vieții, vei începe să trăiești mai aproape de idealul supraomului definit de Nietzsche. Este un drum dificil, dar tocmai dificultatea lui îi dă sens și valoare.

 

 

https://www.scientia.ro/homo-humanus/49-note-si-adnotari-carti-celebre/9185-cum-devii-supraom-conform-filozofiei-lui-nietzsche.html

 

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ce înseamnă „supraom” în filozofia lui Friedrich Nietzsche?

 

 

Friedrich Nietzsche (1844–1900) este unul dintre cei mai influenți și provocatori filozofi ai modernității, iar conceptul său de Übermensch (supraom) reprezintă una dintre cele mai importante și mai controversate contribuții ale sale. Deși în multe cazuri supraomul a fost interpretat greșit sau distorsionat de-a lungul timpului, o înțelegere profundă a acestui concept este esențială pentru a pătrunde nucleul gândirii lui Nietzsche.

 

1. Contextul filozofiei lui Nietzsche

 

Pentru a înțelege supraomul, este esențial să începem prin a analiza filosofia mai largă a lui Nietzsche, care se opune majorității tradițiilor filozofice și morale din Occident. În primul rând, Nietzsche este cunoscut pentru critica sa radicală a creștinismului, a moralității tradiționale și a sistemelor filozofice raționale anterioare, în special cele ale lui Platon și Kant. Nietzsche consideră că aceste tradiții au suprimat vitalitatea umană și au creat valori decadente, care refuză viața, instinctele și impulsurile creatoare ale omului.

 

1.1. Moartea lui Dumnezeu și criza valorilor

Una dintre cele mai cunoscute declarații ale lui Nietzsche este „Dumnezeu a murit”, un aforism care, deși este adesea interpretat ca o simplă negare a religiei, are implicații mult mai profunde. Nietzsche nu susține doar că religia este o amăgire, ci că, odată cu declinul credinței în Dumnezeu și în transcendent, valorile tradiționale asociate cu această credință se destramă. Creștinismul, cu accentul său pe compasiune, modestie și ascetism, ar fi, în viziunea lui Nietzsche, o „morală a sclavilor” care subminează vitalitatea umană și potențialul său creativ.

 

În acest context al „morții lui Dumnezeu” apare necesitatea creării unor noi valori, valori care să reflecte viața și forța umană, în loc să le suprime. Übermensch-ul este omul care depășește vechile valori și creează altele noi, un ideal uman capabil să trăiască fără credințe metafizice și să îmbrățișeze viața așa cum este, cu toate aspectele ei dionisiace de luptă, durere și suferință.

 

1.2. Voința de putere

Un alt concept esențial al filozofiei lui Nietzsche este Wille zur Macht (voința de putere). Nietzsche vede voința de putere ca impulsul fundamental al tuturor ființelor vii, nu doar ca dorința de dominație sau de control asupra celorlalți, ci ca o forță creatoare, o afirmare a vieții în toate formele ei. Această voință de putere nu este o simplă sete de autoritate, ci un impuls profund de a se depăși pe sine, de a crea, de a inova și de a exprima propriile potențialități.

 

Supraomul este, în acest sens, o manifestare maximă a voinței de putere, o ființă care trăiește și creează dintr-un impuls vital, depășind constrângerile morale și culturale care inhibă majoritatea oamenilor.

 

2. Ce este supraomul?

Supraomul (sau Übermensch) este un concept central în lucrarea lui Nietzsche Așa grăit-a Zarathustra (Also sprach Zarathustra), unde apare ca idealul uman care transcende condiția actuală a umanității. Este important de menționat că supraomul nu este o ființă supranaturală sau perfectă, ci o proiecție a potențialului uman maxim, o persoană care a învățat să își depășească condiționările, limitările și iluziile impuse de societate.

 

2.1. Trăsăturile supraomului

Printre trăsăturile esențiale ale supraomului se numără:

 

Autonomie și auto-creație: Supraomul nu se bazează pe valori sau norme externe, ci își creează propriile valori. El refuză să fie constrâns de moralitatea tradițională și își creează propriul cod de viață. Spre deosebire de oamenii obișnuiți, care trăiesc conform regulilor impuse de societate, supraomul este un creator de valori și reguli.

 

Afirmația vieții: În loc să respingă viața din cauza suferinței sau a imperfecțiunilor, supraomul o afirmă în totalitatea ei. El nu se retrage din fața suferinței, ci o acceptă ca parte a procesului vital. Acesta este contrastul cu moralitatea creștină, care, potrivit lui Nietzsche, încurajează oamenii să își reprime instinctele și să renunțe la plăcerile vieții.

 

Depășirea omului mediocru: Supraomul este o ruptură de condiția umană obișnuită, definită de Nietzsche ca „der letzte Mensch” (ultimul om), un individ pasiv, obosit și lipsit de ambiție. În Așa grăit-a Zarathustra, Nietzsche descrie această figură a ultimului om ca pe cineva care este mulțumit cu o viață confortabilă și lipsită de suferință, dar și lipsită de scop și măreție. Supraomul este exact opusul acestei stări de mediocritate.

 

Iubirea de destin (amor fati): Supraomul acceptă și iubește destinul său, indiferent cât de dureros sau dificil poate fi. Într-un sens, supraomul transcende resentimentul față de viață și de evenimentele nedorite, învățând să iubească chiar și acele aspecte ale existenței care ar putea fi considerate negative.

 

2.2. Supraomul și eterna reîntoarcere

Un alt concept-cheie care se leagă de supraom este „eterna reîntoarcere” (die ewige Wiederkunft). Nietzsche propune această idee ca un test al autenticității și al afirmării vieții. Dacă am fi nevoiți să trăim aceeași viață în mod repetat, iar toate evenimentele din viața noastră s-ar repeta la infinit, am putea accepta acest lucru cu bucurie? Supraomul este acea ființă care poate spune „da” acestei provocări, afirmându-și existența în întregime, fără regret sau resentiment.

 

3. Aspecte practice: comportamentul supraomului în viața de zi cu zi

Deși conceptul supraomului poate părea abstract sau idealist, Nietzsche a intenționat să ofere un model pentru cum ar trebui să trăim. Din acest punct de vedere, există anumite comportamente și atitudini care pot fi considerate manifestări practice ale supraomului în viața de zi cu zi.

 

3.1. Autodepășirea constantă

Una dintre trăsăturile definitorii ale supraomului este capacitatea de autodepășire, adică refuzul de a rămâne la un nivel static de dezvoltare sau confort. În viața de zi cu zi, acest lucru ar putea fi exemplificat printr-o persoană care își stabilește constant obiective ambițioase și care nu se mulțumește niciodată cu realizările trecute. De exemplu, un antreprenor care nu doar urmărește succesul financiar, ci și îmbunătățirea continuă a abilităților sale, inovația și contribuția semnificativă la societate, ar putea fi văzut ca o formă de supraom modern.

 

3.2. Curajul de a trăi fără iluzii

Un alt aspect important al supraomului este acceptarea realității fără a se refugia în iluzii confortabile. În viața cotidiană, acest lucru ar putea fi manifestat prin atitudinea unei persoane care refuză să se lase pradă idealurilor false sau iluziei de securitate. De exemplu, un filozof sau un artist care este dispus să exploreze adevăruri incomode, să pună la îndoială norme sociale și să îmbrățișeze incertitudinea ar putea fi considerat un exemplu de supraom în acțiune.

 

3.3. Afirmația suferinței și a dificultăților

Supraomul, așa cum am văzut, nu se dă înapoi din fața suferinței sau a provocărilor vieții, ci le afirmă ca parte integrantă a existenței. Această atitudine poate fi reflectată în comportamentul unei persoane care nu evită dificultățile, ci le consideră oportunități de creștere. Un sportiv de performanță care își supune corpul și mintea unor antrenamente extrem de dificile pentru a atinge un nivel superior ar putea fi văzut ca un exemplu de supraom care afirmă suferința ca mijloc de autodepășire.

 

3.4. Creativitatea ca mod de viață

Pentru Nietzsche, creația și inovarea sunt esențiale pentru supraom. Un comportament asociat cu acest ideal ar putea fi o viață dedicată creativității și inovării. Un cercetător științific care sparge paradigmele tradiționale și descoperă noi moduri de a înțelege lumea sau un artist care creează opere care sfidează normele estetice convenționale ar putea fi văzut ca exemplificând trăsătura supraomului de a crea noi valori și noi moduri de a vedea viața.

 

3.5. Independența și responsabilitatea personală

Supraomul este, de asemenea, caracterizat printr-o profundă independență și asumare a responsabilității pentru propria existență. În practică, aceasta ar putea fi văzută la o persoană care refuză să fie influențată de opiniile și valorile impuse de societate sau de grupul său și care își asumă în totalitate deciziile și consecințele acțiunilor sale.

 

Concluzie

Conceptul de supraom la Nietzsche nu este o idealizare utopică a unei ființe perfecte, ci o viziune despre ceea ce ființa umană ar putea deveni prin autodepășire, afirmarea vieții și crearea de noi valori. Nietzsche respinge orice formă de moralitate externă și pune în centru voința de putere ca forță vitală creatoare.

 

În viața de zi cu zi, comportamentele care reflectă acest ideal pot include o continuă căutare a excelenței și a autodepășirii, curajul de a trăi fără iluzii și afirmarea tuturor aspectelor vieții, inclusiv suferința. Prin acceptarea destinului, afirmarea vieții și crearea de noi moduri de a trăi, oamenii pot începe să manifeste trăsăturile supraomului în moduri concrete și practice.

 

Friedrich Nietzsche ne provoacă astfel să ne reimaginăm limitele umanității și să aspirăm la o existență creatoare, dincolo de moralitatea tradițională și de obiceiurile care ne înlănțuie la o viață mediocră.

 

 

https://www.scientia.ro/homo-humanus/49-note-si-adnotari-carti-celebre/9184-ce-inseamna-supraom-conform-filozofiei-lui-friedrich-nietzsche.html#google_vignette

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

Omul și supraomul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

https://ro.wikipedia.org/wiki/Omul_%C8%99i_supraomul

Raportul moral dintre om și supraom este o temă centrală în lucrările lui Friedrich Nietzsche, în special în Genealogia moralei. Filozoful german consideră existența a două tipare fundamentale în moralitate: moralitatea omului de turmă, a sclavului, și moralitatea supraomului, a stăpânului, a omului liber. Caracteristicile omului de turmă sunt bunătatea, smerenia și simpatia, mai precis elemente de bază ale creștinismului, în timp ce supraomul are trăsăturile mândriei, puterii și înnobilării. Omul și supraomul cuantifică diferit acțiunile morale. Termenul de „moralitate” are alt sens decât cel propriu în filozofia lui Nietzsche; o moralitate particulară este intrinsecă unei culturi particulare, adică limbajul, practicile, instituțiile sunt cuprinse între conflictul valoric dintre cele două tipare.

Moralitatea supraomului

Nietzsche a definit moralitatea stăpânilor drept moralitatea celor cu voința puternică. Acest a criticat gândirea, pe care o identifică cu ideologia britanică contemporană lui, că bune sunt lucrurile care ne plac, iar rele cele care ne dezgustă. A criticat în cadrul acestei mișcări ignoranța față de originea valorilor, și numirea lucrului bun pe fondul obișnuinței a€“ cee ce este plăcut a fost dintotdeauna considerat bun, astfel utilitatea este criteriul valoric. Nietzsche continuă spunând că „în decursul celei mai îndelungate perioade din istoria umanității – denumită epoca preistorică – valoarea sau non-valoarea unei acțiuni se deducea din consecințele sale: actul în sine era la fel de puțin luat în considerație ca și originea sa”, [1], însă afirma și că „nu există defel fenomene morale, ci doar o interpretare morală a fenomenelor”. [2] Pentru acești stăpâni, „€œbinele” este nobil, tare și puternic, în timp ce „€œrăul” este reprezentat de termeni precum slab, laș sau milos. Esența moralității stăpânului este aristocrația. Alte calități cuantificate sunt curajul, adevărul, faptul de a fi deschis la minte, încrederea și o bună stimă de sine. „Omul liber,deținătorul unei vaste și neimblânzite voințe, își găsește în această posesie etalonul său de valoare: bazându-se pe sine însuși pentru a-i judeca pe alții, el venerează sau disprețuiește : și la fel cum fatalmente îi cinstește pe cei care îi seamană, puternicii pe care se poate conta (cei care pot promite)[…]”. [3] Omul liber sau stăpânul se vede într-un anumit sens drept o măsură a tuturor lucrurilor: „Aristocratul este încrezător în sine, prețuind tot ceea ce îi este propriu, îi ajută pe nefericiți, dar nu din milă ci din impulsul unei abundențe de putere, este mândru de condiția sa, ostil și ironic față de altruism, consideră că are obligații doar față de cei de-o seamă cu el”. [4]

Moralitatea omului

Moralitatea omului de turmă își bazează filtrul moral pe conceptul de intenție, de datorie. Ea este inversiunea moralității supraomului; este caracterizată de cinism și pesimism. Esența moralității sclavilor este utilitatea: acel summum bonum, acel bine comun aplicat întregii comunități, nu doar supraoamenilor: „[…]Acest fel de a trage concluzia miroase a plebe, cea care în fapta rea vede doar urmările ei dăunătoare și opinează că „e un lucru prostesc să faci rău“; totodată, ea identifică pur și simplu „bunul“ cu „utilul și plăcutul“. În cazul întregului utilitarism al moralei, putem ghici din capul locului această origine comună și să ne bizuim pe flerul nostru: nu prea vom da greș”. [5] Nietzsche a văzut în această realitate o contradicție: dacă cei puternici sunt puțini la număr în comparație cu oamenii de turmă (masele), cei slabi au ajuns la putere corupându-i pe cei puternici și făcându-i să creadă că sclavia este ceva „rău”. Afirmând că smerenia este voluntară, moralitatea sclavilor încearcă să evite un adevăr dureros, acela că la început a fost acceptată forțat sub influența unui supraom. Principiile biblice precum acela de a întoarce celălalt obraz, caritatea, smerenia și mila sunt rezultatul universalizarii stării de sclav și întinderea acesteia peste umanitate, inrobind în același timp și supraoamenii. „Mișcarea democratică este moștenitoarea mișcării creștine” [6] – o manifestație politică a moralității de turmă cauzată de obsesia sa față de libertate și egalitate. „Evreii-popor „născut pentru sclavie“, cum spune Tacit și, împreună cu el, întreaga lume antică, „popor ales între popoare“, după cum spun ei înșiși și o cred, – evreii au realizat acea miraculoasă răsturnare a valorilor grație căreia viața pe pământ a dobândit pentru câteva milenii o atracție nouă și primejdioasă: – profeții lor au contopit într-una singură noțiunile de „bogat“, „păcătos“, „rău“, „violent“, „senzual“, și pentru întâia oară au stigmatizat cuvântul „lume“. În această răsturnare a valorilor (din care face parte și folosirea cuvântului „sărac“ ca sinonim al „sfântului“ și „prietenului“) constă importanța poporului evreu: o dată cu ea începe revolta sclavilor în domeniul moralei”. [7]

Societatea

Conflictul dintre morala de turmă și cea a supraomului își are propria sa istorie. Conform scrierilor lui Nietzsche, societățile romane și grecești au fost întemeiate pe morala supraomului. Eroul homeric era un om caracterizat de o voință puternică, iar rădăcinile clasice ale lucrărilor Iliada și Odiseea exemplificau morala nitzscheană. I-a numit pe eroi „oameni ai culturii nobile”. Din punct de vedere istoric, moralitatea supraomului a fost distrusă de moralitatea de turmă a creștinismului care s-a răspândit în Imperiul Roman. Lupta esențială dintre culturi a fost mereu aceea a romanilor și a iudeilor. Nitzsche a condamnat triumful sclavilor în Occident, spunând că mișcarea democratică este „degenerarea generală a omului”. [8] Acesta a văzut în creștinism și în democrație impulsul egalității – impulsul de a ne face sclavi.

 

Note

^ Dincolo de bine și de rău, Cap. 2, Secțiunea 32.

^ Dincolo de bine și de rău, Cap. 4.

^ Genealogia moralei, Prima Disertație, pag. 68.

^ Omul și supraomul în filosofia lui Nietzsche, pag. 5.

^ Dincolo de bine și de rău, Partea 5, Secțiunea 190.

^ Dincolo de bine și de rău, Partea 5, Secțiunea 202.

^ Dincolo de bine și de rău, Partea 5, Secțiunea 195.

^ Dincolo de bine și de rău, Partea 5, Secțiunea 203.

Bibliografie

Nietzsche, Friedrich: Dincolo de bine și de rău, Editura Teora, București, 1998.

Nietzsche, Friedrich: Genealogia moralei, Editura Mediarex, București.

 

 

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Omul_%C8%99i_supraomul

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Presiuni în direcția modificării umanității-

(Yuval Harari)

    Tal Zaks- fost director medical al Moderna(2015-2021):

 

    Sunt aici ca să vă spun că suntem capabili să piratăm softul vieții și asta schimbă modul în care ne gândim la prevenția și tratamentul bolilor.

 

    Yuval Harari- consilier al Forumului economic mondial:

 

     Noi suntem probabil una dintre ultimele generații de Homo Sapiens deoarece generațiile care vor urma vor învăța cum să manipuleze corpuri și creiere și minți. Am ajuns în punctul în care putem pirata nu numai computere. Putem pirata ființe umane și alte organisme.

 

    Avem tehnologie pentru piratarea ființei umane într-o proporție foarte mare.

 

    Entitățile viitoare vor fi mai diferite de noi decât suntem noi de neanderthalieni. Știi, singurele diferențe dintre noi și neanderthalieni sunt doar câteva mutații genetice care au dus la schimbări în structura creierului, a sistemului hormonal și așa mai departe. Așa încât noi vom deține tehnologia, poate că nu în următorii 10 ani ci în următorii 100 de ani, de a produce schimbări chiar mai mari, intenționat, asupra ADN-ului nostru, asupra corpurilor noastre, asupra creierelor noastre, și suplimentar avem dezvoltarea inteligenței artificiale care ar putea duce fie la combinații între corpuri organice și computere, care sunt cunoscute ca cyborgi, sau la crearea unor entități complet anorganice, ființe complet anorganice care ar putea fi mult mai inteligente și mai capabile decât noi.

 

    Piratând organismele, elitele ar putea obține puterea de a modifica însuși viitorul vieții pentru că odată ce piratezi ceva, poți de obicei să-l și modifici. Știința înlocuiește evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, nu designul inteligent al vreunui Dumnezeu aflat deasupra norilor, ci designul nostru inteligent și designul nostru inteligent de stocare cloud: cloud-ul IBM, cloud-ul Mycrosoft. Acestea sunt noile forțe directoare ale evoluției.

 

    Klaus Schwab- președintele Forumului economic mondial:

 

    Una dintre caracteristicile celei de-a patra revoluții industriale este că nu schimbă ceea ce facem, ci ne schimbă pe noi. Această a patra revoluție industrială nu schimbă ceea ce faci, te schimbă pe tine dacă accepți o editare genetică, de exemplu. Tu ești cel care esti schimbat și desigur că aceasta schimbare are un impact major asupra identității tale.

 

    Tal Zaks:

 

    În fiecare celulă există ceva care se numește ARN mesager sau mARN care transmite informații critice de la ADN-ul din genele noastre către ”fabricile” de proteine, proteine care sunt chiar chestiile din care suntem alcătuiți. Acestea sunt informații critice care dictează ce anume va face celula. Așa încât noi ne gândim la el ca la un sistem de operare. Și nu există doar în fiecare celulă a corpului nostru, ci în fiecare celulă a fiecărui organism viu. Este același lucru.

 

    Yuval Harari:

 

    OAMENII SUNT ACUM ANIMALE PIRATABILE! Știi, toată ideea asta că oamenii au acest suflet sau spirit și că au liber arbitru și că nimeni nu știe ce se întâmplă în interiorul meu și că orice aleg, fie că este vorba de alegeri politice sau în supermarket, aceasta este alegerea mea personală, s-a terminat cu toate astea.

 

    Tal Zaks:

 

    Dacă ai putea să schimbi asta, adică ceea ce numim softul vieții, dacă am putea să introducem o linie de coduri sau să schimbăm o linie de coduri, acest lucru ar avea implicații profunde în toate aspectele.

https://indemnlaveghere.ro/presiuni-in-directia-modificarii-umanitatii-oamenii-sunt-animale-piratabileyuval-harari/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Geoffrey Hinton, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 2024 – despre riscurile Inteligenței Artificiale

 

       Fragmentul este extras din dialogul purtat de Steven Bartlett cu Geoffrey Hinton, ‘’Nașul’’ Inteligenței Artificiale (YouTube The Diary of a CEO, 16.06.2025)

 

       -Vi se spune Nașul Inteligenței Artificiale. Așa încât ce le-ați putea spune oamenilor despre perspectivele de carieră într-o lume a superinteligenței?

 

       -Să se instruiască pentru a deveni instalatori.

 

       -Chiar așa?

 

       -Da.

 

       -Ok, cum devin instalator?

 

       Geoffrey Hinton este laureatul deschizător de drumuri al Premiului Nobel, a cărui contribuție inovatoare a dat formă Inteligenței Artificiale și viitorului umanității.

 

       -De ce vi se spune Nașul AI?

 

       -Pentru că nu au fost mulți oameni care au crezut că am putea modela AI pe creier așa încât aceasta să învețe să facă lucruri complicate, cum ar fi să recunoască obiecte și imagini și chiar să raționeze. Iar eu am impulsionat această abordare timp de 50 de ani. Și apoi Google a dezvoltat această tehnologie iar eu am lucrat acolo timp de 10 ani la ceva ce acum folosim mereu în AI.

 

       -Și apoi ați plecat.

 

       -Da.

 

       -De ce?

 

       -Pentru a putea vorbi liber la conferințe.

 

       -Despre ce voiați să vorbiți deschis?

 

       -Despre cât de periculoasă ar putea fi AI. Mi-am dat seama că treaba asta va deveni cândva mai inteligentă decât noi. Nu ne-am confruntat niciodată cu așa ceva. Dar dacă vrei să știi cum este viața când nu ești vârful cel mai inteligent, întreabă o găină. Așa că există riscuri care provin din utilizarea greșită a AI de către oameni și apoi există riscul ca AI să devină superinteligentă și să decidă că nu are nevoie de noi.

 

       -Este acesta un risc real?

 

       -Da, este dar nu o vor opri pentru că este prea bună pentru multe domenii.

 

       -Dar cum rămâne cu reglementările?

 

       -Există câteva dar nu sunt create pentru a face față celor mai multe pericole. Reglementările europene au o clauză care spune că niciuna dintre ele nu se aplică pentru utilizarea militară a AI.

 

       -Chiar așa?

 

       -Da. Este o nebunie.

 

       -Unul dintre studenții dumneavostră a plecat de la OPENAI.

 

       -Da. El a fost probabil cea mai importantă persoană din spatele dezvoltării primei versiuni a ChatGPT. Și cred că a plecat pentru că avea îngrijorări privind siguranța (AI). Ar trebui să ne dăm seama că treaba asta este o amenințare existențială și trebuie să devenim conștienți de posibilitatea ca dacă nu facem ceva curând, să fim aproape de final.

 

https://indemnlaveghere.ro/geoffrey-hinton-laureat-al-premiului-nobel-pentru-fizica-in-2024-despre-riscurile-inteligentei-artificiale/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Am ajuns în punctul în care putem pirata nu numai computere, putem pirata ființe umane și alte organisme. Piratând organismele, elitele ar putea obține puterea de a modifica însuși viitorul vieții

 

 

Presiuni în direcția modificării umanității

 

Tal Zaks, M.D., Ph.D. | Combined Jewish Philanthropies of …

Tal Zaks – fost director medical al Moderna, o companie farmaceutică și biotehnologică cu sediul în Cambridge, Massachusetts, SUA, care se concentrează pe descoperirea unor noi medicamente și dezvoltarea tehnologiilor de vaccinare bazate pe ARN mesager (ARNm):

 

    ”Sunt aici ca să vă spun că suntem capabili să piratăm softul vieții și asta schimbă modul în care ne gândim la prevenția și tratamentul bolilor.”

 

” În fiecare celulă există ceva care se numește ARN mesager sau mARN care transmite informații critice de la ADN-ul din genele noastre către ”fabricile” de proteine, proteine care sunt chiar chestiile din care suntem alcătuiți.

 

Acestea sunt informații critice care dictează ce anume va face celula. Așa încât noi ne gândim la el ca la un sistem de operare. Și nu există doar în fiecare celulă a corpului nostru, ci în fiecare celulă a fiecărui organism viu. Este același lucru.”

 

    ”Dacă ai putea să schimbi asta, adică ceea ce numim softul vieții, dacă am putea să introducem o linie de coduri sau să schimbăm o linie de coduri, acest lucru ar avea implicații profunde în toate aspectele.” ”Noi suntem probabil una dintre ultimele generații de Homo Sapiens deoarece generațiile care vor urma vor învăța cum să manipuleze corpuri și creiere și minți. Am ajuns în punctul în care putem pirata nu numai computere. Putem pirata ființe umane și alte organisme.

 

    Avem tehnologie pentru piratarea ființei umane într-o proporție foarte mare.

 

    Entitățile viitoare vor fi mai diferite de noi decât suntem noi de neanderthalieni. Știi, singurele diferențe dintre noi și neanderthalieni sunt doar câteva mutații genetice care au dus la schimbări în structura creierului, a sistemului hormonal și așa mai departe. Așa încât noi vom deține tehnologia, poate că nu în următorii 10 ani ci în următorii 100 de ani, de a produce schimbări chiar mai mari, intenționat, asupra ADN-ului nostru, asupra corpurilor noastre, asupra creierelor noastre, și suplimentar avem dezvoltarea inteligenței artificiale care ar putea duce fie la combinații între corpuri organice și computere, care sunt cunoscute ca cyborgi, sau la crearea unor entități complet anorganice, ființe complet anorganice care ar putea fi mult mai inteligente și mai capabile decât noi.

 

    Piratând organismele, elitele ar putea obține puterea de a modifica însuși viitorul vieții pentru că odată ce piratezi ceva, poți de obicei să-l și modifici. Știința înlocuiește evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, nu designul inteligent al vreunui Dumnezeu aflat deasupra norilor, ci designul nostru inteligent și designul nostru inteligent de stocare cloud: cloud-ul IBM, cloud-ul Mycrosoft. Acestea sunt noile forțe directoare ale evoluției.

 

    OAMENII SUNT ACUM ANIMALE PIRATABILE! Știi, toată ideea asta că oamenii au acest suflet sau spirit și că au liber arbitru și că nimeni nu știe ce se întâmplă în interiorul meu și că orice aleg, fie că este vorba de alegeri politice sau în supermarket, aceasta este alegerea mea personală, s-a terminat cu toate astea.Împreună cu soția sa Hilde, a co-fondat Fundația „Schwab pentru Antreprenoriat Social” (Schwab Foundation for Social Entrepreneurship):

 

    ”Una dintre caracteristicile celei de-a patra revoluții industriale este că nu schimbă ceea ce facem, ci ne schimbă pe noi. Această a patra revoluție industrială nu schimbă ceea ce faci, te schimbă pe tine dacă accepți o editare genetică, de exemplu. Tu ești cel care esti schimbat și desigur că aceasta schimbare are un impact major asupra identității tale.”

 

Sursa: Îndemn la veghere

 

 Publicația Vigilant Citizen, preluată de https://saccsiv.wordpress.com scrie în articolul ”Top 6 cele mai deranjate momente ale reuniunii de la Davos din 2024 a WEF”:

 

Dacă vă întrebați de ce apare imaginea capului diavolului în acestui articol, este pentru că acesta a făcut parte din decorul Reuniunii de la Davos 2024.

 

Aș vrea să fi glumit. De fapt, mi-aș fi dorit să glumesc cu privire la tot ceea ce este scris în acest articol. Iată topul celor mai sucite 6 momente de la Davos 2024.

 

Spre deosebire de majoritatea canalelor de presă mainstream, nu vă voi face să vă pierdeți timpul bătând apa în piuă: Forumul Economic Mondial (WEF) este o organizație parazitară și ilegitimă, condusă de persoane nealese care încearcă să remodeleze lumea… în cel mai rău mod posibil. Este destul de dificil de supraestimat scopurile nefaste ale acestei organizații care se mândrește cu ‘penetrarea guvernelor’ ca un fel de cancer, promovând în același timp sloganuri nebunești precum ‘Nu veți deține nimic și veți fi fericiți’ (articolul The Top 10 Creepiest and Most Dystopian Things Pushed by the WEF – Top 10 cele mai înfiorătoare și distopice lucruri promovate de WEF – oferă o bună prezentare generală a obiectivelor pe termen lung ale acestei organizații).

 

Deși ignorarea acestor ciudați ar fi benefică pentru sănătatea mintală a unei persoane, pur și simplu nu putem face asta. Deoarece reuniunile anuale de la Davos reușesc întotdeauna să convoace oameni care pot face ca visele WEF să devină realitate, cum ar fi șefi de stat, directori executivi ai unor mega-corporații și reprezentanți ai unor ONG-uri de talie mondială, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății.

 

De asemenea: un șaman face o incantație, după care suflă peste fețele oamenilor.În timp ce acești invitați stau în grupuri de discuții și își predică evanghelia globalistă, două întrebări îmi vin în minte: de ce par cu toții atât de îngâmfați și de mândri de propria inteligență? Aerul lor de superioritate spune multe despre mentalitatea lor față de mase. Dar, mai important, de ce subiectele lor duc inevitabil la mai puțină libertate, la mai puțină calitate a vieții și la mai mult control orwellian?

 

Răspunsul este destul de simplu: scopul lor final este un guvern mondial distopic în care masele sunt reduse la o sub-specie căreia i se va permite doar o cantitate limitată de libertate și resurse, fiind în același timp supusă unei monitorizări constante și unor intervenții farmaceutice. Cu alte cuvinte, ei încearcă să ne transforme în vite.

 

Pentru a realiza această viziune de coșmar, WEF folosește pași progresivi. An după an, organizația încearcă în mod constant să normalizeze noi idei aberante. Apoi, se folosește de crize precum COVID-19 pentru a le transforma în realitate. Motto-ul lor secret: nu lăsați niciodată o criză bună să se irosească.

 

Davos 2024 a adus, încă o dată, o mulțime de idei înfiorătoare și radicale care au toate un punct comun: conduc direct la o Nouă Ordine Mondială distopică. Și nu, nu sunt un ‘teoretician al conspirației’, cuvintele ‘Noua Ordine Mondială’ au fost pronunțate la propriu în timpul Davos. De mai multe ori.Mai înainte de a vorbi despre ceea ce s-a spus la Davos, trebuie să ne uităm la simbolistică. Sloganul acestui site este ‘Simbolurile conduc lumea’ și, încă o dată, adevărata mentalitate nefiltrată a WEF a fost mai bine exprimată printr-o singură piesă de ‘decor’ decât prin mii de cuvinte.

 

Iată o captură de ecran a unei discuții de la Davos în care a fost prezent fostul premier britanic, Theresa May.

 

 

De ce există o reprezentare a diavolului pe peretele din stânga?

 

Theresa May și prietenii ei discutau într-o cameră decorată cu Tapiserie Walthamstow, o pictură murală de mari dimensiuni creată în anul 2009 de către artistul contemporan travestit Grayson Perry.Se întâmplă o mulțime de nebunii în tapiseria de mai sus, dar ca să rezumăm, descrie o femeie care dă naștere unui copil pe o dâră de sânge care duce direct… în gura diavolului.

 

 

În fața diavolului se află personaje asemănătoare cu cei Trei Magi. De asemenea: este oare înfățișată Fecioara Maria îngenunchind și oferindu-l pe copilul Iisus diavolului? Liderii noștri discută despre viitorul lumii în camere decorate cu astfel de porcării.

 

Tapiseria este plină de numele unor corporații reale, cum ar fi Nestlé, Vodafone, Nike, Microsoft și Glaxo Smith Kline. Se poate argumenta că lucrarea de artă comentează despre corporațiile și materialismul care afectează fiecare aspect al vieții noastre și ne conduce la o existență nefirească.

 

Cu toate acestea, deoarece majoritatea acestor companii sunt reprezentate efectiv la WEF, această tapiserie capătă un sens foarte literal. Nu mai este un comentariu social, ci un plan. Și sunt mândre de asta.

 

Acestea fiind spuse, haideți să vedem ce s-a discutat la Davos.

 

Pentru a citi articolul integral accesați:

 

 

 

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/noua-ordine-mondiala/

 

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

O nouă armă a globalismului, marxismul cultural

 

 

     România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

 

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi

     E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Câţi dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, nu aţi auzit de marxism? Noi, cei din generaţia lui Ceauşescu, l-am învăţat atât la şcoala primară, cât şi în liceu, iar Manifestul Partidului Comunist în care Karl Marx spunea: ”Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” era un slogan nelipsit la toate întrunirile tovărăşeşti. Dar această noţiune veche nu trebuie confundată cu marxismul cultural care este o nouă categorie de teorie socială care a invadat încet, încet şi România postdecembristă, teorie promovată de George Soros şi ONG-urile globaliste. În România postdecembristă însă, a pătruns cu un nume ascuns şi anume cu numele unor „societăţi deschise” pentru România la care au aderat o pleiadă de demnitari, personalităţi culturale, scriitori, jurnalişti, artişti şi chiar politicieni de seamă. În acest sens poeta Ana Blandiana trăgea un semnal de alarmă şi spunea, citez: „Globalizarea este ceva minunat, dar să nu fim băgaţi cu toţii într-o uriaşă maşină de măcinat din care să iasă o pastă fără culoare şi până la urmă dezgustătoare”. Şi chiar asta doreşte să facă George Soros cu ideologia lui care îşi are originea în Europa, America şi ajunge în România. Desigur că totul a început de la Karl Marx şi teoria lui care a prins rădăcini în Rusia unde bolşevicii au răsturnat dinastia ţaristă şi Lenin dă naştere la o himeră numită URSS care se dezvoltă şi rezistă până în 1989 când cade zgomotos. Când marxiştii au văzut că în Primul Război Mondial proletarii din toate ţările nu s-au unit ci, din contră, au luptat pentru ţările lor şi pentru identitatea naţională, naţionalismul învingând marxismul. Între cele două războaie mondiale apare pe prima scenă a Europei marxistul Antonio Gramsci care venea cu ideea „marşului lung” prin instituţiile culturale occidentale pentru a transforma gândirea europeană profund creştină, într-una neomarxistă. Adolf Hitler le strică socoteala şi lui şi şcolii marxiste de la Frankfurt şi aceştia fug în SUA în frunte cu Antonio Gramsci, Herbert Marcuse, Erich Fromm şi mulţi alţii, la Universitatea din Columbia. Aceştia au încercat „marşul cel lung” în SUA şi apoi în lume propovăduind distrugerea creştinismului şi a culturii creştine, distrugerea familiei şi mai ales a unităţii familiale tradiţionale, aducerea în prim plan a revoluţiei sexuale cu identitatea de gen, căsătoria între persoane de acelaşi sex, homosexualitatea, lesbianismul, hiperfeminismul cu distrugerea naţionalismului şi a tot ce înseamnă el. Toate aceste lucruri au ajuns şi în România de astăzi. După 1989 când industria era considerată o adunătură de fier vechi ne-am vândut şi distrus fabricile, marile combinate siderurgice şi bineînţeles că proletariatul (muncitorii) au dispărut încet, încet iar în locul marilor întreprinderi au apărut corporaţiile de astăzi. În locul fabricilor au apărut nişte clădiri uriaşe din beton şi sticlă care sunt ori marile mall-uri de astăzi ori sediul marilor corporaţii străine în care, ca nişte sclavi, intră corporatiştii ce au luat locul proletariatului de ieri. Sunt foarte mulţi tineri, uneori chiar intelectuali rasaţi, care însă nu au mai citit o carte de foarte mult timp fiindcă lucrează 10 până la 16 ore pe zi la aceste mari corporaţii, este drept pe bani buni, dar sunt epuizaţi. Sunt epuizaţi, sunt plini de ei iar scopul lor este banul care aduce maşini de lux, vile, concedii exotice, amanţi, amante şi cam atât. Aceşti corporatişti nu se mai întreabă ce fac ei pentru ţară ci tot timpul în mintea lor îşi fac planuri cum să urce, chiar peste cadavre, în fruntea acestor corporaţii. Ultimul răsunet în materie de neomarxism sau marxism cultural este anti-natalitatea sau cu alte cuvinte, cât mai multe cupluri fără copii. Potrivit unor savanţi „bine plătiţi” poluarea ecologică a unui copil este de multe ori mai mare decât a unei maşini. Mă mir că-i mai rabdă Dumnezeu să compare un copil cu o maşină. Iar unii neomarxişti globalişti ca Bill Gates sau George Soros declară sus şi tare că planeta nu poate susţine mai mult de 2 miliarde de oameni aşa că trebuie găsită o metodă de diminuare a populaţiei: anti-natalitate, război şi pandemie. Tulburările cumplite provocate de această pandemie şi boala numită COVID-19 consfinţesc planurile ocultei mondiale de micşorare a numărului de oameni din întreaga lume. Însă, nimic nu se întâmplă rău în lume şi în România fără complicitatea tacită, indiferenţa şi poate laşitatea noastră, a tuturor. Să nu uităm niciodată români, că puterea este în mâinile noastre, trebuie să acţionăm corespunzător şi mai ales naţionalist fiindcă naţiunea română este una dintre cele mai frumoase naţiuni din lume.

 

Dr. Mircea FRENŢIU

 

 

 

 

https://www.dacoromania-alba.ro/nr99/noua_arma.htm

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Cultura Bisericii este temeiul literaturii europene

 

Deunăzi, un copil îmi spunea ingenuu că nu mai intâlneşti în ziva de astăzi sfinţi. Am devenit brusc atent şi am spus: “De ce crezi asta?”. Mi-a răspuns simplu: “Sfinţii au trăit demult:”Uite”, i-am zis, „chiar în oraşul nostru sunt trei sfinţi pe care îi cunosc bine. Pe doi dintre ei i-am prins în viaţă. Ce zici de asta?”„Eu pot să zic doar că în clasa mea nimeni nu e interesat de sfinţi. Mai mult de monstruleţi. Dar tu nu vrei să mă asculţi ce spun…”Am tăcut. Mergeam alături de acest copil şi mă rugam să-mi dea Domnul cuvânt de răspuns. ”Uite, este o carte despre un pescăruş pe care-l cheamă Jonathan Livingston (1). EI trăia doar pentru a zbura din ce în ce mai sus, în timp ce alţi pescăruşi işi foloseau zborul doar pentru a-şi găsi hrana zilnică.”

 

„Si ce s-a întâmplat cu el?”

 

„Consiliul pescăruşilor l-a exilat tocmai pe Stâncile Îndepărtate, pentru că ceea ce-şi dorea el a fost socotit drept nesăbuinţă”. Copilul m-a privit mirat. “Din cauză că înălţimea la care zbura îl făcea nevăzut ochilor pescăruşilor obişnuiţi, mulţi au început să vorbească despre el ca despre o legendă, ca despre un mit”. Copilul avea un zâmbet în colţul gurii. Înţelesese.

 

Întocmai pescăruşului Jonathan Livingston, idealul sfinţeniei a fost îndepărtat din literatură. Însăşi cultura Bisericii a fost exilată pe „Stâncile indepărtate”, iar accepţia literaturii în aceste prime decenii ale secolului al XXI-lea poartă amprenta zborului la joasă înălţime, un zbor mediocru. Dar oare de când au pătruns „monstruleţii” în literatură? După „Jurământul de la Strasbourg” (842), care reprezintă actul naşterii limbii franceze, primele scrieri sunt vieţi ale sfinţilor: „Cantica Sfintei Eulalia” (881), „insemnări pentru o omilie despre Ionă” (cca. 1000), poemul „Patimile” şi „Viaţa Sfântului Leger” (950-1000), „Viaţa Sfintei Fides” şi „Viaţa lui Boethius” (1000-1050), „Viaţa Sfântului Alexie” (1040). Această literatură franceză timpurie, de factură populară, reprezenta cadrul cultural favorabil unor creatori exponenţiali pentru cultura Bisericii. Totuşi, istoria literaturii franceze s-a scris altfel.

 

 

Primul prozator francez este Chretien de Troyes (1135-1190), autor al romanelor „Erec şi Enide”, „Yvain”, „Lancelot” şi „Perceval”. Eroii familiari ai acestor scrieri sunt regele celt Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde. Toate creaţiile artistice ulterioare cuprinse în ciclul Graalului sau istoriile cu vrăjitorul Merlin sunt cuprinse in nuce în romanele lui Chretien de Troyes, ce au cunoscut o mare răspândire în Europa prin traducerile care s-au făcut. Înrâurirea acestui model literar asupra unor scriitori precum Wolfram von Eschenbach (1160-1220), Thomas Malory (1405-1471), Edmund Spenser (1552-1599) , Alfred Tennyson (1809-1892) sau Julien Gracq (1910-2007) este incontestabilă. Referitor la poezia franceză, apare într-un climat cultural dominat de creaţiile trubadurilor, interpretate în această perioadă. (seco-lele XI-XIII) cu acompaniament muzical în faţa nobililor. În mod straniu, această poezie se întemeiază pe sentimentele de iubire pentru o femeie de rang înalt, obligatoriu că-sătorită, ce va rămâne inaccesibilă. Acesteia se consacră un adevărat cult. Printre cei mai însemnaţi creatori de lirică de curte se numără Jaufre Rudel (1113-1170) şi Bernard de Ventadour (1125-1200). Mai târziu, lirica trubadurilor se va reflecta în versurile poetului italian Francesco Petrarca (1304-1374), dar şi în cele ale poetului român Costache Conachi (1777-1849). Evident, e destul de interesant să urmărim influenţele acestor creaţii în literatura europeană (şi mai ales la noi), pentru că tipologiile literare trec adeseori în viaţă reală (sau/şi invers) şi o redefinesc, dar acesta este un subiect cu totul aparte.

 

Mai important mi se pare acum să lămurim obârşia literaturii franceze. Deşi tradiţia Bisericii nu este absentă, totuşi, după trecerea primului mileniu, lucrurile încep să dobândească o altă configuraţie. Despre ce este vorba? Mai degrabă de un abandon al culturii Bisericii. Nu se ştie când, cu exactitate, idealul sfinţeniei nu a mai reprezentat ceva captivant, demn de cuprins în scrierile literaturii. Un alt ideal îşi arogă acest drept. Cavalerul devine reprezentarea ideală a literaturii franceze, începând de la „Cântecul lui Roland” (care datează cam de pe la anul 1100) şi continuând cu romanele lui Chretien de Troyes. În planul literaturii se produce o mutaţie a valorilor. Personajele însele se reunesc într-un epos care desfăşoară teme precum gloria lumească, iubirea străină (desfrânată) — aşa cum se arată a fi şi în celebra operă „Tristan şi Isolda” (1190) misterul Graalului (vasul sfânt — în care se crede că e strâns sângele lui lisus — ce conferă nemurire şi tinereţe veşnică celui care-l priveşte) de inspiraţie ocultă etc.

 

„Idealul, atât în literatură, cât si în viața reală, este dobândirea sfinţeniei”

 

Dar să revenim la inceputurile literaturii române. Privind acum, de la cinci secole distanţă, un domnitor sfânt e departe de-a fi idealul societăţii în care trăim. El nu mai apare nici în viaţa reală, nici în literatură. Dar atunci exista. Un domnitor sfânt şi cărturar: Neagoe Basarab. Mai târziu, în epoca Sfântului Antim, avem un domnitor martir: Sfântul Constantin Brâncoveanu. Prin urmare, fie că e vorba de literatură, fie de societatea reală, idealul, aşa cum ni-l transmite Sfântul Neagoe Basarab în „Invăţături”, este dobândirea sfinţeniei, indiferent de dregătoria pe care o are fiecare. Un domnitor adevărat nu poate fi decât sfânt, aşa înţelege Theodosie, fiul său, şi odată cu el, şi noi.

 

Eroismul, la nivelul cel mai inalt, este mucenicie. Iar familia este chip al Bisericii. Împotriva acestui ideal s-a dat şi se dă în continuare o aprigă luptă. De unde inverşunarea aceasta? Nu mă refer acum decât la literatură, deşi implicaţiile ei în viaţa noastră sunt substanţiale. Poezia engleză, de pildă, ni se aseamănă într-o mare măsură. Primul poet englez este un sfânt. Caedmon de Whitby ( † 680) — un analfabet, îngrijitor de vite la Mănăstirea Whitby — are o descoperire de la Dumnezeu în urma căreia incepe să cânte în stihuri „Începutul făpturilor create”. Din „Imnul lui Caedmon” se mai păstrează astăzi o singură poezie, alcătuită din nouă versuri, care este şi cel mai vechi text în limba engleză. Un alt poet englez este Cynewulf (750-825), episcop de Winchester, care se distinge prin nota personală a liricii sale în poeme precum „Christ”, „Soarta Apostolilor”„,Andrei”, „Iuliana” şi „Elena”.

 

Uimitor este şi faptul că „părintele învăţământului englez” (după cum l-a numit Burke) şi al prozei engleze este un sfânt cărturar. Sfântul Beda (672-735) şi-a petrecut copilăria şi tinereţea în Mănăstirea Wearmouth, ca apoi să se retragă la Mănăstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Jarrow. Domnul a rânduit ca el să scrie 45 de cărţi, fiind şi un distins profesor de greacă, latină. şi ebraică. Munca sa nu este deloc una obişnuită. Asimilând cunoştinţe din vaste domenii (istorie, teologie, gramatică, muzică, fizică, matematică, astronomie, retorică, versificaţie, meteorologie), Sfântul Beda va rămâne în istoria literaturii engleze ca unul dintre cei mai subtili cărturari. Prin cunoscuta sa lucrare, „Istoria bisericească a poporului englez”, Sfântul devine „părintele istoriei engleze”. Foarte preocupat de izvoare, citează frecvent atunci când contextul o impune (notele de subsol sunt creaţia sa). Este demn de luat aminte faptul că trecerea lui la Domnul s-a fâcut în chip minunat. Lucrând la traducerea în anglo-saxonă a Evangheliei de la Ioan, Sfântul Işi dă duhul după ce traduce ultima propoziţie (2).

 

Acest cărturar sfânt, care obişnuia să se numească pe sine historicus verax („istoric al adevărului”), se ruga Domnului: „Te rog, Iisuse al meu, Care mi-ai dat harul să mă adăp cu nespusă bucurie din cuvântul înţelepciunii Tale, ajută-mă cu mila Ta ca, într-o zi, să ajung la Tine, Izvorule al înţelepciunii, şi să privesc cu nesaţ Faţa Ta”(3).

 

Pierderea tradiţiei isihaste

 

Cultura Bisericii, aşadar, este temeiul literaturii europene. Am propus câteva minime referinţe, necesare pentru orientarea către obârşiile literaturii din Europa. Istoricul literaturii franceze, V.- L. Saulnier, se întreba dacă nu cumva întreaga literatură franceză nu s-a născut din vieţile sfinţilor, mai ales că, în anul 1000, existenţa unei literaturi profane este nedemonstrată (4). Totuşi, se impun nişte precizări. Am spus că, în literatura franceză, ia amploare romanul cavaleresc. Iniţial, virtutea supremă a cavalerului era loialitatea faţă de seniorul său, nepunând mai prejos iubirea de săraci şi apărarea Bisericii (aşa cum se Intâmplă în „Cântecul lui Roland”). Mai apoi, vor prevala ambiţiile materiale, ca şi intrigile (după cum o reflectă istoria cruciadelor), care vor trece în literatură. Începutul literaturii germane stă tot sub semnul faptelor eroice ale cavalerilor. „Cântecul Nibelungilor” şi „Cântecul Gudrunei” sunt primele creaţii literare în limba germană ale căror autori sunt necunoscuţi. Forma definitivă a acestor mari poeme se fixează în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, în epoca feudală. Nu voi intra în amănunte. Îl voi aminti doar pe Wolfram von Eschenbach (1160-1220), scriitorul cavaler care va introduce în opera sa „Parzival.”, scrisă între 1200 şi 1210, numeroase elemente ermetice legate de simbolistica ocultă a Graalului şi a cavalerilor templieri.

 

Astfel, literatura europeană se desprinde de cultura sfinţitoare a Bisericii şi îmbrăţişează o mitologie care devine tradiţie. Cum se întâmplă aceasta? Pentru a lămuri acest fenomen al mitologizării, se cade să amintesc un eveniment istoric cu adevărat fundamental pentru evoluţia literaturii europene: renaşterea carolingiană (750-850). Încă din secolul al V-lea începe invazia, care avea să se prelungească foarte mult (până în secolul X), a triburilor nordice ale barbarilor franci. Cultura acestora, diferită de cea a Bisericii Una, a înstrăinat Europa apuseană de cea răsăriteană. Problematica este complexă (5), dar mă opresc asupra esenţei. Alienarea s-a manifestat, în forma ei tragică, prin pierderea tradiţiei isihaste. Înţelegerea vieţii, a Bisericii, a harului, a lui Dumnezeu însuşi a devenit o înţelegere juridică pustiitoare. Din această perspectivă scolastică, impusă de cultura francilor germani, s-a născut tradiţia literaturii care substituie idealul sfinţeniei cu cel al cavalerismului şi al gloriei lumeşti. Numai aşa se explică faptul că, în Anglia, literatura Işi are obârşia în cultura sfinţitoare a Bisericii Una, deoarece Sfântul Caedmon de Whitby şi Sfântul Beda işi scriu operele în secolul al VII-lea, respectiv până la jumătatea secolului al VIII-lea.

 

În Europa postcarolingiană, literatura se va scrie diferit. Deja am observat că literatura germană adoptă această tradiţie a mitologiei Graalului (şi a erotismului curtenesc). Mai târziu, în Renaştere, se va putea observa acuta dorinţă a unor învăţaţi şi scriitori de-a umple acest gol cosmic lăsat de pierderea tradiţiei îndumnezeirii, prin orientarea către iudaism. Ce altceva căutau cavalerii medievali din literatura mai sus-amintită, decât ceea ce nu mai găseau în „bisericile” Apusului: a-L cunoaşte pe Domnul în Duhul Sfânt?… Modelul cultural al Bisericii Una este omul îndumnezeit, iar absenţa acestui model în Europa apuseană a determinat orientarea către alte „căi”, deşi Hristos este singura cale cf. 1oan 14:6.

 

În literatura italiană, prima creaţie poetică este „Cântecul făpturilor zidite”, scrisă în jurul anului 1224 de Francisc de Assisi. insă nu o putem cuprinde în cultura Bisericii Una — o cultură a îndumnezeirii. Europa apuseană îşi făureşte propria tradiţie, încă din perioada carolingiană, o tradiţie-surogat, ce nu se mai raportează la cultura vindecării de patimi (poate doar la o cultură moralistă) (6).

 

Aşadar, cultura terapeutică a sfinţeniei se pierde în literatura Europei occidentale, fiind înlocuită de cultura cuvântului uzurpator, plin de sine, pătimaş, egoist şi răzbunător. Începând cu secolul al XIX-lea, treptat, literatura română se revendică de la această cultură-surogat, printr-un import masiv de modele ale literaturii franceze. Mergând pe acest fir, pătrundem adânc, până la rădăcina înţelegerii obârşiilor literaturilor occidentale, dar şi a rupturii literaturii, în general, de cultura tămăduitoare a Bisericii. Literatura are nevoie de răscumpărare. Eu cred că şi cunoaşterea istoriei sale este răscumpărare. Se poate face şi mai mult. Putem să ne rugăm, putem să scriem, putem să îndrumă m. Dar toate acestea pornesc de la cunoaştere. În acest scop, am abordat problematica începuturilor literaturii române, fiindcă literatura în sine este un domeniu de luptă, și avem nevoie de confirmări pentru a susţine efortul care uneori se dovedeşte a fi teribil. Aceste confirmări sunt operele Sfinţilor cărturari, iar cultura cuvântului scris este cultura sfinţitoare a Bisericii.

 

(Sergiu Ciocârlan)

 

Vă recomandăm cu drag cartea domnului Sergiu Ciocârlan: „Literatura în lumina Ortodoxiei” apărută sub egida Editurii Renașterea și a Editurii Areopag cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.

 

Note:

 

Richard Bach, Pescărușul Jonathan Livingston (Ed. Humanitas Fiction, 2014).

De altfel, traducerea sa a Bibliei în anglo-saxonă (o traducere elaborată, în care se foloseşte de mai multe izvoare) va fi folosită de romano-catolici până în 1966.

Cf. Leon D. Levicchi, Istoria litemmrii engleze şi americane, vol. I (Ed. ALL Educational, 1998), pp. 37-38.

V.-L. Saulnier, Literatura ftance7.4, (Ed. Albacros, 1973), pp. 38-39.

Perspectiva lansată de Părintele Ioannis Romanidis mi se pare fundamentală pentru înțelegerea literarurii occidentale actuale, care a incetat să mai fie parte a culturii terapeutice a Bisericii celei Una. În acest sens, recomand Preot prof. univ. dr. Ioannis Romanides, Teologia patristică (Ed. Metafraze, 2012), pp. 118-124. O abordare detaliată despre francocrație găsim la John S. Romanides: Franks, Romans, Feudalism and Doctrine• An Interplay between Theology and Society, (Patriarch Athenagoras Memorial Lectures), Holy Cross Orthodox Press, 1981. Vezi la romanity. org/htm/rom.03.en.franks_romans_feudalism_ans_doctrine.01.htm; Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului, Vechea şi Noua Romă; de la tradiţia ortodoxă la tradițiile Apusului (Ed. Doxologia, 2016); Gheorghios Metallinos, „Formarea răsăriitului şi Apusului şi Europa unită”, în Parohia — Hristos in mijlocul nostru (Ed. Deisis, 2004), pp. 161-191.

Înţelegerea greşită a noțiunii de sfințenie (care nu este nici umanistă, nici moralistă, ci teologică) are o destul de largă răspândire azi în spapul cultural ortodox. Vezi Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după invățăturile prin viu grai ale Părintelui loannis Romanidis, vol. I (Ed. Doxologia, 2014), p. 278: „Există azi concepţia că, dacă-i cineva om bun, respectă legea şi celelalte, atunci automat este şi bun creştin, candidat la sfințenie. (…) În teologia patristică există însă un alt punct de vedere. Cel care s-a tămăduit, acela este sfânt. Pentru că Sfânt inseamnă, în tradiţia patristică, un om tămăduit, şi nimic mai mult; înseamnă cel care a trecut prin curățire şi a ajuns la luminare, şi de la luminare a trecut la îndumnezeire”.

 

 

https://ortodoxiatinerilor.ro/cultura-bisericii-temeiul-literaturii-europene/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Rusia i-a propus lui Trump, în primul mandat, un acord privind Venezuela în schimbul Ucrainei, potrivit fostului consilier al Casei Albe Fiona Hill

 

 

Florin Marinescu

 

Credit line: Tom Williams

 

Fiona Hill, fost consilier senior al Casei Albe pentru Rusia și Europa, a declarat, într-o mărturie în fața Congresului american , că Rusia ar fi propus administrației Trump, aflată la primul mandat, un acord prin care oferea influența SUA asupra Venezuelei în schimbul retragerii Washingtonului din Ucraina, scrie cotidianul ucrainean Kyiv Post……………………………………………………

 

Det. aici

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Investigație Recorder.ro: Singur împotriva partidului. „Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”

 

 

Investigație Recorder.ro: Singur împotriva partidului. „Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”

Politizarea instituțiilor publice nu înseamnă doar promovarea incompetenței în funcții de conducere. Înseamnă și îngenuncherea celor competenți, a oamenilor care și-au construit cariere prin forțe proprii și care într-o zi se văd presați să se dea la o parte pentru a face loc pilelor de partid. Acești oameni se întorc acasă și trebuie să le explice copiilor de ce societatea în care cresc funcționează după niște valori răsturnate, scrie Recorder.ro.

Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale: a terminat o facultatea de construcții hidrotehnice, a condus șantiere și a dat un concurs pentru care a fost nevoit să stăpânească o bibliografie stufoasă și sute de pagini de legislație.La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Așa că și-a dat demisia.

 

– articolul continuă mai jos –

Când a ajuns acasă, Ianculescu a fost întrebat de fiul său de șase ani de ce și-a pierdut funcția și n-a știut ce să-i spună. Atunci și-a dat seama că nu vrea să țină capul plecat și s-a hotărât să riposteze.

 

Mărturia lui ne arată cum funcționează, de fapt, depolitizarea instituțiilor publice promisă de Ludovic Orban în momentul preluării mandatului de prim-ministru: în domeniul gospodăririi apelor, 13 membri PNL fără nicio expertiză în domeniu au primit funcții de directori în ultima perioadă.Dintre toți profesioniștii dați la o parte pentru a le face loc membrilor de partid, Ovidiu Ianculescu este singurul care a avut curaj să vorbească.

 

Investigația Recorder.ro poate fi vizionată aici.

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Istoria sângeroasă a comunismului (documentar)

 

Vă invităm să urmăriți acest documentar foarte bine realizat de sociologul arab Harun Yahya, în care arată cum teoriile mincinoase și aberante a 3 oameni: Marx, Engels și Darwin au adus zeci de milioane de victime în lume. Veți înțelege mult mai bine care sunt implicațiile predării darwinismului în școli și universități astăzi. Documentarul este în limba engleză dar am extras mai jos o serie de idei care poate vă vor folosi.

Secolul XX a fost cel mai sângeros secol al omenirii. 215 milioane de oameni au murit în războaie, genociduri sau crime politice. Ideologia comunismului este responsabilă de mare parte din aceste crime (120 de milioane de victime).

 

Manifestul comunist (Karl Marx și Frederick Engels care locuiau în Anglia)

 

– ei credeau în filosofia materialismului (nimic nu există în afara materiei). Această teorie a fost inventată prima dată de filosoful grec Democrit.

 

Materialismul a mai fost folosit în Europa ca ideologie pentru a lupta împotriva religiei și a oamenilor religioși.

 

Marx și Engels susțineau că în natură conflictul este legea de bază.

 

Dialectic = toată dezvoltarea în univers este un rezultat al conflictului

 

De aceea teoria lor a fost numită Materialismul dialectic.

 

Ei au încercat să interpreteze întreaga istorie a Universului în termenii dialecticii materialiste.

 

Marx susținea că în urma revoluției industriale din Europa, pe baza principiului dialecticii (a conflictului), muncitorii se vor scula și vor lupta împotriva capitaliștilor, a patronilor de fabrici și așa va apărea societatea comunistă.

 

Conceptele de religie, moralitate și familie nu-și au loc în această societate comunistă.

 

Charles Darwin, tânăr explorator englez, și-a dedicat viața pentru a demonstra cum au luat ființă toate vietățile. În cartea lui Orginea Speciilor (1859) el susținea apariția vieții în același fel în care „gândea” și filosofia materialismului, adică prin coincidențe. Ba mai mult el a propus că aceste coincidențe în apariția vieții au apărut pe baza conflictului, adică a dilecticii. Pe scurt: Darwin a adoptat natura la materialismul dialectic.

 

Teoria lui Darwin nu avea nicio o acoperire științifică și nu a fost susținută de lumea academică la acel moment, cu excepția lui Marx și Engels, care odată ce i-au citit cartea, au fost foarte încântăți pentru că și-au găsit baza în istoria naturii pentru ideologia lor. Marxiștii au adoptat teoria darwinistă ca fiind o teorie știițifică de bază pentru ideologia lor.

 

În urma războiului franco-prusac din 1871, are loc primul experiment al revoluției pe care Marx o visa. Franța iese învinsă și administrația regală este înlăturată, rămânând în țară un vid de putere. Marxiștii văd oportunitatea lor și împreună cu alte mici grupuri socialiste au provocat o revoltă a maselor în capitala țării, Paris, și au creat o comună, adică o administație bazată pe principii comuniste.

 

 

Sub noul regim, Parisul a devenit un oraș al terorii. Bisericile și clădirile guvernamentale au fost distruse. Credincioșii au fost uciși de comunioniști / comuniști. Străzile erau pline de baricade. Comuna a fost până la urmă înfrântă de conducerea țării. Primul experiment comunist a avut ca rezultat 18.000 de oameni uciși.

 

În aceste condiții, cum s-au putut răspândi așa de repede teoriile lui Karl Marx?

 

Teoria lui Darwin a jucat un rol esențial în răspândirea marxismului în rândul intelectualilor din est. Darwinismul trata omul ca o specie animală (1) susținând că s-a dezvoltat pe baza conflictului (2) și cel mai important este că nega ideea unei creații (3). Aceste 3 erori au format baza marxismului.

 

Prima revoluție comunistă construită pe această fundație urma să aibă loc în Rusia.

 

 

 

Revoluția bolșevica în Rusia

 

La începutul secolului XX în Rusia țaristă ideile revoluției comuniste au început să se răspânească la un număr din ce în ce mai mare de muncitori.

 

Liderul mișcării comuniste în Rusia a fost Vladimir Ilici Lenin. Mișcarea comunistă condusă de Lenin era cunoscută și sub numele de „bolșevicii”. Ei credeau că pentru a lua puterea în Rusia va fi nevoie de o revoluție sângeroasă. Au funcționat mult timp în ilegalitate. Oportunitatea de a ieși la iveală a apărut la 1914 când a început primul război mondial. Rusia a fost implicată în acest război, cel mai sângeros conflict al omenirii, pierzând 10 milioane de persoane. Rușii au suporat înfrângere după înfrângere în primii 3 ani ai războiului.

 

Suferințele războiului au dus Rusia în prag de revoluție. În februarie 1917 unități militare din Petrograd s-au răsculat și au luat controlul orașului. Țarul Nicolae al 2-lea a fost arestat de aceste trupe militare. Toate simbolurile regimului țarist (regal) au fost distruse de soldații revoluționari. Susținătorii revoluției au ieșit în stradă bucurându-se, și crezând că noul regim va aduce vremuri mai bune pentru Rusia. Dar se înșelau.

 

Contribuția bolșevică la revoluția dn 1917 a fost minimă, fiind foarte slabi reprezentați în parlamentul format. Guvernarea a ajuns în mâinile pro-occidentale ale lui Florensky, un democrat. Lenin, din exil, a ordonat oamenilor lui să nu susțină guvernul. A continuat să-și organizeze detaliile pentru propria lui revoluție.

 

În octombrie 1917, militanții lui Lenin (bolșevicii) au atacat palatul de iarnă, omorând garda, și au dus la bun sfârșit una dintre cele mai ușoare lovituri de stat din istorie. Filmele de propagandă din anii următori au vorbit de o răsculare a întregii populații împotriva regimului. Adevărul a fost că doar 100 de oameni s-au răsculat și doar 5 au murit.

 

Din acest moment începe un război civil care a durat 3 ani de zile, luptele ducându-se între bolșevicii lui Lenin și trupele militare fidele țarului. Lenin a format Armata Roșie pentru această luptă, punându-l conducător pe Leon Troțki, mânda lui dreaptă. Unitățile Armatei Roșii și agențiile poliției secrete organizate de Lenin, nu aveau nicio rușine în a folosi cele mai dure metode pentru a-i pune la punct pe monarhiști și alte grupuri anti-comuniste.

 

Țarul Nicolae al 2-lea, soția sa, și cei 5 copii au fost executați din ordinul lui Lenin. Orașele care refuzau să susțină regimul bolșevic erau distruse la propriu. În telegramele către militanții săi, Lenin le spune ca toți cei care se opun regimului comunist să fie împușcați. Bolșevicii au arestat zeci de mii de oameni care s-au opus regimului, mulți dintre ei executatați și torturați în masă.

 

O teroare îngrizitore căzuse peste Rusia, dar masacrul abia începuse.

 

 

 

Foametea cauzată de Lenin

 

Când Lenin era la putere, majoritatea populației Rusiei locuia la sate, având un nivel de trai mizerabil. Majoritatea țăranilor abia reușeau să-și hrănească familiile cu ce produceau. Lenin ia o decizie la 1918 care avea să aducă un dezastru peste țăranii care deja trăiau în mare sărăcie:

 

– proprietatea privată era interzisă

 

– bunurile oamenilor urmau să fie confiscate de stat

 

Reprezentații CEKA (poliția secretă) au descins brutal în sate pentru a lua o cotă parte din produsele țăranilor. Cota impusă îi obliga pe țărani să dea tot ceea ce aveau. Țăranii care protestau erau chinuiți prin măsuri sălbatice.

 

Lenin, supărat că nu s-a adunat cantitatea de produse pe care o stabilise, a impus în 1920 în anumite zone pedepse drastice pentru cei care s-au opus confiscărilor. Nu numai că li s-a confiscat țăranilor toată producția dar și semințele pe care le aveau pentru următoarea producție agricolă. Pe scurt: nu mai aveau ce să mănânce. Foamea a început. 29 de milioane de oameni au căzut pradă foametei. În anii 1920-1921 5 milioane de oameni au murit de foame. Lenin privea cu multă încântare ceea ce se întâmpla.

 

Din perspectiva lui foametea era bună pentru că distrugea încrederea oamenilor în Dumnezeu și în religie, făcându-i să-și plece capul comunismului. Lenin scria într-o scrisoarea trimosă comitetului politic:

 

„Momentul prezent ne favorizează. Cu ajutorul tuturor oamenilor înfometați care încep să se mănânce unii pe alții, și care mor cu milioanele, și a căror trupuri putrezesc pe marginile drumurilor în toată țara, acum și doar acum putem confisca toate proprietățile Bisericii, folosindu-ne toată energia cruzimii pe care o putem strânge. Singura noastră șansă este disperarea întrupată în masele de oameni de către foamete, care-i va face să se uite către noi într-o lumină favorabilă, sau cel puțin cu indiferență”. (Centrul Rus de Conservare și Studiu a Documentelor Istorice, Moscova, 2/1/22947/1-4.

 

Documentele păstrate în arhive îl arată pe Lenin ca fiind autorul foametei induse populației.

 

 

 

Filosofia violenței

 

Motivul pentru care bolșevicii erau așa de violenți era credința lor în dialectica filosofică. Nu doar că Lenin tratat oamenii ca animale dar folosea metode animale pentru a-i antrena.

 

El declara: „Omul poate fi corectat, omul poate fi ceea ce noi vrem să fie.”

 

Teoria evoluției era cea mai importantă sursă de inspirtație din spatele mișcării comuniste în Rusia. „Originea speciilor” a lui Darwin a fost tradusă în Rusia, și a transformat milioane de tineri în atei și în susținători ai comunismului.

 

Marxismul era așa de strâns legat de darwinism încât se spunea că: „Marxismul este darwinismul aplicat în științele sociale”.

 

Din 1921 o boală l-a paralizat pe Lenin. În martie 1923 a avut un atac cerebral și nu a mai putut vorbi coerent. Lenin moare în ianuarie 1924.

 

Urmează la conducerea țării Iosif Stalin, care va conduce Rusia sovietică pentru aproape 30 de ani, într-un regim politic care va întrece în sânge vărsat și orori ceea ce făcuse înaintașul lui.

 

Dialectica presupunea un conflict între oameni, între clasele sociale… conflictul fiind singurul mod de a supraviețui și a se dezvolta individul și societatea.

 

 

 

Regimul lui Stalin

 

A fost responsabil pentru 40 de milioane de ucideri.

 

Mai întâi Stalin și-a consolidat poziția și apoi a început procesul de colectivizare, continuând munca lui Lenin.

 

Țăranilor li s-au confiscat nu doar produsele ci și uitliajele agricole, În 1930 a reapărut foametea și 6 milioane de oameni au muirt de foame numai în Ucraina, 2 milioane în Kazakhstan. Oamenii înfometați la extrem au început să se mănânce unii pe alții. Regimul lui Stalin a transformat omul în animal, așa cum vroia comunismul. Cine se opunea colectivizării era omorât sau trimis în lagărele de muncă, care erau peste tot în Rusia.

 

Milioane de oameni considerați dușmani ai poporului au fost omorâți de munca dură din lagărele de muncă forțată.

 

Mulți oameni politici din jurul lui Stalin au fost uciși pentru că nu l-au susținut. Trebuie să fii fidel 100% ca să supraviețuiești lângă Stalin.

 

Mulți conducători ai armatei au fost înlăturați sau uciși de Stalin pentru că nu era sigur de loialitatea lor.

 

În 1941 trupele naziste atacă Rusia, luându-l prin suprindere pe Stalin, care nu a luat în seamă rapoartele serviciilor secrete.

 

25 milioane de ruși și-au pierdut viața între anii 1941 și 1945 în timpul războiului.

 

Între anii 1937-1938 au fost reținute 7 milioane de persoane ca deținuți politici, dintre care 1 milion omorâți.

 

În anul 1944 mii de musulmani au fost evacuați din Crimeea și trimiși în Siberia, mulți dintre ei murind pe drum sau fiind uciși de NKVD.

 

Comunismul privea societatea ca o turmă de animale care trebuiesc educate, și asta poate fi posibil doar prin frică și teroare.

 

În timpul regimului lui Stalin toți marii oameni de știință ruși au fost forțați să semneze o adeziune la materialismul dialectic. Toată cercetarea științifică este redirecționată în așa fel încât să fie deacord cu dogma materialistă.

 

Stalin după ce a terminat seminarul teologic și se pregătea să fie hirotonit, a citit cartea lui Darwin: Originea Speciilor și viața lui s-a schimbat. Stalin a fost repede înșelat de argumentele lui Darwin și a devenit un ateu, intrând în rândul bolșevicilor.

 

Teoria evoluționistă a fost cea mai puternică sursă de inspirație pentru Stalin. El a vrut ca această teorie să se predea în școli.

 

„Trebuie să facem 3 lucruri pentru a liniști mințile seminariștilor noștri. Trebuie să-i învățăm vârsta pământului, originile geologice și învățăturile lui Darwin.” (E. Yaroslavsky, Landmarks in the life of Stalin)

 

Trofim Lysenko biolog și agronom rus a respins genetica lui Gregor Johann Mendel, acceptată din lumea științifică, și a adus ideile lui evoluționiste.

 

Stalin îl numește directorul Institutului of Genetică al Academiei de Științe din U.R.S.S. (1940–65) și președinte al Academiei de Științe Agricole V.I. Lenin.

 

Oamenii de știință care nu au fost deacord cu el erau omorâți de Stalin.

 

La 1953 Stalin moare. Într-un raport KGB se menționează că au fost omorâți 42 de milioane de oameni în timpul regimului său.

 

Succesorii lui exportă comunismul în Europa.

 

Înăbușirea revoluției din Ungaria de la 1956, la fel se întâmplă și cu revoluția de la 1968 din Cehoslovacia.

 

În 1979 Armata Roșie invadează Afganistanul.

 

5 milioane de afgani migrează.

 

 

 

 

https://ortodoxiatinerilor.ro/istoria-sangeroasa-a-comunismului-documentar/

 

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

(Cicerone Ioniţoiu estimează că victimele Tribunalului Poporului însumează cam 25 de milioane de ani de temniţă grea…pentru ca …inca nu se  predau cursuri de martiriologie şi – de ce nu? – de monumentologie…) Războiul imaginii

 

 

Magda Ursache, scriitor  Art-emis 

 

 

Sentimentul demn patriotic, firesc, în numele normalităţii nu presupune nici ură şi violenţă faţă de alt neam, nici trâmbiţe şi tobe, nici lătrături ideologice cu care ne asurzeau în fiece ianuarie, de zilele Ceauşeştilor, activiştii intraţi în delirul „adeziunilor”. Cu „patriotismul critic” (Horia Vicenţiu Pătraşcu), da, sunt de acord, dar cu condiţia „să nu ucidă speranţa colectivă” (acad. Ioan-Aurel Pop). Cu sintagma maioresciană „observări critice”, da, însă nu cu dispreţul faţă de naţiunea-rădăcină. Şi nu, categoric, cu scopul de a de-mitiza, de a crea românilor o imagine rea, deloc onorantă: România, ţară defectă, cu un popor (numit, abreviat, popo), defect. Câţi intelighenţi nu se declară sâcâiţi de etnie, gata să-şi dea demisia din ea, convinşi că nu mai avem soluţii naţionale, ci transnaţionale. În zilele noastre, intelighenţii preferă să fie transetnici, adaptaţi la vechile/noile comandamente internaţionalist – globaliste „Naţional terminal”, titrează TRU, europarlamentarul băsesc. Adică finish? De aici până la întrebarea lui L. Boia n-a mai fost decât un lat de discurs: „Mai sunt românii o naţiune?” N-or să mai fie dacă renunţă să mai fie, dacă se lasă cuprinşi de amorţeală etică şi etnică, de nepăsare, de akedía.

 

Cu zel distructiv, se umblă la criteriile care identifică naţiunea: origini,cruce,limbă. Alt criteriu de identificare a unei naţiuni: realizări în cultură şi civilizaţie. Or, noi n-avem, necontând cine ştie ce Brâncuşi, Enescu, Eliade… Ni se spune că solul românesc nu-i productiv spiritual, negându-se excelenţa românească. Cantemir, Hasdeu, Eminescu, Iorga, Pârvan, Gh.I. Brătianu, Blaga nu înseamnă nimic? Nu ajută deloc la dezvoltarea calităţii civice negarea continuă a ce înseamnă a fi român, mai ales a fi bun român. O spun fără să mă tem de miştocănii (tip Andrei Cornea) despre „vâna naţională” şi iţarii în vine. În pragul Centenarului, se dau palme celor obsedaţi, pasămite, de identitate, ca fiind înapoiaţi, încremeniţi în proiectul României Mari, când naţiunile sunt deja în metastază. Şi nu ne intră odată în mintea noastră ne-deschisă că avem o identitate neconturată, adică n-avem; că existenţa conştiinţei de neam a fost baznă, de scos din capul elevilor. La 10 ani de la Unire, în 1929, au venit la sărbătorire 300.000 de români. E cifra cea mai mică, alte ziare estimând prezenţa a patru-cinci sute de mii. Şi nu numai la Alba Iulia au fost serbări, ci şi în Bucureşti şi-n alte părţi. În 20 mai, ’29, la Alba, au defilat arcaşii Bucovinei, cortegii etno din toate provinciile. Lângă Iuliu Maniu, prim ministru din noiembrie ’28, au stat Alexandru Vaida-Voevod, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad, Ion Mihalache, Iorga, generalul Constantin Prezan…

E bine ştiut faptul că, prin program, o naţiune unită n-a plăcut kominterniştilor, că Internaţionala a 3-a s-a opus României Mari. Iar protoglobalizatorii Marx-Engels-Lenin-Stalin, cu „învăţătura” lor, stau la baza neo-internaţionalismului numit globalizare. Anul 2016 a fost declarat în Rusia, de Partidul Comunist, Anul Stalin; oare P.S.D. va declara 2018 Anul Brucan, care, în „Scânteia” din 1947, cerea „osândă” pentru „capii P.N..Ţ”, Maniu şi Coposu, „învechiţi în rele”? Profetologul Brucan, învechit în „bune”, trebuie recuperat ca… avangardist globalizator? Sechelele propagandei comuniste se văd la tot pasul: din şcoală până-n Parlament. Ultima ultragiere a rezistenţei anticomuniste, autor: senator Şerban Nicolae. „Doar sclavii, scrie Mircea Platon, nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”.

Cicerone Ioniţoiu estimează că victimele Tribunalului Poporului însumează cam 25 de milioane de ani de temniţă grea. N-a fost de ajuns? Dacă-n şcoli şi facultăţi măcar de Istorie s-ar preda cursuri de martiriologie şi – de ce nu? – de monumentologie, n-ar mai fi eroii de război îngropaţi în cutii de carton. Şi nu s-ar mai afirma că numai nişte astupaţi la minte se pot sacrifica pentru statul-naţiune, formă obsoletă. În alte cuvinte, stat etnic nu, partid etnic (U.D.M.R.), da. Iată de ce este imperios necesar să rememorăm, spre învăţătură, drama unioniştilor, dar şi a generalilor deveniţi „criminali de război”, vârâţi în puşcăriile comuniste pe „loturi”.

Iuliu Maniu, arestat la 75 de ani, condamnat la închisoare pe viaţă, mort la Sighet în ’53, târât de gardieni pe scări, într-un sac şi zvârlit la groapa comună. Iar doamna Rodica Palade (G.D.S.) afirmă că a-i căuta oasele e „act blasfemiatoriu”, nicidecum creştinesc.

Cardinalul Iuliu Hossu a primit 20 de ani de închisoare, Domiciliu Obligatoriu la Ciorogârla, apoi la Căldăruşani; citise, la Alba Iulia, Declaraţia de Unire cu ţara.

Istoricul acad. Silviu Dragomir, arestat în ’49, eliberat în ’55; a murit la Cluj, în ’62.

Istoricul Ioan Lupaş, arestat în ’50, eliberat în ’55.

Istoricul Ion Nistor, rectorul Universităţii Cernăuţi; a redactat Actul Unirii; arestat în ’50, eliberat în ’55.

Ion Mihalache, arestat după înscenarea de la Tămădău, în 14 iulie ’47, închis la Râmnicu Sărat şi mort acolo, la 81 de ani, în 1963.

Dr. Grigore Grigorovschi, militant pentru unirea Bucovinei cu România, mort la Văcăreşti, în 1950.

Ion Pelivan a murit la Sighet, lângă Gh. Brătianu şi Iuliu Maniu. Iar noi spunem că patriotismul e ridicol, deşi Iorga a folosit vocabula în alt context, avertizând: „suntem un popor ridicol şi criminal de tolerant” (subl.mele). Toleraţi, toleraţi, poate rămâne ceva! Acceptăm să fim umiliţi de Csibi Barna, refugiat în Ungaria: „Să se rupă România precum steagul din mâna mea”, blestema în iulie 2015. Şi-n decembrie 2015, Kelemen Hunor glăsuia: „Poate ar trebui altă zi naţională”. Şi alt imn: al Ungariei! Acelaşi Hunor îndemnase, în 2014: „Să aducem Catalonia şi Tirolul în Ardeal”. Expresiv îndemn, nu-i aşa? Doar a fost ministru al Culturii din România. De altfel, „regina independenţei”, cum o numeşte presa catalană pe doamna Marcela Topor-Puigdemont din Vaslui, a fost studentă la „Cuza”. Oare ce-o crede despre Unirea Mică? Parte a istoricilor ieşeni ştiu ce cred, de vreme ce virusează necontenit fiinţa naţională ghilimetând-o, aşa cum ghilimetează şi voinţa colectivă majoritară. Minoritatea dă tonul şi face muzica! Oare 16 ani de Regiune Autonomă Maghiară, impusă de Iosif Vissarionovici, nu ne-au ajuns? Regiunea Autonomă Maghiară, vecină cu Oraşul Stalin. Se mai văd pe Tâmpa urme din literele formate prin copaci plantaţi anume pentru a da numele tătucului: Stalin.

 

Lamentabilul ins Alexandru Florian ne trage pe dreapta, susţinând că politica naţională e nefastă, rasistă, extremistă, colorată în gri nazi sau în verdele Legiunii. Să nu-l discriminăm ca fiu de comunist pur-sânge? Ba să-l „discriminăm” puţintel, tăindu-i salariuţul oferit de statul român. Stat pe care îl trage de urechi Kelemen Hunor, cu „Steaua României” în piept şi cu Catalonia în inimă. Cică românii ar pune pumnul în gura minorităţilor. De unde o spune? Din Parlamentul României! Soluţia ar fi, după U.D.M.R., să se micşoreze pragul de vorbitori de limbă maghiară, pentru a fi angajaţi la primării translatori pentru necunoscătorii de limbă română. O ţară de translatori, asta dorim? Un cetăţean român de etnie maghiară vine la interviu pentru un post, cu translatorul la purtător.

 

Da, se insistă pe altă limbă decât româna, pentru că limba comună e alt criteriu de identificare a unei naţiuni. De ce presează ucrainenii (care au ucrainizat numele românilor: Buzatu-Buzatenko; Cherdevară-Kerdevarenko; Sandu-Sandulenko)? Simplu: ca minoritatea românească să nu aibă drept la şcoală în româneşte. Iar informările lui Tökes, mergând cu pâra la Poartă, la Bruxelles, sunt dezechilibrate. Europarlamentarul, ales de români, i-a cerut lui Viktor Orban „protectorat pentru Transilvania”, cu „Steaua României” la rever (atunci o avea, cred), uitând că în Ardealul celor trei naţiuni, unguri, secui, saşi, nu existau ca naţiune tocmai românii majoritari. Iar în Constituţia Dietei ungureşti, articolul 18, sta scris că era pedepsit cu 4 ani de închisoare cine vorbea ceva contra naţiunii ungare. I s-o fi replicat pastorului că mai rău decât maghiarii o duc în Harghita-Covasna, acum, minoritarii români?Premierul din vecini, Viktor Orban, l-a liniştit pe Tökes: „Viitorul o să fie în limba maghiară!”, viziune la fel de aberantă ca aceea cum că Iisus ar fi fost ungur. Iar un preşedinte al Parlamentului Ungariei susţinea că autonomia Transilvaniei e „porunca lui Dumnezeu”. Îţi pune Dumnezeu mâna-n cap? Mă îndoiesc, dacă n-are pe ce pune mâna. Naţiunea română e jignită pe teritoriul nostru. Nu mai există persona non grata? Sau adevărul gol-goluţ este că Orban ne jigneşte pentru că ne jignim noi înşine? N-a mai rămas unionist să nu fie hulit, dispreţuit, ironizat. Cuza? Un „ofiţeraş muieratic”. Ne întrebăm ce-am fi fost fără nemţi, fără dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, fără Carol. Dar regele întâiu a avut inteligenţa să continue ce-a început Cuza, reformele lui: legea agrară, a instrucţiunii, codurile penale… Oare de ce sigla U.A.I.C. este preferată primei universităţi române, Universitatea „Al.I. Cuza”? Abreviem, abreviem, până nu mai rămâne nimic! Leii Regulamentului Organic, puşi pe treptele U.A.I.C. de un rector neinspirat, rânjesc la trecători. Şi nu sunt deloc edentaţi în România edentaţilor, a celor cu „guri ştirbe”. N. Carandino avea zâmbet Colgate când a ieşit din temniţă? Cum, când i-au scos toţi dinţii în bătăi?

 

Rusia nu va abandona nicicând politica expansionistă, în timp ce noi pledăm pentru imigrare în defavoarea interesului etnic. Cum au procedat sovieticii? Dislocând populaţia românească, deportând-o. Kelemen Hunor voia recuperarea pământului natal „pas cu pas” (Iohannis) şi „ceas de ceas” (Lenin). Şi câţi „dualişti” dintre românii neaoşi nu se găsesc! Nu mai avem Carpaţi ci… Alpii Transilvaniei. Cât despre Bucovina, cine mai ştie, dintre elevi, studenţi chiar, că e o provincie istorică? Marcă de apă chioară sau minerală, asta se ştie. Maghiarii şi-l impun pe eroul lor, Kossuth (cu greu, la Târgu Mureş, strada Călăraşilor nu şi-a schimbat denumirea în Kosuth Lajos). Medievistul Vasile Lechinţan, constata nu demult, în 2006,î n „Formula AS”, ca referent la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, faptul că se aplică Legile Dietei mai rău ca pe vremea iobăgiei. Din clădiri publice sunt scoşi români ai căror strămoşi au contribuit la ridicarea lor. Guvernanţii României n-or fi citit comentariile profesorului clujean, de vreme ce din Liceul Piariştilor, al cărui nume e legat de Inochentie Micu Klein, Gh. Şincai, Petru Maior, sunt scoşi românii? La fel din „Bastilia” (Colegiul Reformat), fostul colegiu unitarian. „Arhivele sunt pline de documente care demonstrează că românii sunt parte efectivă la toate aceste construcţii cedate acum”, scrie V. Lechinţan, specialist în instituţii şi edificii istorice din Transilvania.

 

După cedarea Fundaţiei Gojdu (sau cu acest prilej), Gh. Piperea întreba: se mai ştie dacă în Cetatea Alba Carolina mai există Codex Aureus sau dacă n-a fost mutat la Budapesta? În faţa catedralei catolice din Alba, sub pajişte, se află ruinele basilicii bizantine distruse de maghiari în 1002, când au ocupat Apullum. Gh. Brătianu a văzut un miracol în dăinuirea noastră etnică; altora le stârneşte pohta de pamflecăreală. Îl scoatem de Mihai Viteazul ca jucător perdant la bursa de iluzii a românilor şi nici Baba Novac haiducul, care i-a stat alături (cum l-a hăituit pe Hasan Paşa!), personajul basmelor copilăriei mele, nu scapă de hulă: e înfăţişat ca trădător al lui Mihai. Că a fost prins şi ars pe rug la Cluj, în februarie 1601, n-are importanţă. Baba Novac este erou al sârbilor, la noi – trădător, cum susţine un soi de istorie. Dar câte motive nu găsim să facem haz! Miştocănia e-n trend. Kogălniceanu? Un destrăbălat gastronomic şi erotic, specialist în frigănele şi găluşti, care gătea bou à la mode şi zaharicale franţuzeşti. A cercat bucate şi femei, atâta tot. Doar arhivele nu mai contează dacă ni le poate păstra Ungaria, aşa cum Moscova ne-a păstrat tezaurul. N-ai arhivă, n-ai toponimie, poţi contesta românismul în Ardeal, ceea ce se şi întâmplă.

 

De „România” lui Rosenthal se râde cum că pictorul ar fi fost evreu ungur şi că model, muză sau cum vreţi a-i spune a fost soţia lui C.A. Rosetti, o scoţiană, Mary Grant, sora consulului englez de la Bucureşti. Ca şi cum ar conta biografia modelului pentru o alegorie. Cine o fi fost „Libertatea” lui Eugène Delacroix (Libertatea conducând poporul, 1830) se întreabă cineva? Şi câţi gazetari dez-orientaţi sau bine orientaţi nu s-au opus denumirii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, deranjaţi de identitate, ca nemotivată, exagerată, demodată. Adio diferenţei etnice, în numele unei vocabule slobozite – culmea! – chiar de Ministerul Educaţiei: multiperspectivitate (sic!). Cât despre „perspectivitate”, un jurnalist l-a întrebat pe preşedinte: „Aveţi un orizont de timp?” Şi lentul nostru preşedinte, vorbind o română mai lentă decât Ciorbea, a răspuns : „Nu.”

 

Prioritar, se încearcă să se facă praf şi conştiinţa de neam, şi coeziunea socială. Un argument contra „hicleniilor” (vorbă de cronicar)? Într-un sătuc, Pinticu Tecii, numit şi Piciorul Iancului, ţăranii dintr-o mică aşezare au riscat, în Ungaria hortystă, după cedarea din ’40, să-şi păstreze steagul lucrat manual, cu care au participat la Unire. L-au ascuns în turla bisericii , sub nişte scânduri. Fusese furat în ’39, apoi recuperat şi ascuns în gunoierniţa satului, învelit cu grijă într-o piele de căprioară. Pe steag scria: „Acum ori niciodată”.

 

 

 

https://www.art-emis.ro/analize/razboiul-imaginii

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Nouriel Roubini: Karl Marx a avut dreptate, capitalismul se poate autodistruge

 

Alina Neagu

 

 

 

Intemeietorul teoriei socialismului stiintific, Karl Marx, a avut dreptate in privinta autodistrugerii capitalismului, spune, intr-un interviu acordat Wall Street Journal, Nouriel Roubini, supranumit Dr. Doom al Economiei: „Karl Marx a avut dreptate, capitalismul se distruge din interior”, a afirmat Roubini. „Pietele nu functioneaza”, a mai adaugat el.

 

Nouriel Roubini este de parere ca economia globala merge in directia unei recesiuni colective, in frunte cu Statele Unite, Zona euro si Japonia, iar Guvernele au luat exact masurile gresite, in incercarea lor de a preveni fenomenul.

 

„Fiecare companie vrea sa supravietuiasca, reducand costurile cu forta de munca. Costurile cu forta de munca inseamna venitul salarial si consumul. Din cauza asta este un proces autodistructiv”,este explicatia lui Roubini.

 

Economistul american Nouriel Roubini este recunoscut pentru pesimismul sau si a devenit celebru gratie faptului ca a prezis, inca din 2005, criza economica globala izbucnita doi ani mai tarziu.

 

 

https://hotnews.ro/nouriel-roubini-karl-marx-a-avut-dreptate-capitalismul-se-poate-autodistruge-665330

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Războiul omului împotriva omului este urmarea războiului omului împotriva lui Dumnezeu

 

Propunem atenției cititorilor un fragment din cartea Sfântului Ierarh Nicolae al Serbiei „Războiul și Biblia”, scrisă în 1932. Era perioada în care omenirea încă nu depășise consecințele tragice ale Primului Război Mondial, dar deja se pregătea pentru următorul – cel de-al Doilea Război Mondial.

 

Cartea este extrem de relevantă pentru lumea congtemporană, în care nu se potolesc conflictele armate. Sfântul Ierarh Nicolae lămurește simplu și clar însăși natura războiului, dă cheia înțelegerii cauzelor oricărui conflict armat. Pentru noi, relevanța concluziilor sale este deosebit de importantă în contextul războiului fratricid din Ucraina care se desfășoară deja de opt ani.

 

Caine, unde este fratele tău?

 

Primul sânge omenesc, generale, care a fost vărsat pe pământ a fost sânge de frate. Acest fapt e simbolic pentru toate fărădelegile săvârșite de om asupra omului până la sfârșitul istoriei. Și ultimul sânge omenesc, generale, care va fi vărsat pe pământ va fi, din noi, sânge de frate: fiindcă ce altfel de sânge ar putea fi?

 

Dar frațiii după sânge nu sunt întotdeauna frați după duh. Cain și Abel aveau același sânge, dar nu și același duh; erau frați după sânge, dar nu frați după duh: fiindcă în vreme ce duhul lui Abel era luminat de Dumnezeu, duhul lui Cain era întunecat de zavistie. „S-a întristat Cain foarte, și s-a mâhnit fața lui”, adică i s-a întunecat și fața din pricina duhului întunecat. Și când erau singuri în câmp, „s-a sculat Cain asupra fratelui său Abel și l-a omorât pe el.” (Facerea 4:5-8) Văzut-a Atoatevăzătorul Dumnezeu ce a făcut Cain și l-a întrebat: „Unde este Abel, fratele tău?” Iar vărsătorul de sânge, ca fiecare vărsător de sânge de mai târziu, s-a slujit de minciună și a răspuns: „Nu știu: au doar păzitor sunt eu fratelui meu?”

 

Cu asta a început istoria neamului omenesc pe pământ, și anume cu o ucidere de frate. O ucidere de frate din zavistie! Aceiași zavistie satanică ce a răcit dragostea protopărinților noștri față de Făcător a răcit și dragostea primului lor fiu față de fratele său. Această din urmă fărădelege a venit ca urmare a celei dintâi, precum și ca pedeapsă pentru cea dintâi – pedeapsă pentru Adam și Eva.

 

Văzând pe fiul lor mai tânăr și mai bun omorât, tatăl și mama nu au avut cum să nu simtă boldul otrăvit al păcatului pe care îl săvârșiseră față de Dumnezeu în Rai. Însă acesta a fost doar începutul, exemplar pentru întregul viitor al urmașilor lor.

 

În ce constă caracterul exemplar al acestei fărădelegi? În aceea că păcatul omului față de om apare ca păcatul omului față de Dumnezeu. Sau, cu alte cuvinte – atunci când vorbim despre război –, că războul omului împotriva omului apare ca urmare a războiului omului împotriva lui Dumnezeu.

 

Dacă Atotmilostivul Făcător al oamenilor nu ar fi potolit incendiul care a fost și este în continuare aprins de păcat, neamul omenesc ar fi fost nimicit chiar de la prima generație istorică. Dar mila Făcătorului mai întâi a împiedicat răzbunarea asupra ucigașului de frate Cain, iar apoi a dat mângâiere nefericiților părinți prin cel de-al treilea fiu, Sit. „Și a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca oricine îl va afla pe el să nu-l omoare”. (Facerea 4:15) Și a tot trăit Cain pe pământ, fugind din loc în loc și tremurând cu întregul trup.

 

Și astfel, generale, acest prim început al tuturor războaielor care au urmat se înțelege în lumina Sfintei Scripturi în următorul chip:

 

Există o lege implacabilă a păcatului.

Războiul omului împotriva omului este urmarea războiului omului împotriva lui Dumnezeu.

Războul părinților împotriva lui Dumnezeu îl continuă apoi fiii unul împotriva altuia.

Milostivirea Făcătorului temperează legea păcatului și prin aceasta face cu putință dăinuirea neamului omenesc pe pământ.

Sursa: Theodosie.ro

https://traditia.md/ro/razboiul-omului-impotriva-omului-este-urmarea-razboiului-omului-impotriva-lui-dumnezeu/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

Richard Wurmbrand — „Karl Marx marele preot al diavolului”

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Manifestul lui Marx și Engels și ororile regimurilor comuniste

De Prof. Dr. Gh. Boldur-Lățescu – Fost deținut politic anticomunist

 

 

 

În ziua de 11 februarie 1848 Karl Marx și Frederich Engels publicau la Londra „Manifestul Partidului Comunist”. Ideile acestei lucrări au avut un enorm impact asupra evenimentelor care s-au desfășurat în următorii ani în Europa și în întreaga lume. Efectele acestui impact ar putea fi rezumate astfel: încrâncenarea urii și conflictelor între oameni, categorii sociale și națiuni, creșterea dezordinii sociale și a sărăciei, proliferarea regimurilor de dictatură și teroare precum și a crimelor sângeroase afectând sute de milioane de oameni.

 

Propunându-și deliberat subminarea valorilor tradiționale de sorginte creștine într-o lume care, la mijlocul secolului al XIX-lea era încă marcată de multe suferințe și nedreptăți, dar care începuse să fie luminată de speranțele progresului, Marx și Engels au dat o lovitură teribilă umanității în drumul ei spre mai bine.

 

Devenind în secolul al XX-lea „forță conducătoare” în numeroase țări europene și extraeuropene, comunismul a însângerat și pustiit aceste țări în deceniile de după revoluția bolșevică rusă din 1917, deschizând cea mai sinistră perioadă din istoria lumii moderne. Vom puncta în cele ce urmează principalele idei ale Manifestului Partidului Comunist:

 

Lupta de clasă reprezintă, după Marx și Engels motorul evoluției societății umane, constituind calea prin care s-ar putea îndepărta marile nedreptăți sociale. Această conjectură neagă în mod brutal întreaga învățătură creștină bazată pe dragoste și înțelegere între oameni;

O altă teză din „Manifest” atribuie proletariatului vocație de clasă conducătoare a întregii societăți.

Redăm în continuare, textual, măsurile pe care „creatorii socialismului științific” le preconizează a fi aplicate după preluarea puterii, prin violență, de către proletariat:

 

„Proletariatul va folosi dominația lui politică pentru a smulge burgheziei întreg capitalul pentru a centraliza toate mijloacele de producție în mâna statului. La început acest lucru nu poate avea loc decât printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate prin următoarele măsuri:

 

Exproprierea proprietății funciare;

Puternic impozit progresiv;

Desființarea dreptului de moștenire;

Confiscarea proprietății tuturor „rebelilor”;

Centralizarea creditului în mâinile statului;

Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mâinile statului;

Mărirea numărului fabricilor de stat;

Obligativitatea muncii pentru toți și organizarea de „armate industriale”;

Unirea muncii agricole cu cea industrială;

Educație publică gratuită pentru toți copii; interzicerea muncii copiilor în forma actuală; îmbinarea educației cu producția materială.

Să examinăm pe scurt seminificația propunerilor expuse  în „manifest”.

 

O primă observație este lipsa totală a argumentelor teoretice și practice care să justifice măsurile propuse. Ele sunt enumerate pur și simplu, reprezentând veritabile dogme fără acoperire rațională sau morală;

Cât de bine reușesc autorii Manifestului să sintetizeze în două pagini aproape toate relele sistemului pe care îl preconizează: violență, teroare, despotism, toate acestea definesc în ultimă analiză, un sistem terorist aplicat de o minoritate de „activiști” conduși de un grup foarte restrâns de căpetenii. Mecanismul propus conduce inevitabil la totalitarism cu toate racilele lui înspăimântătoare;

Din punct de vedere economic, ignorarea legilor funcționării mecanismului economic și înlocuirea lor cu „măsuri” nu poate avea decât efect catastrofal – așa cum s-a întâmplat în țările comuniste.

Măsura propusă în „manifest” privind educația gratuită și interzicerea muncii copiilor pare a contrasta, prin conținutul ei umanitarist, cu duritatea și absurditatea celorlalte propuneri. În realitate, sub o formă aparent generoasă, se ascunde intenția, pusă de altfel în practică de guvernările comuniste, de a-i îndoctrina pe copii de mici, pentru a-i transforma în unelte supuse și negânditoare în slujba dictatorilor comuniști;

Planul în 10 puncte propus de Marx și Engels nu cuprinde nici o idee privind cultura, știința, morala și protecția sanitară a cetățenilor. Nu se acordă nici o importanță problemei naționale la fel de arzătoare în secolul al XIX-lea ca și

acum.

 

Deși „manifestul” nu cuprinde explicit ideea ateismului, ea răzbate insidios din text și lovește în credința și morala creștină.

Efectele „Manifestului” în secolul XIX și XX;

În perioada dintre apariția Manifestului și revoluția rusă din anul 1917, ideile comuniste s-au răspândit considerabil în special în principalele țări industriale: Anglia, Germania, Franța și SUA precum și în alte țări europene și neeuropene. Comuniștii nu scapă nici un prilej pentru a produce dezordine și agitație socială. În anul 1871, în urma înfrângerii militare a Franței de către Gemania comuniștii reușesc să-și instaleze pentru prima oară dictatura în „Comuna din Paris”, dar nu o pot păstra decât timp de două luni.

 

Revoluția bolșevică din 1917 avea să aducă și începutul cumplitei ere a guvernărilor comuniste de lungă durată. Dezorganizarea totală a economiei, procesele politice, privarea de libertate a sute de mii de oameni, deportările, execuțiile sumare, confiscarea abuzivă a bunurilor reprezintă fapte tragice specifice pentru Rusia anilor 1917-1939. O mare țară, cu imense bogății materiale, în care apăruseră, ce e drept în mod timid, înainte de revoluția lui Lenin, Troțki și Stalin într-un tărâm al mizeriei, tiraniei și foametei.

 

Aliindu-se conjunctural cu o țară a dictaturii de dreapta – Germania lui Hitler (Pactul Molotov-Ribentrop – 1939), Stalin a trecut, la invadarea și anexarea a unor importante țări Finlanda, România, Basarabia, Polonia și Țările Baltice.

 

Paranoia expansionistă a lui Hitler care a declanșat al doilea război mondial în septembrie 1939, a lovit din plin în 1941 Rusia sovietică. La început, trupele sovietice au suferit înfrângeri umilitoare  cu retragerea până la periferiile Leningradului, Moscovei și Stalingradului. Acțiunile militare ale Franței, Angliei și cele ale SUA împotriva Germaniei hitleriste au răsturnat mersul evenimentelor în defavoarea Germaniei, în special după înfrângerea acesteia la Stalingrad – februarie 1943.

 

Uniunea Sovietică, cu toate pierderile suferite, a ieșit victorioasă din război, ajutată în mod paradoxal de aliații occidentali. Trupele comuniste sovietice au invadat și ocupat o mare parte a Europei de Est (Polonia, Țările Baltice, România, Bulgaria Ungaria, Cehoslovacia și partea răsăriteană a Germaniei). Conferința de la Yalta (1945) a celor „trei mari” (Rosevelt – SUA, Churchill – Marea Britanie și Stalin – URSS) a consfințit această situație. Comunismul s-a extins apoi și în imensa Chină, Coreea de Nord, Cuba, Vietnam, Cambodgia, Laos precum și o serie de țări din Africa și Orientul Mijlociu care au practicat un soi de comunism islamic al mizeriei și terorismului (Algeria, Liban, Angola, Congo și Yemen).

 

Pentru a întocmi o listă a crimelor și fărădelegilor  comise de comunism în perioada 1945 – 1985 ar trebui să se scrie tomuri întregi.

 

Ilustrăm mai jos, cu ajutorul câtorva date dimensiunile ororilor comuniste din această perioadă:

 

În Uniunea Sovietică după 1945 aproximativ 50 de milioane de oameni aruncați în închisorile și lagărele „Arhipelagul Gulag” (Soljenițîn) din care mai mult de o trime au murit în detenție;

În China comunistă a lui Mao Tze Dun – peste 50 milioane de oameni uciși în special în perioada demențialei „revoluția culturală” (1965-1970) și un număr uriaș (sute de milioane ?) de oameni închiși sau deportați;

Cambodgia reprezintă țara cu cel mai mare procent al celor uciși de către comuniști (Khmerii roșii ai lui Pol Pot): 2 milioane de victime din 5 milioane de locuitori.

În ceea ce privește România, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria și Germania de Est, represiunile organizate de regimurile comuniste instalate prin fraudă după 1945, ele au variat ca intensitate depinzând de ura rușilor față de țările respective. România a fost crunt lovită de ocupanții sovietici, mai ales că a fost singura țară est-europeană unde s-a organizat o rezistență armată în munți care a durat până în anul 1958.

 

Nici Ungaria n-a fost menajată, mai ales că, în anul 1956, ungurii s-au răsculat împotriva comuniștilor, iar Hrusciov a trimis tancurile pentru a normaliza situația.

 

În Cehoslovacia anului 1968, noul prim secretar al partidului comunist Alexander Dubcek a încercat cu admirabilă bună credință, să realizeze un „socialism cu față umană”. Cum era de așteptat sovieticii au trimis tancurile care au „normalizat” situația instalând un prim secretar servil.

 

În „lagărul” comunist internațional se produsese în anii ´60 o neașteptată ruptură între URSS și China comunistă.

 

Profitând de această împrejurare, Gheorghiu Dej prim secretar al PMR a făcut o surprinzătoare mișcare retrăgându-se în anul 1964, de tutela URSS.

 

Au urmat în România ani de aparentă relaxare în special după moartea lui Dej și instalarea în conducerea PCR a lui Nicolae Ceaușescu. Din nefericire, perioada în care țara făcuse câțiva pași spre o viață mai bună a durat puțin după 1970, Ceaușescu și-a însușit modelul nord coreean al lui Kim-Ir sen, instalând un național-comunism din ce în ce mai aberant.

 

În fața amenințărilor comunismului global, țările occidentale și-au organizat propria apărare înființând organizația Nord-Atlantică (NATO). După 1960 au urmat ani de confruntare mocnită între lagătul comunist și lumea occidentală, așa numitul „război rece” cu instalarea „cortinei de fier”.

 

Cele două sisteme au purces la o teribilă înarmare cu arme nucleare, „capabile” să distrugă definitiv întreaga planetă.

 

„Războiul rece” nu a ajuns, din fericire la confruntare militară deschisă, iar în anul 1987, Ronald Reagan un mare Președinte American a reușit să-l convingă pe Gorbaciov – Secretar general al PCUS să înceteze politica agresivă care nu poate duce decât la dezastrul planetar. „Cortina de fier” a căzut, iar sovieticii s-au retras din țările              est-europene ocupate. A urmat o scurtă perioadă de speranță în normalizarea relațiilor dintre Rusia și occident. La Moscova au avut loc evenimente spectaculoase prin care Boris Elțîn a proclamat desființarea URSS.

 

Se pare însă că psihologia expansionistă (testamentul lui Petru cel Mare) a prevalat în Rusia iar Putin noul președinte ales în anul 2000 a îndreptat politica țării spre înarmare și acțiuni agresive (anexarea Crimeei în 2016), țările europene, organizate în mult visata Uniune Europeană (UE) duc o politică axată în principal pe interese economice, fiind oarecum vulnerabile la agresivitatea rusească.

 

România, unde dictatura lui Ceaușescu s-a prăbușit în 1989, este membră UE și NATO, dar nu toți politicienii de după 1990 au acționat pentru progresul real democratic al țării. Ion Iliescu, de trei ori președinte după 1990, în fruntea unui partid criptocomunist a făcut mult rău țării provocând grave conflicte interne (mineriadele – 1990, 1992).

 

Guvernarea CD din  1996-2000 cu Președinte Emil Constantinescu a fost nereușită, Iliescu fiind reales președinte în anul 1990.

 

Guvernările care au urmat au fost puternic marcate de politica criptocomunistă și coruptă a PSD.

 

În anul 2014 a fost ales președinte Klaus Iohanis care încearcă să îndrepte țara spre normalitate „pas cu pas” dar deși a reușit să formeze un guvern PNL, are serioase dificultăți în fața majorității PSD-iste din parlament.

 

* –

Anul 2020 a adus în întreaga lume teribila amenințare a coronavirusului ce a provocat milioane de îmbolnăviri și sute de mii de morți. Omenirea este în fața unei noi amenințări, necunoscută până acum dar, în locul unei solidarități globale în fața dezastrului, regimul comunist din China, aliat de facto cu regimul lui Putin din Rusia, încearcă să câștige supremația economică și eventual militară mondială. „Armele” pe care le folosesc acum sunt diversiunile prin care încearcă să destabilizeze lumea occidentală.

 

Concluzii

 

„Stafia comunismului” pe care a născut-o manifestul din 1848 al lui Marx și Engels umblă și acum prin lume înfrățită cu o altă stafie – cea a unei teribile pandemii.

 

Sufletele și mințile oamenilor simpli de pretutindeni trebuie să respingă cele două stafii, întorcându-se la marile valori ale umanității:

 

CREDINȚA ÎN DUMNEZEU și INTELIGENȚA SPECIEI UMANE

 

Dr. Gh. Boldur-Latescu este  profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist.

 

https://www.curentul.info/special/manifestul-lui-marx-si-engels-si-ororile-regimurilor-comuniste/

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

De la Marx la Ceausescu, ipostaze ale lui Anticrist

 

 

Ce pot avea in comun personalitati politice atat de diferite precum Marx, Lenin, Stalin, Ceausescu? Un erudit vizionar, larg deschis catre filozofia anticilor si catre hegelianism, un fondator de stat cultivat, devorator de teorie marxista, dar si practician al revolutiei, un ins pragmatic care a dus, in plin secol XX tirania la paroxism, un despot primitiv, in fine, de o reductie culturala jenanta! O observatie elementara s-ar raporta la faptul ca apartin, cu totii, ideologiei comuniste. Din care fapt decurge pozitia lor fata de religie, nuantata in forma, dar ideatica in fond: de respingere. Textul de la care se revendica aceasta respingere, in realitate negare, si inca violenta, desi doar in plan teoretic (lucrurile se vor schimba radical in cazul lui Lenin, Stalin si Ceausescu) exista in lucrarea lui Karl Marx „Contributii la critica filosofiei hegeliene a dreptului”: „Fundamentul criticii ireligioase este: omul creeaza religia, nu religia il creeaza pe om. Si anume: religia este constiinta de sine si simtamantul de sine al omului care sau nu s-a gasit inca pe sine, sau s-a pierdut din nou. Dar omul nu este o fiinta abstracta, situata in afara lumii. Omul este lumea omului, statul, societatea. Acest stat, aceasta societate produc religia, o conceptie rasturnata despre lume, pentru ca insusi statul, societatea constituie o lume intoarsa pe dos. Religia este teoria generala a acestei lumi, compendiul ei enciclopedic, logica ei in forma populara, entuziasmul ei, sanctiunea ei morala, intregirea ei solemna, temeiul ei general de consolare si de justificare. Ea este realizarea fantastica a creatiei omenesti, pentru ca esenta omeneasca nu poseda o realitate adevarata. Lupta impotriva religiei este, prin urmare, lupta indirecta impotriva acelei lumi a carei aroma spirituala este religia. Mizeria religioasa este expresia mizeriei reale si totodata protestul impotriva mizeriei reale. Religia este suspinul creaturii chinuite, sensibilitatea unei lumi lipsite de inima, dupa cum este si spiritul unor oranduiri lipsite de spirit. Ea este opiu pentru popor. Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului, este cerinta adevaratei lui fericiri”. „Opiu pentru popor” – iata sintagma arhicunoscuta, citata si rascitata de marxisti, marxizanti si criticii marxismului. Cat priveste „suprimarea religiei”, Marx nu a putut-o intreprinde decat ca o tentativa exclusiv in plan filozofic si ideologic. Nu a avut si puterea efectiva de a o transpune in practica. Lenin si Stalin, practicieni ai „ateismului militant” au avut, insa, putere efectiva s-o faca. Epigonul stalinist Ceausescu – la fel. Cu precizarea – esentiala – ca ei nu s-au putut atinge de CREDINTA, apanaj exclusiv al spiritului uman, ci doar de expresia materiala si institutionala a Bisericii. De fapt, textul otravit si otravitor al lui Marx, de la care se revendica politica de stat a regimurilor comuniste in relatia cu Biserica, nu explica ESENTA permanentei incercari a acelor regimuri de a distruge sentimentul religios al supusilor statului totalitar. Sa ne reamintim ca, desi la alte dimensiuni, si statul nazist a fost adversar al religiei (Frederic Nietzsche, filosoful favorit a lui Hitler, a fost primul care a declarat ca „Dumnezeu este mort”. Hitler a tras concluzii „juste”: daca Dumnezeu e mort, atunci el, Hitler, nu trebuie sa aiba nici un scrupul in a ucide milioane de oameni nevinovati). Explicatia reala a adversitatii marxistilor fata de religie o da marele ganditor rus Nicolai Berdiaev: „Onoarea de a fi inventat comunismul nu-i revine poporului rus; el l-a primit din Occident. Dar el i-a dat, incontestabil, prima incarnare vie. Ajungem astfel la chestiunea de a sti de unde a iesit comunismul, de ce este in asemenea masura contagios, prin ce virtute a invins ideologic in decursul revolutiei ruse (…). Toate acestea sunt imposibil de inteles daca socotim comunismul ca pe o manifestare exclusiv politica sau economica, daca il supunem unei critici rationale numai din aceste doua puncte de vedere. COMUNISMUL, SI IN TEORIE, SI IN PRACTICA, ESTE SI EL O MANIFESTARE DE ORDIN SPIRITUAL SI RELIGIOS. MAI ALES CA RELIGIE ESTE REDUTABIL, CA ATARE SE OPUNE EL CRESTINISMULUI SI TINDE SA-I IA LOCUL (subl. ns.). Un sistem exclusiv social ar fi putut ramane neutru pe terenul religios; comunismul, dimpotriva, asemeni celorlalte religii, poarta cu el o intreaga etica integrala (…); are propriile dogme, isi raspandeste catehismul, poseda chiar embrioni ai cultului… ” (Probleme du Communisme”, ed. Desclee de Brouwer, Paris, 1933, trad. Al. M.). Asadar, organizat ca RELIGIE DE STAT, comunismul ataca crestinismul. Afirmatiile lui Berdiaev sunt intarite de Jacques Attali in encomiastica lucrare „Karl Marx ou l’esprit du monde” (ed. Fayard, Paris, 2005): „Dupa caderea Zidului Berlinului si dupa ce-au disparut aproape toate dictaturile care il invoca pe Karl Marx, trebuie facuta lumina asupra acestui proscris FONDATOR AL SINGUREI RELIGII NOI DIN ULTIMELE SECOLE” (subl. ns.).

Manualul ateului

 

Desi in finalul Razboiului Rece s-a dovedit ca secera si ciocanul nu au reusit sa umbreasca stralucirea crucii, sa ne amintim de pilda de aparitia pentru prima oara in 1961 a bibliei comuniste „Manualul ateului” publicata de Academia de stiinte din Moscova, o adevarata „Evanghelie dupa Sfantul Marx” (diametral opusa in spiritul ei „Liturghiei ateului” de Honore de Balzac) sau a pandantivului ei din China Rosie, cartea asa-zisei „gandiri” a marelui ucigas zeificat Mao Tse Dung, cel mai odios volum vomitat vreodata de gura spurcata a iadului.

In fata iminentei sale apocalipse, hidra comunista a plasmuit din otrava rosie o noua teologie a impacarii dintre Dumnezeu si Satan. Episcopul sau preotul revolutionar insemnau calul troian in Biserica, un Mantuitor despuiat de apartenenta sa divina, un Hristos privit ca un mare reformator, primul dintre comunisti.

Toate acestea ne descopera o noua privire asupra paradoxurilor acestei lumi, in care marele razboi anticrestin dus de fortele satanice s-a purtat de fapt intre cei ce cred in Iisus si cei ce cred in Marx. Dar din anii ’80 mai ales, tabara ateilor incepuse sa simta ca Biblia continea adevarul suprem. Practicat in clandestinitate in lagarul rosu, exact ca in primele veacuri, crestinismul a triumfat prin iubirea profunda si mila evanghelica.

Caci dincolo de colapsul economic manifest, nici un comunist nu canta, spre exemplu, in amintirea infricosatorului seminarist, fiu al unui cizmar betiv, Stalin (ce murise in culmea paranoii de ani buni), „Stalin, iubitul sufletului meu”; sau „Hrusciov, cu dragoste la tine vin”; si cu atat mai putin „Brejnev, de tine simt nevoie”!!!

Spiritul taliban

Pe teren filozofic, lucrurile sunt circumscrise la lumea intelectualilor, indiferent de semnul lor politic. In momentul cand in arena intra factorii de decizie, situatia se schimba radical. Sa ne amintim de distrugerea celor doua imense statui ale lui Buddha din Afganistan, nimicite de talibani in numele Islamului. Grozavia a fost infaptuita de fanatici motivati de o ideologie religioasa reductionista. De ce invocam acest intristator episod? Fiindca, in opinia noastra, in actiunile demolatorilor de asezaminte religioase, indiferent de numele lor si de statul in care au actionat, exista resorturi psihologice tinand de mentalitatea talibana. Adica de barbari. Pe langa implicatiile de ordin ideologic expuse, in furia unor dictatori comunisti impotriva asezamintelor religioase intra si o componenta amintind de recea determinare dementiala cu care hoardele mongole au distrus inegalabile monumente de cult si laice. In cele ce urmeaza, ne vom referi doar la cateva dintre crimele savarsite de comunism impotriva constructiilor cultice – in primul rand pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

Lenin: „Victoria impotriva clerului este asigurata”

 

La 16 ani, Lenin s-a declarat ateu convins: „Inca din clasa a cincea de liceu am rupt-o cu toate problemele de religie: mi-am smuls crucea de la gat si am aruncat-o in lada de gunoi.” „In principiu, Lenin recunostea libertatea de constiinta – dar nu si libertatea de credinta, pentru ca vedea religia ca „o forma de asuprire spirituala” si, repetand papagaliceste dupa Marx ca „opiumul popoarelor””. Imediat dupa preluarea puterii, Lenin a ordonat transformarea ansamblului manastiresc Trotki – Serghievski de langa Moscova in muzeu al ateismului. In timpul primei cumplite perioade de foamete (1921-1922), cand „oamenii se hraneau cu hoituri desi Biroul Politic a interzis sa se pomeneasca de canibalism in presa”, Patriarhul Tihon a apelat la popor: „Intindeti mana si ajutati-i pe fratii si pe surorile voastre aflati in suferinta! Cu asentimentul credinciosilor, puteti folosi tezaurele din biserici ca sa curmati foametea (inele, lanturi si bratari care impodobesc sfintele icoane, odoare de argint si de aur”. Lenin a sesizat imediat ocazia de a pune mana pe odoarele lacasurilor de cult, mai ales ca bolsevicul Unsliht (Unszlicht? – n.n.) ii spusese ca in Rusia „erau aproximativ 80 de mii de biserici, majoritatea ortodoxe”. „La 23 februarie 1922, ziarele au anuntat emiterea unui decret al guvernului referitor la confiscarea cu forta a tuturor obiectelor de valoare apartinand bisericilor ruse. Nu se spunea ca decretul respectiv fusese mai intai aprobat de Lenin si confirmat de Biroul Politic.” Preotii au consimtit sa dea odoarele bisericilor, mai putin obiectele folosite la cuminecatura. Cu ajutorul delincventilor de drept comun, bisericile au fost, insa, integral jefuite. Nu au lipsit crimele, ca in orasul Suia (in apropiere de Ivanovo), unde locuitorii au protestat impotriva jefuirii a trei biserici si a sinagogii, armata tragand in multime. La 4 mai 1922 Politbiroul a votat un decret „care consfintea pedeapsa cu moartea pentru preoti.” „In intreaga tara s-au organizat expeditii in stil militar impotriva bisericilor si a clerului. Sinagogile evreiesti, geamiile musulmane si bisericile romano-catolice nu au fost nici ele crutate. Noaptea, in subsolurile CEKA sau in padurile din apropiere se puteau auzi focuri de arma. Preotii si laicii executati erau apoi stivuiti in prapastii si rape. Pe tot cuprinsul tarii, clopotele bisericilor au incetat sa mai bata. Liderii locali ai partidului, cekistii si membrii comisiilor numarau infrigurati aurul si obiectele de pret pe care le indesau in lazi. Nu se cunoaste cantitatea totala de obiecte de valoare stranse atunci, dar continutul unei liste de obiecte stranse pana la 1 noiembrie 1922 ne ofera o imagine de ansamblu cu privire la scara intregii operatiuni: 610 kg aur, 4.141.375 kg argint, 35.670 diamante, 71.762 obiecte de valori nespecificate, 268 geme, 3115 ruble de aur, 19.155 ruble de argint, 1902 diverse obiecte de pret.” Piese de mobilier din biserici au fost duse in casele confiscate de la burghezia moscovita de catre ierarhia de partid. Au fost profanate moastele Sf. Barnabas din Vetluga si confiscata racla de argint; la fel racla cu moastele Sf. Serghei din Radonej, simbol al rezistentei din sec. XIV-lea impotriva tatarilor. (Informatiile sunt oferite de volumul „Lenin – O noua biografie”, de istoricul Dmitri Volkogonov, aparut la editurile Orizonturi si Lider, Bucuresti, 1994, trad. de Anca Irina Ionescu dupa „Lenin. A New Biography”.)

Sa mai mentionam din aceeasi sursa ca, in timp ce rusii mureau de foame, Lenin si ceilalti capi ai partidului au trimis, in 1922, obiecte de aur in majoritate furate din patrimoniul Bisericii, in valoare de peste 19 milioane de ruble – aur in China, India, Persia, Ungaria, Italia, Franta, Anglia, Germania, Finlanda si in alte tari „din dorinta de a da un nou impuls procesului revolutionar”.

 

Catedrala ucisa

 

La moartea lui Stalin (05.03.1953), din 80 mii de biserici ruse mai existau – inactive – 19.000 din care 13.000 „erau folosite ca depozite, restul ca ateliere industriale sau cluburi”. Clopotele fusesera topite; de ex., in 1933 „in scopul asigurarii bronzului necesar pentru industria tractoarelor, planul anual de productie a acestuia va fi marit de la 5.200 tone la 6.300 tone” (cf. D. Volkogonov, op. cit., p. 417). Sub dictatura celui mai mare criminal al istoriei, razboiul impotriva Bisericii, initiat de Lenin, a fost dus la paroxism (cu o scurta intrerupere impusa de nevoia de a uni poporul in fata invaziei germane). Printre cei ucisi de NKVD, cu un glont in ceafa, se afla Pavel Florenski (1882-1938), unul dintre cei mai importanti teologi ai secolului al XX-lea, deopotriva matematician, fizician, filozof, specialist in istoria Bisericii. Un geniu, „rar si exceptional spirit universal (…). El ne aduce aminte de titanii Renasterii, de Leonardo da Vinci si de altii, poate si de Pascal” (Serghei Bulgakov, aflat in exil in 1943, in prefata la „Iconostasul”, opera de mare valoare a lui Florenski, aparuta la Ed. Fundatia Anastasia, 1994, in traducerea lui Boris Buzila dupa originalul in limba rusa editat de YMCA-PRESS, Paris, 1985). Numele marelui intelectual crestin a supravietuit genocidului – dar cine stie cati marturisitori intru Hristos vor fi pierit nestiuti, in gulagul stalinist?

Stalin nu a ucis, insa, numai oameni. La ordinul lui, au fost ucise si monumente si, printre acestea, unul dintre cele mai impunatoare si reprezentative edificii ale crestinatatii: Catedrala inchinata Mantuitorului Hristos, salvatorul Moscovei, in anul teribil 1812. Informatiile care urmeaza le datoram autorului polonez Ryszard Kapuscinski („Agonia imperiului”, ed. Nemira, Bucuresti, 1996, trad. de Olga Zaicik, dupa „Imperium”, Ed. Czytelnik, Varsovia, 1993). Amintind intrucatva de durata edificarii domurilor Apusului, constructia a durat 45 de ani, fara intrerupere. Ridicat dupa planurile arhitectului Konstantin Ton, in apropierea Kremlinului, lacasul a fost sfintit la 26 mai 1883. Dimensiunile erau gigantice: inaltime echivalenta cu a unui turn de 30 de etaje, cu ziduri placate cu marmura de Altai si granit finlandez, cu douasprezece porti de bronz cizelat (in total 140 de tone), peste care trona cupola imbracata in arama (176 de tone) si cele patru clopotnite cu 14 clopote insumand 65 de tone. „Impunator este mai ales interiorul, luminat de lumanari fixate in trei mii de sfesnice. Si deoarece, dupa datina provoslavnica, drept-credinciosii isi aprind, cand intra in biserica, propria lumanare, iar in biserica incap peste zece mii de credinciosi, vapaia se vede batand in geamuri de la mare distanta. In momentul intrarii in biserica iti atrage privirea un iconostas imens si stralucitor pentru a carui lucrare s-au folosit 422 de kilograme de aur.” Pe placile de marmura (177 la numar) din partea inferioara a peretilor era rezumata intreaga istorie militara a Rusiei pravoslavnice. Cei mai mari pictori rusi ai timpului, printre care Serov, Surikov si Veresceaghin, au zugravit, intr-o tehnica speciala, frescele, o minune a arhitecturii religioase, de o grandoare extraordinara! Care n-a durat decat 48 de ani fiindca, in 1931, Stalin a hotarat sa fie daramata, iar in locul ei sa fie construit Palatul Sovietelor. De ce tocmai acolo? „Explicatia ca se impune ateismul, ca se poarta o lupta continua impotriva religiei, ca se inchid numeroase biserici si manastiri era adevarata, dar insuficienta”, afirma scriitorul polonez. Intentia dictatorului era de a face ceva care sa sfideze America, stat imposibil de depasit economic „Asadar, la 4 iunie 1933, Stalin semneaza proiectul lui Jofon si Sciuko. Prin urmare, Palatul Sovietelor va fi de sase ori mai greu decat Empire State Building, iar statuia lui Lenin din varful lui de trei ori mai inalta (peste o suta de metri) si de doua ori si jumatate mai grea decat Statuia Libertatii. Si alte dimensiuni stabilite de Stalin fac sa te cuprinda ameteala.” (Este vorba de o inaltime de 415 m, de o greutate a edificiului de 1,5 milioane tone, de un volum de 7 milioane m.c., echivalentul a sase dintre cei mai mari zgarie-nori din New York, iar, in ce priveste statuia, lungimea degetului aratator al lui Vladimir Ilici trebuia sa fie de 6 metri, latimea umerilor de 32 m, iar greutatea statui de 6 mii de tone.)

 

Iunie 1933

 

„Trebuie amintita data fiindca este esentiala: e vorba de iunie 1933. Este luna cand campurile si drumurile Ucrainei sunt asternute cu zeci de mii de cadavre de oameni morti de foame, iar cazurile de canibalism cand mamele, iesite din minti si inconstiente, isi mananca propriile progenituri nu mai sunt o raritate… Da, toate se petreceau simultan – si demolarea sanctuarului, si milioane de oameni asasinati, si Palatul care trebuia sa-i uluiasca pe americani si canibalismul.”

Dar de ce trebuia ridicat Palatul Sovietelor tocmai pe locul unde fusese Catedrala inchinata Mantuitorului? „Bolsevismul este un uzurpator, dar unul care merge mai departe: nu mai este doar imaginea lui Dumnezeu pe pamant, este Dumnezeu insusi. Pentru a se preface in noul Dumnezeu, trebuie sa darame lacasele Dumnezeului dinainte (sau sa le degradeze din rangul lor de locuri sfinte, preschimbandu-le in depozite), iar pe temeliile lor trebuie inaltate noi locuri sfinte, noi obiective de adoratie si cult – Case ale Partidului, Palate ale Sovietelor si altele. Prin aceasta transformare, mai exact spus prin aceasta revolutie, se opereaza un simplu si radical transfer de simboluri. Iata, aici in acest loc (a fost o biserica) unde plin de credinta ai adus un omagiu Celui Atotputernic (care se afla in ceruri), acum (aici sta Casa Partidului) vei aduce un omagiu celui Atotputernic (de pe pamant). Intr-un cuvant, se schimba punerea in scena, dar ramane neschimbat principiul esential: cultul.” Istoria a vrut ca de proiectul lui Stalin sa se aleaga praful: au venit epurarile, razboiul fierbinte, Razboiul Rece… Dupa 5 decembrie 1931, cand s-a terminat demolarea, pe locul maretului lacas al Domnului rasarise o groapa imensa, cu apa „acoperita de o mazga verde”, „in care se prasisera broastele”. Finalmente Hrusciov a ordonat sa se amenajeze un bazin. Interesant este si epilogul naratiunii lui Kapuscinski: „Seful comisiei instituite de Stalin in vederea demolarii si a inlaturarii de pe harta Moscovei si a Rusiei a bisericii cu hramul lui Cristos Mantuitorul a fost Viaceslav Molotov. Acelasi care, cativa ani mai tarziu, a semnat (impreuna cu Ribbentrop) pactul prin care Polonia era stearsa de pe harta lumii.” Sa adaugam ca manastiri vestite in toata lumea ortodoxa precum Vladimir, Suzdal sau Oranki-Manastarka (ctitorie a lui Dimitrie Cantemir) au fost transformate, dupa 1942, in lagare de prizonieri de razboi. (De notat ca o buna parte din sarma ghimpata care le-a inconjurat a fost furnizata de SUA, in cadrul ajutorului de razboi.) In acest sens sunt de mare interes memoriile unuia dintre cei mai cunoscuti detinuti politici romani, o legenda vie a gulagului sovietic si a temnitelor Romaniei bolsevizate, Aurel Gulan (colegul de celula cu Al. Mihalcea la Jilava si Gherla): „Lagarul avea cateva zeci de baraci grupate in jurul punctului central care era o manastire imensa, transformata in locas sfant de tortura, in cea mai mare incapere de locuit a lagarului, paturile suprapuse, „cracile”, cum le spuneam noi, priciurile, ocupand tot spatiul interior al manastirii, pe patru-cinci niveluri. Seara, inainte de culcare, rugaciunea mea se termina cu scuze, imi ceream iertare de la Sfanta Fecioara ca trebuia sa dorm cu spatele la ea, chipul Preacuratei pictat pe peretele manastirii reaparand, dupa ce stersesem cu fundurile varul alb cu care fusese acoperita.” Bagat la carcera pentru ironizarea politrucului care il imbia cu inrolarea in divizia „Tudor Vladimirescu”, „un propagandist din Chisinau, cu multe stele pe umar”, descopera, uluit si tulburat, ca fusese aruncat in osuarul unde fusesera pastrate ramasitele calugarilor care vietuisera, timp de secole, in manastirea Greazovat (cf. lucrarii memoralistice „Marturii din Iadul Rosu. De la Vorkuta la Gherla”, ed. Petrion, 1995).

Despre Oranki de dinainte si de dupa ciuma rosie, avem marturia preotului prizonier Dimitrie Bejan din care spicuim: „Sus, pe locul unde a fost crucea, pe turla centrala, a crescut un mesteacan. In biserica este un depozit de alimente. Pana unde s-a putut, s-a dat cu voi peste icoane. Intreaga pictura, de la bolta in jos, pana la jumatatea inaltimii, s-a pastrat intacta. Mana pictorului, venit din sud, si-a lasat cu maiestrie amprenta luminozitatii albastrului cer mediteranean (…). In fata, pe peretele catapetesmei, sus (…) se afla icoana Invierii, o capodopera: e momentul nasterii zilei, in zori, cand ceturile acopera vaile si padurile de maslini (…). In jurul lui Iisus cel inviat din mormant, parca plecand din trupul transfigurat al Mantuitorului, o lumina ireala, diafana, suprapamanteana. Iar ochii, ochii lui Iisus, privesc adanc la tine si peste tine, pana la marginea pamantului. Revolutia i-a tras lui Iisus un foc de arma drept in frunte” (cf. „Oranki, – Amintiri din captivitate”, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1998).

 

Ceausescu sau „Uraciunea pustiirii”

 

Bisericile nu sunt construite oriunde, la intamplare, ci pe „axis mundi”, locul de unde tasnesc din maruntaiele Pamantului fascicule de forte magice, indreptate catre Cer. In mediul urban, sec, geometrizant, uscat, verdeata din jurul lacasurilor de cult alcatuieste, impreuna cu spatiul sacru, un colt de rai. Un element stenic intr-o lume pandita de alienare. In aceste „colturi de rai” a lovit cuplul infernal Ceausescu, distrugand un crampei din sufletul Bucurestilor. De fapt faradelegea acelor criminali este extinsa dincolo de atacul impotriva bisericilor caci, in furia lor demolatoare, au poruncit si distrugerea Spitalului Brancovenesc si a Institutului Medico-Legal „Mina Minovici”, ca sa nu mai vorbim de cartierul istoric Uranus pe al carui loc a fost ridicata „Casa Poporului”, o ciudatenie faraonica.

Ce a pierdut cultura romana din pricina distrugerilor din timpul dictaturii ceausiste deducem din cazul manastirii Vacaresti – „ultima ctitorie domneasca – una dintre cele mai frumoase ale secolului al XVIII-lea si cea mai mare manastire din Balcani. Calatorul Flachat, care a vazut-o in 1740, arata ca avea aerul unei cetati, iar biserica era cea mai frumoasa din cate vazuse. Arhitectul G.M. Cantacuzino, fermecat de ansamblul Vacaresti, scrie in „Izvoare si popasuri”: „Jocul maselor si al volumelor a fost intotdeauna subordonat unei stricte si ermetice discipline de un riguros geometrism. De aici, o mare muzicalitate de volume nascute dintr-o conceptie de o mare discretiune, in care geometrismele abile si gingasiile florale alternau sau se completau”” (cf. lucrarii colective „Bisericile osandite de Ceausescu, Bucuresti, 1977-1989”, Ed. Anastasia, 1995). Numai in Capitala in perioada 1977-1989, au fost mutate (si mutilate) 8 biserici si distruse 20 (in total 28 de lacasuri ortodoxe, 6 sinagogi si temple mozaice si 3 case de rugaciune neoprotestante). Sub dictatura comunista (care a lovit si in sate) nu au suferit numai lacasurile de cult din Capitala. La Constanta, de pilda, au fost rase de pe fata pamantului sinagoga de rit sefard de pe str. Mircea si Biserica Evanghelica existenta candva pe str. Carol (azi B-dul. Tomis). Despre primul asezamant, Marian Moise scrie: „Autorii ghidului „Constanta si Techirghiol” din 1924, Th. Ionescu si I.N. Duployen, descriu mai intai templul israelit de rit spaniol din str. Mircea nr. 18 (…). Alte surse scriu ca (…) templul (care din pacate nu mai exista) a fost construit in 1908″ (cf. „Constanta veche. Restituiri necesare”, Ed. Memora, Constanta, 2001). Citat de M. Moise, ghidul „Constanta si imprejurimile ei” (Ed. Stiintifica, 1960) descrie astfel edificiul: „O constructie gotica, cu forme austere (…) azi monument de arhitectura, zidit in anul 1908 pe plan bazilical. Nava principala prezinta in fata o larga ogiva cu bolta inalta. Micile firide albe, cu arcade ogivale si pinaclurile accentueaza ritmica elegantelor contraforturi ale fatadei, dandu-i vizitatorului o impresie de solemnitate severa. Cele doua rozete cu lobi dantelati, in spatele carora straluceau vitralii decoreaza si mai mult fatada principala (…). Acest monument de arhitectura a suferit avarii in ultimul razboi; acum este in curs de renovare.” Bijuterie arhitectonica a Constantei, ce ar fi putut fi amenajata ca sala de concerte, a sfarsit in „iepoca de aur”, in apatia generala sub lama buldozerului. Orasul, cu zona peninsulara abandonata si, in general, cu putine edificii notabile, a mai pierdut o cladire reprezentativa. In cateva ore! Cat priveste Biserica Evanghelica a comunitatii germane, M. Moise scrie: „In imediata apropiere a actualului sediu al Comunitatii, pe str. Carol (B-dul. Tomis), pe locul unui bloc a existat Biserica Evanghelica (zisa si Protestanta sau Lutherana), o cladire supla, alba, pe frontispiciul careia scria „Eine feste Burg ist unser Gott”. A fost demolata prin 1963 deoarece (spune un martor) in fata ei, anume pe trotuarul de langa Sala Sporturilor, se ridica tribuna unde stateau autoritatile la defilarile de 1 Mai si 23 August.” (op. cit., p. 361). Privelistea lacasului de cult „nu cadra” cu elanul revolutionar al nomenclaturistilor din tribuna, calauziti la aceea vreme de „Vulpea din Carpati” cum ii placea sa fie supranumit sangerosul tiran rosu Gheorghiu-Dej.

De la doamna Heide Vlasceanu, curator al Bisericii Evanghelice din Constanta, aflam amanunte despre drama acelor ani. Initial totul s-a desfasurat cu binecunoscuta rigoare nemteasca. Adica, la sfarsitul secolului al XIX-lea pe un teren de 2800 mp delimitat de perimetrul actualelor strazi Sarmisegetuza, Dacia si B-dul. Tomis, primit de la statul roman, comunitatea germana si-a edificat un asezamant compus din acel triptic de cladiri indispensabil spiritului german: scoala, stabilimentul socio-sanitar si nu in ultimul rand biserica.

La 30 ianuarie 1949 aceasta biserica care devenise ortodoxa odata cu plecarea in masa a enoriasilor etnici germani din 1940, a fost resfintita ca Evanghelica, in ea tinandu-si de atunci slujbele evlaviosul pastor luteran Gotthilf Weing’rtner. Dar cosmarul rosu era abia la inceput. Arestat si trimis in puscariile comuniste in repetate ori pentru credinta sa intr-un final, in 1963, greu incercatul pastor impreuna cu ceilalti cinci membri ai consiliului bisericesc cedeaza presiunilor enorme ale balaurului rosu si isi dau astfel acordul fortat pentru demolarea acestui lacas de cult unicat in Constanta, in fata motivului hilar impus ca edificiul nu ar mai fi prezentat siguranta…

Doi ani mai tarziu, adica in 1965, acelasi nefericit pastor este obligat sa consimta instrainarea catre Consiliul orasenesc comunist, fireste pe mai nimic, a stabilimentului socio-sanitar de pe str. Dacia, ce a fost apoi transformat in policlinica stomatologica. In acelasi timp sediul scolii germane de pe str. Sarmisegetuza, odata eliberat de rusii plecati din tara in 1958, a fost „bineinteles inchiriat” fireste tot pentru o chirie simbolica (ce ajungea in final la Episcopia din Sibiu) fostului mare trust de constructii T.C.Ind., aceasta fiind de altfel si singura cladire din patrimoniul sau constantean pe care comunitatea germana a mai reusit sa o recupereze dupa revolutie.

 

***

 

Marx, Lenin, Stalin, Ceausescu: niveluri de educatie, cultura, putere de decizie diferite, in epoci diferite. O trasatura comuna: ura fata de religie, indiferent de care religie este vorba. De fapt, ura se indreapta impotriva lui Dumnezeu. Ideea si Prezenta Vie, care constituie miezul confesiunilor in cadrul carora Omul isi cauta mantuirea. Fireste ca exista o distanta incomensurabila intre inteligentul si cinicul filozof care rupe cu traditia unui lung sir ereditar de rabini si ignarul balbait dezlantuit, intr-un soi de pol-potism in varianta damboviteana, impotriva edificiilor de cult. Ironia si razbunarea Istoriei ii asaza, insa, pe amandoi, ca si pe Lenin si Stalin intr-o zona a monstrilor care au generat, au propagat si au instapanit, pe o mare parte a Pamantului, bolsevismul. Cu consecinte incalculabile pentru omenire. Marele gazetar Pamfil Seicaru are dreptate cand scrie despre comunism, incarnat in colonelul sovietic Narischin, politrucul din Armata Rosie invadatoare, personaj malefic in jurul caruia se structureaza actiunea din „Jurnalul colonelului Cosma Rura”: „Are ideea fixa a dialecticii care justifica orice crima sub pretextul proceselor de transformare. Am retinut una din definitiile sale: „Coeziunea ideologica si intelectuala a bolsevicilor arata mai curand disciplina unui cler decat pe aceea a unui partid. Daca vrem sa admitem disciplina dogmatica a catolicismului, trebuie sa intelegem si necesitatea disciplinei dogmatice a bolsevismului”. Bolsevismul este deci o religie, religia diavolului (…) bolsevicii sunt Anticristul” (cf. vol. „Dotla. Sa ramana, doar cenusa”, Ed. Fronde, Alba Iulia-Paris, 1996, pag. 139).

Iar mai tarziu, dupa ce Armata Rosie se retrasese, nu inainte de a proba din plin atotputernicia microbului sau infernal adanc implantat aici, un zelos jurnalist autohton astfel indoctrinat tuna si fulgera impotriva unuia din marii nostri teologi ce indurase cu stoicism martiriul rosu in „obsedantul deceniu” si se afla acum in fruntea organizatiei reactionare „Iisus, pentru lumea comunista”: Richard Wurmbrand a slujit cu zel siguranta statului burghezo-mosieresc intre cele doua razboaie mondiale, fapt pentru care a fost condamnat dupa 23 August 1944 la 25 de ani inchisoare. Destul de putin…

… Sa aiba cumva in vedere crima rasplatita cu cei 30 de arginti ai tradarii sale? Daca da, atunci e mai bine sa-si vada de propriile remuscari. Nu mai e cazul „sa tremure” pentru… ateismul nostru!” (Art. „Cavalerii „libertatii de constiinta”… cu otrava in portbagaj” scris de Ilie Tanasache in Scanteia, pg. 2 din 11.11.1982).

 

 

https://romanialibera.ro/sport/atletism/de-la-marx-la-ceausescu-ipostaze-ale-lui-anticrist-37178/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Paul Kengor: Abolirea proprietății private se află în centrul comunismului

 

WEF prevede abolirea proprietății private în 2030

 

 

DE ELLA KIETLINSKA ȘI JOSHUA PHILIPP

 

Pentru a defini comunismul într-o propoziție, cel mai bine este să folosiți cuvinte originale de Karl Marx și Friedrich Engels, care au scris că doctrina comunistă poate fi rezumată ca abolirea proprietății private Paul Kengor , profesor de științe politice la Grove City College, a declarat pentru The Epoch Times într-un interviu.„Teoria comuniștilor poate fi rezumată într-o singură propoziție: Abolirea proprietății private”, au scris Marx și Engels, fondatorii doctrinei comuniste, în Manifestul comunist, o carte care stă la baza comunismului.

Abolirea proprietății private poate fi posibilă numai printr-un război, a spus Kengor, deoarece proprietatea privată este „o lege iudeo-creștină de bază, drepturi naturale, drepturi biblice: nu vei fura. Adică de la peșteră până la tribunal, dreptul la proprietate este fundamental pentru natura umană și cu atât mai puțin orice economie de funcționare de oriunde ”.„Pentru a desființa proprietatea privată, veți avea un război pe mâini, veți avea nevoie de arme, veți avea nevoie de gulaguri”, a spus Kengor în cadrul programului Crossroads al Epoch Times. Prin urmare, comuniștii au ucis 100 de milioane de oameni pentru abolirea proprietății private, a adăugat el.

 

Unii conservatori vorbesc despre „cum comunismul distorsionează piețele” și concluzionează că „comunismul nu funcționează economic”, a spus Kengor, precizând că „comunismul nu funcționează pentru că este rău, este diabolic”.

WEF prevede abolirea proprietății private în 2030

Forumul Economic Mondial (WEF) a prezis că în 2030 oamenii nu vor deține nimic și „toate produsele vor deveni servicii”, conform celor 8 predicții ale organizației pentru lume în 2030.Ida Auken , membru al parlamentului danez și tânărul lider al WEF, a scris pentru WEF despre viziunea ei despre viață în 2030: „Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu am o casă. Nu dețin aparate sau haine. ”

 

„Tot ceea ce ați considerat un produs a devenit acum un serviciu”, a continuat Auken.

 

„Odată cândva [sic], mă enervează faptul că nu am intimitate reală. Nu [sic] unde pot merge și să nu fiu înregistrat. Știu că, undeva, tot ceea ce fac, gândesc și visez este înregistrat. Sper doar că nimeni nu o va folosi împotriva mea „, a spus Auken, dar a adăugat:” Una peste alta, este o viață bună. „

 

Dr. Antony Mueller, profesor german de economie, a scris pentru Institutul Mises : „Dacă proiecția WEF se va realiza, oamenii ar trebui să închirieze și să împrumute necesitățile lor de la stat, care ar fi singurul proprietar al tuturor bunurilor. Aprovizionarea cu bunuri ar fi raționalizată în conformitate cu un sistem de puncte de credit social. ”

âManifestul comunist cere, de asemenea, abolirea tuturor religiilor, a moralității și a abolirii familiei, a spus Kengor.

 

Marx și Engels cheamă în Manifest „Abolirea familiei! Chiar și cei mai radicali izbucnesc la această infamă propunere a comuniștilor ”.

„Pe ce temei se bazează familia actuală, familia burgheză? Pe capital, pe câștig privat. În forma sa complet dezvoltată, această familie există doar în rândul burgheziei. … [Dar familia este practic absentă] printre proletari și în prostituția publică ”, au explicat Marx și Engels în Manifest. Marx considera că religia este „opiaceul maselor”, a vrut să desființeze toată religia și a afirmat că „comunismul începe de unde începe ateismul”, a spus Kengor.

 

Totuși, Marx însuși nu era ateu. Kengor a vorbit despre fapte puțin cunoscute pe care Marx le-a scris despre diavol în poeziile sale înfricoșătoare și înspăimântătoare și citește o strofă din poezia lui Marx „ Fecioara palidă ” scrisă în 1837:Astfel, Cerul l-am pierdut, îl știu foarte bine.

Sufletul meu, odată fidel lui Dumnezeu, este ales pentru Iad.Kengor crede că această strofă „este parțial autobiografică, deoarece sufletul său a fost odată fidel lui Dumnezeu”.

 

Marx a scris într-o altă poezie „ Jucătorul ” ( tradus și ca „Lăutarul”) în 1841:

 

Uită-te acum, sabia mea întunecată de sânge îți va

înfunda în mod sufletos în suflet.

Dumnezeu nici nu cunoaște și nici nu onorează arta.

Vaporii infernali cresc și umple creierul.

 

Până când mă înnebunesc și inima mea este complet schimbată.

Vedeți sabia asta – Prințul întunericului mi l-a vândut.

Căci bate timpul și dă semnele.

Din ce în ce mai îndrăzneț cânt la dansul morții.

 

Kengor a comentat ultimul verset, „ce mai era comunismul, ci un fel de dans al morții. Adică nu puteți găsi nicio ideologie în toată istoria care să fi fost responsabilă de atâtea decese ca și comunismul: cel puțin 100 de milioane doar în secolul trecut ”.

 

Abolirea proprietății private și a tuturor religiilor nu sunt singurele obiective distructive pe care le caută comuniștii. Kengor a subliniat ceea ce Marx și Engels au scris la sfârșitul Manifestului comunist : „Ei [comuniștii] declară în mod deschis că scopurile lor nu pot fi atinse decât prin răsturnarea forțată a tuturor condițiilor sociale existente”.

 

„Comuniștii de pretutindeni susțin fiecare mișcare revoluționară împotriva ordinii sociale și politice existente a lucrurilor” și de aceea comuniștii stau în spatele mișcării de dărâmare a statuilor unor personaje istorice precum Sfântul Junipero Serra, fondatorul misiunilor din California sau Cristofor Columb, Spuse Kengor.

 

„Aceasta este o ideologie distructivă foarte radicală”, a adăugat el.

 

Sfaturi pentru susținătorii comunismului

 

Protestatarii se adună în fața gării principale din Lausanne, unde a început o demonstrație multitudinară împotriva schimbărilor climatice pe 17 ianuarie 2019 la Lausanne, Elveția. Protestul are loc înainte de viitoarea adunare anuală a liderilor mondiali la Forumul Economic

Comunismul a fost atât de redefinit astăzi pentru a semăna cu socialismul sau socialismul democratic, dar „conform lui Marx și Engels, socialismul a fost ultimul pas de tranziție către comunism”, a explicat Kengor.

 

Comuniștii și socialiștii spun tot timpul că „comunismul este o idee destul de bună dacă ai citit cartea. Încă nu a fost aplicat corect ”, a spus Kengor.

El a sfătuit să citească un plan de 10 puncte prezentat de Marx și Engels în Manifestul comunist, care nu numai că solicită abolirea proprietății private, ci și abolirea dreptului de moștenire și o distribuție mai egală a populației în mediul rural. Aceasta înseamnă că comuniștii caută nu numai redistribuirea banilor și proprietăților oamenilor, ci și mutarea forțată a oamenilor, a continuat Kengor.Pentru a înțelege de ce comunismul este o „ideologie complet distructivă care nu funcționează”, oamenii trebuie să citească cărți despre el, inclusiv Manifestul comunist, a spus Kengor.Există mulți care susțin comunismul și socialismul. Prin urmare, Kengor a scris cartea „Diavolul și Karl Marx” pentru a ajuta oamenii să înțeleagă „cât de incendiar este distructiv și, în unele cazuri, diabolic„ comunismul.

 

 

https://ioncoja.ro/karl-marx-al-diavolului/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Arnold Schwarzenegger și sfaturile lui despre viață

  „Fii util. 7 reguli de viaţă”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger şi publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor şi fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colţ al planetei ar trăi: cum să construim viaţa pe care ne-o dorim. Un articol de Liliana Matei|20 decembrie 2023 Arnold Schwarzenegger nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este culturistul care a uimit cu forma fizică perfectă și eroul filmelor de acțiune care nu o dată a salvat umanitatea de la dezastru. Este politicianul ajuns guvernator al statului California, om de afaceri, dar și un adevărat guru al literaturii motivaționale. Arnold Schwarzenegger este una dintre persoanele autorizate de chiar parcursul vieții lui să vorbească despre instrumentele cele mai potrivite pentru a obține succesul. Născut într-un mic sat din Austria, Arnold a țintit întotdeauna sus. Nu a acceptat roluri secundare și nici funcții politice minore. A obținut succese răsunătoare, dar a cunoscut și eșecul, pe care nu l-a considerat înfrângere, ci o lecție prețioasă de viață. „Titlul cărții este Fii util, pentru că acesta este cel mai bun sfat pe care mi l-a dat tatăl meu”, explică actorul. „Am scris cartea în semn de respect față de aceste cuvinte și pentru a transmite mai departe sfatul lui”. Fostul ofițer nazist care nu și-a încurajat niciodată fiul să-și urmeze visurile nu este chiar modelul părintelui ideal. Și totuși, Arnorld mărturisește că datorează enorm educației primite. „În familia lui Gustav Schwarzenegger nu puteai să pleci când vrei de acasă, iar mesele nu erau gratuite. Trebuia să fac 200 de genuflexiuni în fiecare dimineață doar pentru a-mi câștiga micul dejun. Nu există metodă mai bună de a-ți face poftă de mâncare decât mișcându-te sus-jos, asemenea unui pogo stick, pe stomacul gol. Datorez foarte multe lucruri educației pe care am primit-o. Am fost făcut pentru ea și de ea. Nu aș fi cine sunt azi fără vreuna dintre aceste experiențe”. Cu umor, dar și cu o duritate bine dozată, Arnold Schwarzenegger apelează la exemple din propria viață ca să descrie „instrumentele” necesare pentru a crea destinul dorit. „Viziunea este cel mai important lucru. Viziunea este scop și sens. A avea o viziune clară înseamnă să ai o imagine despre cum ai vrea să arate viața ta și un plan pentru a ajunge acolo”. La fel de importantă este și gândirea la scară mare, la care se adaugă un program riguros de muncă. Schimbarea perspectivei în cazul unui eșec, dezvoltarea curiozității, deschiderea către ceilalți și practicarea recunoștinței sunt teme abordate pe larg în cele șapte capitole ale cărții. Pe lângă exemplele din propria existență, Arnold Schwarzenegger face referire și la episoade cu valoare motivațională din viețile unor sportivi celebri, actori sau regizori hollywoodieni foarte cunoscuți, prieteni de-ai săi. Nu lipsesc referirile la literatură, la autori populari precum Haruki Murakami sau Marcus Aurelius. Multe episoade oferă detalii mai puțin cunoscute despre momente dureroase din viața actorului, cum ar fi pericolul de moarte prin care a trecut în urma unei erori chirurgicale, când s-a operat la inimă sau situația sa familială. „Mi-am distrus familia. Niciun alt eșec nu m-a făcut să sufăr atât de mult”. O mărturisire surprinzătoare a actorului și omului politic este și aceasta: „Am o regulă. Poți să-mi spui Șnițel, poți să-mi spui Termie, Arnie sau Schwarzie, dar nu-mi spune niciodată că sunt un om care s-a realizat prin propriile forțe”. Fostul guvernator al Californiei nu crede în acest concept, ci are convingerea că în lucrul numit „viața împreună” totul este interconectat, iar recunoștința și atenția față de ceilalți sunt acele reguli ale jocului care ne pot transforma pe toți în câștigători.

CITIŢI ŞI: ARNOLD SCHWARZENEGGER SE ŢINE DE ŞOTII – METROPOLIS VIRAL

 

Citiţi în Ziarul Metropolis >

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Povestea Trenului Regal” de Tudor Vișan-Miu și Andrei Berinde ajunge în librării  

 

La evenimentul moderat de jurnalistul Ovidiu Șimonca, va participa, pe lângă cei doi autori, jurnalista Camelia Csiki, realizatoarea emisiunii „Ora Regelui“ de la TVR. „Povestea Trenului Regal” are o prefață semnată de Alteța Sa Regală Principele Radu și o postfață scrisă de istoricul Cornel Jurju. Tudor Vișan-Miu este doctor în istorie (2023), absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București. Pasionat de istoria familiilor, instituțiilor și mentalităților, a publicat volumele „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine” (2016), „O viață… Tudor Vișan-Miu în dialog cu Dinu Zamfirescu” (2019) și „Mareșalii Palatului. Curtenii regilor României, 1866–1947” (2022). Andrei Berinde este un iubitor al istoriei feroviare, colecționar de fotografii și ghid turistic. Cunoscător al infrastructurii CFR din perspectiva de călător și cercetător, Andrei Berinde a publicat, în ultimele două decenii, o serie de studii privitoare la dezvoltarea feroviară în România, de la jumătatea secolului al XIX-lea și până în zilele noastre. Povestea Trenului Regal îi invită pe cititori într-o călătorie prin istoria României, pe urmele suveranilor care au străbătut țara pe căile ferate. La punctul de pornire, în 1866, România avea zero kilometri de cale ferată, iar întemeietorului dinastiei naționale, Regele Carol I, i se întindea înainte o misiune cu deznodământ necunoscut. Până la urmă, în timpul domniei Regelui Carol I, căile ferate române au prins contur în România, iar Trenul Regal a devenit o realitate firească și necesară, care a legat provinciile României. „Trenul Regal face legătura între locuri din țară, dar și o altfel de legătură, inefabilă, între Coroană și comunități, între trecut și viitor, între realitatea concretă, adesea demoralizantă, de zi cu zi și idealul de societate spre care tindem, uneori în ciuda tuturor dezamăgirilor zilei. Trenul Regal este locul care respiră un altfel de leadership, o cârmuire (nepolitică) plină de demnitate, măsură, bun-simț, profunzime, discreție, modestie și, mai ales, continuitate. Este actualmente cel mai vechi tren regal din Europa și singurul dintre cele fabricate înainte de 1945”, susține Alteța Sa Regală Principele Radu. „Trenul Regal și-a recuperat menirea originară începând din anul 2012, când a fost redat în folosința Familiei Regale, în cadrul unor deplasări prin țară. Onorați de încrederea de a semna acest titlu, dedicat unui simbol al regalității românești, ne exprimăm deplina recunoștință față de Familia Regală a României pentru păstrarea vie a tradițiilor Coroanei Române, inexorabil legate de modernizarea țării”, notează autorii Tudor Vișan-Miu și Andrei Berinde. CITIŢI ŞI: PRINCIPELE RADU SCRIE DESPRE REGINA ANA LA CURTEA VECHE

Citiţi în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-trenului-regal-de-tudor-visan-miu-si-andrei-berinde-ajunge-in-librarii/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Cele mai reușite cărți românești din 2024, în prim-plan 

 

 

 Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii, „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume şi tuturor celor interesaţi de actualitatea literară din România. Un articol de Liliana Matei|11 februarie 2025 Luminița Corneanu, scriitoare și publicistă, va contura o perspectivă asupra literaturii pentru copii și tineret, scriitoarea și jurnalista Ana Maria Sandu va face o incursiune în proza scurtă, scriitoarea și profesoara Oana Șerban va aduce în prim-plan aparițiile remarcabile din domeniul non-ficțiunii, poetul și jurnalistul Răzvan Țupa va semnala volumele de poezie semnificative ale anului 2024, iar scriitorul și profesorul Radu Vancu va pune în lumină aparițiile relevante din sfera prozei. Criticul literar și profesorul Angelo Mitchievici, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, și traducătorul Peter Sragher, președintele Filialei București de Traduceri Literare din cadrul Uniunii Scriitorilor din România, vor comenta actualitatea literară în ansamblu. Manifestarea, organizată în ziua care precede Ziua Națională a Lecturii, va avea loc vineri, 14 februarie, începând cu ora 11.00, ora României, în format online, pe platforma ZOOM. Moderator va fi scriitorul și jurnalistul Florin Iaru. Programul, cu o durată de aproximativ trei ore, se va desfășura într-o succesiune de prezentări, urmate de o discuție la care sunt invitați să intervină toți participanții la dezbatere. Aflată la cea de-a treia ediție,Retrospectiva anului editorial românesc este un program anual demarat în 2023 cu scopul de a le oferi traducătorilor prilejul să își consolideze informațiile despre aparițiile editoriale românești recente și să ia contact nemijlocit cu profesioniști din sfera cărții.Centrul Naţional al Cărţii și-a propus să creeze și să consolideze un cadru în care traducătorii din literatura română din întreaga lume să se cunoască şi să discute despre cum se poate dezvolta impactul literaturii române în străinătate. Traducătorii de limba română care doresc să participe la întâlnire sunt rugați să completeze FORMULARUL DE ÎNSCRIERE https://docs.google.com/forms/d/1kbWJbHV5a0DL7gwX7ir4iXTAHXxxUnwV7JGP4iIvJH0/edit până miercuri, 12 februarie 2025, ora 23:59 (ora României). În urma înscrierii, participanții vor primi link-ul de conectare la sesiunea online. Persoana de contact pentru înscrierea participanților: Simona Vilău, expert Centrul Național al Cărții simona.vilau@icr.ro / +40 744 698 339 Luminița Corneanu este autoare de literatură pentru copii și critic literar, membră a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România – „De Basm”. Luminița este doctor în filologie, cu o teză despre poetul Leonid Dimov. Publică cronici, recenzii de carte, articole de opinie și interviuri în presa culturală din anul 2003. Angelo Mitchievici, critic literar și profesor la Facultatea de Litere de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, este vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al RAAS (Romanian Association for American Studies), UCIN și FIPRESCI și redactor la Romania literară. Printre volumele publicate se numără Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente(2007, premiul pentru debut al revistei Observator Cultural), Cinema(povestiri, Polirom, 2009, premiul „Cartea anului 2009” al USR), Decadență și decadentism în contextul modernității românești si europene(2011), Umbrele paradisului. Scriitori români și francezi in Uniunea Sovietică (2011), Simbolism și decadentism în Arta 1900 (2011), Filmele care ne-au schimbat viața (2013). În colaborare: O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (Polirom, 2004), Explorări în comunismul românesc (Polirom, vol. I, 2004; vol. II, 2005, premiul revistei Cuvîntul pe anul 2005; vol. III, 2008) și Teodoreanu reloaded (2011). Ana Maria Sandu este scriitoare și jurnalistă, redactor la revista Dilema. A debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan(Editura Paralela 45) și a publicat, de-a lungul anilor, proză, proză scurtă și romane pentru copii – Fata din casa vagon, Aleargă,Pereți subțiri, Mama îmi spune că am o viață frumoasă, Hortensia Papadat-Bengescu. Străina, Salvatorii(Editura Polirom). A coordonat volumul Cu ochii în 3,14, o antologie Dilema veche (2016, Editura Humanitas). Coordonează ateliere de scris și de citit pentru copii și adulți. Peter Sragher, scriitor și traducător, este președintele Filialei București – Traduceri literare a Uniunii Scriitorilor din România. A publicat mai multe volume de poezie (printre care Să facem un copil, Ascultă liniștea vorbind, Dimineața sărută genunchiul Athenei sau poemele dunării/danube poems), a făcut numeroase traduceri din poeți austrieci, a editat volume bilingve de poezie ale unor scriitori străini, precum și un volum de teoria traducerii, s-a implicat în organizarea și promovarea mai multor festivaluri de poezie. Oana Șerban este lector universitar, deține un titlu de doctor în Filosofie în cadrul Universității din București, cu o teză aflată la intersecția dintre estetică și istoria filosofiei –The Structure of Artistic Revolutions in Modernity. A Political Theory of Aesthetic Validity. Este director executiv al C.C.I.I.F. – Centrul de cercetare a istoriei şi circulaţiei ideilor filosofice. A primit distincția de Profesor Bologna de două ori, în 2018 și în 2021. Este autoare a volumelor After Thomas Kuhn, The Structure of Aesthetic Revolutions(Berlin, Boston: De Gruyter, 2022), Cultural Capital and Creative Communication (Anti-)Modern and (Non-)Eurocentric Perspectives(London, New York: Routledge, 2023), Capitalismul artistic (2016)și co-editor al unor volume de estetică, filosofia culturii, istoria modernității europene. A tradus în limba română lucrările unor autori precum Gilles Lipovetsky, Michel Foucault, Sylvain Tesson. Răzvan Ţupa este poet și jurnalist. Volumul „poetic relațional- poeme alese 1995-2024” (Editura Cartier, 2024) este cea mai recentă și prima antologie cu poezie pe care o semnează, incluzând și poeme inedite din perioada 1995-2024. Primul său volum publicat în 2001, „fetiş”, a fost distins cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“–secțiunea debut (Botoșani, 2002). Printre volumele sale, se numără „fetiş – o carte românească a plăcerii” (Editura Vinea, 2003), „corpuri româneşti” (Cartea Românească, 2005), „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” (Casa de Editură Max Blecher, 2011). A fost rezident Ledig House (New York, SUA) în octombrie 2013. A lansat împreună cu Ioana Miron volumele „Poetic. Relația grafică” (Casa de pariuri literare, 2002) și „poetic. interfața sonoră” (Editura Cartier, 2002). A fost unul dintre fondatorii și redactorul șef (2005-2007) al revistei Versus-Versum, precum și redactor şef al revistei Cuvântul (2006-2008). Scrie pe poetic.ro şi este membru Pen Club Romania. Realizează selecțiile @citEștioficialpentru agenția de știri Aleph News. Radu Vancu este scriitor și profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, redactor-șef al revistei Transilvania și redactor al revistei Poesis Internațional. Între 2019 și 2023 a fost președintele PEN România. A coordonat secțiunea română a site-ului Poetry International. Începând cu anul 2002, a publicat nouă volume de poezie, pentru care a primit mai multe premii. Poezia lui a fost tradusă în aproximativ 20 de limbi, atât în antologii și reviste, cât și în cărți individuale. A publicat și un roman, Transparența (2018), trei volume de jurnal (2017, 2021, 2024), două cărți pentru copii și o culegere de texte civice. Publicațiile lui academice includ două cărți-eseu despre Mihai Eminescu și Mircea Ivănescu și un volum privind relația modernității poetice cu umanul. A realizat câteva antologii de poezie, fie singur, fie în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin sau Marius Chivu. Din 2013 este președintele Festivalului Internațional de Poezie din Sibiu „Poets in Transylvania”. CITIŢI ŞI: IDEO IDEIS ÎMPLINEȘTE 20 DE ANI

Citiţi în Ziarul Metropolis

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Manifestul Partidului Comunist – Manifest der Kommunistischen Partei – Karl Marx, Friedrich Engels

Manifestul Partidului Comunist (germană: Manifest der Kommunistischen Partei), sau Manifestul Comunist – poate fi considerat, din punct de vedere al consecințelor economice si sociale (cât si al numărului de victime produs de comunism), cea mai importantă lucrare politică din istorie. Scris de Karl Marx și Friedrich Engels, Manifestul, publicat pentru prima oară la Londra, în 21 februarie 1848, stabilește și descrise scopurile și programul Ligii Comuniste, prima organizație marxistă din lume.

 

 

Marx-Engels Manifestul Partidului Comunist (ediția a IV-a; 1953) Editura pentru Literatura Politica

Manifestul, inspirat de programul “Lojei Iluminaților” al lui Weishaupt; din cele zece puncte ale “Manifestului Partidului Comunist”, Marx prevedea la pct. 2 “un impozit gradat pe venit”, iar pct. 5 “centralizarea creditului in mâinile statului prin intermediul unei bănci naționale cu capital de stat si monopol exclusiv”.Prima ediție in limba rusă a „Manifestului Partidului Comunist“ a apărut în 1869, la Geneva, în traducerea lui Bakunin, care a denaturat conținutul „Manifestului“, intr-o serie de aspecte. Lipsurile primei ediții au fost înlăturate în ediția apărută la Geneva în 1882, în traducerea lui Plehanov. Aceasta versiune a pus bazele răspândirii pe scara larga a ideilor „Manifestului“, în Rusia. Acordând o mare importanţă propagării marxismului în Rusia, Marx şi Engels au scris o prefață specială pentru această ediție.

 

După moartea lui Marx au apărut o serie de ediţii ale „Manifestului“ revăzute de Engels; în 1883 — o ediţie germană cu o prefață a lui Engels; în 1888 — o ediţie engleză în traducerea lui Samuel Moore, fiind redactată de Engels şi însoțită de prefața şi notele făcute de el; în 1890 — o ediție germană cu o nouă prefaţă a lui Engels; la aceasta din urmă Engels a scris de asemenea cîteva note. În 1885 s-a publicat în „Le Socialiste“ traducerea franceză a „Manifestului“ făcută de fiica lui Marx, Laura Lafargue, şi revăzută de Engels. Engels a scris prefaţa la ediţia poloneză din 1892 a „Manifestului“ şi la cea italiană din 1893.

 

Prima editie in limba română a „Manifestului Partidului Comunist“ a apărut pentru prima oară la Iaşi în 1892, în traducerea lui P. Muşoiu, din limba franceză, după textul cuprins în cartea lui Mermeix „La France socialiste“. Prefețele au fost date după ediţia a patra germană, pe care autorul versiunii românești afirmă, în prefață, că le-a folosit la verificarea traducerii sale. În 1913 a apărut o nouă ediţie în limba română, în traducerea lui I. Sion, cu o introducere de dr. C. Racovski (Biblioteca „România muncitoare“) care cuprinde, pe lîngă prefețele lui K. Marx şi F. Engels, şi prefețele la ediția rusă din 1882. În cea de-a treia ediţie, apărută în 1922, traducerea este semnată tot de I. Sion. Introducerea d-rului C. Racovski este înlocuită cu o precuvântare a lui K. Kautsky (Biblioteca socialistă). (Nota Editurii Politice, 1966.)

 

Principalele schimbari sociale pe care le prevede Manifestul Partidului Comunist sunt:

 

1. Exproprierea proprietății funciare și întrebuințarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.
2. Impozit cu puternic caracter progresiv.
3. Desființarea dreptului de moștenire.
4. Confiscarea proprietății tuturor emigranților și rebelilor.
5. Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naționale cu capital de stat și cu monopol exclusiv.
6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.
7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producție, desțelenirea și ameliorarea pămînturilor după un plan general.
8. Egală obligativitate a muncii pentru toți, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.
9. Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a opoziției dintre sat și oraș.
10. Învățămînt public gratuit pentru toți copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, sub actuală ei formă. Îmbinarea educației cu producția materială etc., etc.

 

MANIFESTUL PARTIDULUI COMUNIST

 

O stafie umblă prin Europa — stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa şi Ţarul, Metternich şi Guizot, radicali francezi şi poliţişti germani.

 

Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziţiei, cît şi adversarilor săi reacţionari zvîrlindu-le în faţă imputarea stigmatizantă de comunist?

 

Din acest fapt reies două lucruri.

 

Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere.

 

A venit timpul ca comuniștii să-şi expună deschis, în faţa lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși.

 

În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități şi au redactat următorul „Manifest“, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă şi daneză”

 

1. Burghezi şi proletari
2. Proletari și comunişti

  III.  Literatura socialistă şi comunistă

1. Socialismul reacţionar
2. a) Socialismul feudal
3. b) Socialismul mic-burghez
4. c) Socialismul german sau „adevăratul” socialism
5. Socialismul conservator sau burghez
6. Socialismul şi comunismul critico-utopic

 

1. Poziţia comuniştilor faţă de diferitele partide de opoziţie

 

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2018/02/21/manifestul-partidului-comunist-manifest-der-kommunistischen-partei-karl-marx-friedrich-engels/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Karl Marx și Friedrich Engels: Manifestul comunist

 de Nicolae Sfetcu

 

Manifestul comunist, inițial Manifestul Partidului Comunist (în germană: Manifest der Kommunistischen Partei), este un document politic din 1848 al filozofilor germani Karl Marx și Friedrich Engels. Comandat de Liga Comunistă și publicat inițial la Londra chiar când Revoluțiile din 1848 au început să izbucnească, Manifestul a fost recunoscut ulterior drept unul dintre cele mai influente documente politice din lume. Prezintă o abordare analitică a luptei de clasă (istorică și atunci prezentă) și a conflictelor capitalismului și a modului de producție capitalist, mai degrabă decât o predicție a potențialelor forme viitoare ale comunismului.

 

Manifestul comunist rezumă teoriile lui Marx și Engels despre natura societății și a politicii, și anume că, în propriile lor cuvinte, „[istoria] tuturor societăților existente până acum este istoria luptelor de clasă”. De asemenea, prezintă pe scurt ideile lor despre modul în care societatea capitalistă a vremii ar fi în cele din urmă înlocuită de socialism. În ultimul paragraf al Manifestului, autorii solicită o „răsturnare forțată a tuturor condițiilor sociale existente”, care a servit drept apel pentru revoluțiile comuniste din întreaga lume.

 

În 2013, Manifestul comunist a fost înregistrat în Programul UNESCO pentru Memoria Lumii, împreună cu Capitalul lui Marx, Volumul I.

 

Influențele politice ale lui Marx și Engels au fost extinse, reacționând și inspirându-se din filosofia idealistă germană, socialismul francez și economia politică engleză și scoțiană. Manifestul comunist se influențează și din literatură. În lucrarea lui Jacques Derrida, Spectrele lui Marx: Starea datoriei, opera doliului și noua internațională, el folosește Hamlet al lui William Shakespeare pentru a încadra o discuție despre istoria internațională, arătând în acest proces influența pe care a avut-o opera lui Shakespeare asupra scrisului lui Marx și Engels. În eseul său, „Big Leagues: Specters of Milton and Republican International Justice between Shakespeare and Marx”, Christopher N. Warren susține că poetul englez John Milton a avut, de asemenea, o influență substanțială asupra operei lui Marx și Engels. Istoricii obiceiurilor de lectură din secolul al XIX-lea au confirmat că Marx și Engels ar fi citit acești autori și se știe că Marx îl iubea în special pe Shakespeare. Milton, susține Warren, arată, de asemenea, o influență notabilă asupra Manifestului comunist, spunând: „Privind înapoi la epoca lui Milton, Marx a văzut o dialectică istorică bazată pe inspirație în care libertatea presei, republicanismul și revoluția erau strâns unite”. Republicanismul lui Milton, continuă Warren, a servit drept „o punte utilă, dar puțin probabilă”, pe măsură ce Marx și Engels au încercat să creeze o coaliție internațională revoluționară.

 

Rezumat

Manifestul comunist este împărțit într-un preambul și patru secțiuni, ultima dintre acestea fiind o scurtă concluzie. Introducerea începe astfel: „Un spectru bântuie Europa – spectrul comunismului. Toate puterile Europei vechi au intrat într-o alianță sfântă pentru a exorciza acest spectru”. Arătând că partidele de pretutindeni – inclusiv cele din guvern și cele din opoziție – și-au aruncat reciproc „reproșul marcant al comunismului”, autorii deduc din aceasta că puterile recunosc comunismul ca fiind o putere în sine. Ulterior, introducerea îi îndeamnă pe comuniști să își publice în mod deschis punctele de vedere și scopurile, să „se alăture acestei povești de dezvoltare a spectrului comunismului cu un manifest al partidului însuși”.

 

Prima secțiune a Manifestului, „Burghezi și proletari”, elucidează concepția materialistă a istoriei, conform căreia „istoria tuturor societăților existente până acum este istoria luptelor de clasă”. Societățile au luat întotdeauna forma unei majorități oprimate exploatate sub jugul unei minorități opresive. În capitalism, clasa muncitoare industrială sau proletariatul se angajează în lupta de clasă împotriva proprietarilor mijloacelor de producție, burghezia. La fel ca înainte, această luptă se va încheia cu o revoluție care restructurează societatea sau „ruina comună a claselor în luptă”. Burghezia, prin „revoluționarea constantă a producției [și] perturbarea neîntreruptă a tuturor condițiilor sociale”, a apărut ca o clasă supremă în societate, înlăturând toate vechile puteri ale feudalismului. Burghezia exploatează în mod constant proletariatul pentru puterea sa de muncă, creându-și profit și acumulând capital. Cu toate acestea, în acest sens, burghezia este „proprii săpători de morminte”; proletariatul va deveni inevitabil conștient de propriul lor potențial și se va ridica la putere prin revoluție, dărâmând burghezia.

 

„Proletari și comuniști”, a doua secțiune, începe prin a afirma relația comuniștilor conștienți cu restul clasei muncitoare. Partidul comuniștilor nu se va opune altor partide din clasa muncitoare, dar spre deosebire de acestea, va exprima voința generală și va apăra interesele comune ale proletariatului mondial în ansamblu, independent de toate naționalitățile. Secțiunea continuă să apere comunismul de diferite obiecții, inclusiv afirmațiile că susține prostituția comunitară sau îi descurajează pe oameni să muncească. Secțiunea se încheie prin conturarea unui set de cereri pe termen scurt – printre care un impozit progresiv pe venit; desființarea moștenirilor și a proprietății private; desființarea muncii copiilor; educație publică gratuită; naționalizarea mijloacelor de transport și comunicare; centralizarea creditului prin intermediul unei bănci naționale; extinderea terenurilor proprietate publică etc. – a căror implementare ar avea ca rezultat precursorul unei societăți apatride și fără clase.

 

Cea de-a treia secțiune, „Literatura socialistă și comunistă”, distinge comunismul de alte doctrine socialiste predominante la acea vreme – acestea fiind clasificate în general ca socialism reacționar; socialism conservator sau burghez; și socialism și comunism critico-utopic. În timp ce gradul de reproșuri față de perspectivele rivale variază, toate sunt respinse pentru că susțin reformismul și nu au recunoscut rolul revoluționar preeminent al clasei muncitoare.

 

„Poziția comuniștilor în raport cu diferitele partide de opoziție”, secțiunea finală a Manifestului, discută pe scurt poziția comunistă cu privire la luptele din anumite țări de la mijlocul secolului al XIX-lea, cum ar fi Franța, Elveția, Polonia și Germania, ultima fiind „în ajunul unei revoluții burgheze” și prezice că în curând va urma o revoluție mondială. Se încheie prin declararea unei alianțe cu socialiștii democrați, sprijinirea cu îndrăzneală a altor revoluții comuniste și apelarea la acțiune proletară internațională unită – „Muncitori din toate țările, uniți-vă!”.

 

Influențe actuale

„Cu claritatea și strălucirea geniului, această lucrare conturează o nouă concepție despre lume, materialismul consistent, care îmbrățișează și domeniul vieții sociale; dialectica, ca cea mai cuprinzătoare și profundă doctrină a dezvoltării; rolul revoluționar istoric mondial al proletariatului – creatorul unei societăți noi, comuniste. ”

—Vladimir Lenin despre Manifest, 1914

 

Un număr de scriitori de la sfârșitul secolului XX și XXI au comentat asupra relevanței continue a Manifestului comunist. Într-un număr special din Socialist Register care comemorează 150 de ani de la Manifest, Peter Osborne a susținut că acesta este „textul cel mai influent scris în secolul al XIX-lea”. Academicul John Raines din 2002 a remarcat: „În zilele noastre, această revoluție capitalistă a ajuns în cele mai îndepărtate colțuri ale pământului. Instrumentul banilor a produs miracolul noii piețe globale și a omniprezentului centru comercial. Citiți Manifestul comunist, scris cu peste o sută cincizeci de ani în urmă, și veți descoperi că Marx a prevăzut totul ”. În 2003, marxistul englez Chris Harman a declarat: „Există încă o calitate compulsivă a prozei sale, deoarece oferă perspectivă după perspectivă asupra societății în care trăim, de unde provine și unde se îndreaptă. Este încă în măsură să explice, așa cum economiștii și sociologii obișnuiți nu pot, lumea actuală a războaielor recurente și a crizei economice repetate, a foametei a sute de milioane de oameni pe de o parte și a „supraproducției” pe de altă parte. Există pasaje care ar fi putut proveni din cele mai recente scrieri despre globalizare”. Alex Callinicos, editor al International Socialism, a declarat în 2010: „Acesta este într-adevăr un manifest pentru secolul 21”. Scriind în The London Evening Standard, Andrew Neather a citat re-ediția Verso Books din 2012 a Manifestului comunist, cu o introducere de Eric Hobsbawm, ca parte a revigorării ideilor cu tematică de stânga, care include publicarea best-seller-ului lui Owen Jones, Chavs: Demonizarea clasei muncitoare și documentarul lui Jason Barker, Marx Reloaded.

 

În contrast, critici precum marxistul revizionist și socialistul reformist Eduard Bernstein au făcut distincția între marxismul timpuriu „imatur” – așa cum este exemplificat în Manifestul comunist scris de Marx și Engels în tinerețe – căruia i s-a opus tendințele sale violente de blanchist, și mai târziu marxismul „matur” pe care l-a sprijinit. Această ultimă formă se referă la Marx în ultima parte a vieții sale, recunoscând că socialismul ar putea fi realizat prin mijloace pașnice prin reforma legislativă în societățile democratice. Bernstein a declarat că clasa muncitoare masivă și omogenă susținută în Manifestul comunist nu exista și că, spre deosebire de pretențiile unei majorități proletare, clasa de mijloc crește sub capitalism și nu dispare așa cum susținuse Marx. Bernstein a menționat că clasa muncitoare nu era omogenă, ci eterogenă, cu diviziuni și facțiuni în cadrul acesteia, inclusiv sindicate socialiste și nesocialiste. Însuși Marx, mai târziu în viață, a recunoscut că clasa de mijloc nu dispărea în lucrarea sa Teorii ale plusvalorii (1863). Obscuritatea lucrării ulterioare înseamnă că recunoașterea de către Marx a acestei erori nu este bine cunoscută. George Boyer a descris Manifestul ca fiind „foarte mult o piesă de epocă, un document despre ceea ce s-a numit „foametea” din anii 1840”.

 

Mulți au atras atenția asupra pasajului din Manifest care pare să își bată joc de prostia rusticului: „Burghezia […] atrage toate națiunile […] în civilizație [.] […] A creat orașe enorme […] și astfel a salvat o parte considerabilă a populației din idioțenia [sic] vieții rurale „. Dar, după cum a remarcat Eric Hobsbawm:

 

”[Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că Marx, în acest moment, împărtășea disprețul obișnuit al orașeanului pentru mediul țărănesc, precum și ignoranța față de mediul țărănesc, expresia germană actuală și mai interesantă din punct de vedere analitic („dem Idiotismus des Landlebens entrissen”) prin care nu se referea la „prostie”, ci „orizonturile înguste”, sau „izolarea de societatea mai largă” în care trăiau oamenii din mediul rural. A făcut ecou semnificația originală a termenului grec idiot din care derivă sensul actual al „idiotului” sau „idiotismului”, și anume „o persoană preocupată doar de propriile sale afaceri private și nu de cele ale comunității mai largi”. În deceniile de după anii 1840 și în mișcările ale căror membri, spre deosebire de Marx, nu erau educați clasic, sensul original a fost pierdut și a fost apoi interpretat greșit.”

 

https://www.telework.ro/ro/karl-marx-si-friedrich-engels-manifestul-comunist/?srsltid=AfmBOoru8NsjNgO1rfJoU5Sao8oOcKVdsR7pVi2-aI1iMJsI1wEuZ5aq

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Opinie: Abolirea proprietății private, esența Comunismului

 

 

Pentru a defini Comunismul într-o propoziție, cel mai bine este să folosim cuvintele originale ale lui Karl Marx și Friedrich Engels, care au scris că doctrina comunistă poate fi rezumată la abolirea proprietății private, spune Paul Kengor, profesor de științe politice la Grove City College.

 

„Teoria comuniștilor poate fi rezumată într-o singură propoziție: Abolirea proprietății private”, au spus Marx și Engels, fondatorii doctrinei comuniste, în Manifestul Comunist, o carte care stă la baza Comunismului.

 

Abolirea proprietății private poate fi posibilă numai printr-un război, a spus Kengor, deoarece proprietatea privată este „o lege iudeo-creștină de bază, drepturi naturale, drepturi biblice: să nu furi. Adică de la peșteră la tribunal, dreptul de proprietate este fundamental pentru natura umană și mai ales pentru orice economie funcțională de oriunde”.

 

„Ca să desființezi proprietatea privată înseamnă să provoci un război, vei avea nevoie de arme, vei avea nevoie de gulaguri”, a spus Kengor într-un interviu. „Prin urmare, comuniștii au ucis 100 de milioane de oameni pentru abolirea proprietății private”.

 

Unii conservatori vorbesc despre „cum comunismul distorsionează piețele” și concluzionează că „acest sistem nu funcționează din punct de vedere economic”, a spus Kengor, precizând că „acesta nu funcționează nu pentru că ar fi rău, ci pentru că este diabolic”.

 

FEM prezice abolirea proprietății private în 2030

 

Forumul Economic Mondial (FEM) a prezis că în 2030 oamenii nu vor mai deține nimic și că „toate produsele vor fi devenit servicii”, potrivit celor opt predicții ale organizației cu privire la viitor.

 

Ida Auken, membru al parlamentului danez și tânărul lider al FEM, a scris despre viziunea ei cu privire la viață în 2030: „Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu am o casă. Nu dețin aparate sau haine. Tot ceea ce consideram un produs, a devenit acum un serviciu”, a spus Auken.

 

„Din când în când mă enervează faptul că nu am o intimitate reală. Nu pot merge nicăieri fără să fiu înregistrată. Știu că, undeva, tot ceea ce fac, gândesc și visez este înregistrat. Sper doar că nimeni nu le va folosi împotriva mea”, a spus Auken, adăugând: „Una peste alta, este o viață bună”.

 

Dr. Antony Mueller, profesor german de economie, a scris pentru Institutul Mises: „Dacă proiecția FEM s-ar realiza, oamenii ar trebui să închirieze și să împrumute necesitățile lor de la stat, care va fi singurul proprietar al tuturor bunurilor. Aprovizionarea cu bunuri ar fi raționalizată în conformitate cu un sistem de puncte de credit social”.

 

Manifestul Comunist cere, de asemenea, abolirea tuturor religiilor, a moralității și abolirea familiei, spune Kengor.

 

În Manifest, Marx și Engels cer „Abolirea familiei! Chiar și cei mai radicali izbucnesc la această infamă propunere a comuniștilor”, spune Kengor.

 

„Pe ce temei se bazează familia actuală, familia burgheză? Pe capital, pe câștig privat. În forma sa complet dezvoltată, această familie există doar în rândul burgheziei… Dar familia este practic absentă în rândul proletarilor și în prostituția publică”, explică Marx și Engels în Manifest.

 

Marx a considerat că religia este „opiul maselor”, a vrut să desființeze toată religia și a afirmat că „sistemul comunist începe de unde începe ateismul”, spune Kengor….

Astfel, Raiul pe care l-am pierdut, îl știu foarte bine.Sufletul meu, odată fidel lui Dumnezeu, este ales pentru Iad.

 

Kengor crede că această strofă „este parțial autobiografică, deoarece sufletul lui a fost odată fidel lui Dumnezeu”.

 

Abolirea proprietății private și a tuturor religiilor nu sunt singurele obiective distructive pe care le caută comuniștii. Kengor subliniază ce au scris Marx și Engels la sfârșitul Manifestului Comunist: „Ei declară în mod deschis că scopurile lor nu pot fi atinse decât prin răsturnarea forțată a tuturor condițiilor sociale existente”.

 

„Comuniștii de pretutindeni susțin fiecare mișcare revoluționară împotriva ordinii sociale și politice existente a lucrurilor” și de aceea comuniștii stau în spatele mișcării de distrugere a statuilor istorice ale lui Saint Junipero Serra, fondatorul misiunilor din California, sau ale lui Cristofor Columb, spune Kengor.

 

„Comunismul este o ideologie distructivă, foarte radicală”, a adăugat Kengor,

 

Sfaturi pentru susținătorii Comunismului

 

Comunismul a fost foarte mult redefinit astăzi pentru a semăna cu socialismul sau socialismul democratic, dar „după Marx și Angels, socialismul a fost ultimul pas de tranziție către Comunism”, a explicat Kengor.

 

Comuniștii și socialiștii spun tot timpul că „sistemul comunist este o idee destul de bună dacă ai citi cartea. Însă nu a fost aplicat corect”, zic ei.

 

Kengor îi sfătuiește pe admiratorii Comunismului să citească planul de 10 puncte prezentat de Marx și Engels în Manifestul Comunist, care nu numai că solicită abolirea proprietății private, ci și abolirea dreptului de moștenire și o distribuție mai egală a populației în mediul rural. Asta înseamnă că sistemul comunist intenționează nu numai redistribuirea banilor și proprietăților oamenilor, ci și mutarea forțată a oamenilor.

 

Pentru a înțelege de ce Comunismul este „o ideologie complet distructivă care nu funcționează”, oamenii ar trebui să citească și alte cărți despre el, inclusiv Manifestul Comunist, concluzionează Kengor.

 

Există foarte mulți care promovează comunismul și socialismul. Dar oamenii trebui să înțeleagă cât de incendiar și distructiv și în unele cazuri, diabolic, este Comunismul.

 

Tribuna.US

 

 

https://tribuna.us/opinie-abolirea-proprietatii-private-esenta-comunismului/

 

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Det. Aici

…………………………………………………………………………

„Toate drumurile duc către ruină”

Contrar imaginii consolatoare care obișnuia să fie prezentată ca și cum sistemul capitalist oferă un viitor asigurat și prosper pentru toată lumea, noi vedem realitatea unei lumi în care milioane de oameni suferă de sărăcie și foamete, în timp ce cei super bogați devin și mai bogați pe zi ce trece. Oamenii trăiesc în mod constant cu frica în sân în legătură cu un viitor care va fi decis, nu de către decizii raționale ale unor oameni ci exclusiv pe baza girațiilor sălbatice ale pieței.Crizele financiare, șomajul în masă și răscoalele sociale și politice întorc totul pe dos. Ceea ce părea a fi fixat și permanent se dizolvă peste noapte și oamenii o să înceapă să îndoiască lucrurile pe care aceștia le ca și date. Această stare de neliniște continuă este ceea ce pregătește baza revoluției în mod psihologic, care va deveni în cele din urmă singura opțiune realistică în mod imaginat. Pentru a putea vedea aceasta în practică, trebuie numai să privim la Grecia contemporană.Toată lumea știe că sistemul capitalist este în criză. Însă care este antidotul crizei? Dacă sistemul capitalist este un sistem anarhic și haotic care va ajunge în crize în mod inevitabil, atunci trebuie să concludem faptul că pentru a elimina crizele, este necesar să abolim însuși sistemul capitalist. Dacă spui „A”, trebuie să spui și „B”, „C”, și „D”. Dar asta este ceea ce economiștii burghezi refuză să facă.Nu există niciun mecanism care să permită burgheziei să iasă dintr-o criză de supraproducție? Desigur că există! O metodă ar fi de a scădea rata de interes pentru a mări marja de profit și stimularea investițiilor. Însă rata de interes este deja aproape de zero. Dacă am reduce aceasta și mai mult, atunci am vorbi despre o rată de interes negativă: unde băncile ar plăti oamenii pentru a împrumuta bani. Asta e cu totul absurd, însă se discută despre asta. Aceasta arată cât de disperați devin.Cealaltă metodă ar fi să crească cheltuielile de stat. Asta este ceea ce susțin toți keynesienii și reformiștii. În primul rând, aceasta expune falimentul economiei de piață liberă. Sectorul privat este atât de firav, ramolit, atât de falit în sensul literal al cuvântului încât trebuie să se bazeze pe stat, așa cum un om fără picioare se bazează pe cârje. Dar chiar și acea opțiune nu oferă o cale de ieșire.Este în mod evident faptul că băncile și monopolurile mari sunt acum dependente de stat pentru supraviețuirea lor. De îndată ce acestea au fost în dificultate, aceeași indivizi care obișnuiau să insiste cum că statul trebuie să nu se implice nicidecum în economie, au fugit către guvern cu mâinile întinse, cerând sume mari de bani. Iar guvernul le-a dat imediat un cec. Trilioane de lire de bani publici au fost predate băncilor, în valoare totală de aproximativ 14 trilioane de dolari. Însă criza continuă să se înrăutățească.Tot ceea ce a fost obținut în ultimii patru ani a fost transformarea a ceea ce a fost o gaură neagră în finanțele băncilor într-o gaură neagră în finanțele publice. Pentru a salva bancherii, toată lumea este așteptată să se sacrifice, dar niciun sacrificiu nu este cerut din partea bancherilor și a capitaliștilor. Ei se plătesc bonusuri generoase cu banii contribuabililor. Asta este Robin Hood în sens invers.Existența deficitelor uriașe înseamnă că argumentul keynesian despre creșterea cheltuielilor de stat se prăbușește cu propria greutate. Cum poate statul să cheltuie bani pe care nu îi posedă? Singura cale care încă le este deschisă este aceea de a imprima bani, sau, așa cum este cunoscută în mod eufemistic, Relaxare Cantitativă (QE – quantitative easing). Injectarea a sumelor mari de capital fictiv în economie este supusă legii reducerii profitului. Aceasta are un efect similar asemenea unui narcoman care trebuie să se injecteze cu cantități și mai mari ale unui drog pentru a putea obține același efect. În procesul în care aceștia otrăvesc sistemul și subminează sănătatea sa.

 

Asta este chiar o măsură disperată care trebuie să rezulte mai devreme sau mai târziu în creșterea inflației. În acest fel, ei se pregătesc pentru o criză și mai gravă în perioada care urmează. Asta este rezultatul inevitabil al faptului că în perioada anterioară, sistemul capitalist a trecut deasupra de limitele sale. Pentru a amâna criza, ei au consumat însuși mecanismele care le trebuiau pentru a ieși din criza actuală. Asta este motivul pentru care criza este atât de adâncă și atât de intratabilă. Așa cum explică Marx, capitaliștii nu își pot rezolva propriile crize decât „prin pavarea căilor pentru crize mai extensive și mai distructive, și prin diminuarea mijloacelor prin care crizele sunt prevenite.” (Manifestul Comunist)

 

În vremurile de demult, biserica obișnuia să zică: „Toate drumurile duc către Roma”. Acuma burghezia are un nou motto: Toate drumurile duc către ruină. Este de necrezut cum că o criză care aruncă o lume întreagă în haos, care condamnă milioane de oameni la șomaj, sărăcie și disperare, care jefuiește viitorul tineretului și distruge sănătatea, locuințele, educația și cultura—cum că toate acestea se întâmplă fără să producă o criză socială și politică. Criza capitalismului pregătește pretutindeni condițiile pentru o revoluție.

 

Aceasta nu mai este o propunere teoretică. Este un fapt. Dacă luăm numai ultimele doisprezece luni ca și exemplu, ce vedem? Mișcările revoluționare au avut loc dintr-o țară într-alta: Tunisia, Egipt, Grecia, Spania. Chiar și în Statele Unite avem mișcarea #Occupy și mișcările de masă recente din Wisconsin.

 

Aceste evenimente dramatice sunt o exprimare clară, cum că criza capitalismului produce o reacție masivă la nivel mondial, și cum că un număr tot mai mare de oameni încep să tragă concluzii revoluționare. Atâta timp cât o minoritate minusculă deține sub control pământul, băncile și corporațiile imense, aceasta va continua să preia toate deciziile fundamentale care afectează viețile și destinele a milioane de oameni de pe planetă.

 

Decalajul intolerabil care s-a dezvoltat dintre bogați și săraci plasează o tensiune crescândă privind coeziunea socială. Baza vechiului vis Social Democrat legat de pace de clasă și parteneriat social s-a prăbușit iremediabil. Acest fapt a fost rezumat de către sloganul de la Occupy Wall Street: „Singurul lucru pe care îl avem cu toții în comun este că suntem acei 99 la sută care nu vor mai tolera lăcomia și corupția celor 1 la sută.”

 

Problema este că mișcarea protestatară actuală este confuză în scopurile sale. Îi lipsește un program coerent și o conducere curajoasă. Însă aceasta reflectă o stare generală de furie care se clădește sub suprafață și care mai devreme sau mai târziu trebuie să caute o ieșire. Dar acestea sunt cu siguranță mișcări anti-capitaliste, și mai devreme sau mai târziu, într-o țară sau într-alta, întrebarea asupra răsturnării revoluționare a capitalismului va fi pusă.

 

Sub capitalism, așa cum a explicat Marx, forțele productive au experimentat cea mai spectaculară dezvoltare din istorie. Și totuși ideile clasei conducătoare, chiar și în cea mai revoluționară epocă a sa, au rămas cu mult în urma avansurilor în producție, tehnologie și știință.

 

Amenințarea culturii?

Contrastul dintre dezvoltarea rapidă a tehnologiei și științei, și întârzierea extraordinară în dezvoltarea ideologiei umane, este prezentată în mod clar în cea mai avansată țară capitalistă din lume: SUA. Aceasta este țara în care știința și-a obținut cele mai spectaculoase rezultate. Progresul constant al tehnologiei este condiția prealabilă pentru emanciparea finală a omului, eliminarea sărăciei și a analfabetismului, ignoranței, bolilor și dominarea naturii de către om prin planificarea conștientă a economiei. Drumul este deschis pentru cucerirea, atât a Pământului, cât și a spațiului. Și totuși, în această țară dezvoltată din punct de vedere tehnologic, cele mai primitive superstiții domină în mod suprem. Nouă din zece americani cred în existența unei ființe divine și șapte din zece cred în viață după moarte.

 

În ziua de Crăciun din 1968, atunci când primul om care a zburat în jurul Lunii trebuia să aleagă un mesaj pentru a-l transmite poporului american din nava sa spațială, din întregul corpus de literatură mondială, acesta a ales prima carte a Genezei. În timp ce se deplasa prin spațiu într-o navă spațială plină cu cele mai moderne dispozitive, acesta a rostit cuvintele: „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” Au trecut mai mult de 130 de ani de la moartea lui Darwin. Cu toate acestea, mai sunt încă mulți oameni în SUA care cred că fiecare cuvânt din Biblie este absolut corect, și care își doresc ca școlile să predea versiunea originii omului inclusă în Geneză, decât teoria evoluției bazată pe selecție naturală. Prin încercarea de a face creaționismul mai respectabil, susținătorii acestei teorii au renumit-o „creație inteligentă”. Apoi imediat apare întrebarea: cine a creat acest creator inteligent? Aceștia nu au niciun răspuns pentru asemenea întrebare complet rezonabilă. Ba chiar nu pot nici să explice cum de „creatorul inteligent” al lor a creat o lume atât de greșită.

 

De ce ai crea o lume cu lucruri de genul cancerului, ciumei bubonice, SIDA, menstruației, și migrenei? De ce ai crea lilieci vampiri, lipitori, și bancheri de investiții? Că venind vorba, cum de în mod aparent majoritatea genelor noastre sunt compuse din deșeuri inutile? Creatorul nostru inteligent se dovedește a nu fi atât de inteligent în cele din urmă. În cuvintele lui Alfonso cel Înțelept, rege al Castiliei (1221-1284): „Dacă aș fi fost prezent în timpul Creației, aș fi oferit niște sfaturi utile pentru ordonarea mai bună a universului.” Într-adevăr, un copil de unsprezece ani cu o inteligență medie ar fi făcut probabil o treabă mai bună.

 

Este adevărat faptul că autoritatea bisericii este în decădere în toate țările vestice. Numărul credincioșilor care își practică religia scade. În țări gen Spania și Irlanda, biserica se străduie să recruteze preoți noi. Participarea la liturghie a suferit o scădere accentuată în ultima vreme, mai ales în rândul tinerilor. Însă, declinul bisericii a deschis ușa către o adevărată ciumă egipteană de toate sectele religioase din cele mai ciudate soiuri, și o răsărire a misticismului și a superstițiilor de tot felul. Astrologia, acea rămășiță de barbarismul medieval—a revenit la modă. Cinemaurile, televiziunea și librăriile sunt pline de lucrări bazate pe cele mai indecente misticisme și superstiții.

 

Acestea sunt doar semnele exterioare ale putrefacției unui sistem social care trăit mai mult decât trebuia, care a încetat să fie o forță progresivă din punct de vedere istoric și care categoric a intrat într-un conflict în care este nevoie de dezvoltarea forțelor productive. În felul acesta, lupta clasei muncitoare de a scurta cu multă precizie agonia societății burgheze este de asemenea lupta de a apăra realizările științei și culturii împotriva uzurpării forțelor barbarismului.

 

Singurele alternative deschise ale umanității sunt clare: fie transformarea socialistă a societății, eliminarea puterii politice și economice a burgheziei și inițierea unui nou stadiu în dezvoltarea civilizației umane, sau distrugerea civilizației, și chiar și a vieții în sine. Ecologiștii și partidele verzi deplora în mod continuu despre degradarea mediului și avertizează despre cum aceasta este o amenințare pentru umanitate. Aceștia au dreptate. Dar ei sunt asemenea unui doctor fără experiență care arată spre simptome dar este incapabil de a diagnostica natura unei asemenea boli, sau nici măcar să sugera un remediu împotriva acesteia.

 

Degenerarea sistemului se simte la toate nivelele, nu numai în domeniul economic, dar și în acela al moralității, culturii, artei, muzicii și a filozofiei. Existența capitalismului se extinde la costul distrugerii forțelor productive, însă aceasta subminează de asemenea cultura, stimulează demoralizarea și docilizarea straturilor societății în întregime, cu consecințe dezastruoase pentru viitor. În cele din urmă, existența capitalismului va intra în conflict cu existența drepturilor democratice și sindicale ale clasei muncitoare.

 

Creșterea crimelor și a violenței, pornografiei, egoismul burghez și indiferența brutală către suferința altora, sadism, dezintegrarea familiei și colapsul moralității tradiționale, dependența de droguri și alcoolismul—toate acele lucruri care provoacă mânia ipocrită și indignarea reacționarilor—sunt doar simptome ale degenerației senile ale capitalismului. Asemenea fenomenului similar care a acompaniat perioada de declin a societății sclavagiste sub Imperiul Roman.

 

Sistemul capitalist, care plasează profitul deasupra oricărei considerații, otrăvește aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem și mâncarea pe care o mâncăm. Ultimul scandal legat de adulterarea produselor din carne în Europa este numai vârful aisbergului. Dacă permitem guvernarea marilor bănci și a monopolurilor să continue pentru încă cinci decenii sau mai mult, este posibil în totalitate ca distrugerea planetei să ajungă la un punct în care daunele ireversibile sunt deja făcute, iar aceasta va amenința viitorul existenței umanității. Lupta pentru schimbarea societății este așadar o întrebare de viață și moarte.

 

Nevoia pentru o Economie Planificată

În ultimele două decenii, am fost hrăniți cu o dietă echilibrată de propagandă economică, aceasta asigurându-ne ideea cum că o economie socialistă planificată e pierit, iar „piața”, lăsată pe cont propriu, ar rezolva problema șomajului, aducând astfel o lume plină de pace și prosperitate.

 

Acum, în urma colapsului economic din 2008, adevărul începe să iasă la iveală pentru oameni, în legătură cu faptul că sistemul actual este incapabil să asigure chiar și cele mai de bază necesități umane—un loc de muncă, un minimum de trai, o casă, o educație decentă și dispoziții sanitare, o pensie adecvată, un mediu sigur, aer și apă curată—pentru marea majoritate, și nu numai pentru aceia din lumea a treia.

 

Un asemenea sistem trebuie cu siguranță condamnat de către toți gânditorii care nu au fost orbiți constant de o avalanșă plină de argumente greșite, în care singurul scop al acestora este de a apăra interesele acelora care o duc extrem de bine în momentul de față și nu pot sau nu vor să creadă nici o clipă faptul că acesta nu va rezista o veșnicie.

 

Ideea principală a Manifestului Comunist—și aici se află mesajul său revoluționar—este tocmai faptul că sistemul capitalist nu este veșnic. Acesta este elementul la care apologeții sistemului nostru actual le este foarte dificil să accepte. Firește! Aceasta este iluzia obișnuită a fiecărui sistem socioeconomic de-a lungul istoriei, cum că acesta reprezintă etapa finală a progresului social. Și totuși din punct de vedere al bunului simț, o asemenea perspectivă este în mod clar defectuoasă. Dacă acceptăm faptul că totul este schimbător în natură, de ce ar fi societatea mai diferită?

 

Aceste idei indică faptul că sistemul capitalist și-a epuizat deja misiunea sa progresivă. Fiecare persoană inteligentă realizează faptul că dezvoltarea liberă a forțelor productive necesită unificarea economiilor tuturor țărilor printr-un plan comun, care ar permite exploatarea armonioasă a resurselor planetei noastre spre beneficiul tuturor.

 

Asta este atât de evident încât este recunoscut de către oameni de știință și experți care nu au nimic de făcut cu socialismul, dar aceștia sunt plini de indignare în legătură cu condițiile de groază în care două treimi din rasa umană trăiește, și sunt îngrijorați de efectele distrugerii mediului. Din păcate, recomandările lor binevoitoare sunt ignorate, deoarece acestea se află în conflict cu interesele personale ale marilor companii multinaționale care domină economia mondială și a căror calcule nu sunt bazate pe bunăstarea umanității sau a viitorului planetei, ci în mod exclusiv pe lăcomie și căutarea profitului asupra tuturor celorlalte condițiilor.

 

Superioritatea planificării economice peste anarhia capitalistă este înțeleasă chiar și de către însăși burghezia, deși aceștia nu o pot recunoaște. În 1940, atunci când armatele lui Hitler au zdrobit Franța, și Marea Britanie era încolțită, ce au făcut? Au spus cumva: „Hai să lăsăm forțele pieței să decidă”? Nu! Au centralizat economia, naționalizat industriile esențiale și au introdus controale guvernamentale masive, inclusiv conscripția economică și raționalizarea. De ce au optat pentru centralizare și planificare? Pentru simplul motiv că aceasta oferă rezultate mai bune.

 

Bineînțeles, este imposibil să ai un plan adevărat de producție sub capitalism. Cu toate acestea, chiar și măsurile planificării capitaliste de stat introduse de către coaliția pe timp de război a lui Churchill erau esențiale pentru înfrângerea lui Hitler. Un exemplu și mai frapant a fost Uniunea Sovietică. Al doilea război mondial în Europa a fost în realitate un conflict gigantic dintre Germania lui Hitler, echipată cu toate resursele Europei asupra sa, și Uniunea Sovietică.

 

Uniunea Sovietică a fost cea care a învins armatele lui Hitler. Motivul pentru o asemenea victorie extraordinară nu poate fi recunoscută niciodată de către apărătorii capitalismului, însă acesta este un fapt neîndoios. Existența unei economii planificate naționalizate a oferit un avantaj enorm URSS-ului în timpul războiului. În ciuda politicii criminale ale lui Stalin, care a dus aproape la colapsul URSS-ului la începutul războiului, Uniunea Sovietică a fost capabilă să-și revină rapid și să-și reconstruiască capacitatea industrială și militară.

 

Rușii erau capabili să demonteze toate industriile din vest—1.500 de fabrici și un milion de muncitori—să le pună pe trenuri și să le trimită spre est după Ural, dincolo de unde nemții nu puteau să ajungă. În câteva luni Uniunea Sovietică a întrecut Germania la producția de tancuri, arme și avioane. Aceasta demonstrează fără nicio îndoială superioritatea colosală a economiei planificate naționalizate, chiar și sub regimul birocratic al lui Stalin.

 

URSS-ul a pierdut 27 de milioane de oameni în timpul celui de-al doilea război mondial—jumătate din numărul total de decesuri la nivel mondial. Și totuși într-o perioadă de zece ani totul a fost reconstruit, și fără niciun fel de sume mari de bani străini investiți precum în Europa de vest cu ajutorul Marshall Aid de către americani. Acesta, și nu Germania sau Japonia, este adevăratul miracol economic postbelic.

 

Desigur, socialismul adevărat trebuie să fie bazat pe democrație—nu acea democrație formală falsă care există în Marea Britanie și SUA, unde oricine poate spune ce dorește atâta timp cât marile bănci și monopoluri decid ceea ce se întâmplă—dar o democrație bazată pe controlul și administrarea societății de către însuși oamenii muncitori.

 

Nu există nimic utopic despre o asemenea idee. Este bazată pe ceea ce există deja. Hai să luăm un exemplu. Este o sursă neîncetată de uimire pentru autorul acestor linii, cum de un supermarket mare precum Tesco poate să calculeze cu precizie cantitatea de zahăr, pâine și lapte necesară pentru o zonă din Londra cu zeci de mii de locuitori. Aceștia o fac prin planificare științifică, și nu eșuează niciodată. Dacă o planificare la un asemenea nivel funcționează pentru un supermarket mare, de ce nu am putea aplica aceleași metode de planificare asupra societății în întregime?

 

Socialism și Internaționalism

Oricine care citește Manifestul Comunist poate observa cum Marx și Engels au anticipat această situație cu mai mult de 150 de ani înainte. Ei au explicat cum că sistemul capitalist trebuie să se dezvolte ca un sistem global. Astăzi, această analiză a fost confirmată în mod genial de către evenimente. În zilele de azi, nimeni nu poate nega dominația spulberătoare a pieței mondiale. Acesta este defapt cel mai decisiv fenomen ale vremurilor în care trăim.

 

Și totuși atunci când Manifestul a fost scris, practic nu a existat nicio dată empirică pentru a susține o asemenea ipoteză. Singura economie capitalistă cu adevărat dezvoltată a fost Anglia. Industriile infantile ale Franței și Germaniei (cea din urmă nici nu a existat ca o entitate unită) se adăposteau încă în spatele zidurilor de tarife mari—un fapt care este uitat în mod convenabil astăzi, în timp ce guvernele vestice și economiștii predau prelegeri restului lumii despre nevoia de a-și deschide economiile.

 

În ultimii ani economiștii au vorbit mult despre „globalizare”, imaginându-și astfel cum că aceasta ar fi panaceul care le-ar permite abolirea ciclului de bum și criză în întregime. Aceste vise au fost spulberate de către colapsul economic din 2008.

 

Această criza are implicații profunde pentru restul lumii. Ea ne arată partea inversă a „globalizării”. La gradul în care sistemul capitalist dezvoltă economia mondială, acesta a pregătit de asemenea condițiile pentru o criză economică devastatoare la nivel mondial. O criză în oricare parte a economiei mondiale se extinde rapid către altele. Cu mult până la abolirea ciclului de bum și criză, globalizarea a investit mult în aceasta, chiar cu un caracter mai convulsiv și universal decât oricare perioadă antecedentă.

 

Problema fundamentală este însuși sistemul. În cuvintele lui Marx, „Bariera reală a producției capitaliste este capitalul în sine.” (Capitalul, vol. 3, Partea III) Experții economici care au susținut cum că Marx a greșit iar crizele capitaliste sunt lucruri din trecut („noua paradigmă economică”) au dovedit la rândul lor că ei au greșit. Bum-ul actual conține toate caracteristicile unui ciclu economic, care a fost descris asemenea de către Marx cu mult timp în urmă. Procesul concentrării capitalului a ajuns la proporții uimitoare. Există un număr exagerat de mare de preluări și monopolizări din ce în ce mai multe și crescânde. Aceasta nu mai duce la dezvoltarea forțelor productive ca în trecut. Dimpotrivă, fabricile sunt închise de parcă ar fi cutii de chibrituri și mii de oameni sunt dați afară din slujba lor.

 

Teoriile economice ale monetarismului—biblia neo-liberalismului—au fost rezumate de către John Kenneth Galbraith în felul următor: „săracii au prea mulți bani, iar bogații nu au destui bani.” Nivelurile profiturilor înregistrate sunt însoțite de inegalitate înregistrată. The Economist a arătat cum că „singura tendință adevărată continuă din ultimii 25 de ani s-au îndreptat spre o concentrație mare de venit la vârful claselor sociale.”

 

O parte foarte micuță din populație este obscen de bogata, în timp ce ponderea muncitorilor din venitul național este redus în mod constant iar cele mai sărace secțiuni se scufundă în sărăcie din ce în ce mai mult. Uraganul Katrina a dezvăluit restului lumii existența unei subclase de cetățeni americani defavorizați care trăiesc în condiții de lumea a treia.

 

În SUA muncitorii produc acum 30 la sută mai mult decât acum zece ani, și totuși salariile au crescut cu greu. Structura socială este tot mai tensionată. Există o creștere imensă de tensiuni în societate, chiar și în cele mai bogate țări din lume. Aceasta pregătește terenul pentru o explozie chiar mai mare în lupta de clasă.

 

Acesta nu este numai cazul pentru SUA. În jurul lumii, bum-ul este însoțit de șomaj ridicat. Reformele și concesiunile sunt luate înapoi. Pentru a putea fi competitivă la piața mondială, Italia ar trebui să concedieze 500.000 de muncitori iar restul ar trebui să accepte un salariu redus de treizeci la sută.

 

Pentru o perioadă de timp, capitalismul a reușit să-și depășească contradicțiile sale prin creșterea comerțului mondial (globalizare). Pentru prima dată în istorie, întreaga lume a fost atrasă către piața mondială. Capitaliștii au găsit piețe noi căi de investiții în China și alte țări. Acum însă, aceasta și-a atins propriile limite.

 

Capitaliștii americani și europeni nu mai sunt atât de entuziasmați de globalizare și comerțul liber, atunci când mormane de bunuri chinezești ieftine se îngrămădesc în fața ușii lor. În senatul american au început să apară voci protecționiste și acestea devin din ce în ce mai insistente. Sesiunea de negocieri Doha despre comerțul mondial a fost suspendat și contradicțiile sunt așa de mari încât niciun acord nu poate fi posibil.

 

Bum-ul economic instabil actual rămâne deja fără combustibil. Boom-ul consumatorului în SUA este bazat pe rate de interes relativ scăzute și o extensie vastă de credite și datorii. Acești factori vor deveni opusul acestora. O nouă criza este în curs de pregătire la nivel mondial. Așadar, globalizarea se dezvăluie ca o criză globală a capitalismului.

 

Nu există nicio alternativă?

Economiștii burghezi sunt atât de încuiați și înguști la minte încât se agață de sistemul capitalist demodat, chiar și atunci când sunt forțați să recunoască faptul că este bolnav în faza terminală și condamnată la colaps. Să-ți imaginezi faptul că rasa umană este incapabilă să descopere o alternativă viabilă la aceste sistem putred, corupt și degenerat este un sincer afront pentru umanitate.

 

Chiar este adevărat cum că nu există nicio alternativă sub capitalism? Nu, nu este adevărat. Alternativa este un sistem bazat pe producția pentru nevoile majorității și nu pentru profitul celor puțini; un sistem care înlocuiește haosul și anarhia cu o planificare armonioasă; care înlocuiește conducerea unei minorități de paraziți bogați cu conducerea majorității care produce întreaga avere a societății. Numele acestei alternative este socialismul.

 

Putem sa dezbatem exact ce cuvinte sa folosim, însă numele acestui sistem este socialismul—nu caricatura birocratică și totalitaristă care a existat în Rusia Stalinistă, ci o democrație adevărată bazată pe stăpânirea, controlul și administrarea forțelor productive de către clasa muncitoare. Oare este ideea aceasta atât de dificil de înțeles? Chiar este atât de utopic de sugerat faptul că rasa umană poate să-și preia propria soartă și să conducă societatea pe baza unui plan de producție democratic?

 

Nevoia unei economii planificate socialiste nu este o invenție de-a lui Marx sau a oricărui alt gânditor. Aceasta provine din necesități obiective. Posibilitatea unei lumi socialiste provine din condițiile actuale ale capitalismului însuși. Tot ceea ce este necesar pentru clasa muncitoare, care constituie marea majoritate a societății, este de a prelua funcționarea societății, expropria băncile și monopolurile mari și de a mobiliza potențialul productiv nefolosit și important pentru a rezolva problemele societății.

 

Marx a scris: „Nicio ordine socială nu poate fi distrusă înainte ca toate forțele productive sa fie suficient dezvoltate,” (Karl Marx, Prefața la o contribuție a criticii economiei politice.) Condițiile obiective pentru crearea unei forme noi și superioare a societății umane au fost deja stabilite de dezvoltarea capitalismului. În ultimii 200 de ani dezvoltarea industriei, agriculturii, științei și tehnologiei a dobândit o viteză și intensitate în istorie fără precedent:

 

„Burghezia nu poate să existe fără a revoluţiona neîncetat uneltele de producţie, deci relaţiile de producţie şi prin urmare toate relaţiile sociale. Pentru toate clasele industriale anterioare, dimpotrivă, prima condiţie de existență era menținerea neschimbată a vechiului mod de producţie. Revoluţionarea neîncetată a producţiei, zdruncinarea neîntreruptă a tuturor relaţiilor sociale, veşnica nesiguranţă şi agitaţie deosebesc epoca burgheză de toate epocile anterioare.” (Marx și Engels, Manifestul Partidului Comunist, Capitolul I. Burghezi și proletari.)

 

Cât de adevărate sunt aceste cuvinte ale lui Marx și cât de potrivite sunt pentru vremurile noastre! Soluțiile problemelor pe care noi le confruntăm sunt deja existente. În ultimii 200 de ani capitalismul a construit o putere productivă colosală. Dar nu este capabil să utilizeze acest potențial în întregime. Criza actuală este numai o manifestare a faptului că industria, știința și tehnologia au ajuns la momentul în care acestea nu mai pot fi conținute în limitele înguste ale proprietății private și ale statului național.

 

Dezvoltarea forțelor productive, mai ales de la al doilea război mondial, a fost fără precedent în istorie: energie nucleară, microelectronice, telecomunicații, computere, roboți industriali … au însemnat o creștere dramatică în productivitatea muncii la un nivel mult mai superior decât ar fi fost posibil de închipuit în vremurile lui Marx, oferindu-ne astfel o idea foarte clară a ceea ce ar putea fi posibil în viitor sub socialism, bazat pe o economie planificată socialistă, deasupra tuturor la nivel mondial. Criza actuală este numai o manifestare a revoltei forțelor productive împotriva acestor limitații sufocante. Odată ce industria, agricultura, știința și tehnologia sunt liberate de către restrângerile sufocante ale capitalismului, forțele productive ar fi capabile să satisfacă imediat toate nevoile umane fără nicio dificultate. Pentru prima oară în istorie, umanitatea ar fi liberă să-și realizeze potențialul maxim. O reducere generală a orelor de muncă ar asigura temelia fizică pentru o revoluție culturală autentică. Cultura, arta, muzica, literatura și știința s-ar înălța la înălțimi de neimaginat.

 

Singura cale

Acum douăzeci de ani Francis Fukuyama a vorbit despre sfârșitul istoriei. Dar istoria nu s-a sfârșit. De fapt, adevărata istorie a speciei noastre va începe numai atunci când am pus capăt sclaviei clasei sociale și am început să stabilim controlul asupra vieților și destinelor noastre. Asta este ceea ce este cu adevărat socialismul: saltul umanității de pe tărâmul necesităților spre tărâmul libertății.

 

În al doilea deceniu al secolului 21, rasa umană se află la o răscruce. Pe de o parte, dobândirile științei și tehnologiei moderne ne-au asigurat mijloacele de rezolvare a tuturor problemelor care ne-au nenorocit pe parcursul întregii istorii. Putem eradica boli, să abolim analfabetismul și problema persoanelor fără adăpost și să facem deșerturile să înflorească.

 

Pe de altă parte, realitatea pare să batjocorească aceste vise. Descoperirile științifice sunt folosite pentru a produce și mai multe arme monstruoase de distrugere în masă. Sărăcia, foametea, analfabetismul și bolile sunt pretutindeni. Există suferință umană pe o scală înaltă. Bogățiile obscene cresc alături de mizerie. Putem să punem un om pe lună, dar în fiecare an opt milioane de oameni mor pur și simplu din cauza faptului că nu au destui bani să trăiască. 100 de milioane de copii se nasc, trăiesc și mor pe stradă, iar aceștia nici măcar nu știu cum este să ai un acoperiș deasupra capului.

 

Cel mai frapant aspect din situația zilelor de azi este haosul și turbulența care a cuprins întreaga planetă. Există instabilitate la toate nivelurile: economic, social, politic, diplomatic și militar.

 

Majoritatea oamenilor se întorc cu spatele la aceste barbarisme cu scârbă. Se pare că lumea a înnebunit brusc. Totuși, un asemenea răspuns este inutil și contraproductiv. Marxismul ne învață că istoria nu este fără sens. Situația actuală nu este o expresie a nebuniei sau răutății inerente a bărbaților și a femeilor. Marele filozof Spinoza a spus o dată: „să nu plângi nici să nu râzi, ci să înțelegi!” Acesta este un sfat foarte bun, deoarece dacă nu suntem capabili de a înțelege lumea în care trăim, atunci nu o vom putea schimba niciodată.

 

Atunci când Marx și Engels au scris Manifestul, ei erau doi bărbați tineri, 29 și 27 de ani respectiv. Ei au scris într-o perioadă de reacție întunecată. Clasa muncitoarea era aparent neclintită. Manifestul însuși a fost scris în Bruxelles, unde autorii săi au fost forțați să fugă ca și refugiați politici. Și totuși momentul specific în care Manifestul Comunist a văzut pentru prima oară lumina zilei în februarie 1848, revoluția a izbucnit deja pe străzile Parisului, iar în următoarele luni s-a răspândit ca un foc sălbatic efectiv prin întreaga Europă.

 

După căderea Uniunii Sovietice, apărătorii ordinii vechi jubilau. Aceștia vorbeau despre sfârșitul socialismului, și chiar și de sfârșitul istoriei. Aceștia ne-au promis o nouă eră de pace, prosperitate și democrație, cu mulțumiri din partea miracolelor economiei de piață liberă. Acum, numai cincisprezece ani mai târziu, acele vise au fost reduse numai la o grămadă de moloz fumegos. Nimic din ceea ce a fost spus adineauri despre aceste iluzii a mai rămas adevărat.

 

Ce înseamnă toate acestea? Noi mărturisim agoniile unei morți dureroase a unui sistem social care nu merită să trăiască, însă aceasta refuză să piară. Aceasta este explicația adevărată a războaielor, terorismului, violenței și morții care sunt caracteristicile principale ale epocii în care trăim.

 

Dar noi suntem de asemenea martori la durerile crearii unei noi societăți—o societate nouă și justă, o lume potrivită pentru bărbați și femei în care să poată trăi. Din aceste evenimente sângeroase, dintr-o țară într-alta, o nouă forță se naște—forța revoluționară a muncitorilor, țăranilor, și tineretului. La ONU, președintele Chavez al Venezuelei a avertizat că „lumea se trezește. Iar oamenii se ridică.”

 

Aceste cuvinte exprimă un adevăr profund. Milioane de oameni încep să reacționeze. Demonstrațiile masive împotriva războiului din Irak au adunat milioane de oameni de străzi. Aceasta a fost o indicație a începuturilor unor treziri. Dar mișcării i-a lipsit un program coerent pentru schimbarea societății. Aceasta a fost cea mai mare slăbiciune a sa.

 

Cinicii și scepticii nu mai sunt la fel de relevanți ca adineauri. Este momentul să-i dăm la o parte din calea noastră și să continuăm înainte cu lupta. Noua generație este dispusă să lupte pentru emanciparea sa. Aceștia caută un steag, o idee și un program care poate să-i inspire și să-i conducă spre victorie. Aceasta nu poate fi decât lupta pentru socialism la nivel mondial. Karl Marx a avut dreptate: Alegerea în fața rasei umane este dintre socialism sau barbarism.

 

Translated by Ștefan Nițu & co.

 

 

 

 

https://marxist.com/ideile-lui-karl-marx.htm

 

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Revanşa lui Marx. Identitatea de idei între marxism şi corectitudinea politică…Denunţarea religiei

 

 

Nici liberalismul şi nici conservatorismul nu vor putea opri în viitor infuzarea societăţilor occidentale cu marxism. Unul din domeniile în care contagiunea marxistă se va afirma fără drept de apel este religia. Dacă modernismul a propus laicizarea (înţeleasă ca eliminarea religiei din societate), separarea bisericii de stat (eliminarea Bisericii din instituţii) şi secularizarea (naţionalizarea averilor instituţiilor religioase), fără a apela la vreo formă de interzicere a religiei ca atare, marxismul (care s‑a înţeles pe el însuşi ca o formă de modernism, cu care avea indiscutabil în comun desprinderea de religie şi desprinderea de trecut, în sensul cel mai larg şi cel mai brutal) a dus atitudinea antireligioasă la extrem, propunând eliminarea bisericii ca instituţie şi a religiei ca practică. Pentru Marx, religia are două funcţii: este un instrument de exploatare şi o formă de inhibare tacită a forţelor revoluţionare ale omului, prin inducerea ideii că ordinea şi societatea perfectă sunt în lumea de apoi. Plecată din filosofia lui Feuerbach (Esenţa creştinismului, despre care Marx spunea că a avut pentru el un profund efect eliberator) în care Dumnezeu este înţeles ca externalizarea şi idealizarea esenţei umane însăşi, gândirea lui Marx despre religie intra în paradigma generală a marxismului. Dacă Feuerbach a tratat problema religiei strict din punct de vedere teoretic, Marx s‑a grăbit să‑i aplice paradigma practică a marxismului.

 

Recunoscând, totuşi, că protestantismul a fost religia modernităţii (sau modernitatea religiei), religia este caracterizată de Marx ca expresia unei relaţii de putere, un instrument opresiv şi exploatator în mâinile burgheziei. Odată câştigată lupta cu burghezia, religia va dispărea de la sine: odată instaurat comunismul, pentru om creştinismul va deveni o credinţă lipsită de sens, pentru că beneficiile paradiziace vor infuza societatea comunistă. Comunismul este un paradis terestru; aşadar, statul marxist este în mod necesar unul ateu, ceea ce se simte în toate politicile publice referitoare la religie/ biserică. În societăţile din Europa Centrală şi de Est conduse după principii marxiste însă, nici eliminarea bisericii ca instituţie şi nici a religiei ca practică nu au reuşit, în ciuda politicilor publice duse în mod deschis (persecutarea cultelor religioase, închiderea de biserici, eliminarea sprijinului statului pentru culte, limitarea învăţământului religios, înregimentarea politică a capilor bisericii) sau a practicilor poliţiei politice faţă de biserici.

 

Neomarxismul a preluat ca atare ideea lui Marx că religia este o formă de control şi o forţă conservatoare, care se opune schimbării (Althusser). Şcoala de la Frankfurt, noua casă a marxismului, inaugurată la propriu şi la figurat în anii ’20, acceptând constatarea lui Georg Lukacs că în calea unei revoluţii bolşevice generale în societăţile occidentale stă însăşi cultura acestora (Lukács se întreabă: „Ce ne va salva de cultura occidentală?”) a renunţat complet la focusul tradiţional economic al marxismului. Acest think‑tank avant la lettre a inventat un nou marxism prin aplicarea legilor marxiste culturii; astfel, dacă pentru Marx, în societatea burgheză, individul este exploatat economic, pentru Şcoala de la Frankfurt individul este supus unei permanente represiuni culturale. Revoluţia politică ce urmează să răstoarne burghezia nu şi‑ar atinge obiectivele fără revoluţia culturală care ar urma să schimbe mentalităţile, aducându‑le în marja revoluţiei. Şcoala de la Frankfurt renunţă, aşadar, să‑şi mai propună o critică a capitalismului occidental şi îşi asumă sarcina uriaşă a criticii civilizaţiei occidentale ca fenomen cultural; nu mai avem de‑a face cu o critică a eticii economice, ci cu o critică a conştiinţei însăşi. Omul trebuie să dezmembreze dominarea culturală la care este supus în societatea occidentală, respingând cultura tradiţională, normele morale, etice sau estetice ce i‑au fost inculcate. Subiectul a fost înghiţit de cultura tradiţională; emanciparea marxistă înseamnă ieşirea din cultura tradiţională prin respingerea ei. Lucrarea fundamentală pentru acest nou curs al gândirii Şcolii de la Frankfurt este Dialectik der Aufklarung (Adorno, Horkheimer). Teoria critică (în fond o desfiinţare a civilizaţiei occidentale bucată cu bucată) a fost aplicată tuturor domeniilor culturii tradiţionale, valorilor şi instituţiilor sale. Nazismul a forţat membrii Şcolii de la Frakfurt să emigreze în SUA, prima universitate americană contaminată de noua gândire marxistă fiind Columbia University. Mediile universitare americane au fost puternic influenţate în anii ’50 şi ’60 de gândirea neomarxistă, în special, de gândirea lui Herbert Marcuse, care nu s‑a întors după război în Germania, activând în SUA ca profesor; universităţile americane au fost focarul de unde a iradiat neomarxismul, transformat într‑un fenomen de masă, contaminând întreaga civilizaţie occidentală, cu ajutorul direct şi nemijlocit al mass‑media.

 

Unul din elementele-cheie ale respingerii culturii tradiţionale (în fapt o despiritualizare a omului occidental) este denunţarea religiei. Pentru gândirea neomarxistă, a fi religios înseamnă a fi nemodern; religia este o formă primitivă de gândire (Habermas) ce nu‑şi mai are locul în modernitate, este o formă de control al conştiinţei individului. Sub acest asalt, credinţa religioasă şi biserica privită ca instituţie au intrat într‑un declin constant, pierzând practic toate generaţiile ce au urmat războiului. O evaluare sumară a situaţiei religiei în societăţile postmoderne occidentale arată câteva lucruri certe: numărul persoanelor care se declară adepte ale unor credinţe religioase este deja nesemnificativ.

 

Eurobarometrul este un instrument de lucru ce oferă date relevante în acest sens: dacă în 2015 – 72% dintre germani se declarau creştini, acest număr a scăzut la 61% în 2019, majoritatea declarându‑se însă nepracticanţi. În Franţa, acelaşi barometru ne arată că dacă în 2015 – 54% dintre francezi se declarau creştini, în 2019 numărul acestora a scăzut la 47%. Ponderea persoanelor care se declară atee este de 40% în Franţa, 34% în Suedia sau 27% în Belgia. Pe acest fond, bisericile, parte integrantă a culturii occidentale, monumente de for public, monumente istorice, devin „clădiri nefolosite”, cărora autorităţile le caută utilizări, pentru a nu deveni „sarcini” pentru bugetele publice. Biserica St. Joseph din Arnhem a devenit un park de skating pentru copii; alte biserici au devenit săli de fitness, magazine, restaurante sau, într‑un caz fericit, muzee. Biserica Anglicană închide circa douăzeci de lăcaşuri de cult pe an. În ultimii zece ani Biserica Catolică din Germania a închis peste cinci sute de biserici. Circa o mie de biserici, catolice sau protestante au fost închise în Belgia sau Olanda. Aceste statistici, vulgarizând, exced orice vis al marxismului. Ceea ce dictaturile marxiste din Europa Centrală şi de Est nu au reuşit prin forţă, neomarxismul a reuşit de o manieră care i‑ar face invidioşi pe bolşevici. Corectitudinea politică şi mişcările politice progresiste (invariabil atee) vor scoate definitiv religia din societatea occidentală, privând Occidentul de un element de bază al ideologiei sale identitare şi grăbindu‑i astfel sfârşitul.

 

■ Prozator, eseist

 

Mirel Taloș

 

Mirel Taloș: Revanşa lui Marx. Identitatea de idei între marxism şi corectitudinea politică. Denunţarea religiei

 

 

Mirel Taloș

Mirel Taloș s-a născut în 1973. A absolvit Liceul de matematică-fizică din Zalău în 1992. Studii de filologie hispanică și română la Universitatea București (1992-1996), încheiate cu o teză de licență despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. În 1999 a absolvit și Facultatea de Științe Politice a SNSPA, cu lucrarea „Partidele politice în România postcomunistă. O analiză a partitocrației”. Din 2007 până în 2016 a fost deputat, membru al Comisiei de cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților, raportor al comisiei pentru mass-media. A elaborat și susținut inițiative legislative în domeniul artelor și al mass-media. A publicat Partidele politice în tranziție (Editura Libripress, 2002) și Îndrumar în liberalismul politic (Editura Curtea Veche, 2004, cuvânt-înainte de Constantin Bălăceanu-Stolnici). A fost senior editor al publicației Cadran politic (2005-2008) și senior editor al publicației Perspective politice (2004-2007). A fost reprezentant al prim-ministrului în comisia bursei speciale Guvernul României (2005-2007). Este membru al Consiliului de conducere al Institutului de Studii Liberale, pentru care este și lector. Face parte din conducerea Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF), secțiunea „scenariu de film”.

 

A debutat în literatură cu trei proze scurte în revista Conta în 2012 (Uniformele blestemate, Vin tractoarele, Jido Szappan). A mai publicat proză scurtă în revistele România Literară, Contemporanul, Caiete Silvane, Convorbiri Literare şi Literatorul. A publicat romanele Colecționarul de nuduri (Editura RAO, 2018, prefață de Mircea Platon, Premiul pentru volum de debut al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru volum de debut al Revistei Convorbiri Literare, Premiul pentru volum de debut al Revistei Contemporanul) și Undeva în Transilvania (Editura RAO, 2019, prefață de Nicolae Breban). A publicat scenariile de film Casa de pe fundul lacului (în volumul colectiv Utopia, Editura Eubeea, 2018) şi Forţa inocenţei (în volumul colectiv de scenarii de film Cartea cu scenarii, Editura Universitară, 2019). Este titular de rubrică la Revista Contemporanul.

 

 

https://www.contemporanul.ro/istorie-documente-politica/revansa-lui-marx-identitatea-de-idei-intre-marxism-si-corectitudinea-politica-denuntarea-religiei.html

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Pilonii necredinţei: Karl Marx

 

Autor: Peter Kreeft

 

Traducere: Cristina-Iosefina Paradovschi

 

Sursa: CatholicEducation.org

 

Trebuie să vorbim despre „duşmanii” credinţei deoarece viaţa de credinţă este un adevărat război

Karl Marx

 

Printre numeroşii oponenţi ai credinţei creştine, cu siguranţă marxismul nu este cea mai importantă, cea mai impozantă sau cea mai impresionantă filozofie din istorie. Până de curând, însă, în mod sigur a fost cea mai influentă. Comparând hărţile lumii din anii 1917, 1947 si 1987, se observă cât de implacabil a fost cursul sistemului de gândire marxist, astfel încât a inundat o treime din lume în doar două generaţii – o performanţă realizată doar de două ori în istorie: de către creştinismul timpuriu şi islamismul timpuriu.

 

În urmă cu zece ani, fiecare conflict politic şi militar din lume, din America Centrală şi până în Orientul Mijlociu, se producea pe axa comunism – anti-comunism. Chiar şi fascismul a devenit popular în Europa, şi este încă o forţă care să conteze în America Latină, în mare măsură din cauza opoziţiei sale la „spectrul comunismului”, după cum îl numeşte Marx în prima teză a lui: „Manifestul Comunist”. „Manifestul” a constituit unul dintre momentele-cheie în istorie. Publicat în 1848 – „anul revoluţiilor” în toată Europa – este în esenţă, ca şi Biblia, o filozofie a istoriei, trecut şi viitor. Tot trecutul istoric se reduce la lupta de clasă între asupritor şi asuprit, stăpân şi sclav, fie că este vorba de rege versus popor, preot versus enoriaş, meşter versus ucenic, sau chiar soţ versus soţie, părinte versus copil.

 

Aceasta este o viziune a istoriei chiar mai cinică decât cea a lui Machiavelli. Iubirea este total interzisă sau ignorată; concurenţa şi exploatarea sunt regulile universale. Conform celor afirmate de Marx, acest lucru se poate totuşi schimba, pentru că acum, pentru prima dată în istorie, nu mai avem multe clase sociale, ci numai două: burghezia („cei care au”, proprietarii mijloacelor de producţie) şi proletariatul („cei care nu au”, non-proprietarii mijloacelor de producţie). Aceştia din urmă trebuie să se vândă pe ei înşişi şi munca lor proprietarilor până la revoluţia comunistă, care va „elimina” (eufemism pentru „crimă”) burghezia şi astfel va elimina clasele sociale şi conflictul de clasă pentru totdeauna, instituind un mileniu de pace şi egalitate. După ce a fost extrem de cinic cu privire la trecut, Marx devine extrem de naiv cu privire la viitor.

 

Ce l-a făcut pe Marx ceea ce a fost? Care au fost sursele crezului său? Marx, în mod deliberat, s-a întors cu 180 de grade faţă de (1) supranatural şi (2) patrimoniul său evreiesc, îmbrăţişând (1) ateismul şi (2) comunismul. Totuşi, marxismul păstrează toţi principalii factorii structurali şi emoţionali ai religiei biblice într-o formă secularizată. Marx, asemenea lui Moise, este profetul care conduce pe noul Popor Ales, proletariatul, din sclavia capitalismului în Ţara Promisă a comunismului, traversând Marea Roşie a revoluţiei sângeroase din toată lumea, prin pustietatea suferinţei efemere, dedicate partidului – noua preoţie.

 

Revoluţia este noua „Zi a Domnului”, Ziua Judecăţii de Apoi; purtătorii de cuvânt ai partidului sunt noii profeţi; şi epurările politice în cadrul partidului pentru a menţine puritatea ideologică sunt noile judecăţi divine cu privire la îndărătnicia Poporului Ales şi a liderilor lui. Tonul mesianic al comunismului îl face, din punct de vedere structural şi emoţional, să fie mai mult ca o religie decât orice alt sistem politic cu excepţia fascismului. Aşa cum Marx a preluat forma şi spiritul moştenirii sale religioase, dar nu şi conţinutul, acelaşi lucru l-a făcut cu moştenirea sa filozofică hegeliană, transformând filosofia lui Hegel de „idealism dialectic” în „materialism dialectic”! Se spune că „Marx l-a pus pe Hegel cu capul în jos”, adică i-a răsturnat filozofia.

 

Marx a moştenit şapte idei radicale de la Hegel:

 

1. Monismul: ideea că totul este una şi că distincţia – de bun simţ – între materie şi spirit este iluzorie. Pentru Hegel, materia era doar o formă de spirit, iar pentru Marx, spiritul era doar o formă de materie.

 

2. Panteismul: noţiunea potrivit căreia distincţia dintre Creator şi creatură – idee distinctiv iudaică – este falsă. Pentru Hegel, lumea este creată ca o expresie a lui Dumnezeu (Hegel a fost un panteist); pentru Marx, Dumnezeu este redus la lume (Marx a fost un ateu).
3. Istoricismul: ideea că totul se schimbă, chiar şi adevărul; că nu există nimic deasupra istoriei care să o judece şi că, prin urmare, ceea ce este adevărat într-o epocă devine fals în alta, sau vice-versa. Cu alte cuvinte, Timpul este Dumnezeu.

 

4. Dialectica: ideea că istoria se dezvoltă numai prin conflictele dintre forţele oponente, o „teză” vs o „antiteză” evoluând spre o „sinteză mai mare”. Acest lucru se aplică la clase, naţiuni, instituţii şi idei. Valsul dialectic este dansat în sala de bal a istoriei până când va veni în cele din urmă Împărăţia lui Dumnezeu – Împărăţie pe care Hegel a identificat-o cu statul prusac. Marx a internaţionalizat Împărăţia la statul comunist mondial.

 

5. Fatalismul: ideea că dialectica şi rezultatele sale sunt inevitabile şi necesare, nu libere. Marxismul este un fel de predestinare calvinistă fără un Predestinator divin.

 

6. Statismul: ideea că, deoarece nu există nici un adevăr sau o lege eternă, care să transcendă istoria, statul este suprem şi necriticabil. Aici Marx a internaţionalizat din nou naţionalismul lui Hegel.

 

7. Militarism: ideea că, deoarece nu există o lege universală naturală sau veşnică peste toate statele, care să judece şi să rezolve diferenţele dintre ele, războiul este inevitabil şi necesar atât timp cât există state.

 

Asemenea multor altor gânditori anti-religioşi de la Revoluţia Franceză încoace, Marx a adoptat secularismul, ateismul şi umanismul Iluminismului secolului XVIII, alături de raţionalismul şi credinţa sa în ştiinţă ca potenţial atotştiutoare şi în tehnologie ca potenţial atotputernică. Aici, din nou, forma, perceperea şi rolul religiei biblice sunt transferate către un alt zeu şi către o altă credinţă. Pentru că raţionalismul este o credinţă, nu o dovadă. Credinţa că raţiunea umană poate cunoaşte tot ceea ce este real nu poate fi dovedită prin raţiunea umană. Iar convingerea că tot ceea ce este real poate fi dovedit prin metode ştiinţifice nu poate în sine să fie dovedită prin metode ştiinţifice.

 

A treia influenţă asupra lui Marx, pe lângă cea hegeliană şi cea a raţionalismului iluminist, a fost reducţionismul economic: reducerea tuturor problemelor la probleme economice. Dacă Marx ar citi acum această analiză, el ar spune că adevărata cauză a ideilor mele nu este puterea minţii mele de a cunoaşte adevărul, ci structurile economice capitaliste ale societăţii care m-a „produs”. Marx a crezut că în om gândirea este determinată în totalitate de materie; că omul este determinat în totalitate de societate; iar societatea este determinată în totalitate de către economie. Aici este răsturnat punctul de vedere tradiţional potrivit căruia mintea conduce trupul, omul conduce societatea, şi societatea conduce economia.

 

În final, Marx a adoptat ideea proprietăţii colective asupra mijloacelor de producţie, de la gânditorii anteriori „socialişti utopici”. Marx spunea: „Teoria comunismului poate fi rezumată într-o frază unică: desfiinţarea proprietăţii private”. De fapt, singurele societăţi din istorie care au practicat cu succes comunismul sunt mănăstirile, kibuţurile, triburile şi familiile (pe care Marx a dorit, de asemenea, să le desfiinţeze). Toate guvernele comuniste (cum ar fi cel al URSS) au transferat proprietatea statului şi nu poporului. Credinţa lui Marx că statul va „dispare” din proprie iniţiativă după ce a eliminat capitalismul şi a pus în locul lui comunismul s-a dovedit a fi uimitor de naivă. Odată ce puterea este confiscată, numai înţelepciunea şi sfinţenia ar renunţa la ea. Apelul cel mai profund al comunismului, mai ales în ţările lumii a treia, nu a fost voinţa de a trăi în comunitar, ci „voinţa de putere”, cum a numit-o Nietzsche. Nietzsche a văzut mult mai adânc în inima comunismului decât Marx.

 

Cum se descurcă Marx cu obiecţiile evidente asupra comunismului: că desfiinţează intimitatea şi proprietatea privată, individualitatea, libertatea, motivaţia de a lucra, educaţia, căsătoria, familia, cultura, naţiunile, religia şi filosofia? El nu neagă faptul că comunismul elimină aceste lucruri, dar spune că acest lucru a fost făcut deja de capitalism. De exemplu, el susţine că „burghezul vede în soţia lui un simplu instrument de producţie”. Privitor la problemele cele mai sensibile şi importante, familia şi religia, el oferă argumente mai degrabă retorice decât logice, ca de exemplu: „Flecăreala burghezului despre familie şi educaţie, despre legătura sfântă dintre părinte şi copil, devine tot mai dezgustătoare…” Şi aici este „răspunsul” lui la obiecţiile religioase şi filosofice: „Acuzaţiile aduse comunismului din punct de vedere religios, filosofic şi mai general ideologic nu merită o examinare serioasă”.

 

Cea mai simplă respingere a marxismului este aceea că materialismul său pur şi simplu se contrazice singur. Daca ideile nu reprezintă nimic dar produc forţe materiale şi economice, cum ar fi maşini sau pantofi, atunci şi ideile comuniste sunt la fel. Dacă toate ideile noastre sunt determinate de mişcările necesare ale materiei şi nu de înţelegerea adevărului, dacă nu putem controla felul în care dăm di gură – atunci gândurile lui Marx nu sunt mai adevărate decât gândurile lui Moise. Pentru a ataca fundamentul gândirii trebuie atacat propriul atac. Dar Marx vede acest lucru şi îl admite. El reinterpretează cuvintele ca arme, nu ca adevăruri. Scopul cuvintelor din „Manifestul” (şi, în cele din urmă, chiar şi al cuvintelor din mai pseudo-ştiinţificul „Capitalul”) nu este acela de a dovedi ceea ce este adevărat, ci de a încuraja revoluţia. „Filozofii doar au interpretat lumea; ceea ce trebuie făcut este schimbarea ei”. Marx este în esenţă un pragmatist.Chiar şi la acest nivel pragmatic există însă o auto-contradicţie. „Manifestul” se încheie cu acest apel celebru: „Comuniştii refuză să îşi ascundă viziunile şi ţelurile. Ei declară deschis că scopurile lor pot fi atinse numai prin răsturnarea prun forţă a tuturor condiţiilor sociale existente. Să tremure clasele dominante la o revoluţie comunistă. Proletarii nu au nimic de pierdut decât lanţurile lor. Ei au o lume de câştigat. Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” Dar acest apel se autodistruge, pentru că Marx neagă liberul arbitru. Totul este predestinat; revoluţia este „inevitabilă” chiar dacă aleg să mă alătur ei sau nu. Nu poţi face apel la libera alegere şi, în acelaşi timp, să o negi.

 

Există obiecţii practice puternice la comunism, cum ar fi şi aceste două obiecţii filosofice. În primul rând, previziunile sale pur şi simplu nu au funcţionat. Revoluţia nu a avut loc acolo şi când a prezis marxismul. Capitalismul nu a dispărut, la fel nici statul, familia sau religia nu au dispărut. Iar comunismul nu a produs nici mulţumire, nici egalitate în orice loc în care a dobândit putere. Tot ceea ce Marx a fost în stare să facă a fost să se joace de-a Moise, şi să îi conducă pe proşti înapoi în robia Egiptului (lumesc). Eliberatorul real aşteaptă în culise pentru ca bufonul care acum „se făleşte şi se agită pe scenă” să îi conducă pe tovarăşii lui „nebuni către o moarte prăfuită” – un subiect pe care filosofii marxişti refuză să îl înfrunte.

 

 

https://lumea.catholica.ro/2011/03/pilonii-necredintei-karl-marx/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Neo-Komunistul Maduro pledează nevinovat la acuzațiile de narcoterorism, Trump spune: „Noi suntem la conducere”

Dale Hurd

 

Nicolas Maduro a apărut astăzi într-o sală de judecată federală din Manhattan pentru a fi acuzat de narcoterorism și trafic de droguri. Dictatorul venezuelean a pledat „nevinovat”, spunând: „Sunt un om decent”. Echipa sa juridică susține că arestarea sa a fost ilegală și că, în calitate de șef de stat suveran, este imun la urmărire penală. Experții juridici se așteaptă ca acest argument să fie eșuat.Operațiunea Absolute Resolve, arestarea comună a lui Maduro din partea armatei și a forțelor de ordine, sâmbătă dimineața devreme, a avut loc după ce Casa Albă a anunțat că liderul venezuelean a respins mai multe acorduri de retragere a puterii. Operațiunea, condusă de agenți Delta Force, a implicat 150 de aeronave. Maduro ar fi fost capturat chiar în timp ce încerca să închidă ușa unei camere sigure. Atacul a ucis aproximativ 32 de cubanezi care alcătuiau forțele sale de securitate.

 

Un elicopter american a fost lovit, dar și-a continuat misiunea. Oficiali americani au declarat că aproximativ șase soldați au fost răniți în operațiune.

 

Venezuelenii din întreaga lume au sărbătorit. Însă unii parlamentari democrați americani au numit arestarea lui Maduro ilegală.Liderul minorității din Senat, Chuck Schumer (democrat din New York), a declarat: „Este o încălcare a legii să facă ceea ce au făcut fără a obține autorizația Congresului”. Cu toate acestea, un democrat din Cameră, anonim, a declarat pentru site-ul Axios că opoziția colegilor democrați față de arestarea lui Maduro „pare slabă”. Parlamentarul a continuat: „Dacă nu recunoști când există o victorie pentru țara noastră, atunci pierzi toată credibilitatea”.La bordul aeronavei Air Force One, președintele Trump a declarat că SUA sunt „responsabile” de Venezuela.

 

Dar se pare că președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodríguez, și alți oficiali ai administrației Maduro dețin controlul.

 

Rodríguez este un aliat de lungă durată al lui Maduro și inițial a cerut returnarea acestuia, dar apoi a adoptat un ton mai conciliant după ce Trump a amenințat cu un răspuns mai dur.

 

Descifrarea corupției guvernului venezuelean ar putea fi foarte complicată. Armata venezueleană este mult timp încorporată în ofițeri cubanezi. Iar Venezuela este aliată cu Iranul, primind chiar și agenți Hezbollah, precum și ruși și chinezi.

 

Opt milioane de venezueleni au părăsit țara sub conducerea lui Maduro și Hugo Chavez. Trei milioane se află în Columbia, unde corespondentul CBN Chuck Holton supraveghează traficul la frontieră.  Ne-a spus: „De fiecare dată când am fost la podul din spatele meu dintre Columbia și Venezuela, a fost scena unui haos absolut, în mare parte venezueleni încercând să fugă din țara lor și să treacă în Columbia. Și m-am întrebat dacă, de data aceasta, acum că Maduro a plecat, ar mai fi venezueleni care se întorc acasă, dar nu este chiar cazul. De fapt, probabil că sunt mai mulți jurnaliști pe acel pod acum decât venezueleni. Asta pentru că venezuelenii spun că, deși sunt foarte fericiți că Maduro a plecat, regimul este încă la putere și că nu se vor întoarce acasă până nu știu că pot face acest lucru în siguranță și nu vor fi sub controlul a ceea ce a mai rămas din regimul Maduro.”

 

Unii experți cred că Venezuela ar putea avea rezerve de petrol de până la șase ori mai mari decât Statele Unite. Hugo Chavez a scos companiile petroliere americane din țară, iar sectorul său petrolier funcționează acum la doar 18% din capacitate. Trump vrea să-l relanseze, în beneficiul ambelor țări. „Venezuela este în acest moment o țară moartă. Trebuie să o aducem înapoi. Va trebui să avem investiții mari din partea companiilor petroliere pentru a readuce infrastructura”, a spus Trump.

 

Noua președintă a Venezuelei, Rodriguez, spune acum că dorește să colaboreze cu administrația Trump.

 

Trump a avertizat că SUA ar putea lansa un al doilea atac asupra Venezuelei dacă „nu se comportă”.

 

 

Despre autor

 

 

Dale Hurd își folosește experiența de patru decenii pentru a oferi analize de ultimă oră ale celor mai importante evenimente care afectează lumea noastră. De când s-a alăturat CBN News, Dale a relatat pe larg din Europa, China, Rusia și America de Sud. Reportajele sale au fost folosite sau citate de NBC News, Fox News și numeroase site-uri de știri. Dale a fost creditat cu „schimbarea culturii politice din Franța” prin relatările sale inovatoare despre ascensiunea islamului militant în această națiune. Reportajele sale au adunat milioane de vizualizări în Europa pe teme controversate ignorate de mass-media europeană. Dale a relatat, de asemenea, despre…

 

 

https://cbn.com/news/world/maduro-pleads-not-guilty-narco-terror-charges-trump-says-were-charge

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

INSTAURAREA NOII LUMI DEMONICE PRIN HAOS DELIBERAT – profetismul dostoievskian “la lucru” (I)

 

 

Cititi si:

Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “Spre asta ne indreptam…”

 

Fragmentul urmator este preluat din romanul Demonii al marelui scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski. Pe scurt, in acest episod literar, revolutionarul nihlist Piotr Verhovenski isi dezaluie planurile sale celui pe care vrea sa il castige de partea sa si sa-l transforme in liderul providential menit sa stapaneasca asupra intregii Rusii. Cu alte cuvinte, Piotr Verhovenski este “profetul” escroc, siret si inspirat direct de diavol, care isi cauta figura carismatica in stare sa se impuna ca stapanitor asupra oamenilor. Din punct de vedere istoric, Verhovenski il intruchipeaza pe Neaceaev, un cunoscut nihilist rus al sec. XIX. De altfel, insusi scriitorul rus Dostoievski facuse parte, in tineretile sale, din randurile unor grupuri radicale nihiliste, deci ideile expuse mai jos sunt redate cu fidelitate si cu intelegerea profetica a celui ce a sesizat cum lucreaza “taina faradelegii” in istorie.

 

“Confesiunea” lui Verhovenski este un adevarat program de actiune care a fost, este si va fi respectat, pus in actiune, pana la indeplinirea lui cea de pe urma. Scopul este ca oamenii sa fie adusi la starea de disperare in care sa adopte de bunavoie, ca pe o salvare, stapanirea unui “tar” impostor, adica un antihrist. Indeplinirea acestui scop trece prin cateva etape: scaderea nivelului de educatie si moralitate in popor, raspandirea destrabalarii si a desfraului in cadrul societatii, raspandirea raului ca principiu de gandire si actiune al oamenilor, rasturnarea valorilor traditiei. Dar, mai mult ca orice, provocarea unor tulburari care sa cuprinda intreaga societate si care sa duca oamenii sa ceara, intr-un glas, stapanirea salvatoare a “tarului”…

 

Recunoastem, de asemenea, in “sigaliovism“, doctrina comunismului de ieri si a multiculturalismului agresiv de astazi. Pentru o mai completa intelegere a fragmentului, recomandam si recenzia lui Silviu Man de pe bookblog.ro.

 

 

“[…] – Ascultă, vom provoca un haos, răsturnând totul pe dos, murmură Piotr Stepanovici, pripindu-se ca într-un delir aproape. Nu-ţi vine să crezi că vom provoca un haos? Un asemenea haos, încât totul se va răsturna din temelii. Karmazinov are dreptate că ei n-au de ce să se agaţe. Karmazinov este foarte deştept. Încă vreo 10 grupuri ca cel de aici să am în toată Rusia şi voi fi de negăsit.

 

– Imbecili ca toţi aceştia, îi scăpă fără să vrea lui Stavroghin.

 

– O, te rog, fii mai prost, Stavroghin, fii mai prost! Ştii, nici nu eşti chiar atât de deştept, ca să mai râvneşti la aşa ceva: dumitale îţi este frică, dumneata nu crezi, te sperie proporţiile. Şi de ce, adică, ei sunt imbecili? Nu sunt chiar aşa de imbecili; nimeni astăzi nu poate spune că e deştept prin el însuşi. Astăzi rareori găseşti inteligenţe originale. Virghinski este omul cel mai pur. Mai pur decât noi de 10 ori; Dar să-l lăsăm pe el. Liputin e o canalie, dar îi cunosc punctul vulnerabil. Nu există canalie care să nu aibă un punct vulnerabil. Singurul Leamşin nu are asemenea punct, în schimb îl am la mână. Câteva încă asemenea grupuri şi voi avea peste tot acte de identitate şi bani, e ceva, nu-i aşa? Dar nu numai atât. Voi avea şi gazde tăinuite şi atunci nu au decât să mă urmărească. Un grup va cădea, la altul însă se vor împotmoli. Vom provoca un haos… Se poate să nu crezi că e de ajuns să fim numai noi doi?

 

– Ia-l şi pe Şigaliov; pe mine lasă-mă în pace…

 

– Şigaliov e un om genial! Ştii că e un geniu de felul lui Fourier; Dar mai îndrăzneţ decât Fourier, dar mai puternic decât Fourier; mă voi ocupa de el. A născocit “egalitatea”!

 

“Are febră şi aiurează; s-a întâmplat cu el ceva extraordinar!”, îl privi încă odată Stavroghin. Amândoi mergeau fără oprire.

 

– Totul la el (Sigaliov, n.n.) e bine pus la punct în caietul acela, continuă Verhovenski, instaurează în primul rand spionajul. Fiecare membru al societăţii îl supraveghează pe celălalt şi este obligat să denunţe. Fiecare aparţine tuturor, şi toţi fiecăruia în parte. Toţi sunt sclavi şi egali în sclavie. În cazuri extreme calomnia şi omorul, esenţialul este însă egalitatea. Mai întâi şi întâi scade nivelul culturii, ştiinţelor, talentelor. Un nivel înalt al ştiinţelor şi talentelor este accesibil numai unor capacităţi superioare, dar nu e nevoie de capacităţi superioare! Capacităţile superioare totdeauna acaparează puterea şi devin despoţi. Capacităţile superioare nu pot să nu fie despotice şi întotdeauna au adus mai multă pervertire decât folos; ele trebuiesc eliminate sau executate. Lui Cicero i se taie limba, unui Copernic i se scot ochii, un Shakespeare este omorât cu pietre, iată ce este şigaliovismul! Sclavii trebuie să fie egali: fără despotism n-a existat încă nici libertate, nici egalitate, dar în turmă trebuie să domnească egalitatea. Şi iată deci şigaliovismul! Ha, ha, ha, ţi se pare ciudat? Sunt pentru şigaliovism!

 

Stavroghin căuta să grăbească pasul şi să ajungă cât mai repede acasă. “Dacă omul acesta e beat, unde a apucat totuşi să se îmbete?, gândea el. Coniacul băut?”

 

– Ascultă, Stavroghin: a nivela munţii e o idee excelentă, deloc ridicolă. Eu sunt Şigaliov! Nu e nevoie de instrucţie, cultură; destul cu ştiinţa! Şi fără ştiinţă va fi material suficient pentru o mie de ani, însă trebuie orânduită supunerea. Un singur lucru lipseşte în lume: ascultarea. Setea de instrucţie este deja o sete aristocratică. Cum apare familia sau dragostea, apare îndată şi dorinţa de proprietate. Vom ucide această dorinţă: vom slobozi beţia, intriga, denunţul; vom dezlănţui un dezmăţ inimaginabil; orice geniu îl vom înăbuşi încă în faşă, vom reduce totul la un singur numitor, egalitate deplină. “Am învăţat o meserie şi suntem oameni cinstiţi, n-avem nevoie de nimic altceva”, iată răspunsul recent al muncitorilor englezi. Este necesar numai necesarul, iată deviza globului terestru de aci încolo. Dar va fi nevoie şi de convulsii; de asta vom avea grijă noi, guvernanţii. Sclavii trebuie să aibă guvernanţi. Ascultare deplină, depersonalizare deplină, dar odată la 30 de ani Şigaliov dezlănţuie şi o convulsie, şi lumea începe brusc să se devoreze reciproc, până la o anumită limită, şi numai pentru a evita plictiseala. Plictiseala este un sentiment aristocratic; şigaliovismul nu admite dorinţi. Dorinţa şi suferinţa sunt pentru noi, iar pentru sclavi şigaliovismul.

 

– Pe dumneata personal te excluzi? Lăsă Stavroghin să îi scape iar.

 

– Şi pe dumneata. Ştii, mă bătea gândul să predau lumea papei. Lasă-l să iasă pe jos şi desculţ şi să se arate mulţimii: “iată, adică, în ce hal m-au adus!” şi toată omenirea îl va urma, inclusiv oştirea. Papa e sus, noi în jurul său, iar dedesubt şigaliovismul. E nevoie numai ca între Papa şi Internaţionala să intervină o înţelegere; şi aşa va fi. Moşneguţul va consimţi imediat. De altfel, nici nu ar avea altă ieşire, ţine minte ce îţi spun. Ha, ha, ha, ţi se pare stupid? Spune, e stupid sau nu?

 

– Destul, murmură Stavroghin cu dispreţ.

 

– Destul! Ascultă, am renunţat la Papă! Ducă-se dracului şigaliovismul! Ducă-se dracului Papa! Ne trebuie ceva de actualitate acută şi nu şigaliovismul, pentru că acest şigaliovism este o lucrare fină de giuvaergiu. E un ideal, o chestiune de viitor. Şigaliov e giuvaergiu şi este prost ca orice filantrop. Avem nevoie de muncă brută, iar Şigaliov dispreţuieşte munca brută: Papa va trona în apus, iar la noi, la noi vei fi dumneata!

 

– Eşti beat, lasă-mă în pace! Murmură Stavroghin şi grăbi pasul.

 

– Stavroghin, eşti superb! Strigă Piotr Stepanovici aproape în extaz. Nici nu ştii ce superb eşti! Şi ceea ce este mai preţios la dumneata este că uneori nici nu îţi dai seama de asta. O, te-am studiat bine! De multe ori te observ discret, de undeva dintr-un colţ! Ai în dumneata chiar şi un fel de candoare şi naivitate, ştii asta? Încă mai ai, mai ai! Probabil că suferi, suferi sincer, din cauza acestei candori. Admir frumuseţea. Sunt nihilist, dar admir frumuseţea. De ce, adică, nihiliştii să nu iubească frumuseţea? Ei nu iubesc numai idolii, eu însă iubesc idolul! Dumneata eşti idolul meu! Dumneata nu jigneşti pe nimeni, şi toată lumea te urăşte; dumneata tratezi toată lumea egal şi toţi se tem de dumneata, e foarte bine că este aşa. Nimeni nu va veni la dumneata să te bată pe umăr. Eşti un aristocrat teribil. Când un aristocrat vine în democraţie, este fascinant! Pe dumneata nu te costă nimic să îţi jertfeşti viaţa, să o jertfeşti şi pe a altuia. Eşti exact aşa cum îmi trebuie. Am nevoie de unul exact ca dumneata. Nu cunosc altul ca dumneata. Dumneata eşti conducătorul, eşti soarele; iar eu sunt viermele dumitale…

 

Pe neaşteptate Verhovenski îi sărută mâna. Pe spinarea lui Stavroghin trecură fiori reci şi îşi smulse speriat mâna. Se opriră.

 

– Eşti nebun! Şopti Stavroghin.

 

– Se poate, se poate, oi fi şi aiurind, reluă el febril. Dar eu sunt acela care am dibuit cum trebuie făcut primul pas. Niciodată Şigaliov nu va fi în stare să conceapă primul pas. Există mulţi ca Şigaliov! Dar unul singur, un singur om numai în toată Rusia a născocit primul pas şi ştie cum să îl facă. Acest om sunt eu. De ce te uiţi aşa la mine? Am nevoie de dumneata, fără dumneata sunt zero. Fără dumneata sunt o gânganie, o idée în retortă, un Columb fără Americă. Nemişcat, Stavroghin stătea şi îl privea în ochii demenţi.

 

– Ascultă, mai întâi vom provoca tulburările, vorbea gâfâind Verhovenski, apucându-l mereu de mâneca stângă. Ţi-am mai spus: vom pătrunde în sânul poporului. Ştii că de pe acum suntem foarte tari? Lucrează pentru noi nu numai aceia care asasinează, incendiază şi trag împuşcături clasice sau muşcă. Aceştia sunt de fapt o piedică. Fără disciplină nu concep nimic. Sunt un escroc, nu un socialist, ha, ha! Ascultă, i-am numărat pe toţi; dascălul care îşi bate joc împreună cu copii de Dumnezeul lor şi de leagănul lor este deja al nostru. Avocatul care apără pe un ucigaş cult, pe motivul că este mai evoluat decât victimele sale şi care, pentru a îşi face rost de bani n-ar fi putut să nu ucidă, este deja al nostru. Şcolarii care omoară pe un mujic, ca să încerce o senzaţie tare, sunt ai noştri. Juraţii care achită pe criminali sunt toţi ai noştri. Procurorul care tremură în instanţă să nu pară prea puţin liberal, e al nostru, e al nostru. Administratorii, funcţionarii administrativi, literaţii, o, avem mulţi, foarte mulţi, sunt ai noştri fără să îşi dea seama de asta! Pe de altă parte, supunerea şcolarilor şi prostănacilor a ajuns în extrema limită; dascălii au vezica biliară umflată şi fac fiere; pretutindeni vanitatea a atins proporţii neînchipuite, lăcomia a devenit fără margini, ca de fiară… Ştii dumneata cât vom câştiga numai cu ajutorul ideilor gata confecţionate? Când plecam prin ţară bântuia teza lui Littre, potrivit căreia crima este un act de demenţă; mă întorc şi crima deja nu mai este o nebunie, ci un act de bun simţ, aproape o datorie, în cel mai rău caz un protest nobil. “Cum să nu omoare un ucigaş cult dacă are nevoie de bani?” Dar toate astea nu sunt decât floare la ureche. Dumnezeul rus a şi dat înapoi în faţa “basamacului”. Poporul o ţine într-o beţie necontenită, mamele sunt bete, copii sunt beţi, bisericile goale, iar în instanţele judecătoreşti: “două sute de lovituri cu nuiaua, sau la cărat hârdăul“. O, lăsaţi numai să crească generaţia! Regret însă că nu pot să mai aştept, altfel i-am avea pe toţi şi mai beţi! Ce păcat că nu avem proletari! Dar îi vom avea, îi vom avea, într-acolo mergem…

 

– Şi mai păcat e că ne-am prostit de-a binelea, murmură Stavroghin şi îşi continuă drumul.

 

– Ascultă, am văzut cu ochii mei un copil de şase ani care îşi târa mama beată acasă, iar ea îl împroşca cu vorbe scârboase. Crezi că mă bucur cu toate astea? Când vor nimeri în mâinile noastre poate că îi vom lecui… Iar de va fi nevoie îi vom izgoni în deşert pentru 40 de ani… Una sau două generaţii de desfrânare însă sunt acum necesare; e nevoie de un desfrâu nemaiauzit de ticălos, când omul se transformă într-o scârnăvie dezgustătoare, laşă, egoistă, şi feroce, iată ce ne trebuie! Mai adăugăm şi puţin “sângişor proaspăt”, ca să se mai aclimatizeze. De ce râzi? Nu mă contrazic deloc. Îi contrazic numai pe filantropi şi şigaliovismul. Sunt escroc şi nu socialist. Ha, ha, ha! Păcat că nu prea avem timp de aşteptat. I-am promis lui Karmazinov că încep în luna mai şi isprăvesc în octombrie. Rapid, nu-i aşa, ha, ha! Ascultă ce îţi spun, Stavroghin: s-a văzut până în prezent că cinismul nu este în firea poporului rus, deşi înjură cu vorbe scârnave. Ştii că sclavul iobag se respecta mai mult decât se respectă Karmazinov? Era bătuit şi schingiuit dar, şi-a apărat, şi-a păstrat zeii, pe când Karmaziunov nu şi i-a apărat.

 

– Ei bine, Verhovenski, te ascult pentru prima dată şi trebuie să îţi spun că te ascult cu mirare, zise Nikolai Vsevolodovici, aşadar, dumneata într-adevăr nu eşti socialist, ci un fel de ambiţios… politic?

 

– Zi escroc! Escroc. Te îngrijorează că sunt astfel? Îţi voi spune îndată cine sunt eu, că doar asta voiam să fac. Doar nu degeaba ţi-am sărutat mâna. Dar e nevoie ca şi poporul să creadă ce ştim noi, ce vrem şi că ceilalţi numai “învârtesc bâta deasupra capului şi dau în ai lor”. Aoleu, dacă am avea timp! Nenorocirea e că n-avem timp. Vom proclama distrugerea… De ce, de ce totuşi această idee e atât de fascinantă? E nevoie totuşi să ne mai dezmorţim oscioarele. Vom da naştere la incendii…Vom lansa legende… În treaba asta orice “grup” răpănos ne va fi util. Chiar în aceste grupuri voi găsi asemenea amatori, încât se vor oferi pentru orice împuşcătură, ba ne vor fi şi recunoscători pentru onoarea ce li face. Şi astfel va începe haosul! Să îi dai vânt numai, se va porni un iureş pe care lumea nu l-a cunoscut nicicând… Se va înceţoşa Rusia, va boci pământul după vechile zeităţi… ei bine, abia atunci noi vom face să apară….cine?

 

– Cine?

 

– Ivan Ţarevici.

 

– Cine e?

 

– Ţareviciul Ivan, dumneata, dumneata! Stavroghin reflectă un minut.

 

– Un impostor? Întrebă el brusc, privindu-l cu profundă mirare pe acest exaltat. Iată, în sfârşit, planul dumitale va să zică.

 

– Vom spune că el “se ascunde”, zise Verhovenski, încet, într-o şoapta aproape drăgăstoasă, încât părea că este într-adevăr beat. Ştii ce efect pot produce aceste cuvinte: “el se ascunde”. Dar se va înfăţişa, se va înfăţişa. Vom lansa o legendă mai grozavă decât cea a Scapeţilor. El există, dar nimeni nu l-a văzut. O, ce legendă se poate porni! Şi principalul, vine o forţă nouă. Când tocmai de aşa ceva este nevoie. După aşa ceva tânjeşte toată lumea. Ce găseşte în socialism: distruge forţele vechi, dar forţe noi nu aduce. Pe când aici e o forţă, şi încă ce forţă, nemaipomenită! N-avem nevoie decât de o pârghie, pentru o singură dată, ca să ridicăm pământul. Totul se va ridica.

 

– Aşadar, contezi pe mine în mod serios? Surâse cu răutate Stavroghin.

 

– De ce rîzi, şi încă cu atîta răutate? Nu mă speria. Acum eu sînt ca un copil, ai putea să mă sperii de moarte cu un singur zîmbet ca ăsta. Ascultă, nu te voi înfăţişa nimănui, nimănui… aşa trebuie… el există, dar nimeni nu l-a văzut, se ascunde. Deşi s-ar putea să-l şi arătăm unuia singur dintr-o sută de mii, de pildă. Şi se va porni pe toată faţa pămîntului zvonul: „l-am văzut, l-am văzut”. Şi Ivan Filipovici, dumnezeul Savaot, a fost văzut cum s-a înălţat într-un car de foc în cer în faţa oamenilor, l-au văzut cu „proprii” lor ochi. Or, dumneata nu eşti un Ivan Filipovici. Dumneata eşti un făt-frumos, mîndru ca un zeu, care nu vrea nimic pentru el, cu nimb de sacrificiu, „care se ascunde”. Principalul este să pornească legenda! Îi vei învinge. Arunci o singură privire şi ai învins. Poartă un adevăr nou şi „se ascunde”. Mai lansăm totodată şi două-trei judecăţi solomoniene. Avem doar grupurile, grupurile de cîte cinci, nu e nevoie de ziare! Dacă din mii o singură cerere va fi satisfăcută, toţi vor veni cu cereri. In orice sat, orice ţăran va şti că există undeva o asemena scorbură unde trebuiesc lăsate cererile. Şi se va porni un vuiet pe faţa pămîntului: „o lege nouă şi dreaptă vine”, şi se va tulbura marea; şi se va prăbuşi şandramaua; şi, uite, atunci ne vom gîndi cum să înălţăm o zidire de piatră. Pentru prima  oară! Ziditorii vom fi  noi, numai  noi. Numai noi!

 

– Nebunie  curată! murmură Stavroghin.

 

– De ce, de ce nu vrei? Ţi-e frică? Dar eu m-am agăţat de dumneata, tocmai pentru că nu ţi-e frică de nimic. Ţi se pare ceva total lipsit de înţelepciune? Păi, deocamdată nu sînt decît un Columb fără Americă; poate părea înţelept un Columb fără America? Stavroghin tăcea. Între timp ajunseră la el şi se opriră în faţa uşii de intrare.

 

– Ascultă, se plecă Verhovenski la urechea lui, voi face totul şi fără bani; voi termina mîine cu Maria Timofeevna fără bani, şi chiar mâine ţi-o voi aduce pe Liza. Vrei să ţi-o aduc pe Liza chiar mâine? „O fi înnebunit cu adevărat?” surise Stavroghin. Uşa de la intrare se deschise.

 

– Stavroghin, e a noastră America? Îl prinse de mână pentru ultima oară Verhovenski.

 

– La ce bun? murmură grav şi sever Nikolai Vsevolodovici.

 

– Îţi lipseşte dorinţa, am ştiut eu! strigă acesta cuprins de furie. Minţi, cuconaş păcătos, pervers şi fandosit ce eşti; nu te cred, ai o poftă de lup!… Nu-ţi dai seama ce încărcat este contul dumitale acum şi că nu mai pot renunţa la dumneata! Nu există pe suprafaţa pămîntului altul ca dumneata! Eu te-am plăsmuit încă în străinătate; te-am plăsmuit privindu-te. Dacă nu te-aş fi privit pe furiş din colţuri nu mi-ar fi  venit  în  cap  această  idee!… Stavroghin porni în sus pe scară fără a răspunde.

 

– Stavroghin, strigă în urma lui Verhovenski îţi dau o zi… două… să zicem trei; mai mult decât trei nu pot. Şi aştept răspunsul dumitale!”

 

(F.M. Dostoievski, Demonii,  Editura Cartea Românească, 1981)

 

Criza mondiala, control mondial?

Mugur Isarescu despre inceputul unei noi ordini mondiale prin noua criza financiara mondiala

Criza financiara a fost declansata la ordin

Obama: repetitie pentru Antihrist?

Consens global privind emergenţa unei „guvernanţe” mondiale. Criza ca pretext

Aluatul fariseilor şi al irozilor – frământătura ce dospeşte noul guvern mondial

Liderii mondiali ne pregatesc pentru “Marea Schimbare care va urma!”

Istoria se repeta: CURBE DE SACRIFICIU PENTRU MICII BUGETARI SI PENSIONARI. Inceputul masurilor sociale dure pentru populatie/ CUM SE CLOCESTE O REVOLUTIE

APUSUL LIBERTATII… de acum tot mai pe viu. De ce nu credem, de ce nu vrem sa stim?

IN GALOP CATRE FALIMENTUL MONDIAL. Acordul cu FMI si summit-ul G20

Viziunile Staretului rus Antonie (I)

A doua viziune a Staretului Antonie. Invataturi

Vremea robiei eleniste si a Sfintilor Macabei – semn puternic dat noua, celor de pe urma

DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST, DESPRE ILIE SI ENOH – sinteza invataturii Bisericii

IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (I) – o sinteza explicativa foarte elocventa si documentata privitoare la vremurile pe care le traim

IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism

Enciclica-soc a Papei Benedict, moment crucial pentru viitorul Noii Ordini: “ESTE URGENTA INFIINTAREA UNEI REALE AUTORITATI POLITICE MONDIALE”!

 

 

https://www.cuvantul-ortodox.ro/fragmentul-din-demonii/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Trădarea Generalilor: De ce Armata Venezuelei nu a Tras Niciun Foc?

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Secretele generalului Vlad, ultimul șef al Securității

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Dumitru Buzatu, profesorul de marxism şi leninism care a pus stăpânire pe cel mai sărac judeţ din România

 

Simona Voicu

 

 

Dumitru Buzatu, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Vaslui, cel catalogat drept baronul celui mai sărac judeţ din România,  se mândreşte cu trecutul său de profesor de marxism şi leninism. Iar ascensiunea de la catedră la politica de nivel înalt a fost una fulminantă.

 

Născut pe 12 august 1955, la Ruginoasa, judeţul Iaşi, Dumitru Buzatu şi-a început cariera didactică ca profesor de istorie filosofie la liceele din Vaslui. Fidel doctrinei de stânga, Buzatu s-a alăturat, în 1990 Frontului Salvării Naţionale. După ruperea acestuia, optează pentru aripa PDSR, a prietenului său Ion Iliescu, şi îşi face loc în primul Parlament al României de după ‘89. Cu ajutorul marelui său mentor, ajunge imediat preşedinte al filialei Vaslui a PSDR-PSD, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

 

Dumitru Buzatu a ocupat un fotoliu de deputat din 1992 până în 2004. În decursul celor trei mandate, prezenţa în Parlamentul României a fost una discretă. În prima legislatură, activitatea deputatului Buzatu a fost una timidă, în cei patru ani având doar 14 luări de cuvânt şi o interpelare. Pe parcursul celui de-al doilea mandat, fostul profesor de istorie a prins curaj având 105 luări de cuvânt, şapte declaraîii politice, trei interpelari dar şi nouă iniţiative legislative. Cu o singură excepţie, toate iniţiativele legislative propuse de Dumitru Buzatu în mandatul 1996 – 2000 au fost clasate sau respinse definitiv. Singura care a trecut de votul plenului viza modificarea legii privind sistemul de stabilire a salariului de bază în sectorul bugetar şi a îndemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii funcţii de demnitate public. Tot în cel de-al doilea mandat de deputat, Dumitru Buzatu a avut şi ideea năstruşnică, de a transforma comuna Codăeşti în oraş. Ideea măreaţă a fost fost însă clasată. În timpul exercitării ultimului mandat de parlamentat, liderului PSD Vaslui a urmărit înfiinţarea mai multor comune în judeţ, majoritatea iniţiativelor  legislative vizând acest lucru. Astfel, la iniţiativa lui Buzatu au fost înfiinţate comunele Ibăneşti, Rafaila, Fruntişeni, Pogoneşti,  dar şi oraşul Murgeni.

În 2004, sătul de politica mare de la centru, Dumitru Buzatu revine în teritoriu, ocupând funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui. Fotoliul de deputat a fost predat soţiei sale, Gabriela Creţu, la rându-i profesor de filosofie. Consoarta rămâne deputat timp de trei ani, după care, sătulă la rândul ei de Bucureşti şi de politica de Dâmboviţa, ajunge eurodeputat la Bruxelles.

 

Veleităţi de moşier

 

Deşi şi-a dedicat ultimii 22 ani politicii şi administraţiei, Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, a dobândit o avere rermarcabilă, iar investiţiile în agricultură au toate şansele să îl transforme într-un veritabil moşier. La un an după revenirea din Parlamentul României la Vaslui, din 2005 şi până în 2010 Buzatu a achizitionat peste 10 de hectare de teren agricol atât în judeţul Vaslui (în comunele Zăpodeni şi Ştefan cel Mare), cât şi în judeţul Suceava, la Şaru Dornei. Valoarea terenurilor consemnată în declaraţia de avere este de-a dreptul modică, având în vedere zona în care se află acestea. În judeţul Vaslui, Buzatu deţine peste 7 hectare de teren, în unităţile teritoriale Ştefan cel Mare şi Zăpodeni, comune aflate în apropierea municipiului Vaslui, une fieful PSD este în floare, iar primarii celor două comune sunt fideli preşedintelui Buzatu.

 

Potrivit declaraţiei de avere din 2009, ultima în care are consemnată valoarea de impozitare a terenurilor achiţionate, valoarea celor şapte hectare cumpărate de Dumitru Buzatu la Zăpodeni şi  Ştefan cel Mare este de 7000 de lei!! Asta în condiţiile în care, pe piaţa imobiliară în zona respectivă un hectar costă între 1500 şi 3000 de euro

Terenurile cumpărate în cele două comune, au fost transformate într-o veritabilă fermă pomicolă, suprafeţele fiind plantate cu pomi fructiferi, care sunt deja pe rod. Anul trecut, familia Buzatu – Creţu şi-a sporit domeniile agricole cu încă 5 hectare de teren achiziţionate la Negreşti.

 

Vila cu titlu de anexă gospodărească

 

Potrivit propriilor declaraţii de avere, Dumitru Buzatu şi soţia sa, Gabriela Creţu, actualmente senator, mai deţine două apartamente în Vaslui şi unul în Bucureşti, achiziţionat în 2012 dar şi o vilă de 172 metri păraţi în municipiul Vaslui, construită în 2012.Vila de la Zăpodeni este consemnată în scriptele Primariei Zapodeni dreapt anexa gopodareasca, iar in declaraţie de avere – spatiu de producţie! CJ mai deţine acţiuni la Racova Vaslui (6.350 de euro, valoare la zi) – holdingul milionarului Adrian Porumboiu – şi este coproprietar al firmei CONSBIT Vaslui, deţinând 50% din afacere.

 

  Fiul, angajatul tatălui

 

 Citește și: Alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, miza enormă pentru Mazăre & Constantinescu. Administraţia publică, o afacere „de-a lui Mazăre“

Ca orice părinte preocupat de soarta copilului, preşedintele CJ Vaslui a avut mare grija de  fiul sau, Tudor, oferindu-I un post călduţ, cel de director executiv al Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui (CRAV). Înfiinţat în luna martie 2009, Centrul de Afaceri este o societate care aparţine în proporţie de 70% Consiliului Judeţean, şi 30% Consiliului Local. În plus, Tudor Buzatu îşi urmează tatăl şi pe plan politic. Dacă Dumitru Buzatu conduce Organizaţia Judeţeană a PSD, fiul său este preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD Vaslui. ”Eu sunt mândru că sunt fiul părinţilor mei. Oamenii au ales dupã cum au crezut, nu am fost pus în functie de către tatãl meu, am fost ales de colegii de partid. Nu au mai existat familii de politicieni în România? Nu suntem noi la nivelul familiilor istorice din România, însă mã mândresc cu ceea ce a realizat familia mea în politică”, declara Tudor Buzatu după alegerea sa ca preşedinte al tineretului social democrat.

Buzatu, suspectat că a fost sponsorizat din şpăgile de la Mediu

 

 

Numele lui Dumitru Buzatu este legat şi de unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din judeţ, cel al arestării fostului director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului VasluiMitrea a fost acuzat că, începând din anul 2011, de când a fost monitorizat de procurori, a luat şpăgi în valoare de 1,5 milioane de lei, plus alte sume importante în euro. Din aceşti bani, Mitrea ar fi finanţat campania electorală a liderului PSD Buzatu cu aproape 1 miliard de lei vechi. Conform rechizitoriului, Mitrea a plătit 11 persoane din alte judeţe să vină şi să voteze la alegerile locale din comuna Epureni pentru o rudă de-a sa, precum şi pentru Dumitru Buzatu, candidatul de atunci al PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean. Procurorii l-au interceptat Dumitru Buzatu discutând amizat cu Remus Mitrea. Acesta din urmă a ajuns după gratii, fiind condamnat definitive la opt ani de închisoare cu suspendare. Dumitru Buzatu nici măcar nu a fost audiat de procurorii DNA în acest caz, deşi interceptările celor doi au fost folosite, inclusiv la propunerea de arestare a fostului director de la Mediu, pentru a se arăta influenţa pe care o avea la şefii judeţului.

 

 

Cum îl felicita Buzatu pe directorul şpăgar de la Mediu pentru că voia să scape de un angajat incomod, care nu tolera şpăgile.

 

 

Remus Mitrea: Alo, sã trăiţi, domn’ preşedinte!

Dumitru Buzatu: Salut Remus, ce faci?

…………

Remus Mitrea: Păi, noi… Deci eu, anul trecut, în toamnă, am dat concurs pentru funcţionar public.

Dumitru Buzatu: Îi bine!

Remus Mitrea: – Da, şi m-a fãcut şi funcţionar public, ca să fie treaba mai bunişoară… Acuma aştept să-i… O venit decizia lu’ idioata asta!

Dumitru Buzatu: Da?

Remus Mitrea: Da, gata! Deci…

Dumitru Buzatu: Bravo!

Remus Mitrea: Da, bine acuma… o şters-o, o şters-o oleacă în concediu medical, o prins numai două zile din preaviz, deci când se întoarce mai stã 27 de zile si la revedere. Şi am scãpat de idioata asta.

Dumitru Buzatu: Tot înainte!

Remus Mitrea: Ca să ne putem face si noi treaba linistit

Dumitru Buzatu: Bine puiu!

Remus Mitrea: Bine.

Dumitru Buzatu: Păi ne vedem dupã ce vin de la Bucuresti…

Remus Mitrea: Ne vedem.

Dumitru Buzatu: Să punem la punct toate treburile ăstea.

Remus Mitrea: Şi să punem toate chestiile la punct. Bun, să trăiţi, sănătate!

(fragment interceptare DNA, dosar Remus Mitrea)

 

 Citește și: De unde a plecat, la ce venituri a ajuns şi cum vede ANI averea lui Constantin Nicolescu

Citeşte şi:

Cum a ajuns un traseist politic să ţină hăţurile Bârladului. Povestea baronului roşu cu „liberalism prin vene”

 

Stăpânii politici ai Iaşiului. Ascensiunea şi apogeul lui Gheorghe Nichita şi Relu Fenechiu, baronii care au controlat judeţul transpartinic în ultimii 10 ani

 

 

Marian Oprişan şi lecţia de parvenitism în politica postdecembristă. Cum a ajuns un manechin banal în topul baronilor roşii ai României

 

Eternul bugetar Gheorghe Nichita se lăfăie în luxul din Dealul Copoului

 

Oprişan stă în „fortăreaţa“ mamei

 

Dragoş Benea, sărac lipit în declaraţia de avere, trăieşte în luxul concubinei

 

 Citește și: Căncescu şi Diniţă, de la simpli ingineri, la cei mai bogaţi politicieni din Braşov şi în final la cercetaţi penal

 

https://adevarul.ro/stiri-locale/vaslui/dumitru-buzatu-profesorul-de-marxism-si-leninism-1574176.html

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Baronul saracilor din Vaslui se lafaie in celula de lux,tot pe banii nostri,pentru prescriere…) I s-a înfundat și mega-coruptului pe care PSD îl ține în brațe de 31 de ani! Baronul Buzatu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant cu o șpagă de peste 250.000 de euro

 

 

De

Grigore Cartianu

 

 

A picat, în sfârșit, un mare baron local al PSD: fanariotul primitiv Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui. Acesta a fost arestat preventiv, pentru o șpagă de 1,25 de milioane de lei, cu un flagrant ca la carte făcut de DNA Iași în noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 septembrie 2023).

Se încheie astfel epoca unui exponent de bază al corupției din PSD, parlamentar timp de 10 ani (1992-2012) și președinte al Consiliului Județean Vaslui în ultimii 11 ani (2012-2023).

Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea, din partea omului de afaceri Emil Savin, o geantă maro în care se aflau 2.500 de bancnote de câte 500 de lei – în total, 1.250.000 de lei. Suma reprezenta mita pretinsă de baronul PSD (10% dintr-un contract) pentru a plăti firmei lui Savin sumele cuvenite pentru lucrările executate.

Geanta cu bani a fost primită de Buzatu pe malul unui lac, fiind preluată personal de baronul PSD și pusă în portbagajul propriei mașini. Acolo a fost găsită de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care a organizat flagrantul.

Dumitru Buzatu (68 de ani), unul dintre cei mai vechi lideri PSD și șeful Consiliului Județean Vaslui, a fost prins în flagrant de DNA Iași pe când primea mită 1,25 milioane de lei.

 

Ziua de sâmbătă, 23 septembrie, va fi marcată cu cruce neagră în calendarul parvenirii acestui personaj sinistru: dimineața, Buzatu a fost reţinut pentru 24 de ore (de un procuror de la DNA Iași), iar seara a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile (din partea unui judecător de la Tribunalul Vaslui).

 

Dumitru Buzatu a fost adus la DNA Iași, pentru audieri, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4.00. În prealabil, procurorii anticorupţie făcuseră percheziţii la locuinţa acestuia din comuna vasluiană Ştefan cel Mare. Ulterior, perchezițiile s-au extins și la una din proprietățile lui Dumitru Buzatu din comuna Zapodeni.

Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta îi primise pe malul unui iaz piscicol.

 

VIDEO: Iată cum se ia o șpagă, de către un „profesionist” de la PSD!

 

Comunicatul DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a inculpatului:

 

BUZATU DUMITRU, președinte al Consiliului județean Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

 

În perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).

 

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

 

Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 23 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

 

DNA a arătat țării cât de mare e o șpagă de baron PSD

Tot azi, în jurul prânzului, DNA a postat imagini cu mita de 1,25 milioane lei, din timpul flagrantului.

 

https://www.facebook.com/oficial.Directia.Nationala.Anticoruptie/posts/697300505774432?ref=embed_post

 

În 2017, Buzatu îi numea pe protestatarii #Rezist „răgălii” care se exprimă prin „răgete”

Dumitru Buzatu se află la al treilea mandat în fruntea Consiliului Județean Vaslui, mandate obținute – cu susținerea PSD – în 2012, 2016 și 2020.

 

În luna ianuarie a acestui an, Buzatu a fost reales ca lider al filialei județene Vaslui a PSD. Atunci, el susținea siderant că partidul său nu avea cum să „sărăcească” Vasluiul, pentru că „vasluienii au fost dintotdeauna săraci”.

 

„Când au fost vasluienii bogați, de i-am sărăcit noi?… Să nu avem niciun fel de jenă, pentru că nu am făcut niciun lucru rău”, declara președintelui Consiliului Județean Vaslui.

 

Pe 2 februarie 2017, în timpul marilor proteste #Rezist (anti-corupție, pro-justiție), între sinistra Ordonanță 13 (dată marți, 31 ianuarie, de prim-ministrul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției, Florin Iordache, lacheii lui Liviu Dragnea) și cel mai mare protest din istoria României (duminică, 5 februarie – peste 300.000 de manifestanți în București, peste 600.000 în toată România), Dumitru Buzatu îi jignea pe protestatari anti-corupție, numindu-i „răgălii” care produc „răgete”.

 

El declara absolut sinistruː „Ideea de a dezbate câteva aspecte legate de situația actuală este una foarte bună. Spre deosebire de președintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD și nu mă interesează nici măcar 100.000 de «răgălii» adunate de undeva. Mi-a fost foarte ușor să-i recunosc după răgetele pe care le scot. Am înțeles că este o facțiune ultra-reacționară care habar nu are de comportamentul democratic și de valorile umanitare. Sunt indivizi care se ascund în dosul anonimatului rețelelor de comunicare și, după părerea mea, și câțiva «antrenori» din instituțiile de represiune caracteristice statului capitalist”.

 

Buzatu e și pensionar special! Câștiga de la stat 5.600 de euro pe lună, din salariu și pensii

Averea baronului Dumitru Buzatu, care în ultimele trei decenii a lucrat doar la stat, a crescut constant, an de an. De-a lungul vremii, averea liderului PSD a ridicat numeroase semne de întrebare privind legalitatea.

 

Ultima declarație de avere a lui Dumitru Buzatu, depusă pe 9 iunie 2023, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vaslui, pare o listă nesfârșită de proprietăți.

 

De asemenea, Buzatu are o pensie pentru limită de vârstă (95.820 de lei în 2022, în medie 7.985 de lei pe lună), dar și o pensie specială de la Parlamentul României, ca fost deputat (73.372 de lei în 2022, în medie 6.114 lei lunar).

 

Dumitru Buzatu și-a încasat și binemeritatul salarul de președinte al Consiliului Județean Vaslui: 164.268 de lei în 2022, în medie 13.686 de lei pe lună.

 

Așadar, baronul de Vaslui încasa lunar 27.788 de lei (circa 5.600 de euro) doar de la stat, dar nu-i erau de ajuns: avea nevoie și de șpăgi enorme, de sute de mii de euro pentru un singur contract.

 

Corupție de putere: fosta soție – senatoare; fiul lor – secretar de stat! Pe beyzadé Tudor Buzatu „îl recomandă activitatea în partid și limbile străine”

În 2018, prim-ministrul de atunci, Viorica Dăncilă, a numit în funcții de secretari de stat două beizadele (în original: beyzadé – limba turcă) de baroni PSD: pe Tudor Buzatu (fiul lui Dumitru Buzatu, șeful PSD Vaslui) și pe Dorin Andrei Munteanu (fiul fostului deputat Ioan Munteanu, unul dintre liderii PSD Neamț), potrivit unor decizii publicate în Monitorul Oficial pe 7 martie.

 

Întrebat ce-l recomandă pe fiul său pentru o astfel de poziție, Dumitru Buzatu a reacționat cu tupeu: „Am să răspund o singură dată, adică acum, la acest lucru și pot să vă precizez că a primit recomandarea organizației de tineret pe care o conduce și a organizației de la Vaslui a Partidului Social Democrat și, din punctul acesta de vedere, fiind un post politic, nu cred că este vreo problemă. Îl recomandă ceea ce au considerat cei care i-au dat această susținere. Îl recomandă pregătirea, activitatea în partid, implicarea, cunoașterea limbilor străine”.

 

Tudor Buzatu, fiul lui Dumitru Buzatu și al senatoarei Gabriela Crețu (toți trei, de la PSD), s-a comparat cu Brătienii pentru a explica ascensiunea sa în politică, după numirea ca secretar de stat.

 

„Am pus umărul, mi-am dedicat timpul, resursele financiare și cam toată viața acestei organizații. Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru. Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu – nu că ne-am compara, dar eu în mediul politic am crescut. Am auzit, respirat și mâncat politică. M-am educat pentru asta. Nu m-au luat de undeva și m-au pus într-o funcție, m-au luat dintr-o organizație unde sunt hiperactiv. Dar, da, părinții mei sunt Dumitru Buzatu și Gabriela Crețu”, s-a lăudat Buzatu-junior.

 

Tudor Buzatu a mai spus că nu mai poate fi catalogat drept un tânăr în politică, pentru că se apropia de 40 de ani. El a adăugat ironic: „Din păcate, nu-mi pot ucide părinții”.

 

Nu doar PSD-ista Viorica Dăncilă l-a numit pe Buzatu-junior secretar de stat. Și Nicolae Ciucă (PNL) a făcut o numire similară, patru ani mai târziu.

 

În 2022, premierul Nicolae Ciucă l-a numit pe Tudor Buzatu secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

 

S-a prăbușit totul: baronul Buzatu – exclus din PSD; fosta soție – suspendată din partid; fiul lor – obligat să plece din Guvern

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost exclus sâmbătă din PSD. Fosta sa soție, senatoarea Gabriela Crețu (cei doi sunt divorțați „în acte” din 2015), a fost suspendată din PSD. Fiul lor, Tudor Buzatu, a demisionat din funcția de secretar de stat, la solicitarea conducerii PSD.

 

Președintele partidului, Marcel Ciolacu, s-a grăbit să anunțe, la finalul ședinței Biroului Permanent Național de sâmbătă: „Am luat trei decizii, respectiv excluderea domnului Dumitru Buzatu din PSD, numirea ca președinte interimar al organizației PSD Vaslui a vicepreședintelui Dragoș Benea. Am luat act de demisia din funcția de secretar de stat a domnului Tudor Buzatu și am propus colegilor mei și suspendarea din funcția de membru al partidului a doamnei Gabriela Crețu”.

 

Originară din Târgu Frumos, județul Iași, Gabriela Crețu a ajuns la Vaslui ca profesor de științe socio-umaniste. Licențiată în filosofie și istorie, a predat la mai multe licee din Vaslui, până în anul 2004, când a candidat la alegerile parlamentare din partea PSD, fiind aleasă deputat.

 

Gabriela Crețu se află la al patrulea mandat de parlamentar din partea PSD. Ea a avut un mandat de deputat (2004-2007) și trei mandate de senator (obținute în 2012, 2016 și 2020). Între acestea, s-a bucurat și de jumătate de mandat de europarlamentar (ianuarie 2007 – iunie 2009).

 

 

Gabriela Crețu și beizadeaua sa, Tudor Buzatu

Fosta soție (senatoare PSD): „Eu cred că i s-a înscenat totul”

Senatoarea Gabriela Crețu, fosta soție a președintelui Consiliului Județean Vaslui, s-a declarat revoltată de decizia prin care a fost suspendată din partid.

 

„Care sunt motivele pentru care eu am fost suspendată din partid?! Dacă era vreun motiv, atunci membrii PSD trebuie să aibă opinii și să le discute, nu așa… Pe mine nu m-a sunat nimeni, nu m-a anunțat nimeni să spună care e motivul suspendării”, s-a lamentat Gabriela Crețu într-o intervenție la Digi 24.

 

Aceasta mai spus că oricum nu mai avea demult timp legătură cu Dumitru Buzatu și a ținut să divorțeze oficial tocmai pentru a clarifica situația bunurilor: „Eu oricum eram despărțită de el și am ținut să clarificăm totul, ca să nu mai trimitem de la unul la altul declarații de avere”.

 

Gabriela Creţu s-a revoltat și pe grupul de comunicare al senatorilor PSD: „Aştept explicaţie statutară şi legală pentru suspendarea mea din partid. Voi face contestaţie la Comisia de integritate”.

 

Ea a intervenit și la Antena 3, susținând – halucinant! – că lui Dumitru Buzatu i s-a înscenat totul! „Reacția noastră, a celor din PSD Vaslui… suntem toți în sedință. E clar: credem că președintelui nostru de organizație i s-a înscenat totul. Chiar dacă ar fi adevărat, nu înțeleg de ce am eu o responsabilitate în acest moment. Suntem despărțiți de mai bine de 20 de ani și divorțați legal din 2015. Am o relație colegială, lucrăm împreună. De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit 33 de ani?”

 

Gabriela Crețu spune că nu știa nimic de afacerile fostului soț: „Am condus campanii, am câștigat eu personal cinci dintre ele, eu fiind la al cincilea mandat (unul de deputat, trei de senator și unul de europarlamentar – n. red.). Eu nu știu nimic despre afacerile lui. Avea ferma la care lucra foarte mult, dar era administrată de altcineva, conform legii. Alte lucruri nu știu, că nu-l întreb pe fostul meu soț ce face în fiecare zi. De ce mă întrebați pe mine despre averea lui? Faceți aceeași eroare ca PSD. Nu cred că are așa mare avere. Numărați metrii pătrați… dar de ce mă întrebați pe mine?!”

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Filmulețul de 49 de secunde care-l îngroapă pe baronul Buzatu. DNA a făcut publică secvența-cheie a flagrantului: primirea șpăgii de peste 250.000 de euro

* VIDEO. A doua filmare cu care DNA îl zdrobește pe șpăgarul Buzatu

* STENOGRAME. Buzatu: „Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Vin, pescuiesc 5 minute și plec!” / Martor: „Îi spun lui Emil să vină cu «mâncarea caldă»”

* Pieleanu: „Buzatu e prietenul meu, sper să-și demonstreze nevinovăția!”. Chirieac: „Era cu metafizica, nu părea șpăgar ordinar”

* Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

* Firele tragediei de pe Autostrada Moldovei duc la Grindeanu: muncitorii care au spart conducta lucrau nesupravegheați! De doi ani, Ministerul Transporturilor n-a angajat diriginți de șantier

* În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

 

 

Det.aici

 

https://ziaristii.com/s-infundat-si-mega-coruptului-pe-care-psd-il-tine-brate-de-31-de-ani-baronul-buzatu-fost-arestat-preventiv-pentru-30-de-zile-dupa-ce-fost-prins-flagrant-cu-o-spaga-de-peste-250-000-de/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

(De  sub aripile ex-menegeritei Ana Rinder, actual deputat în Parlamentul României, ingerul mortii din morga spitalului a devenit ”sfant”,hirotonisit in cuibul mortii si de alti  prea-fericiti …) Mafia morții la Spitalul Vaslui: cum își bate joc Ionuț Sârbu de familiile îndoliate, protejat de baronii locali

 

 

De catre Sorin Saizu

 

Dacă există un loc unde moartea nu înseamnă doar durere, ci și profit gras, acela este morga Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Acolo, un personaj sinistru, protejat ani la rând de rețeaua de baroni PSD din județ, își derulează nestingherit afacerile cu cadavrele celor care și-au găsit sfârșitul în spital. Numele său: Ionuț Sârbu, stăpânul morții la Vaslui.Acest individ, care de peste un deceniu este tolerat și chiar sprijinit de conducerea Consiliului Județean Vaslui și de managerii spitalului, a transformat suferința familiilor îndurerate într-o afacere de sute de mii de lei. Sub oblăduirea baronului Dumitru Buzatu, care l-a crescut și protejat, Sârbu a devenit un veritabil “lord al morții”, impunând un sistem mafiot de taxare a deceselor și obligând rudele îndoliate să cotizeze, altfel nu-și pot îngropa liniștiți morții. Și pentru că nimic nu se pierde, totul se transformă în moșteniri politice, Buzatu, aflat acum în control judiciar, i l-a lăsat moștenire pe Sârbu noului președinte al Consiliului Județean, Ciprian Trifan, care îl tolerează și îi permite să-și continue afacerile murdare.

 

“Plătești, sau îți lași mortul să putrezească!”

 

Sistemul funcționează astfel: dacă ai avut nenorocul să pierzi pe cineva drag la Spitalul Județean Vaslui, te lovești de un zid de corupție și șantaj. Vrei să-ți ridici ruda decedată? Nu se poate decât prin firma de pompe funebre a lui Ionuț Sârbu. Dacă îndrăznești să refuzi, birocrația devine brusc imposibilă: certificatul de deces întârzie suspect de mult, corpurile nu sunt predate la timp, iar autopsierul și rețeaua lui îți spun, pe un ton amenințător, că “aici așa se face”…Sumele percepute sunt halucinante. Rudele unei persoane decedate ne-au reclamat revoltate că pentru o îmbălsămare ilegală, fără chitanță, Sârbu ar fi încasat 1.650 de lei de la o familie îndurerată. Pe ce s-au dus banii? 400 de lei pentru îmbrăcarea mortului, 600 de lei pentru îmbălsămare și 500 de lei pentru “medicul” care a semnat certificatul constatator la 12 ore de la deces. Totul fără acte, fără facturi, fără chitanțe. Și dacă cineva are curajul să întrebe de legalitatea acestor taxe? Amenințările vin imediat. Atunci când fiul persoanei decedate i-a spus celui care a făcut îmbălsămarea că nu el trebuia să o facă, ci Ionuț Sârbu, omul a reacționat imediat: “Ai grijă ce vorbești, orașul ăsta e mic și ne mai vedem!”

 

Un monopol macabru protejat de șefii județului

 

În anul 2024, peste 500 de vasluieni au pierdut lupta cu boala în acest spital. Dintre aceștia, 450 de cazuri au fost preluate de firma de pompe funebre a lui Sârbu. O coincidență? Deloc. Este o afacere controlată cu mână de fier. La Vaslui, dacă nu plătești tribut lui Sârbu, nu ai dreptul la o înmormântare decentă. Este o lege nescrisă în morga spitalului: cine nu cotizează la bugetul autopsierului Sârbu, “a murit degeaba”. Cadavrele rămân zile întregi neeliberate, iar familiile sunt presate să accepte tarifele impuse de rețea. Aceasta este moștenirea baronului Dumitru Buzatu, cel care îl proteja și îl numea „băiatu’ ăla al nostru”. După ce Buzatu a fost prins în flagrant cu geanta de bani, te-ai fi așteptat ca lucrurile să se schimbe. Dar noul președinte al Consiliului Județean, Ciprian Trifan, a preluat “moștenirea” și îl lasă pe Sârbu să-și continue liniștit regimul de teroare. Iar dacă cineva îndrăznește să reclame, dosarele dispar, iar poliția și procurorii ridică din umeri.

 

 

Familia Sârbu – afaceri de zeci de mii de euro din suferința oamenilor

 

Pentru ca mecanismul de exploatare a familiilor îndurerate să funcționeze perfect, soția lui Ionuț, Nicoleta Sârbu, a fost și ea angajată la Serviciul Județean de Medicină Legală. Concursul pentru post? O formalitate? A fost admisă cu un punctaj de 85 de puncte, iar acum, împreună, controlează tot ce înseamnă moarte și afaceri funerare în Vaslui. De asemenea, fratele lui Ionuț Sârbu lucrează tot la morgă.  Despre individul cu pricina se spune că ar face îmbălsămări și el în locul lui Ionuț cu toate că este încadrat ca om de serviciu.

 

Însă familia Sârbu nu s-a mulțumit doar cu mafia de la morgă. Ei oferă și servicii de catering pentru praznice! Mâncarea, până nu demult, era gătită în condiții insalubre, dar nici DSP, nici DSVSA, nici OPC, nici Poliția nu au îndrăznit să intervină. De ce? Pentru că rețeaua Sârbu este protejată. Este greu de imaginat că, într-un stat care se pretinde european, un individ ca Ionuț Sârbu poate să-și continue nestingherit afacerile, sub protecția politicienilor locali. Dar la Vaslui, legea este opțională pentru unii. Ciprian Trifan, noul președinte al Consiliului Județean, închide și el ochii. Ana Rinder, fostul manager al spitalului, actual deputat în Parlamentul României i-a tolerat “activitatea”, deși plângerile împotriva lui Sârbu sunt nenumărate.

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

Baronii spitalelor se intorc. Prin concurs

 

 

Un fost director de spital se pregateste sa revina pe functie prin concurs, dupa ce a condus pagubos una dintre cele mai mari unitati sanitare de stomatologie din tara. Marian Vladimir Constantinescu a fost, vreme de 12 ani, directorul Spitalului de stomatologie „Prof. Dr. Dan Theodorescu“ din Bucuresti. Despre faptele sale de manager , care au adus prejudicii spitalului, vorbeste un raport de audit efectuat la putina vreme dupa ce a fost inlocuit de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, cu un manager interimar. Cu toate acestea, el candideaza acum la conducerea unitatii sanitare, postul sau fiind sigur chiar inainte de a se termina concursul national ce urmarea instalarea unor manageri profesionisti. Spitalul platea factura fetitei Pe 30 august 2006, la cabinetul ministrului Nicolaescu a fost depus raportul de audit ce a urmarit legali-tatea modului in care a fost administrat spitalul pe parcursul anului 2005 si pe pri-mul semestru al anului 2006. Concluzia: datorii de peste sase miliarde de lei. Motivul: aproape orice, de la achizitii publice dubioase pina la decontarea unor cheltuieli personale din banii spitalului. Astfel, mai multe persoane care nu erau angajate in spital au primit telefoane mobile si abonamente platite din bugetul unitatii sanitare. Printre acestea s-a aflat si fata directorului Constantinescu. Auditul arata ca platile de peste 600 de mi-lioane de lei au fost ilegale si se impune recuperarea lor. Service la aparate moarte Pentru intretinerea aparatelor medicale din spital, directorul Constantinescu a incheiat un contract de prestari servicii cu SC Tehnodental Service din Bucuresti. Numai ca in contract nu era specificat costul intretinerii fiecarui aparat, ci s-a trecut direct o suma totala, care urma sa fie platita in fiecare luna. Asa se face ca, dupa cum reiese din concluziile auditului, in acte apar ca fiind reparate inclusiv aparate care de fapt nu functionau ori fusesera deja scoase din uz. Dar nici inventarul spitalului nu a fost efectuat conform legii, raportul aratind ca acesta a avut „un caracter formal“. Nicolaescu nu se mira Ministrul Nicolaescu a spus ca nu stie nimic despre raportul de audit depus la cabinetul sau si ca nu il poate impiedica pe Constantinescu sa cistige postul de manager. „E posibil sa mai apara astfel de cazuri. Doar in instanta isi poate pierde postul de manager, daca intra prin concurs“, a adaugat Nicolaescu. Pe parcursul zilei de ieri, l-am contactat pe Marian Constantinescu, dar cind a auzit cine il cauta, ne-a inchis telefonul. De atunci nu a mai raspuns pentru a-si sustine punctul de vedere. Noul director e cel vechi La concursul pentru postul de manager al spitalului s-au inscris trei candidati: Marian Vladimir Constantinescu (fostul director), Victor Ghita (actualul manager interimar) si Violeta Talmasan. Numai ca dupa primele doua probe, doar Constantinescu mai poate ocupa functia. Ceilalti doi au fost evaluati la testul grila si la proba de management cu note care, nici in situatia in care ar obtine punctaj maxim la proba de interviu, nu pot alcatui o medie generala de peste opt, conditie necesara validarii functiei de manager.

 

 

 

 

https://acasa.ro/social-125/baronii-spitalelor-se-intorc-prin-concurs-91090.html?uord=mpyxnFSfiuZ_Lm%3DaJT_TJUVPMG7xM3-dQ2x-y9AwnFOiguVtYqKvJD2hOminUHyBQueHYqMbrFRTsGKFpHCHU2ivJGcRKH7RLWcxWuKfQ2x-oq2hlqd8tuZpXSXkVmpFK%3DSEL0Q0

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

(De neuitat…) ‘România suferă din cauza prea multor baroni şi baronese’

 

 

 Guvernul meu a fost nevoit să retragă 400.000 dolari alocaţi pentru lupta împotriva corupţiei din sistemul de distribuţie a medicamentelor şi alte domenii de asistenţă sanitară, pentru că ministerul nu a reuşit să răspundă nici unei propuneri de parteneriat din partea noastră, timp de nouă luni.

 

La final de mandat, Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Michael Guest, trece în revistă relaţiile pe care le-a avut cu autorităţile române.

 

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, că în România problema corupţiei nu este doar una internă, afectând şi interesele SUA şi limitând relaţiile pe care Statele Unite vor să le aibă cu România.Referindu-se la evoluţia democraţiei şi a economiei de piaţă Michael Guest a declarat:” Fără îndoială există progrese. O mare parte a privatizării este completă, cu excepţia sectoarelor energie şi transporturi. Refoma taxelor şi a pieţei muncii sunt în derulare, companiile străine ajută industria românească să devină mai competitivă, iar datele statistice privind macroeconomia sunt stabile, solide.”

 

„Tocmai aţi avut alegeri libere şi corecte, cu mai multă atenţie acordată problemelor locale faţă de alegerile anterioare, din câte mi s-a spus. Ţara se află, cu siguranţă, pe drumul cel bun.” a adăugat domnul Guest.

 

Probleme nerezolvate…………………………………………………………

 

Det. Aici

 

 

https://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2004/07/040707_guest_critica_baroni.shtml

 

 

////////////////////////////////////////////

 

(Amintiri nesfarsite din spitale inbolnavite pe veci…) Dr. Daiana Voiculescu: „Baronii din Sănătate au moștenit sistemul de la părinții și socrii lor, personaje bine poziționate în lumea lui Ceaușescu”

 

 

Medicul Daiana Voiculescu a părăsit România în urmă cu 24 de ani. A refuzat să dea șpagă 7.000 de dolari pentru a ocupa un post în București. În acea perioadă, la parterul Spitalului Municipal, acolo unde își făcea tânăra rezidențiatul, își instala biroul firma Hexi Pharma.De care aveam să aflăm mai târziu că dilua dezinfectanții pe care-i vindea spitalelor din România. În anii ’90, „Sistemul”, cum spunem mereu conspirativ fără să știm exact la ce ne referim, își instala primele avanposturi.Voiculescu a refuzat compromisul, a luat meditații la engleză cu o profesoară într-un apartament din Dristor și s-a pregătit pentru examenele legate de certificarea ECFMG, necesară pentru medicii străini care doreau să lucreze în spitalele din SUA. A fost acceptată în 1996 la Vanderbilt University din Nashville, într-un program performant de anestezie.În prezent e profesoară la New York University Grossman School of Medicine și e directoarea Departamentului de Terapia Durerii la Spitalul Bellevue.

 

Când New York-ul a intrat sub asediul Covid-19, și-a delegat atribuțiile de conducere și a ales să lucreze în prima linie. Ea și colegii ei și-au întocmit testamentele și au fost martori unii pentru alții.

 

Spune că în ultimele luni a înțeles încă o dată de ce crizele medicale și nu numai se depășesc mai ușor când sunt gestionate de lideri adevărați, care respectă protocoale, conduc echipe, știu că succesul lor depinde de forța acestora și nu se lasă conduși de orgolii.Și-a amintit de medicii-dumnezei de acasă, de întâmplările care au determinat-o să plece, de țesătura de corupție, incompetență și complicitate care ține captiv sistemul sanitar din România.

 

Ne-am propus un interviu despre felul în care gestionează americanii bătălia cu SARS-CoV-2. După un schimb de e-mailuri, a ieșit ceva mai mult: mărturia unui medic care a ales să nu trăiască în minciună.

 

„În condiții de criză liderii fac diferența”

Det. Aici

 

https://pressone.ro/dr-daiana-voiculescu-baronii-din-sanatate-au-mostenit-sistemul-de-la-parintii-si-socrii-lor-personaje-bine-pozitionate-in-lumea-lui-ceausescu

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Judecătorul Gheorghe Stan de la CCR s-a însurat. Nașii, aleși pe sprânceană: doi ieșeni cu dosare penale grele

 

 

Autor: Cristi Tanasa

 

Judecătorul Gheorghe Stan de la CCR s-a însurat, la 49 de ani și, potrivit unor surse PRESShub care au participat la eveniment, aleasa lui Stan este nepoata fostei judecătoare CCR Mona Pivniceru.

 

Evenimentul a avut loc în sâmbătă, la un restaurant de pe malul lacului Floreasca din București.

 

Fostul procuror, cunoscut public și ca Giani, este în prezent judecător la Curtea Constituțională, numit în funcție de Camera Deputaților în mandatul lui Liviu Dragnea.

 

 

Nași din partea miresei au fost judecătoarea Sabina Daniela Adomniței de la Curtea de Apel București și soțul acesteia, Cristian.

 

Cel din urmă așteaptă soluția definitivă într-un dosar de corupție unde la fond a fost condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupție.

 

REPORTERIS îți recomandă și …

Motivația CCR privind respingerea contestațiilor la candidatura lui Călin Georgescu

Naș din partea lui Gheorghe Stan a fost Viorel Cozma, patronul societății Conest Iași. Firma are mai multe contracte publice semnate cu Primăria condusă de Mihai Chirica.Viorel Cozma a fost condamnat în urmă cu 14 ani pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune. La rândul său, primarul este dublu trimis în judecată în dosare penale de corupție.

 

Citește articolul integral pe PRESShub

 

https://reporteris.ro/actualitate/justitie/presshub-judecatorul-gheorghe-stan-de-la-ccr-s-a-insurat-nasii-alesi-pe-spranceana-doi-ieseni-cu-dosare-penale-grele-2/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(Cum se imbogatesc cei saraci si NE/curati? Dezmăț imobiliar: lui Chirica i-a mai răsărit o vilă în curte. Cinci case în 9 ani!

 

 

Săptămâna trecută, familia Chirica și-a părăsit imobilul din Platoul Însorit (Galata) și s-a mutat peste gard, 10 metri mai încolo, într-o nouă casă de lux! În august 2018 dăduse 250.000 de euro pe o proprietate în Centrul Iașului, lângă Bolta Rece. În paralel, a făcut amenajări de lux la încă o vilă și s-a mutat în ea. Cu ce bani? La Frasin (Suceava) are un conac de 200.000 de euro, trecut pe o firmă-fantomă. Fostei soții i-a lăsat o altă vilă de peste 200 mp.

 

Aventurile imobiliare ale primarului n-au nicio limită și nicio explicație care să stea în picioare…Primarul Mihai Chirica a dat o nouă lovitură imobiliară. De la începutul lunii august 2019, s-a mutat într-o altă casă. Culmea, vila, parte a unui duplex, nu doar că se află în același ansamblu imobiliar, Platoul Însorit din Galata, dar e chiar gard în gard cu imobilul în care a stat până acum.Ghid turistic Iași…

 

Despre casa așa-zis veche, Mihai Chirica a afirmat, în mod categoric, în cadrul unui interviu din iunie 2019 că este a soacrei sale…

 

 

 Cea în care abia s-a mutat, pe numele cui e? Chirica a refuzat să răspundă întrebărilor pe care REPORTER DE IAȘI i le-a adresat în această speță. Aceasta este prima dezvăluire.

 

Det. Aici

 

 

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

DOCUMENTAR EXCLUSIV ROMÂNIA TV Cum a fost acaparată România de reţeaua lui Soros

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

EFECTUL RECORDER, PANICĂ MARE!

 

https://www.youtube.com/watch?v=k5Z6-LwFyoo

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Despre statul paralel al viespilor și termitelor și despre finanțarea lor de către UEropeni

De Gheorghe Piperea

https://www.youtube.com/watch?v=u7LfFQ11kQk

 

 

 

 

 

HITLER ȘI PUTIN: 1938 ȘI 2022

 

de Paul Gavrilyuk

 

 

Hitler și-a ținut discursul din 12 septembrie 1938 la Reichstag-ul german cu câteva săptămâni înainte ca tancurile germane să treacă peste granița germano-cehă pentru a invada Cehoslovacia; Putin și-a ținut discursul din 21 februarie 2022 în fața națiunii ruse, în timp ce dădea ordine ca tancurile rusești să treacă granița rusă cu Ucraina de Est.

 

Ca principal motiv al invaziei, Hitler a prezentat nemulțumirile majore ale minorității germane de 3,5 milioane din Cehoslovacia; Putin citează adesea opresiunea imaginară a vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina drept principalul motiv al invaziei sale în 2014 și acum în 2022. Sunt un ucrainean rusofon. Știu din experiență personală că afirmația lui Putin este o minciună. Ucraina este o țară bilingvă, unde rusa este aproape la fel de comună ca și ucraineana. Vorbitorii de rusă din Ucraina au drepturi civile mai largi decât omologii lor din Rusia lui Putin.

 

În timp ce Hitler se plângea de opresiunea imaginară a etnicilor germani din Cehoslovacia, avea deja cinci ani de când începuse persecuția evreilor din Germania. De fapt, primele lagăre de concentrare au apărut încă din 1933 și au fost publicate 400 de decrete și regulamente pentru a restrânge drepturile publice și private ale evreilor. Pe măsură ce Putin răspândea minciuni despre opresiunea vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina, a început să-i asuprească și să-i persecute cu brutalitate pe tătarii din Crimeea, imediat după anexarea ilegală a Crimeei în 2014. Persecuția tătarilor este bine documentată.

 

În discursul său, Hitler pune la îndoială existența cehilor ca națiune, referindu-se la ea drept „așa-numita națiune a cehilor” și dând vina pe Tratatul de la Versailles (1919) pentru că a creat „starea anormală a Cehoslovaciei”. La fel ca Hitler înaintea lui, Putin afirmă în discursul său că „Ucraina de fapt nu a avut niciodată tradițiile statului real” și atribuie „Rusiei Bolșevice, Comuniste” crearea unei națiuni care existase cu secole înainte de întemeierea Moscovei. Cu alte cuvinte, Hitler a negat de unul singur calitatea de stat Cehoslovaciei; Strategia lui Putin cu Ucraina este foarte asemănătoare. Ambele au fost susținute de marea majoritate a populației din țările lor; amandoi au și idioți utili in străinatate, dispusi să le creadă prostiile.

 

Principala plângere a lui Hitler a fost înfrângerea și umilirea Germaniei după Primul Război Mondial (1918). Ranchiuna persistentă a lui Putin este dizolvarea pașnică a Uniunii Sovietice în 1991, pe care el a numit-o  „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului [al XX-lea]”. Putin crede că o anumită versiune a Imperiului Rus ar putea fi încă reconstituită, iar scopul său imediat este invadarea Ucrainei. Cu toate acestea, există motive întemeiate să credem că nu se va opri la Ucraina.

 

Discursul lui Hitler include următoarea promisiune: „Am declarat că granița dintre Franța și Germania este una definitivă”. El susține ulterior că „Germania nu are interese în Occident, iar zidul nostru vestic este pentru totdeauna granița Reich-ului la vest”. Astăzi, știm cum s-a terminat asta. În mod remarcabil, Putin nu dă nici-un fel de asigurăre cu privire la integritatea granițelor națiunilor vecine, în special a statelor baltice și a Poloniei. Bilanțul lui Putin de până acum vorbește de la sine: a încălcat granițele Moldovei în Transnistria (1992) și a anexat două zone din Georgia (2008) și aproape o șeptime din Ucraina (2014, finalizată în 2022).

 

Pactul de la München din 30 septembrie 1938 a forțat Cehoslovacia să cedeze o mare parte din teritoriul său și i-a dat lui Hitler permisiunea de a ocupa regiunile predominant vorbitoare de germană ale țării. Cu toate acestea, această încercare a marilor puteri europene de a-l liniști pe Führer nu a făcut decât să-l încurajeze la o agresiune ulterioară. În mod similar, acordurile de la Minsk din 2015, care au fost în general dezavantajoase pentru Ucraina, au permis Kremlinului să folosească conflictul înghețat ca vehicul al destabilizării Ucrainei. Lăsând tancurile rusești să intre în mod deschis pe teritoriul Ucrainei de Est, Putin a anulat orice acorduri semnate anterior de respectare a suveranității teritoriale a Ucrainei, inclusiv cele încheiate la Minsk.

 

Hitler a acționat ca un dictator, s-a identificat cu națiunea germană și a cerut sacrificii germanilor. Putin a devit dezechilibrat și se va transforma într-un dictator prin logica războiului căruia i se opune restul lumii.

 

În al Doilea Război Mondial, Ucraina, Belarus și Polonia au devenit „zonele de sânge” care au suferit cel mai mult în ceea ce privește pierderile pe cap de locuitor. Dacă Putin vrea să treacă la Kiev, mantra președintelui Biden că NATO va proteja militar doar aliații NATO nu este suficientă pentru a limita conflictul. Nimeni nu putea anticipa, în 1938, că anexarea Austriei și ocuparea Cehoslovaciei vor duce la un război care va costa peste 75-80 de milioane de vieți omenești. De asemenea, anexarea Crimeei de către Putin și ocuparea Ucrainei de Est ar putea duce la cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului nostru. Lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial vor ajuta lumea să vadă și să prevină această catastrofă?

 

Paul Gavrilyuk deține catedra Aquinas în Teologie și Filosofie la Universitatea St. Toma, Sf. Paul, Minnesota.

 

Ortodoxia Publică (Public Orthodoxy) încearcă să promoveze conversația, oferind un forum pentru perspective diverse asupra problemelor contemporane legate de creștinismul ortodox. Pozițiile exprimate în acest eseu sunt exclusiv ale autorului și nu reprezintă neapărat opiniile editorilor sau ale Centrului de Studii Creștine Ortodoxe.

 

 

https://publicorthodoxy.org/ro/2022/02/23/hitler-si-putin/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Trei sferturi dintre tezele de doctorat de la Academia de Politie, suspecte de plagiat

 

Raportul Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne – emis dupa exact doua luni de verificari facute la Academia de Politie – scoate la iveala informatii socante despre in una dintre cele mai importante institutii de invatamant superior din Romania; una menita sa pregateasca „oameni ai legii”, scrie Pressone.

 

Realitatea, pe scurt: 74,3% dintre tezele sustinute in perioada 2011-2016 la Academia de Politie – si trecute deja printr-o prima verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat.

 

Frapant este ca 10 dintre tezele identificate cu procente foarte mari de continut posibil plagiat apartin unor cadre didactice din Academie, iar alte cinci unor angajati in pozitii administrative. Totusi, nicio lucrare stiintifica nu a fost pana acum verificata de Comisia de Etica dupa standardele legale in materie de integritatea academica. Printre ele se afla inclusiv teza de doctorat a unui decan – cel al Facultatii de Jandarmi.Alte sase teze de doctorat ale unor cadre didactice de la mai multe universitati private din intreaga tara, sustinute la Academia de Politie, se presupune ca au fost plagiate.

 

Citește și:

 

Numarul 2 din Ministerul de Interne a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat

 

 

Acestora li se adauga alte 37 de teze posibil plagiate ale unor angajati in principal in sistemul public; majoritatea din Ministerul de Interne – dar si din sistemul judiciar (printre ei, seful Inspectiei Judiciare, despre care PressOne a scris in exclusivitate ca a plagiat, si un procuror din Parchetul General).

In total, 58 de teze de doctorat sustinute in perioada 2011-2016 sunt suspecte de plagiat. 58 de teze de doctorat pe care Comisia de Etica a Academiei inca nu le-a verificat pentru a vedea daca sunt, intr-adevar, plagiate. Insa, aceeasi Comisie de Etica s-a grabit, chiar anul acesta, sa-i exonereze – printr-un ansamblu de contorsiuni juridice si logice, care ar pica orice examen de integritate din orice instanta academica a lumii – pe fostul rector al Academiei de Politie, Adrian Iacob, si pe seful Directiei Generale Anticoruptie din MAI, Catalin Ionita.

 

Det. aici

 

https://www.wall-street.ro/articol/Social/244226/trei-sferturi-dintre-tezele-de-doctorat-de-la-academia-de-politie-suspecte-de-plagiat.html?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Falsul slogan “libertate, egalitate, fraternitate” este deconspirat in ”Cartea neagra a Revolutiei Franceze”… Discursul lui Soljenițîn la inaugurarea Memorialului Vendeea

 

Memorialul de la Vendeea este construit în apropiere de Boulogne şi de Muzeul de Istorie de la Vendeea. Clădirea comemorativă a fost realizată de Agenţia „Christine de Vichet şi Philippe Noir” şi aduce un omagiu victimelor războiului de la Vendeea, în special celor 564 de victime ucise de ultima coloană General Cordellier.De asemenea, se aduce un memoriu tuturor victimelor sistemului totalitar, iar aceasta este motivul pentru care Aleksandr Soljeniţîn a inaugurat monumentul în 1993.

 

Două au fost marile discursuri cu care Aleksandr Soljeniţîn a scandalizat America şi Europa Occidentală, devenind de atunci încolo, pentru cei mai mulţi, un indezirabil. Unul dintre ele a fost rostit în Franţa, la Vendée, pe o ploaie infernală, în faţa câtorva mii de oameni, în toamna lui 1993, cu prilejul comemorării a 200 de ani de la primul mare genocid din istoria modernă a lumii, pe care Soljeniţîn l-a denunţat fără menajamente, arătând tuturor abominabila crimă a Revoluţiei Franceze, ce masacrase cel puţin 117.000 de creştini (cf. Le livre noir de la Révolution Français, Cerf, 2008).

 

Domnule preşedinte al Consiliului General al Vendeei, dragi vendeeni,

 

 Cu două treimi de secol în urmă, copil fiind, citeam deja cu admiraţie povestirile care evocau revolta din Vendeea, atât de curajoasă, atât de disperată. Dar niciodată nu mi-aş fi putut închipui, nici măcar în vis, că, în zilele bătrâneţii mele, voi avea onoarea de a inaugura monumentul în cinstea eroilor, în cinstea victimelor acestei revolte.

 

Douăzeci de decenii s-au scurs de atunci, timp în care fiecare ţară a evoluat diferit. Nu numai în Franţa, ci şi în alte părţi, revolta din Vendeea şi represiunea sa sângeroasă şi-au găsit alte şi alte lămuriri, mereu reînnoite. Aceasta deoarece evenimentele istorice nu sunt niciodată cu adevărat înţelese în incandescenţa pasiunilor care le însoţesc, ci de departe, atunci când trecerea timpului le-a mai răcit.

 

Multă vreme, am refuzat să auzim şi să acceptăm ceea ce strigau cei ce piereau, cei ce erau arşi de vii, ţăranii dintr-un ţinut de oameni harnici, pentru care Revoluţia părea să fi fost făcută şi pe care aceeaşi Revoluţie i-a oprimat şi umilit în modul cel mai îngrozitor.

 

Ei bine, da, aceşti ţărani s-au revoltat împotriva Revoluţiei. Toate revoluţiile dezlănţuiesc în oameni instinctele barbariei celei mai elementare, forţele opace ale invidiei, lăcomiei şi urii; contemporanii înţeleseseră foarte bine acest lucru. Au plătit un tribut greu psihozei generale, într-o perioadă în care fie şi numai un comportament de om politic moderat – sau aparenţa lui – trecea drept o crimă.

 

Secolul XX a estompat, în ochii umanităţii, aureola romantică care învăluia Revoluţia din secolul al XVIII-lea. O dată cu trecerea anilor, oamenii au sfârşit prin a se convinge, prin propria lor nefericire, de faptul că revoluţiile distrug caracterul organic al societăţii, că ruinează cursul natural al vieţii, că anihilează cele mai bune elemente din viaţa publică, lăsând terenul liber pentru cele mai rele. Nici o revoluţie nu poate îmbogăţi o ţară; câţiva descurcăreţi fără scrupule provoacă nenumărate morţi, o pauperizare extinsă şi, în cazurile cele mai grave, o degradare de durată a populaţiei.

 

Cuvântul „revoluţie” însuşi, din latinescul revolvere, semnifică a te rostogoli înapoi, a reveni, a resimţi, a reaprinde. În cel mai bun caz, a provoca dezordine. Cu alte cuvinte, un şir întreg de semnificaţii prea puţin atrăgătoare. În zilele noastre, în lumea întreagă, cuvântul „revoluţie” nu mai este însoţit de epitetul „mare” decât cu circumspecţie şi, de multe ori, cu multă amărăciune.

 

Înţelegem acum din ce în ce mai bine că efectul social dorit cu atâta ardoare poate fi obţinut printr-o desfăşurare evolutivă normală, cu infinit mai puţine pierderi şi fără sălbăticie generalizată. Trebuie să ştim să chivernisim cu răbdare ceea ce ne oferă fiecare zi din prezent. E vană speranţa că revoluţia poate regenera natura umană. Acesta este lucrul pe care îl sperase revoluţia voastră, şi încă mai mult a noastră.

 

Revoluţia franceză s-a desfăşurat în numele unui slogan intrinsec contradictoriu şi irealizabil: “libertate, egalitate, fraternitate”. În viaţa socială, libertatea şi egalitatea tind să se excludă în mod natural, sunt antagonice una alteia! Libertatea distruge egalitatea socială – acesta este chiar unul din rolurile libertăţii –, iar egalitatea restrânge libertatea, deoarece, altminteri, prima nu ar putea fi atinsă. În ce priveşte fraternitatea, ea nu face parte din familia primelor două. Este doar un adaos exaltat la slogan şi nu dispoziţiile sociale vor crea adevărata fraternitate. Aceasta este de ordin spiritual.

 

Mai mult, acestui slogan temerar i se adăuga pe ton ameninţător: „sau moartea”, ceea ce îi distrugea întreaga semnificaţie. Nu voi putea niciodată dori nici unei ţări o revoluţie. Dacă revoluţia secolului al XVIII-lea nu a dus la ruina Franţei, este numai pentru că a avut loc Thermidor.

 

Revoluţia rusă nu a cunoscut un Thermidor care să o zăgăzuiască. Ea a antrenat poporul nostru până la capăt, până la prăpastie, până la abisul pierzaniei. Regret că nu sunt prezente aici persoane care să adauge ceea ce au învăţat din experienţa proprie, în străfundurile Chinei, ale Cambodgiei, ale Vietnamului, care să ne spună care a fost preţul plătit de ei pentru revoluţie. Experienţa Revoluţiei franceze ar fi trebuit să fie o lecţie suficientă pentru organizatorii raţionalişti ai fericirii poporului. Dar nu! În Rusia, totul s-a desfăşurat încă şi mai rău, şi la o scară incomparabil mai mare.

 

Multe din procedeele crude ale Revoluţiei franceze au fost docil aplicate pe corpul Rusiei de comuniştii leninişti şi de socialiştii internaţionalişti. Numai că gradul lor de organizare şi caracterul lor sistematic le-au depăşit cu mult pe cele ale iacobinilor. Nu am avut un Thermidor, dar – şi putem fi mândri de aceasta, cu toată onestitatea – am avut Vendeea noastră. Şi nu una, ci mai multe. Este vorba despre marile răscoale ţărăneşti din 1920-21. Voi evoca doar un episod bine cunoscut: masele de ţărani, înarmaţi cu bâte şi furci, care s-au îndreptat spre Tambov, însoţite de dangătele clopotelor de la bisericile din jur, pentru a fi secerate de mitraliere. Răscoala de la Tambov a rezistat unsprezece luni, deşi comuniştii au folosit în reprimarea ei tancuri, trenuri blindate, avioane, au luat ostatece familiile răsculaţilor şi au fost la un pas de a utiliza gaze toxice. Am cunoscut şi o rezistenţă teribilă în faţa bolşevismului la cazacii din Urali şi de pe Don, înăbuşită în valuri de sânge. Un adevărat genocid.Inaugurând astăzi memorialul eroicei voastre Vendeea, văd cu ochii minţii monumentele care vor fi ridicate cândva în Rusia, martore ale rezistenţei ruse în faţa năvălirilor hoardei comuniste. Am traversat împreună cu voi secolul XX. De la un capăt la celălalt, un secol de teroare, cumplită încoronare a acestui progres la care visase atâta secolul al XVIII-lea. În zilele noastre, cred, tot mai mulţi francezi vor înţelege din ce în ce mai bine, vor aprecia mai just, vor păstra cu mândrie în memorie rezistenţa şi sacrificiul celor din Vendeea.

În româneşte de Ioana Ocneanu

 

Sursă: Răzvan Codrescu

 

 

 

Aux armes, citoyens! 14 iulie, ziua Frantei si a caderii Bastiliei, o comemorare a PRIMULUI EXPERIMENT TOTALITAR AL MODERNITATII ILUMINISTE

Adevarata faţă a Revolutiei franceze sau paleo-comunismul sangeros

“ORA PAMANTULUI”. Cand ideologii noii religii seculare ne sting luminile… sau despre “sarbatorile” Noii Ere

*

 

DUHUL NIHILIST SI “MISTICA” REVOLUTIEI – marile ispite ale crestinului de azi

Profetismul dostoievskian “la lucru” (II): “Spre asta ne indreptam…”

LEGILE NOAHIDE (TALMUDICE), MASONERIA SI UNIUNEA EUROPEANA. Ce legatura este intre iudaism, SUA, revolutia franceza si “dreptul international”?

INSTAURAREA NOII LUMI DEMONICE PRIN HAOS DELIBERAT – profetismul dostoievskian “la lucru” (I)

Al. Soljenitin – CAND SI DE CE SE TRECE PRAGUL NELEGIUIRII? SI DE CE SEMINTELE CRUZIMII NU AU FOST STARPITE DIN INIMILE NOASTRE? (III)

In cautarea “mainii calde a lui Dumnezeu”. SOLJENITAN SI CAUZELE PROFUNDE SI ESENTIALE ALE RAULUI DEVENIT TOTALITAR. De ce reusesc conspiratiile? (II)

Eseu profetic despre ce ne asteapta: LITURGHIA NEAGRA A LUI CAIN pregatita de semintele rautatii, urii si razvratirii aruncate pretutindeni acum…

 

 

Det. Aici

https://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/documentar-subtitrat-vandeea-genocid-revolutia-franceza/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Mafia pădurilor, descrisă din interior: „Mi s-a reproșat că nu aduc bani la partid“

 

Alex Nedea

De 30 de ani ni se spune că mafia care decimează pădurile României este controlată și protejată politic, iar banii proveniți din tăieri ilegale sunt folosiți pentru a finanța campanii electorale. Însă nimeni n-a putut sparge bariera tăcerii în spatele căreia se ascunde această mafie.

Pentru prima dată, un om de la vârful sistemului silvic are curaj să vorbească public despre implicarea partidelor politice în tăierile ilegale de pădure. Ilie Covrig, directorul Direcției Silvice Mureș și fost secretar de stat în Ministerul Mediului, își asumă această postură, îndemnându-i și pe alți oameni din sistem să iasă în față și să vorbească.

Pe lângă mărturiile sale, Covrig face publice o serie de înregistrări care îi susțin afirmațiile: funcțiile din sectorul silvic sunt dictate politic de la cel mai înalt nivel și sunt răscumpărate cu șpăgi colectate de la firmele de exploatare a lemnului. Silvicultorii care refuză să colecteze șpăgile și să plătească taxă de protecție la partid sunt presați să plece din funcții și înlocuiți cu oameni de încredere.Din înregistrările și din mărturiile lui Ilie Covrig, reiese că această stare de fapt este cunoscută și acceptată de întreg sistemul silvic, de la simpli pădurari până la șefii din Romsilva și din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist despre desfiintarea familiei, desfiintarea patriei, crestinism, desfiintarea dreptului de moştenire, confiscarea proprietăţii tuturor rebelilor

 

 

 

Germania se pregătește să-l celebreze pe Karl Marx, portretizându-l pe acesta ca „părintele timpurilor noastre”

 

In acest context, iata ce scriau Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist la II Proletari şi comunişti, conform  https://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c02.htm

 

 

Care este în genere raportul dintre comunişti şi proletari?

 

Comuniştii nu sînt un partid deosebit, opus celorlalte partide muncitoreşti.

 

Ei nu au interese deosebite de interesele întregului proletariat.

 

Ei nu proclamă principii deosebite[1] după care să vrea să modeleze mişcarea proletară.

 

Comuniştii se deosebesc de celelalte partide proletare numai prin aceea că, pe de o parte, în lupta proletarilor de diferite naţiuni ei scot în evidenţă şi susţin interesele comune, independente de naţionalitate, ale întregului proletariat; pe de altă parte, prin aceea că, pe diferitele trepte de dezvoltare ale luptei dintre proletariat şi burghezie, ei reprezintă întotdeauna interesele mişcării în totalitatea ei.

 

Comuniştii sînt, aşadar, din punct de vedere practic, partea cea mai hotărîtă a partidelor muncitoreşti din toate ţările, partea care împinge mereu înainte; din punct de vedere teoretic, faţă de restul masei proletariatului ei au superioritatea de a înţelege limpede condiţiile, mersul şi rezultatele generale ale mişcării proletare.

 

Scopul imediat al comuniştilor este acelaşi ca şi al tuturor celorlalte partide proletare: constituirea proletariatului ca clasă, răsturnarea dominaţiei burgheziei, cucerirea puterii politice de către proletariat.

 

Tezele teoretice ale comuniştilor nu se bazează nicidecum pe idei, pe principii inventate sau descoperite de cutare sau cutare reformator al lumii.

 

Ele nu sînt decît expresia generală a condiţiilor efective ale luptei de clasă existente, ale mişcării istorice care se desfăşoară sub ochii noştri. Desfiinţarea relaţiilor de proprietate existente pînă acum nu este o caracteristică a comunismului.

 

Toate relaţiile de proprietate au fost supuse unei necontenite schimbări istorice, unei permanente transformări istorice.

 

Revoluţia franceză, de pildă, a desfiinţat proprietatea feudală în folosul celei burgheze.

 

Ceea ce caracterizează comunismul nu este desfiinţarea proprietăţii în general, ci desfiinţarea proprietăţii burgheze.

 

Proprietatea privată burgheză modernă însă este ultima şi cea mai desăvîrşită expresie a producţiei şi însuşirii produselor, întemeiate pe antagonisme de clasă, pe exploatarea unora de către ceilalţi[2].

 

În acest sens comuniştii pot rezuma teoria lor în formula: desfiinţarea proprietăţii private.

 

Ni s-a imputat nouă, comuniştilor, că am voi să desfiinţăm proprietatea dobîndită personal, prin muncă proprie, proprietate care ar alcătui temelia oricărei libertăţi, activităţi şi independenţe personale.

 

Proprietate dobîndită prin muncă, agonisită, cîştigată personal! Vorbiţi oare de proprietatea micului burghez, a micului producător rural, premergătoare celei burgheze? Nu e nevoie să o desfiinţăm noi: dezvoltarea industriei a desfiinţat-o şi o desfiinţează zilnic.

 

Sau poate vorbiţi de proprietatea privată burgheză modernă?

 

Dar munca salariată, munca proletarului, îi creează oare acestuia vreo proprietate? Nicidecum. Ea creează capitalul, adică proprietatea care exploatează munca salariată, care nu poate spori decît cu condiţia de a produce munca salariată nouă, pentru a o exploata din nou. În forma sa actuală, proprietatea se mişcă în cadrul antagonismului dintre capital şi munca salariată. Să privim ambele laturi ale acestui antagonism.

 

A fi capitalist înseamnă a ocupa în producţie nu numai o poziţie pur personală, ci şi o poziţie socială. Capitalul este un produs colectiv şi nu poate fi pus în mişcare decît prin activitatea comună a numeroşi membri ai societăţii, ba, în ultimă instanţă, numai prin activitatea comună a tuturor membrilor societăţii.

 

Capitalul nu este deci o forţă personală, ci o forţă socială.

 

Aşadar, atunci cînd capitalul este transformat în proprietate colectivă, aparţinînd tuturor membrilor societăţii, aceasta nu înseamnă transformarea unei proprietăţi personale în proprietate socială. Ceea ce se transformă este numai caracterul social al proprietăţii. Ea îşi pierde caracterul ei de clasă.

 

Să trecem la munca salariată.

 

Preţul mijlociu al muncii salariate este minimul de salariu, adică totalul mijloacelor de trai necesare pentru a menţine pe muncitor în viaţă ca muncitor. Deci ceea ce muncitorul salariat îşi însuşeşte prin activitatea sa îi ajunge numai pentru a-şi reproduce viaţa ca atare. Noi nu vrem nicidecum să desfiinţăm această însuşire personală a produselor muncii, menită să reproducă nemijlocit viaţa, o însuşire care nu aduce nici un excedent ce ar putea da putere asupra muncii străine. Noi vrem să desfiinţăm numai caracterul mîrşav al acestui mod de însuşire, în cadrul căreia muncitorul trăieşte numai pentru a spori capitalul, trăieşte numai în măsura în care o cer interesele clasei dominante.

 

În societatea burgheză, munca vie nu este decît un mijloc pentru a spori munca acumulată. În societatea comunistă, munca acumulată nu este decît un mijloc pentru a lărgi, a îmbogăţi, a uşura procesul de viaţă al muncitorilor.

 

În societatea burgheză, trecutul domină deci prezentul; în societatea comunistă, prezentul domină trecutul. În societatea burgheză, capitalul este independent şi personal, pe cînd individul care munceşte este dependent şi impersonal.

 

Şi desfiinţarea acestor relaţii este considerată de burghezie o suprimare a individualităţii şi a libertăţii! Şi cu drept cuvînt. Este vorba într-adevăr de suprimarea individualităţii burgheze, a independenţei burgheze şi a libertăţii burgheze.

 

Prin libertate se înţelege, în cadrul relaţiilor de producţie burgheze de astăzi, libertatea comerţului, libertatea de cumpărare şi de vînzare.

 

Dacă dispare însă negoţul, atunci dispare şi negoţul liber. Vorbăria despre negoţul liber, ca şi toate celelalte tirade ale burgheziei noastre despre libertate au, în genere, un înţeles numai cînd e vorba de negoţul încătuşat, de tîrgoveţul oprimat din evul mediu, şi nu cînd e vorba de desfiinţarea de către comunism a negoţului, a relaţiilor de producţie burgheze şi a burgheziei însăşi.

 

Vă îngroziţi că vrem să desfiinţăm proprietatea privată. Dar în societatea voastră actuală proprietatea privată este desfiinţată pentru nouă zecimi din membrii societăţii; ea există tocmai datorită faptului că nu există pentru nouă zecimi. Ne imputaţi deci că vrem să desfiinţăm o proprietate care presupune ca o condiţie necesară ca imensa majoritate a societăţii să fie lipsită de proprietate.

 

Cu alte cuvinte, ne imputaţi că vrem desfiinţarea proprietăţii voastre. Într-adevăr, vrem acest lucru.

 

Din momentul în care munca nu mai poate fi transformată în capital, bani, rentă funciară — într-un cuvînt într-o putere socială ce poate fi monopolizată, adică din momentul în care proprietatea personală nu mai poate deveni proprietate burgheză —, din acest moment, declaraţi voi, personalitatea este suprimată.

 

Recunoaşteţi prin urmare că, atunci cînd vorbiţi de personalitate, aveţi în faţa ochilor doar pe burghez, adică pe proprietarul burghez. Această personalitate trebuie, într-adevăr, suprimată.

 

Comunismul nu ia nimănui putinţa de a-şi însuşi produse sociale, el ia doar putinţa ca prin această însuşire să fie aservită munca altuia.

 

S-a obiectat că prin desfiinţarea proprietăţii private va înceta orice activitate şi că o lene generală va cuprinde lumea.

 

Dacă ar fi aşa, societatea burgheză ar fi trebuit demult să piară din cauza trîndăviei, căci în această societate cei care lucrează nu agonisesc, iar cei care agonisesc nu lucrează. Toate aceste temeri se reduc la tautologia că nu va mai exista muncă salariată o dată ce nu va mai exista capital.

 

Toate obiecţiile îndreptate împotriva modului de producţie comunist de însuşire şi de producţie a produselor materiale au fost extinse şi asupra însuşirii şi producţiei produselor spirituale. După cum pentru burghez desfiinţarea proprietăţii de clasă înseamnă desfiinţarea producţiei însăşi, tot astfel pentru dînsul dispariţia culturii de clasă este identică cu dispariţia culturii în general.

 

Cultura, a cărei pierdere o deplînge burghezul, nu înseamnă pentru imensa majoritate decît transformarea omului într-o anexă a maşinii.

 

Dar nu polemizaţi cu noi, apreciind desfiinţarea proprietăţii burgheze prin prisma concepţiilor voastre burgheze despre libertate, cultură, drept etc. Înseşi ideile voastre sînt produse ale relaţiilor burgheze de producţie şi de proprietate, după cum şi dreptul vostru nu este decît voinţa clasei voastre ridicată la rangul de lege, o voinţă al cărei conţinut este determinat de condiţiile materiale de viaţă ale clasei voastre.

 

Concepţia interesată care vă face să transformaţi relaţiile voastre de producţie şi de proprietate, din relaţii istorice, trecătoare în cursul procesului de dezvoltare a producţiei, în legi eterne ale naturii şi ale raţiunii e comună tuturor claselor dominante dispărute. Ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea antică, ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea feudală, nu mai îndrăzniţi să pricepeţi cînd e vorba de proprietatea burgheză.

 

Desfiinţarea familiei! Pînă şi cei mai radicali se indignează în faţa acestei infame intenţii a comuniştilor.

 

Pe ce se întemeiază familia de astăzi, familia burgheză? Pe capital, pe cîştigul privat. În forma sa deplin dezvoltată ea există numai pentru burghezie; ea îşi găseşte însă completarea în lipsa de familie impusă proletarilor şi în prostituţia publică.

 

Familia burghezului dispare, fireşte, o dată cu dispariţia acestei completări a ei, iar ambele dispar o dată cu dispariţia capitalului.

 

Ne imputaţi că vrem să desfiinţăm exploatarea copiilor de către părinţii lor? Recunoaştem această crimă.

 

Dar voi spuneţi că noi desfiinţăm cele mai gingaşe legături înlocuind educaţia pe care o dă familia cu cea socială.

 

Oare educaţia voastră nu este şi ea determinată de societate? Nu este ea determinată de relaţiile sociale în cadrul cărora faceţi educaţie, de amestecul mai mult sau mai puţin direct al societăţii prin mijlocirea şcolii etc.? Comuniştii n-au inventat influenţa societăţii asupra educaţiei; ei îi schimbă doar caracterul, smulgînd educaţia de sub influenţa clasei dominante.

 

Frazeologia burgheză despre familie şi educaţie, despre legătura intimă dintre părinţi şi copii devine cu atît mai dezgustătoare cu cît pentru proletari, ca urmare a dezvoltării marii industrii, legăturile de familie se destramă, iar copiii sînt transformaţi în simple articole de negoţ şi unelte de muncă.

 

Dar voi, comuniştii, vreţi să introduceţi comunizarea femeii — ne strigă în cor întreaga burghezie.

 

Burghezul vede în soţia lui o simplă unealtă de producţie. El aude că uneltele de producţie urmează să fie exploatate în comun şi nu poate, fireşte, decît să-şi închipuie că soarta comunizării va lovi şi pe femei.

 

El nici nu bănuieşte că este vorba tocmai de a desfiinţa această poziţie a femeii de simplă unealtă de producţie.

 

De altfel, nimic nu este mai ridicol decît indignarea ultramorală a burghezilor noştri în faţa pretinsei comunizări oficiale a femeii de către comunişti. Comuniştii nu au nevoie să introducă comunizarea femeii; ea a existat aproape întotdeauna.

 

Burghezii noştri, care nu se mulţumesc că au la dispoziţie femeile şi fiicele proletarilor lor, fără să mai vorbim de prostituţia oficială, îşi fac o plăcere din a-şi seduce reciproc soţiile.

 

În realitate căsătoria burgheză este comunizarea femeii măritate. Comuniştilor li s-ar putea imputa cel mult că, în locul comunizării făţarnice, ascunse, ar voi să introducă comunizarea oficială şi pe faţă a femeii. De altfel se înţelege de la sine că prin desfiinţarea actualelor relaţii de producţie va dispărea şi comunizarea femeii, izvorîtă din ele, adică prostituţia oficială şi neoficială.

 

Comuniştilor li s-a mai imputat că ar voi să desfiinţeze patria, naţionalitatea.

 

Muncitorii nu au patrie. Lor nu li se poate lua ceva ce nu au. Dar deoarece proletariatul trebuie să cucerească mai întîi puterea politică, să se ridice la rangul de clasă naţională[3], să se constituie el însuşi ca naţiune, el însuşi mai este încă naţional, deşi nicidecum în înţelesul burghez.

 

Delimitările naţionale şi antagonismele dintre popoare dispar din ce în ce mai mult o dată cu dezvoltarea burgheziei, o dată cu libertatea comerţului, cu piaţa mondială, cu uniformitatea producţiei industriale şi cu condiţiile de viaţă ce-i corespund.

 

Domnia proletariatului le va face să dispară şi mai mult încă. Acţiunea unită, cel puţin a ţărilor civilizate, este una din primele condiţii ale dezrobirii lui.

 

În măsura în care va fi desfiinţată exploatarea unui individ de către celălalt, va fi desfiinţată şi exploatarea unei naţiuni de către alta.

 

O dată cu dispariţia antagonismului dintre clase în sînul naţiunii, va dispărea şi duşmănia dintre naţiuni.

 

Învinuirile aduse comunismului din punct de vedere religios, filozofic şi în general din punct de vedere ideologic nu merită o discuţie mai amănunţită.

 

Este oare nevoie de o perspicacitate deosebită pentru a înţelege că, atunci cînd se schimbă condiţiile de viaţă ale oamenilor, relaţiile lor sociale, existenţa lor socială, se schimbă şi reprezentările, concepţiile şi noţiunile lor, într-un cuvînt şi conştiinţa lor?

 

Ce altceva ne arată istoria ideilor decît că producţia intelectuală se transformă o dată cu cea materială? Ideile dominante ale unei epoci au fost întotdeauna numai ideile clasei dominante.

 

Se vorbeşte despre idei care revoluţionează o întreagă societate; prin aceasta se exprimă numai faptul că în sînul vechii societăţi s-au format elementele unei societăţi noi, că descompunerea ideilor vechi merge mînă în mînă cu descompunerea vechilor condiţii de viaţă.

 

În timpul decadenţei lumii antice, religiile vechi fură învinse de religia creştină. Cînd în secolul al XVIII-lea ideile iluminismului învinseră ideile creştine, societatea feudală dădea ultima ei luptă cu burghezia, pe atunci revoluţionară. Ideile de libertate a conştiinţei şi a religiei nu exprimau decît domnia liberei concurenţe pe tărîmul conştiinţei[4].

 

„Dar“ — se va spune — „ideile religioase, morale, filozofice, politice, juridice etc. s-au modificat ce-i drept în cursul dezvoltării istorice. Însă religia, morala, filozofia, politica, dreptul s-au menţinut întotdeauna în ciuda acestor schimbări.

 

În afară de aceasta, mai există adevăruri eterne, ca: libertate, dreptate etc., care sînt comune tuturor stărilor sociale. Comunismul desfiinţează însă adevărurile eterne, desfiinţează religia, morala, în loc să le dea o formă nouă, el contrazice aşadar toată dezvoltarea istorică de pînă acum“.

 

La ce se reduce această învinuire? Istoria tuturor societăţilor de pînă acum s-a desfăşurat în antagonisme de clasă, care, în diferite epoci, au luat forme diferite.

 

Dar, indiferent de forma pe care au luat-o aceste antagonisme, exploatarea unei părţi a societăţii de către cealaltă constituie un fapt comun tuturor veacurilor trecute. Nu e deci de mirare că conştiinţa socială a tuturor veacurilor, în pofida diversităţii ei, se mişcă în cadrul anumitor forme comune, forme de conştiinţă care vor dispărea cu desăvîrşire numai o dată cu dispariţia totală a antagonismului de clasă.

 

Revoluţia comunistă înseamnă ruptura cea mai radicală cu relaţiile de proprietate moştenite din trecut; nu e deci de mirare că în cursul dezvoltării ei se produce ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale.

 

Dar să lăsăm obiecţiile ridicate de burghezie împotriva comunismului.

 

După cum am văzut mai sus, primul pas în revoluţia muncitorească este ridicarea proletariatului la rangul de clasă dominantă, este cucerirea democraţiei.

 

Proletariatul va folosi dominaţia lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producţie în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca clasă dominantă, şi pentru a mări, cît se poate de repede, masa forţelor de producţie.

 

La început acest lucru nu se poate face, fireşte, decît printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze, adică prin măsuri care, din punct de vedere economic, apar neîndestulătoare şi şubrede, dar care se depăşesc singure în decursul mişcării şi care sînt inevitabile ca mijloc pentru revoluţionarea întregului mod de producţie.

 

Aceste măsuri vor fi, se-nţelege, diferite în diferitele ţări.

 

În ţările cele mai înaintate va fi totuşi posibilă aproape pretutindeni aplicarea următoarelor măsuri:

 

Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.

Impozit cu puternic caracter progresiv.

Desfiinţarea dreptului de moştenire.

Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.

Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.

Centralizarea tuturor[5]mijloacelor de transport în mîinile statului.

Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pămînturilor după un plan general.

Egală obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.

Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a opoziţiei[6]dintre sat şi oraş.

Învăţămînt public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, în actuala ei formă. Îmbinarea educaţiei cu producţia materială etc., etc.

Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă şi întreaga producţie va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociaţi, atunci puterea publică îşi va pierde caracterul ei politic. În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se uneşte în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluţie, devine clasă dominantă şi, ca clasă dominantă, desfiinţează vechile relaţii de producţie făcînd uz de forţă, atunci el desfiinţează, o dată cu aceste relaţii de producţie, şi condiţiile de existenţă ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere[7], şi, prin aceasta, propria sa dominaţie de clasă.

 

Locul vechii societăţi burgheze, cu clasele şi antagonismele ei de clasă, îl ia o asociaţie în cadrul căreia dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiţia pentru dezvoltarea liberă a tuturora.

Comentariu saccsiv:

 

Pe scurt, e de bine, dar sa ne ferim.

 

Karl Marx a fost mason si s-a tras dintr-o familie de rabini. Atat el cat si Engels au fost influentati direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875) care a fost si unul dintre fondatorii socialismului.

Citat Karl Marx:

 

„Aburi infernali se ridica si umplu creierul,

Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.

Vezi aceasta sabie?

Printul intunericului mi-a vandut-o.

Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,

Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii„

 

In 2018, o statuie a lui Karl Marx a fost inaugurată în prezența președintelui Comisiei Europene. Conform DIGI 24:

 

A fost inaugurată în oraşul Trier, locul unde s-a născut.

 

Statuia lui Karl Marx a fost dezvelită în contextul festivităţilor dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa. Aceasta a fost dăruită Germaniei de către China şi instalată în centrul oraşului Trier, unde pe 5 mai 1818, venea pe lume Karl Marx.

 

Ideea inaugurării unei statui a acestuia a fost primită şi cu proteste în localitatea sa de origine. Mulţi consideră că divizarea Germaniei şi ridicarea zidului Berlinului au fost efectele ideilor lui Karl Marx.

 

Prezent la inaugurare, preşedintele Comisiei Europene i-a luat apărarea şi a spus că ideile sale au fost răstălmăcite. Karl Marx nu poate fi considerat răspunzător de lucrurile care s-au făcut în numele său, consideră Jean-Claude Juncker.

Cititi va rog si:

REVOLUTIA BOLSEVICA si SEXUL / Nationalizarea femeilor, orgii publice educative, educatie sexuala cu practica in tabere scolare, abolirea familiei, copiii rezultati apartin statului, parade homosexuale nud, avort fortat / A fost o reusita implementare a DOCTRINEI NOII ORDINI MONDIALE in cea mai mare tara ortodoxa si curand ASA VA FI pe intreg PAMANTUL…

 

 

 

https://saccsiv.wordpress.com/2022/02/23/karl-marx-si-friedrich-engels-in-manifestul-partidului-comunist-despre-desfiintarea-familiei-desfiintarea-patriei-crestinism-desfiintarea-dreptului-de-mostenire-confiscarea-proprietatii-tuturor-re/

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Un fost ofițer de informații rus vorbește despre o operațiune teroristă prin care se încearcă preluarea controlulului asupra umanității

 

 

 

Vladimir Vasilievici Kvacikov (născut la 5 august 1948) este un fost membru al  Spetsnaz, colonel în serviciile de informații militare,  care a fost arestat  și  închis timp de trei ani, sub acuzația de tentativă de asasinare a politicianului reformator Anatoli Ciubais, fostul viceprim-ministru al guvernului rus.

A fost achitat la 5 iunie 2008.

Kvacikov nu a recunoscut și nici nu a negat rolul său în tentativa de asasinat, în schimb a declarat că eliminarea lui Ciubais și a actualului guvern rus a fost justificată, întrucât Rusia se află sub ocupația unei „ mafii iudeo- masonice „.

În februarie 2009 a creat o organizație intitulată  Miliția Populară „Minin și Pozharski” , care nu a fost înregistrată oficial.  Kvacikov a încercat să candideze la alegerile din 11 octombrie 2009 în al 6-lea district administrativ estic al Moscovei, dar i s-a refuzat înregistrarea.

Pe 23 decembrie 2010, Kvacikov a fost din nou arestat, de această dată sub acuzația de organizare a unei rebeliuni armate în Rusia și terorism.

La 8 februarie 2013, Curtea Orașului Moscova l-a găsit vinovat  și l-a condamnat la 13 ani de recluziune într-o colonie cu regim strict, dar nu l-a lipsit de rangul său militar.

La 18 iulie 2013, Curtea Supremă a federației Ruse a redus termenul de detenție de la 13 la 8 ani. Pe 18 august 2017, Curtea Militară a districtului Volga din Samara l-a condamnat pe Kvachkov la 1 an și șase luni de închisoare, iar la 28 decembrie 2017, Curtea Supremă a confirmat  cel de-al doilea verdict.

Pe 7 februarie 2019, Curtea Zubovo-Polyansky din Mordovia a hotărât să îl achite pe Kvachkov de pedeapsa pentru extremism și să-l elibereze, întrucât referirea la extremism din legislația țării încetase să mai fie o infracțiune .

Pe 19 februarie 2019, Kvacikov a fost eliberat din detenție.

După eliberare, el a afirmat că opiniile sale nu au suferit modificări semnificative, iar conovingerile sale religioase s-au întărit,  anunțându-și  de asemenea hotărârea de a continua lupta politică.

Nu cu mult timp în urmă, colonelul Kvacikov a dat un interviu în care a afirmat pur și simplu că  declanșarea fenomenului  Coronavirus ”este o operațiune teroristă pentru a prelua controlul asupra umanității”, scrie https://lacittanews.it/ il-colonnello-kvachkov-coronavirus-operazione-terroristica-per-controllare-la-popolazione-mondiale/

Interviul acordat  canalului Studiya Rubezh,  a făcut să sară de pe scaun jumătate din lume și a generat controverse din partea multor guverne.

În interviul respectiv, colonelul rus analizează  aspectele fundamentale ale fenomenului coronavirus  și dezvăluie teza sa privitoare la adevăratele obiective ale pandemiei..

Iată în cele ce urmează un extras din interviul cu pricina:

„Fenomenul coronavirus nu este pandemic. Este o operațiune strategică globală. Există o comandă și muncă a puterilor care operează din culisele lumii pentru a prelua controlul umanității! Aici este ținta coronavirusului. Avem atât de puțină credință în Dumnezeu și cu atât mai puțin în existența Satanei care este dușmanul neamului uman.

Deci, obiectivul puterii financiare și sioniste din culise este reducerea populației lumii. Este ideea lor fixă. Ei cred că sunt prea mulți oameni pe lume. Ar trebui să existe o sută de milioane de oameni ca ei și un maxim de un miliard pe pământ pentru a-i servi. Abia atunci vor putea trăi din belșug pe pământ. Pentru că noi oamenii din lume suntem prea mulți pentru aceste puteri din culise.

Acesta este motivul pentru care coronavirusul și criza financiară care a apărut aproape imediat, sunt indisolubile legate între ele.

Există diferențe în Constituții, aplicate sau nu, acesta este un lucru diferit. Cu toate acestea, există unele drepturi politice cu care oamenii sunt obișnuiți și cred că vor fi pentru totdeauna.

Prima încercare de a scoate aceste drepturi de la oameni a avut loc pe 11 septembrie 2001. Nu mulți oameni își amintesc acest lucru, că după așa-numitul atac asupra turnurilor WTC, la Pentagonul din SUA, a fost declarat războiul global împotriva terorii … Acum au avut nevoie de o altă scuză mai mare pentru preluare controlului împotriva umanității. Așa că au inventat coronavirusul.”

Informațiile de acest fel sunt răspândite de o mulțime de vectori de opinie și organizații din Rusia zilnic. O parte a presei ruse a afirmat în mod repetat că SUA au creat virusul într-un laborator secret din Wuhan, China, de unde a început focarul, ca parte a unui program de război biologic care a inclus răspândirea de „virusuri modificate genetic în trei tipuri de insecte: purici, cigaruri și aleurodide” .

O altă știre falsă susținea că SUA a folosit  virusul pentru a ataca China și alte „sectoare economice pe care nu le controlează”.

Unele povești rusești conțin și elemente paranormale. Astfel, cea de-a treia fake news pretinde că  „Big Pharma”, ar fi răspândit o substanță care a cauzat „o boală care lovește doar următoarea generație, un agent debilitant al creierului sau o genă care face femeile infertile „.

Societățile deschise și comerțul liber sunt vinovate  pentru pandemie, a pretins filosoful   și misticul rus Alexander Dughin în scrierile sale.

Rusia a negat existența unei campanii coordonate de ea pentru  răspândirea de fake news legate de pandemia cu coronavirus.

„Acest tip de acuzații nu merită comentate”, a declarat recent pentru EUobserver un purtător de cuvânt al ambasadei ruse la UE, iar Ambasada Chinei a UE pur și simplu nu a răspuns la întrebări.

Între timp, UE a avertizat că propaganda antivirus are „consecințe în lumea reală” greu de ignorat. (https://euobserver.com/coronavirus).

 

 

https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=ct9qrLVmsr4&feature=emb_logo

 

TEORIA CONSPIRATIEI. CITATE CELEBRE PRIVITOARE LA NOUA ORDINE MONDIALA

 

CITATE AVERTISMENT PENTRU INTREAGA OMENIRE

  Pentru a intelege mai bine ce si cum, faceti va rog click pe hiperlinkuri.

 

Menechem Begin, fost prim ministru Israel:

„Rasa noastra este Master Race. Noi suntem zei divini pe aceasta planeta. Noi suntem atat de diferiti de rasele inferioare, precum sunt ele de insecte. De fapt, comparativ cu rasa noastra, alte rase sunt bestii si animale. Alte rase pot fi considerate a fii extremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pamantesc va fi stapanit de liderii nostri cu un sceptru de otel. Masele ne vor linge picioarele si ne vor servi ca sclavi.„

Madame Blavatsky, unul din stalpii new age, in „The Secret Doctrine„,vol. 1, pag 319 – 320, scria:

„In antichitate si realitate, lucifer sau luciferus, este numele unei entitati angelice ce stapaneste absolut peste lumina adevarului si peste lumina zilei.„

„lucifer este lumina divina si terestra, „spirit sfant„ si „satan„ in acelasi timp„

   Zbigniew Brzezinski:

“Aceasta regionalizare se desfasoara conform planului Comisiei Trilaterale având ca scop convergenta gradata a Estului si Vestului catre un Guvern Unic Mondial… Suveranitatea Nationala nu mai este un concept viabil. “

   Zbigniew Brzezinski:

“O data si o data Rusia tot va pierde estul sau“

   George Bush Ian. 1991:

“Daca nu vom continua, vom pune în pericol pacea si democratia noii ordini mondiale pe care acum o putem vedea, aceasta realitate atât de mult visata la care ne-am adus contributia noi toti. “

   Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

   “Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.“

Bill Clinton:

 

   “Nu trebuie sa fim chiar atât de fixati în dorinta noastra de a pastra drepturile americanilor. “

   Albert Einstein, intr-o scrisoare deschisa catre Adunarea Generala a ONU, 1947:

“Pentru a atinge scopul final – care este o singura lume, nu doua lumi ostile – un astfel de Guvern Mondial Partial nu trebuie niciodata sa actioneze ca o alianta împotriva restului lumii. Singurul pas adevarat catre un guvern mondial, este Guvernul Mondial însusi. “

In 1881, masonul belgian Flerie scria:

“Jos Răstignitul!… Împărăţia lui s-a sfârşit! Nu este nevoie de Dumnezeu!”

Judecatorul Felix Frankfurter de la Curtea Suprema a SUA:

“Adevaratii conducatori ai Washingtonului sunt invizibili si îsi exercita puterea din spatele scenei. “

Masonul Gambeta:

“Trebuie sa extirpăm lepra devorantă a creştinismului“

Dr. Nahum Goldman, (1894-1982), presedinte al World Zionist Organization, avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva:

„Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constitui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre„

   Mihail Gorbaciov, 1988:

“De acum încolo, progresul global este posibil numai prin consens universal în stabilirea unei noi ordini mondiale.“

Manly Palmer Hall (1901–1990), gradul 33, mason, ritul scotian. In 1934, Hall fondeaza Philosophical Research Society.

In cartea „The Lost Keys of Freemasonry „, pag. 48, a scris:

   „Masonul descopera ca energiile vazute ale lui lucifer sunt in mainile sale„

Lucrarea “The Secret Teachings of All Ages: An Encyclopedic Outline of Masonic, Hermetic, Qabbalistic and Rosicrucian Symbolical Philosophy “a fost una din sursele de inspiratie pentru partea 1 a documentarului anticrestin Zeitgeist

   Adolf Hitler:

“Socialismul National se va folosi de propria revolutie pentru stabilirea unei noi ordini mondiale. “

   Jewish Chronicle, Londra, 4 aprilie 1919:

„Conceptiile bolsevice sunt in majoritatea punctelor in armonie cu ideea de iudaism„

La acea data 477 din ceie 545 de oficialitati bolsevice erau evrei

   John F. Kennedy, fost presedinte SUA, in discursul “The president and the press“ din 1961, spunea:

“Doamnelor si domnilor

   Cuvantul “secret“ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor, intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete, a juramintelor secrete si a procedurilor secrete. Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare, pe subversiune in loc de alegeri, pe intimidare in loc de libera alegere. Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare, diplomatice, de informatii, economice, stiintifice si politice.

Operatiunile sale sunt ascunse, nu publicate, greselile sale sunt ingropate, nu puse pe prima pagina, criticii sai sunt redusi la tacere, nu laudati. Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii, nici un secret nu este dezvaluit. De aceea judecatorul atenian Solon, a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse. Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american, increzator ca impreuna cu ajutorul vostru, omul va fi ce a fost destinat sa fie,  liber si independent.“

In 1963 este asasinat …

   Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991:

   “Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial.“

   Henry Kissinger, 1974:

“Depopularea trebuie sa fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia “

   Henry Kissinger:

“NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale.“

   Henry Kissinger:

„Obiectivul lui Obama este de a dezvolta o strategie completa pentru America in aceasta perioada, cand o noua ordine mondiala poate fi creata. Este o mare oportunitate”

   Ray Kurzweil, 1999:

“Pana in 2020 va fi un singur guvern mondial “

   Ray Kurzweil

“Evolutia biologica este prea inceata pentru specia umana. In urmatoarele cateva decade va fi lasata in mizerie.”

Eliphas Lévi (1810 – 1875), cel ce avea sa aiba un mare impact asupra Hermetic Order of the Golden Dawn, spunea:

   „Ce este mai absurd si mai lipsit de evlavie decat sa i se atribuie numele de lucifer diavolului . Intelectul lui lucifer este spiritul inteligentei si dragostei . Este (nu pot scrie cea mai mare hula, cea impotriva DUHULUI SFANT). Iar lucifer corporal este cel mai mare agent al magnetismului universal„

   Karl Heinrich Marx (1818 – 1883), evreu, Germania, celebrul filosof, sociolog, teoretician politic, revolutionar, idol al comunismului. S-a casatorit cu o ruda a lui Mayer Amschel Rothschild (1777 – 1836) – fondatorul Rothschild banking family of England .

Karl Marx a fost mason, s-a tras dintr-o familie de rabini, dar nici el si nici Engels n-au inventat comunismul. Ei au fost influentati direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875) care a fost si unul din fondatorii socialismului.

Citat Karl Marx:

„Aburi infernali se ridica si umplu creierul,

Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.

Vezi aceasta sabie?

Printul intunericului mi-a vandut-o.

Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,

Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii„

Tot el mai scria ca instrumentele de tortura sunt bune deoarece asigura locuri de munca, atat fierarilor cat si calailor …

Dr. Mandelstein la Zionist International Congress 1897:

„Evreii isi vor folosi toata influenta si puterea pentru a preveni progresul si prosperitatea tuturor celorlalte natiuni si sunt decisi sa adere catre destinul lor istoric , acela de a cuceri puterea mondiala„

   Louis Thomas McFadden (1876-1936). Iata o mostra din discursul sau anti ELITE din perioada trimfului nazist din Germania:

“Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.

   Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania.

Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostrii. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.

   Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”

Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat revolutia bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit.

   Richard Nixon, fost presedinte SUA, Oct. 1967:

“Dezvoltarea unei gândiri coerente a regiunii Asiei este reflectata în dispozitia de a considera problemele în termeni regionali si de a trece apoi la necesitatile de dezvoltare a unei Noi Ordini Mondiale. “

1. Robert Oppenheimer (1904 – 1967), evreu, director al Manhattan Project, supranumit “tatal bombei atomice“ a depus eforturi deosebinte pentru realizarea ei la Los Alamos National Laboratory. In 1933 invata sanscrita si citeste Bhagavad Gita scrisa in limba de origine. Invatatura aceasta orientala avea sa-i devina filosofia vietii.

Referitor la Trinity test (denumirea primei testari a unei explozii nucleare realizate pe teritoriul SUA pentru studierea grozaviei ce va fi la scurt timp lansata asupra civililor japonezi) Oppenheimer cita din Bhagavad Gita :

“Dacă lumina a o mie de sori ar exploda odată pe cer, ar fi ca frumuseţea celui puternic . Acum am devenit Moartea, distrugătorul lumilor„

Tot in anii 30 este influentat de idei comuniste.

   Prinţul Philip, August 1988:

„În cazul în care mă voi reîncarna aş vrea să mă întorc ca un virus mortal, pentru a contribui cu ceva la rezolvarea suprapopulării.„

   Dr. Eric Pianka:

“Şi cred de fapt că lumii i-ar fi mult mai bine când sunt doar 10 sau 20 la sută dintre noi rămaşi.”

Si tot el , în timp ce primea un premiu al Academiei de Ştiinţe din Texas a spus că pandemia globală SIDA a fost : 

   “nu prea bună, este prea înceată”.

Tot el mai spunea :

   “China a fost în stare să întoarcă pagina şi să devină cea mai mare putere mondială deoarece ei au o poliţie statală şi sunt capabili să forţeze oamenii să înceteze reproducerea.”

   Albert Pike (1809 – 1891), mason, gradul 33 ritul scotian a formulat dogma divinităţii lui lucifer în “Morals and Dogma“:

“Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu“

„Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste.„

Despre francmasonerie Albert Pike sustinea in lucrarea sa “DOGMĂ ŞI RITUAL” ca: „Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…”

In 1869 a fost unul din liderii de seama ai Cavalerilor Ku Klux Klan (KKK). În octombrie 1901 a fost ridicat în Washington D.C. un grandios monument in cinstea sa.

   In 1913 masonul Sicar de Plauson spunea:

“Este un război pe care trebuie să-l continuăm până la victorie sau până la moarte – e războiul împotriva duşmanilor de totdeauna ai francmasoneriei: toate dogmele, toate bisericile“.

   Walther Rathenau scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse:

„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „

David Rockefeller, august 1973, New York Times:

“Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante si de succes din istorie “

David Rockefeller la Consiliul de Afaceri al Natiunilor Unite, 14 Sept. 1994:

“Dar aceasta fereastra de ocazii, în care putem construi o ordine mondiala interdependenta, nu va fi deschisa pentru mult timp. Deja sunt forte puternice care lucreaza si ameninta sa distruga toate sperantele si eforturile noastre de a ridica o structura rezistenta de interdependenta globala. “

David Rockefeller la 5 iunie 1991, spunea cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg Group:

“Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala …“

David Rockefeller:

„Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala „

Guvernatorul Nelson Aldrich Rockefeller (New York), într-un articol intitulat “O chemare la construirea unei noi ordini mondiale” – New York Times, Feb. 1962:

“Natiunile Unite, nu au fost si nu sunt capabile sa aduca o noua ordine mondiala, ceruta de evenimentele actuale. Este necesar ca SUA sa preia conducerea tuturor popoarelor si sa puna în practica conceptele si aspiratiile de suveranitate nationala printr-o viziune federala.“

   Franklin D. Roosevelt, fost presedinte SUA:

    “Adevarul este ca, dupa cum bine stiti, elementul financiar din marile centre detine controlul guvernului SUA înca din zilele lui Andrew Jackson. “

 

   Mayer Amschel Rothschild:

   „Daţi–mi controlul asupra monedei naţionale şi mi-e indiferent cine face legile“

   Bertrand Russell, 1953:

“Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.

Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.“

   Bertrand Russell, in “Impactul Ştiinţei În Societate„:

“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie. “

Câştigător al premiului Nobel, Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta scria:

“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

   Ariel Sharon, fost prim ministru Israel:

„Vreau sa va spun ceva foarte clar: Nu va faceti griji de presiunilor americane asupra Israelului. Noi, poporul evreu, controlam America si americanii o stiu.„

George Soros, la Forumul Economic de la Davos, Elvetia, 27 Ian. 1995:

“Lumea are nevoie de o noua ordine mondiala si va avertizez ca urmeaza o perioada de puternica dezordine în întreaga lume.“

George Soros, despre actuala criza:

“Aş putea declara în mod oficial că aceasta este o criză care se diferenţiază în mod categoric de celelalte, este cea mai mare criză cu care ne-am confruntat până acum şi cu siguranţă va avea repercusiuni de lungă durată. Este finalul unei ere şi se vor întâmpla multe transformări. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă“.

   Henry Lewis Stimson (1867 – 1950), cunoscut pentru efortul sau in al doilea razboi mondial, coordonand recrutarea celor 12 milioane de soldati, directionarea celor 30 de procente din industrie spre campurile de lupta, construirea si decizia lansarii bombelor atomice.

Cu zece zile inaintea atacului japonez de la Pearl Harbor si-a notat in jurnal celebra acum discutie de la intalnirea cu presedintele Roosevelt:

“Cum putem sa-i manevram pe japonezi in pozitia in care sa traga primul foc, dar  fara prea mare pericol pentru noi?“

   Ted Turner, fondator CNN, intr-un interviu în Audubon Magazine, spunea :

“O populaţie totală de 250-300 de milioane de oameni, o reducere de 95% din prezentul nivel, ar fi ideal.”

   Masonul Viviani:

“Război de moarte creştinismului“

   James Paul Warburg, declaratie în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950:

“Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept“

   Chester Ward, amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru CFR  timp de 15 ani:

“Scopul principal al CFR (Council on Foreign Relations) este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial. “

   Woodrow Wilson, fost presedinte SUA:

“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“

   Stephen Samuel Wise (1874-1949), lider sionist. Intr-o conferinta in New Jersey din 1911 a spus:

„Marti presedintele Princeton University va fi ales guvernatorul statului vostru. Nu-si va termina mandatul si va fi ales presedintele SUA. In martie 1917 va fi pentru a doua oara presedinte. Va fi unul din cei mai mari presedinti din istoria Americii”

Vorbea despre Woodrow Wilson …

 

 

In primavara anului 1941 a decis un embargo complet al tuturor ajutoarelor catre evreii din tarile ocupate de nazisti. In acest sens a trimise ordine stricte delegatilor Congresului Mondial Evreiesc din Londra si Geneva:

“Toate operatiunile catre Polonia trebuie sa inceteze imediat. Si in engleza imediat inseamna IMEDIAT, nu in viitor”.

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/reducerea-populatiei-lumii/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Presiuni în direcția modificării umanității-”Oamenii sunt animale piratabile!”(Yuval Harari)

 

    Tal Zaks- fost director medical al Moderna(2015-2021):

 

    Sunt aici ca să vă spun că suntem capabili să piratăm softul vieții și asta schimbă modul în care ne gândim la prevenția și tratamentul bolilor.

 

    Yuval Harari- consilier al Forumului economic mondial:

 

     Noi suntem probabil una dintre ultimele generații de Homo Sapiens deoarece generațiile care vor urma vor învăța cum să manipuleze corpuri și creiere și minți. Am ajuns în punctul în care putem pirata nu numai computere. Putem pirata ființe umane și alte organisme.

 

    Avem tehnologie pentru piratarea ființei umane într-o proporție foarte mare.

 

    Entitățile viitoare vor fi mai diferite de noi decât suntem noi de neanderthalieni. Știi, singurele diferențe dintre noi și neanderthalieni sunt doar câteva mutații genetice care au dus la schimbări în structura creierului, a sistemului hormonal și așa mai departe. Așa încât noi vom deține tehnologia, poate că nu în următorii 10 ani ci în următorii 100 de ani, de a produce schimbări chiar mai mari, intenționat, asupra ADN-ului nostru, asupra corpurilor noastre, asupra creierelor noastre, și suplimentar avem dezvoltarea inteligenței artificiale care ar putea duce fie la combinații între corpuri organice și computere, care sunt cunoscute ca cyborgi, sau la crearea unor entități complet anorganice, ființe complet anorganice care ar putea fi mult mai inteligente și mai capabile decât noi.

 

    Piratând organismele, elitele ar putea obține puterea de a modifica însuși viitorul vieții pentru că odată ce piratezi ceva, poți de obicei să-l și modifici. Știința înlocuiește evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, nu designul inteligent al vreunui Dumnezeu aflat deasupra norilor, ci designul nostru inteligent și designul nostru inteligent de stocare cloud: cloud-ul IBM, cloud-ul Mycrosoft. Acestea sunt noile forțe directoare ale evoluției.

 

    Klaus Schwab- președintele Forumului economic mondial:

 

    Una dintre caracteristicile celei de-a patra revoluții industriale este că nu schimbă ceea ce facem, ci ne schimbă pe noi. Această a patra revoluție industrială nu schimbă ceea ce faci, te schimbă pe tine dacă accepți o editare genetică, de exemplu. Tu ești cel care esti schimbat și desigur că aceasta schimbare are un impact major asupra identității tale.

 

    Tal Zaks:

 

    În fiecare celulă există ceva care se numește ARN mesager sau mARN care transmite informații critice de la ADN-ul din genele noastre către ”fabricile” de proteine, proteine care sunt chiar chestiile din care suntem alcătuiți. Acestea sunt informații critice care dictează ce anume va face celula. Așa încât noi ne gândim la el ca la un sistem de operare. Și nu există doar în fiecare celulă a corpului nostru, ci în fiecare celulă a fiecărui organism viu. Este același lucru.

 

    Yuval Harari:

 

    OAMENII SUNT ACUM ANIMALE PIRATABILE! Știi, toată ideea asta că oamenii au acest suflet sau spirit și că au liber arbitru și că nimeni nu știe ce se întâmplă în interiorul meu și că orice aleg, fie că este vorba de alegeri politice sau în supermarket, aceasta este alegerea mea personală, s-a terminat cu toate astea.

 

    Tal Zaks:

 

    Dacă ai putea să schimbi asta, adică ceea ce numim softul vieții, dacă am putea să introducem o linie de coduri sau să schimbăm o linie de coduri, acest lucru ar avea implicații profunde în toate aspectele.

 

 

https://indemnlaveghere.ro/presiuni-in-directia-modificarii-umanitatii-oamenii-sunt-animale-piratabileyuval-harari/

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Patrick Wood: Transumanismul-”Ei nu cred în Dumnezeu. Nu au nevoie de Dumnezeu.”

 

    Patrick Wood este  expert și critic de top în domeniul dezvoltării durabile, al economiei verzi, al agendei ’21, al agendei 2030 și al tehnocrației istorice.

 

    Patrick Wood:    Transumanismul este o reformare a însăși umanității. Klaus Schwab de la Forumul Economic Mondial a numit-o umanitate 2.0.

 

    Vor creea a patra revoluție industrială pentru a restructura planeta dar ei cred că trebuie să-i restructureze și pe oameni. Vom trăi pe acea planetă.Ceea ce face era tehnotronică este să creeze un sistem de control, nu neapărat controlat de un individ, dar sistemul este cel care controlează societatea. Transumanismul promovează o abordare interdisciplinară cu scopul de a înțelege și de a evalua oportunitățile de îmbunătățire a condiției umane și a organismului uman, datorită avansului tehnologic.

 

    Au decis că dacă ar fi posibil să prelungească viața și să obțină imortalitatea, atunci acesta ar fi mijlocul potrivit, prin știință.

    Spre acest control al resurselor se îndreaptă  totul în ziua de astăzi. Dezvoltarea durabilă presupune acest control. Smulgerea resurselor din mâinile oamenilor și punerea lor în mâinile elitei, aceasta este înșelătoria, confiscarea resurselor de la tine și de la mine și punerea lor în mâinile unui trust global.Se dorește  predarea acestei operațiuni către entități non-guvernamentale din sectorul privat și parteneri internaționali precum Forumul Economic Mondial.

 

    Tehnologia CRISPR și alte tehnici de editare genetică au avansat până în punctul în care au ajuns astăzi, în care ei spun: ”Noi vom fi designerii inteligenți ai viitorului.”

    Avem sistemul de supraveghere în masă din ziua de astăzi, într-o societate total conștientă. Aceasta este o specificație originală a tehnocrației din anii 1930: ”Nu poți controla ceva ce nu poți monitoriza. ”    Ei nu cred în Dumnezeu. Nu au nevoie de Dumnezeu. Totuși, ei cred acum că uneltele științifice sunt disponibile pentru manipularea și prelucrarea genomului, și pentru modificarea vieții așa cum vor ei să o modifice. Pare a fi science-fiction. Nu este.

 

    Odată ce vor controla mecanismele economice, vor avea control asupra înșăși vieții și vor fi capabili să-i facă pe oamenii din întreaga lume să danseze precum marionetele pe sfoară.

 

https://indemnlaveghere.ro/patrick-wood-transumanismul-ei-nu-cred-in-dumnezeu-nu-au-nevoie-de-dumnezeu/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

”Membrii neproductivi vor fi vizați pentru eliminare” (Patrick Wood) – IoB, Internetul Comportamentului

 

  Cristi Iordache  

 

 

”Dacă credeți că 5G este dăunător, nu veți dori să știți despre 6G, care va introduce Internetul Corpurilor (IoB), integrând toți oamenii într-o «minte de stup» globală. Membrii neproductivi care nu fac altceva decât să consume resurse «prețioase», vor fi vizați pentru eliminare; raționamentul tehnocratic suprem este că oamenii și toate celelalte resurse au valoare egală. Astfel, eliminarea oamenilor nu este diferită de tăierea copacilor din pădure.” (Patrick Wood)

 

 

Membrii neproductivi vor fi vizați pentru eliminare

 

Explicația științifică a IoB (Internet of Behavior) Internetul Comportamentului

IoB este o rețea de dispozitive interconectate, conectate la web, care pot aduna și trimite date printr-o rețea fără fir fără a fi nevoie de interacțiune umană. Este un progres major deoarece face orașele conectate mai sigure, urmărirea activelor mai accesibilă, asistența medicală mai individualizată și utilizarea energiei mai eficientă. Pentru ca serviciile sale să fie mai eficiente, are nevoie de un internet de încredere, ieftin și rapid.

Prin urmare, nevoile de conectivitate IoB sunt deservite excelent cu o rețea mai rapidă și o capacitate mai mare. Prin creșterea capacității sistemelor celulare, spectrul 5G mărește frecvențele pe care sunt transportate datele, permițând conectarea mai multor dispozitive. IoB permite, de asemenea, companiilor să optimizeze propunerile de valoare, deoarece lățimea de bandă și viteza semnificativă a internetului 5G permit conectarea și schimbul de date a senzorilor, software-ului și altor tehnologii ale activelor fizice cu alte sisteme.

 

Membrii neproductivi vor fi vizați pentru eliminare – Detalii interpretate de Patrick Wood

Identitatea digitală, gemenii digitali [copia digitală a unui obiect fizic], moneda digitală programabilă a băncii centrale, un sistem de credit social, augmentarea umană și Internetul Corpurilor (IoB). Toate acestea fac parte din viitorul distopic pregătit de cabala globalistă ca „soluție” la problemele lumii.

Potrivit propagandei transumaniste, toată lumea va trage foloase din augmentarea umană. În realitate, transumanismul este un program de eugenie, care diferă doar prin nume de eugenism.

Societatea post-umană imaginată de transumaniști nu va oferi niciun beneficiu pentru miliarde de oameni. Întrucât un număr mare de locuri de muncă vor fi eliminate și înlocuite cu roboți și inteligența artificială, planul transumanist presupune depopularea.

Un regim totalitar global nu va accepta responsabilitatea de a hrăni, a găzdui și oferi un venit de bază universal și îngrijire medicală pentru miliarde de oameni care nu vor fi utili. Soluția logică este exterminarea celor neproductivi și transformarea celorlalți în cyborgi ascultători întemnițați în ecosistemul IoB 5G.

Necesitatea depopulării, cerută de utopia transumanistă, poate fi motivul pentru care țările refuză să abordeze problema gravă a letalității extraordinare a „✔a$$!nurilor” C0✔!D.

 

Patrick Wood numește IoB – Internetul Corpurilor

Identitatea digitală, gemenii digitali [copia digitală a unui obiect fizic], moneda digitală programabilă a băncii centrale, un sistem de credit social, augmentarea umană și Internetul Corpurilor (IoB). Toate acestea fac parte din viitorul distopic pregătit de cabala globalistă ca „soluție” la problemele lumii.

Transumanismul ne este de mult vândut ca fiind o modalitate de a ne face mai sănătoși și, în cele din urmă, nemuritori. Astăzi este promovat sub narațiunea „echității”, care stă la baza „Marii Resetări”. Propaganda lor este că toată lumea va avea beneficii din augmentarea umană, de la cei mai bogați la cei mai săraci. În realitate, transumanismul este un program de eugenie, care diferă de eugenism doar prin nume.

Patrick Wood este un expert important și critic în dezvoltare durabilă, economie verde, Agenda 21, Agenda 2030 și tehnocrație istorică

Este autorul cărții Technocracy: The Hard Road to World Order, Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și coautor al cărții Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) împreună cu regretatul Antony C. Sutton.

 

 

Wood rămâne un expert de frunte în privința Comisiei trilaterale elitiste, a politicilor și realizărilor lor în crearea autoproclamată „Noua Ordine Economică Internațională”, care este esența dezvoltării durabile la scară globală.

 

Economist prin educație, analist financiar și scriitor de profesie și constituționalist american prin alegere, Wood menține o viziune biblică asupra lumii și are perspective istorice profunde asupra atacurilor moderne asupra suveranității, drepturilor de proprietate și libertății personale. Astfel de atacuri sunt simbolizate prin implementarea politicilor ONU, cum ar fi Agenda 21, Dezvoltarea Durabilă, Creșterea Inteligentă și, în educație, adoptarea pe scară largă a Standardelor de stat de bază comune.Wood este un vorbitor frecvent și invitat la emisiunile de radio din întreaga lume. Cercetările sale actuale se bazează pe hegemonia Comisiei Trilaterale, concentrându-se pe tehnocrație, transumanism, științism și modul în care acestea transformă economia globală, politica și religia.Nesiguranța emoțională, frica, tensiunea sunt atrăgătoare la un bărbat, pentru o femeie nevindecată

Gabor Mate: Acum există atâția experți care dau lecții de parenting tocmai pentru că am pierdut această relație

Gabor Mate: Stresul emoțional este o cauză majoră a cancerului mamar

 

Cristi Iordache

 

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

https://oficialmedia.com/membrii-neproductivi-vor-fi-vizati-pentru-eliminare-patrick-wood-iob-internetul-comportamentului/#google_vignette

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Guvernul îți poate monitoriza locația, dar, de regulă, nu în mod direct

 

Monitorizare locație telefon mobil

 

Dacă folosești un telefon mobil cu serviciile de localizare activate, este foarte probabil ca date despre locul în care locuiești și lucrezi, unde îți faci cumpărăturile, unde mergi la biserică și la medic, precum și unde ai călătorit în timpul sărbătorilor să fie scoase la vânzare. Iar U.S. Immigration and Customs Enforcement este unul dintre clienți.

 

Guvernul Statelor Unite nu trebuie să colecteze singur date despre locația oamenilor, pentru că telefonul tău mobil o face deja. Deși datele de localizare sunt uneori colectate ca parte a utilizării intenționate a unei aplicații de telefon, cum ar fi navigația sau prognoza meteo, mult mai des locațiile sunt colectate invizibil, în fundal.

 

Detalii

 de: Emilee Rader

 

https://www.scientia.ro/stiri-stiinta.html?start=15

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Gemenii malefici ai tehnocrației și transumanismului (Ediție broșată)

 

de dl. Patrick M. Wood (Autor)

 

 

Aceasta este o introducere pentru toți în tehnocrație și transumanism, care se bazează pe cărțile mele anterioare despre tehnocrație. Ambele sunt esențiale pentru Marea Resetare a Forumului Economic Mondial, în parteneriat cu Națiunile Unite, pentru a înlocui capitalismul cu un sistem economic alternativ numit Dezvoltare Durabilă, alias Tehnocrație. În plus, oamenii înșiși sunt vizați de transumaniști pentru a schimba condiția umană în Oameni 2.0 prin inginerie genetică. Astfel, tehnocrația transformă structura și sistemul economic al lumii, în timp ce transumanismul transformă oamenii care trăiesc acolo.

 

Tehnocrația vrea să conducă Pământul într-un panopticon al dictaturii științifice. Transumaniștii vor să trăiască veșnic și să devină omniscienți. Ambele sunt sisteme mecaniste care văd natura ca pe ceva ce trebuie studiat, manipulat și cucerit. Ambele se văd ca noii designeri inteligenți ai lumii, inclusiv ai oamenilor. Ambele caută să creeze un viitor pentru planeta Pământ pe care nimeni nu l-a cerut, votat sau dorit.

 

Oricare ar fi soluțiile care ar putea apărea și care ne-ar permite să respingem tehnocrația și transumanismul nu pot funcționa decât dacă avem o înțelegere clară a ambelor.

 

Speranța mea este că această carte nu te va deprima, ci mai degrabă te va încuraja să-ți ocupi locul cuvenit în lume, făcând tot posibilul să pui capăt „gemenilor malefici ai tehnocrației și transumanismului”.

 

 

 

https://www.amazon.com/Evil-Twins-Technocracy-Transhumanism/dp/098637394X

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(De la pensia PeSeDiana ,la justitia AMERICANA…) Ce îi transmite Liei Savonea un judecător american de 92 de ani

 

Refuzul agresiv de a negocia cu Guvernul din partea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție în ce privește pensiile magistraților, pozițiile de forță pe care s-a situat, total nepopulare, au transformat-o în imaginea ce definește corupția actuală din sistemul de justiție.

 

 

Nicolas Maduro, 63 de ani, președintele Venezuelei, arestat la ordinul lui Donald Trump, a fost prezentat în data de 4 ianuarie 2026 judecătorului Alvin Hellerstein, 92 de ani, la Curtea Federală din Manhattan, New York.

 

Maduro a susținut că e nevinovat, considerându-se prizonier de război. Astfel a început procesul în care un dictator e judecat pentru trafic de droguri și crime asociate.

 

Faptul că liderul venezuelean a ajuns în fața unui magistrat în vârstă de 92 de ani a făcut înconjurul planetei, dar în România această informație are o conotație specială, în condițiile în care Guvernul face mari eforturi pentru a reforma sistemul de pensionare a magistraților.

Blocarea reformei pensiilor speciale

La începutul lunii noiembrie 2025, președintele Nicușor Dan a semnat decretul de pensionare a judecătorului Mihail Udroiu. Acesta avea 48 de ani, obținând o pensie de aproximativ 4.500 de euro pe lună.

Puse față în față, cele două informații legate de vârsta unor judecători sunt șocante, fiecare în felul ei, dar descriu clar de ce e o atât de mare nemulțumire în România legată de pensiile speciale și vârsta de pensionare a magistraților, dar și a altor angajați din sistemul public.

 

“Consiliul ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătorești prin distrugerea încrederii în sistemul de justiție şi a încrederii față de persoane aflate în funcții de conducere…”, anunța Consiliul Superior al Magistraturii, într-un comunicat din data de 11 decembrie, ca o reacție la Documentarul Recorder.

 

De la momentul în care s-a pus cu adevărat problema reformei sistemului de pensii al magistraților, reformă extrem de generoasă, care garantează o ieșire din activitate cu 70% din media salarială, dar la vârsta de 65 de ani, Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună cu CSM, au făcut tot posibilul pentru a deraia orice încercare de reglementare, înfuriind opinia publică.

O practică neobișnuită

E adevărat că între sistemul juridic în care activează Alvin Hellerstein și cel în care a activat Mihail Udroiu sunt diferențe uriașe, de la modul de intrare în profesie și până la numărul de dosare de soluționat, dar e greu de trecut cu vederea felul în care magistrații din SUA se raportează la profesia lor în comparație cu ce se întâmplă în România.Pe 16 ianuarie, la Curtea Constituțională va fi o nouă încercare a majorității să valideze reforma pensiilor magistraților, cu condiția ca judecătorii numiți de PSD – Busuioc, Licu, Deliorga și Stan – să nu boicoteze din nou ședința.

 

… demersul de contestare publică a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a judecătorilor instanței supreme, anunțat de mai multe organizații nonguvernamentale, constituie o escaladare fără precedent a campaniei împotriva sistemului judiciar, incompatibilă cu independența justiției și cu rolul fundamental al acesteia în statul de drept…

 

Consiliul Superior al Magistraturii, comunicat 14 noiembrie 2025, de apărare a Liei Savonea față de criticile venite din societate

Până atunci, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Silvia Uscov, o avocată apropiată de formațiunea extremistă AUR, a depus o serie de plângeri împotriva numirilor unor judecători constituționali, primind termene rapide, o practică neobișnuită pentru Curtea Supremă. La prima înfățișare s-a decis amânarea până pe data de 16 ianuarie, aceeași zi cu importanta ședință de la CCR.

Groapa dintre stat și cetățeni

Lia Savonea a reușit să construiască un sistem piramidal de control al judecătorilor și o parte dintre procurori prin CSM și Inspecția Judiciară, acumulând o putere uriașă, care îi sperie chiar și pe unii lideri politici.Refuzul agresiv de a negocia cu Guvernul în ce privește pensiile magistraților, pozițiile de forță pe care s-a situat au transformat-o în imaginea ce definește corupția actuală din sistemul de justiție, una care achită inculpații pe bandă rulantă.

Judecătorul Alvin Hellerstein

Informația că un judecător de 92 de ani se trezește în fiecare dimineață devreme și vine la serviciu pentru a face dreptate într-un caz care a captat atenția întregii planete scoate în evidență nu numai privilegiile la care au ajuns magistrații din România, dar și alți angajați speciali din sistemul public, dar și o profundă lipsă de etică în ce privește raporturile dintre stat și cetățeni.Dacă această groapă din contractul social nu va fi astupată rapid, statul român va intra în disoluție dacă nu a intrat deja. E nevoie de promovarea responsabilității de la cel mai înalt nivel, una care să schimbe optica persoanelor aflate în serviciul public.

 

Bătălia epică între rămășițele trecutului și realitatea dură din prezent a început, iar miza este însăși România, care nu se mai poate preface că e o democrație, ci trebuie să acționeze în consecință și să se schimbe fundamental, dacă vrea să supraviețuiască.

 

Emilian Isailă

Senior Editor

 

A scris articole despre cele mai importante evenimente politice și sociale atât interne, cât și internaționale. Pe parcursul anilor a publicat două cărți și lucrările lui au fost incluse în două antologii. A transmis nenumărate corespondențe din Bruxelles, Londra, Budapesta și din alte orașe europene în timpul unor evenimente majore și a călătorit în Ucraina la începutul războiului, unde a realizat o serie de reportaje.

Emilian este un jurnalist cu o experiență de peste trei decenii. A început ca reporter politic în toamna anului 1991 și a fost martorul transformării României, o țară ieșită din comunism și dintr-un regim dictatorial, într-o democrație, care și azi se mai află, uneori, sub amenințarea extremismului și a unor tendințe totalitare. A lucrat la cele mai importante ziare, a coordonat redacții, fiind și comentator politic, invitat în emisiunile de dezbateri și știri ale unor televiziuni importante din țară.

Expertiză: Politică internă și internațională, Relatarea evenimentelor cu impact semnificativ asupra publicului.

 

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/ce-ii-transmite-liei-savonea-un-judecator-american-de-92-de-ani

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

„Păienjenișul” din „justiția” României sau De ce NU avem justiție în România?

 

Autor: Ingrid Mocanu, avocat al domnului Călin Georgescu în procesul de la Curtea de Apel București

 

„Cam ăsta e peisajul justiției „independente” în care ar trebui ca ăștia să fie scoși de la butoane (exact așa este, știu personal că situațiile sunt reale, dar postarea o preiau ca atare, fiind un rezumat citit la Istrate Dumitru).

 

Domnul Marius Dragu are dreptate: procurorul Ardeleanu, soțul doamnei Ardeleanu, a ținut blocat la DIICOT dosarul „Nordis” până a fost recompensat de doamna Gorghiu (audiată pentru aviz în comisia juridică unde șefă era Zâna) cu o funcție de conducere la DNA:

 

„Vicepreședintele instanței care a menținut decizia judecătorilor CCR de anulare a alegerilor l-a nășit pe judecătorul CCR Gheorghe Stan.

 

Mă opresc pentru o clipă să vă descriu o mică parte a păienjenișului relațiilor din justiție creat de-a lungul timpului pentru ca în astfel de momente, „creația” să-și arate recunoștința, dar mai ales influența.

 

 

Sabina Adomniței este vicepreședintele Curții de Apel București și soția lui Cristian Adomniței, fost ministru PNL al Educației. Este apropiată Liei Savonea, aceasta la rândul său fiind apropiată PSD.

 

În timp ce soțul său era condamnat în prima instanță, într-un timp record, Sabina Adomniței a fost adusă de la Iași la instanța Tribunalului București și apoi la Curtea de Apel București, fiind numită șefa Secției I Penale și apoi vicepreședinte de instanță.

 

Sabina Adomniței și soțul său sunt nașii (din partea miresei) de cununie ai judecătorului CCR Gheorghe Stan, acesta din urmă căsătorindu-se cu nepoata fostei judecătoare CCR, Mona Pivniceru. Naș din partea lui Gheorghe Stan a fost Viorel Cozma, afacerist care deține majoritatea contractelor cu Primăria Iași condusă de Mihai Chirica (PNL).

 

Potrivit presei, nunta a reunit magistrați, politicieni și afaceriști: Procurorul General al României Alex-Florin Florența, Bogdan Licu, judecător la CCR, Daniel Grădinaru, care era în 2023 președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și care face parte în prezent din același for, judecătoarea de la instanța supremă Lia Savonea, procuroarea PG Mihaela Iorga Moraru.

 

Dintre politicieni, la nuntă au participat primarul Iașiului Mihai Chirica și fostul deputat PSD, Florin Iordache. Primul are mai multe dosare penale deschise pe numele său, fiind chiar trimis în judecată de procurorii DNA, în timp ce Iordache conducea atunci Consiliul Legislativ.

 

Când, într-una din cele mai importante instanțe de control ierarhic dintr-o capitală europeană judecătorul se schimbă de câteva ori și când la dosar nu există nicio dovadă a repartizării aleatorii, fiind desființată singura garanție a independenței și imparțialității instanței de judecată, ne întrebăm motivat cum îndrăznește o secție să încalce un principiu judiciar fundamental într-un dosar în care este vizată chiar soarta României și șefii Curții de Apel să nu reacționeze? Tăcerea lor este răspunsul.

 

Mă opresc și asupra unei alte părți a aceluiași „păienjeniș”.

 

Soțul judecătoarei Cristina Ardeleanu care a judecat dosarul lui Călin Georgescu se numește Ionuț Ardeleanu și a fost procuror DIICOT. Apropiat al actualului Procuror-Șef al DNA, Marius Voineag, și fost superior ierarhic al acestuia pe vremea când amândoi își desfășurau activitatea la DIICOT, Ionuț Ardeleanu a fost ales de Alina Gorghiu (PNL) să conducă una dintre cele mai importante secții ale DNA.

 

La rândul său, Președinta Curții de Apel este căsătorită de asemenea cu un procuror DNA.

 

În rezumat:

Vicepreședinta Curții de Apel București este soția unui membru marcant PNL și apropiată de Lia Savonea, la rândul său apropiată de PSD, fiind nașa judecătorului CCR care, la rândul său, este promovat de PSD.

 

Procurorul Ionuț Ardeleanu este soțul judecătoarei căreia i s-a dat dosarul, fiind promovat, la rândul său, de ministra PNL.„

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2025/01/06/paienjenisul-din-justitia-romaniei-sau-de-ce-nu-avem-justitie-in-romania/

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Ministrul justiției, acuzat de plagiat: „Nu demisionez!”

Mai bine de jumătate din teza de doctorat în drept a ministrului justiției, Radu Marinescu, este plagiată.

 

Așa scrie jurnalista PressOne Emilia Șercan, care a analizat lucrarea și a ajuns la concluzia că aproape 60% dintre pagini conțin texte copiate din alți autori: e vorba de 140 de pagini din cele 247.

 

Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în drept în 2009, la Universitatea din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru.

 

Potrivit PressOne, cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situații calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar și pe 25 de pagini consecutive. Plagiatul ar fi pornit chiar de la prima pagină:  în secțiunea intitulată „Cuvânt înainte”, mai bine de jumătate din text e preluat fără ghilimele dintr-un volum semnat de Ion Dogaru, coordonatorul doctoratului.Într-o postare pe Facebook, dar și într-un interviu ulterior la Digi24, ministrul Radu Marinescu a spus că și-a scris teza „în conformitate cu normele timpului” și a respins acuzația de furt intelectual.

 

„Normele timpului” invocate de ministrul susținut de PSD încadrau plagiatul în categoria formelor de fraudă academică la momentul la care Radu Marinescu și-a susținut teza de doctorat, în 2009 – inclusiv prin lege, nu doar prin prevederi academice.

„Nu demisionez!”

 

Det. Aici

 

https://recorder.ro/stirile-zilei/12-decembrie-2026-ministrul-justitiei-acuzat-de-plagiat-nu-demisionez/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

Șeful de secție DNA, care a blocat ancheta procuroarei Deriuș, este Ionuț Ardeleanu. El a blocat și dosarul „Nordis”

 

Ionuț Ardeleanu a fost procuror DIICOT, parchet care a anchetat dosarul „Nordis”. Șeful său ierarhic a fost Alex Florența, actualul Procuror General. Ionuț Ardeleanu este și cumătrul lui Nicolae Solomon, procuror general adjunct și mâna dreaptă a lui Alex Florența.Șeful de secție din DNA, care a blocat ancheta procuroarei Laura Deriuș împotriva primarului din Chiajna, Mircea Minea, este Ionuț Ardeleanu, au declarat pentru „Independent news” surse judiciare. Pe vremea când lucra la DIICOT, Ionuț Ardeleanu, sprijinit de șeful său, Alex Florența, a tergiversat și dosarul Nordis, au mai precizat sursele citate……………………………………………

 

 

 

https://anchetatorii.ro/2025/12/27/seful-de-sectie-dna-care-a-blocat-ancheta-procuroarei-derius-este-ionut-ardeleanu-el-a-blocat-si-dosarul-nordis/

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

(Alt Rai Spitalicesc nascut in sânul ”NAZIST” DIN Romania…) Timiș: Alte nereguli au fost găsite la Spitalul de Psihiatrie Jebel. 25 de paciente, ținute într-o magazie, în condiții improprii

 

 Georgiana Pascu

 

 Florentina Mihaita

 

25 de paciente au fost descoperite într-o magazie la Spitalul de Psihiatrie Jebel din județul Timiș, iar una dintre ele era ținută pe hol, conectată la aparatul de oxigen. Este vorba despre același spital unde în urmă cu mai puțin de o lună au fost descoperite cazuri de râie și două pavilioane au fost închise. Organizația nonguvernamentală Centrul de Resurse Juridice solicită Ministerului Sănătății să verifice condițiile în care sunt ținuți pacienții.

Spitalul de Psihiatrie Jebel din județul Timiș  – unde au fost descoperite cele 25 de paciente – fusese autorizată de Direcția județeană de Sănătate Publică pentru a caza bolnavi, dar condițiile de acolo nu corespundeau cu cele avizate. Georgiana Pascu, coordonator de program la Centrul de Resurse Juridice a povestit pe Facebook că una dintre paciente era ținută pe hol conectată la aparatul de oxigen, în dormitoare erau înghesuite în paturi lipite câte nouă sau chiar 15 paciente, iar cei internați s-au spălat la lighean sau cu șervețele umede timp de două săptămâni.

Alimentarea cu apă era oprită în spital, condițiile de la toaleta din clădire erau greu de descris, iar WC-urile din curte, amplasate în două containere, erau nefuncționae, mai spune Georgiana Pascu. În acest spital, două pavilioane din cele 20 sunt închise, după ce la sfârșitul lunii decembrie, au fost descoperite cazuri de râie.În total, sunt 530 de pacienți pe 495 de locuri aprobate de către DSP Timiș și există un singur îngrijitor pe pavilion la peste 30 de pacienți, au mai constatat reprezentanții CRJ. Organizația nonguvernamentală cere Ministerului Sănătății să verifice condițiile de viață și tratament de la Spitalul Jebel și să ia măsuri.

 

 

 

https://www.europafm.ro/timis-alte-nereguli-au-fost-gasite-la-spitalul-de-psihiatrie-jebel-25-de-paciente-tinute-intr-o-magazie-in-conditii-improprii/

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

(EROII trec, dar spiritele  incinse dainuie…) Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România condamnă insolența pretențiilor U.D.M.R.

 

Doru Dinu Glăvan, Președintele U.Z.P.R.  06

 

 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (U.Z.P.R.) condamnă insolența pretențiilor utopice ale U.D.M.R. din „Propunerea Legislativă privind Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc” şi inconștienta complicitate a președintelui Camerei Deputaților, Ion Marcel Ciolacu, care a lăsat să treacă tacit proiectul la Senat. Faptul este de o gravitate extremă, chiar dacă nimeni, niciodată, nu ar fi votat acest proiect în camera decizională. Neavând nici conștiință istorică, nici conștiință națională, nici cunoștințe politologice elementare, Marcel Ciolacu a tratat problema ca pe un troc de tarabă, fără să-și pună problema consecințelor pe termen mediu și lung.Pentru U.D.M.R., aprobarea tacită la Camera Deputaților a proiectului (nu contează în ce circumstanțe) constituie o victorie uriașă și un argument decisiv în fața cancelariilor europene și a UE, pentru legitimarea pretențiilor teritoriale aberante și a „Proiectului Trianon”. […] Vina fundamentală a existenței neconstituționale în Parlament, ca partid politic, a unui O.N.G. etnic aparține întregului Parlament al României, pe o durată de 30 de ani. Cu excepția lui Corneliu Vadim Tudor, nimeni nu a ridicat consecvent problema acestei neconstituționalități. Toate partidele au cochetat cu U.D.M.R., care a fost, cu câteva rare excepții, tot timpul la guvernare. Toate partidele parlamentare au avut și timpul, și posibilitatea să se pronunțe programatic pentru excluderea din Parlament a acestei formațiuni, dar au preferat, legalității constituționale, complicitatea […].

 

Orice tentativă de compromis cu U.D.M.R.-ul, de acum încolo, este, în această perspectivă, mai mult decât riscantă. Nu mai e un secret pentru nimeni că atitudinea U.D.M.R.-ului față de români are reminiscențe hortyste, ceea ce este, cum ar zice președintele, „in-admisibil” și „in-acceptabil”. Prezumăm, de asemenea, că U.D.M.R.-ul nu înseamnă ungurii din România, iar reprezentativitatea lor în acest sens este ilicită. U.D.M.R.-ul înseamnă mai degrabă guvernul de la Budapesta, plătit însă din banii cetățenilor români, ceea ce este o rușine strigătoare la cer, acceptată și întreținută de întreg Parlamentul României, timp de 30 de ani.

În privința „vinovăției” populației de limbă maghiară din România, pentru antiromânismul U.D.M.R.-ului, împărtășim, și de data asta, punctul de vedere al lui Mihai Eminescu, care își relevă încă o dată actualitatea: „Vina, în fine, nu e a lor, pentru că generaţiunea ca atare nu are vina falsei direcţiuni a spiritului său. Vina acestei direcţiuni o au descreeraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă, cum că în această ţară ei vor putea maghiariza până şi pietrele”.Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România salută respingerea de către Senatul României a Propunerii Legislative privind „Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc” într-o Românie trădată și pe jumătate vândută. Poate fi începutul unei redeșteptări naționale și transformarea în faptă a primelor două versuri din Imnul Național.

 

 

 

https://www.art-emis.ro/art-emis/uniunea-ziaristilor-profesionisti-din-romania-condamna-insolenta-pretentiilor-u-d-m-r

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

De la Soci până la Soci – o cale presărată cu sate și cu oase românești, stropită cu sângele eroilor români

 

 

Conf. univ. dr. Vasile Soimaru 

Precuvântare la cartea lui Gheorghe Pârlea „Satul Soci: La răscrucea orizontalei cu verticala”, Ed.Tehnopres. Iași-2018)

…………………………………………………………………

 

 

retrăgeau spre râul Volga în mare grabă până pe 19 noiembrie 1942, sau chiar să le putrezească oasele în sutele de lagăre sovietico-bolșevice, exact așa cum le putrezeau oasele evreilor în lagările naziste…

 

Cu alte cuvinte: lung îi drumul de la Soci pân-la Soci, presărat cu sute de sate româneşti şi cu sute de mii de rămăşiţe pâmânteşti ale eroilor români. Cei scăpați cu zile de la Soci.ru de lângă Moldoviora caucaziană au căzut cu moarte de erou la Soci.ro de pe apa Moldovei istorice…

 

În cele patru pelegrinări pe care le-am avut la Cotul Donului și în discuțiile cu veteranii de la Don, am avut noroc de o mărturisire ieșită din comun, cea cu veteranul de 98 de ani, medicul militar Iosif Niculescu, în care mi-a mărturisit, mie și  jurnalistei Roxana Iorgulescu-Bandrabur, un caz de legendă adevărată cu un preot militar de la Cotul Donului. Iată pe scurt cuvintele  medicului militar Iosif Niculescu despre alt militar, preot la Cotul Donului: La Gromki lângă stanița căzăcească Kletskaia „era un mormânt mai mare decât blocul ăsta în care locuiesc, un mormânt de 30 de metri lungime şi 20 metri în lăţime. Acolo au fost îngropaţi morţii de la Divizia 11, 13 şi 14. Şi preotul Popescu, era din Ştefăneşti, Argeş, stătea la marginea gropii uriaşe şi citea rugăciunile şi i-am spus: „Hai, părinte, că se văd ruşii!” Şi el zice: „Domnule doctor, n-am terminat rugăciunile”. Era un om conştiincios şi l-au luat ruşii prizonier…”. Mi-am amintit de această poveste a veteranului Iosif Niculescu în clipele când am văzut ctitoriile preotului de la Soci, Romică Siminciuc, Cimitirul ostășesc de la Soci.ro cu 117 morminte ale eroilor de la Soci și nu numai și Sfânta Biserică Maramureșeană de pe teritoriul Cimitirului, ridicate la Socii de pe Apa Moldovei, cu ajutorul Lui Dumnezeu și cu cel al parohului socean, Siminciuc, sfințite în anul 2018, la 75 de ani de la tragedia eroilor români căzuți pe câmpul de luptă din vecinătatea Socilor caucazieni și la o sută de ani de la Marea Unire… Atunci mi-am zis: atât timp cât avem preoți români ca Popescu de la Cotul Donului și Siminciuc de la Soci, din cotul Moldovei  istorice, Neamul Românesc nu va dispare de pe fața Pământului…

 

Așa să ne ajute Dumneziu, pe care îl iubim și ne iubește!

Dr. Vasile Șoimaru-Năvrăpescu, în anul Centenarului Marii Uniri, 2018

 

 

Det.aici

 

 

https://www.art-emis.ro/art-emis/de-la-soci-pana-la-soci-o-cale-presarata-cu-sate-si-cu-oase-romanesti-stropita-cu-sangele-eroilor-romani

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Inteligenţa Organoidă (OI), mai tare decât Chat GBT (AI). Vom avea computere cu creier uman? Viitorul sună, pe alocuri, înspăimântător. Iată ce anunţă oamenii de ştiinţă pentru următorii ani!

 

Autor: Liana Ganea

 

 

 

 

Ştim deja de ce e în stare Chat GBT (care se foloseşte de Inteligenţa Artificială), însă OI (Inteligenţa Organoidă) pare să fie noua frontieră. Cel puţin aşa susţin cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins, din Baltimore, SUA care nu au pierdut timpul şi au lansat deja, în februarie 2023, un nou program ambiţios în domeniul bioinformaticii, program în care sunt implicaţi specialişti din mai multe ţări.

Ce este Inteligenţa Organoidă (OI)

Inteligența organoidă reprezintă un concept legat de dezvoltarea tehnologiei în domeniul neuroștiințelor și biologiei celulare. Organoidul este o structură tridimensională asemănătoare unui organ, creată în laborator din celule stem sau celule progenitoare umane. Acesta poate recrea anumite caracteristici și funcționalități ale unui organ real, cum ar fi creierul, ficatul, rinichii etc.

În ceea ce privește inteligența organoidă, cercetătorii explorează abilitatea organoidelor de a prezenta unele caracteristici ale inteligenței umane, cum ar fi capacitățile cognitive sau funcționalitățile complexe ale creierului, scrie SciTechDaily.com. Totuși, este important să subliniem că, în prezent, organoidele sunt structuri mult mai simple decât creierul uman și nu au aceleași capacități cognitive ca un creier uman complet dezvoltat.

Când am putea avea „computere biologice”

 

 

Coordonatorii proiectului amintit mai sus spun că, în mai puţin de zece ani, vor reuşi să pună la punct computere biologice, bazate pe organoizi obţinuţi din celulele creierului uman. Cu alte cuvinte, se urmăreşte creşterea puterii de procesare a Inteligenței Artificiale, prin folosirea de celule cerebrale umane – o idee  pe care mulţi o consideră “nebunească” şi periculoasă. Sunt savanţi care, realmente, se tem că inteligenţa artificială, fie ea şi de natură organoidă, ar putea prelua controlul asupra omenirii şi s-ar crea haos în lume.

 

Această zonă de cercetare, controversată din punct de vedere etic, ridică în continuare numeroase întrebări şi în ceea ce priveşte reglementarea, deoarece aceasta poate implica dezvoltarea de organoide mai complexe și mai avansate în viitor. „Norocul” nostru este că studiile se află încă în stadii incipiente şi se pot extinde pe câţiva ani până la concluzii concrete. Este vital să se continue cercetarea etică și responsabilă pentru a înțelege mai bine potențialul și limitele inteligenței organoide și a aborda cu precauţie maximă implicațiile acestor tehnologii emergente.

 

 

https://www.dcnews.ro/inteligenta-organoida-oi-mai-tare-decat-chat-gbt-ai-vom-avea-computere-cu-creier-uman_924012.html

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Musk vrea să construiască o armată de roboți Tesla și a intrat în competiție cu China. Washington și Beijing „luptă pentru viitor”

Autor: Tiberiu Vasile

 

China a luat avans în cursa globală a tehnologiei, lansând deja pe piață o adevărată „armată” de roboți umanoizi, în timp ce Elon Musk și Tesla își accelerează eforturile pentru a recupera.La doar câteva săptămâni după ce Elon Musk a anunțat intenția de a crea o veritabilă armată de roboți marca Tesla, realitatea din Asia arată că Beijingul a trecut deja la etapa comercială. În timp ce Silicon Valley își conturează planurile pentru o fabrică de roboți umanoizi, piața chineză oferă deja astfel de dispozitive direct consumatorilor, la prețuri incomparabil mai mici.

China vs. Elon Musk: competiție directă pentru roboții din viitorul nu tocmai îndepărtat

Rivalitatea dintre giganții tehnologici din SUA și China se extinde acum la roboții umanoizi. Washingtonul impresionează prin inovație și o calitate net superioară, însă Beijingul depășește toate așteptările la capitolul producție în masă. Presa internațională, inclusiv LA Times, notează că firmele americane afișează prototipuri spectaculoase, dar ridicate în cost, în timp ce chinezii mizează pe volume uriașe direct către public.În cadrul întâlnirii anuale cu acționarii Tesla, Elon Musk a prezentat o demonstrație alături de roboții Optimus, dezvăluind planul unei linii de producție la Fremont capabilă, teoretic, să scoată un milion de unități anual. Costul estimat al unui robot: în jur de 20.000 de dolari.Între timp, Unitree Robotics, una dintre cele mai cunoscute companii chineze, vinde deja un robot umanoid funcțional, capabil să meargă, să danseze și să îndeplinească sarcini simple, la un preț de aproximativ 6.000 de dolari.

Cum vrea China să-și consolideze avantajul în cursa pentru robotul umanoid

Deși modelul Unitree este tehnic mai puțin avansat decât Optimus, China punctează decisiv prin accesibilitate și ritm de producție. Țara dispune de întreg ecosistemul necesar, de la fabrici până la lanț complet de aprovizionare, pentru a accelera dezvoltarea unei adevărate armate de roboți gândite pentru uz larg.P.K. Tseng de la TrendForce explică diferența dintre cele două tabere: „SUA conduc la inovație tehnologică, China la viteza de implementare. E o luptă pentru viitor”. Momentul în care umanoizii trec de stadiul de prototipuri și ajung în viața de zi cu zi va fi decisiv pentru dominarea pieței globale.Conform Federației Internaționale de Robotică, în prezent există nu mai puțin de 80 de companii chineze implicate în construirea de roboți umanoizi, de cinci ori mai multe decât în SUA. Cele din China au lansat peste două ori mai multe modele în ultimii doi ani și au depus de trei ori mai multe cereri de brevet care includ termenul „umanoid”, arată un raport Morgan Stanley.

Demonstratii spectaculoase în Asia: roboți cu mers „aproape uman”

Unitree a devenit un fenomen online după ce mai mulți roboți au interpretat pe scenă un dans popular chinezesc, sincronizați perfect, folosind batiste în timp real. Modelul prezentat în videoclip. evaluat la circa 90.000 de dolari, a câștigat și cursa de deschidere de la primele Jocuri de Roboți Umanoizi din Beijing, parcurgând un kilometru în mai puțin de șapte minute.Mai mult, un alt producător important, XPeng, a reușit o demonstrație atât de realistă încât compania a fost nevoită să decupeze o bucată din „pielea” robotului în timpul prezentării pentru a dovedi publicului că nu era vorba despre un actor în costum.

 

Cum răspunde Elon Musk confruntării cu China

Elon Musk susține că Tesla deține un atu crucial: capacitatea de a controla simultan hardware-ul, software-ul și întregul proces de producție. Următoarea generație Optimus, spune el, va avea mișcări „indistinctibile de cele ale unui om”. „Va părea ca o persoană îmbrăcată într-un costum de robot”, le-a declarat Musk investitorilor. „Va fi ceva cu adevărat special.”Totuși, în timp ce Tesla încă perfecționează tehnologia, China avansează agresiv către producția de masă, cu sprijin guvernamental similar celui oferit în trecut pentru panourile solare sau mașinile electrice.Erik Walenza-Slabe de la Asia Growth Partners sintetizează strategia chineză: „Nu sunt pionieri în nimic. Dar construiesc mulți roboți, îi vând extrem de ieftin și încearcă pur și simplu să-i introducă pe piață. Pe termen lung, asta ar putea fi strategia câștigătoare.”

Viitorul pieței globale: dominația Chinei în armata de roboți?

Previziunile sunt impresionante. Morgan Stanley estimează că piața  roboților umanoizi ar putea depăși 5 trilioane de dolari până în 2050. Analizele arată că Beijing ar putea avea de patru ori mai mulți roboți în uz decât SUA, în timp ce companiile americane vor continua să depindă de componente fabricate în Asia, de la șuruburi și motoare la baterii de ultimă generație.

CITEȘTE ȘI: Cum arată noii roboți ai Chinei care îi pot înlocui pe soldaţii umani. Se apropie pe nesimțite de dușmani

https://www.dcnews.ro/musk-vrea-sa-construiasca-o-armata-de-roboti-tesla-si-a-intrat-in-competitie-cu-china-washington-si-beijing-lupta-pentru-viitor_1021469.html

 

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Si Amazon concediază 30.000 de angajați prin e-mail: Vor fi înlocuiți de inteligența artificială

 

 

Disponibilizări masive pentru angajații Amazon. Gigantul comerțului electronic se pregătește să trimită aproximativ 30.000 de scrisori de concediere pentru a inversa ciclul de angajări cauzat de pandemia de Covid-19, scrie Today, potrivit Rador Radio România.Este un șoc pentru mii de angajați, dar nu vine tocmai ca un trăsnet din senin. Vestea reducerilor vine la câteva luni după ce șeful gigantului de retail i-a avertizat pe angajați că ar putea fi înlocuiți de inteligența artificială.Compania de tehnologie cu sediul în Seattle intenționează să elimine până la 30.000 de locuri de muncă începând de marți, 28 octombrie, conform „Reuters”, „The Guardian” și „Wall Street Journal”. Potrivit ziarelor americane, măsura Amazon vine ca parte a unui efort de a reduce costurile și de a inversa ampla campanie de angajări lansată în punctul culminant al pandemiei de coronavirus, care a declanșat o creștere extraordinară, deși temporară, a cererii de cumpărături online. Deși concedierile reprezintă o mică parte din vasta forță de muncă globală a Amazon, de 1,55 milioane de angajați, măsura ar afecta aproximativ 10% din cei aproximativ 350.000 de angajați corporativi ai săi. CNBC a numit-o cea mai mare concediere din istoria companiei.Compania păstrează în prezent tăcerea, dar luni, 27 octombrie, acțiunile gigantului au crescut cu 1,2%, înainte de publicarea rezultatelor trimestriale din acest weekend. Amazon nu este cu siguranță singurul gigant care s-a răzgândit, după numeroase angajări în timpul pandemiei. Microsoft, Meta, compania-mamă a WhatsApp, Instagram și Facebook, și Alphabet, compania-mamă a Google și YouTube, au concediat zeci de mii de angajați în ultimii trei ani.

În iunie directorul Amazon, Andy Jassy, ​​le-a comunicat angajaților că agenții de inteligență artificială și sistemele de inteligență artificială generativă, cum ar fi chatboții, vor necesita mai puțini angajați în anumite domenii: „Este greu de știut exact cum se va manifesta acest lucru în timp, dar ne așteptăm ca acest lucru să reducă forța de muncă generală a companiei în următorii câțiva ani”.În ultimii ani, Amazon a redus un număr limitat de posturi în mai multe divizii, printre care dispozitive, comunicații, podcasting și altele. Potrivit „Fortune”, aproximativ 15% din personalul de resurse umane al companiei ar putea fi afectat. Potrivit presei americane, managerii echipelor afectate au fost obligați să urmeze o instruire privind modul de comunicare cu personalul în urma notificărilor de concediere, care vor fi trimise prin e-mail lucrătorilor concediați.

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(FATALA) Minunata lume nouă

 

 

Între cele două mari distopii literare ale secolului al XX-lea, 1984, respectiv Minunata lume nouă, cartea lui Aldous Huxley pare dezarmant de actuală chiar și pentru timpurile contemporane.În vreme ce romanul lui George Orwell a aproximat spiritul unei dictaturi aproape perfecte, anticipând ambițiile de control prin forță și paranoia ale regimurilor dictatoriale din timpul Războiului Rece, romanul lui Huxley propune o tiranie cu față umană, tirania fericirii obligatorii, condiționată chimic și genetic, într-o societate așezată pe principii aproape matematice.

 

Dacă Orwell a livrat modelul exemplar de dictat comunist, Huxley a reușit să rafineze modelul absolut capitalist-fascist, care nici nu mai caută să convingă sau să pedepsească ci operează mult mai sigur prin condiționare, recompense punctuale, inginerie socială și genetică.

 

Falimentul dictaturilor susținute prin forță a lăsat loc dictaturii economice consumeriste, în care anestezia liberului arbitru, a conștiinței critice nu se mai realizează printr-un factor extern, printr-un Big Brother, ci este autoadministrată chiar de cetățeni, care au resursele fericirii la purtător. Astăzi, în epoca triumfului consumerist, în care ne gândim  adesea întreaga viață în termeni economici și hedoniști, în care ne baricadăm în bule virtuale și reale, alcătuindu-ne selectiv mica lume protectoare în care vrem să locuim suntem poate cu atât mai aproape de distopia pe care Huxley o aștepta să se materializeze încă din anii 60-70. Cineva care nu ar ști că romanul lui Huxley a fost scris în anii 30, ar putea după o primă lectură să abiă impresia că este un volum scris după anul 2000.

 

Protagonistul romanului, Bernard este un bărbat care trăiește în minunata lume nouă, o societate perfect previzibilă, ordonată, din care nefericirea a fost eliminată, laolaltă însă cu o mulțime de alte lucruri. Societatea din romanul lui Huxley e construită, valorificând cele mai complexe descoperiri științifice și inginerești, aplicate la scală largă: e o societate unitară care a renunțat la modelul de concepție și creștere familial (dată fiind inegalitatea distribuției de resurse și intervenții educaționale într-un asemenea model) – oamenii sunt concepuți și dezvoltați în eprubete, sub atenta supraveghere a personalului pregătit, sunt condiționați pentru tipul de existență pe care urmează să-l ducă, în funcție de importanța rolului în administrarea societății: folosind distribuții nutritive și hormonale  diferite încă din primele săptămâni de viață, oamenii sunt ierarhizați biologic pentru a fundamenta și a legitima ierarhia socială ulterioară în mai multe clase: alfa, beta, delta, epsilon.

Oamenii alfa sunt cei cărora li se asigură premisele pentru atingerea unui nivel de inteligență cât mai înalt în vreme ce oamenii delta sau epsilon sunt un fel de creaturi cvasiidentice (chiar și până la 100 de indivizi similari pot fi concepuți dintr-o singură celulă mama initiala) dezvoltați pentru scopuri punctuale. Acest model ingineresc transformă inegalitățile generatoare de vrajbă și nefericire într-un fundament de construcție utilitarist social: fiecare își găsește locul în societate și, mai ales, nimeni nu vrea nimic mai mult de atât, nu poate aspira la altceva și nu își invidiază semenii pentru că, pe de o parte nu are structura biologică care să-i permita să vadă dincolo de locul său și, pe de altă parte, orice tensiune, stare conflictuală, posibilă nemulțumire e eliminată repede prin doza miraculoasă de soma la care orice cetățean are acces (un fel de substanță care, odată administrată, generează o senzație de relaxare și euforie, în funcție de doză).Într-o asemenea societate, în care îți place ceea ce ești obligat să faci (să îți îmbrățișezi, așadar, destinul implacabil), în care ai mereu de ales un gadget nou cu care să te distrezi, în care găsirea unui partener sexual este foarte ușoară și fără tevatură iar provocările educației  și creșterii copiilor sunt preluate de stat, nu este însă loc pentru frumusețe și adevăr. Copiii sunt condiționați să urască florile și cărțile, pentru că asemenea simpatii nu sunt productive: reprezintă atașamente inutile față de distracții gratuiite (iar într-o societate de consum asta poate fi periculos) respectiv față de un trecut irrelevant. Într-o lume în care nimeni nu are regret, în care toți își păstrează sănătatea și prospețimea, în care mijloacele de distracție sunt complexe și diverse (se utilizează imagerie afectivă, muzică sintetică), totul pare să fie perfect și fără cusur.Doar că Bernard, protagonistul romanului, un bărbat alfa, trăiește o senzație de sațietate și goliciune, dă dovadă de o serie de ciudățenii (vrea uneori să fie singur, să se plimbe, să admire marea) și ajunge să pornească într-o misiune periculoasă într-o rezervație dincolo de lumea nouă, în care oamenii au rămas primitive: îmbătrânesc și sunt nefericiți, cultivă relațiile familiale și au un alt stil de viață. Acolo Bernard îi va întâlni pe John și pe mama acestuia (o femeie exilată din lumea nouă care ascunde un secret compromițător) pe care îi va aduce înapoi în societatea distopică. Întoarcerea sălbaticului în minunata lume nouă va genera o aparentă ciocnire a culturilor: toți cetățenii vor să vadă ciudățenia în timp ce John e tot mai îngrozit de acest univers standardizat: un univers aparent perfect, previzibil, dar ansteziat, aseptic fără divinitate, fără noblețe și eroism, fără adevăr și frumusețe, fără liber arbitru, care distribuie o fericire standardizată genetic. Într-un asemenea context, în care o revoluție nu pare doar imposibilă, ci inutilă, Bernard și John  nu vor avea prea multe șanse de adaptare.

Minunata lume noua

 

Huxley proiectează o poveste-avertisment în care ne amintește că eliminarea acelor elemente pe care le deplângem și le criticăm când vine vorba de atingerea fericrii (îmbătrânirea, alegerile dificile, contextul social inegal, nedreptatea politică etc) ar putea avea un preț mult prea mare: anularea liberului arbitru, anularea individualității și a personalității pentru o stare previzibilă, măsurată și condiționată chimic de siguranță, mulțumire și aparentă diversitate.Așa cum demonstrează John sau Bernard, există un sens al suferinței: uneori ai nevoie să treci printr-o încercare neplăcută, pentru a putea prețui un scop pe care încerci să-l atingi, pentru a putea demonstra virtutea. Marginalizarea și chiar anularea suferinței aduce cu sine aplatizarea existențială, emoțională, deschide calea exclusivă a paradisurilor artificiale generate chimic și controlate pentru a compensa repetitivitatea goală a existenței.În colecția de eseuri intitulată Reîntoarcerea în minunata lume nouă, Huxley amintește reperele implementate în societatea sa utopică, pe care le regăsim și în societățile noastre, în diferite grade: suprapopuilarea, nesiguranța socială și economică (stări care ne fac să acceptăm mult mai ușor controlul guvernamental), divertismentul ca armă politică, propaganda chimică și subliminală și altele. Combinația unor stări de fapt favorabile (precum suprapopularea și nesiguranța socială) cu strategiile moderne de persuasiune ce depășesc liberal arbitru ar putea conduce în cele din spre ceva similar cu povestea lui Huxley, spre o lume monstruoasă în adevăratul sens al cuvântului, care , interesant, te înfricoșătează și seduce în același timp

 

Deși nu și-a îndeplinit profețiile, romanul lui Huxley rămâne un avertisment la fel de puternic pentru un secol îngrozit de ideea de suferință, sedus de imagine, virtual și entertainment, epuizat de complexitatea activităților profesionale și de standardele de fericire obligatorie promovate în toate reclamele, un secol în care suntem tot mai vulnerabili la ideea de  a ne prea fericirii la cutie, cu prețul sacrificării autenticului și liberului arbitru.

 

Minunata lume nouă – Aldous Huxley – Editura Polirom, 2016

 

Recenzie realizată de Sever Gulea.

 

 

https://blog.libris.ro/2018/08/28/minunata-lume-noua-aldous-huxley-recenzie-libris-ro/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

(Dupa cum arata educatia tinerilor de azi,fara de Dumnezeu cel neiconat… asa va arata parlamentul, guvernul si toata lumea de maine) Crima de la Cenei: violența extremă între minori și un eșec colectiv anunțat

 

 

Timișoara – Un adolescent de 15 ani din satul Cenei, județul Timiș, a fost ucis de alți doi băieți de aceeași vârstă, cu ajutorul unui copil de 13 ani. Anchetatorii spun că fapta a fost premeditată. Cei doi adolescenți sunt arestați, iar copilul de 13 ani este în libertate. Cazul ridică întrebări despre violența extremă între minori și semnalele de alarmă care nu au fost luate în serios. Ultimele informații arată că minorul de 13 ani a consumat  droguri.  

 

Un adolescent de 15 ani din Cenei, Timiș, a fost ucis de prietenii lui, care au plănuit o lună crima

 

 

De:

Otilia Ghițescu

 

 

 

Un băiat de 15 ani din comuna Cenei, din județul Timiș, a fost ucis, la începutul săptămânii, de doi băieți de aceeași vârstă, ajutați de un copil de 13 ani. Crima ar fi fost premeditată și pusă la cale timp de mai multe săptămâni. Motivul ar fi fost invidia față de situația materială a victimei.Cazul a șocat atât prin violență, cât și prin cruzime, pentru că e greu de înțeles cum niște copii pot plănui cu sânge rece o crimă, încercând apoi să-și acopere și urmele.Băieții de 15 ani au recunoscut ce au făcut și au spus că le pare rău. Unul dintre ei este cercetat pentru omor și profanare de cadavre, iar celălalt, pentru profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului. Ambii au fost arestați pentru 30 de zile. Complicele lor este liber, întrucât are numai 13 ani și, conform legii, nu răspunde penal.

 

Psihologul Organizației Salvați Copiii România, Mihaela Dinu, spune că violența extremă între minori este un eșec colectiv, nu doar un act individual. Responsabilitatea e împărțită între familie, școală, comunitate și sistem. Practic, semnele erau acolo, dar nimeni n-a avut ochi să le vadă.

Fiecare aruncă responsabilitatea în grădina celuilalt, când de fapt intervenția și prevenția, mai ales prevenția, trebuie să fie pe toate planurile, familie, școală, comunitate, sistem, societate în ansamblu. Fiecare are partea ei de responsabilitate. Nu se exclud una pe cealaltă.Dar în cazul unor astfel de copii sau adolescenți care ajung să comită fapte extreme, există încă dinainte niște semne care arată că ceva nu e în regulă? Care ar fi cele mai frecvente astfel de semnale de alarmă și cine ar trebui să le vadă prima dată?

 

Ar trebui să le vadă părinții, dacă este să o luăm, dar nu este exclusă școala. Există situații în care copilul se poate comporta diferit în aceste medii. Sunt foarte importante relațiile de atașament pe care le are sau nu le are copilul din copilăria mică. De aici am enumerat deja și am amintit de factorii psihologici care sunt extrem de importanti.De cele mai multe ori vin în urma unor traume pe care acești copii le trăiesc. Traume nerezolvate, lipsa empatiei, lipsa mecanismelor de dezvoltare a rezilienței, de rezolvare a conflictelor într-un mod pașnic. Sunt mulți factori care contribuie și duc la astfel de comportament extreme.

 

În cazul minorilor implicați în acte de violență extremă, cât de des vorbim despre copii cu traume sau istorii de neglijare emoțională, chiar dacă acestea nu sunt vizibile din exterior?În majoritatea cazurilor. În majoritatea cazurilor, pentru că orice lucru este rezolvat, orice traumă rămasă acolo, ea capătă alte forme odată cu vârsta. De cele mai multe ori, vorbim de neglijență, vorbim de abuz emoțional, adesea și fizic.Și atunci copilul se formează în astfel de medii, unde violența și agresiunea devin modalitate de rezolvare a situației, că sunt ele mai complicate sau mai puțin complicate. Răspunsul prompt este cel de violență, în care cred că îmi fac dreptate și rezolv lucrurile și îl pun pe celălalt la punct.

 

Cât de mult contează anturajul, dinamica de grup, în astfel de cazuri, mai ales când vorbim de o violență planificată, nu impulsivă?

 

Foarte mult contează anturajul. Dacă nu aș avea susținerea morală și fizică a celorlalți, nu aș putea să duc asemenea atrocități. Pe lângă faptul că mă consult cu ceilalți, nu neapărat într-un mod pozitiv și în momentul în care primesc această validare, am mai mult curaj. Dar pierd din vedere ireversibilitatea unor lucruri, având în vedere cazul de față despre care vorbim. Incapacitatea copiilor de a prevedea consecințele și de a-și da seama că lucrurile în lumea reală capătă o altă formă.Semnele, deci, existau, dar au fost ignorate de niște adulți care au ales să se uite în altă parte, în ideea că timpul le rezolvă pe toate. În plus, ca societate, nici nu înțelegem importanța prevenției.Mihaela Dinu, despre care ar trebui să înțelegem după o asemenea tragedie: „Să ne punem pe treabă, să acționăm pe ceea ce înseamnă prevenție. Introducerea unor programe clare, structurate, nu la curriculum la decizia școlii sau opțional. Pe curriculum obligatoriu de educație emoțională. Educația aceea pentru sănătate, ea are în componență și partea asta de modelare și educația emoționala. Să punem foarte mult accent, să știm că școala nu modelează copilul doar din punct de vedere cognitiv, ci și din punct de vederi emoțional. Și atunci, hai să vin și cu programele acestea care implică educație emoțională”.La Cenei au ajuns și reprezentanții Direcției Județene pentru Protecția Copilului Timiș. O parte discută cu familia și vecinii copilului de 13 ani lăsat în libertate, dar și cu profesorii, iar alții oferă consiliere elevilor colegi atât cu victima, cât și cu agresorii. E o comunitate mică, în care un astfel de eveniment e foarte greu de șters.

 

Între timp, a fost lansată online și o petiție care vizează o așa-numită Lege Mario. Aceasta solicită modificarea Codului Penal, propunând ca, în caz de omor sau omor calificat, răspunderea penală să fie de la 10 ani. Nu este vorba despre un proiect de lege, ci despre un apel civic adresat Parlamentului României, Ministerului Justiției și Avocatului Poporului. Petiția a adunat deja peste 202.000 semnături, iar numărul acestora continuă să crească.

 

 

https://www.rfi.fr/ro/rom%C3%A2nia/20260125-crima-de-la-cenei-violen%C8%9Ba-extrem%C4%83-%C3%AEntre-minori-%C8%99i-semnalele-ignorate-%C3%AEntr-un-e%C8%99ec-colectiv

 

 

 

 

 //////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Vasile Astărăstoae: Golgota românilor ortodocși din Ucraina

 

 

În ultima vreme, timid, în dezbaterea publică și-a făcut loc un nou subiect: persecuția preoților și credincioșilor ortodocși români din Ucraina. Dezvăluirile le-a făcut Mitropolitul de Bănceni, Longhin (Mihail Jar).

În 1997, împreună cu Varujan Vosganian, Paul Ghițiu, Paul Mitroi și reprezentanți ai presei ne-am deplasat pentru 5 zile în Cernăuți și în zonele Herța și Noua Suliță. La întoarcere, pe când ne îndreptam spre graniță, la 12 kilometri de punctul vamal, în Bănceni, am zărit pe un deal o strălucire aproape neomenească. Spre acel deal ducea un drum pe care am zărit mergând câțiva oameni. Curioși i-am întrebat unde merg, unde duce acel drum și ce e cu acea strălucire. Ne-au răspuns: „mergem să construim o Catedrală și drumul duce spre poiana La stejar. Lucirea din zare este acoperișul Catedralei”.Am luat-o și noi pe acel drum și după câțiva kilometri am văzut construcția. Ne-a întâmpinat Părintele Mihai Jar, îmbrăcat în straie monahale pline de ciment și var; pentru că era ora prânzului ne-a invitat la masă. Ne-a povestit despre catedrala pe care o construia. Ne-a spus că, într-o noapte, i s-a arătat în vis Maica Domnului și i-a spus că are datoria să construiască o catedrală. Apoi, l-a și condus pe un deal, într-o poiană unde viețuia un stejar secular. S-a dus și l-a văzut uscat și fără nicio frunză. A pus prima piatră și atunci stejarul a înfrunzit. Târziu, când i-au căzut frunzele, stejarul s-a prăbușit ca și cum și-ar fi încheiat misiunea.A început construcția, dar a început cu un orfelinat; un orfelinat care, pe atunci (l-am vizitat), avea 40 de locuri pentru copii cu handicap. Vizitasem multe astfel de așezăminte în occident, dar nu am văzut unul care să fie atât de frumos și de bine dotat. Măicuțele îngrijeau acești copii cu o dragoste care nu poate fi descrisă. După care a început construcția catedralei.Autoritățile ucrainene au venit și au cerut pentru teren un milion de dolari. O sumă imensă și care părea a fi un obstacol de netrecut. Dar l-a trecut. Credincioșii au mers un an de zile pe jos până în Siberia, cerșind și au reușit să strângă peste 2 milioane de dolari. Astfel, au devenit proprietarii pământului.Părintele Jar ne-a mai povestit că această construcție este făcută prin voluntariat: unii vin și muncesc atunci când au timp; alții dau donații în alimente pentru a hrăni muncitorii; alții fac donații în bani pentru a se cumpăra materiale. Și încet-încet, Biserica creștea odată cu extinderea așezămintelor pentru copii orfani.După ce am luat masa și am vizitat locurile, Părintele Jar ne-a spus „haideți să vă arăt taina acestei Mănăstiri”. Ne-a condus printr-un tunel la o adâncime de 6 metri și o lungime de peste 60 de metri într-o chilie situată exact sub viitorul altar al Bisericii. În chilie, erau două paturi și trei tineri călugări, care făcuseră legământul să nu iasă de acolo până la sfârșitul vieții lor lumești. Și mai era o Psaltire. Pe rând, fără pauză, unul dintre ei citea acea psaltire. „Când am început să construim Biserica, vrăjmașul a încercat să ne împiedice. Se dărâmau ziduri, aveau loc accidente, veneau furtuni și altele ca acestea. Atunci am luat hotărârea să punem pavăză vrăjmașului, citind Psaltirea. De atunci nu au mai avut loc astfel de evenimente. Aceasta este arma noastră – Psaltirea neadormită”.A fost o „armă” teribilă. Mănăstirea „Înălțarea Domnului” în satul Bănceni a fost sfințită în 1998. Apoi, Părintele Jar a construit o mănăstire de maici în cinstea Icoanei Boiana a Maicii Domnului, în satul Boian. În paralel cu mănăstirile, s-a angajat în construirea unui adăpost pentru orfani. A construit un complex de clădiri cu dotări excepționale unde au primit adăpost și iubire peste 400 de copii din toată Ucraina. Statul ucrainean l-a decorat în mai multe rânduri: Ordinul de Merit, gradul III, titlul Erou al Ucrainei (cu acordarea Ordinului), „Crucea Sfântului Panteleimon Vindecatorul”, premiul național „Mândria țării”, ordinul „Patriot al Ucrainei”, „Ordinul Independenței Ucrainei”.

Pentru cei care au răbdare să-l urmarească, iată un emoționant reportaj despre minunile de la Bănceni.

 

 

 

Este bizar ca dintr-o dată Mitropolitul Jar să devină dușman al Ucrainei, să fie propus pentru a i se ridica cetățenia ucraineană și a fi deportat odată cu confiscarea bunurilor mănăstirilor. Vina lui: aparține unei anumite biserici ortodoxe neagreată de autorități și predică în limba română.„Părintele Mihail Jar, starețul ortodox român al Mănăstirii Bănceni din regiunea Herța (Ucraina), a explicat, la Antena 3 CNN, faptul că preoții români din Ucraina trăiesc clipe de coșmar. Serviciile secrete ucrainene au luat cu asalt mănăstirile, au intrat noaptea peste clerici în case și au spart geamurile bisericilor. «Au început prigoanele grele și mari, ne-au distrus complet. Ne-au distrus, pur și simplu; este necesar să răbdăm pentru Hristos, pentru credință. Dar nu în felul ăsta. Nu te poți ruga nici la Dumnezeu acum, să stai să dormi cu frică în casă. Au intrat noaptea la Mitropolie la Cernăuți, au intrat noaptea peste ei în case cu (puști) automate, i-au pus (pe clerici) la perete, au spart geamurile. […] Au mers la mănăstiri de maici, le-au pus la pământ, le-au apăsat cu călcâiul pe cap, acțiuni foarte grele», a spus preotul român la Sinteza Zilei.” – „Preoții români din Ucraina trăiesc zile de coșmar: Ucrainenii au venit peste noi! Au intrat cu armele, au pus stareții la zid”, Știri pe surse (Autor: Lucian Negrea, Publicat: 19/01/2023).

 

Reacțiile la aceste dezvăluiri au fost diferite:

 

1. Aprobare deplină a acțiunilor autorităților ucrainene. Iată un comentariu la articolul lui Lucian Negrea (păstrez modul de exprimare al autorului comentariului): „Nu se zice, decat de a astuia care e sluga la rusi. La fel cum alaltaieri A3 zicea ca sunt 13 preoti pe o lista de retragere a cetateniei si ca „iata cum romanii sunt asupriti in ucraina fara sa se spuna ca doar asta e roman, ceilalti 12 si rusi. Adica rusi cu cetatenie rusa si pasapoarte rusesti! Dar sa ne apucam noi sa ne certam cu ucrainenii pentru rusii aia si prostul de roman bagat intre ei. Popa prostul ala care linge la biserica rusa unde e in filmul ala, ca nu il gasesc?”Unuia cu un asemenea limbaj, în mod normal, nu ar ar fi cazul să-i răspunzi. Totuși, pentru cei care pot fi influențați, trei precizări:a) Legislația ucraineană interzice dubla cetățenie. În consecință, preoții nu pot avea cetățenie rusă și pașapoarte rusești.

 

1. b) În Ucraina, există două Biserici Ortodoxe: una istorică, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, dar cu un grad crescut de autonomie, și una recentă, apropiată de autoritățile de la Kiev, subordonată canonic Patriarhiei de la Constantinopol. Dintre cele 130 de parohii ortodoxe românești din Ucraina, peste 100 au rămas în cadrul Bisericii ortodoxe tradiționale, deoarece doar aceasta permite ținerea slujbei în limba română.

 

1. c) Biserica Ortodoxă supusă Patriarhiei Moscovei este încă legală în Ucraina și orice măsură este necesar să fie urmare a unei hotărâri judecătorești și nu a unui ordin administrativ.

 

2. Justificarea măsurilor autorităților ucrainene prin războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

 

Cei care au o astfel de abordare spun că aceste probleme vor fi discutate și rezolvate după ce Rusia fie v-a fi învinsă, fie se va ajunge la un acord de pace. A introduce acest subiect în agenda publică (inclusiv cel legat de interzicerea studierii în școli în limba minorității române) echivalează cu un sprijin direct dat agresorilor ruși și subminarea eforturilor ucrainenilor, care apară cu arma în mână valorile occidentale. Ucrainei i se acceptă orice pentru faptul că luptă cu rușii. După ce va fi ridicată legea marțială, în mod cert Ucraina se va apleca și asupra drepturilor minorităților. Și aici sunt necesare două precizări:a) Persecutarea românilor nu a fost determinată de agresiunea lui Putin. Ea își are rădăcinile încă de la declararea statului independent Ucraina. Să nu uităm că Ucraina este un stat relativ tânăr și își exprimă frustrările prin atitudini naționalist-extreme. Mahno, Petlura, Bandera și-au construit cariera politică prin acțiuni brutale de eliminare a celorlalte naționalități. Pare paradoxal că tocmai aceste personalități se bucură (mai ales după „Maidan”) de recunoaștere oficială în Ucraina, uitându-se de masacrele împotriva polonezilor, rușilor, românilor, evreilor, de colaborarea cu naziștii a lui Bandera.

 

Am fost de mai multe ori în Ucraina. Am văzut naționalismul ucrainean în acțiune și nu mi-a plăcut. Am văzut atitudinea față de români. Ștefan cel Mare este un criminal de război, România un stat agresor care a ocupat regiunile Cernăuți (în 1918) și Odessa (în 1941), eliberate abia în 1944. Exista îngrijorare că acest fapt se poate repeta. De aceea, chiar dacă nu se recunoaște oficial, există o politică de asimilare a românilor. În 15 ani, la vizitele mele în Ucraina, în fiecare an, am întâlnit tot mai puțini oameni care vorbeau limba română. Este puțin probabil ca situația să se transforme în bine la terminarea războiului.

 

1. b) Convenția europeană a Drepturilor Omului, în articolul 9, prevede următoarele:

 

„Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod personal sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor”.

 

Articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenție prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

 

Jurisprudenţa CEDO arată o constantă conform căreia, în sensul articolului 9, libertatea gândirii, conștiinței și religiei reprezintă unul dintre fundamentele unei „societăți democratice” în sensul prevăzut de Convenție. Ea este în egală măsură un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum și libertatea de a o practica sau nu (hotărârea Kokkinakis contra Greciei; Buscarini și alții contra SanMarino, Mitropolia Basarabiei contra Republica Moldova etc.). Statul este bine să fie neutru și imparțial în exercițiul dreptului său de reglementare în domeniu și în relaţiile sale cu diversele religii, culte și credințe.

 

Curtea a afirmat repetat că articolul 9 este necesar să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenției, care protejează viața asociativă contra oricărei imixtiuni nejustificate a statului. Autonomia comunităților religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică și își are locul chiar în centrul protecției oferite de articolul 9. În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestare a religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecția jurisdicțională a comunității, a membrilor și a bunurilor sale, în așa fel încât articolul 9 să fie asigurat nu numai în lumina articolului 11, dar în egală măsură și a articolului 6 al Convenției. Aceste drepturi nu pot fi suspendate în nicio circumstanță, nici măcar în război.

 

3. Simpatie față de ortodocșii români din Ucraina fără empatie.

 

Empatia este diferită de simpatie; înseamnă să ai aceleași trăiri cu cel cu care empatizezi, să te pui în situația lui, să urci pe dealul Golgotei împreună cu el. Unii dintre cei care simpatizează cu românii ortodocși vorbesc însă despre schimatici, alții despre ecumenism (fără să înțeleagă termenul), iar alții fac apel la Mitropolitul Longhin să supună canonic bisericile din Bucovina ucraineană Patriarhiei de la București.

 

Este cel puțin cinic să propui, profitând de necazul altora, o astfel de soluție, care, în plus, este și nerealistă. Ar fi necesar să existe acordul credincioșilor, acordul Patriarhiei Române, acordul Patriarhiei Constantinopolului, recunoașterea de către autoritățile ucrainene, potrivit legii. După ce ani de zile românii din Ucraina au fost abandonați de România, o astfel de cerință este greu de acceptat. Mai mult, oficierea slujbelor în limba română va fi suspendată în tot acest interval.

 

4. Condamnarea cu vehemență a acțiunilor autorităților ucrainene.

 

Se solicită ultimativ oprirea ajutorului către Ucraina. Este o soluție imposibilă. În momentul în care a aderat la Uniunea Europeană și NATO, statul român și-a asumat niște obligații pe care, ne place, nu ne place, este necesar să le respecte. Cât timp aceste organizații susțin Ucraina, România nu poate face excepție, decât dacă le părăsește. În momentul de față, o majoritate consistentă susține apartenența la aceste structuri și, într-o democrație, este necesar să se respecte voința majorității.

 

Există și o soluție la care nu am văzut mulți aderenți: intervenția statului român. Nu am văzut-o la mulți, deoarece cota de încredere în statul român este mică. Statul român ar fi necesar să cheme ambasadorul Ucrainei pentru explicații, să informeze opinia publică din țările aliate și guvernele respective despre aceste abuzuri în așa fel încât Ucraina să înțeleagă că nu poate accede în UE și NATO dacă nu respectă drepturile minorităților și libertatea religioasă. Este însă o utopie să crezi că statul și politicienii români vor avea o astfel de atitudine.

 

În concluzie, în România nu există un consens și în buna tradiție națională vom privi cum creștinii români ortodocși urcă dealul Golgotei.

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Citiți și:

Profesorul Vasile Astărăstoae îl contrazice pe Vasile Bănescu cu privire la Românii din Ucraina și oferă un Portret schițat de IPS Bartolomeu Anania: IUDA!

Pierit-au românii? Scrisoarea românilor din Ucraina către cetățenii României și consângenii noștri din întreaga lume

Preot român din Ucraina rupe tăcerea și dezvăluie prigoana la care sunt supuși clericii ortodocși din pricina serviciilor de securitate

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/vasile-astarastoae-golgota-romanilor-ortodocsi-din-ucraina/

 

Ucraina, vecinul României, ne exclude de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetăţenie și dă o nouă palmă comunităților istorice din Cernăuți, Odesa și Maramureș, dar și Bucureștiului

 

Ucraina a exclus România de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetățenie. Legea intrată deja în vigoare pe 16 ianuarie stârnește indignare în comunitățile istorice din Cernăuți, sudul Basarabiei și Maramureșul istoric.

Actul normativ adoptat de autorităţile de la Kiev stipulează condiţiile în care poate fi dobândită cetăţenia multiplă. Pe listă se află cinci state, dintre care trei din Europa şi două de pe continentul american. Este vorba de Germania, Cehia, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Canada. Lista nu include şi România, ceea ce îi îngrijorează pe românii din Ucraina.

În cazul acestor state, cetăţenii ucraineni pot dobândi a doua cetăţenie fără a fi obligaţi să renunţe la cetăţenia ucraineană. De asemenea, actul normativ permite etnicilor ucraineni din statele respective să devină cetăţeni ucraineni în procedură simplificată.Avocatul ucrainean de origine română Eugen Pătraş consideră că decizia de a limita la cinci lista ţărilor pentru care este acceptată dubla cetăţenie reprezintă o formă de subapreciere a României de către autorităţile de la Kiev.

Citiți și:

Lăsaţi în pace Ucraina şi aveţi grijă de România! De români!

Lecția Venezuelei pentru România: Românii au ocazia să-și elibereze frații din Ucraina conform doctrinei Trump

https://yogaesoteric.net/ucraina-vecinul-ostil-al-romaniei-ne-exclude-de-pe-lista-statelor-acceptate-pentru-dubla-cetatenie-si-da-o-noua-palma-comunitatilor-istorice-din-cernauti-odesa-si-maramures-dar-si-bucurestiului/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

(Cine-i vindeca pe doctorii falsi, corupti, analfabeti, hapsani, hotomani si…) Rețea de medici falși în România. Percheziții la Ministerul Sănătății

Adrian A

 

 

Cuprins

Ce spun procurorii despre rețeaua de medici falși

Descinderi la Ministerul Sănătății

12 medici falși sunt în vizorul procurorilor de la Parchetul General, după ce suspecții ar fi obținut de la Ministerul Sănătăţii recunoaşterea unor studii de rezidenţiat făcute la o universitate din Chişinău deşi, în realitate, ei nu au urmat cursurile respective.

 

Ce spun procurorii despre rețeaua de medici falși

Portrivit procurorilor, titlurile de calificare se refereau la diverse specialităţi, precum medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolară şi parodontologie.

„Din probatoriul administrat rezultă însă indicii temeinice că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenţa fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile în care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.”, transmite Parchetul General.

 

Descinderi la Ministerul Sănătății

Anchetatorii au ajuns și la Ministerul Sănătății. Mai multe birouri din instituție au fost sigilate de procurori. Ministrul Sănătății spune că sesizarea e de anul trecut și nu înțelege de ce procurorii acționează abia acum.”Sesizarea s-a făcut în 2024, nu s-a făcut acum. Este vorba de o anchetă a Parchetului General cu privire la anumite certificate de medic specialist eliberate în fals. Discutăm despre 12 persoane care ar fi realizat stagiile de pregătire în rezidenţiat în Republica Moldova cu toate că aceste persoane erau angajate în România şi în realitate nu ar fi realizat aceste stagii de pregătire. Ancheta este în derulare, nu am informaţii suplimentare.S-au sigilat birourile din Ministerul Sănătăţii unde se fac aceste percheziţii şi am înaintat şi voi înainta Parchetului General documentele solicitate pentru realizarea anchetei. Dacă se găsesc vinovaţi cei din Ministerul Sănătăţii voi fi primul care le va desface contractul de muncă şi îi va  scoate din funcţiile de conducere.”, a declarat, după vizita procurorilor, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

 

 

 

 

https://www.b1tv.ro/eveniment/retea-de-medici-falsi-in-romania-perchezitii-la-ministerul-sanatatii-1638531.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

(Asa se naste Burghezia Globalie,multilateral de komunista…) Stăpânii Sectorului 3. Primarul Negoiță a construit un drum din bani publici pentru dezvoltatorul Negoiță

 

Andrei Udișteanu

 

Ciprian Ranghel

 

La mai puțin de o săptămână de la publicarea acestui articol, procurorii DNA au descins la Primăria Sectorului 3. Surse Recorder au precizat că anchetatorii au solicitat mai multe documente privind construcția drumului. Procurorii au început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu, adică deocamdată este cercetată fapta, nu o persoană anume.

TEXTUL INIȚIAL

 

Robert e primar, Ionuț dezvoltă proiecte imobiliare în sectorul condus de fratele său. Adăugăm o atitudine disprețuitoare față de respectarea legilor și o spectaculoasă imunitate în fața procurorilor. Obținem, astfel, rețeta prin care familia Negoiță a ajuns să stăpânească după bunul plac peste o bucată din capitala României. În Sectorul lor, cei doi frați par să își permită orice.

 

Cea mai nouă ispravă descoperită de Recorder arată cum Robert Negoiță a folosit resursele primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său, așternându-i un covor de asfalt chiar în locul unde acesta urmează să ridice mai multe blocuri și un centru comercial.

Drumul construit cu utilajele, oamenii și materialele primăriei ar fi trebuit să aibă la bază un proiect trecut prin Consiliul Local al Sectorului 3, iar în proiect ar fi trebuit să figureze suma investită. Primarul nu s-a mai încurcat în astfel de detalii, ci doar a dat ordin să se facă. Șoseaua s-a făcut în câteva zile, a fost finanțată din bani publici, dar nu se știe cât a costat și nu-i aparține primăriei.

Investiția nu putea fi aprobată în Consiliul Local pentru că primăria nu avea dreptul legal să construiască drumul pe un teren care nu este trecut în domeniul public. Nici acest lucru nu a contat, iar strada făcută din banii contribuabililor îi aparține astfel afaceristului Ionuț Negoiță, pentru că se află pe terenul său.

Primarul Robert Negoiță ne-a declarat nonșalant că a construit drumul pentru că era nevoie de el, iar când i-am atras atenția că felul în care a procedat este ilegal, ne-a răspuns cât se poate de relaxat: „Aveți dreptate”.Mai puțin de o săptămână. Atât a durat ca muncitorii Primăriei Sectorului 3 să construiască, de la zero, un drum de aproximativ 1 kilometru, în spatele Halei Laminor, din București. Acesta ar putea fi începutul unei știri pozitive, despre cum se îmbunătățește infrastructura Bucureștiului. În realitate, e o poveste despre cum un primar încalcă legea pentru a-i favoriza afacerile fratelui său.Mai întâi am filmat la fața locului oameni și utilaje ale primăriei. Apoi am căutat dovezi că materialele de construcții au fost finanțate tot din bani publici. După care l-am sunat pe Robert Negoiță să-i cerem explicații. Nu doar convorbirea telefonică a fost relevantă, ci și reacția sa de după.Primarul s-a grăbit să publice înaintea noastră și, la mai puțin de o oră după dialogul cu jurnalistul Recorder, s-a dus la fața locului și a intrat live pe Facebook pentru a anunța că a construit o nouă stradă în sector. Făcută în cea mai mare discreție, șoseaua a devenit brusc un motiv de fală. Negoiță s-a justificat spunând că noua arteră i-a fost solicitată de locuitorii din zonă, exasperați de traficul intens. Apoi le-a mulțumit proprietarilor care și-au dat acordul pentru a construi un drum public pe o proprietate privată. Postarea primarului s-a transformat imediat într-o știre pozitivă pe agenția de presă a statului (Agerpres), de unde a fost preluată și de alte siteuri.

Știrile au ratat ceva ce primarul Negoiță a omis să menționeze: că proprietarul căruia îi mulțumea era chiar fratele său și că acesta avea toate motivele să-și dea acordul. Principalul scop al drumului proaspăt construit este să asigure accesul în zona unde companiile lui Ionuț Negoiță vor construi complexul imobiliar HILS Republica.Deși în live-ul de pe Facebook primarul insistă că noul drum i-a fost cerut de cetățenii din cartier, pe hartă se poate observa că în zonă există deja o stradă care face legătura cu Șoseaua Industriilor, așa că o nouă arteră trasată pe terenul familiei Negoiță nu avea cu ce să îmbunătățească viața localnicilor.

 

Noul drum construit din bani publici trece fix pe lângă un drum deja existent.

 

Șoseaua Negoiță

Noua arteră rutieră a fost deschisă circulației încă de săptămâna trecută, pe 14 august. Lucrările au început în jurul datei de 8 august și au avansat în ritm alert. S-a muncit frenetic, cu oameni, utilaje și materiale puse la dispoziție de Primăria Sectorului 3.Din imaginile pe care le-am surprins la fața locului reiese că cel puțin 10 mașini și utilaje ce s-au aflat pe șantier aparțin de direcțiile primăriei sau de companii subordonate Consiliului Local (Salubritate și Deszăpezire SRL și Algoritm Construcții SRL).

 

Betonul armat provine de la o fabrică a primăriei, situată în comuna Glina. A fost transportat cu basculante ce aparțin companiei Salubritate și Deszăpezire SRL, aflată în subordinea Consiliului Local al Sectorului 3.

A fost asfaltată o porțiune de aproximativ 300 de metri ai drumului deja existent și vizibil pe harta de mai sus, iar apoi s-a construit de la zero o bucată de aproximativ o jumătate de kilometru, marcată pe hartă cu culoarea roșie.În acte, proprietarul terenului pe care a fost construit noul drum este Ionuț Negoiță, fratele primarului Robert Negoiță, prin Future Business Ideas SRL. Firmă care ridică aici complexul rezidențial HILS Republica, nu departe de stația de metrou cu același nume. Vor fi peste 700 de apartamente, centru comercial, clinică, centru educațional și alte facilități. Un oraș în oraș, după cum e descris proiectul pe pagina de comercializare a apartamentelor. Primele două blocuri au fost deja puse în vânzare, iar prețurile încep de la peste 110.000 de euro pentru o garsonieră.

 

 

Extrasul de carte funciară arată că terenul pe care trece noul drum aparține unei firme controlate de familia Negoiță

Ce spune legea

Legislația nu permite ca statul, prin autoritățile centrale sau locale, să finanțeze construcția sau reabilitarea unor drumuri aflate pe proprietăți private. Pentru a se putea face o investiție din banii contribuabililor, terenul trebuie trecut mai întâi în domeniul public. Se previne astfel situația prin care proprietarul terenului poate, practic, închide un drum de utilitate publică, după bunul plac.

Ordonanța de Urgență 47/1997, care reglementează regimul drumurilor, stabilește, la articolul 54, că pentru dezvoltarea unei artere de interes public statul poate recurge la toate mijloacele legale pentru a intra în posesia terenului, inclusiv la expropriere. Pe scurt, o primărie poate face un drum nou pe teren privat prin cumpărare, donație, schimb, preluare prin hotărâre judecătorească (uzucapiune) sau expropriere.Iar pentru o investiție publică de genul celei pe care primăria condusă de Robert Negoiță a făcut-o în zona Republica era necesar să se voteze o hotărâre a Consiliului Local al Primăriei Sector 3.Conform informațiilor Recorder, pentru „șoseaua Negoiță” nu există o astfel de hotărâre de consiliu. Drumul a fost construit, pur și simplu, cu resursele primăriei, pe terenul fratelui primarului.

 

Teoria lui Robert Negoiță despre respectarea legilor

Pus în fața probelor, primarul Sectorului 3 a recunoscut că a construit drumul de pe terenul familiei sale cu resursele primăriei, dar a prezentat întreaga poveste ca pe un lucru firesc.Dialogul purtat cu Robert Negoiță, disponibil în clipul de mai jos, este relevant nu doar pentru acest caz, ci pentru felul în care primarul Sectorului 3 înțelege să facă administrație. Între altele, acesta admite că a mai folosit și în alte cazuri resursele primăriei pentru a construi drumuri și trotuare pentru proiectele imobiliare ale fratelui său. Și, nu în ultimul rând, lasă de înțeles că pentru el respectarea legii nu este o obligație, ci o variantă ideală.Întrebat dacă nu consideră că se află în conflict de interese, primarul ne-a răspuns: „Este conflict de interese în sensul în care am încălcat o proprietate să facem un drum public. Dacă dumneavoastră considerați că am creat un avantaj fratelui meu, aveți o abordare foarte greșită”.

 

 

Fratele se spală pe mâini

„Aș prefera să nu comentez”, a încercat să ne expedieze Ionuț Negoiță când a fost întrebat cum a construit primăria condusă de fratele său un drum pe terenul deținut de compania sa. „Mi s-a cerut să se creeze un drum public, ca să se facă legătură între (Șoseaua) Industriilor și câmp”, a descris dezvoltatorul imobiliar noua arteră de interes cetățenesc, care va deservi proiectul imobiliar HILS Republica.Întrebat de ce nu s-au respectat pașii legali, Ionuț Negoiță s-a eschivat: „Se ocupă niște oameni de formalități, nu mă ocup eu personal”. Nici el nu vede vreun conflict de interese la mijloc.

 

 

 

Metodă brevetată în timp

Nu este prima dată când oamenii și utilajele primăriei au fost surprinse pe terenurile familiei primarului. În urmă cu trei ani,  Lucian Judele (USR), la acea vreme viceprimar al Sectorului 3, l-a acuzat public pe Negoiță că a folosit muncitorii și mașinile companiei Algorithm Construcții, subordonată Consiliului Local, pentru a lucra la ansamblul rezidențial HILS Pallady. Întrebat de jurnaliști, la acel moment, cum comentează conflictul de interese, Robert Negoiță a transmis prin biroul de presă că nu e treaba lui ce tip de lucrări contractează companiile aflate în subordinea Consiliului Local.Mai mult, o companie deținută de Primăria Sectorului 3 plătește chirie către familia Negoiță pentru un teren pe care s-a construit, tot din bani publici, un drum de acces către stația de sortare deșeuri din localitatea Cățelu. 250.000 de euro pentru zece ani, iar la finalul contractului drumul va rămâne în proprietatea companiei controlate de familia Negoiță, conform unei anchete Libertatea.

 

Reporteri: Andrei Udișteanu, Ciprian Ranghel

 

Grafică: Teodora Preda

 

Editor: Mihai Voinea

 

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////////