” Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr’o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr’o înviere asemănătoare cu a Lui.” (Rom.6/3-5) Deşi Cartea ne învaţă să nu ne botezăm pentru bani, la o vârstă imatură, doar în apă de ploaie, preoţii ţin cu dinţii de… câştiguri mârşave, de tradiţii şi de alte devieri BIBLICE! Mielul lui Dumnezeu-când a fost botezat-la vârsta de 30 de ani, a coborât tot Cerul, întrupat în Duhul Sfânt şi Voia, Gândirea Cerească urca şi cobora pe Scara Cerului şi-i slujea (Ioan 1/51)… Când, prin botezul în moartea Sa ne scufundăm în Învăţătura, în Bunătatea, în Sfinţenia, în Smerenia, în Sângerarea- în moartea lui Hristos, suntem (înnecați), îngropaţi în Moartea Lui şi, când ieşim, prin Atotputernicia Sa suntem înviaţi dimpreună cu El şi umpluţi cu învierea Lui, cu Duhul Sfânt; Tot împreună cu El suntem înfiaţi şi înălţaţi şi, chiar dacă rămânem în această lume, viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3/3)! Astfel, Plinătatea Duhovnicească- învăţătura Lui ne hrăneşte, să iradiem mireasma cunoaşterii lui (2 Cor. 2/14-17) Când intrăm prin botez- in moartea lui ne descălţăm de proaste datini, tradiţii, ritualuri, pomeni şi multe alte obicee, ca Moise (Ex. 3/5); Totodată, ne dezbrăcăm de frunze şi scuze, ca Adam şi Eva” goliţi”, dar îmbrăcaţi de Creator şi ne îmbrăcăm, nu cu pofte, ispite, bârfe, preacurvii, înjurături, hoţii, false religii ori cu alte… viclenii-demonii, învăţături zdrenţuite, cârpite (Mat. 9/16-17); Aşadar”… cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare… Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.De aceea, lăsaţi-vă de minciună: Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentrucă suntem mădulare unii altora. Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să n’apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului. Cine… (Ef.4/22-28)…” De aceea, omorâţi mădularele voastre cari sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, cari v’ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v’aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui şi v’aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l -a făcut. Aici nu mai este… Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţă, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi… (Col.3/5-13)…” Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L -a înviat din morţi.Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur…” (Col.2/9-14)

Publicat la: August 22, 2025

Nici un comentariu

” Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.” (Ef. 4/31)… Pentru ca orice încruntare, judecare, privire jignitoare, tulburare, înjurare, bârfa, (i) enervare, curvie, sau… cârtire este rugăciunea omului adresata” şefului” Satan (Ioan 8/44)! Şi el, sta la pândă (2 Petru 5/8) şi prinde din zbor gestul, vorba, gandul-fiecarui om- închinat lui, pentru a-i sari în” ajutor”…” Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L -a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.” (Iac.4/4-5), Scrisoarea, (Epistola) Biblica a lui Iacov este adesata fiecărui om (preacurvar din naştere), care nu este născut din nou din Sămânţa lui Dumnezeu (1 Petru 1/23) Cum să scăpăm de Satan şi de sclavii lui?” Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi dela voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mînile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire şi bucuria voastră în întristare: Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii…” (Iacov 4/7-11) Este adevărat ca Satan îl cere, nu doar pe Iov, sau pe Petru ci, pe fiecare dintre noi ne vrea să fim cernuţi ca grâul (Luca 22/31-32, dar…” Smeriţi-vă dar supt mână tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însus îngrijeşte de voi. Fiţi treji şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că…” (1 Petru 5/6-9)… Răutatea, egoismul, răzbunarea, minciuna, încăpăţânarea, invidia, egoismul, necurăţia, patimă, lăcomia, viclenia şi alte mădulare ale intunecatorului Gunoier au picioare scurte dar, dimpreună cu Duhul Sfânt suntem învăţaţi să le omorâm (Col. 3/5)… Ce pierdem dacă noi, TOŢI, credem că…” Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre…” (Rom.16/20)? Chiar dacă Lucifer lucrează prin” zdrenţele” din Îs. 64/6…” ei au zis: „Veniţi să urzim rele împotriva lui Ieremia… Haidem să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui!” (Ier.18/18)”… Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii. Dar Eu vă spun că ori şi cine se mânie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: Prostule! Va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: Nebunule, va cădea supt pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi…” (Mat.5/21-26) De aceea, cât mai avem ultima şansă, să ne împăcăm (2Cor.5/15-21), să ne împrietenim cu Dumnezeu, prin pocăinţă, pentru a nu fi ca şi “creştinii” religiei komuniste care, printre alte rele, au furat de la boieri, i- au prigonit, au martirizat valorile, ca să-şi facă de cap! Tot ei au făcut “preoţi” pe brutele analfabete şi au bătut palma cu masonii stângaci! Pentru aşa” recolta”, neo-comuniştii au furat averea obştească de la amărăşteni, i-au alungat pe tineri, ca să nu se revolte, i-au făcut doctori pe analfabeţii comunismului pesedizant și boieri pe hoţii porno-globalii-(ne) zurlii; Au… răsplătit pe kălăi cu pensii colosale pe hoţi, mincinoşi, vrăjitori, preacurvari şi pe celelalte mădulare ale satanei, descrise în Gal.5/19-21, devenind una cu masonii APOCALIPTICI!

Nicu Butoi – Fiecare om va fi cernut; Eliberarea din blestem – Partea 1- Un portret al lui Derek Prince în alb și negru; „Creștinismul a fost un jucător politic foarte bun”. Interviu cu Catherine Nixey, autoarea cărții „Epoca întunecării”; 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu; Sir Isaac Newton: „Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă”; Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”; Ieremia și plângerile lui – vremuri apocaliptice; Stephen Taylor, inginer electrician- În șase zile: De ce 50 de oameni de știință aleg să creadă în creație; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și rezistenței împotriva tiraniei; Acuzații grave de spălare de bani zguduie Vaticanul; Daniel Brânzei – Ești tu un Templu al Duhului Sfânt? Biblia zilnica,Nicu Butoi – Un singur Dumnezeu; REVOLUTIA BOLSEVICA si SEXUL / Nationalizarea femeilor, orgii publice educative, educatie sexuala cu practica in tabere scolare, abolirea familiei, copiii rezultati apartin statului, parade homosexuale nud, avort fortat / A fost o reusita implementare a DOCTRINEI NOII ORDINI MONDIALE in cea mai mare tara ortodoxa si curand ASA VA FI pe intreg PAMANTUL … IOSIF STALIN SI OCULTISMUL. Liderul sovietic se inchina la draci; Stapanii bolsevismului aduceau jetfe umane dracului Moloh; Epistola lui Iacov (1); Savantul Nicolae Densuşianu ne arată că simbolul zeului Saturn în trecut era secera şi/sau ciocanul, unul din simbolurile comunismului. Dar Saturn e şi simbolul Satanei; Nicu Butoi – Biserica este spital sau tribunal? – predici creștine; Capitolul 13:1-18- Balaurul şi cele două fiare; Cine este fiara cu zece coarne? Apele Mării Galileei din Biblie s-au înroșit în mod misterios, iar localnicii se tem că anunță apocalipsa: ”Este semn rău”; Ce este prietenia cu lumea? (Iacov 4:4); Epistola lui Iacov (4);Vin nou în burdufuri noi, de Zac POONEN; Disciplina divină-Hrană pentru Suflet…Vai de voi carturari si farisei fatarnici… Dracii din adunari…Cine sunt apostolii mincinoși? Incredintarea personala n-o impune tuturora cu forta, cu amenintari, si daca nu te-asculta, da-i afara din adunare daca esti pastor, iar daca nu esti, convinge-l pe pastor sa o faca. Si daca se incapataneaza si ramane, fa-i viata mizerabila ca sa se sature si sa plece el singur!Dumnezeu poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,dar nu il lasam ! (III) Efeseni 3.20, Luca 24.5, Marcu 8.31, 10.34, Învierea Domnului Isus…Ce spune Domnul Isus despre Împărăţia cerurilor…Zaharia 2;11. Multe neamuri se vor alipi de Domnul…Împărăţia cerurilor în Evanghelia după Matei…Proorocii şi învăţătorii falşiÎn paginile Revistei Informatii Agrorurale sunt tiparite diverse retete alimentare, tratamente, (indeosebi cu plante),notiuni despre ARTA VINDECARII, incursiuni în medicina naturistă, dar si vindecarea prin gândire, prin credinta, prin cultura, prin Cuvânt, prin Biblioterapie- Aromaterapie # Apiterapie # Cristaloterapie # Cromoterapie # Dermoterapie # Dietoterapie # Fitoterapie # Floriterapie # Hidroterapie # Meteoterapie # Muzicoterapie # Psihoterapie # Termoterapie # Umorterapie etc Sintetizam doar cateva titluri:10 alimente care contribuie la detoxifierea organismului; Păcatele capitale – rădăcinile bolilor sufletești; VOIA LUI DUMNEZEU ESTE VINDECAREA (si…SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR); (Mama tuturor nelegiuirilor naste numai boli, fecundate de cei sclavagizati de pacat, de Satan-Iacov,cap. 1.v. 13-15,desi”prin ranile Lui suntem tamaduiti”-Isaia 53/3 si de lepra pacatului ); O înțelegere corectă a păcatului, de J. C. Ryle; Plante biblice vindecătoare; Beneficiile busuiocului; Înclină-te “Regelui”; Un amestec de suc ajută dizolvarea pietrelor de la rinichi, de la ficat şi de la fiere; Emoțiile ne pot controla digestia; Cauzele subtile ale bolilor: ceea ce gândim, frica, furia, neglijența; SATAN(tatal nelegiuirilor-Ioan 8/44) ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR; IOSIF ȚON l SURSA ÎMBOLNĂVIRILOR TRUPEȘTI ȘI VINDECAREA LOR; Produse de slabit; Detoxifiere cu plante medicinale; Tot ce trebuie sa stii despre detoxifierea organismului; Detoxifiere cu ceai de urzica: proprietati, preparare, consum si… intrebări frecvente; Ce sunt tincturile din plante medicinale și cum se prepară? Alte detalii puteti gasi in CUPRINS:

1 . Pana cand ne cheltuim atât de mult pentru vindecarea trupesca si, de ce neglijăm (prea mult) vindecarea spirituală-duhovniceasca …

2 . ASADAR, de ce nu mergem la Vindecatorul Cosmic, sa ne trateze păcatul din radacina sufletului, virusul din inimă, caci el este la temelia tuturor bolilor si suferintelor ?

3 . Pentru ca la inceput a fost Cuvantul (Creator) haideți să tratăm mai intai “mama” tuturor suferintelor-boala spirituală, fie că e adulter, fie că e minciună, sau mânie,idolatrie,hotie sau altceva, cel puțin cu aceeași seriozitate ,precum tratăm și boala fizică…

4 . Totodată- Isaia, Ieremia și alți (”doctori”) folosesc acest Cuvânt de mai multe ori,facând refere la tămăduirea spirituală. Vă las ca să ne căutați (pentru vindecare si pentru alte TRATAMENTE)

5. Tot în cartea prorocului Isaia, în capitolul 59, scrie că nelegiuirile și păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi, (bolnavii spirituali…)și Dumnezeu,dar nicidecum între El si bolile noastre fizice…

6 . Din terapiile lui Valeriu Popa invatam :”Spiritul depinde de carcasă, de trup, dar carcasa, adică organismul, și terminalele lui- ochi, gură, urechi etc. trebuie intretinute… Protejați-vă organismul și dacă el are vreo nevoie, nu-l refuzați. Nu amânați somnul, nu sariți odihna sau mesele zilnice”…

7 . Păcatul este un virus cosmic, care a imbolnavit tot universul (Evrei 9/ 11-28), inclusiv întreaga omenire,care a spurcat si a viru(s)zat totul…etc Alte amanunte ,daca doriti,gasiti aici https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/osteni-de-pretutindeni-chiar-daca-nu-va-uniti-cu-invingatorul-iisus-care-a-pornit-biruitor-ca-sa-biruiasca-el-tot-va-invinge-hotia-pornofesenia-coruptia-manipularea-minciuna-betia-cearta-si/#more-4257

(Lipitorile sunt doar imblanzite sa suga sangele contribuabililor…) Reforma companiilor de stat: Se taie numărul de șefi și indemnizațiile / Cât câștigă cei de la Hidroelectrica sau Poștă; Corvin Lupu – „Trădarea Securității în decembrie 1989”; (Pana cand ne complacem in …submediocritate?) Cum să faci educație cu profesori „repetenți”? (Poporul care isi omoara conducatorul este blestemat, fiindca liberul cugetator-ILIESCIAN ,parintele PeSeDeului ,nu crede in eliberare-prin pocainta si credinta Dumnezeiasca…)Un partid ca un blestem; Revoluția Franceză – preludiul comunismului: „Vom spânzura ultimul rege cu mațele ultimului preot”; Inspector ANAF prins că lua mită scapă de închisoare cu executare. Motivul instanţei: şpaga a fost mică; Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!” Uniunea Sovietică a fost prima țară din lume și istorie care a adoptat revoluția sexuală drept politică de stat; Cărți de scriitori ruși care te vor face să râzi; De ce au avut filmele străine finaluri triste în Rusia? Secretele familiei lui Ion Iliescu au ieșit la iveală! Mama, spion rus. Bunicul, bolșevic periculos; Tranziția cu Mâinile Murdare – Represiunea Post-Comunistă sub Regimul Iliescu 🔥 Mistere ale Istoriei-Umbre și Secrete; Consilierul WEF, Hariri: Planeta nu mai are nevoie de „marea majoritate” a populației… (După cum spune Yuval Noah Harari , consilier al WEF : „Voi, mâncăcioșii inutili, va trebui să fiți înlocuiți” –adică, eliminați într-un fel sau altul prin…)- Recenzie la cartea „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, scrisă de Yuval Noah Harari; (Fiindca nu ne pocaim,repetam greselile trecutului…) Germania 1933: De la democrație la dictatură; PROTECȚIE DE ÎMBOGĂȚIRE. ”Metoda” Murfatlar: Cum este prejudiciat statul; (Ca intr-o familie corupta,hoata,potopista etc…)

ANRE plătește o chirie de 520.000 Euro pe an unei firme controlate de fostul ministru Dan Ioan Popescu; (Sclavul Vulpoiului Voiculescu-anchetat,reabilitat si infrumusetat- se naste din cenusa coruptiei…); (Sclavul Vulpoiului Voiculescu-anchetat,reabilitat si infrumusetat- se naste din cenusa coruptiei…) ANAF îl anchetează pe Daniel Constantin; Doamne,Doamne si iar DOAMNE! Iata unde sunt banii despre care se vorbește ca sunt lipsă la buget. Dl. Prim-ministru Bolojan, va bagati ?!Ultimul Bolsevic sarac si cinstit… Golaniada; Iliescu s-a opus de 11 ori ca Regele Mihai să revină în România; (LIBERUL KU/CU/GETATOR-manipulator- a tepuit un biet popor si a nascut burghezia multilateral de komunista…)Averea de milioane de euro a lui Ion Iliescu, autodescris „sărac şi cinstit”; Colonelul Ioan Burdulea: “Toți emanații Revoluției au fost trădători”; De la cerșit la studiu peste hotare. Povestea unei femei care s-a luptat cu prejudecățile;Trei regizori, o partitură: „Exodus” la Sorrentino, Malick și Zanussi; „Deconectarea de la tehnologie, reîntâlnirea cu comunitatea și natura sunt printre cele mai vindecătoare lucruri pe care le putem face”; Fără biblioteci, fără povești. Ce pierde un sat când i se închide biblioteca? 5 ratați din literatură (care ne plac); 8 cărți interzise în lume (din China până-n Iran); Cele mai mari trădări din istoria românilor – Partea a II-a; Cum s-a instaurat comunismul în România. Misterele ascensiunii unui partid insignifiant, controlat de bolşevici; Cum a intrat România în capcana datoriilor către străini: Împrumuturi risipite pe afaceri falimentare, proiecte gigantice și lipsă totală de strategie; Șoșoacă, reacție după moartea lui Iliescu: ‘Să-i fie țărâna ușoară, cât zece pietre de moară’; (STIATI CA…)Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, acoperă o afacere de mare corupţie a guvernului Năstase;

Raport năucitor al Curții de Conturi: ANAF protejează un grup de interese care acumulează găuri la buget de peste 100 de milioane de euro; Furtul unei națiuni: Cum fură mlaștina statului profund puterea poporului. „Trump este mlaștina”; Mai întâi au venit după jurnaliști și cadre universitare! Soarele apune acum peste democrația așa cum o știm; Demolarea drepturilor omului. „Exercitarea drepturilor și libertății”, de Manlio Dinucci; ID-ul digital este ultimul pas către sclavie completă; Recenzie Nexus de Yuval Noah Harari – sfârșitul zilelor? „Sapiens”, cea mai importantă carte pe care să o citești vara asta; Creierul este câmpul de luptă al viitorului — O actualizare; „Anii nebuni și Marea Depresiune”: „Prohibiția și crima organizată”; „Catalizatorul bancherilor declanșează Marea Depresiune”. Partea a II-a; Adevărata poveste a lui Zbigniew Brzezinski pe care presa nu o spune. „De unde a apărut terorismul modern”; Dosarul Secret al Spionului Rus ajuns în fruntea Armatei Române; Cum erau interceptati si ascultati romanii in anii comunismului? – Substanțial; Cine îl protejează pe Iliescu? Masacrul de la Revoluție. Invitați Gen. Dan Voinea şi Teodor Mărieș; (Un alt pensionar SPECIAL)…Ioan Iosif Ficioru și ororile din închisorile comuniste; Distrugerea elitelor romanesti in puscariile comuniste; ION GAVRILĂ OGORANU. Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș. Tactică și strategie; Ține, Doamne, partizanii, până vin americanii; Colonelul Ioan Burdulea distruge miturile despre serviciile de informații; Revolutia romana, lovitura a CIA? Iliescu: Revoluția furată și mineriada; 1990 – Ion Iliescu și confiscarea puterii; „Ruperea blestemului” , dosarul Revoluției Române din decembrie 1989; (Dupa ce Rusia Komunista a insamantat lumea cu pornografia,a urmat ”JOS RUSINEA”,DAR ACUM””condamna senzualitatea din Ucraina si din occident…”” Revoluția sexuală, bolșevicii și „emanciparea moravurilor” în Rusia sovietică; EVOLUȚIA URSS de la statul pionier în revoluția sexuală la conservatorism; Moartea lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache; Uniunea Europeană ne vrea fără resurse energetice), fără apă, fără pământ și hrană;Inteligența Artificială și Inteligența Divină; Societate fără adevăr;Hegemonia Culturală, Conştiinţa falsă şi Lupta pentru putere; Cele 9 legi ale Illuminati; Un om fără teamă NU poate fi sclav! Cum a ajuns Soros să conducă România? Manipularea politică; „Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor? întreabă o româncă guvernanţii posdecembrişti. Ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor!” Trecerea de la familia tradiţională la homosexualitate ca formă a conceptului „toleranţă pentru diversitate”! Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ; Ideologul lui Putin anunță „o nouă ordine mondială”: Ucraina, Belarus, Țările Baltice și o parte din Europa de Est aparțin Rusiei; LUPTA CONTRA COMUNISMULUI CONTINUĂ; Lista morţii comuniste; Amintiri despre viitor; Hollywood-ul, antisemitismul și naziștii; Admirația lui Trump pentru Hitler și dictatori, ultima carte a democraților; EUGENIE: instrumentul prin care PAPUSARII doresc diminuarea drastica a populatiei Pamantului si transformarea celor ramasi in sclavi; Transumanistul Max More despre LUCIFERIANISM … Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist despre desfiintarea familiei, desfiintarea patriei, crestinism, desfiintarea dreptului de moştenire, confiscarea proprietăţii tuturor rebelilor; Documentare celebre: “BLESTEMUL SATANIC AL COMUNISMULUI” si completari necesare; (De peste 30 de ani nu s-a vrut sa procesam productia agricola,pentru a impota si castiga comisioane pentru ei…)Exportăm cereale, importăm alimente de bază. Cum își asigură România consumul; De ce alimentele din România sunt mai scumpe decât cele din alte țări europene? Explicațiile unui profesor universitar: „Nu pentru că unii au ceva cu noi. Pentru că noi nu avem nicio treabă cu… noi!” PSD ar mai chema o dată minerii; Curva neo-ortodoxă; (Desi amarastenilor li se strange cureaua…) Majorări de salarii la Curtea de Conturi chiar şi cu 40%; Contrarevoluția Securității. Originea actualei puteri din România; Revoluția din ’89 – Crimele Ascunse ale lui Iliescu – Cronica unei Execuții Programate; ATENȚIE: SUA îl descalifică pe Nicușor Dan. Administrația Trump critică anularea alegerilor; Acuzaţiile primarilor după întâlnirea cu Ilie Bolojan: E o formă de escrocare a bugetelor locale;

Dosarul Secret al Spionului Rus ajuns în fruntea Armatei Române; DOSARUL CORBII rețeaua de agenți sovietici care plănuia să l elimine pe Nicolae Ceaușescu; (IATA DE CE L-A CIURUIT SI ILESCU …) Dezvirginarea lui Nicolae Ceaușescu Secretul dezvăluit de Popescu Dumnezeu; Ionel Boeru: Elena Ceaușescu era foarte agresivă, el o tempera tot timpul; Văduva generalului Ștefan Gușă: Soțul meu a fost otrăvit; Uciderea Colonelului Gheorghe Trosca și a luptătorilor USLA| Măcelul din Drumul Taberei; (SCENARIILE loviturii de teatru…) Iulian Vlad îl indică pe Sergiu Nicolaescu ca fiind “regizor” al Revoluției din 1989! Gheorghe Funar, după 15 ani de tăcere: „Putin e de origine română. Bolojan e antiromân!” BUNĂ, ROMÂNIA! PRIMARII S-AU ALIAT ÎMPOTRIVA LUI BOLOJAN. PRIMARII AMENINȚĂ CU GREVA; „Limite”. Părinţi şi profesori repetenţi la materia predată de prezent; Iată documentul oficial care demonstrează existenţa unei conspiraţii mondiale, precum şi legătura între Illuminati şi comunism; Steaua roşie a comunismului e, de fapt, simbolul secret al Stelei Morţii sau al planetei Nibiru; Hitler a fost iniţiat în tainele „Doctrinei Secrete”. La ce se referă ea? Legătura misterioasă între Illuminati, ocultista Madame Blavatsky şi Hitler; Secretele generalului Vlad, ultimul șef al Securității; De ce l-a părăsit securitatea pe Ceaușescu; Adevăruri esențiale ce sunt încă ascunse despre Lovitura de Stat din 1989; A 80-a aniversare a cunoscutului om de cultură, profesor, scriitor și critic literar Theodor Codreanu; Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuţi, de Ion Ianoşi; Pentru totdeauna Convorbiri literare; Contemporanul cenzurat, calomniat și interzis în preajma aniversării de 145 de ani; Eminescu: De ce ocupă rușii teritorii străine lor și vor să stăpânească și sufletul cuceriților; (Pentru ca i- a omorat pe Ceausi… si nu s-a pocait, a lasat Blestemul sa zdrobeasca Poporul Roman…) Mihai Tîrnoveanu: Ion Iliescu dănțuiește pe mormântul poporului român; La moartea ucigașului lui Nicolae Ceaușescu: Biografia Secretă a lui Ion Ilici Iliescu – Bunicul lui a fost evreu rus iar mama țigancă bulgăroaică. CANDIDATUL MANCIURIAN – CARTEA PDF oferită cadou de ActiveNews; Dan Dungaciu: „În Alaska se petrece RESETAREA lumii” Care pot fi consecințele întâlnirii Trump-Putin;

Rusia, muma mîndriei şi a lipsei de cultură (I); Putin fuge din Alaska după conferința dezastruoasă; ATENȚIE: Ce se alege de Ucraina după Summit-ul Trump-Putin? Zelenski spune că nu va ceda teritorii; De ce pacea în Ucraina e încă departe după summitul istoric; Trump Și Putin Îl Forțează Pe Zelensky Să Cedeze. Zelensky Decide; SUA tocmai a făcut ceva INCREDIBIL împotriva Rusiei; Klaus Schwab: „Clasa de mijloc TREBUIE să dispară! Ea este purtătoarea democrației!” Shakespeare și Eminescu – Titani ai tuturor timpurilor (3); Este Vladimir Putin omul globaliștilor? Un profesor român DEZVĂLUIE identitatea reală a celor nouă agenți străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu; Lupta pentru înlocuirea totală a alimentelor naturale cu cele modificate genetic! Societate fără adevăr; Corvin Lupu: noi dezvăluiri despre Lovitura de Stat din decembrie 1989; Cyborg – ficțiune sau realitate? Cyborgi, roboți și societate: implicații pentru viitorul societății din îmbunătățirea umană cu ajutorul tehnologiilor în corp; Interfețele creier-mașină devin din ce în ce mai bune – iar noul implant cerebral de la Neuralink accelerează acest ritm; Interfețele creier-computer ar putea permite soldaților să controleze armele cu gândurile și să-și alunge frica – dar etica neurotehnologiei este în urma științei; Contopirea minții și a mașinii: Cât de aproape suntem? Nicolae Ceaușescu, eliminat din voința și intervenția sovieticilor; Marile „păcate” ale lui Ion Iliescu! Luând în considerare etica acum, înainte ca noile tehnologii cerebrale să ne scape de sub control; Se niveleaza calea lui Gog spre…”Tara Domnului”; Tu ai supraviețui unei apocalipse zombie? Descoperirea sumbră a oamenilor de știință; Progresul în interfața creier-computer: provocări și oportunități; (Justitia din Romania a mai hirotonisit un ”Sfant”,chiar daca a tepuit peste o mie de oameni!) Dosarul Nordis. Patronul Vladimir Ciorbă scapă definitiv de controlul judiciar şi poate părăsi România; Turcia a dat o megalovitură Rusiei. Putin e disperat de turnura Azerbaidjanului! UCRAINA și „bătută” și cu banii luați, Make RUSSIA Great Again! „Nașul inteligenței artificiale” reduce șansele ca tehnologia să distrugă omenirea în următorii 30 de ani; (Trinitatea nedemonica da ”lectii” Creatorului, dar…) Cei 3 „nași” ai inteligenței artificiale au câștigat prestigiosul premiu Turing de 1 milion de dolari; Pionierii învățării automate câștigă Premiul Nobel pentru fizică; Scriitorul sud-coreean Han Kang a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pe 2024; (Pentru 2 crime, drogatul fugar-ajutat de justitia rasplatita cu de toate speciale…) 21 AUGUST 2025. Dosarul „2 Mai”, la final: „Dumnezeu să-l judece!”

(Lipitorile sunt doar imblanzite sa suga sangele contribuabililor…) Reforma companiilor de stat: Se taie numărul de șefi și indemnizațiile / Cât câștigă cei de la Hidroelectrica sau Poștă; Corvin Lupu – „Trădarea Securității în decembrie 1989”; (Pana cand ne complacem in …submediocritate?) Cum să faci educație cu profesori „repetenți”? (Poporul care isi omoara conducatorul este blestemat, fiindca liberul cugetator-ILIESCIAN ,parintele PeSeDeului ,nu crede in eliberare-prin pocainta si credinta Dumnezeiasca…)Un partid ca un blestem; Revoluția Franceză – preludiul comunismului: „Vom spânzura ultimul rege cu mațele ultimului preot”; Inspector ANAF prins că lua mită scapă de închisoare cu executare. Motivul instanţei: şpaga a fost mică; Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!” Uniunea Sovietică a fost prima țară din lume și istorie care a adoptat revoluția sexuală drept politică de stat; Cărți de scriitori ruși care te vor face să râzi; De ce au avut filmele străine finaluri triste în Rusia? Secretele familiei lui Ion Iliescu au ieșit la iveală! Mama, spion rus. Bunicul, bolșevic periculos; Tranziția cu Mâinile Murdare – Represiunea Post-Comunistă sub Regimul Iliescu 🔥 Mistere ale Istoriei-Umbre și Secrete; Consilierul WEF, Hariri: Planeta nu mai are nevoie de „marea majoritate” a populației… (După cum spune Yuval Noah Harari , consilier al WEF : „Voi, mâncăcioșii inutili, va trebui să fiți înlocuiți” –adică, eliminați într-un fel sau altul prin…)- Recenzie la cartea „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, scrisă de Yuval Noah Harari; (Fiindca nu ne pocaim,repetam greselile trecutului…) Germania 1933: De la democrație la dictatură; PROTECȚIE DE ÎMBOGĂȚIRE. ”Metoda” Murfatlar: Cum este prejudiciat statul; (Ca intr-o familie corupta,hoata,potopista etc…) ANRE plătește o chirie de 520.000 Euro pe an unei firme controlate de fostul ministru Dan Ioan Popescu; (Sclavul Vulpoiului Voiculescu-anchetat,reabilitat si infrumusetat- se naste din cenusa coruptiei…); (Sclavul Vulpoiului Voiculescu-anchetat,reabilitat si infrumusetat- se naste din cenusa coruptiei…) ANAF îl anchetează pe Daniel Constantin; Doamne,Doamne si iar DOAMNE! Iata unde sunt banii despre care se vorbește ca sunt lipsă la buget. Dl. Prim-ministru Bolojan, va bagati ?!Ultimul Bolsevic sarac si cinstit… Golaniada; Iliescu s-a opus de 11 ori ca Regele Mihai să revină în România; (LIBERUL KU/CU/GETATOR-manipulator- a tepuit un biet popor si a nascut burghezia multilateral de komunista…)Averea de milioane de euro a lui Ion Iliescu, autodescris „sărac şi cinstit”; Colonelul Ioan Burdulea: “Toți emanații Revoluției au fost trădători”; De la cerșit la studiu peste hotare. Povestea unei femei care s-a luptat cu prejudecățile;Trei regizori, o partitură: „Exodus” la Sorrentino, Malick și Zanussi; „Deconectarea de la tehnologie, reîntâlnirea cu comunitatea și natura sunt printre cele mai vindecătoare lucruri pe care le putem face”; Fără biblioteci, fără povești. Ce pierde un sat când i se închide biblioteca? 5 ratați din literatură (care ne plac); 8 cărți interzise în lume (din China până-n Iran); Cele mai mari trădări din istoria românilor – Partea a II-a; Cum s-a instaurat comunismul în România. Misterele ascensiunii unui partid insignifiant, controlat de bolşevici; Cum a intrat România în capcana datoriilor către străini: Împrumuturi risipite pe afaceri falimentare, proiecte gigantice și lipsă totală de strategie; Șoșoacă, reacție după moartea lui Iliescu: ‘Să-i fie țărâna ușoară, cât zece pietre de moară’; (STIATI CA…)Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, acoperă o afacere de mare corupţie a guvernului Năstase; Raport năucitor al Curții de Conturi: ANAF protejează un grup de interese care acumulează găuri la buget de peste 100 de milioane de euro; Furtul unei națiuni: Cum fură mlaștina statului profund puterea poporului. „Trump este mlaștina”; Mai întâi au venit după jurnaliști și cadre universitare! Soarele apune acum peste democrația așa cum o știm; Demolarea drepturilor omului. „Exercitarea drepturilor și libertății”, de Manlio Dinucci; ID-ul digital este ultimul pas către sclavie completă; Recenzie Nexus de Yuval Noah Harari – sfârșitul zilelor? „Sapiens”, cea mai importantă carte pe care să o citești vara asta; Creierul este câmpul de luptă al viitorului — O actualizare; „Anii nebuni și Marea Depresiune”: „Prohibiția și crima organizată”; „Catalizatorul bancherilor declanșează Marea Depresiune”. Partea a II-a; Adevărata poveste a lui Zbigniew Brzezinski pe care presa nu o spune. „De unde a apărut terorismul modern”; Dosarul Secret al Spionului Rus ajuns în fruntea Armatei Române; Cum erau interceptati si ascultati romanii in anii comunismului? – Substanțial; Cine îl protejează pe Iliescu? Masacrul de la Revoluție. Invitați Gen. Dan Voinea şi Teodor Mărieș; (Un alt pensionar SPECIAL)…Ioan Iosif Ficioru și ororile din închisorile comuniste; Distrugerea elitelor romanesti in puscariile comuniste; ION GAVRILĂ OGORANU. Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș. Tactică și strategie; Ține, Doamne, partizanii, până vin americanii; Colonelul Ioan Burdulea distruge miturile despre serviciile de informații; Revolutia romana, lovitura a CIA? Iliescu: Revoluția furată și mineriada; 1990 – Ion Iliescu și confiscarea puterii; „Ruperea blestemului” , dosarul Revoluției Române din decembrie 1989; (Dupa ce Rusia Komunista a insamantat lumea cu pornografia,a urmat ”JOS RUSINEA”,DAR ACUM””condamna senzualitatea din Ucraina si din occident…”” Revoluția sexuală, bolșevicii și „emanciparea moravurilor” în Rusia sovietică; EVOLUȚIA URSS de la statul pionier în revoluția sexuală la conservatorism; Moartea lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache; Uniunea Europeană ne vrea fără resurse energetice), fără apă, fără pământ și hrană; Inteligența Artificială și Inteligența Divină; Societate fără adevăr;Hegemonia Culturală, Conştiinţa falsă şi Lupta pentru putere; Cele 9 legi ale Illuminati; Un om fără teamă NU poate fi sclav! Cum a ajuns Soros să conducă România? Manipularea politică; „Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor? întreabă o româncă guvernanţii posdecembrişti. Ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor!” Trecerea de la familia tradiţională la homosexualitate ca formă a conceptului „toleranţă pentru diversitate”! Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ; Ideologul lui Putin anunță „o nouă ordine mondială”: Ucraina, Belarus, Țările Baltice și o parte din Europa de Est aparțin Rusiei; LUPTA CONTRA COMUNISMULUI CONTINUĂ; Lista morţii comuniste; Amintiri despre viitor; Hollywood-ul, antisemitismul și naziștii; Admirația lui Trump pentru Hitler și dictatori, ultima carte a democraților; EUGENIE: instrumentul prin care PAPUSARII doresc diminuarea drastica a populatiei Pamantului si transformarea celor ramasi in sclavi; Transumanistul Max More despre LUCIFERIANISM … Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist despre desfiintarea familiei, desfiintarea patriei, crestinism, desfiintarea dreptului de moştenire, confiscarea proprietăţii tuturor rebelilor; Documentare celebre: “BLESTEMUL SATANIC AL COMUNISMULUI” si completari necesare; (De peste 30 de ani nu s-a vrut sa procesam productia agricola,pentru a impota si castiga comisioane pentru ei…)Exportăm cereale, importăm alimente de bază. Cum își asigură România consumul; De ce alimentele din România sunt mai scumpe decât cele din alte țări europene? Explicațiile unui profesor universitar: „Nu pentru că unii au ceva cu noi. Pentru că noi nu avem nicio treabă cu… noi!” PSD ar mai chema o dată minerii; Curva neo-ortodoxă; (Desi amarastenilor li se strange cureaua…) Majorări de salarii la Curtea de Conturi chiar şi cu 40%; Contrarevoluția Securității. Originea actualei puteri din România; Revoluția din ’89 – Crimele Ascunse ale lui Iliescu – Cronica unei Execuții Programate; ATENȚIE: SUA îl descalifică pe Nicușor Dan. Administrația Trump critică anularea alegerilor; Acuzaţiile primarilor după întâlnirea cu Ilie Bolojan: E o formă de escrocare a bugetelor locale; Dosarul Secret al Spionului Rus ajuns în fruntea Armatei Române; DOSARUL CORBII rețeaua de agenți sovietici care plănuia să l elimine pe Nicolae Ceaușescu; Dezvirginarea lui Nicolae Ceaușescu Secretul dezvăluit de Popescu Dumnezeu; Ionel Boeru: Elena Ceaușescu era foarte agresivă, el o tempera tot timpul; Văduva generalului Ștefan Gușă: Soțul meu a fost otrăvit; Uciderea Colonelului Gheorghe Trosca și a luptătorilor USLA| Măcelul din Drumul Taberei; (SCENARIILE loviturii de teatru…) Iulian Vlad îl indică pe Sergiu Nicolaescu ca fiind “regizor” al Revoluției din 1989! Gheorghe Funar, după 15 ani de tăcere: „Putin e de origine română. Bolojan e antiromân!” BUNĂ, ROMÂNIA! PRIMARII S-AU ALIAT ÎMPOTRIVA LUI BOLOJAN. PRIMARII AMENINȚĂ CU GREVA; „Limite”. Părinţi şi profesori repetenţi la materia predată de prezent; Iată documentul oficial care demonstrează existenţa unei conspiraţii mondiale, precum şi legătura între Illuminati şi comunism; Steaua roşie a comunismului e, de fapt, simbolul secret al Stelei Morţii sau al planetei Nibiru; Hitler a fost iniţiat în tainele „Doctrinei Secrete”. La ce se referă ea? Legătura misterioasă între Illuminati, ocultista Madame Blavatsky şi Hitler; Secretele generalului Vlad, ultimul șef al Securității; De ce l-a părăsit securitatea pe Ceaușescu; Adevăruri esențiale ce sunt încă ascunse despre Lovitura de Stat din 1989; A 80-a aniversare a cunoscutului om de cultură, profesor, scriitor și critic literar Theodor Codreanu; Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuţi, de Ion Ianoşi; Pentru totdeauna Convorbiri literare; Contemporanul cenzurat, calomniat și interzis în preajma aniversării de 145 de ani; Eminescu: De ce ocupă rușii teritorii străine lor și vor să stăpânească și sufletul cuceriților; (Pentru ca i- a omorat pe Ceausi… si nu s-a pocait, a lasat Blestemul sa zdrobeasca Poporul Roman…) Mihai Tîrnoveanu: Ion Iliescu dănțuiește pe mormântul poporului român; La moartea ucigașului lui Nicolae Ceaușescu: Biografia Secretă a lui Ion Ilici Iliescu – Bunicul lui a fost evreu rus iar mama țigancă bulgăroaică. CANDIDATUL MANCIURIAN – CARTEA PDF oferită cadou de ActiveNews; Dan Dungaciu: „În Alaska se petrece RESETAREA lumii” Care pot fi consecințele întâlnirii Trump-Putin; Rusia, muma mîndriei şi a lipsei de cultură (I); Putin fuge din Alaska după conferința dezastruoasă; ATENȚIE: Ce se alege de Ucraina după Summit-ul Trump-Putin? Zelenski spune că nu va ceda teritorii; De ce pacea în Ucraina e încă departe după summitul istoric; Trump Și Putin Îl Forțează Pe Zelensky Să Cedeze. Zelensky Decide; SUA tocmai a făcut ceva INCREDIBIL împotriva Rusiei; Klaus Schwab: „Clasa de mijloc TREBUIE să dispară! Ea este purtătoarea democrației!” Shakespeare și Eminescu – Titani ai tuturor timpurilor (3); Este Vladimir Putin omul globaliștilor? Un profesor român DEZVĂLUIE identitatea reală a celor nouă agenți străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu; Lupta pentru înlocuirea totală a alimentelor naturale cu cele modificate genetic! Societate fără adevăr; Corvin Lupu: noi dezvăluiri despre Lovitura de Stat din decembrie 1989; Cyborg – ficțiune sau realitate? Cyborgi, roboți și societate: implicații pentru viitorul societății din îmbunătățirea umană cu ajutorul tehnologiilor în corp; Interfețele creier-mașină devin din ce în ce mai bune – iar noul implant cerebral de la Neuralink accelerează acest ritm; Interfețele creier-computer ar putea permite soldaților să controleze armele cu gândurile și să-și alunge frica – dar etica neurotehnologiei este în urma științei; Contopirea minții și a mașinii: Cât de aproape suntem? Nicolae Ceaușescu, eliminat din voința și intervenția sovieticilor; Marile „păcate” ale lui Ion Iliescu! Luând în considerare etica acum, înainte ca noile tehnologii cerebrale să ne scape de sub control; Se niveleaza calea lui Gog spre…”Tara Domnului”; Tu ai supraviețui unei apocalipse zombie? Descoperirea sumbră a oamenilor de știință; Progresul în interfața creier-computer: provocări și oportunități; (Justitia din Romania a mai hirotonisit un ”Sfant”,chiar daca a tepuit peste o mie de oameni!) Dosarul Nordis. Patronul Vladimir Ciorbă scapă definitiv de controlul judiciar şi poate părăsi România; Turcia a dat o megalovitură Rusiei. Putin e disperat de turnura Azerbaidjanului! UCRAINA și „bătută” și cu banii luați, Make RUSSIA Great Again! „Nașul inteligenței artificiale” reduce șansele ca tehnologia să distrugă omenirea în următorii 30 de ani; (Trinitatea nedemonica da ”lectii” Creatorului, dar…) Cei 3 „nași” ai inteligenței artificiale au câștigat prestigiosul premiu Turing de 1 milion de dolari; Pionierii învățării automate câștigă Premiul Nobel pentru fizică; Scriitorul sud-coreean Han Kang a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pe 2024; (Pentru 2 crime, drogatul fugar-ajutat de justitia rasplatita cu de toate speciale…) 21 AUGUST 2025. Dosarul „2 Mai”, la final: „Dumnezeu să-l judece!” „Nașul inteligenței artificiale” reduce șansele ca tehnologia să distrugă omenirea în următorii 30 de ani… Cum a explodat (și a implodat) revoluția sexuală în Rusia anilor 1920…

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

(Pentru 2 crime, drogatul fugar-ajutat de justitia rasplatita cu de toate speciale…) 21 AUGUST 2025. Dosarul „2 Mai”, la final: „Dumnezeu să-l judece!”

/////////////////////////////////////////////

Scriitorul sud-coreean Han Kang a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pe 2024

Acest articol are mai mult de 10 luni vechime

Han, ale cărei opere includ „Vegetarianul”, a fost lăudată pentru „proza sa poetică intensă care se confruntă cu traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”.

Ella Creamer

Premiul Nobel pentru literatură a fost acordat romancierei sud-coreene Han Kang, în vârstă de 53 de ani, pentru „proza sa poetică intensă care confruntă traumele istorice și expune fragilitatea vieții umane”. Printre operele sale se numără Vegetarianul, Cartea Albă, Faptele umane și Lecțiile de greacă.

„Am reușit să vorbesc cu Han Kang la telefon”, a declarat secretarul permanent al Academiei Suedeze, Mats Malm, după anunțarea câștigătoarei. „Părea că avea o zi obișnuită – tocmai terminase cina cu fiul ei. Nu era cu adevărat pregătită pentru asta, dar am început să discutăm despre pregătirile pentru decembrie” – când lui Han i se va înmâna Premiul Nobel.„Sunt atât de surprins și absolut onorat”, a spus Han, într-un interviu telefonic distribuit Academiei Suedeze . „Am crescut cu literatura coreeană, de care mă simt foarte apropiat. Așa că sper că aceste vești sunt plăcute pentru cititorii de literatură coreeană, precum și pentru prietenii și scriitorii mei.”

Conform știrilor din Coreea, unele librării online au fost închise din cauza afluxului de trafic care a urmat anunțului, iar mai multe audieri guvernamentale au fost suspendate, oficialii aclamând vestea. Într-o declarație, președintele coreean Yoon Suk Yeol l-a felicitat pe Han: „Ai transformat rănile dureroase ale istoriei noastre moderne în literatură de mare anvergură”, a spus el. „Îți transmit respectul meu pentru că ai ridicat valoarea literaturii coreene.”

Han Kang: „A fost o luptă să scriu despre un masacru. Sunt o persoană care simte durere când aruncă carne pe foc”

Romanele, nuvelele, eseurile și colecțiile de povestiri scurte ale lui Han au explorat diverse teme precum patriarhatul, violența, durerea și umanitatea. Romanul ei din 2007, „Vegetarianul”, tradus în engleză în 2015 de Deborah Smith, a câștigat premiul internațional Booker în 2016.

Han este prima autoare sud-coreeană și a 18-a femeie care câștigă premiul. „Empatia ei pentru viețile vulnerabile, adesea feminine, este palpabilă și întărită de proza sa încărcată metaforic”, a declarat Anders Olsson, președintele comitetului Nobel. „Are o conștientizare unică a legăturilor dintre trup și suflet, dintre cei vii și cei morți și, într-un stil poetic și experimental, a devenit o inovatoare în proza contemporană.”„Han Kang este o scriitoare vizionară, la fel de profundă pe cât este de subtilă”, a declarat agentul ei literar, Laurence Laluyaux, adăugând că este „foarte încântată că opera sa, care este deja citită cu atâta pasiune la nivel internațional, va fi acum citită și mai mult pe scară largă”.

„Știu de mult timp că Han Kang este unul dintre cei mai profunzi și talentați scriitori de pe scena mondială contemporană”, a spus romanciera Deborah Levy. „Bravo, dragă Han Kang, mă bucur enorm că ești Premiul Nobel pentru anul 2024.”Romancierul Max Porter, care a editat traducerea lui Smith a cărții „Vegetarianul”, a spus că Han este „o voce vitală și o scriitoare de o umanitate extraordinară. Opera ei este un dar pentru noi toți. Sunt extrem de încântat că a fost recunoscută de comitetul Nobel. Noii cititori vor descoperi și vor fi schimbați de opera ei miraculoasă”.

„Aceasta este o realizare pe deplin meritată” a lui Han, a spus scriitoarea și traducătoarea Bora Chung, a cărei colecție de povestiri scurte Iepurașul blestemat, tradusă din coreeană de Anton Hur, a fost nominalizată la premiul internațional Booker din 2022. „Suntem extrem de mândri de ea!”Han s-a născut în Gwangju, un oraș din sud-vestul Coreei de Sud, în 1970. Când avea 10 ani, familia ei s-a mutat în cartierul Suyu-dong din Seul. A studiat literatura coreeană la Universitatea Yonsei din capitală.

În 1993, Han și-a făcut debutul literar cu o serie de cinci poezii publicate în revista coreeană Literature and Society. În anul următor, a câștigat concursul literar de primăvară Shinmun din Seul cu povestirea „Ancora roșie”.

Recenzie a cărții Lecții de greacă de Han Kang – pierderea creează o conexiune intimă

Prima sa colecție de povestiri scurte, „Dragostea lui Yeosu”, a fost publicată în 1995. În 1998, a participat timp de trei luni la Programul Internațional de Scriere al Universității din Iowa, susținut de Consiliul Artelor din Coreea.

„Vegetarianul” a fost primul ei roman tradus în engleză. Deși traducerea a fost criticată , a câștigat premiul internațional Booker și a contribuit la câștigarea de cititori din întreaga lume.

Scriitorul Boyd Tonkin, care a prezidat juriul International Booker din 2016, a scris într-o postare pe X că, în urmă cu opt ani, „bateritorii din presă au ridiculizat alegerea noastră de a face un coreean «obscur». Dar cititorilor le-a plăcut”. Acum, „mulți alții vor descoperi această viziune și voce unică”, a adăugat el.Romanul lui Kan din 2014, Human Acts, este despre masacrul de la Gwangju din mai 1980, când o revoltă a fost brutal înăbușită de armată. Romanul „își amintește și repovestește masacrul de la Gwangju, narând cum suferințele acestui eveniment istoric au ajuns să fie înscrise în viața de zi cu zi și în corpurile victimelor, martorilor și supraviețuitorilor, explorând acest lucru din perspectiva a șase persoane afectate direct și indirect de acest masacru”, a declarat Hannah Hyun Kyong Chang, lector în studii coreene la Universitatea din Sheffield.

Cel mai recent roman al lui Han, „Nu ne despărțim”, va fi publicat în limba engleză în 2025, în traducerea lui E. Yaewon și Paige Aniyah Morris. Povestea urmărește o scriitoare care descoperă impactul revoltei din Jeju din 1948-1949 asupra familiei prietenei sale. Traducerea în franceză a romanului a câștigat premiul Médicis Étranger în 2023.

„Ce moment minunat este acesta pentru Han Kang și pentru toți cei care îi iubesc opera”, a spus Simon Prosser, director de publicare la Hamish Hamilton, editura britanică a lui Han. „Printr-o scriere de o frumusețe și o claritate excepționale, ea se confruntă fără ezitare cu dureroasa întrebare a ceea ce înseamnă să fii om – să faci parte dintr-o specie care este capabilă simultan de acte de cruzime și de acte de iubire. Ea vede, gândește și simte ca niciun alt scriitor.”Han este „una dintre cele mai mari scriitoare în viață”, potrivit romancierei Eimear McBride. „Ea este o voce pentru femei, pentru adevăr și, mai presus de toate, pentru puterea a ceea ce poate fi literatura. Aceasta este o victorie pe deplin meritată.”

Pentru a explora toate cărțile de Han Kang, vizitați guardianbookshop.com . Se pot aplica taxe de livrare.

https://www.theguardian.com/books/2024/oct/10/south-korean-author-han-kang-wins-the-2024-nobel-prize-in-literature

////////////////////////////////////////////

Pionierii învățării automate câștigă Premiul Nobel pentru fizică

Acest articol are mai mult de 10 luni vechime

Geoffrey Hinton, „nașul inteligenței artificiale”, și John Hopfield, onorați pentru munca lor în domeniul rețelelor neuronale artificiale

Doi cercetători care au contribuit la punerea bazelor inteligenței artificiale moderne – deși unul dintre ei a avertizat ulterior cu privire la potențialele sale daune – au primit Premiul Nobel pentru fizică pe 2024.Inspirați de funcționarea creierului, John Hopfield, profesor emerit american la Universitatea Princeton, și Geoffrey Hinton, profesor emerit britanico-canadian la Universitatea din Toronto, au construit rețele neuronale artificiale care stochează și recuperează amintiri la fel ca creierul uman și învață din informațiile introduse în acestea.

Hinton, în vârstă de 76 de ani, care este adesea numit „nașul inteligenței artificiale”, a făcut furori anul trecut când a părăsit Google și a avertizat despre pericolele ca mașinile să depășească inteligența oamenilor.Munca de pionierat a oamenilor de știință a început în anii 1980 și a demonstrat cum programele de calculator care se bazează pe rețele neuronale și statistici pot forma baza unui întreg domeniu, ceea ce a deschis calea pentru traducerea rapidă și precisă a limbilor, sistemele de recunoaștere facială și inteligența artificială generativă care stă la baza chatbot-urilor precum ChatGPT, Gemini și Claude.Hopfield, în vârstă de 91 de ani, a fost premiat pentru construirea „unei memorii asociative care poate stoca și reconstrui imagini și alte tipuri de modele în date”, în timp ce Hinton a inventat o metodă care poate „descoperi independent proprietăți în date”, o caracteristică importantă a rețelelor neuronale artificiale de mari dimensiuni utilizate astăzi.

În 1982, Hopfield a construit o rețea neuronală care stoca imagini și alte informații sub formă de modele, imitând modul în care amintirile sunt stocate în creier. Rețeaua a fost capabilă să-și amintească imagini atunci când i s-au solicitat modele similare, similar cu identificarea unei melodii auzite doar pentru scurt timp într-un bar zgomotos.

Hinton a dezvoltat cercetarea lui Hopfield prin încorporarea probabilităților într-o versiune multistratificată a rețelei neuronale, ducând la un program care putea recunoaște, clasifica și chiar genera imagini după ce i se furniza un set de imagini de antrenament.

Anunțați de Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm, câștigătorii împart premiul de 11 milioane de coroane suedeze (aproximativ 810.000 de lire sterline) pentru „descoperiri și invenții fundamentale care permit învățarea automată cu rețele neuronale artificiale”.

Ellen Moons, președinta comitetului Nobel pentru fizică, a declarat: „Aceste rețele neuronale artificiale au fost folosite pentru a avansa cercetarea în domenii diverse precum fizica particulelor, știința materialelor și astrofizica. De asemenea, au devenit parte din viața noastră de zi cu zi, de exemplu în recunoașterea facială și traducerea limbilor.”

Vorbind la o conferință de presă imediat după anunț, Hinton a declarat că a primit apelul de la Stockholm în timp ce stătea într-un hotel ieftin din California, care nu avea conexiune la internet. „Sunt uluit”, a spus el. „Nu aveam nicio idee că se va întâmpla asta, sunt foarte surprins.”

Hinton a renunțat la Google pentru a vorbi liber despre îngrijorările sale legate de posibilele daune pe care inteligența artificială le-ar putea provoca, de la răspândirea de dezinformări și răsturnarea pieței muncii până la amenințarea existenței umane.

Întrebat cum ar putea afecta IA lumea, Hinton le-a spus reporterilor: „Cred că va avea o influență uriașă. Va fi comparabilă cu Revoluția Industrială. Dar, în loc să-i depășească pe oameni în forță fizică, îi va depăși pe oameni în abilități intelectuale.”

„O tehnologie mai inteligentă decât cea umană ar fi „minunată în multe privințe”, a spus Hinton, ducând la îmbunătățiri substanțiale în domeniul sănătății, asistenți digitali mai buni și creșteri uriașe ale productivității. „Dar trebuie să ne facem griji și cu privire la o serie de posibile consecințe negative, în special amenințarea ca aceste lucruri să scape de sub control”, a adăugat el. „Sunt îngrijorat că, în general, consecința acestui lucru ar putea fi sisteme mai inteligente decât noi care, în cele din urmă, preiau controlul.”

Profesorul Michael Wooldridge, informatician la Universitatea din Oxford, a declarat că premiul reflectă impactul profund pe care îl are inteligența artificială. „Premiul este un indicator al cât de mult transformă inteligența artificială știința”, a spus el. „Succesul rețelelor neuronale în acest secol a făcut posibilă analizarea datelor în moduri de neimaginat la începutul secolului. Nicio parte a lumii științifice nu este lăsată neschimbată de inteligența artificială: ne aflăm într-un moment remarcabil al istoriei științifice și este minunat să vedem că academia recunoaște acest lucru.”

Însă profesoara Dame Wendy Hall, informatician la Universitatea din Southampton și consilier al ONU pe probleme de inteligență artificială, a declarat că a fost surprinsă de premiu. „Nu există un premiu Nobel pentru informatică, așa că acesta este un mod interesant de a crea unul, dar pare cam exagerat”, a spus ea. „Evident, rețelele neuronale artificiale au un efect profund asupra cercetării în fizică, dar este corect să spunem că, în sine, sunt rezultatul cercetării în fizică?”

https://www.theguardian.com/science/2024/oct/08/nobel-prize-physics-john-hopfield-geoffrey-hinton-machine-learning

///////////////////////////////////////////

(Trinitatea nedemonica da ”lectii” Creatorului, dar…) Cei 3 „nași” ai inteligenței artificiale au câștigat prestigiosul premiu Turing de 1 milion de dolari

Pionierii inteligenței artificiale Yann LeCun, Geoffrey Hinton și Yoshua Bengio au fost încoronați câștigătorii mult râvnitului Premiu Turing, acordat anual de Asociația pentru Mașini de Calcul (ACM).

Cei trei – porecliți „Nașii inteligenței artificiale” – își împart timpul între mediul academic și industrie: LeCun lucrează la Facebook și la Universitatea din New York; Hinton lucrează la Google și la Universitatea din Toronto; iar Bengio colaborează cu Microsoft și IBM, deținând în același timp un post la Universitatea McGill.Informaticienii, care s-au întâlnit în urmă cu mai bine de trei decenii, vor primi 1 milion de dolari de împărțit între ei, în urma câștigării premiului.

ACM a declarat că Bengio, LeCun și Hinton au câștigat premiul pentru descoperiri conceptuale și inginerești care au făcut din rețelele neuronale profunde o componentă critică a informaticii.

Președinta ACM, Cherri Pancake, a declarat într-un comunicat:

„Inteligența artificială este acum unul dintre domeniile cu cea mai rapidă creștere din întreaga știință și unul dintre subiectele cele mai discutate în societate. Dezvoltarea și interesul pentru inteligența artificială se datorează, în mare parte, progreselor recente în domeniul învățării profunde, pentru care Bengio, Hinton și LeCun au pus bazele. Aceste tehnologii sunt utilizate de miliarde de oameni.” „Oricine are un smartphone în buzunar poate experimenta în mod tangibil progrese în procesarea limbajului natural și viziunea computerizată care nu erau posibile acum doar 10 ani. Pe lângă produsele pe care le folosim zilnic, noile progrese în învățarea profundă le-au oferit oamenilor de știință instrumente noi și puternice – în domenii variind de la medicină, la astronomie și știința materialelor.”

După victorie, LeCun a declarat într- o postare pe blog : „Toți trei am intrat în acest domeniu nu doar pentru că vrem să construim mașini inteligente, ci și pentru că vrem doar să înțelegem inteligența – și asta include inteligența umană. Căutăm principiile care stau la baza inteligenței și învățării și, prin construirea de mașini inteligente, să ne înțelegem pe noi înșine.”ACM va decerna premiul la banchetul anual de premiere, care va avea loc pe 15 iunie, în San Francisco, California.

https://www.forbes.com/sites/samshead/2019/03/27/the-3-godfathers-of-ai-have-won-the-prestigious-1m-turing-prize/

////////////////////////////////////////////

„Nașul inteligenței artificiale” reduce șansele ca tehnologia să distrugă omenirea în următorii 30 de ani

Acest articol are o vechime de mai bine de 7 luni

Geoffrey Hinton spune că există o probabilitate de 10% până la 20% ca inteligența artificială să ducă la extincția umanității în trei decenii, deoarece schimbările se desfășoară rapid.

„Avem nevoie de schimbări dramatice”: este colapsul societal inevitabil?

Informaticianul britanico-canadian, adesea considerat un „naș” al inteligenței artificiale, a redus șansele ca IA să distrugă omenirea în următoarele trei decenii, avertizând că ritmul schimbării tehnologice este „mult mai rapid” decât se aștepta.

Profesorul Geoffrey Hinton, care a primit anul acesta Premiul Nobel pentru fizică pentru munca sa în domeniul inteligenței artificiale , a declarat că există o probabilitate de „10% până la 20%” ca inteligența artificială să ducă la extincția umanității în următoarele trei decenii.

Anterior, Hinton spusese că există o probabilitate de 10% ca tehnologia să declanșeze un rezultat catastrofal pentru omenire.

Întrebat în cadrul emisiunii Today de la BBC Radio 4 dacă și-a schimbat analiza despre o posibilă apocalipsă bazată pe inteligență artificială și despre șansa de una din 10 ca aceasta să se întâmple, el a răspuns: „Nu chiar, 10% până la 20%”.

Estimarea lui Hinton l-a determinat pe redactorul invitat al ziarului Today, fostul cancelar Sajid Javid, să spună „veți urca”, la care Hinton a răspuns: „Dacă e să spunem ceva. Vedeți, nu am avut niciodată de-a face cu lucruri mai inteligente decât noi înșine”.

El a adăugat: „Și câte exemple cunoașteți de un lucru mai inteligent controlat de unul mai puțin inteligent? Există foarte puține exemple. Există o mamă și un bebeluș. Evoluția a depus mult efort pentru a permite bebelușului să o controleze pe mamă, dar acesta este cam singurul exemplu pe care îl cunosc.”

Hinton, născut la Londra și profesor emerit la Universitatea din Toronto, a declarat că oamenii ar fi ca niște copii mici în comparație cu inteligența unor sisteme de inteligență artificială extrem de puternice.

„Îmi place să mă gândesc la asta în felul următor: imaginează-ți că ești cu un copil de trei ani. Noi vom fi copiii de trei ani”, a spus el.

IA poate fi definită, în sens larg, ca sisteme informatice care efectuează sarcini care necesită de obicei inteligență umană.

Anul trecut, Hinton a făcut furori după ce a demisionat din funcția de la Google pentru a vorbi mai deschis despre riscurile reprezentate de dezvoltarea nelimitată a inteligenței artificiale, invocând îngrijorarea că „actorii răi” ar folosi tehnologia pentru a face rău altora. O preocupare cheie a activiștilor pentru siguranța inteligenței artificiale este că crearea de inteligență artificială generală, sau sisteme care sunt mai inteligente decât oamenii, ar putea duce la faptul că tehnologia reprezintă o amenințare existențială prin evitarea controlului uman.

Reflectând la unde credea el că va ajunge dezvoltarea inteligenței artificiale atunci când și-a început munca la această tehnologie, Hinton a spus: „Nu credeam că vom ajunge acolo unde suntem acum. Credeam că la un moment dat în viitor vom ajunge aici.”

El a adăugat: „Pentru că situația în care ne aflăm acum este că majoritatea experților din domeniu cred că cândva, probabil în următorii 20 de ani, vom dezvolta inteligențe artificiale mai inteligente decât oamenii. Și acesta este un gând foarte înfricoșător.”

Hinton a spus că ritmul dezvoltării a fost „foarte, foarte rapid, mult mai rapid decât mă așteptam” și a cerut reglementarea tehnologiei de către guvern.

„Te îngrijorează faptul că mâna invizibilă nu ne va menține în siguranță. Așadar, a lăsa totul în seama scopului de profit al marilor companii nu va fi suficient pentru a ne asigura că acestea dezvoltă în siguranță”, a spus el. „Singurul lucru care poate obliga aceste mari companii să facă mai multe cercetări în domeniul siguranței este reglementarea guvernamentală.”

Hinton este unul dintre cei trei „nași ai inteligenței artificiale” care au câștigat premiul ACM AM Turing – echivalentul în informatică al premiului Nobel – pentru munca lor. Cu toate acestea, unul dintre cei trei, Yann LeCun, cercetătorul-șef în domeniul inteligenței artificiale de la Meta, condus de Mark Zuckerberg, a minimalizat amenințarea existențială și a spus că inteligența artificială „ar putea salva de fapt omenirea de la dispariție”.

https://www.theguardian.com/technology/2024/dec/27/godfather-of-ai-raises-odds-of-the-technology-wiping-out-humanity-over-next-30-years

///////////////////////////////////////////

UCRAINA și „bătută” și cu banii luați, Make RUSSIA Great Again!

/////////////////////////////////////////////

Turcia a dat o megalovitură Rusiei. Putin e disperat de turnura Azerbaidjanului!

https://www.youtube.com/watch?v=3OycwM9k_qc

////////////////////////////////////////////

(Justitia din Romania a mai hirotonisit un ”Sfant”, chiar daca a tepuit peste o mie de oameni!) Dosarul Nordis. Patronul Vladimir Ciorbă scapă definitiv de controlul judiciar şi poate părăsi România

Patronul grupului de firme Nordis, Vladimir Ciorbă, scapă definitiv de măsura controlului judiciar, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti.

autor

Mihaela Ivăncică

„Admite plângerea formulată de inculpatul Ciorbă Vladimir împotriva ordonanţei nr.1854/D/P/2022 din data de 11.08.2025 a DIICOT, prin care s-a dispus prelungirea măsurii controlului judiciar. Revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ciorbă Vladimir, prin încheierea nr.107/14.02.2025 a judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prelungită prin ordonanţele din datele de 14.04.2025, 13.06.2025 şi 11.08.2025, respectiv, modificată, prin încheierea din data de 19.06.2025, în dosarul nr 3909/2/2025 al Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.

În luna februarie, fosta deputată PSD Laura Vicol şi soţul acesteia, Vladimir Ciorbă, au stat în arest preventiv zece zile, fiind eliberaţi de Instanţa supremă.

Vladimir Ciorbă a fost plasat atunci sub control judiciar, în schimb Laura Vicol nu are niciun fel de interdicţii.

Cei doi sunt anchetaţi penal de DIICOT în dosarul Nordis pentru mai multe infracţiuni, printre care constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune.În esenţă, ei sunt acuzaţi că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele din grupul Nordis şi au cheltuit banii pe vacanţe, călătorii cu avioane private, achiziţii de bunuri şi maşini de lux. Sumele retrase ar fi provenit de la clienţii păgubiţi de gruparea Nordis.

https://stirileprotv.ro/justitie/dosarul-nordis-patronul-vladimir-ciorba-scapa-definitiv-de-controlul-judiciar.html

////////////////////////////////////////////

Progresul în interfața creier-computer: provocări și oportunități

Simanto Saha1,2*

Khondaker A. Mamun3

Khawza Ahmed2

Raqibul Mostafa2

Ganesh R. Naik4

Sam Darvishi1

Ahsan H. Khandoker5

Mathias Baumert1*

1 Școala de Inginerie Electrică și Electronică, Universitatea din Adelaide, Adelaide, SA, Australia

2 Departamentul de Inginerie Electrică și Electronică, Universitatea Internațională Unită, Dhaka, Bangladesh

3 Laboratorul de Sisteme Multidisciplinare Inteligente Avansate (AIMS), Departamentul de Informatică și Inginerie, Universitatea Internațională Unită, Dhaka, Bangladesh

4 Institutul Adelaide pentru Sănătatea Somnului, Facultatea de Medicină și Sănătate Publică, Universitatea Flinders, Adelaide, SA, Australia

5 Centrul de Inovare în Inginerie Medicală, Departamentul de Inginerie Biomedicală, Universitatea de Știință și Tehnologie Khalifa, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite

Interfețele creier-computer (BCI) oferă o legătură directă de comunicare între creier și un computer sau alte dispozitive externe. Acestea oferă un grad extins de libertate fie prin consolidarea, fie prin substituirea capacității de lucru periferice umane și au aplicații potențiale în diverse domenii, cum ar fi reabilitarea, calculul afectiv, robotica, jocurile și neuroștiința. Eforturi semnificative de cercetare la scară globală au oferit platforme comune pentru standardizarea tehnologiei și ajută la abordarea dinamicii cerebrale extrem de complexe și neliniare și a provocărilor aferente extragerii și clasificării caracteristicilor. Fluctuațiile psiho-neurofiziologice variabile în timp și impactul acestora asupra semnalelor cerebrale impun o altă provocare pentru cercetătorii BCI, în ceea ce privește transformarea tehnologiei de la experimente de laborator la viața de zi cu zi plug-and-play. Această analiză rezumă progresele de ultimă generație în domeniul BCI din ultimele decenii și evidențiază provocările critice.

Introducere

Interfața creier-computer (ICC) este o legătură de comunicare directă și uneori bidirecțională între creier și un computer sau un dispozitiv extern, care nu implică nicio stimulare musculară. S-a dovedit promițătoare pentru reabilitarea subiecților cu deficiențe motorii, precum și pentru creșterea capacității de muncă umane, fie fizic, fie cognitiv ( Lebedev și Nicolelis, 2017 ; Saha și Baumert, 2020 ). ICC a fost concepută din punct de vedere istoric ca o tehnologie potențială pentru augmentarea/înlocuirea reabilitărilor neuronale existente sau pentru furnizarea de dispozitive de asistență controlate direct de creier ( Vidal, 1973 ; Birbaumer și colab., 1999 ; Alcaide-Aguirre și colab., 2017 ; Shahriari și colab., 2019 ). Prima încercare sistematică de implementare a unei ICC bazate pe electroencefalogramă (EEG) a fost făcută de JJ Vidal în 1973, care a înregistrat activitatea electrică evocată a cortexului cerebral din craniul intact folosind EEG ( Vidal, 1973 ), o tehnică neinvazivă studiată pentru prima dată la oameni, inventată de Berger (1929) . O altă încercare timpurie de a stabili o comunicare directă între un computer și creierul persoanelor cu deficiențe motorii severe a utilizat P300, un potențial cerebral legat de evenimente ( Farwell și Donchin, 1988 ). Ca alternativă la reabilitarea terapeutică convențională pentru deficiențele motorii, tehnologia ICC ajută la augmentarea sau reexcitarea artificială a plasticității sinaptice în circuitele neuronale afectate. Prin exploatarea funcțiilor cognitive și emoționale nedeteriorate, ICC își propune să restabiliască legătura dintre creier și un loc periferic afectat ( Vansteensel și colab., 2016 ). Cu toate acestea, aplicațiile de cercetare ale tehnologiei BCI au evoluat semnificativ de-a lungul anilor, incluzând amprentarea cerebrală pentru detectarea minciunilor ( Farwell și colab., 2014 ), detectarea somnolenței pentru îmbunătățirea performanțelor umane la locul de muncă ( Aricò și colab., 2016 ; Wei și colab., 2018 ), estimarea timpului de reacție ( Wu și colab., 2017b ), controlul realității virtuale ( Vourvopoulos și colab., 2019 ), quadcopterelor ( LaFleur și colab., 2013 ) și jocurilor video ( Singh și colab., 2020 ) și conducerea roboților umanoizi ( Choi și Jo, 2013 ; Spataro și colab., 2017 ). Figura 1 demonstrează progresia BCI în diverse domenii de aplicare de la concepția sa.

FIGURA 1

www.frontiersin.org

Figura 1. Numărul de publicații de-a lungul anilor: Statisticile s-au bazat pe o căutare pe PubMed în care cuvântul cheie de căutare a fost „interfață creier-computer”. Au fost luate în considerare doar publicațiile listate până la 4 decembrie 2020. O creștere semnificativă a numărului de publicații în acest deceniu comparativ cu ultimul deceniu implică implicarea unei comunități mai largi în acest domeniu și, prin urmare, importanța tehnologiei BCI.

Conform proiectului Brain/Neural Computer Interaction Horizon 2020, o inițiativă a Comisiei Europene pentru coordonarea cercetării BCI, șase teme majore de aplicare, și anume restaurarea (de exemplu, deblocarea completă a blocajului), înlocuirea (de exemplu, neuroproteze controlate prin BCI), îmbunătățirea (de exemplu, experiența îmbunătățită a utilizatorului în jocurile pe calculator), suplimentarea (de exemplu, ochelari de realitate augmentată), îmbunătățirea (de exemplu, reabilitarea membrelor superioare după accident vascular cerebral) și instrumentul de cercetare (de exemplu, decodificarea activității cerebrale cu feedback în timp real) au fost conturate ca domenii fezabile și promițătoare ( Brunner et al., 2015 ). Această prezentare generală cuprinde o gamă largă de provocări și tendințe în domeniul BCI. Pentru recenzii specializate pe anumite teme BCI, ne referim la literatura recentă ( McFarland și colab., 2006 ; Schwartz și colab., 2006 ; Bashashati și colab., 2007 ; Lotte și colab., 2007 , 2018 ; Matthews și colab., 2007 ; Sitaram și colab., 2007 ; Mak și Wolpaw, 2009 ; Menon și colab., 2009 ; Nicolelis și Lebedev, 2009 ; Summerer și colab., 2009 ; Vaadia și Birbaumer, 2009 ; Milan și Carmena, 2010 ; Min și colab., 2010 ; Clausen, 2011 ; Krusienski și colab., 2011 ; Liao și colab., 2012 ; Nicolas-Alonso și Gomez-Gil, 2012 ; Shih și colab., 2012 ; Jebari, 2013 ; McCullagh și colab., 2014 ; Ahn și iunie, 2015 ; Jayaram și colab., 2016 ; Lebedev și Nicolelis, 2017 ; Mudgal și colab., 2020 ; Rashid și colab., 2020 ; Saha și Baumert, 2020 ).

1.1. Caracterizarea sistemelor BCI

Sistemele BCI pot fi clasificate în funcție de modul în care utilizează creierul: BCI pasiv decodează stările afective/cognitive neintenționate ale creierului ( Zander et al., 2009 ), în timp ce BCI activ implică direct activitatea cerebrală indusă de intenția voluntară a utilizatorului. BCI reactiv utilizează undele cerebrale generate ca răspuns la stimuli externi. Detectarea somnolenței șoferului pentru a preveni accidentele rutiere este un exemplu de BCI pasiv ( Lin et al., 2008 ; Gao et al., 2019 ). Sistemele BCI conduse de imaginile motorii intenționate (MI) ale utilizatorilor ( Marchesotti et al., 2016 ; Saha et al., 2019a ; Saha și Baumert, 2020 ) și P300 evocat vizual produs de stimularea externă ( Farwell et al., 2014 ) pot fi considerate BCI active, respectiv BCI reactive.

Modalitatea de achiziție a semnalului a fost utilizată pentru a împărți sistemele în BCI invazive și neinvazive ( Min și colab., 2010 ; Rosenfeld și Wong, 2017 ). BCI neinvazive care exploatează EEG sunt cele mai frecvente, deși, mai recent, au fost exploatate spectroscopia funcțională în infraroșu apropiat (fNIRS) ( Matthews și colab., 2007 ), magnetoencefalografia (MEG) ( Fukuma și colab., 2016 ), imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) ( Kaas și colab., 2019 ) și ultrasonografia Doppler transcraniană funcțională ( Faress și Chau, 2013 ; Lu și colab., 2015 ; Khalaf și colab., 2019 ). În schimb, au fost utilizați electrozi intracorticali invazivi ( Pandarinath și colab., 2017 ) și electrocorticografia (ECoG) ( Kaiju și colab., 2017 ), care oferă un raport semnal-zgomot superior și o localizare mai bună a activității cerebrale. Tabelul 1 prezintă pe scurt modalitățile de achiziție a semnalului și adecvarea lor pentru aplicațiile BCI.

TABELUL 1

www.frontiersin.org

Tabelul 1. O listă de tehnici de neuroimagistică și adecvarea lor în aplicațiile de interfață creier-computer (BCI).

Progresele tehnologice recente permit atât decodificarea activităților neuronale, cât și transmiterea de semnale externe în zone cerebrale țintă pentru a induce plasticitate, adică remodelarea organizării neurosinaptice ( Lajoie și colab., 2017 ). Plasticitatea este o caracteristică inerentă a creierului și a sistemului nervos periferic care stă la baza reabilitării bazate pe BCI și a altor aplicații neuroștiințifice. În timp ce majoritatea sistemelor BCI traduc semnalele cerebrale în comenzi computerizate, unele sisteme utilizează modalități de stimulare externă, cum ar fi stimularea magnetică transcraniană ( Grau și colab., 2014 ; Rao și colab., 2014 ; Schaworonkow și colab., 2019 ) și stimularea transcraniană prin curent continuu ( Baxter și colab., 2017 ) pentru a stimula zone cerebrale specifice. Cadrul bidirecțional al BCI cuprinde fie un creier cu modalitate de feedback, fie două creiere. Stimularea transcraniană prin curent continuu dirijată de semnale EEG legate de MI modifică conectivitatea în rețelele senzoriomotorii ale indivizilor sănătoși ( Baxter și colab., 2017 ). O altă posibilă aplicație a cadrului BCI bidirecțional este comunicarea directă de la creier la creier ( Grau și colab., 2014 ; Rao și colab., 2014 ). Mai mult, unele aplicații BCI necesită modalități auxiliare, de exemplu, feedback proprioceptiv și stimulare electrică funcțională condusă de semnale cerebrale ca feedback pentru augmentarea sau recuperarea acțiunilor motorii periferice ( Darvishi și colab., 2017 ; Bhattacharyya și colab., 2019 ; Bockbrader și colab., 2019 ; Murovec și colab., 2020 ).

1.2. Factori care influențează……………………………………………………………….

Det. Aici

https://www.frontiersin.org/journals/systems-neuroscience/articles/10.3389/fnsys.2021.578875/full

/////////////////////////////////////////////

Tu ai supraviețui unei apocalipse zombie? Descoperirea sumbră a oamenilor de știință

Gabriela Boerescu

De la ”The Walking Dead” la ”The Last of Us”, apocalipsa zombie este înfățișată în fel și chip în producțiile pentru micile sau marile ecrane. Dar ce s-ar întâmpla cu adevărat dacă zombie ar cuceri lumea reală?Într-un studiu recent, cercetătorii de la Aalto University și-au propus să afle răspunsul la această întrebare, iar rezultatele sunt înspăimântătoare.

Simulările făcute de aceștia arată că dacă un singur zombie ar apărea în Helsinki, ar exista o fereastră de doar șapte ore în care capitala să intre în carantină – sau să omoare zombie-ul.

În caz contrar, armata de zombie ”ar domina, inevitabil, țara”, spune echipa de oameni de știință.

În studiu, se investighează și cum s-ar răspândi infectarea zombie în Finlanda. Echipa a adăugat în simulări oameni și zombie care se perindă prin țară, atât prin orașe cât și în mediul rural.Profesorul Lauri Viitasaari a fost responsabil de modelul matematic: ”Care este probabilitatea ca un om să învingă într-o confruntare cu un zombie? Problema e că mergem pe bâjbâite aici, pentru că datele reale în această chestiune sunt sever limitate”.

Modelul matematic arată însă că o pandemie zombie s-ar instala foarte repede, un singur zombie în Helsinki ar fi de ajuns să infecteze un oraș întreg.

”Nu ar trebui să mi se pară surprinzător, dar am fost surprinsă de cât de repede ar trebui să intervenim ca să ținem populația în viață”, spune și Pauliina Ilmonen, care a condus studiul.

Pe lângă Finlanda, modelul ar putea fi adaptat pentru a simula epidemii în alte țări, spun cercetătorii.

Sursă: https://www.protv.ro/articol/94734-tu-ai-supravietui-unei-apocalipse-zombie-descoperirea-sumbra-a-oamenilor-de-stiinta

/////////////////////////////////////////////

Se niveleaza calea lui Gog spre…”Tara Domnului”

https://www.youtube.com/shorts/37CfmepReYs

/////////////////////////////////////////

Luând în considerare etica acum, înainte ca noile tehnologii cerebrale să ne scape de sub control

Autor

Andrew Maynard

Director, Laboratorul de Inovare în Risc, Universitatea de Stat din Arizona

Imaginează-ți că îți introduci mii de dispozitive wireless în creier și le folosești atât pentru a-i monitoriza activitatea, cât și pentru a-i influența direct acțiunile. Sună ca o poveste science fiction și, deocamdată, încă este – dar probabil nu pentru mult timp.

Cercetarea creierului este în plină desfășurare în acest moment. Și, pe măsură ce converge cu progresele științei și tehnologiei în sens mai larg, transformă ceea ce este probabil să putem realiza în viitorul apropiat.

Acest domeniu este stimulat de promisiunea unor tratamente mai eficiente pentru tulburările neurologice și psihologice debilitante, cum ar fi epilepsia , boala Parkinson și depresia . Însă noile tehnologii ale creierului vor avea din ce în ce mai mult potențialul de a modifica modul în care o persoană gândește, simte, se comportă și chiar se percepe pe sine și pe ceilalți din jurul său – și nu neapărat în moduri pe care le pot controla sau le au cu consimțământul său.

Aici lucrurile încep să devină incomode din punct de vedere etic.

Din cauza unor astfel de preocupări, Academiile Naționale de Științe, Inginerie și Medicină (NAS) din SUA organizează săptămâna aceasta o reuniune de experți pe tema inovării responsabile în știința creierului.

Senzorii de „praf neural” de la Berkeley sunt unul dintre cele mai recente progrese în neurotehnologie.

Unde sunt neurotehnologiile acum?

Cercetarea creierului este strâns legată de progresele din „neurotehnologii”, care nu numai că ne ajută să studiem mecanismele interne ale creierului, ci și transformă modul în care putem interacționa cu el și îl putem influența.

Europeni, primiți newsletter-ul nostru săptămânal cu analize de la cercetători europeni

Primește newsletter-ul nostru

De exemplu, cercetătorii de la Universitatea din California, Berkeley, au publicat recent primele studii pe animale cu ceea ce ei au numit „praf neuronal” – senzori implantați de dimensiuni milimetrice. Ei au introdus senzorii în nervii și mușchii șobolanilor , demonstrând că acești senzori miniaturali, alimentați și conectați wireless, pot monitoriza activitatea neuronală. Scopul pe termen lung este însă de a introduce mii de particule de praf neuronal în creierul uman .

Senzorii de la UC Berkeley sunt încă relativ mari, comparabili cu o bucată grosieră de nisip, și raportează doar ce se întâmplă în jurul lor. Cu toate acestea, progresele în fabricarea la nanoscală vor permite probabil miniaturizarea lor suplimentară. (Cercetătorii estimează că ar putea fi realizați mai subțiri decât firul de păr uman .) Iar în viitor, combinarea lor cu tehnologii precum optogenetica – utilizarea luminii pentru a stimula neuronii modificați genetic – ar putea permite interogarea și controlul creierului, fără fir și localizat.

Folosite în acest fel, generațiile viitoare de praf neuronal ar putea transforma modul în care sunt gestionate tulburările neurologice cronice. De asemenea, ar putea permite interfețe creier-computer cablate ( motivația inițială din spatele acestei cercetări ) sau chiar ar putea fi utilizate pentru a îmbunătăți capacitatea cognitivă și a modifica comportamentul.

Inițiativa BRAIN este una dintre „Marile Provocări” ale administrației Obama. Jason Reed/Reuters

În 2013, președintele Obama a lansat inițiativa multianuală US BRAIN (Brain Research through Advancing Innovative Neurotechnologies – Cercetarea Creierului prin Avansarea Neurotehnologiilor Inovatoare), în valoare de milioane de dolari. În același an, Comisia Europeană a lansat Proiectul Human Brain , concentrându-se pe avansarea cercetării creierului, a neuroștiinței cognitive și a informaticii inspirate de creier. Există, de asemenea, inițiative active de cercetare a creierului în China , Japonia , Coreea , America Latină , Israel , Elveția , Canada și chiar Cuba .

Împreună, acestea reprezintă un efort emergent și coordonat la nivel global nu doar pentru a înțelege mai bine cum funcționează creierul, ci și pentru a găsi noi modalități de a-l controla și îmbunătăți (în special în tratamentul și prevenirea bolilor); pentru a interacționa cu acesta; și pentru a construi computere și alte sisteme artificiale inspirate de acesta.

Tehnologia de ultimă generație vine cu întrebări etice

Atelierul NAS din această săptămână – organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și susținut de Fundația Națională pentru Știință și de instituția mea de origine, Universitatea de Stat din Arizona – nu este prima reuniune de experți care discută despre etica tehnologiilor cerebrale. De fapt, există deja o comunitate internațională activă de experți care abordează „ neuroetica ”.

Multe dintre aceste inițiative științifice au într-adevăr o componentă etică proeminentă. Inițiativa BRAIN din SUA, de exemplu, include un grup de lucru pentru neuroetică , în timp ce Proiectul Creierului Uman al CE utilizează o Hartă Etică pentru a ghida cercetarea și dezvoltarea. Acestea și altele se confruntă cu provocările formidabile ale dezvoltării responsabile a neurotehnologiilor viitoare.

În acest context, atelierul NAS își propune să înțeleagă mai bine oportunitățile și provocările sociale și etice care apar în urma cercetării globale în domeniul creierului și a neurotehnologiilor. Un obiectiv este de a identifica modalități de a asigura dezvoltarea acestor tehnologii în moduri care să răspundă nevoilor, dorințelor și preocupărilor sociale. Și acest lucru are loc într-un moment în care cercetarea creierului începe să deschidă posibilități radicale noi, care erau mult dincolo de înțelegerea noastră cu doar câțiva ani în urmă.

Stimularea magnetică transcraniană utilizează un curent electric puternic și rapid variabil pentru a excita procesele neuronale din creier, similar stimulării directe cu electrozi. Eric Wassermann, MD , CC BY

În 2010, de exemplu, cercetătorii de la MIT au demonstrat că stimularea magnetică transcraniană, sau TMS – o neurotehnologie neinvazivă – ar putea modifica temporar judecata morală a cuiva . O altă tehnică neinvazivă numită stimulare transcraniană prin curent direct (tDCS) transmite curenți electrici de nivel scăzut către creier prin intermediul unor electrozi de pe scalp; este explorată ca tratament pentru afecțiuni clinice, de la depresie la durere cronică – în timp ce este deja utilizată în produse de consum și de către persoane care practică singure tehnici de auto-inducere a unor modificări ale stării mentale și ale abilităților.

Oricât de rudimentare ar fi capacitățile actuale care utilizează TMS și tDCS, acestea îi obligă pe oameni să se gândească la dezvoltarea și utilizarea responsabilă a tehnologiilor care au capacitatea de a schimba potențial comportamentul, personalitatea și capacitatea de gândire, printr-o simplă apăsare de buton. Iar întrebările etice pe care le ridică sunt departe de a fi simple.

De exemplu, ar trebui să li se permită elevilor să susțină examene în timp ce utilizează tDCS? Ar trebui ca profesorii să poată utiliza tDCS în sala de clasă? Ar trebui utilizat TMS pentru a împiedica judecata morală a unui soldat să interfereze cu operațiunile militare?

Aceste întrebări, precum și altele similare, se referă la ceea ce este deja posibil. Oricât de complexe ar fi, ele pălesc în comparație cu provocările pe care neurotehnologiile emergente le vor ridica probabil.

Pregătindu-se acum pentru ceea ce va urma

Pe măsură ce cercetarea duce la o înțelegere din ce în ce mai sofisticată și mai detaliată a modului în care funcționează creierul nostru, neurotehnologiile conexe vor deveni probabil la fel de sofisticate. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, abilitățile noastre de a controla cu precizie funcția, gândirea, comportamentul și personalitatea se vor extinde mult dincolo de ceea ce este posibil în prezent.

Pentru a vă face o idee despre provocările etice și sociale emergente pe care astfel de capacități le pot ridica, luați în considerare acest scenariu speculativ din viitorul apropiat:

Imaginați-vă că, în câțiva ani, praful neuronal de la UC Berkeley a fost miniaturizat cu succes și combinat cu optogenetica, permițând introducerea în creierul cuiva a mii de dispozitive de dimensiuni micrometrice, capabile să monitorizeze și să influențeze funcțiile cerebrale localizate. Acum imaginați-vă că această rețea de transceivere neuronale este conectată wireless la un computer extern și, de acolo, la internet.

O astfel de rețea – o prefigurare rudimentară a conceptului „dantelă neuronală” al autorului science fiction Iain M. Banks (un concept care i-a atras deja atenția lui Elon Musk ) – ar revoluționa detectarea și tratarea afecțiunilor neurologice, îmbunătățind potențial calitatea vieții a milioane de oameni. Ar permite controlul dispozitivelor externe prin gândire, integrând eficient creierele conectate în rețea în Internetul Lucrurilor. Ar putea ajuta la depășirea abilităților fizice restricționate pentru unii oameni. Și ar putea oferi niveluri fără precedent de îmbunătățire cognitivă, permițând oamenilor să interacționeze direct cu inteligența artificială bazată pe cloud și cu alte sisteme online.

Gândește-te la Siri de la Apple sau Echo de la Amazon, care sunt integrate în creierul tău, și începi să înțelegi ideea.

Totuși, această neurotehnologie – care este aproape la îndemâna capacităților tehnologice actuale – nu ar fi lipsită de riscuri. Aceste riscuri ar putea fi sociale – o diviziune socioeconomică tot mai mare, poate, între cei care sunt neuro-îmbunătățiți și cei care nu sunt. Sau ar putea fi legate de confidențialitate și autonomie – poate capacitatea angajatorilor și a forțelor de ordine de a monitoriza și chiar modifica gândurile și sentimentele. Inovația ar putea amenința bunăstarea personală și coeziunea socială prin (ipotetic) abuz de substanțe cibernetice, în care codul direct către creier înlocuiește substanțele psihoactive. Ar putea face utilizatorii extrem de vulnerabili la atacuri cibernetice neurologice.

Desigur, prezicerea și răspunsul la posibile riscuri viitoare sunt pline de dificultăți și depind atât de cine consideră ce risc (și pentru cine) cât și de capacitățile tehnologiilor emergente de a provoca daune. Cu toate acestea, este greu de evitat potențialul disruptiv probabil al neurotehnologiilor din viitorul apropiat. De aici și nevoia urgentă de a aborda – ca societate – cum ne dorim să arate viitorul tehnologiilor creierului.

Mergând mai departe, dezvoltarea etică și responsabilă a tehnologiilor cerebrale emergente va necesita o nouă gândire, împreună cu investiții considerabile, în ceea ce ar putea merge prost și cum să evităm acest lucru. Aici, putem învăța din reflecția despre inovația responsabilă și etică care a ieșit la iveală în jurul ADN-ului recombinant , nanotehnologiei , geoinginerii și altor domenii de vârf ale științei și tehnologiei.

Pentru a dezvolta tehnologiile creierului viitoare, atât cu succes, cât și responsabil, trebuie să facem acest lucru în moduri care să evite potențialele capcane, fără a împiedica inovația. Avem nevoie de abordări care să asigure că oamenii obișnuiți pot afla cu ușurință cum aceste tehnologii le-ar putea afecta viața – și trebuie să aibă un cuvânt de spus în modul în care sunt utilizate.Toate acestea nu vor fi neapărat ușoare – inovația responsabilă rareori este. Dar prin inițiative precum atelierul NAS din această săptămână și altele, avem oportunitatea de a dezvolta tehnologii cerebrale profund benefice, fără a ne prinde într-un câmp minat etic.

https://theconversation.com/considering-ethics-now-before-radically-new-brain-technologies-get-away-from-us-65215

/////////////////////////////////////////////

Marile „păcate” ale lui Ion Iliescu!

/////////////////////////////////////////

Nicolae Ceaușescu, eliminat din voința și intervenția sovieticilor

https://www.youtube.com/watch?v=xtZ1jyOsSDU

/////////////////////////////////////////

Contopirea minții și a mașinii: Cât de aproape suntem?

Autori

James Wu

Doctorand în Bioinginerie, Cercetător la Centrul pentru Inginerie Neuronală Senzoriomotorie, Universitatea din Washington

Rajesh PN Rao

Profesor de Informatică și Inginerie și Director al Centrului pentru Inginerie Neuronală Senzoriomotorie, Universitatea din Washington

Așa cum grecii antici visau la zboruri zburătoare, imaginația de astăzi visează la fuziunea minților și a mașinilor ca remediu la problema enervantă a mortalității umane. Poate mintea să se conecteze direct cu inteligența artificială, roboți și alte minți prin intermediul tehnologiilor de interfață creier-computer (BCI) pentru a depăși limitele noastre umane?În ultimii 50 de ani, cercetătorii din laboratoarele universitare și din companiile din întreaga lume au făcut progrese impresionante în direcția realizării unei astfel de viziuni. Recent, antreprenori de succes precum Elon Musk ( Neuralink ) și Bryan Johnson ( Kernel ) au anunțat noi startup-uri care urmăresc să îmbunătățească capacitățile umane prin interfațarea creier-computer.

Cât de aproape suntem cu adevărat de a ne conecta cu succes creierul la tehnologii? Și care ar putea fi implicațiile atunci când mintea noastră este conectată?

Cum funcționează interfețele creier-computer și ce pot face?

Origini: Reabilitare și restaurare

Eb Fetz, cercetător la Centrul pentru Inginerie Neuronală Senzoriomotorie (CSNE) , este unul dintre primii pionieri care au conectat mașinile la minte. În 1969, înainte să existe chiar și computere personale, el a arătat că maimuțele își pot amplifica semnalele cerebrale pentru a controla un ac care se mișcă pe un cadran.

O mare parte din lucrările recente privind BCI-urile vizează îmbunătățirea calității vieții persoanelor paralizate sau cu dizabilități motorii severe. Este posibil să fi văzut câteva realizări recente în știri: cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh folosesc semnale înregistrate în interiorul creierului pentru a controla un braț robotic . Cercetătorii de la Stanford pot extrage intențiile de mișcare ale pacienților paralizați din semnalele lor cerebrale, permițându-le să utilizeze o tabletă fără fir .

În mod similar, unele senzații virtuale limitate pot fi trimise înapoi către creier, prin furnizarea de curent electric în interiorul creierului sau la suprafața creierului .

Un e-mail săptămânal pentru europeni, de la cercetători europeni

Primește newsletter-ul nostru

Dar cum rămâne cu principalele noastre simțuri, văzul și auzul? Versiuni foarte timpurii ale ochilor bionici pentru persoanele cu deficiențe de vedere severe au fost utilizate pe piață, iar versiuni îmbunătățite sunt în curs de testare pe oameni chiar acum . Implanturile cohleare, pe de altă parte, au devenit unele dintre cele mai de succes și mai răspândite implanturi bionice – peste 300.000 de utilizatori din întreaga lume folosesc implanturile pentru a auzi.

O interfață bidirecțională creier-computer (BBCI) poate atât înregistra semnale de la creier, cât și trimite informații înapoi către creier prin stimulare. Centrul pentru Inginerie Neuronală Senzoriomotorie (CSNE) , CC BY-ND

Cele mai sofisticate BCI-uri sunt BCI-urile „bidirecționale” (BBCI), care pot atât înregistra, cât și stimula sistemul nervos. În centrul nostru, explorăm BBC-urile ca un nou instrument radical de reabilitare pentru accidentul vascular cerebral și leziunile măduvei spinării. Am demonstrat că un BBCI poate fi utilizat pentru a consolida conexiunile dintre două regiuni ale creierului sau dintre creier și măduva spinării și pentru a redirecționa informațiile în jurul unei zone afectate pentru a reanima un membru paralizat .

Cu toate aceste succese de până în prezent, ați putea crede că o interfață creier-computer este pe cale să devină următorul gadget indispensabil pentru consumatori.

Încă la început

O grilă de electrocorticografie, utilizată pentru detectarea modificărilor electrice de pe suprafața creierului, este testată pentru caracteristicile electrice. Centrul pentru Inginerie Neuronală Senzoriomotorie , CC BY-ND

Însă o analiză atentă a unora dintre demonstrațiile actuale ale implanturilor cohleare (ICM) arată că mai avem mult de parcurs: atunci când ICM-urile produc mișcări, acestea sunt mult mai lente, mai puțin precise și mai puțin complexe decât ceea ce fac cu ușurință persoanele apte de muncă în fiecare zi cu membrele lor. Ochii bionici oferă o vedere cu rezoluție foarte scăzută; implanturile cohleare pot transmite electronic informații vocale limitate, dar distorsionează experiența muzicii. Și pentru ca toate aceste tehnologii să funcționeze, electrozii trebuie implantați chirurgical – o perspectivă pe care majoritatea oamenilor de astăzi nu ar lua-o în considerare.

Nu toate BCI-urile sunt însă invazive. Există BCI-uri neinvazive care nu necesită intervenție chirurgicală; acestea se bazează de obicei pe înregistrări electrice ( EEG ) de la nivelul scalpului și au fost utilizate pentru a demonstra controlul cursoarelor , scaunelor cu rotile , brațelor robotice , dronelor , roboților umanoizi și chiar al comunicării de la creier la creier .

Prima demonstrație a unui robot umanoid „avatar” neinvaziv controlat de creier, numit Morpheus, a avut loc în Laboratorul de Sisteme Neuronale al Universității din Washington în 2006. Acest BCI neinvaziv deduce ce obiect ar trebui să aleagă robotul și unde să îl aducă pe baza răspunsului reflexiv al creierului atunci când este afișată o imagine a obiectului sau locației dorite.

Însă toate aceste demonstrații au avut loc în laborator – unde încăperile sunt liniștite, subiecții testați nu sunt distrași, configurația tehnică este lungă și metodică, iar experimentele durează doar suficient cât să demonstreze că un concept este posibil. S-a dovedit a fi foarte dificil să se facă aceste sisteme suficient de rapide și robuste pentru a fi de folos în lumea reală.

Chiar și cu electrozi implantați, o altă problemă legată de citirea gândurilor apare din modul în care este structurat creierul nostru. Știm că fiecare neuron și miile de vecini conectați formează o rețea de neimaginat de mare și în continuă schimbare . Ce ar putea însemna acest lucru pentru neuroingineri?

Imaginează-ți că încerci să înțelegi o conversație între un grup mare de prieteni despre un subiect complicat, dar ai voie să asculți doar o singură persoană. Poate vei reuși să descifrezi subiectul conversației, dar cu siguranță nu toate detaliile și nuanțele întregii discuții. Deoarece chiar și cele mai bune implanturi ale noastre ne permit să ascultăm doar câteva porțiuni mici ale creierului odată, putem face lucruri impresionante, dar nu suntem nici pe departe aproape de a înțelege întreaga conversație.

Există, de asemenea, ceea ce considerăm a fi o barieră lingvistică. Neuronii comunică între ei printr-o interacțiune complexă de semnale electrice și reacții chimice. Acest limbaj electrochimic nativ poate fi interpretat cu circuite electrice, dar nu este ușor. În mod similar, atunci când răspundem creierului folosind stimulare electrică, o facem cu un „accent” electric puternic. Acest lucru face dificilă înțelegerea de către neuroni a ceea ce stimulul încearcă să transmită în mijlocul întregii activități neuronale în desfășurare.

În cele din urmă, există problema deteriorării. Țesutul cerebral este moale și flexibil, în timp ce majoritatea materialelor noastre conductoare de electricitate – firele care se conectează la țesutul cerebral – tind să fie foarte rigide. Aceasta înseamnă că dispozitivele electronice implantate provoacă adesea cicatrici și reacții imune , ceea ce înseamnă că implanturile își pierd eficacitatea în timp. Fibrele și rețelele biocompatibile flexibile ar putea ajuta în cele din urmă în acest sens.

Co-adaptare, coabitare

În ciuda tuturor acestor provocări, suntem optimiști în ceea ce privește viitorul nostru bionic. ICC-urile nu trebuie să fie perfecte. Creierul este uimitor de adaptabil și capabil să învețe să utilizeze ICC-urile într-un mod similar cu modul în care învățăm noi abilități, cum ar fi condusul unei mașini sau utilizarea unei interfețe tactile. În mod similar, creierul poate învăța să interpreteze noi tipuri de informații senzoriale chiar și atunci când acestea sunt transmise neinvaziv , folosind, de exemplu, impulsuri magnetice.

Învățarea interpretării și utilizării informațiilor senzoriale artificiale transmise prin stimulare cerebrală neinvazivă.

În cele din urmă, credem că un BCI bidirecțional „co-adaptiv”, în care electronica învață împreună cu creierul și comunică constant cu acesta în timpul procesului de învățare, s-ar putea dovedi a fi un pas necesar pentru construirea punții neuronale. Construirea unor astfel de BCI bidirecționale co-adaptive este obiectivul centrului nostru.

Suntem la fel de încântați de succesele recente în tratamentul țintit al unor boli precum diabetul folosind „electroceutice” – implanturi experimentale mici care tratează o boală fără medicamente, prin comunicarea directă a comenzilor către organele interne.

Și cercetătorii au descoperit noi modalități de a depăși bariera lingvistică dintre electric și biochimică. „Dantele neuronale” injectabile, de exemplu, s-ar putea dovedi a fi o modalitate promițătoare de a permite treptat neuronilor să crească alături de electrozii implantați, în loc să îi respingă. Sondele flexibile pe bază de nanofire , schelele neuronale flexibile și interfețele din carbon vitros ar putea, de asemenea, să permită computerelor biologice și tehnologice să coexiste fericit în corpurile noastre în viitor.

De la asistiv la augmentativ

Noul startup Neuralink al lui Elon Musk are ca obiectiv final declarat îmbunătățirea funcțiilor umane prin intermediul BCI-urilor, pentru a oferi creierelor noastre un avantaj în cursa continuă dintre inteligența umană și cea artificială. El speră că, prin capacitatea de a se conecta la tehnologiile noastre, creierul uman și-ar putea îmbunătăți propriile capacități – permițându-ne, eventual, să evităm un potențial viitor distopic în care inteligența artificială ar depăși cu mult capacitățile umane naturale. O astfel de viziune poate părea cu siguranță îndepărtată sau fantezistă, dar nu ar trebui să respingem o idee doar din cauza ciudățeniei. La urma urmei, mașinile autonome au fost retrogradate în domeniul science fiction-ului chiar și acum un deceniu și jumătate – și acum împart drumurile noastre.

Un BCI poate varia în funcție de mai multe aspecte: dacă interacționează cu sistemul nervos periferic (un nerv) sau cu sistemul nervos central (creierul), dacă este invaziv sau neinvaziv și dacă ajută la restabilirea funcției pierdute sau îmbunătățește capacitățile. James Wu; adaptat după Sakurambo , CC BY-SA

Într-un viitor mai apropiat, pe măsură ce interfețele creier-computer depășesc limita restabilirii funcțiilor persoanelor cu dizabilități și ajung la îmbunătățirea capacității persoanelor apte de muncă dincolo de capacitatea lor umană, trebuie să fim extrem de conștienți de o serie de probleme legate de consimțământ, confidențialitate, identitate, acțiune și inegalitate. În centrul nostru, o echipă de filozofi, clinicieni și ingineri lucrează activ pentru a aborda aceste probleme etice, morale și de justiție socială și pentru a oferi îndrumări neuroetice înainte ca acest domeniu să progreseze prea mult.

Conectarea directă a creierelor noastre la tehnologie ar putea fi, în cele din urmă, o progresie naturală a modului în care oamenii s-au dezvoltat cu ajutorul tehnologiei de-a lungul veacurilor, de la utilizarea roților pentru a depăși limitările bipedale până la realizarea de notițe pe tăblițe de lut și hârtie pentru a ne îmbunătăți memoria. La fel ca computerele, smartphone-urile și căștile de realitate virtuală de astăzi, BCI-urile augmentative, atunci când vor ajunge în sfârșit pe piața de consum, vor fi exaltante, frustrante, riscante și, în același timp, pline de promisiuni.

https://theconversation.com/melding-mind-and-machine-how-close-are-we-75589

//////////////////////////////////////////

Interfețele creier-computer ar putea permite soldaților să controleze armele cu gândurile și să-și alunge frica – dar etica neurotehnologiei este în urma științei

Autori

Nancy S. Jecker

Profesor de Bioetică și Științe Umaniste, Facultatea de Medicină, Universitatea din Washington

Andrew Ko

Profesor asistent de chirurgie neurologică, Facultatea de Medicină, Universitatea din Washington

Declarație de dezvăluire

Autorii nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu dețin acțiuni și nu primesc finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de acest articol și nu au dezvăluit nicio afiliere relevantă dincolo de funcția lor academică.

Imaginați-vă că unui soldat i se injectează în fluxul sanguin un mic dispozitiv informatic, care poate fi ghidat cu un magnet către anumite regiuni ale creierului său. Prin antrenament, soldatul ar putea apoi controla sistemele de arme aflate la mii de kilometri distanță, folosindu-și doar gândurile. Integrarea unui tip similar de computer în creierul unui soldat ar putea suprima frica și anxietatea acestuia , permițându-i să îndeplinească misiuni de luptă mai eficient. Mergând cu un pas mai departe, un dispozitiv echipat cu un sistem de inteligență artificială ar putea controla direct comportamentul unui soldat, prezicând ce opțiuni ar alege în situația sa actuală.

Deși aceste exemple pot suna a science fiction, știința pentru dezvoltarea unor astfel de neurotehnologii este deja în curs de dezvoltare. Interfețele creier-computer , sau BCI, sunt tehnologii care decodează și transmit semnale cerebrale către un dispozitiv extern pentru a efectua o acțiune dorită. Practic, un utilizator ar trebui doar să se gândească la ce vrea să facă, iar un computer ar face-o pentru el.

Indicele de cunoaștere a creierului (BCI) este testat în prezent la persoane cu tulburări neuromusculare severe pentru a le ajuta să își recupereze funcțiile zilnice, cum ar fi comunicarea și mobilitatea. De exemplu, pacienții pot aprinde un întrerupător vizualizând acțiunea, iar un BCI le poate decoda semnalele cerebrale și le poate transmite către întrerupător. În mod similar, pacienții se pot concentra pe anumite litere, cuvinte sau expresii de pe ecranul unui computer, pe care un BCI le poate mișca un cursor pentru a le selecta.

Cercetătorii caută modalități de a traduce direct semnalele cerebrale în vorbire sintetizată.

Cu toate acestea, considerațiile etice nu au ținut pasul cu știința. Deși specialiștii în etică au insistat asupra unei cercetări etice mai aprofundate în ceea ce privește modificarea neuronală în general, multe întrebări practice legate de interfețele creier-computer nu au fost pe deplin luate în considerare. De exemplu, beneficiile BCI depășesc riscurile substanțiale ale atacurilor cibernetice, furtului de informații și controlului comportamental? Ar trebui BCI utilizat pentru a reduce sau a spori anumite emoții? Ce efect ar avea BCI asupra acțiunii morale, identității personale și sănătății mintale a utilizatorilor lor?

Aceste întrebări sunt de mare interes pentru noi, filosofi și neurochirurg care studiem etica și știința aplicațiilor BCI actuale și viitoare. Luarea în considerare a eticii utilizării acestei tehnologii înainte de implementarea acesteia ar putea preveni potențialele daune. Argumentăm că utilizarea responsabilă a BCI necesită protejarea capacității oamenilor de a funcționa într-o serie de moduri considerate esențiale pentru ființa umană .

Extinderea BCI dincolo de clinică

Cercetătorii explorează aplicații non-medicale ale interfeței creier-computer în multe domenii, inclusiv jocuri, realitate virtuală, performanță artistică, război și controlul traficului aerian.

Un e-mail săptămânal cu analize bazate pe dovezi de la cei mai buni cercetători din Europa

Vă rugăm să introduceți adresa dvs. de e-mail…

Primește newsletter gratuit

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Termenii și condițiile Google .

De exemplu, Neuralink , o companie co-fondată de Elon Musk, dezvoltă un implant cerebral pentru ca persoanele sănătoase să poată comunica fără fir cu oricine are un implant și o configurație computerizată similare.

În 2018, Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Apărare a armatei americane a lansat un program pentru dezvoltarea „unui sistem de interfață neuronală sigur și portabil, capabil să citească și să scrie în mai multe puncte din creier simultan”. Scopul său este de a produce BCI nechirurgical pentru militarii apți de muncă, pentru aplicații de securitate națională, până în 2050. De exemplu, un soldat dintr-o unitate a forțelor speciale ar putea folosi BCI pentru a trimite și primi gânduri cu un coleg soldat și comandant de unitate, o formă de comunicare tridirecțională directă care ar permite actualizări în timp real și un răspuns mai rapid la amenințări.

Interfețele creier-computer le pot permite oamenilor să îndeplinească anumite sarcini doar gândindu-se la ele.

Din câte știm, aceste proiecte nu au deschis o discuție publică despre etica acestor tehnologii. Deși armata americană recunoaște că „percepțiile publice și sociale negative vor trebui depășite” pentru a implementa cu succes BCI, sunt necesare îndrumări etice practice pentru a evalua mai bine neurotehnologiile propuse înainte de implementarea lor.

Utilitarism

O abordare a problemelor etice ridicate de BCI este utilitarismul . Utilitarismul este o teorie etică ce urmărește maximizarea fericirii sau bunăstării tuturor celor afectați de o acțiune sau politică.

Îmbunătățirea performanței soldaților ar putea crea cel mai mare bine prin îmbunătățirea abilităților de luptă ale unei națiuni, protejarea activelor militare prin menținerea soldaților la distanță și menținerea pregătirii militare. Apărătorii utilitariști ai neuroîmbunătățirii susțin că tehnologiile emergente precum BCI sunt echivalente din punct de vedere moral cu alte forme larg acceptate de îmbunătățire a creierului. De exemplu, stimulente precum cafeina pot îmbunătăți viteza de procesare a creierului și pot îmbunătăți memoria .

Totuși, unii își fac griji că abordările utilitariste ale BCI au puncte slabe morale. Spre deosebire de aplicațiile medicale concepute pentru a ajuta pacienții, aplicațiile militare sunt concepute pentru a ajuta o națiune să câștige războaie. În acest proces, BCI ar putea ignora drepturile individuale, cum ar fi dreptul de a fi sănătos mintal și emoțional.

De exemplu, soldații care operează arme cu drone în războiul la distanță raportează astăzi niveluri mai ridicate de suferință emoțională , tulburare de stres post-traumatic și căsnicii destrămate în comparație cu soldații de pe teren. Desigur, soldații aleg în mod obișnuit să se sacrifice pentru binele comun. Dar dacă neuroenhancing-ul devine o cerință a postului, ar putea ridica îngrijorări unice cu privire la coerciție .

Neurorights

O altă abordare a eticii BCI, neurorights , prioritizează anumite valori etice chiar dacă acest lucru nu maximizează bunăstarea generală.

Susținătorii neurodrepturilor susțin drepturile indivizilor la libertate cognitivă, intimitate mentală, integritate mentală și continuitate psihologică . Un drept la libertate cognitivă ar putea interzice orice interferență nerezonabilă cu starea mentală a unei persoane. Un drept la intimitate mentală ar putea necesita asigurarea unui spațiu mental protejat, în timp ce un drept la integritate mentală ar interzice daune specifice aduse stărilor mentale ale unei persoane. În cele din urmă, un drept la continuitate psihologică ar putea proteja capacitatea unei persoane de a menține un simț coerent al propriei persoane în timp.

Persoană care folosește o interfață creier-computer, purtând o cască EEG conectată la un laptop

Interfețele creier-computer pot lua diferite forme, cum ar fi un capac EEG sau un implant în creier. oonal/E+ via Getty Images

BCI-urile ar putea interfera cu neurodrepturile în diverse moduri. De exemplu, dacă un BCI modifică modul în care lumea este percepută de un utilizator, este posibil ca acesta să nu poată distinge propriile gânduri sau emoții de versiunile modificate ale sale. Acest lucru poate încălca neurodrepturile, cum ar fi intimitatea sau integritatea mentală.

Totuși, soldații deja pierd drepturi similare. De exemplu, armata americană are voie să restricționeze libertatea de exprimare și exercitarea liberă a religiei soldaților în moduri care nu sunt aplicate în mod obișnuit publicului larg. Ar fi încălcarea neurodrepturilor cu ceva diferit?

Capacități umane

O abordare bazată pe capacitățile umane insistă asupra faptului că protejarea anumitor capacități umane este crucială pentru protejarea demnității umane. În timp ce neurodrepturile se concentrează pe capacitatea unui individ de a gândi, o perspectivă bazată pe capacități ia în considerare o gamă mai largă a ceea ce oamenii pot face și pot fi , cum ar fi capacitatea de a fi sănătoși emoțional și fizic, de a se mișca liber dintr-un loc în altul, de a relaționa cu ceilalți și cu natura, de a-și exersa simțurile și imaginația, de a simți și exprima emoții, de a se juca și recrea și de a regla mediul imediat.

Considerăm că o abordare bazată pe capabilități este convingătoare deoarece oferă o imagine mai robustă a umanității și a respectului pentru demnitatea umană. Bazându-ne pe acest punct de vedere, am susținut că aplicațiile BCI propuse trebuie să protejeze în mod rezonabil toate capabilitățile centrale ale unui utilizator la un prag minim. BCI conceput pentru a îmbunătăți capabilitățile dincolo de capacitățile umane medii ar trebui implementat în moduri care să realizeze obiectivele utilizatorului, nu doar pe cele ale altor persoane.

Interfețele neuronale precum BCI ridică întrebări despre cât de departe poate sau ar trebui dusă dezvoltarea.

De exemplu, un BCI bidirecțional care nu numai că extrage și procesează semnale cerebrale, dar oferă și feedback somatosenzorial, cum ar fi senzațiile de presiune sau temperatură, înapoi către utilizator, ar prezenta riscuri nerezonabile dacă perturbă capacitatea utilizatorului de a avea încredere în propriile simțuri. În mod similar, orice tehnologie, inclusiv BCI-urile, care controlează mișcările unui utilizator i-ar încălca demnitatea dacă nu îi permite utilizatorului o anumită capacitate de a o ignora.

O limitare a unei perspective bazate pe capabilități este că poate fi dificil să se definească ce se consideră o capacitate prag. Perspectiva nu descrie ce noi capacități merită urmărite. Cu toate acestea, neuroîmbunătățirea ar putea modifica ceea ce este considerat un prag standard și ar putea introduce în cele din urmă capacități umane complet noi. Abordarea acestei probleme necesită suplimentarea unei abordări bazate pe capabilități cu o analiză etică mai completă, concepută pentru a răspunde la aceste întrebări.

https://theconversation.com/brain-computer-interfaces-could-allow-soldiers-to-control-weapons-with-their-thoughts-and-turn-off-their-fear-but-the-ethics-of-neurotechnology-lags-behind-the-science-194017

/////////////////////////////////////////////

Interfețele creier-mașină devin din ce în ce mai bune – iar noul implant cerebral de la Neuralink accelerează acest ritm

Elon Musk a atras multă atenție în 2019 odată cu prezentarea tehnologiei de interfață creier-mașină a companiei sale, Neuralink. Compania intenționează să implanteze electrozi în creierul persoanelor cu paralizie pentru a le ajuta să comunice și să controleze membrele robotice. Musk a intrat din nou în atenția publicului pe 28 august pentru a transmite în direct o demonstrație a robotului chirurgical îmbunătățit al companiei și a unui implant care funcționează la un porc .

Dacă nu ați fost atenți, interfețele creier-mașină (IMC) care permit oamenilor să controleze brațele robotice cu ajutorul gândurilor ar putea părea science fiction. Dar eforturile științifice și inginerești le-au transformat deja în realitate.

În câteva laboratoare de cercetare din întreaga lume , oamenii de știință și medicii implantează dispozitive în creierul unor persoane care și-au pierdut capacitatea de a-și controla brațele sau mâinile de peste un deceniu. În propriul nostru grup de cercetare de la Universitatea din Pittsburgh , am permis persoanelor cu brațe și mâini paralizate să controleze brațe robotice care le permit să apuce și să miște obiecte cu relativă ușurință. Pot chiar experimenta senzații asemănătoare atingerii din propria mână atunci când robotul apucă obiecte.

În esență, un IMC este destul de simplu. În creierul tău, celule microscopice numite neuroni își trimit semnale între ele tot timpul. Tot ceea ce gândești, faci și simți în timp ce interacționezi cu lumea din jurul tău este rezultatul activității acestor aproximativ 80 de miliarde de neuroni.

Dacă implantați un fir minuscul foarte aproape de unul dintre acești neuroni, puteți înregistra activitatea electrică pe care o generează și o puteți trimite către un computer. Înregistrați suficiente semnale din zona potrivită a creierului și devine posibil să controlați computere, roboți sau orice altceva doriți, pur și simplu gândindu-vă la mișcare. Însă acest lucru vine cu provocări tehnice enorme, mai ales dacă doriți să înregistrați de la sute sau mii de neuroni.

Ce aduce Neuralink la masă

Elon Musk a fondat Neuralink în 2017, cu scopul de a aborda aceste provocări și de a ridica ștacheta pentru interfețele neuronale implantate.

Un e-mail săptămânal cu analize bazate pe dovezi de la cei mai buni cercetători din Europa

Primește newsletter-ul nostru

Poate cel mai impresionant aspect al sistemului Neuralink este amploarea și profunzimea abordării lor. Construirea unui IMC este inerent interdisciplinară, necesitând expertiză în proiectarea și microfabricarea electrozilor, materiale implantabile, metode chirurgicale, electronică, ambalaje, neuroștiințe, algoritmi, medicină, probleme de reglementare și multe altele. Neuralink a creat o echipă care acoperă majoritatea, dacă nu toate, aceste domenii .

Dimensiunea firelor, atașate la vârful unui deget pentru scală. Neuralink

Cu toată această expertiză, Neuralink face, fără îndoială, ca domeniul să avanseze și să își îmbunătățească rapid tehnologia. Individual, multe dintre componentele sistemului lor reprezintă un progres semnificativ pe căi previzibile. De exemplu, electrozii lor, pe care îi numesc fire , sunt foarte mici și flexibili; mulți cercetători au încercat să valorifice aceste proprietăți pentru a minimiza șansa ca răspunsul imun al creierului să respingă electrozii după inserare. Neuralink a dezvoltat, de asemenea, electronică miniaturală de înaltă performanță – o altă arie de interes pentru laboratoarele care lucrează cu IMC-uri.

Adesea trecut cu vederea în mediile academice este însă modul în care un întreg sistem ar putea fi implantat eficient într-un creier.

IMC-ul Neuralink necesită o intervenție chirurgicală pe creier. Acest lucru se datorează faptului că electrozii implantați care sunt în contact intim cu neuronii vor depăși întotdeauna performanța electrozilor neinvazivi, acolo unde neuronii sunt departe de electrozii aflați în afara craniului. Așadar, o întrebare critică devine cum să minimizăm provocările chirurgicale legate de introducerea dispozitivului în creier.

o mașină cu o componentă asemănătoare unei căști într-un laborator

Modernizarea robotului chirurgical „mașină de cusut” de la Neuralink pentru încorporarea „firelor” de electrozi într-un creier. Prin amabilitatea Woke Studio

Poate cel mai impresionant aspect al anunțului Neuralink a fost crearea unei interfețe neuronale cu 3.000 de electrozi, unde aceștia puteau fi implantați cu o rată cuprinsă între 30 și 200 pe minut. Fiecare fir de electrozi este implantat de un robot chirurgical sofisticat care acționează, în esență, ca o mașină de cusut . Toate acestea se întâmplă evitând în mod specific vasele de sânge care acoperă suprafața creierului. Robotica și imagistica care permit această performanță, cu o integrare strânsă în întregul dispozitiv, sunt uimitoare.

Neuralink a analizat provocarea de a dezvolta un IMC viabil clinic de la început până la sfârșit, într-un mod în care puține grupuri au făcut-o, deși recunosc că rămân multe provocări pe măsură ce lucrează pentru a implementa această tehnologie la pacienții umani, în clinică.

Să ne dăm seama ce electrozi mai mulți îți oferă

Căutarea dispozitivelor implantabile cu mii de electrozi nu este doar domeniul companiilor private. DARPA , Inițiativa NIH BRAIN și consorții internaționale lucrează la neurotehnologii pentru înregistrarea și stimularea în creier, cu obiective de zeci de mii de electrozi. Dar ce ar putea face oamenii de știință cu informațiile de la 1.000, 3.000 sau poate chiar 100.000 de neuroni?

La un anumit nivel, dispozitivele cu mai mulți electrozi s-ar putea să nu fie de fapt necesare pentru a avea un impact semnificativ în viața oamenilor. Controlul eficient al computerelor pentru acces și comunicare , al membrelor robotice pentru apucarea și mișcarea obiectelor, precum și al mușchilor paralizați este deja posibil – la oameni. Și acest lucru se întâmplă de câțiva ani.

Încă din anii 1990, matricea Utah Array , care are doar 100 de electrozi și este fabricată de Blackrock Microsystems , a fost un dispozitiv esențial în neuroștiințe și cercetare clinică. Această matrice de electrozi este aprobată de FDA pentru înregistrare neuronală temporară. Mai multe grupuri de cercetare, inclusiv al nostru, au implantat matrice Utah Array la oameni care au rezistat mai mulți ani .

În prezent, cele mai mari constrângeri sunt legate de conectori, electronică și inginerie la nivel de sistem, nu de electrodul implantat în sine – deși creșterea duratei de viață a electrozilor la peste cinci ani ar reprezenta un progres semnificativ. Pe măsură ce aceste capacități tehnice se îmbunătățesc, s-ar putea dovedi că abilitatea de a controla cu precizie computerele și roboții este limitată mai mult de înțelegerea oamenilor de știință despre ceea ce transmit neuronii – adică codul neural – decât de numărul de electrozi de pe dispozitiv.

Interfețele creier-mașină pot transforma semnalele cerebrale în comenzi pentru brațele robotice. UPMC/Pitt Health Sciences , CC BY-NC-ND

Chiar și cel mai capabil sistem implantat și poate chiar cele mai capabile dispozitive pe care cercetătorii și le pot imagina în mod rezonabil ar putea să nu atingă obiectivul de a îmbunătăți efectiv performanța umană calificată. Cu toate acestea, obiectivul Neuralink de a crea IMC-uri mai bune are potențialul de a îmbunătăți viața persoanelor care nu se pot mișca sau nu pot comunica. În prezent, viziunea lui Musk de a utiliza IMC-urile pentru a combina creierul fizic și inteligența cu cele artificiale nu este decât un vis.

Așadar, cum arată viitorul pentru Neuralink și alte grupuri care creează IMC-uri implantabile? Dispozitivele cu mai mulți electrozi, care durează mai mult și sunt conectate la electronice wireless mai mici și mai puternice, sunt esențiale. Cu toate acestea, dispozitivele mai bune în sine sunt insuficiente. Investițiile publice și private continue în companii și laboratoare de cercetare academică, precum și modalitățile inovatoare prin care aceste grupuri să colaboreze pentru a partaja tehnologii și date, vor fi necesare pentru a avansa cu adevărat înțelegerea creierului de către oamenii de știință și pentru a îndeplini promisiunea IMC-urilor de a îmbunătăți viața oamenilor.

Deși cercetătorii trebuie să țină cont de implicațiile societale viitoare ale neurotehnologiilor avansate – există un rol esențial pentru eticieni și reglementări – IMC-urile ar putea fi cu adevărat transformatoare, deoarece ajută mai mulți oameni să depășească limitările cauzate de leziuni sau boli la nivelul creierului și corpului.

Această știre a fost actualizată pe 31 august 2020 pentru a include demonstrația companiei cu porci și robotul chirurgical modernizat.

https://theconversation.com/brain-machine-interfaces-are-getting-better-and-better-and-neuralinks-new-brain-implant-pushes-the-pace-120562

///////////////////////////////////////////

Cyborgi, roboți și societate: implicații pentru viitorul societății din îmbunătățirea umană cu ajutorul tehnologiilor în corp

de Ștefan Fox

Abstract

Unii oameni de știință și tehnicieni cunoscuți și-au exprimat îngrijorarea că roboții ar putea prelua lumea. Mai general, există îngrijorarea că roboții vor prelua locurile de muncă ale oamenilor și vor lăsa miliarde de oameni să sufere de șomaj pe termen lung. Cu toate acestea, astfel de preocupări nu iau în considerare potențialul ființelor umane de a-și îmbunătăți capacitățile naturale cu tehnologii încorporate și astfel de a deveni cyborgi cu capacități superioare roboților. Tipurile de cyborgi includ: ființe umane cu implanturi biomedicale produse în masă; ființe umane cu modificări corporale imaginare în masă; și ființe umane cu dispozitive interioare personalizate în masă. În această lucrare, îmbunătățirea umană cu tehnologii încorporate este analizată prin intermediul cadrelor teoretice ale paradigmelor de masă, domesticirii tehnologiei și capitalului cultural. Implicațiile constatărilor acestor analize sunt legate de dezbaterile despre viitorul societății. În special, oportunitate versus exploatare, utopia versus distopie și emancipare versus extincție. Se explică faptul că dezbaterile despre viitorul societății sunt eronate dacă se concentrează mai mult pe roboți decât pe cyborgi. Acest lucru se datorează faptului că cyborgii pot oferi o cunoaștere întrupată mai avansată, iar numărul cyborgilor continuă să crească pe măsură ce întreprinderile introduc noi tehnologii în corp, în timp ce indivizii caută să își sporească capitalul cultural prin proiecte legate de corp. Prin urmare, dezbaterile despre viitorul societății ar trebui să ia în considerare potențialul cyborgilor, precum și al roboților, de a înlocui ființele umane.

Cuvinte cheie:hacking corporal ; cyborgi ; capital cultural ; implanturi ; obiecte interconectabile ; imaginație de masă ; roboți ; senzori ; domesticirea tehnologiei ; dispozitive purtabile

Introducere

„Ascensiunea roboților” este un subiect important în dezbaterea despre efectele științei și tehnologiei asupra societății. De exemplu, s-a susținut că roboții vor înlocui în cele din urmă majoritatea lucrătorilor umani [ 1 , 2 , 3 ]. Mai mult, unii oameni de știință și tehnicieni renumiți și-au exprimat îngrijorarea că roboții ar putea cuceri lumea [ 4 , 5 ]. Cu toate acestea, o astfel de dezbatere nu include potențialul ființelor umane de a-și îmbunătăți capacitățile naturale cu ajutorul tehnologiilor integrate în corp și de a deveni astfel cyborgi cu capacități superioare roboților [ 6 , 7 , 8 , 9 ]. De exemplu, dobândirea abilităților psihomotorii de către roboți a fost recunoscută de mult timp ca fiind o provocare profundă [ 10 ]. Prin contrast, ființele umane au repertorii vaste de abilități psihomotorii generale [ 11 ].

Întrucât pielea umană este permeabilă, distincția dintre tehnologia din interiorul și exteriorul corpului poate fi dificil de delimitat cu precizie. Cu toate acestea, există numeroase exemple de tehnologii care implică implantarea și se află sub piele. Exemple bine stabilite de tehnologii intracorp includ implanturile cohleare și stimulatoarele cardiace, care sunt implantate de profesioniști din domeniul medical [ 12 ]. Prin contrast, „body hackerii” își imaginează capabilități noi; se taie singuri și își implantează propriile tehnologii intracorp [ 13 , 14 ]. Pe lângă implantarea profesională de dispozitive medicale pentru indivizi și „body hackerii” de către indivizi, există evenimente sociale pentru implantarea de dispozitive intracorp. Spre deosebire de dispozitivele portabile, care sunt dispozitive electronice pe care oamenii le poartă ca brățări și alte tipuri de îmbrăcăminte în afara corpului, dispozitivele intracorp sunt dispozitive intracorp. Oamenii își pot introduce dispozitive intracorp la așa-numitele petreceri cu implanturi . La aceste petreceri, ei pot participa la interacțiuni sociale similare cu cele ale petrecerilor cu Botox care le-au precedat [ 15 , 16 ]. Aceste trei tendințe societale de îmbunătățire a performanței umane cu ajutorul tehnologiilor integrate în corp oferă baza pentru categoriile descriptive ale analizelor și discuțiile implicațiilor din această lucrare. Acest lucru este potrivit, deoarece această lucrare se ocupă de abordarea punctului central al dezbaterii despre viitorul societății, care până acum s-a concentrat mai mult pe roboți decât pe cyborgi.

În această lucrare, sunt discutate implicațiile care decurg din transformarea tot mai multor ființe umane în cyborgi, în raport cu dezbaterea despre viitorul societății. În primul rând, sunt analizate tendințele societale de dezvoltare umană cu ajutorul tehnologiilor implantate în funcție de trei cadre teoretice: paradigme de masă, domesticirea tehnologiei și capitalul cultural. Ulterior, sunt discutate implicațiile desprinse din analize în raport cu dezbaterile despre viitorul societății, referitoare la oportunitate versus exploatare, utopia versus distopie și emancipare versus exterminare. În concluzie, se susține că dezbaterile despre viitorul societății axate pe roboți sunt eronate din cauza lipsei de luare în considerare a cyborgilor.

Analize

2.1. Paradigme de masă

Paradigmele de masă pot fi considerate ca producția de masă, personalizarea în masă și imaginarea în masă. Aceste trei paradigme oferă indivizilor niveluri diferite de autoritate. Producția de masă oferă indivizilor autoritate asupra selecției produselor finite. Personalizarea în masă oferă autoritate la nivelul ansamblurilor și subansamblărilor. Prin contrast, imaginarea în masă oferă indivizilor autoritate în proiectarea a ceea ce își imaginează, inclusiv ce materiale sunt utilizate și cum vor fi combinate. Prin urmare, acestea pot fi comparate și contrastate în ceea ce privește confortul oferit de producția de masă, ca de exemplu, atunci când se cumpără un disc complet de lungă durată; alegerea oferită de personalizarea în masă, de exemplu, atunci când se asamblează o listă de redare personală din piese muzicale; creativitatea oferită de imaginarea în masă, de exemplu, atunci când se înregistrează acasă și se partajează propria muzică online. Aceste trei paradigme de masă sunt legate de îmbunătățirea umană cu tehnologii în corp în paragrafele următoare.

Producția de masă este asociată cu noțiunea că indivizii sunt pacificați de conținut cultural oferit cu o asemenea comoditate încât necesită puțină, dacă nu deloc, atenție [ 17 ]. Cultura produsă în masă include acceptarea respectuoasă a sfaturilor profesioniștilor din domeniul medical pentru servicii medicale standard care implică implantarea de tehnologii produse în masă în organism pentru a restabili capacitățile naturale [ 12 , 18 ]. Dincolo de restabilirea capacităților, cum ar fi auzul și funcționarea inimii, cultura produsă în masă include și implanturi chirurgicale pentru a progresa către exemple produse în masă pentru sănătatea și frumusețea feminină și masculină [ 19 , 20 ]. Aceasta implică faptul că mulți oameni au implanturi chirurgicale, chiar dacă nu există nicio nevoie biomedicală pentru acestea [ 21 , 22 , 23 , 24 ].

Prin contrast, imaginarea în masă implică indivizi care sunt activi în domeniul creativității. Ei își imaginează ceva, apoi realizează ceea ce își imaginează cu ajutorul ingineriei automatizate. Participanții consacrați la imaginarea în masă sunt vloggerii, auto-editorii și creatorii. Imaginarea în masă poate implica bricoleuri care realizează din orice materiale sunt disponibile; meșteri manuali care repară/îmbunătățesc ceea ce au deja; și creatori de ansambluri care se exprimă cu obiecte găsite. Unii pot practica imaginarea pentru a face declarații contraculturale. Alții pot fi motivați de dorința de a face muncă practică pentru a îmbunătăți lumea. Prin contrast, alții pot căuta să-și demonstreze creativitatea pentru a atrage interesul comercial al companiilor consacrate implicate în producția de masă. Este important de menționat că aceștia accesează ingineri automatizați pentru iluminat, sunet, producție etc., sub forma unui software sofisticat și a inteligenței artificiale (IA) care sunt incluse în dispozitivele electronice, mașinile desktop și platformele online. În cadrul imaginației în masă, indivizii au autoritate pe tot parcursul producției a orice își imaginează [ 25 , 26 ]. Imagineering-ul de masă include hackeri corporali care își imaginează capacități îmbunătățite și își introduc dispozitive inginerești automatizate în interiorul lor pentru a realiza ceea ce își imaginează. Astfel, aceștia se angajează într-un anumit tip de „do-it-yourself” creativ (DIY). Capacitățile îmbunătățite includ reprezentări auditive automate ale culorilor, citirea automată a mișcărilor seismice ale Pământului și notificări automate de fiecare dată când cineva este orientat spre nord, pentru a deveni o busolă umană [ 13 , 14 , 27 , 28 ].

Personalizarea în masă poate oferi indivizilor mai multe opțiuni decât producția de masă. Cu toate acestea, spre deosebire de independența creativă a imaginației în masă, autoritatea finală asupra lansării produsului în personalizarea în masă rămâne la organizațiile care oferă opțiunile alese din [ 29 ]. Personalizarea în masă este asociată cu indivizii care caută să-și construiască și să-și promoveze identități [ 30 , 31 ] și oferă indivizilor numeroase opțiuni pentru modificarea corpului [ 32 , 33 ]. În cadrul personalizării în masă a corpurilor, bunurile medicale pot deveni bunuri de sănătate și frumusețe [ 34 ]. De exemplu, medicii organizează petreceri cu Botox [ 35 ], iar Botoxul este cumpărat online pentru petreceri acasă [ 36 ]. Injectabilele rezultă din injectabile, cum ar fi Botoxul, ca tehnologii care permit personalizarea în masă a corpurilor prin selectarea indivizilor din opțiuni, cum ar fi „ciparea” cu microcipuri la petrecerile cu implanturi [ 15 , 16 ].

2.2. Domesticirea tehnologiei

Tranziția tehnologiei în uzul cotidian poate implica o tranziție de sus în jos între modurile socio-economice [ 37 ]. În primul rând, o tehnologie produsă în masă poate fi dezvoltată în cadrul cercetării științifice finanțate public, apoi poate fi comercializată de sectorul privat și apoi poate deveni parte a vieții de zi cu zi prin intermediul căilor de domesticire [ 15 , 38 ]. DIY (fabricarea de materiale pe cont propriu) este o tendință majoră în domesticirea tehnologiei, care implică faptul că oamenii au grijă de ei înșiși în mediul casnic, în loc să se deplaseze la consultații cu specialiști. Un astfel de DIY include, de exemplu, hemodializa renală și perfuziile pentru hemofilie [ 39 , 40 ].

Domesticirea tehnologiei poate implica, de asemenea, o tranziție de jos în sus între modurile socio-economice, pornind de la contraculturi care participă la imaginarea în masă [ 41 ]. Hackerii corporali aplică etica hackerilor contraculturali pentru a-și îmbunătăți propriile corpuri cu dispozitive DIY [ 42 ]. Etica hackerilor implică munca practică pentru a îmbunătăți lumea. De exemplu, dacă toți oamenii s-ar schimba pe ei înșiși prin adaptarea dispozitivelor de vedere nocturnă prin body hacking, nu ar mai fi nevoie să se consume cantități uriașe de energie pentru iluminatul public [ 6 , 7 , 8 , 9 ]. În special, hackerii cred că se pot învăța lecții esențiale din demontarea lucrurilor, din observarea modului în care funcționează și din utilizarea acestor cunoștințe pentru a crea lucruri noi și mai interesante [ 43 ]. Ca și în cazul altor activități de imaginare în masă, body hacking-ul poate duce la antreprenoriat și comercializare. De exemplu, întreprinderile online Biohax, Cyborg Nest și Dangerous Things oferă dispozitive, kituri și instrumente pentru body hacking [ 14 , 27 , 28 ]. Astfel, body hacking-ul trece de la originile sale contraculturale la domesticirea tehnologiei prin intermediul platformelor de vânzări bazate pe web.

Tendințele societale de îmbunătățire a performanței umane cu ajutorul tehnologiilor intracorporale pot implica domesticirea tehnologiei, ceea ce duce la utilizarea unor tehnologii la nivelul „inconștientului tehnologic”. Cu alte cuvinte, oamenii folosesc tehnologia fără a lua în considerare conștient consecințele acestui lucru [ 44 ]. De exemplu, atunci când există o tranziție de sus în jos între modurile socio-economice, proiectarea implanturilor și a procedurilor de implantare în timpul comercializării lor poate crește ușurința în utilizare și poate extinde numărul de utilizatori, într-o asemenea măsură încât unele implanturi consacrate ar putea fi acceptate pentru utilizare cu puține întrebări din partea indivizilor [ 15 ]. Cu toate acestea, un nivel ridicat de conștiință tehnologică ar fi necesar pentru a fi un cyborg atunci când există noutate în ceea ce este implantat și modul în care este implantat. Cu alte cuvinte, oamenii sunt mai predispuși să acorde o atenție conștientă consecințelor acestui lucru [ 16 ]. În plus, pragmatica interacțiunii materiale necesită o înțelegere activă a modului în care componentele tehnologiei intracorporale ar trebui gestionate în relație una cu cealaltă și în relație cu corpul uman [ 45 ]. Conștiința tehnologică poate avea o amploare mai mare decât concentrarea mentală în timpul selecției și utilizării. De exemplu, implanturile pot modifica într-o oarecare măsură percepțiile oamenilor asupra propriilor identități culturale [ 46 , 47 ].

Nevoia de concentrare mentală, modificarea identității culturale și/sau neliniștea față de implanturi nu sunt suficiente pentru a împiedica începerea testelor de domesticire a tehnologiei. În primul rând, nevoia de îmbunătățire a sănătății poate motiva rapid oamenii să adopte practici noi, pe care altfel nu le-ar lua în considerare. De exemplu, transplanturile fecale DIY la domiciliu includ trecerea excrementelor lichefiate furnizate de un donator printr-un tub introdus prin nas până la stomac. Spre deosebire de implantarea unică a unei tehnologii în corp, transplanturile fecale trebuie efectuate în mod repetat [ 48 , 49 ]. În al doilea rând, oamenii se pot lăsa repede duși de entuziasm [ 50 ]. Experiența asociată cu Internetul Lucrurilor a dus la denumirea acestuia de Internetul Experienței [ 51 ], iar implantarea tehnologiilor în corp este legată de un nou slogan cu potențial de hype, Internetul Corpurilor [ 52 ]. Atunci când domesticirea tehnologiei începe pe baza hype-ului, este posibil ca oamenii să fie foarte conștienți de utilizarea tehnologiei de către ei, în timp ce nu sunt conștienți de motivul pentru care încep să o folosească. Acest lucru se datorează faptului că sunt motivați să înceapă să utilizeze o tehnologie din cauza fricii subconștiente de a rata ocazia (FoMO) și a faptului că nu se alătură ultimului trend al modei [ 16 , 50 ].

2.3. Capitalul cultural

Capitalul cultural include capitalul cultural obiectivat, întrupat și instituționalizat. Capitalul cultural obiectivat este asociat cu bunurile personale care sunt simboluri ale capitalului cultural. Prin contrast, capitalul cultural întrupat, cum ar fi fizicul și abilitățile, este mai parte integrantă a unei persoane. Capitalul cultural instituționalizat include recunoașterea capitalului cultural al unei persoane, cum ar fi calificările formale [ 53 , 54 ]. Interacțiunile dintre aceste categorii de capital cultural sunt ilustrate de exemplul bandelor de motocicliști. Dacă o persoană are tipul de motocicletă preferat de bande și nivelul de dezvoltare musculară preferat de bande, atunci acea persoană poate fi eligibilă să aibă și să afișeze tatuajele bandei [ 55 ].

Din perspectiva capitalului cultural produs în masă, de sus în jos, îmbunătățirea umană cu tehnologii parțial încorporate poate fi asociată cu capitalul cultural obiectivat care rezultă din purtarea dispozitivelor de înaltă tehnologie de consum; capitalul cultural întrupat al stăpânirii tehnologiei de înaltă tehnologie de consum; și capitalul cultural instituționalizat care rezultă din combinarea tehnologiei înalte cu mărcile de consum [ 56 , 57 , 58 ]. Din perspectiva capitalului cultural imaginativ de masă, de jos în sus, îmbunătățirea umană cu tehnologii parțial încorporate poate fi asociată cu capitalul cultural obiectivat care rezultă din purtarea microelectronicei „do-it-yourself” (DIY); capitalul cultural întrupat al stăpânirii tehnologiei DIY; și capitalul cultural instituționalizat care rezultă din aplicarea tehnologiei DIY în cadrul comunităților de body hackers [ 13 , 14 , 27 , 28 ].

Deși o mare parte din capitalul cultural este determinată de context și de producția de masă de sus în jos, indivizii își pot schimba capitalul cultural într-o oarecare măsură. O modalitate de a face acest lucru este prin proiecte corporale în imaginația de masă [ 59 , 60 , 61 , 62 ]. Proiectele corporale în procesul de devenire a unui cyborg includ exemple care ilustrează potențialul de combinare a diferitelor categorii de capital cultural. De exemplu, Neil Harbisson are o antenă implantată în cap, care este clar vizibilă pentru oricine îl vede. Această antenă, care ar putea fi considerată o nouă tehnologie a sinelui [ 63 ] sau o nouă tehnologie de optimizare [ 61 ], transpune frecvențele culorilor în frecvențe sonore. Astfel, el realizează ceea ce și-a imaginat pentru sine însuși devenind un cyborg prin ingineria automatizată a unui software sofisticat în cadrul dispozitivelor microelectronice [ 64 ].

Antena sa este o tehnologie parțial încorporată. În special, cea mai mare parte a antenei sale este un obiect fizic, clar vizibil, deoarece se află la câțiva centimetri distanță de creștetul capului. Astfel, poate fi văzută ca o sursă de capital cultural obiectivat, care este mai distinct decât sursele de capital cultural obiectivat, cum ar fi dispozitivele electronice purtabile. Cu toate acestea, baza antenei sale este implantată și, prin urmare, întrupată. Astfel, antena sa are unele dintre caracteristicile dispozitivelor purtabile, care pot introduce capital cultural obiectivat, și unele dintre caracteristicile implanturilor, care pot aduce capital cultural întrupat. Împreună, acestea i-au adus capitalul cultural instituționalizat de a fi prima persoană din lume recunoscută oficial de un guvern ca fiind cyborg [ 64 ]. Potențialul de recunoaștere instituțională în special în rândul colegilor cyborg, inclusiv a celor care combină tehnologii obiectivate și întrupate, este facilitat de Fundația Cyborg, pe care Harbisson a co-fondat-o pentru a sprijini persoanele care doresc să devină cyborgi [ 65 ].

Experimentarea durerii pentru a obține beneficii din proiectele corporale este un obicei bine stabilit și practicat pe scară largă. De exemplu, oamenii urmează regimuri de exerciții fizice extreme, cum ar fi CrossFit, pentru a-și crește capitalul cultural întruchipat. Extremismul CrossFit este ilustrat de una dintre mascotele sale neoficiale, Unchiul Rhabdo, care este un simbol al unei afecțiuni care pune viața în pericol, cauzată de efortul fizic extrem numit rabdomioliză [ 66 ]. Îmbunătățirea fizică umană cu tehnologii încorporate poate implica, de asemenea, experimentarea unei anumite dureri pentru a obține un anumit beneficiu. Cu toate acestea, spre deosebire de activitățile repetitive, cum ar fi CrossFit, durerea poate fi doar unică în timpul intervenției chirurgicale de implantare [ 13 , 14 , 27 , 28 ].

Implicații

3.1. Oportunitate versus exploatare

Îmbunătățirea performanței umane cu ajutorul tehnologiilor încorporate introduce noi cazuri în dezbaterea despre dacă indivizii sunt supuși unor oportunități sporite sau unei exploatări sporite din cauza noilor tehnologii. Furnizorii de servicii de body hacking Biohax, Cyborg Nest și Dangerous Things sunt exemple de noi oportunități pentru întreprinderile bazate pe web care provin din comunitățile de imaginație în masă. Prin contrast, body hacking-ul ar putea fi considerat un nou exemplu de exploatare în care lucrătorii sunt plătiți mai puțin decât valoarea a ceea ce produc. În special, body hacker-ii acționează ca oamenii de știință pionieri din secolele anterioare, efectuând experimente DIY fără nicio așteptare de recompense financiare [ 67 ]. Între timp, astfel de experimente sunt benefice pentru companiile de tehnologie consacrate, care pot învăța din auto-experimentele body hacker-ilor fără a suporta costuri.

De asemenea, îmbunătățirea umană cu ajutorul tehnologiei în corp introduce noi cazuri în dezbaterea despre exploatarea digitală [ 68 ]. În special, se susține că indivizii vor fi exploatați fără să își dea seama, prin intermediul infrastructurilor digitale care îi atrag pe indivizi să furnizeze fără să știe date personale [ 69 , 70 ]. Cu toate acestea, la fel ca în cazul altor aplicații ale tehnologiei digitale, diferite paradigme de masă aduc posibilități diferite pentru exploatarea datelor și confidențialitatea datelor. Producția de masă este asociată cu îngrijorări cu privire la potențialul de inconștiență tehnologică în panopticul „Fratele cel Mare te urmărește” prin „veghere de date” [ 71 , 72 , 73 ]. Acest lucru este posibil prin monitorizarea de la distanță a implanturilor chirurgicale prin legături wireless de lungă durată și lățime de bandă mare [ 74 , 75 ]. În loc de veghere de date „Fratele cel Mare te urmărește”, imaginarea în masă poate permite sinopticul conștient tehnologic „Fratele cel Mic Te Urmărește” [ 76 ]: de exemplu, prin implantarea de camere în spatele capului [ 77 ]. Între panopticile Big Brother din producția de masă și sinopticele Little Brother din imaginația de masă se află tentațiile de supraveghere ale personalizării în masă, menite să încurajeze indivizii să participe în cunoștință de cauză la infrastructurile digitale create de organizații [ 78 ]. De exemplu, prin „cipare” la petrecerile de birou organizate de angajatori [ 79 ].

Astfel, îmbunătățirea umană cu ajutorul tehnologiilor din corp introduce un nou potențial atât pentru oportunitățile individuale, cât și pentru exploatarea individuală. Ca și înainte, valorificarea oportunităților și evitarea exploatării implică mai multă imaginație de jos în sus și conștiință tehnologică decât este necesar pentru a obține capital cultural standardizat prin consumul pasiv al ofertelor produse în masă.

3.2. Utopia versus distopia

Atunci când dezbaterea privind consecințele noilor tehnologii se referă la societate, argumentul poate fi formulat în termeni de utopie versus distopie. Discursul utopic include respingerea societății existente și propoziția că o altă societate este posibilă și dezirabilă. Apoi, practicile utopice urmăresc să creeze cel puțin unele dintre caracteristicile acestui discurs utopic în speranța că acestea se vor răspândi în întreaga societate [ 80 ]. Propozițiile tehno-utopiei includ argumente conform cărora progresele tehnologice ar trebui să aducă utopii în care ființele umane transcend constrângerile biologiei și devin transumane sau chiar postumane [ 81 ]. Cu toate acestea, această tehno-utopie este considerată de unii ca o idee foarte periculoasă, care va duce de fapt la o tehno-distopie a „celor care au” îmbunătățiți și a „celor care nu au” neîmbunătățiți, care trăiesc în societăți mai polarizate decât înainte de îmbunătățirea umană pe scară largă [ 82 , 83 , 84 ].

Astfel de conceptualizări ale tehno-distopiilor nu iau în considerare domesticirea tehnologiei, care implică încercări și modificări atente ale tehnologiilor pentru a se potrivi cerințelor și preferințelor indivizilor. Domesticirea tehnologiei poate fi influențată de primii utilizatori ai tehnologiilor, care poate au început să le utilizeze datorită entuziasmului exagerat, dar care își împărtășesc pe scară largă experiențele și sfaturile de adaptare prin intermediul internetului [ 36 , 38 ]. Mai degrabă, ele se bazează pe determinismul tehnologic, care implică presupunerea că tehnologia este o forță irezistibilă în determinarea schimbării sociale [ 85 ]. În special, ele nu iau în considerare creșterea practicilor DIY (fabricate manual) acasă, care este determinată atât de producția de masă de sus în jos, cât și de imaginarea în masă de jos în sus. Mai mult, între producția de masă și imaginarea în masă, personalizarea în masă a corpurilor este foarte bine stabilită și cuprinde deja elemente care pot fi integrate. Astfel, prognozele deterministe ale tehno-distopiilor bazate pe nedreptăți în distribuția îmbunătățirii umane nu iau în considerare culturile paradigmelor de masă. De exemplu, consumul ostentativ cyborg poate include tehnologii în interiorul corpului, realizate manual de meșteri profesioniști. În același timp, prosumarea DIY cyborg poate include tehnologii homemade, în-the-body, care pot fi realizate fără experiență relevantă anterioară și cu câteva resurse tehnologice cu costuri reduse [ 13 , 14 , 27 , 28 ].

În plus, conceptualizările deterministe ale tehno-distopiilor nu iau în considerare subtilitățile capitalului cultural, care afectează direcția și viteza schimbărilor sociale [ 86 , 87 ]. De exemplu, cyborgii cu tehnologie parțial încorporată ar putea fi considerați, în mod straniu, ca fiind neobișnuit de neumani și, prin urmare, denumiți prin sinonime pentru stranietate, cum ar fi înfiorător, ciudat și straniu. Prin contrast, cyborgii cu tehnologii complet încorporate ar putea fi considerați ca fiind aproape la fel ca înainte de a deveni cyborgi [ 88 , 89 ]. De exemplu, există implanturi complet încorporate care pot conecta creierul uman și sistemul nervos uman la computere. Acestea includ dispozitive neurostimulatoare active deja consacrate pentru a reduce durerea musculo-scheletică cronică [ 90 ] și neuroproteze experimentale în prezent care pot îmbunătăți funcția memoriei umane [ 91 ]. Astfel, în loc ca tehnologiile intracorporal să aducă schimbări rapide și polarizante societății prin valuri irezistibile de determinism tehnologic, nenumărate încadrări și reîncadrări ale capitalului cultural implică nenumărate încercări și reîncercări ale domesticirii tehnologiei, pe măsură ce oamenii gândesc și regândesc relația lor dintre sine și ceilalți [ 92 ].

3.3. Emancipare versus exterminare

Atunci când dezbaterea privind consecințele noilor tehnologii se referă la întreaga umanitate, aceasta poate fi încadrată în termeni de noi tehnologii care aduc emanciparea sau exterminarea ființelor umane. Interesant este că argumentele pentru aceste două rezultate alternative pot include ambele afirmații conform cărora roboții vor determina soarta umanității. Cei care prevăd emanciparea umană prevăd că roboții vor efectua toată munca și vor plăti pentru divertismentul uman. În schimb, cei care prevăd exterminarea umană prevăd că roboții vor consuma toate resursele disponibile – inclusiv ființele umane. O astfel de dezbatere despre viitorul umanității duce oportunitatea versus exploatare și utopia versus distopie la concluzia că umanitatea va trăi fericită într-o societate utopică a oportunităților, de exemplu, versus umanitatea va dispărea într-o societate distopică a exploatării [ 1 , 2 , 3 , 4 , 5 , 93 , 94 , 95 ]. De exemplu, argumentele pentru emanciparea umană de muncă de către roboții care plătesc pentru divertismentul uman includ impozitarea muncii roboților pentru a plăti venitul uman de bază universal [ 96 ]. Între timp, argumentele pentru exterminarea oamenilor de către roboți includ propuneri conform cărora roboții pot reprezenta amenințări existențiale pentru ființele umane chiar și atunci când roboții sunt programați să urmărească scopuri aparent inofensive. Un astfel de scenariu ar fi acela că un robot avansat programat să fabrice agrafe de birou ar optimiza acest obiectiv prin transformarea întregii materii, inclusiv a ființelor umane, fie în agrafe de birou, fie în mașini care fabrică agrafe de birou [ 97 ].

Există puține medii pentru astfel de scenarii extreme prin luarea în considerare a îmbunătățirii umane cu tehnologii încorporate. În primul rând, se ia în considerare puțin faptul că îmbunătățirea umană este un mijloc mai eficient de a obține o inteligență întrupată versatilă decât construirea de roboți. Acest lucru se datorează faptului că abilitățile psihomotorii naturale ființelor umane necesită resurse computaționale enorme și o flexibilitate morfologică complexă. De obicei, deși este posibil să se facă computerele să prezinte performanțe mai bune decât cele umane în jocul de șah sau Go, este mult mai dificil (sau poate imposibil) să le oferim abilități umane care să combine simultan agilitatea fizică, percepția senzorială și procesarea cognitivă [ 10 , 98 , 99 , 100 ]. Astfel, producția de masă, personalizarea în masă și imaginarea în masă care implică tehnologii încorporate pentru a îmbunătăți ființele umane reprezintă o utilizare mult mai eficientă a resurselor decât consumul a mult mai multor materiale și energie în eforturile de a construi roboți care pot depăși nivelurile naturale ale inteligenței întrupate umane.

Într-adevăr, dezbaterea despre emanciparea umană versus extincția umană nu ia în considerare faptul că îmbunătățirea umană în masă se încadrează în întregime în sfera paradigmelor de masă existente. De exemplu, pe lângă milioanele de proiecte corporale întreprinse pentru a satisface nevoile biomedicale, există milioane de proiecte de îmbunătățire a corpului întreprinse pentru a îmbunătăți capitalul cultural în cadrul paradigmelor de masă. Mai mult, aceste proiecte corporale implică noțiunea de câștig dependent de durere, adică fără durere nu există câștig. Astfel, proiectele corporale implică adesea durere și disconfort repetate, care pot fi mult mai mari decât cele ale implantării tehnologiilor în corp. De exemplu, oamenii încearcă continuu să își sporească capitalul cultural prin activități care includ antrenamente fizice extreme repetate și chirurgie plastică repetată [ 22 , 23 , 66 ]. De exemplu, implanturile cerebrale pot fi utilizate pentru a satisface nevoile biomedicale, dar alternativ pot fi utilizate exclusiv în scopuri de îmbunătățire a capacității. În ambele cazuri, conexiunile directe cu creierul deschid posibilitatea ca indivizii să comunice între ei, să controleze mașinile cu gândurile lor și/sau să fie conectați constant la internet. Într-adevăr, s-a susținut că implanturile nemedicale vor deveni mainstream odată ce beneficiile pe care le oferă le vor depăși pe cele ale dispozitivelor purtabile; Și este doar o chestiune de timp până când persoanele fără dizabilități vor începe să utilizeze implanturi cerebrale pentru a-și îmbunătăți capacitățile naturale și a se potrivi propriilor nevoi [ 101 ]. Un caz notabil de inovație în domeniul implanturilor cerebrale este cel al BrainGate, care constă dintr-un senzor implantat în creier și un dispozitiv decodor extern, care poate fi conectat la diferite tipuri de proteze sau alte obiecte externe. Senzorul este sub forma unei rețele multi-electrozi, care constă din 100 de electrozi subțiri ca firul de păr care detectează semnătura electromagnetică a neuronilor care se activează în anumite zone ale creierului, de exemplu, zona care controlează mișcarea brațului. Senzorul traduce această activitate în semnale încărcate electric. Apoi, acestea sunt trimise către un dispozitiv extern și decodificate în software. Decodorul se conectează la un dispozitiv extern, cum ar fi un cursor de computer, un braț robotic sau un vehicul ușor, și poate utiliza semnalele creierului pentru a-l controla [ 102 ]. Astfel, BrainGate permite unei persoane să manipuleze obiecte din lume folosind doar mintea. Astfel de implanturi cerebrale pot restabili sau îmbunătăți funcționarea umană și, prin urmare, pot reduce nevoia umană de roboți în viitor. Prin urmare, cei care consideră viitorul umanității fie în termeni de emancipare, fie de dispariție din cauza roboților, nu reușesc să recunoască faptul că îmbunătățirea ființei umane ca cyborgi cu tehnologii încorporate este o practică din ce în ce mai răspândită, care reduce avantajele comparative ale roboților și nevoile umane de roboți.

Concluzii

Numărul cyborgilor crește datorită dinamicii paradigmelor de masă, domesticirii tehnologiei și capitalului cultural. Tot mai multe întreprinderi introduc tehnologii încorporate în cadrul paradigmelor de masă, iar tot mai multe tehnologii încorporate devin obișnuite prin domesticirea tehnologiei. În același timp, tot mai mulți indivizi caută să își sporească capitalul cultural prin proiecte legate de corp. Prin urmare, dezbaterile despre viitorul societății care se concentrează pe roboți sunt eronate, deoarece nu iau în considerare numărul tot mai mare de cyborgi care vor avea capacități superioare roboților. Prin urmare, dezbaterile despre viitorul societății ar trebui să ia în considerare potențialul cyborgilor, precum și al roboților, de a înlocui ființele umane. În special, potențialii cyborgi ar trebui luați în considerare în dezbaterile despre viitorul societății care cuprind argumente despre dacă înlocuirea ființelor umane va duce la oportunitate sau exploatare, utopie sau distopie și emancipare sau exterminare. Per total, obiectivul acestei lucrări este de a introduce o perspectivă mai echilibrată în dezbaterea despre viitorul societății, care este în prezent denaturată în concentrarea sa asupra roboților.

Finanțare

Această cercetare nu a beneficiat de finanțare externă.

Conflicte de interese

Autorul declară că nu are niciun conflict de interese.

Referințe

Brynjolfsson, E.; McAfee, A. A doua eră a mașinilor: Muncă, progres și prosperitate în timpul tehnologiilor strălucite ; WW Norton & Company, Inc.: New York, NY, SUA, 2014. [ Google Scholar ]

Corbyn, Z. Roboții părăsesc podeaua fabricii și se îndreaptă spre biroul tău – și spre locul tău de muncă. The Guardian , 9 februarie 2015. [ Google Scholar ]

Ford, M. Ascensiunea roboților: Tehnologia și amenințarea șomajului în masă ; One World Publications: Londra, Marea Britanie, 2015. [ Google Scholar ]

Griffin, A. Stephen Hawking, Elon Musk și alții solicită cercetare pentru a evita pericolele inteligenței artificiale. The Independent , 12 ianuarie 2015. [ Google Scholar ]

Holley, P. Bill Gates despre pericolele inteligenței artificiale: „Nu înțeleg de ce unii oameni nu sunt îngrijorați”. The Washington Post , 29 ianuarie 2015. [ Google Scholar ]

Carvalko, J. Învelișul tehno-uman: Un salt în prăpastia evolutivă ; Sunbury Press: Mechanicsburg, PA, SUA, 2012. [ Google Scholar ]

Clynes, ME; Kline, NS Cyborgi și spațiu. Astronautică 1960 , 30 , 26–27/74–76. [ Google Scholar ]

Halacy, D.S. Cyborg: Evoluția Supraomului ; Harper and Row Publishers: New York, NY, SUA, 1965. [ Google Scholar ]

Haraway, D. Un manifest cyborg: știință, tehnologie și feminism socialist la sfârșitul secolului al XX-lea, în Simians, Cyborgs and Women: The Reinventing of Nature ; Routledge: New York, NY, SUA, 1994; pp. 150–182. [ Google Scholar ]

Moravec, H. Mind Children ; Harvard University Press: Cambridge, MA, SUA, 1988. [ Google Scholar ]

Pfeifer, R.; Bongard, J. Cum ne modelează corpul gândirea: o nouă perspectivă asupra inteligenței ; MIT Press: Cambridge, MA, SUA, 2006. [ Google Scholar ]

Oudshoorn, N. Susținerea cyborgilor: Agenții de detectare și reglare a stimulatoarelor cardiace și a defibrilatoarelor cardioverter implantabile. Soc. Stud. Sci. 2015 , 45 , 56–76. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Borland, J. Transcending the Human, DIY Style. Wired Magazine , 30 decembrie 2010. [ Google Scholar ]

Wainwright, O. „Body-hackers: Oamenii care se transformă în cyborgi”. The Guardian , 1 august 2015. [ Google Scholar ]

Cook, PS; Dwyer, A. Nu mai ridică sprâncene: Contextele și domesticirea Botoxului ca artefact medical și cultural banal. J. Consum. Cult. 2017 , 17 , 887–909. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Eveleth, R. De ce mi-am implantat un cip în mână? Așa-numita mea viață de cyborg. Popular Science , 24 mai 2016. [ Google Scholar ]

Slater, D. * Cultura consumatorului și modernitatea* ; Polity Press: Cambridge, Marea Britanie, 1997. [ Google Scholar ]

Kennelly, C.; Bowling, A. Suferință din respect: Un studiu de grup privind preferințele pacienților cardiaci în vârstă pentru tratament și percepțiile riscului. Qual. Saf. Health Care 2001 , 10 , 23–28. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Blum, VL, Obiecte ale iubirii: Îmi doresc o față celebră și iluziile culturii vedetelor. Configurations 2007 , 15 , 33–53. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Volonté, P. Idealul subțireții și practica modei. J. Consum. Cult. 2017. [ CrossRef ]

Akass, K.; McCabe, J. O minciună perfectă: (Ne)plăceri vizuale și controlul feminității în Nip/Tuck. În Makeover Television: Realities Remodelled ; Heller, D., Ed.; IB Tauris: Londra, Marea Britanie, 2007; pp. 119–132. [ Google Scholar ]

Holliday, R.; Cairnie, A. Plastic artificial: Investigarea consumului de chirurgie estetică de către bărbați. J. Consum. Cult. 2007 , 7 , 57–78. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Morgan, KP, Femeile și cuțitul: Chirurgia cosmetică și colonizarea corpurilor femeilor. Hypatia 1991 , 6 , 25–53. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Polonijo, AN; Carpiano, RM Reprezentări ale chirurgiei cosmetice și sănătății emoționale în revistele pentru femei din Canada. Women’s Health Issues 2008 , 18 , 463–470. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Fox, S. Imaginația în masă: Combinând imaginația umană și ingineria automatizată de la educația timpurie până la viața digitală de apoi. Technol. Soc. 2017 , 51 , 163–171. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Ritzer, G. *Capitalismul prosumer*. Sociol. Q. 2007 , 56 , 413–445. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Popescu, A. Acest implant DIY de 425 de dolari te va transforma într-un cyborg: Cyborg Nest produce kituri DIY menite să aducă transumanismul în rândul maselor. Bloomberg , 16 februarie 2017. [ Google Scholar ]

Popper, B. Cyborg America: În interiorul noii lumi stranii a hackerilor de cadavre din subsol. Revista Verge , 8 august 2012. [ Google Scholar ]

Agrawal, M.; Kumaresh, TV; Mercer, GA. Falsa promisiune a personalizării în masă. McKinsey Q. 2002 , 38 , 62–71. [ Google Scholar ]

Featherstone, M. Cultura consumului și postmodernismul ; Sage: Londra, Marea Britanie, 1991. [ Google Scholar ]

Hearn, A. Carne, mască, povară: Sondarea contururilor sinelui de marcă. J. Consum. Cult. 2008 , 8 , 197–217. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Davis, K. Egalitate dubioasă și diferențe întruchipate: Studii culturale privind chirurgia cosmetică ; Rowman & Littlefield: Lanham, MD, SUA, 2003. [ Google Scholar ]

Gimlin, D. *Lucrul cu corpul: Frumusețe și imagine de sine în cultura americană* ; University of California Press: Berkeley, CA, SUA, 2001. [ Google Scholar ]

Hardey, M. Profesii legate de consum: Site-uri web cu recenzii ale utilizatorilor și servicii de sănătate. J. Consum. Cult. 2010 , 10 , 129–149. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Clough, S. Petrecerile cu Botox ale medicilor din Oklahoma atrag pacienți noi. Journal Record , 7 noiembrie 2007; 1. [ Google Scholar ]

Smit, M. Îmblânzirea monștrilor: Domesticirea culturală a noilor tehnologii. Technol. Soc. 2006 , 28 , 489–504. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Berkowitz, D. Botox Nation: Schimbarea feței Americii ; NYU Press: New York, NY, SUA, 2017. [ Google Scholar ]

Lehtonen, T.-K. Domesticirea noilor tehnologii ca un set de încercări. J. Consum. Cult. 2003 , 3 , 363–385. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Tennankore, KK; Kim, SJ; Baer, HJ; Chan, CT Supraviețuirea și spitalizarea pentru hemodializa intensivă la domiciliu comparativ cu transplantul de rinichi. J. Am. Soc. Nephrol. 2014 , 25 , 2113–2120. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Young, G.; Escobar, MA; Pipe, SW; Cooper, DL Siguranța și eficacitatea factorului VII de coagulare activat recombinant în hemofilia congenitală cu inhibitori în tratamentul la domiciliu: o trecere în revistă a studiilor clinice și a registrelor. Am. J. Hematol. 2017. [ CrossRef ] [ PubMed ]

Arvidsson, A. De la contracultură la cultura consumului: Vespa și piața italiană a tinerilor, 1958–1978. J. Consum. Cult. 2001 , 1 , 47–71. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Coleman, EG; Golub, A. Practica hackerilor: Genuri morale și articularea culturală a liberalismului. Anthropol. Theory 2008 , 8 , 255–277. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Levy, S. Hackerii: Eroii Revoluției Informatice ; Anchor Press/Doubleday: Garden City, NY, SUA, 1984; Volumul 14. [ Google Scholar ]

Thrift, N. Amintirea inconștientului tehnologic prin punerea în prim-plan a cunoștințelor despre poziție. Environ. Plan. D Soc. Space 2004 , 22 , 175–190. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Dant, T. Pragmatica interacțiunii materiale. J. Consum. Cult. 2008 , 8 , 11–33. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ Versiunea verde ]

Helman, CG Imaginea corporală în sănătate și boală: Explorarea hărților corpului și sinelui la pacienți. Patient Educ. Couns. 1995 , 26 , 169–175. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Wald, RL; Knutson, JF Identitatea culturală surdă a adolescenților cu și fără implanturi cohleare. Ann. Otol. Rhinol. Laryngol. 2000 , 109 , 87–89. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Floch, MH Puterea scaunului: Probiotice și transplant microbian fecal. J. Clin. Gastroenterol. 2012 , 46 , 625–626. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Silverman, MS; Davis, I.; Pillai, DR Succesul transplantului fecal la domiciliu autoadministrat pentru infecția cronică cu Clostridium difficile. Clin. Gastroenterol. Hepatol. 2010 , 8 , 471–473. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Nadeau, R.; Cloutier, E.; Guay, J.-H. Noi dovezi despre existența unui efect de trend în procesul de formare a opiniei. Int. Political Sci. Rev. 1993 , 14 , 203–213. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

The Economist „Internetul lucrurilor”: Internetul hype-ului. The Economist , 9 decembrie 2010.

Neal, M. Internetul corpurilor se apropie și ai putea fi atacat de hackeri. Motherboard , 13 martie 2014. [ Google Scholar ]

Bourdieu, P. * Distincția: o critică socială a judecății de gust* ; Harvard University Press: Cambridge, MA, SUA, 1984. [ Google Scholar ]

Bourdieu, P. Spațiul social și puterea simbolică. Sociol. Theory 1989 , 7 , 14–25. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Halnon, KB; Cohen, S. Mușchi, motociclete și tatuaje: Gentrificarea într-o nouă frontieră. J. Consum. Cult. 2006 , 6 , 33–56. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Kapitzke, C. Tehnologia informației ca și capital cultural: Schimbarea limitelor puterii. Educ. Inf. Technol. 2000 , 5 , 49–62. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Lado, N.; Cesaroni, F.; Maydeu-Olivares, A.; Ho, HC Strategii de co-branding pentru produse high-tech și mărci de lux: o perspectivă interculturală. În Let’s Get Engaged! Crossing the Threshold of Marketing’s Engagement Era ; Springer: Cham, Elveția, 2016; pp. 401–402. [ Google Scholar ]

Tamminen, S.; Holmgren, E. Antropologia dispozitivelor purtabile: Sinele, socialul și autobiograficul. Proc. Ethnogr. Praxis Ind. Conf. 2016 , 1 , 154–174. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Foucault, M. Tehnologiile sinelui: Un seminar cu Michel Foucault ; Martin, LH, Gutman, H., Hutton, PH, ed.; University of Massachusetts Press: Amherst, MA, SUA, 1988. [ Google Scholar ]

Gill, R.; Henwood, K.; McLean, C. Proiectele corporale și reglementarea masculinității normative. Body Soc. 2005 , 11 , 37–62. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ Versiunea verde ]

Rose, N. Politica vieții în sine: Biomedicină, putere și subiectivitate în secolul XXI ; Princeton University Press: New Brunswick, NJ, SUA, 2007. [ Google Scholar ]

Shilling, C. Corpul și teoria socială ; Sage: Londra, Marea Britanie, 2012. [ Google Scholar ]

Foucault, M. Guvernamentalitate, traducere de Rosi Braidotti și revizuire de Colin Gordon. În Efectul Foucault: Studii în guvernamentalitate ; Burchell, G., Gordon, C., Miller, P., eds.; University of Chicago Press: Chicago, IL, SUA, 1991; pp. 87–104. [ Google Scholar ]

Jeffries, S. Neil Harbisson, primul artist cyborg din lume. The Guardian , 5 mai 2014. [ Google Scholar ]

Solon, O. Fundația Cyborg: Vă îndemnăm să deveniți parțial mașini. Wired , 30 octombrie 2013. [ Google Scholar ]

Powers, D.; Greenwell, DM Fitness de marcă: Exerciții fizice și cultură promoțională. J. Consum. Cult. 2017 , 17 , 523–541. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Altman, LK, Cine începe primul? Povestea autoexperimentării în medicină ; University of California Press: Berkeley, CA, SUA, 1998. [ Google Scholar ]

Liao, Y.; Leeson, MS; Cai, Q.; Ai, Q.; Liu, Q. Comunicații incrementale bazate pe informații reciproce pentru sisteme de implanturi biomedicale fără fir. Sensors 2018 , 18 , 515. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Ritzer, G. Prosumption: Evoluție, revoluție sau eterna întoarcere a aceluiași lucru? J. Consum. Cult. 2014 , 14 , 3–25. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Zwick, D. Apărarea liniilor corecte de diviziune: capitalismul prosumer al lui Ritzer în era supravegherii comerciale a clienților și a big data. Sociol. Q. 2015 , 56 , 484–498. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Clarke, RA Tehnologia informației și supravegherea datelor. Commun. ACM 1988 , 31 , 498–512. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Elmer, G. O diagramă a supravegherii panoptice. New Media Soc. 2003 , 5 , 231–247. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Orwell, G. 1984: Roman ; Secker & Warburg: Londra, Marea Britanie, 1949. [ Google Scholar ]

Halperin, D.; Heydt-Benjamin, TS; Fu, K.; Kohno, T.; Maisel, WH Securitate și confidențialitate pentru dispozitivele medicale implantabile. IEEE Pervasive Comput. 2008 , 7 , 30–39. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Rushanan, M.; Rubin, AD; Kune, DF; Swanson, CM Securitate și confidențialitate în dispozitivele medicale implantabile și rețelele corporale. În Proceedings of the IEEE Symposium on Security and Privacy (SP), San Jose, CA, SUA, 18–21 mai 2014; pp. 524–539. [ Google Scholar ]

Andén-Papadopoulos, K. Martori la filmări de către cetățeni: disidență politică întrupată în epoca „autocomunizării în masă mediate”. New Media Soc. 2014 , 16 , 753–769. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Boyle, S. Profesorul își instalează chirurgical o cameră în cap și începe să urmărească lumea din spatele său. Popular Science , 3 decembrie 2010. [ Google Scholar ]

Whitaker, R. Sfârșitul confidențialității: Cum supravegherea totală devine realitate ; New Press: New York, NY, SUA, 1999. [ Google Scholar ]

Paquette, D. Unii se temeau de hackeri și de diavol. Alții au fost microcipați. The Washington Post , 1 august 2017. [ Google Scholar ]

Bossy, S. Utopiile consumerismului politic: Căutarea alternativelor la consumul de masă. J. Consum. Cult. 2014 , 14 , 179–198. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Kurzweil, R. Singularitatea este aproape: Când oamenii transcend biologia ; Viking: New York, NY, SUA, 2005. [ Google Scholar ]

Annas, G.; Andrews, L.; Isasi, R. Protejarea omului pe cale de dispariție: Către un tratat internațional care interzice clonarea și modificările ereditare. Am. J. Law Med. 2002 , 28 , 151–178. [ Google Scholar ] [ PubMed ]

Fukuyama, F. Cele mai periculoase idei ale lumii: Transumanismul. Foreign Policy 2004 , 144 , 42–43. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Hansell, G.; Grassie, W. H+/−: Transumanismul și criticii săi ; Institutul Metanexus: Philadelphia, PA, SUA, 2011. [ Google Scholar ]

Marx, L.; Smith, MR , „Tehnologia conduce istoria? Dilema determinismului tehnologic” ; MIT Press: Cambridge, MA, SUA, 1994. [ Google Scholar ]

Annavarapu, S. Consumând wellness, producând diferență: Cazul unui centru de wellness din India. J. Consum. Cult. 2016. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Hazır, IK, „Clasa de îmbrăcăminte: Un studiu despre haine, corpuri și emoții în Turcia”. J. Consum. Cult. 2016. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Layne, LL Înfiorător, „ciudat” și „ciudat”: Cum poate „straniul” să lumineze experiența mamelor singure alese prin alegere și a cuplurilor lesbiene care cumpără „tată”. J. Consum. Cult. 2013 , 13 , 140–159. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Royle, N. Straniul ; Manchester University Press: Manchester, Marea Britanie, 2003. [ Google Scholar ]

Liem, L.; Russo, M.; Huygen, FJ; Buyten, V.; Smet, I.; Verrills, P.; Cousins, M.; Brooker, C.; Levy, R.; Deer, T.; Kramer, J. Rezultate la un an ale stimulării ganglionului rădăcinii dorsale a măduvei spinării în tratamentul durerii neuropatice cronice. Neuromodulation Technol. Neural Interface 2015 , 18 , 41–49. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Hampson, RE; Song, D.; Robinson, BS; Fetterhoff, D.; Dakos, AS; Roeder, BM; She, X.; Wicks, RT; Witcher, MR; Couture, DE Dezvoltarea unei proteze neuronale hipocampice pentru a facilita codificarea și reamintirea memoriei umane. J. Neural Eng. 2018 , 15 , 036014. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

Joy, A.; Sherry, J., Jr.; Troilo, G.; Deschenes, J. Regândirea relației dintre sine și celălalt: Levinas și narațiuni despre înfrumusețarea corpului. J. Consum. Cult. 2010 , 10 , 333–361. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Russell, S.; Dewey, D.; Tegmark, M. Priorități de cercetare pentru inteligență artificială robustă și benefică. AI Mag. 2015 , 36 , 105–114. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Sparkes, M. Oamenii de știință de top îndeamnă la prudență în privința inteligenței artificiale. The Telegraph , 13 ianuarie 2015. [ Google Scholar ]

Vinge, V. Singularitatea tehnologică viitoare: Cum să supraviețuim în era post-umană. În Vision-21: Știință și inginerie interdisciplinară în era ciberspațiului ; Landis, GA, Ed.; Publicație NASA: Washington, DC, SUA, 1993; pp. 11–22. [ Google Scholar ]

Abbott, R.; Bogenschneider, B. „Ar trebui roboții să plătească impozite? Politica fiscală în era automatizării” (13 martie 2017). Harvard Law & Policy Review. 2018, volumul 12. Disponibil online: https://ssrn.com/abstract=2932483 (accesat la 9 mai 2018).

Bostrom, N. Probleme etice în inteligența artificială avansată. În Aspecte cognitive, emotive și etice ale luării deciziilor la oameni și în inteligența artificială ; Smit, I., Lasker, GE, eds.; Institutul Internațional pentru Studii Avansate în Cercetarea Sistemelor și Cibernetică: Windsor, ON, Canada, 2003; Volumul 2, pp. 12–17. [ Google Scholar ]

Brooks, RA Elefanții nu joacă șah. Robot. Auton. Syst. 1990 , 6 , 3–15. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Qiu, J. Cercetare și dezvoltare a inteligenței artificiale în China. Natl. Sci. Rev. 2016 , 3 , 538–541. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Rotenberg, VS Paradoxul lui Moravec: Considerații în contextul a două funcții ale emisferei cerebrale. Act. Nerv. Super. 2013 , 55 , 108–111. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Ochsner, B.; Spöhrer, M.; Stock, R. Uman, non-uman și dincolo de acesta: Implanturi cohleare în medii socio-tehnologice. NanoEthics 2015 , 9 , 237–250. [ Google Scholar ] [ CrossRef ]

Willett, FR; Pandarinath, C.; Jarosiewicz, B.; Murphy, BA; Memberg, WD; Blabe, CH; Saab, J.; Walter, BL; Sweet, JA; Miller, JP Politici de control al feedback-ului utilizate de persoanele care utilizează interfețe intracorticale creier-computer. J. Neural Eng. 2016 , 14 , 016001. [ Google Scholar ] [ CrossRef ] [ PubMed ]

© 2018 autor. Licențiat MDPI, Basel, Elveția. Acest articol este un articol cu acces liber, distribuit în conformitate cu termenii și condițiile licenței Creative Commons Attribution (CC BY) ( http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/ ).

https://www.mdpi.com/2227-7080/6/2/50

///////////////////////////////////////////

Cyborg – ficțiune sau realitate?

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Previziunile transumaniste vorbesc despre o umanitate viitoare profund transformată, formată din indivizi, care au depășit limitele evoluției naturale (prin utilizarea unor tehnologii sofisticate) și care s-au transformat în ființe cu abilități atât de mult extinse față de starea actuală încât pot fi numiți „ființe postumane”. Cyborg-ul constituie una dintre posibilele materializări ale acestei idei.

Cyborg-ul este o ființă cu părți ale corpului atât din materii organice, cât și biomecatronice. Termenul este o combinație între prescurtările pentru cibernetică și organic (cyb + org). Contrar părerii înrădăcinate, într-o mare parte a publicului larg, termenul nu a fost lansat de autorii de S.F ci provine din lumea științifică.

Cuvântul cyborg a fost inventat de doi cercetători, Manfred Clynes și Nathan S. Kline, într-un articol intitulat Cyborgs and Space, publicat în septembrie 1960, în revista Astronautics[1]. Ei au oferit această idee în contextul marelui proiect științific al anilor 60, Man in Space. Clynes și Kline își încep articolul cu afirmația: „Călătoria în spațiu provoacă omenirea nu numai din punct de vedere tehnologic, ci și din punct de vedere spiritual, prin faptul că îl invită pe om să ia parte activ la propria sa evoluție biologică”. Clynes și Kline au criticat ideea de a crea medii pregătite pentru oameni în spațiu, argumentând că oamenii ar trebui să se adapteze la condițiile extraterestre, oricare ar fi acestea. Ei propun un om „îmbunătățit”, care ar putea supraviețui în medii extraterestre pe care l-au numit Cyborg: „Pentru complexul organizațional extins în mod exogen care funcționează ca un sistem homeostatic integrat în mod inconștient, propunem termenul Cyborg”. Apoi, explică: „Scopul Cyborgului, precum și propriile sale sisteme homeostatice, este de a oferi un sistem organizațional în care astfel de probleme asemănătoare unui robot sunt rezolvate automat și inconștient, lăsând omului liber să exploreze, să creeze, să gândească și să simte”.

Merriam-Webster Dictionary definește un cyborg ca fiind un om bionic, „bionic” însemnând capacități biologice sau performanțe îmbunătățite de dispozitive electronice sau electromecanice[2] iar Kevin Warwick în Encyclopedia of Applied Ethics afirma că termenul „cyborg” a apărut ca o formă scurtă pentru „organism cibernetic”, care este o entitate formată atât din elemente biologice, cât și tehnice[3]. Cyborg este deci o creatură, care dezvaluie caracterul dizolvant al modernității, care cedează spațiu post-modernității[4]. Cyborgul este o ființă autonomă, amestecată, umană și mecanică, simbol al lipsei de diferențiere între om și mașină.

Cuvântul „cyborg” a intrat în limbajul comun datorită literaturii science fiction. Adesea ni se prezintă un viitor în care oamenii trăiesc în corpuri umplute cu implanturi mecatronice, scăpând de „tirania unui corp organic, care a devenit brusc învechit după câteva milenii de servicii bune și loiale”[5]. În alte extrapolări îndrăznețe, omenirea este decimată de o hoardă de roboți însetați de sânge, care se revoltă împotriva creatorului lor. În acest caz, sensul inițial de cyborg s- a extins mult, acoperind și notiunea de „robot umanoid”. Unii oameni de știință și tehnologi cunoscuți și-au exprimat îngrijorarea că roboții ar putea prelua stăpânirea lumii. Stephen Fox considera că un astfel de scenariu nu este posibil deoarece „astfel de preocupări nu țin cont de potențialul ființelor umane de a-și îmbunătăți capacitățile naturale cu tehnologiile în interiorul corpului și astfel devin cyborgi cu capacități superioare roboților”[6].

Un cyborg poate proveni dintr-un om sau dintr-un robot. Tipurile de cyborgi, provenind din om, includ ființe umane îmbunătățite cu implanturi biotronice (inclusiv inteligență artificială), iar cei proveniți din roboți au structuri tehnice (inclusiv creiere pozitronice) învelite în structuri biologice (organice) artificiale. În science fiction, se întâlnesc adesea aceste două tipuri de creaturi. Jean Claude Heudin considera printre cele mai emblematice „Robocop”, (regizat de Paul Verhoeven în 1987) – pentru prima categorie, și „Terminator”, (creat de James Cameron în 1984) – pentru a doua. „Terminator” reprezintă „mașina cyborg” arhetipală, un monstru cibernetic care întruchipează toate temerile asociate cu creaturile proiectate. „Robocop”, pe de altă parte, reprezintă arhetipul „cyborgului uman”, un polițist ucis, care este „reparat”, un om „fixat” de tehnologie și care se luptă să-și recapete umanitatea[7]. Dacă vorbim de ficțiune, nu putem să nu menționăm robotul Andrew din Bicentennial Man (una dintre cele mai bune scrieri ale lui Isaac Asimov, ecranizat în 1999 în regia lui Chris Columbus).

Este remarcabilă „umanizarea” acestuia, care va porni într-o călătorie pentru a descoperi pentru el însuși ce înseamnă să fii OM, pentru ca, în final, să renunțe la nemurire din iubire față de o ființă umană. Aceeași dorință de a fi membru al umanității o întâlnim și la Locotenent-comandorul Data, un personaj din universul Star Trek. De altfel, există o serie întreagă de personaje cyborg în filmografie, cum ar fi borgii din Star Trek; Alita din Alita: Battle Angel; Ava din Ex machina și The Machine; Eva, din filmul Eva; Morgana, din filmul Morgana; Will Caster din Transcendence; Toorop din Babylon AD; Johnny 5, din Call Me Johnny 5; Pearl Prophet, din filmul Cyborg; Johnny Mnemonic din filmul Johnny Mnemonic; John Preston, din filmul Equilibrium și enumerarea poate continua. Problemele și întrebările legate de interrelația om-mașină nu țin numai de imaginația artistică (cum ar fi creațiile Talos, omul de metal al regelui Minos, frumoasele ajutoare din aur construite de zeul fierar Hephaistos, Golem-ul legendelor evreieşti, păpuşa mecanică din povestirile lui Hoffmann, celebrul monstru construit de Frankenstein – imaginat de Mary Shelley, personajele lui Villiers de l’Isle Adam, Philip K. Dick etc.), dar apar în mod repetat și în literatura științifică încă din 1945 (Alan Turing, John Von Neumann s.a.); cu alte cuvinte, sunt legate structural de imaginația noastră (8).

Care e realitatea în zilele noastre?

Dintr-un anumit punct de vedere, odată cu progresele medicinei, care încearcă să repare organismul bolnav sau rănit, se poate spune că unii pacienți cu proteze sau implanturi cibernetice pot fi deja considerați cyborgi. Progresele moderne ale tehnologiei medicale au facut ca termenul „cyborg” să nu mai apară ca un concept științifico-fantastic exagerat, ci ca un cuvânt care descrie oamenii obișnuiți[9]. Tehnologiile bionice actuale, nu numai că au ajutat numeroase persoane cu dizabilități fizice[10], dar au influențat procesele socio-materiale implicate în realizarea unei înțelegeri moderne a dizabilității[11].

Exemple:

Exoscheletele (unitățile robotizate purtabile controlate de computer) au efecte benefice asupra funcției de mers și a independenței mersului la pacienții cu tulburări neurologice și sunt utilizate în scopuri de reabilitare în centre medicale ([12] [13] [14] [15]. Mâinile și picioarele bionice moderne permit controlul motor al protezelor printr-un feedback senzorial[16], [17], [18], [19], [20]. Implanturile electronice retiniene prin stimularea electrică a retinei au permis restaurarea vizuală parțială la unii nevăzători [21], [22], [23], [24]. Implanturile cohleare, care transduc energia acustică într-un semnal electric ce stimuleaza celulele ganglionare spiralate supraviețuitoare ale nervului auditiv, sunt folosite curent pentru a trata bolnavii cu hipoacuzie neurosenzorială severă până la profundă [25], [26], [27], [28]. Biosenzorii implantabili oferă o evaluare precisă a sănătății în timp real a unui pacient, un exemplu fiind monitoarele implantabile de glucoză, care pot evalua în timp real glicemia la un diabetic[29]. În cele din urmă, dispozitivele-organe[30], cum ar fi inimile artificiale, care sunt folosite pentru a sprijini sistemul circulator al pacienților, asigurând suficient timp pentru a găsi o inimă adecvata transplantului[31].

Aceste realități l-au determinat pe Hayley Bennett să afirme în 2021: „De la implanturi, care îmbunătățesc realitatea, până la exoscheletele controlate de creier, descoperirile în domeniul bio-tehnologiei au alimentat o nouă fuziune a mașinilor și a materiei organice. Oamenii se integrează cu tehnologia. Nu în viitor – acum. Odată cu apariția protezelor personalizate, care ne fac mai puternici și mai rapizi, a implanturilor neuronale, care ne schimbă modul în care funcționează creierul și a noilor simțuri și abilități pe care nu ați visat niciodată să le aveți, este timpul să începeți să vă imaginați cum ar putea arăta o versiune mai bună a dvs.”[32]. Cu alte cuvinte, ne aflăm în plină Revoluție a cyborgilor, anunțată de Warwic în 2014, când profețea trecerea de la omul biologic la entități hibride, care nu sunt nici complet tehnologice, nici complet organice[33].

Îngrijorări legitime apar cu privire la extinderea acestor tehnologii dincolo de domeniu medical. A „repara”, a „trata” este un lucru; a „îmbunătăți” ființa umană este cu totul altceva.

Există suficiente semnale că cercetările sunt direcționate pe o cale periculoasă. Într-un editorial al revistei Cyborg and Bionic Systems: Signposting the Future, Toshio Fukuda face referiri la Bionic Humanoids (un proiect inițiat de cercetători japonezi, care se străduiește să construiască modele realiste de simulare umană) și la o metodă (prezentată în 2019) bazată pe inteligență artificială pentru producerea de organisme reconfigurabile, metodă care a stârnit controverse cu privire la natura ontologică a unei astfel de forme de viață noi, riscurile aplicațiilor pe care o astfel de cercetare le deschide și de aici preocupări morale și etice mult mai largi[34].

Neuralink, o companie co-fondată de Elon Musk, dezvoltă un implant cerebral pentru ca oamenii sănătoși să comunice cu oricine are un implant similar și o configurație de computer similară. Defense Advanced Research Projects Agency al armatei americane a lansat în 2018 un program pentru a dezvolta „un sistem de interfață neuronală sigur, portabil, capabil să citească și să scrie în mai multe puncte ale creierului simultan”. Scopul său este de a crește abilitățile membrilor din serviciile de securitate națională. De exemplu, un soldat dintr-o unitate de forțe speciale ar putea folosi BCI (Brain-Computer Interfaces) pentru a trimite și a primi gânduri cu un coleg de soldat sau cu un comandant de unitate – o formă directă de comunicare, care ar permite actualizări în timp real și un răspuns mai rapid la amenințări. La fel, interfețele creier-calculator pot permite oamenilor să îndeplinească anumite sarcini doar gândindu-se la ele[35]. Există pericolul real ca „Brain-Computer Interfaces” să încalce drepturile individuale, cum ar fi dreptul la autonomie, la intimitate, la sănătate.

Lumea este din ce în ce mai îngrijorată cu privire la pericolul știință fără conștiință. Și pe bună dreptate. Aplicarea utopiei cyborg are numeroase implicații nu numai strict biologice, dar și psihologice, filozofice și spirituale.

În 2021, Gill Haddow, profesor de sociologie a medicinei și a tehnologiei la University of Edinburgh, folosind o serie de metode din științele sociale și bazându-se pe sociologia corpului, biomedicină și tehnologie, a descoperit că indivizii au o preferință foarte clară pentru organele umane, și nu pentru cele non-umane. Haddow sugerează că interiorul corpului nostru poate fi mai important pentru simțul nostru de identitate decât s-ar fi crezut anterior. Se poate spune că se crează o criză de identitate a secolului 21 printr-o dependență tot mai mare de tehnologii cibernetice[36]determinată de o adevărată mutație antropologică[37].

„Idealul de hibridizare a omului și a mașinii este acum întruchipat în suprapunerea permanentă a realului și a virtualului, precum și în confuzia dintre lumile noastre interioare și exterioare datorită internetului și promisiunilor manipulatoare ale biogeneticii” scria Ariel Kyrou, în 2011[38]. Sophie Mandelsohn este mai tranșantă: „Utopia cyborg poate duce la dorința de a se bucura de puterea proprie fără reținere, chiar și în detrimentul propriei umanități. Într-adevăr, omul este atunci conceput ca o monadă abstractă, atotputernică în dorințele sale, capabilă să se instituie ca persoană sau ca lucru prin folosirea puterilor științei fără constrângere și în afara legii”[39].

Filozofii nu au rămas în afara dezbaterilor. Într-o convorbire cu John Horgan, filosoafa Susan Schneider cântărește avantajele și dezavantajele îmbunătățirii tehnologice radicale. „În primul rând, pentru a înțelege dacă este înțelept să îmbunătățiți în aceste moduri radicale, trebuie mai întâi să înțelegeți ce și cine sunteți. Filosofii au dezbătut de multă vreme natura sinelui și a minții și este suficient să spunem că există multe dezacorduri filozofice. De exemplu, dacă sinele sau mintea depind în mod intim de faptul că aveți un creier care funcționează bine, dacă înlocuiți prea mult din creier cu microcipuri, vă veți sinucide la un moment dat! Asta nu este o îmbunătățire. Eu numesc acest fenomen „exod de creiere”. O a doua preocupare implică natura conștiinței. Observați că de-a lungul vieții voastre de veghe și chiar și atunci când visați, întotdeauna se simte ca ceva să fii tu. În acest moment, ai senzații corporale, auzi zgomot de fundal, vezi cuvintele de pe pagină. Aveți experiență conștientă. Filosofii au privit mult timp natura conștiinței ca pe un mister. Ei subliniază că nu înțelegem pe deplin de ce toată procesarea informațiilor din creier se simte ca ceva. De asemenea, ei cred că încă nu înțelegem dacă conștiința este unică pentru substratul nostru biologic sau dacă alte substraturi, cum ar fi microcipurile de siliciu, pot fi, de asemenea, un substrat care stă la baza experiențelor conștiente”[40].

La polul opus se plasează Donna Haraway, militantă neo-marxistă și feministă radicală, care predă Studii Feministe la Universitatea din California, foarte aproape de Silicon Valley. Beneficiind de o dublă educație (în zoologie și filozofie) ea a scris în 1985 „A Cyborg Manifesto”, publicat în Socialist Review (SUA). Donna Haraway ia act de situația paradoxală a omului modern, care cu cât se face „stăpân și posesor” al lumii, cu atât devine mai străin de ea. Haraway respinge limitele rigide, care separă „omul” de „animal” și „omul” de „mașină”. Ea scrie: „Cyborgul nu visează la comunitate după modelul familiei organice, de data aceasta fără proiectul oedipal. Cyborgul nu ar recunoaște Grădina Edenului, nu este făcută din noroi și nu poate visa să se întoarcă în praf”. Manifestul Cyborg este, de asemenea, un text important în istoria feminismului radical, ce tratează identitatea sexuală și noțiunea de identitate. Donna Haraway vede prin cyborg calea de a elimina diferențele (inclusiv cele biologice) dintre femei și bărbați[41].

În concluzie, cyborgul a depășit sfera ficțiunii și constituie o realitate a lumii medicale. Problema majoră pentru omenire este extinderea tehnologiilor cyborg în alte domenii, cu o lipsă de transparență evidentă, fără dezbateri și fără un control strict constituie, în opinia mea, o cale periculoasă.

P.S.1. Kevin Warwick, este considerat de mulți a fi primul cyborg din lume. I s-a implantatun dispozitivcare i-a permis să controleze o mână robotică prin semnalele creierului său de oriunde din lume.

P.S.2. Talos, omul de metal, care păzea insula Creta, apare pentru prima dată în scrierile lui Hesiod, din jurul anului 700 î.Hr. A fost construit din bronz de Hephaistos, cu singură venă, care pornea de la gât și cobora până la glezne. Potrivit autorului grec antic Apollonius Rhodius, Talos a fost un cadou de la Zeus pentru prințesă feniciană Europa – pentru a o proteja. Aceasta l-a dăruit ulterior fiului ei, regelui Minos.

————————————————-

Clynes M., Kline,S.N., Cyborgs and Space, Astronautics,13, September ,1960 , 26–27, 74–75. https://web.mit.edu/digitalapollo/Documents/Chapter1/cyborgs.pdf

Merriam-Webster Dictionary:Cyborg

https://www.merriam-webster.com/dictionary/cyborg , Accesat pe 2o iunie 2023

3.Warwick, K,. Cyborgs, Encyclopedia of Applied Ethics, Second Edition, Ruth Chadwick Editor, San Diego, Academic Press; 2012

The International Encyclopedia of the Social & Behavioral Sciences, Neil J. Smelser,Paul B. Baltes ed. Elsevier, 2001

Heudin, Jean-Claude. ,Demain, tous cyborgs?, L’Autre, le semblable, le différent,René Frydman éd,.Presses Universitaires de France, 2014, pp. 115-125.

Fox, Stephen, Cyborgs, Robots and Society: Implications for the Future of Society from Human Enhancement with In-The-Body Technologies, Technologies, 2018, 6 (2), 50; https://doi.org/10.3390/technologies6020050

Heudin, Jean Claude, Tous les cyborgs demain?, Territoire en mouvement -revue de géographie et d’aménagement [En ligne], 12 | 2012,pp.46-55, consultat pe 12 iunie 2023. URL : http://journals.openedition.org/tem/1469 ; DOI : https://doi.org/10.4000/tem.1469

Damour, F. Le cyborg est-il notre avenir?.Études, 2009,411, 475-484. https://doi.org/10.3917/etu.115.0475

Quigley M, Ayihongbe S. Everyday Cyborgs: On Integrated Persons and Integrated Goods. Med Law Rev. 2018 May 1;26(2):276-308. doi: 10.1093/medlaw/fwy003. PMID: 29481676; PMCID: PMC5963303

Meyer B, Asbrock F. Disabled or Cyborg? How Bionics Affect Stereotypes Toward People With Physical Disabilities. Front Psychol. 2018 Nov 20;9:2251. doi: 10.3389/fpsyg.2018.02251. PMID: 30515121; PMCID: PMC6256064.

Heidi Pedersen, S. Söderström Creating cyborgs in a socially constructed understanding of disability and assistive technology use, Disability & Society ,06 febr. 2023,pp. 1-23 https://doi.org/10.1080/09687599.2023.2173051

Gorgey AS. Robotic exoskeletons: The current pros and cons. World J Orthop. 2018 Sep 18;9(9):112-119. doi: 10.5312/wjo.v9.i9.112. PMID: 30254967; PMCID: PMC6153133.

Palermo AE, Maher JL, Baunsgaard CB, Nash MS. Clinician-Focused Overview of Bionic Exoskeleton Use After Spinal Cord Injury. Top Spinal Cord Inj Rehabil. 2017 Summer;23(3):234-244. doi: 10.1310/sci2303-234. PMID: 29339899; PMCID: PMC5562031.

Lora-Millan JS, Moreno JC, Rocon E. Coordination Between Partial Robotic Exoskeletons and Human Gait: A Comprehensive Review on Control Strategies. Front Bioeng Biotechnol. 2022 May 25;10:842294. doi: 10.3389/fbioe.2022.842294. PMID: 35694226; PMCID: PMC9174608.

Siviy, C., Baker, L.M., Quinlivan, B.T. et al. Opportunities and challenges in the development of exoskeletons for locomotor assistance. Nat. Biomed. Eng 7, 456–472 (2023). https://doi.org/10.1038/s41551-022-00984-1

Bumbaširević M, Lesic A, Palibrk T, Milovanovic D, Zoka M, Kravić-Stevović T, Raspopovic S. The current state of bionic limbs from the surgeon’s viewpoint. EFORT Open Rev. 2020 Feb 26;5(2):65-72. doi: 10.1302/2058-5241.5.180038. PMID: 32175092; PMCID: PMC7047902.

Aman M, Festin C, Sporer ME, Gstoettner C, Prahm C, Bergmeister KD, Aszmann OC. Bionic reconstruction: Restoration of extremity function with osseointegrated and mind-controlled prostheses. Wien Klin Wochenschr. 2019 Dec;131(23-24):599-607. doi: 10.1007/s00508-019-1518-1. Epub 2019 Jun 14. PMID: 31201567; PMCID: PMC6908564.

Mastinu E, Doguet P, Botquin Y, Hakansson B, Ortiz-Catalan M. Embedded System for Prosthetic Control Using Implanted Neuromuscular Interfaces Accessed Via an Osseointegrated Implant. IEEE Trans Biomed Circuits Syst. 2017 Aug;11(4):867-877. doi: 10.1109/TBCAS.2017.2694710. Epub 2017 May 23. PMID: 28541915.

Stevens PM, Rheinstein J, Wurdeman SR. Prosthetic Foot Selection for Individuals with Lower-Limb Amputation: A Clinical Practice Guideline. J Prosthet Orthot. 2018 Oct;30(4):175-180. doi: 10.1097/JPO.0000000000000181. Epub 2018 Sep 13. PMID: 30473606; PMCID: PMC6221375.

Frossard,L., Conforto,S., Aszmann, O.C., Editorial: Bionics limb prostheses: Advances in clinical and prosthetic care,Front. Rehabil. Sci.,Volume 3 /2022 |https://doi.org/10.3389/fresc.2022.950481

Mills JO, Jalil A, Stanga PE. Electronic retinal implants and artificial vision: journey and present. Eye (Lond). 2017 Oct;31(10):1383-1398. doi: 10.1038/eye.2017.65. Epub 2017 May 26. PMID: 28548648; PMCID: PMC5639190.

Bloch E, Luo Y, da Cruz L. Advances in retinal prosthesis systems. Ther Adv Ophthalmol. 2019 Jan 17;11:2515841418817501. doi: 10.1177/2515841418817501. PMID: 30729233; PMCID: PMC6350159

Pragya Kosta, Kyle Loizos, Gianluca Lazzi, Stimulus waveform design for decreasing charge and increasing stimulation selectivity in retinal prostheses,IET Helthcare Thehnology Letters,vol.7,3/2020, pp.66-71 https://doi.org/10.1049/htl.2019.0115

Allen, Penelope J, Retinal prostheses: Where to from here?, Clinical & Expermental Ophthalmology, 21 May 2021 https://doi.org/10.1111/ceo.13950

Lenarz T. Cochlear implant – state of the art. GMS Curr Top Otorhinolaryngol Head Neck Surg. 2018 Feb 19;16:Doc04. doi: 10.3205/cto000143. PMID: 29503669; PMCID: PMC5818683.

Deep NL, Dowling EM, Jethanamest D, Carlson ML. Cochlear Implantation: An Overview. J Neurol Surg B Skull Base. 2019 Apr;80(2):169-177. doi: 10.1055/s-0038-1669411. Epub 2018 Sep 6. PMID: 30931225; PMCID: PMC6438790.

Wilson BS The cochlear implant and the possibilities for narrowing the remaining gaps between prosthetic and normal hearing. (2018) World Journal of Otolaryngology – Head and Neck Surgery 3 ( 4 ), 200–210. 10.1016/J.wjorl.2017.12.005

Carlyon, R.P., Goehring, T. Cochlear Implant Research and Development in the Twenty-first Century: A Critical Update. JARO22, 481–508 (2021). https://doi.org/10.1007/s10162-021-00811-5

Waldman SA and Terzic A (2011) Bionic technologies transforming the science of healthcare delivery. Clinical and Translational Science 4 ( 2 ), 84–86. 10.1111/j.1752-8062.2011.00271.x

Aman M, Sporer ME, Gstoettner C, Prahm C, Hofer C, Mayr W, Farina D, Aszmann OC. Bionic hand as artificial organ: Current status and future perspectives. Artif Organs. 2019 Feb;43(2):109-118. doi: 10.1111/aor.13422. PMID: 30653695.

Chung JS, Emerson D, Megna D, Arabia FA. Total artificial heart: surgical technique in the patient with normal cardiac anatomy. Ann Cardiothorac Surg. 2020 Mar;9(2):81-88. doi: 10.21037/acs.2020.02.09. PMID: 32309155; PMCID: PMC7160624.

Bennett, Hayley, Rise of the cyborgs: Inside the technology transcending humanity’s biological limits, BBC Science Focus Magazine, 02 July, 2021 https://www.sciencefocus.com/future-technology/cyborgs-transhumans/

Warwick, K., The Cyborg Revolution, Nanoethics, Springer, 2014

Fukuda, Toshio, Cyborg and Bionic Systems, Editorial inCyborg and Bionic Systems: Signposting the Future, Vol. 1, 2020 DOI: 10.34133/2020/1310389

Jecker, Nancy S., Ko,Andrew, Brain-computer interfaces could allow soldiers to control weapons with their thoughts and turn off their fear – but the ethics of neurotechnology lags behind the science, The Conversation, December 2, 2022, https://theconversation.com/brain-computer-interfaces-could-allow-soldiers-to-control-weapons-with-their-thoughts-and-turn-off-their-fear-but-the-ethics-of-neurotechnology-lags-behind-the-science-194017

Haddow G. Embodiment and everyday cyborgs: Technologies that alter subjectivity [Internet]. Manchester (UK): Manchester University Press; 2021. PMID: 34236780.

Borel, Simon, Le cyborg: vers une mutation anthropologique?, Revue du MAUSS, 2013/2 (n 42), p. 119-124. DOI: 10.3917/rdm.042.0119. URL : https://www.cairn.info/revue-du-mauss-2013-2-page-119.htm

Kyrou, Ariel, Nous sommes tous des cyborgs, Multitudes,n.44, printemps 2011, pp. 179-187. https://www.cairn.info/revue-multitudes-2012-1-page-121.htm

Mandelsohn, Sophie, «Cyborg: l’avenir d’une utopie», Essaim, 2001/2 (no8), p. 103-114. DOI: 10.3917/ess.008.0103. URL: https://www.cairn.info/revue-essaim-2001-2-page-103.htm

Horgan, John ,Who Wants to Be a Cyborg? Philosopher Susan Schneider weighs the pros and cons of radical technological enhancement, Scientific American, July 21, 2020. https://www.scientificamerican.com/article/who-wants-to-be-a-cyborg/

https://www.art-emis.ro/stiinta/cyborg-fictiune-sau-realitate

/////////////////////////////////////////

Corvin Lupu: noi dezvăluiri despre Lovitura de Stat din decembrie 1989

https://www.youtube.com/watch?v=X9FdDbOyZi4

////////////////////////////////////////////

Societate fără adevăr

CETATEA APARȚINE OAMENILOR LIBERI!

Valorile fundamentale ale societății democratice sunt:

✔libertatea

✔ egalitatea/echitatea

✔ și solidaritatea.

Ele alcătuiesc o veritabilă busolă pentru formularea și concretizarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor într-un stat democrat.

Libertatea nu poate fi definită doar ca lipsa îngrădirilor exercitate de societate și de stat („libertățile negative”), ci conține și dreptul fiecărui om de a se dezvolta și trăi liber („libertățile pozitive”) și de a avea la dispoziție mijloacele necesare realizării acestui deziderat. Singura limitare a libertății decurge din faptul că ea se li cuvine tuturor oamenilor în mod egal. Vorbim așadar despre „libertăți egale„. Drepturile și libertățile bazate pe inechitate socială contravin valorilor democrației sociale.Egalitatea/echitatea se referă la dreptul oamenilor de a-și putea exercita libertatea și de a beneficia de libertățile lor, în egală măsură.

Ca principiu, egalitatea se sprijină pe distribuirea egală a bunurilor și șanselor sociale.

Dacă totuși e necesară o distribuire inegală a bunurilor și șanselor, atunci ea trebuie justificată printr-un un temei negociat și acceptat de societate. Redistribuirea socială este menită să asigure realizarea egalității pe termen lung, atunci când resursele sunt distribuite în mod inegal.

Solidaritatea se referă la liantul social ce face posibilă acțiunea în vederea sprijinului reciproc în comunități.

O societate civilă responsabilă trebuie să controleze și, unde e cazul, să corecteze acțiunile deviante ale statului. O societate civilă nevigilentă pune în pericol însăși statul democratic.Aristotel, în „Politica”, concluzionează „(…) este important ca magistraturile politice să fie îndeplinite pe rând, atunci când puterea este întemeiată pe egalitatea și asemănarea cetățenilor.

(…) Rezultă din acestea că unele constituții care au în vedere în acest fel avantajul public se întâmplă să fie drepte, potrivit dreptății luate în sens absolut, pe când acelea care au «în vedere doar interesul conducătorilor sunt corupte și deviante de la constituțiile drepte», căci ele sunt despotice, pe când cetatea este comunitatea oamenilor liberi.“

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/cedo/page/2/

/////////////////////////////////////////////

Lupta pentru înlocuirea totală a alimentelor naturale cu cele modificate genetic!

Analiza Dr. Joseph Mercola

Dr. Peter Lurie, președintele Centrului pentru Știință în Interesul Public (CSPI) și Beth Ellikidis, vicepreședinte pentru agricultură și mediu la Organizația pentru Inovare în Biotehnologie (BIO), susțin ingineria genetică a alimentelor.

Ambele sunt conectate la Bill Gates și alți Great Resetters care fac eforturi pentru a înlocui toate alimentele naturale cu alimente brevetate, modificate genetic.

BIO, cea mai mare organizație comercială de OMG-uri din lume, reprezintă peste 1.000 de companii de pesticide, farmaceutice și biotehnologii în peste 30 de țări.BIO susține că ingineria genetică este soluția pentru a vindeca, alimenta și hrăni lumea și, în acest scop, face lobby în 15 domenii de politică diferite, inclusiv alimentația, agricultura și politica de îngrijire a sănătății.

În 2004, BIO a lansat BIO Ventures for Global Health (BVGH), o organizație nonprofit care „dezvoltă și gestionează programe în sectoarele cu scop profit și non-profit pentru a accelera cercetarea și dezvoltarea pentru bolile legate de sărăcie”. BVGH a fost lansat cu un grant de start-up de 1 milion de dolari de la Fundația Bill & Melinda Gates.

În 2018, Fundația Bill & Melinda Gates a desființat o subsidiară nonprofit a fundației numită Institutul de Cercetare Medicală Bill & Melinda Gates (Gates MRI), care dezvoltă biotehnologii pentru a aborda problemele de sănătate din țările sărace.

BIO este în parteneriat cu Departamentul Apărării al SUA (DOD), iar DOD finanțează și oferă transferuri de tehnologie în mod specific pentru bolile pe care Gates RMN și BVGH se concentrează: malaria, tuberculoza și Ebola. (!!!)

Într-un articol de opinie din 17 aprilie 2023 din STAT News1, dr. Peter Lurie și Beth Ellikidis susțin ingineria genetică a alimentelor, motivând că „tehnologiile mai noi pot face schimbări foarte țintite la nivelul perechii de bază – o treaptă specifică pe Scara ADN – îmbunătățirea preciziei și reducerea probabilității de „efecte în afara țintei”, în care perechile de baze sunt adăugate sau șterse neintenționat din genom.”

În timp ce ingineria genetică țintită este într-adevăr posibilă, iar tehnologia modernă scade probabilitatea de adăugiri sau ștergeri neintenționate, această precizie nu garantează că nu vor exista efecte adverse.(!!!)

Unul dintre motivele pentru aceasta este că multe gene sunt multifuncționale și pot avea multiple efecte în aval.

Prin modificarea unei singure gene, puteți afecta din neatenție expresia a sute de alte gene.

În plus, multifuncționalitatea genelor este rareori intuitivă.

Așadar, deși poate părea convenabil să modifici genetic vacile fără coarne pentru a preveni rănirea altor vaci și stăpâni de fermă, așa cum sugerează Lurie și Ellikidis, nu se știe ce ar putea face această modificare organelor interne sau căilor biologice.

La rândul său, nu există nicio garanție că efectele în cascadă nu vor modifica nutriția cărnii sau a lactatelor care provin de la acea vacă.

Poate că va fi bine, poate că nu.

Problema este că, de multe ori, ÎN CAZUL ALIMENTELOR MODIFICATE GENETIC, TESTELE DE SIGURANȚĂ SUNT MINIME SAU ABSENTE. (!!!)

Cui îi răspund Lurie și Ellikidis?

Atunci când evaluăm încrederea oamenilor, poate fi util să ne uităm la finanțarea acestora și la diferitele parteneriate.

În cazul lui Lurie și Ellikidis, amândoi sunt în relație cu Bill Gates și alți Great Resetters care fac eforturi pentru a înlocui toate alimentele naturale cu alimente brevetate, modificate genetic.

Lurie – un fost comisar asociat FDA – este președintele Centrului pentru Știință în Interesul Public (CSPI).

În vara anului 2020, Lurie a lansat o campanie cuprinzătoare pentru a scoate Mercola.com din activitate, trimițând Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente și Comisia Federală pentru Comerț după noi, pe baza unor acuzații false.

CSPI este finanțat de Fundația Rockefeller, Rockefeller Family Fund, Bloomberg Philanthropies și alte fundații deținute de miliardar.

Este, de asemenea, parteneriat cu Cornell Alliance for Science, o „inițiativă de comunicare globală” a cărei finanțare principală provine de la Fundația Bill & Melinda Gates.

Greg Jaffe, care conduce proiectul de biotehnologie al CSPI, este, de asemenea, director asociat pentru afaceri juridice la Alliance for Science.

Având în vedere aceste legături, istoria lungă a CSPI de promovare a științei industriei și a propagandei nu este deloc surprinzătoare.

Ei au susținut îndulcitorii artificiali, grăsimile trans, OMG-urile, carnea falsă și mitul cu conținut scăzut de grăsimi.

De asemenea, au subminat în mod activ transparența în eforturile de etichetare.

Ellikidis, între timp, este vicepreședintele agriculturii și mediului la Biotechnology Innovation Organization (BIO).

Ea conduce „politicile și strategiile de acces pe piață pentru secțiunea Agricultură și Mediu a BIO, care include companii membre care dezvoltă și produc tehnologii inovatoare în alimentație și agricultură.”

BIO, cea mai mare organizație comercială de OMG-uri din lume, reprezintă peste 1.000 de companii de pesticide, farmaceutice și biotehnologii din peste 30 de țări, precum și grupuri industriale, instituții academice, centre de biotehnologie de stat și alte organizații conexe.

Potrivit BIO, ingineria genetică este soluția pentru a vindeca, alimenta și hrăni lumea și, în acest scop, are comitete de lobby dedicate influențării a 15 domenii de politică diferite, inclusiv alimentația, agricultura, politica de îngrijire a sănătății, transferul de tehnologie și finanțare.

Potrivit Open Secrets, BIO a cheltuit 13.250.000 de dolari pe lobby pentru…”produse farmaceutice și de sănătate”, în 2022.

Pentru referință, doar Pfizer și grupul de lobby Pharmaceutical Research and Manufacturers of America au cheltuit mai mult.

Cum se pregătește Gates pentru succes

În 2004, BIO a lansat BIO Ventures for Global Health (BVGH), o organizație nonprofit care „dezvoltă și gestionează strategic, programe în sectoarele cu scop profit și non-profit, pentru a accelera cercetarea și dezvoltarea (R&D) pentru bolile legate de sărăcie”.

BVGH a fost lansat cu un grant de start-up de 1 milion de dolari din partea Fundației Bill & Melinda Gates.

În 2005, BVGH a primit încă 5,4 milioane de dolari pentru a extinde rolul industriei biotehnologice în lupta împotriva bolilor neglijate.

Fundația Rockefeller finanțează, de asemenea, grupul.

Înaintăm rapid până în 2018, iar Fundația Bill & Melinda Gates a desființat o filială nonprofit a fundației numită Institutul de Cercetare Medicală Bill & Melinda Gates (Gates MRI).

Gates RMN, finanțat cu un grant de 273 de milioane USD, pe patru ani de la Fundația Gates, se concentrează pe dezvoltarea biotehnologiilor pentru a aborda problemele de sănătate din țările sărace.

Este cel puțin o configurație convenabilă.

Pe de o parte, Gates finanțează cercetarea și dezvoltarea produselor biotehnologice prin Gates MRI, iar pe de altă parte, finanțează accelerarea, coordonarea și gestionarea programelor de biotehnologie privat-publice prin BVGH.

Un domeniu cheie în care BVGH este inserat pentru a gestiona programe private-publice este programul „Cancer Moonshot”, lansat în 2016 de vicepreședintele de atunci Joe Biden. Biden a „reaprins” și a evidențiat programul în 2022.

După cum se raportează într-o fișă informativă a Casei Albe:

„Colaborând cu partenerii African Access Initiative (AAI), BIO Ventures for Global Health (BVGH) va implementa proiecte de cercetare a cancerului care sunt determinate și conduse de oncologi africani și desfășurate în colaborare cu experți americani în cancer.

Prin programul său African Consortium for Cancer Clinical Trials (AC3T), BVGH va facilita cinci proiecte de cercetare, va dezvolta capacitatea de a efectua cercetări clinice riguroase în 50 de locații africane, va promova interesele de cercetare ale investigatorilor primari africani pe platforma AC3T și va coordona punerea în aplicare a studiilor clinice observaționale.

Pe lângă construirea capacității de cercetare a site-urilor AC3T, BVGH va mapa calea de reglementare în cinci țări AAI.

Toate studiile clinice care implică medicamente pentru cancer vor include dezvoltarea de căi de acces pe piață de către BVGH.”

Gates RMN, la rândul său, intenționează să „aplice o nouă înțelegere a sistemului imunitar uman învățată din cercetarea cancerului pentru a preveni bolile infecțioase.”

În mod convenabil, el are calea interioară pentru toate acestea prin intermediul BVGH. (!!!!!!!) „

P.S.: Articolul a fost arhivat de Mercola. Nu mai poate fi vizualizat.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/

//////////////////////////////////////////

Un profesor român DEZVĂLUIE identitatea reală a celor nouă agenți străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu

Un interviu de excepție realizat de Ziaristi Online.ro. Autor Mircea Canţăr

Reporter: Ai publicat multe lucrări despre Eminescu. Ai şi polemizat cu mulţi intelectuali de azi, de la numărul anti-Eminescu din „Dilema”, până la textul tău din „Tribuna” (Eminescu. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României) – care a devenit nod de „scandal” literar. Vreau să te întreb: de ce este Eminescu atât de viu? Fiindcă a fost ucis, aşa cum reiese din documentele pe care le-ai publicat în cele peste 20 de volume din „Codul invers”? C.B.: Împotriva noneminescologilor de la „Dilema” am scris un text intitulat „Apărarea lui Eminescu”, chiar în ziua în care a apărut revista lui Andrei Pleşu. Azi aş zice că am fost exagerat de blând cu ipochimenii aceia, mulţi dintre ei dovedindu-se simpli metalambanişti. Ce este un metalambanist? Ce să fie, un hoţ de texte, adică un plagiator. Referitor la textul din „Tribuna”, au scris obrăznicii scurte tot felul de necalificaţi în Eminescu, începând de la academicianul Manolescu şi sfârşind cu un tocomer idepingibil, al cărui nume îmi scapă în acest moment.

Ca să fie clar un lucru, eu nu vreau să demonstrez nimic, nici să conving pe cineva de o anumită imagine sau realitate. Fiindcă, vorba lui Dostoievki, omul e prost, cumplit de prost.

Am publicat poate 1000 de pagini de documente din arhivele secrete de la Viena. Ştiu manuscrisele lui Eminescu pe de rost, şi viaţa lui pe zile (şi când se poate pe ore şi minute). Pentru 28 iunie 1883 ştiu şi mersul trenurilor şi buletinul meteorologic, chiar preţul trăsurilor din Bucureşti. Am studiat şi ciornele tratatului secret cu Austro-Ungaria. Ştiu câte linguri şi furculiţe avea familia Hohenzollern (în 1866; chiar există un inventar). Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret (veselă de aur).Am publicat în facsimil color, la Editura Revers din Craiova, cele două dosare de interdicţie ale lui Eminescu şi Autopsia lui Eminescu scrisă de mâna lui Suţu, dar nesemnată. Autopsia ne va demonstra definitiv că EMINESCU NU A AVUT SIFILIS şi că a fost tratat greşit cu mercur, morfină şi altele. În curând voi aduce de la Viena fotografii şi documente care vor face linişte definitivă.

Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc. De ce nimeni nu spune că Eminescu a studiat caldeana cu marele profesor Petermann? De ce uită detractorii lui Eminescu faptul că geniul nostru a avut la Viena şi Berlin mari profesori evrei? Eu am publicat în Biblioteca Eminescu aproape toate cursurile pe care Eminescu le-a urmat la Viena şi Berlin cu o seamă de celebri profesori de origine evreiască. Detractorii lui Eminescu uită lucrurile esenţiale fiindcă de fapt nu le ştiu. Adevărata gândire a lui Eminescu este în ontologia poetică din poemele şi prozele sale.De ce nu arată detractorii săi (nişte analfabeţi, în fond) paginile geniale din Luceafărul (Caballa Lucis), Sărmanul Dionis (maestrul Ruben este evreu), Memento mori (strălucitele versuri despre Israel)? În articolele politice Eminescu a scris despre câţiva escroci financiari, nu despre Iisus Hristos şi consubstanţiala evreitate. Voi publica o lucrare complicată şi voi sta de vorbă cu adevărata elită evreiască, pentru a stinge această falsă problemă care este neproductivă din toate punctele şi nepunctele de vedere.

Înnebunirea şi uciderea nihilistului Mihai Eminescu este un lucru complicat şi nu degeaba am avut nevoie de peste 20 de volume de Codul invers, care se va sfârşi pe la volumul 33.Doctorul Tălăşescu este acela care a avut în mână creierul lui Eminescu (şi nu Gheorghe Marinescu) şi el este cel care scrie în 1912 că vede aici o ţeastă zdrobită de o mână criminală. Dacă nu ar fi fost astfel, Maiorescu ar fi reacţionat fiindcă trăia.

Sursă interviu: ZiaristiOnline.ro

///////////////////////////////////////////

Este Vladimir Putin omul globaliștilor?

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

În spațiul public din România au apărut unele păreri, exprimate timid și fără prea multe argumentații în afara câtorva poze, că președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi omul globaliștilor și al jidănimii din S.U.A., cei care sunt mai marii „Lumii Occidentale”, lume de care am fost și noi agățați, după „Acordul de la Malta” și evenimentele din decembrie 1989. La propunerea unei cititoare – doamna Caroline Gunderode – jurnalistul Sterie Ciumetti i-a adresat profesorului Corvin Lupu întrebarea: „Este Vladimir Putin omul globaliștilor ?”. Redăm comentariul domnului profesor Corvin Lupu:

Am auzit și eu la anumite persoane această părere. Formularea acestei păreri se justifică prin prisma unor pași pe care Vladimir Putin i-a făcut în perioada ascensiunii sale profesionale și politice și în prima parte a carierei lui, în timpul secretarului general al PCUS, Mihail Gorbaciov și al președintelui Federației Ruse, Boris Elțîn. Acești doi conducători s-au confruntat cu dificultăți politice, sociale și economice, datorită cărora au cedat mult din suveranitatea Uniunii Sovietice/Federației Ruse și au promovat o politică de apropiere exagerată față de Occident, care a permis acestuia să penetreze viața economică și apoi și pe cea politică din Rusia și să erodeze puterea acestei țări din interior. Mihail Gorbaciov a făcut o serie de experiențe social-economice falimentare, încercând să introducă în societatea sovietică modele de tip vest-european care nu sunt deloc potrivite mentalităților slavilor și nici popoarelor asiatice din componența fostei Uniuni Sovietice. Interzicerea consumului de alcool (care se dovedise total ineficientă și în S.U.A.), „Glasnost” și „Perestroica”, precum și alte măsuri au agravat criza social-economică a țării.

În acest timp, al anilor 1985-1999, Rusia s-a globalizat într-o măsură destul de mare. Corupția a explodat și au apărut oligarhii economiei rusești, care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Interesant este că, precum și în alte părți ale lumii, majoritatea lor zdrobitoare erau kazaro-evrei, sau persoane din anturajul acestora. Oligarhii au ajuns foarte influenți, încât au ajuns să controleze nu numai cea mai mare parte din economia Rusiei, ci și viața politică și administrația.

Președintele alcoolic Boris Elțîn a ajuns prizonierul din Kremlin al acestor oligarhi. Rusia a fost îndatorată cu sume uriașe și plătea dobânzi grele bancherilor kazaro-evrei din S.U.A.. Cu cât îi era Uniunii Sovietice/Rusiei mai rău, cu atât era ea mai lăudată în mass-media din Occident, lăudați fiind mai ales cei doi conducători amintiți, pe care Vladimir Putin avea să-i numească, în anul 2014, ca fiind „doi trădători”.

În acest context social-politic, după revenirea din misiunea în Germania, în 1989, și-a început Vladimir Putin marea ascensiune în carieră: viceprimar al orașului-colos Sankt-Petersburg, șef al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, prim-ministru al Federației Ruse și apoi președinte al țării. Această ascensiune fulminantă a trebuit să se deruleze în condițiile concrete de atunci din Rusia. El a avut nevoie de sprijinul unui mare număr de oameni foarte influenți din conducerea politică a țării, din administrația centrală, din rândul marilor oligarhi kazaro-evrei, din armată și, mai ales, de la vârful serviciilor secrete ale Rusiei. Putin a trebuit să se facă „frate cu mulți draci”, până a ajuns la vârful conducerii Rusiei.

Ca urmare, Vladimir Putin a trebuit să obțină sprijinul la care m-am referit, acționând ca parte a sistemului oligarhic de model kazaro-evreesc occidental. Cu sprijinul unor colaboratori și naționaliști ruși din F.S.B., el a fost ajutat să obțină sprijinul la care ne referim, culminând cu influențarea inclusiv a fostului președinte Boris Elțîn de a-l sprijini. Pentru această perioadă de timp, se justifică afirmația că Putin a fost „omul oligarhiei globaliste evreiești”.

Imediat după ajungerea la putere, în paralel cu promovarea unei echipe proprii, Putin a început un lung drum de refacere a suveranității naționale și a autorității conducerii centrale a Federație Ruse, grav afectată în timpul lui Mihail Gorbaciov și a lui Boris Elțân. Occidentul și oligarhia kazaro-evreiască au simțit repede că Vladimir Putin este un adversar al supunerii Rusiei față de Occident, fapt pe care președintele Bill Clinton i l-a spus drept în față lui Boris Elțân, sub formă de reproș, încă din anul 2000, când președintele american a vizitat Rusia, în ultimul său an de mandat prezidențial.

Unii analiști foarte atenți la ceea ce s-a întâmplat, au considerat că nu a fost întâmplătoare nici escaladarea celui de al doilea război al cecenilor împotriva Rusiei, din primii ani în care Putin a condus Rusia. Cecenii au fost susținuți de state musulmane, inclusiv de Arabia Saudită, care pe atunci era un aliat al SUA. Cât timp Vladimir Putin a avut mari probleme cu cecenii, proiectele sale suveraniste, antiglobaliste și împotriva oligarhilor au avansat încet. În Cecenia, președintele Rusiei a acționat foarte dur pe front și, în paralel, cu multă diplomație și persuasiune, a reușit să-și apropie familia Kadîrov (tatăl și fiul), cea mai influentă familie din Cecenia, a pacificat Caucazul de Nord, a încheiat războiul, a dat drepturi cecenilor, a finanțat refacerea Ceceniei și a făcut din Cecenia și din Kadîrov fiul, actualul conducător al cecenilor, niște aliați fideli.

De 23 de ani, neîntrerupt, cu multă abilitate, președintele Vladimir Putin și colectivul de conducere colectivă al Rusiei, format din etnici ruși, a dus un război surd, dar dur, împotriva oligarhilor kazaro-evrei. El a început acest război și l-a continuat multă vreme dând impresia că el nu este împotriva sistemului oligarhic, pe care l-ar agrea de fapt, ci că el are niște dispute și conflicte personale cu unii oligarhi, care au ajuns în pușcării, „s-au sinucis”, au fugit din Rusia etc. Înlăturarea oligarhilor s-a făcut individual, unul câte unul.

Multă vreme Vladimir Putin a jucat dublu, în drumul său perseverent pentru a deglobaliza Rusia și a o elibera de sub controlul economic și social-politic al oligarhilor kazaro-evrei.

Declanșarea operațiunilor militare ruse din Ucraina, în 24 februarie 2022, despre care Vladimir Putin a spus că sunt doar o etapă din cadrul unui proiect mult mai vast, a însemnat atacul final al statului rus asupra oligarhilor. Am mai arătat acest lucru. În prima săptămână de război, când valoarea rublei s-a înjumătățit, când bursa din Moscova s-a prăbușit și când valoarea acțiunilor companiilor oligarhilor ruși, listate la bursa din Moscova și la burse din întreaga lume, s-au prăbușit de asemenea, guvernul Rusiei, care a anticipat/premeditat/ conștientizat ceea ce se va întâmpla, s-a mișcat imediat și a cumpărat toate acțiunile prăbușite, deposedând oligarhii de o foarte mare parte din companiile lor, în ansamblu, sau parțial, din acțiunile companiilor lor.

În paralel, a fost declanșată o operațiune împotriva acestor oligarhi. Președintele Putin a ținut în luna martie 2022 un discurs foarte dur împotriva lor, de data aceasta împotriva tuturor oligarhilor și împotriva sistemului oligarhic în ansamblu. Concomitent, în Occident, unele guverne au profitat de situația grea a oligarhilor și le-au blocat/confiscat conturi, le-au confiscat iahturi, vile și alte proprietăți.

O serie de oligarhi, într-un mod greu de înțeles, „s-au îmbolnăvit de deces”. Dintre numeroșii oligarhi care au murit după începerea războiului din Ucraina, eu am reținut câteva cazuri, foarte suspecte, prezentate și de presa din România. Iată opt dintre ele.

Președintele „Lukoil”, Ravil Maganov, a murit la începutul lunii septembrie 2022, după ce a căzut pe fereastra unui spital din Moscova, potrivit agenției de știri de stat ruse TASS.

Un alt oligarh, manager de top „Lukoil”, Alexander Subbotin, a fost găsit mort în luna mai în pivnița casei unui șaman din Mîtişci, regiunea Moscovei. Proprietarul locuinței a declarat anchetatorilor că omul de afaceri a ajuns la el într-o stare severă de intoxicație cu alcool și droguri. Cadavrul fostului director al „Lukoil” a fost găsit într-o cameră folosită pentru ritualuri voodoo jamaicane.

În primul dintre decesele raportate anul acesta, un director executiv de la Gazprom, Leonid Shulman, a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninsky, lângă Sankt-Petersburg, pe 30 ianuarie 2022, potrivit publicației de stat ruse RIA Novosti.

Alexander Tyulakov, director în cadrul „Gazprom”, a fost descoperit mort în garajul său pe 25 februarie, potrivit „Novaya Gazeta”, un ziar independent rus, care menționa că el s-ar fi sinucis.

Vladislav Avayev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova pe 18 aprilie 2022, potrivit TASS.

Doar o zi mai târziu, pe 19 aprilie, Serghei Protosenia, un fost director la producătorul de gaze Novatek, care este parțial deținut de Gazprom, a fost găsit mort la locuința sa din Lloret de Mar, o stațiune mediteraneană de lângă Barcelona. Cadavrele soției și ale fiicei sale, care prezentau semne că au suferit violențe, au fost găsite în locuința de lux a familiei, în timp ce cadavrul lui Protosenia a fost găsit spânzurat în grădină.

Mihail Watford, un miliardar rus de petrol și gaze născut în Ucraina, a fost găsit mort în casa sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie 2022.

Un alt om de afaceri rus, Vasily Melnikov, a fost găsit mort, alături de familia sa, la Nijni Novgorod, potrivit ziarului rus „Kommersant”. Melnikov deținea MedStom, o companie de consumabile medicale. Ei au fost găsiți înjunghiați mortal pe 23 martie.

În ultima vreme și cu deosebire după declanșarea operațiunilor militare, discursul lui Vladimir Putin este unul naționalist-suveranist, nedisimulat, iar Rusia a rupt-o cu globalismul, pe care nu mai vrea să-l accepte sub nici o formă. Acest pas uriaș nu putea fi făcut de la începutul domniei sale, din 1999. A fost nevoie de un drum lung și anevoios. Globaliștii au țesut o pânză de păianjen întinsă care a cuprins și Rusia. Războiul este acum unul cald, după care ne așteptăm la un război rece mai dur decât cel din perioada 1946-1989.

După cum este bine cunoscut, o parte a datoriei acumulată de Ucraina, în cea mai mare oparte după anul 2014, în timpul președinților kazaro-evrei Poroșenko și Zelensky, a fost preluată de Grupul de Investiții Financiare „Franklin Templeton”, care aparține familiei Rothschild, cea mai bogată și mai influentă familie kazaro-evreiască de pe Glob. În schimbul preluării acestei părți din datoria Ucrainei, familia Rotschild a primit toate activele statului ucrainean: fabrici, uzine, șantiere navale, companii de toate felurile, terenuri agricole foarte mănoase etc. Artileria rusă a bombardat o mare din ele și, se pare, continuă să distrugă active ale familiei Rothschild. Astfel, președintele Vladimir Putin este fără îndoială cel mai mare inamic al kazaro-evreimii din SUA. În aceste condiții, a-l suspecta pe Vladimir Putin de a fi „unealta” kazaro-evreimii globaliste este, fără îndoială, o eroare de fond.

Pe de altă parte, Putin este un om cerebral, care nu gândește cu sufletul, ci cu mintea. Indiferent de situație, de adversitatea lui cu globaliștii, de războiul actual per care îl poartă contra a 40 de țări, Rusia și Putin, iar după Putin următorul președinte de la Kremlin, trebuie să coopereze cu SUA și Marea Britanie, cu puterile învingătoare din al doilea război mondial, alături de care s-au semnat toate tratatele care sunt astăzi în vigoare și care stabilesc organizarea lumii de astăzi: tratatul de pace, tratatele secrete, sferele de influență, O.N.U., Consiliul de Securitate, Actul Final al O.S.C.E. din 1975, care le revalida pe precedentele.

Dacă aceste tratate nu mai sunt recunoscute de marile puteri, așa cum S.U.A. și N.A.T.O. nu au mai vrut să recunoască unele angajamente pe care și le-au luat față de Rusia, atunci toată arhitectura clădită după al doilea război mondial se năruiește și omenirea intră într-o mare anarhie, iar războiul actual, pe care Papa de la Roma l-a numit „Al Treilea Război Mondial”, se va extinde peste tot.

În acești 23 de ani de conducere a Rusiei, încet, încet, Vladimir Putin s-a înconjurat cu tot mai mulți etnici ruși, cărora le-a dat tot mai multă influență, în dauna influenței oligarhilor. Astăzi, conducerea colectivă a Rusiei, Siloviki (Cиловики́ – „cei puternici” – ) cum este ea numită, cuprinde etnici ruși foarte influenți. Cei mai importanți sunt Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Nikolai Patrușev, Serghei Narîșkin, Iuri Borisov, Serghei Shoigu, Dmitri Rogozin, Vitali Gherasimov, Alexander Borotnikov, Viaceslav Volodin, Mihail Vladimirovici Mișuștin, Serghei Lavrov. Deci, fără kazaro-evrei.

Desigur că au o influență importantă și alții, cum ar fi Patriarhul Chiril sau liderul Ceceniei, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, sau guvernatori importanți ai provinciilor bogate. În guvern, administrația prezidențială și în Duma de stat mai sunt și alte persoane cu oarecare influență, de alte etnii, inclusiv evrei, dar decizia majoră este luată de etnicii ruși, în frunte cu „Siloviki”. (Силовики – Agenția de aplicare a legii din Rusia modernă)

Astăzi, regimul politic din Federația Rusă este un regim politic naționalist-suveranist. Din această cauză, globaliștii kazaro-evrei de pe Wall Street luptă cu atâta înverșunare împotriva Rusiei, mobilizând în această direcție nu mai puțin de 40 de țări, toate implicate într-un fel sau altul în acest război, în ciuda faptului că au fost obligate să impună Rusiei o serie de sancțiuni, care s-au întors toate împotriva lor înșile.

Fiindcă am răspuns pe scurt la această întrebare, domnule Sterie Ciumetti, v-aș spune și o constatare și uimire în același timp, a mea personală. Am întâlnit oameni care sunt patrioți români, naționaliști, susținători ai modelului politic suveranist, chiar adversari ai politicii anti-naționale practicată de regimul euro-atlantic și de birocrații de la Bruxelles și slugile lor din România, în frunte cu președintele Johannis, care, legat de războiul din Ucraina, susțin tabăra kazaro-evreiască, sunt adversari ai naționaliștilor ruși, confundă Rusia naționalistă de astăzi cu Uniunea Sovietică judeo-bolșevică și și-ar dori ca Rusia să fie înfrântă. Acesta este semnul că încă o parte a opiniei publice românești nu a înțeles foarte bine evoluțiile politice internaționale și faptul că războiul actual între suveranism și globalism este unul real și „pe viață și pe moarte”.

În ceea ce mă privește, ca cercetător al istoriei, nu pot să fiu un susținător al kazaro-evreimii internaționale, cea care a făcut și face și astăzi poporului român foarte mult rău. Sufletește, nu pot să-i susțin pe kazaro-evrei în nici o situație. În ceea ce privește analiza, aceasta o fac la rece, fără să țin cont nici măcar de propriile mele sentimente personale, care nu au legătură cu știința politică, cu studiile de securitate sau cu relațiile internaționale[1].

Mulțumiri pentru comentariu și sper că aveți dreptate. Informațiile oferite dau de gândit, în special seria de „accidente” pe care le-au suferit alogenii oligarhi din Rusia (Sterie Ciumetti).

[1] Sursa – https://www.incorectpolitic.com/intrebarea-zilei-cu-profesorul-corvin-lupu-este-vladimir-putin-omul-globalistilor/ – 12 octombrie 2022

/////////////////////////////////////////////

Shakespeare și Eminescu – Titani ai tuturor timpurilor (3)

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio

„De-ași fi trăit când tu trăiai pe lume,/ te-ași fi iubit atât cât te iubesc ,/ căci tot ce simt, – tot ție-ți mulțumesc:/ Tu mi-ai deschis a ochilor lumină,/ m-ai învățat ca lumea s-o citesc…” (Mihai Eminescu)

Poezia, proza, drama, comedia, tragedia, permit celui hărăzit Artei, creației spirituale, după modelul nemuritorilor antici, să transmită semenilor din Patria lor și-a altor popoare tot ceea ce vede, ceea ce simte, ceea ce gândește, adică: Adevărul în toată goliciunea plinătății sale!După ce trec prin oglinda sufletului lor, celebrele nume aureolate de legendă, caută corespondenți sau aleg personaje cu asemănări ale anticilor, ale celor hărăziți, îngemănând astfel cuvântul și sunetul – frați muritori și nemuritori totodată.

Din claritatea deplină a situațiilor, din descrieri ale naturii, comparații, metafore, din claritatea caracterizării personajelor, privite sub toate unghiurile de reflecție, reiese ascuțimea simțului de observație al regalului William în viața oamenilor, în curgerea lor telurică, sacră, cotidiană.

Viața geniilor, existența lor, flacăra spiritului lor profetic a fost dată de Sus, aprinsă serafic pentru a arde, a lumina viața conaționalilor lor întru comuniune cu Dumnezeu și Sfinții cerului. Numind obiectul, botezându-l, punându-i nume, Omul îl năștea și îl nășea astfel încât cuvântul făcea cununia între autor (naș) și lucruri, ca o înrudire, ca o blagoslovenie, ca o iubire.

Iubirea frumoșilor îndrăgostiți ai zeului Cupidon, Romeo și Julieta seamănă cu pogorârea unei aurore care le aprinde inimile, contopindu-i într-o singură ființă, într-o plinire a extazului, într-o străfulgerare a paradisului, încântându-i să-și jure amorul pe orice existență în cer și pe pământ: pe inimă, pe zi, pe noapte, pe lună, pe soare, pe chip, pe flori, pe pomi, pe altar, pe suflet…

Romeo: „Copilă, jur pe sfânta lună care/ Chenar de-argint pe vârf de pomi brodează…” Julieta: „O, nu jura pe luna-nșelătoare,/ Ce-și schimbă discu-n fiecare lună,/ Nu vreau să fii și tu din cei ce mint…”

Romeo: „Pe ce să jur dar?”

Julieta: „Nu jura de loc!/ Sau jură doar pe nobilul tău suflet!/ Pe sfântul idol din altarul

Romeo: „O, dacă iubirea…”

Julieta: „Las-, nu jura! Oricâtă-i fericirea/ Pe care o simt acuma lângă tine,/ Dar legământul acestei nopți îmi vine/ Prea iute, nu știu cum, prea fără veste,/ Prea ca un fulger care nu mai este…” (W. Shakespeare, Regele Ioan, Comedia Erorilor, Romeo și Julieta, Ed. de Stat pentru Literatură și Artă, București-1955, p. 319).

„În Eminescu nu e dragoste și durere de dragoste”, cum s-a grăbit să gândească poetul Arghezi. În Eminescu este dragoste și iubire de dragoste! Iubirea lui cântă! Dragostea lui cheamă! Trăirile lui povestesc și prevestesc! Înțeleptul nostru Voievod Neagoe Basarab, de-acum prin grația lui Dumnezeu și purtarea de grijă a Arhiepiscopului Calinic de Argeș, canonizat sfânt, spunea în tratatul său de filosofie, că, „Dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii. Atuncea va pricepe omul că nu este departe de Dumnezeu”. (Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, citat de Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, Ed. Humanitas, București-2014).

Eminescu pare o incantație magică. Copleșește ca un mister plin de farmec. Surprinde ca o taină neînțeleasă. E poate cântecul menirii sale prin care au încercat odinioară ispititoarele sirene să-l atragă în mrejele lor pe neînfricatul get Ulise… Un cântec al dragostei eterne. Un geniu ca el, și oricare alt geniu-profet creștin, își jertfește viața pentru a dezvălui oamenilor calea spre adevăr, drumul spre dreptate, cărarea spre lumină, dezvăluind totodată mirajul artei, umanizând într-un fel natura ori naturalizând în sensul artei, oamenii credincioși, binevoitori.

Stăpânind cu ușurință, grație harului: mitul, poezia, filosofia, religia, cosmogonia și multe alte științe și arte a țesut cu măiestrie, brodând miraculos în Arta dramatică chipuri nemuritoare de regi-eroi ori despoți, precum înaintașul său britanic William Shakespeare. Vatra străbună a Daciei Mari, hărăzită primordial de Dumnezeu, oamenilor drepți, viteji, harnici, credincioși, jertfitori, omenoși, înțelepți, iubitori de frumos, de cânt, de datini, de moșie, de creație, de artă, a avut privilegiul divin, ca în seminția fiilor Ei, să se născă prințesa geto-dacă Maria, devenită apoi prin Sf.Duh, Maica Domnului și Crăiasa Cerului și a Pământului.

Totul în Dacia era Armonie, ca o liturghie sacro-profană: pământ și cer, lumină și cânt, câmpii și păsări, mame și dor, bătrâni și legende, bărbați și cetăți, moșie și voievozi, codru și ape. Nu întâmplător genialul Emin a așezat cuvintele drepte, suverane în graiul lui Mircea cel Mare, ca să se cutremure îngâmfatul și păgânul sultan ce venise să-i cotropească Moșia – Patria sfântă: „Eu ? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…/ Și de-aceea tot e mișcă-n țara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este,/ Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;/ N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid/ Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!” (Eminescu, Poezii, Scrisoarea III, Editura pentru Literatură, București-1965). „Că zmeii Daciei/ Ca constelații sângeros-profetici/ Au strălucit în fața Romei vechi. O lume-a tremurat la arătare/ Și marea ș-a-ndoit spumații muri/ Naintea mândrei fulgerări a lor”.

După motto-ul, dangăt de clopot privind autoritatea marilor regi geto-daci, la paternitatea Daciei consființită prin Voia Domnului, ca demnitate suverană și legendară, Eminescu, care avea un cult sacru pentru Dacia, pentru toți mari ei regi, își zugrăvește pe marele Erou-Martir, regele Decebal în ipostaza lui de apărător al patriei, al tradiției, de biruință și de jertfă în fața tăvălugului cotropitor al Romei barbare, ce nu mai contenea să subjuge popoarele și țările lor.

Și pe Decebal Regele-Erou îl găsim una cu Patria sa: cu cerul și pământul, munții și marea, soarele și aerul, fii și fiicele, cu trecutul și prezentul, cu jertfa și izbânda. Cu tot și toate ale Ei.

Decebal

„Auziți auziți, cum inima d-oțel/ A Daciei se zbate cu putere…/ Azi oastea noastră a învins iazigii…/ Popoare-ntregi privesc ca la o stea./ Ieri încă slabi, astăzi se grămădește/ Evul întreg în brațul nostru fier…/ Eu am fost punctul care-n marea lumei/ Cea liniștită m-am mișcat – și marea…/ Marea întreagă s-a mișcat cu mine.-/ Din codri-antici și pustii de gheață/ De sub lumina aurorei boreale/ Și din dumbrăvi de laur, din pustia/ Egipetului vechi, a Libiei ruine,/ Porniți de constelații sângeroase/ Cu mintea-aprinsă de preoți bătrâni,/ Popoarele pornesc în contra Romei…” (Eminescu, Opere Proză. Teatru. Literatură populară, coord. acad. Mihai Cimpoi, Ed. Gunivas, Chișinău, 2008).

Viața geniilor, existența lor, flacăra spiritului lor profetic a fost dată de Sus, aprinsă serafic pentru a arde, a lumina viața conaționalilor lor întru comuniune cu Dumnezeu și Sfinții cerului. Numind obiectul, botezându-l, punându-i nume, Omul îl nășea, îl năștea noii vieți, astfel încât cuvântul făcea cununia între autor (naș) și lucruri, ca o înrudire, ca o blagoslovenie, ca o iubire.

Mihail Eminescu prin clarviziunea sa genială, cu predispoziția lui lirico-filosofică, cu intuițiile lui profetice nu a plăsmuit o cosmogonie anume, pentru a reconstrui, pentru a ne restitui frământătura, aluatul, dospirea, rumenirea Neamului nostru pelasgo-traco-geto-dac, fiindcă tradiția i-a înlesnit țesătura geniului cu vocație metafizico-mistică, unificatoare, de sinteză.

În curtea penitenciarului Aiud, printre miile de întemnițați religios, filosoful creștin-ortodox Petre Țuțea, vorbea asistenței în zdrențele vărgate, în lanțuri și viezurilor atei, despre Hristos, despre Împărăteasa Maria, despre Neamul său eroic-martiric-sfânt, despre profetul Eminescu: „D-le colonel (era vorba de securistul-călău, făcut la apelul de seară al comuniștilor uzurpatori, îndatorați sovieticilor, cărora le-a predat țara, mare ofițer, Gh. Crăciun n.a.), dacă va trebui ca aici, în lanțuri și-n haine vărgate să murim, considerăm că nu noi îi facem o cinste neamului românesc, ci neamul românesc ne-a făcut onoarea de-a muri pentru el” (Dragoș/ Ioana Ursu, Aiudule, Aiudule, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2011).

Originile, care întotdeauna chezășuiesc unitatea, asigură dimensiunea continuității, a dăinuirii! Dochia devine astfel adevăratul geniu tutelar al poporului traco-geto-daco-român! În Eminescu s-a mișcat permanent o lume a esențelor! În profetismul lui s-a aprins și a ars continuu spiritul serafic! În Luceafărul nostru s-a văzut străfulgerarea grandioasă a Trecutului-Prezent-Viitor!

Pe frontispiciul profetismului lui Emin s-au cimentat temelia unei filosofii și stâlpul înțelepciunii! Filosofia i-a înlesnit accesul la înțelepciune, iar aceasta i-a deschis larg porțile cunoașterii. Orice creație de spirit din lume reprezintă o oglindă pentru istoria omenirii: legenda unui trecut, devenind gloria unui prezent, care impune renumele, autoritatea și încântă viitorul.

Bogdan Dragoș

Personajele:

Dragul, Voievod de țară în Maramureș

Sas văru-său; Bogdan, fiul lui Dragul…

Bogdan, prințișorul voievodal în urcușul său către domnie s-a format în datina străbună a geto-dacilor, a maramureșenilor dârzi, a oșenilor înflăcărați și neîngenuncheați, în cultul onoarei, moralei, al pregătirii pentru lupta fizică, al vânătorii, al cunoașteri norodului, în cultul Patriei cu toate frumusețile, binecuvântările, darurile, dorurile și Bogdan (parea I-a).

„Pe când nu erai bolnav mergeam de-a pururi singur/ Adesea rătăcit-am prin munții nalți ai Tissei,/ Pân-unde a lor vârfuri despart apele-n două/ De curge-apoi o parte spre noi spre soare-apune,/ Pe când o altă parte se varsă-n răsărit -/ Spre răsărit adesea îmblat-am zile-ntregi/ Urmând cărarea ceea ce și-au făcut păraie/ Și-am bătut cu ele prin codri vechi și vecinici/ Cărarea-abia îmblată. Adesea cu Siretul, cu Bistrița adesea/ Eu m-am tot dus la vale pe-o luntre ușurică/ Alăturea cu mine având o plasă, arcul…/ Găsii acolo oameni, vorbind aceeași limbă/ Ca și ai noștri. Aflat-am munți cu piscuri nalte/ Așa fel e pe unul căruia-i zic Ceahlăul/ În zile după ploaie cuprinzi cu ochii lumea/ Dac-ăi rotești…Acolo privești în miezul nopții/ Un râu puternic, sprinten curgând spre miazăzi/ Care apoi departe se varsă-n Marea Albastră./ La gura lui departe, pierdută-n zarea zilei/ Vezi o cetate mândră ce-i zic Cetatea-Albă” (Eminescu, Opere, I, Proză, Teatru, op. cit.).

Marele vizionar al Angliterei, al lumii, William Shakespeare s-a urcat profetic deasupra vremii sale, pătrunzându-i realitățile prin geniala intuiție, dând astfel, măsura cugetării sale înaripate. El a portretizat Viața într-o diversitate de forme, după însușirile specifice fiecărui personaj care s-a raportat la împrejurările, evenimentele, momentele, existențele acelor timpuri. Unii dintre biografii genialului poet au găsit în Opera dramaturgului peste 800 de personaje îmbrățișate în mirajul creației sale fără seamăn. „O mare conștiință a vremii” – Nicolae Iorga, cum îl gratula marea eminescolog Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, i-a închinat cca 150 de pagini marelui Shakespeare. (Iorga, Istoria Literaturilor Romantice în Dezvoltarea și Legăturilor lor. Vol. II, Ed. pentru Literatură Universală, București – 1968).

Întotdeauna l-am iubit și-l iubesc pe marele poet-dramaturg, descendent al stirpei traco-celte, prin Opera sa și în mod expres pentru The Merchant of Venice – Neguțătorul din Veneția, scrisă între anii 1596-1597. În Gesta Romanorum (sec. XIII), era deja povestea Neguțătorului din Veneția, care a fost prelucrată un secol mai târziu de Giovanni Fiorentino în culegerea Il Pecorone, iar de Cristopher Marlowe, în Evreul din Malta.

Din vastul material, marele poet a realizat o dramă tulburătoare prin întretăierea celor două planuri dramatice, ce au creat o puternică antiteză, cel al iubirii dintre Bessanio și Porția și cel al tragicului proces dintre Antonio și Shylock

„Basanio, un negustor fără dare de mână din Veneția, îndrăgostit de bogata moștenitoare Portia, îl roagă pe prietenul său Antonio să-i împrumute 3000 de ducați. Întrucât și-a investit banii în corăbii și mărfuri, Antonio apelează la cămătarul Shylock, care i-i dă cerând o livră din carnea trupului său dacă nu-și va plăti datoria la timp. Basanio câștigă bunăvoința tatălui Portiei (alegând din trei lacre pe cea unde se afla portretul ei) și nunta are loc. Dar vasele lui Antonio s-au scufundat și evreul își cere livra. La proces, deghizată ca avocat, Portia îl apără pe Antonio; recunoaște plângerea lui Shylock, dar îl previne să nu verse nici un strop de sânge – sub pedeapsa cu moartea. Ducele Veneției îl iartă pe Shylock cu condiția să se creștineze și să dea o jumătate din averea sa lui Lorenzo, un tânăr care a fugit cu Jessica, fiica lui Shylock. Între timp, sosesc știri despre întoarcerea cu bine a corăbiilor lui Antonio.”(Leon Levițchi, Istoria Literaturii Engleze și Americane, Vol.I, Dacia, Cluj-Napoca, 1985)

Antonio

„Bessanio-al meu, te rog vorbește./ Și dacă lucrul stă – cum însuți stai-/ În aria onoarei, – sigur fii/ Că punga, brațul meu și tot ce am/ Stă tot deschis – la îndemâna ta…

Bessanio

O fată cu avere e-n Belmont./ Frumoasă fată! și, ce-i mai de preț,/ Cu mari virtuți. Din ochii ei, cândva,/ Eu am primit tăcute, dulci solii…

Shylock știa ce hramul de demnitate al creștinului Antonio și încearcă să-și justifice cămătăria, invocând afacerea cu oile a lui Iacob, după sfatul lui Abraham din Biblie.

Antonio

Observi, Bessanio,/ Că diavolul, când vrea, e scripturist!/ Un suflet rău, citind citate sfinte,/ E un viclean cu fața zâmbitoare,/ Un măr plăcut, cu miezul viermănos./ O, dulce chip fățărnicia are!…

Shylock

Signor Antonio, în multe rânduri,/ Și-adesea, pe Rialto, m-ați mustrat/ Că sunt zaraf și cer la bani dobândă…/ Dar eu am dat din umeri și-am răbdat,/ Căci a răbda e scrisa lui Israel…/ Și-această bunătate-o dovedesc:/ Poftiți la un notar și iscăliți/ Sinetul cuvenit – și-această șagă: De nu veți răfui, la timp și loc,/ Cutare și cutare sumă, după/ Cuvântul din sinet, atunci amenda/ Să fie socotită drept un funt/ Din scumpa voastră carne, luat tăiat,/ Din trupu-vă, de unde voi voi…”(William Shakespeare, Richard II, Neguțătorul din Veneția, Iuliu Cezar, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955).

Viața se mulează după caracterul, după ipostaza omului, în funcție de raportarea acestuia față de Creator, față de Neam, față de Patrie, față de Înaintași, față de comunitatea prezentă. Geniul și Opera lui sunt fidelitate și sălășluire întru frumos, întru sublim, întru dor, întru divin! Poeții înfiiați harului Duhului Sfânt, sunt înzestrați, sunt hărăziți să poarte efigia nației lor, ca pe un sacerdoțiul liric, pentru a le consființi destinul existențial al tradiției, al culturii spirituale întru continuitate și dăinuire.

În Getica, marele istoric Vasile Pârvan, privind înspre veacul al VI-lea î.Hr., mărturisea despre strămoșii noștri geți că, „în secolul al VI-lea a. Chr. nu aveau o cultură calitativ inferioară, ci doar formal deosebită de a grecilor (traco-elenilor n.a.).” Tot ce-i deosebea pe anticii frați era că geții noștri trăiau în patriarhat, în viața Satului,în vreme de traco-grecii savurau Cetatea, patriciatul.

Înzestrați de Atotcreatorul cu toate darurile, străbunii noștri pelasgo-traco-scito-geto-dacii aveau o cultură patriarhală, spiritual-religioasă ce cobora din tradiție, deci, din eternitate. „Când un neam sau o cultură încep să coboare din eternitate, ele nu mai pot fi oprite…” (Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, Ed. Humanitas, București-2014, p. 9). Așadar, Neamul și cultura lui merg în eternitate și rămân în eternitate. „Neamul nostru rămâne pentru că și el participă, în felul lui, la eternitatea ființei” (ibid., p. 11).

Așa a rămas Bădița Eminescu în eternitate pentru a ne aminti de neamul nostru și cultura lui.

Bogdan (partea a II-a)

„…Iar despre soare-apune vezi iar un râu puternic/ Pe șapte guri, se zice, vărsându-se în mare, E Dunărea, aproape de gurile-i Chilia./ Într-aste două râuri și între munții negri/ Privești o țară-ntreagă de codri și de dealuri;/ Din văi cu râuri line din codri fără capăt/ Vezi turme fără număr în zare răsărind/ Și buciumele sună duios și cânt de fluier-/ Sălbateci zboară caii mai iuți decât chiar vântul/ Și câinii urlă jalnic… Ciobani pe cai călări/ Străbat ca și săgeata câmpiile întinse…De-acea frumoasă țară. Adesea pe Ceahlău/ Făcându-mi ochii roată, am zis ce bine ar fi/ O mână să cuprindă atât cât vezi cu ochii/ Și nu mai mult…Întinsă ar fi domnia totuși./ Sunt ici și colo-n țară boieri și capi de neamuri/ În Vrancea și în Codrii Tigheci, în Câmpulung,/ Cetatea Albă are șoltuz cu multă oaste,/ Bârladul stăpânește olate și pășuni,/ Suceava are ziduri de poți îmbla călare/ Pe ele…” (Eminescu, Opere Proză, Teatru, Literatură populară, op. cit.).

Aproape întreaga natură lirică a Marilor Titani, Shakespeare și Eminescu mustește de licoarea filosofică a înțeleptului. Aproape fiecare vers se reflectă multicolor în undele muzicii lor astrale, în care fredonează Patria, Neamul, Tradiția, Tricolorul, Trecutul, Prezentul, Viitorul.

„Știi, bădiță Mihai din Ipotești,/ Tot versul tău e muzică astrală!/ Îți mulțumim că te-ai născut… și ești/ Al neamului mândrie și comoară! (Angela Mândâcanu, Cronica Timpului, Anul X, 108-109, Ian-Feb 2024).

https://www.art-emis.ro/personalitati/shakespeare-si-eminescu-titani-ai-tuturor-timpurilor-3

////////////////////////////////////////////

Klaus Schwab: „Clasa de mijloc TREBUIE să dispară! Ea este purtătoarea democrației!”

Asta declara globalistul într-un interviu recent din care am făcut print screenul de mai jos, tradus de „Veritas❌Necenzurat”🇧🇪.

Și continuă: „Dacă vom slăbi clasa mijlocie, vom mări și mai mult tensiunile sociale!” Adică exact asta urmăresc: focare de revolte, anarhie, haos, distrugere, moarte și întuneric.De asemenea, declara senin că NU este de acord ca oamenii cu idei să-și deschidă afaceri private. Nu asta înseamnă a 4-a revoluție industrială. Și, ca un zeu futurist autoproclamat, ne anunță că funcționărimea va dispărea în totalitate, iar joburile vor fi ocupate de roboți! Automatizarea e pe primul loc, Omul nu prea mai există în ecuație. Singurul domeniu în care el – ca un dumnezeu nebun – va avea nevoie de oameni sunt, deocamdată, cele de asistență medicală și asistență socială.

Din punctul lui de vedere, apreciază că distruge CREATIV locurile de muncă ale oamenilor. Zâmbea.

Întrebat fiind „Dar unde este creativitatea în viziunea ta?”, a răspuns că vor apărea joburi noi cum ar fi cele de reparatori roboți, dispeceri de drone etc.Ce așteaptări putem avea de la niște minți bolnave care cred că Pământul, cu tot ce este pe el, le aparține? Scenarii libere.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2022/09/17/klaus-schwab-clasa-de-mijloc-trebuie-sa-dispara-ea-este-purtatoarea-democratiei/

///////////////////////////////////////

SUA tocmai a făcut ceva INCREDIBIL împotriva Rusiei

////////////////////////////////////////

Trump Și Putin Îl Forțează Pe Zelensky Să Cedeze. Zelensky Decide.

https://www.youtube.com/watch?v=9Z9XSYp6_FU

////////////////////////////////////////////

De ce pacea în Ucraina e încă departe după summitul istoric

https://www.youtube.com/watch?v=dn-P2BvhpIY

//////////////////////////////////////////

ATENȚIE: Ce se alege de Ucraina după Summit-ul Trump-Putin? Zelenski spune că nu va ceda teritorii

https://www.youtube.com/watch?v=iY4n6dxwx94

//////////////////////////////////////////

Putin fuge din Alaska după conferința dezastruoasă

https://www.youtube.com/watch?v=P0tPnNkq2oA

/////////////////////////////////////////

Rusia, muma mîndriei şi a lipsei de cultură (I)

De către Cezar Straton

Recent a fost publicat un documentat studiu internaţional – care are ca autori nume prestigioase din politică, istorie, diplomaţie – pe care l-am putea numi „portretul Rusiei de azi”.

Voi enumera, telegrafic, cele mai importante trăsături definitorii ale Rusiei putiniene. Rusia resimte puternica nostalgie a Imperiului – ţarist, apoi comunist – care făcuse, de prin 1700 încoace, regulile în Europa prin puterea şi influenţa sa. Însuşi Putin a declarat, textual, de multe ori: „Am pierdut, prin Gorbaciov, jumătate din Europa, fără a trage măcar un glonţ şi fără a avea vreun beneficiu compensatoriu”. Ca şi cum Europa de Est, cea postbelică şi comunizată forţat, ar fi aparţinut vreodată (organic, cultural, politic ori religios) ruşilor! Frustrarea rusă, ce se manifestă prin acţiuni violente, de forţă (vezi ocuparea Crimeei, intervenţia în Siria, „pacea” dubioasă cu Turcia, şantajul comercial şi militar la adresa foştilor „sateliţi” interni, precum Moldova), este departe de a fi lecuită şi ne poate oferi oricînd surprize neplăcute. Dimpotrivă, ţări ex-comuniste limitrofe, precum România ori Polonia (că Ungaria o „dă cotită”), capete de pod NATO, sînt considerate de ruşi ca fiind principalii lor duşmani!Pe scurt, toate acestea arată că nimic nu s-a schimbat în mentalitatea atavică a ruşilor de la Petru cel Mare încoace. Ne-o spune, premonitoriu, profund, genial, Mihai Eminescu, într-un articol exemplar, mai puţin cunoscut. Publicat în „Timpul”, pe 7 aprilie 1878 (după ce Rusia – pe care o ajutasem, salutar, să-i bată pe turci în Bulgaria, a condiţionat, nesimţit, recunoaşterea Independenţei noastre de raptul unor teritorii româneşti).Citez aici – şi în numărul viitor – din acest text, care ar trebui să fie cunoscut de fiecare român: „Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse, a căror monotonie are o rea înrîurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind-o de mlădoşie şi dându-i idei fanatice, Rusia este în mod egal muma mândriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a dispotiei. Frumosul e înlocuit (pentru ruşi – n.a.) prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi ai ţărilor apusene sunt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt. În tendinţele ruseşti de cucerire, în aşa-zisele misiuni istorice, nu e nimic dedesupt decât neştiinţa slavă şi tendinţele ei de spoliere. În zadar caută un popor în extinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui: sub nicio zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat prin naşterea sa. Sau, mai bine zicând, ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul a multe generaţii dedate la muncă (şi nu la cotropire – n.a.).Căci stă, oare, destoinicia şi bunăstarea unei naţii în vreun raport cu întinderea teritoriului ei? Mica Veneţie era odată o mare putere europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocraţiei ei. Dar toate aceste condiţii de mărire şi bunăstare erau câştigate prin muncă îndelungată, din neam în neam. Un rol analog l-a avut în istorie Olanda. Şi astăzi sunt state mici care se bucură de o înflorire estraordinară. Pe un pământ de mică întindere poţi afla mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel, suntem siguri că în cumpăna erconomică, Rusia – câtu-i de mare – trage mai uşor decât mica Belgie. De aceea ni se pare că, din nefericire, ruşii sunt (genetic? – n.a.) sub dominarea unui pustiitor deşert sufletesc, a unui urât care-i face să caute în cuceriri ceea ce ei nu au, de la Dumnezeu, înlăuntrul lor. (…)Europa le pare ruşilor în starea în care era Bizanţul, la apariţiunea unui neam asemenea mongolic, de stepă, a turcilor. Dar în locul civilizaţiei greceşti înflorit-a în Bizanţ o cultură turcească mai bună? Deloc. Tocmai aşa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse de ruşi cu forţa, pentru că ruşilor le lipseşte rădăcina unei asemenea culturi. (…) Astfel, misiunea istorică de care Rusia face atâta vorbă nu-i o misiune adevărată, ea e numai rezultatul unui gol sufletesc, al unei barbarii spoite cu frac şi mănuşi, al unui deşert care, chiar de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple de conţinut”.

Splendid! Ne revedem cu Luceafărul în numărul viitor.

https://www.jupanu.ro/arhiva/rusia-muma-mindriei-si-a-lipsei-de-cultura-i-11879?amp

////////////////////////////////////////////

Dan Dungaciu: „În Alaska se petrece RESETAREA lumii” Care pot fi consecințele întâlnirii Trump-Putin

https://www.youtube.com/watch?v=jJ6B8LkBVJo

////////////////////////////////////////////

La moartea ucigașului lui Nicolae Ceaușescu: Biografia Secretă a lui Ion Ilici Iliescu – Bunicul lui a fost evreu rus iar mama țigancă bulgăroaică. CANDIDATUL MANCIURIAN – CARTEA PDF oferită cadou de ActiveNews

Reputatul și regretatul publicist și investigator Vladimir Alexe ne-a oferit când trăia, spre publicare online, lucrarea sa care a starnit frisoane politice la vremea apariției ei și i-a provocat și un accident suspect de mașină pentru care autorul își punea problema dacă nu a fost cu dedicație de la Ion Iliescu, cel care astăzi a plecat spre judecata de apoi. Este vorba de Biografia Secretă a CANDIDATULUI MANCIURIAN: Ion Ilici Iliescu. După un preambul incitant vă oferim la final întreaga lucrare, gratuit, în format PDF:

PETELE ALBE DINTR-O BIOGRAFIE ROȘIE

Pentru familia lui Ion ILIESCU, lumina a venit, intotdeauna, de la Moscova

1.”RESCRIEREA PERMANENTA” A PROPRIEI BIOGRAFII – REFLEXUL LIDERILOR COMUNISTI IN CAUTARE DE LEGITIMITATE POLITICA

Biograflile liderilor comunisti ai secolului XX ilustreaza, probabil, cel mai bine acel fenomen straniu de continua rescriere a istoriei, specific societatilor de tip totalitar, fenomen descris cu acuitate de George Orwell in romanul „1984”.

Adaptarea permanenta a trecutului la linia partidului din prezent, operatiune intreprinsa de functionarii umbrelor, dintr-un suprarealist minister al adevarului orwellian, a avut, intre altele, si acea consecinta absurda, traita insa pe viu de cetatenii statelor comuniste ale Europei de Est: biograflile liderilor comunisti erau rescrise permanent, in birourile sectiei „cadre” a partidului, atat in cursul vietii, cat si dupa moartea acestora.Rude incomode, inclusiv cele de gradul intai, puteau disparea ca prin farmec din biografia oficiala sau isi modificau post-mortem, cat ai bate din palme, traiectoria vietii. Rolul unei mame naturale dar incompatibila, cine stie din ce motiv; cu biografia marelui carmaci, putea fi preluat foarte bine de o alta mama, care corespundea criterulor partidului, exact ca un rol dintr-o piesa de teatru.

O sotie a marelui conducator care, intr-un moment de disperare, se sinucisese, nu disparea numai din biografia oficiala a liderului, ci si din toate dictionarele, jurnalele de film, precum si din fotograflile oficiale. Personajul principal al noii biografli putea fi teleportat direct in mijlocul unor evenimente cu care nu avusese, de fapt, nici o tangenta dar al caror lider putea deveni – retroactiv – printr-un simplu truc fotografic ori grafologic, ori putea fi exfiltrat, pur si simplu, din documente considerate prea stanjenitoare pentru biografia sa de lider.

Cum ar fi, de pilda, o nota informativa data in tinerete la politic ori o fotografie de grup, alaturi de alt lider, cazut intre timp in dizgratie. Se puteau fabrica, de asemenea, martori si ticlui marturii, in functie de necesitatile biografice ale momentului, dupa cum, la fel de bine, puteau disparea, hocus-pocus, martorii reali si marturiile autentice. Procesul de rescriere permanenta a biografiei unui lider comunist corespundea acelei continue nevoi de legitimitate a personajului, o legitimitate justificata de ambitiile politice si de setea obsesiva de putere.Caci, pentru ca un asemenea individ in varful piramidei puterii ori sa amusineze in jurul acesteia, decenii la rand – in timp ce lumea, mentalitatile si valorile se schimbau neincetat (uneori de o maniera dramatica) – era limpede ca numai printr-o rescriere permanenta a biografiei aceasta putea deveni compatibila cu prezentul – cu orice prezent – asigurandu-i personajului legitimitatea, care sa-i justifice puterea ori ambitiile de putere.

Iliescu, pe urmele lui Ceaușescu

Romania comunista nu a facut nici ea exceptie de la acest fenomen schizofrenic si nici nu avea cum sa faca exceptie, atata timp cat modelul a fost, dupa 1945, cel sovietic. Un exemplu notoriu este Ceausescu, stapanul absolut al Romaniei timp de un sfert de veac, omul care a devenit in anii 70-80 obiectul unui cult al personalitatii inspirat de traditia maoista si de cea nord-coreeana. Predecesorul lui Iliescu la conducerea Romaniei, Nicolae Ceausescu, a inceput inca din 1965, imediat dupa preluarea puterii in partid, opera de cosmetizare a propriei biografii, care s-a dovedit a fi, mai apoi, primul pas in directia cultului personalitatii.Douzeci si trei de milioane de Romani au crezut, timp de un sfert de veac – multi o mai cred si astazi – ca omul care a condus destinele tarii lor se nascuse intr-o comuna onorabila, Scornicesti, intr-o familie de tarani saraci si cinstiti, in realitate, asa cum dovedeste foaia matricola (vezi Anexa 3), Ceausescu nu se nascuse in comuna Scornicesti, ci intr-un catun din apropierea comunei, Tatarai.

Conform lui A.B.Cornea, originar din Scornicesti, catunul fusese intemeiat de cateva palcuri de tatari, refugiati prin partea locului dupa rascoala lui Tudor Vladimirescu, pe langa care se aciuasera ulterior mai multe grupuri de tigani nomazi. In timp ce comuna Scornicesti se constituise prin 1803, cand boierul Radu Scornici pnmise incuviintarea Episcopului de Slatina sa-i adune intr-o asezare temeinica pe toti cei de prin partea locului si sa le ridice o biserica. Conform autorului citat, numele real al familiei Ceausescu ar fi fost, initial, Ceausoglu, care se traduce din tataraste prin fiu de sluga.

Toate aceste detalii biografice deveneau, fireste, incompatibile – dupa 1965 – cu noul statut al lui Ceausescu si imperativele calitatii sale de lider comunist, cu iz nationalist, ca sa nu mai vorbim cu cele de geniu carpatin, titan al gandirii ori mare carmaci. Astfel ca primul gest facut de Ceausescu in 1965 a fost sistematizarea zonei, adica desfiintarea catunului, unde se afla casa natala, si trecerea intregului teritoriu in administrarea comunei Scornicesti.

Astfel, noul lider al Romaniei isi incepea domnia prin raderea de pe fata pamantului a asezarii natale, din necesitati de biografie. Cum ambitiile lui Ceausescu, de membru a diverse academii si de doctor honoris causa, impuneau reglementarea urgenta a studiilor sale liceale si universitare, s-au luat masuri retroactive. In decembrie 1965, Scoala medie nr. 10 Zoia Kosmodemianskaia elibera Diploma de maturitate nr. 351243 absolventului Ceausescu A. Nicolae, care terminase cursurile anului scolar 1964/1965, spre a se bucura de toate drepturile acordate de legile in vigoare (vezi Anexa 4). Absolventul devenise insa, intre timp, de sase luni liderul partidului iar singurele sale studii atestate, pana in acel moment, erau cele patru clase primare (a cincea inceputa, dar neterminata) trecute in foaia matricola mentionata. Odata cosmetizate studiile medii, Ceausescu nu intarzie sa absolve – o luna mai tarziu, in ianuarie 1966 -Institutul de Stiinte Economice V.I. Lenin, conform Diplomei nr. 180142/ian. 1965 (vezi Anexa 5), document semnat in calitate de rector de Manea Manescu, viitorul prim-ministru. Un fals intelectual calificat.

Astfel, din necesitati de biografle, in numai cateva saptamani, Ceausescu parcurgea in zbor toti anii de scoala, din primare pana la bacalaureat, precum si toate examenele facultatii de economic generala – inclusiv examenul de diploma – fireste, cu nota maxima. Drumul geniului carpatin catre academii si titluri de doctor honoris causa era, in felul acesta, larg deschis. La fel s-a procedat si cu atestarea activitatii revolutionare a marelui carmaci.

Doua exemple, intre altele. Un proces oarecare din 1936, de la Brasov, al unui grup din care facea parte, intre altii, si Ceausescu dar al carui conducator era, de fapt, un agent Kominternist infiltrat din Romania, Vladimir Tarnovski, a fost falsificat de functionarii umbrelor si metamorfozat intr-un mare proces politic in care, retrospectiv, Ceausescu ii lua locul de lider al grupului lui Tarnovski. Pentru a se acredita astfel, retroactiv, legenda revolutionarului in pantaloni scurti. In timp ce o manifestatie din mai 1939 – organizata de comisarul regal Mihai Ralea din ordinul Regelui Carol al II-lea – era, la randul sau, metamorfozata retroactiv, de aceiasi functionari ai umbrelor, dintr-o manifestatie monarhista intr-una comunista. Condusa, bineinteles, de viitorul geniu carpatin, alaturi de viitoarea sotie si savanta de renume mondial. Ambii inserati, printr-un truc fotografic, intr-o mare multime si redescoperiti, cateva decenii mai tarziu, de apologetii cultului personalitatii lui Ceausescu, ocupati cu scrierea biografiei liderului.

Iliescu și-a decomunizat și dekaghebizat biografia

Intr-o Romanie in care rescrierea permanenta a trecutului si cosmetizarea propriei biografii, in raport de vremuri si necesitatile momentului, au fost, decenii la rand, un reflex firesc al liderilor comunisti, n-ar trebui sa fim mirati ca urmasul lui Ceausescu la putere, fostul secretar cu probleme ideologice din defunctul partid comunist, Ion Iliescu, si-a cosmetizat din primul moment biografia.

De data aceasta, in conformitate cu schimbarile intervenite in Romania dupa decembrie 1989, in contextul prabusirii comunismului in Europa de Est, a dezmembrarii U.R.S.S. (fostul far calauzitor), a dizolvarii KGB-ului si a incheierii Razboiului Rece, prin disparitia lagarului comunist.

Legitimitatea noului lider trebuia construita acum intr-un sens invers celei de pana in 1989.

Dat fiind contextul postcomunist in care se afla Romania, biografia lui Iliescu urma sa fie decomunizata si dekaghebizata.

Pentru a se legitima la vremuri noi, Iliescu trebuia sa-si „cosmetizeze” biografia dar in sens invers.

Trebuiau puse in paranteza, asadar, relatiile compromitatoare ale lui Ion Iliescu si ale familiei sale cu U.R.S.S. si cu stalinismul. in primul rand legaturile tatalui sau, Alexandru Iliescu, cu Kominternul. Caci, pentru familia lui Ion Iliescu, lumina venise intotdeauna de la Moscova.

Cum insa, dupa 1989, lumina venea din directia exact opusa, Ion Iliescu s-a vazut nevoit – pentru a se legitima fruntea poporului roman, in noul context national si international – sa-si rescrie biografia, in functie de aceasta schimbare a polilor politici intervenita in Europa de Est.

Asadar, in loc de sef comunist, Iliescu trebuia sa apara acum invers, drept dizident anticomunist, din apropiat, ani de zile, al lui Ceausescu, Iliescu trebuia acum sa treaca drept vechi dizident anticeausist, din prosovietic si agent de influenta al Moscovei, Iliescu urma, in noul context, sa se dea drept lider de orientare euroatlantica, si din adept al economiei socialiste planificate, de tip Gosplan, sa suie cu vioiciune in barca economici de piata.

Ceea ce Iliescu n-a intarziat sa faca.

ACTUL I:

UN BUNIC BOLȘEVIC – VASILI IVANOVICI, REFUGIAT DIN RUSIA, DEVINE

VASILE PENU, ȚARAN SĂRAC DAR CINSTIT, DIN COMUNA ULMENI

Atunci cand – rareori, dealtfel – Ion Iliescu isi evoca trecutul, o bizara amnezie pare sa-l cuprinda pe fostul presedinte al Romaniei. Ca intr-un interviu din saptamanalul VIP (aprilie 1998), cand Iliescu afirma plin de candoare:

„Tatal meu (…) a fost primul copil dintr-o familie de cinci baieti, singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile scolii de Arte si Meserii din Oltenita. Cand bunicul meu a cazut prizonier pe front, tata s-a inscris voluntar in armata. Drept recompensa, dupa terminarea razboiului, noi am primit un loc de casa, pe care l-am transformat in gradina. ESTE SINGURA AMINTIRE PE CARE O MAI AM DE LA BUNICI.”

Este de remarcat ca, desi prin reforma agrara, initiata dupa primul razboi mondial de Regele Ferdinand, familiei lui Ion Iliescu i s-a atribuit un teren, transformat in gradina, si ca „aceasta este singura amintire pe care o am de la bunici”, fostul presedinte al Romamei isi reaminteste, destul de precis, cum ca bunicul ar fi cazut prizonier pe front, iar tatal s-ar fi inscris voluntar in armata.

Confom insa registrului starii civile din Oltenita (locul de bastina al lui Ion Iliescu), tatal acestuia – Alexandru Iliescu – s-a nascut in 1901. Asadar, in cel mai bun caz, acesta ar fi trebuit sa aiba doar cincisprezece ani in momentul intrarii Romaniei in primul razboi mondial (1916, dupa cei doi ani de neutralitate), fiind de aceea imposibil sa fie primit ca voluntar pe front. Sa observam insa cum – dintr-un foc – desi sustine ca nu-si mai aminteste mare lucru despre bunicul sau, Iliescu il plaseaza totusi, strategic, intre soldatii romani cazuti prizonieri, iar pe tata (viitorul Kominternist Alexandru Iliescu) in ipostaza patriotica de voluntar pe front.

In 1995, trei ziaristi ai cotidianului Ziua au incercat sa reconstituie misterele familiei lui Ion Iliescu, motiv pentru care s-au deplasat pentru o ancheta de teren la Oltenita. Si iata ce aflam:

„Cu o populatie de cateva zeci de mii de locuitori, Oltenita, oras dunarean situat la granita cu Bulgaria, este locuit in mare masura de tigani. Faptul ca un concitadin, Ion lliescu, a ajuns presedintele tarii, i-a determinat pe multi olteniteni sa se creada mai mult sau mai putin rude cu acesta. S-a nascut chiar un fel de mit, multi localnici povestind cu un fel de nostalgie intamplari inchipuite, de nazbatii si jocuri de copilarie pe care le-au impartit cu „pustiul” Ion Iliescu, in anii interbelici. In mica urbe, oricine este dispus sa dea relatii despre presedintele ales dar tot oricine indruga tot felul de povesti menite sa te puna pe o pista falsa. De aceea, redactorii Ziua au selectionat in materialul de fata doar marturiile celor care, in mod cert, l-au cunoscut indeaproape pe Ion Iliescu sau care ii sunt neamuri.”

Dupa ce au separat folclorul local de adevdrul istoric, iata ce a putut deslusi echipa de investigatii de la Ziua la fata locului. Astfel, citim urmatoarele in capitolul intitulat „Neplacandu-i munca, tatal lui Iliescu s-a dat cu comunistii”:

„Pe la inceputul veacului trecut, in comuna Ulmeni, din imprejurimile Oltenitei, traia o familie de oameni onesti si muncitori, pe nume Penu. Urmasii acestei familii au fost trei frati, toti baieti, pe nume Aristide, Gheorghe si Vasile Penu Bunicul lui Ion Iliescu). Vasile Penu s-a casatorit, iar din aceasta unire au rezultat doi fii, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu) si Eftimie. Ambii fii au imbratisat doctrina comunista inca din adolescenta. Eftimie, fratele mai mic, coleg de cizmdrie cu Nicolae Ceausescu , a studiat cativa ani la Moscova si a ajuns securist. Mai tirziu a devenit directorul unei fabrici de incaltaminte din Bucuresti. Eftimie a murit pe la inceputul anilor ’80.”

Textul citat ridica insa un semn de intrebare. Astfel, constatam ca pe tatal lui Alexandru Iliescu – bunicul viitorului presedinte al Romaniei – nu-l chema „Iliescu” cum am fi banuit, ci „Penu”. Pentru a deslusi misterul prin care fiul lui Vasile Penu, taran onest si muncitor din Ulmeni, a ajuns „Iliescu”, trebuie sa citim ceva mai jos, in articolul mentionat din Ziua, urmatoarea explicatie.

„Alexandru Penu, parintele lui Ion Iliescu, a creat numai necazuri familiei sale. „Se inhaitase cu golanii de comunisti”, afirma neamurile sale. Jandarmii si politistii il cautau toata ziua pe acasa, pentru legaturile sale cu partidul comunist. Vasile Penu, tatal, era nevoit sa-i ascunda de fiecare data in ieslea cailor sau in cuverturi. In cele din urma, el l-a admonestat pe Alexandru: „Ori iti vezi de treaba, ori pleci din casa mea, n-am chef sa vina astia mereu pe capul meu!” Nazbatiile politice ale lui Alexandru au primat insa, mai ales ca munca nu-i prea placea. Alexandru Penu si-a parasit parintii, pe care chiar i-a renegat. Hotarat, el si-a schimbat numele din Penu in Iliescu, declarand rudelor: „Veti vedea voi ce bine o vor duce copiii nostri in viitor, sub comunism, cand va veni la putere.’”

Asadar, din relatarile rudelor familiei lui Iliescu si ale celor care i-au cunoscut la Oltenita bunicul si tatal, ar trebui sa deducem ca Alexandru Penu si-ar fi renegat familia din motive ideologice, moment in care si-ar fi schimbat numele din Penu in Iliescu, dupa care a tinut un discurs profetic despre comunism familiei.

Sa retinem amnezia de care este cuprins Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, cand vine vorba despre originea familiei sale, precum si motivatia ideologica, lansata de rude si de cunoscuti, atunci cand trebuie sa explice metamorfoza prin care Alexandru Penu, fiul lui Vasile Penu din Ulmeni, isi ia un alt nume, devenind subit Alexandru Iliescu.

Deoarece Ion Iliescu a fost, timp de trei mandate timp de peste 10 ani presedintele a douazeci si trei de milioane de romani, nu este deloc lipsit de importanta credem, ca sa incercam sa elucidam misterul originii adevarate a familiei sale, precum si pe cel al numelui real de familie. in acest sens, saptamanalul romanesc Lumea libera, care apare la New York, a prezentat un cu totul alt punct de vedere privind biografia familiei lui Ion Iliescu, inca din octombrie 1996. Iata ce citim, in acest sens:

Bunicul său, Vasili Ivanovici, nu a fost român

„Recent (oct.’96 n.n.), campania electorala a lui Ion Iliescu si a PDSR a adaugat noi accente murdare la cele de pana acum. Astfel, pe afisele electorale ale candidatului U.S.D., Petre Roman, oamenii partidului de guvernamant au lipit urmdăorul inscris: „Nu lasati ca acesta sa devina primul presedinte evreu al Romaniei.” Totodata, Ion lliescu a afirmat ca Petre Roman nu are radacini in pamantul tarii, aluzie directa la originea semita a liderului U.S.D. Intamplarea face ca „Lumea libera” – publicație românească din SUA (n.n.) – a primit un material legat de originea lui Ion Iliescu, pe care, in premiera absoluta, il publicam mai jos.”

In continuare, Lumea libera prezinta urmatoarea fisa biografica a bunicului lui Ion Iliescu, in cadrul unui articol intitulat „Cazul Ion Marcel Ilici Iliescu” (fost Ivanovici), fisa pe care ne permitem sa o reproducem, la randul nostru.

BUNICUL (dupa tata)

– Vasili Ivanovici, evreu rus, bolsevic, puscarias, fugit din Rusia, urmarit de politia tarista (Ohrana, n.n.)

– S-a stabilit la Oltenita in jurul anului 1895, ca argat si baiat de pravalie la un grec, zis Tandarica, pe strada Ion Heliade Radulescu nr. 1 (fosta Tiganie, nr.4).

– Si-a schimbat numele in Iliescu, probabil dupa 1900.

– S-a incurcat cu Maria Savu (sora carciumarului Anghel Savu, care avea carciuma pe strada I. H. Radulescu, nr.2), cu care s-a casatorit in 1900-1901.

– Anghel Savu era roman fugit din Bulgaria, peste Dunare si stabilit la Oltenita. Acesta a facut Mariei si lui Vasili o dugheana in care vindeau diverse, situata pe strada I. H. Radulescu, la nr. 6-8.

– Vasili Iliescu (fost Ivanovici) si Maria (fosta Savu) au avut doi baieti si doua fete (Alexandru – tatal lui Ilici, Eftimie, viitorul calau al poporului roman; Aristita si Vergina).

– Vasili Ivanovici a fost bun prieten cu Constantin Dobrogeanu Gherea, evreu venit din Rusia (pe numele adevarat Katz). G. Calinescu precizeaza, in Istoria literatuni romane, ca Dobrogeanu Gherea, venit din Rusia cu un bun tovaras, a fost impamantenit prin decret regal, dat pe baza aprobarii Parlamentulni, sustinut in sedinta de Titu Maiorescu.

– Atentie la diversiunea prin care se sugereaza ca bunicul lui Ilici ar fi un taran, de langa Oltenita. Lumea libera mai face doua precizari privindu-l pe Vasili Ivanovici. si anume:

„Investigatiile facute pentru perioada 1893-1901, 1902 nu au dus la concluzia ca ar fi existat un decret regal de impamantenire a lui Vasili Ivanovici, asa cum exista pentru Dobrogeanu Gherea, Constantin Stere, loan Slavici etc.

Se poate trage concluzia ca Vasili Ivanovici, decedat la Oltenita in 1965, la varsta de 87-88 de ani, s-a nascut in sudul Basarabiei, in jurul anului 1877, deci pe pamant romanesc si a avut, astfel, cetatenie romana, care, probabil, s-a recunoscut dupa 1895, cand s-a stabilit la Oltenita.” (…)

GHICI CATE „MAME” A AVUT ION ILIESCU?

Ancheta Ziua preciza, la acest capitol, urmatoarele:

„Nestatornic in dragoste si familie, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu n.n.) a avut in decursul vietii sale mai multe neveste, dintre care Maria, o bulgaroaica, despre care oltenitenii spun ca ar ft fost tiganca caldarareasa fara stiinta de carte (desi realitatea o contrazice), i-a daruit, in 3 martie 1930, pe baietelul lonel – cu al doilea prenume Ilici – , ce avea sa ajunga presedinte al Romaniei. Domiciliul la acea data era pe strada L H. Radulescu nr. 8, strada numita (Tiganie) in Oltenita, din pricina numarului mare de tigani care locuiau acolo. in prezent, pe locul darapanaturii se afla un bloc muncitoresc, cu patru etaje. Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu. Casnicia celor doi, insa, nu a fost sa devina una din acele „celule de baza ale societatii socialiste”, deoarece Alexandru era un inadaptabil. Marioara, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca fiecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, lasadandu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie). Maria s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara.”

Se pare ca lucrurile stint insa ceva mai complicate, la acest capitol. caci, iata ce citim in Lumea libera – in ceea ce o priveste pe mama fostului presedinte Ion Iliescu.

„Alexandru Iliescu, baiatul cel mai mare al lui Vasili (…) s-a casatorit in 1929 cu Maricica, o tiganca bulgaroaica, din neamul caldararilor, analfabeta care vorbea prost romaneste, si care este adevarata mama a lui Ilici.

Maricica era fata lelei Stoica, tiganca din Oltenita venita din Bulgaria, ce locuia pe o strada paralela cu I. H. Radulescu. Nu se stie cine a fost tatal ei.

Ilici s-a nascut la Oltenita, la 3 martie 1930, an in care Alexandru Iliescu a fugit in Rusia, unde a stat pana in 1935-1936.

Maricica, mama adevarata a lui Ilici, moare in 1932 fiind inmormantata la Oltenita (atentie la diversiunea cu Maria Ivanus din Bucuresti, care nu este mama lui Ilici).

Alexandru Iliescu a dus in Rusia a activitate conspirativa impotriva Romaniei, flind Kominternist, NKVD-ist, omul lui Stalin.

Casa lui Alexandru Iliescu din Oltenita era casa conspirativa – a Komintern-ului si NKVD-ului. in Rusia, Alexandru Iliescu a avut tot felul de ocupatii (..) si a avut, se pare, si copii nelegitimi. Se stie din scrisorile primite de Vasili Ivanovici de la acesta.

In 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente.

Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare.

Tot in aceasta perioada, Alexandru Iliescu s-a incurcat cu Maria, amanta lui Ivanus, un bolsevic care era in inchisoare cu el. Cu Maria, Alexandru a facut un copil din flori, Eugen, fratele vitreg al lui Ilici, securist, venit in cosciug sigilat din Orientul Mijlociu.

In 1940, Alexandru lliescu s-a casatorit cu Marita, tiganca din Maramures sora buna a mamei lui Ion Cioaba din Sibiu, bulibasa tiganilor, cu care a avut doi baieti, fratii vitregi ai lui Ilici (Mircea si Crisan – veri primari ai lui Cioaba – de altfel, cei in tema isi aduc aminte ca tiganii au fost primii care si-au primit aurul de la Banca Nationala in anii 90). Unul a fost atasat militar al Romaniei la Moscova, iar celalalt director adjunct la IRSOP”.

Despre Marita Iliescu, mama de partid si de stat a lui Iliescu, Lumea libera prezinta urmatoarea fisa biografica:

MARITA ILIESCU

„Mama vitrega a lui Ilici a fost, dupa 1944, servitoare si bucatareasa la Ana Pauker. Dupa 1945, Dej a alfabetizat-o si a trimis-o la Agentia Economica de la Sofia, unde a stat multa vreme.

De la Sofia, Dej a trimis-o la Agentia Economica de la Moscova, dar, la cererea rusilor a retras-o. A iesit la pensie ca directoare la Directia Generala a Vamilor.

In 1990, Marifa Iliescu s-a prezentat cu un carnet de luptator in Spania, la Asociafia luptatorilor antifascisti din Bucuresti, spre a se inscrie, dar a fost refuzata. Ilici Iliescu, la receptiile lui Ceausescu, nu se ducea cu sotia sa, Nina Bercovici, ci cu Marita, mama vitrega.

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:

‘Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa nu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”

Atata doar ca la varsta de un an Iliescu n-a fost abandonat de propria-i mama, ci… de propriu-i tata. In 1931, Alexandru Iliescu, fuge in U.R.S.S., unde ia parte, clandestin, la Congresul al V-lea al partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), ramanand acolo inca patru ani.

Asadar, tatal Kominternist si nu mama si-a abandonat familia. Abandonul familial al tatalui are insa pentru biografia lui Ion Iliescu un substrat politic periculos: nu dadea deloc bine – mai ales dupa ’89 si Caderea Comunismulni – ca sa apara in biografia primului presedinte al Romaniei democratizate din tata, fanatic Kominternist, care si-a abandonat sotia si copilul in varsta numai de trei ani pentru a fugind Unitinea Sovietica, la Congresul P.C.d.R. de la Gorikovo (langa Moscova) si care ramane in marea tara a socialismului inca vreo patru ani.

Timp in care, dupa cum rezulta din scrisorile trimise de Alexandru Iliescu lui Vasili, la Oltenita, acesta are mai multe legaturi pasagere cu cetatene sovietice, soldate se pare si cu urmasi, fratiorii sovietici ai lui Iliescu.

Asa ca Ion Iliescu isi rescrie promt acest capitol rosu din biografle si trece, cat ai clipi din ochi abandonul familial de pe umerii tatalui Kominternist, pe umerii mamei.

Pentru a ascunde astfel un capitol esential din istoria familiei sale: cel care putea trada faptul ca legatura, firul rosu, cu Moscova reprezinta o constanta a trei generatli din familia lui Ion Ilici Iliescu”

În continuare, cadoul ActiveNews pentru cititorii noștri la moartea ucigașului lui Nicolae Ceaușescu: ION ILIESCU – BIOGRAFIA SECRETĂ – CANDIDATUL MANCIURIAN (PDF)

https://www.activenews.ro/stiri-dezvaluiri/La-moartea-ucigasului-lui-Nicolae-Ceausescu-Biografia-Secreta-a-lui-Ion-Ilici-Iliescu-Bunicul-lui-a-fost-evreu-rus-iar-mama-tiganca-bulgaroaica.-CANDIDATUL-MANCIURIAN-CARTEA-PDF-oferita-cadou-de-ActiveNews-199082

///////////////////////////////////////////

(Pentru ca i- a omorat pe Ceausi… si nu s-a pocait, a lasat Blestemul sa zdrobeasca Poporul Roman…) Mihai Tîrnoveanu: Ion Iliescu dănțuiește pe mormântul poporului român

De Mihai Tîrnoveanu

Cine știe cu cine dănțuiești Ion Iliescu în fotografie, cred că înțelege imediat. Aici nu este vorba despre a judeca un om mort, el fiind acum la Judecata lui Dumnezeu; este vorba despre cum va intra în istorie/memoria colectivă politicianul Ion Iliescu, iar aceste zile contribuie la acest fapt, inclusiv prin organizarea de către Guvernul Bolojan a funeraliilor naționale de stat.

Expun către zona suveranistă (unde observ unele tendințe) un aspect mai puțin cunoscut din activitatea prezidențială a lui Ion Iliescu, mandatul final: înființarea Institutului Ellie Wiesel.

În octombrie 2003, președintele Iliescu a anunțat oficial numirea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de profesorul Elie Wiesel. La 11 noiembrie 2004, Comisia a prezentat președintelui Iliescu „Raportul final al Comisiei pentru Studierea Holocaustului în România” (Raportul Ellie Wiesel) care a fost omologat în totalitate și declarat „document de stat”. În 2005, la propunerea președintelui Iliescu, guvernul României a înființat apoi Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Directorul institului, Alexandru Florian, într-un interviu acordat G4 Media a declarat: ,,Subliniez că până în noiembrie 2004, când Elie Wiesel, într-un gest simbolic, a oferit președintelui Ion Iliescu Raportul final, țara noastră nu recunoscuse Holocaustul din România. Atunci practic s-a făcut gestul politic prin care România ca stat și-a asumat responsabilitatea pentru cei peste 300 mii de evrei și 11 mii de romi victime ale guvernării Ion Antonescu.” Prefața acestui act s-a scris atunci când Ion Iliescu l-a invitat pe Elie Wiesel în România, justificându-si gestul astfel:

,,L-am însoțit, în 2002, la Sighet, unde s-a născut și unde se află casa familiei sale. A fost alături de noi în efortul de a închide una dintre marile răni ale trecutului, Holocaustul evreilor români. Era un lucru pe care trebuia să-l facem, eram datori evreilor români, dar și cetățenilor acestei țări. Am înțeles poate mai bine eșecul democratic din anii interbelici, care a dus la persecutarea evreilor și apoi la deportarea lor, la progromul de la Iași. Institutul care-i poartă numele este parte a acestui efort de recuperare a memoriei și de vindecare a rănilor trecutului.”

Tot în 2002, sub mandatul lui Ion Iliescu s-a adoptat prima legislație referitoare la combaterea antisemitismului, organizațiilor si simbolurilor fasciste, rasiste ( OUG 31/2002) practic nucleul Legii din 2015 si a vestitei legi Vexler, iar în 2004, spre finalul mandatului, s-a instituit la propunerea lui Ion Iliescu, Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului.

Concluzia mea este: faptul că statul din România îi face lui Ion Iliescu funeralii naționale, nu mă uimește, intră în logică. Nu înțeleg însă unele aspecte: există oameni care s-au manifestat în timp pentru memoria Sfinților închisorilor, a luptătorilor anticomunisti din munți, dar care acum au tendința să-i ridice un soclu sau chiar o statuie lui Ion Iliescu, părintele corectitudinii politice institutionale. Există oameni care îl admiră pe Ceaușescu, dar în același timp îl stimează pe Iliescu, cel care l-a tradat si executat pe Ceaușescu. Există de asemenea oameni care se declară de acord cu fenomenul Piața Universității si condamnă mineriada din 1990, dar în același timp acum încearcă să-l scuze, să-l spele pe omul politic Iliescu, autorul execuțiilor din Piața Universității.

Nu spun că acum la înmormântare, el trebuie înjurat, spun însă că nu trebuie să-i ridicăm monument. Între ,,Dumnezeu să-l ierte” si ridicarea de Statuie este mare diferență. Mai jos voi da câteva link-uri prin care susțin afirmațiile de mai sus, precum si ultimul interviu acordat de Ion Iliescu unui fost consilier, în iunie 2025, inainte de internare.

Dacă tot este astăzi înmormântarea, dau si un citat din acest podcast, în care Ion Iliescu spune așa: ,,Dacă te și pricepi cât de cât la istorie sau ai un minimum de bun simț în judecățile sociale, vei vedea repede că discursul extremei drepte este performativ contradictoriu. Nu poți să fii de extremă dreaptă și pro-rus. Sunt niște deviații ideologice amestecate și atât de ridicole încât vreau să vă spun că cei cu adevărat de extremă dreapta, sunt puțini.”

Surse:

Surse: https://24-ore.ro/2016/07/03/ion-iliescu-omul-wiesel-ne-a-parasit-opera-sa-ramane-si-ea-lucreaza-pentru-o-lume-mai-buna

Două decenii de la publicarea Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

https://wwv.yadvashem.org/yv/pdf-drupal/en/report/romanian/03-alocutiunea-presedintelui-romaniei.pdf

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cum-vede-ion-iliescu-suveranismul-din-romania-si-ascensiunea-extremei-dreapta-deviatii-ideologice-ridicole-3291035

https://www.libertatea.ro/stiri/ion-iliescu-extrema-dreapta-regim-antonescu-535105

///////////////////////////////////////////

Eminescu: De ce ocupă rușii teritorii străine lor și vor să stăpânească și sufletul cuceriților

De Mănăstirea Petru Vodă

Articole relaționate

28 iunie 1883: Conducătorul ziarului Timpul, Mihai Eminescu, este arestat la 33 de ani, devenind primul ziarist deținut politic al României

EMINESCU ȘI UNIREA. La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Eminescu fonda societatea naționalistă CARPAȚII

Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, așezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenței omenești, lipsind-o de mlădioșie și dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreție, Rusia e în mod egal muma mândriei și a lipsei de cultură, a fanatismului și a despotismului.

Frumosul e înlocuit prin măreț, precum colinele undoiate și munții cu dumbrăvi a țărilor apusene sunt acolo înlocuite prin șesuri fără de capăt. În tendințele de cucerire, în așa-numitele misiuni istorice care-și caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur și simplu neștiința și gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipsește în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat, sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generații dedate la lucru.

Căci stă oare destoinicia unei nații în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea îl ocupă? Mica Veneție era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocrației ei. Dar toate aceste condiții de mărire erau câștigate prin muncă îndelungată – deprinderea și priceperea se moștenea apoi din neam în neam, încât chiar astăzi ciceronii venețieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor de cum au mulți profesori de estetică. Un rol analog l-a avut Olanda în istorie și astăzi încă sunt state mici, care se bucură de-o înflorire extraordinară; pe un pământ de mică întindere se află mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel suntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, câtu-i de mare, trage mai ușor decât mica Belgie.

De aceea, ni se pare că, din nefericire, rușii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l umple prin muncă și cultură, îl sumuță contra Europei pe care o numesc îmbătrânită și enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominație rusească. Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanțul la apariția unui neam asemenea mongolic, a turcilor. În locul civilizației grecești, înflorit-a în Bizanț o cultură turcească? Deloc. Tocmai așa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse rușilor, pentru că lipsește rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi. În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland și în cele trei provincii baltice, în mâinile și capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe când populațiile străvechi a acelor provincii, leții, levii, crevinii și cum îi mai cheamă nu se vor fi aflând cu mult mai sus, de cum îi va fi găsit episcopul Albrecht la anul 1200. Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple.

Cerul de-asupră-l schimbi, nu sufletul marea trecând-o. Pot să treacă și Dunărea și Carpații și Adrianopol, să ia Roma veche, precum amenință pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenușă și cadavre, nu se va naște din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înțelepciune și de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc, care-și caută compensație în glorii sângeroase și în cuceriri.

De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace ținta cuceririlor rusești sunt țările răsăritene ale Europei. Nu mai vorbim despre cuvântul lui Aksakof, care vede întinzându-se panslavismul în miezul Europei, în țările coroanei habsburgice până la Marea Adriatică. C-un cuvânt, în loc de-a desfășura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiți cu flămângiune asupra apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Veneției și apoi mai departe… tot mai departe. Și această misiune tainică o împlinesc apoi diplomații și baionetele. Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători, care dau tonul în Rusia. Războiul a fost declarat Porții pentru a elibera pe creștini – în formă – în fond însă pentru a cuceri întreg imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghițit mai de voie, mai de nevoie de Europa.

După Turcia urmează imperiul habsburgic, după dânsul cine mai știe cine. Scopul fictiv al războiului și scopul adevărat sunt diametral opuse.

Se stabilește principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială – ceea ce presupune că suntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărâm de a n-o ceda și Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin. În fine, susținând dreptul nostru, vedem ivindu-se colții prieteșugului: Bucureștii sunt împresurați de trupe, în Vlașca cazacii își bat joc de populație, dând oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniții sunt oprite în drum, c-un cuvânt Rusia a început a întrebuința mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida. Nu deprindem frica și pace bună. Teamă ne e numai ca imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ține războiul, până ce Rusia-și va fi zvârlit în vânt cea din urmă rublă metalică. Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărțeală și aceste propuneri prefac înțelegerea în complicitate și complicitatea cu Rusia e totdeauna fatală.

Oamenii fără simț istoric, liberalii cosmopoliți c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei și au declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane și poate o provincie. Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca și noi în chestiune. Se poate ca Rusiei să i se întâmple soarta pe care ne-o pregătește nouă.

Deși nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranță că ne așteaptă vremi grele. Despre biruința cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că oricare ar fi curentul ce se mișcă în contra civilizației, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe. Deviza noastră este: a nu spera nimic și a nu ne teme de nimic. Nesperând nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alții precum ne-am încrezut, ci numai în noi înșine și în aceia care sunt nevoiți să ție cu noi; netemându-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.

„Tendințe de cucerire”, 7 aprilie 1878

[…] După documentele consultate și după faptele istorice, vedem că altele sunt cuvintele ce împing pe ruși spre miazăzi și răsărit. Împărăția rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă care, negăsind în sine nimic de o măreție intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari.

Lupta între turci și ruși este o consecvență firească a deosebirilor de credințe; dar mai mult decât din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească ce s-a produs totdeauna în Rusia. Țarul e puternic și nu știe ce să facă cu puterile de care dispune. Chiar înlăuntrul împărăției sale nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească, aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau mereu năvală în afară, altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne.

Este o lume săracă și pentru aceea cuprinsă de un neastâmpăr statornic. Încă țarul Petru își întemeiază chiar capitala pe pământ cucerit și pune astfel marca deosebitoare pe noua împărăție. De atunci până în ziua de astăzi rușii înaintează mereu atât spre răsărit cât și spre miazăzi. Popoare puternice odinioară au căzut și s-au sfărâmat sub pasul lor. Leșii au pierit ca „neam hotărâtor” de pe fața pământului; cetele de cazaci, care încă la 1711 luptau alăturea cu turcii, au căzut sub stăpânirea țarului; Kievul a ajuns a fi un oraș rusesc; tătarii neastâmpărați sunt supuși poruncilor țarului; până la Nistru, rușii nu găsesc nici o stavilă destul de puternică. Aci însă, la Nistru, ei se opresc. Dar nu se opresc decât spre a se pregăti pentru înaintare.

Documentele istorice, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că rușii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea brațului, ci și prin urmările demoralizatoare ale înrâurii lor. Polonia nu a fost nimicită prin puterea brațului; Crimeea, înainte de a fi fost cucerită, a fost eliberată.

Ca orice putere mare, rușii, acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară spre a surpa încet, încet, temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Puterea lor în țările ocupate e blândă, dar plină de o dulceață demoralizatoare; și tot astfel, în țările cucerite, la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriților, încetul cu încetul însă ei se înăspresc până ajung de cer, nu averea, ci sufletul cuceriților. Urmările ocupațiunilor rusești în țările românești le sunt tuturora cunoscute; viciile sociale ce românii au contractat de la binevoitorii lor nici până astăzi nu sunt cu desăvârșire stârpite.

Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mândrie, ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă și întăritoare; sunt poporul ce-și dă mereu silința să dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să și le supună. Pentru aceea ocuparea pe cât se poate de îndelungată a țărilor străine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicii rusești; e peste putință ca o țară să fie timp mai îndelungat ocupată de oștiri străine și mai ales de oștiri ce au în purtarea lor dulceața omorâtoare, fără ca în populația țării să nu scadă energia vitală, fără ca ocupația să nu devină o deprindere și încetul cu încetul o trebuință din ce în ce tot mai viu simțită…

În mai multe rânduri, Austria a ocupat țările românești, pentru ca rușii să nu le poată ocupa. În mai multe rânduri le-au ocupat rușii; dar peste puțin Austria le-a făcut somația obișnuită și ei s-au retras. Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internațional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut și Dunăre are pentru Rusia mai mult decât importanța unei simple cuceriri: prin aceasta rușii câștigă poziții care dominează țările românești și Dunărea, câștigă Hotinul, de unde dominează intrările despre miazănoapte ale Carpaților, câștigă în sfârșit o înrâurire mai directă asupra poporului român.

MIHAI EMINESCU – „Politica Rusiei în secolul al XVIII-lea”, 6 mai 1878

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă

//////////////////////////////////////////

Contemporanul cenzurat, calomniat și interzis în preajma aniversării de 145 de ani

„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”.

Constituția României. Art. 30 – Libertatea de exprimare

„Tăierea finanțării este o formă extremă de cenzură,

echivalentă cu suprimarea și interzicerea publicației.”

Calomniind revista Contemporanul. Ideea Europeană, condusă de acad. Nicolae Breban, membru al Academiei Române din 1997, și cerând expressis verbis – din păcate, cu succes – tăierea sprijinului financiar alocat acestei publicații, să nu fi aflat dna Rodica Zafiu că această măsură e cea mai grosolană și brutală formă de cenzură?

Vremuri în care, în condițiile prosperării la scară largă a „prostituției spirituale” – cum o numește Fr. Nietzsche – ce-și arborează masca „salvatorilor” nației, se înmulțesc precum ciupercile după ploile torențiale, de vară: manipularea brutală și grosolană, dezinformarea, calomnierea inventivă, diversiunea și alte instrumente aflate sub nivelul nostru de respect

Revista schimbată la față în aprilie 1990

Acum 35 de ani, romancierul de anvergură europeană Nicolae Breban lansa o serie nouă a revistei Contemporanul, adăugându-i – profetic – subtitlul Ideea Europeană și formulând o direcție în cultura și civilizația română: salvgardarea, vegherea, sprijinirea, apărarea explicită și promovarea valorilor naționale. Răstimp de 35 de ani, Contemporanul – revista schimbată la față în aprilie 1990 – cu subtitlul Ideea Europeană, a rezistat tuturor intemperiilor, ispitelor și încercărilor, fără să-și schimbe direcția, fără să facă – deși ni s-a propus nu o dată! – concesii substanțiale, fără să accepte – cu toate că s-au făcut presiuni; uneori, enorme… – cenzura. Da, cenzura abolită în 1990 și aflată în vogă în zilele noastre în regimul definit ca fiind „hibrid” sau, admitem, numit, din timp în timp, democrație originală, cu evidente sincope.

Teren propice reafirmării valorilor fondatoare

Admirată și calomniată, respectată și contestată, temută și desconsiderată, în egală măsură, sabotată și/ sau tăiată de pe nu puține liste de finanțare (cum s-a întâmplat, fără temei, relativ de curând!), incomodă prin spirit și definiție, lansând dezbateri împotriva curentului progresist, politic corect, cu o rețea de colaboratori în lume – din Italia, Grecia, Austria, Germania, Spania până la SUA, China și Israel ș.a. – de circa două decenii, Conte (cum e răsfățată această veche publicație și acasă, în România, și în străinătate) apare lunar. Și este, susțin inclusiv mai puțin prietenii, una dintre cele mai importante publicații din țară. Și acestora le dăm dreptate inclusiv atunci când n-o au nu numai pentru că suntem departe de a ține morțiș să avem dreptate! Menirea noastră e să risipim din darurile luminoase, făcute nouă la naștere. Menirea noastră e să ne exprimăm liber în paginile acestei publicații rare, care face parte din patrimoniul național românesc și european.

Pentru mine această publicație, căreia i-am dăruit peste trei decenii din viața mea, rămâne a fi un miracol, ca să nu zic o întâmplare fericită a destinului meu literar, și nu exclusiv literar. Pentru mine această tribună rămâne a fi un teren propice reafirmării valorilor fondatoare în care cred cu fermitate și profit de fiecare prilej ca să le reafirm răspicat și pe parcursul turneelor de conferințe, lecturi publice, în țară, și în străinătate, în aceste vremuri tulburi, tot mai tulburi: credința, cultura, limba română, identitatea națională, nevoia de a cunoaște istoria, trecutul, marii înaintași, tradiția ș.a. E adevărat că fermitatea cu care afirm, iar și iar, aceste valori își poate arăta, câteodată, fața aspră sau fața pătimașă, radicală. Și cred că e firesc să fie așa în timpuri în care, în condițiile prosperării la scară largă a „prostituției spirituale” – cum o numește Fr. Nietzsche – ce-și arborează masca „salvatorilor” nației, se înmulțesc precum ciupercile după ploile torențiale, de vară: manipularea brutală și grosolană, dezinformarea, calomnierea inventivă, diversiunea și alte instrumente aflate sub nivelul nostru de respect. Pentru bolșevicii progresiști – exact ca pentru stalinisto-dejiștii de altădată – a te ține cu unghiile și dinții de valorile fondatoare înseamnă a fi extremist, legionar sau fascist (în condițiile în care aceste mișcări și-au găsit de mult locul în arhivele istoriei), a crede și a-ți mărturisi credința echivalează cu obscurantismul, a-ți ocroti copiii de gravele derapaje în programele școlare prin impunerea studierii genurilor fluide, prin impunerea de la vârste fragede a educației sexuale, înseamnă a fi depășit, neconform cu timpurile, demodat ș.a.m.d. E o degradare evidentă, de neacceptat, în societatea românească, degradare (alimentată și sprijinită cu fonduri consistente) irumptă din Școala de la Frankfurt a anilor treizeci ai secolului trecut, răspândită în SUA și revenită, apoi, cu forța bumerangului, în țările europene. Neînzadar rezistența (fruntașe la acest capitol sunt, e știut, Polonia și Ungaria) vine dinspre o parte din țările din estul eliberat din menghina dictaturii de extremă stânga.

False legende, false modele, alese

din tagma intelectualilor transpartinici

Raritatea acestei reviste – numită nava-amiral a culturii române – își trage rădăcinile din faptul că, în perioada postdecembristă, e condusă de un mare romancier de anvergură europeană, Nicolae Breban, care a dăruit capodopere intrate definitiv în istoria literaturii europene, multe dintre acestea traduse în numeroase limbi. Alt element distinctiv: refuzul programatic de a o transforma într-o publicație-magazin în contextul în care peisajul cultural abundă în asemenea foi, majoritatea acestora sprijinind păguboasele reforme progresiste pentru absolut toate domeniile, inclusiv cultură, știință, educație, religie, tradiție, identitate, agricultură, economie ș.a. Alte caracteristici evidente? Calitatea colaboratorilor, vechimea și prestigiul. Prestigiu format inclusiv datorită colaboratorilor din țară și din străinătate. Radicalismul practicat de acad. Nicolae Breban în epoca real-socialistă (când în semn de protest față de Tezele din 1971 și-a dat demisia) și după 1989 are, în continuare, un evident efect și adună, previzibil, spirite înrudite extrem de vii, verticale, într-o lume în care sunt în vogă modele tiranice, care au transformat în principiu existențial celebrul adagio al cronicarului Miron Costin. Ori de câte ori este invocat acesta, mă gândesc la titlul unuia dintre cele trei tomuri masive dedicate școlii românești postdecembriste (făcute praf în trei decenii) de Mircea Platon: Educație și caracter. Mă gândesc și la spiritul critic ce se cuvine exersat cu discernământ, în pofida falangei pervertite a criticilor și istoricilor literari, care a ratat revizuirea calmă și așezată a valorilor după 1989, tăcând mâlc atunci când unor spirite ilustre, care au contribuit la rezistența prin cultură sub dictatura sălbatică, li se fabricau dosare de colaboratori în retortele CNSAS. Astfel s-a pregătit terenul pentru promovarea unor false legende, false modele, alese din tagma intelectualilor transpartinici, care – prin complicitatea lipsită de măsură a criticilor pervertiți – și-au construit propria ierarhie valorică postdecembristă în consonanță deplină cu imaginea României de „țară second hand”, lansată și promovată intens de regimul Băsescu și intelectualii săi de curte. E o performanță neatinsă nici de regimul real-socialist, care – e adevărat, cu lupte, cu instaurarea unei cenzuri acerbe – totuși, în cele din urmă, a acceptat ierarhia valorică reală. (v. Nicoleta Sălcudeanu, Revizuire și revizionism în cultura postcomunistă, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2013) Cultura română tânără își va reveni pentru că are geniu. Dar națiunea română, încercată enorm, enorm de-a lungul secolelor? Când se clatină stâlpii de rezistență ai unei construcții seculare numită națiune, aceasta, de bună seamă, se prăbușește.

Contemporanul. Ideea Europeană adună sub cupolele sale din bronz oameni-grădină, pentru care radicalismul, în aceste vremuri de restriște, e privilegiu, necesitate și, totodată, lux. Despre fiecare colaborator, membru cu stagiu al „tribului Conte”, aș scrie oricând cu admirație, respect și căldură, mulțumind nesfârșit pentru totul: profesionalism, încredere, punctualitate, onestitate și alte calități. Și neapărat pentru spiritul de echipă. Da-da, spiritul acela fratern extrem de rar în zilele noastre, manifestat mai cu seamă în perioadele de răscruce ale acestei vechi instituții, când primul gând ce-mi trecea prin minte – și-mi mai trece și azi din când în când – e să dau bir cu fugiții. Calitatea umană a membrilor tribului, în primul rând, mă face să mă repliez rapid și să-mi reprim ispita de a șterge englezește putina. Și împreună cu colegii de redacție să căutăm alte și alte soluții pentru a menține Conte în peisajul cultural, muncind în unele perioade câte 10-12 pe zi. Așa cum facem de o viață, aproape, în raza convingerii că nu mor pegașii, când vor maidanezii!

Conte e un corp spiritual, în primul rând; un corp activ și viu, care reacționează pentru că e viu și nepervertit, ca să parafrazez un adagio brebanian. Unele dintre aceste reacții au o anvergură mult peste așteptări: Apelul pentru salvarea culturii române vii a adunat peste 900 de semnături din lume, dezbaterile naționale dedicate desfigurării postdecembriste a școlii românești construite de Spiru Haret au luat, și acestea, amploare. Dezbaterile axate pe „manipularea Arhivelor securității”, cu vorbele disidentului și admirabilului apărător al drepturilor omului Gabriel Andreescu, de asemeni. Apelul pentru sfântul închisorilor Mircea Vulcănescu a adunat peste 200 de semnături ș.a. Aș scrie multe istorii despre aceste reacții radicale, retopite în magmele unor spirite înrudite, verticale și demne. De astă dată, reamintesc cu admirație și respect una.

Iulie 2017. Contemporanul. Ideea Europeană găzduia Apelul în apărarea lui Mircea Vulcănescu și, după știința mea, era la tipar, când primesc un telefon de la romancierul Nicolae Breban (scria la Fundata) care mă anunță că președintele de atunci al Academiei Române, domnul acad. Ionel Valentin Vlad, regretatul, vrea să semneze și el Apelul lansat de Conte în spațiul public. Revista era deja tiparită. Dar tipografii au găsit soluția: au retipărit colile respective, cu prima semnătură a marelui ardelean, aflat atunci la timona Academiei Române. Ardelean care ținea morțiș să apere sfântul închisorilor alături de alte circa două sute de personalități marcante, între care se regăseau acad. Victor Voicu, Secretar General al Academiei Române, acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Bogdan Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, Virgil Nemoianu, membru de onoare al Academiei Române, Ştefan Afloroaei, membru-corespondent al Academiei Române, acad. Gheorghe Păun, Mircia Dumitrescu, artist plastic, membru-corespondent al Academiei Române ș.a. Consecința acelui Apel? Bustul lui Mircea Vulcănescu rămăsese intact. Denumirea Liceului și a străzii, cu numele marelui român din perioada interbelică, din București, la fel. Secretarul general al Academiei Române, acad. Victor Voicu, dăduse un verdict negativ propunerii de a renunța la numele marelui înaintaș, făcută – din câte țin minte – de prefectura Cetății, care, respectând legislația în vigoare, ceruse avizul Academiei Române. Când marii oameni devin solidari, miracolele devin realitate.

Nici o publicaţie nu poate fi suprimată

Aceeași reacție o avusese marele ardelean Ionel Valentin Vlad când organul GDS, revista 22, publicase un protest al Grupului de Dialog Social împotriva acad. Nicolae Breban, cerând, într-un acces de „fermă înfierare”, conducerii Academiei de atunci să ia măsuri, să se delimiteze etc., în stilul vremurilor progresisto-bolșevice. Acel protest e mărturia caricaturală a războiului fratricid din cultura română, alimentat și menținut de elita globalistă postdecembristă. Marele ardelean Ionel Valentin Vlad n-a mișcat nici atunci, deși era excedat de turnătorii, reclamații etc., inclusiv la adresa revistei Contemporanul. Ideea Europeană! (O, câte mi-a fost dat să citesc, amuzante fiind, mai cu seamă, erorile de gramatică și stângăciile de ordin stilistic, cele din urmă trădând furia. Va veni timpul când le vom publica, spre rușinea autorilor!) Era ca o statuie. Interesant e că acel rușinos apel al revistei 22 fusese semnat, între alții, pe primul loc (!), de intelectualul transpartinic Mircea Cărtărescu (un soi de vârf de lance al progresismului autohton, promovat excesiv de criticii pervertiți, un „mare romancier” fără romane, nu-i așa?) și Monica Macovei, e adevărat, la poziția 17, ambii – intelectuali de curte ai regimului Băsescu-Petrov, care s-au mutat ulterior, iute, în bărcile președinților ce s-au succedat la conducerea țării. Și mai interesant e că la poziția 75 din acea listă rușinoasă se regăsește numele lingvistei Rodica Zafiu, titulară de rubrici, de-a lungul anilor, în Dilema lui Andrei Pleșu și România literară a lui Nicolae Manolescu. Lingvistă care, la ora actuală, membru corespondent al Academiei fiind, e președinta interimară a Secției de Literatură și Filologie a Academiei Române și un soi de vârf de lance al atacurilor ignobile și calomnioase, orchestrate împotriva revistei Contemporanul. Ideea Europeană în retortele secției și, în urma dezinformării Prezidiului Academiei Române, soldate cu tăierea finanțării acestei publicații. A primit cumva ordin pe unitate să desăvârșească ceea ce nu s-a reușit în mai 2015, de la tribuna organului Grupului de Dialog Social? Contemporanul. Ideea Europeană se pregătea atunci pentru aniversarea de 135 de ani… Sub conducerea aceleiași dne R. Zafiu, Secției de Literatură și filologie i s-a propus un dosar de primire în augustul for a lui Mircea Mihăieș – cunoscut denigrator zelos al Academiei Române, paradoxal, premiat și elogiat relativ de curând în secție.

Cu ce misie a descins în Academia Română lingvista Rodica Zafiu? Ce a construit d-sa răstimp de o viață de se avântă cu un zel cel puțin straniu să distrugă ceea ce construiesc ceilalți, inclusiv acad. Nicolae Breban și echipa Contemporanul? Calomniind revista Contemporanul. Ideea Europeană, condusă de acad. Nicolae Breban, membru al Academiei Române din 1997, și cerând expressis verbis – din păcate, cu succes – tăierea sprijinului financiar alocat acestei publicații, să nu fi aflat dna Rodica Zafiu că această măsură e cea mai grosolană și brutală formă de cenzură? Să nu fi aflat d-sa că cenzura a fost desființată în 1990 și este interzisă prin lege? Să nu fi aflat că prin solicitările făcute conducerii Academiei Române d-sa calcă brutal și grosolan Constituția României? Mai exact, art. 30 – Libertatea de exprimare, din care reproducem special, cu dedicație, pentru dna Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române:

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”.

Ca în anii stalinisto-dejiști!

Ce să înțelegem din demersurile calomnioase și abuzive ale dnei Rodica Zafiu? Ține cumva d-sa, în anul de grație 2025, să reinstaureze cenzura în forul cel mai înalt de consacrare și recunoaștere? Vrea cumva dna R. Zafiu să-l cenzureze pe romancierul Nicolae Breban? N-a aflat oare dna R. Zafiu că nici dictatorul Ceaușescu n-a reușit să cenzureze acest creator? Să înțelegem că dna Rodica Zafiu s-a inspirat de la maestrul d-sale, merituosul critic Nicolae Manolescu, care scria într-un editorial publicat în România literară (nr. 40-41, 2 octombrie 2015), vizându-l pe criticul și istoricul literar Mihai Iovănel: „Să-l îngropăm pe ipochimen într-o tăcere de să-şi audă barba cum creşte“? Și-i reproșa, scriam și alte dăți, că nu e familiarizat cu regulile jocului „pe care ţine să-l joace“, amenințându-l cu boicotul tăcerii? Și, iarăși, ne întrebăm: cu ce misie a descins în Academia Română lingvista Rodica Zafiu? Să taie oxigenul intelectualilor și scriitorilor care refuză să fie progresiști? Și asta fără să ni se ceară părerea, fără să se aducă argumente concrete, revista fiind condamnată în absență. Cum e posibil ca Prezidiul Academiei Române să sisteze unilateral, nejustificat, suma (de altfel, modestă) prevăzută într-un contract în derulare, condamnând practic la moarte un monument al culturii române? Să acceptăm acest gest incalificabil ca pe un cadou aniversar? Într-un limbaj mai puțin academic, e vorba, de fapt, de o sfidare – mă abțin să afirm o bătaie de joc – în primul rând, la adresa zecilor de colaboratori de înaltă calitate ai revistei de pe câteva continente ale globului și a zecilor de mii de lectori ai revistei de pe mapamond.

Dna R. Zafiu a reușit performanța de a muta la vârful conducerii înaltului for războiul fratricid din cultura română, război de durata a circa trei decenii, cu o evidentă rezonanță în Secția de Literatură și Filologie, aducând atingere demnității umane și profesionale membrilor echipei revistei Contemporanul. Ideea Europeană. Și, în loc să propună o dezbatere, având ca subiect esența/ fondul propunerilor pentru calitatea de membru al Academiei Române, inclusiv în paginile prestigioasei reviste, a călcat flagrant și de neacceptat, spuneam, Constituția României. D-sa a indus în eroare Biroul Prezidiului, Prezidiul Academiei Române, o parte din membrii Senatului revistei Contemporanul. Ideea Europeană și a izbutit performanța de a realiza, repet, călcând Constituția României, cea mai brutală și grosolană formă de cenzură: tăierea fondurilor alocate revistei – ceea ce echivalează cu interzicerea și suprimarea acesteia! Și toate acestea, nota bene, fără să se solicite un punct de vedere conducerii publicației și colaboratorilor acesteia. Deci, călcându-se elementarele reguli deontologice și procedând exact ca în anii stalinisto-dejiști! Suntem în iunie 2025. Cui prodest?

Certă e, în acest context, următoarea realitate: atacurile la care am făcut referire sunt un semn puternic că demersurile revistei noastre sunt corecte! Atacul, calomnia, diversiunea sunt semne ale succesului.

Ne punem aceste și alte întrebări, gândindu-ne inclusiv la tot ce reprezintă de 35 de ani revista Contemporanul. Ideea Europeană. Și Contemporanul, cel înființat la 1881, care a rezistat, iată, până la 2025, apropiindu-se de aniversarea de 145 de ani și fiind conștient de faptul că țara noastră are extrem de puține publicații de o asemenea venerabilă vârstă și de o asemenea anvergură. Ce rol a avut și are revista care apare sub egida Academiei Române în promovarea valorilor naționale? Ce rol și loc are revista Contemporanul în cultura română postdecembristă? Dar în promovarea imaginii Academiei Române în aceste vremuri tulburi? Sunt întrebări firești și aș spune fericite și bucuroase, pe care ni le punem cu prilejul celor două aniversări: 35 de ani de serie nouă Contemporanul. Ideea Europeană și 145 de la înființarea revistei Contemporanul la Iași.

Aniversări pentru care Contemporanul se pregătește și le va onora cu brio! Spre gloria culturii române. Spre gloria națiunii române, care este și va rămâne așa cum a dăruit-o Dumnezeu lumii – liberă și demnă.

Liberă și demnă.

Sus să avem inimile! Nihil sine Deo!

Aura Christi

https://www.contemporanul.ro/noutati-editoriale/contemporanul-cenzurat-calomniat-si-interzis-in-preajma-aniversarii-de-145-de-ani.html

////////////////////////////////////////////

Pentru totdeauna- Convorbiri literare

Biografia lui Cassian Maria Spiridon se interectează cu biografiile a numeroși scriitori contemporani sau intrați definitiv în istorie. Cassian Maria Spiridon a devenit o emblemă literară a Iașiului: calcă cu demnitate pe urmele iluștrilor înaintași junimiști, cei de la 1863 încoace, calcă pe urmele corifeilor de la Viața Românească și Jurnalulul literar: Garabet Ibrăileanu, Constantin Stere, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Mihai Ralea, Alexandru A. Philippide, Ionel Teodoreanu, George Călinescu. O personalitate poliedrică, Cassian este poet, eseist, istoric literar, director al Convorbirilor literare, organizator de memorabile manifestări cultural‑literare, președinte al Filialei Iași a USR, membru în organismele de conducere ale Uniunii Scriitorilor din România. Pentru a rămâne în istorie, lui Cassian Maria Spiridon i‑ar fi fost de ajuns să conducă – și l‑a condus cu brio vreme de trei decenii – mensualul Convorbiri literare, revista cu cel mai strălucit istoric din România. Înființată în anul 1867, aceasta a devenit în timp un pilon al culturii naționale; drept dovadă – de fapt doar una din multele dovezi – colecția revistei a fost pusă pe masa delegației române de la Conferința de Pace de la Paris‑Versailles pentru a certifica nu numai geniul cultural al românilor, ci și realitatea că România este o țară civilizată perfect guvernabilă.

Viața culturală a Iașiului este într‑o proporție însemnată creația comunității scriitorilor, a revistei Convorbiri literare și a Filialei USR. De o tradiție deja îndelungă se bucură Zilele revistei „Convorbiri literare”, când manifestările la care participă o mulțime de invitați din țară și din străinătate – scriitori, artiști, oameni de cultură, oficialități, devin o dominantă a vieții întregului municipiu. În cetatea literară ieșeană sunt găzduite și alte manifestări de anvergură națională precum Poezia la Iași sau cele legate de Cartea anului și Cartea lunii. Toate se desfășoară în organizarea sau cu sprijinul redacției convorbiriste și al obștii scriitoricești din municipiu și din întreaga regiune. În fruntea tuturor, încărcat de inițiative și idei creatoare, de pasiune și de oferte culturale, se regăsește inepuizabil Cassian Maria Spiridon, înconjurat de colaboratori diligenți și dedicați trup și suflet. Redacția revistei ieșene in corpore se distinge de fiecare dată prin angajament, competență, devotament și entuziasm.

În cuprinsul Zilelor „Convorbiri literare”, ca invitat nu mai prididești cu participarea, activă sau ca simplu asistent, la simpozioane, dezbateri și evocări pe teme literare, medalioane de scriitor, lansări de cărți, discursuri ale oaspeților de seamă, recitaluri de poezie, festivități de premiere. Anual se decernează premii pentru a evidenția aparițiile editoriale cele mai valoroase, pe scriitorii merituoși din toate genurile, personalități ale literaturii contemporane, Premiul Național pentru Reviste Literare „Iacob Negruzzi”, Premiul Național „I.E. Torouțiu” pentru contribuție la afirmarea valorilor Junimii. De dată mai recentă este Premiul Național pentru Critică „Titu Maiorescu”, instituit în 2017, conferit până acum unor personalități de primă mărime precum Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Gheorghe Grigurcu, Mircea Martin. Se conferă și alte premii: de debut, de excelență, opera omnia, pentru activitate remarcabilă în domenii conexe: antropologie culturală, management cultural etc.

Sub direcția lui Cassian Maria Spiridon s‑a consolidat și a fost mereu pus în lucrare spiritul junimist, stindardul de personalitate al Convorbirilor literare din ultimii treizeci de ani. Continuând să lucreze în spiritul înaintașilor săi, directorul revistei, înconjurat de colaboratorii permanenți, a devoalat un mod particularizat de a înțelege cultura astăzi. Aplecarea către literatura clasică, spiritul critic, talentul oratoric academic, dar și colocvial sunt caracteristici ale spiritului junimist menținute vii prin prestațiile comunității convorbiriste.

Personalitatea de scriitor marcant a lui Cassian Maria Spiridon și‑a lăsat amprenta în permanență pretutindeni.

Corifeul de astăzi al Convorbirilor literare are o operă impresionantă. S‑a afirmat mai întâi ca poet. A debutat în literatură în 1970, publicând în două reviste de referință, Amfiteatru și România literară. Un volum de versuri i‑a apărut la Editura Junimea în 1985, Pornind de la zero, apoi a venit altul, în 1994, Zodia nopții, urmat imediat de Piatra de încercare, 1995. Ambele au fost încununate cu premii. În 1996 De dragoste și moarte, în 1997 Întotdeauna ploaia spală eșafodul și Arta nostalgiei au consacrat definitiv un poet excepțional, de o originalitate impunătoare. De atunci numeroase volume și antologii de poezie, multe dintre ele traduse în limbi străine, în special în germană, s‑au adăugat la palmaresul poetic. Cassian Maria Spiridon este și un excepțional eseist și istoric literar, preocuparea sa pentru opera lui Mihai Eminescu stând pe primul plan. Alți poeți de rang înalt au intrat în atenția critică a lui Cassian: Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Nichita Stănescu. Nici prozatorii nu au fost lăsați deoparte, cel mai atent abordat fiind Mihail Sadoveanu și componenta livrescă a operei sale. Dintre criticii și istoricii literaturii, Nicolae Manolescu a fost cercetat în volumul Metamorfozele lui Nicolae Manolescu. Dintre gânditori, Petre Țuțea și Nicolae Steinhardt au fost abordați cu dedicație și competență. Fișa de creație a lui Cassian Maria Spiridon este copleșitoare, reunind o multitudine de opere din toate domeniile literaturii. De asemenea, întâlnim numele lui Cassian în istoricul mai multor reviste din zona Moldovei: mai întâi revista ieșeană Timpul (serie nouă) reîntemeiată în 1990, imediat secondată de Editura „Timpul” (1991), apoi Poezia (1994), revistă unde este director fondator, fiind totodată cofondator al Caietelor de la Durău (1995).

În biografia sa și‑a găsit loc și un episod inedit, dar nu cred că mai puțin cunoscut. La 14 decembrie 1989, cu două zile înainte de revolta de la Timișoara, la Iași a izbucnit fronda. Cetățenii au ieșit pe străzi și au manifestat împotriva regimului ceaușist. În fruntea organizatorilor s‑a aflat Cassian Maria Spiridon. Mișcarea a fost potolită pentru câteva zile de forțele de ordine represive, Cassian Maria Spiridon a fost arestat și eliberat numai în amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Ca și la 1848, revoluția s‑a aprins mai întâi la Iași. Cassian revoluționarul a rememorat momentele acelea cu adevărat istorice în cartea Iași, 14 decembrie 1989. Începutul Revoluției Române (Editura Timpul, 1994). Este citat în această ipostază în cărți despre revoluție și despre România sub regimul ceaușist, de autori precum Emil Constantinescu, Adam Burakowski, Denis Deletant.

Dragului nostru Cassian îi urăm „La mulți ani luminați de pronia cerească, liniște și pace în suflet, înfăptuiri pe măsura celor care au fost și rămân pentru posteritate și iubire, iubire, iubire!”

■ Scriitor, critic și istoric literar

Ioan Lascu

Poeme

Cassian Maria Spiridon

***

cu degetele lungi privesc apusul

pipăi dimineața atent

cu sensibile burice

aidoma

cu cele de la picioarele desculțe

calc pietrele sfărâmate de-ngheț

însoțit de aripa fierbinte

ce ziua mătură nisipul

printre roci

printre lemne și frunze

sunt doar decorul

doar stânca

zădărnicia

însoțită de apa cântată de Machado

te urmează

pe străzile cu ziduri și vile încremenite

printre coline și biserici aseptice

nu vezi niciunde o palmă de pământ

sau praful cel biruitor

în trecerea ta

rămâne doar stânca

mantră

va veni și ziua

când culcat

cu fața în sus

n-oi mai privi în albăstrime

nourii și păsările-n zbor

mă voi afla pe vecie

în nemișcare

cu adormiți în jur

cândva

atât de copleșiți de vanități

mantră

vine nepăsătoare

se apropie ca apusul Lunii

la următoarea curbă se înfiripă

în mirare

capătă trup

continua trecere

ce te modifică

moleculă cu moleculă

ca marea ce-și schimbă

val după val

întinderea sărată cu lacrimi

ai să mă uiți

și tu și tu

cum am uitat și eu

atâtea piepturi

ne trecem

buze ultime

în frăgezimea nopții

plutind pe ape

unde amnezia e zeiță

mantră

locuiești într-un blackhole

nu doar tu ci și cei apropiați

dragi inimii tale

întreaga planetă se-nvârte

în sfera de cristal a veșniciei

locul unde se termină

întregul orizont

aici

se-nchid ușile

cad obloanele

raza de lumină

nu mai are scăpare

https://www.contemporanul.ro/editorial/pentru-totdeauna-convorbiri-literare.html

////////////////////////////////////////////

Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuţi, de Ion Ianoşi

Colecţie Literatură universală

Editura Ideea Europeană

Povestea captivantă a unui „cuplu” spiritual – Dostoievski şi Tolstoi –: doi titani care nu s-au cunoscut niciodată, dar şi-au citit operele, au făcut schimb de impresii prin intermediari, au susţinut (pururi de la distanţă, o distanţă incitantă şi de neînţeles, de vreme ce cei doi uriaşi se iubeau!) un dialog viu, înscris cu litere de aur în istoria literaturilor lumii, printre marile enigme ale acesteia.

În relația celor doi e ceva neclar de la începutul aproximărilor. Sigur că argumente, suspect de firești, la îndemâna tuturor, se pot și se vor putea găsi pentru fiecare neîmplinire a dorinței urmărite, chipurile, de amândoi. Dostoievski era petersburghez pursânge, iar lui Tolstoi nu-i plăcea capitala nordică a imperiului, ordinea ei prea dezordonată, hieratică și fantastică; o vizita de aceea cât mai rar cu putință. Pendulările lui legau în principal conacul de la Iasnaia Poliana, unde își petrecea primăvara și vara, de casa moscovită, unde se retrăgea în lunile aspre de iarnă. Și lui Dostoievski îi plăcea să se refugieze la Staraia Russa, prilej de a mai trece prin Moscova. Dar ca un făcut, aceste itinerarii s-au rânduit în așa fel ca ele să nu se intersecteze. Sau ca intersectarea de moment să nu se afle de către cei doi decât post factum. (…)

Două linii de viață s-au încrucișat pentru o unică oră într-un punct simbolic. Răgaz al unor drumuri geografico-spirituale, de care nici unul nu a luat cunoștință. Sau nu a dorit să ia cunoștință.

Ion Ianoși

https://www.ideeaeuropeana.ro/carti/literatura/dostoievski-si-tolstoi-poveste-cu-doi-necunoscuti/

/////////////////////////////////////////////

A 80-a aniversare a cunoscutului om de cultură, profesor, scriitor și critic literar Theodor Codreanu

Sâmbătă, 5 aprilie 2025, în Sala mare a Cinematografului Dacia din municipiul Huși, a avut loc un eveniment cultural – omagial dedicat cunoscutului scriitor, critic literar și eminescolog Theodor Codreanu, membru de onoare al Academiei de Științe din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani.

Oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului, reprezentanți ai autorităților publice, scriitori și prieteni ai celui aniversat au transmis mesajele lor și au ținut să fie alături de cel care și-a dedicat întreaga viață condeiului.

Între cei care au luat cuvântul s-au numărat domnul Ciprian Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, domnul Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, domnii academicieni Mihai Cimpoi și Ion Hadârcă, de la Academia de Științe din Republica Moldova, domnul Cassian Maria Spiridon, președintele Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România și directorul revistei Convorbiri literare, domnul profesor universitar emerit Laurențiu Șoitu, doamna Elena Monu, președinte al „Academiei Bârlădene”, doamna Lina Codreanu și mulți alții. Evenimentul a fost moderat de doamna profesor universitar Simona Modreanu, directoarea Editurii Junimea din Iași.

Delegatul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a fost părintele consilier cultural Cosmin Gubernat, care a transmis mesajul de felicitare și gândul de recunoștință al Ierarhului Hușilor pentru tot ceea ce reprezintă domnul Theodor Codreanu în spațiul culturii și spiritualității creștine.

Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfinției Sale, a apărut la Editura Horeb, cu sprijinul financiar al Episcopiei Hușilor, volumul Theodor Codreanu – Bibliografie critică, semnat de doamna Lina Codreanu.

Pe lângă cele peste 70 de lucrări semnate de-a lungul timpului, domnul Theodor Codreanu este și un valoros colaborator al revistei de spiritualitate și actualitate Horeb, a Episcopiei Hușilor. De asemenea, la editura eparhială a apărut, în 2021, și volumul său de eseuri intitulat Taborice.

Ierarhul Hușilor aprecia că „Theodor Codreanu face parte din pleiada de intelectuali români autentici, cu o gândire profund rafinată, prin acumulări continue și prin experiența de viață, în privința structurii creștine a culturii românești și a marilor nume care o definesc.

Cu foarte multă abilitate, dublată de o fină ironie, Theodor Codreanu răspunde unei așteptări din zona intelectualității ancorate în valorile autentice ale neamului nostru și chiar ale Europei creștine”.

Episcopia Huşilor omagiere profesor theodor Codreanu 80 ani cărți 2025

https://episcopiahusilor.ro/80-aniversare-cunoscutului-om-de-cultura-profesor-scriitor-si-critic-literar-theodor-codreanu

/////////////////////////////////////////

Adevăruri esențiale ce sunt încă ascunse despre Lovitura de Stat din 1989

////////////////////////////////////////

De ce l-a părăsit securitatea pe Ceaușescu

///////////////////////////////////////////

Secretele generalului Vlad, ultimul șef al Securității

/////////////////////////////////////////////

Hitler a fost iniţiat în tainele „Doctrinei Secrete”. La ce se referă ea? Legătura misterioasă între Illuminati, ocultista Madame Blavatsky şi Hitler

Dietrich Eckhart este considerat a fi fondatorul nazismului. El a avut o admiraţie imensă faţă de Hitler; în timp ce se afla pe patul de moarte, în 1923, Eckart a spus: „Urmaţi-l pe Hitler! El va dansa, dar eu sunt acela care a compus melodia. Eu l-am iniţiat in tainele Doctrinei Secrete, i-am deschis centrii de viziune, oferindu-i mijloacele de a comunica cu Puterile. Nu mă jeliţi, căci prin activitatea mea voi fi influenţat istoria mai mult decât oricare alt german”. Şi Hitler, la rândul său, i-a dedicat un omagiu lui Eckart; dictatorul german îşi încheia astfel infama lucrare „Mein Kampf”: „Şi doresc, de asemenea, să înscriu în rândurile (eroilor nazişti) pe acel om care, fiind unul dintre cei nai buni, cu vorba şi cu gândul şi, în cele din urmă, cu faptele sale, şi-a dedicat viaţa trezirii poporului său – adică al nostru: Dietrich Eckart”.

„Doctrina Secretă”, care i-a fost împărtăşită lui Hitler de către Eckart era un conglomerat de idei şi filozofii care-şi aveau, în cea mai mare parte, originea în operele doamnei Blavatsky şi în Societatea ei Teozofică.

Societatea Teozofică a fost înfiinţată în 1875 la New York de către o mistică de origine rusă, pe nume Helena Petrovna Blavatsky. Între 1877 şi 1888 a publicat materiale oculte, printre care şi cele mai celebre cărţi ale sale, intitulate „Isis dezvăluită”şi „Doctrina secretă”. Ambele lucrări intenţionau să prezinte o interpretare cvasi-ştiinţifică a religiei, care atunci se afla în declin, din cauza descoperirilor ştiinţifice şi a teoriilor lui Darwin.

Teozofia îşi are originile în opera aceloraşi filozofi antici veneraţi de societăţile secrete ale francmasoneriei, Illuminati şi Mesele Rotunde, Platon şi Pitagora, precum şi în şcolile de cercetare a Misterelor Egiptene. Madame Blavatsky se inspira din plin, de asemenea, din conţinutul Talmudului şi al Cabalei evreieşti, cimentând astfel legătura cu Misterele Antice. Societatea teozofică nu este un grup de studiu, ci, în esenţa sa, este o societate de propagandă, cu scopul de a înlocui învăţăturile pure şi simple ale creştinismului cu un conglomerat uluitor de superstiţii orientale, mistere ale Cabalei şi şarlatanismul secolului al XVIII-lea.

Societatea Helenei Blavatsky răspândea credinţa într-un singur Creator, considerând că în Univers există o unitate fundamentală care îi include pe toţi oamenii, că în toate religiile se găsesc interpretări secrete şi, punctul cel mai controversat, că „marii stăpâni” sau „adepţi”, numiţi uneori „Marea Frăţie Albă”, dirijează în secret evoluţia omenirii.

Acum să revenim puţin la „Doctrina secretă” relevată lui Hitler. În cadrul acestei Doctrine, extratereştrii veniţi pe Terra cu mult timp în urmă au produs prin manipulare genetică fiinţe hibride de origine umană şi divină, împărţite în şapte subrase: rmoahalii, tlavatlii, toltecii, turanienii, arienii, akkadienii şi mongolii. În timpul acestui proces, au existat multe greşeli, ceea ce a avut ca rezultat apariţia unor mutanţi precum „uriaşii” din mitologia biblică şi cea nordică. Aceste rase au trăit cicluri progresive de viaţă în timpul legendarei Atlantide. Odată cu distrugerea acesteia, rasele s-au răspândit în toată lumea, iar calităţile lor mentale şi fizice au început să degenereze. Speranţa lor de viaţă s-a micşorat semnificativ, în vreme ce s-au „ascuţit” procesele de gândire, pentru a-i ajuta să supravieţuiască în lumea materială. Aceste capacităţi de gândire şi percepţie senzorială au fost dobândite cu preţul pierderii totale a puterilor magice pe care le aveau asupra naturii şi a forţelor vitale din organismul uman. Odată cu pierderea acestor puteri intuitive, oamenii primitivi au fost învăţaţi de creatorii lor că mersul tuturor lucrurilor de pe Terra era dirijat de nişte «zei» invizibili şi că ei ar trebui să-i slujească fără rezerve pe aceştia. Mai presus de toate, ei au fost învăţaţi să-şi respecte şi să-şi protejeze puritatea sângelui.

https://www.lovendal.ro/wp52/hitler-a-fost-initiat-in-tainele-doctrinei-secrete-la-ce-se-refera-ea-legatura-misterioasa-intre-illuminati-ocultista-madame-blavatsky-si-hitler/

//////////////////////////////////////////

Steaua roşie a comunismului e, de fapt, simbolul secret al Stelei Morţii sau al planetei Nibiru

steaua rosie comunismPunctul de vedere de mai jos reprezintă o opinie personală, apărând pentru prima dată şi în exclusivitate pe site-urile www.almeea.com şi www.lovendal.net.

Steaua roşie…un simbol universal al comunismului. Întotdeauna am fost fascinat de acest simbol, şi nu pentru că ar aparţine mişcării comuniste, ci pentru că m-am tot întrebat „De ce steaua trebuie să fie roşie?” Şi într-adevăr, ia gândiţi-vă puţin: câte stele roşii aţi văzut până acum pe cer?

Ce reprezintă steaua roşie, ca simbol al comunismului?

Cum de a ajuns comunismul să adopte ca simbol „steaua roşie”? Să cităm puţin din enciclopedia wikipedia:

Steaua roşie sau steaua roşie cu cinci colţuri reprezintă un simbol al comunismului şi al socialismului în general. Se mai crede că ea reprezintă cele 5 degete ale mâinii muncitorului, sau cele 5 continente.

Două comentarii de făcut la cele mai de sus. Explicaţia cu degetele muncitorului e absolut ridicolă; dacă mişcarea comunistă ar fi vrut ca un simbol să desemneze cele 5 degete ale mâinii muncitorului, ar fi apărut pur şi simplu un simbol ce ar fi avut ca desen mâna de om, nu o stea, ce n-are nicio legătură cu membrul superior al omului. Nici explicaţia cu cele 5 continente nu ţine, pentru simplul motiv că în lume sunt 7 continente: Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctica, Europa şi Australia.

O sugestie mai puţin cunoscută publică afirmă că steaua ar reprezenta cele 5 grupuri care ar conduce Rusia către comunism: tineretul, militarii, muncitorii industriali, ţărănimea şi intelectualii.Iarăşi o explicaţie trasă de păr. Au fost numite nişte grupuri sociale din puncte de vedere diferite, reieşind astfel un amalgam. În rândul militarilor se regăsesc şi o mare parte din tineret, şi invers; la fel, tineretul se regăseşte şi în rândul muncitorilor, şi în rândul ţărănimii, şi în rândul intelectualilor. Şi în plus, ce treabă au categoriile sociale cu steaua? Aşadar, nicio o explicaţie de până acum n-a fost deloc convingătoare.

Cum a devenit steaua roşie simbol al comunismului?

Să vedem în continuare în ce context a apărut acest simbol să fie folosit în rândul comunismului.

Steaua roşie îşi are originea în războiul civil rus de la sfârşitul primului război mondial, creatorul ei fiind necunoscut. Trupele ruseşti, când s-au retras din fronturile din Austria şi Germania, au ajuns în toamna anului 1917 şi s-au amestecat cu trupele locale din garnizoana din Moscova. Pentru a se distinge, soldaţilor din garnizoana Moscova li s-au oferit stele de tinichea pentru a fi purtate pe şăpcile lor militare. Atunci când aceste trupe s-au alăturat Armatei Roşii şi bolşevicilor, ei şi-au pictat stelele în roşu, culoarea comunismului, astfel născându-se steaua roşie.O altă explicaţie ar fi aceea că Leon Troţki ar fi inventat simbolul stelei roşii. Nikolai Krilenko, un bolşevic şi revoluţionar rus, purta pe uniforma sa o stea verde. Atunci când Troţki l-ar fi întrebat ce reprezintă, Krilenko i-ar fi răspuns lui Troţki că fiecare colţ al stelei reprezintă cele 5 continente. Când a auzit acest lucru, Troţki a dat dispoziţie ca Armata Roşie să poarte ca simbol steaua roşie.

După ce a fost adoptată ca emblemă a tinerei URSS formate, steaua roşie a devenit simbolul comunismului, fiind adoptată şi pe steagurile altor state, ca de exemplu pe steagul Iugoslaviei socialiste.

Aşadar, deşi wikipedia ne spune prima dată că nu este cunoscut creatorul simbolului stelei roşii, mai jos expune ipoteza că Troţki, marele lider bolşevic, să-l fi inventat; dar explicaţia cu cele 5 continente e ridicolă, căci am explicat-o mai sus. De aceea, cred că a sosit timpul să oferim publicului şi o altă explicaţie a ceea ce reprezintă steaua roşie. Ea nu reprezintă nimic altceva decât o stea! Nici 5 continente, nici 5 degete, şi nici alte explicaţii fanteziste.

Adevărata origine a comunismului: Illuminati şi francmasoneria

Dar, pentru a trece mai departe în explicaţii, să vedem care e adevărata origine a comunismului. La 1 mai 1776, Adam Weishaupt, înfiinţează secta Illuminaţilor, sectă ce avea puternice rădăcini francmasonice. Printre altele, această organizaţie cerea: „abolirea proprietăţii private, abolirea moştenitorilor, abolirea familiei, abolirea tuturor religiilor” (citiţi mai multe în acest articol: De 1 mai, sărbătorim nu “ziua muncii”, ci ziua înfiinţării sectei Illuminati). Întâmplător sau nu, exact aceleaşi principii ale organizaţiei Illuminati le întâlnim şi în „Manifestul comunist” al lui Karl Marx, întemeietorul comunismului. Aşadar, nu mai e un secret pentru nimeni că acest comunism îşi are originea în francmasonerie.La rândul ei, francmasoneria, cu toate simbolurile ei secrete şi ocultismul ei, îşi are originea în Ordinul cavalerilor templieri, organizaţie religioasă desfiinţată la începutul sec.14 şi care, în cele peste două secole de existenţă, a avut acces la nenumărate documente şi simboluri secrete ale creştinismului şi spiritualităţii în general.

Steaua roşie = simbolul lui Nibiru sau al Stelei Morţii?

Unde doresc să ajung? Că mişcarea comunistă, având origini francmasonice, şi-a ataşat o serie de simboluri cu semnificaţii oculte, din vechime. Poate că majoritatea comuniştilor nu au fost conştienţi de aceste semnificaţii oculte, dar sunt absolut sigur că marea elită de la începutul comunismului cunoştea perfect semnificaţia unor simboluri. Ca şi semnificaţia simbolului stelei roşii…care, după opinia mea, nu reprezintă altceva decât celebra planetă mitică Nibiru sau Steaua Morţii.

Zaharia Sitchin, autorul cărţii „A 12- a planetă” vorbea despre existenţa, în vechile mituri sumeriene, a unei planete necunoscute astronomilor, denumită planeta Nibiru, un corp ceresc gigantic care ar traversa sistemul nostru solar o dată la 3.600 de ani, producând distrugeri apocaliptice pe Pământ. Se spune că planeta Nibiru ar avea culoarea roşie.

Pe de altă parte, Andy Lloyd, autorul cărţii „Steaua întunecată” (2005) vorbeşte despre posibilitatea existenţei unui companion al Soarelui, denumit „Nemesis” sau „Steaua Morţii”. Acesta ar fi o pitică roşie (având deci culoarea roşie) şi s-ar apropia de sistemul nostru solar o dată la 21.600 de ani. Interesant e faptul că din ce în ce mai mulţi astronomi, inclusiv NASA, cred în existenţa unui companion al Soarelui (vezi şi acest articol: Şi NASA caută Nemesis, Steaua Morţii).Asocierea dintre simbolismul stelei roşii cu Nibiru sau cu Steaua Morţii nu este decât o ipoteză, nu şi un fapt concludent. Adevărul nu se poate afla, ci doar intui.

https://www.lovendal.ro/wp52/steaua-rosie-a-comunismului-e-de-fapt-simbolul-secret-al-stelei-mortii-sau-al-planetei-nibiru/

///////////////////////////////////////////

Iată documentul oficial care demonstrează existenţa unei conspiraţii mondiale, precum şi legătura între Illuminati şi comunism

De-a lungul timpului, adepţii teoriei conspiraţiei au fost acuzaţi că sunt nebuni, că visează toată ziua conspiraţii, că trăiesc într-o lume imaginară şi că fabrică dovezi care nu există. De parcă adevărul ar fi într-o singură tabără, iar ceilalţi care nu se conformează curentului oficial sunt ignoranţi şi slabi de minte…

Una din conspiraţiile celebre ale lumii este aceea privind legătura dintre organizaţia Illuminati, comunism şi Noua Ordine Mondială. Mulţi au luat în derâdere această legătură şi poate că şi eu am fost privit cu multă ironie atunci când am vorbit despre această posibilă legătură într-un articol de-al meu (https://www.lovendal.ro/wp52/steaua-rosie-a-comunismului-e-de-fapt-simbolul-secret-al-stelei-mortii-sau-al-planetei-nibiru/). Iată ce spuneam în articolul menţionat mai sus: „La 1 mai 1776, Adam Weishaupt, înfiinţează secta Illuminaţilor, sectă ce avea puternice rădăcini francmasonice. Printre altele, această organizaţie cerea abolirea proprietăţii private, abolirea moştenitorilor, abolirea familiei, abolirea tuturor religiilor”. Întâmplător sau nu, exact aceleaşi principii ale organizaţiei Illuminati le întâlnim şi în „Manifestul comunist” al lui Karl Marx, întemeietorul comunismului. Aşadar, nu mai e un secret pentru nimeni că acest comunism îşi are originea în francmasonerie.”

Întâmplător sau nu, afirmaţia mea din articolul de mai sus se găseşte şi într-un document oficial american din anul 1953, mai precis în Cel de-al 11-lea raport al Comisiei pentru Educaţie a Senatului Statului California (SUA), din legislatura anului 1953. Din această comisie au făcut parte şase membri, conduşi de senatorul Nelson S. Dilworth. Aşadar, este un DOCUMENT OFICIAL, ce nu a fost scris de adepţii teoriei conspiraţiei, pentru a fi bănuit de subiectivitate. Să vedem ce scrie la paginile 169 şi 170 ale acestui raport:

„Acest aşa zis comunism modern se pare că este aceeaşi conspiraţie mondială şi ipotetică în a distruge civilizaţia, la originea sa aflându-se Ordinul secret Illuminati din Bavaria, fondat pe 1 mai 1776, şi care a acţionat şi în coloniile noastre în perioadele critice înaintea adoptării Constituţiei noastre federale. Conspiraţia mondială revoluţionară pare să fi fost atât de bine organizată şi continuă să există, încât ea se află în punctul de a profita de orice oportunitate ivită sau care conspiraţioniştii ar putea crea-o. E semnificativ faptul că în anul 1783, atunci când existau anumite nemulţumiri în coloniile americane, circulau documente anonime şi subversive care îndemnau la revolte (…) Iar George Washington credea că centrul acestei conspiraţii secrete se află la New York. Această conspiraţie secretă a continuat să folosească New York-ul ca bază pentru activităţile sale până în timpurile prezente. Nu e întâmplător că New York-ul este în prezent centrul pentru activităţile comuniste din întreaga ţară (…)

Recunoaşterea datei de 1 mai 1776 ca data fondării acestei conspiraţii mondiale revoluţionare nu e dificilă de înţeles, din moment ce data de 1 mai este celebrată chiar şi în timpurile recente, prin revolte şi vărsări de sânge la scară mondială (…) În anul 1847 sau 1848, conspiraţioniştii comunişti, care au operat până atunci în secret, au scos la iveală Manifestul Partidului Comunist, de Karl Marx şi Friedrich Engels, prin care ei erau împotriva civilizaţiei moderne şi a instrumentelor sale: Dumnezeu, religie, familie, libertate individuală (…) În redactarea acestui manifest, conspiraţioniştii comunişti credeau că timpul lor va veni, atunci când va putea fi realizată o guvernare mondială (…) Ei au încercat să ascundă că această conspiraţie exista încă din 1776 şi au decis ca 1848, anul Manifestului Comunist, să fie considerat ca anul fondării comunismului, iar Karl Marx să fie proclamat ca autorul Manifestului”.

În concluzie, din acest raport oficial se recunoaşte următoarele:

– că există o organizaţie conspiraţionistă Illuminati care acţionează în secret şi subversiv în instalarea unui guvern mondial şi a unei Noi Ordini Mondiale, bazate pe dispariţia religiilor şi a proprietăţilor;

– că există o legătură între Illuminati şi comunism;

– că există o conspiraţie mondială pentru distrugerea civilizaţiei omenirii.

Iar toate aceste lucruri, eu le-am susţinut prin zeci de articole ce pot fi găsite pe acest site. Încă mai credeţi că nu există conspiraţii!??

https://www.lovendal.ro/wp52/iata-documentul-oficial-care-demonstreaza-existenta-unei-conspiratii-mondiale-precum-si-legatura-intre-illuminati-si-comunism/#google_vignette

///////////////////////////////////////////

„Limite”. Părinţi şi profesori repetenţi la materia predată de prezent

Nu demult, cam pe când mergeam eu la şcoală, elevii aveau toate şansele să fie cel puţin certaţi de părinţi pentru conportamentul şi performanţele şcolare nu tocmai breze. Cei mai „norocoşi” primeau şi câte o palmă de coreţie pentru şaptele ăla la matematică. Întrebările interminabile: „Dar cutărica („olimpică” şi „tocilară”) ce notă a luat?”. Evident că zece. „Vezi, ea cum a putut, are două capete?”. Şi dacă printr-un miracol cutărica lua o notă mai mică decât tine cândva şi îndrăzneai să aminteşti aceast fenomen inexplicabil cu mândrie, replica era invariabil aceeaşi: „Pe mine de tine mă interesează, nu de alţii. Că tu eşti copilul meu”.

Astăzi profesorii sunt cei certaţi. „De ce e discriminat băiatul meu?”, „De ce o hărţuiţi pe fata mea?”, „De ce nu îi stimulaţi emoţional şi afectiv pe copii?”, „De ce îi exploataţi intelectual cu atâtea teme?”.

Notele nu mai sunt importante, performanţele scad văzând cu ochii şi pretenţiile la fel, nu mai trebuie să ştii nici anii de domnie ai lui Mihai Viteazu’ (1593-1601), nici înălţimea Vârfului Omu (2 505 m) pentru că le găseşti uşor pe Google şi nu îţi sunt de niciun folos în viaţă. Dar nici altceva nu prea te învaţă în şcoală în loc – nici cum să faci content de calitate pe Youtube şi să câştigi bani „în cantităţi industriale” din aşa ceva, nici cum să codezi şi să te caute multinaţionalele, să se roage de tine cu bonusuri să le devii anagajat. Şcoala românească traversează o perioadă tare gri, în care şi ceea ce oferă, şi ceea ce i se oferă, şi ceea ce pretinde, şi ceea ce i se pretinde gravitează în vecinătatea unui absurd general.

Spectacolul „Limite” de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, montat de Radu Apostol la Centrul de Teatru Educaţional Replika, este un one-woman show care spune spectaculos acest never ending story despre neputinţele şi aberaţiile unui sistem care naşte monştri – părinţi, profesori, elevi. Problema pare a fi comportamentul violent pe care un băiat de clasa a şasea îl manifestă recurent, care a culminat cu un gest de hărţuire şi abuz asupra unei colege. De fapt, atât Mateo – „agresorul”, cât şi Tereza – „victima” nu sunt altceva decât produsul adevăraţilor vinovaţi plini de intenţii bune: profesorii şi părinţii care poartă un fel de război al nervilor, fără a înţelege în ansamblu coordonatele realităţii pe care se feresc să o accepte.

Mihaela Rădescu interpretează rolurile tuturor profesorilor din cancelarie şi pe cel al tatălui „elevului problemă” prin intermediul unei lavaliere – distorsionarea vocii este artificiul care oferă convenţia perfect funcţională a spectacolului. Cu o sincronizare perfectă între rostire şi cel care controlează consola de sunet, cu pauze integrate foarte firesc în dialoguri, vocea Mihaelei Rădescu e modulată în aşa fel încât după doar câteva replici poţi intra imediat în acest joc al percepţiei şi accepţi schimbarea la vedere a personajelor, fără nicio altă explicaţie de mimică şi doar cu puţine gesturi caracterizante. Performanţa pe care o realizează este cea a măsurii şi a ritmării sentimentelor fiecărui personaj în parte. Deloc ostentativ, elegant şi foarte puternic ancorat în gândul coerent al fiecăruia, condusă de raţiunea filtrată prin sensibilitatea oscilantă de la un caracter la altul, cu o tehnică îmbinată cu emoţie densă, Mihaela Rădescu parcurge acest labirint de acuzaţii, argumente, neputinţe şi tristeţi cu o concentrare lucidă, completată de o asumare până la capăt.

Această modalitate brechtiană de interpretare, deloc comodă, în care ritmul joacă un rol decisiv, este marele câştig în favoarea transmiterii mesajului. Spectacolul nu devine didactic nicio secundă. Nu asistăm la o înfierare a unor părinţi agresori pur-sânge sau o condamnare definitivă a unor profesori incompeneţi în a-şi înţelege elevii. Nimeni nu e, de fapt, vinovat până la capăt. Intenţiile, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, sunt bune. Iar faptul că Mateo a batjocorit-o pe Tereza nu este cauza unui proces de hărţuire, ci efectul unui comportament social maladiv în ansamblul său. Violenţa, singurătatea, anxietatea, aceste tare din ce în ce mai prezente în vieţile tuturor, contaminează de la vârste tot mai scăzute şi ameninţarea lor a devenit mai mult decât o etichetă sau un moft. Iar spectacolul „Limite” tocmai despre aceste adevărate probleme vorbeşte, pornind de la un caz particular cât se poate de comun. Mesajul se propagă în cercuri concentrice din ce în ce mai grave, iar conştientizarea acestei gravităţi se realizează tocmai datorită simplităţii formei şi a faptului că nu te simţi nici tras de urechi, nici agresat cu un deget adânc băgat în ochi. Cu grijă, tristeţe şi consistenţă estetică, cu băgare de seamă şi respect, atenţie pentru detalii şi armonizarea mijloacelor artistice, echipa de creaţie a acestui spectacol șlefuieşte orice asperitate în receptare şi ne oferă o temă pentru acasă.

„Limite” nu este un spectacol didactic sau moralizator. Are multă emoţie, profunzime şi, mai ales, performanţă artistică. Este un punct de întâlnire a mai multor alegeri fericite şi, astfel, spune o poveste care ne apropie de înţelegerea unui prezent care de prea multe ori ne scapă printre degete.

Centrul de Teatru Educaţional Replika

Limite

Text: Mihaela Michailov, Radu Apostol

Versuri: Bobi Dumitraş (de la Fără Zahăr)

Distribuție: Mihaela Rădescu

Regie: Radu Apostol

Scenografie: Gabi Albu

Costum: Irina Gâdiuță

Muzica&spațiul sonor: Alex Bălă

Video: Elena S Gageanu

https://yorick.ro/limite-parinti-si-profesori-repetenti-la-materia-predata-de-prezent/

///////////////////////////////////////

BUNĂ, ROMÂNIA! PRIMARII S-AU ALIAT ÎMPOTRIVA LUI BOLOJAN. PRIMARII AMENINȚĂ CU GREVA.P1/2

////////////////////////////////////////////

Gheorghe Funar, după 15 ani de tăcere: „Putin e de origine română. Bolojan e antiromân!”

////////////////////////////////////////

(SCENARIILE loviturii de teatru…) Iulian Vlad îl indică pe Sergiu Nicolaescu ca fiind “regizor” al Revoluției din 1989!

////////////////////////////////////////////

Uciderea Colonelului Gheorghe Trosca și a luptătorilor USLA| Măcelul din Drumul Taberei

///////////////////////////////////////////

Văduva generalului Ștefan Gușă: Soțul meu a fost otrăvit

https://www.youtube.com/watch?v=KTRPhtBRHLo

//////////////////////////////////////////

Ionel Boeru: Elena Ceaușescu era foarte agresivă, el o tempera tot timpul

///////////////////////////////////////////

(ATA DE CE L-A CIURUIT SI ILESCU …) Dezvirginarea lui Nicolae Ceaușescu Secretul dezvăluit de Popescu Dumnezeu

////////////////////////////////////////

DOSARUL CORBII rețeaua de agenți sovietici care plănuia să l elimine pe Nicolae Ceaușescu

////////////////////////////////////////////

Dosarul Secret al Spionului Rus ajuns în fruntea Armatei Române

/////////////////////////////////////////

Acuzaţiile primarilor după întâlnirea cu Ilie Bolojan: E o formă de escrocare a bugetelor locale

https://www.youtube.com/watch?v=luTBynUrAyk

//////////////////////////////////////////

ATENȚIE: SUA îl descalifică pe Nicușor Dan. Administrația Trump critică anularea alegerilor

https://www.youtube.com/watch?v=ZVcVyap2ca0

////////////////////////////////////////////

Revoluția din ’89 – Crimele Ascunse ale lui Iliescu – Cronica unei Execuții Programate

https://www.youtube.com/watch?v=uPmYohfceeg

/////////////////////////////////////////////

Contrarevoluția Securității. Originea actualei puteri din România

https://www.youtube.com/watch?v=7mDN_FrMrJg

///////////////////////////////////////////

(Desi amarastenilor li se strange cureaua…) Majorări de salarii la Curtea de Conturi chiar şi cu 40%

Det. Aici

https://financialintelligence.ro/majorari-de-salarii-la-curtea-de-conturi-chiar-si-cu-40/

/////////////////////////////////////////////

Curva neo-ortodoxă

Paul Palencsar, jurnalist și teolog

Paul Palencsar

Mihail Neamțu spune că mama e „curvă”. A mea. Nu fac decât să citez.

Președintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaților ne numește „javre”, „nenorociți”, cu mame „curve”. Cunosc ciobani la oi care vorbesc mai elegant, deși n-au fumuri de intelectuali opăriți.

Copilul lui Mihail Neamțu primește binecuvântarea unui pastor neoprotestant. Foarte bine. Dar de ce ne minte că domnia sa e ortodox? Că moare de dragul Ortodoxiei. Ce nu face omul pentru voturi… Se unge și cu noroi și mănâncă și din troaca porcilor, dacă asta îl face deputat. Și dacă mai curge și un țuțuroi de bani…Mizerie morală și dedublare mai mari ca la Neamțu nu am mai văzut. E cu atât mai grețos cu cât pozează în intelectual creștin ortodox. Apoi, ne spune că avem mame „curve”.Mihail Neamțu alături de soția sa și copilul lor, rugându-se alături de un pastor / FOTO: Facebook – Radu Preda

În orice țară normală, nu poți spune că cei care îți plătesc salariul au mamele „curve”, dar să rămâi șeful Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților. Pentru cultură!!!!! Ăsta e modelul omului de cultură pe care-l punem în fața copiilor noștri? Reperul și standardul?

Nu cred că Mihail Neamțu are demnitatea unei demisii, cu scuzele firești pentru un derapaj grețos. De aceea, Neamțu trebuie destituit din funcția pe care cu rușine o ocupă, ca reparație morală față de toți cei care s-au simțit lezați de comportamentul său de grotă.

Este incredibil la ce nivel a ajuns politica din România, când oameni ca Neamțu ajung să aibă în mâini decizii esențiale cu privire la viața culturală a unui întreg popor!

Dacă Mihail Neamțu nu pleacă din funcție, suntem rușinea planetei.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Patriarhul prigonitor

* Sfatul lui Teodosie: femeia abuzată să rămână abuzată, Doamne-ajută!

* Mi se face frică

* În audiență la Putin

* Un individ cameleonic, cu grave derapaje morale

* Mânia covrigarului din Buzău

* Trist și rușinos moment!

* O familie de ucraineni, în trenul de București

* Tatăl meu a murit

* Nunta lui Cherecheș

https://ziaristii.com/curva-neo-ortodoxa/

//////////////////////////////////////////

PSD ar mai chema o dată minerii

Paul Palencsar

Certificatul de naștere al PSD îl reprezintă crimele lui Ion Iliescu!

Dacă ar putea, PSD ar chema iar minerii, să ne bage mințile-n cap cu niște bâte pe spate tuturor celor care nu vrem să acceptăm că un criminal bolșevic trebuie onorat cu funeralii de stat.

Reacția agresivă a PSD împotriva USR e definitorie pentru cultura democratică a acestor politruci de esență PCR. E revoltă mare în PSD, după ce USR a spus că nu va participa la funeraliile lui Iliescu, din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor. Asta-i arde pe PSD-iști, care s-au născut fix când Iliescu ucidea români, în ’89 și ’90. Ăsta e certificatul lor de naștere – crimele lui Iliescu!

USR e singurul partid care zice clar și răspicat că nu va participa la funeraliile pe care statul român i le dedică unui criminal bolșevic. În Guvern, tot USR s-a opus și decretării doliului național. Restul partidelor și al oamenilor politici îl elogiază, direct sau nu, pe criminalul primordial al României recente.De ce? Pentru că USR e singurul partid non-FSN-ist. E singura formațiune politică ce nu-și datorează existența crimelor lui Ion Iliescu. Iar asta se cunoaște acum, în 2025, la 35 de ani de la gloanțele baricadei Revoluției și de la bâtele minerilor chemați la București. Poate că acum înțelegem de ce a umple Parlamentul cu partidele iliesciene e sinucidere.USR ne ajută să înțelegem cum ar fi fost o Românie în care Ion Iliescu și securiștii lui nu câștigau. O Românie care și-ar fi judecat și condamnat dictatorii, călăii și torționarii. Partide politice precum USR ar fi umplut scena politică din România anilor 1990. USR nu e perfect, iar textul ăsta nu promovează partidul în sine, ci constată o atitudine și o perspectivă clară și corectă asupra istoriei.

Un grup de mineri agresează un protestatar din Piața Universității, la ordinul lui Ion Iliescu…Ion Iliescu nu e orice criminal. El este criminalul primordial. Glodul originar, din care s-au frământat toți criminalii României postdecembriste. El e mizeria fundamentală, depusă pe toate instituțiile statului. Baronii locali, oligarhia de partid, corupția transpartinică ce ucide s-au scurs din Iliescu. El le-a născut și le-a dat drumul în viețile noastre.

Toate dramele din ultimii 35 de ani au miasma acestui călău. Românii uciși la Revoluție, mineriade, Colectiv, românii bătuți și gazați de PSD pe 10 august 2018, cei care mor uciși de bacteriile din spitale sau din lipsa autostrăzilor. Românii abuzați și umiliți de un stat corupt și eșuat.Sărăcia cronică. Românii alungați cu milioanele din țara lor. Familiile destrămate, copiii crescuți fără părinți. Toate sunt creația celui pe care-l onorăm azi cu funeralii de stat. El a creat această Românie oribilă.

Rareori un singur om a reușit să nenorocească atât de mulți oameni. Apariția lui Iliescu în peisajul Revoluției române este cea mai mare catastrofă de la venirea tancurilor lui Stalin, în 1944. Doar atunci mai căzuse o asemenea lamă a ghilotinei pe gâtul României libere.Oricât sânge a curs pe străzi și oricât curaj au arătat eroii Revoluției din 1989, n-a mai contat. Cu primul pas făcut de Iliescu în studioul TVR, partida era pierdută. Revoluția fusese băgată în buzunarul adânc al politrucului bolșevic, credincioasă slugă a Rusiei. Acolo și atunci am fost condamnați. Chiar și cei nenăscuți.

România pierdea șansa renașterii democratice, pe care o visase în 45 de ani de teroare și întuneric. Asta ne-a răpit acest criminal, pe care azi îl onorăm cu funeralii de stat!

Ion Iliescu a născut o Românie în care crima nu are criminal, iar victima nu are călău. Asemănătoare celei a lui Ceaușescu, dar cu spoială democratică. În fapt, o șaradă dezgustătoare a tot ce aveau mai tenebros PCR și Securitatea prin cotloanele lor mizerabile. Asta a împins în față cel care nu dorea o Românie departe de hegemonia criminală a Moscovei, pe care n-a încetat vreodată s-o slujească.

În decembrie 1989, Iliescu chema trupele sovietice, să restabilească ordinea. Ordine cum numai un criminal bolșevic o poate imagina. Rușii n-au ajuns, așa că a chemat minerii, imediat după. Doar miracolul prăbușirii URSS ne-a salvat de la o dramă infinit mai mare. Am fi rămas captivi într-un Belarus iliescian.Iliescu nu și-a dorit nici UE, nici NATO. Făcea alergie doar când se gândea. Le-a acceptat când stăpânii de la Răsărit trăgeau să crape. Ghinionul lui a fost șansa noastră. Altfel, eram și acum cu lațul Rusiei în jurul gâtului.

Acestui criminal îi oferim azi funeralii naționale.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Paraziții de lângă cadavru

* Rusia a ajuns la Broșteni

* Am deranjat un cuib de șerpi

* Bomba atomică pregătită de PSD pentru Bolojan

* Lipitorile

* Genocidul lui Putin și complicitatea lui Trump

* Puteam avea industria calului, dar nu s-a vrut!

* Monstrul creat de Ciolacu

* Pe-aici, Rusia nu trece! Iar dacă încearcă, pleacă cu capul spart!

* Curva neo-ortodoxă

https://ziaristii.com/psd-ar-mai-chema-o-data-minerii/

////////////////////////////////////////////

De ce alimentele din România sunt mai scumpe decât cele din alte țări europene? Explicațiile unui profesor universitar: „Nu pentru că unii au ceva cu noi. Pentru că noi nu avem nicio treabă cu… noi!”

Alimentele din România sunt mai scumpe decât cele din țările UE și din Marea Britanie din cauza politicilor Guvernului, a lipsei infrastructurii și a incapacității producătorilor interni de a evolua către forme de organizare și mentalități moderne, a explicat economistul Cristian Păun, profesor universitar la ASE.

Acesta spune că problemele s-au acumulat în timp, devenind acum extrem de greu de înlăturat. Cursul de schimb euro-leu este menținut artificial la 5 lei, ceea ce face necompetitive mărfurile românești prin comparație cu cele din import. Pentru că acest lucru se întâmplă de foarte mult timp, dacă ar fi lăsat acum dintr-o dată liber, șocul ar fi major, pentru că prețurile ar exploda.Politica salariului minim prea ridicat comparativ cu productivitatea muncii este un alt handicap. România exportă grâu și importă paste și aluat congelat, iar acest lucru se regăsește și în alte domenii.

Producătorii nu se organizează, nu au acces la credite pentru a se tehnologiza, alimentele românești nu sunt păstrate în condiții optime peste iarnă. Așa ajungem să avem acum mere poloneze în rafturi, în loc de mere românești.Guvernul nu ajută cu nimic, dimpotrivă, creează noi probleme, dezavantajând producătorii autohtoni pentru a favoriza importatorii.

Toate acestea duc la această anomalie, a prețurilor la alimente mai mari în România decât în Marea Britanie ori în țările dezvoltate al UE. De la lipsa drumurilor până la mentalitățile greșite ale fermierilor și producătorilor români de alimente, toate concurează la situația din acest moment.

Mai jos, explicațiile profesorului Cristian Păun.

„Cursul de schimb cu probleme, producția și concurența de produse alimentare foarte rudimentare, lipsa infrastructurii, procesarea produselor alimentare în străinătate, lipsa de finanțare“, toate duc la creșterea prețurilor

Am primit de la Euronews o întrebare deșteaptă la care a trebuit să răspund în direct chiar acum: de ce în România produsele alimentare sunt mai scumpe decât în țările UE sau chiar Marea Britanie?

Timpul de răspuns a fost destul de limitat așa că o să vă răspund mai pe larg aici:

În primul rând vorbim de un curs de schimb cu probleme. Când tu ai inflația dublă sau triplă față de Zona Euro dar cursul de schimb nu schițează nicio fărâmă de depreciere (este fixat artificial după părerea mea), împărțind prețurile în lei care au luat-o razna la un curs nominal mult sub cel real, ajungi la o diferență de preț în Euro semnificativă și în creștere. Această diferență, cu cât situația artificială a cursului de schimb va continua, alimentează din plin importurile și lovește în competitivitatea (cea care este) producătorilor români. Cum ei trebuie să se descurce și cu subvenții mai mici față de producătorii din Franța, Italia sau Germania, această fixitate a cursului de schimb devine și mai problematică / presantă pentru ei.

În România producția și concurența de produse alimentare este foarte rudimentară. Nu prea producem multe bunuri cu valoare adăugată mare, cu nivel de procesare ridicat. Oferta locală abia dacă acoperă 1/3 din cererea de carne de porc, de exemplu. Lipsa capitalului, lipsa experienței, o mentalitate greșită, probleme fito-sanitare, acces scump și redus la capital fac ca tot ce se produce aici să fie mai scump sau mai prost calitativ decât ce vine din afară;

Prețurile sunt mai mari aici decât în afară pentru că aici avem plafonare de adaos care reprezintă un stres suplimentar, mai ales pentru producătorul român. Avem o lipsă clară de infrastructură care ne face vulnerabili (infrastructură de transport, infrastructură energetică, infrastructură de irigații etc.). Toate sunt costuri în plus.

Procesarea și valoarea adăugată pentru multe produse agro-alimentare se întâmplă astăzi în afară. Producem grâu și importăm aluat sau paste. Sezonalitatea producție pune probleme suplimentare: nu reușim să conservăm, să păstrăm fructe sau legume multă vreme după ce producția este recoltată de pe câmp. Merele noastre se termină după maxim o lună de la recoltare. Cele poloneze încă apar proaspete în rafturi. Cum fac ei? Este, se pare, o întrebare mult prea misterioasă pentru producătorii români. La fel și cu strugurii, cu fructele de pădure etc.

Din motive de inflație, risc sistemic, lipsă de sofisticare și diversificare a pieței etc., producția agricolă este foarte riscantă pentru bănci. Dar nici nu încercăm să dezvoltăm alternative care să reconsidere piața de capital de la noi pentru finanțările pe termen lung: IFN-uri (leasing mai ales), fonduri de investiții etc. Mergem pe aceleași scheme de creditare prăfuite și foarte costisitoare. Costurile acestea se văd în preț și în competitivitatea din piață.

La toate acestea se adaugă productivitatea mai redusă, salariul minim mult peste valoarea adăugată și productivitate, piața muncii distorsionată (greu găsești zilieri sau angajați pentru muncile agricole), accesul limitat la tehnologie avansată (nu avem niciun producător lider mondial în echipamente agricole care să producă ceva pe aici) etc.

Da, alimentele costă mai mult la noi ca în afară. Sau, dacă costă la fel sau mai puțin, au calitate mult inferioară. Nu pentru că unii au ceva cu noi. Pentru că noi nu avem nicio treabă cu… noi!

https://ziaristii.com/de-ce-alimentele-din-romania-sunt-mai-scumpe-decat-cele-din-alte-tari-europene-explicatiile-unui-profesor-universitar-nu-pentru-ca-unii-au-ceva-cu-noi-pentru-ca-noi-nu-avem-nicio-treaba-cu-noi/

////////////////////////////////////////////

(De peste 30 de ani nu s-a vrut sa procesam productia agricola,pentru a impota si castiga comisioane pentru ei…)Exportăm cereale, importăm alimente de bază. Cum își asigură România consumul

Cât adevăr este în ceea ce se spune despre România care ar trăi în importuri? Nu reuşim să mai producem nimic sau chiar producem mai mult ca înainte? Siguranţa alimentară a României, în cifre, nu e deloc uşoară.

România rămâne o țară cu un contrast puternic în securitatea alimentară: pe de o parte, produce cu mult peste necesar anumite categorii de alimente, precum cereale, ouă, carne de oaie și leguminoase boabe. Pe de altă parte, dependența de importuri rămâne alarmant de mare pentru alte produse esențiale, precum legumele, carnea de porc, peștele sau cartofii, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), citate de jurnaliștii de la economica.net.

În 2023, România a produs 20,5 milioane de tone de cereale, depășind cererea internă cu 96,1%. Comparativ cu 2022, recolta a fost cu 10,2% mai mare, consolidând poziția de exportator net în această categorie. Totodată, producția de leguminoase boabe, precum fasolea și soia, a acoperit 115,5% din necesarul intern, marcând un avans față de anii precedenți. La ouă, excedentul a fost de 2,1%, iar carnea de oaie și capră a depășit cererea cu 119,6%, deși producția a fost mai mică față de 2022.

În privința legumelor, gradul de autoaprovizionare a scăzut sub pragul de 70%, comparativ cu 82% în urmă cu doi ani. Deficite majore s-au înregistrat la rădăcinoase (59,2%), tomate (64,7%) și ceapă uscată (68%), reflectând atât scăderi ale producției interne, cât și creșteri ale consumului.

Carnea de porc reprezintă cea mai mare vulnerabilitate, gradul de autosuficiență coborând la 44,9% în 2023, față de 70% în 2015. Situația este gravă și la pește, unde producția locală acoperă doar 14,5% din necesar.

Există și vești bune: România și-a crescut gradul de autoaprovizionare la lapte la 86,5%, la ulei la 91,3%, iar la zahăr la 69,2%. În cazul untului însă, producția locală rămâne insuficientă, acoperind doar 40% din consum. Studiul INS evidențiază că, deși România are un potențial agricol semnificativ, sectoarele deficitare necesită intervenții strategice.

Creșterea capacităților locale de producție, investițiile în infrastructură agricolă și stimulentele pentru fermieri sunt esențiale pentru reducerea dependenței de importuri și asigurarea unei securități alimentare robuste. România rămâne, astfel, într-o poziție paradoxală: un exportator important de cereale și alte produse excedentare, dar totodată dependentă de importuri masive pentru multe dintre alimentele de bază.

Exportăm cereale, importăm alimente de bază. Cum își asigură România consumul

////////////////////////////////////////////

Documentare celebre: “BLESTEMUL SATANIC AL COMUNISMULUI” si completari necesare

Interesant dar chestiunea e mult mai complexa. Comunismul nu-i o inventie a evreului Karl Marx , ci o componenta a NOII ORDINI MONDIALE gandita inaintea lui de catre illuminatii finantati de ruda sa prin alinanta Rothschild. Karl Marx a fost mason , s-a tras dintr-o familie de rabini , dar nici el si nici Engels n-au inventat comunismul, ci au fost influentati direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875) care a fost si unul din fondatorii socialismului.

Jewish Chronicle, Londra, 4 aprilie 1919:

„Conceptiile bolsevice sunt in majoritatea punctelor in armonie cu ideea de iudaism„

La acea data 477 din cei 545 de oficialitati bolsevice erau evrei. Cititi va rog si:

Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi

Vladimir Lenin, in culmea gloriei sale fiind, spunea:

“Statul nu functioneaza asa cum ne-am dorit. Masinaria nu se supune. Se vede un om la volan si pare ca o conduce, dar masina nu merge in directia voita de el. Se misca insa dupa dorinta altor forte.”

Normal, erau fortele celor ce au finantat revolutia bolsevica. Si aici se cuvine sa amintim de:

Jacob Henry Schiff (1847–1920), evreu, nascut in Germania, bancher american. Deosebit de influent la vremea lui, acesta a finantat Japonia in eforturile ei militare din timpul razboiului ruso-japonez. Dar ce este mai grav, a finantat Revolutia Rusa din 1917.

In 1905 a fost medaliat de japonezi cu Order of the Sacred Treasure iar in 1907 cu Order of the Rising Sun. A fost primul strain onorat de Emperor Meiji in palatul imperial.

In 1906, cand s-a format American Jewish Committee , a fost unul din primii lideri.

In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat , tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie. A devenit si capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei banci este strans legat de Felix Warburg si Paul Warburg cel ce impreuna cu J.P. Morgan si John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve. De asemenea a fost director la New York City National Bank, Equitable Life Assurance Society si Union Pacific Railroad .

In afara de Japonia, a finantat si Puterile Centrale …

Foto: http://conservativlib.files.wordpress.com/2007/08/ussr-socialist-swastika1919-1920cav-red-army-prikaz.jpg

Unul dintre cei mai activi luptatori impotriva Federal Reserve, politicianul republican Louis Thomas McFadden (1876-1936), Chairman al United States House Committee on Banking and Currency 1920-1931 spunea:“Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.

Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostrii. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.

Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”

Cititi va rog si articolul:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat revolutia bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit …

Cititi va rog si:

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

La minutul 56 al DOCUMENTARE CELEBRE: Aaron Russo – „AMERICA: FROM FREEDOM TO FASCISM“ – subtitrare in limba romana si completari foarte necesare puteti gasi asemanari intre conceptia Federal Reserve si a taxelor cu … “Manifestul comunist“ din care reiau primele puncte:

1.Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.

Impozit cu puternic caracter progresiv.
Desfiinţarea dreptului de moştenire.
Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.
Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.
Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.

In documentarul romanesc se subliniaza foarte bine cultul paladin practicat de personajele prezentate. Insa acelasi cult il practica si ELITELE de care tot vorbesc eu in acest blog. Finalul documentarului insa este inexact, caci raul nu se limiteaza la statele ce au ramas comuniste. Marele final acum se pregateste:

STANGA, NOUA ORDINE MONDIALA si ANTIHRISTUL. Ampla analiza plecand de la discursul premierului Gordon Brown in care Il invoca pe Dumnezeu, cerand o Noua Ordine Mondiala, in timpul unei predici la catedrala Sf. Paul

Chestiuni interesante despre socialism si Rockefeller gasiti si la:

DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

NOTA:

Cuvintele scrise cu litere rosii, ingrosate si subliniate sunt hiperlink-uri spre articole din acest blog si care detaliaza activitatea respectivelor personaje, organizatii sau evenimente

Pentru o mai buna intelegere a celor de mai sus, cititi va rog si articolele:

NOUA ORDINE MONDIALA – rezumatul blogului (partea 1)

NOUA ORDINE MONDIALA – rezumatul blogului (partea 2)

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

https://saccsiv.wordpress.com/2009/09/10/documentare-celebre-%e2%80%9cblestemul-satanic-al-comunismului%e2%80%9d-si-completari-necesare/

////////////////////////////////////////////

Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist despre desfiintarea familiei, desfiintarea patriei, crestinism, desfiintarea dreptului de moştenire, confiscarea proprietăţii tuturor rebelilor

Germania se pregătește să-l celebreze pe Karl Marx, portretizându-l pe acesta ca „părintele timpurilor noastre”

In acest context, iata ce scriau Karl Marx si Friedrich Engels in Manifestul Partidului Comunist la II Proletari şi comunişti, conform https://www.marxists.org/romana/m-e/1848/manifest/c02.htm

Care este în genere raportul dintre comunişti şi proletari?

Comuniştii nu sînt un partid deosebit, opus celorlalte partide muncitoreşti.

Ei nu au interese deosebite de interesele întregului proletariat.

Ei nu proclamă principii deosebite[1] după care să vrea să modeleze mişcarea proletară.

Comuniştii se deosebesc de celelalte partide proletare numai prin aceea că, pe de o parte, în lupta proletarilor de diferite naţiuni ei scot în evidenţă şi susţin interesele comune, independente de naţionalitate, ale întregului proletariat; pe de altă parte, prin aceea că, pe diferitele trepte de dezvoltare ale luptei dintre proletariat şi burghezie, ei reprezintă întotdeauna interesele mişcării în totalitatea ei.Comuniştii sînt, aşadar, din punct de vedere practic, partea cea mai hotărîtă a partidelor muncitoreşti din toate ţările, partea care împinge mereu înainte; din punct de vedere teoretic, faţă de restul masei proletariatului ei au superioritatea de a înţelege limpede condiţiile, mersul şi rezultatele generale ale mişcării proletare.Scopul imediat al comuniştilor este acelaşi ca şi al tuturor celorlalte partide proletare: constituirea proletariatului ca clasă, răsturnarea dominaţiei burgheziei, cucerirea puterii politice de către proletariat.

Tezele teoretice ale comuniştilor nu se bazează nicidecum pe idei, pe principii inventate sau descoperite de cutare sau cutare reformator al lumii.

Ele nu sînt decît expresia generală a condiţiilor efective ale luptei de clasă existente, ale mişcării istorice care se desfăşoară sub ochii noştri. Desfiinţarea relaţiilor de proprietate existente pînă acum nu este o caracteristică a comunismului.

Toate relaţiile de proprietate au fost supuse unei necontenite schimbări istorice, unei permanente transformări istorice.

Revoluţia franceză, de pildă, a desfiinţat proprietatea feudală în folosul celei burgheze.

Ceea ce caracterizează comunismul nu este desfiinţarea proprietăţii în general, ci desfiinţarea proprietăţii burgheze.

Proprietatea privată burgheză modernă însă este ultima şi cea mai desăvîrşită expresie a producţiei şi însuşirii produselor, întemeiate pe antagonisme de clasă, pe exploatarea unora de către ceilalţi[2].

În acest sens comuniştii pot rezuma teoria lor în formula: desfiinţarea proprietăţii private.

Ni s-a imputat nouă, comuniştilor, că am voi să desfiinţăm proprietatea dobîndită personal, prin muncă proprie, proprietate care ar alcătui temelia oricărei libertăţi, activităţi şi independenţe personale.

Proprietate dobîndită prin muncă, agonisită, cîştigată personal! Vorbiţi oare de proprietatea micului burghez, a micului producător rural, premergătoare celei burgheze? Nu e nevoie să o desfiinţăm noi: dezvoltarea industriei a desfiinţat-o şi o desfiinţează zilnic.

Sau poate vorbiţi de proprietatea privată burgheză modernă?

Dar munca salariată, munca proletarului, îi creează oare acestuia vreo proprietate? Nicidecum. Ea creează capitalul, adică proprietatea care exploatează munca salariată, care nu poate spori decît cu condiţia de a produce munca salariată nouă, pentru a o exploata din nou. În forma sa actuală, proprietatea se mişcă în cadrul antagonismului dintre capital şi munca salariată. Să privim ambele laturi ale acestui antagonism.

A fi capitalist înseamnă a ocupa în producţie nu numai o poziţie pur personală, ci şi o poziţie socială. Capitalul este un produs colectiv şi nu poate fi pus în mişcare decît prin activitatea comună a numeroşi membri ai societăţii, ba, în ultimă instanţă, numai prin activitatea comună a tuturor membrilor societăţii.

Capitalul nu este deci o forţă personală, ci o forţă socială.

Aşadar, atunci cînd capitalul este transformat în proprietate colectivă, aparţinînd tuturor membrilor societăţii, aceasta nu înseamnă transformarea unei proprietăţi personale în proprietate socială. Ceea ce se transformă este numai caracterul social al proprietăţii. Ea îşi pierde caracterul ei de clasă.

Să trecem la munca salariată.

Preţul mijlociu al muncii salariate este minimul de salariu, adică totalul mijloacelor de trai necesare pentru a menţine pe muncitor în viaţă ca muncitor. Deci ceea ce muncitorul salariat îşi însuşeşte prin activitatea sa îi ajunge numai pentru a-şi reproduce viaţa ca atare. Noi nu vrem nicidecum să desfiinţăm această însuşire personală a produselor muncii, menită să reproducă nemijlocit viaţa, o însuşire care nu aduce nici un excedent ce ar putea da putere asupra muncii străine. Noi vrem să desfiinţăm numai caracterul mîrşav al acestui mod de însuşire, în cadrul căreia muncitorul trăieşte numai pentru a spori capitalul, trăieşte numai în măsura în care o cer interesele clasei dominante.

În societatea burgheză, munca vie nu este decît un mijloc pentru a spori munca acumulată. În societatea comunistă, munca acumulată nu este decît un mijloc pentru a lărgi, a îmbogăţi, a uşura procesul de viaţă al muncitorilor.

În societatea burgheză, trecutul domină deci prezentul; în societatea comunistă, prezentul domină trecutul. În societatea burgheză, capitalul este independent şi personal, pe cînd individul care munceşte este dependent şi impersonal.

Şi desfiinţarea acestor relaţii este considerată de burghezie o suprimare a individualităţii şi a libertăţii! Şi cu drept cuvînt. Este vorba într-adevăr de suprimarea individualităţii burgheze, a independenţei burgheze şi a libertăţii burgheze.

Prin libertate se înţelege, în cadrul relaţiilor de producţie burgheze de astăzi, libertatea comerţului, libertatea de cumpărare şi de vînzare.

Dacă dispare însă negoţul, atunci dispare şi negoţul liber. Vorbăria despre negoţul liber, ca şi toate celelalte tirade ale burgheziei noastre despre libertate au, în genere, un înţeles numai cînd e vorba de negoţul încătuşat, de tîrgoveţul oprimat din evul mediu, şi nu cînd e vorba de desfiinţarea de către comunism a negoţului, a relaţiilor de producţie burgheze şi a burgheziei însăşi.

Vă îngroziţi că vrem să desfiinţăm proprietatea privată. Dar în societatea voastră actuală proprietatea privată este desfiinţată pentru nouă zecimi din membrii societăţii; ea există tocmai datorită faptului că nu există pentru nouă zecimi. Ne imputaţi deci că vrem să desfiinţăm o proprietate care presupune ca o condiţie necesară ca imensa majoritate a societăţii să fie lipsită de proprietate.

Cu alte cuvinte, ne imputaţi că vrem desfiinţarea proprietăţii voastre. Într-adevăr, vrem acest lucru.

Din momentul în care munca nu mai poate fi transformată în capital, bani, rentă funciară — într-un cuvînt într-o putere socială ce poate fi monopolizată, adică din momentul în care proprietatea personală nu mai poate deveni proprietate burgheză —, din acest moment, declaraţi voi, personalitatea este suprimată.

Recunoaşteţi prin urmare că, atunci cînd vorbiţi de personalitate, aveţi în faţa ochilor doar pe burghez, adică pe proprietarul burghez. Această personalitate trebuie, într-adevăr, suprimată.

Comunismul nu ia nimănui putinţa de a-şi însuşi produse sociale, el ia doar putinţa ca prin această însuşire să fie aservită munca altuia.

S-a obiectat că prin desfiinţarea proprietăţii private va înceta orice activitate şi că o lene generală va cuprinde lumea.

Dacă ar fi aşa, societatea burgheză ar fi trebuit demult să piară din cauza trîndăviei, căci în această societate cei care lucrează nu agonisesc, iar cei care agonisesc nu lucrează. Toate aceste temeri se reduc la tautologia că nu va mai exista muncă salariată o dată ce nu va mai exista capital.

Toate obiecţiile îndreptate împotriva modului de producţie comunist de însuşire şi de producţie a produselor materiale au fost extinse şi asupra însuşirii şi producţiei produselor spirituale. După cum pentru burghez desfiinţarea proprietăţii de clasă înseamnă desfiinţarea producţiei însăşi, tot astfel pentru dînsul dispariţia culturii de clasă este identică cu dispariţia culturii în general.

Cultura, a cărei pierdere o deplînge burghezul, nu înseamnă pentru imensa majoritate decît transformarea omului într-o anexă a maşinii.

Dar nu polemizaţi cu noi, apreciind desfiinţarea proprietăţii burgheze prin prisma concepţiilor voastre burgheze despre libertate, cultură, drept etc. Înseşi ideile voastre sînt produse ale relaţiilor burgheze de producţie şi de proprietate, după cum şi dreptul vostru nu este decît voinţa clasei voastre ridicată la rangul de lege, o voinţă al cărei conţinut este determinat de condiţiile materiale de viaţă ale clasei voastre.

Concepţia interesată care vă face să transformaţi relaţiile voastre de producţie şi de proprietate, din relaţii istorice, trecătoare în cursul procesului de dezvoltare a producţiei, în legi eterne ale naturii şi ale raţiunii e comună tuturor claselor dominante dispărute. Ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea antică, ceea ce pricepeţi cînd e vorba de proprietatea feudală, nu mai îndrăzniţi să pricepeţi cînd e vorba de proprietatea burgheză.

Desfiinţarea familiei! Pînă şi cei mai radicali se indignează în faţa acestei infame intenţii a comuniştilor.

Pe ce se întemeiază familia de astăzi, familia burgheză? Pe capital, pe cîştigul privat. În forma sa deplin dezvoltată ea există numai pentru burghezie; ea îşi găseşte însă completarea în lipsa de familie impusă proletarilor şi în prostituţia publică.

Familia burghezului dispare, fireşte, o dată cu dispariţia acestei completări a ei, iar ambele dispar o dată cu dispariţia capitalului.

Ne imputaţi că vrem să desfiinţăm exploatarea copiilor de către părinţii lor? Recunoaştem această crimă.

Dar voi spuneţi că noi desfiinţăm cele mai gingaşe legături înlocuind educaţia pe care o dă familia cu cea socială.

Oare educaţia voastră nu este şi ea determinată de societate? Nu este ea determinată de relaţiile sociale în cadrul cărora faceţi educaţie, de amestecul mai mult sau mai puţin direct al societăţii prin mijlocirea şcolii etc.? Comuniştii n-au inventat influenţa societăţii asupra educaţiei; ei îi schimbă doar caracterul, smulgînd educaţia de sub influenţa clasei dominante.

Frazeologia burgheză despre familie şi educaţie, despre legătura intimă dintre părinţi şi copii devine cu atît mai dezgustătoare cu cît pentru proletari, ca urmare a dezvoltării marii industrii, legăturile de familie se destramă, iar copiii sînt transformaţi în simple articole de negoţ şi unelte de muncă.

Dar voi, comuniştii, vreţi să introduceţi comunizarea femeii — ne strigă în cor întreaga burghezie.

Burghezul vede în soţia lui o simplă unealtă de producţie. El aude că uneltele de producţie urmează să fie exploatate în comun şi nu poate, fireşte, decît să-şi închipuie că soarta comunizării va lovi şi pe femei.

El nici nu bănuieşte că este vorba tocmai de a desfiinţa această poziţie a femeii de simplă unealtă de producţie.

De altfel, nimic nu este mai ridicol decît indignarea ultramorală a burghezilor noştri în faţa pretinsei comunizări oficiale a femeii de către comunişti. Comuniştii nu au nevoie să introducă comunizarea femeii; ea a existat aproape întotdeauna.

Burghezii noştri, care nu se mulţumesc că au la dispoziţie femeile şi fiicele proletarilor lor, fără să mai vorbim de prostituţia oficială, îşi fac o plăcere din a-şi seduce reciproc soţiile.

În realitate căsătoria burgheză este comunizarea femeii măritate. Comuniştilor li s-ar putea imputa cel mult că, în locul comunizării făţarnice, ascunse, ar voi să introducă comunizarea oficială şi pe faţă a femeii. De altfel se înţelege de la sine că prin desfiinţarea actualelor relaţii de producţie va dispărea şi comunizarea femeii, izvorîtă din ele, adică prostituţia oficială şi neoficială.

Comuniştilor li s-a mai imputat că ar voi să desfiinţeze patria, naţionalitatea.

Muncitorii nu au patrie. Lor nu li se poate lua ceva ce nu au. Dar deoarece proletariatul trebuie să cucerească mai întîi puterea politică, să se ridice la rangul de clasă naţională[3], să se constituie el însuşi ca naţiune, el însuşi mai este încă naţional, deşi nicidecum în înţelesul burghez.

Delimitările naţionale şi antagonismele dintre popoare dispar din ce în ce mai mult o dată cu dezvoltarea burgheziei, o dată cu libertatea comerţului, cu piaţa mondială, cu uniformitatea producţiei industriale şi cu condiţiile de viaţă ce-i corespund.

Domnia proletariatului le va face să dispară şi mai mult încă. Acţiunea unită, cel puţin a ţărilor civilizate, este una din primele condiţii ale dezrobirii lui.

În măsura în care va fi desfiinţată exploatarea unui individ de către celălalt, va fi desfiinţată şi exploatarea unei naţiuni de către alta.

O dată cu dispariţia antagonismului dintre clase în sînul naţiunii, va dispărea şi duşmănia dintre naţiuni.

Învinuirile aduse comunismului din punct de vedere religios, filozofic şi în general din punct de vedere ideologic nu merită o discuţie mai amănunţită.

Este oare nevoie de o perspicacitate deosebită pentru a înţelege că, atunci cînd se schimbă condiţiile de viaţă ale oamenilor, relaţiile lor sociale, existenţa lor socială, se schimbă şi reprezentările, concepţiile şi noţiunile lor, într-un cuvînt şi conştiinţa lor?

Ce altceva ne arată istoria ideilor decît că producţia intelectuală se transformă o dată cu cea materială? Ideile dominante ale unei epoci au fost întotdeauna numai ideile clasei dominante.

Se vorbeşte despre idei care revoluţionează o întreagă societate; prin aceasta se exprimă numai faptul că în sînul vechii societăţi s-au format elementele unei societăţi noi, că descompunerea ideilor vechi merge mînă în mînă cu descompunerea vechilor condiţii de viaţă.

În timpul decadenţei lumii antice, religiile vechi fură învinse de religia creştină. Cînd în secolul al XVIII-lea ideile iluminismului învinseră ideile creştine, societatea feudală dădea ultima ei luptă cu burghezia, pe atunci revoluţionară. Ideile de libertate a conştiinţei şi a religiei nu exprimau decît domnia liberei concurenţe pe tărîmul conştiinţei[4].

„Dar“ — se va spune — „ideile religioase, morale, filozofice, politice, juridice etc. s-au modificat ce-i drept în cursul dezvoltării istorice. Însă religia, morala, filozofia, politica, dreptul s-au menţinut întotdeauna în ciuda acestor schimbări.

În afară de aceasta, mai există adevăruri eterne, ca: libertate, dreptate etc., care sînt comune tuturor stărilor sociale. Comunismul desfiinţează însă adevărurile eterne, desfiinţează religia, morala, în loc să le dea o formă nouă, el contrazice aşadar toată dezvoltarea istorică de pînă acum“.

La ce se reduce această învinuire? Istoria tuturor societăţilor de pînă acum s-a desfăşurat în antagonisme de clasă, care, în diferite epoci, au luat forme diferite.

Dar, indiferent de forma pe care au luat-o aceste antagonisme, exploatarea unei părţi a societăţii de către cealaltă constituie un fapt comun tuturor veacurilor trecute. Nu e deci de mirare că conştiinţa socială a tuturor veacurilor, în pofida diversităţii ei, se mişcă în cadrul anumitor forme comune, forme de conştiinţă care vor dispărea cu desăvîrşire numai o dată cu dispariţia totală a antagonismului de clasă.

Revoluţia comunistă înseamnă ruptura cea mai radicală cu relaţiile de proprietate moştenite din trecut; nu e deci de mirare că în cursul dezvoltării ei se produce ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale.

Dar să lăsăm obiecţiile ridicate de burghezie împotriva comunismului.

După cum am văzut mai sus, primul pas în revoluţia muncitorească este ridicarea proletariatului la rangul de clasă dominantă, este cucerirea democraţiei.

Proletariatul va folosi dominaţia lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg capitalul, pentru a centraliza toate uneltele de producţie în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca clasă dominantă, şi pentru a mări, cît se poate de repede, masa forţelor de producţie.

La început acest lucru nu se poate face, fireşte, decît printr-o încălcare despotică a dreptului de proprietate şi a relaţiilor de producţie burgheze, adică prin măsuri care, din punct de vedere economic, apar neîndestulătoare şi şubrede, dar care se depăşesc singure în decursul mişcării şi care sînt inevitabile ca mijloc pentru revoluţionarea întregului mod de producţie.

Aceste măsuri vor fi, se-nţelege, diferite în diferitele ţări.

În ţările cele mai înaintate va fi totuşi posibilă aproape pretutindeni aplicarea următoarelor măsuri:

Exproprierea proprietăţii funciare şi întrebuinţarea rentei funciare pentru acoperirea cheltuielilor de stat.

Impozit cu puternic caracter progresiv.

Desfiinţarea dreptului de moştenire.

Confiscarea proprietăţii tuturor emigranţilor şi rebelilor.

Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv.

Centralizarea tuturor[5]mijloacelor de transport în mîinile statului.

Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producţie, desţelenirea şi ameliorarea pămînturilor după un plan general.

Egală obligativitate a muncii pentru toţi, organizarea de armate industriale, îndeosebi pentru agricultură.

Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a opoziţiei[6]dintre sat şi oraş.

Învăţămînt public gratuit pentru toţi copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, în actuala ei formă. Îmbinarea educaţiei cu producţia materială etc., etc.

Cînd, în cursul dezvoltării, vor fi dispărut deosebirile de clasă şi întreaga producţie va fi fost concentrată în mîinile indivizilor asociaţi, atunci puterea publică îşi va pierde caracterul ei politic. În sensul propriu al cuvîntului, puterea politică este puterea organizată a unei clase pentru asuprirea alteia. Dacă proletariatul, în lupta sa împotriva burgheziei, se uneşte în mod necesar ca clasă, dacă, prin revoluţie, devine clasă dominantă şi, ca clasă dominantă, desfiinţează vechile relaţii de producţie făcînd uz de forţă, atunci el desfiinţează, o dată cu aceste relaţii de producţie, şi condiţiile de existenţă ale antagonismului de clasă, ale claselor în genere[7], şi, prin aceasta, propria sa dominaţie de clasă.

Locul vechii societăţi burgheze, cu clasele şi antagonismele ei de clasă, îl ia o asociaţie în cadrul căreia dezvoltarea liberă a fiecăruia este condiţia pentru dezvoltarea liberă a tuturora.

Comentariu saccsiv:

Pe scurt, e de bine, dar sa ne ferim.

Karl Marx a fost mason si s-a tras dintr-o familie de rabini. Atat el cat si Engels au fost influentati direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875) care a fost si unul dintre fondatorii socialismului.

Citat Karl Marx:

„Aburi infernali se ridica si umplu creierul,

Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.

Vezi aceasta sabie?

Printul intunericului mi-a vandut-o.

Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,

Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii„

In 2018, o statuie a lui Karl Marx a fost inaugurată în prezența președintelui Comisiei Europene. Conform DIGI 24:

A fost inaugurată în oraşul Trier, locul unde s-a născut.

Statuia lui Karl Marx a fost dezvelită în contextul festivităţilor dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa. Aceasta a fost dăruită Germaniei de către China şi instalată în centrul oraşului Trier, unde pe 5 mai 1818, venea pe lume Karl Marx.

Ideea inaugurării unei statui a acestuia a fost primită şi cu proteste în localitatea sa de origine. Mulţi consideră că divizarea Germaniei şi ridicarea zidului Berlinului au fost efectele ideilor lui Karl Marx.

Prezent la inaugurare, preşedintele Comisiei Europene i-a luat apărarea şi a spus că ideile sale au fost răstălmăcite. Karl Marx nu poate fi considerat răspunzător de lucrurile care s-au făcut în numele său, consideră Jean-Claude Juncker.

Cititi va rog si:

REVOLUTIA BOLSEVICA si SEXUL / Nationalizarea femeilor, orgii publice educative, educatie sexuala cu practica in tabere scolare, abolirea familiei, copiii rezultati apartin statului, parade homosexuale nud, avort fortat / A fost o reusita implementare a DOCTRINEI NOII ORDINI MONDIALE in cea mai mare tara ortodoxa si curand ASA VA FI pe intreg PAMANTUL…

Video: Bolsevicii comemoreaza la Berlin 103 ani de la uciderea liderilor Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht

https://saccsiv.wordpress.com/2022/02/23/karl-marx-si-friedrich-engels-in-manifestul-partidului-comunist-despre-desfiintarea-familiei-desfiintarea-patriei-crestinism-desfiintarea-dreptului-de-mostenire-confiscarea-proprietatii-tuturor-re/

///////////////////////////////////////////

Transumanistul Max More despre LUCIFERIANISM …

„Diavolul-Lucifer-este o forță a binelui (în cazul în care am defini „binele”, pur și simplu ca ceea ce preţuim, nedorind să implicăm nici o valoare universală sau necesitatea orientării). Lucifer înseamnă „aducătorul de lumină” și acest lucru ar trebui să înceapă să ne dea indicii despre importanţa sa simbolică. Se povesteşte că Dumnezeu l-a aruncat pe Lucifer din cer, deoarece Lucifer a început să-L conteste pe Dumnezeu și să răspândească disensiuni printre îngeri. Trebuie să ne amintim că această poveste este spusă din punctul de vedere al Godiştilor adică susţinătorilor lui Dumnezeu (dacă am putea inventa un termen), și nu din punctul de vedere al Luciferienilor (voi folosi acest termen pentru a ne distinge de sataniștii oficiali de care ne diferenţiem fundamental ). Adevărul poate fi acela că Lucifer a demisionat din cer”.

„Dumnezeu, fiind un bine-documentat sadic, fără îndoială, a vrut să-l păstreze pe Lucifer în apropiere astfel încât să-l poată pedepsi și să încerce să-l aducă înapoi sub puterea Lui (a lui Dumnezeu). Probabil că ceea ce s-a întâmplat cu adevărat a fost că Lucifer a ajuns să urască Împărăția lui Dumnezeu, sadismul său, pretenţia Sa de conformism servil și ascultare, furia Lui psihotică asupra oricărei afişări a unei gândiri sau comportament independent.. Lucifer şi-a dat seama că el nu ar putea gândi complet pentru sine și cu siguranță nu ar putea acționa în mod independent atât timp cât este sub controlul lui Dumnezeu. Prin urmare, el a părăsit Raiul, acel teribil stat spiritual condus de sadicul cosmic Jehovah și a fost însoțit de unii dintre îngeri care au avut suficient curaj să pună la îndoială autoritatea lui Dumnezeu și valoarea Sa în perspectivă.

Lucifer este întruchiparea raţiunii, inteligenţei, gândirii critice. El se ridică împotriva dogmei lui Dumnezeu și tuturor celorlalte dogme. El este pentru explorarea de noi idei și noi perspective în căutarea adevărului”.

Cititi va rog si:

MARELE ARHITECT al Universului = LUCIFER. DemonstratiaST Mitropolitului Serafim de Pireu. Fratilor, MASONERIE = SATANISM

https://saccsiv.wordpress.com/2014/06/19/transumanistul-max-more-despre-luciferianism/

///////////////////////////////////////////

EUGENIE: instrumentul prin care PAPUSARII doresc diminuarea drastica a populatiei Pamantului si transformarea celor ramasi in sclavi

Dupa cum desigur ca ati observat, unii dintre comentatorii de pe forumuri si articolele mass-media isi exprima opinia ca o diminuare drastica a populatiei Pamantului reprezinta una din solutiile salvatoare pentru omenire. Acestora le scapa insa cateva elemente esentiale: cum a aparut ideea, cine o sustine si o finanteaza, faptul ca este strans legata de una din cele mai sinistre ramuri ale „stiintei”: EUGENIA.

Si le mai scapa din vedere un aspect fundamental: ei si urmasii lor nu se afla obligatoriu pe lista „supravietuitorilor”, iar daca totusi se vor afla, vor fi in casta sclavilor. Sper ca acest articol sa-i trezeasca.

Varul lui Charles Darwin, Sir Francis Galton (1822–1911), “parintele“ EUGENIEI spunea despre aceasta ca:

este studiul factorilor sub control social, care îmbunătăţesc sau slăbesc calităţile rasiale ale viitoarelor generaţii fie că sunt fizice sau mentale.

Multi considera ca initiatorii eugeniei au fost nazistii. Din nefericire, fals.

Sir Francis Galton a avut numerosi adepti: Aldous Leonard Huxley, Charles Benedict Davenport, Clarence J Gamble, Émile Zola, Ernst Rüdin, Garrett James Hardin, George Bernard Shaw, Harry Hamilton Laughlin, Joseph Fletcher, Julian Huxley, Madison Grant, General Frederick Henry Osborn, Margaret Higgins Sanger, Ted Turner, Thomas Henry Huxley PC, Will Keith Kellogg.

Si mari finantatori, intre care se detaseaza prin investiile uriase ce le-au facut, familiile Rockefeller si Harriman.

Experimentul social din China sub conducerea preşedintelui Mao este unul din cele mai importante şi de succes din istorie.

Scria David Rockefeller in New York Times la 10 august 1973. Cititi va rog si:

CHINA, sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

Iar omul sau de incredere, Henry Kissinger, sublinia in 1974:

Depopularea ar trebui să fie prioritatea principală a politicii externe faţă de ţările lumii a treia.

Robert Thomas Malthus (1766–1834), este faimos deoarece a spus că un colaps al producţiei în masă a hranei ar fi de ajutor deoarece ar curăţa lumea de săraci:

Știința constipată de idei sub tratament (I): Teoria lui Malthus sau teoretizarea nimicirii populației pentru a salva resursele

Iar Charles Darwin, un admirator al Modelului Catastrofic Malthusian, a dezvoltat teoria evoluţiei, având ca idee primordială supravieţuirea celui mai adaptat. Cu ajutorul lui T.H. Huxley, cunoscut ca buldogul lui Darwin, teoriile lui Darwin au fost propulsate si acceptate la scară largă printre cercuri ştiinţifice cheie de pe tot cuprinsul Angliei şi apoi în lume. Vărul lui Darwin, Francis Galton, socotit ca fiind tatăl eugeniei, a văzut o oportunitate in a face omenirea să „progreseze” dezvoltand „Darwinismul Social„ prin luarea regnurile din Teoria Evoluţiei carora le-a aplicat principii sociale. Familiile Darwin, Galton, Huxley şi Wedgwood au fost aşa de obsedate cu noua lor teorie de schemă socială că şi-au făgăduit solemn: familiile lor nu se vor înmulţi decât între ele. Si au prezis în mod fals că în decursul a doar câteva generaţii ei ar produce super-oameni. Apariţia pseudoştiinţei a fost doar codificarea practicii de încrucişare selectivă deja populară în interiorul PAPUSARILOR. Experimentul celor 4 familii a fost un dezastru. Doar pe parcursul a două generaţii de procreare selectivă, aproape 90% dintre progeniturile lor ori au murit la naştere ori au fost handicapaţi în mod serios, din punct de vedere fizic sau mental.

In aceasta practica au excelat si familiile evreiesti Rothschild si Goldman. Despre ultimii, cititi va rog detalii la:

Gigantul bancar GOLDMAN SACHS a angajat o firma de avocatura pentru a inchide un blog extrem de critic la adresa lor

Biometria pare a fi o nouă ştiinţă, dar a fost de fapt dezvoltată de Galton în anii 1870 ca o modalitate de a urmări trăsăturile rasiale şi istoria genetică şi ca o modalitate de a decide cine are dreptul la procreere.În 1904, Cold Spring a fost iniţiată în SUA cu finanţarea Carnegie, Rockefeller şi Harriman. În 1907 primele legi ale sterilizării au fost adoptate în SUA. Cetăţenii cu uşoare diformităţi sau cu scoruri scăzute la testele lor din cardurile de raportare au fost arestaţi şi sterilizaţi cu forţa.

Unul dintre cei mai importanti eugenisti, Charles Benedict Davenport (1866–1944) a devenit director al Cold Spring Harbor Laboratory in 1910, cand a fondat si Eugenics Record Office. In 1911, acesta scrie cartea sa de referinta Heredity in Relation to Eugenics. Apoi in 1929, Race Crossing in Jamaica. Cu astfel de idei, a avut contacte cu institutii si publicatii din Germania nazista inainte si in timpul celui de al doilea razboi mondial. De notorietate este contributia sa la Festschrift, pentru Otto Reche (1879–1966), antropologist, fost membru al partidului nazist, cel ce avea sa devina una dintre cele mai importante figuri ale teoriilor superioritatii sau inferioritatii raselor.In 1904, The Cold Spring Harbor Laboratory este finantata de Carnegie Institution of Washington iar in 1921 este reorganizata ca Carnegie Institution Department of Genetics. Intre 1910–1940 gazduieste Eugenics Record Office a lui Charles B. Davenport si a asistentului sau Harry H. Laughlin.

Eugenics Record Office a fost finantata initial de Mary Harriman, vaduva lui E. H. Harriman iar apoi de Carnegie Institution. Institutul este raspunzator pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizari fortate .

În 1911, familia Rockefeller exportă eugenia în Germania prin rulări de bani către Institutul Kaiser Wilhelm, care mai târziu va fi stâlp central al celui de-al treilea Reich. Cateva detalii despre acest institut:

Kaiser Wilhelm Gesellschaft a fost fondat in 1911 si i-a avut printre directori pe Walther Bothe, Peter Debye, Albert Einstein, Fritz Haber si Werner Heisenberg. Finantari majore au venit din partea Rockefeller Foundation.

Presedinte intre 1937–1940 a fost Carl Bosch (1874–1940), laureat in 1931 al premiului Nobel in chimie, care din 1935 devine presedintele IG Farben.

Sa ne amintim ca mega compania germana IG Farben a avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg, Ford Motor Company sau Standard Oil (condusa de Rockefeller). Mai mult , fratele lui Paul Warburg, Max Warburg, unul dintre industriasii colosului german care a fost unul din pilonii de sustinere al efortului de razboi dar si fabricantul Zyklon B, a fost acuzat ca a finantat puterea national-socialista. Dar Paul Warburg nu era oricine, ci primul director al Council on Foreign Relations dar si unul din fondatorii Federal Reserve. Cum de a fost posibil si alte exemple de PAPUSARI colaboratori cu nazistii la:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

Revenind la tema, la Conferinţa Internaţională a eugeniei din 1912 din Londra, aceasta devine o nebunie internaţională şi câştigă statutul de superstar. Futurologul şi autorul SF de succes, H.G. Wells a studiat biologia îndrumat de eugenisti de top şi a răspândit noua credinţă la nivel planetar.

In 1916, iubita lui H.G. Wells, Margaret Sanger, a început promovarea eugeniei în SUA. În 1923, Sanger primeşte fonduri masive din partea familiei Rockefeller. A colaborat de asemenea cu eugenistul Clarence J. Gamble, stapanul mega companiei Procter and Gamble, ce a fost si foarte activ in uciderea de prunci nenascuti. Fondatorul Pathfinder International. Impreuna cu Margaret Sanger si Robert Latou Dickinson au reusit raspandirea avortului in intreaga SUA, dupa care si-a inceput o intensa activitate de promovare a lui la scara globala.

În 1924, Hitler a scris „Mein Kampf” (sau „Lupta Mea„) şi a creditat eugenistii americani ca fiind sursa lui de inspiraţie. Ba chiar a scris o scrisoare de fan eugenistului american Madison Grant, numind cartea lui bazată pe rasă, „Trecerea marii rase„, Biblia sa.

Prin 1927, eugenia a atins apogeul. Aşa zisa ştiinţă a fost în mod agresiv implementată prin concursuri în şcoli si alte institutii. În acelaşi an în SUA mai mult de 25 de state au trecut legi „pro sterilizare” şi Curtea Supremă a votat pentru planuri de sterilizare brutală. Când Hitler vine la putere în 1933, unul dintre primele sale acte a fost să treacă legea eugeniei naţionale copiată după legi din SUA. La un moment dat, 27 DE STATE PUN LEGIILE DE STERILIZARE UMANĂ ÎN PRACTICĂ!

Filmul din 1934, „Tomorrow’s Children” („Copiii de mâine„), a adus agenda eugeniei pe marile ecrane în SUA:

Cititi va rog si:

VIITOR MINUNAT: Instantele vor decide daca NU POTI FI PARINTE. Vei fi STERILIZAT sau ti se va lua copilul inca de la nastere. Se discuta deja PE FATA in mass-media …

Prin 1936, Germania a devenit liderul mondial în eugenie prin luarea unor masuri efective de sterilizare şi eutanasiere sute de mii de victime. La sfârşitul războiului, aliaţii au protejat de persecutare chiar acei oameni de ştiinţă nazişti care au torturat mii de oameni până la moarte. Îngerul morţii, Josef Mengele şi şeful său Otmar Von Verschuer nu au fost persecutaţi iar von Verschuer chiar a continuat munca sa în Germania după război.

Cateva detalii interesante:

Otmar von Verschuer (1896–1969), eugenist preocupat de „racial hygiene„, a fost directorul „Kaiser-Wilhelm-Institut für Anthropologie, menschliche Erblehre, und Eugenik” (KWIfA) („Kaiser Wilhelm Institute of Anthropology, Human Heredity, and Eugenics” si al „Institut für Erbbiologie und Rassenhygiene” („Institute for Genetic Biology and Racial Hygiene”). A primit permisiunea lui Heinrich Himmler pentru a lucra la Auschwitz, unde l-a avut asistent pe Josef Mengele. In 1951 era considerat un profesor prestigios al University of Münster unde a infiintat cel mai mare centru de cercetari genetice din Germania de vest. Ca si alti „racial hygienists”, nazisti sau americani, a figurat ca specialist in genetica. A murit in 1969 intr-un accident automobilistic.

Josef Mengele (1911–1979), supranumit “ingerul mortii“, ofiter SS in lagarul Auschwitz-Birkenau. A fugit in Argentina unde practica avorturi. Acolo i-a intalnit pe multi nazisti, intre care Hans-Ulrich Rudel si Adolf Eichmann.

Se cuvine acum sa facem cateva referiri la Prince Bernhard of the Netherlands (1911–2004), a fost print consort al reginei Juliana, tata a 6 copii, unul din ei fiind actuala Queen Beatrix. A fost membru al Nazi Party si Sturmabteilung. A fost de asemenea membru al SS Cavalry Corps si a lucrat pentru IG Farben. Dupa razboi, lui Bernhard i s-a creat postul de Inspector General KLM Royal Dutch Airlines, responsabila cu parasirea Germanie pe calea aerului a multor nazisti si debarcarea lor in Argentina. Unul din prietenii apropiati ai sai au fost Juan si Evita Peron carora le-a si facut o vizita oficiala in Argentina in 1951. Tot el a fost unul din fondatorii World Wildlife Fund, al carei prim presedinte a si fost in 1961. De asemenea unul din fondatorii Rotary International. Si foarte important, l-a ajutat pe David Rockefeller in crearea grupului Bilderberg.

Revenind la eugenie, dupa razboi, aceeasi Marie dar cu alta palarie… Publicaţia trimestrială Eugenia a devenit Biologia Socială. Liga Controlului Naşterii Americane a devenit Paternitate Planificată. Noi termeni ca Transumanism, Controlul Populaţiei, Durabilitate, Conservare şi Ecologie au înlocuit Igiena Rasială şi Darwinismul Social. Mulţi eugenisti din perioada precedentă s-au angrenat în ceea ce ei numeau cripto-eugenie. Ducând în mod intenţionat credinţele lor eugenice în subteran, ei au devenit foarte respectaţi antropologi, biologi şi geneticieni în lumea de după război.

Aldous Huxley (fratele lui Julian Huxley), autorul cărţii „Măreaţa Lume Nouă„, a ţinut un discurs la Berkley în 1962 cu puţin timp înainte de moartea sa. El a admis ca foarte vânduta sa carte scrisă în 1932, s-a bazat nu pe ficţiune ci pe ceea ce elita planifica să implementeze:

Şi aici mi-ar place să compar pe scurt, parabola „Măreaţa Lume Nouă” cu o altă parabolă care a ieşit mai recent în cartea lui George Orwell „1984„. Înclin să cred că dictatura ştiinţifică a viitorului, şi cred că vor fi dictaturi ştiinţifice în multe părţi ale lumii, va fi probabil o bună afacere mai apropiată de tiparul „Măreaţa Lume Nouă” decât de şablonul „1984„. Va exista o afacere bună mai apropiată nu din cauza unei remuşcări umanitariste în dictatorii ştiinţifici ci pur şi simplu pentru că şablonul „Măreaţa Lume Nouă” este probabil, o bună afacere mult mai eficientă decât altele. Dar dacă poţi obţine consimţământul oamenilor la starea de fapt în care ei trăiesc, starea de sclavie, starea de a fi, ei bine, mi se pare mie că natura revoluţiei ultime cu care ne confruntăm acum este exact aceasta: că ne aflăm într-un proces al dezvoltării unei întregi serii de tehnologii care îi vor permite oligarhiei controlatoare, care mereu a existat şi probabil că va exista mereu, să facă oamenii chiar să-şi iubească sclavia. Oameni pot fi făcuţi să se bucure de o stare de fapt care, după orice standarde de decenţă, ei ar trebui să nu se bucure şi aceste metode, eu cred, sunt o reală rafinare ale altor metode mai vechi ale terorii deoarece ele combină metode ale terorii cu metode ale acceptării. Ei bine, apoi există alte metode variate la care cineva s-ar putea gândi, există de exemplu metoda farmaceutică, aceasta a fost una dintre chestiunile despre care am vorbit în „Măreaţa Lume Nouă” şi rezultatul ar fi acela că… vă puteţi imagina un dătător de euforie care ar face oamenii perfect fericiţi, chiar şi în cele mai abominabile circumstanţe. Adică, aceste lucruri chiar sunt posibile.

Elita a lăsat un val uriaş de distrugere în spatele ei în timp ce, plină de sânge rece, experimentează pe populaţia civilă ca şi cum am fi cobai.

Unul dintre studiile binecunoscute din eugenie, proiectul sifilis Tuskegee, a ucis sute de negrii şi cetateni trecuţi de 40 de ani până când oamenii din interior au expus-o în 1972:

In timpul Razboiului Rece, armata americana a facut teste biologice, chimice sau farmaceutice pe soldati.

Guvernul federal a susţinut experimente secrete radioactive pe mii de pacienţi care nu şi-au dat acordul în sute de spitale din SUA; au injectat bărbaţi, femei şi copii sănătoşi cu Uraniu şi Plutoniu cu nivele de dozaj aflate între non terapeutice spre mortale omorând mulţi dintre subiecţii testaţi.

Femeilor însărcinate ale militarilor li s-au dat vitamine din partea doctorilor bazelor militare care de fapt constau din Uraniu 239 şi Plutoniu 241 foarte radioactive, rezultând în avorturi violente şi la moartea mamelor.

Soldaţi, marinari şi puşcaşi marini au fost folosiţi ca porcuşori de Guineea în sutele de teste ale bombelor atomice şi celor cu hidrogen. Patrioţi americani au fost radiaţi, la fel ca animalele de laborator. Piloţii au fost forţaţi să zboare prin nori de radiaţie în formă de ciupercă, distrugători ai ADN-ului.

Cititi va rog si:

EXPERIMENTE MEDICALE MACABRE pe copii, femei, minorități și detinuți (1845-2007)………………………………………………………………………..

Det. Aici

https://saccsiv.wordpress.com/2020/04/21/eugenie-instrumentul-prin-care-papusarii-doresc-diminuarea-drastica-a-populatiei-pamantului-si-transformarea-celor-ramasi-in-sclavi/

/////////////////////////////////////////

Admirația lui Trump pentru Hitler și dictatori, ultima carte a democraților

O atmosferă tensionată în jurul alegerilor american s-a intensificat în mod semnificativ în urma articolului editorului Atlantic, Jeffrey Goldberg, potrivit căruia Donald Trump ar fi spus într-o conversație privată în timpul mandatului său: „Am nevoie de genul de generali pe care i-a avut Hitler”, relatează CNN. Declarația a fost făcută de fostul șef de cabinet al lui Trump la Casa Albă, John Kelly. Presupusa admirație a lui Trump pentru Hitler a fost susținută și de materiale din mai multe cărți, inclusiv una semnată de Jim Sciutto de la CNN.

Generalul în retragere John Kelly, care a fost șef de cabinet la Casa Albă în mandatul lui Donald Trump (2017-2019), a declarat pentru The New York Times că vechiul său șef crede că ar putea conduce țara în stil fascist. Într-un audio difuzat marți, Kelly a spus că Trump se potrivește profilului unui autoritar de extremă dreaptă și că crede că fostul președinte va guverna ca atare dacă va fi ales pentru un al doilea mandat.

„Vrei să spuneți generalii lui Bismarck?’”, a relatat Kelly pentru The Atlantic dialogul cu Trump.

„Știam că nu știa cine este Bismarck sau despre războiul franco-prusac. Am spus: Vrei să spui generalii kaiserului? Sigur nu vrei să spui generalii lui Hitler? Și a spus: Da, da, generalii lui Hitler. I-am explicat că Rommel a fost nevoit să se sinucidă după ce a luat parte la un complot împotriva lui Hitler”.

„Acest lucru este absolut fals. Președintele Trump nu a spus niciodată asta”, a transmis consilierul de campanie Alex Pfeiffer.

Comentariile lui Kelly vin în ultimele două săptămâni ale cursei prezidențiale între fostul preeșdinte american și vicepreședinta SUA Kamala Harris, care a evidențiat în interviuri și evenimentele de campanie genul de afirmații îngrijorătoare despre adversarii politici precum „inamicul din interior”.

„Într-o democrație, președintele Statelor Unite ar trebui să fie dispus să facă față criticilor fără să afirme că va închide oamenii”, a spus Harris în cadrul unui interviu recent pentru Fox News.Trump „nu a acceptat niciodată faptul că nu a fost cel mai puternic om din lume – și prin putere, mă refer la capacitatea de a face orice și-ar fi dorit, oricând ar fi vrut”, a spus fostul său șef de cabinet pentru New York Times, explicând că acesta admiră dictatorii.Directorul de comunicații al campaniei Trump, Steven Cheung, a declarat într-o declarație că Kelly „s-a făcut de râs cu aceste povești dezmințite pe care le-a inventat pentru că nu și-a servit bine președintele în timp ce lucra ca șef de cabinet și suferă în prezent de un caz debilitant de sindrom de tulburare Trump. ”.

Jeffrey Goldberg, redactorul-șef al The Atlantic, a declarat marți seară pentru CNN că admirația lui Trump față de Hitler a fost poate cel mai „șocant” lucru pe care Kelly l-a auzit la Casa Albă.„Amintiți-vă, Donald Trump, de-a lungul președinției sale, a fost frustrat de generali – sau „generalii mei”, așa cum île spunea el… pentru că nu l-au ascultat fără să crâcnească sau nu i-au urmat ordinele”, a spus Goldberg.

Jim Sciutto de la CNN a relatat anterior în cartea sa „Întoarcerea marilor puteri” că Trump l-ar fi lăudat pe Hitler.

El a spus: „Dar Hitler a făcut niște lucruri bune”. Am spus: Ce? Și a spus: [Hitler] a reconstruit economia. Dar ce a făcut cu acea economie reconstruită? A întors-o împotriva propriului popor și împotriva lumii. Și i-am spus: Domnule, nu poți spune niciodată nimic bun despre tip. Nimic”, i-a povestit Kelly lui Sciutto. „Vreau să spun, Mussolini a fost un tip grozav prin comparație.”

Democrații evidențiază extremismul lui Donald Trump

În contextul în care cursa rămâne strânsă și Harris având potențial nevoie de o cursă perfectă în statele democrate, liderii democrați au evocat marți ceea ce ei consideră perspectiva unor decizii extreme în cazul unei potențiale reveniri a lui Trump în Biroul Oval.

Citește și: Donald Trump a servit clienţii unui McDonald’s cu cartofi prăjiți de el. Mesajul pentru Kamala Harris, transmis prin fereastra drive-thru

În timpul unui miting din Wisconsin, candidatul democrat la vicepreședinție Tim Walza a valorificat noile sugestii privind extremismul lui Trump într-o zi în care alte personalități democrate de rang înalt au ridicat ceea ce ei văd drept spectrul îngrozitor al unui al doilea mandat al lui Trump, în timp ce încearcă să obțină sprijin pentru Harris.

„Ca veteran de 24 de ani al armatei noastre, asta mă dezgustă și ar trebui să vă dezguste și pe voi”, a spus el.

„Oameni buni, barierele au dispărut. Trump a degenerat în această nebunie. Un fost președinte al Statelor Unite și candidat la președintele Statelor Unite spune că își dorește generali precum Adolf Hitler. Reflectați la asta”, a adăugat el.

Walz a menționat recenta hotărâre a majorității conservatoare de la Curtea Supremă, care a acordat președinților o imunitate substanțială pentru actele oficiale comise în funcție, în timp ce a încercat să stârnească îngrijorarea cu privire la acordarea unui al doilea mandat unui fost președinte care a încercat deja să răstoarne rezultatul unor alegeri democratice.În timp ce Trump exploatează anxietatea alegătorilor cu privire la costul ridicat al vieții și la imigrație, încercările de a reaminti electoratului cum au fost anii lui la Casa Albă nu s-au dovedit încă decisive, scrie CNN. Și în timp ce deraierile lui Trump i-ar putea înstrăina pe unii alegători moderați cruciali, spectacolul său de om puternic l-a adus din nou în prag de a câștiga Casei Albe.După ce a vehiculat ideea că ar putea pune armata sau Garda Națională pe „dușmanii din interior” în interviurile recente și a avertizat că rețelele de televiziune precum CBS ar trebui să-și piardă licența, Trump a lansat un nou atac personal asupra lui Harris în timpul unui miting în Carolina de Nord.

„Bea? Se droghează? Nu știu, nu știu, nu știu, habar n-am”, a spus el, după ce a numit-o și „leneșă” – o afirmație rasistă folosită adesea împotriva americanilor de culoare.

Kamala Harris: Americanii sunt în fața unei decizii serioase

Vicepreședinta a prezentat argumentul conform căruia Trump reprezintă un pericol fundamental pentru America într-un interviu acordat NBC, în timp ce a promis că va combate prețurile ridicate la alimente și locuințe pe care rivalul ei le-a folosit pentru a-și expune propria viziune de coșmar despre o națiune în criză.„Poporul american este, în acest moment, în două săptămâni, în fața unei decizii foarte, foarte serioase cu privire la viitorul țării noastre și aceasta include dacă suntem o țară care prețuiește un președinte ce își respectă datoria de a susține Constituția Statelor Unite”, a spus ea în interviu.„Dacă Trump câștigă, această națiune se schimbă”, a avertizat președintele american Biden. „Sunt doar două lucruri pe care le putem face: să garantăm că nu o va face sau, dacă o face, să ne asigurăm că avem (cea mai puternică majoritate democrată pe care o putem obține”, a adăugat el.

Fostul președinte Barack Obama a sugerat, de asemenea, că există mize existențiale pentru valorile americane și drepturile democratice în alegerile din noiembrie. În timpul unei opriri de campanie în Wisconsin, Obama a avertizat că Trump va desființa Legea privind sănătatea la prețuri accesibile, va zdrobi valorile de bază ale SUA și va replica neglijența sa haotică față de pandemia de Covid-19 dacă se întoarce în Biroul Oval.

La rândul său, fostul președinte american a jucat cartea fricii, avertizând că , dacă Harris câștigă pe 5 noiembrie, s-ar putea să nu mai existe alte alegeri. „Oamenii nu știu cine naiba este Harris, dar acum descoperă că este o nebună de stânga radicală”, a spus Trump. „Nu putem risca să pierdem aceste alegeri, pentru că dacă le pierdem, s-ar putea să nu mai avem o țară.”

https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/admiratia-lui-trump-pentru-hitler-si-dictatori-2396640.html

///////////////////////////////////////////

Hollywood-ul, antisemitismul și naziștii

De Adrian Cioflâncă

Una dintre teoriile conspirației preferate de cei care propovăduiesc existența unei oculte mondiale spune că evreii controlează lumea, întrucât dețin controlul băncilor și al industriei americane de film. Istoricul Adrian Cioflâncă ne explică de ce s-a ajuns la această falsă credință, cum au reacționat evreii din cinematografie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și cum a întreținut Hitler narațiunea asta care-i convenea de minune.

Extrema dreaptă interbelică privea cu ostilitate cinema-ul de sorginte hollywoodiană, pe care îl considera o afacere evreiască și un instrument de propagandă iudaică. „83% din întreprinderile cinematografice de la Hollywood sunt în mâna jidanilor sau controlate de ei. Majoritatea regizorilor este, de asemeni, a lor”, scria Ilie Rădulescu, directorul publicației antisemite „Porunca vremii” (5.01.1941). Și adăuga: „Trebuie să recunoaștem că jidanii au o superioritate extraordinară în a regiza propaganda ideilor lor criminale, în a prezenta, mai ales, socotelile lor drept imperative ale vieții naționale a altora”.

Nu știm de unde a scos Ilie Rădulescu procentajul de 83% (nu l-am mai găsit citat în presa de la noi), dar este o practică obișnuită în literatura antisemită de a menționa cifre și procente pentru a da credibilitate afirmațiilor denigratoare printr-o aparență de precizie științifică.

Lucrările serioase oferă o cu totul altă imagine. Politologul Donald S. Strong a publicat tot în 1941 lucrarea Organized anti-Semitism in America, în care, după ce a numărat numele cu aparență evreiască din Registrul regizorilor, a arătat că ponderea evreilor era de doar 4,7%, cu puțin peste procentajul de 2% al evreilor din totalul populației Statelor Unite.

Ceea ce deranja era, de fapt, vizibilitatea evreilor, unii dintre ei imigranți est-europeni, în poziții decizionale și influente din prospera industrie cinematografică americană, care producea mare majoritate a filmelor distribuite la nivel mondial. Steven Alan Carr analizează, în cartea sa Hollywood and Anti-Semitism (2001), ascensiunea mitului influenței evreiești asupra filmului, demonstrând că acesta nu a fost o creație nazistă, ci a fost preluat de propaganda lui Hitler pe filieră americană și dezvoltat ulterior.

„Evreii ne învață comunism. Ne învață ateism. Distrug creștinismul. Controlează presa. Produc filme promiscue. Controlează banii.”

În State, pe lângă importurile din cultura europeană de la începutul secolului 20, au contribuit la răspândirea antisemitismului discursul conservator al unor grupări religioase protestante și catolice, populismul anti-corporații și agrarian, mișcările împotriva imigranților, „orientalismul” din discursul politic (în sensul dat de Edward Said de dispreț față de ce vine din Orient și de la Est), anticomunismul de după primul război mondial, izolaționismul și poziționările anti-război de după declanșarea celei de-a doua conflagrații mondiale etc. Stereotipul evreului subversiv, care subminează politica, economia și cultura din interior, a fost popular în America interbelică, la fel ca în Europa. Influența evreiască asupra culturii a fost descrisă ca o molimă care a cuprins întâi presa, apoi teatrul și, la urmă, filmul și Hollywood-ul.

Afiș antisemit prin care se cere boicotarea filmelor „evreiești”. Din „Hollywood and Anti-Semitism: A Cultural History up to World War II”, de Steven Alan Carr (Cambridge University Press, 2001)

Coruperea culturii creștine prin amuzament și jocuri este o idee pregnantă în „Protocoalele înțelepților Sionului”, broșura antisemită fabricată în Rusia țaristă care a contribuit substanțial la răspândirea antisemitismului în secolul 20. În SUA, Henry Ford, magnatul care a avut un rol esențial în dezvoltarea industriei auto și în organizarea producției industriale de masă, a fost, așa cum se știe, și una din principale voci americane antisemite. „The International Jew”, tratatul antisemit al lui Ford, cu vânzări record de peste zece milioane de exemplare, care l-a influențat enorm pe Hitler, a adaptat mitul dominației evreiești asupra presei și teatrului în termenii coruperii Hollywood-ului. Teoria lui Ford este rezumată de o inscripție aflată la intrarea uneia din fabricile sale: „Evreii ne învață comunism. Ne învață ateism. Distrug creștinismul. Controlează presa. Produc filme promiscue. Controlează banii.” Evreii sunt acuzați de comodificarea și vulgarizarea culturii, prin transformarea ei în industrie de amuzament, de subminarea valorilor americane și de manipularea opiniei publice, în acord cu interese colective ilegitime ale evreimii.

A fost încheiat un veritabil tact tacit între Germania nazistă și Hollywood, cu avantaje mutuale, dar nociv pentru soarta democrației și a evreilor.

Hitler era obsedat de filme pentru că le atribuia o forță fantastică în modelarea opiniei publice. Pasiunea sa a fost întreținută și de faptul că între Hollywood și Germania fusese încheiat un soi de pact de neagresiune, în 1930, respectat până spre 1940, în urma căruia afacerile cu filme americane în Germania erau protejate, cu prețul menajării imaginii Germaniei și, după venirea la putere în 1933, a lui Hitler.

Totul a început cu reacția virulentă față de filmul All Quiet on the Western Front (1930), adaptarea după romanul lui Erich Maria Remarque, care deconstruia puterea propagandei și a naționalismului militarist, într-o manieră de interpretare a Marelui Război care se afla în totală contradicție cu versiunea eroizantă din Mein Kampf. La primele proiecții ale filmului în Germania, naziștii, care tocmai câștigaseră peste o sută de locuri în Reichstag, au protestat vehement. Proiecția filmului a fost întreruptă violent în mai multe cinematografe de oamenii lui Hitler și Goebbels, au izbucnit tulburări stradale și mai multe landuri au cerut interzicerea filmului. Până la urmă, filmul a fost interzis în Germania, iar reprezentanțele diplomatice ale Germaniei în SUA și în Occident au intervenit energic pentru a șicana distribuirea filmului. All Quiet on the Western Front a putut reveni pe cinematografele germane doar după ce a fost cenzurat substanțial în acord cu solicitările precise ale oficialilor germani.

Acest caz a devenit un precedent dezastruos, de acum încolo marile studiouri americane cultivând autocenzura și permițând ingerințele germane în conținutul filmelor, pentru protejarea imaginii Germaniei și apoi a regimului nazist, cu scopul de a proteja vânzările din Germania și restul Europei. Astfel, a fost încheiat un veritabil tact tacit între Germania nazistă și Hollywood, cu avantaje mutuale, dar nociv pentru soarta democrației și a evreilor. Despre acest pact a scris în detaliu, pe baza unor documente inedite, Ben Urwand în The Collaboration. Hollywood’s Pact with Hitler (2013).

Marile studiouri americane, deși fuseseră fondate de imigranți evrei din Europa de Est (William Fox – Studiourile Fox, transformat ulterior, prin fuziune, în Twentieth Century-Fox, Louis B. Mayer – MGM, Adolph Zukor – Paramount, Harry Cohn – Columbia Picture, Carl Laemmle – Universal Pictures, Jack și Harry Warner – Warner Brothers), au concediat o parte din angajații evrei și, mai important, au acceptat ca evreii să dispară din reprezentarea cinematografică.

Din 1900 până în 1929, au fost făcute aproximativ 230 de filme despre evrei. Multe din ilustrări erau stereotipale, evreii apărând drept comercianți, proprietari de magazine de amanet, croitori, muncitori, personalități biblice, trișori etc. După 1930, evreii au dispărut pur și simplu de pe ecran, atât ca urmare a pactului tacit dintre Hollywood și Germania, cât și ca rezultat al presiunilor instituțiilor de reglementare americane și al unor organizații evreiești americane și internaționale, care se temeau că portretizarea evreilor în filme, mai ales când aceasta se traducea prin stereotipuri, putea duce la accentuarea antisemitismului. Dezbaterea aprinsă din jurul filmului The House of Rothschild (1934), încă din faza de concepere a acestuia, a precipitat evacuarea evreilor ca personaje din filme. Filmul, produs de Twentieth Century (înainte de fuziunea cu Fox), a fost conceput ca o critică la adresa prejudecăților antisemite prin evocarea istoriei familiei Rothschild din secolul 19, dar a stârnit temerea că va alimenta mitul bancherului evreu internațional care controlează finanțele lumii și destinul ei politic. Mai multe organizații evreiești, dintre care Anti-Defamation League al B’nai B’rith, The American Jewish Committee, The Los Angeles Jewish Community Committee au fost printre cele mai active, au făcut presiuni pentru a opri producerea filmului. Acestea considerau că, în condițiile în care evreii era suprareprezentați în zona executivă a studiourilor americane, orice critică a antisemitismului ar avea rezultate contrare și că mesajul ar fi mai bine perceput dacă ar fi transmis din zone non-evreiești. Filmul a ieșit, până la urmă, și a avut vânzări record, dar campania împotriva sa a coagulat un curent de opinie care a dus la revizuirea criteriilor de cenzură în sensul filtrării drastice a prezenței evreiești pe ecrane. Temerile organizațiilor evreiești aveau să se vadă confirmate când regimul nazist va folosi imagini din The House of Rothschild în sinistrul film de propagandă antisemită Der ewige Jude (Evreul etern), care a avut premiera în noiembrie 1940.

Poster al filmului nazist de propagandă antisemită „Evreul etern”. Din „The Collaboration: Hollywood’s Pact with Hitler”, de Ben Urwand (2013, Belknap Press)

Organizațiile evreiești se opuneau și producerii de filme americane anti-naziste, apreciind că ar fi interpretate ca propagandă evreiască, că ar provoca proliferarea, în contrapartidă, a propagandei naziste în SUA, în condițiile în care nazismul găsea un număr tot mai mare de adepți și acolo, și că ar părea o încurajare a angajării Americii în conflictele armate din Europa. Pe lângă alți factori, vocea organizațiilor evreiești a contat în stoparea filmului anti-nazist Mad Dog of Europe. Filmul, al cărui scenariu era scris de respectatul Herman J. Mankiewicz, autorul de mai târziu al Citizen Kane (1941), ar fi trebuit să spună povestea familiei evreiești Mendelssohn, care locuia în „Transylvania”, Gronau (oraș real din Germania) și a încercat să se integreze în națiunea germană. Conform scenariului, membrii familiei au pierit unul câte unul, fie sacrificându-se pentru Germania în primul război mondial, fie fiind omorâți de regimul nazist (inclusiv un fiu care a devenit adept al lui Hitler).

S-a opus filmului și așa numitul Birou Hays, care era instituția de autoreglementare a industriei de film americane, considerând că filmul ar periclita vânzările de film în Germania și în alte părți din Europa. Mad Dog of Europe are o poveste lungă și interesantă, dar, pe scurt, nu a fost turnat.

„Și anunțul făcut de companiile de film americane în legătură cu intenția de a produce filme anti-naziste – adică anti-germane – va face ca producătorii noștri germani să producă filme antisemite în viitor”

Singurul studio american care a făcut figură discordantă a fost Warner Bros.. Jack și Harry Warner au luat în mod repetat poziție publică împotriva nazismului. Filme precum Black Legion (1936), The Life of Emile Zola (1937), Sons of Liberty (1939), Confessions of a Nazi Spy (1939) pun în cauză intoleranța, discriminarea, bigotismul, barbaria antisemitismului și fascismului. Black Legion expunea activitatea unui grup nativist și antisemit din Michigan. The Life of Emile Zola (1937) a făcut accesibilă pentru marele public povestea afacerii Dreyfus, semnalând pericolele antisemitismului. Totuși, cuvântul „evreu” nu a fost pomenit niciodată în film; într-o fază preliminară a filmului, evreitatea era pomenită de trei ori, dar mențiunile au fost scoase la intervenția lui Jack Warner, care a susținut că filmul nu trebuie să facă trimiteri prea evidente la evenimentele din prezent. Critica este, până astăzi, împărțită în privința felului în care filmul tratează problema antisemitismului. Cei care apreciază subtilitatea abordării observă și că audiența din epocă a înțeles, în general, că filmul se constituie într-o critică la adresa nazismului.

Sons of Liberty, care reflectă rolul lui Haym Salomon, un imigrant evreu din Polonia, la finanțarea revoluției americane, nu se ferește, în schimb, să evidențieze particularismul evreiesc. Filmul a fost adoptat și de organizațiile evreiești, pentru că sublinia „americanismul” evreilor, loialitatea, patriotismul și contribuția acestora la crearea și dezvoltarea Statelor Unite.

Filmul Confessions of a Nazi Spy a pornit de la un caz real – arestarea unui agent al Abwehr (serviciul de informații al armatei germane) – care a fost dezvăluit celor de la Warner Bros. de un agent FBI care a lucrat la caz. În film, germanii sunt descriși, fără excepție, drept fanatici obedienți Berlinului, iar americanii sunt somați să fie vigilenți împotriva amenințărilor la adresa democrației. Inițial, filmul, care a avut premiera în mai 1939, a stârnit reacții virulente din partea (pro)naziștilor. Cinematografele care au proiectat filmul au fost devastate. Presa fascistă a început să publice texte cu titluri de tipul „Hollywod-ul declară război naziștilor” sau „Acest film va provoca un război”. Filmul era însă slab, nu a avut succesul de public așteptat și, surprinzător, i-a atras atenția lui Goebbels, care s-a simțit flatat că a devenit personaj în film. Represaliile naziste nu s-au produs și vânzările de filme americane în Germania – ale celor trei studiouri care mai distribuiau filme acolo, MGM, Paramount și Fox – au mai continuat o vreme, chiar după ce Germania a declanșat al doilea război mondial. În 1933, Hollywood-ul vânduse 65 de filme Germaniei, iar în 1937, cu 38 de filme vândute, și 1938, cu 41, ritmul se menținuse ridicat.

Timp de șase ani după venirea la putere, Hitler, care se uita la filme aproape zilnic și era dependent de producțiile americane, a evitat să atace public Hollywood-ul. Lucrurile s-au schimbat odată cu infamul discurs al lui Hitler din 30 ianuarie 1939, la aniversarea a 6 ani de regim nazist. Atunci, Hitler a profețit „anihilarea rasei evreiești din Europa” și, câteva momente după aceasta, a adăugat: „Și anunțul făcut de companiile de film americane în legătură cu intenția de a produce filme anti-naziste – adică anti-germane – va face ca producătorii noștri germani să producă filme antisemite în viitor”. Așadar, Hitler a preluat temerea, atât de populară la Hollywood, că filmele anti-naziste vor provoca și mai mult antisemitism și a transformat-o, diabolic, în profeție și justificare a antisemitismului.

Divorțul dintre Germania nazistă și Hollywood nu a fost brusc. A rezultat dintr-o dezangajare reciprocă și graduală. Piața filmului american în Germania și Europa s-a diminuat progresiv în 1940-1941, pe măsură ce armatele lui Hitler cucereau tot mai mult din bătrânul continent și creștea ostilitatea dintre SUA și Germania. Abia în acest context, al scăderii la jumătate a profiturilor din vânzările de filme în afara SUA, a crescut disponibilitatea Hollywood-ului de a ridica vocea împotriva lui Hitler. Declanșarea ostilităților militare dintre cele două țări în decembrie 1941 a făcut lucrurile clare.

Text de

Adrian Cioflâncă

Istorisitor (și istoric)

https://www.scena9.ro/article/hollywood-antisemitism-nazisti

////////////////////////////////////////////

Amintiri despre viitor

De (autor): Erich von Daniken

O carte fascinanta, deschizatoare de drumuri, care a influentat generatii de oameni dornici sa stie!

Numeroase descoperiri arheologice, aparent misterioase, si multe indicii din scrierile stravechi ale omenirii l-au determinat pe Erich von Daniken sa porneasca in cautarea unor explicatii pentru misterele neelucidate ale trecutului. Concluziile uimitoare la care ajunge autorul ne-ar putea convinge sa ne revizuim imaginea despre istoria timpurie a Pamantului. Ele deschid deopotriva perspective noi asupra progresului tehnicii de azi si de maine.

Cu aceste cuvinte era anuntata, in 1968, aparitia cartii de fata, care a declansat, prin concluziile sale surprinzatoare, ce nu se limitau la arheologie, un val de indignare in randurile oamenilor de stiinta, dar, pe de alta parte, si un viu entuziasm in randul publicului larg.

Erich von Daniken a sustinut ca Pamantul a fost vizitat in timpuri stravechi de catre fiinte inteligente extraterestre, si ca acestea au creat de fapt homo sapiens. Chiar daca si-a argumentat teza prin cercetari intreprinse cu rigurozitate in lumea intreaga, ea a ramas destul de controversata. Totusi, succesul enorm al cartii sale a demonstrat ca subiectul abordat este unul de mare interes. In decurs de doi ani, cartea a atins numai in Germania un tiraj de peste cinci sute de mii de exemplare.

Cercetarile si descoperirile lui Erich von Daniken nasc si astazi discutii aprinse. Numarul adeptilor sai creste de la an la an. Din acest motiv, am considerat oportuna reeditarea in limba romana, intr-o traducere noua si necenzurata, a cartii sale de debut, care nu a pierdut nimic din caracterul exploziv, incitant si senzational, atat in privinta limbajului, cat si a continutului. In prefata noua a cartii, Erich von Daniken analizeaza reactiile pro si contra starnite de tezele sale, pe care le reexamineaza in contextul cunostintelor recent dobandite.

La Editura Lifestyle este in curs de aparitie cea mai recenta carte a autorului, Odiseea zeilor. Istoria contactelor extraterestre in Grecia Antica

Erich von Daniken s-a nascut in 14 aprilie 1935 la Zofingen, Elvetia. Pentru a-si demonstra teoria paleoastronautica, a publicat peste 30 de titluri, traduse in 32 de limbi, cu un tiraj total cumulat de aproximativ 60 de milioane de exemplare.

Fragment din volumul „Amintiri despre viitor” de Erich Von Daniken”

„In regiunea dealului Kuiungik s-a facut pe la 1900 o descoperire senzationala: douasprezece tablite de lut, care apartinusera bibliotecii regelui asirian Assurbanipal si pe care era consemnata o epopee eroica cu o mare putere de evocare. Epopeea era scrisa in limba akkadiana. Intre timp, s-a mai gasit un al doilea exemplar, datand de pe vremea regelui Hammurabi.

Un lucru este cert: versiunea originala a Epopeii lui Ghilgames provine de la sumerieni, acel popor misterios a carui origine nu o cunoastem, dar care ne-a lasat mostenire niste siruri uimitoare de numere si o stiinta astronomica extraordinara. La fel de cert este ca firul rosu al Epopeii lui Ghilgames se desfasoara paralel cu Facerea (Geneza) biblica.

Pe prima tablita de lut de la Kuiungik se povesteste ca victoriosul erou Ghilgames a ridicat zidurile din jurul cetatii Uruk. Despre „zeul cerului” se spune ca locuia intr-o casa mareata, cu hambare pentru grane. Pe zidurile cetatii stateau de veghe strajeri. Mai aflam ca Ghilgames era doua treimi „zeu” si o treime om. Pelerinii care veneau la Uruk ii priveau trupul cu mirare si teama, caci nu mai vazusera pana atunci atata frumusete si putere. Si aceasta relatare incepe, asadar, cu ideea unei imperecheri intre „zei” si oameni.

Cea de-a doua tablita povesteste despre o alta fiinta, pe nume Enkidu, care a fost creata de catre zeita cerului, Aruru. Enkidu este descris cu exactitate: avea trupul acoperit in intregime de par, nu stia nimic despre oameni si obiceiurile lor, se invesmanta in branuri, manca ierburi de pe camp si bea apa impreuna cu animalele la adapatoare, se zbenguia in valuri impreuna cu vietuitoarele apelor.

Cand Ghilgames, regele cetatii Uruk, afla de existenta acestei flinte prea putin atragatoare, porunceste sa i se dea salbaticului o femeie frumoasa, pentru a-l indeparta de animale. Enkidu cade (bucuros sau nu, asta nu ni se spune) in capcana intinsa de rege si petrece sase zile si sase nopti cu o frumusete pe jumatate zeita, pe jumatate om. Combinatia amoroasa pusa la cale de catre rege da de gandit: intr-o lume barbara, ideea imperecherii unei fiinte semidivine cu una semianimalica nu e tocmai obisnuita.

Cu cea de-a treia tablita revenim la bine cunoscutul motiv: un nor de praf vine din departare; cerul vuieste, pamantul se cutremura, iar in final soseste „zeul soarelui”, care il insfaca ne Enkidu cu ghearele si aripile sale marete. Aflam mai departe, cu surprindere, ca Enkidu isi simte trupul apasat parca de greutatea plumbului, greu ca o stanca.

Chiar daca atribuim povestitorilor din vechime o imaginatie la fel de bogata ca a noastra si mai tinem cont si de „ingredientele” adaugate de catre traducatori si copisti, tot ne ramane senzationala intrebare: de unde puteau sti vechii cronicari ca un corp supus unei anumite acceleratii devine greu ca plumbul? Noi cunoastem astazi legile gravitatiei si acceleratiei. Stim sa calculam presiunea cu care este impins in scaun un astronaut in momentul lansarii.

Dar cata imaginatie trebuie sa fi avut vechii cronicari, pentru a le trece un asemenea gand prin minte?

https://www.libris.ro/amintiri-despre-viitor-erich-von-daniken-lfs978-606-92805-2-2.html?srsltid=AfmBOoqt76qA0cdxJoUruo7BsQ7lUgi6f5nWi6XDP_TCLEQJyIV7khlQ#descriptionHead

/////////////////////////////////////

Lista morţii comuniste

Lista morţilor în urma represiunilor comuniste sovietice continuă şi în ziua de azi. Multe lucruri nu sunt cunoscute, mulţi mor în neştiinţă. Oricum voi da publicitate unei liste lungi de persoane care au decedat, au fost torturaţi sau au fost închişi în lagărele comuniste sau sovietice.

ABABEI, Vasile.

Ţăran din comuna Vlădeni, judeţul Botoşani, născut în 1911. A fost condamnat la 3 ani de muncă forţată în lagărele din Bălţile Dunării (sentinţa nr. 1896/1961), deoarece şi-a însămânţat cu porumb o suprafaţă de 2500 de metri pătraţi din pământul său, care fusese trecut cu forţa la colectivă.

ABAGERU, Nicolae.

Originar din Chişinău, născut în 1923. A fost condamnat în 1950 pentru activitate antisovietică şi a stat în lagărul din Gezkazgan până în 1956.

ABAGIERU, Eugenia.

A fost condamnată în 1948 şi a trecut prin închisorile din Suceava şi Mislea.

ABAGIU, Gheorghe.

Născut pe 19 octombrie 1921 la Negru Vodă, judeţul Constanţa. A fost condamnat la 2 ani de domiciliu obligatoriu.

ABĂCIOAIEI, Crişan.

Ţăran partizan. A fost împuşcat în timpul luptei din Apuseni, în 1950.

ABĂCIOAIEI, Gheorghe.

Student. Executat în 1949, la marginea oraşului Cluj, de către Securitate.

ABĂCIOAIEI, Ioan.

A trecut în 1949 prin închisoarea din Jilava şi M.A.I.

ABĂCIOAIEI, Leon N.

Student în Cluj, născut pe 3 martie 1923 la Vorniceni, judeţul Botoşani. A fost arestat pe 7 iunie 1949. Pe 8 februarie 1950, din dispoziţia lt. colonel Patriciu, a fost dus de anchetatorii Stănescu şi Bainer lângă cimitirul de pe Calea Turzii, unde a fost executat.

ABĂLAŢEI, Dumitru T.

Ţăran, născut pe 7 septembrie 1935 la Focuri, judeţul Iaşi. A fost condamnat la moarte, ca participant la un complot, şi executat pe 14 mai 1954 în Iaşi……………………………………………………………………………….

Det.aici

https://eroiineamului.wordpress.com/2009/01/19/lista-mortii-comuniste/

////////////////////////////////////////////

LUPTA CONTRA COMUNISMULUI CONTINUĂ

Dedic această carte celor care, în întunecata perioadă comunistă, au căzut în temniţe, lagăre de muncă şi în subteran sau în munţi, luptând cu arma în mână şi cu gândul la Dumnezeu şi Patrie…

… celor care şi-au păstrat neîntinată onoarea şi au rămas oameni în orice situaţie…

… celor care au luminat neamul românesc, străjerul de milenii la hotarul dintre civilizaţie şi barbarie.

Prefaţă

Cu mult înainte de a-l cunoaşte pe Grigore Caraza, auzisem despre el ca despre o persoană deosebită: un om de o rezistenţă surprinzătoare la toate suferinţele şi ispitirile vieţii de închisoare, un fel de legendă vie, mai ales după ce s-a aflat că refuzase să iasă din închisoare la termen.

Aş putea spune, fără să exagerez, că Grigore devenise mai mult decât o persoană, devenise un adevărat concept al dârzeniei în faţa sistemului de represiune comunistă exercitată în închisori. Fireşte, această dârzenie nu se exprima numai împotriva violenţei fizice şi verbale, ci şi împotriva ispitirilor, aşa cum am spus mai sus, fiindcă închisoarea noastră nu a fost lipsită de astfel de ispitiri.

Cu viclenie, Securitatea uza de tot felul de mijloace de persuasiune, de promisiuni, de sensibilitatea noastră şi de sentimentalismul nostru pe care, cel mai adesea, detenţiunea îl exacerba până dincolo de măsura normală. Se promitea libertatea, întâlniri cu familia, se specula sentimentul patern vorbindu-ne de gingăşia copiilor noştri sau de faptul că familia este întristată pentru că noi refuzăm reeducarea pentru a merge mai curând la ei, un şir întreg şi bine organizat în sistem pentru a lucra asupra sufletelor noastre şi a submina refuzul nostru la compromis.

În istoria spirituală a sufletului nostru, sub presiuni variate, unii au cedat. Oameni care au susţinut moralul altora în timpul violenţelor au căzut sub povara promisiunilor care au lovit în punctele lor slabe. Aceste ispite au devenit eficiente din momentul în care guvernul lui Dej, sub presiunea organismelor internaţionale la care dorea să adere şi să fie primit, a iniţiat compromiterea tuturor şi, mai cu osebire, a personalităţilor din închisori.

Lovitura cea mai grea a fost dată atunci când Securitatea, obţinând declaraţiile de desolidarizare ale unora, chiar i-a pus în libertate. Se părea deci că, de data aceasta, promisiunea era îndeplinită, ceea ce era o înşelăciune, fiindcă, prin compromis sau refuz, în mod egal, toată lumea trebuia să iasă din închisoare, în cele din urmă. Dar Securitatea dispunea de libertatea de a amâna eliberarea celor îndărătnici până la termenul final promis Europei de rezolvare a detenţiunii politice.

Unii, chiar dintre cei tari au căzut; mulţi dintre cei mai slabi au rezistat. Numai Dumnezeu cunoaşte limitele rezistenţei sufletului uman. Rezistenţa materialelor la diferite forţe de tracţiune, presiune sau răsucire este binecunoscută şi precizată; sufletul omenesc scapă oricărui calcul şi oricăror predicţii.

Grigore Caraza a rezistat fără compromis violenţei, perfidiei, promisiunilor, tentaţiei sentimentalismului. Nimic nu l-a mişcat, nimic nu l-a îndoit, nimic nu l-a frânt. Cartea lui pare uneori o simplă înşiruire de evenimente expuse într-un stil direct, fără a căuta efecte literare, fără subtilităţi simbolice, de parcă şi-ar povesti lui însuşi o istorie de necrezut şi totuşi reală. El nu are o legendă. El are numai istorie factuală, crudă, străbătută de momente de înverşunare împotriva nedreptăţii şi de sentimente gingaşe.

Dar, în cea mai mare măsură, Grigore a fost un fel de paznic al neplierii, o sabie a demnităţii adevărului, care a lovit necruţător în neadevăr, în bestialitate şi în laşitate. Uneori cu prea multă necruţare.

Viaţa nu a fost prea milostivă cu el nici după ieşirea din închisoare, nici după emigrarea în Statele Unite. Dar niciodată nu a uitat că datoria lui era să nu înceteze lupta împotriva celor care au inventat iadul bestialităţii de la Piteşti, iadul ispitelor de la Aiud sau Gherla, iadul suspiciunilor de după decretul general de graţiere, iadul mizeriei de după evenimentul din 1989 şi toate iadurile care ne mănâncă sufletele, în toate modurile, până ajungem la buza gropii. Căci un iad, odată instalat, se va transforma cameleonic, până ce Arhanghelul dreptăţii nu-i va distruge forţele şi temelia cu sabia sa de foc.

Printre atâtea cărţi memorialistice privind viaţa încătuşată, cartea lui Grigore Caraza îşi are un loc special. Ea nu are temelia mistică a cărţii lui Dumitru Bordeianu, nici factologia cărţii lui Dumitru Bacu, care sunt totdeauna cărţi de referinţă privind acest subiect, ci valoarea unei mărturii care rămâne neclintită peste ani. Este ca un turn de piatră pentru un far: oricât de slabă i-ar fi lumina, el luminează, indiferent de cât de groasă este ceaţa; oricât de furioase valurile şi vijeliile, el nu se clinteşte; oricât l-ar acoperi muşchii sau gheţurile, el vorbeşte.

Preot Gheorghe CALCIU

Cuvântul autorului

Între întâia dimineaţă a lumii şi ultima clipă a vieţii, spaţiul şi timpul sunt două dimensiuni bine definite pentru fiecare dintre noi, dăruite sub pecetluire divină întru vremelnica-ne existenţă pământeană. Despre ce ni s-a dat a trăi, putem reflecta periodic, poate mai atent atunci când viaţa ne este segmentată de anumite evenimente, însă nu putem ţine sub control viitorul, după cum nici înşiruirea unor fatalităţi, chiar şi în pofida gândirii permanent pozitive şi a unei voinţe de neclintit. Ceea ce m-a definit ca trăitor al acestei lumi a fost o luptă continuă pentru a afla care este scopul vieţii noastre pe pământ, de ce ne-am născut, pentru ce trăim?

Astăzi, la 75 ani, cred cu fermitate că am aflat răspunsul. M-am născut ca să-l cunosc pe Dumnezeu, să cunosc binele şi adevărul. M-am născut să trăiesc pentru Dumnezeu şi în aceste valori să urmez calea vieţii, să lupt pentru o cauză sfântă, pentru idealul măreţ pe care mi l-am

făcut. Şi, în sfârşit, m-am născut ca să mor pentru Dumnezeu cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Reflectând la cele trăite, ideea publicării acestei cărţi a apărut cu multă vreme în urmă, în timpul primei perioade de detenţie la Aiud, când oameni de mare valoare pe care i-am cunoscut m-au îndemnat să scriu. Din păcate, viaţa mi-a fost mereu potrivnică iar scrierea acestui volum a fost amânată, până când memoria bunului şi inconfundabilului meu prieten Marcel Cazacu m-a convins, la insistenţa sa adăugându-se rugămintea soţiei mele, precum şi a unor oameni foarte apropiaţi.

Aiud însângerat este o consecinţă a faptului că, pe tot parcursul vieţii, nici o clipă nu m-am gândit să-mi cumpăr libertatea vânzându-mi conştiinţa, vânzându-L pe Dumnezeu sau vânzându-mi neamul. „Conştiinţa este glasul Lui Dumnezeu în om”, după cum spunea Immanuel Kant, şi cred că reprezintă valoarea cea mai însemnată care i-a fost hărăzită omului pentru a-l deosebi de celelalte fiinţe. Tocmai de aceea, se spune că trebuie să mergi pe drumul dumnezeirii, unde nu există loc de renunţări.

Am optat pentru acest titlu pentru că Aiud este cea mai însângerată temniţă a neamului românesc, este mormântul atâtor luptători anticomunişti, este o metaforă a morţii. Acolo a făcut osândă de neimaginat întreaga cremă a intelectualităţii din veacul trecut, au fost ucişi, schingiuiţi şi maltrataţi după metode diabolice reprezentanţi de marcă ai culturii româneşti, generali, lideri ai partidelor politice şi oameni socotiţi deosebit de periculoşi pentru comunism – această umbră roşie a diavolului care a înghiţit sute de mii de vieţi fără o altă vină decât cea de a-şi fi iubit ţara şi neamul.

Volumul este structurat pe 14 capitole deşi, iniţial, prefigurasem încă unul. Departe de mine gândul de a face o comparaţie cu cele 14 popasuri ale Lui Iisus Hristos pe Drumul Crucii, însă nu cred să fie o simplă coincidenţă, ci mai degrabă atâtea etape însumează viaţa mea, fiecare ducând cu sine povara suferinţelor îndurate.

Am primit o condamnare politică de 47 ani, singura vină fiind aceea că am făcut legământ de iubire cu patria mea creştină şi străbună. La prima arestare, în 1949, primul gând a fost că va trebui să fac închisoare pentru un ideal al meu, Basarabia şi nordul Bucovinei, pentru că sunt ale noastre, pentru că am cântat „Deşteptă-te române!” şi „Hora Unirii”, pentru că am gândit şi simţit româneşte.

După acel trist şi îndoliat 23 august 1944, când au năvălit ruşii în ţară, am fost martor şi am trăit ororile pe care le făceau aceşti sălbatici. Nu degeaba Churchill, când a început războiul rece, în Fulton-SUA, a spus că Stalin a făcut două mari greşeli: că le-a arătat europenilor pe ruşi şi că le-a arătat ruşilor Europa.

Trăiam din plin eroismul românilor despre care învăţasem în şcoală, citisem şi ce înseamnă comunism în „Destinul omenirii” de P.P. Negulescu iar acum îl vedeam, lucru care nu a făcut altceva decât să mă revolte şi să mă transforme în duşmanul acestor barbari care ne călcaseră ţara pentru a 12 oară în istorie.

Ceea ce au făcut aceşti năvălitori este de neimaginat! Făcând abstracţie de faptul că luau ceasurile de la oameni şi purtau câte două-trei la o mână şi două la cealaltă, sau că şi-ar fi pus până şi pendula la gât, ruşii descălţau omul şi-i luau încălţămintea, tăbărau prin bucătării şi mâncau ciorba din oală cu pumnul, fumau mahorcă învelită în ziar chiar şi în biserici. Şi, mai mult decât atât, ne pângăreau mamele, surorile şi fiicele sub ameninţarea armei şi, după ce le batjocoreau, le ucideau pur şi simplu, căzându-le astfel victime până şi fetiţe în vârstă de 8 ani. Nelegiuirile lor depăşeau orice imaginaţie, iar gândul de pedepsire încolţea în fiecare om al locului, impunându-se grabnice măsuri împotriva acestor vandali. Pădurile şi munţii, care îi adăpostiseră secole la rând pe bieţii noştri români din calea barbarilor, şi de această dată trebuia să ne salveze, luându-ne la sânul lor ca pe nişte biete victime, popor străin în propria lui ţară.

În primele zile când trupele sovietice au ajuns la Poiana Teiului, un rus a descălecat strigându-mi „Davai! Davai, ţâpira!” şi din semne am înţeles că-i trebuie hârtie pentru o ţigară. Cât am putut de repede, i-am adus din casă o bucată de ziar dar el îşi învelise deja mahorca… Văzuse ceva, făcut de un neamţ în şanţ, care era acoperit cu ziar. Rupsese hârtie de acolo şi fuma cum nu se poate de mulţumit…

Aveam doar 15 ani şi jumătate şi nu numai că m-am scârbit, dar m-a încercat sentimentul că aceste lighioane ne vor pângări până şi mocirlele… Cei veniţi să înfăptuiască „o nouă eră” erau chiar aceşti sălbatici care

„Din Urali spre Soare-Apune,

Cum veneau încinşi cu piei,

Parcă fumega din ei

Duhnet de sălbătăciune” (Radu Gyr).

Asemenea mie au gândit mii de români şi au luat drumul munţilor unde au luptat ani la rând, mulţi dintre ei murind acolo şi tot mulţi fiind prinşi, apoi executaţi. Singurul care a scăpat a fost ing. Gavrilă Ogoranu, cel care a fluturat un steag în Munţii Făgăraşului până în 1956. Acest Gavrilă Ogoranu era un adevărat simbol al jertfei şi rezistenţei neamului românesc, inclusiv al oamenilor de bună-credinţă întemniţaţi la acea vreme. Suntem singurul popor dintre cele stăpânite de comunism care, după ce-al doilea război mondial, a luptat efectiv cu arma în mână împotriva acestuia.

Am tot nădăjduit să se schimbe ceva în România, să revină vechea conducere, să scăpăm de năvălitorii din Răsărit, lucru pe care, sincer să fiu, l-am aşteptat tot timpul dar, în ceea ce mă priveşte, nu am capitulat nici o clipă de la ideea mea.

După ce am executat prima detenţie, m-au trimis în D.O. şi nu în libertate, apoi „Lotul celor 11” din Răchitoasa a fost trimis în judecată sub acuzaţii imaginare, pentru că nu-şi permiteau ca o parte dintre luptători să-şi recapete libertatea de teamă să nu cheme oamenii la răzmeriţă.

Au urmat apoi reeducările din 1960-1964, la Aiud rezistând sub 1% din numărul total de întemniţaţi – apreciat la acea dată de circa 7.000; ulterior am aflat că au fost în jur de 11.000 de deţinuţi politici în cei 4 ani de reeducare.

În iulie 1964, cu 10-12 zile înainte de eliberare, din Zarca am ieşit 94-96 de oameni, dar au mai căzut şi dintre aceştia când au venit procurorii militari de la Bucureşti pentru a mai rupe dintre noi, aşa încât, până la urmă, au rămas doar 56 de condamnaţi politici care nu acceptat pactul cu diavolul roşu.

A fost o cădere fantastică, asemenea îngerilor în frunte cu Lucifer, iar victimele au suferit atât de mult, încât, la un moment dat, nu au mai rezistat – orice metal are un punct de topire şi, din nou, spusele lui Seneca revin decisiv: „Cine ştie să moară nu va fi niciodată rob!”. Aşa încât, ca să poţi trece prin acest crunt iad, trebuia să ştii să mori, de aceea nici n-au rezistat decât numai cei care au fost pregătiţi pentru acest lucru. O frântură de timp dacă te-ar fi copleşit ceva din frumuseţea vieţii, erai pierdut! Viaţa şi libertatea trebuiau privite cu indiferenţă, iar tu, luptătorul, trebuia să fii pregătit să mori în orice clipă. Acestea ar fi fost condiţiile pentru a putea pluti, dar oare câţi au gândit în felul acesta şi câţi au mers, până la sfârşit, pe acest drum?

Destinul m-a urmărit ca o fatalitate şi nu ştiu dacă este numai voinţă sau şi o perseverenţă dusă până la extremă, dar, dacă de 100 de ori pe zi am fost lovit şi aruncat la pământ, tot de atâtea ori m-am ridicat şi am mers mai departe, chiar dacă a trebuit să îmi continui drumul în genunchi sau târându-mă.

La 20 de ani, când am fost aruncat în temniţă, nici nu bănuiam că voi executa o condamnare mult mai mare decât vârsta pe care o aveam atunci. Am scris în această carte că Aiud a fost mormântul tinereţii mele, dar nu regret. Dacă eram în libertate, poate aş fi murit un simplu păcătos, fără un ideal în viaţă, cum spune Coşbuc:

„Din zei de-am fi coborâtori,

C-o moarte toţi suntem datori.

Totuna e dac-ai murit

Flăcău sau moş îngârbovit,

Dar nu-i totuna leu să mori

Sau câine-nlănţuit!”

Este foarte interesant cum trăieşti în viaţă, dar în aceeaşi măsură cum mori şi socot că trebuie să mor aşa cum am trăit: mergând pe drumul aceluiaşi ideal trasat de morala creştină.

La Aiud, am lăsat totul dar nu-mi pare rău, pentru că am stat cu vârfurile neamului românesc de la care am învăţat atâtea lucruri, or, într-o situaţie normală, nu aş fi reuşit să le învăţ în vieţi la rând. Şi, dacă cineva a zis că acolo mi-am format crezul politic, îi pot spune că mi l-am completat dar am venit de afară cu acest crez. Însă se impune o întrebare în numele celor puţini care au rezistat: cei care şi-au format afară crezul politic şi au fost robii acestuia ani sau zeci de ani, dar care şi l-au vândut, sunt mai mari decât cei care şi l-au format în temniţă politică şi care au rămas robii acestui crez până la moarte?

Nu-i invidiez pe acei oameni care au primit totul de la viaţă sau au stat în libertate, pentru că majoritatea dintre ei s-au vândut… Chiar dacă m-aş mai naşte o dată, tot nu aş vrea să fiu în postura lor. Nu-mi pare rău de amarul pe care l-am trăit într-o viaţă întreagă şi mă văd bătrân, la 75 ani, când, sub aspect lumesc, nu am realizat un cămin, copii şi alte bucurii ale vieţii dar mă mulţumesc în sărăcia mea, după cum spune Eminescu prin gura lui Mircea: „Eu – îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul” şi socot că nu mi-am făcut decât datoria pentru patrie.

Şi nu a fost deloc uşor, iar cei care au rezistat până la capăt ştiu asta, însă am simţit puterea lui Dumnezeu în orice moment când îl invocam! Dumnezeu a fost cu mine în toate închisorile vieţii! Niciodată nu am fost singur nici în Piatra Neamţ, nici în Galata-Iaşi, după cum nici la Văcăreşti, Jilava-Bucureşti, Aiud, Târgu Ocna, Constanţa sau Bacău. Am fost cu Dumnezeu în fiecare din aceste locuri şi de aici puterea de a rezista. Tocmai de aceea, mă încearcă un sentiment de milă faţă de cei care au cedat, fiind poate torturaţi sau, chiar şi în libertate, şantajaţi. Însă faţă de cei care au făcut-o din pură laşitate, mânaţi de dorinţa de a provoca un rău, la milă mai adaug şi o anumită silă şi dispreţ. Chiar dacă şi ei se numesc oameni, stau sub acest blazon doar în faţa celor care nu le cunosc zbaterile de căzuţi în noroi şi hrăniţi din răul pe care l-au făcut altora. Mă doare şi încerc să îi înţeleg, să le găsesc o justificare, dar din păcate sunt greşeli care parcă nu pot fi iertate. Poate toate au urmat un aşa curs pentru că Dumnezeu a dăruit neamului românesc o mulţime de calităţi în defavoarea verticalităţii, pe care românul nu prea o are, dar în momente grele, de impas, a apărut cineva care a salvat situaţia. Să nu uităm că în secolul al XIX-lea, neamul românesc a avut atâţia oameni de frunte, încât se spune că am parcurs în 50 de ani ceea ce ţări înaintate au parcurs în 300 ani.

Pentru mine, cei 47 ani de condamnare politică, în afară de faptul că au fost 23 ani de privare de libertate, echivalează cu toată tinereţea mea lăsată în temniţă pentru un ideal în slujba neamului românesc, dar nu mă încearcă păreri de rău având în vedere măreaţa ţintă către care m-am orientat. Au fost deţinuţi politici cu pedeapsă chiar peste 23 ani făcuţi la zi – arestaţi în ianuarie 1941 şi eliberaţi în iulie 1964, după 23 ani şi 7-8 luni, oameni deosebiţi, adevăraţi luptători legendari în faţa cărora mă descopăr şi mă închin. Şi toate, pentru că nu au renunţat la vis…

A lupta însă este o datorie iar viaţa este o continuă luptă. A renunţa la toate acestea ar fi însemnat să-mi vând conştiinţa sau să mă prăbuşesc din sfera umanităţii. Şi n-am făcut-o căci, după cum scrie Radu Gyr,

„Nu eşti înfrânt atunci când sângeri

Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,

Adevăratele înfrângeri

Sunt renunţările la vis”.

Grigore CARAZA

Piatra Neamţ, iulie 2004

MOTTO:

„Îi trebuie neamului acestuia o generaţie care să se jertfească, o generaţie de viteji şi de patrioţi până la nebunie. În toate timpurile au fost căutaţi oamenii de treabă, dar niciodată n-am avut mai mare nevoie ca acum de luptători hotărâţi, de oameni vrednici şi de caracter pe care să nu-i abată nimic din drumul lor, să nu-i ademenească nici strălucirile deşarte ale puterii, nici pofta de un trai mai îndestulat, nici slava cea ieftină şi trecătoare, pe care o vântură de colo-colo huietul mulţimii…”

Alexandru VLAHUŢĂ

CAPITOLUL I

„Fă să aud dimineaţa mila Ta

Că în Tine mi-am pus nădejdea.

Fă-mi cunoscută, Doamne, calea pe care voi merge,

Că la Tine mi-am ridicat sufletul”. (Psalmul 142)

Seceta

După seceta din 1946, dealurile erau arse de soare, pământul uscat şi crăpat, iar porumbul – poate printre puţinele posibilităţi de existenţă a oamenilor de pe locurile noastre – era compromis. Pe lângă faptul că Dumnezeu ne-a pedepsit cu arşiţa ogoarelor, a urmat foametea din 1947 care a bântuit întreaga Moldovă, parcă mai nemilos ca în alte părţi. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, în mare parte aceasta a fost adâncită şi de comuniştii din ţară, direct manevraţi de la Moscova. În acea perioadă, sovieticii ne luau tot, începând de la făina din sac şi grâul de pe câmp, până la tot ce era aliment – legume, fructe, vite, oi, inclusiv lemnul din pădure, cărbunele şi petrolul – pentru care făcuseră conductă directă Galaţi-Prut-Reni, în Basarabia. Au lărgit ecartamentul de linie ferată, aşa încât să corespundă cu cel din Rusia iar trenurile din răsărit să vină direct în România. Nimic nu mai era al nostru! Nouă ne rămâneau doar lacrimile care ne secau ochii şi dreptul de a muri de foame.

Oameni aflaţi în serviciul CFR-ului, la punctul de trecere Ungheni-Iaşi, au fost condamnaţi politic pentru că au îndrăznit să comunice zilnic numărul de trenuri încărcate cu grâu şi cu alte bunuri, luate din România şi trecute în Uniunea Sovietică. De acolo, sovieticii „mărinimoşi” ne trimiteau câteva vagoane de grâu, pe care aveau grijă să scrie „Grâu din URSS pentru Republica Populară Română”.

S-a întâmplat însă un fapt care a dat în vileag aşa-zisa bună intenţie a acestor mari duşmani şi prădători ai neamului nostru din toate timpurile. La Iaşi, unul dintre muncitorii care încărcau un tren cu grâu pentru Rusia, fiind nevoit să coboare pentru că acesta se pusese în mişcare, şi-a uitat sumanul pe nişte saci, într-un vagon. Când un tren care venea din Rusia – cu grâu, pentru români – a oprit în Iaşi pentru a fi descărcat, deschizând unul dintre vagoane, acelaşi om şi-a găsit sumanul în locul unde îl uitase. Uimit şi revoltat, le-a strigat celorlalţi: „Uite, băi, sumanul meu! Aista-i grâul nostru dus în Rusia şi adus înapoi ca dar din partea lor!”

Scump l-a costat pe bietul om această remarcă, plătind cu ani grei de temniţă ca deţinut politic.

………………………………………….

Det.aici

https://eroiineamului.wordpress.com/2009/02/16/172/

/////////////////////////////////////////////

Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ

„Unii chiar cred că familia Rockefeller face parte din Cabala secretă şi că lucrează împotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizând familia mea și pe mine ca fiind „internaționaliști” și conspiraționişti şi că lucrăm cu alții din întreaga lume pentru a construi împreună structura integrării globale politice și economice – o nouă lume, dacă vreţi. Dacă asta e sarcina mea, sunt vinovat și sunt mândru de asta. „

David Rockefeller, Memorii

„Suntem recunoscători ziarelor Washington Post, The New York Times, revistei Time și altor publicații mari ale căror directori au participat la întâlnirile noastre și şi-au respectat promisiunile de apreciere faţă de planul nostru timp de aproape patruzeci de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să ne dezvoltăm planul dacă, în tot acest timp, am fi fost supuşi luminilor strălucitoare ale publicităţii. Acum lumea este mult mai sofisticată și mai pregătită să mărșăluiască spre un guvern mondial. Suveranitatea super-națională a unei elite și lumea intelectuală a bancherilor sunt cu siguranță preferabile auto–determinării naționale practicate în secolele trecute. „

David Rockefeller, la o întâlnire a Grupului Bilderberg din 1991

„Dă-mi controlul asupra bogăției unei națiuni și nu-mi pasă cine face legile.”

David Rockefeller

„Dă-mi controlul asupra monedelor popoarelor și nu îmi pasă cine le face legile.”

Meyer Nathaniel Rothschild într-un discurs susţinut la o adunare mondială a bancherilor pe 12 februarie 1912. În anul următor, SUA a subscris la „serviciile” nou introduse de Federal Reserve, condusă de dl. Rothschild.

„Noua Ordine Mondială nu se poate întâmpla fără participarea SUA, așa că noi suntem componentă unică şi cea mai semnificativă a acestui plan. Da, va exista o Nouă Ordine Mondială care va forța Statele Unite ale Americii să-şi schimbe percepţiile sale.„Henry Kissinger, Consiliul Mondial de Afaceri – Conferinţă de presă, Regent Beverly Wilshire Hotel, 19 aprilie 1994.

„Vom avea guvern mondial, fie că ne place, fie că nu. Singura întrebare este dacă Guvernul Mondial va fi realizat prin cucerire sau consimțământ.” James Paul Warburg – Declaraţie făcută în faţa Senatului Statelor Unite pe 7.02.1950.

„Treaba noastră este aceea de a oferi oamenilor nu ceea ce vor ci ceea ce vom decide noi că ar trebui să aibă.”

Richard Salent, fostul președinte al CBS News

„Avem nevoie de un program de psihochirurgie pentru a controla politic întreaga noastră societate. Scopul este acela de a controla fizic mintea individului. Toți cei care se abat de la norma dată pot fi mutilaţi chirurgical. Individul poate gândi că cea mai importantă realitate este propria sa existență, dar acesta este doar punctul de vedere personal. . . Omul nu are dreptul să-şi dezvolte mintea. . . . Creierul trebuie controlat electronic. Într-o zi, armatele și generalii vor fi controlaţi prin stimularea electronică a creierului. „

Dr. Jose Delgado MR, Director spital de Neuropsihiatrie, Yale University Medical School, Declaraţie în Congresul din 24 februarie de 1974.

„Una dintre cel mai puţin înţelese strategii ale revoluției mondiale se mişcă acum rapid spre îndeplinirea scopului său şi anume acela de a controla mintea umană ca mijloc major necesar pentru aprobarea acesteia de către oameni, care vor fi subiecți ai Noii Ordini Mondiale.”

K.M. Heaton de la National Educator

„Timpul suveranităţii absolute și exclusive … a trecut; teoria acestora nu s-a potrivit niciodată realităţii.”

Secretarul General al ONU Boutros Boutros-Ghali, O agendă pentru Pace 1992.

„Lumea, prin urmare, poate să profite de oportunitatea oferită (criza din Golful Persic) pentru a-și îndeplini promisiunea veche referitoare la instaurarea noii ordini mondiale dacă diverse națiuni sunt trase împreună în această cauză comună al cărei scop este acela de a realiza aspirațiile universale ale omenirii.”

George Herbert Walker Bush

„Desigur, oamenii de rând nu vor război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici în Germania. Asta este de înțeles. Dar, la urma urmei, liderii țărilor determină politica și întotdeauna este o chestiune simplă de a atrage oamenii de partea ta, fie că vorbim despre o democrație, o dictatură fascistă, un parlament sau o dictatură comunistă. Vocali sau nevocali, oamenii pot fi întotdeauna atraşi la licitaţia liderilor. Şi se întâmpă ușor. Tot ce trebuie să faceți este să le spuneţi că ţările lor sunt atacate, să ne declarăm împăciuitori şi să denunţăm lipsa lor de patriotism care expune țara la pericol. FUNCŢIONEAZA la fel în orice țară. „

Hermann Goering, președinte al Reichstag-ului, Partidul nazist și comandantul şef al Luftwaffe

„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială, cu excepția cazului în care el/ea va face promisiunea că se va închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepția cazului în care el/ea va trece printr-o inițiere luciferică.”

David Spangler, director al Inițiativei Planetare, Organizația Națiunilor Unite

„Astăzi, America va fi indignată dacă trupele ONU intră în Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscători! Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care s-a spus că a existat o amenințare din exterior, fie ea reală sau promulgată, care a amenințat însăși existența noastră. Ulterior, toate popoarele lumii vor pleda pentru a scăpa americanii de acest rău. Singurul lucru de care se teme omul este NECUNOSCUTUL. Când se prezintă acest scenariu, drepturile individuale vor fi abandonate de bună voie în schimbul garanţiei bunăstării acordate de Guvernul Mondial. „

Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franța, 1991…………………………………………………………………………

Ideologul lui Putin anunță „o nouă ordine mondială”: Ucraina, Belarus, Țările Baltice și o parte din Europa de Est aparțin Rusiei

Cornelia Mazilu

Ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, vorbește, într-un articol de opinie în publicația ultraconservatoare Arktos, despre „noua ordine mondială” și cum vede Rusia.

Alexander Dughin afirmă că Occidentul nu mai există ca o entitate unificată, Trump și Putin remodelând ordinea mondială printr-o revoluție conservatoare, în care Canada și Groenlanda pot ajunge sub controlul SUA, părți din Europa de Est aparțin Rusiei, iar Europa trebuie fie să devină mare, fie să dispară.

„Este remarcabil faptul că președintele Putin și președintele Trump au vorbit în sfârșit la telefon. Acesta este un adevărat progres, deoarece liderii a două mari puteri au inițiat un dialog. Bineînțeles, problemele pe care le-au discutat se referă la ordinea globală. Nu se cuvine ca liderii a două mari puteri să vorbească despre chestiuni minore fără a defini mai întâi noi parametri pentru ordinea mondială”, susține Alexandr Dughin, în publicația ultraconservatoare Arktos.

„Europa trebuie să devină mare, fie va înceta să existe cu totul”

Potrivit lui Alexandr Dughin, Tump și aliații săi au modificat radical „cursul colectiv al Occidentului cu 180 de grade”.

„Mai mult, Occidentul colectiv ca entitate pur și simplu nu mai există. În schimb, există acum Statele Unite – Marea Americă – care a devenit mare în scurta perioadă a mandatului lui Trump și, pentru moment, există încă Europa liberală, globalistă. Dar aceasta este o regretabilă neînțelegere. Europa trebuie să fie adusă în conformitate cu modelul multipolar mai larg cu care sunt de acord atât Trump, cât și Putin. Ca și Xi Jinping, marele conducător al Chinei Mari, și Modi, marele conducător al Indiei Mari. Prin urmare, Europa trebuie fie să devină mare, fie va înceta să existe cu totul, iar noi vom uita de ea”, susține Alexandr Dughin.

Ideologul lui Putin explică și care sunt dorințele Rusiei în negocierile care ar putea redefini sferele de influență și, inclusiv împărțirea Europei.

Dughin: Ucraina este a noastră. Punct!

„În consecință, cred că viitorul previzibil al lumii moderne este o alianță între Rusia lui Putin și America lui Trump. Cu toate acestea, înainte ca acest lucru să se întâmple, trebuie rezolvată cea mai critică problemă litigioasă – problema Ucrainei. Ucraina trebuie să ne aparțină nouă și nimănui altcuiva. Nu Europei, nu Americii. (…) Și chiar dacă Europa de Vest devine americană, probabil că nici noi nu vom avea prea multe obiecții. După cum a spus odată Putin, elitele europene sunt doar niște cățeluși care dau din coadă în fața stăpânului lor american. Ei bine, lăsați-le să dea din coadă – în cele din urmă nu ne privește. Dar Ucraina, Belarus, Țările Baltice și o parte din Europa de Est ne aparțin definitiv în noua hartă a redistribuirii globale. Nu există nicio îndoială în această privință”, susține Dughin.

În ceea ce privește Orientul Mijlociu, susține Dughin, Rusia se îndreaptă spre crearea unei uniuni statale cu Iranul.

„În această privință, ne aflăm într-adevăr în contradicție cu Statele Unite. Și ce dacă? Nu este mare lucru. Da, statul de uniune Rusia-Iran se va opune alianței SUA-Israel. Dar, în cele din urmă, vom găsi în mod inevitabil formule comune pentru un armistițiu și zone de influență reciprocă în această confruntare.

Ucraina, însă, nu ar trebui să joace niciun rol în această ecuație. Ucraina este a noastră – o parte a Rusiei, punct. Belarus este aliatul nostru, punct. Iranul este statul nostru unitar, punct. De aici, vom construi un echilibru mai nuanțat al relațiilor. Iar dacă Europa încetează să mai existe ca subiect, atunci este doar vina lor – au adus-o asupra lor. Repet: fie Europa va fi mare, fie va înceta pur și simplu să existe cu totul”, a concluzionat ideologul lui Putin.

Citește și: „România va face parte din Rusia”. Mesajul transmis de pe un cont cu numele lui Alexandr Dughin, ideologul lui Putin

Citește și: Ideologul lui Putin, după anularea alegerilor din România: Asistăm la primul episod al insurecției Europei totalitare liberale Soroş/Schwab împotriva Americii lui Trump

Citește și: Ideologul lui Putin amenință Europa de Est: „Ori o să fie neutri, ori o să fie ai Rusiei. Oameni ca Georgescu în România înțeleg asta foarte bine”

https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/ideologul-lui-putin-anunta-o-noua-ordine-2423702.html#google_vignette

///////////////////////////////////////////

Trecerea de la familia tradiţională la homosexualitate ca formă a conceptului „toleranţă pentru diversitate”!!!!

Extras din Interviul realizat de jurnalistul Andrei Fefelov cu o mamă de origine rusă, Irina Bergset, la 9 iunie 2013, pentru Zavtra, publicat de Naşul TV.

„Zavtra”: Irina, povesteşte despre cum ai ajuns în Norvegia şi impresia pe care ţi-ai făcut-o despre această ţară.

Irina: În anul 2005 m-am măritat cu un cetăţean Norvegian. Fiul meu (dintr-o relaţie anterioară) avea şapte ani. Am plecat să locuim în Norvegia, în Aurskog-Hekland, satul Aurskog.

În acel moment, eu încă nu ştiam că acum o jumătate de secol în urmă, Norvegia era o ţară al cărei nivel de civilizaţie putea fi comparat cu cel din statele Africii Centrale. În anul 1905, Norvegia a încetat să mai fie dependentă de Danemarca şi Suedia. Această ţară a fost şi rămâne o ţară de iobagi, iar locuitorii ei nu i-au văzut niciodată pe domnitorii lor. Plăteau doar taxele. Nu a fost nici o dezvoltare a culturii, oamenii vorbeau limba daneză sau suedeză, prin urmare, limbile exploatatorilor lor. Mai târziu, aceste limbi s-au amestecat într-un limbaj artificial, numit Bukmolu. Chiar şi acum, fiecare familie din Norvegia vorbeşte în dialectul propriu. Până în prezent, nu există limba de stat, standard. S-ar putea spune că ţara doar acum se formează, în acelaşi timp având loc şi un alt proces.

Societatea norvegiană este în decădere morală, copiind legislaţia şi ordinea americană. Acum 50 de ani, ei au descoperit petrol în mare, cu ajutorul rezultatelor ştiinţifice şi tehnice străine. Toate acestea le-am aflat mai târziu. Când am plecat din Rusia, ştiam doar atât că, în Norvegia este nivelul de trai cel mai ridicat din lume.

În afară de aceasta, am absolvit Facultatea de Jurnalism şi am fost candidată la ştiinţele filologice, dar în Norvegia nu mi-au recunoscut diploma universitară. Mi-au oferit un loc de muncă de învăţătoare, într-un satuc vecin, la o şcoală de tip nou, după modelul danez, denumit Riddersand, care se traduce „Şcoala cavalerilor”. În comparaţie cu sistemul şcolar rus, toate manualele de şcolarizare norvegiene, arată de parcă ar fi tipărite pentru retardaţi mintali. Şcoala primară este până la clasa a 7-a şi rolul programului de stat de predare, este de a învăţa alfabetul şi a socoti, până la vârsta de 13 ani a elevului, pentru a fi în măsură să socotească preţurile în magazine. (n.r. Iată de ce elevii români câştigă toate olimpiadele din lume!!! În occident, şcoala este la un nivel extrem de scăzut comparativ cu cea din estul europei şi Rusia!!!!)

Nu este voie în clasă să se citească cu voce tare, fiind o ruşine. Profesorul special ia elevul pe hol, să nu-l facă de ruşinea copiilor şi acolo îl ascultă cum citeşte. Profesorul de matematică are dreptul de a explica copiilor două exerciţii pe zi, iar atunci când copiii nu învaţă tema în timp de trei zile, o poate repeta. Tema pentru acasă este 5 sau 8 cuvinte din limba engleză, pe săptămână.

Norwegian School este completa degradare a educaţiei. Nu au deloc literatură, fizica, chimie sau ştiinţele naturii. În general, copiii cunosc lumea înconjurătoare întâmplător. Ei ştiu de exemplu că a fost al Doilea Război Mondial. Dacă vrei să-i înveţi mai mult faptul este interpretat ca o violenţă împotriva copiilor şi a psihicului lor.

Fiul meu mai mare, a început în Rusia şcoala generală, prin urmare, în Norvegia a devenit wunderkind „copil minune”. Până în clasa a 7-a, nu a învăţat nimic. Acolo nu e nevoie să înveţi. În şcoală sunt anunţuri precum:„Când părinţii tăi te roagă să-ţi faci tema, sună-ne! Noi te vom elibera de la astfel de părinţi.”

„Zavtra”: Toată această atmosferă duce la anumite probleme, dar din ce moment a devenit viata ta in Norvegia, nesuportabilă şi de ce?

Irina: S-a întâmplat după 6 ani de şedere în Norvegia. Nu ştiam nimic despre sistemul lor „Barnevernet“.

Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie… Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat.

Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar o „mamă normală”.

De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite. Îmi spuneau că în fiecare casă sătească există o toaletă şi duş. Da, i-am răspuns, dar cu toate acestea, norvegienii au obiceiul să se urineze şi aşa în spatele casei. Trei ani am locuit singură cu copiii. Am luat un împrumut de la bancă, am cumparat apartamentul meu, mi-am asigurat o viaţă normală. Am lucrat şi m-am dedicat copiilor.

Copiii au fost doar cu mine. Pentru că tatăl îi făcea rău fiului meu din prima căsătorie, am decis să nu mai aibă loc nici o întâlnire cu acesta.

Cu fiul cel mic, el a fost obligat prin lege să se întâlnească. Am încercat din toate puterile ca fiul nostru să nu rămână peste noapte la tatăl său (exista pericolul de bătaie), dar şcoala şi alte instituţii de stat, m-au forţat să las copilul la tatăl lui.

Mai întâi a fost înţelegerea pentru două ore, dar mai târziu rămânea aproape o săptămână. Copilul avea febră când tatăl său l-a luat iarna, la -30°, la rudele lui.

În anul 2011, m-am dus la poliţia locală, după discuţia mea cu băiatul, care mi-a povestit că mătuşile şi unchii, rudele tatălui, i-au provocat dureri la gură şi la fund. Îmi vorbea despre astfel de lucruri, pe care nu am putut să le cred la început.

Am scris o declaraţie la poliţie. Pe 8 martie, ne-au chemat la secţia pentru protecţia oficială a copiilor Barnevernet. Interogatoriul a durat 6 ore. Am fost acolo eu şi cu cei doi copii ai mei.

La ei este numai de formă sistemul creat pentru protejarea copiilor, de apărare a drepturilor acestora. De abia atunci am înţeles că centrele „Barnevernet”, care sunt în fiecare sat, sunt numai pentru a descoperi denunţătorii, copii şi părinţi nemulţumiţi şi pentru a-i pedepsi cu izolarea.

Din ziare am aflat de cazul în care o fetiţă de 7-8 ani, a fost condamnată de o instanţă la plata cheltuielilor de judecată şi compensaţie financiară pentru perioada şederii bătăuşului în închisoare. În Norvegia este totul pe dos. Pedofilia, de fapt, nu constituie o infracţiune.

Prima dată mi-au luat copiii pe 8 martie 2011. Capturarea se face astfel: copilul nu se mai întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală, astfel, practic vi-l fură, dispare, pentru că este ascuns într-un loc secret. În acea zi mi-au spus: „Înţelegeţi, această situaţie s-a ivit, mărturisiţi violenţa împotriva copiilor. Avem nevoie ca să vă controlaţi la medic dacă sunteţi sănătoasă.“ Nu am protestat. Clinica a fost la 10 min cu maşina. Asistenta socială m-a aşezat în maşină şi a spus: „Te ajutăm, în acest timp ne jucăm cu copiii tăi“. Copiii au rămas nu oriunde, ci în centrul de protecţie a tinerilor. Când am ajuns la clinică, m-a sunat Saşa, fiul meu mai mare, atunci avea 13 ani, … „Mami, ne duc la o familie adoptivă …”. Am fost la 10km de copii, pe care îi duceau la o adresa secretă.

În conformitate cu legislaţia locală, copiii sunt luaţi fără nici un fel de acte. Singurul lucru ce puteam face, era să mă stăpânesc. Plânsul este „interzis” în Norvegia, este considerat o „boală” şi „Autorităţile pentru apărarea copiilor” pot să vă trimită forţat la psihiatrie.

Se pare că în Norvegia este plan de stat, cota pentru luarea copiilor de la părinţii lor. Autorităţile de protecţie, chiar se întrec în realizarea acestei cote.

Grafice şi diagrame sunt publicate la fiecare 3 luni: câţi copii şi în care cartier au fost colectaţi.

Am primit recent un raport suedez cu privire la colectarea copiilor de la familii din Suedia şi din ţările scandinave vecine.

Este vorba de un fenomen aparte. În acest raport se afirmă că, în Suedia au fost retraşi din familii, 300.000 de copii.

Acest lucru înseamnă că este vorba de o generaţie întreagă a copiilor furaţi de la părinţii lor biologici.

Oamenii de ştiinţă, criminologii, juriştii, avocaţii – oameni cu valori tradiţionale, care încă îşi amintesc că în Suedia era familia -, nu înţeleg. Ei spun că are loc ceva ciudat. Are loc dezvoltarea statului pe familii.

Experţii indică 10.000 coroane (suedeze sau norvegiene) pe zi, sumă ce o primeşte familia adoptivă pentru un copil primit. Agentul organizaţiei „Barnevernet”, primeşte de la bugetul de stat, sume imense pentru răsturnarea cuibului de familie, pentru copilul furat. Acest lucru se întâmplă în toate ţările scandinave.

În acest sens, părinţii adoptivi pot alege copilul, ca la piaţă. Dacă ţi-a plăcut o fetiţă blondă cu ochii albaştri şi o vrei, ajunge să telefonezi la Barnevernet şi să spui: „Sunt pregătit/ă, am cameră pentru copil” şi să spui numele copilului.

Ombudsman, în Norvegia, încearcă să lupte împotriva sistemului Barnevernet. Consideră că acest sistem de tranzacţii cu copii, este corupt. În luna mai, familiile afectate de acest sistem, au organizat un protest împotriva separării copiilor de părinţi.

Titlul în ziarul norvegian: „1/5 din copiii norvegieni sunt deja salvaţi de la părinţi”, înseamnă că dintr-un milion de copii, în acest stat, cam 200.000 sunt „salvaţi” şi nu mai locuiesc cu mama şi tata acasă, ci într-o instituţie pentru copii.

Conform statisticilor publicate în mass-media norvegiană, doi din zece copii sunt născuţi de femei norvegiene, restul fiind copii de emigranţi. Emigranţii dau Norvegiei o populaţie sănătoasă, deoarece la ei nu sunt aproape deloc practicate căsătoriile. Cei mai mulţi copii au primit Barnevernet de la părinţii ruşi.

„Zavtra”: Atunci când un copil este luat de la părinţi, ei ce pot face?

Irina: Aproape în fiecare lună, în Norvegia se sinucide o mamă rusă. Pentru că atunci când vin să-ţi ia copiii, eşti lipsită de putere. Eşti singură împotriva sistemului. Ei îţi vor spune de exemplu: „Faci omleta altfel decât în Norvegia, forţezi copilul să-şi spele mâinile, mergi strâmb, prin urmare, nu poţi sta aici cu copilul pe nisip. Asta înseamnă că eşti o mama rea şi de aceea îţi luăm copilul.”

Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia, se bazează pe principiul prezumţiei vinovăţiei părinţilor.

Părintele este conştient vinovat. Pe părinţi se aruncă o grămadă de minciuni. Totul începe cu o afirmaţie simplă: „Vreţi să vă întoarceţi în Rusia” şi nu puteţi nega, doar aveţi rude acolo. Sau: „Vreţi să asasinaţi copiii voştri”, asta pentru că ruşii obişnuiesc să spună „te omor!”

Sistematic te pun în situaţii când trebuie să te aperi. Un singur om nu poate să oprească maşinăria de stat, bazată pe recompense fabuloase oferite avocaţilor de la birourile de protecţie a copiilor, judecătorilor, psihologilor, psihiatrilor, părinţilor adoptivi şi altor asemenea. Recompensele se dau pentru fiecare copil cu ochii albaştri, luat. Tu nu ai nici o şansă de a-ţi salva copilul de la adăposturile norvegiene pentru copii. Am trecut prin toate instanţele judecătoreşti norvegiene. Totul este susţinut, corupţia este peste tot. Copiii sunt bunuri, pe care ei nu le restituie.

Toate articolele ziarelor ruseşti despre copiii mei au fost traduse în norvegiană de avocatul de la Barnevernet şi utilizate pentru a mă învinovăţi. „Ea nu este normală, ea îşi apără copilul prin intermediul ziarelor”. În vest funcţionează legea privind confidenţialitatea, care este promovată activ şi în Rusia.

„Zavtra”: Aţi indicat că în nordul Europei, funcţionează sistemul de lichidare a familiei, legat de abuzuri sexuale asupra copiilor. Cum funcţionează acest lucru?

Irina: Ministerul care se ocupă cu probleme legate de copii, se numeşte literalmente Ministerul Afacerilor Copiilor şi Egalităţii la toate formele de diversitate sexuală.

Minorităţile sexuale în Norvegia, cu siguranţă nu mai sunt minorităţi. Minorităţile, sunt acum orientaţii heterosexuali.

În materialele sociologilor, disponibile în mod liber, se afirmă că, în anul 2050, Norvegia va fi ţara cu 90% homosexuali. Ce se înţelege prin termenul de „homo” este greu de imaginat. Se spune că ideile noastre despre lesbiene şi gay sunt deja trecutul.

S-ar părea că voi nu sunteţi implicaţi; să facă ce vor, ce am eu şi copiii mei cu asta? Cândva şi eu mă întrebam aşa, pentru că am trăit în ignoranţă completă despre asta, că în toată Europa se introduc în viaţă standardele sexuale, care reglementează creşterea copiilor în conformitate cu cadrul definit.

Sunt obligatorii pentru toţi cei care au semnat convenţia de admitere, făcându-se acum lobby şi in Rusia. Acolo literalmente se spune despre modul în care părinţii, în colaborare cu personalul grădiniţei, sunt obligaţi să educe copiii în „diferite forme de iubire”.

O parte specială a acestui total-european, sex-standardul, indică de ce ar trebui să ne învăţăm copiii despre masturbare, părinţii şi profesorii în grădiniţe sunt obligaţi să pună aceasta în aplicare, până la vârsta de 4 ani şi nu mai târziu. Pentru noi ruşii din „peşteră” este o informaţie foarte utilă.

La pagina 46 din acest document se afirmă că un copil nou-născut trebuie să fie conştient de identitatea lui de gen.

Cu sex-învăţatul obligatoriu din naştere, copilul vostru trebuie să realizeze ceea ce este: gay, lesbiană, travestit sau transsexual.

În privinţa egalităţii de gen, sunt omişi termenii de „bărbat” şi „femeie”, astfel încât rezultatul vi-l puteţi imagina şi singuri!

În Norvegia, a fost înfiinţat Institutul de cercetare ştiinţifică la Universitatea din Oslo, care examinează sinuciderile copiilor de la 0 la 7 ani. Este foarte ciudat, cum poate un copil nou-născut să se sinucidă?! Dar conform Barnevernet, este natural…

După urgiile sadice, când copiii într-adevăr mor, asemenea cazuri sunt luate ca fiind sinucidere.

(…) În ziar a fost descris un caz în care un băieţel a fost luat de la mama sa şi a fost violat în toate instituţiile de apărare a copilului. Când a împlinit 18 ani, şi-a cumparat o armă, a venit „acasa” şi i-a împuşcat pe părinţii adoptivi.

Alt caz, un băieţel care a fost luat de la mama sa şi plângea că vroia la mama. Medicii au spus că este paranoia şi l-au îndopat cu medicamente. După ce jurnaliştii au început să manifeste interes pentru acest caz, l-au înapoiat la mamă într-un scaun cu rotile. Băiatul a pierdut în greutate 13 – 15 kg. Avea distrofie, cu modificări ireversibile.

(…) „Zavtra”: După ce v-aţi întors în Rusia, au început să circule informaţii cu privire la cazuri similare. Povestiţi-ne despre asta.

Irina: Să vă dau un exemplu: Irina S. a locuit în Marea Britanie 18 ani. A avut acolo un prieten şi a născut o fetiţă.

Într-o zi, Irina S. a aflat că partenerul ei este membru al clubului sadomasochist. Se uitau la televizor împreună cu fiica lor, aratau acolo un concurent şi fiica spune: „Mami acest unchi s-a jucat cu mine de-a doctorul… O!!! Şi mătuşa aceasta s-a jucat cu mine în cada de baie…” Puteţi să vă imaginaţi că copilul dumneavoastră povesteşte lucruri de genul asta?

Irina S. s-a dus să se consulte cu un psiholog pentru copii, care i-a spus: „Dragă, tu eşti pastă de dinţi, eşti ziua de ieri. Aceasta nu este perversiune, aceasta este un sex creativ pentru elită.”

Irina S. a tăcut şi în linişte a început împachetatul lucrurilor şi pregătirea de evadare în Rusia. Femeie înţeleaptă …

În Norvegia, au fost legalizate mai întîi căsătoriile între persoane de acelaşi sex, apoi a fost aprobată Legea privind adopţia copiilor de către partenerii homosexuali.

Preoţii (femei şi bărbaţi) vorbesc deschis despre orientarea lor sexuală netradiţională. Mai recent, au apărut îndrăzneţii din cercul homosexualilor, care ridică întrebări de drept privind căsătoriile cu copii.

Dacă noi, părinţii valorilor tradiţionale, stăm ca nişte găini şi aşteptăm, atunci această luptă cu ei este pierdută. Astăzi, sunt locuri de experiment în Europa de Nord, Germania, SUA şi fostele colonii britanice, precum Canada, Australia şi Noua Zeelandă – acestea fiind focarele, de unde primesc cele mai multe chemări de ajutor SOS, de la mamele ruse.

(…) Acum copiii aparţin unei companii abstracte sau statului.

Pentru a face lucrurile si mai rele, în conformitate cu Aranjamentul de la Haga din 1980, în care Rusia a semnat în 2011, copiii aparţin teritoriului în care se află ultimele 3 luni.

Filosofia acestor „inumani”, dezvăluie proiectul Partidului Muncitoresc Norvegian de guvernamant, despre care tocmai am citit recent în SMI norvegian. Lisbakken, ministrul responsabil pentru familie şi copii, declară fără ruşine: „Eu sunt un homosexual. Vreau ca toţi copiii din ţară să fie ca mine.” A iniţiat Programul de Stat experimental, în care au fost eliminate de la grădiniţe poveşti ca Cenuşăreasa şi poveştile fraţilor Grimm. În locul lor a fost scrisă altă literatură de tip „Rege şi Rege”, sau „Copii gay”. În ele, de exemplu, prinţul se îndrăgosteşte de rege, sau de alt prinţ, prinţesa visează la căsătoria cu regina.

În conformitate cu legea, copiilor de grădiniţă educatoarele sunt obligate să le citească aceste povestiri şi să le arate imagini.

S-a întâmplat un caz. Turişti ruşi s-au dus în Noua Zeelandă cu o viză de şedere de scurtă durată, de exemplu pe 7 zile, părinte cu copil.

Părinţii, ori au ţipat la copil, ori copilul plângea mai tare şi de la hotel au sunat la serviciul pentru protecţia oficială a copiilor. A apărut grupul „salvator” şi le-a luat copilul, l-au „salvat“ de la părinţii „sadici”. Diplomaţii ruşi au luptat mai bine de un an pentru o întâlnire între părinţii biologici şi copil.

Brejvik, care a ucis 80 de persoane, are dreptul de a apela la rude în fiecare zi. Condamnaţii la moarte, peste tot în lume, au dreptul la scrisori şi apeluri telefonice, dar mama nu are posibilitatea nici chiar să vorbească cu copilul ei.

Oricum, Brejvik „a salvat” Norvegia înaintea partidului muncitoresc de guvernământ, şi ei au anunţat că urăsc musulmanii. Brejvik a fost violat la 4 ani de o mamă. Barnevernet l-a luat şi l-a trimis la „încercări pe etape“. Fiecare familie l-a „gustat” (probabil a fost dat la mai multe familii adoptive). Apoi tânărul a pregătit acţiunea sa 9 ani. Cred că i-au promis marea cu sarea, ca să nu pomenească despre acest subiect. Jurnalistii suedezi au descoperit deja această poveste.

La fiecare cinci ani, Barnevernet emite rapoarte despre emigranţi. Cati copii au fost luaţi de la părinţii biologici si care este originea parintilor. Pe primul loc se află Afganistan, apoi Eritrea şi Irak. Dintre copiii albi, Rusia este pe primul loc, iar în topul general, se află pe locul 4.

Părinţii biologici capătă de la stat permisiunea de a se întâlni cu copiii lor furaţi, numai două ore, o dată la jumătate de an. Este maximum. Fiul meu, care a fugit în Rusia, este înregistrat virtual în casa lor adoptivă, ca aparţinând de populaţia Norvegiei, până la vârsta de 23 ani.

Un alt lucru important. Numai în Norvegia funcţionează 19.000 de organizaţii non-guvernamentale pentru reprofilarea copiilor din bărbat şi femeie sau invers, sau în alte sexe neconvenţionale.

Copilul este nevoit să evolueze în categorie sexuală non-tradiţională stabilită. Ceea ce a povestit fiul meu cel mic deja nu mai este o pedofilie primitivă, ci un fel de training organizat.

„Zavtra”: Este greu de crezut că există asemenea orori teribile …

Irina: Până când rezolvaţi dacă este de crezut sau nu, în această lume este o întreagă generaţie de părinţi, care trebuie să trăiască cu această oroare.

Totul serveşte ideii de “toleranţă pentru diversitate”. Spun despre copii că au dreptul la alegerea sexuală de la naştere, au dreptul la diversitatea sexuală.

Împotriva noastră şi a voastră, împotriva părinţilor şi copiilor, sunt reţele bine organizate în lumea interlopă.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/9/

//////////////////////////////////////////

„Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor? întreabă o româncă guvernanţii posdecembrişti. Ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor!”

„Bună ziua, doamnelor şi domnilor!

Pardon de expresie! Forma corectă de salut ar fi, „Vai de zilele noastre! Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor?”

Pentru că ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor, voi face un salt peste cuvenitele formule de politeţe şi vă întreb abrupt: dacă fostul comandant al Penitenciarului Rîmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii şi drept urmare a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, urmând să fie şi degradat militar, voi, cei care în ultimii 25 de ani, pretinzînd că aţi condus România, aţi devastat-o, aţi vîndut-o, aţi pustiit-o, ce meritaţi? Chiar dacă decizia nu este definitivă, putînd fi atacată, fie şi după o jumătate de secol, această vişinată expirată, va plăti pentru ororile comise.

Torţionarul Vişinescu se face vinovat de moartea şi de maltratarea a zeci, poate sute de detinuţi politici. Voi, cei care vă faceţi vinovaţi de distrugerea, fără precedent, a României, a unui popor, ce pedepse meritaţi?

– guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani, au distrus, au falimentat, au privatizat defectuos ori au vîndut la fier vechi, peste 1.200 de mari întreprinderi româneşti. Drept urmare, peste jumătate din forţa aptă de muncă a plecat în Italia, Germania, Spania, Franţa… Unii muncesc pentru ei şi pentru familiile abandonate în ţară, alţii fură, cerşesc, ucid în numele supravieţuirii;

– în anul 1989, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dispunea de 18 miliarde de dolari, care se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare şi de creanţe generate de exporturi. Unde au dispărut aceste sume?

– ne-aţi minţit, ne-aţi furat, ne-aţi devastat ţara, aţi creat condiţii optime reducerii populaţiei „pe căi naturale”. Natalitatea scade îngrijorător. Tinerii sînt ignoraţi;

– aţi pierdut (cedat) cu acte, moştenirea Gojdu;

– aţi pierdut pentru totdeauna tezaurul României încredinţat spre păstrare Moscovei;

– tot sub… conducerea voastră, România a fost scosă de pe lista producătorilor de aur, pierzînd astfel dreptul de a folosi poansonul BNR. În aceste condiţii, orice producator de aur din Romania trebuie sa apeleze la un laborator acreditat, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru inscripţionarea lingourilor;

– tot la pierderi se încadrează şi Pavilionul naţional– simbolul care indică naţionalitatea navei. Cu alte cuvinte, dacă am rămas fără flotă, la ce i-ar mai folosi Autorităţii Navale Române, Pavilionul românesc?!

– unde sînt sumele enorme care constituiau fondul de pensii în 1989?

– unde sînt banii Fondului Solidaritatea?

– ce s-a întîmplat cu fondurile UTC, PCR şi ale Sindicatului socialist? Dar cu patrimoniul acestora, ce aţi făcut?

„În spatele fiecărei mari averi se află o fără-de-lege.” – aprecia Honore de Balzac. Voi cum veţi justifica traiul regesc şi averile colosale pe care vi le-aţi permis?

– aţi pritocit legi cu dedicaţie pentru grupuri de interese, legi care nu au nicio legătură cu poporul român, cu interesele ţării;

– prin complicitate, aţi contribuit la distrugerea fondului forestier, la înstrăinarea tuturor resurselor României;

– sub pretextul retrocedărilor, aţi înstrăinat clădiri monumente istorice, numeroase sedii de muzee, de şcoli, licee, grădiniţe, clinici medicale, dar şi terenuri intravilane;

– sînteţi devoratori nativi, aţi acceptat liberalizarea vînzării terenurilor, care va conduce la pierderea definitivă a României. După cum aflăm din scrierile domnului Eminescu, ţara a mai fost devorată dar „Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie, pămînturi încăpute pe mîini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pămînturi sînt în asemenea mîini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.” Vom mai avea un Basarab care să răscumpere ceea ce aţi înstrăinat voi? Greu de crezut!

– actul de justiţie se face esenţialmente, pe baza interceptărilor convorbirilor, a iscoadelor, a trădărilor, a turnătoriilor numite parşiv, „denunţuri”, pe şantaj. Toate acestea, cu acordul sau la comanda voastră;

– Academia Română asistă fără nicio reacţie, la mutilarea Limbii române, care este memoria neamului. Desigur, şi primii demnitari ai ţării fac excepţie de limba română. A vorbi la întîlniri cu protocol de grad zero, în limba poporului pe care pretinzi că îl conduci, reprezintă o formă de respect faţă de acesta. De ce oare, Angela Merkel, François Hollande, Vladimir Putin, Sergio Mattarella şi alţi lideri vorbesc exclusiv în limbile oficiale ale ţărilor ai căror conducători sînt? Pot fi bănuiţi aceştia că sînt doar vorbitori ai unei singure limbi? În mod evident, nu!

– dominaţi de instincte primitive, de interese private ori de grupuri infracţionale, aţi procedat astfel încît funcţiile cele mai importante în stat au fost ocupate exclusiv, de indivizi numiţi pe cu totul alte criterii decît cele ale competenţei. De aici, dezastrul;

Histrionici, cu o ereditate fisurată, defectuoasă, ne-aţi amputat încrederea. Sub pretextul libertăţii de exprimare, aţi mutilat adevărul, astfel încît, adesea, viaţa pare mai dureroasă decît moartea.

– aţi contribuit la distrugerea agriculturii, astfel încît românii consumă furaje chimice de import. Drept consecinţă, România este pe locuri fruntaşe în Europa, chiar şi în lume, la numeroase afecţiuni cronice;

– aţi instrumentat complicităţi pentru a vă însuşi tone de bani din licitaţii organizate în folosul vostru;

– sînteţi abstracţi, aţi banalizat declinul. După 25 de ani de „reformă” a învăţămîntului, cei mai mulţi au diplome şi din ce în ce mai puţini au studii. Nenumăraţi semianalfabeţi cu diplome, deţin funcţii importante în stat, de aici, consenciţele dezastruoase;

– sistemul sanitar, de asemeni, l-aţi reformat astfel încît, s-au înmulţit cimitirele;

– o devastatoare inflaţie a răului devorează ceea ce a mai rămas din noi. „România apare ca o ţară devastată de frici şi de percepţia unor pericole care pîndesc individul, comunităţile sau chiar ţara în totalitatea ei, la tot pasul. Universul social al românului pare populat de nesiguranţă şi incertitudini, de spaime şi viitoare pericole care îl determină la acţiuni sau reprezentări fataliste sau pesimiste cu privire la viitor” – se arată în analiza datelor unui studiu IRES, realizat în luna mai 2015. „Riscuri precum nesiguranţa locului de muncă sau cel legat de somaj sînt cele cu care ne-am obişnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sînt tot mai speriaţi de traficul şi consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă” – se mai arată în acelaşi studiu.

– Un popor este un organism viu, care nu poate supravieţui la nesfîrşit cu demnitatea amputată!

Întorcîndu-mă la victimele criminalului Vişinescu, care trăiau în condiţii inumane, înspăimîntate, fără hrană suficientă, fără medicamente, umilite, vin şi vă întreb, victimele regimurilor voastre nu au fost tratate în mod similar? Torturati psihic, nu şi fizic, numeroşi români s-au sinucis pentru că nu au putut suporta lipsurile, spaimele. Alţii, au plecat în veşnicie la vîrste tinere, din aceleaşi cauze.

Legendara „generaţia-n blugi şi-n adidaşi”, care a îndurat lipsuri inimaginabile, condiţii inumane, care a fost exploatată diabolic pentru ca România să achite datoria externă şi pe spatele căreia Ceauşescu a reclădit România, pentru ca să aveţi voi ce fura, sînt pensionarii de astăzi, cărora nu le puteţi asigura o existenţă decentă, binemeritată, determinîndu-i să se simtă vinovaţi pentru că nu au murit înante de împlinrea vîrstei de pensionare.

Cei mai mulţi dintre seniorii de astăzi, şi-au riscat vieţile, participînd necondiţionat la evenimentele din decembrie 1989, majoritatea, fără a pretinde titluri de revoluţionari şi recompense consistente. Morţii din decembrie ’89, victimele mineriadelor, vor rămîne îngropate şi la propriu şi la figurat? Ce-aţi făcut din ţara lor, din truda lor, din vieţile şi din morţile lor? Credeţi că veţi păcăli soarta şi că nu veţi plăti? Poate că unii veţi avea „şansa” să nu prindeţi acele vremuri, dar vă asigur că cel puţin unii dintre voi, mai devreme sau mai tîrziu, veţi avea soarta torţionarului Vişinescu, pe care, paradoxal, statul român l-a recompensat onorabil, pînă la vîrsta de 90 de ani.

Conform hotărîrii Curţii de Apel Bucuresti, Vişinescu trebuie să plătească urmaşilor victimelor sale, 300.000 de euro, cu titlu de despăgubiri. în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Chiar dacă instanţa a menţinut sechestru asigurător pe imobilul în care locuieşte Alexandru Vişinescu, cît şi pe o serie de acţiuni pe care acesta le-ar deţine la SIF, o parte din suma stabilită pentru despăgubiri, va fi suportată de stat prin instituţiile amintite, adică de noi, implicit de către urmaşii victimelor Vişinescului cel cumplit. Paradoxal sau nu, suportăm sau nu…

Ar fi multe de adăugat – distrugerea CFR, a Loteriei şi a Poştei Române, desfiinţarea cinematografelor şi implicit devastarea Patrimoniului imobiliar al România Film, deturnarea fondurilor europene şi de aici consecinţele etc, etc, etc.

Cum eu nu am autoritatea de a judeca şi de a pedepsi conform legislaţiei româneşti în vigoare, aceste fapte care au condus la distrugerea României, am semnalat doar, apreciind că toate acestea şi numeroase altele, pot fi catalogate ca fiind cel puţin crime împotriva umanităţii.

Vă întrebaţi poate cum îmi permit să nu folosesc pronumele de politeţe cînd mă adresez unor foşti şi actuali demnitari? Explicaţia este simplă şi de bun-simţ. De vreme ce sînt la per tu cu Dumnezeu, cum credţi că aş putea să mă adresez unor mincinoşi, unor trădători, unor hoţi, unor vînzători de ţară?

Cu mari rezerve, admit că nu toţi vă încadraţi în aceste categorii. Maxim 1-2 la sută, se exclud poate, dar şi aceia deliranţi, aroganţi, duplicitari…

Felicia Popa„

Sursa: Expunere

/////////////////////////////////////////

Manipularea politică

Manipularea politică este problema majoră a societăţilor actuale fiind un pericol pentru cetăţeni mai ales atunci când politicienii, urmărind anumite scopuri, utilizează fără scrupule mass-media, cu ajutorul căreia „modelează” intenţionat conştiinţele alegătorilor, forţându-i să acţioneze ori să rămână inactivi, contrar intereselor şi voinţei proprii.

Manipularea politică se bazează pe MINCIUNĂ! O minciună grosolană prezentată ca idee salvatoare pentru viitorul politic al naţiunii.

În politică, manipularea este înțeleasă ca un tip special de influență deoarece manipulatorul determină persoana să comită anumite acțiuni pe care nu le-ar fi comis în mod raţional. Manipularea diferă de puterea manipulatorului, influența acestuia, constrângerea impusă prin ameninţare ori sancţionare în cazul în care persoana nu execută ceea ce i se cere.

Manipularea politică se bazează pe mituri sociopolitice iluzorii ce confirmă anumite valori şi norme, percepute a fi de încredere sau necesare, fără judecată critică raţională, valabile oricând în conştiinţa maselor. Atunci când miturile sunt create în scopul de a organiza în mod negativ oamenii, ele vor fi introduse imperceptibil în conştiinţa maselor pentru că acolo se va naşte ulterior forţa uriaşă de care manipulatorul are nevoie pentru a acţiona, a reacţiona sau a câştiga o bătălie politică. Cert este că, deşi acţiunile manipulatorului sunt evidente pentru cei care privesc obiectiv evenimentele din jurul lor, majoritatea oamenilor nici măcar nu suspectează faptul că ar putea fi subiecţii manipulărilor!

Profesorul american Herbert Schiller vorbeşte despre principalele idei de succes ce confirmă dominația elitei conducătoare în SUA. Aceasta a acționat mereu în baza a cinci mari mituri sociopolitice:

1) Mitul libertăţii individuale și alegerea personală a cetățenilor;

2) Mitul neutralitaţii instituţiilor politice majore: congres, justiţie, puterea prezidențială și mass-media;

3) Mitul naturii umane, invariabil egoistă, agresivă, înclinată spre a face bani din orice, consumatoare a oricărui produs prezentat în reclame;

4) Mitul pacifistului şi al absenței conflictelor sociale;

5) Mitul pluralismului în mass-media care, deşi se bucură de abundenţă (nenumărate publicaţii, televiziuni şi radio), toate sunt practic supravegheate şi dominate de către marile agenții de publicitate, marile corporaţii și de serviciile secrete ale guvernului, motiv pentru care, la ordin sau contra cost, prezintă continuu o anumită informaţie, în scopul de a modela şi uniformiza conştiinţa masei, pliind-o pe dorinţa manipulatorilor.

Manipularea în politica are rădăcini gnoseologice adânci de aceea oamenii simpli cad în capcana ei. Primind informaţii extrem de contradictorii, nu mai sunt capabili să distingă falsul, imoralul, necinstitul etc. de ceea ce este adevărat, moral, cinstit etc. Oamenii simpli înţeleg dificil esenţa ori scopul anumitor evenimente politice astfel că e greu să le pătrundă sensul real, să estimeze importanţa sau gravitatea acestora. Nu întâmplător subiecţii manipulării nu aspiră să plece din captivitate fiind mulţumiţi cu hotărârile luate de manipulator. Ei consideră că acesta îi scuteşte de a mai „pierde” timpul cu logica şi raţionamentul personal asupra anumitor evenimente şi au mare încredere în concluzia manipulatorului.

Politicienii – mai ales cei din societăţile democratice – preferă păstrarea cetăţenilor în stare de obiecte oarecum însufleţite, fără personalitate, fără individualitate. Ei sunt percepuţi ca o masă amorfă de fiinţe negânditoare, iraţionale, uşor manipulabile, uşor de satisfăcut pentru că se mulţumesc cu puţin. Mass-media este piesa importantă a manipulării. Prin intermediul ei se „plantează” zilnic stereotipurile favorabile autorităţilor astfel că mase întregi de oameni sunt uniformizate psihic şi „logic”, scopul concret fiind acela de a păstra puterea. Pentru îndeplinirea scopului, se minte, se distrug idealuri şi vieţi, se comit cele mai abominabile fapte. Conştiinţa masei este empirică şi tocmai din acest motiv manipularea maselor este cea mai facilă metodă de influienţare a unei decizii.

În companiile de propagare a manipulării, pentru înrădăcinarea miturilor sociopolitice se utilizează cel mai bogat arsenal de recepții concrete și metode de influență asupra conștiinței oamenilor. Acestea se referă nu numai la jongleria directă a faptelor ci şi la trecerea sub tăcere a unor informaţii importante, distribuirea de minciuni, calomnii dar şi alte modalități mai rafinate: rostirea unor jumătăţi de adevăr, detalii nesemnificative evidenţiate simultan cu ascunderea unor fapte importante în scopul de a se interpreta fals evenimentul aflat în discuţie, lipirea etichetelor umilitoare, utilizarea de epitete ridicole, atribuire de porecle şi pseudonime ofensatoare, toate având ca efect practic subminarea autorităţii persoanelor respective.

Una dintre modalităţile des utilizate în manipularea politică este sugestibilitatea „maselor” prin apelarea sau „recomandarea” (certificarea) unor actori cunoscuți, cercetători, sportivi și alte celebrități pentru consolidarea efectului și popularitatea candidatului sau partidului.

Alte „discursuri” manipulatoare sunt cele care se referă la chestiuni generale, nesoluţionate de zeci sau sute de ani dar care de fiecare dată au priză mare la mase: lege şi ordine, drepturile omului, umanism, libertate, justiţie imparţială, ajutoare sociale, locuri de muncă, stimularea tinerilor, acordarea unor avantaje diverselor categorii sociale defavorizate, stat suveran sau independent etc. Cu toate că promisiunile lansate nu reflectă adevărul, nefiind niciodată realizate, cetăţenii cred poveştile candidaţilor mereu şi le oferă votul.

Manipularea politică este utilizată pe scară largă nu numai în statele totalitare și autoritare ci şi în democrațiile occidentale moderne. Astăzi, orice campanie electivă prezidențială sau parlamentară utilizează tehnicile de manipulare politică atât în discursuri cât şi prin intermedierea mass-mediei, tehnicile fiind necesare şi obligatorii menite pentru a crea politicianului o imagine complet diferită de realitate şi astfel, prin minciună, sunt capabile să-i asigure victoria.

Conştiinţa maselor are tendința de a crea și de a se încrede în mituri şi iluzii. O trezire a conştiinţei ar răvăşi toate iluziile dar câţi dintre noi vor să iasă în afara zonei de confort?

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/9/

//////////////////////////////////////////

Cum a ajuns Soros să conducă România?

Începuturile influenţei lui Soros în România

România este una dintre țările europene foarte orientate şi vajnic susţinătoare a proiectului geopolitic existent în agenda atlantiştilor. În ciuda faptului că românii sunt majoritari creştini, elitele sunt fanii nemuritori ai Uniunii Europene şi SUA. Motivul este foarte simplu: elitele și societatea civilă din România au fost aproape complet acaparate şi formate de şi prin ONG-urile americane, în mod special de cele patronate de George Soros.

Infiltrarea lui Soros în România

La începutul anilor ’80, George Soros făcuse primii paşi în finanţarea grupurilor de rezistență şi a oamenilor care se opuneau regimurilor comuniste din Europa de Est, promovând ideile unei „Open Society” (Societatea Deschisă). În 1979, „Open Society” a pătruns nu numai în Europa de Est dar şi în alte ţări precum cele din Africa, Asia, America Latină și Centrală. În 1992, la Budapesta, Soros a fondat „Central European University”, ocazie cu care a început să selecteze şi să formeze cadre din întreaga Europă de Est, din fosta URSS şi din România.

Unele voci spun că George Soros ar fi fost implicat în “afacerile” din România ultimelor zile ale anului 1989 însă, după căderea regimului tototalitar al lui Ceaușescu, a declarat presei că nu ar fi avut niciodată vreo legătură cu evenimentele respective în schimb a recunoscut că a sponsorizat unele case de filme din ţările comuniste, conduse de adversari ai regimurilor comuniste.Totuşi, fix pe 31 decembrie 1989, în vacarmul evenimentelor din întreaga ţară, George Soros pune bazele “Grupului pentru Dialog Social” (GDS) şi apoi a “Fundaţiei pentru o Societate Deschisă” (Open Society), care fusese iniţial botezată “Fundaţia Soros”, cunoscută astăzi în întreaga lume. Este greu de îngurgitat ideea că, în vremurile tulburi, specifice schimbărilor de regim, Soros ar fi reuşit să cunoască într-un timp extrem de scurt (5 zile!!!), foarte mulţi intelectuali din România, deoarece nu se poate presupune că i-ar fi abordat întâmplător pe străzi, le-ar fi făcut imediat propuneri nerefuzabile şi aceştia s-ar fi pus imediat cu burta pe înfiinţare de Fundaţii taman atunci când românii erau încă nauciţi şi nimeni nu ştia sigur în ce mod se va finaliza revolta. Din aceste motive devine foarte credibilă ipoteza referitoare la faptul că respectivii intelectuali se cunoşteau deja între ei şi toţi îl cunoşteau pe Soros de mai mulţi ani, fiind beneficiarii direcţi sau indirecţi ai sponsorizărilor anterioare sale.Prima organizație Soros-istă din România – Grupul pentru Dialog Social (GDS) – a avut ca membri fondatori pe Silviu Brucan, Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu și Stelian Tănase.Primul canal privat de televiziune, apărut după decembrie 1989 – SOTI – a fost sponsorizat masiv de acelaşi George Soros, şi a reprezentat un mijloc important de comunicare media prin care s-a impus ferm şi categoric promovarea exclusivă a ideologiei americane. Soros a alocat sume uriaşe pentru şcolarizarea jurnaliştilor angajaţi în acea televiziune (Andreea Esca beneficiară).

Gravitatea constă în aceea că toate structurile politice aflate în opoziţie, inclusiv sindicatele aşa-zis independente (studenţeşti sau profesionale), erau finanţate din puşculiţa fără fund a magnatului maghiaro-evreo-american Soros, prin fundaţiile sale deschise direct în România: Open Society (O societate Deschisă), Freedom House, NED, Institutul Naţional Republican.

Ca urmare a sponsorizării masive în toate părţile, George Soros reuşeşte să construiască în scurt timp VOCEA SOROS-istă ce va domina România. Formată din intelectualii şi jurnaliştii „scolarizaţi” de magnat, oamenii devin peste noapte cei care decid şi/sau influienţează clasa politică românească. De exemplu, fostul ministru al Apărării – Mihnea Motoc – primise anterior numirii în funcţie, o bursa la George Washington University din SUA şi, din acel moment, a devenit agent american de influență în România. Soţia dânsului – Iulia Motoc – a fost numită de fostul preşedinte Băsescu, judecător la CEDO, numire controversată în breasla magistraţilor datorită slabei sale pregătiri profesionale.

Din anul 1990, Soros şi ONG-urile sale controlează învăţământul românesc. Astfel, unele fundaţii s-au ocupat de elaborarea “manualelor şcolare alternative”, colaborarea cu Ministerul Educaţiei fiind una fructuoasă şi îndelungată .

Chingile lui Soros

Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budis), o persoană care, deloc întâmplător, a emigrat din România în anii ’70 și a revenit după căderea lui Ceaușescu. Sandra Pralong a fost iniţial consilierul preşedintelui Emil Constantinescu, iar astăzi este consilierul președintelui actual, Klaus Iohannis.

Demn de menționat este faptul că fostul premier Dacian Cioloș, fost comisar european pentru agricultură, a fost la rândul său membru al „Friends of Europe” (Prietenii Europei), altă asociaţie finanțată de “Fundația pentru o Societate Deschisă”. De altfel, Guvernul său a fost poreclit “Guvernul Soros” datorită componenţei sale: “tehnocraţi” Soros-işti, scoliţi prin universităţi din Europa şi SUA care practic s-au dovedit a fi cei mai slabi miniştri postdecembrişti, performanţa lor fiind ZERO!

Astăzi, cunoscând toate aceste informaţii, concluzionăm că România este condusă, într-o manieră deschisă şi făţişă, aproape exclusiv de oamenii lui Soros. Altfel spus, Soros conduce România din umbră!!!

Reţeaua Soros: ONG-uri & Sucursale

În afară de GDS și “Open Society – Fundația Soros”, finanţatorul american a dezvoltat o multitudine de structuri asociative legate de ONG-urile mamă: sucursalele!!! Iată doar câteva exemple: „Soros Consiliere și Avizarea Centrului de Plasament”, „Soros Centrul de Informații Universitare”, „Uniunea pentru Reconstrucția României”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economică”, Fundația „Concept”, „Centrul pentru drepturile Omului – București”, „Asociația pentru drepturile Omului din România -. Comitetul Helsinki (APADOR-CH)” Asociația „Pro-Democrația”, „Societatea Academică Română”, etc. etc.etc. ONG-urile soros-iste se nasc peste noapte şi sufocă planeta, fără ca justiţia vreunui stat să obstrucţioneze planurile sale diabolice.

Printre membrii organismelor susmenţionate puteți descoperi cu ușurință foşti sau actuali miniștri, consilieri ai președinților României, directori ai instituțiilor de stat, jurnaliști influenți, miniştri secretari de stat, avocaţi, magistraţi… Este demn de remarcat faptul că trei dintre cei patru preşedinţi ai României au avut sau au consilieri persoane formate şi crescute în rețeaua Soros.

Practic, Soros şi-a construit o adevărată şi puternică rețea insituţională prin care conduce România de la un capăt la altul. De exemplu, în cadrul ONG-ului „Soros Open Network România” (ITS), operează o mare varietate de ONG-uri, cum ar fi:

APD – Fondată în august 1990 de către Adrian Moruzi din Braşov. Aceasta a fost finanțată, în primul rând, de „National Democratic Institute” apoi a intrat în piramida ONG-urilor sorosiste. Asociaţia are 30 de sucursale în întreaga ţară şi peste 1.000 de membri. Specializări: supravegherea alegerilor, numărarea paralelă a voturilor etc. Organizeaza în fiecare an „Universitatea de Vara din Balvanyos” (Covasna), alături de „Liga Pro-Europa” și „Uniunea Tineretului Maghiar” și IDESZ.

„Pro-Democrația” – finanţată de „National Democratic Institute”, „Freedom House”, (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) „USAID” şi „Westminster Foudation for democracy”.

„Societatea Academică din România” (SAR), condusă de Alina Mungiu. A promovat fuziunea dintre Partidul Democrat Liberal şi Partidul Național Liberal, astfel că, PNL-ul, partid istoric românesc, a fost complet deturnat de activiştii soros-işti. Alina Mungiu este sora lui Cristian Mungiu, regizor de film românesc, premiat cu Oscar pentru pelicula “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” în care subiectul central era avortul din vremea comunismului. Mungiu este finanţată din fondurile “Open Society Institute”, Banca Mondială, Freedom House şi Marshall Fund.

„Asociatia Pentru Drepturile Omului În România – Comitetul Helsinki” (APADOR-CH), condusă iniţial de Renate Weber iar din 1996 de Monica Macovei.

Grupul pentru Dialog Social (GDS), prima asociaţie sorosită din România, fondată în 1990, include oameni din mass-media, consideraţi intelectuali de frunte ai României de azi: Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu, Stelian Tănase, Gabriela Adameșteanu, Mariana Celac, Andrei Cornea, Adrian Cioroianu, Andrei Oişteanu etc.

Personalități de seamă în cadrul rețelei „Soros Open Network România”: Renate Weber, Alina Mungiu, Monica Macovei, Cristian Pârvulescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Adrian Cioroianu etc.

O poveste de succes

Unul dintre cele mai bune exemple de lucru a rețelei Soros este cariera lui Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al Serviciului de Informații Externe al României (SIE), fost prim-ministru (2012) și ministru de externe (2004-2007). Din 1997 Răzvan Ungureanu, a lucrat pentru FSD. Acest lucru i-a permis să beneficieze de burse și stagii de practică în diverse ţări. Astfel, în anii ‘90-’91, Ungureanu a primit o bursa la master la St. Cross College – University of Oxford. Acest lucru i-a permis să devină ulterior membru a prestigioasei „Asociații Europene pentru Studii iudaice din Oxford.” In 1998, Ungureanu a devenit „Senior Fellow” la „Centrul Oxford pentru Studii Ebraice și evreiești” din cadrul „St. Cross College” (Oxford), centrul celei mai faimoase universităţi de gen din lume. A primit „Premiul Posen” şi a beneficiat de o bursa de doi ani (1996/1997 și 1997/1998) la renumita „Universitatea Ebraică” din Ierusalim. In anul 2000 Ungureanu a revendicat titlul de „Senior Reader” la „NATO School” din Oberammergau (Germania), iar din 2003 devine „Senior Reader” la „George C. Marshall, Centrul pentru Studii de Securitate” din Garmisch-Partenkirchen (Germania). Mihai Răzvan Ungureanu este doar un exemplu de Oportunități oferite de FSD și George Soros tinerilor români. La fel se poate spune şi despre ceilalţi membri din fundaţiile Soros.

Lista lui Soros

Mai jos veţi citi o listă succintă cu românii „norocoşi” care au avansat uluitor pe scara profesională NUMAI din momentul în care au devenit membri ai Grupului pentru Dialog Social, Fundației pentru o Societate Deschisă și a ONG-urilor sorosiste afiliate:

Dacian Cioloș – fost Prim-ministrul României

Sandra Pralong – fost consilier al președintelui Emil Constantinescu, consilierul actual al presedintelui Klaus Johannis.

Mihai Răzvan Ungureanu – fost ministru de externe (2004 – 2007), fost director al SIE (2007 de – 2012), fost prim-ministru al României (februarie 2012 – mai 2012).

Helvig Edward – Directorul al SRI (Serviciul Român de Informații);

Corina Şuteu – fost ministru al Culturii, director de formare al Institutului Cultural Roman din New York

Prună Raluca Alexandra – fost ministru al Justiției, membru fondator al Transparency International – România

Alexander Lăzescu – director de formare al TVR (Televiziunea Română de Stat)

Andrei Pippidi – istoric, membru al Comitetului care a elaborat și “Raportul Tismaneanu” , mai precis “Raportul de participare a României la Holocaust”.

Vladimir Tismăneanu – om de științe politice, președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, unul dintre cei mai importanți intelectuali neoconservatori din România modernă

Andrei Pleșu – scriitor, fost ministru al Culturii (28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), fost ministru de externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), consilier al președintelui Traian Băsescu (Decembrie 2004 – mai 2005)

Catrinel Pleșu – Director de formare, Centrul Național de carte a Institutului Cultural Român (2009 – 2012)

Mihai Șora – filosof, ministru al educației (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)

Renate Weber – consilier al președintelui Traian Băsescu (2004 – 2005), europarlamentar PNL.

Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist

Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al prim-ministru Adrian Năstase

Andrei Marga – filosof, ministru al educației (1997 – 2000), ministrul de externe (Mai 2012 – August 2012), Președinte al ICR (septembrie 2012 – Iunie 2013)

Horia-Roman Patapievici – filosof, membru al CNSAS (Consiliul Național pentru examinarea Arhivelor Securității ) (2000 – 2004), Președinte al Institutului Cultural Român (ICR) (2005 – 2012)

Mircea Mihaieş – critic literar, eseist, fost Vicepreşedinte al ICR (2005-2012)

Cristian Pârvulescu – om de științe politice, președintele „Pro Democrația”

Victor Rebengiuc – actor

Sabina Fati – jurnalist

Andrei Oişteanu – etnolog, antropolog, membru al comitetului de educație al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

Andreea Pora – jurnalist

Teodor Baconschi – teolog, fost ministru al afacerilor externe (decembrie 2009 – ianuarie 2012), ambasadorul României la Vatican, Portugalia, San Marino. Secretarul de stat MAE (2005-2006), Consilier al presedintelui Traian Basescu (2006 – 2007)

Monica Macovei – europarlamentar, fost Ministru al Justiției (2004 -2007), candidat la președinția României

Alina Mungiu – om de științe politice, șef al News TVR (1997 – 1998), a fondat Societatea Academică din România, cadru didactic la SNSPA

Stelian Tanase – scriitor, presedinte si CEO al TVR, director de formare al Realitatea TV

Laura Ștefan – membru al ONG-ului „Expert Forum”, director în cadrul Ministerului Justiției (2005-2007), a fost declarată expert pe probleme de corupție de către Ambasada SUA

Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității din București, a fost unul dintre susținătorii introducerii manualelor alternative, o inițiativă a Fundației Soros. Fost senator de Timiș, fost deputat, fost Ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)

Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA din București (1985 – 1991), director de formare al TVR News

Adrian Cioflâncă – cercetător și fost membru al CNSAS, susţinător al Raportului lui Elie Wiesel şi al Raportului Tismaneanu.

Stere Gulea – director, fost presedinte al TVR

Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas

Sorin Ioniță – om de științe politice, consultant al Consiliului Europei, al Băncii Mondiale privind Europa de Est și Balcani; reprezentant al României în Comitetul European Social Economic (CESE) pe secțiunile Transporturi, Energie și Mediu, Agricultură, fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice

Smaranda Enache – Președinte al ONG-ului Pro Europa League, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)

Radu Filipescu – fratele nepotului lui Petru Groza, membru fondator al GDS

Armand (Armant Constantin) Gosu – istoric, fost consilier al ministrului de externe (2010-2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, fost director al Institutului Român de Istorie Recentă

Dan Perjovschi – caricaturist, ilustrator

Mircea Toma – activist, ActiveWatch.

Michael Bumbeş – istoric.

Claudiu Crăciun – om de știință politică, lector al Departamentului de Științe Politice și Studii Europene din SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației (2004-2009). Lucrarea sa „Proiect de cercetare a învățării Guvernului: Evaluarea politicii prin efectuarea reformei în România” a fost publicată sub auspiciile “Open Society” și a “Centrului pentru Studii Politice” de la Central European University ambele fondate de George Soros.

SOS Macedonia

O iniţiativă curajoasă a fost anunţată de jurnalistul Nikola Srbov: „Stop Operațiunea Soros (SOS)”, dedicată contracarării influenței activistului miliardar american George Soros care a finanţat şi monopolizat societatea civilă din Macedonia, ajungând până într-acolo încât să suprime punctele de vedere divergente, mai precis cele care vin în opoziţie cu linia impusă de acesta.

Fondatorii Mişcării SOS i-au chemat pe toți „cetățenii cu minți libere,” indiferent de etnie sau religie, să li se alăture în lupta împotriva lui George Soros, omul care a acaparat total societatea civilă şi, prin faptele sale, distruge Macedonia!!!

Membrii SOS se vor concentra în primul rând pe descoperirea activităților „subversive” de pe teritoriul Macedoniei, derulate şi/sau finanțate de Soros prin intermediul ONG-urilor sale.

SOS Ungaria

Şi în Ungaria se pregăteşte o mişcare similară cu cea din Macedonia. În sfârşit lumea începe să vadă puzzle-ul în ansamblul său. Se trezeşte. O fi prea târziu? Vom vedea.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/7/

///////////////////////////////////////////

Un om fără teamă NU poate fi sclav!

Ce ziceţi? Recunoaşteţi mecanismele şi efectele manipulării?

Manipularea conștientă și inteligentă a obiceiurilor organizate și a opiniilor maselor este un element important în societatea democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății constituie un guvern invizibil care este adevărata putere de conducere a țării noastre. … Suntem guvernați, mințile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile noastre sunt sugerate, în mare parte, de oameni pe care i-am auzit niciodată. Acesta este un rezultat logic al modului în care este organizată societatea noastră democratică. Un număr mare de oameni trebuie să coopereze în acest mod dacă trebuie să trăiască împreună ca o societate fără probleme. … În aproape fiecare act al vieții noastre de zi cu zi, fie în sfera politicii sau a afacerilor, în conduita noastră socială sau în gândirea noastră etică, suntem dominaţi de un număr relativ mic de persoane … care înțeleg procesele mentale și sociale: Modele ale maselor. Ei sunt aceia care trag firele şi care controlează mintea publică.

Edward L. Bernays, Propaganda

Trăim într-o lume în care, din păcate, distincția dintre adevărat și fals pare a deveni din ce în ce mai încețoșată prin manipularea faptelor, prin exploatarea minților necritice și prin poluarea limbii.

Arne Tiselius

Putem fi seduși de grupuri politice puternice care promit mai multă bogăție și impozite mai mici. Cei cu putere pot folosi trucuri inteligente, psihologice și se pot juca cu slăbiciunile și fracturile noastre pentru a ne atrage spre modul lor de gândire. Putem fi manipulați în iluzie.

Jean Vanier, Găsirea păcii

Persoanele care vor să vă manipuleze și să vă folosească nu vă vor spune petele oarbe (punctele slabe) ale voastre. Ele pot construi o strategie pe baza punctelor dvs. slabe şi vor continua să o folosească în avantajul lor.

Assegid Habtewold – trainer

Percepția este mai importantă decât realitatea. Dacă cineva percepe ceva ca fiind adevărat, este mai important decât dacă este adevărat.

IvankaTrump

Redarea rolului victimei: Manipulatorul se descrie el însuși ca victimă a circumstanței sau a comportamentului altcuiva pentru a obține milă, simpatie sau a evoca compasiunea și astfel obține ceva de la altul. Persoanele miloase și conștiincioase nu pot suporta să vadă pe nimeni suferind și manipulatorul adesea joacă cărţile pe simpatie pentru a obține cooperare.

George K. Simon Jr., În îmbrăcămintea de oaie: înțelegerea și tratarea persoanelor manipulatoare

Dacă cineva vă poate schimba mintea, el v-a învins fără să ridice mâna împotriva voastră. Acesta este viitorul războiului.

Bangambiki Habyarimana, Perlele eternităţii

În epoca facebookerismului și tweeterismului, oamenii sunt manipulați să se comporte nebuneşte. „Uită-te la mine, sunt aici” şi uite-aşa cultura a prosperat.

Kamil Toume

Atunci când nevoile umane de bază sunt ignorate, respinse sau invalidate de cei aflaţi în roluri și poziții ce ar putea să le satisfacă în mod corespunzător; atunci când mijloacele prin care aceste nevoi au fost îndeplinite anterior dar nu mai sunt disponibile în prezent și când abuzul prealabil a lăsat deja un om vulnerabil pentru a fi exploatat în continuare, scena este stabilită pentru posibilitatea ca aceste nevoi să fie prostituate/corupte. Această situație plasează supraviețuitorul care are nevoi nesatisfăcute într-o dilemă incredibilă: să facă sau să nu facă ceva pentru satisfacerea nevoilor prin intermediul unei surse „nelegitime”? Dilema îl lasă din ce în ce mai divizat în sine și dacă o va face, va fi ostracizat şi de ceilalți.

Jeffrey Means

Este mult mai ușor să exploatezi și să manipulezi oamenii dacă sunt îngroziţi sau confuzi și descurajați să se încreadă în propria lor judecată.

Daniel Waterman

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/7/

/////////////////////////////////////////

Cele 9 legi ale Illuminati

Lucifer, Purtătorul luminii, a creat doar două tipuri de oameni: noi, Illuminati și vitele umane, care nu au niciun drept cu excepţia acelora de a fi înrobite, batjocorite și sacrificate.

Realizați Guvernul Unic, alias Sclavia Globală.

„Sacrificarea vitelor umane” se va face la o scară fără precedent și reprezintă o consecință a celei de-a doua porunci a Genocidului Global.

Transformați vitele umane în roboți și convingeți-le că „Negrul este alb”.

Adevărul (ascuns) se ține la vedere.

Spuneți deschis adevărul vitelor umane, dar asigurați-vă că nu înțeleg subiectul.

Înlăturați cât mai curând posibil toţi adevărații creștini și toţi evreii.

(Notă: prin sintagma „evreii” se înţelege atât rasa, cât și religia lor.)

Supuneți-vă doar vouă înșivă.

Convingeți vitele umane că nu există niciun Creator.

Creați decepții nesfârșite, serviți-le NIMICUL, iar realitatea simulată va fi oferită la sfârșitul spectacolului.

Rescrieți Istoria pentru a transforma în mod oficial înfrângerea voastră din trecut în victoria prezentului.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/7/

////////////////////////////////////////////

Hegemonia Culturală, Conştiinţa falsă şi Lupta pentru putere

Puterea hegemoniei culturale stă în invizibilitatea ei. Ea nu pare o cultură „politică”, ci este exact ceea ce aparent ne place sau ceea ce credem că este frumos sau ce se simţim că este confortabil. Împodobită cu funde colorate, sclipici, artificii, povești, discursuri și imagini, hegemonia culturală, deşi este o mişcare politică, nu arată ca una politică și, prin urmare, este mult mai greu observabilă şi foarte rezistentă.

Când o cultură devine hegemonică, „bunul simț” promovat de aceasta este impus cu forţa majorităţii populației.

Modurile de exprimare, gândire şi manifestare ale activiştilor sunt revoluţionare deoarece se opun violent puterii dominante, legitime. Acest tip de cultură, conform filosofului marxist Antonio Gramsci, ar avea rădăcinile în credinţele tradiţionale ale ţărănimii sau în cultura magazinelor de tip industrial iar filosoful Stuart Hall le descoperă şi în subculturile tineretului manifestate prin divertisment comercial, mişcarea Rastafari, Punk iar mai nou, completez eu, prin hipsterism.

Activitatea activistului, conform lui Hall, este de a identifica și de a exploata aceste buzunare culturale, de a construi o contra-cultură radicală în interiorul vechii societăți și de a lupta pentru o nouă hegemonie culturală, indiferent cu ce mijloace.

Hegemonia culturală crează o conştiinţă falsă, deosebit de evidentă pentru cei care privesc obiectiv din exterior fenomenul. Ea este capabilă să adune nenumăraţi adepţi care, odată intraţi în jocul puterii invizibile, vor deveni rapid mase de manevră necesare consolidării poziţiei statului paralel (din umbră).

Cele mai uşor de manipulat sunt ONG-urile şi sindicatele deoarece prin acestea, statul paralel (format dintr-o anumită parte a bogaţilor la care s-au alăturat – plătiţi generos, evident – indivizi importanţi din interiorul statului legitim) poate pretinde concesii de la statul legitim, unele absurde şi, dacă statul legitim nu va înfiinţa o contra-mişcare sau un plan de anihilare a acesteia, riscă să piardă guvernarea prin forţă şi violenţe provocate intenţionat .

O avertizare importantă venită din partea comunistului Gramsci: Lupta pentru hegemonia culturală, pentru a avea succes, trebuie să facă parte dintr-o strategie globală care încorporează și lupte pentru dobândirea puterii politice și economice, la nevoie, revoluţii. Vi se pare cunoscut?

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/7/

////////////////////////////////////////////

Societate fără adevăr

CETATEA APARȚINE OAMENILOR LIBERI!

Valorile fundamentale ale societății democratice sunt:

✔libertatea

✔ egalitatea/echitatea

✔ și solidaritatea.

Ele alcătuiesc o veritabilă busolă pentru formularea și concretizarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor într-un stat democrat.

Ca principiu, egalitatea se sprijină pe distribuirea egală a bunurilor și șanselor sociale.

Solidaritatea se referă la liantul social ce face posibilă acțiunea în vederea sprijinului reciproc în comunități.

Spre deosebire de stat, văzut ca societate constituită, solidaritatea se clădește pe relațiile personale și pe conștientizarea responsabilității pentru ceilalți. Solidaritatea se constituie într-o motivație spre acțiune, ce poate fi și trebuie promovată, dacă dorim ca societatea să funcționeze pe termen lung.O societate civilă responsabilă trebuie să controleze și, unde e cazul, să corecteze acțiunile deviante ale statului. O societate civilă nevigilentă pune în pericol însăși statul democratic.

Aristotel, în „Politica”, concluzionează „(…) este important ca magistraturile politice să fie îndeplinite pe rând, atunci când puterea este întemeiată pe egalitatea și asemănarea cetățenilor.(…) Rezultă din acestea că unele constituții care au în vedere în acest fel avantajul public se întâmplă să fie drepte, potrivit dreptății luate în sens absolut, pe când acelea care au «în vedere doar interesul conducătorilor sunt corupte și deviante de la constituțiile drepte», căci ele sunt despotice, pe când cetatea este comunitatea oamenilor liberi.“

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/4/

///////////////////////////////////////////

Inteligența Artificială și Inteligența Divină

Ben Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia

Omul rău a înțeles că nu poate supraviețui ca singularitate și atunci l-a construit pe cel bun. Această mașinărie binală macină și construiește progresul civilizației de mii de ani. Un motor nu poate funcționa alimentat de o baterie cu un singur pol. Când Gorbaciov a renunțat la opoziția vestului, Reagan s-a bucurat, însă imediat după, au realizat că se sinucid în filozofia lor militară fără adversar și s-au grăbit să-l aducă înapoi. E vechea formulă după care funcționează povestea.

Lumea poate folosi alte căi spre înălțare însă nu are răbdarea stropului de apă ca să penetreze stânca și atunci preferă explozivul (titanii tehnologici) pentru a confrunta motivul existenței, a-l confrunta pe Creator. Inteligența Artificială.

Pornind de la filozofia comunistă pe care erau invidioși, gândind: uite câte au realizat ăștia cu masele renunțând la Dumnezeu. S-au trezit dintr-o dată că nimic nu-i împiedică să se declare ei însăși Dumnezei. Pentru asta, va trebui ușor să-i despărțim pe oameni de suflet și minte, și uite așa prin terenul prielnic al internetului și inteligenței artificiale am intrat in scenariul filmului „Metropolis” al marelui Fritz Lang, prezența digitalului în lume le-a închis oamenilor drumul spre Infinitul Divin. Libertatea gandirii.

De ce spun Infinitul Divin? Mă refer la faptul că entuziaștii globali, prin purtătorii de cuvânt susțin că Inteligența Artificială (I.A.) (un fel de Frankenstain) va întrece omul, îl va domina și apoi chiar elimina, considerându-l un parazit al planetei. Aceasta e filozofia prin care sunt intimidați oamenii azi și tăiați de la Inteligenta Divina ID. Un broscoi, când ei conduceau lumea a venit cu ideia să construiască omul si uite ce-a pătit.

Profesorul Yuval Noah Harari de la Universitatea din Jerusalem susține că IA în foarte scurt timp îl va depăși pe om. El fiind o minte ageră și bine pregătit a fost ales ca unul din purtătorii de cuvânt al globaliștilor, e sfătuitorul șef a lui Klaus Schwab care pompează zilnic în media această falsă fantezie precum că IA ne va înrobi. Că Dumnezeu nu există, că este o poveste inventată precum toate poveștile pe care se bazează societatea în progresul ei. Că Biblia a fost scrisă de oameni ca instrument de control și înrobire, iar I.A. este pregătită să rescrie Biblia mult mai echitabil și sănmătos în favoarea eliberării omului de sub exploatarea religiilor de până acum, cu trupuri și creere noi. Noile religii vor răsări din Valea Silicoanelor, Raiul va fi construit aici pe pămant, sub norii cerului divin cu ajutorul tehnologiei, în norii IBM și Microsoft. Inseamnă că ne îndreptăm spre lumea desenată de pe peretii Egiptului Antic. Unde or fi?

Deci tot ce a creat Dumnezeu până acum trebuie distrus și refăcut de noi, Noii Dumnezei de pe pământ care am ajuns tehnologic la acest nivel de a crea și distruge după plac creația biologică. Ați observat că toți cei care s-au înavuțit peste noapte au devenit dumnezei – taie și spânzură după voință. Elon Musk ne pingelește creerul cu „chipuri” tot ca-n filme. Nu ne confunda cu mașina elecrică Elon! Noi avem puterea de a crea lucruri și de a distruge lumea. Adică ce a creat omul până acum? Nimic. Ci doar se maimuțărește. Imită. Dacă eu fac o pisică mecanică care prinde șoareci prin curte, gata pot sări în sus că-s Dumnezeu? Să strig că această mâță va elimina toate mâțele lui Dumnezeu din lume? Aș fi declarat paranoic.

Să vă explic cum e cu această I.A. Da, într-adevăr va analiza rapid lucrurile, va lua decizii mult mai rapide și mai bune decât orice specialist uman pentru că înăuntrul acestei minți artificiale sunt depozitate toate experiențele oamenilor de până acum ca într-un borcan. Le va analiza și compara rapid, alegând cea mai dorită de om concluzie de până acum și atât. Va epuiza toate posibilitățile după care se va opri (sau prosti) precum nebunul trimis la Jebel sau Gătaia (unde se duceau pe vremuri cei care nu erau de acord cu normalitatea stăpânirii). Nu va putea ieși din borcan pentru că ea, I.A. nu crede în Dumnezeu – de unde să se inspire. Nu va căuta universul infinit al cunoașterii. Se va închide într-un circuit și va arde până la autodistrugere – soarta țintei globaliste. Peste o sută de ani, dacă nu mai devreme, roboții și inteligența artificială de azi va deveni învechită și vom râde de naivitatea omului care s-a putut lăsa păcălit de cei ce trag sforile din umbră. Profitorii. Internetul e o plasă de prins pește fragilă. Atâta timp cât noi încă ne omorâm între noi nu putem crede în internet decât ca formă de înrobire.

Nu suntem destul de maturi și cinstiți cu noi înșine. La intalnirea de la Vilnius se discuta doar de arme si armate si nimic despre urmari. Un zbor deasupra unui cuib de cuci – 20 de mii de morți, 5 mii, o sută, două tot anunță media… mă întreb cine îi colectează de pe linia frontului și îi îngroapă? Și mă îngrijorez mai mult în special acum pe căldură și în ploile verii. Nu le este frică că vor naște ca și în războaiele mondiale dinainte bolile de ciumă și holeră etc., care vor năvăli duse de vânt în toate direcțiile sau poate acești morți se ridică după împușcătură și termină chefuind prin marile restaurante ale Europei? E doar o întrebare că nu am văzut corturi de crucea roșie pe frontul de est, pe care pe vremuri regina Maria le vizita. E acesta un război virtual? Dacă la pandemie am văzut cordoane de camioane militare cărând câteva sute de morți, unde sunt convoaiele acestui război? Pun și eu întrebări de om simplu. Ca un bou la vaci, Putin a băut un țoi si-a transformat covidul in război. Nu vi se pare?

De ce Inteligența Divina? Privind o fotografie foarte clară și plină de amănunte cu flori și mulțimi și din curiozitate încercăm să o mărim ca să cunoaștem mai multe amănunte și facem un zoom în care vom observa cum toate florile și culorile se transformă în puncte negre și colorate numite pixels și apoi nu mai vedem decât compoziția hârtiei. Aceasta e inteligență artificială. Se termină în perete. Pe când cea divină e ca și cum ai privi în univers printr-un telescop care te duce până în marele Bang și apoi continuă și descoperă alte universuri cu alte banguri, deci un infinit de universuri. Așa e și cu omul prin Suflet și Conștiință își continuă călătoria experienței divine la infinit prin gandirea vesnica.

Desigur că I.A. e rapidă și decide în secunde ceea ce unui om i-ar lua mulți ani (poate), dar asta nu înseamnă că acesta e destinul omului fiindcă nu e rapid în a memora și gândi. Si mustele sunt rapide dar raman la locul lor. Sunt încă multe motive pentru care suntem așa cum suntem și nu știm motivul și experiențele prin care trebuie să trecem încă, să le întâmpinăm și să le cunoaștem până a ajunge (daca necesar) la acea rapiditate.

Suntem mereu sfinți la nivel de sarlatani. Avem doua revelatii ne spune Yuval, Ștința calculatoarelor și Știința biologică – a sosit timpul sa le unim intr-un singur trup.

Atenție! Respectul față de viață și om sunt primordiale.

Smerenie, în față Inteligenței Divine.

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/inteligenta-artificiala-si-inteligenta-divina

////////////////////////////////////////

Uniunea Europeană ne vrea fără resurse energetice), fără apă, fără pământ și hrană

Cezar Adonis Mihalache

Azi, „Apa Nova”, mâine „Terra Nova”: fără resurse (energie), fără apă, fără pământ (hrană). Proprietari doar pe „amprentele de carbon” ale sărăciei tot mai apăsate

Resursele energetice (gaze, petrol) ne-au fost acaparate, furate, apa ni se confiscă de acum direct din albii, curând din fântâni, puțuri și găleți, urmează pământul de sub picioare. Și nu, nu se strânge lațul, că oricum nu mai are unde. De acum se sudează de jur împrejurul gâtlejelor stafidite și aproape stinse de neputința de a mai striga. Poate doar vociferarea ne mai ținea „vii”, iar problema e că nu dor lațurile se sudează la capetele maximului lor de strânsoare, ci și lanțurile deja scurtate, deja prinse direct de pulpa a feluriți „Big Brother”. Acolo le vor suda și ne vor suda dimpreună cu ele. Direct pe pătrățica de libertate acceptată a nelibertății impuse. Nici botnițele nu vor mai fi simple măști ajustate pandemic, ci un căluș-capac pe buzele stafidite ale neprotestelor. Inchisoarea va fi zăvorâtă complet, nu după ce energia ne va fi fost deja confiscată, nu doar după ce apa va fi început a ne fi vândută din propriile fântâni, ci din clipa în care pământul va urma același traseu de globalizare ca avuție a altora ca resursă de drept a unei clici. A aceleia globalist-multicorporatise. Globalistă prin idei, planuri, programe, corporatistă ca aplicare și execuție. Și nu doar pământul de sub picioare, ca terenurile pe care călcăm zi de zi în libertățile noastre de mișcare tot mai ajustate la deja sub 15 minute, ci și țarina care ne hrănește. Și da, vor face asta, tot fără a clipi. Ba, mai mult, fără a ne mai da nouă timp să clipim căci, în ziua în care au început a ne lua resursele energetice, sub diferite forme, dar toate menite a fi strânse în pumnul globalist al Bruxelles-ului de a impune acaparării și redistribuiri ca bun comun al clicii Europei, poate am mai clipit. Chiar de mai multe ori, nu-i așa?! Apoi, când au început a ne fura apa direct din puțuri și albii, i-au luat pe sus pe cei ce încercau să mai clipească. Nu doar pe cei ce îndrăzneau să-i acuze de furtul și delapidarea drepturilor noastre native. Pentru că o colonie nu mai are nici un drept asupra ei însăși: nici de a se gestiona singură, nici de a-și manageria bogățiile naturale și nici de a avea grijă de „talpa țării”, într-un minim față de care „1907” va părea bogăție.

S-a lucrat tot mai apăsat. Când au început a ne lua resursele energetice, au lucrat prin și cu interpuși. Dar fără a îndrăzni a se declara stăpâni pe avuțiile noastre. Doar le-au luat prin artificii comercial economice (privatizări, concesiuni) pentru a le vinde, e drept, nu doar altora, ci și nouă. Ca recompensă că îi lăsam să ne ia petrolul, gazele, ba și soarele, de ar fi putut să-și pună panourile direct peste viețuirile noastre de colonizați. Acum, confiscând apa, sunt și mai direcți, afișându-și nestingheriți acțiunile de stăpânitori pentru că, între timp, au colonizat și locurile de guvernare și legiuire de sus în jos, de la stânga la drepta.

Dinspre președinție, guvern, ministere, parlament, spre autoritățile locale (primării, consilii județene și locale etc.), încăpute pe mâna unor expați, dar și dinspre agenții și deconcentrate direct spre companiile naționale, date pe mâna străinilor sub motivarea competenței de lideri a străinilor…

Acum au forțat lucrurile agresiv-acaparatoare, trimițând potera peste fermierii care irigau din râuri, impunând dreptul lor asupra apelor noastre din postura în care noi le am permis, unor hoți de prin lumea întreagă (că nu ne mai ajungeau doar ai noștri), să ne conducă aproape toate companiile gestionând bogățiile și resursele țării.

Și nu, nu e nimic nou în modul în a care s-au făcut stăpâni peste noi… Doar că, la nivelul resurselor energetice, neavând noi țevi de gaze și petrol în propriile curți (pentru că, nu-i așa?!, bogățiile pe care stăm noi nu sunt ale noastre, nici „ale țării”, ci ale altora), nu am realizat poate tărășenia. Doar cu apa, când au venit să o ia aproape din curțile noastre, am început a realiza. La început, confiscând drepturile noastre asupra apelor din albii, și acelea oricum acaparate cu mulți ani în urmă, când apele din Mureș erau vândute ungurilor, dar acum împăienjenind și acele cursuri de râuri ce au „scăpat” de secătuirea cu minicentrale și captări pe care nimeni nu le mai contestă, dar și cursurile din care țăranii își luau apă pentru culturile din care hrăneau țara. Și da, vor urma forajele de mare adâncime dar și fântânile și puțurile „înțepând” pânzele freatice de suprafață. Primele vor fi interzise, sub amenințarea cu ani de pușcăriei (pentru viitori „stegari ai apelor”), forajele de adâncime, apoi și cele de suprafață, ce vor fi contorizate pentru cele trei-patru găleți pe care le vor mai putea scoate țăranii din ele.

„Lupta” va fi pentru pânzele freatice de mare adâncime. Când francezii de la „apa nova” nu vor mai trimite jandarmii doar să pună cătușe țăranilor, ci să-i azvârle direct în beciuri, pentru „crima de mediu asupra unui bun (globalist) european”. Pentru că, „apă” ne vor da ei… din aia de mică adâncime, de la ei, declarată iremediabil poluată în Franța… Și pe care o vor exporta pe bani grei nouă, în timp ce ne vor lua apa de mare adâncime (curată) de aici. Apoi va veni rândul pământului, tot sub pretextul bunului de mediu de interes europeant De fapt, a venit pentru că, Bruxelles-ul a pregătit deja cămașa de forță legislativă asupra drepturilor noastre de a ne folosi de pământuri ca bun al nostru.

Nu întâmplător, UE a schimbat brusc abordarea agricolă și de mediu, stipulând că fermierii care au pensii să nu mai primească subvenții (de la UE) pentru a-și lucra pământurile. Apoi, fermierii care au orice fel de venit. Probabil, și acelea de pe propriile terenuri. După care, ne vom trezi cu o altă companie (să-i zicem, „Terra Nova”) gestionând pământurile noastre peste însăși drepturile noastre de proprietate. Căci, Europa ne vrea proprietari pe tot mai puțin, prin politicile lor „de mediu”, prin impunerile de taxe ca amprente de carbon pe orice: drumuri, achiziții, ba chiar pe însăși muncă…

Sursa – https://ziarulnatiunea.ro/2025/07/21/apa-nova-fara-energie-fara-apa-fara-pamant-proprietari-pe-amprentele-de-carbon-ale-saraciei-cezar-adonis-mihalache/ – 21 iulie 2025

////////////////////////////////////////////

Moartea lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache

Pe data de 5 februarie 1953 s-a stins din viață după o cumplită suferință, într-o celulă a închisorii comuniste de la Sighetu Marmaţiei, Iuliu Maniu (1873-1953), unul din cei mai mari lideri politici ai României, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc şi de trei ori prim-ministru al României în perioada interbelică.

10 ani mai târziu, pe 5 februarie 1963, o altă personalitate marcantă a vieții politice românești a decedat în penitenciarul din Rm. Sărat ca urmare a tratamentelor inumane la care a fost supus: este vorba de un alt lider țărănist – Ion Mihalache (1882-1963), fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte și apoi președinte al Partidului Național-Țărănesc.

https://istoriiregasite.wordpress.com/

//////////////////////////////////////////

EVOLUȚIA URSS de la statul pionier în revoluția sexuală la conservatorism

Puțină lume cunoaște astazi că în Rusia bolșevică, in primii ani dupa instaurarea puterii sovietice, vajnicii ei conducatori doreau abolirea familiei traditionale, ca fiind „un element burghez, invechit” și formarea unei noi structuri, care nu știau nici ei cum arata, doar voiau sa fie ceva nou, „progresist”, in pas cu „schimbarile aduse de viata noua, socialista”. Propunerile au fost care mai de care mai nastrușnice și mai extremiste ( de la „iubirea libera”, la „socializarea femeilor de 20-36 de ani” ș.a.). Aceste idei chiar au fost puse practica, dupa cum vom vedea din articolul publicat mai jos, tradus din limba rusa, de pe site-ul „Svobodnaya Pressa” (Presa libera). Drept rezultat, s-a ajuns la creșterea vertiginoasa a imbolnavirilor cu boli venerice, a numărului copiilor lasati ăn orfelinate, a avorturilor pe banda rulanta și alte grozavii.

Constantin Constante, tatăl cunoscutei pictorițe și scriitoare Lena Constante, autoarea cartii „Evadarea tacuta”, (care a indurat ani grei de temnita comunistă), a traversat cu trenul Rusia, în primul an al revolutiei bolșevice,impreuna cu familia sa, de la Odessa, la Murmansk. El povestește în memoriile sale că, pe parcursul calatoriei, ajunși la Samara, au aflat despre una dintre acele incercari de „socializare a femeii de la 20 la 36 de ani”. Iata ce însemna aceasta mai exact:

„Am intrebat, de curiozitate, pe unul din acești extremiști cum intelege aplicarea acestui deziderat și iata explicatia lui: «Se va crea – mi-a spus el – pe lânga fiecare soviet cate un comisariat al dragostei publice.

Fiecare cetatean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligata sa i se puna la dispozitie , fara vreo opunere și fara plata, in schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este libera in aceeași zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la insuratoarea de-o clipa… Copiii nascuti din aceste impreunari vor apartine Statului Sovietic care-i va crește și-i va ingriji pana la varsta cand urmeaza sa fie repartizati școlilor sovietice sau la ateliere dupa aptitudini… Acești copii – continua interlocutorul meu –, neavand nici o afectiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic». Aberatiuni ale unor creiere dezechilibrate ar fi singura explicatiune ce se poate da unor astfel de nazuinti”. („Colindând prin Rusia Sovietică. Note și impresii de călătorie 1916-1918”, Ed. Curtea veche, București, 2004, p.64) Alte asemenea marturii din acea perioada am mai publicat pe site-ul nostru, vedeti materialul „Mostre de erotica bolșevica”.

Familia și căsătoria – impedimente burgheze

Așa numitele probleme legate de „Senzualitate și sexualitate” au fost discutate la congresele partidului bolșevic cu mult înainte de revoluție. Și nu numai că au fost discutate, dar la cel de-al treilea Congres al RSDLP, Leon Troțki a fost chiar instruit să dezvolte o nouă teorie a relațiilor de gen în cazul unei victorii bolșevice. Vladimir Ilici Lenin însuși scria încă din 1904 că „emanciparea spiritului senzualității, energia îndreptată nu către valorile pseudo-familiale, va ajuta la aruncarea acestui cheag pentru cauza victoriei socialismului”.

Preluând puterea absolută în Rusia după Revoluția din octombrie 1917, noile autorități bolșevice au început o politică de schimbări majore în societate. Țelul acestora a fost să distrugă orice impedimente de ordin „burghez”, care în opinia lor ar sta în calea construcției statului comunist, constată publicațiile https://agora.md. și https://agora.md.

În acest context, pe listă au nimerit familia și relațiile monogame. Influențați de ideile părintelui ideologiei comuniste, Karl Marx, bolșevicii au hotărât să înceteze „dubla opresiune” a femeii muncitoare. Astfel, o atenție deosebită a fost acordată relațiilor sociale, importante în procesul de creare a „omului nou”.

Într-una din corespondențele de dinaintea Revoluției, Troțki menționa, într-o scrisoare adresată lui Lenin, că: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta timp cât există o astfel de opresiune, nu se poate vorbi de libertate reală. Familia, ca instituție burgheză, și-a depășit complet utilitatea. Trebuie să le vorbim mai mult muncitorilor despre asta …”.

La rândul său, Lenin îi răspunsese că: „Și nu numai familia. Toate interdicțiile referitoare la sexualitate trebuie anulate … Avem multe de învățat de la sufragiști: chiar și interdicția asupra iubirii de același sex trebuie ridicată.”

Baza politicilor respective viza și schimbarea altor orientări. Un exemplu este viziunea despre copii. Aceasta pornea de la idei precum cea a ideologului F. Engels care afirma că, în societatea comunistă, „educația copiilor va fi responsabilitatea societății și se va realiza prin educarea lor pe contul statului, iar la vârsta de nouă ani, copilul trebuie să devină muncitor, ca fiecare om matur capabil de muncă, și să se supună legilor naturii, și anume să muncească nu doar intelectual, dar și cu mâinile”.

Batkis scria în 1923 în broșura sa „Revoluția sexuală în Uniunea Sovietică”: „Sarcina pedagogiei sexuale în URSS este de a educa oameni sănătoși, cetățeni ai viitoarei societăți în deplină armonie între instinctele naturale și marele social. sarcinile care îi așteaptă… Comuna proletară cu libertatea ei de relații ar trebui să-i ajute în aceasta.” Raționamentul a fost că, întrucât căsătoria este o relicvă a trecutului burghez, atunci comuna Komsomol este familia viitorului.

Comunele Komsomol erau un fenomen comun la acea vreme. Pe bază voluntară, o astfel de „familie” era formată de obicei din 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca în actuala „familie suedeză”, într-un astfel de grup a existat o gospodărie comună și o viață sexuală. Iată ce scrie despre asta psihologul nostru contemporan Boris Besht: „Nu era permisă divizarea în cupluri intime permanente: comunarii care nu se supuneau au fost lipsiți de acest titlu onorific. Spre deosebire de omologul său suedez, nașterea copiilor nu a fost încurajată, deoarece creșterea acestora putea distrage atenția tinerilor comunari de la construirea unui viitor strălucit. Dacă, totuși, se năștea un copil, era trimis la un internat… Treptat, comunismul sexual s-a răspândit în toate marile orașe ale țării.” S-a ajuns chiar la punctul că, de exemplu, în comuna Bibliotecii de Stat din Moscova, comunele erau asigurate nu doar cu aceleași paltoane și încălțăminte, ci și… lenjerie intimă.

Comuna de muncă GPU pentru copiii străzii din Bolșevo, creată în 1924 din ordinul personal al lui Dzerjinski, a fost considerată exemplară în acest sens. Au fost aproximativ 1 mie de infractori minori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei au încurajat „experiențe sexuale comune”; fetele și băieții locuiau în barăci comune. Unul dintre relatările despre această comună scria: „Comunicarea sexuală se dezvoltă în condiții complet noi. Colectivul complică atât de mult relațiile unui individ cu ceilalți, încât devine imposibil să vă asigurați împotriva schimbării partenerului sau a începerii unei noi relații. În același timp, conviețuirea distrage studenții de la acțiunile ilegale și de la dispozițiile proaste.” Astfel, putem spune că comuna Bolșevo a fost (și rămâne) cea mai mare „familie suedeză” din istorie. Apropo, o practică similară a existat în alte orfelinate și chiar în tabere de pionieri.

…

Demonstrație din timpul Revoluției Ruse – foto Wikipedia

La finele lui 1917, după celebrul „decret despre pământ și pace”, Lenin va emite și decretul „cu privire la abolirea căsătoriei” la 16/29 decembrie 1917, urmat de cel „cu privire la căsătoria civilă, la copii și la introducerea actelor de stare civilă”. Ceremonia, una profund religioasă în Imperiul Țarist, devine acum strict laică, ajungând chiar o simplă formalitate.

Activiștii comuniști sperau că această decizie urma să restabilească egalitatea, în condițiile în care femeile rareori aveau dreptul să-și aleagă viitorii parteneri. Mai mult, statul a ajuns să-i considere „căsătoriți” pe cei care locuiau în concubinaj. În rezultat, bărbatul a fost privat de puterea nelimitată în familie, iar femeia, declarată parteneră egală în drepturi.

În același timp, prin decretul din 18/31 decembrie 1917 are loc și schimbarea legislației în ceea ce privește divorțul, care devine ușor de obținut, uneori chiar și cu acordul doar a unuia dintre parteneri. Această măsură, ar fi urmat să întărească legăturile familiale „pe baze democratice”.

În opinia lui Lenin, comunismul „nu trebuie să poarte cu el ascetismul, ci veselia și vigoarea, cauzate și de plinătatea vieții amoroase”

Iar unul dintre procurorii generali al Rusiei Sovietice din acea perioadă, Nikolai Kirilenko susținea că „scopul suprem” al statului socialist era dragostea liberă, indiferent de forma pe care o lua.

În condițiile intensificării eforturilor de „liberalizare” a femeii în societatea sovietică, s-a ajuns și la crearea Departamentului Femeilor „Jenotdel”. Condus de activista, Alexandra Kollontai, acesta s-a axat în special pe promovarea drepturilor femeilor și legalizarea avortului. Apropo, URSS a fost prima țară din lume în care teoriile lui Sigmund Freud au fost recunoscute oficial.

Stat-pioner?

Autoritățile bolșevice au mers însă mai departe. Rusia Sovietică a ajuns să devină prima țară din lume care a decriminalizat homosexualitatea. Acest lucru s-a întâmplat în urma adoptării unui nou Cod Penal, în care articolul privind „relațiile homosexuale voluntare” a fost exclus.

Multe dintre concepțiile bolșevicilor în domeniul „legislației sexuale” par chiar și astăzi super-liberale. A fost emis decretul lui Lenin (19 decembrie 1917) „Despre desființarea pedepsei pentru homosexualitate” (aceasta din urmă – ca parte a decretului „Despre căsătoria civilă, copii și actele de stare civilă”).

Ambele decrete prevedeau pentru femei „ autodeterminarea sexuală”, și introduceau „dreptul femeii la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Conform acestor decrete, „unirea sexuală” (a doua denumire era „unirea căsătoriei”) putea fi ușor de încheiat, dar și ușor de dizolvat.

În 1919, directorul Institutului de Igienă Socială din Rusia, Batkis, declara cu satisfacție:

„Căsătoria și dizolvarea ei au devenit o chestiune exclusiv privată … Se poate vedea, de asemenea, că numărul de perversiuni sexuale, violuri, abuzuri sexuale etc. s-au redus mult datorită emancipării morale „.

Aceeași ”emancipare morală” a mers atât de departe încât a provocat o surpriză imensă în întreaga lume.

Scriitorul Herbert Wells, care la acea vreme a vizitat Moscova revoluționară, se întreba dacă nu cumva era era prea simplu tratată problema sexualității în țara socialismului victorios.

Pe 19 decembrie 1918, o procesiune de lesbiene a sărbătorit la Petrograd aniversarea decretului „Despre desființarea căsătoriei”.

La această manifestație, lesbienele au purtat pancarte pe care scria „Jos rușinea” !Troțki în memoriile sale susține că Lenin a răspuns cu bucurie la această veste: „Continuați așa, tovarăși!” În cele din urmă, acest apel a intrat în uz pe scară largă în iunie 1918, când câteva sute de reprezentanți de ambele sexe au mers prin centrul Petrogradului complet goi.

În cadrul acestui val de „liberalizare”, apar și anumite organizații radicale. Un exemplu este mișcarea „Jos cu rușinea”, care în anii 1920 organiza marșuri ale nudiștilor într-o serie de orașe ale Rusiei Sovietice. Astfel de manifestări au ajuns a fi organizate inclusiv la Moscova.

Gol pușcă, impodobit doar cu o panglica pe care scria „Jos cu rușinea!”, un orator participant la acel eveniment striga in piața din Krasnodar de la tribună: „Jos cu burghezia! Jos cu minciunile popimii! Noi, comunarzii, nu avem nevoie de haine, care sa ne acopere frumusețea corpului! Noi suntem copiii soarelui și ai aerului!”

Aceste măsuri au făcut ca URSS să fie recunoscută de „Liga Mondială pentru Reformă Sexuală” ca fiind „un model de toleranță sexuală”.

În mare parte, această măsură a avut la bază opiniile, inclusiv ale unor cunoscuți medici germani, ca Magnus Hirschfeld, de la Institutul de Sexologie din Berlin, care au combătut ideea că homosexualitatea ar fi o boală. Cu toate acestea, decriminalizarea de la nivel legal, nu a produs efecte majore în societate, unde discriminarea și hărțuirea homosexualilor a continuat.

În același timp, guvernul bolșevic al lui Lenin a făcut din Rusia Sovietică prima țară din lume care a liberalizat avortul. Măsura a fost aplicată prin decretul Comisariatului Poporului pentru Justiție din 16 noiembrie 1920.

…

Plajă de nudiști în Moscova anilor 1920 – Foto Wikipedia

Totuși, avortul a continuat să fie privit ca un „rău necesar”și deși era permis, decizia urma să fie luată de o comisie formată din medici și doar în anumite condiții.

Chiar și așa, autoritățile nu au tolerat mult timp această mișcare, care la mijlocul anilor 1920 a și fost reprimată.

…

Poster al mișcării „Jos cu rușinea”- Foto: Wikipedia

Activistele din spatele liberalizării

În spatele măsurilor de liberalizare, aplicate în special asupra statutului femeilor, au stat două activiste importante. Una dintre cele mai cunoscute, care a militat pentru libertate absolută a femeii este Alexandra Kollontai. Ea a ocupat funcția de Comisar al Protecției Sociale în prima guvernare bolșevică.

Născută în 1872, într-o familie aristocratică din Sankt Petersbrug, Kollontai a beneficiat de o educație aleasă. Vorbea șapte limbi și a îmbrățișat unele idealuri burgheze. A făcut cunoștință cu Lenin, în timpul exilului din Elveția.

…

În 1919, Kollontai a înființat Departamentul Femeilor, o instituție care avea scopul de a asigura educația femeilor. Printre acestea era vizată și educația sexuală, văzută ca principala cale de eliberare a femeii.

O altă activistă importantă a fost Inessa Armand. Socialistă de origine franceză, s-a mutat în Rusia pentru a locui cu bunica și mătușa ei, încă de pe când avea cinci ani. S-a căsătorit la 19 ani cu fiul bogatului proprietar al unei fabrici de textile, Alexander Armand. Nouă ani mai târziu, a pus capăt căsătoriei pentru a avea o relație de lungă durată cu fratele acestuia, Vladimir, un student și activist revoluționar cu 11 ani mai tânăr decât ea.

…

Pentru Armand, libertatea de exprimare sexuală a fost nucleul feminist al revoluției socialiste. Ca și Alexandra Kollontai, ea și-a început activismul prin activități caritabile. În timpul primei sale căsnicii, a înființat o școală pentru copiii țăranilor, a co-fondat și a prezidat Societatea pentru îmbunătățirea soartei femeilor din Moscova, care instruia femeile sărace și muncitoare, și a ajutat la reabilitarea fostelor prostituate. O încercare ulterioară de a deschide un ziar pentru femei și o școală de duminică pentru femei a fost blocată de guvernul țarist.

Consecințe prea grave pentru a fi trecute cu vederea.

În URSS, cărțile și broșurile pe tema ”eliberării sexuale” au fost publicate în milioane de exemplare (cea mai epuizată broșură din 1925 a fost „Reflexele sexuale”) a unui anume Enchmian.

Se țineau seminarii, iar subiectele unuia dintre ele au fost, de exemplu, următoarele: 1) Este naturală sexualitatea unui copil? 2) Cum ar trebui să înțelegem și să reglementăm relația dintre sexualitatea copiilor și munca?

Deși, în teorie, liberalizarea sexuală și în general a relațiilor, trebuia să ducă la acea lume utopică a egalității și comunismului, în realitate s-a creat o altă situație.

În același timp, problema contracepției apare pe scară largă. Avortul este încurajat pentru că „eliberează femeile”. Producția de prezervative a crescut de câteva ori în comparație cu nivelurile pre-revoluționare. Academicianul Pavlov efectuează experimente de sterilizare pe câini, sperând în viitor să le transfere rezultatele oamenilor sovietici. Mulți șarlatani științifici modelează noi contraceptive, inseminare artificială a femeilor și pastile pentru a crește potența.

Directivele „cu privire la igiena socială” au fost trimise de la Moscova „la discreția lucrătorilor”.

Adică, în provincii autoritățile trebuiau să decidă singure ce politică sexuală să urmeze. Adesea, soluția lor a fost foarte interesantă…

De exemplu, în provincia Ryazan, autoritățile au emis în 1918 un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în provincia Tambov în 1919 – „Cu privire la distribuirea femeilor”.

La Vologda au fost puse în practică următoarele prevederi: „Fiecare membru al Komsomolului, facultății muncitorești sau alt student care a primit o ofertă de la un membru al Komsomolului sau de la un membru al facultății muncitorilor de a intra în relații sexuale trebuie să o îndeplinească. Altfel, ea nu merită titlul de studentă proletară.”

O primă consecință majoră a fost răspândirea prostituției. Statisticile din anii 1920, arătau că până la 60% din populația masculină a URSS frecventa bordelurile.

Mai mult, în unele zone ale Rusiei, autoritățile și unele ziare raportau că au existat așa-zisele „birouri de dragoste liberă”, care ofereau „bonuri de dragoste” bărbaților, ce le permiteau să întrețină relații sexuale cu femeile disponibile. În orașul Saratov chiar s-a anunțat emiterea unui așa-numit decret de anulare a „privatizării femeilor”. Aceste practici nu s-au răspândit, fiind condamnate chiar și de liderii bolșevici.

De altfel, apare și celebra teorie a paharului cu apă. Aceasta promova o viziune asupra relațiilor dintre un bărbat și o femeie, care le reducea la simpla nevoie sexuală instinctivă, care trebuia satisfăcută „fără convenții”. Cu alte cuvinte, sexul trebuia să fie la fel de simplu ca și potolirea setei. Ideea era însă combătută de influenți activiști, ca Alexandra Kollontai, care susținea că această viziune va duce la scădere natalității.

Statisticile arătau că la doar cinci ani după legalizarea avortului, rata natalității în Rusia Sovietică a început să scadă în mod activ. Rata de scădere a fertilității a fost de 2-2,5% pe an, ceea ce a dus la o recesiune demografică.

Între 1925 și 1930, rata natalității a scăzut cu 12%, iar între 1930 și 1935 a scăzut cu 25 de procente.

O altă consecință gravă a fost distrugerea aproape totală a instituției căsătoriei și a familiei. Rata divorțului, acum foarte ușor de obținut, a sărit în aer. Aceasta a ajuns să fie de 26 de ori mai mare decât cea din Europa. Către mijlocul anilor 1920, statisticile relevau că jumătate din căsătoriile din Moscova se încheiau cu un divorț.

Mai mult, căsătoriile scurte erau atât de frecvente, încât apare și termenul „mireselor de vară”. Era vorba despre femei care erau părăsite la scurt timp de bărbați, de multe ori cu tot cu copii minori.Legislația privind genul în anii post-revoluționari a fost constant dezvoltată, actualizată și completată. Astfel, Alexandra Kollontai, unul dintre dezvoltatorii „Codul căsătoriei”, a scris: „Cu cât criza sexuală durează mai mult, cu atât devine mai cronică”, și adauga: „Educația sexuală în școli ar trebui să înceapă la vârsta de 12-13 ani. Altfel, ne vom confrunta din ce în ce mai mult cu astfel de excese precum, de exemplu, sarcina timpurie. Nu este neobișnuit ca acea vârstă (de naștere) să aibă 14 ani astăzi.”

O consecință gravă a fost și creșterea numărului de copil orfani, mai ales pe fondul războiului civil. Conform statisticii oficiale din 1927, în întreaga URSS, erau peste un milion de copii orfani, mulți dintre ei fără îngrijire, în condițiile în care statul nu-și putea permite acest cost.

Aron Zalkind, un medic și psihiatru proeminent al acelor vremuri, precum și autorul broșurii „Revoluția și tinerețea”, editată în 1925, a susținut că atenția excesivă acordată problemelor de gen ar putea submina capacitatea de luptă a maselor proletare. Prin urmare, după cum credea medicul, partidul poate și trebuie să intervină în viața intimă a membrilor săi pentru a preveni căderea morală a acestora.

Curând, autoritățile sovietice s-au văzut nevoite să condamne relațiile intime din afara căsătoriei. În ziarul Pravda nr. 67 din 1926, membrul Comitetului Executiv al URSS, P. Smidovici, făcea apel la cetățeni „să-și tempereze pasiunile lumești”.

Sfârșitul liberalizării

Toate aceste consecințe au întărit tabăra conservatoare din rândurile bolșevicilor. În plus, a crescut și nemulțumirea populară, ceea ce a condiționat susținerea pentru revenirea la vechile valori. Mai ales, în condițiile în care, mai mult de jumătate din populație continua să locuiască la țară, în ciuda industrializării masive.

Odată cu venirea lui Stalin, are loc o inversare a acestor măsuri de liberalizare.

Opinia publică a început din nou să fie orientată spre ideea că „familia este unitatea societății” și că baza ordinii este monogamia.

Legislația sovietică nu a rămas în urmă. Odată cu adoptarea constituției staliniste, decretul „Despre desființarea căsătoriei” și-a pierdut forța.

Revoluţia sexuală de azi – continuarea camuflată a comunismului de ieri – Buciumul

În 1934, avortul a fost interzis , iar în luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care interzicea și pedepsea relațiile sexuale între bărbați. Imediat după aceea, au început arestările în masă ale homosexualilor în orașele mari ale URSS.

Educația sexuală în rândul tinerilor a fost întreruptă, iar activitatea științifică pe această temă a fost restrânsă.

Activiștii care mai susțineau libertatea sexuală au fost fie exilați sau trimiși cu misiuni peste hotare, cum a fost cazul Alexandrei Kollontai care a devenit una din primele femei care a ocupat funcția de ambasadoare sau au fost uciși în timpul marii terori, ca Nikolai Kirilenko.

Divorțul a fost menținut, însă condițiile de obținere a sa au fost drastic înăsprite, cu scopul de a combate „atitudinile frivole față de familie și față de responsabilitățile familiale”. În consecință, rata acestora a scăzut.

Viziunea asupra familiei s-a schimbat, aceasta fiind privită ca o „celulă a societății”. Misiunea, conform noii concepții, trebuia să fie rolul de a educa cetățeni sovietici disciplinați, loiali și docili.

De altfel, în 1941, a fost instituit și un impozit pe veniturile celibatarilor, care constituia 6% din salariu. Sub incidența acestui impozit erau femeile de 20-45 de ani și bărbații de 20-50 de ani. Erau scutiți elevii și studenții până la 25 de ani și persoanele cu dizabilități din grupele I și a II-a. Acest impozit a fost în vigoare și pe teritoriul R. Moldova până la 1 ianuarie 1991.

Astfel, încercările de liberalizare ale anilor 1920, nu puteau rezista într-o țară agrară, în care biserica și viziunile religioase încă aveau o influență majoră.

În acest sens, revenirea la idealurile conservatoare despre familie și relații sociale fost promovată intens de conducerea lui Stalin.

Educatia sexuala in randul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrarile știintifice cu privire la acest subiect. In URSS, a venit momentul în care orice cetățean putea spune cu mândrie:

„In țara noastră, sex nu există…” (Aluzie la o emisiune televizata americano-sovietica, din 1986, in urma careia, această frază hilară – raspunsul unei rusoaice la intrebarea unui american – a ramas pe veci in vocabularul rus.

Intrebarea din partea americana era cum stă situația in URSS cu privire la reclame, ca la ei sunt toate sexualizate. O doamnă a raspuns: „La noi, in URSS, nu exista sex”. Publicul a ras și a completat, „sex există, nu avem reclamă”.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/revolutia-sexuala-bolsevica/

/////////////////////////////////////////////

(Dupa ce Rusia Komunista a insamantat lumea cu pornografia,a urmat ”JOS RUSINEA”,DAR ACUM””condamna senzualitatea din Ucraina si din occident…”” Revoluția sexuală, bolșevicii și „emanciparea moravurilor” în Rusia sovietică

Stânga – „Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta – „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”

Foto: Afişe sovietice de epocă – Stânga: „Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta : „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”.

Se obișnuiește să se spună că revoluția sexuală își are originile pe la mijlocul anilor 60, când mișcarea hippie (sex, droguri și rock-n-roll) a apărut în Occident.

De fapt „rebeliunea senzualității” (termenul lui Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalității în URSS, am putea spune chiar un pilon al țării socialismului victorios, scrie https://svpressa.ru/.

„Senzualitatea și sexualitatea” au fost discutate la congresele partidului bolșevic cu mult timp înainte de revoluție. Și nu numai că au fost discutate…

La al III-lea Congres al RSDLP, Leon Troțki a dezvoltat chiar o nouă teorie a relațiilor de gen, care urma să fie pusă în practică în cazul unei victorii bolșevice, iar Vladimir Lenin însuși scria în 1904 că „emanciparea spiritului senzualității, energia îndreptată nu către valorile pseudo-familiale, va ajuta la aruncarea acestui cheag asupra cauzei victoriei socialismului”.

Psihologul german W. Reich în lucrarea sa Revoluția sexuală (1934, prima ediție) cita din corespondența dintre Troțki și Lenin (1911) pe această temă.

Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta timp cât există o astfel de opresiune, nu se poate vorbi de libertate reală. Familia, ca instituție burgheză, și-a depășit complet utilitatea. Trebuie să le vorbim mai mult lucrătorilor despre asta …

Lenin i-a răspuns: … ”Și nu numai familia. Toate interdicțiile referitoare la sexualitate trebuie anulate … Avem multe de învățat de la sufragiști: chiar și interdicția asupra iubirii de același sex trebuie ridicată. „

Concepțiilor bolșevice în domeniul sexului și-au găsit aplicabilitatea odată cu victoria revoluției din 1917, când a devenit posibil să pună în aplicare rapid teoria în practică.

Ține-o așa, tovarăși!

Multe dintre concepțiile bolșevicilor în domeniul „legislației sexuale” par chiar și astăzi super-liberale. La scurt timp după celebrele decrete „Despre pace” și „Despre împropietărire”, au fost emise decretele lui Lenin (19 decembrie 1917) „Despre abolirea căsătoriei” și „Despre desființarea pedepsei pentru homosexualitate” (aceasta din urmă – ca parte a decretului „Despre căsătoria civilă, copii și actele de stare civilă „).

În 1919, directorul Institutului de Igienă Socială din Rusia, Batkis, declara cu satisfacție:

Aceeași ”emancipare morală” a mers atât de departe încât a provocat o surpriză imensă în întreaga lume.

Scriitorul Herbert Wells, care la acea vreme a vizitat Moscova revoluționară, se întreba dacă nu cumva era era prea simplu tratată problema sexualității în țara socialismului victorios.

Alături de datele legate de revoluție, în Rusia sovietică și mai târziu și URSS se celebrau și alte evenimente.

Pe 19 decembrie 1918, o procesiune de lesbiene a sărbătorit la Petrograd aniversarea decretului „Despre desființarea căsătoriei”.

Troțki susținea în memoriile sale că Lenin a reacționat cu bucurie la această veste: „ La aceeași manifestație au purtat pancarte pe care scria „Jos rușinea”.

Acest apel a găsit în cele din urmă o aplicare concretă în iunie 1918, când câteva sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mers complet goi prin centrul Petrogradului.

Gol pusca, impodobit doar cu o panglica pe care scria „Jos cu rusinea!”, oratorul acelui eveniment striga in piata din Krasnodar de la tribuna: „Jos cu burghezia! Jos cu minciunile popimii! Noi, comunarzii, nu avem nevoie de haine, care sa ne acopere frumusetea corpului! Noi suntem copiii soarelui si ai aerului!”

Țara sexului victorios

Schimbarea relației dintre sexe a devenit omniprezentă. De exemplu, atunci când s-a întrerupt o relație de familie cu copiii, pensia alimentară a fost plătită doar timp de șase luni și numai dacă unul dintre parteneri era șomer sau cu dizabilități.

Legislația privind sexul în anii postrevoluționari a fost în continuă evoluție, actualizată, completată.

Astfel, Alexandra Kollontai, membru al Comitetului Central al partidului una dintre teoreticienele revoluției sexuale scria:

„Cu cât durează mai mult criza sexuală, cu atât devine mai cronică”, adaugând că: „Educația sexuală în școli ar trebui să înceapă de la 12-13 ani. În caz contrar, vom întâlni din ce în ce mai multe excese precum, de exemplu, sarcina timpurie. Nu este neobișnuit când această vârsta fertilității are astăzi 14 ani. Prima femeie-ambasador din lume făcea agitație pentru „iubire libera”. Ea propovaduia ideea actului sexual „ca un pahar de apa” (actul sexual este ca si cum ai bea un pahar cu apa).

Guvernul bolșevic a trimis directive către regiuni privind introducerea educației sexuale în școli, care însă se confruntă cu obstacole legate de „inerția gândirii” și lipsa de sexologi și profesori calificați.

Dacă primul obstacol a fost cu adevărat problematic pentru a face față, atunci al doilea – lipsa profesorilor de sex putea fi rezolvată. Sexologi din străinătate, în special din Germania, au contactat Rusia iar din 1919 până în 1925, aproximativ 300 de astfel de specialiști din străinătate au ajuns în URSS.

Halle Fanina un sexolog german își amintea că în 1925 „URSS mi-a apărut într-adevăr ca ceva fantastic. Întreaga lume, și în special Germania, ar trebui să fie gelos pe ceea ce s-a întâmplat aici. Sexologia aplicată și psihologia au avansat atât de mult aici, încât există suficient material pentru a fi studiat timp de câțiva ani. ”

Apropo, URSS a fost prima țară din lume în care teoriile lui Sigmund Freud legate de sexualitate au fost recunoscute oficial.

În același timp, discuțiile despre argumentele pro și contra amorului liber nu încetau. Interesante erau în acest sens argumentele unui lucrător de partid, un anume tovarăș Markov la o conferința „Despre igiena socială” din 1924:

„Vă avertizez că un dezastru colosal se apropie de noi în sensul că am înțeles greșit conceptul de„ iubire liberă ” … Dacă războiul ne-a dat o mulțime de persoane cu dizabilități, atunci dragostea gratuită ne va recompensa cu monștri și mai mari.

Dar astfel de argumente au fost deocamdată înecate în corul general al vocilor aprobatoare. În URSS, cărțile și broșurile despre acest subiect erau publicate în milioane de exemplare (cea mai vândută în 1925 a fost broșura „Reflexele sexuale”. Se organizau și seminarii.

La începutul anilor 1920 s-a înregistrat, de asemenea, o creștere accentuată a nașterilor nelegitime.

În 1923, Lîsenko, un lucrător de partid din Moscova, cita cifre din care reieșea cu claritate că în capitală cel puțin jumătate dintre copii s-au născut în afara căsătoriei.

Familia în sine ca „unitate socială” era înlocuită de conceptul de „cuplu” (astăzi o astfel de conviețuire este denumită în mod obișnuit „parteneriat civil”).

În același timp, problema contracepției era deosebit de actuală. Avortul era încurajat, deoarece „elibera femeia”…

Producția de prezervative a crescut de mai multe ori comparativ cu nivelul înregistrat în perioada pre-revoluționară. Academicianul Pavlov desfășura experimente de sterilizare pe câini, în speranța de a transfera în viitor rezultatele lor la oamenii sovietici .

Mulți șarlatani din știință promovau noi contraceptive, inseminarea artificială pentru femei, pastile pentru creșterea potenței etc.

Directivele „privind igiena socială” au fost lăsate de autoritățile centrale de la Moscova factorilor de decizie provinciali care au trebuit să hotărască singuri ce fel de politică sexuală să urmeze., iar soluțiile acestora au fost adesea destul de interesante …

De exemplu, în provincia Riazan, autoritățile au emis în 1918 un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar la Tambov în 1919 o decizie „Cu privire la distribuirea femeilor”.

În Vologda, au fost puse în aplicare următoarele prevederi: „Fiecare membru al Komsomolului, sau elevă care au primit o ofertă de la un komsomolist sau un muncitor de a face sex, trebuie să o îndeplinească. În caz contrar, nu merită titlul de student proletar „.

Prototipul familiei suedeze

Dar, bineînțeles, revoluția sexuală a fost întruchipată cel mai complet și mai viu în ambele capitale ale Rusiei socialiste – Moscova și Petrograd.

Suntem obișnuiți să gândim că „familia suedeză”, adică coabitarea multor persoane de ambele sexe este o invenție pur suedeză. Se pare că această invenție este a noastră, pur rusească.

Batkis în broșura sa „Revoluția sexuală în Uniunea Sovietică” scria în 1923 :

„Sarcina pedagogiei sexuale în URSS este aceea de a educa oameni sănătoși, cetățeni ai societății viitoare în deplină armonie între impulsurile naturale și marile sarcini sociale care îi așteaptă … Comuna proletară și libertatea relațiilor sexuale ar trebui să-i ajute în acest sens ”.Raționamentul a fost că, din moment ce căsătoria este o relicvă a trecutului burghez, comuna komsomolistă este familia viitorului.

Comunele Komsomoliste erau obișnuite în acea perioadă. În mod voluntar, o astfel de „familie” era formată de obicei din 10-12 persoane de ambele sexe.

La fel ca în „familia suedeză”, într-un astfel de colectiv exista o gospodărie și o viață sexuală comună.

Iată ce scrie psihologul contemporan Boris Besht despre acest lucru: „Separarea în cupluri intime permanente nu era permisă.

Spre deosebire de omologii suedezi, nașterea de copii nu era binevenită, deoarece creșterea lor putea distrage tinerii comunarzi de la construirea viitorului luminos.

Dacă totuși se năștea un copil, el era trimis la un internat … Treptat, comuna sexuală s-a răspândit în toate marile orașe ale țării.

În acest sens, comuna de muncă a GPU pentru persoanele fără adăpost din Bolșev, creată în 1924 la ordinul personal al lui Dzerzhinsky, a fost considerată un exemplu. Ea reunea aproximativ 1.000 de infractori minori cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete.

Educatorii comunitari au salutat „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții trăind în aceleași dormitoare.

Astfel, această comună din Bolșev a fost (și rămâne) cea mai mare „familie suedeză” din istorie.

„De la zori la amurg”

Așa și-a numit psihologul german Wilhelm Reich articolul său, dedicat eșecului revoluției sexuale din URSS.

Într-adevăr, odată cu ridicarea la putere a lui Stalin la sfârșitul anilor 1920, revoluția sexuală s-a stins . Ca de obicei, a fost invocată pentru a justifica acest lucru autoritatea lui Lenin. A început să fie citată conversația lui Lenin cu Klara Zetkin: „Pentru mine așa-numita„ nouă viață sexuală ”a tinerilor – și deseori a adulților – pare destul de des burgheză, pare un fel de casă burgheză de toleranță”.

Industrializarea a început să ceară ca individul să-și cheltuiască energia nu pe divertismente sexuale, ci pentru construirea comunismului.

Opinia publică a început din nou să încline spre ideea că „familia este unitatea societății” și că baza ordinii este monogamia.

Legislația sovietică nu a rămas în urmă. Odată cu adoptarea constituției staliniste, decretul „Despre desființarea căsătoriei” și-a pierdut forța.

Revoluţia sexuală de azi – continuarea camuflată a comunismului de ieri – Buciumul

Educația sexuală în rândul tinerilor a fost întreruptă, iar activitatea științifică pe această temă a fost restrânsă.

A venit momentul în care în URSS când orice cetățean putea declara cu mândrie: „Nu există sex în țara noastră …”

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/21/revolutia-sexuala-bolsevicii-si-emanciparea-moravurilor-in-rusia-sovietica-video/

////////////////////////////////////////////

„Ruperea blestemului” , dosarul Revoluției Române din decembrie 1989

////////////////////////////////////////

1990 – Ion Iliescu și confiscarea puterii

https://www.youtube.com/watch?v=pvnzZP43LW4&t=220s

////////////////////////////////////////////

Iliescu: Revoluția furată și mineriada

https://www.youtube.com/watch?v=eZLUT0FDXsI

////////////////////////////////////////////

Revolutia romana, lovitura a CIA ?

///////////////////////////////////////////

Colonelul Ioan Burdulea distruge miturile despre serviciile de informații

//////////////////////////////////////////

Ține, Doamne, partizanii, până vin americanii !

/////////////////////////////////////////////

ION GAVRILĂ OGORANU. Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș. Tactică și strategie

///////////////////////////////////

Distrugerea elitelor romanesti in puscariile comuniste

///////////////////////////////////////////

(Un alt pensionar SPECIAL)…Ioan Iosif Ficioru și ororile din închisorile comuniste

///////////////////////////////////////////

Cine îl protejează pe Iliescu? Masacrul de la Revoluție. Invitați Gen. Dan Voinea şi Teodor Mărieș

https://www.youtube.com/watch?v=Hv9_-KpkWF0

/////////////////////////////////////////////

Cum erau interceptati si ascultati romanii in anii comunismului? – Substanțial

/////////////////////////////////////////////

Dosarul Secret al Spionului Rus ajuns în fruntea Armatei Române

////////////////////////////////////////

Adevărata poveste a lui Zbigniew Brzezinski pe care presa nu o spune. „De unde a apărut terorismul modern”

De Darius Shahtahmasebi

Zbigniew Brzezinski , fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Jimmy Carter , a murit vineri la un spital din Virginia, la vârsta de 89 de ani. Deși New York Times a recunoscut că fostul consilier guvernamental era un „teoretician strategic extremist”, prezentarea eronată a moștenirii sale ca fiind una de o pozitivitate altfel infinită s-ar putea să nu fie atât de ușoară pe cât ar vrea să creadă establishmentul.

În timp ce Regatul Unit se joacă cu nivelurile așa-numitei „amenințări teroriste” în urma unui atac devastator comis de un individ inspirat de ISIS – și în timp ce Filipinele intră într-o stare aproape completă de lege marțială în urma distrugerii inspirate de ISIS – moartea la momentul potrivit a lui Brzezinski servește ca o reamintire pentru a căuta o înțelegere mai profundă a originii terorismului modern.

După cum explică New York Times , „ura rigidă față de Uniunea Sovietică” a lui Brzezinski a ghidat o mare parte din politica externă a Americii „la bine și la rău”. Din Times :

„A susținut miliarde de dolari în ajutor militar pentru militanții islamici care luptă împotriva trupelor sovietice invadatoare din Afganistan . A încurajat tacit China să continue să sprijine regimul ucigaș al lui Pol Pot din Cambodgia, ca nu cumva vietnamezii susținuți de sovietici să preia controlul asupra acestei țări. ” [sublinierea noastră]

Deși este un gest progresist din partea New York Times să menționeze sprijinul lui Brzezinski pentru militanții islamici, minimizarea efectului agendei sale de politică externă vindicativă printr-o simplă propoziție face o nedreptate față de adevărata oroare din spatele politicilor lui Brzezinski.

Deoarece o lovitură de stat din Afganistan din 1973 instalase un nou guvern secular, cu înclinații spre sovietici, SUA au încercat să submineze acest nou guvern prin organizarea mai multor tentative de lovitură de stat prin intermediul statelor lachee americane, Pakistan și Iran (acesta din urmă se afla la acea vreme sub controlul șahului susținut de SUA ). În iulie 1979, Brzezinski a autorizat oficial acordarea de ajutor rebelilor mujahedini din Afganistan prin programul CIA „Operațiunea Ciclon”.

Președintele Reagan și liderii mujahedini din Afganistan

Mulți oameni apără decizia Americii de a înarma mujahedinii din Afganistan, deoarece consideră că a fost necesar pentru a apăra țara și regiunea în general de agresiunea sovietică. Cu toate acestea, propriile declarații ale lui Brzesinski contrazic direct această justificare. Într-un interviu din 1998, Brzezinski a recunoscut că, prin desfășurarea acestei operațiuni, administrația Carter „a crescut în mod conștient probabilitatea” ca sovieticii să intervină militar (sugerând că au început să înarmeze facțiunile islamiste înainte ca sovieticii să invadeze, făcând justificarea redundantă, deoarece nu exista nicio invazie pe care luptătorii pentru libertate din Afganistan trebuiau să o respingă la momentul respectiv). Brzezinski a declarat apoi:

„ Să regret ce? Acea operațiune secretă a fost o idee excelentă. A avut efectul de a-i atrage pe ruși în capcana afgană și vreți să regret asta? În ziua în care sovieticii au trecut oficial granița, i-am scris președintelui Carter: Acum avem ocazia să-i dăm URSS-ului războiul din Vietnam.”

Această declarație a mers mai departe decât simpla lăudăroșie cu privire la instigarea războiului și la prăbușirea finală a Uniunii Sovietice. În memoriile sale, intitulate „Din umbră”, Robert Gates – fost director CIA în timpul lui Ronald Reagan și George H.W. Bush și secretar al apărării atât în timpul lui George W. Bush , cât și al lui Barack Obama – a confirmat direct că această operațiune sub acoperire a început cu șase luni înainte de invazia sovietică, cu intenția reală de a-i atrage pe sovietici într-o mlaștină de tip Vietnam.

Ucraina este un pion pe „marea tablă de șah”

Brzezinski știa exact ce făcea. Sovieticii au fost apoi împotmoliți în Afganistan timp de aproximativ zece ani, luptând împotriva unei rezerve nesfârșite de arme și luptători antrenați furnizați de americani. La acea vreme, mass-media a mers chiar atât de departe încât l-a lăudat pe Osama bin Laden – una dintre cele mai influente figuri din operațiunea secretă a lui Brzezinski. Știm cu toții cum s-a terminat acea poveste.

Chiar și cunoscând pe deplin ce devenise creația sa finanțată de CIA, Brzezinski le -a declarat în 1998 intervievatorilor săi următoarele:

„Ce este cel mai important în istoria lumii? Talibanii sau prăbușirea imperiului sovietic? Niște musulmani instigatori sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul războiului rece?”

Intervievatorul de la momentul respectiv, refuzând să permită trecerea acestui răspuns, a replicat:

„Niște musulmani instigați? Dar s-a spus și s-a repetat: fundamentalismul islamic reprezintă o amenințare mondială astăzi.”

Brzezinski a respins categoric această afirmație, replicând:

„Prostii!”

Acest lucru s-a întâmplat când jurnaliștii le-au adresat oficialilor guvernamentali întrebări urgente, un lucru rar în zilele noastre.

Sprijinul lui Brzezinski pentru aceste elemente radicale a dus direct la formarea al-Qaeda, care se traduce literal prin „baza”, deoarece era baza de unde se lansa respingerea anticipatei invazii sovietice. De asemenea, a dus la crearea talibanilor , o entitate mortală aflată în prezent într-o luptă nesfârșită cu forțele NATO.

Mai mult, în ciuda declarațiilor lui Brzezinski, care încearcă să descrie o înfrângere durabilă a imperiului rus, adevărul este că pentru Brzezinski, războiul rece nu s-a încheiat niciodată. Deși a fost un critic al invaziei Irakului din 2003 , influența lui Brzezinski asupra politicii externe americane a continuat până la moartea sa.

Nu este o coincidență faptul că, în Siria, administrația Obama a implementat o strategie de tip mocirlă afgană față de un alt aliat rus – Assad în Siria. Un cablu scurs de Wikileaks, datat decembrie 2006 – scris de William Roebuck , care era însărcinat cu afaceri la ambasada SUA la Damasc la acea vreme – afirma :

„Credem că slăbiciunile lui Bashar rezidă în modul în care alege să reacționeze la problemele iminente, atât percepute, cât și reale, cum ar fi conflictul dintre pașii de reformă economică (oricât de limitați) și forțele corupte și înrădăcinate, chestiunea kurdă și potențiala amenințare la adresa regimului din partea prezenței tot mai mari a extremiștilor islamiști în tranzit. Acest document prezintă pe scurt evaluarea noastră a acestor vulnerabilități și sugerează că ar putea exista acțiuni, declarații și semnale pe care Guvernul SUA le poate trimite, care vor îmbunătăți probabilitatea apariției unor astfel de oportunități .” [sublinierea noastră]

La fel ca Operațiunea Ciclon, sub Barack Obama, CIA cheltuia aproximativ 1 miliard de dolari pe an pentru a antrena rebelii sirieni (să se angajeze în tactici teroriste , totuși). Majoritatea acestor rebeli împărtășesc ideologia fundamentală a ISIS și au scopul expres de a instaura legea Sharia în Siria.

La fel ca în Afganistan, războiul din Siria a atras oficial Rusia în 2015, iar moștenirea lui Brzezinski a fost menținută vie prin avertismentul direct al lui Obama adresat lui Vladimir Putin, președintele Rusiei , că acesta conduce Rusia într-o altă mlaștină în stil afgan.

Așadar, de unde ar fi putut lua Obama această strategie scrisă de Brzezinski, care a aruncat Siria și mai adânc într-un război oribil de șase ani, care a atras, din nou, o mare putere nucleară într-un conflict plin de crime de război și crime împotriva umanității ?

Răspunsul: de la Brzezinski însuși. Potrivit lui Obama , Brzezinski este un mentor personal al său, un „prieten remarcabil” de la care a învățat enorm. Având în vedere aceste cunoștințe, este oare o surpriză că am văzut atât de multe conflicte izbucnind din senin în timpul președinției lui Obama?

Pe 7 februarie 2014, BBC a publicat transcrierea unei conversații telefonice interceptate între secretarul de stat adjunct Victoria Nuland și ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt . În cadrul acelei convorbiri telefonice, reprezentanții discutau pe cine doreau să numească în guvernul ucrainean în urma loviturii de stat care l-a înlăturat de la putere pe președintele aliniat cu Rusia, Viktor Ianukovici .

Rezultat imagine pentru Marea tablă de șah

Și iată că însuși Brzezinski a susținut preluarea Ucrainei în cartea sa din 1998, Marea tablă de șah, afirmând că Ucraina era

„un spațiu nou și important pe tabla de șah eurasiatică… un pivot geopolitic, deoarece însăși existența sa ca țară independentă (înseamnă) că Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic.”

Brzezinski a avertizat împotriva permiterii Rusiei de a controla Ucraina deoarece

„Rusia își recapătă automat resursele necesare pentru a deveni un stat imperial puternic, care se întinde pe Europa și Asia.”

După Obama, Donald Trump a preluat funcția cu o mentalitate complet diferită, dispus să colaboreze cu Rusia și guvernul sirian în combaterea ISIS. Deloc surprinzător, Brzezinski nu a susținut candidatura lui Trump la președinție și a considerat că ideile sale de politică externă sunt lipsite de coerență .

Acestea fiind spuse, chiar anul trecut, Brzezinski pare să-și fi schimbat poziția față de afacerile globale și, în schimb, a început să pledeze pentru o „realiniere globală” – o redistribuire a puterii globale – având în vedere faptul că SUA nu mai sunt puterea imperială globală de odinioară. Cu toate acestea, el părea în continuare să indice că, fără rolul de lider global al Americii, rezultatul ar fi „haos global”, așa că părea puțin probabil ca schimbarea sa de percepție să fie înrădăcinată în vreo schimbare reală și semnificativă pe tabla de șah geopolitică.

Mai mult, însăși existența CIA se bazează pe ideea unei amenințări rusești, așa cum a fost demonstrat de atacul complet al agenției asupra administrației Trump ori de câte ori pare posibilă o destindere cu fosta Uniune Sovietică.

Brzezinski a murit în siguranță într-un pat de spital, spre deosebire de milioanele de civili strămutați și uciși, care erau pioni în jocurile de șah geopolitice întortocheate, pline de sânge și nebunie, ale lui Brzezinski. Moștenirea sa este una de jihadism militant, formarea al-Qaeda, cel mai devastator atac asupra teritoriului american de către o entitate străină din istoria noastră recentă și denigrarea completă a Rusiei ca adversar etern cu care pacea nu poate – și nu ar trebui – să fie obținută vreodată.

Sursa originală a acestui articol este The Anti-Media.

Drepturi de autor © Darius Shahtahmasebi , Anti-Media , 2024

https://www.globalresearch.ca/the-real-story-of-zbigniew-brzezinski-that-the-media-isnt-telling/5593085

/////////////////////////////////////////

„Anii nebuni și Marea Depresiune”: „Prohibiția și crima organizată”; „Catalizatorul bancherilor declanșează Marea Depresiune”. Partea a II-a

De Richard C. Cook

Citește Partea I:

„Anii nebuni și Marea Depresiune” Partea I: „Vremuri bune” și „Reconstrucția economiilor italiană și germană”

De Richard C. Cook

***

Prohibiția și crima organizată

Crima organizată a ținut SUA sub control timp de decenii și o face și astăzi, mai ales odată cu apariția în SUA a cartelurilor mexicane de droguri, facilitate de politicile guvernului american de deschidere a frontierelor. Frământările din anii 1920 au produs suficiente surplusuri de numerar în SUA pentru a alimenta o creștere drastică a crimei organizate, așa cum este descrisă de Stephen Fox în cartea sa „Blood and Power: Organized Crime in Twentieth-Century America”, dar interzicerea consumului de alcool a permis crimei organizate să-și răspândească tentaculele pe întreg teritoriul SUA.

Prohibiția a durat din 1920 până în 1933. SUA aveau o acciză pe băuturi alcoolice încă din 1791, care fusese mult timp o sursă importantă de venit pentru guvernul federal. De atunci, a existat un curent subteran de evaziune fiscală prin fabricarea și vânzarea de băuturi alcoolice contrabandate. Dar evaziunea a devenit copleșitoare odată cu Prohibiția. Această încercare eșuată de a interzice toate băuturile alcoolice a dus la crearea unor averi vaste din activități criminale și a transformat majoritatea populației SUA în infractori.

Prohibiția a fost printre cele mai grave eșecuri ale politicilor publice din istoria modernă. Gangsterii care controlau comerțul cu alcool l-au combinat cu profitul în toate viciile, inclusiv jocurile de noroc, prostituția, extorcarea, mita, traficul de persoane și, mai târziu, drogurile ilicite. Alcoolismul a înregistrat într-adevăr un ușor declin, dar cu un cost uriaș. Ratele de ciroză hepatică, psihoză alcoolică și mortalitate infantilă au scăzut, de asemenea. Dar rezultatul net al tuturor acestora a fost un declin profund al moralității private și publice indus în întreaga populație a SUA, cu efecte care persistă și astăzi.

Crima organizată rămâne o problemă gigantică în SUA. Traficul ilegal de droguri a avut efecte devastatoare asupra sănătății publice, pe care guvernul SUA nu le-a abordat niciodată eficient. Nu este surprinzător, având în vedere că au fost implicate și agenții ale guvernului SUA, cum ar fi CIA. Într-adevăr, agenția însăși a recunoscut implicarea în traficul de droguri în rapoartele propriului inspector general, care avea să se impună în timp prin traficul de droguri din Asia de Sud-Est, America Latină și Afganistan.

FBI-ul sub conducerea lui J. Edgar Hoover nu a luat în serios crima organizată. De fapt, FBI-ul și CIA-ul au format o alianță cu crima organizată, unde au desfășurat diverse proiecte nefavorabile pentru aceste agenții, inclusiv asasinate.

În timp ce Anii Nebuni, caracterizați viu în romanul Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald, păreau să înfățișeze epoca ca una în care toată lumea se distra – deși Gatsby însuși a fost împușcat mortal într-o piscină – nevoia de bani liberi era mereu prezentă pentru a permite SUA să țină pasul cu creșterea economică explozivă și cu toate noile industrii de consum, în special automobilele, casele noi și luxoase și clădirile bancare care arătau ca niște temple grecești și romane.

Catalizatorul bancherilor declanșează Marea Depresiune………………………………………………………………

Det. Aici

https://www.globalresearch.ca/roaring-twenties-depression-part-ii-prohibition-organized-crime-bankers/5892126?utm_campaign=magnet&utm_source=article_page&utm_medium=related_articles

///////////////////////////////////////////

Creierul este câmpul de luptă al viitorului — O actualizare

De Peter Koenig

Articolul original Brain / Battlefield a fost publicat acum puțin peste doi ani. Vă rugăm să consultați acest articol . A fost și încă este înfricoșător.

Între timp, Inteligența Artificială (IA), algoritmii și a patra Revoluție Industrială a Forumului Economic Mondial au avansat în liniște – se spune – astfel încât noi, oamenii, ne aflăm acum într-o stare de extincție; poate?

Asta e și mai înfricoșător.

În orice caz, asta are de spus așa-numitul denunțător CIA / DARPA / MK-Ultra, James Martinez, în emisiunea REDACTED de la Clayton Morris.

În cuvinte clare, el descrie ce urmează, cum poate și ar putea funcționa controlul minții, cu sau fără implanturi, în special cu persoanele „vaccinate”, care sunt deosebit de sensibile la undele electromagnetice (EMW).

Vom deveni progresiv transumani ascultători, care vor fi înlocuiți treptat de roboți și alte structuri de inteligență artificială.

După cum spune Yuval Noah Harari , consilier al WEF : „Voi, mâncăcioșii inutili, va trebui să fiți înlocuiți” – sau ceva de genul acesta. Adică, eliminați într-un fel sau altul.

Poate că da, pentru că noi, mâncătorii inutili, suntem scumpi pentru sistem. Nu doar pentru că trebuie să fim hrăniți, ci și pentru că primim bani din asigurările sociale și alte fonduri de pensii, pentru a supraviețui, fără a contribui la binele „noii” societăți tiranice.

Este vorba despre sute de miliarde, dacă nu trilioane de dolari, care ar putea fi folosiți mai bine, de exemplu, fiind sifonați de către cei mai bogați 1%. Asta s-a întâmplat în timpul fraudei Covid, în timpul carantinei, când milioane de întreprinderi mici și mijlocii au mușcat praful, s-au prăbușit lăsând în urmă active distruse, dar cu valori abia diminuate.

Ghiciți cine a „a avut grijă” de ei cu algoritmi și inteligență artificială, aproape imperceptibil, pe măsură ce primii o sută de miliardari și-au multiplicat averile, în timp ce ceilalți 50% au sărăcit, și-au pierdut casele, s-au îmbolnăvit mintal și fizic – și mulți au murit nu din cauza Covid, ci din cauze legate de Covid, cum ar fi degradarea socială până la disperare și chiar sinucidere, foarte, foarte multe sinucideri care, desigur, nu au fost raportate, ci au fost atribuite deceselor cauzate de Covid.

Astfel de vremuri, și mult mai rele, potrivit domnului Martinez, ar putea apărea într-un viitor nu prea îndepărtat, la niveluri de extincție umană. Așa prezice el.

Vedeți aici raportul său complet (un interviu de 53 de minute) cu emisiunea REDACTED a lui Clayton:

Starea întunecată profundă: „Vom învinge.” Joan Baez și Peter Koenig

Două întrebări îmi vin în minte.

În primul rând, dacă dl. Martinez este într-adevăr un denunțător al serviciilor secrete – care pare să poată vorbi liber, cu o față deschisă, neascunzișă – cum se face că agențiile respective ale serviciilor secrete îl lasă să vorbească fără a-l „neutraliza”?

Răspunsul poate fi dublu. Ca doctrină de cult, forțele malefice întunecate – care există și activitățile lor se bazează în mare măsură pe „legile cultului” – trebuie să le spună oamenilor în general ce pun la cale ei, Cultul, dacă vor să aibă succes în ceea ce intenționează să facă.

În cazul Covid, au organizat multe evenimente care indicau iminența unui dezastru, cel mai recent fiind Evenimentul 201 din New York, cu doar câteva luni înainte ca evenimentul devastator să aibă loc.

Covid nu a fost o boală ucigașă, nicidecum. Dar remediul, numit în mod fals „vaccinuri”, pe care l-au impus la 8 miliarde de oameni, întreaga populație a lumii, au fost injecții ucigașe. Rezultatele acestor injecții abia încep să se vadă, pe măsură ce tot mai mulți oameni mor din cauza stopurilor cardiace inexplicabile , a tot felul de cancere de tip turbo, a accidentelor vasculare cerebrale și a altor tipuri de decese subite și inexplicabile.

Alternativ, acesta este doar un exercițiu de insuflare de frică – din care trăim în fiecare zi nenumărate versiuni diferite – menit să ne facă îngrijorați, supuși și ascultători, foarte controlabili. Cu cât ne temem mai mult, cu atât ne supunem mai mult autorității, salvatorilor noștri, în care am avut încredere toată viața.

A doua întrebare se referă la acești denunțători și la emisiunile care îi pun să le spună oamenilor ororile lor. Fac ei parte din așa-numita „Opoziție Controlată”? De fapt, sunt plătiți să-și facă treaba murdară?

Altfel, de ce nu ar fi neutralizați imediat acești „denunțători” și cei care îi lasă să-și dea frâu liber? Puterea invizibilă din spatele acestor mecanisme de control al minții, a activităților de inteligență artificială și de robotizare, cei care au inventat „a patra revoluție industrială”, cei care se află în spatele tehnologiei electronice 5G și, în curând, a tehnologiei 6G, cei care controlează rețelele de satelit, à la Starlink, care alimentează aceste antene la nivel mondial cu electroni electroni ucigași, în curând fiecare centimetru al Mamei Pământ va fi acoperit, cei care controlează și finanțează Forumul Economic Mondial (FEM), OMS, întregul sistem ONU – acești oameni, sau non-oameni, sunt, fără îndoială, atât de puternici încât ar putea cu siguranță opri instantaneu orice difuzare de informații pe care nu doresc să fie făcute publice.

Dacă nu o fac, trebuie să existe un motiv.

Așadar, oameni buni, luați aminte, de dragul protejării, dar luați-o ușor. Începeți să vă gândiți la o contrarevoluție, nu violentă, ci cu puterea voastră spirituală. Conectați-vă cu alții care sunt treji și pe aceeași lungime de undă. Numărul lor crește pe zi ce trece.

Conectează-te cu ele, chiar dacă nu le cunoști sau nu le vezi. Puterea minții și spiritului tău și a fizicii cuantice sunt puteri neliniare, necontrolabile de forțele întunecate care nu pot ieși din lumea lor tridimensională, unde totul este liniar. Fiecare proiecție, fiecare mandat depinde de inputuri liniare care nu vor putea niciodată învinge puterea minții și a științei cuantice.

Apasă butonul de distribuire de mai jos pentru a trimite prin e-mail/redirecționa acest articol. Urmărește-ne pe Instagram și X și abonează-te la canalul nostru de Telegram . Nu ezita să repostezi articolele Global Research cu atribuirea corespunzătoare.

Peter Koenig este analist geopolitic, autor regulat pentru Global Research și fost economist la Banca Mondială și la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), unde a lucrat peste 30 de ani în întreaga lume. Este autorul cărții Implosion – un thriller economic despre război, distrugerea mediului și lăcomia corporatistă; și coautor al cărții Cynthiei McKinney „When China Sneezes: From the Coronavirus Lockdown to the Global Politico-Economic Crisis” (Clarity Press – 1 noiembrie 2020).

Peter este cercetător asociat la Centrul pentru Cercetare a Globalizării (CRG). De asemenea, este cercetător senior nerezident la Institutul Chongyang al Universității Renmin din Beijing.

Global Research este o publicație media finanțată de cititori. Nu acceptăm nicio finanțare de la corporații sau guverne. Ajutați-ne să ne menținem pe linia de plutire. Faceți clic pe imaginea de mai jos pentru a face o donație unică sau recurentă.

Sursa originală a acestui articol este Global Research.

Drepturi de autor © Peter Koenig , Global Research, 2025

https://www.globalresearch.ca/brain-battlefield-future-peter-koenig/5896199?utm_campaign=magnet&utm_source=article_page&utm_medium=related_articles

///////////////////////////////////////////

„Sapiens”, cea mai importantă carte pe care să o citești vara asta

De Yuval Noah Harari

Chiar dacă aflăm din studii că citim din ce în ce mai puține cărți cap-coadă, fiindcă tehnologiile de buzunar ne cam fac ferfeniță atenția, unele cărți sfidează statisticile-astea: e de-ajuns să-ți găsești un pic de timp ca să le deschizi, și atenția de cititor old-school, concentrat, își regrupează forțele. „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” e fix genul ăsta: un rollercoaster de idei, teorii și argumente din care nu-ți mai vine să cobori. Publicată de istoricul israelian Yuval Noah Harari în 2011 și devenită bestseller tradus în peste 40 de limbi, „Sapiens” e o istorie a speciei din care facem parte toți cei 7. 521.202.470 de oameni care trăiau în secunda când am scris fraza asta. Cum se face că, dintre toate speciile de primate mari, doar una a ajuns să stăpânească lumea în doar 150.000 de ani, și, mai ales, cum a reușit să facă asta?

Pornind de la întrebările astea de bază, Harari analizează toate revoluțiile care au făcut posibilă trecerea oamenilor de la viața în savană, la viața în metropole – revoluția cognitivă, revoluția agricolă și revoluția științifică. Iar analiza asta presupune un zig-zag continuu între științe și istorie, prin care Harari construiește o rețea maniacal detaliată de răspunsuri: cum și de ce a apărut limbajul; cum înțelegem dezvoltarea societății; ce au în comun credințele primitivilor cu religiile de azi sau cu ideologiile politice și sistemele economice; ce rol a jucat știința în drumul ăsta care, potrivit lui Harari, a dus la sfârșitul lui Homo sapiens și la începutul unei alte etape din evoluția lui, pe care istoricul o numește Homo deus (și care dă titlul celui de-al doilea volum al lui); ce-avem de aflat despre capitalism de la primele triburi ș.a.m.d. La urma urmei, spune Harari, „obiceiurile noastre alimentare, conflictele şi sexualitatea noastră sunt toate rezultatul modului în care minţile noastre de vânători‑culegători interacţionează cu ambientul nostru postindustrial actual, cu megalopolisurile, avioanele, telefoanele şi computerele sale”. Iar ca să înțelegem mai bine unde ne aflăm acum și spre ce ne-am putea îndrepta, e necesar să înțelegem de unde am plecat și cum a arătat istoria noastră împreună. Harari e ghidul perfect, fiindcă transformă un subiect la prima vedere imposibil de comprimat, într-un text alert, unde nu te-mpiedici de note excesive de subsol, și-unde nu se ferește (ba dimpotrivă) s-arunce provocări aproape la fiecare pagină – invitația perfectă la o lectură-dialog. În timp ce citești, începi să te gândești la tot ce știi și mai ales la ce nu știi, te revolți sau ai mici momente de evrika, dar în niciun caz nu rămâi indiferent.

„Sapiens”, una dintre cele mai importante cărți publicate în ultimii ani, a apărut săptămâna asta și în limba română, în traducerea lui Adrian Șerban, la Editura Polirom, care pregătește și traducerea lui „Homo Deus. A Brief History of Tomorrow”, volumul în care Harari face un posibil portret-robot al viitorului speciei umane. Până atunci, vă propunem să citiți un fragment din „Scurta istorie a omenirii” și să vă faceți timp pentru toate cele 340+ de pagini ale cărții.

O a doua teorie e de acord că limbajul nostru unic a apărut ca un mijloc de a împărtăşi informaţii despre lume. Dar cele mai importante informaţii care trebuiau transmise erau cele despre oameni, nu despre lei şi bizoni. Limbajul nostru a apărut ca un mijloc de a bârfi. Potrivit acestei teorii, Homo sapiens este întâi de toate un animal social. Cooperarea socială este cheia supravieţuirii şi reproducerii noastre. Pentru bărbaţii şi femeile consideraţi individual nu e de ajuns să ştie unde se află leii şi bizonii. Este mult mai important să ştie cine urăşte pe cine în ceata lor, cine se culcă cu cine, cine este onest şi cine este un şarlatan.

Cantitatea de informaţii pe care trebuie să o obţină şi să o înmagazineze cineva pentru a fi la curent cu relaţiile mereu în schimbare care există până şi într‑un grup de câteva zeci de indivizi este uluitoare. (Într‑o ceată de 50 de indivizi, există 1.225 de relaţii interindividuale şi nenumărate combinaţii sociale mai complexe.) Toate primatele dovedesc un interes aparte pentru astfel de informaţii sociale, însă au probleme în a bârfi efectiv. Probabil că neanderthalienii şi Homo sapiens arhaic aveau la rândul lor dificultăţi în a se vorbi pe la spate – o capacitate care are o reputaţie proastă, dar care e de fapt esenţială pentru cooperare când e vorba de un număr mare de indivizi. Noile capacităţi lingvistice pe care le‑au dobândit sapiens moderni acum circa 70 de milenii le‑au permis să bârfească ore în şir. Informaţiile sigure despre indivizii în care puteai avea încredere însemnau că cetele mici aveau prilejul să se extindă în cete mai mari, iar sapiens puteau să dezvolte tipuri de cooperare mai strânse şi mai sofisticate.

Teoria bârfei poate părea o glumă, dar e susţinută de numeroase studii. Chiar şi astăzi, cea mai mare parte a comunicării umane – indiferent dacă e vorba de e‑mailuri, convorbiri telefonice sau articole de ziar – este reprezentată de bârfă. Ea ne este atât de naturală, încât pare că limbajul nostru ar fi apărut chiar în acest scop. Credeţi că, atunci când se întâlnesc la masă, profesorii de istorie discută despre cauzele primului război mondial sau că specialiştii în fizica nucleară îşi petrec pauzele de cafea de la conferinţele ştiinţifice vorbind despre quarcuri? Uneori. Mai des însă bârfesc despre profesoara care şi‑a prins soţul înşelând‑o, despre cearta dintre şeful de departament şi decan ori despre zvonurile potrivit cărora un coleg a folosit fondurile de cercetare pentru a‑şi cumpăra un Lexus. Bârfa se concentrează de obicei asupra faptelor condamnabile. Colportorii de zvonuri sunt a patra putere originară, jurnalişti care informează societatea despre şarlatani şi paraziţi şi astfel o protejează de aceştia.

Cel mai probabil, atât teoria bârfei, cât şi teoria leului‑de‑lângă‑râu sunt valide (teoria leului referă la apariția limbajului ca necesitate de a comunica celorlalți iminența unui pericol, cum ar fi prezența unui leu în apropiere, n.r.). Şi totuşi, trăsătura cu adevărat unică a limbajului nostru nu este capacitatea lui de a transmite informaţii despre oameni şi lei. Mai degrabă este capacitatea de a transmite informaţii despre lucruri care nu există deloc. După câte ştim, doar sapiens pot vorbi despre categorii întregi de entităţi pe care nu le‑au văzut, atins sau mirosit niciodată.

Legendele, miturile, zeii şi religiile au apărut prima oară odată cu Revoluţia Cognitivă. Multe animale şi specii umane puteau spune înainte „Atenţie! Un leu!”. Graţie Revoluţiei Cognitive, Homo sapiens a dobândit capacitatea de a spune „Leul este spiritul protector al tribului nostru”. Această capacitate de a vorbi despre ficţiuni este trăsătura cea mai aparte a limbajului sapiens‑ilor.

Este relativ uşor să cădem de acord că numai Homo sapiens poate să vorbească despre lucruri care nu există în realitate şi să creadă şase lucruri imposibile înainte de micul dejun. Nu am reuşi niciodată să convingem o maimuţă să ne dea o banană promiţându‑i că va primi în schimb după moarte oricât de multe banana va dori în raiul maimuţelor. Dar de ce este acest lucru atât de important? La urma urmei, ficţiunea poate fi periculoasă prin faptul că induce în eroare sau că distrage atenţia. S‑ar zice că cei care umblă prin pădure în căutare de zâne şi unicorni au mai puţine şanse de supravieţuire decât cei care umblă în căutare de ciuperci sau căprioare. Iar dacă petreci ore întregi rugându‑te la spirite protectoare care nu există, nu iroseşti timp preţios, timp pe care l‑ai folosi mai bine dacă l‑ai petrece căutând hrană, luptându‑te şi făcând sex?

Însă ficţiunea ne‑a permis nu doar să ne imaginăm lucruri, ci să facem asta în mod colectiv. Putem să creăm mituri comune precum povestea biblică a creaţiei, miturile Timpului Visului ale aborigenilor australieni şi miturile naţionaliste ale statelor moderne. Astfel de mituri le conferă sapiens‑ilor capacitatea fără precedent de a coopera în mod flexibil în număr mare. Furnicile şi albinele pot şi ele să colaboreze într‑un număr uriaş, însă fac asta într‑un mod foarte rigid şi doar dacă între ele există o relaţie strânsă de înrudire. Lupii şi cimpanzeii cooperează într‑o manieră mult mai suplă decât furnicile, dar pot face asta doar cu un număr mic de alţi indivizi pe care îi cunosc bine. Sapiens pot colabora în moduri extreme de flexibile cu un număr nelimitat de străini. Acesta e motivul pentru care sapiens conduc lumea, în timp ce furnicile mănâncă resturile noastre, iar cimpanzeii sunt închişi în grădini zoologice şi laboratoare de cercetare.

Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, de Yuval Noah Harari, traducere de Adrian Șerban, Editura Polirom, 2017, Colecția Historia

Yuval Noah Harari

Doctor în istorie la Oxford şi profesor de istorie universală la Departamentul de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim. Atât Sapiens. O scurtă istorie a omenirii, cât și Homo Deus. Scurta istorie a viitorului, au devenit bestseller-uri la scurtă vreme după apariție.

https://www.scena9.ro/article/sapiens-scurta-istorie-omenirii-yuval-noah-harari

//////////////////////////////////////////

Recenzie Nexus de Yuval Noah Harari – sfârșitul zilelor?

Autorul romanului Sapiens poate fi un scriitor narativ superb, dar pontificațiile sale apocaliptice despre inteligența artificială lasă credibilitatea întinsă.

Steven Poole

Așa cum se cuvine unui scriitor a cărui operă de succes, Sapiens , a fost o istorie a întregii rase umane, Yuval Noah Harari este un maestru al generalizării sentențioase. „Viața umană”, scrie el aici, „este un act de echilibru între strădania de a ne perfecționa și acceptarea a ceea ce suntem.” Este oare? Asta este tot? În altă parte, cineva ar putea fi surprins să citească: „Romanii antici aveau o înțelegere clară a ceea ce înseamnă democrația.” Fără îndoială, romanii ar fi fost bucuroși să audă că, peste 2.000 de ani, Yuval Noah Harari va primi o stea de aur pentru înțelegerea conceptelor politice etern stabile.

În cartea sa din 2018, 21 de lecții pentru secolul XXI , Harari a scris: „Liberalii nu înțeleg cum a deviat istoria de la cursul ei prestabilit și le lipsește o prismă alternativă prin care să interpreteze realitatea. Dezorientarea îi face să gândească în termeni apocaliptici.” Se pare că, în anii care au trecut, Harari însuși a devenit liberal, deoarece această carte este despre scenariul apocaliptic al modului în care „rețeaua de calculatoare” – totul, de la capitalismul de supraveghere digitală la algoritmii de flux social și inteligența artificială – ar putea distruge civilizația și inaugura „sfârșitul istoriei umane”. Ia asta, Fukuyama.

La fel ca Malcolm Gladwell, Harari are o nevoie pasională de a fi văzut răsturnând înțelepciunea primită. Mulți oameni cred, de exemplu, că tiparul a adus o contribuție crucială la apariția științei moderne. Nu este așa, insistă Harari: la urma urmei, tiparul a permis în egală măsură răspândirea de știri false, cum ar fi cărțile despre vrăjitoare, așa că Gutenberg este parțial de vină pentru tortura și uciderea oribilă a celor acuzați de vrăjitorie în întreaga Europă. Oricât de prostesc ar suna, ratează și punctul fundamental: deoarece metoda științifică este acumulativă, știința modernă a putut lua naștere doar odată ce rezultatele experimentatorilor anteriori au fost disponibile pe scară largă celor care i-au urmat. Numai prin intermediul scării tiparului au putut oamenii de știință din perioada modernă timpurie să stea pe umerii giganților.

Dar poate că am căzut pradă a ceea ce Harari numește „viziunea naivă asupra informației”, care se schimbă subtil de-a lungul cărții, pe măsură ce circumstanțele retorice o cer, până când devine un fel de monstru al lui Frankenstein. Viziunea naivă asupra informației cuprinde ideea că „[ea] este în esență un lucru bun și cu cât avem mai multă, cu atât mai bine”, idee pe care mulți oameni o cred și cu care este greu de contestat, dar se presupune că susține și că informațiile suficiente duc inevitabil la înțelepciune politică și că fluxul liber de informații duce inevitabil la adevăr, propoziții în care aproape nimeni nu crede. „A ști că e = mc² de obicei nu rezolvă dezacordurile politice”, spune Harari, fără să se adreseze nimănui.

Știm deja acest lucru din istoria guvernelor dictatoriale și totalitare și din încercările lor de a colecta și controla informațiile, o istorie din care Harari extrage zeci de anecdote colorate și înfiorătoare pentru a convinge cititorul de falsitatea unei viziuni evident ridicole.

Nimeni nu a văzut un chatbot creând idei noi, darămite generând artă care nu este pur și simplu o recombinare de modele în datele sale de antrenament.

Ce pot face, așadar, computerele moderne care ar trebui să ne îngrijoreze atât de mult? Harari este deosebit de credul în ceea ce privește capacitățile a ceea ce este acum comercializat drept „IA”. Nimeni nu a văzut încă un chatbot creând idei noi, așa cum crede Harari că pot, darămite să genereze artă care nu este pur și simplu o recombinare probabilistică a tiparelor din datele sale de antrenament. („Calculatoarele pot face inovații culturale”, scrie el într-unul dintre numeroasele pasaje pe lângă care am mâzgălit „necesită citare”). Între timp, la un moment dat în viitor, ceea ce Harari numește „noii noștri stăpâni ai IA” vor dobândi, aparent, puteri divine înfricoșătoare. În globul său de cristal, un stăpân al IA ar putea decide să creeze un nou virus pandemic sau un nou tip de bani, inundând în același timp rețelele informaționale ale lumii cu știri false sau incitări la revoltă.

Între timp, coborârea profețită aici a unei „Cortine de siliciu” nu este o problemă de inteligență artificială în sine, ci de geopolitică: extrapolând de la Marele Firewall al Chinei, care împiedică majoritatea cetățenilor chinezi să acceseze site-uri precum Google și Wikipedia, Harari presupune că, în timp, sistemele informatice chineze și americane ar putea fi complet împiedicate să interopere sau chiar să comunice între ele, „punând astfel capăt ideii unei singure realități umane comune”. Îngrijorător dacă este adevărat. Iredentismul violent al lui Vladimir Putin în Ucraina este, notează Harari, parțial inspirat de credința sa într-o versiune partizană a istoriei Rusiei, ceea ce arată pericolul lipsei de mituri comune. Aceasta este însă o caracteristică a aproape tuturor războaielor de la începutul timpurilor, așa că nu sunt sigur că putem da vina pe computere pentru asta.

Deci, ce putem face pentru a salva civilizația umană și realitatea noastră comună? Simplu, conchide Harari: supunem algoritmii și inteligența artificială unei reglementări oficiale stricte și ne concentrăm pe „construirea de instituții cu mecanisme puternice de autocorecție”. Așadar, să continuăm să fim democrații liberale? Este o concluzie slabă pentru o carte care a atins un ton atât de sfârșit de săptămână.

Ceea ce este enervant este că Nexus conține și multe discuții prea scurte, dar fascinante, pe teme variind de la procesul prin care cărțile care alcătuiesc Biblia modernă au fost canonizate sau rolul „fluxului de știri” al Facebook în instigarea la masacrele din Myanmar din 2016-2017 , până la sistemul de recunoaștere facială folosit de Iran pentru a detecta femeile fără văl .

Există câteva pagini strălucite, în special, despre situația dificilă a evreilor din România fascistă, inclusiv despre propriul bunic al lui Harari, care în 1938 a fost obligat să furnizeze documente care să le dovedească dreptul la cetățenie, drept care în multe cazuri fusese distrus de autoritățile municipale. Atunci când Harari nu se află în modul său de pontificare oraculară, poate fi un scriitor narativ superb. Dar pontificarea oraculară este ceea ce, trebuie să presupunem, își doresc cititorii săi.

https://www.theguardian.com/books/article/2024/sep/11/nexus-by-yuval-noah-harari-review-the-ai-apocalypse

/////////////////////////////////////////////

ID-ul digital este ultimul pas către sclavie completă

De Peter Koenig și Dr. Mike Yeadon

Deciziile privind actele de identitate digitale, numite și e-ID-uri , vor fi luate în curând de către toate țările (193 de state membre ale ONU) sau au fost deja luate. În unele cazuri, cum ar fi Elveția, oamenii vor avea de ales, vor putea vota asupra deciziei, vezi mai jos.

În alte țări, guvernele sau cei care trag sforile din spatele guvernelor lor vor lua decizia fără a consulta poporul.

Un act de identitate digital ar fi ultimul tău pas către o înrobire completă – chiar dacă ți-ar fi vândut ca un „beneficiu”, un act de identitate „all-in-one”, care îți permite accesul la orice. Ceea ce nu spune este că acest „pasaj” vine cu un preț ridicat al libertății. Este acordat doar dacă respecți pe deplin condițiile actului de identitate electronic și ale codului QR asociat.

Este un cod QR infam care te urmărește peste tot și controlează fiecare mișcare pe care o faci; și, ceea ce este mai rău, te poate împiedica să faci orice mișcare, să-ți folosești banii, să călătorești, pur și simplu să trăiești, pentru că îți poate impune o „vaccinare” potențial dăunătoare sau mortală (amintiți-vă de vaccinurile anti-covid).

Evită cât mai mult posibil orice cod QR .

Vezi asta și asta .

Cu alte cuvinte, e-ID-ul necesită conformitate deplină, ascultare deplină – supunere deplină. Abia atunci îți poate permite să treci, să cumperi ce vrei și să călătorești unde vrei.

Completați trimiterea prin e-ID și cod QR

OMS are acum autoritate deplină de a decide asupra suveranității sanitare a oricărei țări, inclusiv de a decide asupra pandemiilor ( mai degrabă plandemiilor ) și de a impune vaccinări, după bunul plac. Acest lucru se aplică oricărei țări care nu a optat pentru a nu accepta RSI revizuit până la 19 iulie 2025. Elveția, printre mulți alți membri ai OMS (în total 194), nu a optat pentru dezabonare . Noul RSI revizuit va intra în vigoare pe 19 septembrie 2025.

Statele Unite, Austria, Italia, Serbia – și altele – au renunțat la noul RSI revizuit.

Prin urmare, dacă puteți vota, spuneți NU, un NU răsunător, actului de identitate digital, e-ID-ului, deoarece altfel ar putea fi ultima dumneavoastră șansă de a vă exprima liber opinia.

India „se preface că vrea să se împace” cu America permițând AIIB să finanțeze Coridorul Economic China-Pakistan (CPEC)

Vă rugăm să urmăriți mai jos declarația scurtă, dar concisă și convingătoare a lui Michael Yeadon, fost vicepreședinte de cercetare la Pfizer Pharmaceuticals, despre actele de identitate electronice.

În Elveția , în ședința sa din 21 mai 2025, Consiliul Federal Elvețian a decis să supună actul de identitate digital votului popular pe 28 septembrie 2025:

Legea federală din 20 decembrie 2024 privind identificarea electronică și alte mijloace electronice de autentificare (Legea eID, eIDG) (FF 2025 20).

Actul de identitate electronic ar putea fi ultimul tău pas către sclavie, de unde orice evadare ar putea fi literalmente imposibilă.

Vă rog să votați NU…

Și din nou, urmăriți scurtul videoclip (5 minute) realizat de Michael Yeadon, fost vicepreședinte de cercetare la Pfizer Pharmaceuticals.

Peter Koenig este analist geopolitic, autor regulat pentru Global Research și fost economist la Banca Mondială și la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), unde a lucrat timp de peste 30 de ani în întreaga lume. Este autorul cărții Implosion – un thriller economic despre război, distrugerea mediului și lăcomia corporatistă; și coautor al cărții Cynthiei McKinney „When China Sneezes: From the Coronavirus Lockdown to the Global Politico-Economic Crisis” (Clarity Press – 1 noiembrie 2020).

Peter este cercetător asociat la Centrul pentru Cercetare a Globalizării (CRG). De asemenea, este cercetător senior nerezident la Institutul Chongyang al Universității Renmin din Beijing.

Sursa originală a acestui articol este Global Research.

Drepturi de autor © Peter Koenig și Dr. Mike Yeadon , Global Research, 2025

https://www.globalresearch.ca/digital-id-last-step-full-enslavement/5897050?utm_campaign=magnet&utm_source=article_page&utm_medium=related_articles

/////////////////////////////////////////

Demolarea drepturilor omului. „Exercitarea drepturilor și libertății”, de Manlio Dinucci

Recent, am lansat un apel, „Fără cenzură în război”, împotriva anulării unui concert susținut de dirijorul rus Valery Gergiev la Reggia di Caserta. Acest apel a denunțat încălcarea principiilor fundamentale ale Constituției italiene și ale Convenției europene a drepturilor omului. Un astfel de act nu numai că profanează principiul care recunoaște arta și știința ca fiind libere (art. 33 din Constituție și art. 10 din Cedu) și neagă dreptul de a-și manifesta liber ideile prin cuvânt, scris și orice alte mijloace de răspândire (art. 21 din Constituție și art. 9 din Cedu), dar, mai presus de toate, contrastează deschis cu interdicția discriminării prevăzută la art. 3 din Constituția italiană și la art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Acest articol prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în Convenție trebuie garantată fără discriminare pe motive de opinie politică sau origine națională.

Aceste încălcări fac parte dintr-o ofensivă mai amplă prin care pilonii drepturilor omului sunt demolați de Statele Unite și de alte puteri occidentale: Declarația Universală a Drepturilor Omului – care a fost aprobată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948, odată cu începerea procesului de decolonizare – încorporează lecțiile desprinse din experiența celui de-al Doilea Război Mondial și aspirațiile popoarelor la libertate și justiție socială; iar Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale a fost adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1966 și a intrat în vigoare în 1976.

Principiul care stă la baza Pactului este acela că

India: Încălcările dreptului la hrană și muncă sunt omniprezente în toată țara, agravate de Aadhaar

„Toate popoarele au dreptul la autodeterminare. În virtutea acestui drept, ele sunt libere să își decidă statutul politic și să își urmărească propria dezvoltare economică, socială și culturală. Pentru a atinge aceste obiective, toate popoarele pot dispune de bogățiile și resursele lor naturale cât de liber doresc, fără a aduce atingere obligațiilor care decurg din cooperarea economică internațională bazată pe principiul interesului reciproc și din dreptul internațional. În nicio circumstanță, oamenii nu pot fi privați de mijloacele lor de subzistență.”

Însoțite de videoclipuri dramatice, știrile din această săptămână arată cum Israelul încalcă complet aceste principii, distrugând teritoriul palestinian și exterminând sistematic populația acestuia într-o acțiune metodică și genocidă, susținută în principal de Statele Unite. În special, ministrul israelian al Științei și Tehnologiei, dna Gila Gamliel, a postat un videoclip care arată Gaza fără populația sa palestiniană .

În videoclip, un Turn Trump și alți zgârie-nori pot fi văzuți cu vedere la noua Gaza, iar premierul israelian Netanyahu poate fi văzut plimbându-se pe plaja din Gaza cu soția sa, alături de președintele Trump și Prima Doamnă. „ Așa va arăta Gaza în viitor. ” Locuitorii din Gaza vor putea migra voluntar doar împreună cu Trump și Netanyahu. „ Ori noi sau ei ”, scrie ministrul Gamliel.

Acest articol a fost publicat inițial în italiană pe Grandangolo, Byoblu TV.

Manlio Dinucci, autor premiat, analist geopolitic și geograf, Pisa, Italia. Este cercetător asociat la Centrul pentru Cercetarea Globalizării (CRG).

Imagine prezentată: Gergiev la Gala Time 100 din 2010 (CC BY 3.0)

Sursa originală a acestui articol este Global Research.

Drepturi de autor © Manlio Dinucci , Global Research, 2025

https://www.globalresearch.ca/demolishing-human-rights-manlio-dinucci/5896183

////////////////////////////////////////////

Mai întâi au venit după jurnaliști și cadre universitare! Soarele apune acum peste democrația așa cum o știm

Transcriere inclusă.

De Michael Welch , Eva Bartlett , Tamara Lorincz , Vanessa Beeley și prof. Radhika Desai

„Este clar că o campanie atât de amplă împotriva păcii și securității Germaniei nu poate rămâne fără răspuns. Propagandei mondiale împotriva noastră i se va răspunde cu propagandă mondială pentru noi. ” – Joseph Goebbels [1]

„Cred că ceea ce aș vrea ca oamenii să înțeleagă este că atât de multe dintre lucrurile pe care, ca și canadieni, am vrea să le considerăm sacrosancte, fie că trăim într-o societate democratică, fie că avem o mass-media liberă și deschisă, fie că avem instituții academice, așa cum ai spus și tu, Michael, care sunt spații deschise de schimb de cunoștințe, toate aceste lucruri sunt grav erodate, serios erodate. Și cred că, de fapt, dacă canadienii nu se trezesc curând, democrația ne va scăpa printre mâini, ca firele de nisip, pentru că devine cu adevărat atât de intensă.” – Kevin MacKay , din interviul din această săptămână.

Faceți clic pentru a descărca fișierul audio (format MP3)

(Publicat inițial pe 19 octombrie 2024)

În cartea sa din 2007, „Sfârșitul Americii: Scrisoare de avertisment către un tânăr patriot” , Naomi Wolf a scris despre cum „planul” pentru zdrobirea unei democrații lua întotdeauna forma a zece pași:

Invocarea unei amenințări externe și interne

Înființați închisori secrete

Dezvoltarea unei forțe paramilitare

Supravegheați cetățenii obișnuiți

Infiltrarea grupurilor de cetățeni

Reținerea și eliberarea arbitrară a cetățenilor

Vizează persoanele cheie

Restricționarea presei

Califică criticile drept „spionaj” și disidența drept „trădare”

Subminarea statului de drept [2]

Este șocant să reflectezi la câte dintre aceste măsuri au fost luate în multe țări. Și nu doar în locuri precum Ucraina și Israel, așa cum se arată pe tot parcursul acestui site web. Nici Canada nu este cruciada democrației pe care se autointitulează. Mai mulți foști invitați ai Global Research News Hour au experiențe cu majoritatea acestor măsuri represive. Și aceasta este o situație care ar trebui să ne preocupe pe toți.[3]

Avem o inflație extrem de mare, în mare parte din cauza războiului din Ucraina (NATO vs. Rusia). Avem dușmani (Rusia și susținătorii Palestinei). Și, din ce în ce mai mult, „pionii” pe care i-au instalat în mediul academic și în jurnalism contribuie cu „dezinformare” pentru a stârni disidență dăunătoare în conversațiile noastre despre regiunile sfâșiate de război de pe glob.[4]

Suntem martorii acum ai unor oameni nevinovați, de la jurnaliști independenți la intelectuali de înaltă reputație, care se confruntă cu provocări deschise în sfera publică. În Canada, Serviciul Canadian de Informații și Securitate (CSIS) și-a anunțat femeile și bărbații să-și plaseze site-urile pe numele oricărei „persoane de interes” care ar putea reprezenta o amenințare. Și mult prea mulți sunt reținuți. [5]

Germania era o societate democratică cu doar câțiva ani înainte ca suspiciunea și disperarea să o împingă spre un abis constituțional. Dacă Canada a început să urmeze aceeași cale, atunci subiectul merită o audiere echitabilă la Global Research News Hour. [6]

Emisiunea noastră începe cu două femei, Eva Bartlett și Tamara Lorincz , care au fost reținute pe aeroporturi canadiene și au pus întrebări neobișnuite pentru că au îndrăznit – în sec – să vorbească cu ruși! Mai târziu în program, îi auzim pe alți trei oameni: profesoara Radhika Desai , profesorul Kevin MacKay și jurnalista independentă Vanessa Beeley despre întâlniri similare pe aeroporturi și în mediul academic în general. Aceste persoane, prin ceea ce au trăit, ne spun mai multe despre ce s-a întâmplat, cât de mult ar putea deveni mai rău acest lucru și ce se poate face în această privință.

Eva Bartlett este o jurnalistă și activistă independentă din Canada. A petrecut ani de zile pe teren, relatând despre zonele de conflict din Orientul Mijlociu, în special din Siria și Palestina ocupată. A primit Premiul Internațional de Jurnalism pentru Reportaj Internațional în 2017, acordat de Clubul de Presă al Jurnaliștilor Mexicani, a fost prima laureată a Premiului Serena Shim pentru Integritate Fără Compromisuri în Jurnalism și a fost nominalizată în 2017 la Premiul Martha Gellhorn pentru Jurnalism.

Tamara Lorincz este membră a organizației Canadian Voice of Women for Peace (Vocea Canadiană a Femeilor pentru Pace). Tamara este, de asemenea, membră a Women’s International League for Peace and Freedom-Canada și membru al Institutului Canadian de Politică Externă. De asemenea, face parte din comitetul consultativ al Rețelei Globale Împotriva Armelor și Energiei Nucleare în Spațiu, World Beyond War (Lumea dincolo de război) și al rețelei Nu la război, Nu la NATO (Nu la război, Nu la NATO). Este doctorandă la Școala de Afaceri Internaționale Balsillie, Universitatea Wilfrid Laurier.

Radhika Desai este profesoară în cadrul Departamentului de Studii Politice al Universității din Manitoba, Canada, și coordonatoare a Grupului Internațional pentru Manifestul Politic. Este autoarea cărții „Economie geopolitică: după hegemonia SUA, globalizare și imperiu” (2013), printre alte cărți, precum și a numeroase articole publicate în reviste precum Economic and Political Weekly, International Critical Thought, New Left Review, Third World Quarterly, World Review of Political Economy și alte publicații.

Kevin MacKay este profesor de antropologie la Mohawk College of Applied Arts and Technology și, de asemenea, director executiv al cooperativei Skydragon, o organizație non-profit de dezvoltare comunitară din Hamilton, Ontario. De asemenea, coordonează un nou grup: Canadian Academics for a Just Foreign Policy (justforeignpolicy.ca)

Vanessa Beeley este o jurnalistă și fotografă independentă care a lucrat intens în Orientul Mijlociu – pe teren în Siria, Egipt, Irak și Palestina, acoperind totodată și conflictul din Yemen din 2015. În 2017, Vanessa a fost finalistă pentru prestigiosul Premiu Martha Gellhorn pentru Jurnalism, câștigat în acel an de mult-aclamatul Robert Parry. În 2019, Vanessa s-a numărat printre laureatii Premiului Serena Shim pentru integritate fără compromisuri în jurnalism.

(Episodul 445 din Global Research News Hour)

ASCULTĂ EMISOARA

Faceți clic pentru a descărca fișierul audio (format MP3)

Transcrierea interviului cu Kevin MacKay, Radhika Desai și Vanessa Beeley, 15 octombrie 2024

Cercetare globală: Voi începe cu profesorul MacKay. Ați putea comenta puțin despre experiențele pe care le-ați trăit și la care ați fost martor în ultimul an sau cam așa ceva?

Kevin MacKay: Mulțumesc………………………………………………………………….

Det. Aici

https://www.globalresearch.ca/first-they-came-for-the-journalists-and-the-academics-sun-now-setting-on-democracy-as-we-know-it/5870522

/////////////////////////////////////////////

Furtul unei națiuni: Cum fură mlaștina statului profund puterea poporului. „Trump este mlaștina”…

De John W. Whitehead și Nisha Whitehead

Ce se întâmplă, de fapt, cu țara asta?

Cum am ajuns, de-a lungul a 250 de ani, de la a prețui autoguvernarea la a permite unei elite conducătoare corupte și egoiste să ne domine prin campanii teroriste, forță brută și război psihologic?

Nu vă lăsați păcăliți: nebunia, haosul și răutatea care se desfășoară în America nu sunt politică obișnuită. Nu este dură atitudine partizană. Nu este exagerare birocratică.

Este furt în cel mai grav sens imaginabil: furtul națiunii noastre, furtul suveranității noastre ca cetățeni, furtul republicii noastre constituționale.

Guvernul ne confiscă ceea ce nu-i aparține: vocea noastră, drepturile noastre, puterea noastră de a alege și de a rezista. Ne jefuiește de instrumentele autoguvernării – responsabilitatea, transparența, reprezentarea, libertatea de exprimare, autonomia corporală – și le înlocuiește cu coerciție, propagandă și forță.

Deci, când Casa Albă amenință că va reține ajutorul FEMA de la statele care nu-i susțin politica externă? Asta e furt.

Când președintele atacă instanțele pentru că au denunțat excesele de putere ale executivului? Asta e furt.

Când presa este ținută botniță, statul polițienesc se extinde și apar noi lagăre de concentrare ? Totul – furt.

Suntem jefuiți orbește în plină zi chiar de către persoanele însărcinate cu apărarea drepturilor și a republicii noastre.

În ciuda asigurărilor sale contrare, Donald Trump nu a avut niciodată intenția de a seca mlaștina. El este mlaștina.

Totuși, să nu vă înșelați: acest lucru nu a început cu Trump. Bazele acestui furt au fost puse cu mult înainte – prin administrații succesive, atât republicane, cât și democrate – care au extins puterea executivă, au golit Constituția și au normalizat domnia forței asupra statului de drept.

Ceea ce a făcut Trump este să îndepărteze masca, să transforme instrumentele tiraniei în arme și să accelereze dezmembrarea republicii în văzul tuturor.

Iată doar câteva dintre numeroasele moduri în care administrația Trump – nu diferită de predecesorii săi ca motivație, dar mult mai obraznică în execuție – fură dreptul prin naștere al poporului american și cimentează transformarea republicii într-un guvern al lupilor.

Poliția, odinioară însărcinată cu serviciul cetățenilor, acționează acum ca o forță de ocupație.

Agenții ICE, stimulați de bonusuri masive de 50.000 de dolari și protejați de răspundere, se comportă mai mult ca mercenari decât ca forțele de ordine – operând mult în afara limitelor unui proces echitabil.

Protecțiile prevăzute de al Patrulea Amendament, sub agresiune constantă, au devenit opționale.

Reprezentanții aleși se îmbogățesc prin tranzacționarea de informații privilegiate, în timp ce crizele pe care le promovează devastează populația.

Instanțele federale sunt amenințate sau chiar ignorate atunci când încearcă să limiteze excesele de putere ale executivului. Judecătorii care își exprimă opiniile sunt etichetați drept dușmani ai statului.

Denunțătorii, jurnaliștii și cei care spun adevărul sunt urmăriți penal, supravegheați sau reduși la tăcere – tratați ca amenințări la adresa securității naționale. Jurnalismul, odinioară protejat ca un control al puterii, este sub asediu.

Statisticienii, experții în sănătate publică și cercetătorii guvernamentali sunt epurați sau reduși la tăcere atunci când datele lor nu susțin narațiunea administrației. Trăim în umbra Ministerului Adevărului al lui George Orwell, unde faptele sunt negociabile, istoria poate fi rescrisă, iar realitatea este ceea ce spune Statul Profund că este.

Ajutorul în caz de dezastru, politica externă și autoritatea executivă au fost folosite ca arme pentru a pedepsi disidența.

Departamentul de Justiție a devenit un instrument de impunere a loialității – vizând dizidenții în timp ce îi protejează pe amici.

Între timp, dosarele Epstein rămân sigilate. În ciuda protestelor publice și a dovezilor convingătoare privind implicarea elitei în rețeaua de trafic sexual a lui Jeffrey Epstein, administrația Trump a refuzat să publice lista completă a clienților sau înregistrările anchetei. Procedând astfel, continuă modelul bipartizan de a-i proteja pe cei puternici de control, în timp ce americanii de rând se confruntă cu supraveghere, suspiciuni și pedepse în continuă creștere.

Terenurile publice sunt vândute la licitație către aliați corporativi fără supraveghere sau responsabilitate.

Cetățenia nu mai este un drept din naștere, ci un privilegiu acordat sau revocat prin decret politic.

Platformele digitale, sub presiunea agențiilor federale, cenzurează acum opiniile considerate „incomode” pentru stat.

Educația este remodelată pentru a descuraja gândirea critică și a impune conformismul ideologic.

Serviciile guvernamentale, odinioară create pentru a servi binele public, sunt acum arme politice – folosite pentru a răsplăti loialitatea, a pedepsi disidența și a controla masele prin ajutor selectiv și impunere ideologică.

Ordinele executive au devenit instrumente de guvernare prin decret, ocolind Congresul și eliminând sistemul de control și echilibru.

Haosul economic este transformat strategic în armă. Prin crizele industriale, reținerea ajutorului și destabilizarea bugetelor, Statul Profund a găsit o nouă modalitate de a consolida puterea, de a transfera bogăția în sus și de a condiționa conformitatea.

Corupția nu se pedepsește. Se răsplătește – atâta timp cât servește elitei aflate la putere.

Și în timp ce toate acestea se întâmplă, administrația Trump face tot ce poate pentru a menține cetățenii distrași, divizați și demobilizați – răspândind indignare, crize industriale, alimentând războaie culturale și amenințând cu războaie globale.

Alegerea următorului dictator: Adevăruri urâte pe care nu le veți auzi de la Trump sau Biden

Bucată cu bucată, libertatea este închisă. Iar ceea ce apare în locul ei este o închisoare vastă, din care nu se poate scăpa – împrejmuită nu de gratii, ci de birocrație, înșelăciune și forță brută.

Când „noi, poporul”, nu vom mai avea un cuvânt de spus în modul în care suntem guvernați – când nu vom mai avea nicio modalitate de a ne proteja împotriva abuzului de încredere și a încălcării drepturilor noastre – când nu vom mai avea nicio modalitate de a contracara eforturile guvernului de a ne reduce la tăcere vocile, de a ne manipula alegerile și de a ne șterge drepturile – ceea ce rămâne nu va mai fi o republică constituțională.

Totuși, guvernul – prezent și trecut – fură mai mult decât putere. Fură capacitatea oamenilor de a fi guvern.

Nu este vorba doar despre pierderea libertății. Este vorba despre dezmembrarea sistematică a autoguvernării – a rolului poporului ca ultim control asupra puterii.

Acesta este furtul unei națiuni în timp real de către cei însărcinați cu cele mai înalte funcții ale puterii, care își folosesc puterea pentru a ne deposeda „pe noi, poporul”, de suveranitatea și drepturile noastre.

Fondatorii ne-au avertizat împotriva regilor. Ceea ce ne confruntăm acum este mult mai insidios: o ramură executivă care se preface că promite libertatea, în timp ce blochează națiunea.

Nu așa sunt guvernați oamenii liberi.

Așa sunt guvernați oamenii liberi.

Dacă poporului nu i se mai permite să controleze puterea, să o critice, să o reformeze, să o influențeze sau chiar să o vadă – atunci nu mai avem un guvern al poporului, prin popor sau pentru popor.

După cum subliniez în cartea mea „Battlefield America: The War on the American People” și în omologul său fictiv „The Erik Blair Diaries” , avem un guvern împotriva poporului.

Răspunsul, așa cum au înțeles Fondatorii, este că există putere în numărul nostru, dacă am fi uniți împotriva tiraniei.

John W. Whitehead, avocat constituționalist și autor, este fondatorul și președintele Institutului Rutherford . Cele mai recente cărți ale sale sunt bestsellerul Battlefield America: The War on the American People , premiatul A Government of Wolves: The Emerging American Police State și un roman de debut cu tematică distopică, The Erik Blair Diaries . Whitehead poate fi contactat la staff@rutherford.org .

Nisha Whitehead este directoarea executivă a Institutului Rutherford. Informații despre Institutul Rutherford sunt disponibile la www.rutherford.org .

Aceștia contribuie în mod regulat la Global Research. Vizitați site-ul lor web la Institutul Rutherford .

https://www.globalresearch.ca/deep-state-swamp-stealing-people-power/5897029

////////////////////////////////////////////

Raport năucitor al Curții de Conturi: ANAF protejează un grup de interese care acumulează găuri la buget de peste 100 de milioane de euro

| News Online

Cristi Ciuperca

PROTECȚIE DE ÎMBOGĂȚIRE. ”Metoda” Murfatlar: Cum este prejudiciat statul

GĂURI BUGETARE. Cercul vicios din spatele țigărilor Snagov și Carpați

PERCHEZIȚII DIICOT într-un dosar cu prejudiciu uriaș din escrocherii cu investiții fantomă în piețe financiare. Cine sunt cei vizați

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prin Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) a făcut tot posibilul să evite un control serios la un grup de firme care ”evită sistematic plata obligațiilor fiscale” către bugetul de stat, firme care fac parte dintr-un grup de interese care a acumulat găuri la bugetul de stat de peste 100 milioane de euro.

Concluzia aparține reprezentanților Curții de Conturi și se regăsește într-un raport obținut de newsonline.ro și care a fost finalizat în septembrie 2023. Raportul Curții de Conturi vizează modul în care DGAMC a respectat solicitările Curții de Conturi venite încă din 2021 de a efectua verificări cu privire la grupul de interese care prejudiciază bugetul de stat.

Curtea a făcut verificări cu privire la situația societății Rotact Bev SRL, societate care se află în gestiunea Direcției de Mari Contribuabili și despre care Newsonline.ro a mai scris recent că face parte dintr-un grup de firme care acționează în industria alcoolului și care sunt controlate prin diverși interpuși de omul de afaceri ieșean Vasile Ciaușu și partenerul său Cătălin Bucura, personaj urmărit penal de DNA din 2016. Din verificările newsonline.ro, la finalul anului 2022 doar Rotact Bev avea datorii la stat de aproape 49 de milioane de euro.

”Indicii de evaziune fiscală cu implicații majore asupra bugetului”

Mai mult, Curtea de Conturi, în cazul grupului de interese menționat vorbește despre existența unor ”indicii rezonabile de participare într-un posibil circuit de evaziune, cu implicații majore asupra economiei bugetare”.

”Din analiza partenerilor de afaceri ai contribuabilului ROTACT GRUP SRL se remarcă livrarea unor volume mari de produse sau servicii cu un număr restrâns de parteneri comerciali din România: Wine Solutions Brand SRL (…), Wine Solutions Network SRL (…) , Vivinco VNO SRL (…), Vinicola Rowine (Murfatlar) (…), Murfatlar Romania SA (…), Violeta Consult SRL (…), The Winedepot SRL (…), Ovidius Mercado SRL (…), Fepra International SA (…), GCC Glass SRL (…), Rotinad Global Logistics Srl (…), Walcris Concept SRL (…) și totodată participarea asociaților/administratorilor ROTACT BEV într-un număr mare de societăți comerciale (de ordinul zecilor) conform istoricului generat de Oficiul Registrului Comerțului, cu schimbarea frecventă a structurii acționariatului respectiv a conducerilor acestor societăți comerciale, existând indicii rezonabile de participare într-un posibil circuit de evaziune, cu implicații majore asupra economiei bugetare. Existența grupului de interese și funcționarea acestuia este probată prin contractele de vânzare-cumpărare prezentate ce dovedeau faptul că unul dintre clienții principali este VIVINCO VNO SRL, iar solidaritatea acestor firme este dovedită de plata obligațiilor fiscale în contul ROTACT GRUP SRL de către WINE SOLUTIONS BRAND SRL, CREDIT BURG SRL ce a fost efectuată ori de câte ori s-a ajuns în situația executării silite a scrisorii de garanție emise, deci se probează faptul că ROTACT BEV SRL își încasează clienții doar prin compensare sau cu sume mici prin transferuri bancare în situații limită de la clienții din grupul de firme ce acționează coordonat”, se arată în Raportul Curții de Conturi obținut de newsonline.ro

Extras din Raportul Curții de Conturi

Câteva din firmele menționate în documentul Curții de Conturi ca și parteneri ai Rotact Bev sunt controlate direct de principalul partener de afaceri al lui Vasile Ciaușu, Cătălin Bucura (foto jos). Este vorba de Wine Solutions Brand, Vivinco VNO și Wine Solutions Network.

Din informațiile Newsonline.ro cercul relațional descris de Curtea de Conturi se închide cu două societăți comerciale și anume SC Cristalex 94 și SCCentral Moreni. Aceste două societăți comerciale preiau marfa de la clienții Rotact menționați în raportul de de control, plătind în special cu bilete la ordin care sunt scontate la mai multe IFN dintre care unul este deținut de un apropiat al membrii grupului de interese descris în documentul de control al Curții. Newsonline.ro analizează în acest moment mai multe documente urmând să revenim cu un material care vizează legăturile acționarilor de la SC Cristalex 94 cu cercul de interese descris de curtea și cu oameni din instituțiile statului

Fiscul a evitat să facă inspecție fiscală la firmele grupului de interese

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este condusă de fostul ministru de Finanțe, Ionuț Mișa (foto principală, sursa wikipedia.ro). Curtea de Conturi spune negru pe alb în raportul obținut de newsonline.ro DGAMC nu și-a asumat responsabilitatea unei inspecții fiscale care i-a fost cerută la Rotact Bev și la firmele afiliate.

”Din succesiunea documentelor prezentate, echipa de control a Curții de Conturi apreciază faptul că deși a fost solicitată programarea și efectuarea inspecției fiscale, la contribuabilii ROTACT BEV SRL, THE WINEDEPOT SRL și FEPRA EPR SA, solicitare susținută atât de către Direcția Generală de Management al Riscului din cadrul ANAF, cât și de către Unitatea de management al riscului din cadrul DGAMC, la nivelul activității de inspecție fiscală din cadrul DGAMC s-a acordat prioritate efectuării inspecțiilor fiscale unui eșantion de 43 de contribuabili propus de echipa suport a autorităților din Austria din cadrul proiectului SRSS ”Implementarea unor noi abordări și instrumente pentru îmbunătățirea conformării fiscale a marilor contribuabili din România”. Urmare a acestui fapt DGAMC a solicitat Direcției Generale Coordonare Control Fiscal din cadrul ANAF delegarea competenței către altă structură de control fiscal, considerând această modalitate un mod de ducere la îndeplinire a măsurii dispuse de Curtea de Conturi. Echipa de control a Curții de Conturi nu este de acord cu această modalitate de pasare a responsabilității ducerii la îndeplinire a măsurii”, se arată în Raportul Curții de Conturi.

Curtea de Conturi spune că DGAMC, condusă de Ionuț Mișa, nu și-a făcut datoria

Concret, controlul inițial al Curții de Conturi a vizat ”aspecte privind modalitatea evitării sistematice a plății obligațiilor fiscale utilizate de către contribuabilul ROTACT BEV SRL în cadrul procedurii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, prin utilizarea scrisorilor de garanție emise de către instituțiile financiare nebancare”.

Cum se ocolește mereu plata datoriilor la stat. Schema fraudei

Una din situațiile analizate de Curtea de Conturi vizează Emiterea Deciziei de menținere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale a contribuabilului ROTACT BEV SRL fără verificarea tuturor condițiilor pentru emiterea acesteia.

Curtea de Conturi spune că organul fiscal nu a depus nicio diligență pentru a verifica garanțiile depuse de Rotact Bev.

”…prin cererea nr. 2453/19.01.2022 (Anexa nr.23), ROTACT BEV SRL solicită menținerea valabilității eșalonării la plata obligațiilor fiscale, reluându-și propria procedură de evitare sistematică a plății obligațiilor fiscale, profitând de trecerea într-un nou an fiscal pentru care cadrul legal îi permitea din nou depunerea a două cereri de menținere și două cereri de modificare a eșalonării la plata obligațiilor fiscale.Motivul invocat în această cerere este același ca în toate cererile depuse, respectiv ”datorită faptului că am întâmpinat greutăți în încasarea creanțelor de la clienți, am fost puși în situația excepțională de a solicita menținerea deciziei de eșalonare”. Chiar dacă era vorba despre o cerere de menținere a valabilității eșalonării la plată, când normele legale nu prevăd obligația organului fiscal de a verifica garanțiile prin acordul de principiu ce se emite numai în cazul Deciziei inițiale de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale și în cazul cererilor de modificare a unei decizii de eșalonare la plată anterioare, în cazul menținerii de regulă fiind vorba de același organ de administrare fiscală, în cazul de față, fiind vorba de o situație excepțională, decizia de eșalonare la plată fiind emisă de un alt organ fiscal, organul fiscal trebuia să depună minimele diligențe de a verifica și garanțiile ce susțin această eșalonare”, se arată în Raportul Curții de Conturi din septembrie 2023 obținut de newsonline.ro

Mai mult, Curtea de Conturi vorbește despre reaua intenție a Rotact Bev în a ocoli plata obligațiilor la bugetul de stat care rezultă cel puțin din două metode. Astfel, Rotact Bev a depus o scrisoare de garanție eliberată de un IFN după data 1 ianuarie 2021, contrar Codului de procedură fiscală modificat, cod care interzicea folosirea unor astfel de modalități.

Pe lângă acest lucru, reprezentanții Curții de Conturi au remarcat o schemă care sugerează o fraudă la scară mare: Rotact Bev urmărește să își achite furnizorii pentru a nu întrerupe lanțul aprovizionării cu mărfuri pe care le vinde apoi clienților din grupul de firme afiliate și care acționează împreună în această schemă de eșalonare la plată, clienți ce nu sunt încasați tocmai pentru a crea motivul cererii de eșalonare la plată

”În ceea ce privește garanțiile, în cuprinsul cererii depuse la data de 19.01.2022, contribuabilul ROTACT BEV specifică faptul că ”pentru garantarea obligațiilor fiscale, societatea are depusă la Administrația Finanțelor Publice sector 1 București o scrisoare de garanție bancară nr.202108287ONE emisă de FINANCE ONE IFN din data de 31.08.2021, în valoare totală de 38.703.860 lei” Afirmația din cererea de menținere a eșalonării la plată era o condiție suficientă pentru respingerea menținerii eșalonării la plată deoarece eșalonarea la plată a contribuabilului ROTACT BEV SRL menținută, respectiv Decizia nr.10258378/29.11.2018, era garantată inițial prin scrisoarea de garanție bancară emisă de către SUPORT REAL IFN care avea termen de valabilitate 15.03.2024 ce nu mai acoperea termenul ultimei rate din graficul de eșalonare, respectiv 16.09.2024 și nu mai asigura îndeplinirea condițiilor prevăzute de prevederile art. 193, alin.(17) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ”Perioada de valabilitate a scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție trebuie să fie cu cel puțin 3 luni mai mare decât scadența ultimei rate de eșalonare la plată”, iar scrisoarea invocată ca depusă la Administrația Finanțelor Publice sector 1 era o scrisoare inadmisibilă, fiind emisă după data de 01.01.2021, de către o instituție financiară nebancară contrar prevederilor art.211, lit. b din Codul de procedură fiscală, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 295/2020 din 18 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr.1266 din 21 decembrie 2020. În balanța contabilă a contribuabilului ROTACT BEV SRL încheiată la data de 30.11.2021 (Anexa nr. 24) se observă un sold neîncasat al clienților în valoare de 196.319.741 lei, iar al contului de furnizori neachitați de 13.353.979 lei (sold mult mai mic decât al clienților neîncasați), fapt ce dovedește că acest contribuabil urmărește să își achite furnizorii pentru a nu întrerupe lanțul aprovizionării cu mărfuri pe care le vinde apoi clienților din grupul de firme ce acționează împreună în această schemă de eșalonare la plată, clienți ce nu sunt încasați tocmai pentru a crea motivul cererii de eșalonare la plată”, spune Curtea de Conturi în raportul deținut de newsonline.ro

Raport năucitor al Curții de Conturi: ANAF protejează un grup de interese care acumulează găuri la buget de peste 100 de milioane de euro

/////////////////////////////////////////////

(STIATI CA…)Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, acoperă o afacere de mare corupţie a guvernului Năstase

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, acoperă o afacere de mare corupţie a guvernului Năstase, o afacere în care statul român a pierdut deja peste 18 milioane de euro.

Ministrul Monica Macovei a anunţat că lucrările la Palatul de Justiţie din Bucureşti sînt aproape finalizate, urmînd ca, de la 1 septembrie 2006, în această clădire să funcţioneze Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 5. Ilegalităţile comise în contractul pentru refacerea Palatului de Justiţie sînt deja de notorietate. Dar, în ciuda existenţei unui raport al Curţii de Conturi care demonstrează ilegalităţile şi a faptului că, în urmă cu un an, Monica Macovei se angaja ferm să facă plîngeri penale în legătură cu această afacere, ministrul Justiţiei nu a făcut pînă acum nimic împotriva persoanelor implicate în acest caz de corupţie. Dimpotrivă, milioane de euro din bani publici au continuat să finanţeze afacerea Palatul de Justiţie şi după alegerile din noiembrie 2004.

Afacerea Palatul de Justiţie este un caz simplu şi flagrant de mare corupţie. Pe scurt, guvernul Năstase a plătit 34 de milioane de euro pentru un contract de 15,7 milioane de euro.

Prin Hotărîrea de Guvern nr. 948 din 5 septembrie 2002, semnată de primul ministru Adrian Năstase şi contrasemnată de miniştrii Rodica Stănoiu şi Mihai Tănăsescu, s-a stabilit garantarea de către Guvernul României a unui credit de 34 milioane de euro pentru finanţarea lucrărilor de consolidare, reparaţii capitale şi restaurare la Palatul de Justiţie din Bucureşti. Valoarea garanţiilor guvernamentale era nejustificat de mare, costul lucrărilor fiind mult mai redus. Contractul pentru refacerea Palatului de Justiţie a fost atribuit printr-o licitaţie dubioasă Asociaţiei Contractante dintre Bouygues Batiment din Franţa şi Antrepriza de Construcţii Montaj Special SA Bucureşti care a cerut un preţ de execuţie de 15.676.961 euro. Contractul de refacere a Palatului de Justiţie, încheiat în data de 24 iunie 2003, a fost semnat de ministrul Justiţiei de la acea vreme, Rodica Stănoiu.

La începutul anului 2005, un raport al Curţii de Conturi referitor la contractul de refacere a Palatului de Justiţie a constatat nereguli grave în această afacere. Potrivit raportului, “controlul Curţii de Conturi constată că nu se justifică contractarea de împrumuturi externe de către Ministerul Justiţiei şi nici emiterea garanţiilor de stat de către Ministerul Finanţelor Publice la nivelul de 34 milioane de euro“. Mai mult, Curtea de Conturi constata că, la sfîrşitul anului 2004, valoarea contractului ajunsese deja la 28,7 milioane euro, în condiţiile în care licitaţia fusese cîştigată cu doar 15,7 milioane euro.

În urma publicării în presă a unor date din raportul Curţii de Conturi, ministrul Monica Macovei declara în 10 mai 2005: “Am luat legătura cu reprezentanţii Curţii de Conturi care au precizat că, în această săptămînă, vor prezenta şi raportul final privind contractul pentru renovarea Palatului de Justiţie şi vor lua o decizie cu privire la sesizarea penală. În situaţia în care Curtea de Conturi nu va face sesizarea, avem în calcul ca aceasta să fie făcută de Ministerul Justiţiei, avînd în vedere faptul că, cel puţin în raportul preliminar, sînt sesizate aspecte cu caracter penal“

În 26 iulie 2005, a apărut o nouă o declaraţie a Monicăi Macovei, referitoare la Afacerea Palatul de Justiţie. Potrivit ministrului Justiţiei, “ceea ce am făcut eu în legătură cu această achiziţie publică este că, la începutul anului, am cerut Curţii de Conturi o verificare a legalităţii contractelor, a actelor adiţionale. Există în acest moment un raport interimar al Curţii de Conturi, care listează diverse încălcări ale legii la momentul încheierii contractelor. În timpul controlului nu am oprit lucrările, dar continuăm să facem cercetări. Preşedintele Curţii de Conturi, domnul Şaguna, a afirmat public la întîlnirea Comitetului Anticorupţie că va întocmi o sesizare penală. Pînă acum, n-a făcut-o însă. Nu-i nimic, o s-o facă Ministerul Justiţiei, o s-o fac eu“.

A trecut mai mult de un an de la aceste declaraţii ale Monicăi Macovei. Raportul Curţii de Conturi pare să fi dispărut fără urmă, iar ministrul Justiţiei nu a mai făcut nici o sesizare penală în acest caz.

Ulterior, discursul ministrului legat de această afacere s-a schimbat radical. În 17 august 2006, aflată în vizită la Palatul de Justiţie, Monica Macovei se limita să amintească doar despre faptul că „în Raportul Curţii de Conturi s-a constatat că licitaţia nu a fost tocmai cum trebuia” şi că „se fac în continuare verificări.” Concluzia Monicăi Macovei era departe de promisiunile cu anchete penale făcute în mai şi iulie 2005: „Sper să se stabilească adevărul în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.”

Adevărul pe care speră să îl afle ministrul Macovei e simplu şi se cunoaşte încă din momentul semnării contractului în 2003: Guvernul Năstase a garantat un credit de 34 de milioane de euro pentru contractul de refacere a Palatului de Justiţie, în condiţiile în care licitaţia pentru realizarea lucrărilor a fost cîştigată de Asociaţia Contractantă dintre Bouygues Batiment din Franţa şi Antrepriza de Construcţii Montaj Special SA Bucureşti care a cerut un preţ de execuţie de doar 15.676.961 euro. Acesta a fost şi preţul trecut în contractul dintre Ministerul Justiţiei şi cîştigătorii licitaţiei. De la cele 15,7 milioane euro cît se stabilise prin contract, costul lucrărilor a ajuns, în august 2006, la 34 de milioane de euro, adică exact suma garantată de guvernul Năstase.

Prin contract, constructorul se angajase să termine lucrările de refacere a Palatului de Justiţie în iulie 2005. Cu toate acestea, la 31 august 2006, lucrările nu sînt încă finalizate. Constructorul nu a fost penalizat în nici un fel pentru întîrzierea lucrărilor. Dimpotrivă, a primit, din bani publici, cu 18,3 milioane de euro mai mult decît se stabilise în contract. Costurile finale ale lucrărilor de refacere a Palatului de Justiţie vor depăşi însă chiar şi cele 34 milioane de euro oferite de guvernul Năstase, continuarea lucrărilor făcînd necesare noi deconturi de la bugetul de stat.

Grupul de Investigaţii Politice solicită ministrului Justiţiei să dea publicităţii concluziile raportului Curţii de Conturi referitor la contractul pentru refacerea Palatului de Justiţie. Cerem Ministerului de Justiţie să facă publică situaţia decontărilor făcute pentru lucrările de refacere a Palatului de Justiţie. Solicităm, de asemenea, ministrului Macovei să explice motivele pentru care Ministerul Justiţiei nu luat nici o măsură împotriva demnitarilor PSD implicaţi în această afacere.

Mugur Ciuvică, preşedintele GIP

https://grupul.ro/ministrul-justitiei-monica-macovei-acopera-o-afacere-de-mare-coruptie-a-guvernului-nastase/#more-740

///////////////////////////////////////////

(Avocatul Diavolului se…)Șoșoacă, reacție după moartea lui Iliescu: ‘Să-i fie țărâna ușoară, cât zece pietre de moară’

https://www.stiripesurse.ro/osoaca-reactie-infioratoare-dupa-moartea-lui-iliescu-sa-i-fie-tarana-usoara-cat-zece-pietre-de-moara_3783144.html?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

Autor: Nicoleta Nicolau

Diana Iovanovici Șoșoacă, europarlamentar și liderul partidului S.O.S. România, a lansat cel mai virulent atac public după moartea fostului președinte Ion Iliescu. Într-un mesaj exploziv, publicat în spațiul online, aceasta îl acuză pe Iliescu de distrugerea României, trădare națională, complicitate cu serviciile secrete străine și crime împotriva poporului român.

Mesajul integral al senatoarei este un rechizitoriu politic incendiar care va reaprinde polemica privind moștenirea regimului Iliescu și rolul său în istoria post-decembristă. Redăm în continuare, întocmai, mesajul liderei SOS România:

„Să-i fie țărâna ușoară, cât zece pietre de moară

Ion Ilici Iliescu este artizanul dezastrului României. El a dispus uciderea soților Ceaușescu în sfânta zi de Crăciun. A fost trădătorul principal al regimului Ceaușescu, care a industrializat țara și a sporit potențialul agrar. Nenorocitul de Iliescu, în loc să îl anunțe pe Ceausescu de faptul că este trădat și că în magazine se pune mâncare numai atunci când era în vizită undeva, îl mințea că poporul o duce bine. A pactizat cu americanii și cu sovieticii și a dat cea mai cumplită lovitură de stat împotriva României, ordonând bătaia, torturarea și uciderea românilor ridicați împotriva lui. Este cel care a preluat conducerea României în 1990 și a deținut ilegal o funcție de președinte într-o perioadă în care nu exista Constituție și legea era suspendată în cadrul loviturii de stat. Este cel care, în 1990 și în 1991, a chemat minerii la București, conduși de infamul Miron Cozma, bătând efectiv, omorând adevărații intelectuali ai țării, care au început să emigreze în masă.

Împreună cu iudeo-bolșevicii Petre Roman Neulander și Adrian Năstase, Ion Ilici Iliescu a distrus toate fabricile și uzinele, a desființat tot ceea ce înseamnă industria României, iar ulterior a dispus vânzarea pământului către străini.Nu-i datorăm khazarului nenorocit Ion Ilici Iliescu decât dezintegrarea statului român, distrugerea intelectualității românești, dezindustrializarea țării, distrugerea agriculturii, distrugerea învățământului românesc, rebolșevizarea și khazarizarea României. El este cel care a declanșat fenomenul de emigrare a românilor și exodul profesioniștilor, a intelectualității și a tinerimii. Din cauza politicilor sale și a noului bolșevism pe care îl impunea în țară, cei mai buni profesioniști au fost alungați din România. Din cauza lui avem jumătate de Românie, peste zece milioane de români, în afara granițelor țării.Lui Ion Ilici Iliescu nu îi datorăm decât dezastrul. Merită să fie pus în piața publică pentru ca fiecare român să-i scuipe coșciugul. Acest om este un neom și mă rog lui Dumnezeu să îl ducă direct în focul Gheenei, unde să ardă în eternitate și să plătească pentru toate nenorocirile pe care le-a făcut.

Ion Ilici Iliescu este tătucul FSN-ului, PDSR-ului, PSD-ului…el este tătucul acestei mafii politice care a dezintegrat statul român și al securiștilor care s-au activat toți în aceste zile să-i spele imaginea și să-l elogieze de-ți vine să vomezi privindu-i. Moartea unui neom, a unui diavol, a unei satane care a distrus România nu ar trebui elogiată de nicio televiziune. Toate boarfele securistoide, toate televiziunile iudeo-bolșevice, comuniste și khazare plâng după el și îi ridică osanale. Acum se vede cel mai bine cine sunt dușmanii poporului român.

Eu sunt interzisă și toți cei care vorbim împotriva lui suntem interziși și cenzurați, ceea ce înseamnă că întregul sistem românesc mafiot, cu rădăcinile acestea adânci, este, de fapt, regimul iliescian. El este cel care a format această securitate cu serviciile secrete vândute străinilor, iar din păcate moartea lui nu înseamnă și moartea sistemului.

Ion Ilici Iliescu este cel care a refuzat în 1991 unirea cu Republica Moldova, singurul moment în care cele două țări puteau să se reunească în același trup. Este cel care în 1991 i-a refuzat intrarea regelui Mihai. De două ori i-a refuzat intrarea în țară. Ulterior, Regele Mihai a venit în Parlamentul României și Iliescu a vrut să-i întindă mâna, iar Regele Mihai i-a întors spatele.

Să ne amintim că Adrian Năstase este produsul lui Iliescu. Să ne amintim că Mugur Isărescu este produsul lui Iliescu. Coldea este produsul lui Iliescu. Să ne amintim că Iliescu a fost tătucul pensiilor speciale. A fost și inițiatorul comisiei antiromânești Elie Wiesel, care a elaborat un raport pe baza căruia România este acuzată pe nedrept de holocaust. Această comisie a devenit ulterior institutul terorist Elie Wiesel, plătit din bani publici să hărțuiască români pentru patriotismul lor și pentru curajul de a mărturisi adevărul.Toate aceste nenorociri sunt produsele lui Iliescu. Întregul popor român trebuie să se ducă să arunce cu spini pe el, să-i scuipe coșciugul și să joace pe mormântul lui. Acest om nu trebuie să aibă onoruri naționale, ci trebuie să aibă oroarea națională! Arză-l-ar focul Gheenei!

Diana Iovanovici Șoșoacă

Președinte S.O.S. România

Av. Europarlamentar’

https://www.stiripesurse.ro/osoaca-reactie-infioratoare-dupa-moartea-lui-iliescu-sa-i-fie-tarana-usoara-cat-zece-pietre-de-moara_3783144.html?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

///////////////////////////////////////////

Cum a intrat România în capcana datoriilor către străini: Împrumuturi risipite pe afaceri falimentare, proiecte gigantice și lipsă totală de strategie

Autor: Diana Pană

România a trăit pe datorie încă de la începuturile sale moderne, contractând credite externe masive în ultimii 150 de ani și atingând un vârf în anul 2013. De multe ori, banii au fost folosiți pentru investiții păguboase sau pentru acoperirea unor probleme interne.Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, statul român a apelat la împrumuturi interne și externe, uneori ajungând chiar în incapacitate de plată. Vârfuri istorice ale datoriilor au fost înregistrate atât în perioada comunistă, cât și după 2000, pe fondul incapacității autorităților de a găsi soluții pentru creșterea veniturilor prin exporturi eficiente, scrie adevărul.ro.

Primul împrumut extern: modernizare cu bani împrumutați

Primul împrumut extern al României a fost contractat la 10 august 1864, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, în valoare de 916.000 lire sterline, de la banca londoneză „Stern Brothers” și Banca Imperială Otomană. Dobânda era de 7%, iar rambursarea urma să se facă în 22 de ani. Conform economistului Victor Axenciuc, până în 1868 datoria externă ajunsese deja la 16 milioane de dolari………………………………………………….

Det.aici

https://www.stiripesurse.ro/cum-a-intrat-romania-in-capcana-datoriilor-catre-straini-imprumuturi-risipite-pe-afaceri-falimentare-proiecte-gigantice-si-lipsa-totala-de-strategie_3784924.html?utm_medium=cross_exit&utm_source=adevarul.ro&utm_campaign=article

////////////////////////////////////////////

Cum s-a instaurat comunismul în România. Misterele ascensiunii unui partid insignifiant, controlat de bolşevici

Cosmin Pătraşcu Zamfirache

România a devenit o ţară comunistă la sfârşitul anilor ’40, aproape imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru mulţi a fost o adevărată surpriză ascensiunea la putere a unui partid insignifiant în România. În culisele puterii însă, jocurile au fost făcute iar destinul ţării decis la masa tratativelor.Regimul comunist a reprezentat poate cea mai neagră filă din istoria recentă a României. Cel puţin începuturile acestei dictaturi a forţei şi a partidului unic au răvăşit întreaga ţară, cu deportări, prigoană şi experimente concentraţionale şi ”educaţionale” de un sadim aproape unic. Instaurarea acestui regim, teoretic şi inoculat de maşina de propagandă, s-a produs prin liberul consimţământ al majorităţii populaţiei în urma alegerilor din 1946.

Practic aşa cum propăvăduiau apostolii comunismului în România, populaţia şi-a ales soarta după cel de-al doilea război mondial, scârbită de regimul burgezo-moşieresc din anii interbelici.

În realitate însă, România a fost sacrificată şi dată pe mâna sovieticilor de marile puteri ale timpului. Schimbarea de regim, de facto, s-a produs fără ca populaţia măcar să înţeleagă ce i se întâmplă şi la ce să se aştepte. Comunizarea şi sovietizarea României s-a desfăşurat în câteva etape, printr-un proces coordonat de Uniunea Sovietică şi cu consimţământul Occidentului, fără vreun merit din partea Partidului Comunist Român, o formaţiune politică insignifiantă până după al doilea război mondial.

România transformată în monedă de schimb

Statul Român, condus de mareşalul Antonescu şi oamenii săi, se implicase ca aliat al Germaniei, în războiul contra Uniunii Sovietice. Un război pe care nemţii în 1944 îl pierdeau. Românii trimişi pe front, iniţial victorioşi, au ajuns carne de tun. Mai mult decât atât trupele sovietice în plină contraofensivă ocupau teritoriile româneşti. În aceste condiţii mareşalul Antonescu se gândea deja la un armistiţiu cu URSS. ”Dat fiind că situaţia militară se deteriora continuu, Antonescu a permis începerea unor tatonări în vederea încheierii păcii prin vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu sau prin Iuliu Maniu.”scria Dennis Deletant în ”România sub regimul comunist”.

Toate aceste încercări de a scoate România din război întreagă, în condiţii onorabile şi mai ales fără o inerentă sovietizare, au eşuat. Şi asta, spun istoricii dar şi documentele, fiindcă deja cărţile erau făcute iar destinul României scris de către Marile Puteri. Mai precis Winston Churchill primul ministru al Marii Britanii negociase deja din 1944 soarta ţărilor balcanice inclusiv a României. România era condamnată. Moneda de schimb a fost Grecia. Ruşii primeau România, iar englezii Grecia în sfera lor de influenţă. Mai mult decât atât americanii au fost rapid convinşi să recunoască aceast târg. ” Este vorba de decizia lui Churchill de a oferi zona de influenţă lui Stalin în Bulgaria şi România în schimbul unei zone de influenţă în Grecia, pentru asigurarea drumului Imperiului Britanic în Mediterana. Astfel, în timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo şi la Stockholm să obţină un armistiţiu care să salveze independenţa şi suveranitatea ţării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt şi obţinea vânzarea României”, scria avocatul Nicolae Baciu în ”Agonia României”. Grăitoare în acest sens sunt şi documentele vremii. În ultima vreme au fost semne de posibile divergenţe de politică între noi şi ruşi referitoare la ţările din Balcani, în special Grecia. De aceea noi am sugerat ambasadorului sovietic de la Londra ca guvernul sovietic să ia conducerea afacerilor în România, iar noi în Grecia”, îi scria Churchill preşedintelui american, pe 31 mai 1944.

Americanii refuză iniţial, dar după aceea acceptă cu condiţia ca influenţa sovietică să fie una ” de încercare”. Tocmai de aceea atât Roosvelt cât şi Churchill au cerut României capitularea necondiţionată şi în niciun caz un armistiţiu separat cu URSS. ”Toate aceste sondaje(n.r. ale lui Antonescu şi Maniu) au eşuat din cauza insistenţelor anglo-americane în vederea capitulării necondiţionate, anunţată de Roosvelt şi acceptată de Churchill la Conferinţa de la Casablanca, în ianuarie 1943”, scria Deletant în aceeaşi lucrare.

Lovitura de stat care a netezit terenul comuniştilor

În acest context, în condiţiile unei capitulări necondiţionate şi a unei presiune fantastice din partea Armatei Roşii, disperarea a pus stăpânire pe factorii de decizie din România. Mareşalul Antonescu prin dorinţa sa de a nu accepta în orice condiţii capitularea şi semnarea armistiţiului, chiar dacă situaţia era disperată şi-a semnat condamnarea. În orice caz aşa cum arată istoricii dar şi contextul, orice încercare era inutilă, soarta României era pecetluită la nivel înalt. Toate duceau la un singur deznodământ, iar la 23 august 1944, s-a făcut primul pas pentru sovietizarea şi transformarea României în ţară comunistă.

”Refuzul lui Antonescu de a accepta ceea ce după părerea sa, erau termeni nesatisfăcători din patea Aliaţilor, asociat cu reţinerea sa în calitate de ofiţer de a abandona aliatul german, care era în defensivă, l-au determinat pe Rege, de comun acord cu liderii opoziţiei, să pună la cale răsturnarea acestuia. Tânărul rege a fost cel care a luat iniţiativa arestării lui Antonescu în după amiaza zilei de 23 august 1944, scoţând astfel România din Axă(n.r. din alianţa cu Germania Nazistă şi partenerii săi militari)”, scria Dennis Deletant în ”România sub regimul comunist”. Actul de la 23 august 1944 a însemant dezastrul pentru România, arată istoricii. Mai mult decât atât principalii actori ai loviturii de stat vor fi înlăturaţi la scurt timp. În acest moment,la 23 august 1944, comunismului i-au fost deschise porţile în România.

”A fost una dintre multiplele tragedii din istoria românilor faptul că principalii arhitecţi ai loviturii de stat de la 23 august 1944,regele Mihai şi liderii democraţi au răsturnat o dictatură militară doar pentru fi practic răsturnaţi ei înşişi, în descurs de şase luni de un alt regim totalitar incipient. În zona sovietică a Germaniei şi a Poloniei, unde pustiirile războiului înlăturaseră toate structurile politice, lui Stalin i-a fost simplu să-şi aducă la putere partidele politice comunist clientelare, dar în România impunerea unui nou regim necesita înlăturarea structurilor care mai supravieţuiau. Lovitura regelui Mihai a preîntâmpinat orice mişcare sovietică de a pune mâna pe putere şi atunci când,opt zile mai târziu, trupele sovietice au intrat în Bucureşti, au găsit un Guvern român fără vreo reprezentare semnificativă comunistă, dispusă să negocieze şi să ţină alegeri. Lovitura de stat a avut un impact crucial asupra cursului proiectat de Stalin pentru Partidul Comunist Român.”, scria Deletant.

PCR şi drumul către comunism

Prin acţiunea de la 23 august 1944, Partidul Comunist Român, un paria al vieţii politice a fost acceptat. De altfel aceast formaţiune politicăn perioada interbelică dar şi până în 1944 nu reprezenta mai nimic. Istoricii arată că nu ar fi avut niciodată şansa de a se impune. Era privit cu suspicine de electorat. Cu toate acestea era agentura sovieticilor în România. În 1921 a luat naştere PCR şi a fost întreţinut cu fonduri de sovietici, ca agenţi inflitraţi. ” Comuniştii români, atâţia câţi erau, îşi dădeau seama că singura lor posibilitate de a cuceri puterea era cu ajutorul pe care li-l puteau oferi bolşevicii ruşi, ajutor în schimbul căruia ei erau gata să se subordoneze complet acestora, în dauna celor mai importante interese naţionale. Aceasta i-a plasat, de la început, pe poziţii subversive, antistatale şi antinaţionale, antiromâneşti în ansamblul lor(…)”Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului, acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice, comuniştii români au trebuit plătiţi până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.”, scria specialisul Eugen Denize în „Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej” apărut în revista ”Memoria”. Totodată erau priviţi de majoritatea populaţiei ca nişte venetici, ce susţineau o politică anti-naţionalistă, majoritatea fiind de diverse naţionalităţi, iar cei mai puţini români get-beget. ” Românii reprezentau în anii ’30 doar o minoritate de 23%, în timp ce maghiarii erau în proporţie de 26%, evreii de 18%, ruşii şi ucrainenii de 10%, la fel ca şi bulgarii, tot 10%”, arăta acelaşi Denize. Cu sprijinul sovieticilor aceştia însă au reuşit să se impună şi să facă jocul URSS.

Citește și: FOTO Amintirile triste din „Epoca de Aur“. Relicvele comunismului au rămas la loc de cinste în oraşele din Valea Jiului

Au apărut în 1944 după 23 august, ”stelele comunismului” din România, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Anna Pauker la care se adăugau toţi cei care au sesizat oportunitatea puterii. Având în vedere că după 23 august 1944, a fost instituit un Guvern provizoriu condus de generalul Sănătescu şi format în majoritate de militari de carieră, sovieticii au pus la treabă PCR, pentru modelarea şi aservirea României în termenii comunismului. ”Acapararea României a rezultat din interacţiunea acestor două elemente: în timp ce luptele continuau Armata Roşie, ca orice armată, avea nevoie de linişte în spatele frontului, dar în România singura ordine acceptabilă ruşilor era cea garantată de Partidul Comunist Român. Rolul partidului era acela de a preîntâmpina ca regimul instaurat după lovitura de stat să stabilească ordine în alţi termeni.

Această cerinţă implica în primul rând, neutralizarea mijlocelor de menţinere a ordinii sociale, adică armata,sistemul judiciar şi poliţia, şi restructurarea lor după model sovietic. În al doilea rând, crearea sprijinului de masă de care PCR era complet lipsit.”, preciza Deletant. Comuniştii s-au pus pe treabă. Sprijiniţi de agenţii sovietici dar şi de Armata Roşie, aceştia s-au inflitrat în toate instituţiile şi domeniile. Au început prin teroare să se impună şi mai ales să înlăture din armată toate persoanele care s-ar fi opus lor. Au început virulent să compromită partidele istorice şi mai ales au pus botniţă presei româneşt, aservind-o intereseor sovietice. După acordul de procentaj, URSS primea mână liberă în România, iar în primăvara lui 1945 a fost impus de către sovietici Guvernul dr Petru Groza, servil ruşilor şi consituit eminamente din simpatizanţi ai comunismului. Au începu şi mai abitir inflitrările şi epurările, mai ales că se pregăteau alegerile din 1946.

S-a constituit Blocul Partidelor Democrate format din partide aservite comuniştilor dar şi din câteva partide istorice de formă. Teroarea a continuat şi în ciuda plângerilor regelui la Marile Puteri nimic nu s-a schimbat, comuniştii sprijiniţi de Armata Roşie făceau legea. ” Alături de teroare şi propagandă, noii conducători ai României s-au folosit de organizaţiile de masă (Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotică – transformată în februarie 1946 în Partidul Naţional Popular –, Apărarea Patriotică, Uniunea Femeilor Democrate din România etc.), sindicate, diverse asociaţii profesionale (Uniunea Preoţilor Democraţi, Asociaţi Avocaţilor Democraţi etc.) pentru a penetra toate sectoarele vieţii, de la politic, la social, economic şi cultural(….)Legislaţia adoptată de guvernul Petru Groza avea la bază, pe de o parte necesitatea comuniştilor de a-şi întări poziţiile, cât şi împingerea către periferia vieţii politice a tuturor celor care se opuneau ascensiunii lor. Astfel, pe 27 martie încep epurările din armată, iar două zile mai târziu este dat publicităţii decretul-lege pentru „purificarea administraţiei publice”.

Reprezentanţii partidelor istorice sunt înlocuiţi din funcţii cu simpatizanţi ai guvernului(…)Pedepsirea celor consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării a reprezentat un alt punct nodal al politicii promovate de guvernul Groza. De fapt, prin ambiguitatea legii din 21 aprilie 1945 nu se făcea altceva decât să se dea mână liberă comuniştilor în a-şi elimina oponenţii”, scria specialistul Mihaela-Cristina Verzea în ” Instaurarea regimului comunist (1944 – 1947)” pe comunismulinromania.ro.

”Voinţa poporului proletar” şi cea mai mare fraudă electorală din România

Au urmat celebrele alegeri din 1946. Blocul Partidelor Democratice au făcut campanie electorală în stilu propriu, prin teroare şi fals. Au fost şi acţiuni populiste prin care ţăranii au fost împroprietăriţi. Liderii partidelor din opoziţie era atacaţi virulent şi împroşcaţi cu noroi, iar presa era doar cea aservită. Era o luptă inegală. Au fost arestări, condamnări ilegale şi chiar asasinate. Regele Mihai a protestat şi adresat numerose memorii Marilor Puteri. Cu toate protestele americane în special către URSS privind situaţia alegerilor din România, voinţa sovieticior s-a impus. Petru Groza şi comuniştii au făcut ce-au vrut. I-au ameninţat pe ţărani să nu meargă la vot sau să voteze cu comuniştii sau au continuat compromiterea partidelor politice din opoziţie şi epurările grosolane.

Rezultatele alegerilor au fost cele bănuite şi aşteptate de sovietice. Blocul Partidelor Democratice au câştigat zdrobitor cu 84% în timp ce PNŢ a obţinut doar 800.000 de voturi iar PNL 300.000 de voturi. În acest context comnuniştii au pus mâna pe putere. A fost însă, spun istoricii cea mai mare fraudă electorală din istoria României, marcată de arestări înaintea sau în ziua alegerilor. Oameni închişi în ziua votului fără să ştie de ce sau lideri arestaţi în acelaşi moment. Numărătoarea au făcut-o bineînţeles oamenii controlaţi de sovietici, falsificând numărul voturilor. Această grosolană falsificare a stârnit revoltă în Occident. ”După opinia diplomaţilor şi a corespondenţilor de presă occidentali, rezultatele au fost falsificate.

În consecinţă Dean Achenson, Secretarul de Stat american în exerciţiu,a declarat că Guvernul său nu le recunoaşte. În Camera Comunelor, Hector Mc Neal, Subsecretarul pentru Afaceri Externe, a spus că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte”, scria Deletant. Concluzia generală a fost că rezultatele au fost complet contrafăcute. De fapt PNŢ câştigase alegerile zdrobitor în faţa comuniştilor. Cu toate acestea nimic nu s-a schimbat iar Parlamentul unicameral era dominat de elemente supuse comuniştilor, cu doar 33 de reprezentanţi ai opoziţiei. Comuniştii au scăpat de ei, cu ajutorul sovieticilor, destul de repede şi fără prea multe explicaţii. Liberalii şi ţărăniştii au fost declaraţi fascişti şi criminali de război şi a început adevărata epurare.

”La 20 martie au fost arestaţi 315 membri ai partidelor de opoziţie, iar în noaptea de 4 mai au fost arestaţi alţi 600. Nu exista nicio bază legală pentru aceste arestări„, adăuga Deletant în lucrarea menţionată. Mai mult decât atât, în urma epurărilor politice, au fost înlăturaţi definitiv liderii opoziţiei. La 14 iulie 1947, liderii ţărănişti au primit oportunitatea de a fugi în străinătate. Au acceptat-o în acele condiţii. Pe aerodromul de la Tămădău au fost prinşi în baza unei înscenări de autorităţile comuniste şi acuzaţi de ”încercarea de fugă într-o ţară străină”. Au sfârşit toţi, inclusiv Iuliu Maniu în temniţele comuniste. Mai rămânea o singură povară pentru comunişti, şi anume regele Mihai. Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai şi regina mamă se întâlneau cu Petru Groza şi Gheorghe Ghiorghiu Dej. Aceştia din urmă i-au cerut imperativ,monarhului, să abdice şi să lase ţara în mâinile Partidului Comunist Român. Constrâns de împrejuări, la o vârstă încă fragedă, suveranul a abdicat şi urma să părăsească ţara, pe 4 ianurie 1948. În aceeai zi la orele 19.00, România, devenea oficial Republică Populară. S-au mai precis o ţară comunistă.

Vă recomandăm şi următoarele ştiri:

Expoziţia foto-documentară a unui viitor Muzeu al Crimelor Comunismului va fi vernisată, la Ateneul Român, pe 2 noiembrie

FOTO Amintirile triste din „Epoca de Aur“. Relicvele comunismului au rămas la loc de cinste în oraşele din Valea Jiului

https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/cum-s-a-instaurat-comunismul-in-romania-misterele-1743214.html

///////////////////////////////////////////

Cele mai mari trădări din istoria românilor – Partea a II-a

/////////////////////////////////////

8 cărți interzise în lume (din China până-n Iran)

de Marina Popa

Imaginează-ți că scriitorul tău preferat tocmai a publicat un nou roman, dar tu nu vei apuca să vezi ce e între paginile lui. Ești nevoit să-ți faci loc într-o societate al cărui regim politic decide el pentru tine ce ai dreptul să știi și ce nu. Cenzura cititului se practică dintotdeauna. Între anii 259-210 î.e.n, împăratul chinez Shih Huang Ti își dorea ca istoria să înceapă odată cu el, așa că a ars toate cărțile din regat, alături de 460 de cărturari care ar fi putut să-i strice planul. Obsesia controlului informației a traversat lumea și a vrăjit mulți conducători politici, dar și comunități religioase: din Imperiul Roman, la Biserica Catolică, până la regimul nazist al lui Hitler. Până și „Suferințele Tânărului Werther”, o nuvelă scrisă de unul dintre cei mai apreciați scriitori din perioada romantică, Johann Wolfgang von Goethe, și care expune probleme de sănătate mintală, a fost interzisă în Danemarca, Italia și Leipzig, pe motiv că încuraja sinuciderile în rândul tinerilor.

În ultimii ani, ascensiunea mai multor conservatori la putere a menținut practica cenzurii cărților în jurul lumii. În America lui Trump, anul trecut erau contestate sau cenzurate mai mult de 480 de volume, printre care seria pentru copii „Captain Underpants”, („Căpitanul izmene”) și romanul despre viața adolescenților și problemele lor de sănătate mintală, „Thirteen Reason Why” („Cele treisprezece motive”). Lângă noi, Biserica Catolică din Polonia a ars cărțile din seria „Harry Potter” suspectându-le că promovează vrăjitoria, pe când Erdogan a distrus mai mult de 300 000 de volume, după tentativa de lovitură de stat din 2016. Zilele acestea ne amintim, ca în fiecare an din 1982 încoace, să ne bucurăm de carte și supraviețuirea ei în memoria noastră colectivă, datorită unor oameni care o fac accesibilă în librării, biblioteci, facultăți. Împreună cu prietenii de la Cărturești, am alcătuit o listă de cărți interzise (în trecut sau în prezent) sau aflate în pericol de a fi interzise în 2019.

Bastarda Istanbulului

Elif Shafak (traducere de Ada Tanasă)

Editura Polirom

2007

O găsiți aici

Elif Shafak este o scriitoare turcă ale cărei romane se află la mâna unui procuror care va decide dacă volumele sale respectă valorile și moravurile societății pe care și-o dorește Erdogan. În cărțile sale, Elif scrie despre abuzuri sexuale, crime de onoare și prejudecăți care aruncă la gunoi dorința individuală în fața voinței majorității. Volumul publicat prima oară în 2006 și devenit rapid un bestseller, Bastarda Istanbulului, începe cu povestea unei tinere care se răzgândește să facă avort, peste care se suprapun vocile și frământările mai multor generații de femei și bărbați din Turcia. Așa cum nota Geraldine Bedell în The Guardian, la ultimele pagini rămâi cu senzația că ai cunoscut un întreg arbore genealogic, sub coroana căruia stau la adăpost viziunile despre viață ale mamelor, mătușilor, copiilor și unchilor din familia turcă. Romanul este o oglindă pe care autoarea i-o pune în față societății în care a crescut, oglindă nu tocmai ușor de privit dacă te uiți la trecutul ei. Viețile intime ale personajelor sunt întrerupte de discuții politice pe teme sensibile, precum selecția subiectivă a istoriei din manuale și negarea genocidului armean, care a avut loc la începutul secolului trecut, când Imperiul Otoman a ucis aproape un milion și jumătate dintre cetățenii săi armeni.

Romanul a fost pus sub observația procurorilor imediat după apariție, acum mai bine de zece ani, pe motiv că insultă „caracterul turc”. Dar să expui problemele comunității tale e un exercițiu de onestitate pe care orice popor ar trebui să-l facă de dragul bunăstării membrilor săi. „Am descoperit, de-a lungul timpului, că emoțiile nu sunt nelimitate. Vine un moment în care obosești să-ți tot fie frică”, spune Elif Shafak, într-o conferință TED. „Cred că nu doar indivizii, ci și națiunile au propriile lor limite ale oboselii”. (Venera Dimulescu)

„Acum, că tata a murit, a declarat Mustafa, eu sunt capul familiei ăsteia. Nu mai spune! A râs Zeliha. Știi care e problema ta? Răsfățul, ești prea răsfățat, falus prețios! Ieși afară din camera mea! Ca prin vis, a zărit cu coada ochiului mâna lui ridicându-se în aer ca s-o plesnească peste față. (…) A reușit să scape de palma aia, însă asta n-a făcut decât să-l înfurie și mai tare. Cea de-a doua încercare i-a înroșit obrazul. (…) cu o mână îi apăsa pieptul și o țintuia de pat, în timp ce cu cealaltă îi ridica fusta. Primul lucru pe care l-a simțit a fost umilința și apoi și mai multă umilință. Sentimentul acela de rușine era atât de fierbinte, încât înăuntrul ei nu mai era loc pentru nici un altul. S-a simțit brusc paralizată, aproape înghețată într-un fel timid, un fel care dezvăluia educația ei, rușinea de a-i fi văzut chiloții dominându-le pe toate celelalte.”

Iranul meu

Shirin Ebadi și Azadeh Moaveni (traducere de Ioana Filat)

Editura Corint

2018

O găsiți aici

Shirin Ebadi e prima femeie judecător din Iran și unul dintre cei mai importanți apărători ai drepturilor omului din țara ei. E și prima femeie din lumea musulmană care a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 2003, pentru lupta ei pentru democrație și drepturile femeilor și copiilor. Cartea asta, o bijuterie de istorie, biografie și cunoaștere, a fost publicată prima dată în Statele Unite, după ce Shirin Ebadi a dat în judecată guvernul american, obligându-l să ridice interdicția de publicare în SUA a autorilor din țările aflate sub embargo american. Și nu poate fi citită în Iran, un stat teocratic, condus de Liderul Suprem Khamenei, care nu tolerează nici acum, după zeci de ani de crime extrajudiciare, opiniile critice la adresa regimului și care-și judecă cetățenii după coduri religioase din secolul VII.

Dincolo de toată greutatea simbolică a acestei cărți, ea îi aduce cititorului o mărturie sinceră și profund umană asupra celei mai agitate perioade din istoria recentă a Iranului, de la revoluția care l-a adus la putere pe ayatollahul Komeni și, odată cu el, întoarcerea în timp a unui stat aflat pe drumul modernizării, până la criza ostaticilor, războiul distrugător cu Irakul, dansul ipocrit al americanilor, abuzurile poliției împotriva femeilor (în Iran, viața unei femei valorează în fața legii cât jumătate din viața unui bărbat) și uciderea sistematică a opozanților regimului. Shirin Ebadi își povestește viața reconstituind toate momentele în care ea și colegii ei de generație au fost păcăliți de istorie, în care au crezut într-o revoluție și s-au trezit cu alta, ucigătoare și nedreaptă.

Cartea începe cu o scenă pumn-în-stomac, în care Ebadi studiază dosarul unor disidenți uciși de regim și-și găsește numele pe lista Brigăzilor morții. Amenințată, urmărită, umilită, refuză să plece din țară și reprezintă pro bono cazuri pierdute din start în ochii justiției iraniene, crime ale poliției sau crime împotriva copiilor și femeilor. Devine un model de luptă pentru femeile musulmane și continuă să-și crească cele două fiice și să navigheze cu o grație uluitoare prin apele tulburi ale unui regim dictatorial.

Și tot simt că n-am făcut dreptate acestei cărți. Pentru că e scrisă cu o senintătate aproape neplauzibilă, cu mult talent de povestitor care-și drege glasul la un ceai de iasomie, pentru că pune-n pagină un Iran așa cum nu l-am mai văzut sau citit nicăieri, viu, nuanțat, bogat, și pentru că face din lupta pentru drepturi și democrație un imperativ moral care-ar putea servi drept exemplu oricărui om din lumea asta. (Luiza Vasiliu)

„Secțiunea [din Codul Penal] care ia în discuție despăgubirile de sânge, diyeh, stipulează că dacă un bărbat suferă o rană care îi afectează testiculele, are dreptul să ceară despăgubiri de valoarea vieții unei femei. Iată ce am explicat în articol: dacă o femeie de carieră cu studii doctorale este ucisă de o mașină pe stradă, iar un bandit analfabet se rănește la un testicul într-o încăierare, viața ei face cât testiculul lui rănit.”

Altă țară

James Baldwin (traducere de Ștefan Iancu)

Editura Paralela 45

2017

O găsiți aici

Altă țară e un roman în trei părți al lui James Baldwin, expat afroamerican gay și activist pentru drepturi civile în anii ‘60. Atât călătoriile lui Baldwin în Paris și Istanbul, cât și relația lui de dragoste-ură cu Statele Unite, sunt prezente în roman, scris în decursul a 14 ani și publicat în 1962. Cartea relatează încercările unui grup de prieteni din Greenwich Village, New York, de a se adapta la o lume fără Rufus Scott, un jazzman de culoare care se sinucide după o relație violentă cu o femeie albă sudistă. Altă Țară pătrunde cu multă sensibilitate în subiecte tabu pentru America anilor ‘60: relații inter-rasiale, homosexualitate, abuz sexual, segregare, sănătate mintală. Politicul și personalul se îmbină într-o narațiune onestă, dură, care scoate la înaintare anxietățile unor artiști în criza vârstei de mijloc.

„El era negru, iar apa era neagră.

Se ridică în mâini pe balustradă, se ridică cât de mult putu și se aplecă cât de departe putu în față. (…) Simți un pantof zburând pe lângă el, nu avea nimic în jur, doar vântul, în regulă, bulangiule, Dumnezeule atotputernic muist, vin la tine.”

Cenzorii americani nu au lăsat romanul să circule liber. În 1963, cartea a fost interzisă în New Orleans și a atras atenția FBI-ului, care a inclus-o în biblioteca sa de cărți „periculoase” și „imorale”. În statul Georgia, comitetul pentru cenzură literară a lucrat în liniște cu distribuitorii pentru a elimina 1500 de copii din circulație (“Pentru această carte a fost scrisă de un negru”). Opera lui Baldwin continuă și astăzi să fie atacată, cu Go Tell It On The Mountain, cel mai cunoscut roman al lui, pe lista celor mai contestate cărți în Statele Unite.

În Australia, unul dintre cei mai mari cenzori ai Vestului din secolul XX, cu vreo 15 000 de cărți cenzurate între 1920 și 1970, romanului Altă Țară a fost sistat în august 1963, în urma deciziei Departamentului vamal. Cu câteva luni înainte, Consiliul cenzurii literare constatase că romanul nu ar trebui interzis complet: pentru publicul larg, era prea obscen, dar și prea lung și prea scump, iar pentru studenți ar fi fost o pierdere prea mare. (Maria Persu)

Republica Populară a Amneziei. Tiananmen 1989

Louisa Lim (traducere de Ovidiu-Gheorghe Ruța)

Editura Polirom

2016

O găsiți aici

Anul ăsta, când se împlinesc 30 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen din Beijing, când sute de studenți care cereau Partidului Comunist reforme democratice au fost omorâți de armată, în China e interzisă orice referire la acest eveniment. În contextul în care cultivarea uitării e politică de stat, iar cenzura una dintre uneltele de bază, cartea jurnalistei Louisa Lim, fostă corespondentă din China pentru NPR și BBC, e o recuperare necesară. O amânare a uitării definitive și, în același timp, o portavoce oferită unor cetățeni persecutați și marginalizați de autoritățile chineze.

Republica Populară a Amneziei are la bază numeroase interviuri cu oameni care au participat, într-o formă sau alta, la protestele din 1989, ceea ce le-a deturnat radical viețile. Întâlnim, printre alții, în paginile cărții, un fost soldat trimis să împuște studenți în piață, care-n urma traumei a început să picteze obsesiv oroarea acelor zile; un fost lider al studenților care nici după ce și-a schimbat numele n-a reușit să scape de vigilența autorităților; un fost înalt oficial care, după șapte ani de carceră, trăiește sub urmărire continuă; mame ai căror copii au fost omorâți în Tiananmen și care nu și-au pierdut curajul să țină memoria vie sau să facă investigații pe cont propriu.

Dincolo de faptul că te face să înțelegi mai bine China prezentului și care cutremurul social din 1989, cartea Louisei Lim e un reminder important despre propria noastră formă de amnezie. La 30 de ani fără două luni de la Revoluția din decembrie, nu există verdicte în dosarul care, teoretic, ar trebui să facă lumină și dreptate, iar oamenii au început să obosească în așteptarea lor. (Andra Matzal)

„Marea uitare nu se limitează la campusuri. E și în casele oamenilor, peste tot în țară. Părinți care au știut despre proteste sau au luat parte la ele vor acum să-și protejeze copiii, împiedicându-i să afle ce s-a întâmplat. Unii recurg la soluții neobișnuite pentru a-și feri odraselele: mint sau le ascund informații. Așa a făcut artistul Sheng Qi, care, imediat după reprimarea mișcării, și-a tăiat degetul mic cu un satâr, în semn de protest. Zice că a fost un moment de nebunie, dar unul care a ajuns să creeze o bază pentru arta sa. (…) Însă Shang Qi încă nu i-a spus fiului său de 12 ani de ce și-a tăiat degetul. Când acesta îl întreabă ce s-a întâmplat, glumește că și-a pierdut degetul într-un autobuz”.

O lume se destramă

Chinua Achebe (traducere de Angela Duplenschi)

Editura Polirom

2014

O găsiți aici

O lume se destramă, primul roman al autorului nigerian Chinua Achebe, gravitează în jurul tensiunii dintre viața tradițională africană și modernitate. Romanul, publicat în 1958, explorează viața unui trib nigerian în perioada precolonială și schimbările survenite odată cu sosirea europenilor în Africa la sfârșitul secolului al XIX-lea. O lume se destramă e considerat unul dintre cele mai importante romane africane, fiind și primul romanul african scris în limba colonialiștilor: engleza. În engleză, Achebe a reușit să ajungă la un public pe cât se poate de variat, sfidând percepțiile eurocentrice asupra africanilor, portretizați ca fiind ori exotici ori sălbatici, dar niciodată oameni întregi. Cartea urmărește traseul lui Okonkwo, un fermier și războinic renumit în trib, exilat după ce omoară accidental un băiat din clan. Când revine cu familia lui din exil, oamenii albi și-au început misiunea de civilizare în satul lui.

„Venise călare pe un cal de fier. Primii oameni care l-au văzut au fugit din calea lui, dar el le-a făcut semn să vină la el. În cele din urmă, cei mai curajoși s-au apropiat de el și chiar l-au atins. Bătrânii și-au consulat Oracolul și li s-a spus că omul alb le va distruge clanul și le va aduce pieirea. (…)

În Umuofia veniseră misionarii. Își construiseră acolo o biserică, câștigaseră câțiva adepți și trimiteau deja propovăduitori în orașele și satele vecine. Conducătorii clanului erau foarte întristați din acest motiv. Dar mulți credeau că religia ciudată și zeul omului alb nu vor rezista.”

Romanul a ridicat multe controverse prin portretizarea brutal de onestă a colonialismului european. În vremea când Nelson Mandela spunea despre Chinua Achebe că „amândoi, în circumstanțele noastre diferite în contextul dominației albe a continentului nostru, am devenit luptători pentru libertate”, Malaezia, la rândul ei fostă colonie britanică, interzicea romanul din cauza criticii colonialismului. Romanul a fost interzis o vreme și în Nigeria, însă în prezent rămâne interzis doar în Malaezia. (Victoria Carasava)

Casa Spiritelor

Isabel Allende (traducere de Cornelia Rădulescu)

Editura Humanitas Fiction

2017

O găsiți aici

În toamna lui 2013, mai mulți părinți din Watauga, un district din Carolina de Nord cu o populație cam cât a Zalăului, au încercat să scoată Casa Spiritelor, primul roman al lui Isabel Allende și una dintre cele mai faimoase cărți de realism magic, din curriculumul școlar. Motivul interzicerii: cartea ar fi obscenă.

Drept răspuns, scriitoarea latino-americană a trimis mai multe copii ale cărții și o scrisoare către consiliul școlar din Watauga și directorul liceului din district. „Interzicea cărților este o practică comună în state polițienești ca și Cuba sau Coreea de Nord, precum și în rândul unor grupări fundamentalist religioase ca a Talibanilor, dar nu mă așteptam la asta în democrația noastră”, a scris Allende. Și-a mai apărat cartea spunând că este o operă clasică a literaturii latino-americane, predată în licee, colegii și universități din toate țările occidentale de peste două decenii.

Romanul urmărește poveștile a patru generații de femei din familia Trueba, într-un stil infuzat de personaje aproape fantastice și întâmplări absurde. Allende susține că realismul magic nu e un „truc literar” pentru ea. „Cred că lumea e un loc foarte misterios”. Ce mi s-a părut distinct la Allende e cum punctează toate lumile astea fantastice cu umor. Și bănuiala mea e că nu doar pasajele erotice i-au supărat pe unii părinți, ci chiar acest umor al ei îndrăzneț. Aceasta scrie ca și când ar avea o lupă la ea cu care se uită la cele mai mici detalii din jur. O lupă pe care a desenat cu carioca un smiley face și pe care apoi o pune în fața realității, mai ales aia religioasă. Așa aflăm că în Sfântul Post al Paștelui, credincioșii postesc de zor cu „plăcinte ușoare cu foi”, „tortillas pufoase” și „mari roți de brânză aduse de la țară” sau că preotul din localitate trebuie să își stăpânească zelul pentru a nu intra în dezacord cu superiorii lui un pic mai moderni, el fiind adeptul „vindecării slăbiciunilor sufletești printr-o biciuire sănătoasă a cărnii” sau că una dintre eroinele cărții, Clara, preferă să se ocupe de spiritism decât să țină gospodăria.

În final, după o dezbatere care a durat jumătate de an, părinții și profesorii au votat ca romanul lui Allende să rămână în curriculumul școlar. (Diana Meseșan)

„Preotul a rămas cu moarta ca să țină șoarecii la respect. Când au plecat, era aproape miezul nopții. Afară se adunaseră vecinii și comentau vestea. Au trebuit să își croiască drum printre curioși, speriind câinii care amușinau printre oameni. Esteban s-a îndepărtat cu pași mari, trăgând-o după el pe Clara, fără să ia în seamă apa murdară care care îi stropea impecabilii pantaloni gri făcuți de croitorul englez. Era furios pentru că sora lui, chiar și moartă, reușea să-l facă să se simtă vinovat, ca atunci când era copil.”

Palatul viselor

Ismail Kadare (traducere de Marius Dobrescu)

Editura Humanitas Fiction

2018

O găsiți aici

Ismail Kadare s-a născut în Albania, în 1936, și a debutat cu o carte de poezie când avea 18 ani. În 1963, apare primul lui volum de proză, Generalul armatei moarte, un adevărat hit internațional care-l aduce pe Kadare în prim-planul literaturii europene. În timp, autorul albanez ajunge să aibă o relație ambivalentă cu puterea, fiind deopotrivă critic cu regimul comunist condus Enver Hodja, dar și favorizat în anumite împrejurări. Odată cu apariția romanului Palatul Viselor (1981), lui Kadare i se ia ridică dreptul de publicare pe o perioadă de 10 ani, iar romanul este interzis. Palatul Viselor descrie universul birocratic al unei instituții din vechiul Imperiu Otoman, unde sunt controlate și decodate visele cetățenilor, ca într-o combinație de Kafka cu Orwell. Considerat drept o distopie suprarealistă, romanul se folosea de alegorie pentru a critica poliția secretă albaneză și abuzurile lui Hodja. Trebuie spus însă că Ismail Kadare nu a fost niciodată un scriitor politic într-un sens imediat, mai ales că el însuși respingea eticheta de disident & „Soljenițîn al Albaniei”. Cu toate astea, tipul ăsta de literatură care atacă prin învăluire rămâne emblematic pentru felul în care mulți scriitori (mai ales cei din Balcani și Europa de Est) alegeau să se plaseze în raport cu puterea într-un regim totalitar. (Ionuț Sociu)

„După prelucrarea din sala de deparatizare, pachetele de vise fără valoare erau strânse în grămezi uriașe și predate la arhivă, în vreme ce visele cu tâlc erau date din nou în prelucrare. Acestea erau împărțite pe grupe, după problemele la care se refereau: siguranța statului și a suveranului (comploturi, trădări, revolte); politică internă (în principal, unitatea imperiului); politică externă (alianță, războaie); viață socială (marile jafuri, abuzurile, imoralitatea); propuneri pentru Marele Vis; altele (varia).”

Ura cu care lovești

Angie Thomas (traducere de Alecsandra Beizadea)

Editura Trei

2018

O găsiți aici

The Hate U Give Little Infants Fucks Everyone. De acolo vine titlul cărții lui Angie Thomas, Ura cu care lovești (în original, The Hate U Give). Acronimul THUG LIFE, care în traducere liberă ar însemna ceva de genul „viață de golan”, e, de fapt, filosofia despre lume a rapperului Tupac Shakur, ucis la doar 25 de ani – cel mai probabil din cauza răfuielilor între celebrele bande Bloods și Crips. Ce voia Tupac să spună cu THUG LIFE e exact ce zice, mai bine de 25 de ani mai târziu, și romanul lui Thomas. Copiii crescuți într-un sistem opresiv, bazat pe ură rasială și violență, sunt condamnați să perpetueze ciclul ăsta de ură și violență, din simplul motiv că nu cunosc alte alternative. Dacă, la fel ca mine, ai 30+ ani și consideri că rapul anilor ‘90 e un soi de biblie a genului, cheia asta de lectură a romanului, oferită chiar pe la începutul lui, de personajul Khalil, o să te bucure.

Pe de altă parte, dacă ai, tot așa, pe la 30+ ani, s-ar putea să strâmbi din nas când auzi de genul literar young adult (cărți pentru tineri adulți/adolescenți). S-ar putea să te gândești la Jules Verne și Cireșarii. S-ar putea să-ți scape, în cazul ăsta, că pe lume se scrie mult (și, cum e cazul romanului lui Angie Thomas, uneori foarte bine) pentru adolescenți. Ura cu care lovești este romanul mișcării Black Lives Matter, apărută în State în ultimii ani din cauza violenței gratuite a poliției, care ucide persoane de culoare, de cele mai multe ori tineri neînarmați, fără absolut niciun motiv. Starr, o adolescentă de culoare care locuiește într-un cartier sărac și rău famat, dar învață la un liceu de elită dintr-un cartier alb, își vede cei mai buni prieteni uciși fără nicio vină. Romanul pornește din punctul în care un polițist îl împușcă sub ochii ei pe Khalil, prietenul ei din copilărie, presupus membru de bandă criminală și dealer de droguri.

De-acolo pornește o întreagă mișcare națională, în care mass media, poliția și opinia publică se războiesc, în timp ce caută martorul anonim la uciderea lui Khalil – adică pe Starr. Tot de-acolo pornesc și scandalurile care au făcut Ura cu care lovești să fie una dintre cele mai contestate și interzise cărți din SUA. În Texas, de pildă, cartea a fost scoasă temporar de pe lista de lecturi de vacanță a unei școli, pentru că o asociație a polițiștilor a considerat că e propagandă împotriva forțelor de ordine, că e prea violentă, folosește limbaj obscen și descrise scene de consum de droguri. Îngrozitor, nu? E și normal ca poliția să se amestece în literatură, nu? Cum să citească niște tineri despre lucruri care se petrec pe lumea în care trăiesc, nu?

Nu. Cărți ca cea a lui Thomas, care vin exact la momentul potrivit pentru a explica adevăruri dureroase, adulților și copiilor deopotrivă, trebuie lăsate să circule liber. Ba chiar, cum s-a și întâmplat în cazul romanului de față, să stea aproape un an în topul celor mai cumpărate cărți de pe piață. (Ioana Pelehatăi)

„- Gândește-te la Khalil și la toată situația asta. Înainte de a muri.

– Vindea droguri. Mă doare inima când spun asta. Și e posibil să fi fost membru al unei bande.

– De ce vindea droguri? De ce sunt atât de mulți traficanți de droguri în cartierul nostru?

Îmi aduc aminte ce mi-a spus Khalil – se săturase să aleagă între a plăti lumina și a cumpăra de mâncare.

– Au nevoie de bani, spun eu. Și nu prea au alte modalități de a face bani.

– Exact, lipsa oportunităților, spune tati. America corporatistă nu aduce locuri de muncă în comunitățile noastre și cu siguranță nu se grăbește să ne angajeze. Și apoi, la dracu’, chiar dacă ai o diplomă de liceu, multe școli din cartierele noastre nu pregătesc copiii suficient de bine. De aceea, când mama ta s-a hotărât să vă trimită pe tine și pe frații tăi la Williamson, am fost de acord. Școlile de aici nu au resursele necesare să vă educe așa cum o face Williamson. Aici e mai ușor să găsești droguri decât o școală bună.”

Poate te interesează și

5 cărți de istorie, să înțelegem mai bine de unde venim

6 cărți scrise de femei, pe care să le citești cu prima ocazie

7 cărți care ne dau speranță

Am dat o tură prin Balcani în 7 cărți

7 cărți de non-ficțiune care-ți arată pe ce lume trăiești

https://www.scena9.ro/article/opt-carti-interzise-sau-judecate-in-lume

////////////////////////////////////////////

6 cărți despre prezentul planetei noastre

de Marina Popa

Clima se schimbă din ce în ce mai repede și asta nu mai e un secret pentru nimeni – asta, desigur, dacă nu faci parte din categoria specială a celor care aleg să ignore cu bună știință previziunile, semnalele de alarmă și cantitatea covârșitoare de dovezi aduse de cercetători în acest sens. O simțim și pe propria piele: incendiile din pădurile tropicale sunt tot mai frecvente, Australia a ars dramatic nu mai departe de acum câteva săptămâni, vremea e din ce în ce mai imprevizibilă, iar zăpada acestei ierni a fost rara avis. Toate astea conturează un peisaj înspăimântător, aproape apocaliptic, în care apar viruși noi, dar și tulburări precum eco-anxietatea (angoasa provocată de viitorul planetei într-un context climatic incert și sumbru).

Ca să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu planeta, cum contribuim la agravarea situației ecologice și ce putem face ca să-i schimbăm cursul, am citit din librăria prietenilor de la Cărturești. Dacă vreți să vedeți ce teme și titluri au mai apărut în lista de citit a redacției, aici e raftul Scena9, unde se află toate.

Asta schimbă totul. Capitalism vs. mediu

Naomi Klein, traducere de Mariana Buruiană și Alex Moldovan

Vellant

2016

O găsiți aici

Când am citit această carte, mi-am imaginat de mai multe ori că mă arunc în zăpadă, mi s-a făcut dor de ea. Anul ăsta, am atins-o o singură dată, într-una dintre puținele zile în care a nins în București.

În cartea ei, Naomi Klein nu vorbește explicit despre zăpadă, ci mai degrabă despre prezența absenței acesteia și actorii care otrăvesc planeta noastră fără să fie taxați. Actorii sunt marile companii iar sistemul care le permite asta e capitalismul care, în postmodernitate, nu doar că a privit cu pasivitate încălzirea Pământului, dar a și creat metode de profit care au grăbit acest proces. Cred că cel mai tare m-a uimit și întristat să aflu că în anii ’80 începuse să se înfiripe un discurs ecologist pertitent, care a fost înghițit aproape cu totul în deceniile următoare. Încheierea Războiului Rece și recunoașterea încălzirii globale i-a făcut pe unii dintre gânditorii deveniți ecologiști să spere în trezirea unei conștiinței colective care ne va uni să salvăm planeta, iar „umilința în fața complexității naturii avea să conteste hybris-ul tehnologic”. Nu s-a întâmplat asta, deși primele descoperiri științifice care au demonstrat că arderea carbonului poate încălzi planeta au fost făcute la sfârșitul anilor ’50. Mai mult decât atât, mișcarea de contestare a pericolelor încălzirii globale și știrile false au transformat discursul despre mediu într-o film apocaliptic pe care trebuie să-l eviți cu orice preț, că-ți provoacă anxietate. În 2007, 71% dintre americani credeau că folosirea în continuare a combustibililor fosili va produce modificări climatice. În 2011, numărul lor a scăzut la 44%. Cele mai mari rețele de televiziune din State difuzau, în 2007, 147 de știri despre schimbările climatice, față de doar 14 pe tot anul 2011.

„Cea mai mare problemă a acestor argumentări e ideea că ar exista o piață liberă a energiei care trebuie protejată de distorsiuni. Companiile de combustibili fosili nu doar că primesc subvenții globale anuale cuprinse întreb 775 de miliarde și 1 000 de miliarde de dolari, ci, în plus, nu plătesc nimic pentru privilegiul de-a fi tratat atmosfera pământului ca pe o groapă de gunoi gratuită – fapt pe care Raportul Stern privind Economia Schimbării Climatice îl descrie ca pe „cel mai mare eșec de piață pe care lumea l-a văzut vreodată”. Această gratuitate este adevărata distorsiune, iar confiscarea cerului e adevărata subvenție.”

Cartea asta merge bine cu Occupied, un serial distopic din Norvegia despre criza mediului. (Venera Dimulescu)

Pământul nelocuibil. Viața după încălzirea globală

David Wallace-Wells, traducere de Elena Macoviciuc

Litera

2019

O găsiți aici

Anul ăsta a fost cel mai cald ianuarie din istoria Europei, iar pe 6 februarie în Antarctica s-a măsurat o temperatură record de 18,3 grade Celsius. Nu a fost un eveniment izolat, valurile de căldură din noiembrie, ianuarie și februarie au provocat topiri masive în Antarctica.

Pământul nelocuibil. Viața după încălzirea globală de David Wallace-Wells începe așa: „Situația e gravă, mult mai gravă decât credem.” Continuă apoi să ne explice, pe mai multe capitole – căldură mortală, foamete, înec, incendii de vegetație, moarte a oceanelor, aer irespirabil etc, cu statistici și previziuni, ce se întâmplă și ce ne așteaptă. Puse laolaltă, toate schimbările prin care trece planeta ar trebui să ne facă să regândim modul în care trăim, repede. (Ioana Cîrlig)

„Atacurile nu vor fi discrete- altă iluzie legată de climă. În schimb, vor produce o cascadă de violențe, distrugeri în lanț, iar planeta va fi lovită iar și iar, cu intensitate din ce în ce mai mare și în moduri care se completează reciproc și ne subminează abilitatea de a răspunde, distrugând o mare parte din peisajul care am considerat că ni se cuvine și pe care, secole la rând, l-am considerat fundația stabilă pe care mergem, construim case și autostrăzi, ne ducem copiii la școală și le promitem că sunt în siguranță- subminând și promisiunea că lumea pe care am creat-o și construit-o în natură ne va proteja de ea, în loc să conspire cu dezastrul împotriva creatorilor săi.”

Darwin. Expediția pe Beagle

Fabien Grolleau și Jérémie Royer, traducere de Diana Zotea

Humanitas Junior

2019

O găsiți aici

Teoretic, asta-i o carte pentru puști. Practic, e un roman grafic despre marea călătorie a tânărului Darwin în jurul lumii. Charles avea 22 de ani când s-a îmbarcat pe vasul Beagle, în calitate de însoțitor de bord și de plictiseală al căpitanului FitzRoy. Pe drum și-a descoperit un teribil rău de mare și-o arzătoare pasiune pentru animale, plante, fosile și teoriile despre evoluția pămânului, care l-au făcut să petreacă mai mult timp pe uscat decât pe Beagle, colecționând, inventariind, clasificând mostre și exemplare de viață, care mai umplu și astăzi vitrinele Muzeului de Istorie Naturală din Londra. Documentată brici (știați că Darwin era anti-sclavie?), scrisă cu tandrețe aventurieră a la Jules Verne și desenată în cea mai bună tradiție a BD-ului, cartea despre expediția pe Beagle e o călătorie minunată prin mintea lui Darwin (cu oprire pe carapacea broaștelor țestoase din Galapagos, care i-au arătat calea către teoria evoluției speciilor). Bonus: povestea neștiută a celor trei oameni născuți și crescuți într-un trib din Patagonia, răpiți de căpitanul FitzRoy și aruncați într-un experiment social teribil.

Bonus dublu: Originea speciilor desenată și explicată pentru copii de Sabina Radeva, apărută în traducere tot la Editura Humanitas. (Luiza Vasiliu)

Stăpânii hranei

Stefano Liberti, traducere de Elena Marina Loghin

Seneca

2017

O găsiți aici

Am terminat de citit cartea asta în ziua când a apărut știrea despre cum cele mai mari companii din industria cărnii, deși rivale, au legătură cu masacrarea a nouă oameni din pădurea amazoniană, regiune unde acapararea de terenuri pentru agricultură se face de multe ori prin violență extremă. Crimele au avut loc chiar în statul brazilian Mato Grosso, acolo de unde pornește și una dintre investigațiile lui Stefano Liberti, jurnalist premiat și documentarist. Cartea lui m-a ajutat să înțeleg mult mai lucid (și să privesc mult mai cinic) ce primim pe farfurie, la pachet cu hrana de zi cu zi. De la uriașe scheme financiare și sărăcirea unor întregi comunități, până la dezechilibre naturale uneori ireversibile.

Liberti pornește prin lume, pe urma a patru ingrediente extrem de răspândite în alimentația pământenilor din secolul 21: carnea de porc, soia, tonul la conservă și bulionul. De la cea mai mare fermă de porci din China – și una dintre cele mai mari din lume, după ce a cumpărat cea mai grasă companie crescătoare de porci din America -, până în pădurea braziliană, la mega-fermele de soia, din apele Senegalului, unde tonul aproape că a dispărut, fiind expediat la conserve ridicol de ieftine spre farfuriile planetei, până la cel mai mare producător de bulion de pe glob, aflat tot în China. Deși n-are un ton alarmist (sau poate tocmai de aceea), cartea lui a fost ca un ceas deșteptător: știm foarte puține despre alimentele pe care le mâncăm. În noul sistem global al hranei, arată jurnalistul în seria lui excelent documentată, mâncarea a devenit o marfă ca oricare alta, controlată de un grup din ce în ce mai restrâns de mega-corporații, prea puțin interesate de sănătatea oamenilor și de starea naturii. (Andra Matzal)

„Hrana a devenit noul teren de cucerire a capitalului speculativ. Alianța inedită dintre marile grupuri alimentare și fondurile financiare a dus la dezvoltarea așa-numitelor companii-lăcustă: grupuri interesate să producă pe scară largă la cele mai mici costuri posibile, care stabilescu cu mediul și cu mijloacele de producție – pământ, apă, animale de crescătorie – un raport exclusiv extractiv. Asemenea întreprinderi au drept unic scop profitul, în cel mai scurt timp posibil. Ele exploatează intensiv resursele, până la epuizarea lor totală: odată dispărute capacitățile unui anumit loc, trec la altul, exact ca un roi de lăcuste.”

Verde uimitor

Alessandra Viola și Stefano Mancuso, traducere de Liliana Angheluță Nechita

Art

2018

O găsiți aici

Publicată în urmă cu cinci ani, Verde uimitor a ajuns să fie văzută între timp ca o carte-manifest, deschizătoare de noi drumuri & noi interpretări în ceea ce privește viața plantelor. Una dintre tezele care stau la baza volumului e aceea că plantele sunt inteligente, au simțuri și conștiință, și pot comunica atât între ele, cât și cu animalele. Stefano Mancuso, unul dintre autori, este fondatorul neurobiologiei vegetale și a fost nominalizat de The New Yorker pe propria listă a oamenilor care schimbă lumea, iar Alessandra Viola este jurnalistă. Chiar dacă pare o abordare radicală, citind cartea afli că, de fapt, multe dintre aceste idei își au originea în secolul XIX, în scrierile lui Darwin, pe care Mancuso îl vede ca pe un soi de aliat. În cazul plantelor, nu se poate vorbi de un singur creier, văzut ca un centru de comandă, ci de o rețea extinsă de mici module, pe care autorii o compară cu internetul. Și asta le face să fie mai puternice. Dacă ar avea un singur creier, ar fi mult mai vulnerabile. Potrivit lui Mancuso, în ce privește biologia, noi suntem încă în perioada aristotelo-ptolemeică, în faza pre-copernicană în care credem că totul „se rotește” în jurul omului. (Ionuț Sociu)

„Dacă toate plantele ar dispărea mâine de pe fața pământului, omul ar putea supraviețui câteva săptămâni, poate câteva luni, nu mai mult. (…) Dacă, dimpotrivă, noi am fi cei care ar dispărea, în câțiva ani plantele ar prelua controlul asupra întregului spațiu pe care făcuserăm al nostru și, în mai puțin de un secol, urmele civilizației noastre ar fi îmbrăcate într-o haină verde.”

Adventures in the Anthropocene. A Journey to the Heart of the Planet we Made (Patterns of Life)

Gaia Vince

Vintage Publishing

2018

O găsiți aici

Nu se poate spune că Gaia Vince se plictisea la serviciu – era editor al celei mai prestigioase publicații științifice, Nature, iar pe sub ochii ei treceau cele mai bune studii și cele mai noi date despre planetă. Însă, de la un punct încolo, Vince și-a dat seama că știrile despre anumite dezastre ecologice și densitatea informației brute, necorelată cu realitatea, ascunde adevărul despre criza pe care o traversează planeta. Așa că, preț de câțiva ani, și-a pus pălăria de editor în cui și a început să călătorească pe tot globul, ca să afle cum trăiesc, de fapt, oamenii care se confruntă nemijlocit și zilnic cu realitățile schimbării climatice.

În călătoriile ei, a descoperit un om care creează ghețari artificiali în Nepal, un altul care pictează munții în alb, ca să atragă căderi de zăpadă și încă unul care face insule din gunoaie în Caraibe. În Oceanul Indian și Pacific a dat peste locuitori ai insulelor înecate, care asistă la moartea recifurilor de corali din zonă. În Bolivia a găsit foști fermieri forțați să locuiască în mine dezafectate, care le retează ani buni din durata vieții. În Peru, locuitorii zonei extrem de aride de lângă Lima țin în viață o pădure crescută pe dune de nisip, ca să recolteze ceață.

Fiecare capitol vorbește despre un ecosistem anume, de la ghețari la păduri tropicale. Reflectă cele mai noi ipoteze din ecologie, în timp ce explorează soluțiile celor intervievați și observați la muncă, în teren. Nu se ascunde după deget – situația e gravă, pădurile, ghețarii și coralii dispar – dar nici nu alunecă în fatalism, pentru că nu i-o permit personajele. Citatul de mai jos e din ultimul capitol al cărții – un epilog speculativ, în care fiul autoarei, acum în vârstă de 87 de ani, se uită la multele previziuni despre secolul XXI făcute de mama sa. Lumea secolului XXII, descrisă de acesta, a trebuit să treacă prin schimbări masive pentru a supraviețui. Dar a reușit să supraviețuiască. (Ioana Pelehatăi)

„Lumea a devenit un loc mai blând. Războaiele îngrozitoare, foametea, terorismul și ura, înecul și moartea a sute de mii de migranți, crizele umanitare… par să se fi încheiat acum… Marele amestec global de oameni care s-a petrecut ca rezultat al migrației provocate de climă, al urbanizării și al rețelelor online a produs o societate nouă, egalitară, mobilă social. Orașele-gigant ale lumii îi obligă pe oameni să locuiască împreună, în comunități unite, dar diverse, ceea ce a generat un spirit de cooperare.”

https://www.scena9.ro/article/lista-carti-ecologie-natura

////////////////////////////////////////////

5 ratați din literatură (care ne plac)

de Diana Cosma

Ce înseamnă să te ratezi? Să nu-ți împlinești visurile? Să nu dai curs unei vocații arzătoare? Să renunți la marea iubire a vieții? Să alegi cariera în locul familiei (sau viceversa)? Să devii un paria, un marginal, „scursură a societății”, pentru care zilele se petrec într-o ceață a creierului, cu singurul scop de a te aduce cu un milimetru mai aproape de moarte? Sau să te complaci într-o viață perfect banală, mică, anostă, neremarcabilă – genul de viață din care nimeni nu ar putea produce un panegiric cu întorsături strălucitoare de frază? Or, dimpotrivă, să renunți voit la viață?

Eșecul și ratarea ne fascinează, probabil, pentru că într-o mai mică sau mai mare măsură toți le resimțim pândindu-ne după gard, zâmbindu-ne fermecător, în timp ce noi ne preocupăm cu planuri, probleme și scopuri mărețe. O voce pe care de cele mai multe ori o amuțim ne șoptește că ratatul poate fi oricare dintre noi. Invizibilul. Exclusul. Deplorabilul. Opusul eroului care își încheie povestea la asfințit, părăsindu-ne în glorie, cu banii, iubirea și faima.

Literatura abundă de anti-eroi – iar în textele despre cei cinci pe care i-am ales mai jos, cu sprijinul prietenilor de la Cărturești, veți sesiza, poate, că cel mai des întrebuințat cuvânt e „compasiune”. Scriitorii s-au aplecat asupra eșuaților ca să ne arate că eșecul nu e finalul; sau că până și o viață „ratată” e una demnă de a fi povestită; sau să pună în pagină hazardul și lipsa de logică a existenței, care uneori fac ca socoteala măreață de acasă să n-aibă nimic în comun cu cea brutală din târg. Alcoolici, mediocri, supărați pe lume, înghițiți de istorie, ratații noștri vorbesc cu toții despre umanitate. Aia ne-strălucitoare, dar pe care-o purtăm cu toții în noi.

Fără un sfanț prin Paris și Londra

George Orwell, traducere de Vali Florescu

Polirom

2017

O găsiți aici

Fără un sfanț e o călătorie din care nu te poți opri, odată ce-ai început-o. Nimerești direct în mahalalele Parisului de la sfârșitul anilor ’20, unde simți toate mirosurile, culorile și gusturile, și tragi cu urechea la conversațiile care umplu bistrourile și hostelurile mizerabile la orice oră. Orwell te face flâneur din prima pagină, dar nu prin hotspoturile boemei intelectuale, ci prin „orașul luminilor” așa cum îl trăiesc oamenii care-și duc viețile de pe azi pe mâine, din slujbe precare și haine amanetate. Pentru o vreme, printre ei se numără și Orwell, care se angajează ajutor de bucătar în măruntaiele încinse ale unui hotel, unde muncește 14 ore pe zi. De aici, pleacă plin de elan la Londra, unde mirajul patriei-mamă îl farmecă prin speranța unei vieți prospere și decente. În schimb, odată ajuns în orașul-mașinărie, îi cunoaște cotloanele având drept călăuză un bărbat rămas pe drumuri, care vorbește ore-n șir doar despre rușinea pe care-o poartă cu fiecare pas, spre fiecare chiștoc recuperat de pe trotuar. Inventarul marginalilor, populat cu chelneri, cârpaci și boemi scăpătați, se completează cu vagabonzi, pentru care acasă este strada, și pentru care marile metropole joacă după alte reguli și alte geografii.

Despre toți acești oameni pe care societatea îi pune la grămadă în sertarul rataților, Orwell scrie cu nesfârșită empatie, fiindcă printre ei se numără și el o vreme. De la egal la egal, cu buzunarele goale, înfometat, dar atent la fiecare detaliu, pe care-l va consemna în prima lui carte. Dacă nu l-ați cunoscut încă pe Orwell reporterul, începeți de aici, iar apoi continuați cu un drum prin propriile orașe, dar împrumutând privirea pe care v-a deschis-o el. (Andra Matzal)

„Era amuzant să mă uit în jur, la spălătoria mică și jegoasă, și să mă gândesc că doar o ușă dublă ne desparte de sala de mese. Acolo stăteau clienții în toată splendoarea – fețe de masă impecabile, glastre cu flori, oglinzi și cornișe aurite și heruvimi pictați; iar aici, la un metru și ceva de ei, ne aflam noi, cu mizeria noastră dezgustătoare. Nu era timp să măturăm podeaua până seara, și lunecam unii pe lângă alții într-un amestec de apă cu săpun, frunze de salată, bucăți de hârtie și mâncare călcate în picioare. Doisprezece chelneri, cu hainele date jos și subsuorile transpirate, stăteau la masă și amestecau salate, băgându-și degetele mari în castroanele cu smântână. Camera avea un miros puturos și amestecat, de mâncare și sudoare.”

De veghe în lanul de secară

J.D. Salinger, traducere de Cristian Ionescu

Polirom

2011

O găsiți aici

Cartea scriitorului american Salinger a fost o lectură obligatorie în școală pentru mulți dintre noi. Să o recitesc la 30+ m-a făcut să-mi dau seama că, în adolescență, n-am înțeles nimic din ea.

Holden, care te invită în lumea lui povestită la persoana întâi, are profilul unui anti-erou la vârsta adolescenței. Din tot ce-ți spune despre experiențele și oamenii din viața lui, pare că a ocupat rolul hater-ului de serviciu: lumea e văzută printr-un filtru al apatiei și al dezgustului existențial. Pe parcursul lecturii, vezi care sunt forțele interioare care îl conduc către perspectiva asta caricaturizată a mediului înconjurător: nesiguranța de sine și auto-critica excesivă. Holden este, în primul rând, propriului hater, care nu-și găsește locul în comunitate. Citindu-l la o vârstă la care am trecut demult de adolescență (doamne, ce bine!), nu pot să simt altceva decât compasiune. (Venera Dimulescu)

„Deși era așa târziu, la Ernie’s stătea lumea ca sardelele. Cei mai mulți clienți erau ori cretini de liceu, ori cretini de colegiu. Aproape toate școlile de pe lumea asta termină mai repede pentru vacanța de Crăciun, toate, mai puțin școlile unde merg eu. De atâta aglomerație, de-abia aveai loc să-ți lași haina la garderobă. Totuși, înăuntru era destul de liniște, pentru că la pian cânta Ernie. Parcă era ceva sacru, doamne, când se așeza el în fața pianului. Nimeni nu-i mai bun ca el. În afară de mine, mai așteptau mese vreo trei perechi, care se înghionteau și se ridicau pe vârfuri ca să îl zărească, măcar, pe Ernie în timp ce cânta. (…) Băga niște floricele prostești și de paradă în notele înalte și o groază de alte artificii din alea care mă emoționează de-mi dau lacrimile. Dar ar fi trebuit să auziți publicul când a terminat. Îți venea să vomiți. A înnebunit toată lumea. Erau fix aceiași prostănaci care râd de se strică la film la chestii care nu-s amuzante. Jur pe ce-am mai sfânt, dac-aș fi pianist sau actor sau ceva de genul și toți prostănacii ăștia m-ar crede grozav, cred c-aș muri. Nici măcar nu mi-aș dori să mă aplaude. Oamenii aplaudă întotdeauna la ce nu trebuie.”

Pnin

Vladimir Nabokov, traducere de Mona Antohi

Polirom

2020

O găsiți aici

Dragul de Pnin, săracu’ de el. Un vestigiu din Rusia pre-bolșevică, rătăcitor prin Europa Centrală și apoi aruncat de război în America. Comic de incapabil să învețe engleza. Profesor universitar mediocru, absent și distrat, forțat de împrejurări să predea rusa, din ale cărei gramatici evadează în poezie ori de câte ori poate, în fața studenților mai mult sau mai puțin dezinteresați. Tragic îndrăgostit de o femeie care-i face, în repetate rânduri, clar că nu e interesată de el decât ca posibilă sursă de venituri. Maimuțărit de colegi, morocănos, inabil, nostalgic. Nu ai cum să nu-l iubești, compătimindu-l. Și, odată ce închizi cartea, nu ai cum să nu vrei să afli care-s legăturile dintre ficțiune și istorie–ai citit, totuși, un Nabokov. Știi (sau intuiești, dacă ești la prima experiență nabokoviană) că în text s-au ascuns referințe literare și istorice, limbaj codat din vernacularul propriu autorului, trimiteri către alte cărți ale lui. O fi Pnin un ratat, dar, pentru că a fost creat de strălucitul prozator ruso-american, e cu siguranță mult mai mult de-atât.

Pentru Nabokov, Pnin a fost un respiro. Încheia romanul Lolita, a cărui scriere îi provocase nenumărate anxietăți și al cărui Humbert Humbert îl purtase prin tenebrele atracției sexuale, deci avea nevoie de un contrapunct comic. Așa a luat naștere Timofei Pavlovici Pnin, ca o „scurtă evadare însorită de sub vraja insuportabilă (a Lolitei)”, după cum nota autorul într-o scrisoare către un prieten. În alte epistole, către editori, Nabokov îi asigura pe aceștia de probitatea morală, puritatea, loialitatea și caracterul ireproșabil al personajului – care, însă, nu reușește să-și găsească un loc în noua lui lume din Statele Unite. Era, probabil, și modul în care scriitorul încerca să se asigure că nu va fi, la rândul lui, etichetat drept imoral pentru ceea ce (corect) avea să prevadă drept un scandal de proporții provocat de publicarea Lolitei.

Pnin a apărut în timp ce Lolita era interzis. Mai întâi foileton, în The New Yorker, apoi cu toate schițele-capitole adunate între coperțile unui singur volum. Era o structură neobișnuită la vremea respectivă, care i-a făcut pe primii critici să expedieze romanul drept o colecție de novelette; cu toate astea, deși optica se schimbă de la un capitol la altul, arcul narativ rămâne constant, iar schimbările de perspectivă, laolaltă cu ambiguitatea relației dintre naratorul romanului și Nabokov însuși, fac povestea protagonistului cu atât mai cuceritoare. Peste toate se adaugă, firește, proza nabokoviană inegalabilă, care ține cititorul într-un șah fermecător, continuu, prins între anecdote minore, aglomerări de detalii prozaice surprinse nespus de poetic și explorări psihologic-biografice ale personajelor. Lumea altminteri anostă a unui colegiu universitar dintr-un orășel american, fotografiată în puțin sub 200 de pagini, cu bârfele, dramoletele, chefurile, antipatiile, gafele și birocrația ei, sclipește de umor și compasiune în cuvintele lui Nabokov.

Citatul de mai jos nu e despre Pnin, ci despre marea lui iubire. Dar e atât de inconfundabil Nabokov încât nu puteam să aleg altceva. (Ioana Pelehatăi)

„Există unele femei iubite ai căror ochi, printr-un amestec întâmplător de strălucire și formă, ne afectează nu direct, nu în clipa timidei lor perceperi, ci într-o izbucnire de lumină tardivă și cumulativă, când făptura lipsită de inimă nu e de față, iar agonia magică stăruie, cu lentilele și proiectoarele sale instalate în întuneric. Oricum vor fi fost, ochii Lizei Pnin, actualmente Wind, păreau să-și dezvăluie esența, licărul lor de piatră prețioasă doar când îi evocai în minte, după care o vâlvătaie acvamarină albă, oarbă, umedă tremura și scânteia ca și cum pleoapele ți-ar fi fost izbite de un val de soare și de mare. În realitate, ochii ei erau de un albastru deschis, transparent, cu gene negre contrastante și unghiul pleoapelor de un roz aprins, și se întindeau ușor spre tâmple, unde un mănunchi de riduri mici, feline porneau în evantai de-o parte și de alta.”

Sub vulcan

Malcolm Lowry, traducere de Ion Caraion

Litera

2018

O găsiți aici

Firmin, un tip alcoolic, fost consul, își trăiește ultima zi din viață. O ultimă zi îmbibată de băutură, evident.

Cam așa ar putea suna sinopsisul romanului lui Malcolm Lowry, publicat în 1947.

„Acțiunea” are loc în 1938, în orașul mexican Quauhnahuac, de ziua morților.

Geoffrey Firmin a tot fost văzut ca un soi de personaj tragic, un om distrus (și setat pe auto-distrugere) care se îndreaptă spre Calvar complet năucit de mescal. Eu unul însă n-aș pune accentul doar pe figura consulului și m-aș uita și la cei din jurul lui, la întreaga atmosferă în care se desfășoară povestea. Încă de la primele capitole, Lowry te aruncă într-o lume aflată în disoluție, într-un hotel în paragină din Mexic, unde se bea pe rupte și unde toți par măcinați de nostalgiile după un paradis pierdut. E o degradare pe toate planurile, de la corpurile și fețele buhăite de alcool până la terenurile de tenis pustii și iarba arsă de soare.

Și, apoi, mai e biografia autorului însuși, care a scris Sub vulcan tot în Mexic, într-o perioadă în care se ducea totul la vale în viața lui, cu mult alcool, despărțiri, depresie (a murit la 47 de ani, în 1957). Da, e multă tristețe în acest roman-cult, dar se simte și o oarecare euforie bizară, care vine din felul în care se aruncă oamenii în situații-limită. Și nu e doar drumul spre Calvar, ci și încercarea de a mai recupera ceva din copilărie, din lumea de dinainte de mescal. (Ionuț Sociu)

„Ei, bine, poate că mâine am să beau numai bere. Nimic nu se compară cu berea pentru a te înzdrăveni, și încă puțină stricnină, și apoi în ziua următoare doar bere (…) Soiul ăsta mexican e în parte plin de vitamine, pe cât îmi închipui eu…(…) și atunci poate când nervii mei vor fi iar normali, am să lecuiesc de-a binelea de băut. Și-apoi, cine știe, s-ar putea să mă apuc iar de lucru și să-mi termin cartea!”

Americanul liniștit

Graham Greene, traducere de Radu Lupan

Litera

2018

O găsiți aici

Se întâmplă într-un Vietnam cuprins de război, care uneori e un fundal sâcâitor precum căldura umedă, alteori înseamnă foc viu, împușcături și urlete, iar adesea e ceva între, cum ar fi niște ruine fumegând, scâncete ori o apă pe care plutesc cadavre umflate. Pyle e un agent american naiv, care-și construiește imaginea despre lume din cărți ce conțin cuvinte mari precum Libertate, Democrație și multe „-isme”, aterizat într-o lume pe care vrea s-o salveze. Fowler e un corespondent de război cinic, cu început de burtă, „nici tânăr, nici serios”, prea puțin preocupat de cinste sau de viitor, ajuns acolo în urmă cu prea mult timp în căutarea morții. O cunoaște însă pe Phuong, o tânără vietnameză ce-și caută viitorul într-un oraș occidental, cu zgârie-nori sau fără, iar ea îi umple pipele cu opiu și îi face viața suportabilă.

Când tânărul Pyle se îndrăgostește de Phuong, acționează tot cu naivitate și cu o cinste dezarmantă pentru a o câștiga. Are de gând să o salveze pe Phuong, la fel cum crede că trebuie salvat și Vietnamul. Poate fi însă ceva sau cineva cu adevărat salvat, într-o lume care nu se ghidează după cuvintele mari din cărți?

Chiar dacă în 1956, imediat după ce a fost publicat în Statele Unite, romanul a fost condamnat ca fiind „anti-american”, a fost ecranizat doi ani mai târziu. Cea mai recentă ecranizare, cu Michael Caine în rol principal, a avut premiera cu o zi înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001, și a fost pusă „la sertar” vreme de-un an, pe fondul unor noi acuzații de „lipsă de patriotism”. (Vlad Odobescu)

„Timpul se răzbună în felul lui, dar răzbunarea e adeseori amară. N-am face mai bine să nu încercăm să înțelegem, să acceptăm măcar faptul că nici o ființă umană n-o înțelege pe cealaltă, că soția nu-și înțelege bărbatul, îndrăgostitul iubita și părintele copilul? Poate că de asta au născocit oamenii existența lui Dumnezeu — o ființă capabilă de înțelegere. Poate că, dacă aș fi vrut să fiu înțeles sau să înțeleg, ar fi trebuit să mă înșel pe mine însumi, să devin un drept-credincios. Eu însă eram un simplu reporter. Dumnezeu există numai pentru cei care scriu articolele de fond.”

https://www.scena9.ro/article/carti-carturesti-literatura-ratare

/////////////////////////////////////

Fără biblioteci, fără povești. Ce pierde un sat când i se închide biblioteca?

De Andra Mureșan

Mai avem nevoie de biblioteci la sate? Se justifică o normă întreagă pentru un bibliotecar într-o comunitate cu doar 2.000 de oameni?

Aceste întrebări reies din ultimele declarații făcute de premierul Bolojan la sfârșitul săptămânii trecute, chiar dacă ar putea să pară scoase dintr-un studiu privind viitorul sumbru al culturii în România. La prima vedere, par simple chestiuni birocratice. Însă dacă cobori din birourile guvernanților și mergi să vezi care-i realitatea din teren, îți dai seama că în spatele acestor întrebări stă o întreagă viziune despre cine merită să aibă acces la cultură și comunitate. Pe scurt: cine contează sau cine poate să fie șters cu ușurință din peisaj, dacă nu aduce profitul pe care și-l doresc politicienii.

Bibliotecile nu sunt doar despre norme de personal sau rentabilitate. Și nici nu pot fi reduse la împrumutul de carte, chiar dacă mulți încă le privesc așa.

Am vorbit cu trei bibliotecare, un antropolog și o creatoare de conținut ca să înțelegem ce se întâmplă atunci când statul decide că un bibliotecar cu normă întreagă e „prea mult” pentru un sat și ce rol joacă aceste spații într-o societate care le reduce tot mai des la tăcere.

Discuțiile despre biblioteci inițiate de politicieni sunt rare, iar atunci când apar, au aproape întotdeauna legătură cu măsuri de austeritate: comasări, restructurări, tăieri de posturi.

În alte cazuri, bibliotecile revin în atenția publicului doar ca fundal pentru statistici alarmante despre cât de puțin citesc tinerii – sau românii, în general. Deși percepute adesea ca spații tăcute, în comunitățile în care încă funcționează, bibliotecile sunt indispensabile. Iar asta în ciuda ideilor tot mai frecvent vehiculate în spațiul public – că digitalizarea le face inutile, că oamenii nu mai citesc sau că un bibliotecar „nu se justifică”.

În ultimii zece ani, numărul oamenilor care au trecut pragul unei biblioteci a crescut considerabil, potrivit Barometrului Cultural din 2023. Dacă în 2014 doar 5% dintre locuitorii satelor frecventaseră o bibliotecă cel puțin o dată în ultimele șase luni, acum procentul a ajuns la 11%.

Această creștere, însă, nu vine ca rezultat al unei strategii culturale naționale, ci mai degrabă din eforturile bibliotecarilor și ONG-urilor. Oamenii care cunosc aceste spații mi-au explicat că multe biblioteci rezistă datorită proiectelor internaționale, donațiilor, granturilor europene și bibliotecarilor care, pe lângă muncă, au învățat să scrie aplicații, să facă fundraising și să spere că administrația locală va respecta măcar Legea Bibliotecilor. Toate astea pentru un salariu mediu de 2.700 lei, după 35 de ani de muncă.

Acolo unde nu sunt biblioteci, rămân doar sălile de pariuri

În 1990, în comuna Valea Călugărească, opt persoane s-au înscris la concursul pentru postul de bibliotecar. Printre ele și Carmen Mădălina Lică. Nu știa exact în ce se bagă, a venit cu emoții, dar azi, după 35 de ani, știe foarte bine ce presupune această profesie: să le ofere oamenilor din comunitate acces la povești, să le deschidă orizonturi care trec dincolo de granițele satului și să-i ajute să ajungă, uneori pentru prima dată, la un computer, la o idee nouă, la o șansă.

Crede că munca de bibliotecară este, înainte de toate, o misiune de suflet, nu doar o profesie. Asta nu înseamnă că vine fără greutăți. „Lipsa resurselor, a personalului, chiar și lipsa recunoașterii – nu neapărat materiale, ci morale”, spune ea, sunt obstacolele peste care trebuie să treacă zilnic.

Biblioteca din Valea Călugărească a trecut prin diverse transformări de-a lungul timpului. Când a preluat Carmen Mădălina Lică spațiul, pereții încă erau făcuți din humă, cărțile erau prăfuite, nu avea căldură, iar în unele zile aducea lemne de acasă ca să facă foc. A cerut sprijin de la administrația locală pentru renovări, însă de fiecare dată i s-a răspuns că nu sunt bani pentru bibliotecă.

„Am luat totul pe cont propriu: am mers din poartă în poartă și am cerut sprijin de la firmele din zonă. Cei de la bauMax ne-au oferit un tir cu materiale pentru renovare. Abia atunci s-a implicat și primăria, cu o echipă pentru igienizare”, povestește bibliotecara din Valea Călugărească. „Așa am reușit să renovăm complet biblioteca cu rafturi noi, instalație electrică refăcută și, în sfârșit, căldură și condiții decente.”

Doar că lucrurile n-au rămas așa. În urmă cu zece ani, Căminul Cultural din sat – adică acea clădire în care se afla și biblioteca –, a intrat în renovare, deci și Carmen Mădălina Lică a trebuit să se mute timp de un deceniu într-un spațiu impropriu. „Nu mai speram că mă voi întoarce vreodată în spațiul destinat bibliotecii. Și totuși, nu m-am lăsat”, continuă bibliotecara.

A învățat cum să aplice la fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) – inițial, din proiect trebuiau să facă parte 11 biblioteci doar din județul Prahova, însă acest plan a eșuat. Motivele sunt diverse, crede bibliotecara din Valea Călugărească. Este un mix între lipsa de interes și reticența autorităților locale, care pun semnul egal între volumul de muncă pentru un proiect de drumuri sau canalizare și unul de modernizare a unei biblioteci, care, însă, beneficiază de o finanțare mult mai mică. Așa că ajung să spună că nu merită efortul.

Carmen Mădălina Lică alături de cititoarele care vin la bibliotecă, în cadrul unui proiect numit „Fetele puternice”. Sursă: arhiva personală

Într-un final, Carmen a reușit să constituite un consorțiu format din 23 biblioteci din mai multe județe (Prahova, Dâmbovița, Iași și Tulcea), coordonat de cea din Valea Călugărească.

Proiectul a fost aprobat, contractul a fost semnat în luna mai, iar acum a început implementarea. Biblioteca din Valea Călugărească va deveni astfel un hub cultural pentru comunitate.

„Una dintre condițiile proiectului era existența unui sediu propriu. Așadar, am fost în cele din urmă mutată înapoi în spațiul de drept al bibliotecii”, explică Carmen Mădălina Lică. „A fost o victorie importantă, după ani de muncă în condiții improprii.”

S-au mutat înapoi și așteaptă să instaleze lift pentru persoanele cu dizabilități, pentru că biblioteca se află la etaj, și panouri fotovoltaice.

Carmen nu își poate imagina, totuși, cum ar putea să facă toate aceste lucrurile dacă ar trebui să se împartă la două sau poate trei localități. Cât timp i-ar lua să cunoască noua comunitate? Ce ar face cei mai fideli vizitatori ai bibliotecii în orele în care ea ar fi închisă? Ce se va alege de toți anii în care bibliotecara a muncit și a oferit din experiența sa celor din sat?

O primă problemă, crede Carmen Mădălina Lică, ar avea de-a face cu lipsa de continuitate a proiectelor pe care le au în derulare, cum ar fi clubul de robotică pentru copiii. Pe lângă asta, o dificultate ar apărea și pentru cei care vor să returneze cărți și vin de departe să facă asta. Valea Călugărească este o comună întinsă, cu 10.000 de locuitori, formată din 15 sate. Dacă nu o găsesc la muncă, poate că nu vor reveni, iar ceea ce a reușit să clădească în timp, adică fidelitatea cititorilor, se va eroda treptat.

„Dacă am fi obligați să ne împărțim între două locații, am pierde legătura cu comunitatea actuală. În plus, ar fi dificil să devenim cunoscuți într-un loc nou. Chiar dacă sunt comunități mici, cu 1.000 – 2.000 de locuitori, biblioteca rămâne importantă. Avem și cinema, iar de-a lungul anilor, am organizat activități cu foști funcționari sau pensionari, oameni care au contribuit la dezvoltarea comunei. Unde altundeva să se întâlnească, dacă nu la bibliotecă?”, se întreabă bibliotecara.

Carmen îi duce pe copiii care trec pragul bibliotecii în diverse excursii, cu scopul de a învăța mai multe despre ei. Aici au văzut cum arată o zi din viața unui pilot de avion, în cadrul unui proiect inițiat de Fundația Progress și derulat cu ajutorul bibliotecarilor

Răspunsul la această întrebare poate fi incomod. În ultimii doi ani s-a vorbit tot mai mult despre absența spațiilor culturale în mediul rural. Jurnalistele de la Școala9 au documentat cazul a doi adolescenți din comuna Domnești, județul Argeș, care își petreceau timpul liber într-o sală de pariuri aflată la câțiva pași de școală. Realitatea asta este răspândită în numeroase comune și sate din țară, pentru că adeseori tinerii nu au unde altundeva să meargă.

Carmen Mădălina Lică crede că trebuie să schimbăm felul în care ne raportăm la biblioteci și să le recunoaștem importanța culturală. Însă schimbarea asta trebuie să vină de la guvernanți, din școli, de la autoritățile locale, nu poate să cadă doar pe umerii bibliotecarilor sau ai oamenilor din comunitate.

Își amintește de un moment dureros când un cadru didactic pe care l-a invitat în bibliotecă a văzut acolo un elev și i-a spus: „Aici pierzi vremea?”.

„M-a durut profund. Copilul acela avea lipsuri. Unul dintre părinți era arestat, avea parte de afecțiune puțină, niciodată nu văzuse un calculator”, continuă bibliotecara. „Aici, la bibliotecă, a descoperit jocuri educative, a început să citească, să vină zi de zi. Iar un adult, în loc să-l încurajeze, l-a descurajat. E greu de înțeles, dar și mai greu de acceptat.”

Bibliotecile funcționează pe o lege specială, publicată în 2002, și se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, a altor autorităţi ori instituţii publice şi funcţionează potrivit regulamentelor proprii aprobate de aceste autorităţi sau instituţii.

Pentru că nu au personalitate juridică, de fiecare dată când vor să aplice pentru un proiect, ele au nevoie de semnătură din partea primăriei. Tocmai de aceea, relația dintre administrația locală și bibliotecă este una esențială. Oamenii din domeniu explică cum, de-a lungul timpului, au învățat și să fie buni negociatori, ca să-și poată face profesia cu demnitate.

În bibliotecă eu fac totul: de la curățenie și până la manager de proiect

„În biblioteca mea fac totul: de la curățenie la manager de proiect. Am trei proiecte Erasmus+ simultan, scrise pe linii de finanțare diferite – Educația Adulților, Schimb de tineri și DiscoverEU Inclusion. Avem echipe, dar responsabilitatea finală tot pe mine cade”, îmi explică Crina Popescu, bibliotecară în Pietrari, județul Vâlcea – o comună cu puțin peste 2.000 de locuitori -, cum arată o zi din viața ei la muncă.

„Cum aș putea, în condițiile astea, să coordonez și o a doua bibliotecă? Oare domnul Bolojan ne acoperă și cheltuielile de deplasare? (…) Salariul meu, după 35 de ani de muncă, e de 3.200 de lei. Vi se pare un salariu de bugetar mare, așa cum se vehiculează în presă?”

Cu o vechime de peste 30 de ani de muncă și fiind la vârful grilei de salarizare, bibliotecara tot nu are parte de alte sporuri. Și nu este singura în această situație. Carmen Mădălina Lică îmi explica că, chiar dacă potrivit legii, bibliotecarii ar trebui să beneficieze de sporul de condiții vătămătoare, ea nu l-a primit decât în momentul în care primăriile au găsit o modalitate să-l acorde și funcționarilor lor.

Când am vorbit la telefon, Crina Popescu se afla în Franța, unde e plecată într-o mobilitate profesională, prin intermediul unui proiect Erasmus. De altfel, este unul dintre multele proiecte pe care le-a derulat în Pietrari de-a lungul timpului. De asemenea, biblioteca Pietrari a accesat fondurile pentru dotarea cu echipamente moderne, prin PNRR, alături de alte 38 de biblioteci vâlcene.

Organizează sesiuni de lectură pentru copiii care încă nu merg la grădiniță, ca să se integreze mai bine în grupă, odată ce ajung acolo, oferă cărți gratuite copiilor din medii defavorizate, au un grup în care îi învață pe tineri programare și tot pentru tineri există posibilitatea să se înscrie în proiecte Erasmus, ca să învețe și să călătorească în Europa.

Sursă: arhiva personală a bibliotecarei

Există și activități pentru adulți – cursuri de alfabetizare digitală sau piese de teatru.

Crinei Popescu i se pare nedrept ca toți bibliotecarii să fie reduși la acele puține localități în care bibliotecile nu sunt spații vii. Tot ea se întreabă:

„Cum putem vorbi serios despre biblioteci, când Ministerul Culturii nu a mai trimis cărți în rețea de ani de zile? Când nu există un program național de promovare a lecturii sau un plan coerent de dotare a bibliotecilor prin PNRR? La ce să ne așteptăm, în condițiile astea? Noi suntem vreo 700 de bibliotecari activi, implicați, buni. Și, chiar și așa, am făcut minuni din nimic. Vă spun sincer: nu a fost deloc ușor.”

Biblionet a fost un program derulat timp de cinci ani, începând cu 2009, inițiat de Fundația Bill & Melinda Gates. Obiectivul său principal: modernizarea și diversificarea serviciilor oferite de bibliotecile publice din România.

Cu o finanțare de 26,9 milioane de dolari, proiectul a adus internet și calculatoare în biblioteci, oferindu-le acces la informație și educație celor care altfel nu ar fi avut această șansă. Din totalul gospodăriilor din România, 88,6% au acces la reţeaua de internet de acasă, potrivit datelor publicate de INS.

Cu toate acestea, rata sărăciei extreme în România rămâne ridicată, iar unul din cinci români este afectat de sărăcie, în special în mediul rural, unde nu mulți tineri își permit să aibă un calculator sau condiții adecvate în care să învețe.

Bibliotecara crede că, din păcate, politicienilor le este mult mai ușor să lovească în acest sistem, care este deja destul de șubrezit, pentru că mulți dintre ei nu au trecut demult pragul unei biblioteci, ca să-i poată înțelege importanța. „Îmi pare rău să o spun, dar e o realitate. În campania electorală, de exemplu, politicienii veneau la târgul săptămânal ca să facă baie de mulțime și să împartă pliante, dar foarte puțini treceau și pragul bibliotecii, deși e chiar lângă. Sunt puțini cei care vin să vadă ce se întâmplă, de fapt, aici.”

În pandemie s-a văzut cel mai limpede de ce avem nevoie de biblioteci. Atunci când școlile erau închise, bibliotecarii și bibliotecarele ofereau workshop-uri pe Zoom, încă dinainte ca alte instituții să folosească în mod uzual tehnologia, explică Crina Popescu. Și Carmen Mădălina Lica mi-a spus că în pandemie rețetele erau trimise prin e-mail. Pentru că unele persoane din mediul rural nu au adresă de mail sau nici măcar internet, ele erau trimise pe adresa bibliotecii.

„Din păcate, încă persistă ideea din anii ’90 că bibliotecarul doar împrumută cărți. Sunt bibliotecar din 1991, când s-au înființat posturile cu normă întreagă în rural, și într-adevăr, atunci asta era prioritatea”, continuă Crina Popescu. „Dar lucrurile s-au schimbat radical, mai ales odată cu programul Biblionet, care pentru noi a fost o adevărată revoluție: am primit computere, videoproiector, scanner, imprimantă și acces la internet.”

Crina Popescu, bibliotecară în Pietrari, a scris și o postare pe Facebook după declarația premierului Bolojan. A făcut-o pentru că s-a simțit nedreptățită. La scurt timp s-a întâmplat ceva la ce nu se aștepta: oamenii din comunitate au început să-i distribuie postarea și să scrie, la rândul lor, cum biblioteca din Pietrari și, implicit, ea le-au schimbat parcursul vieții.

„Doamna Crina nu e «doar o bibliotecară». E omul care, timp de 35 de ani, a adus viață într-o bibliotecă rurală. A transformat câțiva metri pătrați într-un spațiu viu”, „La biblioteca din Pietrari am primit în brațe primul meu robot. (…) Acolo am participat la concursuri, târguri de știință, activități de voluntariat care m-au ajutat să cresc” sau „Această doamnă a dus numele localității noastre peste hotare, prin strădania dumneaei a ridicat o piatră de temelie pentru copii. Biblioteca este cel mai important lucru al unei comunități, de aici se învață ce nu se învață în școală” sunt doar câteva dintre mesaje.

Elevii din clubul de coding din Pietrari. Sursă: arhivă personală Crina Popescu

Alexandru Vârtej, absolvent al programului masteral de Antropologie al SNSPA și coautor al Hărții Bibliotecilor de Cartier din București, a menționat o poveste similară, pe care a descoperit-o în timpul cercetării de teren.

„Am aflat de la un cititor care venise la bibliotecă pentru a folosi internetul – trebuia să-și plătească facturile și să-și depună CV-ul pentru un loc de muncă. Acolo, în bibliotecă, a început să citească. A prins gustul și, în timp, s-a înscris la Facultatea de Filosofie. Astăzi scrie cărți de filosofie și, între timp, a reușit și să-și finalizeze studiile. E un exemplu clar de cum biblioteca poate funcționa ca un instrument de sprijin și protecție socială.”

Biblioteca, prinsă la mijloc în logica profitului

Antropologul este de părere că declarațiile premierului Bolojan cu privire la bibliotecile din mediul rural urmează o logică a profitului specifică neoliberalismului.

„Dacă ajungem să evaluăm o bibliotecă doar prin prisma numărului de cititori sau a profitului generat, nu e de mirare că ne plângem că «nu se mai citește» și că «toate cărțile sunt acum digitalizate, deci nu mai vine nimeni la bibliotecă». Este o abordare complet greșită, pentru că biblioteca înseamnă mult mai mult decât atât”, continuă Vârtej.

„Și dacă ne întrebăm de ce nu se mai citește, poate ar trebui să începem cu lipsa de investiție în acest tip de infrastructură socială, care, de fapt, aduce beneficii uriașe comunităților, mult peste ce se poate măsura în timp sau bani.”

La fel crede și Claudia Șerbănuță, doctor în Biblioteconomie și Științele Informării, președinta Asociației Comunitățile Viitorului și fosta directoare a Bibliotecii Naționale în perioada 2014 – 2016:

„A fost o declarație pripită, cred eu, venită dintr-o perspectivă de contabil – și una chiar prost gândită – lipsită complet de viziune asupra viitorului acestei țări.”

Șerbănuță subliniază un lucru important. Nu e prima dată când se închid bibliotecile în mediul rural. Ceaușescu a mai făcut același lucru, în 1973.

„Și atunci, ca și acum, tot din motive economice s-au închis biblioteci. Statul încerca să facă economii, să scape de datorii”, explică cercetătoarea. „Lucrez cu bibliotecari din anii 2000 și aud des povești despre cât de greu a fost. Unii dintre ei au fost dați afară în anii ’70, odată cu închiderea bibliotecilor, și s-au întors abia în anii ’90, când acestea au fost redeschise.”

Chiar dacă premierul probabil nu intenționează să facă exact același lucru, rezultatul poate fi similar cu cel de-acum 52 de ani, crede Șerbănuță. Numărul oamenilor care au trecut pragul unei biblioteci a crescut considerabil în ultimii ani, însă asta nu s-a datorat măsurilor venite din partea statului, continuă bibliotecara:

„În loc să luăm o decizie deschisă, demnă de o societate democratică, se adoptă o abordare care amintește de metodele unui sistem totalitar din anii ’70. Nu spun că asta își dorește Guvernul, dar modul de implementare – lipsa de comunicare, absența unei planificări în pași clari și, mai ales, neînțelegerea realității din teren – ridică mari semne de întrebare.”

Un alt lucru important de menționat, atunci când politicienii sugerează că sunt localități în care bibliotecile nu sunt modernizate sau nu sunt frecventate de către oamenii din comunitate, este descentralizarea care a avut loc după anii ‘90.

Înainte de 1990, sistemul de biblioteci era centralizat. Asta înseamnă că ce găseai într-o bibliotecă dintr-un anumit județ din țară, găseai în exact aceeași formă și în alt județ. După descentralizare, însă, și mai ales din cauza anilor lungi în care bibliotecarii au fost nevoiți să supraviețuiască cu resurse minime, au apărut diferențe majore între județe.

„De exemplu, în Bihor – unde s-au accesat fonduri Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în perioada în care Ilie Bolojan era președinte de consiliu județean – multe biblioteci au fost renovate. Dar nu mai au bibliotecari, pentru că aceștia au fost dați afară, deseori în contradicție cu Legea Bibliotecilor”, explică Claudia Șerbănuță. Conform Legii Bibliotecilor (334/2002), autoritățile locale au obligația să mențină funcționarea bibliotecilor, inclusiv prin angajarea de personal de specialitate. Așadar, desființarea posturilor de bibliotecar contravine acestor prevederi, chiar dacă spațiul fizic al bibliotecii rămâne – renovat sau nu – în picioare.

„În Dâmbovița, situația e inversă: avem bibliotecari și biblioteci deschise în aproape toate localitățile, dar nu există condiții la fel de bune. Experiența utilizatorilor e complet diferită de la un județ la altul.”

Ce lipsește, totuși, din discuția publică, continuă cercetătoarea, este presiunea pusă pe primării să respecte Legea Bibliotecilor și să investească în aceste spații vitale pentru comunitate.

Declarațiile premierului Bolojan au stârnit reacții și în rândul comunității culturale online. Printre cei care au luat poziție se numără și Ruxandra Gîdei, una dintre cele mai influente voci din mediul digital în domeniul cărții și coordonatoarea programului The Europe Challenge, o inițiativă europeană de sprijin pentru biblioteci și comunitățile lor.

Ea ne-a explicat ce pierdem, de fapt, atunci când o bibliotecă rurală este închisă.

„Când primesc susținerea pe care o merită, iar angajaților nu li se pun constant bețe în roate de către politicienii locali, bibliotecile sunt adevărate motoare ale comunităților. Am avut privilegiul să discut cu bibliotecari din toată Europa care, prin munca lor, revitalizează comunități izolate, formează cetățeni activi și implicați în procesul democratic, îi ajută pe cei mai vulnerabili să trăiască sustenabil (de exemplu, prin schimburi de răsaduri și grădini comunale) și să treacă mai ușor peste crize (personale, politice, economice, climatice).”

Și antropologul Alexandru Vârtej a relatat un caz din Chicago în care bibliotecile au ajutat comunitățile să treacă mai ușor peste un puternic val de căldură.

„E o gândire care îi lasă în urmă tocmai pe cei care au beneficiat cel mai tare de activitățile unei biblioteci – aceleași comunități abandonate din nou și din nou în ultimii 35 de ani de clasa politică. În realitate, accesul la bibliotecă lipsea pentru 500.770 de elevi din România în 2019, iar de atunci s-au închis anual zeci, sute de biblioteci. Ce date avem, care să determine că «nu se justifică» să beneficieze românii din comunități rurale de o bibliotecă, cinci zile pe săptămână?”, conchide Ruxandra Gîdei.

Statistica de mai sus îi ascunde pe copiii cărora nu le mai citește nimeni povești, pe vârstnicii care nu mai au pe cineva care să-i ajute să completeze formulare online complicate și pe adolescenții care vor alege tot mai des să petreacă timpul înconjurați de fum, în spatele geamurilor opace ale sălilor de jocuri din comunele lor. Întrebarea este dacă ne dorim să avem parte de această realitate. Dacă merită să punem egal între biblioteci și profit sau dacă ar trebui să privim aceste spații pentru rolul lor comunitar?

Și, într-un final, cât de eficient este din partea statului să abandoneze fix acele spații care pot repara o parte din eșecurile sale?

https://www.scena9.ro/article/fara-biblioteci-fara-povesti

//////////////////////////////////////////

„Deconectarea de la tehnologie, reîntâlnirea cu comunitatea și natura sunt printre cele mai vindecătoare lucruri pe care le putem face”

De Victor Cobuz

Amanda Montell s-a afirmat drept una dintre cele mai originale și pricepute comentatoare ale pop culture-ului american. După ce a absolvit studii de lingvistică la Universitatea din New York, Montell a început să țină diverse rubrici despre industria frumuseții pe platforme ca Byrdie și Who What Wear. Cu timpul, a ajuns să publice și în reviste ca The New York Times, The Guardian, Esquire, Harper’s Bazaar sau Cosmopolitan. De la începuturile sale în publicistică, a fost interesată de dimensiunea socială și politică a limbii engleze, iar preocuparea aceasta a avut ca finalitate atât debutul ei în volum cu Wordslut: A Feminist Guide to Taking Back the English Language, cât și cea de-a doua sa carte, Cultish: The Language of Fanaticism. Ambele titluri au fost foarte bine primite de critici și de cititori, iar lansarea multipremiatului podcast Sounds Like a Cult a consacrat-o drept una dintre cele mai relevante voci din mediul online pe subiectul sectelor din societatea americană.

Cea mai recentă carte semnată de Montell, Overthinking în epoca gândirii magice. Note despre iraționalitatea timpurilor moderne a fost publicată recent la Magga Books, în traducerea din limba engleză a lui Florin Tudose. În acest nou volum, Amanda Montell se oprește asupra biasurilor cognivite care ne afectează atât pe fiecare dintre noi în viața de zi cu zi, cât și societatea în care trăim. Scrisă în maniera sa deja consacrată, în care studiile și tezele din diferite domenii academice se întrepătrund cu exemple din pop culture și cu cele din viața autoarei, Overthinking în epoca gândirii magice este o lectură utilă pentru perioada complicată pe care o traversăm. Cu ocazia traducerii în limba română a cărții, Amanda Montell ne-a oferit un interviu în care discută despre procesul de scriere a cărții, cele mai utile sau mai nocive biasuri cognitive, precum și alte subiecte relevante pentru actualitatea politică mondială.

Scena9: La finalul cărții, în secțiunea de mulțumiri, afirmi că asta e cartea pe care ai visat mereu să o scrii. De ce este subiectul iraționalității moderne atât de special pentru tine și de ce te-ai decis să-i dedici atenția, după ce ai semnat cărți despre limbajul de gen și limbajul sectelor?

Amanda Montell: Sunt foarte norocoasă, pentru că am avut privilegiul ca în carierea mea să merg încotro m-au dus curiozitățile. A fost un vis să scriu această carte pentru că mi-a permis să abordez întrebări importante despre conflictul dintre mintea umană și cultura contemporană, prin lentila pop culture, a literaturii și științelor sociale. Mă bucur de posibilitatea de a scrie într-un stil ce transcende genurile. Dar, mai precis, subiectul iraționalității mi s-a părut semnificativ, având în vedere că am crescut ca „artista drama queen”, într-o casă plină de oameni de știință. Am fost învățată să prețuiesc știința în mod profund, dar am fost la fel de atrasă de „magie”. Lupta dintre logos și pathos mi-a definit într-un fel întreaga viață și a avut mult sens să scriu despre acest subiect.

Overthinking în epoca gândirii magice. Note despre iraționalitatea timpurilor moderne

de Amanda Montell, traducere de Florin Tudose

Magga Books

2025

O găsiți aici

Overthinking în epoca gândirii magice este o carte foarte personală, plină de exemple din viața ta. Ai simțit că nu poți vorbi despre toate aceste biasuri fără a arăta cum ai suferit și tu la rândul tău de pe urma lor? A fost dificil să te deschizi cititorilor și să fii așa de vulnerabilă?

Presupun că m-am gândit că, din moment ce nu sunt economistă comportamentală, singurul mod în care aș putea să vorbesc despre biasuri cognitive era să scriu despre ele într-un mod personal, în care oamenii să se regăsească. În general, stilul meu este de a vorbi mai mult sau mai puțin despre subiecte mai nerdy, într-un mod accesibil și cu umor; așadar, a venit firesc, dar mi s-a părut și cea mai logică abordare, să scriu despre biasuri cognitive mai puțin didactic, profesoral, și mai mult într-un mod deschis, vulnerabil și personal, aplicând aceste biasuri la situații despre care oamenii nu ar citi în mod obișnuit în literatura de specialitate – cum ar fi, de exemplu, fanii lui Taylor Swift, comparațiile din social media și relațiile romantice. Cu siguranță, mi-a fost frică să public unele capitole, ca cel despre biasul costurilor scufundate și fostul meu iubit sau cel despre relația cu mama mea. Dar Julia, editoarea mea, a fost extrem de încurajatoare, și am considerat că dacă a împărtăși povestea mea cu cititorii ajută să ilustrez mai bine punctul de vedere la care s-ar putea ei raporta, atunci orice frică că aș putea fi judecată se merită.

Care au fost criteriile de selecție pentru biasurile cognitive incluse în carte? Au existat și alte biasuri despre care ai fi dorit să scrii?

Alegerea biasurilor asupra cărora mă concentrez în fiecare capitol a fost mai mult un proces intuitiv. Dacă un bias îmi aprindea imediat un beculeț mental, amintindu-mi de un comportament irațional din viața mea sau pe care l-am văzut în societate, era un semn bun că ar trebui să-l transform în subiectul unui capitol. Și apoi, desigur, unele biasuri conexe sunt explorate complementar, cum ar fi atunci când vorbesc despre biasul negativității în capitolul despre declinism sau despre biasul frecvenței în capitolul despre disproporționalitate. Am sfârșit prin a adăuga și a scoate apoi un capitol de ultim minut, care vorbește despre dragostea mea irațională pentru vrăjitorie. Plănuiesc să public acel capitol sub formă audio în cadrul podcastului meu Magical Overthinkers, mai târziu în acest an, de Halloween.

Este destul de evident cum aceste biasuri ne provoacă probleme în viața de zi cu zi, dar pot fi ele și la baza unora dintre crizele socio-politice de astăzi?

Fără îndoială. Sper ca oamenii să observe cum cercetarea pe care am folosit-o în capitolul despre biasul supraîncrederii în sine se aplică comportamentului lui Donald Trump și al lui Elon Musk.

Putem identifica unele biasuri cognitive atât în deciziile lui Donald Trump, cât și prin felul în care este susținut de votanții săi. Cred că din acest motiv foarte mulți oameni – mai ales aici, în Europa – așteaptă cu nerăbdare un soi de trezire colectivă, în care milioanele de cetățeni americani care-l sprijină pe Donald Trump se vor întoarce împotriva lui. Crezi că e un scenariu posibil sau doar o iluzie? Cum ai perceput tu prima lună a administrației Trump și ce crezi că va urma?

Percep nesfârșite prejudecăți cognitive (și tulburări de personalitate) la Donald Trump și mă trezesc în fiecare zi gândindu-mă la ce aș putea face cu mica mea putere și influență pentru a face lumină asupra prejudiciilor pe care el și cercul său le provoacă și vor continua să le provoace. Cu puțin timp în urmă, i-am trimis mesaje mamei mele, care este biolog al celulelor canceroase, despre cât de catastrofal ar fi pentru societate dacă Trump și Elon Musk ar desființa National Institutes of Health din SUA, care finanțează întreaga cercetare științifică fundamentală, inclusiv cercetarea cancerului și multe altele. Asta este doar cea mai recentă anxietate pe care o am în legătură cu Trump, printre multe altele. Trebuie să spun că șansa unei treziri culturale miraculoase este redusă, iar declinismul prezice că oamenii nu sunt predispuși să facă alegeri bune pentru sinele lor viitor – în ceea ce privește clima, de exemplu. Eu încerc să nu prezic viitorul; nu este un obicei bun pentru overthinkeri. În schimb, consider că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să lucrez pentru comunitatea mea, să sprijin financiar cauzele la care țin și să vorbesc fără teamă despre subiectele care mă interesează, în cărțile și podcasturile mele.

Dacă aceste biasuri cognitive ne afectează la nivel colectiv, cum le putem combate? În cele din urmă, discutăm aici de un proces colectiv sau de unul individual?

Conștientizarea individuală este un început, la fel ca și deschiderea unor conversații ghidate de curiozitate cu persoanele din viața noastră, dar nu cred că oamenii răspund foarte bine la faptul că li se explică erorile minții lor, cu excepția cazului în care sunt deja deschiși și curioși să exploreze asta. Chiar și așa, există anumite biasuri, cum ar fi cel al adevărului iluzoriu – tendința de a crede că ceva e adevărat doar pentru că am auzit de mai multe ori acel lucru – care sunt atât de puternice, încât nici măcar conștientizarea nu ajută. (Am scris mai multe despre asta într-un eseu pentru The Guardian.) Consider că, în orice caz, încetinirea proceselor noastre de gândire prin deconectarea periodică de la tehnologie și reîntâlnirea cu comunitatea și cu natura din viața reală sunt printre cele mai vindecătoare lucruri pe care le putem face pentru a atenua această ciocnire între biasurile noastre cognitive adânc înrădăcinate și lumea modernă.

Fiecare bias are rațiunea sa de a exista, iar tu încerci să evidențiezi cum fiecare dintre ele ne este la început util, într-un fel sau altul. Care crezi că este cel mai benefic pentru noi?

Cel mai distructiv și omniprezent este, în mod ironic, probabil și cel mai util: biasul de confirmare sau tendința noastră de a căuta, crede și reține doar informațiile care validează ceea ce deja credeam, respingând în același timp informațiile contrare. Acest lucru se dovedește extrem de dăunător în această eră hiperdigitală, super polarizată, plină de schimburi rapide de date și de dezinformare, dar, de asemenea, pentru a-l cita pe filosoful german Uwe Peters, biasul de confirmare „ne ajută să aducem realitatea socială în concordanță cu convingerile noastre”. Biasul acesta ne ajută pentru ca lumea să „aibă sens”; ne ajută să trăim cu noi înșine și cu alegerile noastre. În lipsa acestuia, nu știu dacă aș fi în stare să trec peste fie și o singură zi.

Unele recenzii afirmau că eseurile tale ar fi trebuit să intre mai adânc în problemele complexe și centrale ale cărții, dar, în același timp, e foarte clar că nu ai intenționat să scrii un tratat de psihologie. Încercarea de a menține un echilibru între partea științifică a eseurilor și cea care face referire la pop culture a fost cea mai mare provocare în scrierea acestei cărți? Dacă nu, care a fost?

Dacă tot vorbim despre cum suntem copleșiți de informații în era digitală – eu evit să mă uit la recenziile cititorilor. Nu e treaba mea și, de asemenea, să le citesc mă trimite într-o spirală a overthinking-ului care dăunează sufletului și muncii mele! Tot ce pot spune este că amestecul de științe sociale și pop culture pe care l-am inclus în care a fost foarte intențional. Nu sunt cercetătoare. Scriu comentarii culturale care încorporează științe sociale, dar care sunt și lecturi amuzante; deci aș spune că pentru o carte de eseuri despre cultura pop și viața de zi cu zi, Overthinking în epoca gândirii magice este foarte profundă! Totul ține de așteptările cititorilor. După cum spunea unul dintre străluciții mei blurberi, romanciera Mona Awad, Overthinking în epoca gândirii magice este „o călătorie în camera cuptorului minții moderne”. Este o explorare, o reglare de conturi. Cea mai mare provocare a acestei cărți a fost, sincer, să mă restrâng la exact ceea ce am vrut să spun, pentru că mă interesează atât de multe subiecte. Amestecul de genuri nu este pentru toată lumea, dar este autentic pentru mine.

Am citit pe Goodreads o mulțime de comentarii despre cât de mult le-a plăcut oamenilor să asculte versiunea audiobook pe care tu însăți ai narat-o. Cum ți s-a părut această experiență? Crezi că cititorii câștigă ceva în plus ascultându-te cum îți citești textele?

Categoric. Cartea a fost scrisă cu vocea mea autentică, mi-a plăcut să o narez și chiar cred că prinde și mai multă viață în format audio.

După ce ai scris cartea visurilor tale, există alte subiecte care îți stârnesc curiozitatea și pe care ai vrea să le explorezi?

Lucrez acum la un roman! E o ficțiune speculativă și este cel mai distractiv proiect la care am lucrat vreodată.

https://www.scena9.ro/article/interviu-amanda-montell-overthinking-in-epoca-gandirii-magice

///////////////////////////////////////////

Trei regizori, o partitură: „Exodus” la Sorrentino, Malick și Zanussi

De Cristina Gârbea

Cinematografia lui Paolo Sorrentino este o beție audiovizuală luxuriantă, opulentă, hipnotică și aproape muzeală – o poezie care celebrează, în egală măsură, marea frumusețe a lumii și latura sa decadentă. Iar ultimul său film nu face excepție. Parthenope (2024) – al cărui titlu trimite direct la personajul central feminin, un nume ancorat atât în mitologia greacă, cât și în istoria antică a orașului Napoli – reprezintă o nouă explorare cvasi-autobiografică a universului natal al regizorului, filtrat prin privirea unei femei (aparent) etern tânără și frumoasă, aflată în căutarea propriei identități prin intermediul familiei, iubirii și educației. De la muzică coral-sacră la techno, jazz sau șlagăre italienești, coloana sonoră a filmelor regizorului napolitan surprinde mereu prin atenția sensibilă cu care este curatoriată, evocând senzualism, abundență, melancolie, contemplare a frumuseții trans-materiale sau o nostalgie profundă, național-culturală.

În cazul lui Parthenope, două scene esențiale în structura narativă a filmului, ambele având-o în prim plan pe tânăra „sirenă” modernă – un perpetuu „obiect obscur al dorinței” – sunt potențate de fragmentul muzical însoțitor, devenit aproape un laitmotiv al personajului. Primul moment în care aceasta este prezentată publicului – apărând precum o melusină seducătoare, în costum de baie, contemplată deopotrivă de pretendentul său și de camera care o urmărește îndeaproape –, este încărcat de un farmec magnetic. La fel de puternic este și tabloul aproape blasfemic în care femeia se dezvăluie unui cardinal corupt, etalându-și splendoarea trupului, sumar acoperit de un costum impresionant, de o bogăție excesivă, având alură de mitră și ornamente sacre ce îmbină aurul cu pietre prețioase. Ambele secvențe sunt intensificate de fundalul sonor, o partitură orchestrală repetitivă, obsesivă și ritualică, care se amplifică progresiv, atât dinamic, cât și instrumental.

Fragmentul muzical este semnat de compozitorul Wojciech Kilar, născut la Lviv în 1932 și decedat în 2013, la Katowice. Este recunoscut în special pentru muzica sa de film – în colaborare cu regizori importanți, atât europeni, cât și americani, precum Krzysztof Kieślowski, Krzysztof Zanussi, Andrzej Wajda, Terrence Malick, Peter Weir, Roman Polanski, Francis Ford Coppola, James Gray sau Jane Campion – și pentru lucrările sale religioase, precum Missa pro pace sau Angelus.

Înscris în direcția estetică a minimalismului sacru reprezentat de creatori ca Arvo Pärt sau John Tavener – care pune accent pe desfășurarea sonoră de tip ostinato, conferindu-i o funcție ritualică și un substrat spiritual –, episodul muzical cu valoare de laitmotiv face parte din lucrarea coral-orchestrală Exodus, compusă în 1981 pe baza unui text latin din Cartea Exodului. Aceasta evocă ieșirea poporului evreu din robia egipteană – o temă a eliberării și speranței colective –, pe care Kilar o filtrează printr-un limbaj solemn și repetitiv, brodat pe reiterarea constantă a unei teme cu rezonanțe modale ce sugerează, fără a cita direct, influențe evreiești.

Numită de colegul său de generație Krzysztof Penderecki „a tiptop… Kosher Boléro”, lucrarea poate fi receptată ca o aluzie, mai mult sau mai puțin directă, la renumitul Boléro al lui Maurice Ravel – devenit, la rândul său, parte din coloana sonoră a unui film renumit: Les uns et les autres de Claude Lelouch. Asemănările se regăsesc în repetitivitatea ritmico-melodică obsesivă, bazată pe reluarea și dezvoltarea unei teme unice, în utilizarea unui material muzical redus, tratat cu o economie parcimonioasă. Construcția de tipul unui crescendo gradual, suprapunerea stratului tematic, liric și ritmic cu unul „atmosferic”, structura ciclică, progresivă a textului, care favorizează continuitatea fluxului sonor, dar și efectul de transă hipnotică generat – toate converg spre aceeași logică muzicală. Până și manifestarea cadrului tonal static (mi major), menținut „maniacal” în lucrarea lui Kilar și afirmat extatic în finalul piesei lui Ravel, funcționează ca un liant armonic subtil între cele două creații sonore.

O altă lucrare cu care Exodus se îngemănează conceptual – chiar dacă într-un mod mai puțin evident – este Simfonia a III-a de Henryk Górecki, o altă referință muzicală pe care Sorrentino o folosește în La grande bellezza, alături de opusuri semnate de Arvo Pärt, John Tavener, Zbigniew Preisner ș.a. Punctul de convergență dintre cele două rezidă atât în funcția pe care o capătă repetiția muzicală – nu doar ca procedeu componistic, ci ca gest liturgic, menit să suspende timpul și să transforme actul ascultării într-o formă de comuniune afectivă precum rugăciunea –, cât și în accesibilitatea emoțională și receptivă a discursului muzical.

Există câteva elemente definitorii, așadar, conținute de Exodus-ul lui Kilar, care îmbogățesc metaforic și simbolic, prin acompanierea acustică a personajului Parthenope, imaginea acesteia. Tematica sacră a lucrării muzicale integrale, originale, asociată acestei tinere femme fatale, o înveșmântează – la propriu și la figurat – într-o aură divinizată, mistificată, de adorare. Repetitivitatea ritualică care se insinuează discret prin fundalul sonor, dublată de mișcarea lentă, procesuală a personajului și a ochiului camerei care o urmărește, amplifică efectul narcotic, hipnotizant, care o învăluie. Intensificarea graduală a partiturii orchestrale transmite ideea devenirii, transformării – o dezvoltare muzicală care reflectă, metaforic, traseul identitar al personajului: de la naștere la pierderea inocenței. În ceea ce privește textura inițială a lucrării – o introducere statică, reținută, minimalistă a harpei, pe care se înalță apoi tema principală intonată de clarinet, cu timbrul său cald și maleabil –, aceasta consolidează imaginea pașilor statornici pe care se proiectează silueta fluidă, senzuală, misterioasă, tandră, delicată, inefabilă a unei figuri feminine arhetipale. Într-o asociere liberă a conotației poveștii biblice a Exodului – semnificând eliberare, emancipare spirituală, morală și identitară – cu Parthenope, subiectul lucrării muzicale își îndeplinește funcția de a potența încărcătura simbolică a călătoriei interioare a acesteia: de la de-mitologizarea patriarhală a propriei persoane la regăsirea unui sens dincolo de frumusețe.

Dar Parthenope nu este singurul personaj din universul cinematografic aureolat de opusul compozitorului polonez. Același fragment muzical se infiltrează cu ostentația unui laitmotiv în Knight of Cups (2015) al lui Terrence Malick. Nu este surprinzător, căci filmografia regizorului american este înțesată de referințe muzicale clasice, în special în registrul minimalismului sacru: Simfonia a III-a de Górecki (A Hidden Life, The Tree of Life), Agnus Dei de Kilar, Tabula Rasa de Arvo Pärt, Psalms of Repentance de Alfred Schnittke (A Hidden Life), Funeral Canticle de Tavener, Lacrimosa de Zbigniew Preisner (The Tree of Life) etc.

Knight of Cups este o meditație poetică vizuală despre criza de identitate și goliciunea spirituală trăită de un scenarist de succes de la Hollywood. Compus din secvențe fragmentare ce se opun narațiunii tradiționale, în care monologurile interioare (relatate prin voice over) predomină, filmul se dezvoltă în jurul acestui personaj masculin aflat în căutarea identității sale, recompunând-o printr-un puzzle al memoriei. În această structură mozaicată, fragmenul din Exodus-ul lui Kilar îl acompaniază pe scenarist în câteva momente-cheie. Încă din introducere, îl întâlnim pe tânărul orbit de iluzii, aflat în căutarea fericirii recurgând la bucurii efemere. În paralel, o voce narativă evocă parabola Regelui Răsăritean și a fiului său, Cavalerul de Cupă – o alegorie a căutarii „perlei” pierdute, deci a sensului, a iubirii sau a grației divine. Următoarele apariții ale fragmentului-laitmotiv însoțesc personajul, mereu năuc și tulburat, în frânturi din viața sa: o scurtă scenă de citit în tarot, în care zărim cartea care dă titlul filmului; secvențe de desfrâu și hedonism; imagini ale opulenței și superficialității vieții hollywoodiene. Finalul aduce, în acompaniamentul muzical reluat, o rezoluție purificatoare, în care apa capătă rolul simbolic al unui botez. Fundalul acustic acoperă ultima scenă a filmului și este lăsat să se desfășoare pe parcursul genericului, reprezentând singura apariție sonoră cu caracter pregnant, dezvoltător și concluziv.

În timp ce în Parthenope cele două intervenții muzicale se afirmau cu ostentație, aproape ca un personaj în sine, în filmul lui Malick aceasta capătă contururi difuze, cu dinamică variabilă, când estompată, când vibrantă, cu desfășurări temporale inegale, cu tăieturi umbrite de fade-out-uri, asemenea amintirilor ce par să încolțească în minte, dar care nu își găsesc lumina decât după un travaliu mistuitor. Similar substratului simbolic pe care compoziția lui Kilar o conferă personajului feminin din lungmetrajul lui Sorrentino, Exodus întărește aici tema centrală a căutării – drumul spiritual al protagonistului, oglindit în peregrinarea poporului evreu spre Pământul Făgăduinței –, evocând totodată ideea unei săvârșiri interioare, a unei regăsiri tainice ce transcende lumea vizibilă.

Poate cea mai interesantă tratare a Exodus-ului se regăsește într-una dintre colaborările lui Wojciech Kilar cu compatriotul și colegul de generație Krzysztof Zanussi. Figuri creative prolifice, cei doi artiști au cultivat de-a lungul timpului un parteneriat remarcabil, materializat în câteva dintre cele mai reprezentative titluri ale cinemaului polonez: Struktura krysztalu (The Structure of Crystal), Iluminacja (Illumination), Constans (The Constant Factor) sau Zycie jako smiertelna choroba przenoszona droga plciowa (Life as a Fatal Sexually Transmitted Disease).

În Dotknięcie ręki (The Silent Touch), un film mai puțin cunoscut al lui Zanussi, lucrarea coral-orchestrală a lui Kilar nu este doar un fundal sonor menit să extindă stratul metaforic al personajului central, ci este însuflețită cu un rol principal: ea se naște odată cu filmul, face parte din teza sa. Avându-l ca personaj principal pe Henry Kesdi – interpretat de Max von Sydow, actor emblematic al universului bergmanian –, un compozitor pensionat care supraviețuise Holocaustului, filmul se fundamentează pe relația profesională și amicală dintre acesta și un tânăr muzicolog care încearcă să-i redea pofta de viață, inspirându-l să-și compună cel din urmă magnum opus. Creația de căpătâi – acea partitură menită să exprime esența vieții și a credinței – este chiar Exodus, prezentă pe întreaga durată a filmului, fie ca nălucă sonoră recurentă, fie în fraze închegate la pian, fie afirmată într-o întrupare orchestrală și corală finală. Aceasta evoluează de la idee – camuflată într-un vis roșiatic-copleșitor premonitoriu al muzicologului, debutând cu un strigăt penetrant care intonează cuvântul „Domine!”, urmat de tema principală evreiască, ca element generator – la obsesia autorului – prin prelucrarea melodiei principale în nuanțe instrumentale și caracteriale variate –, de la germene creativ la materializare. Coloana sonoră capătă astfel treptat contur, fiind încorporată diegetic și însoțind etapele de creație ale compozitorului-personaj, strecurându-se în memoria implicită a privitorului sub forma unui „vierme de ureche” edificat prin fredonări, tatonări și închegări pianistice, prelucrări, divizări și concretizări coral-orchestrale, și printr-o ultimă relicvă melodică.

Lucrarea Exodus, deși concepută pentru cor și orchestră, se dezvoltă ca o amplă desfășurare instrumentală progresivă, densificată și amplificată dinamic, împletită între timbrurile corzilor, harpei, celestei, pianului, percuției și ansamblului suflătorilor de lemn și alamă, într-o revărsare temporală impresionantă. Raportat la cele aproximativ 23 de minute totale, evoluția sonoră realizată de instrumente însumează 19 minute, în timp ce corului mixt îi revine doar coda. Durata redusă a fragmentului vocal final nu-i răpește acesteia caracterul pregnant, intens și pătrunzător, dimpotrivă. Fracturând discursul orchestral și fiind inserat printr-un semnal anapestic al alămurilor, pe care se afirmă exclamația „Domine! Domine Deus! Domine Deus unus!”, textul se manifestă ca un crescendo amplu, ritualic, rostit sau cântat, din care se înalță versul „Alleluia!”, interpretat pe trepte din ce în ce mai înalte și acompaniat de un ritm de marș percusiv, ravelian. Lucrarea este concluzionată de tema principală pe care se proclamă: „Hosanna homini! Hosanna ei, qui venit hodie in nomine Domini!” („Osana Omului! Osana celui care vine astăzi în numele Domnului!”), și se încheie printr-o țesătură forfotitoare de voci care își declară slava pentru o ultimă dată, acompaniate de gestul instrumental triumfal al unei terțe mari ascendente – un ultim pas spre lumină.

Zanussi este singurul dintre cei trei regizori care valorifică întreaga partitură compusă de Kilar. Coda (parte finală a unei compoziții muzicale) vocal-instrumentală, deschisă cu formula „Domine!”, infiltrată sfredelitor în spațiul oniric al tânărului muzicolog, este cea care insinuează încă de la început lupta interioară dintre identitatea profană și cea spirituală a compozitorului-personaj. Reprezintă atât punctul de geneză al filmului, cât și punctul culminant al acestuia, atunci când secțiunea coral-orchestrală finală este executată în integralitate. Prin intermediul călătoriei creative a artistului-făuritor, asistăm la încercările acestuia de a se elibera de propriile frici, fundamentate pe tensiunea dintre aspirație și realitatea degradării înaintării în vârstă, și de a se salva/mântui printr-un ultim act fondator. În viața lui Henry Kesdi, tema Exodului se reflectă ca o ieșire simbolică din stagnare și tăcere interioară, dar și ca o transfigurare a traumei Holocaustului într-un act de creație, în care memoria personală și suferința colectivă se împletesc într-un parcurs spiritual ce tinde spre lumină.

Exodus de Wojciech Kilar se dovedește a fi, în cazurile menționate, mai mult decât un simplu acompaniament sonor – compoziția devine un element de structură narativă și expresie simbolică esențială în filmele semnate de Sorrentino, Malick și Zanussi. Fie că potențează senzualitatea și misterul feminin într-o meditație vizuală asupra frumuseții și identității (ca în Parthenope), că însoțește rătăcirile și căutările sufletești ale unui artist alienat (Knight of Cups), sau că se materializează plenar ca expresie a creației și a mântuirii prin artă (The Silent Touch), Exodus merge dincolo de funcția unei coloane sonore tradiționale, revelând posibile sensuri ascunse. În aceste trei abordări cinematografice distincte, muzica lui Kilar funcționează ca liant între pământesc și transcendent, între memorie și speranță, între căutare și regăsire. Astfel, lucrarea devine un arc simbolic ce unește nu doar trei filme și trei regizori, ci și trei tipuri de experiență umană: contemplarea, criza și creația.

https://www.scena9.ro/article/sorrentino-malick-si-zanussi-exodus-kilar

///////////////////////////////////////////

De la cerșit la studiu peste hotare. Povestea unei femei care s-a luptat cu prejudecățile

Un atac asupra uneia este un atac asupra tuturor: Cinci jurnaliste vorbesc despre experiențele lor cu violența online

„Un număr semnificativ de indivizi aveau deja valori și preferințe de extremă dreapta”

„Nu poți avea muzică bună fără libertate.”

Muzicienii sirieni speră să schimbe arta după căderea regimului Assad

Aicea-i și raiul, și iadul, scrisă de jurnalista și scriitoarea Paula Erizanu, include o colecție de povești emoționante care conturează ultimul secol din istoria Republicii Moldova. Volumul este o mostră de docufiction care îmbină, printre altele, proze autobiografice, memorii și interviuri.

Uite ce scrie scriitoarea Tatiana Țîbuleac despre volum: „Mărturiile culese de Paula Erizanu ne demonstrează încă o dată că moldovenii știu despre trecutul lor mai mult de la alții și mai puțin de la oamenii locului. Pentru prima dată vocile minorităților, ale marginalilor, ale refugiaților și ale emigranților se împletesc într-o poveste comună care vine să umple găurile albe ale unui secol basarabean. „O carte care crește”, spune Paula Erizanu, și chiar asta este, o carte care ne face mai conștienți.”

Paula Erizanu s-a născut în 1992 la Chișinău. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities din Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o (Cartier, 2011, ediție trilingvă). Cartea s-a bucurat de o mare atenție mediatică la Chișinău, fiindu-i decernate Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul pentru cea mai populară carte al Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”, de asemenea, fiind nominalizată la Premiile Observator cultural, categoria debut. A fost tradusă în cehă și germană și a primit premiul UNESCO Germania pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig. A urmat volumul în poezie Ai grijă de tine (Charmides, 2016), tradus în slovenă. Din 2019, Paula Erizanu a coordonat, împreună cu Alina Purcaru, antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, apărută la Editura Cartier în trei volume. Tot la Cartier, în 2021, a publicat romanul Ard pădurile, pentru care a fost desemnată Tânărul Scriitor al Anului 2021, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori din București. Cartea a fost nominalizată și la Premiile Sofia Nădejde și la Festival du Premier Roman din Chambery, Franța. A scris pentru BBC, The Guardian, Financial Times, London Review of Books, Libertatea, Observator cultural, Dilema veche, Scena9, Radio Moldova, Europa Liberă ș.a. În 2019, a fost nominalizată la premiul „Jurnalista de cultură” a anului în cadrul competiției britanice „Words by Women”.

Citește un fragment din volum: povestea unei femei rome care s-a luptat cu discriminarea.

Aicea-i și raiul, și iadul

Paula Erizanu

Cartier

2025

O GĂSIȚI AICI

Victorina Luca

„S-au târât prin vie până la cel mai apropiat sat.”

Bunica era mică atunci când a fost luată cu forța în lagăr în Transnistria, în brațele tatălui său. Mama ei reușise să fugă în alt sat cu ceilalți copii.

Străbunelul meu a fost un viorist cu renume. Și, când era în lagăr în Transnistria, soldații îl puneau să cânte în timp ce ceilalți erau împușcați… I-au ucis pe toți, iar când a venit și rândul lui, s-au uitat că numele lui de familie era român, Butucel, și că a fost soldat în Primul Război Mondial, și de asta nu l-au împușcat și pe el. L-au amânat. Nu l-au omorât, dar nici nu l-au eliberat. Până la urmă, el a fugit în timpul unui bombardament, noaptea… A legat-o pe bunica mea, care avea vreo trei ani jumate, în spate, cu o prostire (cearșaf). Au nimerit într-o vie… Acolo s-au ascuns. De foame, mâncau poamă verde. Era iulie. S-au târât prin vie până la cel mai apropiat sat. Și au scăpat.

Dar bunica a rămas cu o mare frică. Ea tot timpul se temea de persecuții, de autorități, de polițiști, de primării. În tot neamul rom a rămas frica aceea.

Ea mă învăța pe mine să spun că nu sunt romă. Și-a schimbat și actele de identitate ca să nu fie țigan la etnie, dar moldovean. Mămica mea a fost, la fel, moldoveancă. Și eu am căpătat această etnie în certificatul meu de naștere.

Bunica era o femeie puternică. Mă învăța mereu să fiu cât mai bună, să învăț cât mai mult, ca ceilalți să nu vadă etnia mea, ci să-mi vadă capacitățile ca om. Îmi spunea să învăț, să învăț. Deși ea nu știa să citească. Putea doar să semneze cu un U rusesc. În schimb, și-a trimis cei șapte copii la școală. Ei s-au căsătorit devreme, pe la 18-19 ani, și n-au mai urmat profesii. Dar mătușa mea a terminat Facultatea de Matematică, însă n-a fost luată la muncă din cauza portului. Pe bunica asta tare a descurajat-o.

Noi eram singurii romi din sat.

Mămica mea de mic copil a avut un accident cu frații ei într-un iaz. I-a nimerit nisip în ureche. Medicii nu au luat în serios problema și nu au tratat-o atunci, așa că ea a rămas 70% surdă… De mică, era discriminată, că nu auzea… I-a fost foarte dificil… Când s-a angajat la muncă, era mamă singură, fără o parte din auz…

Tata îi spunea să mă dea la orfelinat, dar ea nu a acceptat. Tatăl meu a plecat la studii peste hotare, a ales un alt mod de viață și mama nu l-a putut urma… De asta a rămas singură.

Mama a plecat din sat, că toți o vorbeau. A încercat să-și facă o altă viață. Să lucreze… S-a angajat la o grădiniță, făcea tot posibilul să-mi dea o viață mai bună. Tata învăța la academie și mama încerca să facă așa ca el să fie mândru… Atunci era Uniunea Sovietică și stigma asta față de romi mai era. Tata era mixt. Bunica mea – mama lui – era evreică. Dar el avea și niște rădăcini de rom.

Bunica mea de pe mamă n-a putut accepta faptul că mama trăia cu tatăl meu fără să fie căsătoriți în acte. Neamul lor nu permitea așa ceva. Bunicul meu era din ursari. Iar bunica era din vlahîi, din neamul lăutarilor. De asta mama a plecat de acasă.

S-a angajat ca educatoare. Dar oamenii din satul vecin nu erau bucuroși ca o romă să le fie educatoare copiilor lor. Așa că ea a plecat la oraș. La Chișinău. Unde a încercat să fie tot educatoare. Dar a fost concediată, pentru că nu voiau să îi dea voie să stea noaptea cu mine la grădiniță. Că noi tot acolo dormeam, că n-aveam unde în altă parte.

Poveștile astea le știu de la mama. Eu de la grădiniță am doar amintiri vagi… Îmi aduc aminte un incident, când doamna educatoare a lovit o fetiță și ea plângea tare. Eu m-am speriat. Cam atât îmi mai amintesc.

După asta am plecat la Moscova. Eu aveam vreo trei ani jumate. A fost foarte dificil. Mămica nu putea să-și găsească loc de muncă. M-am trezit cu ea pe stradă. Dormeam la gară. Era foarte rece pe bănci.

Ea mă lua de mână și mergeam ziua să caute de lucru… Era gata și să spele podelile la frizerii, dar nimeni nu o lua. Acum îmi dau seama că ea purta fuste lungi, era cetățeană străină, eu cred că ăsta era motivul din care nu o angajau. Rusa o vorbea.

Așa am ajuns în stradă. Am început să cerem. Când oamenii ne dădeau bani, puteam să dormim la cald, în motel, și să mâncăm seara un pic mai mult. Mâncam o dată pe zi. Câteodată nici atât.

Într-o gară, era un spațiu, se numea Materi i rebenka (Mama și copilul), unde puteam înnopta contra unei taxe. Acolo era și un loc de joacă pentru mine… Era interesant, era bine, era cald… Aveam patul nostru.

Țin minte că acolo pentru prima dată am întâlnit un băiețel de culoare, cu care mă jucam. Mămica sa îl ungea seara cu ulei pe corp și i-a dat niște ulei mamei și m-a uns și ea pe mine… Au trecut ani și eu m-am căsătorit cu bărbatul meu nigerian… Atunci am înțeles că nu eu sunt cea mai „neagră”, că tenul meu, de fapt, era foarte deschis… Nu am avut chestia asta că nu mă joc cu copiii de altă etnie…

Odată, mama mi-a luat o carte pe care mi-o doream foarte mult din subterană: Biblia ilustrată pentru copii. Îmi plăceau desenele din ea. Am rămas creștină până azi. Creștină evanghelică.

Acum n-aș mai recunoaște locurile acelea, n-aș ști să ajung la ele… Orașul s-a schimbat mult. Parcă vreau să merg cândva cu mama acolo, dar, totodată, îmi dau seama că aș plânge mult. Asta a fost, practic, toată copilăria mea, până la șapte ani jumate… A fost foarte dificil.

Acum, când văd copii care cerșesc, mă gândesc la foamea lor. Mă gândesc că, dacă le dau ceva, ei își cumpără pâine, lapte sau McDonalds…

Noi am ajuns atunci în cercul acesta vicios, pentru că oamenii dădeau foarte puțin și ne ajungeau banii doar de o mâncare sau de un pat cald noaptea. Erau anii ’90 și majoritatea erau foarte săraci.

Dar odată, după ce a vorbit cu mama despre povestea noastră, o femeie ne-a luat la ea acasă. Ea avea un apartament îngrijit, curat, o bucătărie nu prea mare. Avea un papagal verde care zbura prin casă. Nu-mi mai amintesc cum o chema. Putem să-i spunem Sfânta Vineri. Ne-a hrănit, mi se pare că am rămas la ea o zi-două, dar țin minte că ea i-a dat mamei mulți bani după asta. Așa că am mers la magazin, mama mi-a cumpărat o rochie, papuci americani cu șnoroace (șireturi) de care voiam foarte tare, jeanși, o bluziță verde… Apoi ne-am luat bilet și am plecat cu trenul spre casă… Mama plângea de bucurie.

Bunica auzise prin ce am trecut și îi era jale de noi, și ne chema acasă.

Eu eram foarte bucuroasă că vin înapoi. Simțeam o ușurare că uite, o să avem alt mod de viață. Aveam coftița (bluza) ceea nouă de lână verde-închis, cu bunghi, eu o țineam în mână, la fereastră. Bătea vântul frumos… Însă vântul mi-a luat coftița… Am plâns… Și până acum sentimentul ăsta de regret pentru coftiță mai este în suflet…

Acasă, am mers la școală. Eram singura elevă romă în clasă. Nu aveam prieteni. Copiii aruncau cu pietre în mine. Îmi spuneau cioară, țigancă. Odată am fost îmbrâncită și am căzut pe șaisprezece scări. Mama a vorbit cu copii, cu părinți. După aceea, nimeni nu s-a mai atins de mine, nici să mă lovească, nici să se joace cu mine. Și n-am mai încercat nici eu să mă apropii de alții. M-a durut, dar bunica mi-a spus să învăț bine, să fiu mai presus de asta.

Învățătoarea zicea că n-o să se aleagă nimic din mine, că nici mama n-a învățat și că nimeni din neamul nostru nu învață. Eu nu știam româna, pentru că locuisem în Rusia până atunci. Nu puteam citi. Am fost așezată în ultima bancă.

Mama nu putea să mă ajute, că ea știa alfabetul chirilic. Bunica nu știa să citească deloc. Așa că, în vacanța de iarnă, când și-a dat seama că nu prea făcusem niciun progres, bunica a rugat vecinul, un militar pensionat, să mă învețe să citesc. Și, în două săptămâni, am recuperat ce nu făcusem o toamnă întreagă la școală. Mai și vorbeam cu accent bucureștean. Dumnealui a văzut potențial în mine. Iar după aceea, și învățătoarea și-a dat seama că a greșit în privința mea și a început să mă trateze diferit.

Mai târziu, vecinul mi-a devenit tată vitreg, s-a îndrăgostit de mama și s-a căsătorit cu ea. Au trăit împreună cincisprezece ani. Noi stăteam vreo trei nepoți la bunica și, la un moment dat, cineva din familie a fost diagnosticat cu tuberculoză. Așa că am fost separați și am mers doi ani la un internat, din clasa a șaptea până într-a noua. Apoi, într-a zecea, din nou acasă, la noi în sat, eram foarte ambițioasă, opream oamenii care mi se părea că arată mai „academic” pe drum și îi întrebam ce trebuie să fac ca să ajung avocată. Era un vis încă de prin clasa a treia, de când am aflat că avocații pot să facă dreptate. Mă gândisem că așa aș fi putut-o proteja pe mama…

Ei îmi ziceau să învăț mai departe, să merg la liceu. Așa am și făcut. Am mers la un liceu la Chișinău. Printr-un program al Micului Samaritean am ajuns și în America, un alt vis de-al meu din copilărie.

Bunica îmi și cumpărase un dicționar din puținii bani pe care îi avea ca eu să învăț engleza de sine stătător. Apoi am mers și la cursuri, pe la 12 ani. Asistam de după ușă, căci lecțiile erau cu plată și eu nu aveam cum să le achit. Profesoara a observat și m-a luat să învăț gratuit. Împreună cu soțul său, tot profesor de engleză, m-au invitat acasă la ei și mi-au pus bazele limbii. Acum sunt amândoi în Anglia, au terminat și Cambridge-ul. Mai ținem legătura.

În SUA, am stat trei luni la o familie cu care am trăit momente extraordinare… A fost cea mai frumoasă vacanță din viața mea. Dar am primit și o lovitură… Cineva mi-a adus la un moment dat multe haine și doamna din familia la care stăteam a început să răcnească la soțul ei că uite, dacă e țigancă, a acceptat toate boarfele. El ținea mult la romi, căci tatăl lui fusese soldat nazist în Germania, murise în Al Doilea Război Mondial. Ținea și la visurile mele. Era ca un tată pentru mine. După acel episod însă relațiile s-au mai răcit. Am venit acasă cu inima frântă.

Am fost și cu Work and Travel în State după asta, cât eram studentă, și am lucrat ca operator de telefonie mobilă. Nu era greu. Am primit și o cerere în căsătorie din partea unui cetățean american, care se îndrăgostise de mine. Astfel aș fi putut să rămân acolo. Dar eu voiam să fiu avocată, voiam la universitate. Așa că m-am întors acasă.

După studiile în drept la Chișinău, am mers în Suedia, apoi la Budapesta. Acolo, erau studenți din toate țările, Japonia, India, Palestina, SUA… Acolo mi-am cunoscut și primul soț. Făceam un curs de engleză și mă pregăteam de examenul LSAT pentru a intra în SUA la drept. Înainte de examen, am sunat-o pe bunica și ea s-a rugat pentru mine. Țineam la mine fotografia ei, mă uitam la ea și o simțeam alături. Eu cu ea am dormit până la 18-19 ani, până am mers la universitate. Dar a murit de Covid… Îmi este foarte greu fără ea.

La programul de drept la care aplicam erau 23 de locuri și nimeni din grupa mea nu trecuse… Am început deja să plâng, gândindu-mă că, dacă n-au trecut ei, n-am trecut nici eu. Rezultatul meu nu mai venea. Abia peste trei săptămâni, m-a sunat directorul și mi-a zis că în trei ani n-au avut așa scor bun, că am luat același punctaj ca și Kennedy… New York University m-a acceptat cu bursă, mi-a achitat și transportul, și asigurarea, tot, tot. Am avut parte de o educație pe măsură. Am învățat foarte mult, am trecut prin multe nopți nedormite, mă documentam, făceam comparații la nivel global, când mă duceam la cursuri, încercam să știu mai mult ca profesorii. Mi-am scris teza de master despre discursul de ură împotriva romilor.

Dar, deși am primit trei oferte de muncă, mi-a fost dor de bunica și am revenit acasă, cu soțul și cu copilul meu. Soțului i-a fost greu să-și găsească de lucru în Moldova ca biochimist, așa că a plecat. Am avut o relație la distanță. Pe copilul meu l-am dat la o școală de limbă engleză ca să fie într-un mediu mai divers, să nu fie jignit. El e pe jumătate nigerian, un pic rom, un pic evreu. Dar cei din jur îl văd drept african. Și-i spun, pe un ton pozitiv: of, da ce-i de negru, da ce-i de frumușel, da ce ciocolată e, da pot să-i ating părul? El mă întreabă: mama, de ce îmi atinge părul? Dar, când a văzut și el prima dată un om pitic, a exclamat de mirare. Iar eu i-am spus: nu se poate de strigat așa, că ție nu-ți place când te arată oamenii cu degetul…

La Banca Mondială, unde am făcut voluntariat, am făcut cunoștință cu o deputată și am mers la ea să văd ce oportunități am acasă. Ea mi-a zis să lucrez pentru a împuternici romii. Eu am plâns, iar mă trimit la romii mei… Dar, în timp, mi-am dat seama că eu sunt una și că societatea are nevoie de mine. Am fondat primul post de radio în limba romani. Rata de școlarizare este acum mai înaltă… Eu sunt prima persoană romă din Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității. Îmi doresc să fac o schimbare la nivel paneuropean, să dezvoltăm programe aici, în Moldova, care să poată fi aplicate și în țările vecine, unde problemele sunt aceleași…

Aceasta este istoria Victorinei Luca, așa cum mi-a povestit-o ea, în română, la telefon.

https://www.scena9.ro/article/aicea-i-si-raiul-si-iadul-paula-erizanu-fragment-carte

///////////////////////////////////////////

Colonelul Ioan Burdulea: “Toți emanații Revoluției au fost trădători”

////////////////////////////////////////////

(LIBERUL KU/CU/GETATOR-manipulator- a tepuit un biet popor si a nascut burghezia multilateral de komunista…)Averea de milioane de euro a lui Ion Iliescu, autodescris „sărac şi cinstit”

///////////////////////////////////////////

Iliescu s-a opus de 11 ori ca Regele Mihai să revină în România

///////////////////////////////////////////

Golaniada

O adunare în Piața Universității din București, 1990

Informații generale

Perioadă 22 aprilie–15 iunie 1990

Loc București, România

Cauze Refuzul guvernului de-a adopta Proclamația de la Timișoara

Obiective Înlăturarea de la putere a foștilor membri ai Partidului Comunist Român

Caracteristici

Manifestație

Revoltă

Nesupunere civică

Vandalism

Părți implicate

Protestatari antiguvernamentali

Guvernul României

Minerii din Valea Jiului

Poliția Română

Frontul Salvării Naționale

Figuri politice

Marian Munteanu Miron Cozma

Ion Iliescu

Victime

Morți 6 (oficial)

peste 100 (potrivit presei de opoziție)

Răniți 746–1,000

Golaniada, cunoscută și sub denumirile Fenomenul Piața Universității sau Manifestațiile din Piața Universității, reprezintă evenimentele de masă petrecute în Piața Universității din București între 22 aprilie și 15 iunie 1990. Cu o durată de 53 de zile și adunând în jur de 50.000 de oameni în fiecare seară.

Inițiate din pricina nemulțumirii generale cu privire la evoluția vieții politice din România post-decembristă, protestele au fost oprite prin aducerea muncitorilor din mine în capitală pentru a îi forța pe participanți să renunțe. Manifestațiile au fost supranumite „Golaniada”, titlu provenind din apelativul „golan”, folosit îndeosebi de către președintele Ion Iliescu cu referire la protestatari.

Desfășurarea manifestațiilor

Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie.

Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție.

Data de 22 aprilie 1990 este considerată prima zi a celei mai mari demonstrații anticomuniste din perioada post-decembristă. Din acea zi, Piața Universității, zonă centrală a Bucureștiului a fost declarată „Zonă liberă de neo-comunism” [1]. O mână de oameni au blocat pe 22 aprilie 1990 Piața Universității, declanșând un fenomen considerat ca fiind una din cele mai ample și spectaculoase mișcări sociale din perioada de tranziție postdecembristă a României.[necesită citare]

După ocuparea Pieței Universității, mii de protestatari au ieșit în stradă zilnic, convinși că guvernul care a preluat puterea era o imitație a democrației și că Revoluția din 1989 a dus doar la schimbarea cadrelor comuniste și securiste. Președintele Ion Iliescu s-a înconjurat de membri ai fostei nomenclaturi comuniste, iar acțiunile sale erau percepute ca populiste. Pe de altă parte, opozanții lui Iliescu au fost prigoniți, iar arestările ilegale și expulzările cetățenilor care participau la manifestațiile anti-FSN au devenit tot mai frecvente. Regele Mihai fusese împiedicat să intre în țară și posturile naționale de televiziune și radio erau folosit exclusiv în interesul Puterii neocomuniste al cărei exponent era Ion Iliescu. Cea mai mare manifestație-maraton, anticomunistă, a început la data de 22 aprilie 1990 și a încetat în același an, în ziua de 13 iunie ca urmare a intervenției violente a minerilor și forțelor de ordine. În noaptea de 13-14 iunie, în Capitală, a avut loc un veritabil „război urban” soldat cu morți și răniți prin împușcare.[2]

Drept rezultat al discursului susținut în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) a lui Ion Iliescu, care a calificat drept „huligani” și „golani” demonstranții de la Universitate, în piață au început să vină din ce în ce mai mulți oameni[3]. Pe fațada Universității au fost postate portrete ale lui Mihai Eminescu și afișe, printre care unul cu punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Pe zidurile Facultății de Arhitectură a fost întinsă o pancartă imensă: „Facultate de golani”. Manifestanții scandau: „Nu suntem partide!” și „Suntem golani!”. Cuiva i-a venit ideea de a scrie „golan” pe un cartonaș pe care l-a prins pe piept, ca pe o insignă. A fost suficient ca gestul să fie copiat de toți cei din jur. Mii de oameni și-au creat astfel de insigne. Insulta adresată manifestanților de Ion Iliescu a devenit simbolul luptătorului anticomunist, al militantului pentru democrație, intrând astfel în legendă. S-au format chiar „categorii” de golani: „golan de bine”, „golan de bună-credință”, „golan titrat”, „golan elev”, „mini-golan”, „golan muncitor”, „golan arestat”, „golan alergic la roșu”, „golan cu două doctorate”, „golan meditator de feseniști”, „golan cu opinii”, „mamă de golan” ș.a.[necesită citare]

Din prima zi a manifestației-maraton din Piața Universității și până la finalul acesteia, ca urmare a intervenției în forță a autorităților, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarată „liberă de neocomunism – kilometrul zero al democrației”. Peste o mie de persoane, studenți, intelectuali, reprezentanți ai societății civile, protestatari, lideri ai organizațiilor neguvernamentale, muncitori, militari etc., au avut posibilitatea să se exprime neîngrădit de la balconul Universității, transformat într-o veritabilă tribuna a democrației. Aceasta decizie luată de Liga Studenților din Universitate a marcat începutul a ceea ce se va numi „Fenomenul Piața Universității”.[4] Studenții de la universitățile bucureștene, dar și reprezentanții altor centre universitare au rămas alături de manifestanții de la Universitate, susținând protestele opozanților lui Iliescu și ai FSN-ului până la data de 24 mai 1990. Aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, desființarea Decretului 473 care subordona Televiziunea națională conducerii de partid și de stat, epurarea guvernului de nomenclaturiști, amânarea alegerilor, judecarea vinovaților de crimele din decembrie 1989 au fost doar câteva din revendicările susținute de cei care au manifestat în Piața Universității.

„Tribuna democrației”

Sute de personalități s-au exprimat de la balconul Universității, numit „tribună a democrației”. Discursurile au avut loc până în ultimele zile premergătoare părăsirii zonei de către membrii din organizații.

Printre cei care au susținut discursuri s-a numărat și cunoscutul eminescolog, filosof, eseist și traducător Petru Creția:[5]

„Am fost acuzați în ultimele zile de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigența nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevăr, doresc împreună cu toți cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă, și mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală și pe promovarea în viața publică a spiritului de adevăr și a probității politice. În al doilea rând, vă instigam cu dragoste și gând bun la eliminarea practică și legala a tuturor elementelor retrograde și acaparatoare de putere și bunuri nemeritate. (…) În al treilea rând vă instig la dobândirea unui cadru constituțional, care să descătușeze forțele vii ale țării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiți, pe oamenii drepți și curați, talentați și pricepuți, pe cei care pot face o țara nouă mai dreaptă și mai curată. Este vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minți, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentați aici, cu atâta stăruință, cu atâta dârzenie și cu atâta lumină. Acești oameni dau în clipa aceasta și dincolo de orizontul ei sensul și noblețea acestei adunări. Trăiască Libertatea!”

—Petru Creția

Referințe

^ „Astăzi se împlinesc 30 de ani de la fenomenul „Golaniada” din Piața Universității”. Mediafax.ro. Accesat în 4 februarie 2023.

^ Romulus Cristea – Piața Universității 1990, Editura Foc Filocalia & Karta Graphic 2007, pag.18

^ Romulus Cristea – Piața Universității 1990, Editura Foc Filocalia & Karta Graphic, 2007, pag. 240

^ „Romulus Cristea -„Studenții și Piața Universității”, articol apărut în ziarul „România liberă” din 10 mai 2006”. Arhivat din original la 18 august 2014. Accesat în 24 noiembrie 2014.

^ „Romulus Cristea-„Piața Universității a intrat în geografia Europei democrate”, articol apǎrut în ziarul „România liberă” din 5 iunie 2006”. Arhivat din original la 6 august 2017. Accesat în 24 noiembrie 2014.

5.^Octav Fulger Prima zi.

Legături externe

Forum de discuții despre manifestațiile din Piața Universității

„Piața Universității“ nu e acolo, „Piața“ e atunci, 17 ianuarie 2012, Laurențiu Ungureanu, Adevărul

Vitaminele erau „droguri”, iar manifestele, „bani falsi”[nefuncțională], 29 mai 2006, Romulus Cristea, România liberă

Secretele Mineriadei / Ne scriu „golanii“!, 19 iulie 2010, Florin Marin, Adevărul

Poze ale unor persoane reținute ilegal de autorități în timpul represiunii din 13-15 iunie 1990.

Multimedia

Imnul golanilor – imnul neoficial al manifestanților din Piața Universității

Filmul „Piața Universității”- Stere Gulea

https://ro.wikipedia.org/wiki/Golaniada?fbclid=IwY2xjawMB0TtleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBTV3AwdmhvTTJwS1QwVWdzAR6c76kPZsDb_d3wY5pAG7EkOmAyK_0shCAUWkfNbl9xHg8yLcaW732BOLhA0Q_aem_za_gzTM8SOUYemYWzEfOSg

/////////////////////////////////////////

Ultimul Bolsevic sarac si cinstit…

https://www.facebook.com/reel/796218162750719

///////////////////////////////////////////////////////

Iata unde sunt banii despre care se vorbește ca sunt lipsă la buget. Dl. Prim-ministru Bolojan, va bagati ?!

🔹E.ON Energie România SA: cifră de afaceri 13.725.371.052 lei, profit 0, pierdere 358.899.374 lei

🔹ENEL Energie SA: cifră de afaceri 5.201.925.419 lei, profit 0, pierdereq 391.072.544 lei

🔹MET România Energy SA: cifră de afaceri 5.076.830.236 lei, profit 0, pierdere brută 20.766.816 lei

🔹ENEL Energie Muntenia SA: cifră de afaceri 4.778.924.136 lei, profit 0, pierdere 377.568.182 lei

🔹DELGAZ GRID SA (parte din grup E.ON): cifră de afaceri 1.728.069.608, profit 0, pierdere 125.064.813 lei

🔹NIS PETROL SRL: cifră de afaceri 700.608.804 lei, profit 0, pierdere 116.566.729 lei

🔹PROFI ROM FOOD SRL: cifră de afaceri 11.660.657.559 lei, profit 0, pierdere brută 257.775.507 lei

🔹ROMANIA HYPERMARCHE SA: cifră de afaceri 1.513.108.057 lei, profit 0, pierdere 33.787.149 lei

🔹UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE: cifră de afaceri 1.106.102.018 lei, profit 0, pierdere brută 64.865.225 lei

🔹HAVI LOGISTICS SRL: cifră de afaceri 1.045.011.293 lei, profit 0, pierdere brută 8.260.665

🔹SUPECO INVESTMENT SRL: cifră de afaceri 751.739.410 lei, profit 0, pierdere 5.509.765 lei

🔹PUREFERT BALKANS SRL (comerț cu ridicata al produselor chimice): cifră de afaceri 735.579.818 lei, profit 0, pierdere brută 27.700.487 lei

🔹KRONOSPAN TRADING SRL: cifră de afaceri 2.494.611.480 lei, profit 0, pierdere 15.546.600 lei

🔹PORR CONSTRUCT SRL: cifră de afaceri 1.251.719.899 lei, profit 0, pierdere brută 4.616.564 lei

🔹STRABAG SRL: cifră de afaceri 919.310.107 lei, profit brut ridicol 4.963.942 lei

🔹ASIROM VIENNA INSURANCE: cifră de afaceri 736.735.195 lei, profit 0, pierdere 2.523.516 lei

🔹RWA RAIFFEISEN AGRO ROMANIA SRL: cifră de afaceri 533.925.097 lei, profit 0, pierdere 4.978.855 lei.

🔹VODAFONE ROMANIA SA: cifră de afaceri 4.695.157.165 lei, profit 0, pierdere 121.899.297 lei

🔹ORANGE ROMANIA COMMUNICATIONS SA: cifră de afaceri 2.436.927.140 lei, profit 0, pierdere 187.195.973 lei

🔹TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS SA: cifră de afaceri 1.378.276.599 lei, profit 0, pierdere 558.080.366 lei

🔹AUTOLIV ROMANIA SRL: cifra de afaceri 4.879.212.343 lei, profit 0, pierdere 164.560.738 lei

🔹CONTINENTAL AUTOMOTIVE SYSTEMS SRL: cifră de afaceri 4.632.033.520 lei, profit 0, pierdere 331.190.369 lei

🔹VITESCO TECHNOLOGIES ROMANIA SRL: cifră de afaceri 1.803.187.606 lei, profit 0, pierdere 354.411.484 lei

🔹PREH ROMANIA SRL: cifră de afaceri 1.379.252.200 lei, profit 0, pierdere 60.238.509 lei

🔹FAURECIA ROMANIA SRL (lider francez al industriei componentelor auto; 1 din 3 autoturisme produse în lume înglobează componente de la Faurecia): cifră de afaceri 1.300.419.790 lei, profit 0, pierdere 3.288.924 lei

🔹YAZAKI COMPONENT TECHNOLOGY SRL: cifră de afaceri 1.124.110.555 lei, profit 0, pierdere 38.354.474 lei

🔹ADIENT SRL: cifră de afaceri 779.868.427 lei, profit 0, pierdere 19.204.369 lei

🔹CONTITECH ROMANIA SRL: cifră de afaceri 776.730.249 lei, profit 0, pierdere 75.378.576 (10% pierdere din C.A.!)

🔹LIBERTY GALAȚI SA: cifră de afaceri 7.919.502.237 lei, profit 0, pierdere 743.522.226 lei

🔹DONALAM SRL: cifră de afaceri 740.249.196 lei, profit 0, pierdere 35.097.380 lei

🔹ARCELLORMITTAL HUNEDOARA SA: cifră de afaceri 650.814.289 lei, profit 0, pierdere 180.472.664 lei

🔹ALUM SA: cifră de afaceri 501.771.469 lei, profit 0, pierdere 118.621.775 lei (peste 20% din C.A.!)

🔹ARCTIC SA (compania mamă BEKO, în top 10 contribuabili la bugetul Turciei, NIMIC către români): cifră de afaceri 3.799.988.277 lei, profit 0, pierdere 141.093.292 lei

🔹MAKITA EU SRL (lider la fabricarea mașinilor unelte portabile acționate electric, prezente fără excepție pe orice șantier din țară): cifră de afaceri 2.884.412.434 lei, profit 0, pierdere 187.409.194 lei

🔹PRYSMIAN CABLURI ȘI SISTEME SA (producție de cabluri cu fibră optică atât de solicitate în zilele noastre): cifră de afaceri 2.032.652.492 lei, profit net 0, pierdere netă 1.494.637 lei

🔹SMITHFIELD ROMANIA SRL (industria cărnii): cifră de afaceri 1.280.635.214 lei, profit 0, pierdere 3.157.803

🔹AAYLEX ONE SA (industria cărnii): cifră de afaceri 1.145.423.080 lei, profit 0, pierdere 108.014.375 lei

🔹KASTAMONU ROMANIA SA (industria lemnului): cifră de afaceri 868.575.473 lei, profit 0, pierdere 91.980.415 lei

🔹UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD SRL (industria berii ~ Tuborg, Skol, Holsten): cifră de afaceri 549.712.509 lei, profit 0, pierdere 43.510.797 lei

🔹CAROLI FOODS GROUP SRL (mezeluri și producție de carne și produse din carne, prezente la aproape orice magazin alimentar din țară): cifră de afaceri 545.499.127 lei, profit 0, pierdere brută 1.505.172 lei

🔹GRUPO ANTOLIN SIBIU SRL (fabricare de echipamente electrice de iluminat): cifră de afaceri 504.902.415 lei, profit 0, pierdere 64.785.671 lei

🔹DR.MAX SRL: cifră de afaceri 3.193.482.856 lei, profit, pierdere 6.856.991 lei

🔹PHARMAFARM SA: cifră de afaceri 1.635.630.649 lei, profit 0, pierdere 6.925.639 lei

🔹CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL: cifră de afaceri 1.004.486.227 lei, profit net 0, pierdere netă 6.035.166 lei

🔹FARMEXIM: cifră de afaceri de aproape 3,5 miliarde de lei (!), profit puțin peste 8 milioane de lei!

🔹AMAZON DEVELOPMENT CENTER ROMANIA SRL: cifră de afaceri 616.776.705 lei, profit 0, pierdere 2.736.287 lei

🔹ALSO TECHNOLOGY ROMANIA SRL: cifră de afaceri 527.234.263 lei, profit 0, pierdere 20.548.782 lei

🔹Alte două companii de transport și curierat raportează profit ZERO la cifre de afaceri de peste 100 de milioane de euro.

🔹DELIVERY SOLUTIONS SA: cifră de afaceri 736.498.414 lei, profit 0, pierdere 45.013.842 lei

🔹VOS LOGISTICS CARGO SA: cifră de afaceri 510.591.518 lei, profit 0, pierdere 8.923.149 lei

🔹SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI-CFR-CALATORI SA: cifră de afaceri 2.431.562.521 lei, profit 0, pierdere 190.973.303 lei

🔹COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI: cifră de afaceri 1.966.353.746 lei, profit 0, pierdere 427.283.484 lei

🔹COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA: cifră de afaceri 1.046.075.662 lei, profit 0, pierdere 94.628.901 lei

🔹SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR-MARFĂ SA: cifră de afaceri 689.895.001 lei, profit 0, pierdere 153.305.070 lei

//////////////////////////////////////////////

Doamne, Doamne si iar DOAMNE!

După patruzeci de ani de căsnicie, prima lor vacanță la mare s-a transformat într-o lecție crudă despre cum te tratează lumea când nu ai destui bani.

Gheorghe și Ileana au economisit doi ani pentru aceste cinci zile la Mamaia. La șaptezeci și trei de ani el, șaizeci și nouă ea, nu mai avuseseră niciodată o vacanță adevărată. Pensiile lor modeste se duceau pe medicamente, facturi și strictul necesar. Dar anul acesta, Ileana și-a vândut inelul de aur moștenit de la mama ei.

„Vreau să văd marea o dată în viața mea,” i-a spus ea. „Să stau pe nisip, să aud valurile. Ca în filmele acelea vechi.”

Au rezervat la cea mai ieftină pensiune din oraș, într-o cameră la subsol, fără fereastră spre mare. Primul dejun a fost o prăjitură împărțită în două, luată de acasă, și două cafele cumpărate de la un automat din fața gării.

Când au ajuns pe plajă în prima dimineață, Gheorghe s-a uitat uimit la prețurile de la șezlonguri. „O sută cincizeci de lei pe zi pentru două scaune și o umbrelă,” a citit el de pe un panou. Ileana a calculat rapid în cap – era cât cheltuiau ei pe mâncare într-o săptămână acasă.

„Nu-i nimic,” a spus ea, scoțând din geanta de rafie două prosoape vechi, dar curățele. „Stăm pe prosop, ca pe vremuri când eram tineri și mergeam la Snagov.”

Au găsit un loc liber pe nisip, departe de șezlonguri, și și-au întins prosoapele. Marea era la fel de albastră pentru ei ca pentru cei care plăteau pentru confort. Soarele îi încălzea la fel de tare, iar valurile făceau același sunet liniștitor.

Doar cei care au fost săraci toată viața știu să găsească fericirea în lucrurile simple – în răcoarea apei pe picioare, în mirosul sării din aer, în sentimentul că, pentru câteva momente, sunt la fel ca orice alt turist de pe plajă.

A doua zi, confuzi de amplasamentul plajei, au pătruns din greșeală în zona cu șezlonguri rezervate ale unui hotel de lux. Nu știau să citească în engleză panourile care delimitau zona privată. Au văzut nisipul frumos, curat, și și-au pus prosoapele între șezlongurile goale.

„Uite ce frumos e aici,” a spus Ileana, așezându-se gingaș pe prosopul ei floral, cel pe care îl avea de la nuntă. „E mai curat, și nu e atâta lume.”

Gheorghe a dat din cap mulțumit. Se simțea ca un adevărat turist, așezat acolo între șezlongurile elegante, cu umbrele mari și curate. Pentru prima dată în viața lui, părea că aparține acelei lumi pe care o văzuse doar la televizor.

Dar iluziile nu durează mult timp. După o oră, când plaja a început să se umple, au venit adevărații clienți ai hotelului. Femei în costume de baie de designer, bărbați cu ceasuri scumpe, copii cu jucării gonflabile care costau cât pensia lui Gheorghe pe o lună.

Primele priviri au fost doar de curiozitate. Apoi au început șoaptele. „Uite, cei de acolo nu au șezlong.” „Cred că nu știu că e zonă privată.” „Ar trebui să le spună cineva.”

Ileana a simțit privările și a început să se simtă incomod. S-a uitat în jur și a observat că erau singurii care stăteau pe prosoape, singurii îmbrăcați în costume de baie vechi, decolorate de atâtea spălări.

„Gheorghe,” i-a șoptit ea, „cred că nu e bine să fim aici.”

Dar înainte să se ridice, a venit spre ei un tânăr îmbrăcat într-un tricou al hotelului. „Vă rog frumos să vă ridicați de aici,” le-a spus politicos, dar ferm. „Aceasta este zona rezervată clienților hotelului nostru.”

Gheorghe s-a ridicat încet, cu demnitate. „Ne pare rău, nu știam. Plecăm imediat.”

Dar în timp ce își strângeau prosoapele, au început să audă comentariile din jur. „Era clar că nu au ce căuta aici,” a spus o femeie în bikini alb. „Uite cum arată.” Un bărbat bronzat a râs: „Probabil că e prima dată când văd marea. Nu știu cum se comportă.”

Cel mai rău a fost când o tânără cu părul vopsit blond a strigat destul de tare: „Zona asta nu e pentru săraci! E pentru oameni care își permit să plătească!”

Doar atunci s-au oprit cei care au crescut fără să le lipsească nimic înțeleg cât de adânc poate să doară umilința publică, mai ales când vine de la oameni care te judecă doar după hainele pe care le porți.

Ileana a simțit cum îi vin lacrimile în ochi. Nu din cauza faptului că trebuiau să plece, ci din cauza modului în care îi privea lumea. De parcă nu ar fi avut dreptul să existe în același spațiu cu ei.

Gheorghe i-a luat mâna și au plecat în tăcere spre zona publică. Au mers fără să se uite înapoi, dar au auzit râsetele care îi urmăreau. În spatele lor, tinerii din șezlonguri și-au continuat conversațiile, uitând deja de cei doi bătrâni care le deranjaseră pentru câteva minute paradisul.

Pe plaja publică, mult mai aglomerată și mai zgomotoasă, și-au întins din nou prosoapele. Dar fericirea din prima zi dispăruse. Acum se simțeau ca doi intruși care fuseseră prinși în flagrant.

„Poate că nu era pentru noi,” a spus Ileana, încercând să-și ascundă dezamăgirea.

„De ce să nu fie pentru noi?” a răspuns Gheorghe, cu o amărăciune pe care nu o mai auzise în vocea lui. „Marea e a tuturor. Soarele e al tuturor. Doar că unii au mai mulți bani să plătească pentru ea.”

În seara aceea, în camera lor din subsol, au stat pe patul îngust și s-au gândit la casa lor de la țară, la grădina cu legume, la găinile care își știau locul și nu trebuiau să plătească nimănui pentru dreptul de a exista.

„Acasă nu ne-a umilit nimeni niciodată,” a spus Ileana.

Și a avut dreptate. În satul lor, sărăcia era împărtășită de toți, iar respectul nu se măsura în bani. Acolo, Gheorghe era cel care repara bicicletele copiilor, iar Ileana era cea care știa să vindece durerile de cap cu ceaiuri de plante. Aveau un loc, aveau respect, aveau demnitate.

Poate că așa e lumea modernă – împărțită în zone pentru bogați și zone pentru săraci, în oameni care își permit și oameni care nu își permit. Dar în ziua aceea pe plajă, doi bătrâni care nu făcuseră rău nimănui în viața lor au învățat că banii nu cumpără doar confort, ci și dreptul de a fi tratat ca un om.

A treia zi nu s-au mai dus deloc la plajă. Au stat în camera lor și au numărat banii rămași, calculând dacă își pot permite să stea până la sfârșitul vacanței sau trebuie să plece mai devreme acasă.

Sursa: Viața în România

//////////////////////////////////////////

Grupul de Investigatii Politice

Un președinte corupt, fost turnător la Securitate (Băsescu), un șef de serviciu secret inculpat și trimis în judecată pentru că lua bani pentru a aranja dosare în justiție (Coldea), un ministru al justiției penal și mincinos (Macovei), un judecător incompatibil care pronunța sentințe ilegale (Bogdan) și un procuror care lua mită pentru a aranja dosare (Eva): aceștia sunt autorii Dosarului ICA.

În urmă cu 11 ani, pe 8 august 2014, 12 oameni erau condamnați la un total de 67 de ani de închisoare. Procesul durase 12 zile și avusese 4 termene de judecată.

Știm astăzi cu certitudine cine au fost autorii farsei judiciare numită Dosarul ICA:

– Fostul președinte Traian Băsescu este cel care a determinat redeschiderea Dosarului ICA (închis inițial de Parchetul General) ca răzbunare pentru suspendarea sa din funcție în 2007 inițiată de Dan Voiculescu. Băsescu nu a făcut un secret din implicarea sa în Dosarul ICA, făcând public, în nenumărate rânduri, presiuni pentru condamnare.

La 11 ani de la sentința din Dosarul ICA, până și cei mai înfocați susținători ai lui știu că Băsescu este un fost turnător la Securitate care a patronat un sistem corupt și clientelar. Instanțele de judecată au constatat că până și campaniile sale electorale au fost făcute cu bani primiți ca mită.

– Implicarea fostului șef al SRI Florian Coldea în Dosarul ICA a fost dovedită public. În 11 august 2014, la trei zile după sentință, Laura Codruța Kovesi a recunoscut că l-a arestat pe judecătorul Mustață pentru că SRI-ul condus de Coldea îi spusese că judecătorul vrea să amâne dosarul ICA. Băsescu însuși a recunoscut că, în 2014, a știut exact condamnările din dosarul ICA cu 3 zile înainte ca judecătoarea Bogdan să se pronunțe în acest dosar.

Coldea a fost obligat să demisioneze din SRI în ianuarie 2017, după ce s-a aflat despre cadourile pe care le primea de la Sebastian Ghiță. În prezent, Coldea e inculpat și trimis în judecată pentru aranjarea de dosare în justiție.

– Dosarul ICA a fost deschis în timp ce ministru al Justiției era Monica Macovei. Ulterior, pe toată durata procesului, Monica Macovei a făcut public presiuni pentru condamnare.

S-a dovedit că Monica Macovei minte cum respiră și încearcă să influențeze justiția. În decembrie 2024, Macovei a fost condamnată definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare. Instanța a constat că aceasta a mințit atunci când a dat vina pe motociclistul pe care îl accidentase grav.

– Procurorul Emilian Eva a fost adus special de la Iaşi la DNA Bucureşti pentru a se ocupa de dosarul ICA. Procurorul Eva este cel care a trimis dosarul în judecată, stabilind, împreună cu specialista DNA Aurelia Nicolae, un prejudiciu fantasmagoric.

În mai 2023, Înalta Curte l-a condamnat definitiv pe Emilian Eva la 2 ani și 11 luni închisoare cu suspendare pentru că a primit mită pentru deciziile pe care le lua în calitate de procuror. Judecătorii au stabilit că Emilian Eva a luat mită în schimbul clasării unui dosar de corupție, că a efectuat operațiuni de comerț clandestine incompatibile cu funcția de magistrat și că a comis fals în declarația de avere. Fiind condamnat penal, Emilian Eva a fost exclus din magistratură în iulie 2023.

– Judecătoarea Camelia Bogdan a fost numită direct, fără respectarea principiului desemnării aleatorii, să judece Dosarul ICA. Procesul a fost o farsă, condamnările fiind știute dinainte de pronunțare de Băsescu, Coldea și Kovesi. În urma unui proces care a durat, în realitate, 12 zile, judecătoarea Bogdan a dat condamnări cumulate de 67 de ani de închisoare și a stabilit un prejudiciu fantasmagoric.

Judecătoarea Bogdan a fost exclusă de două ori din magistratură. Prima dată în 2017 pentru că s-a aflat în conflict de interese primind bani de la o parte din Dosarul ICA în timp ce judeca acest dosar. A doua oară în 2018 pentru că, într-un alt dosar, a falsificat sistemul Ecris (prin care sunt repartizate dosarele), a creat un complet fantomă și a pronunțat o sentință ilegală, desființată ulterior de Înalta Curte. Printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți, Camelia Bogdan și-a pierdut statul de judecător în 12 aprilie 2022.

La 11 ani de la sentința aberantă din Dosarul ICA, autorii acesteia sunt la periferia societății. În același timp însă, niciunul nu a fost pus sub acuzare pentru faptele comise în legătură cu acest dosar.

Un proces în care condamnații din Dosarul ICA solicită revizuirea hotărârii din 2014 se află pe rolul Tribunalului București. Pentru unii dintre cei condamnați în acest dosar este însă prea târziu. În octombrie 2022, a murit profesorul Mencinicopschi. S-a îmbolnăvit în închisoare unde a fost aruncat în urma farsei judiciare „Dosarul ICA”.

https://www.facebook.com/Grupul.Investigatii.Politice

////////////////////////////////////////////

(Sclavul Vulpoiului Voiculescu-anchetat,reabilitat si infrumusetat- se naste din cenusa coruptiei…) ANAF îl anchetează pe Daniel Constantin

ANAF a soluționat favorabil sesizarea GIP referitoare la vila și mașinile de lux deținute de deputatul PNL Daniel Constantin. Toate sunt achiziționate pe firme ale familiei Constantin, eludându-se astfel plata TVA, dar sunt folosite exclusiv în interes personal.

Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice a ANAF îl va supune pe Daniel Constantin analizei de risc.

GIP publică răspunsul ANAF.

În 19 septembrie 2024, GIP a solicitat ANAF să efectueze o inspecție fiscală referitoare la legalitatea deductibilității cheltuielilor aferente amortizării fiscale/întreținerii vilei în care locuiește familia Constantin; operațiunile contabile legate de colectarea și deducerea TVA; utilizarea autoturismelor firmei cu deducerea cheltuielilor aferente; remunerarea unor persoane pentru activități care nu legătură cu obiectul de activitate al firmei.

Prin adresa nr A_VEF 2088 / 01.10.2024, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice a ANAF ne-a comunicat că sesizarea „a fost soluționată favorabil”. Potrivit ANAF, „Daniel Constantin va fi supus analizei de risc iar în situația în care se va constata că aceasta prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile, va fi introdusă în lista persoanelor care prezintă risc de neconformare”.

Într-o încercare disperată de a nega evidența, Daniel Constantin răspunde de câteva zile documentelor pe care le publicăm cu injurii și cu încercări puerile de a scăpa de răspundere arătând cu degetul spre alte persoane. Multe dintre afirmațiile lui Constantin sunt chiar autoacuzatoare, el recunoscând, practic, că locuiește într-o vilă pe care a cumpărat-o pe firmă pretinzând că va desfășura acolo activități economice și că a eludat plata TVA pentru vila și mașinile sale.

În loc să piardă vremea înjurând oamenii pe rețelele sociale, Daniel Constantin ar trebui să fie mai preocupat de ancheta declanșată de ANAF împotriva lui.

Mugur Ciuvică

Documente:

Sesizarea către ANAF trimisă de GIP în 19 septembrie 2023

Răspunsul ANAF la sesizarea GIP

https://grupul.ro/anaf-il-ancheteaza-pe-daniel-constantin/?fbclid=IwY2xjawMEbehleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBTV3AwdmhvTTJwS1QwVWdzAR791GKjTwY0BjxgzzC5tyYOugXR_6hCr-uFrqmKou6mlnumI4hcVcTf_5yeyw_aem_4rtAsw7Bgl1ishI3VmVRgA

//////////////////////////////////////////////

(Ca intr-o familie corupta,hoata,potopista etc…) ANRE plătește o chirie de 520.000 Euro pe an unei firme controlate de fostul ministru Dan Ioan Popescu…

Imobilul închiriat de ANRE este vechi (a fost construit în perioada 1945-1948) și se află într-o stare avansată de degradare

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are un sediu în Sectorul 2 din București, pe Bulevardul Carol I, nr. 29. Sediul ANRE este închiriat de la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice – ISPH S.A., o firmă controlată de Dan Ioan Popescu, fost ministru al Industriei și Resurselor și al Economiei și Comerțului.

În perioada 1 august 2022 – 31 iulie 2023, ANRE a plătit firmei lui Dan Ioan Popescu o chirie de 2.604.249 lei (aproximativ 520.000 Euro).

ANRE ocupă o suprafață de 2.554,57 mp în clădirea din Bulevardul Carol. Aceasta înseamnă că instituția publică plătește firmei lui Dan Ioan Popescu o chirie de aproximativ 17 euro pe metru pătrat. În București chirii de 17 Euro pe metru pătrat se plătesc pentru spații de birouri clasa A (clădiri noi și foarte moderne cu parcare subterană, finisaje de cea mai bună calitate, lifturi rapide șamd.)

Imobilul de pe Bulevardul Carol I, nr. 29 are aproape 80 de ani și este recondiționat sumar. Acesta se încadrează mai degrabă la clasa C de spații de birouri pentru care chiria este în București de circa 5 Euro / metru pătrat. Prin urmare ANRE plătește o chirie de circa 3 ori mai mare decât prețul pieței.

Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (I.S.P.H.) este o fostă unitate a Regiei Autonome de Electricitate „Renel”. Printr-o hotărâre a Guvernului Văcăroiu din mai 1996, ISPH a fost desprins din Renel și înființat ca o societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat. Câteva luni mai târziu, ISPH a fost privatizat prin metoda PAS, acțiunile fiind preluate de salariați, în principal de directori. Clădirea de pe Bulevardul Carol, aflată în patrimoniul ISPH, a devenit astfel proprietate privată.Beneficiarii reali ai ISPH SA sunt în prezent fostul ministru Dan Ioan Popescu și soția acestuia, Elena Popescu. Acționarul majoritar al ISPH, cu 65% din acțiuni, este firma Eldapo SRL . Eldapo SRL este deținută în totalitate de Dan Ioan Popescu și Elena Popescu.

Mugur Ciuvică

Răspunsul ANRE la solicitarea de informații publice a GIP poate fi citit aici:

https://grupul.ro/anre-plateste-o-chirie-de-520-000-euro…/

/////////////////////////////////////////////

PROTECȚIE DE ÎMBOGĂȚIRE. ”Metoda” Murfatlar: Cum este prejudiciat statul

News Online

Cristi Ciuperca

GĂURI BUGETARE. Cercul vicios din spatele țigărilor Snagov și Carpați

PERCHEZIȚII DIICOT într-un dosar cu prejudiciu uriaș din escrocherii cu investiții fantomă în piețe financiare. Cine sunt cei vizați

Cazul Retail Plus. O gaura de sute de milioane de lei pe care statul nu e în stare să o recupereze

Lipsa de eficiență și de interes a statului, prin reprezentanții săi, în a merge după marii datornici și a recupera din găurile negre produse de aceștia la bugetul de stat au dus la deficitul bugetar al României de la acest moment.Newsonline.ro scrie de doi ani de zile de situația noului grup de interese Murfatlar care îi are ca lider pe omul de afaceri ieșean Vasile Ciaușu alături de partenerul său, Cătălin Bucura. Cei doi controlează un grup de firme, dintre care unele sunt în insolvență, care au generat găuri la bugetul de stat de 100 de milioane de euro și care beneficiază de sprijin în rândul instituțiilor statului. Sprijinul din cadrul ANAF pentru această grupare a fost confirmat oficial de Rapoartele Curții de Conturi din 2024 făcute publice de newsonline.ro. Dacă ne raportăm la declarațiile publice ale vicepremierului Dragoș Anastasiu, se pune întrebarea dacă protecția ANAF și a Autorității Vamale a fost una de supraviețuire sau de îmbogățire. După nivelul sumelor neplătite la bugetul de stat protecția pare a fi cu siguranță una de îmbogățire.

Detalii aici

Fiscul și Autoritatea Vamală nu sunt în stare nici în acest moment să comunice dacă au luat măsuri de revocare a autorizațiilor de antrepozit fiscal pentru SC Retail Plus Services și SC Fabrica de Țigarete, două din firmele controlate prin același interpus de către Vasile Ciaușu.Cele două societăți au acumulat datorii la bugetul de stat de cel puțin 400.000.000 de lei doar din neplata accizelor aferente țigărilor și băuturilor alcoolice pe care le pun pe piață. Accize care nu au mai fi putut amânate la plată. Cele două societăți operează brandurile de țigări Snagov și Carpați și băutura alcoolică Unirea.

Cele trei branduri sunt de fapt deținute de o altă societate, SC Selex Trading, controlată de Angelica Ciaușu, sora lui Vasile Ciaușu.

Prin Selex Trading Vasile Ciaușu a preluat mai multe branduri dar și o serie de terenuri dar și o Cramă din Constanța de la fosta societate Murfatlar România, firmă aflată acum în lichidare.Doar că Selex a generat mari probleme atunci când a fost vorba de plata pentru bunurile adjudecate de la Murfatlar România. Au spus-o chiar reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați la Adunarea Creditorilor din decembrie 2024.

Trei instituții publice, neinteresate să-și recupereze mai repede sumele de la Murfatlar România

În Adunarea Creditorilor de Murfatlar România din decembrie 2024 s-a supus la vot cererea Selex Trading de amânare la plată a unui rest de preț pentru terenurile adjudecate din patrimoniul Murfatlar.

Conform datelor din Buletinul de Insolvență analizat de newsonline.ro Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați prin AJFP Constanța a apreciat ”că acest mod de operare al adjduecatrului (Selex n.r.) care supune în mod repetat aprobării adunarii creditorilor astfel de cereri este de natură să prejudicieze interesele creditorului bugetar care trebuie sa urmăreasca scopul avut în vedere la vânzare respectiv încasarea contravalorii bunurilor în teremenul prevăzut în contractul de adjudecare”.

”DGRFP Galati prin AJFP Constanta – prin mandat nr.CTG-DEX 36631/17.10.2024, solicita revenirea asupra ordinii de zi avand în vedere urmatoarele considerente: Apreciaza ca supunerea aprobarii creditorilor a unei cereri repetate de prelungire a termenului de plata a diferentei de pret, este de natura sa prejudicieze institutie, în calitate de creditor al debitoarei Murfatlar Romania SA. Invedereaza faptul ca prin Mandat nr. SLT 1146/11.10.2024, SELEX TRADING S.A în calitate de adjudecatar al bunurilor imobile reprezentand terenurile din patrimoniul debitoarei Murfatlar Romania SA, cu termen de plata 13.10.2024, a solicitat aprobarea prelungirii termenului de plata a restului de pret în cuantim total de 3.556.290,62 lei, pana la remedierea tuturor observatiilor, dar nu mai repede de 31.12.2024. Cererea nr. SLT 1146/11.10.2024 inaintata de SELEX TRADING S.A a fost aprobata în adunarea creditorilor din data de 18.10.2024. Ulterior, pentru exact aceleasi considerente și fara a produce dovezi în sensul urgentarii dezmembrarii suprafetei de 10.000 mo. Sau actualizarii Cartii funciare, SELEX TRADING S.A a formulat o noua cerere, respectiv Cererea nr. SLT 1218/11.12.2024, prin care a solicitat supunerea aprobarii creditorilor prelungirea termenului de plata a diferentei de pret, pana la remedierea tuturor observatiilor, dar nu mai repede de 31.03.2025. Formularea unor astfel de cereri sunt de natura a tergiversa procedura fara temei. De altfel, constituie o practica a adjudecatarului SELEX TRADING S.A care a mai formulat și în trecut cereri de prorogare a termenelor de plata a diferentei de pret. Astfel, timp de 2 ani, respectiv în perioada 2021-2022 a solicitat în mod repetat prorogarea termenului de plata a diferentei de pret, cu privire la portofoliul de marci și Activul functional nr.1, „Crama” apartinand debitoarei, adjudecate prin procesul – verbal de licitatie din data de 08.10.2020. Apreciaza ca acest mod de operare al adjudecatarulu care supune în mod repetat aprobarii adunarii creditorilor astfel de cereri, este de natura sa prejudicieze interesele creditorului bugetar care trebuie sa urmareasca scopul avut în vedere la vanzare, respectiv incasarea contravalorii bunurilor în termenul prevazut în contractul de adjudecare, sens în care solicita revenirea asupra ordinii de zi cum a fost stabilita pentru sedinta din data de 19.12.2024”, au arătat reprezentanții Fiscului, conform datelor din Buletinul de Insolvență.

Demersul DGRFP Galați nu a avut succes, Selex Trading a obținut amânarea la plată și cu sprijinul altor trei instituții ale statului.

Administrația Fondului de Mediu, Orașul Murfatlar și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au votat pentru aprobarea cererii făcute de Selex Trading.

Votul Orașului Murfatlar în favoarea Selex Trading nu este o surpriză având în vedere că primarul orașului participă la chefuri cu Vasile Ciaușu (foto).

Cristi Ciuperca

Jurnalist cu experiență de peste 15 ani în presa centrală și locală. În presa centrală a lucrat în redacții ca Evenimentul Zilei sau România Liberă. Cofondator al proiectului RISE Project

PROTECȚIE DE ÎMBOGĂȚIRE. ”Metoda” Murfatlar: Cum este prejudiciat statul

/////////////////////////////////////////////

(Fiindca nu ne pocaim,repetam greselile trecutului…) Germania 1933: De la democrație la dictatură

În 1933, Hitler a venit la putere și a transformat Germania într-o dictatură. Cum a ajuns partidul nazist la putere și cum a reușit Hitler să-și elimine adversarii?

Slăbiciunea republicii de la Weimar după Primul Război MondialGermania a devenit republică în 1919. După pierderea Primului Război Mondial, Kaiserul Wilhelm al II-lea a abdicat. Mulți germani erau nemulțumiți de noua situație. Tânjeau după o revenire la Imperiu. Mulți oameni credeau, de asemenea, că social-democrații aflați la guvernare erau de vină pentru pierderea războiului. Cu toate acestea, lucrurile au început să se îmbunătățească de la mijlocul anilor 1920 încoace.Și apoi, în 1930, a lovit criza economică globală. Germania nu mai putea plăti datoriile de război stipulate în Tratatul de pace de la Versailles. Milioane de germani și-au pierdut locurile de muncă. Țara se afla și ea într-o criză politică. Cabinetele cădeau, iar alegerile noi erau organizate constant. Părea imposibil să se formeze un guvern majoritar.

Ascensiunea NSDAP-uluiAcesta a fost contextul ascensiunii Partidului Național Socialist Muncitoresc German (NSDAP). Când a fost fondat în 1920, era doar un partid mic. Dar Hitler și-a folosit talentul oratoric pentru a atrage tot mai mulți membri. Partidul era caracterizat de naționalism extrem și antisemitism.În noiembrie 1923, Hitler a condus chiar și o tentativă de lovitură de stat. A fost un eșec complet. Hitler a ajuns după gratii, iar instanța a interzis NSDAP-ul. La sfârșitul anului 1924, Hitler a fost eliberat după ce a ispășit o pedeapsă relativ scurtă. Cu toate acestea, cariera sa politică nu se încheiase. În închisoare, el scrisese Mein Kampf, în care își prezenta planurile pentru Germania.De atunci încolo, naziștii urmau să respecte legea și să încerce să obțină puterea prin intermediul alegerilor. Aceștia au beneficiat de criza economică care a început la sfârșitul anilor 1920. Naziștii au folosit criza pentru a condamna guvernul și tratatul de pace de la Versailles. Strategia lor a fost eficientă. La alegerile din 1928, NSDAP a obținut 0,8 milioane de voturi; în 1930, numărul crescuse la 6,4 milioane.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Susținătorii lui Adolf Hitler îl întâmpină la o conferință de partid la Neurenberg (1929). Aceasta și alte fotografii au fost adunate în pachete de țigări și au fost adunate în albume speciale. Această imagine face parte din seria Deutschland erwacht [Germania se trezește].

Anne Frank Stichting, Amsterdam/ Deutschland Erwacht

Atractivitatea naziștilorFaptul că mulți germani au fost atrași de NSDAP nu s-a datorat doar programului partidului lor. Partidul radia putere și vitalitate. Mai mult, liderii naziști erau tineri, spre deosebire de politicienii încărunțiți ai partidelor consacrate. În plus, imaginea lui Hitler ca lider puternic atrăgea oamenii. El era gata să unească populația și să pună capăt discordiei politice.Nazismul s-a concentrat pe alegătorii din toate categoriile sociale, mai degrabă decât pe un singur grup, cum ar fi muncitorii sau catolicii. De asemenea, au atras mulți oameni care nu votaseră niciodată înainte. Totuși, în noiembrie 1932, partidul părea să fi depășit apogeul. Economia își revenea, iar NSDAP a primit cu 11% mai puține voturi decât în alegerile din iulie din același an.

Hitler numit cancelarPartidele conservatoare nu au reușit să obțină suficiente voturi. Au făcut presiuni asupra președintelui Paul von Hindenburg pentru a-l numi pe Hitler cancelar. Sperau să formeze un cabinet majoritar cu NSDAP. Faptul că se așteptau să-l folosească pe Hitler pentru propria lor agendă s-a dovedit a fi o subestimare fatală.30 ianuarie 1933 a fost ziua în care Von Hindenburg a cedat și l-a numit pe Hitler cancelar. „E ca un vis. Wilhelmstraße este a noastră”, a scris Joseph Goebbels, viitorul ministru al Propagandei, în jurnalul său. Așadar, deși Hitler nu a fost ales de poporul german, el a ajuns totuși la putere pe cale legală.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Adolf Hitler salută mulțimea jubilantă de la cancelarie. Aceștia sărbătoresc numirea sa ca cancelar al Germaniei.

Colecție: Bundesarchiv, 146-1972-026-11/ fotografie: R. Sennecke. Sursa: Wikimedia Commons . Drepturi: CC-BY-SA 3.0 DE

Guvern național-socialist: naziștii împart putereaNațional-socialiștii și-au sărbătorit victoria cu o procesiune cu torțe prin Berlin. De la balconul cancelariei, Hitler privea cu aprobare. În ciuda gloriei, era încă departe de a fi atotputernic la acel moment. Noul cabinet număra doar doi membri NSDAP, dar Hitler a reușit să-i numească în funcții importante.Rolul lui Hermann Göring, în special, a fost foarte important. El a fost un ministru fără portofoliu care a ajuns să controleze forțele de poliție ale Prusiei, cea mai mare parte a Germaniei. Pentru naziști, acesta era un motiv de a sărbători „revoluția lor națională”, dar mulți germani au fost indiferenți la veste. Văzuseră multe guverne venind și plecând și nu se așteptau ca noul guvern să dureze deloc.

Incendiul din Reichstag: un prim pas către dictaturăNu după mult timp, Hitler a revendicat mai multă putere. Incendiul din Reichstag, clădirea parlamentului, a fost un moment cheie în această evoluție. Pe 27 februarie 1933, gărzile au observat flăcările care izbucneau prin acoperiș. L-au copleșit pe presupusul incendiator, un comunist olandez pe nume Marinus van der Lubbe. Acesta a fost executat după un proces-spectacol în 1934. Nu s-au găsit niciodată dovezi ale vreunui complice.Conducerea nazistă a ajuns rapid la fața locului. Un martor ocular a spus că, văzând incendiul, Göring a strigat: „Acesta este începutul revoltei comuniste, vor începe atacul acum! Nu trebuie pierdut niciun moment!” Înainte să poată continua, Hitler a strigat: „Nu va exista nicio milă acum. Oricine ne stă în cale va fi ucis.”În dimineața următoare, președintele Von Hindenburg a promulgat Decretul privind incendiul Reichstagului. Acesta a stat la baza dictaturii. Drepturile civile ale poporului german au fost îngrădite. Libertatea de exprimare nu mai era o chestiune de la sine înțeleasă, iar poliția putea percheziționa casele în mod arbitrar și aresta oameni. Oponenții politici ai naziștilor au fost practic scoși în afara legii.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Reichstagul în flăcări (1933).

Colecție: NIOD, Amsterdam (Beeldbank WO2) / fotograf onbekend

Opresiunea tuturor adversarilorÎn această atmosferă de intimidare, au avut loc noi alegeri pe 5 martie 1933. Străzile erau pline de afișe și steaguri naziste. Cu toate acestea, marea victorie sperată de naziști nu s-a materializat. Cu 43,9% din voturi, NSDAP nu a avut majoritate. Partidele de stânga KPD și SPD au obținut totuși împreună 30% din voturi.Între timp, arestările și intimidările erau în creștere. Guvernul a interzis Partidul Comunist. Până la 15 martie, 10.000 de comuniști fuseseră arestați. Pentru a-i găzdui pe toți acești prizonieri politici, au fost deschise primele lagăre de concentrare. Circumstanțele din lagăre erau atroce. Oamenii erau maltratați, torturați și uneori uciși.Evreii și, în special, germanii cunoscuți au avut parte de momente dificile. De exemplu, gardienii SS din lagărul Dachau, de lângă München, au scos patru prizonieri evrei în afara porților, unde i-au împușcat mortal. Gardienii au susținut apoi că victimele încercaseră să evadeze.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Pe 10 mai 1933, studenții au ars cărți „negermane” pe Opernplatz din Berlin. Și în alte orașe universitare, studenții au ars cărți de scriitori precum Karl Marx, Sigmund Freud și Erich Maria Remarque.

Colecție: NIOD, Amsterdam (Beeldbank WO2) / fotograf necunoscut

Hitler câștigă mai multă puterePe 23 martie 1933, Reichstagul s-a întrunit la Berlin. Principalul punct de pe ordinea de zi a fost o nouă lege, „Legea de abilitare”. Aceasta i-a permis lui Hitler să adopte noi legi fără interferențe din partea președintelui sau a Reichstagului, pentru o perioadă de patru ani. Clădirea în care a avut loc întâlnirea a fost înconjurată de membri ai SA și SS, organizații paramilitare ale NSDAP care fuseseră promovate la rang de forțe polițienești auxiliare.În discursul său, Hitler le-a oferit celor prezenți posibilitatea de a alege între „război și pace”. Era o amenințare voalată menită să intimideze orice dizident. Procesul nu a fost nicidecum democratic. Cu 444 de voturi pentru și 94 împotrivă, Reichstagul a adoptat Legea de abilitare. Aceasta urma să stea la baza dictaturii naziste până în 1945.

Gleichschaltung- ul societățiiAcum, că Hitler devenise atât de puternic, era timpul ca naziștii să alinieze societatea la idealul nazist. Procesul a fost cunoscut sub numele de Gleichschaltung . Mulți funcționari publici suspecți politic și evrei au fost concediați. Sindicatele au fost înlocuite cu forța de Deutsche Arbeitsfront . Acest lucru le-a permis naziștilor să împiedice muncitorii să organizeze orice opoziție.Toate partidele politice existente au fost interzise. De la mijlocul lunii iulie 1933, Germania a devenit un stat cu un singur partid. De asemenea, au fost efectuate „epurări” culturale și științifice.Conform naziștilor, tot ce era „negerman” trebuia să dispară. Cărțile scrise de scriitori evrei, de stânga sau pacifiști erau arse.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Membrii Hitlerjugend-ului fac salutul nazist în timpul unei întâlniri din mai 1933. Mișcarea crește de la 100.000 de membri în ianuarie 1933 la 4 milioane de membri la sfârșitul anului 1935. În decembrie 1936, calitatea de membru a devenit obligatorie pentru tinerii germani.

Colecția: Bundesarchiv Bild. Sursa: Wikimedia Commons . Drepturi: CC-BY-SA 3.0 DE

Opresiunea evreilorÎn timp ce naziștii au preluat puterea, energia lor distructivă a fost îndreptată în principal împotriva adversarilor lor politici. Evreii germani au format excepția. Ca grup, aceștia nu s-au opus ambițiilor naziștilor. Cu toate acestea, au fost victime constante ale violenței, hărțuirii și opresiunii. Încă de la 1 aprilie 1933, guvernul a luat măsuri oficiale împotriva evreilor. A anunțat un boicot major al produselor evreiești. Acesta a fost primul pas dintr-o serie de măsuri antievreiești care aveau să sfârșească cu Holocaustul.

Hitler, autocratulDupă preluarea puterii, Hitler și naziștii au transformat Germania într-o dictatură. Au folosit în repetate rânduri mijloace legale pentru a da acțiunilor lor o aparență de legalitate. Pas cu pas, Hitler a reușit să erodeze democrația până când aceasta a devenit doar o fațadă goală. Lucrurile nu s-au oprit însă aici. În cei doisprezece ani de existență a celui de-al Treilea Reich, Hitler a continuat să-și consolideze influența asupra țării.

Nu este disponibilă nicio descriere.

Afiș electoral din noiembrie 1933. Textul spune: „Un popor, un Führer, un «da»”. În aceste alegeri nelibere, 93,5% din populație spune «da» politicii guvernamentale. Data: noiembrie 1933.

Colecție: Bundesarchiv / fotograf necunoscut. Sursa: Wikimedia Commons . Drepturi: CC-BY-SA 3.0 DE

Literatură

Boterman, Frits, Moderne geschiedenis van Duitsland (Amsterdam: De Arbeiderspers, 2005, a doua tipărire).

Evans, Richard J., Venirea celui de-al Treilea Reich (New York, NY: The Penguin Press, 2004).

Friedländer, Saul, Germania nazistă și evreii. Vol. I: Anii persecuției, 1933-1939 (New York, NY: HarperCollins 1997).

Hagen, William W., Istoria germană în timpurile moderne (Cambridge: Cambridge University Press 2012).

Kitchen, Martin, Istoria modernă a Germaniei: din 1800 până în prezent , (Chichester [etc.]: Wiley-Blackwell 2012, ediția a II-a).

Kershaw, Ian, Hitler, 1889-1945 (Londra: Allen Lane, 1998-2000).

Longerich Peter, Hitler: Biographie (München: Siedler, 2015).

Ullrich, Volker, Hitler. Vol. 1: Ascensiune, 1889-1939 (New York, NY: Alfred A. Knopf, 2016).

Wachsmann, Nikolaus, KL: O istorie a lagărelor de concentrare naziste (New York, NY: Farrar, Straus și Giroux, 2015) .

Referințe

Strada Berlin care adăpostește centrul administrativ (printre altele, Cancelaria) al Germaniei.

Citate din Rudolf Diels, Lucifer Ante Portas. Zwischen Severing und Heydrich (1949), p. 142-144; vezi: http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/pdf/eng/English3_Exeter.pdf.

https://www.annefrank.org/en/anne-frank/go-in-depth/germany-1933-democracy-dictatorship/

////////////////////////////////////////////

(După cum spune Yuval Noah Harari , consilier al WEF : „Voi, mâncăcioșii inutili, va trebui să fiți înlocuiți” –adică, eliminați într-un fel sau altul prin…)-Recenzie la cartea „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, scrisă de Yuval Noah Harari

„Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” este o carte care îmbină în armonie noțiuni din sferele de istorie, religie, geografie, politică, dar și din domeniul economic. Autorul cărții este Yuval Noah Harari, istoric și filozof, care a publicat „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” inițial în anul 2011. Aceasta a devenit bestseller și a fost tradusă în peste 40 de limbi.

Cartea se încadrează în tipologia publicațiilor care pot fi citite cu ușurință, nu conține termeni dificili și este acel gen de carte care îmbogățește facil și incontestabil cultura generală. Tocmai datorită noțiunilor precizate în carte care au caracter informativ și sunt lipsite de ambiguitate, însușirea și păstratrea detaliilor citite devin specifice pentru cititori. Nu este o carte care să plictisească sau să fie întreruptă și reluată timp mai târziu.

„Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” nu se concentrează pe un subiect pricipal, abordează mai multe subiecte, pornind de la istorie și de la începuturile omului. Treptat, subiectele iau forma unui tot și a unei povești ample despre evoluția care a marcat ființa umană de-a lungul mileniilor. Mai întâi cititorii iau contact cu informații despre specia „Homo sapiens”, care le sunt explicate și validate prin ilustrații corespunzătoare. Apoi, cititorii fac cunoștință cu toate schimbările pe care lumea și tot ceea ce au înconjurat-o le-au traversat. Cea mai importantă trăsătură la „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” este aceea că prin intermediul textului aflăm istoria civilizației, momentul de pornire, dar și de dezvoltare al speciei noastre și nu în ultimul rând, suntem așezați față în față cu traseul existențial a ceea ce azi suntem.

Cartea merită să fie citită, fiind un cumul de expresii ale speciei „Homo sapiens”, ale religiei și a proceselor de transfromare prin care industria și societatea au atins treapta de evoluție la care se află în acest moment.

Denisa Merlușcă

https://portal.revistatimpul.ro/recenzie-la-cartea-sapiens-scurta-istorie-a-omenirii-scrisa-de-yuval-noah-harari/

///////////////////////////////////////////

Consilierul WEF, Hariri: Planeta nu mai are nevoie de „marea majoritate” a populației

Ca un potențial remediu pentru oamenii „învechiți” din punct de vedere economic, Yuval Noah Harari a propus redistribuirea bogăției de către guvern, nu doar la nivel național, ci și la nivel global.

De Emily Mangiaracina

Toate articolele Global Research pot fi citite în 51 de limbi prin activarea meniului derulant „Traduceți site-ul web” din bannerul superior al paginii noastre principale (versiunea pentru desktop).

Pentru a primi buletinul informativ zilnic al Global Research (articole selectate), faceți clic aici .

Urmăriți-ne pe Instagram și Twitter și abonați-vă la canalul nostru de Telegram . Nu ezitați să repostați și să distribuiți pe scară largă articole de cercetare globală.

Publicat inițial de Global Research pe 6 mai 2023

***

Yuval Noah Harari, consilier de top al Forumului Economic Mondial (FEM), a declarat recent că lumea nu „are nevoie de marea majoritate” a populației actuale a lumii datorită progreselor tehnologice.

Harari a făcut această declarație îndrăzneață într-un interviu cu Chris Anderson , șeful popularului grup media TED, repetând predicțiile anterioare despre o „clasă inutilă” de oameni „șomeri”.

Harai a sugerat că, spre deosebire de secolul XX, când „marii eroi” ai narațiunilor predominante ale sistemelor politice erau întotdeauna „oamenii de rând”, acum, în secolul XXI, oamenii „nu mai fac parte din povestea viitorului”. În schimb, potrivit lui Harari, aceștia au fost înlocuiți de inteligența artificială (IA) și deplasați de o economie de înaltă tehnologie.Autorul și lectorul i-au prezentat lui Anderson „ipoteza” conform căreia anxietatea de a fi înlocuit în economia viitorului de către inteligența artificială și o clasă „tehnologică” cu un nivel înalt de educație este parțial la baza „deziluziei și reacției negative a lumii față de ordinea liberală”.

„O parte din ceea ce s-ar putea întâmpla este că oamenii își dau seama – și au dreptate când cred că «Viitorul nu are nevoie de mine… Poate că, dacă sunt drăguți, îmi vor arunca niște firimituri, cum ar fi venitul minim garantat universal». Dar este mult mai rău din punct de vedere psihologic să simți că ești inutil decât să simți că ești exploatat”, a spus Harari.

„Acum, să ne întoarcem rapid la începutul secolului XXI, când pur și simplu nu mai avem nevoie de marea majoritate a populației”, a continuat Harari, „pentru că viitorul constă în dezvoltarea unor tehnologii din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi inteligența artificială [și] bioingineria.”

Harari a adăugat că „aceste tehnologii vor face din ce în ce mai redundante” „orice fac oamenii încă și care este util” și, prin urmare, „vor face posibilă înlocuirea oamenilor”.

Deși i-a recunoscut lui Anderson că tehnologii precum inteligența artificială vor deschide locuri de muncă noi și „mai interesante”, Harari a susținut că

Yuval Noah Harari discută despre crearea unei clase masive de „oameni inutili” și ce ar trebui făcut cu ei

„Nu este clar dacă mulți oameni vor fi capabili să le facă, deoarece vor necesita abilități înalte și multă educație.”

Anderson a propus cu încăpățânare modalități prin care ființele umane ar putea – și a sugerat el, ar trebui – să continue să joace un rol valoros în economia mondială, sau cel puțin în societate.

„Așadar, din nou, încercând cu disperare să aplici o abordare mai optimistă asupra acestui lucru… multe dintre locurile de muncă care sunt înlocuite sunt de fapt locuri de muncă plictisitoare, care nu ating cu adevărat esența ființei umane”, a spus Anderson.

El a continuat subliniind că „Când faci un pas înapoi, nu lipsesc lucrurile care trebuie făcute”, inclusiv să te adresezi „milioanelor de oameni singuri din lume”.

„Oamenii sunt foarte buni la a-i face pe oamenii singuri să nu se simtă singuri și aproape oricine poate face asta”, a remarcat Anderson. „Știți, comunitățile sunt o harababură. Aproape oricine locuiește undeva ar putea face, în principiu, ceva pentru a îmbunătăți o comunitate. Ar putea vopsi un gard, sau ar putea face vreun serviciu voluntar, sau orice altceva.”

La rândul său, Harari a susținut că, pentru a „recunoaște activități precum construirea comunității și creșterea familiilor ca locuri de muncă”, „avem nevoie de un nou model economic și social”.

Când Anderson l-a întrebat pe Harari dacă vede „vreo soluție la această problemă în afară” de o mai mare redistribuire a impozitelor de către guvern, Harari a răspuns: „Acesta este rolul tradițional al guvernului. Când piața nu este suficient de eficientă în redistribuirea bogăției, atunci aceasta este treaba guvernului”.

Harari a mers până acolo încât a sugerat că bogăția ar trebui redistribuită la nivel global, astfel încât profiturile companiilor de tehnologie din SUA și China să poată aduce beneficii oamenilor din țările mai puțin avansate în domeniul tehnologiei.

„Aș spune că cea mai mare problemă, de departe, nu este la nivel național. Este la nivel global”, a spus Harari, care a adăugat că, deși își poate imagina redistribuirea bogăției de la „giganții tehnologici din California” la „mamele din Pennsylvania”, nu vede această bogăție redistribuită către „Honduras, Mexic sau Brazilia”.

În cele din urmă, Anderson a subliniat rolul de neînlocuit al ființelor umane, întrebându-l pe Harari:

„Există vreun scenariu în care ne-am putea reintroduce în această poveste într-un mod destul de important, ca fiind singurele lucruri din univers pe care le cunoaștem care sunt de fapt capabile de lucrurile care contează cel mai mult în univers – de exemplu, iubire, bucurie, creativitate, genul acela de sentiment de pace despre care ai vorbit?”

Tehnologia nu ne poate sfătui cu privire la lucrurile cele mai adânci din inimile noastre. Nu ar trebui să permitem acest lucru, ar trebui să păstrăm controlul, ba chiar să punem tehnologia noastră în slujba acelor lucruri. Și, într-un fel, relația dintre tehnologie și noi — [tehnologia] ar trebui să considere lucrurile simțitoare ca pe niște zei, care au superputeri despre care nu știe nimic. Nu-i așa? E ridicol?

Harari nu a abordat direct punctul de vedere al lui Anderson, ci s-a concentrat asupra „chestiunii simțirii și conștiinței” ca fiind „cea mai importantă întrebare în această privință” și „cea mai mare enigmă a științei”.

Evitarea întrebării de către Harari ar putea proveni din viziunea sa mai puțin transcendentă asupra ființelor umane, așa cum se reflectă în afirmația sa că „Homo sapiens conduce lumea pentru că este singurul animal care poate crede în lucruri care există exclusiv în propria imaginație, cum ar fi zeii, statele, banii și drepturile omului”, o idee centrală a cărții sale „Sapiens: O scurtă istorie a omenirii”.

Această idee este reflectată în celebra sa afirmație conform căreia „ar trebui să ne obișnuim cu ideea că nu mai suntem suflete misterioase”, ci „acum suntem animale care pot fi atacate”.

În calitate de consilier de top al șefului și fondatorului WEF, Klaus Schwab , opinia lui Harari conform căreia lumea are acum o abundență de oameni „inutili”, împreună cu degradarea deschisă a ființelor umane ca echivalente cu animalele, ridică întrebarea dacă obiectivele WEF sunt modelate de o astfel de viziune și, dacă da, în ce măsură.

Într-adevăr, se poate argumenta că Forumul Economic Mondial (FEM) plasează mediul înconjurător, și nu ființele umane în sine , în centrul priorităților sale. Acesta a încheiat parteneriate cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), puternic pro-avort și pro-contracepție, iar agenda „Marea Resetare” a FEM a ridicat îngrijorări cu privire la daunele colaterale aduse mijloacelor de trai și bunăstării oamenilor din întreaga lume.

De exemplu, unii susțin că FEM urmărește renunțarea prematură la sursele de combustibili fosili în favoarea surselor de energie „verzi”, dar scumpe și nesigure, astfel încât să reducă consumul general de energie și să afecteze economii întregi printr-un efect de domino.

O altă dovadă a unei astfel de viziuni asupra lumii este susținerea de către WEF a carantinei cauzate de COVID, care a dus la valuri de pierderi de locuri de muncă, creșteri masive ale depresiei, creșteri ale violenței domestice și alte efecte dăunătoare. De fapt, WEF a cerut carantine „mai stricte”, în ciuda acestei mizerii la nivel mondial, și a lăudat carantinele pentru efectul lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării.

Notă pentru cititori: Vă rugăm să faceți clic pe butoanele de distribuire de mai sus sau de mai jos. Urmăriți-ne pe Instagram și Twitter și abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Nu ezitați să repostați și să distribuiți pe scară largă articole de cercetare globală.

Imagine prezentată: Yuval Harari într-o prezentare TED din 17 iunie 2022 despre schimbările climatice (captură de ecran din videoclipul prezentării TED via LifeSiteNews)

Sursa originală a acestui articol este LifeSiteNews

https://www.globalresearch.ca/world-economic-forum-adviser-claims-planet-no-longer-needs-vast-majority-population/5790127

/////////////////////////////////////////////

Tranziția cu Mâinile Murdare – Represiunea Post-Comunistă sub Regimul Iliescu 🔥 Mistere ale Istoriei-Umbre și Secrete

////////////////////////////////////////////

Secretele familiei lui Ion Iliescu au ieșit la iveală! Mama, spion rus. Bunicul, bolșevic periculos

//////////////////////////////////////////////

De ce au avut filmele străine finaluri triste în Rusia?

Anna Popova

Știați că, la începutul secolului al XX-lea, străinii filmau finaluri alternative pentru publicul rus? Este adevărat: cinefilii din Imperiul Rus apreciau intensitatea dramatică și nu se temeau de finalurile triste.

August Blom/Nordisk Film Kompagni, 1913

Domeniu public

Pe vremea aceea, cinematograful era una dintre cele mai accesibile forme de divertisment. Potrivit istoricilor filmului, existau cel puțin patru cinematografe pe străzile principale chiar și în orașele mici cu populații de doar 25.000-30.000 de locuitori.

Muzeul regiunii Volsk

Westernurile, dramele mute și comediile au domnit pe marele ecran, adesea succesiv. Ceea ce este interesant este că unele au fost lansate cu un final special modificat pentru Rusia.

Unul dintre primele a fost filmul „Mireasa de foc” (1911) de „Pathé”, apoi tendința a fost preluată de danezul „Nordisk”. Unele dintre filmele sale au avut două finaluri: unul fericit pentru publicul englez și american și unul tragic pentru cel rus.

August Blom/Nordisk Film Kompagni, 1913

Au fost momente când finalul trist a fost filmat în Rusia cu actori dubli. Cartea lui Isak Thorsen despre Nordisk menționează că pentru unul dintre filmele cu filmul mut danez

Cu vedeta filmului Valdemar Einar Psilander, studioul a luat în considerare posibilitatea filmării unui final alternativ. Actorul Alexander Volkov a fost numit înlocuitorul său în timpul filmărilor suplimentare din Rusia.

August Blom/Nordisk Film Kompagni, 1913

De ce au depus studiourile atâtea eforturi? Răspunsul a fost dat într-o publicație a revistei rusești „Kinogazeta” din 1918: „Cinematografia rusă își alege propria cale. Tot ce se termină prost este bun… Avem nevoie de finaluri tragice.”

Cine-jurnal. 1913. Nr. 2

„Se poate presupune că finalurile alternative au fost o modalitate de a îmbunătăți încasările de la box office, dar nu numai. Este imposibil să nu luăm în considerare psihologia spectatorului rus, mentalitatea sa și, bineînțeles, tradițiile literaturii ruse”, explică regizoarea Olga Olgina. „Nu trebuie să uităm de sistemul lui Stanislavski, deoarece filmele din acea vreme prezentau și actori de teatru care trecuseră prin școala lui. Finalul tragic al unui film îi conferea o intensitate emoțională mai mare, făcând publicul să empatizeze și să simpatizeze cu personajele.”

Cărți de scriitori ruși care te vor face să râzi

Anna Popova

Clasicii literaturii rusești nu sunt doar intrigi dramatice cu finaluri tragice, ci și povești amuzante și ironice. Le-am ales pe cele mai interesante.

Vladimir Fedorenko/Sputnik

Anton Cehov, „Cererea”

BN Tolmachev

Dacă ai nevoie urgentă de înveselire, deschide povestirile umoristice ale lui Cehov. Un remediu dovedit. De exemplu, o glumă într-un act, „Cererea în căsătorie”. Personajul principal ajunge la casa unui vecin pentru a-i cere mâna fiicei sale, dar întâlnirea se transformă destul de repede într-o dispută funciară. Intriga, cum se spune, este amuzantă, iar situația este teribilă. Dar, din fericire, totul se termină cu un final fericit.

Nikolai Gogol, „Căsătoria”

Publicat de AF Marks, 1901

Autorul pieselor „Inspectorul guvernamental” și „Suflete moarte” a numit această piesă un eveniment absolut incredibil în două acte. Protagonistul, consilierul judiciar Ivan Podkolesin, se comportă cu adevărat incredibil. Hotărât să se căsătorească, nu se grăbește să întâlnească o potențială mireasă. Chiar și atunci când prietenul său Kochkarev elimină potențialele concurente, acest lucru nu-l încurajează pe Podkolesin să-i facă o cerere în căsătorie alesei sale. În cele din urmă, când nu are unde să se retragă și mirele așteaptă deja în biserică, protagonistul scapă sărind pe fereastră.

Fiodor Dostoievski, „Soția și soțul altui bărbat sub pat”

EP Samokish-Sudkovskaya

Primele rânduri ale acestei povestiri amintesc subtil de expresia lui Bulgakov „nu vorbi niciodată cu străini”. „Dacă un domn din Sankt Petersburg începe brusc să vorbească despre ceva pe stradă cu un alt domn, complet străin pentru el, atunci celălalt domn se va speria cu siguranță.” O poveste fantasmagorică despre gelozie care implică soți, soții, iubiți și un cățeluș, „Amishka”.

Alexandr Ostrovski, „Ceea ce cauți, acela vei găsi”

VS Shpak

Funcționarul simplu Mihail Balsaminov visează să-și găsească o mireasă bogată – aleasa sa este negustoarea Domna Belotelova. Piesa include răpirea alesei, căutarea unei moșteniri și așteptarea unei nunți profitabile. „Proverbul spune «proștii au fericire». Ei bine, asta a fost fericirea pentru noi. Nu alergați după inteligență, atâta timp cât există fericire. Cu bani, vom trăi fără niciun minte”, spune mama lui Balsaminov la final.

Alexander Kuprin, „Patul”

Domeniu public

Leonid Antonovici cumpără la o licitație un pat rococo, decorat cu amorozi sculptați care înfățișează o procesiune de nuntă. Cunoștințele, care i-au fost în vizită, au început imediat să-l tachineze, crezând că va fi pe cale să se căsătorească. Și, în curând, amorozii înșiși încep să-i șoptească despre căsătorie. Cedat ispitei, eroul se căsătorește cu proprietăreasa sa, care nu apreciază pasiunea sa pentru antichități și este, de asemenea, zgârcită.

https://www.rbth.com/history/328265-russian-sexual-revolution

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2021/07/10/uniunea-sovietica-a-fost-prima-tara-din-lume-si-istorie-care-a-adoptat-revolutia-sexuala-drept-politica-de-stat-video/

/////////////////////////////////////////////

Uniunea Sovietică a fost prima țară din lume și istorie care a adoptat revoluția sexuală drept politică de stat

Revoluția sexuală, politică de stat a bolșevicilor

Citim în articolul How sexual revolution exploded (and imploded) across 1920s Russia, preluat de https://inliniedreapta.net/revolutia-sexuala-politica-de-stat-a-bolsevicilor, că Rusia Sovietică a fost prima țară din lume și din istorie care a adoptat revoluția sexuală drept politică de stat.

Timp de aproape un deceniu, între 1917 și sfârșitul anilor 1920, rușii au fost încurajați la dezinhibiție totală și desfrâu, iar familia tradițională a fost delegitimizată și stigmatizată, ca instrument arhaic al oprimării capitaliste.

Efectele au fost atât de destructive încât bolșevicii au fost nevoiți să renunțe la acest experiment social și să revină la căsătoria și normele sexuale tradiționale.

După ce au dat foc la casă, bolșevicii au înțeles că stabilitatea și dezvoltarea unei societăți sunt imposibile atunci când cetățenii devin slujitori ai instinctului sexual.

Sau, în terminologia timpului, s-a arătat că planul cincinal la producția de oțel nu poate fi realizat de oțelari și oțelărese al căror centru de procesare a lumii înconjurătoare se află undeva sub linia brâului.

În schimb, revoluția sexuală este extrem de eficientă ca armă de distrugere în masă. De aceea bolșevicii au exportat-o în Occident, timp de decenii, fie prin marxismul cultural inițiat de Școala de la Frankfurt, fie prin sponsorizări și infiltrări la destinație, operate discret și eficient de către KGB. Rezultatul este încurajator: balamucul sexual a devenit normă științifică și cuprinde toate sferele sociale.

După un secol de la inovația bolșevică lumea și-a dat pantalonii jos și s-a întors cu fundul gol în sus. Ce s-a găsit acolo? Un număr nelimitat de sexe; o tabletă de lut inscripționată cu pronume noi și atotcuprinzătoare, care să înlocuiască binarul perimat al lui “el” si “ea”; și, la o ascultare atentă cu stetoscopul, a fost recepționat un SOS al elevilor din școala primară.

Ei cer insistent să afle cele mai noi tehnici de masturbare și probleme noi de aritmetică, care să-i pregătească mai temeinic pentru viața de adult. De exemplu, problema din manualul de a II-a – “Dacă Ana are 3 mere și mănâncă 2 pere, câte mere îi rămân?” – să fie înlocuită cu “Dacă Ana vrea să fie Costel, care centru de schimbare de sex i-ați recomanda? Această problemă o puteți rezolva împreună cu mămicile sau tăticii voștri.”

Revoluția sexuală din prezent aplică rețeta din trecut și de aceea primul pas este acela de a slăbi și compromite căsătoria dintre un bărbat și o femeie. În numeroase țări occidentale, cum ar fi Germania, Franța, Marea Britanie, Canada și altele, a fost legiferată căsătoria între persoane de același sex. Apoi a urmat ostracizarea și linșarea socială a persoanelor și instituțiilor care se opun revoluției sexuale, mai ales la îndoctrinarea și siluirea fizică și morală a copiilor și tinerilor.

Acum este rândul României să aleagă între normalitate și bolșevism sexual. Spre deosebire de alte țări (cum ar fi cele de mai sus) în care mariajul homosexual a fost impus de politicieni, fără consimțământul cetățenilor, românii au șansa de a alege în cadrul unui referendum național.

Dacă aleg să-și păstreze integritatea fizică și mentală (pentru că în cele din urmă despre asta este vorba) vor face cel mai mare bine posibil generațiilor viitoare și vor transmite un mesaj de speranță tuturor occidentalilor a căror normalitate a fost deturnată. Războiul cu bolșevismul sexual nu se va fi încheiat, dar ar fi o etapă câștigată.

Ar fi și o izbândă demnă de Centenar: în al sutelea an de la formarea României contemporane să fim victorioși pe câmpul de luptă al identității noastre sociale. Și, legat de acest lucru, se merită amintit un episod istoric al acelui timp, foarte relevant pentru situația din prezent: în urmă cu aproape o sută de ani, în 1919, armata română a desființat dictatura bolșevismului sexual din Ungaria.

Béla Kun s-a născut pe 20 februarie 1886, într-un sat din Transilvania. Fiu al unui funcționar evreu, Kun a fost de timpuriu atras de ideile marxiste, iar la Budapesta a devenit activ politic și a frecventat cercuri social-democrate.

La începutul primului război mondial s-a înrolat în armata austro-ungară și în 1916 a devenit prizonier de război al armatei țariste. După revoluția din octombrie 1917 a trecut de partea bolșevicilor și a primit instructaj în tactici revoluționare.

L-a cunoscut pe Lenin, care, impresionat de potențialul lui Kun, l-a trimis în Ungaria pentru a pregăti revoluția. Pe 20 decembrie 1918 a înființat Partidul Comunist Maghiar și, cu toate că la scurt timp după aceea a fost întemnițat de guvernul lui Mihály Károlyi, i s-a permis să-l conducă din închisoare.

Pe 20 martie 1919 Kun a fost eliberat, iar a doua zi a fost numit comisar al afacerilor externe, în cadrul unui nou guvern de coaliție între social-democrați și comuniști. La foarte scurt timp după aceea comuniștii i-au îndepărtat pe social-democrați de la guvernare, Kun a devenit șef de stat și a fost proclamată Republica Sovietică Maghiară.

Apoi a urmat instaurarea bolșevismului sexual. În funcția de comisar adjunct pentru cultură a fost numit György Lukács, un intelectual marxist care a pus în aplicare planul său de “terorism cultural”.

Programa școlară a fost schimbată și, inclusiv pentru clasele mici, au fost introduse ore de “educație sexuală” în care elevii erau învățați despre superioritatea “amorului liber”, tehnici de penetrare sexuală, natura perimată a monogamiei, rolul opresiv al familiei în obținerea plăcerilor fizice și irelevanța religiei, care inhibă libertatea sexuală deplină.

Copiii erau încurajați să ia în derâdere autoritatea părinților și moralitatea tradițională.

În cele din urmă regimul lui Béla Kun s-a prăbușit pe 1 august 1919, după intervenția armatei române în Ungaria. Ajunși la Budapesta românii nu au arborat drapelul românesc, de teamă să nu inflameze opinia publică locală.

În schimb, au înălțat o opincă pe un catarg de steag. Mi se pare cea mai frumoasă și hâtră formă de justiție poetică: cea mai grotescă formă de bolșevism călcată în picioare de umila opincă românească.

Nu știu cât de întâmplător e faptul că emblema opincii este speculată în derâdere de un clasic în viață, care declamă dezgustat: “România în ițari, cu opinci și cu ochelari de cal: Anunțatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe.”

Ne întristează să fim dojeniți atât de aspru dar nu-i bai, noi tot nu ne rușinăm de opincile noastre; le avem de la cei care ne-au dat o țară în păstrare, în urmă cu o sută de ani.

Explozia (și implozia) revoluției sexuale în Rusia anilor 1920

Gheorghi Manaev și Daniel Cealyan

“Au apărut recent, la Moscova, oameni goi-goluți purtând banderole pe care citesc Jos rușinea! Un astfel de grup a fost văzut urcându-se într-un tramvai. Tramvaiul s-a oprit, iar publicul era indignat”, scrie Mihail Bulgakov, faimosul scriitor rus, în jurnalul său din 1924. Cu doar 15 ani înainte femeile nu se gândeau să iasă afară într-o rochie până la genunchi. Dar s-au petrecut oare aceste schimbări peste noapte?

Societatea rusă pre-revoluționară, mai ales în capitalele de provincie, nu era puritanică. Un soldat anonim, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, rememorează:

“La 10 ani eram deja expus la tot felul de comportamente desfrânate… Imaginile pornografice nu erau chiar o raritate”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-13.jpeg

Revoluţia sexuală de azi – continuarea camuflată a comunismului de ieri – Buciumul

Îmbrăcatul în straiele sexului opus, travestiul și petrecerile homosexualilor erau populare în cercurile artistice și chiar unii nobili erau cunoscuți ca fiind homosexuali.

Viața de petrecere, care implica adesea mai mulți parteneri, era o distracție obișnuită pentru unii. Cu toate acestea, homosexualitatea era o infracțiune penală… până când bolșevicii au venit pe scenă.

Din punct de vedere ideologic, eliberarea sexuală a fost una dintre armele esențiale în lupta împotriva Ortodoxiei și împotriva ordinii vechi, în general.

Printre bolșevicii timpurii, propagandista cheie a unei noi ordini familiale a fost Alexandra Kollontai, revoluționar rus și, mai târziu, diplomat.

Există o teorie populară, adesea atribuită lui Kollontai – cea a “paharului de apă”.

Ea afirma că dragostea (și, în consecință, sexul) ar trebui să fie la îndemâna oricui, la fel de ușor de obținut ca un pahar cu apă. Aceasta este totuși o simplificare prea mare a ideii lui Kollontai.

Alexandra Kollontai

Kollontai a promovat conceptul de “femeie nouă” – o persoană eliberată de opresiunea căsătoriei, a muncii în gospodărie și a activității de a crește copii; toate acestea trebuiau să fie preluate de societate și de stat.

Statul ar trebui să se ocupe de educația copiilor (inclusiv de cea sexuală), va impune o mișcare pentru înființarea unei industrii naționale de catering, va asigura locuințe la comun, îi va lua în grijă pe orfani și așa mai departe.

Din punctul de vedere al lui Kollontai și dragostea trebuia eliberată – parteneriatul civil ar fi trebuit să ia locul căsătoriei tradiționale.

Evident, bolșevicii își construiau politica în ce privește familia conform celor mai progresiste linii directoare – ceva ce nu a fost văzut în Occident timp de decenii.

Cu toate acestea, responsabilitatea era acordată acum individului, iar o libertate atît de cuprinzătoare era pur și simplu prea mult pentru societatea rusă agricolă, abia urbanizată, din anii 1920.

“Cu privire la abolirea căsătoriei” și “Cu privire la parteneriatul civil, copiii și proprietatea” au fost printre primele decrete ale sovieticilor din 1918. Nunțile bisericești au fost desființate și a fost introdus parteneriatul civil. Divorțul a devenit o chestiune de preferință personală. Avorturile au fost legalizate.

Toate acestea au implicat o liberalizare totală a relațiilor de familie și sexuale. Acest lucru a inaugurat cea mai decadentă perioadă din istoria recentă a Rusiei.

Nude beach near cathedral of Christ the Savior and the Moscow Kremlin, 1920s

Foto: O plajă pentru nudiști la Moscova în apropierea catedralei Christos Mântuitorul și a Kremlinului în 1920.

Atitudinea relaxată față de nudism era semnul viu al timpurilor: pe malul râului Moscova, lângă Catedrala lui Hristos Mântuitorul, s-a format o plajă de nudiști, în genul căreia Europa vestică nu îndrăznea să viseze la vremea respectivă.

Societatea “Jos rușinea!”, menționată mai sus, organiza numeroase marșuri, iar unul dintre acestea a strâns un număr de 10.000 de persoane.

Alexander Trușnovici, un monarhist, își amintește una dintre întâlnirile lor: “Jos cu filistinii! Jos cu preoții înșelători! Nu avem nevoie de haine! Noi suntem copii ai soarelui și ai aerului! – așa zbiera un purtător de cuvânt gol pușcă, cocoțat pe o scenă din piața principală a orașului Krasnodar.

Trecând seara pe lângă acest loc am văzut scena demontată… și cineva îl burdușea zdravăn pe copilul soarelui și al aerului“.

Toate aceste evoluții extreme au avut loc în timp ce Rusia era încă în mijlocul războiului mondial, iar apoi al războiul civil.

Amnistiile din 1917, 1919, 1920 și de mai târziu au eliberat un număr mare de infractori, într-o țară în care puterea de stat abia începea să se formeze. Acestor mase de infractori li s-au alăturat soldații dezertori și lăsați la vatră.

Începând cu anii 1920 violul a luat proporțiile unei epidemii. Pentru o vreme, violența sexuală față de fostele femei de viță nobilă sau burgheze a fost considerată drept “justiție de clasă” printre bărbații proletari.

Între timp, până la 20% din populația de sex masculin a Rusiei a contractat boli venerice (deși în Rusia țaristă, la începutul secolului, acest procentaj a fost de 25% – 27%).

Noile legi privind căsătoria și atmosfera generală de rupere cu trecutul au încurajat promiscuitatea și abordarea complet dezinhibată a sexului, de neconceput în urmă cu câțiva ani.

A project for a performance in 1920s. The posters read:

Foto: Stânga – “Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta – “Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”

Societatea sovietică a produs o generație periculoasă de orfani fără adăpost – rapoartele oficiale arată că, până în 1923, jumătate dintre copiii născuți la Moscova fuseseră concepuți în afara căsătoriei și mulți dintre ei au fost abandonați în copilărie.

Pendulul revoluției sexuale trebuia să se miște înapoi – iar dacă nu, trebuia să fie tras cu forța.

Deja în prima jumătate a anilor 1920, când eliberarea sexuală se afla încă în plină desfășurare, sovieticii au început să promoveze valorile tradiționale… din nou.

În 1924, psihiatrul Aron Salkind publică volumul “12 porunci sexuale ale proletariatului revoluționar”, în care se spunea că “dragostea trebuie să fie monogamă”, “relația sexuală trebuie să fie doar legătura finală în lanțul de sentimente profunde și complicate care leagă doi oameni în dragoste”.

În timp ce susținătorii sloganului “Jos rușinea!” mărșăluiau goi pe străzile din Moscova, Nicolai Semașko, comisarul poporului pentru sănătatea publică, scria că un astfel de comportament “trebuie condamnat în modul cel mai categoric…

Într-un moment în care monstruozitățile capitaliste, cum ar fi prostituția și huliganismul, nu au fost încă eliminate, nudismul în public induce imoralitatea… De aceea consider că este absolut necesar să oprim imediat această rușine, cu metode represive, dacă este necesar…”

Liderii sovietici nu doreau ca populația să-și irosească energia pe destrăbălare. Au fost introduse restricții severe. Grupurile pentru drepturile femeii au intrat în declin.

În plus, femeile nu prea mai aveau nevoie acum de educația pentru care feministele luptaseră cu îndârjire: de îndată ce femeia a fost eliberată de societatea tradițională patriarhală pe care bolșevicii au urmărit o să elimine, ea a fost adusă înapoi în bucătărie, să gătească pentru muncitorul care îi era soț.

Afiș revoluționar : Jos sclavia în bucătărie. O viață nouă!

Între timp, rațiile de alimente primite de la fabrică au început să fie redistribuite, ceea ce a făcut ca gătitul la domiciliu să devină o necesitate.

“Noua femeie” a lui Kollontai a fost nouă doar pentru un deceniu.

Familia a devenit din nou unitatea de bază a societății. Decretele emise înainte au fost revocate unul după altul. În cele din urmă, homosexualitatea a fost re-criminalizată în 1934, iar interzicerea avortului a fost reintrodusă în 1936.

Bineînțeles că acest lucru nu a dus la diminuarea valorii propagandistice a ideii de eliberare a femeii. În fond, ea putea acum “să le facă pe toate” – să îndeplinească sarcina comunistă de înfăptuire a revoluției, fiind în același timp mamă, soție, bucătar și femeie de serviciu.

De-a lungul deceniilor următoare sexualitatea și erotica au fost complet evitate de cultura și societatea sovietică – și, luând în considerare acest lucru, nu este de mirare faptul că societatea rusă a devenit atât de ipocrită față de sex. Următoarea revoluție sexuală a avut loc abia în anii 1990.

Articol original: How sexual revolution exploded (and imploded) across 1920s Russia

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2021/07/10/uniunea-sovietica-a-fost-prima-tara-din-lume-si-istorie-care-a-adoptat-revolutia-sexuala-drept-politica-de-stat-video/

/////////////////////////////////////////////

Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!”

Puterea este o iluzie

Cei mai mulți oameni nu au absolut nici o idee despre ceea ce gândeşte elita mondială, cu toate acestea multe bloguri şi filmuleţe se răspândesc pe internet arătând filosofia întunecată a boşorogilor care vor să distrugă lumea.

Cine sunt acești oameni care fac parte din elita globală a lumii şi de ce doresc cu fervoare controlul populației? Unele dintre numele pe care le veţi citi mai jos ar putea să vă provoace un șoc total. Multe dintre ele sunt nume mari, cunoscute în întreaga lume. N-ar trebui să vă şocheze. Gândiţi-vă la principiul „Nimic nu e ce pare a fi!”

Majoritatea dintre ei, bătrânei spre 80-90 ani, afirmă aparent îngrijoraţi, că populația lumii este în rapidă expansiune şi că aceasta ar fi de fapt prima problemă a lumii, în ciuda faptului că datele statistice arată contrariul. Numai dacă am analiza România constatăm că cifrele au scăzut dramatic şi că în 26 ani populaţia a ajuns la aproximativ 18 milioane, cu tot cu românii plecaţi în lumea largă. Natalitatea este pe tobogan iar mortalitatea în creştere. Suntem o populaţie îmbătrânită la fel cum este cea a întregii Europe. Deci, problema suprapopulării planetei invocată de băşinoşii lumii este una complet falsă!!! La fel de falsă ca şi povestea cu „încălzirea globală”! Prima catastrofă planetară, din punctul meu de vedere, este tembelizarea populaţiei. Şi asta este într-adevăr foarte grav! Nu mai există cale de întoarcere. Vom trăi într-o lume din ce în ce mai tembelă, formată în majoritar din … intelectuali de carton, incapabili să raţioneze, să ia decizii, să facă anumite conexiuni. Posibil ca mică parte din ei să poată totuşi manipula maşinăriile care vor lua un avânt uimitor.

Observaţi, vă rog, cum aceşti psihopaţi bătrâni şi putred de bogaţi, adepţi ai segregărilor de orice fel, împart lumea în două: NOI şi ceilalţi! Toate metodele criminale propuse se vor aplica pe ceilalţi! În alegaţiile lor vorbesc doar la persoana a III-a: ceilalţi sunt prea mulţi, ceilalţi sunt cobaii, ceilalţi trebuie să moară, ceilalţi trebuie sterilizaţi…

Percepţia complet deformată a esenţei vieţii se datorează cu siguranţă problemelor psihice dobândite odată cu înaintarea în vârstă, a frustărilor acumulate de-a lungul timpului, elemente care au generat retragerea şi trăirea într-o lume închipuită, virtuală, unde şi-au construit poveşti sinistre, şi-au arogat roluri de zei… Bieţii de ei, asemeni pruncilor de 2-5 ani, s-au auto-declarat străpâni ai lumii fantasmagorice, imaginându-şi că au putere de decizie asupra maselor largi de oameni, nereacţionare, similare sclavilor, că le pot manipula şi ucide oricând şi oricum! Ce mai, bătrâneii sclerozaţi sunt „nemuritori” în toată regula 😉 Din fericire pentru noi şi din păcate pentru ei, sunt MURITORI. La fel ca noi „supuşii”. În faţa morţii devin inutile baldachinul de aur în care obişnuia să se lăfăie pe timpul nopţii; cupa perfect sculptată, şlefuită măiastru de cel mai scump artist din lume pe buza căreia a bătut smaralde rare şi diamante; pijamaua confecţionată din mătasea cea mai fină comandată de pe Venus ori Jupiter, nici el nu mai ştie că-l uită Alzheimer în conversaţii 😉 … nimic din toate acestea nu poate pune oprelişte clipei de pe urmă… nici conturile bancare, nici lingourile, nici corporaţiile, nimic, nimic… MOARTEA… NU IA ŞPĂGĂ!!!

În acea zi şi-n acel ceas neştiut de nimeni, toţi sociopaţii acestia vor descoperi pe rând că şi ei sunt simpli oameni! Şi oamenii sunt muritori! Moartea nu te ia pentru că eşti bun sau rău, sărac sau bogat, religios sau ateu, bolnav ori sănătos, vesel sau trist, ci te ia pentru că EŞTI VIU!!! Şi tot ceea ce este viu, este sortit pieirii! Pieirea nu însemna afundarea în nimic ci transformare…

În continuare vă prezint câteva extrase din declaraţiile boşorogimii numită Illuminati, o parte din ei sunt politicieni, alţii oameni de ştiinţă, exploratori, ecologişti înfocaţi, medici, profesori … Reflectaţi, analizaţi profund şi să trageţi concluzii. Înainte de a lectura, vă mai dau un sfat:

NU UITAŢI! PUTEREA ESTE O ILUZIE ŞI FUNCŢIILE SUNT VREMELNICE!

♣ ♣ ♣

Clubul de la Roma:

“Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!”( 1974)

(Politica depopulării a devenit o prioritate pe Agenda Clubului de la Roma şi a politicienilor din SUA).

Michael Oppenheimer, profesor de geoştiinţa afacerilor naţionale şi internaţionale la Universitatea Princeton, SUA:

„Singura speranţă a lumii este să ne asigurăm că nu există o ală ţară mai dezvoltată ca SUA. Nu putem permite altor țări să aibă același număr de autoturisme ca noi şi nici aceeaşi importanţă industrială ca SUA. Trebuie să stopăm urgent dezvoltarea ţărilor din lumea a 3-a!”

Prima poruncă din cele 10, încrustate în pietrele „Guidestones” din Georgia, SUA, presupuse a fi poruncile de căpătâi ale Illuminati:

„Menţineţi populaţia lumii sub 500.000.000 de oameni pentru a rămâne în echilibru perpetuu cu natura.”

Henry Kisinnger, diplomat american și om de știință în domeniul politic, consilier pe probleme de securitate și mai târziu secretar de stat în administrațiile președinților Richard Nixon și Gerald Ford:

„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe față de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantități mari și tot mai mari de minerale din străinătate, în special din țările mai puțin dezvoltate.”

„Populaţia lumii trebuie să scadă cu 50%”.

„Dacă facem ceea ce este necesar, toate șansele sunt în favoarea noastră”.

„Este un act de nebunie și de umilire națională să existe o lege care interzice președintelui să dispună ordinul de asasinare a unei persoane.” (Declarație făcută la o reuniune a Consiliului Național de Securitate în 1975)

“Cine controlează aprovizionarea cu alimente controlează oamenii; cine controlează energia poate controla întregi continente; cine controlează banii poate controla lumea.”

Eric Pianka, biolog american, a cărui activitate include herpetologie și ecologie evolutivă, profesor de biologie la Universitatea din Austin, Texas:

„Virusul SIDA nu este un criminal eficient pentru că ucide prea lent. Candidatul meu preferat pentru a elimina 90% din populatia lumii este virusul aerofob Ebola (Ebola Reston), deoarece are un grad extrem de letalitate și ucide în zile, nu în ani. Noi trebuie să ucidem 90% din populaţia lumii cu Ebola. Trebuie să ucidem oamenii. Gândiţi-vă la aceasta. Şi cu gripa aviară se poate ucide, dar mai puţin. Trebuie să ucidem atât de mult încât din 10 oameni, unul să-i îngroape pe ceilalţi 9!!!”

„Această planetă ar putea fi în măsură să susțină, probabil, cel mult o jumătate de miliard de oameni care ar putea trăi o viață durabilă în confort relativ. De aceea populațiile umane trebuiau de mult diminuate, și dacă nu am făcut-o, s-o facem cât mai repede posibil pentru a limita deteriorarea continuă a mediului. „

Thomas Ferguson, fost funcționar în Departamentul de Stat al SUA :

„Există o singură temă în spatele muncii noastre: reducerea populaţiei. Fie guvernele fac în felul nostru, prin metode curate şi frumoase, fie vor primi mizerii de tipul celor pe care le-am făcut în El Salvador, Iran sau Beirut. Populația este o problemă politică. Odată ce populația este scăpată de sub control, este nevoie de un guvern autoritar, chiar și fascist, capabil să o reducă. „

Maurice Strong F., antreprenor canadian, ecologist și susținător al implicării Națiunilor Unite în afacerile mondiale:

„Dacă nu ne vom schimba, specia noastră nu va supraviețui … Sincer, am putea ajunge la punctul în care singurul mod de a salva lumea să fie prăbuşirea civilizației industriale. (…) Nu este speranţa noastră colapsul industrial? Nu este responsabilitatea noastră să producem acest colaps pentru a salva planeta?”(Declaraţie din 1997)

Justice Oliver Wendell Holmes, Jr., jurist american, asociat al Curții Supreme a Statelor Unite, 1902-1932, Ministru interimar al Justiției:

„Este mai bine pentru toată lumea dacă în loc să așteptăm executarea urmaşilor degeneraţi condamnaţi pentru crimă, să-i lăsăm să moară de foame pentru imbecilitatea lor; societatea îi poate împiedica pe cei care sunt în mod evident improprii să se reproducă. Principiul care susţine vaccinarea obligatorie este suficient de larg răspândit astfel încât putem masca tăierea tuburilor falopiene (uterelor).”

Arne Schlotz, american, Directorul Fondului Mondial de Conservare a Faunei Sălbatice:

„Malthus a fost justificat; în sfârşit realitatea malthusiană a fost înţeleasă. Ţările lumii a treia sunt suprapopulate, acolo este o mizerie economică şi nu există nicio cale de a ieşi din asta atâta vreme cât populaţiile lor cresc rapid.”

Dixy Lee Ray, scriitoare:

„Graviditatea ar trebui să fie considerată o crimă împotriva societăţii şi în consecinţă pedepsită aspru, cu excepția cazului în care părinții dețin licență de reproducere emisă de guvern . Toți potenţialii părinți ar trebui să utilizeze substanțe chimice contraceptive, emiţătoare de antidoturi, iar guvernul să aleagă cetățenii care au dreptul să rămână fertili.” (citat din cartea sa „Distrugerea planetei” (1990)

„In timp ce moartea tinerilor în război este regretabilă, totuşi nu este mai gravă decât emoţiiile munților și zonele pustiite de oameni.” (citat din cartea sa „Dezastrul mediului”, 1993)

Paul Ehrlich, entomolog, profesor la Universităţi din Pennsylvania & Arkansas, SUA, membru marcant al Partidului Liberal:

„Cancerul este o multiplicare necontrolată a celulelor; explozia demografică este o multiplicare necontrolată a oamenilor. Tratarea simptomelor de cancer poate crea victimei o stare mai confortabilă la început, dar în final tot moare – de multe ori oribil. O soartă similară va avea lumea ca urmare a exploziei populației, asta dacă ne vom ocupa doar de tratarea simptomelor. Trebuie să redirecţionăm eforturile noastre de la tratarea simptomelor la eliminarea cancerului. Operațiunea va cere multe decizii aparent brutale și fără inimă. Durerea poate fi intensă. Dar boala este atât de avansată, încât numai cu o intervenție chirurgicală radicală pacientul poate să aibă o șansă de supraviețuire.”

„Avem nevoie de reglementări obligatorii privitoare la naștere (…) prin adăugarea sterilizanţilor temporari ce pot fi introduşi în apa comercializată sau în alimentele principale. Dozele de antidot trebuie raționalizate cu atenție de către guvern astfel încât să se obţină dimensiunea dorită a familiei.”

Acest nebun, în 1968, alarma lumea că „în anul 1970 pământenii vor suferi de foamete” şi că „sute de milioane de oameni vor muri de inaniţie”, ceea ce s-a dovedit a fi complet fals. Totuşi, pentru a îndeplini cumva „predicţia” nematerializată, americanii au decis să decimeze lumea prin războaie (peste 240 în ultimii 40 de ani) şi virusuri! Planul de exterminare a populaţiei trebuie să continue.

În acelaşi an (1968) recomanda partidului liberal: „Trebuie să avem controlul populației şi acasă, de aceea trebuie să creăm un sistem de stimulente și sancțiuni, iar dacă metodele voluntare eşuează, să recurgem şi la constrângeri.”

Sir James Lovelock, om de știință independent, ecologist și futurist, din Devon, Anglia:

„Oamenii de pe Pământ se comportă într-un fel ca şi microorganismele patogene sau ca celulele unei tumori sau ca neoplasmul” (Lovelock 1991, p. 153).

ONU, Programul Biodiversităţii Globale, 1995:

„O estimare rezonabilă a societăţii industrializate ne arată că în prezent în SUA pot locui şi trăi la un standard material mulţumitor 1 miliard de nord-americani iar în Europa e posibil să trăiască doar 2-3 miliarde de oameni”. (Observaţi că ONU compară o ţară federală – SUA – cu continentul Europa!!!! Celelalte continente nici nu intră în ecuaţie, evident ca nici vieţile acelor oameni!!!!

David Rockefeller, bancher american, președinte și director executiv al Chase Manhattan Corporation, cel mai bătrân membru al familiei:

„Suntem în pragul unei transformări globale. Tot de ce avem nevoie este o criză majoră astfel încât ulterior, toate ţările lumii, să accepte paşnic Noua Ordine Mondială.”

Ted Turner, mogulul presei americane:

„O populație totală mondială de 250-300 de milioane de oameni, o scădere de 95% față de nivelul actual, ar fi ideal.” (interviu în Audubon Magazine)

Paul Watson, activist ecologist canadiano-american:

„Trebuie să reducem radical și inteligent populația umană la mai puțin de un miliard. Trebuie să eliminăm naționalismul și tribalismul și să devenim pământeni. Și, ca Pământeni, trebuie să recunoaștem că toate celelalte specii care trăiesc pe această planetă sunt, de asemenea, colegi, cetățeni, adică într-un cuvânt: pământeni. Aceasta este o planetă cu o diversitate incredibilă a formelor de viață; aceasta nu este o planetă pentru o anumită specie (n.r. a oamenilor) aşa cum mulţi dintre noi credem. „

Prințul Philip, soţul reginei Elisabeth a II-a a Marii Britanii:

„Canibalismul este o soluție radicală, dar din punct de vedere realistic, rezolvă problema suprapopulării.„

David Foreman, ecologist, fondator al unei mişcări radicale de salvare a mediului şi Pământului:

„Am trei obiective principale: reducerea populației până la aproximativ 100 de milioane de oameni în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale și lumea sălbatică, formată dintr-un număr imens de specii, să se întoarcă în ecosistemele lor.”

Bill Gates, magnatul american de la Microsoft:

„Lumea de azi are o populaţie de 6,8 miliarde de oameni. Se îndreaptă uşor spre 9 miliarde. Am putea face o treabă foarte bună dacă am introduce noi vaccinuri, noi sisteme de asigurare a sănătăţii, servicii controlate de reproducere şi cu siguranţă luate împreună, ar putea contiribui la scăderea populaţiei cu cel puţin 10-15%”.

John P. Holdren, cercetător, consilierul de top al lui Barack Obama:

„Un program de sterilizare a femeii după al doilea sau al treilea copil, în ciuda dificultăţilor legate de operaţiile de vasectomie, ar putea fi mai ușor de implementat decât încercarea de a steriliza bărbaţii. (…) Dezvoltarea unei capsule de sterilizare a femeii pe termen lung, care poate fi implantată subcutanat şi eliminată doar atunci când se dorește păstrarea sarcinii, deschide posibilități suplimentare pentru controlul fertilității coercitiv. Capsula poate fi implantată la pubertate și poate fi detașabilă, cu permisiunea oficială a statului, pentru un număr limitat de nașteri. „

Un Raport al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație intitulat „Confruntarea cu o lume în schimbare: Femeile, populația și clima”:

„Nici un om nu este cu adevărat „carbon neutru”, în special atunci când toate gazele cu efect de seră sunt gândite în aceeaşi ecuație.”

Jacques Cousteau:

„Pentru a stabiliza populația mondială, trebuie să eliminăm 350.000 de oameni pe zi. Este un mod oribil de-a o spune dar este şi mai oribil să n-o spunem”

Margaret Sanger, fondatoarea Planului Parental:

„Cel mai milostiv lucru pe care o familie ar putea să-l facă la unul dintre membrii săi ar fi să-şi ucidă sugarul.„

Peter Singer, profesor de filosofie la Universitatea Princeton – SUA:

„Deci, de ce nu am fi noi ultima generație de pe pământ? Dacă am fi toţi de acord să ne sterilizăm, atunci nici un alt sacrificiu nu ar mai fi necesar – am putea petrece împreună drumul spre dispariția speciei umane.”

Maurice King, profesor la catedra de Sănătate Publică din Leeds, Anglia, născut în Sri Lanka:

„Durabilitatea globală impune cercetarea deliberată a sărăciei, reducerea consumului de resurse și stabilirea unor niveluri de control ale mortalității. ” (Unii îl consideră vizionar, alţii psihopat, nebun sau schizofrenic.)

Theodore Roosevelt, Președintele Statelor Unite în perioada 1901-1909:

„Societatea nu face nicio afacere dacă permite degeneraților să se reproducă în felul lor.”

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/conditia-umana/page/8/

//////////////////////////////////////////////

Inspector ANAF prins că lua mită scapă de închisoare cu executare. Motivul instanţei: şpaga a fost mică

Liliana Alexe

Costel Răucescu, fost inspector în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, a fost găsit vinovat pentru luare de mită şi condamnat la 3 ani cu suspendare de Curtea de Apel Ploieşti printr-o sentinţă definitivă.

Răucescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce a fost interceptat de doi jurnalişti în timp ce negocia şi lua şpagă de la un comerciant din Buzău, în toaleta unui hotel. Iniţial, inspectorul a fost condamnat la închisoare cu executare, potrivit Libertatea.Curtea de Apel Ploieşti a decis, prin sentinţa definitivă din 24 iulie 2025, să anuleze pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare dată în acest dosar de Tribunalul Buzău, considerând că valoarea şpăgii primite de inspectorul antifraudă este prea mică pentru a-l trimite în spatele gratiilor. Astfel, judecătorii ploieşteni au apreciat că este suficientă o condamnare fără executarea pedepsei în regim de detenţie pentru ca angajatul ANAF să nu mai comită altă faptă penală.„Având în vedere cuantumul foarte redus al sumei primite, de 500 de lei, Curtea apreciază că se impune reţinerea în beneficiul inculpatului a circumstanţei atenuante judiciare. Curtea, având în vedere, pe lângă suma redusă primită cu titlu de mită, vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, preocuparea acestuia pentru propria educaţie şi pregătire profesională, referinţele favorabile privind îndeplinirea de către acesta a atribuţiilor de serviciu, va aplica inculpatului o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, apreciind că sunt întrunite condiţiile art. 91 C.p., inclusiv condiţia convingerii instanţei că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar şi fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, fiind necesară însă supravegherea conduitei acestuia pe o perioadă determinată”, se arată în motivarea instanţei.

Articolul integral poate fi citit aici.

https://epochtimes-romania.com/news/inspector-anaf-prins-ca-lua-mita-scapa-de-inchisoare-cu-executare-motivul-instantei-spaga-a-fost-mica—374881#google_vignette

/////////////////////////////////////////////

Revoluția Franceză – preludiul comunismului: „Vom spânzura ultimul rege cu mațele ultimului preot”

Crime odioase pătează blazonul Revoluţiei franceze, care a început sub sloganul „Liberté, Égalité, Fraternité”.

O carte curajoasă, apărută la Cluj în limba română, dezvăluie faţa hidoasă a Revoluţiei franceze. Cartea este scrisă chiar de istorici francezi, care doresc să meargă mai departe de miturile din manuale, de focurile de artificii şi de parada de 14 iulie, ziua când francezii aniversează căderea Bastiliei şi a absolutismului monarhic. Această carte arată că pe 14 iulie francezii ar trebui mai degrabă să comemoreze victimele „paleocomunismului” care a apărut ca urmare a Revoluţiei de la 1789 şi care seamănă atât de mult cu evenimentele petrecute în România după 1948.

Cartea neagră a Revoluţiei

Din iniţiativa prof. Alexandra Medrea şi Ioan L. Danciu a apărut la Cluj, la editura Grinta, în limba română, un volum-şoc: „Cartea neagră a Revoluţiei franceze”. O carte editată iniţial în Franţa, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Consiliului Naţional al Cărţii, apărută sub conducerea unei somităţi: pr. benedictin Renard Escande. În România, apariţia cărţii a fost posibilă graţie unui grup de traducători coordonaţi de prof. Liliana Şomfelean. Volumul are aproape 900 de pagini şi cuprinde 45 de texte semnate de tot atâţia universitari, istorici, filosofi, scriitori, preoţi – care şi‑au propus, pe baza documentelor din epoca respectivă şi a scrisorilor sau memoriilor, să demitizeze Revoluţia franceză de la 1789. Fresca recompusă a acestei revoluţii seamănă izbitor cu faţa comunismului la români, iar Revoluţia franceză din 1789 este rădăcina revoluţiei comuniste din secolul XX. Sau, cum zice Cristian Bădiliţă: „Iată că istorici francezi îndrăznesc să facă pasul ultim, decisiv, în demascarea cancerului european bisecular, prin publicarea „Cărţii negre a Revoluţiei franceze”. Cele 45 de texte sunt, prin conţinutul lor, comentarii zdrobitoare ale crimelor şi acţiunilor distructive pe care plebea, înfometată, aţâţată de fanaticii iacobini în frunte cu Robespierre, Marat, Sain Just şi alţii, le-a comis între 1789 şi 1794. Iacobinii au căzut, apoi, ei înşişi victime ale ghilotinei. Revoluţia a transmis lumii mesajul „Libertate, egalitate, fraternitate”, care, în realitate, nu s-a înfăptuit niciodată, dar a rămas în istorie prin faptele de neiertat.

Represiunea din Vandeea

Unul dintre texte, de exemplu, se referă la represiunea ordonată în ţinutul Vandeea, monarhist şi catolic. Acolo, trupele iacobine au trecut prin foc şi sabie întreaga provincie cu sute de mii de locuitori. Iacobinii au incendiat satele, oraşele, fermele şi au trecut prin tăişul sabiei bătrâni şi femei, fără milă, iar ca să economisească gloanţele,au săpat bazine unde înecau copiii. Mila unor militari era aspru pedepsită, de regulă cu moartea.

Tragedia Regelui-copil

O altă tragedie este cea a familiei regale. Au fost decapitaţi prin ghilotinare Regele Ludovic al XVI-lea, apoi Regina, abia ieşită din adolescenţă, iar Regele-copil, Ludovic al XVII-lea, de numai 8 ani (paznicii primiseră ordinul să nu-l ucidă, dar să scape de el), era ţinut ud zile întregi. Paznicii îl înfometau cumplit, după care îl îmbătau cu vin, pe care îl obligau să-l bea în loc de apă. Apoi, „Căderea Bastiliei” a fost, de fapt, un bluf, deoarece mica gardă s-a predat, iar în bastion n-au fost găsiţi decât cinci oameni, doi falsificatori de bani şi doi nebuni, plus un conte deţinut politic. În schimb, despre ea s-a fabulat şi s-a minţit în zeci de povestiri şi volume, rodul unei imaginaţii halucinante a autorilor. Ar mai fi şi textul lui Curtoix, care face analogia dintre Revoluţia franceză şi Revoluţia bolşevică a lui Lenin, din noiembrie 1917… Sunt trecute în revistă şi cele două centenare ale Revoluţiei, dar şi sumbra perspectivă ca tricentenarul să nu mai poată fi sărbătorit. Şi asta pentru că migraţia masivă de musulmani şi naşterile puţine în familiile franceze pot să schimbe, din 2030, raportul etniilor în populaţia Franţei, iar emigranţii să devină majoritari.

Inima Regelui

În legătură cu Regele-copil sunt şi pagini extrem de luminoase, în sensul că medicul care l-a autopsiat i-a scos inima şi a conservat-o, apoi aceasta a fost transmisă din generaţie în generaţie şi a ajuns în final în Casa Bourbon. Şi, iată, în anul 2004, s-a ţinut în amintirea Regelui o liturghie în Saint-Denis, la care au luat parte mii de francezi, care au îngenunchiat şi s-au rugat pentru el. Acesta, după ce, cu o seară înainte, inima Regelui a fost expusă şi în biserica din Saint Germaine, unde, de asemenea, mii de parizieni i-au adus omagiul lor, în genunchi. Iar înmormântarea, alături de părinţii săi, a avut loc în sunetele orgii ce cânta „Fanfara regală” de Pergalose. Ar mai fi, desigur, de amintit şi prefaţa prof. Ioan L. Danciu la ediţia în limba română, care afirmă, pe bună dreptate, că „Libertatea fără Dumnezeu nu este decât anticamera disperării, a sălbăticiei şi urii”.

https://saccsiv.wordpress.com/2025/07/14/revolutia-franceza-preludiul-comunismului-vom-spanzura-ultimul-rege-cu-matele-ultimului-preot/

//////////////////////////////////////////

(Poporul care isi omoara conducatorul este blestemat, fiindca liberul cugetator-ILIESCIAN ,parintele PeSeDeului ,nu crede in eliberare-prin pocainta si credinta Dumnezeiasca…) Un partid ca un blestem

Daniel Uncu

PSD – un partid care a devalizat România și a transformat-o în propriul domeniu de vânătoare ilegală.

Un partid dedicat protecției politice și juridice a pușcăriabililor, demn urmaș al PCR / FSN / Securitate.

Un partid care colcăie de foști aparatnici comuniști și securiști, de urmașii lor, de corupți și de incompetenți siniștri.Un partid care păstorește un discurs public cel puțin ambiguu față de violul militar al Rusiei săvârșit împotriva Ucrainei și care i-a tolerat și apoi intrumentalizat pe Marele Șarlatan Schizofrenic integrat în Înțelepciunea Rusească și pe Mardeiașul de Galerie Persona Non Grata.

Un partid scăldat în sângele vărsat la diversiunea din decembrie 1989 și la mineriada din 13-15 iunie 1990.

Un partid care a adus România – în formatul USL+UDMR, pe care l-a dominat și-l domină copios – în pragul falimentului economic și moral-politic.Un partid care a demonstrat în mod repetat, în ultimii 35 de ani, că este inamicul public numărul 1 al statului de drept, al economiei de piață și al democrației reprezentative autohtone.

Un partid cu certă și mereu demonstrată vocație penală.

Un partid care păstorește și hrănește politic tot felul de simpatizanți legionaroizi, afini celor care au încercat să dea o lovitură de stat militară în decembrie anul trecut.Un partid care, prin incompetență crasă, prin corupție și nepotism, prin asistențialism devastator bugetar și prin sfidarea întregii populații a țării, a reușit să-și antagonizeze inclusiv propriul electorat, care se aruncă acum în brațele aurite ale unor șarlatani nostalgic comuniști, extrem de periculoși, instrumentalizati de interesele anti-euroatlantice ale Moscovei.

Un partid de autor comunist, care în mod normal ar trebui să se neantizeze odată cu moartea autorului lui, niciodată judecat pentru crime săvârșite împotriva umanității.

Ca atare, cel mai mare borfaș condamnat penal din România a simțit deja mirosul de sânge PSD-ist și, iată, vrea să pună la picioarele Marelui Șarlatan Schizofrenic integrat în Înțelepciunea Rusească un nou partid politic (!?), în speranța creării unui pol „suveranist”, care să coaguleze toate filoanele național-comuniste, legionare și filoruse. O alăturare contra naturii ideologice a celor trei curente, dar absolut lucrativă din perspectivă anti-euroatlantică!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Ambuscada din Alaska

* O panaramă a presei, păstorul de interlopi și teroristul de autostradă

* 10 concluzii după Summitul NATO de la Haga

* Guvernul groazei: PSD – AUR – POT – SOS

* Rusul lui Trump

* Pacea semidoctului

* Geniul habarnist

* Mai arestează-l o dată pe tata!

* Generalul de manutanță și derbedeul de galerie

* Totul pentru front, totul pentru Ucraina!

https://ziaristii.com/un-partid-ca-un-blestem/

/////////////////////////////////////////////

(Pana cand ne complacem in …submediocritate?) Cum să faci educație cu profesori „repetenți”?

DIN ARTICOL

Un profesor din doi nu ia examenul de titularizare

De ce profesorii iau note mici la titularizare?

Cât de relevant e examenul de titularizare?

Sistemul de învăţământ românesc e plin de profesori slab pregătiţi. O recunoaşte fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, care pune totul pe seama salariilor mici. De ani de zile, mai mult de jumătate dintre candidaţii la un post de titular nu reuşesc să obţină peste 7, nota minimă pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Ba chiar mulţi dintre ei iau note sub 5. Specialiştii atrag atenţia că mesajul pe care profesorii „repetenţi” îl transmit elevilor este unul puternic negativ.

Un candidat se uită pe listă şi râde: „Notă examen, medie cu inspecţia: 7 şi… ha,ha, nu îmi vine să cred! Nu mă aşteptam, și dacă era să îmi notez eu lucrarea” Acest profesor a ieşit din examenul de titularizare convins că a făcut drumul degeaba până la centrul de examinare. Paradoxal, soarta i-a surâs şi a luat notă de trecere, ceea ce l-a uimit peste măsură. – Erai mirat mai înainte! – Păi, mirat, că dacă era să îmi corectez eu lucrarea îmi puneam 2, ha, ha. – La ce materie ai candidat? – La religie ortodoxă.

Un profesor din doi nu ia examenul de titularizare

În cazul altora, norocul nu a compensat lipsa de carte. Şi anul acesta, mai puţin de jumătate, adică 46,8 la sută dintre candidaţi, au reuşit să ia 7, nota minimă care le asigură un post de titular la catedră. – Am luat o notă bunicică, dar nu de titularizare. Au fost subiectele destul de grele şi… asta e, spune un candidat care a picat. – La ce materie aţi dat? – Pentru învăţători. – Şi cât ai reuşit să iei? – 6.00 fix. – Şi îţi trebuia mai mult. – 7, minim 7.00. Chiar dacă nu au luat notă de trecere, unii profesori se bucură că alții au fost mai slabi decât ei. – Şi ce notă aţi luat? – 6,05 – Şi e ok? – Da, am văzut pe listă că sunt cam al şaselea. – A luat o notă mică, dar s-ar putea să facăm o contestaţie, să conteste nota, poate îi pune mai mult, explică prietenul unui alt candidat. – Dar cât a luat? – Hm, 3,85. „Mesajul pe care îl transmite un candidat care nu reuşeşte să ia nota 5.00 este un mesaj de neseriozitate, adică nu pot avea aşteptarea că el va da învăţare copiilor cu care lucreză, dacă el nu se poate pregăti pentru a lua o notăm onorabilă la acest examen”, spune Daniela Vișoianu, consultant educațional. – Sunt şi note destul de multe între 1.00 şi 2.00? – Unsprezece note, raportat la numărul candidaţilor este un procent nu foarte mare, dar asta spune faptul că nu toată lumea este făcută pentru meseria de profesor, fiind o meserie vocaţională, automat trebuie, pe lângă cunoştinţe, şi alte abilităţi în ceea ce priveşte ocuparea unei catedre, spune Oana Enache, purtător de cuvânt ISJ Galați.

De ce profesorii iau note mici la titularizare?

108 candidați au luat totuși nota maximă, 10.00, la examenul de titularizare de anul acesta. Au existat însă și 13 candidați care au luat nota minimă, 1.00, la examen. Practic, au predat foile goale. Rezultatele slabe din acest an nu sunt un accident. Putem vorbi chiar de un fenomen al profesorilor care intră nepregătiţi în examen. În ultimii cinci ani, procentajul candidaţilor care au reuşit să promoveze examenul a fost sub 50 la sută. Care ar fi cauzele? Daniela Vişoianu, expert în educație: „Este un examen probabil prea dificil pentru tipul de candidaţi care se prezintă la el. Avem o problemă semnificativă în formarea iniţială, în sensul în care formarea iniţială înseamnă ceea ce se întâmplă în universităţi, uneori aceşti candidaţi nu sunt buni nici măcar pe disciplina lor de bază, nu mai vorbim de abilităţile de a fi profesor, care nici acelea nu se învaţă suficient în universităţi”. Colegiul Economic Viilor. Cu două ore înainte de examen, curtea începe să se aglomereze. Unii dintre candidaţi au venit doar să îşi mai încerce încă o dată norocul. Mulţi sunt deja la a doua sau a treia tentativă. La ieşirea din sala de examen, entuziasmul le-a dispărut. – Greu. Adică nu dificil ca subiecte, subiecte pe care trebuia să le ştim, dar foarte alambicate, foarte…, adică chiar trebuia să ştii materie. Nu ştii materie nu ai ce să zici că ocoleşti, că…, explică un candidat. – Ce notă speraţi să luaţi, aşa, după ce aţi făcut? – Eu sper măcar minumul de 7, ca să pot să mă încadrez. – Credeţi că îl luaţi? – Eu sper că da, să vedem, nu ştiu. Candidații găsesc rapid explicații pentru rezultatele slabe: „Mulţi lucrează, sunt ocupaţi şi automat, materia este foarte stufoasă, probabil şi subiectele ar trebui un pic mai… gen făcute grilă, un pic mai abordabile… Este foarte multă sinteză, foarte mult de dezvoltat şi automat este greu să reţii atâta”. „Eu consider că este o problemă în primul rând de la minister, pentru că nu au ştiut cum să facă în aşa fel încât să pregătească mult mai bine cadrul didactic.” Fostul ministru al educaţiei în mai multe mandate, Ecaterina Andronescu crede ca salariile foarte mici îi îndepărtează pe profesorii buni din sistem și le face loc celor slab pregătiți. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei: „Acum sunt ceva mai mari, dar ele nu au fost deloc atractive. Dacă ar fi după mine, i-aş îndemna să meargă spre învăţământ pe cei care termină în fruntea clasamentului şi au şi vocaţie de dascăl, pentru că poţi să fii şi profesional bun, dar dacă nu ai acel har al profesorului care ştie să comunice ce predă, care să formeze cu elevul sau cu studentul o echipă în care există această compatibilitate între cele două persoane, atunci mai bine faci altă meserie, pentru că duci această povară a dificultăţilor toată viaţa şi nu este confortabil”.

Cât de relevant e examenul de titularizare?

Cât de bine reușește examenul de titularizare – în forma actuală – să verifice competențele, valorile și capacitatea profesorilor de a se adapta la clasă? „Cred că este o deteriorare a întregului învăţământ care începe să aibă, această deteriorare, acest proces, efecte vizibile şi în examinarea profesorilor, examinare care ar trebui să măsoare cu adevărat cât s-a decantat acolo în înţelegerea lor, în abordarea pedagogică la clasă şi chiar în informaţii. Nu ştiu dacă acest examen măsoară şi partea de informaţii şi de competenţe şi de valori a profesorului sau nu ştiu cât de relevant este examenul, în raport cu ce se întâmplă practic la clasă”, spune Oana Moraru, consultant educațional. Până acum, profesorii care nu reuşeau să ia notă de trecere pentru titularizare puteau rămâne în sistem ca suplinitori. După examenul din acest an Ministerul Educaţiei a anunţat că cei care au luate note sub 5 vor fi daţi cu totul afară din sistem. Apoi, același minister s-a răzgândit: profesorii „repetenţi” pot participa totuşi la concursuri pentru ocuparea posturilor rămase vacante în şcoli.

Editare web: Luana Păvălucă

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/cum-sa-faci-educatie-cu-profesori-repetenti-1189292

//////////////////////////////////////////////

Corvin Lupu – „Trădarea Securității în decembrie 1989”

De Prof. univ. dr. Eugen Străuțiu

Cartea profesorului universitar dr. Corvin Lupu, sub titlul „Trădarea Securității în decembrie 1989: secrete ale intervenției străine împotriva României”, București, Editura Elion, 2015 a fost prilejul mai multor lansări de carte, care au avut ecou semnificativ în mediul analiștilor și funcționarilor în domeniul securității naționale, al profesorilor și studenților în științe politice și studii de securitate, al publicului care are memoria evenimentelor din decembrie 1989, dar și al tinerilor care încearcă abia acum să le înțeleagă. Suntem în fața unui conținut de 336 de pagini, extrem de dens în informație și analiză, care se lecturează cu plăcere – provocând intelectul prin expunere și demonstrație teoretică, dar și incitând sistematic propria conștiință la examinarea și acceptul/refuzul unor valori socio-politice fundamentale. Economia cercetării profesorului Corvin Lupu este introdusă printr-un Argument (subintitulat „După 25 de ani. Privire asupra evenimentelor din decembrie 1989 din alte unghiuri de vedere), desfășurând mai apoi capitole care se succed logic și cronologic în demonstrația tezei trădării Securității în decembrie 1989: Motivația trădării lui Nicolae Ceaușescu de către Securitate; Acțiunile serviciilor secrete străine la Timișoara și operațiunile „Trandafirul”, „Vama” și „Arderea”; Omerta privitoare la implicarea străinilor în evenimentele de la Timișoara; Problematica implicării serviciilor secrete străine în România, în lumina rapoartelor Comisiei senatoriale Decembrie 1989 și a memorialiștilor; Armata și Securitatea i-au ucis pe comandanții Miliției care nu au participat la complot; Campania mediatică împotriva Securității; Aspecte privind coabitarea Securității cu grupul pro-sovietic adus la putere”.

Răspunzând cu brio rigorilor formale ale cercetării științifice, textul este justificat sistematic prin indicarea surselor bibliografice, iar Concluziile sunt urmate de Abrevieri, Bibliografie și Indice de nume – toate aceste instrumente fiind la dispoziția cititorului amator sau profesionist care vrea să verifice pe cont propriu sursele, sau să facă pași înainte în chestiunile abordate de către autor doar în măsura necesarului de documentare a temei asumate. Facem o mențiune specială cu privire la cantitatea impresionantă a bibliografiei (182 de titluri prezentate doar ca „Bibliografie selectivă”), dar și calitatea acesteia. Autorul recurge la analize deja consacrate sau mai puțin vehiculate, la memorii ale participanților la evenimente, la documente scrise și inedite, indicând chiar locuri publice unde pot fi consultate filme și fotografii documentare. Sursele exprimă o varietate evidentă de paradigme de analiză – care sunt toate inventariateși apreciate în manieră comparativă, prin tehnici specifice științelor politice. Teza fundamentală a lucrării o exprimă succint însuși autorul: „Orice lovitură de stat are la bază trădarea structurilor de securitate națională. A afirma că a fost lovitură de stat, dar Securitatea nu a trădat, sau că a fost și revoluție și lovitură de stat, sunt non-sensuri. Apoi, a spune că Securitatea nu a trădat și nici nu a reprimat, este un atentat la minima inteligență a opiniei publice.”

Situându-se în paradigmă legalistă (oricând și oriunde, misiunea serviciilor de informații este de a apăra ordinea constituțională – misiune pentru care sistemul și fiecare membru al său au fost educați, antrenați și privilegiați în cunoștința de cauză a societății și a fiecărui ofițer), autorul provoacă în mod conștient paradigma oportunității politice (organismele de securitate nu trebuie să reprime poporul, și sunt obligate să contribuie la căderea regimurilor care nu mai răspund voinței populare). Dezbaterea între cele două curente de gândire este abia la început, și deja ne apare ca un conflict ideologic în care cele două puncte de vedere se exclud, fără posibilitate de a afla o cale de mijloc. În acest moment al dezbaterii, când încă spiritele par încinse mai mult din cauze personale și subiective, profesorului Corvin Lupu îi recunoaștem fără rezervă calitatea de întemeietor de curent de gândire în istoriografia lui Decembrie 1989. Provocarea acestei noi paradigme era necesară nu doar pentru a completa din punct de vedere logic și politologic spectrul teoriilor clasice despre Decembrie 1989, dar și pentru a cere un examen de conștiință societății românești, la un sfert de veac după evenimentele care i-au reorientat destinul istoric. Cuvintele autorului sunt, din nou, elocvente: „Cred cu tărie că Istoria, magistra vitae, scrisă cu bună-credință, în spiritul adevărului, fără menajamente, poate contribui, pe lângă scopul ei științific, la crearea unei necesare educații anti-trădare, în rândul generațiilor care vin din urmă”.

https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/corvin-lupu-tradarea-securitatii-in-decembrie-1989

/////////////////////////////////////////////

(Lipitorile sunt doar imblanzite sa suga sangele contribuabililor…) Reforma companiilor de stat: Se taie numărul de șefi și indemnizațiile / Cât câștigă cei de la Hidroelectrica sau Poștă

Adrian Vasilache

George Călin

Numărul membrilor din consiliile de administrație/supraveghere ale companiilor de stat administrate în sistem unitar, de exemplu Poșta Română, va fi redus la maximum 3 membri, față de 3-7 membri în prezent, în timp ce la companiile în sistem dualist, cum este Hidroelectrica, vor rămâne cel mult 5 membri, față de 7, adum. Indemnizațiile fixe și variabile vor fi reduse, iar cei care nu sunt de acord vor fi revocați fără plata de daune, conform proiectului de lege privind reforma companiilor de stat, pus în dezbatere de Secretariatul General al Guvernului (SGG).

Salariile ANRE, ASF și ANCOM vor scădea cu 30%. Șefii trebuie să prezinte noile grile la sfârșitul lui septembrie / Președintele ANRE ia peste 75.000 de lei pe lună

Ce tăieri vor fi la companii precum Hidroelectrica sau Poșta Română

În cazul companiilor administrate în sistem unitar, adică cele care au un singur organ de conducere, numit Consiliu de Administrație, numărul membrilor va fi redus la maxim 3 față de 3-7 membri în prezent. Un exemplu de astfel de companie de stat este Poșta Română, care are 7 membri în Consiliul de Administrație. Ei primesc indemnizații fixe lunare între 17.385 de lei/brut și 17.825 de lei/brut.

În cazul companiilor administrate în sistem dualist, care sunt conduse de un Directorat și de un Consiliu de Supraveghere, proiectul prevede reducerea la cel mult 5 membri în consiliile de administrație, față de 7, în prezent. Un exemplu de astfel de companie este Hidroelectrica, unde Consiliul de Supraveghere are 7 membri, care încasează indemnizații fixe lunare între 11.642 lei/brut și 13.350 lei/brut. Membrii directoratului Hidroelectrica au o indemnizație fixă lunară de 38.462 de lei.

Cum se vor reduce indemnizațiile fixe și variabile

…………………………….

Det. aici

https://hotnews.ro/reforma-companiilor-de-stat-se-taie-numarul-de-sefi-si-indemnizatiile-cat-castiga-cei-de-la-hidroelectrica-sau-posta-2047366?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=article_single_recommended_box&utm_campaign=recommended_7

////////////////////////////////////////////

Cum a explodat (și a implodat) revoluția sexuală în Rusia anilor 1920

Gheorghi Manaev

Daniel Chalyan

Petreceri travesti, Vladimir Lenin susținând libertatea sexuală, anarhiști nudiști în tramvaie, o plajă nudistă lângă catedrala Mântuitorul Hristos… așa era viața în Rusia la începutul statului sovietic. Ce putea merge prost?

„Recent, la Moscova au apărut oameni goi, purtând banderole pe care scria «Jos rușinea!». Un grup a fost văzut urcându-se într-un tramvai. Tramvaiul s-a oprit, publicul a fost indignat”, a scris Mihail Bulgakov, celebrul scriitor rus, în jurnalul său din 1924. Cu doar 15 ani înainte de asta, femeile nu se puteau gândi să iasă în oraș îmbrăcate în rochii lungi până la genunchi. Dar s-au produs aceste schimbări peste noapte?

Societatea rusă prerevoluționară, în special în capitale, nu era de natură puritană. Un soldat anonim născut la sfârșitul secolului al XIX-lea își amintește (link în limba rusă): „la 10 ani, fusesem deja expus la tot felul de comportamente obscene… Imaginile pornografice nu erau tocmai o raritate.”

Studenți seniori de sex masculin ai Școlii Imperiale de Jurisprudență, deghizați în bărbați și femei țigăni, în jurul anului 1910.

Arhiva privată a Olgăi Khoroshilova

Travestismul, travestitul și petrecerile gay erau populare în cercurile artistice, chiar și câțiva nobili fiind cunoscuți pentru că erau gay. Viața de petrecere, care implica adesea mai mulți parteneri, era o distracție obișnuită pentru unii. Cu toate acestea, homosexualitatea masculină era o infracțiune… până când au intrat în scenă bolșevicii.

„Un pahar cu apă” – o teorie falsă?

Din punct de vedere ideologic, eliberarea sexuală a fost una dintre armele cheie în lupta împotriva ortodoxiei și a vechii ordini în general. Printre primii bolșevici, principala propagandistă a unei noi ordini familiale a fost Alexandra Kollontai, revoluționară rusă și, mai târziu, diplomată. Există o teorie populară adesea atribuită lui Kollontai – cea a „paharului cu apă”. Aceasta afirmă că dragostea (și, în consecință, sexul) ar trebui să fie disponibilă oricui la fel de ușor ca și cum ai cere un pahar cu apă. Totuși, aceasta este o simplificare crasă a ideii lui Kollontai.

Kollontai a promovat conceptul de „femeie nouă” – una eliberată de opresiunea căsătoriei, a treburilor casnice și a creșterii copiilor; toate aceste treburi trebuiau asumate de societate și stat. Aceștia ar fi preluat educația copiilor (inclusiv cea sexuală), ar fi îndemnat la o tranziție către o industrie de catering la nivel național, locuințe colective, plasament familial și așa mai departe. Pentru Kollontai, și dragostea trebuia eliberată – parteneriatul civil ar fi luat locul căsătoriei tradiționale.

„8 martie este ziua în care muncitoarele se revoltă împotriva sclaviei din bucătărie. Jos cu opresiunea și filistinismul treburilor casnice!”

Evident, bolșevicii își construiau politica familială pe cele mai progresiste linii – lucru care nu avea să se mai vadă în Occident timp de decenii. Cu toate acestea, responsabilitatea cădea acum asupra individului, iar o astfel de libertate atotcuprinzătoare era pur și simplu prea mult pentru societatea rusă agricolă și abia urbanizată a anilor 1920.

Colțurile întunecate ale noii lumi

„Jos cu sclavia din bucătărie! Viață nouă!”

„Despre abolirea căsătoriei” și „Despre parteneriatul civil, copii și proprietate” s-au numărat printre primele decrete ale sovieticilor din 1918. Căsătoriile bisericești au fost abolite, iar parteneriatul civil a fost introdus. Divorțul era o chestiune de alegere. Avorturile au fost legalizate. Toate acestea implicau o eliberare totală a familiei și a relațiilor sexuale. Aceasta a anunțat începutul celei mai obscene epoci din istoria recentă a Rusiei.

Plajă nudistă lângă catedrala Hristos Mântuitorul și Kremlinul din Moscova, anii 1920

O atitudine relaxată față de nudism a fost un semn viu al vremurilor: pe malul râului Moscova, lângă Catedrala Hristos Mântuitorul, s-a format o plajă nudistă, la care Europa de Vest nici nu ar fi putut visa la acea vreme. Societatea „Jos Rușinea!”, menționată anterior, organizase numeroase marșuri, unul dintre ele numărând până la 10.000 de persoane. Alexandru Trușnovich, un monarhist, își amintește (link în rusă) una dintre adunările lor: „«Jos filistinii! Jos preoții înșelători! Nu avem nevoie de haine – suntem copiii soarelui și ai aerului!» – striga un purtător de cuvânt gol de pe o scenă din piața principală a orașului Krasnodar. Trecând pe lângă acest loc seara, am văzut scena demontată… și cineva l-a bătut pe «copilul soarelui și al aerului»”.

Toate aceste evoluții sălbatice avuseseră loc în timp ce Rusia se afla încă în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și în timpul Războiului Civil. Amnistiile din 1917, 1919, 1920 și ulterior au eliberat un număr mare de criminali într-o țară în care puterea de stat abia începuse să se formeze. Maselor de criminali li s-au alăturat soldații care au dezertat și au fost eliberați din serviciu.

Violul a devenit o epidemie până în anii 1920. În mod surprinzător, violența sexuală împotriva fostelor femei nobile și burgheze a fost considerată pentru o vreme chiar „justiție de clasă” în rândul bărbaților proletari. Între timp, până la 20% din populația masculină a Rusiei era purtătoare de boli cu transmitere sexuală (deși în Rusia țaristă, la începutul secolului, cifrele erau de 25-27%). Noile legi privind căsătoria și atmosfera generală de ruptură cu trecutul au încurajat promiscuitatea și abordarea nonșalantă a sexului, de neconceput cu doar ani în urmă.

Un proiect pentru un spectacol în anii 1920. Posterele scriau: „Fiecare bărbat comunist își poate și trebuie să își satisfacă nevoile sexuale” (dreapta); „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină.”

Societatea sovietică dădea naștere unei generații periculoase de orfani fără adăpost – rapoartele oficiale indică faptul că, până în 1923, jumătate dintre copiii născuți la Moscova fuseseră concepuți în afara căsătoriei, iar mulți dintre ei fuseseră abandonați în copilărie. Pendulul revoluției sexuale trebuia să se balanseze înapoi – iar dacă nu se întâmpla asta, trebuia tras cu forța.

„Erosul înaripat” al opresiunii sovietice

Deja în prima jumătate a anilor 1920, când eliberarea sexuală era încă în plină desfășurare, sovieticii începuseră să promoveze valorile tradiționale… din nou.

În 1924, psihiatrul Aron Salkind publică „Cele 12 porunci sexuale ale proletariatului revoluționar”, în care se spunea: „dragostea trebuie să fie monogamă”, „actul sexual trebuie să fie doar ultima verigă din lanțul sentimentelor profunde și complicate care leagă două persoane îndrăgostite”.

Gimnastică pe acoperișul unui cămin din Lefortovo. Această fotografie de Alexander Rodchenko a fost făcută în 1932, dar surprinde perfect estetica anilor 1920.

Alexander Rodchenko / Muzeul de Artă Multimedia din Moscova

Chiar în timp ce „Jos cu rușinea!” defilau goi pe străzile Moscovei, comisarul poporului pentru sănătate publică, Nikolai Semașko, a scris că un astfel de comportament „trebuie condamnat cu cea mai mare severitate… Într-o perioadă în care monstruozitățile capitaliste precum prostituția și huliganismul nu sunt încă eliminate, nuditatea contribuie la imoralitate… De aceea, consider absolut necesar să se oprească imediat această rușine, cu metode represive, dacă este necesar…”

Liderii sovietici nu doreau ca populația să-și mai irosească energia pentru autosatisfacție. Au fost introduse măsuri severe de austeritate și reduceri bugetare. Grupurile pentru drepturile femeilor erau în declin. Mai mult, femeile însele abia mai aveau niciun motiv pentru educația pentru care feministele luptaseră cu atâta disperare: imediat ce femeia fusese eliberată de societatea tradițională, patriarhală, pe care bolșevicii încercau să o înlăture, era adusă înapoi în bucătărie, trebuind să gătească pentru soțul ei muncitor; între timp, rațiile din fabrici erau deja redistribuite, ceea ce făcea ca gătitul acasă să fie o necesitate. „Noua femeie” a lui Kollontai era nouă de aproape un deceniu.

Acum, familia era din nou unitatea fundamentală a societății. Decretele au fost anulate unul după altul. În cele din urmă, până în 1934, homosexualitatea fusese reincriminată, iar interdicția avortului fusese reintrodusă (1936). Desigur, acest lucru nu a dus la o reducere a valorii propagandistice a femeii libere. Pentru că acum, ea putea „face totul” – să îndeplinească sarcina comunistă de a făuri revoluția, fiind în același timp mamă, soție, bucătăreasă și femeie de serviciu.

Timp de decenii, sexualitatea și erotica aveau să fie complet evitate de cultura și societatea sovietică – și, având în vedere acest lucru, nu este de mirare că societatea rusă devenise atât de ipocrită în privința sexului. Următoarea revoluție sexuală avea să aibă loc abia în anii 1990.

https://www.rbth.com/history/328265-russian-sexual-revolution

////////////////////////////////////////////////////////////

Nicu Butoi – Fiecare om va fi cernut; Eliberarea din blestem – Partea 1- Un portret al lui Derek Prince în alb și negru; „Creștinismul a fost un jucător politic foarte bun”. Interviu cu Catherine Nixey, autoarea cărții „Epoca întunecării”; 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu; Sir Isaac Newton: „Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă”; Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”; Ieremia și plângerile lui – vremuri apocaliptice; Stephen Taylor, inginer electrician- În șase zile: De ce 50 de oameni de știință aleg să creadă în creație; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și rezistenței împotriva tiraniei; Acuzații grave de spălare de bani zguduie Vaticanul; Daniel Brânzei – Ești tu un Templu al Duhului Sfânt? Biblia zilnica,Nicu Butoi – Un singur Dumnezeu; REVOLUTIA BOLSEVICA si SEXUL / Nationalizarea femeilor, orgii publice educative, educatie sexuala cu practica in tabere scolare, abolirea familiei, copiii rezultati apartin statului, parade homosexuale nud, avort fortat / A fost o reusita implementare a DOCTRINEI NOII ORDINI MONDIALE in cea mai mare tara ortodoxa si curand ASA VA FI pe intreg PAMANTUL … IOSIF STALIN SI OCULTISMUL. Liderul sovietic se inchina la draci; Stapanii bolsevismului aduceau jetfe umane dracului Moloh; Epistola lui Iacov (1); Savantul Nicolae Densuşianu ne arată că simbolul zeului Saturn în trecut era secera şi/sau ciocanul, unul din simbolurile comunismului. Dar Saturn e şi simbolul Satanei; Nicu Butoi – Biserica este spital sau tribunal? – predici creștine; Capitolul 13:1-18- Balaurul şi cele două fiare; Cine este fiara cu zece coarne? Apele Mării Galileei din Biblie s-au înroșit în mod misterios, iar localnicii se tem că anunță apocalipsa: ”Este semn rău”; Ce este prietenia cu lumea? (Iacov 4:4); Epistola lui Iacov (4);Vin nou în burdufuri noi, de Zac POONEN; Disciplina divină-Hrană pentru Suflet…

////////////////////////////////////////////////////////

Disciplina divină-Hrană pentru Suflet

https://www.youtube.com/watch?v=HtzBd6OCh7s

/////////////////////////////////////////

Vin nou în burdufuri noi, de Zac POONEN

CUPRINS

Capitolul 1

Vinul nou în burdufuri noi

Capitolul 2

Dumnezeu are nevoie de bărbaţi

Capitolul 3

Dumnezeu are nevoie de femei

Capitolul 4

Ori religiozitate, ori spiritualitate

Capitolul 5

Spiritul Noului Legământ

Capitolul 6

Noul Legământ – o asociere cu Isus

Capitolul 7

Isus – ispitit ca şi noi

Capitolul 8

Spiritualitate adevărată – căutând interesele lui Dumnezeu

Capitolul 9

Sfinţire şi părtăşie

Capitolul 10

Biruind duhul lui Antihrist

Capitolul 11

Biruinţa care vine prin lăudarea lui Dumnezeu

Binecuvântarea lui Dumnezeu sau aprobarea Lui?

Capitolul 15

Un alt „Isus’’ şi lucrarea lui

Capitolul 16

Semnele culticului

Capitolul 17

Semne care arată a doua venire a lui Isus

Capitolul 18

Fiind pregătiţi pentru venirea Domnului

Capitolul 19

Evanghelizare şi ucenicizare

Capitolul 20

Chemarea noastră specifică, ca biserică

Capitolul 21

Frângerea pâinii – un legământ

Capitolul 22

Biserica şi necazul cel mare

Capitolul 23

Adevărul pe care îl credem

Capitolul 24

Crăciunul şi Paştele – creştine sau păgâne?

Capitolul 25

Planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru cei care au căzut

Capitolul 1

Vinul nou în burdufuri noi

Isus a vorbit despre „vinul nou” care „trebuie pus în burdufuri noi” (Luca 5:38). Vinul nou este viaţa (deci si invățătura) lui Isus iar burduful nou este(omul nascut din nou in…) Biserica pe care o zideşte El.

Vinul Nou

La nunta din Cana, unde era prezent Isus, vinul vechi se terminase. Vinul vechi fusese realizat cu efort omenesc, de-a lungul unei perioade de mulţi ani, dar acesta nu a putut împlini nevoia. Aceasta e o pildă a vieţii trăite sub Lege, sub Vechiul Legământ. Se termină vinul vechi; iar Domnul trebuie să aştepte până când acesta se termină complet, ca să ne poată da vinul cel nou. „Fiindcă aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: numai aşteptând intervenţia Mea veţi fi salvaţi. (…) dar voi spuneţi: ‘ne vom obţine ajutorul de la Egipt [de la puterea omenească]!’ Aşa că veţi fi urmăriţi de vrăjmaşii voştri. (…) Iar Domnul aşteaptă după voi [ca să vi se epuizeze propriile resurse, în care vă încredeţi] şi aşteaptă să veniţi la El, ca să vă poată arăta iubirea Lui; El vă va învinge pentru a vă binecuvânta. (…) Ferice de toţi cei care aşteaptă ajutorul Lui!” (Isaia 30:15-18 trad. Living Bible).

Când noi, în repetate rânduri, am încercat din răsputeri să trăim în biruinţă şi am eşuat de fiecare dată, prin aceasta Dumnezeu încearcă să ne înveţe următoarea lecţie: „voi nu puteţi avea biruinţa prin propriile voastre puteri”. Atâta timp cât eşti sub Lege, tu vei fi stăpânit de păcat. Lucrarea primordială a lui Dumnezeu în fiecare dintre copiii Săi este nimicirea în totalitate a puterii eului. La nunta din Cana, înainte ca Isus să-Şi înfăptuiască miracolul, El a aşteptat ca vinul cel vechi să se termine. El aşteaptă, acum, să se termine suficienţa propriilor noastre puteri. Toate eşecurile şi înfrângerile noastre au menirea, din partea lui Dumnezeu, de a ne aduce la punctul final; pentru că El numai în slăbiciunea noastră Îşi poate manifesta în mod desăvârşit puterea (2 Corinteni 12:9). Puterea eului o putem vedea în momentele ispitei şi provocării: când reacţionăm prin cuvinte pline de amărăciune şi prin expresii ale mâniei, când ne justificăm pe noi înşine, când îi criticăm şi îi judecăm pe alţii şi când manifestăm atitudini de ne-iertare; putem vedea această putere în ataşamentul nostru bolnăvicios faţă de lucrurile materiale şi în dedicarea noastră pentru agonisirea lor; în dorinţa de a lupta pentru drepturile noastre şi pentru renumele nostru; o putem vedea, de asemenea, în tendinţa de a căuta răzbunare, etc. Aceste atitudini şi altele similare arată vigoarea eului care este încă în noi. Deci, vinul vechi încă nu s-a terminat; iar Isus stă deoparte, aşteaptă şi „nu face nimic” pentru noi.

O, dacă L-am lăsa pe Dumnezeu să ne zdrobească, dacă ne-am smeri pe noi înşine şi am accepta de bunăvoie moartea drepturilor şi a reputaţiei noastre, cât de repede ne-ar putea El conduce la o viaţă a Noului Legământ! Toate împrejurările supărătoare, frustrările şi dezamăgirile, zdrobirile sufleteşti şi celelalte stări prin care trecem au menirea, din partea lui Dumnezeu, să reducă tăria eului nostru la zero.

Acesta a fost modul în care a procedat Dumnezeu cu Iov. În cele din urmă, Iov a atins acel punct-zero în care, punându-şi faţa în ţărâna pământului, a spus: „Doamne, eu sunt nimic [sunt zero] (…) Îmi pun mâna peste gură în tăcere (…) Înainte doar auzisem vorbindu-se despre Tine [de la alţii, neavând o relaţie personală], dar acum Te-am văzut, de aceea mi-e silă de mine şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă” (Iov 40:4; 42:5-6 versiune biblică citată de autor).

Acesta e fenomenul care are loc şi în cazul nostru atunci când Dumnezeu reuşeşte, în sfârşit, să ne zdrobească şi să ne dea o revelaţie despre Sine. Acelaşi Moise, care odinioară se considera pe sine însuşi atât de capabil (la vârsta de patruzeci de ani), acum, (cu patruzeci de ani mai târziu) zdrobit fiind de viziunea lui Dumnezeu spune: „Doamne, eu nu pot vorbi. Trimite pe altul” (vezi Exodul 4:10,13).

O trăire de aceeaşi natură a avut şi marele proroc, Isaia, când a văzut slava lui Dumnezeu. El a spus: „Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate” (Isaia 6:5). Daniel spune că atunci când a primit vedenia pe care i-a dat-o Domnul puterile lui proprii l-au părăsit. El a ajuns la un punct-zero. (Daniel 10:18).

Apostolul Ioan, care era plin de Duhul Sfânt şi umblase deja cu Dumnezeu timp de şaizeci şi cinci de ani, atunci când L-a văzut pe Isus, pe insula Patmos, a căzut la picioarele Lui ca un om mort (Apocalipsa 1:17).

Toţi cei care au văzut slava Domnului au trăit astfel de experienţe! Au căzut cu feţele la pământ şi au rămas fără cuvinte.

După ce Dumnezeu ne aduce, în final, la acest punct El ne poate da apoi cu uşurinţă vinul cel nou, şi anume viaţa lui Isus, natura divină, binecuvântarea excepţională a Noului Legământ încheiat prin sângele lui Isus.

Ce minunat ar fi ca noi toţi să ajungem repede la acel punct şi să trăim în starea aceea, cu feţele la pământ înaintea lui Dumnezeu, în toate zilele vieţii noastre! Fiindcă în acea viaţă există o înaintare din lumină înspre lumină (Proverbe 4:18) şi din slavă în slavă (2 Corinteni 3:18).

Ioan vorbeşte despre „Umblarea în lumină” (1 Ioan 1:7). Nu există vreo staţionare în lumină, ci mai degrabă o umblare: o înaintare care ne duce din ce în ce mai aproape de Cel în care nu există nici o umbră de întunecime. În acest fel, lumina străluceşte tot mai tare asupra vieţii noastre, noi devenim din ce în ce mai conştienţi de păcatele ascunse care zac în firea noastră pământească, de existenţa cărora nu eram conştienţi înainte, iar sângele lui Isus ne curăţeşte de toate acele păcate ascunse.

Şi iată ce se întâmplă: cu cât ne apropiem mai mult de Domnul cu atât devenim mai conştienţi de păcatul din firea noastră pământească şi vedem din ce în ce mai puţin păcatele altora din jurul nostru. Nu mai dorim să aruncăm cu pietre în femeia prinsă în preacurvie, pentru că în prezenţa lui Isus vedem păcatul din propria noastră fire pământească şi strigăm: „O, nenorocitul de mine!” (Rom 7:24) în loc de: „O, nenorocita de ea!”. Adam a arătat cu degetul către soţia lui chiar şi atunci când a stat înaintea lui Dumnezeu (Geneza 3:12). Însă Dumnezeu l-a făcut conştient de propriul său păcat (Geneza 3:17). Acelaşi lucru îl va face Domnul şi în cazul nostru. De fapt, acesta e testul în urma căruia se va clarifica dacă avem doar o religie şi anumite doctrine sau dacă umblăm cu-adevărat înaintea Feţei lui Dumnezeu.

S-a terminat vinul din viaţa noastră personală, din viaţa căsniciei sau a adunării noastre? Atunci este vremea să căutăm Faţa Domnului şi să recunoaştem în mod sincer nevoia pe care o avem. Numai El ne poate da vinul cel nou! Vinul nou din Cana nu a fost realizat prin efort omenesc. A fost lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu. Tot aşa poate fi şi în viaţa noastră. El va scrie legile Sale în inimile şi-n minţile noastre şi va lucra în noi „şi voinţa şi înfăptuirea” pentru a face voia Lui desăvârşită (Evrei 8:10; Filipeni 2:13). El va tăia împrejur inimile noastre ca să-L iubim şi ne va motiva la umblarea în ascultare de poruncile Lui (Deuteronom 30:6; Ezechiel 36:27). Măsura în care aceste binecuvântări vor fi lucrarea Lui va fi egală cu măsura în care vinul cel nou realizat în Cana a fost lucrarea Lui. Acesta e înţelesul harului. Chiar dacă am încerca o viaţă întreagă, noi nu am putea realiza viaţa lui Isus în noi. Dar dacă purtăm „în trupul nostru omorârea Domnului Isus” (luarea crucii în fiecare zi, moartea faţă de eul nostru, faţă de voinţa proprie, faţă de drepturile noastre şi faţă de reputaţia noastră), Dumnezeu promite să producă vinul cel nou al vieţii lui Isus în noi (2 Corinteni 4:10).

Noi trebuie să alergăm această cursă cu privirea aţintită la Isus, comparându-ne tot timpul numai cu El. Numai aşa va putea exista în inimile noastre un strigăt continuu de felul: „O, nenorocitul de mine!”, având tot timpul înaintea ochilor cât de diferiţi suntem de Isus, chiar şi atunci când am ajuns deja la o viaţă de biruinţă asupra păcatelor conştiente. „Cei ce se compară pe ei înşişi cu alţi credincioşi sunt idioţi spirituali” (2 Corinteni 10:12 versiune biblică citată de autor), pentru că aceasta e calea cea mai sigură înspre mândria spirituală şi spre o sumedenie de alte răutăţi. Atâta timp cât privirea noastră e aţintită la Isus şi ne comparăm tot timpul numai cu El, nu vom fi expuşi pericolului mândriei spirituale. În oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne arată mai întâi slava lui Isus şi numai după aceea ne poate schimba în acea asemănare (2 Corinteni 3:18). Pavel a spus că avea o singură ţintă înspre care se arunca înainte cu stăruinţă, şi aceasta nu era obţinerea unui număr cât mai mare de convertiţi prin slujirea lui, ci „premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu (…) [pentru a deveni ca] Hristos Isus” (Filipeni 3:13,14). Apoi a spus că „Gândul acesta [de a ne arunca înainte înspre desăvârşire, înspre totala asemănare cu Isus] deci să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi [în conştiinţa noastră, trăind în biruinţă asupra păcatelor conştiente]” (Filipeni 3:15). Acesta e semnul de recunoaştere al creştinului matur spiritual. În viaţa omului lui Dumnezeu, matur spiritual, slujirea, fie în evanghelizare fie în alte domenii, ocupă un loc secundar în raport cu scopul suprem al acestei chemări cereşti.

Ioan ne mai spune că numai printr-o astfel de umblare în lumina lui Dumnezeu putem avea părtăşie unii cu alţii (1 Ioan 1:7); nu numai părtăşie cu Dumnezeu, ci şi părtăşie cu alţi credincioşi în unitate perfectă. Motivul este foarte simplu. Acela care umblă în lumina lui Dumnezeu, trăind înaintea Feţei Lui, va fi întotdeauna conştient de minusurile lui şi se va judeca în permanenţă pe sine însuşi, neavând de adus nici o acuzaţie altor fraţi. În acest fel nu poate exista vreo dezbinare între oricare doi dintre fraţii sau surorile care umblă pe această cale. Aceasta e Calea Îngustă care duce la viaţă, Cale despre care Isus spunea că cei care o găsesc sunt puţini la număr (Matei 7:14). „Judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu” din care chiar şi „cel neprihănit scapă cu greu”, pentru că Dumnezeu, în Casa Lui, „locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii” (1 Petru 4:17,18; 1 Timotei 6:16). „Cine dintre noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? (…) Cel ce umblă în neprihănire [confruntându-se cu adevărul cu privire la sine însuşi]” (Isaia 33:14,15).

Acesta a fost păcatul liderului bisericii din Laodicea, că nu a trăit într-o permanentă judecare a propriei persoane (şi poţi aluneca uşor în acest păcat când eşti într-o poziţie de conducere) şi astfel nu a ştiut că de fapt era un „nenorocit” (Apocalipsa 3:17).

Fie ca noi să trăim înaintea Feţei lui Dumnezeu în toate zilele vieţii noastre în aşa fel încât zdrobirea şi permanenta judecare a propriei persoane să fie modul nostru normal de vieţuire, strigând: „O, nenorocitul de mine!”. Astfel, chiar şi atunci când vom atinge cele mai înalte culmi ale sfinţeniei pe care un păcătos mântuit le poate atinge aici pe Pământ, vom continua să spunem (cu sinceritate, din toată inima, fără vreo umilinţă falsă): „sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii (…) sunt cel dintâi dintre păcătoşi” (Efeseni 3:8, 1 Timotei 1:15). Astfel vom avea părtăşie cu alţi credincioşi care umblă pe aceeaşi cale şi, treptat, părtăşia noastră reciprocă va deveni tot mai mult asemănătoare cu acea părtăşie pe care Tatăl şi Fiul o au Unul cu Altul (Ioan 7:21). Acesta e vinul cel nou pe care Isus doreşte să ni-l dea.

Burduful nou

Mulţi, care s-au bucurat de mesajul de până acum, s-ar putea ca de aici înainte să nu mai fie dispuşi să plătească preţul pentru a avea şi burduful nou. Însă Isus a spus că „vinul nou trebuie pus în burdufuri noi” (Luca 5:38) şi aici e testată disponibilitatea noastră de a asculta.

Pentru a obţine vinul nou, lupta noastră e împotriva păcatului, dar pentru obţinerea burdufului nou, lupta noastră trebuie să fie îndreptată împotriva tradiţiilor (datinilor) religioase care au „desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu” (Marcu 7:13); şi multora le este mult mai dificil să se elibereze de „datina oamenilor”, decât să se elibereze de păcat! Însă numai „cei ce dau năvală pun mâna pe” Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 11:12). În cazul tradiţiilor religioase nu se poate face abstracţie de tratamentul violent.

Isus a fost răstignit nu datorită faptului că a predicat împotriva păcatului, ci pentru că a predicat împotriva tradiţiilor religioase, care înlocuiseră Cuvântul lui Dumnezeu în comunitatea evreilor (Marcu 7:1-13). El a dat în vileag ipocrizia liderilor religioşi şi lipsa de valoare a tradiţiilor lor, dând afară din Templu pe toţi aceia care se foloseau de evlavia oamenilor pentru a câştiga bani. Tocmai râvna Lui pentru curăţirea Casei lui Dumnezeu a fost aceea care i-a înfuriat atât de mult pe liderii religioşi, încât au cerut răstignirea Lui.

Este puţin probabil că oamenii vor cere răstignirea ta din cauză că predici un mesaj al „zdrobirii” şi al „vinului nou”. Dacă, însă, eşti hotărât să înaintezi şi să proclami tot ce are de spus Dumnezeu, şi anume faptul că vinul nou trebuie pus neapărat în burdufuri noi, te poţi aştepta, în oricare dintre confesiunile creştine, la revărsarea furiei celor ce sunt în ierarhia religioasă.

De ce a spus Isus că nu e voie să punem vinul nou în burduful vechi? Pentru că burduful vechi nu s-ar mai putea întinde ci ar plesni. Burduful vechi a fost cândva folositor, pentru a păstra vinul cel vechi, dar acum, pentru vinul cel nou, nu mai are nici o utilitate.

Sistemul religios evreiesc, burduful vechi, a fost odată ordinat de Dumnezeu prin Moise pentru a păstra vinul cel vechi. Însă după ce a venit Isus şi a pus bazele unui Nou Legământ, a fost nevoie de un burduf nou. Cel vechi trebuia lăsat în urmă. Isus a spus despre cel vechi că nu putea fi nici măcar îmbunătăţit prin aplicarea pe el a unor petice din material nou! Peticele noi ar face doar rupturi în materialul vechi (Luca 5:36).

Am putea crede că, fiind creştini, ne-am debarasat de vechiul burduf evreiesc şi că în biserica creştină avem un burduf nou. Dacă ne uităm, însă, cu băgare de seamă la ceea ce noi numim adunare creştină, vom fi surprinşi să găsim în ea multe caracteristici ale Vechiului Legământ.

Luaţi în considerare doar trei exemple, deşi există multe altele.

În primul rând, evreii aveau o seminţie aparte, de preoţi, şi anume leviţii, care erau chemaţi să intermedieze relaţia dintre popor şi Dumnezeu. Nu toţi evreii puteau fi preoţi. Sub Noul Legământ, însă, toţi credincioşii sunt preoţi (1 Petru 2:5; Apocalipsa 1:6). Deşi acest adevăr este recunoscut teoretic de majoritatea credincioşilor, el este pus în practică de foarte puţini. Aproape fiecare grupare creştină îşi are “preotul”, “pastorul”, “slujitorul lui Dumnezeu” sau “lucrătorul cu normă întreagă” care sunt similari leviţilor din vechime şi conduc închinarea oamenilor lui Dumnezeu. Numai aceşti “Leviţi” pot boteza noii convertiţi şi numai ei pot împărtăşi Cina Domnului. Ei sunt susţinuţi financiar din zeciuielile oamenilor lui Dumnezeu. În timpul adunărilor congregaţionale aceşti “Leviţi” domină programul întâlnirilor şi nu lasă Trupului lui Hristos aproape nici o oportunitate pentru slujire. Întâlnirile „cu un singur vorbitor” sunt parte a burdufului vechi. Sub Noul Legământ fiecare credincios poate bea din vinul cel nou, poate sluji sub ungerea Duhul Sfânt şi poate manifesta darurile Duhului. Pot începe adunarea doi sau trei prooroci, unul sau doi pot manifesta public darul limbilor (dacă există cineva în adunare care să primească tălmăcirea acelor limbi) şi fiecare credincios este liber să proorocească în adunare şi să zidească sufleteşte biserica. Acesta e burduful cel nou (1 Corinteni 14:26-31). Vinul nou este descris în 1 Corinteni 13 şi este viaţa trăită în iubire. Burduful nou este descris în 1 Corinteni 12 şi 14. Însă, oare sunt numeroşi aceia care vor ca lucrurile să fie făcute în felul lui Dumnezeu? Vai! Sunt foarte puţini. Cei mai mulţi sunt mulţumiţi cu burduful lor vechi şi cu “Leviţi” lor plătiţi.

În al doilea rând, din moment ce numai proorocii aveau Duhul, evreii îşi aveau proorocii lor care, în diferite situaţii, puteau afla voia lui Dumnezeu pentru vieţile lor. Sub Noul Legământ, însă, proorocii au un rol complet diferit, şi anume, zidirea Trupului lui Hristos (Efeseni 4:11,12). Din moment ce acum toţi credincioşii pot primi Duhul Sfânt, ei nu mai trebuie să meargă la anumiţi prooroci pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru ei (Evrei 8:11; 1 Ioan 2:27). Totuşi mulţi credincioşi trăiesc încă în burduful vechi al pelerinajului, mergând la anumiţi oameni ai lui Dumnezeu ca să afle ce anume trebuie să facă, cu cine să se căsătorească, etc.

În al treilea rând, societatea evreiască era o comunitate mare, cu oameni răspândiţi pe o arie întinsă, dar având un sediu central în Ierusalim şi având ca lider un Mare Preot pământesc. Sub Noul Legământ numai Isus este Marele nostru Preot, în Cer, iar singurul nostru Sediu Central este Tronul lui Dumnezeu. Evreii aveau un sfeşnic al cărui şapte braţe se ramificau dintr-un singur trunchi central (Exodul 25:31,32). Acesta era burduful cel vechi.

Sub Noul Legământ, fiecare biserică locală este un sfeşnic separat, fără braţe. Vedem clar acest fapt în Apocalipsa 1:12, 20 unde cele şapte biserici locale din Asia Mică sunt reprezentate prin şapte sfeşnice diferite, spre deosebire de sfeşnicul evreiesc. Isus, în calitate de Cap al bisericilor, umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice. În acele zile nu exista vreun papă pământesc, vreun secretar general sau vreun preşedinte al vreunei confesiuni. Nici nu era, nicăieri pe Pământ, vreun “frate prezbiter – şef” care să fi avut ultimul cuvânt în orice problemă. Fiecare biserică locală era cârmuită de presbiteri locali. Aceşti presbiteri erau răspunzători direct Domnului, în calitate de Cap al lor. În zilele noastre, însă, vedem în jurul nostru o mulţime de creştini care sunt într-un sistem confesional (burduful cel vechi) cu sau fără un anumit nume; deoarece există anumite grupări care pretind că nu sunt confesionale dar care, cu toate acestea, au toate caracteristicile confesionalismului. Toate acestea reprezintă burduful cel vechi.

Dumnezeu a rânduit burduful cel nou al bisericii locale pentru a preveni răspândirea corupţiei. Dacă cele şapte biserici din Asia Mică s-ar fi ramificat unele dintr-altele atunci doctrinele corupte ale lui Balaam şi ale Nicolaiţilor, precum şi proorociile false ale Iezabelei (Apocalipsa 2:14,15,20) s-ar fi răspândit la toate cele şapte biserici; dar, din moment ce fiecare dintre ele erau sfeşnice separate, două dintre biserici, cea din Smirna şi cea din Filadelfia, au putut să se păstreze curate. Deci, dacă vreţi să vă păstraţi adunarea curată debarasaţi-vă de burduful cel vechi al confesionalismului.

Fie ca Domnul să ridice pe mulţi în ţara noastră care sunt plini de râvnă pentru a demasca şi a rupe legăturile tradiţiilor omeneşti (Matei 11:12) care au ţinut pe atât de mulţi în robie, şi care, apoi, vor zidi Trupul lui Hristos în fiecare localitate.

Capitolul 2

Dumnezeu are nevoie de bărbaţi

Dumnezeu are nevoie astăzi de bărbaţi, şi anume de:

– bărbaţi care să stea înaintea Feţei Lui şi să-I asculte zilnic glasul;

– bărbaţi care nu au nici o dorinţă în inimile lor pentru oricine altcineva sau pentru orice altceva, în afară de Dumnezeu;

– bărbaţi care sunt temători de Dumnezeu în aşa măsură, încât ei urăsc orice formă a păcatului şi iubesc neprihănirea şi adevărul în toate căile lor;

– bărbaţi care au biruit ura şi gândirea păcătoasă cu privire la sexualitate, care mai degrabă ar muri decât să păcătuiască cu gândul sau cu fapta;

– bărbaţi al căror stil de viaţă este luarea zilnică a crucii şi străduinţa de a fi desăvârşiţi, care îşi duc fără oprire „mântuirea până la capăt cu frică şi cutremur”;

– bărbaţi plini de Duhul Sfânt, care au „rădăcina şi temelia pusă în dragoste” în aşa măsură, încât nimic nu îi poate duce într-o atitudine ne-iubitoare faţă de o altă fiinţă omenească, oricât de mare ar fi provocarea în acest sens;

– bărbaţi care „au rădăcina şi temelia pusă” în smerenie într-o aşa măsură, încât nici lauda din partea oamenilor, nici creşterea lor spirituală, nici slujirea lor însoţită de semne şi minuni dumnezeieşti, şi nici orice altceva, nu îi va putea convinge că ei nu sunt altceva decât cei mai neînsemnaţi dintre toţi sfinţii;

– bărbaţi care, prin Cuvântul lui Dumnezeu, au o înţelegere a naturii şi a scopurilor Sale şi care tremură la auzirea acestui Cuvânt, astfel că ei nu vor fi neascultători faţă de nici cea mai mică dintre porunci, şi nu vor fi neglijenţi în a-i învăţa şi pe alţii aceste porunci;

– bărbaţi care proclamă tot planul lui Dumnezeu, demascând curvia religioasă şi tradiţiile omeneşti ne-biblice;

– bărbaţi care au descoperirea Duhului Sfânt despre taina evlaviei, şi anume despre faptul că Hristos a venit în trup şi a deschis o cale nouă şi vie prin răstignirea trupului omenesc;

– bărbaţi care sunt sârguincioşi şi muncitori, dar care, în acelaşi timp, răspândesc o mireasmă a bucuriei şi a păcii, care ştiu să se joace cu copiii şi să se bucure de natura creată de Dumnezeu;

– bărbaţi care, cu toate că nu sunt asceţi, trăiesc o viaţă disciplinată şi nu se tem de greutăţi;

– bărbaţi care nu au nici un interes în purtarea hainelor scumpe sau în călătorii de agrement, care nu îşi pierd vremea în activităţi care nu sunt productive pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi care nu-şi cheltuiesc banii pe cumpărături inutile;

– bărbaţi care şi-au răstignit pofta de a savura mâncăruri alese şi care nu sunt înrobiţi de muzică, de sport sau de orice altă activitate legitimă;

– bărbaţi care au fost disciplinaţi cu succes de Dumnezeu în focul suferinţei, a abuzurilor, a necazurilor, a acuzaţiilor false, a bolilor, a greutăţilor financiare şi a opoziţiei din partea rudeniilor şi a conducătorilor religioşi;

– bărbaţi plini de milă, care pot simţi împreună cu cei mai mari păcătoşi şi cu cei mai răi dintre credincioşi, care sunt capabili să întărească nădejdea unor astfel de oameni, pentru că ei înşişi se consideră a fi cei dintâi dintre păcătoşi;

– bărbaţi care sunt atât de puternic ancoraţi în siguranţa iubirii Tatălui lor Ceresc, încât ei nu sunt niciodată îngrijoraţi de nimic, nu se tem de Satan, de oamenii răi, de situaţii dificile şi de nimic altceva;

– bărbaţi care „au intrat în odihna lui Dumnezeu” şi care cred în acea suveranitate, care lucrează, în toate situaţiile, pentru binele lor suprem, şi care, din acest motiv, sunt întotdeauna mulţumitori în orice circumstanţă, pentru toţi oamenii şi pentru toate lucrurile;

– bărbaţi care îşi găsesc bucuria numai în Dumnezeu şi care, din această cauză, sunt plini de bucuria Domnului, având biruinţă asupra tuturor indispoziţiilor din viaţa lor;

– bărbaţi cu o credinţă vie, care nu îşi pun deloc încrederea în ei înşişi sau în capacităţile lor naturale, dar care în orice situaţie sunt total încrezători că Dumnezeu este Ajutorul lor, care nu lipseşte niciodată în nevoi;

– bărbaţi care trăiesc călăuziţi, nu de îndemnurile raţiunii lor, ci de Duhul Sfânt;

– bărbaţi care au fost botezaţi în mod autentic de Însuşi Hristos, cu Duhul Sfânt şi cu foc (şi nu doar exaltaţi de vreo imitaţie emoţională sau doar convinşi la nivelul minţii de vreun argument teologic);

– bărbaţi care trăiesc încontinuu sub ungerea Duhului Sfânt, fiind înzestraţi cu darurile supranaturale primite de la El;

– bărbaţi care în urma descoperirii dumnezeieşti văd în Biserică Trupul lui Hristos (şi nu o organizaţie confesională sau o grupare în jurul unei linii doctrinare) şi care îşi dăruiesc toate energiile, toate bunurile materiale şi toate darurile spirituale pentru zidirea acestei Biserici;

– bărbaţi care au învăţat ca prin ajutorul dat de Duhul Sfânt să-şi ţină în frâu limba şi a căror vorbire este acum aprinsă de Cuvântul Divin;

– bărbaţi care au abandonat totul în mâna lui Dumnezeu, care nu mai sunt ataşaţi de bani sau de lucruri materiale şi nu doresc vreun câştig de la alţii;

– bărbaţi care sunt capabili să se încreadă în Dumnezeu în legătură cu nevoile lor pământeşti, care niciodată nu strecoară aluzii la nevoile lor materiale şi care nici în conversaţii, nici în scrisori sau rapoarte, nu scot în evidenţă ostenelile lor;

– bărbaţi care nu sunt încăpăţânaţi ci blânzi, deschişi la critica altora şi dornici de a fi corectaţi de fraţii mai bătrâni şi mai înţelepţi;

– bărbaţi care nu au nici o dorinţă de a-i domina pe alţii sau de a da sfaturi altora (deşi sunt gata să sfătuiască pe alţii atunci când sunt întrebaţi) şi care nu au vreo ambiţie de a fi consideraţi fraţi „mai mari” sau lideri, ci a căror singură dorinţă este de a fi fraţi în adevăratul sens al cuvântului şi slujitori ai tuturor;

– bărbaţi cu care te poţi înţelege uşor, care acceptă să fie deranjaţi de alţii şi acceptă ca alţii să profite de pe urma lor;

– bărbaţi care nu vor face vreo distincţie între milionar şi cerşetor, între omul alb şi cel de culoare, între intelectual şi cel cu deficienţe mintale, între omul cult şi cel barbar, ci îi vor trata pe toţi la fel;

– bărbaţi care niciodată nu vor putea fi influenţaţi de soţii, copii, rudenii, prieteni sau de alţi credincioşi, pentru a se răci câtuşi de puţin din devotamentul lor faţă de Hristos sau din ascultarea lor faţă de poruncile lui Dumnezeu;

– bărbaţi care nu pot fi determinaţi prin mită să facă vreun compromis, oricât de mare ar fi recompensa oferită de Satan (în bani, prin creşterea prestigiului, sau în alt mod);

– bărbaţi care sunt martori neînfricaţi ai lui Hristos, care nu se tem de conducătorii religioşi şi nici de cei laici;

– bărbaţi care nu au slăbiciunea de a dori să facă pe placul vreunui om de pe Pământ, şi care, dacă e necesar, sunt gata să stea împotriva tuturor oamenilor pentru a plăcea numai lui Dumnezeu;

– bărbaţi pentru care slava lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu, şi Împărăţia Lui, au întotdeauna prioritate faţă de “urgenţele” nevoilor omeneşti şi faţă de propriul confort;

– bărbaţi care nici prin presiuni venite din exterior şi nici la îndemnul propriei lor raţiuni nu pot fi determinaţi să facă „lucrări moarte” pentru Dumnezeu, ci a căror dorinţă arzătoare şi satisfacţie deplină este numai înfăptuirea voii lui Dumnezeu, descoperite pentru viaţa lor;

– bărbaţi care prin discernământul dat de Duhul Sfânt pot deosebi lucrările creştine duhovniceşti de cele sufleteşti;

– bărbaţi care privesc lucrurile dintr-o perspectivă cerească şi nu dintr-una pământească;

– bărbaţi care refuză orice onoare şi orice titluri oferite de alţi slujitori;

– bărbaţi care ştiu cum să se roage neîncetat şi sunt mereu la dispoziţie pentru lupta spirituală în post şi rugăciune;

– bărbaţi care au învăţat să dăruiască cu generozitate, cu bucurie, în secret şi cu înţelepciune;

– bărbaţi care sunt dispuşi să se facă „tuturor totul, pentru ca, prin orice mijloc, să aducă la mântuire” pe cât mai mulţi dintre cei pierduţi;

– bărbaţi care doresc cu ardoare să-i vadă pe alţii nu numai salvaţi, dar şi devenind ucenici ai lui Hristos, ajungând la un nivel cât mai înalt de cunoaştere a adevărului şi să-i vadă ascultând de toate poruncile lui Dumnezeu;

– bărbaţi care doresc cu ardoare să vadă că în orice loc, mărturia despre Dumnezeu este nepătată;

– bărbaţi care au o pasiune arzătoare pentru a-L vedea pe Hristos glorificat în Biserică;

– bărbaţi care în nici un fel nu „umblă după foloasele lor”;

– bărbaţi cu demnitate şi autoritate duhovnicească;

– bărbaţi care, în anumite situaţii, vor sta SINGURI de partea lui Dumnezeu, împotriva întregii lumi;

– bărbaţi liberi de orice compromis, asemeni apostolilor şi proorocilor din vechime.

Astăzi lucrarea lui Dumnezeu în lume are de suferit, pentru că astfel de bărbaţi sunt puţini la număr. Hotărăşte din toată inima ta, ca în mijlocul unui neam viclean şi prea-curvar şi a unei creştinătăţi compromise, să fi tu un astfel de bărbat care se pune la dispoziţia lui Dumnezeu. Dacă doreşti sincer, din momentul în care în tine nu mai există parţialitate faţă de Dumnezeu, vei putea fi şi tu unul dintre ei. Este posibil pentru tine să fi un astfel de om, pentru că Dumnezeu cere devotament şi ascultare numai în domeniul conştient al vieţii cuiva. Chiar dacă domeniul conştient al vieţii tale este încă restrâns, acest domeniu va creşte continuu pe măsură ce umbli în lumină şi te străduieşti să ajungi desăvârşit. Deci nu există nici o scuză pentru a nu avea caracteristicile unui astfel de bărbat. Din moment ce ştim că „nimic bun nu locuieşte în firea pământească”, noi trebuie să căutam harul lui Dumnezeu pentru a putea avea aceste virtuţi enumerate mai sus. Deci cere-I zilnic lui Dumnezeu, cu stăruinţă, să îţi dea har pentru a fi un astfel de bărbat, în aceste ultime zile ale veacului.

Capitolul 3

Dumnezeu are nevoie de femei

Dumnezeu are nevoie astăzi de femei care să portretizeze cu credincioşie, prin viaţa lor, slava pe care încă de la început a intenţionat să o manifeste El printr-o femeie, atunci când a creat-o pe Eva.

Slava ei ca ajutor al bărbatului

Dumnezeu a creat-o pe Eva ca ea să poată fi un ajutor potrivit pentru bărbat (Geneza 2:18). Vedem slava acestei slujbe atunci când observăm că titlul de „Ajutor” este cel folosit de Însuşi Domnul Isus, când a vorbeşte despre Duhul Sfânt (Ioan 14:16) (în biblia Cornilescu apare „Mângâietor”, dar cuvântul grecesc „Paracleton” poate fi tradus şi ca „Ajutor” – nota trad.).

Aşa cum Duhul Sfânt, în mod invizibil şi tăcut, şi totuşi plin de putere, îl ajută pe credincios tot aşa femeia a fost creată ca să-l ajute pe bărbat. Misiunea Duhului Sfânt este, cum s-ar spune, în spatele cortinei, iar misiunea femeii trebuie să fie la fel.

Viaţa Domnului Isus este de asemenea un exemplu pentru femeie, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că bărbatul este capul femeii exact la fel cum Dumnezeu (Tatăl) este Capul lui Hristos (1 Corinteni 11:3). Domnul Isus a acţionat întotdeauna în supunere faţă de Tatăl Său; şi o soră temătoare de Dumnezeu va acţiona în acelaşi fel în raport cu soţul ei. Greşeala Evei în grădina Edenului a fost aceea că a omis să-l consulte pe soţul ei înainte de a lua o decizie. Astfel Satan a înşelat-o (1 Timotei 2:14). În zona în care a eşuat Eva, Dumnezeu cheamă astăzi soţii creştine să manifeste slava supunerii faţă de soţii lor, exact aşa cum Domnul Isus S-a supus Tatălui şi după cum Biserica este supusă lui Hristos (Efeseni 5:24).

Păcatul a intrat în Univers prin răzvrătirea lui Lucifer; mântuirea a venit prin supunerea lui Hristos. Duhul de supunere smerită faţă de autoritatea lui Dumnezeu este cea mai mare putere din Univers, pentru că este Duhul lui Hristos. Acest Duh a învins, pe cruce, toate duhurile de răzvrătire. Când o soţie se supune soţului ei, ea se supune, de fapt, autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu care îi porunceşte să se supună bărbatului; şi atunci ea este influenţată de cea mai mare putere din Univers. Prin această putere chiar şi bărbaţii necredincioşi pot fi câştigaţi pentru Domnul (1 Petru 3:1,2), şi dacă femeia trăieşte călăuzită de acest Duh de supunere în timpul vieţii ei pământeşti ea va fi mai mult decât biruitoare şi se va califica pentru a împărăţi cu Hristos pe veci (Apocalipsa 3:21).

Aceasta e zona în care Satan o înşeală din nou pe femeie. Aşa cum i-a dus pe îngeri în rătăcire, el le duce acum pe femei, prin acelaşi spirit de răzvrătire, pe calea pierzării. O soţie răzvrătită îşi transformă căminul într-un loc pustiu, mai rău ca orice deşert (aceasta e semnificaţia pasajului din Proverbe 21:19). În schimb, o femeie cinstită şi ascultătoare îşi încununează bărbatul ca rege şi îşi transformă astfel casa într-un palat (Proverbe 12:4). Din punct de vedere spiritual, casa ta poate fi un palat sau un deşert; totul depinde de ce fel de soţie eşti. Nu este de mirare că ceea ce preţuieşte Dumnezeu cel mai mult este un „duh blând şi liniştit” (1 Petru 3:4).

Pasajul biblic din Proverbe 31:10-31 descrie câteva din trăsăturile unei soţii pline de virtute. Starea inimii, lucrul mâinilor şi vorbirea limbii ei sunt descrise ca fiind excelente.

Nu se menţionează nimic în legătură cu frumuseţea ei fizică sau farmecul feminin, fiindcă acestea sunt declarate de Scriptură a fi lipsite de valoare şi înşelătoare (versetul 30). Ar fi ceva minunat ca toate femeile şi fetele să-şi dea seama de acest fapt, şi mai ales băieţii care se gândesc la căsătorie.

„Femeia cinstită” descrisă în acest pasaj are o inimă care se teme de Dumnezeu (versetul 30). Aceasta e temeiul pentru întreaga ei viaţă. Ea lucrează cu mâinile ei: coase haine, pregăteşte mâncare, plantează pomi şi îi ajută pe săraci (versetele 13-22). „Ea deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă” (versetul 26). Ea are frică de Dumnezeu, este harnică şi binevoitoare. Chiar dacă nu este frumoasă la faţă, slava lui Dumnezeu se manifestă prin inima ei curată, prin mâinile ei aspre şi prin vorbirea ei blândă. (Prin contrast, femeile lumeşti au o inimă murdară, mâini fine şi o vorbire vulgară!). Dumnezeu caută astăzi femei prin care să se manifeste slava Sa tocmai în aceste domenii-cheie.

Ca soţie, această femeie cinstită este un ajutor adevărat pentru soţul ei. Ea îi face bine soţului ei nu numai din când în când, ci în mod sistematic şi până la sfârşitul vieţii ei (versetul 12); cu alte cuvinte, ea nu îşi pierde niciodată dragostea dintâi pentru el. De asemenea, ea se adaptează profesiei şi chemării lui în viaţă, suplimentând venitul lui prin munca ei de zi cu zi de-acasă; este cumpătată şi foarte atentă la cumpărături astfel încât să nu irosească banii familiei. Ea îl eliberează pe soţul ei de responsabilităţile casei, ca el să se poată implica într-o misiune, în teren, pentru Domnul (versetele 23-27). Nu e de mirare că soţul ei o laudă (versetul 29) spunând că ea le întrece pe toate femeile din lume (inclusiv pe femeile prim-ministru şi pe femeile-predicator). O asemenea soţie merită, desigur, să fie lăudată şi în public (versetul 31), pentru că ea a înţeles slava chemării ei ca femeie.

Noul Testament pune un accent deosebit pe „slujirea sfinţilor” în casele noastre. „Puneţi cu bucurie la dispoziţie casele voastre celor care au nevoie de hrană sau de un loc unde să stea peste noapte (…) şi formaţi-vă obiceiul de a invita musafiri la masă (1 Petru 4:9; Romani 12:23 trad.LB).

Ospitalitatea în casă este în primul rând responsabilitatea soţiei. Ea poate primi răsplata unui prooroc, fără a fi ea însăşi o proorociţă, pur şi simplu prin găzduirea în căminul ei a unui prooroc (Matei 10:41). Ea va fi răsplătită şi pentru ospitalitatea cu care i-a primit pe unii dintre cei „foarte neînsemnaţi fraţi” ai Domnului Isus (Matei 10: 41). A-l primi pe un apostol în casa noastră este echivalent cu a-L primi pe Isus Însuşi (Matei 10:40). La fel, şi primirea unui copil în Numele lui Isus este echivalentă cu primirea Domnului Isus (Matei 18:5). Ce posibilităţi excepţionale sunt deschise pentru surori în domeniul ospitalităţii! Creştinii din primul veac (cărora le-au scris Pavel şi Petru cu privire la ospitalitate) erau, în general, foarte săraci; totuşi erau îndemnaţi să ofere sfinţilor ceea ce puteau: o mâncare simplă şi un loc de dormit pe podea. Când credincioşii caută lauda din partea oamenilor ei se simt incapabili de a primi oaspeţi până când nu vor putea oferi mâncăruri alese şi condiţii excelente de cazare. Însă din 1 Timotei 5:10 reiese că în primul secol până şi văduvele sărace au slujit sfinţilor în casele lor!

Slava lui Dumnezeu străluceşte printr-o femeie care şi-a înţeles chemarea de a fi făuritoarea unui cămin cald şi primitor.

Chemarea ei ca mamă

Adam a numit-o pe soţia lui „Eva” pentru că ea a fost o mamă. În lumina curată a prezenţei lui Dumnezeu, în Eden, el ştia clar care va fi misiunea soţiei lui, iar Eva înţelegea clar slava ei ca mamă. Păcatul şi tradiţiile omeneşti, însă, (influenţate de Satan) au ajuns să tulbure într-o asemenea măsură percepţia maternităţii în gândirea femeii, încât ea nu mai poate înţelege slava chemării ei de a fi mamă. În timp ce Dumnezeu numeşte copiii „daruri” (Psalmul 127:3), ei sunt etichetaţi acum în mod satanic ca ”accidente”. Tot despre aceşti micuţi se spune că sunt o ”bătaie de cap” în timp ce Dumnezeu îi consideră o „binecuvântare” (Psalmul 127:5; Psalmul 128:4). Aceste fapte ne arată cât de departe s-au abătut chiar aşa-zişii creştini de Dumnezeu devenind satanici în gândirea lor!

În schimb, gândirea mamei lui Timotei, Eunice, a fost una total diferită. Ea şi-a înţeles chemarea în mod clar. Chiar dacă bărbatul ei era necredincios (Faptele Apostolilor 16:1), acest fapt nu i-a diminuat credinţa. Era o femeie cu o „credinţă neprefăcută” (2 Timotei 1:5) care cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu. Ea a semănat acest Cuvânt în inima lui Timotei (2 Timotei 3:14-15) şi, mai mult decât atât, i-a transmis lui Timotei şi credinţa care era în inima ei. Căminul în care a crescut Timotei a fost o oază, pregătită cu grijă de mama lui, în care Eunice l-a ajutat să respire „aerul curat” al credinţei în mijlocul unei lumi pline de „gazele otrăvitoare” ale necredinţei. Din moment ce în viaţa Eunicei existau roadele unei „credinţe neprefăcute”, putem fi aproape siguri că Timotei a văzut-o adesea pe mama lui rugându-se, lăudându-L pe Dumnezeu, punându-şi toată încrederea în Dumnezeu în situaţii dificile şi evitând întotdeauna cicălirile şi lamentările. Deci, nu e de mirare că Timotei a devenit un apostol, un colaborator apropiat al apostolului Pavel. Munca depusă de mama lui a adus, în final, rodul mult dorit.

Aceasta e o provocare pozitivă care ar trebui să motiveze toate mamele secolului douăzeci şi unu. Prin faptul că pentru o scurtă perioadă, de 16 – 20 de ani, Eunice a fost o mamă de nota zece pentru Timotei, în căminul ei, ea a făcut mai mult pentru Domnul şi pentru Biserică decât ar fi putut face în 100 de ani, dacă ar fi călătorit ca predicatoare prin lume! O altă femeie a lui Dumnezeu, care a trăit într-un trecut mai apropiat şi care a fost mamă a cincisprezece copii, a fost Susana Wesley. Sărăcia i-a decimat familia, unii din copiii ei decedând la vârste fragede. Ea, însă, i-a crescut pe cei rămaşi în viaţă cu frică de Dumnezeu, ocupându-se personal de instruirea fiecăruia în parte. Unul dintre fiii ei, John Wesley, crescând, a ajuns un instrument deosebit de puternic în mâinile lui Dumnezeu. Prin lucrarea şi scrierile lui au ajuns binecuvântaţi în ultimele două secole milioane de oameni din toate colţurile lumii. Susana Wesley n-ar fi putut face vreodată nici o mică parte din ceea ce a făcut fiul ei, dacă şi-ar fi neglijat casa şi s-ar fi dus să lucreze pentru a câştiga bani sau ar fi călătorit prin lume ca învăţătoare a Bibliei sau ca evanghelistă.

Conversând cu Timotei despre slujirile bărbaţilor şi ale femeilor, Pavel scrie că deşi femeia nu poate avea slujba de învăţător sau de cârmuitor, ea poate avea slujba de mamă (1 Timotei 2:12, 15). Din contextul acestei scrisori este evident că Pavel recunoaşte calitatea de mamă ca pe o slujbă a Bisericii. Aceasta e a doua slujbă la care o cheamă Dumnezeu pe femeie: să fie o mamă temătoare de Dumnezeu pentru copiii ei. Timotei văzuse slava acestei slujbe în familia lui, în care a crescut, iar acum era rândul lui să îi înveţe pe efeseni despre această slavă.

Se vorbeşte adesea de superioritatea, pe plan profesional, a bărbaţilor faţă de femei, însă există în mod sigur un domeniu în care femeile sunt neîntrecute, şi anume, domeniul maternal. Însuşi acest fapt arată că Dumnezeu a creat-o pe femeie să fie mamă. Mamele care şi-au neglijat copiii, fie mergând să lucreze pentru câştigarea mai multor bani (pentru dobândirea unui trai şi mai luxos), fie chiar ca să devină predicatoare, au avut întotdeauna, după trecerea anilor, trista experienţă de a-şi vedea copiii suferind într-un fel sau altul, din cauză că acei copii fuseseră neglijaţi. La momentul constatării acestei stări de fapt, ele, cu tot regretul, nu mai puteau întoarce timpul înapoi. Aceasta ar trebui să fie o atenţionare pentru generaţia mamelor tinere. Dacă o mamă este nevoită să lucreze pentru asigurarea supravieţuirii familiei ei, în cazul acesta Dumnezeu va da în mod sigur un har suplimentar familiei respective; dar dacă motivul este sporirea confortului şi dobândirea unui nivel de trai ridicat atunci se poate aştepta la faptul că „va secera din firea pământească [numai] putrezirea” pentru că Dumnezeu nu va fi obiectul batjocurii nimănui (Galateni 6:7-8).

Fie ca ochii tuturor mamelor să fie deschise ca să vadă slava la care sunt chemate.

Slava ei ca o martoră pentru Hristos

Aşa cum am văzut, prima mărturie a femeii în favoarea lui Hristos este să fie un ajutor potrivit pentru soţul ei şi o mamă pentru copiii ei. Însă Dumnezeu o cheamă, de asemenea, să fie o martoră prin vorbirea ei. În vremea Noului Testament, Dumnezeu nu a rânduit niciodată o femeie în slujba de apostol, în slujba de prooroc (ca slujbă [Efeseni 4:11; 1 Corinteni 12:28-29], nu ca dar [Faptele Apostolilor 21:9; 1 Corinteni 11:5; 1 Corinteni 14:31] – nota trad.), în slujba de evanghelist, de păstor sau de învăţător. În vremea Vechiului Legământ au existat femei cu slujba de prooroc (proorociţe), ultima fiind amintită Ana (Luca 2:36). În Noul Testament (după Ziua Cincizecimii), singura femeie care a pretins că este rânduită în slujba de prooroc a fost ”proorociţa” mincinoasă Iezabela (Apocalipsa2:20). De aceea, fiecare femeie din zilele noastre care pretinde că are slujba de proroc sau de predicator este o urmaşă a Iezabelei. Să nu ne înşelăm în privinţa acestui fapt. Toţi cei ce sunt un „Ilie” ai lui Dumnezeu trebuie să se împotrivească unor astfel de „Iezabele” şi să dea în vileag falsitatea lor (1 Împăraţi 21:20-23). În Noul Testament femeile pot prooroci ocazional, aşa cum au proorocit şi fiicele lui Filip (Faptele Apostolilor 21:9). (Însă din context reiese clar că aceste surori nu aveau slujba de proroc, deoarece atunci când Dumnezeu a vrut să-i transmită un mesaj apostolului Pavel, pe când acesta era la casa lui Filip, El nu a folosit-o pe niciuna dintre cele patru fiice ale lui Filip, ci l-a adus pe Agab care avea slujba de prooroc, de la o depărtare de 80 de kilometrii [Fapte 21:8-11]). Domnul Isus nu a chemat niciodată pe vreo femeie în slujba de apostol, pentru că nu a intenţionat vreodată ca o femeie să aibă autoritate peste bărbat (1 Timotei 2:12). Însă, cu toate că nici una dintre aceste slujbe nu sunt accesibile femeilor, ele pot, totuşi, să fie martore pentru Domnul în multe alte feluri.

Maria Magdalena a fost primul martor ocular al învierii lui Hristos. Ea nu avea slujba de evanghelist, dar a fost o martoră credincioasă care a certificat lucrurile văzute şi experimentate de ea. Pentru a putea fi martore eficiente, aşa cum au fost ucenicele lui Isus, fiecare femeie ar trebui să fie botezată cu Duhul Sfânt şi cu foc (aşa cum au fost botezate Maria şi celelalte femei în ziua Cincizecimii) (Fapte 1:8, 14). Restricţiile culturale le împiedică pe multe femei din India să audă vreodată Evanghelia de la vreun bărbat, aşa că la ele pot ajunge numai femeile pline de Duhul Sfânt. De aceea, fiecare soră temătoare de Dumnezeu în Cristos trebuie să-şi asume responsabilitatea de a împărtăşi Evanghelia femeilor cu care vine în contact: rudenii, prietene, vecine, slujnice, etc.

Din învăţătura Noului Testament reiese că o femeie se poate ruga cu voce tare şi poate prooroci şi în biserică, cu condiţia, însă, ca ea să aibă capul acoperit (1 Corinteni 11:5). Una dintre principalele slujbe, în care se pot angaja toate surorile, este slujirea de mijlocire în rugăciune pentru zidirea Bisericii. În aceste zile din urmă, Dumnezeu caută în mod sigur femei care vor intra în mijlocire tainică pentru împlinirea scopurilor Lui. De asemenea, femeile pot să şi proorocească. Pasajul din Fapte 2:17-18 afirmă în mod clar că atunci când Se va revărsa Duhul Sfânt vor prooroci atât bărbaţii cât şi femeile. Aceasta e unul dintre privilegiile acordate femeii în Noul Legământ. Într-un spirit al supunerii, ea poate împărtăşi Cuvântul lui Dumnezeu în adunările Bisericii, cu condiţia să nu încerce „să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat” (1 Timotei 2:12). Totuşi, femeile mai în vârstă sunt îndemnate să le înveţe pe surorile mai tinere lucruri practice legate de gospodărirea căminelor lor (Tit 2:4-5). Darul „ajutorărilor” este unul dintre darurile pe care Dumnezeu le-a rânduit în biserică (1 Corinteni 12:28). Toate surorile, tinere sau în vârstă, ar trebui să caute acest dar astfel încât să poată ajuta în biserică pe diferite căi practice. Citind Romani 12, vedem că în Biserica Primară erau multe astfel de surori evlavioase; una dintre ele era Fivi care „s-a arătat de ajutor multora” (Romani 16:1-3, 6, 12). Dumnezeu doreşte să fie şi în Biserica de astăzi multe astfel de surori.

Învelirea capului femeii (învăţătură descrisă în 1 Corinteni 11: 1-16) simbolizează următoarele:

(a) Că slava bărbatului trebuie să fie acoperită în Biserică (versetul 7)

(b) Că şi slava femeii trebuie să fie acoperită în Biserică (versetul 15), deoarece părul lung este podoaba (slava) femeii. (Femeile sunt conştiente de aceasta şi de aceea multe dintre ele nu îşi acoperă capul decât parţial!)

(c) Că ea este supusă autorităţii bărbatului (versetul 10) fie că este vorba de soţ, fie de tată sau de prezbiterii Bisericii.

Potrivit versetului 16, fiecare dintre bisericile care sunt ale lui Dumnezeu vor insista asupra acestei acoperiri a capului femeii.

O femeie trebuie să fie o martoră credincioasă pentru Hristos şi prin îmbrăcămintea ei.

Duhul Sfânt interzice cu desăvârşire tuturor femeilor creştine trei lucruri: coafurile extravagante, hainele scumpe şi bijuteriile (menţionate de două ori: 1 Timotei 2:9 şi 1 Petru 3:3). Fiecare soră temătoare de Dumnezeu, care tremură în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, va împlini cu scumpătate chiar şi „cea mai mică din aceste” trei porunci (Matei 5:19). Femeile trebuie să fie, de asemenea, modeste şi discrete în modul lor de a se îmbrăca (1 Timotei 2:9). Scopul îmbrăcămintei este de a acoperi trupul femeii, nu de a-l expune. Nici o femeie temătoare de Dumnezeu nu va permite ca hainelor ei să li se dea un croi şi-o „formă” după moda femeilor din lume. Fustele scurte, bluzele decoltate, buzele rujate şi unghiile vopsite sunt semne ale urmaşelor Iezabelei (2 Împăraţi 9:30), nu ale unor martore ale Domnului Isus Hristos. (Citiţi cu atenţie Isaia 3:16-24 şi veţi vedea cum denunţă Dumnezeu vinovăţia purtării îmbrăcămintei moderne şi a bijuteriilor la fiicele lumeşti ale Sionului).

Din moment ce Satan luptă cu înverşunare să distrugă, printre altele, şi deosebirile pe care le-a pus Dumnezeu între sexe, nu este de mirare că a convins-o pe femeia din secolul douăzeci şi unu să îşi taie părul scurt, ca bărbaţii, şi să poarte haine bărbăteşti (fapte despre care Dumnezeu a spus că sunt o urâciune înaintea Lui – Deuteronom 22:5). Toate soţiile dominante şi femeile-predicator fac parte din grupul femeilor creştinătăţii rătăcite care se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.

Dumnezeu are nevoie de femei care, în mijlocul tuturor acestor comportamente dezonorante ale femeilor din lume, vor avea atitudini care se încadrează în limitele stabilite de Cuvântul Lui şi vor manifesta în toate domeniile vieţii adevărata slavă a feminităţii. Hotărăşte, deci, din toată inima ta că în aceste zile din urmă vei fi o femeie după inima lui Dumnezeu în mijlocul acestui neam păcătos şi preacurvar şi în mijlocul unei creştinătăţi pline de compromisuri.

Pentru aceasta Dumnezeu îţi va da har, dacă tu Îl doreşti din toată inima ta.

Capitolul 4

Ori religiozitate, ori spiritualitate

Unul dintre cele mai mari pericole care îl pândesc pe creştin în strădania lui de a ajunge la o viaţă sfântă este ca în final, în loc să ajungă un om spiritual (duhovnicesc), să ajungă, de fapt, un om religios. Credinciosul lipsit de discernământ confundă adesea religiozitatea cu spiritualitatea, dar între cele două există o diferenţă aşa de mare ca cea dintre Cer şi Pământ. Religiozitatea este omenească pe când spiritualitatea este divină. Legea îi poate face pe oameni religioşi, dar nu spirituali. Religiozitatea este preocupată de lucrurile exterioare, vizibile. Spiritualitatea are de-a face în primul rând cu ceea ce este înăuntru, în inimă.

Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează că în zilele din urmă vor fi mulţi care vor avea „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”; cu alte cuvinte, vor fi religioşi dar nu spirituali (2 Timotei 3:5). Ei vor merge cu pioşenie la adunări, se vor ruga şi vor citi zilnic Biblia, vor frecventa chiar nopţi de veghe, vor da zeciuială din venitul lor, etc. În acelaşi timp, însă, ei vor căuta cinstirea şi respectul oamenilor, vor trăi pentru sine, vor iubi banii, vor fi interesaţi de bârfe, etc. Astfel de oameni sunt religioşi şi nu spirituali. Ei au o formă de evlavie fără a avea, însă, puterea evlaviei. Iată câteva exemple.

Daca eşti mai interesat să frecventezi adunările decât să-ţi răstigneşti firea pământească (Galateni 5:24), eşti religios, nu spiritual. Dacă eşti mai interesat să îţi respecţi programul de citire a Bibliei, dimineaţa, decât să îţi controlezi limba, pe tot parcursul zilei, eşti religios, nu spiritual. Dacă eşti mai interesat în a posti şi a te ruga decât să fi liber de iubirea de bani, eşti religios nu spiritual. Dacă eşti mai interesat de sporirea numărului de convertiţi decât de sfinţirea vieţii personale, eşti religios, nu spiritual.

Toate activităţile oamenilor religioşi menţionate în exemplele de mai sus sunt bune. Însă rămâne o întrebare legată de priorităţi. Priorităţile corecte sunt acelea care îl fac pe un om să fie spiritual.

Oamenii religioşi sunt interesaţi doar de „slova” Cuvântului scris şi, în final, ajung să aibă neprihănirea Legii. Oamenii spirituali, în schimb, sunt interesaţi de puterea transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu („Cuvântul care se manifestă în carne şi sânge” – traducere literală) şi astfel ajung să aibă neprihănirea lui Dumnezeu, natura divină.

Oamenii religioşi îşi justifică acţiunile făcând referire la cuvintele sau faptele unor oameni ai lui Dumnezeu. În schimb, oamenii spirituali nu caută niciodată să se justifice înaintea oamenilor.

Oamenii religioşi sunt mai interesaţi de aprecierea oamenilor decât de aprecierea lui Dumnezeu. Pe oamenii spirituali îi interesează numai aprecierea lui Dumnezeu. Omul religios poate medita ani întregi la cuvintele de laudă pe care le-a spus despre el vreun frate din comitetul bisericii. Omul spiritual, în schimb, asemeni lui Isus, refuză să primească atestare din partea oamenilor (Ioan 5:34). El ştie că cei din jur nu cunosc putreziciunea pe care el însuşi o vede înăuntrul lui şi astfel îşi dă seama că lauda din partea oamenilor nu are nici cea mai mică valoare.

Oamenii religioşi sunt legalişti şi sunt „sub Lege”. Ei gândesc în termenii de „minimum necesar pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu”. De aceea ei calculează exact la cât se cifrează 10% din venitul lor şi apoi dau lui Dumnezeu suma respectivă, fără nici o tragere de inimă. În Vechiul Testament, această atitudine a dus, în final, până acolo încât izraeliţii aduceau ca jertfă Domnului animale bolnave sau cu defecte (Maleahi 1:8). Trebuie să veghem, pentru că exact aceeaşi atitudine ni se poate forma nouă faţă de poruncile din Noul Testament. De exemplu: o soră se poate gândi în termenii de „minimum necesar” pentru a ţine slova poruncii din Noul Testament care îi porunceşte să fie supusă soţului ei; sau când îşi acoperă capul în timpul adunărilor o poate face în aşa fel încât să nici nu se poată spune că nu şi-a acoperit capul, dar să nici nu fie ascunsă în totalitate frumuseţea părului ei! Bărbaţii şi femeile pot gândi din perspectiva minimului necesar atunci când se gândesc cum să câştige calificativul de ”spirituali” fără a renunţa, dacă se poate, la nimic. O întrebare care este mereu prezentă în minţile unor astfel de oameni este următoarea: „Care este cel mai mic lucru din această lume la care pot renunţa?”. Oamenii cu asemenea mentalitate nu pot fi niciodată spirituali. Ei pot fi doar religioşi.

Însă, atitudinea lui Isus a fost complet alta. El n-a încercat niciodată să descopere care erau cerinţele minime pentru a plăcea Tatălui Său. Dimpotrivă, El a căutat să afle care era maximul pentru ca totul să poată fi oferit Tatălui. De aceea, El a căutat să afle spiritul şi puterea transformatoare a fiecărei porunci. Astfel, El a cunoscut că nu e destul să fie evitat doar actul fizic (carnal) al adulterului (chiar dacă aceasta era minimul cerut de Lege). El a înţeles că spiritul poruncii „să nu preacurveşti” din Lege este să respingi pofta senzuală la nivelul inimii. În acelaşi fel, vedea adevărul că mânia şi uciderea sunt similare. Astfel, căutând mereu maximul şi înţelegând spiritul şi puterea transformatoare din spatele fiecărei porunci, El împlinea Legea.

O mireasă profund îndrăgostită de mirele ei nu se gândeşte niciodată la minimul necesar care trebuie făcut pentru a beneficia de bunurile partenerului ei. Dimpotrivă, ea cugetă în inima ei la maximul pe care l-ar putea face pentru el. Aceasta e şi atitudinea Miresei lui Hristos. Aici vedem diferenţa dintre slugă şi mireasă. Cei care sunt „sub Lege” nu pot fi mai mult decât simple slugi. Angajatul lucrează pentru salariu şi de aceea face mereu calcule de rentabilitate în privinţa muncii depuse. De exemplu, îşi măsoară munca prin numărul de ore lucrate. Dacă lucrează în plus se aşteaptă să fie plătit în plus. Însă un fiu, sau o soţie, va lucra oricât de mult timp nu pentru răsplată, ci din dragoste. În aceasta constă diferenţa dintre religiozitate şi spiritualitate.

Atitudinea minţii care se întreabă: „Ce aş putea stoarce de la Dumnezeu?” duce la religiozitate. În schimb, atitudinea care gândeşte în termenii: „Cum aş putea face ca Dumnezeu să obţină maximul de roade din viaţa pământească pe care o pot trăi pentru El doar o singură dată?” va duce la adevărata spiritualitate. Atunci va fi ceva absolut normal pentru noi „să mergem cu El două mile” când cerinţa minimă era să mergem doar una.

Adam şi-a făcut un şorţ din frunze de smochin, cu care să se acopere. Această acoperire cu frunze de smochin reprezintă religiozitatea, şi anume, atitudinea prin care omul tinde să fie prezentabil înaintea oamenilor şi chiar înaintea lui Dumnezeu! Isus a blestemat acel pom care, prin faptul că era acoperit cu frunze de smochin, dădea impresia că e un smochin roditor (Marcu 11:13, 14:21) – fiindcă există un blestem rostit peste toate formele de religiozitate. Dumnezeu urăşte religiozitatea. El i-a dat lui Adam un alt acoperământ, şi anume, din piele. Această acoperire, cu pielea unui miel dat ca jertfă pentru păcat, reprezintă adevărata spiritualitate – propria natură a lui Dumnezeu pe care ne-o dă El, pe care nu omul şi l-a fabricat pentru sine. Când a trecut Isus pe lângă smochin „nu era încă vremea smochinelor” (Marcu 11:13). Am putea spune că Vechiul Legământ nu era vremea şi mediul potrivit pentru roada Duhului. Însă acel sistem legalist care ducea omul în robie a fost desfiinţat. Dumnezeu l-a rânduit pentru o perioadă pentru arăta nevoia pe care o are omul. Legea nu a fost dată ca un mijloc suficient, prin ea însăşi, care să rezolve definitiv problema sfinţirii omului. Scriptura din Evrei 8:7 spune că „dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea” – şi acest „cusur” al sistemului era că omul care încerca să ajungă la sfinţenie prin el nu devenea spiritual, ci doar religios. Pentru a deveni spiritual, omul trebuia să intre în Noul Legământ.

Dumnezeu a dat Legea pentru ca să se vadă dacă omul se va mulţumi cu o neprihănire exterioară, onorată de oameni, sau dacă va căuta ceva mai mult. De vreme ce mulţi credincioşi sunt satisfăcuţi de o neprihănire exterioară, ei rămân mulţumiţi de lauda pe care le-o aduc oamenii în sistemul legalist, camuflaţi fiind în acoperământul de frunze al religiozităţii omeneşti. Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire” (Romani 1:16). Ea blestemă frunzele, făcându-le să se ofilească, şi ne dă adevărata sfinţire, cea pe care a vrut dintotdeauna Dumnezeu să o dea omului.

Însă, pentru a primi această Evanghelie trebuie neapărat ca mai întâi să ne pocăim, în mod radical. Cuvântul „radical” derivă din cuvântul „rădăcină” iar prin „pocăinţă radicală” înţelegem acel proces care are loc în mod complet, începând de la rădăcinile vieţii noastre şi până la ultima frunzuliţă a ei. Ioan Botezătorul, care a venit ca precursor al lui Isus cu un mesaj al pocăinţei, a spus că Isus va înfige securea la rădăcina pomilor. Fiecare păcat are o rădăcină din care se dezvoltă. Dacă pocăinţa noastră vizează numai fructele pomului (adică păcatele) înseamnă că nu am fost radicali în pocăinţa noastră. De exemplu, păcatul clevetirii (calomnierii) îşi are rădăcina într-o atitudine greşită faţă de un frate. Pocăinţa radicală va îndepărta nu numai clevetirea în sine, ci şi atitudinea greşită faţă de fratele respectiv. Îndepărtarea doar a manifestării exterioare este echivalentă cu tăierea cu o foarfecă a codiţei fructului. Isus, însa, nu a venit cu o foarfecă, ci cu o secure (ca să se ocupe de rădăcină). El caută fructe autentice, nu doare frunze. Acolo unde vede numai frunze, El rosteşte un blestem, chiar şi astăzi, şi uscă frunzele religiozităţii oamenilor (acolo unde este lăsat să o facă) pentru a-i putea face apoi roditori. Multe alte păcate sunt, de asemenea, rezultatul unor atitudini greşite, adânc înrădăcinate în noi, cum ar fi umblarea după foloasele proprii, iubirea de bani, etc. Omul spiritual este unul care judecă în lumina lui Dumnezeu rădăcina lăuntrică a păcatului din propria-i viaţă, şi care nu se mulţumeşte numai cu tăierea codiţei fructelor pentru impresionarea oamenilor.

Oamenii religioşi pot fi înşelaţi cu uşurinţă. Este posibil, de exemplu, ca un soţ să aibă o atitudine greşită faţă de soţia lui timp de şase luni şi totuşi, datorită unui autocontrol puternic, să nu o jignească deloc; dar care apoi, într-o zi, să ”explodeze” mânios, într-un potop de cuvinte jignitoare la adresa ei. Dacă, după săvârşirea acelui păcat, el îşi închipuie că a avut biruinţă timp de şase luni dar a căzut în păcat doar pentru un moment (când şi-a ieşit din fire), se înşeală singur. Nu, el nu avuse biruinţă, ci timp de şase luni a tot acumulat „dinamită lângă dinamită” în încărcătura lui explozivă. Apoi, după ce a expirat numărătoarea inversă, la aprinderea unui mic „chibrit”, a explodat întreaga încărcătură. De fapt, el trăise în păcat tot timpul, dar păcatul nu se manifesta în exterior o perioadă lungă de timp. Aprinderea chibritului în sine nu ar fi cauzat explozia dacă nu ar fi fost acolo încărcătura explozivă, adunată timp de şase luni.

Dacă nu ne luptăm „lupta cea bună” pentru ca în atitudinea noastră faţă alţii să ne ţinem „în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 21), atunci păcătuim, chiar dacă continuăm să avem o mărturie bună din partea celor din jur. Din cauză că cei mai mulţi credincioşi nu au discernământ, ei pot chiar considera că suntem spirituali. Satisfacţia provocată de părerile lor bune e la fel de absurdă ca şi satisfacţia pe care ar provoca-o cuiva aprecierea abilităţilor sale muzicale care vine de la un afon în muzică!

Dacă vrem să fim radicali în pocăinţa noastră şi să fim eliberaţi de religiozitate, trebuie să spunem în mod răspicat păcatului pe nume. Mânia trebuie să fie numită cu adevăratul ei nume, şi anume: „ucidere” (Matei 5:21,22). Dacă nu faci aşa cu fiecare păcat, eşti condamnat la o viaţă de religiozitate în toate zilele vieţii tale şi nu vei deveni niciodată cu adevărat spiritual. O persoană religioasă poate fi foarte strictă în ce priveşte neprihănirea exterioară. Fariseii dădeau zeciuială chiar şi din menta, mărarul şi chimenul lor. Nu s-ar fi clintit nici măcar cu un milimetru de la rigorismul neprihănirii lor exterioare. Totuşi s-au îndepărtat la kilometri întregi faţă de iubire, faţă de milă şi de bunătate. La fel poate fi şi cu cei care urmăresc neprihănirea în zilele noastre. E posibil să fii 100% strict şi corect în ce priveşte neprihănirea exterioară şi totuşi să ratezi complet calea dragostei. Calea neprihănirii în Noul Legământ este calea dragostei – şi trebuie sa fim deosebit de vigilenţi pentru a ne asigura că nu ne abatem cu nici un milimetru de la această cale. Aceasta e calea spiritualităţii.

Prin religia falsă ajung mai mulţi oameni în Iad, decât prin trăirea unei vieţi lumeşti, exteriorizate. De aceea, trebuie să facem distincţie foarte atentă între religiozitate şi spiritualitate. Lucrările noastre care se văd în exterior, chiar dacă sunt bune, pot fi totuşi o formalitate dacă nu sunt motivate de o iubire ferventă pentru Domnul. Astfel de lucrări nu sunt alt ceva decât „fapte moarte”, pentru că din ele lipseşte puterea iubirii. În Scriptură ni se porunceşte să ne pocăim de faptele moarte – adică de lucrările religioase care nu vin dintr-o inimă plină de devotament faţă de Hristos (Evrei 6:1,2; 2 Corinteni 11:3).

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”; nu numai în privinţa banilor ci şi în privinţa ascultării. Când ascultarea de Dumnezeu devine o povară, este clar că ne-am rătăcit de pe calea spiritualităţii şi bătătorim deja calea religiozităţii. În Legământul cel Nou, tot ceea ce Îi dăm lui Dumnezeu trebuie neapărat să fie dat din iubire, cu bucurie şi de bună voie. Altfel devenim legalişti şi ajungem iarăşi înapoi sub Vechiul Legământ – având spiritualitatea şi atitudinea unei slugi şi nu a unui fiu.

Apostolul Iuda scrie în epistola lui despre trei oameni care în loc să fie spirituali au fost religioşi: Cain, Balaam şi Core (Iuda 11). În cele ce urmează, să ne uităm la viaţa fiecăruia dintre ei.

Primul dintre cei trei oameni religioşi amintiţi în Iuda 11, Cain, nu a fost un ateu. El a fost un om profund religios care credea în faptul că lui Dumnezeu trebuie să I se aducă jertfe (Geneza 4:3). Abel aducea şi el jertfe lui Dumnezeu, dar diferenţa dintre cele două jertfe, respectiv diferenţa dintre Cain şi Abel era ca diferenţa dintre Iad şi Rai şi ca diferenţa dintre religiozitate şi spiritualitate. Cain şi Abel simbolizează două căi, şi orice om de pe Pământ urmează ori calea lui Cain, cea a religiozităţii, ori calea a lui Abel, cea a spiritualităţii. Cain este prototipul acelora care jertfesc lui Dumnezeu lucruri exterioare: bani, servicii, timp, etc. În schimb, Abel, când a înjunghiat mielul şi l-a pus pe altar s-a pus, într-un mod simbolic, pe sine însuşi pe altar.

Oamenii religioşi pot aduce daruri şi rugăciuni, şi pot face multe lucrări bune, dar ei nu înţeleg ce înseamnă să te aduci pe tine însuţi ca jertfă lui Dumnezeu. Probabil că ei îşi vor plăti cu exactitate zeciuielile, dar ei nu îşi vor da eul la moarte în momentele în care sunt ispitiţi. Aceasta e diferenţa între Legământul Vechi şi cel Nou. Este imposibil să intri în Noul Legământ fără să mori faţă de tine însuţi, dar în Vechiul Legământ puteai intra fără îndeplinirea acestei condiţii. Isus nu a venit să dea zeciuieli, ci să se dea pe Sine Însuşi ca jertfă bine primită şi plăcută înaintea lui Dumnezeu. Cain şi Abel simbolizează cele două căi prin care oamenii Îl caută pe Dumnezeu: calea lată şi calea îngustă, calea religiozităţii şi calea spiritualităţii adevărate. Un slujitor poţi fi şi fără să fi murit faţă de tine însuţi, dar fiu nu poţi să fi fără această transformare.

Dumnezeu „a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui”. Citim în Vechiul Testament că Dumnezeu răspundea prin foc din Cer la jertfele care Îi erau deosebit de plăcute şi, probabil, şi cu jertfa lui Abel s-a întâmplat aşa. Când un om îşi dă în mod sistematic la moarte eul său, zi după zi, atunci peste viaţa şi slujirea lui se va manifesta un foc din Cer. Acesta e botezul autentic cu Duhul Sfânt şi cu foc despre care a vorbit Ioan Botezătorul, şi despre acest botez a spus el că va fi dat de către Isus acelora în vieţile cărora rădăcinile păcatului vor fi fost deja tăiate de secure. În schimb, credincioşii în vieţile cărora nu este nimic altceva decât fapte corecte făcute în aparenţa exterioară, pot avea o viaţă bună, dar focul şi ungerea venite din Cer vor lipsi din vieţile lor. Botezul fals, care vine de la Satan şi care gâdilă sentimentele (imitaţie care este foarte gustată şi savurată astăzi de mulţi), este ca un gunoi în comparaţie cu adevăratul botez cu Duhul Sfânt şi cu foc pe care îl dă Isus acelor ucenici ai Săi care aleg calea crucii.

Al doilea dintre cei trei oameni religioşi amintiţi în Iuda 11 este Balaam. El este prototipul unui predicator care vrea să Îl slujească pe Dumnezeu, dar care, concomitent, este interesat şi în câştigarea banilor precum şi în legarea unor relaţii cu ”oamenii mari” ai lumii (Numeri 22). El caută onoare şi câştig material pentru sine însuşi, folosind în acest scop proorocia în Numele Domnului. În zilele noastre există nespus de mulţi prooroci mincinoşi de tipul lui Balaam. Toate doctrinele lor sunt, în fond, corecte, fiind în concordanţă cu „slova” Scripturilor, dar, ceea ce nu pot vedea credincioşii fără discernământ duhovnicesc, ei sunt motivaţi de spiritualitatea lui Balaam (de iubirea de bani şi de onoarea dată de oameni). Ei sunt aceia despre care scria Pavel în Filipeni 2:21 că fiecare dintre ei umblă după foloasele proprii. În biserica din Pergam erau oameni care trăiau după învăţătura lui Balaam (Apocalipsa 2:14). În Biserică nu există nici o diferenţă între umblarea după onoarea dată de oameni şi umblarea după bani. Ambele sunt variaţiuni ale spiritualităţii lui Balaam.

Al treilea şi ultimul dintre oamenii religioşi amintiţi în Iuda 11 este Core. El era din neamul preoţesc al lui Levi (Numeri 16), dar era nemulţumit de slujirea pe care i-a încredinţat-o Domnul. El dorea ca faima lui să crească şi el însuşi să devină o personalitate proeminentă, de calibrul lui Moise. Invidia şi setea lui de putere (ascunsă sub o haină religioasă) s-au dovedit a fi, în final, mijloacele pieirii lui. Pedeapsa lui Dumnezeu pentru acest păcat de răzvrătire împotriva autorităţii desemnate de El Însuşi peste poporul Lui a fost atât de drastică încât pieirea lui Core şi a celor care s-au răzvrătit împreună cu el (Datan, Abiram şi familiile lor) a fost una nemaiîntâlnită în Scripturi, şi anume, au fost coborâţi de vii în Iad (Numeri 16:32,33).

Majoritatea prezbiterilor, predicatorilor şi pastorilor de azi sunt auto-instituiţi. Ca atare, contestarea autorităţii lor şi confruntarea cu ei nu va fi, probabil, o greşeală gravă, ba chiar poate fi, în unele cazuri, ceva necesar! Dar răzvrătirea împotriva unui slujitor rânduit de Însuşi Dumnezeu va aduce asupra răzvrătiţilor cea mai severă judecată din partea Aceluia care l-a pus în slujbă pe acel slujitor. Unui om spiritual nu i-ar trece nici prin gând să facă aşa ceva, însă oamenii religioşi o vor face. Aşa este nebunia spirituală care însoţeşte religiozitatea.

Core este întruchiparea acelora care se află într-o concurenţă bolnăvicioasă cu alţi slujitori din Biserică. Persoana cu care intrase Core în competiţie, Moise, era un om temător de Dumnezeu şi „foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului” (Numeri 12:3). Dacă îţi este greu să-l lauzi şi să-l apreciezi pe un frate temător de Dumnezeu, aceasta e o indicaţie a faptului că în tine este ceva din spiritualitatea lui Core. Dacă, însă, emiţi şi păreri critice despre el atunci eşti plin de spiritualitatea lui Core. Dacă pleci urechea la cei care îl critică, eşti ca unul din cei două sute cincizeci de răzvrătiţi care s-au alăturat lui Core şi care au fost, şi ei, judecaţi de Dumnezeu.

Dacă nu discernem spiritualitatea de religiozitate nu vom putea deveni niciodată spirituali. Dobândirea acestui discernământ a ajuns să fie astăzi una dintre cele mai stringente nevoi, deoarece chiar pentru zilele din urmă s-a scris că „mulţi vor avea forma evlaviei tăgăduindu-i, însă, puterea” (puterea evlaviei fiind „propovăduirea crucii”). Duhul Sfânt ne avertizează, de asemenea, că mulţi creştini se vor abate de la calea stabilită de Dumnezeu pentru noi de a fi evlavioşi, alipindu-se „de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor”, adoptând anumite interpretări religioase cum ar fi abţinerea de la căsătorie şi de la anumite feluri de mâncare, etc.

Asemenea fariseilor, care „legau sarcini greu de purtat, şi le puneau pe umerii oamenilor”, şi în creştinătate s-au impus, în mod legalist, multe imitaţii ale adevărurilor biblice cum ar fi obligativitatea mărturisirii în public a păcatelor (pentru a deveni ”umili”), interzicerea luării medicamentelor în caz de boală (pentru a mări ”credinţa”), etc., etc. Toate aceste impuneri legaliste nu sunt altceva decât „învăţături ale dracilor” menite să îi îndepărteze pe creştini de adevărata „taină a evlaviei” (Citiţi pasajul biblic cuprins între 1 Timotei 3:16 şi 1 Timotei 4:5).

Singura cale care duce la adevărata spiritualitate este darea zilnică la moarte, pe altar, a propriului nostru eu, aşa cum a făcut Isus (Romani 8:36, 2 Corinteni 4:10-12). Orice altă cale este greşită.

Capitolul 5

Spiritul Noului Legământ

În Vechiul Testament, imediat după cele Zece Porunci (Exodul 20) urmează o lege dată de Dumnezeu izraeliţilor care este de toată frumuseţea şi care este foarte potrivită pentru a descrie diferenţa dintre Vechiul şi Noul Legământ. Acolo, în Exodul 21:1-6 citim despre robul evreu care a slujit timp de şase ani din cauză că fiind un sclav era obligat să slujească; şi care, apoi, l-a slujit pe stăpânul său dintr-un cu totul alt motiv – pentru că îşi iubea stăpânul (Exodul 21:5). Aceste versete au fost o completare a Legii, întruchipând în mod profetic spiritualitatea Noului Legământ, ce avea să vină.

Cei şase ani de sclavie obligatorie corespund cu slujirea legislativă a lui Dumnezeu. Următorii ani, începând cu anul al şaptelea, corespund „odihnei ca cea de Sabat pe care a rânduit-o Dumnezeu pentru poporul Său” (Evrei 4:9). Conform Legii, oamenii se puteau odihni în ziua a şaptea numai după ce au lucrat timp de şase zile. Dar când Dumnezeu l-a creat pe Adam, i-a dat mai întâi o zi de odihnă şi numai după aceea şase zile de lucru (pentru că ziua a şaptea a lui Dumnezeu a fost prima zi de viaţă a lui Adam). Aceasta ne învaţă că toată munca pe care o depune omul pentru Domnul trebuie să fie izvorâtă din relaţia de iubire şi de părtăşie cu El; altfel ar fi legalistă şi lipsită de valoare.

Faptul că trăim în vremea Noului Legământ nu înseamnă că trăim şi în spiritualitatea Noului Legământ. E posibil să fi înţeles mesajul „biruinţei asupra păcatului” şi să trăim, totuşi, după principii legaliste. În pasajul din Romani 7:1-6 vedem că până şi omul care s-a împărtăşit deja din Evanghelia Biruinţei (prezentată în Romani capitolul 6) poate fi prins încă în legătura legalismului. Vedem acest fapt adeverindu-se şi în practica vieţii de zi cu zi. Mulţi care au ajuns la o verticalitate şi la o viaţă bună din punct de vedere moral trăiesc, totuşi, după principii legaliste.

E posibil să trăieşti o viaţă apreciată de cei din jur ca virtuoasă, ale cărei motivaţii, însă, să fie greşite. Sub Vechiul Legământ, izraeliţii trebuiau să ţină Legea, dar motivaţia supunerii lor nu putea fi judecată de Lege. Mulţi dintre ei au ţinut Legea de frica judecăţii, iar alţii în speranţa unui contraserviciu. Aceste două motivaţii sunt, însă, incompatibile cu spiritualitatea Noului Legământ. În acest Nou Legământ, spiritul Legii contează mai mult decât slova (litera) ei (Romani 7:6). E posibil să ţinem toate poruncile şi totuşi Dumnezeu să ne mustre spunând: „Am ceva împotriva ta. Tu nu mai ţii poruncile Mele din dragoste pentru Mine, aşa cum le ţineai la început. Deci pocăieşte-te” (Apocalipsa 2:4 parafrazat). Cu toate că principiul ascultării „din inimă” de poruncile lui Dumnezeu a fost deja enunţat şi în Vechiul Legământ – „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta” (Deuteronom 6:5-6) – totuşi, accentul a căzut pe ţinerea faptică a Legii. Sub Noul Legământ, însă, dacă ascultarea liderului Bisericii din Efes nu a izvorât din iubire, acest fapt a constituit un păcat aşa de grav încât el era în pericolul de a-şi pierde ungerea, în cazul în care nu se pocăia de păcatul acesta. Oare ne dăm noi seama că nu este de ajuns să ţinem poruncile dacă motivaţia noastră, în ţinerea lor, nu este corectă?

Când ne curăţim de întinăciunile carnale, dobândim o mărturie bună înaintea oamenilor. Însă, numai în condiţiile în care „ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului” vom avea în favoarea noastră sprijinul mărturiei lui Dumnezeu, şi numai aşa putem „să ne ducem sfinţirea până la capăt” (2 Corinteni 7:1). Există „fărădelege în darurile noastre sfinte” (Exod 28:38). Ce poate fi această fărădelege dacă nu incorectitudinea motivaţiei în strădania noastră de a ajunge neprihăniţi?

În spatele acestei fărădelegi se ascunde răul şi mai grozav al căutării onoarei din partea oamenilor. Atunci când căutăm cinstirea şi laudele celor din jur (mai ales în biserică), avem grijă ca partea vizibilă a vieţii noastre să ne-o ţinem în ordine. Acest rău, ascuns în legalismul nostru, este acela care trebuie neapărat detectat şi îndepărtat, căci altfel ne va distruge el pe noi.

În pilda celor Zece Fecioare (Matei 25:1-13) este clar că nici una dintre ele nu erau „curve”. Toate erau fecioare, reprezentându-i pe aceia care s-au curăţit de întinăciunile carnale şi, ca urmare, au o mărturie bună înaintea oamenilor. Candelele lor erau aprinse şi oamenii le lăudau văzând lucrările lor bune (Matei 5:16). Însă, ceea ce oamenii din jur nu ştiau era faptul că unele dintre aceste fecioare nechibzuite nu aveau untdelemn înăuntru, reprezentându-i pe creştinii care nu au o viaţă interioară. Chiar dacă toate cele zece erau spirituale în aparenţă, în ochii credincioşilor fără discernământ, totuşi Dumnezeu vedea că numai cinci dintre ele aveau adevăr (realitate) în fiinţa lor cea mai profundă (Psalmi 51:6). Celelalte cinci erau caracterizate de legalism, ţinând litera Legii şi fiind mulţumite cu mărturia lor bună înaintea oamenilor. Prea puţin şi-au dat ele seama că la răpire vor face parte dintre cele lăsate în urmă. Mirele le-a spus „nu vă cunosc”. El nu le-a numit „lucrătoare ale fărădelegii” aşa cum a fost numit un alt grup (Matei 7:23), pentru că aceste cinci fecioare nu căutau să facă răul. Totuşi, ele nu s-au împărtăşit din spiritualitatea şi natura lui Hristos în viaţa lor lăuntrică. Domnul le-a spus (cu alte cuvinte): „Nu am nici o părtăşie cu duhul vostru. În duhul vostru este spiritualitatea legalismului, chiar dacă partea vizibilă a vieţii voastre este corectă. Voi sunteţi Fariseii Noului Legământ”. Aceasta e semnificaţia sugerată de cuvintele „nu va cunosc”.

Este posibil să ţinem litera poruncilor Noului Testament şi totuşi să nu răspândim în jurul nostru spiritualitatea lui Hristos. De exemplu, când cineva ne face ceva rău putem asculta de porunca „biruieşte răul prin bine” şi putem merge la omul care ne-a făcut dauna, poate chiar ducându-i un cadou scump, pentru a-i arăta iubirea noastră şi pentru a-i face bine, în conformitate cu porunca. Totuşi, când ne apropiem de acea persoană, în duhul nostru putem avea următoarele cuvinte nerostite: „Uită-te la mine, marele sfânt, care vin să-ţi fac bine, ţie, unui păcătos înrăit”. Într-o asemenea situaţie, chiar dacă am cheltuit mulţi bani ca să cumpărăm acel cadou şi am depus un efort considerabil pentru înfăptuirea acestui ”bine”, totuşi jertfa noastră nu are o mireasmă plăcută înaintea lui Dumnezeu, pentru că „eul” nostru nu a fost sacrificat (vezi Efeseni 5:2).

Gândiţi-vă la o altă situaţie: în timp ce soţia unui frate este agitată şi supărată, fratele respectiv poate sta în linişte, fără a-i răspunde soţiei lui nici măcar un singur cuvânt. Un observator extern, căruia îi lipseşte discernământul duhovnicesc, poate aprecia că soţul e ”sfântul” iar soţia e ”păcătoasa”. Însă Dumnezeu, care „cântăreşte inimile” oamenilor poate avea o cu totul altă părere, atât despre soţie cât şi despre soţ, deoarece cuvintele pe care soţul nu le-a rostit, dar le-a gândit în duhul inimii lui, puteau fi următoarele: „Doamne îţi mulţumesc că eu am biruinţă asupra mâniei, spre deosebire de soţia mea”. El poate nu-şi dă seama că soţia lui, aşa biruită cum este, poate fi mai acceptabilă înaintea lui Dumnezeu decât el, fariseul auto-îndreptăţit. Cu adevărat, „vameşii şi curvele merg înaintea fariseilor în Împărăţia lui Dumnezeu”. Fără îndoială că a-ţi ieşi din fire este ceva înjositor pentru un creştin, dar fariseismul este cel puţin atât de înjositor. Ceea ce trebuie neapărat să facem este să ne curăţim duhul de orice „aluat al fariseilor” cu care acesta poate fi întinat în asemenea situaţii. Aceasta e calea mântuirii.

În pilda Fiului Risipitor, cele două atitudini, atât cea a lui Hristos cât şi a fariseului, ne sunt portretizate clar în persoanele tatălui, respectiv a fiului celui mare. Tatăl a fost foarte bucuros să-şi vadă fiul cel mic întorcându-se la el cu pocăinţă, chiar dacă tânărul nu avusese încă biruinţă asupra păcatelor din viaţa lui. Însă, fiul cel mare, având o spiritualitate fariseică, nu l-a putut întâmpina pe fratele său în acelaşi mod. Daca ar fi fost după el, l-ar fi pus pe fratele lui să locuiască cel puţin un an împreună cu slugile, pentru a-i verifica autenticitatea pocăinţei.

Această spiritualitate fariseică din firea noastră pământească este cea mai evidentă în atitudinea noastră faţă de cei care ne-au pricinuit dureri, într-un fel sau altul. Chiar şi atunci când aceştia îşi cer iertare pentru greşeala lor, noi putem să-i ”punem pentru un timp în casa slugilor” pentru a le testa pocăinţa. Însă Isus ne spune: „chiar dacă [o persoană] păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ‘Îmi pare rău!’ – să-l ierţi”, şi nu ne învaţă să îi punem la îndoială autenticitatea pocăinţei (Luca 17:4). Noi trebuie să acceptăm cererea aceea la valoarea ei nominală. Poate că nu e sinceră, dar judecata o face Dumnezeu – nu noi. Noi putem vedea aparenţa exterioară; Dumnezeu vede inima.

În Ziua Judecăţii vom descoperi că, în această viaţă, a fost mult mai important din ce cauză am realizat ceva, decât ce anume am realizat (că motivaţia din spatele unei acţiuni era mult mai importantă decât acţiunea în sine) (1 Corinteni 4:5). Fratele mai mare „nu a încălcat niciodată vreo poruncă” de-a tatălui său (Luca 15:29). Cu toate acestea, la finalul povestirii îl găsim în afara casei tatălui (Biserica), deoarece în duhul lui era spiritualitatea legalismului. El a fost o „fecioară”, dar nu a avut untdelemn în vasul său. În cele din urmă, motivaţia lui a fost scoasă la iveală. El slujise pentru un contraserviciu. El îi reproşează tatălui său: „chiar dacă am ascultat de toate poruncile tale, tu niciodată nu m-ai răsplătit”!

Isus i-a pus în gardă pe ucenicii Săi împotriva acestei atitudini. După ce tânărul bogat plecase întristat pentru că, având multe bogăţii, nu era dispus să lase totul pentru Isus, Petru a pus întrebarea: „ce răsplată vom avea noi care [spre deosebire de acest tânăr bogat] am lăsat totul şi Te-am urmat?” (Matei 19:27). Răspunsul lui Isus s-a finalizat cu pilda gospodarului care şi-a angajat lucrători la vie. Acest gospodar a angajat cinci grupuri de lucrători. Din aceste cinci grupuri, patru au fost angajate pe baza unui contract de muncă prestabilit. Numai ultimul grup a mers la lucru fără contract (Matei 20:1-16). Aceasta e punctul esenţial al pildei. Primul grup a lucrat pentru un salariu specific de un dinar (versetul 2). Grupurile doi, trei şi patru au muncit, de asemenea, pentru salariu, deşi suma nu a fost specificată (versetele 3-5). Aceste patru grupuri de lucrători îi simbolizează pe toţi aceia care ţin poruncile, care Îl slujesc pe Dumnezeu sau care fac sacrificii exterioare pentru El – dar care în secret îşi fac planuri, aşteptându-se la o anumită recompensă pentru toate acestea (recompensă materializată, probabil, în bucuria firii pământeşti de a sta pe un tron în Împărăţia de o mie de ani, de a purta o coroană regească, sau, ceva aparent ”spiritual”, de a face parte din Mireasa lui Hristos). Toţi creştinii de acest fel lucrează pentru o recompensă şi acesta e spiritualitatea Vechiului Legământ.

Singura răsplată pe care o doreşte un om cu adevărat spiritual (duhovnicesc) este cea de a fi părtaş într-o măsură cât mai mare la natura sfântă şi iubitoare a lui Dumnezeu şi de a avea o părtăşie cât mai apropiată cu El. Aceasta e „coroana” pe care o aşteaptă el cu bucurie, punându-şi „toată nădejdea în harul care îi va fi adus la arătarea lui Isus Hristos” şi aceasta e răsplata pe care o va aduce cu Sine Isus, când va reveni (Apocalipsa 22:12). Această răsplată va fi direct proporţională cu măsura de credincioşie cu care un om „şi-a dus mântuirea până la capăt”, curăţindu-şi viaţa nu numai de întinăciunile firii ci şi de cele ale duhului – în special de spurcăciunea lăuntrică a „aluatului fariseilor”. De aceea, la înviere, între un credincios şi altul va fi o diferenţă atât de mare în privinţa strălucirii slavei ca diferenţa care există între strălucirea diferitelor stele (1 Corinteni 15:41-42); fiindcă Cel ce va răsplăti fiecare „fecioară”’ va fi un Dumnezeu al Dreptăţii, şi El va judeca potrivit cu ceea ce a văzut El, şi nu după ceea ce au văzut oamenii (2 Corinteni 5:10).

În pilda de mai sus, numai ultimul grup de lucrători a venit la muncă fără vreun contract prestabilit, ştiind că nu merită o mare răsplată pentru munca lor de o oră, dar având încredere în bunătatea gospodarului. (Matei 20:7). Ei au venit la lucru în spiritualitatea Noului Legământ. De aceea ei au fost răsplătiţi primii şi au primit (în raport cu munca depusă) mult mai mult decât toţi ceilalţi (Matei 20:16). Pe de altă parte, cei din primul grup de lucrători au avut aceeaşi atitudine ca fiul cel mare, fariseic, din pilda Fiului Risipitor; ei erau auto-îndreptăţiţi, legalişti şi speculativi.

Exemplul şi Înainte-mergătorul nostru în acest Nou Legământ este Isus. Motivul pentru care a ţinut El poruncile Tatălui Său cu siguranţă că nu a fost nici câştigarea vreunei remuneraţii sau poziţii de onoare, fie aici, fie în veşnicie, şi, cu atât mai puţin, nici frica de pedeapsa Tatălui Său. Citim că a îndurat crucificarea numai datorită bucuriei ce avea să urmeze – bucuria supremă a părtăşiei cu Tatăl. Numai în prezenţa Tatălui sunt bucurii nespuse (Psalmi 16:11). Părtăşia cu Tatăl Său a fost ceea ce Şi-a dorit Isus în toate zilele vieţii Sale pământeşti. De aceea „în zilele vieţii Sale pământeşti a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte” – adică de la despărţirea de Tatăl şi de la întreruperea părtăşiei cu El (Evrei 5:7). De-a lungul celor treizeci şi trei de ani petrecuţi pe Pământ, Isus S-a ferit de această „moarte”. În cele din urma, în Ghetsimani, când a înţeles că părtăşia dintre El şi Tatăl Său va fi întreruptă pe cruce timp de trei ore (când va trebui să sufere durerea de a fi părăsit de Dumnezeu pentru păcatele noastre) El a strigat din nou căutând să afle dacă exista vreo altă cale; dar nu a existat nici o altă cale. Atunci, după ce a fost confruntat cu ceea ce va trebui să plătească, a acceptat acel preţ şi, din dragoste pentru noi, a mers la cruce plătind cel mai mare preţ pe care l-ar fi putut plăti vreodată.

Numai atunci când ne împărtăşim din această spiritualitate a lui Hristos, care doreşte cu înflăcărare părtăşia cu Tatăl, putem fi eliberaţi de legalism. Eliberarea de legalism (care „strecoară ţânţarii şi înghite cămilele”) nu poate fi dobândită prin vreo tehnică sau metodă omenească. Există numai o singură cale. Aceasta e cea descrisă în 2 Corinteni 3:18. În acest pasaj, Pavel, după ce în tot capitolul evidenţiază contrastul dintre Vechiul şi Noul Legământ (versetele 6-17), încheie cu afirmaţia că Duhul Sfânt a venit pentru a ne arăta slava lui Isus în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru a ne transforma, apoi, „în acelaşi chip al Lui”.

În primul rând, Duhul Sfânt doreşte să ne arate cum a trăit Isus pe acest Pământ. El S-a născut sub jurisdicţia Vechiului Legământ (Galateni 4:4). Totuşi, când Isus a meditat la poruncile Legii, El a înţeles mai mult din acele porunci decât orice izraelit care a fost înaintea Lui. Aşa cum am văzut în capitolul anterior, Isus a înţeles că porunca „să nu preacurveşti” includea şi evitarea poftei de a săvârşi adulterul, la nivelul gândurilor inimii, iar porunca de a nu ucide includea, de asemenea, eliminarea mâniei. Când Isus era pe Pământ, în sufletul Lui exista o puternică dorinţă de a-L asculta pe Tatăl în mod desăvârşit, nu doar a ţinând litera Legii. Astfel, cu toate că S-a născut sub Lege (Galateni 4:4), Isus a inaugurat un Nou Legământ. Pe acest Isus vrea să ni-L arate Duhul Sfânt pe paginile Scripturii.

A-L urma pe Isus în acest domeniu înseamnă a medita la Scripturi aşa cum a făcut El. Atunci vom găsi în poruncile lui Dumnezeu mai mult decât au găsit alţii în ele.

Cuvintele rostite de Isus erau Duh şi viaţă (Ioan 6:63). Din acest motiv, mulţi nu L-au putut înţelege când era pe Pământ şi din acelaşi motiv mulţi nu-L pot înţelege astăzi. Semnificaţia evidentă a pasajului din 2 Tesaloniceni 2:1-12 este că Dumnezeu îi luminează numai pe aceia care iubesc adevărul; pe toţi ceilalţi îi lasă în înşelăciunea lor. Când medităm la Cuvântul lui Dumnezeu cu o inima plină de dragoste pentru adevăr, nu ne mai felicităm pe noi înşine pentru că am ţinut „slova” poruncii, ci ne judecăm adesea pe noi înşine pentru faptul că nu am ţinut poruncile dintr-o spiritualitate corectă.

Dintre cele Zece Porunci omul le putea ţine pe primele nouă, dar pe a zecea nu o putea ţine – deoarece aceasta viza păcatul invidiei, ceea ce îşi avea rădăcinile în partea lăuntrică a omului. Legea nu-l putea descoperi pe unul care a poftit bunurile aproapelui său şi de aceea nici nu-l putea pedepsi pentru acest păcat. Iată de ce Pavel, chiar dacă a spus că era „fără prihană în privinţa neprihănirii pe care o dă Legea”, totuşi a recunoscut că nu putea ţine porunca a zecea (comparaţi Filipeni 3:6 cu Romani 7:7-10). El a fost unul dintre acei puţini care au fost destul de sinceri pentru recunoaşterea acestui fapt. Din acest motiv, Dumnezeu a putut să-l conducă mai departe, în Legământul cel Nou.

A zecea poruncă a fost pusă acolo de Dumnezeu pentru a testa sinceritatea omului. Pe aceia care au fost destul de sinceri pentru a recunoaşte că au eşuat în ţinerea ei, Dumnezeu i-a condus mai departe. Numai pentru aceia a devenit Legea „un îndrumător spre Hristos” şi spre Noul Legământ (Galateni 3:24). Ceilalţi, care îşi tăinuiesc păcatul lăuntric, rămân sub jurisdicţia Vechiului Legământ. Acesta e principalul motiv pentru care mulţi creştini din zilele noastre rămân fără biruinţă. Ei nu sunt suficient de sinceri pentru a-şi recunoaşte eşecurile din viaţa lăuntrică. Se mulţumesc în continuare cu onoarea primită de la oameni. Iubirea lor pentru adevăr nu este mai mare decât iubirea pentru ei înşişi. Astfel, Dumnezeu îi lasă în înşelăciunea lor.

Niciodată nu a fost intenţia lui Dumnezeu ca omul să trăiască prin instrucţiuni şi regulamente. Legea a fost dată pentru a-i arăta omului neputinţa prin sine însuşi şi pentru a-i testa sinceritatea (aşa cum am văzut mai înainte). De aceea, după ce a venit Hristos Legea a fost dată la o parte şi a fost inaugurat un nou legământ (Evrei 8:7,8,13).

Când Dumnezeu l-a pus pe Adam în Eden, i-a spus să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Cu alte cuvinte, omul nu a fost menit să trăiască după un regulament al „binelui şi răului”, evitând tot ce era rău şi înfăptuind tot ce era bun. Acesta e punctul în care creştinismul adevărat diferă de cel fals şi diferă, de asemenea, de toate celelalte religii.

Dumnezeu a intenţionat ca omul să trăiască prin pomul vieţii – prin călăuzirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu care să îi spună ce era plăcut lui Dumnezeu şi ce nu (vezi 1 Corinteni 6:12 şi 10:13). A trăi prin cunoştinţa binelui şi răului înseamnă a trăi prin Lege. Aceasta ne poate duce doar în robie, fără să putem înţelege spiritualitatea care motivează Legea.

Prin ţinerea exterioară a poruncilor putem dobândi o viaţă îndreptăţită pe dinafară (devenind ca fecioarele nechibzuite din pildă), dar singura modalitate de a obţine untdelemn în vasele noastre este prin curăţirea noastră de întinăciunile duhului care nu pot fi văzute de niciun om.

Pavel, pe când le scria creştinilor din Efes adevăruri specifice Noului Legământ, ştia că doar cuvintele lui, în sine, nu le puteau da o descoperire dumnezeiască. Aşa că s-a rugat ca ochii lor lăuntrici să fie deschişi de către Duhul Sfânt (Efeseni 1:17,18).

Aceasta trebuie să fie şi rugăciunea noastră pentru noi înşine.

Capitolul 6

Noul Legământ – o asociere cu Isus

„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu”, dar Isus a venit ca să ni-L descopere ca Tată (Ioan 1:18). Isus a dezvăluit Numele de „Tată” al lui Dumnezeu (Ioan 17:6). În acest Nume (şi în toate resursele existente în Numele Lui) aveau să-şi găsească ucenicii ocrotirea (Ioan 17:11-12).

În vremea Vechiului Testament Dumnezeu locuia în Cortul Întâlnirii, în spatele unei perdele (cortine) groase. Nimeni nu ştia cu exactitate ce fel de Persoană era Dumnezeu. Fariseii prezentau oamenilor o imagine deformată despre Dumnezeu, care Îl făcea să arate ca un tiran dificil şi nemilos. Atunci a venit Isus care a rupt perdeaua şi ne-a arătat că, de fapt, înăuntru locuia un Tată iubitor. Satan, însă, a fost din nou activ, proiectând, atât înaintea credincioşilor cât şi a necredincioşilor, o imagine falsă despre Dumnezeu. Acum este chemarea Bisericii să facă ce a făcut Isus, şi anume, să prezinte adevărata imagine a lui Dumnezeu, aceea de Tată iubitor. Numai dacă îl cunoaştem pe Dumnezeu ca Tată putem intra în posesia tuturor binecuvântărilor Noului Legământ. El este numit „Dumnezeul oricărui har” (1 Petru 5:10) şi fiindcă „har” înseamnă „ajutor la vreme de nevoie” (Evrei 4:16) înseamnă că Dumnezeu va fi întotdeauna Ajutorul nostru. El este întotdeauna de partea noastră şi împotriva Diavolului. De aceea Isus L-a numit pe Duhul Sfânt „Apărător” (în original „Paracleton”: „Apărător”, „Ajutor”, în traducerea Cornilescu „Mângâietor” – nota trad.) (Ioan 14:16).

Legea a fost dată prin Moise iar scopul ei a fost să dea în vileag păcatul (Romani 7:13) şi, astfel, să dovedească ineficacitatea noastră în lupta cu păcatul (Galateni 3:24). Însă Legea nu a furnizat vreun ajutor pentru ca omul să poată birui păcatul. Aşa că Legea nu avea cum să-l conducă pe om la puritate interioară. Dumnezeu a dorit dintotdeauna ca în adâncul inimii să fie puritate, nevinovăţie, neprihănire (Psalmi 51:6). Sub jurisdicţia Legii, niciun om nu putea ajunge la această stare de curăţie. Însă acum, Isus a întemeiat un Legământ mai bun. Este mai bun în următoarea privinţă: Legea dădea numai porunci, dar sub har Dumnezeu ne-a înzestrat nu numai cu porunci, ci şi cu un Exemplu (Isus în timpul vieţii Sale pământeşti) şi cu un Ajutor (Duhul Sfânt) pentru a ne face capabili să ţinem poruncile. Aceasta e diferenţa dintre Vechiul şi Noul Legământ. Celor mai mulţi din creştinătate Satan, prin faptul că a ascuns de ei adevărul venirii lui Isus într-un trup ca al nostru, le-a răpit încurajarea pe care ne-a dat-o Isus prin Exemplul vieţii Sale pământeşti. În al doilea rând, Satan le-a răpit şi puterea care vine prin Acel Ajutor, Duhul Sfânt, fie prin falsificarea, fie prin negarea botezului cu Duhul Sfânt. La ora actuală există deja mase întregi de oameni care au primit un fals ”botez cu Duhul Sfânt” care nu le-a dat nici puterea de a combate pofta firii pământeşti nici îndrăzneala de a se împotrivi Diavolului. Cât de îngrozitoare este lucrarea de rătăcire pe care a plăsmuit-o Satan!

Sub Lege, omul încerca să placă lui Dumnezeu şi eşua. Sub har, Dumnezeu lucrează în noi şi ne face capabili să facem ceea ce este plăcut Lui (Filipeni 2:12,13). Cei care încearcă, probabil în mod sincer, să fie pe placul lui Dumnezeu dar încercarea lor rămâne fără succes sunt încă sub Lege. Cei mai mulţi dintre ei sunt deosebit de împovăraţi de propriile lor sforţări pentru a ţine poruncile. Chiar pe astfel de oameni „trudiţi şi împovăraţi” îi cheamă la Sine Isus pentru a preschimba jugul lor istovitor cu jugul Lui bun, şi pentru a le lua povara şi a le da în schimb sarcina Lui uşoară (Matei 11:28-30). Jugul este un simbol al asocierii (al parteneriatului) – fie în căsătorie fie în activităţile economice. Isus ne invită să intrăm într-o asociere cu El în care El furnizează capitalul iar noi obţinem profiturile!

Ioan a numit minunile lui Isus „semne” (Ioan 2:11). Cu alte cuvinte, fiecare minune a fost o pildă cu un mesaj specific. În esenţă, unicul mesaj care ni se transmite prin minunile din toată Evanghelia lui Ioan este aceasta: Isus vrea să intre într-o asociere cu noi.

La nunta din Cana, Isus ar fi putut umple vasele cu vin – din nimic; dar atunci nu ar fi existat nici un parteneriat. Ar fi fost un „serviciu divin cu un singur lucrător”. De aceea slujitorii au fost chemaţi pentru a contribui şi ei la minune prin înfăptuirea părţii lor, partea uşoară, prin umplerea vaselor cu apă. Apoi Isus a făcut partea dificilă – de transformare a apei în vin (Ioan 2:1-11).

La fel, când a hrănit mulţimea de cinci mii de bărbaţi, Isus ar fi putut produce hrană din nimic. Totuşi El S-a folosit de mâncarea unui băiat; şi, în asociere cu acest băiat, El a hrănit mulţimea (Ioan 6:1-13). Băiatul a înfăptuit ceea ce putea el; Isus, la rândul Lui, a înfăptuit ceea ce a putut El!

Isus i-a cerut orbului din naştere să îşi facă partea lui (Ioan 9:1-7). El a trebuit să se spele în scăldătoarea Siloamului. Apoi Isus a înfăptuit partea grea, şi i-a deschis ochii.

Vedem acelaşi principiu la învierea lui Lazăr. Prietenii lui au făcut partea uşoară – dând la o parte piatra de pe mormânt. Apoi Isus a înfăptuit partea grea – a învierii lui Lazăr dintre morţi. (Ioan 11:38-44).

După învierea lui Isus îi vedem pe ucenici, într-o noapte, mergând la pescuit. Ei „n-au prins nimic în noaptea aceea” (Ioan 21:3). Aceasta e o imagine a strădaniei omului care se află sub Lege! Apoi a venit Isus. El le-ar fi putut umple barca cu peşte fără ca ei să-şi arunce mrejele în mare. Dumnezeul care a poruncit peştilor să vină în jurul bărcii lui Petru ar fi putut porunci cu uşurinţă aceloraşi peşti să sară în barca lui. Însă atunci nu ar mai fi existat vreun parteneriat. Aşa că omul a trebuit să-şi facă partea lui. Ucenicii au trebuit să-şi arunce mrejele în mare. Astfel, în asociere cu Isus, minunea a avut loc. Omul face partea uşoară iar Isus face partea dificilă. Aruncarea mrejelor a fost un act de ascultare al credinţei – despre care vorbeşte Pavel în Romani 1:5.

Aceasta e Evanghelia Noului Legământ pe care au vestit-o apostolii. Unde această Evanghelie nu este înţeleasă, omul tinde să oscileze ori în extrema legalismului (străduindu-se din răsputeri toată noaptea, mereu şi mereu, cu barca goală şi fără biruinţă) ori în cealaltă extremă a harului fals (unde nu este nici o străduinţă dar nici biruinţă!).

Multe suflete sincere sunt trudite şi împovărate, gemând sub greutatea sarcinii poruncilor auto-impuse. După cum oamenii lui Faraon îi biciuiau pe izraeliţi să producă mai multe cărămizi, aşa şi diavolul (deghizat într-un „predicator al neprihănirii” – 2 Corinteni 11:14,15) îi biciuieşte pe mulţi credincioşi sinceri spunându-le: „nu citeşti Biblia îndeajuns; nu te rogi şi nu posteşti destul; nu Îl mărturiseşti pe Domnul îndeajuns, etc”. Fără să-şi dea seama, mulţi predicatori iau partea diavolului, ducând poporul lui Dumnezeu în condamnare prin astfel de predici. Toate aceste condamnări sunt rezultatul ignoranţei faţă de Evanghelia Noului Legământ.

Isus este Păstorul care Îşi conduce turma mergând în fruntea ei. El nu foloseşte un bici şi nu le fugăreşte din spate, ca unul care „este plătit şi nu îi pasă de oi”. Toţi predicatorii care îşi biciuiesc turma sunt „cei plătiţi, care nu sunt păstori, şi ale căror oi nu sunt ale lor”. Adevăraţii păstori sunt aceia care conduc prin exemplul lor personal. Mulţi au ajuns în robie pentru că au dat ascultare acestor „plătiţi”.

Dumnezeu nu Şi-a trimis Fiul în lume pentru a condamna omenirea, ci pentru a o mântui (Ioan 3:17). Prin urmare, cei care aduc condamnare altora nu sunt trimişi de Dumnezeu. Slujitorii lui Dumnezeu conduc întotdeauna oamenii la mântuire.

Isus vrea sa ne fie Partener pe toată durata vieţii noastre. Când Petru a venit la Isus să obţină taxa pentru Templu, Isus i-a spus să arunce undiţa în mare şi să prindă un singur peşte. În gura peştelui, a spus Isus, va fi un argint, care va fi suficient pentru plata taxei atât pentru El cât şi pentru Petru. „Pentru Mine şi pentru tine”, au fost cuvintele lui Isus (Matei 17:27). Gândeşte-te la aceste cuvinte: „Pentru Mine şi pentru tine”. Aceasta înseamnă asociere. Isus e interesat să ne ajute chiar şi în plata impozitelor şi taxelor. De la bunurile pământeşti, care ne afectează viaţa de zi cu zi, până la lucrurile care vor dăinui în veşnicie, Isus ne cheamă să ne trăim viaţa după principiul „tu şi cu Mine”.

Isus a spus că atunci când luăm acest jug al asocierii cu El, vom putea găsi odihnă pentru sufletele noastre (Matei 11:28-30). Aceasta e odihna în care suntem îndemnaţi să intrăm, prin oprirea din propriile noastre lucrări (Evrei 4:10,11).

Nu este uşor să ne oprim din propriile lucrări, pentru că viaţa eului nostru este viguroasă. De aceea Dumnezeu trebuie să aranjeze circumstanţele noastre în aşa fel încât să fim zdrobiţi. El lasă ca planurile noastre să fie încurcate şi ca speranţele să ne fie spulberate. Schemele şi planurile noastre sunt ruinate iar noi cădem, din nou şi din nou, în păcat. În acest mod, Dumnezeu ne învaţă să ne oprim din lucrările noastre pentru a le putea înfăptui pe ale Lui.

Sabatul din vremea Vechiului Testament a fost o imagine a acestei odihne pe care o dă Dumnezeu poporului Său în Noul Legământ (Evrei 4:9,10). Înainte de a putea face vreo lucrare care are valoare în veşnicie trebuie ca mai întâi să intrăm în odihna lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu l-a creat pe Adam în ziua a şasea, El a sfinţit ziua următoare ca pe o zi de odihnă. Această zi, deşi cronologic era ziua a şaptea, pentru Adam a fost prima zi. Legea, care a fost dată cu două mii cinci sute de ani mai târziu, spune: „şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti”. Dar pentru Adam, Dumnezeu a stabilit în primul rând o zi de odihnă şi de părtăşie şi abia apoi şase zile de lucru. Iată harul lui Dumnezeu. Sub har, „ziua de odihnă” este prima. Trebuie să intrăm în odihnă înainte de a-L putea sluji pe Domnul. Atunci fiecare zi din viaţa noastră poate fi un sabat şi aceasta e intenţia lui Dumnezeu în privinţa noastră.

Când fariseii L-au întrebat pe Isus de ce a permis Moise divorţul în legea veche, El a răspuns că aceasta a fost o concesie temporară, pentru om, până când inimile oamenilor erau împietrite (Matei 19:8). Însă Isus a accentuat că de la început nu aceasta era voia desăvârşită a lui Dumnezeu. Multe lucruri din Lege făceau parte din voia îngăduitoare a lui Dumnezeu – nu din voia Lui desăvârşită. Însă, acum, din moment ce a fost stabilit Noul Legământ, Dumnezeu vrea ca noi să trăim în voia Lui desăvârşită – aşa cum a plănuit El „de la început” pentru om (Matei 19:8). Aşa că pentru noi, ca şi pentru Adam, odihna lui Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc. Viaţa creştină trebuie să fie un sabat de o continuă odihnă în Dumnezeu.

Numai când intram în odihnă putem atesta cu bucurie că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele (1 Ioan 5:3). Acolo unde poruncile lui Dumnezeu sunt considerate o povară, iar mesajul lepădării de sine şi a ascultării de toate poruncile lui Dumnezeu este considerat o robie, este clar că persoana în cauză nu a venit încă sub jugul lui Isus şi că lucrează încă sub propriul ei jug, sub Lege.

In Curtea Exterioară a Cortului Întâlnirii şi chiar şi în Locul Sfânt este multă activitate. Însă în Locul Preasfânt, în spatele perdelei, nu este nici o activitate, ci numai părtăşie. Chiar şi slujirea lui Dumnezeu se revarsă din intimitatea acestei părtăşii. Aceasta e diferenţa dintre slujirea din Vechiul Testament şi cea din Noul Testament. Vedem aceasta diferenţă ilustrată foarte clar prin Marta şi Maria, în întâmplarea descrisă în Luca 10:38-42. Maria era (simbolic vorbind) în Locul Preasfânt – în odihnă, la părtăşie cu Domnul. Marta era implicată în slujire neliniştită („pentru Domnul”) în Curtea Exterioară. Isus a spus că ceea ce a ales Maria era „singurul lucru” de care toţi avem nevoie.

Perdeaua a fost ruptă acum de Isus şi noi putem intra plini de curaj în Locul Preasfânt şi putem locui acolo, în părtăşie cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos, în toate zilele vieţii noastre. Ce minunat ar fi să putem înţelege aceasta: că ceea ce doreşte Dumnezeu de la om nu este în primul rând slujire, nu în primul rând citirea Bibliei sau rugăciuni şi post, ci părtăşie.

Adam a fost creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa – nu pentru că Dumnezeu a avut nevoie de un grădinar în Eden, ci pentru că El a dorit să aibă pe cineva cu care să poată avea părtăşie. Dumnezeu ne-a mântuit din groapa păcatului, dar nu pentru că ducea lipsă de slujitori, ci pentru ca noi să putem avea părtăşie cu El. Astăzi, din cauza lipsei de înţelegere a acestui aspect, mulţimi întregi de credincioşi sunt trudiţi şi împovăraţi, la fel ca Marta.

La vârsta de nouăzeci şi cinci de ani, după ce a umblat cu Dumnezeu timp de şaizeci şi cinci de ani, apostolul Ioan, inspirat fiind de Duhul Sfânt, a scris o epistolă. Tema acestei epistole a fost „părtăşia” (1 Ioan 1:3). Văzând atâtea biserici şi lideri de biserici care şi-au părăsit dragostea dintâi (Apocalipsa 2:4) cărora le mergea doar numele că sunt vii (din cauza activităţilor lor creştine multe şi variate), dar care erau de fapt moarte în ochii lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:1), Ioan a înţeles, desigur, faptul că marea nevoie a creştinilor era ca ei să fie conduşi în bucuria părtăşiei cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos, în odihna din spatele perdelei.

Omul poate găsi bucurie în multe domenii de activitate. Unii şi-o găsesc în sport, alţii în muzică sau într-o carieră profesională iar unii şi-o găsesc chiar în lucrarea creştină. Însă bucuria cea mai pură din tot Universul poate fi găsită numai în părtăşia cu Tatăl (1 Ioan 1:4). Psalmistul spune: „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse” (Psalmi 16:11). Aceasta a fost „bucuria care-I era pusă înainte” şi care l-a determinat pe Isus să-şi ia zilnic crucea şi să îndure în final Calvarul (Evrei 12:2). Părtăşia cu Tatăl a fost comoara cea mai de preţ a lui Isus. În comparaţie cu această comoară El a considerat fără valoare toate celelalte lucruri din Univers. Isus a ştiut că paharul din care va trebui să bea era întreruperea acestei părtăşii, timp de trei ore, la Calvar, când pentru omenirea pierdută va trebui să îndure agonia unei veşnicii în Iad (Matei 27:45). Apoi, Tatăl va trebui să Îl părăsească şi părtăşia de care S-a bucurat împreună cu Tatăl din veşnicii va trebui să fie întreruptă pentru trei ore. Ideea întreruperii părtăşiei cu Tatăl era atât de înspăimântătoare pentru El încât, încă din grădina Ghetsimani, ajunsese într-un chin ca de moarte şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge. Paharul în legătură cu care Se ruga fierbinte să fie îndepărtat de la El a fost tocmai acesta: întreruperea părtăşiei cu Tatăl Său.

O dacă am putea înţelege şi dacă am putea fi pătrunşi de aceste adevăruri! Cu câtă uşurinţă vorbim şi cântăm despre a-L urma pe Isus! A-L urma cu-adevărat pe Isus înseamnă a preţui părtăşia cu Tatăl la valoarea la care o preţuieşte Isus. Atunci păcatul va deveni extrem de ticălos în ochii noştri deoarece el întrerupe părtăşia noastră cu Tatăl. Atunci, o atitudine lipsită de iubire faţă de o altă fiinţă omenească nu ar mai fi tolerată, pentru că ar întrerupe părtăşia noastră cu Tatăl, etc.

Fie ca Domnul să ne dea o descoperire ca să înţelegem în mod clar că adevăratul creştinism nu este cu nimic mai puţin decât o viaţă de părtăşie neîntreruptă cu un Tată Ceresc iubitor.

Capitolul 7

Isus – ispitit ca şi noi

Secretul unei vieţi evlavioase este în Isus, Cel care a trăit pe Pământ ca Om, „care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”, dar care nu a păcătuit nici măcar odată nici cu gândul, nici cu vorba, nici cu fapta, nici în atitudini sau motivaţii, şi în nici un alt mod (1 Timotei 3:16; Evrei 4:15).

Din moment ce numai aceia care au ajuns la o viaţă evlavioasă sunt cei ce pot convieţui fără dezbinare, ca un singur Trup în Hristos, putem merge un pas mai departe şi spune că o biserică locală poate fi exprimarea Trupului lui Hristos numai acolo unde credincioşii l-au înţeles pe Domnul nostru Isus în acest fel. Acesta e adevărul al cărui stâlp şi temelie trebuie să fie Biserica (1 Timotei 3:15,16).

Ispita nu este acelaşi lucru cu păcatul. Acest fapt reiese clar din Iacov 1:14,15. Ispita nu poate deveni păcat fără ca, mai întâi, mintea noastră să fie de acord cu acea ispită. Din Matei capitolul 4 reiese clar faptul că Isus a fost ispitit. Însă mintea Lui nu a fost de acord nici măcar o singură dată cu vreo ispită. Astfel, El nu a păcătuit niciodată. El Şi-a păstrat inima curată.

Isus a fost născut din Duhul Sfânt. El nu a avut „omul cel vechi” cu care ne-am născut noi. Noi avem o „fire a păcatului” pe când Isus avea o „fire pământească asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3). Însă Biblia ne învaţă că Domnul nostru „a fost ispitit în toate lucrurile, ca şi noi” (Evrei 4:15). Nu suntem chemaţi să disecăm aceste adevăruri, după cum nu ţine de competenţa noastră nici analizarea misterului întrupării lui Dumnezeu; noi trebuie doar să credem aceste adevăruri. Fapt este că, spre deosebire de Adam, Isus a ascultat de Tatăl Său în toate condiţiile şi în ciuda tuturor ispitirilor.

Cuvântul lui Dumnezeu spune despre Isus că „a să asculte (…) şi (…) a fost făcut ” (Evrei 5:7-9). Cuvântul „învăţat” este un cuvânt legat de educaţie. Prin urmare, acest verset ne spune că Isus, ca Om, a primit o educaţie în ce priveşte ascultarea. El a ascultat de Tatăl Său în fiecare situaţie şi astfel Şi-a desăvârşit educaţia Sa ca Om. Astfel, El a devenit Înainte-mergătorul nostru, ca şi noi să putem călca pe urmele Lui având biruinţă asupra ispitei şi ascultând de Dumnezeu (Evrei 6:20). desăvârşitînvăţat

Domnul nostru Se poate identifica cu noi când „ne împotrivim până la sânge în lupta împotriva păcatului” deoarece şi El, la rândul Său, a fost ispitit ca şi noi (Evrei 2:18; 4:15; 12:2-4).

Lui Isus, ca Fiu al Omului, puritatea nu a I-a fost adusă „pe tavă”, ci a fost dobândită prin luptă. Însă, acele lupte nu erau zbateri interminabile, ci erau o serie de confruntări cu noi şi noi ispite în care numărul provocărilor ispititoare era mereu egalat de numărul victoriilor. Astfel, pe parcursul vieţii Sale pământeşti, Isus S-a confruntat cu fiecare tip de ispită cu care suntem noi ispitiţi – ieşind biruitor asupra lor.

Fiecare dintre noi am trăit timp de mulţi ani în păcat, astfel că firea păcătoasă poate fi asemănată cu o cutie plină cu şerpi veninoşi care au fost bine hrăniţi – de noi!! Numele acestor şerpi sunt necurăţie, mânie, răutate, dezbinare, amărăciune, iubire de bani, egoism, mândrie, etc. Cutia are o deschizătură pe unde, de fiecare dată când suntem ispitiţi, aceşti şerpi îşi scot capetele. Noi i-am ţinut bine pe aceşti şerpi în vremurile dinaintea întoarcerii noastre la Dumnezeu. Ca urmare, ei sunt bine hrăniţi, sănătoşi, puternici. Unii şerpi au fost hrăniţi mai mult decât alţii, aşa că acele pofte au o mai mare putere asupra noastră.

Acum, că am murit împreună cu Hristos faţă de păcat, chiar dacă aceşti şerpi sunt încă viguroşi, atitudinea noastră faţă de ei s-a schimbat! Am fost făcuţi părtaşi naturii divine şi „cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24). Spre deosebire de vremea când nu eram întorşi la Domnul, acum, când un şarpe îşi scoate capul prin deschizătura cutiei (când suntem ispitiţi într-o anumită zonă) îl lovim peste cap cu un băţ şi el se întoarce înapoi în cutie. Când suntem ispitiţi din nou, în aceeaşi zonă, şarpele respectiv iese iarăşi din cutie, iar noi îl lovim din nou. Treptat şarpele va deveni tot mai slab. La fel se întâmplă şi cu ceilalţi şerpi din cutie; şi dacă suntem credincioşi în fiecare ispită şi lovim şerpii în loc să-i hrănim, în curând vom simţi că scade puterea ispitelor. Firea păcătoasă nu poate fi „împuşcată” sau „spânzurată” dintr-o dată. Ea poate fi doar răstignită. Crucificarea este o moarte lentă dar sigură. De aceea, trecerea prin felurite ispite este „un prilej de mare bucurie” pentru noi (Iacob 1:2) – deoarece ne dă ocazia să lovim şerpii şi să îi slăbim. Altfel, această slăbire nu ar fi posibilă.

Să luăm de exemplu domeniul gândurilor murdare. Dacă suntem credincioşi în această zonă, vom vedea cum după o vreme moare acest „şarpe” din gândurile noastre. Dacă în perioada dinaintea pocăinţei am hrănit timp de mulţi ani acest şarpe, s-ar putea ca moartea lui să survină doar după o luptă asiduă de câţiva ani. Însă, dacă suntem credincioşi moartea va avea loc în mod sigur. Una dintre consecinţe va fi că şi visurile noastre vor deveni din ce în ce mai curate. Visele murdare vor deveni tot mai mult o raritate. Dacă totuşi frecvenţa viselor murdare este în creştere, aceasta indică faptul că am devenit din nou necredincioşi în viaţa lăuntrică a gândurilor noastre. Acesta e un test bun prin care putem să ne măsurăm credincioşia în domeniul gândurilor noastre. Visele murdare sunt păcate inconştiente, aşa că, în plus faţă de atitudinea corectă de revizuire a credincioşiei noastre, nu trebuie să ne şi auto-condamnăm pentru ele (Romani 7:25; 8:1). Scriptura ne spune în 1 Ioan 1:7 că dacă umblăm în lumină sângele lui Isus ne curăţeşte în mod automat de orice astfel de păcat.

Credincioşia incoruptibilă va aduce biruinţa absolută. Însă în zona sexualităţii, spre exemplu, credincioşia incoruptibilă implică faptul că nici măcar nu mai admirăm un chip atrăgător (din sexul opus), chiar dacă o astfel de admirare nu este legată de gânduri sexuale. Aceasta e credincioşia la care ne cheamă Scriptura în Proverbe 6:25 („N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei”). De aceea ajung atât de puţini la puritatea visurilor din timpul nopţii pentru că foarte puţini sunt credincioşi în acest domeniu.

Subconştientul nostru e puternic afectat de lucrurile la care ne gândim în momentele noastre de veghe – nu de ispitele care străfulgeră instantaneu prin mintea noastră, ci de reacţia noastră la acele ispite. Dacă subconştientul nostru primeşte mesajul că urâm păcatul, chiar şi în gândurile şi-n atitudinile noastre, şi că trăim înaintea Feţei lui Dumnezeu, atunci el va „funcţiona în consens” cu dorinţa noastră pentru curăţie (vezi Psalmi 51:6). De aceea, întrebarea importantă nu este: „ce crede credinciosul de lângă mine despre curăţia mea?”, ci mai degrabă: „ce mesaj îi transmit eu subconştientului meu?”; şi aproape totdeauna, visurile din timpul nopţii îţi vor da răspunsul.

Cei care nu urmăresc curăţia desăvârşită nu vor putea înţelege niciodată despre ce tot vorbim noi aici. Cei care tratează cu superficialitate visurile lor murdare nu îşi dau seama că aceste visuri sunt indicatoare ale necredincioşiei din viaţa ascunsă a gândurilor lor. Asemenea credincioşi vor considera că ceea ce spunem noi este extrem de sever şi nerealist, pentru că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie”.

Totuşi, vestea bună este că oricât de murdară a fost viaţa lăuntrică a gândurilor tale ea poate deveni perfect curată dacă eşti credincios în urmarea căii pe care a deschis-o Isus. Această credincioşie va curăţa, chiar dacă în timp, şi domeniul visurilor tale. Timpul de curăţire va depinde de măsura în care ai alimentat firea păcătoasă în vremea când erai neîntors la Dumnezeu. Însă, printr-o credincioşie care nu cunoaşte compromisuri, poate fi omorât chiar şi cel mai puternic „şarpe”.

Isus i-a chemat la El numai pe cei trudiţi şi împovăraţi. Numai atunci te califici să poţi veni la El pentru biruinţă când eşti trudit şi împovărat de propria-ţi viaţă lipsită de biruinţă. Lumea este plină cei ce sunt trudiţi şi împovăraţi de alţii şi de felul în care alţii îi tratează pe ei. Unii creştini sunt, şi ei, trudiţi şi împovăraţi de compromisul şi deşertăciunea lumească pe care o văd în bisericile lor. Însă aceste ”trudiri şi împovărări” nu califică pe nimeni pentru a intra în posesia biruinţei. Numai aceia care sunt trudiţi şi împovăraţi de ei înşişi sunt invitaţi de Domnul ca să vină la El.

Numai cei însetaţi după biruinţă pot veni la El (Matei 11:28; Ioan 7:37). Cei care plâng de fiecare dată când păcătuiesc în viaţa lăuntrică a gândurilor lor şi care se căiesc amarnic pentru păcatele lor secrete vor înţelege foarte repede adevărul lui Dumnezeu, în timp ce alţii vor considera că această doctrină este o erezie – fiindcă adevărurile duhovniceşti nu sunt înţelese de către mintea firească, ci doar prin descoperirea dată de Dumnezeu acelor inimi care îşi plâng cu amar păcatele tainice. Dumnezeu îşi dezvăluie tainele (inclusiv taina unei vieţi evlavioase) numai acelora care „se tem de El” (Psalmi 25:14). „Odihna” promisă de Isus acelora care sunt trudiţi şi împovăraţi de viaţa lor lipsită de biruinţă este odihna biruinţei depline asupra păcatului.

În Scriptura din Evrei 4, această odihnă este comparată cu luarea în stăpânire a ţării Canaan. Uriaşii cananniţi au fost doborâţi, unul câte unul, de-a lungul unei lungi perioade (vezi Exodul 33:29). Astfel, peste fiecare zonă ocupată pentru Domnul a venit odihna şi pacea. Uriaşii Canaanului reprezintă poftele din firea noastră pământească. Uriaşii care se arătau reprezintă păcatul conştient. Uriaşii ascunşi în peşteri reprezintă păcatul inconştient.

Pasajul din Evrei 4 mai vorbeşte şi despre „o odihnă ca cea de Sabat” pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru copii Săi. După şase zile de muncă ei puteau intra în Odihna lui Dumnezeu. Tot aşa, Dumnezeu ne lasă să ne străduim cu propria noastră tărie timp de „şase zile” – şi să eşuăm din nou şi din nou. Când am ajuns la capătul încrederii în propriile noastre abilităţi („încetând să mai depunem propriile noastre eforturi” – Evrei 4:10), intrăm în odihna ca de Sabat a lui Dumnezeu – în viaţa plină de puterea Duhului Sfânt. Nici o cantitate de efort a propriului nostru eu (nici chiar o aşa-numită “dare la moarte a firii trupeşti”) nu poate face ca inima noastră păcătoasă să fie una sfântă. Această transformare o poate face numai Duhul Sfânt prin faptul că ne face părtaşi naturii Divine. Dacă suntem credincioşi, putem trăi în această odihnă ca de Sabat în toate zilele vieţii noastre. Dacă suntem necredincioşi, vom ajunge înapoi la propria noastră „strădanie”.

Nu este voia lui Dumnezeu să ne luptăm cu un anumit păcat toata viaţa. Din contră, El doreşte ca „fiecare uriaş din Canaan” să fie doborât. La fiecare etapă a creşterii noastre – fizice şi duhovniceşti – suntem ispitiţi în noi moduri. Un copilaş de patru ani e ispitit de păcatul mâniei, dar nu cu dorinţe sexuale. Acestea vin mai târziu, în anii adolescenţei. Totuşi nu este voia lui Dumnezeu ca un om să rămână fără biruinţă în zona sexualităţii, an după an, mărturisindu-şi doar speranţa că într-o zi va fi biruitor. El poate ajunge repede la biruinţă dacă este predat lui Dumnezeu fără rezerve. Moartea poate surveni, chiar şi în acest domeniu, şi natura divină poate triumfa.

Scriptura din Romani 6 vorbeşte despre succesiunea vieţii de biruinţă. Cunoscând faptul că am murit împreună cu Hristos (versetul 6 – acceptând prin credinţă acest fapt, chiar dacă nu-l putem înţelege) ne socotim, în mod consecvent, morţi faţă de păcat (versetul 11) şi dăm mădularele noastre numai lui Dumnezeu, pentru a fi folosite ca unelte ale ascultării şi ale neprihănirii (versetele 13-18). Ca rod al acestora avem sfinţirea (creşterea în sfinţenie) iar ca rezultat final: viaţa veşnică – care este o altă expresie pentru „natura divină” (versetul 22). Aşa că scopul nostru final este să fim părtaşi naturii divine. Însă aceasta începe numai când acceptăm poziţia noastră de morţi împreună cu Hristos pe cruce şi ne considerăm în consecinţă morţi faţă de păcat.

Cum a trăit Isus această succesiune a vieţii de biruinţă? El „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”. Dar El nu s-a luptat tot timpul cu aceleaşi ispite. Dacă Isus a fost ispitit ca noi, El trebuie să fi fost ispitit, ca noi, şi în domeniul sexual. Însă în această zonă El trebuie să fi obţinut deja victoria deplină în anii adolescenţei, datorită deplinei Sale credincioşii. Ca urmare, deja la vremea intrării Sale în slujirea publică El ajunsese la o astfel de statură duhovnicească încât nici nu a mai fost ispitit în acest domeniu. Femeile puteau să-I şteargă picioarele fără ca El să fie câtuşi de puţin ispitit. Cei care ei înşişi nu sunt credincioşi în lupta împotriva ispitei din această zonă, nu pot înţelege acest adevăr.

La sfârşitul celor patruzeci de zile de ispitiri crunte în pustie, Satan ştia foarte bine că o încercare de a-L ispiti pe Isus în zona sexualităţii sau a banilor era inutilă, deoarece Isus cucerise deja definitiv, cu mulţi ani înainte, acele zone pentru Dumnezeu. Ultimele trei ispite, în pustie, au fost de un nivel aşa de înalt încât implicaţiile lor subtile le putem înţelege numai dacă noi înşine suntem credincioşi în urmarea căii pe care a urmat-o Isus.

Şcoala ispitei este la fel ca orice altă şcoală. Cu toţii trebuie să începem în grupele de grădiniţă. Şi Domnul nostru, la rândul Lui, trebuie să fi fost ispitit mai întâi cu cele mai elementare tentaţii; dar El niciodată nu a stat mai mult timp în clasele şcolii ispitei decât minimul necesar obţinerii victoriei în fiecare dintre acele clase. Când a ajuns la vârsta de treizeci şi trei de ani, când a murit pe cruce, El a putut spune că „s-a isprăvit”. Fiecare ispită a fost biruită. Fiecare examen de la şcoala ispitei a fost luat cu nota maximă. El a fost făcut desăvârşit. Educaţia lui ca Om a fost completă (Evrei 5:8,9).

Pentru o persoană care nu este credincioasă la „grupele de grădiniţă” ale ispitei (de exemplu: gânduri sexuale murdare, mânie, minciună, etc.) încercarea ei de a înţelege nivelul ispitelor pe care le-a biruit Isus la „clasa de doctorat” este şi ridicolă şi arogantă. Daca tu însuţi eşti credincios vei înţelege. (Iată ce a spus Isus în mod desluşit în Ioan 7:17). Daca, însă, eşti necredincios în momentele ispitei nu vei înţelege niciodată, oricât de multe cărţi ai citi şi oricâte înregistrări de predici ai asculta. Nu prin marele număr de înregistrări ascultate sau de cărţi citite sunt descoperite tainele lui Dumnezeu, ci direct, din Însăşi gura lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său.

Sunt unii care îi învaţă pe alţii că deşi Isus nu a păcătuit, totuşi El avea o fire păcătoasă ca a noastră şi că El a avut “păcat în firea Lui pământească”. Aceasta e erezie. Nimeni nu poate sta cu vreun fel de păcat înaintea lui Dumnezeu – chiar dacă are păcat doar în firea lui pământească – fiindcă Dumnezeu este atât de curat încât nici măcar nu se poate uita la păcat. Dacă Isus ar fi avut păcat în firea lui pământească, El nu ar fi putut avea părtăşie cu Tatăl Său nici măcar o singură zi din viaţa Lui pământească. Aceasta e dovada cea mai clară a faptului că Isus NU a avut fire păcătoasă. Singurul motiv pentru care Dumnezeu poate avea părtăşie cu noi (care avem păcat în firea noastră pământească) este faptul că suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos, Care nu a avut în Sine nici un păcat.

Alţii încearcă să acrediteze doctrina conform căreia Isus ar fi putut păcătui în mod inconştient. Şi aceasta e erezie. Sub Vechiul Legământ, trebuia adusă o jertfă chiar şi pentru păcatul inconştient, când un om îşi dădea seama de comiterea lui (Levitic 4:2, 13, 27, 28). Deci chiar şi pentru păcatul inconştient trebuia făcută ispăşire. Sub Noul Legământ, dacă umblăm în lumină în ceea ce priveşte păcatul conştient, sângele lui Isus spală imediat orice păcat inconştient, de îndată ce este comis (1 Ioan 1:7). Aşa se menţine părtăşia noastră cu Tatăl. Dacă ar fi existat chiar şi un singur păcat inconştient în viaţa lui Isus, nu ar fi existat nici un sânge prin care să se facă ispăşire pentru acel păcat. Aceasta e dovada cea mai clară a faptului că Isus NU a păcătuit nici măcar inconştient.

Păcatul inconştient este rezultatul faptului că am trăit timp de mulţi ani în egoism şi în mândrie. Isus nu a trăit aşa nici un moment. El nu a avut vreun vis murdar fiindcă toate gândurile lui conştiente erau curate. În El nu s-a găsit nici un păcat – nici în viaţa Lui conştientă nici în fiinţa Lui inconştientă.

Noi, însă, avem păcat inconştient în noi, deoarece atitudinile, obiceiurile şi uzanţele vieţii noastre din trecut au dat o înclinaţie egoistă şi arogantă sufletului nostru. Acum Duhul Sfânt a venit pentru a face ca sufletul nostru, plin de strâmbătate, să devină drept.

La acest punct, cei care au ajuns la o viaţă de biruinţă asupra păcatului trebuie să fie foarte atenţi şi sinceri. Din păcate, mulţi care au ajuns la o anumită măsură a biruinţei îşi scuză multe manifestări străine de Natura lui Hristos din comportamentul lor, vorbirea lor, etc., numindu-le pur şi simplu “greşeli” sau “fapte ale trupului”. Dacă, însă, ar analiza temeiul acestor “fapte ale trupului” ar descoperi că motivul de bază al acestora era, de fapt, propria lor îngâmfare şi propriul lor egoism. Însă, Satan îi înşeală (iar Dumnezeu îl lasă pe Satan să îi înşele) deoarece Dumnezeu vede că asemenea credincioşi nu iubesc adevărul despre propria lor persoană (1 Tesaloniceni 2:10, 11) – chiar dacă sunt foarte corecţi în chestiunile exterioare şi au o bună mărturie în biserică. Lumina nu străluceşte tot mai tare în viaţa lor (Proverbe 4:12) pentru că ei îşi scuză mereu acţiunile! Fiecare dintre noi trebuie să trăim zdrobiţi şi sinceri ca nu cumva să ajungem şi noi în acea stare.

Dumnezeu nu pretinde ca aici, pe Pământ, să FIM ca Isus. El ştie că aşa ceva e imposibil deoarece a fi se referă la întreaga noastră personalitate. Vom putea fi ca El numai la revenirea Lui (1 Ioan 3:2). Aici pe Pământ, Dumnezeu ne cere doar să TRĂIM cum a trăit Isus (comparaţi 1 Ioan 2:6 cu 1 Ioan 3:2). Conduita trăirii (umblarea) este un act conştient şi se referă numai la înfăptuirea a tot ce ştim că trebuie să facem. În acest domeniu, al conştientului, suntem chemaţi să Îl urmăm pe Isus.

Vestea bună a Evangheliei este că deoarece Isus a devenit om, a fost ispitit ca şi noi în toate privinţele şi a biruit; iar noi putem birui aşa cum a biruit El (Apocalipsa 3:21). Nu mai trebuie să continuăm să păcătuim în viaţa noastră conştientă.

Aleluia pentru o Evanghelie atât de glorioasă!

Capitolul 8

Spiritualitate adevărată – căutând interesele lui Dumnezeu

„Dar mă tem că, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos (…) căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii” (2 Corinteni 11:3,14,15).

„Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta” (Romani 9:31)

Fariseii din Israel urmăreau neprihănirea, dar au fost duşi în rătăcire de Satan. Aceasta constituie un avertisment pentru toţi cei care urmăresc neprihănirea în zilele noastre. Ar fi o înfumurare din partea noastră să considerăm că noi nu putem fi înşelaţi. Protecţia noastră împotriva înşelării constă numai în „umblarea în lumină” şi în iubirea adevărului, aşa cum se găseşte el în Cuvântul lui Dumnezeu şi în viaţa trăită de Isus pe Pământ (2 Tesaloniceni 2:10,11).

Dacă nu facem din Cuvântul lui Dumnezeu ghidul nostru, atunci sinceritatea, în sine, nu ne poate proteja împotriva înşelării. Petru a fost cu-adevărat sincer şi totuşi a ajuns să fie purtătorul de cuvânt al lui Satan, sugerându-I lui Isus să acţioneze într-un mod greşit (Matei 16:21-23). Când Isus a vorbit pentru prima oară ucenicilor Lui despre cruce ei nu au putut înţelege faptul că crucea este calea lui Dumnezeu. Ei erau obişnuiţi cu evanghelia Vechiului Testament care promitea prosperitate, sănătate, binecuvântarea familiei cu mulţi copii şi alte binecuvântări pământeşti. A suferi şi a muri însemna tocmai contrariul a ceea ce vestea această evanghelie a Vechiului Testament.

Vechiul Testament era centrat pe binecuvântări personale şi pe existenţe materiale. Evanghelia Noului Testament este centrată pe scopurile lui Dumnezeu şi pe realităţi cereşti. Când a venit Ioan Botezătorul, pregătind calea pentru această Evanghelie a Noului Testament, mesajul lui a fost: „Pocăiţi-vă [întoarceţi-vă înapoi], căci Împărăţia Cerurilor [spre deosebire de împărăţia pământească şi de binecuvântările pământeşti] şi Împărăţia lui Dumnezeu [spre deosebire de împărăţia binecuvântărilor personale] este aproape” (Matei 3:2; Marcu 1:14,15). Isus a spus că începând cu vremea lui Ioan Botezătorul va fi predicată Împărăţia Cerurilor şi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 11:12; Luca 16:16); dar El a mai spus şi faptul că pentru a intra în această Împărăţie trebuie să fim dintre aceia care „dau năvală”. Iubirea de sine precum şi iubirea confortului, a laudei din partea oamenilor, a profitului obţinut de pe urma altor oameni, a bunăstării materiale, etc., sunt atât de adânc înrădăcinate în firea noastră pământească, încât numai cei care sunt pregătiţi să ia măsuri drastice împotriva acestor patimi ale lor vor putea vreodată intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Când Petru I-a sugerat lui Isus calea uşoară şi confortabilă, Isus l-a mustrat spunând: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor” (Matei 16:23). Atunci când gândurile noastre urmăresc interese personale devenim o piatră de poticnire pentru Isus şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci Satan reuşeşte să ne ducă în rătăcire.

Esenţa mântuirii de păcat este eliberarea de „umblarea după foloasele proprii”. Lucifer a umblat după foloasele lui şi astfel păcatul a apărut în Univers. Isus niciodată nu a umblat după foloasele Lui şi astfel a adus mântuire. O neprihănire care îi permite omului să umble în continuare după foloasele proprii este o neprihănire falsă. Totuşi, aceasta e singura neprihănire existentă în multe grupări, chiar şi în cele care vestesc sfinţenia. În caracterul lui de bază, omul are o înclinaţie de profitor şi ca atare ar dori să obţină toate avantajele Cerului cu un minim de efort şi inconveniente în ceea ce-l priveşte pe el. Astfel, este mereu predispus să inventeze o teologie convenabilă care să nu-i deranjeze confortul şi interesele.

E posibil ca un om să fi învins mânia, păcatele sexuale şi amărăciunea, şi să-şi fi refăcut viaţa în toate domeniile (tratând fiecare zonă a vieţii care a fost afectată de păcatele din trecut), şi totuşi să urmărească propriile lui foloase, şi anume, confort şi avantaje pentru sine sau pentru soţie (în scriptura din 1 Corinteni 7:33 astfel de urmărire a confortului soţiei este numită „îngrijire de lucrurile lumii”!), sau cinstire din partea oamenilor (nu neapărat din partea celor din lume, dar cu atât mai mult al celor din biserică; mai ales onoarea şi stima fraţilor din comitet), sau câştig personal (urmărind ambiţii profesionale etc.), etc.

Este posibil să crezi, să înţelegi şi chiar să fi în stare să explici altora taina evlaviei, şi totuşi să nu fi înţeles taina fărădelegii.

Sursa tainică a tuturor fărădelegilor este dorinţa noastră de a umbla după propriile noastre foloase. Aceasta e una dintre cele mai înşelătoare dorinţe ale firii noastre pământeşti. Cineva îşi poate închipui că este duhovnicesc numai datorită faptului că a învins câteva păcate de suprafaţă, în timp ce se află sub tirania „umblării după propriile foloase” care îi controlează toate deciziile şi acţiunile. Aşa este înşelăciunea lui Satan când vine ca slujitor al “neprihănirii”! Aşa este taina fărădelegii!

În zilele noastre nu ducem lipsă de cunoştinţe biblice. De fapt, este foarte probabil ca cei mai deştepţi dintre noi să poată explica doctrinele Noului Legământ chiar mai bine decât Pavel însuşi (care a avut prima revelaţie ale acestora)! Totuşi, mai mult ca sigur că viaţa noastră este la mii de kilometri depărtare în urma vieţii lui Pavel, în ceea ce priveşte eliberarea de „umblarea după propriile foloase”!

Virtutea determinantă a unui adevărat om al lui Dumnezeu nu este faptul că promovează o anumită doctrină – ci mai cu seamă faptul că nu umblă după propriile lui foloase. În pasajul din Filipeni 2:19-21 Pavel spune că majoritatea conlucrătorilor lui umblau mereu după foloasele proprii şi de aceea nu i-a putut trimite la Filipi. Timotei, în schimb, a fost o excepţie splendidă. Fără-ndoială că toţi conlucrătorii lui Pavel aveau doctrine perfect aliniate. Totuşi ei umblau după propriile lor foloase. Poate că ei se considerau neprihăniţi şi superiori din punct de vedere spiritual faţă de alţii din jurul lor. Însă Pavel a putut vedea lipsa de profunzime a “neprihănirii” lor. Aceeaşi situaţie persistă şi astăzi.

Ceea ce au avut în comun toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, de-a lungul veacurilor istoriei creştine, este aceasta: ei nu au umblat după propriile lor foloase. Nu excelenţa doctrinară i-a făcut oameni ai lui Dumnezeu, ci mai degrabă acest factor comun: că nu au umblat după foloasele lor. Se poate că unii dintre ei să nu fi avut o înţelegere atât de acurată a adevărului ca şi noi. Însă spiritualitatea lor a constat în faptul că ei, după lumina şi înţelegerea pe care au avut-o în propria lor generaţie, au căutat Împărăţia lui Dumnezeu în mod altruist, cu jertfire de sine.

Dacă noi, astăzi, avem mai multă lumină în privinţa anumitor adevăruri din Scriptură, trebuie neapărat să ne amintim că aceluia „cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult”. Dacă credem că neprihănirea constă pur şi simplu în învingerea mâniei, a păcatelor sexuale, etc., atunci suntem în mare pericol. Există oameni pioşi din alte religii care au învins aceste păcate (în ce priveşte manifestarea lor exterioară). Conform relatărilor, un lider religios renumit a afirmat că nimeni nu putea să îl înfurie. Însă aceasta nu e neprihănirea lui Hristos. Nu e altceva decât refulare! De asemenea, mulţi călugări pretind că nu au nici un ataşament faţă de lucrurile materiale. Ei, într-adevăr, îi fac de ruşine pe mulţi “credincioşi”!

Putem asemăna toate aceste păcate ale firii pământeşti cu filistenii care împreună cu căpitanul lor, Goliat, stăteau împotriva lui Israel. Dintre toţi duşmanii, însă, Goliat este uriaşul „umblării după propriile foloase”. Dacă David ar fi omorât, unul câte unul, doar soldaţii filisteni, aceasta nu ar fi însemnat obţinerea biruinţei – ci, în cel mai bun caz, o prelungire a luptei de eliberare, care ar fi durat mulţi ani. Însă citim că atunci când David l-a ucis pe Goliat, toţi ceilalţi filisteni au fugit (1 Samuel 17:51). Acesta e secretul. Dacă vrem să câştigăm o victorie reală asupra păcatului, trebuie să concentrăm toate atacurile noastre pe uriaşul „umblării după foloasele proprii”. Atunci celelalte păcate vor fi învinse în mod automat.

Isus a venit să înfigă securea la rădăcina pomului. Roadele pomului sunt multe – minciuna, furtul, pofta, mânia, amărăciunea, etc. Totuşi, rădăcina tuturor acestor păcate este umblarea după foloasele proprii. Aici trebuie neapărat să fie înfiptă securea; altfel vom fi înşelaţi.

Este posibil să credem că umblăm în sfinţenie, numai din cauză că ştim, din experienţă, că nu ne pierdem niciodată autocontrolul şi pentru că folosim un anumit limbaj religios. Totuşi, mintea, energia şi timpul nostru pot fi implicate în agonisirea tot mai multor bunuri materiale pentru căminele noastre, pentru a face pe plac soţiilor noastre, pentru a-i face fericiţi pe copiii noştri şi pentru obţinerea unui confort corespunzător clasei de mijloc. A trăi aşa şi a avea impresia că suntem sfinţi este culmea auto-înşelării.

Pavel se temea ca nu cumva gândurile creştinilor din Corint „să se strice de la curăţia şi credincioşia faţă de Hristos”. Este un pericol real ca devotamentul faţă de soţiile noastre să fie mai mare decât devotamentul nostru faţă de Hristos. Prima poruncă nu este să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, ci să Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, din tot sufletul nostru, din toată puterea noastră şi cu toată mintea noastră. Iar când această poruncă este împlinită cu prioritate în viaţa noastră atunci vom fi capabili să-i iubim aşa cum trebuie şi pe aproapele nostru şi pe soţia noastră.

Urmărirea neprihănirii de către creştini poate fi asemuită cu un pendul care se balansează într-o extremă, iar apoi, văzându-şi greşeala, se îndreaptă înspre cealaltă extremă. Pe ambele margini ale „căii înguste” există prăpăstii, iar Satan vrea să cazi într-una din ele – şi nu-i pasă prea mult în care dintre ele vei cădea!

Îl lăudăm, însă, pe Dumnezeu pentru lucrarea Duhului Sfânt. „Dacă vă veţi abate de la căile lui Dumnezeu şi veţi ajunge în rătăcire [la dreapta sau la stânga], veţi auzi o Voce în spatele vostru care vă va spune: ‘Nu, aceasta e calea; mergeţi pe-aici’” (Isaia 30:21 trad.LB). Acesta e principalul scop al slujirii profetice în biserică: de a lăsa ca această Voce să ne vorbească şi să ne ţină chiar pe mijlocul căii înguste. Slujirea profetică în biserică şi Cuvântul scris al lui Dumnezeu sunt mijloacele folosite de Dumnezeu pentru a ne ţine pe mijlocul căii înguste care duce la viaţă.

Văzând absurditatea comportamentului unora din creştinătate care, accentuând activităţile exterioare, şi-au neglijat viaţa de familie, noi suntem acum în pericolul de a „balansa” în cealaltă extremă, crezând că creştinismul constă numai în a ne iubi soţia, copiii şi pe alţi creştini care vorbesc pe “limba“ noastră şi fac parte din „ghetoul” nostru! Bineînţeles că trebuie să trăim în dragoste faţă de familia noastră şi faţă de membrii adunării din care facem parte şi să biruim păcatul din viaţa personală; dar devotamentul nostru faţă de Hristos trebuie neapărat să fie exprimat şi în urmărirea progresului Împărăţiei Lui, chiar dacă aceasta implică un cost în viaţa personală şi ne cere sacrificiu. Curăţia interioară şi jertfirea exterioară nu se exclud reciproc fiindcă Isus le-a avut pe amândouă în viaţa Lui.

Apostolul Pavel s-ar fi putut stabili confortabil în Tars, ca om de afaceri creştin, şi ar fi putut trăi acolo o viaţă sfântă. Însă el nu a procedat aşa. Devotamentul lui faţă de Hristos l-a constrâns să aducă Domnului o jertfă care să îl coste totul în această viaţă.

Acum două sute de ani, doi dintre fraţii Moravian au auzit despre o colonie de sclavi pe o insulă din Indiile de Vest şi au decis să se vândă pe ei înşişi ca sclavi acolo, pentru tot restul vieţii lor, ca să poată predica Evanghelia acelor sclavi. Alţi doi au auzit despre o colonie de leproşi din Africa unde dacă intra cineva nu mai avea voie să iasă, pentru a nu se răspândi lepra. Ei s-au oferit voluntar să intre în acea leprozerie, pentru tot restul vieţii lor, pentru a-L prezenta pe Hristos bolnavilor internaţi acolo.

Nu cunosc detaliile doctrinei în care au crezut aceşti bărbaţi. Însă în mod sigur ei nu au umblat după foloasele lor şi cu siguranţă au adus Domnului o jertfă care i-a costat totul.

Măruntele noastre lepădări de noi înşine pălesc în comparaţie cu ceea ce au jertfit asemenea bărbaţi pentru Domnul. În veşnicie ne vom întâlni cu asemenea bărbaţi şi vom descoperi că din Mireasa lui Hristos fac parte bărbaţi şi femei care au avut aceeaşi natură ca şi Hristos, şi anume, nu au „umblat după propriile lor foloase”. Unii dintre noi suntem în pericolul de a crede că înţelegerea unei doctrine ne face vrednici să facem parte din Mireasa lui Hristos. Însă nu este aşa. Ceea ce ne califică pentru aceasta este o viaţă de urmărire a intereselor lui Dumnezeu şi nu ale noastre personale.

Cât de superficiale sunt vieţile şi lucrările noastre în comparaţie cu cele ale unor astfel de oameni. Ce trufie enormă este din partea noastră să credem că Îl urmăm pe Isus mai bine decât au făcut-o aceşti oameni, doar din cauza cunoştinţelor mai multe despre adevăr! Cât de mult ne-a costat să-L slujim pe Dumnezeu – vorbind în termenii pierderilor de bani, de confort, de avantaje şi de sănătate? Probabil că foarte puţin, sau nimic. Aceasta ar trebui să ne smerească şi sa ne pună pe gânduri. Poate că am evitat o viaţa de jertfire din cauza comodităţii.

Fiecare creştin care ştie citi în limba engleză ar trebui să citească şi să fie provocat de biografiile unor bărbaţi ca Hudson Taylor, C.T.Studd, David Brainerd, William Carey, Jim Elliot, etc. Duhul Sfânt a folosit exemplele multor bărbaţi în Evrei 11 şi exemplul lui Pavel în 2 Corinteni 11, ca să încurajeze credinţa noastră; de asemenea exemplele acestor eroi ai credinţei din epoca modernă ne pot provoca să ieşim din creştinismul nostru centrat pe sine şi pe familie, şi afară din iubirea de confort şi de bunuri materiale, într-o viaţă complet devotată lui Hristos.

În vremea lui Isus erau mulţi care vindeau oi şi porumbei, şi schimbau bani în Templu în numele religiei. Însă Isus i-a scos afară. Evlavia devenise un instrument de câştig material pentru ei. Oridecâteori evlavia devine un instrument de câştig pentru noi, câştig de bani, de confort, de comoditate, etc, putem fi siguri că ne aflăm pe o cale greşită, chiar dacă avem impresia că urmărim neprihănirea. Pentru Isus, evlavia a însemnat renunţarea la tot ceea ce lumea aceasta consideră preţios. Dacă suntem cu-adevărat predaţi Lui, atunci preţul evlaviei va fi acelaşi şi pentru noi. (Citiţi de exemplu Matei 19:29 şi vedeţi dacă a trebuit să renunţaţi vreodată la lucrurile menţionate de Isus acolo).

Isus a spus că putem găsi mărgăritarul de mare preţ numai dacă renunţăm la tot ce avem (Matei 13:46; Luca 14:33). Pavel a trebuit să piardă totul „ca să Îl câştige pe Hristos” (Filipeni 3:8). Dacă noi, cei de azi, am reuşit să Îl câştigăm pe Hristos fără să renunţăm la tot ce avem, înseamnă că ceea ce am “câştigat” este, de fapt, un alt “hristos”. În aceasta a constat temerea lui Pavel pentru creştinii din Corint – că vor ajunge să urmeze un „alt Isus” care nu le cere să renunţe la toate lucrurile (2 Corinteni 11:4). Putem să ne înşelăm pe noi înşine şi prin definirea teologică a expresiei „a renunţa la tot ce avem” într-un asemenea mod, convenabil, încât în mod practic nu va trebui să renunţăm la nimic. Dacă în această chestiune nu privim adevărul drept în faţă (acceptându-l cu curaj şi asumându-ne răspunderea pentru împlinirea lui) atunci vom ajunge să fim duşi în rătăcire de către un duh al iluziei, prin care vom percepe denaturat realitatea. Dumnezeu Însuşi ne va lăsa să fim înşelaţi.

Simpla admirare a oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu nu ne va face duhovniceşti. Mulţi oameni L-au admirat pe Isus când a fost pe Pământ; dar ei nu au devenit duhovniceşti. Au fost şi mulţi care au crezut în El, „dar Isus nu Se încredea în ei” (Ioan 2:24,25) – pentru că ştia cine era predat din toată inima lui şi cine nu. El cunoaşte şi astăzi inima noastră.

Haideţi să nu mai triumfăm de bucurie asupra micilor filisteni pe care i-am lichidat din când în când pe-aici şi pe-acolo, în timp ce Goliat stă încă înalt şi neclintit. Piatra din praştia noastră trebuie să fie neapărat aţintită asupra acestui uriaş care se numeşte „umblarea după propriile foloase”. Acesta e cel pe care trebuie să-l doborâm şi să-l decapităm dacă vrem ca adevărata biruinţă să fie a noastră. „Viaţa care este în lumea aceasta”, pe care Isus ne-a spus s-o urâm, este tocmai această viaţă care umblă după propriile foloase (Ioan 12:25).

Dacă umblăm în lumină şi căutăm să scoatem la iveală centrarea pe sine care murdăreşte cele mai multe dintre acţiunile şi deciziile noastre, şi dacă ne judecăm pe noi înşine fără cruţare în acele zone, atunci vom începe să avem biruinţă asupra acestui uriaş.

Odată Isus i-a spus lui Petru că vorbea cuvintele lui Satan, foarte curând după ce i-a vorbit despre zidirea Bisericii (Matei 16:18-23). Biserica pe care nu o pot birui porţile Iadului este alcătuită din aceia care caută să promoveze interesele lui Dumnezeu şi nu pe cele ale lor. Ea nu este zidită pe aceia care au doar o cunoaştere intelectuală a doctrinei evanghelice şi care au doborât câţiva filisteni de rang inferior.

Capitolul 9

Sfinţire şi părtăşie

Cuvântul „părtăşie” aparţine Noului Legământ. Părtăşia despre care vorbeşte Noul Testament are ca model acea părtăşie pe care Isus şi Tatăl au avut-o împreună în timpul vieţii pământeşti a lui Isus. Rugăciunea lui Isus pentru ucenicii Săi a fost ca părtăşia dintre ucenici să fie de aceeaşi natură cu cea dintre El şi Tatăl Său.

Sub Vechiul Legământ, chiar dacă unii oameni puteau ajunge pe culmi înalte ale sfinţeniei, totuşi părtăşia dintre aceştia era la un nivel scăzut. În Vechiul Testament au existat bărbaţi evlavioşi ca Moise, Ilie, Daniel şi Ioan Botezătorul, ca să amintim doar câţiva dintre ei. Aceşti oameni au avut o sfinţenie care depăşeşte sfinţenia celor mai mulţi credincioşi din zilele noastre. Însă aceasta se datorează faptului că cei mai mulţi dintre credincioşii de azi nu au intrat în Legământul cel Nou.

Noul Legământ îi conduce pe ucenicii lui Isus la o sfinţire lăuntrică, care, la rândul ei, îi conduce la o părtăşie, unii cu alţii. Când citim despre marii oameni ai credinţei menţionaţi în Evrei 11 observăm că majoritatea dintre ei au fost individualităţi solitare. Aşa a fost în vremurile Vechiului Testament. Însă, de îndată ce privim în Noul Testament, vedem că Isus i-a trimis doi câte doi pe ucenicii săi. Aceasta era ceva nou. Isus a venit nu doar pentru a ne duce la o sfinţire lăuntrică ci şi pentru a ne conduce la părtăşie.

Dacă un credincios ajunge la o viaţă de biruinţă asupra păcatului, în sinea lui, şi totuşi nu ajunge la o părtăşie cu alţi credincioşi, atunci din sfinţirea lui lipseşte ceva extrem de important. Sfinţirea fără părtăşie este o amăgire. În zilele noastre sunt mulţi care călătoresc peste tot în lume, predicând sfinţenia; dar ei înşişi sunt individualităţi singuratice, asemenea celor din vremurile Vechiului Testament. Asemenea predicatori trăiesc încă sub Vechiul Legământ. Mereu se constată, ulterior, faptul că ei nu au zidit vreo părtăşie de fraţi în localitatea în care îşi au domiciliul stabil.

Însă cu apostolii primului veac nu a fost aşa. La scurt timp după Ziua Cincizecimii, citim că Petru şi Ioan ieşeau împreună în lucrare. Petru i-a spus ologului să se uite la ei, adică atât la Petru cât şi la Ioan (Fapte 3:4). Petru şi Ioan lucrau în echipă. În Ziua Cinzecimii, chiar dacă cel care a predicat a fost Petru, totuşi citim că el s-a ridicat împreună cu cei unsprezece (Fapte 2:14). Părtăşia este ceea ce iese în evidenţă peste tot în capitolele 2 şi 4 din Faptele Apostolilor.

Petru şi Ioan nu aveau acelaşi temperament. Ei erau foarte diferiţi ca structură psihologică. Petru era tipul prompt şi foarte activ – grăbit să se laude că el nu se va lepăda niciodată de Domnul, sărind rapid în marea Galileii de îndată ce L-a văzut pe Domnul la ţărm (Ioan 21), etc.; Ioan, pe de altă parte, era tipul de om liniştit şi gânditor căruia îi plăcea să fie singur şi să aibă vedenii cereşti (ca la Patmos). Dumnezeu aduce întotdeauna împreună, în Biserică, oameni care sunt foarte diferiţi (din punct de vedere uman) – pentru a putea demonstra o unitate în diversitate care este cu mult mai glorioasă decât unitatea a doi oameni asemănători ca tip temperamental.

În Faptele Apostolilor 13:2 îi vedem pe liderii bisericii din Antiohia postind şi închinându-se Domnului, căutând călăuzirea Lui. La un moment dat Duhul Sfânt le vorbeşte, spunându-le să pună deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru slujirea Lui. Observăm din nou că, spre deosebire de vremurile din Vechiul Testament, Duhul a chemat doi oameni, şi nu unul singur. Venise vremea Noului Legământ şi nu mai era loc pentru o slujire individualistă. Era necesară o exprimare a Trupului lui Hristos – iar pentru aceasta era nevoie de minim două persoane.

În această situaţie vedem cum Duhul Sfânt a chemat din nou, la slujirea împreună, două persoane cu temperamente total diferite. Pavel era un om exigent, fără compromisuri, care nu tolera jumătăţile de măsură la nimeni. În Fapte 15:36-39, când Pavel şi Barnaba au avut o discuţie în legătură cu cererea lui Marcu de a-i însoţi în a doua lor călătorie misionară, Pavel a refuzat această cerere deoarece cu ocazia primei lor călătorii misionare Marcu îi părăsise pe la jumătatea drumului. Barnaba (căruia i s-a dat acest nume [Fiul Mângâierii] datorită faptului că avea o astfel de slujire, remarcabilă, de îmbărbătare – Fapte 4:36), pe de altă parte, vroia să-i dea lui Marcu încă o şansă. În privinţa acestei chestiuni, atât Pavel cât şi Barnaba s-au ataşat într-o măsură aşa de mare de propriul punct de vedere încât au ajuns să se despartă unul de celălalt. Evident că amândoi erau oameni cu voinţă puternică şi, la acel moment, încă nu ajunseseră (în dezvoltarea lor spirituală) la dobândirea înţelepciunii de sus care este „uşor de înduplecat” (Iacob 3:17).

Apostolii nu erau “gata sfinţiţi”. La fel ca oricare dintre noi, şi ei au avut nevoie, la rândul lor, să se dezvolte în viaţa personală şi să primească din ce în ce mai multă lumină în ce priveşte firea lor pământească. Mai târziu, Pavel, Barnaba şi Marcu au ajuns într-o binecuvântată părtăşie unii cu alţii (ceea ce reiese în mod evident din 2 Timotei 4:11).

Pavel şi Barnaba aveau temperamente diferite iar Duhul Sfânt îi adusese împreună. Totuşi, ei nu au ştiut cum să o scoată la capăt unul cu altul pentru a putea progresa împreună. Aceasta e situaţia şi astăzi în privinţa multor credincioşi. O asemenea stare a lucrurilor este tolerabilă printre cei imaturi; dar cu ce am putea scuza existenţa unei astfel de situaţii chiar printre cei ce sunt creştini de mai mult de zece ani? Aceasta e o stare jalnică, în cel mai bun caz.

Pavel s-a concentrat pe „adevăr”. Barnaba s-a concentrat pe „har”. Dacă fiecare dintre ei ar fi înţeles şi ar fi apreciat nevoia sa de celălalt, slava lui Dumnezeu ar fi putut fi văzută în ei „plină de har şi de adevăr” (Ioan 1:14). Împreună, ei ar fi putut realiza ceva ce niciunul dintre ei nu a putut înfăptui în mod individual. De aceea au fost ei aduşi împreună de către Duhul Sfânt. Dacă o biserică ar fi avut parte numai de slujirea unui om ca tânărul Pavel atunci fiecare membru ar fi fost dat afară şi numai Pavel ar fi fost lăsat ca membru! Dacă, însă, aceeaşi biserică ar fi avut parte numai de slujirea unui om ca tânărul Barnaba ea ar fi putut ajunge o organizaţie fără coloană vertebrală tip „lasă-mă şi eu te las”, asemănătoare unei meduze – plină de oportunişti. Împreună, însă, Pavel şi Barnaba ar fi putut zidi adevărata biserică. În episodul din Fapte 15, Satan i-a împiedicat să înţeleagă tocmai acest adevăr glorios. Îi mulţumim, însă, lui Dumnezeu că l-au înţeles mai târziu.

Când Barnaba s-a despărţit de Pavel, Duhul Sfânt a pregătit pentru Pavel un alt conlucrător – Timotei. Citim despre această persoană în Fapte 16:1, imediat după incidentul din Fapte 15. Duhul Sfânt nu avea de gând să-l lase pe Pavel să slujească de unul singur. El a pregătit pentru el un conlucrător care, din nou, era exact opusul temperamental al lui Pavel. Timotei era tipul de om sfios, retras şi timid – un introvertit, în contrast cu Pavel cel extrovertit. Erau însă foarte asemănători în devotamentul lor pentru Domnul, în faptul că erau predaţi fără rezerve şi în libertatea lor faţă de „umblarea după propriile foloase” (Filipeni 2:19-21). Însă din punct de vedere temperamental erau la poluri diferite. Totuşi Pavel a ajuns să-l aprecieze pe Timotei mai mult decât pe oricare alt conlucrător al său. În ciuda temperamentelor lor diferite ei au avut o părtăşie minunată împreună. Iată că, în cele din urmă, Duhul Sfânt a reuşit să Îşi ducă la îndeplinire planul în viaţa lui Pavel.

A imita slujirea altcuiva este o absurditate – pentru că atunci propria slujire în Trup a aceluia care imită este stânjenită. Aceasta e nesăbuinţa multor tineri. Ei admiră slujirea anumitor oameni ai lui Dumnezeu şi încearcă s-o imite, fără ca ei înşişi să aibă aceeaşi chemare. Ca urmare, ei se îneacă în marea poftelor trupeşti şi a sufletismului. În Evrei 11:29 ni se spune că în timp ce izraeliţii au putut traversa Marea Roşie fără nicio problemă, fiindcă Dumnezeu i-a chemat să o facă, egiptenii s-au înecat în ea deoarece au încercat să-i imite pe izraeliţi. Această întâmplare este un avertisment pentru toţi aceia care încearcă să imite slujirea altora.

Să ne uitam la câteva exemple. Foarte puţini sunt chemaţi la o lucrare ca a lui Ieremia, de a smulge, a tăia, a dărâma, a nimici, a zidi şi a sădi (Ieremia 1:10). Cineva care nu are această chemare, dar care încearcă să imite lucrarea lui Ieremia, poate să-şi distrugă nu numai propria slujire, unică, dată de Dumnezeu în Trupul lui Hristos, ci şi propriul său suflet. În aceeaşi ordine de idei, Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează: „să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră” (Iacob 3:1). Cei care sunt chemaţi anume de Dumnezeu să fie învăţători în Biserică (1 Corinteni 12:29; Efeseni 4:11) vor avea harul de a-şi împlini slujba în mod triumfător. Ceilalţi, care îi imită, nu numai că se vor îneca ei înşişi, dar vor avea dezastruoasa neşansă să îi înece şi pe alţii într-o mare a confuziei şi a învăţăturilor false.

Noul Legământ are menirea de a-i conduce pe oameni în Trupul lui Hristos. În Vechiul Legământ nu a existat nici un „Trup”. Aceasta din cauza că atunci Duhul Sfânt nu locuia în oameni. Ca urmare era imposibil ca doi oameni să ajungă în părtăşie unul cu celălalt. Comportamentul lor fiind unul „omenesc” le era imposibil să aibă părtăşie. Însă, comportamentul acelora care au intrat în Noul Legământ este „divin”, fiindcă sunt părtaşi naturii divine (2 Petru 1:4). Astfel părtăşia devine posibilă într-un mod glorios şi Trupul lui Hristos poate fi zidit.

Când oamenii de azi, din vremurile Noului Testament, nu pot avea părtăşie unii cu alţii, este foarte clar faptul că ei sunt lumeşti, infantili şi „omeneşti”. Creştinii din Corint au avut o problemă similară iar Pavel i-a mustrat pentru aceasta spunând: „tot lumeşti sunteţi. În adevăr (…) nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” (1 Corinteni 3:3). Când oamenii sunt „omeneşti” ei caută să se adune cu oameni asemenea lor. Albii se vor aduna cu albii, cei de culoare vor avea adunările lor separate, şi aşa mai departe. Acestea sunt cluburi, şi nu Biserica lui Isus Hristos!

În schimb, Dumnezeu a plănuit Trupul lui Hristos în aşa fel încât oamenii veniţi din diferite medii sociale şi din comunităţi diferite, cu naţionalităţi, temperamente, capacităţi intelectuale, nivele sociale şi financiare diferite să fie aduşi cu toţii împreună, astfel încât prin părtăşia unora cu ceilalţi să fie date jos colţurile aspre ale caracterului fiecăruia. Astfel, există o dezvoltare simultană atât a sfinţeniei cât şi a părtăşiei.

În Evrei 12:14 ni se spune să urmărim părtăşia („pacea cu toţi oamenii”) şi sfinţirea. În Noul Legământ, acestea două nu pot fi despărţite una de cealaltă. Ele sunt ca cele două picioare ale noastre. Pentru a merge înainte, când umblăm, dacă păşim cu piciorul stâng, următorul pas va trebui să-l facem cu piciorul drept. Trebuie să fie neapărat la fel şi cu sfinţirea şi părtăşia. Ne întâlnim foarte des cu creştini a căror atenţie este absorbită în aşa mare măsură de mesajul sfinţeniei încât trec cu vederea nevoia de părtăşie. Ei sunt ca oamenii ologi care încearcă să sară înainte într-un singur picior – sfinţenia. Ei sunt interesaţi de propria lor curăţire în ceea ce priveşte gândurile murdare, vorbirea, faptele şi, probabil, chiar şi atitudinile şi motivaţiile. Însă ei nu pun mare preţ pe cultivarea părtăşiei cu alţi credincioşi în Trupul lui Hristos. În aceste condiţii putem spune că urmărirea sfinţeniei în viaţa lor este o căutare egoistă care îi va duce, în cele din urmă, la destinaţia greşită – pentru că sfinţenia fără părtăşie este o falsitate. Nu avem voie să uităm niciodată acest fapt.

Pot exista şi anumite cazuri care reprezintă opusul, şi anume, în care oamenii caută părtăşia, dar nu urmăresc sfinţirea în viaţa lor personală. O astfel de părtăşie, fără sfinţire, este de asemenea o falsitate.

Pentru ca mersul înainte să fie eficient, ambele picioare trebuie să ne fie puternice. În versetul precedent (Evrei 12:12,13) ni se spune să întărim acel mădular care şchiopătează (oricare este acela) astfel încât să fie vindecat. Aici avem o promisiune pe baza căreia fiecare dintre noi putem cere lumina lui Dumnezeu pentru a ne analiza viaţa şi a ne judeca pe noi înşine în mod corect.

Unitatea pe care suntem chemaţi să o avem trebuie să fie ca unitatea pe care a avut-o Isus cu Tatăl Său în timpul vieţii Sale pământeşti. Între ei a existat o unitate duhovnicească. Atât Tatăl cât şi Fiul şi Duhul Sfânt exercită slujiri diferite în privinţa răscumpărării noastre. Tatăl L-a trimis pe Fiul. Fiul S-a făcut trup şi a murit pentru păcatele noastre. Duhul Sfânt lucrează acum în noi pentru a ne transforma în asemănarea Fiului. Nu există nici o urmă de confuzie în aceste slujiri. Totuşi, toţi Trei sunt una, într-un chip desăvârşit. Tot aşa trebuie să fie neapărat şi în Biserică.

Dumnezeu, în suveranitatea Lui, a dat o slujire specială pentru absolut fiecare membru al Trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:7,8). Am putea spune că Dumnezeu a trasat un cerc în jurul fiecărei persoane. În unele cazuri cercul este foarte mare iar în alte cazuri este foarte mic (Matei 25:15). În interiorul propriului tău cerc, tu Îl poţi găsi pe Dumnezeu (Fapte 17:26,27). În afara cercului tău, tu poţi doar să te autodistrugi, amestecându-te în treburile altor oameni. Petru spune că în loc să suferim din cauză că ne amestecăm în treburile altora, ar trebui să ne judecăm pe noi înşine şi să suferim în propriul nostru trup (1 Petru 4:15, 17, 19).

De exemplu: poate că nu intră în atribuţiile noastre (nu intră în „cercul” nostru) să ne preocupăm de modul în care alţi fraţi îşi cresc copiii sau îşi cheltuiesc banii. Dumnezeu nu ne-a dat nici un fel de autoritate în „cercul” altcuiva. Aşa că trebuie „să fim cu luare aminte” numai la noi înşine (1 Timotei 4:16).

Am putea spune că atunci când trăiam în lume am trasat pentru noi înşine un cerc foarte mare, ceea ce ne angrena în formularea de păreri personale în privinţa multor oameni şi multor treburi. Acum, însă, trebuie neapărat să fim atenţi pentru a rămâne în interiorul cercului pe care l-a trasat Dumnezeu în jurul nostru ca persoane. În cele mai multe cazuri, acest cerc conţine numai o singură persoană, şi anume, propria ta persoană! Dacă eşti părinte, cercul va conţine, de asemenea, şi familia ta. Dacă eşti un prezbiter într-o biserică, cercul îi va conţine şi pe cei din biserica ta. Însă, în marea majoritate a celorlalte cazuri, fiecare persoană trebuie să se judece numai pe sine.

Tocmai când ne depăşim atribuţiile, şi trecem dincolo de limitele cercului nostru, se întâmplă că părtăşia cu alţii este distrusă; şi sfinţirea noastră personală este, de asemenea, împiedicată!

Ni se porunceşte să „ne supunem unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21). Aceasta înseamnă că frica lui Hristos trebuie să ne facă temători ca nu cumva să călcăm în cercul altuia. Trebuie să fim cumpătaţi atunci când avem părtăşie unii cu ceilalţi pentru a nu fi intruşi în treburi care nu ne privesc.

Curiozitatea este un păcat care duce la moarte şi care totuşi este nedescoperit în viaţa multor credincioşi. Ea este una dintre primele manifestări ale amestecării în treburile altora. De obicei copii sunt curioşi să tragă cu urechea la conversaţiile altora. Pavel spune: „când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11). Însă cei mai mulţi credincioşi nu renunţă la acest obicei rău nici după ce devin oameni mari. O astfel de curiozitate îi duce în final la obiceiul şi mai rău de a bârfi. Cei care practică acest obicei, caracteristic femeilor în vârstă, vor constata că sunt incapabile să se auto-disciplineze şi să trăiască o viaţă evlavioasă (vezi 1 Timotei 4:7). De asemenea, nici pornografia nu este altceva decât modul în care Satan satisface curiozitatea nefastă a firii pământeşti de a vedea trupurile goale ale altora.

Isus a fost şi El ispitit să fie curios, ca şi noi, dar El a refuzat cu fermitate să iasă în afara cercului trasat în jurul Său de către Tatăl Lui. Astfel, în cei treizeci şi trei de ani şi jumătate petrecuţi de El pe Pământ nu a păcătuit nici măcar odată în această zonă a vieţii. Când vedem ce slabi suntem în acest domeniu, al curiozităţii, putem înţelege cât de măreaţă realizare a fost biruinţa lui Isus chiar şi numai în acest singur domeniu. A fi curios de cine cu cine urmează să se căsătorească, cine urmează să nască, etc., este divertismentul oamenilor ne-evlavioşi. Nici un frate şi nici o soră, predaţi din toată inima lui Dumnezeu, nu se vor angrena într-un astfel de divertisment.

Depăşirea limitelor „cercului personal” mai poate fi văzut şi în modul în care unii presbiteri, soţi şi părinţi stăpânesc peste cei care sunt sub autoritatea lor. Noi nu avem voie sub nici o formă să îi îngrozim vreodată pe copiii noştri sau să exercităm presiune asupra soţiei noastre sau asupra unor fraţi din biserică. Cuvintele lui Elihu sunt foarte potrivite aici: „Astfel frica de mine nu te va tulbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.” (Iov 33:7).

Fiecare dintre noi trebuie sa fim atenţi ca nu cumva cei care sunt în vreun fel sub autoritatea noastră (copii, soţie, servitori, credincioşi, etc) să nu se simtă vreodată terorizaţi, apăsaţi sau ameninţaţi de noi. Este foarte uşor să ne depăşim limitele când suntem împuterniciţi peste alţii. Atunci părtăşia este distrusă.

Un soţ poate să o domine pe soţia lui în aşa măsură încât prin aceasta să îi strivească personalitatea. Aşa ceva e absurd. Dumnezeu a făcut ca soţul şi soţia să fie diferiţi unul de altul, astfel încât fiecare să-i poată fi de ajutor celuilalt. Oricare ar fi tema de discuţie, este foarte probabil ca tu, soţul, să vezi lucrurile dintr-un anumit unghi iar soţia ta dintr-un alt unghi. Este ca şi cum tu ai fotografia o clădire dinspre Nord, iar soţia ta ar fotografia aceeaşi clădire dinspre Sud. Când cele două fotografii sunt puse una lângă alta ele pot arăta complet diferit. Însă numai aşa poţi avea o vedere completă a clădirii. În consecinţă, tu ai lucra ca un soţ nechibzuit dacă ai distruge individualitatea soţiei tale, pentru a o forţa să „fotografieze” lucrurile numai din unghiul tău de vedere! Atunci chiar tu vei fi acela care vei avea de pierdut. Dacă ai fi lăsat-o să-şi exprime liber punctul de vedere, ai fi obţinut o vedere complementară asupra chestiunii aflate în discuţie şi aceasta ar fi lărgit propria ta înţelegere, făcându-te mai înţelept. Sunt multe situaţiile de acest gen, în care soţul trebuie să se cureţe de propria-i nebunie.

Sfinţirea şi părtăşia formează o pereche inseparabilă.

În orice relaţie: fie în relaţia dintre soţ şi soţie, fie în cea dintre fraţi sau dintre surori, „pasul” înainte cu piciorul stâng al sfinţirii trebuie să fie urmat de pasul făcut cu piciorul drept al părtăşiei.

Cei care umblă în lumina lui Dumnezeu (1 Ioan 1:7) vor folosi ambele „picioare” pentru a umbla. Astfel, lumina ce scoate la iveală răul care locuieşte în propria lor fire pământească va fi din ce în ce mai puternică; şi în acea lumină, judecându-se şi curăţindu-se, vor descoperi că părtăşia lor cu alţii care umblă pe aceeaşi cale va deveni şi ea, la rândul ei, din ce în ce mai plină de slavă. Astfel Biserica va răspândi slava lui Hristos înspre lumea din jur.

Capitolul 10

Biruind duhul lui Antihrist

Trăim în zilele în care apariţia pe scena lumii a Antihristului este iminentă. Însă, înainte ca el să devină vizibil în ochii tuturor, ca reprezentant şef al lui Satan, va exista o evoluţie treptată a stării lucrurilor în lume care vor netezi calea înaintea venirii lui – ceva asemănător cu panta care duce la vârful muntelui. Urcuşul acestei pante a început încă din primul secol – după cum ne spune Ioan în 1 Ioan 2:18 – „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti”. În acest verset, Duhul Sfânt precizează că la momentul când s-a scris această Scriptură, în jurul anului o sută după Hristos, s-a intrat deja în ultima oră.

Acum ne aflam în secundele finale ale veacului. Situaţia este atât de avansată încât panta a ajuns deja foarte aproape de vârf. Noi trebuie să trăim ca unii care au înţeles semnele vremurilor în care trăim (Matei 16:3).

Împărăţia lui Antihrist va fi una politică, economică şi religioasă. În cele ce urmează vrem să analizăm numai aspectul religios al acestei împărăţii. Diavolul şi-a împlinit scopurile mult mai eficient prin religiile false decât prin guvernele ateiste; şi, de asemenea, mult mai eficient prin creştinismul fals, decât prin religiile false. De aceea vorbeşte Ioan despre antihriştii care activau în bisericile creştine ale primului secol. Ei au fost îndepărtaţi, totuşi, din mijlocul apostolilor prin predicarea plină de putere ale acestora din urmă. „Ei au ieşit din mijlocul nostru” spune Ioan (1 Ioan 2:19).

Duhul Antihristului este prezent acum din abundenţă în creştinătatea zilelor noastre. Avem nevoie să identificăm clar semnalmentele acestui duh, căci numai atunci îl putem da afară din firea noastră pământească şi, apoi, din bisericile noastre.

Caracteristicile Antihristului sunt descrise pe scurt în 2 Tesaloniceni 2:3-12:

1) El este numit omul păcatului (versetul 3).

2) El este unul care se înalţă pe sine însuşi, vrând să fie ca Dumnezeu (versetul 4).

3) El este unul care minte şi înşală (versetele 9,10).

Acestea ne dau o indicaţie despre caracteristicile pe care ne putem aştepta să le regăsim şi la antihriştii care activează astăzi în comunităţile creştine, aşa cum au făcut-o şi în zilele apostolului Ioan.

Păcatul

Antihristul este numit omul păcatului. Duhul său se va manifesta în creştinătate printr-o atitudine delăsătoare în privinţa păcatului. Înainte de revenirea lui Hristos, predicarea împotriva păcatului va stârni din ce în ce mai mult antipatia acestei generaţii de pe urmă. Va fi foarte mult predicată egalitatea socială, promovându-se acţiunile de caritate, de alfabetizare a maselor, de ajutorare a celor afectaţi de calamităţile naturale, etc., – toate acestea fiind lucruri bune. Însă, nu se va pune accentul aproape deloc pe păcate, cum ar fi: iubirea banilor şi a lucrurilor materiale, gândurile necurate de natură sexuală, atitudinile de ne-iertare, izbucnirile de mânie, căutarea laudei din partea oamenilor, calomnierile, bârfirile, etc., (păcate menţionate de Isus în Matei 5-7). „Taina fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2:7) va lucra sub forma unui har fals care le va conferi oamenilor o falsă siguranţă, că viaţa veşnică le este asigurată numai datorită faptului că ei “L-au acceptat” cândva pe Hristos, chiar dacă ei continuă să trăiască o viaţă păcătoasă. Asemenea predicare gâdilă urechea şi de aceea mulţi credincioşi o vor asculta cu plăcere (2 Timotei 4:3,4).

În pasajul din Apocalipsa 13, unde este descrisă dominaţia Antihristului, ni se spune că el le lasă adepţilor săi opţiunea de a-l urma fie în mod public, fie în mod secret. Astfel, ei vor putea primi semnul lui fie pe frunţile lor (dacă doresc să-l slujească în mod public) fie pe mâna lor dreaptă (dacă doresc să îşi menţină reputaţia de credincioşi într-o adunare creştină dar, în acelaşi timp, vor să beneficieze şi de privilegiile care decurg din primirea semnului „fiarei”) (Apocalipsa 13:16,17). În schimb, cei care Îl urmează pe Isus, şi sunt descrişi în versetul următor, nu au o astfel de opţiune. Semnul Lui trebuie să fie numai pe frunţile lor (Apocalipsa 14:1).

Sub dominaţia Antihristului, nici măcar alimentele de bază nu vor putea fi cumpărate fără „semnul fiarei”. Noi nu am ajuns încă la acel punct culminant, dar suntem foarte de aproape de el. În India este greu să găseşti o slujbă sau să fii admis în instituţiile educaţionale fără să iţi murdăreşti mâna dreaptă cu o mită (una dintre semnele fiarei). În unele fabrici, muncitorii care nu contribuie în fiecare an la festivalul „Ayudha Puja” sunt pedepsiţi prin faptul că li se dau sarcini mai grele de efectuat decât celorlalţi. Mulţi aşa-numiţi credincioşi se compromit în asemenea situaţii şi totuşi, duminică de duminică, vin la biserică pentru a se închina Domnului ca nişte credincioşi “duhovniceşti”. Cum este posibil aşa ceva? Pentru că nimeni din biserică nu cunoaşte necinstea şi păcatul comis de ei în timpul săptămânii. Semnul fiarei este acolo, în mod invizibil, pe mâna lor dreaptă. Ei pot chiar să îşi justifice faptele spunând că “omul trebuie să ‘strecoare’ câte un pic dacă vrea să supravieţuiască”. Aceştia sunt cei care consideră că plecăciunea înaintea lui Satan este justificabilă dacă aceasta este făcută în secret, într-un mod în care persoana nu îşi pierde mărturia în ochii creştinilor! Astăzi, în adunări care sunt “după model nou-testamental” există chiar şi presbiteri care au primit deja, în secret, semnul fiarei pe mâna lor dreaptă. În astfel de adunări, prin aceşti lideri, duhul Antihristului este la conducere. Aici este motivul ascuns al atâtor altercaţii şi duşmănii în multe biserici şi, de asemenea, a stării de moarte spirituală din ele.

Numai aceia care au o atitudine radicală împotriva păcatului de orice fel şi care sunt hotărâţi să urască păcatul aşa cum l-a urât Isus (Evrei 1:9) pot avea puterea de a da în vileag şi de a scoate afară păcatul din adunările de credincioşi.

Înălţarea propriei persoane

Lucifer a devenit Satan prin faptul că a vrut să se înalţe pe sine însuşi pentru a deveni ca Dumnezeu şi pentru a putea obţine astfel închinarea tuturor celorlalţi îngeri. Astăzi dorinţa pentru închinare este prezentă peste tot – în cercurile politice, în cele de afaceri şi, de asemenea, în cercurile religioase. În multe religii false există aşa numiţii oameni-zeu cărora, oricât ar părea de ciudat, li se aduce închinare.

De asemenea, în creştinătate vedem oameni care doresc să se înalţe pe ei înşişi deasupra altora prin titluri ca „Părinte”, „Doctor în teologie”, „Pastor” – exact ca „Rabinii” evrei pe care i-a condamnat Isus. La rădăcina tuturor acestor titulaturi şi ranguri se ascunde aceeaşi dorinţă satanică de a obţine închinarea altora. Este vorba de acelaşi duh, de care va fi animat Antihrist, care „se va înălţa pe sine însuşi (…) dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:4).

Această dorinţă de a obţine închinarea altora se manifestă şi în alte moduri, mai subtile, de exemplu, prin trimiterea de rapoarte pline de date statistice şi poze (de obicei majoritatea pozelor îl surprind pe lider predicând sau rugându-se, etc.).

Dorinţa de înălţare peste ceilalţi credincioşi poate fi întâlnită şi în uneltirea cuiva pentru a ajunge prezbiter într-o adunare, în dorinţa lui de a călători ca predicator renumit în toată lumea, de a da sfaturi altora în diverse chestiuni (chiar şi când ceilalţi nu îi cer sfatul!), de a critica şi a rosti judecată asupra lucrării altora ca “cenzor autoproclamat” (Iacob 3:1), de a ţine predici impresionante pentru a obţine cinstirea oamenilor, de a încerca să pară un predicator mai bun decât alţii, imitând darurile şi slujirea altora, de a se autojustifica atunci când cade în păcat (Luca 16:15), şi în multe alte modalităţi prin care cineva caută să obţină un nume pentru sine însuşi.

Trebuie să vedem în mod clar că toate aceste dorinţe, împreună cu multe altele şi mai urâte, zac latente în firea noastră pământească putând izbucni în orice moment, şi, dacă vrem să fim liberi de ele, este nevoie de judecarea lor severă. Numai atunci vom putea avea autoritatea şi puterea să dăm afară din biserici acest duh al lui Antihrist.

Minciuna

Antihristul va amăgi lumea prin „tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2:9,10).

Satan este tatăl tuturor minciunilor (Ioan 8:44). Copilul lui Dumnezeu care scoate o minciună prin gura lui nu face altceva decât să îşi ofere limba şi gura ca pe un cuib al lui Satan în care acesta va cloci şi va scoate noi minciuni. Minciuna este acel păcat în care fiecare dintre noi suntem experţi. Noi, „mincinoşii, ne rătăcim odată cu ieşirea din pântecele mamei noastre” (Psalmi 58:3). Există diferite forme ale minciunii, cum ar fi: spunerea “jumătăţilor de adevăruri”, prezentând numai „o singură faţă a monedei” (când încercăm să ne auto-justificăm), exagerarea rapoartelor despre lucrarea noastră sau relatarea fantasmagorică a peripeţiilor (care este caracteristică multor biografii creştine din zilele noastre şi pe care credincioşii imaturi le asimilează fără nici un discernământ), simularea durerii şi a stării de boală pentru obţinerea compătimirii şi ataşamentului celor din jur, pretinderea virtuţii de a fi un om generos sau de a fi curat de anumite păcate lăuntrice (în timp ce, de fapt, nu este aşa), sau relatarea anumitor întâmplări “care au avut loc” după rugăciune şi post sau în timpul scoaterii demonilor cu scopul de a crea impresia că persoana prin care s-au făcut aceste isprăvi e un expert în domeniu. Există sute de posibilităţi pentru a minţi.

Dacă eşti biruit de păcat, dar îl recunoşti în mod sincer, fiind îndurerat şi plin de căinţă, există o mare nădejde cu privire la tine. Însă, dacă pretinzi că ai biruinţă asupra păcatului sau creezi altora această impresie prin predicarea ta, când, de fapt, eşti învins de el în viaţa ta privată sau în cea lăuntrică, atunci fii sigur, chiar dacă susţii că eşti “un credincios botezat cu Duhul”, cuvintele lui Isus îţi sunt adresate chiar ţie: „Făţarnicilor! Cum veţi putea scăpa de chinurile Iadului?” (vezi şi Matei 23:33).

Minciuna nu poate fi smulsă, din rădăcini, din viaţa noastră dacă nu luăm o atitudine radicală împotriva ei, de fiecare data când o detectăm în viaţa noastră. Sunt mulţi care vorbesc limbajul sfinţeniei, dar care nu au luat o atitudine radicală împotriva minciunii din viaţa lor. Duhul Antihristului continuă să aibă putere asupra lor, fiindcă ei caută să se auto-justifice înaintea oamenilor, dar nu se tem de Dumnezeu „care într-o zi va aduce la judecată orice lucru ascuns” (Eclesiastul 12:14; Romani 2:16). Adunările noastre trebuie să fie în mod obligatoriu locaşuri ale adevărului, unde mincinoşii de orice fel să fie neapărat demascaţi, fără cruţare, prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa au fost scoşi antihriştii în vremea lui Ioan şi numai aşa vor fi scoşi antihriştii şi în zilele noastre.

Înşelăciunea

Am văzut că Antihristul va amăgi lumea prin semne şi minuni mincinoase. Fenomenele supranaturale, minunile, au o putere mare de a înşela oamenii. Aici, în India, noi am văzut multe cazuri de lideri religioşi păgâni care şi-au strâns mulţimi de adepţi pentru ei înşişi, făcând minuni prin putere satanică.

Pe de altă parte, „puterea de a face minuni” şi „darul tămăduirilor” (al vindecărilor) sunt parte integrantă a echipamentului pe care l-a dat Dumnezeu Bisericii Sale, pentru ca Biserica să-şi îndeplinească misiunea pe Pământ. Isus, Petru şi Pavel au înfăptuit minuni de o asemenea grandoare încât ele nu au fost egalate până în zilele noastre. Acestea s-au întâmplat datorită credinţei lor. Înregistrările „faptelor apostolilor” reprezintă o permanentă mustrare pentru micimea credinţei noastre, a celor de astăzi. O biserică fără darurile Duhului Sfânt este ca un om, care deşi trăieşte, este orb, mut, surd şi paralizat, conform Scripturii din 1 Corinteni 12 (unde darurile sunt comparate cu membre ale trupului cum sunt ochii, urechile, mâinile, etc.). Noi nu vrem să fim ca acei credincioşi fără credinţă care spun că vremea minunilor a trecut. Acea vreme a trecut, probabil, pentru ei, datorită necredinţei lor! – dar nu pentru aceia care cred.

Totuşi, aceasta nu înseamnă că toţi cei ce fac minuni în Numele lui Isus trebuie urmaţi orbeşte. Există mulţi care fac asemenea minuni, care vor fi respinşi şi alungaţi în final de Domnul Însuşi! (Matei 7:22,23). Atunci de ce permite Dumnezeu unor astfel de oameni să facă minuni în Numele lui Isus? Răspunsul este dat în mod desluşit în Deuteronom 13:1-5. Dumnezeu îi lasă pentru a ne pune la încercare şi pentru a vedea dacă ne vom lăsa duşi în rătăcire prin semne şi minuni, sau dacă vom urma poruncile evidente ale Scripturii. De aceea este important să verifici dacă nu cumva liderul tău spiritual este unul care va fi alungat el însuşi de către Hristos în Ziua Finală a Judecăţii (Referitor la această temă citeşte cu atenţie Apocalipsa 13:13,14 pentru a înţelege că proorocul mincinos, care arată ca un miel, ca un ucenic al lui Isus (Apocalipsa 13:11), înşală oamenii prin semne şi minuni!).

Atunci cum ne vom păzi ca să nu fim înşelaţi şi noi? Prin faptul că verificăm lucrătorul creştin prin care s-a făcut minunea, având în vedere cele trei caracteristici ale Antihristului menţionate mai sus. Puneţi-vă următoarele întrebări şi veţi avea răspunsul corect cu privire la lucrătorul respectiv:

1) Viaţa şi slujirea lui îi conduc pe oameni la eliberarea de sub puterea păcatului, sau doar la iertarea păcatelor? Pune el accent pe curăţia inimii şi a vieţii?

2) Este el un om smerit, având o atitudine rezervată faţă de propriile sale merite, aşa cum erau Isus şi apostolii? Ori este interesat să îşi creeze o anumită imagine, făcând ca voi să depindeţi de el, de sfaturile lui şi de profeţiile lui, astfel încât voi să nu puteţi fi uniţi cu Capul vostru care este Hristos? Are el spiritualitatea unui slujitor sau, din contră, a unui şef care dă ordine celor din jurul său?

3) Aţi găsit corectitudine şi sinceritate în viaţa lui – o verticalitate şi o incoruptibilitate – mai ales în chestiunile care implică banii? (Feriţi-vă de aceia care sunt mereu interesaţi de zeciuielile şi dărniciile voastre).

Isus, Petru şi Pavel ar trece acest test, dar nu mulţi predicatori şi aşa-zişi “vindecători” din zilele noastre l-ar trece.

Prin duhul Antihristului, Satan a spurcat creştinătatea. Fie ca Dumnezeu să ridice mulţi lucrători în ţara noastră care să aibă puterea apostolilor de a da afară acest duh din bisericile din India (şi din bisericile româneşti din întreaga lume! – nota trad.).

Capitolul 11

Biruinţa care vine prin lăudarea lui Dumnezeu

Chemarea noastră, ca ucenici ai lui Isus, este să trăim prin credinţă. Principalul semn distinctiv al credinţei este atitudinea de laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu. „Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui” (Psalmi 106:12). Totuşi, izraeliţii despre care vorbeşte această Scriptură L-au putut lăuda pe Dumnezeu numai după ce au văzut că egiptenii fuseseră înecaţi în Marea Roşie. Atunci ei L-au crezut pe Dumnezeu şi L-au proslăvit. Ei au umblat „prin vedere”.

Însă noi umblăm prin credinţă. Putem crede Cuvântul lui Dumnezeu înainte de a vedea că vrăjmaşii s-au înecat în mare, şi Îl putem lăuda pe Dumnezeu chiar în timp ce vrăjmaşii sunt încă înaintea noastră. Credem că Dumnezeu se va ocupa de ei în felul Său şi la timpul hotărât de El. Acesta e motivul pentru care noi, care suntem sub jurisdicţia Noului Legământ, putem să-L slăvim pe Dumnezeu în orice circumstanţă şi în orice vreme.

În pasajul din Evrei 2:12,13 citim că, în mijlocul adunării, Isus Însuşi ne conduce în lauda adusă lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că „ne punem încrederea în El”. Încrederea în Dumnezeu şi lauda la adresa Lui sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Credinţa fără laudă şi mulţumire este, de fapt, o imitaţie a credinţei – o credinţă moartă. Ca „fraţi” ai lui Isus (aşa ne numeşte El în Evrei 2:11,12) suntem chemaţi să urmăm exemplul Fratelui nostru mai mare în proslăvirea Tatălui, atât în mod personal cât şi „în mijlocul adunării” Bisericii.

Dumnezeu este un Împărat măreţ, dar tronul Lui nu este din argint şi nu este din aur. Un astfel de tron ar fi de o calitate mult prea inferioară pentru El. „Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel”, spune psalmistul (Psalmi 22:3). Laudele formează tronul pe care stă Dumnezeu ca Împărat. De aceea Cerul este un loc al laudelor continue. Îngerii Îl laudă necontenit pe Dumnezeu. Acesta e tronul pe care stă Dumnezeu în Cer. Când Duhul Sfânt vine în inima noastră El coboară Cerul acolo, astfel că putem şi noi să-I pregătim Dumnezeului nostru un tron de laude pe care El să fie întronat – în inimile noastre, în casele noastre şi în Biserică.

Iată de ce este atât de important să ne ducem mântuirea până la capăt, îndepărtându-ne „cu frică şi cutremur” de toate „cârtirile” şi „şovăielile”: pentru că Dumnezeu (Duhul Sfânt) „lucrează în inimile noastre” la pregătirea unui tron pentru Tatăl (citiţi cele trei versete din Filipeni 2:12-14 şi vedeţi corelaţia între ele). Dumnezeu lucrează de asemenea şi în exterior, şi anume, în toate circumstanţele noastre pentru a le face să „lucreze împreună spre binele nostru”. Deci nu avem nici un motiv să cârtim sau să fim şovăitori – dacă credem Scriptura din Romani 8:28.

Nu putem să Îl lăudăm pe Dumnezeu în Biserică, la modul real, dacă în alte împrejurări, acasă sau la serviciu, suntem cârtitori şi şovăitori. Adevărata laudă poate proveni dintr-o viaţă răstignită. Este semnificativ faptul că singurul verset din Biblie care ne spune că Dumnezeu stă pe tronul laudelor poporului Său se găseşte în mijlocul unui psalm care zugrăveşte cu însufleţire răstignirea (Psalmul 22:3). Psalmul începe cu strigătul lui Isus pe cruce şi vorbeşte despre mâinile şi picioarele Lui străpunse (versetul 16); iar apoi, chiar în mijlocul acestui psalm Isus se referă la noi ca la fraţii Lui mai mici şi ne invită să ne unim cu El în pregătirea unui tron de laude pentru Tatăl (vedeţi versetele 22,23). La rândul nostru, şi noi suntem crucificaţi împreună cu El pe aceeaşi cruce – şi acolo, în timp ce suntem răstigniţi cu El faţă de lume şi faţă de poftele noastre, cântăm lauda lui Dumnezeu. Aici putem înţelege de unde provine perfidia şi falsitatea acelei mari mulţimi de “laudă şi închinare” din multe biserici unde Mesajul Crucii nu are locul central. Unii care şi-au dat seama de această perfidie şi falsitate au reacţionat împotriva a tot ce se poate numi „laudă şi închinare” şi au hotărât că aşa ceva nu îşi are locul în închinarea Noului Legământ. Aceasta, însă, ar însemna căderea în prăpastia de la cealaltă margine a căii înguste!

Pe cruce, răstigniţi împreună cu Hristos, pregătim un tron de laudă pentru Tatăl. Psalmul 118 este un alt psalm despre cruce şi despre Hristos (vedeţi versetele 11-14, 22). Ne punem pe noi înşine pe altar şi ne legăm cu frânghii de cruce (versetul 27), şi fiind întinşi acolo „aducem mulţumiri Domnului” (versetele 28,29) şi spunem „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (versetul 24).

Isus a fost uns ca şi Cap al nostru ca să ne dea „untdelemn de bucurie şi o haină de laudă” (Isaia 61:1-3) în locul unui duh de apăsare şi de depresie. Dacă trăieşti sub apăsarea duhului de depresie, poţi fi sigur că este lucrarea lui Satan. Isus a venit să alunge acest duh din viaţa ta odată pentru totdeauna, şi să te înveşmânteze cu o haină a laudei. Dumnezeu nu vrea niciodată ca noi să fim deprimaţi, descurajaţi sau rău-dispuşi – fiindcă nici Isus n-a fost niciodată deprimat, descurajat sau rău-dispus; iar noi suntem chemaţi să trăim chiar aşa cum a trăit El (1 Ioan 2:6). Însă, această trăire este posibilă dacă ne luăm crucea în fiecare zi, cum a făcut Isus.

În Psalmi 8:2 citim că din gurile copiilor şi a bebeluşilor Dumnezeu Îşi face „o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Săi”. Isus a citat acest verset atunci când marii preoţi i-au criticat pe copii pentru strigătele lor de laudă la adresa lui Dumnezeu (Matei 21:15,16). Marii preoţi, ca mulţi în zilele noastre, nu au considerat de cuviinţă ca cineva să strige sau să-şi ridice vocea în laudă şi închinare în Locaşul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei credeau că în prezenţa lui Dumnezeu oamenii ar trebui să aibă feţele alungite de conformism şi să păstreze tăcerea. Isus, însă, a fost puternic emoţionat la auzul vuietului laudei, deoarece acest vuiet Îi amintea de Căminul lui Ceresc unde vocile îngerilor care Îl laudă pe Dumnezeu sunt asemenea tunetelor! Acesta este unul dintre motivele pentru care Satan şi oştirile lui nu pot să locuiască în Cer: ei nu pot suferi strigătele de laudă sinceră adusă lui Dumnezeu. Ei nu le pot suferi nici când astfel de laude sunt înălţate în vreo biserică, aici pe Pământ. Aşa că ei vor încerca una dintre următoarele două metode: fie să fure sinceritatea din laudă, fie să oprească de tot strigătele de laudă. Dacă cineva se uită în jur la diferitele confesiuni creştine va constata că aproape în fiecare dintre ele Satan a avut succes cu o metodă sau cu cealaltă.

De ce urăşte Satan lauda care este adusă lui Dumnezeu din toată sinceritatea inimii? Isus a citat Scriptura din Psalmi 8:2 şi a spus că „întăritura de apărare împotriva potrivnicilor lui Dumnezeu” despre care se vorbeşte în acest psalm era de fapt „lauda” (Matei 21:16). Lauda este întăritura prin care vrăjmaşul este alungat (Psalmi 8:2).

Însă, doar strigătele goale, care nu provin dintr-o viaţă sfântă, nu au nici un fel de putere. În Exodul 32 citim că izraeliţii au făcut un viţel de aur, chiar l-au numit „Iehova” (versetul 5), şi au dansat şi au strigat către noul lor “Iehova” cu o voce aşa de puternică încât Moise şi Iosua, aflaţi la o depărtare de câţiva kilometrii, au auzit vuietul acestor strigăte (versetele 17-19). Însă, Satan era chiar în mijlocul acestei laude carismatice! În mijlocul lor era imoralitate ca şi în mijlocul multora din zilele noastre care strigă şi dansează în numele lui “Isus”.

Aşa cum am spus mai devreme, lauda noastră devine plină de putere numai atunci când ea provine dintr-o viaţa răstignită, dintr-o viaţă sfântă.

În Luca 19:37,38 când toţi ucenicii lui Isus au început să-L laude plini de bucurie şi cu glas tare pe Dumnezeu, Fariseii au fost deranjaţi şi I-au cerut lui Isus să le spună ucenicilor să rămână în linişte; dar Isus a răspuns că dacă acei ucenici ar fi tăcut, pietrele ar fi izbucnit în strigăte de laudă la adresa lui Dumnezeu (versetul 40). Astfel vedem părerea lui Isus despre lauda puternică şi o vedem şi pe cea a fariseilor. Cum stau lucrurile în biserica ta? Îi urmezi pe farisei, ori Îl urmezi pe Isus? Ne temem să strigam şi să-L lăudăm pe Dumnezeu în adunare tocmai din cauza faptului că ne dorim atât de mult lauda oamenilor (mai ales a celor din conducerea bisericii). Tradiţia religioasă, ţinută de un anumit grup, s-ar putea să fi „încruntat din sprâncene” împotriva laudei puternice, aşa că toţi membrii acelui grup au ajuns să respecte şi să urmeze orbeşte o astfel de tradiţie. Dacă, însă, vrem să fim cu adevărat urmaşii lui Isus şi să luăm în stăpânire Împărăţia (care se ia cu năvală), trebuie să fim plini de râvnă împotriva unor asemenea tradiţii (Matei 11:12).

Isus a petrecut milioane de ani în prezenţa Tatălui Său, unde ambianţa era una de laudă şi închinare. Când a venit pe Pământ şi a trebuit să trăiască între oameni religioşi ursuzi şi mohorâţi, cu privirile acrite de rigorism, aceasta a însemnat pentru El o schimbare izbitoare faţă de climatul Cerului. De aceea, era cuprins întotdeauna de emoţie când vedea pe unii care aveau în ei ceva din atmosfera laudei cereşti.

În cartea Apocalipsa, unde numeralul simbolizator „şapte” apare de mai multe ori, avem, de asemenea, şapte viziuni scurte despre lauda care este în Cer. Dacă aveţi răbdarea să citiţi şi să meditaţi la acele Scripturi, ele vă vor revoluţiona complet modul de gândire despre Cer. Pasajele sunt următoarele: Apocalipsa 4:8-11; 5:8-14; 7:9-12; 11:15-18; 14:1-4; 15:1-4 şi 19:1-6. Coloana sonoră a fiecăreia dintre aceste scurte viziuni despre Locuinţa noastră din viitor este o laudă plină de bucurie „ca bubuitul unor tunete puternice” (Apocalipsa 9:16). Acolo, fiinţele cereşti Îl laudă pe Dumnezeu pentru suveranitatea Lui, pentru sfinţenia Lui, pentru judecăţile Lui, etc. Acolo nu se aude nici un cuvânt de plângere şi nici un înger nu este posac, cu faţă alungită şi cu priviri întunecate! Dacă nu ne familiarizăm de pe-acum cu acea ambianţă, când vom ajunge în prezenţa Domnului şi îi vom auzi pe sfinţii glorificaţi spunând în mod repetat „Aleluia” şi „Amin” vom avea parte de un „şoc cultural”. Atenţie, totuşi, la faptul că exclamările de „Aleluia” şi „Amin” din Cer nu sunt lipsite de conţinut. Ei spun „Aleluia (…) pentru că…” (vedeţi Apocalipsa 19:1,2,6). Scriptura spune: „Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!” (Psalmi 29:2; Psalmi 96:91). În aceste podoabe sfinte, lauda şi închinarea sunt pline de frumuseţea sfinţeniei. Duhul Sfânt a venit tocmai pentru a reproduce această frumuseţe în viaţa noastră şi în bisericile noastre.

Ni se spune că „cei o sută patruzeci şi patru de mii” au învăţat această cântare nouă pe când erau încă pe Pământ (Apocalipsa 14:1-4). Cântarea veche, pe care o cântă toată lumea, pe Pământ, este una a „cârtirilor şi a şovăielilor” împotriva oamenilor şi circumstanţelor. Însă, acei puţini la număr care-L „urmează pe Miel oriunde merge El” (versetul 4), adică aceia care-şi iau crucea în fiecare zi, au învăţat să îşi urască propria lor viaţă (Luca 14:26) şi astfel au eliminat complet cârtirile şi şovăielile din viaţa lor; ei, având credinţă în suveranitatea lui Dumnezeu (Romani 8:28), au învăţat să aducă mulţumiri pentru toate lucrurile (1 Tesaloniceni 5:18; Efeseni 5:20) şi pentru toţi oamenii (1 Timotei 2:1). În toate situaţiile dificile prin care au trecut pe Pământ, ei au purtat „în trupurile lor, omorârea Domnului Isus” şi au învăţat noua cântare de laudă şi închinare, în toate împrejurările şi pentru toţi oamenii. Astfel, în Ziua de pe Urmă, ei stau împreună cu Mielul pe Muntele Sionului.

Nu este de ajuns să îl lăudam pe Dumnezeu în inimile noastre. Ca „rod al buzelor” noastre, trebuie să-I aducem „o jertfă de laudă” (adică lauda care provine dintr-o viaţă răstignită); şi aceasta e una dintre puţinele activităţi din Noul Testament despre care ni se spune că trebuie înfăptuite în mod continuu (Evrei 13:15). Isus spune că „din prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34). Deci, dacă vorbirea noastră nu are mireasma laudei, aceasta e o indicaţie clară a faptului că inima noastră nu este plină de laudele lui Dumnezeu. „Noi mărturisim cu gura noastră, şi aceasta duce la salvare (mântuire)” (Romani 10:10 – versiune citată de autor).

Într-o traducere literală a Scripturii din Psalmi 50:23 citim: „Cel ce aduce o jertfă de mulţumire, acela Mă cinsteşte şi Îmi pregăteşte o cale pentru a-i arăta salvarea (mântuirea) Mea”.

Dumnezeu este capabil să ne salveze din multe situaţii, dar o va face numai când începem să-L lăudăm – fiindcă numai lauda este semnul credinţei. În multe situaţii, numai rugăciunea, în sine, nu ne poate elibera. Trebuie neapărat să continuăm rugăciunea până la punctul în care avem asigurarea Duhului Sfânt, în inima noastră, că rugăciunea ne-a fost ascultată. De la acel punct încolo, credinţa a luat naştere şi „credem că am şi primit”, chiar dacă nu putem vedea încă răspunsul. Atunci, şi numai atunci, putem primi ceea ce am cerut în rugăciune, aşa cum ne spune Isus în Marcu 11:24. Care este, însă, dovada că s-a născut o astfel de credinţă în inima noastră? Încetăm să ne mai rugăm şi începem să Îl lăudăm pe Dumnezeu. Aceasta, şi numai aceasta, e dovada cea mai clară a credinţei. În acest mod, noi Îi pregătim o cale lui Dumnezeu prin care să ne arate salvarea (eliberarea) Lui.

În Scriptura din 2 Cronici 20 vedem un exemplu despre modul cum funcţionează această legitate. Îl vedem pe Iosafat împresurat de o mare mulţime de vrăjmaşi (versetul 2). Iosafat a procedat în modul cel mai înţelept, lăsând un exemplu tuturor celor ce, în viitor, vor fi înconjuraţi de probleme. El a postit şi s-a rugat, căutând Faţa Domnului. Rugăciunea lui ne este descrisă în versetele 6-12, şi acolo remarcăm şapte aspecte esenţiale ale acestei rugăciuni.

1) El Îl laudă pe Dumnezeu pentru suveranitatea Lui (versetul 6).

2) Îşi împrospătează în memorie minunile înfăptuite odinioară de Dumnezeu (versetul 7).

3) Îi aminteşte lui Dumnezeu de promisiunea Lui, făcută în Scripturi (versetul 9).

4) Îi aminteşte lui Dumnezeu că ei (poporul Israel) sunt moştenirea Lui proprie (versetul 11).

5) Îi spune lui Dumnezeu că ei nu au nici o putere, care ar proveni din ei înşişi, pentru a face faţă situaţiei (versetul 12).

6) Îi spune lui Dumnezeu că ei nu se încred în propria lor înţelepciune (versetul 12).

7) Îi spune lui Dumnezeu că ei îşi pun toată încrederea în El (versetul 12).

Acesta e un model bun şi pentru rugăciunile noastre. Citim că Dumnezeu a dat imediat răspunsul şi a spus că se va ocupa El Însuşi de situaţie. Iosafat L-a crezut pe Dumnezeu şi a trimis înainte, în fruntea oştirii, un cor format din cântăreţi care „îmbrăcaţi cu podoabe sfinte” Îl lăudau „cu glas tare şi puternic” pe Dumnezeu. Prin acea jertfă de laudă, adusă lui Dumnezeu înaintea vrăjmaşilor, Iosafat a pregătit o cale prin care Dumnezeu să Îşi arate eliberarea şi să-i salveze. Iar Dumnezeu chiar aşa a şi lucrat. I-a zdrobit pe duşmani cu desăvârşire (versetul 22).

Un alt exemplu, al modului cum funcţionează această legitate, ni se prezintă în cartea lui Iona. Citim că Iona se afla de trei zile şi de trei nopţi în stomacul peştelui şi el nici măcar nu se rugase în tot acel timp (1:17). „Atunci”, ni se spune în versetul 1 din capitolul 2 (aceasta a fost după cele trei zile şi trei nopţi), Iona a început să se roage. Poate că în primele trei zile Iona a încercat să se târască înspre gura peştelui – la fel cum încercăm şi noi orice metodă posibilă de a ieşi din problemele noastre. Majoritatea oamenilor Îl caută pe Dumnezeu numai după ce toate resursele omeneşti se dovedesc a fi inutile. Aşa a fost şi în cazul lui Iona: L-a căutat pe Dumnezeu numai după ce eforturile sale cele mai bune s-au dovedit a fi ineficiente.

Iar Dumnezeu aşteaptă până când ajungem la capătul propriului nostru eu. Atunci, Iona s-a rugat un timp îndelungat, dar nu s-a întâmplat nimic pană când nu a început să aducă „jertfa mulţumirii”, spunând că mântuirea vine numai de la Domnul (Iona 2:9). Când Iona, în mijlocul problemelor lui încă nerezolvate, a început să Îl laude pe Dumnezeu, el a pregătit prin această laudă o cale prin care Dumnezeu să-i arate eliberarea Lui. Domnul a şi poruncit imediat peştelui (citim în Iona 2:10) să îl verse pe Iona pe uscat.

Cât de mult avem de gând să mai zăbovim în stomacul peştelui (adică în problema noastră specifică) înainte de a aduce jertfa mulţumirii? Dumnezeu nu ne poate elibera pentru că nu Îl onorăm prin laude aduse în orice situaţie; şi, în acest fel, nu Îi pregătim o cale prin care să ne elibereze (Psalmi 50:23).

Un ultim exemplu: din Faptele Apostolilor capitolul 16. Acolo citim despre Pavel şi Sila care erau întemniţaţi din cauză că au predicat Evanghelia. La miezul nopţii, în loc să doarmă (şi în loc să se plângă sau să cârtească – ceea ce pentru ei ar fi fost de neconceput), au început să se roage şi să cânte laude lui Dumnezeu. Ei nu au avut nici o nemulţumire. S-au încrezut pe deplin în suveranitatea lui Dumnezeu şi L-au proslăvit. Imediat după aceea, Dumnezeu a şi deschis uşile închisorii pentru ei. Această eliberare a fost posibilă prin faptul că Pavel şi Sila, prin jertfa de laudă adusă ca rod al buzelor lor, au pregătit o cale prin care Dumnezeu să lucreze pentru ei.

Cheia care poate deschide gura oricărui peşte şi uşa oricărei închisori este în mâinile Domnului nostru minunat (Apocalipsa 3:7). Când El deschide o uşă nimeni nu o poate închide; şi până când El nu o deschide, orice soluţie omenească nu poate decât să eşueze. Este uşor să Îl lăudăm pe Dumnezeu când totul merge conform dorinţelor şi planurilor noastre. Când, însă, au loc evenimente contrare aşteptărilor noastre, atunci a sosit momentul şi împrejurarea care sunt favorabile aducerii jertfei de laudă – deoarece în asemenea situaţii trebuie să plătim un preţ pentru a-L lăuda pe Dumnezeu. În acest mod, noi pregătim o cale prin care Dumnezeu să ne arate salvarea Lui.

Scriptura din Psalmi 149:5-9 ne îndeamnă ca laudele lui Dumnezeu să fie în gura noastră când suntem „în aşternutul nostru” (unde, stând culcaţi, obişnuim să ne îngrijorăm!), şi ne spune că prin astfel de laude putem să legăm puterile întunericului şi să facem ca judecata rostită în Cuvântul lui Dumnezeu asupra lor, să fie executată (Romani 16:20). Acesta e un privilegiu păstrat pentru toţi copii lui Dumnezeu (Psalmi 149:9).

Deci, haideţi să învăţăm cântarea cea nouă a „laudei în toate împrejurările” şi a „mulţumirii pentru toate lucrurile şi pentru toţi oamenii” şi s-o cântăm tot restul vieţii noastre pământeşti – ca prin ea să-L onorăm pe Dumnezeu şi să putem experimenta eliberarea Lui în toate zilele vieţii noastre. Amin.

Capitolul 12

De ce cad creştinii

De ce cad creştinii în păcat?

Înainte de a analiza motivele căderii creştinilor, trebuie neapărat să facem o distincţie netă între „a fi ispitit” şi „a păcătui”. Scriptura din Iacov 1:14,15 afirmă în mod clar faptul că „fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi”. Apoi, când mintea celui ispitit îşi dă consimţământul la oferta ispitei, se produce o concepţie şi în inima celui ispitit se naşte păcatul.

Când „cunoaştem adevărul” faptului „că omul nostru cel vechi [acest intelect care vrea să păcătuiască] a fost răstignit împreună cu Hristos” (Romani 6:6), atunci, prin credinţă, putem să ne „dezbrăcăm de omul cel vechi” şi încetăm să mai comitem păcate în mod deliberat. Suntem născuţi din nou (1 Ioan 3:9). Vom mai fi ispitiţi, dar mintea noastră (omul cel nou) nu se va mai învoi cu „trupul păcatului”.

Însă, chiar dacă am încetat să mai comitem păcate, totuşi putem să mai cădem „deodată în vreo greşeală” (Galateni 6:1). Există o diferenţă între a comite păcat şi a cădea în vreo greşeală.

Chiar dacă omul nostru cel vechi a fost răstignit (Romani 6:6), totuşi firea pământească are încă, în noi, suficientă vitalitate ca să ne ademenească. Noi, însă, suntem hotărâţi pe deplin că vom fi credincioşi lui Hristos, Mirele nostru; şi nu avem nici o intenţie să ne „dăm pe noi înşine” dorinţelor firii pământeşti. Nu comitem adulter (preacurvie) în mod fizic, căci atunci am fi „suflete prea curvare” (Iacov 4:4) şi, astfel, am face parte din „Mama Curvelor” (Apocalipsa 17:5), şi nu din Mireasa lui Hristos. Însă, spre exemplu, o femeie poate concepe în mod forţat, chiar dacă ea nu s-a dat pe sine însăşi, în mod voluntar, unui bărbat. Femeia care a fost astfel înjosită are, totuşi, o virtute faţă de una care s-a dat pe sine însăşi, în mod deliberat, la preacurvie. Diferenţa dinte cele două femei întinate ne ajută să înţelegem diferenţa dintre căderea în păcat (când suntem biruiţi de dorinţele firii noastre pământeşti) şi comiterea păcatului (când intenţionat alegem să săvârşim ceva despre care ştim că este rău şi ne dăm pe noi înşine dorinţelor firii pământeşti).

Însă, deşi căderea în păcat nu este la fel de rea ca şi comiterea păcatului, ea duce la acelaşi rezultat, şi anume, la o concepţie care dă naştere la păcat. Promisiunea Noului Testament este că Isus poate să ne păzească nu numai de comiterea păcatului, dar şi de căderea în păcat (Iuda 24). Aceasta e viaţa de biruinţă – în care suntem păziţi şi de căderea în păcat.

Dacă ai încetat să mai comiţi păcate, dar constaţi că, totuşi, mai cazi în ele, atunci următoarele subcapitole îţi vor dezvălui anumite motivele ale acestor căderi.

1. Lipsa temerii de Dumnezeu

Frica de Dumnezeu este începutul (alfabetul) înţelepciunii (Proverbe 9:10). Aceasta e prima lecţie din şcoala înţelepciunii. Dacă nu învăţăm alfabetul, nu putem merge mai departe. „Frica de Domnul este urârea răului”, pentru că Dumnezeu Însuşi urăşte răul (Proverbe 8:13). Când luăm aminte la chemarea lui Dumnezeu de „a fi sfinţi căci El este sfânt” şi suntem pătrunşi de această chemare, atunci vom urî păcatul.

Multor credincioşi le vine foarte uşor să biruiască unele păcate (mânia, păcate sexuale, etc.) când sunt în prezenta altor credincioşi, deoarece le este frică de faptul că îşi vor pierde reputaţia. Însă, atunci când sunt singuri ei cad foarte uşor în asemenea păcate. Ei cad, prin urmare, nu datorită incapacităţii lor de a birui aceste păcate, ci pentru că iubirea propriei lor reputaţii este mai mare decât frica lor de Dumnezeu. Ei pun un preţ mai mare pe aprecierea oamenilor decât pe cea a lui Dumnezeu. Astfel de creştini au nevoie să-şi simtă ticăloşia, să plângă şi să se pocăiască de faptul că „s-au închinat făpturii [omului] în locul Făcătorului” (Romani 1:25) şi au nevoie să-şi înalţe glasul înspre Dumnezeu, din toată inima lor, ca Dumnezeu să îi înveţe frica Lui. Promisiunea biblică este că „dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul”, căci Dumnezeu te va învăţa frica Lui (Proverbe 2:3-5; Matei 5:6). El va fi găsit doar de cei care Îl caută din toată inima (Ieremia 29:13). Numai aceia vor fi mângâiaţi (întăriţi şi ajutaţi – Matei 5:4) de Mângâietor care varsă lacrimi pentru fiecare cădere.

Trebuie să ne dezvoltăm obiceiul de a trăi doar în prezenţa lui Dumnezeu.

Motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o zonă privată – gândirea – este ca să vadă dacă avem sau nu frica Lui. Dacă ne pasă doar de reputaţia externă înaintea oamenilor, vom fi nepăsători cu privire la gândirea noastră. Prin acest lucru Dumnezeu face diferenţa între cei care doresc biruinţa totală şi cei care doresc doar o biruinţă exterioară asupra păcatului. Dacă vărsăm lacrimi pentru păcatele din gândire aşa cum facem pentru păcatele externe, vom avea biruinţă.

2. Lipsa credinţei

Orice progres în umblarea creştină se face prin credinţă. Cei neprihăniţi trăiesc prin credinţă (Romani 1:7), iar cărarea lor devine ca o lumină care străluceşte din ce în ce mai puternic (Proverbe 4:18).

Putem avea credinţă pentru iertarea păcatelor şi pentru renunţarea la omul vechi, încetând astfel să comitem păcate; şi totuşi se poate să nu avem credinţă că Isus ne poate apăra de căderea în păcat. Asemenea israeliţilor la Cades-Barnea, când privim la uriaşii din ţară (firea noastră pământească) putem fi atât de plini de necredinţă, încât să nu intrăm în ţara promisă a biruinţei.

Una dintre cele mai importante legi din Împărăţia lui Dumnezeu este că fiecăruia i se dă după măsura credinţei lui (Matei 9:29) – nici mai mult nici mai puţin. La Dumnezeu nu este parţialitate; El îi răsplăteşte din belşug pe aceia care Îl caută prin credinţă (Evrei 11:6). Astfel că unii intră într-o viaţă de biruinţă (aşa cum Iosua şi Caleb au intrat în ţara Canaanului), în timp ce alţii rămân doborâţi şi învinşi. Calea care duce la viaţă este îngustă şi puţini sunt cei care o găsesc, fiindcă puţini sunt aceia care trăiesc în credinţă şi frică de Dumnezeu. Isus nu a putut face multe „lucrări pline de putere” în oraşul Lui natal din cauza necredinţei oamenilor. El avea dorinţa de a-i vindeca. Dar necredinţa lor L-a limitat (Matei 13:58). La fel se întâmplă şi astăzi. El vrea să facă lucrări măreţe pentru noi, dar este limitat de lipsa noastră de credinţă.

Credinţa este mult mai mult decât un simplu crez intelectual. Este ceva să crezi că Isus are puterea de a-i ajuta pe oameni să nu cadă, şi cu totul altceva să ai credinţa că Isus te va ajuta pe tine însuţi să nu cazi. Cea dintâi este o calitate intelectuală pe care chiar şi Satan o are. Cea din urmă este o calitate a inimii, care duce la biruinţă.

Dumnezeu promite că „ păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră ” (Romani 6:14). Ai credinţă în promisiunea lui Dumnezeu, şi atunci când vei aluneca adu-ţi aminte că promisiunea lui Dumnezeu nu se schimbă. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne statornic. Ridică-te, mărturiseşte-ţi speranţa în Cuvântul lui Dumnezeu, şi mergi înainte, până când într-o zi speranţa se va transforma în credinţă, şi vei avea parte de biruinţă.

3. Necunoaşterea slăbiciunii firii pământeşti

Firea noastră pământească este complet neputincioasă să facă voia lui Dumnezeu. Învăţătura lui Isus a fost foarte clară în acest sens (Matei 26:41). Pavel şi-a dat seama de acest fapt şi a afirmat că nimic bun nu locuieşte în firea lui pământească (Romani 7:18). Cel care reuşeşte să înţeleagă acest adevăr va acţiona în cel puţin două direcţii: va fugi de ispită şi se va ruga stăruitor pentru a primi ajutor din partea lui Dumnezeu. Când în viaţa unui om nu sunt prezente aceste două fapte este evident că el nu s-a convins încă de slăbiciunea firii sale pământeşti.

Isus ne-a învăţat să ne rugăm „nu ne duce în ispită” (Matei 6:13). Spunem această rugăciune din toată inima fiindcă suntem convinşi că firea noastră pământească este slabă. Chiar şi un remarcabil om al lui Dumnezeu ca Timotei a fost îndemnat să fugă de poftele tinereţii şi de iubirea de bani (2 Timotei 2:22; 1 Timotei 6:10, 11). Unii poate au crezut că fiind atât de avansat în viaţa creştină, Timotei n-ar fi putut fi ispitit în aceste zone. Însă Pavel ştia că acest pericol era real. Aşa că el îl îndemna pe Timotei să fugă de ispită. Cel care reuşeşte să înţeleagă faptul că firea lui pământească este slabă va lua asculta cu dragă inimă de acest îndemn.

Chiar mai mult, cel care îşi dă seama de slăbiciunea sa va striga către Dumnezeu ca să primească har care să-l ajute să-şi biruiască slăbiciunea. Fiecare dintre noi suntem slabi, dar nu toţi suntem la fel de conştienţi de slăbiciunea noastră. Omul slab fuge când vede pericolul, dar nu şi cel puternic pentru că acesta din urmă are păreri înalte despre sine însuşi. El nu strigă după ajutor. De aceea va cădea.

Smerenia adevărată înseamnă să îţi recunoşti slăbiciunea firii pământeşti, să fugi, din această cauză, dinaintea ispitei şi să strigi după ajutor. Numai aceştia primesc harul lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu dă harul Său numai celor smeriţi (1 Petru 5:5).

4. Tendinţa de evitare a suferinţei

În păcat, există o anumită plăcere – dar ea este înşelătoare şi de scurtă durată (Evrei 3:13; 11:25). Suferinţa se află la partea opusă faţă de plăcere. A suferi înseamnă a ne priva propria fire pământească de plăcerea păcatului. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că dacă ne înarmăm cu această atitudine putem s-o sfârşim cu păcatul şi să facem voia lui Dumnezeu în toată viaţa noastră (1 Petru 4:1, 2). „Pătimirea în trup” despre care se vorbeşte în versetul 1 nu trebuie redusă doar la simpla suferinţă fizică, trupească, căci ştim bine că doar prin acest fel de suferinţă încă nimeni nu s-a oprit vreodată din practicarea păcatului. Aici este vorba, în primul rând, de durerea lăuntrică cauzată firii pământeşti prin refuzarea satisfacerii dorinţelor ei. Refuzăm să ne facem pe plac nouă înşine, după cum nici Isus nu Şi-a făcut niciodată pe plac Lui Însuşi (Romani 15:3). Astfel, putem cunoaşte o parte esenţială din părtăşia noastră la suferinţele Lui.

O atitudine hotărâtă de a „pătimi în trup”, spune Petru, este armura noastră în momentele decisive ale luptei. Însă noi trebuie să avem armura înainte de începerea luptei. Căutarea armurii abia după începerea atacului violent al ispitei nu va fi de nici un folos, fiindcă de obicei în acele momente critice armura nu poate fi găsită. Nu, nicidecum. Trebuie să fii înarmat înainte de începerea conflictului. Când nu avem această armură (atitudinea hotărâtă ca mai degrabă să suferim în lepădarea de sine decât să avem chiar şi cea mai mică plăcere a vreunui gând păcătos) atunci suntem în pericol ca în momentele critice ale ademenirii să dăm înapoi şi să cedăm în faţa ispitei (Evrei 10:38).

Dar dacă suntem hotărâţi ca mai degrabă să murim decât să păcătuim – adică să fim „ascultători până la moarte” aşa cum a fost Isus (Filipeni 2:8), atunci această armură va fi tăria şi protecţia noastră „în ziua cea rea” a luptei.

Dacă, de exemplu, iubim lucrurile materiale ne vom pierde foarte uşor pacea şi vom cădea în păcat atunci când ne vom confrunta cu pierderi materiale sau când cineva ne va distruge vreun bun. Dar dacă alegem calea „pătimirii în trup”, încrezându-ne cu-adevărat în faptul că Dumnezeu rânduieşte toate lucrurile spre binele nostru (Romani 8:28), vom putea privi cu bucurie la orice pierdere materială (Evrei 10:34).

5. Lipsa strădaniei pentru înaintare

Petru spune că dacă mergem înainte în viaţa creştină (adăugând mereu trăsături din caracterul lui Hristos) nu vom cădea niciodată (2 Petru 1:5-10). Mulţi creştini cad în păcat pentru că devin mulţumiţi cu progresul lor spiritual, în loc să meargă înainte înspre desăvârşire. Pavel şi-a petrecut viaţa făcând un singur lucru – alergând înainte către ţinta de a fi mai mult ca Isus (Filipeni 3:11-14). Aceasta l-a ajutat să nu stagneze şi să nu păcătuiască. El l-a îndemnat pe Timotei nu doar să fugă de ispită, ci să alerge după teama de Dumnezeu, după dragoste, blândeţe, etc., (1 Timotei 6:11; 2 Timotei 2:22).

Mulţi au încetat să mai comită păcate şi se mulţumesc cu atât, chiar dacă ei continuă să cadă în păcat. În acest fel ei nu se vor putea opri niciodată din cădere.

Dacă vrem să facem progrese în descoperirea răului ascuns înăuntrul nostru, trebuie să ne judecăm în mod continuu, în orice situaţie, în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Umblând în lumină, vom putea să fim părtaşi naturii divine într-o măsură tot mai mare.

În acest fel, vom putea adăuga virtute la credinţa noastră: dragoste de fraţi, iubire, etc. Dacă ne umplem neîncetat mintea cu gânduri bune (Filipeni 4:8), păcatul nu va putea intra cu uşurinţă în minţile noastre. Mintea goală este cea mai uşoară pradă pentru păcat.

6. Evitarea detronării vieţii sufleteşti

Viaţa sufletească domneşte în toţi urmaşii lui Adam; ei trăiesc conform raţiunii şi sentimentelor. Însă, când suntem convertiţi, şi lepădăm lucrările păcătoase ale firii pământeşti, de multe ori nu ne dăm seama că şi viaţa sufletească (felul omenesc de a gândi, raţionaliza şi simţi) trebuie detronată. Noi considerăm că aceste lucruri sunt nevinovate şi inofensive. Totuşi, rămânerea pe tron a vieţii sufleteşti este motivul pentru care mulţi creştini cad în păcat.

Stârnirea sentimentelor în adunările creştine, de exemplu, duc la multe excese, aberaţii şi la păcat. A trăi în sentimente nu este acelaşi lucru cu a trăi în Duhul. Acestea sunt atât de diferite ca Cerul de Pământ. O întâlnire foarte emoţională nu este neapărat o întâlnire duhovnicească, pentru că în multe cazuri oamenii pleacă de la asemenea întâlniri plini de încântare, însă numai pentru a comite imediat păcate după aceea. Sentimentele noastre sunt înşelătoare.

În mod similar, şi intelectul nostru e înşelător. Majoritatea creştinilor trăiesc sub autoritatea intelectului, şi încearcă să înţeleagă lucrurile lui Dumnezeu prin raţiunea umană şi gândirea logică. Rezultatul este că, în curând, ei devin umflaţi de cunoştinţe biblice moarte şi cad (1 Corinteni 8:1). Căderea lor poate fi una foarte subtilă, fiindcă mândria nu pare la fel de urâtă ca şi adulterul, dar în realitate provoacă o cădere mai mare. Din păcate, ea duce la multe alte căderi.

Smereşte-te, detronează-ţi intelectul şi sentimentele şi fii ca un copil care trăieşte simplu, fără să pună la îndoială ascultarea de Dumnezeu. Urăşte-ţi viaţa sufletească şi toate lucrurile care vin din ea, trăieşte în Duhul Sfânt, în dependenţă deplină de înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. În acest fel îţi vei păstra sufletul şi vei fi ajutat să nu cazi.

7. Dispreţuirea părtăşiei

În Noul Testament nu există creştinism individualist. Proorocii din Vechiul Testament (ca Ilie şi Ioan Botezătorul) au trăit în singurătate, dar aceasta se întâmpla pe vremea când exista doar o „umbră” şi nu exista vreun „Trup” (Coloseni 2:17). Însă acum, noi avem Trupul lui Hristos, şi pe măsură ce ne găsim locul în acest Trup, Capul (Hristos) ne ajută să nu cădem. Pavel spune clar că protecţia împotriva greşelilor şi creşterea creştină ne sunt date numai atunci când suntem puternic ataşaţi de Cap şi când ţinem degajate liniile de alimentare înspre celelalte membre ale Trupului (Coloseni 2:19).

Isus a spus că Biserica nu va fi biruită de Porţile Iadului (Matei 16:18). Satan va ieşi biruitor negreşit împotriva unui creştin singuratic, care încearcă să trăiască de capul lui, izolat de alţi creştini. Nu este de ajuns să mergem la adunare de două ori pe săptămână. Trebuie neapărat să preţuim părtăşia cu alţi membrii ai Trupului lui Hristos ca să putem fi integraţi în Trup. Numai atunci când ne găsim locul ca membre complet funcţionale în Trupul lui Hristos vom putea să ne bucurăm de biruinţa Capului. Atunci, în vremurile în care ispitele sunt prea mari ca să le facem faţă pe cont propriu, ceilalţi membri ai Trupului devin puterea noastră (Eclesiastul 4:9-12). Încurajarea reciprocă în Trup este modalitatea lui Dumnezeu de a ne ajuta să nu cădem în păcat (Evrei 3:13). Preţuieşte părtăşia, şi vei avea parte de mult mai puţine căderi.

Deci, vedem că nu există vreo experienţă de tipul „odată pentru totdeauna” care să garanteze faptul că vom fi păziţi automat, numai datorită experienţei respective, de căderi. Însă, dacă suntem ascultători de aceste Legi ale Duhului ele ne vor elibera de puterea păcatului şi vom fi păziţi de cădere (Romani 8:2). Atunci, ca un ecou, vom putea striga şi noi împreună cu apostolul: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos” (2 Corinteni 2:14).

Capitolul 13

Fapte moarte

Noul Testament vorbeşte despre faptele firii pământeşti (Galateni 5:19) şi despre fapte moarte (Evrei 6:1).

Cei care se dedau la faptele firii pământeşti (imoralitatea, cearta, invidia, mânia, etc.) nu vor moşteni în nici un caz Împărăţia lui Dumnezeu. Păcătoşenia acestor fapte este atât de evidentă, încât unui creştin i-ar fi greu să cadă în asemenea păcate fără să fie mustrat în cugetul lui.

Faptele moarte, însă, sunt mult mai înşelătoare. Ele sunt fapte bune în exterior, dar provin dintr-o sursă coruptă (căci nimic bun nu locuieşte în firea noastră pământească) şi, de aceea, în ochii lui Dumnezeu, sunt ca o haină mânjită (Romani 7:18, Isaia 54:6).

Dumnezeu ne porunceşte să ne pocăim nu numai de păcate ci şi de faptele moarte. Numai după ce avem această fundaţie solidă putem alerga cu stăruinţă spre desăvârşire (Evrei 6:1).

Este bine cunoscut între creştini faptul că sângele lui Hristos curăţă orice păcat. Mai puţin cunoscut este, însă, faptul că înainte de a-L putea sluji pe Dumnezeu aşa cum se cuvine trebuie ca sângele lui Hristos să ne curăţească cugetul de faptele moarte (Evrei 9:14).

De aceea, este esenţial să înţelegem clar în ce constă faptele moarte.

1. Fapte făcute fără bucurie

Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie (2 Corinteni 9:7). El iubeşte, de asemenea, pe cel care face voia Lui cu bucurie. El merge înaintea celor care se bucură în neprihănire (Isaia 64:5). Când izraeliţii nu l-au slujit pe Dumnezeu cu bucurie, au primit pedeapsa să fie robi ai vrăjmaşului (Deuteronom 8:47, 48). Împărăţia lui Dumnezeu constă în neprihănire însoţită de bucuria Duhului Sfânt (Romani 14:17). Numai aceia care sunt încântaţi să înfăptuiască voia lui Dumnezeu vor putea aduce bucurie inimii Lui.

Să luăm, spre exemplu, tema zeciuielii. În Vechiul Legământ, zeciuiala era o lege. Însă Isus şi apostolii Săi nu poruncesc nimănui să dea zeciuială în Noul Legământ. Totuşi, există nenumăraţi păstori care îşi obligă bisericile să dea zeciuială în mod regulat, fie făcând promisiuni de prosperitate nespusă fie ameninţând cu judecata divină. Aşa că oamenii dau, dar fără bucurie. Acest mod de a dărui nu este spontan, ci apăsat şi plin de murmure. Pastorii sunt mulţumiţi atunci când colecta este plină, dar nu şi Dumnezeu. Pastorii îi iubesc pe cei care dau mult, însă Dumnezeu iubeşte numai pe cei care dau cu bucurie!

Principiul Noului Legământ NU este „să dai atât de mult cât poţi”, ci „să dai atât de mult cât poţi da ”. Dumnezeu nu vrea mai mult de atât. Bineînţeles că vei primi în proporţie cu ceea ce dai (2 Corinteni 9:7; Luca 6:38) – dar aceasta e o altă temă. Dumnezeu nu doreşte nici un dar şi nici o faptă care sunt date de silă. Tot ceea ce facem fără bucurie este o faptă moartă. cu bucurie

2. Fapte făcute fără iubire

Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni sunt stâlpii principali pe care sunt clădite celelalte porunci (Matei 22:40). Dacă dărâmi aceşti stâlpi, totul se năruie. Din acest motiv a fost mustrat liderul bisericii din Efes. Faptele lui nu mai erau motivate de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semeni (Apocalipsa 2:2, 4). Dacă urmăm poruncile lui Dumnezeu fără a trăi spiritualitatea care le dă viaţă, faptele noastre devin fapte moarte. Dacă vrem ca Dumnezeu să ne facă păstori ai turmei Sale, trebuie să trecem testele Lui (aşa cum a trebuit să treacă şi Petru aceste teste) ca să se vadă faptul că Îl iubim mai presus de toate lucrurile (Ioan 21:15-17). Dacă nu, slujirea noastră este fără nici o valoare. În acelaşi fel, nu este de ajuns ca doar să-i binecuvântăm pe cei care ne blestemă. Trebuie să-i iubim din toată inima. Altfel trăim doar după slova Cuvântului, nu şi potrivit spiritualităţii Lui. În mod similar, dacă slujim fraţilor sau surorilor din biserică pentru că aşa am fost învăţaţi, dar continuăm să îi criticăm (poate pentru că nu ne-au mulţumit), slujirea noastră devine o grămadă de fapte moarte. Toată jertfirea noastră pentru lucrarea Domnului se transformă în faptă moartă dacă ea nu îşi are rădăcina în iubirea noastră pentru Dumnezeu.

3. Fapte făcute fără râvnă

„Ştiu faptele tale (…) eşti căldicel, nici rece, nici în clocot (…) Fii plin de râvnă, deci (…)” (Apocalipsa 3:15-19). Faptele făcute cu jumătate de inimă sunt fapte moarte. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi din toată puterea noastră (Marcu 12:30). Lauda şi închinarea noastră trebuie să fie din toată inima; nu să fie lipsite de viaţă. Rugăciunile noastre trebuie să aibă neapărat în ele încărcătura responsabilităţii, iar proorociile noastre trebuie să fie pline de zel. Trebuie să fim „plini de râvnă cu duhul” (Romani 12:11). Focul trebuie să ardă pe altar tot timpul (Levitic 6:13). Trebuie să ardem mereu, fiind înconjuraţi de flăcările darurilor Duhului, pe care le-a pus Dumnezeu în noi – nu să le dispreţuim din cauză că mulţi au abuzat de ele (2 Timotei 1:7). Multe adunări creştine din zilele noastre sunt într-o stare de amorţeală, fără focul Duhului Sfânt. Ei sunt gata să fie respinşi de Domnul (Apocalipsa 3:16) din cauza lipsei de râvnă. Trebuie să ne pocăim de asemenea fapte moarte.

4. Fapte făcute fără credinţă

După cum credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2:26), tot aşa şi faptele fără credinţă sunt moarte. Multe întâlniri de rugăciune sunt moarte din cauza lipsei de credinţă. Cinci minute de rugăciune plină de credinţă sunt mai puternice, pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, decât o noapte de rugăciune fără pasiune. Isus s-a rugat toată noaptea, iar noi trebuie să facem acelaşi lucru când este nevoie – dar, în mod sigur, nu ca o faptă moartă. Credinţa înseamnă de asemenea prezenţa convingerii (încredinţării) personale (Romani 14:22). Tot ceea ce facem fără convingere personală este o faptă moartă. Doar pentru că vreun mare om al lui Dumnezeu crede şi predică o anumită doctrină, nu înseamnă că noi trebuie să îl imităm. Totuşi, creştinătatea este plină de credincioşi care urmează orbeşte pe alţi oameni, fără nici o convingere proprie. Imitarea duce întotdeauna la moarte. Israeliţii au trecut Marea Roşie prin credinţă. Egiptenii au încercat să-i imite, dar s-au înecat (Evrei 11:29). Aceasta e un avertisment pentru noi. Nu imita acţiunile sau slujirile altora. Nu avem voie să imităm nici accentul cu care vorbeşte un om pe parcursul slujirii lui. Această imitare ar fi, de asemenea, o faptă moartă. Trebuie să prorocim doar potrivit cu măsura credinţei noastre (Romani 12:6). Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să fim noi înşine, pentru că El vrea ca fiecare dintre noi să îşi aducă contribuţia unică în Trupul lui Hristos.

5. Fapte făcute pentru câştigul personal şi pentru cinstirea din partea oamenilor

„Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3:1).

Vedem aici un om care din punct de vedere duhovnicesc era mort, dar care era mulţumit de faptul că îi mergea numele că era viu. El preţuia mai mult părerea oamenilor decât părerea lui Dumnezeu (Ioan 5:44; 12:43 ); rezultatul a fost că toate faptele lui erau moarte. Tot ceea ce facem ca să-i impresionăm pe oameni, sunt fapte moarte. Lucrurile pe care le facem doar ca să putem istorisi altora ce isprăvi am făcut sunt, de asemenea, fapte moarte (Matei 6:1-18). Faptele vii sunt făcute în taină, numai înaintea Feţei lui Dumnezeu, luând toate măsurile posibile ca ele să rămână ascunse de ochii oamenilor. Atunci când ne mândrim cu tot ce am făcut pentru Dumnezeu, începem să ne „bucurăm de lucrul mâinilor noastre” (Faptele Apostolilor 7:41), şi faptele noastre se transformă, instantaneu, în fapte moarte. În acest fel este construit Babilonul, după cum reiese foarte clar din Daniel 4:30.

De îndată ce suntem ispitiţi să ne gândim la părerea altora despre noi sau despre lucrarea noastră, trebuie să aruncăm acele gânduri la gunoi, căci de acolo au venit şi acolo le este locul. Chiar şi părerile pe care le au marii oameni ai lui Dumnezeu despre noi trebuie să le scoatem din mintea noastră şi să le aruncăm la gunoi. Neprihănirea noastră înaintea oamenilor este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16:15).

Doar cel care este radical are speranţă să scape de faptele moarte. În mod similar, slujirea Domnului făcută pentru un salariu este o faptă moartă. Lucrarea făcută în schimbul banilor nu este o lucrare creştină. Ea este o lucrare făcută în sistemul lumii acesteia, chiar dacă i se atribuie numele de ”creştină”. Este imposibil să-L slujim pe Dumnezeu având un ochi îndreptat şi înspre bani.

6. Fapte făcute doar pentru liniştirea conştiinţei

Păgânii sunt îndreptaţi către lucrări ca şi postul, rugăciunea şi facerea de bine doar din pricina acuzaţiilor aduse de propria lor conştiinţă (Romani 2:15).

Este posibil ca şi creştinii să înfăptuiască asemenea lucrări izvorâte din tendinţa de liniştire a conştiinţei lor. Mulţi citesc Biblia şi se roagă în fiecare zi, doar pentru a se despovăra de mustrările cugetului lor. Din acelaşi motiv ei merg la adunare, dau zeciuială, dau bani săracilor, etc. Toate aceste lucrări sunt fapte moarte. Există predicatori care transformă în capital această slăbiciune a creştinilor şi fac presiuni psihologice asupra lor, urgentându-i să facă odată ceva pentru milioanele de oameni care pier ”fără Hristos”. Oamenilor li se spune: „ori dăruieşte, ori du-te şi fă ceva”. În consecinţă, unii dau bani iar alţii se lasă de serviciu şi intră în lucrarea creştină. Însă, datorită faptului că ambele grupuri au acţionat fără călăuzirea Domnului, doar pe baza emoţiilor momentului respectiv, tinzând să scape de sentimentele de vinovăţie, ajung să se învârtă într-un ciclu interminabil de fapte moarte.

7. Fapte făcute din frica de Judecata Divină

Este bine ca păcatul să fie evitat din cauza fricii de judecata lui Dumnezeu, dar cu siguranţă că nu acesta a fost motivul lui Isus când a evitat păcatul. El a evitat păcatul din cauză că a vrut să facă voia Tatălui. Acesta trebuie să fie şi motivul nostru. Să presupunem, pentru o clipă, că nu ar exista nici o pedeapsă pentru poftirea după femei, sau pentru minciună, sau pentru mânie; am comite acele păcate?; sau am continua să le evităm din dorinţa de a fi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu? Fiecare dintre noi trebuie să răspundă în dreptul său la această întrebare, şi „să-şi ducă mântuirea până la capăt”, fără fapte moarte, „cu frică şi cutremur”. A ierta pe alţii doar pentru că nu vrem să fim pedepsiţi de Dumnezeu, sau pentru că vrem ca Dumnezeu să ne ierte, este o faptă moartă – pentru că este motivată de frica de judecată. Nici aceia care citesc Biblia şi se roagă în fiecare dimineaţă doar ca să evite vreun accident rău în timpul zilei, nu sunt mai buni! Toate acestea fac parte din categoria celor mai rele superstiţii păgâne!

8. Fapte făcute pentru obţinerea unui contraserviciu

Deşi este adevărat că Isus va răsplăti pe cei credincioşi (Apocalipsa 22:12), şi că cel mai important lucru din viaţa noastră este să fim plăcuţi Domnului (2 Corinteni 5:9) ca într-o bună zi să putem auzi cuvintele „bine, rob bun şi credincios”, totuşi, Isus ne avertizează să nu lăsăm dorinţa egoistă de a primi o răsplată cerească să ne motiveze jertfele şi slujirea în Numele Lui.

Când Petru s-a comparat cu tânărul bogat (care tocmai plecase de la Isus) şi i-a pus lui Isus întrebarea „Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” (Matei 19:27), Isus i-a dat, ca răspuns, pilda lucrătorilor (Matei 20:1-16). Acolo vedem că cei care au lucrat pentru bani (răsplată) au fost cei din urmă, iar cei care au lucrat fără să se îngrijoreze de bani au ajuns cei dintâi (chiar dacă munca lor a fost mai puţină decât munca celorlalţi).

Ideea călăuzitoare conform căreia „calitatea primează în raport cu cantitatea” exprimă bine diferenţa dintre faptele moarte şi faptele vii. Faptele făcute cu gândul la un contraserviciu, la o poziţie superioară altor creştini în cadrul Miresei lui Hristos, de exemplu, vor fi considerate fapte moarte în Ziua Judecăţii.

Dacă îţi purifici gândirea, faci bine celor din jur, îţi iubeşti soţia sau eşti supusă soţului, doar cu gândul la o răsplată, înseamnă că eul este încă la cârma vieţii tale şi toate faptele tale ”bune”, centrate pe tine însuţi, sunt fapte moarte!

Cei care primesc coroane, în slava cerească, le aruncă de îndată la picioarele Domnului, spunând: „numai Tu eşti vrednic” (Apocalipsa 4:10, 11). Numai atunci putem fi eliberaţi de faptele moarte când ne curăţim pe noi înşine de orice altă motivaţie în afară de cea de a-L glorifica pe Dumnezeu. Dacă ţinem, în memoria noastră, o evidenţă a tuturor faptelor bune pe care le-am făcut, acele fapte bune devin fapte moarte.

Isus ne-a dat două imagini despre Ziua Finală a Judecăţii – una în care oamenii au înşirat înaintea Domnului toate faptele bune pe care le făcuseră în timpul vieţii lor pământeşti: „Doamne, noi am proorocit în Numele Tău, noi am vindecat bolnavii în Numele Tău, etc.” (Matei 7:22, 23). Aceştia vor fi respinşi de Domnul. În cealaltă imagine îi găsim pe cei neprihăniţi care sunt foarte surprinşi atunci când Domnul le aminteşte de faptele lor bune pe care le-au înfăptuit de-a lungul vieţii. Ei întreabă plini de surprindere: „Doamne, când am făcut noi toate acestea?” (Matei 25:34-40). Ei au uitat de binele pe care l-au făcut de-a lungul vieţii – pentru că motivul lor nu a fost primirea unei răsplăţi. Aici vedem un contrast puternic dintre faptele moarte şi faptele vii. În care categorie ne încadrăm noi?

9. Fapte făcute fără a purta în trup omorârea Domnului Isus

Faptele vii sunt numai acelea care izvorăsc din viaţa lui Isus, din interiorul nostru. Este imposibil să avem această viaţă a lui Isus fără să fi purtat, mai întâi, omorârea Lui – crucea de zi cu zi (2 Corinteni 4:10). Dacă doar ne controlăm limba, ca vorbirea să nu ne fie iritată, sau expresia feţei, ca privirea să nu ne fie încruntată, dar fierbem pe dinăuntru, în continuare, de mânie şi de nelinişte, aceasta nu este deloc biruinţă – este doar refulare (înăbuşire). Tehnicile de refulare şi de suprimare sunt din yoga şi n-au nimic comun cu învăţătura lui Isus Hristos. Isus ne-a spus să ne luăm crucea în fiecare zi. Aceasta înseamnă să dăm în fiecare zi la moarte firea noastră pământească (Galateni 5:24). Spre deosebire de moartea prin împuşcare sau strangulare, moartea prin crucificare este un proces de durată. Firea pământească nu poate fi împuşcată sau spânzurată într-o clipită; ea poate fi numai răstignită. Dacă, însă, suntem credincioşi în a-l ţine răstignit pe cruce pe acest criminal, la un moment dat moartea va surveni – şi, într-o zi, vom înceta să mai păcătuim – chiar şi lăuntric (1 Petru 4:1). Atunci faptele vii ale Duhului vor curge ca râuri de apă vie din fiinţa noastră cea mai profundă (Ioan 7:38). Atunci, atitudinile noastre interioare vor corespunde cu aparenţa exterioară şi cu lucrările noastre, vizibile tuturor celor din jurul nostru. Atunci nu va mai fi nevoie de zâmbete artificiale sau de orice altă formă de pietate exterioară.

10. Fapte care provin din propria noastră raţiune umană

Lucrarea altruistă şi plină de sacrificiu pe care a făcut-o Marta pentru Domnul, şi pentru ucenicii Săi, este un exemplu grăitor de fapte bune care sunt fapte moarte (Luca 10:38-42). Ea a lucrat numai din cauză că a simţit că aşa se cuvenea. Însă, „caracteristica cea mai importantă a unui slujitor este aceea că el face acele lucrări care îi sunt date de către stăpânul său” – nu ceea ce simte el însuşi că ar fi bine (1 Corinteni 4:2 trad.LB). Aşa că Maria fusese mai înţeleaptă fiindcă ea, înainte de toate, s-a aşezat la picioarele lui Isus pentru a asculta voia Lui cu privire la acţiunile ei. Scriptura din Evrei 4:10, 12 spune că Cuvântul lui Dumnezeu desparte ceea ce este sufletesc de ceea ce este duhovnicesc; şi în aceeaşi măsură în care suntem chemaţi să încetăm să mai păcătuim suntem chemaţi şi să încetăm să mai facem propriile noastre lucrări. Faptele sufleteşti sunt fapte moarte. Isus nu a făcut nimic din propria Lui iniţiativă (Ioan 5:30). Dumnezeu nu caută nici astăzi oameni cu idei strălucite despre cum anume ar trebui făcută lucrarea Lui (fiindcă astfel de idei pot produce doar „Ismaeli”), ci caută oameni care sunt îndeajuns de smeriţi pentru a recunoaşte lipsa lor de înţelepciune şi de putere, şi care se vor pune la dispoziţia lui Dumnezeu ca El să îi folosească după buna Lui plăcere. Dumnezeu nu caută abilitate, ci disponibilitate.

Acum, că am fost informaţi despre faptele moarte, marele pericol pentru unii dintre noi poate fi ca, bătând în retragere dinaintea prăpastiei „fapte moarte”, să cădem în prăpastia de la marginea opusă a căii înguste, şi anume, în cea a „lipsei totale a faptelor”. Această prăbuşire ar fi şi mai rea. Lucrările vii ale Duhului pot fi înfăptuite, prin noi, numai în cooperare cu Duhul Sfânt prin trăirea unei vieţi disciplinate – şi aici nu este vorba de lege, ci de disciplină.

Deci, haideţi să ne curăţim nu numai de orice întinăciune a cărnii, ci şi de orice întinăciune a duhului (2 Corinteni 7:1), pentru ca, în ziua Nunţii Mielului, lucrările noastre înfăptuite în neprihănire să poată deveni haina noastră de nuntă (Apocalipsa 19:8).

Capitolul 14

Binecuvântarea lui Dumnezeu sau aprobarea Lui?

Există două feluri de credincioşi – cei care caută numai binecuvântarea lui Dumnezeu şi cei care caută aprobarea Lui; şi între cele două categorii de credincioşi există o diferenţă enorm de mare. În Apocalipsa 7:9-14, citim despre o mare mulţime de credincioşi – atât de mare încât nu se poate număra. Mărturia lor este că îşi datorează mântuirea Dumnezeului lor (versetul 10) şi că hainele lor sunt spălate şi albite în sângele lui Hristos (versetul 14 ); sau, cu alte cuvinte, că Dumnezeu i-a binecuvântat. Fără-ndoială că această mărturie este bună, dar este una foarte diferită de cea a grupului de credincioşi menţionaţi în Apocalipsa 14:1-5.

Acolo citim despre un grup al căror membrii pot fi număraţi. De fapt, ei numără doar un efectiv de 144.000, un număr foarte mic, dacă luăm în considerare faptul că au fost selecţionaţi din miliardele de oameni care au trăit vreodată pe pământ. Mărturia lor este că L-au urmat pe Hristos în mod desăvârşit, că în gura lor nu s-a găsit minciună, şi că nu s-au întinat cu „femei” (adică, cu femeia menţionată în Apocalipsa 17 – Babilon şi cu fiicele ei). Cu alte cuvinte, ei au fost plăcuţi înaintea lui Dumnezeu.

Observaţi contrastul. Primul grup a primit binecuvântările lui Dumnezeu. Al doilea a primit aprobarea lui Dumnezeu. Primim ceea ce căutăm. Dacă ţintim la binecuvântările lui Dumnezeu, atunci tot ce vom obţine vor fi acele binecuvântări; şi dacă ne mulţumim numai cu binecuvântările materiale ale lui Dumnezeu, atunci nu vom ajunge să fim promovaţi pentru a primi binecuvântările Lui duhovniceşti.

Majoritatea credincioşilor se mulţumesc să fie binecuvântaţi de Dumnezeu – şi dintre aceştia cei mai mulţi ţintesc numai la binecuvântările de ordin material. De aceea librăriile creştine abundă în cărţi despre cum să fii vindecat, cum să ajungi bogat prin faptul că dai zeciuială, etc. Accentul se pune pe bunăstarea fizică şi materială – pe sănătate şi prosperitate. Aceasta e simptomatica cea mai clară a unei vieţi centrate pe sine. Totuşi, citim în Cuvântul lui Dumnezeu că Isus a murit pentru ca noi să nu mai trăim pentru noi înşine, ci numai pentru El (2 Corinteni 5:15); sau, cu alte cuvinte, să nu facem pe placul nostru, ci numai pe placul Lui; sau, exprimat încă într-un alt mod, Isus a murit ca să ne elibereze de o viaţă centrată pe noi înşine şi ca să ne conducă într-o viaţă centrată pe Dumnezeu.

Una dintre situaţiile care ne pot pune în încurcătură în aceste zile este aceea a modului în care Dumnezeu binecuvântează o mulţime de lucrări creştine care sunt atât de profund compromise în caracterul lor. Oare aceasta să însemne că Dumnezeu nu este deranjat de compromisurile şi devierile de la Cuvântul Său? O astfel posibilitate este exclusă din start. Dumnezeu binecuvântează multe slujiri, chiar dacă nu le aprobă în totalitate.

Chiar şi când Moise a acţionat în neascultare de Cuvântul lui Dumnezeu şi a lovit stânca (când Dumnezeu îi spusese să vorbească stâncii) Dumnezeu a ”binecuvântat” acea slujire neascultătoare. De fapt, prin slujirea aceea, fuseseră binecuvântaţi două milioane de oameni. Însă, ulterior, Dumnezeu l-a tratat cu severitate pe slujitorul Său neascultător (Numeri 20:8-13). Motivul pentru care Dumnezeu a binecuvântat acea slujire a fost iubirea Sa faţă de acele două milioane de oameni nevoiaşi; binecuvântarea nu a însemnat nicidecum aprobarea lui Dumnezeu a faptei slujitorului Său. La fel se întâmplă şi în zilele noastre.

Multe slujiri sunt binecuvântate din cauză că Dumnezeu iubeşte oamenii aflaţi la strâmtorare, care au nevoie de mântuire, vindecare, etc. Însă, în mod cert, El nu aprobă multe dintre faptele care sunt făcute astăzi şi care poartă eticheta ”în Numele lui Isus”. El îi va pedepsi în mod sigur, la momentul potrivit, pe predicatorii care au făcut compromisuri.

Singura condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească o persoană pentru a obţine binecuvântările materiale ale lui Dumnezeu este ca ea să fie ori bună, ori rea! Aceasta deoarece Isus a spus că Dumnezeu trimite razele Soarelui şi ploaia atât peste cei buni cât şi peste cei răi (Matei 5:45). De aceea, binecuvântarea materială nu este deloc un semn al faptului că Dumnezeu aprobă viaţa cuiva. În pustie, timp de patruzeci de ani, două milioane de israeliţi au trăit în neascultare de Dumnezeu; atât de mare a fost neascultarea lor încât Dumnezeu s-a mâniat pe ei (Evrei 3:17). Totuşi, în toţi acei ani, Dumnezeu le-a dat mâncare şi vindecare – şi încă în mod miraculos (Deuteronom 8:2). De aceea, nici chiar răspunsurile miraculoase la rugăciunile din domeniul binecuvântărilor fizice nu sunt o indicaţie a faptului că Dumnezeu este mulţumit de viaţa unei persoane.

În schimb, când Isus era în vârstă de treizeci de ani aprobarea lui Dumnezeu s-a aşezat asupra Lui, numai pentru un singur motiv: datorită faptului că Isus fusese credincios în învingerea ispitelor în toţi acei ani. El a trăit o viaţă centrată pe Tatăl Său, nu pe Sine însuşi. El nu a lucrat niciodată într-un mod în care „să-Şi placă Lui însuşi” (Romani 15:3). La botezul Lui, Tatăl a depus mărturia: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”, şi nu: „Acesta e Fiul meu preaiubit pe care L-am binecuvântat”. A doua mărturie nu ar fi avut nici o relevanţă. Prima mărturie, cea care a indicat aprobarea lui Dumnezeu, a fost aceea care a însemnat totul pentru Isus. A-L urma pe Isus înseamnă a căuta aceeaşi mărturie, din partea Tatălui, pe care a avut-o Isus.

Ca urmaşi ai lui Adam, noi toţi suntem născuţi cu un caracter centrat pe noi înşine. Creştem mari, aşteptând ca totul să se învârtă în jurul nostru şi să ne slujească nouă. Când ne convertim, ne aşteptăm şi din partea lui Dumnezeu să ne slujească şi să ne binecuvânteze în diferite feluri. La început, venim la El pentru a fi binecuvântaţi cu iertarea Lui; apoi, mergem mai departe căutând binecuvântarea vindecării, răspunsuri la rugăciuni, prosperitate materială, serviciu, locuinţă, partener de căsătorie, etc. Însă, e posibil ca viaţa noastră să rămână în continuare centrată pe noi înşine chiar dacă, între timp, am devenit profund „religioşi” în ochii noştri şi în ochii altora. Dumnezeu este pentru noi doar încă Una dintre multiplele persoane care ne-au intrat pe „orbită” şi se învârt în jurul nostru; iar noi căutăm să stoarcem tot ce putem de la El. Fiul risipitor s-a întors pentru a primi mâncare de la tatăl său; dar, chiar şi aşa, tatăl l-a primit cu braţele deschise. Dumnezeu ne primeşte chiar când motivele noastre sunt din cale-afară de egoiste. El ne iubeşte atât de mult încât doreşte să ne primească chiar şi când motivul venirii noastre la El este, în mod evident, unul egoist. El ne primeşte, în nădejdea că ne vom maturiza rapid şi ne vom da seama că spiritualitatea adevărată înseamnă să fim părtaşi propriei Sale naturi, care preferă, mai degrabă, să dea decât să primească. Însă, cu marea majoritate a copiilor lui Dumnezeu, această dorinţă a Lui nu devine niciodată o realitate. Ei trăiesc şi mor centraţi pe sine, gândindu-se numai în termenii „Eu”, „Mie” şi „Al meu”, în sfera binecuvântărilor materiale şi fizice.

A fi matur înseamnă a avea mintea înnoită astfel încât ea să nu mai fie centrată pe ceea ce putem obţine noi de la Dumnezeu, ci, mai degrabă, pe ceea ce ar putea primi El de la noi, ştiind că pentru realizarea acestui scop măreţ avem la dispoziţie, aici pe Pământ, doar o singură viaţă. Această înnoire a minţii noastre este cea care aduce transformare (Romani 12:2); şi tocmai această transformare i-a făcut vrednici pe cei 144.000 (din Apocalipsa 14) să stea împreună cu Mielul, pe Muntele Sionului.

Adevărata spiritualitate nu înseamnă numai obţinerea biruinţei asupra mâniei, a irascibilităţii, a gândurilor murdare de natură sexuală, a iubirii de bani, etc. Ea înseamnă că am încetat să mai trăim pentru noi înşine. Înseamnă că ne-am oprit din „umblarea după propriile noastre foloase”, şi anume, din umblarea după propriul nostru câştig, confort, convenienţă, voinţă, drepturi, onoare şi chiar din umblarea după propria noastră ”spiritualitate”.

Când ucenicii i-au cerut lui Isus să-i înveţe cum să se roage, El i-a învăţat o rugăciune în care nu apar, nici măcar odată, cuvinte ca „Eu”, „Mie” sau „Al meu” (Luca 11:1-4). În acea rugăciune, El ne-a învăţat ca în primul rând să fim interesaţi de sfinţirea Numelui, venirea Împărăţiei şi înfăptuirea voii Tatălui, iar apoi, să fim interesaţi de bunăstarea (atât materială şi cât şi duhovnicească) a întregii frăţietăţi (de aceea apar cuvintele „noi”, „nouă” şi „ne” [pe noi]; şi nu apare deloc „eu”, „mie” sau „pe mine”). Este uşor să învăţăm rugăciunea aceasta pe dinafară (aici fiind valabile ambele sensuri ale expresiei „pe dinafară”) şi să o repetăm ca un papagal. Însă, pentru a învăţa această lecţie în inima noastră este nevoie să ne lepădăm de tot ce avem, la modul real, şi să-L punem pe Dumnezeu în centrul inimii noastre. Dacă ne judecăm pe noi înşine cu sinceritate atunci legea pe care o vom găsi cel mai des în mădularele noastre (Romani 7:22) va fi legea egoismului care, de-a lungul întregii vieţi, urmăreşte propriul nostru interes şi umblă după propriile noastre drepturi.

Isus ne-a învăţat să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu – adică să detronăm „Eul” şi să-L punem pe Dumnezeu, şi interesele Lui, în centrul vieţii noastre. Isus a renunţat la confortul Cerului pentru a înfăptui voia Tatălui Său pe Pământ. Pavel a renunţat la confortul unei vieţi trăite ca om de afaceri creştin în luxul oraşului Tars pentru a fi un apostol care a înfruntat multe dificultăţi pentru Domnul. Fiecare dintre apostoli a trăit această viaţă de jertfire, centrată pe Dumnezeu. Spre deosebire de mulţi dintre „predicatorii călători” ai zilelor noastre, apostolii au dat tot ce au avut pentru promovarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ.

O sfinţenie care ne permite să continuăm să umblăm după propriul nostru confort şi să ne promovăm, în continuare, propriile interese este o sfinţenie falsă – chiar dacă am biruit mânia şi gândurile murdare. Iată adevărul pe care nu l-au putut pricepe mulţi; şi, din această cauză, Satan a reuşit să îi înşele. Mulţi creştini călătoresc sau migrează în alte ţări căutând avantaje, confort şi avere. Ei pot avea parte de binecuvântarea lui Dumnezeu în viaţa lor, dar nu de aprobarea Lui – pentru că nimeni nu poate sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (bogăţie, plăcere, confort, etc.). Dacă credem că binecuvântarea lui Dumnezeu, peste viaţa noastră şi peste cea a copiilor noştri, este o indicaţie a faptului că El este mulţumit de noi atunci Satan ne-a înşelat cu-adevărat. Binecuvântarea lui Dumnezeu şi aprobarea Lui sunt două lucruri complet diferite. Mărturia pe care trebuie să o avem la sfârşitul vieţii noastre pământeşti este cea pe care a avut-o Enoh înainte de a fi luat de pe Pământ: „plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5). Doar trei cuvinte – dar nimeni nu poate avea o mărturie mai puternică, despre viaţa lui pământească, decât aceasta. Această mărturie au avut-o Isus şi Pavel. Simpla mărturie că „a fost binecuvântat de Dumnezeu” nu are nici o valoare, pentru că există milioane de necredincioşi care pot avea, de asemenea, această mărturie.

Dumnezeu îi caută pe aceia care vor urmări aprobarea, şi nu doar binecuvântarea Lui.

Capitolul 15

Un alt „Isus’’ şi lucrarea lui

Imaginează-ţi că ai fost în Palestina cu aproximativ 1980 de ani în urmă şi că ai auzit de lucrarea Unuia, numit „Isus din Nazaret”, care vindecă bolnavii. Neavând încă niciodată ocazia să Îl poţi vedea personal, eşti încântat când, în Ierusalim, vezi o mare mulţime care participă la o întrunire de vindecare unde vorbitorul principal este cineva numit ”Isus”.

Pe măsură ce te apropii, îi vezi acolo sus, pe podium, împreună cu ”Isus” (vorbitorul) pe Pilat şi pe Irod, iar lângă ei sunt aşezaţi Ana şi Caiafa. Atunci ”Isus” se ridică şi începe să vorbească mulţimii, spunându-le cât de onoraţi pot să se simtă ei cu toţii, în ziua aceea, dat fiind faptul că cei doi conducători laici supremi ai Palestinei, „preacinstiţii Irod Arhelau şi Pilat din Pont au luat din timpul lor preţios şi au venit pentru a onora întrunirea cu prezenţa lor”; şi nu numai atât, dar „doi mari oameni ai lui Dumnezeu, înalt-preasfinţiile lor Ana şi Caiafa sunt, de asemenea, prezenţi pentru a binecuvânta reuniunea”.

După aceste cuvinte de introducere, ”Isus” îi invită pe Irod şi pe Pilat să rostească câteva cuvinte de deschidere a întrunirii. Atât Irod cât şi Pilat îl laudă pe ”Isus” arătând cât de mult bine face comunităţii, prin slujirea lui, şi că merită sprijinul tuturor oamenilor. Apoi, „înalt-preasfinţiile lor Ana şi Caiafa” sunt invitaţi de ”Isus” pentru a spune câteva cuvinte şi pentru a ”deschide cu rugăciune”. Cei doi îl laudă, şi ei, într-un mod deosebit pe ”Isus” şi solicită tuturor membrilor confesiunilor lor să sprijine din toată inima slujirea acestuia.

Apoi ”Isus” îl invită pe Iuda Iscarioteanul să spună câteva cuvinte despre nevoile financiare ale lucrării. Iuda vorbeşte despre zecile de mii de dinari de care echipa de slujire are nevoie pentru finalizarea unor proiecte. El anunţă că la organizatori se găsesc anumite „formulare” care vor fi completate de aceia care contribuie cu mai mult de 1.000 de dinari, iar pentru aceştia ”Isus” a promis că se va ruga cu o rugăciune specială (nu contează dacă sponsorii sunt credincioşi sau necredincioşi – toţi cei bogaţi sunt bineveniţi şi cu cât sunt mai bogaţi cu atât mai bine!). Apoi Irod ia cuvântul şi îi informează pe oameni că tot ce vor da pentru această slujire se va deduce din impozitul datorat statului. Urmează colecta. Apoi ”Isus” are un scurt mesaj, demonstrează câteva dintre puterile lui miraculoase, care îi umple de uimire pe oamenii simpli, şi îi vindecă pe câţiva bolnavi. Apoi, înainte ca cineva să-l poată aborda personal, ”Isus” părăseşte reuniunea împreună cu Irod, Pilat, Ana, Caiafa şi Iuda (şi pungile cu bani) îndreptându-se cu carul de triumf al regelui înspre palatul arhiepiscopal din centrul Ierusalimului pentru a se ospăta împreună cu ei.

Oarecum, după ce ai asistat la toate acestea, cu toate că eşti proaspăt întors la Dumnezeu având foarte puţin discernământ şi foarte puţină experienţă, simţi, totuşi, că ceva nu e în regulă. Nimic din ceea ce ai văzut nu pare să se potrivească cu ceea ce ai auzit despre Isus de la unii dintre apostolii Lui ca Matei, Petru sau Ioan.

De îndată Satan îţi şopteşte „nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Matei 7:1). Dar tu îi răspunzi „să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi” (1 Ioan 4:1).

În cele din urmă, ajungi la următoarea concluzie: „acesta nu e Acel Isus despre care am auzit. Cu siguranţă este vorba de „un alt Isus” (2 Corinteni 11:4). Ai dreptate. Era un alt ”Isus”.

Cum ai ajuns la această concluzie? Pentru că Ungerea care este în tine ţi-a spus următoarele adevăruri (1 Ioan 2:19, 20, 27 ):

Adevăratul Isus nu ar căuta sponsorizări de la conducătorii laici sau vreo recomandare de la conducătorii religioşi pentru lucrarea lui. Nici nu i-ar linguşi pe niciunul dintre ei. Când un fruntaş al Iudeilor a venit odată la Isus, El i-a spus că trebuie să se nască din nou(Ioan 3:1-10). Isus l-a numit pe regele Irod „o vulpe”(Luca 13:31, 32), şi, când a stat înaintea lui, a refuzat să vorbească cu el (Luca 23:8, 9).
Adevăratul Isus nu ar cere niciodată bani de la cineva – nici măcar pentru lucrarea Lui. El Şi-a făcut cunoscute nevoile doar Tatălui Său. Tatăl, apoi, îi inspiră pe oameni sau chiar pe un peşte (o singură dată) să se îngrijească de nevoile lui Isus(Luca 8:1-3; Matei 17:27).
Adevăratul Isus nu şi-ar „vinde” rugăciunea pentru nici un preţ. Simon magicianul din Samaria i-a oferit odată bani lui Petru în schimbul rugăciunilor sale, dar Petru l-a mustrat pentru viclenia modului său de gândire conform căruia un dar divin ar putea fi cumpărat cu bani(Faptele Apostolilor 8:18-23). Simon s-a pocăit de-ndată. Dar mulţi, de-a lungul secolelor, au rămas nepocăiţi. Papii din biserica Romano Catolică (preoţi care pretind că sunt urmaşi ai acelui Petru care-l mustrase pe Simon magicianul) şi-au vândut întotdeauna rugăciunile. Martin Luther s-a ridicat împotriva acestor nelegiuiri, aşa cum a făcut Petru în vremea sa. Însă, unii dintre urmaşii lui Luther (protestanţii din zilele noastre) au început să-şi vândă „rugăciunile” şi „prorociile”; iar mulţi, asemenea lui Simon, sunt gata să plătească pentru ele.

Isus ne-a avertizat, în mod specific, că în zilele din urmă, înşelăciunea va fi atât de subtilă încât şi cei aleşi vor fi aproape de amăgire – în mod deosebit prin semne şi minuni (Matei 24:24). Dacă este vreo slujire pe care trebuie să o cercetăm cu mare atenţie în zilele noastre, aceea e slujirea prin „semne şi minuni”. Isus ne-a spus să nu-i credem pe cei care vor spune că El a venit în camera lor şi le-a vorbit (Matei 24:26). Trupul înviat al lui Isus nu a părăsit pentru nici o clipă dreapta Tatălui în toţi aceşti (peste 1.900) ani de la înălţarea Lui. Ultimii despre care menţionează Scripturile că L-au văzut pe Isus, şi anume, la dreapta Tatălui, au fost Ştefan şi Pavel (Faptele Apostolilor 7:53; 9:3). Nici măcar Ioan nu a văzut trupul fizic al lui Isus, pe insula Patmos, ci doar simboluri care Îl reprezentau pe Isus (Apocalipsa 1:13-16). Când Isus va părăsi Cerul, acel eveniment va fi a doua Lui venire pe Pământ.

Aşadar, acum, în aceste vremuri din urmă, când ţi se va spune „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu-i crezi.

Trăind între atâţia credincioşi naivi, noi trebuie să avem discernământ. În aceste zile din urmă, Cuvântul lui Dumnezeu luminează Calea cu o lumină clară pentru toţi cei care o doresc. Dacă urmăm această lumină, nu vom fi niciodată înşelaţi.

Capitolul 16

Semnele culticului

„Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri… şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu ” (Coloseni 2:18, 19).

„Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui! Şi care totuşi zice: ‘Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!’ (…) Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc, care arde necontenit” (Isaia 65:2, 5).

„Şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi” (Faptele Apostolilor 20:30, 31).

Culticul înseamnă să fi devotat, pe lângă Domnul Isus Hristos, şi unei persoane sau unei doctrine. Înseamnă să clădim corturi şi pentru „Ilie” şi pentru „Moise”, pe lângă cel clădit pentru Domnul. Aceasta aduce întotdeauna un nor care ascunde prezenţa lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este ca vieţile noastre să fie centrate doar pe Isus (Matei 17:18).

În zilele de pe urmă se va înregistra o creştere a numărul de confesiuni (culte) creştine. Mulţi vor cădea pradă acestor culte, pentru că ei vor adora pe mesagerul Domnului în loc să aibă o relaţie personală cu Isus, Capul.

Ca să fim salvaţi de la acest pericol, este bine să cunoaştem unele semne ale culticului, pentru a putea avea întotdeauna garda ridicată.

Există o diferenţă între a face parte dintr-o confesiune şi a fi cultic.

Este posibil să te afli într-o biserică ale cărei doctrine sunt bazate pe Scripturi, cu lideri după voia lui Dumnezeu, şi totuşi să fi cultic în atitudinea ta faţă de lideri, faţă de grupul tău sau faţă de credincioşii din alte biserici. Culticul este văzut nu numai în doctrine greşite, ci şi în atitudini greşite.

Cei care au o doctrină sănătoasă şi duc o viaţă corectă, deseori nu pot vedea culticul care poate fi prezent în atitudinile lor.

1. Hristos plus un alt om

Primul semn al culticului este că acesta are un lider (de obicei fondatorul grupului) care este foarte respectat, şi viaţa lui este considerată perfectă, iar învăţăturile sale egale cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt i-a lăudat pe evreii de la Berea ca având „o inimă aleasă”, datorită faptului că „cercetau Scripturile în fiecare zi” ca să verifice dacă învăţăturile lui Pavel erau, sau nu, conforme Scripturilor. Pavel a fost un mare apostol. Însă, chiar şi învăţăturile lui trebuiau verificate cu Scriptura, ca să se vadă dacă erau în concordanţă cu Ele sau nu (Faptele Apostolilor 17:11).

Biblia spune că chiar şi atunci când proorocii vorbesc în adunări, „ceilalţi să judece” (1 Corinteni 14:29). Ce trebuie să judece ceilalţi? Doar ceea ce au judecat şi creştinii din Berea – dacă cuvintele proorocilor sunt, sau nu, conforme Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este cel mai puternic scut împotriva culticului.

Credincioşii cultici îşi respectă liderul atât de mult încât ei acceptă tot ceea ce îi învaţă acesta, fără să verifice dacă ceea ce li se predă este fundamentat din punct de vedere al Sfintelor Scripturi. Ei nu au o inimă aleasă ca şi creştinii din Berea.

Într-un grup cultic, după moartea fondatorului un succesor preia conducerea şi el este recunoscut ca liderul grupului. În consecinţă, se aşteaptă din partea fiecărui membru al grupului să îl recunoască pe noul lider drept cel mai măreţ om al lui Dumnezeu. Rezultatul unei asemenea atitudini este subordonarea fără întrebări la autoritatea şi învăţătura unui astfel de lider. Autoritatea lui peste toţi membrii grupului este la fel de absolută precum cea a Papei iar cuvântul său este legea.

În multe grupuri cultice, dacă liderul are un fiu el este învăţat, din aproape în aproape, să preia câteva dintre responsabilităţile de conducere ale grupului. Apoi, toţi membrii încep, în mod treptat, să îl respecte pe fiu aşa cum l-au respectat pe tată.

2. Biblia plus încă o carte

Al doilea semn al culticului este că are încă o carte pe lângă Biblie (de obicei scrisă de liderul grupului) care este considerată la fel de infailibilă precum însăşi Biblia.

Multe grupuri cultice neagă faptul că dau o asemenea onoare scrierilor fondatorului; dar atitudinile lor faţă de acea carte indică faptul că o consideră egală cu Scriptura. Acţiunile lor vorbesc mai tare decât cuvintele lor.

În primele etape de formare ale unui grup cultic, se poate să fi existat sinceritate şi devotament faţă de Domnul. În unele cazuri, însuşi fondatorul se poate să fi fost un om după voia lui Dumnezeu. Însă, mai târziu, la un moment dat, membrii grupului întemeiază o întreagă doctrină pe baza învăţăturilor liderului, care primeşte aceeaşi autoritate ca şi Biblia.

Părerile personale ale fondatorului devin Cuvântul lui Dumnezeu pentru membrii grupului. Acolo unde fondatorul este un om cu adevărat după voia lui Dumnezeu, el nu va permite acest lucru în timpul vieţii sale. Dacă, totuşi, fondatorul nu este un om al lui Dumnezeu el va proclama autoritate divină pentru învăţăturile sale, încă în timpul vieţii lui.

Membrii unui asemenea grup vor citi, vor re-citi şi iarăşi vor citi cartea scrisă de fondator. Mulţi vor purta cu ei acea carte peste tot unde călătoresc şi vor cita din ea chiar şi în întâlnirile lor, cu aceeaşi autoritate cu care citează Scripturile biblice. Dacă acea carte comentează vreun verset, sau explică o doctrină într-un anume fel, aceea va fi singura explicaţie pe care membrii o vor folosi pentru acel verset sau doctrină.

Citirea continuă a acestor cărţi duce la spălarea creierului, astfel că membrul grupului începe să interpreteze Cuvântul lui Dumnezeu doar în felul în care este interpretat Cuvântul în acea carte. Astfel că, datorită limitării gândirii sale, un asemenea membru devine incapabil să primească lumina proaspătă de la Duhul Sfânt în legătură cu anumite versete din Scriptură – pentru că de fiecare dată când citeşte acele versete mintea lui are o anumită preconcepţie despre mesajul lor. Astfel, mintea lui este din ce în ce mai programată, până când devine complet închisă faţă de descoperirea Duhului Sfânt.

Aici vedem o mare asemănare cu modul în care preoţii Romano Catolici îşi învaţă membrii, că Biblia trebuie interpretată numai în felul în care a fost interpretată de teologii Romano Catolici.

Orice întrebări cu privire la doctrina grupului sau la învăţăturile liderilor sunt complet descurajate.

3. Exclusivitate în părtăşie

Un al treilea semn al culticului este exclusivitatea în părtăşie.

Credincioşii cu o gândire cultică sunt de părere că părtăşia cu alţi credincioşi născuţi din nou din afara grupului lor are o foarte mică valoare spirituală. Un grup cultic va descuraja membrii săi de la orice contact cu alţi credincioşi, în afară de încercările de a atrage noi membri înspre grup. Un astfel de grup se consideră Singura Biserică Adevărată şi crede că toţi cei care aparţin Miresei lui Hristos vor fi, în cele din urmă, îndreptaţi către ei. Îngâmfarea lor este de necrezut!

Asemenea exclusivitate în părtăşie îi transformă pe mulţi credincioşi cultici în snobi şi farisei legalişti. ”Înţelegerea superioară” pe care ei pretind că o au cu privire la Biblie, creează în ei o atitudine de „Noi” şi „Ei”, faţă de ceilalţi credincioşi, care le umple inimile de îngâmfare. Majoritatea unor astfel de credincioşi cultici nu văd fariseismul din viaţa lor, şi se consideră slujitori smeriţi şi devotaţi lui Isus! Iată ce putere de înşelare are mintea umană! Cei din afara grupului, însă, văd adevărata lor stare.

Sfinţenia adevărată este produsul harului lui Dumnezeu (Romani 6:14). Dumnezeu dă har numai celor smeriţi (1 Petru 5:5). Aşadar prima caracteristică a sfinţeniei adevărate trebuie să fie smerenia. Acolo unde lipseşte smerenia, „sfinţenia” pe care par să o aibă majoritatea culticilor este o neprihănire a legii (produsă prin efort omenesc). Din acest motiv, mulţi cultici tind să se laude cu ”vieţile lor sfinte” sau ”căminele lor sfinte”. Dacă sfinţenia lor ar fi fost produsul harului lui Dumnezeu, ei nu s-ar mândri cu aceste lucruri.

Credincioşii cultici citesc de obicei numai cărţile scrise de liderii grupului lor. Revistele lor vor avea articole scrise numai de membrii grupului. Majoritatea grupurilor cultice îşi vor avertiza membrii să nu citească nimic scris de alţi credincioşi – pentru că, susţin ei, nu au mai existat oameni cu teamă de Dumnezeu după zilele apostolilor, în afară de liderii grupului! Culticul are o mare putere de amăgire.

Credincioşii cultici cântă doar cântările scrise de membrii grupului. Cărţile lor de cântări conţin doar asemenea cântări. Orice alte cântări sau imnuri de laudă sunt considerate periculoase!

Grupurile cultice îşi ţin membrii în interiorul unui înveliş asemănător cu gogoaşa viermelui de mătase, făcându-i astfel ignoranţi faţă de lucrările lui Dumnezeu prin alţi oameni, de-a lungul istoriei, sau chiar prin oameni din zilele lor. Când trăieşti în izolare faţă de alţi credincioşi temători de Dumnezeu, este foarte uşor să pierzi contactul cu realitatea şi să trăieşti într-o lume de auto-amăgire şi vanitate.

Dacă excludem din cercul nostru de părtăşie chiar şi un singur copil al lui Dumnezeu, pe care Tatăl nostru Ceresc l-a acceptat, oricare ar fi motivul, noi vom fi cei care pierdem – căci Dumnezeu a rânduit ca „să putem pricepe împreună cu sfinţii (…) dragostea lui Hristos” şi să ajungem plini de „toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:18, 19). TOŢI

Totuşi, acest fapt nu încurajează mişcarea ecumenică sau compromisul. Va fi imposibil să lucrăm împreună cu credincioşi care fac parte din sisteme babiloniene. Trebuie să stăm la distanţă şi să încurajăm şi pe alţi credincioşi să se îndepărteze de asemenea grupuri (Apocalipsa 18:4). Dar inimile noastre trebuie să fie deschise faţă de părtăşia cu oricare dintre slujitorii temători de Dumnezeu ai lui Isus. Dacă Isus Hristos a primit pe cineva, ce drept avem noi să-l respingem, chiar dacă cel pe care l-a primit Isus nu este întru totul de acord cu noi? (Luca 9:49, 50).

Exemplul lui Pavel şi Barnaba ne arată faptul că părtăşia împreună, ca indivizi, este posibilă, chiar dacă indivizii nu lucrează în aceeaşi echipă (Faptele Apostolilor 15:36-41). Ei au fost în dezacord puternic într-o singură privinţă şi au găsit cu cale să nu mai lucreze împreună; dar ei nu au rupt părtăşia unul cu celălalt, nici nu s-au urât unul pe altul şi nici nu şi-au adresat vorbe urâte unul altuia. Dacă ar fi făcut oricare dintre aceste lucruri, ei ar fi devenit cultici; dar ei s-au iubit unul pe celălalt şi au lucrat separat, fără îndoială, continuând să se roage unul pentru celălalt. Culticii găsesc imposibilă o asemenea situaţie. Ei pot avea părtăşie doar cu cei care le sunt servili.

4. Nici o răspundere în privinţa evanghelizării

Un al patrulea semn al culticului este că nu există vreo povară pentru a sluji, cu propovăduirea Evangheliei, înspre cei păcătoşi.

Deşi există grupuri cultice care sunt implicate în evanghelizare limitată a păgânilor, în general, majoritatea credincioşilor cultici lucrează doar între alţi creştini. Ei nu au nici o dorinţă de a predica Evanghelia „la orice făptură”, după cum a poruncit Isus (Marcu 6:15). Ei se ocupă, însă, numai cu atragerea altor credincioşi în grupul lor.

Fiindcă majoritatea grupurilor cultice sunt foarte unite, mulţi oameni găsesc siguranţă în mijlocul lor. Membrii unui grup cultic ţin unii la alţii, se ajută unii pe alţii în multe feluri. Creştinii fără siguranţă, dezamăgiţi de creştinismul lipsit de iubire, de care au avut parte, care caută siguranţa şi acceptarea nu în Dumnezeu, ci într-o comunitatea de credincioşi, sunt adesea atraşi de aceste grupuri, în care găsesc dragoste şi părtăşie. Însă, ei nu au habar de pericolele cu care se vor confrunta în viaţa lor creştină, prin faptul că sunt foarte exclusivişti.

Credincioşii cultici vor da atenţie şi afecţiune oricărui nou-venit, ca să-l convingă să devină membru al grupului. Ei ştiu că odată intrat, noul recrut va accepta în mod treptat toate învăţăturile lor, inclusiv „autoritatea divină” a liderului lor.

După câţiva ani petrecuţi într-un asemenea grup, majoritatea credincioşilor nu vor mai putea părăsi grupul, de frica singurătăţii şi izolării. Această frică, împreună cu gândul că „se depărtează de la Biserica Adevărată” îi ţin captivi, pentru tot restul vieţii, pe credincioşii cultici.

Credincioşii cultici tind să nu facă sacrificiile pe care mulţi misionari temători de Dumnezeu le-au făcut de-a lungul secolelor, ca să trăiască ani întregi în condiţii primitive în mijlocul păgânilor pentru a încerca să-i aducă la Hristos. Culticii sunt, de obicei, indiferenţi la asemenea muncă misionară – ceea ce e, omeneşte, normal, fiindcă asemenea lucrare misionară este greu de realizat!

Predicatorii cultici, care decid să meargă în ţări păgâne, merg doar ca predicatori musafiri. Ei preferă calea uşoară, de a numi reprezentanţi din adunarea locală drept lideri, ca aceştia să poată planifica întâlniri în perioada vizitelor anuale în acea ţară. În schimb, liderii bisericilor sunt răsplătiţi cu daruri, sau chiar mituiţi cu o călătorie la sediul grupului.

Ucenicii lui Hristos nu au oferit niciodată asemenea răsplăţi, fiindcă ei erau săraci. Astfel că lucrarea lor pentru Dumnezeu, în ţările păgâne, a fost una autentică.

5. Marginalizarea învăţăturii despre îndreptăţirea prin credinţă

Al cincilea semn al culticului este că marginalizează învăţătura îndreptăţirii prin credinţă, şi învaţă că faptele sunt un mod de a obţine iertarea.

Scriptura vorbeşte într-adevăr despre fapte, ca o dovadă a credinţei (Iacov 2:24). Însă, Scriptura învaţă de asemenea că „celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire” (Romani 4:5).

Aici, pericolul nu este doar de lipsa echilibrului, ci mai cu seamă iminenţa ereziei; căci atunci când un adevăr biblic este dus la extremă, astfel încât exclude alte adevăruri biblice, el devine erezie. Mai mult, dacă credem într-o anumită doctrină, dar nu o predicăm în biserică, este ca şi cum nu am crede deloc în ea. Adevărul nespus, asemenea unui muşchi nefolosit, îşi pierde în mod treptat funcţia, şi în cele din urmă este pierdut.

Adevărul nu se găseşte într-o extremă sau în alta; nici în mijloc. El se găseşte în amândouă extremele, aduse împreună.

Trebuie să fim atenţi ca învăţăturile noastre să nu fie o reacţie la extremele în care se găsesc alţii. Mulţi predicatori folosesc învăţătura îndreptăţirii prin credinţă ca pe un permis pentru păcat. Însă, acest fapt nu trebuie să ne facă pe noi să renunţăm la predicarea acestui adevăr şi să trecem în cealaltă extremă, la îndreptăţirea prin fapte.

Credincioşii cultici, în general, predică numai iertarea prin fapte. Religiile ne-creştine fac acelaşi lucru. Dacă un credincios cultic vorbeşte despre Romani 4, o face în aşa fel încât să convingă pe alţii că acest capitol ne învaţă iertarea prin fapte! Credincioşii cultici încearcă să minimalizeze importanţa adevărului că Isus a fost făcut de Dumnezeu neprihănirea noastră (1 Corinteni 1:30), şi se concentrează pe „porunca legii să fie împlinită în voi” (Romani 8:4), fără să-şi dea seama că primul adevăr este fundaţia celui de-al doilea.

De asemenea, credincioşii cultici minimalizează valoarea sângelui lui Hristos, şi vorbesc despre el doar într-o modalitate mistică, super-spirituală.

Cântările dintr-o anumită biserică sunt, adeseori, o reprezentare bună a principiilor acelei biserici. În cărţile de cântări ale grupurilor cultice sunt foarte puţine cântări care vorbesc despre iertarea păcatelor, neprihănirea prin credinţă sau spălarea de păcat prin sângele lui Isus.

Sângele vărsat pe Calvar, despre care Isus şi ucenicii Lui au vorbit adesea (Luca 22:20; Efeseni 2:13) şi despre care vom cânta o veşnicie întreagă, în Cer (Apocalipsa 5:9), primeşte o atenţie deosebit de limitată în cântările grupurilor cultice.

Deşi este adevărat că mulţi credincioşi duc o viaţă bună în aparenţa exterioară, totuşi, mulţi dintre ei sunt apăsaţi lăuntric de povara învăţăturilor primite de la liderii lor. Majoritatea sunt nesiguri de faptul că Dumnezeu este mulţumit de ei; rezultatul este o viaţă de permanentă vinovăţie, şi una plină de condamnarea lui Satan, Acuzatorul Fraţilor. Aceşti oameni, însă, sunt foarte reticenţi în recunoaşterea acestor probleme, de frică să nu fie văzuţi ca necredincioşi.

Prin semănarea continuă a seminţei acestor sentimente, de vinovăţie, liderii acestor grupuri deţin controlul asupra membrilor. Astfel că multe predici din aceste grupuri au scopul de a-i face pe oameni să se simtă vinovaţi. De obicei se vorbeşte despre vină, la modul general, fără să fie identificat un anume păcat sau vreo atitudine păcătoasă.

Deşi există mulţi credincioşi puternici în asemenea grupuri, care nu se lasă copleşiţi de astfel de sentimente, cei mai slabi sunt adeseori înrobiţi de Satan. Această stare e fapt provine din omiterea predicării îndreptăţirii prin credinţă.

6. Tendinţa de a tăinui crezul cultului

Al şaselea semn al culticului este secretul care înconjoară convingerile lor.

Credincioşii cultici sunt, de obicei, evazivi în răspunsurile lor când sunt confruntaţi de alţi credincioşi, din afara grupului lor, cu privire la convingerile lor care nu au nici un temei în Scriptură. Atunci când nu pot dovedi că doctrinele lor nu îşi au rădăcina în Scriptură, răspunsul lor este aproape totdeauna următorul: „ai nevoie de descoperire de la Duhul Sfânt!”. Astfel, ei pretind că primesc o revelaţie specială de la Dumnezeu care nu se poate găsi în Scriptură.

Credincioşii cultici se bucură să vorbească despre „misterele” care le-au fost descoperite de Duhul Sfânt şi care sunt date doar celor care cred din toată inima – adică numai acelora care devin membri în grupul lor!

Ei nu cred că există credincioşi adevăraţi în afara grupului lor. Astfel, credincioşii curioşi sunt atraşi de acest „grup elitist”, care are ”lumina adevărului”. Există o mare poftă în firea pământească de a-ţi închipui că eşti un preferat al lui Dumnezeu – mai presus de ceilalţi credincioşi – căruia Dumnezeu îi descoperă mistere ascunse, la care ceilalţi credincioşi nu au acces.

Culticul înflăcărează această poftă care se afla în fiecare dintre noi.

Dar care este adevărul?

Adevărul este că toate misterele lui Dumnezeu sunt descoperite în Scripturi. Efeseni 4:6 spune clar că misterul lui Hristos a fost necunoscut doar în Vechiul Testament – nu şi în vremurile noastre. Coloseni 1:26, 27 spune că Dumnezeu Şi-a manifestat tainele faţă de toţi sfinţii. Nu mai este nimic ascuns – pentru că Noul Testament a adus lumină asupra tuturor tainelor. Credincioşii cultici pretind, însă, că există multe mistere ascunse. Cele două mari taine menţionate în Noul Testament vorbesc despre evlavie şi despre Biserică (1 Timotei 3:16; Efeseni 5:32).

Ambele mistere sunt scrise şi învăţate în Scripturi. Dacă cineva nu le-a văzut, înseamnă că nu citeşte Biblia îndeajuns, sau este prea mândru ca să-şi schimbe punctul de vedere. Însă, în mod sigur nu există vreun secret pe care Dumnezeu l-a descoperit în mod ascuns cuiva, care să nu fie descoperit pe paginile Scripturii. Să fim cu băgare de seamă la „misterele” despre care vorbesc culticii.

7. Un grad avansat de uniformitate

Al şaptelea semn al culticului este cererea de uniformitate de la toţi membrii.

Credincioşii cultici sunt de părere că unitatea poate exista doar acolo unde este uniformitate. Ei adesea interpretează greşit 1 Corinteni 1:10 – „să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire” – ca să-şi susţină punctul de vedere. Chiar şi o variaţie minoră de la norma stabilită de ei este inacceptabilă. Ei nu înţeleg că acest verset se referă la un acord în duh, nu un acord în fiecare detaliu.

Credincioşii cultici nu sunt capabili să „primească bine pe cel slab în credinţă” (Romani 14:1) – adică un frate cu un punct de vedere diferit de al lor. Ei îi primesc bine doar pe cei care sunt de acord 100% cu ei. În grupurile cultice nu este loc pentru predicarea capitolului 14 din Romani, pentru că diversitatea nu este binevenită în mijlocul lor. Toate elementele unui grup cultic – inclusiv programul fiecărei întâlniri – trebuie să fie exact la fel cu modelul stabilit de lideri.

Există o presiune la nivelul subconştientului exercitată constant asupra membrilor să se conformeze în toate aspectele după modelul stabilit şi practicat de lideri. Toţi credincioşii care acceptă să fie formaţi după un asemenea model ca nişte oameni fără minte, sau roboţi, fără să pună întrebări, sunt consideraţi smeriţi şi fac „parte dintre cei aleşi”. Toţi ceilalţi sunt consideraţi „mândri” şi „neluminaţi”!

Supunerea membrilor este obţinută prin intermediul avertizărilor împotriva rebeliunii faţă de lideri. Sunt folosite „povestiri groaznice” despre aceia care au îndrăznit să se împotrivească liderilor grupului. Astfel, credincioşii naivi sunt presaţi să se conformeze. În mod treptat, ei îşi pierd capacitatea de a discerne şi devin înrobiţi în grup.

Isus a venit să aducă libertate. Culticul aduce robie. Mulţi credincioşi au nevoie să fie eliberaţi din închisorile în care au fost puşi de predicatorii cultici.

Evreii din zilele lui Isus erau nu numai robi ai păcatului, dar şi ai tradiţiilor şi părerilor liderilor religioşi ai vremii. Isus a trebuit să-i elibereze de amândouă aceste robii. Mulţi dintre cei care L-au primit pe Hristos au fost eliberaţi de păcat, dar aveau în continuare frică de liderii religioşi, aşa că ei nu au avut puterea să se rupă de „datinile bătrânilor”, chiar dacă au văzut că ele nu erau Scripturale, ca să nu fie excomunicaţi din grupul lor (Ioan 12:42, 43).

Putem observa cât de puternică este robia faţă de părerile liderilor religioşi, prin faptul că chiar şi după douăzeci de ani de slujire, în plinătatea Duhului Sfânt, Petru s-a temut să se îndepărteze în mod public de anumite tradiţii evreieşti, ca nu cumva să îi supere pe anumiţi lideri creştini evrei. Pavel, care era doar un ucenic în formare, la acea vreme, a avut curajul să-l confrunte pe Petru în mod public şi să scoată la iveală problema acestuia de a urma „tradiţiile bătrâneşti”. Nici măcar Barnaba nu a avut curajul să facă acest lucru (Galateni 2:11-21).

Dumnezeu nu doreşte ca cineva să se conformeze unui model exterior, sub presiune, fără să aibă convingere personală. Singura ascultare cerută de Dumnezeu este cea care este dată de bunăvoie şi cu bucurie – „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). El urăşte tot ce este dat din obligaţie. Dumnezeu nu se amestecă niciodată în libera alegere a vreunuia dintre noi. El ne dă întotdeauna libertatea să alegem – să-L ascultăm sau să nu-L ascultăm – aceeaşi libertate pe care le-a dat-o lui Adam şi Eva, în Eden. Dumnezeu ştie că doar într-o atmosferă de libertate desăvârşită se poate naşte şi creşte sfinţenia adevărată.

Sfinţenia adevărată este sfinţenia desăvârşită în frică de Dumnezeu, nu în frică de oameni (2 Corinteni 7:1). Ascultarea dorită de Dumnezeu este una care se naşte din dragoste şi mulţumire faţă de El, nu din teama judecăţii sau speranţa răsplătirii.

Orice ascultare care se naşte din presiunea de a fi conformat unui model, sau din dorinţa de a fi acceptat într-un grup, este o faptă moartă. Nu are nici o valoare înaintea lui Dumnezeu. Ea are valoare numai în ochii celorlalţi membrii ai grupului.

În această privinţă Dumnezeu ne va încerca pe fiecare dintre noi ca să vadă dacă dorim aprobarea Lui, sau aprobarea semenilor.

Rămânerea în libertate

„Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” (Galateni 5:1).

Cea mai mare luptă din viaţa creştină nu este lupta împotriva mâniei sau gândirii murdare. Este lupta împotriva dorinţei de a obţine aprobarea oamenilor. Dacă vrem să trăim liberi, trebuie să punem preţ doar pe voia lui Dumnezeu.

Poţi avea parte de o viaţă bună, chiar dacă ai o atitudine cultică; dar cu o asemenea atitudine nu vei putea niciodată să împlineşti întreg planul pe care îl are Dumnezeu pentru tine pe Pământ. Împărăţia lui Dumnezeu este accesibilă numai acelora care luptă înverşunaţi împotriva gratiilor puse în jurul lor de predicatorii cultici.

Trebuie să ne eliberăm de robia faţă de părerile oamenilor, cu orice preţ, dacă vrem să fim părtaşi la libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu.

Capitolul 17

Semne care arată a doua venire a lui Isus

După anul 1939, lumea nu a mai fost la fel ca până atunci. S-a întâmplat ceva în acea perioadă care a început un lanţ de reacţii în multe domenii şi care se va sfârşi doar în ziua când va reveni Isus.

Isus a spus că nimeni, în afară de Tatăl, nu cunoaşte exact ziua şi ora revenirii Lui. Dar a spus, de asemenea, că dacă luăm aminte la semnele prezise de El este posibil să ştim când se apropie revenirea Lui (Matei 24:33, 36).

Este esenţial deci, să învăţăm care sunt aceste semne:

1. Războaie

(Matei 24:7). Isus a spus că zilele din urmă vor fi ca zilele lui Noe (Matei 24:37). Violenţa a fost una dintre cele mai semnificative caracteristici din vremea lui Noe. „Pământul era plin de silnicie” (Geneza 6:11, 13). Această descriere este foarte asemănătoare cu ceea ce se poate spune despre lumea din zilele noastre. Atacuri teroriste, răscoale, omoruri şi războaie între ţări sunt evenimente cotidiene. Există multe motive ale acestei creşteri în ce priveşte violenţa. Abolirea pedepsei capitale (instaurată de Dumnezeu în Geneza 9) în multe ţări a dus la o rată ridicată a omorurilor. Violenţa arătată deschis, şi fără ruşine, în filmele din zilele noastre a inoculat în copii violenţa, încă de mici. Înflorirea industriei de divertisment (sute de posturi de televiziune, casete video şi DVD-uri cu filme uşor accesibile) expune un număr tot mai mare de oameni la violenţă. Popularitatea artelor marţiale (care expun oamenii la spirite demonice) poartă, de asemenea, mesajul violenţei. Toate aceste lucruri au început ca un potop după anul 1939 – când Satan a tulburat întreg pământul cu Al Doilea Război Mondial. Mânia şi ura care au fost eliberate în acea perioadă au adus în lume o mulţime de duhuri demonice. După anul 1939, războaiele au fost un fenomen permanent în istoria lumii. Bomba atomică, care a fost lansată în 1945 a marcat începutul perioadei nucleare, cu toate consecinţele ei.

Niciodată în istoria lumii nu s-a văzut o asemenea violenţă sau un aşa de mare număr de războaie ca şi cum a urmat după Al Doilea Război Mondial.

2. Foamete

(Matei 24:7). Întotdeauna a existat foamete în istoria lumii. Însă, după Al doilea Război Mondial, în paralel cu o creştere continuă a populaţiei, foametea a omorât milioane de oameni – mai mult decât oricând în istoria omenirii. Seceta şi recoltele moarte au devenit un fenomen foarte răspândit după anul 1950. Aceste semne îşi vor mări tot mai mult proporţiile în anii viitori.

3. Dezastre naturale

(Matei 24:7). Cutremure, inundaţii, uragane şi erupţii vulcanice sunt dezastre naturale care vor creşte la număr pe măsura ce se apropie zilele din urmă. Şi acestea au crescut semnificativ după Al Doilea Război Mondial.

4. Creşterea cunoştinţei

(Daniel 12:4). Daniel a proorocit că nivelul cunoştinţelor omeneşti va creşte mult în zilele din urmă. Nivelul cunoştinţelor ştiinţifice adunate din perioada lui Adam până în anul 1939 (dintr-o perioadă de peste 5.900 de ani) a crescut de douăzeci de ori din anul 1939 până în prezent. Un grafic al nivelului de cunoştinţe arată foarte clar un nivel constant timp de 99% din istoria lumii, iar apoi o creştere bruscă de douăzeci de ori mai mare în ultimul secol. Iată încă un semn clar al faptului că întoarcerea Domnului este aproape.

5. Dezvoltarea fără precedent a vitezelor de deplasare

(Daniel 12:4). Timp de 5.800 de ani omul s-a deplasat cu aceeaşi viteză – în mare parte călare. Chiar şi în anul 1.900, viteza maximă de deplasare era de 80 km/h. Dar astăzi, omul a călătorit în spaţiu cu o viteză de peste 38.000 km/h. Turismul global a devenit popular doar după Al Doilea Război Mondial. Daniel a proorocit despre acest fenomen, ca despre unul dintre semnele sfârşitului – „mulţi vor merge încolo şi încoace” (traducere din limba engleză – nota trad.).

6. Oamenii sunt iubitori de plăceri

(2 Timotei 3:4). Aici Pavel spune în mod concret că în zilele din urmă oamenii vor iubi mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu. Pe lângă violenţă, perversiunile sexuale au fost cealaltă preocupare majoră din vremea lui Noe (Geneza 6:2). Vedem aceasta foarte clar în zilele noastre. Întotdeauna a existat imoralitate sexuală între oameni; dar niciodată în istoria lumii nu a fost practicată cu atâta deschidere şi neruşinare ca în zilele noastre. Vedem şi aici aspectul progresiv al deteriorării standardelor morale ale lumii întregi după Al Doilea Război Mondial. Pământul a fost umplut cu duhuri necurate. Televizorul, cinematograful, casetele video şi DVD-urile sunt unelte pe care Satan le foloseşte cu mult succes în promovarea cultului căutării de plăcere.

Pavel a spus că una dintre doctrinele demonilor din zilele din urmă va fi interzicerea căsătoriilor (1 Timotei 4:1-3). Vedem această interzicere în zilele noastre dusă la două extreme. O extremă este ascetismul unor grupări care susţin că pentru a fi sfânt, trebuie să rămâi necăsătorit. La cealaltă extremă sunt aceia care nu mai cred în instituţia căsătoriei, ci doar trăiesc împreună. De vreme ce omul în zilele de pe urmă va fi „fără dragoste firească”, nu este surprinzător faptul că avortul are din ce în ce mai mulţi susţinători (2 Timotei 3:3). Mâinile multor doctori sunt pătate cu sângele nevinovat al bebeluşilor omorâţi prin avort, mai mult decât au fost pătate mâinile lui Irod în Betleem (Matei 2:16).

Isus a spus că zilele de pe urmă vor fi ca acelea din vremea lui Lot (în Sodoma). Relaţiile homosexuale sunt privite ca normale. „Ca Sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă” (Isaia 3:9). Aşa că Dumnezeu i-a părăsit. SIDA face parte din judecata lui Dumnezeu pentru păcatul lor (Romani 1:26-28).

Distrugerea a milioane de tineri prin droguri este o altă dovadă că această generaţie iubitoare de plăcere se îndreaptă cu mare viteză către groapa pierzării.

7. Un duh de neascultare

(2 Timotei 3:2). Neascultarea nu a mai fost niciodată la un asemenea nivel ca după Al Doilea Război Mondial – copii faţă de părinţi, elevi faţă de profesori, slujitori faţă de stăpâni (în fabrici, birouri, etc.). Educaţia superioară i-a transformat pe tinerii din ziua de azi în oameni aroganţi şi lipsiţi de respect faţă de părinţi sau faţă de oamenii în vârstă, în general. Acest duh de neascultare a pătruns în şi creştinism. Astfel, vedem atâtea biserici în lumea întreagă unde păstorii şi prezbiterii sunt la discreţia tinerilor din adunările lor, căutând să le facă pe plac în toate lucrurile.

După Al Doilea Război Mondial, femeile au început să lucreze în afara casei – mai mult decât oricând în istorie. Au început să câştige bani, lucru care le-a făcut pe multe femei arogante, independente şi refuzând să accepte locul stabilit de Dumnezeu sub autoritatea soţului. Acest duh a pătruns chiar şi în biserici. Toate acestea arată cât de răspândit este acest duh de neascultare care se ridică împotriva autorităţii.

Femeile de astăzi nu mai doresc să fie mame. Tot aşa cum femeile au ajuns în poziţii de prim-ministru (lucru nemaiauzit înainte de Al Doilea Război Mondial), şi în biserică ele au început să ia poziţii de păstori şi de prezbiteri. Acesta este duhul lui Iezabela (Apocalipsa 2:20) şi trebuie alungat din biserici de duhul şi puterea lui Ilie, la fel ca în vremurile din Vechiul Testament (1 Împăraţi 20:21-23).

8. Îndepărtarea de la credinţă

(1 Timotei 4:1). Acesta este un verset foarte important, mai ales atunci când îl citim în context. Duhul Sfânt accentuează faptul că mulţi se vor îndepărta de la credinţă în zilele din urmă. Versetul anterior vorbeşte despre taina evlaviei (1 Timotei 3:16). Mai întâi de toate, creştinismul s-a îndepărtat de la evlavie. Acest lucru a dus la îndepărtarea de ascultare faţă de poruncile lui Isus (mai ales de cele din Matei 5-7). Apoi urmează predicarea harului fals. Toate acestea au fost prezente în primul secol; dar ele au crescut exponenţial după Al Doilea Război Mondial.

Mişcarea ecumenică, cultele false, falsificările darurilor Duhului Sfânt, etc., s-au multiplicat enorm în ultimii patruzeci de ani.

Isus a vorbit de trei ori despre înşelăciunile care vor avea loc în zilele din urmă (Matei 24:5, 11, 24). În acele versete, Isus vorbeşte despre proorocii falşi, şi despre încercarea lor de a-i amăgi, prin semne şi minuni, chiar şi pe cei aleşi. Începând cu anul 1945 şi până în prezent în creştinism au existat numeroase semne şi minuni făcute de aşa-zişi „vindecători” – majoritatea făcând parte din aceste lucrări false despre care ne avertizează Isus. Oamenii nu sunt interesaţi să verifice dacă cel care face aceste minuni este temător de Dumnezeu şi dacă îi îndeamnă pe toţi să urmeze toate poruncile lui Isus, aşa cum au făcut apostolii. Din acest motiv, ei sunt înşelaţi (Deuteronom 13:1-4).

9. Israel

(Luca 21:29-32). Isus vorbeşte în aceste versete despre copacii care înfrunzesc (naţiuni care devin independente). Acest fenomen a fost mai puternic după anul 1945 decât oricând înainte, în istoria lumii. India a devenit independentă în anul 1947. Multe alte naţiuni şi-au câştigat independenţa după 1945. Dar Isus ne-a spus să fim atenţi la smochin, adică la Israel (Luca 21:29). Isus a venit la Israel în căutarea unui fruct. Nu a văzut decât frunzele ritualurilor religioase goale; aşa că Isus a blestemat smochinul şi acesta s-a uscat (Matei 21:19). La patruzeci de ani de la răstignirea lui Isus, Dumnezeu a îngăduit ca armata romană condusă de generalul Titus să intre în Ierusalim şi să distrugă Templul evreilor. Apoi, evreii au fost împrăştiaţi în toate colţurile Pământului. Timp de 1.900 de ani, acest smochin a rămas uscat.

Însă Isus ne spune să fim cu luare aminte la vremea când acest smochin uscat va începe să înfrunzească din nou. Moartea milioanelor de evrei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a atras simpatia mondială faţă de evrei, şi mulţi s-au întors în ţara lor în Mai 1948. În Iunie 1967 evreii au recucerit Ierusalimul. Smochinul a început să înfrunzească. Isus a spus că Ierusalimul va fi sub domnia Neamurilor până când „se vor împlini vremurile neamurilor” (Luca 21:24). Noi acum trăim în vremurile despre care a vorbit Isus.

Orarul lui Dumnezeu

Dumnezeu i-a dat omului şase zile de lucru şi a rânduit ca a şaptea zi să fie o zi de odihnă. Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani (2 Petru 3:8). Aceasta înseamnă că omul are 6.000 de ani de lucru. Al şaptelea mileniu (perioada de 1.000 de ani) va fi un mileniu de odihnă, în care Isus va domni pe Pământ ca Rege. De la Adam până la venirea lui Hristos au fost aproximativ 4.000 de ani. Acum ne aflăm la sfârşitul perioadei de 2.000 de ani de când a venit Hristos, ceea ce dă un total de „şase zile”.

Izraeliţii au primit două zile în pustie ca să se sfinţească iar în a treia zi Domnul a venit în mijlocul lor (Exodul 19:10, 11, 16). Biserica a primit 2.000 de ani (2 zile) ca să se sfinţească şi să se pregătească pentru venirea Domnului. „A treia zi, (Domnul) ne va scula” (Osea 6:2).

11. Responsabilitatea noastră

Ca să fii gata pentru întoarcerea lui Hristos, trebuie ca mai întâi să renunţi la orice păcat de care eşti conştient, şi să recunoşti înaintea lui Dumnezeu că eşti un păcătos. Apoi trebuie să crezi că Domnul Isus Hristos a murit pe cruce plătind astfel pedeapsa pentru toate păcatele tale, a înviat a treia zi şi astăzi este în Cer. Cheamă-L în inima ta ca Domn şi Mântuitor, ca să îţi ierte toate păcatele şi să te facă un copil al lui Dumnezeu. „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat” (1 Ioan 3:3).

După cum citim în acest verset, singura dovadă că avem nădejdea în revenirea lui Hristos este să ne curăţim. Să nu ne oprim din curăţire până când nu ajungem la standardul de curăţie al Stăpânului nostru. Iată de ce a fost dat Duhul Sfânt în Ziua Cinzecimii – ca să ne arate slava lui Hristos în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi să ne schimbe, treptat, în acelaşi chip ca al Lui „din slavă în slavă” (2 Corinteni 3:18).

12. Două chemări ale Duhului Sfânt

Biblia se încheie (în ultima ei carte) cu două chemări ale Duhului:

Celor necredincioşi: „Vino” (Apocalipsa 22:17), pocăieşte-te şi crede în Hristos.
Celor credincioşi: „Biruieşte” (Apocalipsa 2:7 – 3:21), şi fă parte din Mireasa lui Hristos.

Capitolul 18

Fiind pregătiţi pentru venirea Domnului

Când ne gândim la întoarcerea lui Hristos pe Pământ, cel mai important lucru nu este să cunoaştem data exactă, ci să fim pregătiţi din punct de vedere spiritual pentru revenirea Lui. Mulţi care cunosc proorociile cu privire la revenirea Lui, nu se curăţă zilnic după standardul Său de curăţire. Astfel că pentru ei nădejdea întoarcerii lui Isus este o nădejde moartă, nu una vie (1 Ioan 3:3). Pe de altă parte, chiar dacă nu înţelegem toate detaliile prorociilor biblice sau interpretarea semnelor în cartea Apocalipsa, este totuşi posibil să fim 100% pregătiţi pentru venirea Lui, dacă ne concentrăm asupra lucrurilor despre care Isus ne-a spus să fim cu luare aminte.

Când Isus le-a spus ucenicilor despre revenirea Lui, în Matei 24, El a accentuat de mai multe ori faptul că ei trebuie să fie mereu în alertă (Matei 24:42, 44; 25:13). Deci, să fii în alertă spirituală şi pregătit în orice clipă, este mult mai important decât să ai cunoştinţe despre proorocii.

În Matei 25 (care urmează chiar după prorociile din Matei 24) Isus vorbeşte despre trei domenii în care suntem chemaţi să fim în alertă şi credincioşi ca să putem fi gata pentru venirea Lui.

1. Credincioşie în viaţa ascunsă

(Matei 25:1-13). În această pildă, Isus vorbeşte despre zece fecioare. Nici una dintre ele nu era o femeie curvă (vezi Iacov 4:4 pentru definiţia prea-curviei spirituale). Fiecare dintre ele erau fecioare. Cu alte cuvinte, aveau o mărturie bună înaintea oamenilor. Fiecare avea candela aprinsă (Matei 5:16). Faptele lor bune erau văzute de cei din jur. Totuşi, dintre aceste zece fecioare doar cinci erau înţelepte; dar acest lucru nu se putea vedea din exterior. Numai cinci dintre ele au luat untdelemn în vase (versetul 4). Untdelemnul din vas nu era vizibil noaptea, spre deosebire de cel din candelă care ardea, şi se referă la viaţa ascunsă, nevăzută de cei din jur în întunericul acestei lumi. Fiecare avem un vas. Întrebarea este dacă avem sau nu untdelemn în el.

Untdelemnul este folosit în Scriptură ca simbol al Duhului Sfânt şi se referă, aici, la viaţa care vine de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt în duhul nostru. Manifestarea exterioară a acestei vieţi este lumina (Ioan 1:4). Conţinutul din interior este untdelemnul. Mulţi se preocupă doar de înfăţişarea lor exterioară; dar aceasta e o nebunie. În vremuri de încercare şi testări ne dăm seama că lumina exterioară este insuficientă. Avem nevoie de conţinutul vieţii interioare ca să ieşim biruitori.

„Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea” (Proverbe 24:10). Momentele de criză din viaţa noastră ne arată cât de puternici sau slabi suntem. În această pildă, momentul de criză a fost că mirele şi-a întârziat puţin venirea. Timpul este elementul care arată realitatea spiritualităţii noastre.

Cel credincios îndură până la sfârşit şi este mântuit. Timpul arată de asemenea cine are conţinut în viaţa interioară, şi cine nu. Mulţi sunt ca şi sămânţa care a răsărit de îndată, dar care nu are viaţă interioară. Solul din inimile lor nu are adâncime (Marcu 4:5).

Din acest motiv este greu să ştim care este spiritualitatea sau starea inimii unor creştini noi. În schimb, totul va fi văzut în timp, dacă avem răbdare. Modul în care trebuie să îl aşteptăm pe Isus este să avem o viaţă interioară plină de curăţie şi credincioşie înaintea lui Dumnezeu – în gândire, atitudini şi motivaţii, iar pe acestea cei din jur nu le pot vedea. Dacă nu avem aceste lucruri şi totuşi credem că suntem pregătiţi pentru venirea lui Hristos, ne înşelăm singuri.

2. Credincioşie în slujire

(Matei 25:14-30). În cea de-a doua pildă, accentul cade pe folosirea cu credincioşie a talanţilor primiţi de la Dumnezeu. Aceşti talanţi reprezintă lucrurile materiale, bani, abilităţi naturale, oportunităţi în viaţă, daruri spirituale, etc.

Nu suntem cu toţii egali la acest capitol – vedem în pildă că unul a primit cinci, altul doi şi un altul a primit un singur talant. Însă, fiecare a trebuit să fie la fel de credincios cu ceea ce i-a fost dat. Celui căruia i se dă mai mult, i se va cere înapoi mai mult. Aşadar, cel care şi-a multiplicat cei doi talanţi în patru a primit aceeaşi răsplată ca şi cel care şi-a multiplicat cinci talanţi în zece.

Judecata a căzut asupra celui care şi-a ascuns talantul „în pământ” (versetul 18) – el este singurul care şi-a folosit talantul pentru slava lumii, nu pentru slava lui Dumnezeu. Nimeni nu poate spune că nu i-a fost dat vreun talant – cu toţii am primit ceva de la Dumnezeu. Întrebarea este la ce am folosit aceşti talanţi. Tot ce am folosit pentru noi înşine este echivalent cu talantul ascuns în pământ. Ceea ce folosim pentru slava lui Dumnezeu va fi socotit comoara noastră în cer. Prin acest aspect putem observa sărăcia multor credincioşi.

Motto-ul nostru ar trebui să fie „Totul pentru Dumnezeu şi nimic pentru mine însumi”. Abia atunci vom fi gata pentru venirea lui Hristos. Nu putem fi ucenici ai lui Isus dacă nu am renunţat la tot ce avem.

Cel care nu îşi foloseşte lucrurile ca să-L slujească pe Dumnezeu şi totuşi crede că este pregătit pentru întoarcerea lui Hristos, se înşeală singur.

3. Credincioşie în slujirea fraţilor

(Matei 25:31-46). Am văzut, mai sus, că Isus se ocupă de atitudinea noastră faţă de fraţii noştri aflaţi în nevoie. Această nevoie poate fi spirituală sau fizică.

În această pildă vedem nişte oameni care au moştenit împărăţia fiindcă au slujit fraţilor ca şi cum ar sluji lui Isus. Slujirea lor a fost atât de ascunsă, încât mâna stângă nu a ştiut ce face mâna dreaptă (Matei 6:3). Aşadar, când Domnul le aminteşte de binele făcut, aceştia nu-şi mai aduc aminte! (Matei 25:38).

Isus ne învaţă aici că orice lucru făcut pentru cei mai neînsemnaţi fraţi este considerat ca făcut Domnului (Matei 25:40). Este important faptul că aici Isus vorbeşte de cei mai neînsemnaţi, pentru că tendinţa noastră este să îi slujim pe cei mai importanţi credincioşi şi să uităm de cei săraci şi dispreţuiţi! Cei care sunt preocupaţi de mâncare şi băutură, de a cumpăra şi a vinde, de a planta doar în beneficiul lor, vor fi lăsaţi în urmă când va reveni Isus (Luca 17:28, 34).

Numai aceia a căror slujire pentru Domnul a însemnat şi grija faţă de fraţi, vor fi luaţi împreună cu Isus. Într-un alt pasaj, Isus vorbeşte despre un alt grup de oameni – care reprezintă opusul acestui grup. Ei sunt cei care ţin minte fiecare faptă bună făcută în numele Domnului. Când stau în faţa Scaunului de Domnie, ei îi amintesc lui Isus că au scos demoni, au predicat, au vindecat bolnavii în Numele Lui, etc. Însă ei sunt alungaţi de Isus, în ciuda faptului că au făcut toate aceste lucrări bune, pentru că le lipseşte prima cerinţă, de a avea o viaţă ascunsă plină de sfinţenie înaintea lui Dumnezeu.

Este interesat să observăm contrastul între aceste două grupuri.

Cei care au vindecat bolnavii sunt alungaţi (Matei 7:22, 23); dar cei care au vizitat bolnavii moştenesc Împărăţia! (Matei 25:34, 36). Dumnezeu nu ne cere să vindecăm bolnavii dacă nu ne-a fost dat ca „talant” darul vindecării. Însă putem să vizităm bolnavii, să-i încurajăm şi să-i binecuvântăm în Numele lui Isus. Atunci vom realiza că suntem pregătiţi pentru venirea Domnului, în timp ce mulţi care au vindecat bolnavii vor fi lăsaţi în urmă! Ca să putem sluji altora în acest fel, trebuie să fim gata să fim incomodaţi.

Aceia care nu concep ca planurile lor să fie deranjate de oameni nevoiaşi, vor fi cu siguranţă lăsaţi în urmă la venirea lui Isus. Trebuie să ne jertfim timpul, banii, şi mai presus de orice, planurile şi voia proprie, dacă vrem să slujim altora în Numele Domnului.

Egoismul este atât de adânc înrădăcinat în firea noastră pământească încât chiar şi după ce ne-am curăţit de păcatul poftirii cu privirea, sau de mânie, este posibil să trăim încă numai pentru noi înşine. Poate exista chiar şi sfinţenie, ca şi sfinţenia fariseilor, care este preocupată doar de sine. Aceasta e o sfinţenie falsă; totuşi, este foarte uşor să fim înşelaţi de ea.

Isus ne-a învăţat să ne rugam „Dă-ne (…) Iartă-ne (…) Nu ne duce pe noi (…)” (Matei 6:11-13). O sfinţire care nu pune în noi o grijă pentru cei din jur care sunt încă în păcat şi în nevoi, este un fals lipsit de valoare care nu merită decât să fie aruncat la gunoi.

Trebuie să ne înnoim gândirea („înnoirea minţii” Romani 12:2) ca să ne punem în „locul altora” şi să încercăm să înţelegem situaţia în care se află ei. Aceasta e grija lui Isus care ne pregăteşte să moştenim Împărăţia veşnică. Cel care se gândeşte doar la nevoia sa şi a familiei sale şi totuşi crede că este pregătit pentru venirea Domnului, atunci oricât de „sfânt” ar fi el, se înşeală singur.

Capitolul 19

Evanghelizare şi ucenicizare

O greşeală foarte des întâlnită între creştini este că, într-o anumită temă, sunt atât de absorbiţi de un anumit pasaj din Scriptură încât exclud alte pasaje din Scriptură care sunt în legătură cu aceeaşi temă.

Prima încercare a lui Satan (după cum vedem din ispitirea lui Isus în pustie) este să ne facă să acţionăm pe baza nevoii noastre (eşti flămând: porunceşte acestor pietre să se transforme în pâine) sau pe baza gândirii proprii, nu după voia lui Dumnezeu. Isus a respins acea ispită, spunând că El face totul după voia lui Dumnezeu (Matei 4:4). La fel trebuie să facem şi noi.

Însă, atunci când Satan vede că ne folosim de Cuvântul lui Dumnezeu („Este scris (…)”), următoarea încercare este de a folosi Cuvântul lui Dumnezeu împotriva noastră. La a doua ispită, el a venit la Isus cu cuvintele „Este scris (…)” (Matei 4:6). Dacă Isus nu ar fi cunoscut tot Cuvântul lui Dumnezeu, El ar fi fost înşelat de citatul lui Satan din Scriptură, după cum se întâmplă cu mulţi creştini în zilele noastre. Isus, însă, a respins şi a doua ispită, spunând: „De asemenea este scris (…)” (Matei 4:7).

Aşa că este foarte important să cunoaştem voia lui Dumnezeu. Întregul adevăr este găsit în „Este scris (…)” şi în „De asemenea este scris (…)”. Este scris „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16:15). De asemenea este scris „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19). Trebuie să luăm aminte la ambele porunci, şi în ascultare să căutăm să împlinim voia lui Dumnezeu pentru noi.

Evanghelizare

Primul pas este să mergem în toată lumea, aşa cum ne porunceşte Isus în Marcu 16:15. Această poruncă nu este dată fiecărui credincios în parte, ci întregului Trup al lui Hristos. Din cauza limitărilor noastre umane este imposibil pentru un singur individ sau pentru o biserică locală să predice Evanghelia fiecărui om din lume. Fiecare dintre noi avem o parte foarte mică în această sarcină; dar acea parte, oricât de mică ar fi, trebuie îndeplinită de fiecare dintre noi. Aici intră în imagine Faptele Apostolilor 1:8. Fiecare credincios trebuie să fie umplut de puterea Duhului Sfânt, dacă vrea să fie un martor pentru Hristos. Nu toţi suntem chemaţi să fim evanghelişti (pentru că Isus a rânduit doar câţiva ca evanghelişti în trupul Său, Biserica – Efeseni 4:11), dar toţi suntem chemaţi să fim martori.

Un evanghelist are un câmp de lucru mai extins decât un martor. Martorul trebuie să spună despre Hristos oamenilor pe care îi întâlneşte în cercul său – rudenii, vecini, colegi şi alţi oameni pe care îi întâlneşte în fiecare zi. Oricare ar fi ocupaţia noastră, fiecare dintre noi putem fi martori.

Însă Hristos a rânduit şi evanghelişti în biserică, însă nu numai cu scopul de a „câştiga suflete” sau de a „aduce oameni la Hristos”, ci şi pentru „a zidi Trupul lui Hristos” (după cum citim în Efeseni 4:11, 12). Aici găsim cea mai mare greşeală a evanghelizării din zilele noastre. Evangheliştii din ziua de azi, din păcate, nu au mult de a face cu zidirea Trupului lui Hristos, ci se ocupă doar de mântuirea sufletelor. Însă, odată mântuit, un astfel de suflet ajunge în bisericile moarte, unde se pierde din nou, sau în cel mai bun caz devine căldicel, gata să fie vărsat din gura lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:16). Oricum, el nu este zidit în Trupul lui Hristos; iar scopul lui Satan este astfel împlinit, pentru că această persoană devine de două ori mai rău, fiu al gheenei (Matei 23:15) – în primul rând pentru că era pierdut în păcat, iar în al doilea rând pentru că acum a fost convins de un evanghelist că este mântuit! Singurul lucru care este zidit prin asemenea evanghelizare este imperiul privat al evanghelistului; şi, din păcate, în majoritatea cazurilor, singurul motiv este căutarea slavei oamenilor.

Isus spune despre evanghelişti că trebuie să fie „pescari de oameni”; dar evanghelizarea făcută în cooperare cu pastori sau preoţi ne-mântuiţi, este ca şi pescuitul cu o plasă plină de găuri. Nu ne-am putea închipui că Petru sau Isus i-ar fi chemat vreodată pe Ana şi pe Caiafa să facă parte din întâlnirile lor de evanghelizare! Totuşi, astăzi majoritatea evangheliştilor fac acest lucru şi nu numai atât, dar îi şi laudă pe aceşti preoţi ne-mântuiţi. Asemenea evanghelişti fac mari compromisuri.

În plus, peştii prinşi în plasă ajung din nou în ocean (în marile confesiuni moarte), numai pentru a fi prinşi din nou, la următoarea evanghelizare, ca apoi să ajungă din nou în ocean. Acest proces este repetat de multe ori în astăzi, de mulţi evanghelişti care coordonează întâlniri inter-confesionale. Aceste întâlniri aduc bucurie, însă nu îngerilor din Cer, ci legiunilor lui Satan!

Adeseori proclamarea mesajului că Isus iartă păcate şi vindecă boli este însoţită de semne şi minuni. Însă, întrebarea care rămâne este: câte suflete au fost zidite în Trupul lui Hristos ca rezultat al acestui tip de evanghelizare?

Apostolii (în primul secol) nu s-au ocupat niciodată de acest stil de evanghelizare. Ei trimiteau pe toţi nou-convertiţii în biserica locală ca să fie ucenici şi să fie zidiţi. Din păcate, secolul 20 a fost martor la apariţia slujbei evangheliştilor-vindecători ca slujire proeminentă în creştinătate. Aceasta este încă un indiciu al îndepărtării creştinismului de la învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu.

Cele cinci slujiri menţionate în Efeseni 4:11 (apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători) sunt menţionate în ordinea priorităţii în 1 Corinteni 12:28. Acolo citim: „şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor [adică evangheliştii, fiindcă toţi evangheliştii din Noul Testament au avut darul vindecării]; [şi în ultima categorie] darurile ajutorărilor, cârmuirilor [păstorii], şi vorbirii în felurite limbi.” Vedem clar că în ochii lui Dumnezeu, slujirile apostolilor, proorocilor şi învăţătorilor sunt mult mai importante pentru zidirea Trupului lui Hristos decât cea a evangheliştilor. Evanghelistul îşi poate găsi locul în slujire, doar atunci când este în poziţia corectă, după slujirile de apostol, prooroc şi învăţător. Numai atunci lucrarea evanghelistului poate ajuta la zidirea Trupului lui Hristos. Evangheliştii secolului douăzeci s-au îndepărtat de la Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă.

Ucenicizare

Scopul evanghelizărilor (după cum este poruncit în Marcu 16:15) poate fi înţeles numai în lumina poruncii de a face ucenici în toate colţurile lumii (Matei 29:18). Acesta este planul întreg al lui Dumnezeu pentru cei pierduţi.

Noul convertit trebuie să fie ucenicizat. Din păcate, în zilele noastre nici măcar convertitul nu este cu-adevărat întors, pentru că în multe cazuri el nu s-a pocăit cu-adevărat. La întâlnirea de evanghelizare i s-a spus că el trebuie doar să creadă, fără ca să i se spună nimic despre pocăinţă. Majoritatea convertiţilor din zilele noastre sunt ca bebeluşii prematuri, scoşi afară de moaşe nerăbdătoare (”evangheliştii”), în dorinţa lor de a-şi putea completa cât mai bine rapoartele cu noi date statistice despre noii convertiţi, pe când bebeluşii nu erau gata încă să se nască. Aceşti bebeluşi născuţi prematur fie mor, fie trăiesc cu probleme tot restul vieţii. Îngerii se bucură pentru păcătosul care se pocăieşte, nu pentru cel care doar crede (Luca 15:7, 10).

Însă, chiar şi acolo unde este prezentă pocăinţa adevărată, şi o persoană a fost convertită cu-adevărat, ea trebuie condusă în ucenicie, ca să fie împlinită voia lui Dumnezeu cu privire la el. Evanghelizarea care nu duce la ucenicie este ceva incomplet. Adeseori dorinţa evanghelistului de a-şi zidi propria împărăţie îl împiedică să lucreze împreună cu cei care pot să îi conducă pe noii convertiţi înspre ucenicie.

Nu trebuie să judecăm asemenea predicatori, pentru că nu este datoria noastră să-i judecăm. Dar ei cu siguranţă vor răspunde înaintea Domnului pentru faptul că nu au condus noii-convertiţi la ucenicie.

Privind împreună, atât la trimiterea din Marcu 16:15 cât şi la cea din Matei 28:19, 20, putem înţelege care este scopul întreg al lui Dumnezeu.

Primul pas în călăuzirea oamenilor către pocăinţă şi credinţă trebuie să fie botezul în apă (după cum porunceşte Isus în Marcu 16:16). Evangheliştii care nu predică botezul în apă de frică să nu îi supere pe unii preoţi ne-convertiţi, etc., sunt în dezacord cu predica lui Petru din Ziua Cinzecimii (Faptele Apostolilor 2:38).

Mai departe, în Matei 28:19 Domnul Isus ne porunceşte să facem ucenici. Acest lucru implică îndemnarea acestor convertiţi să se detaşeze de o exagerată dragoste de familie care i-ar putea împiedica să-L urmeze pe Domnul (Luca 14:26), să se detaşeze de bunurile materiale (Luca 14:33), şi să-şi poarte crucea în fiecare zi pentru tot restul vieţii (Luca 14:27). Acestea sunt cerinţele minime pentru a deveni un ucenic.

Matei 28:19 repetă nevoia de a fi botezat în apă. Chiar dacă botezul este menţionat în ambele trimiteri, rar găsim un evanghelist în zilele noastre care are destul curaj să predice despre nevoia botezului în apă. Ei se tem de oameni mai mult decât se tem de Dumnezeu; ei preferă să rămână inter-confesionali, şi astfel să arate foarte bine în ochii oamenilor, decât să predice întreg Cuvântul lui Dumnezeu şi să arate bine în ochii lui Dumnezeu.

Matei 28:20 spune că acest ucenic nou trebuie învăţat despre tot ce a poruncit Isus – şi mai mult decât atât, el trebuie învăţat să asculte şi să pună în aplicare fiecare dintre poruncile lui Isus. O simplă privire la Matei capitolele 5, 6 şi 7 scoate la iveală câteva dintre poruncile lui Isus – pe care majoritatea credincioşilor nu le iau în considerare. Iată ce sarcină grozavă este să împlineşti ambele trimiteri împreună.

Există o nevoie mare de oameni care văd cât de important este să propovăduim întreg Cuvântul lui Dumnezeu, care urmează din toată inima (atât cât pot înţelege) toate poruncile lui Isus, şi care doresc să zidească Trupul lui Hristos.

Isus a spus că ucenicii Lui vor putea fi recunoscuţi după un singur semn – iubirea unii faţă de alţii.

Notează acest lucru! Ucenicii nu sunt recunoscuţi prin lucrări mari, sau bani mulţi, ci prin dragostea fierbinte ce o au unii pentru alţii. Întâlnirile de evanghelizare care atrag mii de oameni la mesajul lui Dumnezeu, trebuie să îndrepte paşii oamenilor spre adunările locale, unde ucenicii au dragoste unii pentru alţii.

Trist este că în locurile unde se fac mereu evanghelizări mari şi cruciade de vindecare, este greu de găsit o biserică despre care să se poată spune că membrii nu se ceartă, nu se lovesc pe la spate, etc., cu atât mai puţin să se spună despre ei că sunt plini de dragoste. Este uşor de înţeles de ce noilor convertiţi le este greu să trăiască o viaţă de biruinţă. Însă, ce scuze au diaconii sau liderii din unele biserici care se ceartă şi se atacă unii pe alţii?

Acesta e cel mai clar indiciu că Marea Trimitere din Matei 28:19, 20 – ucenicie şi ascultare desăvârşită de poruncile lui Isus – a fost complet ignorată. Trimiterea din Marcu 16:15 (credinţa şi botezul în apă) este singura împlinită, dar adeseori doar pe jumătate (botezul în apă fiind omis).

În Marcu 16:15-20 se pune accentul pe evanghelizare, mesajul fiind confirmat de semne şi minuni făcute de Domnul. În Matei 28:19, 20 accentul se pune pe ucenicie, viaţa ucenicului fiind manifestată prin supunere desăvârşită faţă de poruncile lui Isus. Mulţi creştini urmează prima parte, dar nu şi pe a doua. Însă prima fără a doua este la fel de incompletă şi nefolositoare ca şi o jumătate de trup omenesc. Însă, cine are ochi să vadă aceste aspecte?

Când Isus a predicat despre ucenicie mulţimilor, foarte curând mulţimea a scăzut până au rămas doar cei unsprezece ucenici (compară Ioan 6:2 cu 70). Ceilalţi oameni au găsit că mesajul era prea tare pentru ei şi au plecat (Ioan 6:60, 66). Însă, prin acei unsprezece ucenici, Dumnezeu Şi-a dus la îndeplinire planul în lume şi a continuat lucrarea începută de Hristos.

Noi, la rândul nostru, trebuie să ducem mai departe lucrarea ca Trup al Său pe Pământ. După ce evanghelistul a adunat mulţimile, noi trebuie să îi conducem pe cei convertiţi către ucenicie şi supunere. Numai în acest fel va putea fi zidit Trupul lui Hristos.

Capitolul 20

Chemarea noastră specifică, ca biserică

Care este chemarea noastră clară ca biserică în oraşele din ţările diferite în care ne-a pus Dumnezeu?

Dacă vrem să ne supunem fără nici un compromis Cuvântului lui Dumnezeu, există cel puţin şapte domenii în care trebuie făcută o schimbare faţă de starea actuală a majorităţii creştinilor.

1. Nu măreţie ci sfinţenie

Babilonul (biserica falsă) este numit „cel mare” de unsprezece ori în cartea Apocalipsei. Ierusalimul (Mireasa lui Hristos) este numit „oraşul cel sfânt” (Apocalipsa 12-21).

Dacă noi, ca „biserică” umblăm după măreţie în ochii lumii, atunci ne apropiem de Babilon. Isus a spus că „ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15). Astfel, trebuie să verificăm constant dacă există vreun lucru în biserica noastră (chiar şi cântările sau predicile noastre) care este spus sau făcut cu scopul de a impresiona oamenii. Numerele au fost întotdeauna impresionante în ochii lumii. Dacă ne place să vorbim despre statisticile creşterii numărului de membri, ne apropiem de Babilon. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu vrea să creştem numeric. El vrea să creştem, atâta timp cât suntem o „turmă” pe care o poate recomanda altor „oi”. Dar creşterea la număr nu este neapărat un indiciu al binecuvântării lui Dumnezeu – cultele eretice cresc şi ele la număr, împreună cu religiile păgâne. Adeseori statisticile lor sunt chiar mai impresionante decât cele multor grupări creştine!

Sfinţenia este o trăsătură a bisericii adevărate (Ierusalim). Aşa că creşterea în Ierusalim este măsurată de creşterea în sfinţenie – care include iubirea de semeni. Isus a spus că este foarte strâmtă calea care duce la viaţă, şi puţini o vor găsi. Cei care prezintă poarta îngustă exact aşa cum a făcut-o Isus, nu vor avea o creştere mare în ce priveşte numărul de membri (Matei 7:13, 14). Însă, dacă deschidem poarta puţin mai mult decât a făcut-o Isus, numărul membrilor va creşte foarte repede. Multe biserici se poticnesc la acest capitol. Isus a vorbit despre poarta strâmtă şi calea îngustă în contextul „predicii de pe munte” (Matei 5-7). Conţinutul acestor capitole constituie calea îngustă şi poarta strâmtă.

Pasajul din 1 Corinteni 3:13 spune foarte clar că în ziua judecăţii Isus va privi la calitatea lucrărilor noastre – nu la cantitate. O slujire de calitate poate fi prezentă doar în viaţa unuia care trăieşte într-un proces de auto-evaluare continuu.

Biserica trebuie să fie diferită de orice confesiune din jur. Odată ce pierdem această diferenţă, vom ajunge o nouă confesiune moartă.

2.Nu viaţa exterioară pe primul loc, ci viaţa interioară

În Vechiul Legământ se punea accentul pe exterior – „din pricina împietririi inimilor” (Matei 19:8). Legea căuta curăţia în exterior. Noul Legământ, însă, caută curăţia „partea dinăuntru a paharului” (Matei 23:25, 26). Isus spune prin acel verset că odată curăţit pe dinăuntru, paharul va fi curat şi pe din afară, astfel încât nu va fi nevoie să curăţim exteriorul. Vedem aceasta foarte clar în Matei 5:21-30. Dacă cineva îşi curăţă inima de mânie, va dispare pericolul exterior de a omorî pe cineva. În acelaşi fel, dacă inima este curăţită de gânduri necurate, de natură sexuală, dispare şi pericolul exterior de a comite adulter. Curăţă interiorul paharului şi exteriorul va deveni automat curat.

În majoritatea bisericilor se pune accentul pe exterior – evitarea cinematografului, ţigărilor, alcoolului, jocurilor de noroc, bijuteriilor, etc. – iar aceste biserici vor ajunge degrabă sub Vechiul Legământ! Singura modalitate în care putem scăpa de murdăria exterioară este să nu ne concentrăm pe ea, ci mai întâi să ne concentrăm atenţia asupra atitudinii interioare, lumeşti, care stă la rădăcina murdăriei.

Curăţia interioară nu poate exista fără auto-judecare. Este imposibil să zidim biserica dacă această curăţie interioară nu este predicată mereu. Biblia ne spune să ne îndemnăm unii pe alţii în fiecare zi ca să evităm împietrirea prin înşelăciunea păcatului (Evrei 3:13; 10:25). Majoritatea „bisericilor” creştine nu sunt interesate de asemenea învăţături decât, probabil, din când în când. În nici un caz în fiecare zi! Aşa că ele duc la crearea de farisei, cu paharul curat doar în exterior. Mireasa lui Hristos trebuie neapărat să fie cu totul altfel.

3. Nu activitate agitată ci ascultare

Accentul în creştinism a fost întotdeauna pus pe „activitate” – predicarea la colţul străzii, umblarea din casă în casă, slujirea misionară, etc. Toate acestea sunt bune. Însă, din păcate, în minţile multor creştini, ele au înlocuit ascultarea desăvârşită.

Isus a spus că trebuie să-i învăţăm pe toţi creştinii să păzească toate poruncile Lui (Matei 28:20). Dumnezeu pune mai mare accent pe supunere decât pe jertfire (1 Samuel 15:22). Ideea că Dumnezeu ne cere să trecem prin diferite stadii de suferinţă fizică pentru a ne dovedi dragostea, este o idee păgână. Acest concept este foarte dominant în cultura păgână din India, şi din păcate, şi-a găsit locul şi în creştinism. Spiritualitatea este astfel rezumată la a te lăsa de serviciu şi a locui într-un loc dificil, sub povara multor greutăţi, etc. Toate aceste lucruri cer un sacrificiu destul de mare, dar acest sacrificiu nu poate înlocui ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu.

Iubirea noastră pentru Isus nu poate fi arătată prin sacrificii, ci numai prin supunere faţă de poruncile Lui – aşa cum Isus Însuşi spune în Ioan 14:15. Supunerea faţă de învăţăturile lui Isus din Matei 5-7 este o mult mai mare dovadă a iubirii noastre pentru El decât dacă am renunţa la jumătate din salariu pentru El, sau dacă am renunţa la serviciu şi am deveni misionari.

Creştinismul confesional este foarte clar prezentat în activitatea agitată a Martei (Luca 10:39-42). Ea a fost sinceră, plină de sacrificiu, altruistă şi plină de râvnă în slujirea ei din bucătărie. Totuşi, Isus o mustră. Duhul ei era plin de amărăciune şi critică la adresa surorii sale, Maria, care părea că nu face nici un sacrificiu pentru Domnul. Maria stătea liniştită la picioarele lui Isus, aşteptând să audă cuvintele Lui, înainte de a-L sluji.

Aceasta trebuie să fie atitudinea noastră – nu activitate agitată, ci ascultarea Cuvintelor lui Isus urmată de supunere – nu să facem ceea ce credem noi că este bine, ci să facem voia lui Dumnezeu.

4. Nu evanghelizare fără ucenicizare

Unii credincioşi rezumă Cuvântul lui Dumnezeu la o singură poruncă – de a merge în toată lumea şi de a propovădui Evanghelia la orice făptură (Marcu 16:15). Această poruncă trebuie categoric împlinită de Trupul lui Hristos – în mod deosebit de aceia care au fost rânduiţi ca Evanghelişti în Trupul lui Hristos (Efeseni 4:11). Însă această sarcină va rămâne incompletă dacă nu luăm în considerare şi porunca lui Isus de a face ucenici din toate neamurile (Matei 28:19).

Mulţumim Domnului pentru toţi aceia care au mers în toată lumea, ducând Evanghelia celor care nu au auzit niciodată de Isus. Însă, tristul adevăr despre evanghelizare în secolul douăzeci şi unu este că cele trei aspecte ale poruncii din Matei 28:19, 20 – să facem ucenici, să-i botezăm în apă în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi să-i învăţăm să păzească toate poruncile lui Isus – sunt aproape complet ignorate.

Când o mulţime de credincioşi pun accent pe evanghelizare fără să facă ucenici, devine datoria noastră să refacem echilibrul – ucenicia – şi să completăm sarcina.

Mulţi se gândesc numai la sarcina neterminată de a duce Evanghelia în toate părţile lumii. Dumnezeu a rânduit această sarcină pentru cei care au chemarea de evanghelist. Însă, pentru toţi ceilalţi, Dumnezeu a rânduit sarcina – mult mai dificilă – de a face ucenici.

O ilustraţie foarte potrivită este atelierul unui dulgher, care face mese, unde majoritatea muncitorilor lucrează la picioare, iar un număr foarte mic lucrează la partea de sus a mesei. Rezultatul este un număr mare de mese terminate pe jumătate. În mod sigur că Isus, când a lucrat ca dulgher, a terminat o masă înainte să se apuce de alta. El a ştiut întotdeauna că este important să termini ceea ce ai început (chiar şi pe cruce când a strigat „S-a isprăvit!”). El aşteaptă acelaşi lucru de la noi. Noi suntem lucrători alături de El, şi trebuie să terminăm fiecare lucru pe care îl începem. Toţi noii convertiţi trebuie făcuţi ucenici.

5. Dărnicie – nu după modelul Vechiului Testament, ci după modelul Noului Testament

Majoritatea credincioşilor sunt complet ignoranţi faţă de diferenţele dintre Legământul Vechi şi cel Nou. Astfel că mulţi predicatori pot să le impună „zeciuiala” din Vechiul Testament ca pe o poruncă.

Când Isus s-a adresat fariseilor, care erau încă sub Vechiul Legământ, El le-a spus să dea zeciuiala – fiindcă aşa poruncise Moise (Matei 23:23). Însă, când s-a adresat ucenicilor Săi şi le-a vorbit despre Noul Legământ, Isus nu a pus deloc accentul pe un anumit procentaj al dărniciei lor, ci numai pe motivele lor (Matei 6:1-4). În Noul Legământ contează calitatea dărniciei, nu cantitatea ei (vezi şi 2 Corinteni 9:7). Noi trebuie să alegem dacă vrem să fim farisei sau ucenici ai lui Isus!

Revistele creştine din zilele noastre sunt pline de îndemnuri la zeciuială, şi la dărnicie materializată în bani pentru felurite organizaţii sau pastori. Aproape toate revistele şi publicaţiile creştine au devenit poluate cu acest duh comercial al Babilonului – a cere bani pentru tot felul de proiecte în Numele lui Isus.

Apostolii nu s-au ocupat niciodată cu un astfel de cerşit. Nici Isus nu a cerut bani de la nimeni. Ceea ce vedem astăzi este complet diferit de atitudinea pe care au avut-o Isus şi apostolii. Totuşi, majoritatea credincioşilor ignoră acest aspect, şi continuă să încurajeze aceste obiceiuri poluante.

Noul Testament vorbeşte mai mult despre oferirea trupului ca jertfă înaintea lui Isus decât despre oferirea banilor (Romani 12:1). Noi trebuie să punem accentul pe aceste principii în biserică. Dumnezeu se va îngriji de toate nevoile noastre financiare atâta timp cât noi căutăm mai întâi Împărăţia Lui (Matei 6:33).

6. Nu puterea omului, ci puterea lui Dumnezeu

În creştinismul de astăzi, puterea sufletului omenesc a devenit o imitaţie ieftină a puterii Duhului Sfânt. Cea mai mare parte a creştinismului carismatic este plină de puterea sufletului deghizată în puterea Duhului Sfânt. Dacă vrem să nu fim amăgiţi, trebuie să cerem discernământ ca să putem face diferenţa între suflet şi duh; această problemă trebuie adusă la lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Dumnezeu lucrează prin slăbiciunea omenească. „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte” (1 Corinteni 1:27). Adevărurile lui Dumnezeu sunt ascunse de cei înţelepţi, şi descoperite „pruncilor” (Matei 11:25). Acolo unde teologii se folosesc de inteligenţa umană, vom găsi Babilonul – chiar dacă acei teologi au doctrine corecte.

Înălţarea intelectului uman este cea mai uşoară cale de a zidi Babilonul. Acest pericol este prezent în bisericile unde oamenii inteligenţi nu au înţeles nevoia de renunţa la puterea sufletului, şi continuă să folosească puterea minţii pentru a face lucrarea lui Dumnezeu. În biserică, cel care se bazează pe inteligenţa lui proprie este o piedică în lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu lucrează prin savanţii plini de mândrie, ci prin oamenii smeriţi, temători de Dumnezeu.

Poziţiile de autoritate în biserică trebuie ocupate pe baza vieţii personale, nu pe baza altor aspecte. Puterea lui Dumnezeu este întotdeauna manifestată prin Duhul Sfânt şi prin mesajul crucii (1 Corinteni 1:18; 2:4) – nu prin personalităţi dominante.

În bisericile în care nu se pune accentul pe puterea Duhului Sfânt şi pe mesajul crucii, se deschide uşa către manifestarea puterii sufletului omenesc. În acest caz, revelaţia şi puterea Duhului Sfânt sunt înlocuite cu inteligenţa şi cu priceperea omenească, care duc la zidirea Babilonului – chiar dacă este predicată sfinţenia!

7. Nu adăugarea de membri noi, ci zidirea Trupului lui Hristos

În Vechiul Testament era imposibil ca poporul lui Dumnezeu, evreii, să devină un singur Trup. Aceasta a devenit posibil doar după ce Isus S-a ridicat la Cer şi a turnat Duhul Sfânt peste credincioşi. În Vechiul Testament, Israel era o congregaţie. Naţiunea a crescut la număr, dar a rămas o congregaţie. În Noul Testament biserica este un Trup, nu o congregaţie.

Dacă doi nu devin una, atunci avem o simplă congregaţie. Aspectul important cu privire la Trupul lui Hristos nu este mărimea, ci unitatea lui. După acest standard este greu de găsit „o biserică” despre care se poate afirma că nu este o congregaţie. Putem găsi peste tot congregaţii care cresc în număr – dar nu şi în unitate. Certurile, invidia şi concurenţa sunt prezente chiar şi în conducerea bisericilor.

Dumnezeu doreşte să aibă o expresie a Trupului lui Hristos peste tot în lume. Creştinismul babilonian nu poate împlini acest scop; dar lucrarea lui Dumnezeu continuă printr-o rămăşiţă care realizează că semnul ucenicilor lui Isus este iubirea de semeni, nu creşterea în număr a membrilor.

În trupul lui Hristos, fiecare persoană este importantă, chiar dacă nu are vreun dar anume. Fiecare este important prin faptul că este un membru al Trupului lui Hristos. Citim în Cuvânt că Dumnezeu dă mai multă importanţă membrului lipsit de dar, pentru a se menţine unitatea în Trup (1 Corinteni 12:24, 25). În Biserică trebuie să urmăm exemplul lui Dumnezeu şi să dăm cinste chiar şi celor care nu au nici un dar, atâta timp cât sunt smeriţi şi temători de Dumnezeu. În Babilon sunt cinstiţi: predicatorul priceput, cântăreţul talentat, şi noii convertiţi care au o anumită poziţie socială. Dar în Biserică (cortul lui Dumnezeu), dăm cinste celor temători de Domnul (Psalmi 15:1, 4).

Există o mare diferenţă dintre Babilon şi Ierusalim.

Dumnezeu ne cheamă astăzi să ieşim din Babilon şi să zidim Ierusalimul (Apocalipsa 18:4).

Capitolul 21

Frângerea pâinii – un legământ

Când Isus a instituit „frângerea pâinii”, El a folosit un cuvânt pe care nu-L mai folosise până atunci – cuvântul „legământ”. O înţelegere corectă a acestui cuvânt este esenţială pentru a putea fi părtaşi la Masa Domnului.

O relaţie de legământ cu Dumnezeu

Cuvântul „legământ” este folosit pentru prima dată în Geneza 6:18, unde Dumnezeu promite să facă un legământ nou cu Noe (Geneza 9:9, 11). Dumnezeu a lăsat judecata peste lume din cauza păcatului, iar apoi a făcut un legământ cu Noe că nu va mai lăsa niciodată un astfel de potop pe Pământ. Dumnezeu a dat un semn care să reprezinte legământul Lui cu Noe. Semnul a fost ceea ce noi astăzi numim un „curcubeu”. Dumnezeu l-a numit un „arc pe nori” (traducere din original – Geneza 9:13). Cuvântul folosit de Dumnezeu în acest verset este acelaşi cuvânt folosit în alte locuri în Biblie pentru a desemna arcul ca armă de luptă. Arcul este întotdeauna încordat în direcţia celui care va fi străpuns de săgeată. Semnificaţia arcului încordat deasupra norilor, în sus, este că Însuşi Dumnezeu, care locuieşte în Cer va fi străpuns de săgeata din acel arc, luând asupra Lui pedeapsa pentru păcatul omenirii. Arcul nu va mai fi îndreptat către om, ci către Dumnezeu. Până în ziua de astăzi nu s-a mai văzut un potop ca cel din vremea lui Noe. Psalmii 69:1, 2 spune că apele învolburate au căzut asupra lui Hristos, pe cruce. Astfel a fost împlinit semnul arcului de pe nori.

Următoarea persoană cu care Dumnezeu a făcut un legământ a fost Avram. Acest fapt este menţionat în Geneza 15:18. Priveşte cu atenţie la modul în care Dumnezeu a intrat în legământ cu Avram. El i-a spus lui Avram să aducă trei animale şi două păsări, ca jertfă înaintea lui Dumnezeu (Geneza 15:9, 10). Animalele trebuiau despicate în două, şi cele două jumătăţi puse pe pământ, una lângă alta. În timpul nopţii Dumnezeu a coborât pe pământ în formă de flăcări şi „fum ca din cuptor”, şi a trecut printre jumătăţi. Astfel Dumnezeu a făcut un legământ cu Avram. La fel ca şi legământul cu Noe, legământul cu Avram a fost stabilit prin moarte – o moarte în care Dumnezeu însuşi a luat iniţiativa.

Această metodă de stabilire şi confirmare a unui legământ a devenit un obicei în Israel (după cum vedem în Ieremia 34:18, 19). Când doi oameni intrau în legământ, ei tăiau un viţel în jumătate, şi fiecare trecea printre jumătăţi, arătând prin aceasta că fiecare dintre ei era gata să-şi dea viaţa pentru celălalt din pricina legământului lor.

Era un mare păcat să încalci un asemenea legământ. Dumnezeu a spus prin Ieremia că va judeca aspru pe toţi cei care intră într-un astfel de legământ şi apoi îl încalcă.

În Geneza 17, citim că Dumnezeu îşi re-confirmă legământul cu Avraam. Dumnezeu lasă şi de data aceasta un semn care să reprezinte legământul – în acest caz, tăierea împrejur. Tăierea împrejur este tăierea cărnii, şi reprezintă (după cum citim în Filipeni 3:3 şi Coloseni 2:11) moartea firii pământeşti. De data aceasta Avraam şi urmaşii săi au trebuit să îşi arate dorinţa de a rămâne credincioşi acestui legământ, până la moarte. Tăierea fizică împrejur a fost un semn al dorinţei lui Dumnezeu să taie împrejur inimile poporului Israel, ca ei să-L poată iubi pe El, din toată inima lor (Deuteronom 30:6; Romani 2:28, 29). Observăm aici că nu poate exista iubire de Dumnezeu, din toată inima, acolo unde nu există moartea firii pământeşti.

Următorul legământ este cel făcut de Dumnezeu cu poporul Israel prin Moise – ceea ce numim „Vechiul Legământ” sau „Vechiul Testament”. Citim despre acest legământ în Exodul 24:4-7. Moise a scris cuvintele Domnului într-o carte (cartea legământului), a jertfit înaintea Domnului câţiva tauri, şi apoi a stropit poporul cu sângele taurilor spunând „Iată sângele legământului, pe care L-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” (Exodul 24:8). Legământul a fost pecetluit cu sângele animalelor jertfite.

În acest pasaj se găseşte primul loc din Biblie unde se foloseşte expresia „sângele legământului”. Aceeaşi expresie a folosit-o Isus când, la Cina cea de Taină, a dat ucenicilor Săi paharul cu vin (Matei 6:28). Sub Vechiul Legământ, sângele era doar stropit pe oameni; dar sub Noul Legământ, Isus ne cheamă să bem din pahar. Acest act simbolizează faptul că sub Vechiul Legământ, legea era în stare să cureţe doar viaţa exterioară, pe când sub Noul Legământ, putem fi curăţiţi în interior.

Din nou legământul este făcut prin moarte. În Evrei 9:13-22 este scos în evidenţă contrastul dintre sângele taurilor şi sângele lui Hristos; în aceste versete citim că „acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. (…) Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut” (versetele 16, 17). Iată de ce, fiecare legământ pe care L-a făcut Dumnezeu cu omul a simbolizat moartea.

Singura cale prin care Isus a putut să intre în legământ cu noi a fost prin moartea Lui; iar singura cale prin care noi putem intra în acest legământ este prin moartea noastră faţă de noi înşine. Aceasta e semnificaţia actului de a mânca pâinea şi de a bea vinul la „frângerea pâinii”.

În Evrei 13:20 citim că Dumnezeu „prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus” Ce înseamnă aceasta? Sângele vărsat la Calvar a curs ca rezultat al „împotrivirii până la sânge [moarte] în lupta cu păcatul” (Evrei 12:4). Isus a fost hotărât să facă voia Tatălui Său şi să nu păcătuiască. Atitudinea Lui faţă de Tatăl s-ar fi putut exprima prin cuvintele: „Tată aleg mai degrabă moartea decât neascultarea” (vezi Filipeni 2:8 – „ascultător până la moarte”). Acesta a fost legământul lui Isus cu Tatăl.

Acum, Isus ne cheamă la Masa Lui, să bem din paharul care reprezintă sângele Legământului cel Nou. Vrem aceasta? Suntem în stare să bem din paharul Său? Avem dorinţa lui Pavel, „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” (Filipeni 3:10, 11).

Majoritatea credincioşilor vin la Masa Domnului cu nepăsare, fără să cunoască implicaţiile şi înţelesul Legământului. Numai acela care este hotărât să aibă biruinţă asupra păcatului, până la sânge, este vrednic să ia parte la Masa Domnului.

Cuvântul „legământ” poate fi asemănat unui contract semnat înaintea unui judecător. Nimeni nu ar semna un contract la judecătorie fără să fi citit înainte cu atenţie termenii contractului. Totuşi, credincioşii iau parte cu atâta nepăsare la Masa Domnului! Aşadar nu e de mirare că la fel ca în Corint, mulţi credincioşi din zilele noastre sunt slabi (fizic şi spiritual), bolnavi (fizic şi spiritual) şi mulţi dintre ei mor înainte de vremea hotărâtă de Domnul (1 Corinteni 11:30) – toate din cauza faptului că ei vin la Masa Domnului cu nepăsare.

În Levitic 26:14-20, Dumnezeu i-a avertizat pe Israeliţi că dacă încalcă un legământ făcut cu El, se vor îmbolnăvi, şi nu vor mai avea nici un câştig pe baza muncii sau afacerilor lor.

Încălcarea unui legământ este un lucru foarte grav. „Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti. Mai bine să nu faci nici o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti.” (Eclesiastul 5:2-5).

Oricine care este lovit în mod repetat de boală sau de slăbiciune în trup ar trebui să se gândească foarte atent dacă nu cumva şi-a încălcat legământul cu Dumnezeu. Din aceste motive, ne spune Iacov, să ne mărturisim păcatele ca să fim vindecaţi (Iacov 5:16).

Pâinea frântă simbolizează trupul lui Hristos. În primul rând simbolizează trupul fizic luat de Isus când a venit pe Pământ, în care nu a acţionat niciodată după voinţa Lui proprie, ci întotdeauna după voia Tatălui Său (Evrei 10:5-7). Astfel trupul Său a fost unul permanent dispus la zdrobire şi permanent gata de sacrificiu, fiind pus la dispoziţia lui Dumnezeu pe toată durata vieţii Lui pământeşti. Trupul Său a fost ca pâinea – care se frânge uşor, la cea mai mică atingere. El a trăit în supunere desăvârşită faţă de voia Tatălui. Când frângem pâinea şi mâncăm din ea, mărturisim astfel că dorim din toată inima să umblăm pe aceeaşi Cale de zdrobire şi supunere. Este foarte grav să spunem aceste lucruri la Cina Domnului, iar apoi să trăim ca şi cum nu am fi făcut nici un legământ cu Dumnezeu. Poate că nu am reuşit încă să fim desăvârşiţi, dar Dumnezeu aşteaptă chiar şi de la cel mai nou credincios să fie gata de a umbla pe calea morţii eului său, trăind, astfel, nu pentru sine însuşi, ci pentru Dumnezeu (2 Corinteni 5:15). Altfel, vom mânca din pâine în chip nevrednic, fără să deosebim corect trupul Domnului.

O relaţie de legământ în frăţietate

Pâinea frântă simbolizează nu numai trupul fizic al lui Hristos, ci şi Biserica, Trupul lui Hristos (1 Corinteni 10:16, 17), „Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine”. „Cei ce mănâncă jertfele, sunt în împărtăşire cu altarul” (1 Corinteni 10:18). Dacă mâncăm la Masa lui Isus, atunci trebuie să împărtăşim moartea Lui pe cruce (altarul) – prin moartea faţă de firea noastră pământească – nu numai în relaţia noastră cu Dumnezeu, dar şi în relaţia cu alţii care fac parte din Trupul lui Hristos.

„Şi noi, deci, trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi” (1 Ioan 3:16). Acesta e un alt aspect al mărturiei noastre la Masa lui Isus. Intrăm în legământ, nu numai cu Isus, dar şi cu ceilalţi credincioşi. În acest legământ, de asemenea, se poate intra numai prin moartea faţă de firea noastră pământească.

Aşa cum în Israel cei doi care intrau într-un legământ treceau printre două jumătăţi de taur junghiat (frânt), tot aşa şi noi, astăzi, intrăm într-un legământ unii cu ceilalţi prin pâinea frântă. Acest aspect este la fel de serios ca şi cel al legământului nostru cu Dumnezeu.

În 1 Samuel 18:1-8, citim că Ionatan a făcut un legământ cu David. Vedem aici o descriere frumoasă a relaţiei de legământ ce trebuie avută în trupul lui Hristos. Sufletul lui Ionatan era „alipit” de sufletul lui David. Cuvântul „alipit” este acelaşi cuvânt folosit şi în Neemia 4:6, unde se referă la un zid ridicat în aşa fel încât nu era nici o spărtură în el. În acelaşi fel, sufletul lui Ionatan era alipit de sufletul lui David – nu exista nici o breşă prin care să poată intra vrăjmaşul. Mai mult, Cuvântul ne spune că Ionatan l-a iubit pe David „ca pe sufletul din el” (versetul 1). Aceasta e chemarea noastră ca Trup al lui Hristos – să fim alipiţi împreună ca UNUL, ca să nu existe nici o breşă (neînţelegere, invidie, suspiciune, etc.) între noi, prin care vrăjmaşul să poată intra şi să aducă dezbinare.

Din întreg Israelul, Ionatan ar fi trebuit să fie persoana cea mai invidioasă pe David, deoarece David punea în pericol succesiunea lui Ionatan la tronul lui Saul, ca împărat al lui Israel. Totuşi, el a biruit ispita invidiei şi l-a iubit pe David ca pe sine însuşi. Atitudinea lui Ionatan îi face de ruşine pe mulţi credincioşi din Noul Testament!

Ionatan a făcut un legământ cu David; şi ca semn al legământului, el şi-a dat jos mantaua împărătească şi a pus-o pe spatele lui David. Acest gest a semnificat dorinţa lui Ionatan de a muri faţă de sine însuşi, ca succesor la împărăţia lui Israel şi să-l facă pe David împărat. Noi, cei din Trupul lui Hristos, avem porunca de a da întâietate celorlalţi. Trebuie să murim faţă de firea noastră pământească astfel încât să dorim ca fraţii noştri să fie mai înălţaţi decât noi. Aceasta înseamnă să intri într-o relaţie de legământ cu fraţii tăi din Trupul lui Hristos.

Este imposibil să intrăm într-un asemenea legământ fără să murim faţă de firea pământească în mod continuu. Toate problemele care zguduie atâtea adunări de credincioşi provin din lipsa unei asemenea relaţii de legământ între fraţi. Fiecare este interesat de el însuşi. Rezultatul unei asemenea atitudini este că Satan are biruinţă. Dar asemenea adunări nu sunt Biserica pe care o zideşte Hristos, deoarece Isus a spus că porţile Iadului nu vor putea birui Biserica zidită de El (Matei 16:18).

Isus Îşi zideşte Biserica sub ochii acestei lumi, astăzi. Dacă vrem să facem parte din această Biserică, şi să facem parte din procesul de zidire a Bisericii, atunci trebuie să luăm la modul cel mai serios relaţiile de legământ, şi să căutăm din toată inima să facem ca fratele nostru să fie mai înălţat decât suntem noi înşine.

Citim mai departe că Ionatan şi-a luat sabia, arcul şi cingătoarea şi i le-a dat lui David. Atunci când intrăm într-un legământ cu fraţii noştri, trebuie să renunţăm la orice armă cu care le-am putea face rău. Aceasta este însemnătatea acţiunilor lui Ionatan.

Arma cu care s-au făcut cele mai mari daune în creştinism este limba. Trebuie să fim gata să renunţăm la această armă atunci când intrăm într-o relaţie de legământ cu fraţii noştri, astfel încât niciodată să nu îi bârfim sau să îi vorbim de rău pe la spate, nici măcar din când în când.

Renunţarea la armele noastre, implică un anumit nivel de încredere în fratele nostru, ca să putem fi lipsiţi de apărare în prezenţa lui, având siguranţa că nu ne va face nici un rău. Prin acest tip de încredere se zideşte frăţietatea.

În 1 Samuel 19:1-7 citim despre devotamentul puternic a lui Ionatan faţă de David, până la punctul de a fi nevoit să se ridice împotriva tatălui său. Ionatan a stat alături de fratele său David chiar şi în prezenţa rudelor sale de sânge. Noi trebuie să urmăm exemplul lui Ionatan. Trebuie să iubim frăţietatea mai mult decât propriile noastre rudenii.

În Amos 1:9, 10 vedem cât de grav este în ochii lui Dumnezeu să încalci un legământ de frăţietate. Tirul a făcut un legământ cu Israel în vremea lui Hiram. Însă, în clipele de nevoie a poporului Israel, Tirul l-a trădat, dându-i în mâinile vrăjmaşului, încălcând astfel legământul statornicit între ei. Dumnezeu i-a spus lui Amos că va judeca foarte aspru Tirul din pricina acestui sacrilegiu.

În 2 Samuel 21:1, 2 vedem un alt exemplu. Timp de trei ani a fost o mare foamete în Israel. Când David a cerut sfat de la Dumnezeu pentru a descoperi motivul secetei, Dumnezeu i-a descoperit că foametea era rezultatul încălcării legământului lui Israel cu ghideoniţii, de pe vremea lui Iosua. Împăratul Saul i-a omorât pe ghideoniţi, ignorând legământul sfânt. La ani buni de la moartea lui Saul, Israelul a fost judecat pentru faptele lui Saul. Dumnezeu îşi poate amâna judecata, dar acolo unde nu vede pocăinţă, judecata va veni cu siguranţă. Unii se întreabă, de ce a amânat Dumnezeu foametea atâţia ani. Cu siguranţă că el a dat poporului Israel timp pentru a se pocăi. Când Dumnezeu a văzut, însă, că lipseşte pocăinţa, a venit timpul să-Şi trimită judecata.

Pavel a spus corintenilor că dacă se vor judeca pe ei înşişi, nu vor avea parte de judecata lui Dumnezeu; dar fiindcă nu s-au judecat, mulţi au fost loviţi de boli şi slăbiciuni şi au murit înainte de vreme (1 Corinteni 11:30, 31). Toţi credincioşii care sunt loviţi în mod repetat de boli trebuie să meargă înaintea lui Dumnezeu şi să afle dacă motivul pentru prezenţa bolilor nu este cumva încălcarea vreunui legământ de fraternitate – adică, dacă nu cumva după ce a luat Cina Domnului împreună cu fraţii şi cu surorile i-a trădat, după aceea, vorbindu-i de rău şi bârfindu-i. Acesta a fost cel mai grav păcat al lui Iuda Iscarioteanul – că a făcut un legământ cu Isus când a stat la Masă cu El, iar apoi l-a trădat. După cum a proorocit psalmistul, „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea” (Psalmi 41:9).

Fie ca Domnul să ne facă în stare, pe fiecare dintre noi, să ne examinăm pe noi înşine şi, pe viitor, să fim părtaşi într-un mod plin de semnificaţie duhovnicească la Masa Domnului. Haideţi să ne pocăim din toată inima de păcatul încălcării legământului cu Domnul şi cu fraţii şi surorile noastre; şi haideţi să luăm aminte la glasul Duhului care a venit la noi.

Capitolul 22

Biserica şi necazul cel mare

Ni se spune în Efeseni 3:10 că în Noul Legământ, Dumnezeu doreşte ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să-I cunoască înţelepciunea prin Biserică. În Efeseni 6:12 aflăm că aceste domnii şi stăpâniri sunt Satan şi hoardele lui de duhuri ale răutăţii care îşi au locaşul în cerul al doilea (unde au fost alungate de Dumnezeu din al Treilea Cer, unde locuieşte El – 2 Corinteni 12:2).

Ştim că trebuie să fim martorii lui Dumnezeu pentru toate neamurile. Dar aici ni se spune că trebuie să fim o mărturie şi pentru duhurile rele. Ce fel de mărturie este aceasta? O mărturie de înţelepciune (Efeseni 3:10). Este mărturisirea evlavioasă a duhurilor noastre că Dumnezeu a rânduit toate lucrurile din viaţa noastră după voia lui desăvârşită. Este mărturia vieţilor care sunt părtaşe în înţelepciunea care vine de la Dumnezeu.

În cartea Iov, citim că Iov a fost un martor înaintea lui Satan, prin viaţa lui. Când Satan vine în prezenţa lui Dumnezeu, după ce a colindat Pământul, Dumnezeu îl întreabă dacă a observat neprihănirea din viaţa lui Iov (Iov 1:8). Răspunsul lui Satan a fost că Iov era temător de Dumnezeu din cauza celor trei împrejmuiri ocrotitoare cu care a fost înconjurat de Dumnezeu. Satan a ştiut că un zid protector a fost pus în jurul lui Iov, al doilea în jurul familiei sale, şi al treilea în jurul bunurilor sale materiale (versetul 10). Mulţi credincioşi nu ştiu despre această protecţie triplă pusă de Dumnezeu în jurul ucenicilor lui Isus. Cei care îndeplinesc condiţia triplă a uceniciei menţionată în Luca 14:26-33, vor vedea că Dumnezeu a pus un zid de protecţie în jurul fiecărui domeniu predat Lui – bunurile materiale, cei dragi şi viaţa proprie.

Însă, citim mai departe că Dumnezeu, în mod progresiv, a făcut nişte deschideri în aceste ziduri din jurul lui Iov ca Satan să poată ataca bunurile lui Iov, familia lui şi viaţa lui. El a făcut aceasta pentru a-i demonstra lui Satan caracterul lui Iov.

Aici vedem că Satan nu se poate atinge de un ucenic al lui Isus sau orice alt lucru din viaţa lui, fără ca să aibă acordul lui Dumnezeu. Acesta este un adevăr foarte important în care trebuie să ne ancorăm – în zilele care vor veni vom vedea o nevoie tot mai mare pentru acest adevăr. Biserica lui Hristos va fi chemată la suferinţă în zilele de pe urmă, la fel ca la început. Înainte ca să vină acea vreme, noi trebuie să ne ancorăm puternic în acest adevăr – că există un zid triplu în jurul adevăraţilor ucenici a lui Isus de care nimeni nu poate trece, decât atunci când Dumnezeu face deschideri în acele ziduri şi îi dă voie lui Satan să intre.

Cealaltă lecţie care trebuie învăţată de la Iov este că apropiaţii noştri şi creştinii religioşi ne vor critica. În cazul lui Iov, soţia lui şi trei lideri religioşi (Elifaz, Bildad şi Ţofar) l-au înţeles greşit şi l-au criticat; şi toate acestea au fost permise de Dumnezeu. Cei apropiaţi vor ajunge să ne fie duşmani, iar oamenii religioşi ne vor critica – căci Dumnezeu a deschis zidul de protecţie şi le-a permis să intre.

Iov s-a smerit şi a spus „Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21). El a fost un ucenic adevărat – pentru că a recunoscut că nimic din ce are nu este al lui, ci totul aparţine Domnului, care are dreptul de a le da, şi de a le lua. Cei care nu sunt ucenici adevăraţi cred că binecuvântarea înseamnă să primeşti ceva de la Dumnezeu. Ucenicii adevăraţi înţeleg că este la fel de mare binecuvântare – adeseori chiar mai mare – când Dumnezeu ia ceva de la ei. Prin aceasta putem vedea dacă suntem, sau nu, ucenici.

Ceea ce e trist este că Iov nu a avut puterea să ducă până la capăt această mărturisire curajoasă. După o vreme, el a început să slăbească sub presiunea încercărilor, şi a început să cârtească împotriva lui Dumnezeu. Din capitolul 3 până în capitolul 31 vedem spectacolul trist al oscilării lui Iov – în unele clipe înălţat pe culmile măreţe ale credinţei, iar în alte clipe scufundat în adâncimile disperării. Aceasta e experienţa oamenilor de sub Vechiul Legământ.

Însă, acum Dumnezeu ne promite ceva mai bun în Noul Legământ – după cum citim în Evrei 11:40 (descris mai amănunţit în Evrei 12:1-3) – şi anume că putem păşi pe urmele lui Isus care a îndurat triumfător până la capăt.

Noi umblăm astăzi pe urmele paşilor lui Isus, nu ai lui Iov – şi oricare ar fi încercarea, putem avea biruinţă până la capăt, prin puterea harului lui Dumnezeu. Astfel, putem fi martorii lui Dumnezeu înaintea lui Satan. Nu-l putem judeca pe Iov, fiindcă el a trăit într-o perioadă când harul şi Duhul Sfânt nu au fost date oamenilor, iar Noul Legământ nu era încă stabilit. Luând în considerare limitările perioadei în care a trăit, ajungem la concluzia că Iov a făcut o treabă bună – atât de bună încât Dumnezeu îl laudă de trei ori (Iov 1:8; 2:3; 42:7).

Noi însă, îl putem urma pe Isus – „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Isus a trecut prin şcoala suferinţei şi a obţinut diploma de supunere desăvârşită. Acum el este Profesor în aceeaşi şcoală, gata să înveţe supunerea, pe toţi cei care vor să se înscrie (Evrei 5:8, 9). Aici nu mai există aceeaşi adresare ca în Vechiul Legământ „Să nu …”. Duhul şi Mireasa spun: „Vino, înscrie-te la această şcoală”. Cine nu se înscrie la această şcoală, nu poate fi un ucenic adevărat – pentru că numai aici există formarea necesară pentru a fi ucenic adevărat.

Isus le-a spus ucenicilor Săi foarte clar că în lume vor avea de înfruntat încercări. Dar Isus le-a mai spus să nu se teamă, fiindcă El a biruit lumea şi pe stăpânul ei; astfel că ei pot fi de asemenea biruitori alături de El (Ioan 16:33).

Isus are mulţi admiratori în zilele noastre, dar puţini ucenici care să-L urmeze. El nu i-a chemat niciodată pe oameni să-L admire, ci numai ca să-L urmeze. Şi dacă Îl urmăm, nu vom mai aparţine acestei lumi; dar în schimb lumea ne va urî în mod sigur. Isus a spus că lumea iubeşte numai ce este al ei (Ioan 15:19).

Un semn clar şi imposibil de confundat al ucenicilor lui Isus este că lumea ne urăşte. „Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15:20).

Al doilea semn al ucenicilor adevăraţi este iubirea faţă de cei care îi urăsc şi îi prigonesc (Matei 5:44-48). Prin aceste două semne toţi cei care au urechi de auzit adevărul lui Dumnezeu, îşi pot examina viaţa, şi pot cunoaşte adevărul cu privire la ei înşişi.

Dacă eşti popular în ochii lumii sau în ochii creştinilor religioşi (care nu sunt ucenici adevăraţi) poţi fi aproape sigur că ţi-ai compromis credinţa. Se poate chiar să nu fii întors la Dumnezeu cu adevărat.

De ce L-a urât lumea pe Isus? Nu din cauză că Şi-a plătit impozitele şi a spălat picioarele oamenilor; nici măcar din cauză că a trăit o viaţă sfântă. Lumea L-a urât pe Isus pentru că a dat în vileag ipocrizia din viaţa lor. El a scos la iveală, de asemenea, tradiţii şi obiceiuri ne-scripturale din poporul lui Dumnezeu. Aşa că cei care doreau să păstreze „tradiţiile bătrâneşti” L-au urât. Aceasta va fi şi soarta noastră, dacă purtăm învăţăturile Lui. Dacă încercăm să căutăm slava oamenilor şi a liderilor religioşi, vom rămâne tăcuţi şi bine văzuţi. Alegerea este a fiecăruia.

În Apocalipsa 12 citim despre zilele de pe urmă când Satan va fi alungat din al doilea cer pe pământ pentru o perioadă de trei ani şi jumătate înainte de venirea lui Isus (versetul 9). În acea perioadă vor trăi pe pământ oameni care vor împlini poruncile lui Isus cu curaj, vor rămâne credincioşi şi vor birui pe Satan (versetul 11). Aceştia vor fi „comando-ul” lui Dumnezeu – trupele Lui de elită, aici pe Pământ.

Va fi un privilegiu şi o onoare enorm de mare să faci parte din aceste trupe – majoritatea lor îşi vor da viaţa fizică pentru Isus. Apocalipsa 13:7 spune că Dumnezeu îi va permite Anticristului să omoare pe ucenicii lui Isus. Să nu uităm, însă, că Dumnezeu este cel care deschide zidul protector; altfel nimeni nu s-ar putea atinge de noi. Din acest motiv, nu trebuie să ne temem.

Iov a putut spune: „dar El ştie ce cale am urmat” (Iov 23:10). Sub Noul Legământ putem spune „Dumnezeu mă conduce pe Cale” – pentru că găsim aceeaşi idee în Romani 8:28. Este de asemenea adevărat că în vremurile de pe urmă, din cauza credincioşiei lui Dumnezeu, nu vom fi trecuţi prin încercări mai mari decât putem duce. În fiecare încercare, El va găsi o cale să putem birui încercarea şi evita păcatul (1 Corinteni 10:13). Harul Său ne va fi de ajuns în orice situaţie (1 Corinteni 12:9 ); pentru că fără harul Său, nici unul dintre noi nu ar putea birui. Nu cei cu un caracter curajos vor avea biruinţă – ci aceia cu un caracter temător, dar care şi-au pus încrederea în Domnul, Tăria lor.

În perioada domniei Anticristului va fi mare necaz. Însă, Isus a spus că Dumnezeu a limitat durata acelei perioade „din pricina celor aleşi” (Matei 24:21, 22). Aleşii lui Dumnezeu (Biserica) se vor afla pe Pământ în acea perioadă, fiind martorii credincioşi ai lui Isus. „Îndată după acele zile de necaz”, a spus Isus, „se va arăta în cer semnul Fiului omului; El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui ” (Matei 24:29-31). Trâmbiţa despre care vorbeşte Isus în acest pasaj este aceeaşi cu cea despre care citim în 1 Tesaloniceni 4:16, 17, la al cărei sunet vor învia morţii, care împreună cu ucenicii vii ai lui Isus vor fi răpiţi ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh.

Isus a spus foarte clar că Biserica (aleşii Lui) vor fi răpiţi doar la sfârşitul acestei perioade de mare necaz (Apocalipsa 7:14). Apoi Îl vom întâmpina pe Domnul în văzduh la a doua Sa venire, şi ne vom întoarce cu El pe Pământ, pentru a domni împreună cu El pentru o perioadă de o mie de ani. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune clar cine vor fi cei care vor domni împreună cu Isus în această perioadă. Cei care „nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână” (Apocalipsa 20:4). Vedem aici că cei biruitori (Mireasa lui Hristos) vor fi pe Pământ, mărturisind pe Isus cu putere în timpul domniei Anticristului.

Necazul în perioada domniei Anticristului va veni de la oamenii pe care Anticristul îi va instiga împotriva Bisericii. Trebuie să facem diferenţa între acest fel de necaz, şi mânia lui Dumnezeu care cade peste cei păcătoşi. Noi nu vom suferi mânia lui Dumnezeu, dar cu siguranţă vom suferi mare necaz din partea oamenilor. Sub Vechiul Legământ, binecuvântările pentru poporul lui Dumnezeu erau belşug şi viaţa uşoară. Sub Noul Legământ, ele sunt suferinţa şi necazul.

Când Isus a înfruntat moartea, El nu a spus „Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta”, ci „Tată, proslăveşte Numele Tău!” (Ioan 12:27, 28). Cântarea femeii preacurvare este „Tată, scapă-mă din necaz”. Cântarea Miresei este „Tată, proslăveşte Numele Tău!”. „Ne bucurăm în necazurile noastre”. „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Romani 5:3; Faptele Apostolilor 14:22).

Rugăciunea lui Isus a fost „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” (Ioan 17:15). Isus nu a dorit ca Mireasa Lui să fie răpită, ca să scape de necaz.

În urmă cu 150 de ani, a luat naştere o nouă doctrină în creştinism (care nu a existat în zilele apostolilor) care susţinea că Isus va reveni pe ascuns, şi va răpi pe toţi credincioşii ca să nu treacă prin perioada Necazului cel Mare. Această doctrină dă impresia că prigonirea din partea oamenilor este o pedeapsă de la Dumnezeu! Nu este deloc surprinzător faptul că această doctrină a luat naştere într-o ţară din Vest, unde trecuseră secole întregi fără ca creştinii să fie persecutaţi. Astfel că Satan a reuşit să-i ademenească pe creştini într-un confort înşelător, ca să fie nepregătiţi pentru perioada necazului.

De vreme ce rugăciunile multor creştini se rezumă la „Doamne, fă-mi viaţa pe acest Pământ mai confortabilă”, nu este surprinzător faptul că această doctrină a fost acceptată în multe locuri din lume. Însă, cei care au luat aminte la învăţăturile lui Isus înţeleg faptul că nu este nici o bucurie în scăparea de necaz şi persecuţie. Din contră, Isus le-a spus ucenicilor în mod repetat că vor suferi necaz şi persecuţie în lume.

Există unii care cred că Isus îi va răpi numai pe aceia care iubesc pe Domnul din toată inima, iar restul vor fi lăsaţi să-l înfrunte pe Anticrist singuri. Această gândire implică ideea că scăparea de necaz este o răsplată de la Dumnezeu pentru cei credincioşi! Nici un General chibzuit nu şi-ar trimite trupele de calitatea a doua pe frontul de luptă, şi ar ţine trupele de calitatea întâi acasă! Este inimaginabil ca Dumnezeu să răpească pe soldaţii cei mai buni într-o vreme când mărturia lor este foarte importantă.

Este clar, în Scripturi, că cei care se opun Anticristului sunt cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 12:17). Aceştia nu sunt în nici un caz cei care îl iubesc pe Dumnezeu cu jumătate de inimă. Din contră, ei, biruitorii, a căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii (Apocalipsa 13:8). Satan nu urăşte pe creştinii care-L slujesc pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci pe cei care Îl slujesc din toată inima. Astăzi, Satan este mâniat pe cei care predică supunerea desăvârşită la poruncile lui Dumnezeu. Ţintele lui primare sunt cei care trăiesc, cu orice preţ, în supunere faţă de Dumnezeu şi, apoi, predică învăţătura supunerii desăvârşite. Din acest motiv, Pavel a cerut tuturor credincioşilor să se roage pentru el – pentru că ştia că persoana lui este una dintre ţintele primare ale lui Satan. La fel, şi noi trebuie să ne rugăm astăzi pentru cei care predică învăţătura supunerii totale faţă de Dumnezeu, şi să cerem protecţia lui Dumnezeu peste ei.

În primele trei secole, când creştinii au suferit o persecuţie foarte puternică, Dumnezeu nu i-a scos din necaz. Mulţi dintre ei au fost mâncaţi de lei, şi arşi pe rug. Nu a fost nici o răpire secretă în arenele romane unde erau ucişi ucenicii lui Isus. Acelaşi Dumnezeu care a închis gura leilor şi a luat puterea cuptorului încins din vremea lui Daniel, nu a făcut aceleaşi minuni pentru ucenicii adevăraţi ai lui Isus din primele trei secole – fiindcă aceştia erau sub Noul Legământ, care trebuiau să-L slăvească pe Dumnezeu prin foc. La fel va fi şi cu ucenicii din zilele de pe urmă, înainte de venirea Domnului. Trupele de primă calitate au luptat credincioase în primele secole – până la capăt. Ei nu au cerut armate de îngeri ca să-i răpească din mijlocul luptei. Dumnezeu a privit cum Mireasa Fiului Său a fost sfâşiată de lei, sau arsă pe rug, şi a fost glorificat de mărturia lor – întrucât ei L-au urmat pe Miel până la moarte. Singura promisiune a lui Isus pentru ei a fost „Fiţi credincioşi până la moarte şi vă voi da cununa vieţii”.

Aceeaşi promisiune ne-o face şi nouă, astăzi. Dar pentru a putea rămâne credincioşi în perioada domniei Anticristului, trebuie să învăţăm să fim credincioşi în ispite mărunte şi încercări de zi cu zi. Iată de ce este atât de important să învăţăm credincioşia în viaţa ascunsă – atunci când suntem ispitiţi în zonele nevăzute din viaţa noastră, în gândire, atitudini, motivaţii, chestiuni financiare, etc. Acestea sunt lucruri mărunte; dar numai dacă vom fi credincioşi în lucrurile mărunte, vom putea fi credincioşi, într-o bună zi, în lucrurile mari. Dacă suntem necredincioşi în lucrurile mărunte, vom fi necredincioşi Domnului şi în ziua necazului. Dacă nu suntem credincioşi în vremuri uşoare, cum vom putea rămâne credincioşi în vreme de necaz? (Ieremia 12:5). Dumnezeu vrea să ne antreneze astăzi să fim trupele Lui de elită în lupta din zilele de pe urmă

Capitolul 23

Adevărul pe care îl credem

Ni se porunceşte în Scripturi să fim cu luare aminte la umblarea noastră şi la învăţătura pe care o dăm altora, pentru că numai aşa vom putea avea mântuirea asigurată pentru noi înşine şi pentru cei pe care îi învăţăm (1 Timotei 4:16).

Trăirea şi doctrina noastră sunt două picioare care dau stabilitate vieţii noastre creştine. Ambele picioare trebuie să fie la fel de lungi, ca în corpul uman. Vorbind la modul general, în creştinism găsim mulţi creştini care pun mai mare accent pe un picior, decât pe celălalt.

Când vine vorba de doctrină, ni se porunceşte să fim oameni „care împart drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15). Mulţi sunt neatenţi în studierea Cuvântului, şi devin dezechilibraţi în înţelegerea doctrinei.

Adevărul lui Dumnezeu este asemenea corpului omenesc – perfect doar atunci când fiecare parte are dimensiunea corectă. Nu toate adevărurile din Scriptură sunt la fel de importante. Ca să dau un exemplu: vorbirea în limbi nu este la fel de importantă ca iubirea de semeni. Dacă o doctrină anume este accentuată mai mult decât alta, atunci adevărul proclamat este la fel de urât ca un trup cu un ochi sau o ureche mult prea mari! Orice dezechilibru în doctrină poate duce la o credinţă eretică. Este foarte important să tratăm adevărul lui Dumnezeu în mod clar.

Ar fi fost foarte uşor să spunem că credem în adevărul găsit în Cuvântul lui Dumnezeu (în cele 66 de cărţi din care este compusă Biblia). Acesta e adevărul. Dar având în vedere faptul că Satan şi oamenii au corupt şi au complicat Cuvântul lui Dumnezeu, este foarte important să scoatem în evidenţă şi să explicăm exact învăţăturile Bibliei.

Cuvântul lui Dumnezeu, spre deosebire de matematică şi ştiinţă, nu poate fi înţeles printr-un simplu studiu intelectual, fără a avea revelaţia Duhului Sfânt. Această revelaţie, ne spune Isus, este dată doar pruncilor (celor smeriţi) nu şi înţelepţilor mândri (Matei 11:25). Din acest motiv, mulţi înţelepţi din vremea lui Isus nu au putut înţelege învăţăturile Sale. Mulţi înţelepţi din ziua de astăzi se află în aceeaşi barcă – din acelaşi motiv! În acelaşi timp, trebuie să ne folosim şi minţile, pentru că ne spune Cuvântul „la minte, fiţi oameni mari” (1 Corinteni 14:20). Numai mintea care este în întregime supusă Duhului Sfânt poate înţelege corect Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu vrea ca toţi copiii Lui să fie liberi în toate privinţele. Dar mulţi credincioşi din ziua de azi sunt prinşi în legături de păcate şi tradiţii omeneşti. Un motiv al acestei stări de fapt este citirea superficială a Cuvântului!

Cu cât căutăm mai mult să înţelegem Cuvântul, cu atât mai mult ne va face liberi adevărul în toate domeniile din viaţa noastră (Ioan 8:32).

Majoritatea credincioşilor sunt foarte atenţi când vine vorba de investiţii financiare. Dar când vine vorba de studierea Cuvântului, ei sunt foarte neatenţi. Aceasta arată că banii sunt mai de preţ pentru ei decât Dumnezeu. Asemenea credincioşi se vor abate cu siguranţă de la înţelegerea corectă a Cuvântului.

Ni se spune clar că întreaga Scriptură ne-a fost dată ca să fim făcuţi „desăvârşiţi” (2 Timotei 3:16, 17). Putem spune că cei care nu sunt interesaţi de atingerea perfecţiunii creştine nu vor putea înţelege corect Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Ioan 7:17).

Teama de Domnul este începutul înţelepciunii; şi Dumnezeu îşi face descoperite tainele numai celor care se tem de El (Psalmii 25:14).

Adevărul cu privire la Dumnezeu

Biblia ne învaţă că Dumnezeu este Unul singur, dar există trei Persoane în Dumnezeu.

De vreme ce numerele aparţin lumii materiale, iar Dumnezeu este Duh, minţile noastre finite nu pot înţelege acest adevăr, la fel cum un mic pahar nu poate ţine în el toată apa dintr-un ocean.

Un câine nu poate înţelege înmulţirea – cum înmulţirea a trei de unu are rezultatul unu: 1x1x1=1. Nici noi nu putem înţelege cum Dumnezeu poate fi Trei Persoane, şi în acelaşi timp un singur Dumnezeu. Un câine poate înţelege doar pe un alt câine. El nu poate înţelege pe om în totalitate. În acelaşi fel, un zeu explicat şi înţeles de raţiunea umană ar fi doar un simplu om ca ceilalţi. Simplul fapt că Dumnezeul din Biblie întrece raţiunea noastră este o evidenţă clară că acesta este adevărul.

Adevărul Trinităţii este clar încă de la primul verset din Biblie, unde cuvântul pentru „Dumnezeu” este plural în limba evreiască – Elohim. Observăm, de asemenea, folosirea formelor de plural „Noi” şi „Al Nostru” în Geneza 1:26. La botezul lui Isus vedem că Tatăl (Vocea din Cer), Fiul (Isus Hristos) şi Duhul Sfânt (Porumbelul) sunt toţi prezenţi (Matei 3:16, 17).

Cei care susţin că Isus Însuşi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu pot explica cum a putut să facă Isus voia Tatălui pe Pământ, şi în acelaşi timp să nu facă voia Sa proprie (Ioan 6:38). Cei care cred că Dumnezeu este o singură Persoană şi botează oamenii numai în Numele lui Isus, de fapt neagă faptul ca Isus a venit pe Pământ ca Om.

Biblia spune că cel care are o învăţătură corectă îl are pe Tatăl şi pe Fiul, iar cei care neagă pe Fiul sau pe Tatăl au în ei duhul Anticristului (2 Ioan 9; 1 Ioan 2:22).

În botezul creştin Isus ne-a poruncit că trebuie să botezăm în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt (Matei 28:19), Fiul fiind identificat ca Isus Hristos (Faptele Apostolilor 2:38).

Adevărul cu privire la Hristos

Scriptura ne învaţă că Isus Hristos a existat ca Dumnezeu, şi a fost egal cu Dumnezeu din veşnicii (Ioan 1:1), şi că atunci când a venit pe pământ ca Om, El a ales de bunăvoie să NU folosească o parte din puterile pe care le avea ca Dumnezeu. Aceasta înţelegem prin expresia „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi” (Filipeni 2:6, 7).

Să ne uităm la câteva exemple care dovedesc acestea:

** Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău (Iacov 1:13). Isus, însă, a fost ispitit de Satan (Matei 4:1-10).

** Dumnezeu cunoaşte totul. Dar Isus a spus că nu cunoaşte ziua întoarcerii Sale pe Pământ (Matei 24:36). De asemenea, Isus a trebuit să se apropie de smochin ca să vadă că nu are roade (Matei 21:19). Dacă Şi-ar fi folosit puterea de Dumnezeu, ar fi ştiut de departe că smochinul nu a rodit!

** Înţelepciunea lui Dumnezeu este veşnică şi nu se schimbă niciodată. Totuşi, citim în două locuri în Scriptură că Domnul Isus a crescut în înţelepciune (Luca 2:40, 52).

Toate aceste versete indică faptul că Isus S-a „dezbrăcat pe Sine Însuşi” de multe privilegii de Dumnezeu atunci când a venit pe Pământ.

Cu toate că Isus a renunţat la aceste privilegii şi puteri, El era încă Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să înceteze vreodată să mai fie Dumnezeu. Un împărat poate alege să locuiască într-o colibă, renunţând la drepturile de împărat; dar ar rămâne împărat în continuare. Tot aşa stau lucrurile şi cu Isus.

Cea mai clară dovadă a faptului că Isus a fost Dumnezeu pe pământ, o găsim în 7 locuri din Biblie, unde a acceptat închinarea celor din jur (Matei 8:2; 9:18, 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu acceptă închinarea oamenilor (Faptele Apostolilor 10:25, 26; Apocalipsa 22:8, 9); dar Isus a acceptat-o – fiindcă El este Fiul lui Dumnezeu. Tatăl i-a descoperit lui Petru faptul ca Isus este Fiul lui Dumnezeu chiar şi pe Pământ (Matei 16:16, 17).

Cu privire la umanitatea lui Isus, Evrei 2:17 spune foarte clar că Isus „a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile”. El NU s-a asemănat cu copiii lui Adam, pentru că atunci ar fi avut un „om vechi” ca şi toţi ceilalţi oameni. „Omul vechi” este considerat sinonim cu „natura păcătoasă”.

Isus NU a avut o natură păcătoasă, fiindcă nu a avut un tată pământesc. Isus S-a născut din Duh, şi a fost sfânt încă de la concepţie (Luca 1:35).

Fraţii spirituali ai lui Isus sunt cei care fac voia lui Dumnezeu (Matei 12:49, 50) – cei născuţi din Duh (Ioan 3:5), care s-au dezbrăcat de omul cel vechi, şi s-au îmbrăcat cu omul cel nou (Efeseni 4:22-24). Însă noi, fraţii lui Isus, avem voinţă proprie iar Isus S-a asemănat cu noi în „toate lucrurile”. El a avut o voie proprie, de care S-a lepădat pentru a face voia Celui care L-a trimis (Ioan 6:38).

Când ne-am născut, ca şi copii ai lui Adam, cu toţii ne-am născut cu omul vechi în noi. Omul vechi poate fi asemănat cu o slugă care deschide uşa inimii şi lasă să intre poftele firii (care pot fi asemănate cu o bandă de tâlhari) care stau la pândă. La naşterea din nou, omul vechi este omorât de Dumnezeu (Romani 6:6). Însă, avem în continuare firea pământească prin care suntem ispitiţi (Iacov 1:14, 15). Omul vechi este acum înlocuit de omul nou, care rezistă ispitelor firii, şi caută să ţină închisă uşa inimii.

Isus a fost ispitit în toate lucrurile, dar a biruit (Evrei 4:15). Însă El nu a venit în „firea pământească” ci a venit într-o fire „asemănătoare cu firea pământească” (Romani 8:3). Noi am trăit mulţi ani în păcat. Obiceiurile păcătoase pe care le-am adunat de-a lungul anilor de păcat, ne fac să păcătuim în mod inconştient chiar şi după ce ne-am născut din nou.

De exemplu, cei care au avut un limbaj murdar în trecut, se trezesc că le ies din gură asemenea cuvinte când sunt sub presiune; pe când cei care nu au avut un limbaj murdar în trecut, nu cad în acest păcat inconştient. În mod similar, cei care au fost expuşi pornografiei observă că au o problemă cu gândurile şi visurile murdare, mult mai mare decât cei care nu au fost expuşi pornografiei.

Isus nu a păcătuit niciodată şi nu a avut niciun păcat inconştient în viaţa Lui. Dacă ar fi păcătuit chiar şi o singură dată în mod inconştient, El ar fi trebuit să aducă o jertfă pentru acel păcat (după cum citim în Levitic 4:27, 28). Prin urmare, El nu ar mai fi putut constitui o jertfă desăvârşită pentru păcatele noastre.

Doctrina Persoanei lui Isus a fost o sursă de mare controversă de-a lungul istoriei Bisericii. Unii au exagerat atât de mult faptul că Isus a fost Dumnezeu, încât nu L-au mai văzut ca un Om care a fost ispitit ca şi noi. Unii au exagerat umanitatea lui Isus atât de mult, încât nu L-au mai văzut ca Dumnezeu.

Singura modalitatea de a evita aceste două erezii este să credem în întreaga descoperire a lui Dumnezeu din Scripturi, şi să ne oprim acolo unde ea se opreşte.

Venirea lui Isus pe Pământ sub forma de Om este un mister. Încercarea de a analiza acest adevăr dincolo de ceea ce găsim în Scripturi este nebunie. Ar fi la fel de nebunesc ca şi atunci când Israeliţii curioşi au aruncat o privire în Chivotul Legământului (un simbol al lui Hristos) – care au fost mai apoi loviţi, din acest motiv, de Dumnezeu (1 Samuel 6:19).

Isus a spus că a venit pe Pământ ca să Se dezbrace de voia Lui personală şi să facă voia Tatălui (Ioan 6:38). Aici vedem că Isus a avut o voinţă personală, omenească, care era în contradicţie cu voia Tatălui (Matei 26:39). Fiindcă altfel nu ar fi fost nevoie să Se dezbrace de acea voinţă.

Isus a fost ispitit în toate lucrurile (Evrei 4:15); dar fiindcă mintea Lui nu a fost în acord cu nici una dintre acele ispite, El nu a păcătuit nici măcar o dată (Iacov 1:15). Orice ispită cu care am putea fi noi vreodată confruntaţi, a fost biruită de Isus în timpul vieţii Sale pământeşti.

Ştim cu toţii cât de dificil este să trăieşti fără a păcătui, chiar şi numai o zi! Aşadar putem spune că cea mai mare minune a lui Isus a fost de a trăi fără păcat timp de 33 de ani – chiar dacă a fost ispitit ca fiecare dintre noi, în fiecare zi. El s-a împotrivit păcatului până la moarte, şi a primit har de la Tatăl fiindcă a căutat harul cu lacrimi şi strigăte (Evrei 5:7; 12:3, 4).

Ca Înainte-mergător al nostru, El ne cheamă acum să ne purtăm crucea – prin dezbrăcarea de firea noastră pământească (Luca 9:23).

Noi cădem în păcat din cauză că nu ne împotrivim îndeajuns păcatului şi din cauză că nu cerem har de la Tatăl ca să biruim. Nouă nu ni se cere astăzi să fim ca şi Isus în aspectele exterioare ale vieţii Lui – să fim dulgheri sau să fim celibatari, nici ale slujirii Lui – să umblăm pe apă şi să înviem morţii – ci în credincioşia Lui în lupta împotriva păcatului.

Duhul Sfânt ne îndeamnă să mărturisim două lucruri cu privire la Isus Hristos – mai întâi, că El este Domn, iar apoi că El a venit în trup (1 Corinteni 12:3; 1 Ioan 4:2, 3). Ambele mărturisiri sunt la fel de importante, dar a doua cu atât mai mult cu cât citim că semnul celor care au în ei duhul Anticristului este că nu mărturisesc venirea lui Isus în trup (2 Ioan 7).

Astăzi, Omul Isus Hristos (1 Timotei 2:3) este „cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi” (fratele nostru mai Mare) iar Tatăl Său este de asemenea Tatăl nostru (Romani 8:29; Ioan 20:17; Efeseni 1:3; Evrei 2:11). Isus nu a încetat să fie Dumnezeu când a venit pe Pământ (Ioan 10:33). Iar când S-a înălţat la Cer, El nu a încetat să fie Om (1 Timotei 2:5).

Adevărul cu privire la Mântuire

Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre „mântuire” la trei timpuri – trecut (Efeseni 2:8), prezent (Filipeni 2:12) şi viitor (Romani 13:11) – cu alte cuvinte, justificare, sfinţire şi glorificare.

Mântuirea are o fundaţie şi o suprastructură. Fundaţia este formată din iertarea de păcate şi justificare. Justificarea înseamnă mai mult decât iertarea de păcate; înseamnă că noi am fost declaraţi neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu, pe baza morţii, învierii şi înălţării lui Hristos. Aceasta nu poate fi pe baza faptelor noastre (Efeseni 2:8, 9), întrucât chiar şi faptele noastre cele mai bune sunt ca o haină murdară în ochii lui Dumnezeu (Isaia 64:6). Noi suntem îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos (Galateni 3:27). Pocăinţa şi credinţa sunt cele două cerinţe pentru a putea fi iertaţi şi justificaţi (Faptele Apostolilor 20:21).

Pocăinţa adevărată trebuie să creeze în noi fructul retrocedării – retrocedarea banilor, lucrurilor şi impozitelor care aparţin altora, şi obţinerea iertării celor cărora le-am greşit, pe cât posibil (Luca 19:8, 9). Când Dumnezeu ne iartă pe noi, El ne porunceşte să iertăm pe alţii în acelaşi fel. Dacă nu facem aceasta, Dumnezeu îşi va retrage iertarea (Matei 18:23-35).

Pocăinţa şi credinţa trebuie urmate de botezul în apă, prin care mărturisim public înaintea lui Dumnezeu, a oamenilor şi a demonilor că omul vechi a fost îngropat (Romani 6:4, 6).

Apoi putem primi botezul cu Duhul Sfânt, prin care suntem umpluţi de putere să fim mărturii vii pentru Hristos prin viaţa şi buzele noastre (Faptele Apostolilor 1:8). Botezul cu Duhul Sfânt poate fi primit prin credinţă, de toţi copiii lui Dumnezeu (Matei 3:11; Luca 11:13).

Este o onoare pentru fiecare ucenic să aibă mărturia Duhului că este cu adevărat un copil al lui Dumnezeu (Romani 8:16), şi să ştie cu siguranţă că a primit Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 19:2).

Sfinţirea este suprastructura clădirii. Sfinţirea (însemnând a fi „pus deoparte” de păcat şi lume) este un proces care începe cu naşterea din nou (1 Corinteni 1:2) şi care continuă pe toată durata vieţii pe pământ (1 Tesaloniceni 5:23, 24). Aceasta este o lucrare pe care Dumnezeu o iniţiază în noi prin Duhul Sfânt, scriind legile Lui în inimile şi minţile noastre; însă şi noi la rândul nostru trebuie să ne facem partea, să ne ducem până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur (Filipeni 2:12, 13). Noi înşine trebuie să ne dezbrăcăm de faptele firii prin puterea Duhului Sfânt în noi (Romani 8:13). Noi înşine trebuie să ne curăţim de murdăria firii şi să ne desăvârşim sfinţirea, în frică de Dumnezeu (2 Corinteni 7:1).

Ucenicul care lucrează în deplină cooperare cu Duhul Sfânt va vedea un progres foarte rapid în procesul de sfinţire. Sinceritatea dorinţei noastre de sfinţire este pusă la încercare în clipele de ispită. A fi sfinţit înseamnă să avem porunca legii împlinită în inimile noastre – nu doar în exterior, ca şi sub Vechiul Legământ (Romani 8:4). Acesta este aspectul accentuat de Isus în Matei 5:17-48.

Cerinţele Legii au fost rezumate de Isus la a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima şi a ne iubi aproapele ca pe noi înşine (Matei 22:36-40). Dumnezeu vrea să scrie pe inimile noastre această lege a dragostei, pentru că aceasta este Natura Lui (Evrei 8:10; 2 Petru 1:4). Manifestarea exterioară a acestei legi va fi o viaţă de biruinţă asupra păcatului conştient, şi supunere totală la poruncile lui Isus (Ioan 14:15).

Este imposibil să intrăm în această viaţă de biruinţă fără să fi împlinit mai întâi cerinţele ucenicei, pe care le-a stabilit Isus (Luca 14:26-33). Cerinţele de bază sunt să-i dăm lui Hristos locul de cinste în viaţa noastră mai presus de orice membru al familiei, şi să fim detaşaţi de toate bunurile materiale.

Aceasta este Poarta Strâmtă prin care trebuie să intrăm, mai întâi. Apoi urmează Calea Îngustă a sfinţirii. Cei care nu aleargă după sfinţire nu Îl vor vedea niciodată pe Domnul (Evrei 12:14).

Chiar dacă este posibil să fim desăvârşiţi în conştiinţa noastră în prezent (Evrei 7:19; 9:9, 14), nu este posibil să fim complet desăvârşiţi până când nu vom primi trupurile noi de slavă, la întoarcerea lui Hristos (1 Ioan 3:2). Numai atunci vom putea fi ASEMENEA lui Isus. Însă pentru moment, trebuie să TRĂIM cum a trăit Isus (1 Ioan 2:6).

Atâta timp cât avem acest trup coruptibil, păcatul inconştient va apărea mereu, oricât de sfinţi am fi (1 Ioan 1:8). Însă putem fi desăvârşiţi în conştiinţă (Faptele Apostolilor 24:16), şi liberi de păcatul conştient (1 Ioan 2:1a), chiar acum, dacă ne luptăm din toată inima (1 Corinteni 4:4).

Aşadar aşteptăm a doua venire a lui Hristos, şi slava Lui – partea finală a mântuirii noastre, pe care o vom primi atunci când El ne va face desăvârşiţi pe deplin (Romani 8:23; Filipeni 3:21).

Adevărul cu privire la biserică

Biserica este Trupul lui Hristos. Ea are un singur Cap – Hristos; şi are un singur sediu – al Treilea Cer. În Trupul lui Hristos, fiecare membru are o funcţie (Efeseni 4:16). Deşi unele membre au o funcţie mai importantă sau mai uşor de văzut decât altele, fiecare membru are o contribuţie valoroasă.

Hristos a rânduit în Biserica Lui apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători, care să zidească trupul Său (Efeseni 4:11). Acestea sunt slujiri, nu titluri. Apostolii sunt cei chemaţi şi trimişi de Dumnezeu să întemeieze biserici locale. Ei au cel dintâi loc în Biserică (1 Corinteni 12:28) şi slujesc ca prezbiteri peste prezbiterii bisericilor din câmpul lor de lucru (2 Corinteni 10:13). Proorocii sunt aceia care descoperă şi slujesc nevoilor ascunse ale copiilor lui Dumnezeu. Evangheliştii sunt aceia care au darul de a-i aduce pe cei păcătoşi la Hristos. Ei au datoria de a-i aduce pe toţi noii convertiţi în biserica locală, pentru ca ei să poată fi ucenicizaţi şi integraţi în Trupul lui Hristos. (Aici eşuează majoritatea evangheliştilor din zilele noastre). Păstorii sunt aceia care se îngrijesc şi călăuzesc oile tinere. Învăţătorii sunt aceia care pot explica Scriptura şi doctrinele ei. Aceste cinci daruri sunt pentru biserica globală; dintre ele, doar păstorii aparţin unei anumite biserici locale. Ceilalţi patru pot proveni din alte părţi ale lumii.

Conducerea bisericii locale trebuie să fie în mâinile prezbiterilor. Noul Testament ne învaţă clar acest fapt (Tit 1:5; Faptele Apostolilor 14:23). „Prezbiteri”, fiind la plural, implică ideea că trebuie să fie minim doi în fiecare biserică. Pluralitatea prezbiterilor este necesară pentru a echilibra conducerea bisericii locale, şi pentru a avea o izbândă mai mare împotriva activităţilor lui Satan, prin puterea prezenţei lui Hristos (Matei 18:18-20).

Conducerea bisericii de către o singură persoană este contradictorie învăţăturii Noului Testament. Se poate ca unul dintre ei, mai înţelept în Cuvânt, să fie „mesagerul bisericii” (Apocalipsa 2:1).

Isus le-a interzis apostolilor Săi să îşi dea titluri (Matei 23:7-12). Este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu să fi numit Învăţător, Părinte, Pastor, Reverend, sau Lider. Fiecare din biserică, fie el mic sau mare, trebuie să fie un frate şi un slujitor.

În întâlnirile bisericii trebuie să fie îngăduite cuvintele de proorocie ale apostolilor (1 Corinteni 14:26-40), dacă întâlnirea este una de învăţare (Faptele Apostolilor 20:9, 11), de rugăciune (Faptele Apostolilor 12:5, 12), sau de evanghelizare (Faptele Apostolilor 2:14-40). Darul prorociei trebuie să fie râvnit cu adevărat de toţi cei care vor să-l folosească în adunare (1 Corinteni 14:1, 39). Darul vorbirii în limbi, dat mai întâi pentru zidirea personală (1 Corinteni 14:4, 18, 19) poate fi de asemenea folosit în adunările bisericii, dar trebuie întotdeauna urmat de tălmăcire (1 Corinteni 14:27). Tălmăcirea vorbirii în limbi poate fi sub forma unei descoperiri, unei proorocii, unei învăţături sau a unei rugăciuni către Dumnezeu (1 Corinteni 14:2-6). Toate darurile menţionate în 1 Corinteni 12:8-10, 28 şi Romani 12:6-8 sunt necesare pentru zidirea trupului lui Hristos. O biserică ce desconsideră sau ignoră darurile Duhului Sfânt nu le va primi niciodată.

Femeile au voie să se roage şi să prorocească în adunare cu capul acoperit, dar nu au voie să înveţe pe alţii sau să se ridice mai presus de bărbaţi (1 Corinteni 11:5; 1 Timotei 2:12).

De asemenea biserica are responsabilitatea de a predica vestea cea bună prin toate căile posibile, tuturor celor din jur, cu scopul de a face ucenici din toate neamurile, în Numele lui Hristos (Marcu 16:15; Matei 28:19). Evanghelizarea fără ucenicizare, însă, este un obstacol în calea mărturisirii lui Hristos pe acest Pământ. Fiecare biserică locală trebuie să proclame moartea lui Isus prin „frângerea pâinii” (1 Corinteni 11:22-34). Frecvenţa acestui act este un aspect pe care Dumnezeu îl lasă la alegerea bisericilor. Dar el nu trebuie lăsat niciodată să degenereze într-un ritual gol.

Cu privire la bani, Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că este greşit să primim bani de la necredincioşi pentru lucrarea lui Dumnezeu (3 Ioan 7). Colecta nu trebuie făcută în întâlnirile unde sunt oaspeţi necredincioşi. Jertfele de bani ale credincioşilor trebuie să fie de bunăvoie şi în secret (2 Corinteni 9:7). De asemenea este greşit să trimitem rapoarte ale progresului lucrării cu scopul de a obţine bani.

Biserica poate fi statornică numai atunci când îi călăuzeşte pe ucenici la supunere prin credinţă – supunere faţă de toate poruncile lui Isus, în mod deosebit cele din Matei 5-7. Chiar şi cele mai mici porunci din Noul Testament trebuie proclamate şi împlinite cu râvnă. Oricine face lucrul acesta va fi mare în ochii lui Dumnezeu (Matei 5:19).

Există multe aspecte care nu sunt menţionate în Noul Testament. În aceste lucruri nu trebuie să fim dogmatici, ci să dăm libertate fiecărui ucenic să decidă în dreptul său, dar „fiecare să fie deplin încredinţat în inima lui” (Romani 14:5).

Este foarte uşor să-i iubim pe cei care au aceleaşi puncte de vedere ca şi noi. În schimb, dragostea noastră este pusă la încercare prin atitudinea pe care o avem faţă de cei care văd altfel lucrurile. Dumnezeu nu a intenţionat ca toţi copiii Lui să aibă acelaşi punct de vedere cu privire la fiecare amănunt. Slava lui Dumnezeu trebuie văzută prin unitate în mijlocul diversităţii. Uniformitatea este un concept creat de om care duce la moarte spirituală. Dumnezeu nu doreşte uniformitate, ci unitate.

În ultimul rând, trebuie să nu uităm că cel mai clar semn al adevăratului ucenic al lui Isus este dragostea unii pentru alţii (Ioan 13:35). Aşadar, biserica trebuie să fie una, aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una (1 Ioan 17:21). Toate aceste aspecte reprezintă adevărul pe care trebuie să fim întemeiaţi.

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32).

Capitolul 24

Crăciunul şi Paştele – creştine sau păgâne?

Oamenii sunt asemănaţi cu oile. Iar oile au tendinţa să urmeze mulţimea, fără să pună întrebări. Isus însă, ne-a învăţat să cercetăm totul în lumina Cuvântului Său. Fariseii au înălţat tradiţiile omeneşti. Isus a înălţat Cuvântul lui Dumnezeu. Omul trebuie să trăiască prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4). Lupta în care Isus era mereu angrenat cu fariseii a fost bazată pe disputa dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi tradiţiile oamenilor. În biserică suntem angrenaţi în aceeaşi luptă. Cuvântul lui Dumnezeu este singura lumină pe care o avem pe Pământ. Iar când Dumnezeu a creat lumina pentru prima dată, el a separat-o îndată de întuneric. Întunericul reprezintă păcatul şi tradiţiile omeneşti. Noi suntem chemaţi să separăm acestea două de Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu fie nici o confuzie în biserică.

Crăciunul

Crăciunul este celebrat de mulţi ca ziua de naştere a lui Isus Hristos. Comercianţii din toate religiile aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul, pentru că este o perioadă benefică pentru afacerile lor. Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, nu spirituală. Se cheltuiesc o mulţime de bani pe felicitări de Crăciun şi pe cadouri. Vânzările de alcool cresc semnificativ în perioada Crăciunului. Poliţia rutieră din lumea întreagă este în alertă în această perioadă, din cauza numărului foarte ridicat de accidente. Mai mulţi oameni ajung în Iad din cauza acestor accidente, în preajma Crăciunului, decât în orice altă perioadă a anului. Este oare cu adevărat sărbătoarea naşterii Fiului lui Dumnezeu, sau a altui ”Isus”?

Să privim în Cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi de toate. Biblia ne spune că în câmpiile din Iudea se aflau păstorii cu oile lor în noaptea în care Isus s-a născut în Betleem. Păstorii din Palestina nu îşi lăsau noaptea oile în câmp deschis din Octombrie până în Februarie – din cauza vremii reci şi ploioase. De aici deducem că adevăratul Isus s-a născut între Martie şi Septembrie. Înseamnă că ziua de 25 Decembrie trebuie să fie data de naştere a unui alt ”Isus”, care este o amăgire de la Satan!

Chiar dacă am şti cu exactitate data naşterii lui Isus, rămâne întrebarea dacă Dumnezeu a intenţionat ca Biserica să sărbătorească această zi de naştere. Maria a ştiut cu siguranţă care a fost data de naştere a lui Isus. Ea a fost împreună cu ucenicii pentru o perioadă destul de lungă, după Ziua Cinzecimii. Totuşi, nu este menţionată nicăieri data naşterii lui Isus. Ce învăţăm de aici? Că Dumnezeu a ascuns în mod deliberat data naşterii lui Isus, fiindcă nu a vrut ca Biserica să o sărbătorească.

În Biblie găsim mulţi împăraţi care şi-au sărbătorit ziua de naştere în mod public – de exemplu, Faraon (Geneza 40:20) şi Irod (Marcu 6:21). Dumnezeu nu a vrut ca Isus să fie în aceeaşi categorie.

O înţelegere corectă a diferenţei dintre Vechiul Legământ şi Noul Legământ, ne va ajuta să înţelegem mai bine de ce Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său să sărbătorească zile sfinte speciale. Sub Vechiul Legământ, Israel primise porunca să sărbătorească anumite zile prin zile sfinte speciale. Însă, aceasta a fost numai o umbră. Acum, că avem pe Hristos, voia lui Dumnezeu este ca în vieţile noastre fiecare zi să fie la fel de sfinte. Chiar şi Sabatul săptămânal a fost scos din Noul Legământ. Din acest motiv nu vedem nici o sărbătoare sfântă menţionată în Noul Testament (Coloseni 2:16, 17).

Atunci cum au intrat Crăciunul şi Paştele în creştinism? Răspunsul este: în acelaşi fel cum au intrat şi botezul pruncilor, slujbele preoţilor, şi o grămadă de astfel de tradiţii omeneşti – prin lucrarea subtilă a lui Satan.

Când împăratul Constantin a decretat creştinismul ca religie a statului Roman în secolul 4, mulţimi de oameni au devenit creştini „cu numele”, fără nici o schimbare în inimile lor. Însă ei nu au vrut să renunţe la cele două sărbători mari anuale – amândouă având legătură cu închinarea la soare. Una a fost ziua de naştere a zeului-soare pe 25 Decembrie, când soarele care coborâse în emisfera Sudică îşi începea călătoria de întoarcere (solstiţiul de iarnă). Cealaltă a fost festivalul primăverii în Martie / Aprilie, când ei sărbătoreau moartea iernii şi naşterea verii călduroase adusă de zeul-soare. Ei au schimbat numele zeului-soare în Isus, şi au continuat să sărbătorească cele două festivaluri, acuma ca sărbători creştine, şi le-au denumit Crăciun şi Paşte.

Enciclopedia Britanică (o autoritate în istoria seculară) spune următoarele lucruri despre originea Crăciunului:

„Data de 25 Decembrie era sărbătoarea Mitraică a soarelui neînvins. Obiceiurile de Crăciun sunt o evoluţie din vremuri dinainte de perioada creştină – un amalgam de practici păgâne, sezoniere, naţionale şi religioase, împreună cu legende şi tradiţii. Anul şi data exactă a naşterii lui Hristos nu a fost descoperită niciodată, dar când mai marii bisericii au ales în anul 440 A.D. o dată pentru a sărbători acest eveniment, s-a întâmplat (?) să fie aleasă data solstiţiului de iarnă care era bine cunoscut de oameni, şi în acea vreme cea mai importantă sărbătoare. Pe măsură ce creştinismul s-a răspândit în ţări păgâne, multe practici ale solstiţiului de iarnă au fost amestecate cu practicile creştine” – (ediţia 1953, Vol 5., paginile 642A, 643) – tradus din limba engleză.

Aceste obiceiuri păgâne îşi au originea în religia babiloniană începută de Nimrod (Geneza 10:8-10). După moartea lui Nimrod, soţia lui, Semiramis, a avut un copil nelegitim despre care ea a pretins că este reîncarnarea lui Nimrod. Astfel a început închinarea la mamă şi copil, pe care Romano Catolicii au preluat-o după multe secole, folosindu-i pe „Maria şi Isus”.

Ziua de naştere a acestui copil-zeu era sărbătorită de babilonieni pe data de 25 Decembrie. Semiramis era împărăteasa cerurilor (Ieremia 44:19), cunoscută sub numele de Diana sau Artemis în Efes (Faptele Apostolilor 19:28).

Semiramis a susţinut că un copac peren (evergreen) s-a înălţat într-o noapte dintr-un ciot de copac mort. Acest copac a simbolizat reîncarnarea lui Nimrod, care a adus cu el daruri din cer. Astfel a început tradiţia bradului de crăciun, şi atârnarea luminilor şi darurilor pe el.

„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor. Căci obiceiurile popoarelor sunt deşerte. Taie un lemn din pădure, mâna meşterului îl lucrează cu securea, îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine.’” (Ieremia 10:2-4).

Paştele

Cuvântul Paşte (în limba engleză Easter) provine din unul dintre titlurile reginei cerurilor, „Astartea” (vezi 1 Împăraţi 11:5) – unul dintre idolii la care se închina Solomon. Au existat diferite forme ale aceluiaşi nume în ţări diferite.

Enciclopedia Britanică spune:

„Cuvântul din limba engleză „Easter” (paşte) corespunde cuvântului german „Oster”, şi ambele au rădăcinile în triburile Teutonice din Europa Centrală. Când a ajuns la Teutoni, creştinismul a încorporat în sărbătorirea acestui mare ospăţ Creştin mai multe ritualuri păgâne, care au acompaniat observarea „festivalului primăverii”. Faptul că „festivalul” învierii se ţinea primăvara, fiindcă sărbătorea triumful vieţii peste moarte, a făcut foarte uşoară asocierea cu acest eveniment a celui mai mare festival al Teutonilor, ţinut în onoarea morţii iernii, a naşterii unui nou an şi a reapariţiei soarelui. Eostre (sau Astartea), zeiţa primăverii, a dat numele acestei sfinte sărbători creştine. Ideea oului ca un simbol al fertilităţii şi vieţii îşi are începuturile în vremea Egiptenilor şi Perşilor antici care aveau obiceiul de a colora şi mânca ouă în timpul sărbătorii festivalului primăverii. Această idee antică, a semnificaţiei oului ca simbol al vieţii, a devenit sursa ideii oului ca semn al învierii. Conform legendei bătrâneşti, soarele care răsare în dimineaţa de Paşte dansează pe cer; încă o idee care îşi are originea în festivalul păgân al primăverii, unde spectatorii dansau în onoarea soarelui… bisericile Protestante au preluat acest obicei de a ţine servicii în dimineaţa de Paşti” – (ediţia 1959, Vol 7, paginile 859, 860) – tradus din limba engleză.

Babilonienii credeau că un ou mare a căzut din cer în râul Eufrat şi din el a ieşit Astartea. Astfel a început folosirea oului în legătură cu închinarea la soare din timpul festivalului primăverii. Creştinii din secolul 4 au preluat această tradiţie, şi până în ziua de astăzi Paştele se sărbătoreşte cu ouă, despre care se spune că simbolizează ieşirea lui Isus din mormânt, asemănătoare ieşirii puiului din ou!!!

Turte de pâine erau aduse de către păgâni ca ofrande înaintea împărătesei cerurilor, cu multe secole înainte de Hristos (Ieremia 7:18). La creştini, acestea au devenit pâinea împletită care se serveşte în Vinerea Mare!

Când frângem pâinea, mărturisim nu numai moartea lui Hristos, ci şi moartea noastră împreună cu El. Sentimentalismul din Paşte distrage atenţia oamenilor de la nevoia de a-L urma pe Isus şi o îndreaptă asupra unor ritualuri goale.

Cuvântul lui Dumnezeu sau tradiţia oamenilor?

În spatele sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte stă principiul periculos al urmării tradiţiilor omeneşti, chiar dacă nu au nici un temei în Cuvântul lui Dumnezeu. Atât de puternică este această putere a tradiţiilor încât mulţi creştini care cred Scriptura cu privire la alte domenii, găsesc foarte greu să renunţe la sărbătorirea Crăciunului şi Paştelor.

Este uimitor că mulţi creştini nu vor să accepte ceea ce şi scriitorii seculari (autorii Enciclopediei Britanice) au înţeles foarte clar – că Paştele şi Crăciunul sunt, de fapt, sărbători păgâne. Poţi să i te adresezi unui măgar cu numele de leu, însă el tot măgar rămâne. Schimbarea numelor nu a transformat aceste ritualuri în festivaluri creştine!

Din ceea ce am văzut reiese foarte clar faptul că creştinii sărbătoresc la Crăciun ziua de naştere a unui alt ‚,Isus” – Nimrod din Babilon. Iar la Paşte, ei de fapt sărbătoresc învierea unui alt „Isus” – zeul-soare care aduce vara în emisfera nordică! În spatele lui Nimrod şi a zeului soare se ascunde de fapt Satan, care primeşte toată închinarea (Exodul 32:4, 5). Să luăm aminte la aceste lucruri toţi cei care sărbătorim Crăciunul şi Paştele!

După cum am spus la început, Isus a fost angrenat într-o luptă continuă cu Fariseii, exact cu privire la această problemă – tradiţiile omeneşti în competiţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. El a avut parte de mai multă împotrivire din pricina opoziţiei faţă de aceste tradiţii goale „bătrâneşti”, decât din pricina predicării împotriva păcatului. La fel se va întâmpla şi în cazul nostru, dacă vom fi la fel de credincioşi cum a fost Isus.

Chemarea Bisericii din ziua de astăzi este să demaşte orice sărbătoare babiloniană pe care a strecurat-o Satan în creştinism, şi să refuze tot (oricât de nevinovat ar părea) ce nu este întemeiat pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Unii vor folosi Romani 14:5, 6 care pomeneşte pe cei care socotesc o zi mai presus decât alta. Aici se vorbeşte clar despre Sabat, la care unii evrei întorşi la Dumnezeu nu aveau înţelepciunea să renunţe. Pavel îi îndeamnă pe cei care aveau lumina Noului Legământ, să aibă răbdare cu acei fraţi evrei mai slabi. Dar acelaşi îndemn nu poate fi aplicat celebrării Crăciunului sau Paştelor de către creştinii din zilele noastre!

Singur, Cuvântul lui Dumnezeu ne este călăuză, nu exemplul oamenilor care, chiar dacă sunt credincioşi, ei nu urmează Cuvântul lui Dumnezeu. „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi” (Romani 3:4). Credincioşii din Berea au cercetat Scripturile ca să verifice chiar şi învăţăturile lui Pavel, iar Duhul Sfânt îi lăuda pentru aceasta (Faptele Apostolilor 17:11). Exemplul lor trebuie să-l urmăm şi noi.

David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Totuşi, timp de patruzeci de ani, el le-a dat voie israeliţilor să se închine la şarpele de aramă făcut de Moise, fără să îşi dea seama că acest lucru nu era plăcut înaintea lui Dumnezeu. El nu a avut înţelepciune nici măcar când a fost vorba de chestiuni evidente de idolatrie. Împăratul Osea, a fost cel care a primit înţelepciune de la Dumnezeu ca să scoată la lumină şi să distrugă această tradiţie idolatră (2 Împăraţi 18:1-4). Trebuie să rămânem credincioşi Cuvântului, şi să împlinim fiecare învăţătură fără să adăugăm sau să tăiem nimic.

Spiritualitatea adevărată înseamnă să trăim asemenea lui Isus în toate aspectele vieţii. Aceasta înseamnă în mod principal să ne purtăm crucea şi să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, prin puterea Duhului Sfânt. De asemenea, înseamnă să renunţăm la orice tradiţie omenească care nu se găseşte în Noul Testament. Dumnezeu ne cheamă să avem o mărturie pură în toate aspectele – o biserică liberă nu doar de păcat, ci şi de obiceiuri babiloniene.

Capitolul 25

Planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru cei care au căzut

Există mulţi fraţi şi surori care simt că, din cauza faptului că au păcătuit şi s-au îndepărtat de Dumnezeu într-o anumită perioadă a vieţii lor din trecut, ei nu mai pot împlini acum planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lor.

Haideţi să ne uităm la ceea ce au de spus Scripturile în această privinţă, şi să nu ne sprijinim pe priceperea noastră sau pe propriul nostru simţ raţional.

În primul rând, observaţi cum începe Biblia:

La început, Dumnezeu a creat Cerurile şi Pământul (Geneza 1:1). Când le-a creat Dumnezeu, Cerurile şi Pământul trebuie să fi fost perfecte pentru că nimic imperfect sau incomplet nu poate veni vreodată din mâna Lui.

Însă, câţiva dintre îngerii creaţi de El au decăzut, şi acest episod ne este descris în Isaia 14:11-15 şi în Ezechiel 28:13-18. Acesta a fost momentul când Pământul a ajuns în starea descrisă în Geneza 1:2: „pustiu, gol şi întunecos”.

Restul capitolului 1 din Geneza, descrie cum Dumnezeu a prelucrat acest material pustiu, gol şi întunecos, şi a făcut din el ceva aşa de frumos, încât El Însuşi l-a declarat a fi „foarte bun” (Geneza 1:13). Citim în Geneza 1:2-3 că Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra Pământului şi Dumnezeu rostea Cuvântul Lui; şi acestea au produs marea schimbare.

Ce mesaj actual ne este comunică aceste versete?

Faptul că indiferent cât de mult am căzut sau cât de rău am încurcat lucrurile în viaţa noastră Dumnezeu, prin Duhul şi Cuvântul Lui, poate scoate încă ceva glorios din viaţa noastră.

Dumnezeu, când a creat Cerurile şi Pământul avuse un plan desăvârşit pentru ele, dar acest plan a trebuit dat la o parte datorită decăderii lui Lucifer. Dumnezeu, însă, a refăcut Cerurile şi Pământul producând totuşi, din haos, ceva „foarte bun”.

Acum fiţi atenţi la ce s-a întâmplat mai departe.

Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva şi a început totul din nou. Dumnezeu trebuie să fi avut un plan desăvârşit şi pentru ei, plan care în mod evident nu includea păcătuirea lor prin neascultarea de porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului. Dar ei, totuşi, au mâncat din fructul oprit şi au zădărnicit planul iniţial al lui Dumnezeu pentru ei, oricare ar fi fost acela.

Logica ne-ar sugera că ei nu mai puteau împlini vreodată planul desăvârşit al lui Dumnezeu. Totuşi, vedem că atunci când Dumnezeu a venit să-i întâlnească în grădină, El nu le-a spus că de acum înainte vor trăi restul vieţii lor în cel mai bun plan secundar care a mai rămas posibil. Nu! El le promite în Geneza 3:15 că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Aceasta a fost o promisiune a jertfei lui Hristos pentru păcatele lumii şi a biruinţei asupra lui Satan la Calvar.

Acum, luaţi aminte la acest fapt şi vedeţi dacă puteţi raţiona lucrurile.

Ştim că încă din veşnicie, jertfa lui Hristos a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu, căci în Apocalipsa 13:8 (traducerea directă din original) este menţionat „Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii”. Mai ştim, de asemenea, că Hristos a murit numai din cauză că Adam şi Eva au păcătuit şi au căzut din prezenţa lui Dumnezeu. Deci, în mod logic, noi am putea spune că planul desăvârşit al lui Dumnezeu de a-L trimite pe Hristos ca să moară pentru păcatele lumii a fost împlinit nu în ciuda căderii lui Adam, ci din cauza căderii lui Adam! Noi nu am fi cunoscut iubirea lui Dumnezeu arătată la crucea de la Calvar dacă nu ar fi fost păcatul lui Adam.

Aceste lucruri sunt greu de înţeles, motiv pentru care Biblia spune: „nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbe 3:5).

Dacă Dumnezeu ar fi lucrat după logica matematică, atunci ar fi trebuit să spunem că venirea lui Hristos pe Pământ a fost planul secundar cel mai bun al lui Dumnezeu. Însă ar fi blasfemiator să spunem aşa ceva. Venirea lui Hristos a făcut parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu nu face nicio greşeală. Însă, din moment ce Dumnezeu este atotputernic şi veşnic, cunoscând sfârşitul încă de la început, şi deoarece, motivat fiind de iubire, plănuieşte mereu în mod tainic în favoarea noastră, raţionamentele omeneşti dau greş atunci când încearcă să explice raportarea Lui faţă de noi.

Căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre şi gândurile Lui nu sunt gândurile noastre. Diferenţa dintre ele este aşa de mare ca distanţa de la cer la pământ (Isaia 55:8-9). Aşa că e bine pentru noi ca atunci când încercăm să înţelegem căile lui Dumnezeu să punem deoparte raţionamentele noastre ingenioase şi logica omenească.

Care este, deci, mesajul pe care încearcă Dumnezeu să ni-l transmită încă din primele pagini ale Bibliei? Tocmai faptul că El poate să ridice un om care a căzut şi să facă ceva glorios din el; El încă poate să-l facă pe omul acela în stare să împlinească planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui.

Acesta e mesajul lui Dumnezeu pentru om şi nu avem voie să-l uităm niciodată: Dumnezeu poate lua un om care a eşuat în mod repetat şi încă poate să-l facă să împlinească planul Lui desăvârşit; nu planul secundar cel mai bun care i-a mai rămas lui Dumnezeu, ci planul Lui cel mai bun.

Aceasta deoarece chiar căderea poate face parte din planul desăvârşit al lui Dumnezeu în scopul de a-l învăţa, pe cel căzut, câteva lecţii de neuitat. Logica omenească nu poate pătrunde acest aspect deoarece noi Îl cunoaştem atât de puţin pe Dumnezeu.

Dumnezeu poate folosi numai bărbaţi zdrobiţi şi femei zdrobite şi un mod de a ne zdrobi este prin eşecuri repetate. Eşecul a făcut parte din pregătirea apostolului Petru ca lider. Domnul a folosit eşecul lui Petru pentru a-l zdrobi.

Una din problemele majore pe care le are Dumnezeu cu noi este să ne binecuvânteze în aşa fel încât binecuvântarea să nu ne umfle de mândrie. A obţine biruinţă asupra unui acces de mânie şi apoi a deveni încrezut datorită acestei victorii, înseamnă a cădea într-o prăpastie incomparabil mai adâncă decât cea în care ai fost înainte! Dumnezeu trebuie să ne ţină smeriţi în biruinţe.

Adevărata biruinţă asupra păcatului este însoţită întotdeauna de cea mai adâncă umilinţă. Tocmai aici, eşecurile repetate au un rol important în distrugerea încrederii în noi înşine; astfel devenim convinşi că biruinţa asupra păcatului nu e posibilă separat de harul lui Dumnezeu, care a făcut posibilă acea biruinţă. După aceea, când vom obţine biruinţa, niciodată nu ne vom mai putea mândri cu ea.

Mai mult, dacă noi înşine eşuăm în mod repetat, nu vom putea niciodată dispreţui pe alţii care cad. Din contră, vom putea simţi împreună cu cei care cad deoarece am ajuns să cunoaştem slăbiciunea firii noastre pământeşti prin nenumăratele noastre căderi. Vom putea fi „îngăduitori cu cei neştiutori şi rătăciţi fiindcă şi noi suntem cuprinşi de slăbiciune” (Evrei 5:2).

Auzind un astfel de mesaj, omul care reduce totul la logica omenească ar putea spune atunci: „Hai să păcătuim cât mai mult ca să putem obţine acel beneficiu”! Însă pasajul din Romani 3:7-8 răspunde unui astfel de om: „Tu spui: ‘necinstea mea aduce slavă lui Dumnezeu prin faptul că scoate în relief integritatea caracterului Său’ Dacă mergi mai departe pe această linie de gândire ajungi la ideea: ‘cu cât suntem mai răi, cu atât starea noastră e mai plăcută lui Dumnezeu’! Însă cei ce spun astfel de lucruri sunt osândiţi, pe bună dreptate, la chinurile veşnice ale iadului” (Romani 3:7-8 trad.LB).

Nu, noi nu predicăm că ar trebui să păcătuim ca să poată rezulta binele din el. Nici nu spunem că putem profita de harul lui Dumnezeu pentru a ne avantaja firea pământească şi că putem rămâne, deliberat şi sfidător, în neascultare faţă de Dumnezeu şi, cu toate acestea, să evităm recoltarea a ceea ce am semănat prin aceste atitudini. Nu, nicidecum!

Însă afirmăm că logica omenească nu poate pătrunde harul lui Dumnezeu manifestat faţă de omul căzut. Nimic nu e imposibil pentru Dumnezeu, nici chiar aducerea noastră în voia Lui desăvârşită după ce am căzut îngrozitor şi repetat. Numai necredinţa noastră Îl poate împiedica.

Dacă spui: „Dar eu am încurcat rău lucrurile, de atât de multe ori! Sunt într-o stare din care Îi este imposibil lui Dumnezeu să mă mai aducă în planul Lui desăvârşit”, atunci fi foarte atent la ceea ce afirmi, căci va fi ”imposibil pentru Dumnezeu” numai pentru că TU nu poţi crede în ceea ce poate face El pentru tine. Însă Isus a spus că, atunci când e vorba să facă ceva pentru noi, nimic nu-I este imposibil lui Dumnezeu, cu condiţia, însă, ca noi să credem.

„Facă-vi-se după credinţa voastră!” este regula lui Dumnezeu în toate situaţiile (Matei 9:29). Vom obţine acele lucruri pentru care vom avea credinţă. Dacă credem că e imposibil ca Dumnezeu să facă ceva anume pentru noi atunci acea binecuvântare nu va fi împlinită în viaţa noastră.

Pe de altă parte, la Scaunul de Judecată al lui Hristos vei descoperi că alt credincios, care a încurcat mai rău lucrurile în viaţa lui decât tine, a împlinit, totuşi, planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa lui – numai pentru că a crezut că Dumnezeu poate să adune cioburile vieţii lui şi să facă ceva foarte bun din ele.

Ce mare îţi va fi regretul în ziua aceea când vei descoperi că nu căderile tale (oricât de numeroase ar fi fost ele) au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta, ci necredinţa ta!

Pilda fiului risipitor, în care fiul cel tânăr a irosit atâţia ani, ne arată că Dumnezeu dă tot ce are mai bun chiar celor căzuţi. În favoarea unuia care îl dezamăgise amarnic, tatăl a spus: „aduceţi repede haina cea mai bună”. Acesta e mesajul Evangheliei: un nou început; nu numai o dată, ci, din nou şi din nou, pentru că Dumnezeu nicidecum nu renunţă la cineva care mai poate fi recuperat.

Pilda „gospodarului care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie” (Matei 20:1-16) ne dă aceeaşi învăţătură. Oamenii care au fost angajaţi la ceasul al unsprezecelea, au fost aceia care au fost răsplătiţi primii. Cu alte cuvinte, cei care şi-au irosit viaţa în proporţie de 90% (corespunzător raportului 11/12), nefăcând nimic pentru valoarea veşnică, pot încă să facă ceva superb pentru Dumnezeu în restul de 10% din viaţa lor. Aceasta e o încurajare enorm de mare pentru toţi cei ce au căzut.

„Motivul pentru care S-a arătat Fiul lui Dumnezeu a fost pentru a strica [desfiinţa] lucrările făcute de diavolul” (1 Ioan 3:8 Biblia Amplificată).

Acest verset înseamnă, de fapt, că „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să desfacă toate încurcăturile şi înnodările făcute de Diavolul” în vieţile noastre. Gândiţi-vă la următoarea imagine: am putea spune că atunci când ne-am născut, Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi un ghem înfăşurat perfect. Pe măsură ce trăiam viaţa de zi cu zi, am început să desfăşurăm acest ghem, spiră de spiră, şi am început să încurcăm aţele, făcând din ce în ce mai multe noduri (adică să păcătuim). Azi, după mulţi ani de desfăşurări şi încurcări, am ajuns la disperare văzând miile de înnodări pe care le-am făcut. Isus, însă, a venit să „desfacă toate încurcăturile şi înnodările făcute de diavol”! Aşa că, există speranţă chiar şi pentru cei ce au încurcat cel mai rău iţele din viaţa lor. Domnul poate să desfacă toate nodurile şi să dea din nou în mâinile tale un ghem perfect rotund. Acesta e mesajul evangheliei: Poţi avea un nou început.

Însă dacă spui: „Asta-i imposibil!”. Ei bine, ţi se va face după credinţa ta! Va fi imposibil, dar numai în cazul tău. Am auzit Însă, pe cineva, care trăise o viaţă mai coruptă decât a ta, spunând ceva diferit, de genul: „Da, eu cred că Dumnezeu va face lucrarea aceea în mine”; lui i se va face, de asemenea, după credinţa lui. În viaţa lui, planul desăvârşit al lui Dumnezeu va fi împlinit.

În pasajul din Ieremia 18:1-6, Dumnezeu i-a vorbit lui Ieremia printr-o ilustraţie practică. L-a trimis pe Ieremia în casa olarului, unde acesta tocmai încerca să facă un vas de lut. Dar vasul „pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului”. Ce a făcut olarul? „Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă”.

Atunci a urmat aplicaţia (versetul 6): întrebarea lui Dumnezeu a fost: „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui ……………?”. (Completează numele tău în locul liniilor punctate şi aceasta ar putea fi, întrebarea lui Dumnezeu pentru tine).

Dacă există în viaţa ta o mâhnire sfântă pentru toate căderile tale, atunci chiar „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna”, aşa cum a promis Dumnezeu sub Vechiul Legământ (Isaia 1:18); dar în Noul Legământ El a promis chiar mai mult: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8:12).

Oricare ar fi greşelile grosolane pe care le-ai comis sau eşecurile pe le-ai avut, tu poţi avea un nou început cu Dumnezeu; şi chiar dacă ai făcut o mie de începuturi noi în trecut şi ai ajuns să cazi, tu încă poţi face astăzi al 1001-lea nou început. Dumnezeu încă mai poate scoate ceva glorios din viaţa ta. Cât timp mai este viaţă, mai este speranţă.

Aşadar, niciodată să nu eşuezi în a te încrede în Dumnezeu. El nu poate face multe din lucrările Lui pline de putere pentru mulţi din copiii Lui, nu pentru că au eşuat în raport cu Dumnezeu cândva, în trecut, ci pentru că nu se încred în El acum, în prezent.

Haideţi ca „întăriţi prin credinţa noastră să dăm slavă lui Dumnezeu” (Romani 4:20) şi să ne punem încrederea în El pentru zilele care vor urma şi în legătură cu situaţiile pe care până acum le consideram imposibile.

Toţi oamenii, tineri sau vârstnici, pot avea nădejde, indiferent cât de mult au căzut în trecut; trebuie doar să îşi recunoască eşecurile, să vină cu umilinţă şi să se încreadă în Dumnezeu.

Noi toţi putem învăţa din eşecurile noastre şi înainta înspre împlinirea planului desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa noastră.

Iar în veacurile viitoare, Dumnezeu ne va putea folosi ca exemple pentru a arăta altora ceea ce a putut El face din aceia ale căror vieţi au fost complet eşuate.

În acea zi, El va arăta ceea ce a putut face în noi prin „nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (Efeseni 2:7).

* * *** * *

Cel care are urechi pentru auzirea mesajului acestei cărţi, să audă. Amin.

https://www.harulzalau.ro/vin-nou-in-burdufuri-noi/

/////////////////////////////////////////

Epistola lui Iacov (4)

Capitolul 4, de Stanley Bruce Anstey

Cuprins

Credinţa în legătură cu carnea, cu lumea şi cu diavolul (versetele 1-10)

Carnea

Lumea

Diavolul

Starea necesară a sufletului pentru a întâmpina pe cei trei duşmani ai creştinului

Dovezi ale judecării de sine şi restabilirii părtăşiei cu Dumnezeu (versetele 11-17)

Credinţa în legătură cu carnea, cu lumea şi cu diavolul (versetele 1-10)

Iacov abordează acum o altă chestiune, care a tulburat pacea în comunitatea iudeo-creștină. Cei trei mari vrăjmași ai creștinului au lucrat necontrolat în viața multora care au declarat că sunt mântuiți: carnea, lumea și diavolul.

Problema era că unii dintre iudei, care mărturiseau credința în Domnul Isus, nu se rupseseră încă cu adevărat de vechea lor viață lumească, și astfel au adus aceste comportamente cu ei în comunitatea creștină. Chiar dacă au fost educaţi în iudaism – o religie care le-a adus mai aproape adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu – aceasta nu însemna că toți trăiau în credință. A existat o grupă mixtă printre credincioșii iudei. Mulți dintre ei s-au declarat de partea creștinismului și au început să se miște în rândurile creștine, dar au adus cu ei obiceiurile lumeşti. Dovada tristă a faptului că aceşti trei dușmani lucrau în mijlocul lor s-a văzut în „luptele și certurile” care erau între ei. Acest lucru, la rândul său, a pus sub semnul întrebării mântuirea lor.

Un indicator puternic, care arată dacă o persoană este cu adevărat mântuită, constă în atitudinea ei față de acești trei dușmani. Un credincios adevărat îi va vedea în lumina în care Biblia îi plasează – ca dușmani ai lui Dumnezeu și ai oamenilor (Efeseni 2.1-3). Un creștin adevărat va judeca carnea din el (Filipeni 3.3) și va merge pe drumul său în despărțire de lume, care este sub controlul diavolului (1Ioan 5.18,19). Se poate ca un creștin adevărat să devină uneori neglijent și să dea loc vechii naturi în viața lui și atunci acționează carnal sau devine neglijent în relațiile sale cu lumea. Dar viața creștină normală se caracterizează prin faptul că fiii lui Dumnezeu judecă carnea și își urmează drumul în separarea de lume. Dacă o persoană nu manifestă aceste caracteristici în viața ei, ci permite în mod obișnuit ca viața ei să fie determinată de carne și trăiește într-o manieră lumească, acesta ar fi un motiv pentru a pune la îndoială autenticitatea mărturisirii ei.

De aceea Iacov folosește disponibilitatea creștinului de a condamna carnea, lumea și diavolul ca o dovadă în plus a credinței sale. În versetele 1 până la 3 el vorbeşte despre carne, în versetele 4-6 despre lume și în versetul 7 despre diavol:

Carnea este un vrăjmaş dinăuntru.

Lumea este un vrăjmaş din afară.

Diavolul este un vrăjmaş din iad.

Acești dușmani lucrează împreună ca un fel de alianță de puteri, la care diavolul este „comandantul suprem”, ca să spunem așa. Carnea este un dușman în spatele liniei de front – ea se află în credincios și lucrează în legătură cu lumea și cu diavolul.

Planul lui satan este, în cele din urmă, de a păta gloria lui Hristos în lume și de a-i îndepărta pe oameni de El și de Evanghelia harului lui Dumnezeu. Deoarece creștinii poartă Numele lui Hristos, satan îi atacă. Dacă reușește să-i facă să dezonoreze Numele pe care îl poartă, prin aceea că permit păcatul în viața lor, atunci el poate să-și atingă scopul. Oamenii privesc pe astfel de creștini ca pe niște ipocriți și se îndepărtează de creștinism. Acest lucru s-a întâmplat într-o mare măsură. Creștinii L-au reprezentat pe Hristos atât de rău în această lume încât este o minune că cineva mai vine la credință. Un exemplu trist în acest sens este ceea ce a spus Gandhi, fostul președinte al INC (Indian National Congress): „Dacă nu ar fi existat creștini, aș fi devenit eu însumi unul!”

Satan a încercat să distrugă mărturia creștină în lume prin distrugerea unității în cadrul comunității creștine și prin determinarea creştinilor de a năzui după lucruri lumești. Așa cum am menționat mai devreme, acest lucru oferă lumii o imagine că creștinii sunt nefericiți[1] și că nu se pot înțelege între ei și, prin urmare, că nu există de fapt nimic în creștinism.

Carnea

Versetul 1

Iacov 4.1: De unde sunt certuri şi de unde lupte între voi? Nu de acolo, din plăcerile voastre, care se războiesc în mădularele voastre?

Iacov vorbește mai întâi despre activitatea cărnii: natura păcătoasă căzută într-un credincios. El întreabă: „De unde sunt certuri şi de unde lupte între voi?” Cuvântul, care în limba originală este tradusă prin „lupte” [„războaie”], are sensul de lupte prelungite și de durată, în timp ce „cerurile” se referă la o ceartă specifică. Acest lucru arată că unele dispute între frați au o istorie îndelungată iar altele sunt pur și simplu incidente izolate.

Scopul întrebării lui Iacov a fost de a-i face să se gândească la sursa conflictelor lor și să condamne această rădăcină.[2] El răspunde la întrebarea sa cu o altă întrebare: „Nu de acolo, din plăcerile voastre, care se războiesc în mădularele voastre?” Folosirea cuvântului „mădular” aici nu se referă la imaginea că noi, ca și creștini, suntem mădulare ale trupului lui Hristos, ci la mădularele trupului nostru fizic. Folosirea cuvântului „plăceri” indică că ei nu numai că aveau dorințe senzuale în inimile lor, ci şi că ei își satisfăceau aceste dorințe prin distracţii păcătoase. De aceea prin această a doua întrebare, Iacov a indicat spre semnele unei probleme spirituale grave în sufletele lor. Ei au dat libertate cărnii în viaţa lor, iar acest lucru a provocat carnea tot mai mult. Astfel, această patimă după distracţii s-a manifestat și în alte domenii ale vieții lor – a aţâţat conflictele pe care le aveau în relațiile lor personale. De aici învăţăm că conflictele dintre frați și surori se datorează faptului că permitem cărnii să acţioneze necontrolată în diversele domenii ale vieţii personale. Toate aceste lucruri provin din același principiu de bază: carnea.

Această stare printre credincioși cu siguranță nu este voia lui Dumnezeu. În Efeseni 4.1-4 apostolul Pavel a învățat că prima responsabilitate pe care o avem ca parte a trupului lui Hristos este de a menține unitatea Duhului. El a spus că acest lucru poate fi atins numai dacă fiecare mădular al trupului este marcat de smerenie, blândețe, îndelungă răbdare și toleranță. Subiectul strângerii laolaltă al mădularelor trupului lui Hristos nu face parte din slujba lui Iacov și, prin urmare, nu este menționat aici.[3] Cu toate acestea, dragostea și unitatea dintre credincioși sunt teme care se regăsesc în tot Noul Testament și prin care ar trebui să fie caracterizată Biserica. Din nefericire, acest lucru a lipsit în rândul creștinilor timp de secole.

Versetele 2,3

Iacov 4.2,3: Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi invidiaţi şi nu puteţi obţine; vă luptaţi şi vă războiţi; nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre.

Aceste versete ne arată cum lucrează carnea pentru a stârni certuri și conflicte. Aceasta începe în inimă cu „pofta” nestăpânită de a poseda. Aceasta este lăcomie. Pofta poate deveni atât de puternică într-o persoană încât, în cazuri extreme, va ajunge chiar să „ucidă” pentru a obține acel ţel. Dacă omul nu-și poate „atinge” și satisface dorințele râvnite, frustrarea sa va fi descărcată în alte domenii ale vieții sale. Ea se va manifesta prin faptul că persoana respectivă va fi o sursă de necaz în rândul credincioșilor. O astfel de persoană „se luptă şi se războieşte”. Acest lucru va apărea și în viața ei de rugăciune. Ori nu se va ruga nici măcar pentru asta – „nu cereți” – ori dacă se va ruga, va „cere rău”, pentru că are motive greșite. Deoarece ţelul ei este de a „risipi în plăcerile [ei]”, nu va primi ceea ce cere.

Acest lucru ne arată că Dumnezeu se uită la inimă, atunci când Îi prezentăm cererile noastre în rugăciune. El nu numai că ne ascultă cuvintele, dar ne cercetează și motivele inimii, și dacă El constată că avem motive ascunse în ceea ce cerem, avem gânduri ascunse, aceste lucruri nu vor fi acordate. Deci, este destul de posibil să ne rugăm pentru lucruri total corecte cu motive total greșite, iar acestea vor fi atunci, bineînțeles, refuzate.

Păcatul lăcomiei se află în fiecare inimă umană (Marcu 7.22). […] Dacă acest păcat se răspândește nestingherit în comunitatea creștină, vor exista cu siguranță conflicte și certuri. Dacă ţinem seama de faptul că unii dintre oamenii cărora Iacov le-a scris nu erau nici măcar mântuiţi, este de înțeles de ce au existat astfel de tensiuni. O persoană cu mentalitate cerească și o persoană cu mentalitate pământească niciodată nu vor judeca lucrurile în același fel.

Pentru a-i ajuta să aprecieze corect carnea, lumea și pe diavolul, precum și acţiunea acestei alianțe rele, Iacov abordează o serie de lucruri urâte, care rezultă din faptul că acestor lucruri li se dă frâu liber în viața unui creștin. Ravagiile pe care le provoacă în fiecare domeniu al vieții sunt îngrozitoare:

Lupte şi certuri (Iacov 4.1a)

Pofta de petreceri (Iacov 4.1,2)

Lipsa rugăciunii (Iacov 4.2b)

Lăcomia (Iacov 4.3)

Necredincioşie faţă de Hristos (Iacov 4.4a)

Caracter lumesc (Iacov 4.4b)

Lipsă de putere pentru a se împotrivi diavolului (Iacov 4.7)

Lumea

Versetul 4

Iacov 4.4: Adulteri şi adultere! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu? Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu.

Iacov continuă să vorbească despre rezultatul inevitabil al unei persoane care trăiește cu pofte necontrolate: ea se va întoarce spre lume pentru a-și împlini dorințele (poftele). Dacă în viața unui credincios carnea nu este ținută sub control, ea va coopera cu lumea și cu diavolul, iar acești dușmani îl vor îndepărta practic de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Iacov continuă să ne avertizeze împotriva păcatului de a fi prieteni cu lumea. El spune: „Adulteri şi adultere! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu?”[4] Ideea la care se referă Iacov aici este că este adulter spiritual să te întorci la sistemul lumii pentru a-ți satisface poftele; este o adevărată infidelitate față de Domnul. Să iubești lucrurile trecătoare ale acestei lumi (1Ioan 2.17) înseamnă să fi necredincios Domnului. Pofta după posesiunile și plăcerile materiale este lăcomie, care este numită idolatrie (Coloseni 3.5). Răul idolatriei este că noi ne ridicăm în inima noastră un idol care se luptă cu Hristos pentru atenția și afecțiunea noastră (Ezechiel 14.3). Toate acestea sunt necredincioşie spirituală față de Domnul.

În afară de aceasta „lumea” se află într-o stare de răzvrătire deschisă împotriva lui Dumnezeu. Ea și-a arătat ura față de Hristos și L-a alungat. Cum poate atunci creștinul drept să vrea să aibă părtășie cu lumea? A face acest lucru este infidelitate faţă de Domnul. Ar trebui să fim prietenoși cu oamenii din lume, dar ar trebui să nu fim prieteni cu oameni lumești. Vorbim aici despre cooperare cu lumea, nu despre o relaţie de serviciu cu o anumită distanță, etc.[5]

Lumea este privită în Sfânta Scriptură sub trei forme diferite:

Ca loc unde trăim (planeta pământ) şi unde a venit Hristos, ca să moară pentru păcătos (Marcu 16.15; Faptele apostolilor 17.24; 1. Timotei 1.15; Evrei 1.2).

Ca sistem de afaceri şi activităţi, pe care omul l-a format în încercarea lui să se simtă fericit şi mulţumit în îndepărtarea lui de Dumnezeu. Deoarece omul este o creatură complexă cu multe interese şi dorinţe, sistemul lumii a fost alcătuit cu multe domenii: politic, comerţ, religie, divertisment, sport, etc. (Ioan 16.33; Romani 12.2; Galateni 6.14; 1. Corinteni 2.13; 3.19; Tit 2.12; 2. Petru 1.4; 2.20; 1Ioan 2.16; 5.19). Este societatea în care Hristos este exclus (Ioan 1.10,11; 1. Corinteni 2.6-8).

Ca oameni pierduţi, care sunt implicaţi în sistemul lumii (Ioan 1.10b; 3.16,17; 17.23).

Iacov vorbește despre ultimele două aspecte ale lumii. El spune: „Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu.” Acesta este într-adevăr o afirmaţie care dă de gândit. El spune că atitudinea noastră față de lume trădează în mod clar atitudinea noastră faţă de Dumnezeu. Atunci când ne punem pe aceeaşi treaptă cu lumea, luăm o poziție care este împotriva lui Dumnezeu! Nu există un teren neutru aici. Răscumpărarea ne-a transformat din vrăjmași ai lui Dumnezeu în prieteni ai lui Dumnezeu (Romani 5.10). Atunci când o persoană răspunde la chemarea lui Dumnezeu și vine la Hristos, ea face prin mărturisirea ei o ruptură clară cu lumea, care L-a răstignit pe Hristos. Să te întorci după ce ai fost mântuit și să iei o poziție de prietenie cu lumea este o negare practică a mărturisirii noastre ca creștin. Oricine face acest lucru pune la îndoială mărturisirea sa, dacă este sau nu este cu adevărat mântuit. A continua prietenia obișnuită cu lumea este o dovadă de necredință și ar putea însemna că el sau ea nu este mântuit(ă) deloc. Iacov, prin urmare, folosește principiul separării de lume ca un alt test de autenticitate a credinței unei persoane.

Versetul 5

El spune:

Iacov 4.5: Sau gândiţi că în zadar vorbeşte Scriptura? Duhul care locuieşte în noi doreşte El cu invidie?

Ceea ce el vrea să spună aici este că Scriptura nu ne avertizează fără motiv împotriva acestor feluri de pofte lumești; ele sunt foarte periculoase și „luptă împotriva sufletului” (1. Petru 2.11). Iacov ne întreabă dacă noi credem cu adevărat că Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi ne-ar face să poftim la lucruri lumești. Ar fi absurd să credem că Duhul lui Dumnezeu ar ispiti un creștin să facă ceva care este atât de urât pentru Dumnezeu.

Când citim acest verset, ne-am putea întreba la care loc din Vechiul Testament s-a gândit Iacov. Însă el nu s-a referit la un anumit verset, ci vorbea cu privire la întregul tenor al Sfintei Scripturi. Mesajul Sfintei Scripturi înfierează în general poftele lumești. Cum, atunci, puteau ei să creadă că Dumnezeu ar fi mulțumit de ei, dacă ei ar urma un curs de prietenie cu lumea – fie cu oamenii, fie cu sistemul?

Versetele 6,7a

Iacov 4.6,7a: Însă El dă un har mai mare. De aceea zice: „Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu; …

Iacov presupune că cineva va spune că nu a fost capabil să rupă legăturile relațiilor de lungă durată pe care le avea în lume, și a răspuns: „Însă El dă un har mai mare”. Adică, indiferent cât de puternică este forţa de atracție a lumii, harul lui Dumnezeu este suficient pentru a întâmpina această față și a o învinge. El va da har fiecărui suflet încercat, aşa că acesta poate birui lumea și se poate îndepărta de ea. Tot ce trebuie să facem noi pentru a primi acest mare har este să ne smerim înaintea Lui. În mod corespunzător, Iacov spune: „Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. Mândria – dorința de a fi văzut bine de anumite persoane – este adesea cauza refuzului unei persoane de a face o ruptură clară cu lumea. Dacă un credincios prețuiește prieteniile sale cu lumea mai mult decât prețuiește prietenia sa cu Domnul Isus, și pune pretențiile lumii mai presus de cerinţele lui Hristos, atunci el trebuie să înțeleagă că Dumnezeu se împotrivește celor mândri; harul Său nu îi va fi acordat. Dar dacă un om și-a dat seama cu adevărat că a fost o greșeală să fie într-un jug nepotrivit cu un necredincios (2. Corinteni 6.14-17), și se smerește înaintea lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va revărsa harul Său nelimitat pentru acea situație și îl va ajuta să se desprindă de legăturile sale lumești. Iacov prezintă apoi singura concluzie logică a întregii situaţii: „Supuneți-vă deci lui Dumnezeu.” Adică, „supuneți-vă” Lui (la ceea ce El a spus în Cuvântul Său cu privire la lume) și căutați har la El, pentru a vă îndepărta de lume și de legăturile ei. În supunerea față de Dumnezeu se află puterea de a trăi creștinește.

Diavolul

Versetele 7b,8a

Iacov 4.7b,8a: … împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.

Iacov continuă să vorbească despre cel de-al treilea dușman al creștinului: diavolul. Aşa cum faraon a încercat să-i tragă pe copiii lui Israel înapoi în Egipt, după ce ei au părăsit țara (Exodul 14), la fel vrea dușmanul să-l tragă pe credincios înapoi în lume (faraon este o imagine a lui satan). De aceea Iacov spune: „împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.” Ne putem întreba, cum să ne împotrivim lui, când el este cu mult mai puternic decât noi. Este adevărat; nu suntem în niciun fel capabili de o luptă cu satan, dar Îl avem pe Dumnezeu de partea noastră: „Cel Care este în voi este mai mare decât cel care este în lume” (1Ioan 4.4). Ne-am fi putut gândi că Iacov ne-ar spune să fugim de diavol – dar este exact invers. Noi trebuie să rămânem fermi și să nu renunțăm la nici o parte din adevărul care ne-a fost dat.

Marea întrebare este: „Cum să facem acest lucru?” Iacov continuă să ne dea cheia pentru a ne putea împotrivi cu succes diavolului. Îi rezistăm prin apropierea noastră de Dumnezeu. Acest lucru poate fi văzut prin faptul că Iacov adaugă la îndemnul său de a se împotrivi diavolului: „Apropiați-vă de Dumnezeu, și El se va apropia de voi”. Când ne rugăm, citim și medităm la Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 4.16; 10.19-22), ne apropiem de Dumnezeu și El se apropie de noi. Rezultatul este, că avem părtășie cu El. Când suntem în prezența lui Dumnezeu, diavolul nu se va apropia de noi. El nu se simte bine acolo și va fugi. Astfel suntem scăpați de molestările sale. Prezența lui Dumnezeu este, prin urmare, locul de siguranță pentru credincios:

Psalmul 91.1-4: Cel care locuieşte în locul ascuns [protecţia, adăpostul] al Celui Preaînalt va rămâne la umbra Celui Atotputernic. Spun despre Domnul: „Adăpostul meu şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred”. Pentru că El te va salva din laţul păsărarului, de ciuma distrugătoare. El te va acoperi cu penele Sale şi te va adăposti sub aripile Sale; adevărul Său este scut şi pavăză.

Aceste versete confirmă faptul că locuința Domnului este cu adevărat un loc de protecție pentru credincios. La figurat vorbind, ea este ca un castel puternic și ca un cuib de vultur mare. „Vânătorul de păsări” (satan) nu ne poate atinge atunci când suntem acolo.

Deuteronomul 33.12: Iubitul Domnului, el va locui în siguranţă lângă El.

Psalmul 143.9: În Tine mă încred.

Satan tremură, când vede că cel mai slab sfânt stă pe genunchi.

Starea necesară a sufletului pentru a întâmpina pe cei trei duşmani ai creştinului

Versetele 8b-10

Iacov 4.8b-10: Spălaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi curăţiţi-vă inimile, suflete împărţite! Întristaţi-vă şi jeliţi şi plângeţi: râsul vostru să se schimbe în jale şi bucuria în mâhnire. Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa.

Alegerea cuvintelor, pe care Iacov le folosește în aceste versete, ne arată că el se adresa unui public larg – inclusiv celor care erau doar credincioși de formă. A fost cu adevărat o mulțime mixtă. Activitatea acestor trei vrăjmași ai lui Dumnezeu și ai omului, dacă persistă neîmpiedicată în viața unui credincios, îl va duce moral și spiritual departe de Dumnezeu. El nu va pierde mântuirea veșnică a sufletului său, ci bucuria lui în părtășia cu Domnul ar fi pierdută. Viața lui ar putea deveni atât de carnală și lumească, încât ar fi greu de văzut dacă a fost cu adevărat mântuit. Aceşti vrăjmașii îi vor împiedica pe simplii mărturisitori ai credinței să devină mântuiți (Efeseni 2.1-3).

Pentru ca acești dușmani să fie înfrânți, omul trebuie să aibă o stare sufletească corectă. De aceea, Iacov spune: „Spălaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi curăţiţi-vă inimile, suflete împărţite!” Acesta este un apel la pocăință. Aceasta arată că cei cărora le scria erau în general într-o stare proastă. Versetele de la 1 la 3 confirmă acest lucru. Pentru cei care erau credincioși, pocăința îi va conduce la restabilirea sufletului și a părtășiei cu Dumnezeu (1Ioan 1.9). Pentru cei care erau doar credincioși declarați, fără o realitate interioară, pocăința ar fi fost cea care ar fi dus la mântuirea sufletelor lor. În orice caz, pocăința și judecata de sine erau necesare, dacă ei voiau să trăiască în părtășie cu Dumnezeu. Curățirea mâinilor însemna despărţirea de necurăţiile lumii. A curăța inima ar însemna să judeci activitatea cărnii dinăuntru. Una este exterioară, iar cealaltă este interioară (compară cu 2. Corinteni 6.14-7.1). O astfel de curățire și purificare nu poate veni decât printr-o întristare potrivită lui Dumnezeu, care duce la pocăință. De aceea Iacov spune: „Întristaţi-vă şi jeliţi şi plângeţi”. El adaugă: „Râsul vostru să se schimbe în jale și bucuria în mâhnire”. Această ultimă remarcă arată că noi trebuie să ne ocupăm serios cu aceste lucruri în prezența lui Dumnezeu.

Rezultatul promis este într-adevăr foarte frumos. El spune: „Smeriţi-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.” Când un credincios se smerește cu adevărat înaintea lui Dumnezeu pentru comportarea lui neatentă, restabilirea este promisă – există întotdeauna o cale de întoarcere la Dumnezeu. Dumnezeu este credincios; când ne recunoaștem eșecurile, El ne îndreaptă și ne aduce înapoi în comuniune cu El Însuși (1Ioan 1.9). Să te smerești în adevărata judecată de sine este exprimat în limba greacă la timpul aorist[6]; aceasta înseamnă că acest lucru ar trebui să aibă loc o dată pentru totdeauna. Deci, ar trebui să existe o convingere profundă și sinceră în judecarea de sine, pentru ca noi să ne întoarcem de la rătăcirile drumului nostru – o dată pentru totdeauna.

Un om care a mărturisit (de formă) că este credincios – ceea ce, evident, unii dintre ei au făcut aşa -, ar exprima acest lucru prin ignorarea mustrării și continuând să umble în căile sale carnale și lumești. Astfel, el ar dovedi că nu a avut credință autentică în Domnul nostru Isus Hristos.

Dovezi ale judecării de sine şi restabilirii părtăşiei cu Dumnezeu (versetele 11-17)

Spre sfârșitul capitolului, Iacov abordează alte două rele care par a fi legate de subiectele anterioare. Prin abordarea acestor lucruri aici, Duhul lui Dumnezeu ne arată că convertirea unui om ar trebui să fie o dovadă că el s-a judecat cu adevărat pe sine însuși în ceea ce privește carnea și lumea. În primul rând, el vorbeşte despre răul unui duh pătimaş[7] de a critica (Iacov 4.11,12) și, în al doilea rând, despre răul unui duh independent (Iacov 4.13-17). Rădăcina acestor lucruri carnale și lumești este, să te faci foarte important și să ai încredere în tine însuți. Unul are de-a face cu atitudinea față de legea lui Dumnezeu, iar celălalt are de-a face cu atitudinea față de voia lui Dumnezeu.

Versetele 11,12

Iacov 4.11,12: Nu vorbiţi unul împotriva altuia, fraţilor! Cine vorbeşte împotriva fratelui său sau îl judecă pe fratele său vorbeşte împotriva legii şi judecă legea. Iar dacă judeci legea, nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. Unul singur este Legiuitorul şi Judecătorul: Cel care poate să mântuiască şi să nimicească; dar cine eşti tu, care-l judeci pe aproapele tău?

Acești credincioși se declarau convertiți și totuși se luptau și se sfâșiau între ei (Iacov 4.1,2); nicidecum nu se comportau ca niște creștini. Iacov continuă să îi avertizeze cu privire la efectele negative ale vorbirii „unul împotriva altuia”.

El dezvăluie acest păcat arătându-ne că înjosirea altora este de fapt o încercare indirectă de a se înălța pe sine. Partea rea a unui duh care critică și dojeneşte este că el nu numai că distruge unitatea, care ar trebui să existe între creștini, dar şi că un astfel de spirit este în realitate condamnat de lege. Acest lucru se datorează faptului că legea ne poruncește să facem contrariul – să ne iubim fratele – ceea ce este legea împărătească menționată în Iacov 2.8. De aceea cel care își critică fratele [nejustificat] se pune deasupra legii în loc să se supună ei. Sfânta Scriptură ne învață că singura persoană care este superioară legii este Domnul Însuși – „Legiuitorul” (Isaia 33.22). Deci, atunci când ne judecăm fratele, ne punem de fapt pe noi înșine în locul Domnului! Acest lucru arată seriozitatea judecării fratelui. Omul care și-a judecat duhul său carnal și lumesc va înceta să mai vorbească împotriva fratelui său. Aceasta este o altă dovadă că credința lui este autentică.

Versetele 13-16

Iacov 4.13-16: Veniţi acum, cei care spuneţi: „Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate şi vom petrece acolo un an şi vom face comerţ şi vom câştiga!”, voi, care nu cunoaşteţi ce va fi mâine (pentru că ce este viaţa voastră? Este doar un abur, care se arată pentru puţin şi apoi dispare), în loc să spuneţi: „Dacă Domnul va vrea şi vom trăi, vom face şi aceasta sau aceea“. Dar acum, vă lăudaţi în îngâmfările voastre: orice laudă de felul acesta este rea.

A doua dovadă că un om și-a condamnat cu adevărat caracterul lumesc este că el încetează să mai trăiască în independență de Dumnezeu. Observațiile care urmează ale lui Iacov în capitolul 4 sunt o mustrare a spiritului conștient de sine și independent care predomina printre acești iudei convertiți care s-au declarat de partea credinței.

Acești oameni pretindeau că Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al lor, dar doar modul în care trăiau ar fi arătat dacă Îl cunoșteau cu adevărat. Ei și-au făcut planuri ca un om al lumii, care nu-L cunoștea pe Domnul – fără referire la Dumnezeu. Ca exemplu Iacov spune: „Veniţi acum, cei care spuneţi: «Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate şi vom petrece acolo un an şi vom face comerţ şi vom câştiga!» (voi, care nu cunoaşteţi ce va fi mâine).” Deoarece nici ei, nici noi nu știm ce ne rezervă o zi, este o adevărată nebunie să te lauzi astfel. Astfel de cuvinte sunt un semn de aroganță și încredere în propriile capacități. Aceste lucruri sunt întruchiparea duhului lumii. Așa cum am mai spus: aceasta înseamnă să ne planificăm viața şi să-L lăsăm la o parte pe Domnul. Solomon a mustrat acest spirit lumesc când a spus: „Nu te lăuda cu de ziua de mâine, căci nu știi ce va aduce o zi” (Proverbele 27.1). Egiptul este o imagine a acestei laturi independente a lumii. Egiptenii nu așteptau ca Dumnezeu să le trimită ploaie pentru recoltele lor, așa cum au făcut izraeliții (Iacov 5.7); ei își udau pământul [cu apele Nilului] și astfel nu depindeau de Dumnezeu (Deuteronomul 11.10).

Poate că te-ai gândit că un om ar trebui să-l implice pe Domnul în viața sa când este vorba de lucruri spirituale, dar în problemele lumești nu trebuie să-L deranjăm pe Domnul cu banalități cotidiene. Un astfel de mod de a argumenta ar arăta totuși o lipsă de înțelegere. Dimpotrivă, opusul este corect: Domnul este interesat de deciziile de zi cu zi din viața unui credincios. El doreşte să ne ajute ca în frica lui Dumnezeu să se ia decizii corecte, ca să rămânem păziţi de multele capcane ale vieții și de aceea El este interesat de toate domeniile vieții noastre.

Mustrând acest spirit independent, Iacov se referă la viața scurtă de pe pământ. Dacă ne concentrăm viețile noastre doar asupra lucrurilor vremelnice, fără ca Domnul să fie parte din ea, viața noastră va fi doar „un abur”. Un abur este ceva care nu doar că durează „scurt timp”, dar și ceva care nu are substanță. De aceea Iacov vrea să spună aici că o viață trăită fără a fi centrată pe Domnul este o viață goală. Aceasta este pagubă, pentru că viața este foarte scurtă și timpul pierdut nu poate fi recuperat.

El nu spune că un creștin nu ar trebui să-și facă planuri în viață. Apostolul Pavel a făcut asta fără îndoială, dar a adăugat la planurile sale cuvintele: „Dacă Domnul va îngădui” (1. Corinteni 16.5-8; compară cu Romani 10.1). Acest lucru arată că și-a lăsat planurile în seama Domnului. Ca și creștini credincioşi noi nu suntem „din” lume, ci suntem „în” lume, și de aceea este aşa că noi avem relaţii cu oameni din lume (Ioan 17.14-16). Deoarece trăim în lume, ar trebui ca afacerile noastre și îndatoririle pământești să fie făcute în dependență smerită de Domnul. De aceea Iacov propune ca ei ar trebui să spună: „Dacă Domnul va vrea şi vom trăi, vom face şi aceasta sau aceea“. Acest lucru îl aduce pe Domnul în orice situație, într-un mod practic. O astfel de dependență smerită va dezvălui autenticitatea credinței unei persoane.

Versetul 17

Iacov încheie acest subiect cu afirmaţia următoare:

Iacov 4.17: Deci aceluia care ştie să facă bine şi nu-l face, aceasta îi este păcat.

El nu spune că a face răul este păcat, ci a nu face binele este păcat. Aceasta arată că păcat nu înseamnă doar a face ce este greșit. De asemenea, este păcat să nu faci ceea ce știm că este corect. Am putea numi acest lucru un „păcat de omisiune”. Așadar, odată cu cunoștința vine și responsabilitatea. Asta nu înseamnă că ar trebui să închidem ochii de la mai multă lumină și cunoaștere (a adevărului), ci că ar trebui să căutăm harul lui Dumnezeu, pentru a face ceea ce știm că este corect. Punctul crucial aici este că posibilitatea să „facem binele” ne face responsabili pentru a-l face.

Der Jakobusbrief (4)

Tradus din The Epistle of James

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/epistola-lui-iacov-4-a13488.html

//////////////////////////////////////////

Ce este prietenia cu lumea? (Iacov 4:4)

Autor: Vasile Filat

Întrebare:

Aș dori să știu la ce se referă Biblia în Iacov 4:4, unde spune că ”prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu”? Se referă la prietenia cu cei nepocăiți sau la prietenia cu păcatul?

Contextul imediat

Ca să înțelegem mai bine ce este prietenia cu lumea, voi cita în continuare întreg capitolul care cuprinde versetul menționat:

1 De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?

2 Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.

3 Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.

4 Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.

6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”

7 Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.

8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!

9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:

10 smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.

11 Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.

12 Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?

13 Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”,

14 şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.

15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”

16 Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.

17 Deci cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!

Privind întregul capitol, se vede că, atunci când autorul spune să nu prietenim cu lumea, nu se referă la lume în sens de oameni, ci la păcatele care domnesc în lume și pe care ceilalți oameni le fac în mod obișnuit, dar care nu trebuie nici măcar să fie pomenite printre creștini. Iată care sunt aceste păcate conform capitolului 4 din Epistola lui Iacov:

lupte și certuri între creștini (cum vedeți, prietenia cu lumea se manifestă în relațiile dintre ei, dintre creștini și nu în relația lor cu oamenii din lume…)

se lasă conduși și controlați de poftele lor care se luptă în mădularele lor și generează aceste lupte și certuri între ei (între așa-zișii creștini)

pentru că poftesc și nu au, ucid, pizmuiesc și nu pot să capete

nu au o viață de rugăciune, dar și dacă se roagă, o fac nu pentru a cere lucruri spirituale, ci cer lucruri materiale, pe care doresc să le risipească în plăcerile lor și nu primesc răspuns la rugăciuni

acești oameni parcă au ales să-I slujească lui Dumnezeu, dar interesele și pasiunile lor au rămas tot mai mult pentru lucrurile materiale decât pentru viața cu Dumnezeu

nu dau importanța cuvenită cuvintelor lui Dumnezeu spuse în Sfintele Scripturi și nu se supun Duhului Sfânt, ci poftei lor pământești păcătoase

mâinile le sunt pătate cu păcate și inima le este împărțită (vor și cu Dumnezeu, dar și „în rând cu lumea”…)

se vorbesc de rău unii pe alții (ca toți ceilalți oameni din lume, cum este obișnuit în lume)

fac planuri pentru câștig material fără să se gândească la Dumnezeu

se fălesc cu lăudăroșeniile lor

Ca să înțelegem mai bine ce este „prietenia cu lumea” de care trebue să se ferească orice creștin va trebui să mai privim și…

Alte texte din Sfintele Scripturi

Primul capitol al Epistolei lui Iacov sfârșește cu aceste cuvinte:

Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. (Iacov 1:26-27)

Conform acestor versete, omul care este prieten cu lumea nu se teme de întinarea lumii, ci chiar se întinează cu atitudinile și păcatele care domnesc acolo. Astfel, el se mulțumește să aibă o religie formală și se crede religios, dar fără să se deosebească de ceilalți oameni necredincioși din lume. El nu-și înfrânează limba și își înșeală inima.

În Epistola lui Pavel către Romani este dată o foarte bună definiție a prieteniei cu lumea care constă în umblarea după lucrurile firii pământești și nesupunere față de Cuvântului lui Dumnezeu.

Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. (Romani 8:7)

În Epistola I a Apostolului Ioan iar ne sunt date îndemnuri cu privire la felul cum trebuie să ne raportam față de lume:

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. (1 Ioan 2:15-17)

În acest text ni se dă și definița a ceea ce este în lume și acestea sunt pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții – toate prezente în capitolul 4 din Epistola lui Iacov. Nici aici autorul nu se referă la oamenii necredincioși din lume, ci la atitudinile păcătoase care există în lume și faptele care sunt generate de acestea.

În contextul studierii acestui subiect, se cere o clarificare din Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la felul…

Cum trebuie să ne raportăm noi la oamenii necredincioși și până unde poate merge prietenia cu ei?

Dumnezeu ne-a chemat să fim o preoție împărătească ca să vestim puterile minunate ale Celui ce ne-a cheamt din întuneric la lumina Sa minunată. Trebuie să le vestim tuturor oamenilor Evanghelia, ca ei să fie mântuiți. În același timp, în Epistola lui Pavel către Efeseni este scris:

Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei. Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. (Efeseni 5:6-12)

Să ne ferim de orice fel de prietenii prin care oamenii păcătoși ne pot influența ca să preluăm atitudinile sau practicile lor păcătoase. De aceea a mai scris Apostolul Pavel și în Epistola II către Corinteni:

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:14-18)

Să luăm bine seama până unde merge prietenia noastră cu cei necredincioși și să nu uităm că în această relație noi avem chemarea și datoria să vestim Evanghelia și să arătăm o purtare frumoasă creștinească. Iată zilele acestea un tânăr credincios care este elev la școală m-a întrebat cum să procedeze când toți colegii lui hotărăsc să fugă de la lecții? Dacă vrei să fii solidar cu ei, atunci te vei conforma păcatului lor și iată atunci începe prietenia cu lumea. Iar dacă mergi la lecții și le spui și lor să meargă la lecții și să se poarte cu toată ascultarea și respectul față de profesori și față de părinții lor, în așa caz vei arăta o purtare creștinească, precum este scris:

Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. (1 Petru 2:12)

Dumnezeu să ne ferească de orice fel de prietenie cu lumea, care este vrăjmășie cu Dumnezeu. Să-L iubim pe El cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea noastră și să umblăm după lucrurile de sus, unde Domnul nostru Isus Hristos stă la dreapta Tatălui. Așa să ne ajute Dumnezeu.

https://www.resursecrestine.ro/predici/188366/ce-este-prietenia-cu-lumea-iacov-44

/////////////////////////////////////////

Apele Mării Galileei din Biblie s-au înroșit în mod misterios, iar localnicii se tem că anunță apocalipsa: ”Este semn rău”

Gabriela Boerescu

Vizitatorii uluiți au privit valurile purpurii rostogolindu-se pe țărm, unii comparând fenomenul cu Cele Zece Plăgi pe care Dumnezeu le-a trimis egiptenilor în narațiunea biblică a Exodului.

Spectacolul apocaliptic a incendiat rețelele de socializare, mulți numindu-l un semn al apocalipsă, dar oamenii de știință au spus că există o explicație mult mai puțin supranaturală.Ministerul mediului din Israel a confirmat că transformarea din această lună a fost cauzată de o înflorire de alge verzi în lacul cu apă dulce, care se înroșesc atunci când un pigment natural se acumulează sub lumina intensă a soarelui.

Pigmentul este inofensiv, au subliniat oficialii, iar testele arată că apa este sigură pentru înot, în ciuda nuanței sale tulburătoare.

Testele efectuate de Laboratorul de Cercetare Kinneret au descoperit că algele din zonele afectate sunt inofensive, fără a fi raportate riscuri pentru sănătate sau reacții alergice în rândul celor expuși.În Noul Testament, Marea Galileii este locul multor miracole înfăptuite de Isus, inclusiv mersul pe apă și pescuitul miraculos de pește.

Sursă: https://www.protv.ro/articol/115521-apele-marii-galileei-din-biblie-s-au-inrosit-in-mod-misterios-iar-localnicii-se-tem-ca-anunta-apocalipsa-este-semn-rau

https://www.protv.ro/articol/115521-apele-marii-galileei-din-biblie-s-au-inrosit-in-mod-misterios-iar-localnicii-se-tem-ca-anunta-apocalipsa-este-semn-rau

///////////////////////////////////////////

Cine este fiara cu zece coarne?

Autor: Anastasia Filat

Întrebare:

Cine este fiara cu 10 coarne?

Despre fiara cu 10 coarne găsim scris în capitolele 13 și 17 din cartea Apocalipsa. Fiara este Antihristul care se va descoperi la vremea sfârșitului înainte de a doua venire a Domnului Isus. El este și urâciunea pustiirii despre care a prorocit prorocul Daniel și la care a făcut referință Domnul Isus înainte de arestarea Sa (Matei 24:14).

Începutul activității Antihristului

Antihristul sau fiara cu zece coarne își va începe activitatea cu șapte ani înainte de a doua venire a Domnului Isus: El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mîncare, și pe aripa urîciunilor idolești va veni unul care pustiește, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît. (Daniel 9:27) La începutul săptămânii a șaptezecea a lui Daniel, Antihristul va face un legământ cu 10 împărați care se vor ridica din a patra împărăție despre care scrie prorocul Daniel: El mi-a vorbit așa: “Fiara a patra, este o a patra împărăție, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîșia tot pămîntul, îl va călca în picioare și-l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui, și va doborî trei împărați. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, și se va încumeta să schimbe vremile și legea; și sfinții vor fi dați în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, și o jumătate de vreme. (Daniel 7:23-25)…Din acest text este evident că și cei 10 împărați și Antihristul (cornul mic) se vor ridica din a patra împărăție, care se va ridica pe pământ pâna la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, începând socoteala cu Imperiul Babilonean, care stăpânea asupra poporului Israel la momentul când Daniel a avut această vedenie (4 împărății care vor asupri pe Israel până la Împărăția lui Dumnezeu începând cu Împărăția Babilonului).

Despre legământul între cei 10 împărați și Antihristul citim la Apocalipsa 17:

Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împărați, cari n-au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au acelaș gînd, și dau fiarei puterea și stăpînirea lor. (Apocalipsa 17:12-13)

Descoperirea Antihristului

Antihristul sau fiara cu zece coarne se va descoperi doar la mijlocul săptămânii a șaptezecea a lui Daniel, când va omorî pe cei doi martori ai lui Dumnezeu despre care găsim scris la Apocalipsa 11:1-12. Atunci el va face război cu poporul Israel și-i va birui (Daniel 7:21,22, 25; Apocalipsa 13:7) și se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2).

De ce 7 capete și 10 coarne?

Toată puterea și stăpânirea Antihristul o va avea de la Balaur, adică de la diavol:

Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, și gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpînire mare. (Apocalipsa 13:2)

Din prima parte a acestui verset vedem că această fiară amintește cele patru fiare din vedenia lui Daniel, care reprezentau cele patru împărății care aveau să se ridice pe pământ până la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, începând cu Imperiul Babilonean și care aveau să asuprească pe Israel:

Daniel a început și a zis: “În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare. Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta.

Cea dintîi semăna cu un leu, și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, pînă în clipa cînd i s-au smuls aripile; și, sculîndu-se de pe pămînt, a stat drept în picioare ca un om, și i s-a dat o inimă de om.

Și, iată că o a doua fiară era ca un urs și stătea într-o rînă; avea trei coaste în gură între dinți; și i s-a zis: “Scoală-te, și mănâncă multă carne!”

După aceea m-am uitat mai departe și iată o alta ca un pardos (leopard), care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea și patru capete, și i s-a dat stăpînire.

După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, și iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fer, mînca, sfărâma, și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne. (Daniel 7:2-7)

Nu este întâmplător faptul că Antihristul poartă chipul tuturor acestor împărății, fiindcă el este întruparea diavolului, care a fost aruncat pe pământ (Apocalipsa 12) și care începe să urmărească poporul Israel (femeia) prin acest împărat despre care la Daniel 7:20 se spune că avea o înfățișare mai mare ca celelalte zece coarne, cu toate că era mai mic ca ele. De fapt, diavolul a lucrat prin împărățiile de mai înainte într-un fel sau altul, dar la vremea sfârșitului va lucra cu toată puterea prin acest împărat, care se va ridica din a patra împărăție.

Capitolul 17 din Apocalipsa explică foarte clar ce reprezintă cele 7 capete și cele 10 coarne ale fiarei:

Aici este mintea plină de înțelepciune: Cele șapte capete sînt șapte munți, pe cari șade femeia. Sînt și șapte împărați:

– cinci au căzut, unul este,

– celalt n-a venit încă, și cînd va veni, el va rămînea puțină vreme.

– Și fiara, care era, și nu mai este, ea însăș este al optulea împărat: este din numărul celor șapte, și merge la perzare.

Deci, șapte capete sunt șapte împărății sau imperii prin care diavolul a lucrat și va lucra împotriva poporului Israel, poporul ales a lui Dumnezeu. Important este să avem în vedere că la momentul în care Ioan primește această vedenie Israelul era sub stăpânirea Imperiului Roman. Deci, „împărăția care este” este Imperiul Roman. Să vedem acum care sunt împărățiile sau imperiile prin care diavolul a lucrat împotriva poporului lui Israel:

Cinci au fost:

Egiptul

Asiria

Babilonul

Medo-Persia

Grecia

Unul este:

Imperiul Roman

Al șaptelea nu a venit încă:

A șaptea împărăție este împărăția celor 10 împărați, care se va ridica din împărăția a patra, adică din Imperiul Roman (capul rănit de moarte). Ei vor fi contemporani cu Antihristul și împărăția lor nu va dura mult, fiindcă ei se vor învoi și vor da stăpânirea lor Antihristului.

Fiara însăși este al optulea împărat, este din rândul celor șapte și merge la pierzare:

A opta împărăție este reprezentată prin împărăția Antihristului, care și el se ridică din Imperiul Roman cum am văzut la Daniel 7, adică este din rândul celor șapte.

Deci, fiara cu zece coarne este Antihristul, care se va descoperi la vremea sfârșitului, înainte de a doua venire a Domnului Isus și prin care diavolul va lucra cu toată puterea.

Vă recomand să studiați Apocalipsa, Daniel și 2 Tesaloniceni pentru o mai bună înțelegere a acestui subiect.

https://www.resursecrestine.ro/studii/193989/cine-este-fiara-cu-zece-coarne

////////////////////////////////////////////

Capitolul 13:1-18- Balaurul şi cele două fiare

De Walter Scott

Victoria lui Mihail asupra balaurului pune capăt tuturor influenţelor şi acţiunilor lui satan în cer. Faptul că balaurul şi îngerii lui au fost aruncaţi pe pământ este un eveniment deosebit de important şi de serios. Domeniul de acţiune al lui satan este limitat prin aceasta pe pământ şi oamenii temători de Dumnezeu dintre iudei şi dintre naţiuni vor fi în mod deosebit ţinta urii lui ucigaşe. În afară de aceasta el va orbi popoarele şi va acoperi ţările cu întuneric, în care odinioară a strălucit luminoasă lumina mărturiei creştine. Cu toate că satan este un duh invizibil pentru ochiul omenesc, el va fi realmente şi personal pe pământ în ultima jumătate a săptămânii-an a lui Daniel. – În acest capitol ne sunt arătaţi cei doi slujitori ai lui cei mai importanţi, doi oameni, doi bărbaţi. Aceste unelte ale lui satan mai sunt numite şi fiare, sălbatice, animale periculoase*. Ca oameni sunt desigur răspunzători înaintea lui Dumnezeu, dar aici ei sunt văzuţi ca unelte ale lui satan, care le dă putere şi îi conduce. Satan este duhul stăpânitor, care va lucra în şi prin aceşti doi decăzuţi. Prima fiară va fi un om dintre naţiuni şi va acţiona brutal (versetele 1-10), cea de-a doua fiară va fi un iudeu, care va exercita o influenţă rafinată, inducătoare în eroare (versetele 11-18). Prin aceşti doi cei mai importanţi slujitori pe pământ ai lui satan va încerca el să nimicească pe Israel şi, deoarece el nu poate obţine acest ţel, el va urmări »rămăşiţa« lui (Apocalipsa 12:17 ). Mai târziu el va mâna pe oamenii orbiţi, înşelaţi de el, să se ridice la război împotriva lui Hristos Însuşi şi a oştirii Lui cereşti, ca să sufere o nimicire totală şi definitivă (Apocalipsa 19:19-21 ).

* Animalele sunt folosite în Cuvântul lui Dumnezeu ca simboluri pentru puteri sau împărăţii, dar expresia se foloseşte deseori pentru căpetenia unei împărăţii, deoarece domnitorul imprimă întregii împărăţii caracterul lui propriu. Expresia fiară (animal) se foloseşte deci alternativ, atât pentru o împărăţie cât şi pentru căpetenia ei.

Prima fiară

Reînfiinţarea imperiului roman

Apocalipsa 12:18 . – »Şi am stat pe nisipul mării.« Vizionarul Ioan a fost aşezat de fiecare dată pe un loc potrivit, de unde el putea să observe bine lucrurile care trebuiau să-i fie arătate. Astfel de locuri erau cerul (Apocalipsa 4:1 ), nisipul mării (Apocalipsa 12:18 ), pustia (Apocalipsa 17:3 ) şi muntele înalt (Apocalipsa 21:10 ); de aici el putea să privească nestingherit diversele viziuni.

»Nisipul mării«, pe care sta vizionarul, simbolizează mulţimea mare a oamenilor (Apocalipsa 20:8 ). Această expresie simbolică este folosită în general şi se foloseşte frecvent în literatură. Nisipul îndreaptă gândurile spre mulţimea numeroasă a omenirii şi marea agitată vorbeşte simbolic despre forţele nestăpânite, răzvrătite şi principiile care domină între ele. Mulţimea oamenilor sau „marea popoarelor” este văzută deci aici într-o stare de nelinişte şi revoluţie. În această împrejurare stătea vizionarul şi a văzut »ridicându-se din mare o fiară«.

Apocalipsa 13:1 – »Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne zece diademe, şi pe capete, nume de hulă.« – Fără îndoială această fiară reprezintă vechiul Imperiu roman, care va reapare. Se va ridica în mod asemănător cu vechiul imperiu: »Şi patru fiare mari s-au ridicat din mare« (Daniel 7:3 ) şi ele s-au ridicat din marea agitată a popoarelor. Cele patru imperii vechi – cel babilonian, persan, grec şi roman – sunt prezentate atât prin metale (Daniel 2 ) cât şi prin fiare (Daniel 7 ) şi ele vor exista1 şi în timpul din urmă, când va veni Domnul. Primele trei puteri, lipsite de puterea lor deosebită, vor exista2 pur şi simplu în ultimul timp, însă cea de-a patra, împărăţia romană, va fi ca şi în trecut puterea stăpânitoare pe pământ. Roma a luat fiinţă la început dintr-o stare de revoluţie, haos şi anarhie. Cetatea a fost construită scurt timp înainte ca cele zece seminţii ale lui Israel să fie duse în captivitatea asiriană. Multele păreri şi legende în legătură cu naşterea Romei arată toate spre mărimea şi importanţa mare din viitor a acestui oraş. În Daniel 7:3,7 este anunţată ridicarea din trecut a imperiului roman şi în Apocalipsa 13:1 vizionarul vorbeşte despre reînfiinţarea lui viitoare. De mai mult de 15 secole imperiul roman nu mai există3, dar reînfiinţarea lui viitoare este neîndoielnică şi aceasta este văzută aici în Apocalipsa. Nu putem constata cu exactitate când va deveni vizibilă împărăţia romană. Ar fi posibil ca fiara să apară pe prim plan ca putere dominantă după prăbuşirea generală a tuturor regimurilor de guvernare din timpul celei de-a şasea judecăţi pricinuite prin ruperea peceţilor (Apocalipsa 6:12-17 ). Martirii, despre care se vorbeşte în Apocalipsa 6:9-11 , vor fi omorâţi înainte să înceapă prigonirea prin fiară. Lor li se spune să aştepte până când şi fraţii lor, care vor fi omorâţi după ei, vor fi la ei. Din aceasta rezultă că în timpul judecăţilor pricinuite prin ruperea pecetelor fiara nu va fi încă un prigonitor al sfinţilor.

1 Vizionarul nu vorbeşte despre prăbuşirea imperiului roman şi despre faptul că de secole el nu mai există. El vedea reînfiinţarea lui viitoare.

2 Ţara caldeenilor aparţine Iracului de astăzi. Trăsăturile de caracter ale imperiului babilonian se văd însă în imperiul roman reinstaurat. După sentinţa lui Dumnezeu Babilonul nu va mai apărea ca putere mondială (Ieremia 51:60-64 ).

3 Roma a căzut în anul 476 după Hristos. Ultimul purtător al coroanei împărăteşti, un domnitor tânăr şi slab, a fost Romulus Augustus. Primul nume aminteşte de întemeietorul împărăţiei, cel de-al doilea de primul împărat.

Ridicarea fiarei din mare şi din adânc

Aici fiara este văzută cum apare pe scena pământului, ea »se ridică din mare«. Dar se mai spune despre ea că se ridică »din adânc« (Apocalipsa 11:7 ; 17:8 ). Împărăţia romană va reapărea în săptămâna a 70-a şi ultima săptămână a săptămânii-an a lui Daniel şi se va ridica cu precădere dintr-un haos social şi politic. În starea ei viitoare, definitivă, va arăta caracterul ei diabolic şi originea ei diabolică. Ridicarea ei din mare arată ivirea ei viitoare din stările dezorganizate de pe pământ, ridicarea din adânc arată starea ei sub puterea şi călăuzirea lui satan. Această ultimă stare a împărăţiei se va arăta după aruncarea lui satan pe pământ, cu care va începe Necazul cel mare. În timpul ultimilor trei ani şi jumătate ai existenţei lui, natura şi activitatea împărăţiei va lăsa să se recunoască clar caracterul satanic al ei.

Coarnele şi capetele fiarei

»… având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne zece diademe.« – Aici coarnele sunt amintite înainte de a fi amintite capetele. În Apocalipsa 12:3 şi Apocalipsa 17:3 ordinea este inversă. Motivul pentru care cele zece coarne sunt amintite înaintea capetelor este probabil acela, că fiara (împărăţia romană) va fi constituită la apariţia ei din zece imperii. De aceea atenţia este îndreptată asupra acestei caracteristici noi a împărăţiei, o caracteristică pe care nu a avut-o în vechime. Vizionarul a văzut şapte diademe pe capetele balaurului (Apocalipsa 12:3 ), aici el a văzut zece diademe pe coarnele fiarei. Cele zece coarne împodobite cu diademe sunt zece împăraţi (Apocalipsa 17:12 ). În curând aceste zece state din Europa de vest se vor vedea clar. Astăzi am face numai presupuneri, dacă am vrea să le denumim sau să le prezentăm graniţele. Însă ele se vor vedea clar, când Dumnezeu în previziunea Sa le va lăsa să se vadă. Împărăţia romană nu a avut niciodată în trecut această formă. Când s-a prăbuşit, dintr-un imperiu imens cu un domnitor puternic au luat naştere numeroase împărăţii şi state mici. Dar când se va reinstaura, în graniţele ei vor fi zece state. Cei zece împăraţi sau conducători de state vor fi atunci probabil obosiţi din cauza invidiei şi certurilor dintre ei; aceştia vot fi »într-un gând şi vor da puterea şi autoritatea lor fiarei« (Apocalipsa 17:13 ). Atunci va fi numai un singur despot competent peste această împărăţie, »cornul mic« din Daniel 7 . Acest prinţ roman va face un legământ pentru o săptămână (şapte ani) cu naţiunea decăzută a iudeilor (Daniel 9:27 ), dar pe care »la jumătatea săptămânii« îl va rupe. La venirea Domnului cu putere şi cu judecată îşi va primi soarta definitivă în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ).

Nume de hulă

»… şi pe capete, nume de hulă.« – Aceasta este o altă caracteristică mult mai rea a fiarei. S-ar putea ca împărăţia cu mărimea şi puterea ei uriaşă să impresioneze pe observatorul superficial, dar caracterul ei de hulă împotriva lui Dumnezeu, care era vizibil purtat »pe capetele« ei (care vor conduce fiara în timpul acţiunilor ei), ar trebui să îngrozească pe orice om care gândeşte. Cele şapte capete ale fiarei nu reprezintă succesiunea domnitorilor sau a formelor de guvernare, ca în Apocalipsa 17:10 , ci puterea de guvernare totală sau aproape nelimitată, cu care va fi dotată fiara în zilele din urmă; ele arată plinătatea puterii de guvernare exercitate cu inteligenţă (ca în Apocalipsa 12:3 ).

Pe aceste capete vor sta »nume de hulă«. După părăsirea mărturisirii creştine şi după decăderea de la Dumnezeu (2. Tesaloniceni 2:3 ) rezultatul va fi batjocura oficială a lui Dumnezeu. Fiara va provoca oficial pe Dumnezeu şi cu hotărâre va fi împotriva tuturor celor care Îi aparţin (Apocalipsa 13:6 ). Aceasta va fi o caracteristică clară a împărăţiei romane în ultima ei stare. Nu fără un motiv de înţeles ne-am fi aşteptat ca numele de hulă să fie mai degrabă pe capetele balaurului, dar ele sunt văzute pe capetele fiarei. Aceasta va apărea evident cu împotrivirea ei directă şi neruşinată faţă de Dumnezeu şi faţă de Unsul Său şi împotriva tuturor celor care »au în cer o casă«. Pluralul »nume de hulă« arată că în privinţa aceasta ne putem gândi la tot felul de forme de dezonorare ale lui Dumnezeu în ochii oamenilor.

Trăsăturile caracteristice ale împărăţiei romane

– »Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o mare autoritate.« – Fiara, împărăţia romană, va uni în sine, pe lângă caracteristicile ei foarte deosebite şi caracteristicile esenţiale ale celor trei imperii mondiale dinaintea ei*. În Daniel 7 sunt descrise simbolic toate cele patru imperii mondiale. Acest capitol din cartea Daniel conţine o profeţie continuă. Ea cuprinde perioada de timp de la cucerirea lui Iuda şi a Ierusalimului şi până la domnia veşnică şi atotcuprinzătoare a Domnului, cu alte cuvinte, de la timpul de domnie al lui Nebucadneţar şi până la domnia Fiului Omului. Primele trei imperii mondiale sunt descrise numai pe scurt, cel al caldeenilor în versetul 4, cel al mezilor şi perşilor în versetul 5 şi cel al grecilor în versetul 6. Restul capitolului, începând cu versetul 7, este dedicat în principal studiului celei de-a patra fiare, care nu este numită cu numele, dar este descrisă în caracterul ei particular. La compararea lui Daniel 7 cu Apocalipsa 13:2 se observă că animalele sălbatice sunt numite în succesiune inversă. În Daniel 7 desfăşurarea istorică solicită ca leul, simbolul preferat al renumitului imperiu mondial babilonian, este numit pe primul loc. În Apocalipsa 13:2 , leopardul, sau al treilea imperiu mondial, pe primul loc. Pentru leopard (sau panteră) sunt tipice mişcările repezi şi salturile deodată, trăsături ce îl caracterizează şi pe Alexandru, grecul puternic. O domnie de groază, apăsătoare şi epuizantă, aşa cum o practicau perşii în provinciile cucerite (probabil cu excepţia Iudeii), este prezentată simbolic prin picioarele uni urs. După aceea se vorbeşte despre gura unui leu, un indiciu spre urletele lui, groaza pe care o provoca şi asupra cruzimii lui, cu care el îşi sfâşie prada. Aceste caracteristici ale naturii animale le vedem prezentate sintetizat aici şi personificate în împărăţia romană, care se vede şi în ce-a de-a patra fiară din Daniel .

* „Toate fiarele sălbatice şi puternice, care sunt prezentate succesiv în Daniel 7 pentru prezentarea diverselor imperii, sunt unite totodată aici într-un monstru. În aceasta se cuprinde un sens profund. Imperiul roman a unit în sine însuşi toate principiile îngrozitoare şi tiranice ale marilor imperii anterioare. De aceea simbolul combinat din acest verset este foarte potrivit, unind simbolurile celorlalte imperii în simbolul imperiului Romei şi în felul acesta unitatea cu forme multiple a Romei, puterea ei şi cruzimea ei, precum şi extinderea stăpânirii ei sunt prezentate impresionant ochiului” – „The Apocalypse” de Stuart.

Balaurul şi fiara

– »Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o mare autoritate.« – Fiara, care uneşte în sine caracteristicile diferite şi însuşirile imperiilor mondiale anterioare şi va prelua domnia lor, va fi unealta potrivită pentru balaur, prin care el poate lucra. Fiara va moşteni deci nu numai domnia mondială, care a fost încredinţată odinioară lui Nebucadneţar, ci va exercita în lume şi cruzimea şi autoritatea brutală a balaurului, într-o oarecare măsură ca locţiitor al lui. Viclenia şi perfidia şarpelui se vor arăta în celelalte două fiare (Apocalipsa 13:11 ). Puterea satanică din Adânc, scaunul de domnie al lui satan în mijlocul unei lumi duşmane faţă de Dumnezeu şi o mare autoritate pe pământ se adaugă la tabloul îngrozitor prezentat aici. Domnul Isus a refuzat primirea din mâna lui satan a domniei asupra »tuturor împărăţiilor pământului« (Luca 4:5-8 ) – aici vedem pe cineva, care o va prelua. Balaurul aruncat din cer va da fiarei puterea sa şi scaunul său de domnie simbolic de pe pământ, care se va arăta atunci cu trăsăturile caracteristice corespunzătoare originii sale, ridicării sale »din Adânc« (Apocalipsa 17:8 ).

Caracterul satanic al împărăţiei romane şi activitatea fiarei marcată de acest caracter se vor arăta pe deplin în timpul de necaz care va veni, în cei trei ani şi jumătate, premergători venirii Domnului în slavă. După acest timp, la sfârşitul săptămânii a 70-a a lui Daniel, fiara şi colaboratorul ei la rău, cea de-a doua fiară sau anticristul, »vor merge la pierzare«, în iazul de foc. Cele două fiare din acest capitol sunt văzute la sfârşit ca doi oameni inspiraţi şi călăuziţi de diavolul. În ultimele zile de decădere aceste persoane principale îşi vor primi de vii soarta lor veşnică (Apocalipsa 19:20 ).

Moartea şi reapariţia fiarei

– »Şi unul din capetele ei era ca înjunghiat de moarte şi rana ei de moarte fusese vindecată: şi tot pământul se minuna de fiară.« – Acest verset vorbeşte despre moartea şi reînvierea fiarei, deci despre sfârşitul statal şi reînfiinţarea împărăţiei romane. Evident capul înjunghiat este identificat cu fiara. Împărăţia romană în forma ei de imperiu a fost, ca să zicem aşa, »înjunghiată«; în anul 476 după Hristos a încetat să mai existe. Din timpul acela şi până astăzi imperiul de odinioară care stăpânea lumea este ca stat într-o stare de moarte. Dar Dumnezeu, potrivit cu previziunea Sa, va face să reapară împărăţia dintr-un cadru de patimi revoluţionare şi conflicte, »din mare« (versetul 1): »rana ei de moarte s-a vindecat«. Vizionarul a văzut aceasta ca un fapt împlinit, aşa cum arată şi versetul 1. Dar după ridicarea ei din mare, reapariţia ei ca stat în lume, la mijlocul săptămânii a 70-a va urma »ridicarea din adânc«, această apariţie în caracterul ei satanic. Ca o constituire statală pe pământ, fiara va exista deci înainte de jumătatea săptămânii. Aceasta rezultă şi din profeţie, că „principele” ei va încheia un legământ trainic cu iudeii decăzuţi pentru o (întreagă) săptămână de şapte ani (Daniel 9:27 ). Caracterul ei satanic (Apocalipsa 13:2 ; 17:8 ) se va arăta clar în a doua jumătate a acestei săptămâni profetice.

– »Şi tot pământul se minuna de fiară.« – Fiara va apărea într-un fel şi cu o natură necunoscută până atunci, fără exemplu în istoria omenirii. Această putere omenească, care se va pune înaintea lui Dumnezeu cu energie satanică, echipată cu puterea şi autoritatea mondială a lui satan, va produce uimire pe întreg pământul. Tot pământul se va uimi de această înfăţişare. Nu vedem nici un motiv să îngrădim expresia »tot pământul«. Reînfiinţarea împărăţiei romane trebuie să aibă cea mai mare importanţă pentru toţi care sunt în sfera ei de influenţă şi pentru cei care trăiesc în afara acesteia. Autoritatea balaurului şi influenţa lui va trece peste graniţele celor zece imperii. Fiara, căreia satan îi dă puterea sa, va avea o influenţă dominantă asupra întregului pământ, chiar şi asupra ţinuturilor păgâne.

Închinarea adusă balaurului şi fiarei

»Şi s-au închinat balaurului, pentru că i-a dat fiarei autoritatea; şi s-au închinat fiarei, spunând: „Cine este asemenea fiarei şi cine poate lupta împotriva ei?”« – Vedem din acest verset că Dumnezeu este pus deoparte şi în locul Lui a păşit balaurul. Nu Creatorul, ci satan va fi universal adorat. O mărturisire goală va fi fără valoare în zilele acelea rele. Într-un mediu devotat în totalitate lui satan numai o adevărată şi cunoscută relaţie cu Dumnezeu poate păzi de cădere. Numai aceia, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului înjunghiat (versetul 8), numai cei aleşi vor putea în timpul acela să se împotrivească triumfului aparent al lui satan. În ochii oamenilor balaurul va face ceea ce după părerea lor numai Dumnezeu poate face, şi anume, să dea fiarei cea mai mare autoritate pe pământ. De aceea ei se vor închina balaurului şi-i vor aduce adorare divină.

Dar şi fiara va fi adorată. Uimirii, provocate de reapariţia ei şi semnele supranaturale care vor urma după aceea în lume, îi urmează închinarea. Atât uimirea cât şi adorarea vor fi universal răspândite, şi această adorare în felul şi extinderea ei va depăşi tot ce a fost întreprins odinioară în Roma. Spiritismul, care a făcut mari progrese în ultimul timp, lucrează spre o anumită ţintă: adorarea diavolului. În Europa şi America s-a răspândit foarte mult adorarea adusă diavolului. Din 2. Tesaloniceni 2:3-12 ştim că omul păcatului (anticristul, sau fiara a doua din Apocalipsa 13 ) va fi de asemenea adorată. Ce provocare a lui Dumnezeu! Ce batjocură şi desfigurare a creştinismului! Nu Dumnezeul adevărat, Tatăl şi Fiul, vor fi adoraţi ci o trinitate diabolică, balaurul, fiara şi omul păcatului. Este aceasta ţinta spre care se îndreaptă aşa-numitele noastre ţări creştine? Adepţii „criticii înalte” fac sub influenţa lui satan tot ce este posibil ca să conducă creştinătatea la diavolul şi în privinţa aceasta fac progrese mari.

»„Cine este asemenea fiarei şi cine poate lupta împotriva ei?”« – Aceste cuvinte arată că puterea ei şi strategia ei de război sunt însuşirile impresionante care trezesc admiraţia din partea lumii şi prin aceasta omagierea, care i se cuvine după gândurile oamenilor, din cauza poziţiei ei înalte. Noi credem însă, că se vor face eforturi mai mari şi căpeteniei imperiului mondial reinstaurat i se va aduce onoare divină. În această direcţie se vor îndrepta eforturile celei de-a doua fiară (Apocalipsa 13:11-15 ).

Hulă, autoritate şi prigoană prin fiară

5-7 »Şi i s-a dat o gură, care vorbea lucruri mari şi hule; şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni. Şi i s-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui şi cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer. Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune.«- Ţesut în această împletitură întunecată a răutăţii satanice şi aroganţei omeneşti este un fir de mângâiere pentru sfinţii lui Dumnezeu rămaşi, din timpul de acum şi din viitor, revenirea frecventă a cuvintelor »i s-a dat«. Şi înapoia fiarei stă puterea ascunsă, dar atotputernică a lui Dumnezeu. Satan nu are nicio putere care să nu-i fi fost dată. Toată puterea vine în cele din urmă de la Dumnezeu. Altceva este folosirea puterii împrumutate de către fiecare în parte şi de aceasta este fiecare răspunzător, chiar şi diavolul. Puterea, care odinioară a biciuit cu o furtună puternică Marea Galileii, ca să scufunde corabia, care purta cea mai preţioasă încărcătură, care a fost încărcată vreodată pe o corabie, pe Domnul Isus şi ucenicii Săi – această putere îşi avea originea în Persoana divină care dormea în partea dinapoi a corăbiei. Pentru un timp scurt i s-a dat lui satan autoritate asupra elementelor naturii, ca să ne arate, că puterea sa precum şi durata exercitării ei este supravegheată şi ţinută în frâu de Dumnezeu potrivit cu voia Sa şi cu plăcerea Sa (Marcu 4:35-41 ).

În mândria inimii ei fiara însăşi se va lăuda şi va huli pe Dumnezeu. Cine este el şi ce a făcut el va fi fără îndoială conţinutul »lucrurilor mari«, pe care el le va spune; dar sunt adăugate cuvintele semnificative »şi hule«. El va huli public pe Dumnezeu şi pe toţi ai Săi de pe pământ şi din cer şi-i va batjocori cu cuvinte, care nu sunt redate, dar cu siguranţă vor fi destul de aspre şi rele, ca manifestările unei inimii care a decăzut de la Dumnezeu şi este călăuzită de diavolul.

Încă o dată este redată durata acţiunii puterii satanice personificată în fiară pe pământ: »şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni«. Trebuie să ţinem seama că aici nu este vorba de durata de existenţă a fiarei sau a împărăţiei romane, ci este timpul activităţii ei sub puterea lui satan. Sunt patruzeci şi două de luni sau trei ani şi jumătate înainte de nimicirea definitivă a împărăţiei. În acest timp fiara va merge sub directa conducere a balaurului pe drumul ei de blasfemie şi violenţă. Întreaga durată a împărăţiei, de la ridicarea ei din mare (versetul 1) şi până la nimicirea ei de către Domnul la venirea Sa în slavă (Apocalipsa 19:19-21 ), cuprinde cel puţin întreaga ultimă săptămână-an a lui Daniel. Activitatea ei satanică de patruzeci şi două de luni va începe la mijlocul acestei a 70-a săptămână cu ridicarea ei (simbolică) din adânc.

În acest timp Dumnezeu şi Casa Lui şi locuitorii cerului, care »îşi au casa în cer«, vor fi subiectul hulelor satanice din gura fiarei. Vor fi rostite cuvinte obraznice şi rele. Nu ştim ce se va spune; putem însă fi siguri că ce este mai rău, ce poate deveni mai josnic prin ura insuflată de balaur împotriva lui Dumnezeu, va fi rostit public şi tare. În afară de aceasta hula va avea probabil caracterul dispreţului şi batjocurii în reprezentări simbolice ale lucrurilor divine. – Atunci şi sfinţii de pe pământ, care vor interveni pentru drepturile lui Dumnezeu şi vor fi împotriva balaurului şi a uneltelor lui executive, vor fi expuşi puterii şi bunului-plac al fiarei. Sfinţii acelor zile nu vor fi de felul celor şapte mii de martori ascunşi, ci vor fi de felul lui Ilie, îndrăzneţi şi fără compromisuri în mărturia lor. Fiarei i se va permite să urmărească sfinţii, să facă război împotriva lor şi »să-i biruiască«. În Apocalipsa 11:7-8 este descrisă o întâmplare asemănătoare, dar care este însă limitată la Ierusalim. „Autoritatea” dată fiarei se va extinde peste graniţele imperiului mondial viitor. Ea pare să fie neîngrădită în extinderea ei, deoarece ea se va extinde »peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune« (această subîmpărţire împătrită a întregii omeniri). În Apocalipsa 11:9 vedem ca exemplu oameni adunaţi la Ierusalim din toate părţile pământului, care se vor uni cu fiara în uciderea şi tratarea batjocoritoare a sfinţilor iudei. Deci şi în afara imperiului roman vor fi ţări şi popoare sub influenţa ei puternică şi vor sta sub autoritatea ei. Între fiară şi femeie, curva (Babilonul), va fi o legătură strânsă (Apocalipsa 17:3,7 ), dar vor fi şi alte naţiuni care vor avea legături exterioare cu fiara şi asupra cărora se va exercita autoritatea ei.

Adoratorii fiarei

»Şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost înscris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.« – De mai multe ori am atras atenţia cu privire la înţelesul deosebit al expresiei »cei care locuiesc pe pământ«. Ea desemnează pe oamenii care conştient au respins chemarea cerească şi prin aceasta în mod practic au renunţat la creştinism. Ei sunt diferenţiaţi de »popoare şi seminţii şi limbi şi naţiuni« (Apocalipsa 11:9-10 ), care în general mai puţin au venit în contact cu mesajul divin. Toţi, care vor locui atunci pe pământ*, sunt prezentaţi aici în contrast cu aceia al căror nume stă scris în cartea vieţii Mielului care a fost înjunghiat. După acest cuvânt al Scripturii, toţi – cu excepţia celor aleşi – se vor închina fiarei. Însă spre aceşti aleşi, care au fost salvaţi prin sângele Mielului înjunghiat, în acele timpuri de suferinţă se vor îndrepta în mod deosebit interesele pline de înţelegere ale Domnului. Cartea vieţii, în care sunt scrise numele lor, Îi aparţine. În aceasta sunt scrise numele lor începând cu întemeierea lumii. De aceea nu poate avea loc nicio ştergere a acestei cărţi, în timp ce fără îndoială unele nume pot fi şterse din cartea sau registrele denominaţiunilor creştine (Apocalipsa 3:5 ). În ultima carte se vor găsi nume ale mărturisitorilor adevăraţi şi falşi, deoarece Dumnezeu ia cunoştinţă despre oricine care mărturiseşte că este creştin. Dar cartea vieţii Mielului poate conţine numai numele celor mântuiţi, deoarece acestea sunt notate de la începutul lumii, deci de când a început timpul. În Apocalipsa 17:8 se vorbeşte despre aceeaşi carte şi despre aceiaşi oameni, ca şi aici, cu toate că acolo nu se aminteşte Mielul. Fiara va birui pe sfinţi şi îi va omorî, dar partea care nu se pierde a martirilor este viaţa veşnică. Mielul i-a salvat prin moartea Sa şi prin aceasta a pus temelia pentru realitatea mângâietoare şi întăritoare, pe care El a revelat-o la timpul potrivit – realitatea, că numele lor sunt scrise în cartea Sa a vieţii. Copiii lui Dumnezeu, cei mântuiţi din timpul creştin, care mai durează şi astăzi, au fost dăruiţi cu binecuvântări duhovniceşti în Hristos, care au originea mult mai înainte decât binecuvântările aleşilor de aici şi a celor binecuvântaţi din Matei 25:34 . Noi am fost cunoscuţi mai dinainte, aleşi mai dinainte şi hotărâţi înainte de întemeierea lumii, deci înainte să existe timpul, din veşnicie (Efeseni 1:4-5 ; Romani 8:29 ). Să mai remarcăm că cei aleşi din Matei 24:22 sunt iudei temători de Dumnezeu, în timp ce în versetul nostru şi în Matei 25:34 sunt oameni din toată lumea.

* Aici trebuie înţeles sensul simbolic al cuvântului pământ.

Un apel şi o atenţionare

9-10 »Dacă are cineva urechi, să audă! Dacă cineva duce în robie, în robie va merge. Dacă cineva ucide cu sabia, cu sabia trebuie să fie ucis. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.« – Solicitarea, »Dacă are cineva urechi, să audă!« a rostit-o deseori Domnul nostru în lucrarea Lui pe pământ, chiar dacă cu mici diferenţe în construcţia cuvintelor (Matei 11:15 ; 13:9,43 ; Luca 8:8 şi alte locuri). Aceeaşi solicitare cu adaosul »ce zice Duhul Adunărilor« este conţinută în fiecare din cele şapte scrisori deschise (Apocalipsa 2 ; 3 ). Acest adaos nu s-ar potrivi aici, deoarece Adunările nu vor mai fi pe pământ în acele zile de judecată. Chemarea de a asculta este îndreptată spre înţelegerea spirituală, care prin aceasta va fi încercată, spre deosebire de auzirea naturală, pe care o are orice om sănătos.

După aceea se arată un principiu, care are valabilitate atât pentru fiară cât şi pentru sfinţii lui Dumnezeu, pentru prieteni şi pentru duşmani şi pentru toate timpurile. Oricât de puternic ar lucra harul şi puterea Duhului Sfânt în sfinţi şi oricât de îngrădită ar fi aplicarea acestui principiu, el rămâne valabil în sine. Care este adevărul deosebit, care este sfătuit aici cu aşa insistenţă? Este certitudinea dreptăţii de răsplătire, sau ca să vorbim cu cuvintele Sfintei Scripturi: »Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura« (Matei 7:2 ). Dacă cineva duce în captivitate, el însuşi va merge în captivitate; dacă cineva omoară şi el va trebui omorât. Ce cuvânt solemn şi cât de important şi de potrivit pentru sfinţii care vor avea atunci greu de suferit sub sceptrul de fier al fiarei! Ei nu trebuie să se opună. Armele lor nu sunt carnale, ci spirituale. »Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.« Numai în felul acesta ei pot triumfa. Ei vor avea victorii morale şi spirituale din aceasta, nu victorii prin puteri şi autoritate exterioară. Privit în exterior, ei vor fi lipsiţi de ajutor şi situaţia lor va fi lipsită de speranţă, dar ei îşi vor găsi sursele de ajutor în Dumnezeu. Ei nu se vor închina fiarei, dar ei nu au voie nici să se împotrivească folosind forţa, căci atunci soarta lor va fi captivitatea şi moartea. Dar chiar dacă se va ajunge la aceasta – ei posedă o viaţă, pe care nici cea mai mare putere a duşmanului nu o va putea atinge. Numele lor sunt înscrise în cartea vieţii Mielului, şi nicio putere de pe pământ şi din iad nu le va putea şterge sau să le jefuiască partea lor veşnică, care se întemeiază pe moartea Mielului lui Dumnezeu.

Atât în Apocalipsa 13 , cât şi în Daniel 7 tema principală este împărăţia romană reinstaurată. În Apocalipsa 13 tema principală este însă caracterul general al acestei împărăţii, în timp ce în Daniel 7 se vede în mod deosebit capul personal al împărăţiei. Hulele şi prigoana din partea fiarei (Apocalipsa 13:5-7 ) sunt descrise aproape cu aceleaşi cuvinte ca şi vorbirea şi acţiunea »cornului mic« (Daniel 7:8,20,21,25 ). Atât prorocul Daniel cât şi vizionarul Ioan leagă natura împărăţiei cu capul ei personal, ultimul stăpânitor. Caracterul împărăţiei este întruchipat totodată în persoana acestui stăpânitor mare. Alte caracteristici ale fiarei şi legătura ei cu curva le găsim în capitolul 17 al cărţii Apocalipsa. Ele vor fi tratate la studiul acestui capitol. Denumirea de »fiară« este folosită în cartea Apocalipsa pentru împărăţia romană, marea putere statală din ultimele zile.

Fiara a doua (versetele 11-18)

Comparaţie între cele două fiare

Între cele două fiare* din acest capitol există o serie de diferenţe clare. Prima se ridică dintr-o stare de nelinişte, din marea popoarelor răscolită; cea de-a doua se ridică dintr-o stare relativ liniştită şi ordonată, cu un regim stabil, din pământ. Prima este o putere lumească, cea de-a doua este o putere religioasă. Prima fiară are zece coarne, cea de-a doua numai două. Cu influenţa ei rafinată, înşelătoare, nimicitoare de suflete, fiara a doua este cea mai periculoasă dintre aceste două unelte executive ale lui satan, dar prima fiară are o mai mare putere statală şi militară. Cea de-a doua fiară este clar subordonată primei fiare şi foloseşte puterile militare şi restul puterilor, ca să-şi atingă scopul: divinizarea primei fiare. Prima fiară vine dintre naţiuni, cea de-a doua dintre iudei. Şi în timp, fiara a doua apare după prima fiară. Cu privire la domeniile de activitate ale acestor două fiare sunt incertitudini majore la mulţi.

* Atragem încă o dată atenţia, că denumirea fiară, care în sine se foloseşte pentru o împărăţie sau pentru structura unei puteri politice, se foloseşte deseori şi pentru conducătorul acesteia sau pentru căpetenia ei. În cazul particular trebuie dedus din context, dacă este vorba de o împărăţie (sau de o putere) sau de deţinătorul puterii personale, deci despre un om.

Prima fiară va fi un sistem politic şi militar puternic, care va pieri sub judecăţile Domnului la venirea Sa. Cu toate că acest imperiu viitor va fi mai mic în extinderea lui decât împărăţia romană din trecut, autoritatea şi influenţa lui se va extinde peste toate părţile pământului devenite civilizate şi „creştine” şi prin aceasta asupra a numeroase naţiuni. Satan va da tronul său şi autoritatea sa acestei fiare. Domnul Isus a refuzat să primească această autoritate din mâna lui satan (Luca 4:6-7 ), dar ea Îi va fi dată de Tatăl Său (Psalmul 2:8 ). Fiara va fi puterea predominantă pe pământ, căreia nu va putea să i se împotrivească nici o altă putere.

Domeniul de stăpânire al fiarei a doua va fi Palestina. Puterea ei politică va dispărea repede, deoarece prima fiară, prin persoana conducătorului ei, se va amesteca în afacerile politice şi religioase ale iudeilor şi pentru ca să devină conducătorul propriu-zis al Palestinei pentru timpul din urmă. La începutul activităţii sale şi anticristul este văzut ca o fiară*, dar el va pierde domnia lumească şi la sfârşit va fi judecat ca fiind profetul mincinos. Puterea de domnie pe pământ va fi unită în prima fiară, care va rămâne stăpânitoare până la sfârşit şi ca stăpânitoare va fi judecată. Fiara a doua va deveni slujitoarea şi ajutorul primei fiare. Dar această a doua fiară va înşela şi va duce în rătăcire lumea. Ea îşi va îndrepta efortul să mâne în braţele lui satan pe iudei şi pe aceia care odinioară s-au numit creştini. Un semn caracteristic îngrozitor al acelor zile va fi acela că toţi vor fi aduşi în cea mai josnică sclavie sub domnia primei fiare. Atunci nu va mai fi nici un fel de libertate. Însă ambele fiare vor fi prinse în acelaşi timp în, sau, la Ierusalim, şi la venirea Domnului în putere ambele vor primi aceeaşi soartă în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ).

* Domnitorul împărăţiei romane reinstaurate şi anticristul sunt văzuţi şi denumiţi în acest capitol în mod just ca fiare, cu toate că ei sunt oameni naturali. Animalul de regulă îşi are ochii şi simţul îndreptat în jos, spre pământ. Omul creat după chipul lui Dumnezeu, prin alcătuirea corpului său şi prin mersul vertical, este capabil în mod normal să privească în sus. În această diferenţă naturală există o învăţătură spirituală. Gândirea şi năzuinţa omului fără Dumnezeu este îndreptată în jos, spre pământ şi spre cele pământeşti; în aceste caracteristici morale se aseamănă prin aceasta cu animalele. Omul după gândurile lui Dumnezeu dimpotrivă, îşi îndreaptă gândurile şi năzuinţa în sus, spre cer, spre Dumnezeu (2. Corinteni 3:18 ; Filipeni 3:14 ; Coloseni 3:1-2 ). În privinţa aceasta, conducătorii religioşi şi politici din acele timpuri viitoare sunt, în ceea ce priveşte starea lor spirituală şi morală, efectiv animale.

O imitare ruşinoasă a lui Hristos

– »Şi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ; şi avea două coarne asemenea unui miel şi vorbea ca un balaur.« – Cine este această »o altă fiară«? Înfăţişarea ei »asemenea unui miel« arată imediat pe Mesia cel fals sau Hristosul fals. Ea are două coarne; adevăratul Miel a fost văzut cu şapte coarne. Cornul este un simbol al puterii exterioare, morale sau chiar împărăteşti. Noi gândim că cele două coarne ale fiarei reprezintă o imitare deformată a celor şapte coarne ale mielului (Apocalipsa 5:6 ). Mielul are puterea desăvârşită (şapte coarne), acest animal are o putere limitată. Cele două coarne arată o poziţie dublă ca împărat şi preot, pe care anticristul şi le va aroga şi cu care va simula. El va guverna ca împărat în Ierusalim (Daniel 11:36 ), dar cu toate acestea va fi subordonat marelui său conducător, prima fiară. Ca »profetul mincinos (fals)« (aşa este el denumit în Apocalipsa 16:13 ; 19:20 ; 20:10 ) va exercita o mare putere religioasă printre iudei şi în general printre popoarele numite creştine.

»Vorbea ca un balaur.« – Cu toată aparenta asemănare exterioară cu Mielul şi cu toate că îşi va aroga o autoritate oficială, care nu i se cuvine, el va fi imediat demascat, când va vorbi. Vocea şi vorbirea balaurului îl trădează şi îl caracterizează ca slujitor al lui satan, care exercită puterea şi guvernarea politică. Stricăciunea morală, exterioară şi lăuntrică, a omului este marea ţintă a balaurului şi ca să obţină aceasta, el va fi cel mai bine susţinut de cei doi reprezentanţi importanţi ai lui, fiarele din acest capitol.

Roma şi Ierusalimul vor fi cele două centrale, de unde satan va exercita influenţa sa şi activităţile sale în Europa şi Palestina şi pe întreg pământul.

Fiara a doua ca slujitor al primei fiare

12-15 – »Şi ea exercită toată autoritatea primei fiare în faţa ei; şi face ca pământul şi cei care locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari, încât face să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. Şi îi înşală pe cei care locuiesc pe pământ din cauza semnelor care i s-a dat să le facă înaintea fiarei, spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.« – Cea de-a doua fiară va fi o putere subordonată şi căpetenia ei regală va fi slujitorul activ al primei fiare. La prima privire se pare că din aceste versete rezultă că prima fiară este un sistem puţin activ şi că energia şi desfăşurarea de forţă se întâlneşte numai la fiara a doua, deoarece »exercită toată autoritatea primei fiare în faţa ei [deci, în prezenţa ei]«. Dar aceasta nu este aşa. Prima fiară este o uniune puternică de zece împăraţi, armonios uniţi într-o putere uriaşă (Apocalipsa 17:12-13 ) sub un domnitor, care se opune activ şi cutezător lui Dumnezeu, hulind şi prigonind. Anticristul, căpetenia celei de-a doua fiare, nu va avea nicio putere regală în afara Palestinei. De aceea el se va folosi de autoritatea primei fiare, a cărei putere şi prestigiu le va folosi pentru exercitarea intenţiilor lui diabolice. Acesta urmăreşte ca să conducă creştinătatea decăzută, să se plece în adorare înaintea împărăţiei romane reinstaurate şi a domnitorului ei. Cea de-a doua fiară nu va dispune de o putere militară proprie; pe aceasta o dă balaurul primei fiare. Însă cea de-a doua fiară va influenţa oamenii spiritual şi religios şi de aceea va fi cea mai rea dintre cele două. Anticristul va revendica pentru sine însuşi adorare divină şi se va aşeza în Templu, pe care naţiunea iudaică îl va reclădi atunci în stare de necredinţă. El însuşi se va înălţa peste orice autoritate omenească şi divină, în măsura în care îi este posibil, ca să ocupe* locul lui Dumnezeu. Aceasta va avea loc în Palestina. Acolo va guverna el, după ce şi-a instaurat tronul în Ierusalim şi tot acolo va lua Templul în totalitate în posesiunea sa şi se va prezenta ca fiind Dumnezeu. Această a doua fiară va avea prin aceasta putere religioasă şi lumească, dar puterea religioasă va sta pe prim plan. Cu totul altfel decât Hristos, care a venit în Numele Tatălui Său (Ioan 5:43 ), această persoană îngrozitoare va avea pretenţia că este Mesia al lui Israel, dar se va impune ca împărat şi ca proroc în mijlocul poporului, care va fi strâns atunci în necredinţă în ţară. Naţiunea iudaică (cu excepţia rămăşiţei temătoare de Dumnezeu), lovită prin judecată cu orbire, va recunoaşte aroganţa şi cerinţele anticristului, care va conduce atunci la decăderea totală de la Dumnezeul adevărat al iudeilor şi al creştinilor (1. Ioan 2:22 ). În interiorulgraniţelor ţării sfinte el va fi venerat în mod dezgustător ca Dumnezeu. În afara graniţelor Palestina, în restul ţinuturilor creştinătăţii, el va constrânge naţiunile şi popoarele să se închine primei fiare, »a cărei rană de moarte fusese vindecată.«

* Anticristul va fi adorat public, însă în mod ciudat el însuşi va adora un dumnezeu, pe care el însuşi şi l-a conceput, un dumnezeu, care până atunci nu a fost cunoscut în istoria lui Israel. Pe acest idol îl va copleşi cu glorificări (Daniel 11:38 ). „Împăratul”, care apare pe neaşteptate în istoria războaielor dintre stăpânitorii sirieni şi egipteni (Daniel 11 ) şi care are origine iudaică (Daniel 11:37 ), este fără îndoială falsul Mesia. El este acelaşi cu omul păcatului şi cel nelegiuit (2. Tesaloniceni 2:3,8 ), anticristul, la Ioan, prorocul fals (mincinos) din cartea Apocalipsa şi cealaltă fiară, cea de-a doua, din Apocalipsa 13 . El va cere în Palestina ca numai el să fie adorat şi în lumea largă va dirija adorarea spre marii lui tovarăşi de legământ, prima fiară şi balaurul.

– »Şi face semne mari, încât face să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor.« – Marile semne nu sunt prezentate în detaliu, dar un semn deosebit de remarcabil este numit concret: ea face să se coboare foc din cer, şi aceasta în public, »înaintea oamenilor« Este felul semnelor şi minunilor prin care în timpul lui Ilie s-au confirmat pretenţiile adevăratului Dumnezeu în opoziţie cu cele ale lui Baal (1. Împăraţi 18:38-39 ). Deci în acelaşi fel fiara a doua va susţine pretenţiile la adorare din partea tuturor a primei fiare, şi în mod asemănător fiara a doua va fi confirmată de satan însuşi (2. Tesaloniceni 2:9 ). Aceasta va avea loc atunci când Dumnezeu prin judecata de răsplătire va lăsa pradă creştinătatea vinovată, care de mult a renunţat deja la El; prin aceasta va începe judecata ei. Dumnezeu va trimite atunci creştinătăţii decăzute »o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă o minciună« (2. Tesaloniceni 2:11 ). Urmarea acestui fapt va fi că satan îşi va ocupa locul în mijlocul creştinătăţii mărturisitoare şi în felul acesta Dumnezeu va fi cu totul pus deoparte, aşa că va lua naştere ca rezultat îngrozitor adorarea diavolului în prezentarea lui triunitară. Acesta va fi deci sfârşitul civilizaţiei noastre celebre şi a progresului material şi moral. Este de ales între Dumnezeu şi creştinismul biblic, pe de o parte, şi diavol şi creştinătate, pe de altă parte. Realitatea vie este legată numai de prima; o simplă mărturisire creştină, care nu are o valoare adevărată şi care rămâne, conduce la a doua legătură.

Chipul fiarei

– »… spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.« – Solicitarea oficială »să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.« este o altă înaintare în rău. Este remarcabil că la începutul supremaţiei păgâne oamenii sub ameninţarea cu moartea au fost constrânşi să se închine unui chip care reprezenta mărimea şi maiestatea primului imperiu mondial (Daniel 3 ). Scurt înainte de sfârşit stăpânirea păgână va repeta aceasta, aşa cum vedem aici. Cât de incorigibilă este natura umană! În Scriptură se face diferenţiere între pildă şi chip (tablou). Omul a încetat din punct de vedere moral să fie după asemănarea cu Dumnezeu (Geneza 1:26 ), dar şi despre omul decăzut se spune că el este făcut după chipul lui Dumnezeu şi are misiunea să exercite suplinitor funcţia de guvernare din partea lui Dumnezeu pe pământ (Geneza 9:6 ). Un chip (tablou) prezintă pe cineva, dar nu este neaparat identic cu el. Suntem convinşi că chipul fiarei va fi un chip real, impunător, care va fi înălţat în centrul creştinătăţii şi va sluji la adorarea fiarei. În câmpia Dura a fost ridicat un chip real, care a slujit la adorarea lui Nebucadneţar şi a împărăţiei sale.

Rana de moarte a fiarei este amintită de trei ori (versetele 3,12,14). La a treia prezentare se spune că rana a fost pricinuită de o sabie, ceea ce arată că sfârşitul de atunci al imperiului mondial nu a venit pe calea decăderii naturale, ci violent. Cetele germanilor din nord au strâmtorat împărăţia slăbită şi i-au pus capăt.

Adorarea chipului

– »Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.« – Anticristul nu va avea nici o putere în sine însuşi. De la sine nu putea să dea chipului nici putere şi nici viaţă reală sau chiar numai aparentă, dar el va acţiona sub puterea lui satan. Acesta este cel care va lucra prin cele două fiare. Chipului fiarei i se va da suflare, nu viaţă, căci viaţa o dă numai Dumnezeu. Chipul va fi făcut fiarei, va sluji onoarei şi glorificării ei. Va fi însă şi un chip al fiarei, deci o va prezenta în aşa fel, ca să atragă atenţia lumii asupra lui şi permanent să menţină treaz în mintea oamenilor gândul la fiară, prin aceea că el stă înaintea ochilor lor. Hengstenberg a remarcat în privinţa aceasta: „Nu se vorbeşte despre chipuri, ci despre un chip, însă după sens ne putem gândi la o mulţime de chipuri.” – Dacă acest chip va fi multiplicat şi va fi răspândit pe toată întinderea ţinutului creştinătăţii, nu putem spune cu certitudine*. Scopul este însă, fie că este vorba de un chip sau de mai multe, să facă lumea să cadă în adorare la picioarele fiarei. Chipului fiarei i se va da să şi vorbească. Conţinutul vorbirii lui îl vor afla numai cei care îl vor auzi. Însă moartea va fi cu certitudine partea tuturor celor care refuză să aducă onoare divină fiarei sau căpeteniei ei, »conducătorul [roman] care va veni« (Daniel 9:26 ). Aşa va înşela fiara a doua prin semne şi minuni supranaturale mulţimea decăzută şi vinovată a creştinătăţii, că nu numai se va pierde orice imaginaţie despre creştinismul adevărat, ci va fi practicată deschis şi fără ruşine o slujire la idoli în cea mai oribilă formă. Ce viitor stă înaintea „ţărilor creştine”!

* Astăzi ne putem imagina răspândirea chipului prin serviciile de ştiri şi reţelele de date.

Supunerea generală faţă de fiară

16-17 – »Şi face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi, să li se dea un semn pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor; şi ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, dacă nu are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei.« – În acele zile îngrozitoare va fi subjugată orice gândire şi activitate personală. Va fi cerută cea mai adâncă şi deplină supunere, care a existat vreodată, sub tirania satanică – şi nimeni nu va îndrăzni să i se opună. Diferitele categorii de oameni care au fost numite cuprind în totalitatea lor pe toţi cei care trăiesc în zona de influenţă a fiarei. Nimeni, oricât de neînsemnată sau de înaltă va fi poziţia lui, nu se va putea sustrage. Nici bogaţii, nici săracii nu vor putea să-şi răscumpere sau să obţină prin implorare eliberarea de sub domnia de fier a fiarei. Cei liberi şi robii vor sta pe aceeaşi treaptă în absoluta subordonare faţă de fiară. Toţi, de la cei mai mici şi până la cei mai mari, vor fi în aceeaşi măsură sclavii ei. Cine se împotriveşte voinţei ei va fi jefuit de dreptul la viaţă, căci fiara va controla eficient orice activitate; cine se va împotrivi va trebui să privească moartea sigură. Un semn anumit, secret, va fi pus pe fiecare om, fie pe mâna lui dreaptă, ori pe frunte*. Numai martirii nu vor primi semnul. În credincioşie ei vor fi gata să-şi dea viaţa prin împotrivirea lor intransigentă faţă de aroganţa satanică. Semnul pe mână va marca omul ca sclav activ al fiarei, în timp ce semnul pe frunte va exprima recunoaşterea publică a sclaviei. În ambele cazuri trebuie însă să se recunoască supremaţia absolută a fiarei şi să i se aducă închinare. Odinioară se obişnuia să se ardă cu fierul roşu numele, sau un semn caracteristic, al stăpânului pe sclav. Cei pecetluiţi din cele 12 seminţii ale lui Israel (Apocalipsa 7:3 ), cei păziţi din Iuda (Apocalipsa 14:1 ) şi sfinţii glorificaţi (Apocalipsa 22:4 ), vor fi însemnaţi public, pe frunţile lor, de Dumnezeu ca proprietate a Sa (vezi şi Ezechiel 9:4 ). Pavel purta pe trupul său semnele rănilor Domnului Isus (Galateni 6:17 ).

* În India, brahmenii poartă pe fruntea lor un semn spre onoarea „dumnezeului” căruia ei i se închină, prin care ei sunt uşor diferenţiaţi unul de altul.

Trebuie să ţinem foarte bine seama că Satan va da unitate şi putere acestui sistem statal şi social, fiarei. De aceea toţi trebuie să recunoască apartenenţa lor la acest sistem, dacă vor să nu fie pedepsiţi cu izgonire fără nicio cruţare. Nevoile vieţii zilnice, care se obţin prin activitate legitimă, nu vor mai fi obţinute de aceia care în credincioşie faţă de Dumnezeu şi în ţinerea strâns de adevăr vor refuza să urmeze fiara şi slujitorii şi complicii ei puternici şi vicleni, pe anticrist, suita ei. Proscrierea socială şi moartea vor fi partea necondiţionată a tuturor care rămân credincioşi lui Dumnezeu în această cea mai mare strâmtorare din istoria omenirii. Unificarea este deja acum la ordinea zilei; oamenii religioşi o cer, lumea politică o cere, bogăţia şi capitalul o cere, muncitorimea, muncitori învăţaţi şi neînvăţaţi o cer. Toţi depun eforturi spre marea ţintă: unirea satanică sub conducerea fiarei a tuturor grupărilor religioase şi a grupelor din rândul anticriştilor şi a tuturor direcţilor sociale şi politice. Din rândul maselor frământate ale popoarelor, din forţele nestăpânite, din revoluţii şi anarhii, care nu cunosc dreptul şi legea, din certurile şi luptele dintre capital şi muncitorime, din răsturnările de tronuri şi prăbuşirea statelor, va rezulta prin influenţa directă a lui satan o puternică putere statală. Ea va învinge tot ce îi stă în cale, sau vrea să-i împiedice înaintarea. Şi acestei puteri va trebui să i se supună toţi, fără nici o excepţie – sau vor plăti pedeapsa cu preţul vieţii lor.

Semnul, numele fiarei şi numărul numelui ei* nu sunt trei semne diferite. Numele fiarei nu ne este făcut cunoscut în Cuvântul lui Dumnezeu, şi tot aşa numele domnitorului, care va domni în Rusia în ultimul timp şi căruia îi este destinat să joace un rol important în relaţiile cu Israel (Ezechiel 38 ; 39 ). Nu vrem să afirmăm, că este imposibil să se cunoască numele fiarei. Fără îndoială, în privinţa aceasta Dumnezeu va da lumină şi înţelegere deplină sfinţilor care vor fi pe pământ în zilele acelea, căci pentru ei această cunoaştere va fi de mare importanţă şi chiar necesară, ca să recunoască adevăratul caracter al fiarei. De aceea să lăsăm aşa cum a lăsat Dumnezeu, până când El o va face clar, ceea ce cu siguranţă o va face; dacă nu nouă, atunci El va da totuşi claritate acelora, care vor putea să aibă cu adevărat foloase din ea. Partea acelora, care vor primi semnul fiarei, va fi pierzarea veşnică. Cuvintele, cu care este descrisă soarta lor îngrozitoare, vorbesc despre o groază fără precedent. Noi nu cunoaştem nimic în Cuvântul lui Dumnezeu, care să depăşească seriozitatea solemnă a comunicărilor cu privire la pierzarea totală, irevocabilă şi veşnică a discipolilor fiarei. Numai Dumnezeu putea s-o facă, şi El a făcut-o cu cuvinte care exprimă chinuri inexprimabile (Apocalipsa 14:9-11 ). Uşa speranţei va fi încuiată pentru fiară, pentru adepţii ei şi ajutoarele ei la rău, şi pentru numeroşii ei adoratori. Lepădarea lui Hristos de către creştinătate va fi urmată cu cea mai mare certitudine de primirea Hristosului fals sau a falsului Mesia, şi acest act concret al nebuniei şi vinovăţiei omului poate conduce, când el va fi înfăptuit, numai la ţinta finală – iazul de foc.

* 1. Un comentator a scris cu privire la numărul numelui fiarei: „Încercările diferite de a dezlega această enigmă renumită par să dovedească că cercetătorii sunt încă departe de a fi una. Weyland descopere numărul în expresia Caesar al romanilor, scris cu litere ebraice; Schmidt şi Vischer o găsesc în numele lui Nero, Pfleiderer în numele lui Nero Caesar şi Voelter în Traian Adrianus. Erbes, Spitta şi Zahn, care ca şi Irenaeus citesc în textul Scripturii numărul 616 în loc de 666, identifică fiara cu Caligula sub numele de Gaius Caesar, dar ei ajung la acest rezultat folosind litere greceşti în loc de litere evreieşti. După mai bine de optsprezece secole este încă foarte nesigur, dacă cineva are suficientă pricepere, ca să socotească numele fiarei.” 2. În limba greacă şi în limba ebraică literele sunt folosite şi ca numere (ca de exemplu la numerele romane); de aceea fiecare literă are în aceste limbi (şi în altele) şi o valoare numerică. Întreaga valoare numerică a unui cuvânt sau nume se poate calcula exact, adunând valorile numerice ale literelor. Asocierea inversă a unui cuvânt sau nume la un număr dat (care reprezintă o sumă) nu este posibilă să se facă univoc, dacă nu se ştie din câte litere şi care sunt literele din care se compune cuvântul. În scrierea greacă sau ebraică numele şi numărul numelui ar putea fi constituit din aceleaşi litere şi prin aceasta să arate la fel.

Numărul fiarei

– »Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, pentru că este număr de om; şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.« – Mulţi comentatori şi-au oferit înţelepciunea şi priceperea lor şi în unele cazuri sau făcut cercetări mari, ca să clarifice întrebarea, ce vrea să se spună prin numărul 666.

În acest număr simbolic se ascunde înţelepciunea divină, şi fără înţelegere spirituală nu se poate dezveli taina lui. Fără îndoială înţelesul lui exact şi deplin va fi foarte clar înţelepţilor sau celor drepţi din timpul necazului care va veni în curând. Atunci puterea lui satan în legătură cu viclenia fiarei va face să fie atinsă cea mai înaltă treaptă a aroganţei şi păcătoşeniei omului şi el se va aşeza deschis în politica şi religia sa împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său. La o astfel de descoperire a omului se referă, vorbind la modul general, înţelesul spiritual al numărului 666. Acest înţeles va fi atunci foarte clar pentru sfinţii afectaţi direct, şi el va conduce la respingerea imediată a fiarei şi pretenţiilor ei, care în acel timp din urmă vor fi caracterizate de hule şi împotrivire faţă de Dumnezeu din partea slujitorilor politici ai lui satan.

Numărul 666 este »număr de om«; simplul număr 6 stă deja în legătură cu omul la crearea lui şi de asemenea şi în istoria lui. Omul a fost creat în ziua a şasea. Lui i-au fost hărăzite şase zile pentru a lucra. Robul evreu trebuia să slujească şase ani. Ogorul trebuia cultivat şase ani. La deschiderea pecetei a şasea asupra omenirii va veni o judecată îngrozitoare şi vastă. Aşa cum numărul şapte caracterizează ce este desăvârşit sau complet, numărul şase, care nu ajunge la numărul deplin, arată nedesăvârşirea şi truda omenească. Dar pe parcursul istoriei sale omul înaintează de la defecte la stări mai rele, până se descopere în duşmănie publică şi directă faţă de Dumnezeu. Când de aceea numărul şase apare dublu sau de mai multe ori, atunci aceasta înseamnă că însemnătatea simbolică şi morală a numărului şase simplu este accentuată mai puternic. Uriaşul Goliat şi fratele lui erau oameni de o mărime şi putere extraordinară şi duşmani deschişi ai lui Dumnezeu şi ai lui Israel. La amândoi se găseşte de mai multe ori numărul şase (1. Samuel 17:4-7 ; 2. Samuel 21:20-22 ; 1. Cronici 20:6 ).

În evoluţia omului, înaintarea lui în rău atinge punctul culminant în domnia fiarei, pe care o arată înţelesul funest al numărului 666 – de trei ori numărul 6. În mod evident există o legătură între primul şi ultimul imperiu mondial. În caracterul lor sunt identice, dar ultimul imperiu mondial va atinge cea mai rea dezvoltare. Chipul de aur, pe care l-a făcut Nebucadneţar pentru propria glorificare, era înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi (Daniel 3:1 ). Fără îndoială chipul din câmpia Dura avea scopul să strângă şi să unifice religiile numeroase şi diferite din interiorul puternicului imperiu babilonian. Sub ameninţarea cu o moarte îngrozitoare, oamenii trebuiau să se închine chipului de aur. Cu siguranţă putem vedea în Daniel 3 un indiciu cu privire la răul mult mai grav şi cu adevărat diabolic din Apocalipsa 13 . Ambele locuri din Scriptură ne prezintă un tablou trist al oamenilor care s-au aşezat şi se aşează peste dreptul uman şi peste Lege în mândrie, egoism şi independenţă arogantă faţă de Dumnezeu. Numărul 6 întreit, 666, vorbeşte despre dezvoltarea deplină şi cea mai înaltă a omului sub conducerea directă a lui satan, despre concentrarea dirijată de satan a puterii cetăţeneşti, religioase şi statale. Dumnezeu, Domnitorul suprem, va fi atunci total dat la o parte (în măsura în care aceasta este posibil oamenilor). Un om va ocupa locul Lui, şi aceasta nu în întunericul păgânismului, ci în Palestina şi în alte ţinuturi ale creştinătăţii! Omul nu poate să scape de această treaptă de dezvoltare a răului. Prin aceasta se ajunge la punctul culminant al nebuniei omeneşti, a mândriei omeneşti, a aroganţei omeneşti, şi a voinţei omeneşti neînfrânate. După înţelegerea noastră, acesta este înţelesul numărului 666*. El nu include nici o enigmă, care trebuie dezlegată de capete ingenioase, ci este o lecţie, pe care omul spiritual în zilele care vor veni şi deja acum trebuie s-o înţeleagă spre folosul lui.

* Numărul 6 întreit conduce şi la gândul următor: numărul 3 arată o mărturie completă; o stare de lucruri este considerată veridică pe baza mărturiei concordante a 3 martori (1. Ioan 5:7-8 ). Deoarece 6 este numărul nedesăvârşirii omeneşti, întreitul număr 6 (numărul 666, »număr de om«) înseamnă nedesăvârşirea totală şi incontestabilă a fiarei. Cu toată aroganţa ei, ea va fi caracterizată printr-o totală nedesăvârşire. În acest context este foarte remarcabil, că valoarea numerică în limba greacă a Numelui scris Isus este 888, deci un întreit 8. Numărul 8 arată un început nou. Ziua a 8-a este ziua 1 a unei săptămâni noi şi »ziua următoare după Sabat«; 8 este şi numărul noii creaţii şi al veşniciei. Deci numărul 888 arată, că Numele Domnului Isus – şi prin aceasta Persoana Sa şi lucrarea Sa – stă în legătură cu noua creaţie, care se întemeiează pe El (vezi Levitic 23:10,11,15,16 ; Ioan 20 ; 2. Corinteni 5:16,17 ).

Privire retrospectivă şi privire de ansamblu profetică

În prima parte a capitolului 11 (până la versetul 13), iudeii şi Ierusalimul stau pe prim plan, dar ei sunt supuşi naţiunilor. Restul capitolului arată cum locuitorii cerului privesc cu bucurie spre sfârşitul căilor lui Dumnezeu. În capitolul 12 vedem în lumina cerului sursele invizibile ale binelui şi răului, Copilul de parte bărbătească şi balaurul, apoi legăturile lui Israel cu cei doi, în mod deosebit în timpul ultimei jumătăţi a săptămânii-an a necazului cel mare care va veni. Satan aruncat din cer pe pământ împreună cu îngerii săi va încerca să se răzbune pe iudeii temători de Dumnezeu. El va prigoni pe sfinţii lui Dumnezeu dintre iudei şi dintre neamuri. Deoarece ştie că mai are puţin timp, îşi va urmări fără încetare şi cu mare energie şi mânie scopul. Este uimitor, cum se precipită evenimentele în timpul scurt de trei ani şi jumătate. Ceea ce în împrejurări normale şi prin activitatea influenţelor obişnuite asupra oamenilor a necesitat secole pentru a se ajunge la dezvoltare, atunci, sub conducerea iscusită a lui satan, se va realiza deosebit de repede. În privinţa aceasta trebuie să ne gândim, că multele obstacole, care acum sub previziunea lui Dumnezeu – printre altele şi existenţa actuală a puterii autorităţilor – reţin ultima şi deplina desfăşurare a răului, nu vor mai fi atunci. Adunarea va fi luată în cer, şi Duhul Sfânt va fi părăsit pământul. »Numai că acum este acela, cel care o reţine, până când El [Duhul Sfânt] va fi luat din cale, şi atunci va fi descoperit cel fărădelege« (2. Tesaloniceni 2:7,8 ). Acum există cele două obstacole esenţiale, »ce reţine« şi »cel care o reţine« – un lucru (Adunarea) şi o Persoană (Duhul Sfânt).

Vedem apoi în capitolul 13 cele două fiare, prin care satan îşi urmăreşte scopurile sale cu creştinătatea şi cu iudaismul stricat. Prima fiară este fără îndoială împărăţia romană, marele imperiu mondial, căruia satan îi va da tronul său şi autoritatea sa. Cea de-a doua fiară va acţiona în Palestina în sectorul religios cu putere aproape nelimitată, dar satan se va folosi de ajutorul ei şi în alte ţinuturi din afara ţării sfinte. Însă acolo el va lucra în subordonare faţă de puterile statale. Nu este de ajuns că slujirea la idoli a iudeilor în cele din urmă va întrece tot ce a avut loc în trecut (Matei 12:45 ), chiar şi chipul îngrozitor pe care îl prezintă aşa de plastic profetul captivităţii (Ezechiel 8 ) – ci şi creştinătatea trebuie umilită, să devină o mulţime stricată, odioasă de slujitori la idoli. Aceasta va obţine fiara a doua în prezenţa primei fiare, superioară în ceea ce priveşte puterea politică.

Duşmanii exteriori ai lui Israel din timpurile acelea nu sunt numiţi în cartea Apocalipsa. Conducătorul lor va fi asirianul sau împăratul nordului, duşmanul politic al naţiunii iudaice reînfiinţate fiind în stare de necredinţă. Împăratul sudului (Egiptul) va fi un aliat al primei fiare, dar un adversar al marelui său vecin din nord, asirianul. Acesta va fi la rândul lui un duşman înverşunat atât al împăratului anticreştin din ţara Israel (al fiarei a doua din capitolul 13), cât şi al împăratului sudului. Palestina, deoarece se află între cele două puteri duşmane, va fi ca şi în trecut câmpul lor de măcel. Trecutul (Daniel 11:1-35 ) şi viitorul (Daniel 11:36-45 ) acestor două puteri şi legăturile lor cu iudeii sunt o temă de studiu foarte interesantă. În cartea Daniel, capitolul 11 este o extindere a capitolului 8 cu multe detalii. Pentru a cunoaşte marii duşmani ai lui Israel din ultimele zile, trebuie citiţi prorocii Isaia, Mica şi în mod deosebit Daniel. Gog, domnitorul Rusiei, care stă peste şi înapoia împăratului nordului, va cădea de asemenea fără glorie împreună cu oştirile lui pe munţii lui Israel (Ezechiel 38 şi 39), după ce Domnul va fi nimicit pe asirian. Aceasta va avea loc după venirea Domnului şi efectuarea judecăţilor Lui, înainte ca apoi El să preia domnia în caracterul ei solomonic sau plin de pace şi să înceapă pe pământ mult doritul şi aşteptatul timp de binecuvântare de o mie de ani. Gog va fi conducătorul naţiunilor şi al popoarelor din nord-est în vrăjmăşia faţă de fiară, puterea din vest. În afară de aceasta Gog va fi un duşman al iudeilor, fiara dimpotrivă, va fi la început un prieten al naţiunii reinstaurate. Iudeii reîntorşi în ţară înainte de arătarea Domnului în putere vor fi motivul de ceartă şi vrăjmăşie dintre Gog şi fiară. Scopurile politice ale celor doi vor fi diferite şi de aceea vor ajunge să se certe. Evenimentele din Europa şi Asia lasă să se recunoască că naţiunile merg rapid în întâmpinarea controverselor finale. Fie ca sufletele noastre să fie păzite în pace!

https://comori.org/noul-testament/apocalipsa/apocalipsa/capitolul-131-18/

//////////////////////////////////////////

Nicu Butoi – Biserica este spital sau tribunal? – predici creștine

////////////////////////////////////////

Savantul Nicolae Densuşianu ne arată că simbolul zeului Saturn în trecut era secera şi/sau ciocanul, unul din simbolurile comunismului. Dar Saturn e şi simbolul Satanei…

Citeam zilele acestea încă o dată opera lui Nicolae Densuşianu, intitulată „Dacia preistorică” şi am ajuns la un fragment care mi-a pus multe semne de întrebare. E vorba de zeul Saturn, venerat de mai multe popoare, printre care şi de geto-daci. Citez din Densuşianu:

„În anticitatea greco-romană, Saturn era înfăţişat cu o figură pelasgă rustică, ca un bătrân cu barbă albă, cu pletele lăsate pe umeri, acoperit pe cap cu un fel de straie, uneori cu sandale în picioare şi gârbovit de greutatea bătrâneţelor. În mâna dreaptă, el avea ca atribut un instrument de tăiat, numit de autorii greceşti drepanon sau arpe şi pe care Hesiod o numeşte „colţurată” şi „gigantică”. La romani, această emblemă caracteristică a vechiului zeu a fost numită falx şi asimilată cu secerea, ca simbol al agriculturii”.

Aşadar, simbolul lui Saturn la romani ar fi fost secerea. Ceva mai jos, autorul român mai precizează:

„În tradiţiile poporului român s-a mai conservat încă până astăzi amintirea despre numele de „Omul”, ce-l avea Saturn în religia veche, precum şi emblema sa rustică. Anume ni s-au păstrat, sub forma unei legende scurte în versuri, resturile dintr-o veche teogonie populară, numită „Numărătoarea cea mare”, şi cărora i se atribuie o deosebită putere sfântă, când se recită. După cuprinsul său, acest poem genealogic era un fel de „Enumeratio deorum”. El conţinea, în o ordine succesivă şi în trăsături morale, numele, originea şi faptele diferitelor generaţii divine. La începutul său, acest poem popular ne înfăţişează pe Saturn sub numele de „Omul mare”, la fel cum, odată, a fost venerat şi de tesalieni ca „Omolos”. Iar ca atribute simbolice ale puterii şi domniei sale lumeşti, „Omul mare” numit şi „Dumnezeu” are în tradiţiile române o „secure mare”, ori un ” ciocan” la brâu”.

Deci, simbolul lui Saturn la geto-daci este ciocanul. Aţi reţinut? Zeul Saturn era reprezentat în trecut fie ca o seceră, fie ca un ciocan. Dar, luate împreună, secera şi ciocanul reprezintă simbolul comunismului! Acum se pune întrebarea: s-au inspirat fondatorii comunismului din vechile tradiţii în ceea ce-l priveşte pe zeul Saturn? În două articole (Adorarea lui Saturn, zeitatea satanică şi Saturn e simbolul Satanei. Atunci de ce Biserica Catolică foloseşte ritualuri de adorare a lui Saturn?) am arătat că Saturn e simbolul Satanei. Încă o dată se demonstrează că doctrina comunismului îşi are origini satanice… de fapt, de ce ne-ar mira din moment ce am arătat că Illuminati au creat comunismul (Iată documentul oficial care demonstrează existenţa unei conspiraţii mondiale, precum şi legătura între Illuminati şi comunism).

////////////////////////////////////////

Epistola lui Iacov (1)

Capitolul 1

Stanley Bruce Anstey

Cuprins

Credința se dovedeşte în modul în care procedăm în încercări (v. 1-18)

Salut

Versetul 1

Două feluri de ispitiri (încercări)

Ispite venite din exterior (versetele 2-6a)

Versetul 2

Versetul 3

Versetul 4

Versetul 5

Versetul 6a

Pericolul de a nu întâmpina încercările cu credinţă (versetele 6b-8)

Versetele 6b-8

Plata pentru exercitarea credinţei şi înţelepciunii în încercări (versetele 9-12)

Versetul 9

Versetul 10

Versetul 11

Versetul 12

Ispite venite dinăuntru (versetele 13-15)

Versetele 13-15

Cum să se procedeze cu ispitele dinăuntru (versetele 16-18)

Versetul 16

Versetul 17

Versetul 18

Credinţa se dovedeşte prin felul cum noi primim Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 19-27)

Primirea Cuvântului lui Dumnezeu (versetele 19-21)

Versetele 19,20

Versetul 21

Răspunsul la Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 22-25)

Versetele 22-24

Versetul 25

Un test întreit al autenticităţii

Credința se dovedeşte în modul în care procedăm în încercări (v. 1-18)

Salut

Versetul 1

Iacov 1.1: Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Salut!

„Iacov” le scrie compatrioților săi care au mărturisit credința în „Domnul Isus Hristos”. El nu a fost unul dintre cei doisprezece apostoli (Luca 6.13-16), ci unul dintre bătrânii principali din adunarea din Ierusalim (Faptele apostolilor 12.17; 15.13-21; 21.17-25; Galateni 2.9). Iacov era „fratele Domnului”, deoarece a crescut în familia lui Iosif și a Mariei (Marcu 6.3; Galateni 1.19). În timpul slujbei pământești a Domnului, el a fost un necredincios (Ioan 7.3-10), dar s-a convertit la scurt timp după moartea lui Isus. Asta s-a întâmplat probabil când Domnul i s-a arătat la scurt timp după învierea Sa din moarte (1. Corinteni 15.7). Istoricul Josephus ne spune că Iacov a fost omorât cu pietre în același mod ca Ştefan de către Sinedriu (consiliul evreiesc) în jurul anilor 61-62 d.Hr.

Această scrisoare este denumită „generală”, deoarece nu a fost scrisă unei anumite adunări sau unei persoane individuale, ci către un public mai larg: „către cele douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere.” Cele douăsprezece seminții ale lui Israel fuseseră împrăștiate de mulţi ani, începând cu strămutarea celor zece seminții (2. Împăraţi 15.27-31; 17.3-41) și apoi mai târziu a celor două seminţii (2. Împăraţi 24). În timp ce o rămășiță a iudeilor (cele două seminţii) s-au întors în patria lor (Ezra 1-2), cei mai mulți însă au rămas împrăștiați (Ioan 7.35). Iacov era convins că printre aceste seminţii ale lui Israel se aflau unii, care au crezut în Hristos, motiv pentru care le-a adresat scrisoarea sa. Unii dintre ei au fost probabil la Ierusalim la Cincizecime (Faptele apostolilor 2) sau la o dată ulterioară, auziseră propovăduirea apostolilor și se întorseseră în diferite țări unde trăiau ca credincioși în Domnul Isus. J.N. Darby subliniază că prin faptul că Iacov vorbește despre „cele douăsprezece seminţii”, se dă de înțeles că națiunea nu fusese încă dată la o parte în mod oficial (la propriu) în căile lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat mai târziu, în anul 70 d.Hr.

Două feluri de ispitiri (încercări)

Întrucât frații și surorile în credință, cărora Iacov se adresează, se confruntau cu o încercare grea, prin persecuție, în legătură cu poziția creștină pe care o adoptaseră, el abordează mai întâi subiectul ispitelor (încercărilor). El vorbește despre două feluri de încercări, cărora un creştin credincios se vede expus pe calea credinţei. Ele sunt:

Încercări sfinte: ispite venite din afară, din lucrurile exterioare, pe care Dumnezeu le lasă să vină în viaţa noastră, ca să ne încerce (Iacov 1.2-12)

Încercări ne-sfinte: ispite venite din interior, care iau naştere prin aceea că noi permitem poftelor naturii noastre păcătoase să preia controlul asupra noastră (Iacov 1.13-15).

(Evrei 4.15 ne spune că Domnul Isus a fost ispitit în toate, așa cum vedem în primul fel de încercări. Se spune că El a fost „ispitit în toate asemenea nouă, în afară de păcat”. Asta înseamnă că El a fost încercat în viața Sa prin tot felul de încercări, așa cum poate fi încercat un om sfânt, cu excepția încercărilor (ispitelor) care provin din natura „păcătoasă” din interior. Domnul nu a avut niciodată ispite de al doilea fel, pentru că El nu avea o natură păcătoasă căzută, cu care să răspundă la ispitele lui satan. Ioan 14.30 indică faptul că nu era nimic „în” El care să fi putut fi influenţat de astfel de lucruri, pentru că El a avut numai o natura umană sfântă; (Luca 1.35).

În aceste versete, Iacov arată că ambele tipuri de ispite trebuie să fie întâmpinate cu credință. Credința nu numai că ar ajuta o persoană să învingă în mod victorios, dar ea ar dezvălui și autenticitatea mărturisirii acelei persoane.

Ispite venite din exterior (versetele 2-6a)

Biserica de atunci era formată predominant din iudei convertiți, iar aceștia se aflau din cauza mărturisirii credinței lor în Domnul Isus Hristos sub enorme prigoane din partea compatrioților lor necredincioși (1. Tesaloniceni 2.14-16). Cum această societate mixtă de convertiții mărturisitori a răspuns la aceste încercări externe (persecuții) a arătat mult ceea ce era cu adevărat în sufletele lor – adică dacă erau sau nu credincioși adevărați. Tentația de a scăpa de încercarea persecuției, prin aceea că se reîntorceau în staulul de oi iudaic [Ioan 10.1-16], era foarte mare (Evrei 10.38,39). De altfel, acest lucru ar dovedi că credința lor declarată în Hristos nu era autentică.

Versetul 2

Iacov 1.2: Socotiţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţi prin felurite ispite, …

În timp ce persecuția a fost cea mai mare încercare cu care s-au confruntat acești creștini iudei, Iacov abordează o varietate de încercări în expunerile sale, pe care le numește „felurite ispite”. Aceasta include încercarea prin persecuție, desigur, dar include și tot felul de încercări care pot testa credința unui creștin credincios. Poate fi vorba de probleme de sănătate, dificultăți financiare, griji familiale, probleme conjugale, şi aşa mai departe.

Iacov spune că noi „trecem prin” [literar: „cădeţi în”] aceste ispite (încercări sfinte). Probabil că aceasta sună cam neobişnuit; am fi putut înțelege mai bine dacă ar fi spus-o în legătură cu cel de-al doilea fel de ispite, care stau în legătură cu păcatul (Iacov 1.13-18). Trebuie însă să ţinem seama că Biblia King-James este o traducere engleză veche, care folosește unele cuvinte învechite. Expresia „a cădea” din acest verset este un exemplu. Astăzi am spune „a împinge spre”. Aceasta ne ajută să înțelegem despre ce vorbește Iacov. El spune că vor exista anumite dificultăți și probleme care ne vor împinge, adică vor veni în viața noastră pe neașteptate și în afara controlului nostru (Faptele apostolilor 27.41).

Iacov vorbeşte despre patru lucruri, de care avem absolută nevoie în timpuri de încercare, ca să profităm în sens spiritual de încercare.

Un duh bucuros (vesel): mai întâi trebuie să păstrăm un duh bucuros. El spune: „Socotiţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţi prin felurite ispite”. Aceasta poate părea puţin paradoxal. Cum poate cineva să fie bucuros, când în viaţa lui/ei vin ispite? Însă Iacov nu spune ca noi să ne bucurăm de greutăţile şi de problemele care vin asupra noastră. Dumnezeu nu vrea ca noi să râdem de o astfel de încercare, ca și cum ea ar fi ceva ce nu trebuie luat în serios. Iacov ne avertizează împotriva tendinței de a ne plânge, atunci când avem parte de o încercare. De aceea îndemnul lui este de a fi atenți să păstrăm un spirit de bucurie. „Bucuria” despre care el vorbește aici vine din credința care privește dincolo de încercare, spre rezultatul ei pozitiv (Romani 5.3-5). Dacă ne lipsește credința și încrederea în Dumnezeu, nu ne vom bucura, ci ne vom plânge de încercare. În consecință, nu vom fi în starea potrivită pentru a beneficia de această încercare.

Versetul 3

Un duh înţelept: Iacov continuă să vorbească despre o altă chestiune, de care avem nevoie pentru a profita de încercări – şi anume, un duh înţelept. El spune:

Iacov 1.3: … ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

Aptitudinea de a ne bucura într-o încercare este legată de faptul că noi „știm” și credem că Domnul nu ar permite să ni se întâmple ceva care să nu aibă scopul „iubirii” din partea Lui și un „dacă trebuie” din partea noastră (Evrei 12.6; 1. Petru 1.6). Când înțelegem că încercarea a fost rânduită de Dumnezeu pentru a da naştere în noi la ceva spre folosul nostru spiritual, atunci ar trebui să fim capabili să trecem prin ea cu o atitudine corectă. Ar putea fi o calitate morală, cum ar fi „perseverența [răbdarea]”, care este un lucru important și necesar în viaţa creştină. Fără această cunoaștere am putea deveni confuzi și copleșiți, atunci când dificultățile ne asaltează, iar aceasta ar putea face ca credința noastră să se prăbușească sub încercare și devenim descurajați.

Apostolul Pavel vorbește despre importanța acestui fel de cunoaștere în Romani 8:28: „Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său.” El nu spune că toate lucrurile, care vin în viața noastră, sunt bune – pentru că unele dintre ele pot fi foarte triste și rele – dar că aceste lucruri „lucrează împreună spre bine”. S-ar putea să nu o vedem aceasta în momentul încercării, dar încercarea este destinată pentru a lucra ceva în viața noastră, care este în cele din urmă bun – în ceea ce privește natura noastră morală (Deuteronomul 8.16). Să ne amintim că fiecare copil al lui Dumnezeu se află în școala lui Dumnezeu și, prin urmare, sub educarea Sa divină (Iov 35.10,11; 36.22; Psalmul 94.10; Isaia 48.17; Evrei 12.10,11). Dumnezeu folosește încercările pentru educarea noastră spirituală – pentru a ne învăța dependența și ascultarea (Psalmul 119.67,68,71) și pentru a forma în noi caracterul lui Hristos (Romani 8.29), etc. Să știm și să credem că astfel de lucruri realmente „lucrează împreună” pentru binele și câştigul nostru, ne dă puterea necesară pentru a persevera în vremuri de încercare.

J.N. Darby a remarcat că

… încercarea nu poate conferi prin ea însăși har, dar sub mâna lui Dumnezeu poate să ne frângă voința și scoate la iveală rele ascunse și nebănuite, iar atunci când vom judeca răul, noua viață se poate dezvolta mai deplin, iar Dumnezeu are o un loc mai mare în inima noastră. Învățăm, de asemenea, prin încercare să ne punem în dependență smerită de Dumnezeu; și, ca urmare, ar trebui să nu avem încredere în noi înșine și în carne. Devenim conștienți că lumea nu este nimic, și ceea ce este veșnic adevărat și divin dobândește o valoare mai mare în sufletul nostru.[1]

De aceea încercările au însuşirea de a îndepărta lucrurile inutile din viaţa noastră şi din personalitatea noastră. Ele au tendinţa să ne despartă de bunurile noastre materiale şi de poziţia noastră în societate şi să ne lege cu ceea ce este spiritual şi veşnic.

Când vine o încercare ne gândim desigur: „Cum pot să scap din ea?” Însă noi ar trebui cu adevărat să spunem: „Ce pot învăţa din aceasta?” Sunt cel puţin zece lucruri pozitive, care rezultă din încercările prin care trece poporul Domnului, dacă ele sunt corect înţelese:

Ele sunt ocazii pentru Dumnezeu ca să arate puterea Sa şi harul Său, ca să sprijine pe poporul Său în timpuri de necaz şi astfel să reveleze gloria Sa (Iov 37.7; Ioan 9.3; 11.4).

Prin ele învăţăm să cunoaştem dragostea lui Dumnezeu într-un fel mai profund şi astfel suntem atraşi mai aproape spre Domnul (Romani 5.3-5).

Prin ele suntem transformaţi moral după chipul lui Hristos (Romani 8.28,29), şi astfel ele lucrează spre desăvârşirea noastră morală (Iacov 1.4).

Dacă umblăm pe cărarea nedreptăţii, ele vor fi folosite de Dumnezeu ca să corecteze duhul nostru şi căile noastre şi în felul acesta dau naştere în noi la „roada dătătoare de pace a dreptăţii” (Evrei 12.5-11).

Credinţa noastră devine întărită prin ele (2. Tesaloniceni 1.3,4).

Ele ne învaţă dependenţa (Psalmul 119.67,68,71).

Ele ne eliberează de lucrurile pământeşti şi ne îndreaptă spre cer; prin aceasta speranţa cerească arde mai luminoasă în inimile noastre (Luca 12.22-40).

Ele apropie pe fraţi mai mult unul de altul (Iov 2.11; 6.14; 1. Cronici 7.21,22).

Lecţiile, pe care le învăţăm când trecem prin încercări, ne fac capabili să simţim mai bine împreună cu alţii ( 2. Corinteni 1.3,4).

Ele ne fac capabili pentru tema laudei în gloria care va veni (2. Corinteni 4.15-17).

Versetul 4

O voinţă supusă: Iacov vorbeşte despre o a treia chestiune, de care avem nevoie pentru a trage foloase din încercări – o voinţă supusă, care primeşte încercarea din mâna lui Dumnezeu ca pe o providenţă divină. Iacov spune:

Iacov 1.4: Dar răbdarea să-şi aibă lucrarea desăvârşită, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsindu-vă nimic.

Pericolul aici constă în a ne împotrivi la ceea ce Dumnezeu face în viața noastră prin încercare și astfel să nu avem foloase din ea. Cheia este să lăsăm încercarea să-și facă lucrarea bună în noi, pentru că ea este rânduită de Dumnezeu ca să ne facă „desăvârşiţi”. Desăvârşit, în sensul în care vorbește Iacov aici, înseamnă creștere deplină (maturitate). Acest lucru arată că Dumnezeu este profund interesat de creșterea noastră spirituală și că El este dispus să îngăduie suferința în viața noastră „pentru puțină vreme” (1. Petru 1.6) pentru a realiza acest lucru.

Este nevoie de credință pentru a permite încercării să își facă lucrarea stabilită de Dumnezeu. Dar dacă credem că Dumnezeu a rânduit-o pentru binele și binecuvântarea noastră și că El vrea să ne învețe ceva prin aceasta, vom fi mai degrabă înclinați să ne supunem Lui în încercare. Ea va contribui la formarea caracterului nostru și a calităților morale, ceea ce ne va face creștini maturi („desăvârşiţi”). Astfel, vom creşte spiritual. David a vorbit despre aceasta când a spus: „M-ai scos la loc larg din strâmtorare” (Psalmul 4.1). Un rezultat măreţ al supunerii la încercare în credință este că voi veţi „fi desăvârşiţi şi întregi, nelipsindu-vă nimic.” Nu ne va lipsi nimic în ceea ce privește formarea caracterului nostru creștin.

Iov a dat dovadă de acest spirit de supunere atunci când a venit asupra lui o încercare de proporții: „Şi Iov s-a ridicat și-a sfâşiat mantaua și și-a ras capul; şi a căzut la pământ și s-a închinat. Și a zis: «Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce. Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!»” (Iov 1.20,21). Credința are încredere că Dumnezeu este mai presus de toate şi El permite doar ceea ce este spre binele poporului Său. În cazul lui Iov, Dumnezeu a folosit încercarea pentru a face o persoană bună să fie mai bună. În mijlocul cărții lui Iov, Iov a dezvoltat un spirit rău, după ce a fost provocat de cei trei prieteni, iar el a devenit mânios. Dar Dumnezeu a păstrat controlul, și în cele din urmă Iov s-a pocăit și ca urmare a fost binecuvântat. Problema lui Iov nu era în acțiunile sale, ci în atitudinea sa. În exterior era „desăvârșit”(Iov 1.1), dar Dumnezeu a vrut ca el să fie desăvârşit și lăuntric (Iov 23.10). Faptul că Dumnezeu a mers atât de departe în greutăţile pe care El le-a permis în viaţa lui Iov arată cât de important este pentru El ca poporul Său să aibă un fel de gândire corect. Lecția acestui pasaj pentru noi este următoarea: dacă nu avem atitudinea potrivită, încercarea ne va amărî în loc să ne facă mai buni. Astfel, vom rata binecuvântarea pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru noi.

Există câteva puncte pe care ar trebui să le reținem și care ne vor ajuta să primim din mâna lui Dumnezeu încercările noastre având un duh bun:

Încercarea noastră este rânduită de Dumnezeu (Iov 23.14).

Suferinţa noastră în încercare este măsurată de Dumnezeu (Iov 34.23).

Noi vom fi echipaţi de Dumnezeu cu har, pentru a rezista în încercare (1. Corinteni 10.13).

Noi vom fi răsplătiţi de Dumnezeu (1. Petru 1.6,7).

Versetul 5

O inimă exersată: Al patrulea punct care este necesar pentru a beneficia de încercare este o inimă exersată. O inimă care caută fața lui Dumnezeu în rugăciune în timpul încercării. De aceea Iacov ne încurajează să mergem în prezența lui Dumnezeu, să Îi încredințăm situația noastră în rugăciune și să-I cerem înțelepciune, pentru a ști cum să ne comportăm corect în această problemă. El spune:

Iacov 1.5: Iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie şi nu reproşează, şi i se va da.

Dacă ne preocupăm cu adevărat cu ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună în încercare – chiar dacă noi probabil niciodată nu vom afla de ce împrejurările au fost de aşa fel – „dă celor deprinşi prin ea rodul dătător de pace al dreptăţii” (Evrei 12.11).

Elifaz l-a îndemnat pe Iov să caute fața lui Dumnezeu în încercarea sa: „Cât despre mine, eu voi căuta pe Dumnezeu și lui Dumnezeu Îi voi încredinţa cauza mea” (Iov 5.8). Aceasta va fi întotdeauna o activitate foarte roditoare. Cineva a spus odată: „Nu ar trebui să ne lăsăm niciodată apăsaţi de necazuri – decât numai pe genunchi.” Credința va lua dificultatea din mâna lui Dumnezeu și de aceea va merge la El. Dumnezeu doreşte ca noi să venim la El cu dificultățile și problemele noastre. El a promis că ne va da „înțelepciune” în încercare, pentru ca să știm cum să facem față circumstanțelor care ne asaltează. Iacov ne asigură că înțelepciunea de care avem nevoie pentru aceste situații dificile ne va fi „dată”, dacă Îl „rugăm” pentru ea. El niciodată nu „ne reproșează”, dacă Îi cerem ajutorul. Acest lucru ar trebui să ne încurajeze să mergem cu atât mai mult la El în rugăciune. Încercările, deci, au însuşirea de a ne apropia mai mult de Domnul – și acesta este cu siguranță un lucru bun! Iacov adaugă:

Versetul 6a

Iacov 1.6a: dar să ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc.

Chiar dacă probabil ne lipseşte înțelepciunea pentru situația în cauză, nu trebuie să ne lipsească niciodată credința. Observați că Iacov nu ne spune să Îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ieșim din încercare, ci ca noi să avem înțelepciune dumnezeiască în încercare. Desigur, am dori să ieșim din încercare, și este de înțeles, dar nu asta ne încurajează Iacov să cerem. El doreşte ca noi să căutăm harul și înțelepciunea lui Dumnezeu în încercare și să încercăm să avem foloase din ea.

Pericolul de a nu întâmpina încercările cu credinţă (versetele 6b-8)

Versetele 6b-8

Iacov continuă să vorbească despre pericolele care iau naştere dacă încercările nu sunt întâmpinate în credinţă. El spune:

Iacov 1.6b-8: Pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, dus de vânt şi aruncat încoace şi încolo; pentru că, să nu gândească omul acela că va primi ceva de la Domnul: este un om nehotărât în gândurile sale, nestatornic în toate căile lui.

Este în zadar să ne adresăm lui Dumnezeu din cauza anumitor dificultăți din viața noastră, dacă nu venim la El cu o credință autentică. Dacă Îi cerem Domnului ajutor într-o încercare, dar nu credem că El va face ceva pentru noi, ne dovedim că suntem „nehotărâţi” în această privință și ne dovedim necredința. Astfel de îndoielnici nu vor „primi nimic de la Domnul”. Acest lucru arată că răspunsurile la rugăciune pot fi împiedicate prin necredință.

O persoană poate pretinde că este credincioasă, dar dacă nu este un credincios adevărat, viața sa de rugăciune va arăta acest lucru. Încercările au însuşirea de a scoate la iveală acest lucru. Cine suntem cu adevărat devine clar în vremuri de încercare. Dacă credința unei persoane este doar o mărturisire, ea nu se va adresa cu adevărat lui Dumnezeu în timpul încercării – chiar dacă probabil face ca şi cum ar face-o. Se va vedea că el sau ea apelează la surse umane de ajutor și la alte lucruri pentru ajutor.

Plata pentru exercitarea credinţei şi înţelepciunii în încercări (versetele 9-12)

Versetul 9

Iacov 1.9: Iar fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui, …

Iacov subliniază că efectele pozitive ale încercărilor sunt resimțite de toți oamenii din toate straturile sociale – ele ating viața tuturor într-un fel sau altul. El ne dă două exemple extreme pentru a demonstra acest lucru: un o persoană săracă și o persoană bogată.

„Fratele dintr-o stare de jos” (un om sărac) se bucură pentru că în încercările sale învață să-și preţuiască și mai mult „înălțimea” în Hristos. El se bucură de binecuvântările spirituale. El învață lecții practice, de asemenea, cu privire la îndurarea lui Dumnezeu, prin aceea că în timpuri de nevoie primeşte ajutor de la Dumnezeu. Rezultatul este că Domnul devine mai prețios pentru el.

Versetul 10

Iacov 1.10: … şi bogatul în smerirea lui [să se laude], pentru că va trece ca floarea ierbii.

Omul „bogat”, dimpotrivă, învață prin încercări lecții valoroase în modestie („smerire”). El învață că banii lui nu-l pot feri de necazuri și astfel el, ca orice alt credincios, depinde de Dumnezeu. Încercările au însuşirea de a „reduce” pe oamenii bogați la dimensiunea unui om mediu. Ele pot să-l învețe dependența, pe care toți oamenii trebuie să o învețe. Iacov nu spune ca bogatul să se bucure de bogățiile sale, ci să se bucure că devine „smerit” și astfel este făcut mai asemănător cu Hristos (Matei 11.29). Acest lucru arată că este ceva valoros în a învăța smerirea. Omul bogat este învățat să nu se încreadă în sine însuși, şi nici în „nesiguranța bogăției”, ci în Dumnezeu (1. Timotei 6.17).

Versetul 11

Iacov 1.11: Pentru că a răsărit soarele cu arşiţa lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea înfăţişării ei a pierit: aşa şi bogatul se va veșteji în căile lui.

În lumina veșniciei, avantajele temporale, pe care le are un om bogat, nu vor fi permanente. Pentru a sublinia acest aspect, Iacov ne amintește că așa cum „soarele” răsare cu „arşiţa sa” şi usucă „iarba” și „floarea ei”, la fel și „bogatul se va vesteji în căile lui”. În timp ce Iacov se referă la oamenii bogați în general, bogatul credincios poate învăța din încercarea sa (dacă o înțelege corect), că bogățiile materiale nu sunt nimic în comparație cu lucrurile divine și veșnice. El poate să știe acest lucru din punct de vedere intelectual, dar încercarea îl va ajuta să realizeze acest lucru în mod conștient și practic. Concentrarea lui în viața de zi cu zi se va îndepărta de lucrurile vremelnice și se va îndrepta spre lucrurile eterne într-un mod mai profund și, în consecință, le va preţui mai mult.

Ideea acestor versete este că, indiferent dacă o persoană este bogată sau săracă, ea poate obține un folos spiritual din încercările vieții, dacă ele sunt acceptate cu credință. Cel sărac și cel bogat se pot bucura deopotrivă de faptul că în ei iau naştere însuşiri morale și spirituale prin faptul că ei îndură încercările.

Iacov continuă să spună un cuvânt de încurajare acelora care „rabdă încercarea [ispita]”. El spune:

Versetul 12

Iacov 1.12: Ferice de omul care rabdă ispita, pentru că, după ce va fi încercat, va primi cununa vieţii, pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc.

Iacov arată că pentru biruirea încercărilor împreună cu Domnul este o răsplată în timpul de acum şi în viitor. Este o fericire actuală („fericire” înseamnă să fi fericit). Aceasta se referă la o bucurie interioară de care au parte cei care trec prin încercare cu Domnul. Ea rezultă din cunoașterea faptului că suntem subiecte deosebite ale purtării Sale de grijă în încercarea pe care El ne-a pus-o în cale. Această bucurie este cunoscută doar de cei care cu credință iau încercarea de la Domnul. Apoi, există și o răsplată viitoare, și anume, primirea unei „cununi a vieţii” în ziua răsplătirii. Acest lucru va avea loc la scaunul de judecată al lui Hristos (Romani 14.10-12; 1. Corinteni 3.13; 4.5; 2. Corinteni 5.10; Matei 25.20-23). Din aceasta învăţăm că Domnul prețuiește credința și că El o va răsplăti într-o zi viitoare.

Dar dacă ne răzvrătim împotriva lucrurilor pe care Domnul le-a pus asupra noastră, pierdem nu numai bucuria noastră prezentă în Domnul și câştigul spiritual, pe care potrivit cu voia lui Dumnezeu ar trebui să-l scoatem din încercare, dar pierdem și o răsplată viitoare. Iacov adaugă, că aceste bucurii prezente și viitoarele recompense sunt promise celor „care Îl iubesc” și care îndură încercarea cu credință. Acest lucru arată că încercările, pe care Domnul ni le dă să le suportăm sunt o excelentă ocazie pentru noi de a-I arăta dragostea noastră. Să le acceptăm cu supunere din mâna Lui este într-adevăr un lucru foarte frumos pentru El. El apreciază aceasta și ne va răsplăti în acea zi.

Rezumatul lucrurilor bune, pe care le produc încercările în viaţa noastră, dacă le primim cu credinţă:

Ele sunt ocazii să reveleze credinţa noastră (Iacov 1.3).

Ele produc perseverenţă (răbdare) în noi (Iacov 1.3).

Ele dau naştere la maturitate spirituală (Iacov 1.4).

Ele ne învaţă dependenţa de Dumnezeu (Iacov 1.5,6).

Ele ne învaţă să preţuim lucrurile veşnice (Iacov 1.9-11).

Noi vom primi o răsplată, dacă le îndurăm – acum şi în viitor (Iacov 1.12).

Ele sunt ocazii pentru a dovedi dragostea noastră pentru Domnul Isus (Iacov 1.12).

Ispite venite dinăuntru (versetele 13-15)

Versetele 13-15

În cele ce urmează, Iacov vorbește despre celălalt tip de ispită [încercare] – ispita de a păcătui. Așa cum am menționat deja, acestea sunt ispite ne-sfinte. care vin din natura păcătoasă căzută. Observă că Iacov nu spune aici: „Socotiţi ca o mare bucurie”, așa cum a făcut la primul fel de ispite. Satan ar vrea să ne prezinte aceste lucruri ca pe ceva care ne face fericiți, dar asta este o minciună. În realitate – și cu toții știm asta din experiență – nu există fericire în cedarea la dorințele cărnii. Ne lasă nemulţumiţi și fără părtășie cu Dumnezeu. Iacov ne arată în aceste versete că putem birui aceste ispite de a păcătui, dacă le înfruntăm cu credință.

El începe cu o constatare clară, că acest fel de ispite nu vin de la Dumnezeu. El spune:

Iacov 1.13-15: Nimeni, fiind ispitit, să nu spună: „sunt ispitit de Dumnezeu”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit de lucruri rele, şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Dar fiecare este ispitit, fiind atras şi ademenit de propria lui poftă, apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcat; iar păcatul, odată împlinit, aduce moarte.

Iacov menționează acest lucru, deoarece tendința naturală a inimii umane este să dea vina pe altcineva pentru greșelile proprii. Însă noi nu putem să-L facem răspunzător pe Dumnezeu pentru poftele noastre păcătoase. Dumnezeu nu ispitește pe oameni ca ei să facă ceea ce El urăște. El va testa credința noastră în diferite moduri, dar El nu ne va ispiti să facem rău.

Păcatul izvorăște din acțiunea propriei noastre voințe; și totul vine „din interior, din inima omului”. Domnul a învățat: „Pentru că dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, adultere, curvii, ucideri, furturi, lăcomii, răutăţi, înşelăciuni, destrăbălări, un ochi rău, hulă, trufie, nebunie; toate aceste rele ies dinăuntru și îl întinează pe om” (Marcu 7.21-23). Adevărul simplu este următorul: păcătuim pentru că ne-am decis pentru păcat. Un credincios poate „să vină” în acest fel de ispite dacă se decide pentru ele (Matei 26.41). De aceea suntem pe deplin responsabili pentru păcatul pe care îl permitem în viața noastră.

Iacov ne arată roadele atunci când permitem poftei să se desfăşoare în noi. Există o derulare sau o înlănțuire de lucruri care acționează în viața noastră. Se începe cu „pofta”, care ia naştere în inimă, iar dacă ea nu este judecată în prezența lui Dumnezeu (1Ioan 1.9), dă roade și „dă naștere la păcat”, care în cele din urmă duce la „moarte”. Punctul său de vedere este foarte clar: dacă permitem ca în inima noastră să rămână gânduri pătimaşe, ele vor aduce cu siguranță păcat și moarte în viața noastră.

Seamănă un gând şi vei culege o faptă;

Seamănă o faptă şi vei culege o obişnuinţă;

Seamănă o obişnuinţă şi vei culege un caracter;

Seamănă un caracter şi vei culege o fatalitate.

S-ar putea pune întrebarea: „În ce fel permiterea păcatului în viaţa unui om produce moartea?” „Moartea” în Scriptură are întotdeauna ideea de despărţire sub o anumită formă. Depinde de contextul pasajului; ar putea fi vorba despre despărțirea sufletului și a duhului de trup în moartea fizică (Iacov 2.26) sau ar putea fi despărţirea veșnică a necredinciosului de prezența lui Dumnezeu într-o veşnicie pierdută (Apocalipsa 20.6,14 – „moartea a doua”) etc. Păcatul duce în adevăratul sens al cuvântului la moarte fizică (Geneza 2.17; Romani 5.12), și dacă o persoană nu este mântuită duce la despărțirea veșnică de Dumnezeu. Referitor la un credincios care permite păcatul în viața lui, aceasta se referă la moarte în sens moral. Adică, are loc practic o întrerupere în părtășia sa cu Dumnezeu, prin care nu se poate produce niciun rod în viața sa. Apostolul Pavel vorbește despre acest aspect al morţii în Romani 8.13: „Pentru că, dacă trăiți potrivit cărnii, veți muri” (compară și cu 1. Timotei 5.6).

Cum să se procedeze cu ispitele dinăuntru (versetele 16-18)

Versetul 16

În contextul celor spuse mai înainte, Iacov spune:

Iacov 1.16: Nu vă rătăciţi, preaiubiţii mei fraţi!

El nu spune nimic altceva decât: „Nu greșiți (nu vă rătăciţi), dacă credeți că voi puteţi obține ceva bun prin pofte.” De fiecare dată când ne gândim că putem obține ceva bun prin satisfacerea poftelor noastre, facem o mare greșeală; pentru că satisfacerea poftelor nu produce decât moarte morală în viața noastră. Noi devenim nefericiţi, nesatisfăcuţi și suntem smulşi din părtăşia cu Dumnezeu.

Versetul 17

Iacov continuă să ne arate cum trebuie să ne comportăm cu acest fel de ispite, pentru ca să nu păcătuim în astfel de situaţii.

Iacov 1.17: Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit coboară de sus, de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare.

În primul rând, trebuie să ne amintim că Dumnezeu este un Dumnezeu bun și darnic, care Se îngrijește de toate creaturile Sale. Tot ceea ce are nevoie copilul lui Dumnezeu pentru fericirea sa, „coboară de sus, de la Tatăl luminilor”; nu vine prin aceea că noi cedăm poftei din viața noastră. Trebuie să ținem minte acest mare adevăr, pentru că avem tendința de a-l pierde din vedere în momentele de ispită.

Iacov menţionează că există două feluri de daruri, pe care Dumnezeu le dă oamenilor. Există daruri „bune”, acestea sunt lucrurile naturale ale vieții, pe care El le dă tuturor oamenilor (Eclesiastul 3.13; 5.19; Faptele apostolilor 14.17; 1. Timotei 6.17), și apoi există daruri „desăvârșite”, acestea sunt lucruri spirituale pe care Dumnezeu le dă credincioșilor (Romani 6.23; Ioan 4.10; 1. Tesaloniceni 4.8; Efeseni 2.8; 4.7). Acest lucru arată că Dumnezeu este Izvorul şi Dătătorul tuturor darurilor bune și desăvârșite. El ne va împlini toate nevoile noastre – naturale și spirituale – la timpul Său (Filipeni 4.19). El nu este autorul ispitei păcătoase din noi. Trebuie să ne încredem cu credință în aceasta, dacă vrem să învingem dorințele păcătoase.

În afară de aceasta Iacov îl numește pe Dumnezeu „Tatăl luminilor”. Acest lucru indică faptul că El este un Dumnezeu atotștiutor și grijuliu pentru toți. Cuvântul „Tată” vorbește despre tandrețe, dragoste și purtare de grijă. Aceasta înseamnă că El nu este un Dumnezeu impersonal care acționează fără sentimente față de creaturile Sale. Cuvântul „lumină” subliniază cunoașterea și înțelegerea Lui infinită a fiecărei situații din viață. Înseamnă că El cunoaște perfect situația noastră de viață și ne va da ceea ce avem nevoie, potrivit cu marea Sa bunătate. Iacov adaugă: „la care nu este schimbare sau umbră de mutare”. Acest lucru înseamnă că nu există schimbare în fiinţa lui Dumnezeu față de noi; scopurile Sale de a ne binecuvânta și de a ne îngriji nu pot fi schimbate (Maleahi 3.6). El nu este un Dumnezeu inconsecvent. Noi putem fi siguri că El va face tot ce este mai bun pentru noi în situația noastră în viață. Credința este convinsă de acest lucru. Ea are încredere că Dumnezeu este Cel care dăruiește toate binefacerile, de care ne bucurăm, atât naturale, cât și spirituale, şi ea speră că El ne va da ceea ce avem nevoie la timpul Său. Acest fel de încredere în Dumnezeu Îi face o mare plăcere (Psalmul 118.8,9).

El ştie. El iubeşte. El aude,

Nimic nu poate tulbura acest adevăr;

El dă ce este cel mai bun

Acelora care lasă decizia în seama Lui.

Tocmai această încredere a credinciosului este cea pe care satan o atacă (Luca 22.32). Scopul lui este să ne zdruncine încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu satisface imediat o nevoie din viața noastră, El vrea să ne încerce în această privință. Când satan vede acest lucru, ne va sugera, că Dumnezeu ne reţine ceva bun. El va sugera, de asemenea, că ar trebui să acționăm noi înșine în această privinţă. Dacă încrederea noastră în Dumnezeu este zdruncinată, este posibil să acționăm după sugestiile lui satan și să ne apucăm de acel lucru, de care credem că avem nevoie. Dar dacă acționăm în voința proprie și în independență de Dumnezeu, aducem păcatul și moartea în viața noastră. Henry Edward Hayhoe a spus pe bună dreptate: „Necredința în bunătatea lui Dumnezeu este rădăcina tuturor eşecurilor noastre.”

Aceasta este exact linia pe care satan a folosit-o pentru a o ispiti pe Eva în grădina Eden. El i-a spus că dacă vor mânca din fructul pomului vor deveni „ca Dumnezeu” (Geneza 3.5) și că Dumnezeu le-ar refuza acest bun. Când credința ei în bunătatea lui Dumnezeu a fost zdruncinată și a crezut că dacă ar lua fructul, aceasta ar fi îmbunătățit poziția ei și a soțului ei, a luat fructul interzis și l-a mâncat. Dar totul a fost o mare minciună. Mâncatul fructului nu i-a făcut pe Adam și Eva mai buni sau asemănători cu Dumnezeu, ci i-a făcut păcătoși.

Satan a folosit aceeași tactică atunci când L-a ispitit pe Domnul în pustie (Luca 4.1-13). În esență, el I-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, de ce nu se ocupă Dumnezeu de unul dintre cele mai importante lucruri din viața Ta? – nevoia Ta de a avea mâncare?” În spatele acestei ispite se afla intenția de a-L face pe Domnul să se compătimească în El Însuși în această situație. Diavolul I-a spus: „Tu mori de foame aici; aceasta nu ar trebui să i se întâmple unui om evlavios!” Apoi a sugerat că Domnul ar trebui să-și folosească puterea Sa divină pentru a satisface această nevoie – pe care Dumnezeul său în mod evident, nu a făcut-o. Dar dacă ar fi făcut așa, ar fi trebuit să facă un pas de independența față de Dumnezeu. Observați cât de subtil procedează satan: el I-a spus Domnului să transforme piatra în pâine; nu a mers până acolo încât să-I spună să o mănânce! El știa, din experiența sa cu oamenii, că nu va trece mult timp până când o persoană flămândă, văzând ceva de mâncat în fața ei, îl va lua și îl va mânca. Dar satan a fost înfrânt în acest șiretlic prin încrederea Domnului în Dumnezeu (Psalmul 16.1) și ascultarea Domnului de Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 17.3).

Diavolul a folosit această tactică asupra bărbaților și femeilor încă de la începutul timpului. Ea ne arată cât de viclean este el (2. Corinteni 11.3) și, de asemenea, cât de înșelătoare este inima omului (Ieremia 17.9). De aceea Iacov ne învață că noi putem birui această ispitire de a păcătui, prin aceea că noi credem în bunătatea lui Dumnezeu – iar aceasta se va manifesta prin aceea că noi Îl aşteptăm, pentru a răspunde nevoilor noastre.

Versetul 18

După aceea Iacov vorbeşte despre suveranitatea mare a lui Dumnezeu:

Iacov 1.18: El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim ca cele dintâi roade ale făpturilor Sale.

Acest verset se referă la nașterea noastră din nou (Ioan 3.3-5; 1. Petru 1.23). Dumnezeu nu a fost forțat să facă acest mare act de bunătate și milă – El a făcut-o „după voia Sa” și după bunătatea inimii Sale. Numai Lui se datorează faptul că noi avem viață spirituală, și prin aceasta El Şi-a asumat responsabilitatea de a avea grijă de noi și a ne sprijini pe drumul credinței. Dacă suntem într-adevăr copiii Lui, de ce am crede că El nu are grijă de noi și că trebuie să păcătuim pentru a ne satisface nevoile vieții? În afară de aceasta creștinii credincioşi sunt „cele dintâi roade ale făpturilor Sale”. Așadar, am primit un loc unic și foarte privilegiat printre toate făpturile lui Dumnezeu. Şi pentru că suntem atât de privilegiați, este și mai absurd să gândim că El nu va avea grijă de noi (Isaia 49.15).

Așa cum există un mod corect și unul greșit de a răspunde la ispitele (încercările) din exterior, există și un mod corect și unul greșit de a răspunde la ispitele din interior. În ceea ce privește aceasta din urmă, putem fi „ispitiți” (Iacov 1.13) și „atrași” (Iacov 1.14) prin poftele noastre – dar acest lucru va duce doar la „moarte” morală. Sau putem aștepta cu credință ca „Tatăl luminilor” să ne satisfacă nevoile conform planului Său cel bun.

Felul în care un om se comportă în situațiile de viață de mai sus va da o indicație despre locul în care se află din punct de vedere spiritual în sufletul său. Dacă un om nu are încredere în Dumnezeu și nu se judecă pe sine însuși, ci cedează în mod obișnuit poftelor și păcatelor, se pune întrebarea dacă el chiar mai are credință. Falsitatea credinței mărturisite a unei persoane este astfel demascată. Un credincios poate păcătui și eșua în viața lui, dar el se va pocăi şi se va judeca pe sine însuşi și se va ridica din nou și va continua pe calea credinței (Proverbele 24.16). Căderea nu-l face pe un om să fie un ratat în viață; rămânerea în această stare îl face un ratat. Căderea nu înseamnă că o persoană nu este mântuită, dar rămânerea în această stare pune mântuirea sub semnul întrebării. Un om care nu crede cu adevărat în Domnul Isus Hristos va persista în mod obișnuit în păcatele sale și, prin aceasta, arată că mărturisirea sa de credință nu este autentică.

Ceea ce Iacov spune în acest prim pasaj este că ispitele – fie că ele vin din exterior sau din interior – arată unde se află o persoană în sufletul său. Astfel încercările și ispitele din viață sunt adevărate ocazii de a dezvălui credința noastră și de a arăta că suntem credincioși adevărați.

Credinţa se dovedeşte prin felul cum noi primim Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 19-27)

În continuare, Iacov vorbește despre felul în care noi tratăm Cuvântul lui Dumnezeu – Sfânta Scriptură. După ce a menționat „Cuvântul adevărului” prin care am fost născuți din nou (Iacov 1.18), el continuă să vorbească despre locul pe care Cuvântul ar trebui să-l aibă în viața noastră. Iacov arată în acest pasaj că felul în care o persoană tratează Cuvântul lui Dumnezeu arată dacă ea are sau nu credință adevărată.

Creștinii iudei, cărora le-a scris Iacov, se alăturaseră comunității creștine și participau la adunările în care se propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 2.42). Nu a durat mult, însă, până când unii dintre ei au părut să dea impresia că nu sunt credincioși adevărați (Galateni 2.4; Tit 1.10-16). Astfel, a devenit evident că a existat o comunitate mixtă printre ei. Știind acest lucru, Iacov se referă la faptul că modul în care un om primește și răspunde la Cuvântul lui Dumnezeu va arăta autenticitatea mărturisirii sale. Cei care nu sunt autentici o vor arăta prin aceea că sunt numai „ascultători ai Cuvântului”. Ei ascultă atunci când se predică Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu va avea niciun efect practic asupra vieții lor. Pe de altă parte, o persoană cu o credință autentică în Hristos se va arăta a fi un credincios adevărat prin faptul că este un „împlinitor al Cuvântului”. De aceea Iacov se concentrează în acest pasaj asupra a două lucruri:

să fi primitor al Cuvântului lui Dumnezeu (Iacov 1.19-21)

să reacţionezi la Cuvântul lui Dumnezeu (Iacov 1.22-27).

Primirea Cuvântului lui Dumnezeu (versetele 19-21)

Versetele 19,20

Iacov 1.19,20: Aşa că, preaiubiţii mei fraţi, orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie; pentru că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

Așa cum am menționat mai devreme, Iacov abordează anumite comportamente care nu erau străine modului de gândire și de viață iudaic şi care erau în pericol de a fi transferate la creștinism. Acestea erau „veșminte de mormânt” (Ioan 11.44), care trebuiau să fie luate de pe aceşti noi convertiţi. Sabatul a fost un astfel de lucru în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu: le plăcea să stea în sinagogă în ziua de Sabat și să discute și să se certe pe marginea lucrurilor citite din Sfânta Scriptură (Faptele apostolilor 17.2,3,17; 18.4; 28.19). Ei își închipuiau că sunt stăpânii (învățătorii) și criticii adevărului (Romani 2.19,20; 1. Timotei 1.7) și le plăcea să-și discute opiniile. Deși acest lucru ar fi putut fi probabil tolerat în sinagogile evreiești, un astfel de lucru nu-și are locul în creștinism (2. Timotei 2.14). Dumnezeu doreşte ca creștinii să se adune pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-L citi şi pentru a-L explica (1. Timotei 4.13), dar astfel de ocazii nu ar trebui să degenereze în dezbateri despre propria părere (2Tim 2.14).

Iacov începe prin a expune atitudinea corectă și potrivită, pe care trebuie să o avem în prezența Cuvântului lui Dumnezeu. El spune: „Aşa că, preaiubiţii mei fraţi, orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie; pentru că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.” Acest îndemn scurt, dar clar, arată că trebuie să se aibă reverenţă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu atunci când Acesta este este deschis și citit, şi Acesta îl face pe ascultător să se abțină de la vorbire (Psalmul 119.161).

În primul rând, trebuie să fim „grabnici la ascultare”. Aceasta se referă la o disponibilitate duhului pentru a asculta și a primi adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ar trebui să ne străduim să profităm de fiecare ocazie pentru a-l cunoaște mai bine. Cel care are o minte gata să învețe – care ia locul unui învățăcel smerit și ascultă cu atenție atunci când este vestit Cuvântul lui Dumnezeu – va obține cu siguranță un mare folos de pe urma acestuia (Deuteronomul 33.3; Luca 8.35; 10.39).

În al doilea rând, ar trebui să fim „înceţi la vorbire”. Aceasta este o referire la exprimările despre Sfânta Scriptură. Noi cunoaştem numai în parte şi în cel mai bun caz putem profeţi numai în parte (1. Corinteni 13.9). Dacă avem pretenţia că avem autoritate asupra adevărului lui Dumnezeu ne socotim pe noi înșine mai presus „decât se cuvine să ne socotim” (Romani 12.3). Aceasta dezvăluie necunoașterea măreției Cuvântului lui Dumnezeu (Psalmul 138.2). De aceea Iacov insistă să pună capăt dorinței de a transpune gândurile noastre la Sfânta Scriptură. În Iacov 3.1 el avertizează împotriva asumării rolului de învățător și de propovăduitor ai cunoaşterii divine, pentru că toți aceştia au o responsabilitate mai mare. Cine dă mereu opinia și punctul lui de vedere mai departe nu este în măsură să primească adevărul și să se maturizeze în înțelegerea revelației divine. De aceea ar trebui să dăm comentariile noastre asupra Sfintei Scripturi cu atenție și conştienţi fiind că este Cuvântul sfânt și infailibil al lui Dumnezeu pe care îl comentăm.

În al treilea rând, trebuie să fim „înceți la mânie”. Discuții carnale despre Cuvântul lui Dumnezeu pot, din păcate, să ducă uneori la ceartă și mânie. Aceasta era deseori aşa la iudei în sinagogile lor. De aceea, Iacov insistă asupra stăpânirii acestor temperamente înflăcărate. Dacă încercăm să ne exprimăm punctul de vedere ridicând vocea și certându-ne, aceasta nu va ajuta niciodată la înaintarea vestirii adevărului, pentru că, așa cum spune Iacov, „mânia unui om nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”. Dumnezeu nu Se va identifica cu astfel de acte carnale. Adevărul lui Dumnezeu trebuie comunicat și primit într-un mediu de liniște și pace (Deuteronomul 33.3; Eclesiastul 9.17; Luca 8.35; 10.39).

Versetul 21

Iacov 1.21: De aceea, lepădând orice necurăţie şi revărsare de răutate, primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit, care poate să vă mântuiască sufletele.

Iacov continuă arătând că la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu nu numai autodisciplina este potrivită, ci și judecata de sine. Dacă vrem să beneficiem de pe urma citirii Cuvântului lui Dumnezeu, este imperativ necesar să ne lepădăm de orice „necurăție” și de „orice revărsare de răutate”. Fără această necesară judecată de sine, „Cuvântul sădit” nu se va înrădăcina niciodată cum trebuie în sufletele noastre și nu ne va face să creștem. Dacă solul unei grădini este plin de buruieni, rădăcinile unei plante bune nu vor putea să crească în mod corespunzător și să se înmulţească. De aceea un grădinar înțelept pregătește solul prin smulgerea buruienilor nedorite, care ar putea împiedica creșterea plantelor bune. În mod similar trebuie să ne pregătim inimile pentru „a primi” Cuvântul, îndepărtând tot ceea ce în viața noastră nu este în concordanță cu natura sfântă a lui Dumnezeu (1. Petru 2.1,2). Acest lucru se face prin judecata de sine (2. Corinteni 7.1).

Duhul, în care trebuie să primim Cuvântul, este duhul de „blândețe”. Acest lucru arată reverența față de Cuvânt și față de Cel care ni L-a dat. Iacov Îl numește „Cuvântul sădit”, căci dacă Îl primim în mod corect, El va prinde rădăcini în noi și va deveni o parte componentă permanentă a vieții noastre. Apostolul Ioan vorbește despre aceasta şi spune: „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi” (1Ioan 2.14c).

Iacov adaugă: „care poate să vă mântuiască sufletele”. Pentru cei care nu au fost mântuiți (simplii mărturisitori), primirea Cuvântului lui Dumnezeu în credință ar produce în ei mântuirea veșnică. Dar pentru cei care erau mântuiți, va fi de mare folos practic să posede Cuvântul sădit ca parte integrantă a vieții lor creștine. Dacă există ascultare față de principiile Cuvântului lui Dumnezeu, credinciosul poate fi ferit de numeroasele pericole și capcane spirituale de pe calea credinței. (Psalmul 17.4,5).

Răspunsul la Cuvântul lui Dumnezeu (versetele 22-25)

Versetele 22-24

Iacov 1.22-24: Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului şi nu numai ascultători, înşelându-vă pe voi înşivă. Pentru că, dacă cineva este ascultător al Cuvântului şi nu împlinitor, acesta seamănă cu un om care-şi priveşte faţa firească într-o oglindă: pentru că s-a privit pe sine şi a plecat şi a uitat îndată cum era.

De aceea, Iacov continuă să vorbească despre importanța de a răspunde la Cuvânt cu ascultare practică. El ne îndeamnă să nu fim doar „ascultători”, ci și să fim „împlinitori ai Cuvântului”. Ezra este un bun exemplu în acest sens. Ni se spune că el „și-a îndreptat inima să caute [sau: cerceteze] legea Domnului și s-o împlinească” (Ezra 7.10). Deci acesta este un alt test al autenticității credinței unui om. Dacă el sau ea are credință, adică dacă este un credincios adevărat, aceasta se va arăta prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori, un credincios poate să nu reușească să aplice Cuvântul lui Dumnezeu în viața sa așa cum ar trebui, dar în principiu va fi cunoscut ca un „împlinitor al Cuvântului”. Dacă, pe de altă parte, o persoană nu practică în mod obișnuit principiile Cuvântului lui Dumnezeu, se pune la îndoială dacă el sau ea este un adevărat credincios. S-ar putea foarte bine ca astfel de oameni să nu fie nici măcar mântuiți.

Din Evrei 6.4,5 știm că este posibil ca un necredincios să se afle printre creștini acolo unde se predică Cuvântul lui Dumnezeu. Ei gustă „cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” și au parte de ceea ce „Duhul Sfânt” face în exterior acolo – și totuși rămân în starea necredincioasă. Acești oameni sunt „ascultători ai Cuvântul” în adevăratul sens al cuvântului; însă Cuvântul nu a fost niciodată primit cu credință. Să fii înconjurat de adevăr, dar fără a fi un făptuitor al acestuia, este un lucru periculos, pentru că ne face să ne înșelăm pe noi înșine. De aceea Iacov adaugă: „se înşeală pe ei înșiși”. Unii oameni au fost orbiți spiritual în acest fel pentru că nu au fost dispuși să asculte de Sfânta Scriptură, după ce au auzit-o. Iacov spune că omul acesta este ca o oglindă în care se uită, apoi se îndepărtează și uită ce a văzut – deci nu are niciun efect asupra lui. Observă: ne înșelăm pe noi înșine, nu pe cei din jurul nostru. Oamenii care ne cunosc nu se lasă de obicei înșelați de ipocrizia noastră.

A existat o situație similară printre iudeii din zilele lui Ezechiel pentru această formă goală, să fie doar „un ascultător al Cuvântului și nu un împlinitor”. Domnul i-a spus lui Ezechiel că poporul ar veni și s-ar așeza în fața lui, așa cum era obișnuit pentru poporul lui Dumnezeu în prezența unui profet trimis de Dumnezeu; dar ei nu au vrut să facă ceea ce le-a spus. „Ei vin cu grămada la tine ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după câștigul lor necinstit. Iată, tu ești pentru ei ca un cântăreţ plăcut, ca un glas frumos şi care cânţi bine cu un instrument. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc” (Ezechiel 33.31,32). În vremea Domnului Isus, fariseii erau urmașii spirituali ai acestor oameni. Domnul a spus despre ei: „Deci toate câte vă spun ei, faceți și ţineţi, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun și nu fac” (Matei 23.3). Această problemă nu este o problemă exclusiv iudaică. Știm cu toții cât de ușor este să citim Biblia, fără să fim influențați de ceea ce citim. Cu toții trebuie să fim veghetori în această privință.

Versetul 25

Iacov 1.25: Dar cine şi-a adâncit privirea în legea desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a stăruit în ea, nefiind un ascultător uituc, ci un împlinitor cu fapta, acesta va fi fericit în lucrarea lui.

Iacov continuă şi spune că nu ar trebui să fie o povară pentru un credincios să fie un împlinitor al Cuvântului, pentru că a face ceva ce ți-ar plăcea să faci nu este o povară; este o bucurie. Iacov numeşte aceasta „legea desăvârşită, aceea a libertății”. Ea este menționată în contrast cu Legea lui Moise. Legea mozaică este preocupată de stăpânirea impulsurilor naturii vechi. Ea este plină de fraze negative repetate adesea: „Să nu faci. …” [Exodul 20.1-17]. Încercarea de a împlini toate aceste porunci era o povară pentru toți cei care se aflau sub această obligație (Matei 11.28; Faptele apostolilor 15.10). „Legea libertăţii”, dimpotrivă, se concentrează pe încurajarea și direcționarea noii naturi pentru a face lucruri pozitive, de care noua viață se bucură. Este caracterizată prin expresia „Să ne …”. Nu este o povară pentru noua natură să facă aceste lucruri, pentru că ea se bucură să facă voia lui Dumnezeu descrisă în Cuvântul Său (Psalmul 40.8). În mod similar, pentru un cal este o libertate desăvârşită dacă i se dă fân să mănânce – este exact ceea ce îi place! Dar dacă unui câine i se dă fân să mănânce este o altă chestiune – ar fi orice, dar nu libertate pentru el. Deci, cel care umblă în Duhul se bucură să facă voia lui Dumnezeu; nu este nicio povară pentru el. Legea desăvârșită a libertății înseamnă că poruncile Domnului și dorințele credinciosului sunt aduse în armonie.

Ca o încurajare de a pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu, Iacov le amintește ascultătorilor săi de răsplata actuală pentru cei care împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu. El spune: „va fi fericit în lucrarea lui”. Sensul de bază al cuvântului „fericit” este acela de a fi fericit. De aceea omul care umblă în adevăr va fi fericit în sufletul său, pentru că există o bucurie cunoscută doar de cei care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru, de altfel, este ilustrat de prima minune a Domnului Isus când a transformat apa în vin (Ioan 2.1-10). Faptul de a bea „apă” se referă în Sfânta Scriptură la împrospătarea prin intermediul Cuvântul lui Dumnezeu. „Vinul” în Sfânta Scriptură vorbește adesea despre bucuriile vieţii creștine. În lumina minunii, ar trebui să ne întrebăm: „Când s-a transformat apa în vin?” Nu a fost atunci când servitorii au turnat apa în vase, ci atunci când ei au ridicat acele vase și le-au dus la mai-marele mesei. La un moment dat, pe parcurs, în timp ce cărau apa, aceasta s-a transformat în vin. În același mod vom avea parte de bucurie, dacă punem în practică Cuvântul lui Dumnezeu în umblarea noastră zilnică.

Un test întreit al autenticităţii

Există pericolul ca în exterior să te declari de partea credinţei, fără ca lăuntric să existe ceva real. De aceea Iacov se referă la faptul că credinţa unui om trebuie să fie pusă la probă. El spune:

Iacov 1.26,27: Dacă cineva gândeşte că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi amăgeşte inima, religia acestuia este deşartă. Religia[2] curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.

Aceste versete arată: este foarte posibil ca o persoană să pară în exterior a fi un credincios adevărat, în timp ce nu există o realitate interioară. De aceea Iacov prezintă trei lucruri prin care orice mărturisire de slujire divină adevărată poate fi testată. El ne spune că există o dovadă infailibilă pentru credința în viața unei persoane. Domnul a vorbit despre aceasta în slujba Sa: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7.16,20).

Stăpânirea de sine: Primul punct este stăpânirea de sine. Dacă cineva mărturiseşte că „slujeşte lui Dumnezeu”, dar nu-și poate controla limba, atunci aceasta este un semn revelator că s-ar putea să nu fie deloc un credincios adevărat. Nimicnicia slujirii sale divine este demascată, slujirea lui pentru Dumnezeu nu este nimic mai mult decât o un spectacol „deșănțat”. El se înșală singur.

Dragoste şi compasiune: Al doilea lucru este dragostea și compasiunea. Dacă credința unei persoane este autentică, ea se va preocupa de cei care suferă, iar acest lucru se va vedea în viața ei într-un fel sau altul printr-o atitudine binevoitoare faţă de cei aflați în nevoie – adică „orfanii” și „văduvele”.

Sfinţenia personală: Al treilea punct este sfințenia personală. Acesta va fi un rezultat al separării practice de lume. În cazul în care credința unui omul este autentică, atunci el va fi atent la legăturile sale și „se va păstra neîntinat de lume”.

Autenticitatea credinței în Dumnezeu și în Cuvântul Său va fi astfel arătată într-un mod corespunzător (Iacov 1.26) și în acte de caritate față de cei nevoiași (Iacov 1.27a) precum și în sfințenia personală, menținută prin despărțirea de lume (Iacov 1.27b). Acest lucru arată că auzirea adevărului nu este un scop în sine; este doar începutul. Dumnezeu vrea o realitate interioară în poporul Său, care să ducă la practicarea adevărului (Psalmul 51.7).

Tradus de la: Der Jakobusbrief (1)

Tradus din The Epistle of James

Traducere: Ion Simionescu

Adnotare

Descărcarea articolului Epistola lui Iacov

Ohne Bibeltext

Fußnoten am Ende

În altă limbă

Der Jakobusbrief (1)

Mai multe articole din seria Epistola lui Iacov (6)

Introducere

Capitolul 1

Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

https://www.soundwords.de/ro/epistola-lui-iacov-1-a13430.html

//////////////////////////////////////////

Stapanii bolsevismului aduceau jetfe umane dracului Moloh …

Desigur, majoritatea dintre voi ati auzit despre:Personalitati si organizatii: BOHEMIAN GROVE (lista participanti)

Acolo doar se mimeaza aducerea de jertfe umane dracului Moloh. Au existat si exista insa personaje sinistre care chiar o faceau / fac la propriu.

Majoritatea dintre voi ati citit de asemenea despre declaratii, scrieri sau rugaciuni ale evreilor masoni de rang inalt, toate adevarate ode aduse lui lucifer. De la Karl Marx (despre care nu trebuie sa uitam ca a fost si mason):„Aburi infernali se ridica si umplu creierul,

Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.

Vezi aceasta sabie?

Printul intunericului mi-a vandut-o.

Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,

Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii„

Si pana la:

Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi

Articolul zilei (13.07.2011): RUGACIUNEA MASONILOR ADRESATA SATANEI

Trebuie insa sa intelem ca unele dintre ELITE practicau inclusiv aducerea de jertfe umane.

Aceasta nu era insa doar o practica in lumea, sa-i zicem, capitalista. Ci mai ales in zona cuprinsa de cancerul bolsevic. Pentru ca teoriile comuniste au fost create iar revolutia bolsevica a fost finantata de catre aceleasi ELITE ce stapanesc si masoneria:Documentare celebre: „THE SOVIET STORY” (Povestea sovietelor), subtitrare in limba romana. O excelenta demonstratie a radacinii comune COMUNISM – NAZISM. Completari necesare

„The Money Masters” – un excelent documentar despre modul in care ROTHSCHILD si locotenentii lor stapanesc sistemul financiar-bancar mondial

VIDEO: Agenti sovietici (EVREI) in Romania. Completari pentru a se intelege ca ticalosul COMUNISM n-a fost inventat de STALIN si nici n-a aparut in RUSIA … Ceea ce s-a petrecut a fost doar o repetitie a ceea ce se doreste sa fie …

Revolutia bolsevica nu a fost decat o sinistra mega repetitie:

„Cartea neagră a Revoluţiei franceze”. 1789 – INCEPUTUL COMUNISMULUI

O repetitie pentru ceea ce ELITELE doresc sa urmeze: NOUA ORDINE MONDIALA.

ARTICOLUL ZILEI (15.12.2010): ORDINUL ILUMINAŢILOR – Problema evreiasca – parintele Victor Moise. COMPLETARI NECESARE

Ateismul si materialismul bolsevismului era pentru masele indobitocite. La varf erau ei … Inchinatorii la lucifer:

Documentare celebre: “BLESTEMUL SATANIC AL COMUNISMULUI” si completari necesare

Si nu doar ca se inchinau, ci si aduceau jertfe umane lui Moloh.

„Dusmani ai revolutiei” erau agatati precum porcii deasupra unui bazin in care li se scurgea sangele. In acest timp greii revolutiei erau stransi in jurul unui craniu si se rugau dracului pentru succesul lumii noi.Era un ritual pentru initiati. Marionetele lor, ce se considerau atee, aveau aceeasi ura impotriva oamenilor. Si mai ales impotriva ortodocsilor. Daca-i intrebai cum de erau in stare de asa mari atrocitati impotriva „dusmanilor revolutiei” n-ar fi putut explica. Trebuie insa inteles ca ateii sunt in primul rand anti crestini. Adica satanisti. Ei neaga ca s-ar inchina dracilor, dar nefericitii de fapt asta fac. Si devin biete unelte in mana diavolilor. De aici ura cumplita impotriva crestinismului.

https://saccsiv.wordpress.com/2011/08/26/stapanii-bolsevismului-aduceau-jetfe-umane-dracului-moloh-%e2%80%a6/

///////////////////////////////////////////

IOSIF STALIN SI OCULTISMUL. Liderul sovietic se inchina la draci …

Iata ce putem citi in articolul Joseph Stalin’s occult knowledge and experiments:

Trecutul ocult al conducatorului sovietic a fost discutat la fel de mult precum ocultismul celui de-al treilea Reich. Ce rol a jucat Iosif Stalin, cel care a condus tara catre „victoria socialismului” pentru aproape 30 de ani? A fost un dictator oarecare sau a avut forte necunoscute in spatele sau? Din nefericire nu avem decat cateva intamplari la indemana.

De exemplu, este cunoscut faptul ca Stalin a urmat Seminarul Teologic Tiflis impreuna cu viitorul magician, filozof si ocultist faimos Georgi Gurdjieff si ca la un moment dat a fost prieten cu el. A mai fost o teorie cum ca Iosif Dzhugashvili a facut parte dintr-un fel de „fratie estica” oculta care era formata din Gurdjieff si adeptii sai.

Sursele care vorbesc despre Gurdjieff mentioneaza o figura misterioasa, printul Nizharadze. Acesta era un pseudonim al omului al carui suflet a fost inlocuit la nivel energetic, ceea ce l-a transformat intr-un zombi. Gurdjieff descrie o expeditie in Golful Persic, printre membrii numarandu-se el si Printul Nizharadze. El povesteste ca „printul” s-a imbolnavit de febra pe drum, ceea ce i-a facut pe calatori sa stea o luna in Baghdad. Este cunoscut ca intre 1899 – 1900 Dzhugashvili a lucrat in laboratorul de geofizica din Tiflis, deci teoretic ar fi putut sa ia parte la aceasta expeditie. Fata liderului a fost acoperita cu ciupituri – ar fi putut sa fie aceasta un efect secundar al febrei „persice”?

Pseudonimul liderului partidului – Koba – ridica de asemenea niste intrebari. Tradus din vechile scrieri bisericesti slavone , inseamna „vrajitor” sau „profet”. Acesta era numele regelui persan Kobadesa, care a cucerit Georgia de est la sfarsitul secolului al 5-lea. Istoricul bizantin Teophanes spune ca Kobades era un mare magician si seful sectei care avea idealuri apropiate de cele ale comunismului, ca de exemplu impartirea proprietatii in parti egale pentru a elimina diferentele dintre bogati si saraci.

In epoca lui Stalin securitatea de stat crease un intreg departament dedicat cautarii semnelor civilizatiilor extraterestre si a civilizatiilor ancestrale. Bolsevicii aveau nevoie de cunostinte si tehnologie care ar fi putut sa-i faca invincibili.

De asemenea se mai spune ca in 1941 Stalin a vizitat in secret vestita Matrona binecuvantata din Moscova (Matrona Dmitrievna Nikonova). Conform unei teorii, Matrona i-a spus lui Stalin: „Cocosul Rosu va castiga. Victoria va fi a ta. Esti singurul sef care nu va parasi Moscova.” Conform unei alte teorii, ea l-a lovit pe lider cu pumnul in frunte spunand: „Moscova nu renunta, gandeste, gandeste si imediat cum va veni Alexander Nevsky, el ii va conduce pe toti inapoi”.

Guvernul de la acea vreme a folosit un hipnotizator faimos, Wolf Messing. Se spune ca odata Stalin l-a chemat si i-a ordonat sa obtina 100.000 dintr-o banca folosind doar o bucata de hartie goala. El trebuia sa convinga casierul ca vede un cec de 100.000, dar cand experimentul a fost incheiat si casierul a vazut o foaie goala in locul unui cec, a suferit un infarct. O alta insarcinare a lui Messing a fost sa mearga la biroul lui Beria fara permis, trecand de garzile de securitate. El a indeplinit-o fara dificultate.

Exista de asemenea dovezi ca „liderul poporului” avea cunostinte vrajitoresti si capacitati extrasenzoriale. Parapsihologii spun ca majoritatea portretelor il infatiseaza pe Stalin cu o pipa deoarece tutunul pe care il fuma era arma magica de aparare a lui Stalin care nu-i lasa pe ceilalti sa-i patrunda in „aura”.

Daniel Andreev spunea in cartea sa „Trandafirul lumii” ca Stalin era capabil sa intre intr-o transa speciala – hohha – care-i permitea sa vada cele mai adanci straturi ale lumii astrale. Liderul obisnuia sa mearga la culcare chiar inainte de zori, deoarece putea sa intre in corpul sau astral doar la anumite ore, cand noaptea era pe sfarsite. In aceste momente chiar si infatisarea lui Stalin se schimba – ridurile ii dispareau, pielea i se netezea, iar obrajii i se imbujorau.

Stalin avea nevoie de Hohha pentru a obtine energie si pentru a prezice evenimente viitoare. Astfel Stalin afla ce fel de necazuri sau pericole il amenintau si incerca sa le previna. Conform lui Andreev, in timpul unei transe Stalin a comunicat cu spirite si demoni. Executiile in masa erau de fapt jertfe aduse acestor fiinte astrale. De aceea Iosif Stalin a reusit sa ramana la putere mai mult decat oricare alt conducator sovietic.

*Iosif Vissarionovich Stalin a fost nascut Iosif Vissarionovich Dzhugashvili

Cititi va rog si:

NAZISMUL (partea 1): religia nazismului, asemanari contemporane alarmante

Stapanii bolsevismului aduceau jetfe umane dracului Moloh …

Documentare celebre: “BLESTEMUL SATANIC AL COMUNISMULUI” si completari necesare

https://saccsiv.wordpress.com/2012/04/18/iosif-stalin-si-ocultismul/

///////////////////////////////////////

Majoritatea considera astazi ca bolsevismul in Rusia a insemnat expropriere, mai putina libertate religioasa si eliminarea celor care se opun:

Bolsevismul in Rusia a insemnat insa ceva cu mult mai teribil: o punere in practica a intregii agende illuminati a NOII ORDINI MONDIALE, intr-un soi de repetitie zonala a ceea ce va fi curand la nivel mondial:

„Cartea neagră a Revoluţiei franceze”. 1789 – INCEPUTUL COMUNISMULUI

Documentar: Revolutia Franceza, matrice a viitoarelor genocide – Vendée (1793)

Iar printre punctele fundamentale ale acelei agende, gandite inca inainte de Revolutia Franceza, figurau distrugerea familiei si indobitocirea prin sex:

Iata ce putem citi in articolul scris de Paul Ghitu, Amor liber, comune sexuale şi lgbtism oficial în comunismul sovietic al anilor 20, de pe EVZ:

Există o părere, aproape unanimă, că comunismul, ca regim politic, a fost incompatibil cu homosexualitatea, libertinajul transformat în valoare socială absolută, prostituţia. Şi cel puţin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 şi pentru celelalte state ale blocului sovietic, ce aveau să apară după 1944 – este adevărat.

Alta a fost însă realitatea în ceea ce priveşte amorul liber, sexul la grămadă, aberaţiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolşevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcţiile minţii omeneşti şi normalul, firescul vieţii, între fantasmele universului interior şi legile universului exterior există diferenţe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru fiinţa umană. Revoluţia sexuală este, aşa cum o găsim în toate documentele ideologice şi doctrinare socialiste şi comuniste, o componentă de bază a revoluţiei socialiste/comuniste. Dar ca şi toate celelalte teze şi obiective ale acestora, şi aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane şi a umanităţii în ansamblu. De aceea, eşuarea lamentabilă în faţa cerinţelor realităţii, a unui experiment de amploarea şi durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenţei faţă de asaltul revoluţiei sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare şi criminale.

Ludwig von Mises explică fascinaţia produsă de socialism, încă de la apariţie, prin faptul că acesta … promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiştilor, islamul care şi el promite fericirea erotica fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros şi nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, „Femeia şi socialismul”, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată mai presus de toate temei amorului liber.

Piatra de pe mormantul lui August Bebel, adica un obelisc, adica un falus. Foto: https://en.wikipedia.org/wiki/August_Bebel

Revoluţia sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich „Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen”, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în 1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărţii două lucruri esenţiale: că stânga a declarat război vechii societăţi umane şi că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la ediţiile de după 1945 cu mai puţin belicosul şi explicitul Revoluţia sexuală. Au fost făcut mai ceţoase şi subtitlul şi temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

La finalul acestui articol voi menţiona şi alte referinţe privind acest subiect. În cele ce urmează vă voi prezenta şi câteva extrase din articolul lui Pavel Preanikov „Revoluţia sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor”, a cărui traducere a apărut în articolul „Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi”.

Proiectul revoluţiei sexuale bolşevice apare, încă înainte de declanşarea insurecţiei comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.”…. Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin şi ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru iniţierea şi victoria revoluţiei sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depăşesc şi cele mai ultraliberale iniţiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse, avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public. Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul şi femeia puteau forma şi lichida o familie fără a fi obligaţi să-şi înregistreze căsătoria la oficialităţi. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate uşor, la simpla solicitare a unei parţi, iar după desparţire înceta orice obligaţie reciprocă. In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”. Jumătate din copii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spaţii deschise, erau spectacole educative. Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a se aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pionereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…. sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfaca la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”. La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Şi iată cum îi descrie un militant al revoluţiei sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia): Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și in „familia suedeza” de astăzi, într-un astfel de colectiv, există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării. S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă. Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost în Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau in barăci comune. … De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in taberele de pionieri.

De la „lumina” revoluţiei sexuale la „întunericul” reprimării ei (după Reich)

Revoluţia sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căit şi, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acţionat legile vieţii, legile pieţii, necesitatea de a produce pentru a trăi şi, în plus, ambiţia de a demonstra viabilitatea revoluţiei comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fie oficial dezaprobate. Opinia publica din nou înclina să creadă că „familia era celula societații”, iar baza ordinii era monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual intre bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

Alte surse documentare despre subiect:

Revoluţia sexuală în Rusia Bolşevică, 2011, autor Gregory Carleton

Mostre de erotică bolșevică. Fragmente din memoriile lui A.R. Trușnovici

Comentariu saccsiv:

Nu cred ca motivul real al renuntarii la respectiva politica sexuala e cel din explicatia de la finalul articolului din Evenimentul Zilei. Mai degraba, stapanii bolsevismului au considerat ca astfel de libertati nu se mai puteau desfasura simultan cu o alta draga actiune de tip illuminati, anume GENOCIDUL. Sa nu uitam ca in anii 30 a inceput in spatiul sovietic cea mai mare crima din istoria umanitatii:

Mușamalizarea celui mai mare holocaust din istorie, REGIMUL STALINIST, responsabil pentru decesul a peste 20 de milioane de oameni: În 1979 KGB a ordonat SCUFUNDAREA TUTUROR CADAVRELOR victimelor MARII EPURĂRI din anii 1930, descoperite odată cu inundațiile de pe ȚĂRMUL FLUVIULUI OBI DIN SIBERIA

Apoi a venit razboiul …

De ce n-au continuat cu libertinajul dupa aceea? Nu stiu. Oricum, experimentul stricarii intr-un asemenea hal chiar si doar a unei parti a imensei tari ortodoxe reusise si pana la urma asta era cel mai important pentru papusari.

Nu vreau sa lungesc prea mult acest material, insa totusi, celor ce inca nu stiu ca bolsevismul n-a fost creat de rusi, ci a fost implementat cu foarte multa ura acestui neam de catre neamul ce inca il asteapta pe mesia, le propun sa inceapa a studia chestiunea pornind de la cateva detalii despre doua personaje cheie:

In 1905 a fost medaliat de japonezi cu Order of the Sacred Treasure iar in 1907 cu Order of the Rising Sun. A fost primul strain onorat de Emperor Meiji in palatul imperial.

In 1906, cand s-a format American Jewish Committee, a fost unul din primii lideri.

In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie. A devenit si capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei banci este strans legat de Felix Warburg si Paul Warburg, cel ce impreuna cu J.P. Morgan si John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve. De asemenea a fost director la New York City National Bank, Equitable Life Assurance Society si Union Pacific Railroad.

Documentarul „AMERICA: FROM FREEDOM TO FASCISM“ produs de Aaron Russo – subtitrare în limba română / DE CE TAXE?

………………………….

Det. Aici

https://saccsiv.wordpress.com/2017/04/26/revolutia-bolsevica-si-sexul-nationalizarea-femeilor-orgii-publice-educative-educatie-sexuala-cu-practica-in-tabere-scolare-abolirea-familiei-copiii-rezultati-apartin-statului-parade-homosexual/

//////////////////////////////////////////

Biblia zilnica,Nicu Butoi – Un singur Dumnezeu

By Predici crestine

Ajută-ne să ducem Cuvântul lui Dumnezeu până la marginile Pământului. Contribuția ta va ajuta la achiziționarea echipamentului necesar înregistrării și editării clipurilor. Mulțumim!

Cele mai recente predici creștine.

Cele mai bune predici creștine.

……………………

https://bibliazilnica.ro/nicu-butoi-un-singur-dumnezeu-predici-crestine/

///////////////////////////////////////////

Daniel Brânzei – Ești tu un Templu al Duhului Sfânt?

https://www.youtube.com/watch?v=zClhXEIzOzE

////////////////////////////////////////////

Acuzații grave de spălare de bani zguduie Vaticanul

Vaticanul se confruntă cu acuzații grave de folosire a unei „chei universale pentru spălarea banilor”, capabilă să modifice tranzacțiile internaționale după ce au fost procesate.

Maria Miron

Noul papă Leon al XIV-lea, ales în mai după moartea predecesorului său, se confruntă deja cu acuzații explozive privind manipularea ilegală a transferurilor bancare internaționale, o lovitură pentru imaginea Vaticanului, afectată de ani de scandaluri financiare.Fostul auditor al Vaticanului și ex-partener Deloitte, Libero Milone, susține că Administrația Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA) – instituția responsabilă cu gestionarea salariilor, proprietăților și investițiilor Vaticanului, putea „schimba numele și conturile în tranzacții” din sistemul SWIFT, după ce acestea erau efectuate, mascând identitatea expeditorilor și beneficiarilor. „Am o hârtie care spune că ei pot modifica tranzacțiile, pot schimba numele, în orice moment”, a declarat Milone pentru Politico.

Vaticanul riscă excluderea din sistemul bancar internațional

SWIFT este rețeaua folosită de bănci și alte instituții financiare pentru a trimite mesaje securizate privind plățile, transferurile și alte tranzacții internaționale. Nu mută efectiv bani, ci transmite instrucțiunile standardizate pentru ca băncile să proceseze plățile.

The Pillar, publicația catolică ce a dezvăluit cazul, a numit acest instrument o „cheie universală pentru spălarea banilor”, avertizând că, dacă acuzațiile se confirmă, Vaticanul ar putea fi exclus din sistemul bancar internațional, rămânând dependent de numerar.

Probe despre fraude de milioane de euro, spune fostul auditor

În 2017, Libero Milone, auditor general al Vaticanului, a fost forțat să demisioneze în urma unor acuzații pe care le contestă. El a inițiat un proces pentru concediere abuzivă, solicitând despăgubiri de aproximativ 9,3 milioane de euro. În iulie 2025, Tribunalul de Apel al Vaticanului i-a respins contestația. Fostul auditor și-a reluat acțiunile legale și a cerut o audiență privată cu Papa Leon al XIV-lea, pentru a-i prezenta direct dovezi privind corupția și rezistența instituțională la reforme.El afirmă că probele includ documente despre fraude de milioane de euro și practici financiare suspecte, descoperite în mandatul său de auditor.

Vaticanul despre acuzații: „complet nefondate”

Vaticanul neagă acuzațiile. Purtătorul de cuvânt Matteo Bruni afirmă că acestea sunt „complet nefondate”, invocând verificări financiare realizate între 2020 și 2024, de Autoritatea de Supraveghere și Informații Financiare a Vaticanului, organismul intern al Vaticanului, și PricewaterhouseCoopers, una dintre cele mai mari patru firme internaționale de audit și consultanță, care „nu au găsit nicio anomalie”.

Milone susține că l-a informat în 2016 pe Papa Francisc, pe secretarul de stat Pietro Parolin și pe alți oficiali de rang înalt, dar nu a primit răspuns de la organismele care aveau obligația să investigheze. El afirmă că a fost forțat să demisioneze în 2017 după ce a descoperit nereguli financiare legate de cardinalul Giovanni Angelo Becciu, condamnat în 2023 pentru delapidare.

Un șir de scandaluri financiare la Vatican

Cazul readuce în atenție istoricul scandalurilor financiare ale Vaticanului, de la implicarea morală recunoscută în prăbușirea Banco Ambrosiano, condusă de „bancherul lui Dumnezeu” Roberto Calvi, până la tranzacții imobiliare eșuate care au costat sute de milioane de euro.

Banco Ambrosiano este sinonimul corupției bancare de proporții internaționale, cu legături întunecate între finanțe, politică și religie. Banca a ajuns în centrul unui scandal uriaș în anii ’80, când anchetele au scos la iveală rețele de spălare de bani implicând banca Vaticanului, mafia siciliană Cosa Nostra, grupări politice de extremă dreaptă, francmasoneria italiană și, potrivit unor surse, servicii secrete occidentale. În 1982, banca s-a prăbușit cu datorii de peste 1,3 miliarde de dolari, iar directorul ei, Roberto Calvi, a fost găsit spânzurat sub podul Blackfriars din Londra, în circumstanțe considerate suspecte. Vaticanul nu a recunoscut vinovăția directă, dar a admis „implicarea morală” și a plătit 250 de milioane de dolari pentru a încheia litigiile cu creditorii.Tranzacțiile imobiliare eșuate se referă la investițiile Secretariatul de Stat al Vaticanului, în 2014, a 350 de milioane de euro într-un imobil de lux din Londra, printr-un fond de investiții italian. Afacerea s-a dovedit păguboasă, prețul fiind mult peste valoarea reală, iar comisioanele și costurile suplimentare au generat pierderi de peste 100 de milioane de euro. Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, implicat direct în tranzacție, a fost condamnat în 2023 pentru deturnare de fonduri și abuz de putere, fiind găsit vinovat și pentru direcționarea ilegală a banilor Vaticanului către o asociație caritabilă din Sardinia, gestionată de familia sa.

Citește și

Papa Leon s-a întâlnit la Vatican cu un demnitar ortodox rus de rang înalt
Papa Leon, apel pentru încetarea războiului după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza
Papa Leon face apel la încetarea „barbariei războiului” după atacul asupra unei biserici din Gaza
Casa în care a crescut Papa Leon al XIV-lea va deveni atracție turistică

Acuzații grave de spălare de bani zguduie Vaticanul

///////////////////////////////////////////

Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și rezistenței împotriva tiraniei

de Augusto Zimmermann

Conform tradiției statului de drept în Occident, a fi sub lege presupune existența anumitor legi care servesc drept control eficient asupra puterii arbitrare. Prin urmare, statul de drept este mult mai mult decât simpla existență a legilor pozitive, deoarece impune și statului să acționeze în conformitate cu principiile unei „legi superioare”. Căutarea unei astfel de „legi superioare” implică, însă, o discuție morală despre ceea ce ar trebui să fie legile. Dacă da, statul de drept devine o realizare impracticabilă și chiar nedorită pentru societățile care nu sunt supuse anumitor modele de comportament cultural și religios. Pe de altă parte, orice schimbare radicală a acestor modele poate produce cu siguranță consecințe nedorite pentru realizarea statului de drept.

Biblia a fost recunoscută din punct de vedere istoric ca fiind cea mai importantă carte pentru dezvoltarea atât a statului de drept, cât și a instituțiilor democratice în lumea occidentală. Cu toate acestea, în ultimele decenii am asistat la o erodare profundă a drepturilor individuale, odată cu creșterea puterii statului asupra vieții și libertății indivizilor.

Dacă viitorul pe care ni-l dorim pentru noi înșine și generațiile viitoare este unul al libertății sub lege, nu al supunerii absolute față de voința arbitrară a autorităților umane, va trebui să restaurăm fundamentele biblice ale statului de drept în lumea occidentală. Ca atare, statul de drept vorbește despre protejarea individului prin libertățile date de Dumnezeu, mai degrabă decât de un guvern atotputernic, legiuitor, înzestrat cu puteri divine asupra societății civile.

Creștinismul și descoperirea individului

Rădăcinile moderne ale drepturilor și libertăților noastre individuale în lumea occidentală se găsesc în creștinism. Recunoașterea prin lege a valorii intrinseci a fiecărei ființe umane nu exista în timpurile antice. La romani, legea proteja instituțiile sociale precum familia patriarhală, dar nu proteja drepturile fundamentale ale individului, cum ar fi securitatea personală, libertatea de conștiință, de exprimare, de întrunire, de asociere și așa mai departe. Pentru ei, individul avea valoare „numai dacă făcea parte din structura politică și era capabil să contribuie la utilizarea acesteia, ca și cum scopul ființei sale ar fi fost acela de a mări statul”.1 Potrivit lui Benjamin Constant, un mare filosof politic francez, este greșit să credem că oamenii se bucurau de drepturi individuale înainte de creștinism.2 De fapt, așa cum a spus Fustel de Coulanges, anticii nici măcar nu aveau idee despre ce înseamnă acest lucru.3

În 390, episcopul Ambrozie, aflat la Milano, l-a forțat pe împăratul Teodosie să se căiască de masacrul său răzbunător a șapte mii de oameni. Faptul indică faptul că, sub influența creștinismului, nimeni, nici măcar împăratul roman, nu ar fi fost mai presus de lege. Iar în secolul al XIII-lea, nominaliștii franciscani au fost primii care au elaborat teorii juridice ale drepturilor date de Dumnezeu, ca drepturi individuale derivate dintr-o ordine naturală susținută de legile imuabile ale lui Dumnezeu ale „dreptei rațiuni”. Pentru gânditorii medievali, nici măcar regele însuși nu putea încălca anumite drepturi ale subiectului, deoarece ideea de lege era atașată conceptului de justiție creștină bazat pe Biblie.

Creștinismul, statul de drept și libertatea individuală

În spatele fiecărei ordini juridice există întotdeauna un zeu, fie că este vorba de Dumnezeu Însuși sau de cei care dețin controlul asupra aparatului statului.

Noțiunea că legea și libertatea sunt inseparabile este o altă moștenire a creștinismului. Prin urmare, voința revelată a lui Dumnezeu este considerată „legea superioară” și, prin urmare, plasată deasupra legii umane. Atunci libertatea se găsește sub lege, legea lui Dumnezeu, deoarece, așa cum spune Biblia, „legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul” ( Psalmul 19:7 ). Dacă este așa, oamenii au datoria morală de a nu asculta de o lege umană care pervertește legea lui Dumnezeu, deoarece scopul guvernării civile este de a stabili toate societățile într-o ordine divină de libertate și dreptate.

Sfântul Augustin de Hipona a scris odată că o lege nedreaptă este o contradicție în termeni. Pentru el, legile umane ar putea fi în dezacord cu legile superioare ale lui Dumnezeu, iar conducătorii care promulgă legi nedrepte sunt autorități rele și ilegale. În Cetatea lui Dumnezeu , Sfântul Augustin explică faptul că o autoritate civilă care nu are nicio considerație pentru dreptate nu poate fi distinsă de o bandă de tâlhari. „Atunci, odată ce dreptatea este luată, ce sunt împărățiile decât jafuri mari? Căci ce sunt jafurile în sine, decât împărății mici?” 4

În același mod, Sfântul Toma de Aquino considera o lege nedreaptă o „lege strâmbă” și, ca atare, nimeni nu ar fi trebuit să o respecte. Pentru Sfântul Aquino, întrucât dreptatea lui Dumnezeu era fundamentul fundamental al sistemului de drept, o „lege” care prevedea crima sau mărturia mincinoasă nu era cu adevărat lege, deoarece oamenii ar avea dreptul moral să nu se supună poruncilor nedrepte. Conducătorii care promulgă „legi” nedrepte încetează să mai fie autorități în sensul corect, devenind simpli tirani. Cuvântul „tiranie” provine din grecescul „domnie seculară”, care înseamnă guvernare de către oameni în loc de domnie de drept.

Administrația Națională a Arhivelor și Înregistrărilor din SUA.4758-magna-carta

Baronii l-au obligat pe regele Ioan să semneze Magna Carta la Runnymede, Anglia, pe 15 iunie 1215. Carta constă în drepturile fundamentale ale individului conform viziunii creștine asupra lumii.

Declarând egalitatea tuturor sufletelor omenești în fața lui Dumnezeu, creștinismul i-a obligat pe regii Angliei să recunoască supremația legii divine asupra voinței lor arbitrare. „Monarhul absolutist moștenit din dreptul roman a fost astfel contracarat și transformat într-un monarh în mod explicit sub lege.” 5 Religia creștină a funcționat acolo ca o forță civilizatoare și străină despotismului. Cum s-ar putea spune, „Mesajul Bibliei i-a ridicat la decență pe «barbarii» băutori de sânge din Insulele Britanice.” 6

În vremea Magna Carta (1215), un judecător regal pe nume Henry de Bracton (d. 1268) a scris un tratat voluminos despre principiile dreptului și justiției. Bracton este considerat în general „părintele dreptului comun”, deoarece cartea sa De legibus et consuetudinibus Anglia este una dintre cele mai importante lucrări despre constituția Angliei medievale. Pentru Bracton, aplicarea legii implică „o sancțiune justă care ordonă virtutea și interzice opusul ei”, ceea ce înseamnă că legea statului nu se poate abate niciodată de legile superioare ale lui Dumnezeu. După cum explică Bracton, jurisprudența era „știința dreptului și a nedreptului”.7 Și el a declarat, de asemenea, că statul este sub Dumnezeu și lege, „pentru că legea îl face pe rege. Căci nu există rege unde voința domnește mai degrabă decât legea” .8

Credința creștină a oferit poporului Angliei un status libertatis (stare de libertate) care se baza pe prezumția creștină că legea lui Dumnezeu lucrează întotdeauna spre binele societății. Odată cu convertirea lor la creștinism, regii Angliei nu ar mai deține o putere arbitrară asupra vieții și proprietății indivizilor, schimbând legile fundamentale ale regatului după bunul plac. Mai degrabă, li s-a spus despre promisiunea lui Dumnezeu din cartea Isaia, de a se ocupa de autoritățile civile care promulgă legi nedrepte ( Isaia 10:1 ). De fapt, Biblia conține multe pasaje care condamnă perversiunea dreptății de către acestea ( Proverbe 17:15, 24:23 ; Exod 23:7 ; Deut 16:18 ; Habacuc 1:4 ; Isaia 60:14 ; Lamentări 3:34 ). Explicând de ce cetățenii Angliei aveau mult mai multă libertate decât omologii lor francezi, Charles Spurgeon (1834–1892) a declarat:

„Nu există pământ sub soare unde să existe o Biblie deschisă și o evanghelie predicată, unde un tiran să-și poată menține locul mult timp… Biblia să fie deschisă pentru a fi citită de toți oamenii și niciun tiran nu va putea domni mult timp în pace. Anglia își datorează libertatea Bibliei; iar Franța nu va poseda niciodată libertate, durabilă și bine stabilită, până când nu va ajunge să respecte Evanghelia, pe care prea mult timp a respins-o… Religia lui Isus îi face pe oameni să gândească, iar a-i face pe oameni să gândească este întotdeauna periculos pentru puterea unui despot.” 9

Motive pentru un guvern civil

Prima referire la guvernarea civilă în Sfintele Scripturi se găsește în capitolul 9 al cărții Genezei. În acest capitol, Dumnezeu poruncește pedeapsa capitală pentru cei care iau viața ființelor umane, care sunt întotdeauna create după chipul și chipul lui Dumnezeu. În acest sens, dreptul de a executa ucigași nu aparține oficialilor guvernamentali înșiși, ci lui Dumnezeu, care este autorul vieții și poruncește pedeapsa cu moartea pentru crimă în mai multe pasaje din Sfintele Scripturi (de exemplu, Exod 21:12 ; Numeri 35:33 ). Astfel, viața poate fi luată individului doar dacă autoritățile civile o aplică în conformitate cu legea și însărcinarea lui Dumnezeu, deoarece sfințenia vieții umane este temeiul pe care Dumnezeu sancționează pedeapsa capitală. După cum explică John Stott:

„Pedeapsa capitală, conform Bibliei, departe de a ieftini viața umană prin solicitarea morții criminalului, își demonstrează valoarea unică prin solicitarea unui echivalent exact al morții victimei.” 10

Statul este un „rău necesar” care trebuie să fie supus legilor superioare ale lui Dumnezeu. După ce păcatul a intrat în lume, a devenit necesară stabilirea unui guvern civil pentru a combate violența ( Geneza 6:11-13 ). Cu toate acestea, statul nu a fost prevăzut în planul inițial al lui Dumnezeu pentru omenire, deoarece acesta plasează unii oameni într-o poziție de autoritate asupra altora. La începutul creației, însă, Geneza ne spune că bărbatul și femeia trăiau în strânsă părtășie cu Dumnezeu, sub autoritatea Sa directă și unică.11 Apoi , Thomas Paine (1737-1809), el însuși necreștin, a exprimat viziunea biblică asupra lumii atunci când a rostit aceste cuvinte:

„Chiar și în cea mai bună stare a sa, guvernul este doar un rău necesar; în cea mai rea stare a sa, unul intolerabil; căci atunci când suferim sau suntem expuși acelorași mizerii din partea unui guvern , la care ne-am putea aștepta într-o țară fără guvern , calamitățile noastre sunt amplificate de gândul că noi furnizăm mijloacele prin care suferim. Guvernul, la fel ca îmbrăcămintea, este semnul inocenței pierdute; palatele regilor sunt construite pe ruinele foișoarelor paradisului.” 12

Înțelegerea guvernării civile ca rezultat al condiției noastre păcătoase justifică doctrina limitării puterilor statului. Aceasta a inspirat, atât în Marea Britanie, cât și în America, stabilirea unei ordini constituționale bazate pe controale și echilibru între ramurile guvernării – și anume legislativă, executivă și judecătorească. O astfel de diviziune respectă revelația biblică a lui Dumnezeu ca Judecător suprem, Legiuitor și Rege ( Isaia 33:22 ). Întrucât toate ființele umane sunt născute dintr-o natură păcătoasă, funcțiile statului ar trebui să fie controlate legal, deoarece nicio ființă umană nu poate fi încredințată cu prea multă putere.

Deoarece Dumnezeu a insuflat în fiecare dintre noi dorința de libertate, tirania politică, așa cum a explicat Lord Fortescue (1394–1479), este încercarea autorităților civile de a înlocui libertatea naturală cu o condiție de servitute care satisface doar „scopurile vicioase” ale conducătorilor răi. După cum spunea Fortescue, legea Angliei oferea libertate poporului doar pentru că era pe deplin îndatorată Sfintelor Scripturi. Astfel, el a citat din Marcu 2:27 pentru a proclama că regii sunt chemați să guverneze de dragul împărăției, nu invers. În acest sens, el a remarcat, de asemenea:

„O lege este în mod necesar considerată crudă dacă sporește robia și diminuează libertatea, după care natura umană tânjește întotdeauna. Căci robia a fost introdusă de oameni în scopuri vicioase. Dar libertatea a fost insuflată în natura umană de Dumnezeu. Prin urmare, libertatea luată de la oameni își dorește întotdeauna să se întoarcă, așa cum se întâmplă întotdeauna când libertatea naturală este refuzată. Așadar, cel care nu favorizează libertatea trebuie considerat impiu și crud.” 13

Plasând legile superioare ale lui Dumnezeu deasupra legii umane, Sir Edward Coke (1552–1634) considera că legile fundamentale ale Angliei nu au fost concepute de stat, ci „scrise cu degetul lui Dumnezeu în inima omului”.14 Coke a descris constituția Angliei ca fiind un „sistem armonios” susținut în primul rând de legile superioare ale lui Dumnezeu. Apoi a continuat declarând că nicio lege adoptată de Parlament nu este valabilă dacă nu respectă Dumnezeu și legea. În cele din urmă, Lord Coke a subliniat cu înțelepciune:

„În natură, vedem distincția infinită a lucrurilor provenind dintr-o anumită unitate, așa cum multe râuri dintr-o singură fântână, multe artere în corpul omului dintr-o singură inimă, multe vene dintr-un singur ficat și mulți tendoani din creier: așadar, fără îndoială, această unitate și consimțământ admirabil într-o asemenea diversitate a lucrurilor provin numai de la Dumnezeu, fântâna și fondatorul tuturor legilor și constituțiilor bune.” 15

Cum subminează ideea de „evoluție” statul de drept

Noțiunea că legea umană este întotdeauna supusă legilor superioare ale lui Dumnezeu a început să fie contestată mai profund în secolul al XIX-lea. După opera lui Charles Darwin, credința în evoluție a presupus inexistența ordinii morale naturale a lui Dumnezeu ca sursă principală a dreptului pozitiv. Astfel, pozitiviștii juridici au decis să considere legea pozitivă a statului ca un simplu rezultat al forței pure și al luptei sociale. Pe scurt, un produs al voinței umane.

Însă dacă legile sunt prinse în credința în „evoluție”, ele nu mai pot fi considerate ca posedând o demnitate transcendentală. Atunci însăși ideea de guvernare sub lege își pierde fundamentele filozofice și, prin urmare, societățile încep să nu aibă o condiție morală a culturii juridice care să le permită să limiteze eficient apariția unui stat atotputernic. 16 După cum a subliniat J.R. Rushdoony:

„Când omul devine controlor al propriei evoluții prin intermediul statului, statul devine noul absolut. Hegel, acceptând evoluția socială, a făcut din stat noul zeu al ființei. Adepții lui Hegel în absolutizarea statului sunt marxiștii, fabienii și alți socialiști… Pe scurt, Dumnezeu și legea Sa transcendentală sunt abandonate în favoarea unui nou zeu, statul. Evoluția duce astfel nu numai la revoluție, ci și la totalitarism. Teoria evoluționistă socială, așa cum a ajuns să se concentreze la Hegel, a făcut din stat noul zeu al ființei. Gândirea evoluționistă biologică, așa cum s-a dezvoltat de la Darwin încoace, a făcut din revoluție marele instrument al acestui nou zeu și mijlocul de instaurare a acestui nou zeu, statul socialist științific.” 17

În spatele fiecărei ordini juridice există întotdeauna un zeu, fie că este vorba de Dumnezeu Însuși sau de cei care dețin controlul asupra aparatului statului. 17 Statul devine un „zeu” în sine dacă nu există un apel final la legi și autorități superioare. Ori de câte ori legea statului este considerată singura sursă de legalitate, conducătorii civili devin autorități atotputernice asupra vieții și libertăților individului. Căci nicio protecție juridică nu poate fi acordată în mod rezonabil împotriva tiraniei, dacă supremația legilor superioare ale lui Dumnezeu nu este făcută să prevaleze. În acest fel, Douglas W. Kmiec, profesor de drept la Universitatea Notre Dame, a remarcat corect:

„Opiniile și opiniile antagonice planului lui Dumnezeu, fie că sunt formulate prin legiferare sau «spontan» pe o perioadă extinsă de timp prin decrete judecătorești, nu sunt deloc principii fundamentale imuabile și au condus și continuă să conducă la înfrângerea fericirii noastre.” 18

Complexitatea lucrurilor care sunt ținute împreună în univers indică existența unui Legiuitor Suprem. Întrucât vedem lumea așa cum este ea în realitate, trebuie să recunoaștem că mișcările sale sunt dirijate de reguli de drept invariabile și fixe. Dacă există legi care susțin lumea, atunci cine a creat aceste legi? În acest sens, așa cum a comentat Montesquieu:

„Cei care afirmă că o fatalitate oarbă ar fi putut produce diversele efecte pe care le vedem în această lume se fac vinovați de o foarte mare absurditate; căci poate fi ceva mai absurd decât să pretindem că o fatalitate oarbă ar putea produce ființe inteligente?”

„Dumnezeu este în relație cu universul ca Creator și Păstrător. Legile prin care El a creat toate lucrurile sunt acelea prin care El le păstrează. El acționează conform acestor reguli pentru că le cunoaște; le cunoaște pentru că le-a creat; și le-a creat pentru că sunt relative la înțelepciunea și puterea Sa.”

„Ființele inteligente particulare pot avea legi create de ele însele, dar au și unele pe care nu le-au creat niciodată… A spune că nu există nimic just sau nedrept în afară de ceea ce este poruncit sau interzis de legile pozitive [umane] este același lucru cu a spune că, înainte de descrierea unui cerc, toate razele nu erau egale.”

„Prin urmare, trebuie să recunoaștem existența unor relații de justiție anterioare dreptului pozitiv și prin care acestea sunt stabilite… Dacă există ființe inteligente care au primit un beneficiu de la o altă ființă, acestea ar trebui să fie recunoscătoare; dacă o ființă inteligentă a creat o altă ființă inteligentă, aceasta din urmă ar trebui să continue în starea sa inițială de dependență.”

„Dar lumea inteligentă este departe de a fi atât de bine guvernată ca cea fizică. Căci, deși prima are și ea legile sale, care prin natura lor sunt invariabile, totuși nu se conformează lor la fel de exact ca lumea fizică. Aceasta se datorează faptului că, pe de o parte, ființele umane inteligente sunt de natură finită și, prin urmare, predispuse la eroare; iar, pe de altă parte, natura lor le impune să fie agenți liberi. Prin urmare, ele nu se conformează în mod constant legilor lor primitive; și chiar și pe cele pe care le-au instituit, le încalcă frecvent.”

„Omul, ca ființă fizică, este, asemenea altor corpuri, guvernat de legi invariabile. Ca ființă inteligentă, el încalcă neîncetat aceste legi stabilite de Dumnezeu și le schimbă chiar și pe cele pe care el însuși le-a stabilit. Apoi, este lăsat în voia propriei direcții, deși este o ființă limitată și supusă, ca toate inteligențele finite, ignoranței și erorii. Și chiar și cunoștințele imperfecte pe care le are, le pierde ca creatură sensibilă atunci când sunt grăbite de o mie de pasiuni impetuoase. O astfel de ființă ar putea uita în fiecare clipă de Creatorul său. Din acest motiv, Dumnezeu i-a amintit de obligațiile sale prin legea religiei [iudeo-creștine].” 19

Legea lui Dumnezeu este mai presus de legea statului

Intelectul uman nu ar trebui să fie referința noastră fundamentală în ceea ce privește legalitatea, deoarece fiecare persoană este afectată de o natură păcătoasă. Apoi, drepturile noastre legale fundamentale ar trebui considerate cele revelate de Dumnezeu Însuși prin Sfintele Scripturi. Conform doctrinei naturae delecta , care înseamnă că natura noastră umană a fost vătămată de păcatul originar, legea nu trebuie să se bazeze atât pe înțelepciunea omenească, cât pe înțelepciunea și voința suverană a lui Dumnezeu. După cum spune Biblia, „Nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea omenească și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât puterea omenească” ( 1 Corinteni 1:25 ).

Statul de drept poate subzista doar dacă autoritățile civile sunt capabile să respecte prevalența ierarhică a legilor superioare ale lui Dumnezeu asupra legii statului. Deși legea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, căci înțelepciunea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, autoritățile umane sunt creaturi păcătoase a căror minte ar putea fi controlată de poftele firii pământești. Ele pot fi sclavi ai păcatului și răzvrătite împotriva lui Dumnezeu, deși cetățenii care aleg oameni păcătoși și se supun hotărârilor lor rele sunt și ei sclavi ai păcatului.

O întrebare fundamentală a statului de drept este să știm ce fel de autoritate dorim ca sursă supremă de putere asupra noastră: autoritatea unui Dumnezeu iubitor sau autoritatea unui conducător uman păcătos. Dacă decidem în favoarea conducătorului păcătos, atunci, așa cum spune RJ Rushdoony, „nu avem dreptul să ne plângem de ascensiunea totalitarismului, de ascensiunea tiraniei – noi le-am cerut” .20

Pentru a evita tirania, William Blackstone (1723–1780) a declarat odată că nicio lege umană nu poate fi validă dacă contrazice legile superioare ale lui Dumnezeu, care mențin și reglementează drepturile naturale ale omului la viață, libertate și proprietate.21 Conform înțelegerii biblice a lui Blackstone asupra statului de drept ,

„Nicio lege umană nu ar trebui să fie lăsată să contrazică legile [lui Dumnezeu]… Ba mai mult, dacă vreo lege umană ne-ar permite sau ne-ar porunci să o comitem, suntem obligați să încălcăm acea lege umană, altfel am jigni atât naturalul, cât și divinul.” 22

Înțelegerea biblică a rezistenței legale împotriva tiraniei

Când Dumnezeu deleagă autoritatea Sa supremă conducătorilor umani, aceștia nu au libertatea de a o folosi pentru a justifica tirania. De fapt, există exemple destul de remarcabile în Sfintele Scripturi în care Dumnezeu poruncește în mod explicit neascultarea civilă împotriva statului. De exemplu, moașele egiptene au refuzat să respecte ordinul faraonului de a ucide bebelușii evrei. După cum spune Biblia, „[ele] se temeau de Dumnezeu și nu au făcut ce le-a poruncit regele Egiptului” ( Exodul 1:17 ). În mod similar, trei evrei nu l-au ascultat pe regele Nebucadnețar al Babilonului, când acesta a poruncit tuturor să se închine și să se închine chipului său de aur (Daniel 6). De asemenea, Daniel a refuzat să respecte un decret emis de regele Darius, care obliga pe nimeni să nu se roage la niciun zeu sau om în afară de el însuși.

În Noul Testament, avem exemplul atitudinii primilor Apostoli față de Sinedriu, un consiliu evreiesc de preoți și învățători ai legii. Consiliul le-a ordonat să nu predice în numele lui Hristos Isus. Cu toate acestea, Cartea Faptele Apostolilor spune că Apostolii au refuzat să se supună deciziei lor și, așa cum a declarat cu îndrăzneală Apostolul Petru, „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de autoritatea omenească” ( Faptele Apostolilor 5:29 , NLT). De fapt, zelul Apostolilor pentru Domnul era atât de mare încât au refuzat să fie reduși la tăcere de conducători nedrepți, chiar dacă un astfel de refuz a dus la arestare și/sau execuție. Ei se considerau legați de Legea lui Dumnezeu în primul rând și au continuat să predice Evanghelia ca și cum nu ar fi fost o interdicție legală. Prin urmare, pentru a fi ascultate, autoritățile civile trebuie mai întâi să asculte de Dumnezeu și de lege. După cum a subliniat John Stott:

„Dacă statul poruncește ceea ce Dumnezeu interzice sau interzice ceea ce Dumnezeu poruncește, atunci datoria noastră creștină simplă este să ne opunem, nu să ne supunem, să nu ascultăm de stat pentru a asculta de Dumnezeu… Ori de câte ori sunt promulgate legi care contrazic legea lui Dumnezeu, neascultarea civilă devine o datorie creștină.” 23

Deși primii apostoli considerau complet legal să nu se supună unei legislații nelegiuite, urmașii lui Hristos de astăzi preferă să citeze din capitolul 13 al scrisorii lui Pavel către Romani pentru a-și justifica respectarea regulilor imorale ale dreptului pozitiv. Cu toate acestea, Pavel susține aici că ascultăm de autoritatea civilă, deoarece aceasta „nu are frică pentru cei ce fac binele, ci pentru cei ce fac răul” ( Romani 13:3 ). Dacă persoana care deține puterea de stat abuzează de puterea dată de Dumnezeu, „datoria noastră nu este să ne supunem, ci să ne împotrivim”. 24 Potrivit lui FA Schaeffer, o interpretare mai exactă a acestui pasaj ar indica clar că „statul trebuie să fie un agent al dreptății, să restrângă răul pedepsind răufăcătorul și să protejeze binele în societate. Când face invers, nu are autoritatea corespunzătoare. Este atunci o autoritate uzurpată și, ca atare, devine fără lege și este tiranie”. 25

Dumnezeu a stabilit statul ca o autoritate delegată, nu ca o putere autonomă deasupra legii. Când ascultăm de stat, nu ascultăm de indivizi care sunt responsabili de aparatul statului, ci mai degrabă din ascultare față de o autoritate dată de Dumnezeu, căreia îi este poruncită de Dumnezeu să promoveze principiile naturale ale libertății și dreptății. Prin urmare, așa cum explică Papa Ioan al XXIII-lea în enciclica sa „Pacem in Terris”:

„Întrucât dreptul de a comanda este cerut de ordinea morală și își are sursa în Dumnezeu, rezultă că, dacă autoritățile civile adoptă legi sau ordonă ceva opus ordinii morale și, prin urmare, contrar voinței lui Dumnezeu, nici legile emise, nici autorizațiile acordate nu pot fi obligatorii pentru conștiința cetățenilor, deoarece Dumnezeu are mai mult dreptul să fie ascultat decât oamenii. Altfel, autoritatea se prăbușește complet și are ca rezultat un abuz rușinos.” 26

Deoarece Pavel spune și că Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie legat ( 2 Timotei 2:9 ), dreptul de rezistență împotriva tiraniei este un element important al sistemului de stat de drept rânduit de El. Din acest motiv, așa cum a spus John Knox (1513–1572), a te răzvrăti împotriva unui conducător rău poate fi același lucru cu a te opune diavolului însuși, „care este cel care abuzează de sabia și autoritatea lui Dumnezeu”.27 Knox a afirmat că oricine îndrăznește să conducă o națiune împotriva legii lui Dumnezeu poate fi rezistat în mod legal, chiar și prin forță, dacă este necesar.28 Potrivit lui John Knox, dacă conducătorul civil pare a fi dispus efectiv să distrugă fundamentele creștine ale societății ,

„[Dumnezeu] nu a poruncit ascultare, ci mai degrabă i-a aprobat și i-a răsplătit din belșug pe toți cei care s-au opus poruncilor lor nelegiuite și mâniei lor oarbe.” 29

Samuel Rutherford (1600–1661), un prezbiterian scoțian asemenea lui John Knox, a dezvoltat în „ Lex Rex ” o doctrină consecventă a rezistenței legale împotriva tiraniei politice. Potrivit lui Rutherford, dacă oamenii doresc să rămână efectiv liberi de o astfel de tiranie, atunci vor trebui să-și păstreze dreptul inalienabil de a se supune în cele din urmă unei legislații nedrepte. Pentru el, „O putere etică, politică sau morală, de a oprima, nu este de la Dumnezeu și nu este o putere [legală], ci o deviere licențioasă a unei puteri [legale]”. 30 Și ca răspuns la regaliștii cărora le plăcea să folosească Romani 13 pentru a condamna orice formă de rezistență împotriva guvernului, ca o rezistență împotriva lui Dumnezeu Însuși, Rutherford a proclamat cu îndrăzneală:

Imagine color a Declarației de Independență a lui Trumbull, preluată de pe Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Image:Declaration_independence.jpg. domeniu public.

Imagine oferită de Biblioteca Congresului, Divizia de Printuri și Fotografii, Colecția Detroit Publishing Company.

4758-declarație-de-independență

„Părinții” americani semnând Declarația de Independență a SUA la Philadelphia, pe 4 iulie 1776. Documentul afirmă ca un „adevăr evident” că toate ființele umane sunt înzestrate în mod egal de Dumnezeu cu anumite drepturi inalienabile la viață, libertate și căutarea fericirii.

„Este o blasfemie să crezi sau să spui că, atunci când un rege bea sângele unor nevinovați și pustiește Biserica lui Dumnezeu, Dumnezeu, dacă ar fi prezent personal, ar comite aceleași acte de tiranie.” 31

John Locke (1634–1704), ale cărui idei juridice și politice au oferit justificare legală „Revoluției Glorioase” din 1688 din Marea Britanie, a susținut că legiuitorii se pun într-o „stare de război” împotriva societății ori de câte ori încearcă să distrugă drepturile noastre „naturale” la viață, libertate și proprietate, date de Dumnezeu. Pentru Locke, niciun guvern nu are dreptul să reducă aceste drepturi fundamentale ale cetățeanului individual. Dacă ar fi așa, Locke a susținut că oamenii ar fi lăsați „la refugiul comun pe care Dumnezeu l-a oferit tuturor oamenilor împotriva forței și violenței”. 32

Părinții fondatori americani au recunoscut pe deplin principiul rezistenței legale împotriva tiraniei și s-au bazat în mare măsură pe acesta pentru a-și justifica acțiunile revoluționare împotriva guvernului britanic, în 1776. Scrisă de Thomas Jefferson, Declarația de Independență a SUA susține că revoluția este ultima soluție a unui popor liber împotriva „unui lung șir de abuzuri și uzurpări” din partea guvernului. Astfel, ei și-au justificat acțiunile pe motiv că Dumnezeu a înzestrat fiecare ființă umană cu drepturi naturale la viață, libertate și căutarea fericirii, care sunt drepturi fundamentale pe care nici măcar statul nu le poate lua.

Desigur, orice revoltă revoluționară, așa cum comentează Papa Paul al VI-lea în enciclica sa „Popularum Progressio”, poate fi justificată doar în situații extraordinare „în care există o tiranie manifestă, de lungă durată, care ar aduce mari daune drepturilor fundamentale ale persoanei și ar aduce prejudicii periculoase binelui comun al țării”.33 Cu toate acestea, recurgerea la violență, ca mijloc de a îndrepta nedreptățile statului împotriva statului de drept, riscă să producă noi forme de nedreptate. Prin urmare, Papa Paul al VI-lea a afirmat, de asemenea, că revolta revoluționară poate fi dusă la bun sfârșit doar ca ultim remediu împotriva tiraniei de lungă durată, deoarece, așa cum spunea el, „un rău real nu trebuie combătut cu prețul unei mizerii mai mari” .33

Statul de drept, creștinismul și drepturile omului

Occidentalii care își denigrează moștenirea creștină ar trebui să se informeze mult mai bine…

Conform concepției iudeo-creștine, ființele umane au fost create de Dumnezeu și, ca atare, nu și-au „dobândit” niciodată drepturile fundamentale de la stat. Nici aceste drepturi fundamentale nu sunt rezultatul vreunei munci efectuate de ele, ci decurg direct din natura fiecărei ființe umane, care este întotdeauna concepută după chipul unui Dumnezeu iubitor ( Geneza 1:26 ).

Conform Genezei 1:27–28 , Dumnezeu a creat toate ființele umane, bărbați și femei, după chipul Său, poruncindu-le să umple pământul și să-l supună. Am găsit aici o semnificație foarte specială pentru recunoașterea demnității umane, ca rezultat al relației dintre Dumnezeu și creaturile Sale umane, pe care Căderea a distorsionat-o, dar nu a distrus-o. Din acest fapt rezultă, de exemplu, că văduvele nu vor fi arse pe rugul funerar al soților lor, așa cum se întâmplă încă în India, și că oamenii nu vor fi vânduți ca sclavi, așa cum se întâmplă încă în Sudan. 34

În fiecare an, Freedom House, o organizație seculară, realizează un studiu pentru a analiza situația democrației și a drepturilor omului la nivel global. An de an, concluzionează că națiunile cele mai democratice și bazate pe drepturi sunt cele majoritar protestante. Pe de altă parte, islamul și marxismul, acesta din urmă fiind o religie seculară, par să ofere cele mai serioase obstacole în calea realizării democrației și a drepturilor omului. De fapt, negarea celei mai largi game de drepturi fundamentale ale omului vine tocmai din țările marxiste și majoritar musulmane. Cei mai mari încălcători ai drepturilor omului sunt Libia, Arabia Saudită, Sudanul, Siria, Turkmenistanul și regimurile marxiste cu un singur partid din Cuba și Coreea de Nord. 35

Spre deosebire de islam, creștinismul a democratizat manierele politice și este încă principala forță morală care menține laolaltă valorile democratice în Occident. Acesta oferă cel mai puternic argument pentru protejarea drepturilor fundamentale ale omului. Pentru Paul L. Maier, profesor de istorie antică la Universitatea Western Michigan, „nicio altă religie, filozofie, învățătură, națiune, mișcare – orice ar fi – nu a schimbat lumea atât de bine precum a făcut-o creștinismul” .36

Declarând că toți ne aflăm pe un teren egal în fața lui Dumnezeu, creștinismul oferă cele mai bune fundamente morale pentru egalitatea socială și politică. 34 Dacă se dovedește că creștinismul este adevărat, individul, bărbat sau femeie, nu este doar mai important, ci incomparabil mai important decât corpul social. Acest lucru ajută la explicarea, în opinia lui Charles Colson, „de ce creștinismul a oferit întotdeauna nu doar o apărare viguroasă a drepturilor omului, ci și cel mai solid bastion împotriva tiraniei”. 34

Concluzie

Un fapt vizibil în aceste vremuri de relativism moral este abandonarea treptată a credinței și culturii creștine în lumea occidentală. Drept urmare, fundamentele morale ale statului de drept au fost serios subminate. Occidentalii care cred că abandonarea creștinismului va servi democrației și statului de drept ignoră orbește faptul că o astfel de abandonare a adus deja totalitarism și crime în masă în mai multe țări occidentale, în special în Germania și Rusia. Orice analiză onestă a istoriei occidentale contemporane ar trebui să recunoască faptul că nicio protecție juridică eficientă împotriva tiraniei nu poate fi susținută, pe termen lung, fără standardele mai înalte de justiție și moralitate aduse în structura societăților occidentale de către creștinism.

Occidentalii care își denigrează moștenirea creștină ar trebui să fie mult mai bine informați că, dacă nu ar fi această religie, nu ar avea libertățile de care se bucură astăzi, de exemplu, pentru a dezonora însăși sursa acestor libertăți, și anume creștinismul. 37 În ceea ce privește climatul actual de multiculturalism, ar fi mai bine pentru ei să se gândească mult mai atent la cuvintele rostite de un mare istoric, Carlton Hayes:

„Oriunde idealurile creștinilor au fost în general acceptate și practica lor a fost încercată cu sinceritate, există o libertate dinamică; iar oriunde creștinismul a fost ignorat sau respins, persecutat sau înlănțuit de stat, există tiranie.” 38

Prima publicare pe pagina principală: 18 ianuarie 2007

Republicare pe pagina principală: 15 octombrie 2013

Referințe și note

Frothingham, R., Ascensiunea Republicii Statelor Unite , Brown, Boston, MA, p. 6, 1910. Înapoi la text.

Constant, B., De La Liberté Des Anciens Comparée à celle des Modernes ; din: ‘Écrits Politiques’, Folio, Paris, pp. 591–619, 1997. Revenire la text.

Fustel De Coulanges, ND, Orașul antic: Un studiu clasic al instituțiilor religioase și civile din Grecia și Roma antică , Doubleday Anchor, New York, p. 223, 1955. Înapoi la text.

Sfântul Augustin; Cetatea lui Dumnezeu , Cartea a III-a, par. 28, Cambridge University Press, Cambridge, Marea Britanie, 1998. Înapoi la text.

Tamanaha, BZ, Despre statul de drept: istorie, politică, teorie , Cambridge University Press, Cambridge, Marea Britanie, p. 23, 2004. Înapoi la text.

Batten, D. (Ed.), Cartea „Răspunsuri la creație” , Creation Ministries International, Brisbane, p. 7, 1999. Înapoi la text.

Bracton, H., Despre legile și obiceiurile Angliei , vol. II, Harvard University Press, Cambridge, MA, p. 25, 1968. Înapoi la text.

Bracton, ref. 7, p. 33. Înapoi la text.

Spurgeon, CH, Joy născută la Betleem; în: Water, M. (ed.), Multi New Testament Commentary , John Hunt, Londra, p. 195, 1871. Înapoi la text.

Stott, J., Noțiuni de bază creștine: o invitație la ucenicie , Monarch Books, Londra, p. 79, 2003. Înapoi la text.

Adamthwaite, M., Guvernare civilă, Salt Shakers 9 :3, iunie 2003. Înapoi la text.

Paine, T., Despre originea și designul guvernării; în: Boaz, D. (Ed.), Cititorul libertarian: Scrieri clasice și contemporane de la Lao-Tzu la Milton Friedman , Free Press, New York, p. 7, 1997. Înapoi la text.

Fortescue, Sir J., De Laudibus Legum Anglie , traducere cu introducere de Chrimes, SB, Cambridge University Press, Cambridge, Marea Britanie, Capitolul XLII, p. 105, 1949. Înapoi la text.

7 Co. Rep. I, 77 Eng. Rep. 277 (KB 1960). Apud: Wu, John CH; Fountain of Justice: A Study in the Natural Law , Sheed și Ward, New York, p. 91, 1955. Înapoi la text.

Coke, Sir E., Al treilea raport, 3. Apud: Sandoz; Elliz; Rădăcinile libertății – Introducere ; în: Rădăcinile libertății: Magna Carta, Constituția antică și tradiția anglo-americană a statului de drept , University of Missouri Press, Columbia, MO, p. 137, 1993. Înapoi la text.

Vezi Noebel, D., The Battle for Truth , Harvest House Publishers, Eugene, OR, p. 232, 2001. Înapoi la text.

Rushdoony, RJ, Lege și libertate , Ross House Books, Vallecito, CA, p. 33, 1984. Înapoi la text.

Kmiec, DW, Libertatea greșit concepută: teoria incompletă a lui Hayek despre relația dintre dreptul natural și cel cutumiar; în: Ratnapala, S. și Moens, GA (Eds.), Jurisprudence of Liberty , Butterworths, Adelaide, SA, Australia, p. 145, 1996. Înapoi la text.

De Montesquieu, C., Spiritul legilor , Cartea I, Capitolul 1, 1748. Înapoi la text.

Rushdoony, ref. 17, p. 35. Înapoi la text.

Blackstone, W., Suveranitatea legii – Selecții din comentariile lui Blackstone asupra legilor Angliei , McMillan Publishers, Londra, pp. 58–59, 1973. Înapoi la text.

Blackstone, ref. 21, pp. 27–31. Înapoi la text.

Stott, J., Mesajul Epistolei către Romani: Vestea bună a lui Dumnezeu pentru lume , Inter-Varsity Press, Londra, p. 342, 1994. Înapoi la text.

Stott, ref. 10, p. 78. Înapoi la text.

Schaeffer, FA, Un manifest creștin , Crossway, Westchester, p. 91, 1988. Înapoi la text.

Pacem in Terris , Enciclică a Papei Ioan al XXIII-lea, Paragraful 51, 1963. Înapoi la text.

Knox, J., Despre rebeliune , Cambridge University Press, Cambridge, p. 192, 1994. Înapoi la text.

Knox, ref. 27, p. 178. Înapoi la text.

Knox, ref. 27, p. 95. Înapoi la text.

Rutherford, S., „Lex Rex” sau Legea și Prințul; în: The Presbyterian Armoury , vol. 3, p. 34, 1846. Înapoi la text.

Rutherford, ref. 30, Arg. 4. Reveniți la text.

Locke, J., Al doilea tratat despre guvernarea civilă , secțiunea 222; din Locke, J., Scrieri politice , Penguin Books, Londra, p. 374, 1993. Înapoi la text.

Popularum Progressio, Enciclica Papei Paul al VI-lea, Paragraful 31, 1967. Înapoi la text.

Colson, C. și Pearcey, N., Cum vom trăi acum? Tyndale, Wheaton, IL, p. 131, 1999. Înapoi la text.

Karatnycky, A., Piano, A. și Puddington, A. (ed.), Libertatea în lume 2003: Studiul anual al drepturilor politice și libertăților civile, Freedom House, New York, pp. 11–12, 2003. Înapoi la text.

Maier, PL, prefață la: Schmidt, AJ, How Christianity Changed the World (Cum a schimbat creștinismul lumea) , Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 9, 2004. Înapoi la text.

Schmidt, AJ, Cum a schimbat creștinismul lumea , Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 13, 2004. Înapoi la text.

Hayes, CJH, Creștinismul și civilizația occidentală , Stanford University Press, Stanford, CA, p. 21, 1954.

Articole similare

Politica educațională de stat discriminatorie cenzurează predarea științelor

Marxism, drept și evoluție: dreptul marxist atât în teorie, cât și în practică

Rădăcinile darwiniste ale sistemului juridic nazist

Teorii juridice evolutive

Un bărbat, o femeie

Creație în profunzime: Carl von Savigny

Embrioni cu trei părinți: Ce ar trebui să creaționistii biblici?

https://creation.com/the-christian-foundations-of-the-rule-of-law-in-the-west-a-legacy-of-liberty-and-resistance-against-tyranny

////////////////////////////////////////

Stephen Taylor, inginer electrician- În șase zile: De ce 50 de oameni de știință aleg să creadă în creație

De Dr. John Ashton

De ce 50 de oameni de știință aleg să creadă în creație

Cuprinsul cărții

Știință și origini

Jeremy L. Walter

Jerry R. Bergman

John K.G. Kramer

Paul Giem

Henry Zuill

Jonathan D. Sarfati

Ariel A. Roth

Keith H. Wanser

Timothy G. Standish

Ioan R. Rankin

Bob Hosken

James S. Allan

George T. Javor

Dwain L. Ford

Angela Meyer

Ștefan Grocott

Andrew McIntosh

Ioan P. Marcus

Nancy M. Darrall

Ioan M. Cimbala

Edward A. Boudreaux

Theo Agard

Ker C. Thomson

John R. Baumgardner

Arthur Jones

Religie și origini

George F. Howe

AJ Monty White

DB Gower

Walter J. Veith

Danny R. Faulkner

Edmond W. Holroyd

Robert H. Eckel

Jack Cuozzo

Andrew Snelling

Ștefan Taylor

Ioan Morris

Elaine Kennedy

Colin W. Mitchell

Stanley A. Mumma

Evan Jamieson

Larry Vardiman

Geoff Downes

Wayne Frair

Sid Cole

Don B. DeYoung

George S. Hawke

Kurt P. Wise

JH John Peet

Werner Gitt

Don Batten

Publicat pentru prima dată în În șase zile

Stephen Taylor, inginer electrician

Dr. Taylor este lector universitar senior în inginerie electrică la Universitatea din Liverpool. Deține o licență în inginerie electrică și electronică de la Imperial College of Science and Technology, Universitatea din Londra, Regatul Unit, precum și o diplomă de master în inginerie și un doctorat în inginerie electrică de la Universitatea din Liverpool. Dr. Taylor a scris peste 80 de articole științifice și este recenzent pentru revistele IEE Electronic Letters, Solid State Electronics, Journal of Applied Physics și Applied Physics Letters.

Steve Taylor

Dr. Stephen Taylor

Scopul acestui articol este de a expune motivele credinței mele, ca om de știință și inginer, într-un Dumnezeu Creator etern, atotputernic și atotînțelept, un Dumnezeu care poate fi cunoscut și în care se poate avea încredere, Unul care a vorbit în Biblie pentru a-Și dezvălui voința și, în cele din urmă, prin Fiul Său, Domnul Isus Hristos, pentru a-Și dezvălui persoana. Aș dori, de asemenea, să subliniez câteva dintre problemele științifice ale viziunii naturaliste (evoluționiste) asupra originilor și să explic de ce, în opinia mea, faptele științifice susțin cadrul biblic mai degrabă decât sistemul de credințe evoluționiste.

Un design necesită un designer

Pe masa din fața mea se află reproducerea unei frumoase picturi peisagistice, reprezentând o scenă rurală, datând din jurul anului 1770, realizată de Paul Sandby. În prim-plan, artistul a surprins lumina soarelui care cade pe un copac dintr-o pajiște. În apropiere se află un cal și niște copii, iar în fundal, vedem un râu care își croiește drum printre dealuri și văi verzi spre mare. Departe, în depărtare, nori gri lasă loc unui cer albastru deschis. Mă întrebați cum a apărut pictura. Dacă aș insista că, dintr-o dată și fără niciun motiv aparent, vopselele în ulei au început să sosească pe o pânză, într-un asemenea mod și în asemenea proporții încât rezultatul a fost o operă de artă, ați crede că sunt nebun. Este un scenariu imposibil. Dificultățile mele de a vă convinge ar fi și mai mari dacă nu aș putea oferi o explicație pentru existența pânzei și a vopselelor!

Naturalismul evoluționist ne cere să credem exact într-un astfel de scenariu: o imagine fără pictor, artă fără artist. Să ne amintim, de asemenea, că, oricât de bună ar fi, pictura este doar o reprezentare moartă, bidimensională, a unei realități vii tridimensionale mult mai minunate: peisajul în sine, copacii, caii, copiii, cerul, soarele și norii! Cât de greșit și cât de nechibzuit este să lăudăm opera unei mâini și a unui ochi omenesc, dar să negăm opera artistului divin care a pus toate lucrurile la locul lor și a dat existență și pricepere aceleiași mâini și aceluiași ochi omenesc!

Un design nu numai că implică un designer, ci spune și despre designerul său. Dacă luăm în considerare vastitatea spațiului cosmic, complexitatea creierului uman, forțele puternice care țin nucleul fiecărui atom laolaltă, putem concluziona că Dumnezeu este într-adevăr imens, mare în inteligență și putere. Dacă Dumnezeu este așa, de ce nu ar trebui ca creația să dureze șase zile de 24 de ore? Ar fi putut să o facă în șase ore sau șase secunde, dacă ar fi ales. Un astfel de Dumnezeu poate face orice dorește, oricând dorește, în conformitate cu propria Sa natură.

Un om care pretindea că este Dumnezeu

Al doilea și poate cel mai convingător motiv pentru credința creștină în general și într-o creație literală de șase zile în special este Domnul Isus Hristos. Apropiindu-ne de al doilea mileniu, El este încă figura centrală a istoriei umane. Fiecare ziar, computer și monedă care poartă data de astăzi ne amintește că El a fost cel care a împărțit timpul în două: d.Hr. și î.Hr. Nu a scris niciodată o carte sau un cântec, totuși milioane de cărți și unele dintre cele mai mari piese muzicale din lume au fost scrise despre El. Nu a ridicat niciodată un monument, totuși zeci de mii de clădiri au fost ridicate în onoarea Lui. Nu a condus niciodată o armată și nu a scos o sabie, totuși, prin dragostea Sa de-a lungul anilor, El a cucerit inimile a milioane de oameni. Unii dintre dușmanii Săi, întâlnindu-L, s-au transformat în oameni care și-au dat viața pentru El. Exemplul și învățăturile Sale au fost cea mai mare influență pentru binele omenirii. Universități, școli, spitale, orfelinate, organizații caritabile și reforme sociale au fost fondate și au progresat în numele Lui, ca în numele nimănui altcuiva.

Povestea vieții Sale ne este relatată în relatările martorilor oculari ai scriitorilor Noului Testament. Acești oameni au fost prezenți când Isus i-a vindecat pe orbi, a hrănit pe cei flămânzi, a potolit furtuna, a mers pe apă și a înviat oameni din morți. L-au auzit vorbind, L-au privit trăind, L-au văzut murind și au mers, au vorbit și au luat masa cu El după ce a înviat din morți, așa cum a prezis că se va întâmpla. El a făcut și a pretins lucruri despre Sine pe care numai Dumnezeu le poate face sau ar trebui să le pretindă. Isus a vorbit despre Dumnezeu ca Tatăl Său și a spus: „ Eu și Tatăl suntem una„( Ioan 10:30 )” și „ ” ( Ioan 14:9 ). Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl

Acum este important să înțelegem că Domnul Isus Hristos a crezut în primele capitole ale Genezei ca fapt istoric. Într-adevăr, atât de înaltă era părerea Lui despre Scriptura Vechiului Testament încât a numit-o „ Cuvântul lui Dumnezeu ” și că Cuvântul lui Dumnezeu „ era adevărul ”, afirmând că „ scriptura nu poate fi desființată„( Ioan 10:35 , 17:17 ). Faptul că Domnul Isus Hristos a crezut în Adam și Eva, Cain și Abel, Noe și un Potop cataclismic mondial este evident din pasaje precum Matei 19:4 , 23:35 și 24:37-39 . În Marcu 10:6, Isus a spus: „ Dar de la începutul creației, Dumnezeu i-a făcut bărbat și femeie ”. În aceste cuvinte ale lui Isus, găsim că El învață că Adam și Eva au fost creați la „începutul creației”, nu la milioane de ani după început! Aceasta implică, de asemenea, că Dumnezeu pregătise o lume pentru ei cu puțin timp înainte. Peste tot găsim că Biblia este în concordanță cu punctul de vedere al unei creații recente, literale, de șase zile. Aceasta a fost învățătura aproape universală a Bisericii Creștine până în ultima sută de ani.

Mărturia altora

Mulți dintre cei mai mari oameni de știință ai lumii au fost creștini convinși, care cred în Biblie [ Notă a editorului CMI : vezi Oamenii de știință creaționiști și alți specialiști de interes ]. În propria mea disciplină, ingineria electrică, trebuie doar să ne gândim la nume precum Michael Faraday , James Joule , Lord Kelvin și James Clerk Maxwell (care a scris împotriva evoluției) pentru a vedea că acest lucru este adevărat. Societatea de Cercetare a Creației are în prezent 650 de membri, fiecare deținând o diplomă de master sau superioară într-un domeniu științific recunoscut. Într-un articol recent, Dr. Russell Humphreys , fizician la Laboratoarele Naționale Sandia, New Mexico, estimează că există aproximativ 10.000 de oameni de știință profesioniști numai în SUA care cred deschis într-o creație recentă de șase zile.1

Experiență personală

Am devenit creștin la vârsta de 16 ani cerând iertare pentru păcatele mele și încredințându-mi viața Domnului Isus Hristos într-o simplă rugăciune. Deși conștient de aparenta contradicție dintre știință și Biblie, faptul că Isus credea în relatarea Genezei ca fiind adevărată din punct de vedere istoric a fost suficient pentru a mă convinge, ca tânăr creștin, că și eu ar trebui! Ucenicul nu este mai presus de Domnul Său. Mulți ani mai târziu, sunt mai convins ca niciodată nu doar de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință.

Este extrem de important să înțelegem că, contrar a ceea ce ni se spune adesea, nu există niciun fapt științific dovedit care să poată fi demonstrat ca fiind în contradicție cu relatarea biblică. Atunci când teoriile științifice par să contrazică, este important să examinăm dovezile și interpretarea din spatele unor astfel de idei. Oamenii de știință sunt supuși erorilor și prejudecăților, așa cum arată istoria științei. În secțiunea finală a acestui articol, aș dori să examinez pe scurt câteva dintre problemele științifice grave inerente modelului evoluționist al originilor.

Ce a mers bine și cum?

Conform teoriei „Big Bang”, universul a început acum aproximativ 10 până la 20 de miliarde de ani ca un volum incredibil de mic de spațiu și materie/energie, care s-a extins de atunci încoace. Cu toate acestea, avem dreptul să ne punem întrebarea: ce a fost fenomenul exploziv? În termeni simpli, „Nimic nu poate fi fenomen exploziv”. O întrebare conexă este când au apărut legile naturale care guvernează lumea fizică? Trebuie să credem că aceste legi sunt, de asemenea, produsul întâmplării? Profesorul Werner Gitt a analizat recent teoria Big Bang și notează că „Multe descoperiri din ultimii ani, cu instrumente și metode de observare îmbunătățite, au zdruncinat în mod repetat această teorie” .2

Cum a apărut viața?

Evoluționismul se confruntă cu problema fundamentală de a explica cum a apărut viața din non-viață. În cartea sa , Evoluția, o teorie în criză , biologul molecular Dr. Michael Denton susține că subiectul său nu susține teoria evoluției. El subliniază că nu există așa ceva ca o celulă simplă. El pune următoarea întrebare: „Este oare credibil că procesele aleatorii ar fi putut construi o realitate, al cărei cel mai mic element – o genă sau o proteină funcțională – este complex dincolo de propriile noastre capacități creative, o realitate care este chiar antiteza întâmplării, care depășește în toate sensurile orice produs de inteligența omului?” 3

Profesorul Sir Fred Hoyle, fost astronom de la Cambridge, a oferit următoarea analogie pentru a ilustra dificultatea originii vieții din întâmplare: „Imaginați-vă 1050 de persoane nevăzătoare, fiecare cu un cub Rubik amestecat, și încercați să vă imaginați cum ajung simultan la forma rezolvată. Aveți atunci șansa de a ajunge prin amestecare aleatorie (variație aleatorie) doar a unuia dintre numeroșii biopolimeri de care depinde viața… nonsensuri de ordin înalt.” 4

Dr. Michael Behe, profesor asociat de biochimie la Universitatea Lehigh, susține în mod similar designul inteligent ca o explicație logică evidentă pentru complexitatea mașinilor biochimice găsite în toate ființele vii. El oferă exemple de sisteme biologice, cum ar fi coagularea sângelui, care sunt „ireductibil de complexe”, necesitând toate componentele pentru a funcționa. În astfel de sisteme, nicio cale directă și graduală nu duce la producerea lor, deoarece dacă o componentă lipsește, întregul sistem este inutil.5

De unde au provenit noile informații?

Evoluția la scară largă de la amibă la om necesită creșteri masive ale informațiilor genetice în timp. Se spune că evoluția are loc prin procese de selecție naturală (supraviețuirea celui mai adaptat) și/sau mutație. Cu toate acestea, întrebarea cheie pentru ambele procese este de unde provin noile informații? Pentru ca o reptilă să devină pasăre, trebuie să aibă informațiile suplimentare necesare pentru aripi și pene etc. Selecția naturală este ușor de observat, dar nu poate crea de la sine noile informații, deoarece nu există o dezvoltare ascendentă a complexității genetice a organismului. O altă presupusă sursă de informații noi sunt mutațiile. Pentru evoluția la scară largă, mutațiile trebuie, în medie, să adauge informații. Într-o carte recentă, biofizicianul Dr. Lee Spetner arată cu o analiză probabilistică detaliată că acest lucru este complet exclus. El examinează cazurile clasice de mutații citate în favoarea evoluției neo-darwiniene și arată în mod concludent că, fără excepție, toate acestea sunt pierderi de informații. Nu există așa ceva ca o mutație care adaugă informații. 6 Spetner este bine calificat pentru a face aceste calcule. Ca fost membru al Universității Johns Hopkins, este specialist în teoria comunicațiilor și a informației.

Argumentele împotriva evoluției sunt rezumate de profesorul de drept Philip Johnson de la Universitatea Berkeley, care prezintă următoarele aspecte:

evoluția nu se bazează pe fapte științifice, ci pe o credință filosofică numită naturalism;

credința că un volum mare de dovezi empirice susține evoluția este o iluzie;

evoluția este ea însăși o religie;

Dacă evoluția ar fi fost o ipoteză științifică bazată pe un studiu riguros al dovezilor, ar fi fost abandonată de mult. 7

În acest articol, am analizat afirmația clară a Scripturii și am discutat motivele pentru acceptarea ei așa cum este. Am analizat o teorie alternativă a originilor întruchipată în teoria evoluției și dificultățile științifice cu care se confruntă aceasta, dificultăți care cresc în timp. Din aceste considerații și din altele, eu, personal, nu ezit să resping ipoteza evoluționistă a originilor și să afirm alternativa biblică conform căreia „în șase zile Domnul Dumnezeu a creat cerurile și pământul și tot ce este în ele”.

Note

Referințe și note

Creația 20 (1): 37, 1997.

Creația 20 (3): 42, 1998.

Denton, M., Evoluția: o teorie în criză , Adler și Adler, 1985.

Natura 294: 105, 1981.

Behe, MJ, Cutia neagră a lui Darwin , Free Press, 1996.

Spetner, L., Nu din întâmplare: Spulberând teoria modernă a evoluției , Judaica, 1997.

Johnson, PE, Darwin sub proces , Regnery Gateway, Washington, DC, 1991.

https://creation.com/en/articles/stephen-taylor-electrical-engineering-in-six-days

////////////////////////////////////////

Ieremia și plângerile lui – vremuri apocaliptice

„Mai înainte ca să te fi întocmit […] te cunoșteam.”

Christian Salcianu

Cărțile lui Ieremia sunt extraordinar de bogate, pe paginile lor regăsindu-se zeci de subiecte care ar putea fi abordate: inima nespus de înșelătoare, profeții mincinoși și idolatria, pocăința, lutul în mâinile olarului, legământul cel nou, profeția despre robia babiloniană, purtarea de poveri în ziua Sabatului. Limitarea dialogurilor la zece întrebări, pe „Drumul spre Emaus”, este pentru a lăsa loc cititorului spre studiu personal.Invitatul de astăzi este pastorul Florian Ristea. L-am rugat să li se prezinte cititorilor urmărind patru dimensiuni ale vieții: pasiunea, profesia, ocupația și implicarea în misiune.

Pasiunea #1: Istoria. Dumnezeu S-a folosit de pasiunea aceasta ca să-mi atragă atenția către Biblie și către „urmele” Sale din trecutul și prezentul omenirii. Astfel, m-a asigurat că și viitorul este tot în mâinile Lui. Profesie: Pastor. Ocupație: Director al Departamentului Școala de Sabat & Lucrarea Personală și al Biroului de Misiune Adventistă, la Divizia Inter-Europeană a Bisericii Adventiste, cu sediul la Berna, Elveția. Implicare în misiune: În cea mai mare parte a timpului, mă ocup cu instruirea liderilor departamentului din cele unsprezece uniuni de pe teritoriul Diviziei și coordonarea proiectelor misionare finanțate din fondurile pentru misiune. În mod neregulat, dar cu o anumită frecvență, mă întâlnesc în mediul virtual cu un grup de persoane interesate de studierea Bibliei. Am studiat împreună Daniel, iar în prezent studiem viața lui Isus, în evanghelii.

Cartea și chemarea lui Ieremia debutează cu ceva uimitor, „mai înainte ca să te fi întocmit […] te cunoașteam și mai înainte […] te pusesem deoparte și te făcusem proroc” (1:5). Acum o sută de ani, nu știa nimeni de… cineva din generația noastră. Dar Dumnezeu știa. Acum o sută de ani (1924), Cornilescu publica Biblia pe care o citim azi. Cum Îl vezi pe Dumnezeu din perspectiva asta?Copleșitor. Pur și simplu, simt că sunt prea sărace cuvintele să-L descriu: „O știință atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot [cu]prinde” (Psalmii 139:6). Faptul în sine îmi spune că El mă cunoștea și pe mine și tot ce sunt sau înfăptuiesc acum. Ceea ce „îmi dă aripi”.Slujirea lui Ieremia se întinde pe decenii. La un moment dat, el face o retrospectivă și spune că „sunt douăzeci și trei de ani” de când activa ca profet (25:3,1). Și era doar anul 1 al lui Nebucadnețar, iar evenimentele aveau să mai curgă pe încă aproape două decenii (vezi 52:12). A fost suficient timp de arătare a inimii „nespus de înșelătoare”? Dar timp de pocăință? Dumnezeu nu aduce corecția până nu înlătură orice scuză din partea omului (inclusiv eterna justificare: „Nu am avut timp”). Însă, fapt surprinzător, se pare că Dumnezeu a „dozat” corecția în trei etape…

Nebucadnețar a cucerit Ierusalimul în 605 î.Hr., dar s-a limitat doar la confiscarea tezaurului Templului și la un tribut format din copii și tineri promițători (printre ei, Daniel și prietenii săi). Lipsa de pocăință a iudeilor a determinat însă o a doua lovitură, în 597 î.Hr., în urma căreia regele Ioiachin și aristocrația iudaică i s-au predat lui Nebucadnețar și au mers în captivitate, la Babilon (Ezechiel a fost în acest grup). Aceste două lovituri au fost fără efect, în plan spiritual, pentru iudei. Așa că a urmat a treia și ultima dintre nenorociri, dar și cea mai dureroasă, care s-a petrecut în 586 î.Hr., când babilonienii au dărâmat orașul și Templul (zis „al lui Solomon”), luând în captivitate cea mai mare parte a populației.

Această „dozare” a pedepsei este un scenariu la care ar trebui să reflectăm. Pentru Ieremia a fost ocazia să-și dea seama că și inima lui era „nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea” (17:9), căci nu putea face o asemenea declarație fără s-o fi experimentat personal. Adică, predicatorul, deși le predică altora, nu este nici el scutit de chemarea la pocăință.

Marea problemă a poporului, înfierată de toți profeții, este idolatria: „s-au depărtat de Mine și au mers după nimicuri și au ajuns ei înșiși de nimic” (2:5); „jură pe dumnezei care n-au ființă” (5:7); „știința idolilor nu este decât deșertăciune, e lemn” (10:8); „idolii lui nu sunt decât minciună” (10:14). Pot continua cu zeci de alte referințe, dar mă opresc la una retorică, din carte: „Cum poate omul să-și facă dumnezei care nu sunt dumnezei” (16:20)? Ce zei are omul azi, într-o biserică fără idoli (chipuri cioplite)?

Chiar dacă zici că este retorică, perplexitatea întrebării merită explicată. Cititorul modern este tentat să-i privească pe contemporanii lui Ieremia și pe toți idolatrii din Antichitate ca pe niște primitivi care se închinau unor statuete cioplite rudimentar în piatră sau în lemn sau turnate în metale prețioase. Dar nu-i chiar așa!Da, e-adevărat, când vezi unele dintre aceste statuete în vitrina Muzeului Antipa (București), chiar te întrebi: „Cât de redus putea fi cineva, încât să se închine la așa ceva?” Însă, ceea ce uită omul modern sunt poveștile care însoțeau închinarea idolatră, povești care îi făcuseră pe idoli atât de faimoși, de temut și „demni” de a fi adorați. Adică presupusele lor fapte eroice, luptele lor cu diverși monștri, anumite trăsături fizice (puterea, frumusețea) sau de caracter (dragostea, răzbunarea). În prezent, numim toate acestea „mitologie”. Dar, pentru oamenii aceia, poveștile acestea erau farmecul vieții. Trăiau prin ele. Le povesteau permanent, transmițându-le din gură-n gură, din generație în generație. De ce idolii erau adesea mai apreciați decât Dumnezeu? Pentru că poveștile lor, în care erau evidențiate trăsăturile enumerate mai sus, îi făceau să pară mai umani (așa și erau, întrucât mintea umană îi plăsmuise), mai accesibili, mai ușor pentru omul obișnuit să se identifice cu ei.În prezent, sunt alți „zei”, cu alte nume, dar, în esență, foarte asemănători cu cei antici. Legătura care rămâne este ceea ce i-a fascinat pe oameni dintotdeauna: poveștile (insist asupra acestui concept) despre ce face sau ce este în stare să facă idolul. Și nu lipsesc nici obiectele prin care sunt reprezentați. Da, s-ar putea ca unele biserici să nu aibă reprezentări pe pereți, dar, dacă am putea pătrunde în casele credincioșilor, în computerele sau în telefoanele lor, ce crezi că am vedea?

Idolii de azi sunt figuri din lumea sportului sau din lumea artei (muzicale, cinematografice etc.), pentru că domeniile acestea creează… povești. Nu e vorba doar de poveștile care le prezintă succesul, ci și despre cele din viața lor privată, pentru care paparazzi îi urmăresc zi și noapte. Fiindcă publicul (fani, socios, tifosi, interiști, milaniști, madriliști sau cum s-or mai chema) vrea să știe poveștile lor permanent. Adoratorii se înclină literalmente în fața lor, cu plecăciuni (pe cei mai remarcabili, presa îi numește „zei” sau „dumnezei”), cumpără vestimentație ca a lor sau echipament sportiv cu numele lor inscripționat etc. Iar dacă, pe stadion sau în sala de concert, adoratorul reușește să dea mâna cu idolul sau să-i obțină autograful, starea lui emoțională îl apropie de leșin.

Așa că să nu cumva să îndrăznești să-i deranjezi pe fani la ora meciului sau când este programat concertul, filmul etc. Despre oameni care vin la biserică la sfârșitul săptămânii vorbesc, nu despre alții.Idolatria venea la pachet cu alte mișelii. Întrebarea următoare nu e mea, ci a lui Ieremia. „Tu ești prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuși să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propășește calea celor răi și toți mișeii trăiesc în pace” (12:1)?

Ar trebui să învățăm această lecție de la Ieremia: să nu ne îndoim de caracterul lui Dumnezeu („ești prea drept” = „nu am nicio îndoială că ești dincolo de orice discuție”), chiar dacă nu înțelegem modul cum gestionează El dreptatea (în sensul de justiție), cum Își atinge scopurile, în timp ce lasă răul să se dezvolte – în opinia unora dintre noi – nepermis de mult. Ei bine, nu știu de ce și nu cred că există vreun om pe pământ care să dea un răspuns satisfăcător la întrebarea aceasta. Ceea ce știu este că ea revine cu putere când ni se întâmplă nouă să simțim gustul amar al nedreptății sau al suferinței ce pare să nu aibă vreun sens. Atunci, o afirmație de genul „Dumnezeu îi iubește și pe cei răi” cu greu mai poate trece de vălul întunecat care ne acoperă sufletul. Din nefericire, aici ni se despart drumurile: unii, pur și simplu, își pierd credința în Dumnezeu, fie din prea multă durere, fie pentru că nu pot înțelege de ce El nu intervine; alții, la fel de perplecși, continuă să nădăjduiască „împotriva oricărei (dez)nădejdi”, zicându-și: „Ei bine, nu mai înțeleg nimic, dar cred că El știe ce face!” Pentru atitudinea aceasta a fost lăudat Iov. Și cred că la Ieremia a fost ceva similar.

Surprind un Ieremia răzbunător? „Ia-i […] și pregătește-i pentru ziua măcelului” (12:3), „răzbună-mă pe prigonitorii mei” (15:15), „nu le ierta nelegiuirea” (18:23). Oare ar fi roșit Ieremia dacă era în clasa lui Isus la ora „Predica de pe Munte”? Cum se împacă diferitele ipostaze ale profetului care, uneori, mijlocește pentru abaterea mâniei divine de la ei (18:20), iar alteori zice clar: „Fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor” (11:20; 20:12)? Citesc în Plângerile lui Ieremia, fără echivoc: „Șterge-i de sub ceruri, Doamne!” (3:66).Imaginea noastră despre profeți, în general, este una supradimensionată, nerealistă. Poate de aceea suntem surprinși să vedem în Ieremia un om. Unul care resimte acut nedreptatea și nu se ferește să-și exprime emoțiile, chiar și atunci când (re)scrie ceea ce a trăit (vezi Ieremia 36:32); un om care se roagă pentru apostați, în momentele lui bune, dar invocă pierzarea peste ei, când limitele răbdării și ale suportabilității îi sunt atinse sau depășite. Nu știu dacă ar fi roșit auzind Predica de pe Munte, dar este evident că, trecând prin ceea ce a trecut el, nu avea cum să nu își arate limitele, acea „față umană” care îl făcea „un fiu al tunetului” pentru cei care îl plesneau peste față, nu doar un mijlocitor pentru cei rătăciți. Așa suntem noi, oamenii: oscilanți. Dar Scriptura spune că omul Îl laudă pe Dumnezeu „chiar și în mânia lui” (Psalmii 76:10).

Soluția crizei de generații este o tăiere împrejur a inimii (4:4). Mă întreb care e pasul briceagului de la prepuț la inimă (9:25,26)… Cum adică un legământ cu o lege pusă „înăuntrul lor”, pe care, zice Dumnezeu, „o [va] scrie în inima lor” (31:33)? Este ceva mai mult decât „reveniți la setările din fabrică”. Este un „program de operare” cu totul nou („vă voi da o inimă nouă”), pe care Dumnezeu „îl scrie” în noi, ca să funcționăm după principii total diferite de cele cu care ne-am născut sau în care am fost obișnuiți să „operăm”.Nu știu cum face, dar rezultatele se văd. Nu în carnea prepuțului (căci, până astăzi, există curvari tăiați împrejur), ci în ochii care nu mai insistă lacomi asupra a ceea ce căutau odinioară (pentru că nu li se mai dictează așa ceva); în atitudinea care caută binele și fericirea celuilalt; într-o imagine de sine corectă: un păcătos ce ar putea (re)cădea oricând în mizeria păcatului, dar care trăiește frumos, moral, doar prin harul lui Dumnezeu.Pe termen lung, de viață nouă, văd așa: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul” (9:23,24; vezi și 22:16). Cum îl putem cunoaște pe Dumnezeu?Se vede cu ochiul liber că titlurile academice (înțeleptul), puterea politică (cel puternic) sau posesiunile materiale (bogatul) nu aduc satisfacția mult dorită. Cine se laudă cu ele va afla, mai curând sau mai târziu, gustul fad al deșertăciunii.

Dar cine este atent la providența lui Dumnezeu, la modul în care se desfășoară evenimentele propriei vieți și istoria, în general, știe și vede că Dumnezeu este la cârma tuturor lucrurilor. Un asemenea om nu atribuie întâmplării ceea ce se petrece sub ochii lui, pentru că el Îl (re)cunoaște pe Dumnezeu, are pace și este fericit.

Întrebări la foc automat

„Vă voi da păstori după inima Mea” (3:15). Cu ce diplome?

De același fel cu cele „semnate” de Isus pentru apostoli. Nu seamănă cu cele eliberate de instituții de profil din prezent.

„Cutreierați […] uitați-vă, întrebați și căutați […] dacă se găsește un om” (5:1). Chiar nimeni?

Ba da! Atunci era Ieremia. Astăzi poți fi tu. Pot fi eu.

Cum se „leagă în chip ușuratic” o rană a poporului (6:14; 8:11)?

Folosind „platitudini solemne” pentru o „rană” despre care „doctorii” menționați nu au habar ce și cât de gravă este. Caz clar de „malpraxis”.

Care sunt „cărările cele vechi” (6:16; 18:15)?

Cele care nu se schimbă după vreme și împrejurări.

„Haidem să-l ucidem cu vorba” (18:18). Cum se face asta azi?

Intriga, bârfa și calomnia rar își ratează ținta. Iar când sunt duse în media este o adevărată „execuție publică”, fără drept de apel.

Dă-mi trei exemple de „nădejdi înșelătoare” (7:4,8)?

(a) Biserica instituționalizată va triumfa. (b) Certitudine în interpretarea profețiilor. (c) Știu limita până la care mă pot juca cu păcatul, fără să mă rănesc.

Când e „clipa potrivită” pe care să nu o lași să treacă (46:17)?

Acum. Niciodată mâine!

„Cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine” (30:21)?

Unul ca Uza, care crede și în prezent că lui nu i se aplică regulile stabilite.

Când să iei în calcul textul acesta: „ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei” (15:19)?

Cert, nu când trebuie să te împaci cu cineva pentru că se apropie Cina Domnului, ci atunci când persoane din fostul anturaj te invită să te întorci la vechile năravuri (vezi și traducerea NLT).

Ce și unde mai scrie azi „pana mincinoasă a cărturarilor” (8:8)?

Cu permisiunea ta, o să dau un răspuns mai elaborat. Ce și unde? Minciuni, prin definiție. Pretutindeni. Căci, vorba lui Eminescu (într-un vers ce le dă multe bătăi de cap celor „certați” cu gramatica), „Minciuni și fraze-i totul ce statele susține”. Întreaga societate umană mustește de minciună, „de la vlădică până la opincă” („vlădica” unora este dobândită prin pana plagiatoare). Dar, fiindcă ai întrebat despre „pana mincinoasă a cărturarilor” religioși (transformată, în prezent, în tastatură sau cameră video), aceasta este activă oriunde a mai rămas vreo urmă de adevăr, de reputație sau demnitate de distrus. Cel mai mult mă dezgustă când se erijează în apărătoarea credinței, când scrie sau vorbește despre toleranță ca virtute supremă și când militează pentru impunerea ei (sic!) prin lege. Iar când văd cu câtă lipsă de discernământ îngână unii creștini „progresiști” această disfonie mizerabilă, mă cuprinde o tristețe… iremediabilă.Ancora cea mai cunoscută a cărții este profeția despre robia în Babilon, de șaptezeci de ani. Cartea lui Ieremia și profeția aceasta au fost cunoscute de Daniel, în Babilon (39:11,12; 51:11); probabil și Ezechiel le-a știut (51:61). De două ori scrie: „Veți înțelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor” (23:20; 30:24). De ce șaptezeci de ani de robie (25:11,12; 29:10)? Ce trebuia să „treacă”?

Compar robia egipteană (patru sute/patru sute treizeci de ani) cu cea babiloniană (șaptezeci de ani) sau chiar cu perioada profetică din Daniel 8:14; 9:25-27 (două mii trei sute de ani), cu delimitările temporale pe care le include, și nu văd vreun motiv obiectiv pentru care durata respectivă să fi fost condiționată de ceea ce Israel sau Biserica ar fi trebuit să facă, pentru a determina eliberarea, respectiv împlinirea profeției.

Dacă ar depinde de oameni, profeția nu s-ar mai împlini vreodată.

Văd, mai degrabă, că Dumnezeu a știut de ce intervenția Sa pentru eliberarea lor sau pentru împlinirea unei profeții avea să fie atunci. Că, în acest răstimp, El i-a vindecat și de apucăturile lor idolatre este adevărat. El poate atinge mai multe obiective cu același instrument sau în același interval de timp.

Drumul spre Emaus

Dar, de exemplu, nu știu ce ar trebui „să treacă”, pentru ca istoria asta dureroasă a păcatului să se încheie odată. Unii zic că trebuie „să treacă” șase, șapte mii de ani ca să vină Domnul. Sunt rezervat în privința explicațiilor pe care le-am tot auzit.Isus Hristos apare în cartea lui Ieremia ca „Odraslă neprihănită” (23:5,6; 33:15), „Domnul, Neprihănirea noastră” (33:16). Se putea deci înțelege neprihănirea prin credință înainte de Pavel? Înainte de Reformă? Înainte de 1888?

Categoric, da. Și nu cred că este nevoie de prea multe explicații aici. Au înțeles-o patriarhii (nu mai dau detalii); a înțeles-o David; a propovăduit-o Ieremia ș.a.m.d.

Pavel însuși își fundamentează argumentul din Epistola către Romani pe Vechiul Testament (vezi textul din Habacuc 2:4, care l-a „izbit” și pe Luther cu aceeași putere). Condiția este aceeași dintotdeauna: să citești Biblia cu onestitate și cu dorința de a-ți corecta ceea ce, eventual, vezi că este greșit în viața ta sau în practica bisericii tale.

Dacă pleci de la premisa că știi sau că Biserica nu poate greși, te poți trezi că lupți împotriva lui Dumnezeu fără măcar să-ți dai seama (Ioan 16:2).

Pun înainte trei versete des întâlnite în devoționale. „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” (29:11); „Domnul mi se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea»” (31:3); „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia, 3:22,23). Alege unul și tălmăcește-l de încheiere!

Sunt mult îndatorat primelor două, care mi-au însoțit de multe ori trăirile. Dar cel din Plângeri mă fascinează literalmente. Doar gândindu-mă în ce împrejurări s-a născut convingerea aceasta în mintea lui Ieremia rămân mut de uimire: să găsești speranță și să ai puterea de a te ridica, după o asemenea nenorocire, este aproape indescriptibil.

Este ca o rază de soare, distinctă și contrastantă, ce-și face drum prin negura norilor vineți și amenințători, care au distrus totul în cale, până la sufletul care plânge zdrobit în noroi, ridicându-l și dându-i putere să meargă mai departe.

Așa ceva este supraomenesc. Este divin.

Vă mulțumim pentru împreuna-călătorie pe „Drumul spre Emaus”. Ne apropiem de încheierea cărților istorico-profetice și ne îndreptăm spre Cronici. Ca o recapitulare a istoriei de la patriarhi la robia babiloniană. Vom citi 1 Cronici și ne revedem aici, vinerea viitoare, pentru un dialog cu doi pasionați de Biblie (știi Vasul Ales?), Simona și Moise Preda, din Bruxelles.

Pagina dedicată acestui proiect include articole referitoare la ideea, motivația și planul de citire a Bibliei, toate interviurile la zi, două rapoarte trimestriale și două emisiuni TV dedicate proiectului.

Vă mulțumim!

https://www.drumulspreemaus.ro/p/ieremia-si-plangerile-lui-vremuri

////////////////////////////////////////

Dr. Stephen Taylor: „Sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință”

Taylor Stephen

50 de oameni de știință creaționiști

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

Dr. Stephen Taylor, inginer

Stephen Taylor

Dr. Taylor este lector de inginerie electrică la Universitatea din Liverpool. Deține o licență în inginerie electrică și electronică de la Colegiul Imperial de Știință și Tehnologie, Universitatea din Londra, Marea Britanie, și un masterat și un doctorat în inginerie electrică de la Universitatea din Liverpool. Dr. Taylor a scris peste 80 de articole științifice și este recenzor pentru revistele IEE Electronic Letters, Solid State Electronics, Journal of Applied Physics and Applied Physics Letters.

Scopul acestui articol este de a explica motivele credinței mele ca om de știință și inginer, într-un Dumnezeu Creator etern, atotputernic, atotînțelept, un Dumnezeu de încredere și care poate fi cunoscut, Unul care a vorbit prin Biblie pentru a-și arăta voia și, în cele din urmă, prin Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, pentru a-și arăta persoana. Aș dori, de asemenea, să subliniez unele dintre problemele științifice legate de viziunea naturalistă (evolutivă) a originilor și să spun de ce, în opinia mea, faptele științifice susțin mai degrabă cadrul biblic decât sistemul de credință evolutiv.

Un proiect necesită un proiectant

Pe masa din fața mea este o reproducere a unei frumoase picturi peisagistice reprezentând o scenă de țară, datând din 1770, de Paul Sandby. În prim-plan, artista a surprins lumina soarelui care cădea pe un copac dintr-o pajiște. În apropiere există un cal și câțiva copii, iar în fundal, vedem un râu care își croiește drumul pe lângă dealul verde și se îndreaptă spre mare. În depărtare, norii cenușii fac loc unui cer albastru deschis. Mă întrebați cum a apărut pictura.

Dacă ar fi să insist că, dintr-o dată și fără niciun motiv aparent, vopseaua pe bază de ulei a început să ajungă pe o pânză, în așa fel și în proporții atât de mari încât rezultatul a fost o operă de artă, ați crede că sunt nebun. Este un scenariu imposibil. Dificultățile mele de a vă convinge ar crește dacă nu aș fi în măsură să dau o explicație pentru existența pânzei și a vopselei în primul rând!

Naturalismul evolutiv ne cere să credem într-un astfel de scenariu: o imagine fără pictor, artă fără artist. Să ne amintim, de asemenea, că oricât de bună ar fi, pictura este doar o reprezentare moartă și bidimensională a unei realități vii, tridimensionale și mult mai minunate: peisajul în sine, copaci, cai, copii, cer, soare și nori! Cât de greșit și de prostesc este să lauzi lucrarea mâinii și a ochiului omenesc, negând totuși lucrarea artistului divin care a pus toate lucrurile la locurile lor, a creat și a dat pricepere acelor mâini și ochi umani!

Nu numai că un proiect implică un proiectant, ci un proiect spune ceva despre proiectantul său. Având în vedere vastitatea spațiului cosmic îndepărtat, complexitatea creierului uman, forțele puternice care țin nucleul fiecărui atom împreună, putem concluziona că Dumnezeu este într-adevăr imens, mare în inteligență și în putere. Dacă Dumnezeu este astfel, de ce nu ar trebui durata creației să fie de șase zile de 24 de ore? Ar fi putut să o facă în șase ore sau șase secunde dacă ar fi vrut. Un astfel de Dumnezeu poate face orice dorește, oricând vrea, în concordanță cu propria Sa natură.

Un Om care este Dumnezeu

Al doilea motiv și poate cel mai convingător al credinței creștine, în general, și al credinței într-o creație literală în șase zile, în special, este Domnul Iisus Hristos. Apropiindu-se de al doilea mileniu, El încă este figura centrală a istoriei umane. Fiecare ziar, calculator și monedă de astăzi ne amintește că El a fost cel care a împărțit timpul în două: e.n. și î.e.n. El nu a scris niciodată o carte sau un cântec, totuși despre El s-au scris milioane de cărți și unele dintre cele mai mari muzici din lume.

El nu a ridicat niciodată un monument, dar zeci de mii de clădiri au fost ridicate în cinstea Sa. El nu a condus niciodată o armată și nici nu a scos o sabie, însă, prin dragostea Sa, El a cucerit inimile a milioane de oameni de-a lungul anilor. Unii dintre dușmanii Lui, la întâlnirea Lui, au fost transformați în oameni care și-au dat viața pentru El. Exemplul și învățăturile Sale au avut cea mai mare influență pentru binele omenirii. Universități, școli, spitale, orfelinate, organizații caritabile și reforme sociale au fost fondate și au progresat în numele Lui așa cum nu s-a întâmplat în numele niciunei alte persoane.

Povestea sa de viață ne este spusă prin relatările martorilor oculari ai scriitorilor Noului Testament. Acești oameni erau prezenți când Iisus a vindecat orbi, a hrănit pe cei flămânzi, a calmat furtuna, a mers pe apă și a înviat oameni din morți. L-au auzit vorbind, L-au privit direct, L-au văzut murind și au mers, au vorbit și au luat masa cu El după ce a înviat din morți, așa cum a spus că va face. El a făcut și a susținut lucruri despre sine pe care numai Dumnezeu le poate face sau ar trebui să le pretindă. Iisus a vorbit despre Dumnezeu ca despre Tatăl Său și a spus: „Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:30); și „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).

Acum este important să ne dăm seama că Domnul Iisus Hristos a considerat primele capitole ale Facerii ca fapt istoric. Într-adevăr, așa a fost viziunea Sa înaltă asupra Scripturilor din Vechiul Testament, încât le-a numit „Cuvântul lui Dumnezeu” și că, Cuvântul lui Dumnezeu „era adevăr”, afirmând că „Scriptura nu poate să fie desființată” (Ioan 10:35, 17:17). Faptul că Domnul Iisus Hristos a crezut în Adam și Eva, Cain și Abel, Noe și un Potop cataclismic mondial este evident din pasaje precum Matei 19:4, 23:35 și 24:37-39. În Marcu 10:6, Iisus a spus: „Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu”.

În aceste cuvinte ale lui Iisus, El ne învață că Adam și Eva au fost creați la „începutul făpturii”, nu la milioane de ani după început! Aceasta înseamnă, de asemenea, că Dumnezeu le-a pregătit o lume cu puțin timp înainte. Peste tot găsim că Biblia este în concordanță cu punctul de vedere al unei creații literale recente în șase zile. Aceasta a fost învățătura aproape universală a Bisericii creștine până aproximativ acum câteva sute de ani.

Mărturia altora

Mulți dintre cei mai mari oameni de știință din lume au fost creștini convinși, credincioși în Biblie [notă a Ed. CMI: vedeți Creation scientists and other specialists of interest]. În propria mea disciplină, inginerie electrică, trebuie doar să ne gândim la nume precum Michael Faraday, James Joule, Lord Kelvin și James Clerk Maxwell (care a scris împotriva evoluției) pentru a realiza că acest lucru este adevărat. Societatea de Cercetare a Creației are în prezent un număr de 650 de oameni de știință, fiecare având o diplomă de master sau mai mare într-un domeniu recunoscut al științei. Într-un articol recent, Dr. Russell Humphreys, fizician la Sandia National Laboratories, New Mexico, estimează că există în jur de 10 000 de oameni de știință profesioniști practicanți doar în SUA, care cred deschis într-o creație recentă în șase zile.[1]

Experiență personală

Am devenit creștin la vârsta de 16 ani căutând iertare pentru păcatele mele și încredințându-mi viața Domnului Iisus Hristos printr-o simplă rugăciune. Deși conștient de contradicția aparentă dintre știință și Biblie, faptul că Iisus a considerat relatarea Facerii ca fiind istoric adevărată, a fost suficient pentru a mă convinge, ca tânăr creștin, că și eu ar trebui să fac la fel! Ucenicul nu este mai presus de Domnul Său. Mulți ani mai târziu, sunt mai mult ca oricând convins nu numai de adevărul Evangheliei creștine, ci și de armonia dintre revelația biblică și adevărata știință.

Este extrem de important să ne dăm seama că, spre deosebire de ceea ce ni se spune adesea, nu se poate demonstra că există vreun fapt dovedit al științei care să contrazică relatarea biblică. Când teoriile științifice par să contrazică, este important să se examineze dovezile și interpretarea care stau la baza acestor idei. Oamenii de știință sunt supuși erorilor și părtinirii, așa cum arată istoria științei. În secțiunea de închidere a acestui articol, aș dori să examinez pe scurt câteva dintre problemele științifice severe inerente modelului evolutiv al originilor.

Ce s-a întâmplat și cum?

Conform teoriei „big bang-ului”, universul a început în urmă cu aproximativ 10 până la 20 de miliarde de ani ca un volum de spațiu și materie/energie neconceput de mic, care se extinde de atunci. Cu toate acestea, avem dreptul să punem întrebarea: ce s-a întâmplat? În termeni simpli, „Nimic nu s-a întâmplat”. O întrebare conexă este când au apărut legile naturale care guvernează lumea fizică? Trebuie să credem că și aceste legi sunt produsul întâmplării? Profesorul Werner Gitt a analizat recent teoria big bang-ului și observă că „multe descoperiri din ultimii ani cu instrumente îmbunătățite și metode de observație îmbunătățite au zguduit în repetate rânduri această teorie”[2].

Cum a luat naștere viața?

Evoluția are problema fundamentală a explicării modului în care viața a apărut din non-viață. În cartea sa Evolution, a Theory in Crisis, biologul molecular Dr. Michael Denton susține că subiectul său nu oferă niciun sprijin teoriei evoluției. El subliniază că nu există o celulă simplă. El pune următoarea întrebare:

„Este cu adevărat credibil că procesele aleatoare ar fi putut construi o realitate, al cărei cel mai mic element – o genă funcțională sau o proteină – are o complexitate dincolo de propriile noastre capacități creative, o realitate care este chiar antiteza întâmplării, care depășește în orice aspect ceva produs de inteligența omului?”[3]

Profesorul Sir Fred Hoyle, fostul astronom de la Cambridge, a făcut următoarea analogie pentru a ilustra dificultatea apariției vieții din întâmplare:

„Imaginați-vă 1050 de persoane oarbe având câte un cub Rubik amestecat și încercați să le concepeți ajungând simultan la forma rezolvată. Apoi, aveți șansa de a ajunge prin amestecarea aleatoare (variație aleatoare) a unuia dintre mulții biopolimeri de care depinde viața… un nonsens major.”[4]

Dr. Michael Behe, profesor asociat de biochimie la Universitatea Lehigh, susține în mod similar proiectarea inteligentă ca o explicație logică evidentă pentru complexitatea mașinilor biochimice găsite în toate viețuitoarele. El oferă exemple de sisteme biologice, precum coagularea sângelui, care sunt „ireductibil de complexe” și necesită funcționarea tuturor părților. În astfel de sisteme, nicio cale directă, graduală nu duce la producerea lor, deoarece, dacă lipsește o parte, atunci întregul sistem este inutil.[5]

De unde au venit noile informații?

Evoluția pe scară largă de la amibă la om necesită creșteri masive ale informațiilor genetice în timp. Se spune că evoluția se desfășoară prin procesele de selecție naturală (supraviețuirea celui mai adaptat) și/sau mutație. Cu toate acestea, întrebarea-cheie pentru ambele procese este de unde provin noile informații? Pentru ca o reptilă să devină pasăre, trebuie să aibă informațiile suplimentare necesare pentru aripi și pene etc. Selecția naturală este ușor de observat, dar nu poate crea de la sine noile informații, deoarece nu există o dezvoltare ascendentă în complexitatea genetică a organismului.

O altă presupusă sursă de informații noi o reprezintă mutațiile. Pentru evoluția pe scară largă, mutațiile trebuie să adauge, în medie, informații. Într-o carte recentă, biofizicianul Dr. Lee Spetner arată cu o analiză probabilistică detaliată că acest lucru este complet exclus. El examinează cazurile clasice ale mutațiilor citate în favoarea evoluției neo-darwiniene și arată în mod concludent că, fără excepție, toate au pierderi de informații. Nu există nicio mutație care să adauge informații.[6] Spetner este bine calificat să facă aceste calcule. Ca fost membru al Universității Johns Hopkins, el este specialist în comunicare și teoria informației.

Cazul împotriva evoluției este rezumat de profesorul de drept al Universității Berkeley, Philip Johnson, care susține următoarele puncte:

evoluția nu se bazează pe faptele științifice, ci pe o credință filosofică numită naturalism;

convingerea că un corp mare de dovezi empirice susține evoluția este o iluzie;

evoluția este ea însăși o religie;

dacă evoluția ar fi o ipoteză științifică bazată pe un studiu riguros al dovezilor, ea ar fi fost abandonată cu mult timp în urmă.[7]

În acest articol ne-am uitat la afirmația clară a Scripturii și am discutat motivele acceptării acesteia la valoarea sa reală. Am analizat o teorie alternativă a originilor întruchipată în teoria evoluției și dificultățile științifice cu care se confruntă, dificultăți care cresc în timp. Din aceste considerații și altele, eu, unul, nu am nici o ezitare în respingerea ipotezei evolutive a originilor și afirmarea alternativei biblice că în „șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele”.

Autor: Stephen Taylor

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

Traducător: Cristian Monea

[1] Creation 20(1): 37, 1997.

[2] Creation 20(3): 42, 1998.

[3] Denton, M., Evolution: A Theory in Crisis, Adler and Adler, 1985.

[4] Nature 294: 105, 1981.

[5] Behe, M.J., Darwin’s Black Box, Free Press, 1996.

[6] Spetner, L., Not by Chance: Shattering the Modern Theroy of Evolutions, Judaica, 1997.

[7] Johnson, P.E., Darwin on Trial, Regnery Gateway, Washington, DC, 1991.

Visited 37 times, 1 visit(s) today

https://facerealumii.ro/stephen-taylor/

////////////////////////////////////////

Sir Isaac Newton: „Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă”

Ann Lamont

Isaac Newton este bine cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință care a trăit vreodată. Mai puțin cunoscută este credința sa profundă în Dumnezeu și convingerea lui că cercetarea științifică conduce la o mai mare cunoaștere a lui Dumnezeu, Creatorul universului.

Isaac Newton s-a născut la Woolthorpe, Lincolnshire, Anglia, în ziua de Crăciun a anului 1642. În acea noapte de iarnă rece, copilul bolnav, născut prematur, părea puțin probabil să trăiască. Treptat totuși, el a dobândit puterea de a supraviețui. Dar primii câțiva ani ai lui Isaac au fost o luptă. Mama sa devenise văduvă cu două luni înainte de nașterea lui Isaac. Și chiar cu ajutorul mamei ei, avea dificultăți în a-l îngriji pe Isaac, trebuind în plus să aibă grijă de întreținerea fermei familiei, în timp ce războiul civil din Anglia se dezlănțuia în jurul lor.

Câțiva ani mai târziu, mama sa s-a recăsătorit cu pastorul din apropierea regiunii North Byam, dar Isaac a rămas la Woolthorpe cu bunica sa. Pe măsură ce creștea, el iși vizita totuși frecvent mama. Citea cu ardoare cărți din biblioteca bine aprovizionată a tatălui său vitreg, pe lângă citirea regulată a Bibliei.

Isaac a urmat școala la King’s College din apropierea regiunii Grantham. Ca băiat, el prefera jocurilor în aer liber, construirea de machete , precum morile de vânt și cărucioarele. Nu numai că acestea aveau exact proporțiile potrivite, dar si toate părțile mobile funcționau efectiv.

Mama lui Isaac ajunge văduvă pentru a doua oară când acesta avea 14 ani. Isaac a fost retras de la școală pentru a conduce ferma familiei pentru a-și susține mama și cei trei copii mai mici ai ei. Din cauza acestor împrejurări, Isaac a pierdut foarte mult din materia de studiu, iar mama sa a recunoscut acest lucru. Când King’s College s-a oferit să renunțe la taxele de școlarizare datorită abilităților sale și circumstanțelor sociale nefavorabile, Isaac s-a întors și a terminat școala. Profesorii și ceilalți studenți au ramas impresionați de cunoștințele biblice ale băiatului.

Destinat să devină slujitor al bisericii

Isaac s-a dus apoi la Colegiul Trinity de la Universitatea Cambridge, cu intenția de a deveni preot al Bisericii Angliei. Din nou, viața nu a fost ușoară pentru el. Deoarece nu și-a putut permite taxele de școlarizare, a fost nevoit să lucreze multe ore în fiecare zi, servind mese și făcând alte servicii pentru profesori pentru a-și plăti cheltuielile. Cunoașterea Bibliei de către Isaac a continuat să îi impresioneze pe cei din jurul lui.

La acea vreme, ideile învățăturii grecești încă dominau ceea ce se preda în știință, iar descoperirile științifice recente erau în mare parte ignorate. Asta l-a contrariat în mare masură pe Isaac Newton, care credea cu tărie că ideile științifice ar trebui testate și acceptate numai dacă utilitatea lor ar putea fi demonstrată. El era loial metodei experimentale a științei.

Isaac a absolvit în 1665, cu puțin timp înainte de izbucnirea unui focar de ciumă neagră în Londra. Toate universitățile au fost închise în tot acest timp în care ciuma făcea ravagii. În această perioadă, Isaac s-a întors la ferma familiei sale, condusă acum de tânărul său frate-vitreg. El și-a continuat studiul și cercetarea, studiind teorema binomică, lumina, telescoapele, analiza matematică și teologia. După ce se presupune că a văzut un măr căzând în grădină, el a investigat legea gravitației, dar nu a reușit să rezolve puzzle-ul doar câțiva ani mai târziu. (Trebuie notat faptul că unii autori pun la îndoială această poveste despre „măr”, spunând că prima menționare a venit prin filosoful și scepticul francez antireligios, Voltaire, care se crede ca a auzit-o de la strănepoata lui Newton.)

Revoluția în matematică

Newton a aplicat teorema binomică la seriile infinite și de acolo a dezvoltat analiza matematică (calculus) – o nouă formă de matematică revoluționară. Pentru prima dată a fost posibilă calcularea cu exactitate a suprafeței din interiorul unei forme cu laturi curbate și calcularea ratei de schimbare a unei cantități fizice față de alta. Un sistem matematic similar a fost dezvoltat de matematicianul german Gottfried Leibniz. Mult timp a existat o mare confuzie, fiecare fiind acuzat că a furat munca celuilalt. A fost o perioadă supărătoare pentru ambii. Mulți ani mai târziu, s-a stabilit că fiecare a dezvoltat calculul în mod independent în aproximativ același timp. Nici unul dintre ei nu a înșelat pe nimeni.

Optica

Atunci când Universitatea Cambridge a fost redeschisă în 1667, Isaac Newton s-a întors pentru a face un masterat, în timp ce preda și făcea alte cercetări.

Newton a folosit prisme pentru a arăta că lumina soarelui a fost alcătuită din toate culorile curcubeului. Acest lucru a demonstrat că ideile grecești despre lumină erau greșite. În timpul lui Newton, astronomia avea o mare lacună, deoarece lentilele din telescoape fragmentau o parte din lumină în culori nedorite, provocând o viziune oarecum neclară. Deși nu a fost primul care să fi luat în considerare utilizarea unei oglinzi curbe în loc de o lentilă, totuși Newton a fost primul care a construit cu succes un telescop folosind acest principiu – regăsit și astăzi în multe telescoape.

Societatea Regală

În 1672, Newton a devenit membru al Societății Regale – un grup de oameni de știință care foloseau metoda experimentală. El a prezentat unul dintre noile sale telescoape Societății Regale împreună cu constatările despre lumină. Societatea Regală a înființat un comitet condus de fizicianul Robert Hooke pentru a evalua descoperirile lui Newton. Hooke a fost un om de știință angajat de Societatea Regală pentru a evalua noile invenții. Cu toate acestea, Hooke a avut propriile idei referitoare la lumină și a acceptat greu adevărul descoperirilor lui Newton. Aceasta l-a surprins și dezamăgit pe Newton, care s-a gândit chiar să renunțe la a transmite descoperirile sale în viitor.

Deși uneori se spune că Newton era prea sensibil la evaluarea critică a operei sale, el era pur și simplu îngrijorat de faptul că timpul petrecut justificând descoperirile trecute îl împiedică să facă noi descoperiri.

Interferența politică

Isaac Newton a trăit într-un moment în care politica, religia și educația nu erau separate. Regele Charles al II-lea a poruncit ca toți cei care au învățat în locuri cum ar fi Colegiul Trinity, unde erau instruiți preoții Bisericii Anglicane, trebuie să fie ei înșiși hirotoniți ca slujitori ai Bisericii Angliei după șapte ani. Au fost incluși în această categorie și oameni precum Newton care preda matematica și știința, nu și teologia.

Deși un creștin devotat, Newton nu era în acord cu toate doctrinele Bisericii Angliei. Astfel, conștiința lui nu i-a permis să accepte hirotonirea. [1]

De asemenea, el s-a opus puternic implicării politicii atât în materie religioasă, cât și în educație. Singura modalitate pentru Newton de a-și păstra slujba a fost ca regele să facă o excepție în cazul său. Alții care au cerut anterior acest lucru au fost refuzați.

Așadar, Newton s-a îndreptat spre sud către Londra pentru șase săptămâni pentru a-și susține cazul în fața regelui. În timpul petrecut în Londra, el a devenit mai familiarizat cu alți oameni de știință din Societatea Regală. Cei care l-au cunoscut numai prin scrisorile sale prin care iși apăra descoperirile i-au perceput greșit încrederea în munca sa drept aroganță. Nerăbdarea lui în a-și continua cercetarile era prost ințeleasă drept un temperament urât. Acum, oamenii de știință și-au dat seama ce persoană prietenoasă și atentă era și s-au aliat în ajutorul lui. Din fericire, pentru Newton și pentru știință, regele a acceptat cererea lui de a continua la Trinity College fără a fi hirotonit.

Concentrat pe gravitație

În vremea lui Newton, mulți oameni erau superstițioși sau temători în ceea ce privește lucrurile pe care nu le puteau înțelege – cum ar fi apariția unei comete, considerată un semn al catastrofei viitoare. Chiar și oamenii de știință au tratat, în general, mișcarea planetelor și mișcarea corpurilor de pe pământ ca probleme separate. În schimb, Newton a motivat că, din moment ce același Dumnezeu a creat atât cerurile, cât și pământul, aceleași legi ar trebui să se aplice pretutindeni.

În 1684, Newton a început din nou să studieze gravitația. El a dezvoltat teoria gravitației universale, care a folosit ceea ce numim astăzi legea pătratului invers. El a dezvoltat cele trei legi ale mecanicii (de mișcare) și a dovedit matematic că aceleași legi s-au aplicat de fapt, atât cerului, cât și pământului. Credința lui i-a concentrat gândurile în direcția cea bună.

Când Newton a investigat mișcarea planetelor, el a recunoscut foarte clar mâna lui Dumnezeu în tot acest proces. El a scris:

„Acest sistem – cel mai frumos – al soarelui, planetelor și cometelor nu putea lua naștere decât din planul și suveranitatea unei ființe inteligente… Ființa aceasta guvernează toate lucrurile, nu ca energie a lumii, ci ca Domn peste toate; și datorită stăpânirii sale, el este obișnuit să fie numit „Domnul Dumnezeu”, παντόκρατώρ [pantokratòr] sau „conducătorul universal”. … Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă „[2]

„Opusul sfințeniei este ateismul ca marturisire și idolatria în practică. Ateismul este atât de lipsit de sens și de odios pentru omenire încât nu a avut niciodată mulți profesori. „[3]

Din nou, Newton a întâmpinat dificultăți cu vechiul sau rival Robert Hooke. Unii oameni de știință au crezut că se aplică probabil o lege a pătratului invers, dar nu au reușit să demonstreze că acesta ar produce orbitele eliptice observate de celebrul astronom german Johannes Kepler. În ciuda faptului că Hooke se mândrea cu contrariul, el nu a reușit să vină cu dovada. În schimb, Newton a reușit; dar Hooke dorea să-și asume o parte din merite.

Societatea Regală nu dorea să fie văzută că ia partea cuiva. Acest lucru, împreună cu lipsa de bani, au făcut ca societatea regală să renunțe la publicarea revistei lui Newton, Principia Mathematica. Prietenul lui Newton, astronomul Edmond Halley, i-a sărit în ajutor și a finanțat în privat publicarea cărții în trei volume în 1687. (Halley a folosit mai târziu legile lui Newton în lucrările sale asupra cometelor, care asemenea planetelor se mișcă în orbite eliptice în jurul soarelui.)

Opoziția Regală

După 1685, Newton a întâmpinat din nou problema ridicată de un rege care încerca să amestece politica, religia și educația. Noul rege, Iacob al II-lea, a dorit ca Colegiul Trinity să acorde diplome nemeritate acelora ale căror credințe religioase se aflau în acord cu ale sale. Pentru că nu ar fi putut face așa ceva, Newton și alți 8 profesori de la Colegiul Trinity au fost aduși înaintea Înaltei Curți în baza unor acuzații false. Deși acuzațiile au fost respinse pe bună dreptate, episodul a pus mare presiune asupra lor.

Greutățile și luptă lui Isaac Newton pe parcursul vieții sale nu i-au produs amărăciune. În schimb, cuvintele lui Newton arată că toate aceste provocari l-au adus mai aproape de Dumnezeu. „Încercările sunt medicamente pe care medicul nostru milostiv și înțelept ni le dă pentru că avem nevoie de ele; precum și proporțiile frecvenței și greutății acestora, dupa caz. Să ne încredem în priceperea Lui și să-I mulțumim pentru prescripție.”

Cădere nervoasă

Isaac Newton a reprezentat Universitatea Cambridge ca membru al Parlamentului între anii 1689 și 1690. În 1690, sănătatea lui a slăbit. Această boală a fost probabil o tulburare nervoasă provocată de ani mulți de ore de muncă și de stresul prea mare. În cele din urmă s-a recuperat pe deplin. În următorii câțiva ani, Newton și-a urmărit marea sa iubire – studierea Bibliei. Cărțile pe care le-a scris au inclus Cronologia Regatelor Antice și Observații asupra Profețiilor lui Daniel.

În 1696, guvernul l-a numit pe Newton în postul de director al Monetăriei Statului. El a supravegheat înlocuirea monedelor vechi și deteriorate ale Angliei cu cele care erau noi și mai rezistente și chiar a ajutat la destrămarea unei rețele de contrafacere.

În 1701, Newton a avut o funcție pe termen scurt ca parlamentar. Doi ani mai târziu a fost ales președinte al Societății Regale. Realegerea sa în această poziție în fiecare an, pentru tot restul vieții a arătat înalta stimă de care s-a bucurat printre oamenii de știință. Acum că s-a reîntors la știință, Newton și-a publicat lucrarea anterioară despre lumină. Cartea sa, Optiks, conținea atât constatările sale, cât și sugestiile sale pentru cercetări ulterioare. Țara sa îi recunoștea în 1705 în mod oficial munca, devenind prima persoană care a primit ordinul de cavaler pentru realizările sale științifice.

Newton a murit în 1727, la vârsta de 84 de ani. A fost îngropat în Westminster Abbey.

Contribuțiile lui Isaac Newton la știință au fost multe și variate. Acestea au acoperit idei revoluționare și invenții practice. Contribuția sa în fizică, matematică și astronomie are importanță chiar și astăzi. Contribuțiile lui în oricare dintre aceste domenii l-ar fi făcut faimos; dar în mod general, îl fac cu adevarat exceptional. Dar Newton a rămas un om modest care l-a iubit pe Domnul și pe Mântuitorul său.

El a iubit pe Dumnezeu și a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu – întru totul. El a mărturisit în scrierile sale: „Am o credință fundamentală în Biblie ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni inspirați. Studiez Biblia zilnic.”

(Citatele din Newton sunt luate din cartea lui J.H. Tiner, Isaac Newton—Inventor, Scientist and Teacher, Mott Media, Milford (Michigan), 1975.)

Autor: Ann Lamont

Sursa: AnswersinGenesis.org | Sir Isaac Newton (1642/3–1727). A Scientific Genius and “Father of Physics”

Traducător: Emilia Comoniță

Referințe și note

[1] Unii l-au acuzat de arianism, dar este probabil că a avut viziunea creștin-ortodoxă a estului asupra Sfintei Treimi și nu cea occidentală avută de romano-catolici, anglicani și majoritatea protestanților.. See Pfizenmaier, T.C., Was Isaac Newton an Arian? Journal of the History of Ideas 68(1):57–80, 1997.

[2] Principia, Book III; citat în; Newton’s Philosophy of Nature: Selections from his writings, p. 42, ed. H.S. Thayer, Hafner Library of Classics, NY, 1953.

[3] A Short Scheme of the True Religion, manuscript citat în Memoirs of the Life, Writings and Discoveries of Sir Isaac Newton by Sir David Brewster, Edinburgh, 1850; citat în Newton’s Philosophy of Nature: Selections from his writings, p. 65, ed. H.S. Thayer, Hafner Library of Classics, NY, 1953

https://facerealumii.ro/sir-isaac-newton/

///////////////////////////////////////

15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu

Claudiu Balan Savanți creștini

Uităm adesea că marii întemeitorii ai științei moderne au fost oameni care au crezut în Dumnezeu, care citeau, ascultau și împlineau cuvântul Scripturii, mergeau la Biserică, și unii asemenea lui Newton aveau mai multe scrieri despre Biblie decât despre știință.

Am ales 15 mari savanți din istoria umanității care și-au arătat credința în Dumnezeu și au mărturisit prin munca lor inteligența și frumusețea Creatorului nostru. Dând click pe fotografia sau numele lor puteți citi articole detaliate despre viața și activitatea lor științifică.

Astronomie, Matematică

Nicolaus Copernicus (1473–1543)

Astronomie, Matematică

Astronom și cosmolog, matematician și economist, preot și prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Copernic nu a fost numai fondatorul astronomiei moderne, ci și inițiatorul primei revoluții științifice.

A deschis o cale nouă, urmată de alți reformatori ai științei. Copernic a combătut la vremea respectivă geocentrismul.

Citește aici viața lui Nicolaus Copernic

Metoda științifică

Francis Bacon (1561–1626)

Metoda științifică

Era motivat să redobândească știința enciclopedică pe care credea că Adam o avea înainte de căderea în păcat. Francis Bacon, Lordul Cancelar al Angliei, este de obicei considerat omul principal responsabil pentru formularea și stabilirea așa-numitei „metode științifice” în știință, subliniind experimentarea și deducția din date, mai degrabă decât deducerea filosofică, așa cum era ea în tradiția lui Aristotel.

More

Fizică, Astronomie

Galileo Galilei (1564–1642)

Fizică, Astronomie

A fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în revoluția științifică.

Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. (vezi acest articol despre controversele dintre Galileo și Biserica Catolică.

Astronomie științifică

Johann Kepler (1571–1630)

Astronomie științifică

Om de știință extraordinar și creștin devotat. Kepler a motivat că, deoarece universul a fost proiectat de un Creator inteligent, ar trebui să funcționeze conform unui model logic. Pentru el, ideea unui univers haotic nu era în concordanță cu înțelepciunea lui Dumnezeu.

More

Matematică, Studiu fluidelor

Blaise Pascal (1623–1662)

Matematică, Studiu fluidelor

A fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid.

More

Chimie, Dinamica gazelor

Robert Boyle (1627–1691)

Chimie, Dinamica gazelor

A fost un filozof, chimist, fizician și inventator anglo-irlandez. Boyle este în mare măsură considerat astăzi drept primul chimist modern și, prin urmare, unul dintre fondatorii chimiei moderne și unul dintre pionierii metodei științifice experimentale moderne.

More

Dinamică, Calcul, Legea gravitației, Telescopul care reflectă, Spectrul luminii

Isaac Newton (1642–1727)

Dinamică, Calcul, Legea gravitației, Telescopul care reflectă, Spectrul luminii

A scris mai multe despre Biblie decât despre știință și a afirmat în mod explicit existența unui Creator. Isaac Newton este bine cunoscut ca unul dintre cei mai buni oameni de știință care au trăit vreodată.

More

Matematică, Fizică, Optică, Astronomie, Inginerie structurală

Leonhard Euler (1707–1783

Matematică, Fizică, Optică, Astronomie, Inginerie structurală

Un geniul al matematicii și credincios cuvântului lui Dumnezeu, Leonhard Euler nu a fost doar unul dintre cei mai mari matematicieni și fizicieni teoreticieni din toate timpurile, dar el a fost și cel mai prolific.

More

Matematică, Filozofie

Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646–1716)

Matematică, Filozofie

A fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea. În matematică, Leibniz a introdus termenul de „funcție” (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă.

More

Electromagnetism, Teoria câmpurilor, Generator

Michael Faraday (1791–1867)

Electromagnetism, Teoria câmpurilor, Generator

Fizicianul și chimistul englez Michael Faraday a fost unul dintre cei mai mari oameni de știință din secolul al XIX-lea. A avut o contribuție majoră în domeniul electricității și al magnetismului.

More

Telegraful

Samuel F. B. Morse (1791–1872)

Telegraful

A fost pictor și inventator american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 și a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent: alfabetul Morse.

More

Termodinamică

James Joule (1818–1889)

Termodinamică

A fost un fizician englez autodidact și un fabricant de bere. A devenit celebru datorită unei experiențe destinate determinării echivalentului mecanic al caloriei, efectuată în anul 1842. Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei.

More

Bacteriologie, Biochimie, Sterilizare, Imunizare

Louis Pasteur (1822–1895)

Bacteriologie, Biochimie, Sterilizare, Imunizare

A fost un biolog francez, microbiolog și chimist renumit pentru descoperirile sale privind principiile vaccinării, fermentării microbiene și pasteurizării. Este amintit pentru descoperirile sale remarcabile în cauzele și prevenirea bolilor, iar descoperirile sale au salvat multe vieți de atunci.

More

Energetică, Temperaturi absolute, Telegraful transatlantic

William Thompson, Lord Kelvin (1824–1907)

Energetică, Temperaturi absolute, Telegraful transatlantic

Contribuțiile sale la știință au avut un rol major în dezvoltarea celei de-a doua lege a termodinamicii; scara de temperatură absolută (măsurată în kelvin); teoria dinamică a căldurii; analiza matematică a energiei electrice și a magnetismului, inclusiv ideile de bază pentru teoria electromagnetică a luminii;

More

Electrodinamică; Termodinamică statistică

James Clerk Maxwell (1831–1879)

Electrodinamică; Termodinamică statistică

Ce ar putea fi mai diferit decât magnetismul, electricitatea și lumina? Cu toate acestea, în secolul al XIX-lea, James Clerk Maxwell a arătat că aceste fenomene erau pur și simplu diferite manifestări ale acelorași legi fundamentale.

More

https://facerealumii.ro/15-mari-savanti-crestini/

////////////////////////////////////////

„Creștinismul a fost un jucător politic foarte bun”. Interviu cu Catherine Nixey, autoarea cărții „Epoca întunecării”

De Oana Filip

Un atac asupra uneia este un atac asupra tuturor: Cinci jurnaliste vorbesc despre experiențele lor cu violența online

„Un număr semnificativ de indivizi aveau deja valori și preferințe de extremă dreapta”

„Problema, așa cum știa Sfântul Augustin foarte bine, era vaginul Fecioarei Maria”. Cred că asta e una dintre cele mai bune și mai amuzante propoziții pe care le-am citit vreodată.

Așa mi-am început discuția cu Catherine Nixey, jurnalistă și autoarea a două cărți care demistifică începuturile creștinismului ca religie oficială în imperiul roman. În Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea clasică (2017), Catherine arată violența și actele de terorism prin care creștinismul s-a impus ca religia dominantă în Imperiul Roman, după edictul de la Milano din 313, prin care a intrat în legalitate. E o poveste cu statui decapitate sau încrestate cu cruci, filosofi omorâți, legi și cenzură draconică.

Epoca întunecării a intrat pe lista de cărți importante ale anului 2018 realizată de The New York Times și a deschis conversația despre cât e adevăr și cât mit în narațiunea legată de creștinii persecutați. A fost tradusă în 12 limbi, iar la noi a apărut la Editura Humanitas, în traducerea lui Dionisie Constantin Pîrvuloiu.

A urmat Heresy. The Many Lives and Deaths of Jesus Christ and the Other Saviours of the Ancient World, încă netradusă la noi, despre evangheliile apocrife și diferitele tipuri de creștinism care existau în primele secole după Hristos. Aici Nixey vorbește despre disputele teologice legate de sistemul digestiv al lui Iisus (era Iisus destul de uman încât să meargă la baie sau e asta o blasfemie?) sau vaginul Fecioarei Maria (a rămas intact himenul Fecioarei Maria după naștere și, dacă nu, înseamnă asta că nu mai e fecioară, în contextul în care în lumea antică conceptul de virginitate era legat de himen?).

Scriitoarea aduce în discuție și textele care prezintă un Iisus foarte diferit: în Evanghelia apocrifă după Thomas, acesta omoară un băiat, iar în textul necanonic Faptele lui Thomas vinde pe cineva în sclavie). Dincolo de a prezenta pur și simplu aceste informații puțin cunoscute în afara cercurilor istorice și teologice, autoarea arată cum aceste dispute, care din exterior pot părea tabu sau hilare, erau luate extrem de în serios și au influențat istoria religiei creștine și, de acolo, istoria lumii.

Foarte bine documentate, dar scrise și cu umor, cărțile lui Nixey te invită să reflectezi asupra certitudinilor legate de creștinism și să te uiți mai critic la religia care a dominat istoria, propovăduind, în teorie, pacea și iubirea.

Autoarea a fost de tânără pasionată de lumea clasică și de religia creștină. Înainte să se cunoască, părinții ei au fost călugări și, deși au plecat de la mănăstirile unde au slujit, au rămas persoane credincioase, iar Catherine a fost crescută ca o catolică practicantă.

M-am întâlnit cu Catherine Nixey cu ocazia Conferințelor „Despre lumea în care trăim”, organizate de editura Humanitas în luna mai, și am vorbit despre cum se raportează acum la religie, cum a influențat munca de jurnalism documentarea cărților și cum ne uităm la aspectele mai puțin confortabile ale istorie noastre.

SCENA9: Cărțile tale au foarte mult umor, chiar dacă tratează un subiect pe care îl percepem ca serios. Cum a fost munca de documentare?

C.N.: Clar au fost și momente serioase, dar când cineva vede ceva atât de diferit față de cum o faci tu, când oamenii au certuri pornind de la sistemul digestiv al lui Iisus sau vaginul Fecioarei Maria, asta este aproape definiția a ceea ce e amuzant. Seriozitatea cu care autorii antici scriu despre lucruri, ca de exemplu Clement din Alexandria scriind despre ce ar trebui să mănânci și despre ce haine ar trebui să poarte femeile, te face să râzi. Pe mine mă face să râd. Dacă râzi, probabil gândești.

Știu că vii dintr-un mediu religios. Înainte să fie împreună, tatăl tău a fost călugăr, iar mama ta călugăriță. Lucrurile astea ți s-au părut amuzante de la început sau ai pornit cercetarea cu o anumită reverență față de textele religioase?

Când eram mai tânără cu siguranță nu râdeam în biserică, mama mea era foarte strictă. Cred că umorul a venit când studiam clasicii la universitate, textele clasice sunt foarte, foarte amuzante. În textele creștine, tot umorul dispare, nu sunt glume în ele, ceea ce e, în propriul fel, amuzant. Când vorbești despre lucruri ușoare într-un mod foarte serios, pentru mine asta e instant amuzant. Ce te surprinde inițial este acest stil foarte serios, sumbru și toată lumea este foarte, foarte des supărată. Textele clasice sunt vii, au stiluri diferite, au poeme, poezii deocheate, de dragoste, comice, toată lumea râde de toată lumea. Și apoi asta se oprește. Cred că asta m-a surprins foarte tare.

În Epoca întunecării Catherine Nixey redă părerile unuia dintre ei, autorul roman Celsus: „Nașterea din Fecioară? Absurd, scrie el, un soldat roman a lăsat-o gravidă pe Maria. Creația lumii este «o prostie», cărțile lui Moise sunt niște gunoaie; ideea învierii trupului este revoltătoare și, la nivel practic, ridicolă: «simplă nădejde a viermilor». Căci «care suflet omenesc ar mai avea chef să locuiască într-un trup ros de viermi?»”.

Și ce altceva te-a mai surprins când documentai aceste cărți?

Cât de puțini oameni scriu despre asta. Clasiciștii nu scriu despre asta pentru că nu văd subiectul ca „adevărate” subiecte clasice, cum ar fi Iulius Cezar sau primii ani ai Principatului. Creștinii nu scriu despre asta pentru că nu se uită la creștinătate printr-o lentilă clasică. Într-una dintre cele mai importante cărți despre ascensiunea creștinismului nu există nicio referință la vreo sursă păgână sau orice încercare de a afla ce credeau non-creștinii. Și mi se pare uluitor că ai această enormă lume literată, certăreață, care se întâlnește cu o altă lume, și e ca și cum nu ar fi vorbit niciodată despre ea. Ce credeau romanii despre creștini? Nu auzi niciodată nimic despre asta. Așa că am citit și m-am gândit că poate nu e nimic. S-a dovedit că erau o mulțime de lucruri, majoritatea destul de grosolane.

Tot în Epoca întunecării, vorbind despre influența unor grupuri de călugări violenți care vandalizau case și atacau oameni considerați păcătoși, Catherine Nixey îl citează pe autorul grec Eunapius: „După cum scria cu dispreț și sarcasm Eunapius, «în acele zile fiece bărbat care purta veșmânt negru și încuviința să ducă o viață cu neputință de povestit dobândea puterea unui tiran, la o asemenea culme a virtuții ajunsese omenirea!»”

Chiar și astăzi există o reticență în a recunoaște aceste prime critici ale creștinismului. De ce suntem încă atât de reverențioși?

Nu știu, poate e vorba de obișnuința a 1700 de ani de putere creștină în Europa. Poate că vechile obiceiuri mor greu. Creștinilor nu le place să se gândească la asta, îi supără. Și ceea ce îi supără cel mai tare e că nu le pot contrazice, lucrurile astea se află în textele romane antice, în cele creștine, nu pot spune că nu s-au întâmplat. Imaginea creștinilor despre ei înșiși și despre cum au ajuns la putere e exact ceea ce m-au învățat părinții mei: această sectă săracă și persecutată, care apoi a avut un împărat care a iubit-o și atunci a domnit pacea în veci. Așa cum spune Eusebiu, istoricul creștin, oamenii nu se mai temeau de cei care-i asupriseră, lumina strălucea peste tot, oamenii dansau și cântau în orașe și la țară. Aceasta era pacea bisericii. Lumea s-a îmbunătățit. Dar, probabil, doar 10%, din Imperiul Roman era creștin când s-a schimbat împăratul. 90% nu erau creștini, cei 90% nu se uitau unii la alții cu fețe strălucitoare și cu ochi veseli. Mulți dintre ei erau îngroziți. Creștinismul se vede pe sine ca fiind religia persecutată care a fost apoi eliberată și care a venit peste Europa ca un fel de mare binecuvântare, nu ca un asupritor. Nu-i place să se vadă așa.

De ce crezi că această percepție a creștinismului ca religie salvatoare continuă să ne urmărească și azi, chiar dacă suntem o civilizație mai seculară?

Am avut o singură narațiune foarte mult timp, este dificil să i te împotrivești, s-o schimbi. În Irlanda de Nord au avut un război lung, The Troubles. Există povești celebre despre oameni care au ajuns în teritorii controlate de grupuri teroriste, iar teroriștii îi întrebau: „Ești catolic sau protestant?”. Iar persoana spunea „Sunt ateu” și ei întrebau „Dar ești un ateu catolic sau un ateu protestant”. Și cred că este un pic așa. Suntem cu toții, chiar și atunci când suntem atei, un fel de atei catolici. Suntem catolici din punct de vedere istoric.

Ce crezi că pierdem când ne uităm la lume așa. Doar prin prisma narațiunii care e confortabilă pentru noi?

E foarte drăguț și confortabil să te gândești că erai de partea bună a istoriei, nu-i așa? Pentru că tuturor ne place o biserică. Ne place Bach. Ne plac picturile lui Giotto. Tuturor ne place genul de cultură pe care creștinismul ne-a dat-o. Nu vrei să te gândești că își are rădăcinile în agresiune și violență sau într-o mentalitate închisă. Pierdem un soi de mândrie. Cred că mult din ce ataci când ataci istoria creștinătății este sentimentul de mândrie și mulțumire. Ce pierdem? Pentru mine chestiile astea sunt atât de interesante. Aceste texte sunt nemaipomenite, Celsus este nemaipomenit, Porfir la fel. Această idee că istoria ar fi putut fi altfel, că e contingentă, că sunt alte căi pe care Europa putea să le urmeze în afară de a avea o singură religie pe întreg continentul pentru mai bine de un mileniu.

Câteva cuvinte pe scurt despre o parte din autorii menționați în interviu.

Plinius (Plinius cel Tânăr 61-c. 113): avocat, autor și magistrat în Imperiul Roman în timpul Împăratului Traian, nepotul lui Plinius cel Bătrân. A scris sute de scrisori, dintre care 247 au supraviețuit.

Celsus: filosof grec care a trăit în al doilea secol după Hristos. Opera lui, Adevăratul Cuvânt, prima critică cunoscută a creștinismului, a fost pierdută și pasajele pe care le avem au supraviețuit ca citate în lucrarea Contra lui Celsus de Origene, un învățat și teolog creștin din secolul al III-lea, practic o critică la adresa autorului.

Eusebiu (Eusebiu din Cezareea, 265-340): episcop, istoric al Bisericii Creștine și teolog creștin. A scris despre viața Împăratului Constantin sau faptele martirilor creștini.

Libanius (c.314-393): profesor în Imperiul Roman. Scrierile lui sunt considerate extrem de importante pentru a înțelege istoria Imperiului Roman și a grecilor din acea perioadă, dar și ascensiunea creștinismului. A rămas un adept al credințelor păgâne până la moarte.

Symmachus (c. 345-402): orator și om de stat roman. Și-a folosit talentul de orator pentru a pleda împotriva distrugerilor creștine.

Hypatia (c. 350/370-415): filosoafă și matematiciană care a trăit și a lucrat în Alexandria (azi în Egipt). A fost o profesoară importantă, având numeroși studenți, inclusiv creștini. A fost ucisă de o mulțime de creștini fanatici.

Edward Gibbon ( 1737-1794): eseist, istoric și politician englez. Cunoscut mai ales pentru The History of the Decline and Fall of the Roman Empire, o carte de șase volume de căpătâi pentru înțelegerea Imperiului Roman.

Walter Bagehot (1826-1877): jurnalist, om de afaceri și economist englez. A fost editorul șef al publicației The Economist timp de 16 ani. A scris despre constituția englezească, dar și texte rasiste bazate pe pe pseudoștiință.

GK Chesterton ( 1874-1936): scriitor, filosof, apologet al creștinismului și critic de artă britanic. A creat un detectiv ficțional, Părintele Brown, personaj principal al mai multor scurte povestiri polițiste.

EH Carr (1892-1982): istoric, diplomat și jurnalist englez. Este cunoscut mai ales pentru A History of Soviet Russia, care are 14 volume și se uită la istoria Uniunii Sovietice între 1917 și 1929 și What Is History?, în care analizează și critică modul în care am înțeles în mod tradițional istoria.

Când am citit prima ta carte, Epoca Întunecării, m-am întrebat de multe ori cum se face că creștinismul a devenit o religie așa agresivă la atât de puțin timp după ce a câștigat o oarecare legitimitate.

Aș vrea să știu. Conducătorii au avut mereu religii pe care le-au favorizat, asta nu era un lucru nou. Augustus a avut o viziune, mulți împărați romani vedeau semne în cer înainte sau după o bătălie complicată. Realizarea presupus unică a lui Constantin nu e deloc așa. Ce e diferit este că împăratul Constantin trăiește foarte mult și are șansa să implementeze schimbările dorite. Un alt aspect e că religia lui e una care nu permite de fapt să existe alte religii, în afară de iudaism. Un creștin ar spune că trebuie să crezi în creștinism, pentru că dacă nu o faci ajungi în iad. Și dacă vei arde în iad, datoria mea este să te salvez. Iisus a spus „Eu sunt calea și adevărul și viața”, nu „Eu sunt una din căi, unul dintre adevăruri”. Dacă crezi cu adevărat asta, atunci nu sunt alternative. Și dacă ai putere politică poți face asta să se întâmple. Cinic vorbind, multe s-au întâmplat pentru că episcopii au acumulat putere și au vrut s-o păstreze. Ascensiunea episcopilor, tot mai studiată acum, pare să fie cheia.

Cum vezi rolul creștinătății în societățile vestice din prezent? Există această discuție că, devenind mai seculari, am devenit mai susceptibili la alte tipuri de narațiuni care ne oferă un sentiment de speranță, dar sunt periculoase precum populismul sau dezinformarea.

E un citat faimos din autorul englez GK Chesterton care spune că odată ce încetezi să crezi în ceva ajungi să crezi în toate. Nu știu dacă asta e adevărat. Cred că erau populiști și când toți credeam în Iisus. Vestul cu siguranță devine mai secular, dar în Africa, de exemplu, religia nu e pe moarte. Dumnezeu nu și-a pierdut toți adepții încă. Eu n-aș paria că am pierdut o poveste falsă și acum oamenii cred în altă poveste falsă. Nu sunt sigură că o poveste falsă e mai bună ca alta. Ar trebui să văd niște dovezi că devenim mai populiști în absența creștinismului.

În Epoca Întunecării faci aceste paralele între acțiunile creștinilor de după edictul de la Milano, atacurile templelor, distrugerea statuilor și acțiunile ISIS din 2015, care, la fel, distrugeau statui ale altor religii și atacau lăcașe de cult. Ce alte paralele mai vezi între ce se întâmpla atunci și ce se întâmplă acum?

Sunt multe similarități, violența teroristă, bărbile, robele negre, un anumit fundamentalism. Dar ce e diferit e că în perioada respectivă acest comportament era susținut de predicatori. Azi Occidentul este foarte rezilient la atacuri teroriste. Au loc, toată lumea este șocată, dar apoi toată lumea își revine. Cele mai multe acte de violență despre care scriu în carte erau acte teroriste. Nu era ceva răspândit, Imperiul Roman nu avea destui oameni să provoace o distrugere la scară largă de niciun fel. Era poate un oficial senior la 300.000 de persoane. Dar în Roma, spre deosebire de la noi, aceste acte teroriste erau susținute de predici necruțătoare și neobosite din partea Bisericii și legi intransigente. Dacă ai avea un atac terorist azi, să spunem că cineva dărâmă o biserică sau omoară un filosof sau scriitor modern, cum au încercat cu Salman Rushdie, și legile și predicatorii din America ar spune „bine”, atunci dintr-o dată lumea ar începe să se schimbe. Aici cred că e marea diferență.

În termeni de alte diferențe, în Marea Britanie și Statele Unite avem ceva ce se cheamă the culture wars. Când ajungi la ele ai senzația că sunt lucruri care nu pot fi spuse, cumva ca o societate care se autocenzurează. Iar asta se întâmplă foarte repede, oamenii se sperie foarte repede și nu vor să mai vorbească. Ăsta e unul dintre lucrurile care m-au uimit: viteza cu care societățile se pot schimba e uimitoare. Imperiul Roman a trecut de la a fi 90% necreștin la 90% creștin într-un secol. Asta e repede. Dar în propria noastră societate opiniile cu privire la lucruri precum ce e o femeie s-au schimbat în poate cinci ani. Oamenilor le-a devenit dintr-o dată frică să spună dacă cred sau nu în sexul biologic.

Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea clasică

Catherine Nixey. Traducere de Dionisie Constantin Pîrvuloiu

Humanitas

2019

O GĂSIȚI AICI

De ce crezi că apare această nevoie de a-l face pe celălalt să tacă când există o dezbatere, inclusiv în dezbateri despre sistemul digestiv al lui Iisus, de exemplu?

Nu știu de ce oamenii au nevoie să-i reducă pe alții la tăcere. Ce cred că e interesant e nu faptul că oamenii îi reduc pe alții la tăcere, ci că se reduc pe ei înșiși. Am acest citat în carte de la Walter Bagehot care spune că poți vorbi de tirania lui Nero sau a lui Cezar, dar de tirania vecinului de lângă tine trebuie să te temi. Sau Anne Applebaum, care a scris despre cum în perioada comunistă ce îi speria pe oameni cel mai mult era că alții ar putea avea o părere proastă despre ei.

Răspunsul e că cei mai mulți oameni vor o viață liniștită. Cei mai mulți oameni nu vor să-și piardă slujba pentru o ceartă, pentru cine a fost primul, Tatăl sau Fiul, ce e un pântec sau e dacă e reală transsubstanțierea [n.r.: schimbarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos în timpul Împărtășaniei]. Vor doar să-și facă treaba, să meargă acasă, să ia cina cu familia, să se culce, să se trezească și să înceapă o nouă zi. Și cred că e nevoie doar de un grup de fanatici zeloși care să preseze și să preseze și care, dacă sunt susținuți de legi, și în special dacă este o teamă că oamenii și-ar putea pierde locurile de muncă, o să câștige. Cei mai mulți oameni cedează, celor mai mulți nu le pasă, vor doar o viață liniștită.

Ai vorbit despre schimbarea în cum ne raportăm la sex, de la o atitudine mai degrabă relaxată în lumea păgână la una moralistă odată cu creștinismul, și cum asta încă ne afectează și are implicații asupra modului în care ne trăim viața. Ce alte schimbări de narațiune care au avut loc atunci au implicații și astăzi?

Da, sexul cu siguranță. Și cred că modul în care vedem homosexualitatea e încă influențat de creștinism. Ai fi prea optimist dacă ai crede că nu mai există homofobie. Asta a fost o schimbare mare. Printre celelalte lucruri este și această idee a martiriului și că victimă ar fi superioară. Conceptul de victimă este o figură de stil foarte puternică în culturile occidentale în momentul de față. Însă ideea asta că victima este în vreun fel superioară, asta nu era o idee romană. Am avut mult de câștigat ca societate datorită acestui concept, însă poate și să fie dus prea departe.

Cărțile au fost foarte bine primite de public și de critici. Te așteptai la asta când le-ai scris?

Nu cred că mă gândeam la asta când le scriam. Când scrii mergi la bibliotecă, împrumuți cărți, iar cărțile pe care le împrumutam eu…. Codexul Teodosian pe care l-am luat de la bibliotecă era legat cu șireturi. Era această carte imensă pe care nu o împrumuta nimeni. Nu credeam că asta e ceva ce o să intereseze prea mulți oameni. [n.r. Codexul Teodosian reprezintă o colecție de decrete imperiale emise de la Împăratul Constantin până la Teodosie.]

Și tu ce crezi de acest succes? Crezi că oamenii sunt interesați să cunoască mai bine perioada sau este ideea de a citi despre asemenea subiecte altfel de cum am făcut-o majoritatea dintre noi până acum?

Cu siguranță a supărat puțin creștinii. Cred că ce i-a supărat este că nu o pot contrazice. Nu poți să te cerți cu Codexul Teodosian, pur și simplu nu poți. Așa că a fost transgresiune? Da, dar e și interesantă. M-am îndrăgostit de unii dintre acești oameni. Am scris despre asta și în carte, dar nu-mi venea să cred când îl citeam pe Celsus. Mi se făcea pielea de găină. E de parcă am transcende secolele, de parcă aș putea să-l iau de mână. E o noțiune ridicolă și romantică. Sunt convinsă că nu ne-am înțelege deloc, era probabil un om oribil, dar sunt aceste momente de recunoaștere în care poți să simți aceste minți care nu știai că există și care scriau într-un mod care unui cititor modern i s-ar părea amuzant. A fost cumva electrifiant să citesc lucrurile astea.

Păstrând metafora, de cine te-ai mai îndrăgostit?

De el mai ales. Mi-a plăcut și Plinius. Plinius este acest tip de birocrat pompos, dar care scrie scrisori minunate. Iubesc detaliile în care intră, vorbește despre țevi romane care nu funcționează și cum e să lucrezi de acasă. Scrie aceste scrisori către Tacitus, alt istoric, și spune: „Am un mod grozav de lucru. Nu ar trebui să mergi la birou, ar trebui să stai acasă”. Iar el scria asta în timp ce se afla la o vânătoare de mistreți.

Ești și jurnalistă. Cum influențează asta procesul tău de documentare și modul în care ai abordat cărțile?

Cred că cărțile academice au multe substantive abstracte. Și jurnaliștii știu că oamenilor le place să citească despre oameni. Așa că citești substantivele abstracte, dar găsești oamenii care întruchipează acea poveste. Căutam poveștile bune și oamenii interesanți, precum Hypatia, Symmachus sau Celsus. Dar jurnaliștii lucrează cu citate, academicii nu citează atât de mult. Mi s-a părut ciudat că rezumă argumente în propoziții lungi cu cuvinte mari, dar nu pun niciodată ce a spus persoana antică. Pe când un jurnalist caută mereu acel citat care rezumă tot. Asta căutăm, acel citat grozav.

Palmyra a fost un oraș antic situat pe teritoriul actualului stat Siria. Orașul a fost atacat de mai multe ori, inclusiv de creștini care au distrus templele păgâne. De-a lungul timpului, ruinele sale au fost cercetate de numeroase echipe de arheologi și au intrat în patrimoniul UNESCO. În 2015, în timpul războiului civil din Siria, Statul Islamic a distrus părți importante din aceste ruine.

Ca jurnalistă știi senzația aceea când vorbești cu cineva și știi că ce-ți spune va fi în articol. Tu ai avut astfel de momente când documentai cărțile tale?

Când am citit despre Palmyra. Și apoi Libanius, acest orator ale cărui discursuri îți fac pielea de găină. Este unul în care scrie despre cel mai frumos templu din lume. Și jurnaliștii iubesc puțină ironie dramatică. El spune: sper ca creștinii să nu-l distrugă niciodată pe ăsta. Și e templul lui Serapis [n.r.: distrus de creștini în 392] . Sau Symmachus și frumosul lui discurs: vedem aceleași stele, același cer împărțit de toți.

Unele dintre criticile aduse cărții tale Epoca întunecării sunt că în unele momente narațiunea părea prea simplificată, păgânii sunt acești oameni toleranți, iar creștinii niște oameni închiși la minte. Cum răspunzi la asta?

E un argument bun. Aproape întotdeauna când există critică, există un motiv. Dacă aș fi scris o carte de 800 de pagini, aș fi putut adăuga mai multe. Sentimentul meu scriind această carte era că am avut o mulțime de povești, 1700 de ani de oameni spunând că lumea păgână e rea și că ei erau oribili, iar creștinii erau aceste persoane minunate și cucernice. Simțeam că trebuie să aduc în față cealaltă parte, de parcă eram într-un dialog. Nu simțeam că e nevoie să spun unele lucruri pentru că erau deja în mintea tuturor. Acum dacă aș scrie-o din nou poate aș schimba-o puțin, aș adăugă mai mult. Poate că da, poate că nu. Am mai spus asta și înainte, dar ce i-a enervat pe creștini la cartea asta e că nu au putut nega. Nu pot nega legile pe care le-au emis. Nu pot nega discursurile pe care le-au ținut, statuile distruse. Întrebarea nu e dacă au făcut sau nu lucrurile alea. E dacă a contat și dacă a schimbat lucruri.

Simt că Sfântul Augustin ar fi de partea mea. Sfântul Augustin nu spune că ar trebui să fii tolerant, să le citești textele altora. Legile [n.r.: creștinilor] spun că ar trebui să distrugi alte religii. Singurii oamenii care spun că creștinii erau toleranți sunt creștinii moderni.

Mai puțini oameni ar fi fost supărați dacă cartea ar fi fost mai puțin polemică. Dar nu am vrut intenționat s-o scriu așa. Am vrut pur și simplu să prezint partea care nu a fost reprezentată, deși într-un fel asta e definiția polemicii, nu? Am simțit că trebuie să le iau apărarea acestor oameni a căror voce nu a fost auzită. Cred că avantajele și dezavantajele sunt aceleași: mulți oameni se supără, dar asta stimulează dezbaterea. Poate ar fi trebuit să mai adaug lucruri, să mai potolesc unele părți, dar scrii cartea pe care o scrii.

În ultima ta carte, Heresy, vorbeai despre cum, deși nu mai ești o catolică practicantă, mai ai încă „praful catolicismului” pe tine. Unde crezi că e acest „praf” în prezent? Și care este relația ta cu credința acum?

Îmi place să merg la biserică. Îmi place să merg la vecernie. Nu îmi plac predicile, dar vecernia e o slujbă foarte frumoasă. Îmi plac clasicii, îl iubesc pe Bach. Relația cu biserica, fără îndoială, mi-a modelat gândirea. Nu aș fi scris această carte dacă nu eram crescută catolică și părinții mei nu mi-ar fi spus toate acele lucruri. Câteodată sunt uimită de generozitatea bisericii, câteodată nu. Cum mă mai afectează? Nu știu, mă simt vinovată de multe ori, asta ar putea fi un reziduu de la ceva.

Cum ai devenit interesată de clasici?

Mergând la biserică și plăcându-mi latina. M-am gândit că nu știu de fapt ce înseamnă. M-am gândit că e interesant și părinții mei m-au învățat că călugării au păstrat mult din cunoștințele lumii clasice.

Care crezi că a fost cea mai mare concepție greșită care s-a schimbat odată ce ai început documentarea la carte?

Una dintre cele mai mari a fost ideea asta, pe care o avem de la Gibbon și de la creștinism încoace, că romanii nu credeau cu adevărat în zeii lor. Îmi amintesc această străfulgerare când vorbeam cu Mary Beard, clasicista de la Cambridge. Am spus ceva despre cum romanii nu credeau în proprii lor zei și m-a întrebat „Ce te face să crezi asta?”. Și m-am gândit că eu chiar credeam sincer în asta, dar, dacă stai să te gândești, desigur că credeau. Și atunci începi să te gândești, în cazul ăsta, ce credeau despre creștinism? Asta a fost cea mai greșită concepție a mea. Și a fost un proces să încerc să nu văd romanii în acest fel gibbonian, ca atei raționali care devin creștini pentru că e o religie de bun simț.

Crezi că încă avem această impresie despre romani? Pentru că mi se pare că e în orice citesc despre ei.

Cred că creștinismul a fost foarte grosolan când venea vorba de zeii lor și își băteau joc de ei, dar este și o preconcepție din Iluminism. Această idee că o religie politeistă este ridicolă și că nimeni nu ar putea crede în ea e o idee care persistă și azi. Până recent, oamenii refuzau să numească religia romană religie, pentru că o religie implică componenta de credință, iar romanii nu credeau în ea. Este un soi de narcisism incredibil să crezi că religia noastră monoteistă e singura cale. Dar uită-te doar la cum își cheltuiau romanii banii. Cheltuiau foarte mult pe temple dacă nu credeau în nimic?

Când vorbesc despre cărțile tale am mereu două anecdote pe care le povestesc. Una amuzantă, despre călugărul din pustiu îmbrăcat într-un costum de piele neagră care are deschizături doar la gură și la ochi, și una mai puțin amuzantă, că exista un sfânt al prinderii sclavilor.

Ăsta e unul dintre lucrurile pe care creștinismul nu vrea să-l discute. Cum e și nașterea și șlefuirea antisemitismului în acei ani. Creștinismul nu s-a împăcat încă cu modul în care a creat și dezvoltat antisemitismul. Și da, creștinismul nu era deloc pentru eliberarea sclavilor la început. Exista un sfânt la care te rugai ca să te ajute să găsești sclavii fugari. Ideea cu creștinismul este că nu poți să ai prea mult succes dacă nu ești un jucător politic bun. Și a fost, din nou și din nou, un jucător politic bun. Nu întotdeauna, dar adesea a știut cum să nu supere clasa conducătoare. Dacă ar fi spus de la început „eliberați toți sclavii”, ar fi însemnat sfârșitul creștinismului foarte repede.

Tot în Heresy citezi un istoric care vorbește despre cum oamenii se întreabă cum poate fi Biserica catolică sau ortodoxă atât de violentă când asociem învățăturile creștine cu bunătatea și umilința. Dar, dacă chiar citești textele biblice, nu sunt toate pline de bunătate și umilință. Poți să elaborezi puțin pe marginea ideii acesteia și să spui cum vezi tu relația între aceste două lucruri?

GK Chesterton spune că toată lumea zice că Biserica e oribilă, dar Biblia e minunată, când de fapt, într-un fel e invers. Iisusul Bisericii e minunat, acum. Dar Iisus din Biblie e multe alte lucruri. Când eram mică, eram mereu îngrozită de cum vorbește cu mama lui. Dacă eu aș fi vorbit așa cu mama mea….

Și da, el spune „Nu am venit să aduc pace, am venit să aduc o sabie”. E foarte deranjant, dar ai această abilitate cognitivă de a spune, OK, asta e ciudat, și apoi treci peste. Dar, da, nu e doar lapte și miere în Biblie, dimpotrivă. Nu știu de ce nu ne gândim la asta mai mult. Ai o poveste și ignori bucățile care nu se potrivesc în mintea ta. Cu toții facem asta, e natural.

Există acest istoric, EH Carr, l-am menționat și în carte. El spune că faptele istorice sunt ca peștii care înoată într-un ocean vast și inaccesibil. Ce prinzi depinde mai puțin de ce e în ocean și mai mult de unde decizi să pescuiești. Cred că așa e peste tot. Mergem să pescuim bucățile despre Iisus cel bun, despre Biserica cea bună.

Și unde crezi că pescuim acum?

Cred că oamenii pescuiesc mai mult. Oamenii studiază mai mult acest subiect și devine o dezbatere, chiar dacă unii sunt încă vexați. Acum câțiva ani a fost publicată o altă carte despre Celsus, ceea nu s-a întâmplat pentru mulți ani. Doar că lucrurile se mișcă încet.

Crezi că există indiferență privind pierderea culturii așa-zis păgâne? Pentru că, citind cărțile tale, am avut senzația uneori că istoricii pe care îi citezi erau mai degrabă indiferenți.

Cred că nu poți să jelești ceva ce nu știi că ai avut. Dacă am pierde tot ce avem scris de Ovidiu, am suferi pentru că-l iubim pe Ovidiu. Dar dacă nu l-ai citit niciodată, nu știi ce pierzi, e doar un nume. Mi-ar plăcea să avem o listă cu toți autorii de la care nu mai avem decât numele. Pentru că te păcălești ușor. Te duci la bibliotecă și pentru această perioadă vezi o mulțime de cărți, mai multe decât pentru perioada de dinainte sau imediat după. Dar dacă te gândești cât am pierdut… Biblioteca din Alexandria avea mai multe cărți decât erau în Europa în 1328. Dar, din nou, nu poate să-ți lipsească ceva ce nu știai că ai avut. Cred că asta e o parte din problemă. Dar dacă ne imaginăm că am fi putut pierde un Ovidiu, un Cicero, unii dintre acești scriitori amuzanți, deștepți, diverși…

Și nu am pierdut cultură doar prin incendii și distrugeri. Acesta a fost aspectul terorist. Dar pierderea adevărată s-a întâmplat pentru că oamenii nu mai erau interesați. Copiau Biblii. Nu îl mai copiau pe Cicero, îl copiau pe Sfântul Augustin. Asta s-a întâmplat: nu mai voiau să fie asociați cu aceste lucruri.

Ai avut momente în documentare în care te-ai întristat?

Uneori vocile acelea… Apelul lui Symmachus la toleranță este atât de frumos. Și sigur, el era un orator, știa ce face. A fost din inimă? Nu știu, dar te impresionează atât de mult să știi că tot acel discurs și acea deschidere, „Vedem aceleași stele, același cer”, toate dispar când o singură religie domină Europa pentru 1700 de ani. Asta mi se pare trist.

https://www.scena9.ro/article/epoca-intunecarii-crestinism-catherine-nixey

/////////////////////////////////////

Eliberarea din blestem – Partea 1- Un portret al lui Derek Prince în alb și negru

Partea 1 din 2: Eliberarea din blestem

De Derek Prince

Ești frustrat? Învins? Niciodată pe deplin satisfăcut? Ar putea exista un motiv spiritual în spatele acestui lucru. Descoperă cum poți trece de la umbra întunecată a unui blestem la lumina soarelui binecuvântării lui Dumnezeu!

Acum, tema discursului meu – și vor fi două discursuri, una după alta, ambele pe aceeași temă. Tema este „Eliberarea de blestem”. Și aceasta conține adevăruri pe care Dumnezeu m-a învățat în mare parte, aș spune, în ultimii cinci ani. Adevăruri care mi-au revoluționat propria viață și viețile a nenumărați alți oameni cărora am avut privilegiul să le împărtășesc acest adevăr. În unele zone în care am slujit, când i-am întrebat pe oameni la sfârșitul mesajului dacă doresc să profite de ceea ce Dumnezeu oferă prin intermediul acestui adevăr, aș spune că nouăzeci și cinci la sută dintre oameni au răspuns. Și am văzut cele mai dramatice schimbări la oameni.

Îmi amintesc că am vorbit în Zambia, în Africa Centrală, acum câțiva ani. Am predat această temă și, la final, un bărbat a venit la mine, iar africanii nu sunt practic bogați, dar era un bărbat bine îmbrăcat și educat. S-a aruncat la pământ la picioarele mele și mi-ar fi sărutat picioarele dacă i-aș fi permis. Apoi s-a ridicat – și probabil avea în jur de patruzeci de ani – și a spus: „Toată viața mea am suferit și am fost nefericit. Nu am cunoscut o zi fericită.” Dar a spus: „De când m-am rugat la rugăciunea aceea cu tine, totul s-a schimbat în mine. Sunt complet liber de durere, sunt o persoană diferită.”

Așadar, acesta este un mesaj care are putere. Este potrivit să ne îndreptăm către Galateni 3:13-14 ca bază pentru acest mesaj. Galateni 3:13-14:

„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, căci este scris: «Blestemat este oricine este atârnat pe lemn», pentru ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, ca noi să primim, prin credință, făgăduința Duhului.”

Aceste versete dezvăluie un schimb care a avut loc când Isus a atârnat pe cruce. În Vechiul Testament, în cartea Leviticului, se spune că oricine moare atârnând pe un lemn este un blestem. Așadar, când Isus a atârnat pe lemnul care era crucea, El a devenit un blestem. Ceea ce a avut loc a fost un schimb divin rânduit, care este clar menționat în aceste versete. Isus a luat asupra Sa blestemul, fiecare blestem, cuvenit nouă, pentru ca noi să putem fi răscumpărați de blestem și să intrăm în binecuvântarea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru poporul Său. Deci, există un schimb practic foarte simplu. Isus a devenit un blestem pentru ca noi să putem primi binecuvântarea.

Ca să înțelegi asta pentru tine, te invit să te alături mie în a spune asta. Și aș vrea să-ți folosești mâinile; mâna stângă pentru lucrul rău, mâna dreaptă pentru lucrul bun. Privește-mă o dată și apoi o vom face împreună. „Isus a devenit un blestem ca noi să putem primi binecuvântarea.” Bine? Acum amintește-ți, mâna ta stângă este opusă dreptei mele, așa că nu te lăsa încurcat de mine. Și nu-ți lovi aproapele în nas, ci fă-o cu tact! Ești gata? „Isus a devenit un blestem ca noi să putem primi binecuvântarea.”

Ceea ce voi face acum este să vă explic natura blestemelor și binecuvântărilor. Acestea sunt două teme majore ale Scripturii. Cred că cuvântul „binecuvântează” în diferite forme apare de aproximativ 600 de ori în Biblie. Și cuvântul „blestem” probabil de aproape jumătate din acest număr de ori. Dar am învățat din experiență că majoritatea poporului lui Dumnezeu nu este cu adevărat familiarizat cu natura blestemelor și binecuvântărilor. Cred că este scopul lui Dumnezeu ca, prin răscumpărarea lui Hristos, să fim eliberați de blesteme și să ne bucurăm de binecuvântări. Dar oriunde călătoresc, găsesc mulți dintre poporul lui Dumnezeu care îndură blesteme când ar trebui să se bucure de binecuvântări. Un motiv principal este că nu știu cum să recunoască ce este un blestem și ce este o binecuvântare.

Al doilea motiv este că, chiar dacă îl recunosc, este posibil să nu știe cum să fie eliberați de blestem și să intre în binecuvântare. Așadar, permiteți-mi să încep prin a vă oferi o definiție simplă a binecuvântărilor și blestemelor. Ambele sunt vehicule ale puterii supranaturale. Este foarte important să înțelegem că nu avem de-a face cu ceva pur natural. Depășește naturalul. Sunt vehicule ale puterii supranaturale pentru bine dacă sunt binecuvântări, pentru rău dacă sunt blesteme. Și o trăsătură caracteristică a lor este că, foarte frecvent, continuă din generație în generație. Adesea, până când cineva știe cum să le elimine dacă sunt blesteme. Rezultatul este că mulți oameni – și unii dintre voi sunteți aici în această seară – îndură în viață consecințele unor lucruri care s-ar fi putut întâmpla cu multe generații în urmă. Și trebuie să vă urmăriți problema până la sursă și să luați măsurile adecvate pentru a fi eliberați.

Acum, vehiculele binecuvântărilor și blestemelor sunt de obicei cuvinte. Pot fi cuvinte rostite, cuvinte scrise sau pur și simplu cuvinte pronunțate în interior. Cu toate acestea, atât blestemele, cât și binecuvântările pot fi transferate sau transmise prin obiecte, prin obiecte fizice. Deci nu este întotdeauna doar o chestiune de cuvinte. Ca să luăm un exemplu foarte simplu: în comuniunea pe care o celebrăm ca și creștini, Pavel spune: paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare comuniunea cu trupul lui Hristos? Deci, prin acel pahar, care este un obiect fizic cu vin în el, Dumnezeu ne transmite o binecuvântare.

În Vechiul Testament au existat diverse exemple de blesteme transmise prin obiecte. Dar în special sub Legea lui Moise, dacă o femeie era acuzată de infidelitate față de soțul ei, exista un test specific. Preotul o ducea la tabernacol, scria un blestem și apoi spăla cuvintele blestemului, cerneala, într-o cană cu apă. Iar femeia era obligată să bea apa și să rostească blestemul asupra ei însăși. Dacă era nevinovată, nimic nu i se întâmpla. Soțul ei nu ar fi fost niciodată liber să o mai acuze. Dar dacă era vinovată, ar fi existat consecințe fizice dezastruoase în corpul ei. Dau doar acesta ca exemplu de blestem transmis prin ceva fizic. În acest caz, o cană cu apă.

Acum, am ajuns la acest adevăr prin experiență personală. Rareori predic despre ceva ce este doar o teorie abstractă. Aproape tot ce am predat vreodată a fost legat într-un fel de lucruri care s-au întâmplat în viața mea. Acest lucru este valabil în special pentru acest mesaj. Vreau să vă povestesc trei incidente personale care m-au alertat treptat. Nu am ajuns la asta dintr-o singură clipă, a fost un proces gradual de dezvăluire a adevărului. Și cred că Dumnezeu mi-a supravegheat educația permițându-mi să am anumite experiențe și să mă confrunt cu anumite cazuri care mi-au deschis ochii asupra acestor lucruri.

Înapoi la sfârșitul anilor 1960, când locuiam în Fort Lauderdale, Florida, cu prima mea soție, Lydia, am moștenit de la bunicul meu matern diverse opere de artă și cultură chinezească. Istoric vorbind, bunicul meu, care a fost ofițer în armata britanică, a comandat o forță expediționară trimisă de guvernul britanic în China în 1904 pentru a reprima ceea ce era cunoscut sub numele de Revolta Boxerilor sau Rebeliunea Boxerilor. Și s-a întors cu diverse obiecte pe care le dobândise în China. În cele din urmă, prin intermediul mamei mele, unele dintre acestea mi-au fost transmise prin moștenire.

Printre ei se aflau patru dragoni superbi brodați, fiecare pe o bucată separată de material. Adică, culorile erau superbe. Am aflat de la cineva care știa câte ceva despre cultura chineză că erau Dragoni Imperiali pentru că aveau cinci gheare. Dragonii obișnuiți au doar patru gheare, dar Dragonii Imperiali au cinci gheare. Și eram foarte apropiat de bunicul meu, așa că aceștia au însemnat mult pentru mine. Când ne-am mutat în Fort Lauderdale, am înrămat acești patru dragoni pe peretele sufrageriei noastre. Dar după un timp, Duhul Sfânt a început să mă tulbure. Ați fost vreodată tulburați de Duhul Sfânt? Știți ce facem mai întâi? Dăm din umeri și spunem că sunt prostii, El nu ar face asta. Oricum, Duhul Sfânt îmi spunea: „Acum, în Biblie ce reprezintă dragonul?” Ei bine, știam Biblia suficient de bine ca să pot afla răspunsul la asta. Dragonul îl reprezintă foarte clar pe diavol în Apocalipsa 12:9 și așa mai departe. Ei bine, apoi El îmi spunea: „Este potrivit ca tu, ca slujitor al lui Hristos, să ai pe peretele sufrageriei tale ceva care face reclamă diavolului?” Ei bine, știi, m-am luptat cu asta o vreme și am spus: „Bine, Doamne, ai câștigat. Voi scăpa de dragoni.” Și am făcut-o.

Acum, nu am făcut asta cu niciun alt motiv în afară de ascultarea de Dumnezeu. Dar rezultatele au fost destul de remarcabile. Până atunci mă descurcam abia financiar. Călătoream, predicam și primeam onorarii. Și acestea ne acopereau nevoile, dar nu aveam un surplus real. De asemenea, se întâmplau anumite lucruri ciudate chiar și în familia mea. Îmi era greu să comunic cu soția mea. Apoi am avut dreptul la o moștenire de la părinții mei, o sumă foarte substanțială de bani, iar din cauza diverselor acte iresponsabile ale altor oameni, moștenirea era blocată la nesfârșit. Acum, tocmai am scăpat de dragoni, dar am început să realizez că întregul meu nivel de prosperitate se schimbase. Nu am făcut nimic diferit, dar în anul următor venitul meu s-a dublat fără să fac nicio schimbare.

Apoi am primit moștenirea, aceasta a fost eliberată. Și eu și prima mea soție am putut cumpăra o casă, ceea ce a fost un pas destul de mare de credință pentru noi, dar ne-am simțit foarte clar călăuziți de Dumnezeu să cumpărăm acea casă.

Acum nu predic doar prosperitatea pentru că, adică, cred că trebuie să fie foarte atent calificată. Dar prosperitate cu un scop. Ne-am mutat în casa aceea, am locuit în ea timp de nouă ani și am vândut-o la mai mult de trei ori prețul pe care l-am plătit. Cu banii pe care i-am obținut, a doua mea soție, Ruth, și cu mine am putut să ne construim o casă în Ierusalim – care este foarte scumpă. Dumnezeu a asigurat finanțarea prin vânzarea acelei case. Nu era ceva ce plănuisem. Nu aveam nicio intenție conștientă, dar mi-am dat seama că o forță întunecată a răutății îmi invadase casa prin intermediul acelor dragoni. Și până când acea forță nu era expulzată și eliminată, nu puteam continua în plinătatea planului lui Dumnezeu pentru viața și slujirea mea.

Un lucru interesant a fost că nici măcar nu știam ce avea Dumnezeu pentru mine și de ce eram ferit, înțelegeți? Am văzut că acest lucru este adevărat în viețile multor oameni. Când oamenii se confruntă cu un blestem, nu știu cum ar fi să fie eliberați de el. Nu și-l pot imagina.

Ei bine, puțin mai târziu, slujeam într-o biserică, o biserică prezbiteriană undeva în ceea ce ei numesc Midwest-ul Statelor Unite. Îmi terminasem mesajul și stăteam în spatele amvonului. Nu știam exact ce aveam să fac în continuare și am văzut o familie pe scaunul din față, în stânga mea: tată, mamă și fiică adolescentă. Și în timp ce mă uitam la ei, am simțit că Duhul Sfânt mi-a spus că există un blestem asupra acelei familii. Nu predicasem despre asta, nu mă gândeam la asta și nu știam exact ce să fac în privința asta. Așa că am așteptat și mi-a venit din nou foarte clar „există un blestem asupra acelei familii”. Așa că m-am apropiat de tată și i-am spus: „Domnule, cred că Dumnezeu mi-a arătat că există un blestem asupra familiei dumneavoastră. Doriți să vă eliberez de el în numele lui Isus?” Nu aveam nicio experiență, pur și simplu mergeam mai departe cu credință. El a spus imediat: „Da”. Am aflat mai târziu de la el că se întâmplaseră atât de multe lucruri dezastruoase în viața lui și în viața familiei sale, încât a acceptat faptul că exista un blestem. Apoi m-am rugat cu voce tare o scurtă rugăciune simplă pentru a elibera familia de blestem. Când am spus „În numele lui Isus”, a existat o reacție fizică vizibilă în fiecare membru al familiei, deși nu atingeam pe niciunul dintre ei. Așa că am făcut un pas înapoi și am observat că fiica adolescentă avea un picior în gips de la coapsă până la tălpile piciorului. Așa că m-am întors și am spus: „Ați dori să mă rog pentru vindecarea piciorului fiicei dumneavoastră?” El a spus imediat da, dar a spus: „Ar trebui să știți că și-a rupt același picior de trei ori în optsprezece luni și doctorul a spus că nu se va vindeca.” Ei bine, dacă aș auzi astăzi că cineva și-a rupt același picior de trei ori în optsprezece luni, nu m-aș îndoi cu adevărat că există un blestem în acțiune, dar era nou pentru mine. Am spus: „Tot ce pot face este să ridic piciorul în mâini și să spun o rugăciune simplă”, ceea ce am și făcut.

Câteva săptămâni mai târziu, am primit o scrisoare de la bărbat, în care îmi mulțumea și îmi spunea în mod specific că, atunci când s-au întors cu fiica la clinică pentru a face radiografia piciorului, radiografia a arătat că acesta se vindecase. Și la foarte scurt timp după aceea, gipsul a fost scos.

Dar, în timp ce meditam la asta, mi-am dat seama de următorul lucru: Blestemul pe care Dumnezeu mi l-a arătat asupra familiei era o barieră în calea vindecării piciorului fiicei. Până când bariera nu era îndepărtată, rugăciunea pentru vindecarea piciorului ei nu avea să fie eficientă. Și acesta este un principiu pe care l-am văzut de sute de ori, acela că un blestem asupra unei familii sau asupra unui individ poate fi o barieră invizibilă care ține departe binecuvântarea pe care Dumnezeu intenționează să o aibă acei oameni. În cazul meu, prin dragoni, a fost binecuvântarea prosperității financiare și a eliberării în voia lui Dumnezeu. În cazul acestei fete, binecuvântarea a fost vindecarea piciorului ei rupt, dar blestemul era bariera.

După aceea, am început să predau despre asta și am realizat niște înregistrări, inclusiv o serie de trei mesaje numite „Blestemele: Cauză și Leac”. Și acestea au început să circule și am început să primesc mărturii remarcabile despre ceea ce se întâmpla nu doar cu indivizi, ci cu întregi congregații. Unul dintre seturile de trei înregistrări a ajuns în Africa de Sud. Și puțin mai târziu, eu și Ruth eram acolo slujind în Africa de Sud, eram în Capetown și am întâlnit o doamnă evreică care Îl întâlnise pe Domnul Isus și Îl recunoscuse ca Mesia și Mântuitorul ei. Ne-a povestit direct această poveste, am aflat-o direct de la ea. Era ceea ce se numește o secretară executivă, foarte calificată. Avea un loc de muncă foarte bine plătit la un bărbat care era președintele propriei firme. După puțin timp, a descoperit că președintele și toți directorii firmei erau într-un cult ciudat sub conducerea unei doamne guru. Apoi, președintele a întrebat-o dacă ar putea scrie câteva binecuvântări pe care această doamnă guru le-a rostit asupra directorilor. Când această doamnă a început să le scrie la calculator, și-a dat seama că, din punctul de vedere al creștinilor, acestea nu erau decât binecuvântări, așa că s-a dus la șeful ei și i-a spus: „Îmi pare rău, dar nu mă simt liberă să scriu aceste binecuvântări.” Șeful a fost amabil și a spus: „Îmi pare rău. Dacă aș fi știut că este împotriva conștiinței tale, nu ți-aș fi cerut să o faci.” Acesta a fost sfârșitul.

Acum trebuie să oferim ceva prin deducție. Dar sunt sigur că doamna guru a auzit despre această secretară care nu voia să-și tasteze binecuvântările. Și cine știe ce a făcut? Poate că s-a rugat sau poate că a rostit un blestem. Dar din acea sursă nu ar conta prea mult care a fost. În câteva săptămâni, această doamnă secretară, o voi numi Miriam – nu era numele ei. Degetele lui Miriam au început să se înțepenească, să se curbeze și să se încordeze și în scurt timp au devenit extrem de dureroase și nu le putea îndoi. A spus că nu-ți vine să crezi durerea. Trebuia să doarmă într-un pat separat de soțul ei, deoarece de fiecare dată când soțul ei se întorcea și patul se scutura, durerea era insuportabilă la degete. S-a dus la un specialist care i-a radiografiat și a spus că este vorba de artrită reumatoidă. Era, într-un fel, o persoană infirmă.

O altă doamnă, o doamnă carismatică, primise aceste trei casete ale mele și simțea că această doamnă Miriam ar trebui să le audă. Nu cred că Miriam era cu adevărat entuziasmată de ele, era o doamnă destul de sofisticată și cred că gândul la blesteme era ceva îndepărtat și medieval în ochii ei. În orice caz, această cealaltă doamnă a învins, așa că au stat și au ascultat cele trei casete. Și la sfârșitul celei de-a treia casete, îi conduc pe oameni într-o rugăciune prin care se eliberează de orice blestem asupra vieții lor. În punctul în care a început rugăciunea, caseta s-a blocat. Nu a mai mers înainte, nu a mai mers înapoi și nu a mai ieșit. Asta nu este pur natural. Așa că Miriam a spus: „Ei bine, atunci nu pot spune rugăciunea.” Această doamnă neobosită a spus: „O, nu, am rugăciunea dactilografiată! O aduc.” Așa că a convins-o pe Miriam, cred că împotriva propriei judecăți, să citească această rugăciune. Acum, ai putea citi rugăciunea în trei minute, nu ar dura atât de mult. Așadar, Miriam a citit cu sârguință rugăciunea și, între momentul în care a început să o citească și momentul în care a terminat, degetele și mâinile i s-au eliberat complet. Nu era nicio urmă de artrită. S-a întors la medic, care a confirmat medical vindecarea.

Ceea ce vreau să subliniez este următorul lucru. Ea nu se ruga pentru vindecare. Nu era în mintea ei. Pur și simplu se elibera de un blestem. Dar când blestemul a fost rupt, nu a mai existat niciun motiv pentru boală, înțelegeți? Un alt exemplu de barieră invizibilă.

Acum vreau să abordez din Scriptură formele pe care le iau binecuvântările și blestemele. Există un capitol anume în Vechiul Testament care tratează exclusiv binecuvântările și blestemele. Câți dintre voi știți care este? Deuteronom 28. Bine. Are paisprezece versete de binecuvântări și cincizeci și patru de versete de blesteme. Acum, nu putem intra în detalii din cauza timpului, dar vă sugerez, dacă sunteți îngrijorați, să studiați cu atenție acel capitol, atunci când vă convine. L-am studiat de multe ori și vă voi oferi rezumatul meu. Dar vă rog să vă folosiți propria judecată pentru a decide dacă credeți că acest lucru este corect sau nu.

Iată rezumatul meu al principalelor binecuvântări și blesteme. De fapt, sunt exact opuse una celeilalte. Iată șapte binecuvântări. În primul rând, exaltarea înseamnă a fi înălțat. Nu mai trăiești sub lucruri. În al doilea rând, un cuvânt pe care a trebuit să-l inventez, reproducere. Nu am putut găsi un cuvânt englezesc normal. Dar o persoană care se află în binecuvântarea lui Dumnezeu este roditoare în fiecare aspect al vieții sale. În al treilea rând, sănătate. În al patrulea rând, prosperitate sau succes. În al cincilea rând, victorie. În al șaselea rând, Moise a spus că vei fi capul și nu coada. Și în al șaptelea rând, vei fi deasupra și nu dedesubt.

Când studiam asta acum câțiva ani, L-am întrebat pe Domnul care este diferența dintre cap și coadă. Simt că mi-a dat un răspuns simplu. Capul ia deciziile, coada este pur și simplu târâtă încoace și încolo. Deci, în ce direcție trăiești? Tu iei deciziile? Ești responsabil de situație? Sau pur și simplu ești târât ca o coadă de circumstanțe și forțe pe care nu le înțelegi și nu le poți controla? Dacă ești o coadă, este foarte posibil să fii sub un blestem.

Nu spun că fiecare dintre aceste binecuvântări se datorează acestei cauze, dar asta depinde de tine. Există un singur expert în acest domeniu, iar numele lui nu este Derek Prince. Este Duhul Sfânt. El este cel care trebuie să-ți arate personal. Eu pot predica adevărul general, dar tu trebuie să primești aplicarea specifică de la Duhul Sfânt.

Atunci să ne uităm la blesteme, și sunt exact opusul. Umilință, eșecul de a reproduce sau sterilitate. Aș spune că, practic, sterilitatea este aproape întotdeauna asociată într-un fel cu un blestem. Numărul trei, boala de orice fel. Și dacă citești Deuteronom 28, adică nu există nicio boală care să fie omisă până când ajungi la acea listă. Numărul patru, sărăcia sau eșecul. Numărul cinci, înfrângerea. Și numărul șase, ești coada și nu capul. Și numărul șapte, ești dedesubt, nu deasupra. Probabil ai auzit despre cei doi creștini care s-au întâlnit. Unul dintre ei a spus: „Ei bine, ce mai faci, frate?” Și el a răspuns: „Ei bine, în circumstanțele date nu mă descurc rău.” Și primul creștin a spus: „Ei bine, ce faci în circumstanțele date?” Ar trebui să fii deasupra și nu dedesubt.

De-a lungul anilor, independent de această listă, am întocmit o mică listă de indicii care, pentru mine, m-au avertizat că probabil aveam de-a face cu un blestem. Spun doar probabil. Și am făcut asta independent de Deuteronom 28, dar este uimitor cât de aproape este. Se întâmplă să am o listă de șapte. Vreau să fiu foarte clar, nu spun că dacă ai unul dintre acestea, ești absolut sigur că ești sub un blestem. Trebuie să examinezi posibilitatea și să-L cauți pe Dumnezeu. Dar dacă ai mai multe, cu cât ai mai multe, cu atât este mai mare posibilitatea să fii sub un blestem.

Iată mica mea listă. Numărul unu, prăbușirea mentală și/sau emoțională. Acolo unde oamenii se destramă, aceasta este o expresie folosită astăzi. Se spune că el sau ea pur și simplu s-a destramat. Despre asta vorbesc, emoțional, mental sau ambele. Numărul doi, bolile repetate sau cronice. Mai ales dacă sunt ereditare, pentru că, vedeți, blestemele se transmit din generație în generație. De asemenea, în situațiile în care medicii nu pot găsi nicio cauză normală. Numărul trei, ceea ce se numește probleme feminine. Sterilitate, tendința de a pierde sarcina și probleme cu menstruația. Ruth și cu mine ne-am confruntat cu atât de multe cazuri de acest gen, încât ori de câte ori o persoană vine pentru rugăciune în această categorie, pur și simplu acționăm pe baza faptului că este un blestem. De fapt, am ajuns în punctul în care simțim adesea că ne pierdem timpul slujind bolnavilor fără să-i învățăm mai întâi cum să fie eliberați de blestem.

Odată am cerut să facem o linie de oameni cu probleme legate de femei, iar în mijlocul rândului era un bărbat! Așa că, atunci când a venit, i-am spus: „Care e problema ta? Cum poți avea o problemă legată de femei?” El a spus: „Problema mea este depresia, și asta e feminină!”. Totuși, nu i-am acceptat afirmația.

Următorul, o prăbușire a căsniciei și alienarea familiei, unde familiile se destrăm, unde căsniciile se destrăm, unde copiii sunt înstrăinați de părinții lor, frații de surori. Foarte, foarte probabil un blestem la lucru. Următorul, insuficiența financiară. Vreau să fiu atent cum spun asta. Nu cred că sărăcia pentru o perioadă scurtă – poate fi un test prin care ne pune Dumnezeu. Dar dacă ești mereu sărac, dacă nu ai niciodată suficient, dacă mereu te chinui, cred că foarte probabil ești sub un blestem. Apoi, următorul este ceea ce ei numesc predispus la accidente. Cu alte cuvinte, ești unul dintre oamenii care au mereu un accident, știi? Este oarecum obiectiv, pentru că companiile de asigurări te vor verifica și îți vor oferi o primă mai mare dacă te clasifică drept predispus la accidente. Adică, nu este firesc să fii persoana care îți rupe mereu glezna când cobori de pe bordură sau soția ta îți trântește mereu portiera mașinii pe deget sau orice ar fi. Sau, întotdeauna în ochiul tău zboară o mică insectă. Adică, nu e natural dacă se întâmplă mereu.

Și apoi, în final, într-o familie, un istoric de sinucideri sau decese nenaturale. Dacă există o frecvență a acestor lucruri într-o familie.

Permiteți-mi să trec din nou foarte repede prin asta. Prăbușire mentală și/sau emoțională, boli repetate sau cronice – mai ales când sunt ereditare, probleme feminine, destrămarea căsniciei/alienarea familiei, insuficiență financiară, predispoziție la accidente și, în familie, antecedente de sinucideri și decese nenaturale.

Acum, asta nu acoperă totul. Așa că încerc să ofer și ceea ce numesc o imagine generală, deoarece există o mulțime de lucruri care ar putea fi rezultatul unui blestem și care nu se află pe acea listă. Și iată la ce am ajuns ca urmare a interacțiunii cu mulți oameni diferiți. Ai putea spune că un blestem este ca un braț lung și malefic din trecut. Și nu știi cât de departe. Este întins și de fiecare dată când ești pe cale să reușești sau să ajungi unde vrei să fii, acest braț malefic te împiedică și trebuie să te ridici și să o iei de la capăt. Ajungi atât de departe și ești din nou împiedicat. Și asta devine cu adevărat povestea vieții tale. Ai fi surprins câți oameni mi-au spus astfel de povești. Și de atâtea ori au spus: „Ei bine, același lucru s-a întâmplat cu tatăl meu sau cu bunicul meu. Cu alte cuvinte, pare să fie o moștenire în familia noastră.”

Sau, o altă imagine simplă este o umbră întunecată din trecut peste viața ta, blocând lumina soarelui, binecuvântarea lui Dumnezeu. Poți vedea alți oameni mergând în lumina soarelui și știi că este acolo și reală, dar cumva soarele foarte rar pare să strălucească complet asupra ta. Așadar, dacă vreuna dintre acestea se aplică, trebuie să-L cauți pe Dumnezeu în timp ce continuăm cu acest mesaj pentru ca Duhul Sfânt să-ți arate care este nevoia, situația sau problema ta specifică.

În Proverbe 26:2, scriitorul cărții Proverbe face o afirmație foarte importantă. El spune:

„Ca o vrabie care zboară, ca o rândunică care zboară, așa blestemul fără motiv nu se va abate.”

Cu alte cuvinte, dacă există un blestem, există întotdeauna o cauză. Există ceva care l-a cauzat. Experiența mea în a ajuta oamenii este că de foarte multe ori este util și uneori necesar să descoperi cauza înainte de a putea face față blestemului. Voi dedica acum ceva timp pentru a trata cauzele biblice ale blestemelor. Va fi un subiect destul de lung, va merge dincolo de sesiunea actuală în sesiunea următoare.

Să trecem la Deuteronom 28 pentru ceea ce aș numi cauzele principale atât ale binecuvântărilor, cât și ale blestemelor. Și, din fericire, sunt foarte simple. Primele două versete din Deuteronom 28 spun așa:

„Acum, dacă vei asculta cu atenție de glasul Domnului Dumnezeului tău și vei păzi cu atenție toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi, Domnul Dumnezeul tău te va face mai presus de toate neamurile pământului. Toate aceste binecuvântări vor veni peste tine și te vor ajunge, pentru că vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău.”

Aceasta este o traducere care cred că este urmată de majoritatea traducerilor moderne, dar vechiul rege James obișnuia să spună „dacă vei asculta cu atenție glasul Domnului Dumnezeului tău”. Și în ebraică, această sintagmă se formează prin repetarea cuvântului ascultă. Dacă vei asculta – este emfatic – glasul Domnului Dumnezeului tău și vei face ce spune El. Deci, foarte, foarte simplu, cauza principală a tuturor binecuvântărilor este ascultarea vocii lui Dumnezeu și îndeplinirea a ceea ce spune El.

Acum, cauza principală a tuturor blestemelor este exact opusul. În versetul 15 al aceluiași capitol:

„Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău și nu vei păzi cu atenție toate poruncile și legile Lui pe care ți le dau astăzi, toate aceste blesteme vor veni peste tine și te vor ajunge.”

Deci, care este cauza blestemelor? A nu asculta vocea lui Dumnezeu, a nu face ce spune El. Deci, practic, există două cauze principale. Cauza binecuvântării: a asculta vocea lui Dumnezeu, a face ce spune El. Cauza blestemelor: a nu asculta vocea lui Dumnezeu, a nu face ce spune El. Vreau să vă spun chiar acum că, dacă mai târziu vom sluji în această serie și veți fi eliberați de un blestem, pentru a rămâne în binecuvântare, va trebui să îndepliniți această condiție: va trebui să ascultați vocea lui Dumnezeu și să faceți ce spune El. Dacă vă întoarceți la a nu asculta și a nu face, sunteți pasibili de a cădea din nou sub un blestem.

Există, de asemenea, în Biblie o serie de surse diferite și cauze specifice pentru blesteme. Ne-am ocupat de cea generală, acum vom trata câteva aspecte specifice. Prima sursă de blesteme – și acest lucru s-ar putea să vă surprindă pe unii dintre voi – este Dumnezeu Însuși. Există multe blesteme în Biblie pe care Dumnezeu Însuși le pronunță. Probabil una dintre cele mai comune forme ale judecății lui Dumnezeu asupra oamenilor sau națiunilor neascultătoare este pronunțarea unui blestem asupra lor. Și apoi, pe măsură ce blestemul este ispășit, aceasta este desfășurarea judecății lui Dumnezeu. Înțelegeți asta? Dumnezeu binecuvântează și blestemă atât.

Așadar, vom trata, în primul rând, acum blestemele care vin de la Dumnezeu Însuși. Și există o cauză supremă, care este menționată în Exodul 20:3-5. Aceasta este prima parte a celor Zece Porunci. Permiteți-mi să spun, înainte de a citi, că cea mai mare și mai frecventă cauză a blestemelor în viața oamenilor este încălcarea primelor două porunci. De fapt, sunt înclinat să cred că nu poți încălca aceste porunci fără să cazi sub un blestem. Acum permiteți-mi să citesc aceste cuvinte.

„Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”

Dar ebraica înseamnă la fel de mult lângă mine. Nu este vorba de a-L avea pe Domnul ca zeu principal și de a avea și alți zei. El spune: „Eu sunt Domnul și afară de Mine nu este alt dumnezeu”. Așadar, să nu recunoașteți niciun alt dumnezeu decât Dumnezeul adevărat.

Iar a doua este ceea ce am numi idolatrie.

„Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo asemănare a vreunui lucru care este sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai sub pământ. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam al celor ce Mă urăsc.”

Observați că aceasta este caracteristica specifică a unui blestem, durează cel puțin trei și probabil patru generații. Gândiți-vă la miliardele de oameni de pe pământ ai căror strămoși s-au închinat idoli timp de nenumărate secole. Gândiți-vă la acumularea de blesteme care există. Călătoriți în Asia de Sud-Est. În opinia mea, nu merită să slujiți în Asia de Sud-Est dacă nu puteți aborda subiectul blestemului, deoarece practic nouăzeci și cinci la sută dintre toți oamenii de acolo sunt sub un blestem. Asta nu înseamnă că sunt oameni răi. Cred că sunt oameni minunați. Dar există ceva din trecut, vedeți.

Este foarte important să înțelegem că a avea un alt dumnezeu în afară de singurul Dumnezeu adevărat include fiecare formă de practică ocultă. Nu-mi pot face timp în această seară să intru în toate formele posibile de ocultism, deoarece sunt aproape nenumărate. Dar ori de câte ori mergi la o altă sursă decât adevăratul Dumnezeu pentru lucruri pe care ești liber să le cauți doar de la adevăratul Dumnezeu, indiferent de sursa la care mergi, îți creezi de fapt dumnezeul tău. Așadar, dacă mergi la o ghicitoare pentru informații despre viitor pe care Dumnezeu a spus că nu le vei primi prin acel canal, prin acea ghicitoare, faci din puterea din spatele acelei ghicitoare dumnezeul tău. Te joci cu o tablă Ouija. Dacă te implici în tot felul de experiențe oculte ale unor culte care neagă adevărul Bibliei, în toate aceste lucruri, îți creezi un dumnezeu care nu este adevăratul Dumnezeu. Deci, este foarte important să spunem acest lucru: blestemele rostite pentru încălcarea primelor două porunci acoperă fiecare formă de ocultism.

Acum, Domnul spune până la a patra generație. Faceți puțin calcul, întoarceți-vă în urmă cu patru generații. Fiecare dintre noi are treizeci de strămoși. Câți dintre noi pot spune cu siguranță că niciunul dintre cei treizeci de strămoși ai noștri nu a fost vreodată implicat în ocultism? Poate câțiva dintre noi pot, nu știu. Eu cu siguranță nu aș putea.

Ca să vă dau un exemplu foarte simplu. Acum mulți ani, eram la o întâlnire tipică de rugăciune acasă, genul de lucru care se întâmpla în acele vremuri. M-am trezit lângă un tânăr de vreo douăzeci de ani. I-am spus: „Cred că Duhul Sfânt m-a îndemnat: „Ai primit Duhul Sfânt?” El a spus: „Da, dar…” Și ori de câte ori o persoană răspunde la această întrebare cu „da, dar”, știți care este „dar”. „Dar eu nu vorbesc în limbi.” Și mi s-a părut că își dorea cu adevărat să vorbească în limbi. Nu încercam să-l forțez. Nu m-am certat cu el, dar Domnul m-a îndemnat, i-am spus: „Ai fost vreodată la o ghicitoare?” El s-a gândit și a spus: „Da, odată, când aveam vreo cincisprezece ani. Dar am făcut-o doar ca o glumă, nu am vrut nimic serios.” Am spus: „Te-ai dus.” El a spus da. Am spus: „Știi, Dumnezeu interzice așa ceva.” A fost puțin reticent să recunoască asta, dar a făcut-o. Am spus: „Pot să te conduc într-o rugăciune în care să mărturisești că ai păcat și să te eliberezi de consecințele lui?” A spus că e în regulă. Cred că a spus-o doar pentru că voia, știi, să mă scape de pe spatele lui. Așa că l-am condus într-o rugăciune foarte simplă: „Doamne, mărturisesc că am păcat că m-am dus la acea ghicitoare și așa mai departe.” Nu i-am mai spus niciun cuvânt, mi-am pus mâna pe umărul lui și m-am rugat pentru el. A început imediat să vorbească fluent într-o limbă necunoscută. În câteva momente pur și simplu s-a pierdut. Vedeți, exista o barieră invizibilă care îl împiedica să vorbească în limbi străine. Ce era? Ocultul. E doar un exemplu simplu.

Acum, în Deuteronom 27:15-26 avem doisprezece blesteme rostite, iar când Israel a intrat în Țara Promisă, a trebuit să rostească toate aceste blesteme asupra lor înșiși. Dacă nu ascultau de Lege, cădeau automat sub aceste blesteme. Nu puteau intra în Țara Promisă fără El. Cred că este cam la fel, într-un fel, când intrăm într-o relație cu Dumnezeu: dacă suntem ascultători, ajungem sub binecuvântări, dar dacă suntem neascultători, suntem în pericol real de a cădea sub blesteme.

Vă voi oferi doar o mică sinteză a lucrurilor asupra cărora sunt rostite blestemele în Deuteronom 27:15 și următoarele. În primul rând, încă o dată, idolatria, dumnezei falși. Acestea sunt întotdeauna în fruntea listei. În al doilea rând, lipsa de respect față de părinți. Și acest lucru se repetă în Noul Testament, Efeseni 6:

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, care este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință, ca să-ți fie bine și să trăiești mult pe pământ.”

Convingerea mea personală este că oricine nu-și onorează părinții nu va avea niciodată o relație bună cu ei, niciodată. Mă pot gândi la zeci de exemple de oameni. Asta nu înseamnă că nu poți fi mântuit, nu poți vorbi în limbi și nu poți merge în rai când mori. Dar va lipsi ceva din calitatea vieții tale până când nu-ți vei schimba relația cu părinții tăi. Asta nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu părinții tăi sau să faci tot ce spun ei, ci trebuie să-i respecți.

Mă gândesc la un alt tânăr cu care am avut de-a face. Avea o relație foarte proastă cu tatăl său. Tatăl său era mort, îngropat într-un cimitir la mai mult de o mie de mile de locul unde ne aflam noi. Când acest adevăr a pătruns cu adevărat, a făcut o călătorie de o mie de mile până la cimitirul unde era îngropat tatăl său, s-a dus la mormânt, a îngenuncheat la el, și-a mărturisit atitudinile greșite față de tatăl său, a plâns din tot sufletul și s-a ridicat ca o altă persoană. Și de atunci cursul vieții sale s-a schimbat. Știu că există mulți părinți, mai ales astăzi, ai o mulțime de motive să ai ceva împotriva lor. Înțeleg asta. Eu spun că nu există copii delincvenți, există doar părinți delincvenți. Cu toate acestea, dacă vrei să-ți fie bine, mai bine faci ce spune Dumnezeu. Nu-ți poți permite să nu o faci.

Apoi, următoarea, și trebuie să o facem repede, în această listă este trădarea împotriva aproapelui. Cartea Proverbelor spune că cine răsplătește răul pentru bine, răul nu se va depărta niciodată din casa lui.

Și apoi nedreptatea față de cei slabi sau neajutorați. Personal, nu mă pot gândi la ceva mai slab sau neajutorat decât un bebeluș în pântecele mamei sale. Convingerea mea este că oricine provoacă în mod deliberat un avort cade sub un blestem. Nu aș sluji niciodată unei astfel de persoane fără să mă ocup de blestemul respectiv. Vreau să înțelegeți că nu spun că sunteți blestemați pentru totdeauna, vă rog să înțelegeți. Vă spun problema pentru că vă voi arăta soluția.

Apoi, sex provocat sau nenatural, în special incest. Și, din nou, nu știu care sunt cifrele concrete aici, dar în Statele Unite se estimează acum că una din patru fete sub zece ani a fost molestată sexual și unul din cinci băieți sub zece ani. Nu pot crede că se va întâmpla vreodată fără ca acest lucru să fie urmat de un blestem.

Continuăm cu această listă, în Geneza 12 avem chemarea lui Dumnezeu către Avraam. Trebuie să ne uităm la aceasta pentru că are ceva semnificativ în ea. Dumnezeu îl cheamă pe Avraam, promite diverse lucruri, iar în versetul 3 acesta este sfârșitul chemării. El îi spune lui Avraam:

„Voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează și voi blestema pe cel ce te blestemă.”

Deci există atât o binecuvântare, cât și un blestem. Cred că acest lucru a fost necesar, deoarece ori de câte ori Dumnezeu alege un om pentru a fi binecuvântat, acel om devine obiectul tot felul de forțe satanice malefice. Așa că Dumnezeu a inclus o protecție. El i-a spus lui Avraam: „Pe oricine te blestemă, îl voi blestema.”

Acum nu vom continua, dar în Geneza 27:29, acea protecție este oferită de Isaac lui Iacov în binecuvântarea tatălui său.

„Blestemat fie oricine te blestemă, Iacov!”

Veți vedea deci că acea linie este Avraam, Isaac și Iacov, care au devenit ce națiune? Israel, așa este. Și care este denumirea generică pentru a blestema, a vorbi împotriva sau a abuza poporul evreu? Antisemitism. În opinia mea personală, antisemitismul este aproape invariabil urmat de un blestem pentru un individ, pentru o națiune. Și dacă vă uitați la istoria ultimelor nouăsprezece secole, vedeți națiune după națiune după națiune care a căzut sub un blestem pentru că a blestemat poporul evreu. Ruth și cu mine avem un prieten foarte bun, un arab palestinian născut în Haifa, un cetățean american care a avut o întâlnire dramatică cu Isus acum câțiva ani. L-am condus la botezul Duhului Sfânt. Era milionar la acea vreme. După ce a fost mântuit, ascultați asta, a dat faliment. A avut bunul simț să spună: „Doamne, ce-mi spui?” Dumnezeu a spus: „Mă ocup de mândria ta.” Dar Dumnezeu i-a arătat și ceva, că el și toți strămoșii lui blestemau în mod regulat poporul evreu. Și credeți-mă, am trăit printre arabii din Palestina. E normal, practic toți fac asta, cu câteva excepții. Dumnezeu i-a arătat că dacă își va schimba atitudinea, își va reda binecuvântarea. S-a pocăit și I-a cerut lui Dumnezeu să-i dea dragoste pentru poporul evreu. Și este un arab palestinian care este mai pro-Israel decât majoritatea evreilor. Și acum este multimilionar. Vedeți? Cât de important este să descoperiți cauzele care sunt la lucru în viața voastră.

Apoi, există un alt blestem foarte important rostit în profetul Ieremia, care constă în doar câteva cuvinte scurte și cred că adesea le trecem cu vederea fără să le apreciem cu adevărat semnificația. Ieremia 17:5-6:

„Așa vorbește Domnul: «Blestemat este omul care se încrede în om și își ia trupul ca tăria lui și a cărui inimă se depărtează de Domnul! Căci va fi ca un tufiș în pustie și nu va vedea când vine binele; ci va locui în locurile fără apă din pustie, într-un pământ sărat și nelocuit.»”

Observați, vă rog, că aceasta este o descriere foarte bună a cuiva aflat sub un blestem. Binecuvântările sunt peste tot, dar el trăiește într-o țară sărată. Ploaia cade peste tot, dar nu cade peste el. Care este cauza acestui blestem? Să se încreadă în om, să-și facă trupul brațul. Dar Scriptura spune a cărui inimă se îndepărtează de Domnul. Cu alte cuvinte, iată un om care a cunoscut harul supranatural și binecuvântarea lui Dumnezeu și apoi se întoarce la a se baza pe propriile eforturi. A întors spatele harului lui Dumnezeu. Și asta aduce un blestem.

Vă rog să vă folosiți propria judecată. Dar aș spune că aceasta este condiția celei mai mari părți a bisericii creștine declarate de astăzi. Aproape toate mișcările majore din biserică pe care le cunoaștem astăzi, și nu voi numi niciuna, au început dintr-o vizită și lucrare supranaturală suverană a Duhului Sfânt. Altfel, nu ar fi reușit niciodată să intre în istorie. Dar majoritatea dintre ele astăzi, aș spune, s-au îndepărtat de harul și puterea supranaturală a lui Dumnezeu și au început să se bazeze pe propriile eforturi și pe ceea ce pot face propria lor putere și abilitate. Și din acest punct de vedere, sunt sub un blestem. Cred că aceasta este o problemă enormă a bisericii creștine, că, în timp ce noi ar trebui să fim binecuvântați, din cauza neascultării de Ieremia 17:5, am ajuns sub un blestem.

Voi trece repede acum, în Zaharia 5:1-4, Zaharia a avut o viziune cu un sul zburător și pe fiecare parte a sulului era câte un blestem. Unul era un blestem pentru oricine fură, iar celălalt pentru oricine mărturisește minciună. Și în viziune, acest sul intra în casa cuiva, se adăpostea acolo și întreaga casă se dezintegra. Vedeți, aceasta este natura unui blestem. Nu afectează doar o anumită zonă, ci are un fel de efect coroziv în jurul său. Așadar, trebuie să luăm în considerare acest lucru. Data viitoare când – sunt sigur că completați o declarație de impozit pe venit – țineți cont că, dacă sunteți necinstit, vă expuneți unui blestem. Pentru că sunt sigur că trebuie să spuneți că aceasta este o declarație adevărată, etc., etc.

Știi că cel puțin în Statele Unite aproape zece procente din costul bunurilor de vânzare cu amănuntul se datorează asigurărilor împotriva furtului. Gândește-te doar cât de diferită ar fi situația dacă oamenii nu ar fura. Practic, acesta ar fi răspunsul la inflație. Poți vedea cât de real este acest blestem? Că afectează o întreagă națiune.

Și apoi, în Maleahi 3, cred că trebuie să ne uităm la asta. Maleahi 3:8–10:

„Oare omul Îl jefuiește pe Dumnezeu? Și totuși, voi M-ați jefuit. Dar voi ziceți: «În ce te-am jefuit? Cu zeciuială și cu daruri de dar! Sunteți blestemați, căci voi M-ați jefuit, tot neamul acesta. Aduceți toate zeciuiala la casa vistieriei, ca să fie rod în casa Mea! Puneți-Mă la încercare acum, zice Domnul oștirilor, și vedeți dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi binecuvântare atât de mare încât să nu fie loc.”

Nu vreau să învăț că toți creștinii ar trebui să plătească zeciuială. Pentru că, din câte înțeleg eu Noul Testament, nu este lege, ci har. Dar v-aș sugera că harul ar trebui să ne facă mai generoși decât legea. Ni se spune că avem un legământ mai bun, stabilit pe promisiuni mai bune. Credeți că, pe această bază, am putea oferi mai puțin decât israeliții? Dar voi spune un lucru. Zgârcenia față de Dumnezeu aduce un blestem. Este o economie foarte proastă să fii zgârcit cu Dumnezeu. Și le spun creștinilor de pretutindeni, când vine ofranda, Dumnezeu nu are nevoie de bacșișul tău. Serios, dacă te oprești și te gândești o clipă, doar pentru a-I da lui Dumnezeu un bacșiș de jumătate de dolar sau un dolar sau cincizeci de mazăre sau orice ar fi, nu o face. Nu trebuie să dai, dar îi dai lui Dumnezeu. De fapt, așa cum am spus, El nu are nevoie de bacșișul tău. Există atâta ireverență în biserică în această chestiune de a dărui. Ar trebui să ne dăm seama că dăruirea face parte din închinare și să o facem ca închinare. Aș spune că sunt britanic până în măduva oaselor. În ceea ce privește propria mea națiune, Marea Britanie, cred că Marea Britanie a căzut sub un blestem pentru că creștinii britanici erau practic zgârciți. Acum, îi mulțumesc lui Dumnezeu că asta se schimbă. Cred că vine o nouă zi în Marea Britanie. Am trăit asta. Am fost pastor timp de aproximativ nouă ani în Anglia. Motto-ul consiliului bisericii din Anglia este „Tu îl păstrezi smerit, noi îl vom păstra sărac”. Și cu siguranță își respectă partea de înțelegere!

Și apoi, în Galateni 1, iată o altă afirmație extrem de semnificativă care afectează biserica. Pavel vorbește despre evanghelia care i-a fost revelată în mod supranatural de către Isus. Și spune în Galateni 1:8-9:

„Chiar dacă noi sau un înger din cer vă propovăduim o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! După cum am mai spus, așa spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva o altă Evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie anatema.”

Cuvântul grecesc de acolo este anatema, care a fost preluat în limba engleză. Cuvântul anatema înseamnă ceva atât de oribil pentru Dumnezeu, încât El nu va avea niciodată de-a face cu acel lucru. Este complet închis față de El. Care este cauza acestui blestem? Predicarea a orice sub numele de evanghelie, care nu este adevărul evangheliei. Când pui Ieremia 17:5 și Galateni 1:8-9 împreună și le aplici bisericii contemporane, cred că este minunat că a mai rămas vreo binecuvântare. Și adaugi Maleahi 3, blestemat este cel zgârcit cu Dumnezeu.

Frați și surori, știți ce trebuie să facem? Trebuie să ne pocăim. Trebuie să ne schimbăm comportamentul, trebuie să-L luăm pe Dumnezeu foarte în serios. Există multe definiții diferite ale credinței, dar vă voi oferi una foarte simplă. Credința înseamnă să-L iei pe Dumnezeu în serios. Să iei Biblia în serios.

Am ajuns la sfârșitul acestei perioade. Permiteți-mi să rezum pe scurt, dacă pot, principalele cauze ale blestemelor pe care le-am analizat. În primul rând, zeii falși: idolatria și ocultismul. Și acestea se află chiar în fruntea listei, înaintea oricăror altora. Și apoi lipsa de respect față de părinți, trădarea față de aproapele, nedreptatea față de cei slabi sau neajutorați, sexul ilicit sau nefiresc sau incestul, antisemitismul, dependența de carne mai degrabă decât de harul lui Dumnezeu, furtul sau sperjurul, zgârcenia față de Dumnezeu și pervertirea Evangheliei: predicarea unui mesaj care pretinde a fi Evanghelia, dar o prezintă greșit.

Am fost cinci ani și jumătate în armata britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Și am auzit mulți, mulți preoți predicând. Nu-L cunoșteam pe Domnul și nu cunoșteam Evanghelia când am intrat în armată. L-am întâlnit pe Domnul în armată. Nu-mi amintesc să fi auzit vreun preot predicând Evanghelia. Așadar, aceasta este o problemă extraordinară cu care ne confruntăm.

Acum, trebuie să încheiem această sesiune, dar vom continua în următoarea. Voi continua de unde am rămas. Voi trata și alte cauze ale blestemelor. Apoi vom ajunge la partea cu adevărat importantă, și anume cum să fii eliberat de blestem. Așadar, vă rog să rămâneți într-o atitudine de rugăciune. Asta nu înseamnă că nu trebuie să vorbiți cu aproapele vostru, dar nu lăsați ca ungerea care este asupra voastră acum să se risipească, pentru că Dumnezeu are multe pentru voi. Are multe pentru mulți oameni aici în seara asta. Nu vă înșelați și nu vă pierdeți binecuvântarea. Mențineți o atitudine care vă califică să fiți eliberați de blestem și să primiți binecuvântarea.

https://www.derekprince.com/sermons/326?fbclid=IwY2xjawMBxV5leHRuA2FlbQIxMABicmlkETBTV3AwdmhvTTJwS1QwVWdzAR7xZ967jttfF5hXZmCJTsIS3wBprgR3fxPfRHL3b6G2DoQnS8UZ45QDr5njGg_aem_DHbVwMiFPazJ876s7OJ1Eg

/////////////////////////////////////

Nicu Butoi – Fiecare om va fi cernut – predici creștine

https://www.youtube.com/watch?v=idXIVXwzwGk&t=35s

////////////////////////////////////

” Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.” (Ef. 4/31)… Pentru ca orice încruntare, judecare, privire jignitoare, tulburare, înjurare, bârfa, (i) enervare, curvie, sau… cârtire este rugăciunea omului adresata” şefului” Satan (Ioan 8/44)! Şi el, sta la pândă (2 Petru 5/8) şi prinde din zbor gestul, vorba, gandul-fiecarui om- închinat lui, pentru a-i sari în” ajutor”…” Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L -a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.” (Iac.4/4-5), Scrisoarea, (Epistola) Biblica a lui Iacov este adesata fiecărui om (preacurvar din naştere), care nu este născut din nou din Sămânţa lui Dumnezeu (1 Petru 1/23) Cum să scăpăm de Satan şi de sclavii lui?” Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi dela voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mînile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire şi bucuria voastră în întristare: Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii…” (Iacov 4/7-11) Este adevărat ca Satan îl cere, nu doar pe Iov, sau pe Petru ci, pe fiecare dintre noi ne vrea să fim cernuţi ca grâul (Luca 22/31-32, dar…” Smeriţi-vă dar supt mână tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însus îngrijeşte de voi. Fiţi treji şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că…” (1 Petru 5/6-9)… Răutatea, egoismul, răzbunarea, minciuna, încăpăţânarea, invidia, egoismul, necurăţia, patimă, lăcomia, viclenia şi alte mădulare ale intunecatorului Gunoier au picioare scurte dar, dimpreună cu Duhul Sfânt suntem învăţaţi să le omorâm (Col. 3/5)… Ce pierdem dacă noi, TOŢI, credem că…” Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre…” (Rom.16/20)? Chiar dacă Lucifer lucrează prin” zdrenţele” din Îs. 64/6…” ei au zis: „Veniţi să urzim rele împotriva lui Ieremia… Haidem să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui!” (Ier.18/18)”… Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii. Dar Eu vă spun că ori şi cine se mânie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: Prostule! Va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: Nebunule, va cădea supt pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi…” (Mat.5/21-26) De aceea, cât mai avem ultima şansă, să ne împăcăm (2Cor.5/15-21), să ne împrietenim cu Dumnezeu, prin pocăinţă, pentru a nu fi ca şi “creştinii” religiei komuniste care, printre alte rele, au furat de la boieri, i- au prigonit, au martirizat valorile, ca să-şi facă de cap! Tot ei au făcut “preoţi” pe brutele analfabete şi au bătut palma cu masonii stângaci! Pentru aşa” recolta”, neo-comuniştii au furat averea obştească de la amărăşteni, i-au alungat pe tineri, ca să nu se revolte, i-au făcut doctori pe analfabeţii comunismului pesedizant și boieri pe hoţii porno-globalii-(ne) zurlii; Au… răsplătit pe kălăi cu pensii colosale pe hoţi, mincinoşi, vrăjitori, preacurvari şi pe celelalte mădulare ale satanei, descrise în Gal.5/19-21, devenind una cu masonii APOCALIPTICI!

Matei 23

1. Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi,

2. A zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise.

3. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.

4. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.

5. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi;

6. Umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi;

7. Le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: „Rabi! Rabi!”

8. Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.

9. Şi „Tata” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.

10. Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.

11. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.

12. Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.

13. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.

14. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.

15. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.

16. Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: „Dacă jura cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.”

17. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?

18. „Dacă jura cineva pe altar, nu este nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.”

19. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul său altarul, care sfinţeşte darul?

20. Deci cine jură pe altar jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui;

21. Cine jură pe Templu jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el;

22. şi cine jură pe cer jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.

23. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuiala din izma, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, milă şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.

24. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămilă!

25. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.

26. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru că şi partea de afară să fie curată.

27. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arata frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.

28. Tot aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

29. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi

30. şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.”

31. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci.

32. Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri!

33. Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?

34. De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate;

35. ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar.

36. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta.

37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găină puii sub aripi, şi n-aţi vrut!

38. Iată că vi se lasa casa pustie;

39. Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”

Ezechiel 34

1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2. „Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Proroceşte şi spune-le lor, păstorilor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma?

3. Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile.

4. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime!

5. Astfel ele s-au risipit pentru că n-aveau pastor; au ajuns prada tuturor fiarelor câmpului şi s-au risipit.

6. Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le cauta!

7. De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului!

8. Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentru ca oile Mele au ajuns de jaf şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele,

9. de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului!

10. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji ca hrană!”

11. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele şi le voi cerceta!

12. Cum îşi cercetează un pastor turma când este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile şi le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură.

13. Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite tari şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor şi în toate locurile locuite ale ţării.

14. Le voi paşte pe o păşune bună, şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.

15. Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.

16. Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.”

17. „Şi voi, oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi.

18. Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună, de mai călcaţi în picioare şi cealaltă parte a păşunii voastre? Că beţi o apă limpede, de mai tulburaţi şi pe cealaltă cu picioarele?

19. Şi oile Mele trebuie apoi să pască ce aţi călcat voi cu picioarele voastre şi să bea ce aţi tulburat voi cu picioarele voastre!”

20. De aceea, aşa le vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că voi judeca între oaia grasă şi oaia slabă.

21. Pentru că aţi izbit cu coasta şi cu umărul şi aţi împuns cu coarnele voastre toate oile slabe până le-aţi izgonit,

22. Voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf, şi voi judeca între oaie şi oaie.

23. Voi pune peste ele un singur pastor care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi pastorul lor.

24. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!

25. Voi încheia cu ele un legământ de pace şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustiu şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.

26. Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată!

27. Pomul de pe câmp îşi va da rodul, şi pământul îşi va da roadele. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi rupe legăturile jugului lor şi când le voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc.

28. Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte şi nu le va mai tulbura nimeni.

29. Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în ţară şi nu vor mai purta ocara neamurilor.

30. Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.

31. Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele, şi Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.”

Vai de voi carturari si farisei fatarnici…

Cum Domnul Isus a adresat acum 2.000 de ani acele infioratoare vai-uri carturarilor si fariseilor din pricina fatarniciei lor, cu atat mai mult inima Lui este indurerata astazi si ar adresa din nou aceste vai-uri, cand numarul lor a crescut, si odata cu numarul a crescut si ipocrizia si fatarnicia lor (caci a crescut si cunostinta). Carturarii de odinioara sunt invatatorii de astazi, iar fariseii de odinioara sunt pastorii de astazi.

Considerand ca numai Domnul Isus are dreptul sa spuna oamenilor „Vai de voi!”, nu ma voi adresa asa in aceasta postare, dar nici nu voi menaja pacatul in care se scalda unii oameni cu pretentie de pastori, invatatori, predicatori etc. Poate ca unii din ei au fost initial chemati in slujire de Domnul dar s-au departat de Cale, altii in schimb s-au facut singuri pastori, iar altii au fost facuti de adunare prin vot, asa cum se procedeaza nebiblic astazi. Daca cuvintele acestei postari sunt dure, realitatea din adunari este si mai dura. Iar daca cineva are de obiectat ceva impotriva apelativelor: orbi, fatarnici, ipocriti etc., sa deschida mai bine ochii in propria adunare, sau daca este in cauza, sa se uite mai bine in interiorul sau. Nu voi spune „sfant” unui ipocrit si nici „curat” unui fatarnic. Aici nu e vorba de oameni care gresesc, ci de cei care cu buna stiinta si cu un scop bine stabilit, duc turma in ratacire. Repet: „Vai de voi” nu am dreptul sa spun, dar nu voi spune „alb” la negru si nici „curat” la murdar. Adevarul e adevar!

O, va veti opri din erezii, voi care rupeti inima Domnului Isus? Va veti opri din drumurile voastre ratacite unde mai tarati si pe altii dupa voi?

Va rupeti din adunari si va faceti propriile „biserici” dupa chipul si asemanarea voastra uitand ca Biserica este a Domnului Isus, dar nu va ganditi ca veti da socoteala de toate sufletele pe care le tineti acolo cu amagirile voastre mincinoase profitand de naivitatea lor, de lipsa de cunostinta in care-i si tineti, dar mai ales profitand de banii lor?

O, carturarii de acum 2.000 de ani erau mai putin vinovati decat voi, lupi rapitori imbracati in blana de oaie, fiindca voi va laudati ca sunteti intelepti, ca cunostinta a ajuns la voi si ca aveti mintea descuiata fiindca traiti la sfarsitul veacurilor cand Domnul a spus prin Daniel ca cunostinta va creste, dar ce faceti cu cunostinta pe care o aveti?

O, fariseii de pe vremea Domnului Isus luau zeciuiala in Vechiul Testament dupa cum era randuit, dar voi, care luati zeciuielile oamenilor in Noul Legamant, le luati in bani si ii mai si priviti rau pe cei ce nu dau.

O, invatatori orbi, voi ii intreceti pe cei de odinioara caci va laudati cu Duhul Sfant, insa voi strambati, stricati calea Domnului, scoateti si adaugati la Cuvantul lui Dumnezeu. Afisati zambete fortate si cu chipurile voastre carismatice pacaliti oamenii slabi in cuget. Voi va propovaduiti pe voi si evanghelia voastra. Voi dati poporului lui Dumnezeu numai jumatate de Evanghelie: ca Dumnezeu e doar bun si doar vindeca si iarta. Dar nu veti propasi, ci daca nu va pocaiti, veti cunoaste in curand DREPTATEA lui Dumnezeu pe care n-o propovaduiti niciodata. Ati uitat ce spune Obadia, ca dupa faptele voastre vi se va face?

Voi, conducatori nedrepti care alungati pe cei cu daruri spirituale pentru ca nu va plac la infatisare si nici ca se imbraca modest, in schimb propulsati pe cei dupa chipul vostru si dupa imaginea lumii ca sa aveti trecere inaintea oamenilor. Faceti orice ca sa atrageti oameni si sa-i tineti „AICI”, faceti orice ca sa se inscrie pe listele voastre de membru „AICI”, faceti orice ca sa ii botezati „AICI” in speranta ca nu vor mai pleca.

Voi daca prindeti vreunul vindecat de puterea si mila lui Dumnezeu la o predica de-a voastra, il indemnati cu „dragoste crestina” sa se boteze si sa ramana „AICI”, unde s-a vindecat. Vindecarea nu e legata de un loc, insa voi traiti in Vechiul Testament. TINETI ATUNCI TOATA LEGEA, OAMENI CU INIMA IMPARTITA.

Propovaduitori fatarnici, care acceptati proorociile pozitive la adresa voastra ducand adunarea in eroare, ca oamenii sa prinda incredere in voi si sa creada ca sunteti trimisii si unsii lui Dumnezeu, nu aveti voi mustrari de cuget cand stiti prea bine adevarul? Puteti spune ca aveti inima curata?…

Voi insiva va luati titlul de pastori si apoi lasati turma singura mereu caci sunteti „chemati” sa propovaduiti la lume. Alergati dupa suflete hranindu-va orgoliul in timp ce turma este pe mana satanei. Nu aveti nici inima, nici ochi, nici urechi sa auziti strigatul surd al oitelor din turma care au nevoie disperata de voi? Va iubiti pe voi insiva mai presus de orice si oricine pentru ca puneti lucrarea VOASTRA inaintea sufletelor pe care VOI spuneti ca vi le-a dat Dumnezeu. Da, lucrarea e a voastra si nu a Domnului pentru ca El nu va da o turma ca sa va ceara sa plecati toata ziua; asta e slujba evanghelistilor, nu a pastorilor.

Voi va numiti pastori, invatatori, predicatori, si nu va amintiti ca veti avea o judecata mai aspra, cum zice Iacov. Va predicati pe voi si minciunile voastre, nedreptatile voastre, predicati sa placeti oamenilor si sa atrageti oameni din lume dupa care si alergati, caci va intelegeti mai bine cu ei fiindca da, iubiti lumea. Va plac doar inceputurile, insa nu sunteti prieteni cu ramanerea, de aceea nu puteti consolida relatii, cel putin nu cu cei care nu sunt de acord cu voi. Dar uitati-va in Biblie si corectati-va inainte sa fie prea tarziu.

Va luati sali cat mai mari, va construiti cladiri cat mai mari, si strangeti multimi de oameni cand pe voi nu va intereseaza decat de „slujitorii” vostri, caci ai Domnului nu se vede ca ar fi multi din ei. Ei canta cantece lumesti cu texte crestine diluate in timp ce isi ridica mainile vinovate spre cer in tinute demne de locurile din lume unde troneaza satana. Asta e afront la adresa lui Dumnezeu! Iar voi, pastorilor care strecurati tantarul si inghititi camila, care nu numai ca ii lasati sa „slujeasca” in fata in felul acesta, dar ridicati la rang de cinste duhul lumii necorectandu-i, credeti voi ca Dumnezeu nu vede, nu aude si nu va judeca El intre oaie si oaie, cum zice in Ezechiel?

Voi, propovaduitori necinstiti care vestiti o mantuire prin orice altceva, numai prin jertfa lui Hristos nu, in timp ce voi sunteti manjiti pana in adancimile cele mai profunde ale inimilor voastre din pricina pacatului pe care il cocolositi si-l iubiti atat de mult predicand evanghelia vindecarii, a prosperitatii si a unui Dumnezeu prea bun ca sa judece si facand oamenii slabi dependenti de voi, iar dupa ce le deveniti idoli, ii duceti pe calea catre iad impreuna cu voi…

Nu va veti trezi vreodata? Macar ca cunoasteti Cuvantul, iubirea de sine si de bani a pus stapanire pe inima voastra de nu mai deosebiti binele de rau si prigoniti pe cel sincer si curat in timp ce ii lipiti de voi pe pacatosi si pe nestiutorii care va idolatrizeaza. Va inconjurati cu o ceata de oameni care nu vor sa gandeasca pentru ei insisi, pentru ca stiti ca ei sunt usor de manevrat si ii manipulati cum vreti. Profitati ca inghit orice si le vindeti iluzii. Vreti sa va pocaiti si sa traiti? Ce faceti, vreti sa pieriti? Intoarceti-va la Domnul!

O, pocaiti-va, voi care v-ati departat de Domnul, pocaiti-va caci ziua este aproape si Domnul este chiar la usi. Va permiteti sa va jucati cu mantuirea voastra si nu va e de ajuns, caci furati si mantuirea altora. Chiar credeti ca veti scapa de mania lui Dumnezeu? Voi propovaduiti doar promisiunile lui Dumnezeu pozitive si va place ca aceasta masa de oameni care nu vor nici sa auda, nici sa vada si nici sa gandeasca, sa va gadile urechile spunandu-va cat va pretuiesc, apoi va bucurati ca ii tineti „AICI”, unde ziceti voi ca da Dumnezeu binecuvantarea. Dumnezeu binecuvinteaza pe cel cu inima curata. Lupii si caprele n-au parte cu oile. Nu uitati ca Pastorul adevarat Isi pazeste oile Lui, caci a spus prin Ioan ca n-a pierdut pe niciunul din cei pe care I i-a dat Tatal. Si ca tot ce-I da Tatal va ajunge la El. Va intrebati voi cui slujiti?

Voi din mandrie, dorind sa „dovediti” ce relatie apropiata aveti cu Domnul Isus, nu-L mai numiti Domn, ci va permiteti sa-I spuneti pe Nume. El nu Se supara din cauza asta, insa atitudinea voastra arata mai bine decat cuvintele ce e in inima voastra. Sunteti prefacuti, glumiti pe versete biblice, va studiati comportamentul sa fie cat mai rafinat ca doar sunteti oameni cu studii, cu diplome, unii cu doua-trei, altii chiar cu patru; cine va ajunge la nas? Cui dati voi socoteala? In fata voastra e poporul care va inghite numarul. Sunteti actori desavarsiti, dar in fata oamenilor, caci in fata lui Dumnezeu totul este gol si descoperit.

Va impachetati intentiile in predici ori cu zambete largi, ori cu vociferari sau gesturi ample ca sa pacaliti daca se poate toata turma. Dar Domnul lasa in fiecare adunare macar cate un om care vede. Si nu-i puteti suporta. Va ard la inima caci va spun adevarul in fata. Dumnezeu vrea sa va treziti, conducatori plini de pacat! Treziti-va pana nu e prea tarziu! Domnul vine!

Va place la orice cuvant sa va prefaceti ca slaviti Numele Domnului, ca Il cinstiti, insa sunteti la ani-lumina de glorificarea Lui fiindca va iubiti pe voi si nu va pasa nici de Numele Lui, nici de slava Lui. Va place sa fiti la vedere, sa pozati cat mai mult afisand zambete false, priviti mai mult in camera de filmat cand predicati, de parca adunarea nici nu ar fi acolo, fiindca va adresati celor pe care visati sa-i aveti, si mai deloc celor care va stau in fata. Va plac doar banii lor, nu si sufletele lor… Ii dispretuiti pe multi din ei. Oamenii simpli va fac de ras pe voi, titratii, licentiatii, diplomatii, inteligentii, frumosii, desteptii, renumitii. Dar stiti ce sunteti? Numai niste cersetori in costume!

Va faceti predicatori caci va place sa vorbiti mult, iar asta va satisface pofta firii pamantesti. Va faceti pastori fiindca va place nu numai sa vorbiti mult, dar iubiti si banii, si va mai place si stapanirea care o aveti asupra sufletelor oamenilor. Sunteti niste actori pe scena. Va jucati de-a Dumnezeu. Voi trebuia sa fiti ca niste tati pentru TOTI oamenii din fata voastra, incepand de la cel mai amarat si simplu, pana la cel mai bine situat om din turma voastra. Nu va ganditi deloc ca veti da socoteala pentru fiecare secunda in care nu v-ati implinit slujba in care singuri v-ati asezat din lacomia inimii voastre si din mandrie desarta? Credeti ca daca v-ati facut pastori sau predicatori ati impuscat doi iepuri, dar va inselati. Ganditi ca sunteti si in lucrarea Domnului, si ca va rezolvati si problema financiara lunara fara sa aveti o slujba seculara. La fel fac multi misionari care pleaca ca sa nu munceasca pentru a-si castiga existenta, macar ca si acolo se munceste, insa nu la… patron. Ca sa nu mai vorbesc ca sunt si femei care fac copii multi ca sa nu mearga la serviciu. Dar socoteala voastra nu este socoteala Domnului! Vrei sa intelegi dar, om nechibzuit, ca Dumnezeu Se uita drept in inima ta, la motivatia pentru care faci ceea ce faci? Nu fapta conteaza la Domnul in primul rand, ci motivatia! O, pocaiti-va ca sa nu pieriti conducatorilor! Voi chiar nu vedeti in ce pozitie v-ati asezat singuri inaintea Domnului care are ochii ca para focului?

Vine Domnul! Are pe cine sa rapeasca? Adunarile mari sunt moartea Duhului, a dragostei fratesti, a lucrarii lui Dumnezeu. Sunt cuib de capre, de frati mincinosi, de prooroci mincinosi, de nelegiuiti. Este un spectacol de doi bani in care niste nepriceputi se prefac ca fac ceva, apoi toti spectatorii striga in cor: „Domnul sa va binecuvinteze!”, si asta cu aprobarea victorioasa a alesului… Voi nu cititi Faptele Apostolilor? Cati ucenici a avut Domnul Isus? Voi sunteti mai destepti si mai puternici decat El de alegati dupa sute si mii de oameni, dar pe care niciodata nu ii faceti ucenici! Nici nu-i cunoasteti. Nici macar nascuti din nou nu sunt foarte multi din ei. Si probabil ca nici voi. Iar cand cineva are curajul sa va spuna lucrurile astea in fata, il ocoliti, intrati pe alta usa in adunare, dati mana cu toti iar cand ajungeti in dreptul lui, treceti pe randul celalalt, ii evitati privirea in timp ce predicati, insa la rugaciune, il spionati printre gene. Oameni buni, daca omul vede lucrurile astea, credeti ca Domnul nu le vede??? Nu vede El ce e in inima ta, domnule pastor???

Voi manjiti Numele sfant al Domnului Isus, voi opriti oamenii sa intre in Imparatie, caci vestiti o alta evanghelie. Voi alergati dupa un om sa-l faceti frate in credinta si dupa ce l-ati facut, il faceti un fiu al gheenei de doua ori mai rau decat sunteti voi. Voi, povatuitori orbi. Omul in libertate arata cine este. Daca vrei sa cunosti un om, da-i libertate si putere si vei vedea cine este. Iar voi dovediti cu prisosinta ca sunteti departe de jertfa Domnului Isus de pe Golgota. De ce nu vreti sa va treziti? De ce nu vreti sa imbratisati crucea?

Treziti-va pastori! Trezeste-te turma! Treziti-va crestini! Domnul vine! Amin.

Vino, Doamne Isuse!

Dracii din adunari

Ma uit cu durere si mila cum adunarile crestine se transforma in adunarile dracilor.

Prooroci mincinosi, profeti falsi, proorocite mincinoase, invatatori falsi, visatori de vise din mintea lor intunecata, vazatori de vedenii de la printul intunericului preschimbat in inger de lumina, proiectii astrale (oameni extracorporalizati), tinatori de datini si traditii, toate nebuniile iadului…

Nu contest crestinii adevarati, insa daca ai ochii deschisi sa vezi ca adunarile sunt pline de draci, vezi ca mai multi sunt de partea adversa decat de partea Domnului. Sunt dracii lui satan si sunt dracii umani, adica fratii mincinosi cu diferitele lor slujbe. Poate ca mai sunt si adunari normale, poate adunari mai micute de pe la sate, insa in orase, mai ales in cele mari, lucrarea intunericului in Biserica este vasta si atinge oameni din adunarile crestine, oameni cu inima impartita.

Sunt draci la amvon, sunt draci in banci, sunt draci slujitori, sunt draci imprejurul tau, in casa ta, la urechea ta cautand sa-ti invadeze mintea, pe la sparturile vietii tale cautand sa patrunda in inima ta, sunt draci oameni care au plecat din trupul lor si calatoresc in eter cautand sa te blesteme ca sa-ti fure satan sufletul, sunt draci in visele tale de noapte etc. O, nu rade! Nu fi ignorant, ca un singur suflet ai… „… cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun.” – 1 Tesal.5:21. Daca nici in epoca asta nu cercetetzi, inseamna ca nu iti pasa unde iti vei petrece vesnicia.

Durerea mea este ca crestinii nu vad. De ce? Ce motiv ai sa nu vezi, ci sa inghiti tot ce-ti pune satan pe tava, crestine? Iei totul ca din mana Domnului, cand diavolul este cel care-ti da pastiluta zilnic. De ce-o inghiti? Pentru ce nu discerni? Domnul ti-a spus sa judeci toate lucrurile: „Si pentru ce nu judecati si voi singuri ce este drept?” – Luca 12:57; „Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul, si el insusi nu poate fi judecat de nimeni.” – 1 Cor.2:15: ” Va vorbesc ca unor oameni cu judecata; judecati voi singuri ce spun.” – 1 Cor.10:15; „In adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru?” – 1 Cor.5:12; „Judecati voi singuri…” – 1 Cor.11:13

Cred ca ai destule cuvinte in Noul Testament care te indeamna la a judeca, la a rationa situatia. Mai ales in conditiile in care acelasi Nou Testament spune „… sa nu lasam pe Satana sa aiba un castig de la noi; caci nu suntem in nestiinta despre planurile lui.” -2 Cor.2:11.

Nu te mai baza pe ce spune un om la microfon, caci de multe ori poate vorbi satana prin el. Aminteste-ti ca dupa ce a facut afirmatia aceea atat de frumoasa ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, Petru a fost mustrat de Insusi Domnul Isus ca satana a vorbit prin el. La fel se intampla si azi. De fapt astazi mai mult ca oricand satana se foloseste de crestini ca sa dezbine poporul lui Dumnezeu. Si nu intotdeauna crestinii sunt rau intentionati, ci doar n-au vegheat. Insa in multe cazuri este un act deliberat nascut din setea firii vechi de a se afirma si de a se impune in fata celorlalti. De aceea TREBUIE fiecare sa judece pentru el insusi. Fa-o si tu. Cerceteaza tu insuti. „Iudeii acestia aveau o inima mai aleasa decat cei din Tesalonic. Au primit Cuvantul cu toata ravna si cercetau Scripturile in fiecare zi, ca sa vada daca ce li se spunea, este asa.” – Fapte 17:11. Judeca pentru tine insuti. Nu mai lasa pe altul sa judece pentru tine. Ai primit creier. FOLOSESTE-L!

Cand fratele Wurmbrand, inchis fiind pentru credinta, se plangea Domnului ca El il chemase sa predice Evanghelia, iar el era inchis intr-o celula subterana singur in celula si nu avea cui sa predice, iar acum Il intreba pe Domnul ce sa faca, Domnul i-a replicat: „Gandeste singur. Ti-am dat creier, foloseste-l!”.

Vreau sa dau cateva exemple: prooroci (proorocite) falsi sunt multi in adunarile penticostale. Sunt cei ce spun numai generalitati, lucruri scrise deja in Biblie ca se vor intampla. Asta e profetul fals. Eu vad din Biblie ca proorocul este obiectiv, cel care vorbeste punctat omului sau adunarii cutare, vorbeste cu subiect si predicat, cu data exacta, si fapta exacta. Si sunt astfel de prooroci, Domnul sa-i binecuvinteze si sa le dea har! Dar multi din cei de azi sunt subiectivi.

Profetii mincinosi sunt cei ce spun lucruri care contrazic litera Scripturii. O astfel de femeie am auzit in adunare ca spunea pastorului ca Domnul l-a pus pastor, desi stie toata adunarea ca nu Domnul l-a chemat in slujba asta ci el singur si a si marturisit asta si stim cu totii cum au fost evenimentele. Apoi imediat dupa asta Domnul ii spunea ca El il trimite peste tot in tara si in lume. Ori asta e o contradictie, caci daca Domnul te chema pastor, nu te trimite nicaieri. Daca te cheama evanghelist, nu te pune pastor. Sunt doua slujbe care se exclud una pe alta. Pastorul este legat de un loc fizic, de turma lui. El nu poate pleca, caci zilnic trebie sa-si hraneasca si sa-si adape turma, trebuie sa caute oaia ratacita, sa vindece pe cea ranita, sa aiba grija de cele mici si de cele batrane etc. Evanghelistul, la polul opus, este chemat din loc in loc, mereu pe drum, mereu cu valiza-n brate sa vesteasca in orice loc este chemat Evanghelia mantuirii in Cristos Isus. El nu are cum sa pastotreasca, caci nu poate sta pe loc. Pastorul, dimpotriva, nu are cum sa faca calatorii, caci nu isi poate lasa turma la cheremul lupilor. De aceea sunt slujbe care se exclud una pe cealalta. Asta e proorocul mincinos. Prin aceeasi gura vorbeste si Domnul, si satan. Si da, sunt unii nascuti din nou la care din neveghere intra si satana. Femeia care a facut proorocia asta, in prima parte a vorbit poporului si a vorbit biblic. Partea a doua, am recunoscut imediat ca nu este de la Domnul. Orice proorocie sau cuvant dintr-o proorocie care contrazice Scriptura este de la cel rau.

Pastorii si invatatorii mincinosi sunt cei ce spun numai minciuni, cei ce vestesc evanghelia prosperitatii, cei ce strecoara erezii nimicitoare, cei ce vestesc o alta evanghelie, cei ce presara minciuni printre bucati de adevar, cei ce dau poporului numai partea frumoasa a mesajului, adica mantuirea doar prin credinta, fara pocainta, fara cruce. Acestia sunt invatatorii mincinosi.

Multe curente si multe invataturi straine s-au infiltrat azi in Biserica si secera pe capte sufletele nestatornice si neinradacinate in Cristos. Sunt tehnicile yoga, tehnicile hinduse, new age, kundalini, astral projection, sectele oculte cu practicile vrajitoresti, woodoo, evanghelia prosperitatii, mersul la morti (nu ma refer aici la ortodocsi, ci la protestanti), demonizarea, vorbitul cu ingerii, hipnoza, medicina alternativa etc. O multime de practici demonice au invadat Biserica si durerea este ca tot mai multi se iau dupa acesti invatatori-guru foarte carismatici si populari si cred minciunile lor, le traiesc si cheama si pe altii in mizeria iadului lor.

Dar Domnul spune bisericii Laodiceea: ” Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” (Apoc.3:20).

L-am intrebat pe Domnul zilele astea cum poate o adunare in care multi si-au gasit sfarsitul (cu durere o spun), sa dea viata altora. Caci da, unii au murit spiritual acolo, iar altii s-au nascut din nou acolo. Iar Domnul mi-a aratat ca unul e la un nivel mai inalt decat atmosfera si programul lumesc din acea adunare, de aceea moare daca nu pleaca, in timp ce pentru altul din lume care e mort spiritual este viata, pentru ca gaseste cate un cuvant despre jertfa Lui si astfel se naste din nou. O adunare poate fi un loc unde sa poti fi nascut spiritual, dar sa nu poti creste dupa aceea. De aceea cele mai multe adunari fac oameni handicapati spiritual, din pricina hranei de bebelusi. Iar alte adunari isi omoara oamenii caci le dau otrava.

Nu uita, Apocalipsa 3:20. Vezi unde mergi…

Pastorii care se predica pe ei

Nu parasiti adunarea voastra! Veniti la casa Domnului! Vrea Domnul sa fiti la biserica? Si alte tertipuri ca astea fac poporul Domnului sa se simta vinovat cand nu poate veni sau cand ii este prea greu sa mai vina doar ca sa asiste la acest circ, spectacol, mascarada sau bal mascat, pretinzand ca se aduna in Numele Domnului.

Astazi in general pastorii, (nu vorbesc despre predicatori, ci despre pastorii care se falesc cu numarul turmei lor si cu cladirile lor din ce in ce mai mari…) se predica pe ei, familiile lor, prietenii lor, experintele lor, defileaza cu succesele lor, isi etaleaza la mult ravnitul amvon secile discutii cu cate un amarat din turma…

Unii zambesc de le ajung buzele la urechi, altii tuna si fulgera de mai sa deschizi umbrela, altii zici ca sunt roboti asa de impersonali si mecanici sunt, iar altii sunt mai reci ca un iceberg… Dar toti se bucura la unison cand vine momentul cu „inchinarea cu darurile de bunavoie”. Unii merg atat de departe incat permit musafirului sa mustre adunarea ca se pun la colecta hartii de un leu. Ca asa e in Laodiceea: pastorul e stapanul casei si primeste musafiri.

Sunt pastori care-si dau familia si numarul de copii exemplu demn de urmat. Unii se maimutaresc iar altii spun numai glume. Unii rostesc o predica seaca invatata parca pe de rost si spusa cu un glas ca de sintetizator. Altii incep in timbru normal pe care-l urca pana cand la final ajung sa tipe. Patetic!… Altii se plimba de colo pana colo gesticuland de zici ca gonesc muste. Altii se smiorcaie la orice fraza privind printre gene sa vada cine-i crede, iar altii vorbesc o ora fara sa spuna nimic. Un lucru au in comun toti acestia: se slujesc pe ei slujindu-l astfel pe vrajmasul lui Dumnezeu, unii stiind, altii nestiind, insa pe Domnul Isus nu-L vestesc, Evanghelia nu o vestesc, hrana poporului nu dau, iar cugetele lor se tocesc cu fiecare slujba si predica in care ei sunt centrul. Iar poporul piere…

Unii pastori fac lege pentru toti zicand ca suntem obligati sa venim la adunare in fiecare zi cand e program pentru ca Domnul vine inaintea noastra si ne asteapta. Altii fac lege despre cum trebuie sa ne imbracam (ca altfel in unele adunari nu poti intra), iar daca pastorul nu zice nimic, se gasesc destule surori parca puse de paza asupra eticii turmei feminine. Altii predica numarul de copii care vor ei sa se faca in turma, ca deh, li se imputineaza pe zi ce trece numarul membrilor… Unii cand vad ca le scade numarul, mai invita pe cate cineva cunoscut ca sa-i atraga pe cei „razvratiti” care nu mai vor sa vina la aceasta bataie de joc care se intampla astazi in adunari. Ce sa mai spun de cei care zic cu emfaza: „Domnul sa binecuvinteze tot ce se va face azi”! Asta mie imi suna putin a blasfemie… Pai Domnul iti binecuvinteaza tie programul din care L-ai scos politicos tocmai pe El? Sau tu trebuie sa-L lasi sa conduca? Cam greu sa-L lasi sa conduca pe Domnul caci El ti-ar pune la slujire pe cei pe care nu-i suporti…

Vreau sa intelegi un lucru si tu care stai neputincios in banca, si tu pastore care te crezi patron peste adunare: ei nu sunt angajatii tai ca sa le faci program, nu sunt scalvii tai ca sa munceasca pentru tine. Sunt suflete vesnice pentru care tu domnule pastor vei raspunde, si pe care TU trebuia sa le slujesti.

Oameni buni, voi mai judecati? Voi, carora va place sa fiti conducatori, care ati facut o scoala si gata, sunteti pastori, dar nu stiti ca singurul Pastor al Bisericii este Domnul Isus, iar El chema in slujire in adunarile VOASTRE pe cine echipeaza El. El da daruri, El da har, El da Duh, El da ungere. Voi dar, cui credeti ca slujiti? Ca sa ai o turma de suflete vesnice, in primul rand trebuie sa fii gata sa-ti dai viata pentru ea. Ati auzit vreodata ca cel care slujeste trebuie sa fie cel mai mic, sa fie cel mai umil? Voi dar, cine sunteti? Ca cel care este pus de Domnul sa slujeasca trebuie sa se lase pe el pentru oricine din turma, ati auzit?… Voi dar, ce faceti?

Daca vrei sa fii pastor, iubeste-ma! Hraneste-ma. Adapa-ma. Vindeca-mi ranile. Ajuta-ma sa prind iar nadejde in suferintele mele. Cauta-ma. Mai ales daca nu am mai venit de cateva ori consecutiv. Poarta-ma in rugaciune. Pune-te scut in fata mea ca sa ma protejezi de lup. Poti face asta? Esti pastor. Nu? Da-ti demisia…

Dar nu, nu poti face asta pentru ca esti preocupat ca eu sa fac zeci de copii ca sa ai tu membri, esti preocupat cum sa arat eu in „biserica” ta si cum sa aratam toti la fel, ca in comunism. Esti preocupat ce sa mai spui inainte de colecta ca sa obtii o suma mai mare decat data trecuta, si nu in cele din urma esti preocupat de ce anume din casa sau viata ta sa mai predici duminica!

Ei, daca astea le faci si pe celelalte nu le faci, atunci nu esti nici pastor, nu esti nici de Domnul pus. Esti un lup in blana de oaie, sau in cel mai bun caz esti un crestin inselat de cel rau si foarte legalist. Si in orice caz locul tau nu este in fruntea unei turme pe care nu o hranesti, ci o storci de orice poti. Domnul sa Se indure de turma, dar si de tine, pastore!

Trezeste-te!

Cine sunt apostolii mincinoși?

Vasile Filat

Întrebare:

Cine sunt apostolii mincinoși despre care este scris în 2 Corinteni 11:13, căci în ziua de azi toți cred în Isus Hristos și sunt mii de religii și nu știi care e cea dreaptă și cine sunt apostolii mincinoși? Eu nu vreau ca Domnul să-mi zică că am ales o credință și religie falsă și pentru aceasta să mă trimită în iad.

Apostolii mincinoși despre care scrie apostolul Pavel în 2 Corinteni 11:13 sunt niște oameni care se prefăceau că sunt apostoli ai lui Hristos, dar care erau niște înșelători. După ce apostolul Pavel a plantat biserica din Corint, acești lucrători răi au venit după plecarea lui și s-au dat drept apostoli ai lui Hristos, cu scopul de a avea un câștig material de la creștinii din Corint.

Ei luau de la alte biserici epistole de laudă, un fel de recomandări (2 Corinteni 3:1-3) ca să le arate pe unde veneau și ca să fie crezuți de biserici, iar odată veniți acolo subminau autoritatea apostolilor adevărați, cum a fost în cazul Corintului când ei au vrut să-i facă pe creștinii din acest oraș să se îndoiască de apostolii lui Pavel.

Apostolii mincinoși se lăudau singuri cu realizări care nu le aparțineau. Au venit în mod obraznic în biserica din Corint și după ce au pus la îndoială apostolia lui Pavel și predicarea lui, se dădeau că sunt apostoli și astfel și-au asumat lor lucrările făcute de apostol. Ei se lăudau cu osteneala altuia după ce au intrat în câmpul altuia (2 Corinteni 10:12-18).

Apostolii mincinoși le spuneau creștinilor de prin bisericile unde veneau că sunt “aleși” (2 Corinteni 11:5) chiar de Isus Hristos, iar despre apostolul Pavel spuneau că este mai puțin ales, pentru că el nu a umblat timp de trei ani cu Domnul Isus pe acest pământ. Apostolii adevărați ca Petru, Ioan, Andrei și ceilalți totdeauna au recunoscut apostolia lui Pavel, pe când apostolii mincinoși mergeau doar pe urmele lui ca niște șacali ca să aibă câștig mârșav, îl defăimau și îl batjocoreau.

Lucrarea distrugătoare pe care o faceau acești lucrători răi poate fi văzută în aproape toate epistolele lui Pavel, căci el foarte mult a avut de suferit din partea lor. După ce a plantat bisericile Galatiei, au venit acolo acești apostoli mincinoși care îi învățau pe ucenici că dacă nu se taie împrejur și nu țin legea lui Moise, nu pot fi mântuiți. În felul acesta doreau să-i abată de la harul lui Dumnezeu și să-i ducă în robia Legii.

Apostolii mincinoși scriau epistole prin care doreau să strecoare erezii nimicitoare și le semnau cu numele apostolilor adevărați. Astfel, cineva din acești apostoli mincinoși au trimis bisericii din Tesalonic o scrisoare prin care le scria că ziua Domnului a și venit și astfel au creat multă tulburare și întristare. De aceea, ca să se protejeze de ei, apostolul Pavel în fiecare epistolă scria urarea de sănătate cu mâna sa, ca să fie recunoscute epistolele lui de către biserici.

Care era motivația acestor oameni? Banii și profitul material. Pentru că filipenii tot au fost vizitați de acești “apostoli nespus de aleși”, care propovăduiau și îi învățau să se încreadă în lucrurile pământești, apostolul Pavel a scris astfel despre ei:

Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. (Filipeni 3:18-19)

Mult rău au făcut apostolii mincinoși din vremea apostolilor și așa au procedat până azi. Chiar dacă nu se numesc totdeauna apostoli, ei au mare succes la oamenii și la creștinii imaturi și lipsiți de discernământ. Îți vine să te îmbolnăvești când vezi cât de mulți îi urmează și privesc învățătura lor nimicitoare și câte vizite iau predicile lor pe Internet. Oamenii aceștia arată în toate chipurile deschis și fără rușine că Dumnezeul lor este pântecele și, totuși, așa un mare număr de oameni îi urmează orbește fără să știe că aceasta nu-i costă doar banii și bunurile materiale care le sunt astfel răpite, ci îi lipsește de moștenire în Împărăția Cerurilor și îi duce la pierzare.

Fugi de apostolii, predicatorii și învățătorii mincinoși. Ca să nu devii victima lor alege să studiezi profund Sfintele Scripturi și orice învățătură auzi, cerceteaz-o singur în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia este firul de plub și criteriul după care trebuie să verificăm și să judecăm orice învățătură duhovnicească pe care o auzim. Când auzi un predicator nou, oricât de vestit nu ar fi el și oricât de mulți urmași și simpatizanți nu ar avea, nu te grăbi să primești totul ca și adevăr curat. Studiază profund Scripturile și verifică totul dacă este scris așa cum ți se vorbește.

PASTORII MINCINOSI

Mi-a fost aratat ca pastorii mincinosi sunt beti, dar nu de vin; se clatina dar nu din pricina bauturilor tari. Adevarul lui Dumnezeu este pecetluit pentru ei; nu-l pot citi. Cand sunt intrebati care este Sabatul zilei a saptea si daca este sau nu adevaratul Sabat al Bibliei, ei conduc mintea oamenilor catre povesti. Am vazut ca acesti profeti sunt ca vulpile desertului. Ei nu s-au suit inaintea sparturilor, n-au inaltat un zid pentru ca poporul lui Dumnezeu sa poate rezista in batalie in ziua Domnului. Cand mintea unora devine agitata si incep sa-i intrebe pe acesti pastori mincinosi despre adevar, ei abordeaza modul cel mai usor si cel mai eficient pentru a-si atinge scopul si a linisti mintea celor ce-i intreaba, schibandu-si chiar propria pozitie pentru a reusi aceasta. Lumina a stralucit asupra multor pastori de felul acesta, dar ei nu au vrut sa-l recunoasca si si-au schimbat pozitia de mai multe ori pentru a evita adevarul si a scapa de concluziile la care trebuia sa ajunga, daca ar fi continuat de pe pozitiile de dinainte. Puterea adevarului le-a spulberat temelia, dar ei, in loc sa cedeze in fata lui, au ridicat o alta platforma de care nu erau nici ei multumiti.

Am vazut ca multi dintre acesti pastori tagaduisera invataturile din trecut ale lui Dumnezeu. Ei negasera si respinsesera adevarurile slavite, pe care le sustinusera odata cu pasiund si s-au acoperit de mesemrism si de tot felul de amagiri. Am vazut ca ei erau beti de ratacire si isi conduceau turma catre moarte. Multi dintre impotrivitorii adevarului lui Dumnezeu isi fac planuri nelegiuite in minte cand sunt in patul lor, iar ziua isi duc la implinire planurile vinovate pentru a bajtocori adevarul si a gasi ceva nou pentru a trezi interesul poporului si a le abate mintea de al adevarul pretios, vital.

Am vazut ca preotii care isi calauzesc turma catre moarte urmeaza sa fie curand opriti din ingrozitoarea lor inaintare. Plagile lui Dumnezeu vin, dar nu va fi suficient pentru pastorii mincinosi sa fie torturati de una sau doua din aceste plagi. Mana lui Dumnezeu va fi in acea vreme inca intinsa cu manie si dreptate, si nu Si-o va trage inapoi pana nu vor fi implinite pe deplin scopurile Sale si pana cand preotii naimiti nu sunt adusi se se inchine la picioarele sfintilor si sa recunoasca faptul ca Dumnezeu i-a iubit, pentru ca s-au tinut cu tarie de adevar si au pazit poruncile lui Dumnezeu, si pana cand nu sunt nimiciti toti nelegiutii de pe pamant.

Diferitele grupari ale asa-zisilor credinciosi adventisti au, fiecare, cate putin adevar, dar Dumnezeu a dat toate aceste adevaruri copiilor Sai pe care-i pregateste pentru ziua lui Dumnezeu. El le-a dat, de asemenea, adevaruri despre care nu stiu nici unii din aceste grupari si nici nu le vor pricepe. Lucrurile care sunt pecetluite pentru ei au fost deschise de Domnul pentru cei care vor sa vada si sunt gata sa inteleaga. Daca Dumnezeu va avea de transmis vreo lumina noua, ii va face pe cei alesi si iubiti ai Sai sa o inteleaga, fara ca acestia sa mearga pentru a-si lumina mintea ascultandu-i pe cei care sunt in intuneric si ratacire.

Mi-a fost aratata necesitatea ca aceia care cred ca aveam ultima solie de har sa se desparta de cei care sorb zilnic rataciri noi. Am vazut ca nici tinerii, nici cei in varsta nu ar trebui sa participe la adunarile lor; caci este un lucru gresit sa-i incurajam in felul acesta, in timp ce ei propovaduiesc ratacirea care este o otrava mortala pentru suflet si dau ca invatatura poruncile oamenilor. Influenta unor astfel de adunari nu este buna. Daca Dumnezeu ne-a izbavit de un asemenea intuneric si o asemenea ratacire, ar trebui sa stam neclintiti in libertatea pe care ne-a dat-o El si sa ne bucuram in adevar. Dumnezeu este nemultumit de noi cand mergem sa ascultam ratacirile fara a fi nevoiti s-o facem; caci daca nu ne trimite El la acele intalniri in care ratacirea este introdusa fortat in mintea omenilor prin puterea vointei, El nu ne va pazi. Ingerii isi inceteaza vegherea asupra noastra, iar noi suntem lasati la voia vrajmasului, pentru a fi orbiti si slabiti de el si de puterea ingerilor sai rai; iar lumina din jurul nostru devine contaminata de intuneric.

Am vazut ca nu avem timp de pierdut cu ascultarea basmelor. Mintea noastra nu ar trebui deturnata in felul acesta, ci ocupata cu adevarul prezent si cautand intelepciune, ca sa putem dobandi o mai buna cunoastere a pozitiei noastre pentru a putea explica, cu blandete, nadejdea noastra din Scripturi. In timp ce mintii ii sunt oferite invataturi mincinoase si rataciri periculoase, ea nu se poate ocupa de adevarul care trebuie sa pregateasca poporul lui Israel pentru a ramane in picioare in ziua Domnului.

Incredintarea personala n-o impune tuturora cu forta, cu amenintari si, daca nu te-asculta, da-i afara din adunare daca esti pastor, iar daca nu esti, convinge-l pe pastor sa o faca. Si daca se incapataneaza si ramane, fa-i viata mizerabila ca sa se sature si sa plece el singur!

Asta e „biblia” pe care o traiesc cei mai multi.

„INCREDINTAREA PE CARE O AI, PASTREAZ-O PENTRU TINE, INAINTEA LUI DUMNEZEU….” – Rom. 14:22a

Un lucru extrem de daunator si care se inmulteste pe zi ce trece in adunarile protestante este predicarea lucrurilor care vin din incredintare personala. Vad cu mare durere si cu stupoare curajul fara ratiune as putea spune, cu care unii predicatori si pastori isi sustin de la amvon parerile personale asupra lucrurilor in care nici Biblia nu se pronunta, ci le lasa la latitudinea noastra.

Stau si ma intreb: oare oamenii acestia mai judeca? Mai au ratiune? Sunt ei cu adevarat cunoscatori ai Cuvantului lui Dumnezeu? Nu voi da nume si nici nu am nevoie: internetul, Youtube-ul este PLIN de astfel de „predici”, adevarate ofense aduse Duhului Sfant al lui Dumnezeu care, zice Domnul Isus, ca atunci cand va veni, ne va invata toate lucrurile. Atunci acestia cine sunt??? Se cred ajutoarele Duhului lui Dumnezeu? (Ioan 14:26, 1 Ioan 2:27).

Cu groaza vad oameni pe care ii respect si fata de care aveam o parere buna, cum isi varsa de la amvon veninul asupra poporului, cum isi imprastie ca un virus letal parerile proprii si intelegerile (gresite de cele mai multe ori) despre lucruri pe care nu i-a pus absolut nimeni sa le predice. Vad cu stupoare cum isi predica viata, familia, afinitatile, iubirile si antipatiile, crezurile, visele de noapte, viziunile de multe ori inchipuite. Predica despre oameni, despre obiecte, despre obiceiuri, despre traditii, despre ritualuri, despre ce vad la televizor, despre ce aud de la altii, despre ce a facut nevasta, despre ce slujesc si lucreaza ei pentru Domnul, despre ce vrei si nu vrei din Vechiul Testament, numai despre Domnul Isus Cristos si crucea Lui nu predica, fiindca ei stiu ca daca predica, trebuie sa si traiasca ceea ce predica. Dar oameni buni, voi nu ati auzit niciodata cuvantul: „Fratii mei, sa nu fiti multi invatatori, caci stiti ca vom primi o judecata mai aspra.” – Iacov 3:1? Si nici „Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos, si pe El rastignit.” – 1 Corinteni 2:2?

Voi, pastorii care predicati subiecte ce starnesc barfa, cearta si dezbinarea in adunare intre credinciosi, carora va place sa va numeasca oamenii „unsul lui Dumnezeu”, care cereti respect si nu stiti ca respectul se castiga, voi nu stiti ca veti da socoteala pentru poverile pe care le puneti in plus pe umerii poporului lui Dumnezeu? Poveri care nu numai ca n-au fost niciodata intentionate de Dumnezeu, ci mai mult: majoritatea au fost declarate moarte, facand parte dintr-o Lege care si-a gasit sfarsitul la Golgota… Voi n-ati auzit de cruce?

Voi, care faceti legea in Biserica pentru toti la fel si nu vedeti ca fiecare om e unic! Voi, pe care nimeni nu v-a chemat la slujire in Biserica lui Hristos, pentru ca slujitorul trebuie sa fie umil si sa se daruiasca celor pe care ii slujeste, insa voi v-ati facut invatatori facand o scoala care nu poate sa va mantuiasca! Voi, care va numiti invatatori, predicatori si pastori, carora va place sa vorbiti mult si nu stiti ca „cine vorbeste mult nu se poate sa nu pacatuiasca” (Prov.10:19a), voi, toti acesti „binevoitori” care urmariti interesul vostru propriu si nu va pasa de turma, cum veti da socoteala de legile voastre personale pe care le impuneti tuturor in egala masura si fara drept de apel?

Voi dati afara oamenii de la Cina pe motive puerile. Dati afara oamenii din adunari pe interse meschine. Nu primiti oamenii in slujire pe aspectul fizic. Indepartati din adunari crestinii adevarati caci nu se compromit si nu accepta evangheliile voastre false. Cei inaltati in culte, dati afara chiar pastorii din adunari pe interse personale.

As putea sa dau marturia mea si nu este una de lepadat. Insa am spus ca nu dau nume nici de adunari, nici de pastori, nici de crestini din banca, si nu voi da. Marturia mea ar vorbi singura. As avea foarte multe de spus, dar Il las pe Domnul s-o faca la vremea Lui, caci timpul Lui este cel mai bun.

Am vazut multa nebunie si incredibil de multa nestiinta intre cei care se pretind a fi ai lui Cristos. Dar eu stiu ca a veni la Domnul inseamna a te destepta, a te ridica dintr-o stare mediocra a caracterului si a gandirii, a-ti deschide mintea, a te lumina, a te curata, a te deschide pentru ceilalti si as putea continua mult si bine.

Nu pot vedea atata incultura, atata prostie, atata mojicie, atata meschinarie, atata fatarnicie si ipocrizie, atata superficialitate, atata diluare a esentei fiintei umane care ar trebui sa aiba asemanarea lui Dumnezeu cu atat mai mult cu cat te numesti crestin… Si culmea: sunt pastori care predica ce scriu eu aici, insa fac exact opusul a ceea ce predica. Arata cu degetul pe cineva, iar el face exact acelasi lucru. Si iti spun nu din auzite. Eu nu imprastii parerile altora, si nici macar parerea mea. Ci numai fapte concrete intamplate.

Am vazut un pastor predicand carpa. Declara de la amvon ca crestinele vor merge in iad daca se iau dupa cei ce rastalmacesc Scripturile. A mers atat de departe incat a adus si obiectele predicate. Da, le-a adus sa le vanda in adunare. A ironizat mult de la microfon, dupa care a amenintat clar ca cine nu se supune, nu mai slujeste. Apoi a spus: „Asta e, vom fi mai putini!” Fara cuvinte…

Altul si-a predicat casa si numarul de copii. S-a predicat pe el. A spus ca crestinii care asculta de cei care-i sfatuiesc sa nu faca copii multi vor plati foarte scump. Ia ascultati: „Caci s-a parut nimerit Duhului Sfant si noua sa nu mai punem peste voi nicio alta greutate decat ceea ce trebuie, adica: sa va feriti de lucrurile jertfite idolilor, de sange, de dobitoace sugrumate si de curvie, lucruri de care, daca va veti pazi, va fi bine de voi. Fiti sanatosi!” – Fapte 15:28-29.

Fiti sanatosi! Fiti sanatosi predicatorilor! Fiti sanatosi pastorilor! Fiti sanatosi crestinilor! Nu va mai raspanditi impresiile, parerile personale, bolile spirituale, intelegerile eronate sau nu, gresite sau nu, deformate sau nu. Pastrati-le pentru voi. Predicati-va voua.

V-ati specializat unii din voi sa predicati baticuri, fuste, ceas la mana, verighete, numar de copii, primul nasture de la camasa, cravata, costumul, lungimea parului la femeie, visele voastre de noapte si viziunile voastre imaginare. Proorociti generalitati care sunt scrise in Bbilie sau chiar proorociti fals si contra Scripturii.

Si nu vorbesc aici numai de pastori si invatatori, ci si de cei din banca. Acei „sfinti” langa care nu mai are nimeni loc in adunare. Ei si cladirea. Singurii sfinti. Sfintii in locul lor personal preasfant. Tristetea este ca nici Duhul Sfant nu prea mai are loc pe langa ei, ca in ei nu se vede ca ar mai fi… Sunt mai sfinti chiar si decat Dumnezeu care spune sa nu fii prea neprihanit. Dar ei nu suporta cuvantul asta!… Si nici nu au habar ce poate sa insemne… Dar nici nu vor sa afle. Sa nu cumva sa-i tulbure cineva din imaginea lor de sine atat de atent construita. Sa nu le deranjeze cineva somnul! Ei isi iubesc neprihanirea proprie mai mult decat mantuirea pe care si-o pierd zi dupa zi.

Marea majoritate a celor care vorbesc la microfon, ori cearta adunarea cu suparare, ori predica raspicat numai ce trebuie sa faca si ce nu crestinii, si asta in conditiile unei sfintenii indoielnice din partea unora dintre ei. Dar voi nu stiti ca nu voi schimbati oamenii, ci Duhul lui Dumnezeu? Degeaba tipati de la amvon, caci pana nu ni-L veti da pe Domnul Hristos, nimeni nu o sa se schimbe, caci lucrarea launtrica e facuta in taina de Dumnezeu Duhul Sfant. Este o Persoana a Dumnezeirii. Este Dumnezeu. In cunoasteti? Il stiti macar? Locuieste in noi. El ne aminteste tot ce ne-a invatat Domnul Isus cand traia in trup pe pamant. El lucreaza neprihanirea Lui in inimile noastre schimbandu-ne treapta cu treapta in asemanarea cu Domnul Dumnezeu Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Ati auzit de asta pana acum? Si acest Dumnezeu Duhul Sfant Il glorifica pe Domnul Dumnezeu Isus Cristos. El locuieste in noi. In voi… locuieste? Numai El produce schimbarea, Duhul lui Dumnezeu, nu voi. Oricat ati striga. Dar stiu ca nu va pasa de sfintirea sau de mantuirea noastra, ci va place doar sa va auziti vocea. Insa cine Il iubeste pe Dumnezeu, asculta glasul Lui. Al Tatalui. Al Fiului. Al Duhului Sfant. Voi Il cunoasteti? Este El in voi?… Al cui glas ascultati? Al Lui? Nu, pentru ca al vostru striga mai tare!

Tot respectul pentru pastorii adevarati, pentru predicatorii adevarati, pentru proorocii adevarati. Imi doresc sa dau nume in categoriile astea, dar nu o voi face. Sunt astfel de oameni, mai are Dumnezeu oameni de valoare, dar azi, majoritatea s-a stricat. Oare voi nu vedeti ca este scris despre voi? Chiar atat de orbi sunteti? Sunteti calauze oarbe! Cand un orb conduce pe un alt orb, cad amandoi in groapa (Matei 15:14)

Har aveti. Ce faceti cu el? Cum veti da socoteala? Nu doar de voi, ci de toti cei pe care-i strangeti in cladirile voastre ca sa stapaniti peste ei. Pentru ce vreti multi oameni? Ca potopul de vinovatie sa va fie cat mai mare? Nu va temeti voi care va laudati cu slujba si cunostinta voastra? Daca v-a dat-o Hristos, faceti ce v-a dat Hristos sa faceti. Daca nu v-a dat-o Hristos, dati-va jos cat mai repede de unde v-ati suit, caci de nu, va urma caderea. Si cu cat v-ati inaltat mai sus, cu atat caderea va va fi mai mare! Pocaiti-va de faptele voastre murdare!

Proorocii şi învăţătorii falşi

Proorocii şi învăţătorii falşi

sunt cei care

propovăduiesc calea lată, pomul fără rod şi casa zidită pe nisip

în contrast cu

poarta strâmtă, calea îngustă, pomul roditor şi casa zidită pe stâncă

Evanghelia după Matei, capitolele 5-7

Dacă asculţi aceste cuvinte şi le împlineşti (versetul 24), tu zideşti pe stâncă. Dacă nu le faci – ”nebunul este un om care aude aceste Cuvinte ale Mele (v26) şi nu le face.”

Câţi dintre noi am auzit…şi am auzit…şi am auzit aceste Cuvinte din Matei 5, 6 şi 7 şi am încercat să le împlinim?

Daţi-mi voie să revin şi să ne uităm acum la pomi. Adevărata noastră problema constă în faptul că avem onatură rea. Aceasta a vrut să ne înveţe în legătură cu pomii. Avem o aşa natură încât dorim să facem tot ceea ce este opusul a ceea ce este scris în Predica de pe Munte. Cum să trăim în felul descris în Predica de pe Munte? ISUS spune: ”Trebuie să ai un alt pom!” Trebuie să conştientizezi în primul rând că ceea ce ai, este un pom rău. Şi un pom rău nu poate face roade bune. Asta scrie aici! Pomul rău poate face numai roade rele (v17). Aşa că dacă ai un pom rău, tu nu te-ai săturat de natura pe care o ai de la Adam? Poţi să încerci, când auzi un mesaj ca şi acesta, să spui: ”- Da, o să fac asta…!” Este ca şi cum un pom rău vrea să facă roade bune. Poţi încerca, dar vei eşua. Aceasta este a doua lecţie pe care trebuie s-o înveţi!

Am învăţat că dacă nu vei asculta de lucrurile scrise aici vei avea la casa ta spirituală o fundaţie mişcătoare. Iar acum vei spune: ”Cum să fac?” Trebuie să-L laşi pe Domnul să pună un pom nou acolo înăuntru. Şi, în primul rând, trebuie să recunoşti că ceea ce ai de la origine este rău! Însă, este aşa de greu pentru noi să recunoaştem! Este aşa uşor să vezi că problema este la soţia ta, sau la vecinul tău, sau la fratele cu care-i aşa de greu să te înţelegi. Şi atâta vreme cât te concentrezi asupra lor, nu vei vedea ce pom rău ai tu însuţi. Dar atunci când recunoşti: ”- Doamne, pomul meu e rău! Nu provocarea acelui om produce roade rele în mine, ci chiar pomul meu este rău!” Adică, dacă pomul tău produce fructe de mango rele, şi tu spui: ”- Eu produc mango rele pentru că oamenii aruncă în mine cu pietre!” – asta e o nebunie! Dacă oamenii aruncă în tine cu pietre, tu produci mango rele? Acesta e argumentul pe care oamenii răi îl fabrică: ”- Dacă oamenii mă provoacă, atunci fac aşa!” Nu, nu, nu…! ISUS spune că asta-i din cauza pomului tău rău. Recunoaşte! Nu faci rău pentru că alţii sunt dificili, ci pentru că pomul însuşi este rău. Un pom bun nu poate produce roade rele! – versetul18. Ce verset! Un pom bun nu poate produce roade rele! Şi atunci cum de face roade rele? Pomul este rău! Ce să facem cu acest pom care nu poate face roade bune? – versetul 19. El trebuie să fie tăiat şi aruncat în foc. ”- Doamne, această natură ticăloasă pe care-am moştenit-o de la Adam, o urăsc, vreau s-o omor, s-o tai, s-o arunc în foc să ardă!” Şi, Duhul Sfânt va veni să ne ajute să împlinim lucrul acesta. Asta face parte din botezul cu foc. Dar, El nu va face nimic fără cooperarea ta, fără consimţământul şi silinţa ta!

Dacă stai şi spui: ”Domnul m-a binecuvântat, El mi-a dat o slujbă bună, am un salariu bun acum, sunt Ok! Totul îmi merge bine, sunt sănătos şi puternic, am o casă în care să locuiesc etc, etc, etc…!” Dacă această roadă rea iese la suprafaţă, frate, să ştii că toate valorile îţi sunt greşite. Şi acum am să-ţi spun cum ai primit aceste valori greşite.

O să ne îndreptăm acum spre al treilea lucru, poarta strâmtă. Am venit din spate-n faţă: două case, doi pomi, două căi.

Cine este proorocul fals? Proorocul fals este acela care ţi-a spus că şi dacă nu treci prin urechea acului, totuşi vei avea viaţă veşnică. Învăţătorul fals este unul care îţi spune că este foarte uşor să ajungi în Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce ISUS ne-a spus cât este de greu, că trebuie să treci prin urechea acului! Slujitorul fals vine şi-ţi spune: “- Este aşa uşor, omule! Uite, patru paşi şi intri!” Şi care este rezultatul? Zeci de mii intră! Pare o adunare imensă! Bisericile se înmulţesc, pentru că poarta a fost făcută mai largă şi calea mai lată. Astfel, intră o mulţime formată din tot felul de oameni, care n-au renunţat la păcate, n-au renunţat la a iubi lumea, şi nici la iubirea de sine, şi nici la iubirea de bani! Li s-a spus că Dumnezeu îi iubeşte – şi e adevărat! Este un verset în Biblie care spune că Dumnezeu te iubeşte aşa cum L-a iubit pe ISUS! Dar, acest lucru poate fi spus unor persoane nepotrivite? Alţi, vin şi spun: “Dumnezeu te va binecuvânta cu binecuvântările lui Avraam!”; şi aceasta este în Biblie, dar vedem că iarăşi este spus unei persoane nepotrivite, care n-a intrat pe poarta strâmtă. La fel, promisiunea: ”El nu te va părăsi” – este, de asemenea, în Biblie; dar, este spus tot unei persoane nepotrivite. Sau: “Eşti mai mult decât biruitor în Hristos!” – de asemenea este în Biblie, dar nu funcţionează la o persoană nepotrivită. Aceştia sunt proorocii falşi!

La finalul Predicii de pe Munte, la astfel de oameni, ISUS le spune „prooroci mincinoşi”. Este primul loc din Evanghelii când vorbeşte despre proorocii mincinoşi. V-am spus că sunt pomi fără rod şi lupi răpitori care vor să profite de voi! Iar, celălalt lucru este că nu vă vor spune că – în Matei 5, 6, şi 7 – ISUS a vorbit despre poarta strâmtă şi calea îngustă. Aşa că dacă vrei să ştii care este poarta strâmtă şi calea largă, citeşte Matei 5, 6 şi 7. Citeşte cu încetinitorul – sunt extrem de înguste! Foarte, foarte înguste! Iar, majorităţii oamenilor nu îi place să le facă aşa strâmte! Nu le place să spună: ”Acesta-i modul de-a trăi!”, aşa că le lărgesc! Şi creştinismul e plin de oameni care au “lărgit” aproape tot ce-i scris în Matei 5, 6 şi 7, încât, oamenii sunt împinşi înăuntru, unde li se spune că cele mai importante lucruri sunt: să te menţii în formă, trebuie să fii siluet, să mănânci mâncare bună, să ai obiceiuri bune, să faci consilieri de mariaj, oamenii trebuie să fie fericiţi ca soţ şi soţie… Acestea sunt lucruri despre care se vorbeşte şi în lume!…despre, cum poate Dumnezeu face să-ţi prospere afacerea…

Dar cum rămâne cu lucrurile menţionate aici? ”Ferice de cei cu inima curată!” – a căror inimă e total pură. ”Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire!” – care strigă către Dumnezeu după neprihănire. Unde sunt oamenii care se duc imediat la oamenii pe care i-au rănit şi spun: “- Frate, Dumnezeu nu-mi ascultă rugăciunile, te rog iartă-mă, te-am rănit cu cuvintele mele!”, şi apoi se duc înapoi la Dumnezeu şi-i fac cereri? Ei ştiu că Dumnezeu nu le acceptă cererile decât dacă şi-au rezolvat problemele cu toţi ceilalţi! Unde sunt oamenii ca aceştia care spun: „„Da”-ul meu e “da”!, am făcut o promisiune cu gura mea, pentru mine e la fel ca şi cum aş fi semnat, cum aş fi sigilat, cum aş fi timbrat un document valabil la tribunal. Cuvântul meu e aşa de valabil ca şi acesta!” Aşa a spus ISUS. Când şi unde găseşti asemenea creştini? Noi avem creştini care-şi retrag cuvintele după 24 de ore.

Da, proorocii mincinoşi au făcut o slujbă importantă! ISUS a spus: “Nu poţi iubi şi banii şi pe Dumnezeu”. Proorocii falşi spun: “- Ba da, poţi!” De aceea calea şi poarta au devenit aşa de largi. Tot felul de oameni se grăbesc să intre. Sunt zeci şi zeci de mii de oameni care se adună ici şi colo şi toţi aud că sunt pe calea către Rai. Ce mare surpriză vor avea când ISUS va reveni! Dar, în această biserică, de la început am proclamat calea îngustă, poarta îngustă, noi suntem ucenicizaţi, ne-am pocăit, am predicat din Predica de pe Munte de nenumarate ori şi vom face asta până vine din nou ISUS. Aşa că tot ceea ce putem spune este că Dumnezeu îţi dă oportunitatea să auzi şi să te pocăieşti! Acest lucru este prioritar faţă de orice alte „descoperi profetice” pe care pretinzi că ţi le-a dat Dumnezeu…!!!

Noi nu suntem aici să-i judecăm pe alţii, pentru că unul din lucrurile spuse în Predica de pe Munte este “să nu-i judecăm pe alţii!” Judecă-te pe tine şi spune: “- Doamne, eu nu vreau să fiu înşelat de proorocii falşi!”

Acum ne putem gândi la ce vrea să ne spună Biblia prin: “mulţi vor cădea!” Vi se pare că pot fi căzuţi 30.000 de oameni care stau în biserică? Nu pare deloc aşa! Ei cântă şi bat din palme, şi-L laudă pe ISUS, şi-şi ridică Bibliile şi toate celelalte, şi vin în fiecare duminică…Nu par că sunt căzuţi! Dar sunt! Pentru că este doar o îmbrăcăminte de oaie, o formă de evlavie. Ei n-au puterea interioară a Duhului Sfânt, care-i sfinţeşte, şi care-i face să trăiască Predica de pe Munte, şi care le spune cum să trăiască! Ei sunt înşelaţi pentru că nu aud chemarea la pocăinţă şi nici faptele prin care rupi rădăcinile naturii tale egoiste.

Fraţi şi surori, ar trebui să-i mulţumim Domnului că noi putem auzi adevărul. Înainte de a încheia, să răspundem la întrebarea: cine poate trece prin urechea acului? O cămilă? – o să-i fie foarte greu! Chiar şi o furnică ar trebui să se înghesuie să treacă. Atunci cine poate? Există o cale prin care nu e dificil, ştiţi care? Vă voi da o ilustraţie. Dacă aţi studiat biologia, există ceva numit amibă. Aţi auzit de amibă? Este cea mai mică creatură care există. Trebuie să te uiţi prin microscop ca să o găseşti. Dacă-i spui amibei: “- Poţi să treci prin urechea acului?”, o să-ţi răspundă: “- Nu-i nici o problemă, pot să intru şi să ies prin ea tot timpul. Este un spaţiu aşa de larg pentru mine!” Urechea acului este prea mare pentru tine? Da, este imensă pentru o amibă. Pentru amibă, urechea acului e foarte mare. Dacă te-aş întreba: “poţi să te mişti într-un spaţiu mare!”, mi-ai răspunde: “n-am nici o problemă!” Exact aşa este şi cu amiba în urechea acului. De ce? Pentru că este aşa de mică!

Secretul trecerii prin urechea acului este să fii mic în ochii tăi! Să fii un nimic. “Doamne, sunt nimic, sunt nimeni, sunt nimeni în comparaţie cu alţi oameni; sunt nimeni în comparaţie cu oricine!” Ah…! ”Urechea acului“ a devenit brusc o încăpere uriaşă pentru tine. De ce este dificil? Este foarte dificil din cauza mândriei!

Haideţi să ne rugăm: Tatăl nostru care eşti în ceruri, ajută-ne să ne coborâm şi să ne smerim aşa cum a făcut ISUS, să umblăm pe calea pe care a umblat El. Ştim că tu dai har celor smeriţi şi har ca să ne faci biruitori în toate. Ajută-ne să fim fiecare dintre noi aşa. În aceste zile din urmă, fereşte-ne de înşelăciune. Ne rugăm în Numele lui ISUS.Amin.

Ce spune Domnul Isus despre Împărăţia cerurilor

Aceste sânt cuvintele Domnului Isus din evanghelia după Matei și

ele ne vorbesc despre Împărăția cerurilor

Matei 3:2

El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

24 Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. 25 Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. 26 Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. 27 Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?” 28 El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?” 29 „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. 30 Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” Mat 13 24-30

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

31 Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa. 32 Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”Mat 13 31-32

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
33 Le-a spus o altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”Mat13.33

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

44 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Mat 13. 44

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

45 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără. Mat 13 45-46

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

47 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. 48 După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău. 49 Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni 50 şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 51 Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?”, i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. 52 Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”Mat 13 47-52

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

23 De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. 24 A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbenib. 25 Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. 26 Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” 27 Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. 28 Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.” 29 Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.” 30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria. 31 Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. 32 Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. 33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?” 34Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

1 Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. 2 S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie. 3 A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. 4 „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus. 5 A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. 6 Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: „De ce staţi aici toată ziua fără lucru?” 7 Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi veţi primi ce va fi cu dreptul.” 8 Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.” 9 Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu. 10 Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. 11 După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului 12 şi ziceau: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.” 13 Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: „Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? 14 Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. 15 Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” 16 Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Mat 20. 1-16

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

1 Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis: 2 „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. 3 A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. 4 A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.” 5 Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui. 6 Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. 7 Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. 8Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. 9 Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” 10 Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. 11 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 12 „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit. 13 Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Mat.22 1-14

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. 3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; 4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. 5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. 6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” 7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. 8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” 9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.” 10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. 11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” 12Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” 13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Mat 25 1-13

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

14 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. 15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. 16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi. 17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei. 18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său. 19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala. 20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” 21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” 22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.” 23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” 24Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: 25 mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” 26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; 27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! 28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. 29Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are! 30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Mat. 25 14-30

…pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru

Luca 17:20 Fiind întrebat de către farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, Isus le-a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel încât să fie observată 21 şi nici nu se va zice: «Iat-o aici!» sau «Iat-o acolo!», pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru.

Aceste versete ne vorbesc de imparatia lui Dumnezeu s-au in alte locuri de imparata cerului.Erau pe vremea aceia multi care se interesau cind v-a veni aceasta imparatie.Unii credeau ca v-a veni ca sa instaureze pe cea a lui Israel.Era confuzie mare in popor si nu numai in popor. Era si printre cei cae se credeau ca sunt potriviti sa invete poporul.Si azi stau lucrurile la fel ca si atunci pe vremea Domnului Hristos.Fiind întrebat de către farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu,Acestia se tineau dupa Domnul Isus ori decite ori iesea Mintuitorul in public.Avem in Cuvint si alte ocazii cind acesti farisei il acostau cu fel de fel de intrebari.De data aceasta iata ca erau interesati sa stie timpul cind v-a veni aceasta imparatie a lui Dumnezeu.

Sa fi fost ei interesati? S-au ca intotdeauna ii puneau intrebari ca sa il prinda cu ceva ca sa-L invinuiasca de calcarea Legi lui Moise.Am stat de vorba de curind cu un Pastor tinar cu sotia lui, care mi-au facut o vizita, despre acest subiect al imparatiei lui Dumnezeu. El mi-a spus ca predica despre acest subiect. I-am spus ca este bine, dar ca oamenii trebuie sa stie mai inti despre ei insisi cum se gasesc in relatia cu Dumnezeu.Cred si sunt convins ca , prima data omul trebuie sa stie ca este pacatos si ca planeaza asupra lui judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu, care are si imparatia Lui.Sa fi cuprins in imparatia Lui trebuie sa ai o impacare cu El.Adica sa fi nascut din nou de insusi Dumnezeu.Acesti farisei nu erau interesati sa stie in ce relatie se afla cu Dumnezeul cel viu si adevarat.Ei aveau alte preocupari,cum sunt si in zilele noastre.Nu prea gasesti pe cine-va sa se intereseze de relatia lui cu Dumnezeu.S-au sa afle cum ar putea sa intre in legatura cu aceasta Imparatie.

Sa vedem ce raspuns le da Mintuitorul acestor curiosi i-as numi.Isus le-a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel încât să fie observată Nu cred ca au fost multumiti de ce le-a spus Domnul Isus.Iata ca deducem din cuvintele Mintuitorului cum ar fi vrut ei sa apara aceasta Imparatie a lui Dumnezeu.Le spune ca,nu vine în aşa fel încât să fie observată s-au sa izbeasca privirile dupa o alta traducere.Cu alte cuvinte, nu vine cu vilva mare.Sunt unii azi care fac din vestirea” evangeliei” vilva mare, zgomot.Ce sa mai spun de muzica care este propagata in Biserici, Adunari, cu acele instrumente pe care nu le vedem in Noul Testament.Nu-l vedem pe Mintuitorul ca ar fi avut in anturajul Lui vre-o fanfara, s-au vre-o orchesta.Ce vor fi zis acesti farisei la acest fel de raspuns al Mintuitorului? nu stim.Acest zgomot al instrumentelor in Biserici nu are nimic de aface cu Imparatia lui Dumnezeu, pe care chipurile mai toti o asteapta.

Defapt, o sa vedem ca aceasta imparatie era, si este deja venita.21 şi nici nu se va zice: «Iat-o aici!» sau «Iat-o acolo!», Cine sa o arate ca este venita si ca este aici s-au acolo? Cei ce trebuiau sa se ocupe de Popor sa dea invatatura, ei insisi erau straini de acest eveniment.Si azi sunt printre noi multi care sunt straini de a da o invatatura curata din Cuvint, cu toate ca sunt scoliti pentru asa ceva.Ce vrea sa spuna Mintuitorul este ca,Voi care ma intrebati nu puteti sesiza aceasta Imparatie a lui Dumnezeu. Chiar daca sunteti scoliti in ale religiei.Asa i-a spus Mintuitorul lui Nicodim cind a fost vorba de acest fenomen divin al nasteri din nou.Dar iata ca, la sfirsit Mintuitorul le spune cum stau lucrurile cu aceasta Imparatie.Cu alte cuvinte as zice ca, ii face orbi pe acesti farisei, invatatori ai Legi.pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru.Se pune intrebarea :care e imparatia lui Dumnezeu care era deja in mijlocul lor si azi in mijlocul nostru al tuturor?Era El, Mintuitorul, care venise dela Tatal din Cer.Iata ce citim ca spune Mantuitorul despre aceasta Imparatie:Matei 12:28Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.

Apoi mai erau si uceniciii, Apostoliii pe care Dumnezeu ii daduse Domnului Hristos. Impreuna erau oglindirea Imparatiei lui Dumnezeu printre oameni pe pamint.Dar si cei rascumparati in continuare sunt cei care fac dovada ca Imparatia lui Dumnezeu este deja pe pamint.Iata ce citim despre cei care sunt ai Domnului Hristos:Romani 8:9,Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, …...S-au as putea spune ceresti. Dece? pentruca un copil al lui Dumnezeu se uita dupa lucrurile de sus nu la cele de pe pamint.Am opservat intr-o alta traducere ceva care nu se armonizeaza cu restul Cuvintului si anume: este înlăuntrul vostru.“Luca21. Nu se va zice: «Uite-o aici», sau: «Uite-o acolo!» Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.“Daca aceasta Imparatie era in launtrul acestor oameni care nu aveau nimic de afce cu Dumnezeu,cum am putea sa armonizam acest:”înlăuntrul vostru.“?Cred, ca era mult mai bine pus ca in traducerea de mai sus ,s-au cea din engleza ca sa nu creieze confuzie printre cititori sinceri ai Cuvintului.Dau mai jos si cum este relatat in Engleza.because the kingdom of God is in your midst.In mijlocul vostru, s-au printre voi.Dar si asa, acest cuvint aratat (ca e in launtru vostru),Pentru cei ce citesc cu atentie si in dorinta de a acomoda si cu alte texte pot intelege mai bine.

As zice ca, ”înlăuntrul vostru.“Ar face referire Mintuitorul la Natiunea Israel.In launtru vostru ca popor as spune.Daca totusi ar trebui sa admitem ca este vorba de in interiorul omului, ar fi fost necesar sa spuna Mintuitorul ca: “In Inima voastra” nu ii era greu sa spuna asa ceva.Deseori Mintuitorul vorbea de Inima.Dar de data aceasta nu a facut-o. Noi toti care citim Cuvintul cu interes si pasiune realizam din ce citim ca: “ aceasta imparatie se gaseste in inima celor rascumparati”As incheia cu un loc din care am spus cu o alta ocazie despre aceasta Imparatie a lui Dumnezeu. Matei 11-12. Din zilele lui Ioan Botezătorul pînă acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi ceice dau năvală, pun mîna pe ea. Chiar asa sa fie? Eu nu am vazut ca se da navala, buzna le locurile unde se vestesc evangelia, sa aude despre acesta imparatie a lui Dumnezu.

In cultura romaneasca poate fi inteles ca,” orcine care vrea sa o aiba aceasta imparatie da navala”Lucru contrar Scripruri.Domnul Isus aduce inatentie ca sunt doua cai,Matei 7-12…….Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. 14. ……..îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.Iata deci, ca nu este intelesul ca se da navala. Intelegem ca nu e potrivit.In Engleza este inteles altfel.2 From the days of John the Baptist until now, the kingdom of heaven has been subjected to violence,[d] and violent people have been raiding it. Vedem aceasta Imparatie ca a suferit violenta dealungul veacurilor.Domnul Isus a avut o moarte violenta si ucenicii Lui la fel. In afara de Ioan intemnitat in Insula Patmos.Cite-va ginduri pe care le-am desprins din aceste versete care ne stau inainte.Domnul sa ne dea har si sa puna in inima noastra o cercetare sincera a Cuvintului pentru a creste tot mai mult in cunosterea Adevarului pe care Scriptura il contine.Adevarul fiind Domnul Isus.

John Balarie

Los Angeles California

Zaharia 2;11. Multe neamuri se vor alipi de Domnul…

Zaharia 2;11. Multe neamuri se vor alipi de Domnul, in ziua aceea, si vor fi poporul Meu. Eu voi locui in mijlocul tau,

Au fost Proroci In Vechiul Testament carora Dumnezeu l-a revelat, le-a spus sa anunte venirea Domnului Hristos ca Fiu al omului pe pamant.Dece ca Fiul al omului? Avea o misiune sa se poate apropia de cei pe care Tatal Ii da Lui spre salvare, spre mantuire.Avem lasat In Cuvant loc care ne arata ca,Intradevar Domnul Hristos ca Fiu al li Dumnezeu a luat trup ca si al nostru dar fara pacat. Evrei 4;15. Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci Unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Toti acestia pe care Tatal Ii da Fiului,sunt In trupuri adegvate pentru trairea unei vieti aici pe pamant. Asa dar, Tatal i-a pregatit si Fiului Sau un astfel de trup care avea sa simta la fel ca cei pe care urma sa-i mantuiasca.

Asa citim In epistola catre,Evrei 10;5. De aceea, cand intra in lume, El zice: “Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos; ci Mi-ai pregatit un trup;Unul din acesi Proroci care-l descrie Pe Domnul Hristos este Zaharia.Il descrie ca pe unul care de El depinde acest plan al mantuiri conceput de Dumnezeu Impreuna cu Fiul Sau Inainte de a fi lumea.Si Prorocul Hoseia are ceva de spus de un popor care nu era poporul lui Dumnezeu.Romani 9;25. dupa cum zice in Osea: “Voi numi “popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu si “preaiubita” pe cea care nu era preaiubita. Apoi,si Ap, Petru aduce In atentie un nou popor al lui Dumnezeu.Iata cum este descris In aceasta epistola; 1 Petru 2;10. pe voi, care odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare. Sa nu uitam ca, Petru era el Insusi evreu.Dar a Inteles ca si Pavel ca; Galateni 3;28. Romani 10;12 .Coloseni 3;11.

Am adus In atentie aceste locuri care ne vorbesc destul de explicit de un alt popor pe care l-a castigat Scumpul nostru Mantuitor la Golgota prin jerfirea Lui.Doresc sa ne uitam Impreuna la acest verset din Zaharia.2;11. Multe neamuri se vor alipi de Domnul,Iata ca Zaharia care asa cum am spus este un Proroc din Vechiul Testament si la care ne-am fi asteptat sa Il aduca In atentie, sa-l scoata In evidenta pe Israel.Fiind el Insusi Israelit.In relatia de ascultare de Dumnezeu dispare nationalismul.Dar poate spre suprinderea multora Zaharia nu a facut-o ci el are sa spuna ce i-a dat Dumnezeu sa spuna si nimic dela el.El,se ocupa de Neamurile care se vor alipi de Domnul.Ca Proroc, el nu spunea nimic dela el repet. Daca ar fi Indraznit sa spuna cuvinte de “umplutura”, cum fac azi unii care spun ca vestesc Cuvantul.Dumnezeu, ar fi spus despre Zaharia;Nu Eu l-am trimis. Cu alte cuvinte, cei ce spun dela ei sunt Incadrati In proroci mincinosi.

Acest termen de alipire as Indrazni sa-l armonizez cu ceia ce spune Domnul Hristos de cei care se alipesc sau sunt adusi la Domnul Hristos sa se alipeasca de El.Deseori aduc In atentie acest loc care consider ca este semnificativ pentru a Intelege cum decurge mantuirea si cum i-a nastere un nou popor al lui Dumnezeu.Ioan 6;44.44. Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis; …..Am scris ceva mai pe larg, In detaliu, din acest verset care arata ca ,nimeni nu poate sa se alipeasca de Domnul Fara interventia lui Dumnezeu.Tatal Ii atrage la Domnul Hristos care e sursa de viata vesnica asa spuneam atunci cand am adus acest verset ca dovada ca vor fi mantuiti numai cei adusi de Dumnezeu la Fiul Sau.Unul sau altul fie ei si asa zisi mari predicatori pot spune ce vor. Realitatea este ceia ce citim In Cuvant nu ce Isi dau acestia cu parerea.Lipsa de adancire a Cuvantului conduce la interpetarea unor aberatii.Aberatii pe care unii din ascultatori le asimileaza foarte usor.

Si ca toti cei care se vor alipi de Domnul Inainte au fost morti spirituali.Intelegem ca nu poate sa se alipeasca nimeni De Domnul In starea In care se afla de mort spiritual. Israelitii ca si orcare dintre neamuri sunt morti spirituali. Dece fac aceasta remarca? Pentruca alipirea de Domnul este pe fond spiritual In Neprihanire. Adica, trebuie mai Intai sa fi adus la viata sa ai tangenta as zice cu Cel care e viata.Ioan 1;4. In El era viata, si viata era lumina oamenilor. Iata deci, dece acestia vor fi alipiti de Domnul ca sa capete viata vesnica., si vor fi poporul Meu.Apoi, odata adusi la viata acestia vor fi poporul lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu pe care l-ea spus Prorocului Ezechel, ca sa le proroceasca anticipat despre Domnul Hristos care v-a aduce In egzistenta un nou popor..Intelegem ca este un alt popor diferit de cel Israelit pamantesc. Scriptura ne arata ca, Dumnezeu va face o noua creiatie, un Cer nou si un Pamnat nou.

Ei bine, aceasta noua creiatie care cuprinde Cerul si Pamnatul care vor fi noi. Pamantul cel nou va fi locuit de oameni noi nascuti din nou, cu un trup de slava adegvat pentru ce este nou. Apoi, Dumnezeu aduce aceasta garantie ca; Eu voi locui in mijlocul tau,Aceasta afirmatie e facuta cu privire la noul popor.Cartea Apocalipsa care ne vorbeste de un Cer nou si un Pamnat nou,repeta aceste cuvinte pe care Dumnezeu le-a spus Prorocului Ezechel. Apocalipsa 21;23. Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu,(care v-a locui In mijlocul lui ca popor al Lui) si faclia ei este Mielul.Sunt convins ca se vor gasi si unii daca nu chiar cei mai multi care nu vor putea sa admita ce este scris.,Sau sa Inteleaga acest verset In lumina Intregi Scripturi si aplicabil In viata celor rascumparati. Apoi, Personal Inteleg ca; Israel a fost o anticipare a Biseici pe care Domnul Hristos avea sa o zideasca.Sunt multe asemanari care ne conduc la aceasta concluzie. Chiar daca sunt si unii rigizi In gandirea lor.E treaba lor.

Asa citim despre Biserica celor Intai nascuti de Dumnezeu prin jerfa Fiului Sau.;Matei 16;18……..voi zidi Biserica Mea,……..Ca pentru un nou Popor ceresc spune Ezechel despre Domnul Hristos ca a fost trimis. Dece a fost trimis? Ca sa nasca prin suferintele Lui,un Popor care sa fie al lui Dumnezeu ceresc. Nu pamantesc de alta natura cereasca, sfanta.Pentru a locui pe pamantul nou.Apoi, Zaharia spune aceste cuvinte;si vei sti ca Domnul ostirilor M-a trimis la tine.Indraznesc sa spun ca aceste cuvinte sunt adresate Biserici , sau noului popor ceresc de care am amintit ceva mai sus si pe care Ezechel Il aduce Inatentie;M-a trimis la tine.La cine a fost trimis Domnul Hristos? Cuvantul ne arta ca la Biserica Lui vie.Efeseni 5;25.cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea,Si aceasta Biserica vie, are cate-va indentitati. Aici vedem ca este chemata Poporul Meu. Apoi, este chemata Mireasa Mirelui, Sau Casa lui Dumnezeu. Asa citim In acest verset din;1 Petru 2;5. Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotie sfanta si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.Iata ce fel de jerfe aduce In atentie Petru.

Cate-va ganduri care zic eu ca, prin armonizare ne putem si noi cei care am fost rascumparati ai Domnului Hristos sa ne bucuram de ele.As dori sa le Impartasesc cu Fratii si Surorile mele sincere depretutindeni care iubesc Cuvantul lui Dumnezeu Intradevar din Geneza si pana In Apocalipsa inclusiv. Chiar daca pentru unii va fi greu sa Inteleaga ceia ce am dorit sa scot In evidenta. Dar doresc ca Fratii si Surorile sa aprofundeze Cuvantul In particular si Domnul le v-a da lumina necesara.Este neaparata nevoie de sinceritate personala. Apoi, abordarea Cuvantului sa se faca fara ideei preconcepute. Ce vreau sa spun prin ideei preconcepute ? Sa dam libertate Duhului lui Dumnezeu sa ne dea lumina. Nu In zadar spune Cuvantul ca este posibil sa Intristam Duhul lui Dumnezeu care ne-a fost dat tocmai sa ne descopere ceia ce nu se poate Intelege;Efeseni 4;30.Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, Intristati sau Opstructionati, Impiedicati, sa-si faca lucrarea.

Împărăţia cerurilor în Evanghelia după Matei

1. Mesajul :

Matei 3 : 2 „El zicea : „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape”.
Matei 4 : 17 „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică : „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape”.
Matei 10 : 7 „Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi : „Împărăţia cerurilor este aproape !”

2. Pentru cine este Împărăţia ?

Matei 5 : 3 „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor !”
Matei 5 : 10 „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor !”
Matei 19 : 14 „Şi Isus le-a zis : „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei”.

3. Accesul în Împărăţie :

Matei 5 : 20 „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”.
Matei 7 : 21 „Nu oricine-Mi zice : „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”.
Matei 18 : 3 „ … şi le-a zis : „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”.
Matei 19 : 23 „Isus a zis ucenicilor Săi : „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor”.
Matei 23 : 13 „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici ! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor : nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre”.

4. Preţul plătit :

Matei 11 : 12 „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvalăpun mâna pe ea”.

5. Importanţa în Împărăţie :

Matei 5 : 19 „Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor ; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor”.
Matei 11 : 11 „Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el”.
Matei 18 : 1 – 4 „În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat : „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor ?” Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis : „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor”. În primul rând să ajungi !

6. În Împărăţie se stă la masă :

Matei 8 : 11 „Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor”.

7. Curăţia pentru Împărăţie :

Matei 19 : 12 „Fiindcă sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor ; sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni ; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească”.

Dumnezeu poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,dar nu il lasam ! (III) Efeseni 3.20, Luca 24.5, Marcu 8.31, 10.34, Învierea Domnului Isus

II. Adresa greşită

În plus femeile L-au căutat pe Domnul Isus la o adresă greşită !

„Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu ?” (Luca 24 : 5)

Trebuiau să-L caute … în Cer ! Oare Domnul Isus nu le-a spus dinainte că după trei zile va învia ? Ba da !

„Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie …

… care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî ; dar, după trei zile, va învia”. (Marcu 8 : 31, 10 : 34)

Care ar fi o adresă greşită la ora actuală ?

Una ar fi convingerea că prin faptele mele bune îmi plătesc singur preţul pentru păcatele înfăptuite ! Jertfe pe care eu singur mi le imaginez că ar echivala costul păcatelor făcute !

(Dar în Biblie nu avem tarifele păcatelor ! Nu ştim de exemplu cât costă în bani, o minciună cu voie şi cât ar trebui plătit pentru o minciună spusă neştiind toate datele unei probleme) !

O altă adresă la care nu ÎL găsesc pe Domnul Isus, este cea a echilibrării balanţei. Pentru răul făcut cuiva, fac bine altcuiva şi în evidenţa Cerului apar ca fiind curat, fără pată !

O altă adresă este cea a nepăsării. Văd eu la urmă unde duce drumul pe care am mers toată viaţa. Ştiind că Dumnezeu este bun, chiar dacă eu nu fac nimic, va face EL ceva în ultimul moment şi viaţa mea (oricât de urâtă ar fi, oricât de mult rău am făcut altora şi în special Lui Dumnezeu) se va termina având un final fericit !

Sunt oameni care cred că dacă un altul, face ceva pentru cel care a murit (o slujbă specială, o donaţie făcută de membrii familiei etc.), totul va fi bine !

III. Zidul

Apoi mai credea greşit că între ea şi El este o piatră mare (o greutate fizică) care este greu de dat la o parte. Există cu adevărat un zid, dar este spiritual, format din păcatele făcute, nemărturisite, pe care le stocăm în suflet (în interiorul nostru) :

„Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!

Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele, de nelegiuiri ; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri”. (Isaia 59 : 1 – 3)

Care este Harul nostru ? Că Dumnezeu ştie ce gândim (ce ne dorim) şi ne vine în ajutor !

Dumnezeu poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi ! (II) Efeseni 3.20, Marcu 16.1, Luca 23.55-24.1, Învierea Domnului Isus

I. Darurile / Cadourile

„După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus”. (Marcu 16 : 1)

„Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif ; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri.

Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege. În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră”. (Luca 23 : 55 – 24 : 1)

Cât de inspiraţi suntem în cadourile pe care I le facem ?

Probabil că de multe ori suntem exact ca Maria Magdalena … unui Om viu, i-a dus drept cadou ceea ce la ora actuală ar fi o sticlă cu formol ! Ce să facă Isus cu soluţia de îmbălsămare folosită pentru un mort ? Isus era Viu ! El era / este Viaţa întrupată !

În Ioan 6 : 27 sunt scrise cuvintele Domnului Isus :

„Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului ; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui”.

La ce mâncare se referă ? Ce fel de mâncare are termen de garanţie nelimitat, fiind atât de neperisabilă încât să rămânâ pentru totdeauna şi să nu se alterează / strică indiferent de câţi ani este păstrată ?

Răspunsul ne este dat tot de Domnul Isus. Apostolul Ioan relatează ce s-a întâmplat atunci când ucenicii s-au întors de la cumpărături din Sihar :

„În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau : „Învăţătorule, mănâncă !” Dar El le-a zis : „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.”

Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora : „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” Isus le-a zis :
„Mâncarea Mea este

să fac voia Celui ce M-a trimis şi

să împlinesc lucrarea Lui”. (Ioan 4 : 31 – 34)

Dumnezeu poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi ! (I) Efeseni 3.20, Matei 28.1-10 (Învierea Domnului Isus)

Pe Isus nu-L poţi vedea când / unde şi cum vrei tu, ci numai când / unde şi cum vrea EL !

„La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.

Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.

Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.

Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor : „Nu vă temeţi ; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit.
Nu este aici ; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul ; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea ; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis : „Bucuraţi-vă !” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.

Atunci Isus le-a zis : „Nu vă temeţi ; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea : acolo Mă vor vedea”. (Evanghelia după Matei 28 : 1 – 10)

Dumnezeu ştie ce ne dorim şi ne spune ce nu ştim ! Ce credeau femeile şi ce doreau şi de ce surpriză au avut parte !

Textul poate fi rezumat prin versetul din Efeseni 3 : 20

„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… ”.

Din cauza necunoaşterii Lui Dumnezeu, oamenii :