Porumbul este o cereală originară din America Centrala, cultivată astăzi în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială şi furajeră.

Tulpina porumbului(numită cocean) este înaltă, noduroasă, destul de groasă şi puternică pentru o plantă, cu frunze lungi şi ascuţite la vârf. Inflorescenţa sa este sub forma unui spic sau panicul. Deşi unele varietăţi de porumb pot creşte până la 7 metri înălţime, porumbul comercial este cultivat la o talie maximă de 2,5 metri. Porumbul dulce este de obicei mai scund decât varietăţile de porumb furajer, având şi ştiuletele mai scurt.
Alcătuirea plantei
Frunzele porumbului sunt mari şi liniare. Florile bărbăteşti sunt grupate în vârful tulpinei intr-o inflorescenţă numită spic compus ramificat. Florile femeieşti se găsesc mai jos, pe tulpină, grupate în inflorescenţa din care se va forma ştiuletele, protejat de frunzele numite pănuşi. Stigmatul pistilului este foarte lung şi formează mătasea porumbului. Fructul este o cariopsă care conţine amidon, substanţe proteice si uleiuri.
Importanţa culturii
Cultivat pe meleagurile noastre de secole, porumbul este şi astăzi cea mai importantă cultură din Romania, dacă luăm în considerare faptul că peste 40% din suprafaţa arabilă pentru care s-a negociat să primim subvenţii de la Uniunea Europeană este cea cultivată cu porumb.
Roadele porumbului
Cel mai frecvent, boabele de porumb sunt măcinate, pentru a se face mălai sau pentru a furniza baza unui amestec destinat hrănirii animalelor. Ştiuleţii mai sunt păstraţi şi întregi în silozuri, ca hrană pe timp de iarnă pentru animale. Tot din boabele de porumb se extrag ulei, glucoză şi alcool, iar din pănuşi împletite se confecţionează coşuri sau ştergătoare pentru încălţăminte.
Scopul lucrarii si obiective
In prezenta lucrare se va urmari cultivarea porumbului pentru stiuleti in cadrul unei ferme vegetale pe o suprafata de 80 Ha.pe un sol cu textura medie (cernoziom cambic) .Dupa structurarea culturii pe suprafata mentionata,necesarul de material (saminta erbicide piese scimb,motorina etc.) se va urmari analiza eficientei economice, analiza indicatorilor primari tehnico-economicisianaliza vibilitatii

2 Importanta si tehnologiile de  cultura
• Importanta culturii: Boabele (care contin in medie 10% proteine 7% substante extractive ne azotate, 4% grasime 2%, celuloza 1%, cenusa 13% apa), sunt folosite cu precadere ca nutret concentrat in alimentatia tuturor categoriilor de animale. Ele sunt utilizate in larga masura si in alimentatia oamenilor sub forme variate (mamaliga, turta, porumb fiert si copt, floricele, fulgi etc,) precum si ca materie prima pentru importante industrii (a amidonului, glucozei, alcoolului si uleiului), de la care raman reziduuri (tarate, turte, sroturi, borhoturi,) folosite in furajarea animalelor. Tulpinile (coceni ) si frunzele ramase dupa recoltat se folosesc in hrana animalelor sau la fabricarea celulozei, iar panusile sunt utilizare pentru confectionarea la diverse impletiturii si ambalaje. Importanta deosebita a porumbului decurge si din alte avantaje ale culturii lui, da productii foarte mari iar recoltele sunt mai sigure decat, la alte plante fiind rezistent la seceta si avand putine boli si daunatori; poate fi cultivat cu bune rezultate in conditii foarte variate de clima si sol; lasa terenul curat de buruieni si este o buna premergatoare pentru cele mai multe culturi; poate fi cultivat ca a doua cultura dupa plantele cu recoltare timpurie; necesita o cantitate mica de samanta pentru semanat; nu se scutura la recoltare etc. Prin suprafata cultivata si prin productiile obisnuite, tara noastra se situeaza in randul tarilor mari cultivatoare In tara noastra porumbul cultivat pentru boabe detine, printre celelante culturi, locul cel mai de porumb ,ocupand locul intai in Europa si locul opt in lume. Datorita importantei economice si a conditilor favorabile ,porumbul va detine si in continuare un loc preponderent in agricultura tarii noastra. In tara noastra se cultiva, in prezent numai hibrizi de porumb obtinuti pe baza de linii consagvinizate. In cultura se afla hibrizi (notati pe scurt cu initialele HS) hibrizi dubli (HD) si hibrizi triliniari (HT) .Hibrizi de porumb cultivati in tara noastra au o perioada de vegetatie cuprinsa intre 115 zile (cei mai timpurii) si peste 150 de zile (cei mai tarzii) . In functie de durata vegetatiei, ei se impart in cinci grupe de maturitate, notate cu numere de la 90 la peste 400 (grupele 90, 100, 200, 300, 400), hibrizii din grupa 90 fiind cei mai timpurii, iar cei din grupa 400 cei mai tarzii. Hibrizi se mai clasifica si dupa suma temperaturilor biologic-active (sau ale unitatilor termice) necesare ajungerii la maturitate , adica dupa suma temperaturilor cuprinse intre 10-30 °C (temperaturi la care planta creste), din perioada de la semanat pana la maturitatea hibridului.
• Dupa acest criteriu, hibrizii se incadreaza in trei clase de maturitate:
• timpurii, necesitand o suma a unitatilor termice cuprinse intre 801 – 1200 °C;
• mijlocii (1201 – 1400 °C);
• tarzii (1400 – 1600 °C).
Cerintele fata de clima si sol
Clima
Porumbul este o planta iubitoare de caldura, cerintele lui mari fata de temperatura reliefandu-se incepand chiar cu germinatia, care are loc la minim 8 – 10 °C. In luna mai temperatura trebuie sa fie de peste 13 °C, la aparitia paniculului de peste 18 °C, iar dupa aceea pana la aparitia matasii si in timpul fecundarii de 22 °C. In timpul formarii boabelor temperatura poate sa scada pana la 19 °C, iar in timpul maturarii lor chiar la 15 °C. Temperaturile mai scazute decat cele indicate pentru fazele de vegetatie amintite dubla intarzierea vegetatiei si la scaderea accentuata a productiei. La temperatura de 5 °C cresterea plantelor inceteaza, iar brumele chiar usoare distrug frunzele.Desi are un consum specific redus – fiind necesar numai 300 unitati apa pentru realizarea unei unitati de substanta uscata. Porumbul are cerinte mari fata de umiditate rasplatind cu productii sporite surplusul de apa din precipitatii sau din irigatii. El suporta mai usor seceta survenita in timpul primelor faze de vegetatie, cand cerintele fata de umiditate sunt mici; cele mai mari scaderi de productie se inregistreaza la porumb daca ii lipseste apa in perioada cuprinsa intre 1 – 2 saptamani de aparitia inflorescentei mascule si maturitatea lapte – ceara, perioada care dureaza circa 5 – 8 saptamani, (in functie de hibrid) si in care porumbul are cel mai ridicat consum de apa (respectiv 500% din intregul consum din timpul perioadei de vegetatie).Porumbul are cerinte foarte mari fata de lumina si nu suporta umbrirea indelungata.
Solul

Porumbul prefera soluri fertile si profunde; el poate insa valorifica datorita sistemului sau radicular bine dezvoltat si dotat cu o mare capacitate de solubilizare, soluri foarte diferite in privinta texturii (de la cele nisipoase pana la cele argiloase), ale reactiei (de la pH 5,8 pana la pH 8) si a timpului zonal dand astfel recolte bune pe toata gama de soluri, de la cernoziomuri pana la soluri brune.
Recoltele cele mai mari se obtin la noi pe diferite tipuri de cernoziomuri, pe solurile brun – roscate si in special solurile aluviale bogate, mai ales pe cele din Lunca Dunarii.
Zonele de cultura
In tara noastra porumbul poate fi cultivat cu rezultate bune in aproape toate regiunile, gasind conditii favorabile de clima si sol pe aproximativ 92% din suprafata arabila.Zona favorabila este mult mai mare si se intinde in continuarea zonei foarte favorabile spre interiorul tarii, cuprinzand si cea mai mare parte din Transilvania si Moldova. Zona mai putin favorabila pentru cultura porumbului se gaseste in regiunea dealurilor subcarpatice, a dealurilor puternic accidentate si erodate din Nordul Dobrogei pe terenurile nisipoase saraturoase. In aceasta zona predomina cele mai bune roluri pentru porumb, cernoziomurile, solurile aluviale, brun-roscate.

.Tehnologia de cultivare
Rotatia
Porumbul nu este pretentios fata de planta premergatoare si poate fi cultivat, cu bune rezultate, dupa aproape toate culturile. Productiile cele mai ridicate se obtin insa la porumb, cand aceasta urmeaza in cultura dupa planta premergatoare care se recolteaza in prima parte a verii, in primul rand leguminoasele pentru boabe, apoi culturile furajere, cerealele paioase de toamna si de primavara, prasitoarele timpurii.
La noi cele mai des folosite ca plante premergatoare pentru porumb sunt cerealele paioase si in special graul de toamna, rotatia grau – porumb fiind impusa de suprafetele mari pe care le ocupa cele doua culturi in tara noastra.Porumbul se autosuporta mai bine decat alte plante si daca se aplica ingrasaminte poate fi cultivat dupa el insusi ani de-a randul.
Se recomanda totusi ca porumbul sa nu fie cultivat in monocultura decat cel mult 2 – 3 ani in cultura neirigata si 3 – 4 ani in conditii de irigare. Cultura irigata a porumbului mai mult de 3 – 4 ani duce la inmultirea excesiva a speciilor de buruieni rezistente la erbicide, la intensificarea atacului usor, boli si daunatori specifici, la determinarea structurii rolului ceea ce determina o cadere accentuata a productiei la porumbul tratat cu erbicide pe baza de Atrazin, trebuie, din cauza permanentei acestora sa se acorde o atentie deosebita la alegerea culturii succesoare.Porumbul timpuriu constituie o premergatoare destul de buna si pentru graul de toamna pentru a inlatura conditiile de semanat ale plantelor care urmeaza dupa porumb, este necesar sa se marunteasca bine resturile vegetale inainte de executarea araturii adanci, prin lucrarea repetata a solului cu polidiscul.
Fertilizarea
Porumbul este una din cele mai productive plante agricole cultivate la noi, dar pentru a realiza productii ridicate, are nevoie de cantitatii mari de substante nutritive. Pentru fiecare tona de boabe (inclusiv productia corespunzatoare de tulpini). Porumbul extrage din sol, N – 29 kilograme, P2 O5 – 12 kilograme, K2O – 32 kilograme si CaO – 9 kilograme.Ingrasamintele sporesc productia la porumb pe toate solurile, chiar daca acestia au fertilitatea ridicata.
Gunoiul de grajd este un ingrasamant deosebit de valoros pentru porumb. El reprezinta o sursa de elemente nutritive pe intreaga perioada de vegetatie a porumbului si contribuie, in acelasi timp, la imbunatatirea unor insusiri fizice si biologice ale solului. Gunoiul de grajd este cu deosebire indicat pe solurile mai grele si mai usoare. Se aplica in doze de 20 – 40 tone la hectar odata la 4 – 5 ani pe acelasi teren si se incorporeaza in sol sub aratura adanca.
Dintre ingrasamintele chimice, solul hotarator in obtinerea productiei de porumb il au ingrasamintele cu azot. Conditiile de ingrasaminte cu azot aplicate variaza foarte mult, intre 60 – 200 kilograme la hectar substanta activa, in functie de hibridul cultivat, de plantele premergatoare.
Doze orientative de azot recomandat la diferiti hibrizi de porumb
Hibrizii cultivati Neirigat Irigat
Timpurii
Mijlocii
Tarzii 80 – 100
100 – 120
120 – 150 –
150 – 160
160 – 200
Aceste doze se vor corecta in functie de planta premergatoare, majorandu-se cu 20-30 kilograme N la hectar dupa prasitoare (floarea soarelui cartofi tarzii sfecla de zahar), si se vor reduce cu 20-30 N kilograme dupa leguminoase.
Fertilitatea naturala a solului gradul de aprovizionare a solului cu apa si nivelul productiei planificate. Se recomanda cu 1/2 -2/3 din intreaga doza de azot sa se aplice primavara, prin incorporarea in sol la pregatirea patului germinativ sau concomitent cu semanatul, restul sa fie aplicat in timpul vegetatiei o data cu a doua prasila mecanica, cu ajutorul echipamentelor pentru fertilizat montate pe cultivator.
Ingrasamintele cu fosfor influenteaza mai putin productia de porumb. Ele se aplica in doze de 40-120 kilograme la hectar substanta activa, diferentierea facandu-se in functie de continutul solului in fosfor mobil, de cantitatile de ingrasamintele cu azot si de recoltele planificate.
Dozele de fosfor pentru porumb in functie de continutul solului in fosfor mobil.
Continutul solului in fosfor mobil mg P2 O5/100g sol
Doza de fosfor (P2O5) kg /ha
Sub 2 70-120
2-6 60-110
Ingrasamintele cu fosfor se incorporeaza din toamna, sub aratura adanca. In cazul in care ingrasamintele cu fosfor nu au putut fi administrate in toamna, se vor aplica primavara. Inainte de pregatirea patului germinativ eficienta ingrasamintelor cu fosfor este sporita in cazul cand sunt aplicate la semanat, pe randuri, impreuna cu ingrasamintele azotate. Prin administrarea in amestec a azotului cu fosfor este stimulata, in acelasi timp, atat absorbtia fosforului de catre plantele de porumb, cat si a azotului. Se realizeaza, de asemenea, cea mai buna dezvoltare a sistemului radicular al plantelor, o mai mare rezistenta la seceta si productii mai ridicate.
Ingrasamintele cu potasiu
In etapa actuala, nu dau sporuri de productie pe cele mai multe soluri in tara noastra, fac exceptie solurile foarte sarace in potasiu cum sunt solurile argiloiluviale pe care se recomanda doze de 40-100 kilograme la hectar substanta activa dozele se vor aplica diferentiat, in functie de solurile aprovizionate in potasiu asimilabil.
Incorporarea ingrasamintelor cu potasiu se face toamna, sub aratura de baza.
Fertilizare cu potasiu la porumb
Continutul solului cu K2 O asimilabil in mg K2O/100g sol Doza de K2 O kg /ha
15-20 40-50
10-15
sub 10 50-60
60-100
Gunoiul de grajd aplicat impreuna cu ingrasamintele chimice sporeste mult productia de porumb in special pe solurile mai sarace. Cand se aplica gunoi, dozele de ingrasaminte chimice se reduc in mediu cu 2 kilograme o problema noua pentru cultura porumbului in tara noastra o constituie utilizarea macroelementelor, in special a zincului. Insuficienta zincului in nutritia porumbului a fost constatata la noi pe unele soluri erodate din Moldova si sudul Baraganului. Cerinta de zinc este favorizata de folosirea dozelor mari de fosfor si azot, precum si de monocultura. Ea se manifesta prin clorozarea frunzelor, prin piticire si intarzierea cresterii plantelor, pierderile de productie putand atinge 20-30 %. Inlaturarea reactiei de zinc se face prin aplicarea a 40-60 kilograme la hectar sulfat de zinc odata la 6 ani sau prin 2-3 stropi cu solutie de 0,2% sulfat de zinc, la interval de 7-10 zile, incepand cu faza de 4-5 frunze.
Pe solurile acide, cu un pH sub 5,8 este necesara aplicarea amendamentelor cu calciu 5-10 tone la hectar, odata la 6-8 ani, amendamentele se incorporeaza sub aratura adanca.
Lucrarile solului
Porumbul nu poate realiza productivitati mari decat daca se reuseste prin lucrarile solului, sa se acumuleze si sa se pastreze in sol o cat mai mare parte din apa cazuta din precipitati. In acest scop, pregatirea solului pe o anumita adancime trebuie sa se realizeze o suprafata mai nivelata, maruntire a bulgarilor si incorporarea completa a resturilor vegetale.
In cazul cand porumbul se seamana dupa premergatoarea timpurie se recomanda ca vara, dupa recoltarea plantei premergatoare si eliberarea rapida a terenului, sa se execute imediat aratura la adancimea de 25-30 cm, in functie de tipul de sol si de starea de umiditate a terenului. Aratura se va executa cu plugul in agregat cu grapa stelata.
Pana in toamna, aratura executata vara se mentine soluri afanate si curate de buruieni, prin lucrari cu grapa cu coltii reglabili, cand solul formeaza crusta, si cu grapa cu discuri in agregat stelat, daca apar buruieni.
Dupa plantele care se recolteaza tarziu (porumb, soia, cartof etc), imediat ce se elibereaza terenul se executa aratura adanca la 25-30cm in functie de umiditatea solului.
In cazul plantelor la care, dupa recolta ramane pe sol resturi vegetale (porumb, cartof, sfecla etc ), aratura este precedata de a lucra cu grapa cu discuri pentru maruntirea resturilor vegetale. In vederea unei nivelari cat mai bune, se recomanda ca, la intrarea in iarna, aratura de toamna sa fie lucrata cu grapa cu discuri.
O mare atentie trebuie acordata lucrarilor pe terenurile in panta, care se vor executa numai de-a lungul curbelor de nivel.
Pe solurile grele, cu exces temporal de umiditate, se executa lucrari de afanare profunda in scopul imbunatatiri regimului aerobic din sol. Afanarea adanca se efectueaza o data la 3-4 ani, vara sau toamna, folosind masini de afanat solul MAS-60 care lucreaza la adancimea de 50-80 cm dupa sacrificarea ternul se ara si se lucreaza in mod obisnuit.
Primavara, in conditii normale, cand aratura a fost bine executata si ternul se prezinta nivelat si fara buruieni, pentru pregatirea patului germinativ este suficienta o singura lucrare, efectuata in ziua sau preziua semanatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri in agregat cu o grapa cu colti, la adancimea de semanat a porumbului.
Araturile denivelate se vor lucra la desprimaverirea, imediat dupa ce terenul sa zvantat, cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti, dupa care, in preajma semanatului, se va efectua pregatirea patului germinativ normal.
In primaverile secetoase, cand in sol se inregistreaza un deficit mare de umiditate lucrarile de pregatire a solului vor urmari in special mentinerea apei in sol, evitandu-se mobilizarea repetata si adanca a solului. Pentru evitarea tasari a solului, ca si pentru obtinerea unor economii de combustibil, se recomanda ca o data cu pregatirea patului germinativ, se efectueaza concomitent cu mai multe operatii, precum administrarea ingrasamintelor erbicidelor si insecticidelor si chiar semanatul folosind agregatul ACSP.
Samanta si semanatul
Samanta de porumb destinata semanatului trebuie sa apartina hibrizilor zonati si sa aiba o valoare culturala ridicata (minim 90% germinatie si 98% puritate).
Inainte de semanat, samanta se trateaza cu insecticide (furadan 35, ST2 8,5 litri la tona de samanta, heptaclor 20,2 grame la un kilogram de samanta). In potriva principalilor daunatori ai porumbului (viermi sarma, ratisoara), precum si cu fungicide speciale (cum e T M T D), care maresc rezistenta semintelor la atacul diferitilor agenti patogeni si previn clocirea semintelor in sol cand rasarirea intarzie.
Epoca de semanat
Respectiv momentul inceperi semanatului, este determinata de realizarea in sol, la adancimea de 10 cm, 0 temperaturi de 8-9 grade, stabila la orele 8 dimineata, iar vremea este in curs de incalzire. Nu este bine sa se semene inainte de a se fi realizat in sol aceasta temperatura, de oarece semintele, de si sunt imbinate cu apa, isi prelungesc perioada de germinatie sunt expuse mucigaiuri (clociri), si atacul de catre daunatori din sol din care rezulta provocandu-se o rasarire neuniforma incompleta. Nici intarzierea semanatului nu este favorabila de oarece solul se usuca repede la suprafata, multe boabe nu incoltesc, cea ce atrage dupa sine o scadere a productiei si o intarziere a productiei . Calendaristic, semanatul porumbului trebuie incheiat pana la 20 aprilie in Sudul si Vestul tari cel mai tarziu la 30 aprilie in celelalte zone. Intreaga suprafata cu porumb din unitate trebuie semanata in 5-6 zile.
Densitatea optima (numarul de plante recoltabile de porumb la hectar se face cu cea mai mare productie),este unul din factorii hotaratori in cultura porumbului. Ea se stabileste in functie de gradul de aprovizionare cu apa, de potentialul de fertilitate a solului si de particularitatile hibrizilor cultivati si este cuprinsa intre 50-80 mii plante recoltabile la hectar.
Densitatea minima se realizeaza in conditiile unei rezerve reduse de umiditate in sol si a unui nivel de fertilizare scazuta.Pe masura ce4 conditiile de aprovizionare a plantelor cu apa si substante nutritive se imbunatatesc, densitatea se mareste, devenind maxima in conditii de cultura irigata la porumb intervin in conditii de irigatie densitatea trebuie sa fie chiar de 80-120 mii plante la hectar.

Densitatile mentionate se refera la numarul de plante recoltabile. Pentru realizarea acestora, numarul de seminte semanate, va fi cu 10-15%mai mare.
Cantitatea de samanta folosita la hectar variaza obisnuit intre 10-20 kilograme, in functie de densitatea stabilita si de masa a 1000 boabe.
Densitatea de semanat intre randuri este pentru toti hibrizii de 70 cm. Adancimea de semanat este de 4 – 6 cm pe solurile mai grele si de 5-7 cm pe solurile mai usoare, diferentierea facandu-se in functie de umiditatea solului.
Semanatul se face cu semanatoarea pneumatica combinate SPC-6, SPC-8, si SPC-12, cu viteza de lucru de 5-11 kilometri pe ora.
Lucrarile de ingrijire
Rolul esential al lucrarilor de ingrijire in cultura porumbului este combaterea buruienilor, fata de care porumbul este mai sensibil in comparativ cu alte plante prasitoare si reactioneaza cu scaderi importante de productie. Un alt obiectiv al lucrarilor de ingrijire este combaterea insectelor daunatoare.
Combaterea buruienilor se face diferentiat, dupa cum cultura de porumb a fost sau nu erbicidata.
In cazul porumbului ne erbicidat buruienile se combat astfel:
• grapatul inainte de rarire, lucrari cu sapa rotativa, prasile mecanice si prasile manuale.
Grapatul se executa la circa 5-6 zile la semanat, cu grapa cu coltii reglabili, perpendicular pe directia randurilor. Lucrarea se face numai cand sunt buruieni rasarite sau in curs de rasarire. Cand patul germinativ a fost pregatit in bune conditii, graparea este necesara.
Prasitul
Este principala lucrarea de ingrijire din timpul vegetatiei porumbului. Prin prasit se combate buruienile si se influenteaza pozitiv temperatura solului.In cultura porumbului ne erbicidat sunt necesare minim 3 prasile mecanizate intre randuri si 2-3 prasile manuale pe rand.
Prima prasila mecanica se executa timpuriu in momentul aparitiei buruienilor in cultura, pentru a proteja plantele de porumb, prima prasila mecanica se executa cu viteza redusa. Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor se aplica tot mai mult in prezent in cultura porumbului si se realizeaza cu un sortiment larg de erbicide.
Dintre erbicidele folosite un rol important il au cele pe baza de Atrazin cum este Mistralul , are un efect permanent indelungat (1 – 2 ani) si este fitotoxic pentru unele plante: cum este graul, floarea soarelui, sfecla, fasolea, soia, inul, etc. In aplicarea acestui erbicid va trebui tinut seama neaparat de cultura care urmeaza in rotatia dupa porumb.
Cultura irigata Porumbul este una din plantele care actioneaza foarte favorabil la irigare. Cultura irigata a porumbului se deosebeste de cultura neirigata din mai multe particularitati:
• folosirea de hibrizi tarzii, de inalta capacitate productiva rezistente la frangere;
• pregatirea si nivelarea mai buna a terenului;
• ingrasaminte aplicate in doze mai mari in functie de productia planificata in conditii de irigare;
• folosirea de densitati maxime (60 – 80 mii plante la hectar);
• erbicidarea cu doze mai mici (1,5 – 2 kilograme la hectar Pitezin).
Irigarea trebuie sa asigure mentinerea optima a umiditatii solului mai ales in perioada critica care incepe cu 10 zile inainte de aparitia paniculului si dureaza pana la coacere. In primaverile secete se aplica o udare de rasarire cu o cantitate de apa de 200 – 250 metri cubi la hectar.
Recoltarea
Porumbul se recolteaza la maturitate deplina care se realizeaza aproximativ in 55 – 60 zile dupa ofilirea matasii la stiuleti. Recoltarea porumbului poate fii facuta de doua feluri manual sau mecanizat:
• manual necesita multa mana de lucru dar este inca mult folosita;
• mecanizata se poate face sub forma de stiuleti sau sub forma de boabe.

Cultura succesiva a porumbului pentru boabe

Porumbul pentru boabe poate fi cultivat cu bune rezultate si ca a doua cultura dupa plante care parasesc terenul la inceputul verii, dand astfel posibilitatea de a se obtine in decursul aceluia an doua recolte de pe aceiasi suprafata..
Rotatia
Cele mai bune plante premergatoare pentru cultura sunt plantele furajere timpurii, rapita, orzul si soiurile timpurii de grau.
Fertilizarea
Se va face numai fertilizarea cu azot folosindu-se 100 – 140 kilograme de azot substanta activa la hectar,sau ingrasaminte complexe
Productia
Se va realiza circa 10 000 kg/ha
3 Sursa datelor
Ferma vegetala
Suprafata porumb stiuleti….….ha; prod. medie kg/ha……….. prod. tot t……….
Cost productie………………….
*Preturi estimative a materialelor
Seminte porumb———–1.5lei/kg
Erbicide Mistral———-12lei/l.
Ingras. Chimice complex—–2.2lei/kg.
*Calcul ha.arat..normala.
Norma arat 20-25cm——————2.26ha
Consum motorina—————-30.6l/ha
Motorina———-30.6l x3.69lei/l.=112.9lei
Total——————————- =169.3lei
Chelt.aprox.————————–8.4lei
Salar mecanizator
36.9/2.26= 16.3lei
CAS—52%= 8.5lei
Total————————– =202.5lei
Cheltuieli indirect—–20% = 40.5lei
Total general—————— =243.0lei
243lei : 1.4 cef.ha.a.n. =173.5lei
Centralizator devize tehnologice
Cultura porumb stiuleti 80ha. 0.2609lei/kg.
———————————————————————————————————————1 perioada prod .neterminata Tr.I Tr.II Tr.III Tr.IV total
——————————————————————————————————————–
2 Retributii 2010.93 2554 32205 – 36769.93
3 Total material 1062.14 – 69320 – – 70382.14
4 Seminte si mat. pl. 1062.14 – 26400 – – 27462.14
———————————————————————————————————————5 ingras.chimice – – 17600 – – 17600
6 Ierbicide – – 25320 – – 25320
7 Lucrari exe.cu mij.pr. 2954.37 – 29321.5 33485.5 – 65761.37
———————————————————————————————————————
8 Lucrari exec.de terti 2898.16 – – – – 2898.16
9 total chelt 2 la 8 8925.6 0 101195.5 65690.5 0 175811.6
———————————————————————————————————————10 impozit si CAS la retrib. – – 677 8534 – 9211
11 Chelt .aprov. – – 3466 – – 3466
12 Chelt.indire. – – 21067.7 14844.9 – 35912.9
Total chelt 9 la 12 8925.6 – 126406.2 89069.4 – 224401
——————————————————————————————————————–
4 Analiza eficientei la cultura de porumb
Metode de cercetare
a) Analiza tehnico economica;
EFICIENŢA ECONOMICĂ A UTILIZĂRII FONDULUI FUNCIAR Grupa indicatorilor utilizaţi pentru cuantificarea rezultatelor economico-financiare ca expresie a efectelor economice obţinute în urma utilizării fondului funciar se împarte în două subgrupe:
1. indicatori care exprimă rezultatele economico-financiare la nivelul producţiei agricole;
2. indicatori care exprimă rezultatele economico-financiare la nivelul exploataţiei agricole (fermei).
1 Indicatori ce cuantifică rezultatele economico-financiare la nivelul producţiei agricole
* Producţia medie (qm) – exprimă randamentul obţinut (kg, l, buc.) pe unitate de producţie (ha, animal) şi se calculează cu relaţia:
qm=

calculul indicatorilor
…………………………………………………………………………………………………
cultura suprafata cult. Prod.tot.t. prod.medie kg/ha prêt vinzare venit total
…………………………………………………………………………………………………
porumb
…………………………………………………………………………………………………
* Venitul la ha(VT/ha,) – reflectă valoarea producţiei obţinute pe hectar (tabel) şi se calculează cu formula:
VT/ha= qm1 × Pv

unde:
Pv – preţul de vânzare – RON/k
* Marja brută este un indicator care reflectă competitivitatea relativă a diferitelor activităţi de producţie, respectiv exprimă „profitabilitatea“ activităţilor de producţie individuale (producţia de grâu, producţia de porumb, producţia de lapte etc.).Marja brută (Mb) se calculează după următoarea relaţie:
Mb = VT – Cv,

unde:
VT – producţia finală sau veniturile totale calculate ca sumă între valoarea producţiei principale şi a producţiei secundare – RON;
Cv – costuri variabile (includ valoarea mijloacelor de producţie cumpărate sau produse în fermă care au fost consumate cu scopul de a obţine producţia. Ex.: sămânţa, îngrăşăminte, pesticide, carburanţi şi lubrifianţi, plăţile pentru utilaje închiriate, dobânzile la capitalul utilizat).
Indicatorul „marja brută“ este folosit pentru:
–compararea performanţei diferitelor activităţi de producţie ;
–analiza structurii de costuri;
–calcularea profitului fermei.

Dacă cunoaştem care este marja brută pentru fiecare activitate de producţie, profitul poate fi calculat ca diferenţă între marja brută şi costurile fixe.
Pr = Mb – Cf,
unde:
Pr – profitul fermierului – RON;
Cf – costurile fixe (munca familiei, energie, amortizarea fondurilor fixe, întreţinerea fondurilor fixe, arenda, asigurările, impozite etc.).
Calculul indicatorului marja bruta
Porumb valoare(RON)
Venitul total(VT);
-productiaQt x pret RON/kg.
Cheltuieli (costuri variabile);
Seminte
Ingrasaminte
Utilaje inchiriate
———————————————————————————————————————munca sezoniera
——————————————————————————————————————–
Dobinzi la capital=costurile mij.
de productie x 0.5 x rata dobinzii=
Marja bruta;
———————————————————————————————————————

Indicatorii care exprimă rezultatele economico-financiare la nivelul exploataţiei agricole
* Producţia totală (Qt) – exprimă cantitatea de producţie (kg, l, buc.) obţinută de un agent economic într-o perioadă de timp (de regulă un an calendaristic sau un ciclu de producţie) funcţie de cantitatea şi calitatea factorilor utilizaţi.
Qt = Sc × qm
sau
Qt=Em x qm
Valoarea producţiei vegetale principale rezultă din însumarea valorii produselor principale realizate într-un an calendaristic de la culturile de câmp (cereale boabe, culturi tehnice, alimentare, furajere, plante pentru producerea de seminţe şi seminceri), culturi în sere, solarii şi răsadniţe, cât şi de la plantaţiile
viti-pomicole şi pajiştile naturale. În cadrul producţiei vegetale principale trebuie să se includă întreaga producţie realizată de la culturile respective (cultură în ogor propriu, intercalată sau succesivă).
Valoarea producţiei vegetale secundare este reprezentată de suma valorii tuturor produselor secundare cu utilitate economică obţinute din ramura vegetală în timpul unui an calendaristic.
Cantitatea de producţie vegetală secundară (paie, pleavă, coceni, vreji, frunze etc.) se determină, de obicei, în mod direct prin cântărire. În cazurile când nu este posibilă determinarea directă, se procedează la calculul indirect, pe baza unor coeficienţi stabiliţi ca raport cantitativ între produsul principal şi secundar. În acest caz, cantitatea totală de producţie secundară (Qs) se obţine prin înmulţirea cantităţii de producţie principală (Qp) cu coeficientul specific culturii respective (k).

Qs =Qp x k

Cunoscând cantitatea de producţie vegetală secundară obţinută de la fiecare cultură, aceasta se înmulţeşte cu preţul de vânzare (sau contractare), obţinându-se valoarea producţiei secundare.
*Productivitatea muncii
Munca este reprezentată pe ansamblu de persoane care în decursul unei perioade date exercită sau caută să exercite o activitate profesională remunerată.
Din punct de vedere economic munca reprezintă un element al cheltuielilor de producţie a cărui efect este cuantificat cu ajutorul indicatorului „productivitatea muncii“.
Acest indicator măsoară eficacitatea cheltuirii muncii în procesul de producţie şi reprezintă timpul de muncă cheltuit pentru producerea unei unităţi de produs sau cantitatea de produse obţinute în unitate de timp.
Productivitatea muncii se poate calcula folosind mai multe metode: metoda unităţilor naturale (fizice), metoda unităţilor convenţionale şi metoda unităţilor valorice.
*. Metoda unităţilor naturale (fizice) se utilizează în cazul unei producţii omogene sau a unui singur produs. Relaţia de calcul este următoarea:

in care;

W – productivitatea muncii;
Qt – producţia totală sau volumul total de lucrări;
T – fondul total de timp de muncă consumat – ore-om.
Inconvenientul acestei metode constă în faptul că nu se ia în calcul şi producţia secundară, care se obţine cu acelaşi fond de timp de muncă cheltuit. Metoda se limitează la determinarea productivităţii muncii pe produs, nefiind posibilă calcularea acesteia pe ramuri sau unităţi agricole (tab).
Tabel-calculul productivitatii muncii in unitati natural

Prod. fond de timp de
productia obtinuta munca consumat productivitatea muncii
———————————– ore/om —————————————–
t. RON/t val prod.RON kg/ora-om ore-om/t RON/ora-om

———————————————————————————————————————

– 20 –
Preţurile de evaluare a produselor agricole pot fi diferite. De aceea, pentru a nu influenţa rezultatul final, toate produsele şi activităţile trebuiesc evaluate cu aceeaşi categorie de preţ.
Metoda unităţilor valorice prezintă avantajul evidenţierii calităţii produselor, dând posibilitatea calculării productivităţii muncii atât pe produs, pe lucrare, pe ramură de producţie, pe sector, cât şi pe întreaga agricultură. De asemenea, permite compararea nivelului productivităţii muncii atât pe produs, cât şi pe unităţi şi ramuri de producţie din zone cu condiţii de climă şi sol asemănătoare.
În agricultură, productivitatea muncii este influenţată de factorii naturali. De aceea, în anumite zone de producţie, la acelaşi fond de timp de muncă consumat, se pot obţine rezultate diferite. Acest fapt impune ca indicatorii productivităţii muncii să se calculeze pe zone de producţie agricolă, unde condiţiile de realizare a producţiei sunt asemănătoare. De asemenea, pentru a elimina influenţa condiţiilor pedoclimatice este absolut necesară utilizarea datelor medii pe o perioadă de cel puţin 3-5 ani.
Pe lângă indicatorii direcţi, analiza productivităţii muncii poate fi completată şi cu alţi indicatori (indirecţi). Aceştia se folosesc pentru caracterizarea productivităţii muncii pe lucrări sau unităţi de producţie

CHELTUIELILE DE PRODUCŢIE, VENITUL TOTAL, PROFITUL ŞI RATA PROFITULUI ÎN AGRICULTURĂ
* Cheltuielile de producţie (Cht) sunt elemente pasive ale bilanţului economic şi reprezintă expresia consumului total de bunuri materiale şi de forţă de muncă reclamat de obţinerea unui produs, lucrare sau serviciu.
În producţia agricolă propriu-zisă, vegetală şi animală, cheltuielile de producţie cuprind următoarele elemente:
-cheltuielile materiale (Chm);
-cote de amortizare (Am);
-cote de întreţinere sau menţinere a mijloacelor fixe (Qm);
-cote de asigurare (Qa);
-impozite, taxe şi contribuţii (Imp);
-salarii (Sa);
-dobânzi (D);
-arenda (Ar).
Pentru organizarea şi conducerea activităţii economice din agricultură, o importanţă deosebită o are cunoaşterea modului de funcţionare a cheltuielilor de producţie şi a modului cum influenţează acestea nivelul producţiei obţinute.
I. Astfel, după natura lor funcţională, cheltuielile de producţie se clasifică în:
1. Cheltuieli explicite care reprezintă cheltuielile efective plătite la terţi (cheltuielile materiale, cotele, impozitele, contribuţiile, taxele şi salariile) şi au caracter de cheltuieli rigide, întrucât sunt anticipate fie ca prestaţii, fie ca preţ plătit;
2. Cheltuieli implicite sau cheltuieli-venit care se referă la remunerarea figurilor economice care participă la procesul productiv. În exploataţiile agricole ele includ: munca proprietarului (St) pământul şi construcţiile care aparţin familiei sau proprietarul fondului (arenda), banii familiei utilizaţi pentru funcţionarea unităţii de producţie (D).
Cheltuieli implicite au caracter elastic întrucât suma lor se realizează la sfârşitul ciclului productiv şi nu sunt plătite efectiv de către întreprindere, putând astfel, în funcţie de rezultatul economic, să fie considerate ca venituri.
De exemplu: plata arendei va fi cost elastic pentru întreprinzătorul – proprietar, dar va fi rigid pentru arendaş. Putem spune astfel că întreprinzătorul agricol neproprietar de pământ şi capital agricol va avea cel mai înalt cost rigid (unicul termen elastic este stipendiul) iar exploataţia ţărănească proprietară, minim de cost rigid limitat numai la cheltuielile materiale, fapt ce explică superioritatea acestui tip de exploataţie şi chiar răspunde la întrebarea „de ce se munceşte în agricultură în condiţiile în care venitul este mai mic în comparaţie cu alternativele existente pe piaţă“.

II. În funcţie de modul cum variază în raport cu volumul producţiei, cheltuielile de producţie (Cht) se împart în cheltuieli fixe (Chf) şi cheltuieli variabile (Chv). Sunt fixe cotele, salariile referitoare la lucrătorii cu timp nedeterminat, dobânzile asupra capitalurilor fixe, arenda şi impozitele. Sunt în schimb variabile unele cheltuieli materiale, dobânzile asupra capitalului circulant şi salariile lucrătorilor temporari sau ocazionali (tab. 3.1).
C) În funcţie de modul de includere în costul unitar al produselor obţinute, cheltuielile pot fi directe şi indirecte .
Cheltuielile directe sunt acelea care se pot individualiza pe obiecte de calculaţie (culturi, categorii de animale) în momentul efectuării lor şi se pot include direct în costul produselor obţinute din acea activitate (cheltuielile cu furajele, medicamentele, îngrăşămintele, seminţele salariile directe, etc.). Practic, această grupă de cheltuieli cuprinde cheltuielile variabile de producţie.
Cheltuieli indirecte care nu se pot individualiza în momentul efectuării lor pe obiecte de calculaţie, întrucât se referă la mai multe obiecte (cuprinde grupa cheltuielilor fixe). Aceste cheltuieli necesită să fie colectate şi apoi repartizate, în cote părţi (se calculează coeficienţii de repartizare) asupra tuturor activităţilor la care se referă. Din cheltuielile indirecte fac parte: cheltuielile comune şi cheltuielile generale.
Cheltuielile comune sunt cheltuieli de administrare a fermelor şi cuprind salariile şefilor de fermă, ale economiştilor, cheltuielile cu amortismentul activelor fixe, cu reparaţiile, cu iluminatul etc., ale clădirilor unde îşi are sediul ferma.
Coeficientul de repartizare a cheltuielilor comune pe obiecte de calculaţie se calculează în funcţie de valoarea cheltuielilor comune şi directe pe total fermă.

K =
Kc – coeficientul de repartizare a cheltuielilor comune – %;
Ch.c.f. – cheltuieli comune – RON;
Ch.d.f. – cheltuieli directe – RON.

-22-
Cunoscându-se cheltuielile totale de producţie şi producţia obţinută, se poate calcula costul de producţie.
Costul de producţie (Cp) reflectă cheltuielile de producţie ce revin pe unitatea de produs şi se poate calcula prin mai multe metode:
a)metoda diviziunii simple se aplică în cazul în care la o cultură se obţine un singur produs principal, fără produse secundare (ex.: cartofi, porumb masă-verde şi siloz):

Cp=
în care:
Cht – cheltuieli totale de producţie – RON;
Q – producţia totală – t;
b) metoda valorii rămase se foloseşte în ramurile în care pe lângă produsul principal se obţin şi produse secundare (ex.: cereale boabe):

Cp=
în care:
Vps – valoarea producţiei secundare – RON;
Qp – producţia principală – t:
Vps = Qs × Pv
în care:
Qs – producţia secundară – t;
Pv – preţul de vânzare – RON.
Calcularea costului de productie
Produs
———————————————————————————————————————
*Venitul total exprimă valoarea bunurilor şi serviciilor vandabile obţinute într-o exploataţie agricolă. Termenul „vandabil“ exprimă faptul că se ţine cont nu numai de bunuri si servicii efectiv vândute pe piaţă, dar şi de acelea destinate remunerării factorilor de producţie (autoconsumul, plăţi în natură) sau ţinute ca stocuri de magazie în aşteptarea vânzării.
Nu intră în veniturile totale, întrucât ar comporta o dublă înregistrare, produsele intermediare folosite în procesele interne ale exploataţiei agricole (de ex.: furaje, îngrăşăminte organice). Venitul total corespunde astfel producţiei finale din care se scad refolosirile (R), adica,

VT = Pf – R
În fapt, la calcularea acestui indicator se ţine cont de cât a fost vândut în timpul anului şi, de asemenea, de eventualele variaţii ale stocurilor de magazie între începutul şi sfârşitul anului. Astfel, relaţia de calcul devine:

VT=

în care:
Qm – producţia marfă – kg, l, buc.;
Pvi – preţul de vânzare al produsului „i“ – RON/U.M.;
S – variaţia stocurilor de magazie – kg, l, buc.
*Profitul (Pr) reprezintă compensarea care se cuvine unui întreprinzător şi se calculează scăzând din veniturile totale (VT) toate componentele cheltuielilor de producţie (tab. 3.4):
Pr = VT – (Chm + Am + Qm + Qa + Imp + Sa + D + Ar)

sau

Pr = (Qm × Pv) – (Cht + Chd)

Sau

Pr = Qm × (Pv – Cc.c)

Scăzând din profitul brut, impozitul pe profit (Imp/Pr) se obţine profitul net (Prn).

Prn = Pr – Imp/Pr
*Rata profitului (Rp) este un indicator relativ care exprimă nivelul profitului realizat la fiecare 100 RON cheltuieli de producţie şi se determină astfel:

Rp=

Sau

Rp=

-24-
Sau
Rp=

——————————————————————————————————-
Specificare u.m. porumb
—————————————————————————————————————————————-
Prodtie marfa
—————————————————————————————————————————————–
Prêt vinzare
—————————————————————————————————————————-
Vanit total-
—————————————————————————————————————————–
Marja bruta
—————————————————————————————————————————–
Cheltuieli fixe
—————————————————————————————————————————-
———-varibile
—————————————————————————————————————————–
Profit brut
—————————————————————————————————————————–
Profit net
—————————————————————————————————————————-
Rata profitului
—————————————————————————————————————————-
Impozit profit-
—————————————————————————————————————————–

Din punct de vedere economic, factorii tehnici care concură la realizarea producţiei agricole se împart în două grupe:
*factori care presupun efort financiar în producţia vegetală:
-sămânţa;
-lucrările solului;
-fertilizarea;
-întreţinerea culturilor;
-combaterea bolilor şi dăunătorilor;
-irigarea.

-25-
* factori care nu presupun efort financiar în producţia vegetală:
-asolamentul;
-epoca de însămânţare;
-momentul recoltatului;

Efectul economic, respectiv aportul factorilor tehnici la sporirea producţiei agricole se apreciază prin analiza comparativă între sporul de producţie pe care îl determină fiecare factor şi cheltuielile suplimentare pe care le solicită, astfel:
ΔQ × preţQ > Δx × costx,
unde
ΔQ – sporul de producţie (kg);
Δx – factorul tehnic alocat.
Realitatea economico-productivă a fermei impune în acest sens utilizarea următorilor indicatori:
* Sporul de producţie la hectar (Δqm), ca efect al utilizării factorului „xi“ se determină astfel:

qm= qm1 – qm0
unde:
qm1 – producţia medie obţinută în varianta în care s-a utilizat factorul „xi“;
qm0 – producţia medie obţinută în varianta martor.
Teoria şi practica economiei agrare arată că aportul principalilor factori tehnologiei la formareaproducţiei se situează între următoarele limite
La cultura porumbului: -sămânţa (hibridul) – 300-2700 kg/ha;
-asolamentul – 700 – 1600 kg/ha;
-epoca de semănat – 700 – 2000 kg/ha;
-densitatea – 400 – 600 kg/ha;
-lucrările solului – 100 – 200 kg/ha;
-fertilizarea – 930 – 2200 kg/ha;
-întreţinerea culturii (nerespectarea acestei verigi tehnologice duce la compromiterea culturii);
-irigarea – 1100 – 1800 kg/ha.
Din cele 8 verigi tehnologice prezentate ca având efect economic evident, patru (hibridul, asolamentul, densitatea şi epoca de însămânţare) nu necesită cheltuieli suplimentare notabile, ci o mai bună organizare a producţiei şi o mai mare receptivitate din partea producătorilor agricoli faţă de adevărurile stabilite de cercetarea ştiinţifică.
Aportul factorilor tehnici la formarea producţiei de grâu Nr. crt. Specificare kg/ha % faţă de I
I Producţia potenţială fără alocare de factori
1. Soiul
2. Asolamentul
3. Fertilizarea
4. Combaterea bolilor
5. Erbicidarea
II. Media limitelor maxime de producţie –

Concluzionând , apreciem că în alocarea resurselor limitate pe verigi tehnologice trebuie avuţi în vedere indicatorii economici de rezultat obţinuţi în funcţie de randamentul fiecărei verigi în parte.
*Valoarea sporului de producţie la hectar – se obţine prin înmulţirea sporului total cu preţul de vânzare al produsului:

VΔqm = Δqm × Pv

Pv – preţul de vânzare (RON/kg).
* Sporul de producţie la o unitate de factor „xi“ utilizată (la 1 kg substanţă brută îngrăşăminte, pesticide, m3 apă irigaţii etc.), se calculează după relaţia:
în care:
s.b./ha – cantitatea de substanţă brută la hectar.
*Productivitatea muncii – se va exprima în unităţi fizice la o zi-om consumată:

-26-

-27-

în care:
T – timpul de muncă consumat – ore-om, zile-om.
* Cheltuieli cu substanţele chimice, irigaţii etc. la hectar – cuprind costul, transportul şi administratorul acestora şi se determină astfel:
Ch/ha=

în care:
Chtc – cheltuieli totale de chimizare, irigare, etc.
* Valoarea sporului de producţie ce revine la 1000 RON cheltuieli cu substanţele chimice sau irigaţii – se calculează după formula:
* Cheltuieli suplimentare la hectar – se determină făcând diferenţa dintre cheltuielile de producţie la varianta tratată şi varianta martor:
Δ Ch/ha1 = Ch/ha1 – Ch/ha0

Analiza efectului cheltuielilor suplimentare la hectar prin prisma indicatorilor „marja brută“, „profit“ şi „rata profitului“ permite identificarea obiectivă a factorilor care au contribuit la ameliorarea ori la deteriorarea rezultatelor economico-financiare ale exploataţiei agricole (tab. 5.2).
* Valoarea sporului ce revine la 1000 RON cheltuieli suplimentare – se obţine astfel:
* Costul pe unitatea de produs – se determină astfel:

Cht – cheltuieli totale de producţie;
Vqs – valoarea producţiei secundare.
10) Valoarea producţiei finale agricole:

-28-
Pfagr. = (Qtp × Pv) + (Qts × Pv),
* Marja brută la hectar ;
* Profitul brut la hectar se obţine folosind relaţia:

* rata profitului (Rp) – se calculează după formula:
Pe baza acestor date se vor determina indicatorii eficienţei economice a utilizării factorilor tehnici la culturile agricole.

Eficienta economica a investitiei
Cercetarea alternativelor de investiţie presupune mai multe modalităţi de realizare, fiecare dintre acestea caracterizându-se printr-o varietate de informaţii referitoare la eforturi, efecte, raportul existent între acestea, durata de realizare, durata de obţinere a efectelor economice şi sociale.
Analiza economică a unui proiect de investiţie cuprinde , în linii mari, următoarele faze:
-definirea obiectivelor investiţiei – este strâns legată de tipul de întreprinzător care trebuie să decidă investiţia; astfel, întreprinzătorul privat urmăreşte analiza convenienţei investiţiei având ca parametru obiectiv profitul calculat pe baza veniturilor (cifrei de afaceri) şi costurilor monetare pe care le prevede să le realizeze pe piaţă, iar întreprinzătorul public urmăreşte pe lângă maximizarea profitului şi bunăstarea socială în sensul că ţine cont nu numai de efectele interne ale investiţiei ci şi de efectele externe – influenţa asupra economiei locale, asupra peisajului, etc.;

-analiza indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor care se pot clasifica în:
aindicatori generali (profitul, rata profitului, productivitatea muncii, etc.);
aindicatori specifici (prezintă anumite particularităţi specifice investiţiilor).
��alegerea investiţiei celei mai eficiente.

*. Indicatorii eficienţei economice a investiţiilor
Pentru evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se foloseşte un sistem complex de indicatori care poate fi împărţit în indicatori statici şi indicatori dinamici.
* Investiţia specifică (Is) este un indicator parţial al eficienţei economice care exprimă valoarea investiţiilor (în unităţi fizice sau valorice) ce revine pe unitatea de produs sau pe unitatea de producţie (animal, m2, ha, etc.):

Is=

unde:
It – valoarea investiţiei totale;
Q – volumul producţiei.
* Coeficientul de eficienţă a investiţiilor (Ci) reflectă profitul anual realizat la fiecare 1000 RON investiţie totală. Se determină cu relaţia:
unde:
Pr – profitul anual – RON;
aIt – investiţia totală – RON.
* Randamentul economic al investiţiilor (Ri) reprezintă raportul dintre valoarea profitului obţinut pe întreaga durată de funcţionare a obiectivului (Prt) şi investiţia totală (It), se calculează cu relaţia

Ri=

în care: Prt = Pr × nr. ani
Indicele de rentabilitate al capitalului investit (ROI – return on investment)
Acest indice exprimă rentabilitatea capitalului utilizat într-un ciclu de producţie, respectiv pune accent pe specificul fiecărei activităţi.
Spre deosebire de ROE care sintetizează economicitatea globală a utilizării capitalului într-o unitate de producţie, ROI furnizează informaţii despre rentabilitatea capitalului de exploatare pe tipuri de activităţi, indiferent de formele de finanţare adoptate (capital propriu şi/sau împrumutat):
ROI=

:
RO – rezultatul operativ corespunzător activităţii economice analizate (producţia de grâu, porumb, lapte etc.);
Ci – capitalul investit – RON.
* Indicele de rotaţie (Ir) exprimă raportul între vânzări şi capitalurile folosite:

O creştere a acestui indice arată că sumele (capitalurile) utilizate prezintă o mai mare rotaţie în timp şi deci o mai mică trebuinţă de capital iniţial pe unitatea de produs (tab. 2.1).
* Viteza de rotaţie (Vr) este viteza cu care un capital de exploatare trece dintr-o formă funcţională în alta: bani – mijloace de producţie – producţie neterminată – produse finite – bani. Se exprimă prin durata unui circuit, respectiv timpul parcurs de la avansarea capitalului ca bani pentru producţie până la reîntoarcerea lui în aceeaşi formă bănească.
Durata în zile a unui circuit (d) se calculează ca raport între numărul de zile din perioada de referinţă (T → de regulă se ia în considerare un an calendaristic) şi indicele de rotaţie a capitalului (Ir):

d=